Sunteți pe pagina 1din 361

MIC ESEU ETIMOLOGIC

Despre Istoria daco-românilor


(cu scurte comentarii personale)

ARHIVA GETO-DACICA

1
2
Capitolul I NUME DE ŢĂRI, POPOARE, POPULAŢII,
TOPONIME-pag. 32

Capitolul II HIDRONIME-pag.69

Capitolul III NUME PROPRII-pag.74

Capitolul IV ALTE DENUMIRI, CUVINTE OBIŞNUITE, ETC.


pag.110

Capitolul V CULEGERE DE TEXTE SCURTE, ARTICOLE,


ETC.-pag.147

Capitolul VI DICŢIONARE-pag.232

Capitolul VII INDEX DE LOCALITĂŢI DACO-ROMÂNE DIN


ROMÂNIA-pag.289

Capitolul VIII CONSIDERAŢII ASUPRA ANSAMBLULUI


DE SANCTUARE DE LA SARMIZEGETUSA
pag.304

Capitolul IX CONSIDERAŢII ASUPRA ORIGINII CELOR


TREI CULORI„ROŞU,GALBEN,ALBASTRU”
pag.315

În loc de epilog-pag.317

3
Moto:

LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ

de Alecu Mateevici (preot ortodox şi poet din Basarabia)

Limba noastră-i o comoară


În adâncuri înfundată
Un şirag de Piatră Rară
Pe Moşie revărsată.
Limba noastră-i Foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii


Când de vânt se mişcă vara,
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au Ţara.
Limba noastră-i frunza verde
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul Ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade,


Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le’nşirate,
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice Slava-n Ceruri
Să ne spuie-n hram şi-acasă

4
Veşnicele Adevăruri.
Limba noastră-i Limbă Sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,


Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării’n care geme.
Strângeţi Piatra Lucitoare
Ce din Soare se aprinde-
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de Piatră Rară
Pe Moşie revărsată.

5
Mihai Eminescu

Rugãciunea unui dac

Pe cînd nu era moarte, nimic nemuritor,


Nici sîmburul luminii de viatã dãtãtor,
Nu era azi, nici mîne, nici ieri, nici totdeuna
Cãci unul erau toate si totul era una,
Pe cînd pãmîntul, cerul, vãzduhul, lumea toatã
Erau din rîndul celor ce n-au fost niciodatã,
Pe-atunci erai Tu singur, incît mã-ntreb în sine-mi
Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi?

El singur zeu stãtut-a 'nainte de-a fi zeii


Si din noian de ape puteri a dat scînteii
El zeilor dã suflet si lumii fericire
El este-al omenimei izvor de mîntuire.
Sus inimile voastre, cîntare aduceti-i !
El este moartea mortii si învierea vietii!

Si el îmi dete ochii sã vãd lumina zilei


Si inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
Din vuietul de vînturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de ape simtii duiosu-i viers
Si tot pe lîng-acestea cersesc înc-un adaos;
Sã-ngãduie întrarea-mi în vesnicul repaos !

Sã blesteme pe-oricine de mîne-o avea milã,


Sã binecuvînteze pe cel ce mã împilã,
S-ãsculte orice gurã ce-ar vrea ca sã mã rîdã,
Puteri sã puie-n bratul ce-ar sta sã mã ucidã,
Si-acela dintre oameni devinã cel întîi
Ce mi-ar rãpi chiar piatra ce-oi pune-o capãtîi.

Gonit de toatã lumea prin anii mei sã trec,


Pîn' ce-oi simti cã ochiu-mi de lacrime e sec,
Cã-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu mã mai cunoaste
Cã chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o --
Cã pot sã-mi blestem mamã, pe care am iubit-o,
Cînd ura cea mai crudã mi s-ar pãrea amor...

6
Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sã mor.

Strãin si fãr' de lege de voi muri, atunce


Nevrednicu-mi cadavru în ulitã l-arunce,
S-aceluiã, Parinte, sã-i dai coroana scumpã,
Ce-o sã amute cîinii cã inima-mi s-o rumpã,
Iar celui ce cu pietre mã vã izbi în fatã,
îndura-te, stãpîne, si dã-i pe veci viatã !

Astfel numai, Pãrinte, eu pot sã-ti multumesc


Cã tu mi-ai dat în lume norocul sã trãiesc.
Sã cer a tale dãruri genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã !

(Poezii postume, 1876)

A Dacian's Prayer

When death did not exist, nor yet eternity,


Before the seed of life had first set living free,
When yesterday was nothing, and time had not begun,
And one included all things, and all was less than one,
When sun and moon and sky, the stars, the spinning earth
Were still part of the things that had not come to birth,
And You quite lonely stood... I ask myself with awe,
Who is this mighty God we bow ourselves before.

Ere yet the Gods existed already He was God


And out of endless water with fire the lightning shed;
He gave the Gods their reason, and joy to earth did bring,
He brought to man forgiveness, and set salvation's spring
Lift up your hearts in worship, a song of praise enfreeing,
He is the death of dying, the primal birth of being.

To him I owe my eyes that I can see the dawn,


To him I owe my heart wherein is pity born;
Whene'er I hear the tempest, I hear him pass along
Midst multitude of voices raised in a holy song;
And yet of his great mercy I beg still one behest:

7
That I at last be taken to his eternal rest.

Be curses on the fellow who would my praise acclaim,


But blessings upon him who does my soul defame;
Believe no matter whom who slanders my renown,
Give power to the arm that lifts to strike me down;
Let him upon the earth above all others loom
Who steals away the stone that lies upon my tomb.

Hunted by humanity, let me my whole life fly


Until I feel from weeping my very eyes are dry;
Let everyone detest me no matter where I go,
Until from persecution myself I do not know;
Let misery and horror my heart transform to stone,
That I may hate my mother, in whose love I have grown;
Till hating and deceiving for me with love will vie,
And I forget my suffering, and learn at last to die.

Dishonoured let me perish, an outcast among men;


My body less than worthy to block the gutter then,
And may, o God of mercy, a crown of diamonds wear
The one who gives my heart the hungry dogs to tear,
While for the one who in my face does callous fling a clod
In your eternal kingdom reserve a place, o God.

Thus only, gracious Father, can I requitance give


That you from your great bounty vouched me the joy to
live;
To gain eternal blessings my head I do not bow,
But rather ask that you in hating compassion show.
Till comes at last the evening, your breath will mine efface,
And into endless nothing I go, and leave no trace.

(1879, 1 sept. Translated by Corneliu M. Popescu)

(Homepage)|(titles)

BALADA ÎNŢELEPTULUI ZALMOXE

8
ŞI A REGINEI HESTIA
VECHIUL TESTAMENT GETO-DACIC

de Sebastian Vîrtosu

-Tyraxes, preamărite rege,


Un Înţelept, Întemeietor,
Un vajnic călător
Prin lumea-ntreagă,
Sosi la tine şi la noi-
Boierii tăi-să ne salute.
(Ba unii spun ca să ne mustre).
Ce facem, deci, îl alungăm
Sau îl scurtăm de cap?
-Ba nu cumva să faceţi asta
De nu vreţi aspru să vă pedepsesc!
Lăsaţi mâncarea şi-mbuibarea,
Pe loc, acum, eu îl poftesc!
Şi să-l trataţi ca pe un rege
Şi ca un mare Înţelept!
Căci despre acesta
Fost-am în vis înştiinţat
Că va veni s-aducă Legea,
Ce noi, uitat-am să o făptuim,
Măcar c-o ştim
Din fragedă pruncie!
El fi-va rege mai presus chiar decât mine
Dar nu peste lumească împărăţie.
El fi-va Sânt şi Rege
Şi Zeu şi Mare Preot.
Întru aceasta, tot poporul
Cu drag îl va iubi.
Nu e Zalmoxes a toate Creatorul-
Al nostru Unic Zeu-
Deşi îi poartă acelaşi nume.
(E drept că unii cred
C-ar fi chiar Însuşi Dumnezeu-Zalmoxe

9
Venit aicea pe Pământ
În chipul umilinţei,
De nimeni cunoscut,
Dreptatea să dezgroape.)
-Pofteşte,dar, cucernice Zalmoxe
Şi bine-ai venit la noi!
Pâinea şi sarea sunt pe masă,
Le oferim,cum ştii prea bine,
Acelora ce vin cu gânduri bune.
-Ziua Bună Tyraxes,
Prea-nţelepte rege,
Domnia fie-ţi lungă,
Copiii mângâiere
Şi pace la hotare!Mă înclin
Şi-ţi mulţumesc că m-ai primit!
Bărbaţi prea nobili, geţi din vale,
Daci munteni şi costoboci,
După cum bine-aţi aflat,
De puţin timp m-am întors
De prin cele ţări străine
Ca să vă fiu de folos.
Am plecat să aflu multe
Despre lumea neştiută,
Să văd oameni noi şi sate,
Regi şi preoţi, alte Legi,
Să-nţeleg cum merge viaţa
Precum stelele pe cer.
Iar apoi, pe negândite,
S-a-ntâmplat ceva sublim!
O Fecioară, o Regină,
A sosit ca într-un vis
Amintindu-mi cu blândeţe
Despre legile străbune,
Şi să mă-ntorc de-ndat’
În Ţara mea, căci Neamul nostru
Geme de păcat.
-Ah Zalmoxe,Om prea nobil,
Pentru asta te-ai întors?-
Zise unul din Boieri,-
Să ne-nveţi pe noi, pe toţi

10
Legile Blajine?Acestea le primirăm
De la ai noştri mândri taţi
Cu multă vreme-n urmă!
-Atunci, prea nobili şi viteji bărbaţi
De ce nu le mai respectaţi?
Poporul simplu, l-aţi uitat,
Ţara, o aţi lepădat.
Cum credeţi că veţi mai scăpa
De judecata dreaptă a celui Unic Zeu?
Din Fii curaţi, Prealuminaţi,
Din Fii ai Soarelui, ajuns-aţi
Fii întunecaţi.Cum dar
Să nu vin să vă mustru şi să-ndrept
Ce e stricat?
Şi n-am venit din voia mea!
Căci dacă eu suport o nedreptate
Şi nu mă scol, e treaba mea.
Dar dacă văd pe altul în necaz
Şi nu mă scol, mă fac părtaş
Cu cel ce-l chinuieşte!
Eu n-am venit să fac averi
Prin lucruri sfinte şi poveşti,
Ci, să vorbesc, cui vrea s-asculte!
Lăsaţi pizma, ura, dezbinarea,
Nepăsarea şi uitarea
Şi-ascultaţi ce am a spune,
Căci nu vine de la mine!
Veniţi mâine la banchet,
Fi-veţi invitaţii mei,
Unde, nu doar vin va fi şi hrană
Pentru trupul stricăcios,
Ci şi multe-nvăţături curate
Pentr-un suflet luminos.
Apoi, vedea-veţi ce veţi face mai departe.
Cât despre mine,pleca-voi în Pământ
Ca-ntr-un mormânt,
Să cuget, să mă rog la cele sânte
Ca Bunul Dumnezeu să-mi ierte îndrăzneala
De-a vă-nvăţa pe voi, preanobili şi viteji bărbaţi.
Astfel le grăi Zalmoxe-cel cu mare nume-,

11
Celor adunaţi.
Iar apoi, a doua zi,
-ţinându-şi promisiunea,-
îndată ce mâncară şi băură ai săi oaspeţi-
până terminară,
începu a zice acestea:
-Acum multă vreme
Şi ani nenumăraţi
Trăit-a, dar, odată
Peste ai săi daci
O Regină mare,
Nespus de frumoasă,
Tare ca o zână
Însă mult mai blândă,
Hestia, al ei nume.
Cu cosiţe blonde
Rupte ca din Soare,
Cu ochi precum cerul
Cel fără de nori,
Gura-i delicată
Buze precum fraga,
Pielea-i străvezie
Albă ca neaua.
Trupu-i feciorelnic
Gingaş şi sfielnic
Inima-i blajină
De dreptate plină,
Sufletu-i curat
Şi nevinovat.
Dar necruţătoare
Şi neîndurătoare
Cu păcatul lumii
Şi cei ce-l iubesc.
Ea, Regina noastră
Ne-a lăsat prin veacuri
Un model de viaţă.
Fără şiretlicuri,
Plin de demnitate,
Cu respect în toate
Şi în curăţie.

12
Fără răutate
Ură şi hoţie,
Plin de bunătate
Şi bunăvoinţă
Ca într-o frăţie.
Astfel, aste Legi
Numite-au fost, de oameni,
Legile Blajine,
Legile Frumoase,
De Lumină pline!
Şi nu le călcau!
Toţi, cu bucurie,
De la mic la mare,
Toţi le împlineau!
Şi Regina dragă,
Astfel le grăia:
-„Dragi copii ai mei ,
Ca Regină-a voastră
De Zalmoxe-aleasă,
Primit-am spre păstrare
Şi ca amintire,
O credinţă mare
Şi Legi de cinstire
De la Zeul nostru
Singur Dumnezeu
Creator a toate
Câte le vedem.
El, Zalmoxe Bunul,
Cel „fără de Timp”,
Nevăzut de nimeni
Decât numai de sânţi,
El îmi dete aceste
Sânte-nvăţături.
Iar cei ce le respectă
Şi-n inimă le scriu,
O veşnică odihnă
În Raiul ceresc,
Şi astfel, al lor suflet
De-a pururi fi-va viu!”
„De vrei să-ţi fie bine,

13
Acestea să le faci!”,
Îmi spuse apoi Regina
Cu multă-ncredinţare.

A)1.”Să crezi într-unul DUMNEZEU, DALB MOŞ


Atoatefăcătorul.
Şi nevăzut de nimeni dintre vii.
Lui să te închini!
Şi să-l iubeşti ca pe un Tată,
Lui să-i jertfeşti-de bunăvoie-ce ai mai bun!

B)2.NATURA dimprejur,
Ţi-e Soră dar şi Frate.
N-o blestema
Şi n-o strica,
Că nu o poţi reface.
Răul ce i-l faci acum,
Nepoţii tăi îl vor simţi!

3.Un COPAC de vei tăia,


De la el să-ţi ceri iertare,
Mai apoi de la PĂDURE,
Căci şi alte vietăţi
Se foloseau de el, ca hrană
Sau ca adăpost.

4.În MUNTE, tu, de vei săpa


Tunel sau mină, nu contează.
Întâi şi-ntâi să-ţi ceri iertare
Şi-apoi porneşte de forează.
Căci MUNTELE, precum COPACUL,
Nu-i al tău, şi nu-l poţi face
Cum era, de îl distrugi,
Doar Dumnezeu!

5.Pe PĂMÂNT, de faci o casă


Sau un drum din pietre grele,
Tu degrab’ să-ţi ceri iertare,
Căci atunci, el se sufocă.
Cel mai bine ar fi,

14
Să laşi PĂMÂNTUL
Liber să respire,
Neclădind case uriaşe
Şi nici drumuri late, pietruite,
Ci, case mici, uşoare
Şi drumuri pe pământ.
Făcând aşa, el poate să respire
Şi astfel, te va respecta la rândul lui!

6.O APĂ sau un LAC de vrei să seci,


Să-ţi ceri iertare,
căci peşti şi alte vietăţi
Cu toţii vor dispare,
Iar tu, un singur fir de păr nu poţi crea,
Doar Dumnezeu!

7.Un FIR de IARBĂ să nu rupi,


Căci el, a sa menire are
Pe care tu n-o înţelegi.
Să nu distrugi ce nu-nţelegi sau nu iubeşti!
Că nu le poţi reface cum au fost,
Doar Dumnezeu!

8.Să nu vânezi, pentru plăcere, animale,


Nici pentru banii de pe blănuri, coarne.
Căci tu de faci aceasta, e păcat,
Se supără Zalmoxe-Domnul.
Căci nu pentru aceasta El ni le-a creat.
Dar dacă totuşi vrei s-o faci,
Să-ţi ceri iertare.Dar şi aici să ai de grijă
Să nu ucizi mamă cu pui,
Că nu-i ceva mai strigător la cer
Decât ca cineva să lase pui fără de mamă!
Ai grijă, aşa ceva nu prea se iartă.

9.Natura, fost-a nouă dăruită


S-o stăpânim-e drept-dar cu blândeţe,
Şi mai ales ca s-o păstrăm intactă.
Tot ce ea ne dăruieşte
Să luăm cu-nţelepciune,

15
Cu blândeţe şi sfială
Căci suntem administratori
Şi nu stăpânii ei pe viaţă!
Tot ce facem, se răsfrânge
Mai apoi, asupra noastră.
Să fim deci mulţumitori
Şi cu foarte mult bun simţ!

C)10.Să fii OM de OMENIE,


Iată, cel mai mare ţel.
Nici un sânt din lumea-ntreagă
Nu e sânt, fără de el.
Ce-nseamnă, asta te întrebi?

11.Ei bine, acela-i OM de OMENIE


Ce nu ucide alt semen de-al său
Cu vorba sau cu fapta.
Nu-l fură, nu-l înşală,
Nu minte, nu ucide prunci
În pântec, nici nu-i lasă
Goi în stradă, fără cântec
Şi fără să-i iubească.

12.Acela-i OM de OMENIE
Ce pe străin hrăneşte, îmbracă
Şi-n casa sa-l primeşte.

13.Celui OM de OMENIE
Nu-i place în trândăvie,
Ci lucrează cu folos
Chiar la munca cea de jos.
Şi dacă nu-i plătit cinstit
La cât ar merita,
Însuşi Domnul Dumnezeu, ce vede totul,
Însutit lui îi va da!

14.Acela-i OM de OMENIE,
Ce stă pe munţi de aur
Şi nu-i cuprins de lăcomie.
Ce nu ajunge stăpânit

16
De viaţa pământească,
Ci, tinde neoprit
Spre viaţa cea cerească.

15.OMULUI de OMENIE
Îi place simplu şi curat să fie
Dar şi înţelepciunea,
Liniştit traiul să-şi ducă,
Nimenea să nu-l conducă
Decât numai Bunul Simţ şi Bunul
Dumnezeu Zalmoxe Unul.
El iubeşte libertatea,
Mai mult chiar decât însăşi viaţa.
Nu îi plac deşarte lucruri,
Mărunţişuri şi nimicuri,
Precum slavă, bani, putere,
Ce te fac pe nesimţite
Plin de ură şi de fiere,
Şi din OM de OMENIE
Ajungi mort în plină viaţă.

16.OMUL ce-i de OMENIE,


N-are oameni în sclavie,
Nici nu-i răpeşte fără voia lor.

17.OMULUI de OMENIE
Nu-i lipseşte bunul simţ.
Îşi iubeşte mult soţia,
Nu o bate,
n-o înşală,
o respectă ca pe mamă.
Pe copii îi ocroteşte,
Îi educă şi-i iubeşte!
Iar femeia ce-i soţie
Al familiei este înger.
Ţine casa-n curăţie
Vrednică-n jertfelnicie.
Nu înjură sau blesteamă
Pe bărbat sau pe copii!
Iară cea nemăritată

17
Stă cuminte şi aşteaptă
Pe al ei bărbat menit!
Nu cumva să se gândească
Cum să-ncerce să răpească
Pe-al soţiei soţ iubit!
Şi nici una nici cealaltă
Să nu facă-n veci avort!
Nu-i nimic mai rău în lume,
Ca un astfel de păcat.
Iar voi soţi, părinţi şi medici
Nu le-mpingeţi niciodat’
Pe femei să facă asta,
Căci atunci, veţi fi părtaşi!
Toţi bărbaţii bărbi să poarte,
Brăcinari, opinci, cămeşe,
Brâie.Şi de-i vrednic,
O căciulă capul să-i acopere.
Însă astă vrednicie
Numai astfel se câştigă,
Cu înţelepciune, curăţie
Şi prin multă vitejie,
Nu prin naştere!
Iar femeile, cozi-împletite
Sau pe cap acoperite-,
Cum simţi-se-vor mai bine-
Ie, fotă sau catrinţă
Şi-n picioare opincuţe.

18.Acela-i OM de OMENIE,
Cel ce are Demnitate,
Cel ce luptă pân’ la moarte
Pentru ADEVĂR, DREPTATE.
Este cel ce lumea-ntreagă
Nu are bani, să-l poată cumpăra
Fiind nepreţuit.
Dar dacă cineva, îi cere ajutorul,
El grabnic vine şi-şi aduce obolul
Fără s-aştepte vreo răsplată.

18
19.OMUL cel de OMENIE
Nu se laudă, nu se trufeşte,
Ci, smerit îşi duce lucrul
Chiar de nimeni nu-l cinsteşte.
Nu te-ntrista
Că nu-ţi găsi-va nimeni
Locul în Istorie
Ca popor sau ca persoană,
Că vor zice numai rele
Despre tine.Să nu-i bagi în seamă!
Ei îşi zic civilizaţi,
Dar distrug totul în jur
Prin mândrie şi prin teamă.
Cel mai greu, nu e
Să clădeşti civilizaţii,
Ci, să clădeşti naţii
Şi indivizi cu suflete curate!
Iar această bătălie,
(Fără a avea nimic spectaculos în sine,
Pe care Istoria să-l scrie),
Se vădeşte-n chip curios,
Abia după ani o mie.
Să laşi urme ce zidesc
în veşnicie,
Nu un nume într-o carte,
Ce-ţi exaltă doar ego-ul,
Arătându-te pe tine mare,
Dară gol pe dinăuntru.

20.Acela-i OM de OMENIE
Ce crede tare-n DUMNEZEU,
Căruia-i pasă de NATURĂ
Şi de semenul său.

21.Dar când străini de neam şi limbă,


Vin peste noi, credinţa schimbă,
Istoria o măsluiesc
Şi pe noi ne cuceresc
Cu viclenie, de devenim
Străini în propria noastră Ţară,

19
Atunci, acela-i OM de OMENIE
Ce se scoală cu tărie
Şi cu mare vitejie,
Apărând ce-i SÂNT şi DREPT:
NEAMUL, LIMBA şi CREDINŢA,
Şi pe cei ce simt la fel!
Căci de-ar fi doar pentru sine
Ar şedea frumos deoparte.
Dar când vede că cei mulţi ai săi,
Sunt chinuiţi şi umiliţi,
El porneşte să-i răzbune
Fără-o clipă de zăbavă.
Iar dacă stă doar ş-o privi,
Cu cei răi părtaş va fi!
Pe strămoşi să-i ai la suflet,
Făr’de ei, n-ai fi aici.
N-ai vorbi această limbă
Nici Credinţa n-ai cinsti.
Ei jertfiră ce-i mai bun,
Ca tu, azi, să fii ce eşti.
Astfel, cade-se, să-i aminteşti
În a ta inimă şi să le mulţumeşti.
Nu fi nepăsător, de vrei să-ţi fie bine
Pe Pământ.La fel, pe-ai tăi Părinţi
Să-i ai la suflet, să-i respecţi,
De vrei să fii un OM de OMENIE!

D)22.ŢARA, e Pământul, Raiul,


E Grădina ce-a fost dată nouă-n grijă
De Zalmoxe-Dumnezeu,
s-o apărăm şi s-o păstrăm intactă,
Nu s-o distrugem sau batjocori,
Nu ca s-o umplem de gunoaie sau alte porcării.
Aşa cum o vom ţine, aşa vom şi primi!
Căci Ea a fost a Raiului Grădină,
Acolo unde Moş Adam şi Moaşa Eva
Ieşit-au din Lumină, pân’ce căzură în păcat.
De-aici porniră toţi urmaşii lor, în toată lumea
Precum Dalb Moş a poruncit.
Şi atuncea, fi-vom noi nepăsători,

20
Stricând Moşia ce-am primit de la străbuni?
Să nu dea Domnul ca să facem asta,
Căci, vai, atuncea, ne-am găsit năpasta!
Vom anula într-o clipită,
Tot ce-au jertfit strămoşii toţi
De la Crearea Lumii, pân’la noi!
Şi-apoi, la Judecata cea din Urmă
Ne-or întreba, cum am putut să facem asta?
Cum am putut, ca dintr-un falnic brav popor,
Să ieşim noi, nişte bicisnici,
Şi ca noi să fim sfârşitul
A tot ce clădiră ei?
Putea-vom oare să trăim
Cu-o aşa-ncărcată conştiinţă?”

„Iară tu Zalmoxis,
Ce porţi un mare Nume
Al celui Singur Zeu
Atoatefăcător,
Urmează-mi mie
Şi fii conducător
Acestui brav popor-
Şi Mare Preot!
Învăţându-i cu tărie
Să te-asculte.
Preoţi mulţi tu vei avea-
Ce stau departe de femei
Şi carne nu mănâncă-
Să te ajute,
Nu-i lăsa!
Iar la vremea potrivită,
Domnul mare Dumnezeu
Va jertfi pe Fiul Său
Să ne scoată din păcat.
Atunci fi-va nemurirea noast’
În veci deplină!
Iar Acesta se va naşte,
În a anului
Mai lungă noapte,
Dintr-o preasântă Fecioară.

21
De aceea, tot la patru ani odată,
Să jertfiţi lui Dumnezeu,
Pe întîiul fiu al vostru,
Care vrea de bună voie,
Pentru voi să se jertfească.
Iar el trebuie ca să fie
Cel mai bun dintre războinici,
Cel mai bun în comportare,
Sănătos la trup şi minte,
Înţelept, blând şi smerit,
Frumos la înfăţişare,
Cel mai tânăr dintre toţi.
Aşa să faceţi, drept mulţumire
Lui Zalmoxe, că va jertfi
Pe Fiul Său!
Mai mult, nu am a-ţi spune,
Moşul nost’,-pe nume SET
În limba evreiască
Şi HET sau GET pre limba noastră,
Al Evei fiu ş-al lui Adam
Şi frate cu Abel şi cu Cain-,
Ne spuse acestea să le ştim.
Şi în acele tulburi vremi,
Tu, doar, ai mare grijă
Să nu fii înşelat!
Căci fi-vor mulţi înşelători
Zicând că ei sunt
„Fiul cel mult aşteptat”.
Atuncea, ca să ştii, priveşte
Rodul lor.De va fi bun,
Acela este, iar de e rău
Să fugi departe!
Şi mai ales, Focul Iubirii
Şi al Credinţei Drepte,
Să-l ţineţi pururea aprins!
Şi nimeni, decât numai fecioare
Să-l aibă în grijă!
Acestea să-mi înveţi poporul
Şi-altfel, nu,
De vrei să-ţi fie bine!

22
Să nu laşi scris nimic în urmă,
Ci, doar viaţa ta, le fie pildă.
În inimi fie scrise
Îndemnurile divine,
Şi nu în suluri,
Pietre, ziduri sau coline.
De vei face acestea, iată,
Nouă te vei-adăuga,
Strămoşii tăi, şi fi-vei apoi
Şi tu, la rândul tău,
Strămoş, celor ce vin
Îndată după tine”!

Aceste vorbe-mi spuse,


Puternica Regină.
Iar eu, nepriceputul,
Cât am putut, le-am zis.
Vă rog, acum, să-mi faceţi
O casă sub pământ,
Spre-a cugeta la cele sânte,
Ca şi voi, apoi, bărbaţi hetiţi destoinici,
Să îmi fiţi mie următori!

23
TABEL DE TRANSFORMARE A LITERELOR (ŞI SUNETELOR) ÎN CADRUL
CUVINTELOR SILABICE COMPUSE, PENTRU A UŞURA MUNCA DE
TRADUCERE ŞI DE STABILIRE A ETIMOLOGIEI SAU ÎNRUDIRE A
CUVINTELOR DIN DIFERITE LIMBI PRECUM CHIAR A LIMBILOR ÎNSELE
(atât cât se poate)

1.Litera şi sunetul „U” se poate transforma în „V”(l. latină


foloseşte curent această interşanjabilitate).
2. „V” în „U” (schimbările se pot face în ambele sensuri)

3. „V” în „F” şi invers (ca în l. germană, „V” -ul se citeşte „F”)

4. „V” în „B” (ca în l. spaniolă-„vamos”=să mergem-se citeşte

„bamos” sau în l. slavonă, în loc de Babilon, se zice Vavilon, în loc de Abraam-

Avraam,în loc de Iacob-Iacov, sau VIU l. română şi BIO-BIU l. greacă) şi invers.

5. „U” în „O” (în l.italiană, de ex., „bOn giorno”=bUnă ziua, l.


română sau „rumân”-l. veche română şi „român”-l. română nouă, etc.) şi invers.
6. „U” în „Y”, „OY” sau „OU”(în l.greacă „Y” sau „OY”= „U”,
în l. franceză „OU”= „U”) şi invers.
7. „Y” în „I” , „Δ , „” , „U” , „E”(?) şi invers.
8. „O” în „A”(de ex. ca în DOCHIA=DACHIA-DACIA,
TROIAN=TRAIAN sau ca în l. rusă, vocala „O” se pronunţă,uneori, „A” ca în
„somoliot”=avion,se zice „samaliot”,sau „Ponomorenco”-nume propriu,se citeşte
„Panamarenco”,etc.) şi invers.
9. „O” în „U” şi invers.
10. „R” în „L” şi invers (slavii, latinii, galii, folosesc des litera şi
sunetul „L” ,dacii, geţii, tracii, parţial ilirii folosesc mai des litera şi sunetul „R”).
11. „Z” în „S” şi invers (v. ZALMOXE-SALMOSE).
12. „Z” în „D” şi invers (v. ZEUS în l. traco-geto-daco-greacă-
DEUS în l. latină sau ZIUA l.română=DIUA-DIVA-DEVA l.daco-getă străveche.
Probabil unele triburi de geţi şi daci pronunţau „Z”, altele „D”,iar în daco-română
„DZ”,ca l. ţărănească română veche când se zicea BUNĂ DZÎUA)

13. „Z” în „DZ” şi invers (ca în BUNĂ DZÎUA care de fapt, tradus
înseamnă BUN E ZEUL), cam ca salutul creştinilor ortodocşi care zic DOAMNE
AJUTĂ.

24
14. „Z” în „G” şi invers (ZENES l.traco-dacă =GENES l. greacă şi
latină).
15. „Z” în „J” şi invers –JOC-ZOC-GIOC etc.)
16. „G” în „H”şi invers, un „G” ca un „H” fără a fi nici una nici
alta, de ex. VITĂ, la care în l. veche românească îi zicea (G) HITĂ sau vestitul erou
antic AHILE, cel iute de picior, provine din A(G)HILE sau altfel pronunţat,AGILE
(agil, rapid, iute)ca în l. latină (vedem că sunt înrudite bine l.greacă şi latină, nu mai
departe EGO=EU, se zice la fel şi în greacă şi în latină). EGO-EHO-EHU-
E(H)U=EU.
17. „G” în „J” şi invers (v. GENA-născătoare, a dat în l. slavonă
JENA=soţie, femeie; la origine, GENA-JENA trebuie să fi însemnat NĂSCĂTOARE,
GENERATOARE, ulterior căpătând sensul de femeie sau soţie. Acelaşi lucru s-a
întâmplat cu BUR-BAR, ce iniţial însemna PUTERNIC pentru ca ulterior să
primească sensul de BĂRBAT.
18. „G” în „Y”şi invers, ca în GARD-YARD (l. engleză= curte,
îngrăditură), la origine cu acelaşi înţeles în ambele limbi, ulterior cu sensul de
ÎNGRĂDITURĂ - fortificaţie, cetate sau oraş. În l.slavonă, prin anagramare, a dat
GRAD, care înseamnă tot ORAŞ.
19. „G” în „I” şi invers (AGHIASMĂ se mai spune în popor şi
AIASMĂ sau CIOBAN – GIOBAN – GIOVAN - IOVAN sau IOV).
20. „G” în „C” sau „K” şi invers (CIOBAN-G(H)IOBAN-
GIOVAN)
21. „G”în „B” şi invers (de ex. în l.veche,în loc de BINE se zice
GHINE sau GHINI)
22. „F” în „H” şi invers (de ex.în vorbirea veche românească, în loc
de SĂ FIE, se zicea SĂ HIE).
23. „F” în „Ş” şi invers (în unele părţi din Moldova, în loc de SĂ FIE
se zice SĂ HIE. În Germania sunt zone în care în loc să se zică ICH (se pronunţă
IH=Eu), se zice IŞ, deşi se scrie tot ICH.
24. „H” în „Ş” şi invers (v.explicaţiile de la nr.23)
25. „E” în „I”şi invers (BINE-BINI,etc.)
26. „E” în „A” şi invers (BEUTURĂ-BAUTURĂ-BĂUTURĂ)
27. „E” în „Ă” şi invers (v. explicaţiile de la nr. 26)
28. „D” în „T” şi invers (TU l. română=DU l. germană)
29. „X” în „CS” şi invers (PECS-loc. în Ungaria, se citeşte PECI sau
DACŞA se citeşte DACIA-DAKIA)
30. „X” în „S” şi invers (MOACŞA-loc. în România, ZALMOCSE-
SALMOSE, MOŞ, MOŢ din ţara Moţilor)
31. „X” în „T”, „Ţ” şi invers (v. explicaţiile de la nr. 30)
32. „X” în „CE”, „CI” şi invers (v. explicaţiile de la nr. 29 şi 30)

25
33. „X” în „KE”, „KI” şi invers (v. explicaţiile de la nr. 29 şi 30)
34. „C” în „P” şi invers (de ex. OPT l. română cu OCTO l. latină sau
NOAPTE cu NOCTAM, etc.)
35. „C” în „H” şi invers (OCTO l. latină şi AHT l .germană =OPT)
sau NOCTAM-l. latină cu NACHT(se citeşte Naht=Noapte)în l. germană şi
NIHTA (noapte) l. greacă.
36. „B” în „P” şi invers (BAN=domn cu PAN=domn în l. poloneză,
CANNABIS l. latină-CÂNEPĂ, l. română, etc.)
37. „T” în „D” şi invers
38. „T” în „CI” şi invers (în Banat, Ardeal, Oltenia sunetele „T” şi
„Ţ” sunt pronunţate „CI”,de ex. TIMIŞOARA=CIMIŞOARA sau în loc de NU POŢI
ori NU POT=NU POCI, etc.)
39. „Ţ” în „CI” şi invers (v. explicaţiile la nr.38)
40. „PH” în „F” şi invers.
41. „P” în „F” şi invers.
42. „TH” în „F” şi invers.

26
T_A_B_E_L_ _F_O_N_E_T_I_C_ __

Să nu ne mire aparentele contradicţii cea apar în acest Tabel, de ex.


sunetul „V” se poate transforma în „B”, „U”, „G”( „H”), „F”(şi invers), dar şi sunetul
„G” se poate transforma (pe lângă alte sunete, v. în Tabel) şi el în „G”( „H”). Cum se
explică? Nu pot sunete diferite să se transforme în sunete identice. Care să fie
explicaţia?
Empiric vorbind(pentru că nu sunt lingvist), doar o singură explicaţie poate fi dată şi
anume aceea că limba română modernă este o limbă formată din suma dialectelor
tuturor triburilor dacice plus influenţele limbilor populaţiilor migratoare. Acest lucru
face să avem origini diferite pentru acelaşi tip de sunet. Fără îndoială, cele mai multe
origini diferite de sunete provin din sânul triburilor dacice. Unele,probabil,pronunţau
„V”-ul la fel ca slavii şi latinii, altele ziceau „B” în loc de „V” sau „F” sau „G”( „H”),
etc.
Nu erau diferenţe mari de limbă între dialectele triburilor dacice,mai ales că nu aveau
un vocabular mai mare de 1000-1500 de cuvinte,putând învăţa şi pronunţa uşor
sunete-le specifice altor triburi geto-dacice, şi chiar dacă nu ar fi ştiut aceste diferenţe
de sunete tot se puteau înţelege relativ uşor. În acea perioadă, limbile nu erau bine
conturate şi distincte sau puternic diferenţiate şi individualizate (personalizate) ca în
zilele noastre. Sunt aproape convins că un trac, un geto-dac, un grec, un gal, un celt şi
un latin s-ar fi putut înţelege destul de bine chiar vorbind fiecare în limba lui, asta
pentru că aceste limbi erau încă foarte înrudite între ele, iar diferenţele erau mult mai
mici decât asemănările. Sigur, din mândrie sau patriotism local, fiecare din cei
amintiţi mai sus se considera geto-dac, trac, grec, etc. şi dorea să-şi scoată în evidenţă
diferenţele de pronunţie faţă de pronunţiile celorlalţi mai sus pomeniţi. În timp,având
acest gând al accentuării diferenţelor,aceste limbi,care la început erau foarte
asemănătoare,devin cu adevărat diferite, bine conturate,distincte, puternic
individualizate, păstrând doar urme din asemănarea de altădată. La această
diferenţiere puternică şi-a adus contribuţia şi crearea de cuvinte noi,în cadrul fiecărei
limbi,vocabularul crescând semnificativ(evident,aceste cuvinte noi create în decursul
anilor nu mai aveau nici o legătură cu cuvintele altor limbi astfel că nu se mai puteau
înţelege). Aşadar este posibil ca unele limbi, aparent foarte diferite, să fi avut unele
asemănări de pronunţie a sunetelor, iar alte limbi foarte înrudite (precum dialectele
triburilor geto-dacice)să fi avut chiar ceva diferenţe de pronunţie a sunetelor(asta ar
putea explica greutatea de unificare a dacilor-şi a tracilor,după cum spune Herodot-
într-un singur stat,precum şi desele trădări ce au condus la asasinarea lui Burebista

27
sau la pierderea războiului cu legiunile lui Traian; aceste diferenţieri de pronunţie
din cadrul triburilor dacice îi făceau pe aceştia să se simtă diferiţi unii faţă de alţii şi
să nu dorească să-şi piardă autonomia supunându-se unui rege sau conducător
comun,iar dacă totuşi o făceau-din motive de securitate-lesne puteau trăda pentru a
ajunge în frunte sau măcar de a fi regi din nou peste tribul lor,fără a se mai supune
unui rege unic-oricum,aceste cazuri de trădare au fost foarte puţine,dar din păcate, în
momentele în care puteau produce cel mai mare rău posibil-, dealtfel,chiar istoria
medievală a românilor este marcată de lupta surdă pentru putere dintre domnitori şi
unii boieri-am zice trădători-care, pentru a ajunge la puterea supremă în stat-şi din
invidie pe familiile boiereşti ce erau deja la domnie-nu se sfiau să facă alianţe cu
inamicii din acele timpuri,vânzându-şi poporul şi domnitorul.Aşa a fost în
antichitate,aşa a fost în Evul Mediu şi din păcate aşa este şi astăzi,doar că azi trădarea
este mai rafinată.)
Cert este că azi avem în limba română modernă, topite, toate sunetele diferite sau
asemănătoare ale tuturor dialectelor triburilor geto-dacice şi unele sunete, foarte
puţine dealtfel, ale unor limbi vorbite de populaţiile migratoare. Oricum,
vocabularul acestor limbi ale migratorilor sosiţi în Dacia, nu depăşea 300-400 de
cuvinte, astfel că limba română nu s-a format şi/sau mărit vocabularul prin
împrumuturi străine,ci doar că aceste limbi ale migratorilor au influenţat sau
au adăugat unele sunete şi pronunţii în limba română. Însă cele mai mari influenţe le-
au lăsat aceşti migratori nu în limba daco-românilor, ci în unele obiceiuri barbare,
măşti-mascaţi(cu chipuri hâde,urâte), hoţia, lenea, sălbăticia,
necrofagia(consumarea,de ex.,a inimii unui mort bănuit a fi strigoi e ceva ce chiar la
geto-dacii păgâni, ar fi fost de neînchipuit să făptuiască, fiind Fii ai Luminii,ai
Soarelui),politeismul,desfrânarea,poligamismul,etc.
Noi credem că atunci când populaţia geto-dacă, după moartea lui Decebal, a
asimilat numeroasele populaţii migratoare ce au poposit pe teritoriul ei, aceste
populaţii au influenţat la rândul lor anumite sunete, silabe sau pronunţii ale limbii
geto-dace alterându-i pronunţia originală, formând ceea ce noi avem astăzi l. română.
Dacă dorim să aflăm cum era l. geto-dacă trebuie să înlăturăm aceste straturi fonetice
străine până ce rămâne sunetul original.
CELELALTE LIMBI (numite greşit indo-europene, ele sunt de fapt, europene,
ulterior au ajutat la formarea limbilor din Orientul Mijlociu, Asia, Africa, America)
sunt urmaşele directe ale limbii geto-dacilor(care se considerau Fiii lui HET,după
cum spune Moise în Geneza-Sfânta Scriptură,iar între HET şi GET nu este nici o
diferenţă,-vezi EGO-l. latină cu EGO-EG(H)O-EHO l. greacă,
sau AGILE-erou legendar-care se pronunţă AHILE,etc. De la GET se ajunge la ZET
ca în GENES=naşte-l. greacă şi latină şi ZENES=naşte-în l. traco-dacică,apoi de la
ZET la SET-fiul al 3-lea al lui ADAM,fiu ce l-a înlocuit pe ABEL,cel omorât de

28
CAIN,ca în Zalmoxe-Salmose.Astfel,limba ce o vorbeau Fiii lui SET-HET-GET era
chiar limba în care vorbea SET cu tatăl său ADAM şi cu mama sa EVA.
Prin urmare,limba română,-ca urmaşă directă a limbii geto-dacilor-are o
vechime de când e lumea creată,de când ADAM şi EVA trăiau în RAI.
Cu siguranţă era şi limba lui NOE-căci în acea perioadă omenirea vorbea o
SINGURĂ LIMBĂ-şi după POTOP era şi limba în care NOE se înţelegea cu cei trei
fii ai săi, SEM, HAM şi IAFET- IAFET fiind considerat părintele arienilor sau „indo-
europenilor”.Această limbă a Fiilor lui HET-GET-SET a fost vorbită-până la
amestecarea limbilor la Turnul BABEL-în toată lumea, de către toţi oamenii
Ulterior,după amestecarea limbilor, toate limbile de astăzi au mai păstrat
vestigii lingvistice ale Limbii Primordiale,iar acest ESEU tocmai acest lucru vrea să-l
dovedească ).

Limbi „indo-europene”,altele decât limba Limba geto-dacă.


geto-dacă.
Litere,sunete,grupuri de sunete.
1.sunetul şi litera „Δ -este de origine „Y” , „I” , „U” sau „E” (mai rar)
slavă.Acest sunet a înlocuit următoarele
sunete din l. geto-dacă:
2.sunetul şi litera „”-de origine slavă. „A” , „E”

3.sunetul şi litera „Ă” -de origine celto- „E” , „A” , sau chiar „Ă”,dar numai
slavo-galemană(halemană-alemană) la sfârşitul cuvântului(deşi nu poate
fi neglijată nici posibilitatea să existe
sunete comune în toate aceste
limbi,dat fiind că sunt limbi „indo-
europene”, având cu siguranţă
acelaşi strămoş comun
lingvistic,Limba Adamică sau
Limba Proto-„indo-europeană”)

4. „CE” , „CI” , „GE” , „GI” -origine „KE” , „KI” , „GHE” , „GHI”


latino-slavă.
5. „L” la mijlocul cuvântului, origine „R”.Geto-dacii, nu aveau probleme
latino-slavă(aveau probleme în articularea în pronunţarea lui „R” la mijlocul
sunetului „R” ,la mijlocul cuvântului, sau cuvântului sau după o consoană(deşi

29
după o consoană). este posibil ca unele triburi dacice să
fi pronunţat „L”-ul exact ca latino-
slavii.)

6. „V -de origine latino-slavă. VIV-VIU- „B” , „U” , „G(H)” , „F”


VIO-BIO-BIU(unde
VIV=latină,VIU=română,VIO=unele
triburi dacice,BIO=greacă,
BIU=geto-dacă.Posibil,de asemenea,ca
acest „B” din l. geto-dacă să se fi
pronunţat la fel ca în l. spaniolă, un fel de
„B” care sună foarte apropiat de „V” ,fără
a fi nici „B” clar, nici „V” clar,de ex.
„Bamos”- „Vamos”= Să mergem.Ceea ce
ar face să fie asemănător cu VIU din l.
română modernă.Iar „VIV”-latină cu
„JIV”-slavonă asemănătoare,deoarece
slavona schimbă „V”-ul de la început în
„J” ca în, de ex., VIN-băutură din
struguri-în Moldova se zice JIN-se vede
influenţa slavonă.)
7. „G” latino-slav „H”, „G(H)” , „Z”
8. „Z” „Z” , „DZ , „S”, „Ş” , „D”

9. „D” „D” , „DZ” , „Z”

10. „X”- de origine latină. „X” , „CS” , „CŞ” , „T”, „Ţ” , „S”,
„Ş” , „CE” , „CI” , „KE” , „KI”

11. „O” „O” , „OA” , „U”

12. „Ţ” sau „T” - de origine „T”, „Ţ” , „CE” , „CI”


latină,celtă,slavă (nu este exclus ca unele
triburi dacice să le fi pronunţat la fel)
13. „J” – probabil de origine slavă „GI” (de ex., Joc,l. română-Gioc,l.
română veche- Jeu,l. franceză), „I” (
de ex., Justin-Iustin), „V”(de ex.
VIN-JIN,băutură din struguri),
„Z” , „H” (de ex., în l. spaniolă „J”=
„H”) , „Ş”.

30
14. „I” după consoană-de „E” sau „I”.
origine,probabil,slavă,(posibil ca unele
triburi dacice să fi pronunţat la fel) de ex.
BINE-BINI-GHINI.
15. „H” „H” deşi unele triburi dacice nu-l
pronunţau. În l. română sunt
cuvinte care încep
cu „H” şi se pronunţă „H”-ul(de ex.,
HAN, HAMAC),dar sunt şi cuvinte
unde „H”-ul de la început dispare,ne
mai pronunţându-se,deşi în alte
limbi se pronunţă,(de
ex.,ELICOPTER-HELICOPTER,
ELENA-HELENA sau HOTEL-
popular OTEL, etc.)

16. „U”-la începutul cuvântului „V”, „B”, „F”, „U”

31
CAPITOLUL I

NUME DE ŢĂRI, POPOARE, POPULAŢII, TOPONIME

1. ETRUSC=(H)ET-RUSC=GET-RUSC(Geţii din Munţii Poiana-Ruscă, avem de


asemenea ca toponim şi Ruşchiţa)
explicaţie: în limba română populară(veche), se mai spune chiar şi azi la ţară un „G”
ca un „H”(care nu e nici G, nici H). Acest sunet specific se pronunţă din interiorul
gâtului, fără a articula clar G-ul sau H-ul (greu de explicat în cuvinte).
De ex.
VIŢEL(literar)=(G)HIŢEL(la ţară,limba veche română)
VITĂ(literar)=(G)HITĂ(la ţară, limba veche română)
BINE(literar)=(G)HINE(la ţară, limba veche română)
(SĂ) FIE (literar)=HIE(la ţară, limba veche română)
Comentariu: Grecii antici îi numeau pe etrusci, tirenieni. Iar marea pe care aceşti
tirenieni o controlau o numeau Tireniană. Prin acest nume dat etruscilor, arătau
originea lor. Iar această origine nu putea fi decât traco-getică.
De ex.
TIRENIAN
TIRA-GET(TIRAS-POL, pe Nistru azi) TIRAS=TRACI(notaţi că unul din urmaşii
lui IAFET-fiu al lui NOE se numea TIRAS. Din el au apărut Traco-geţii. v. Sf.
Scriptură, GENEZA cap. 10, v. 2)
T(I)RAS
TRASI
TRAŞI(adică TRACI în pronunţie moldoveană)
TIR (cetate hitită) SIDON, ZI-DON unde ZI=ZEU sau DUMNEZEU şi DON=A DA,
A DONA sau DANIE SIDON=DARUL, DONAŢIA sau DANIA lui DUMNEZEU
_
2. HITIŢI (populaţie indo-europeană, de origine traco-getă).În Sfânta Scriptură sunt
numiţi, fiii lui HET,de aceea li se mai spune HETIŢI .

32
De ex.
HET=GET
Comentariu: În multe limbi(limba spaniolă, limba română veche-ţărănească, limba
greacă, limba slavonă) sunetul(consoana) „G”se poate înlocui cu sunetul(consoana)
„H”şi invers.

3. DROMIHETES(rege get cu reşedinţa la HELIOS) DROMI-HETES DROMI –


GETES unde DROMI=DRUM(UL),CĂLĂUZITORUL,CONDUCĂTORUL
şi GETES=GEŢI(LOR)

4.TARABOSTES (nobili geto-daci) unde TARA=ŢARĂ şi


BOSTES=CONDUCĂTORI sau NOBILI (din Sfatul ţării), poate de aici provine
TĂRĂBOI (gălăgie,vorbărie,discuţii aprinse,etc.)
BOSTES(plural) BOSTE(singular)=poate de aici provine şi STAROSTE, cu sensul de
şef onorific ca vârstă şi înţelepciune al unei comunităţi.
BOS-TE(S)=BOSS(lb.englez)=BEŞ sau BAŞ(lb.turc)=ŞEF

5. FELACI = popor mitic de oameni blânzi(blajini) şi ospitalieri găsiţi de ULISE în


călătoria sa (HOMER - „ODISEEA”)
F(E)LACI sau FELACI
• FLACI THELACI
• BLACI THLACI
• BLAC(H)I THLAC(H)I
• BLAHI THRACI
• VLAHI-VALAHI T(H)RACI
• VLACI

6. BLAJIN = blând, liniştit, cuminte, smerit


Comentariu:
Nu este împrumut din limba slavonă, ci aparţine unui fond comun tracic, adică proto-
indo-european. Aşa-zisa limbă latina-vulgară, era în realitate limba vechilor traco-
daci şi poate fi considerată fără greşeală limba proto-indo-europeană din care au
derivat sanscrita, latina, slavo-galo-celto-baltica, greaca, turco-fino-ugrica,
sumeriana, egipteana, limbile hamito-semitice şi cele tokariene.
Explicaţie suplimentară: Am amintit limbile hamito-semitice ca având acelaşi
strămoş deşi sunt structural şi fonetic diferite de limbile indo-europene numai şi
numai pentru că înainte de Potopul Universal se vorbea o singură limbă.După Potop,
şi mai ales după Încurcarea Limbilor la Turnul Babel,diferenţierea-chiar în rândul
limbilor din aceeaşi familie-devine extrem de pregnantă. În acest moment, limbile
hamito-semitice,deşi mai păstrează oarecari asemănări cu Limba Unică adamică

33
ante-diluviană, realizează o puternică ruptură faţă de Limba –Unică (din motive
religioase), devenind complet distincte de restul limbilor indo-europene. Aceste limbi
hamito-semitice,ca şi sanscrita sau latina de altfel, (sau ca în vremea noastră,
esperanto sau interlingua) sunt creaţii intelectuale artificiale foarte puţin vorbite sau
chiar deloc, de către oamenii obişnuiţi. Erau, ca să zicem aşa, limbi moarte(adică
nevorbite de poporul de rând) sau sfinte(adică cunoscute şi vorbite doar de savanţi
sau iniţiaţi). Ipoteza noastră este aceasta : limba traco-dacilor este limba proto-indo-
europeană din care derivă (cel puţin) limbile indo-europene antice şi moderne,ba mai
mult, este limba proto-părinţilor noştri Adam şi Eva. Dovezile vor apare pe parcursul
acestui Mic Eseu Etimologic. Ce putem afirma acum este următorul lucru: primii
oameni care vor fi vorbit pe Terra trebuie că (în lipsa unor cuvinte gata primite) vor
fi imitat cât mai fidel sunetele din natură. Prin urmare, acea Limbă Primordială
Unică va fi fost o limbă simplă, directă, sonoră, melodioasă, aspră pe alocuri,
puternică şi mai ales, PLINĂ DE VERBE ŞI SUBSTANTIVE ONOMATOPEICE,
foarte asemănătoare cu sunetele din natură. LIMBA ROMÂNĂ (chiar cu toate
influenţele slavoneşti, neo-greceşti, franţuzeşti, neo-latineşti, neo-turceşti sau
intelectualiceşti) este singura limbă care întruneşte aceste calităţi(mai ales limba
populară-ţărănească,veche-românească). Dar pentru a avea verbe şi substantive
onomatopeice trebuie să asculţi cu atenţie şi cu dragoste şi cu răbdare Natura,
Pădurea, Vântul, Ploaia, Apa, Animalele, Păsările. Închideţi ochii şi pronunţaţi cu
voce tare următoarele cuvinte încercând să vedeţi ce redau ele:
-foşnet
-ciripit
-zumzet
-vuiet
-clipoci
-fâlfâi
-clefăi
-mormăi
-zornăi
-etc. lista poate continua, sunt sute de astfel de cuvinte.
Să revenim la cuvântul BLAJIN BLA-JIN unde BLA=alb(ca în BLOND, BĂLAN,
BĂLAI-l.română, BLANC - l. franceză sau BEL,BAL - l. slavonă)
şi JIN = GIN = VIN? (băutură din struguri)
BLA-GIN
BLAGIN
BLAG(H)IN
BLAHIN
VLAHIN

34
VALAHIN- ca în l. germană WALACHEN = VALAHI.Există un nume propriu al
unui fotbalist din Ucraina, OLEG BLOHIN (care se pronunţă ALIEG
BLAHIN).BLOHIN-BLAHIN=VLAHULsau VALAHUL adică ROMÂNUL. VLAH
= VALAH = BLAH = BALAC = BLAC = BLAŞ = OLAH = OLEG = OLAF = ALB
sau BLOND = ROMÂN.
Există şi o localitate BLAJ, pe a cărei Câmpie, românii ardeleni au cerut Unirea cu
ŢARA în 1918 la 1 DECEMBRIE . SĂ FIE OARE O SIMPLĂ COINCIDENŢĂ?
_
7.ROMÂNI
RO-MANI
RA-MANI unde RA=Soare, Rege, Lumină şi
MANI=Oameni(ca în l. germană MANN,l. engleză MAN, (H)U-MAN)
RA-MANI=FIII LUMINIII,FIII SOARELUI(ALBI/BLONZI)
8. BRAHMAN-casta preoţilor la vechii hinduşi (această castă era de origine indo-
europeană, aveau pielea albă şi părul blond-şaten,cu ochi albaştri,verzi sau căprui).
Comentariu:
Aceşti brahmani erau,din păcate, segregaţionişti şi chiar, am spune azi,puţin rasişti.
Acest rasism însă, se manifesta doar prin faptul că nu se amestecau cu populaţia
autohtonă care avea tenul şi părul închise la culoare. Altfel, această populaţie
autohtonă a păstrat o vie şi plăcută amintire despre aceşti albi civilizatori pe care nu
i-a perceput deloc ca pe nişte cotropitori, ci din contră, cu un mare respect amestecat
cu dragoste. Iar acest lucru se poate dovedi prin crearea unei întregi literaturi,unei
istorii scrise într-o serie de epopei gigantice şi nu în ultimul rând prin păstrarea
religiei primite de la aeşti albi până astăzi. De altfel, nu numai această populaţie
autohtonă hindusă le-a păstrat o vie_şi caldă amintire şi recunoştinţă (ca popoare ce
nu se considerau oprimate ci doar ajutate să se dezvolte)ci şi populaţiile din America
Centrală şi de Sud, care, culmea, îi aşteptau, în urma unei promisiuni făcute de către
aceşti albi populaţiilor acestora că vor reveni. De aceea spaniolii au reuşit să
cucerească aceste populaţii amerindiene întrucât acestea i-au luat pe spanioli
drept acei albi civilizatori din vechime care au revenit după cum făgăduiseră.
Vă daţi seama ce surpriză neplăcută pentru ei să constate că sunt şi albi de o aşa mare
răutate, cruzime şi lăcomie exact opusul celor ce veniseră la ei cu ceva milenii mai
înainte. Dar să revenim la cuvântul nostru
BRAHMAN
BRAH-MAN unde BRA ca şi BLA (prin transformarea lui „R” în „L”) înseamnă
ALB-BLOND, iar MAN înseamnă OM.
BLAH-MAN
VLAH-MAN
V(A)LAH-MAN adică Valah sau Român
Sau

35
(B)RA(H)-MANI
RA(H)-MANI
RA-MANI
RO-MANI
(RO-MÂNI)

9.DACIA
DA-CŞA unde DA înseamnă Alb, Luminos, Curat, Sincer, Afirmativ sau chiar
ZEU sau SFÂNT(rădăcina de la DEVA-DAVA care în sanscrită înseamnă ZEU) şi
CŞA care înseamnă CASĂ(în Oltenia se foloseşte şi azi,de ex., pluralul CĂŞI) şi
provine din rădăcinile traco-dacice CAS, CAT, COT,COŞ, CUŞ, CUŢ, care înseamnă
locuinţă, construcţie.
Comentariu:
Aceste cuvinte CAS, CAT, COT,COŞ, CUŞ, CUŢ de origine traco-dacică –sau mai
precis din străvechea limbă Proto-„indo-europeană”,Limba Unică în care vorbeau
Adam şi Eva, au generat unele cuvinte asemănătoare şi cu acelaşi sens(de locuinţă,
construcţie n.n.)în limbi diferite aflate la oarece distanţă de noi.
De ex.
-CAS a dat CASĂ, CASTEL în l. română, CASTELO în l.italiană, CASTRU în l.
latină, CASTLE în l. engleză
-CAT a dat CHATEAU(castel) în l. franceză sau etaj în l. turcă
-COT a dat CO(T)CIOABĂ, COTEŢ în l. română şi COTTAGE(căsuţă) în l.
engleză
-COŞ a dat COŞMELIE în l. română
-CUŞ a dat CĂUŞ, CĂUC în l. română.CUŞ reprezintă şi toate zonele ce sunt hrănite
de către un fluviu important,zone ce sunt propice dezvoltării civilizaţiilor umane(cum
ar fi Nilul pentru Egipt,Gangele pentru indieni,Dunărea pentru carpato-dunăreni).Se
pare,după ultimile cercetări arheologice,că acum peste 30 de milenii,în bazinul
Dunării şi al Mării Negre-care era un lac cu apă dulce pe atunci- s-a pornit o
puternică civilizaţie,din care ulterior s-au născut şi celelalte pe care le ştim deja-
sumeriană,egipteană,etc.
-CUŢ a dat CUŢO-VLAHI (pop. de origine dacică de la Sud de Dunăre),HUŞI (loc.
în jud. Vaslui),HUŢULI (rasă de cai din Moldova).CUŢ reprezintă ţara de origine a
dreptului IOV(IOB-GIOB-CIOB=Cioban),viaţa sa este prezentată pe larg în Vechiul
Testament.
Comentariu:
Se mai poate observa că „DA”, ca afirmaţie, este departe de a fi un împrumut din
limba slavonă, ci face parte dintr-un fond comun traco-dacic-indo-european. Chiar

36
„SI” (afirmaţie în limbile italiană, franceză poate şi latină) provine din „ZI” , care în
limba traco-dacică (proto-indo-europeană) înseamnă ZEU.
De unde ştim că „DA” mai înseamnă şi ALB ? Nu e cam forţată traducerea?
Răspunsul este nu. De ce? Simplu. Să ne gândim la unele versuri din colinde de
Crăciun.
De ex.
„Flori DALBE flori de măr” (se ştie că florile de măr sunt NUMAI ALBE)
„Moş Crăciun cu plete DALBE” (se înţelege că un moş nu poate avea
decât plete ALBE,din cauza vârstei)
Să mai notăm că DAKSHA în limba sanscrită înseamnă „DOMN AL FIINŢELOR
CREATE”.

10. OM -fiinţă umană creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu de către
Dumnezeu Însuşi (în l. română).
AUM-sunetul fundamental al Creaţiei, cu care hinduşii încep orice
mantră(rugăciune), în l. sanscrită.

Comentariu:

Să citim în Sf.Scriptură, în cartea Facerii, despre Crearea Omului.


Dumnezeu a zis: „Să facem OM după chipul şi asemănarea noastră”.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii drept-măritoare, au comentat că după căderea în păcat a
proto-părinţilor noştri Adam şi Eva, OMUL a pierdut calitatea de OM primită când
a fost creat, decăzând treptat, dar inexorabil.
Mântuitorul Hristos S-a Întrupat pentru a reface creaţia şi mai ales să readucă
omul din starea în care era(mai prejos decât a dobitoacelor chiar), în starea în care
era înainte de căderea în păcat.De aceea şi Hristos mai este numit şi NOUL ADAM
sau cum se numea EL Însuşi pe Sine, FIUL OMULUI.
Sfinţii Părinţi spun că Mântuitorul S-a făcut OM, ca să ne Îndumnezeiască pe noi
oamenii, adică să ne facă dumnezei(după Har însă şi nu după Fire, căci după Fire,
numai Dumnezeu poate fi Dumnezeu).A fi dumnezeu după Har înseamnă a avea
început(adică, creată) pe când a fi Dumnezeu după Fire înseamnă a fi fără început
sau sfârşit(adică, necreat)!
Cu alte cuvinte, ontologic vorbind, nu vom fi niciodată egalii lui Dumnezeu, dar
nu pentru că Dumnezeu n-ar fi putut sau n-ar fi vrut, ci pentru că în comparaţie cu
EL care n-are început şi nici sfârşit, şi este NECREAT DE NIMENI, noi avem
începutul din momentul în care EL ne-a creat, iar acest lucru este un fapt obiectiv pe
care nimeni nu-l poate şterge sau ocoli.
Când Dumnezeu a făcut OM după chipul şi asemănarea Sa, L-a făcut de fapt
dumnezeu după Har!A fi OM(cu majuscule) înainte de căderea în păcat, înseamnă de

37
fapt a fi dumnezeu după Har, zeu( în alte religii), sfânt, moş, coroană a creaţiei,
Regele Lumii, Stăpân peste toată creaţia lui Dumnezeu.
După căderea în păcat, OMUL-dumnezeu după Har, a ajuns doar un simplu
om muritor păcătos(scris fără majuscule acum); şi din Stăpân al Lumii, zeu, moş,
sfânt, a ajuns mai jos decât animalele. Şi cine credeţi că i-a luat locul OMULUI-
devenit acum om simplu-şi a ajuns Rege al Lumii şi stăpân peste creaţia lui
Dumnezeu până la Naşterea, Moartea şi Învierea lui Hristos,Fiul OMULUI şi al lui
Dumnezeu-Tatăl? Diavolul, Lucifer, Balaurul.
OM nu e egal cu om!! Cea mai mare înălţime la care omul păcătos poate
ajunge (după căderea în păcat) este de a fi OM cu adevărat, adică sfânt sau dumnezeu
după Har! Iar acest lucru este foarte greu! Căci chiar dacă suntem răi, chipul lui
Dumnezeu nu dispare niciodată, dar ca să ne asemănăm cu EL trebuie să fim
OAMENI ADEVĂRAŢI, OAMENI DE OMENIE, adică dumnezei după Har, (zei)
sau sfinţi!(vezi Vf. OMU din masivul Bucegi cu Sfinxul tocmai asta simbolizează,
crearea OMULUI în Grădina Raiului, este, dacă vreţi, amprenta, mărturia,dovada pe
care Dumnezeu-Cel în Treime Slăvit-, a lăsat-o celor ce vor trăi şi păzi această
Grădină-şi urmaşilor lor până la sfârşitul lumii-că AICI L-a creat pe OM, pe Adam şi
nu altundeva.Acest nume,vf. OMU şi acest chip necioplit de mână omenească în
piatră-ce pare că Natura,Vântul, Ploaia l-au făcut-ce poartă numele de Sfinxul, NU
REPREZINTĂ DE FEL O ODĂ ADUSĂ UMANISMULUI,O SLĂVIRE A
OMULUI CE SE VEDE PE SINE CEL PUŢIN EGAL CU DUMNEZEU, CI,ESTE
UN MONUMENT CE GLORIFICĂ CREAŢIA LUI DUMNEZEU ŞI MAI ALES A
COROANEI CREAŢIEI SALE,OMUL-DEPLIN, CHIP ŞI ASEMĂNARE A LUI
DUMNEZEU.ESTE UN FEL DE STÂLP DE ADUCERE AMINTE A LOCULUI ŞI
SCOPULUI PENTRU CARE A FOST CREAT OMUL.)
Iar când Iisus se considera Fiu al OMULUI(cu majuscule acum, căci omul
vechi, păcătos, decăzut urma să fie restaurat, la starea de dinaintea căderii, când
omul era OM) EL ştia de ce se numea pe Sine astfel, avea în vedere cea mai înaltă
demnitate pe care omul păcătos o putea avea după restaurarea sa din starea căzută în
care era până la venirea Sa, aceea de a fi OM sau dumnezeu după Har sau sfânt sau
moş sau zeu. Şi S-a numit pe Sine Fiu al lui Dumnezeu de trei ori(şi atunci în mod
indirect).
O dată când L-a vindecat pe slăbănogul bolnav de 38 de ani zicând „Iertate-ţi
sunt păcatele”, ceea ce era o blasfemie pentru evrei, căci numai Dumnezeu(după Fire
şi nu după Har)putea ierta păcatele.
A doua oară, când L-a întrebat pe Sf. Apostol Petru „cine cred oamenii că este
EL”?Iar Petru a răspuns că unii cred că este ILIE, alţii că este IOAN sau alt
prooroc.Atunci Iisus îl întreabă: dar voi cine credeţi că sunt EU? Petru a răspuns că
este Fiul lui Dumnezeu cel Viu(deci Dumnezeu după Fire).

38
Iar a treia oară,la judecata Sinedriului, în faţa Marelui Preot Caiafa când
unul din Farisei L-a acuzat pe Iisus că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Acestei
acuze Iisus replică „Tu ai zis” ,iar când Marele Preot Îl întreabă din nou dacă este
Fiul lui Dumnezeu(deci Dumnezeu după Fire) El răspunde, „DA”.
În concluzie, a fi OM(cu majuscule)e cea mai înaltă demnitate pe care omul
creat (sau restaurat) de Dumnezeu o poate avea, şi e sinonim cu a fi sfânt sau
îndumnezeit sau dumnezeu după Har.
Şi chiar filosofii antici păgâni recunoşteau acest fapt(că a fi OM e lucru mare
şi greu de realizat)dacă ne gândim că Diogene-Ziugene(al cărui nume în l. traco-
dacică înseamnă Dumnezeu=Dio,Ziu Creatorul=Gene sau Creat-Născut de/ din
Dumnezeu)umbla ziua cu un felinar în mână căutând un OM!
Doresc să subliniez încă odată foarte explicit că demersul meu cu privire la
cele scrise până acum despre OM(cu majuscule)ca fiind sinonim cu
Îndumnezeirea omului păcătos, cu a fi sfânt sau zeu, moş, sau cu a fi dumnezeu după
Har, NU ARE NIMIC ÎN COMUN CU UMANISMUL, înţeles ca acea doctrină ce îl
pune pe om pe acelaşi plan cu Dumnezeu(sau chiar mai sus)sau care îl înlocuieşte pe
Dumnezeu cu omul.

11.TIRA(S)-GEŢI Tracii geţi, consideraţi strămoşii etruscilor(etruscii erau numiţi de


către grecii antici şi Tirenieni, iar marea pe care o stăpâneau se numeşte şi azi, Marea
Tireniană.) În zilele noastre există un oraş pe malul Nistrului care se numeşte
TIRASPOL şi înseamnă:TIRAS-traci şi POL(IS)-oraş(l. greacă),deci, Oraşul tracilor
sau Tira-geţilor cum sunt menţionaţi de fapt de autorii antici.

12. MASSA-GEŢI-Geţii de mijloc(din miez), strămoşii mezilor şi parţilor din Persia şi


Media antică.

13.OSTROGOŢI= ISTRO-GEŢI(geţii dunăreni)


GOŢI=GEŢI
VIZIGOŢI= BESSI-GEŢI

14.BESSI-neam traco-getic ce trăia în sudul Dobrogei(DA-BRA-CŞA= Ţara albă,


luminoasă unde DA=luminos, BRA=alb, CŞA=casă, ţinut, ţară), Bulgaria, nordul
Greciei, Asia Mică(Turcia).
Acest neam a dat numele Imperiului Bizantin, a capitalei Bizanţ şi strâmtoarei
Bosfor.
Sfânta Liturghie se oficia în capitala Bizanţ în patru limbi oficiale, una din
acestea fiind limba bessilor.Uneori,aceşti bessi erau numiţi de istoricii şi cronicarii
vremii vlahi,iar unele localităţi,de ex. Vlaherne,purtau acelaşi nume.

39
Ca o paranteză, la Vlaherne S-a arătat Maica Domnului poporului adunat în
Biserică, eveniment pomenit în acatistul Maicii Domnului mângâietoarea necăjiţilor şi
sărmanilor!
Iată câteva nume proprii de oraşe şi persoane:
-BASARAB(nume propriu, familie de domnitori în Ţările Române)=BESS-ARAB
-BIZANŢ(Capitala Imperiului Roman de Răsărit)=BESS-ANTY-YON( bessii anti-
măreţiei sau slavei, adică smeriţii- şi e normal, doar erau creştini)
BESS= neamul bessilor, ANTY= contra (v.dicţ.tracic), YON-ION=Mărit
-BOSFOR=BESS-PHARA(PHORA), cetate a bessilor
-BASTOS(ţinut al bessilor)=BESS-TH(E)OS (Dumnezeul bessilor)
alte localităţi:
-BIZIA=BESSYA
-TEREBESIS(TERE-BESIS)=Ţara Bessilor
-BITINIA=BESSENIA (ABISINIA- ţară în Africa-o altă dovadă a migrării carpato-
danubienilor în toată lumea de atunci,inclusiv în Africa.)Spre deosebire de arabi care
sunt îndeobşte cunoscuţi ca având părul şi pielea închise la culoare,aceşti carpato-
danubieni traco-daci sunt numiţi-harapi albi având părul blond şi pielea
albă,deosebindu-se aşadar de (h)arapii-arabii închişi la culoare.
Spre exemplu,există un basm de I.Creangă numit „(H)ARAP ALB”.Este oare o
coincidenţă?Şi de ce Harap Alb când ştim că arapii sunt numai închişi la culoare?De
ce să-i fi venit să pună acest titlu,fără numai dacă conştient sau nu,reflecta o tradiţie
astăzi „uitat㔺i anume,că aceşti arapi albi,blânzi,sunt strămoşii întregului neam
omenesc,fie alb,galben sau închis la culoare.
-SEBASTIAN locuitor al ţării Sabastos=D(Z)A-BESS-TEOS=DA-BES-DIUS=
ZA-BES-ZIUS unde DZA,DA,ZA=Alb,Luminos,Pur,Curat,
BESS-BES=neamul vlahilor sudici şi anatolieni (geto-dacii din
Sudul Dunării şi Anatolia) iar TEOS,DEUS(DIUS),ZIUS=ZEU,
Sfânt şi tradus ar fi „ALBII,LUMINOŞII BESSI CEI SFINŢI” sau
„ZEUL(SFÂNTUL) LUMINOS(CURAT) AL BESSILOR)”

15.PARŢI - PARXI sau PA-R(E)XI unde PA=Părinte, Tată şi REXI=Regi şi


PARCŞI înseamnă „PĂRINTELE (TATĂL) REGILOR” sau
PARŞI PARCI PA-AR-R(E)XI unde PA=Părinte, Tată, AR=nobil
PERŞI REXI=Regi şi înseamnă „NOBILUL PĂRINTE(TATĂ)
AL REGILOR”

16. AGATÂRŞI
A-GETA-R(E) ŞI
A-GETAE-R(E)ŞI

40
A-GETAE-REJI
A-GETAE-REGI
A-GETAE-REXI
A-GETAE-RECŞI unde A=genitiv a,al,ai; GETAE=gecilor şi RECŞI-REŞI-
REJI=Regi şi înseamnă AI GEŢILOR REGI sau REGII GEŢILOR
Explicaţie:
De ce litera „X”, se transformă în „CS”, „CŞ”, „CI”, „CE”, „T”, „Ţ”, „S”, „Ş”
PAX(PACS) din latină a dat PACE în română (sau invers!),PAŞE ca în Moldova
LUX(LUCS) din latină a dat LUCE în română (sau invers!), LUCI sau LUŞE ca
în Moldova
DACŞA a dat DACIA, DAŢIA, DACHIA(DAKIA-unde „KI” în sumeriană înseamnă
PĂMÂNT, iar „DA” în indo-europeană înseamnă LUMINOS

17.VENEŢIA
Explicaţie:
Unele limbi au sunete şi litere diferite ce se pot schimba între ele generând aparent
cuvinte diferite.
De ex.:
Am văzut în cuvântul precedent cum banalul „X”, se poate transforma în unele limbi
în „CI”, „CE”, „KI”, „KE”, „T”, „Ţ”, „S”, „Ş”, „J”, „CS”, „CŞ”.
Acest lucru nu trebuie să ne mire de vreme ce există, probabil, anumite tipare
de pronunţie specifice mentalităţii şi felului de a fi al unui om sau al unei populaţii
distincte care se manifestă strict în acel mod, adaptând litere şi sunete din alte limbi,
transformându-le în litere şi sunete proprii psihismului lor.
astfel, putem observa următoarele litere şi sunete interşanjabile:
„V” , „F” , „PH” , „TH” (în alfabetele vechi italice, etrusce, messapice, etc. „V” este
similar cu „F”, ca în limba germană azi) cât despre grecescul „PH” sau „TH” putem
spune că este similar cu „F”, ca în limba engleză
azi. „V”, „B” (de ex. AVRAAM-ABRAHAM, VAVILON-BABILON). În general, l.
latină, slavonă folosesc mult „V” -ul în locul lui „B”. Şi l. spaniolă foloseşte un „B” ca
un „V”, de ex. BAMOS-VAMOS (să mergem). Traco-dacii folosesc „B”-ul
„V”, „U” (de ex. VNIVERSITATE-UNIVERSITATE). Limba latină, slavonă, greaca
nouă folosesc „V”-ul în locul lui „U”.
De ex. AUTOMAT-AVTOMAT(se pronunţă AFTOMAT).
„L”, „R” (rotacizare). Latina, slavona, galeza, celta folosesc des „L”-ul.
Traco-geţii folosesc des „R”-ul., etc. Pentru mai multe amănunte, consultaţi tabelul de
la începutul dicţionarului etimologic. Să revenim la cuvântul nostru.
VENEŢIA sau VENEŢIA
FENEŢIA FENEŢIA
PHENEŢIA FENIŢIA

41
PHOENIŢIA FENICIA
PHOENICS(IA)
PHOENIX
PHOENIX-CŞA adică ţara (ţinutul adoratorilor) păsării PHOENIX.
Făcând aceste transformări (asemănătoare unor săpături arheologice, doar că în loc
să săpăm în pământ, săpăm în cuvinte până ce găsim cuvântul originar trecut prin
diferite limbi. Este, dacă vreţi, o lucrare de
bijutier), observăm că VENEŢIA a fost o colonie feniciană (populaţie indo-
europeană), adoratoare a păsării PHOENIX.

18. LOMBARDIA - provincie italică


ROM-BAR-DIA
RAM-BAR-DIA unde RAM(ROM)=RA-MANI(RO-MANI),adică Fiii Luminii
BAR=PUTERNIC, BĂRBĂTOS
DIA=ZEU sau DIA(NA)? şi înseamnă ZEUL PUTERNIC AL RA-MANILOR(RO-
MANILOR)
sau
RAM-BAL-DIA unde BAL=ALB, BĂLAN, BĂLAI, BLOND
şi înseamnă „ZEUL ALB AL RA-MANILOR (RO-MANILOR)”

19. PADOVA - localitate în Italia


PA-DOVA
PA-DAVA
PA-DEVA unde PA=Tată, Părinte(PA-TER), şi DAVA, DEVA=Zeu şi înseamnă
„PĂRINTELE (TATĂL) ZEULUI” sau „ZEUL SUPREM”.
explicaţie:
De ce se transformă litera şi sunetul „O” în sunetul şi litera „A” sau „E”?
Există temeiuri pentru aceasta? Răspunsul este DA.
În limba rusă sunt cuvinte (substantive comune şi proprii) care se scriu cu „O” şi se
pronunţă cu „A”.
De ex. Somoliot (avion) se citeşte Samaliot
Ponomorenco (nume propriu) se citeşte Panamarenco , etc. Exemplele pot continua.
Am mai spus şi mai înainte, latina, slavona, galeza (celta) au origine comună şi sunt
mult mai înrudite decât pare la prima vedere. Aceste limbi au sunete şi pronunţii
identice.
„V” în loc de „B” sau „U”, „L” în loc de „R”, „F” în loc de „V”, „I”, „Y”, „Δ în loc
de „U”.

20. REGGIO – EMILIA - localitate în Italia REGGIO = Rege (l. română); RAAJAA
(l. sanscrită) şi înseamnă „REGII EMILIEI”. EMILIA = Rival, Concurent, provine

42
probabil de la IRMIN = Forţă (Zeul Forţei la popoarele germanice) EMI(G)LIA
E(R)MI-GLIA unde ERMI = Forţă, Putere şi GLIA = Pământ deci, REGGIO -
E(R)MI(G)LIA înseamnă „REGII PUTERNICI AI PĂMÂNTULUI” sau
„STĂPÂNII FORŢEI PĂMÂNTULUI”.

EMILIA ROMAGNA - provincie italiană RO - MAGNA unde RO (RA) = Rege sau


Soare şi MAGNA = Mare sau MAGNA=Man?-OM şi poate fi tradus „MĂREŢUL
REGE(SOARE)” sau „OMUL-REGE”.
ROM - AGN(I)A unde ROM = RAMA? RA(SOARE)? REGE? Şi AGN(I)A = FOC?
SFÂNT? MIEL(AGNUS-l. latină)? Şi să însemne, „REGELE SFÂNT” sau
„REGELE MIEL” - aluzie la Mielul lui DUMNEZEU care ridică Păcatul lumii?
Sau
„FIII CURAŢI (SFINŢI) AI LUMINII”
sau
„MIELUL SFÂNT, FIUL LUMINII”
Deci E(R)MI(G)LIA ROMAGNA să însemne „PUTEREA PĂMÂNTULUI LA FIII
CURAŢI (SFINŢI sau ALBI) AI LUMINII” sau „PUTERE PE PĂMÂNT
MIELULUI SFÂNT, FIUL LUMINII”.

21. VRANCEA - jud. în România


FRAN - CEA (FRANCIA, FRANŢA)
VRAN - CEA
URAN - CEA
URAN - CŞA unde URAN (l. greacă sau proto-indo europeană) = Cer, Cosmosiar
CŞA = Casă, Ţinut, Ţară, iar tradus ar fi: „ŢARA CERULUI (RAIUL)”.
VRAN – CŞA (VARAN - CŞA)
BRAN – CŞA (BARAN - CŞA) unde VRAN, BRAN, BLAN, VARAN, BARAN,
BLAN – CŞA (BALAN -CŞA)/BALAN = ALB, BĂLAN, BĂLAI, BLOND ( în l.
franceză, BLANC), asemănător cu tracicul BHEL care înseamnă ALB şi CŞA care
înseamnă CASĂ, (în Oltenia se mai zice şi azi pluralul de la CASĂ, CĂŞI) sau cu sens
extins, ŢARĂ, ŢINUT. Traducerea ar fi ŢARA ALBĂ , ŢARA ALBILOR sau
BLONZILOR sau ŢARA BLÂNZILOR, BLAJINILOR.
De ex. BRAN - localitate lângă BRAŞOV – ROMÂNIA ,BRNO - localitate în CEHIA
BRÂNCUŞI (BRAN - CUŞ) - nume propriu, care înseamnă locuitor al ţării albilor,
unde BRAN = ALB şi CUŞ = sălaş, cuib, culcuş (CUL-CUŞ!); înseamnă şi numele
unei ţări pomenite în Vechiul Testament, identificat cu Egiptul antic (ţara CUŞ, CUŢ,
HUŢ sau (H)UŢ). Dar eu cred că ţara CUŞ originală este în acest spaţiu carpato
-danubian. O dovadă ar fi numele de cuţo - vlah dat unei ramuri de români din
Peninsula Balcanică sau numeroasele cuvinte şi expresii ce conţin sau derivă din
rădăcina CUŞ cum ar fi (CULCUŞ, CUŞ, CUŢO - VLAHI, COŞ, caii HUŢULI).

43
BRENCIU (BREN-CŞU) - nume propriu
VRANCEA
FRANCEA
FRANCIA - stat întemeiat de geto-dacii migraţi din zona Vrancei. Cei ce n-au migrat
au păstrat denumirea originală mai departe. Cei plecaţi, au dus denumirea locurilor
natale în noul teritoriu în care au ajuns. Acest lucru se întâmplă des cu cei ce
poposesc în teritorii noi, străine. Încearcă astfel să-şi facă noile teritorii mai familiare,
mai apropiate de ceea ce au lăsat acasă, ca să nu se mai simtă străini şi departe de
locurile natale.
Explicaţie
Ştim din alfabetele antice ale populaţiilor ce locuiau în Peninsula Italică, de ex., că
litera „V” se pronunţa „F”, de aici concluzionez că FRANCIA derivă din VRANCEA.
De ex.
FRANCIA (FRANCE sau FRANŢA)
FRANCESCA, FRANCESCO, FRANCISC, FRANCOIS = locuitor
al ţării VRANCEI (sau al noii colonii FRANCIA)
FRANCESCA = VRANCESCA (VRÂNCEASCA - VRÂNCEANA)
FRANCOIS, FRANCISC, FRANCESCO = VRANCESCO (VRÂNCESCU-
VRÂNCEANU).

FRANCESCA da RIMINI –uvertură de P.I. Ceaikovski, înseamnă de fapt


„VRÂNCEANA din RYMYNIA-RUMUNIA-
ROMONIA-RAMANIA-ROMANIA-ROMÂNIA”!!

Notaţi sufixul EASCA - feminin şi ESCU - masculin


Multă vreme lingviştii n-au putut explica originea acestor sufixe care, iată acum, se
dezvăluie cuminţi. Se spunea că ar fi de influenţă slavonă, când colo le găsim şi în
franceză şi în italiană. Şi ar fi cam greu de explicat cum limbi atât de depărtate
geografic, au atâtea în comun. Cum ar fi putut l. română să împrumute simultan
sufixe din slavonă, franceză, italiană, sau cum slavona ar fi putut influenţa franceza şi
italiana simultan? mai simplu însă este să consideri că au avut un fond
comun sau chiar că limba geto-dacă (stră - româna adică) le-a influenţat prin migraţii
succesive de-a lungul a câteva milenii. Aceste migraţii, cum am mai spus -o, n-au avut
ca obiect jaful sau cucerirea unor populaţii pentru a le transforma membrii în sclavi,
ci, pentru că aceşti geto-daci (stră - români) erau foarte numeroşi şi se înmulţeau
foarte repede, aveau nevoie tot timpul de noi teritorii. Populaţiile pe care le găseau în
călătoriile lor au păstrat tot timpul amintiri plăcute despre aceşti străini albi, şi nu i-
au perceput ca pe nişte cuceritori. (Unele din aceste populaţii, chiar au luat numele
dacilor, fără a fi daci decât prin încrucişare cu ei, cum ar fi germanii-deutsch(se

44
citeşte doici, vezi asemănarea cu daci ), olandezii (li se mai spune dutch, vezi iar
asemănarea cu daci ) danezii (în Evul Mediu ţara lor se numea GOŢIA, vezi iar
asemănarea cu GEŢIA), suedezii, ş.a.m.d. Notaţi că numai în l. română avem o
mulţime de nume proprii care se termină în ESCU(masculin),-ASCA (feminin):
POPESCU-POPEASCA, DOLHASCA, etc. sau substantive comune: femeiască,
muierească, etc.
Celelalte limbi (italiană, franceză, etc.) au doar numele propriu Francesco-Francesca,
Francis care pot avea sufixul ESCO sau ESCA, celelalte nume proprii nu posedă acel
sufix. În l. română în schimb, avem o mulţime de nume proprii şi substantive comune
cu acest sufix. Se poate deduce astfel uşor că din l. stră-română a fost împrumutat
acest sufix în celelalte limbi pe baza faptului că, pe de o parte, în l. română se găsesc
cele mai multe cuvinte din familia aceasta ce are sufixul în ESCU,-ASCA, iar în
celelalte limbi se regăseşte doar un singur nume cu sufixul ESCO,-ESCA, familia de
cuvinte fiind foarte sărac comparativ cu cea din l. română. (Pentru că atunci când
preiei dintr-o limbă un cuvânt, nu iei toată familia de cuvinte-nici n-ai putea, pentru
că fiind limbă străină, nu cunoşti toate cuvintele familiei respective-ci, alegi doar unul
care îţi place sau pe care îl reţii mai uşor. Astfel, restul cuvintelor din acea familie de
cuvinte nu vor apare în vocabularul limbii tale, făcând ca numărul lor să fie mult mai
mic decât numărul de cuvinte din familia de cuvinte respectivă a limbii din care s-a
făcut împrumutul)
FRANCESCA VRANCESCA = ALBA, BLONDA, BĂLANA, VRÂNCEANA,
BRANCESCA, BLANCESCA

22. ARAD - oraş în România.


A(R) - RA - D(A)
unde
AR = Nobil
RA=Soare sau Rege
DA=Alb, A da(dărui), Zeu, afirmaţie (adică CU ADEVĂRAT) şi ar putea fi tradus
„NOBILUL REGE(SOARE) ALB”; „NOBILUL REGE(SOARE)ZEU”; „NOBILUL
REGE(SOARE)”, „DĂTĂTORULCUADEVĂRAT REGE NOBIL”

23. ORADEA - oraş în România.


O(R)-RA-DE(V)A
U(R)-RA-DE(V)A unde UR=Oraş, Cetate, Capitală sau aglomerare mare de oameni,
{vezi UR, URUK, din SYMER(IA)} sau Uriaş, RA= Rege sau Soare şi DE(V)A = Zeu,
Zi.Şi tradus ar fi „ORAŞUL (CAPITALA) ZEULUI SOARE(REGE)” sau
„URIAŞUL (PUTERNICUL) REGE (SOARE) ZEU”.
explicaţie:

45
Sunetul şi litera „O” se pot transforma, în unele limbi, în „A” (cum am văzut în ex.
precedente) sau „U”.
De ex.
BUN (l. română)
BON (l. franceză)

24. ORAŞ - localitate mai mare decât satul


O(R)-RA-CŞ(A)
U(R)-RA-CŞ(A) unde UR(OR) = ORAŞ sau URIAŞ (fiind o localitate MAI MARE
decât satul!). De altfel, rădăcina „UR” (ce înseamnă oraş), se găseşte şi în sumeriană
(UR\URUK) şi în latină (UR-BIS\URBIS). RA=Rege sau Soare şi CŞ(A)=Casă, Ţară,
Ţinut, Căuş, Coş (ŢARA CUŞ, de ex. înseamnă probabil ŢARA UNDE TE SIMŢI
CA ACASĂ sau unde eşti ACASĂ).
Şi tradus ar fi „CAPITALA(ORAŞUL) ŢĂRII SOARELUI(REGELUI)” sau
„REGELE ŢĂRII URIAŞILOR” sau „URIAŞII ŢĂRII SOARELUI”.

