Sunteți pe pagina 1din 4

Economie aplicată

Lecţia nr 1
Menajele

1. Definiţii, caracteristici şi tipologie

Economia generală numeşte participanţii la activitatea economică, agenţi economici. Agenţii economici cu
corespondent analog, funcţii similar şi provenienţă a resurselor de acelaşi tip formează un sector instituţional.

Principalele sectoare instituţionale studiate de economia generală sunt:

• gospodăriile populaţiei sau menajele

• întreprinderile

• administraţiile publice sau private

• băncile sau alte instituţii financiare

• societăţile de asigurări

• exteriorul

În cadrul activităţii economice, agentul economic numit menaje reprezintă participantul care exprimă calitatea
de consummator de bunuri personale (satisfactori).

Menajele se referă la cei care locuiesc împreună şi obţin venituri destinate pentru a achiziţiona şi consuma
bunurile de care au nevoie şi pentru a economisi.

Menajele se pot constitui ca:

• familii- uneori doar celibatari sau pensionari

• diferite comunităţi consumatoare (cămine, case de bătrâni)

• întreprinderi individuale, care nu se delimitează de gospodăriile în cadrul cărora s-au constituit.

Circulaţia bunurilor şi serviciilor, a resurselor, a disponibilităţilor băneşti între agenţii economici din economia
unei ţări reprezintă fluxurile economice. Fluxurile reale şi cele monetare se derulează concomitant şi formează
împreună circuitul economic.

Menajele furnizează elementele de bază pentru activitatea firmelor, dar şi pentru stat, înscriindu-se astfel în
fluxurile economice.

În acest flux între menaje şi întreprinderi, menajele, prin faptul că asigură forţa de muncă antrenează
obţinerea de venituri care pentru firme devin cheltuieli. Totodată, menajele sunt principalul consumator de produse
oferite de firme, efectuând pentru acestea cheltuieli, care pentru firme sunt venituri.

În acelaşi timp, menajele în relaţia cu statul, primesc de la stat pensii, ajutoare de şomaj, alocaţii pentru copii,
alocaţii de sprijin şi plătesc guvernului impozite şi taxe.

~ 1 ~
Economie aplicată

Lecţia nr 1
Prin urmare menajele joacă un rol dublu în cadrul circuitului economic: sunt factori de producţie pentru
desfălurarea activităţii economice şi totodată, cea mai importantă categorie de consumatori din cadrul unei economii.

Analiza menajelor evidenţiază diferite tipuri de menaje. Acestea se pot clasifica în funcţie de mai multe
criterii. Cel mai des este folosit criteriul ocupaţiei capului de familie, care poate fi: salariat, liber-profesionist,
fermier, mic întreprinzător, proprietar de valori mobiliare şi imobiliare, pensionar.

2. Nevoi specifice menajelor

NEVOILE REPREZINTĂ ANSAMBLUL TREBUINŢELOR, CERINŢELOR, PREFERINŢELOR,


AŞTEPTĂRILOR DE A CĂROR SATISFACERE DEPINDE EXISTENŢA OAMENILOR ŞI CALITATEA ACESTORA.

Caracteristicile generale ale nevoilor le regăsim şi la nivelul menajelor. Astfel acestea sunt DINAMICE (se
modifică permanent) şi NELIMITATE (se multiplică şi se diversifică).

Modificarea, multiplicarea şi diversificarea nevoilor menajelor sunt influenţate de o multitudine de factori.


După natura lor distingem:

• factori subiectivi:(condiţionarea subiectivă se află sub influenţa evoluţiei individului). Spre exemplu prin
trecerea de la clasa a XI a la clasa a XII a, elevii se confruntă cu unele nevoi noi: pregătire pentru BAC sau
pregătire pentru Balul Absolvenţilor.

• factori obiectivi: (condiţionarea obiectivă se află sub incidenţa evoluţiei societăţii). Spre exemplu anul 2007, ca
an al aderării României la Uniunea Europeană, aduce cu sine, şi alături de noi oportunităţi şi nevoi noi, cum ar fi:
nevoia de a călătorii liber, numai cu buletinul, nevoia de a studia sau de a muncii în unele ţări membre ale UE.

Nevoile menajelor pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii:

1. DUPĂ SUBIECTUL PURTĂTOR

• nevoi personale, individuale, ale membrilor familiilor: de ex un calculator personal mai performant

• nevoi ale familiei ca menaj –nevoi de grup sau sociale: de ex un frigider mai mare, redecorarea locuinţei

2. DUPĂ GRADUL DE COMPLEXITATE

• nevoi inferioare sau elementare- nevoia de hrană

• nevoi superioare sau elevate: nevoia de educaţie

Nevoile menajelor pot fi interpretate din perspectiva „piramidei trebuinţelor” sau a Piramidei lui Maslow. Astfel,
şi în cazul menajelor se poate constata şi o structurare piramidală a trebuinţelor de la inferior la superior. În privinţa
satisfacerii nevoilor, problema satisfacerii nevoilor este pusă în sensul satisfacerii prioritare a nevoilor elementare şi
accederii către satisfacerea nevoilor superioare după acoperirea nevoilor de rang inferior.

~ 2 ~
Economie aplicată

Lecţia nr 1

3. Resursele specifice menajelor

Şi la nivelul menajelor, principala caracteristică a resurselor este aceea că ele sunt limitate.

RESURSELE MENAJELOR REPREZINTĂ ANSAMBLUL ELEMENTELOR UTILIZATE PENTRU


PRODUCEREA ŞI OBŢINEREA BUNURILOR ŞI SERVICIILOR NECESARE SATISFACERII TREBUINŢELOR.

Care sunt resursele specifice menajelor?

Din multitudinea de clasificări posibile a resurselor, cea mai relevant este cea din punctul de vedere naturii
lor, respectiv: resurse umane, materiale, financiare şi informaţionale.

• Resursele umane au un rol hotărâtor în gradul de satisfacere a trebuinţelor. Modul în care membrii unei
familii se dezvoltă ca persoane sănătoase, educate, cu un anumit nivel de calificare, specializare şi cultură,
generează o influenţă majoră asupra evoluţiei unei gospodării familial, asupra capacităţii sale de adaptare la
problemele care se ivesc permanent.

• Resursele materiale sunt necesare funcţionării menajelor în scopul satisfacerii trebuinţelor fiecărei personae
şi familiei în ansamblul său. Măsura în care o familie dispune de o locuinţă adecvată nevoilor membrilor săi, de
amenajări corespunzătoare, de aparatura electronică necesară, de automobile propriu etc, reprezintă câteva
dintre criteriile elementare în funcţie de care se conturează calitatea vieţii de familie şi a celei personale.

• Resursele financiare ale menajelor sunt reprezentate de venituri. Resursele financiare ale unei familii pot
provenii din mai multe surse, ce vor fi analizate la “Bugetul de familie”)

~ 3 ~
Economie aplicată

Lecţia nr 1
• Resursele informaţionale au un rol tot mai important şi în viaţa menajelor. Viaţa cotidiană ne dovedeşte tot
mai mult că informaţia este o resursă foarte preţioasă pentru nivelul de trai al unei familii. Nivelul
cunoştiinţelor assimilate, existenţa unor abonamente (la ziare, reviste, televiziune prin cablu), conectarea la
mijloacele de comunicare (telefon fix şi mobil, e-mail, internet) biblioteca personală şi/sau de familie,
prezenţa în spaţiul locuit a aparaturii necesare informării, sunt câteva aspect care caracterizează resursele
informaţionale specifice menajelor.

~ 4 ~

S-ar putea să vă placă și