Sunteți pe pagina 1din 3

Cerinţe: Prezintă reflectarea unui mit popular într-o operă cultă.

Prezintă asemănări şi deosebiri între o creaţie


populară şi o creaţie cultă.

Asemănările dintre romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu şi balada populară "Mioriţa" sunt evidente, s-ar putea
spune că acţiunea operei sadoveniene este o continuare a creaţiei populare. în susţinerea acestei idei, se pot
identifica mai multe repere:
• Romanul are motto două versuri din balada populară: "Stăpâne, stăpâne,/ Mai chiamă ş-un câne...";
• Substanţa epică a romanului păstrează tema celor trei ciobani, dintre care cel moldovan "are oi mai multe,/ Mândre
şi cornute,/ Şi cai învăţaţi/ Şi câini mai bărbaţi!..."; în roman, Nechifor Lipan a cumpărat trei sute de oi, fiind cea mai
mare vânzare din târgul de la Vatra Dornei: "Bărbatul dumitale s-a înfăţişat, a bătut palma, a scos ş-a numărat
paralele ş-a cerut adeverinţa. S-au mai înfăţişat cumpărători; dar nu mai erau oi. Au venit doi gospodari de treabă şi
năcăjiţi şi l-au rugat să le lese lor măcar o parte din oi. El i-a cinstit şi pe dânşii ş-a răspuns că le-a da şi lor o parte.
Au făcut învoială pentru .o sută de capete".
• Cadrul natural mirific, un tărâm feeric, ilustrat de peisajul cărărilor strâmte săpate în munte, un plai ca o adevărată
"gură de rai": "Când ajunseră la Bistriţa, soarele bătea de la amiază şi streşinile din sat de la Tarcău ţârâiau, sticlind
şiraguri de mărgele vii. Bistriţa însă avea pod verde de ghiaţă". /
• Omorul este pus la cale de doi ciobani -"Vreau să mi te-omoare/ Baciul ungurean/ Şi cu cel vrâncean!"- pentru că
ciobănaşul e "mai ortoman/ Ş-are oi mai multe/ Mândre şi comute"; Nechifor Lipan este ucis de Calistrat Bogza şi Ilie
Cuţui pentru că avea multe oi pe care le voiau pentru ei: "Am făcut fapta asta, ca să-i luăm oile".
• Câinele Lupu este, în roman, foarte devotat stăpânului său: "în cele dintâi săptămâni, în unele după-amiezi, dulăul
era fugar. Se ducea în munte căutând parcă ceva [...] se vede că-şi căuta stăpânul. Se ducea poate unde zăcea leşul,
într-un loc singuratic şi pustiu. [...] Acolo stă pe gânduri; după aceea se întoarce acasă"; în baladă, oiţa năzdrăvană
este cea care îl avertizează despre complot şi este îngrijorată pentru viaţa ciobănaşului: "De trei zile-ncoace/ Gura
nu-i mai tace,/ Iarba nu-i mai place".

• Pe ciobanul dispărut îl caută, în ambele opere, o femeie, care în baladă este "măicuţă bătrână", iar în roman este
nevasta, o munteancă în stare de fapte eroice;
• Uciderea ciobanului are loc în acelaşi moment al zilei: în baladă la asfinţit -"Că l-apus de soare/ Vreau să mi te-
omoare", iar în roman, omorul are loc tot pe înserat: "Să ştiţi că nu era noapte. Era vremea în asfinţit. Unii cred că
asemenea fapte se petrec noaptea. Eu am ştiinţă că fapta asta s-a petrecut ziua, la asfinţitul soarelui.";
• Transhumanta este ilustrată de ambele opere, prin mutarea oilor de la munte la şes şi invers, în funcţie de anotimp.
în roman, "Gheorghiţă coborâse cu ciobanii, cu oile, cu asinii şi dulăii la vale la iernat", iar în baladă, "Iată vin în
cale,/ Se cobor la vale,/ Trei turme de miei/ Cu trei ciobănei".
în concluzie, "«Mioriţa» a reprezentat în conştiinţa scriitoricească a lui Sadoveanu o obsesie a cărei «traiectorie»
poate fi precis reconstituită. Ea este aniintită meteoric sau reprodusă parţial şi comentată în «Măria sa puiul pădurii»,
în povestirea «Orb sărac» din ciclul «Hanu Ancuţei», în «Anii de ucenicie» şi, în fine, spre sfârşitul vieţii, în «Cântecul
Mioarei», în care autorul înscenează un veritabil colocviu asupra diverselor variante ale baladei." (Monica Spiridon -
"Sadoveanu. Divanul înţeleptului cu lumea")

Exegetul Alexandru Paleologu, în lucrarea "Treptele lumii sau calea către sine a lui M.Sadoveanu" (Ed.Cartea
Românească, 1978), dezminte cu fermitate orice apropiere între balada populară "Mioriţa" şi romanul "Baltagul" lui
Mihail Sadoveanu. El afirmă că interpretările mioritice ale romanului sadovenian sunt doar stereotipii, "gesturi
ritualizate". Raţionamentele sale sunt susţinute prin câteva argumente definitorii pentru compoziţia operei: "roman de
dragoste", "roman al unei acţiuni justiţiare de o implacabilă conduită tactică (şi - de ce nu?-poliţistă)", "roman de
observaţie caracterologică, de o perfectă obiectivitate comportamentală", "roman filosofic [...], de o erudiţie ingenios
ascunsă, tratând în subtextul său riguros, coerent şi absolut fidel, o temă simbolică legată de unul din marile mituri
ale umanităţii".

