ASPECTE GENERALE ALE

UNIUNII EUROPENE
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

CUPRINS

• Cele 11 etape istorice ale Uniunii Europene

• Cum Functioneaza Unuinea Europeana?

• Misiunea Uniunii Europene

• Rolul U.E. pe scena mondiala

• Tratatul de la Lisabona

2
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

Cele 11 etape istorice ale Uniunii Europene

1951: Instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către cei

şase membri fondatori
1957: Tratatul de la Roma instituie o piaţă comună
1973: Comunitatea se extinde (numără acum nouă state membre) şi dezvoltă
politici comune
1979: Primele alegeri prin vot universal direct pentru Parlamentul European
1981: Prima extindere în spaţiul mediteranean
1993: Realizarea pieţei unice
1993: Tratatul de la Maastricht instituie Uniunea Europeană
1995 : UE se extinde la 15 membri
2002: Introducerea bancnotei şi monedei euro

2004: 10 ţări noi aderă la Uniune

2009 : Tratatul de la lisabona – UE are personalitate juridica

1. La 9 mai 1950 Declaraţia Schuman propunea instituirea Comunităţii

Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) care a devenit realitate prin
Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951. Acesta a creat o piaţă comună a
cărbunelui şi a oţelului între cele şase state fondatoare (Belgia, Republica
Federală Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos). Scopul, în urma
celui de-al doilea război mondial, era de a asigura pacea între popoarele
europene învingătoare şi cele învinse şi de a le apropia, facilitându-le
colaborarea de pe poziţii egale în cadrul unor instituţii comune.
2. La data de 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma, cei şase au hotărât să
instituie Comunitatea Economică Europeană(CEE) bazată pe o piaţă comună
mai extinsă, incluzând o gamă largă de bunuri şi servicii. Taxele vamale între
cele şase state au fost eliminate în totalitate la data de 1 iulie 1968, iar în

3
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

cursul anilor 60 au fost create politici comune, în special în domeniul

comerţului şi al agriculturii.
3. Acest proiect a avut un succes atât de mare, încât Danemarca, Irlanda şi
Regatul Unit au decis să se alăture Comunităţii. Prima extindere, de la şase la
nouă membri, a avut loc în 1973. În acelaşi timp s-au aplicat noi politici
sociale şi de mediu , iar în 1975 s-a înfiinţat Fondul European de Dezvoltare
Regională (FEDR).
4. În iunie 1979, s-a realizat un pas decisiv pentru Comunitatea Europeană prin
organizarea primelor alegeri prin sufragiu direct pentru Parlamentul
European. Aceste alegeri se organizează o dată la cinci ani.
5. În 1981, Grecia s-a alăturat Comunităţii, urmată de Spania şi Portugalia în
1986. Astfel a fost consolidată prezenţa Comunităţii în Europa de Sud,
urgentând nevoia de extindere a programelor de ajutor regional.
6. Recesiunea economică mondială de la începutul anilor 1980 a adus cu sine
un val de „europesimism”. Cu toate acestea, speranţa a renăscut în 1985 când
Comisia Europeană, sub preşedinţia lui Jacques Delors, a prezentat Cartea albă
privind calendarul pentru realizarea pieţei unice europene până la data de 1
ianuarie 1993. Acest ţel ambiţios a fost inclus în Actul Unic European semnat în
februarie 1986 şi intrat în vigoare la data de 1 iulie 1987.
7. Structura politică a Europei s-a schimbat categoric odată cu căderea zidului
Berlinului în 1989. Aceasta a condus la unificarea Germaniei în octombrie 1990
şi democratizarea ţărilor Europei Centrale şi de Est prin eliberarea de sub
controlul sovietic. Uniunea Sovietică a încetat să existe în decembrie 1991.
În acelaşi timp, statele membre negociau noul Tratat privind Uniunea
Europeană care a fost adoptat în decembrie 1991, la Maastricht, de către
Consiliul European format din şefi de stat şi de guvern. Acesta a intrat în
vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a creat Uniunea Europeană (UE),
adăugând domenii de cooperare interguvernamentală structurilor comunitare
integrate existente.
8. Acest nou dinamism european, precum şi schimbarea situaţiei geopolitice a
continentului au determinat alte trei noi state – Austria, Finlanda şi Suedia –
să adere la UE la 1 ianuarie 1995.
9. Pe atunci, UE era pe calea spre cea mai spectaculoasă realizare a sa,
crearea monedei unice. Moneda euro pentru tranzacţii financiare (sub altă
formă decât numerar) a fost introdusă în 1999, în timp ce bancnotele şi
monedele au fost emise trei ani mai târziu în cele 12 state ale spaţiului euro
(cunoscut sub numele de zona euro). În prezent, euro este o monedă
importantă pentru plăţi şi depozite la nivel mondial, alături de dolarul SUA.

4
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

Europenii trebuie să facă faţă globalizării. Noile tehnologii şi utilizarea tot mai
extinsă a internetului transformă economiile. Aceste transformări implică însă
provocări, atât pe plan social, cât şi cultural.
În martie 2000, UE a adoptat „strategia de la Lisabona” în vederea
modernizării economiei europene, astfel încât aceasta să devină competitivă
pe piaţa mondială alături de alţi mari actori, precum Statele Unite şi statele
nou industrializate. Strategia de la Lisabona include încurajarea inovaţiei şi a
investiţiilor în afaceri, precum şi adaptarea sistemelor educaţionale europene,
astfel încât acestea să corespundă cerinţelor societăţii informaţionale.
În acelaşi timp, şomajul şi creşterea costurilor privind pensiile exercită
presiune asupra economiilor naţionale, făcând reforma cu atât mai mult
necesară. Alegătorii cer tot mai mult guvernelor lor să găsească soluţii practice
la aceste probleme.
10. Abia ajunsă la 15 membri, Uniunea Europeană a şi început pregătirile
pentru o nouă extindere la un nivel fără precedent. La mijlocul anilor 1990,
fostele state ale blocului sovietic (Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia,
România şi Slovacia), cele trei state baltice care au făcut parte din Uniunea
Sovietică (Estonia, Letonia şi Lituania), una dintre republicile fostei Iugoslavii
(Slovenia), precum şi două state mediteraneene (Cipru şi Malta) au început să
bată la uşa UE.
UE a salutat şansa de a contribui la stabilizarea continentului european şi de a
extinde beneficiile integrării europene asupra acestor democraţii tinere.
Negocierile privind statutul de viitor membru au fost deschise în decembrie
1997. Extinderea UE la 25 de state a avut loc la 1 mai 2004 când 10 dintre cele
12 ţări candidate au aderat la Uniune. Bulgaria şi România au urmat la 1
ianuarie 2007.