25. MACEDONIA - ţinut tracic, actualmente parte a statului elen.


a) MA - CŞA(E) – DA - ANU unde
MA=mamă(pământ),
CŞA=ţară, casă, ţinut,
DA=lumină,alb,zeu şi
ANU=zeitatea supremă la sumerieni.
Tradus ar fi: „PĂMÂNTUL-MAMĂ AL ŢĂRII ZEULUI (LUMINOSULUI) ANU”
b) MA - CŞA - DANIA unde
MA=mamă(pământ),
CŞA=ţară,casă,ţinut,
DANIA=dar,donaţie
Tradus ar fi: „DARUL PĂMÂNTULUI-MAMĂ”
c) MACŞA (MOCŞA) - DANIA unde
MACŞA – MOCŞA = (stră)moş sau iniţiat(învăţat,mag) şi
DANIA=dar,donaţie
Tradus ar fi: „DARUL (STRĂ)MOŞILOR sau INIŢIAŢILOR”
MOŞ ar mai putea însemna chiar, a fi OM, SFÂNT sau dumnezeu după har. Omul
căzut în păcat, poate deveni din nou OM sau MOŞ prin credinţa în Dumnezeu, prin
voia lui Dumnezeu şi prin efortul personal, după cuvântul din popor, că, Dumnezeu
îţi dă, dar în traistă nu îţi bagă .
Aşadar, când vorbim de moşii şi strămoşii noştri, ne referim de fapt la cei ce erau
OAMENI ADEVĂRAŢI, SFINŢI sau DUMNEZEI după HAR, ce au trăit înaintea
noastră, din care foarte puţini au ajuns cunoscuţi urechilor noastre după numele lor,
fie din religia pregătitoare precreştină zamolxiană, fie din religia creştină.

46
Cu timpul, sensul cuvântului MOŞ s-a estompat până la dispariţie, rămânând doar
sensul de predecesori,de părinţi.
Să mai spunem că, MOŞNEAN de ex., avea şi sensul de om liber, stăpân de pământ,
însă nu boier, ceea ce denotă clar originea sa de, OM- liber de păcat, de SFÂNT, de
DUMNEZEU după HAR, de învăţat, de iniţiat, etc. Sensul de predecesor sau ancestor
a derivat de la faptul că cei ce le urmau învăţăturile şi viaţa îi considerau pe aceşti
MOŞI ca pe nişte părinţi şi nu puteai fi fiu al acestor MOŞI dacă nu le urmai viaţa şi
învăţăturile. Iar aceste învăţături erau foarte clare, simple şi uşor de reţinut nefiind
nevoie de cărţi şi tratate. Care erau aceste învăţături? Să crezi în Dumnezeu, să fii
bun, blând, primitor de oaspeţi, să fii milos cu oamenii şi animalele, să respecţi
natura, să n-o distrugi sau să o batjocoreşti, să fii drept, muncitor, jertfitor, lipsit de
egoism şi mândrie, dar demn şi liber,nesupus celor vremelnice,să nu omori,să nu
furi,să nu minţi,etc.
Toate aceste învăţături se regăsesc atât în precreştinism cât şi în creştinism.
Desigur, nu doresc să idilizez,sau să falsific istoria! NU!! Sunt convins că şi în acele
timpuri erau oameni şi OAMENI, că unii preoţi precreştini ca şi unii credincioşi
precreştini traco-daci nu urmau cu adevărat acele învăţături pomenite mai sus şi că
aceştia au fost şi cei ce ce s-au opus creştinismului atunci când a poposit pe aceste
meleaguri prin SF.Apostol Andrei.
Cei ce au fost însă, cu adevărat, urmaşii acestor MOŞI şi STRĂMOŞI, au primit
creştinismul fără rezerve, mândrindu-se până azi, cu moşii şi strămoşii lor şi că sunt
continuatorii acestora pentru a transmite mai departe urmaşilor lor moştenirea
primită de la înaintaşii lor. Nu este nimic naţionalist aici, din contră, este un fond
traco-dacic care s-a transmis tuturor popoarelor de azi, fără a ţine cont de graniţe sau
limbă.

26. THESSALONIC - localitate în Grecia, provincia Macedonia


THES - SALO - NIC considerăm „TH” = „F”, avem
FES -SALO - NIC considerăm „F” = „V”, avem
VES - SALO - NIC considerăm „V” = „B”,avem
BES - SALO - NIC considerăm „A” care dispare, iar pe „O” schimbat în
„A”(ca în rusă de ex. somoliot = avion, se citeşte
samaliot)
BES - S(A)LA - NIC unde BES = populaţie traco-getică care a întemeiat
Imperiul BESSANTYN (Bizantin), dinastie de
domnitori în ŢĂRILE ROMÂNE-
BESSARAB(Basarab),
BESSAPHORUS(Bosfor)
S(A)LANIC – SLANIC – SALIN = mină de sare şi tradus ar fi: SALINA
BESSI-LOR

47
27. TESSALIA - provincie în Grecia
TES-SALIA facem pe „T” = „C” (de ex. Timişoara = Cimişoara, în vorbirea
bănăţeană sau nu poci = nu poci, în vorbirea veche românească ţărănească, etc.) alte
ex. LUX =LUCS, LUCI = LUŞI ca în vorbirea moldovenească DACIA = DACŞA =
DAŢIA = DAKIA
Concluzie:
„T” = „CI” = „CŞ” = „CS” = „Ş” = „Ţ”= „KI” în diverse limbi aceste sunete şi
grupuri de sunete se schimbă unele cu altele
CŞES - SALIAES - SALIA unde
TES - CŞES - ŞES = câmpie, şes şi
SALIA=sarea tradus ar fi: „CÂMPUL (ŞESUL) SĂRAT”

28. BRAŞOV - oraş în centrul României


a) BLAŞ-OV unde BLAŞ,BLAH,BLACI(BALACI – nume propriu), VLAŞ, VLACI,
VLAH, BLAH – OV, VALAH, OLAH (ULAH, ULAG, OLEG) înseamnă român
BLACI-OV iar OV(OU) să însemne loc de origine, de naştere, „OU” pur şi simplu?
VLAŞ-OV
VLACI-OV
VLAH-OV
V(A)LAH-OV
b) BRAŞOV unde BRA, VRA, URA (de la URAN - CER, RAI) să însemne cer sau de
origine cerească
VRA - ŞOV
URA - CŞOV iar ŞOV, CŞOV, CIOV, CIOB să însemne CIOBAN (arhetipul lui
ABEL) URA - CIOV, URA-CIOB. Tradus înseamnă „CIOBAN CERESC,(SOLAR,
LUMINOS)”.
c) BRAŞOV unde BRA, BLA înseamnă ALB (BLOND, BĂLAN, BĂLAI, BLÂND)
BRA-ŞOV iar CIOB înseamnă CIOBAN (SUBA – ŞUBA=Cioban în sumeriană!) şi
BLA-ŞOV tradus înseamnă „CIOBANUL ALB (BĂLAN, BĂLAI, BLOND,
BLÂND)”
BLA-CIOB
d) BRAŞOV unde BRA=Frate(cf. dicţ. ilir) şi ŞOV-ŞUB-CIOB=Cioban.Tradus ar fi
„FRATELE CIOBAN”(aluzie tot la ABEL care era cioban.CAIN era agricultor!).
e) BRAŞOV unde BLAC, BLAH, V(A)LAH, VLAS(VLAŞ), BRAH înseamnă
VALAH, BLAC - CIOB (ROMÂN, TRACO-DAC) BLAH - CIOB iar CIOB
înseamnă CIOBAN. BRAH CIOB tradus ar fi „CIOBAN VALAH (ROMÂN,
TRACO - GET)”.
VLAH-CIOB
VLAS-CIOB
VLAŞ-CIOB

48
Notaţi de curiozitate că „BLA” şi „ALB” e unul şi acelaşi cuvânt citit în oglindă (de la
stânga sau de la dreapta). Să fie o coincidenţă, mai ales că înseamnă acelaşi lucru?
Se vede că civilizaţiile străvechi (poate ante-diluviene) scriau şi citeau şi de la stânga şi
de la dreapta (bustrofedon). Coincidenţe peste coincidenţe pentru o populaţie
Carpato-Danubiană păstorească-sedentară înapoiată.
Probabil, după ce au întemeiat o super-civilizaţie (poate Atlantida sau asemănătoare
ei), distrusă din cauza păcatelor şi răutăţii de Potopul Biblic, dintr-o dată, Carpato-
Danubienii au jurat să nu mai repete aceeaşi greşeală (mândrie, civilizaţie, politeism
sau chiar ateism, putere, goană după bani,etc.) şi au decis să trăiască simplu, în
armonie cu Dumnezeul Unic, cu natura şi cu oamenii.
Totuşi unii dintre ei n-au mai suportat sărăcia de bună voie, traiul smerit în armonie
cu Dumnezeu, natura şi oamenii şi atunci au (e)migrat prin alte părţi ale lumii
ajutând diferite populaţii cu ştiinţa lor. Mai apoi, unii dintre ei au întemeiat chiar
diferite imperii, culturi, civilizaţii (SUMERIAN, EGIPTEAN, PERSAN,
MACEDONEAN, ROMAN, BIZANTIN, TURC, ŢARIST, SUA, UE, etc.)
Bineînţeles, odată cu acestea au îmbrăţişat (iar) credinţe greşite politeiste sau ateiste.
Cei rămaşi pe loc,în vechiul RAI (leagănul civilizaţiei umane) au jurat să ţină credinţa
în Zeul Unic, să apere RAIUL de ne-oameni, cu orice preţ! (până acum 50 ani aprox.)
Să ne mai gândim că ţara Cuţ (cum o aflăm în Vechiul Testament) este ţinutul din
zona Carpato-Dunăreană, iar nu ţinutul egiptean, care a împrumutat ulterior aceeaşi
denumire urmare a faptului că cei ce au întemeiat Egiptul erau veniţi din ţinuturile
Carpato-Dunărene (ştim că cei ce colonizează un teritoriu aduc cu ei amintirile din
ţinuturile natale,punând pentru locuri asemănătoare denumiri identice. De ex. New
York din America de Nord le-a amintit coloniştilor ajunşi acolo, de York-ul natal din
Marea Britanie. New England din SUA de England din Marea Britanie, etc.
exemplele pot continua).
Gândiţi-vă că aţi lua în mâini un pui de găină abia eclozat, cum aţi ţine mâinile ca
micul pui să nu fie scăpat jos? În formă de CĂUŞ. Ei bine, asta s-a întâmplat şi cu
omenirea. CINEVA (DUMNEZEU) a creat GRĂDINA RAIULUI ca un CĂUŞ în
care OMENIREA să se poată dezvolta. Un SĂLAŞ unde să se poată hrăni şi care să-i
poată oferi şi protecţie asemenea uterului mamei copilului încă ne născut. Chiar şi
după căderea în păcat a Proto-Părinţilor noştri, acea GRĂDINĂ, acel SĂLAŞ, acel
CĂUŞ, au rămas în amintirea oamenilor, cu timpul estompându - se până la uitare.
Totuşi, uitarea nu a fost totală. Fragmente (cum ar fi în balada MIORIŢA – „Pe un
picior de plai pe-o gură de RAI” sau ROMÂNIA –GRĂDINA MAICII DOMNULUI,
etc.) au străbătut veacurile şi mileniile până în zilele noastre, stârnind şi azi
nedumeriri şi invidii.
În Capitolul HIDRONIME voi explica mai pe larg de ce consider ţinutul Carpato-
Dunărean Leagănul-Căuşul (sau Grădina Raiului biblic) Omenirii. În orice caz, după
căderea în păcat a lui ADAM şi a EVEI, de aici au pornit oamenii să umple Pământul

49
după Porunca lui DUMNEZEU. Însă pe măsură ce migrau pierdeau contactul cu
GRĂDINA SACRĂ (RAIUL), cu DUMNEZEU şi deviau în religii politeiste sau în
comportamente anormale. Cei ce rămâneau în GRĂDINĂ rămâneau credincioşi
DUMNEZEULUI UNIC,în smerenie, simplitate, înţelepciune, bunătate, sărăcie,
demnitate (ca unii ce conştientizau rolul lor de păstrători şi apărători ai
ADEVĂRATEI CREDINŢE în DUMNEZEUL UNIC CEL ÎN TREIME SLĂVIT şi
ai GRĂDINII RAIULUI creat de DUMNEZEU).În timp, această conştiinţă a rolului
de apărători şi păstrători s-a estompat şi ea, transformându-se într-o Dragoste de
ţară, de Neam, de Limbă, de Glie, de Strămoşi şi nu în ultimul rând, într-o Dragoste
de Dumnezeu, o Credinţă Curată şi într-un spirit de sacrificiu rar văzut. Căci nu le-a
fost uşor ca milenii să nu se lase cuceriţi de toate ispitele lumii,de bogăţie(şi azi munţii
noştri sunt plini de aur, de sare, de uraniu,etc.),de putere, de comportamente
anormale, etc.
Azi, sunt din ce în ce mai puţini cei gata de jertfă (o ultimă zvâcnire de oameni liberi
traco-daci, a fost în 1989, când tinerii şi cei ca ei strigau vom muri şi vom fi liberi
asemenea martirilor creştini de acum 2000 ani).
De asemenea, cei rămaşi în străvechea vatră, cei ce juraseră să trăiască de aci înainte
în smerenie, în simplitate, în armonie cu Dumnezeu, cu natura şi cu oamenii au fost şi
cei ce au primit creştinismul atunci când acesta a poposit pe meleagurile primordiale
ale omenirii, în Grădina Raiului, în ţinuturile Carpato-Dunărene. Sigur, această
populaţie Carpato-Dunăreană (Traco - Getă), în timp, a atras şi respectul şi
admiraţia popoarelor din jur dar şi, mai ales, invidia. De atunci vor să-i uzurpe toate
drepturile, toată istoria, limba, credinţa, ţara, umilindu-i, pornind războaie, etc. Iar
această populaţie Carpato - Dunăreană (azi le zice români!) rabdă cu stoicism ştiind
sau intuind că încă mai plătesc pentru faptul că au întemeiat Civilizaţia ce a atras
mânia lui Dumnezeu pentru mândria şi celelalte răutăţi ale ei. Că trebuie să plătească
prin milenii de smerenie şi sărăcie ceea ce au făcut milenii prin mândrie şi bogăţie.
Dar dacă Dumnezeu ne-a pedepsit, tot EL ne-a şi binecuvântat cu daruri cum puţine
neamuri au avut. Dar să nu ne mândrim cu aceasta, ci să fim responsabili, sau
vrednici de ea şi să o dăm mai departe urmaşilor. Nu vedeţi? Cum un sportiv (şi nu
numai) de la noi care ajunge în frunte, cum se mândreşte(mass-media îl ajută să se
mândrească şi admiratorii) cum ajunge mai jos decât poate crede. (Vezi ex. Leonard
Doroftei, Chivu, Mutu, etc.)
Ar trebui totuşi să mai prezint o ipoteză, pe care cei în măsură o pot verifica de e
adevărată au ba (în ce mă priveşte am un simţământ puternic că este adevărată) şi
anume că acei Carpato-Danubieni, măcar că aveau o mare ştiinţă şi înţelepciune şi
blândeţe şi smerenie, NU AU ÎNTEMEIAT EI ACEA SUPER CIVILIZAŢIE
(ATLANTIDA să zicem) care a generat (sau care a atras, ca pedeapsă) Potopul
Universal, căci ei ştiau cum trebuie să fie în raport cu Dumnezeu, Natura şi Oamenii.
Deci nu Carpato-Danubienii şi-au trădat DUMNEZEUL UNIC, asimilând învăţături,

50
practici, comportamente şi credinţe străine şi anormale, construind o societate
pervertită (căci ei erau puşi să apere Credinţa sănătoasă şi comportamentele naturale
sădite de DUMNEZEU în OM in GRĂDINA RAIULUI. Dar dacă nu Carpato-
Danubienii atunci cine? Ei bine, UNII Carpato-Danubieni n-au mai suportat
învăţăturile sănătoase, Credinţa în Dumnezeul Unic, în smerenie, simplitate, sărăcia
de bună voie(măcar că stai pe munţi de aur, aici e înţelepciunea!) în curăţie, bunătate,
blândeţe (BLÂND vine de la BLA care înseamnă ALB, DUMNEZEU ESTE
LUMINĂ, ALB, deci, cine îl are pe Dumnezeu este Alb, este Bland-Blanc în franceză,
Bianco în italiană, Bel-Bal în slavonă) jertfelnicie, înţelepciune inteligenţă (pentru
cine nu ştie, România este pe primul loc la copii dotaţi raportat la nr. de locuitori-vezi
în muzică, în sport, la olimpiadele de matematică, fizică, informatică, etc.) primitori
de oaspeţi şi au plecat din CĂUŞ (din GRĂDINA RAIULUI) şi au început să urmeze
alte învăţături, alte credinţe (politeiste), alte obiceiuri şi comportamente a-normale,
lăsându-se cuceriţi de patimi, de mândrie, de bogăţie, de putere, întemeind imperii
puternice. Partea proastă era că ei plecau din CĂUŞ şi cu multe cunoştinţe ştiinţifice
pe care le foloseau apoi doar ca să cucerească sau să domine pe alţii.
La fel de adevărat este că şi dintre aceşti ex-Carpato-Danubieni, nu toţi erau răi (unii,
poate, mai păstrau în memorie unele din învăţăturile sănătoase şi le mai aplicau,
mărturie stă faptul că popoarele cucerite pstrau o amintire plăcută despre ei, ba chiar
îi mai aşteptau să revină).

29. BLOH-nume propriu maghiar, care înseamnă VALAH (notaţi şi numele


BLOHIN ce se află în Ucraina, ce înseamnă tot VALAH !)

VLOH
VLAH
OLAH - nume propriu, transilvan (maghiar sau maghiarizat), ce înseamnă
VALAH
ULAH (notaţi de asemenea şi numele OLEG, în Rusia şi Ucraina,
care înseamnă tot VALAH)
VLAH
BLAH (BLOH) sau OLAF, nume suedez, danez, care înseamnă VALAH

sau,

BALOGH (nume maghiarizat sau mai corect „secuizat”)


care înseamnă tot VALAH!!!

30. SARMISEGETUSA - cetate capitală a statului dac.

51
ZALMISE-E-GET-USA
ZALMISE-E-GET-ISA
ZALMISE-E-GET-IZA unde ZALMISE = ZALMOXE, E = este, GET = HET
(geţi), IZA = apă curgătoare sau izvor sau părinte şi tradus înseamnă „ZALMOXE
ESTE PĂRINTELE (izvorul) GEŢILOR”
Avem şi câteva toponime şi hidronime care conţin numele capitalei dacice.
SARMIS (SĂRMAŞ SEGET, SIGHET (SZEGED în Ungaria)
USA, IZA (Valea Izei)( în l. sumeriană ISA = apă curgătoare)
Sau,
SARMISE-GETUSA
ZA-ARMISE-GETUSA
DA-ARMISE-GETUSA unde „DA”=Alb, Curat, Luminos, „ARMISE”=Armie,
Oaste şi „GETUSA”=Cetate, Viteaz.Tradus ar fi
„CETATEA STRĂLUCITOARE A ARMIEI” sau „ARMATA STRĂLUCITOARE
A VITEJILOR”.

31. CIMERIENI - populaţie de origine traco - dacică


SIMERIENI
SYMERIENI
SUMERIENI
Avem un toponim, o localitate numită SIMERIA, pe lângă DEVA. O coincidenţă nu-i
aşa?

32. COSTOBOCI - populaţie dacică liberă din N-E Daciei (Moldova de astăzi),
necucerită de romani, sau alt imperiu din istorie.
COSTO-BOXI am văzut mai înainte că rădăcina CAS, CAT, COS, COT înseamnă
CAS sau locuinţă. Aceste rădăcini au generat câteva cuvinte asemănătoare şi cu
acelaşi sens în limbi diferite. de ex.
-CAS (CAS, CASTEL (l. română), CASTLE (engleză)
-CAT (CAT=etaj (română, turcă),
-CHATEAU = castel (franceză)
-COS (coş, coşciug, coşmelie, coşarcă(română),COSMOS(greacă)
-COT (COTEŢ,CO(T)CIOABĂ,(română),
-COTTAGE = căsuţă (engleză)

COSTO - BOCŞI
COSTO - BOŞI
COSTO - BEŞI (BAŞI)
COS - TO - BEŞI
CAS - TO - BEŞI

52
COT - O - BEŞI
CAT - O - BEŞI
Aşadar, COSTOBOCI înseamnă „BEŞII CONSTRUCTORI (DE CASE)”.

33. SLAVIS - slavii


SLAVI-IS unde SLAVI=mărire, mândrie, slavă şi IS=apă curgătoare, izvor sau
este (de la vb. a fi) ca în româna veche ÎS=sunt sau în engleză şi tradus ar fi „CEI
PLINI DE MÂNDRIE” sau „SUNT MÂNDRI” sau
„IZVORÂTORII MÂNDRIEI”

34. a) SAXON-ins din neamul saxonilor. b) SACHSEN-saşii în l. germană


SACSON ZAHZEN
SACŞON DZAHZEN
SAŞON DAHZEN
SAŞAN DAHŞEN
SAŞ(I)AN DAHŞ(I)EN
DZAŞIAN DAHŞIAN
DAŞIAN DACŞIAN
DAC(Ş)IAN DACIAN-DACIC
DACIAN-DACIC
Este şi un toponim, cunoscut din păcate în al 2 lea Război Mondial, DACHAU
(DAHAU) care tradus ar fi: AL DACILOR sau DACUL

35. a) TIROL-provincie austriacă b)TIROL


TIRAL T(I)ROL
TIRAR T(I)ROI(S)-TIROIS-TROIS
TIRAS(TIRA-GEŢI)
TRAIS
TRA(H)IS
TRAKIS-TRACIS(TRACI)

36. BĂRĂGAN - câmpie în S României.


BARAHAN
BALAHAN
VALAH-AN unde VALAH = ROMÂN şi
AN(U) = ZEUL SUPREM la
sumerieni şi tradus ar fi „ZEUL ANU AL VALAHILOR”
sau „CÂMPIA VALAHĂ”
BAL-AG-AN(U) unde BAL=ALB, AG -OG -OC=OCHI? şi AN(U)=ZEUL ANU şi
ar însemna „OCHIUL (ZEULUI) ALB ANU”

53
37.GRAD-ora în l.traco-geto-slavonă.De fapt mai corect ar fi ÎNGRĂDITURĂ sau
aşezare înconjurată de un GARD(ZID).
Din această rădăcină (GRAD) provin şi cuvintele GRĂDINĂ, GARD, etc. (l. română),
JARDIN (l. franceză), GIARDINA (l. italiană), YARD (l. engleză)

38.DAVA-zeu,cetate sau Întăritură în limba geto-dacă.


DEVA-localitate în România
DABA-DĂBÂCA-localitate în Moldova
DZABA
SABA (REGINA DIN SABA?,Vechiul Testament)
SAVA
JIVA=viaţă,vietate,(sanscrită,slavonă) SHIVA-ŞIVA=zeitate hindusă

39.BALCANI-munţi aflaţi la S de Dunăre.


BAL-CANI unde BAL=ALB şi CANI=CÂINI(LUPI?) (CANI în l. illirică =
câine(lup?). Şi tradus ar fi „CÂINII(LUPII) ALBI”

BALCANI
BAL(A)CANI-BOLOCANI
VAL(A)CHANI-VALAHANI munţii Valahilor-românilor (dacilor)

40.MAREA BALTICĂ
BAL-TICĂ=Marea Albă BAL=ALB

41.a) ZYRAXES-nume propriu geto-dac. b)ZYRAXES


SIRACSES GURA-CŞES(GURA ŞESULUI
SIRAŞE(S) sau GUREŞ (VORBĂREŢ
CIR(E)AŞE(S)
CIREAŞE(CIREAŞĂ)

42.ROXOLANI-populaţie indo-europeană (traco-scitică), vecină cu dacii.


ROCSOLANI
ROŞOLANI (ROŞULANI) adică ROŞCAŢI
RUSOLANI-RUSLANI(nume propriu RUSLAN!)-RUS. Strămoşii ruşilor sunt
roxolanii,neam indo-european înrudit cu geto-dacii,tracii şi slavii.
RUŞII sunt urmaşii acestor roxolani.RUŞII=ROŞII(tot o coincidenţă faptul că cel mai
puternic stat comunist avea steagul de culoare roşie!, bolşevicii, care au câştigat
revoluţia, îşi ziceau Roşii, etc. !?)
ROXANA-nume propriu.

54
ROCSANA
ROŞ(I)ANA=ROŞCANA-ROŞCATA

43.SECUI-daci maghiarizaţi,prin răpiri de femei, copii, căsătorii mixte, în aprox. 900


de ani de la apariţia hunilor în aceste teritorii pentru prima dată.
SACUI
ZACUI
DZACOI
DACOI-DAOI=DACI

44.GERMAN
GHERMAN
GHEL-MAN
GHAL-MAN unde GHAL=GAL(EZ) şi MAN=OM şi înseamnă OM DIN GALIA.
apoi GH îl pronunţăm ca în (G)HITĂ-VITĂ(vorbirea ţărănească românească veche)
şi avem
(H)AL-MAN în unele limbi H -ul nu se pronunţă, şi avem
AL-MAN(AL(E)-MAN) ALEMAN
SĂ ne întoarcem puţin la
GHAL-MAN(GAL-MAN) facem pe G - K sau C şi obţinem
KAL-MAN(CAL-MAN) un binecunoscut nume maghiarizat care înseamnă „Om din
Galia”, sau KAL(CAL)=CAL(animal de povară, de călărie) şi atunci înseamnă
CĂLĂREŢ.
GERMANII ca popor, aşa cum sunt azi, s-au format din gali şi populaţii
nordice (probabil slavo-fino-ugrice) şi ulterior cu daci migraţi din zona Carpato-
Dunăreană, din diverse motive (refugiaţi-goniţi de legiunile romane sau pur şi simplu
ca urmare a înmulţirii rapide a populaţiei dacice).

45.TRACI
THELACI
FELACI - C se poate pronunţa şi „T”(ca în Ardeal sau Banat, Timişoara =
Cimişoara sau, „nu pot” = „nu poci”, etc., şi „b”. LAŢI(UM) , LATINUM,
ALTINUM, OLTIN-UM

46. BÂRSA - ţara Bârsei (ţara munţilor)


BYR-SA
BUR-SA
BUR-XA
BUR-CSA

55
BUR-CŞA(BUR-CEA)
BUR-DZA
BUR-DA
Cu variantele:BURCEA, BURCĂ, BORCEA nume proprii daco-române, BORGIA
nume propriu italian ;BORŞA-loc. în România, BURSA-loc. în Turcia
BURIDVA-loc. dacică
BAR-SA
BAR-XA
BAR-CSA
BAR-CŞA(BAR-CEA) unde
BUR = PUTERNIC, ÎNTĂRIT sau prin extensie, BĂRBAT;
SA, XA, CSA, CŞA(CEA) = CASĂ, ŢINUT şi
D(Z)A = ALB, BLOND, BĂLAI, BĂLAN şi tradus ar însemna ŢINUTUL
PUTERNIC sau „ŢARA CELOR PUTERNICI”.
Vezi „BURG” - cuvânt ce înseamnă în l. anglo-saxonă, CETATE sau ÎNTĂRITURĂ
şi provine din BURG(H), unde BUR = ÎNTĂRIT, PUTERNIC şi GH(E) = PĂMÂNT;
prin urmare BURG(H) însemna la origine „ÎNTĂRITURĂ DE PĂMÂNT (loc apărat
de un val de pământ), adică un fel de cetate pentru acele vremuri îndepărtate.
De asemenea, BUR - DA înseamnă „CETATEA ALBĂ (cf. BUR =
PUTERNIC, ÎNTĂRIT şi DA = ALB), vezi BEL - GRAD (CETATEA ALBĂ) cum
era denumită ALBA - IULIA în Evul Mediu sau cum se numeşte azi capitala Serbiei.
BÂRSA - (Ţara Bârsei), asemănător cu tracicul BERGA (MUNTE), probabil
BERZA?, BERSA? în l. geto - dacă, ştiind de ex. că „GENES”( NAŞTERE,
GENEZĂ) în limbile greacă şi latină se pronunţa „ZENES” în limba geto - dacă
(după unii autori, chiar şi l. tracică, pronunţa „Z” în loc de „G”, dar atunci
„BERGA” nu mai poate fi considerat de origine tracică, ci celtică sau germanică.
Părerile lingviştilor sunt neclare aici. Poate alte descoperiri să aducă lumină asupra
acestui subiect).
Cu toate acestea, cred că BÂRSA (BERZA - BERSA) sunt denumiri sigure în
proporţie de 90% de origine dacică. Şi dacă ele s-au păstrat până acum (ceea ce este o
minune în sine) nealterate sau doar uşor transformate este dovada supremă că cei ce
le-au denumit la început au fost aceeaşi care le-au păstrat şi folosit. Să nu uităm că
dacă ar fi fost o altă populaţie suprapusă peste dacii care au dispărut din teritoriile
lor, ar fi apărut alte denumiri, cu alte pronunţii complet diferite.
La fel de adevărat este că daco - geţii erau oameni blânzi şi ospitalieri cu cei străini
veniţi cu gânduri paşnice şi lesne iertători, de aceea dacă unele populaţii, în timp,
poposeau paşnic sau războinic pe aceste meleaguri, fireşte, fiind mult mai puţin
numeroşi decât dacii, erau asimilaţi de aceştia. Însă, deşi asimilaţi de daci, totuşi, la
rândul lor aceste populaţii influenţau şi ele populaţia autohtonă majoritară. În ce?
Probabil în unele obiceiuri barbare, sălbatice, (cum ar fi măştile, credinţe în moroi,

56
consumarea inimii unui mort ce se află că e strigoi - un fel de canibalism amestecat cu
necrofagie, etc.) este sigur că blândeţea, curăţia inimii, dreptatea şi religia lor, a
dacilor, nu putea aproba asemenea obiceiuri, cel puţin nu de marea masă a dacilor.
Unii dintre daci se poate să fi îmbrăţişat astfel de practici, cum au îmbrăţişat şi alţi
daci mai înainte religia politeistă greco-latină.
Dar pe ansamblu, marea masă a dacilor a ţinut religia monoteistă tradiţională. Acei
zei numeroşi care apar în religia dacilor nu sunt zei atotputernici, ei pot fi asemuiţi de
ex. (ca în creştinismul ortodox) cu sfinţii sau îngerii care au puteri foarte mari, dar nu
sunt decât creaturi, spre deosebire de Dumnezeu (în trei persoane) care este
NECREAT şi are putere nelimitată.
Desigur, adversarii monoteismului dacic (din păcate şi datorită unor dacologi atei sau
anticreştini) aduc în discuţie multitudinea de zei din panteonul dacic, pentru a susţine
politeismul dacilor. Dacă ar fi aşa, atunci şi creştinismul ortodox, bunăoară,
respectând raţionamentul lor, ar fi tot politeist, deoarece are o mulţime de sfinţi şi
îngeri până la Dumnezeul în trei Persoane.
Dar acest raţionament s-ar dovedi o eroare întrucât, dacă întrebi pe orice creştin
ortodox practicant (nu doar cu numele) îţi va spune că religia creştină ortodoxă este
MONOTEISTĂ, iar sfinţii sau îngerii NU POT FI EGALII LUI DUMNEZEU
NICIODATĂ DEOARECE SUNT FIINŢE CREATE PE CÂND DUMNEZEU cel ÎN
TREI PERSOANE ESTE NECREAT, ADICĂ FĂRĂ ÎNCEPUT ŞI SFÂRŞIT. La fel
stau lucrurile şi cu religia monoteistă a dacilor. Singura schimbare notabilă a religiei
dacilor, la nivel de masă, s-a petrecut doar la acceptarea creştinismului. ATÂT. Şi nu
orice creştinism, ci, doar cel ORTODOX.
Ştiu, pe unii îi sperie acest lucru gândind că, fiind o religie străină (de origine
iudaică), trebuie să fie aruncată. Adevărul este că dacă ar fi fost de origine iudaică,
iudeii ar fi ţinut-o doar pentru ei! Dar ei, din contră L-au răstignit pe Iisus. De altfel,
evreii nu odată L-au acuzat că e străin de credinţa şi de neamul lor, făcându-l
samaritean (samaritenii fiind păgâni, după aprecierea evreilor). De asemenea, dacă
ne uităm la icoanele care Îl reprezintă pe Iisus, vom vedea că nu arată a evreu deloc
după aspectul fizic. Este blond-şaten, cu ochi albaştri, înalt. Seamănă mai mult cu
fizionomia geto-dacilor, decât a evreilor.
Şi nu în ultimul rând, în Evanghelia Sf. Matei, în capitolul în care este prezentată
genealogia lui Iisus, sunt prezente două femei care n-au fost evreice, ci au provenit din
populaţii aşa-zis păgâne. Ştim că la evrei, ascendenţa recunoscută este pe linie
feminină (maternă), adică, dacă doar mama e evreică atunci eşti sigur evreu, dacă
doar tatăl e evreu, eşti evreu de grad doi sau chiar trei (pentru că dacă tatăl evreu
este însurat cu o păgână care îl înşeală, de ex., atunci copilul, genetic, nu este al lui,
este doar al mamei păgâne. În acest caz comunitatea evreilor nu-şi poate asuma riscul
de a recunoaşte pe copil ca fiind evreu, când există riscul să nu fie deloc evreu. Pe
când dacă mama e evreică, nu mai contează dacă acel copil este conceput cu un evreu

57
ori un păgân, cel puţin 50% este evreu, deci poate fi recunoscut de Comunitate).
Aşadar, în cazul lui Iisus, în genealogia lui, apar două femei neevreice. Credinţa
ortodoxă explică aceasta prin faptul că Învăţătura lui Iisus este universală şi nu doar
locală, ebraică.

BÂRSA
BÂR-SA
BOR=MUNTE?dicţionar tracic
BUR=MUNTE?dicţionar tracic,dar eu cred că mai degrabă are sens de
PUTERNIC, ÎNTĂRIT) v. mai sus despre BURG(H)!
BAR=rădăcină cu sens de BĂR-BAT(BĂRBAT,ca fire, deosebită de femeie sau OM
cu BARBĂ, BĂRBOS)

47. OURANU (l. greacă)=cer,bolta stelară


URANU
VRANU

VRAN-CEA
VRAN(U)
BRAN(U)
BRAN-CEA
FRAN(U)
FRAN-CEA

unde

URAN, VRAN, BRAN, FRAN=cer, bolta stelară şi CEA (XA, CSA, CŞA) =ŢINUT,
ŢARĂ, CASĂ vezi VRAN-CEA=ŢARA CERULUI (RAIUL), ŢARA ALBĂ; BRAN-
CUŞ (nume propriu) unde CUŞ=CĂUŞ, CULCUŞ şi înseamnă CĂUŞUL
(CULCUŞUL, SĂLAŞUL) CERULUI sau SĂLAŞUL ALB.

48. COSMOS (l. greacă) = ordine, în extensie, cerul sau bolta stelară
COS-MOS
CAS-MOS
CUS-MOS unde COS (CAS, CUS) = CASĂ, LOCUINŢĂ şi MOS = MOŞ
(ÎNVĂŢAT, INIŢIAT, ZEU sau SFÂNT) sau MUŞ (MUŞAT = FRUMOS
şi tradus ar fi: „CASA, LOCUINŢA MOŞULUI” (zeului suprem) sau
CASA FRUMOASĂ (ORDONATĂ)

49. MUCENIC - martir creştin

58
MUXE-NIC
MOXE-NIC
MOCŞE-NIC
MOŞ(E)-NIC unde MOŞ = ÎNVĂŢAT, ZEU, SFÂNT) şi NIC=(de la NIKE l. greacă =
VICTORIE?) şi tradus ar fi „MOŞUL (ÎNVĂŢATUL, ZEUL, INIŢIATUL,
SFÂNTUL, FRUMOSUL = FĂT - FRUMOS?) VICTORIOS”.

50. CELT, CELŢI - neam antic venit din Răsărit în Europa cu ceva veacuri înainte de
Hristos.Sunt non-indo-europeni, înrudiţi cu hunii, turcii,
finlandezii.Au cucerit vestul şi nordul Europei locuite de protoindo-europeni
KELT
KELET (KALLATIS numele unei cetăţi la M. Neagră, sau GALAŢI - KALATI –
KELETI)
KELETI în l. maghiară = răsărit
Celţii ar însemna în traducere Răsăritenii .

51. HISTRIA - cetate la M. Neagră


G(H)IS - TRIA
G(H)E-IS-TRIA unde G(H)E=PĂMÂNT (ŢINUT, ŢARĂ), IS=APĂ
CURGĂTOARE (ca în l. sumeriană UZA, IZA=apă curgătoare) şi TRIA=TREI
tradus ar fi „PĂMÂNTUL CELOR TREI APE CURGĂTOARE” adică
DOBROGEA (cele trei ape curgătoare sunt cele trei braţe ale Dunării din Deltă).

52. WESTFALLEN-(WESTFALIA)-land german


WEST-FALEN
VEST-VALEN
VEST-VAL(AH)EN=VALAHII din VEST (dacii vestici, cei amestecaţi cu galii şi
triburile nordice germanice) spre deosebire de VALAHII din EST (adică dacii,
românii de azi, strămoşii celor din vest).

53. ASIRIA-ţară antică din Orientul mijlociu

ASYRIA-Y (upsilon) în l. greacă se citeşte „U”


ASURIA
(A)SURIA
SURIA anagramat iese RUSIA. Se ştie că asirienii erau cei mai sângeroşi oameni.
Omorau toţi prizonierii de război, erau „ROŞII” de sângele celor ucişi de ei fără milă.
RUSIA-ROSIA (ROŞIA) - nu întâmplător ruşii au fost asemuiţi tot la fel, sângeroşi,
lacomi, războinici, nemiloşi. Nu degeaba, în 1917, războiul civil rus a fost câştigat de
Armata Roşie (culoarea preferată a comuniştilor) în dauna Albilor (armata ţarului).

59
Aici se cuvin câteva comentarii. În Vechiul Testament, cartea Genezei, Moise (MOŞE
în ebraică!) spune că Raiul este înconjurat de 4 (patru) râuri: în Nord
FISON=THISON(TISA), în Sud GIHON=GHEION adică, CAPĂTUL (CAPUL)
PĂMÂNTULUI (DUNĂREA adică ISTROS=GHIS-TROS, pământul tracilor), care
înconjoară ŢARA CUŞ (CUŢ-HUŢ-UŢ ţara lui IOV-IOB-GHIOB-JOB(GIOB cum
pronunţă anglo-saxonii) CIOBAN în română sau GIOVAN în italiană. IOV din ţara
(C)UŢ este un personaj din Vechiul Testament, cioban foarte bogat, drept şi
credincios în Dumnezeu, înainte de Moise şi Legea dată evreilor. Ţara CUŢ-HUŢ-
UŢ-CUŞ este nu Egiptul ci România de azi (de ex. cuţo-vlahi, o ramură a românilor
de la Sud de DUNĂRE, rasa de cai moldoveni, HUŢULI, un dans HUŢULCA în
BUCOVINA.) Apoi în EST două râuri TIGRU-TIGRIS (de la dreapta la stânga,
SIRGIT-SIR(H)IT-SIRIT-SIRET) şi EUFRAT (EU-PHRATUS, PRATUS,PRUTUS-
PRUT) DE LÂNGĂ ţara ASYRIEI (RUSIA). Silaba EU din EU-PHRATUS este un
cod geografic şi se traduce:
„PRUTUL EUROPEAN”, de asemenea EU-PHRATUS-FRATUS-FRATIS mai
înseamnă „FRAŢII EUROPENI”. Strămoşii ruşilor sunt roxolanii (rocsolani-roslani-
ruslani) care înseamnă ROŞCAŢII. Iar o „coincidenţă” privind numele ruşilor şi al
felului lor de a fi precum şi cu comunismul (roşu) ce au avut de îndurat, când numai
Stalin, de ex. a omorât peste 30 milioane de ruşi (asta pe timp de pace!!). Eu nu cred
în astfel de „simple coincidenţe”. Dacă ar fi să calculăm o astfel de probabilitate, cred
că mai sigur ar fi să câştigăm la loterie!

54. ŢARA CUŞ-(CUŢ, HUŢ, UŢ)=ŢARA OCROTITOARE (CĂUŞ), A CASELOR,


CUT
COT
CAT
CAS
Toate aceste cuvinte au devenit ulterior, radicali, ce intră în componenţa unor cuvinte
din diverse limbi, ce au sensul de construcţie, etaj, etc.: CASĂ, CASTEL, COTEŢ,
CO(T)CIOABĂ,
CAT, CHATEAU, COTTAGE, COSMOS, CAZARMĂ, CUŞ(CUŢ, UŢ, HUŢ, HUŞI,
US=Casă).
În general câmpiile din jurul marilor fluvii capătă denumirea de CUŞ, care provine şi
din CĂUŞ, l. străromână veche (posibil cea mai veche limbă modernă din lume, afară
de primele sunete nearticulate ale primilor hominizi ce nu pot fi considerate o limbă
propriu-zisă, ci doar un sistem rudimentar de comunicare asemănător cu cel al
animalelor. Această concluzie am enunţat-o pentru a nu răni sentimentele
evoluţioniştilor, nu reprezintă părerea mea personală sau credinţa mea. În ce mă
priveşte, eu cred că oamenii au fost creaţi OAMENI de la bun început, cu un limbaj
articulat, diferit şi distinct de cel al animalelor, neavând nevoie de evoluţie pentru a

60
vorbi ca omul modern de azi, ba chiar fiind în multe privinţe, superiori oamenilor de
azi.
Ei bine, părerea mea este că acest proto-limbaj sau limbă primordială, mai bine zis,
este stră-româna, din care au pornit traco-geto-daco-româna, sau-scrito-chino-
japoneza, ebraico-araba, greco-latino-iliro-galo-slavo-germana.) De aceea, chiar în
Vechiul Testament, Egiptul era numit CUŞ. Acest lucru însemna pentru cei din
vechime că în acea ţară era un fluviu cu o câmpie prin preajmă propice vieţii
oamenilor. Cum civilizaţia de pe câmpia din preajma Dunării devansează cu multe
milenii civilizaţia de pe Nil şi că în limba coptă (urmaşa limbii egiptenilor antici) nu
găsim în fondul principal de cuvinte nici o familie de cuvinte care să aibă ca rădăcină
cuvântul CUŞ, CUŢ, HUŢ, UŢ, CĂUŞ, CUL-CUŞ, COT, CAT, CAS cu sensul de
construcţie, casă, locuinţă, de protecţie, ocrotire, desigur, când ţinem mâinile CĂUŞ,
o facem pentru a păstra apa între palme pentru băut sau spălat, pentru a apăra de
vânt o lumânare sau o fiinţă foarte mică şi plăpândă, de aceea am adăugat acest sens
de protecţie şi apărare rădăcinii CUŞ-CĂUŞ. De altfel, chiar o construcţie, o casă, are
şi rol de apărare şi protecţie, nu doar de locuire). Prin urmare, acele câmpii din jurul
marilor fluvii, erau percepute de oamenii de atunci, ca ocrotitoare ale vieţii,
păstrătoare şi producătoare de mâncare pentru oameni şi animale-se înţelege, dacă
erau cultivate şi lucrate cu sudoare-apărătoare contra foametei şi climei grele,
călduroasă sau friguroasă. Se simţeau ca într-un CĂUŞ (CUŞ, CUŢ, HUŢ, UŢ, CUS,
COS, CAS, CAT) format din palmele naturii în aceeaşi natură ce le putea fi ostilă sau
fatală.
În schimb în l. română avem o mulţime de cuvinte din familia CUŞ, de ex.: CĂUŞ,
CULCUŞ, CUŢO-VLAHI, caii HUŢULI, CASĂ, CASTEL, COŞCIUG, COTEŢ,
CO(T)CIOABĂ, CAT, CUCA, CIUC, CUCIULAT, CĂCIULATA, CĂUC. Destule
cuvinte, nu-i aşa? Nu cred că vreo altă limbă are atâtea cuvinte cu acest sens şi în l.
veche şi în cea modernă-contemporană. De asemenea nu cred că l. coptă are atâtea
cuvinte pentru numele ţării lor din antichitate, CUŞ. De unde se vede că acest termen
(CUŞ) era împrumutat dintr-o altă limbă, care îl foloseşte şi azi într-o mulţime de
cuvinte.

55. CAUCAZ-munţi în Armenia şi Gruzia. După ultimele cercetări, CAUCAZ, erau


denumiţi toţi munţii (în Limba Primordială Unică)
CAUC-CAZ
CAUC-CAS
CAUS-CAS
CĂUŞ-CAS(Ă)- unde CĂUŞ = palme împreunate pentru a bea şi a te spăla sau
ocrotire, protecţie, apărare şi CAS=casă, locuinţă, palat, castel, etc. Şi tradus ar fi
„CASA OCROTITOARE”. Parcă munţilor li se potriveşte perfect această denumire.
Căci în cazuri de război, în munţi plecau. Dar mai mult, din punct de vedere

61
climateric, prezenţa unor munţi în preajma acelei câmpii mănoase (CĂUŞ), îi dau
acesteia stabilitate climatică, protecţie de schimbări bruşte de temperatură sau
precipitaţii, echilibru, energie pentru a face plantele să crească în acea câmpie.
Pare puţin? Eu înclin să cred că îşi merită din plin numele de Protector al
Ocrotitorului (muntele ocroteşte câmpia, câmpia ocroteşte omul, astfel, alături de
fluviul respectiv precum şi alte influenţe, se închide cercul de elemente ce asigurau
supravieţuirea oamenilor în acele locuri puţine, e adevărat, ce, asemenea unor oaze,
întreţineau şi ocroteau viaţa. Ar trebui să fim mândri, dar şi responsabili, că spaţiul
carpato-danubiano-pontic este cel mai vechi spaţiu ce a adăpostit şi ocrotit oameni şi
că ei au clădit o cultură de mare forţă şi originalitate, uimitoare până astăzi, probabil
cea mai veche de pe Pământ).
Civilizaţia „casnică” a Europei (adică traco-daco-românii), n-a fost întotdeauna aşa.
Acum peste 10, 15 milenii, în ţinutul carpato-danubiano-pontic a existat o puternică
civilizaţie comparabilă cu cea din zilele noastre (dacă nu chiar mai puternică). În
urma unui cataclism major natural (sau poate mai multe de intensitate mai mică dar
mai dese şi diferite) sau uman (prin păcate multe, războaie nucleare, ştiinţă,
experimente nefaste sau poluare, care au influenţat radical clima, relieful, geografia,
apa, aerul, etc.) s-au produs inundaţii puternice, cutremure, glaciaţiuni, scufundări şi
ridicări de pământuri, apariţii şi dispariţii de mări, munţi, lacuri, ce au condus la
distrugerea severă a acestei civilizaţii.
Ecourile distrugerii acestei cizilizaţii au rămas în Sfânta Scriptură, în scrierile lui
Platon, în mituri şi legende. Rămăşiţele acestei super-civilizaţii s-au împrăştiat în
toată Europa după ce au supravieţuit o perioadă în aceste CĂUŞE (oaze) ocrotitoare
cu câmpiile mănoase, fluviile şi munţii din apropiere. O parte din supravieţuitori au
rămas pe loc, în acele CĂUŞE, luptând de atunci împotriva civilizaţiei distructive şi
întemeind acea civilizaţie casnică (adică civilizaţia care nu distruge natura, semenii ci
trăieşte în armonie. Această civilizaţie casnică nu este nici migratoare, nici nu
întemeiază imperii şi distruge sistematic natura şi semenii prin ştiinţa mândră, prin
răutate şi nepăsare). Cei ce au părăsit aceste CĂUŞE (atunci când condiţiile de viaţă
şi climaterice au permis), au uitat cu timpul ce păţiseră strămoşii lor ce au pierit în
acel cataclism uriaş şi au început să refacă încetul cu încetul vechea civilizaţie
dispărută. Astfel fiecare ce era mai mândru şi mai avid de putere şi bogăţie, întemeia
câte un imperiu cu care apoi încerca să cucerească cât mai multă bogăţie şi teritorii,
folosind cuceririle ştiinţei şi tehnicii. N-au vrut să înveţe din experienţa precedentei
super-civilizaţii şi destinul ei, ci au dorit s-o reînvie, chiar dacă asta duce invariabil
către autodistrugere.
Iar pentru a-şi duce ambiţia şi mândria la capăt, au părăsit Căuşul Primordial-Dacia
(România de azi), lăcaşul vechii super-civilizaţii, spre a-şi împlini visurile în altă
parte. De ce? Pentru că cei ce au înţeles cu adevărat ceva din experienţa vechii
civilizaţii, nu au mai dorit să reclădească ceva ce duce invariabil la distrugere, ci, cu

62
înţelepciune, să găsească o altă cale, mai cuminte, mai liniştită, departe de lupta
pentru aur şi putere, în smerenie şi cumpătare.
Cei ce nu suportau o astfel de viaţă tihnită, au fost nevoiţi să plece, pe de o parte
pentru că erau prea puţini să se poată lupta cu cei cu adevărat înţelepţi, iar pe de altă
parte nici nu erau atât de inteligenţi ca să poată rezista unui război împotriva celor
înţelepţi (căci erau blânzi şi buni aceşti înţelepţi, dându-şi seama că aceasta era calea
pe care ar fi trebuit s-o urmeze şi acea civilizaţie, de voia să evite soarta ce i-a venit,
dar dacă ar fi trebuit să apere noua direcţie ce doreau s-o imprime-adică, civilizaţia
casnică n-ar fi ezitat s-o apere împotriva celor ce puneau mândria şi goana după
putere şi aur mai presus de orice, chiar prin luptă, deşi urau războiul). Cei plecaţi, au
întemeiat mulţime de imperii, păstrând tacit, o ură împotriva celor rămaşi şi nu o
dată, pornind războaie împotriva lor sau urzind prin diferite manevre politico-
diplomatice tot felul de greutăţi. Când totuşi, printr-o minune, i-au cucerit cei plecaţi
pe cei rămaşi (de ex. imperiul roman pe daci), cuceritorii au fost aşa de bucuroşi încât
au sărbătorit 123(!)de zile victoria şi au ridicat două monumente (TROPAEUM
TRAIANI, şi COLUMNA LUI TRAIAN)!!! În tot imperiul roman, nu mai fuseseră
ridicate în onoarea niciunui popor învins atâtea monumente, neegalate până azi. Cei
rămaşi în Dacia, au renunţat de bună voie la a mai ridica civilizaţii urbane şi super
tehnologice şi au dezvoltat o civilizaţie legată strâns cu Dumnezeu (Zalmoxe), natura
şi oamenii, înfierând prin religie cunoaşterea şi urbanismul. Au opus civilizaţiei
urbane tehnologice, civilizaţia rurală. Cu timpul, decalajul tehnologic şi ştiinţific s-a
mărit în favoarea celor „urbano-tehnologici”, moment în care au început să se
răzbune pe cei ce au ales Dumnezeu şi satul, cu războaie, cu sărăcie, cu comunism, cu
excludere de la masa celor mari , cu desconsiderare, cu umilinţe, subjugare politică,
economică, socială, naţională, cu alimentaţie nesănătoasă fizică şi spirituală, prin
poluare, etc. Înţelegem că dacii s-au luptat cu imperiul roman, nu pentru aur sau
pentru pământ şi libertate (căci netemându-se de moarte, aveau oricum libertate, iar
PĂMÂNTUL era sfânt, ei nu erau stăpâni, ci păstrătorii GRĂDINII RAIULUI-
GRĂDINII MAICII DOMNULUI, apărătorii, chiar cu preţul vieţii, ai ŢĂRII
SFINTE, acolo unde a fost RAIUL şi unde au trăit ADAM şi EVA până la căderea în
păcat. Ei, dacii, au fost aleşi de Dumnezeu să apere GRĂDINA RAIULUI. Şi mai zic
autorii antici că dacii nu trăiau decât cu picioarele pe pământ, inima, gândul şi ochii
le aveau către cer, acolo unde simţeau că e locul lor-asemenea creştinilor, care ştiu că
acolo în cer este ţinta final a vieţii de pe Pământ), ci s-au luptat împotriva
uniformizării, globalizării, unificării statelor şi popoarelor prin distrugerea
specificului naţional într-un stat unic federal (imperiul roman), s-au luptat împotriva
civilizaţiei „urbanist-tehnologice” , afirmând superioritatea civilizaţiei casnic –rurale
armonizate cu divinitatea, natura şi oamenii. Au fost înfrânţi de o armată fără
scrupule, fără nume, fără onoare dar puternică şi imbatabilă, şi totuşi, după victoria
împotriva dacilor imperiul a început să cadă încet dar sigur, iar Decebal şi ai lui,

63
măcar că au fost învinşi în luptă, de fapt au câştigat, pentru că daco-românii au
păstrat civilizaţia casnic-rurală peste o mie opt sute de ani. Ce se întâmplă azi, e o
tristă poveste.

56. EMANUEL-Dumnezeu este cu noi (l. aramaică?, ebraică?)


-1. E-MANU-EL unde E=este, MANU=OM, EL=DUMNEZEU şi tradus ar fi:
„ESTE OM-DUMNEZEU”(în Limba Primordială-a se nota asemănarea cu l. română
şi ebraica sau aramaica, ceea ce denotă că aceste limbi sunt undeva înrudite. Eu zic că
ebraica şi aramaica provin din Limba Primordială Unică, din Rai, vorbită de Adam şi
Eva). De altfel, învăţătura creştină ortodoxă afirmă fără dubiu natura dublă a lui
Iisus, divină şi umană!
sau,
-2. E-MANU-EL unde E=este, MANU=OM, EL=pron. personal, pers. a III-a,
singular el şi tradus ar fi: „ESTE EL, OMUL (FIUL OMULUI)”. Să nu uităm că în
Sf. Evanghelie Pilat afirmă despre Iisus, „IATĂ, OMUL” (FIUL OMULUI)
Să remarcăm acum asemănarea în procent de 90% cu limba română!! Acum 2000 de
ani?! era deja l. română constituită?! Nu se poate spune că este asemănătoare cu l.
latină. În latină sună astfel: „ECCE HOMO”! nu prea seamănă cu româna veche.
sau,
-3. E-MANU-EL unde E=est, răsărit, MANU=OM şi EL=DUMNEZEU sau pron.
personal, pers. a III-a sing. şi tradus ar fi: „DUMNEZEU-OM DE LA RĂSĂRIT”
sau „EL, OM RĂSĂRITEAN”, şi aici concluziile le las să apară singure. Atât
subliniez, că în învăţătura creştină ortodoxă, răsăritul este locul către care ne
închinăm lui Dumnezeu şi facem altarele în biserici, bazat pe faptul că Iisus este
numit (metaforic) Soarele Dreptăţii (În Psalmi,de ex.).

57. AHEI-denumirea veche a grecilor în antichitate (eleni, elini).


A(G)HEI
A-(G)HEI unde A=FĂRĂ (ca în A-FON=lipsit de auz muzical, A-
TOM=indivizibil,etc.) şi G(H)EI (cu sing. G(H)EU=PĂMÂNT, pronunţându-se, aşa
cum am mai întâlnit,un „G” ca un „H” (fără a fi nici unul nici altul), ca în ex. „VITĂ”
= „G(H)ITĂ”. Şi tradus ar fi CEI FĂRĂ PĂMÂNT(ŢARĂ?), şi într-adevăr, aceştia
erau puşi pe luat bogăţii, cetăţi, teritorii folosind orice pretext, (de ex., răpirea unei
femei frumoase pe nume Elena).

58. PELASGI-populaţie europeană anterioară sosirii indo-europenilor în Europa;


după alţi savanţi, ar fi de fapt, proto-indo-europeni, strămoşii celor numiţi azi indo-
europeni. Din ei s-ar fi răspândit în întreaga lume aşa numiţii indo-europeni, care mai
apoi s-au reîntors în ţinuturile europene întemeind ţări şi popoare antice. Motivele

64
acestei deplasări în şi dinspre Europa a acestor „indo-europeni” era fără îndoială
cucerirea de noi teritorii, bogăţii, întemeierea de regate şi împărăţii puternice cu care
să conducă lumea, dar şi pentru că se înmulţiseră foarte mult, iar vechea vatră,
Raiul, Cuş-ul, nu mai putea să-i întreţină pe toţi, atunci, cei mai curajoşi, mai
războinici au migrat în lumea întreagă. Ulterior, având în memoria colectivă
imaginea Paradisului Pierdut (din care migraseră cu ceva sute sau mii de ani înainte),
au decis să revină în Europa pe care nu o vor mai părăsi până în Evul Mediu odată cu
formarea noilor imperii coloniale. Dar nu toţi pelasgii (indo-europenii) au migrat în
lumea întreagă, unii, mai cuminţi, mai puţin dornici de războaie, aur şi putere, au
rămas pe loc în zona Carpato-Danubiană, aceştia fiind strămoşii noştri geto-dacii şi
tracii.
Toate populaţiile aşa-zis indo-europene, când au revenit în Europa, au găsit această
populaţie traco-geto-dacă în zona Carpato-Danubiană şi fiece populaţie se aşeza unde
găsea zone Libere, astfel că cei ce reveneau primii în Europa putea alege cele mai
bune teritorii faţă de cei ce veneau după, doar cei ce nu plecaseră deloc (traco-geto-
dacii) erau în cel mai bun teritoriu numit „RAI” sau „CUŞ” (de la culcuş), ceea ce în
timp a generat numeroase invidii la adresa geto-dacilor şi a ţării pe care Dumnezeu
le-o dăduse în grijă (v. balada Mioriţa).
Acest Rai sau Cuş era chiar raiul primilor oameni Adam şi Eva, a lui Abel (până la
uciderea lui de către Cain) şi a lui Set (cel ce l-a înlocuit pe Abel cel ucis) şi a
urmaşilor săi cunoscuţi în Sf. Scriptură ca „FIII LUI HET” sau hitiţi.
PELASGI
BELASGI
BEALSCI
BELAŞI
BALAŞI
VALAŞI
VALAHI
BELAŞI
VELAŞI
FELAŞI
FELAHI-popor întâlnit de Ulise în călătoriile sale, popor, despre care Homer spune
că era blând, simplu, cu oameni frumoşi, primitor de străini, smerit.

59. BELAGINE, legile-după care geto-dacii erau conduşi.


BELAHINE, FELAHINE,_FELAŞINE
BALAHINE
VALAHINE, DREPTUL VALAH ce a funcţionat nescris până la începutul sec.XX
în mediul rural, când a fost înlocuit de dreptul roman.

65
60. GET-membru al populaţiei ce locuieşte în Dacia, România de azi
ZET ştim că în l. greacă-latină „Genes”-is=Naştere, Geneză, în l.traco-geto-dacice, în
loc de „Genes” se scrie şi se pronunţă „Zenes” (v. dicţionarul tracic de la sfârşitul
volumului).
Deci, „GENES” = „ZENES” = Naştere, Geneză
SET ştim că „Z” se poate schimba în „S”, de ex. unii autori antici zic ZALMOXE alţii
SALMOSE, etc. Acest SET(GET sau în Sf. Scriptură, HET) este chiar SET fiul lui
ADAM şi al EVEI ce l-au primit de la Dumnezeu în locul lui ABEL cel cu inimă
curată ucis de Cain. Putem spune aşadar că dacă ABEL avea inimă curată, cel ce l-a
înlocuit trebuia să fie la fel, tot cu inimă curată, astfel şi urmaşii săi Fiii Săi) geto-dacii
şi românii şi tot astfel mai putem spune că religia acestor Fii ai lui HET(SET sau
GET), cel puţin a unei majorităţi, era MONOTEISTĂ, căci de la ADAM şi EVA până
la SET(HET sau GET)nu este decât o generaţie ca SET să fi uitat deja de la părinţii
săi că este un singur Dumnezeu adevărat, MOŞUL DALB (DALB-MOŞE sau
ZALMOXE).
Sau,
GET
HET (Fiii lui) cum sunt denumiţi în Sf. Scriptură, hitiţii. Desigur, unii „savanţi”,
consideră că hitiţii din Sf. Scriptură şi hitiţii din descoperirile arheologice din
Orientul Mijlociu nu sunt unul şi acelaşi popor, că hitiţii din Sf. Scriptură ar fi de
origine semitică în timp ce ceilalţi hitiţi ar fi indo-europeni.
Doamne cum le mai sucesc câte unii, la îndemnul celui RĂU, numai din
invidie şi răutate, asemenea întâmplării dintre Cain şi Abel. Iar dacă l-au omorât pe
Abel, urmaşii lui Cain vor să-l omoare şi pe SET (HET-GET) şi pe FIII SĂI, pe
urmaşii săi geto-dacii-românii. Ca şi cum doar un singur popor a fost monoteist, nu şi
Fiii lui HET (SET-GET)!
DAR ADEVĂRUL VA IEŞI LA IVEALĂ, DACĂ NU ACUM, LA
JUDECATA CEA MARE !!!

61. BUCEGI-munţi în centrul României


BU-KEG(H)I
BU-KEG(H)E
BU-KAG(H)E
BU-KAGA unde BU(R) BY(R)=Puternic, Stăpân, Întărit, Bărbat şi
KAGA=Consacrat, Sfinţit (KAGA în l. traco-getă a dat în l. greacă-AGHI,
AGHIA=Sfânt, Sfântă, în l. macedo-română HAGI, în l. turcă HAGIU-HAGIE. În
Olanda este un oraş, HAGA, cu un vestit Tribunal Internaţional. Numele acestui oraş
ne arată că nu întâmplător a fost ales ca loc al acestui Tribunal, a fost din vechime
„Consacrat” - Haga!!!). Traducerea ar fi, „PUTERNICUL (BĂRBATUL)
CONSACRAT (SFINŢIT)”.

66
sau,
BU-KAGA
BY-KAGA
VY-KAGA
VI-KAGA
FI-KAGA unde FI= a fi şi KAGA=Consacrat,Sfinţit.Traducerea ar putea fi aceasta:
„(SĂ) FIE SFINŢIT(CONSACRAT)”

62.ALPI-lanţ muntos din Italia, Franţa,Austria, Elveţia.


ALBI-datorită zăpezilor veşnice de pe creste, ne apar ca fiind albi(!).Denumirea
„ALPI” înseamnă (în l. Proto-indo-europeană) pur şi simplu ALBI.
Dealtfel, în dicţionarul hitit culorii ALB i se spune „ALPA”(!). Încet-
încet ni se revelează surprize după surprize; deodată, l. română este
asemănătoare cu hitita( adică cu limba fiilor lui HET sau GET, mai
direct spus, cu limba geţilor-dacilor, asta cu mult înainte ca Imperiul
Roman să ne „latinizeze”!!!).Vedem astfel că limba vorbită în Europa
întreagă cu două milenii înainte de Hristos-acea limbă Proto-indo-euro-
peană era limba geto-dacilor(străromâna); repet, înainte ca Imperiul
Roman să existe, străromâna(adică l. geto-dacică) era deja constituită
şi vorbită în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic-Anatolian!!!
Acest lucru dovedeşte că romanii şi geto-dacii vorbeau o limbă
asemănătoare în momentul luptelor din anii 101-106 d.Hr. şi că latina
nu era limba vorbită de romanii de rând ci, era folosită doar în lumea
intelectuală şi administrativă, creată anume pentru a fi diferită de limba
vorbită în popor(numită „latina vulgară”, care în realitate era urmaşa
directă a l. Proto-indo-europene sau, numită de noi, l. „Străromână”).

63.ARCADIA-tărâm mitic, în antichitate, locuit de oamenii cei mai blânzi şi


simpli, cu inima cea mai curată şi plină de nevinovăţie, un fel de Rai
pe pământ.
AR-CA-DIA unde AR=Nobil, Înţelept, Curat;CA=Precum, La fel; DIA-ZIA=Sfinţi
sau Zei.Traducerea ar fi „CURAŢI(NOBILI) PRECUM(CA)
SFINŢII(ZEII)”.Acest tărâm pare a fi Grădina Raiului din Vechiul
Testament, adică Dacia-Geţia,patria Fiilor lui Het, strămoşii hitiţilor
ai geto-dacilor şi românilor.Ar putea să fie şi o inversare de litere şi
silabe, AR-CA-DIA=AR-DA-CIA(NOBILA DACIA), vezi şi asemă-
narea cu ARZAWA(Arzava-Ardava)=locul de unde hitiţii au migrat
spre Asia Mică.ARZAVA, ARDAVA=AR-DEVA, AR-DACIA!

67
64.HARGHITA-jud. în centrul Daco-României
(H)ARGHITA
AR-GHITA
AR-GETA
AR-HETA unde AR=Nobil şi G(H)ETA-HETA=Geţi, Hetiţi sau Fiii lui Het( cf.
Sf. Scriptură, Geneza).Traducerea ar fi „NOBILII GEŢI(HITIŢI)”.

65.ADAMCLISI(TROPAEUM TRAIANI-Trofeul lui Traian).Localitate în Dobrogea


ADAMCLISI în limba turcă înseamnă „BISERICA LUI ADAM”.
Când au ajuns în Dobrogea, turcii au numit Tropaeum Traiani,
Biserica lui Adam.Nu are importanţă că în realitate nu era aşa, ci faptul că legau
viaţa lui ADAM de teritoriul DACIEI străvechi.Acest lucru este o dovadă indirectă, o
mărturie despre unde credeau anticii şi medievalii că ar fi fost Grădina Raiului, locul
unde au fost creaţi ADAM şi EVA, menţionaţi în GENEZA biblică.Nu întâmplător
şi Papa IOAN PAUL al II-lea a numit DACO-ROMÂNIA, „GRĂDINA MAICII
DOMNULUI”.Cu siguranţă cunoştea multe din documentele ultra secrete ale
Bibliotecii din Vatican care afirmă şi recunosc aceasta, dar trecute sub tăcere.
Noi demult am afirmat că aici a fost RAIUL biblic.Acum, tot mai multe dovezi ies la
iveală, fără să cauţi prea mult.Dovezi istorice, geografice, lingvistice, scrise,
arheologice, etc. şi susţin ipoteza noastră în care, la început, am crezut că-i doar o idee
frumoasă, imposibil de dovedit, ce trebuie acceptată doar prin credinţă.Uite, că ne-a
depăşit aşteptările, devenind tot mai clar că aici a fost EDENUL biblic.Acum putem
foarte uşor aprecia măsura distrugerilor produse de cucerirea imperială latină a lui
Traian şi a legiunilor sale.N-au putut distruge definitiv un popor,-căci suntem geto-
daci în proporţie de peste 55% procente, 25% amestecaţi cu alte neamuri şi restul,
străini complet-,dar au distrus o Istorie, o mentalitate, o conştiinţă a ceea ce sunt şi a
ŢĂRII SFINTE pe care o locuiesc de la CREAREA LUMII.Înţelegem ce apărau şi de
ce s-au luptat până la capăt în două războaie totale dacii noştri.Înţelegem şi de ce
Traian, a dorit să distrugă acest neam şi Istoria lui(şi aici, a reuşit, deplin) pentru că
nici bogăţia Daciei nu l-a atras, nici poziţia strategică, greu de apărat în faţa
năvălirilor popoarelor migratoare(însuşi Traian ştia aceasta şi deşi era un strateg
desăvârşit face această cucerire pe care cu greu urmaşii lui latini au mai putut-o
păstra timp de 165 ani).Traian a zis Ţării cucerite, „Dacia Felix”adică Ţara Raiului!

68
CAPITOLUL II

HIDRONIME

1. ISTROS (ISTRU)-denumire antică a Dunării.


IS-TROS
IS-TRO(I)S unde IS=a curge, apă curgătoare, izvor, generator, (cf. l. sumeriană
USA- YSA-ISA=apă curgătoare, rîu) şi TROS-TROYS (TROIS-
TRAIS)= Traci, Tyra-geţi, Troieni. Tradus ar fi, „APA
CURGĂTOARE A TRACILOR”
Sau,

IS-TRU
IS-TRY
IS-TRI unde IS=a curge, apă curgătoare, etc. (v. mai sus) şi TRU-TRY-TRI=Trei.
Traducerea ar fi, „CELE TREI APE CURGĂTOARE”. Să fie Delta
Dunării cu cele trei braţe, CHILIA (de la AHILE-ACHILE-CHILE)
SULINA (SYLINA-SILINA-ZILINA-ZI-LINA=ZINA LINĂ, BLÂNDĂ) şi
SF.GHEORGHE?

2. DANUBIUS-altă denumire veche a Dunării


DANU-BIUS unde DANU=Danie, Dona (dărui, a da), acest cuvânt se regăseşte în
toate limbile indo-europene (română, traco-geto-dacă), sanscrită, latină, slavă, etc.)
fără a fi vorba de un împrumut dintr-o limbă în alta, ci mai degrabă de un fond
lexical comun din l. proto-indo-europeană din care s-au desprins toate aceste limbi
ulterior. După opinia noastră, limba traco-geto-dacilor (adică străromâna) este limba

69
primilor oameni din RAI, ADAM şi EVA, precum şi limba proto-indo-europeană
(sau pelasgă) din care s-au desprins mai târziu, prin fiii lui NOE (SEM, IAFET şi
HAM) şi prin amestecarea limbilor la Turnul Babel, toate limbile pământului.
Este uşor de presupus că-de vreme ce odată era o singură limbă, iar SEM, IAFET şi
HAM fiind fraţi ai aceluiaşi tată, NOE, trebuie să fi vorbit aceeaşi limbă-vom găsi
cuvinte comune chiar şi în limbi ce aparent, astăzi, n-au nimic în comun (cum ar fi de
ex. limbile indo-europene şi cele semitice. Cum am mai spus, în acea vreme foarte
îndepărtată, cca 7.000-10.000 ani în urmă, limbile, chiar dacă erau în plină formare,
nu difereau prea mult între ele, având multe cuvinte comune, astfel că oamenii se
puteau înţelege, încă, relativ uşor. Astăzi, diferenţele, după atâtea milenii de
dezvoltare izolată a limbilor şi dialectelor, sunt mult mai mari, făcând imposibilă
comunicarea dacă fiecare ar vorbi în limba sa).
BIUS (VIUS)=Viaţă (cf. l. română Viu, l. greacă BIOS). Traducerea ar fi
„DĂTĂTORUL DE VIAŢĂ”. (Ştim că marile civilizaţii au pornit tot timpul pe valea
unui fluviu. Sumer pe Tigru-Eufrat, Egipt pe Nil, etc., însă prima civilizaţie a
apărut în bazinul Dunării între Munţii Carpaţi şi Marea Neagră acum cca. 35.000 de
ani. Această zonă, denumită în Sf. Scriptură EDEN sau RAI a fost Sălaşul, Culcuşul-
CUŞ-ul în care primii oameni au putut supravieţui unei naturi ostile, tipice, după
căderea în păcat a Proto-Părinţilor noştri ADAM şi EVA.)
DANUBIUS
DA-NUBIUS unde DA=Alb (cf. DALB), Luminos, Zeu (Sfânt)şi NUBIUS=Nori,Ceaţă.
Traducerea ar fi „NORI ALBI, LUMINOŞI” sau, „ZEII (SFINŢII)
DIN NORI”
D(A)-ANU-BIUS
D(A)-ANU-VIUS unde DA=Alb, luminos, Zeu sau Sfânt, ANU=zeul suprem la
sumerieni (alături de ENLIL şi ENKI) şi BIUS-VIUS=Cel Viu sau Dătătorul
de Viaţă. Traducerea ar fi „ZEUL (LUMINOSUL) ANU CEL VIU”.

3. NISTRU-rîu în BASARABIA
N-IS-TRU unde N=numele rîului, IS=apă curgătoare, a curge, izvor şi TRU=Traci.
Traducerea ar fi „RÎUL N? CE CURGE LA (TIRA)-GEŢI”.

N-IS-TRY
N-IS-TRI
N-IS-TRO(IS)

70
4. BISTRIŢA-rîu în MOLDOVA
B-IS-TRI-ŢA
B-IS-TR(O)I-CŞA unde B=numele rîului, IS=Rîu, a curge, izvor, TR(O)I=Traci,
(Tira)- Geţi, ŢA-CŞA=ţară, Ţinut, Casă. Şi tradus ar fi „RÎUL B CE CURGE PRIN
ŢARA (TIRA)-GEŢILOR

5. SOMEŞ-rîu în Nordul Transilvaniei


SAMAŞ-zeul SOARE la sumerieni

6. MUREŞ-rîu în centrul Transilvaniei


MOR-IS unde MOR=Moarte şi IS=Rîu, izvor, apă curgătoare. Traducerea ar fi
„RÎUL MORŢII” (probabil pentru că Mureşul curge de la Răsărit la Apus, de la
Naştere la Moarte şi e cel mai lung rîu din Ardeal ori poate pentru că împarte
Transilvania în două).

7. CRIŞ-rîu în Transilvania
CRI-IS unde CRI=Cristal
HRI=Hrisolit-Aur şi IS=v. mai sus. Traducerea ar fi „RÎUL DE AUR”
sau „ RÎUL DE CRISTAL”

8. TIMIŞ-rîu în Banat
DIMI-IS unde DIMI-DIMIE=ţesătură albă groasă de lână şi IS=v. mai sus. Tradus
ar fi „RÎUL CARE SPALĂ DIMIILE” sau,
TIMIŞ
CIMIŞ
KI-M(I)-IS unde KI=Pământ (l. sumeriană), MI=Femeie (l. sumeriană) iar IS=v.
mai înainte. Traducerea ar fi „CURGE PRIN PĂMÂNTUL FERTIL” (adică prin
CÂMPIE, se poate observa compararea fertilităţii pământului cu fertilitatea femeii,
ambele producătoare de roade).
sau,
TIMIŞ
ZI-MI-IS unde ZI=Zeu (l. geto-dacă) sau Suflet-Credinţă-Adevăr (în l. sumeriană)
MI= Femeie, IS=ca în ex. precedente.Traducerea ar putea fi, „RÎUL ZEIŢEI
(SFINTEI)”.

71
9. TISA-rîu în Nordul Transilvaniei
TI-(I)SA unde TI=coastă, parte, creastă, latură (l. sumeriană) şi IS-ISA=v. mai sus.
Traducerea, „RÎUL DE CEALALTĂ PARTE sau DE DINCOLO DE
CREASTĂ(MUNŢI)” .
sau,
TISA
CISA
KI-ISA unde KI=Pământ şi IS-ISA=v. mai sus. Traducerea ar fi „RÎUL CE DUCE
MULT PĂMÂNT(MÂL)” sau „RÎUL DE CULOAREA PĂMÂNTULUI”.
sau,
TISA
ZI-ISA unde ZI=Zeu (Sfânt) l. geto-dacă sau Adevăr-Suflet-Credinţă (l. sumeriană) şi
IS-ISA=ca mai sus. Traducerea ar fi „RÎUL ZEULUI (SFÂNTULUI)”.

10. VALEA IZEI-rîu în Ardeal.


Unde ISA-IZA=a curge, apă curgătoare, rîu.
Traducerea ar fi „VALEA (APEI) CURGĂTOARE”

11. BORŞA-rîu lângă Cluj-Napoca.


BUR-CŞA unde BUR=Puternic, Bărbat, Viril sau din neamul Burilor (trib dacic)
şi CŞA=ţinut, ţară, casă. Traducerea ar fi „ŢARA BURILOR”.

12. ŞOAREŞ-rîu lângă Şercaia


SOARE-REŞ
SOARE-REX unde REX=Rege, SOARE=Astrul zilei. Traducerea ar putea fi
„REGELE SOARE”

13. ARPAŞ-rîu la Sud de Munţii Făgăraş


AR-PA-CŞA unde AR=Nobil, PA=Părinte şi CŞA=ţară, ţinut, casă.
Traducerea ar fi „ŢARA NOBILULUI PĂRINTE”.

14.ARGEŞ-rîu în Sudul Munţilor Făgăraş


AR-GET-CŞA unde AR=Nobil, GET=Het-Get-Zet-Set-Dac, CŞA=ţinut, ţară, casă.
Tradus ar fi „ŢARA NOBILILOR (DREPŢILOR) GEŢI”
sau,
ARG-IS unde ARG=Argint, metal nobil, IS=a curge, apă curgătoare, izvor, rîu.
Traducerea ar fi „RÎUL DE ARGINT”.
sau,
AR-GE-IS unde AR=Nobil, GE=G(H)E-Pământ, IS=v. mai sus. Traducerea ar putea
fi „CURGE ÎN PĂMÂNT SFÂNT (NOBIL)”.

72
15.JIUL-rîu în Oltenia
ZIUL
ZEUL (SFÂNTUL)
sau,
JIUL
VIUL (CEL VIU sau DĂTĂTOR DE VIAŢĂ).
a)-Litera şi sunetul „J” înlocuiesc uneori litera şi sunetul „V”.De ex. în Moldova la
„VIN”(băutură din struguri)se zice „JIN.
Este posibil să fie influenţă slavonă,dar la fel de adevărat şi ca unele triburi dacice să
pronunţe la fel.
b)-Litera şi sunetul „J” înlocuiesc uneori litera şi sunetul „G” .De ex. în Moldova la
„GINERE”, „GENUNCHI,etc. se zice „JINERE”, „JENUNCHI”, ca şi în l.
franceză(de ex. „GENOUX”-se pronunţă „JENU”=GENUNCHI).Posibil să fie de
origine carpo-dacică sau costobocică.Nu poate fi din slavonă pentru că ar fi mult prea
greu de explicat cum de a ajuns în l. franceză(slavii nu au ajuns în Galia!), pe când
noi ştim acum că Francii, poporul ce a populat Galia, erau daci din
VRANCEA(FRANCEA-BRANCEA-URANCEA),ŢARA CERULUI sau
CEREASCĂ . Prin urmare este mult mai uşor de explicat pronunţia asemănătoare
din l. română şi franceză,într-un grad de rudenie mai mare decât între latină-română
sau latină-franceză. Dealtfel,chiar l, italiană,e mai apropiată de română şi franceză
decât de latină.
c)- Litera şi sunetul „J” înlocuiesc uneori litera şi sunetul „Z” .De ex.
„ ZIUL”- „SIUL”= „ZEUL” în l. geto-dacă, (posibil prin influenţă slavonă) a devenit
„JIUL”(apă curgătoare).Însă cum,am mai spus,nu este exclus ca unele triburi dacice
să fi pronunţat „J” în loc de „Z”!

73
CAPITOLUL III

NUME PROPRII

1. DROMIHETES-rege get din sec.IV Î.Chr.


DROMI-HETES
DRUMI-HETES unde
DROMI DRUMI = Drum, Cale, Îndrumător, Călăuzitor şi HETES=
GEŢI (LOR) genitiv. Traducerea ar fi „CĂLĂUZITORUL GEŢILOR. Dacă ne
gândim bine, întâmplarea cu Lisimah ne arată ce Îndrumător (Întemeietor) era
DROMIHETE, o pildă nu numai pentru poporul său, ci chiar pentru străini
(Lisimah şi ai lui şi autorii antici greci care au relatat această întâmplare). Dacă n-o
povestea nimeni, rămânea neştiută, iar dacă rămânea necunoscută, astăzi n-am fi
ştiut cine au fost strămoşii noştri-şi câte alte întâmplări vrednice de pomenire nu s-au
pierdut pentru că nu le-a consemnat nimeni în scris. Dar nu-i nimic, le ştie Bunul
Dumnezeu şi inimile noastre de români şi e mai bine aşa. Unele neamuri îşi scriu ele
singure istoria, în timp ce altor neamuri li se scrie Istoria de către alţii, străini, mai cu
dreptate, mai (ales) cu invidie şi răutate.
Lumea întreagă consideră Bunătatea şi Blândeţea, Smerenia şi Cuminţenia
(Cumpătarea), Altruismul şi Idealismul (ca nelegare de materie, de mâncare, de
putere şi bogăţie), Iubirea şi Iertarea (Uitarea răului suferit de la alţii) ca SEMN DE
SLĂBICIUNE sau NEBUNIE (anormalitate). Dacă nu domini vei fi dominat, dacă nu
dai din coate vei fi înghiţit de viu, dacă nu calci peste alţii cu nepăsare nu reuşeşti în
viaţă. Iar dacă nu le faci, probabil vei suferi, în timp, de un puternic
sentiment de frustrare, care va fi periculos de nu va fi stins prin dragoste şi smerenie.
Din păcate azi, ca şi în trecut, nu contează dacă ai dreptate sau dacă Adevărul e de

74
partea ta, ci, să fii cât mai gălăgios, să faci cât mai multe valuri, să te faci remarcat cu
orice preţ şi prin orice mijloace.
Astfel de oameni şi popoare lasă urme vizibile în Istorie, iar nu acei oameni sau
popoare Cuminţi, Smeriţi, Iubitori şi primitori de oaspeţi, care vor doar să trăiască
liniştiţi, în pământul şi ţara hărăzită lor de Dumnezeu.

