Sunteți pe pagina 1din 2

Stilurile funcţionale ale limbii

Stilul ştiinţific
- transmite informaţii asupra unor fenomene, obiecte, procese, menite să dezvolte teorii,
concepte şi idei, să relateze rezultatele obţinute prin investigarea diferitelor domenii
ale realităţii;
- comunicarea se realizează prin noţiuni ştiinţifice, raţionamente riguroase, clare,
precise;
- vocabularul ştiinţific cuprinde neologisme, termeni tehnici şi ştiinţifici de specialitate;
- se caracterizează prin absenţa arhaismelor, regionalismelor, termenilor familiari şi a
abaterilor de orice fel, absenţa figurilor de stil;
- cuvintele se folosesc cu sens propriu, nu figurat;
- tonul este sobru şi impersonal, caracterizat de asemenea prin claritate şi conciziune;
- stilul are caracter obiectiv.

Stilul juridic-administrativ
- este folosit în actele oficiale emise de instituţii, firme (adeverinţe, procese verbale,
expertize) sau în cele adresate unor oficialitaţi de persoane fizice ori juridice (cereri,
memorii, acţiuni în justiţie);
- apelează la formule specifice, clişee lingvistice specifice fiecărui document juridic sau
administrativ în parte („Se adevereşte prin prezenta...”, „Proces verbal încheiat
astăzi...”, „Vă aducem la cunoştinţă...”);
- se caracterizează prin absenţa arhaismelor, regionalismelor, termenilor familiari şi a
abaterilor de orice fel, absenţa figurilor de stil;
- se folosesc aliniate, paragrafe, articole numerotate (art. 2, par. 14) în scopul scoaterii
în evidenţă a ideilor ce se vor subliniate în actul oficial precum şi claritatea acestora;
- exprimarea e lapidară, clară, neutră, obiectivă, fără încărcătură afectivă sau
emoţională.

Stilul publicistic
- se foloseşte în toată mass-media, atât în presa scrisă, cât şi în cea audiovizuală;
- exprimarea este accesibilă cititorului cu o cultură medie, urmărind informarea
publicului şi comentarea, pe înţelesul tuturor, a ideilor şi problemelor de interes
public;
- se caracterizează prin absenţa arhaismelor, regionalismelor, termenilor familiari şi a
abaterilor de orice fel, absenţa figurilor de stil, absenţa neologismelor specializate;
- îmbină registre stilistice diferite: colocvial, ştiinţific, administrativ, publicitar, literar;
- informaţia are caracter perisabil;
- presa are rol de a informa şi influenţa opinia publică;
- forme publicitare: articolul, comunicatul, comentariul, reportajul, interviul;
- este un stil mai permisiv pentru că presupune o mare varietate de subiecte şi teme;
- stilul se remarcă prin conciziune, obiectivitate, proprietatea termenilor.
Stilul beletristic
- este folosit în operele literare;
- funcţia principală a comunicării este cea estetică;
- este cel mai permisiv stil;
- se caracterizează prin prezenţa figurlor de stil, cuvintelor cu sens figurat, cuvintelor
expresive, imaginilor artistice;
- topica şi punctuaţia sunt relevante pentru anumite stări afective;
- stilul se adresează mai ales imaginaţiei şi sensibilităţii cititorului, ideile trebuie aşadar
descoperite în expresia figurată şi sugestivă a textului;
- este bogat în elemente lexicale: arhaisme, regionalisme, neologisme, elemente de
jargon, care au ca scop reflectarea realităţii prin imagini sugestive şi crearea unor
efecte de natură emoţională.

Stilul colocvial
- este stilul conversaţiei uzuale, având ca principală formă de manifestare dialogul;
- se apropie de stilul beletristic prin subiectivitate, însă construcţiile sunt mai simple,
chiar cu abateri de la corectitudine, în funcţie de gradul de educaţie şi de cultură al
vorbitorului;
- utilizează mijloace nonlingvistice (mimică, gesturi) sau paralingvistice (intonaţie,
pauză, accent);
- discursul poate fi fragmentat prin digresiuni, pauze;
- se utilizează în planul vieţii cotidiene, în relaţiile interpesonale.

Factorii comunicării

• emiţătorul – cel care transmite un mesaj, sursa de informaţie;


• receptorul – cel care primeşte mesajul (destinatarul);
• mesajul – cantitatea de informaţie / secvenţa de semnale (verbale sau nonverbale) pe
care emiţătorul o transmite către receptor;
• codul – tipul de semnal utilizat: lingvistic, vizual, sonor, gestual;
În cadrul textelor, codul e verbal!
• canalul – suportul sau mediul prin care se transmite informaţia, mesajul:
 aerul (în comunicarea orală)
 scrisoarea, telegrama, cartea (în comunicarea scrisă)
 telefonul, faxul, poşta electronică (în comunicarea la distanţă)
• contextul (referentul) – aspectul la care se referă mesajul, domeniul în care se
încadrează mesajul, tema; subiectul contextului:
 real
 imaginar.