Sunteți pe pagina 1din 3

Importanta senzatiilor

Nu de putine ori senzatiile au fost considerate ca „poarta" sau „izvorul" cunoasterii.


Rolul lor în existenta si mai ales în cunoasterea umana este atât de mare, încât unii
filosofi, îl avea în vedere pe John Locke (1632-1704), nu s-au sfiit sa afirme ca „nimic nu
exista în intelect fara sa fi trecut mai întâi prin simturi". Chiar daca formularea este
exagerata si va fi corijata de un alt mare filosof, Leibniz (1646-1716), ea atentioneaza
asupra semnificatiei enorme a senzatiilor în viata omului. Aproximativ în aceeasi
perioada, filosoful francez Nicolas Malebranche (1638-1715) afirma ca „simturile ne sunt
date pentru a ne conserva corpul". Asemenea idei sunt duse pâna în contemporaneitate,
„în ciuda sofisticarii sistemului senzorial, întelegerea finala a lumii este bazata pe o
reproducere perfecta si exacta a informatiilor de ta senzori" (Feldman, 1993, pp. 167-
168).
Sintetizând, consideram ca importanta senzatiilor pentru existenta §i activitatea
umana consta în urmatoarele:
senzatiile informeaza despre variatiile care se produc în circumstantele mediului
înconjurator, evident, cu conditia ca aceste variatii sa fie importante si sa se produca
în anumite limite. Lindsay si Norman îsi începeau impresionanta lor lucrare dedicata
„tratarii informatiilor" (1977) cu urmatoarele cuvinte : „Cele cinci simturi - vederea,
auzul, mirosul, gustul si pipaitul - sunt ferestre deschise spre lume". Organele
senzoriale furnizeaza creierului informatiile, pe care acesta le interpreteaza, le
transforma în perceptii, face ca ele sa corespunda cu cele stocate deja. Sistemul
senzorial este mijlocul prin care datele externe sunt transformate în experiente
subiective;senzatiile asigura adaptarea organismului la variatiile mediului înconjurator.
Valoarea lor adaptativa este atât de mare, încât un autor francez, Henri Pieron, si-a
intitulat una dintre lucrarile sale: Senzatiile - ghidul vietii (1945). Senzatiile ne
semnalizeaza dezechilibrele interioare, ne pun în acord cu solicitarile ce vin din mediul
înconjurator, usurându-ne viata:
- senzatiile orienteaza si controleaza benefic conduitele actuale ale individului.

Informatiile pe care le capatam cu ajutorul lor nu sunt independente de trebuintele


noastre actuale, de particularitatile activitatilor desfasurate; dimpotriva, cu ajutorul
senzatiilor capatam si selectam din mediul extern sau intern acele informatii ce sunt în
acord cu necesitatile noastre actuale. Tratarea mai mult sau mai putin complexa a acestor
informatii asigura orientarea si controlarea conduitelor. Importanta senzatiilor în viata
omului poate fi cel mai bine relevata prin referirea la situatiile de perturbare si
restrictionare a functionalitatii lor. Handicapurile senzoriale, monotonia senzoriala (pe
care o traiesc prizonierii, oamenii din închisori, cei care vietuiesc în acelasi mediu, în
aceeasi camera, celula etc.) si mai ales fenomenul de deprivare senzoriala, soldate cu
perturbarea comportamentului, sunt tot atâtea situatii care evidentiaza, prin contrast,
valoarea senzatiilor în procesele adaptative. Astfel de situatii au dat unor cercetatori ideea
utilizarii lor în folosul oamenilor. Observându-se ca restrictionarea input-ului senzorial îi
poate ajuta pe oameni sa-si modifice comportamentele, s-a propus o forma practica de
terapie numita terapia restrictiei stimularii envtronmentale (Restricted Environmental
Stimulation Therapy - REST), Peter Suedfeld (1980), singur sau în colaborare cu colegii
sai, J.L. Kristeller (1982) si Allan Best (1982), a obtinut rezultate remarcabile cu un grup
de fumatori supus acestei forme de terapie. Perioadele de solitudine si restrictie
senzoriala sunt utilizate ca principii pentru o serie de forme de terapie mai ales în
psihologia orientala. D.K. Reynolds (1982) arata ca restrictia senzoriala intra obligatoriu
în „terapiile linistii". Alte forme de terapii, pentru depresie si anxietate {terapia Moriîa),
se bazeaza pe aceleasi principii.
Senzatiile sunt atât de importante pentru viata omului, încât au constituit punctul de
plecare §i de sprijin în elaborarea unor forme sofisticate pentru favorizarea evolutiei
personale si profesionale. Astfel, programarea neurolingvistica (PNL), dezvoltata
începând cu anii '70 pornind de la lucrarile americanului Richard Bandler (doctor în
matematica si psihologie, cibernetician) si John Grinder (doctor în psihologie si lingvist)
integreaza senzatiile într-un program complex de influentare a comportamentelor umane.
Programarea neurolingvistica reprezinta o tehnologie si o metodologie compusa dintr-un
ansamblu de tehnici precise care favorizeaza comunicarea eficienta si schimbarea,
precum si modul general de organizare în vederea definirii si realizarii obiectivelor
stabilite. Punctul initial în elaborarea acestei metodologii îl constituie simturile, ca „porti
ale perceptiei", pe care le deschidem pentru a lua contact cu realitatea. Exista patru
asemenea sisteme (vizual, kinestezic, auditiv, olfactiv-gustativ - prescurtat cvadruplul
VKAO) prin care percepem lumea exterioara si prin care ne construim propria experienta
interna a realitatii. Fiecare om are însa deschise în mod diferentiat „portile" spre lume si
spre sine, unul dintre cele patru sisteme devenind dominant. Când individul foloseste
canalul de comunicare favorit (dominant), se va face înteles, când recurge la alt canal,
sansele de a se face înteles se vor diminua. Daca un individ este vizual, lipsa sau
precaritatea canalelor auditiv si kinestezic ar putea sta la originea dificultatilor lui cu
familia sau la locul de munca. Când se afla în fata unui auditiv, un vizual poate avea
impresia ca acesta nu este în contact cu el pentru ca nu-1 priveste. Auditivul îi va reprosa
kinestezicului ca nu îl asculta. Acesta din urma se plânge la rândul lui de insensibilitatea
auditivilor si vizualilor. De aici - o serie de neîntelegeri si conflicte. întregul esafodaj
al programarii neurolingvistice - asupra caruia nu insistam - este construit pe aceste
diferente senzoriale dintre oameni (vezi Cayrol si Barrere, 1991).