2. DEVA-oraş în centrul României


DEVA-Zeu în l. sanscrită;DEUS-l. latină;ZEUS-l. greacă;DIO-l.italiană;DIEU-l.
franceză
DEVA DEUS DIO DIEU
DIVA DZEUS DIU DZIEU
DIUA ZEUS DZIU ZIEU
DZIUA ZIU ZEU
ZIUA

DZIUA-(l.română veche, ţărănească=Ziua)


ZIUA-unitate de măsurare a timpului, egală cu 24 de ore.
BUNĂ ZIUA= BUN E ZEUL (cam ca „Doamne ajută” la creştinii ortodocşi)
BUN E [DUMNE]ZEUL
BUN E [DOMNUL]ZEU

3.ZALMOXE
A) ZAMOLXE, ZAMOLXIS-Zeu geto-daco-tracic, CREATORUL lumii întregi
văzute şi nevăzute, asemănător lui YHWH sau DUMNEZEULUI-TATĂ din
SFÂNTA TREIME creştină. Probabil A ZĂMISLI, cu sensul de A CREA sau A
PRODUCE provine de la numele acestui ZEU,nume(sau atribut,mai bine zis)ce
înseamnă CREATORUL.
ZA-MOL-XE(S) ZA-MOL-XIS
Acum vom transforma „X” în „CS”.
ZA-MOL-CSE(S) ZA-MOL-CSIS Apoi,”CS” se transformă
În „CE” sau „CI” (ca în PAX-PACS-PACE sau LUX-LUCS-LUCI. Oricum, în l.
maghiară, grupul de litere „CS” se pronunţă „CI”).
ZA-MOL-CE(S) ZA-MOL-CIS
Acum, schimbăm „Z” în „D” şi ordinea silabelor.
DA-MOL-CE(S) DA-MOL-CIS
MOL-DA-CE(S) MOL-DA-CIS
Remarcăm silabele „MOL” şi „DA” ce compun numele provinciei româneşti
MOLDOVA (MOL-DAVA ce poate însemna Zeul Mâl-Pământ al Câmpiei), precum
şi silabele „CSES” = Şes (câmpie-la sing.) şi „CSIS” = şesuri (câmpii-la pl.). Astfel că

75
traducerea ar putea fi „CÂMPIILE sau CÂMPUL ZEULUI (SFÂNTULUI) MOL”
sau „PĂMÂNTURILE MĂNOASE (MÂLOASE) ALE ZEULUI (SFÂNTULUI).
Amândouă traducerile recunosc un fapt binecunoscut, anume, terenurile fertile,
mănoase, propice agriculturii, din Moldova.
Se mai poate traduce şi astfel: „ŢARA CÂMPIILOR”
ZAMOL-CSE(S) ZAMOL-CSIS
ZAMUL-CSE(S) ZAMUL-CSIS
unde ZAMOL(ZAMUL)=Pământ, ţară (cf. ZEMLEA, l. slavonă şi
ZAM, l.tracă)
Există o localitate lângă ARAD, care se numeşte ZAM.
Să mai remarcăm odată silaba finală „CSIS” („CIS” sau „KIS”, care este
pluralul de la ŞES-CÂMPIE). Există două localităţi în România, care
conţin această silabă: a) CIS-NĂDIE (jud.Sibiu)
b)TUŞ-NAD(Jud. Harghita)
singular plural
B) ZALMOXE ZALMOXIS
ZALMOCSE ZALMOCSIS
DALMOCŞE DALMOCŞIS
DALMOŞE DALMOŞIS
DAL(B)-MOŞE=MOŞUL ALB DAL(B)-MOŞIS=MOŞII ALBI (Sfinţii albi)

Comentariu: DALB-MOŞ (MOŞUL ALB, este vorba de DUMNEZEU-TATĂL din


SFÂNTA TREIME creştină, sau YHWH din Vechiul Testament)-a se citi textul din
DANIEL cap.7,v.9; „Am privit până când au fost aşezate Scaune, şi S-a aşezat Cel
vechi de zile(!); îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său era
curat ca lâna(!)”. Se poate observa uşor asemănarea vedeniei lui Daniel cu MOŞUL
(Cel vechi de zile) ALB (părul alb, curat ca lâna, hainele albe)! Cât priveşte
DALB=ALB, se cunosc versurile colindelor „MOŞ CRĂCIUN cu plete DALBE sau
„Flori DALBE, flori de măr”, or se ştie, şi pletele lui MOŞ CRĂCIUN şi florile de
măr sunt ALBE! (în l. română veche, ţărănească, reminiscenţă daco-getică-la albul
cel mai pur, cel mai curat se zicea DALB).
Pluralul, MOŞII ALBI (SFINŢII ALBI, LUMINOŞI) nu trebuie să ne deruteze, nu
este vorba de alţi zei, ci de oameni ce aparţin acelei credinţe şi o aplică cu consecvenţă
şi putere (e vorba bineînţeles de credinţa monoteistă precreştină) acei vestici
„KTISTAI” sau „POLISTAI” sau în l. daco-română „ÎNTEMEIETORI” (de oraşe
sau de popoare), preoţi, călugări ai religiei geto-dace, ce trăiau în munţi, departe de
femei şi care nu consumau deloc carne, ci doar lapte, brânză, ouă, peşte, miere, pâine,
apă (asemenea călugărilor creştini ortodocşi). Şi dacă tot am făcut analogia cu
călugării creştini ortodocşi, să împingem puţin mai departe comparaţia. Aşa cum în
credinţa creştină ortodoxă sfinţii nu sunt dumnezei după fire (pentru că sunt creaţi de

76
DUMNEZEU cel NECREAT, care este DUMNEZEU după fire), ci sunt OAMENI
(SFINŢI sau Dumnezei după Har), după CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA LUI
DUMNEEU (cf. cărţii GENEZEI-Vechiul Testament), iar acest chip şi asemănare îi
face pe aceşti Oameni Sfinţi să fie purtători de Dumnezeu moştenind astfel şi câteva
caracteristici ale lui DUMNEZEU, cum ar fi, SMERENIA, LUMINISCENŢA (emană
o lumină albă), ÎNŢELEPCIUNEA, NEMURIREA (căci chiar dacă şi mor, trupurile
lor sunt neputrezitoare, emanând un miros plăcut, fiind uşoare şi având o culoare
galbenă ca ceara şi când priveşti aceste moaşte nu simţi groază sau frică sau scârbă).
La fel şi aceşti MOŞI ALBI precreştini, ei nu erau ZEI din fire, ci prin darul lui
ZALMOXE, ei erau sfinţii acelei perioade şi a acelei religii zalmoxiene, asemenea
sfinţilor de azi din religia creştină ortodoxă. Şi precum nu putem spune despre
creştinismul ortodox că este politeist (cu toată multitudinea sfinţilor), ci că este o
religie monoteistă (o singură Dumnezeire în trei Persoane), tot aşa nu putem afirma
despre religia strămoşilor noştri geto-daci că ar fi politeistă,datorită acestor MOŞI
ALBI, ci că este monoteistă.
De altfel, impresia mea este că MOŞ nu înseamnă neapărat şi obligatoriu cineva care
are o vârstă înaintată (adică bătrân), ci mai degrabă, în acele vremuri îndepărtate,
avea sensul de SFÂNT, CURAT, ZEU (dar nu după fire) OM DE OMENIE,
INIŢIAT (în orice domeniu, de la muzică la religie, etc.), MAESTRU,
ÎNŢELEPT, STĂPÂN, AUTORITATE, DREPT, BUN, BLÂND, ş.a.m.d.
O dovadă ar fi MOISE (în l. ebraică se pronunţă MOŞE(!), MESIA-IISUS HRISTOS
(în l. aramaică se pronunţă MAŞIAH(!), MOZART (MOZART=Moş-Iniţiat în Artă),
etc. Expresia uzuală, „MOŞII şi STRĂMOŞII” noştri ne sugerează nu doar linia
genealogică trupească faţă de înaintaşii noştri, ci şi apartenenţa la modul lor de a fi şi
de a gândi, de a fi în comuniune cu ei, moştenind (moş-tenind=ţinând la tradiţia
moşilor!) un fir roşu călăuzitor neîntrerupt, până la sfârşitul veacurilor. Şi vom da
mare socoteală la sfârşitul nostru ca oameni sau la Sfârşitul Lumii, la JUDECATA
CEA MARE dacă vom fi rupt acest „Fir roşu neîntrerupt până la noi netransmiţând
şi noi la rândul nostru, urmaşilor noştri ceea ce am primit şi noi de la MOŞII
(SFINŢII) noştri.
„MOŞII şi STRĂMOŞII” noştri reprezintă atât o înrudire trupească cât şi una
spirituală cu înaintaşii noştri, urmându-le exemplul şi pilda întru-totul.
Iar dacă aceşti MOŞI şi STRĂMOŞI au ales acum cca 2000 de ani creştinismul
ortodox, înseamnă că au ştiut ei de ce. Creştinismul a fost pentru ei împlinirea,
desăvârşirea a milenii de zalmoxianism, a fost semnalul că nu mai trebuie să
jertfească pe cel mai bun dintre ei (şi de bună voie), pentru că Dumnezeu-Tatăl Însuşi
a Jertfit pe Cel mai bun al Său, pe Fiul Său (Fiu care tot de bună voie, iar nu de silă S-
a Jertfit pentru mântuirea oamenilor din jugul patimilor şi păcatelor şi S-a Întrupat,
S-a făcut OM, ca să-i facă pe cei ce-L iubesc şi cred în EL, dumnezei după Har, adică
OAMENI sau SFINŢI). De altfel, chiar în Calendarul creştin ortodox, avem zile în

77
care se amintesc Moşii de iarnă, Moşii de primăvară, etc. mai ales sâmbăta. Credeţi
că întâmplător? Nu, Dumnezeu a cinstit astfel şi pe sfinţii precreştini care au pregătit
poporul geto-daco-român în religia zalmoxiană, pentru primirea creştinismului prin
propovăduirea Sf. Apostol Andrei (de remarcat oricum asemănarea dintre numele
ANDREI şi numele lunii decembrie în l. populară română veche, ţărănească, probabil
geto-dacă, UNDREA).
În ce ne priveşte, nu credem în coincidenţe. Totul se întâmplă după voia şi îngăduinţa
lui DUMNEZEU (DOMINUS DEUS), adică pe daco-română DOMNUL ZEU,
ZEUL STĂPÂN (PUTERNIC).
Chiar în vedenia lui Daniel nu putem să-L vedem pe DUMNEZEU doar ca un
bătrân, (deşi, trupeşte, Daniel aşa Îl vede), ci mai degrabă ca un simbol al PUTERII,
AUTORITĂŢII, ÎNŢELEPCIUNII şi BUNĂTĂŢII lui DUMNEZEU, şi acest simbol
nu putea fi arătat mai bine decât în chipul unui Om în vârstă (noi ştim că
DUMNEZEU nefiind creat, nu are nici început, nici sfârşit, deci timpul nu are nici o
influenţă asupra LUI ca să-L îmbătrânească, cum ni se întâmplă nouă oamenilor
păcătoşi şi muritori).
La fel şi în religia precreştină zalmoxiană.
Să revenim la exemplele noastre:
singular plural
DAL-MOCŞE DAL-MOCŞIS
DAL-MOŞE DAL-MOŞIS
DAL-MOŢE DAL-MOŢIS
Comentariu: Dar MOCŞE, MOŞE, MOŢE (plus formele de la plural) sunt la originea
cuvântului MOŢ (ţărani români, urmaşi ai dacilor, ce locuiesc în Munţii Apuseni) şi
tradus ar fi „D(E)ALUL MOŞILOR (MOŢILOR), de altfel în Ardeal, este comun să
se denumească un munte (nu prea înalt) Deal.
În tot cazul, avem o localitate în jud. Covasna care se numeşte MOCŞA(!) şi una în
jud. Iaşi care se numeşte MOŢCA(!).
Sau altă traducere:
ZALMOXE
DALMACSE
DALMACE-DALMAŢE-DALMAŢIA (numele unei provincii de la M. Adriatică)
Sau altă traducere:
ZALMOXE
SARMACSE
SARMAŢE-SARMAŢIS-SARMAŢI-numele unei populaţii traco-scitice din
Nordul M. Negre
Sau:
MELHISEDEC-preot pre-iudeu şi non-semit ce l-a binecuvântat pe Avraam(V.Test.)
MELHI-ZE-DEC sau[(ZA)-MELŞI-ZI-DAC] ce ar fi, „(Za)molse ze(u) dac”

78
(unde MELHI-MELŞI-MOLŞI-MOLSE=ZAMOLXE-SAMOLSE
SE-ZE-ZI=ZEU,SFÂNT iar DEC-DAC=DAC,Luminos,Adevăr)
MELŞI-ZA-DAC
MOLXI-ZA-DAC(ZA-MOLXI-DAC sau SA-MOLSE-DAC adică ZAMOLXE DAC)
Sau:
ZALMOXE
DALMOXE(sing.)
DALMOCE(sing)
DALMACI(plural)
TALMACI(U)-loc. în jud. Sibiu

Posibil chiar SARMALE (mâncarea tradiţională daco-română din foi de varză sau de
viţă de vie cu carne) să aibă o legătură etimologică sau rituală cu Zalmoxe.
De asemenea,ZA-MOLXE sau ZA-MOLCSE,ZA-MELCSE(ZA-MELCŞE) mai poate
fi înţeles şi ca Zeul Melc-aluzie la forma de spirală a cochiliei melcului.
Spirala reprezintă INFINITUL IREPETABIL(spre deosebire de cerc,ce reprezintă
Infinitul plictisitor, ce se repetă identic la nesfârşit,ca o placă veche de patefon.Iadul
poate fi asemănat asemănat cercului-„cerc vicios”,iar Raiul este spirala-veşnic dar
irepetabil).Spirala este un cerc Tri-dimensional, în timp ce cercul este un cerc
Bi-dimensional.Aici se vede planul superior al spiralei faţă de cerc.
Colacii de la pomana mortului sau de la Crăciun şi Paşti deşi sunt circulari,au spirala
pe ei sau mucenicii(acei covrigi în formă de opt sau infinit din aluat miere şi nucă).
Zeul Spirală e Zeul veşnic Viu şi Irepetabil,original,neplictisitor,neschimbat şi
care nu se învârte în gol fără sens la nesfârşit.Şi dacă privim Natura vedem o mare
varietate de felurite vieţuitoare de o extraordinară diversitate(chiar şi cele înrudite).
Nu te mai saturi privindu-le,ascultându-le sau studiindu-le.Un Creator obtuz,circular,
Bi-dimensional şi previzibil ar fi creat o lume asemenea Lui,obtuză,plată,lipsită de
varietate şi fantezie,plicticoasă,moartă,fără poezie.Dar nu a fost aşa,Slavă Domnului!
Cifra 8 ca şi 1 şi 10 erau numere sfinte pentru daci(în afară de cele prime ca 3,7,
13,17 etc.).Simbolistica cifrei „8” este interesanta la geto-daci!Il reprezinta pe Zeul
Melc-Zeul Spirala-Zamolxe.”8”-reprezinta stilizat o Spirala,dar daca rasturnam „8”-
ul avem Simbolul Infinitului,Veşniciei,o alta caracteristica a Zeului Unic geto-dac(si a
Dumnezeului creştin-Sfânta Treime).Aşadar,unele din trăsăturile de bază ale Zeului
Unic dacic sunt Irepetabilitatea,Unicitatea si Veşnicia.Toate sau aproape toate turlele
Bisericilor de mir sau mănăstireşti din România au forma octogonală.Unele nume
proprii sunt legate de simbolul cifrei „8”,cum ar fi:MENUMEROUT=Me Numer
Ovt-Opt(Numărul Meu Opt);AHTUM=Aht Om(Omul Opt);OTTO=Opt.Vlad Ţepeş
avea pe boneta lui o stea cu Opt colţuri.Intr-un mormânt din Dobrogea s-a găsit

79
reprezentarea unui cerb cu „8” picioare,datat şapte veacuri î.de Hr.Oamenii de
ştiinţă văd în acest cerb reprezentarea lui „Saraba”-Preotul-Rege al religiei geto-
dacice.Cifra „8” e interesantă şi în Vechiul Testament unde Dumnezeu spune că
„Ziua a opta(adică ziua întăi)va fi sfântă”(se referea la perioada de după Învierea lui
Hristos).La fel, Sfinţii Părinţi vorbesc despre veacul al optulea,ultimul din Istoria
omenirii, care va fi veşnic şi în care nimic necurat nu va intra.
Deasemenea să nu uităm forma OCTOGONALĂ a turlelor bisericilor ortodoxe
românești-neîntâlnită la nici o altă biserică de rit ortodox dintr-o altă țară tradițional
ortodoxă-din cele mai vechi timpuri până in zilele noastre.Și arhitecții contemporani
respectă această tradiție(nu știu dacă ei mai cunosc semnificația cifrei 8,care
iată,întâmplător sau nu,culcat inseamnă Nesfârșitul,Infinitul....)
Astfel, ambele forme, ZALMOXE-Zeul Melc(Spirală,Infinit Irepetabil,Unic,
Neschimbător,Viu) şi ZALMOXE-Zeul Moş sau Dalbul Moş sunt perfect valabile şi
nu se exclud una pe cealaltă!

4. SEBASTIAN-nume propriu, înseamnă Locuitor din Sebastos(Bastos-Bestos).


Sebastos-Bastos (Bess-tos) este ţara unui neam traco-dac din Sudul Dunării, care
cuprindea o parte din Nordul Turciei de azi, până la Bizanţ (Bess-antion) şi dincolo
de Strâmtoarea Bosfor (Bessa-phoros) în partea europeană a Turciei. Acest neam se
numea bessi.În perioada medievală, unii bessi au sosit în ţările Române întemeind
dinastii de domnitori (de ex. Basarab-Bess-arab, arabii-besi adică Arabii Albi-spre
deosebire de arabii negri din Africa sau Orientul Mijlociu, probabil că asta era şi
semnificaţia titlului poveştii lui I. Creangă, „HARAP ALB” - când se ştie, prin
tradiţie, că arapii sau arabii sunt cu pielea şi părul închise la culoare. Oricum, despre
geto-daci se ştie că erau înalţi, puternici, sănătoşi, aveau pielea albă, erau blonzi,
şateni cu ochi albaştri sau căprui.)
SEBASTIAN
ZE-BASTI-AN(U)
ZI-BASTI-ANU unde ZI=Zeu(Sfânt), BASTI=pl.de la Bessi, posibil chiar genitivul
iar ANU=probabil zeul suprem din triada sumeriană. Traducerea ar fi „ZEUL
BESSI-LOR ANU”.

DE-BASTI-AN(U)
DEBA-STI-AN(U)
DEVA-STI-ANU
DEVA-ŞTI-ANU unde DEVA=Zeu (Sfânt), ŞTI=a şti sau ştiinţă, Cunoaştere şi
ANU=zeul suprem din triada sumeriană. Traducerea ar putea fi „ZEUL ŞTIINŢEI
(CUNOAŞTERII) ANU sau „ŞTIINŢA ZEULUI ANU”.

80
5. BUR=Puternic, Întărit, prin extensie cu sensul de Bărbat în l. geto-dacă. În l.
albaneză se zice „BURRE”, iar în l. tracă BUR.
BYR
BIR
VIR=Bărbat în l. latină
BAR, BAR-BAT, BARBAT, BAR-BOŞI, BARBOŞI unde BAR=Bărbat şi
BOŞI-BOSTES= Stăpâni, Domni, Nobili (de ex. TARABOSTES=TARA-BOSTES
unde TARA=TERRA=ŢARA şi BOSTES=Nobili, şefi, adică „NOBILII ŢĂRII).

Aşadar BARBOŞI (loc. în jud. Galaţi) ar putea fi tradus:

„BĂRBAŢI NOBILI (CONDUCĂTORI)”.


BAR-BUR-VUR=Puternic, Întărit, Bărbat,în diversele dialecte ale triburilor geto-
dacice. Nu trebuie să ne mire sau să ne tulbure faptul că erau unele diferenţe de
pronunţie între triburile dacice, nu alterează defel unitatea lingvistică din cadrul
limbii române moderne (unde moldovenii, cu oltenii, cu ardelenii, cu bănăţenii, cu
muntenii, cu dobrogenii se pot înţelege foarte uşor între ei, fără a apela la limba
literară română, ci, fiecare în felul său de vorbire specific zonei de unde este).
Cam acestea erau şi diferenţele dintre limbile tracă, geto-dacă, latina veche de acum
două, trei milenii în urmă. Datorită izolării acestor grupuri lingvistice unele de altele
s-a făcut ca în decursul a sute sau mii de ani să se diferenţieze mai clar, astfel că în
zilele noastre cu greu ne-am mai putea închipui că erau atât de înrudite şi
asemănătoare între ele. Cazul limbii române este unic. În loc ca un singur trib să-i
impună limba în faţa celorlalte, s-a întâmplat că fiecare trib a învăţat şi
pronunţiile celorlalte triburi, topindu-le într-o limbă comună (la care s-au adăugat şi
posibile influenţe ale popoarelor migratoare, care n-au afectat însă dramatic limba
geto-daco-română întrucât aceasta era deja formată cu cel puţin un mileniu şi
jumătate înainte de Hristos).
Diferenţele de pronunţie dintre triburile dacice au fost germenii din care s-au format
toate limbile aşa-zis indo-europene.
De ex.
Triburile care pronunţau „V” şi „L” în loc de „B” şi „R”, au condus (prin înmulţirea
oamenilor şi prin migraţie către alte zone din Asia sau Europa) la formarea latinilor,
galilor, slavilor. Triburile care pronunţau „Z” în loc de „D” au format pe traci, iliri,
greci, etc. Acest proces de formare a limbilor „indo-europene” antice s-a încheiat cam
cu două milenii î. de Hr. cel puţin, când marile migraţii dinspre ţinutul Carpato-
Dunărean (acel CĂUŞ - COŞ- CUŞ – CULCUŞ - RAI) au încetat, sau, cel puţin s-au
micşorat considerabil. Cei rămaşi în ţinutul Carpato-Dunărean şi-au dus viaţa mai
departe, amestecându-şi pronunţiile diferite într-o limbă unitară. Formarea acestei
limbi unitare s-a încheiat cu cel puţin un mileniu Î. de Hr. Această limbă (geto-dacă)

81
este asemănătoare cu limba română (dacă îi scoatem influenţele slavone sau ale altor
popoare migratoare), cu limba albaneză, cu l. latină, slavonă, germană, franceză,
greacă. Desigur, gradul de asemănare variază considerabil. Cu l. român modernă,
asemănarea va fi de 60 procente la sută, cu limba română veche ţărănească
asemănarea se ridică, poate, la peste 80 procente la sută, latina 35 procente, franceza
45 procente, italiana 55 procente, slavona şi germana 15 procente, etc. (bineînţeles
aceste valori sunt estimative şi poate nu reflectă în adevăr procente reale).
Exemple cu nume proprii:

BUR
BYR
BIR
VIR

VÎRTOSU-nume propriu
VURTOSU
VUR-TOSU
BUR(E)-TO-SU
BUR(E)-DA-SU unde BUR(E)=Puternic, Întărit, Bărbat; DA=Alb, Luminos,
Adevărat şi SU=Suci (trib dacic)?sau SU-SY-SI-ZI=ZEU sau
SFÂNT şi traducerea ar fi „PUTERNICUL BLOND SUCI” sau
„PUTERNICUL ZEU ALB(ADEVĂRAT)”.
BIR-DA-SU
VIR-DA-SU

BUREBISTA-rege geto-dac
BURE-BOSTA unde BURE=Puternic, Întărit, Bărbat şi BOSTA=Nobil, Şef, (BOSS l.
engleză) Şi tradus ar fi „BĂRBAT NOBIL(CONDUCĂTOR)”
sau
BOIRE-BOISTES unde BOIRE=BOIER(în l. română, BOIER nu e cel ce mână boii,
ci provine din BURE-BOIRE ce înseamnă PUTERNIC, BĂRBAT) şi
BOISTES=Nobil, Şef. Traducerea, v. mai sus.

BUR=Bărbat în l.traco-iliră(BURRE= bărbat în l. albaneză)


BYR
BIR
VIR=Bărbat,Viril (l. latină)

BĂRBAT-l. română
BAR-BAT unde BAR=Bărbat,Viril şi BAT=Drept, Rigid

82
BURE-BISTA=BAR-BOSTE(în l. daco-română veche)

BARBOŞI-loc. în jud. GALAŢI


BAR-BOŞI unde BAR= Bărbat,Viril şi BOŞI=Conducători,Şefi,Nobili.Traducerea
ar putea fi „BĂRBAŢI NOBILI(CONDUCĂTORI)”(în l. daco-română)

6. KOCSIS (se citeşte Cociş)-nume geto-dac maghiarizat.


KOXIS
COCSIS- „CS” se citeşte „CI”. „CI” se poate citi „T” (ca în Timişoara-Cimişoara sau
„Nu pot” – „Nu poci”, etc. Obţinem astfel,COTIS COT-IS unde COT (COS, CAS,
CAT)=Casă, locuinţă şi IS(ISA)= apă curgătoare (poate a genera, a construi?).
Traducerea ar putea fi „CONSTRUCTOR DE CASE” .
Există un nume dac COTISO, apoi nume, toponime, substantive comune care
conţin rădăcina COT, de ex. COTESCU - nume propriu sau COTISCU,
COTMEANA, COTNARI, COTEŢ (COTTAGE – căsuţă -l. engleză),
CO(T)CIOABĂ, COCIŞIU - nume propriu românesc.
-Rădăcina COS se regăseşte în COSTEA - nume propriu (sinonim cu COTISO,
COTESCU-COTISCU), în COSMOS, ÎN DOMOKOS (nume daco-slav maghiarizat),
în COŞCIUG, COŞ, CĂUŞ, CUŞ, CULCUŞ, etc.
-Rădăcina CAS se regăseşte în CASĂ, CASTEL, CASTRU.
-Rădăcina CAT se află în CAT- etaj (inclusiv în l. turcă. L. turcă, se ştie este de
origine indo-europeană, măcar că poporul turc este de religie musulmană!), în
CHATEAU (castel în l. franceză), etc.

7. DOMOKOS (se citeşte Domocoş) - nume daco-slav preluat de huni şi maghiarizat


prin grafie şi schimbarea accentului (sinonim
cu COTISO şi DOMO-COS, COTESCU-
COTISCU).
DOMO-COŞ unde DOM=Casă (în l. latină şi slavonă DOM=Casă, Biserică;De ex.
Domul din Milano). „O”=Sau, Ori iar COS-COŞ=Casă-Construcţie-
Constructor.
DOM-O-COS
Traducerea ar fi „DOM SAU CASĂ”, „CONSTRUCTOR DE DOMURI”.
Curios nume, probabil provenea dintr-o familie mixtă daco(română)-slavă-latină şi
neputând renunţa nici unul din părinţi la cuvântul din limba sa proprie, ca să fie
mulţumiţi, au pus copilului (care era băiat, fără îndoială) ca nume, ambele cuvinte
din limba fiecăruia, unite. Ulterior, hunii au preluat acest nume.

8. CSABA (se citeşte Ciobo)-nume geto-dac preluat de huni.

83
CIOBO
CIOBA înseamnă Cioban

9.BEKESCSABA (se citeşte Becheş-Ciobo)-localitate în Ungaria. Nume geto-dac


preluat de huni.BEKES=Vechi,Bătrân(sing. sau pl.) iar
CSABA=Cioban.Traducerea ar fi „VECHIUL(BĂTRÂNUL)
CIOBAN” sau „VECHII(BĂTRÂNII) CIOBANI”

10.GYULA (se citeşte Ghiula)-cuvânt geto-dac.


HIULA să însemne FIUL(ca în „Să fie”= „Să hie” în l. populară, ţărănească,
română) lui DUMNEZEU-Tatăl, Iisus Hristos?
sau,
ZIULA
ZEULA să însemne Zeul?
sau,
GURA-gură de Rai, Gura-Sadului (localitate în Ardeal)

11. PECS localitate în Ungaria (se citeşte Peci)


PEX(PAX?)
PEŞI
PECI
PECE (PEKE-există o loc.în jud.Galaţi, PECHEA). Aşadar, PECS să însemne
PACE, în limba geto-dacă? (cel puţin în limba unor triburi dace, dacă nu în toate
triburile?)

12. MOHACS-loc.în Ungaria (se pronunţă Mohaci)


MO(H)ACS-unele triburi geto-dace nu pronunţau sunetul şi litera „H” (ca
italienii şi francezii, ai căror strămoşi au venit din DACIA)
MO(H)ACŞI
MOACŞI (există o loc. în jud. Covasna, MOACŞA)
MOAŞI-MOŞI
MOAŢI-MOŢI
Posibil ca MOHACS să însemne MOŞI sau MOŢI în l. geto-dacă-română

13. BUDAPESTA-capitala Ungariei


BUDA-PESTA
BYDA-PESTA
BY-DA-PESTA
DA-BY PESTA
DABY-PESTA

84
DAVY-PESTA unde DAVY=Stăpân (l. ebraică) şi PESTA-PUSTA=Pustă, Stepă,
tradus ar fi „STĂPÂNII STEPEI”(să fie ramura fino-ugrică de origine semitică?)
sau,
BUDA-PESTA
BYDA-PESTA
BIDA-PESTA
VIDA-PESTA unde VIDA=Gol, Pustiu, Vid şi PESTA=Câmpie, Stepă, Pustă,
traducerea ar fi „CÂMPIA (PUSTA) GOALĂ (VIDĂ)”
sau,
BUDA-PESTA
BUDZA-PESTA
BUZA-PESTA unde BUZA=Buză(!) şi PESTA=Pustă, Stepă, traducerea ar fi
„BUZA (CAPĂTUL, SFÂRŞITUL) PUSTEI (STEPEI, CÂMPIEI)”

14. LUXA-Nume propriu românesc de origine geto-dacă (chiar în vremea noastră


există o femeie de la ţară pe care o cheamă LUXA TOMA)
LUCSA (LUX-LUMINĂ în l. latină sau în l. unor triburi dacice)
Şi se înlocuieşte cu „CI”, „CE”, „KE”, „KI”, „S”, „Ş”, „T” sau „Ţ” şi avem,
LUCIA-nume propriu sau,
LUXA
LU-CSA
LU-CŞA unde LU=LUANA sau LUMINA şi CŞA=Casă sau Ţară.
Traducerea ar putea fi „ŢARA LUANEI(LUMINII)”.
LUCIAN-nume propriu
LUCIAN(LUŞIAN, LUŢIAN, LUCHIAN-LUKIAN)
LUXIAN(LUHIAN)
LUŢAN(LUŢU)
sau,
LUCIAN
LYCIAN(din Cilicia)
LYGIAN(din Ligia sau nume propriu fem.)
15.BRÂNCUŞI-nume propriu geto-daco-român(sculptor celebru)
BRAN-CUŞ
VRAN-CUŞ, FRAN-CUŞ
URAN-CUŞ unde URAN (VRAN, FRAN, BRAN)=Cer, Cosmos şi CUŞ (COŞ,
CĂUŞ, COS, COT, CŞA, CAT, CAS, HUŢ, UŢ, HUŞ, HUS, - e o loc.
HUŞI în jud. Vaslui şi BUHUŞI în jud. Bacău un nume propriu ceh
JAN HUS sau cuvinte precum „HAUS” în l. germană, „HOUSE”
în l. engleză care înseamnă CASĂ, LOCUINŢĂ; „HUSĂ”, material
pentru acoperirea maşinilor cu rol de protecţie)=Ţară, Ţinut,

85
Culcuş, Sălaş, Casă. Traducerea ar fi „ŢARA(CASA)
CERULUI(COSMOSULUI)”.
La fel variantele,
-BRENCIU (VRENCIU-FRENCIU-URENCIU) -nume propriu daco-român,
-BRAN (VRAN-FRAN-URAN) -loc.lângă Braşov,
-BRNO (VRNO-FRNO-URNO sau VRANO-FRANO-URANO) -loc.în Cehia,
-VRANITZKI (BRANITZKI-FRANITZKI-URANITZKI=BRĂNESCU-
FRĂNESCU-URĂNSCU) nume propriu daco-român din Austria.
Ca un ex. suplimentar,amintesc un alt nume propriu daco-român
din Austria: RADETZKI ,adică pe româneşte RĂDESCU!
-VRANCEA (FRANCEA-BRANCEA-URANCEA) -jud. în România,
-FRANCESCA-FRANCESCO- FRANCISC-FRANCIS,
VRANCESCA-VRANCESCO-VRANCISC-VRANCIS,
BRANCESCA-BRANCESCO-BRANCISC-BRANCIS,
URANCESCA-URANCESCO-URANCISC-URANCIS –şi reprezintă nume proprii
ce înseamnă „locuitor vrâncean” sau pe româneşte „vrâncean”- „vrânceancă”,
-FRANŢA (FRANCIA-VRANCIA-BRANCIA-URANCIA),etc.

16.DINA-nume propriu daco-român


DZINA
ZINA(ZI-NA) unde ZI=rădăcina de la Zeu sau Zeiţă (respectiv Sfânt, Sfântă) iar
NA=Nou, Noua?, tradus ar fi „ SFÂNTA(ZEIŢA) CEA NOUĂ”?
sau,
ZINA-ZENA( în l. traco-daco-română)GENA-GINA( în l. greacă şi latină)
JENA (în l. slavonă)=Născătoare,Femeie,Soţie

17.ZÂNĂ-persoană cu puteri supranaturale


ZANA
SANA-SAN unde SAN cu fem. SANA=Sfânt, Sfântă, (de ex. Sânpetru, Sântoader,
Sânnicolau Mare, Sânmedru, Sântă Maria,etc. în limba română veche ţărănească sau
limba dacilor mai precis).
SANSCRITA
SAN-SCRITA unde SAN=Sfânt şi SCRITA=Scriere. Tradus ar fi „SCRIEREA
SFÂNTĂ”.

18.ILEANA COSÂNZIANA-nume propriu din basme, renumită pentru frumuseţea,


blândeţea, înţelepciunea, bunătatea şi smerenia ei, având ochi albaştri, pielea albă şi
părul blond împletit în două cozi lungi şi groase.
COSÂNZIANA
CO-SÂN-ZIANA

86
CA-SAN-DZIANA
CA-SAN-DIANA unde CO(CA)=prep.”Ca”(ex. „CA”mine, „CA” tine), SAN=Zână,
Sfântă, Zeiţă şi ZIANA-DIANA=Diana, Zeiţa vânătorii.
Traducerea ar fi „ILEANA (FRUMOASĂ) CA SFÂNTA (ZEIŢA, ZÂNA) DIANA”
sau în l. română ţărănească veche, adică l. dacică, „ILEANA CA SAN DZIANA
(DIANA, ZIANA)”.

19.ARPAXAD-în Vechiul Testament, fiul lui SEM


ARPACSAD
AR-PA-CŞA-D(A) unde AR=Nobil, PA=Părinte, Tată, CŞA=Casă, Ţară, Ţinut
D(A)=Alb, Luminos.Traducerea ar putea fi „NOBILUL
TATĂ(PĂRINTE) AL ŢĂRII ALBE, LUMINOASE”.

20.MOISE profetul poporului ISRAEL, auorul primilor cinci Cărţi ale Vechiului
Testament.În l. ebraic se pronunţă MOŞE, în l. engleză MOSES.
MO(I)ŞE
MOŞE
MOŞI, MOŢI
Probabil că în urmă cu cca două-trei milenii î. de Hristos, cuvântul „MOŞ”
nu însemna deloc un om bătrân, aflat la sfârşitul vieţii, ci, în afară de sensul de
ancestor, mai avea un sens mult mai adânc şi-credem noi-poate chiar mai important,
acela de INIŢIAT, AUTORITATE într-un domeniu(specialist sau doctor
am zice azi) oricare de la religie, la muzică sau în ştiinţă. Mai poate însemna şi
ÎNŢELEPT, SFÂNT, CONDUCĂTOR RELIGIOS sau POLITIC, ZEU, etc.

de ex.
WOLFGANG AMADEUS MOZART -compozitor austriac din sec.XVIII.

MOZART (se citeşte MOŢART)


MOZ-ART
MOS-ART
MOŞ-ART
MOŢ-ART unde MOZ=MOŞ, MOŢ adică INIŢIAT, DOCTOR, ÎNVĂŢAT,
SPECIALIST şi ART=Artă. Traducerea ar fi „ DOCTOR (INIŢIAT, SPECIALIST)
ÎN ARTĂ”.

AMADEUS
AMA-DEUS unde AMA=Iubitor (în l. latină), DEUS=Zeu, Dumnezeu (l.latină).
Traducerea este „IUBITOR DE DUMNEZEU”.

87
WOLFGANG (se citeşte VOLFGANG)
WOLF-GANG unde WOLF=Lup, Vulpe(?) în l. germană (asemenea dacilor, care se
numeau pe sine lupi), iar
GANG=grup, bandă, gaşcă, trib.Traducerea ar fi „ DIN GRUPUL(TRIBUL)
LUPILOR” .

Traducerea tuturor numelor au un sens aparte, ce scapă unei simple coincidenţe


(dealtfel aşa cum am mai spus, nu cred în coincidenţe, nici în determinism, ci în
urmările unor fapte săvârşite într-o deplină alegere şi libertate, sigur, Dumnezeu ne
rânduieşte un rol şi un loc în lume pe care trebuie să ni-l asumăm,dar pe ansamblu
avem libertatea de a accepta sau nu acel rol şi loc rânduit de EL).
Traducerea ar fi:
„IUBITORUL DE DUMNEZEU DIN TRIBUL(GRUPUL)LUPILOR, INIŢIAT
(DOCTOR)ÎN ARTĂ „. Interesant nume,nu-i aşa?!

21.DAVID rege iudeu în antichitate, autor al Psalmilor din Vechiul Testament, cel ce
cade în mare păcat atunci când porunceşte să fie ucis URIEŞ Getul(Hetul), pentru a-i
răpi soţia acestuia, pe BATŞEBA.URIEŞ,ca şi soţia lui,erau indo-europeni,din
neamul geto-dacilor(străromâni).
BAT-ŞEBA
BAT-ZEBA
BAT-DEBA
BAT-DEVA
VAT-DEVA
FAT(A)-DEVA
FAT(A)-ZEUA=FATA ZEULUI, FATA LUMINII, FATA ZILEI sau ZORI DE ZI,
LUMINA LUI DUMNEZEU
(ştiindu-se că era foarte frumoasă,ca toţi indo-europenii dealtfel).

Pentru această faptă DUMNEZEU l-a pedepsit aspru pe DAVID, iar acesta,
pentru a fi iertat, şi-a plâns cu amar şi regret vreme de ani de zile fapta cea rea-crimă
şi adulter) până ce DUMNEZEU i-a iertat păcatul.
Toată această pocăinţă sinceră şi din inimă se reflectă în Psalmii pe care i-a scris.
DAVID în l. ebraică înseamnă conducător (DAVY).
Dacă scriem însă de la dreapta la stânga avem,
DIVAD
DIVA-D(A) unde DIVA(DEVA, DEUA, DIUA, DZIUA, ZIUA)=Zeu, Sfânt, Zi iar
D(A)=Alb, Dalb, Luminos, Strălucitor, Pur, Curat._
Traducerea ar fi „(D)ALBUL ZEU”, „SFÂNTUL CURAT(LUMINOS)” .

88
22. ALEXANDRU-nume propriu
ALECSANDRU
ALESANDRU
ALES-ANDRU unde ALES=Ales (part. de la vb. „a alege”) sau cu sens de deosebit iar
ANDRU, ANDRO, ANTRO=Bărbat (l. greacĂ), traducerea ar fi „BĂRBAT ALES
(DEOSEBIT)” sau AN-TRO, AN-TRY unde AN(U)=Zeul suprem în credinţa
sumeriană şi TRO,TRY=Troia, Tracia, Trei şi traducerea ar fi atunci „(ZEUL)ANU
A ALES TROIA (TRACIA)” sau „(ZEUL)ANU DE TREI ORI ALES” sau „(ZEUL)
ANU (CEL) DE TREI ORI SFÂNT” (asemănare uşoară cu Sfânta Treime unde
DUMNEZEU este de trei ori slăvit, „SFÂNT, SFÂNT, SFÂNT, DOMNUL SAVAOT”
adică Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Duhul Sfânt. Ştim că sumerienii
aveau Trei Zei importanţi uranieni: ANU, ENLIL, ENKI (ANU fiind cel mai
important dintre ei, iar ENLIL, fiul său).

23. CAROL-nume propriu


CŞAROL
CŞA-ROL(ES) unde CŞA=Casă, ţară, ţinut iar ROL(ES)=Roles a fost un rege geto-
dac. Traducerea ar fi „ŢARA LUI ROLES”.
sau, CHARLES (se pronunţă CIARLS-l. engleză sau ŞARL-l. franceză)
Dacă „CS” se poate transforma în „CE” sau „CI”, „S”, „Ş”, „T”, „Ţ”, atunci şi invers
se poate, din „CE”, de ex., în „CS” sau „CŞ”. Avem astfel,
CŞA-ARLES
CŞA-AR(O)LES
CŞA-A-R(O)LES unde CŞA=Casă, ţinut, ţară, A=a,al,ai,ale (pronume posesiv
genitival) şi R(O)LES=Roles, rege geto-dac. Traducerea ar putea fi:
„CASĂ (ŢARĂ) A (LUI) ROLES”.

24. CLOVIS-conducătorul francilor (dacii vrânceni), cei ce au populat Galia, după ce


Iulius Cezar a ucis peste un milion de gali. Din amestecul dacilor vrânceni cu galii
rmaşi în viaţă a rezultat poporul francez. Aşadar, asemănarea dintre limbile română
(dacică) şi franceză NU este rodul „latinizării promovat de coloniştii sau soldaţii
romani celor două popoare, ci, doar ne arată înrudirea celor două limbi între ele.
Posibil ca CLOVIS să însemne Faimos (cf. dicţionarului ilir CLEVES) sau
Inteligent (cf. CLEVER - l. engleză)
sau,
C(H)LOVIS precum în CHLOE (nume propriu francez, se pronunţă CLOE)
CHLUVIS
CHLUBIS
CH(U)LUBIS
(C) HULUBIS (HULUB=Porumbel)

89
sau,
CLOVIS
(H)LOVIS
LOVIS (toponim în România, Loviştea-ţara Loviştei
LOUIS (Ludovic, Ludwig) nume proprii franco-germane (la origine dacice)
sau,
LOBIS
LABIS ( nume propriu românesc, LABIŞ Nicolae (poet român),
sau,
LAVIS (nume propriu latin, LAVINIA

25. VLAD-nume propriu daco-român


BLAD
BLA-D(IU) unde BLA=Alb şi D(IU)=Zeu, Sfânt. Traducerea ar fi, „ZEUL ALB.
Dacă citim BLAD de la dreapta la stânga, avem DALB, care, surpriză,
înseamnă ALB(!), încă o coincidenţă fericită. Şi când te gândeşti că, de ex.,
Domnitorul (daco)-român VLAD ŢEPEŞ este satanizat de o campanie turistică fără
ruşine şi asemănat cu Dracula, te apucă plânsul. Este un mare păcat să vorbeşti pe
cineva de rău, cu atât mai mult pe cineva care nu mai este printre cei vii. Numai
DUMNEZEU poate să judece pe cineva, noi, oamenii, n-avem dreptul să întinăm sau
să batjocorim memoria unui înaintaş din Istoria noastră, care a luptat împotriva
hoţiei, minciunii, trădării sau celor ce voiau să supună ţara străinilor, prin cele mai
aspre metode. Căci cu siguranţă nu trăgea oamenii în ţeapă de plăcere sau pentru a se
îmbogăţi de pe urma unuia sau altuia, ci pentru a stârpi răul din rădăcină (asemenea
Fiilor lui Israel, când, la porunca lui DUMNEZEU, au ucis aproape toate popoarele
din Canaan-cu excepţia Fiilor lui Het, pe care n-au reuşit nicicând să-i supună sau să-
i omoare pe toţi, iar aceasta, Fiii lui Israel au făcut-o ca să distrugă religiile false şi
idolatria acelor popoare canaanite, şi nu numai religiile false şi idolatria ci chiar
popoarele însele care le practicau. Nimeni însă nu se gândeşte să-i critice pe Fiii lui
Israel pentru crimele de război făcute pentru cucerirea unui teritoriu locuit de alte
popoare, în schimb un Domnitor care s-a luptat să instaureze Dreptatea, Cinstea,
Demnitatea, Libertatea, Loialitatea printre supuşii săi, fie boieri, fie oameni simpli, ce
i-a făcut pe turci cât a trăit să nu mai calce în ţara Românească, ei bine, acesta este
numit şi batjocorit astfel, „Dracula”).
Suntem noi nebuni sau lumea s-a întors încât Binele e Rău şi Răul Bine?
Noi nu suntem naţionalişti.Ne iubim Neamul, Credinţa, Limba, Ţara, Istoria şi o
respectăm şi cu cele bune şi cu cele rele, căci nimeni nu-i fără de păcat, afară doar de
DUMNEZEU drăguţul, respectăm, de asemenea Istoria şi personajele istorice ale
altor neamuri, negrăindu-le de rău cu nici un chip, căci aşa e normal şi frumos şi mai
ales, drept, dar, avem pretenţia să ni se răspundă în acelaşi fel. Este, dacă vreţi, un act

90
de bun simţ elementar. Să învăţăm să ne respectăm unii pe alţii. Vedeţi că Bunul
DUMNEZEU n-a îngăduit să se construiască acel infam Dracula Park, măcar că nici
un român ( în frunte cu cei ce se consideră creştini, de orice denominaţiune ar fi) nu
s-a ridicat cu tărie împotrivă (cei mai mulţi, din laşitate, măcar că nu doreau un astfel
de Park cu un astfel de titlu, în ţara noastră, batjocorind memoria unui vrednic de
pomenire Domnitor, dar restul românilor, din nepăsare sau mai rău, de a fi în graţiile
Occidentului acceptând şi făptuind orice compromis, inclusiv acela de a-ţi batjocori
Istoria şi pe Cei ce au înfăptuit-o). Cum se face, prin ce minune nu ne mai vibrează
inima şi nu sângerează atunci când cineva ne batjocoreşte Neamul, Credinţa, Istoria,
Limba, Ţara de nu reacţionăm deloc, de parcă suntem drogaţi, ce se întâmplă? Ne
paşte un pericol de moarte, iar noi, parcă suntem beţi, ameţiţi, leneşi. O Doamne,
dacă înaintaşii noştri pe care îi batjocorim acum s-ar fi comportat cum reacţionăm
noi astăzi, atunci cu siguranţă că azi am fi vorbit turceşte, slavoneşte, ungureşte am fi
fost musulmani sau catolici sau greco-catolici. Am fi dispărut ca Neam, Limbă,
Credinţă şi ţară.
Asta regretăm că nu s-a întâmplat, de suntem aşa nepăsători??
Asta dorim să devenim? Să dispărem pentru totdeauna din lume spre bucuria
celorlalte popoare? (Şi aşa circulă un banc, „Frumoasă ţara asta, România, păcat că e
locuită (!?)
Degeaba s-au luptat atâţia Domnitori (şi oameni simpli) cărora le-a păsat de Neam, de
Credinţă, de Limbă, de ţară ca noi, cei de azi, să le risipim şi să le anulăm jertfele şi
munca? Vă daţi seama, români, ce răspuns vom da acestora la Judecata de pe Urmă
când ne-or întreba ce am făcut cu moştenirea lăsată de ei nouă şi ce am lăsat noi,
urmaşilor? Putem fi într-atât de nepăsători sau nesimţitori? Sper că nu, pentru că
altfel ne paşte neantizarea, dispariţia din Lume, din Istorie prin călcarea unei Porunci
dumnezeeşti şi anume NECINSTIREA PĂRINŢILOR (şi aici intră şi moşii şi
strămoşii unui popor, înaintaşii săi, fără de care nici un om de azi nu ar fi existat în
această lume). Iar pentru a păstra neştirbită moştenirea primită de la moşii şi
strămoşii noştri, nu trebuie decât să aplicăm Tactica Minimei Rezistenţe. Ce este
această Tactică? Nu este nevoie (cel puţin în faza în care nu eşti atacat direct şi
concret cu arme şi război) să iei arma în mână (şi oricum, atenţie, SĂ NU FII
PRIMUL CARE FOLOSEŞTE ARMA sau PORNEŞTE RĂZBOIUL, ci DOAR ÎN
ULTIMĂ INSTANŢĂ, CA APĂRARE, ATUNCI CÂND MIJLOACELE PAŞNICE
AU EŞUAT, DAR NU DIN VINA TA).
Concret, Tactica Minimei Rezistenţe se rezumă astfel:
-numai prin mijloace paşnice, fără arme sau războaie (exc.v.mai sus)
-păstrarea, cu încăpăţânare, a identităţii specifice naţionale, a credinţei neamului
respectiv, a Istoriei, a limbii şi a ţării respective (chiar dacă unii ţi-ar cere să-ţi abjuri
aceste Repere Eterne lăsate de DUMNEZEU neamurilor pentru a-şi putea prezerva

91
individualitatea şi originalitatea în raport cu celelalte popoare. De fapt, ce zic acum, e
valabil pentru oricare popor, deşi mă adresez în principal românilor).
-transmiterea urmaşilor (nu numai copiilor sau rudelor, ci tuturor celor mai tineri ca
noi) intacte, aceste Repere Eterne (Neamul, Credinţa, Limba, Istoria, Ţara), pe care şi
ei, apărându-le cu încăpăţânare, să le transmită la rândul lor urmaşilor lor,
învăţându-i cele ce au primit de la noi! Vedeţi, nu este nevoie de terorism, nu este
nevoie să ne aruncăm cu avioane în zgârie-nori, nu este nevoie să omorâm copii prin
şcoli sau să luăm ostatici, nici să pornim războaie religioase de cucerire, ci să ţinem cu
dinţii, cu încăpăţânare, cu putere, la Reperele Eterne specifice poporului nostru, la
individualitatea şi spiritualitatea specifică Neamului nostru, la menirea şi rolul său în
lume, toate rânduite de la DUMNEZEU, nu de la mine sau de la oameni! ATÂT ŞI
NIMIC MAI MULT!!! Nu este puţin şi nici uşor, cum ar părea la prima vedere.
Atunci, nimeni n-ar putea face nimic împotriva noastră, decât să pornească un război
ca să ne facă să ne lepădăm de aceste Repere Eterne Divine, dar făcând aceasta, va
încălca grav Legea lui Dumnezeu şi atunci, luând arma în mână să ne apărăm, vom fi
biruitori asemenea lui Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul,
Brâncoveanu.
Problemele acestui neam au început numai când Domnitorii acestui Pământ au fost
înlocuiţi (din cauza luptelor pentru putere ale familiilor boiereşti, care au preferat să
distrugă o ţară decât să suporte ca o familie să ajungă în fruntea ţării iar celelalte
familii boiereşti să fie subordonate ei) cu domnitori străini de aceste Repere Eterne
Divine specifice poporului (daco)-român.
Primii domnitori străini au fost fanarioţii. Cu aceştia, distrugerea poporului (daco)-
român a fost lentă dar inexorabilă şi care nu a încetat nici o clipă până azi.
Dar nu fanarioţii sunt vinovaţi ci cei ce i-au adus sau din cauza cărora au trebuit să
fie aduşi principii fanarioţi.
Când dinastia Ptolemeilor (de neam grec) a ajuns să conducă Egiptul, în mai puţin de
două sute de ani Egiptul a dispărut ca stat şi ca neam (neamul antic, cel ce a ridicat
civilizaţia egipteană) asta ca pedeapsă pentru că au fost nepăsători şi nu au mai ţinut
la Reperele Eterne Divine, acceptând conducători străini de neam şi cărora nu le păsa
de loc de aceste Repere, ci doar de înavuţire şi spoliere a poporului, dimpreună cu
preoţii egipteni ai vechii religii.
Când la conducerea Imperiului Bizantin au apărut dinastiile de origine greacă (ce le-
au dat la o parte pe cele autohtone, originale, traco-daco-besse), în 6-7 secole de
depravare şi decădere,Imperiul s-a prăbuşit sub loviturile turcilor. Cred că aceste
exemple sunt suficiente ca să ne facă să ne trezim din somnul acesta de moarte, să ne
regăsim arhetipurile, să ne regăsim pe noi înşine, să ne regăsim demnitatea.

26.VLAICU-nume propriu daco-român


VLA-ICU

92
BLA-ICU
BLA-IHU unde BLA=Alb, Bălan, Bălai, Blond, Frumos şi ICU-IHU=?

sau,

VLAICU=VLAIHU sau VLAHU(românul)

27.MUŞAT-nume propriu de origine dacică al unei dinastii domnitoare în Moldova.


Acest cuvânt, „MUŞAT”, se regăseşte mai des în dialectele aromân,
istro-român, megleno-român, etc. de la Sud de Dunăre şi însemnă
„Frumos”.(În l. veche populară ţărănească daco-română, de ex., în loc
de„Frumos” se zicea „Frumuşeaţă” Fru—Muşeaţă).
MUCŞAT
MOCŞAT(MOCŞACI-MOCSACI-MOXACI-MOHACI,loc. în Ungaria)
MOŞAT uite că MOŞ nu înseamnă doar Iniţiat sau Sfânt, ci şi „Frumos” sau
„Bun”,ceea ce face ca sensurile dacicului(românului) „MOŞ” să
se mărească considerabil.Astfel, bunăoară, ZALMOXE poate fi
tradus şi „CEL LUMINOS ŞI BUN(FRUMOS)”.
Cf. Noului Testament şi după mărturia lui Iisus Hristos
(MAŞIAH),NUMAI DUMNEZEU POATE FI BUN”.

MOŢAT
MOŢ-locuitor din Munţii Apuseni,urmaş direct al dacilor.
Alături de loc. MOHACS(MOHACI), PECS(PECI), SZEGED
(SEGHED), BEKESCSABA(BECHEŞCIOBO), SZENTES(SENTEŞ),
DEVAVANYA(DEVAVANIO=Mina Zeului; Deva=Zeu), BALASTYA
(BALAŞTYO=BALAŞ=VALAŞ=VALAH cu rădăcina BAL,BEL=Alb,
Blond, Bălan, Bălai, Frumos), GYULA(GHIULA), DEBRECEN
(DEBREŢIN), etc. din UNGARIA,care sunt denumiri certe daco-
vlaho-române maghiarizate,avem şi în ROMÂNIA de astăzi denumiri
certe dacice,de ex. :
-BIXAD
-VICŞANI
-FOCŞANI(VOCŞANI-BOCŞANI-BUCŞANI)
-BOCŞA (FOCŞA=FOC-CŞA unde FOC=Foc şi CŞA=Ţară,Casă)
-SUCEAVA
-SUCIDAVA
-VÂLCEA(BULCEA)
-TULCEA(DULCEA)
-OAŞ(OAX-OACŞ unde OA=Ou şi CŞA=Ţară,Casă.Tradus ar fi

93
„ŢARA PRIMORDIALĂ(RAIUL-GURA RAIULUI”).
-PECICA
-BALŞ(VALŞ-VELŞ-WELSH=galez din Ţara Galilor
VALŞ-VALAŞ-BALAŞ-BALAH-VALAH)
-BALCIC
etc. exemplele pot continua.Noi am găsit pe hartă zeci de
localităţi,cele mai multe în Ardeal,Moldova,Muntenia,Banat,Dobrogea,Basarabia,
ţinuturi din Ucraina.Le voi aminti,pe judeţe(sau ţări), într-un capitol special.

28. KAGA- sfânt, sacru în l. traco-getică


KAGA
KOGA
GOGA-nume propriu românesc
HOGA (HAGA-loc. în Olanda; HOGAŞ –nume propriu românesc)
HAG(I)A-AGIA=Sfânt în l. greacă (AGHIA SOFIA-Sfânta Înţelepciune sau
PALAS-ATENA)
HAGI=Sfânt în l. macedoneană
HOGEA=Sfânt în l. turcă
UCEA –loc. în jud. Braşov

29.ULFILA-episcop got(get?) ce a tradus Sfânta Scriptură în limba goţilor.


ULVILA
ULBILA-OLBILA-ALBILĂ
ULPILA
ULPI(L)A-ULPIA (Sarmisegetuza Regia Ulpia Traiana!, sau Ulpius Traianus,
împărat latin).

ULP=LUP sau ULP=VULP(E)

Aşadar ULFILA=ULPIUS=ULP=LUP(U).

30.CAMASIS- martir creştin din Dobrogea, în veacul al III-lea d.Hr.


COMASIS
COMATI(S)-dac de rând, „comati”-comaţi(cu coamă), pletoşi

31.ZOTICOS- martir creştin din Dobrogea, în veacul al III-lea d.Hr.

a) ZOTICOS b) ZOTICOS
GOTICUS-GETICUS(Getul) DZOTICOS
DZOCICUS

94
DACICUS( Dacul)
32.ORFEU-personaj mitologic priceput la muzică.
ORVEU
ORBEU adică Orb.

33.BABADAG loc. în Dobrogea


BABA-DAG
BABA-DAC unde BABA=Bătrân,Vechi şi DAC=Dac,Get.Traducerea ar fi
„BĂTRÂNUL DAC”.

34.GOD(se citeşte Gad)-Dumnezeu în l. engleză-(GOTT în l. germană)


GOOD(se citeşte Gud)=Bun,Bine în l. englez- (GUT în l. germană)
GUDGUDEA, personaj massa-getic(din zona caucaziană),v.O. Drimba-
„Istoria culturii şi civilizaţiei”,vol.I
G(I)UD(E) –„JUDECĂTORUL”(Dumnezeu care judecă)

GODEANU-masiv muntos în Carpaţi


GODE-ANU-Zeul Anu sau Bunul Anu
G(I)UDE-ANU-Zeul Anu Judecătorul

35.EUROPA- continent geografic

a)EVRO-PA
EBRO-PA unde EBRO=Capră( cf. tracicului EBROS, indo-europeanului
KAPRO, galicului GABRO, irlandezei vechi GABOR) şi PA=Părinte.
EBRO ar mai putea însemna şi Încăpăţânat, Neascultător, Nesupus
precum sunt considerate,de regulă caprele (spre deosebire de oi care
supuse şi ascultătoare!).Traducerea ar putea fi, „PĂRINŢII CELOR
ÎNCĂPĂŢÂNAŢI”.
Sau,
EBRO
EBRU
EVRU
EV(E)RU
EBER –strămoşul,părintele evreilor(v. în cartea Genezei,Vechiul
Testament) şi atunci traducerea ar fi „PĂRINTELE
CELOR ÎNCĂPĂŢÂNAŢI(AL EVREILOR)”.

b)EVRO-PA
EFRO-PA

95
AFRO-PA unde AFRO=Africa şi PA=Părinte,Tată.Traducerea ar fi
„PĂRINTELE CELOR DIN AFRICA”

COMENTARIU:Pare ciudat nu-i aşa, ca Europa să fie Leagănul întregii lumi


locuite de astăzi.Şi cum Bazinul Dunării şi al Mării Negre sunt
Leagănul (Căuşul-Cuşul) Europei, atunci, cu necesitate,aici ar fi
fost creat ADAM şi aici ar fi fost Grădina Raiului,până la căderea
în păcat, şi aici ar fi trăit toate neamurile până la Potopul Universal.
Asta explică asemănările dintre limbile semitice şi cele (proto)-
indo-europene ce nu pot fi explicate altfel decât că odată se vorbea o
singură limbă.Am explicat din punct de vedere creştin,dar se poate
reda şi din punct de vedere evoluţionist astfel:-după un cataclism
oarecare, omenirea a putut supravieţui doar în anumite „Oaze”,nu-
mite „CUŞ”,unde un fluviu,o câmpie, un lac sau munţi precum şi o
stabilitate meteorologică au putut întreţine o populaţie umanoidă
aflată într-un stadiu mai avansat sau nu de civilizaţie.
Cu timpul,atunci când condiţiile au permis şi când oamenii
au devenit mai curajoşi să pornească către alte tărâmuri(poate şi
datorită suprapopulării CUŞ-ului în urma naşterilor numeroase),
grupuri de oameni au început să migreze în alte părţi ale lumii.
Plecând, fiecare grup a păstrat amintirea „Paradisului
pierdut”, încercând în timp să revină de unde au plecat(ceea ce
unele grupuri au şi reuşit să facă- perioada marilor migraţii
dinspre Răsărit ce durat peste trei milenii).
Cât au stat în CUŞ(RAI),evident, vorbeau toţi aceeaşi limbă.
Cei ce au rămas în continuare în CUŞ (România de astăzi), au
vorbit în continuare limba pe care o vorbeau şi cei ce au plecat
(evident, şi limba celor rămaşi se schimba cu timpul, dar mai greu).
În schimb cei ce au plecat,în timp, şi-au schimbat limba
devenind din ce în ce mai diferită faţă de limba vorbită încă în
CUŞ. Cu cât distanţa în timp sau geografică era mai mare faţă de
CUŞ cu atât diferenţele de limbă şi vorbire erau mai mari şi invers.
Totuşi,oricât de mari erau diferenţele, asemănările n-au
putut fi anulate niciodată!
Astfel, aşa numitele „împrumuturi lexicale” din diversele limbi
(după DEX şi Academia Română…) nu sunt altceva decât vestigii
comune tuturor limbilor ale Limbii Unice Primordiale(Adamice)
de la Creaţie, prin Noe şi fiii săi şi până la amestecarea limbilor
la Turnul Babel( cf. Sfânta Scriptură, Vechiul Testament-Cartea
Genezei).

96
Prin urmare, şi modelul creştin şi cel evoluţionist nu contrazic
teoria noastră(ceea ce ar trebui să fie suficient pentru a dovedi
veridicitatea ei, împreună desigur, cu argumentele lingvistice şi
etimologice aduse în această lucrare, precum şi cu argumente
istorice şi arheologice-fără „cenzura politică sau Ocult-Masonică”-
ştiindu-se că Istoria şi Arheologia sunt cele mai politizate-şi supuse
mistificării-ştiinţe, unde Adevărul este cel mai uşor de ascuns şi
înlocuit cu Minciuna.Asta pentru că nimeni n-a trăit în acele
Timpuri Istorice pentru a putea afirma fără greşeală că aşa s-a
întâmplat şi nu altfel!
Un „Model Unic” de Istorie mistificată, alterată, convine cu
siguranţă unor cercuri restrânse de oameni care vor să conducă
lumea sau pentru a domina mai uşor popoarele şi ţările.
Cine iese din tiparul „Modelului Unic” al Istoriei, devine automat
o „Persona non grata”, un „nebun”, „naţionalist”, un „anti-demo-
crat” sau chiar un „terorist”(asta chiar dacă n-a omorât-şi nu
intenţionează deloc s-o facă-pe nimeni!).
Să ne amintim de calul troian din ILIADA!
Două persoane i-au avertizat pe troieni să nu lase calul de lemn să
intre în cetate. Casandra şi preotul Laocoon.Însă troienii nu i-au
luat în seamă, pe Casandra au considerat-o nebună iar pe Laocoon
l-ar fi crezut dacă nu-l omorau nişte şerpi veniţi din mare.

36.VALOIS-familie nobilă din care au pornit regii Franţei(se citeşte Valoa).Nume


daco-român transformat după pronunţia galică.
VALOA
VALOA(H) H-ul final nu se pronunţă
VAL(O)AH
VALAH

37.CIBELE-zeiţa pământului la vechii latini


CIVELE
CIVILI –Civilizaţie?.Probabil odată cu agricultura şi cu sedentarizarea,
oamenii au început să fie legaţi de pământ,stabili, creând
oraşele şi civilizaţia.

38.IOVAN Iorgovan-personaj dintr-o baladă populară românească.


IOBAN
GIOBAN (transformare ca în Iupiter-Giupiter,etc.)
CIOBAN

97
IOV-din Vechiul Testament, din ţara UŢ(CUŢ,CUŞ,HUŢ,HUŞ)
IOB
JOB
CIOB(AN)

39.PALAS-ATENA zeiţa înţelepciunii la vechii greci.


BALAS-ADINA
VALAS-A-DINA
VALAS-A-DZINA
VALAŞ-A-ZINA
VALAH-A-ZANA şi traducerea (aproape că nu mai e nevoie) ar fi,
„ZÂNĂ(SFÂNTĂ,ZEIŢĂ) A VALAHILOR”.
sau,

PALAS-ATENA
PALASA-TENA
BALAŞA-TENA
VALAHA-THENA
VALAHA-FENA
VENA
VANA
UANA
OANA unde OANA=nume propriu daco-român.Traducerea este
„OANA VALAHA(DACO-ROMÂNCA)”.

40.BELA-nume dacic preluat de huni, înseamnă ALB, BLOND, BĂLAN, BĂLAI.

41.SZABO –nume dacic preluat de huni(se citeşte Sabo).


SABO
SABA(SAVA)
ZABA
DZABA
DAVA(DEVA) şi înseamnă ZEU sau SFÂNT.

42.ODIN-zeu germanic
ADIN=Unu în l. slavonă.Probabil acel zeu germanic însemna „DUMNEZEU
UNUL” (se vede asemănarea cu monoteismul dacic şi ebraic).

43.WOTAN-zeu nordic(se citeşte Votan).

98
VOTAN
VOTON
FOTON=Lumină l. în greacă(sau particula luminii în fizica cuantică).
Traducerea numelui acestui zeu ar fi „CEL LUMINOS”.Posibil să
fie un alt nume al aceluiaşi unic zeu ODIN(şi în Vechiul Testament
YHWH are diferite nume, ELOAH-ELOHIM, ADONAI, SAVAOT
sau în Noul Testament, „DUMNEZEU ESTE LUMINĂ”,etc.

44.BELA BARTOK –compozitor maghiar născut la Sânnicolau Mare,România.


Numele său este de origine dacică.

BELA=ALEB, (Bălan, Bălai, Blond, Alb în l. daco-română)


B(E)LA=AL(E)B
BLA=ALB(v. „BLANC”-Alb în l. franceză, „BIANCO”-Alb în l. italiană sau
„BEL”-Alb în l. slavonă).

BARTOK
BAR-TOK
BAR-TAK
BAR-DAC unde BAR=Bărbat şi TOK, TAK, DAC=Dac(din neamul dacilor).
Traducerea ar putea fi „BĂRBAT DAC BLOND(BĂLAI,ALB)”.

Fizionomia originală a fino-ugricilor(turci, huni, finlandezi) este


următoarea:,înălţime medie, păr închis la culoare şi lucios, ochi negri-căprui uşor
oblici, pielea smeadă, mustăţi ascuţite, subţiri şi foarte lungi, bărbia ascuţită, pomeţi
proeminenţi, uscăţiv la trup, foarte iuţi, rapizi în atitudine, foarte buni călăreţi şi
războinici.
Faptul, de ex., că secuii sunt blonzi cu ochi albaştri, înalţi, piele albă, îi face
atipici ca fiind de origine hunică 100%, ci mai degrabă de origine dacică( în propor-
ţie de peste 75%).Totuşi, 20-25% ţin şi de huni prin următoarele caracteristici:
fruntea , arcadele ochilor sunt sensibil mai mici, fiind mai delicate decât la daci şi
aproape identice fenotipului original hunic, în general faţa(cu excepţia pomeţilor) nu
este deloc osoasă, bărbia este ascuţită, corpul are caracteristici hunice fiind uscăţiv şi
cu masă musculară mică(dacii erau foarte puternici, oase puternice şi viguroase, laţi
în umeri). În schimb, mustaţa şi barba sunt 100% dacice!
De asemenea, faptul că practică meserii precum olăritul, oieritul, agricultura ca
şi ţăranii daco-români (şi cu aceeaşi măiestrie) spre deosebire de restul
hunilor(maghiarilor)ce nu au învăţat nici până azi aceste meserii(!), denotă o
spiritualitate diferită de maghiari şi mult mai apropiată de a noastră, a daco-

99
românilor.Acest lucru ne duce la concluzia că avem parte de o populaţie de origine
dacică, într-un procent covârşitor, amestecată cu populaţie hunică şi că această
populaţie dacică amestecată şi-a uitat doar limba, nu şi meseriile tradiţionale şi nici
pământul pe care l-a locuit de la Crearea lui Adam şi mai ales de la naşterea lui SET,
fiul ce l-a înlocuit pe ABEL(ciobanul) cel ucis de CAIN(agricultorul).

45.BALACK, Michael-fotbalist german


VALAC
VALAH

46.BALACI, Ilie-fotbalist român


VALACI
VALAŞI
VALAHI

47.HAMANN-fotbalist german
GAMAN
GĂMAN-nume românesc

48.RUMMENIGE, Karl-Heinz-fotbalist german


RUMENIHE
RUMENIŞE-Românul

49.VIRGILIU-nume latin (înseamnă Bărbatul)


VYRGILIU
VURGELEU
BURGHELEA nume dacic(înseamnă Bărbatul)

50.WALDEN-nume propriu german


VALDEN
BALDEN
BELDEANU nume românesc

51.ACHILE-erou al ILIADEI
AHILE
AG(H)ILE
AGILE- adică rapid, agil, iute de picior

52.ZENOVIA(ZENOVIU) nume proprii daco-române


a)ZENO-VIA

100
GENO-VIA
GENO-BIA unde ZENO(GENO)=a naşte, a genera (ZENO este în l. daco-getă,
GENO este în l. latină, greacă şi slavonă-în slavonă se pronunţă
JENO-JENA şi azi mai înseamnă şi Femeie şi Soţie) şi VIA(BIA)=
Viaţă(BIA probabil în l. geto-dacă şi greacă, VIA în l. latină).
Traducerea ar fi „NĂSCĂTOARE DE VIAŢĂ”,adică Femeie.
Vezi deasemeni, asemănarea cu numele oraşului GENOVA-
GENOA!

sau,

b)ZE-NOVIA GE-NOVA(GE-NOA)
ZI-NOVIA unde ZI(ZE-GE)=Zeu, Sfânt şi NOVIA(NOVA-NOA)=Nou.
Traducerea este „ZEUL NOU”.Posibil acest nume să fie creştin,
arătând „Noutatea credinţei” apărute în lume-şi a învăţăturii ei- precum şi „Zeul cel
Nou” al ei, Iisus Hristos (şi asta în l. dacilor!).

53.SOLOMON-vestit rege iudeu, cunoscut pentru înţelepciunea sa, autor al Pildelor


a Eclesiastului şi a Cărţii Cântărilor (cărţi ale Vechiului Testament)
Numele este de origine indo-europeană (hitito-dacic).
SALOM-MAN unde SALOM=Pace şi MAN=Om.Traducerea este
„OMUL PĂCII”.

54.SION-muntele sfânt al iudeilor(numele este hitito-dacic,adică indo-european).


a)ZIONDION
ZIUN
ZI-UN unde ZI=Zeu, Sfânt şi UN=Unul, Singurul.Traducerea ar fi
„ZEUL UNIC”.

sau,

b)ZI-ION unde ZI=Zeu, Sfânt şi ION=Magnific, Puternic(cf. KOGAION


KOG-A-ION unde KOG=Cap, A= Al (genitiv) şi ION=Magnific,
traducerea fiind „CAP AL MAGNIFICULUI”).Traducerea
ZI-ION ar fi aşadar „ZEUL PUTERNIC(MAGNIFIC)”.Şi acest
nume este tot de origine hitito(geto)-dacică,deci indo-europeană
(nu semitică).

101
55.VIOREL(VIORICA)-nume daco-român(înseamnă „Cel cu viaţă” sau „Cea cu
viaţă”).
BIOREL(BIORICA)
BIUREL(BIURICA) unde VIO-VIU-BIO-BIU=Viaţă

56.OLVIAN-nume propriu daco-român


OLBIAN
ALBIAN-„CEL ALB(PUR, CURAT, LUMINOS, BLOND, BĂLAN, BĂLAI)”

sau,

OLVIAN
ULVIAN
ULFIAN
ULBIAN
ULPIAN unde ULV-ULF-ULP=Lup(sau LUPU sau „AL LUPULUI”.Ştim că dacii
aveau mare respect pentru Lup).

57.URIE(URIAH în l. ebraică)-personaj al Vechiului Testament,de neam hitit.


URIAH
URIAŞ-Uriaşul

58.IAFET-fiu al lui NOE(v. Vechiul Testament).


IA-FET
IA-HET
(H)IO-HET (Fiul-Urmaşul-lui HET-GET-SET. Repet, SET este fiul lui ADAM ce l
l-a înlocuit pe ABEL cel ucis de CAIN).
(H)IO-GET
(H)IU-ZET
(F)IU-SET

59.ENGLAND(ANGLIA)
ENGEL-LAND(în l. germană, unde Engel=Înger)
ANGEL-LAND, ANGEL=Înger şi LAND=Ţară.
Traducerea este „ŢARA ÎNGERILOR”.

60.IRELAND(IRLANDA) se citeşte Aiă(r)lend.

102
AR-LAND unde AR=Nobil(arian) şi LAND=Ţară.
Traducerea ar fi „ŢARA NOBILĂ”

61.SCOTLAND
SCOT-LAND
SCUT-LAND unde SCUT=Scut(!),Pavăză şi LAND=Ţară.
Traducerea este „ŢARA APĂRĂTOARE”(probabil de frigul şi
vântul puternic din Nord).

62.VĂRĂDIA-loc. în România
BAR(A)-DIA unde BAR(A)=Puternic,Bărbat şi DIA=Zeu, Sfânt.Traducerea
ar putea fi „ZEUL(SFÂNTUL) PUTERNIC”.

63.BALVANYOS-loc. în jud. Covasna


BAL-BANIU-UZA unde BAL=Alb, BANIU=Baie, Mină şi UZA=Izvor, Apă
Curgătoare.Traducerea ar fi „RÎUL MINEI ALBE(SALINEI)”

64.BLAKE, Williams-poet din Anglia sec.XVIII.


BLAK(E)
BLAC
VLAC
VLAHVALAH.Traducerea ar fi „WILLIAM VALAHUL”.

65.WALLACE-nume propriu anglo-saxon, la origine daco-român.Se citeşte Ualas.


VALAS
VALAŞ
VALAH.Traducerea este „VALAHUL”.

66.ŞOIMOŞ- pîrîu(Pui-Riu, adică „PUI DE RÎU(RÎULEŢ)”)lângă Arad.


ŞOI-MOŞ
Z(E)OI-MOŞI
ZEVI-MOŞI
ZE(V)I-MOŞI
ZEI-MOŞI unde ZEI=Zei, Sfinţi şi MOŞI=Frumoşi, Buni, etc.Traducerea este
„SFINŢII FRUMOŞI(BUNI)”.

67.CLADOVA-pîrîu lângă Arad

103
CLA-DOVA
CLA-DAVA
CLA-DEVA
CLO-DEVA
C(A)LO-DEVA unde CALO=Bun, Frumos(l. greacă) şi DEVA=Zeu.
Traducerea este „ZEUL BUN”.

68.FLACCO, Horatiu Quintus-poet antic latin de origine dacică.


VLACO
VLACU
VLAHU adică VALAHU (daco-românul).

69.MIODRAG-nume sârbesc de origine dacică.


MIO-DRAG adică DRAGUL MEU.

70.LANGUE-DOC-provincie în Franţa(limba doc-dacică,vorbită în Nordul Italiei şi


Sudul Franţei, limba vechilor trubaduri de acum aproape 1000
de ani !).
LINGUA-DAC adică „LIMBA DACICĂ”.

71.DECEBAL-rege dac
DECE-BAL unde DECE=Zece(numeral) şi BAL=Alb,Luminos,etc.Traducerea ar
fi „CEL DE ZECE ORI LUMINAT(ÎNŢELEPT)”

sau,
DACE-BAL unde DACE=Dacul şi BAL=Alb, Blond, Bălan, Bălai.Traducerea ar fi
„DACUL ALB(LUMINOS, CURAT)”

72.DECENEU-mare preot zalmoxian contemporan cu Burebista.


DECE-NEU unde DECE=Zece(numeral) şi NEU=Nou.Traducerea ar fi
„CEL DE ZECE ORI ÎNNOIT”(aluzie poate la reformele
moral-religioase aplicate tuturor triburilor dacice?).

sau,
DACE-NEU unde DACE=Dacul şi NEU=Nou.Traducerea ar putea fi
„DACUL NOU”(aluzie la noile reglementări aplicate triburilor
dacice).

104
73.TOMA ALIMOŞ-personaj de baladă populară daco-română.
(A)TOMA-indivizibil, Unicul,
TUMA
DUMA – nume propriu(daco-român şi francez-Al. DUMAS)
DOMA- nume propriu, înseamnă „CASĂ” sau „CEL CE FACE CASE”(l. latină
şi slavonă, posibil şi unele triburi dacice).
DYMA
DIMA- nume propriu
DZIMA
ZIMA
SIMA – nume propriu
SUMA- nume propriu
SOMA- Trup (în l. greacă)

ALIMOŞ
AL(I)MOŞ
ALMOŞ
(H)ALMOŞ
ŞALMOŞ
ZALMOŞZALMOXE

Traducerea ar fi „CASA(TRUPUL) LUI ZALMOXE” sau


„CONSTRUCTOR(ZIDITOR, ÎNTEMEIETOR, PREOT) AL LUI ZALMOXE”.

MANEA-personajul negativ al baladei TOMA ALIMOŞ.


MANEA= omul (păcătos, lacom şi laş) care distruge (ucide) ce nu înţelege sau
ce nu iubeşte.

74.SILIŞTEA-nume de localitate ce se găseşte pe întreg cuprinsul României


SI-LIŞTE(A)
ZI-LIŞTE
ZI-LIHTE unde ZI=Zeu, Sfânt şi LIHT(EA)-LIŞT(EA)=Lumină(cf. LICHT-
se citeşte „Liht”-l. germană=Lumină şi LIGHT-se citeşte „Lait”-
l. engleză=Lumină).Traducerea ar fi „ZEUL LUMINOS”.

75.PETRODAVA-localitate dacică
PETRO-DAVA
PETRO-DEVA

105
PETRO-DEUA
PETRO-DIUA
PETRO-DZIUA
PETRO-ZIUA unde PETRO=Petru, piatră şi DAVA, DEVA, DIUA, ZIUA= Zeu,
Sfânt, Zi(astronomică).Traducerea ar fi „SFÂNTUL
PETRU” sau „SÂNPETRU”.Cred că unele triburi geto-
dacice ziceau la Sfânt sau Zeu, „DEVA-DAVA-DIUA-
DZIUA-ZIUA” iar alte triburi geto-dacice ziceau,
SAN(cu fem. SANA-ZANA-ZÂNA) sau SÂNT
(cu fem.SÂNTĂ).

76.TRAIAN-împărat roman TRAIAN


TROIAN-locuitor al Troiei TRAHIAN
TRAKIAN(TRACIAN)

77.DRAGOŞ-nume propriu traco-daco-român


DRAGUŞ
TRACUS-ce înseamnă Tracul

78. ASAN-conducător al imperiului româno-bulgar


(H)ASAN-nume turc, de origine daco-română. A-SAN unde A=genitiv, A, Al, Ai, Ale
şi SAN=Sfânt, Zeu.Traducerea ar fi „AI SFÂNTULUI(ZEULUI)”.

Sau,

ASAN
(H)ASAN
CHASAN(CAS-AN) unde CAS=Casă, Ţinut şi AN=Anu, zeitate supremă a Triadei
Sumeriene.Traducerea ar fi „CASA(CONSTRUCTORUL)
ZEULUI ANU)”.

Sau,

ASAN
(H)ASAN
HAXAN(HACSAN)
HACIAN
GACIAN
ZACIAN

106
DZACIAN
DACIAN-probabil turcii de atunci ziceau la DAC-DACIAN, HASAN.

Sau,
ASAN
HASAN(HAZANHAGANKAGAN unde KAGA, HAGI=Sfinţit,Consacrat).
ŞASAN
CŞA-SAN unde CŞA=Casă, Ţară şi SAN=Sfânt.
Traducerea ar fi „ŢARA SFÂNTĂ”.

79.BIRO-nume daco-român maghiarizat.Înseamnă „PUTERNIC sau BĂRBAT”.


BIR(O)-BUR(Puternic, Bărbat în l. geto-dacă)
VIR(Bărbat în l. latină)
BIRO(în l. maghiară). În l. dacică, BOIR-BUIR; în l. română, BOIER.

80.ARARAT-muntele pe care Noe a poposit după Potop(cf.Vechiului Testament).


AR-ARAD

sau de la dreapta la stânga,

TARARA
TARA-RA unde TARA=Ţară,Ţinut şi RA=Soare, Rege, Lumină.Tradus ar fi
„ŢARA SOARELUI(LUMINII)”.

81.SUPPILULIUMA-rege hitit (1380-1346 Î. de Hr.)


SUPILU-LIU-MA
XUPILU-LIU-M
CUPILU-LIU-MA
COPILU-L(I)U-MA înseamnă „COPILUL LUI MAMA” sau „BĂIATUL
MAMEI”(„FĂT-FRUMOS”?).

82.ANITTAS-rege hitit (1792-1740 Î. de Hr.)


(I)ANITTA(S)
IOANITA
IONIŢĂ

83.GETUSA-nume geto-dacic (Sarmise-Getusa=”Sfatul Vitejilor” sau „Ocrotitoarea


(sarmaua, înfăşoară protector cu ziduri, ca o sarma) Cetăţuie”.
HATUŞAŞ-capitala imperiului hitit
CETUCEA

107
CETUŢEA=CETĂŢUIA sau CETATE în l. română modernă.Uimitor!
sau,

GETUSA(scimbăm pe „G” în „J”, ca în „Genunchi=Jenunchi” în Moldova)


JITOZA
JITOAZ(schimbăm pe „J” în „V”, ca în „VIN”=JIN” în Moldova)
VITOAZ
VITEAZ în l. română modernă.Fără cuvinte!

84.SPARTACUS-conducătorul unei răscoale a gladiatorilor şi sclavilor în Imperiul


Roman.Origine geto-dacică.
IS-PAR-TACUS
(I)S-BAR-DACUS unde (I)S=Îs, Sunt, BAR=Bărbat, Războinic şi DACUS=Dac.
Traducerea ar fi „ÎS(SUNT) BĂRBAT(RĂZBOINIC) DAC”.
Probabil, luat fiind prizonier, a fost întrebat cum îl cheamă.
Şi răspunzând cu putere, cu bărbăţie şi curaj, a zis în graiul cel
mai curat geto-daco-român din anii 70 î. de Hr., „Îs Bar(bat)
Dac” sau „Îs Războinic Dac”.Cel căruia i-a răspuns a crezut că
acesta e numele lui(deşi el îşi declinase doar neamul şi profesia)
şi i-a zis de atunci (Î)SBARDACUS sau SPARTACUS după cum
i-a pocit cuvintele.

85.ARTHUR-rege legendar
ARTUR
ARDUR
AR-DUR unde AR=Nobil şi DUR=Puternic, Dur.Traducerea ar fi „NOBIL
PUTERNIC”.

86.WILHELM-conducător al normanzilor(la 1066 a cucerit Anglia după bătălia de la


Hastings).Norman(adică normand) înseamnă „OM DIN NORD”
(„NOR”=Nord şi „MAN”=Om).Se considerau urmaşi ai dacilor.
VIL-HALM(OXE)
FIL-HALMOŞ
FIL-ZALMOS unde „FIL”=Fiu, Urmaş, Fir şi „HALM-HELM”=Zalmoxe,
Almaş,Hălmeghiu, Călmăţui, Tălmaciu, Crihalma.Tradus ar fi „FIU(URMAŞ) AL
LUI ZALMOXE” sau „VIL”-„VEL”-„BEL”=Alb, Luminos, Bălan, Bălai, Blond şi
„HALM”-„HELM”=Protector, Apărător(cf.”HELM”, germ. sau „HELMET” engl.=
cascaă de protecţie, coif) şi tradus ar fi „DALBUL(luminosul) ACOPERĂMÂNT”

108
87.ANUBIS-zeitate egipteană antică.Provine din l. proto-indo-
europeană(străromâna)
Citit de la dreapta la stânga, avem:
SIBUNA
SI-BUNA ZI-BUNA sau ZI-BUN-E, ceea ce înseamnă „SI-ZI”=Zeu(cf.Si l.
sumeriană ce mai înseamnă şi Suflare de viaţă şi Zeu) şi „BUNA-BUN, E”=Bun.
Traducerea ar fi „Zeul (cel) Bun” sau „BUN E ZEUL”.
Egiptenii antici erau hamito-semiţi(adică scunzi, cu părul şi pielea închise la culoare),
afară de faraoni care în majoritatea lor erau indo-europeni(adică înalţi, blonzi, cu
pielea albă).

88.VILMOS-nume geto-dac preluat de huni.(se citeşte „Vilmoş”).


VEL-MOŞ
BEL-MOŞ şi înseamnă „BEL”=Alb, Bălan, Bălai, Blond şi „MOŞ”=Zeu, Sfânt,
Iniţiat.Traducerea ar fi, „ZEUL(SFÂNTUL) ALB(BĂLAI, BLOND, BĂLAN)”.

89.MELCHIOR-unul din cei trei Magi de la Răsărit


(Mag-Mog-Moh-Moş=Mare,Moş, în limba pre-indoeuropeana).De
fapt, corect ar fi, „Reprezentanţii(Magii,Preoţii) religii-
lor celor care se închină Dumnezeului Unic cu faţa către Răsărit”.
Aceştia se închinau lui Za-Melc(Zeul Melc,simbolizat printr-o spirală)
Alte nume ale acestui Zeu mai erau Dalb-Moş(Moşul Alb) sau
Zeul-Moş.Precizăm că denumirea de Moş nu are doar înţelesul de om
în vârstă ci, în limba străveche,are sens de Înţelept,Iniţiat într-un
domeniu,Sfânt(sau zeu în limba străveche),Preot,Mag(Mah-Moh-Moş,
„H” şi „Ş” putând să-şi schimbe locurile între ele).
MELCHIOR este diminutivul de la MELCHI(MELC).Astăzi am
spune,Melcişor,Melcuţ.Rădăcina MELCHI(MOLCHI-MOLŞI)se
regăseşte în numele lui ZA-MOLCI(ZA-MELCHI) şi în numele lui
MELCHISEDEC(MELCHI-ZA-DAC).Dacă citim în Ep.către Evrei a
Sf.Ap.Pavel la Cap.7 vers.1-25,vedem că acest personaj enigmatic al
Vechiului Test.,căruia însuşi Avraam i-a dat zeciuială,nu are început
al zilelor, nici sfârşit(este chiar Viu în timp ce Sf.Ap.Pavel scrie epistola)
nu are tată,mamă sau spiţă de neam şi este Preot al Dumnezeului celui
Prea Înalt pururi.Ei bine MELCHISEDEC este manifestarea materială
(EON) a lui Dumnezeu Tatăl, pe Pământ.În acelaşi timp era şi în Cer şi
pe Pământ(precum Iisus care era şi pe Pământ şi în Cer,cum zice şi
credinţa creştină ortodoxă).Dealtfel şi în basmele daco-române îl avem
pe Dumnezeu Tatăl care umblă pe Pământ dimpreună cu Sf.Ap.Petru

109
să vadă ce fac oamenii şi să-i ajute sau să-i îndrepte.
Denumirea de Melc provine de la asocierea formei spiralei cu cochi-
lia melcului,iar Spirala este simbolul lui Dumnezeu Unic,Infinitul Viu,
Neplictisitor,infinit în manifestări.ADN-ul este spiralat,Galaxiile sunt
spiralate.Aşadar,MELCHIOR, este un ucenic,preot al lui Zamolxe,putem
chiar presupune că era geto-dac sau hitit(hetit) de neam.Prin el,dacii(şi
noi cu ei!,ca urmaşi ai lor) s-au închinat la Naşterea Mântuitorului
Hristos,iar Religia Zalmoxiană era una care îl aştepta pe Fiul lui
Dumnezeu să vină pe Pământ să ne mântuiască!De aceea s-au creştinat
pe nesimţite,repede şi fără convulsii grave strămoşii noştri daco-români.

90.AMON-RA zeitate supremă egipteană.De la dreapta la stânga citim:


AR-NOMA(AR-NUMA,AR-NUME)unde AR=Nobil, şi NOMA-NUMA=Nume.
Traducerea ar fi „NUME NOBIL(SFÂNT)”
CAPITOLUL IV

ALTE DENUMIRI, CUVINTE OBIŞNUITE

1.SANSCRITĂ, limba
SAN-SCRITĂ unde SAN=Sfânt şi SCRITA=Scriere, Scrisă.Traducerea este
„SCRIEREA SFÂNTĂ” sau „SCRISA S(F)ÂNTĂ” în l. română
veche ţărănească-daco-româna).
De ex., denumiri de localităţi sau sărbători în l. daco-română adică
în l. străromână sau limba veche ţărănească:
SÂNPETRU, SÂNGEORZ, SÂNNICOLAU, SÂNTA MARIE,
SÂNNICOARĂ, SÂNANDREI, SÂNMEDRU, SÂNTION, etc.

2.TARABOSTES-nobili daci din Sfatul Ţării.


TARA-BOSTES unde TARA=Ţară şi BOSTES=Nobili, Şefi, Conducători.
Traducerea ar fi „NOBILII(ŞEFII, CONDUCĂTORII) ŢĂRII”.

Poate „TĂRĂBOI”de aici provine, de la TARABOSTES.


Nobilii Ţării se întâlneau la Sfatul Ţării(un fel de Parlament), unde
discutau, negociau, se certau, etc., un „tărăboi” în toată regula!

110
BOSTES este pluralul de la BOSTE.Putem observa rădăcina „BOS”
care se regăseşte şi în cuvântul englez „BOSS”-Şef.
De asemenea, cuvântul „STAROSTE”, pare să provină tot din
TARABOSTES, dar prin pronunţie slavonă. „STAROSTE”
înseamnă conducător, şef onorific, om în vârstă, înţelept al unei
comunităţi.

3.ANU-Zeul suprem al triadei la vechii sumerieni.


