UNIVERSITATEA”ȘTEFAN CEL MARE”

Condiții Preexistente
ale Infracțiunii
Proiect la Drept Penal
Facultatea de Științe Economice și
Administrație Publică

A efectuat: studenta
Zavatin Inga, A.P., an II, gr. IV, zi

A verificat coordinator
seminar: Zaharia Petronela
2Condiții Preexistente ale Infracțiunii

Suceava, 2010
Cuprins:

Introducere……………………………………………………………………....3

1. Noțiunea Generală de Infracțiune…………………………………………………………….4

2. Conceptul de infracţiune în ştiinţa dreptului penal…………………………………………...4

3. Structura Infracțiunii………………………………………………………………………....4

3.1. Aspecte
Generale……………………………………………………………………….5

3.2. Condiții Preexistente ale

Infracțiunii…………………………………………………..5

3.2.1. Obiectul
Infracțiunii……………………………………………………………....5

A. Noțiune ……………………………………………………………………....5

B. Formele Obiectului Infracțiunii…………………………………………....5

3.2.2. Subiecții Infracțiunii……………………………………………………………..6

A. Noțiune……………………………………………………………………….6

B. Subiectul Activ……………………………………………………………….6

C. Subiectul Pasiv……………………………………………………………….7

3.2.3. Conținutul Infracțiunii…………………………………………………………...7

A. Noțiune……………………………………………………………………….8

B. Clasificarea conținuturilor de infracțiune…………………………………8

C. Latura Obiectivă…………………………………………………………….9
3Condiții Preexistente ale Infracțiunii

D. Latura Subiectivă……………………………………………………………10

3.2.4 Locul și timpul săvîrșirii Infracțiunii……………………………………………11

Concluzie…………………………………………………………………………12

Bibliografie………………………………………………………………………13

Introducere
“Infracțiunea, act de conduit exterioară a omului, supusă sancțiunii penale “

Denumirea de “Infracţiune” provine din substantivul latinesc “infractio – onis”, care înseamnă
“spargere”, “frângere”; echivalentul in franceză fiind “Infraction”. Noţiunea de infracţiune, în
sensul ei cel mai larg, reprezintă un act de conduită exterioară a omului care, din cauza vătămării
unei anumite valori sociale, este supusă sancţiunii penale.

În sens restrâns, noţiunea de „infracţiune” desemnează fapta descrisă, prevăzută de legea penală
cu elementele sale componente şi care defineşte o anumită infracţiune. În legislaţia modernă,
noţiunii de infracţiune i se acordă in anumite cazuri, definiţii ample. În general, însă, i se acordă un
spaţiu restrains printr-o formulare concretă.

Astfel, A.Decoeg “Droit penal general”, Armand Colin,1971, p.61 defineşte infracţiunea ca “ o
conduită calificată astfel printr-un text de lege”.

G. Stefani, G.Levasseur, B. Boulac – “Drept penal general”, trezieme edition, Dolloz, Paris, 1087
p.118, susţine că infracţiunea este “acţiunea sau omisiunea imputabilă autorului său, prevăzută sau
pedepsită prin lege cu o sancţiune penală”.

J. Prandel “Droit penal general”, Paris 1990 p. 262, arată că prin infracţiune se înţelege “orice
acţiune sau omisiune pe care societatea o interzice sub ameninţarea unei pedepse”.

În sistemul penal românesc, infracţiunea este definită în mod expres, legiuitorul utilizând
procedeul enumerării trăsăturilor sale esenţiale, prin intermediul cărora a relevat atât caracterul
complex al infracţiunii, cât şi subordonarea strictă a conceptului respectiv faţa de principiul
legalităţii, cu toate implicaţiile ce decurg de aici. Definiţia infracţiunii trebuie privită ca o regulă de
drept, care ţărmureşte sfera ilicitului penal, delimitându-se în baza acestui temei legal, sfera faptelor
penale, de celelalte fapte ce reprezintă pericol social, care fac obiectul reglementării altor categorii
de norme juridice (administrative, disciplinare etc.).
4Condiții Preexistente ale Infracțiunii

1. Noțiunea Generală de Infracțiune

Conceptul de infracțiune în știința dreptului penal este folosit sub mai multe accepțiuni. Într-o
accepțiune…infracțiunea este o faptă a omului prin care se înfrînge o normă imperativă, se aduce
atingere unei enumite valori sociale și pentru cel ce a săvîrșit o astfel faptă, urmează să suporte o
pedeapsă.