Un alt domeniu care îsi are originea în psinofiziologia senzatiilor este cel al acupunc-
turii, atât de mult folosita de popoarele orientale. Acupunctura este o tehnica în care ace
subtiri sunt introduse în anumite puncte ale corpului pentru a releva simptome specifice
(vezifig. 1.18). Punctul de stimulare poate fi la o oarecare distanta de locul simptomului
tratat. De exemplu, când acupunctura este utilizata ca anestezic în operatiile abdominale,
patru ace sunt înfipte în pavilionul fiecarei urechi. Reducerea senzatiilor de durere prin
acupunctura se explica partial prin teoria „portii de control", formulata de Ronald
Melzack si Patrick Wall (1965, 1983), potrivit careia coloana vertebrala contine o
,.poarta" neurala care poate fi deschisa (permitând perceperea durerii) sau închisa
(blocând perceperea durerii). Atunci când maduva spinarii primeste o informatie de la
periferie, cum ar fi întepatura unui ac, poate influenta „închiderea portii" si astfel durerea
este blocata. Se pare ca si neurotrans-mitatorii (mai ales endorfimele) au un rol în acest
sens (vezi Halonen si Santrock, 1996, p. 111).
Senzatiile au si o importanta valoare psihodiagnostica. Dat fiind faptul ca ele se
regasesc transfigurate în personalitate sub forma senzitivitatii, au fost introduse în diferite
tipologii temperamentale si de personalitate. Theodule Ribot (1836-1916). parintele
psihologiei franceze, care pornea de la îdeea ca viata psihica se reduce la doua
manifestari fundamentale {a simti si a actiona), desprindea categoria senzitivilor, alaturi
de cea a activilor si apaticilor. Cari Gustav Jung (1875-1961) vorbea de un extravertit
senzorial (cu simtul realitatii faptice obiective, cu trairi reale ale obiectului concret,
senzatiile servindu-i drept fir calauzitor spre noi senzatii) si de un inirovertit senzorial
(care se ghideaza dupa fapticul imediat, se orienteaza dupa intensitatea componentei
subiective a senzatiei declansate de stimulul obiectiv). Pornind de la Jung, Katharine
Briggs si Isabel Briggs Myers (1980, 1987) au stabilit patru dimensiuni polare ale
personalitatii si 16 tipuri distincte de personalitate. Una dintre aceste dimensiuni se refera
Ia tipul de informatii pe care oamenii le remarca cu predilectie, unele dintre acestea fiind
tocmai informatii senzoriale acumulate prin cele cinci simturi. Senzatiile intra în
componenta a 8 tipuri de personalitate din cele 16 stabilite (vezi, de asemenea, Tieger si
Barron-Tieger, 1998).
Cu toate ca simturile si senzatiile produse de ele îndeplinesc un rol enorm în viata
omului, chiar si atunci când functionarea lor este restrictionata, sunt totusi imperfecte,
omul nefiind satisfacut de ele. De aceea, de-a lungul istoriei omul a încercat sa le
mareasca posibilitatile naturale cu ajutorul unor mijloace tehnice. H. Pieron îsi încheia
mica sa lucrare dedicata senzatiilor, aparuta în 1952, tocmai cu inventarierea câtorva
dintre mijloacele tehnice descoperite de diversi savanti: microscopia si telescopia, care
asigura amplificarea spatiala, multiplica de sute de ori acuitatea discriminatorie ;
cinematografia ultrarapida, bazata pe amplificarea temporara, asigura o redistribuire
încetinita a imaginilor înregistrate într-un timp toarte scurt; microfonul amplifica
intensitatea prin traducerea electronica a fenomenelor mecanice de amplitudine minima;
telefonul, televiziunea fac sa dispara distantele. Datorita noilor mijloace tehnice este
posibila transformarea în informatii vizuale si auditive a unor fenomene în întregime
ineficace (radiatiile invizibile, undele electrice, ultrasunetele, actiunile magnetice) (vezi
Pieron, 1957, pp.133 si urm.). Crescând capacitatile simturilor prin mijloace tehnice,
omul îsi perfectioneaza propria sa capacitate de cunoastere.