În l. română avem urările „LA ANU’ ”, „LA MULŢI ANI”, etc.
De unde se vede că ANU era, la vechii sumerieni, doar Anul calendaristic şi nicidecum
un Zeu.Era vorba doar de ştiinţă astronomică pură, fără nici o urmă de religie
sau zei.ANU era Anul astronomic sau Calendaristic, ENLIL fiul său, era
Atmosfera(Zeul aerului) iar ENKI era Pământul cu subteranele lui.Astfel se
conturează primele ştiinţe laice rupte de supranatural,ASTRONOMIA(ANU),
METEOROLOGIA-HIDROLOGIA-FIZICA(ENLIL) şi GEOLOGIA-
GEOGRAFIA-CHIMIA-METALURGIA(ENKI).
Cu siguranţă, populaţiile vecine akadiene, babiloniene,asiriene, caldeene care erau
încă într-un stadiu incipient de cultură şi civilizţie, au asemuit aceste ştiinţe şi
mai ales obiectul lor de studiu cu nişte zeităţi, speriaţi fiind de ştiinţa şi puterea
sumerienilor.Poate că şi ignoranţa şi teama de necunoscut să-i fi făcut să
numească nişte ştiinţe cu apelativul de zei; nu-i mai puţin adevărat că şi su-
merienii(nu toţi, evident, ci doar cei Iniţiaţi!)se foloseau de frica pe care ştiinţele
lor le stârneau printre celelalte populaţii vecine(şi posibil chiar şi printre sume-
rienii de rând, neiniţiaţi în tainele „Ştiinţei”), întreţinând credinţa că ar fi vorba
de Zei adevăraţi, ca astfel să stăpânească mai uşor popoarele.
Totuşi, noi credem că doar teama de necunoscut a făcut ca ştiinţa sumerienilor să
capete valenţe zeificatoare. Iar urmaşii acelor popoare(akadian, babilonian,
asirian, caldeean) există şi în ziua de azi şi au cam aceleaşi atitudini şi reacţii,
distrugând şi satanizând tot ce nu iubesc şi înţeleg.
ŞTIINŢA în sine nu e rea, omul Rău îi deturnează sensul şi o face dăunătoare.Poate
de aceea ştiinţa ar trebui interzisă, însă trebuie să fim conştienţi că dacă n-ar fi
fost sumerienii care să dezvolte ştiinţa (ce, oricum, cu mai multe milenii înainte
apăruse şi se dezvoltase, în perioada prediluviană) ar fi făcut-o oricum alţii, de
ex. caldeenii sau akadienii(care acum se ridică împotriva ştiinţei occidentale,dar,
pariez că n-ar ezita să folosească Ştiinţa ca să supună ţări şi popoare
Dumnezeului lor, sau religiei lor!).

Aşadar,toată lumea „blamează” Ştiinţa, dar n-ar ezita s-o folosească ca să-i supună pe
alţii şi asta în numele lui Dumnezeu, religiei, puterii şi banilor.
Demagogie, Ipocrizie şi Fariseism în toată regula!

111
4.CHIP-faţă („Chip de lut”-M.Eminescu, „Luceafărul”)
CHI-P
KI-P
CHIUP-vas de lut
CHI-UP
KI-UP
unde KI=Zeiţa Pământului, soţia lui ANU(la vechii sumerieni).

Câteva exemple,zicem noi, edificatoare:

AN+KI=ANKI sau Cer-Pământ sau Fiinţă Umană la vechii sumerieni


ANKH=Crucea Vieţii la vechii egipteni.
ANCA-nume geto-daco-român ce înseamnă „VIAŢĂ” sau poate chiar
„FIINŢĂ UMANĂ”.

5.BIO=Viaţă în l. greacă
VIU=(în) Viaţă, l. daco-română. „A FI”, „(să)FIU”- „VIU”=a exista, a fi viu(!).
VIV= (în) Viaţă, l. latină
JIV=Viaţă, l. slavonă.

6.BAZILICA-casa împăratului (ulterior cu sensul de „BISERICĂ”).


BAZ – ILI - C(Ş)A
BESS(I) – ILI(RI) – C(Ş)A unde BESSI=neamul tracic al bessi-lor, ILI(RI)=Iliri,
iar CŞA=Casă, Ţară.Traducerea ar fi „ŢINUTUL
BESSO-ILIRILOR”.

Posibil ca numele propriu BĂSESCU să însemne „DIN


NEAMUL BESSI-LOR”, precum, de ex. BASARAB?

VASILE provine din BASILEUS=împărat în l. traco-greacă.


BASILEUS
BESSI-LEUS unde BESSI=neamul tracic al bessi-lor şi LEUS=Leu. Traducerea
ar fi „LEUL(PUTEREA) BESSI-LOR” sau „ BESSII CEI
PUTERNICI ŞI CURAJOŞI PRECUM LEUL”.

7.FRERE-l. franceză
FRATE-l. română
FRATER-l. latină
BRATÎI-l. slavonă(VRATÎI-FRATÎI)

112
BROTHER(se citeşte, Brafăr-Bravăr)-l. engleză
BRUDER-l. germană

Se vede limpede că l. franceză, l. latină, l. galică, l. daco-română, l. slavonă, l. engleză,


l. germană (fără a aminti şi l. sanscrită), au un fond comun indo-european.
Nici vorbă de împrumuturi de la o limbă la alta!!
Fiecare din aceste limbi este de sine stătătoare, neavând nevoie de lexic din alte limbi.
Deasemeni, nu mai este nevoie de „romanizarea” sau „latinizarea” nici unui popor de
către Imperiul colonizator-globalist-„civilizator” Roman, pentru a explica asemănă-
rile dintre aceste limbi. Dealtfel este mult mai greu de explicat cum Imperiul Roman
a reuşit să „latinizeze” o Europă întreagă, mai puţin Peninsula Italică, unde se găsesc
cel puţin 15 dialecte complet diferite între ele, având foarte puţine asemănări cu l.
latină (ca dealtfel şi restul Europei aşa-zis „latină”), dar foarte asemănătoare cu l.
daco-română veche(sau l. română ţărănească veche).

8.IZVESTIA=Scânteie în l. rusă.
IZ-VEST(I)A unde IZ-IZA=a curge, apă curgătoare, a genera şi VEST(I)A=Foc (la
traco-daci) sau zeiţa VESTA(curata, pura, fecioara, de unde şi latinii
numeau pe preotesele fecioare care slujeau la temple VESTALE).
Alt exemplu:
IZVOR-l. daco-română
IZ-VOR unde IZ=v. mai sus, şi VOR-BOR-BUR=Puternic, Bărbat.
Traducerea ar fi „APĂ CE CURGE(IESE) CU PUTERE”.

9.BABA-femeie (bărbat, mai rar) în vârstă.


În l. daco-română avem de ex. „BABA DOCHIA”- adică
„BĂTRÂNA DACIE”, BABA NOVAC- căpitan al Domnitorului
MIHAI VITEAZU, etc.
Şi în l. slavonă „BABA”=femeie în vârstă.
Subliniez încă odată, NU ESTE VORBA DE UN ÎMPRUMUT DIN
DACO-ROMÂNĂ ÎN SLAVONĂ SAU INVERS, CI DE UN FOND COMUN DE
CUVINTE AL TUTUROR LIMBILOR INDO-EUROPENE.

10.NOUA-diferit de vechi(l. daco-română).


NOVA-l. latină
NOVAIA (Zemlea)=(Pământul) Nou-l. rusă
NOVOSTI=Noutăţi-l. rusă

11.DA-afirmaţie daco-română( preluată şi de slavi-mai ales de ruşi, bulgari).


DA=Alb(cf. „DALB”), Luminos, Curat, Pur, Adevărat, Sfânt-Zeu(cf. „DEVA-

113
DAVA”-l. geto-dacică)
DA(VA)
DA(U)
DZAU-ZAU-ZĂU=Zeu, Sfânt

sau,
SI-afirmaţie, l. italiană
ZI-Zeu, Sfânt, Suflet(cf. l. sumeriană), unitate astronomică-calendaristică
DI(U)
DE(U)DZEUZEUZĂU
DE(O)
DIEU-Zeu, l. franceză

12.COPÂRŞEU-sicriu
COPAE-RX(EU)
COPAE-R(E)X unde COPAE=Copaie, Albie de lemn şi REX=Rege, Nobil,
Taraboste,l. latină.Traducerea ar fi „COPAIE REGALĂ”.
Ştim că nobilii geto-daci erau înmormântaţi, oamenii simpli
sau săraci erau incineraţi.Copaia regală(nobiliară) era sicriul din
lemn în care erau îngropaţi aceşti Tarabostes.

13.COCIOABĂ-căsuţă dărăpănată
CO(T)-CIOABĂ unde COT=Casă(v.COTTAGE=căsuţă-l. engleză, COTEŢ, etc) şi
CIOABĂ=Cioban.Traducerea ar fi „CASĂ CIOBĂNEASCĂ”.

14.MOŞTENITOR
MOŞ-TENITOR unde MOŞ=Sfânt, Zeu, Strămoşi, Pământ, Tradiţie, Frumos, etc.
iar TENITOR=Ţinător, Păstrător,etc.Traducerea ar fi
„PĂSTRĂTORI(ŢINĂTORI) DE TRADIŢII,PAMÂNT ŞI
ŢARĂ” sau „URMĂTORI FIDELI AI ÎNAINTAŞILOR”.

15.ŢINTIRIM-cimitir
XIN-XIRIM
CSIN-CSIRIM
CSEN-CSEREM
CEN-CEREM unde CEN=Cenuşă(v. „CENERE”=Cenuşă-l. latină) şi CEREM=
Cer (v. „COELUM”=Cer-l. latină).Traducerea ar fi „CENUŞA
CERULUI”.La daci şi traci era obiceiul ca morţii să fie incineraţi,
deoarece trupul păcătos nu putea ajunge la cer decât după ce era
purificat prin ardere.Dar numai oamenii simpli era incineraţi,

114
nobilii(tarabostes),regii erau înmormântaţi.

Notă:
Faptul că amintesc unele cuvinte din l. latină asemănătoare cu
cele din l. daco-română nu înseamnă că cele din urmă provin din cele dintâi(adică din
l. latină provin cuvintele din daco-română),ci mai curând faptul că pur şi simplu
amândouă limbile au fond comun de cuvinte, oarecum asemănătoare.Având o limbă
strămoş comună e de aşteptat să aibă cuvinte oarecum identice, fără a mai fi nevoie
să explicăm acest lucru printr-o „latinizare” ipotetică.Latinii erau oameni pragmatici,
nu-şi pierdeau timpul „învăţând” pe barbari l. latină(mai ales că în Legiunile romane
erau oricum foarte mulţi străini care vorbeau rău de tot latina.Poate că ar fi fost mai
bine şi mai practic ca înainte de a-i „latiniza” pe daci, să fi latinizat Legiunile ca să
vorbească o limbă corectă şi unitară.Faptul că n-au făcut-o se vede prin aceea că n-au
reuşit să latinizeze omogen nici măcar Peninsula Italică,astăzi fiind peste 15 dialecte
atât de diferite încât nu se pot înţelege dacă vorbeşte fiecare în limba sa.
Rămâne un mister faptul că în Dacia,deşi a fost cucerit doar 14% din teritoriu
şi pe o durată de doar 165 ani, „latinizarea” a reuşit cu succes 100%, inclusiv în
teritorii niciodată cucerite de armatele imperiale şi ca misterul să fie şi mai mare,
notaţi omogenitatea limbii pe toată suprafaţa Daciei.
Răspunsul este mult mai simplu decât credem.De fapt, nu e nici un mister.
Ambele limbi şi daco-româna şi latina erau asemănătoare, având un strămoş
comun.Dealtfel, latinii se considerau urmaşii troienilor, iar troienii erau la origine
traco-daci.Astfel, cercul se închide.Acum 2000 de ani diferenţele dintre limba dacilor
şi a latinilor erau mult mai mici ca astăzi.Aşa cum am mai spus,chiar latinii nu
vorbeau l. latină ci un fel de „latină vulgară” care nu era decât limba traco-daco-
geţilor.Limba latină a fost o creaţie artificială,folosită doar de elita intelectuală şi
politică şi în acte de cancelarie.Motivul creării acestei limbi moarte-nefiind vorbită de
marea masă a cetăţenilor-e destul de obscur, probabil unii latini „naţionalişti” sau
snobi, nemaidorind să vorbească limba strămoşilor lor traco-daci,adică aşa numita
„latină vulgară”, şi nici să-şi amintească de provenienţa lor genetică din rândurile
„barbarilor” traco-daci, s-au văzut nevoiţi să creeze o nouă limbă-limba latină-pe
care însă nu au reuşit s-o impună nici atunci, nici prin Biserica Romano-Catolică mai
târziu, altor popoare, rămânând moartă din naştere!Sunt texte antice care confirmă
faptul că grecii îi considerau pe latini (încă) nişte „barbari”,datorită originii lor traco-
dacice, chiar în plină perioadă de expansiune a Imperiului Roman.Probabil acest
lucru i-a făcut pe unii snobi să-şi renege originea traco-dacică şi să dorească să-şi
schimbe şi limba, ca să nu mai fie nevoiţi să mai suporte umilinţele din partea
grecilor, cum că ar fi de origine umilă.)

16.MORMAN-ridicătură de pământ

115
MOR-MAN unde MOR=Mort, Moarte şi MAN=Om.Traducerea ar fi
„(FĂCUT-RIDICAT) LA MOARTEA OMULUI”.
De ex.
MORMÂNT
MOR-MAN-T unde MOR=Mort, Moarte , MAN=Om şi T=Tumul?
Atunci traducerea ar fi „MOVILĂ LA MOARTEA
OMULUI”.

17.NEA(l. daco-română)-zăpadă
NIX, NIVIS(l. latină)
NEIGE(l. franceză)

În aceste exemple nu văd nici o legătură logică, lingvistică, fonetică care să


explice satisfăcător, transformările fonetice din latinescul NIX, NIVIS în daco-
românul NEA.
De ex., REX-REGIS în latină a format prin „latinizare” românescul REGE(şi
sanscritul RAJA!).Urmând aceleaşi legi fonetice de „latinizare” înseamnă că
latinescul NIX-NIVIS a format în l. română NIGE-NEGE( adică NEA…), sau REX-
REGIS a format românescul REA(adică REGE).
Adevărul e că în l. franceză chiar se spune NEIGE(se pronunţă NEJ) la zăpadă
iar în l. spaniolă se spune REAL la REGAL.Se pare că legile fonetice ale latinizării au
funcţionat mai bine în l. franceză şi spaniolă decât în l. română.
Totuşi, pentru a fi corecţi, trebuie să amintim că verbul daco-român A NINGE
aduce puţin cu NIGE-NEGE,(presupus a fi cuvântul format după legile latinizării).
Mai putem menţiona,tot în spiritul adevărului, că poetul român I. BARBU,
într-o celebră poezie a sa, are un personaj feminin numit (lapona) ENIGEL-
(E)NIGE(L).

18.ADĂLMAŞ-băutură servită după o învoială, ca pecetluire a unui contract verbal


efectuat între două părţi
A-DALMAŞ
A-DZALMOŞ
A-ZALMOŞ
A-ZALMOX(E) unde A=(genitiv) Al lui…,şi ZALMOXE=Zeul unic suprem la
daco-geţi.Traducerea ar fi „(ÎN FAŢA) LUI ZALMOXE(FACEM
AFACEREA)”.

Sau,

A-DAR-MOŞ unde A=genitiv AL, AI, DAR=Dar sau închinare, onorare a cuiva

116
şi MOŞ=Strămoş, Sfânt, Frumos, Bun.Traducerea ar fi
„DAR(ÎNCHINARE) ÎN AMINTIREA MOŞILOR NOŞTRI LA
ÎNCHEIEREA AFACERII NOASTRE”.

19.A IUBI-l. daco-română


(L)IUBI-l. slavonă
LIEBE-l. germană
(LOBE)
LOVE-l. engleză

AMA-l. latină
(K)AMA-l. sanscrită

20.POTECĂ-cărare, cale(l.daco-română)
POT-ECĂ
PAT-ECĂ
PATH-potecă, cale, drum(l. engleză)
PATH.H-drum(l.sanscrită)

21.FEMEIE-l. română
FOMEIE-l. română veche
VOMEIE
UOMEIE(WOMEIEWOMAN-l. engleză)MAN=Bărbat;WO-MAN=Femeie

(U)OM=Bărbat
(U)OMEIE(OAMĂ)=Femeie

22.MILK-lapte(l. engleză)
MILCH-l. germană
M(A)LACO-l. slavonă
(M)LACTO-l. latină
(GA)LACTO-l. greacă
LAPTE-l. daco-română

23.ŢIGAN
XIGAN

117
CSI-GAN
CŞI-GAN unde CŞI=ŞESURI(CŞESURI), CÂMPURI şi GAN=Gange.Traducerea
ar fi „DIN CÂMPIILE GANGELUI”
sau,
XI-GAN
CŞI-CAN unde CŞI=v.mai sus şi CAN(HAN)=Câine.Traducerea ar fi „CÂINII
STEPEI(CÂMPIEI,ŞESULUI)”.

24.STANĂ(de piatră)-l. daco-română


STONE-l. engleză
STEIN-l. germană

25.AI=usturoi în l. străromână(daco-româna)
AILLE(se pronunţă „Ai”)=usturoi în l. franceză
ALLIUM=(se pronunţă „Alium”)=usturoi în l. latină.

Limba română de astăzi, faţă de limba străromână(daco-româna sau limba veche


ţărănească română), are influenţe masive,-nu neapărat în lexic(fondul de cuvinte), cât
mai ales în sunete şi pronunţii,-din alte limbi cu care de-a lungul veacurilor au intrat
în contact;influenţa cea mai puternică a fost din partea slavilor, numărul lor mare şi
sălbăticia lor(cu toate că au fost asimilaţi pe teritoriul Daciei de populaţia daco-
română) au făcut ca,-printre altele, de ex., unele practici păgâne străine de spiritul
curat, drept, monoteist dacic-limba dacilor să se transforme împrumutând sunete şi
pronunţii slave.
Următoarea mare influenţă a fost migraţia hunilor (nu şi cronologic, evident, căci
hunii au sosit înaintea slavilor, dar numărul lor foarte mic nu a putut influenţa
decisiv l. română.Doar spiritul lor mult mai sălbatic şi înclinat către distrugere era
mai puternic decât cel al slavilor).
Aceştia au sosit în două valuri, primul sub conducerea lui Attila în sec IV, apoi
nevoiţi să plece după înfrângeri succesive în confruntările cu Imperiul Roman de
Răsărit sau de Apus; al doilea val în sec IX, când reuşesc să se stabilească definitv în
Câmpia Panonică.
La începutul creştinării lor, hunii erau ortodocşi.După Marea Schismă, la
presiunile Papei şi cu promisiunile de cucerire şi supunere a întreg teritoriului
Daciei(Moldova, Ardealul şi Ţara Românească, Banatul, Dobrogea) împreună cu
binecuvântarea, banii şi sprijinul politico-diplomatic al Bisericii Romano-Catolice,
care Biserică dorea aducerea Daciei întregi sub jurisdicţia catolicismului, în dauna
Bisericii Începătoare şi singura adevărată, cea Ortodoxă.Ei bine, din acest moment,
influenţa hunilor sprijiniţi de Biserica Romano-Catolică va deveni mult mai puternică

118
şi mai distructivă pentru neamul daco-român şi pentru credinţa creştină ortodoxă
decât influenţa slavonă până, inclusiv, în zilele noastre.
Slavii au mai încercat să câştige pentru ei Dacia întreagă, folosindu-se(cu
sprijinul tacit al grecilor ortodocşi) de creştinismul ortodox ca să-şi impună limba
slavonă în cultul Bisericii, mai apoi chiar în actele oficiale de cancelarie.
Aceste două influenţe puternice, hunii(ca marionetă)împreună cu Catolicismul şi
slavii + grecii cu Ortodoxia, s-au luptat pentru acapararea şi subjugarea întregului
teritoriu al Daciei şi al locuitorilor ei, daco-românii.Prinşi între două forţe ostile de
primă mărime daco-românii au încercat să reziste păstrându-şi creştinismul primar
ortodox primit de la Sf. Apostol Andrei, păstrându-şi limba, portul şi tradiţiile orale
rămase de la vechii moşi şi strămoşi daci(v.”MIORIŢA”,”MEŞTERUL MANOLE”,
„TOMA ALIMOŞ”, „IOVAN IORGOVAN”,etc., precum şi basme sau diverse
cunoştinţe despre proprietăţile vindecătoare ale plantelor-lista ar putea continua,
desigur).
În timp s-au adăugat şi alte forţe ostile daco-românilor afară de cele două deja
amintite.Biserica Romano-Catolică observând că statul hun-artificial creat ca
mariontă pentru a servi împlinirii obiectivelor de cucerire şi aducere la catolicism
a daco-românilor ortododcşi-nu a dat randament, a creat un alt stat artificial pe care
de asemenea l-a susţinut financiar, diplomatic şi politic şi anume Imperiul
Habsburgic, care s-a transformat urgent în braţul armat al Papei şi Bisericii Catolice.
De asemenea, începând cu sec XI-XII apar primele semne al unui alt Imperiu,
numit Otoman mai târziu, care pentru multe veacuri a fost coşmarul daco-
românilor(alături de tătari şi cazaci).
Şi de parcă nu era destul, leşii(polonii) susţinuţi deasemeni financiar, politic şi
diplomatic de către Papă, doreau şi ei să se extindă în acest teritoriu al Daciei (deja
vânat până acum de huni, habsburgi(austrieci), slavi, greci şi turci).
În calea tuturor acestora stătea singur, izolat, fără aliaţi, poporul daco-
român.Pentru a-l distruge definitiv au început să-i mistifice Istoria, să-l umilească,
să-l fure, să-l distrugă fizic, prin toate căile posibile(prin război, prin religie, prin
izolare, prin economie, politică şi diplomaţie).
Desigur,toate aceste lucruri au fost posibile cu ajutorul diabolic al Ocultei
Masonice, care de milenii a vrut să distrugă acest popor dacic(apoi daco-român) din
cauza invidiei.N-a suportat să vadă acest popor, blând, smerit, curat, simplu,
credincios, cum prosperă, ci a vrut ca Răul, hoţia, minciuna să învingă, iar pentru a
împlini acest lucru a făcut orice compromis şi orice lucru urât înaintea lui Dumnezeu.
Ultimele influenţe(şi cele mai grave pentru poporul daco-român, în afară de ceea
ce se întâmplă în zilele noastre) sunt cele ale fanarioţilor şi comuniştilor, influenţe
desfăşurate pe o perioadă de cca. 250 ani.
În această perioadă s-a urmărit distrugerea(a se citi „modernizarea”) limbii
vechi dacice(sau a daco-românei) prin adăugarea de neologisme din l. latină(pentru a

119
se dovedi „latinitatea” l. daco-române), din l. franceză, din l.slavonă şi greacă,
concomitent cu inventarea unei „istorii” mistificate poporului daco-român pentru a
susţine „ştiinţific” dominaţia asupra teritoriului vechii Dacii şi pentru a subjuga
ideologic poporul autohton daco-român care (în viziunea lor) în câteva generaţii se va
deznaţionaliza uitându-şi Adevărata Istorie, Limba, Neamul, părăsindu-şi Arhetipul
Spiritual, Moral şi genetic sădit în ei de Dumnezeu, pentru a fi, apoi, asimilaţi de
popoarele din jur, pierzându-şi astfe, Identitatea şi Demnitatea(unul din rolul dacilor
lăsat de lor de Dumnezeu, de ex., este şi acela de-PĂSTRĂTORI ŞI APĂRĂTORI AI
GRĂDINII RAIULUI, ADICĂ DACIA sau ROMÂNIA DE AZI).
Şcoala Ardeleană, cu preoţii şi episcopii greco-catolici, au lansat un mesaj foarte
clar pentru cine ştie să vadă printre rânduri, şi anume: „DACĂ VREŢI SĂ VĂ
RECĂPĂTAŢI ISTORIA ADEVĂRATĂ(CE SE AFLĂ ÎN ARHIVELE
VATICANULUI BINE CONSERVATĂ ŞI APĂRATĂ), DEMNITATEA, LIMBA,
ŢARA(DACIA VECHE), TREBUIE SĂ VĂ UNIŢI CU ROMA SAU SĂ FIŢI
CATOLICI, DACĂ NU VEŢI FACE ACEASTA, VĂ VEŢI CHINUI MAI
DEPARTE SĂ VĂ APĂRAŢI INTERESELE ŞI NEAMUL ŞI ISTORIA, FĂRĂ
SUCCES, SINGURI, IZOLAŢI, CA ŞI PÂNĂ ACUM.ALEGEREA VĂ
APARŢINE!”
Susţinerea ideii„latinizării” dacilor servea catolicilor, făcându-i pe daco-românii
care nu-şi cunoşteau adevărata Istorie, să creadă că ar trebui să fie catolici dacă vor
să scape de pretenţiile teritoriale ale hunilor.Cine contrazicea catolicismul,
contrazicea „latinitatea”, cine contrazicea „latinitatea” îi făcea pe huni stăpâni, cel
puţin, în Ardeal.Deci, pentru a rămâne stăpâni în Ardeal, daco-românii trebuiau să-şi
renege originea pur dacică a lor şi a limbii vorbite de ei şi să „declare” că sunt
„urmaşii coloniştilor şi a soldaţilor romani”, în caz contrar, hunii şi alte popoare
vecine(ţiganii, hunii, slavii, etc.) vor locui ţara lor.
De fapt, Biserica Romano-Catolică s-a folosit tot timpul de huni împotriva
daco-românilor( cu privire la disputele teritoriale şi lingvistico-istorice) pentru a ne
şantaja pe noi, daco-românii.”Dacă nu veniţi la catolicism, atunci, ţara voastră Dacia
o dăm hunilor(mai apoi habsburgilor, polonilor, etc.).
Dacă veniţi la noi, la catolici, atunci ţara voastră Dacia rămâne a voastră, iar
Biserica Romano-Catolică vă recunoaşte dreptul de a vă numi urmaşi ai vechilor daci
şi de a trăi în ţinuturile ce au fost ale voastre dintotdeauna, vă va da, deasemeni,
dreptul de a învăţa adevărata voastră Istorie, de a vă păstra tradiţiile şi limba”.
Acum câteva secole, două-trei mai sigur, poate că Biserica Romano-Catolică
ar fi putut (dacă voia sincer), să împlinească aceste promisiuni.Astăzi însă, Oculta
Masonică e mult prea puternică, pentru ca Papa să mai poată să ne permită să ne
învăţăm adevărata Istorie, din păcate.Dealtfel, Oculta Masonică este atât de
puternică încât chiar numai contează pentru noi dacă ne declarăm de origine „latină”
sau dacică.Bisericile Ortodoxă şi Catolică însele sunt ameninţate cu dispariţia de

120
către Oculta Masonică (care este clar anticreştină) ca să le mai pese de restabilirea
Adevărului cu privire la originea daco-românilor sau ca să anuleze legenda
„latinizării” dacilor sau în general ca să mai poată face ceva în această privinţă.
Oculta Masonică deja a hotărât să şteargă de pe hartă şi din Istorie poporul
daco-român o dată pentru totdeauna şi să repopuleze vechea Dacie cu ţigani, cu
huni(nu secui, secuii nu sunt huni, sunt daci maghiarizaţi!!!), cu fel de fel de popoare
care mai de care mai „alese”.Pe daco-români îi ucide cu hrană nesănătoasă, cu
poluare, cu sărăcie, prin avorturi, prin emigrare în ţări străine ca să fie asimilaţi şi
să-şi piardă identitatea, vânzându-şi Neamul, Limba, Istoria pe un blid de linte,
asemenea lui ESAU din Vechiul Testament, care şi-a vândut dreptul de întâi născut
fratelui său Iacov, pentru că flămând fiind, credea că totul în lume se reduce doar la
mâncare sau bani, iar când tatăl său a vrut să-l binecuvânteze, ca întâi născut ce era,
binecuvântările le-a primit Iacov şi nu el, deoarece îşi vându-se dreptul de întâi
născut. Aşa păţesc şi cei ce pleacă, în loc să-şi ajute semenii săi daco-români, ei
îmbogăţesc şi ajută nişte străini, cărora oricum nu le pasă de ei(de daco-români)
decât atât cât le sunt de folos, şi îşi vând dreptul de a fi şi de a se numi daco-români,
pe un număr mai mare sau mai mic de bani.
Dacă în loc să emigrăm am munci să ne facem ţara din nou un colţ de Rai,
cum a fost la început, acest lucru ar fi plăcut înaintea lui Dumnezeu, a sfinţilor şi a
moşilor şi strămoşilor noştri daci şi daco-români.Desigur, nu va fi uşor, dar este
aproape o datorie, o obligaţie nu pentru strămoşi, ci pentru URMAŞI.Cum zicea
Ştefan cel Mare în „APUS DE SOARE” -B. Şt. Delavrancea: „MOLDOVA NU-I A
MEA, NICI A VOASTRĂ(adică a celor din prezentul lui sau al nostru), CI A
URMAŞILOR-URMAŞILOR VOŞTRI ÎN VEACUL VEACULUI !”
Căci dacă strămoşilor noştri daci sau daco-români nu le păsa de noi, urmaşii
lor, astăzi eram catolici, musulmani, turci, ruşi, huni, ţigani, etc. Sau ne pare rău că
nu suntem? Dacă e cineva căruia îi pare rău că e daco-român creştin ortodox, atunci
acela să emigreze şi să nu mai vină înapoi, însă dacă în inimile noastre ne mai simţim
daco-români creştini ortodocşi, atunci să răbdăm, să intrăm în politică(ca să nu mai
fie în politică, diplomaţie cei străini de Neam, Limbă, Istorie şi Ţară departe de
interesele poporului daco-român!), să reclădim vechile trăsături ale daco-
românilor,blândeţea, smerenia, dârzenia, curajul, credinţa, spiritul de muncă, de
dreptate, adevăr, lipsa hoţiei, a minciunii, a mitei, a goanei după bani şi onoruri cu
orice preţ, să fim oameni de omenie, primitori de străini dar aprigi cu cei ce îşi uită
lungul nasului devenind din oaspeţi, stăpâni, etc.
Într-un cuvânt, SĂ NU UITĂM CINE SUNTEM!Să ne învingem apatia şi
complacerea în ideea că nu putem face nimic.Putem face dacă ne reamintim Istoria,
Credinţa, Limba şi Neamul, dacă ne unim, nu să ucidem nevinovaţi ca musulmanii
sau să pornim războaie ca ţări mai mult sau mai puţin civilizate ci, prin „Tactica
Minimei Rezistenţe” să nu cedăm nici un milimetru de pământ din ţara noastră, să nu

121
lăsăm sau să votăm oameni politici de altă etnie decât cea daco-română, pentru că cei
de altă etnie vor face interesele etniei lor şi nu le vor păsa de noi(Noi daco-românii
suntem toleranţi de mii de ani, de la Creaţie şi iubim pe alţii de alt neam, e în gena
noastră să fim aşa, ca Adevărat Popor Ales de Dumnezeu, astfel că am avea grijă de
acele neamuri mai bine decât ar face-o ele pentru noi), să nu lăsăm să ne polueze
apele, aerul , pământul, să nu lăsăm să omoare speciile de plante şi animale naturale
autohtone înlocuindu-le cu specii de plante şi animale modificate genetic(doar pentru
că ne sunt date gratuit) întrucât sunt extrem de nocive pentru sănătate(precum toate
margarinele).Şi când spun nocive pentru sănătate, mă refer la faptul că efectele se văd
după două-trei generaţii.Vom ajunge din ce în ce mai slabi fizic şi psihic, mai
predispuşi îmbolnăvirilor iar de aici, dependenţi de medicamente scumpe, tratamente
scumpe, medici pe scurt, vom depinde de BANI.
IAR ATUNCI VOM FI UŞOR DE MANEVRAT, VREI BANI PENTRU A FI
SĂNĂTOS, FĂ CE SPUNE OCULTA MASONICĂ.NU FACI CE VREA OCULTA
MASONICĂ RĂMÂI FĂRĂ BANI ŞI COPIII SAU RUDELE SAU PRIETENII ÎŢI
VOR MURI DIN LIPSĂ DE TRATAMENT SAU DE FOAME.
ÎMPOTRIVA ACESTEI OCULTE MASONICE S-AU LUPTAT DECEBAL ŞI
AI LUI ŞI DACO-ROMÂNII ÎN PERIOADA SEC. II-SEC.XX.
NOI CEI DE AZI, DUCEM LUPTA MAI DEPARTE, DAR ÎN ALTĂ FORMĂ, NU
CU ARMA CI CU CREŞTINISMUL ŞI ISTORIA NOASTRĂ, CU VORBA SCRISĂ
ŞI VORBITĂ, CU BLÂNDEŢE ŞI DRAGOSTE DAR CU O FORŢĂ
NEMAIPOMENITĂ DEOARECE DUMNEZEU ESTE ALĂTURI DE NOI!
ŞI VA FI ATÂTA TIMP CÂT NU VOM UCIDE PE NIMENI PENTRU IDEILE
NOASTRE.DAR DACĂ VOM FI ATACAŢI, VOM RĂSPUNDE PE MĂSURĂ!!!
SUNTEM MULŢI ŞI ASEMENEA OCULTEI MASONICE SUNTEM PESTE
TOT.ÎN SPATELE ORICĂRUI TRĂDĂTOR DIN POLITICĂ, SERVICII
SECRETE, MASS-MEDIA, CULTURĂ, SĂNĂTATE, EDUCAŢIE, ETC. SE AFLĂ
UN OM DE-AL NOSTRU CARE ADUNĂ DOVEZILE ŞI LA MOMENTUL
OPORTUN LE VA FOLOSI.
NU VEŢI ŞTI CINE VĂ URMĂREŞTE MIŞCĂRILE!
NU VĂ TEMEŢI, NU VĂ VA ASASINA NIMENI, VĂ VOM LĂSA PEDEPSEI LUI
DUMNEZEU ŞI CREDEŢI-NE, MAI BINE NU V-AŢI FI NĂSCUT, DECÂT SĂ VĂ
PEDEPSEASCĂ EL!
DE DATA ASTA SUNTEM MULŢI ŞI UNIŢI IAR ZIUA REDEŞTEPTĂRII
NOASTRE SE APROPIE…IAR CÂND NE VOM SCULA, VA FI CA ÎN 1989, BA
CHIAR MAI BINE.
NU TREBUIE SĂ APELĂM LA FORŢĂ SAU LA TERORISM, AM FACE JOCUL
OCULTEI MASONICE, DÂNDU-LE OCAZIA SĂ PORNEASCĂ UN
RĂZBOI(CEEA CE EI ABIA AŞTEAPTĂ), NU TREBUIE SĂ-I PROVOCĂM, CI,
DIN CONTRĂ, SĂ LUPTĂM CU ARMELE LOR.VOM STA ASCUNŞI, NEŞTIUŢI

122
ŞI VOM PENETRA CU AGENŢII NOŞTRI SAU DUBLI TOATE EŞALOANELE
LOR DIN TOATE SEGMENTELE VIEŢII, DE LA MASS-MEDIA, SERVICII
SECRETE, PARTIDE POLITICE PÂNĂ CHIAR ÎN INIMA OCULTEI
MASONICE, ASTFEL NU VOR ŞTI NICIODATĂ CINE LE SUNT OAMENII CEI
MAI DE ÎNCREDERE!CU DACO-ROMÂNII MULŢI ŞI-AU RUPT DINŢII DE-A
LUNGUL ISTORIEI, E VREMEA CA OCULTA MASONICĂ SĂ IASĂ ODATĂ
DIN ISTORIE PENTRU TOTDEAUNA, SĂ NU MAI DISTRUGĂ VIEŢILE ŞI
SUFLETELE OAMENILOR DIN ORDINUL CELUI RĂU.
NU TREBUIE SĂ NE ÎNTÂLNIM CEI CE LUPTĂM ÎMPOTRIVA
OCULTEI PENTRU CĂ NE-AR URMĂRI ŞI PRINDE CU UŞURINŢĂ, CI, FĂRĂ
SĂ ŞTIM UNII DE ALŢII, SĂ STĂM ASCUNŞI, FĂRĂ SĂ NE DĂM DE GOL
ASUPRA IDEILOR NOASTRE, DAR SĂ LE ÎNFĂPTUIM ATUNCI CÂND
PUTEM, FĂRĂ A STÂRNI ATENŢIA ASUPRA NOASTRĂ.VOM LUCRA ŞI
LUPTA ÎN ASCUNS(IAR CÂND SPUNEM „ÎN ASCUNS” NU NE REFERIM LA A
PLECA ÎN PEŞTERI ORI ÎN MUNŢI, CĂCI CU TEHNICA LOR NE-AR PRINDE
UŞOR, CI A STA ŞI A NE VEDEA DE TREBURILE NOASTRE, VORBIND
EXACT CA OCULTA MASONICĂ DAR AVÂND ÎN MINTE SĂ PENETRĂM
TOATE NIVELELE EI PENTRU A O CUCERI DIN INTERIOR.FACEM CUM A
FĂCUT ŞI OCULTA MASONOCĂ DE LA CREAREA LUMII PÂNĂ AZI, A
LUCRAT ÎN ASCUNS, PENETRÂND NIVELELE NATURALE LĂSATE DE
DUMNEZEU DUPĂ CREAŢIE, PÂNĂ CE ATINGÂND PUTEREA MAXIMĂ AU
IEŞIT LA LUMINA ZILEI GÂNDIND CĂ NIMENI NU ÎI POATE FACE FAŢĂ).
ÎNTR-ADEVĂR, PE FAŢĂ, ASTĂZI, NIMENI NU POATE LUPTA
CONTRA EI(VEZI CĂ MUSULMANII ÎNCEARCĂ, DAR OCULTA NU-I
ZDROBEŞTE NUMAI ŞI NUMAI PENTRU CĂ SUNT DE ORIGINE SEMITICĂ,
ORICINE ALTCINEVA DACĂ AR FI ÎNCERCAT AR FI FOST DISTRUS
PENTRU TOTDEAUNA).
DE ACEEA TREBUIE SĂ FIM EXTREM DE ABILI ŞI PREFĂCUŢI
PENTRU A REUŞI SĂ INTRĂM ÎN TOATE SEGMENTELE ŞI NIVELELE
OCULTEI.DEASEMENEA, OCULTA ARE MILENII DE EXPERIENŢĂ ÎN
MUNCITUL ÎN ASCUNS, NOI NU, CA FII AI LUMINII AM LUCRAT TOT
TIMPUL LA VEDERE.ACUM ÎNSĂ VA TREBUI SĂ SCHIMBĂM TACTICA ŞI
SĂ STABILIM O NOUĂ STRATEGIE CARE S-AR PUTEA SĂ DUREZE MULTE
SUTE SAU MII DE ANI PÂNĂ CE VOM READUCE NORMALITATEA PE
PĂMÂNT, EVIDENT CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU-TATĂL, DUMNEZEU-
FIUL, DUMNEZEU-DUHUL SFÂNT, CU RUGĂCIUNILE MAICII DOMNULUI
ŞI ALE TUTUROR SFINŢILOR.
SĂ FIM CIRCUMSPECŢI CU CEI CE PRIN INTERNET SAU PRIN
ALTE CĂI NE ADEMENESC SĂ NE UNIM PE FAŢĂ SAU ÎN PĂDURI ŞI
PEŞTERI;ACEI CE FAC ACESTE INVITAŢII CU SIGURANŢĂ SUNT AGENŢI

123
AI OCULTEI CE VOR ASTFEL SĂ NE DEMASCĂM PENTRU A NE ANIHILA
MAI UŞOR.DACĂ ÎNSĂ VOM FACE SĂ CIRCULE IDEILE ŞI LUPTA
NOASTRĂ FĂRĂ SĂ NE ŞTIM UNII PE ALŢII SAU SĂ NE ÎNREGIMENTĂM ÎN
VRE-O ORGANIZAŢIE ORICÂT DE TENTANTĂ AR FI SAU CARE AR
VEHICULA IDEILE NOASTRE, ATUNCI, NEŞTIIND CARE SUNT „AI
NOŞTRI”, OCULTA AR FI ÎNTR-O NESIGURANŢĂ CUMPLITĂ, NEŞTIIND
UNDE SAU PÂNĂ UNDE AU AJUNS AGENŢII NOŞTRI.
IAR NOI, CU ZÂMBETUL PE BUZE, VOM ZICE CA EI ŞI VOM
FACE CA NOI!!!.ÎN FELUL ACESTA NU PUTEM FI PENETRAŢI DE AGENŢII
OCULTEI(NEŞTIIND PE CINE SĂ URMĂREASCĂ, CINE SUNT MEMBRII,
CINE-I CAPUL SAU NEPUTÂND GHICI CARE SUNT „DACO-ROMÂNII, FII AI
LUMINII” ŞI CARE CEI SUPUŞI EI CU ADEVĂRAT, IAR CÂND VOR AFLA,
VA FI PREA TÂRZIU), ÎN SCHIMB NOI VOM PUTEA PĂTRUNDE FĂRĂ CA EI
SĂ POATĂ GHICI CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT.
NICI TRĂDAREA NU VA PUTEA FUNCŢIONA, PENTRU CĂ DACĂ EU
MĂ ŞTIU DOAR PE MINE CĂ LUPT ÎMPOTRIVA OCULTEI, DACĂ OCULTA
MĂ PRINDE NU MĂ POT TRĂDA DECÂT PE MINE.SUBLIM, NU?
ATÂT TREBUIE ACUM SĂ FACEM , SĂ NE ASIGURĂM CĂ ACESTE
IDEI AJUNG LA CÂT MAI MULŢI DACO-ROMÂNI DE-AI NOŞTRI ŞI
FIECARE, PE CONT PROPRIU, VA DUCE LUPTA ÎN FELUL SĂU.
DAR, ATENŢIE,REPET, FĂRĂ ACTE TERORISTE, FĂRĂ
ASASINATE, FĂRĂ VIOLENŢĂ, FĂRĂ RĂZBOI, FĂRĂ CERTURI ŞI
AMENINŢĂRI, CI, CU CALM, CU TACTICA „MINIMEI REZISTENŢE” ŞI MAI
ALES ÎN ASCUNS, FĂRĂ SĂ ŞTIE NIMENI CE ESTE ÎN MINTEA NOASTRĂ,
DECÂT BUNUL DUMNEZEU, SĂ ÎNCERCĂM SĂ AJUNGEM CÂT MAI SUS ÎN
PIRAMIDA OCULTĂ PENTRU A O DESTABILIZA ŞI A O FACE SĂ
SERVEASCĂ ADEVĂRUL , DREPTATEA, FRUMOSUL, BINELE, CREDINŢA
CREŞTINĂ ORTODOXĂ.IAR DACĂ NU REUŞIM SĂ O ÎNTOARCEM LA
VALORILE DIVINE ATUNCI S-O PUTEM DISTRUGE DIN INTERIOR PENTRU
A NU MAI PUTEA FACE RĂU PE PĂMÂNT NICIODATĂ!!
ŞI DACĂ N-O PUTEM NICI DISTRUGE NICI ÎNTOARCE DE LA A
FACE RĂU, ATUNCI MĂCAR SĂ NE PUTEM PĂZI PE NOI, NEAMUL ŞI
URMAŞII DE INFLUENŢA EI NOCIVĂ, PĂSTRÂND CU SFINŢENIE ŞI FĂRĂ
COMPROMISURI, CU ÎNCĂPĂŢÂNARE, CEEA CE DUMNEZEU A SĂDIT ÎN
NOI CÂND NE-A CREAT DIN ŢĂRÂNĂ.

Să revenim la oile noastre, la comentariul început despre limba română şi


influenţele suferite de-a lungul anilor şi mai ales la influenţele suferite de diverşi
„lingvişti” şi „istorici” plătiţi să producă o mistificare de proporţii şi efecte
nemăsurabile în echilibrul Universului creat de Dumnezeu.

124
Geto-dacii erau monoteişti, tracii politeişti.După părerea mea, tracii erau
un fel de geto-daci care nu mai doreau să ţină credinţa monoteistă în Zalmoxe, fiind
apostaţi de la credinţa strămoşească.Acest lucru a făcut ca aceşti traci să fie asimilaţi
în proporţie de 80% de slavii sosiţi în sec VII d.Cr.Geto-dacii, fiind cei mai viteji şi
mai drepţi dintre traci, după Herodot, au putut păstra mai departe, cu greu, credinţa
monoteistă în Zalmoxe până ce au primit creştinismul, refuzat mai înainte de iudei.
Toţi tracii vorbeau aceeaşi limbă, cu diferenţe dialectale ca astăzi dintre
olteni, moldoveni, ardeleni, munteni, aromâni, megleno-români, istro-români, cuţo-
vlahi.Fiind cei mai numeroşi după inzi(după Herodot), iar latinii erau de origine
tracă, urmaşi ai troienilor, este logic că limba geto-tracă, adică străromâna, era cea
mai vorbită limbă din Imperiul Roman începând cu Asia mică şi terminând cu Galia
şi Britania.Această limbă traco-getă, străromâna, este aşa-numita „latina vulgară”,
care, zic istoricii şi lingviştii, a „latinizat” tot Imperiul Roman, pentru că au observat
că latina avea mai puţine în comun cu aceste limbi nou apărute(franceza, româna,
italiana, spaniola, portugheza), decât aceste limbi între ele.Aţi observat că italiana sau
franceza, de ex., au mai multe asemănări cu limba română şi între ele decât fiecare cu
latina.Din cauza acestui lucru, savanţii au simţit nevoia să precizeze că nu latina a
„latinizat” aceste limbi enumerate mai sus, ci, latina vulgară, acreditând ideea că erau
două limbi vorbite în Imperiul Roman, latina vulgară şi cea cultă care nu semănau
foarte mult.Mă uit şi mă minunez…va să zică, traco-geţii erau muţi şi au început
brusc să vorbească în latina vulgară, într-o perioadă în care nu erau şcoli, cursuri
prin poştă, radio, televiziune pentru o latinizare de proporţii la nivelul întregului
Imperiu, cu geto-traci arzând de nerăbdare să-şi uite limba barbar-înapoiată pentru
a învăţa măcar latina vulgară dacă nu pe cea cultă.
Cred că un basm e mai credibil decât această teorie fără logică.
Geto-dacii au fost poporul ales de Dumnezeu să fie monoteist, fie şi numai pentru
faptul că tot ei L-au primit pe Hristos şi s-au botezat, în timp ce celălalt „popor ales”
monoteist, L-a respins.Nu cred în războaiele religioase, pentru că astfel s-ar lua
numele lui Dumnezeu în deşert justificând crimele prin aceea că Dumnezeu a
poruncit acestea.Vedem toţi ce fac musulmanii cu atâtea atentate în care mor
nevinovaţi, chiar copii, în numele religiei lor şi al lui Allah.Nu pot să cred că se încalcă
atâtea porunci ale Decalogului vetero-testamentar de către terorişti şi apoi merg
liniştiţi la culcare mulţumiţi şi fericiţi că au împlinit porunca lui Dumnezeu.E peste
putinţa mea de înţelegere.Sau să alegi o ţară frumoasă, locuită de un popor şi să-l
alungi pe acel popor, să-l distrugi, să-l omori, să-l furi, să-l otrăveşti cu mâncare
modificată genetic, îl sărăceşti ca să-l induci să facă avorturi, să emigreze, să se
sinucidă, ca mai apoi să-i iei ţara şi toate acestea în numele lui Dumnezeu!!
Nu cred că este o blasfemie mai mare decât aceasta, să-ţi justifici crimele
făcându-L pe Dumnezeu autor şi părtaş la nelegiurile tale!!!Iar acest lucru s-a

125
întâmplat în trecut, în Caanan, în America de Nord cu indienii, în America de Sud cu
incaşii şi în ţara noastră în prezent.
Sculaţi-vă daco-români, pentru că Somnul Naţiunii(ca să-l parafrazez pe
pictorul spaniol Goya, care a zis „Somnul raţiunii…. )naşte monştri şi când ne-om
trezi să nu fie prea târziu.Nici acum, nu ne sculăm, să ne scuturăm de aceşti falşi
români care ne trădează şi ne fură şi mistifică ISTORIA şi ADEVĂRUL?
Ce aşteptăm?Să dispărem din Lume şi Istorie, ca laşii? Măcar geto-dacii s-
au luptat împotriva Globalizării şi nivelării, uniformizării şi depersonalizării, noi,
noi ce facem, urmaşii lor, le anulăm jertfa? Le batjocorim lupta şi Idealurile de
Independenţă, Libertate, Curăţie, Smerenie, Iubire, Credinţă, Nădejde?
Se răsucesc în mormânt miile de Martiri ai Credinţei(fie ea zalmoxiană sau
creştină) şi ai Neamului daco-român că le trădăm, prin nepăsare şi uitare, jertfa!!
Ce ar zice un Dromihete, un Burebista, Oroles, Zyraxes, Comosicus, Duras-
Diurpaneus, Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu(Malus
Dacus), Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi şi sfetnicul Ianache, Horia(Rex Dacorum),
Tudor Vladimirescu, Mihai Eminescu, Densuşianu, Blaga, Eliade, Iorga şi atâţia alţii
pe care numai Dumnezeu îi mai ştie când ne văd cât ne-am ticăloşit, cât de nepăsători
şi nesimţitori am ajuns, ce păcate cumplite am ajuns să facem, cum stăm „liniştiţi” să
ni se spele creierele de tot, cum uităm cine am fost, de unde venim şi, mai ales, încotro
ne ducem?Cred că nu se pot bucura nici de RAI, din cauza nepăsării noastre dar mai
ales pentru urmaşii noştri(şi ai lor) care vor fi văduviţi astfel, de ştafeta pe care
înaintaşii noştri ne-au dăruit-o nouă cei de azi şi anume acele Repere Eterne,
Divine(Arhetipuri Veşnice) pe care Dumnezeu le-a sădit în neamul daco-român şi de
care vom da socoteală de le vom neglija şi anume:CREDINŢA(înainte de Hristos cea
zalmoxiană, după Hristos, cea creştină), LIMBA STRĂROMÂNĂ(sau daco-româna),
NEAMUL DACO-ROMÂN şi ŢARA-GRĂDINA RAIULUI dată în grija geto-daco-
românilor.
Dumnezeu să ne ajute la Judecata din Urmă pentru că atunci îi vom vedea pe
toţi cei pe care i-am trădat şi vândut direct sau indirect!
Martirii din 1989 strigau „Vom muri şi vom fi liberi”- exact ca dacii şi martirii
creştini.Atunci când frica de moarte este învinsă, atunci eşti cu adevărat liber, nimeni
nu te mai poate controla cu moartea, nimeni nu mai are nici o putere asupra ta.
Nu zic să ajungem sinucigaşi, acesta e un păcat greu şi de neiertat(se cuvine
aici o paranteză, o precizare, ce a făcut Decebal nu e sinucidere, ci, a salvat
demnitatea neamului său.Dacă ar fi fost sigur că soldaţii romani l-ar fi omorât pe loc,
n-ar fi făcut acest gest, dar pentru că ştia că dacă era prins viu, nu el ar fi fost cel
batjocorit-mai trecuse prin asta cu puţini ani mai înainte în timpul primului război cu
Traian, aşa că nu era, din smerenie, un efort prea mare s-o facă şi a doua oară în 106-
deci nu pentru a fugi de umilinţă şi răspundere, ci, pentru a salva Onoarea şi
Demnitatea Neamului său daco-român.El, Decebal, putea fi umilit, batjocorit,

126
omorât, dar Neamul şi Ţara, Nu, Niciodată!!!De aceea, din punctul meu de vedere
gestul lui Decebal nu este sinucidere nici un pic(el iubea Viaţa, Libertatea,
Demnitatea ura tăvălugul globalist latin care depersonaliza ţări, popoare, indivizi), el
s-a jertfit asemenea martirilor creştini care nu fugeau să-şi salveze viaţa ascunzându-
se ci, păşeau demni, cu bucurie).
Mai am un cuvânt pentru daco-românii mei, referitor la Hristos şi
creştinism.Observ, cu părere de rău, că unii dacologi doresc să elimine creştinismul-
ortodox din mintea daco-românilor noştri, înlocuindu-l cu zalmoxianismul.
Să fim înţeleşi, n-am nimic cu nimeni dacă vrea să fie ateu, musulman sau
zalmoxian.Aşa cum am mai spus, fără zalmoxianism n-am fi fost creştini ortodocşi
azi.Dar, fără creştinism, fără Hristos, zalmoxianismul ar fi fost inutil ţinut.Ce le-a
folosit iudeilor că au ţinut Legea dată de Dumnezeu prin Moise dacă atunci când
Hristos a venit la ei, L-au respins?Au câştigat lumea veţi zice, bani, putere, etc. dar
şi-au pierdut sufletul ajungând, după mărturia Mântuitorului, „Sinagogă a satanei”.
Iudeii n-au vrut să primească creştinismul pentru că aceste le promitea cerul,
Raiul, nu lumea materială, perisabilă, ci cea veşnică.Aşa e că seamănă cu învăţătura
zalmoxiană care îi învăţa pe geto-daci că nu aici pe Pământ e fericirea deplină, ci, sus
la cer.Autorii antici greco-latini spun că geto-dacii trăiau pe Pământ cu trupul dar cu
inima şi sufletul în Cer!Ce dovadă mai mare de creştinism înainte de creştinism!
Iudeilor nu le-a trebuit Hristos-Dumnezeu şi cu promisiuni după moarte, ci voiau
„aici şi acum pe Pământ să fim Stăpânii Lumii”.Cât de departe de Învăţătura
zalmoxiană…care a pregătit primirea creştinismului de către daco-români fără
convulsii majore.Acum, după ce ne-au invidiat că eram zalmoxieni şi împlineam
Decalogul mai bine decât ei şi nu din silă sau obligaţie sau sub pedeapsa cu moartea ci
din inimă curată, cu dragoste de Legile Moşului Dalb(Zalmoxe, Dumnezeu-Tatăl),
fără a ne scrie Dumnezeu Legea în piatră, ci în inimi şi suflete, ne invidiază că suntem
creştini şi L-am primit pe Hristos şi ne-am botezat!!Moise a dat „poporului ales”
Legea lui Dumnezeu săpată în piatră, dar n-au respectat-o nici până în ziua de azi,
nouă nu ne-a săpat-o în piatră, ci în inimă şi o respectăm şi azi, Hristos a mers la ei,
dar L-au respins, Hristos a venit acum 2000 de ani prin Sf. Apostol Andrei şi ne-am
creştinat.Care popor a fost cel ales şi care cel păgân? Răspundă fiecare în inima lui.
Aşadar, vor să ne facă acum să ne lepădăm de Hristos, de creştinism, ca să ne
asemănăm cu ei.Să ştiţi că ăsta e cel mai mare rău pe care îl putem face acestui neam
daco-român de la războiul cu Traian şi distrugerea statului dac.
Fără Hristos, nici Legea lui Dumnezeu dată prin Moise nu te mai scapă de
chinurile veşnice şi era Legea dată de Dumnezeu-Tatăl poporului iudeu.
Cum putem crede că Legea Moşului Dalb ne poate mântui,acum după
venirea lui Hristos, când nici Legea iudeilor n-o poate face?Să fim siguri, dacă s-ar fi
putut să fim mântuiţi doar prin Legea zalmoxiană, precum iudeii doar prin Legea

127
dată prin Moise, Mântuitorul Hristos nu S-ar fi născut în lumea asta, n-ar fi pătimit,
murit şi înviat pentru a ne scoate de sub puterea celui Rău.
Şi Legea zalmoxiană şi Legea dată prin Moise au avut un rol într-o
anume perioadă a Istoriei, după care a urmat Legea Desăvârşirii a lui Hristos, adică
Legea Dragostei, Iertării, Smereniei, Inimii Curate, etc.Este adevărat că aceste
precepte se găsesc şi în Legea zalmoxiană şi în Legea iudaică, doar că fără de Hristos.
Şi fără de Hristos suntem pierduţi pe vecie!
Însă mai sunt unele motive pentru care nu trebuie să-L respingem pe Hristos.
În primul rând pentru că El, Hristos era considerat de către iudei
Samaritean (adică păgân, străin, în limbajul iudeilor de atunci).De ce străin, sau
păgân? Pentru că era blond-şaten uşor ondulat, ochi albaştri, înalt, piele albă.Aceste
caracteristici sunt specifice dacilor(indo-europenilor) şi nu iudeilor sau arabilor.
În al doilea rând, Învăţătura Sa, deşi împlinea Legea iudaică deplin, era
totuşi diferită.Legea Talionului, de ex., adică „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”
era Legea de căpătâi a iudeilor, dată de Dumnezeu prin Moise, Hristos o anulează
prin enunţarea Legii iertării celui ce-ţi greşeşte şi Legea iubirii vrăjmaşilor(„ Că dacă
iubim pe cei ce ne iubesc, nu ne deosebim de păgâni, căci şi ei fac la fel”).Dar iată că
Dromihete îl iartă pe Lisimah-vrăjmaşul său cu trei veacuri înainte ca Hristos să vină
să le spună iudeilor să facă acelaşi lucru.Uite că „păgânii” făceau deja ceva ce iudeii
nici nu visau, dar nici nu doreau atunci când a venit Hristos la ei.
Iudeii nu aveau respect pentru femeie(ca mai toate popoarele antice
semitice), a trebuit să vină Hristos, ca prin Naşterea Sa din Fecioara Maria, toate
femeile şi mamele din toată lumea să fie cinstite, respectate şi iubite.Dar uite că la
popoarele indo-europene(hitiţii, geto-dacii,etc.), femeia avea un statut aparte, mamă
devotată copiilor ei pentru care s-ar fi luptat şi cu ursul, soţie credincioasă, gospodină
desăvârşită, lucrând cot la cot cu bărbatul la muncile zilnice, ei bine, femeia în
societatea daco-română(ca şi la latini, ca traci ce erau) era respectată, onorată ca
stăpână a casei, cu drepturi egale(doar smerenia şi buna ei cuviinţă făcând-o să nu-şi
folosească aceste drepturi, lăsându-l pe bărbat în faţă).
Pe toate basoreliefurile de pe Columna lui Traian, femeile geto-dace
sunt reprezentate numai cu copiii după ele sau în braţe.Niciodată singure(poate doar
atunci când luptau pe ziduri alături de bărbaţii lor pentru libertatea lor şi a copiilor
lor).
În iconografia creştin-ortodoxă, Maica Domnului este reprezentată
foarte rar fără pruncul Iisus în braţe.Vedeţi cât de mult seamănă creştinismul cu
zalmoxianismul?Iudeilor nu le-a plăcut asta, ei nici pe Iisus nu L-au dorit, nici pe
Maica Sa.Dealtfel, în întreaga artă plastică antică, nu veţi mai găsi-ca pe Columnă-
imagini ale iubirii de copii ca ale daco-geto-românilor(e drept că azi femeile daco-
române fac peste un milion de avorturi pe an, Doamne unde eram şi unde am ajuns.Şi
când te gândeşti că ele, femeile erau păstrătoare de tradiţii, creşteau copiii cu multă

128
răbdare şi dragoste, au ţinut vie limba şi dragostea de Neam, Credinţă şi Ţară poate
chiar mai bine decât bărbaţii. Femei vrednice aveam, care făceau copii sănătoşi,
viguroşi, drepţi).
Vedem pe Columnă bărbaţi cu copii în braţe în atitudini tandre(deşi sunt
bărbaţi puternici, cu bărbi mari), pline de iubire, copiii simţindu-se ocrotiţi şi fericiţi.
Sunt singurele sculpturi „părinţi cu copii în braţe” din întreaga artă plastică antică.
Ulterior, doar în creştinism mai pot fi văzute astfel de imagini.
Nu vi se pare familiar?Tot ce au avut daco-geţii mai frumos şi mai curat în învăţătura
zalmoxiană se regăseşte integral în creştinismul ortodox.
Acum vedeţi de ce traco-geto-dacii au îmbrăţişat creştinismul relativ uşor,
de ce alte popoare au trecut cu forţa la creştinism în timp ce altele L-au omorât pe
Hristos şi pe Mama Sa nu au respectat-o?
După mine, Dumnezeu sau Zalmoxe este acelaşi Unic Zeu, căruia şi creştinii
daco-geţi şi necreştinii daco-geţi I se închinau.Doar că la vremea potrivită, Fiul
acestui Unic Zeu S-a întrupat, ca să salveze lumea din păcat, jetfindu-se de bunăvoie,
fiind cea mai curată jertfă.(Exact ce făceau şi daco-geţii precreştini zalmoxieni, când
o dată la cinci ani, jertfeau lui Zalmoxe pe cel mai bun, mai curat la inimă, mai
sănătos tânăr dintre ei şi care, atenţie, se jertfea de bunăvoie-dacă nu dorea să se
jertfească nu l-ar fi putut obliga nimeni-deşi nu cred că a fost o astfel de situaţie ca
cineva să nu fi dorit să se jertfească, fiind considerată o mare onoare să fii ales
mesager).
După ce Fiul lui Dumnezeu, Iisus S-a întrupat şi jertfit o dată pentru
totdeauna pentru toţi oamenii care L-au aşteptat şi iubit, evident, geto-dacii au
renunţat la jertfele umane, întrucât nu mai erau necesare, Fiul Omului-Hristos S-a
jertfit o dată pentru totdeauna.Astfel, practic n-a fost o renunţare la religia lor
zalmoxiană ci, doar o transformare calitativă.Dacii ştiau din religia lor că atunci când
Dumnezeu-Tatăl va jertfi pe Fiul Său Unul-Născut, nu vor mai trebui să sacrifice pe
cei mai buni tineri.După venirea lui Hristos în lume şi mai ales după jertfa Sa ar fi
fost inutil, ca să nu spun altfel, să mai omoare tinerii, când El a venit ca jertfă.
E ceva rău în asta?E ca şi cum cineva îţi face un dar preafrumos pe care
l-ai dorit de mult, dar când ţi-l dăruieşte tu îl refuzi nepoliticos.
Vedeţi ceva iudaic în această jertfă a lui Iisus, sau a fizionomiei Sale sau a
Învăţăturii Sale, sau a respectului şi iubirii pentru mama Sa?Eu nu văd!Din contră,
văd ceva din tradiţia vieţii de familie de zi cu zi a geto-dacilor şi a credinţei lor.Mai
degrabă îmi pare că Iisus a vrut să-i înveţe pe iudei din credinţa zalmoxiană a geto-
dacilor la care, pentru a-i da putere deplină, S-a pus pe sine în fruntea ei, salvând-o în
creştinismul ortodox!
De aceea zic, cine renunţă la Hristos sau la creştinismul ortodox, dacă e
geto-dac sau daco-român, renunţă de fapt la zalmoxianism.

129
Nu poţi fi zalmoxianist fără a fi creştin ortodox şi nu poţi fi creştin
ortodox dacă nu eşti zalmoxianist. Singura diferenţă şi uriaşă în acelaşi timp, este că
fără de Hristos, singur zalmoxianismul nu te mai poate ajuta acum.Înainte de venirea
lui Hristos pe Pământ, da, zalmoxianismul singur, era de folos(la fel ca şi Legea
iudeilor),după venirea lui Hristos, zalmoxianismul singur, nu mai e de folos, ba din
contră, fără de Hristos e chiar periculos căci cel Rău atât aşteaptă, să ne prindă rupţi
de Hristos(la fel şi Legea iudaică, singură, după venirea lui Hristos, nu mai e de folos,
ba din contră, fără de Hristos e chiar periculoasă căci cel Rău atât aşteaptă, să te
prindă rupt sau fără de Hristos, ca să te ducă la chinurile veşnice, ca să nu fie singur
acolo, să te aibă şi pe tine cu el).
Cei care vor să ne facă să fim anticreştini, o fac din invidie, din răutate,
nu suportă să ne ştie creştini ortodocşi ca geto-dacii de acum cca. 2000 de ani, ci vor
să fim ca ei, omorâtori de Dumnezeu, nemântuiţi şi păgâni.
Asta doriţi poporului daco-român?Răul cel mai mare după cucerirea
Daciei de către romani?Nu cred, dacă iubiţi poporul daco-român cu adevărat!Lăsaţi
păcatele creştinilor ortodocşi, ale clerului, la Judecata lui Hristos.El va face dreptate.
Noi doar să ţinem credinţa ortodoxă creştină cum putem mai bine fără să judecăm pe
nimeni.
Daco-geţii precreştini(zalmoxieni), strămoşii noştri, n-au avut probleme
de trecere la noua credinţă(cea creştin-ortodoxă), pentru că aşa cum am văzut deja,
nu le era deloc străină sau nouă, ci doar calitativ diferită., în rest, învăţătura era
sensibil aceeaşi.Să nu ne tulburăm, tot Dumnezeu le-a dat Legea iudeilor, dar pe un
termen limitat, până se va naşte Hristos-Dumnezeu şi Om, care va aduce o nouă Lege,
cea a Iubirii şi Iertării.La fel şi la noi, tot Dumnezeu(sau Zalmoxe) le-a dat geto-
dacilor Legea(Învăţătura) zalmoxiană, dar pe un termen limitat, până se va naşte
Hristos-Dumnezeu şi Om şi care va duce aceeaşi Lege a Iubirii şi Iertării.
Spre deosebire de iudei însă, strămoşii noştri au primit pe Hristos şi
s-au botezat, devenind creştini.Cred că ei ştiau foarte bune de ce au făcut această
alegere, mai bine cu siguranţă decât noi, daco-românii de azi.Atunci, putem să-i
corectăm pe ei, pe moşii şi strămoşii noştri geto-daco-români, considerându-ne mai
deştepţi ca ei?Dacă ei au devenit creştini, relativ uşor, de ce am face astăzi altfel?
„Cui produit”?Nouă daco-românilor de azi, cu siguranţă, nu!
Duşmanilor noştri şi ai credinţei, cu siguranţă!Atunci, ce facem?Ne tăiem singuri
craca de sub noi, ajutând pe duşmanii noştri să ne distrugă, să le uşurăm munca?Sper
că nu!
Sigur, sunt unele opinii care susţin că creştinismul a fost adus de
latini şi legiunile staţionate în Dacia.Ar fi interesant dacă ar fi şi adevărat.
Să vedem.Nu au reuşit să ne „latinizeze” în 165 de ani cu doar 14%
din teritoriul Daciei cucerit, în schimb au reuşit să ne „creştineze”….hai că e prea de

130
tot, mie îmi sună a propagandă romano-catolică, adică noi la început am fost
catolici(sic!) iar mai târziu am trecut la creştinismul răsăritean ortodox.
Însă o armată romană de creştini, ar mai fi făcut atâtea jafuri şi
distrugeri cum a făcut armata romană după cucerirea acelei părţi din Dacia?
Iar dacă acea armată latină de creştini au distrus atâtea şi au jefuit atâta cum de
daco-geţii au mai îmbrăţişat creştinismul?ar fi fost un non-sens, şi oricum la acea
vreme dacii urau tot ce era latin sau provenea din Roma.Dacă ar fi venit prin filiera
armatei romane, dacii n-ar fi trecut niciodată la creştinism din proprie voinţă, iar
astăzi am fi fost zalmoxieni şi nu creştini ortodocşi.Şi mai cred că de la început au
ţinut creştinismul răsăritean numai să nu mai audă de Roma, nici măcar că ar fi
creştină.Această aversiune împotriva Romei, chiar creştine, s-a păstrat până în sec.
XX. Iar această aversiune nu era decât urmarea acelei uri pe care o aveau dacii
împotriva romanilor în urma cuceririi şi distrugerii Daciei de către legiunile romane.
Dacă creştinismul sosea în Dacia pe filiera armatei şi legiunilor romane, atunci
creştinismul ar fi fost urât de daci cu putere.Acest lucru nu s-a întâmplat deoarece,
daco-românii s-au creştinat pe nesimţite fără convulsii şi fără o dată precisă,
creştinismul venind pe o filieră apostolică răsăriteană.Iată, asta e o mare Taină. Nici
nu erau diferenţe notabile între cele două religii astfel că trecerea a fost mult uşurată.
Dar mai pun o întrebare, de ce n-au împrumutat religia politeistă
latină, după cucerirea micii părţi din Dacia Mare, aceşti daco-români, uitători de
limbă şi de Zalmoxe?De ce creştinismul, practicat probabil, doar de câţiva soldaţi
romani, faţă de cei 150.000 politeişti care compuneau trupele folosite la doborârea
Daciei.
În plus, putem dovedi aversiunea împotriva a tot ce era roman sau
legat de Roma prin faptul că în cei 165 de ani de ocupaţie latină, peste 100 de ani au
fost războaie locale de uzură şi răscoale pornite din partea dacilor liberi ce n-au fost
nicicând cuceriţi de trupele imperiale latine.Oare aceşti daci liberi s-ar fi „latinizat”
sau „creştinat” de bună voie?
Adevărul e că creştinismul adus de SF.Apostol Andrei în Dacia şi
Sf.Apostol Pavel în cetatea Filipi, care era locuită de traci, (aceşti filipeni, fiind
creştinaţi chiar înaintea Romei!), deci creştinismul a intrat cu foarte multă delicateţe
şi gingăşie, nu cu forţa ci cu Iubirea, cu libertate de primire, nu cu sila, iar aceste
caracteristici sunt până azi specifice Bisericii Ortodoxe care n-a avut niciodată nevoie
de o Inchiziţie, ruguri, torturi pentru a aduce oamenii cu forţa la creştinism, ci i-a
lăsat pe oameni să aleagă creştinismul de buna lor voie.
De ce chiar şi azi, oamenii nu vor să se unească (creştineşte) cu
Biserica Romano-Catolică, ci vor să ţină credinţa ortodoxă?Din aceeaşi aversiune
neschimbată de 1900 de ani cel puţin împotriva a tot ce ţine de Roma şi de răul făcut
atunci (şi nu numai) şi de-a lungul istoriei noastre.Vedeţi dar, dragi daco-români, că
Şcoala Ardeleană, prin susţinerea tezei originii „latine” a poporului daco-român, ne-a

131
împins a doua oară sub călcâiul Romei, de data asta însă, fără războaie, fără lupte şi
nu sub Roma păgână imperială, ci sub Roma creştină imperială.
Căci Imperiul Roman de Apus n-a dispărut la 476 d.Hr., ci a
continuat, ascuns, cu aceeaşi forţă(poate chiar mai mare) sub forma Bisericii
Romano-Catolice, împotriva căreia Biserica Ortodoxă i s-a opus discret, dar ferm,
până în zilele noastre, când din cauza sărăciei(de credinţă în primul rând) s-au făcut
fel de fel de compromisuri.
Secole, am preferat să scriem în alfabetul chirilic decât în cel
latin(pe cel dacic au avut grijă „prietenii” şi vecinii noştri să ne facă să-l uităm, ca şi
Istoria noastră) şi am preferat l. greacă şi slavonă în Biserică şi în actele de cancelarie
domnească, în locul limbii latine.De ce, dacă strămoşii noştri erau „latinii”?De unde
această repulsie împotriva a tot ce venea sau avea legătură cu Roma, fie ea şi creştină,
dacă nu era o rămăşiţă (încă puternică) a urii ce le-a rămas în memorie de pe vremea
războaielor dacilor cu Imperiul Roman.
Sigur, vreau să subliniez un lucru foarte important!
Nu cred că „ocupaţia” lingvistică greco-slavă, care nu a fost şi politică cel puţin până
în sec.XVIII- ar fi fost mai bună, sau mai umană decât cea latină antică păgână sau
creştină.NU!!
Orice „ocupaţie”-fie ea culturală, lingvistică, religioasă sau politic-
economică, fie din Est sau din Vest, este la fel, adcică rea şi păguboasă pentru poporul
care o suportă, aşa încât nu doresc să absolv de vină pe unii şi să-i acuz pe alţii.Toţi
au vrut( şi doresc şi azi) să să distrugă lent neamul daco-românilor.
Nu doresc să învrăjbesc pe nimeni şi nici să asmut pe membrii
unei naţiuni sau biserici împotriva altor naţiuni sau biserici, dar vreau să
conştientizeze şi daco-românii ,dar mai ales aceste popoare şi biserici cât de mult rău
ne-au făcut( şi ne fac şi în prezent) şi astfel poate măcar îşi cer iertare de la poporul
daco-român, reparaţii morale şi întoarcerea în proprietatea poporului daco-român a
tuturor bogăţiilor care i-au fost furate.Aşa e creştineşte, să restitui ceea ce ai furat.
De asemenea doresc să se recunoască, holocaustul produs asupra poporului daco-
român după cucerirea Daciei de către Traian şi legiunile sale, de către
slavi,huni(maghiari),turci,tătari,leşi,fanarioţi,ruşi, de către cei ce au inventat
comunismul,etc. împreună cu reparaţiile morale şi financiare cerute într-o atare
situaţie.
Nu numai noi daco-românii avem datorii de plătit pentru diverse holocausturi, ci şi
alţii au datorii faţă de noi.
Doresc doar să ajungem la adevărul istoric, ca astfel fiecare popor şi stat să ştie ce
datorii are de plătit pentru răul făcut altor popoare şi state.Atât şi nimic mai mult!
Revenind la influenţa latină creştină asupra daco-românilor,
trebuie să ştim că pentru a contracara această influenţă catolică s-au făcut unele
compromisuri(cum am scris mai sus, acceptarea influenţei greco-slavone).

132
Dar aceste compromisuri nu pot conduce la acreditarea ideii
creştinării daco-românilor la creştinismul ortodox, de către greco-slavi.Această idee e
la fel de falsă ca şi ideea creştinării daco-românilor de către armata imperială latină.
Daco-românii au fost creştinaţi pur şi simplu de Sf. Apostol
Andrei şi filipenii de Sf. Apostol Pavel.
NU vreau însă să acuz pe toţi greco-slavii sau întreaga Biserică
Romano-Catolică de tendinţe imperialiste, ci doar pe unii membri ai popoarelor slav
şi grec şi doar pe unii membri şi clerici ai Bisericii Catolice, de părăsire a idealurilor
creştine şi înlocuire a lor cu goana după putere şi bani pe seama „ocupării” unui
popor care n-a vrut altceva pe astă lume, decât să-şi ducă viaţa liniştit.
Aceleaşi remarci sunt valabile şi atunci când fac referiri la poporul
maghiar, la poporul iudeu sau la poporul ţigănesc.Nu avem nimic contra acestor
popoare în ansamblul lor, ci doar cu acei membri sau/şi conducători ai acestor
popoare care prin comportamentul, atitudinea şi declaraţiile lor aduc prejudicii de
orice natură poporului daco-român.Dacă suntem lăsaţi în pace, nu vom face niciodată
rău altor popoare primii, însă dacă vom fi insultaţi, umiliţi, atacaţi prin orice mijloc,
atunci vom lua atitudine, nu cu arma, staţi liniştiţi, avem prea multe milenii de
civilizaţie şi cultură ca să ne coborâm la nivelele de jos ale hoţiei, crimei şi calomniei,
ci vom ţine cu dinţii la Reperele noastre Eterne, dejucând planurile pornite, discret
sau nu, împotriva noastră.
Consider că anti-daco-românismul, ca şi antisemitismul sau
antihunismul, antiţigănismul, etc. trebuie înfierate de legislaţia europeană cu aceeaşi
pedeapsă.
Nimic nu urăşte cel Rău mai tare pe lume decât pe geto-daco-
români şi pe creştini( şi unii şi alţii n-au frică de moarte, nu sunt legaţi de lumea asta
materială şi caută nemurirea), iar când geto-daco-românii s-au creştinat, ura lui a
depăşit orice închipuire! De atunci a jurat că va termina, dintr-o lovitură şi cu unii şi
cu alţii!
Când daco-românii nu vor mai fi creştini ortodocşi, lepădându-se
de creştinism şi îmbrăţişând alte credinţe, atunci vom dispare ca popor, neam, ţară,
limbă, iar Bătrâna Dacie-Grădina Maicii Domnului-Raiul din Geneza, va fi locuită de
ţigani, maghiari, etc. Atunci, va veni Sfârşitul Lumii, cel puţin a lumii aşa cum o ştim
noi.Dacă cel mai blând şi smerit şi demn popor, cum au fost daco-românii, vor ajunge
mai răi decât cei mai răi oameni de pe Pământ, atunci, se va produce un mare
dezechilibru de energii spirituale care vor atrage Omenirea într-un colaps general, pe
toate planurile, fizic, social, climateric, geologic, moral, religios.Totul se va întoarce cu
fundul în sus.Răului i se va spune Bine, iar Binelui, Rău.Nimic nu va mai fi ca
odinioară.Iubirea, Bunătatea, Blândeţea, Smerenia, Curăţia inimii vor ajunge să fie
batjocorite, pedepsite, considerate înapoiate, retrograde, inutile.

133
26.NOAPTE-l. română
NOCTE-l. latină
NOHTE
NAHT(NACHT)-l. germană
NIHTA-l. greacă
NAIT(NIGHT)-l. engleză
NOCI- l. rusă
NOCES-l. spaniolă

27.RĂZBOI-l. română
RAZ-BOI
RAZ-VOI
VOINA(se citeşte Vaina)=Război în l. rusă(Voinic=Războinic).

RĂZBEL=(Război), l. română
RAZ-BEL
BELL, BELLUM=Război în l. latină.

28.SCUT-L. română
SCHUTZ( se citeşte Şuţ)-l. germană

29.DACI-l. română
DEUTSCH(se citeşte, Doici)-l. germană
DUTCH(se citeşte Daci)=Olandez, în l. engleză

30.CAP-l. română
KOPF-l. germană

CAPĂT-l. română
KAPUT-l. germană

31.PATRIA
PAT(E)RIA-PATERIA de la PATER, care înseamnă Părinte, Tată, Strămoş.Deci
PATRIA-PATERIA=VATERLAND în l. germană şi
înseamnă „ŢARA MOŞILOR ŞI STRĂMOŞILOR” sau
„ŢARA PĂRINŢILOR NEAMULUI”.

32.DACIA-patria dacilor
DECIA(ca în ex.Timişoara=Cimişoara şi „Nu poţi=Nu poci”).

134
DEŢIA
DZEŢIA
ZEŢIA(ca în ex. ZENES-l. traco-dacă=GENES-l. greacă şi latină, care înseamnă
Născător, Generator)
GEŢIA-patria geţilor, a fiilor lui Het sau a hitiţilor din Vechiul Testament.
Astfel, GEŢIA-DACIA reprezintă aceeaşi ţară, dar cu pronunţii diferite
după triburile geto-dacice ce aveau uşoare diferenţe de pronunţie pentru
acelaşi cuvânt, iar dacii şi geţii sunt unul şi acelaşi popor, format din
triburi cu pronunţii uşor diferite pentru acelaşi cuvânt.
Explicaţia pentru care geto-dacii nu erau omogeni lingvistic, cum e limba română azi,
este următorul fapt, lipsa harului Duhului Sfânt(activat prin botezul în credinţa
creştină ortodoxă).Dumnezeul creştin e un Dumnezeu al Unităţii, al Ordinii, al
comuniunii, nicidecum un Dumnezeu al dezbinării, al dezordinii, al fărâmiţării.
Este interesant faptul că atunci când daco-românii erau despărţiţi în cele
câteva provincii istorice, erau mai uniţi în cuget, credinţă, limbă, întru apărare
neamului şi a demnităţii, decât astăzi, când lepădându-ne de Biserica Ortodoxă şi
fiind uniţi într-o singură ţară(de către Oculta Masonică anticreştină) suntem mai
dezbinaţi decât erau geto-dacii precreştini înainte de creştinare, urându-ne unii pe
alţii, fiind nepăsători faţă de Credinţa creştină ortodoxă care ne-a ţinut uniţi aproape
două milenii, nepăsători faţă de NEAM, LIMBĂ, ŢARĂ şi ISTORIE.
Nu-i mai puţin adevărat că şi BISERICA ORTODOXĂ astăzi-ca niciodată-
parcă s-a rupt de neamul daco-român devenind nepăsătoare faţă de soarta lui, faţă de
Ţară, de Istorie şi înclinată doar către a-şi păstra privilegiile obţinute cu preţul unor
triste compromisuri cu OCULTA MASONICĂ, care, iată, stăpâneşte deja definitv
toată Daco-România.Desigur, nu acuz toată Biserica sau tot clerul, departe de mine
aşa ceva.Sunt fiu al Bisericii Ortodoxe daco-române şi aşa doresc să mor, dar, din
păcate, astăzi se zidesc multe Biserici din piatră şi se pierd prea multe din inimile
creştinilor şi clericilor, şi Dumnezeu ne va zice la Judecată, „Pe acelea trebuia să le
faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute”.
Astăzi, în Daco-România sunt falşi creştini ortodocşi, falşi daco-români
cărora să le pese de Neam, Limbă, Istorie şi Ţară(deşi mulţi vorbesc de patriotism,
dar fără adevăr în vorbele lor, ci îl folosesc doar ca să-i înşele pe cei cărora le pasă).
România anului 2005, ajuns să fie guvernată de OCULTA MASONICĂ
prin neamuri străine de daco-românii neaoşi, ca de ex.: maghiari, ţigani, evrei, toate
etniile şi minorităţile de tot felul vor avea un cuvânt greu în stăpânirea acestei ţări,
numai daco-românii nu vor putea să-şi conducă ţara lor fără a fi etichetaţi imediat, cu
o răutate şi o ură nemăsurată, ca „naţionalişti”, „terorişti”, „antidemocraţi”,
„antisemiţi”, „xenofobi”, „radicali”, „retrograzi”, „depăşiţi”, „anti-europa unită”,
etc. DE CE?Pentru că nu vrem să avem părtăşie cu trădătorii neamului daco-român,

135
cu străinii care vor să ne facă să ajungem străini şi minoritari în propria noastră
ţară? Pentru că ne pasă de NEAMUL, ŢARA, LIMBA şi ISTORIA NOASTRĂ?
Dacă evreii(ca cel mai naţionalist şi şovin stat) au voie să-şi apere ţara lor
de palestinieni şi arabi-pentru că-şi iubesc Ţara, Istoria, Limba şi Neamul-şi nimeni
nu-i acuză de acest lucru, nici nu le reproşează aceasta(cum ne-ar acuza pe noi sau
cum i-au acuzat pe sârbi), noi de ce nu avem voie?În spiritul Drepturilor Omului, ale
Legii, ale Adevărului şi Dreptăţii, ale Democraţiei şi împotriva corupţiei ce le e permis
unora trebuie să fie permis tuturor, şi ce e interzis unora, trebuie deasemeni să fie
interzis tuturor, altfel, LEGILE INTERNAŢIONALE SUNT VALABILE DOAR
PENTRU UNII IAR ALŢII AU VOIE SĂ FACĂ ORICE,ceea ce înseamnă că Legile
enumerate mai sus sunt doar vorbe goale scrise pe hârtie, aplicabile într-un mod
arbitrar şi preferenţial(cam ce se întâmplă şi în România, când suntem tot acuzaţi de
corupţie şi de nerespectare a legilor, sau de aplicare a lor arbitrar şi preferenţial.Doar
că din păcate, exact acelaşi lucru se întâmplă şi în lumea întreagă, dar nimeni nu zice
că e coruptă şi că trebuie schimbată, de, nu dă voie OCULTA MASONICĂ să zicem
aşa ceva, căci ea conduce lumea şi nu doreşte să fie schimbată de la conducerea lumii
de către, să zicem, nişte oameni drepţi, buni, cinstiţi-cum au mai fost odată mai
demult la conducere, până ce i-a răsturnat prin viclenie şi minciună OCULTA
MASONICĂ- cum ar fi „celălalt popor ales al lui Dumnezeu, adevăratul popor ales”,
daco-românii.

33.TÂRZIU-l. română
TARDIU
TARDIV
TARDI-l. italiană
TARDE-l. franceză

34.ROŞU-l. română
ROT-l. germană
ROUGE(se citeşte Ruj)-l. franceză
ROSSO-l- italiană

35.GALBEN-l. română
YALBEN (ca în GARD-l. română şi YARD-l. engleză, însemnând acelaşi lucru).
YALVE(N)
YELVE
YELUE
YEL(O)UE
YELOU(E)
YEL(L)OW-galben, în l. engleză

136
Sau,

GIALLO-galben, în l. italiană
YALLO
YELLO(W)-galben, în l. engleză

Sau,

GALBEN-l. română
GELB(EN)-l. germană

Sau,

GIALLO-v. mai sus


G(I)ALU
GALV
GALB(EN)-l. română
GELB-l. germană

36.VERDE-l. română
VERT-l. franceză

37. DRAG-DRAGOSTE=Iubire
TRAG
TRAK(TRAC)-din neamul tracilor(cf. l. germană unde, de ex. „Guten Tag”, G-ul
de la sfârşitul cuvântului „TAG” se pronunţă,
„K”-adică TAK).

Sau,

DRAG
TRAG
TRA(G)H unde GH se pronunţă nici „G”, nici „H” ca în ex. „VITĂ=G(H)ITĂ
sau „AGHIASMĂ”(apă sfinţită) unde în BANAT, se zice
„AIASMĂ”, astfel că grupul de litere GH se pot transforma în „I”.
TRAI=a trăi, a fi viu.În l. germană avem cuvinte foarte asemănătoare care
înseamnă IUBIRE şi VIAŢĂ.
LEBEN(se citeşte Leben)=Viaţă, Trai
LIEBEN(se citeşte Liben)=Iubire, Dragoste

137
La fel şi în l. engleză:
LIFE( se citeşte Laif)=Viaţă, Trai
LOVE(se citeşte Lav)=Iubire, Dragoste

Sau,

TRAC
TRAG („G”-ul se poate transforma în „Z”, ca în „Genes”- „Zenes”=Geneză)
TR(E)AZ-atent, sculat din somn.

DRAGOSTE=TRĂIEŞTE
TRAIESTE
TRĂIEŞTE

Concluzie:

AI DRAGOSTE(IUBIRE), TRĂIEŞTI ! N-AI DRAGOSTE, EŞTI MORT!


Dumnezeu este dragoste! Cine n-are Iubire, n-are pe Dumnezeu, zice Mântuitorul
Hristos, iar cine n-are pe Dumnezeu, n-are nimic, e ca şi mort!

a) DRAGOŞ b) DRAGOŞ
DRAGUS DRAGUS
TRAGUS TRAGUS(TRAGHUS)
TRACUS-Tracul TRAIUS-Cel viu, Cel treaz-atent, Cel ce trăieşte

c) DRAGOŞ
DRAGUS
ZRAKUS („Z” se poate transforma în „G”, ca în „Zenes”- „Genes”=Geneză)
GRACUS
GRACCUS-nume latin, de origine traco-dacică, care înseamnă „TRACUL”,
„CEL CE TRĂIEŞTE” sau „CEL TREAZ, ATENT”.

Mai există un aspect care ar putea ridica probleme din punct de vedere creştin, şi
anume:
-dacă luăm următoarele cuvinte şi aducem modificările pe care le-am mai făcut până
acum(acele interschimbări de litere), vom crea o familie de cuvinte, care ne va
nedumeri, cel puţin într-o primă fază.
1) TRAC-ins din neamul tracilor
DRAC-înger căzut.

138
2) DRAGOŞ-nume propriu traco-daco-român.
DRACOS
DRACUS-înger căzut.