Într-o altă accpețiune, conceptul de infracține, desemnează fapta descrisă1 prevăzută de legea
penală cu elementele sale componente și care definește o anumită infracțiune. Este accepțiunea ce o
are în vedere legiuitorul care observînd faptele periculoase pentru valorile sociale esențiale a
societății, le interzice sub sancțiuni specifice pentru a preveni săvîrșirea lor în viitor2. Astfel
legiuitorul a definit pentru prima dată notiunea generală de infracțiune prin trăsăturile ei esențiale.

Codul Penal din 1968 stabilește în art.17 alin.1 că infracțiunea este fapta care prezintă pericol
social săvîrșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală.

2. Conceptul de infracţiune în ştiinţa dreptului penal

În ştiinţa dreptului penal, conceptul de infracţiune are mai multe sensuri. Într-un
prim sens, el defineşte fapta concretă săvârşită de o persoană, care atrage aplicarea
unei sancţiuni penale. În acest sens, spunem că o persoană a comis o infracţiune
de omor, de furt, de tâlhărie etc.
Într-un al doilea sens, conceptul de infracţiune defineşte fapta descrisă în legea
penală.
În fine în cel de-al treilea sens al conceptului de infracţiune este desemnată
infracţiunea ca instituţie fundamentală a dreptului penal. În jurul infracţiunii, ca
instituţie fundamentală a dreptului penal, gravitează alte două instituţii fundamentale
şi anume răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal. Dar infracţiunea
rămâne totuşi vioara întâi, deoarece dacă nu se comite o infracţiune nu există nici
răspundere penală şi nu pot fi aplicate nici sancţiunile de drept penal.

1
C. Mitrache,Drept Penal Român, Partea Generală, Ed. Șansa, București, 1995, pag 71.
2
C. Mitrache,Drept Penal Român, Partea Generală, Ed. Șansa, București, 1995, pag 71, Idem,
pag 143.
5Condiții Preexistente ale Infracțiunii

3. Structura Infracțiunii
3.1. Aspecte Generale

Cunoașterea infracțiunii nu se poate limita numai la trăsăturile sale esnțiale, care oferă criteriile
generale de diferețiere ale acesteia de alte forme de ilicit juridic, dar nu pot servi la deosebirea
faptelor penale între ele, ci impune o analiză a structurii, a elementelor sale. În acestă privință, în
teoria dreptului penal sa-u exprimat opinii diferite cu privire la structura infracțiunii.3

Unii autori4 s-au pronunțat în sensul că obiectul și subiectul nu constituie elemente ale infracțiunii,
întrucît sunt preexistente acesteia, iar conținutul este format din latura obiectivă și latura subiectivă.

Alți autori consideră că subiectul și obiectul, latura obiectivă și subiectivă sunt elemente sau părți
ale infracțiunii.

Ne alăturăm acelor autori care admit ca anumite trasături ce caracterizează obiectul și subiectul pot
aparea în conținutul legal al unor infracțiuni că și prin aceasta se justifică cercetarea obiectului și
subiectului infracțiunii ăn cadrul structurii conținutului infracțiunii.5

3.2. Condiții Preexistente ale Infracțiunii

3.2.1. Obiectul Infracțiunii

A. Noțiune
Prin obiect al infracțiunii se înțelege valoarea socială și relațiile sociale formate în jurul și datorită
acestor valori, împotriva cărora se îndreaptă fapta ce constituie element material al infracțiunii și
care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvîrșirea acesteia.6 Rezultă că nu se poate consepe o
infracțiune care să nu fie îndreptată în mod direct împotriva unei valori sociale ocrotită pe cale
penală.

B. Formele Obiectului Infracțiunii

Obiectul Juridic este format din relațiile sociale ocrotite prin încriminarea și sancționarea unei
fapte care prezintă pericol social.7 Obiectul juridic prezintă importanță majoră pentru determinarea
gravițății faptelor penale și pentru încadrarea lor juridică, mai ales a acelora care se aseamănă sub
aspectul elementului material. Obiectul juridic al infracțiunii poate fi generic și special.