5
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

Cum Functioneaza Uniunea Europeana?

• Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene, care reprezintă statele

membre, este principalul organ de decizie al Uniunii. Când se reuneşte
la nivel de şefi de stat sau de guvern, acesta devine Consiliul European şi
are rolul de a defini şi impulsiona orientările politice generale ale
Uniunii.
• Parlamentul European reprezintă cetăţenii şi împarte puterea legislativă
şi bugetară cu Consiliul Uniunii Europene.
• Comisia Europeană, principalul organ executiv, reprezintă interesul
comun al Uniunii. Are drept de iniţiativă legislativă şi controlează
aplicarea corectă a politicilor comunitare.

I. „Triunghiul decizional”

Mai mult decât o confederaţie de state, mai puţin decât un stat federal,
Uniunea Europeană este o construcţie nouă care nu intră în nici o categorie
juridică tradiţională. Se fondează pe un sistem politic original, în continuă
evoluţie de peste cincizeci de ani.
Tratatele (ce constituie legislaţia primară) sunt la baza a numeroase acte
juridice (numite „secundare”) care au incidenţă directă asupra vieţii cotidiene
a cetăţenilor Uniunii. Este, în special, cazul regulamentelor, directivelor şi
recomandărilor adoptate de instituţiile UE.
Aceste legi, precum şi politicile Uniunii în general, sunt rezultatul deciziilor
luate de triunghiul instituţional format din Consiliu (care reprezintă guvernele
naţionale), Parlamentul European (care reprezintă cetăţenii) şi Comisia
Europeană (instituţie independentă de guvernele statelor membre, garantă a
interesului colectiv al europenilor).

(a) Consiliul Uniunii Europene şi Consiliul European

Consiliul Uniunii Europene (sau Consiliul de Miniştri) este principala instituţie

de decizie al Uniunii. Preşedinţia Consiliului este deţinută prin rotaţie de câte

6
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

un stat membru, pe o perioadă de şase luni. Consiliul reuneşte câte un ministru

din fiecare stat membru, în funcţie de domeniul înscris pe ordinea de zi:
afaceri externe, agricultură, industrie, transport, mediu etc.
Consiliul are putere legislativă, pe care o împarte cu Parlamentul European
prin „procedura de codecizie”. În plus, Consiliul şi Parlamentul sunt
responsabili în egală măsură de adoptarea bugetului Uniunii. Consiliul încheie,
de asemenea, acordurile internaţionale negociate în prealabil de către
Comisie.
În conformitate cu tratatele, deciziile Consiliului sunt adoptate cu majoritate
simplă, majoritate calificată sau în unanimitate, în funcţie de domeniul
abordat.
În domenii esenţiale, ca modificarea tratatelor, lansarea unei noi politici
comune sau aderarea unui nou stat, Consiliul trebuie să decidă în unanimitate.
În celelalte cazuri, se foloseşte majoritatea calificată, ceea ce înseamnă că o
decizie a Consiliului este adoptată numai în cazul în care obţine un număr
minim de voturi favorabile. Numărul voturilor atribuite fiecărui stat membru
reflectă aproximativ mărimea populaţiei acestuia.

Numărul de voturi în Consiliu atribuite fiecărei ţări

Germania, Franţa, Italia şi Regatul Unit 29

Spania şi Polonia 27
România 14
Ţările de Jos 13
Belgia, Republica Cehă, Grecia, Ungaria şi Portugalia 12
Austria, Bulgaria şi Suedia 10
Danemarca, Irlanda, Lituania, Slovacia şi Finlanda 7
Estonia, Cipru, Letonia, Luxemburg şi Slovenia 4
Malta 3
Total: 345
Un minim de 255 de voturi din 345 (73,9%) sunt necesare pentru constituirea
unei majorităţi calificate. În afară de aceasta:
• orice decizie trebuie să fie aprobată de către o majoritate a statelor
membre (în anumite cazuri o majoritate de două treimi) şi
• orice stat membru poate solicita să se verifice dacă voturile favorabile
reprezintă cel puţin 62% din populaţia totală a UE

7
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

Consiliul European se reuneşte, în principiu, de patru ori pe an şi este prezidat

de şeful statului sau guvernului care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii
Europene la momentul respectiv. Preşedintele Comisiei Europene participă ca
membru de drept.
Prin Tratatul de la Maastricht, Consiliul European a devenit oficial iniţiatorul
principalelor politici ale Uniunii şi arbitru în problemele dificile care nu au fost
soluţionate în cadrul Consiliului Uniunii Europene.
Consiliul European abordează, de asemenea, probleme de actualitate
internaţională prin intermediul politicii externe şi de securitate comune
(PESC), expresie a unei diplomaţii comune a statelor membre.

(b) Parlamentul European

Parlamentul European este ales prin vot şi reprezintă cetăţenii Uniunii. El

controlează din punct de vedere politic activităţile Uniunii şi participă la
procesul legislativ. Începând cu 1979, membrii săi sunt aleşi direct, prin vot
universal, la fiecare cinci ani.

Numărul de locuri alocat fiecărei ţări în Parlamentul European 2007–2009

Austria 19
Belgia 22
Bulgaria 18
Cipru 6
Republica Cehă 22
Danemarca 13
Estonia 6
Finlanda 13
Franţa 74
Germania 96
Grecia 22
Ungaria 22
Irlanda 12
Italia 72
Letonia 9
Lituania 12
Luxemburg 6

8
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

Malta 6
Ţările de Jos 27
Portugalia 22
Polonia 51
Olanda 26
România 33
Slovacia 13
Slovenia 7
Spania 54
Suedia 20
Regatul Unit 73
Total 785

Sesiunile plenare ale Parlamentului European se ţin, în principiu, la Strasbourg,

iar cele suplimentare, la Bruxelles. Cele douăzeci de comitete ale
Parlamentului, care pregătesc sesiunile plenare, precum şi grupurile sale
politice, se reunesc de obicei la Bruxelles. Secretariatul General are sediul la
Luxemburg şi la Bruxelles.