Am scris aceste cuvinte din spirit de dreptate şi adevăr.Mai devreme sau mai târziu,
cineva, folosind aceste legi fonetice, ar fi ajuns la acelaşi rezultat şi probabil ar fi fost
şocat.Dacă dezbat subiectul acum, s-ar putea să aflăm adevărul, iar dacă ne vom
ascunde după deget, vom pierde cel puţin credibilitatea.
Oricum, această lucrare nu are rolul de judeca din punct de vedere moral
sau al adevărului, o religie precreştină.La acest stadiu al cercetărilor noastre suntem
mai degrabă interesaţi de aflarea tainelor cu privire la spiritualitatea, religiozitatea,
viaţa socială a traco-dacilor, mai mult decât a demonstra infaibilitatea unei religii.
Sarcina de a efectua aceste analize, aparţine cercetătorilor din domeniul
Istoriei Religiilor sau Bisericii Creştine de orice denominaţiune ar fi.
Noi doar prezentăm faptele din punct de vedere lingvistic, fără a face
judecăţi de valoare şi ierarhii referitoare la care religie este mai adevărată decât alta.
Părerea noastră(şi aici, ca oriunde de altfel, ne putem înşela) este că şi dacă
traco-geţii ar fi fost (prin absurd) închinători ai celui Rău(ceea ce noi nu credem să fie
adevărat. Şi tot acest Eseu, de la început până la sfârşit, asta încearcă să
demonstreze), ei(traco-dacii) şi-au schimbat opţiunea religioasă acum aproape 2000
de ani, devenind creştini ortodocşi.
Dar vom mai aduce un argument că strămoşii noştri nu se închinau celui
Rău şi anume:
• Mîntuitorul Hristos spune următoarele: „Că omul, ca şi pomul, după
ROADE(adică după fapte) se cunoaşte dacă e BUN(adică închinător
Dumnezeului celui Adevărat şi Bun), sau Rău(adică închinător celui
Rău, îngerul căzut)”.
Asta înseamnă că, dacă traco-daco-românii, la modul ipotetic desigur, păgâni fiind(şi
am văzut cât de aproape de creştinism erau) şi închinători ai celui Rău, au primit
creştinismul fără rezerve, atunci când a poposit în ţara lor, înseamnă că nu erau
păgâni în realitate, căci Cel Rău, văzând că-i pleacă închinătorii către Hristos, ar fi
provocat multe tulburări şi persecuţii la adresa creştinilor ca să nu-i convertească pe
traco-geţii păgâni, aşa cum s-a întâmplat în toată lumea greco-romană, unde
reprezentanţii vechii religii politeiste au provocat multe suferinţe şi persecuţii
creştinilor, care au trebuit să aleagă calea mucenicească decât să se lepede de
creştinism.
Totuşi, în Dacia astfel de persecuţii şi crime contra creştinilor nu s-au
întâmplat.Dacă în zonele locuite de traci, au fost destul de multe, în Dacia(geţii şi dacii
fiind cei mai drepţi dintre traci, după Herodot) au fost extrem de puţine.

139
Ciudat.Cel Rău n-a făcut nimic ca să-şi păstreze credincioşii în Dacia
monoteistă zalmoxiană, în schimb a omorât aproape zece milioane de martiri creştini
în trei secole de creştinism în lumea politeistă greco-latină, pentru a-şi păstra
credincioşii păgâni.Greu de înţeles şi explicat de ce s-a întâmplat astfel.
Singura explicaţie posibilă ar fi că tracii, da, e posibil să fi fost politeişti(ca
greco-latinii) şi într-adevăr cel Rău a provocat aici multe crime şi necazuri creştinilor,
însă geto-dacii, ca monoteişti zalmoxieni, erau deja în proporţie de 95% creştini, de
fapt, ei chiar îl aşteptau pe Iisus-Mesia să vină în lume, nu pentru a deveni, ei geto-
dacii, stăpânii lumii, ci pentru a-şi împlini credinţa(nemafiind nevoie de jertfe umane
după Naşterea Mântuitorului), pentru a le fi mântuite sufletele de păcat şi a redeveni
din oameni pământeşti, OAMENI ADEVĂRAŢI, SFINŢI, DUMNEZEI DUPĂ HAR,
aşa cum erau în GRĂDINA RAIULUI,ADAM şi EVA înainte de căderea în păcat.
Aşa cum am mai spus, tracii deveniseră draci(adică decăzuţi) pentru că
deveniseră politeişti-ca grecii şi latinii-, foloseau sclavia(ceea ce religia zalmoxiană
interzicea cu desăvârşire, întrucât considera că oamenii sunt liberi, şi înşişi geto-dacii
se considerau oameni liberi), poligamia, beţia, etc(smintindu-i şi pe unii geto-daci,
ceea ce l-a făcut, de ex., pe Burebista, să taie viţa-de-vie din DACIA; Nu voia să-şi
vadă neamul geto-dac, decăzut ca tracii).Pe scurt, tracii erau geto-daci decăzuţi,
păgânizaţi, politeişti, depravaţi, care s-au lenevit la a-şi mai ţine religia zalmoxiană
monoteistă.
Când geto-dacii s-au convertit-fără convulsii uriaşe-la creştinism, trebuie
că au găsit ori ceva familiar în creştinism, asemănător vechii religii precreştine, ori
considerau creştinismul o împlinire calitativă ce răspundea aşteptărilor de veacuri,
ori amândouă variantele.
Revenind la cuvintele lui Iisus „Că omul ca şi pomul, după roade se
cunoaşte de-i bun, ori rău”, vedem că aceste cuvinte ne spun că cine este rău, va avea
fapte rele(chiar dacă acel om rău ne va părea bun sau înţelept sau dacă el va crede
despre sine sau va spune despre sine, că este bun sau înţelept) şi că cine este bun, va
avea fapte bune(chiar dacă acel om bun ne va părea nouă rău, prost murdar sau urât
sau dacă el va crede despre sine sau va afirma despre sine că este rău, prost, murdar
sau urât).
Ce putem deduce de aici?Că geto-dacii(şi unii traci) N-AR FI PRIMIT
CREŞTINISMUL(şi implicit PE HRISTOS PRIN BOTEZ), DACĂ N-AR FI FOST
PREGĂTIŢI PENTRU ASTA! Şi cine i-a pregătit pentru creştinism cel mai bine
decât vechea religie zalmoxiană?
ROLUL ZALMOXIANISMULUI A FOST PREGĂTIREA GETO-
DACILOR PENTRU PRIMIREA CREŞTINISMULUI LA VREMEA RÂNDUITĂ
DE DUMNEZEU-TATĂL(MOŞUL DALB sau ZALMOXE).
DACĂ GETO-DACO-ROMÂNII AR FI FOST CU ADEVĂRAT
PĂGÂNI(CA GRECO-LATINII) ATUNCI ŞI FAPTELE LOR AR FI FOST CU

140
ADEVĂRAT PĂGÂNE, ADICĂ, AR FI REFUZAT CREŞTINISMUL CU TĂRIE
ŢINÂND VECHEA RELIGIE NETULBURAŢI ŞI OMORÂND PE ORICINE AR
FI ÎNCERCAT SĂ LE PREDICE O ALTĂ RELIGIE, DECÂT A LOR.
Mă gândesc că şi LEGEA dată de DUMNEZEU-TATĂL, prin MOISE,
poporului ales, iudeu, ar fi trebuit să pregătească pe iudei pentru primirea
creştinismului, fără probleme, ca nepăgâni ce erau sau se considerau.Şi ei, iudeii, îl
aşteptau pe Mesia, dar nu ca geto-dacii pentru mântuirea sufletului şi împlinire a
aşteptărilor lor, arătate prin faptele credinţei lor sau pentru a (re)deveni OAMENI
DEPLINI, ci, iudeii îl aşteptau pe MESIA doar ca să întemeieze un regat cu care să
stăpânească tot Pământul şi toate popoarele.
Astfel, faptele lor de nepăgâni s-au manifestat prin respingerea lui
Hristos şi acceptarea unui patriotism fără Hristos(în persoana lui BARABA), în
persecutarea creştinilor.De aceea L-a trădat Iuda pe Hristos, fusese dezamăgit de EL,
vedea că Hristos vorbeşte de o Împărăţie, dar nu din lumea aceasta, iar pe iudei îi
interesa să stăpânească lumea aceasta, nu ceva ipotetic, nepalpabil, nematerial.
Numai geto-dacii, puteau accepta o astfel de religie care pune preţ pe o
lume cerească inaccesibilă lumii materiale, dealtfel chiar comentatori antici ziceau
despre geto-daci şi religia lor că aceştia(geto-dacii) trăiau cu corpul pe Pământ dar cu
sufletele şi inimile în CER.Cât de diferiţi de iudei.Parcă creştinismul a fost croit
pentru geto-daco-români.
Patriotismul fără de Hristos(ce se încearcă, direct sau indirect şi azi la
noi în DACO-ROMÂNIA) nu are sorţi de izbândă, căci Hristos a spus clar, „Fără de
Mine, nu puteţi face nimic”.Pedeapsa iudeilor pentru că au dorit un patriotism fără
Iisus a fost în anul 70 d.Hr. când împăraţii TITUS şi VESPASIAN au distrus, pe
rând, unul, TEMPLUL IUDAIC din IERUSALIM, iar celălalt, IERUSALIMUL
însuşi, împrăştiind iudeii în toată lumea, şi lăsând ţara lor să fie locuită de neamuri
străine.Iar faptul că acum statul evreu are atât de multe probleme cu arabii şi
palestinienii se datorează acestui lucru.
Eu nădăjduiesc că nu se va întâmpla acelaşi lucru şi cu Ţara noastră,
deşi se pare că într-acolo ne îndreptăm.Avorturile, nepăsarea, lepădarea de Hristos şi
Biserica Ortodoxă, de NEAM,LIMBĂ, ISTORIE şi ŢARĂ au făcut ca daco-românii
să ajungă străini în propria lor Ţară sau să fie forţaţi să emigreze în alte ţări.Astfel,
prin emigrare şi avorturi poporul daco-român este în pericol mare de scădere
dramatică a populaţiei, concomitent, de ex., cu creşterea numărului de ţigani.
Revenind la oile noastre, trebuie să recunoaştem-tot în spiritul
adevărului-că au fost şi împăraţi romani, de origine traco-dacică,(unii urau chiar
cuvântul roman sau tot ce ţinea de ROMA, mândrindu-se cu numele lor dacice) care
au pornit unele din cele mai crunte persecuţii împotriva creştinilor, apărând,
surprinzător nu-i aşa, indirect, religia politeistă greco-latină şi valorile decadente
latine de influenţa creştină.

141
Dar aceşti împăraţi traco-daci, persecutori creştini, nu erau defel
devotaţi religiei monoteiste zalmoxiene(pe care astfel o trădaseră şi indirect chiar, o
prigoniseră la fel ca şi pe religia creştină).Nefericiţi împăraţi, uitându-şi religia,
Neamul, au ajuns să fie mai răi decât păgânii greco-latini(mă tem că asta ne paşte şi
pe noi cei de azi, lepădându-ne Hristos şi de Biserica Ortodoxă, vom ajunge, şi am şi
ajuns deja, mai răi decât păgânii, la mâna celui Rău şi fără ajutorul lui Dumnezeu),
făcând să apere ce urau cel mai tare, politeismul, şi să persecute ceea ce iubeau în
copilărie cel mai mult, monoteismul zalmoxianist şi implicit cel creştin.
Prin urmare, nu era un conflict între religia geto-dacă monoteistă şi
cea creştină, ci, între religia greco-latină politeistă şi cea creştină, între lumea
civilizată decadentă greco-romană şi noua lume care se profila la orizont, cea
construită pe baze creştine.
Şi totuşi, printre-atâţia împăraţi traco-daci anticreştini ce au condus
Imperiul Roman, s-a aflat şi unul, tot traco-dac(ca şi mama sa, Elena) şi anume cel
cunoscut în Istorie cu numele de Constantin cel Mare, el a legiferat creştinismul şi a
convocat întîiul Sinod Ecumenic de la Niceea.
Dar dacă aceşti împăraţi, persecutori ai creştinismului, au făcut acest
lucru în numele unei religii şi civilizaţii străine de religia şi civilizaţia lor geto-dacă,
poporul de rând geto-dac(mai apoi şi restul tracilor)-şi nu vorbim şi de celelalte
popoare ale imperiului, care vădit sau nu, au refuzat creştinismul-aşadar, poporul de
rând geto-dac, a primit creştinismul fără rezerve.
Concluzionând, putem afirma că GETO-DACII N-AR FI PUTUT
PRIMI CREŞTINISMUL DACĂ NU ERAU APŢI SĂ O FACĂ DE RELIGIA DE
DINAINTE, IAR POPORUL ALES, CARE A FOST APT ŞI PREGĂTIT, TOT LA
FEL, DE RELIGIA DE DINAINTE(MOZAISMUL), AU REFUZAT CATEGORIC
CREŞTINISMUL.
ALE CĂRUI FAPTE POT FI NUMITE CA FIIND ALE UNOR
OAMENI BUNI, ALE DACO-GEŢILOR SAU ALE IUDEILOR?
ALE CUI „ROADE” SUNT PĂGÂNE ŞI ALE CUI „CURATE”?
Dealtfel, chiar Hristos, este Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec şi nu după
rânduiala lui Moise şi Aaron(sau rânduiala mozaică-iudaică), ci, după o rânduială cu
mult înainte de Moise şi Aaron, în vremea patriarhului AVRAAM.
Explicaţiile pentru faptul că Hristos a fost Preot după rânduiala
lui Melhisedec şi nu după cea iudaică ar putea fi:
1.Mântuitorul Hristos este al întregii lumi şi nu doar al iudeilor
2.de la Moise şi Aaron era lăsat ca preoţii să fie aleşi doar din seminţia lui LEVI.
Şi cum Mântuitorul Hristos S-a născut din seminţia lui IUDA, nu
putea fi preot, după legea iudaic-mozaică-niciodată, decât dacă ar fi fost făcut Preot
după altă Rânduială sau Lege, în cazul de faţă, după rânduiala lui Melhisedec.
Cu siguranţă, dacă ar fi dorit, Iisus S-ar fi putut naşte în seminţia lui

142
Levi, dar n-a făcut-o.Nu ştim sigur, poate dorea să fie Preot al tuturor oamenilor şi nu
doar al iudeilor sau poate dorea să se rupă complet de rânduiala lui Aaron-Moise, şi
să se lege de una şi mai veche, mai curată, mai dreaptă(chiar Mântuitorul afirmă că
„Sinagoga a ajuns o Sinagogă a celui Rău”.
Astfel, rămâne de văzut ce „Roade” aducem noi, şi atunci vom fi
ori DRAGOŞ, Dragoste, Trai, Trezi(deci vom fi vii), sau vom fi morţi în păcatele
noastre.Geto-dacii au ales creştinismul, noi ce facem?
În altă ordine de idei, se vehiculează teoria cum că toţi indo-
europenii(tracii) au fost politeişti, deci şi geto-dacii au fost la fel, politeişti.Eroare!!
În Orientul Mijlociu, au existat multe populaţii semitice, toate politeiste(fenicienii,
filistenii, asirienii, babilonienii, etc.)şi totuşi, iudeii erau monoteişti.Nimic nu ne
opreşte să considerăm acelaşi lucru faţă de geto-daci.Pentru ca un fapt să aibă
valoare ştiinţifică indubitabilă, trebuie să poată fi măsurat, cântărit, analizat şi, mai
ales, să fie sprijinit pe mărturie directă.Istoria, ca cea mai politică ştiinţă, va sluji
intereselor popoarelor cu putere financiară, politică, economică şi militară din lume.
Astfel, vor apare teorii, departe de adevărul obiectiv, ce vor
susţine pe cei puternici, neglijând poate, din greşeală sau cu intenţie, nişte teorii care
sunt, în realitate adevărate.Dar cum Adevărul, Dreptatea nu trebuie nimănui, atunci
se pot face şi spune tot felul de mistificări despre Istoria noastră.Noi, daco-românii
avem altă percepţie asupra Istoriei noastre şi nu vedem de ce e mai bună teoria
Ocultei Masonice decât teoria noastră?A fost vreunul din noi prezent în acea Istorie
ca să vadă care teorie e adevărată şi care falsă?NU! Prin urmare, avem nevoie de
credinţă să acceptăm istoria Ocultei Masonice sau Istoria după teoria noastră,
întrucât nici o teorie nu are martorii oculari care să confirme sau să infirme acea
stare de fapte petrecute de demult.
Devreme ce nici o teorie nu este infailibilă, de ce să împărtăşesc,
doar pentru că mi se spune că ar fi „ştiinţifică”, teoria Ocultei Masonice despre
poporul daco-român, când n-are nici un element care să o califice la aceasta, decât
opiniile unor Istorici plătiţi să distorsioneze Adevărul, şi, să nu împărtăşesc teoria
noastră despre Istoria daco-românilor(în fapt s-ar putea chiar ca teoria noastră să fie
în realitate cea adevărată).Ambele teorii nu pot fi nici confirmate, nici infirmate
deplin aşa că eu îmi aleg teoria care îmi place şi care cred cu tărie că e cea adevărată.

38. (A) FI-l. română


(TO) BE(se citeşte Bi)-l. engleză

BI
VI
FI

143
39.(A) AVEA-l. română
(TO) (H)AVE-l. engleză
HABERE-l. latină
HABEN-l. germană
AVOIR-l. franceză

40.SÂRBĂ-dans popular daco-român.Provine de la cuvântul daco-român,


SARBA(TOARE), adică veselie, bucurie, dansezi de fericire.Nu are nici
o legătură cu etnonimul „sârb-sârbă” (locuitori din Serbia).

41.TERRA-COTA(faianţă, gresie, mozaic, cărămizi refractare pentru sobe), unde


TERRA=Pământ, Lut şi COT(A)=Casă, Construcţie.
Traducerea ar fi „CASĂ DIN PĂMÂNT(LUT)”.

42.VLĂSTAR=arbust tânăr,
BLASTON(l. greacă)= a încolţi plantele din seminţe, a înflori.

43.ZIUREL DE ZIUĂ-refren în limba daco-română, întâlnit în Colinde creştine.


Acest refren este o dovadă uluitoare a existenţei creştinismului ortodox încă de la
începuturile sale în rândul populaţiei geto-dacice, mai apoi în rândul daco-românilor.
De ce este o dovadă a creştinismului ortodox? Dacă citim în Crezul Apostolic
aflăm că Iisus Hristos este „LUMINĂ DIN LUMINĂ, DUMNEZEU ADEVĂRAT
DIN DUMNEZEU ADEVĂRAT, NĂSCUT, IAR NU FĂCUT, CEL DE O FIINŢĂ
CU DUMNEZEU-TATĂL, PRIN CARE TOATE S-AU FĂCUT”.
Ştim că „ZI”, „ZIUA”(care provin de la „DEVA-DEUA-DIUA-ZIUA”),
înseamnă Zeu, Sfânt(afară de unitatea de măsură a timpului calendaristică,
astronomică), astfel că „ZIUREL DE ZIUĂ” poate fi tradus
„ZEULEŢ(SFÂNTULEŢ) DE ZEU(SFÂNT)”. Iisus Hristos era şi OM şi
DUMNEZEU, ca OM a avut început( S-a născut şi a fost copil) şi sfârşit(a murit
înviind apoi după trei zile), ca DUMNEZEU, n-are nici început, nici sfârşit, fiind
Născut din Tatăl, mai înainte de toţi vecii, altfel spus, era Lumină din Lumină şi
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Născut, nu creat(făcut).
Ei bine, fiind proaspăt născut, deci copil mic încă, geto-dacii l-au numit cu un
diminutiv-„ZIUREL”(chiar şi azi limba daco-română are cel mai bogat lexic de
diminutive din toate limbile pământului, de la nume proprii până la substantive
comune, se dovedeşte înrudirea perfectă cu limba geto-dacă), în loc să-i spună ZEU
sau SFÂNT(măcar că Iisus n-a pierdut această calitate nici când era copil), văzându-l
şi ca pe un copilaş micuţ, delicat, gingaş, geto-dacii l-au numit Zeuleţ sau Sfântuleţ.
Se ştie că geto-dacii aveau mare dragoste de copii(Columna lui Traian
mărturiseşte aceasta),astfel că nu-i de mirare că foloseau atât de mult diminutivele.

144
Aceşti „barbari” aveau o delicateţe şi o gingăşie a inimii neîntâlnită la alte
popoare „civilizate”.

44.ELF, (ELFI)-personaj fantastic(de origine geto-dacică, preluat de nordici)


ELV
ELB (rîul ELBA=ALBA!)
ALB, (ALBI).Aceste personaje fantastice erau luminoase, strălucitoare, ALBE!.

45.BARBAR-sălbatic
BAR-BAR unde BAR=Bărbat, Războinic(BAR-VAR-WAR=Război-l. anglo-
Saxone).Traducerea ar fi „BĂRBAT RĂZBOINIC”.În limbile
vechi se foloseau adesea silabele identice repetate(MA-MA,
TA-TA, LE-LE, NE-NE, BA-BA, etc.).Uneori, aceste silabe
identice puteau avea sensuri sau înţelesuri uşor diferite, ca în
BARBAR.BAR era sinonim cu Bărbat sau Războinic.Repetarea
silabei BAR ne arată că erau denumite ambele sensuri ale silabei
(bărbat şi războinic) pentru a nu fi creată o confuzie şi să credem
că ar fi denumit doar un sens(de bărbat sau de războinic).Astfel,
în acest exemplu, repetarea silabei BAR exprimă necesitatea de
a reda clar, fără echivoc, două sensuri, sau mai precis, un sub-
stantiv dimpreună cu adjectivul său.

46.EON- „Fiecare dintre multiplele emanaţii, ipostaze, forme de manifestare ale


divinităţii supreme unice, la filosofii gnostici”-DEX
ION. Aşadar, numele de „ION”, simboliza pentru Proto-indo-europenii carpato-
danubieni una din formele de manifestare ale divinităţii supreme unice.
„KAGAION” sau „KOGAION” se poate traduce şi prin „KAGA-ION” sau
„KOGA-ION” şi ar însemna „KAGA”=Consacrat, Sfinţit, Dăruit şi
„ION”=manifestare a divinităţii supreme unice.Traducerea finala ar putea
fi „DĂRUIT(CONSACRAT, SFINŢIT) LUI(DE) DUMNEZEU”.Frumos
nume avea muntele sfânt al geto-dacilor!Rămâne de văzut cine a folosit
pentru prima oară acest nume, geto-dacii sau Vechiul şi Noul Testament biblic.

47.VIITOR- ce va să vină în curând, cel ce vine şi nu este încă(sau ce va să vie-viitor)


FIITOR
FIITUR
FIUTUR
FUTUR(E) putem vedea că în l. franceză şi engleză acest cuvânt nu are sens(adică
etimologie din aceste limbi,-„FUTURE” nu provine din „să vie” din
franceză sau engleză, cum este în l. română.”VIITOR”- provine din

145
„cel ce stă să vie(vină)”.Acest lucru dovedeşte că „FUTURE” este o
formă denaturată(stâlcită) a daco-românescului „VIITOR” şi nu
invers pentru că l. franceză şi engleză nu au „să vie(vină)” care să
ducă la cuvântul „FUTURE”(de ex. în l. engleză „should come” nu
duce la „Future”, „Future” pare străin de l. engleză-şi chiar aşa şi
este fiind împrumut din l. daco-română.În l. franceză este şi cuvântul
„AVENIR”(=care stă să vină) şi înseamnă „Viitor”.Acest cuvânt este
original francez(asemănător ca sens cu „Viitor” din daco-română),
dar, „FUTURE” în l. franceză, nu are corespondent, fiind un
împrumut denaturat(transformat) din daco-românescul, „VIITOR”!

48.TUS(de la tus-trei, tus-patru) înseamnă, în l. daco-română veche, ţărănească,


„Toţi”.În l. franceză avem pentru „Toţi”, „TOUS”(se citeşte „Tus”).Exclus
ca ţăranii daco-români să fi împrumutat de la francezi acest cuvânt, mai ales
că în l. latină nu există, ci doar în daco-română şi franceză!Face parte, ca şi
altele, dintr-un fond comun(dacă nu cumva acei „franci” care au întemeiat
Franţa, sunt „Vranci”-vrânceni-din Vrancea, geto-daci.)

49.PATRIE-(germanii îi zic, „VATERLAND”, adică, „Ţara Părinţilor, Strămoşilor”)


PAT(E)RIE unde „PATERIE”=”Pater” în l. latină înseamnă „Tată-Părinte”,
„Paterie” însemnând „LOCUL sau ŢARA PĂRINŢILOR sau
STRĂMOŞILOR”.
PATRIE
BATRIE BĂTRÂN=PATERN(Părintesc)PATER=BATER-VATER-VATRĂ.
VATRIEVATRĂVATER aşadar, daco-românescul „VATRĂ”-„PATRIE” şi
germanul „VATER” sunt înrudite etimologic,
având origine comună şi acelaşi înţeles.Daco-
românescul „VATRA” ştim că nu are doar sensul
de loc în care arde focul(cum ar părea normal să
fie), ci, are şi sensul poetic, figurat, de loc de origine,
loc de formare.
Sintagma, de ex., „Vatra satului”, nu are niciodată
sensul de „loc în care arde focul satului”, ci are
întotdeauna sensul de „locul central, de origine, al
primei case ce a fondat satul respectiv”.Iar sensul
adevărat, ce s-a pierdut în mii de ani, era că acel
sat „Se clădea pe temelia strămoşilor,părinţilor,
cu binecuvântarea lor, în amintirea lor şi prin pro-
tecţia lor”.Era legătura clară, indisolubilă, a conti-
nuităţii dintre Trecut(moşii şi strămoşii), Prezent

146
(cei ce întemeiau satul în numele strămoşilor şi cu
binecuvântarea lor) şi Viitor(urmaşii care urmau
şi ei, la rândul lor, să se raporteze la predecesorii
lor, moşii, strămoşii şi părinţii).Astfel, acest arbore
genealogic, fără nume şi spiţe, asigura identitatea
acelei comunităţi, care ştia astfel că aparţine unei
familii vii, mare, unită, compusă din decedaţi şi vii
deopotrivă.

50.BA- formă de negaţie în l. geto-daco-română(similar cu „NU”).


PA
PA(S)
PAS-(se citeşte Pa) negaţie în limba franceză, nelipsită(„NON” poate lipsi).Provine
din l. română, de la francii(geto-dacii vrânceni, adică) veniţi din Vrancea.
CAPITOLUL V

Culegere de texte scurte, articole, etc.

The Evolution of the Indo-European Languages

Dr. C. George Boeree

Similarities and Differences among the Indo-European Languages

First, let's look at phonetic similarities and differences:

PIE Sanskrit OCS Lithuanian Armenian Greek Latin OIR Gothic Hittite
P P P P H, -W P P --- F, -B P
B B B B P B B B, M, -W- P P
Bh Bh B B B, -W- PH F-. B B, M, -W- B P
T T T T T T T T. -Th TH. -D T
D D D D T D D D, -Dh T T
Dh Dh D D D TH F, D, B D, -Dh D T

147
K S' S S' S K K K, -Kh H, -G K
G J Z Z' C G G G, -Gh K K
Gh H Z Z' J, Z KH H, G G, -Gh G K
Kw C, K K, C', C K K' K, P, T Kw, K Kw, K Hw Kw
Gw J, G G, Z', DZ G K B, D, G Gw, G, W B, M, -W- Kw, K Kw
PH, TH,
Gwh H, Gh G, Z', DZ G G, J Gw,G,W,F GW Gw, G, W Kw
KH
S S, S' S S S, H, --- S, H, --- S, R S, --- S S
R R R R R R R R R R
L R, L R, L L L L L L L L
M M M M M M M B, M, -W- M M
N N N N N N N N N N
Y Y Y Y --- Y, --- Y ---, Y Y Z, H, ---
W V, W V V G, V W, H, --- W F, ---, W W W
PIE Sanskrit OCS Lithuanian Armenian Greek Latin OIR Gothic Hittite

(Chart based on Christopher Gwinn's "Indo European Phonology," http://tied.narod.ru/)

A basic set of differences is that between the Satem languages -- Sanskrit, Old Church Slavonic (OCS),
Lithuanian, and Armenian -- and the Centum languages -- Greek, Latin, Old Irish (OIR), Gothic, and
Hittite.

In Satem, PIE k becomes s or sh, g becomes z or zh, kw becomes k or c (as in church), and gw becomes
g or j (as in John). In Centum, these PIE plosives remain as they are (generally speaking!).

(Note that in most languages, PIE gh collapses with g, and gwh collapses with gw)

In Greek , PIE bh, dh, and gh become phi, theta, and chi, i.e. first become unvoiced aspirated stops and
eventually unvoiced fricatives. Note that in Latin, bh, dh, and gh become f, f, and h, respectively. I
suspect that the progression was to ph, th, kh, then to phi, theta, chi, and finally to f, f, and h. In most
other languages, bh, dh, and gh become b, d, and g (or z/zh, if satem), respectively. Also, Greek
collapses PIE kw, gw, and gwh somewhat indiscriminately into k/p/t, b/d/g, and phi/theta/chi.

In Gothic, PIE p, t, k, and kw become f, th, h, and hw, while all others are more conservative. Likewise,
in Gothic and in Armenian, PIE b, d, and g become p, t, and k, while all others are more conservative.

In OIR, PIE b, gw, bh, and m all become b or m or w (depending on context). Note also that all plosives
become aspirated at the ends of words, and eventually become fricatives.

Note: Languages related to Latin, as well as ones related to OIR, sometimes use p in place of kw. This
is another commonality, then, between the Italic family and the Celtic family.

148
What groupings might we tentatively make on the basis of these comparisons?

1. Satem -- Sanskrit, OCS, Lithuanian, and Armenian -- vs Centum -- Greek, Latin, OIR, Gothic, and
Hittite;

2. Hittite as significantly different from all the other languages, and likely an early divergence;

3. Sanskrit, OCS, and Lithuanian sharing many commonalities in the Satem group;

4. Armenian as an outlier in the Satem group;

5. Greek, OIR, and Latin sharing many commonalities in the Centum group;

6. Gothic as an outlier in the Centum group.

I. Satem
A. Sanskrit-OCS-Lithuanian
1. OCS-Lithuanian
2. Sanskrit
B. Armenian
II. Centum
A. Greek-OIR-Latin
1. OIR-Latin
2. Greek
B. Gothic
III. Hittite

Morphology

Unfortunately for the elegance of the preceding, other approaches give us other results. If we look at
certain grammatical constructions, for example, we find the following:

For the genitive singular of nouns, we have Greek, Armenian, and Indo-Iranian using -osyo, Slavic and
Baltic using -ó, Baltic and Germanic using -eso, and Celtic and Italic using -í.

For indirect and dative cases, we find a similar pattern: Greek, Armenian and Indo-Iranian using -bhi,
Slavic, Baltic, and Germanic using -m, and Celtic and Italic using -bhos (dative singular).

The Celtic-Italic link is fortified by such constructions as the comparison in -samo (vs -tero, -isto) and
medium voice in -r (vs -oi, -moi).

The Greek-Armenian-Indo-Iranian link is fortified by the fact that all three have an athematic and a
thematic aorist.

149
Hittite differs in many ways from the others, although showing more similarity to Celtic-Italic than to
other groups.

(Following Cyril Babaev's "Indo-European Proto-Dialects." http://tied.narod.ru/)

So now we have a chart that looks like this:

I. Greek-Armenian-Indo-Iranian
II. Slavic-Baltic-Germanic
III. Celtic-Italic
IV. Hittite

So, while Hittite and Celtic-Italic remain independent, Greek and Germanic have jumped the Centum
ship, you might say, to join the two Satem sub-groups -- or, the reverse, left the central dialect area
(leaving the northern Slavic-Baltic and the southern Armenian-Indo-Iranian) prior to the Satem
innovation, but well after the Celtic-Italic split, and even further after the Hittite split.

The Indo-European languages of the Tarim Basin in far western China known as Tokharian have some
Celtic sound qualities -- leading some to suggest that a branch of early proto-Celts wandered all the way
to China. Another scenario is a little more sensible: The ancestors of The Tokharians left the eastern
side of the main PIE area at about the same time as the Celts left the western side, perhaps a little earlier,
and so prior to the same changes in the central dialects that the Celts missed.

Lexicon

And finally, there is the issue of common words. Analyses seem to show that Hittite and Tokharian split
from the mainstream earliest. Later, the Celtic and Italic languages split off, followed by Greek and
proto-Armenian. Albanian also splits off somewhere in the same time frame. Finally, we have the Indo-
Iranian languages splitting off from the central mass of Indo-European, which in turn differentiates into
Germanic and Balto-Slavic.

Lexicon analysis generally supports the morphemic hypotheses, and is not too contrary to the phonetic
hypotheses.

A sticking point is the place of Germanic: It seems to be both clearly tied to Baltic, yet phonetically
quite distinct. It is, in fact, quite distinct from all its relations! One theory is that its similarity to Baltic
is in part due to close proximity and continued contact, and that its phonetic distinctiveness is due to a
pre-Germanic substrate of megalithic people sometimes referred to as "the Folk."

It is possible that pre-Indo-European neolithic people in France and England likewise influenced the
development of the Celtic languages as well -- another "Folk" perhaps. The neolithic people of the
Iberian peninsula and southwestern France -- including the ancestors of the modern Basques -- do not
appear to have had too significant an effect on the Celtic of that area, nor on the later Latin.

150
Other languages have had more obvious contact with other language substrates. The Hittites and other
Anatolians clearly came into an area already well-populated with non-Indo-Europeans, which no doubt
hastened the rather dramatic phonetic and morphemic simplifications characteristic of those languages.

The Mycenaean Greeks may have been influenced by an Anatolian substrate in Greece and the islands
(the Pelasgians?), further complicated by a second wave of Greeks (Dorians).

The Armenians appear to be closest to the Indo-Iranians in phonetic and morphemic structure, and were
possibly influenced by centuries of contact with them as well as the Hittites, Semites, and Caucasians.

An Evolutionary Time-line of the Indo-European Languages

c. 5000 bc.

Homeland: The Danube River valley (Wallachia and Hungary). Farming learned from the people of
Asia Minor. Cultivation of native rye and oats and domestication of native pigs, geese, and cattle
begins. Strong tribal sociey develops.

There are many reasons for choosing the Danube River valley: Farming is possible, although the land is
less than desirable to more powerful tribes from the south; the flora and fauna of the valley, as well as
for other natural features such as hills and rivers, are represented by the oldest words we can reconstruct;
the natural ranges of wild horses (what would become the Indo-European's ace card) are nearby in the
Ukraine; the area is central to the eventual expanse of the Indo-Europeans, with due allowance for the
more rapid expanse commonplace over steppe-lands; the area is also in close proximity to some of the
most conservative recent representatives of the family.

151
The most compelling reason is the presence of the Danubian culture, with its linear incised pottery, at
this same time. The culture spreads soon after in exactly the directions that would account for the spread
of PIE.

There are, of course, many other possibilities. The most common suggestion is the steppes north of the
Black Sea, for many similar reasons. I believe that the strong tribal social structure suggests that the
Indo-Europeans were farmers before they were pastoralists. It is highly unlikely that they went straight
from steppe hunter-gatherers to sophisticated pastoralists in one step.

c. 4000 bc.
Proto-Anatolians move southeast to Thrace. They would be profoundly influenced by the advanced
cultures of Asia Minor and beyond.

Proto-Tokharians move east into the Ukraine. These people are the most likely originators of the horse
culture. There is also plenty of evidence of ox-drawn wagons with disk wheels in the western steppes.

A western dialect begins to emerge (the Proto-Celtic-Italic-Illyrians) on the upper Danube. The enclosed
steppe of the Hungarian Plain puts them in an ideal position to blend farming with a horse culture.

c. 3000 bc.
Copper working, learned from the people of Asia Minor, begins in Thrace and the Danube valley and
reaches Germany by 3000 bc.

Domestication of the horse spreads from the Ukraine. Within a thousand years, horsemanship spreads
from the Ukraine throughout the Indo-European area, even into Scandinavia. It is the steppe inhabitants
who change most dramatically into true pastoral societies. In the more wooded areas of Europe, horse
ownership begins to differentiate a warrior nobility from commoners. Of course, use of the horse
spreads to the non-IE societies of the Middle East as well.

The disk-wheel wagon has spread from Russia across Europe to Holland.

The Proto-Anatolians move from Thrace into Greece and Asia Minor. It is likely that they constitute the
pre-Greek Pelasgian and Cretan populations.

The Proto-Tokharians continue east to the steppes, towards the Tarim Basin in northwestern China.
They may be the people known to the Chinese as the Yüeh-chi, and may have been the core of the
Kushan Empire of the first century AD.

The Proto-Celts separate from the rest of the western dialect and expand west into southern Germany.
The remaining western dialect tribes edge into the modern Slovenia-Croatia area.

The main body of Indo-Europeans expands into Thrace, the Ukraine, Bohemia, and Poland, and begins
to differentiate into a northern dialect (Bohemia, Poland, and Hungary) and a southern dialect
(Wallachia, Thrace, and Ukraine).

c. 2500 bc.

152
Bronze working develops throughout Indo-European area.
The Proto-Italics, who speak a western dialect, move west from the Slovenia area into Italy.

The Proto-Illyrians, speaking another western dialect (perhaps), move south from the northern Croatia
area into Illyria (the Dalmatian coast).

One branch of the southern dialect -- Proto-Hellenic -- moves south into Macedonia, Greece, and the
Aegean islands. By 1500 bc, the southern-most tribes would establish the Mycenaean culture.

A branch of the northern dialect -- Proto-Germanics -- moves northeast from Poland or Bohemia into
northern Germany and Scandinavia.

The remaining main body of Indo-Europeans (the Baltic, Poland, Bohemia, the Hungarian Plain,
Wallachia, Thrace, the Ukraine and the neighboring steppes) -- both northern and southern dialects --
undergoes the Satem phonetic changes.

c. 2000 bc.
The horse-drawn, two-wheeled chariot, with spoked wheels, is developed in the western steppes, and
spreads quickly to the Balkans as well as the Middle East.

A branch of the southern Satem dialect -- Proto-Indo-Iranian -- expands from Ukraine and the steppes
into Afghanistan, Iran, and northwestern India. One tribe -- the Mittani -- goes as far west as northern
Mesopotamia.

The main body of the southern Satem dialect expands into the Ukraine to become the Cimmerians,
leaving the Dacians in the original homeland. I suspect that the Dacians were a southern (Cimmerian-
like) dialect. The people of Thrace were probably closely related to the Cimmerians, with a southern
Satem dialect.

The main body of the northern Satem dialect -- Proto-Balto-Slavic -- expands north from Poland into
Belarus and the Baltic coast.

The Celts expand into France and, in a retrograde move, back into Hungary. A powerful society, they
pressure the original peoples of western Europe, as well as their own relations to the east.

Anatolians (most notably the Hittites) establish themselves in Asia Minor, where they become a major
power. Their languages are profoundly affected by neighboring non-IE languages.

A second wave of Hellenics (Doric Greeks) moves into Greece from Macedonia.

c. 1500 bc.
Proto-Phrygians -- possibly a branch of the Cimmerians -- move from Thrace across the Bosporus to
northwestern Asia Minor. The Phrygians would move into the power gap left by the collapse of the
Hittite Empire around 1200 bc.

153
Proto-Armenians -- possibly another branch of the Cimmerians -- move into Asia Minor, probably by
means of the Bosporus. It is possible that they entered from the east coast of the Black Sea, or even
across the Black Sea. In the next 1000 years, they spread over much of northern Asia Minor, but are
eventually pressured into the Lake Van region.

Albanian may be the sole survivor of the Illyrian languages, its many variant features due to long contact
with a variety of neighbors. Or it could be the lone descendent of a Dacian dialect that later moved into
the Albanian region. I lean toward the latter, but it is very difficult to tell! So little of Dacian, Thracian,
Illyrian, etc. is left to us.

The Ligurian (western) Celts expand into western Iberia and the British Isles, where they absorb most of
the prior inhabitants. The original inhabitants of Spain survive well into the Roman era, while the
original inhabitants of southwest France survive to the present as the Basques.

The Balto-Slavics differentiate into Baltic and Slavic. Both begin to expand east- and northward, at the
expense of the hunter-gatherer Finno-Ugric people.

The Indo-Iranians differentiate into Indic and Iranian. The Indic group rapidly expands across northern
India as far as Magatha. The Iranians split into powerful tribes, notably the Persians and the Medes, by
the 800's bc. The Iranians remaining in the steppes would come to be known as the Scyths and Sakas.

c. 1000 bc.
Iron working begins in the Balkans by 1000 bc. It reaches Britain by 800 bc.

(Maps based in part on Colin McEvedy's The Penguin Atlas of Ancient History, 1967)

154
Return to Homepage

Romania Costume Music Dance History Regions Photos

Dacian tribes
home > romania > history > dacia > dacian tribes

The terms Dacian included a number of tribes, as was case also with the Thracians. Each tribe
inhabited a certain territory with a citadel as the capital. Twelve Dacians tribes are mentioned by the
ancient geographer Claudios Ptolemaios. The following lists all that I have found referenced:

• Albocenses - lived west of the Potulatenses


• Anarti - lived in the north west
• Apuli - lived in central Transylvania with their capital at Apulum (Piatra Craivii)
• Biephi - lived west of the Buridavenses
• Buridavenses - lived in northern Moldavia with their citadel Buridava
• Calipizi - lived between the Dnestr and the Bug rivers
• Carpi - lived east of the Carpathians and west of the Dnestr river. The name of the Carpathian
Mountains probably comes from the name of this tribe
• Caucoenses - lived to the east
• Ciagisi - between the Saldenses and Piephigi
• Costoboci - lived in northern and north-eastern Dacia, reaching the territory of modern Ukraine
and Moldova
• Cotenses - live east of the Buridavenses
• Crobobizi and the Trizi - lived in Dobrogea
• Keiasigi - lived in Transylvania
• Piephigi - lived in Moldavia and eastern Muntenia
• Potulatenses - between the Albocenses and Sienses
• Predavenses - lived in the west
• Ratacenses - between the Predavenses and the Caucoenses
• Saldenses - lived in the Banat and Crisana
• Sienses - lived east of the Potulatenses
• Suci - lived in Oltenia with their citadel Sucidava at the mouth of the river Olt
• Teurisci - lived in the north

• Tyragetae - lived at the mouth of the river Dnestr

| Eliznik home page |

Inapoi la Pagini memorabile

155
ORTODOXIE SI NATIONALISM ÎN GÂNDIREA PÃRINTELUI
DUMITRU STÃNILOAE

In multe dintre articolele scrise, pãrintele Dumitru Stãniloae abordeazã si problema raportului dintre
ortodoxie si nationalism, ca rãspuns la unele acuzatii potrivit cãrora nationalismul ar fi o grea cãdere în
pãcat, ar fi pur biologic si a sfãrâmat ecumenicitatea crestinã.

*
Argumentul principal pe care pãrintele îl aduce împotriva directiilor este învãtãtura crestinã despre
ipostas. ''Ipostasul sau persoana este starea de sine a unei fiinte spirituale, sau si spirituale; e una din
unitãtile unei altfel de firi, în strânsã corelatie cu celelalte unitãti, iar în cazul persoanei umane, în relatie
cu Dumnezeu cel personal.'' Aplicând definitia persoanei la realitãtile concrete ale poporului român si la
nevoia, fireascã, de comuniune a omului cu semenii, pãrintele aratã cã nu se poate vorbi despre
nationalism ca despre o grea cãdere în pãcat. Biserica Ortodoxã Românã este nationalã. ''Calitatea
nationalã este însusi umanul într'o anume formã a lui iar crestinismul national nu este pãgânism.''
Articolele care trateazã aceste probleme pot fi împãrtite în douã categorii: prima o formeazã cele scrise
în anul 1937 ca rãspuns la acea disputã iscatã în presã între Radu Dragnea si Dragos Protopopescu, pe de
o parte, si Nae Ionescu, pe de alta. Mãrul discordiei este raportul dintre ortodoxie si nationalism.

A doua categorie o formeazã articolele scrise în anul 1940 si republicate în anii urmãtori, Pãrintele
revine asupra raportului ortodoxie - nationalism dar se simte obligat sã-i punã la punct pe fratii greco-
catolici si pe intelectualii nostalgici dupã crestinismul occidental. Din bogatul material scris de cãtre
pãrintele Dumitru Stãniloae pe aceastã temã publicãm o sintezã a celor mai importante concluzii.

Nationalism este constiinta cã apartii cutãrui grup etnic, iubirea acelui grup si activizarea acestei iubiri în
slujba binelui lui. (Nationalismul sub aspect moral, în Telegraful Român, nr. 47, 1937.)

*
Neamul românesc este o sintezã biologic-spiritualã a mai multor pãrti care au intrat în compozitia lui.
Cele mai principale sunt: elementul dac, elementul latin si crestinismul ortodox. Las cã elementul latin
n'a fost chiar latin dupã sânge, stiut fiind cã o mare parte dintre colonisti au fost adusi din provinciile
Asiei Mici. Dar este o sintezã nouã, o individualitate proprie, cu un principiu de unitate deosebit de toate
pãrtile componente. Legea cea mai înaltã de viatã a neamului nostru, legea care îl exprimã ca ceea ce
este el în chip propriu, este aceea pe care o trãieste ca întreg, nu care e proprie vreuneia din pãrtile lui.
Caracteristicile elementelor componente sunt strãbãtute de un timbru nou, unitar, de timbrul

156
individualitãtii noi care este românitatea. Deci putem spune cã legea cea mai înaltã de viatã a neamului
nostru este românitatea. Judecata logicã si bunul simt comun, ca si poruncile realitãtii, cer sã trãim dupã
legea individualitãtii nostre nationale, adicã româneste. Nu romanitatea, nu dacismul, ci românitatea cu
tot ce cuprinde ea, aceasta este legea cea mai înaltã prin care ne mentinem si ne împlinim misiunea
noastrã. Idealul nostru, exprimat în linii mari, este ca al oricãrei entitãti: sã ne mentinem si sã ne
desfãsurãm în toatã plenitudinea însusirile românitãtii, nu ale romanitãtii noastre.

Idealul permanent al neamului nostru este cresterea sa spiritualã - aceasta presupune, desigur, si o
baz&atillde; corespunzãtoare de existentã fizicã - printr'un fel de relatie cu ordinea valorilor eterne,
determinat de individualitatea sa etnicã, de românism, printr'o comuniune româneascã cu Dumnezeu.

Care este însã modul românesc de comuniune cu ordinea spiritualã transcendentã? Aceasta ne-o spune
istoria si ne-o spune viata actualã a poporului nostru: este Ortodoxia. Ortodoxia e ochiul prin care
priveste românul spre cer si plin de lumina de acolo si-l întoarce spre lume, conducându-se dupã el în
atitudine si pasii sãi. Si mai stim cã ea este singurul ochi corect, sãnãtos. Dar ochiul e al unei
individualitãti etnice determinate, al unei unitãti sintetizate din mai multe elemente constitutive. Sau
ochiul însusi este, pe lângã aparatul constituit dupã legile universale ale opticii, si o materie si o
simbiozã sufleteascã individualã. Românul întretine comuniunea cu ordinea eternã prin ortodoxie, dar
româneste. Ortodoxia se aflã aici într'o sintezã anumitã, care nu strâmbã ortodoxia din punct de vedere
formal, asa cum materialul si simbioza sufleteascã în care e îmbrãcat aparatul optic al ochiului, nu
strâmbã legile optice generale dupã care functioneazã. Desigur cã în teorie este greu sã întelegem cum e
cu putintã aceastã interpenetrare a ortodoxiei cu românismul, fãrã ca vreuna sã sufere. Dar viata
bimilenarã a neamului, ne aratã cã în practicã lucrul e întru totul cu putintã. Desi în practicã mijlocul
prin care întretine neamul nostru comuniunea cu ordinea spiritualã eternã este întregul contopit:
ortodoxie-românism, teoretic se poate spune cã o întretine prin ortodoxie, cãci românismul este implicat
în calitatea subiectului ortodoxiei si românismul însusi este strãbãtut de ortodoxie.

Ortodoxia are o functie esentialã si chiar capitalã în viata românismului. Idealul national permanent al
neamului nostru nu poate fi conceput decât în legãturã cu ea. (Idealul national permanent, în T.R., nr. 4
si nr. 5, 1940.)

*
Un popor a ajuns o natiune când fiecare membru al ei se simte în constiinta sa trãind prin ea si pentru ea,
ca o mlãditã care datoreazã totul tulpinei care-i dã seva, viata si însusirile. Constiinta nationalã are trei
elemente componente: 1. Constiinta de sine, constiinta cã existi si actionezi ca însul cutare; 2. Constiinta
cã apartii unui neam si cã ai anumite determinante nationale; 3. Sentimentul de rãspundere fatã de cei de
un neam cu tine, sentimentul datoriei de a-i ajuta în chip deosebit, de a te jertfi pentru ei, de a le servi
lor. Constiinta e fricã si cutremur, e sentimentul cã esti pentru o misiune, cã ai o rãspundere. Cheagul de
iubire si de sacrificiu între membrii natiunii nu-l poate întretine decât credinta în Dumnezeu. Orice
grupare etnicã s'a ridicat de la starea de popor la starea de natiune prin credinta în Dumnezeu. Dovadã cã
mai înainte de a avea un stat - expresie a natiunii - neamurile au avut religie.

Dar iarãsi orice natiune poate decãdea, când pierde credinta în Dumnezeu, nu numai în starea de popor,
ci într'o disolutie care o pune într'o primejdie de disparitie. Religia înaltã un popor si-l conduce pânã la
nivelul în care îsi poate crea un stat. Statul national e un fiu al religiei. Dar sã nu creadã Statul cã odatã
apãrut în existenta unui neam, se poate lipsi de religie. El singur nu e în stare sã sustinã un neam la
nivelul la care l-a ridicat religia. Rãmas singur, toatã opera realizatã prin lucrarea religiei se prãbuseste.

157
Religia trebuie mentinutã mai departe în acelasi rol de cinste. Numai astfel neamul poate continua sã se
închege tot mai deplin ca natiune, ca fortã sufleteascã constientã, mereu în crestere. Prin ce se
promoveazã constiinta nationalã? (T.R., nr. 6, 1940.)

*
Crestinul se întreabã: ''pot sã fiu nationalist, sã-mi iubesc neamul si sã lupt pentru apãrarea si înãltarea
lui?'' Nationalistul: ''e necesar crestinismul în cadrul conceptiei mele nationaliste, ca factorul
indispensabil pentru ridicarea neamului, tinta strãdaniei mele?'' Aceste douã întrebãri se reduc la una
singurã: este crestinismul trãit si judecat consecvent, o cale necesarã spre crestinism? Natiunile sunt
comunitãti de destin, comunitãtile cele mai temeinice, mai statornice, înfãsurate prin mai multe fire de
legãturã, deosebit de profunde, fatã de alte feluri de comunitãti cu mult mai trecãtoare, mai superficiale.
Crestinismul n'a venit sã se opunã tendintelor celor mai firesti de comuniune, concretizãrilor celor mai
profunde ale acestor tendinte, n'a venit sã înãbuse natura, sã o facã sã caute alte forme de comuniune,
mai putin firesti, ci sã intensifice, sã înalte, sã desãvârseascã formele naturale ale relatiilor omenesti. Un
crestin e fericit de ocaziile ce i le oferã apartenenta la comunitatea nationalã pentru a-si trãi în ea
continuturile religioase. Credinta crestinã e pentru credincios un impuls spre afirmarea comunicãrii
nationale, spre iubirea mai presus de fire a celor cu care firea l-a asezat în relatii fundamentale de viatã.
Crestinismul rãzbate în mod necesar spre nationalism. Dumnezeu nu mã va rãsplãti dupã modul cum am
stiut sã mã desfac de comuniunea fireascã în care mi-a fost dat sã trãiesc, ci dupã modul în care am
afirmat aceastã comuniune cu vointa si cu iubirea mea crestinã. Dar dacã crestinismul tinde spre
nationalism si acesta duce, gândit si trãit, spre crestinism. Conditia necesarã natiunii, a formei celei mai
închegate de comuniune naturalã între oameni, este credinta puternicã si unitarã. Nationalistul stãpânit
de idei clare si consecvent în conceptia lui, devine în mod necesar un credincios si propagã credinta
crestinã - o singurã credintã crestin&ã, cea de totdeauna a neamului - între conationalii sãi. ((Crestinism
si nationalism, în T.R., nr. 40, 1940. )

Selectie Dan Sãvan (''Vestitorul Ortodoxiei,'' Aprilie 1996)

Parintele Dumitru Staniloae


SCURTA INTERPRETARE TEOLOGICA A NATIUNII

Toate cate sunt pe lume sunt opera lui Dumnezeu. Crestinul cu dreapta intelegere nu dispretuieste nici
una din componentele cosmosului, ci din toate vede stralucind slava si intelepciunea dumnezeiasca.
Izolarea de lume si dispretul ei, retragerea in eu si inchiderea ferestrelor dinspre lume, nu tin de
experienta autentic religioasa. Retragerea ascetilor ortodocsi are numai o insemnatate metodica: ea

158
urmareste doar refacerea personalitatii, regasirea punctului central spiritual din care apoi sa priveasca
lumea si sa-si indrepte actiunile pline de dragoste asupra ei. Ascetica ortodoxa deriva din ideea ca omul
e centrul si stapanul lumii create, dar ca prin pacat a cazut in robia lumii, lunecand din punctul arhimedic
din care e capabil sa suprapriveasca lumea si s-o stapaneasca, in angrenajul fara orizont si fara libertate
al marii masini care e necesitatea naturala. Readucerea comandantului in postul de comanda, dar nu
izolarea lui de lume, este scopul asceticii crestine. Toti sfintii, adica aceia care au depasit stadiul
retragerii metodice, au activat in lume cu dragoste nemarginita si s-au bucurat de toate cate vedeau, cu
nevinovatie de copil. Sf. Serafim al Sarovului, marele ascet si sfant rus din veacul XIX de pilda, numea
pe oricine venea la sine "comoara mea" si "bucuria mea". "Aceste apelatiuni nu erau o simpla expresie a
bucuriei unui suflet transfigurat de asceza: pentru Sf. Serafim chipul lui Dumnezeu se descoperea in
fiecare om si acest chip constituia pentru el o reala si adevarata "bucurie de Domnul". (N.V.Iljin: Sf.
Serafim al Sarovului, Ymca Press, Paris, 1930, pag. 49, in ruseste).

Cu adevarat minunata si sublima este lumea cu toate cate o constituie. E drept, Dumnezeu n-a creat-o
pentru a Se implini pe Sine, pentru a-Si desavarsi viata Sa interna care n-ar fi fost deplina fara lume;
creatia n-a fost o necesitate naturala pentru fiinta dumnezeiasca. Dar libertatea aceasta a lui Dumnezeu
de necesitate naturala, nu inseamna ca lumea a fost creata intamplator sau arbitrar, ca o jucarie inventata
ad-hoc de Dumnezeu care Se plictisea, dintr-un capriciu de un moment, ci are o temelie adanca in
Dumnezeu si realizeaza o idee eterna a lui.

Lumea aceasta intreaga e dupa continutul ei eterna. Toate lucrurile din ea sunt cugetate etern de
Dumnezeu, ideile lucrurilor din lume constituie materialul cugetarii fiintiale a lui Dumnezeu, sunt
nedespartite de fiinta Lui. Teologul rus S. Bulgakov numeste organismul ideilor dumnezeiesti, viata
aceasta intern dumnezeiasca, autodescoperirea fiintei dumnezeiesti in Sine insasi, Sofia necreata. Iar de
lume spune ca este exact aceeasi Sofie, dar in forma creata.

Cosmosul este tot lumea dumnezeiasca, dar pusa in stare de devenire in afara de Dumnezeu. "Crearea
lumii consta metafizic in aceea ca Dumnezeu a pus lumea Sa dumnezeiasca proprie in forma de
devenire" (Mielul lui Dumnezeu, Paris, Ymca Press 1933, ed. rusa, pag.149).

Dar intre lumea creata si cea necreata nu e numai apropierea dintre copie si model, ci una si mai stransa.
Lumea dumnezeiasca nu e un model static, ci e un complex de forte dinamice. Ele activeaza de la granita
metafizica a lucrurilor, manand dezvoltarea acestora din urma spre forma care se afla realizata in ele din
eternitate. Daca o persoana, sau o planta se dezvolta intr-un anume fel si pana la un anume grad, aceasta
nu se datoreste numai intamplarii oarbe si influentelor externe, ci modelului forta care, de dincolo de
granita metafizica a acelei persoane sau plante, a strabatut in ea si-i orienteaza organizarea si asimilarea
influentelor externe intr-un sens mai dinainte determinat. Mai mult chiar: orice persoana sau lucru
cuprinde forma sa intreaga in fiecare moment al dezvoltarii, numai cat in diverse stadii ale desfasurarii.
Copilul implica in sine forma sa deplina de la adanci batranete, iar in pantecele maicii sale de asemenea.
Se poate merge asa pana la punctul initial, de limita: in embrionul minuscul se include forma desavarsita
a exemplarului. Iar dincolo de embrionul din stadiul initial, dincolo nu in sens spatial, ci metafizic, e alt
model, modelul spiritual, modelul-forta din care isi ia puterea embrionul creat.

Asadar, modelul spiritual, modelul-forta, oricat de treptat conduce dezvoltarea unui exemplar de vietate,
totusi in momentul initial, in momentul creatiei a facut un pas urias, a facut in fond totul: a scos la
evidenta creata si ipostatica un lucru, care e chipul sau.

159
Misterul acesta apare in toata adancimea lui cand meditam la creatia propriu-zisa a lumii. Prin actiunea
modelelor-forta apar deodata germenii creati ai copiilor lor; apar deodata chipurile lor, nedezvoltate.
Chipurile acestea nu sunt o iradiere a modelelor, dar nici iradierea nu lipseste din chipuri, caci o
comunicare de forta de la modele la chipuri trebuie sa aiba loc. S-a facut aici un transcensus misterios, o
trecere de la un plan la alt plan cu totul eterogen.

Dar in embrionul unui exemplar nu se cuprinde numai forma deplina a acelui exemplar, ci, ca potente, si
ale exemplarelor ce vor descinde din el.

Astfel creatia propriu-zisa n-a constat intr-o aratare a lumii in forma ei deplin dezvoltata, cu toate
speciile si varietatile lucrurilor din ea. Dumnezeu a creat numai semintele lucrurilor, dar in aceste
seminte se cuprind potential toate formele ulterioare ale lor. Dezvoltarea aceasta se face printr-o
colaborare a lui Dumnezeu ca proniator, cu lumea. Ceea ce este de la inceput in Dumnezeu deplin
descoperit si dezvoltat, in lume se arata pe rand, in timp. Dezvoltarea lumii e o descoperire in timp a
formelor care exista etern.

In ce priveste pe om in special, Dumnezeu a creat la inceput pe Adam si Eva. Dar in ei se cuprindeau


potential toate natiunile. Acestea sunt descoperiri in timp ale chipurilor care exista etern in Dumnezeu.
La baza fiecarui tip national actioneaza un model dumnezeiesc etern pe care acea natiune are sa-l
realizeze si in sine cat mai deplin. Nu stiu cat de departe au ajuns cercetarile de laborator referitoare la
deosebirea sangelui la diferite rase sau chiar popoare. Dar chiar daca deosebirile ar fi materialmente prea
infime pentru a putea fi sesizate cu instrumentele de pana acum, e de la sine inteles ca precum exista alte
deosebiri anatomice destul de remarcabile intre diferitele rase, vor fi existand si deosebiri in sangele
(fara ca sa se intinda pana la spargerea unitatii neamului omenesc) care sta la baza organizarii sistemului
osos, precum e de la sine inteles ca deosebirile fizice corespund unor deosebiri in puterile psihice si
spirituale, care sunt ultimele forte imanente ce conduc organizarea corpului.

Intr-un singur caz n-ar fi natiunile de la Dumnezeu si ar trebui sa luptam impotriva lor: cand
diversificarea omenirii in natiuni ar fi o urmare a caderii in pacat, ar fi o deviere de la calea pe care vrea
Dumnezeu sa dezvolte omenirea.

In cazul acesta datoria tuturor crestinilor ar fi sa scoata omenirea din aceasta stare pacatoasa, sa
contopeasca natiunile intr-un singura.

Este diversificarea omenirii in natiuni un pacat, sau o urmare a pacatului? Ar fi de ajuns sa respingem
aceasta presupunere cu simpla provocare la legea universala a treptatei diversificari a faunei si a florei.
Legea aceasta nu e plauzibil sa fie contrara voii lui Dumnezeu, mai ales ca diversificarile acestea
manifesta cele mai adese ori o innobilare a trunchiului de baza, nu o decadere a lui. Dar raspunsul se
poate da si altfel: pacatul sau raul e de alt ordin decat unitatea sau diversitatea. El inseamna stalcire,
desfigurarea a lucrului dat, a existentei produse de alte puteri. Este specificul national o stalcire a
umanului, o decadere din fiinta omeneasca? Ar fi, cand acest specific national s-ar prezenta ca ceva
vicios, meschin, fara inaltimi si puritati de simtire si de gand. Cine nu stie insa ca nimic josnic nu se afla
in felul specific cum percepe si reactioneaza in lume membrul unei anumite natiuni? In simtirea doinei
romanesti si in hora noastra nu cred ca e ceva pacatos, sau daca e si asa ceva, aceasta nu e caracter
national, ci omenesc. Natiunea in faza pacatului are manifestari pacatoase, pentru ca natura omeneasca
in general, cu toate diversificarile in care se infatiseaza, este pacatoasa. Scoaterea oamenilor din starea
pacatoasa nu se face prin anularea calitatilor nationale, ci prin indreptarea naturii omenesti in general.

160
Daca ar fi ceva pacatos in insusi specificul national, atunci nu s-ar mai putea face deosebire intre buni si
rai in cadrul unei natiuni, caci toti ar fi rai.

Chestiunea imi pare atat de evidenta, incat socotesc de prisos sa mai insist.

Se pune problema greu de descurcat a raportului intre national si uman. Nationalul nu intuneca umanul,
nu-l extermina? Iar daca umanul ramane, nu cumva e nationalul o simpla iluzie, ceva de suprafata, pe
care sa-l poti lepada in oricare moment voiesti?

E de remarcat intai ca nu exista om anational. Nici Adam, macar, n-a fost anational, ci a vorbit o limba, a
avut o anumita mentalitate, o anumita constructie psihica si trupeasca. Un om pur, necolorat din punct de
vedere national, fara determinante nationale, este o abstractie. Asa cum nu poate exista un mar fara
determinantele unui anumit soi, asa nu poate exista un om fara determinantele individuale.

Umanul exista numai in forma nationala, colorat national, asa cum exista numai determinat individual.
Nu se pot extrage la un individ sau la o natiune determinantele individuale sau nationale pentru a lasa
umanul pur. Ar insemna sa distrugi insusi umanul. Nationalul sau individualul e insusi umanul, care are,
in mod necesar, o anumita calitate. Un uman fara calitate nu exista. Individul sau membrul unei natiuni e
uman, e intelegator al celorlalti oameni, ai altor natiuni, nu printr-o depasire a calitatii sale individuale
sau nationale, printr-o coborare undeva in substratul pur uman al personalitatii sale, ci in starea in care
este. Un roman, cand simte mila fata de un ungur, in mila lui e tot roman; sentimentul de fratie umana
care simte ca-l leaga de un ungur, e un sentiment colorat romaneste, nu e anational.

Ceea ce intelegerii noastre pare antinomic, in lupta una cu alta, umanul si nationalul, sau, cu alte cuvinte,
identitatea dintre oameni si deosebirea dintre natiuni, in realitate sunt unite inseparabil, in chipul cel mai
intim si mai misterios, cu mentinerea deplina a amandurora; numai o minte simplista nesocoteste unul
sau altul din termenii antinomiei.

De aici urmeaza ca armonia intre natiuni nu e exclusa, ci foarte posibila, caci ele sunt aceeasi umanitate
stand in diferite forme, determinata, in mod necesar, aici intr-un fel, dincolo in altul.

Natiunile sunt, dupa cuprinsul lor, eterne in Dumnezeu. Dumnezeu pe toate le vrea. In fiecare arata o
nuanta din spiritualitatea Sa nesfarsita. Le vom suprima noi, vrand sa rectificam opera si cugetarea
eterna a lui Dumnezeu? Sa nu fie! Mai degraba vom tine la existenta fiecarei natiuni, propovaduind
armonia lor, caci armonie deplina este si in lumea ideilor dumnezeiesti.

Sf. Pasti, 1934


Din volumul "Ortodoxie si Românism"

161
Carpaţii, "solniţa" Europei

de Gabriel Gheorghe

Intelectul uman a produs în imense perioade de timp numai erori.

Nietzsche

S-a spus de numeroase ori că Istoria trebuie rescrisă periodic.

De ce trebuie ca fiecare epocă să-şi scrie Istoria?

Pentru că, pe măsură ce ştiinţele pozitive sporesc cunoaşterea lumii, apar mai bine conturate
desfăşurările trecute şi, ca urmare, se obţin viziuni mai aproape de adevăr, de realitate.

Dar ce este de fapt adevărul ?

Este un mod specific uman de înţelegere teoretică, tehnică şi practică a vieţii şi universului. Această
înţelegere n-a fost totdeauna aceeaşi: atomii lui Democrit reprezentau o înţelegere a realităţii, cei
comtemporani o cu totul altă înţelegere a aceleiaşi realităţi. Nu realitatea s-a schimbat, ci înţelegerea
noastră.

162
Pe parcursul timpului nu s-a trecut deodată de la înţelegerea din vremea lui Democrit la cea din vremea
noastră, ci printr-o evoluţie lentă, treptată, diversele perioade istorice având înţelegeri specifice, ceea ce
înseamnă că omenirea se mişcă asimptotic la adevăr, la cunoaşterea realităţii înconjurătoare.

Asemănător s-a întâmplat cu fulgerul, tunetul, ploaia şi ninsoarea, cu nenumăratele aspecte din natura
înconjurătoare pentru care înţelegerea şi explicaţiile au variat de-a lungul timpului.

Din aceste puţine considerente rezultă că adevărul poartă pecete istorică, că fiecare epocă are adevărurile
ei...

Puţinătatea cunoaşterii este răspunzătoare de faptul că istoria scrisă în Evul Mediu şi chiar până în
secolul al XIX-lea, deşi cu pretenţii de ştiinţă, n-a însemnat uneori mai mult decât povestiri ştiinţifico-
fantastice.

Când celebrul Max Müller, la jumătatea secolului trecut, "descoperă" un leagăn primar la Arienilor
(agricultori şi păstori) pe cel mai înalt platou al Asiei, la peste 4 500 m altitudine, unde solul nu se
desgheaţă decît două săptămâni pe an, n-a suscitat nici o reacţie din partea savanţilor contemporani lui.

Să-l cităm chiar pe Max Müller:

...Il existait un petit clan d'Aryas établis probablement SUR LE PLUS HAUT PLATEAU DE L'ASIE
CENTRALE (subl. ns.) et parlant un language qui n'était encore ni le sanscrit, ni le grec, ni l'allemand,
mais qui contenait les germes de tous ces dialectes. Ces Aryas étaient AGRICULTEURS (subl. ns.) et
étaient déjà parvenus à un certain degré de civilisation. (3, p.269)

?Exista un mic grup de arieni, stabiliti probabil PE CEL MAI INALT PLATOU AL ASIEI CENTRALE
(subl. ns.) si vorbind o limbã care nu era ìncã sanscrita, nici greaca, nici germana, dar care continea ìn
germeni toate aceste dialecte. Acesti Arieni erau AGRICULTORI (subl. ns.) si ajunseserã deja la un
oarecare grad de civilizatie.

Conaţionalul său Isaac Taylor califică, spre sfîrşitul veacului, descoperirile de acest fel:

Il n'y a pas de plus curieux exemple des aberrations de la science (2, p. 173).

Nu existã exemplu mai curios de aberatii ale stiintei.

Noi am găsit, din păcate, numeroase astfel de erori fundamentale scrise şi răspândite chiar de unii
savanţi iluştri, dar nu este aici locul de a le menţiona:

I.Taylor citează cîteva astfel de nume:

Il est instructif de voir combien sont médiocres les arguments qui suffirent à convaincre les plus grands
érudits de l?Allemagne et de l'Angleterre Pott, Lassen, Grimm, Schleicher, Mommsen et Max Müller

163
que les Aryens étaient originaires de l'Asie, d'où, par migrations successives, ils étaient venus s'établir en
Occident... cette opinion, quoique peu fondée, fut universellement acceptée... (2, p.16), subl. ns.

Este instructiv de vãzut cìt de mediocre sìnt argumentele care furã deajuns sã convingã pe cei mai mari
eruditi ai Germaniei si ai Angliei Pott, Lassen, Grimm, Schleicher, Mommsen si Max Müller cã Arienii
erau originari din Asia de unde, prin migratii succesive, venirã sã se stabileascã ìn Occident ? aceastã
pãrere, desi putin fondatã, fu acceptatã ìn mod universal?

O eroare nu mai puţin importantă este inventarea de către istoriografia medievală a unor Goţi, care nu au
putut să existe şi care nu reprezintă, fără doar şi poate, decît un alt nume pentru Geţi.Această dovadă va
fi făcută în Studiul Introductiv al unei ediţii bilingve, latină/română, a Istoriei Geţilor, scrisă de
Iordanes, la 551 e.n., operă al cărei titlu original este: De origine actibusque Getarum (Despre originea şi
faptele Geţilor), în care numeroşi istorici au văzut o imaginară confuzie a lui Iordanes, get el însuşi, între
aşa-zişii goţi şi geţi.Dacă ar fi luat ca îndrumar Natura, savanţii pe care i-am amintit, şi mulţi alţii, s-ar fi
scutit de a aduce lemne în pădure, bufniţe la Atena şi apă cu sacaua la Mare, adică să-şi irosească viaţa
fără vreun folos.Condiţiile de mediu, cele care asigurau conservarea vieţii oamenilor şi a animalelor care
le susţin existenţa, erau cele dintâi de identificat. Dacă ar fi făcut acestea, aceşti savanţi iluştri n-ar mai fi
trebuit să caute la mii de kilometri distanţă, în Asia centrală, ci le-ar fi fost deajuns drumul ideatic pînă
în centrul Europei, în Spaţiul Carpatic, Canaanul Europei, cum a numit Tröster Ardealul. În Istoria
Transilvaniei, compendiu anonim, din Biblioteca Vaticanului, manuscris latinesc 6 263, cca 1530, filele
204-253 scrie: Principatul este mai mult decît fericit şi mai mult decît oricare altul este fertil pentru
orice... aici s-a trăit extraordinar de uşor.Asemănător raportează numeroşi alţi martori oculari, Paul
Strassburg (1632), Evlia Celebi, Marsigli, Petrus şi Paulo Manutius (1596), Johann Filstich (1728) etc.
etc. Să-l mai cităm, parţial, pe Erasmus H.S von Weismantel (1688-1749):

Această ţară are pământul cel mai minunat şi cel mai mănos... cu puţină muncă şi osteneală el produce
cele mai frumoase şi mai bune grâne, cît şi zarzavaturi şi bucate...

Este curios cum istoriografia maghiară din secolul trecut a susţinut teza, care s-a prelungit pînă în
contemporaneitate, că Ardealul, care, împreună cu zonele extracarpatice, constitua în mileniile
precedente singurul spaţiu din Europa ce asigura integral condiţiile necesare zămislirii, conservării şi
desăvârşirii vieţii umane, a fost nelocuit timp de 1000 de ani pînă au sosit ungurii din centrul Asiei ca să-
l populeze.Această istoriografie pentru somnambuli este ridiculizată de aspecte limpezi din geologie,
fiziologie etc. imposibil de pus la îndoială şi de contestat.

În fig. 1 se prezintă ilustrativ concluziile cercetării efectuate sub auspiciile Universităţii Californiei din
Los Angeles (UCLA) de către Marija Gimbutas, profesoară de arheologie la această Universitate (5).

Fig. 1 ? Vechea civilizaţie Europeanã ca parte a lumii strãvechi în perioada maximei sale expansiuni,
mileniul V î.e.n.

Obiectul cercetării profesoarei M. Gimbutas au fost resturile arheologice din neolitic (6000 - 2700 î.e.n.).
Urmele de vieţuire umană şi obiectele descoperite în săpăturile arheologice se găsesc, în toate ţările, în
muzee şi în locuri special amenajate.După cum se vede din fig. 1 (5, p.54), în mileniul V î.e.n., Europa,
cu excepţia spaţiului Carpatic şi a zonelor pericarpatice, era o imensă pată albă, reallitate care se
coroborează cu absenţa scheletelor din neolitic în ceea ce astăzi se numesc Franţa, Anglia, Germania
etc.Surprinsã, la sfîrşitul cercetării sale, M. Gimbutas scrie (5, p. 55, ediţia română): Nu este clar ce a

164
determinat impulsul iniţial pentru dezvoltarea culturală a Vechii Civilizaţii Europene.Întrebarea este
legitimă. De ce în Carpaţi a apărut o societate umană organizată, s-a dezvoltat o civilizaţie primară
grandioasă, iar în alte zone ale Europei nu s-a întâmplat nimic asemănător.

Numărul erudiţilor care au observat şi scris despre această diferenţă calitativă este foarte mare:
Mommsen, Virchow, Clémence Royer, André Lefèvre, André Piganiol, Pierre Lévêque etc. etc., dar fără
să găsească şi explicaţia acestui fapt.

Fiziologia nu se născuse, pentru unii, sau nu ajunsese la desăvîrşire, pentru alţii.Noi am publicat (6,
p.49) bilingv, română/engleză, un articol intitulat Sarea, criteriu pentru regândirea istoriei în care, pe
baza datelor oferite de fiziologie, am conchis că nu există sare, nu există viaţă de tip uman şi, evident,
nici istorie şi istorici, lingvistică şi lingvişti etc. etc.

Le sel est absolument indispensable à la vie physiologique de l'homme... (7, p.5)

Sarea este absolut indispensabilã vietii fiziologice a omului.

Fără să ştie de Na şi K, prin observaţii de toată ziua, ţăranii din străvechea antichitate ştiau că fără sare
nu există viaţă.Numai aşa se explică textul din Evanghelia după Matei 5/13: Voi sînteţi sarea
pământului. Capra cu trei iezi aduce pentru ieduţii ei drob de sare la spinare, iar în basmul Sarea în
bucate morala este: fără miere şi fără zahăr poate omul să trăiască, dar fără sare nu (!!)Ceea ce ştiau ca
ţărani, au uitat după ce s-au făcut domni şi au fost şcoliţi prin universităţi domniile lor istoricii şi
lingviştii din diverse timpuri şi locuri.

Să cităm în context şi două referinţe americane:

a. Without salt, the body goes into convulsions, paralysis, death (Fãrã sare, corpul intrã în
convulsii, paralizie, moarte) (9, p.381)

b. Over many generations, only those humans survived who could carefully conserve enough
sodium for good health. The rest perished (10, p.136)

a. Fãrã sare, corpul intrã ìn convulsii, paralizie, moarte.

b. Dupã multe generatii, numai acei oameni au supravietuit care au putut sã-si pãstreze cu grijã destul
sodiu pentru o bunã sãnãtate. CEILALTI AU PIERIT (subl. ns.)

165
Cu mult înainte de articolul menţionat (6), noi scrisesem, în colaborare, partea de fiziologie a nutriţiei
pentru o enciclopedie practică de artă culinară (11), ocazie cu care ne-am încredinţat de rolul covîrşitor
al celor 15-16 oligoelemente (oligo = oleacă, puţin) anorganice care, deşi se găsesc în cantităţi mici sau
foarte mici în organismul uman, sînt indispensabile pentru realizarea funcţiilor vitale minimale ale
organismului.Între celelalte, sodiul (Na) şi potasiul (K) sînt implicaţi în metabolismul muşchiului inimii,
în realizarea şi păstrarea tonusului, prin rolul lor în producerea excitaţiei neuromusculare, a tuturor
muşchilor, inclusiv a celui cardiac, la păstrarea echilibrului acido-bazic, la realizarea presiunii osmotice
intraorganice etc.

Concluzia: deşi ponderea Na şi K în organismul uman nu reprezintă mai mult de 0,5 - 0,6% din masa
corpului (un corp de 70 kg conţine cca 245 g K (0,35%) şi 105 g Na (0,15%), fără ele viaţa de tip uman
nu este posibilă.

În tabelul 2.7 din cartea amintită (11) noi am pus K şi Na pe două coloane alăturate astfel că se observă
uşor că, la lapte şi produse lactate, cantităţile de K conţinute sînt de cca 2-3 ori mai mari decît cele de
Na; la carne şi produse din carne, acelaşi raport variază în genere de la 1/2 la 1/4-1/5 în favoarea
potasiului. Cam acelaşi raport se regăseşte şi la peşti şi alte vietăţi acvatice etc. Însă, la produsele
cerealiere, legume şi fructe, disproporţia dintre Na şi K este foarte mare, Na putînd reprezenta 1/10 faţă
de conţinutul de K, dar ajungînd în unele cazuri şi 1/100 sau chiar 1/200.

Concluzia: cantitatea de K de care organismul are nevoie se obtine din alimentele ingerate, ìn timp ce
nevoile de Na ale organismului nu pot fi asigurate prin alimentatie.Fãrã o alternativã la aceastã situatie
limitã, mamiferele superioare, inclusiv omul, ar fi fost sortite disparitiei. Alternativa au reprezentat-o
depozitele de sare gemã. Cel mai bogat continent ìn resurse de sare ste Europa, urmatã de America de
Nord. Cele mai dezavantajate continente sìnt Asia, Africa si America de Sud.România este spaţiul cel
mai favorizat de pe glob, atît în ce priveşte cantitatea de sare, cît şi calitatea sării şi mai ales prezenţa
unor masive de sare la suprafaţa solului (Fig. 2).

Fig. 2 ? Pe muntele de sare de la Meledic (Subcarpaţii Vrancei)

Ca un corolar al fiziologiei umane, viaţa de tip uman nu a putut apărea decît într-un spaţiu cu surse de
sodiu la îndemână. În Europa nu a existat decît un singur astfel de spaţiu, cel Carpatic, leagănul
civilizaţiei europene.Încă din Neolitic în curtea fiecărui ţăran exista un bolovan de sare pe care, când se-
ntorceau de la câmp, vaca, oaia etc. îl lingeau, luându-şi raţia de sodiu pe care le-o cerea organismul.
Când plecau în transhumanţă cu turmele de oi, la iernatic, ciobanii carpatici duceau cu ei, pe măgăruşi,
cantităţi suficiente de sare pentru ei şi pentru oi, ca să le ajungă pînă-n primăvară, pînă la revenirea
acasă, în Carpaţi, singura sursă de sare la suprafaţă în tot spaţiul transhumant pericarpatic.Am reţine
atenţia asupra unui fapt deosebit de important pentru istoria Europei care n-a fost încă menţionat: au
existat sălaşe ale păstorilor valahi în spaţiul din Nordul Mării Negre, pînă-n Caucaz, în Peninsula
Balcanică, pînă la Marea Egee şi Marea de Marmara, în Iliria şi Panonia, pînă la Marea Adriatică, de
unde primăvara turmele reveneau în Carpaţi. În toate spaţiile circumcarpatice menţionate mai sus nu
există sare la suprafaţă, de aceea, la fiecare plecare, în transhumanţă, toamna, păstorii luau cu ei sarea
trebuincioasă pînă la revenirea în Carpaţi, în solniţa Europei.Nu există, şi nu era posibilă, o transhumanţă
inversă, din aceste zone adiacente spre Carpaţi, pentru că nimic nu putea veni din zone fără sare, unde,
înainte de stabilirea unor drumuri ale sării, pentru aprovizionarea continuă cu sare, nici oamenii, nici
animalele lor nu puteau dăinui.Oaia a fost domesticită, în Spaţiul Carpatic, încă în Mezolitic, cu circa

166
10 000 ani în urmă, de unde s-a răspândit prin astfel de pendulări periodice, la început, neapărat cu
samarii doldora de sare cărată pe măgăruşi.

Necesarul minim de sare este stabilit astfel, în lucrările de specialitate: 1g/zi la copii sub un an, 10 g/zi la
cei între 1 şi 14 ani, 25 g/zi la adulţi, la muncă uşoară, şi 35 g/zi la muncă grea, în zona temperată.Cifrele
medii de consum de sare variază de la ţară la ţară. În practică rezultă o cantitate medie de cca 7,5
kg/an.persoană.

Pentru animale sînt necesare: 10-30 g/zi de vacă care de lapte (în ultima vreme se preferă furaje sărate),
7-15 g/zi de oaie, 5-10 g/zi porc etc.În industria alimentară se folosesc: 2-2,5% sare la unt şi margarină,
1,75-3,25% la brânzeturi, 1,5-2% la legume conservate, 3-20% la legume murate, 2-6% la mezeluri şi
carne conservată, 10-30% pentru conservarea peştelui etc.

Din cifrele de mai sus (12) rezultă că pentru existenţa fizică (!) a oricărui grup uman sînt indispensabile
mari cantităţi de sare..De asemenea, trebuie reţinut că, pînă la apariţia frigiderelor, mari cantităţi de sare
erau folosite pentru conservarea alimentelor.Eminentul antropolog român Dr. Dardu Nicolăescu-Plopşor,
într-un interviu (v. ?Magazin? nr. 33 din 13 august 1983, p. 7) arată: Sarea a fost dintotdeauna folosită
de om în alimentaţie. O dovadă indirectă a acestei supoziţii o constituie, după unii oameni de ştiinţă,
faptul că aşezările omeneşti cele mai vechi se regăsesc, de regulă, pe văi şi NUMAI ÎN APROPIEREA
IMEDIATÃ A UNOR MASIVE DE SARE.

Această menţiune a regretatului Dardu Nicolăescu-Plopşor, referitoare la aşezările umane d i n


C a r p a ţ i, c o i n c i d e p î n ã l a i d e n t i t a t e c u r e l a t ã r i l e l u i H e r o d o t (sec.
V î.e.n) care, în Cartea IV § CLXXXI - CLXXXV, pomeneşte diverse populaţii vieţuind lângă un deal
de sare şi un izvor de apă.În interviul citat, Dardu Plopşor continuă: Asemenea constatări au îndemnat o
serie de cercetători să avanseze ideea că, în procesul evoluţiei hominizilor spre om, consumul de sare ar
fi jucat un rol important.Într-adevăr, în aria Culturii Cucuteni (mileniul IV î.e.n), între aşezările neolitice
de la Tîrpeşti şi Tolici, în pădurea Toliciului, s-au descoperit cîteva izvoare de apă sărată, cunoscute şi
folosite încă în Precucuteni III. Descoperiri asemănătoare s-au făcut şi în alte zone ale Culturii Cucuteni,
dar şi în Cultura Criş (cca 5000 î.e.n.). Pentru surse a se vedea Revista "Getica", 1-2/1992, p. 56.În acest
context, nu trebuie să mire că cele mai vechi urme materiale (diafize de tibie şi de femur aparţinînd unui
hominid) de acum cca 1 800 000 - 2 000 000 ani au fost descoperite în Spaţiul Carpatic, pe malul
Lacului Getic, pe teritoriul comunei Bugiuleşti, judeţul Vâlcea, în punctul numit Valea lui Grăunceanu,
de către antropologii români Constantin şi Dardu Nicolăescu-Plopşor. Comunicate şi atestate la diverse
congrese internaţionale, aceste decoperiri ar putea reprezenta prima staţiune australopitecină descoperită
pe continentul european, cele mai vechi urme de vieţuire umană, din perioada de început a procesului de
hominizare, în cea mai timpurie etapă din istoria omenirii, prepaleoliticul.Viaţa umană nu a putut apărea
decît într-o zonă cu sare la îndemână. Spaţiul Carpatic reprezintă un astfel de loc priviligiat natural. Între
toate zonele lumii, Spaţiul Carpatic se bucură de cea mai mare densitate de resurse de sare: peste 300
masive de sare, de calitate deosebită, uşor de exploatat, unele fiind chiar la suprafaţa solului, sub forma
unor munţi (dealuri) de sare. În afara acestor peste 300 masive de sare, situate pe ambele versante ale
Carpaţilor, în Spaţiul Românesc se mai găsesc peste 3 000 de izvoare sărate (Dr. I.P. Voiteşti, 1920) şi
numeroase lacuri sărate (Amara, Razelm, Lacul Sărat etc.).Mama noastră ne-a spus că, în copilărie, după
primul război mondial, în comuna Pietricica, judeţul Bacău, luau, cu găleata, apă sărată, dintr-o slatină,
cu care găteau mâncarea.Începînd din mileniul VI î.e.n. are loc o explozie demografică, iar apoi o
înmulţire permanentă a populaţiei, astfel că oamenii au trebuit să se răspîndească, să trăiască şi în zone
lipsite de zăcăminte de sare.Dependenţa de sare fiind fiziologică, naturală, a făcut ca această răspîndire a

167
populaţiei să fie condiţionată de asigurarea aprovizionării continui cu sare a populaţiilor care roiau din
Spaţiul matcă. Aşa s-au dezvoltat străvechile drumuri ale sării care pleacă din Carpaţi, radial, în toate
direcţiile: spre sud, spre vest, spre nord, spre est, ca o Roză a vînturilor. De-a lungul acestor drumuri au
apărut noi şi noi aşezări omeneşti, din ce în ce mai depărtate de sursele de sare.Un astfel de drum pornea
de la salina Slănic, trecea prin Bucureşti, unde a şi rămas o arteră care poartă numele Drumul sării,
traversa Dunărea şi ajungea pînă la Bosfor.Transportul la distanţe din ce în ce mai mari nu era scutit de
dificultăţi şi de pericole, riscuri care trebuiau plătite. De aceea, sarea era scumpă, ajungînd în unele
momente, în anumite zone, monedă de schimb. Din această situaţie s-a născut expresia a fi (prea) sărat =
a fi (prea) scump, referitor la un bun, o marfă. De asemenea, avem expresia dacă se varsă sare iese
ceartă, justificată numai de raritatea şi preţul ridicat al sării în acele timpuri.Fiind un produs de mare
preţ, sarea făcea parte, în unele zone, dintre produsele care se aduceau ca daruri la altarele diverselor
divinităţi. Pe măsura îndepărtării oamenilor de sursele naturale de sare ia naştere un comerţ deosebit de
prosper cu sare, ca aliment de strictă necesitate. Rolul sării în istorie a fost crucial: Veneţia s-a dezvoltat,
la-nceput, datorită comerţului cu sare şi a purtat războaie ca să nu piardă monopolul comerţului cu sare,
iar Londra şi Hamburgul s-au dezvoltat în legătură cu comerţul cu sare.Dardu Plopşor susţinea că, la
Geţi, sarea era considerată ca având însuşiri mitico-magice, aşa-zisele fructiere dacice nefiind altceva
decît recipiente rituale pentru sare.Asupra însuşirilor mitice lucrurile sînt neîndoielnice. J.J. Ehrler (13.
p. 46) scrie: Jurămîntul (românilor) se depune pe AP|, P#INE şi SARE (subl. ns.), deoarece se ştie că
românul - odată ce a jurat pe acestea - îndură mai degrabă tortura şi îşi dă viaţa decît să declare ceva sau
să-şi trădeze complicii, aşa după cum s-a întâmplat în mai multe rânduri. Este vorba de un jurămînt
sacru! În Căluş, un ritual preistoric atestat numai în România, o datină multimilenară în legătură cu o
zeitate zoomorfă (CALUL), în Cercul sacru se depun pentru a fi vrăjite de Căluş, numai produse -
simboluri ale alimentaţiei - ale Spaţiului Românesc: DROB DE SARE, seminţe, dar numai din plante
care cresc în Spaţiul Carpatic din străvechime: grâu, mei, orz, ovăz, secară, niciodată porumb (Ion
Ghinoiu, Căluşul, comunicare prezentată la S.C.{. GETICA, la 19 iunie 1993).Aspectul magic este
foarte răspîndit: sarea se foloseşte în diferite descântece şi în talismane, pentru vindecarea unor boli (14,
p. 19, 84, 202, 245, 247, 376, 384, 388, 393).Ca simboluri ale alimentaţiei, ale condiţiilor minimale de
existenţă, la Români, şi numai la Români, oaspeţii dragi erau şi sînt primiţi cu pâine şi sare, în semn de
prietenie şi de ospitalitate.Două forţe ocîrmuiesc lumea: Foamea şi Dragostea (Schiller). Foamea era
condiţia de existenţă a insului, dragostea a speciei. Ca specia să subziste trebuie ca inşii care o compun
să-şi asigure, în primul rând, existenţa individuală. De aceea, alimentaţia, simbolurile ei, reprezenta o
constantă existenţială care-i jalonează insului şi, indirect, speciei, viaţa, de la naştere la mormînt. Nimic
nu se făcea fără rost în momentele de început ale existenţei umanităţii ca şi pe tot parcursul evoluţiei
sale, pînă de curând, la apariţia aşa-zisei societăţi de consum. În antecedentele sale omul a depins de
natură şi a colaborat cu ea, într-un proces, el însuşi, natural. Viaţa nu era uşoară, iar omul era format şi
pregătit pentru lupta zilnică a vieţii. De aici totul, în existenţa sa, decurgea şi se înfăptuia sub imperiul
necesităţii, moaşa oricărui act conştient din lunga istorie a umanităţii.Când, azi, constatăm că numeroase
popoare europene, ne referim la cele care ne-au lăsat menţiuni în acest sens, îşi revendică originea
Carpatică (spanioli, francezi, englezi, danezi, scandinavi), iar pentru altele, dacă nu găsim arătări ale lor,
directe, ne vorbesc documentele de diverse feluri, tot scenariul de desfăşurare al acestei evoluţii îşi are
temeiul în condiţiile mai uşoare, mai favorabile pentru viaţă oferite, în mod natural, de Spaţiul Carpatic,
una din acestea fiind aceea că a reprezentat, milenii în şir, solniţa Europei.