3
V. Păvăleanu, Drept Penal General, ed. Lumina Lex., București, 2007, pag. 89, I.Oancea, Op.
cit., pag. 101.
4
V. Păvăleanu, Drept Penal General, ed. Lumina Lex., București, 2007, pag. 89, V. Dongoroz,
Op. cit., pag.162.
5
V. Păvăleanu, Drept Penal General, ed. Lumina Lex., București, 2007, pag. 89, C. Mitrache, în
colab., Op. cit., pag. 96.
6
V. Păvăleanu, Drept Penal General, ed. Lumina Lex, București, 2007, pag. 90, C. Bulai, Op. cit.,
pag. 110.
7
V. Păvăleanu, Drept Penal General, ed. Lumina Lex., București, 2007, pag. 90.
6Condiții Preexistente ale Infracțiunii

• Obiectul juridic generic reprezintă o grupă de valori sociale, de aceeași natură, vătămate
sau puse în pericol de o grupă de infracțiuni. Obiectul juridc generic este criteriul după care
sa-u clasificat infracțiunile în partea specială a Codului Penal, în 10 grupe.

• Obiectul juridc special constă din valoarea împotriva careia se îndreaptă nemijlocit fapta
prevăzută de legea penală, valoarea caracterizată prin anumite trăsături proprii speciale, care
servesc la individualizarea unei infracțiuni din cadrul aceleiați grupe sau subgrupe.8

Obiectul Material , sunt unele infracțiuni care au și un obiect material, constînd în bunuri, sau
ființa asupra cărora se îndreaptă acțiunea infracțională. Obiectul material constituie criteriul
clasificării infracțiunilor în infracțiuni de rezultat (materiale) și de pericol (formale).9 În cazul
infracțiunilor formale, sau de pericol, cum a fost calomnia, nu există obiect material, ci doar ibiect
juridic.

3.2.2. Subiecții Infracțiunii

A. Noțiune: subiecții infracțiunii sunt persoanele implicate în săvîrșirea unei infracțiuni, fie prin
comiterea acesteia, fie prin suportarea consecințelor a răului cauzat prin săvîrșirea ei.10După modul
de implicare în comiterea infracțiunii, subiecții pot fi actici și pasivi.

B. Subiectul Activ reprezintă persoana fizică sau juridică carea săvîrșește sau participă la
săvîrșirea unei infracțiuni. Noțiunea de subiect activ al infracțiunii se identifică cu aceea de
infractor în cazul persoanelor fizice. Pentru ca o persoană să fie subiect activ al unei infracțiuni
trebuie să îndeplinească unele condiții generale și speciale. Condițiile generale se desprind din
dispozițiile art. 17, art. 46, art. 48, art. 50, art. 99 C.p. și privesc:

• Limita de vîrstă, pentru ca o persoană fizică să devină subiect al infracțiunii, trebuie să aibă o
anumită vîrstă la data săvîrșirii infracțiunii. Această condiție se impune întrucît omul
dobîndește la o anumită vîrstă facultășile psihice care-i dau posibilitatea de a-și da seama de
acțiunile sale și de a le putea stăpîni. Conform art. 99 C. p., minorul car nu a împlinit vîrsta
de 14 ani nu răspunde penal. Minorul care are vîrsta între 14 și 16 ani, răspunde penal numai
dacă se dovedește că a săvîrșit fapta cu discernămînt. Prin discernămînt se înțelege
capacitatea minorului de a înțelege și de a-și manifesta conștient voința în raport cu o faptă
concretă. Minorul care a împlinit vîrsta de 16 ani este prezumat că are capacitate penală.

8
V. Păvăleanu, Drept Penal General, ed. Lumina Lex, București, 2007, pag. 91, M. Basarab, Op.
cit., vol. I, pag. 147.
9
V. Dobrinoiu, Op. Cit., vol. I, pag. 151.
10
V. Păvăleanu, Drept Penal General, ed. Lumina Lex, București, 2007, pag.92, C. Bulai, Op.
cit.,pag. 201.
7Condiții Preexistente ale Infracțiunii

• Responsabilitatea, este cea de a doua condiție, și presupune capacitatea sau aptitudinea

persoanei de a-și da seama de acțiunile sale, de semnificația și de urmările lor, precum și
capacitatea de a-și stăpîni acțiunile, de a-și dirija dorința în raport cu faptele
sale.11Responsabilitatea presupune doi factori: unul intelectiv, constînd în capacitatea
persoanei de a-și da seama de acțiunile sau inacțiunile sale, de semnificația lor socială și de
urmările acestora, și altul volitiv, care constă în aptitudinile aceleiași persoane de a fi stăpînă
pe faptele sale. Inexistența responsabilității exclude și existența vinovăției, dar lipsa voinței
nu o presupune și pe aceea a responsabilității.