9
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

Parlamentul îşi exercită puterea legislativă la trei niveluri:

• Prin intermediul procedurii „de cooperare”, introdusă în 1987 prin Actul
Unic European, Parlamentul European participă la elaborarea
directivelor şi a regulamentelor, pronunţându-se asupra propunerilor
Comisiei Europene, care pot fi modificate în funcţie de poziţia
Parlamentului.
• Tot din 1987, procedura de „aviz conform” supune ratificării de către
Parlament a acordurilor internaţionale, negociate de Comisie, precum şi
a oricărei noi extinderi a Uniunii.
• Tratatul de la Maastricht, semnat în 1992, a introdus procedura de
„codecizie”, care plasează Parlamentul pe picior de egalitate cu
Consiliul în ceea ce priveşte legiferarea în domenii importante, inclusiv
libera circulaţie a lucrătorilor, piaţa internă, educaţie, cercetare,
mediu, reţele transeuropene, sănătate, cultură, protecţia
consumatorului etc. Tratatul prevede totuşi o procedură de conciliere.

De asemenea, Parlamentul European împarte cu Consiliul responsabilitatea

privind adoptarea bugetului Uniunii. Parlamentul poate respinge propunerea de
buget, lucru care s-a întâmplat deja de mai multe ori. În acest caz, întreaga
procedură bugetară trebuie reîncepută. Comisia Europeană propune proiectul
de buget, care este apoi dezbătut de Consiliu şi Parlament. Parlamentul şi-a
folosit din plin puterile bugetare pentru a influenţa politicile Uniunii.
De asemenea, trebuie menţionat faptul că Parlamentul European este instituţia
de control democratic al Uniunii. Acesta dispune de puterea de a demite
Comisia prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu o majoritate de două
treimi. De asemenea, supraveghează gestionarea politicilor UE prin întrebări
orale şi scrise adresate Comisiei şi Consiliului. În final, preşedintele în exerciţiu
al Consiliului European informează Parlamentul cu privire la deciziile luate de
Consiliu.

(c) Comisia Europeană

Comisia este al treilea element al triunghiului instituţional care administrează
şi conduce Uniunea Europeană. Membrii acesteia sunt numiţi pe o perioadă de
cinci ani, de comun acord de către statele membre şi aprobaţi de Parlamentul
European. Comisia este responsabilă în faţa Parlamentului, care îi poate cere,
printr-o moţiune de cenzură, să demisioneze colectiv.
Din 2004, Comisia este formată din câte un comisar din fiecare stat membru.
Comisia se bucură de o independenţă considerabilă în exercitarea atribuţiilor.
Ea reprezintă interesul comun şi nu trebuie să primească instrucţiuni de la

10
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

niciun guvern naţional. „Gardian al tratatelor”, Comisia veghează la aplicarea

regulamentelor şi a directivelor adoptate de Consiliu şi Parlament şi poate
recurge la calea contencioasă în faţa Curţii de Justiţie în caz de neaplicare a
dreptului comunitar.
În calitate de instituţie executivă al Uniunii, Comisia pune în aplicare deciziile
luate de Consiliu în domenii ca politica agricolă comună. Ea dispune de o
putere mare în gestionarea politicilor comune, al căror buget îi este
încredinţat: cercetare şi tehnologie, ajutor pentru dezvoltare, dezvoltare
regională etc.
Comisia este asistată de o administraţie formată din 36 de direcţii generale
(DG-uri) şi servicii, care sunt repartizate în principal la Bruxelles şi Luxemburg.

II. Alte instituţii şi organisme

(a) Curtea de Justiţie
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, cu sediul la Luxemburg, este
formată din câte un judecător din fiecare stat membru şi asistată de opt
avocaţi generali. Aceştia sunt numiţi de comun acord de către guvernele
statelor membre, pe o perioadă de şase ani, care poate fi reînnoită.
Independenţa le este garantată. Rolul Curţii de Justiţie este de a asigura
respectarea legislaţiei europene, precum şi interpretarea corectă şi aplicarea
tratatelor.
(b) Curtea de Conturi
Curtea de Conturi, cu sediul la Luxemburg, a fost înfiinţată în 1975 şi este
compusă din câte un membru din fiecare stat al Uniunii, numit pentru o
perioadă de şase ani de comun acord de către statele membre după
consultarea Parlamentului European. Rolul său este de a verifica încasarea
tuturor veniturilor, precum şi legalitatea şi regularitatea utilizării fondurilor,
urmărind buna gestionare a bugetului Uniunii.

(c) Comitetul Economic şi Social European

Consiliul şi Comisia consultă Comitetul Economic şi Social European (CESE) în
luarea de decizii în anumite domenii politice. Acesta este alcătuit din
reprezentanţi ai diferitelor grupuri de interes economic şi social ai societăţii
civile organizate, numiţi de Consiliu pe o perioadă de patru ani.

11
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

(d) Comitetul Regiunilor

Comitetul Regiunilor (CR) a fost creat prin Tratatul privind Uniunea Europeană
şi este format din reprezentanţi ai colectivităţilor locale şi regionale, numiţi de
Consiliu pe o perioadă de patru ani la propunerea statelor membre. În temeiul
tratatului, CR este consultat de Consiliu şi Comisie în probleme relevante
privind regiunile respective, dar poate emite avize şi din proprie iniţiativă.

(e) Banca Europeană de Investiţii

Banca Europeană de Investiţii (BEI), cu sediul la Luxemburg, acordă credite şi
garanţii care sprijină regiunile mai puţin dezvoltate ale Uniunii şi
competitivitatea întreprinderilor.