Bibliografie

168
1 Zaborowski, M.S. Les peuples Aryens d'Asie et d'Europe, Paris, Octave Doin, 1908, 439 p.

2 Taylor, Isaac. L'origine des Aryens ... (Traduction de l'anglais), Paris, Vigot Frères, 1895, 332 p.

3 Müller, Max. La science du langage, Paris, A. Durand et Pedone Lauriel, 1867, 530 p.

4 Weismantel (von) Erasmus A.S. Scurtă descriere a ţinuturilor Moldovei, ap. Călători străini despre
ţările române, vol. VIII, ESE, 1983

5 Gimbutas, Marija. Civilizaţie şi cultură. Ed. Meridiane, 1989, 296 p.

6 Revista "GETICA", nr. 1-2/1992

7 Stocker, Jean. Le sel, Paris, PUF, 1949

8 Mollat, Michel (Edit.). Le rôle du sel dans l'histoire, Paris, PUF, 1968, 334 p.

9 Young, Gordon. Salt, the essence of life. In: "National Geographic", september 1977, vol. 152, nr. 3.

10 Adams, Ruth and Murray, Frank. Minerals, kill or cure? N.Y. Larchmont Books, 1977, 370 p.

11 Gheorghe, Gabriel et al. Arta culinară. Mică enciclopedie practică, Ed. Ceres, 1982, 464 p.

12 Atudorei, C. et al. Cercetarea exploatarea şi valorificarea sării, Ed. Tehnică, 1971, 396 p.

13 Ehrler, J.J. Banatul de la origini pînă acum - 1774, Timişoara, Ed. Facla, 1982, 208 p.

14 Candrea, I.A. Folclorul medical român comparat, Ed. Casa {coalelor, 1944, 478 p.

169
Bazinul CARPATIC
SPAŢIUL CARPATIC - ÎNCEPUTUL CIVILIZAŢIEI
EUROPENE ? [1]

( Comunicare prezentatã la Simpozionul Academiei Române;

CIVILIZAŢIE ŞI GEOPOLITICĂ ÎN BAZINUL CARPATIC, Bucureşti, 11 - 12 0ct. 1999 )

Gabriel Gheorghe [2]

Pentru că, ieri, domnul Prof. Dr. Mihai Ungheanu, în comunicarea domniei sale, a expus deja o
serie de aspecte privind elemente lexicale ale limbii romăne prezente în limba maghiară, eu mă voi
mărgini la a vă prezenta impresionantul volum al eminentului profesor al Universităţii din Budapesta,
Ferenc Bakos, A magyar szókészlet Román elemeinek története (Istoria elementelor de origine română
în vocabularul limbii maghiare) [3], după care mă voi opri asupra altor aspecte din tematica
simpozionului, aspecte-argument ale ipotezei privind Spaţiul Carpatic ca loc de început al civilizaţiei
europene.

În dicţionarele româneşti, numeroase cuvinte sunt considerate de origine străină, între care câteva
sute ar fi de origine maghiară.

170
Sextil Puşcariu [4] afirmă cu candoare că, în limba română, s-ar găsi 965 de cuvinte turceşti
(16,73 %), 589 cuvinte ungureşti (10,21 %), 50 cuvinte albaneze (0,86 %), ceea ce reprezintă o eroare
gravă, o translare la limba română a unor opinii ale lingviştilor apuseni referitoare la limbile europene
occidentale. A fost ignorat Franz J. Sulzer, un duşman al poporului român, dar, care, forţat de un minim
de respect faţă de el însuşi, scrie: deşi a fost în contact cu atâtea limbi străine, (limba română) n-a
împrumutat nimic de la ele, astfel că, de pildă, nu există un singur cuvânt unguresc comun întregii
limbi valahe (subl. ns.) [5], adică în româna standard - aceea vorbită de toţi românii - nu există nici
măcar un cuvânt de origine maghiară.

Este locul aici să arătăm că Sulzer este, de fapt, autorul aşa-zisei ?teorii? a lui Roesler - un
simplu act de răzbunare. Acest Sulzer, elveţian, ofiţer austriac, a fost adus de domnitorul Alexandru
Ipsilanti (1774 - 1782), pentru a înfiinţa în @ara Româneacă o Academie de Drept, ceea ce nu s-a
realizat, Sulzer ajungând doar preceptor al fiilor domnitorului, un simplu meditator. Pe de altă parte,
fiind căsătorit cu o săsoaică din Transilvania, care nu era boieroaică, nu era primit la petrecerile Curţii,
caracterizată printr-o etichetă pretenţioasă şi strictă [6], ceea ce l-a supărat şi mai tare. Ca atare, aşa cum
am spus, din răzbunare, Sulzer a n ă s c o c i t şi formulat - de râsul curcilor ! - ideea apariţiei românilor
în Ardeal abia prin sec. XII - XIII, venind din zone, neprecizate, sud-dunărene.

Vorba lui Nietzsche: intelectul uman a produs, în imense perioade de timp, numai erori. Aceste
erori trebuie, însă, evidenţiate şi înlăturate definitiv din circulaţie de către descoperitorii lor, de regulă
istorici. Din păcate, în ultima sută de ani, istorigrafia română nu a realizat o lucrare convingătoare, într-o
limbă de largă circulaţie, care să trimită definitiv la lada de gunoi a istoriei schimonosirea pamfletară a
lui Sulzer - Roesler. Aceasta rămâne ca o datorie pentru viitor a istoriografiei române.

Revenind la cele 589 de ?ungurisme în limba română?, menţionate de Sextil Puşcariu, ele sunt o
născocire a lui Al. Cihac, fiu adoptiv al dr. Iacob Cihac, ceh, supus german, polcovnic în armata rusă,
acuzat de malversaţiuni financiare în dauna statului, posesor de moşie la Teţcani. Lucrarea lui Al. Cihac
- Dictionnaire d?éthymologie daco-roumaine, vol I la Frankfurt am pe Main, 1870 şi vol. II la Berlin,
Bucureşti, 1879 - este o mare cacialma care reprezintă, de peste 120 ani, instrumentul principal de lucru
la Institutul de lingvistică din Bucureşti, şi, pentru care, Academia de atunci l-a ales membru de onoare.

?Metoda? lui Cihac a fost: ... şi în turcă, deci din turcă; ... şi din ungară, deci din ungară; ... şi în
bulgară, deci din bulgară etc. Cu o astfel de metodă, fără nici o cercetare obiectivă, pentru ştiinţă poţi
merge liniştit la cimitir. Al. Cihac, de altfel, a trăit la Iaşi numai până la vârsta de 8 ani, după care a fost
trimis la familia dr. Iacob Cihac, în Germania, unde vorbea numai nemţeşte. Noi ne îndoim că Al. Cihac
cunoştea destul de bine româna ca să fie îndreptăţit să încerce să întocmească un dicţionar etimologic al
limbii române. Această opinie ne-a fost sugerată şi de faptul că, în vol. II, pag. 301 din Dicţionarul său,
scrie: puţa = parties naturelles de l?homme et de la femme, dar şi de aplombul cu care afirmă apăsat, ?
sans doute?, fără să aducă nici o dovadă pentru simplele sale declaraţii privind cuvintele româneşti pe
care el le consideră ca împrumuturi din graiuri străine. Excelenta cercetare a lui Ferenc Bakos din
lucrarea citată la începutul expunerii noastre, a fost interzisă în lumea lingviştilor români de către I.
Iordan, Al. Graur şi Al Rosetti pentru că punea în lumină absurditatea rămânerii la aşa-zisele etimologii
ale lui Cihac.

În cecetarea sa, după 15 ani de lucru, prof. F. Bakos dovedeşte, printr-o analiză istorică riguroasă,
realitatea că circa 2 300 cuvinte româneşti au pătruns în maghiară. La finele lucrării noastre se găseşte un
extras cu aproape 300 de cuvinte ungureşti de origine română, conform lucrării prof. Bakos.

171
Este dureros că nu ne cunoaştem şi nu ne respetăm istoria. Dl. Dinu Giurescu ne îndeamnă la TV
să renunţăm la istorie, ignorând, se pare, că a renunţa românii la istorie înseamnă a priva de lstorie, până
către epoca fierului, toată Europa, căci, până către această epocă, nu există în Europa altă istorie decât
aceea a Spaţiului Carpatic.

André Piganiol [7], profesor la Sorbona, scrie în 1939:

a. Pour l?Europe (sauf les Balkanes), presque tout ce qui précčde la conquęte romaine fait partie
de la préhistoire (p. IX).Vers l?an 1 000, un nouveau flot d?envahisseurs, issus apparement de régions
pannoniennes, déborda dans l?Italie du nord. Ces peuples incinérants connaissaient l?usage du fer (p. 4).

Le reflux des populations d?Illyrie dans la péninsule italienne est attesté soit par la légende soit
par la linguistique (p. 5) etc.

Mais le point de départ de la civilisation de toutes ces contrées doit ętre cherché au nord de la
péninsule balkanique (p. 6) (subl. ns.) Acesta este adevărul şi el apare limpede şi la ceilalţi savanţi
ociidentali pe care-i vom invoca: în timp ce în Carpaţi, în neolitic, în calcolitic, în epoca bronzului, în
cea a fierului, se puneau bazele civilizaţiei europene, restul Europei se găsea în preistorie.

Marija Gimbutas [8], profesoară la UCLA (Universitatea Californiei, din Los Angeles), pe baza
descoperirilor arheologice făcute în diverse ţări de pe continentul european, întocmeşte harta de mai jos,
intitulată Vechea Civilizaţie Europeană ca parte a lumii străvechi în perioada maximei sale expansiuni,
mileniul al V-lea î.e.n.

Fig. 1 ? Vechea civilizaţie Europeanã ca parte a lumii strãvechi în perioada maximei sale expansiuni,
mileniul V î.e.n.După cum se vede pe acestă hartă, acum 7 000 ani, nu există urme de locuire decât în
Spaţiul Carpatic şi pericarpatic, restul Europei este o imensă pată albă. Această concluzie se potriveşte
perfect cu descoperirile arheologice din Franţa, Anglia, Germania şi alte descoperiri în care lipsesc din
perioada respectivă atât scheletele cât şi olăritul, ceea ce dovedeşte absenţa unor aşezări umane stabile pe
acele meleaguri. Deşi Marija Gimbutas include şi Spaţiile Grecesc şi Italic - probabil, pe baza strălucitei
civilizaţii elene de mai târziu (mileniul I î.e.n., mai ales secolul lui Pericle şi cele care i-au urmat) - aici
greşeşte, pentru că nici Grecia continentală, nici Spaţiul Italic nu au neolitic (A. Jardé [9], Mommsen
[10] ş.a.). Câteva descoperiri timide din ultima vreme, nereprezentative, nu pot schimba realităţile
dobândite în sute de ani de cercetare. Că elenii sunt plecaţi din curbura carpatică rezultă clar şi din cartea
lui Pierre Lévęque [11], în care (p. 25) se prezintă harta intitulată Grecii în plin marş, în care figurează
două ipoteze privind originea grecilor: una - din stepele nord-pontice (ipoteză eronată, pentru că zona nu
are sare), alta - din Spaţiul Carpato-danubian (p. 26) (subl. ns.).

De altfel, Tucidide (c. 460 - c. 396 î.e.n.) scrie: Aşa numita Elada nu pare să fie locuită statornic
de mult timp. [12]

Menţiuni similare cu ale prof. A. Piganiol se găsesc şi la A. Lefčvre, Jean Laumonier şi alţii.
Dar cel mai complet cadru al determinării spaţiului în care s-au format arienii (indo-europenii) a fost
realizat de savanţi de la Universitatea din Cambridge, pe baza lecturii cărţilor vedice, cele mai vechi

172
monumente literare ale umanităţii. Analizând fauna şi flora descrise în Vede, autorii lucrării The
Cambridge history of India (8 volume, 1922) au ajuns la următoarele concluzii (vol. I, p. 68)
Arienii primitivi trăiau în zona temperată, cunoşteau cu mare certitudine stejarul, fagul, salcia, anumite
specii de conifere şi, se pare, mesteacănul, posibil teiul şi, mai puţin sigur, ulmul.

.... După toate probabilităţile erau sedentari, pentru că, după cât se pare, grâul le era familiar.
Animalele folositoare cele mai cunoscute erau: boul şi vaca, oaia, calul, câinele, porcul şi unele specii de
cerb. În timpurile străvechi, se pare, nu cunoşteau măgarul, cămila şi elefantul. Dintre păsări, putem
deduce din limbă că ei cunoşteau gâsca şi raţa. Cea mai familiară pasăre răpitoare era, după cât se pare,
aquila (uliul).Lupul şi ursul erau cunoscuţi, dar nu leul şi tigrul. Din aceste date, este posibil să localizăm
habitatul primitiv din care îşi trag originea vorbitorii acestor limbi ?

Nu este probabil (ca habitatul primitiv) să fie India, cum presupun primii investigatori, întrucât
nici flora, nici fauna, cum se reflectă ele din limbă, nu sunt caracteristice acestei zone. ^i mai puţin
probabil este Pamirul, una din cele mai mohorâte regiuni de pe faţa pământului. Nu este probabil ca ?
Asia Centrală, considerată şi ea ca loc de baştină al arienilor, să fi îndeplinit acest rol, chiar dacă
admitem că lipsa evidentă a apei şi, deci, sterilitatatea mai multor zone, ar fi un fenomen mai recent.
Dacă într-adevăr aceşti oameni cunoşteau fagul, trebuie să fi locuit la vest de o linie care pleacă de la
Königsberg, în Prusia, până în Crimeea şi, de acolo, continuă prin Asia Mică. Nu există o zonă care să
împlinească aceste condiţii în câmpiile din Nordul Europei. După câte ştim, în timpurile primitive era o
ţară acoperită de păduri...... Există vreo parte a Europei care combină agricultura cu păstoritul, strâns
legate una de cealaltă, care să aibă şesuri calde, potrivite culturii grâului şi păşuni bogate, la altitudine,
necesare turmelor şi cirezilor, şi, în acelaşi timp, arbori şi păsări de felul celor menţionate mai sus ?
Există, după toate aparenţele, o singură astfel de arie în Europa, anume aria delimitată la est de Carpaţi,
la sud de Balcani, la vest de către Alpii Austriei şi Bđhmer Wald, şi la nord de către Erzgebirge şi munţii
care fac legătura cu Carpaţii (38, p. 68)Se constată că, în întregime, Cetatea Carpatică face parte din
zona estimată de către Universitatea din Cambridge, pe baza menţiunilor din Cărţile Vedice, ca loc de
formare a populaţiilor ariene. Deci, după Universitatea din Cambridge, Vedele nu sunt create pe
pământul Indiei, ci în Spaţiul Carpatic. Această realitate o arată şi J. Nehru [13]: Vedele sunt opera
arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei. Ei au adus ideile lor ... Aceeaşi idee o găsim în ediţia
Marabout Université a Cărţilor Vedice : nici o urmă atribuibilă arienilor n-a fost găsită pe solul Indiei,
nici olărit, nici arme, nici bijuterii, nimic care să ilustreze Vedele. Deci, după datele succint prezentate
(în realitate argumentele, toate de sorginte apuseană, sunt mult mai numeroase, dar spaţiul nu ne
îngăduie să le prezentăm măcar pe cele pe care le-am identificat, de care avem cunoştinţă noi), se poate
formula ipoteza de travaliu că civilizaţia Europei a început în Spaţiul Carpatic. Pentru a ajunge, eventual,
teorie ştiinţifică această ipoteză are nevoie de studii şi cercetări care să-i verifice şi să-i argumenteze, cu
spirit critic, temeiurile, astfel încât să poată fi acceptată de toată lumea ştiinţifică contemporană. De ce în
Spaţiul Carpatic şi nu în altă zonă ? Marija Gimbutas chiar se întreabă: nu ne este clar ce a determinat
impulsul iniţial pentru dezvoltarea culturală a Vechii Civilizaţii Europene.La această chestiune noi am
dat un răspuns bazat pe natura lucrurilor, fără putinţă de replică. Acest răspuns a fost publicat sub forma
unui voluminos articol bilingv (română / engleză) intitulat Sarea, un criteriu pentru regândirea istoriei
[14]. Articolul a fost imediat reprodus în SUA (Zoom), ulterior fiind publicat şi în Munţii Carpaţi.
Întocmind, cu circa 20 ani în urmă, un tabel cu factorii nutritivi prezenţi în alimentele cunoscute - tabel
publicat într-o mică enciclopedie [15], în care primele capitole se refereau la Alimentaţia raţională - am
observat că, în legume şi fructe mai ales, prezenţa sodiului (Na) este foarte redusă în raport cu cea a
potasiului (K), uneori potasiul întrecând de câteva sute de ori prezenţa sodiului, ambele exprimate în mg
pe 100 g de aliment.

173
Această observaţie ne-a condus la un studiu de durată privind consecinţele acestui fapt, dat fiind că, se
ştie, inima, atât a omului, cât şi a animalelor nu funcţionează fără Na şi K.

Pentru că lucrările americane sunt la modă, să cităm din două referinţe americane de prestigiu:

(1) - Without salt the body goes into convultions, paralysis, dealth. (?Fără sare, organismul intră
în convulsii, paralizie, moarte?)[16].

(2) - Din volumul Minerals: Kill or cure de Ruth Adams şi Franck Murray, să cităm trei
menţiuni:

(a) - All types of muscles - including the heart - are influenced by Na and K (?Toate
felurile de muşchi - inclusiv inima - sunt influenţate de Na şi K?) (p.133)

(b) - In early America, herbivorous animals were known to have walked hundred of miles
to salt licks ... (?În America timpurie se ştie că ierbivorele străbăteau sute de mile ca să lingă sare ?) (p.
134)

(c) - Over many generations, only those humans survived who could carefully conserve
enaugh sodium for good health the rest perished (?După multe generaţii, numai acei oameni au
supravieţuit care au putut să-şi conserve destul sodiu pentru o bună sănătate. Ceilalţi au pierit.?) (p. 136)

În Spaţiul Carpatic nu se vor găsi niciodată astfel de menţiuni, pentru că sare la suprafaţa solului
se găseşte peste tot, iar, în curtea fiecărui ţăran, încă din neolitic, s-a găsit un drob de sare pe care vaca,
oaia, capra ... îl lingeau când reveneau de la păşunat. Pe ambele versante ale Carpaţilor, şi nu numai într-
un aşa-zis Bazin Carpatic, se găsesc 300 de masive de sare la suprafaţa solului. De asemenea, în Spaţiul
Carpatic se găsesc 2 000 lacuri sărate, ceea ce arată prezenţa sării la suprafaţa solului în tot Spaţiul
Carpatic (Spaţiul românesc), situaţie unică în tot arealul euro-asiatic.Sodiul (ca sare) reprezintă o
condiţie naturală extraistorică, dar fără care desfăşurarea istorică nu poate fi explicată.Iată de ce nu
există un singur popor european care să nu fi pornit din Carpaţi sau care să nu fi trecut prin
Carpaţi.Panonia, Iliria, Spaţiul balcanic etc. nu au strop de sare, Spaţiul Carpatic fiind, de-a lungul
istoriei, unicul furnizor de sare pentru populaţiile care au hălăduit sau au locuit pe aceste
teritorii.Articolele despre importanţa covârşitoare a sării în istorie, pe care le-am publicat atât în ţară, cât
şi în străinătate, conţin aspecte mai multe şi motivate mai riguros ştiinţific, dar, pentru că timpul nu ne
îngăduie să poposim mai mult asupra acestui subiect specific carpatic şi specific european, ne oprim
aici.Ca un corolar, limba română s-ar putea să fie ceea ce savanţii numesc cu un apelativ generic indo-
europeana comună. În sprijinul acestei ipoteze, noi am publicat bilingv (franceză / română) un articol
însumând circa 60 pagini [17]. Pentru cercetarea în continuare a ipotezei formulate, apreciem, sunt
necesari foarte mulţi ani de muncă (cel puţin câteva zeci, credem), pe care noi nu-i mai avem la
dispoziţie, cu numeroase instrumente de lucru, care ne lipsesc, astfel că, în acest moment, această temă
este, din punctul nostru de vedere, sortită să rămână la stadiul de ipoteză.Dacă pentru franceză lucrurile
s-au putut foarte sumar studia datorită existenţei unor texte de aşa-zisă franceză veche, din secolele IX -
XV, pentru celelalte limbi europene nu se dispune decât de texte din perioade mult mai târzii. În plus,
dificultatea principală - ni se pare - rezidă în faptul că nici una din ţările ale căror limbi ar putea concura
la studierea şi lămurirea ipotezei menţionate, nu au înregistrat cuvintele idiomurilor populare vorbite de
populaţiile care au locuit în aceste spaţii în diverse perioade de timp.În Istoriile limbii franceze, se scrie
limpede că, la 1790, Franţa nu era francofonă decât în proporţie de cel mult 12 %, iar, cu un secol mai

174
înainte, acest procent era şi mai mic. Dar, ca să se ajungă la graiurile vorbite pe teritoriul Franţei (ca şi
pe teritoriile altor @ări, de altfel), este imposibil datorită nemenţionării în scris a unor liste cu cuvintele
şi semnificaţiile graiurilor populare, azi dispărute, la care ne-am referit mai sus. Pentru că am depăşit cu
mult timpul acordat prezentării comunicării, vă mai reţinem atenţia doar asupra încă unui aspect de
istorie a Spaţiului Carpatic : istoriografia română reproduce prea uşor afirmaţiile istoriografiei maghiare
privitoare la Spaţiul românesc, căci ungurii, cu bufona lor istorie neistorică ( Gustav Pordea, primul
român membru al Parlamentului European) scriu istorie după interese politice, nu istorie sine ira et
studio (Tacit), care să poată fi luată în seamă şi, eventual, folosită.

Să dăm un exemplu, spre ilustrare, din numeroasele care ne stau la dispoziţie.

Jesús Pardo, în relatările sale privitoare la discuţiile purtate cu diverşi istorici maghiari la
Budapesta, scrie (vezi Convorbiri cu Transilvania, p 187) : Campionul absenţei românilor în zona
carpato-danubiană până după venirea ungurilor este profesorul György Györffy, despre care unii din
colegiii săi unguri spun că se lasă prea des purtat de sentimentele lui naţionaliste. Györffy ... afirmă că
unele din cauzele incredibilei creşteri a populaţiei româneşti în numai şase secole, sau chiar mai puţin
(una din legendele maghiare omniprezente în scrisul istoricilor maghiari, n. ns.) poate să se datoreze
faptului că ?românii obişnuiau să bea mult lapte de oaie, care, după cel uman, este acela care dă mai
multă fertilitate (subl.ns.), afirmaţie la care prof. Ferenc Bakos a comentat: în faţa unei judecăţi de acest
fel, ştiinţa nu are nimic de spus (subl. ns.)

În Histoire de la Transylvanie - compendiu în limba franceză al Istoriei Transilvaniei (în


maghiară), operă a unui colectiv de profesori şi istorici, apărută sub auspiciile Ministrului Culturii şi ale
Academiei din Budapesta - asistăm doar la o schimbare de tactică, nu de scop, a istoriografiei maghiare,
căci cuprinde multe falsuri, fie directe, fie prin asimilare, dintre care vom da un singur exemplu:

De vestita bătălie de la Lechfeld (955 e.n.) - în care Otto cel Mare nimiceşte oştile maghiare, iar
pe conducătorul ungur, Horka Bulcsu, îl spânzură imediat pentru că era botezat la Bizanţ şi aşa îi putea
răpi presupusa putere vindecătoare datorată apartenenţei sale la Biserica Răsăritului - nici unul din
alcătuitorii acestei opere nu a ?auzit? măcar şi, evident, nu este măcar menţionată în carte, deşi de la
această dată - 955 e.n. - pleacă criza de identitate a ungurilor aristocraţi : au venit în Europa ca
mongoloizi şi, din bună voia Duhului Sfânt, devin - nu se ştie cum - europeni, şi ca înfăţişare şi ca sânge;
o adevărată minune !!!

C.C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, în Istoria Românilor [18] scriu, după istoriografii maghiari,
că, în a doua treime a secolului XII, stăpânirea regilor arpadieni se stabilizează în Transilvania.Aceasta
ar însemna că, între 1133 şi 1166, în Transilvania ar fi existat o stăpânire maghiară, or, un secol mai
târziu, la 1241 - 1242, are loc marea năvălire a tătarilor, al cărei scop era distrugerea Ungariei.

Cu acel prilej, s-au scris cronici tătărăşti şi patru cronici maghiare cunoscute: Rogerius (Carmen
miserabile), Pauler Gyula, Szilagy şi Ronay Jenö. În nici una din aceste patru cronici maghiare, nu se
menţionează nici o dată prezenţa vreunei statalităţi maghiare, vreun act de opunere al statului maghiar
faţă de invadatorii tătari pe teritoriul Transilvaniei.

Se menţionează că armata lui Cadan pătrunde în Transilvania prin pasul Rodna, se bate cu
garnizoana germană a Rodnei şi îl ia ca ghid pe contele Ariscald cu 600 soldaţi germani ca să-i conducă
pe tătari la Oradea şi Pest.Armata lui Cadan ajunge la Bistriţa, omoară 6000 de creştini, la Cluj, Zalău şI

175
Oradea. Pentru prima dată se menţionează prezenţa ungurilor la Oradea.În tot parcursul de 400 km, de la
Rodna la Oradea, cronicile maghiare nu menţionează nici o luptă între tătari şi unguri. A doua armată
tătară, condusă de Budzic, intră, probabil, prin pasul Bran, în Ardeal, unde, la Braşov, este întâmpinată,
la 1 aprilie 1241, de voevodul Ardealului, Posea sau Posa (român), care cade în luptă, împreună cu o
parte din oastea sa.

Tătarii lui Budzic ajung la cetatea Cohalm (Rupea, de azi), Făgăraş, Cârţa, Sibiu şi, pe valea
Mureşului, până la Cenad unde se-ntâlneşte cu armata lui Cadan, printr-o sincronizare impresionantă.
Două armate tătărăşti parcurg câte 400 km prin mijlocul şi prin sudul Ardealului, distrug şi omoară
creştini, se bat cu o garnizoană germană şi cu armata voevodului român al Ardealului, Posea (a cărui
diplomă a fost descoperită de curând de dl dr. arheolog Vasile Boroneanţ) şi nicăieri ?stabilizata
stăpânire ungară a regilor arpadieni? (descoperită de istoricii români C.C. şi D.C. Giurescu) nu-şi face -
măcar o dată, de protocol - simţită prezenţa.

Se pare că şi ?stăpânirea regilor arpadieni? asupra Ardealului, relatată de istoricii Giurescu,


venea tot de la Duhul Sfânt. Pentru că acolo unde erau - mulţi, puţini, câţi erau - cronicile maghiare nu se
sfiesc să-i menţioneze pe români, atât la Oradea, cât mai ales la bătălia de la râul Sajo, unde - scriu
cronicarii ! - armata ungară, condusă mai ales de prelaţi catolici (li se dă numele), este distrusă. Unii
vorbesc de 60 000 morţi, alţii de 100 000 morţi dintre unguri. Deci, după cronicile maghiare, nici picior
de ungur nu apare în Ardeal în timpul năvălirii tătare de la 1241-1242. Rogerius chiar scrie că a fost
adăpostit, în pelerinajul său după retragerea tătarilor, la un cneaz (român), responsabil peste un mare
număr de case. Dar, ca să nu rămână nici o urmă de îndoială privind absenţa totală a ungurilor din
Ardeal la 1241, să mai arătăm că B.P. Hasdeu [19] îl citează pe academicianul maghiar Jerney care, la
1842, publică facsimilul dispoziţiei unui general tătar, în care se adresează saşilor să nu refuze moneda
tătară de la secui şi vlahi (ex dictis Zychy et Blachy). Despre unguri, nici o vorbă, pentru că nu se găseau
atunci în Ardeal.De asemenea, Paulin de Veneţia scrie că, la 1242 (se credea că se vor întoarce tătarii),
românii şi secuii au fortificat trecătorile Carpaţilor ca să împiedice sau să îngreuneze eventuala
pătrundere a tătarilor în Transilvania. UNDE or fi fost ungurii stabilizaţi în Ardeal cu un secol mai
înainte de domnii istorici Giurescu ?!? MISTER !!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Gabriel Gheorghe

ANEXĂ

[1] Lucrare prezentată la Simpozionul: ?Civilizaţie şi geopolitică în Bazinul Carpatic?, Bucureşti,


Academia Română şi Ministerul Apărării , 11-12 octombrie 1999.

176
[2] Gabriel Gheorghe s-a născut în Bucureşti la 23 august 1929. A absolvit în 1949 Institutul de Petrol şi
Gaze, lucrând ca inginer, proiectant şi cercetător ştiinţific între 1949-1957 şi 1964-1989. ]ntre 1957-
1964 a fost închis, fiind implicat întâmplător într-un proces politic înscenat; a fost achitat în 1970. ]ntre
1957 - 1978, a publicat 6 cărţi cu conţinut tehnic, un capitol în Manualul inginerului petrolist (1958),
recunoscându-i-se contribuţiile ştiinţifice prin 2 premii naţionale în 1968 şi 1969. Pasionat, face cercetări
proprii multilaterale ample în istorie, lingvistică, etnologie, paremiologie, chiar literatură şi arhitectură
(ex.Critica stilului arhitectural modern, Belgia) ş.a., realizând interesante contribuţii sub forma a 4 cărţi
(Mitul potopului. Inadvertenţe în interpretarea religioasă, 1982; Arta culinară. Mică enciclopedie
practică, 1982, coautor; Proverbele româneşti şi proverbele lumii romanice. Studiu comparativ, 1986,
Premiul Academiei Române în 1990; Duh şi reverie, 1997), peste 80 mari articole în reviste româneşti şi
occidentale. ]nsă tema de bază a preocupărilor sale este evidenţierea contribuţiei şi istoriei românilor la
istoria Europei, considerând că ele se suprapun până către epoca a doua a fierului (sec. VII.î.e.n.).
Membru în colegiul de redacţie al Revistei de etnografie şi folclor, fondează în 1990 Societatea cultural-
ştiinţifică GETICA şi editura Gândirea (1990 - 1994), cu ajutorul cărora redactează şi publică 4 numere
din revista GETICA, în 1992 - 1994, în care-şi face cunoscută o parte din studiile sale pentru
fundamentarea ipotezei că Spaţiul Carpatic este vatra Civilizaţiei euro-indiene.

[3] Budapesta, Editura Academiei, 1982, 560 p.

[4] Locul limbii române între limbile romanice, 1920

[5] Franz Joseph Sulzer - Geschichte des Transalpinischen Daciens, Walachey, Moldau und
Bessarabiens, Viena, vol. I, 1781, p. 41.

[6] La curtea domnitorilor valahi era o etichetă strictă, pretenţioasă. Astfel, Clåes Rålamb, diplomat
trimis de Carol XII la Sublima Poartă pentru a încheia o alianţă împotriva ruşilor, traversează, în 24 zile,
Transilvania şi @ara Românească, de la Oradea la Dunărea de jos. La curtea domnitorului Constantin
Şerban, la 23 aprilie 1657, a văzut: mareşal al curţii, majordom, secretar de stat care vorbea destul de
bine latina. Două sute de călăreţi îmbrăcaţi în piei de tigru şi de leopard, cu cai foarte frumoşi, au venit
în întâmpinarea oaspeţilor. Domnitorul i-a făcut cunoscut lui Clåes Rålamb dorinţa de a cumpăra (!)
cinci sute de soldaţi suedezi etc.

[7] André Piganiol - Histoire de Rome, PUF, Paris, 1939

[8] Marija Gimbutas - Civilizaţie şI cultură, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1987

[9] A. Jardé - La formation du peuple Grec

[10] Theodor Mommsen - Istoria romană, vol. I, Bucureşti, ESE, 1967, p. 195

[11] Pierre Lévêque - Aventura greacă, Bucureşti, Editura Meridiane, 1987

[12] Tukydides - Războiul peloponeziac, Bucureşti, Editura Casei Şcoalelor, 1941, 568 p. (tradusă de M.
Jakotă)

[13] J. Nehru - Descoperirea Indiei, Bucureşti, Editura Politică, 1956, p. 77

177
[14] Gabriel Gheorghe - Getica, tom I, nr. 1 - 2, pag. 49 - 88

[15] Arta culinară - Mică enciclopedie practică, Bucureşti, 1982

[16] S-a citat din articolul Salt the essence of life (?Sarea, esenţa vieţii?) - National Geographic, sept.
1977, p. 381

[17] Gabriel Gheorghe - Getica, 1992, tom I, nr. 3 - 4, p. 41 - 104 (?Româna străveche = indo-
europeana comună?)

[18] C.C. Giurescu, Dinu C. Giurescu - Istoria Românilor,Editura Albatros, an nemenţionat, 830 p.

[19] B.P.Hasdeu - Istoria critică a românilor, pag. 545

DE ORIGINE ACTIBUSQUE GETARUM


DESPRE ORIGINEA SI FAPTELE GETILOR
Iordanes
Feci quod potui, faciant meliora potentes

STUDIU INTRODUCTIV
de Gabriel Gheorghe
1 Le plus grand dérèglement de l'esprit c'est de croire les choses parce qu'on veut qu'elles soient et non
parce qu'on a vu qu'elles sont.

Bossuet

2 Se ştia de mult că istoriografia antică abundă în falsuri şi legende.Mircea Eliade, Jurnal II, p.52

3 Istoria rasei umane este rescrisă cu noi procedee de stabilire a datelor şi cu descoperiri senzaţionale
peste tot în lume.Kendrick Frazier, Human Evolution, "Science News", iulie 1975

4 Capacitatea de a lămuri propria istorie constituie pentru fiecare popor piatra de încercare a maturităţii
sale.Alexander von Humboldt

5 L'histoire de l'humanité est celle de ses rêves,Roisel, L'idée spiritualiste, p. 157

178
1 Generalităţi

1.1 După lectura a sute de volume referitoare la istoria românilor şi istoria limbii române, se constată că
nici unul din erudiţii autori ai acestora nu scrie, nici măcar nu sugerează, că româna este sau ar putea fi
limba primordială a Europei, că geţii (ca să folosim numele dat de greci) carpato-danubieni constituie
poporul matcă al Europei din care, prin roiri succesive, s-au desprins în perioade distanţate în timp şi
spaţiu, începînd din mileniul III î.e.n., grupuri de oameni care au populat Europa şi Asia anterioară. De
aceea, astfel de informaţii, fundamentale pentru istoria românilor, a europenilor, persanilor şi indienilor
nu se pot afla decît din operele unor universităţi străine celebre sau din cărţile unor eminenţi savanţi şi
universitari străini, mai ales apuseni.Cărţile la care ne referim nu figurează măcar în bibliografiile
tratatelor şi lucrărilor referitoare la istoria românilor apărute în ultimul veac, astfel că este de presupus că
ele nu au fost cunoscute de autorii acestora.O situaţie identică se întîlneşte referitor la istoria limbii
române.Din această constatare rezultă cel puţin o documentare deficitară a autorilor care au scris despre
istoria românilor şi a limbii române.

1.2 După ce ne-am completat informaţia în acest domeniu de pe o arie mult mai extinsă decît cea folosită
în mod obişnuit, am supus-o criteriului de coerenţă. Concordanţa dintre informaţiile furnizate de surse
independente ne-a permis să conchidem că există o probabilitate mare ca aceste informaţii să reprezinte
adevărul, deci că dovezile şi argumentele obţinute pot fi date publicităţii.Evident, dacă cineva, cu
informaţie mai bogată decît aceea la care am ajuns noi, va dovedi că ne-am înşelat în căutările noastre,
vom fi gata să facem nostra culpa, punîndu-ne cenuşă-n cap.

1.3 În demersurile noastre nu am folosit decît documentaţii occidentale de primă mână, argumente de
logică ce nouă ni s-au părut de necontestat şi soluţii date de natură, cărora omul, produs al naturii, nu
putea decît să li se conformeze.Rugăm pe binevoitorul cititor să aibă răbdare şi să critice sau să
desfiinţeze afirmaţiile şi argumentele conţinute în acest studiu introductiv după ce l-a parcurs în
întregime, efort pentru care îi mulţumim.

1.4 Folosind pluridisciplinaritatea, date de necontestat oferite de ştiinţe apărute posterior faptelor şi
scrierilor analizate (arheologia, biologia, fiziologia, geologia, lingvistica, metodele ştiinţifice de datare
etc.) sperăm că se va ajunge să se pună punct unor păreri, concepţii şi interpretări subiective, lipsite de
acoperire ştiinţifică, datorite mai ales puţinătăţii cunoaşterii şi absenţei mijloacelor ştiinţifice de
investigare şi datare din perioadele respective.

1.5 Printre erorile la care ne referim se află şi vestita confuzie atribuită lui Iordanes de către istoriografia
medievală, preluată necritic, fie din interes, fie din comoditate sau prin contagiune de către istoriografia
modernă şi prelungită pînă în contemporaneitate.Pînă în prezent, la noi, în afară de juristul Budai-
Deleanu, nu ne este cunoscut ca un istoric să fi analizat zisa confuzie şi să spună dacă ea rezistă chiar şi
la o analiză critică elementară.Această tendinţă spre potrivire a lucrurilor pentru a deveni convenabile şi
acoperitoare pentru idei preconcepute ale istoriografilor medievali, mai ales francezi şi germani, care în
dorinţa de a-şi afla o identitate, pe care felul în care s-a scris istoria românilor nu le-a permis să o
descopere, nici azi, în mod real, au inventat un popor al goţilor, fără origine cunoscută care, cum se va
vedea, nu a existat independent de geţi şi nici nu putea să existe.

179
Această tendinţă a istoriografiei apusene medievale a fost observată şi meţionată şi de alţi cercetători.

Istoricii francezi şi germani consideră că de la Carol cel Mare pornesc principalele dezvoltări ale istoriei
europene. Potrivit acestei versiuni, istoria Europei de la începutul secolului al IX-lea până la mijlocul
secolului al XI-lea este istoria ascensiunii şi decăderii imperiului carolingian şi a ascensiunii urmaşilor
lor, germanii. Se poate îndoi cineva de acest lucru?Trebuie totuşi să ne îndoim deoarece acest punct de
vedere tradiţional pune în centrul său statul francilor; restul Europei... rămîne în afara atenţiei şi este
plasat la marginea evenimentelor, considerat periferic în raport cu ceea ce se întâmplă în teritoriile lui
Carol cel Mare şi ale urmaşilor săi. Istoricii naţionalişti din secolul al XIX-lea, în special cei francezi şi
germani, în căutarea originii naţionale, au formulat agenda istoriografică pentru secolul al XX-lea,
respectiv această şcoală de scriere a istoriei care porneşte de la filiaţia Carol cel Mare-Otto I-Henric al
III-lea... Bizuindu-se excesiv pe cronicile mănăstireşti, istoricii naţionalişti par să uite celelalte forţe
distructive care acţionau în Europa acelei epoci...Cartea de faţă demonstrează că centrul tradiţional al
evenimentelor este greşit plasat: dacă trebuie să existe un singur centru, în acest centru nu trebuie să se
afle carolingienii şi urmaşii lor... (5, p. 18-19), subl. ns. G.G.

2 Originile Europei şi sarabanda numelor istorice.

2.1 L'histoire est muette sur les origines de l'Europe. On peut faire remonter les premiers établissements
des Hellènes en Grece au plus 2000 ans av.n.è.; les Italiots n'apparaissent que beaucuop plus tard et nous
pouvons à peine soupçonner à ces dates reculées l'existence des autres indo-européens, Celtes,
Germains, Balto-slaves... (6, p.228).

La începutul secolului XX, când scrie J. Mension, istoria Europei cunoscută în acel timp putea apărea ca
mută privitor la originile populaţiilor europene. Dar, de atunci s-au făcut cercetări, în urma cărora zona
clară s-a întins în trecut cu cîteva milenii, astfel că zonele mute atunci, în prezent vorbesc; numai că ele
vorbesc pe limba lor, iar noi nu o înţelegem. De aceea, muţenia persistă pentru că realitatea şi noi nu
vorbim limbi inteligibile între ele.

De aici s-au născut confuzii nenumărate. Nu-şi cunosc provenienţa, începuturile alemano-deutscho-
germano-nemetzko-tedesco-teutonii, nici francezo-celto-galii, nici italienii, nici polonii, nici hungaro-
maghiarii, nici bulgarii etc., pentru că nu-şi cunosc istoria.Omul devine el însuşi când îşi cunoaşte istoria
(12, p.142), de unde rezultă că cine nu-şi cunoaşte istoria nu ajunge la existenţă, ci rămâne în
indistincţiune, în non existenţă. De aceea, a trezit uimire, respectiv, şi numeroase discuţii, declaraţia
istoricului Dinu Giurescu, făcută la TV: a sosit timpul să renunţăm la istorie.

D.G. dovedeşte că n-a înţeles psihologia inşilor şi a naţiunilor şi, mai ales, că nu s-a îndeletnicit cu
lectura clasicilor culturii.Poate, simţindu-şi carenţele, omul occidental, trăind activ, în concretismul
cotidian, nemulţumit de condiţia sa încearcă să şi-o modifice chiar şi în iluzie. De aici tentaţia falsificării
realităţii.În aşa-zisul orient, omul religios, trăind mistic, în abstract, nu are ce falsifica, abstracţiunile
neconţinînd tentaţia schimbării lor.Doctrina Bisericii Catolice era Ex Oriente lux, Lumina vine de la
răsărit, ceea ce savanţii au stabilit că se petrece şi în planurile ştiinţelor:Pour la langue, il arriva ce qui se
produit presque régulièrement en pareil cas; ce fut celle de plus civilisés qui exerça sur l'autre son
ascendant. Et les plus civilisés étaient incontestablement les Orientaux... (11.1, p. 361).Această realitate
trebuie dovedită atît în plan istoric, cît şi în plan lingvistic.

F. Donald Logan (5, p.117 ş.u) scrie: Harta Vinlandei: marele fals.

180
În 1965, în ajunul "Zilei lui Columb" Yale University Press a publicat, într-o manieră aproape
scandaloasă, cea mai palpitantă descoperire cartografică a secolului. Cu o campanie publicitară
neobişnuită pentru o editură universitară, aceasta a anunţat publicarea hărţii Vinlandei, o hartă
precolumbiană a lumii în care era indicată Vinlanda. În ziarele "New York Times", "Chicago Tribune" şi
în alte ziare au apărut pe prima pagină articole cu titluri mari. Campania publicitară întreprinsă pentru a
face reclamă hărţii Vinlandei a reuşit să atragă repede, cu forţa, atenţia lumii ştiinţifice. Rezultatele
cercetărilor ştiinţifice plasează harta Vinlandei alături de omul din Piltdown, printre cele mai mari falsuri
ale secolului XX.

Donald Logan relatează pe mai multe pagini, cum s-a produs acest fals de proporţii, dar pe noi nu ne
interesează mobilurile şi desfăşurarea unora din falsurile ştiinţifice, ci faptul că astfel de falsuri se
produc, chiar cu o frecvenţă îngrijorătoare, consecinţele acestora fiind falsificarea istoriei şi a istoriei
limbii.Mircea Eliade (13.2, p. 46-47) îl citează pe lordul Acton, care în opt universităţi germane n-a
întîlnit nici un om cu care să fie interesat să stea de vorbă, dar avea un straniu interes în a confecţiona
documente false: Forgery is a vice very common amongst zealous Cristians and also with zealous
liberals. Almost all societies begin with forged charters. (Falsul este un viciu foarte comun printre
creştinii plini de rîvnă şi, de asemenea, printre liberalii zeloşi. Aproape toate societăţile invocă, pentru
începuturi, hrisoave falsificate.)

În cele mai multe cazuri, astfel de falsificări reprezintă rezultatul unor orgolii deplasate sau al unor
deliruri de grandoare. Cîţi împăraţi şi conducători de extracţie modestă nu şi-au construit o genealogie de
provenienţă divină? Cîţi profeţi nu au fondat o religie pe voia lui Dumnezeu, transmisă într-un vis,
printr-un semn interpretat mistic etc.?Iată comentariul lui Mircea Eliade la "profesiunea" de falsificator
pasionat, afirmată deschis, a lordului Acton. De comparat cu importanţa scrisorilor şi textelor aprocrife
în istoria ideilor şi a mitologiilor creştine: scrisoarea lui "Pretre Jean", bunăoară, sau "Fama
Fraternitatis", prezentând societatea secretă a Rosicrucienilor etc. Scenariul e mult mai vechi: în epoca
alexandrină, apocalipsele şi revelaţiile de tot felul (mistice, alchimice, gnostice) erau "descoperite" în
temple, în caverne, în morminte. Ca şi textele tantrice, în India, de altfel. Subiectul e pasionant şi ar
trebui analizat pe îndelete într-o zi.

Observaţia lordului Acton îmi mai aminteşte şi altceva: fraudele mediumurilor spiritiste şi ale unor
"specialişti" în fenomenele parapsihologice.Ceea ce e curios: fraudele sunt efectuate (inconştient?) chiar
de cei care făcuseră dovada anumitor însuşiri paranormale (13.2, p.47,48).Oricine a parcurs un număr
mare de lucrări nu a putut să nu observe numărul foarte mare de falsuri şi erori "ştiinţifice", încît eşti
tentat să te întrebi: există oare ceva real, coerent, pur şi simplu, atîta vreme cît senzaţia că trăim într-o
lume a falsurilor, unele intenţionate, din interes, din tendinţa spre mărire, altele din ignoranţă etc., nu te
mai părăseşte.Probabil, astfel de constatări l-au făcut pe La Bruyère să afirme că omul se naşte mincinos.

Privitor la practica curentă a cercetării în umanioarele franceze, Jean Cocteau, membru al Academiei,
scrie: Trouver d'abord, chercher ensuite, concluzie la care ajunge şi filosoful român Anton Dumitriu:
Occidentul a răsturnat problema...; actul premerge principiului...Se poate constata astăzi... o preocupare
demonică de "a face". Primatul faptului, iată ce conduce astăzi viaţa individului...

În logica obişnuită se dau premisele şi se caută apoi concluzia. În logica sentimentelor (Ribot), se dă mai
întâi concluzia şi se caută premisele care i se potrivesc. Concluzia este dorită, căutată şi se impune prin
premise artificiale sau particulare.Această logică morbidă guvernează activitatea Occidentului: unui act
care este dorit i se caută premise justificatoare. Dar acest act este orb. (15, p.15)Oarbe or fi astfel de acte,

181
dar pe baza lor, în Apus, s-au scris istoria, lingvistica şi alte ştiinţe umaniste, care domină gândirea
europeană. Astfel că, după aceste ştiinţe am ajuns să ne mişcăm asimptotic la realitate. Vom ajunge oare
să o cunoaştem vreodată?

Or, tocmai realitatea ne scapă şi ni se oferă doar un substitut al ei.

L'histoire n'est pas l'art de disserter à propos des faits: elle est une science dont l'objet est de trouver et de
bien voir les faits (16, p.169).

Ce frumos sună lucrurile în principii. Jalea apare la trecerea de la principii la practică.

... il ne faut pas croire d'ailleurs que ces légions (cele opt legiuni romane staţionate în Galia în timpul lui
Cezar) fussent composées d'Italiens.De ces vérités découle une conclusion légitime: ce n'est pas
l'infusion du sang latin qui a transformé la Gaule. Est-ce la volonté de Rome? Les Romains ont-ils eu la
pensée fixe et précise de transformer la Gaule? Il n'y a ni un texte, ni un fait qui soit vraiment l'indice
d'une telle pensée. Les historiens modernes qui attribuent à Rome cette politique, transportent nos idées
d'aujourd'hui dans les temps anciens et ne voient pas que les hommes avaient alors d'autres idées... mais
il ne faut pas aller plus loin et lui imputer (à Rome, N.n) la volonté formelle de s'assimiler la Gaule. Il
aurait été contraire à toutes les habitudes d'esprit des anciens qu'un vainqueur exigeât des vaincus de se
transformer à son image.Ni le sénat ni les empereurs n'eurent pour programme politique et ne donnèrent
pour mission à leur fonctionnaires de romaniser les provinciaux (16, p.99), subl. ns.

După o astfel de prezentare a imposibilităţii vreunei romanizări a popoarelor supuse de armatele Romei,
a cărei realitate este susţinută de faptul că legiunile nu erau compuse din italioţi (v. Historia Augusta
p.448: armeni, arabi, saraceni etc., p.468: lembari, riparensi, castriani şi daci), că nu există nici un text al
unui autor serios care să menţioneze o astfel de intenţie din partea senatului sau a vreunui împărat te-ai fi
aşteptat ca Fustel de Coulanges să fie consecvent cu el înşuşi, să părăsească această idee falsă şi să caute
altundeva explicaţia realităţii lingvistice din Franţa, nu într-un fenomen de circumstanţă fără consecinţe
posibile asupra idiomurilor vorbite în antichitate pe teritoriul Franţei.N-o face, ci dimpotrivă alterează
grav realitatea pentru a ajunge la o presupusă autoromanizare a galilor nesusţinută de nici un argument
serios.Pentru a-şi atinge scopul îi prezintă pe strămoşii lui gali lipsiţi de demnitate, acceptând cu voioşie
condiţia de supuşi ai romanilor. Scrie chiar că nu s-au revoltat niciodată contra stăpânirii romane.Autorul
afirmă (16, p. 134): L'histoire témoigne par plus d'un exemple de l'extrême facilité avec laquelle un
peuple entier change de langue.Este un fals, o enormitate. Niciodată în istoria societăţii umane, nici un
popor nu şi-a schimbat limba cu una străină, pur şi simplu pentru că nu este posibil, admiţînd că ar fi
existat mai multe limbi, ceea ce nu este dovedit şi nici probabil. Cea mai evidentă probă împotrivă este
încercarea guvernelor Greciei moderne, după obţinerea independenţei, la 1829, de a schimba limba
vorbită de populaţia actuală (dimotiki) cu o limbă savantă, artificială (katarevoussa), menită să semene
oarecum cu elina.Scopul acestei acţiuni era acela de a se invoca o continuitate lingivistică între populaţia
elenă din Grecia antică (blonzi, cu ochi albaştri, ten deschis) şi cea a Greciei moderne (bruni, cu ochi şi
ten închise).S-a pus în funcţiune tot arsenalul modern de stat. Katarevoussa s-a predat în şcoli, s-a folosit
şi difuzat prin presă, radio şi televiziune, cu mijloace moderne, studiate, de învăţare a limbilor
străine.După peste 170 de ani de eforturi ale administraţiei de stat, rezultatul a fost nul, populaţia a
continuat să vorbească dimotiki, ignorând katarevoussa, care - li se spunea - ar fi fost limba strămoşilor
lor.Niciodată în istoria societăţii umane nu s-a făcut un experiment (atenţie! fără posibilitatea de

182
experimentare nu poate exista o ştiinţă) mai cuprinzător (pe un popor întreg!), de durată mai lungă (peste
170 de ani), cu mijloace mai moderne şi costisitoare ca cel întreprins de către guvernele Greciei
moderne, din care să rezulte mai limpede imposibilitatea schimbării limbii unui popor.

Astfel că toate intuiţiile sau falsificările datorate unor profesori fără spirit critic cu care am fost dopaţi în
timpul studiilor generale, că un popor a adoptat o altă limbă de dragul prestigiului unui alt popor, de o
logică precară, nu constituie decît glume nesărate, nişte droguri cu care se încearcă deghizarea ignoranţei
profesorale, a doctei neştiinţe.Oricum, răspîndirea conceptului de romanizare în zonele din centrul
Europei se datoreşte romaniştilor francezi şi, nu în ultimul rând, lui Fustel de Coulanges.Sperăm să nu
fie o concluzie pripită, dar, după cît se pare, la originea multor falsuri ştiinţifice care circulă în Europa
stau părerile unor savanţi apuseni.Într-un concentrat sapienţial publicat în presa noastră, ziaristul şi
politologul american Walter Lippmann (1889 - 1974) scria: unde toată lumea este de acord înseamnă ca
nimeni nu gândeşte prea mult.

Cel mai mare istoric al francezei Ferdinand Brunot (11, p.X, XI) scrie:

Notre pays a été romanisé. Mais quand et comment? Nul ne saurait répon-dre avec certitude, car c'est là
de l'histoire la plus délicate, que vingt et cent textes ne suffiraient pas à élucider, attendu qu'en pareille
matière on n'est que très rarement autorisé à généraliser, et l'état d'une région, même attesté, ne
signifierait rien pour une autre région, ni même pour un village à coté.Or, les textes manquent, si bien
que tout est à peu près inconnu de ce problème essentiel. Nous ne savons ni quels étaient au juste les
habitants à romaniser, ni quels ont été les agents romanisateurs.

În textul de mai sus, romanizarea apare ca un dat de la Domnul. Nu avem nici o dovadă de realizare a
faptului, dar îl acceptăm ca atare.

2.2 În ce priveşte istoria populaţiilor europene, se citează zeci de nume, despre care nu avem nici cea
mai vagă informaţie care să permită identificarea acestora. Este pur si simplu o horă a numelor. Nimeni
n-ar putea spune nici măcar dacă aceste nume sînt transcrise corect, cu atît mai puţin ce sens au din punct
de vedere etnic.Numai la Iordanes, într-un ţinut unde pământul este inospitalier pentru oameni şi vitreg
pentru animalele sălbatice, lupii îşi pierd vederea din cauza frigului (§18), se găsesc multe şi felurite
neamuri (§19) printre care numai în §21-24 se citează vreo 32 de ?popoare?: screrefenii, suehansii,
theustii, vagothii, bergioţii, hallinii, liothizii, ahelmilii, finaiţii, fervirii, gautigoţii, mixii, evagrii, otingii,
raumarcii, aeragnarcii, finnii, scandzii, vinoviloţii, suetizii, granii, augandzii, eunixii, taetelii, rugii,
arochii, ranii etc.Ce fel de popoare or fi acestea, despre care în afară de un nume, şi acela neverificabil,
nu se ştie nimic, iar nimeni, după el, nu le mai menţionează niciodată.Nici Iordanes, nici autorul iniţial,
Cassiodor, n-au fost în Scandinavia ("insula Scandza") să fi văzut ei înşişi aceste multe "popoare", şi nici
n-au avut, după cîte ştim astăzi, nişte documente anterioare din care să fi scos date despre aceste
numeroase "popoare".

Istoria se scria în acele timpuri din auzite şi din imaginaţie.

O crustă groasă de presupuneri şi imaginaţie constituia materia ştiinţei istorice a secolelor anterioare.Pe
baza imagisticii cassiodoriene şi iordaniene, care au făcut din ţinutul inospitalier al Scandinaviei,
împotriva naturii, o fabrică de popoare, officina gentium, unii savanţi apuseni, Penka (1886), Wilsce,
Lindenschmit ş.a. au formulat ipoteza unui leagăn de formare a arienilor (indo-europenilor) în Peninsula
Scandinavă, zonă care pînă la începutul Holocenului (etapa geologică actuală, începută cu cca 12000 ani

183
în urmă) s-a găsit sub un strat gros de sute sau chiar mii de metri de gheaţă (v. Istoria Suediei).Cinci
secole mai târziu, o populaţie deja rară nu se putea hrăni din resursele oferite de solul scandinav, chiar
cel din sud, cel mai bun. Unul din cele mai sigure documente (v.21, p.10, 11) scrie:

Costume fu jadis lonc tens

En Danemarche entre Paens

Kant hom aveit plusors enfanz

Et il les aveit norriz granz

Un des filz reteneit par sort,

Ki ert son her emprès sa mort,

E cil sor ki li sort torneit,

En altre terre s'en aleit.

Quer enfanz tant ilenc nessoient

E filz è files toz creissoient

Nes' pooit la terre soffrir

Ne n'aveient soin d'els garir.

Exact aceeaşi idee o găsim exprimată similar în teza de doctorat a lui Jane Acomb Leake (v.22, p 81). A
se vedea şi cartea lui F. Donald Logan (5)

Astăzi este de tot limpede că solul şi clima Scandinaviei n-au permis o dezvoltare normală a populaţiei,
că excedentul natalităţii trebuia îndepărtat. În plus, absenţa totală a sării, de care mamiferele depind
fiziologic, deci natural, a constituit un factor prohibitiv pentru creşterea populaţiei în zona nordică
europeană. Deci nici nu poate fi vorba ca Scandinavia să fi fost vreodată în istoria societăţii omeneşti
officina gentium.Ca urmare, în Scandinavia au ajuns populaţii dinspre sud, din spaţii favorizate de
natură, în nici un caz aceasta n-a putut constitui factor primar pentru dezvoltarea demografică şi
popularea unor zone situate la sud de Scandinavia.Iar numerosul contingent de nume de popoare
menţionat de Cassiodor - Iordanes nu reprezintă decît o formă de mitologie tardivă.Scandinavia
(Scandza cum scriu autorii medievali) era necunoscută, părea un dat fabulos.În antichitate, şi mai târziu,
Omne ignotum pro magnifico, tot ce e necunoscut pare grandios, mai ales că nimeni nu putea verifica
adevărul unor astfel de poveşti.Nimeni n-a mai pomenit vreodata de multele neamuri citate (ca nume) de
Cassiodor-Iordanes. Realităţile demografice sînt neiertătoare: populaţiile puţin numeroase dispar. Aşa s-
a întâmplat cu năvălitorii mongoloizi (huni, avari, pecenegi, cumani, bulgari etc.) care au dispărut fără
urmă ca etnii în zona în care au ajuns în Europa. La unele din acestea au rămas numele, dar aplicate altor
realităţi etnice şi ceea ce e mai important, au dispărut ca limbă. Astfel că pînă în prezent nu cunoaştem

184
nici o limbă a numelor de popoare citate de Iordanes sau a fostelor populaţii migratoare care au ajuns în
Europa. Bunăoară, din graiul populaţiei bulgare sosite din Asia în Europa şi stabilităla 679 în sudul
Dunării, populaţie dispărută între 1014 - 1018, se arată că nu au rămas decît 7-8 cuvinte (23, p.4)Atunci
când getul Theodoric cel Mare îi cere lui Cassiodor, demnitar la curtea sa, să scrie o istorie a geţilor,
acesta începe cu un ţinut fabulos, necunoscut, un început care nu putea fi verificat în acel timp, dar putea
să pară verosimil, pentru că, se ştie, oamenii nu au nevoie de adevăr, ci de verosimil, un substitut al
adevărului.

Este după părerea noastră, motivul pentru care "geţilor" li se pune începutul în "insula" Scandza.L-am
citat cu altă ocazie pe Montaigne care spune că în nimic nu cred oamenii cu atîta tărie ca în ceea ce
cunosc mai puţin.De aceea se şi crede în existenţa unor goţi, independent de geţi; nu se ştie de unde vin,
nu se cunosc date istorice pentru începuturile lor , nu există nici o dovadă pentru legenda acestor
începuturi şi, ca atare, nimic nu poate fi confruntat cu vreo dată istorică şi verificat în ce priveşte
conţinutul de adevăr şi eroare.De aici de vede că lordul Acton (v. mai sus §2.1) avea dreptate: aproape
toate societăţile invocă pentru începuturi hrisoave false. Începuturile goţilor scandinavi sînt complet
false şi sperăm că vom dovedi aceasta în mod convingător.S-ar putea ca cineva să întrebe de ce am scris
getul iar nu gotul Theodoric. Pentru că aşa rezultă din materia care ne-a rămas.Theodoric a construit mai
multe lăcaşuri de cult, printre care şi celebra Saint Apollinare Nuovo din Ravenna, unde se găsea palatul
imperial al lui Theodoric.Iordanes scrie că la sfatul împăratului Zenon (§295) Theodoric şi-a scos
hainele sale particulare şi îmbrăcămintea neamului său şi a îmbrăcat hainele de împărat şi domn al
goţilor şi romanilor.Roma fusese rasă după obiceiul lăcustelor, dacă mai rămăsese ceva din ea după
prima incursiune (cea a lui Alaric, în 410) jefuind Italia nu numai de averile particulare, dar şi de cele
publice, fără ca împăratul Honoriu să se poată împotrivi în vreun fel, iar pe sora acestuia, Placidia, a
luat-o din oraş ca roabă (§159)

Ne surprinde că n-a fost observată similitudinea de situaţii: în 102 Traian ia ca roabă pe sora lui
Decebal ?i în 106 jefuieşte Dacia de bogăţii imense. Trei sute de ani mai târziu Atavulf jefuieşte
bogăţiile Romei şi Italiei şi o ia ca roabă pe sora lui Honoriu.

Faptul că Atavulf se căsătoreşte legitim cu Placidia constituie într-adevăr o notă deosebită. Însuşi
Hadrian, succesorul lui Traian, venind în Dacia după 117, data morţii lui Traian, exclamă: Ce greşeală a
făcut Traian, distrugînd Dacia, căci Dacia constituia, prin natura aşezării, pavăza imperiului roman (M.
Yourcenar)Revenind la Sant? Apollinare Nuovo din Ravenna, în imensul mozaic al acesteia apar cei trei
magi, dar nu în costumaţia orientală, tradiţională, ci îmbrăcaţi ca tarabostes daci, având pe cap pileus,
cuşma getică specifică. În urma celor trei magi, fără legătură cu aceştia, apar sfintele mucenice care
poartă îmbrăcăminte ţărănească românească: cămăşi albe cu poale lungi, catrinţe decorate cu motive
variate, marame albe de borangic cu franjuri către glezne (24).

O abatere de o asemenea anvergură de la canoanele tradiţionale ale Bisericii nu se putea concepe decît
din ordinul lui Theodoric, şi nu se poate explica decît prin aceea că împăratul, ajuns stăpânul Romei, a
voit şi a avut puterea să impună celebrarea strămoşilor săi geţi.

Nădejdea lui Decebal (v.mai departe, § 3.5 scrisoarea lui Plinius Secundus) se împlinise: Imperiul fusese
d?rîmat prin loviturile oamenilor de la Dunăre, Roma însăşi învingătoarea tuturor popoarelor a trebuit să
slujească supusă - famula = cel ce serveşte, rob, sclav - şi să primească jugul triumfului getic (sfîntul
Isidor de Sevilla, către 560 - 636)

185
În sec XVII, Johannes Tröster, în Vechea si Noua Dacie germană, reia aceeaşi idee sub forma: grele
îndatoriri a trebuit să suporte Dacia aproape 60 de ani, sub 20 de împăraţi romani, pînă când sub
Galienus dacii s-au deşteptat din nou, i-au bătut pe romani, le-au adus mari pagube şi, în sfîrşit, au prădat
imperiul roman şi au ocupat Roma, ca să se răzbune şi s-o ruşineze, de unde ai ieşit proverbul:

Nullum violentum diuturnum (nimic din ceea ce este impus prin violenţă nu durează)

Un ciclu se încheiase! Hotărîrea distrugerii Romei, luată de Decebal în 106, s-a împlinit prin Theodoric
cel Mare înainte de 500 e.n., după aproape 400 de ani.Nu s-a scris încă adevărata istorie a geţilor (25,
p.193); ideea getică e unul din miturile cele mai obsedante şi mai puternice din imaginiaţia anticilor,
ibid. Aceste idei sînt dezvoltate de Al. Busuioceanu, profesor la Universitatea din Madrid, în ultimul
capitol al cărţii sale (25) apărută postum la Bucureşti. Despre acest capitol, publicat separat în revista
"Destin" Mircea Eliade scrie: Studiul este pur şi simplu extraordinar. Deschide perspective nebănuite în
înţelegerea şi valorificarea miturilor istoriografice medievale ... Ar fi păcat ca o asemenea descoperire să
rămână îngropată într-o revistă cu circulaţie limitată ... (scrisoare din 8 martie 1953)În ce priveşte viaţa
de tip uman, nimic, niciodată n-a putut veni de pe masivul de gheaţă care a fost Peninsula Scandinavă
pînă la sfîrşitul Paleoliticului (mileniul X î.e.n.). Masa calotei de gheaţă era atît de mare încît sudul
peninsulei, arată geologii, era imersionat, sub nivelul actual al Mării Baltice.De aceea nici nu se găsesc
urme de viaţă de tip mamifer aici pînă târziu, către mileniul III î.e.n., când apare aici civilizaţia resturilor
de bucătărie, kjökkenmödding numită de istoriografia suedeză.Absenţa totală a sării în această zonă a
făcut Peninsula Scandinavă total dependentă de zonele din sud, de unde aceşti nordici primeau
sarea.Cercetări fără reproş ale unor Universităţi apusene celebre şi a unor universitari nu mai puţin
celebri au statuat că în ce priveşte familia primordială de popoare, cea zisă indo-europeană, nu există
decît un spaţiu originar, anume cel carpatic, că Scandinavia este unul din spaţiile unde populaţiile indo-
europene au ajuns târziu, în nici un caz spaţiu de formare şi de pornire.A se vedea în acest sens Anexa
2 , un scurt extras dintr-o cercetare amplă The Cambridge History of India, 8 volume a cîte cca. 800
pagini, realizată de către Universitatea din Cambridge (Marea Britanie). Această cercetare a fost
întocmită în anii premergători primului război mondial, dar din cauza începerii acestuia, în 1914,
tipărirea s-a făcut în 1922, după terminarea războiului.

Cercetarea a luat ca bază vechea literatură vedică, cele mai vechi monumente literare ale umanităţii şi,
cum se poate vedea din rezumatul prezentat, ajunge la concluzia că faza primară a Culturii Vedice s-a
desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial, în Ardeal unde se găseşte, după Universitatea din
Cambridge, Ancient India (India Veche).Nu se vede ce s-ar putea opune concluziilor acestei cercetări.
Ea beneficiază de mai multe cercetări posterioare care o confirm?.

Una din cele mai probante este cercetarea întocmită sub auspiciile Universităţii Californiei din Los
Angelles (UCLA) de către Marija Gimbutas, profesoară de arheologie la această universitate (fig.
1).Criteriul avut în vedere în această cercetare este concludent şi grăitor, fără posibilitate de replică:
resturile din neolitic descoperite de arheologi.Oriunde trăieşte, omul lasă urme ale prezenţei sale. Unde
sînt descoperite, aceste urme sînt păstrate cu grijă în muzee şi în alte spaţii special amenajate. Din harta
prezentată, referitor la Neolitic (mileniul V î.e.n.) reiese foarte clar că în acel moment numai Spaţiul
Carpatic şi unele zone pericarpatice prezintă urme de locuire de către om. Restul Europei, inclusiv şi mai
ales Peninsula Scandinavă, este o imensă pată albă.

186
Ex nihilo nihil fit (din nimic nu se naşte nimic), deci nici din Peninsula Scandinavă nu a putut veni
nimic, decît în viziune mitologică.Pentru alte surse pertinente în context, a se vedea Studiul introductiv
din volumul nostru Studii de cultură şi civilizaţie românească, Bucureşti, Fundaţia Gândirea, 2001, p.30-
34)

3 Confuzie sau superficialitate?

Goţii între realitatea şi ficţiune istorică.

3.1 Există istorici, atît în apusul Europei cît si la noi care cred şi afirmă că Iordanes, get prin naştere,
după cum arată el însuşi, i-ar fi confundat pe aşa-zişii goţi cu geţii, că aşa-zişii goţi ar fi o realitate
istorică şi le-au şi stabilit o origine aşa-zis germanică.

3.2 Am lecturat de cel puţin patru ori, cu "creionul" în mână şi cu note Istoria Geţilor scrisă de Iordanes
la 551 e.n., dar şi numeroase alte surse istorice, şi n-am găsit temeiurile afirmaţiilor de mai sus.

3.3 Iordanes nu putea confunda pe nimeni şi nimic, căci opera lui este un rezumat al celor 12 cărţi ale
senatorului şi istoricului roman Flavius Magnus Aurelianus Cassiodorus (c. 485-578), născut, deci după
căderea Romei sub Odoacru. Ajuns la maturitate demnitar la curtea lui Theodoric cel Mare, foarte
probabil la cererea acestuia, Cassiodor scrie o istorie a geţilor, intitulată De origine actusque Getarum (v.
la Mommsen, Iordanes §1) astăzi de negăsit.Deci dacă ar putea fi vorba de o confuzie, aceasta nu ar
putea aparţine decît lui Theodoric cel Mare (!) sau lui Cassiodor, în nici un caz lui Iordanes care face un
simplu rezumat al unei opere mult mai ample.

3.4 Oricum este o îndrăzneală nemaipomenită să corectezi (pe ce bază?) un text scris cu 14 secole în
urmă aşa cum au făcut mulţi zişi istorici occidentali şi, după ei, Popa Lisseanu care traduce getarum cu
goţilor ş.a. În ştiinţă asta se numeşte fals. La Popa Lisseanu, astfel de falsuri abundă (v. nota asupra
ediţiei)Din nefericire, în istorie, legendele fac carieră mai mare ca faptele reale (Mommsen).Acest fals
comis, fie din neştiinţă sau comoditate, fie intenţionat, nu interesează, se prelungeşte prin şcoală şi mass-
media, şi ajunge să se umfle ca un balon, pe post de realitate istorică.

3.5.Pentru a lămuri lucrurile trebuie să pornim cu începutul: probabil în anul 108 e.n., Caius Plinius
Cecilius Secundus, cunoscut şi sub numele de Pliniu cel Tînăr, publică a VIII-a carte de scrisori, în care
figurează şi scrisoarea 4, către Caninius:

C. Plinius către iubitul său Caninius (Un poem despre războaiele cu dacii)

Foarte bine faci că te pregăteşti să scrii despre războiul cu dacii. Căci unde mai găseşti un subiect atît de
actual, atît de bogat, atît de vast, în sfîrşit atît de plin de poezie şi, cu toate că faptele sînt adevărate, atît
de fabulos? Vei vorbi despre schimbarea albiei unor fluvii, despre tabere cocoţate pe munţi prăpăstioşi,
despre un rege care, izgonit din domnie, alungat chiar din viaţă, nu-şi pierde deloc nădejdea; şi pe
deasupra, despre sărbătorirea a două triumfuri, unul pentru prima oară asupra unui popor pînă atunci
neînfrînt, celălalat - pentru ultima oară. O singură, dar extremă dificultate, şi anume că este o teribilă
cutezanţă să te măsori cu aceste fapte în poezie, chiar pentru talentul tău, care poate atinge totuşi

187
sublimul şi poate să se ridice pînă la înălţimea celor mai măreţe opere. O dificultate mai este şi aceea că
numele proprii barbare şi sălbatice, în primul rînd chiar acela al regelui, nu sînt potrivite cu versurile
greceşti (Traducere: Liana Manolache, în volumul Opere complete, Ed. Univers, 1977) (subl. ns.).

Noi nu am găsit încă, în cultura română, citată şi comentată acestă scrisoare, deşi conţinutul ei ni se pare
deosebit de important pentru relaţiile de după Traian dintre Spaţiul Carpatic şi cel Italic.

Ce rezultă din această scrisoare?

După ce intervenţia armatei chineze în extremitatea de est a Imperiului Roman n-a funcţionat (v. Carlo
Troya) şi Decebal a realizat că nu va mai putea rezista mult la cea mai mare concentrare de forţe a
Imperiului Roman din întreaga sa istorie şi-a adunat "Consiliul de stat" compus din casta sacerdotal-
regală a sarabilor, din care proveneau regii şi sacerdoţii geţilor, şi le-a cerut să jure că nu vor lăsa răgaz
Imperiului Roman pînă nu-l vor distruge, pînă nu vor rade Roma de pe faţa pământului.

În nici un fel nu se poate înţelege altfel fraza lui Plinius Secundus: un rege care izgonit din domnie,
alungat chiar din viaţă nu-şi pierde deloc nădejdea.Cine-şi mai formulează speranţe pentru lumea de aici
după moarte?Dacia/Geţia reprezenta în antichitate polul civilizaţiei şi spiritualităţii, Roma = Radix
omnia malorum (rădăcina tuturor relelor).Se poate scrie un volum considerabil cu ororile produse în
Europa de Imperiul Roman.

La Avaricum (în 52 î.e.n.), Cezar agresor al populaţiilor din Galia, după un asediu mai lung cucereşte
oraşul, şi îl supune unui măcel: toţi cei 40 000 de locuitori, inclusiv femeile şi copiii sînt trecuţi prin
ascuţişul sabiei.Acest însemn de barbarie nec plus ultra face şi el parte, ca şi alte numeroase acte de
acelaşi fel, din ceea ce unii oameni de cultură, la noi începînd, se pare, cu Ovid Densusianu, au declarat
şi repetat obsesiv mai apoi, prestigiul Romei.

3.6 Că lucrurile stau aşa, iar nu altfel, reiese din succesiunea şi înverşunarea cu care geţii liberi au atacat
succesiv Imperiul Roman. Mai mult, în Anuarele daco-geţilor întocmite de Carlo Troya, publicate de
către Neigebaur (v.Anexa1) găsim scris: În 134, Almal, fiul lui Captus, îi pregăteşte pe geto-dacii săi să
se răzbune împotriva romanilor, de unde rezultă transmiterea cuvîntului de ordine al lui Decebal, ceea ce
se confirmă prin succesiunea atacurilor geto-dacilor contra imperiului roman, conform datelor reţinute
de istorie.Din păcate n-am găsit nici un studiu, nici o listă a succesiunii loviturilor date de geţi imperiului
roman, după 106, data cuceririi unei părţi a Daciei, astfel că a trebuit să ne mulţumim cu sporadicele
menţiuni înregistrate de istorie pe care le-am putut obţine din sursele curente.

Vasile Pârvan (Dacia, E.{., 1967, p. 150-151) scrie: ... dacii, ca naţiune politică, n-au acceptat niciodată
stăpânirea romană; cei care n-au căzut în cele două mari războaie s-au retras în Dacia septentrională,
care n-a fost atinsă de cucerirea romană, şi de acolo - ca "daci liberi" - au invadat necontenit provincia,
fie singuri, fie în tovărăşia germanilor migratori (?, nota ns), pînă ce la urmă romanii, sub Aurelian, s-au
retras din nou pe malul drept al Dunării, lăsând Dacia în mâinile goţilor (??).Gândirea lui Pârvan apare,
cel puţin, ca inconsecventă: dacă dacii au lovit necontenit provincia pentru ce şi cum s-a ajuns ca
romanii s-o lase în mâinile unor aşa-zişi goţi?

Oricum, Carlo Troya (v. Anexa 1) este mai logic când scrie: Aceştia continuă mereu războaiele daco-
geţilor pentru a le smulge romanilor din nou ţara lor bogată în aur, Transilvania, şi fertilele Moldova şi
Valahia...În sfârşit, daco-geţii sau goţii au zdruncinat jugul roman în Dacia Traiană şi Ermanaric cel

188
Mare, din neamul Amalilor, posedă din nou vechile frontiere pînă la Dunăre... (care sperăm se va
recunoaşte şi de către cei mai aprigi susţinători ai tezei factice goţii geţi, că vechile frontiere nu erau
ale unor goţi, inexistenţi la momentul istoric respectiv, ci ale geţilor, nota ns).

Dar Carlo Troya precizează:

174 Amal domneşte peste daco-geţi şi este întemeietorul Amalilor, deci dinastia Amalilor este daco-getă,
ceea ce scrie cu toată claritatea şi Iordanes în încheierea operei sale (§ 315).

3.7 Jan Trynkowski, mare istoric polonez preocupat în principal de antichitate şi de istoria greco-
romană, dar şi bun cunoscător al istoriei românilor, scrie (v. "Magazin Istoric", nr. 1/1980, p. 16-18):
polonezii ar fi urmaşii acelor daci care, neîmpăcându-se cu cucerirea romană, şi-au părăsit locurile de
baştină şi s-au mutat la nord.Dacă luăm în seamă cercetarea Universităţii Californiei din Los Angeles,
întocmită de profesorul arheolog Marija Gimbutas (v. mai înainte), reiese cu claritate că spaţiul polonez
de astăzi, acoperit de gheaţă, ca şi nordul Germaniei, pînă la începutul Holocenului (etapa geologică
actuală), n-au putut fi populate decît dinspre sud, din spaţiul carpatic, după prelungirea drumurilor
sării.Această realitate dependentă de natură este atît de neîndoielnică încît faţă de ea nu se poate formula
nici o împotrivire. De aceea ni se pare normal ca:

a. Jakob Grimm (1785-1863), în Istoria limbii germane să arate că denumirile dacice de plante, păstrate
la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius (41 - 54 e.n.) şi Nero (54 - 68 e.n.)) pot fi
găsite şi în fondul limbii germane.

b. Waclaw Aleksander Maciejowski (1792 - 1883) a publicat lucrarea Geto-dacii vistulieni şi niprieni
strămoşii polonilor.Romanii nu au ajuns nici în Maramureş, cu atît mai puţin în şesul dintre Carpaţii
păduroşi şi Marea Baltică, spaţiu de expansiune al populaţiei carpatice.Aici şi-au organizat atacurile
contra Imperiului Roman, armatele Geto-Dace, numite de unii şi gotice.

3.8 Pentru succesiunea acestor atacuri, cum am arătat, nu am aflat un studiu special; parţial ele pot fi
ilustrate prin menţiunile care s-au păstrat în diverse surse.

1) În 164, Marc Aureliu respinge atacurile geto-dacilor (v. Anexa 1).

2) În 181, Commodus plăteşte sume mari daco-geţilor, iar 12000 de daco-geţi primesc dreptul de a se
aşeza în provincia romană Dacia (Dio Cassius, LXXII, 3 + Anexa 1).

3) În 184, Commodus a fost nevoit să ducă mai multe războaie împotriva barbarilor care locuiau dincolo
de hotarele Daciei (Dio Cassius, LXXII, 8).

4) Lampridius menţionează o rebeliune în provinciile Panonia şi Dacia (Anexa 1).

5) În 213 Caracalla poartă război cu goţii (Anexa 1).

6) În 215 Dacii îl atacă pe împăratul Macrinus, care îi împacă cu aur (Anexa 1).

7) În 218 Dacii liberi produseră mari pagube în Dacia sub Macrinus (Dio Cassius, LXXVIII, 27).

189
8) În 235 Maximinus Trax îi bate pe daco-geţi şi sarmaţi (Anexa 1).

9) În 237, Maximinus şi Baldinus plătesc tribut daco-geţilor (Anexa 1).

10) În 238, goţii aliaţi cu carpii invadează provinciile romane din Peninsula Balcanică (Istoria lumii în
date, p . 50)

11) În 242, goţii şi sarmaţii îl înfrâng pe Gordianus în Tracia (Anexa 1).

12) În 248, Invazie a geţilor cu carpii, bastarnii şi vandalii (Istoria lumii în date, p. 50).

13) În 250 - 251 Puternică invazie a goţilor conduşi de Kniva. Decius este înfrânt şi ucis la Abritus, în
251 (Am. Marcellin, XXXI, 5,16; Dexipp, Anexa 1 etc).

14) În 252, împăratul Gallus cumpără pacea de la goţi, care se retrag cu pradă mare (Anexa 1).

15) În 253, totuşi goţii, împreună cu burgunzii, invadează Tracia, dar sînt respinşi de împăratul Aemilian
(Anexa 1).

16) În 255, noi invazii ale goţilor, carpilor şi burgunzilor - pătrund pînă în Italia.

17) În 258, sub Valerianus, goţii se retrag în faţa lui Aurelian, general al acestuia.

18) În 259 goţii invadează Asia Mică, de unde sînt aduşi strămoşii lui Ulfila.

19) În 261 împăratul Claudius îi bate pe goţi şi-şi ia titlul de Gothicus (v. şi Am. Marcellin, XXXI, 5,17).

20) În 267 Gallienus pierde în întregime provincia romană Dacia, dar generalul său, Marcian, îi alungă
pe goţi din Iliria.

21) În 271 împăratul Aurelian sărbătoreşte un triumf asupra goţilor.

22) În 331 /332 Invazie a goţilor în sudul Dunării, dar sînt respinşi de împăratul Constantin (Anexa 1,
Ist. lumii în date, etc.).

23) În 378, împăratul Valens moare, ars, într-o casă de ţară împreună cu cîţiva apropiaţi, în urma luptelor
cu goţii (Am. Marcellin, XXXI, 13, 14-17; Zosimos, IV, 24, etc.).Am spicuit mai sus o parte din
atacurile date de daco-geţi sau goţi împotriva Imperiului Roman, din cele menţionate de cronicari.Dar
cîte vor fi rămas nemenţionate şi cîte se vor fi pierdut odată cu cronicile în care apăreau, pentru că,
datorită vicisitudinilor vremurilor, istoria pe care o cunoaştem este una fragmentară.Cum am spus, în
acest domeniu cercetarea este deficitară. Nu există o lucrare cu această temă, nici în istoriografia
occidentată, nici la noi. Unii vorbesc de anumite atacuri daco-getice sau gotice, alţii de altele, pe
epoci.Totuşi ni se pare că frecvenţa acestor atacuri şi finalitatea lor, că Italia a avut împăraţi sau regi goţi
(geţi) contribuie la sprijinirea ipotezei că este vorba de o acţiune dirijată, concertată, următoare

190
războaielor dintre Traian şi Decebal, cum am arătat.Să sperăm că studii ulterioare vor aduce mai multă
lumină în acest colţ întunecat de istorie, în care daco-geţii sînt consideraţi fondatori ai spaniolilor (25, p.
179), ai popoarelor nordice (v. Gesta Normanorum, Cronica ducilor de Normandia, Carolus Lundius
etc.) ai teutonilor (v. Leibniz, Collectanea Etymologica) şi, prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor al căror
nume naţional este şi azi Daci (Dutch) şi ai Anglilor.În timp ce Traian, născut la Italica (Spania) abia
dacă este menţionat în cronicile spaniole, 25, p. 178. Faptul că în Franţa actuală apare o Pays de Dax
(Daks), ai cărei locuitori se numesc Daci (Dace), ca să folosim transcrierea franceză, că pe harta Londrei
apare un Campus Dacorum şi multe altele pe care nu le cunoaştem dovedesc că în adâncimea timpului
istoria Europei are destule zone nelămurite sau direct obscure.Faptul că lingvistica occidentală nu a
înregistrat măcar vorbele populare ale limbilor vorbite pe teritoriile sale îngreunează mult un studiu de
sinteză credibil care să tindă către aflarea realităţii.