• Libertatea de voință și acțiune, presupune posibilitatea persoanei de a decide în mod liber

asupra săvîrșirii faptei, fără o constringere exterioară. Libertatea de acțiune, presupune
posibilitatea persoanei de a acționa potrivit voinței sale, fără a se exercita asupra persoanei o
constrîngerea fizică.

Condițiile speciale se referă la anumite calități: cetățean român pentru infracțiunile de trădare,
străini pentru infracțiunea de spionaj, funcționar public și funcționar pentru luarea de mită sau
pentru delapidare, militar pentru unele infracțiuni contra capacității de apărare a țării.

C. Subiectul Pasiv reprezintă persoana care suferă o vatamare penală de pe urma unei
infracțiuni12.poate fi subiect pasiv si o persoană juridică în cazul savîrșirii unei infracțiuni de
delapidare sau de furt de la o sotietate comercială sau o unitate economică.

Subiectul pasiv al infracțiunii denumit și persoana vatămată nu se identifica cu persoana dăunată

prin savîrșirea unei facte penăle ca subiect pasiv de drept civil.13În majoritatea cauzelor, subiectul
pasiv al infracțiunii este și persoana dăunată, cum se întîmplă in caz de furt, distrugere, înșelăciune,
etc., însă există si situații cînd aceste calitați nu se suprapun (omor). Pentru ca o persoană să fie
subiect pasiv al unei infracțiuni trebuie să îndeplinească unele condiții generale:

• Persoana fizica trebuie să fie titulara valorii sociale ocrotite penal. În principiu, subiec al
infracțiunii poate fi orice persoană fizică indiferent de vîrstă chiar iresponsabilă.

Condițiile speciale sunt prevăzute in mod expres în lege și se referă la acele situații care, prin
specificul faptelor penale incriminate, presupun în mod necesar persoane vătămate cu o anumită
calitate, deci un subiect pasiv calificat.14

Categorii de subiecți pasivi ai infracțiunii:

• Subiectul pasiv general mediat al tuturor infracțiunilor este statul ca reprezentant al societații
și titular al organizării apărarii sociale prin mijloace de drept penal. Această calitate îi

11
Ibidem
12
V. Păvăleanu, Drept Penal General, ed.Lumina Lex, București, 2007, pag. 95,I.Oancea,
Op.cit., pag 106.
13
V. Dobrinoiu, Drept Penal General, ed. Lumina Lex, București, 2003 ,pag.150.
14
V. Păvăleanu, Drept Penal General, ed. Lumina Lex, București, 2007, pag.95, C.Mitrache,în
colab.,Op.cit.,pag. 103.
8Condiții Preexistente ale Infracțiunii

conferă sratului dreptul de a exercita, prin organele sale, în numele și în interesul societății
acțiunea penală împotriva infractorului.

• Subiectul pasiv special și imediat este persoana fizică sau juridica, titulara de valori sociale,
ocrotite prin norma de încriminare. În această calitate, persoanele respective au dreptul de a
se constitui parți vatamate în procesul penal și în cazul anumitor infracțiuni prevăzute de
lege, pot pune în mișcare acțiunea penală prin plîngerea prealabilă.

• Subiect pasiv principal și subiect pasiv secundar , această categorie se întîlnește la

infracțiunile complexe cum sunt cele de tilhărie, prin care se vatamă sau se pun în pericol
două valori sociale ocrotite prin aceeiași norma de incriminare (art.211 Cod penal ). La
tîlhărie se intălnește un subiect pasiv general (statul) și doi subiecți pasivi speciali, unul
principal (unitatea de unde s-a sustras bunul) și altul secundar care este persoana carei s-a
îndreptat violența sau amenințarea faptuitotuluiâ

3.2.3. Conținutul Infracțiunii

A. Noțiune: prin conținut al infrațiunii se înțelege totalitatea condițiilor obiective și subiective,

prevazute în norma de încriminare,necesare pentru existența unei anumite infrațiunii.15Noțiune de
conținut al infracțiunii ajuta la delimitarea unei infrațiuni de celelalte, la o corectă încadrare juridică
a infracțiunii în textul de lege care o prevede și o sanționează. Sub acest aspect, noțiunea de conținut
al infrațiunii nu se confunda cu noțiunea de infracțiune.