(f) Banca Centrală Europeană

Banca Centrală Europeană (BCE), situată la Frankfurt, are responsabilitatea de
a gestiona moneda euro şi politica monetară a Uniunii (a se vedea capitolul 7,
„Uniunea Economică şi Monetară (UEM) şi euro”).

12
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

Misiunea Uniunii Europene

Misiunea Europei pentru secolul XXI este:

• garantarea păcii, a prosperităţii şi a stabilităţii pentru cetăţenii Europei;
• consolidarea reunificării continentului;
• asigurarea securităţii pentru cetăţenii săi;
• promovarea unei dezvoltări economice şi sociale echilibrate;
• soluţionarea provocărilor globalizării şi prezervarea identităţii
popoarelor europene;
• favorizarea valorilor europene, precum dezvoltarea durabilă şi protecţia
mediului, respectarea drepturilor omului şi a economiei sociale de piaţă;

I. Pacea şi stabilitatea
Înainte de a deveni un adevărat obiectiv politic, ideea unificării Europei nu era
decât un vis al filozofilor şi vizionarilor. Victor Hugo, de exemplu, a avansat
ideea „Statelor Unite ale Europei”, fiind inspirat de idealurile umaniste. Visul
acesta a fost însă spulberat de groaznicele războaie care au devastat
continentul în prima jumătate a secolului XX.
O nouă formă de speranţă a luat însă naştere din ruinele celui de-al doilea
război mondial. Cei care au opus rezistenţă totalitarismului în timpul celui de-
al doilea război mondial erau hotărâţi să pună capăt antagonismului
internaţional şi rivalităţilor în Europa şi şi astfel să creeze condiţiile necesare
unei păci durabile. Între 1945 şi 1950, câţiva oameni de stat, precum Robert
Schuman, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi şi Winston Churchill, s-au
hotărât să convingă cetăţenii de necesitatea intrării într-o eră nouă, cea a unei
organizări structurate a Europei Occidentale, bazată pe interese comune şi
fondate pe tratate, care ar garanta statul de drept şi egalitatea între toate
ţările membre.
Preluând o idee mai veche a lui Jean Monnet, Robert Schuman (ministru de
Externe al Franţei) propune, la 9 mai 1950, instituirea Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Astfel, ţările care odinioară se confruntau pe
câmpul de luptă decid să plaseze producţia de cărbune şi oţel sub
responsabilitatea unei autorităţi supreme comune. Din punct de vedere practic,
dar şi simbolic, spectrul conflictelor a fost transformat într-un instrument al
păcii şi reconcilierii.

13
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

II. Reunificarea continentului european

După căderea Zidului Berlinului în 1989, Uniunea Europeană a fost cea care
încurajat reunificarea Germaniei. În 1991, odată cu prăbuşirea Imperiului
Sovietic, fostele ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est decid, la rândul
lor, după ce timp de decenii s-au aflat sub tutela Pactului de la Varşovia, că
viitorul lor este legat de cel al marii familii a naţiunilor democratice din
Europa.
Procesul de extindere continuă şi astăzi. Astfel, în timp ce Turcia şi Croaţia au
început negocierile de aderare în octombrie 2005, o serie de ţări din Balcani şi-
au depus şi ele candidatura, ceea ce ar putea duce, într-o bună zi, la aderarea
efectivă a acestora la marea familie europeană.

III. Siguranţa şi securitatea

În secolul XXI, Europa încă se mai confruntă cu probleme de siguranţă şi
securitate. De aceea, UE trebuie să ia măsuri eficiente pentru a garanta
siguranţa şi securitatea statelor sale membre. În acest scop, UE trebuie să
colaboreze constructiv cu regiunile aflate dincolo de graniţele sale, respectiv
ţările din Balcani, din Africa de Nord, din Caucaz şi din Orientul Mijlociu. UE
trebuie, de asemenea, să îşi apere interesele militare şi strategice, prin
colaborarea cu aliaţii săi, în special cu NATO şi prin dezvoltarea unei veritabile
politici europene comune de securitate şi de apărare.
Securitatea internă şi externă sunt două feţe ale aceleiaşi monede.
Combaterea terorismului şi a crimei organizate necesită o colaborare strânsă
între forţele poliţieneşti din toate ţările UE. Crearea unui „spaţiu de libertate,
securitate şi justiţie” în sânul UE, unde fiecare cetăţean are acces egal la
justiţie şi este protejat de lege, constituie o nouă provocare la nivel european,
necesitând o coordonare sporită a acţiunilor întreprinse de autorităţile
naţionale. Organisme precum Europol, Oficiul European de Poliţie şi Eurojust,
care promovează cooperarea între procurori, judecători şi ofiţeri de poliţie din
ţările membre ale UE, sunt chemate să joace un rol mai activ şi mai eficient.

IV. Solidaritatea economică şi socială

Cu toate că, la origine, Uniunea Europeană a fost creată pentru a realiza un
obiectiv politic pacificator, aspectul economic a fost totuşi cel care a reuşit să
dinamizeze şi să încununeze cu succes această construcţie europeană.