Alexandru Paleologu o aseamănă pe Vitoria Lipan cu personajul mitologic egiptean, Isis, soţia şi sora lui Osiris:
"Povestea Vitoriei Lipan în căutarea rămăşiţelor lui Nechifor, risipite într-o văgăună, este povestea lui Isis în căutarea
trupului dezmembrat al lui Osiris. Vom vedea că mitul acesta se suprapune cu subiectul «Baltagului» în chip
desăvârşit, până în cele mai mici amănunte. [...] Prima aluzie, practic imperceptibilă, la Osiris, autorul o face abia la
sfârşitul capitolului XI, când spune că Vitoria «trebuia să afle dacă Lipan s-a înălţat în soare ori a curs pe o apă...».
Osiris, ca divinitate, reprezintă soarele care apune şi răsare, adică moare şi reînvie; [...] Cadavrul lui. Osiris fusese
aruncat de Seth, ucigaşul, în Valea Nilului. Punctul central al motivului osirian în «Baltagul» este găsirea şi
reasamblarea trupului dezmembrat al lui Nechifor Lipan".
în esenţă, similitudinea mitului egiptean cu "Baltagul" se manifestă în episodul narativ al găsirii şi reasamblării leşului
lui Nechifor Lipan (capitolul XIII): "Oase risipite, cu zgârciurile umede, albeau ţărâna. Botforii, taşca, chimirul, căciula
brumărie erau ale lui Nechifor. Era el acolo, însă împuţinat de dinţii fiarelor. [...] îngenunchind cu grabă, (Vitoria) îi
adună ciolanele şi-i deosebi lucrurile". Ca şi Isis, "Vitoria singură, suflecându-şi mânecile, a luat cu grijă bucăţile
soţului său şi le-a potrivit una câte una în cutia de brad, stropindu-se cu vin". O altă analogie o constituie faptul că
Vitoria este însoţită de fiul ei, Gheorghiţă, Isis de Horus, iar câinelui Lupu îi corespunde Anubis în mitul egiptean. O
altă reflectare a mitului constă în existenţa unor obiecte magice. Gheorghiţă are un baltag, Vitoria poartă la
subsuoară un beţişor alb "cu care încercase a sfredeli duşumeaua primăriei de la Suha" deşi acesta "nu-i era de
niciun folos". în mitul egiptean, Horus are un beţişor magic, iar Anubis o toporişca.
în concluzie, Paleologu susţine că, neîndoielnic, "Sadoveanu a transpus în romanul său în mod deliberat şi cu bună
ştiinţă toate aceste elemente accesorii ale scenariului osirian".

Sadovenianismul, fenomen spiritual complex, reprezintă în primul rând, o rarisimă capacitate asociativă, un aliaj de
real şi fabulos, de candoare, de revoltă şi sublim, artistul ridicându-se ca mai înainte Eminescu, de la personal si
mărginit la totalitate (…). Stilul sadovenian – sinteza de romantism, de echilibru clasic si fertile aluviuni folclorice –
urmează hotărât particularităţi ale fondului naţional. Între liniştea aproape siderală a păstorului din Mioriţa, intre
liniştea-miraj la astralul Eminescu si liniştea-înţelepciune (adică acord cu destinul) la Sadoveanu – filiaţia e
învederată. Sadoveanu, e, ca si Eminescu, un rezonator multiplu, în al cărui suflet vibrează milioane de sensibilităţi.
După Eminescu, daca au creat valori incontestabile, pline de substanţă umană, nimeni n-a realizat o mai completa
hartă a spiritualităţii poporului român în dominantele lui” (C.Ciopraga). Romanul Baltagul , scris în numai 17 zile,
apărut în 1930, are ca surse de inspiraţie trei balade populare din care sunt preluate anumite teme şi motive mitice:
„Salga” (dorinţa de împlinire a dreptăţii), „Dolca” (ideea de legătură a omului cu animalul devotat), „Mioriţa” (tema,
motivul, conflictul, concepţia asupra morţii). 