B. Clasificarea conținuturilor de infracțiune

• După gravitatea faptelor penale se conosc două sisteme:

- Sistemul tripartit, care grupează infracțiunile în trei clase: crime, delicte, contravenții.

- Sistemul dipartit, care nu admite decît două clase, el este considerat stiințific, întrucît se
bazează nu numai pe deosebirea cantitativă a gravității infracțiunii, ci și pe deosebirea
calitativă, respectiv pe natura intrinsecă a faptelor.16

• După structura condițiilor conținutul de infracțiune se clasifică și conținut constitutiv.

- Conținutul juridic este conținutul propriu-zis al infracțiunii așa cum este descris de norma de
încriminare a faptei și cuprinde totalitatea conținuturilor cerute de lege pentru existența unei
anumite infracțiuni.

- Conținutul constitutiv este partea principală a conținutului juridic, fiind alcătuit din ansamblu
condițiilor referitoare la latura subiectivă a infracțiunii.

• După variantele de încriminare a faptei avem conținuturi de bază,conținuturi agravate sau

atenuate.
15
V. Păvăleanu, Drept Penal General, ed. Lumina Lex, București, 2007, pag.96, V.Dobrinoiu, în
colab., Op.cit., pag.151.
16
M. Basarab, Drept Penal partea Generală, ed. Lumina Lex, București, 2002, pag.107.
9Condiții Preexistente ale Infracțiunii

- Conținutul de bază este format din totalitatea condițiilor necesare pentru existența unei
anumite infracțiuni.

- Conținutul agravat este format din conținutul de bază la care se adaugă anumite condiții,
împrejurări sau circumstanțe de calificare, care se refera la elementul material sau moral, la
obiectul ori subiectul infracțiunii (ex.furtul calificat, prev.de art.209 Cod penal).

- Conținutul atenuat este alcatuit din conținutul de baza caruiea i se atașează o împrejurare
atenuantă speciala de natură a micșora gravitatea faptei.

• După criteriul structurii juridice conținuturile pot fi simple și complexe.

- Conținuturile simple includ condiții sspecifice unei singure acțiuni ce au la bază o unică
formă de vinovăție.

- Conținuturile complexe includ trasături ce caracterizează două acțiuni, cu urmările lor sau
două forme de vinovăție care trebuie realizate cumulativ.

• După formele infrațiunii se face deosebire între conținuturi tipice și atipice.

- Conținuturile tipice cuprind toate condițiile care alcătuiesc conținutul juridic al infracțiunii
(art.208 și art.174 Cod penal).

- Conținuturile atipice cuprind tentativa și actele pregătitoare ca forme de săvîrșire a

infracțiunii.

C. Latura Obiectivă reprezintă fapta manifestată sub forma unei acțiuni sau inacțiuni încriminată
de lege care constituie elementul material , urmarea periculoasă si legătura de cauzalitate dintre
acestea.17La aceste elemente unii autori includ în latura obiectivă locul, timpul, modul și mijloacele
de săvârșire a infracțiunii.

1. Elementul material prevede activitatea care se manifestă sub forma de acțiune sau inacțiune.
• Acțiunea este activitatea sub care se poate prezenta elementul material și desemnează o
otitudine a infractorului prin care se face ceva, ce legea penală ordonă să nu facă. Sub
raportul mijloacelor de realizare, acțiunea se poate înfăptui prin cuvinte (calomnia), în scris
(infracțiuni de fals și denunțarea calomnioasă), prin acte materiale (cum se întîmplă la furt).

• Inacțiunea constă în abținerea dea efectua o acțiune la care legea obligă, încălcîndu-se o
normă onerativă. Altfel spus, fapta poate fi rezultatul unei abstinențe, cum ar fi cazul
omorului săvîrșit prin lăsarea victimei să moară prin înfometare.18 Din vedere penal, prin
inacțiune nu se înțelege a nu face nimic, ci a nu face ceeia ce legea penală impune sau
obligă. Dintre infracțiunile săvîrșite prin inacțiune, menționăm: nedenunțarea (art.262),

17
M. Basarab, Drept Penal partea Generală, ed. Lumina Lex , București, 2002, pag.100.
18
V. Păvăleanu, Drept Penal General, ed. Lumina Lex, București, 2007, pag.100, J. Pradel,
Op.cit., pag.328.
10Condiții Preexistente ale Infracțiunii

omisiunea sesizării organelor judiciare (art.263) și ominiunea de a încunoștița organele

judiciare (art.265 Cod penal).