3.9 Goţi  Geţi

Asupra identităţii din titlul acestui subcapitol nu poate exista nici cea mai mică umbră de îndoială.
Argumentele, cum se va vedea, sînt atît de numeroase şi peremptorii că numai cei care au trecut pe
deasupra subiectului nu le-au observat .Nu-i includem între aceştia pe cei care, prin natura lor, sînt
destinaţi să reproducă ideile altora, să creadă fără să cerceteze, chiar dacă ar fi absurd ceea ce li se
propune să creadă.Evident se exclud cu totul cei care, începînd cu istoriografia medievală, occidentală,
mai ales franceză şi germană (a se vedea în cap.1 sentinţa istoricului american F. Donald Logan) au avut
tendinţa de falsificare a istoriei în căutarea unei identităţi proprii.Pentru a crea confuzie, aceşti istorici au
adăugat un h la got, ceea ce constituie fie un fals, fie o eroare.La aceeaşi concluzie ajunge şi
cercetătoarea americană J.A. Leake: in the time of King Alfred ... the mention of the Goths, whose name
is correctly given by Alfred as Gotan (without the erroneous th of the classical forms (22, p. 108)/ ... în
timpul regelui Alfred ... menţionarea goţilor, al căror nume este corect dat de Alfred ca Got/an (fără
eronatul th din formele clasice).The old approach to Beowulf as an historical document was born of
Germanic nationalism, of the ardent desire to find in this oldest Teutonic epic recollections of true heroic
deeds performed by a real Germanic tribe (22, p. 7)/ cea mai veche considerare a lui Beowulf ca un
document istoric a fost generat? de naţionalismul german, din dorinţa arzătoare de a găsi în amintirea
celui mai vechi poem epic teutonic a unor fapte eroice adevărate aparţinînd unui trib germanic real,
sublinierile noastre.Trebuie să spunem că autoarea ajunge la concluzia că geaţii, pe care istoriografia
germană dorea să şi-i apropie, ca un trib germanic real, sînt de fapt geţii!

3.9.1 La geaţi s-a adăugat o vocală, dar prin aceasta nu s-a născut o altă naţiune.

De la get la got s-a schimat o vocală, dar prin această schimbare nu s-a născut o nouă etnie, operaţie cu
desăvîrşire imposibilă chiar pentru un prestigitator mundi.De la rumân la român, de la francez la franţuz
s-a schimbat o vocală, dar s-a schimbat şi consoana vecină, sîrb/serb etc. se schimbă vocale, chiar şi
consoane, dar prin această operaţie de rutină nu se nasc alte naţii.

3.9.2 Nicăieri, nici la Cassiodor-Iordanes nu se indică nici o dată la care ar fi apărut aceşti aşa-zis goţi.
Fiind vorba de un arbore genealogic fabulos nu se puteau marca măcar naşterile protagoniştilor selectaţi
şi bătăliile date, prin ani calendaristici.Cu goţii s-a dorit să se facă o excepţie cum am arătat şi cum au
remarcat şi alţii (F. Donald Logan, J.A. Leake etc.), dar scopul acestei "excepţii" introduse de
istoriografia medievală, în principal germană, dar şi franceză, avea scop politic, nu reprezenta o
realitate.O zbatere inutilă în perspectivă istorică căci ori cum ar fi întors-o istoriografii francezi, germani
şi alţii în Evul Mediu, adevărul nu se putea să nu iasă la iveală.Toţi, dar absolut toţi istoricii din sec. XIX

191
recunosc şi scriu că latinii, celţii, germanii etc. vin din aşa-zisul orient al Europei. Printre aceştia se
găseşte şi vestitul istoric german Mommsen:

Răsăriţi din aceeaşi tulpină din care s-au născut şi popoarele elene, italice şi germanice, celţii au imigrat
fără îndoială, ca şi acestea, dinspre partea orientală a Europei (Istoria Romană, vol. I, p. 195), subl.
ns.Dacă "goţii" ar avea o existenţă de sine stătătoare şi ar fi "germanici", deşi în acest sens nu este nimic
dovedit şi, în afară de declaraţii, nu se găseşte nicăieri în ultimii aproape 2000 de ani nici cea mai
insignifiantă probă, ei n-ar putea fi decît tot geto-daci, la originile Europei altă populaţie neexistînd.Să
vedem ce spun cei mai erudiţi savanţi în acest sens, şi mai ales ce arată faptele, pentru că rostul
teoretizărilor de tot felul nu este acela de a înlătura faptele, ci de a încerca să explice mai corect, mai
aproape de realitate faptele.La 1717, în Collectanea Etymologica a ilustrului Gottfried Wilhelm Leibniz,
(1646-1716) găsim, spus direct:

Tocmai din această pricină, cred eu, romanii le-au dat acest nume, ca şi cum ar vrea să spună că ei au o
origine comună (cu celţii); într-adevăr ?germani? în limba romanilor înseamnă ?fraţi gemeni?.Ştirile de
mai sus, pe care le publică Leibniz în cartea sa, constituie un memoriu pe care i-l adresează Abatele
F.P.Pezron la 23 februarie 1699.Numele germani nu li l-au putut da romanii decît dacă ei i-au considerat
fraţi ai lor. Nu poţi numi pe cineva frate pentru că e frate cu un terţ. Toţi oamenii aveau fraţi naturali.
Teutonii nu şi-au spus niciodată germani. Ar fi fost un nonsens să te numeşti pe tine însuţi frate.De aceea
nu s-a auzit pînă astăzi decît Ich bin Deutsch = Dac. Olandezii se numesc şi astăzi Daci (Dutch).The
earlier name (of the german) were Alemain and Dutch (The Oxford Dictionary of English etymology, by
C.T.Onions, 1966 - numele cele mai timpurii ale germanilor au fost Aleman şi Dac.De altfel, Cezar în
De bello gallico (Cartea VI, Cap. 25) scrie că Germanii se învecinau cu Dacii, ceea ce găsim şi la
Strabon (VII, 3, 12).Înainte de Leibnitz sau după el, o pleiadă de străluciţi cărturari saşi fiecare cu
argumente proprii susţine că teutonii sînt urmaşii dacilor, idee combătută formal, în principiu de unii
oameni de cultură români.Şi Universitatea din Cambridge susţine această idee (vol I, p. 71 - anexa 2)
atunci când arată că din Spaţiul Carpatic au roit (după părerea noastră aceste părăsiri ale Spaţiului
Carpatic, de după mileniul III î.e.n., nu pot fi catalogate migraţii, cum sînt numite de autorii acestei
lucrări) : indo-persanii, grecii, tracii, albanezii, italioţii, celţii, germanii şi slavii.Dacă ţinem seama de
condiţiile geologice ale Europei ca şi de condiţia fiziologică a omului nu se poate evita constatarea că
după retragerea gheţarilor din nordul actualei Germanii şi din actuala Polonie populaţia a expandat (a
roit) din sud, din Spaţiul Carpatic, care n-a fost afectat de glaciaţiuni, era suprapopulat şi mai ales,
asigura minimul de condiţii de viaţă.3.10 Deoarece, repetăm, scopul istoriografiei medievale germane şi
franceze era acela de a-şi găsi o identitate, prin schimbarea unei vocale s-a descoperit apariţia unui nou
popor, goţii cărora li s-a dat o aprtenenţă aşa-zis germanică.Am mai spus-o, german înseamnă frate bun,
din aceiaşi părinţi, dar în antichitate nu apăruse această grupare vagă, artificială de aşa-zise familii de
popoare: germanice, romanice, slave.Nu se ştie pînă astăzi ce criterii determină calificarea de romanic,
germanic, slav. Un început de criteriu ar fi limba. Dar în antichitate şi evul mediu nu existau diferenţe
mari de limbă. Vorbitorul de latină vulgară se putea înţelege cu vorbitorul de teutonică sau theodiscă
(29, p1, passim). Ei au plecat toţi dintr-o vatră în care au vorbit o limbă comună. De acea s-a şi numit
indo-europeana comună. Diferenţierile s-au produs cu trecerea timpului şi, mai ales, dupa apariţia
oamenilor şcoliţi, a cărturarilor, a lingviştilor, a gramaticilor.Din sec. IX, limba theodisca nu pare să aibă
altă semnificaţie decît cea de limbă vulgară (29, p1) subl.ns.Limba germană actuală este o operă de
cabinet, târzie, impusă de sus în jos abia către sfîrşitul secolului XVIII şi mai ales in sec. XIX.

Le grammarien le plus réputé du XVIIIe siècle, Adelung, pensait comme Gattsched, que le haut
allemand était arrivé vers 1750 au plus haut point possible de perfection et qu'il falait en quelque sorte

192
l'immobiliser dans cet état.Il s'appliqua à réglementer les déclinaisons et les conjugaisons, à décréter
quelles locutions étaient correctes et quelles fautives, et fonda, soit par sa Deutsche Sprachlehre zum
Gebrauch der Schulen in den preussischen Landen (1781), soit par son Umständliches Lehregebäude ...
(1782), l?enseignement scolaire de la grammaire ... (29, p 166)Vers le milieu du XVIIIe siècle
l'Allemagne possède pour la première fois une langue commune ... (29, p 167) subl. ns.

Deci, admiţînd limba drept criteriu, aşa-zişii goţi nu pot fi ataşaţi unui sistem neconstituit, inexistent la
momentul apariţiei şi desf??ur?rii goţilor, pentru că, neexistând o limbă germană înainte de secolul
XVIII, pe baza acestui criteriu nu putea fiinţa o familie de limbi germanice.Chiar dacă Luther, traducînd,
în sec XVI, biblia în teutonică, preia masiv cuvinte din latină şi, două secole mai târziu, Adelung
imaginează o limbă germană pe baza dialectelor germane de sus (haut-allemand), aceste realităţi nu
existau în secolele II - VI ca să poată motiva o aşa-zisă apartenenţă germanică.În termeni reali, nu se
vede cum calitatea de frate bun ar putea defini o etnie.Este demn de subliniat cum gândesc şi ce constată
chiar cei mai avizaţi doctori în lingvistică, vorbitori ai dialectelor constituite în Europa, mai ales după
Evul Mediu.

Il n'y a pas de langue commune sans enseignement scolaire (29, p. 167)

Şi această constatare, afirmată apăsat, marchează diferenţa netă dintre limbă şi dialecte. În cazul limbii,
universalitatea înţelegerii este naturală şi nedependentă de vreo formă de învăţământ şcolar. Înainte de
apariţia oricărei forme de învăţămînt şcolar vorbitorii de limbă română din Bucovina se înţelegeau
perfect cu cei din Banat, cu cei din Ardeal, din Oltenia sau chiar din dreapta Dunării, pînă în munţii
Pindului.Aşa ceva în Franţa, Anglia, Italia, Germania etc. este de neconceput. A se vedea şi Albert
Dauzat, Les Patois, Paris, 1938, p. 27

3.11 În Getica (Iordanes) nu se găseşte nici cea mai neînsemnată aluzie referitoare la o aşa-zisă
germanitate a zişilor goţi.Iordanes foloseşte de 23 ori cuvîntul german(-a), în paragrafele: 60, 67, 93,
120, 129, 159, 164, 180, 191, 199, 223, 229, 253, 257, 263, 265, 266, 268, 270, 274, 283, 299 şi 306, de
19 ori cu sensul propriu, de frate sau soră.Am spus că între 23 folosiri ale cuvîntului germanus cu sensul
direct apar şi 4 utilizări cu sens de popor, atribuit de latini teutonilor, în § 67, 120, 191, 257

3.11.1 Belizariu, vestitul general al lui Iustinian, învingîndu-i pe aşa-zişii goţi în Italia, îşi ia titlul
triumfal de GETICUS MAXIMUS.Or titlul triumfal nu se putea lua decît după numele poporului pe care
l-ai învins. Ar fi fost o formă de paranoie să-i înfrîngi pe goţi şi să-ţi iei titlul triumfal de Gepidicus
Maximus, deşi cele două nume aparţin de fapt la două ramuri ale aceleiaşi populaţii. Aşa ceva nu se
cunoaşte în istorie. Dacă n-ar fi fost vorba de două nume frecvent interschimbabile ale aceleiaşi populaţii
de bază, geţii fiind numele vechi cu o istorie glorioasă în spate, de o largă răspîndire, nu s-ar fi putut ca
Belizariu să-şi ia titlul triumfal de GETICUS MAXIMUS.

3.11.2 După istoriografia occidentală, vizigoţii au stat în sudul Franţei peste 400 de ani. În realitate ei se
găsesc şi azi acolo. Istoricii apuseni considerându-i germanici, iau ca model germana lui Luther şi a lui
Adelung, din sec XVIII, şi se miră că nu găsesc nici o urmă de germanism în secolele IV-VIII când
acesta nu se născuse încă:

la colonisation des Visigoths en Gaule et en Espagne ne laissa aucune empreinte sur la langue puisque,
relativement peu nombreaux, ils furent absorbés par la population romanisée qui habitait ces pays (30,

193
p.137) /colonizarea vizigoţilor în Galia şi în Spania nu lăsă nici o urmă în limbă pentru că, relativ puţin
numeroşi, ei fură absorbiţi de populaţia romanizată care locuia aceste teritorii/.

Deşi autorul era tînăr când scria aceste rânduri, regretabil, îi scapă că pe pagina anterioară scrisese: Les
Gothes (cu falsificarea th!), l'un des peuples germains les plus nombreux!

În afară de dogma germain, care n-a fost dovedită niciodată, autorul n-are o idee clară nici despre ce
înseamnă germanic din punct de vedere etnic, nici dacă goţii erau les plus nombreux (p.136) sau peu
nombreux (p.137).De asemenea ignoră că pătura conducătoare a Spaniei, chiar târziu când goţii
dispăruseră, trebuia, pentru a-şi întemeia nobleţea să dovedească sau măcar să afirme descendenţa din
geţi (nu goţi!, nota ns.), 25, p.180.Este interesant că în timp ce diverşi istorici şi lingvişti, pe baza
dogmei unui germanism al aşa-zişilor goţi, caută nebuloase urme aşa-zise germanice în Midi-ul Franţei,
la sud de Loara, noi am găsit peste 1300 de cuvinte româneşti, mai ales în cele trei volume de cîte cca
800 p. ale Dicţionarului des idiomes romans du Midi de la France de Gabriel Azaïs, ca şi în alte texte din
aceeaşi regiune. De exemplu: ades, cocă, cloşcă, a muşca, sigur, a băga, a adăsta, jos, sus, berc etc.
etc.Dar o asemenea influenţă "germanică" se regăseşte peste tot în Europa, inclusiv în frisiana veche şi
saxona veche, ceea ce arată superficialitatea cercetărilor care au avut ca obiect acest aspect.

3.11.3 În legătură cu ideea germanismului aşa-zişilor goţi, cu desăvîrşire imposibil, pe de-a întregul
inventat, să-l cităm pe eminentul N. Iorga:

Regalitatea germanică ori este de creaţie romană, şi atunci ea n-are decît un sens local, legat de un singur
grup, natural sau artificial, ori este amintirea, pe care o păstrează acea seminţie a dreptului de stăpânire
pe care-l au înaintaşii zeului tutelar sau ai şefului divin. Ea n-are în sine nimic naţional.A crede că aceste
rase fruste, cu superstiţii confuze, fără nimic scris ca bază a unei gândiri comune, capabile de a fi
transmise de la o generaţie la alta, fără "carte", fără "biblie", fără istorie, fără genealogii chiar, să fi venit
pentru a înnoi în sens naţional este una dintre acele erezii pe care singur romantismul dezlănţuit din
primii ani ai secolului al XIX-lea a putut să le conceapă (14, p.110), subl. ns.Iată de ce am numit
germanismul invocat în contul aşa-zişilor goţi de către istoriografia medievală de sorginte teutonică sau
teodiscă o iluzie romantică care cântă, instinctual, în urechile unor istorici interesaţi ca un pian smintit
care scoate sunete fără să i se atingă clapele.

3.11.4 Puteau aşa-zişii goţi s? apară şi să umple pagini de hârtie fără străvechea anterioritate a geţilor,
unica realitate etnică în străfunduri de istorie euro-indo-iranică?

Excelentul istoric care a fost Ion Budai Deleanu, mai ales în ce priveşte Getica lui Iordanes, constată:

dacă lăsăm la o parte lucrurile pe care Iordanes le povesteşte despre migraţia goţilor din Scandinavia şi
înaintarea lor pînă în Sciţia, celelalte povestiri ale sale îi privesc în întregime pe geţi (2.1, p.164)

Dr. Alexandru Bădin (31, p.138): Goţii au fost studiaţi intens şi cu pasiune, iar originea lor scandinavă a
fost considerată de unii cercetători ca o simplă legendă.Că Scandinavia a fost populată dinspre sud, că
nimic n-a putut veni din ea, rezultă şi din textul lui Procopius din Caesarea (32, C II, 15): Herulii îşi
căutară sălaşuri în locurile cele mai îndepărtate ale lumii locuite pe atunci ... se îndreptară spre insula
Thule şi au rămas acolo.Procopius este contemporan cu Iordanes astfel că există dovada că Herulii, pe
care Iordanes îi citează ca locuitori ai insulei Scandza, sînt veniţi acolo dinspre sud.

194
Procopius continuă: În această insulă pământul este în cea mai mare parte pustiu ... (ibid)

În §13 Iordanes scrie că în Britania, care se găseşte mai la sud faţă de Scandza, se găseşte hrană mai
degrabă pentru vite decît pentru oameni, de unde fecunditate mai la nord ca să apară o officina gentium?

În ţinuturi în cea mai mare parte pustii se şi prăsesc populaţii ...Am văzut mai înainte că datorită
incapacităţii solului, chiar din sudul Scandinaviei, de a-şi hrăni populaţia, oricît de dragi le-ar fi fost
copiii, numai unul, prin tragere la sorţi, putea rămâne în familie, ceilalţi trebuind să plece, nu interesa
unde. Nimeni nu le purta de grijă (Cronica ducilor de Normandia)Iordanes îşi începe povestea aşa-zişilor
goţi (§25) astfel:

Se spune că din această insulă Scandza, ca dintr-o fabrică de naţiuni sau ca dintr-un pântece de neamuri,
au răsărit odinioară goţii cu regele lor pe nume Berig

Începutul este ca în toate poveştile : Se spune că ...

Nu există nici un document , nici o formă de probă ci doar un fel de lumea spune. Dar ce dovadă poate
constitui gura lumii în istorie?

Şi Cassiodor - Iordanes continuă: din această insulă au răsărit odinioară Goţii. Când odinioară? Cu 600
de ani î.e.n.?, pentru că sînt puşi să poarte lupte cu Cirus (558-către 528î.e.n.), cu Darius (521-486 î.e.n.)
sau 700-800 de ani mai târziu când acest nume apare la unii cronicari? Nu ştim nimic. Astfel de apariţii
şi dispariţii se găsesc numai in 1001 de nopţi.

În § 29 autorii se arată surprinşi că Josephus Flavius (37-100 e.n.) nu-i menţionează pe goţi. Cum ar fi
putut să-i menţioneze dacă pe vremea sa nu existau?

Joseph Flavius nu-i menţionează pînă la 100, cît a trăit el, dar nu-i menţionează nici Dion Chrisostomul
+120, nici Clement din Alexandria (150-215 e.n.) nu ştie de goţi, nici Dio Cassius  236 e.n. etc.

Ce fel de popor ar putea fi acela care obţine victorii de răsunet se bate cu armatele imperiului roman şi
nu este măcar amintit de principalii cronicari ai timpului?

Să vedem cît adevăr se găseşte la apariţia aşa-zişilor goţi şi gepizi.

În § 94, 95 ca să explice cum sînt rudă geţii cu gepizii, Iordanes reia felul în care au sosit din insula
Scandza aşa-zişii goţi: trebuie să-ţi aminteşti ce ţi-am spus la început că goţii, ieşind din sînul insulei
Scandza cu Berig regele lor au fost duşi cu numai trei corăbii pînă la ţărmul de dincolo al Oceanului,
adica în Gothiscandza.Dintre aceste corăbii, una, ... mergînd mai încet, se spune că a dat numele
neamului, fiindcă în limba lor leneş se spune gepanta. Aşa s-a făcut ca dintr-o poreclă, un cuvînt niţel
schimbat să devină nume al gepizilor.De aici aflăm că în această povestire goţii ar fi venit din
Scandinavia cu trei corăbii dintre care două cu goţi, iar una cu gepizi.

Ce înseamnă aceasta ca număr de persoane?

195
Iordanes nu spune cîţi inşi putea cuprinde o corabie. A nu se uita că ne aflăm, cel mai probabil, în
primele secole ale erei noastre.

Albert Bayet (33, p.92): Mai grozavi sînt Normanzii ... o iau de-a lungul coastelor pe corăbii cu cîte 60
de oameni.

În antichitate este greu de conceput că se construiau corăbii atît de mari.Să considerăm totuşi, pentru
demonstraţie, că geţii ar fi venit din Scandza în corăbii de cîte 60 de persoane, ceea ce înseamnă că au
sosit pe ţărmul nordic al Poloniei de azi, în Gothiscandza, cum scrie Iordanes (§94), maximum: 120 de
goţi şi 60 de gepizi, care s-au separat şi s-au îndreptat în direcţii diferite.Dar, nenorocire, când trecea
peste un pod, jumătate din armata goţilor s-a prăbuşit fără salvare şi fără să mai poată trece cineva peste
rîu (§ 27).

Care armată?

Dacă au venit 120 de goţi, evident cu soţii şi copii, altfel dispăreau într-o generaţie, ce armată se putea
obţine la o populaţie de 120 de persoane.În Roma cezarilor, unde exista oarecare igienă şi oarecare
posibilitate de îngrijire medicală la dureé de la vie n?aurait pas dépassé en moyenne dix-huit ans (34, p.
47) - durata de viaţă n-ar fi depăşit 18 ani.

Mortalitatea infantilă era înspăimântătoare şi se consideră că atingea 50 % din nou-născuţii pînă la un an


(jumătate din copiii nou-născuţi mureau pînă la un an).

La 1911, în Franţa mureau încă pînă la un an peste 100.000 de copii (34, p.14).

Durata medie de viaţă a crescut foarte încet de-a lungul timpului. În Franţa era la 1789 de 28-29 ani (34,
p. 14). În Germania de sud, speranţa medie de viaţă a noilor născuţi de ambele sexe se situează la cca 20
de ani în sec. XVII-XVIII, Brandenburg şi Saxonia inferioară, sec. XVIII şi prima jumătate a sec. XIX,
Macklenburg, secolul XIX deja 22 de ani (G. Kurth şi O. Roehrer-Ertl (Actes du II-ème Congrès
International de Thracologie, Bucureşti, 1980, vol. III, p. 417).Armata nu a putut reprezenta către 10 %
din populaţie decît în ultimul secol, când speranţa de viaţă tindea către triplare sau chiar către împătrire
faţă de cea din antichitate şi din Evul Mediu.Or, admiţând, prin absurd, că goţii ar fi putut mobiliza 10 %
din populaţie, din cei 120 de goţi debarcaţi nu se ştie când în Gothiscandza, fosta lor armată se putea
ridica la maxim 12 luptători.Cu aceşti 12 luptători, cum coboară din corăbii îi atacă şi-i alungă din
propriile locuinţe pe ulmerugi, îi subjugă şi pe vandali şi au cucerit mai multe popoare (§ 26), iar sub al
cincilea (!) rege (Filimer) care a urmat după Berig (ceilalţi trei regi dintre Berig şi Filimer n-au fost
menţionaţi niciodată) au luat hotărîrea să plece mai departe.

În § 27 li se întâmplă nenorocirea cu înecarea a jumătate din armată. Admiţând că în luptele date cu


ulmerugii, vandalii şi celelalte popoare cucerite, goţii istoriografiei medievale germane n-au pierdut nici
un ostaş (!) cu marea armată de şase soldaţi, goţii au cucerit pământul dorit, s-au încleştat în luptă cu
neamul spalilor câ?tigând biruinţa (§ 28). De aici au înaintat victorioşi pînă la marginea Sciţiei.Că
istoricii medievali germani puteau crede în astfel de lupte de desene animate cu eroi mitologici e aproape
de în?eles, dar ca Herwig Wolfram, în contemporaneitate, profesor la Universitatea din Viena (26) să
încerce să justifice pe astfel de basme existenţa goţilor ca populus germanus este regretabil şi ridicol.Îi
era permis lui Herodot, chiar şi agramatului Iordanes să creadă şi să scrie (Iordanes reproducînd "ştiinţa"
unor autori greci şi latini predecesori) astfel de fabule, pentru că în vremea lor pluridisciplinaritatea nu

196
exista. Atunci se putea spune istoria este o poveste mincinoasă care ni se înfăţişează ca adevăr.Scuzele
pe care le aveau scriitorii acelor vremuri de demult nu le mai au istoricii de azi. Azi un istoric trebuie să
ştie geologie, fiziologie, sociologie, etnografie, antropologie, să folosească mijloacele moderne de datare
etc.Pentru că nu e de mirare că numeroase adevăruri sînt încă ascunse cunoaşterii după 2000 de ani şi
chiar mai mult.Sperăm ca temerile lui Iorga să nu mai fie tot atît de acute azi, căci cunoştinţele s-au
înmulţit şi posibilităţile de aflare a adevărului au sporit în proporţie foarte mare .Privitor la aceste
aspecte, N. Iorga spunea: cu această direcţie s-au format profesori secundari de istorie de o mediocritate
convenabilă; cu durere, însă, e silit cineva să constate că numărul lucrătorilor ştiinţifici ieşiţi din
universităţile noastre e cu totul fără însemnătate. Dacă nu pe toate terenurile, în istorie, desigur, regresul
faţă de ce se producea altădată e incontestabil. Autodidacţii entuziaşti de odinioară, ducându-se, nu lasă
decât locuri goale (14, p. 74).Spaţiul nu ne îngăduie, dar orice istoric ar trebui să facă un calcul
elementar în urma căruia ar constata el însuşi că cei 60 de gepizi şi cei 120 de goţi, debarcaţi în
Gotiscandza au dispărut fără urme.Hunii, după cercetări savante, ar fi fost cca 2000 la număr, nu 60 sau
120 şi nu a rămas nici unul, după cîteva generaţii.Astfel că nu poate fi nici o urmă de îndoială că, dacă ar
fi fost reali, goţii veniţi din Scandinavia cu cele trei corăbii au dispărut curând după sosire, iar nu că s-au
înmulţit încît în § 199 să se vorbească de nenumărata armată a gepizilor din care 15.000 au pierit (aici li
se asociază şi francii care luptau de partea cealaltă a baricadei) la Câmpiile Catalaunice (§ 217).Iar goţii,
să nu se lase mai prejos, i-au oferit lui Constantin cel Mare 40.000 de ostaşi şi alţii, mult mai mulţi, au
vînzolit toată Europa. Numai în Germania n-au ajuns niciodată aceşti "germanici".Călugării şi actorii pot
crede în astfel de minuni, dar istoricii, care reclamă statut de oameni de ştiinţă, cum ar putea să le acorde
cel mai neînsemnat credit? Acest fel de istorie poate justifica de ce Malbranche dispreţuia istoria şi nu-i
acorda mai multă importanţă decît ştirilor din mahalaua sa, de ce Darlu o socotea cea mai puţin
onorabilă dintre operele imaginaţiei, iar Louis Bourdeau respingea lucrările istoricilor la rangul de
fabule, împreună cu basmele Mamei mele Gâsca şi afirma hotărît că istoria nu e şi nu poate fi ?tiin?? etc.
(ap. 35, p.182).

După cum am arătat mai sus, apariţia "marelui" popor al goţilor nu se deosebeşte, genetic, decît ca
procedeu de apariţia hunilor (§ 121), ultimii din cîteva femei practicante ale magiei - numite cu un
cuvînt "strămoşesc" haliurne.Trebuie să spunem că n-am găsit nimic asemănător cu acest cuvînt în elină,
latină, engleză, franceză, germană, nici chiar în vocabularul lui Ulfila, folosit la traducerea Bibliei, ceea
ce constituie încă o dovadă că între aşa-zişii goţi şi zisa lume germanică nu se pot găsi legături de filiaţie
sau de similitudine.

Singura similitudine identificabilă este cu cuvîntul românesc aiurite.

Aceste aiurite sînt alungate din mijlocul goţilor şi văzîndu-le duhurile necurate cutreierând prin deşert le-
au îmbrăţişat şi s-au împreunat cu ele şi au dat naştere hunilor (§ 122).Istoricii germani, inclusiv prof.
Wolfram n-au de ce să se supere, e istoria pe care ei au folosit-o pentru a-i inventa pe goţi, astfel că
trebuie s-o accepte şi pentru generarea hunilor din aiuritele goţilor.Nu se poate să accepţi, din opera
aceloraşi autori numai părţile care-ţi convin şi pe altele să le respingi.Dacă a primit-o Thodoric cel Mare
şi nu i-a tăiat capul lui Cassiodor, cum a făcut cu Simmachus şi cu Boethiu, dar pentru alte "greşeli",
trebuie s-o primească pe de-a-ntregul şi misticul profesor al Universităţii din Viena care, fără reţinere
falsifică sperând că-i va ieşi pasenţa. Numai că nu înţelege că are în mânecă o carte falsă, că maslul este
inutil şi lipsit de rezultat. Din zecile de autori elini şi latini care scriu că goţii nu-s decât geţii, obţinuţi
printr-o simplă schimbare de vocală, prof. Wolfram nu citează pe nici unul, nici pe germanul Nicolao
Petreio care-şi tipăreşte cartea la Leipzig în 1695.Asta, curat-murdar, se cheamă... obiectivitate
ştiinţifică: luăm din Biblie (din Iordanes şi din toată literatura pertinentă) numai ce ne convine.

197
Da, dar asta-i religie, politică etc., nu ştiinţă.Astfel arată unii oameni de "ştiinţă" chiar în sec. XX.

3.12 La Câmpiile Catalaunice Atila ţine hunilor, ostrogoţilor, gepizilor şi celorlalte populaţii din lagărul
lui un discurs de îmbărbătare pentru a porni la luptă.În ce limbă le-a vorbit, ca să-l înţeleagă atîtea
felurite neamuri?La această întrebare trebuia să răspundă dl. Wolfram şi alţi mari istorici. Nu ştim de ce,
dar n-au făcut-o. Unii au zis că ar fi fost o limbă gotă, strămoaşă a germanei de azi, ceea ce este o
aiureal?Istoria limbii germane arată clar (vezi mai înainte) că actuala germană e o confecţie târzie, din
sec. XVIII, a lui Adelung, iar o limbă gotă nu a existat niciodată.

Mais le gotique n'est pas l'ancêtre de l'allemand (29, p. 32) / Dar gota nu este strămoaşa germanei/.Noi
sper?m că s-ar putea ajunge la acea limbă pe care o vorbeau toate popoarele din barbaricum, dar şi cele
din Grecia şi Italia antică.În acest sens mărturia eminentului prelat maghiar Otrokocius este lămuritoare:
Non neglexit Priscus illud etiam nobis consignare; quas ille linguas expertus est circa Atilam, in usu
potissimum fuisse... Supponit in his, quod ipsorum quoque Hunnorum aliqui, ob commercia cum
Romanis, operam dabant Linguae Gothicae (quae cognata Alanicae) & Ausoniae. Ubi per Ausoniorum
linguam, intelligo Walachicam, quasi corruptam Latinam (cap. 4, § XVI). / N-a neglijat acel Priscus
chiar să ne consemneze care ar fi fost limbile folosite în jurul lui Atila... Presupune în acestea că unii
dintre huni chiar, datorită legăturilor cu romanii, îşi dădeau silinţa să înveţe limba gotă (care e înrudită
cu Alana) şi cu ausonica. Unde, prin limba ausonică înţeleg valaha, leită latina coruptă (vulgară, n. ns.),
subl. ns.Că împăraţii romani înţelegeau aşa-zisa limbă barbară rezultă şi din ceea ce scrie Iordanes (§ 83,
84): Maximin, un cioban "got" a cerut împăratului Alexandru Sever, în limba părinţilor săi (cu 40 de ani
înainte de părăsirea Daciei de către Galienus, populaţia continua să vorbească aşa-zisa limbă barbară n.
ns.) permisiunea să lupte cu militarii pregătiţi pentru un concurs. După părerea noastră în legătură cu
limba aşa-zisă barbară este strict necesar un studiu condus cu seriozitate şi pasiune pentru a se ajunge la
lămurirea conţinutului noţiunii de limbă barbară.

3.13 Între 582 şi 602, cronicarul împăratului Mauricius, Teofilact Simocata scrie despre geţi, despre
oştile geţilor (p. 63, 126, 136, etc., dar nici cea mai vagă menţiune despre aşa-zişii goţi).Geţii apar şi în
sec. IX, la patriarhul Photios, nu şi aşa-zişii goţi.Sînt şi alte aspecte care se cer lămurite, dar spaţiul nu ne
îngăduie să continuăm.De ce nu sînt menţionaţi concomitent, în Spaţiul Carpatic sau în alt spaţiu geţi şi
goţi ca două popoare diferite, vecine? De ce nu se menţionează nici o luptă între ele. Cele mai frecvente
certuri se produc între vecini.Sînt amintite lupte între goţi şi gepizi (deşi îs acelaş popor) între avari şi
gepizi, între toţi aceştia şi romani, dar niciodată între geţi şi goţi etc.

4 Autori şi cronicari despre identitatea dintre geţi şi goţi

Numărul cronicilor în care se scrie că goţii nu sînt decît un nume pentru geţi este foarte mare. Chiar
numărul cronicilor publicate care fac această menţiune este considerabil. Desigur şi din acestea, ca din
toate cronicile antichităţii şi Evului Mediu, o mare parte s-a pierdut.În cele de mai jos vom spicui o parte
din acestea, fără o ordine cronologică.

4.1 Philostorgius (368 - 425) sciţii de dincolo de Istru pe care cei vechi îi numeau geţi, iar cei de acum îi
numesc goţi ... Ulfila a fost hirotonit episcop al creştinilor din ţara getică (Istoria eclesiastică).

198
4.2 Claudius Claudianus (Panegiric, 395, Împotriva lui Rufinus, 396 şi De bello Gothico, 402) scrie de
peste 50 de ori getic, dac, cetele getice, cetele blonde (ale geţilor) şi o singură dată gotic, în titlu, pe care
l-a considerat un alt nume, dar fără semnificaţie proprie.

4.3 Împăratul Iulian - Apostatul (331 - 363), în Cezarii după ce-l pune pe Traian, căruia îi plăcea să cam
bea, ceea ce îi slăbea uneori puterea de înţelegere, să se laude: singur am cutezat să merg împotriva
neamurilor care locuiesc dincolo de Istru şi am nimicit (?) neamul geţilor, care au fost mai războinici
decît oricare dintre oamenii ce au trăit cândva - şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi
pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxis. Crezând că nu mor, că doar îşi schimbă
locuinţa, ei sînt mai porniţi pe lupte decît ar fi înclinaţi să întreprindă o călătorie.

În elogiul împăratului Constantius, Constantin II (337 - 340), învingînd cu armele pe geţi, ne-a făcut rost
de o pace trainică...

4.4 Ausonius, către 310 - către 395, într-o epigramă îl roagă pe împăratul Gratian (367 - 383) să-l
oprească pe geticul Marte şi scrie despre geţi unde istoricii s-ar fi aşteptat să scrie goţi.

4.5 Prudentius (348 - către 405) în Divinitatea lui Christos, de asemenea nu-i ascultă pe istoricii moderni
şi scrie geţi unde aceştia ar fi aşteptat goţi, iar pe Alaric îl numeşte tiranul get.

4.6 Hieronymus (345 - 420) scrie că există autoritate (îndreptăţire) pentru a-i numi pe goţi geţi (22, p.
37).

În acest enunţ se vădeşte că nu-i vorba de nici o confuzie, ci de discernămînt, de reprezentare corectă a
realităţii.Iar în altă parte (ibidem) scrie: Et certe Gothos omnes retro eruditi magis Getas quam Gog et
Magog appellare consueverunt / Şi în mod cert toţi învăţaţii din trecut au folosit ... pentru goţi, numele
get, decît Gog şi Magog.Ni se explică, deci, că toţi învăţaţii din trecut, indiferent dacă scrierile lor au
ajuns sau nu pînă la noi, foloseau pentru goţi numele geţilor, în baza realităţii etnice pe care o cunoşteau.

4.7 Eugeniu de Toledo, în Carmina XXXIX (Hexastichus de inventoribus litterarum). 6: Gulfila (sic)
promsit Getarum quas videmus ultima (sc litteras) / În şase versuri despre inventatorii literelor: Wulfila a
dat la iveală ultimele (litere) pe care le vedem, ale geţilor (25, p. 165).

4.8 Carol Lundius, în Zamolsiz, primus Getarum legislator, Uppsala, 1687 scrie: p. 3 Nempè unam
eandemque Gentem Getas et Gothas fuisse / Fără îndoială Geţii şi Goţii au fost una şi aceeaş naţiune.În
acest volum această idee este reluată încă de cîteva ori, la ea subscriind cei mai importanţi oameni de
cultură ai momentului: Strălucitul Messenius, Boxhorn, Loccen, Sheringham, Hachenberg şi alţii.

4.9. Johann Filstich, în Încercare de istorie românească, E.Ş.E., 1979, p. 33, scrie:

Istoricii se ceartă straşnic pentru a hotărî dacă geţii, dacii şi goţii sînt un singur popor cu mai multe
nume, au ba. Dintre cei noi arată aceasta Lorenz Toppeltinus, Martin Schmeitzel, cel din urmă încercând
să lămurească acest lucru îndoielnic în Istoria sa scrisă de mână prin următoarele temeiuri:

199
(1) Mărturia celor mai vechi scriitori

(2) Întâmplările cele petrecute la fel

(3) Potrivirea felului de trai, a obiceiurilor, a limbii şi a locuitorilor ţării

Se adaugă că nici de unde se trage numele de got nu este limpede (sublinierile ns.).

J. Filstich adaugă: Philipp Cluverius (Klüver, 1580 - 1623) în cartea a treia a cărţii sale Germaniae
antiquae libri III spune că au greşit cei care au amestecat geţii cu goţii.Cum ar fi putut spune altfel când
el, dar şi alţii, după cum am dovedit, sperăm, şi-au pus toată speranţa într-un semn de întrebare: există
goţi independent de geţi şi ar putea ei să le aducă o oarecare identitate?

4.10 Bossuet (Discours sur l'histoire universelle, Hachette, 1883): les Goths, autrefois appelés les Gètes
(p. 97).

4.11 Quicherat (Thesaurus poeticus linguae latinae, Hachette, 1899, p. 469): Gètes, nation scythique
établie sur le Danube; postérieurement les Goths.

4.12 Eusebiu din Caesarea (260 - 340) în Constantin către sacra adunare: Te întreb pe tine Decius... când
ai căzut cu toată oştirea pe câmpiile scitice, conducînd mult lăudatele trupe ale romanilor ca să lupte
împotriva geţilor, în bătaie de joc.

4.13 André Thévet (1502 - 1590), călugăr franciscan, în Cosmographie Universelle, cap. De la Valachie,
Transylvanie, Bulgarie et Servie scrie: Originea poporului acestei ţări în întregime, aşa cum susţin cei
mai mulţi, vine de la geţi, numiţi astfel de romani, pe care noi de atunci i-am numit goţi.

4.14 Leibniz, Collectanea etymologica, Hanovra, 1717: Cimmerios&Cimbros, Getas&Gothos,


Sacas&Saxones, Dahas&Dacos eosdem aut cognatos esse, solis nominibus non temere crediderim (p.73)

4.15 Paulo Orosius (spre sfîrşitul sec. IV- sec. V) a scris o Istorie împotriva păgânilor din care s-a
inspirat Bossuet: Geţii aceia care acum sînt numiţi goţi (Getae illi qui et nunc Gothi, I, 16, 2).

4.16 Bonaventura Vulcanius, scrie la 1597 o carte cu titlul: De Literis et Lingua GETARUM sive
Gothorum.Această carte conţine multe aspecte interesante, dar spaţiul nu ne îngăduie să le prezentăm.
Ele sînt traduse şi le vom publica bilingv latină/română în "Getica" nr. 5-6.

4.17 Nicolao Petreio într-o carte, tipărită la 1695, care are ca obiect tocmai originea cimbrilor şi goţilor,
luându-şi în sprijin o serie de autori anteriori, scrie:

1) Getas autem Gothos postea nominatos esse non dubium est (p.78) Că geţii au fost după aceea numiţi
goţi nu este nici o îndoială.

2) qui progressi tenuerunt eam regionem, quae nunc VValachia dicitur /care de la început au locuit
aceeaşi regiune care acum se numeşte Valahia.

200
3) Et Philippus I Chron I dicit Getas postea Gothus nominates / Geţii au fost mai apoi numiţi goţi;

4) It. I. 2 A Gethis Gothes nominatos non dubium est / nu este nici un dubiu că goţii au fost numiţi după
(numele) geţilor (p.80)Arătări similare, sprijinite pe alţi autori, se găsesc pe mai multe pagini.

4.18 Procopius, în Despre războaie III 2, 2 scrie: Neamurile gotice erau şi sînt şi astăzi multe la număr ...
dar, dintre toate, cele mai mari şi mai vrednice de luat în seamă sînt goţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii.
Altădată li se spunea sarmaţi şi melanhleni, iar unii îi numeau neamuri getice. 3 Toţi aceştia se
deosebeau între ei prin nume (!!), după cum am mai spus, dar încolo sînt în toate la fel. 4 Toţi sînt albi la
trup şi cu părul blond, înalţi de statură, frumoşi la chip şi folosesc aceleaşi legi. 5 Toţi sînt de credinţa lui
Arius şi au o singur limbă, numită gotica (Înainte de a apărea numele de got, cum se numea oare?, nota
ns)Eu cred că la obîrşie se trag toţi dintr-un singur neam, iar mai tîrziu s-au deosebit după numele şefilor
care i-au condus. 6 Acest neam locuia în vechime dincolo de fluviul Istru (sublinierile ne aparţin).

4.19 Carlo Troya (37, p 5-7) scrie: Il mio scopo principalissimo ... si divideva in due punti;

1 Di mostrare, che i Geti di Zamolxi e di Decebalo furono i progenitori de Goti di Teodorico e degli
Amali / De a arăta că Geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Theodoric şi ai
Amalilor/

2 Di porre in chiarezza, che quella razza Getica o Gotica fu diversa dalla Germanica ... / De a pune în
lumină că acea rasă getică sau gotică fu diferită de cea germanică.Carlo Troya aduce numeroase dovezi
că goţii nu-s decît geţii care au populat atît nordul cît şi apusul Europei, dar nu putem aborda aceste
aspecte care depăşesc tematica studiului nostru.Numeroşi alţi autori din diferite naţiuni au atestat
identitatea dintre geţi şi goţi dar spaţiul nu ne îngăduie să-i cităm.

4.20 Am vrea să spunem cîteva cuvinte despre Getica lui Iordanes.

În § 3 Iordanes spune: am făcut în expunere unele adaosuri potrivite din istoricii greci şi latini,
amestecând în cuprins, la început, la mijloc şi la sfîrşit multe din cele pe care le-am socotit utile (subl.
ns.)Deci, rezumând o istorie a geţilor el a adăugat diverse ştiri din diverşi autori pe care i-a folosit, dar
fără să-i citeze. Cum mulţi autori anteriori lui începuseră să scrie got pentru get, Iordanes foloseşte grafia
pe care a găsit-o la autorii respectivi. De aceea apare de atîtea ori scris got în loc de get.Totuşi, atunci
când scrie din amintire el scrie get, nu got. În această operă găsim de 25 de ori get iar uneori got e pus
pentru variaţia stilului.De exemplu în § 61, 62 scrie despre luptele dintre Tomiris, regina geţilor, şi
Cirus, în sec VI î.e.n., când în nici un caz nu ar fi putut fi vorba de o naţiune gotă.Totuşi, deşi în lupta cu
parţii lui Cirus nu apar, normal, decît geţii şi regina lor Tomiris, pentru colorarea stilului, Iordanes scrie:
acolo şi atunci a văzut neamul goţilor pentru prima dată corturi de mătase, goţi care faptic nu fuseseră
menţionati ca participanţi la luptă, pentru că, mai ales atunci, nu puteau să existe.Fraza ni se pare
similară stilistic cu una ca aceasta: La Termopile grecii au luptat pe viaţă şi pe moarte cu perşii lui
Xerxes. Acolo au văzut elenii pentru prima oară steagul persan cu cap de lup şi coadă de şarpe.Rezultă
de aici că elenii erau alt popor? Nicidecum.Se va spune poate că alternanţa greci/eleni este cunoscută.
Dar alternanţa get/got, dacă nu-i cunoscută poate deveni.

Fraze similare se pot imagina cu orice popor, toate având cel puţin două, dacă nu mai multe nume.

201
Dacă ni s-ar da o frază ca aceasta.La Mărăşeşti românii au dat lupte aprige pentru a opri atacul german al
lui von Mackensen. Acolo au văzut valahii pentru prima dată avioane de luptă.

Situaţiile prezentate sînt similare, pe unele le acceptăm, pe altele nu. De ce?Pentru că unele fac parte din
depozitul nostru de cunoştinţe, primit falsificat de la o istoriografie interesată, pe altele şcoala nu ni le-a
relevat.Că la Iordanes figurează o clară identitate goţi=geţi, găsim destule exemple, dar trebuie răbdare
pentru a citi cu atenţie opera, să nu ne încredem în istorici care falsifică din interes.

În § 94, Iordanes îi explică lui Castalius cum sînt rudă geţii cu gepizii, ceea ce este o realitate de
nedesminţit. Istoricii medievali interesaţi ne-au spus că este o confuzie între geţi şi goţi. Or am dovedit
că povestea cu ieşirea din Scandinavia e o simplă fabulă, de primit de către Theodoric in sec VI, dar
imposibil de luat în considerare după 14 secole, la nivelul cunoaşterii de azi.

În § 118 Hermanaric cel Mare este conducătorul neamurilor getice, iar în § 121 Filimer este al cincilea
şef al geţilor după plecarea din Scandinavia. Acestea sînt realităţi pe care Iordanes le aminteşte din opera
lui Cassiodor. Cei care le declară confuzii fie nu au lecturat cu atenţie opera, fie au crezut fără control,
fără spirit critic declaraţiile istoriografiei medievale interesate.Tot de geţi este vorba şi în § 129, 132, 189
etc. Iordanes scrie, după Cassiodor, geţi, nu goţi, fără să poată fi invocată vreo formă de confuzie.

Însă în § 315 si 316 rezultă cu toată claritatea că:

a. Iordanes este get de neam

b. A scris o istorie a geţilor, aşa cum arată titlul, atît la Cassiodor cît şi la Iordanes.Căci cum s-ar putea
înţelege altfel de cum sînt scrise rândurile:

Aceasta a fost originea geţilor şi nobleţea de neam a amalilor, ca şi faptele bărbaţilor viteji.

Unde ar putea fi confuzia?

El s-a ocupat de istoria geţilor, aşa cum l-a rugat fratele Castalius - să rezume într-o cronică scurtă opera
senatorului Cassiodor despre originea şi faptele geţilor.Asta i s-a cerut, asta a făcut. Deci concluzia este
coerentă cu premiza. Unde ar putea fi confuzia?Aşa-zişii goţi, dacă ar fi existat, ar fi avut şi ei, probabil,
o istorie. Normal, n-o au. Ei apar din loc în loc pentru culoarea stilului, dar istoria nu este a lor, ci a
geţilor, iar regii şi sacerdoţii geto-daci apar la locul lor, ca personaje istorice.

În § 316, Iordanes adaugă: Tu care mă citeşti, să ştii că eu am urmat scrierile înaintaşilor - confirmă iar
ce a spus în premize (v.§3), ceea ce dovedeşte constanţă şi continuitate, nu confuzie.

Şi adaugă: să nu creadă cineva că, în favoarea neamului mai înainte arătat, pentru că îmi trag obîrşia din
acel neam am adăugat ceva în plus peste cele aflate sau citite.

Care este neamul mai înainte arătat?

Este clar cel al geţilor înscris cîteva rînduri mai sus (§ 315). Deci Iordanes este get, cum o spune însuşi,
iar nu got, cum s-a scris de multe ori fără control, pentru că, aşa cum sperăm că am dovedit în cele de

202
mai sus, şi cum arată şi mari oameni de cultură şi savanţi, ca Bossuet, Quicherat, C. Lundius, Messenius,
Boxhorn, Hieronymus, Leibniz, Procopius, Carlo Troya etc., de-a lungul secolelor.

De altfel, deoarece pentru aşa-zişii goţi n-am găsit elemente definitorii pentru etnie, pentru orice etnie,
trebuie să convenim că, după cunoştinţele disponibile în prezent, ei nu au avut şi nu au o existenţă reală,
fiind un simplu nume al altei realităţi etnice, nume folosit uneori pentru variaţia stilului, cum aflăm la
toate popoarele europene.Astfel că cei care caută cuvinte gote în limba română o pot face în pace şi
linişte pînă la capăt. Astfel de cuvinte neexistând, nu există nici riscul vreunei găselniţi, a celei mai
mărunte tulburări în ritmul căutărilor.

Hărţi ale Proto-Europei cca. 7000-4000 î. de Hr.(Marija Gimbutas)

203
Bărbaţi şi femei dacice în luptă sau cu copii(Columna lui Traian).

204
205
206
Madona de la Rast(România), cca. 4500-5000 î. de Hr.

207
208
209
Miraculosul tezaur al limbii romane!

Comoara de sub cifru


Dincolo de linia melodica a cuvintelor romanesti, mai este ceva ce ma fascineaza în limba romana, inteligenta
unor cuvinte ce parca la noi, aici, în aceasta GURA de RAI, graiesc prin GRAI, si unde gura vorbeste de RA zeu
al soarelui, si unde cuvintul se spune cum se naste cu ajutorul aerului… Si mai ales cuvintul DAC citit în
oglinda CAD, spunind si acesta despre o anumita cadere. Si daca aceste cuvinte stiu povestea lor, si daca ne
tot spun aceasta poveste si noi n-o întelegem? Interesant, doar în limba romana cuvintul APA pare a sti
chimie… Ar putea fi o coincidenta, dar daca nu este? Formula chimica a apei este H2O, desfasurat se scrie H-
O-H, în mai toate alfabetele litera A ocupa pozitia 1, Hidrogenul în sistemul periodic al elementelor ocupa
aceeasi pozitie. Litera P ocupa pozitia 16, ce este numarul de masa al Oxigenului… Corelarea numerica a
elementelor chimice cu literele luate din numerologie (un alfabet oarecum initiatic) scoate la iveala faptul ca în
limba romana, dintre toate limbile de factura romanica, apa - cuvintul apa - stie despre sine cine este, îsi
cunoaste formula chimica… De parca aici ne-ar fi învatat cineva foarte inteligent anumite cuvinte, aceasta
petrecindu-se de mult, cu mult înainte de-a fi învatata chimia si fizica prin scoli…

A-P-A în traducere chimica

H - O - H (H2O);

Si cuvintul POM pare a fi inteligent, si el stie ca fara el omul n-ar mai fi om… POM si OM, o litera în plus, iar
Oxigenul ce este produs de pom, pentru a întretine viata omului. Avem deci oxigen, azot si un izotop special
de azot… azot special ce are puterea sa treaca în izotop de carbon… carbonul fiind pe undeva schelet în vasta
complexitate a chimiei organice.

P-O-M în traducere chimica O - N - XN

XN = izotop de azot

Stim ca izotopul de Azot (14N) din radiatiile cosmice trece în izotop de Carbon (14C), ceea ce explica într-un
fel diferenta dintre OM si POM, dar aici este vorba de-o radioactivitate speciala, de trecere de la un element
chimic la altul - cu ajutorul unor radiatii cosmice. Nu este vorba doar de cuvintele analizate aici, APA, POM,
OM, le-am luat pe acestea fiindca ele sint cele mai elocvente... Mi se pare mai mult decit ciudat, ca aceste
coincidente sa fie doar un joc al întimplarii... În Biblie, ni se spune ca La început a fost cuvintul, într-adevar, se
presupune ca apa ar fi fost elementul ce a determinat aparitia vietii... Din Cosmochimie aflam ca Hidrogenul
este elementul cheie; studiind chimia vedem ca la originea lor elementele au plecat de la HIDROGEN.
Interesant este de urmarit ce silaba spun copii mici atunci cind învata sa vorbeasca ... A ... PA ... PA ... A … ,
apoi spun M ... am ... A, sau T ... at ... A. Ciudat mi se pare ca dintre toate limbile de factura romanica, doar
în limba romana exista cuvintele ca acestea, ce stiu chimie din fire... destepte din fire... asa cum spunea
Herodot despre stramosii nostri, ca ar fi destepti din fire… Cred si eu, vorbeau o limba simpla pe care o
întelegeau si romanii cei destepti, vorbitori ai unei limbi moarte azi (zic eu, nascuta moarta, arhitectural
construita, pentru unii ce erau atunci un fel de buric al lumii).

În volumul II de corespondenta B.P. Hasdeu si contemporanii sai romani si straini la pagina 14 se afla o
scrisoare ce mi-a atras în mod deosebit atentia, scrisoarea domnului Mihail Obedenaru-Georgiade adresata
domnului B.P. Hasdeu datata astfel: 18 martiu 1878. Voi cita doar paragraful ce m-a facut sa-mi dau seama
ca APA, acest cuvint se comporta ciudat la Roma, acolo unde potrivit teoriilor lingvistice cunoscute ar fi trebuit
sa se comporte altfel, în ipoteza ca limba latina ar fi fost mama limbii romane. E totusi ciudat ca limba
romana - fiica fiind, sa foloseasca un cuvint cunoscator de chimie, destept din fire si în limba latina dar mai
ales în limba italiana - mostenitoare a limbii latine (si spatial), cuvintul sa fie mult mai complicat si în acelasi
timp amnezic din punct de vedere chimic. Deci, voi cita doar paragraful legat de cuvintul APA, din scrisoarea
de care am pomenit mai sus:

210
Înca o informatiune: aci în Roma, unii copii mici, nainte de-a ajunge a pronunta acqua, pronunta apa. Ce zici,
nu oare ca apa, gratie evolutiunii, devine acqua, si în viata individului, si în viata lunga a unei populatiuni.
Hotarit lucru, eu una nu pot crede ca un fiu (fiica) ar complica firescul simplicitatii... cu atit mai mult cu cit apa
este un cuvint uzual... Dacii sub nici o forma nu puteau arata apa cu degetul pina la întilnirea lor cu romanii,
asteptind sa le spuna acestia cum se numeste apa... Acelasi lucru s-a întimplat si cu alte cuvinte uzuale,
termeni de rudenie, cuvinte despre care se spune ca ar avea origine latina... fiindca întilnim aceste cuvinte
(sora, frate) si-n limbi ce n-au nimic în comun cu structura latina, cuvinte ce par a exista de cind e lumea lume
si graiul grai, cuvinte slave de exemplu despre care se spune ca le-am fi luat noi în timpul formarii limbii
romane (de parca aceste cuvinte n-ar putea fi si mai batrine decit formarea limbilor cunoscute fie ele vii sau
moarte)... Aceste cuvinte modificate putin fonetic par a apartine unei limbi comune despre care aflam ca
Dumnezeu ar fi stricat-o atunci cind oamenii ar fi vrut sa ajunga la CER. Gradul de rudenie exista între limba
latina si limba romana, dar de alta natura, cu un alt curs decit acela trimbitat prin manuale... Domnul Gabriel
Gheorghe, directorul revistei Getica, are destule dovezi, adunate în ani de studiu intens despre aceasta
poveste (despre rudenia dintre limba romana si limba latina), ce nu e deloc o poveste... Eu una sint convinsa
ca daca specialisti de marca din mai multe domenii de cercetare s-ar ocupa putin de aceste ciudatenii ar putea
da o alta culoare Certificatului de nastere al LIMBII ROMANE Din nefericire, din lipsa fondurilor, revista Getica
a domnului Gabriel Gheorghe nu a mai putut aparea de foarte multa vreme... Nu ne-ar strica deloc sa stim
mai multe despre limba pe care o vorbim... Merg putin mai departe cu ipoteza, asa cum exista meloterapia,
cristaloterapia, sau alte forme de terapii, sint convinsa ca ar putea exista si terapia cu ajutorul cuvintelor...
Aceasta, implicind desigur o mai aprofundata cunoastere a puterii cuvintelor, fiindca se cunoaste deja ce
putere are gindul... de ce n-ar avea si - CUVINTUL (putere) rol constructiv sau distructiv? De avut are, dar si
aici este vorba de cunoastere si cercetare, abia apoi, în cunostinta de cauza vom si întelege de ce sint poeme
ce ne creeaza o stare de liniste, o stare de neliniste, de revolta sau mai stiu eu ce alta stare. De ce m-am
oprit la poezie? Fiindca poezia este cea folosita si-n descintece si fiindca tot poezia, uneori însotita de o
melodie, este cea care poate crea confortul sau disconfortul psihic.

Din acustica (fizica) stim ca sunetul (energia sunetului) la limita marii tinde spre infinit din punct de vedere
matematic - geometric. Sunetul în contact cu apa atinge parca o alta lume (alte dimensiuni, nu este cazul sa
scriu acum si formulele din fizica, ele demonstreaza însa ca sunetul este o energie ce poate face si bine, si
rau, dar si ca la frecvente imperceptibile însoteste reactiile fizico-chimice din univers…)

Din Genetica - în plan biologic aflam ca: factorii mutageni mai eficienti sint:

1) radiatiile naturale determinate de prezenta în scoarta pamintului a unor elemente radioactive cum sint:
uraniu, toriu, samariu s.a.;

2) radiatii cosmice;

3) radiatiile unor elemente cum sint carbonul si potasiul din corpul unor animale si plante - ce au izotopi în
stare naturala;

4) excesul sau insuficienta unor saruri în sol;

5) modul de hrana;

6) o mare gama de substante chimice;

7) factorii poluanti.

Relatia între toate aceste discipline exista... Sunetul este o forma de energie... Ceea ce azi numim de multe ori
miracol, paranormal este ceva cit se poate de normal, atita doar ca ne aflam în planul cunoasterii undeva prin
clasele primare... Si totusi, Biblia nu specifica întimplator faptul ca: La început a fost cuvintul coincidentele pe
care le-am semnalat ma fac sa cred aceste adevar... Nimic nu este întimplator, totul are o logica, cred în
inteligenta materiei, numind materie si energiile de tot felul (gind, sunet, lumina etc.), ce au posibilitatea sa
treaca în alte forme de manifestare asa cum am încercat sa descriu aici iscusinta elementelor chimice ce pot
trece dintr-un element chimic într-altul... cu proprietati total diferite... Cind vom cunoaste totul despre

211
Hidrogen - vom sti mult mai multe despre toate... Bariera dintre materie si antimaterie, dintre energiile despre
care stim atit de putin se va ridica atunci cind vom întelege ca sintem într-un tot pe care l-am divizat prin
cunoasteri fragmentare, uneori eronate… Asa cum pot fi si cele scrise de mine aici - doar simple coincidente…
Dar daca totusi nu sint simple coincidente? Daca a venit vremea sa analizam altfel spatiul din jurul nostru? Si
totusi, daca Limba Romana este o comoara pe care n-am exploatat-o asa cum trebuia?

Gabriela Marieta Secu

[ 32 ]

Once the business of this deliberation, nay rather the disposing judgment of omnipotent God, had
indeed been accomplished, the father began to muse in his sagacious mind over where or by whom his
son might be advantageously brought up and fostered. Devoting himself to these explorations, he begins
to speak to the aforenamed three: "Because, in truth, the city of Rouen uses the Roman rather than the
Dacian eloquence, and Bayeux uses the Dacian language more frequently than the Roman, I therefore
want him to be brought as soon as possible to the Bessin and there I want him to be both brought up and
fostered with great diligence under your guardianship, Botho, enjoying Dacian eloquence and learning it
with a tenacious memory, that he may be able at a future time to dispute fluently against the inhabitants
of Dacia." Then Botho, assenting willingly to his lord's request and taking up the solicitude of fostering
the extraordinary young child, brought him quickly to the town of Bayeux, and guarded him as the apple
of his own eye. (note 1) But duke William, for love of his most beloved son, celebrated Easter that year
at Bayeux, having collected there the magnates of the Breton and Norman region. And he lingered there
until the festive days of the sacred festival of Pentecost had passed.
Desiring, however, that the young child Richard be lifted up and confirmed in his possession of the
realm by an oath of allegiance and an oath-taking of his fideles, he took with him seven magnates of
rather great influence and, with the three mentioned above, he made known to them his secret will:
"Because the state of affairs at any given moment is always turned, like a wheel, by countless
misfortunes, and rarely is the outcome of any action certain, for that reason I want, with your favor, my
son Richard to be appointed by you as heir to my authority while I still survive, and for you to place
your hands, as symbols of your heart, in his hands, and then for the covenanted fidelity of your true
promise to be, with all your strength, made lasting by an oath, and for the entire fatherland itself to be
judiciously ruled by your most beneficial deliberations." Merry at these proposals, the seven magnates
replied: "If you were not already burning with desire in your own soul to explore and thoroughly

212
consider in advance, nay rather to fix in advance, precisely what you have proposed, it would have been
appropriate and reasonable for us to admonish you to such a course of action by our own prayers and our
own anxious encouragement, because this necessary business also peculiarly concerns us." That said,
having given their hands to the young child Richard, they promised and vowed to be his fideles in all
things, making a promise, on sacrosanct relics, of compliant obeisance and military service.

Apostrophe

Illustrious boy, sprung both from a glittering


Father of nourishing genius, and from the
Free-born and shining high birth of your mother,
That fatherland and region where you were
Brought forth is deservedly submitted to you,
Because you will be, for the native who resides here,
A good duke and a nourishing count,
The dignity of the churches,
The sacred glory and the venerable hope
Both of the sacred order and of all ranks.
Taking assisting aid from you,
The vagrant, the orphan, and the destitute exile,
Satisfied, will go away merry.

Notes:

1. Literally, the "pupil of his own eye."

[ 23 ]
Without delay, William has sent a certain young recruit Tetgar, a leader of his household, to the
transrhenish king Henry, so that he would not hesitate to do, with his own armed band, what king Louis
kept seeking from him. For king Henry and duke William were united by a covenant of indestructible
friendship and newly allied one to the other through reciprocal agreements. Truly, king Henry has
received Tetger honorably and has caused him to remain with him for an entire day. But afterwards he
has sent him, loaded with various presents and diverse gifts, back to duke William, and with him duke

213
Cono, privy to his secrets. William has received the latter with the marvelous reverence of inestimable
awe and has inquired why that duke (so dignified! so honorable!) has come to him. Cono has replied:
"You sent to our king Henry, merry over your success, so that, through your judicious advice, he and
king Louis of Francia might ally with each other and, should some need beset one of them, he would be
strengthened by the support of the other. Moreover, judging this advice to be salubrious for himself and
for his followers and, more than this, to be steadfast and durable due to your involvement, the king has
sent me to you so that you might conduct the king to a meeting, and he has instructed me to remain
wherever you like as a hostage, until you have returned and brought back the king, free from all
adversity."
Hearing the message of this singular and invaluable embassy, William has sent for king Louis and
imparted the pleasant outcome of the embassy. On the day set for departure, having assembled an
innumerable multitude of legions, William, wishing to ascertain whether any darkness lurked in his
heart, has said to duke Cono of the Saxons: "Ready yourself for the road and quickly don your
shinguards. For I will send you to the town of Bayeux until, as you said, we have returned unharmed."
Then Cono: "Send me wherever you like, even to the Dacians subject to your authority." And William:
"You will go with me to the conference, because I do not distrust you." And Cono: "If I proceed to the
city of Bayeux, I am, unhesitatingly, your fidelis. But if, as I believe shall happen, I depart with you, I
will remain your trusty shield-bearer and your constant body-guard against the ambushes of your
enemies." That said, they go, of one mind, with a great army to meet king Louis, who awaited them in
the district of Laon along with duke Hugh the Great and count Herbert.
Seeing the Breton and Norman legions, distinguished by such an immense multitude of warriors,
duke Hugo and count Herbert were astounded, saying to one another: "What comparison is there
between our army and this one? If any strife should come between us and them, they will devour us as
wolves do lambs." Then Hugh the Great and count Herbert each ordered his own followers to ride
separately, and forbad any of them to mingle with William's army. But king Henry was at a place called
Vis‚, on the river Meuse, with an innumerable army. But as king Louis was still approaching the
aforesaid conference location, William preceded him with five hundred warriors, while duke Cono, at
the latter's admonition, has already gone to the king and reported his arrival in these words: "William,
marquis and duke of the Normans and Bretons sends you faithful obeisance in Christ. Not wishing to
keep me as a hostage against the keeping of your sacrosanct promise, he has come directly to you, and
wishes to ask what should be done between you and king Louis."
Then king Henry: ~"How powerful and dignified and honorable and good is this William, who has
joined himself to me in friendship?" He replied: "Very patient and equitable, very powerful and affluent,
and possessed of great and unheardof honor and practical judgment. No king, except you, and no duke or
count is as eminent as William. Zealously surrounded by a throng of leaders and young recruits, he dines
splendidly with golden vessels and drinking cups and, surrounded by all types of servants (both nobles
and slaves), he is zealous in administering the rights and ordinances of the orthodox Fathers. There is no
one more equitable in actions, there is no one holier in speech, there is no one mightier in arms. In his
realm, no one dares to harm another, no one to commit theft or sacrilege. Harmonious, the inhabitants of
the land live prostrate before the laws and, of one mind, remain regulated by the ordinances of the holy
Fathers." And while Henry and Cono were still conversing with one another, William arrived with five
hundred warriors. As soon as duke Cono heard of his arrival, he rushed outside and faithfully received
William's sword, and conducted him with awe to king Henry. King Henry, however, quickly rose and
went to meet duke William and, once they had kissed, both sat down.
Then William: "King Louis faithfully sends you the tribute of his deep love and esteem. You sent
duke Cono to me, as a sort of gage and hostage, so that I would come to you. But see how I, not
distrusting you, have myself come with him! You have said that you would not be united to king Louis

214
by a bond of friendship and a tie of assistance, except through my mediation. Notify the king what your
prognostication is in this matter." Then king Henry: "Let king Louis come on the morrow, with you as
his escort, and, with your active mediation, all the principles of the hoped-for agreement will be
advantageously accomplished by our and both of your fideles." Meanwhile the Lotharingians and the
Saxons began scoldingly and ironically to address Cono, saying: "How astonishingly affluent and
powerful is the duke of the Norman and Breton region who, ornamented and adorned with gold, has
arrived here with five hundred warriors!" But William, listening for the Dacian language, understood a
little of what they, mocking him, were saying and, moved for a moment by anger, went away and
expounded for king [Louis] everything he had heard from king [Henry]. But on the next day, William,
with an incredible and innumerable army, prevented king Louis from going to the conference. But
William's men, preceding him to the doors of the house where king Henry was abiding, began to break
down, smash and tear apart the walls, and themselves to occupy the house by force and power. But,
fearing their assault, king Henry turned away, a fugitive, towards another house and said to Cono, privy
to his secrets: "This conference is, I suppose, neither efficacious nor appropriate for us, but will result in
our downfall and destruction and, indeed, even our unheardof disgrace. Go, tell William, that richest of
all dukes, to halt that vexed army from further smashing the walls or crushing the doors of our shelter, in
accordance with the promise that we keep between us, so that no strife shall be born between those who
differ and vary in language and dress and arms."
Springing up, Cono soon encountered duke William, who was coming to the conference, and
recounted for him what his men, who had preceded him, had done. Then William to duke Cono: "Go,
and tell them to go away, on my orders." They, however, not only rejected the command of duke Cono
when he arrived and begged them to go away, but the ones who were still outside also attacked the rest
of the houses, demolishing them with great vehemence and roaring. Wherefore did Cono immediately
with a rapid and fleet course again seek out duke William, who was drawing near the conference with
the rest of his legions, and he said: "William, (note 1) mightiest duke, your followers were unwilling to
leave the houses on my orders, but are hastening to smash (note 2) others! I am praying, bent down to
the ground, that you not allow such things to be done, lest some unheardof carnage be born among the
populace." Then William gave Cono a sword, marvelously and artfully engraved with thin gold leafings
and studs, in a hilt made from six pounds of gold, to carry and show as a signal to withdraw for that
legion, wheter occupying the houses or still demolishing houses. However, when Cono, again making
haste, went to meet them, and showed them duke William's sword, shining with gold and gems, they did
not immediately become quiet, but they did readily abandon the houses, their faces lowered before the
sword, and return without a murmur to their duke, greatly pressing against one another in the course of
withdrawing.
Moreover William, coming to king Henry, said that king Louis was there. Soon king Henry, forced
by William, moved forward to meet him and, once they had kissed and clasped each other's hands, they
entered the house and both sat down. And having endowed each other in turn with many agreements and
various gifts and presents, they were joined and allied to each other, through the resolution of duke
William, most distinguished of all dukes, by an inextricable tie of friendship and support and help, while
duke Hugh of the Franks (although present) had no role in their sworn union of esteem, and Herbert
leader of the viceroys (note 3) was unwilling to take part.
While the kings were speaking together secretly, duke Herman of the Saxons (note 4) began to speak
to duke William in the Dacian language. Then William duke of the Normans to the duke of the Saxons:
"Who taught you the language of the Dacian region, with which Saxons are unacquainted?~" He replied:
"Your own mighty lineage of warlike and illustrious high birth taught me, all unwilling, the Dacian
language." William: "`Unwilling' in what way?" Herman: "Because your lineage, extremely often
attacking the very many strongholds of my duchy, prosecuted innumerable battles against me and

215
brought (note 5) me, captured in battle, to their own lands; and therefore did I learn it unwillingly."
Meanwhile duke Cono mockingly says to the Saxons: "How does William (note 6) duke of the Normans
and Bretons seem to you? Is he not a man of marvelous power and ability, and the duke of an
innumerable multitude? With the exception of our king, who is mightier, who richer, who better than
he?" The Saxons replied: "We were ignorant of his affluence, and therefore we at first disparaged him
with the false accusation of an unworthy reputation." As duke Cono set forth the marvelous deeds and
the opulent affluence of duke William, the Saxons and the rest of those who were present began to extol
him likewise in their own dialogues.
When these matters had thus been reasonably terminated and fulfilled, there came to king Louis,
returning to Laon with duke William and the rest of the leaders, an embassy worthy of exultation,
announcing that a son had been born to him from his most beloved consort, Gerberga (note 7) by name.
Made even merrier by hearing this, he said to duke William, in front of the aforementioned leaders:
"You have copiously helped me, hitherto vilely discolored by many blows; you have consistently
assisted me, annoyed by so very many inconveniences, indeed even by drawing out the greatest bounty
from your own stores of wealth; and you have cherished me, protecting me from the assembly of the
wicked. Therefore I pray you to be the godfather of my son, born yesterday, reborn in the font of sacred
baptism, by naming him and bearing witness that his name is Lothar, in order that we, bound by a bond
of even greater esteem and by fastenings of increased love, might delight in the reciprocal agreements of
a single mind, because what is mine is yours, what is yours is mine."
Truly duke William, applauding the king's request, so appropriate for himself, is said to have replied
to the king: "Truly now and for as long as I shall survive, I will diligently do your bidding. With my
leadership, with my aid, under my precedence in all things, you will dominate the realm of Francia and
the other realms which your father, grandfather and great-grandfather, even the father of your great-
great-grandfather, dominated, and we will subordinate the necks of those who rebel, haughty, against
you and, with me standing by, you will disarm those who refuse to serve you. I will lift up those whom
you desire to exalt, I will trample to the ground those whom you desire to thrust down, indeed, be
assured that whatever your will shall be, it will be done by me."
The leaders of the Frankish nation, moved to anger in their hearts not on their faces, were thoroughly
astounded by the words spoken, from beginning to end, by both of them. And from then on they began
vilely to ponder everything that might be destructive to William, with sly hearts and fraudulent aims and
sophistical disputations.
Truly William, (note 8) having left the king and his own army behind in the territory surrounding
(note 9) Laon, made speedily for Laon, to a place called BiŠvres, preceded by a troop of bishops of the
Frankish nation. With prodigious religious exertions, all the clergy of the see of Laon and all the laity
reverently received him along with the superior bishops, and he stood as godfather to the boy, named
Lothar, renewed and purified by sacrosanct moisture and oil and chrism. And then he left the child,
endowed with the very greatest presents and distinguished gifts, at Laon with his mother, named
Gerberga. But he himself, with his own followers, went speedily back to the king and reported to the
king what respectful treatment he had received. Moreover the king wished properly to honor William
(note 10) with gifts (note 11) for all that he had done, but he accepted none of them, rather with a gesture
of thanks he sent everything back to the king.

Apostrophe

Duke, distinguished by the organization of your own followers,


And bound by the favorable and steadfast alliance of a king (note 12)
Taking up that illustrious child from the nourishing waves

216
Of salvation-giving baptism, having now both
Sown tranquil peace through the crossroads of the world,
And taken up that adopted progeny,
Turn your steps and turn your swift steeds
And return speedily to the land of your natal soil,
Where the populace is governed by your sacred authority.
It continually awaits the support of your worthy protection
For, without you, valiant, every affair falls into confusion.

Notes:

1. Preferring the "Willelme" of Rouen 1173 and other witnesses.

2. Preferring the "disrumpere" of Rouen 1173 and others.

3. Princeps satraparum.

4. Herman "duke of the Saxons" was confirmed in that title by Henry's son Otto the Great from at least
960; the title remained hereditarily in his family, the Billunger, until 1106.

5. Preferring the "deduxit" of CC 276.

6. Preferring the "Willelmo" of CC 276.

7. Gerberga was the daughter of king Henry I of Eastern Francia. Lothar, the oldest son of Gerberga and
Louis of Western Francia, was probably born in 941.

8. Preferring the "Willelmus" of CC 276.

9. Pagus.

10. Preferring the "William" of CC 276.

11. Beneficia.

12. Preferring the "regis" of CC 276.

217
218
219
220
221
222
223
224
225
226
227
228
229
CAPITOLUL VI

DICŢIONARE, ALFABETE

Dicţionar ilir

Illyrian Glossary
Illyrian Language
Sources
Glossary
More information

Sources:

1. Neroznak, V. Paleo-Balkan languages. Moscow, 1978.


2. Katicic, R. Ancient Languages of the Balkans. The Hague, 1976.
3. Fasmer, M. The Etymological Dictionary of the Russian Language. Moscow, 1986.

Glossary:
Illyrian
Indo-European
alt- (a stream) (in Altus - a hydronym)

ap- (water, river) *Hap- 'water', 'river'

barba- (a swamp) (in Metubarbis - a toponym) Albanian berrak (swampy soil), Sanskrit
barburam (water), Greek borboros (slime)

benna (a woman) - Messapic *gwen- 'woman'

bra' (brother! (vocative)) *bhra'te'r 'a brother'

brisa (husks of grapes)

can- (a dog) *kwon- (a dog)

230
cleves- (famous) (in Vesclevesis - a personal name) *kleu- (to hear, to listen), Latin clarus
(famous), Greek kleos (fame)

Daunus (wolf ?) *dhaw- 'to suppress, to kill'

kork-, kerk- (an oak ?) (in Korkura, Kerkura - a place name) Latin quercus 'oak', Venetic
Quarqueni

lugo- (a pool)

mag- (great) *meg- (great)

mandos, mannus (a small horse) Breton menn (a small animal), Latin mannus (a Gaulish horse)
Menzanas (a god to whome horses were given) - Messapic see mandos

metu- (between) (in Metubarbis - a toponym) *medyo- (medium, between)

oseriates (lakes) Slavic *ozero (a lake), Lithuanian ez'eras (a lake)

plo- (strong, powerful) *plu- (numerous)?

rinos (clouds)

sal- (salt) (in Salapia - a river name) *sal- 'grey' dirty, salt'

sybina (a spear)

tertigio (a merchant) Slavic *türgü (a market), Lithuanian tirgus, Albanian trege" (a market)

teuta- (people, a tribe) "European" *teutá- (people, a tribe), Oscan touta (a tribe), Gaulish
teuto- (people)

ves- (kind, good) (in Vesclevesis - a personal name) *wesu- (good, kind)

More information:
Balkan languages
Indo-European Chronology (Balkan

231
Dicţionar tracic

Free Web site hosting - Freeservers.com • Web Hosting - GlobalServers.com

Notes for Glossary:

H = hydronym;

RN = river name;

VN = village name;

PN = place name

Lith., Lit. - Lithuanian

Latv. - Latvian

Russ. - Russian

Bulg. - Bulgarian

Ind. - Indic

Avest. - Avestan

Pruss. - Prussian

Pelasg. - Pelasgian

Goth. - Gothic

Icel. - Icelandic

Toch. - Tocharian

Alb. - Albanian

232
Note: The Glossary is partly reconstructed from hydronyms, place names and other traces of Dacian
and Thracian languages.

Glossary:

achel- 'water (noun), water (adj.)' [Lith. H Akele., Phryg. akala 'water'].

aiz - 'a goat' [Armen. aic, Greek aix].

ala 'current, stream' [Latv. H Alaja, Lith. ale.ti 'flooded'].

alonhon 'a spear'

alta(s) 'current, stream' [Illyrian RN Altus, Russ. (from Balt.) RN Al'ta].

an(a) 'at, on' [Avest. ana 'along', Greek aná 'at, along', Goth. ana 'at, towards'].

ang - 'curved, twisting' [Old-Ind. ancati 'a curve', Greek ankos 'valley, abyss'].

ant(i) 'against' [Old-Ind. ánti 'against, nearby, the Lith. ant 'towards, against', Toch. ánt 'through',
Greek antí 'against', etc.].

apa, aphus 'water, river; a spring' [Old-Pruss. ape 'river', apus 'spring', Old-Ind. ap- 'water'].

apsa 'aspen' [Altin apse 'aspen', Old-Pruss. abse, Pol. osa (from Proto-Slavic *apsá), Old-
HighGerman aspa 'aspen'].

argilos - 'a mouse'

arma 'swamp, bog' [Lith. arma 'bog, puddle', armuo, -ens 'the same'].

ars- 'to flow; current, river' [Old-Pruss. RN Arsio, Arse, Old-Ind. árs,ati 'to flow', Hitt. arš- 'the
same'].

arta(s), arda(s) 'current. river' [Old-Ind. árdati 'to flow', Greek ardó 'to bedew'].

arzas 'white' [IE *arg'- (white, clear)].

asa(s) 'stone', as(a)m 'stony' [Old-Ind. as'man 'stone; heaven', Avest. asman- 'the same', Pelasg.
asáminthos (stone) bath', Lith. akmuo, -ens 'stone'].

233
asa 'colt's foot (Tussilago farfara)'. That was its Bessian name according to Dioskurides. It is related
to the Lit. dial. Asys 'horse-tail, Equisetum', Latv. aši, ašas 'horse-tail, sedge, rush', which are
probably related to the Latv. ašs, ass 'sharp', Old-Bulg. ostrý, Lit. aštrus 'sharp'.

asn - 'I, me' , [IE *eg'hom, Lit. aš 'I, me'].

at 'at, towards' [IE *ad-, Latin ad 'to, towards', Latv. ad 'at, towards', Old-Icel. at 'at, opposite to'].

ath- 'high, steep coast, a hill' [Greek akté 'steep coast, peninsula, cape'].

at(u) 'current, stream' [Latv. RN Adula, German Attel, Avest. adu- 'current, stream, channel'].

balios 'white', [IE *bhel-].

bebrus 'beaver' [Lith. bebrus 'beaver', Old-Pruss. bébrus, Bulg. VN Bebrovo, Old-HighGerman
bibar, etc.].

bend- 'to bind', marriage [Old-Ind. bándhana- 'binding', Avest. bandayaiti 'to bind', Goth, Anglo-
Saxon bindan, German binden 'to bind'].

beras 'brown, swarthy' [Lith. be.ras 'brown', Latv. bers 'the same', Old-HighGerman bero 'a bear'
(initially 'brown')].

berga(s) 'hill, bank' [Old-Icel. berg 'mountain', Old-HighGerman berg, German Berg 'mountain',
Old-Bulg. breg@, New-Bulg. brjag 'bank, coast'].

berza(s) 'birch' [IE *bherg'- 'a birch', Lith. bérz'as, Latv. berzs, Old-Pruss. berse, Russ. ber'oza,
Bulg. breza 'birch'].

bolinthos 'wild bull, bison'. The word is attested in Aristotle, according to whom that animal lived in
the Messapian mountain, which separated the country of the Peonians from that of the Maideans (a
Thracian tribe inhabiting the middle course of Struma and upper course of Mesta), and that the
Peonians called it mónapos. Therefore, bolinthos was a Maidean, that is, a Thracian word. It is
compared to the German Bulle 'bull' and is derived from the IE *bhun-ent.

bonassos 'a bull' [IE *gwou-, Latin bos, bovis 'a bull'].

bor- 'mountain' [in Huper-boreoi 'those living behind the mountain'; IE *Hegwr- 'hill, mountain'].

bredas 'pasture-ground' [Russ. bred, bredina 'pasture', bresti, bredu 'to cross by a ford', Balt.
(Zhemait.) RN Bred-upja].

brentas (brendas) 'deer' [Messap. bréndon 'deer'].

bria 'town' (Strab.; Steph. Byz. under the word of Messembria). Both authors state the word was
Thracian. It is often found as a second component of Thracian settlement names, for example:

234
Messembria, Poltymbria, Sélymbria, Skedabria, etc. The Thracian 'bria' is related to the Toch. A ri,
B riye 'town (a refuge on a hill)' – from the IE *wrijá.

brilón - 'a barber', [Slavic *briti 'to shave', Old-Ind. bhrinati 'he hurts', Persian burridan 'to cut'].

brink - 'to swell' [Lith. brinkti [brinkstu) 'to swell', Pol. na-brekac' 'the same'].

briza 'spelt, rye' (Gal. de alim. facult. 1, 13/6 p. 514. Kühn). The author (Galen) saw this plant in
Thracia and in Macedonia and concluded the word was Thracian. It is very probable. There are
several etymologies for this word, that of A. Fick being the most acceptable one. A. Fick relates the
Thracian briza to the Old-Ind. vrihi-h, Pers. birinj, Afg. vriz'e 'rice', Greek orinda=óryza 'rice',
from which the Bulg. oriz. There is an alternative interpretation: the Thracian bryza is related to the
Lith. brizdis 'ling', from the stem of the verb brigzti 'to be torn, to get unraveled'.

bruzas 'quick' [Lith. bruz'as 'somebody who runs to and fro', the Slavic *b@rz@, Bulg. br@z].

brynchós 'guitar for the Thracians' (Hesych.). The word is related to the Pol. brzek 'a ringing, a
tinkle', Ukr. brjak 'a ringing, a sound'.

brytos (masc.), bryton (neuter) 'a kind of ale from barley, a beer' (Archil. Hecat. and others), brutos
(Hesych.), bryttion (Herodian.). The word was used by the Thracians, the Peonians and the
Phrygians.

bur, buris (boris) 'man' [Alb. burrë 'man'].

burt- (burd-) 'a ford' [Slavic *brod@, Bulg. brod 'a ford'].

búzas 'a goat' [Avest. búza- 'a goat'].

chalas 'mud' [Old-Bulg. kal@, New-Bulg. kal 'mud', Czech kal 'swamp; mud. soft soil'].

dama 'settlement, place for settling' [Old-Ind. dháman- 'place for dwelling', Greek thaimós 'house'].

daphas 'a flood' [Lith. dapas 'a flood', Norw. dial. dave 'puddle, pool'].

darsas (dersas) 'brave, courageous' [Old-Pruss. dyrsos (pl.) 'able, brave', Avest. daršyu- 'brave,
strong'].

datan (datas) 'place, settlement' [Alb. datë 'place, settlement].

dava - 'a town'

dentu- 'clan, tribe' [Latv. gens 'clan, tribe'].

dero , dur 'a stockade', [IE *dhwer- 'a door, a gate'].

desa(s), disa(s) 'deity, god' [IE *deiwo-, Greek théos 'a god'].

235
-didzos, -didza 'to create' [Russ. so-zdat 'to create', Lith. z'iedz'iu 'I form, I mould', Goth. deigan 'to
puddle', Old-Ind. déhmi 'I plaster', Old-Pers. didá 'a fort', Greek teikhos 'a wall', Latin fingo, fictus
'I puddle', Oscan feihúss 'walls'].

dinga 'fertile ground' [Latv. dinga 'fertile place', Old-Icel. dyngia 'dunghill'].

diza 'fortress' [Avest. uz-daéza 'a heaping, a fortification', Old-Pers. didá, New-Pers. diz, déz
'fortress'].

dón 'place, country(side)' [Old-Ir. dú, Gen. don 'place, country(side)', Greek chthón 'soil, land'].

douro- 'strong' [Celt. *duro-].

drenis 'deer' [Alb. dre, dreni 'deer'].

dul 'a house, a family'.

dumas 'dark' [Lith. dúmas 'dark, dark brown (for cattle)', Latv. dúms 'dark brown'].

dún - 'hill, mountain' [Celtic *dunum 'a hill', Anglo-Saxon dún hill, mountain', German Düne
'dune'].

ebros 'a goat' [IE *kapro-, Gaulish gabro- 'a goat', Old Irish gabor 'a goat', Irish gabhar].

e(i)b- 'to flow, to drip' [Pelasg. eibó 'to drip, to flow (out)'].

ermas 'fierce, mad' [Alb. jerm 'furious, mad'].

esko 'to eat' [IE *ed- 'to eat'].

esvas (ezvas), esb 'a horse' [IE *ekwo- 'a horse'].

gagila 'a jackdaw' [Slavic *gala 'a jackdaw'].

gaidrus 'bright, clear' [Lith. gaidrus 'bright, clear (cloudless)', Greek phaidrós 'shining, bright,
cheerful'].

gava(s) 'county, countryside' [Goth. gawi 'county', pre-Greek gaia, Att. gé 'land, region'].

genton 'a piece of meat'.

germas 'warm, hot' [IE *gherm-, Old-Ind. gharmá- 'heat', Armen. j^erm'warm', Greek thermós
'the same'].

gesa 'stork kingfisher' [Old-Pruss. geeyse 'kingfisher', Latv. dzése 'heron, kingfisher'].

236
gin- 'to languish, to spoil, to dry out' [Old-Kurian Ginulle (a stream), Latv. g'nins 'to spoil, to
languish'].

haimos (-on), *saimas (-an) 'ridge, mountain chain' [Old-Ind. simán- 'ridge, boundary', Irish sím
'chain'].

heris 'a hand' [IE *khesro- 'a hand', Greek kheir 'a hand', Hittite keššar 'a hand'].

ida (ide) 'tree; forest' [Old-Ir. fid, Gen. fedo 'tree, trees, forest'].

iet(e)r (= jeter-) 'quick, agile' [Old-HighGerman átar 'quick', Latv. atrs 'quick'].

iltea 'a chosen woman'.