Nechifor Lipan pleacă la ernatic cu doi ciobeni cu care s-a cunoscut la Dorna .Grupul din romanul “Baltagul” constituit
din cele trei personaje : Nechifor Lipan , Calistrat Bogza , Ilie Cutui) este asemanat cu celalant grup din Mioriţa :baciul
unguren ,vrincean ,moldovean. Ideia este aceiasi ca si in baladă: “Iar cel ungurean Si cu cel vrîncean Mări ,se
vorbiră, Ei se sfatuiră Pe l-apus de soare Ca să-l mi-l omoare Pe cel moldovan Că-i mai ortoman Ş-are oi mai multe,
Mîndre şi cornute…” Distanţa de la balada populara la roman este mare, trecând prin talentul, imaginaţia,
pătrunzătoarea observaţie sicuală şi psihologică a romancierului. Mihail Sadoveanu înlătură descrierea şi pune
accentul pe acţiune şi pe psihologie. Sunt înlăturate elementele de baladă si întocmite cele de roman ,dispare mioara
ciobanului moldovean ce avea menirea de a înştiinţa măicuţa personajului .

Mai puţină atenţie se exercită asupra descrierii împrejurărilor . Autorul a cătat ca să introducă în creaţia sa personaje
noi ce nu se pomenesc în “Miorita”. Vedem un nou orizont larg al baladei ce necunoscînd romanul ne-a fost ascus si
doar M.Sadoveanu prin talentul si măiestria sa ne la dezvăluit şi ne-a deschis ochii asupra acţiunilor ce au avut loc
după decedarea ciobanaşului moldovean . Din spusele de mai sus noi putem să deducem că romanul “Baltagul” este
o prelungire a faimoasei opere folclorice “Mioriţa”, unde eroul principal , ciobanaşul moldovean este înlocuit cu un alt
personaj ,Nechifor Lipan . Plecînt la Dorna dupa oi el este ucis cu un baltag mişeleşte de doi baci: Calistrat Bogza si
Ilie Cutui ce nu sunt alt cineva decît ciobanii:ungurean si vrîncean. Titlurile au semnificatie diferită: “Mioriţa” vine de la
mioara ce i se atribuie insuşiri omeneşti doar cu scopul ca ea să inştiinţeze pe măicuţa personajului principal. 

În “Baltagul” titlul este simbolic, deoarece în mitologia autentică Baltagul reprezintă instrumentul legii nescrise, legii
morale, fiind arma magică şi simbolică destinată să îndeplinească dreptatea. În basmele populare ea este furată de
zmei şi redobândită de personajul pozitiv. Principala particularitate a Baltagului este că, atunci când este folosit
pentru înfăptuirea dreptăţii, acesta nu se pătează de sânge. Cuvântul „baltag” poate proveni si de la grecescul
„labrys”, care înseamnă secure cu două tăişuri, dar şi labirint. Labirintul este ilustrat de drumul pe care îl străbate
Vitoria pentru a-şi găsi soţul ucis. Vitoria porneşte în căutarea lui Nechifor din interior, din întuneric pentru a ajunge la
lumină.Maicuţa ciobanaşului nu este alt cineva decit Vitoria Lipan ,soţia lui Nechifor Lipan .

Opera incepe cu aminirele dînsei de soţul ei după care urmeaza un vis unde Nechifor merge pe un cal cu spatele
întors de la ea . În acest moment ea întelege ca ceva sa intimplat cu dragostea ei de douazeci şi ceva de ani si
pleacă la vrajitoarea din sat .După care nemulţumită de spusele dînsei se retrage la casa domnului unde se
sfatuieşte cu parintele Daniil şi pleacă în drum spre adevăr. Vitoria Lipan în tot ce face şi spune e dragoste şi
inteligenţă nativă şi o vitalitate care este a naturii însăşi. Ea este exemplară prin tărie şi perseverenţă. Acest principiu
a caracterului este ţinut de autor pe tot parcursul operei şi mai bine evidenţiat în primele trei capitole şi ultimul , unde
sunt demascaţi răufăcătorii. În adâncul sufletului ea e convinsă de moartea soţului, dar dragostea, omenia, datoria
nescrisă îi dictează că trebuie să-l caute şi să-i dea ultima cinstire cuvenită. Dragostea ei este profundă, păstrată de-
a lungul anilor. 

Vitoria ştie să întrebe, să scoată adevărul de la oameni, să lege faptele şi să reconstituie mental drumul soţului ei.
Ştie să fie prietenoasă, la nevoie umilă, chiar să mintă şi să învrăjbească pe cele două femei, soţiile lui Bogza şi
Cuţui. În discuţiile cu cei doi simulează naivitatea şi neştiinţa, când în realitate este convinsă de vinovăţia celor doi,
cu alte cuvinte acest personaj posedă toate calităţile unui detectiv . Plecînd de acasă Vitoria ajunge cu fiul său
Ghiorghiţa unde s-au oprit la un han, acolo munteanca îi spune prefectului că soţul ei plecase să cumpere nişte oi de
la Dorna şi nu s-a mai întors , deci trecuseră 73 de zile Prefectul o asigură că o să facă cercetări , dar trebuie să facă
o plîngere (jalbă) .