2. Urmarea imediată este o componentă obligatorie a laturii obiective a infracțiunii constînd în

lezarea sau punerea în pericol a obiectului juridic a, infracțiunii prin săvîrșirea faptei ilicite sub
forma unei acțiuni sau inacțiuni.

- Din punct de vedere fizic, urmarea este o modificare pe care acțiunea sau inacțiunea
incriminată a produs-o în lumea obiectivă externă. În primul caz, urmarea este o stare,
adică o situație nouă față de cea anterioară, care decurge din activitatea fizică efectuată,
așa cum se întîmplă cînd infractorul conduce un autovehicul fără permis și trece de la o
stare de siguranță a circulației pe drumurile publice la o stare de insecuritate rutieră. În al
doilea caz, urmarea constă într-un rezultat material, adică o schimbare substanțială adusă
bunului sau persoaqnei asupra căreia s-a îndreptat acțiunea sau inacțiunea (uciderea unui
om).

- Din punct de vedere juridic, urmarea pote consta fie într-o vătămare fie într-o atingere
efectivă adusă acelei valori, ocrotită prin încriminare, fie într-o stare de pericol, de
amenințare, produsă pentru valoarea socială pe care legea penală o apără.

3. Raportul de Cauzalitate constituie cea de a treia componentă a laturii obiective a infracțiunii

și constă în legătura de la cauză la efect ce trebuie să existe între acțiunea și inacțiunea încriminată
de lege și urmare pe care acesta o produce. Se poate spune că legătura de cauzalitate este liantul
între elementul material (cauza) și urmarea imediată (efectul) cerut de lege pentru existența
infracțiunii19. Raportul de cauzalitate are caracter obiectiv, întrucît există în afară și independent de
conștiința omului, însă nu înseamnă că nu poate avea loc și între fenomene subiective, cum se
întîmplă în cazul reținerii scuzei provocări.

D. Latura Subiectivă cuprinde totalitatea condițiilor cerute de lege cu privire la atitudinea

conștiinței și voinței infractorului față de faptă și urmările acesteia pentru caracterizarea faptei ca
infracțiune.20 Cercetarea laturei subiective a infracțiunii se face prin prisma elementelor sale
componente și anume: vinovăția, ca element principal, iar mobilul și scopul, ca elemente secundare.

• Vinovăția – ca element subiectiv, reprezintă atitudinea psihică a infractorului față

de fapta săvîrșită și urmările sale, atitudine exprimată în voința cerută de lege pentru
existența infracțiunii. Ca element al conținutului, infracțiunea va exista numai atunci
cînd elementul material al infracțiunii a fost săvîrșit cu forma cerută de lege.
Vinovăția poate fi întîlnită sub mai multe forme prevăzute în art. 19 Cod penal (2004)
și anume: intenție și culpă, la care doctrina și jurisprudenșa adaugă intenția
depășită. Potrivit art.19 alin.2 și 3 Cod penal, fapta constînd într-o acțiune săvîrșită
din culpă constituie infracțiune numai atunci cînd în lege se prevede în mod expres
acesata. Fapta constînd într-o inacțiune constituie infracțiune fie că este săvîrșită cu
19
G. Antoniu, Raportul de cauzalitate în drept penal, ed. Șt. București, 1968, pag 339.
20
V . Păvăleanu, Drept Penal General, ed. Lumina Lex, București, 2007, pag.104, Op. cit.,C.
Mitrache, pag.112
11Condiții Preexistente ale Infracțiunii

inteție, fie din culpă, afară de cazul cînd legea sancționează numai săvîrșirea ei cu
intenție, asemenea fapte sunt: uciderea din culpă, vătămarea corporală din culpă,
distrugerea din culpă etc.. Există intenție depășită cînd rezultatul mai grav produs
printr-o acțiune sau inacțiune se datorează culpei făptuitorului, poate fi exemplificată
infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