14
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

La ora actuală, tendinţele demografice în UE nu sunt foarte favorabile, în

comparaţie cu celelalte state ale lumii. De aceea, statele membre trebuie să
se apropie tot mai mult pentru a asigura creşterea economică şi pentru a se
menţine competitive la nivel mondial. Niciun stat membru nu este pregătit să
facă faţă, singur, concurenţei pe plan mondial în domeniul comerţului. Astfel,
piaţa unică le oferă întreprinderilor europene o platformă vitală, asigurându-le
competitivitatea pe pieţele mondiale.
Cu toate acestea, acest spaţiu de liberă concurenţă la nivel european trebuie
să aibă drept corolar solidaritatea naţiunilor europene. Aceasta are consecinţe
pozitive asupra cetăţenilor europeni: prin urmare, atunci când cetăţenii din
unele regiuni ale Europei sunt victime ale inundaţiilor sau ale altor calamităţi
naturale, bugetul UE prevede fonduri de asistenţă în acest sens. Fondurile
structurale, gestionate de Comisia Europeană, încurajează şi sporesc eforturile
depuse de autorităţile naţionale şi locale ale ţărilor membre pentru a reduce
inegalităţile între diversele regiuni ale UE. Mijloacele financiare prevăzute din
bugetul UE şi creditele oferite de Banca Europeană de Investiţii (BEI) sunt
alocate pentru a îmbunătăţi infrastructura de transporturi (de exemplu,
extinderea reţelei de autostrăzi şi a infrastructurii feroviare de mare viteză),
contribuind astfel la promovarea unor regiuni şi la stimularea schimburilor
comerciale transeuropene. Astfel, succesul economic al UE se va manifesta, în
parte, prin capacitatea pieţei sale unice, de 500 de milioane de consumatori,
de a satisface interesele unui număr cât mai mare de consumatori şi
întreprinderi.
V. Identitatea şi diversitatea în contextul globalizării
Societăţile post-industriale ale Europei devin tot mai complexe. Astfel, deşi
nivelul de trai al cetăţenilor europeni nu a încetat să crească, diferenţe
semnificative între bogaţi şi săraci persistă totuşi. La rândul ei, extinderea a
accentuat şi mai mult aceste diferenţe, întrucât noile state membre au intrat
în UE având un nivel de trai sub media europeană. De aceea, colaborarea
statelor membre este crucială pentru a se reuşi reducerea acestor discrepanţe.
Totuşi, toate aceste eforturi nu au fost realizate în detrimentul identităţii
culturale şi lingvistice a statelor europene. Dimpotrivă, activităţile întreprinse
de instituţiile europene au contribuit la realizarea creşterii economice, având
în vedere particularităţile regionale şi bogata diversitate culturală şi
tradiţională a ţărilor membre.
După jumătate de secol de construcţie europeană, UE în ansamblul său este
mai impunătoare decât fiecare stat membru luat separat: ea exercită o
influenţă economică, socială, tehnologică, comercială şi politică mult mai mare
decât dacă acestea ar fi trebuit să acţioneze individual. Faptul că UE

15
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

întreprinde acţiuni comune şi se exprimă printr-o singură voce constituie o

valoare adăugată incontestabilă pentru Europa.
De ce?
• Fiind prima putere comercială in lume, UE joacă un rol decisiv în
negocierile internaţionale, respectiv cele din cadrul organizaţiei
Mondiale a Comerţului (OMC), compusă din 149 ţări, precum şi în
punerea în aplicare a Protocolului de la Kyoto privind schimbările
climatice şi poluarea atmosferică;
• Deoarece adoptă poziţii clare în ceea ce priveşte unele teme sensibile,
importante pentru cetăţeanul de rând, precum protecţia mediului,
resursele de energie regenerabilă, „principiul precauţiei” în materie de
securitate alimentară, aspectele etice ale biotehnologiilor şi necesitatea
protejării speciilor pe cale de dispariţie;
• Deoarece a lansat o serie de iniţiative importante pentru o dezvoltare
durabilă a întregii planete, în legătură cu „Summitul Pământului” de la
Johannesburg, în 2002.

Vechiul adagiu „unirea face puterea” este mai pertinent ca niciodată pentru
europenii de azi. Totuşi, procesul de integrare europeană nu a şablonat
diversele moduri de viaţă, tradiţiile şi culturile popoarelor sale. Într-adevăr,
diversitatea reprezintă o valoare majoră pentru Uniunea Europeană.
VI. Valorile Uniunii Europene
UE îşi doreşte să promoveze valorile umaniste şi progresiste şi să garanteze că
fiinţa umană este stăpânul şi nu victima schimbărilor majore care au loc la
nivel global. Nevoile cetăţenilor nu pot fi satisfăcute doar prin intermediul
mecanismelor de piaţă şi nici nu pot fi impuse în mod unilateral.
De aceea, UE pledează pentru acea viziune a omenirii sau acel model de
societate care este susţinut de majoritatea cetăţenilor săi. Europenii se
mândresc cu patrimoniul bogat de valori, printre care se numără drepturile
omului, solidaritatea socială, libertatea întreprinderii, distribuirea echitabilă a
roadelor creşterii economice, dreptul la un mediu protejat, respectarea
diversităţii culturale, lingvistice şi religioase şi o sinteză armonioasă a tradiţiei
şi a progresului.
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, proclamată în decembrie
2000 la Nisa, cuprinde toate drepturile recunoscute la ora actuală de statele
membre şi de cetăţenii UE. Aceste valori creează un sentiment de apartenenţă
la aceeaşi familie europeană. Un exemplu bun în acest sens îl constituie
abolirea pedepsei cu moartea în toate statele UE

16
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

Rolul U.E. pe scena mondiala

• Influenţa Uniunii Europene pe scena mondială creşte ori de câte ori

vorbeşte la unison în problematica internaţională. Negocierile
comerciale sunt un bun exemplu în acest sens.
• În domeniul apărării, fiecare stat rămâne suveran, fie că este membru
NATO sau neutru. Cu toate acestea, statele membre ale Uniunii
Europene dezvoltă cooperarea militară în vederea misiunilor de
menţinere a păcii.
• Din motive istorice şi de apropiere geografică, sudul Mediteranei şi
Africa sunt regiuni cărora Uniunea Europeană le acordă o atenţie sporită
(politici privind ajutorul pentru dezvoltare, preferinţe comerciale,
ajutor alimentar şi drepturile omului).

Pe plan economic, comercial şi monetar, Uniunea Europeană a devenit o mare

putere mondială. Acest gigant economic rămâne totuşi, pentru unii, un „pitic
politic”. Aceasta este, bineînţeles, o exagerare. Uniunea Europeană are o
influenţă considerabilă în cadrul organizaţiilor internaţionale cum ar fi
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), organismele specializate ale
Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), şi în cadrul summit-urilor mondiale pentru
mediul înconjurător şi dezvoltare.
Nu este mai puţin adevărat că statele membre ale Uniunii Europene mai au
multe progrese de făcut pe plan diplomatic şi politic, înainte de a se putea
exprima la unison în problemele mondiale majore cum ar fi: pacea şi
stabilitatea, relaţiile cu Statele Unite ale Americii, terorismul, Orientul
Mijlociu şi rolul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Mai mult,
sistemele militare de apărare, piatra de temelie a suveranităţii naţionale,
rămân sub autoritatea guvernelor naţionale, ale căror legături s-au sudat în
interiorul unor alianţe precum NATO.

I. O politică de apărare comună embrionară

Politica externă şi de securitate comună(PESC) şi politica europeană de
securitate şi apărare (PESA), introduse de Tratatele de la Maastricht (1992),
Amsterdam (1997) şi Nisa (2001), definesc principalele obiective ale Uniunii în
domeniul apărării. Pe aceste premise, Uniunea Europeană şi-a dezvoltat „cel
de-al doilea pilon”, reunind ansamblul sectoarelor politice în care se aplică
metodele interguvernamentale şi în care Comisia Europeană şi Parlamentul

17
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

European joacă un rol marginal. Deciziile în acest domeniu sunt luate prin
consens, cu toate că fiecare stat are dreptul de veto.

(a) Peisajul politic şi strategic în 2006

Adeziunea aproape simultană la NATO şi UE a fostelor ţări comuniste şi
orientarea pacifistă adoptată de Rusia au pus capăt la mai bine de o jumătate
de secol de război rece. Continentul european conlucrează la menţinerea păcii,
iar ţările europene cooperează pentru a lupta împotriva criminalităţii
internaţionale, traficului de fiinţe umane, imigraţiei ilegale şi spălării de bani.
Uniunea Europeană extinsă a încheiat acorduri de parteneriat cu vecinii săi,
dintre care unii, pe termen mediu, au perspectiva de a adera la UE.
Statele Unite ale Americii au acceptat ca, pentru acţiuni militare în care
soldaţii americani nu sunt implicaţi, Europa să poată utiliza o parte din
capacităţile logistice ale NATO, cum ar fi reţelele de informaţii, de
comunicaţii, de detecţie, echipamentele de comandă şi transport.
Violenţa teroristă ce a zguduit lumea începând cu atacurile din New York şi
Washington din 11 septembrie 2001 şi continuând cu atentatele cu bombă de la
Madrid în 2004 şi Londra în 2005 au modificat profund peisajul strategic. Ţările
europene trebuie să colaboreze mai strâns pentru căutarea de informaţii care
să ajute la neutralizarea instigatorilor şi teroriştilor care vor să comită
atentate. Cooperarea cu Statele Unite ale Americii şi cu toate ţările care
sprijină democraţia şi drepturile omului depăşeşte astăzi cadrul alianţelor
defensive tradiţionale.

(b) Realizări concrete pentru securitate şi apărare

În temeiul Tratatului de la Amsterdam, Javier Solana a fost numit în 1999 Înalt
Reprezentant pentru Politica externă şi de securitate comună (PESC).
Statele membre UE au stabilit obiective precise ca parte a îndatoririlor de
creare a unei politici de securitate şi apărare europeană, în scopul desfăşurării
unei forţe de reacţie rapidă sprijinită naval şi aerian şi susţinerii acesteia timp
de un an. Această forţă de reacţie rapidă nu va fi încă o adevărată armată
europeană. În schimb, va fi formată din contingentele forţelor armate ale
fiecărei naţiuni.
Cu toate acestea, după constituirea Comitetului politic şi de securitate (CPS), a
Comitetului militar al Uniunii Europene (CMUE) şi a Statului major militar al
Uniunii Europene (EUMS), sub autoritatea Consiliului şi situat la Bruxelles,
Uniunea are deja instrumentele politice şi militare pentru a efectua misiunile

18
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

pe care şi le-a propus: misiuni umanitare în afara Europei, operaţiuni de

menţinere a păcii şi alte misiuni de gestionare a crizelor.
Cum tehnologia militară devine din ce în ce mai scumpă şi mai sofisticată,
guvernele UE consideră că este imperios necesar să lucreze împreună la
fabricarea armelor. Mai mult decât atât, dacă forţele lor armate trebuie să
execute misiuni în comun, sistemele lor trebuie să fie interoperaţionale, iar
echipamentele suficient de standardizate. Consiliul European de la Tesalonic a
decis, în 2003, să creeze o Agenţie Europeană pentru Apărare.
Din 2003, UE a întreprins o serie de misiuni de menţinere a păcii şi de
gestionare a crizelor. Cea mai importantă dintre acestea a fost în Bosnia şi
Herţegovina, unde misiunea de 7 000 de soldaţi condusă de Uniunea Europeană
(EUFOR), a înlocuit în decembrie 2004 trupele NATO de menţinere a păcii.

II. O politică comercială deschisă către lume

Uniunea Europeană sprijină sistemul de reguli al Organizaţiei Mondiale a
Comerţului (OMC), ceea ce oferă un grad de securitate juridică şi transparenţă
în desfăşurarea comerţului mondial. OMC stabileşte condiţiile prin care
membrii săi pot să se apere împotriva practicilor neloiale cum ar fi dumpingul
(vânzare sub preţ), prin care exportatorii concurează împotriva rivalilor lor. De
asemenea, oferă o procedură pentru soluţionarea disputelor care apar între doi
sau mai mulţi parteneri comerciali.
Politica comercială The EU’s a UE este strâns legată de politica sa de
dezvoltare. Prin sistemul său generalizat al preferinţelor vamale (SGP), UE a
garantat accesul preferenţial pe pieţele sale fără taxe sau cu tarife reduse
pentru o mare parte a importurilor provenind din ţările în curs de dezvoltare şi
din economii în tranziţie. Se merge chiar mai departe pentru cele mai sărace
49 de ţări din lume. Exporturile lor - cu excepţia armelor - pot beneficia
integral de acces pe pieţele UE, fără taxe vamale, în cadrul unui program
lansat în 2001.
Uniunea Europeană nu are încheiate totuşi acorduri comerciale specifice cu
principalii săi parteneri comerciali din rândul ţărilor dezvoltate, cum ar fi
Statele Unite ale Americii şi Japonia. În acest caz, relaţiile comerciale sunt
gestionate prin intermediul mecanismelor OMC. Statele Unite ale Americii şi
Uniunea Europeană caută să dezvolte relaţii bazate pe egalitate şi parteneriat.
Cu toate acestea, ţările membre ale UE nu sunt întotdeauna de acord asupra
tipului de legături diplomatice, politice şi militare ce trebuie stabilite cu
Statele Unite.