• Mobilul reprezintă impulsul intern al făptuitorului la săvîrșirea infracțiunii, adică

acea dorință, tendință, pasiune, acel sentiment ce a făcut să nască în mintea
făptuitorului ideea săvîrșirii unei anumite activități conștient orientată într-o anumită
direcție în vederea satisfacerii acelei dorințe, tendințe, pasiuni. Mobilul sau motivul
este denumit și cauza internă a actului de conduită, existența mobilului în săvîrșirea
faptelor penale este apreciată ca un indiciu de normalitate psihică a făptuitorului, iar
absența acestuia poate constitui un indiciu de anormalitate.21 În majoritatea cazurilor,
mobilul nu constituie un element necesar pentru existența infracțiunii, considerîndu-
se că prezența vinovăției este suficientă pentru a atribui faptei pericolul social al unei
infracțiuni. Există infracțiuni la care mobilul este inclus în conținutul acesteia, cum
este cazul la infracțiunea prevăzută de art. 247 Cod penal, cînd se îngrădește de către
un funcționar public a folosinței sau a exercițiului drepturilor vreunui cetățean ori
crearea pentru acesta a unei situații de inferioritate pe temei de naționalitate, rasă,
sex, sau religie. În alte situații, legiuitorul a inclus mobilul în conținutul calificat al
unei ifracțiuni, avînd funcția de circumstanță agravantă specială, sens în care
exemplificăm traficul de minori, privind fapta care a adus prejudicii materiale
importante.

• Scopul este finalitatea urmărită prin săvîrșirea faptei ce constituie elementul material
al infracțiunii, obiectivul propus și repezentat al făptuitorului ca rezultat a acțiunii sau
inacțiunii sale. Scopul se deosebește de mobil, deși se află într-o strînsă legătură cu
acesta și nu se comfundă cu rezultatul faptei comise, care este calea de realizare a
scopului. Scopul poate fi imediat și final, scopul este imediat atunci cînd este cerut de
conținutul legal al infracțiunii, cum este la furt. Scopul final constă în satisfacerea
unor plăceri, cumpărarea unor obiecte, etc..

3.2.4. Locul și timpul săvîrșirii Infracțiunii

Sunt elemente preexistente infracțiunii, fără de care nu poate fi concepută săvîrșirea unei
infracțiuni. În conținutul celor mai multe infracțiuni, nu sunt prevăzute condiții cu privire la timpul
și locul de săvîrșirire, aceasta presupunînd că se vor realiza infracțiunile repective indiferent de locul
și de timpul săvîrșirii lor (omorul, loviturile cauzatoare de moarte). Dar uneori locul și timpul pot
apărea în conținutul unei infracțiuni influențîndacesteia ori realizînd un conținut calificat al
infracțiunii.

21
V. Păvăleanu, Drept Penal General, ed Lumina Lex., București, 2007, pag. 106.
12Condiții Preexistente ale Infracțiunii

Concluzie
Infracțiunea-prevăzută în cap. I, t. II, art. 17, C. pen., partea generală, una din instituțiile
fundamamentale ale dreptului penal, alături de raspunderea penală și pedeapsă.
Ea este definită în textul de lege ca fiind fapta ce prezintă
pericol social, săvîrșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Aceste trăsături esențiale,
prevăzute în lege, trebuie întrunite în faptă concretă, pentru ca aceasta să constituie infracțiune.
Termenul de infracțiune este denumirea rezervată exclusiv încălcărilor de lege cu caracter penal,
ilicit penal. Infracțiunile sunt prevăzute în legea penală, care stabilește sancțiunea pentru fiecare
dintre ele.nFiecare infracțiune vătămată pune în pericol anumite realții sociale, legate de diferite
valori pe care ordinea de drept le apară.

Infracțiunea nu poate fi săvîrșită decât de o persoană fizică, care poate fi deci subiect al acesteia și
este singurul temei al răspunderii penale, în sensul că numai săvîrșirea unei fapte care prezintă
trăsăturile esențiale ale infracțiunii poate servi ca temei pentru tragerea la răspunderea penală și
aplicarea pedepsei. Infracțiunea , singurul temei al raspunderii penale, principiu fundamental al
dreptului penal, este consacrată în cap.I, t. II, C. pen., partea generală.
13Condiții Preexistente ale Infracțiunii

Bibliografie:
1. V . Păvăleanu, Drept Penal General, Editura Lumina Lex , București, 2007;

2. M. Basarab, Drept Penal, Parte Generală, vol. I și II, Editura Lumina Lex, București, 1997;

3. Alex. Boroi, Drept Penal, Parte Generală, Editura All Beck, București, 2002;

4. V.Dobrinoiu, Drept Penal General, Editura Lumina Lex, București, 2003;

5. C. Mitrache, Drept Penal Român, Partea Generală, Editura Șansa, București, 1995;