19
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

Uniunea Europeană îşi extinde schimburile comerciale cu noile puteri apărute

în alte părţi ale lumii, cum sunt cele din America Latină, America Centrală,
China sau India. Acordurile comerciale cu aceste ţări includ, de asemenea,
cooperări de ordin tehnic şi cultural.

III. Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi ţările mediteraneene

Dată fiind apropierea lor geografică, afinităţile istorice şi culturale, precum şi
fluxurile migratoare prezente şi viitoare, ţările din sudul Mediteranei sunt
parteneri de primă importanţă. Iată de ce UE a ales tradiţional să urmeze o
politică de integrare regională.
În cadrul Conferinţei de la Barcelona din noiembrie 1995, la care au participat
toate ţările membre UE şi ţările mediteraneene (excepţie făcând Albania, Libia
şi ţările din fosta Iugoslavie) Uniunea Europeană a pus bazele unui nou
parteneriat euro-mediteraneean. Această conferinţă a făcut posibilă definirea
unui nou parteneriat care să cuprindă:
•
dialogul politic între ţările participante şi un parteneriat de securitate
bazat, în special, pe mecanismul controlului armelor şi pe rezolvarea pe
cale paşnică a conflictelor;
• consolidarea relaţiilor economice şi comerciale între cele două regiuni:
cheia către aceasta este crearea unei zone de liber schimb euro-
mediteraneene până în 2010;
• parteneriate în domeniile social şi cultural.
Pentru perioada 2000-2006, Uniunea Europeană acordă ajutoare financiare
către ţările mediteraneene, în valoare de 5,3 miliarde de euro. Pentru
perioada bugetară 2007-2013, Instrumentul European de Vecinătate şi
Parteneriat (ENPI) decurge din şi se contopeşte cu programul de sine stătător,
anterior program de sprijin pentru întrajutorarea ţărilor mediteraneene şi a
ţărilor învecinate, dintre statele apărute după destrămarea fostei Uniuni
Sovietice.

III. Africa
Relaţiile dintre Europa şi Africa subsahariană datează de multă vreme. În
conformitate cu Tratatul de la Roma din 1957, pe atunci coloniile şi teritoriile
de peste mări ale unor state membre au devenit asociate ale Comunităţii.
Procesul de decolonizare de la începutul anilor 60 a schimbat această legătură
într-o asociaţie diferită, între state suverane.
Acordul de la Cotonou, semnat în anul 2000 la Cotonou, capitala statului Benin,
marchează o nouă etapă in politica de dezvoltare a UE. Acest acord dintre

20
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

Uniunea Europeană şi ţările din Africa, Caraibe şi Pacific (ACP) este de departe
cel mai ambiţios şi mai vast acord încheiat vreodată între ţăril dezvoltate şi
ţări în curs de dezvoltare. El a succedat Convenţiei de la Lomé, semnată în
1975 la Lomé, capitala statului Togo, iar apoi a fost treptat adus la zi.
Obiectivul fundamental al acestui vast acord de asistenţă şi de schimb
comercial a rămas acelaşi cu cel semnat la Convenţia de la Lomé: este vorba
de a „promova şi de a accelera dezvoltarea economică, culturală şi socială a
ţărilor ACP şi de a consolida şi diversifica relaţiile lor [cu Uniunea Europeană şi
statele sale membre] în spiritul solidarităţii şi interesului reciproc”.
Noul acord merge mult mai departe în comparaţie cu acordurile anterioare, din
moment ce s-a trecut de la relaţii comerciale fondate pe accesul pe piaţă la
relaţii comerciale într-un sens mai general. De asemenea, acesta a introdus noi
proceduri pentru a face faţă problemelor cauzate de încălcarea drepturilor
omului.
Uniunea Europeană a acordat concesiuni comerciale speciale ţărilor mai puţin
dezvoltate, dintre care 39 sunt semnatare ale Acordului de la Cotonou. Practic.
din 2005, acestea pot exporta liber toate tipurile de produse pe pieţele UE, în
regim de scutire vamală. Fondul European de Dezvoltare finanţează programele
de sprijin destinate ACP, graţie unui buget anual de 2 - 3 miliarde de euro.

21
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

Tratatul de la Lisabona

Europa nu mai este aceeasi de acum 50 de ani. Intr-un timp al

schimbarilor continue, Europa se gaseste in fata unor provocari ale secolului
XXI. Gobalizarea, evolutiile demografice, modificarile climatice sau gasirea
unor surse de energie alternative sunt doar cateva probleme de actualitate.
La 13 decembrie 2007, liderii Uniunii Europene au semnat Tratatul de
la Lisabona, încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor
instituţionale.
Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi
Tratatele CE, în vigoare în prezent, fără a le înlocui. Tratatul va pune la
dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face
faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.

1. O Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul

European şi parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în
care cetăţenii au mai multe şanse de a fi ascultaţi şi care defineşte mai
clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.
o Un rol consolidat pentru Parlamentul European: Parlamentul
European, ales direct de către cetăţenii Uniunii Europene, va avea
noi atribuţii privind legislaţia, bugetul Uniunii Europene şi
acordurile internaţionale. Prin faptul că se va recurge mai des la
procedura de codecizie în cadrul elaborării politicilor europene,
Parlamentul European se va afla pe o poziţie de egalitate cu
Consiliul, care reprezintă statele membre, în ceea ce priveşte
adoptarea celei mai mari părţi a legislaţiei Uniunii Europene.
o O mai mare implicare a parlamentelor naţionale: parlamentele
naţionale vor participa într-o măsură mai mare la activităţile
Uniunii Europene, în special datorită unui nou mecanism care le
permite să se asigure că aceasta intervine numai atunci când se
pot obţine rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul
subsidiarităţii). Alături de rolul consolidat al Parlamentului
European, implicarea parlamentelor naţionale va conduce la
consolidarea caracterului democratic şi la creşterea legitimităţii
acţiunilor Uniunii.
o O voce mai puternică pentru cetăţeni: datorită iniţiativei
cetăţenilor, un milion de cetăţeni din diferite state membre vor
putea cere Comisiei să prezinte noi propuneri politice.

22
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

o Cine şi ce face: relaţia dintre statele membre şi Uniunea

Europeană va deveni mai clară odată cu clasificarea
competenţelor.
o Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona recunoaşte
explicit, pentru prima dată, posibilitatea ca un stat membru să se
retragă din Uniune.
2. O Europă mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de vot
simplificate, cu instituţii eficiente şi moderne pentru o Uniune
Europeană cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai bine în domenii
de prioritate majoră pentru Uniunea de astăzi.
o Un proces decizional eficient: votul cu majoritate calificată din
Consiliu va fi extins la noi domenii politice, astfel încât procesul
decizional să se desfăşoare mai rapid şi mai eficient. Începând din
2014, calcularea majorităţii calificate se va baza pe sistemul
dublei majorităţi, a statelor membre şi a populaţiei, reflectând
astfel dubla legitimitate a Uniunii. Dubla majoritate se obţine
atunci când o decizie este luată prin votul a 55% din statele
membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia Uniunii.
o Un cadru instituţional mai stabil şi mai eficient: Tratatul de la
Lisabona creează funcţia de preşedinte al Consiliului European,
ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate, introduce o
legătură directă între alegerea preşedintelui Comisiei şi
rezultatele alegerilor europene, prevede noi dispoziţii referitoare
la viitoarea structură a Parlamentului European şi la reducerea
numărului de comisari şi include reguli clare privind cooperarea
consolidată şi dispoziţiile financiare.
o O viaţă mai bună pentru europeni: Tratatul de la Lisabona
ameliorează capacitatea UE de a acţiona în diverse domenii de
prioritate majoră pentru Uniunea de azi şi pentru cetăţenii săi
precum libertatea, securitatea şi justiţia (combaterea
terorismului sau lupta împotriva criminalităţii). Într-o anumită
măsură, Tratatul se referă şi la alte domenii, printre care politica
energetică, sănătatea publică, schimbările climatice, serviciile de
interes general, cercetare, spaţiu, coeziune teritorială, politică
comercială, ajutor umanitar, sport, turism şi cooperare
administrativă.
3. O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei,
care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor
fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de
solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni.
o Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specifică şi
consolidează valorile şi obiectivele care stau la baza Uniunii.
Aceste valori sunt menite să servească drept punct de referinţă

23
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

pentru cetăţenii europeni şi să arate ce anume are de oferit

Europa partenerilor săi din întreaga lume.
o Drepturile cetăţenilor şi Carta drepturilor fundamentale: Tratatul
de la Lisabona menţine drepturile existente şi introduce altele
noi. În mod special, garantează libertăţile şi principiile înscrise în
Carta drepturilor fundamentale şi conferă dispoziţiilor acesteia
forţă juridică obligatorie. Se referă la drepturi civile, politice,
economice şi sociale.
o Libertate pentru cetăţenii europeni: Tratatul de la Lisabona
menţine şi consolidează cele „patru libertăţi”, precum şi
libertatea politică, economică şi socială a cetăţenilor europeni.
o Solidaritate între statele membre: Tratatul de la Lisabona
prevede faptul că Uniunea şi statele membre acţionează împreună
într-un spirit de solidaritate în cazul în care un stat membru este
ţinta unui atac terorist sau victima unui dezastru natural sau
provocat de mâna omului. De asemenea, se subliniază
solidaritatea în domeniul energiei.
o Mai multă siguranţă pentru toţi: Uniunea va beneficia de o
capacitate extinsă de acţiune în materie de libertate, securitate
şi justiţie, ceea ce va aduce avantaje directe în ceea ce priveşte
capacitatea Uniunii de a lupta împotriva criminalităţii şi
terorismului. Noile prevederi în materie de protecţie civilă, ajutor
umanitar şi sănătate publică au, de asemenea, obiectivul de a
întări capacitatea Uniunii de a răspunde la ameninţările la adresa
securităţii cetăţenilor europeni.
4. Europa ca actor pe scena internaţională – instrumentele de politică
externă de care dispune Europa vor fi regrupate atât în ceea ce priveşte
elaborarea, cât şi adoptarea noilor politici. Tratatul de la Lisabona va
oferi Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi din întreaga
lume. Va utiliza forţa dobândită de Europa în domeniul economic,
umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile
europene pe plan mondial, respectând, în acelaşi timp, interesele
specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor externe.
o Numirea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe
şi politica de securitate, care va fi şi unul din vicepreşedinţii
Comisiei, va creşte impactul, coerenţa şi vizibilitatea acţiunii
externe a UE.
o Noul Serviciu european pentru acţiune externă va oferi Înaltului
Reprezentant sprijinul necesar.
o Uniunea va avea o personalitate juridică unică, ceea ce îi va întări
puterea de negociere determinând-o să fie mai eficientă pe plan
mondial şi un partener mai vizibil pentru ţările terţe şi
organizaţiile internaţionale.

24
 ASPECTE GENERALE ALE UNIUNII EUROPENE
“Unitate in diversitate”

o Progresele în domeniul politicii europene de securitate şi apărare

vor menţine unele modalităţi decizionale specifice, facilitând
totodată o cooperare consolidată în cadrul unui grup mai mic de
state membre.

Tratatul este rezultatul negocierilor între statele membre, reunite în cadrul

unei conferinţe interguvernamentale, la lucrările căreia au participat Comisia
Europeană şi Parlamentul European. Toate cele 27 de state membre l-au
ratificat urmând proceduri variate, în funcţie de constituţia naţională.

Tratatul a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, în conformitate cu Articolul 6.

Cea mai importanta modificare adusa de intrarea in vigoare a Tratatului de la
Lisabona este adoptarea unei constitutii pentru Uniunea Europeana, in urma
careia uniunea castiga o personalitate juridica.

Intocmit de Radu Simionescu

EYP Romania

Sursa: www.europa.eu

25