íl(u )- 'silt, mud' [Greek ílys, -ýos 'mud, silt', Church Slavic il@ 'the same'].

iúras (=júras) 'water, river' [Lith. júra 'a sea', Old-Nord. úr 'drizzle'].

kaba(s) 'bog, swamp' [Engl. quab].

kalas 'district, border region' [Lith. galas 'end, border of a field, meadow or forest', Latv. gals
'neighbourhood'].

kalsas 'dry, dried up' [Latv. kálst (-stu, -tu) 'to dry up, to wither'].

kamoles 'beloved'.

kapas 'hill, slope' [Latv. kapa, kape 'long mountain strip, dune, slope', Lith. kopa 'and hill, dune'].

kel(l)a 'a spring' [Old-HighGerman quella, German Quelle 'a spring'].

kenthas 'a child, descendant' [Latv. re-cens 'fresh, young, new', with another suffix in the New-Bulg
chedo 'a child'].

kersas 'black' [Lith. kéršas 'on black and white spots', Bulg. cheren 'black', Old-Ind. krsná 'black,
dark'].

ketri-, ketre- 'four' [IE *kwetwores, Greek tetra 'four', Cymr. pedry- 'four-fold', Lith. keturi, Latv.
c'etri, Bulg. c'etiri 'four'].

kik - 'live, agile' [Anglo-Saxon cwicu, Old-Nord. kvikr, kykr 'live, agile', Engl. quick].

kiri- [or kira] 'mountain', 'forest' [Old-Ind. girí-h 'mountain', Avest. gairi- 'the same', Lith. giria,
gire 'forest, wood'. Latv.

dzira 'forest'].

237
knisa(s) 'eroded place' [Lith. knisti 'to dig'].

kupsela 'a heap, a hillock' [Lith. kupse.lis 'heap, hillock'].

kurp- 'to burrow' [Lith. kurpti (-i?) 'to burrow', Russ. korpat' 'to burrow'].

kurta 'groove, wood' [Old-Pruss. korto 'groove' from the Baltic *kurtá].

laza (-as) 'clearing (in forest), glade' [Serbo-Croat läz 'clearing', Russ. laz 'animal pathway to a river
(lake)', lazina 'clearing'].

lingas 'depression, meadow' [Lith. lénge 'low land', PN Linge, Bulg. long@ 'meadow'].

mandakes 'a binder for sheaves'

marieus 'lime' [IE *mar- 'dirty, unclear'].

mar- 'water, river, bog' ["European" *mar- 'sea', Gaulish mor- 'sea', Anglo-Saxon merisc 'swamp',
Old-Icel. moerr 'swampy country'].

marka 'bog; swampy country' [Lith. mark? 'a pit for steeping flax or hemp', Ukrain. morokva
'bog'].

melda(s) 'marshy reed' [Lith. melda, méldas 'marsh reed', Latv. meldi 'reed', Old-HighGerman
melta].

mér- 'large, great' [IE *mér-, Church Slavic personal name Vladi-mer@, Old-HighGerman Volk-
már, Hlodo-már, Old-Icel. már 'big'].

mezéna 'a horseman' [Alb. mes, mezi 'stallion', Roman. (substrat) mînz 'stallion'].

midne 'a settlement'.

muka 'seed, clan, posterity' [Iran. muka- in the Osset. mug? 'family', muggag 'seed, clan'].

mukas 'swampy country, a bog' [Latv. muka 'swamp, where one can sink', mukls 'swampy', Lith.
RN Múke.].

musas 'moss, mould' [Old-HighGerman, Anglo-Saxon mos 'moss, swamp', German Moss 'moss',
Church-Slav. m@h@ 'moss', Lith. musai, pl. 'mould on yoghourt'].

neos 'new' [IE *newo- 'new'].

nest- 'rumbling, roaring' [Old-Ind. nádati 'to rumlble, to roar', nadi- 'river, current'].

niva 'snow' [IE *sneigwh- 'snow'].

238
óstas 'river mouth' [Lith. úostas, uosta 'river mouth; a port', Latv. uosts-, uosta 'the same', Latin
óstium 'river mouth', Old-Bulg. uostije 'the same'].

pa(i)vis 'child, son' [Greek Homer pavis, Att. paus, pais].

paisa(s) 'soot' [Lith. paišai 'soot'].

pala 'swamp, bog' [Lith. palios, pl. 'big swamp. bog', Latv. pal,as, pal,i 'swampy banks of a lake',
Latin palus 'lake'].

palma 'swamp, bog' [from pala with the suffix -má].

pan(i) 'swamp, quagmire, peat-bog' [Old-Pruss. pannean 'quagmire', Goth. fani 'silt', etc.].

para, phara 'settlement, village', marketplace [from the IE *(s)porá as 'village'].

paurakis 'small' [Latin paucus 'small'].

pauta(s) 'foam' or 'foaming' [Old-Pruss. RN Pauta, Lith. puta 'foam', putóti 'to foam', Latv. putas
'foam'].

per 'boy, son' [Lat. puer 'child, boy, son'].

per(u)- 'a rock' [Hett. peruna- 'a rock', Old-Ind. párvata- 'mountain'].

pés 'boy, child' [Greek paus, pais 'child', Cypr. pas 'the same'].

pi - 'beside, more'

pinon 'a drink' [IE *poi-, *pi- 'to drink', Latin pibo 'I drink', Slavic *piti 'to drink'].

pitye 'a treasure'

piza(s) 'bog, meadow' [Latv. písa 'deep swamp', Greek písea, pl. 'damp places, meadow'].

poltyn 'a fortress'

pras- (resp. *praus-) 'to wash, to splash, to bedew' [Lith. prausti 'to wash, to sprinkle', Latv.
prauslat 'to splash, to

besprinkle', Old-Ind. prusnó'ti 'to splash'].

puis, pus , pys 'child, son' [-pu(i)s = Greek Att. paus 'child, son'].

pupa 'beans' or 'hill' (?) [Lith. pupa 'beans' or Alb. pupë 'hill'].

pura - 'maize, spelt' [Greek pyrós 'maize', Lith. púrai 'winter maize', Church Slavic p@iro 'spelt'].

239
purda 'swampy, damp place' [Latv. purdul,i 'a snivel', Greek pardakos 'damp, wet'].

puris, poris, por, pyris, pyros, pyr 'son, boy' [Latin pure 'child, boy, son' in Latin PN Marci-por,
Nae-por, óli-por, Etr. nei-pur, naei-purs].

pus, pys 'child, son' - see puis.

pusinas 'spruce forest, pine forest' [Lith. pušynas 'spruce forest' from pušis 'pine, spruce'].

putras 'bawler, squaller, babbler' [Old-Latv. personal name Putre, Latv. putruôt, putrât 'to cry, to
speak fast'].

raimas 'motley' [Lith. ráimas 'motley, particoloured'].

raka(s) 'eroded place, a gully' [Lith. rakti 'to burrow'].

ramus 'quiet, calm' [Lith. ramus 'quiet', Old-Ind. rámate 'to stay quiet, to rest'].

raskus 'quick, agile, live' [Old-HighGerman rasc 'quick', German rasch 'the same', Engl. rash].

rera 'stones, stony ground' (from an earlier *lera) [Alb. lerë, -a 'stones, fallen stones'].

rézas (resas) 'king' [Latin rex 'king', Old-Ind. raj- 'the same'].

ring- (rink-) 'quick, skillful' [Old-HighGerman (ge)-ringi 'light', Middle-German ge-ringi 'light.
quick', Greek rhimpha 'quickly, skillfully'].

romfea 'an arrow, a staff'

rudas 'red, reddish' [Lith. RN Rud-upe., adj. rudas '(red-) brown, reddish', Latv. ruds 'reddish'].

rumba(s) 'edge; rapids' [Lith. rumbas 'periphery', Latv. rumba 'waterfall, rapids'].

rús-a (-as, -is) 'a pit' or rus- 'slowly flowing' [Old-Pruss. PN Russe (a village and a swamp), Lith.
rúsys (and rúsas) 'potatoe's pit; hut', Latv. rúsa 'pit; or the Litv. ruse.ti 'to flow slowly'].

sabazias 'free' [Old-Bulg. svobod' 'free'].

saldas, saltas (instead of *zaldas) 'golden' [Old-Bulg. zlato (from the Proto-Slavic *zalta) 'gold
(noun)' , New-Bulg. Zlato 'gold', zlaten 'golden'].

sara 'current, stream' [Old-Ind. sará 'river, stream'].

sartas 'light-red' [Lith. sartas 'light-red (for horses)', Latv. sarts 'red'].

satras (satrus) 'live, quick, agile' (?) [Lith. šatrus 'live, quick, agile, row'].

240
saut-is (-as) 'lazy' [Latv. sautis 'lazy man, who sleeps all the time'].

sei(e)tuva 'deep place in the river' [Lith. sietuve. 'deep place in the river'].

seina(s) 'village, settlement' [Armen. šén, Gen. sini 'village', Greek Rhod. kroina 'residence'].

sékas 'grass, greenery; hay' [Lith. še.kas 'recently mowed down grass', Old-Ind. s'áka- 'vegetable'].

sem(e)la (= zeml'a) 'land, earth' [Old-Bulg. zemlja, Russ. zemlja, Lith. zeme, Latv. zeme].

serma, sermas 'current, stream' [Old-Ind. sárma-h 'current', Lith. RN Sérmas].

siltas 'warm, pleasant' [Lith. šiltas 'warm, pleasant', Latv. silts 'warm', Cymr. clyd 'warm,
warming'].

sind(u)- 'river' [Old-Ind. sindhu- 'river', Old-Pers. hindus 'the same'].

singas 'low land, depression' [Goth. sigqan, Old-HighGerman sinkan, German sinken 'to sink, to
collapse'].

siros 'a granary'

skaivas 'left' [Greek skaiós 'left', Latin scaevus 'the same'].

skalme 'a sword'

skalp- 'to beetle, to hit' [Lith. skalbti (-biu, -biau) 'to beetle, to dolly (for laundry)'].

skaplis 'axe' [Lith. skaplis 'axe'].

skapt- 'to dig' [Lith. skaptúoti 'to cut, to carve (in wood)', Greek skápto 'to dig'].

skaras (-is) 'quick' [Old-Bulg. skor@, Russ. skor@j 'quick', etc. (Proto-Slavic *skar@)].

skarké 'a coin'

skarsas 'transverse, slanting' [the Greek en-kársios, epi-kársis 'curved, bent, transverse', Lith.
skersas 'transverse, oblique].

skilas 'quick, impetuous' [Lith. skilti 'set fire' and 'run mad']

skreta 'circle, circumference' [Lith. skrete. 'a (round) disk', skrite. 'circumference'].

skumbr-as (or -is) 'hill, mountain' [Lith. kumbrys, kumbris 'hillock, hill, mountain peak, small
mountain'].

241
spinda(s) 'clearing (in the forest)' [Lith spindis 'clearing in the forest'].

spinos 'coal'

stra (from an earlier *strava) 'current, torrent' [Lith. srava 'current', Latv. strava 'current,
torrent'].

strambas 'stubble-field' [Old-Pruss. strambo 'stubble-field', the Latv. struobs 'a spray, a stem, a
straw'].

strumá, strumón 'current, river' [Old-HighGerman stroum, German Strom 'current' river', Lith.
sraumuo, -ens 'fast current',

srúti (srúvu, dial. srúnu) 'to fill with water' and 'to flow, to outflow the banks (for a river)'].

strúna 'current, river' [Lith. sriti 'to fill with water, to outflow'].

stur(ia) 'country, countryside' [Old-Bulg strana (Proto-Slavic *starná) 'country', Bulg. pro-stor
'expanse, space'].

suchis, sukis, suku(s) (-os) 'girl', resp. 'boy, juvenile' [Cymr. hogen 'girl', hogyn 'boy, lad', Lith.
súnus 'son', Old-Bulg. s@in 'son', etc.].

suka 'a crack, a gorge, a pass', [Lith. šuke. 'a gap, a crack'].

sula 'groove' [Greek hýle 'forest, groove'].

sunka 'sap, fluid' [Lith. sunka 'sap (of a tree); fluid'].

sura (zura) 'current, stream' [Old-Ind. sirá 'current. stream'].

suras 'strong, brave; a hero' [Old-Ind. súra-h 'a hero, a warrior', Avest. súra- 'brave, courageous; a
hero'].

suras 'salty, bitter' [Lith. súras 'salty', Latv. surs 'salty, bitter, sour'].

svit- 'to shine, to twinkle' [Lith. švite.ti 'to shine, to twinkle', Old-Bulg. svüteti sia) 'to shine'].

tarpas, terpas 'a gap, a crack' [Lith. tárpas, térpü 'an interstice, a crack', Proto-Slavic *tarp@ 'a pit,
a ditch'].

taru- 'spear' [Greek dóry 'tree' and 'spear', Hett. taru- 'tree, trees', Old-Ind. dáru- 'tree'].

therm 'a tribe'

thin- 'to hold, to carry' [Latin teneó, -ere 'to hold'].

242
thurd- 'to crash, to collapse' [Old-HighGerman sturzen, German stürzen 'to overthrow, to fall'].

tirsas 'thicket' [Lith. tirštis 'density, thickness' and 'thicket, brush-wood', tiršti (tirštu) 'to thicken'].

titha 'light, radiance' [Greek titó' 'morning glow; morning, day', Alb. ditë 'day'].

tón 'a present' [IE *dó- 'to give'].

tranas 'rotting' [Lith. RN Tranys, trene.ti 'to rot, to decompose'].

traus- 'to break, to crumble' [Lith. traušti 'to break, to crumble', traušus 'brittle', the Latv. trauss,
trausls 'brittle, fragile', Old-Russ. troh@ 'lazy; sad'].

tri 'three' [IE *treyes, *trí 'three'].

tund- 1. 'to push, to knock'; 2. 'river' [1. Latin tundó, -ere 'to push, to knock', Old-Ind. tundaté 'to
push'. 2. Old-Icel. ?und 'river'].

tuntas 'a flock, a flight; a heap' [Lith. tuntas 'a flock, a flight; a heap, a pile'].

turm- 'a run, a flight' [Old-Ind. drámati 'to run', Greek drómos 'a run'].

udra(s) 'otter' [IE *wed-, *wod-, Old-Ind. udráh 'water animal', Avest. udra- 'otter', Greek hydros,
Old-HighGerman ottar, Lith. údra, Bulg. vidra 'otter'].

udrénas 'water, aquatic' [IE *wed-, *wod- 'water'].

úkas 'mist; misty, turbid' [Lith. úkas 'a mist; clouding; fume, vapour', úkanas 'cloudy, turbid'].

upa 'river' [Lith. úpe. 'river', Latv. upe 'river, stream'].

-upula 'apple?' [IE *amlu-, *samlu- 'apple'].

urda(s) 'stream' [Lith. urdulys '(mountain) stream, pool', Latv. urdavin,a 'stream'].

usku- 'water; aquatic, marshy' [Old-Ir. u(i)sce 'water', Old-Cymr uisc, Irish esc 'water, bog,
swamp'].

utos 'water, river' [IE *wed-, *wod-, Old-Ind. ud-án- 'water', Greek hydos 'the same'].

vair-as (-us) 'spinning' [Lith. vairus, vairas 'spinning', Swed. vírr 'a spiral'].

varpasas 'whirlpool' [Latv. várpats 'whirlpool', the Lith. varpyti (-pau, -piau) 'to dig, to burrow'].

veger - (resp. *veker-) 'damp; to bedew' or 'haymowing' [Dutch wak 'damp', Latv. vedzere etc.].

243
veleka(s) 'place for washing' [Lith. vele.kles 'a place, used for washing', vele.ti 'to wash (with a
paddle)'].

ver- 'to spring, to issue' [Lith. vírti (vérdu, viriau) 'to boil, to bubble', the Old-Bulg. v'reti v'rion 'to
spring, to boil'].

verza(s) 'a barrier used for fishing; dam' [Latv. varza 'dam'].

zalmos 'a skin'

zan 'a clan, a family' [IE *g'en- 'to give birth, a kin'].

zbel- (from an initial *zibel-) 'shining; a thunderbolt, a lightning' [Latv. zibele 'shining', zibelêt 'to
flash, to twinkle, to shine'].

zburul- 'light (noun); shining' [Lith. z'iburys 'light' (noun)'].

zeira 'a kind of chiton'.

zelas - 'wine'.

zelmis 'an offspring, descendant' [Lith. z'elmuo, -ens 'plant' and 'an offspring'].

zenis, zenés 'born, born in' [=genes in the Greek personal name of Dio=génes, from the IE *g'en- 'to
give birth' in the Old-Latin geno 'to produce, to give birth'].

zéri - (from an earlier *zvéri-) 'an animal, a beast' [Lith. z've.ris 'a beast', Old-Bulg. zver@ 'the
same', Greek thér].

zetraia 'a pot'.

zi - 'god' [shortened from ziu-, zia- and similar, IE *deiwo- 'sky god', Greek Zeus].

zilas 'grey, turned grey' or 'blue' [Lith. z'ilas 'grey-haired', Latv. zils, zilš 'blue'].

zilma(s) 'greenery' [Latv. zelme 'green grass or wheat'].

zombros 'a bison?' [Slavic *zo.brü, Latv. subrs 'a bison', Old Prus. wissambris 'a bison', Old Icel.
visundr 'a bison'].

zum-, zuml- 'dragon' [Old-Bulg zm'i 'dragon', zm'ia 'snake'].

zvaka(s) 'bright, white' [Lith. z'vake. 'light (noun)'].

244
Dicţionar hitit:

WordGumbo Indo-European Comparative Indo-European

Hittite

Sources:

1. Ivanov, V. The Hittite Language. Moscow, 1963.


2. Ivanov V. Common Indo-European, Proto-Slavic and Anatolian Language
Systems. Moscow.
3. Gamkrelidze T., Ivanov V. The Indo-European Language and Indo-Europeans.
Moscow, 1984.
4. Bajun, L. The Experience of the Comparative Studies of Hitto-Luwian
Languages. Moscow, 1990.
5. Bajun, L. The Language of Hittite Hieroglyphs. Moscow, 1986.

Dictionary:

agniš - fire
aia, ai - to do, to make
aiš - a mouth
ak - to die
alkistan - a branch
alpa – white(alb, în geto-daco-română)
anda - in, inside
annijazi - he does, makes
aráí - to pray
arawa - free
arija - to ask

245
arkamijala - a musician
arma - moon
arnumi - I bring
arsina, Nesian harsi - bread
arš- - the same
aruni - a meal
aruwa- - to respect
as, Nesian es- - to sit
asa, asana - a chair(aşeza, în geto-daco-română)
asa, sa, Nesian es-, Palaic aš- - to be
así - to love
aššu - good, kind
asu, aswa - horse
at, Nesian et-, ud-, Palaic ata- - to eat
atiman - a name
da - to give(fără comentarii!!)
dalugaeš - long
dankui - dark
daššuš - strong
ekw, akw, Palaic aku- - to drink
epp - to take, to seize
erha - a boundary
ešha - an owner
ešhar - blood
etri (Nesian) - a meal
gank - to hang
genzuwala – friendly(genzuwala-zenzuvala-senzuala, în geto-daco-română)
gienu, kinuwaaš (dat.-loc.sg.), Palaic ginu - a knee(genunchi, în geto-daco-română)
gima- - a winter
gurta - an enclosed place(curte, l. daco-română)
halki - grain, bread
halugan - a message
hantezzija - first, front, fore
hap-, Palaic hapari - wealth, to make a bargain
hapa, Palaic hapna - a river(apa, în geto-daco-română)
happár - a price
happaraizzi - sells
hara - to destroy, to pound
haraš - an eagle
harawa - a road

246
hark - to have
harkiš - white
harmahi - a head
harš - to loosen
hartagga - a bear, a wild animal
harti - to call
haruna - a barn
has - to derivate, to generate
hasmi - a kin, kinship
hašša, hams - a grandson
hastijas, haštái – bones(osteo, ca în l.greacă)
hatuas, hatuars - a letter
hatura - to write
hilan - a yard
hišša - a beam
huha - a grandfather
huiš - to live
hulana - wool
humati - a base, a foundation
hurnái - to splash
hurta - to damn
igái - to grow numb
ilalija - to wish(ila-ila, refren popular geto-daco-român)
irhai - to limit
irmalant - sick, ill
išha - an owner, a master
išhamai - a song
iškallái- - to break, to divide
išnija - to link, to tear
istanza - a soul
istark - an illness
iúkán - a yoke
kardi-, kir, Palaic kart- - a heart
keššar - a hand
keta - he lay
kikla - grass
kikkula - a vessel
kinu - to break open, to burst
kinun - now
kiš - to become (medium voice)

247
kiša - to scratch
kišt, kastas - famine,
kišt- (Palaic) - to extinguish
kula - an army
kurant - a cripple
kusatara - to build, a wall
kwen - to kill
lala - a language
lamen - to name, to call
lami - to strengthen, to fortify
lapani - to graze
lila- - expiation
lilái - to release
lukkái - to light, to shine
luttais - window
mald - to ask
malla- - to grind
maninkuwant - shortened (participle)
mehur - time, a month
meikki -, much, many
mekiš - large
melit, Palaic malit – honey(miere, în geto-daco-română)
mema - to speak
mina, mini - a city
miti - a servant
mugái- - to complain, to oppose
muri - a berry(mure, în geto-daco-română)
murijan - a bunch of grapes
nahhan - respect
namešha - spring
namuwaí - a son
naršam - a head
nasusara - a queen
natta - no
nega - a sister
neku - to get dark
nekumanza - naked
nepiš - sky
newa- - new (nou, în geto-daco-română)
ninikzi - he lifts, raises

248
pahši, pahhaš - to protect, to graze
pahwár - fire
pai, pija - to give
pai - to go
palhi - wide
paltanaš - a shoulder
pangarija- to spread
pankur - a conference, a meeting
papparš- - to splash
papratar - desecration
parái - to blow
parjanaza (Hieroglyphic) - to know
parku - high
parkui - pure, clean
parkunu - to clear
parn, pir - a house
paš - to swallow
pata - a foot
pattar - a wing
pedan, pieti, pídi - a place(piaţă, în daco-română)
pera - a bird
peruna- - a rock
piddái - to run
piddái - to pay
sái - to press
šakhar - dirt
šakuwa - eyes
šaligai- - to spit
šalli - large
salp - sewage
šamana - a base, foundation
sanawaí - kind
sarlata - a libation
šarnink - to reimburse
šarpa - a sickle
sasa - printing
šašta - a bed
šehur - urine
šipantahhi - I sacrifice
šittar - a star(stea, în geto-daco-română)

249
šiu, šiun - a god (zi, ziua, în geto-daco-română)
šiwat - a day, daylight(ziua, în geto-daco-română)
šumanza - a cord
šupparija - to sleep
uppi - pure, sacred
surna - a horn
šuwái - to fill
suwana - dog
ta- - to take
ta- - to come
tahukappi - a vessel
taištai - to load
tájezzi - he steals
takš - to make
takšan - a half
tamaš - to torment
tanata - a wall
tapariála - to rule
tar- - to speak
tarh- - to win
tarkasni - a donkey
taru - a tree
tati - a father(tată, în geto-daco-română)
tawana - exact, correct
te- - to put
tekan, Hieroglyphic takama - ground
tepu - small, low
tešha - a dream, a revelation
tethima - thunder
tija - to come, to approach, to become
tijaz, tiuna (Palaic) - a god
tupi - to beat
turp - bread
tuwarsa - a rod, a vine
tuzzi- - an army
uija - to send
uitti - a year (dat.-loc. sg.)
uraí - large (uriaş, în daco-română)
usamuwami -, esteemed,
usanuwa - esteemed (participle)

250
usiti - to purchase, to buy
uwate - to bring, to lead
walá - to lift
wali - great
wappija - to bark
warsa - dew
wasa - to esteem
wasu - the good
waša- - to put on
waštai - a sin
watar (gen.sg.), wetenaš - water
wawa - a bull
werija, Palaic wer- - to speak, to call
wete- (Palaic) - to build
wiána - wine
zamankur - a beard
zena - summer, autumn

DICŢIONAR SANSCRIT:

Online Sanskrit Dictionary

Introduction

The following is a list of Sanskrit words printed in Devanagari with its


transliterated form and a short meaning provided as a reference source.
This cannot be a substitute for a good printed Sanskrit-English dictionary.
However, we anticipate this to aid a student of Sanskrit in the
on-line world.

The list of words is a compilation from various sources such as


messages on sanskrit-digest, translated documents such as
Bhagavadgita, atharvashiirshha, raamarakshaa et cetera,
and other files accessible on the web.
The words are encoded in ITRANS transliteration scheme so as to
print them in Devanagari.

There is a copyright on this file to the extent of preventing misuse


on other internet sites and ego-trips of individuals.

We recommend not to copy and post this file on any other site since
we periodically update and correct this list and we do not want

251
different versions of file floating around the internet. We have seen
people copying this work and calling of their own.

We request you to provide corrections, and more importantly many


such additions from your own collection.

The list has been arranged according to Devanagari sequence.\\


The transliteration according to ITRANS (older 3.2) scheme is given by

\medskip\hrule\medskip
\underline{vowels(svara):}

\hskip .5in a aa(A) i ii(I) u uu(U) R\^{}i R\^{}I e ai o


\hskip .5in au aM aH L\^{}i L\^{}I

\underline{consonants(vya.njana):}

\hskip .5in k kh g gh N\^{}\\


\hskip .5in ch chh j jh JN\\
\hskip .5in T Th D Dh N\\
\hskip .5in t th d dh n\\

\hskip .5in p ph b bh m\\


\hskip .5in y r l v sh shh s h L(maraaThii) kSh(x ksh) GY(hindii)\\

Both .n and M produce anusvaara, .a avagraha, .h haLa.nta \\


H visarga, Only a dot . or a vertical line 0 a da.nDa . \\
A backslash with a period produces just a dot (puurNaviraama). \\
a.c and aa.c produce ardhachandra as in cat and talk.\\
The vowels need to be added after each consonant, unless one
wants joDaakshara.\\
No other letters (upper or lower cases) are allowed.

\medskip
For other examples, see texts on Sanskrit Documents site at
http://sanskrit.gde.to/
or its ftp mirror at
http://sanskrit.bhaarat.com .

There is an excellent freeware available for Itrans users,


called Itranslator98/99, written by Swamis at Omkarananda Ashram.
Please download and install it from
http://www.omkarananda-ashram.org/Sanskrit/Itranslt.html
The .itx version of this file is directly viewable in the software
allowing text display in Devanagari as well as Roman+diacritics marks.

\medskip\hrule\medskip

For those interested in volunteering to encode, proofread, or translate


Sanskrit documents we suggest you access volunteer help file from\\
http://sanskrit.gde.to/ OR \\
http://sanskrit.bhaarat.com in the document project. \\
The site contains additional information on Sanskrit projects.
A file of frequently asked-answered questions (FAQ) is available at\\
http://sanskrit.gde.to/sanskritfaq.html

Please join us in collecting word = meaning lists with

252
word encoded in strict ITRANS scheme format.

Please contact sanskrit@cheerful.com for additional details.

We appreciate your contribution to make this effort successful.

Glossary of Sanskrit Terms


sa.nskR^ita shabdArtha
# File generated by merge(dictmaster.txt, /tmp/add_15249)
# Date: Tue Aug 15 18:58:06 2002
AUM = Primordial Sound
OMkaara = the syllable om
a = not(sau cu sensul de „fără” în daco-română şi greacă, de ex. „ATOM,AMORF,etc.)
agastamaasa = month of August

agni = fire
agniH = fire
adadat.h = gave
adya = today(azi, în daco-română)
antare = between(între, în daco-română)

apsu = in water

asti = (2 pp) is(este, în daco-română)


asthi = Bone
akShi = (n) eye
aakaasha = ether(acasă este cerul daco-românilor)
aakhya = named(chemat în daco-română)
aakhyaa = (f) name
aapaH = water
aapah = water
aaplutaa = immersed( a pluti în daco-română)
aarya = wise man(arienii=înţelepţii, nobili).
aaryaa = (f) a respected woman
aas.h = to sit(a aşeza în daco-română)
ishhTa = of all desirable things(zeiţa IŞTAR din Babilonul semitic).
ishhTaM = leading to heaven
ishhTaan.h = desired(IŞTEN=Dumnezeu în l. maghiară).
ishhTvaa = worshiping
ugra = powerful, noble(popoarele fino-ugrice-turcii, hunii, finlandezii)
ugraM = terrible
ugraH = terrible
udaka = (n) water
udadhi = sea
uddharati = to draw up (water from a well)

ushhmapaaH = the forefathers(moş în daco-română)

253
eko.ahaM = I the one single being(EGO-EGU-EHU=EU în daco-română)

kaH = who(care în l. daco-română)


kishora = son(Fecior sau în l. străromână veche, Fişior).
kishorii = daughter
kha = sky, aakaasha(ACASĂ, cerul este Casa daco-românilor). (KAGA-KAGO-KOGA-GOGA-
HAGA-HAGI-KOGAION=Ceresc, sfinţit, consacrat în l. daco-română).

khaM = ether
khaga = one traversing in the sky, a name of Sun, also birds (KAGA-KAGO-KOGA-GOGA-
HAGA-HAGI-KOGAION=Ceresc, sfinţit, consacrat în l. daco-română).

khagaH = bird (literally the sky-goer, 'khah' meaning sky (KAGA-KAGO-KOGA-GOGA-


HAGA-HAGI-KOGAION=Ceresc, sfinţit, consacrat în l. daco-română).

khagolashaastram.h = astronomy(KAGA-KAGO-KOGA-GOGA-HAGA-HAGI-KOGAION=Ceresc,
sfinţit, consacrat în l. daco-română).
khe = in the sky(CER=KER în daco-română)
gaN^gaa = river Ganga
giri = mountain
guDa = jaggery
gotra = family, race(GOTRA=ZOTRA=SOTRA=SATRA=ŞATRA în daco-română)
chakra = Circle, wheel, psychic centre in humanscerc în daco-română)
chatvaari = four
charchaa = discussion
chuTati = to pinch

jaanu = (n) knee


jaanunii = knees(genunchii în daco-română, nu este împrumut din latină sau slavonă)
jivyate = remain alive
jii = to live
jiiv.h = to live
jiiva = life
jiivaH = life
jiivati = while living(without earning)
jiivana = life
jiivanaM = life
jiivita = life

jiivitena = living
tamas.h = darkness
tamasa = darkness, inertia, ignorance
tamasaH = to darkness
tamasi = the mode of ignorance
taataH = father(tata în daco-română)
trayaM = three
trayaaNaaM = three
trayii = triplet

254
traye = in the three
tri = three
trikoNa = a triangle
triiNi = three
triin.h = three
tva = suffix meaning property of.
tvaM = you
dattaM = given
dattaan.h = things given
dadati = give, donate
dadaami = I give
dadaasi = you give , confer upon
dadau = gave (from daa : to give)
dasha = ten
dakSha = a lord of created beings
daa = to give(a da în daco-română, nu din latină sau slavonă).
daaH = giving(a da în daco-română)
daatavyaM = worth giving
daataa = (masc.Nom.S) the giver(dătător, în daco-română).
daataaraM = the giver
daataaram.h = one who gives
daana = the act of giving(a dona, de origine daco-română şi nu latină sau slavonă)
daanaM = charity

daane = in charity(danie, de origine daco-română, nu slavonă).


daanena = by charity
daaneshhu = in giving charities
daanaiH = by charity
daayinii = giver
dina = Day
divaM = to heaven
divasa = day
divaa = during the day(ziua în daco-română)
divaakara = sun
divi = in heaven
divya = divine
divyaM = transcendental
divyaaH = divine
divyaan.h = celestial
divyaanaaM = of the divine
divyaani = divine
divyaayudhaH = the man with divine weapons
divyau = transcendental
diiyate = is given(este de dat, în l. daco-română)
deyaM = is to be given
deyam.h = to be given
deva = God(DEVA-DEUA-DIUA-DZIUA-ZIUA în daco-română)
devaM = God
dvi = two, both
dve = two

255
dhavala = white(DALB, ALB, BĂLAI, BĂLAN, în l. daco-română)
naktaM = in the night
naviinam.h = (adj) new
navaiH = (instr.) new
naantaM = no end (neant în l. daco-română))

naama = Name
naaman.h = name
naava = a boat
naasikaa = nose
pa.ncha = five
path.h = road
pathi = on the path
pathika = traveller

parastaat.h = transcendental(parastas în daco-română).


pitaraH = fathers
pitaa = father
pitaamaha = (m) grandfather (father's father)
pitaamahaH = the grandfather
pitaamahaaH = grandfathers
pitaamahaan.h = grandfathers
pitaamahi = (f) grandmother (father's mother)
= yellow sacred clean cloth worn by gods and priest
pitR^i = father
pitR^in.h = fathers
pitR^ivrataaH = worshipers of ancestors
pitR^iiNaaM = of the ancestors
pitR^iin.h = to the ancestors
piteva = like a father
pure = in the city
pradaana = giving(predanie de origine daco-română, nu slavonă).
pramaathi = agitating(pramatie în daco-română).
pramaathiini = agitating
priya = dear( prieten, care nu vine din l. slavonă, ci e din l. daco-română)
priyaM = the pleasant
priyaH = dear
priyataraH = dearer
bandii = prisoner, detainee
bhraataH = brother
bhraataa = brother
bhraatR^i = brother

matR^i = mother
man.h = to think
manu = father of the human race
manuH = the father of mankind

maata = mother

256
maataa = mother

maatR^i = mother
maasa = month
mukha = mouth( moacă în daco-română).
mukhaM = mouth
mR^ita = Dead (murit, în daco-română)
mR^itaM = dead
mR^itasya = of the dead
mR^ityu = of death
mR^ityuH = death
mR^ityuu = death
me = mine (meu, daco-română)
yama = the god of death, also the five moral commandments
yamaH = the controller of death
yuddha = Planetary War
yuddhaM = war
yuddhe = in the fight
yudhi = in the fight
yudhya = fight
yudhyate = (4 ap) to fight
yudhyasva = fight
yuyutsavaH = desiring to fight
yuyutsuM = all in a fighting spirit
yuvan.h = young(IOVAN-HIOBAN-GIOBAN-CIOBAN în daco-română)
yauvana = youth
yauvanaM = youth
rama.nte = revel; enjoy (Vr.Pr.III P Pl.AP)

ramanti = enjoy transcendental bliss


raajaa = a ruler, king(rege în daco-română, nu din latină)
lalita = (a) playing, sporting, dallying; amorous, lovely, beautiful; grace, charm
lalita = lovely, beautiful, elegant, graceful
lalitaa = A women(leliţă în daco-română); wanton woman; musk; a form of goddess
Durga; various metres
vidaH = who understand(unul care le „vede”, în daco-română).

vidyaa = knowledge
veditavyaM = to be understood
vedituM = to understand
shata = Hundred
sharma = grace
shruta = knowledge
shrutaM = heard
sapta = seven
sarpa = snake

257
sura = god
ha = the sun
ha.nsa = (masc) swan, goose
ha.nsaH = (m) swan
kShatriya = the caste of princes and warriors
=================== End of File =================================

258
259
260
261
262
263
264
265
266
267
268
269
270
271
272
273
274
275
276
277
The Etruscan Language

Origin

The Etruscan alphabet is thought to have been developed from the Greek alphabet by Greek colonists in
Italy. The earliest known inscription dates from the middle of the 6th Century BC.

More than 10,000 Etruscan inscriptions have been found on tombstones, vases, statues, mirrors, and
jewelery. Fragments of an Etruscan book made of linen have also been found.

Most Etruscan inscriptions are written in horizontal lines from left to right, but some are boustrophedon
(running alternately left to right then right to left).

Archaic Etruscan Alphabet (7th-5th Centuries BC)

Neo-Etruscan Alphabet (4th-3rd Centuries BC)

278
Numerals

Etruscan Numerals worked the same way as Roman Numerals.

279
The Vinča Language

Vinča (pronounced vihn-chah) is also called Old European or Proto-Indo-European. These symbols have
been found on many of the artifacts excavated from sites in southeast Europe, in particular from Vinča
near Belgrade, but also in Greece, Bulgaria, Romania, eastern Hungary, Moldova, southern Ukraine, and
the former Yugoslavia. The artifacts date from between the 7th and 4th millennia BC and those
decorated with these symbols are between 8,000 and 6,500 years old.

Some scholars believe that the Vinča symbols represent the earliest form of writing ever found,
predating ancient Egyptian and Sumerian writing by thousands of years. Since the inscriptions are all
short and appear on objects found in burial sites, and the language represented is not known, it is highly
unlikely they will ever be deciphered.

Symbols dating from the oldest period of Vinča culture (6th-5th millennia BC):

280
Common symbols used throughout the Vinča period:

Other Vinča symbols:

281
282
TABEL DE CORESPONDENŢE DIN LIMBILE VELŞĂ,
IRLANDEZĂ-GALICĂ, SCOŢIANĂ-GALICĂ, GOTICĂ,
SUEDEZĂ ŞI DACO-ROMÂNĂ

daco- galeză(velş)- irlandeză- scoţiană- gotică suedeză


română valahă galică galică

unu un aon aon ains en


doi dau, dwy do, dha di twans tva
trei tri tri tri treis tre
patru pedwar, ceathair ceathra fidwor fyra
pedair
cinci pump cuig coigne fimf fem
şase chwe, se sia saihs sex
chwech
şapte saith seacht seachd sibun sju
opt wyth ocht ochd ahtau atta
nouă naw naoi naoi niun nio
zece deg deich deich taihun tio
unsprezece un ar deg aon deag ainlif elva
doisprezece dau ar deg do deag twalif tolv
treisprezec tri ar deg tri deag treistigius tretton
e
douăzeci dau deg fiche tjugo
o sută cant cead ceud hund hundra
o mie mil tusund
om dyn, gwr daonna manisks maniska
bărbat dynol bean guma, man
wair
femeie dynes fear qens, qino kvinna
an bliain ar
apă uisce watô, wn.,

283
aŁa, sf.
rîu afon abha abhainn aŁa, sf. a
copac coed crann craobh
stejar derwen dair
genunchi glin gluin
mamă mathair mathair áiţe wf. mama
tată tad athair athair atta
mare mawr mor mor
piatră, stains sten
stană,
stâncă
lână gwlan olann
lemn coed
eu fi me mi iag
tu chi, tithau tu thu du
română galeză(velş)- irlandeză- scoţiană- gotică suedeză
valahă galică galică
el e, ef e, se e
ea hi i
noi ni
pe ar ar air pa
spre, la ar
ţară tir tir aírţa, sf.,
peisaj de tirlun
ţară
dârz dewrder
vacă buwch bo bo
cal cefful capal
oră awr uair uairean
câine ci cu cu
zeu duw dia guţ gud
a da dodi
ziuă dyd,
diwrnod
sare halen salan salann
dor dolur,
dolurus
galben gul
casă teach gards hus

284
lapte llaeth
viaţă bywyd beo
aur aur oir, or orach
argint arian airgead
păcat pechu, peaca
pechod
Sân(ţâţă) cioch
oţel dur
pod, punte pont
sus shuas, suas
corp corff corp corp kropp

Comentariu:

-să notăm asemănarea mare a numeralelor din l. velşă cu l. română (chiar şi


formarea celor peste zece, în traducere directă, de ex.„UN AR DEG” = ”UN SPRE
ZECE”, unde „UN”=”Un”, „AR”=Pe sau Spre şi „DEG”= Zece Diferenţa faţă de
română ar fi numeralul „CANT”=Sută, ce pare apropiat de limbile indo-europene
din grupa „CENTUM”).
-să notăm şi asemănarea l. irlandeză-galică şi scoţiană-galică cu l. română
inclusiv numeralul „CEAD”(irlandeza-galică) şi „CEUD”(scoţ.-galică)= Sută(mai
ales scoţ-galică unde „CEUD”-care se pronunţă SIUD- sună asemănător cu
românescul Sută),S-ar părea că atât scoţiana-galică cât şi irlandeza-galică, precum
daco-româna, sunt apropiate de limbile indo-europene din grupa „SATEM”(deşi
toate aceste patru limbi, velş, irl-galică,
scoţ.galică şi daco-româna sunt destul de înrudite.Acest lucru dovedeşte că limbile
străvechi, mai ales cele din familii asemănătoare, erau destul de apropiate, astfel că
galii, daco-geţii, latinii, slavii se puteau înţelege relativ uşor între ei.Dacă astăzi,
după mai mult de 2000 de ani şi după mulţime de influenţe lingvistice diferite, aceste
patru limbi mai păstrează cuvinte identice sau asemănătoare, cum vor fi fost la
început când abia se despărţiseră una de alta?).
-să notăm numeralele „CEATHAIR”(irl-galică) şi „CEATHRAR”(scoţ-
galică)=Patru,ce seamănă cu numeralele identice din l. slavonă(„CETIRE”)
franceză(„QUATRE”), italiană(„QUATRO”).
-să notăm în l. velşă „DYNES”=Femeie, care este apropiat cu daco-getul
„ZENES”(ZÂNĂ), cu slavonul „JENES” („JENA” în l. rusă înseamnă femeie sau
soţie) sau greco-latinul „GENES”.Toate aceste cuvinte enumerate mai sus, din
aceste limbi, înseamnă acelaşi lucru, FEMEIE sau mai exact(căci la început, oamenii
nu aveau noţiuni şi nume abstracte de lucruri sau fiinţe, ci denumeau concret, rolul,
scopul, utilitatea, etc.) NĂSCĂTOARE, GENERATOARE DE URMAŞI.

285
-să notăm velşul „COED”(Copac, Lemn) şi să comparăm cu daco-românul CODRU
sau Irl.galic „CRANN”(Copac) şi scoţ-galic„CRAOH”(tot Copac)
cu daco-românul CREANGĂ.Nu vă speriaţi, nu sunt „împrumuturi”, ci doar
vestigii ale unui fond comun indo-european.
-să mai notăm velşul „TAD”(Tată) sau „MAWR”(Mare) dimpreună cu Irl.galic şi
scoţ-galic „MOR”(Mare); velşul „GWOLAN”(Lână) şi Irl.-galic
„OLANN”(Lână) sau velşul „AFON”(Apă, Rîu) şi Irl.-galic „ABHA”(Apă, Rîu)
dimpreună cu Irl.-galic „TU”(Tu- pr. pers., pers. a 2-a sing.) şi scoţ.-galic
„THU”( Tu- pr. pers., pers. a 2-a sing.), velşul „NI”(Noi- pr. pers., pers. întâi pl.) sau
velşul şi Irl.-galic „TIR”(Ţară) dimpreună cu velşul „TIRLUN”(peisaj de ţară-
Tîrlungeni, loc. în jud. Braşov sau rîul Tîrlung), goticul „HAUSJAN”(A auzi), velşul
„DOLUR-DOLURUS”=”SORROW” în l. engleză(Dor, Necaz, Durere) dimpreună
cu Irl.-galic „BEO”= grecescul „BIO”(Viaţă) sau velşul „BYWYD”(Viaţă); scoţ.-
galic „ORACH”(Aur), Irl.-galic „OIR”, „OR”( Aur) şi velşul „AUR”(Aur) sau Irl.-
galic „PEACA”
(Păcat) dimpreună cu velşul „PECHU”, „PECHOD”(Păcat), şi exemplele pot
continua.

286
CAPITOLUL VII

INDEX DE LOCALITĂŢI DACO-ROMÂNE DIN


ROMÂNIA

Toate numele de plante, copaci, animale, pietre sau unele profesii şi produse ale
unor meserii, sunt de origine geto-dacică.Păstrate aproape nealterate, în limba
română, urmaşa directă a limbii daco-gete.

De ex.: „VADU-OII”, „PICIORUL-LUPULUI”, „LUPENI”, „URDARI”,


„BRÂNZENI”, „STĂNEŞTI”, „STOENEŞTI”, „PIATRA-NEAMŢ”, „BRAZI”,
„FĂGET”, „NUCET”, „SALCIA”, „VÂNĂTORI”, etc. exemplele pot continua.

Sunt de asemenea şi denumiri, unele din timpul geto-dacilor, altele din


timpul daco-românilor, iar altele din perioada medievală.Aceste nume de localităţi
ne arată ce populaţii migratoare au sosit în Dacia şi dacă au fost sau nu asimilate
ulterior.

De ex. : „COMANA”, „COMĂNEŞTI”, ca şi numele propriu „COMAN”, ne


indică prezenţa cumanilor, sosiţi aici în sec.XI d.Hr., apoi numele de „GALAŢI” şi
„CALLATIS”, care semnifică localităţi locuite vremelnic de popoare răsăritene,
venite din Asia.Aceşti răsăriteni au căpătat numele de celţi(răsărit).În l. maghiară,
la Răsărit-Est se spune „Keleti”(de aici Calati-Galaţi sau Calatis,Callatis”).Este
adevărat că aceşti keleţi(celţi), au locuit vremelnic în Dacia, fiind izgoniţi definitiv de
către Burebista(împotriva celţior s-au luptat mai mulţi regi locali geto-daci de-a
lungul a trei secole, neputând fi înfrânţi decât după ce Burebista a unit toţi geto-
dacii într-un singur stat).
Vom vedea pe judeţe, aceste localităţi străvechi.Sunt convins că dacă se vor
asculta tradiţiile şi legendele fiecărei localităţi în parte, povestite de localnici, un
arheolog cu o intuiţie divină şi cu mare dragoste de Neam, Adevăr şi Istorie va putea
găsi în pământ o mulţime de izvoare scrise şi nescrise despre neamul nostru.Aici, pe
fiecare metru pătrat sunt îngropate milenii de istorie!!Să purcedem, aşadar!

287
JUDEŢUL ALBA
Horea(Gorea-Zorea-Zuria-Suria=Zori sau Soare), Dârleşti, Suceşti(locuit de Suci,
trib dacic), Vadu-Moţilor, Roşia-Montană, Corţeşti, ALMAŞU MARE(Zalmoxe cel
Mare), Glod, Galaţi(celţi), Vinţu, Daia Română, Săliştea(Zeul Luminii=ZA-LIHT
unde ZA=Zeu şi LIHT=Lumină), Cut, Sântimbru, Blaj, Panada, Sânmiclău.
JUDEŢUL ARAD
Peregu Mare, Pecica, Sânpaul, Şiria, Sânmartin, Vărşand, Zărand, Craiva,
Hăşmaş(Zalmoxe?), Bârsa, ALMAŞ(Zalmoxe), Dieci, Dezna, Gurahonţ,
HĂLMAGIU(Zalmoxe), HĂLMĂGEL(Micul Zalmoxe), Bârzava, Vărădia de Mureş.
JUDEŢUL ARGEŞ
Bucşeneşti(Focşani-Bocşa au legătură cu cultul Soarelui sau focului), Cuca,
Cotmeana(Cot-Cat-Cos-Cas-Cus-Huş-Huţ-Uţ=Rădăcina pentru Casă, Construcţie,
etc.), Uda(cf. Ida-rîu în l. sumeriană sau Iza, cu acelaşi sens), Cocu, Moşoaia(Moşi,
sfinţi sau zei sau cu sensul de Frumoasa), Broşteni(Buro-stene cu pluralul Buro-steni
unde Bur,Buro=Puternic sau bărbat şi Stene=Stâncă, Stană.Traducerea ar fi
„PUTERNICI CA STÂNCA(PIATRA)”, Costeşti, Godeni(Godeanu=Zeu, God-Gott
în l. engleză şi germană.Geţi=Goţi=Divini, Sfinţi), Muşăteşti.
JUDEŢUL BACĂU
Filipeşti(Vulpeni sau Lupeni ar fi putea fi tradus, „Filipeşti” , „Filipeni” sau „Filipi”
din Sudul Dunării), Buhuşi, Balcani, Hemeiuş, Zemeş, Coşnea, Valea Uzului, Asău,
Berzunţi, Bârsăneşti, Parava, Gura-Văii, Oituz, Caşin, Filipeni.
JUDEŢUL BIHOR
Sâniob(Sân-Iob, San-Ciob=Sfântul Cioban), Almaşu Mare, Derna, Sântandrei,
Sânmartin, Sânnicolau român, Cociuba Mare, Remetea(Eremitu, Sihastru),
Meziad, Bratca, Remeţi(eremiţi), Roşia, Pomezeu, Nucat, Zece Hotare(la daci, cifra
zece era importantă, ei foloseau sistemul zecimal),
JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD
Romuli, Parva, Zagra, Breaza, Spermezeu, Braniştea, Sângeorz, Cuşma, Bozieş,
Galaţii-Bistriţei(locuit de celţi), Sânmihaiu de Câmpie.
JUDEŢUL BOTOŞANI
Coţuşca, Havârna, Vlăsineşti, Borzeşti, Nicşeni, Roma, Costeşti, Vlădeni, Coşula,
Dobârceni, Stânca, Albeşti, Berza, Santa Mare, Doina.
JUDEŢUL BRAŞOV
Bela(Alb), Dacia, Şoarş, CRIHALMA(Zalmoxe de aur, Cri-Cris-
Hris=Aur),HĂLMEAG(Zalmoxe), Cuciulata, Şinca, Vlădeni, Bran, Sânpetru,
Moeciu(Moşu-Moţu-Frumosu), Poiana-Braşov, Recea, Şercaia.

288
JUDEŢUL BRĂILA
Brăila, Grădiştea, Siliştea(Zeul luminii, Si-Zi=Zeu, sfânt şi Liştea-Liht=Lumină).
JUDEŢUL BUZĂU
Siriu, Cireşu, Cătina, Cozieni, Băbeni, Blăjani, Berca, Salcia, Breaza, Costeşti,
Brădeanu.
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
Ruşchiţa, Rusca Montană(Etrusca=Het-Rusca, adică geţii ruşchiţeni, strămoşii
etruscilor şi toscanilor de azi şi ai limbii italiene moderne, formată în Toscana),
Zăvoi, Borlova, Soceni, Bocşa(ca Focşani şi Bucşeneşti, este legat de foc sau Soare),
Berzovia, Doman, Rusca, Domaşna, Vărădia, Vrani(Urani, Brani, Frani sau cereşti),
Vrăniuţ, Berzasca, Cozla, Dalboşeţ(Albuleţ), Bănia(Stăpânia).
JUDEŢUL CĂLĂRAŞI
Ileana, Lupşanu, Vâlcelele, Gruiu, Căscioarele, Borcea, Frăsinet.
JUDEŢUL CLUJ
Căşeiu, Cuzdrioara, Sânmartin, Sântejude, Buza, Mociu(Moşu, Moţu sau Frumosu),
Rimetea(eremitu), Buru(puternicu), Băişoara, Sâncraiu, Huedin(ued, curs de apă),
Vlaha(Blaha-Balaha=Alba, Blonda, Bălana, Bălaia), Floreşti, Baciu, Sânpaul.
JUDEŢUL CONSTANŢA
Grădina, Capidava, Mioriţa, Cioban, Piatra, Corbu, Runcu, Seimeni(şase oameni),
Siliştea, Tortoman, Castelu, Basarabi, Aliman(preot zalmoxian), Oltina, Cuzgun,
Coşluga, ALMĂLĂU(Zalmoxe), Băneasa, Cetatea, Casicea, Cotu-Văii.
JUDEŢUL COVASNA
Vărghiş, Filia, Brăduţ, Bixad, Micfalău, Sânzieni, Moacşa(Frumoasa, Sfânta),
Dobârlău(DA-BUR-LAU=Locul sfinţilor (albilor, blonzilor) puternici.DA=Alb,
Sfânt şi BUR=Puternic), Sărămaş, Zagon, Barcani.
JUDEŢUL DÂMBOVIŢAGlod, Pietroşiţa, Runcu, Moroeşti, Buciumeni,
Moţăieni(Moşi, Frumoşi sau Sfinţi), Brăneşti, Bucşani(ca Focşani, Vicşani, Bocşa),
Vlădeni, Nucet, Băneşti, Braniştea(ca Bran, Vran, Uran, Fran=Cereasca), Costeşti,
Gura-Şuţii, Dragodana(„Dătătoare de dragoste”, Drago=Dragoste şi Dana=Dona,
Dărui), Dărmăneşti, Brezoale.
JUDEŢUL DOLJ
Argetoaia, ALMĂJ(Zalmoxe), Bălăciţa(Albuţa, Blonduţa), Carpeni, Brădeşti,
Moţăţei, Rast, Siliştea Crucii, Boureni, Bârca(Bur-ca), Sadova(Sfîntul Alb, Sa-Za-
Da=Alb, zeu, Sfânt şi Dova-Dava-Deva=Zeu, Sfânt), Zănoaga, Coşoveni, Padea.
JUDEŢUL GALAŢI
Bălăneşti, Blânzi, Oancea(Vancea, Bancea), Bujor, Vlădeşti, Brăneşti, Cudalbi,
Barcea, Mâmjina, CĂLMĂŢUI(Zalmoxe), Pechea, Cuca, Lupele, Frumuşiţa, Şiviţa,
Costi, Buciumeni, Poiana.
JUDEŢUL GIURGIU

289
Ulmi, Grădinari, Bucşani, Pietrele, Băneasa, Daia, Vlaşin, Stoeneşti(pietrari),
Stăneşti.
JUDEŢUL GORJ
Novaci, Baia de Fier, Muşeteşti, Bârzei, Broşteni(Burosteni-„Tari ca piatra”),
Brăneşti, Bălăneşti, Runcu, Sâmbotin, Stăneşti(pietrari), Hobiţa, Bârseşti, Băleşti,
Tismana, Godineşti( „Zeu eşti”-God, Gott=Dumnezeu în l. engleză, germană; sau
„Hodin-eşti”, adică „Eşti odihna (sufletelor credincioase)”; sau „Odin eşti”-Odin,
zeul suprem la popoarele nordice; sau „Adin eşti”-Adin=Unul, Singurul, Unicul, (în
l. slavonă), adică, „Eşti Singurul, Unicul(Zeu)”, Padeş, Polovragi.
JUDEŢUL HARGHITA
Bilbor, Capu-Corbului, Tulgheş, Recea, SĂRMAŞ(Zalmoxe), Gălăuţaş(celţi),
Remetea(eremita), Buciu, Bălan, Sândominic, Dăneşti, Cuşmed, ŞOLMUŞU
MARE(Zalmoxe), Lupeni, Zetea, Vărşag, Izvoare, Vlăhiţa, Sânpaul, Dârju,
Crăciuneţ, Sâncrăieni, Sânsimion, Sânmartin, Cozmeni, Casinu, Nou, Valea
Uzului,Armăşeni, Ciuc-Sângeorz, Frumoasa.
JUDEŢUL HUNEDOARA
Blăjeni, Deva, Simeria, Lupeni, Ţebea, ALMAŞ-SĂLIŞTE(Zalmoxe, Zeul luminii),
Godineşti(v. ca în jud. Gorj), Zam, Burjuc, Gurasada, Dobra, Brănişca,
Stânceşti(Pietroasa), SÂNTUHALM(Sfântu Zalmoxe sau Sfântul Acoperământ
„HALM” în l. germană =coif, cască „HELMET” în l. engleză), ŞOIMUŞ(Zalmoxe),
Streisângeorgiu(ciudat nume,”Trei îs sângeorgiu” sau „strein sângeorgiu”- aluzie la
apariţia creştinismului împreună cu Sf. Gheorghe, într-un loc unde până atunci era
zalmoxianismul, astfel că noua credinţă părea străină celor de acolo.Dar cine ştie
cum se mai poate traduce altfel?), Costeşti, Balşa, Grădiştea de Munte, Haţeg,
Sântămăria(deja, numele este din perioada creştin-ortodoxă), Orlea, Densuş,
Sarmisegetuza(unde Sarmis-Sărmaş-Armaş=Hermes-Mercur,Armată, Sfatul Ţării
şi Getusa-Hetusa-Hatuşa-capitala imperiului hetit=A geţilor sau vitejilor;traducerea
ar fi „ARMATA(SFATUL ŢĂRII) GEŢILOR(VITEJILOR)” sau
„HERMES(ŞERMEŞ-SARMIS-SĂRMAŞ) VITEAZUL”Baru, Brad.
JUDEŢUL IALOMIŢA
Ciocârlia, Cotorca, Coşereni, Grădiştea, Arţari, Sălcioara, Vlădeni, Cosâmbeşti,
Balaciu, Albeşti.
JUDEŢUL IAŞI
Coarnele Caprei, Cotnari, Focuri(ca Focşani, Bocşa, etc.), Paşcani, Moţca, Cucuteni,
Sârca, Brăieşti, Strunga, Bârnova(BUR-NOVA=Bărbat Nou), Costuleni, Covasna,
Moşna, Cozmeşti, Dagâţa, Frenciugi(Vrânceni , Franci), Bălţaţi, Vânători.
JUDEŢUL ILFOV
Vidra
JUDEŢUL MARAMUREŞ

290
Remeţi(eremiţi, sihaştri), Săpânţa(cimitirul vesel-se ştie, dacii plângeau pe unul ce se
năştea şi se bucurau câmd plecau la Zalmoxe, prin moarte-la fel ca şi martirii
creştini mai târziu), Vadu-Izei, Mara, Bârsana, Nistru, Bârsău, Ulmeni, Borşa,
Săliştea de Sus(Zeul luminii de sus), Moisei.
JUDEŢUL MEHEDINŢI
Baia de Aramă, Godeanu(Dumnezeul, cf. God-Gott, l. engleză, germană),
Husnicioara(cf. Huşi, Buhuşi, Huţ, Uţ, Cuţ, Cuş, Căuş, Ceauş=Casă, Construcţie,
Vale, Vas, etc.), Jiana(Ziana-Diana), ALMĂJEL(Micul Zalmoxe, probabil în plin
proces de creştinare, geto-daco-românii îl considerau pe Dumnezeu-Tatăl,
ZALMOXE cel Mare, iar pe Fiul Său Zalmoxe cel Mic-aluzie şi la faptul că Se
născuse ca un copil şi până să ajungă adult, fusese şi El mic.Vezi şi refrenul de
colindă „Ziurel de Ziuă”, care deşi pare o frumoasă metaforă poetică-şi poate chiar
şi este în acelaşi timp-se mai ştie că geto-dacii, ca şi românii, aveau un simţ special
poetic, aşadar, „Ziurel de Ziuă” înseamnă „Zeuleţ din Mare Zeu”, adică Hristos,
Fiul lui Dumnezeu(şi Fiu al Omului, iar ca Fiu al Omului a fost şi copil, deci mic),
născut din Dumnezeu-Tatăl, înainte de veci.O întreagă mărturie de credinţă creştină
ortodoxă, spusă în graiul strămoşilor noştri, geto-dacii în doar trei cuvinte,
„ZIUREL DE ZIUĂ”!), Vlădaia, Gruia, Gura Văii, Izvorul Bârzii.
JUDEŢUL MUREŞ
Stânceni(Pietreni), Deda, Borzia, Aluniş, Brâncoveneşti, Cozma, Breaza, Frunzeni,
Moisa, SĂRMAŞU(Zalmoxe), Sânpetru, Şăulia, Zau de Câmpie(Zeu de câmpie),
Sântana, Berghia, Eremitu, Sângeorgiu de Mureş, Sâncraiu, Sânpaul,
Coroisânmartin, Zagăr, Gogan, Cuci, Bobohalmo(Bătrânul Zalmoxe, Bobo-
Baba=Vechi, Bătrân şi Halmo-Halma-Zalmaş=Zalmoxe), Şaeş, Daia, Vânători.
JUDEŢUL NEAMŢ
Borca, Sabasa, Farcaşa, Stânca, Bălan, Bălţăteşti, Ceahlău, Grinţieş, Bicaz, Brateş,
Bărgăuani, Cordun, Bâra, Dochia(Dachia, Dacia), Zăneşti, Burleşti, Costişa, Valea
Ursului.
JUDEŢUL OLT
Vultureşti, Scorniceşti(de la „a scrie”, „a scorni”, „a scrijeli”), Balş, Piatra-Olt,
Bârza, Coteana, Bălăneşti, Stoeneşti(Pietrani), Fărcaşele.
JUDEŢUL PRAHOVA
Azuga, Buşteni, Sinaia, Breaza, Poiana-Ţapului, Cosminele, Baba Ana, Brazi,
Dumbrava, Boldeşti-Grădiştea, Filipeşti de Târg, Gura Vitioarei, Gura Ocniţei.
JUDEŢUL SATU-MARE
HALMEU(Zalmoxe), Bixad, Dobra.
JUDEŢUL SĂLAJ
Aluniş, Coşeiu, Sărmăşag, Bocşa, Şimleu, GÂLGĂU-ALMAŞULUI( Gâlgău lui
Zalmoxe), Bălan, SÂNMIHAIU ALMAŞULUI(Sf.Arhanghel Mihail al lui Zalmoxe-se
vede că în plin proces de creştinare, Zalmoxe era identificat cu Dumnezeu-Tatăl

291
creştin, iar Hristos cu Zalmoxe cel mic, aluzie, evident numai la Firea Sa omenească
căci a fost şi copil, nu direct adult.Ca Fire dumnezeiască însă, Iisus Hristos a fost
Dumnezeu la fel ca Dumnezeu-Tatăl, ca în Crez, „Lumină din Lumină, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut”- evident, pasajul acesta se
referă la Iisus Hristos), ALMAŞU(Zalmoxe-Tatăl), HALMĂŞD(Zalmoxe).
JUDEŢUL SIBIU
Bazna, Dârlos, Dumbrăveni, Boian, Mediaş, Moşna, Jina(Zina), Cisnădie(ca şi
Tuşnad, înseamnă „Nod al câmpiilor”), TĂLMACIU(Dalmaciu-Zalmaciu-Zalmociu-
Zalmoxe), Cârţa, Scoreiu(„ a scrie”, a scrijeli”, „a scorni”), Şomartin, Arpaşu.
JUDEŢUL SUCEAVA
Muşeniţa, Vicşani, Siret, Frătăuţi, ZOLOMESTRA(Zalmoxe),
ZAMOŞTEA(Zalmoxe), Zvoriştea, Argel, Breaza, Frumosu, Molid, Sadova,
Cârlibaba, Ţibău, Coşna, Cozăneşti, Şaru Dornei, Gura Haitii, Dârmoxa(Moşul
dur), Broşteni(Buro-steni, „Tari ca Stânca”, unde Bur=Puternic, Tare şi
Stene=Stană, Stâncă, Piatră), Cotârgaşi, Poiana Mărului, Râşca, Boroaia, Baia,
Basarabi, Bosanci, Arbore, Putna, Cacica.
JUDEŢUL TELEORMAN
Teleorman, Siliştea(Zeul Luminii, Zalmoxe), Udupu, Balaci, Zambreasca Trivalea-
Moşteni, Cosmeşti, Baciu, Blejeşti, Gălăţeni(celţi), CĂLMĂŢUIU(Zalmoxe),
Moşteni,
Bujoru, Zimnicea, Brânceni, Salcia, Crângu, Scrioastea( „a scrie”, „a scrijeli”),
Băbăiţa, Drăgăneşti-Vlaşca.
JUDEŢUL TIMIŞ
Beba Veche, Sânnicolau Mare, Sânpetru Mare, COMLOŞU MARE(Zalmoxe-Tatăl),
Sânandrei, Sânmihaiu-român, Coşarii, Bulza, Moşniţa Nouă, Coşteiu, Bârna,
Buziaş, ŞEMLACU MARE(Zalmoxe-Tatăl).
JUDEŢUL TULCEA
Cataloi, Dăeni, Rahman, Casimcea, Cerbu, Hamangia, Babadag(Bătrânul dac).
JUDEŢUL VASLUI
Duda, Dăneşti, Laza, Huşi(Cuş, Cuţ, Uţ, Huţ, etc.=Casă), Vaslui(al lui Bess-trib
geto-dacic din S Dunării şi Anatolia), Costeşti, Puieşti, Zorleni, Vetrişoaia, Bârlad,
Albeşti.
JUDEŢUL VÂLCEA
Voineasa(Războinica-Amazoanca), Boişoara, Câineni, Brezoi, Cozia, Suici(Suci-trib
dacic), Dăeşti, Stoeneşti(Pietreşti), Runcu, Bujoreni, Vlădeşti, Frânceşti(Vrânceni,
Franci), Băbeni, Grădiştea.
JUDEŢUL VRANCEA
Vrancea(Ţara Cerului, unde Vran-Uran-Fran-Bran=Cer şi Cea-Cşa=Casă, Ţară),
Moşinoaia, Mărăşti, Vidra, Bârseşti, Burca, Vrâncioaia, Mera, Panciu,

292
Broşteni(Buro-stene, „Tari ca stânca”), Coteşti, Gugeşti(Sfinţiţi, cf. Kaga=sfnţit,
consacrat), Focşani, Ciuşlea.

LOCALITĂŢI ÎN AFARA ROMÂNIEI

BASARABIA
Cotlujeni, Coteala, Sauca, Moşana, Frasin, Brânzeni, Cotova, Coşăuţi, Băxani,
Danu, Cuzmin, Coşerniţa, Cuşmirca, Glodeni, Caşunca, Scorţeni(„ a scrie”, „a
scrijeli”, „a scorni”), Sadova, Costuleni, Scoreni, Coşniţa, Bujor,
CĂLMĂŢUI(Zalmoxe), Bardar, Costeşti, Grădiştea, Coştangalia, Basarabeasca,
Coşcalia, Căuşani, Brezoaia, Tiraspol.
UCRAINA
Cuşniţa, Dolha, Frasini, Vrânceni(cereşti), Sâniatin( „Sfântul cel Unic” sau „Unul
Sfânt(Dumnezeu)”, unde Sân=sfânt şi Iatin-Adin=Unu, Primul ,Singurul, Unicul),
Cozmeni, Costeşti, Boian, Cotelău, Cozăreni, Moşanaţi, Seliştea(Zeul luminii-
Zalmoxe), Bacşa, Burilove, Brânzari, Bârzula, Coşari, Dacin, Şaba-Târg.
BULGARIA
Arman, Balcic(Albuţ).
SERBIA
Barza, Moşna, Sălaş, Bor, Sălişte, Vlaşca, Bala-Novac(Blondul, Bălaiul, Albul
Novac), Donia(dania, darul), Grădişte, Vranici, Coştela, Vârşeţ.
UNGARIA
Szeged(Sighet), Balastyo( „Balaci-Dio”, „Zeul Bălan-Alb, Zalmoxe” sau „Zeul
Valahilor adică al daco-românilor, Zalmoxe”), Szentes(Sânţii, Sfinţii), Gyula,
Devavanyo(Deva-vanyo, „Baia(mina) zeului” unde DEVA=Zeu şi Vanyo=Baie,
Mină).

293
DICŢIONAR PELASGIC EUROPEAN (PROTO-INDO-
EUROPEAN), din care au derivat aproape toate limbile
Pământului.
Ar=Nobil, Înţelept
Ar-u, Aru=Aur(metal nobil)
Ar-g, Arg=Argint(metal nobil)
Pa, Ta, =Părinte, Tată
Ra, Re=Rege, Soare
Ma, Mu=Mamă
Ap-a, Apa=Apă
Da=Dalb, Alb, Luminos, Strălucitor, Zeu
Zi, Si, =Zeu, Suflet
Deva-Diva-Ziva-Siva-Ziua=Zeu sau zi calendaristică sau/şi astronomică
Bu-r, Bur=Puternic, Bărbat
Man=Om
Aum=Om
Vo-aume=Femeie, Oamă
Bal, Bla,=Alb
Ter=Pământ, Ţărână
Cşa=Casă, Ţară
Lu=mulţi, popor
Men=Oameni
Lu-Men, Lume(n)=Lume
Ida, Uda=apă curgătoare
Ur, Or=Oraş
EL=Dumnezeu
San=Sfânt
Cot, Cat, Cas, Cuţ, Cuş, Cus, Huş, Hus, Huţ, Uţ=Casă, Construcţie

294
DICŢIONAR DE CUVINTE ROMÂNEŞTI DE ORIGINE
GETO-DACICĂ

În general substantivele şi verbele onomatopeice sunt de origine geto-dacă, nume de


plante, arbuşti, pomi, copaci, fructe, legume, precum şi denumirile de roci, pietre,
nume de animale sau de profesii şi produse ale unor profesii sunt de asemenea de
origine geto-dacică. Nu apar în acest dicţionar familiile de cuvinte integral, numerale,
pronume, zilele săptămânii sau numele lunilor(gerar, făurar, mărţişor, prier, florar,
cireşar, cuptor, gustar, răpciune, brumărel, brumar, undrea)etc.Este un dicţionar
parţial.
A
abur, aburca, ac, acătării, acel, acea, acela, aceea, acelaşi, aceeaşi, acest, această,
aceră, amu, acuşi, acu, adăpost, adăuga, adevăr, adia, adică, adineauri, adânc, aduce,
adulmeca, aer, afară, afin, afla, afuma, agăţa, agil, agudă, aho, ajuna, agiunge, agiuta
al, a, alaltăieri, alaman, alani, alb,albastru, albie, albină, alcătui, aldan, adălmaş,
alege, alelei, alerga, alina, alt, altă, altar, altădată, altiţă, altoi, aluat, alună, alunga,
amar, amăgi, ameţi, amiază, aminte, amândoi, amnar, amurg, amuş, amuţi, an, apă,
apăra, apleca, apoi, aproape, apuca, apus, aramă, arar, arariel, arată, arcaci, arde,
argea, argint, arin, aripă, arici, armaş, arşiţă, arţar, arunca, asculta, ascunde, ascuţi,
aseară, asemăna, asfinţi, asmuţi, astăzi, astupa, asupra, aşa, aşchie, aşeza, atât, atrage,
atunci, aţă, aţipi, aţâţa, aur, auzi, avat, avea, avânta, acela, ăst.
B
babă, baci, bade, balaur, balcâz, balmoş, baligă, baltă, ban, bană, bandulă, bandură,
bar, baraboi, barbă, bartiţă, barză, basm, batcă, batir, băga, băiat, bălai, bălan,
bălărie, bălăştioagă, bălbisă, bănică, bărăgan, bărăni, băţ, beci, bedreag, belciug,
beldie, beldiţă, belşiţă, belşug, berc, beşteli, bichiri, bistriţ, bizui, bârcoace, bârdan,
bârfi, bârnă, bârsă, bârzoi, bâtă, blid, boabă, boacă, boar, boarţă, bob, bobotează,
bocnă, bold, borhot, boroboaţă, borză, bosumfla, bot, botă, botcă, botei, boţ, brad,
braghină,branişte, brazdă, brăcinar, brănui, breabăn, breaz, brezaie, briboi, brie,
brioală, brâncă, brânduşă, brânză, brâu, broascăbrudiu, buburuză, buft, buh,
buiandrug, buiestru, bujdă, bulumac, bulvan, bulz, bunghini, burcă, burdac, burduf,
burtă, buştean, butalcă, butuc, buzaine, buză
C
caciur, calcavură, caltaboş, cancioc, caravă, casă, castel, cat, catrafuse, catrinţă, cazic,
cazulcă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, căulă, căuş, ceafă, ceahlău, cergă, cervană,

295
cheag, cheie, chelbe, chema, chersin, chibzui, chitonag, chiup, cicăli, chiţibuş,
cimilitură, cimpoi, cinătui, cinci, cine, cinteză, cioacă, cioancă, cioară, cioareci,
cioban, cioc, ciocan, ciocănitoare, ciocni, ciolan, ciolpan, ciomag, ciopli, ciorchine,
ciot, cireadă, ciuciure, ciucuşoară, ciuf, ciul, ciuleandra, ciulei, ciupercă, ciupi, ciurdă,
ciurlan, ciut, ciută, cânepă, când, cârceie, cârd, cârjă, cârlan, cârlig, cârlionţ, cârti,
clacă, claie, clăti, cleştar, cleşte, clinti, clipă, clipoci, cloci, cloşcă, coajă, coasă, coamă,
cobe, coă, cocină, cocioabă, cocioc, cocirvă, cocârlă, coclauri, cocleţ, cocoaşă, cocoli,
cocon, cocor, cocţa, codalb, codan, codi, cofă, cojoc, colac, colărezi, colb, colin, colnic,
comat, comănac, comoară, conăcar, copil, copac, copaie, copârşeu, corcoduşă,
corabie, corhan, corlă, corobeaţă, corosbină, coruncă, cosar, cosiţă, cosoi, cosoroabă,
coş, coşciug, coşmagă, coşmelie, cot, cotarlă, coteţ, cotiş, cotor, cotoşman, cotrog,
cotropi, covergă, coviltir, covârşi, cratiţă, creangă, creastă, crede, cremene, creţ,
crivac,crivăţ, cucă, cucernic, cucurigu, cui, cuib, culca, culcuş, culic, culminăriţă,
cum, cumătru, curcă, curcubeu, curma, curpen, custură, cuşmă, cuţit, cuviinţă,
cuvânt.
D
dalb, darac, datină, dăinui, dărui, dălcăuţ, de, deal, deochi, deosebi, derdeluş, desagă,
deschide, descotorosi, destrăbălat, deşănţat, deşi, dezbrăca, dezgheţa, dezgoli,
dezmierda, dezvolta, dibaci, dibui, dihai, dâmb, dâră, dârloagă, dârmon, dârmoz-
dârmox, dârz, doagă, doboş, dogar, dogoare, doină, doniţă, dor, dragoste, drag, drept,
dreţe, drâng, droaie, dud, duios, dulce, după, durui.
E
el, ea, ei, enot, eu,
F
face, fag, fagure, fală, falnic, famen, faţă, faur, făcău, făclie, făli, fără, fărâmă,
fecioară, fecior, fel, felah, femeie, fereca, feri, ferigă, fi, fiică, fierbe, fiinţă, fier, fin,
fire, fiţe, fân, fântână, fârtat, flacără, flăcău, flămând, fleac, fleancă, fluier, fluture,
foac, foaie, foale, foc, foişor, fols, forfoti, fotă, fraged, frag, frământa, freamăt, frig,
frige, frânghie, frântură, frâu, frumos, frunte, frunză, fugi, fulg, fulger, fuior, fum,
funie, funigel, funingine, furnică, fus.
G
gaci, gaie, galben, gard, garf, gaşcă, gata, gaură, gazdă, găbji, găină, gălăgie, găleată,
găman, gărgăun, găsi, gătej, găunos, geană, geme, genunchi, genune, ger, gheară,
gheaţă, gheb, ghem, gherghină, ghermea, ghes, ghiborţ, ghici, ghidran, ghidrin,
ghiduş, ghimirlie, ghimpe, ghin, ghioagă, ghioc, ghiocel, ghionoaie, ghiont, ghiordel,
ginere, gingaş, gâde, gând, gânguri, gât, gâză, glas, glie, glod, gogoaşă, gol, golomoz,
gordin, gorgan, gorun, grai, grangur, grapă, gras, graur, grădină, grădişte, grătar,
grăunte, greghetin, greier, gresie, greşi, greu, greutate, grindei, grindină, grâu,
grânar, groapă, grohăi, gros, grui, grumaz, gudura, guguştiuc, gulie, gură, gurgui,
gurut, gust, gustar, guşter, gutui.

296
H
haide, hamei, har, harnic, hartan, hasmaţuchi, hăbuc, hărăţi, hărăzi, hăţiş, hău, hăuli,
hârdău, hârtie,hluj, holba, holdă, horă, horn, hotar, huhurez, hulpav, , huţulca.
I
iad, iapă, iar, iarbă, iarnă, iască, iaz, iazmă, ibincă, ici, idee, ie, ied, iele, ienupăr,
iepure, ieri, ierta, ieruncă, iesle, ista, ist, ieşi, iezer, ignat, ilău, ilic, imaş, imbold, imita,
inariţă, inc, inel, inimă, ienupăr, inişte, ins, itan, iţari, iţă, iţi, iubi, iute, ivăr, ivi, izbi,
izbuc, izbuti, izmă, iznoavă, izvor.
Î
îmbarca, îmbăia, îmbăla, îmbălsăma, îmbăta, îmbia, îmbătrâni, îmbelşuga, îmbina,
îmbâcsi, îmbârliga, îmblăti, îmblânzi, îmboboci, îmbrăca, îmbrobodi, îmbuca,
îmbucura, îmbufn, îmbuiba, îmbuna, îmbukora, îmbunătăţi, împăca, împăna,
împărat, împărtăşi, împărţi, împerechea, împietri, împila, împistri, împânzi, împleti,
împlini, împodobi, împopoţona, împotmoli, împotrivă, împovăra, împrăştia,
împrejmui, împrejur, împresura, împreună, împrumut, împuia, împunge, împuţi, în,
înadins, înainte, înalt, înapoi, înaripa, înarma, înăbuşi, înăcri, înălbi, înăspri, încai,
încaltea, încă, încăiera, încăleca, încălţa, încălzi, încăpea, încărca, încărunţi, încătuşa,
începe, încerca, încercui, încet, înceta, închega, încheia, închide, închina, închinga,
închipui, încinge, încâlci, încârliga, încleia, încleşta, înclina, încoace, încolăci, încolo,
încolţi, încondeia, înconjura, încorda, încorona, încot, încotoşmăna, încotro, încrede,
încreţi, încrâncena, încropi, încrucişa, încrunta, încuia, încurca, îndată, încuscri,
îndărăt, îndelete, îndeletnici, îndelung, îndemânatic, îndemna, îndepărta, îndeplini,
îndesa, îndesi, îndestul, îndârji, îndoi, îndrăzni, îndrepta, îndritui, îndruga, îndruma,
înduioşa, îndulci, îndupleca, înec, înfăşa, înfăşura, înfăţa, înfăţişa, înfierbânta,
înfiinţa, înfiora, înfipt, înfiripa, înflori, înfoca, înfofoli, înfoia, înfometa, înfrăţi,
înfrunta, înfrunzi, înfrupta, înfuleca, înfunda, înfuria, îngăima, îngăla, îngălbeni,
îngemăna, îngenunchea, înger, înghesui, îngheţa, înghiţi, îngâmfa, îngâna, îngrădi,
îngrămădi, îngrăşa, îngreuia, îngropa, îngroşa, îngurzi, îngust, înhăma, înjgheba,
înjosi, înjuga, înjumătăţi, înjunghia, înlăcrima, înlănţui, înmănunchea, înmormânta,
înmuia, înmulţi, înnădi, înnăscut, înnebuni, înnegri, înnoda, înnoi, înnopta, înnora,
înnoroi, înota, înrădăcina, înrăi, înrâuri, înrudi, înroura, însă, însănătoşi, înscăuna,
însemna, însenina, însera, înseta, însingura, însori, însoţi, înspre, înstări, înstelat,
însufleţi, însumi, însuşi, înşela, înşeua, înşira,întărit, întemeia, înteţi, întina, întinde,
întâi, întâlni, întâmpina, întâmpla, întârzia, întoarce, întocmai, întortochea,
întotdeauna, între, întreba, întrece, întreg, întrema, întrezări, întru, întruchipa,
întrucât, întruna, întruni, întrupa, întuneca, înturna, înţărca, înţelege, înţelepciune,
înţepa, înţepeni, înţesa, învălui, învăţa, învia, învimge, învinui, înviora, învârti,
învolbura, învârtoşa,

297
J
jarcă, jărăgăi, jder, jep, jerpeli, jertfă, jimba, jintiţă, jip, jir, jivină(cf.ziuină, adică
suflet viu), jneapăn, joc(gioc), joiana, jos, jude, judeca, jug, jugan, jumătate, jumuli,
junc, junghi, junghia, juvelnic,
K
L
la, labă, lac, lacrimă, laie, lapte, lapţi, larg, larmă, latură, laţ, laţe, laviţă, lăbărţa,
lăcustă, lăicer, lămâie, lăsa, lăstun, lătra, lături, lăţi, leac, leagăn, lebădă, legăna,
legătură, legumă, lemn, lene, lepăda, ler, lespede, leşie, leşina, leu, liber, licări, licurici,
licurin, lihni, liliac, liman, limbariţă, limbă, limtă, limpede,lin, linariţă, lingură, linie,
linişte, linte, lintiţă, lişţă, lână, lânced, lângă, loc, locui, lovi, lua, luci, lucra,lujer,
lume, lumină, lună, luncă, lung, luntre, lup, lupta, luptaci, lut,
M
mac, mag, magistru, mai, maistru, mal, maldăr, malţ, mamă, mare, masă, maşter,
matahală, mazăre, măciucă, măciulie, măcriş, măduvă, măgar, măgădan, măgădău,
măgăoaie, măgură, măi, măiastru, mălăieţ, mămăruţă, mănos, mănunchi, măr, măra,
mărăcine, mărgea, mărghilă, mărgini, mărime, mărita, mărturie, mărunt, măruntaie,
măsea, măsură, mătase, mătăuz, mătrăgună, mătrăşi, mătreaţă, mătură, mătuşă,
măzărat, măzăriche, mei, melc, meleag, melean, melesteu, meliţă, meni, mentă,
merge, merinde, meserie, mesteacăn, mesteca, meteahnă, meu-mea, mia, miază,
miază-noapte, miază-zi, mic, michiduţă, miel, miere, mierlă, miez, migăli, mihalţ,
mijloc, minciună, minge, minune, mioară, miorlăi, mira, mire, miros, mişca, miţă,
mâhni, mâine, mână, mânca, mândru, mâneca, mângâia, mânie, mântui, mânz,
mânzare, mânzat, mâşâi, mâtcă, mâţă, mlaştină, moacă, moale, moară, moarte,
moaşă, mocan, mogâldeaţă, molid, momâie, morman, mormânt, moş, moşnean,
moşteni, motan, moţ, movilă, mraniţă, muchie, mugi, mugur, muiere, mulge, mult,
mulţumi, munte, mură, muscel, must, mustaţă, mustra, muşc, muşchi, muşeţel,
muşina, muşuroi,
N
Nagâţ, nai, naiba, nalbă, namilă, nană, nani, nap, nară, nasture, naş, naşte, natură,
năpârcă, nărui,născoci, nea, neaga, neam, neaoş, nebun, neg, neghină, neghiob, negru,
negură, neom, nepot, nestemată, neted, nici, niciodată, nicicând, nicicum, nicorete,
nicovală, nimeni, nimic, ninge, nişte, noadă, noapte, noaten, noi, noian, nor, noră,
nostru, nou-nouă, nu, nucă, numai, număr, nume, nuntă.
O
oacăr, oaie, oală, oară, oare, oarzăn, oaspete, oaste, obadă, obcină, obială, obicei,
obligeană, oblon, obraz, obşte, ochi, odaie, odată, odgon, odor, ogor, ogradă, oină,

298
oişte, olan, olar, olm, olog, oloisă, om, omeni, omenie, opaiţ, opri, oraş, orb, oreşniţă,
orez, orândui, orz, os, ospăta, ospăţ, osteni ostreţ, otavă, otova, oţel, oţet, ou, ovăz,

P
pace, padină, pag, pai, paisprezece, pală, palma, paltin, peană, paos, par, paragină,
pară, pară(fruct), parte, pas, (a) paşte, pată, patrie, patru, patruzeci, păcat, păducel,
păduche, pădure, păianjen, pălimar, pământ, păltiniş, pănură, păpuşă, părîng,
păstaie, păşune, pătrunde, pătrunjel, pătul, pătură, păţi, păun, pe, pelincă, pentru,
pereche, perete, perie, perinda, perjă, pestriţ, peşte, peşteră, peţi, piatră, picior,
piedică, pieire, piept, pierde, piersic, pieziş, pinten, pipotă, piron, pisa, pisc, pisică,
pişca, pitar, pită, pânză, pârdalnic, pârgă, pârâu, plai, platoşă, plavcă, plăcintă,
plăieş, plămânărică, plăvan, plăviţă, pleată, pleavă, pleca, pletos, plimba, plin, plisc,
plivi, plânge, ploaie, plop, plug, plumb, plural, plută, pluti, poamă, poartă, pociumb,
pocâlti, pod, podea, podidi, podiş, podoabă, pojghiţă, pom, popândac, popândău,
porni, port(haine), posac, posomorâ, potaie, potecă, potârniche, povară, poznă,
praşilă, prag, prăjină, prăştină, preajmă, pregeta, prelua, prepeleac, prepeliţă, preţ,
prichindel, pricolici, primi, prinde, printre, prispă, pritoci, priveghea, prânz, prâslea,
proţap, prunc, prund, pui, pumn, pulbere, pune, pungă, punte, pupa, pupăză,
purcede, purice, puroi, purta, pururi, puşchea, puşlama, putea, putină, puţ, puţi,
puţin,
R
rac, ram, rană, rapăn, raţă, răbda, răci, rădăcină, răgaz, răgălie, răfui, răguşi,
rămâne, răpăi, rărunchi, răsări, răspunde, răsti, răsturna, răsuci, rătăci, rău-rea,
răvar, răzeş, reavăn, reazem, rece, rege, repede, retevei, reteza, reţea, ridica, ridiche,
rinichi, râie, râmnic, rând, rândunică, rânză, râu, roade, roată, roib, roşu, rotund,
ruşine,
S
salbă, salcă-salcie, sat, săgeată, sărac, sări, săruta, scară, scaun, scădea, scaldă, scăpa,
scăpăta, scărmăna, scânteie, scoarţă, scoate, scociorâ, scorbură, scormoni, scorni,
scoroji, scoruş, scotoci, scrie, scrânciob, scrum, scufunda, scurge, scurma, scurt, scut,
scutur, seamă, seară, searbăd, sec, secară, secera, sein, semn, senin, serba, sete, seu,
sfert, sfârc, singur, sâmbătă, sâmbure, sân, sânge, sânt(=sfânt), sânziană,
sârbă(=sărbătoare), slab, slai, slatină, slănină, slimui, smerenie(=sumerenie), smicea,
smidă, sminti, smântână, smulge, snop, soare, soartă, soaţă, soc, socru, solid, solie,
solz, somn, sor, soră, sorbi, sorcovă, sorţ, soţ, spaimă, sparge, spate, spăla, speria,
speteală, spic, spin, spinteca, spân, spânz, spânzura, splai, splau, spre, sprijin,
sprinten, sprinţar, sprânceană, spulbera, spune, spuză, st, stană, stancă, staroste,
statornic, staul, stavă, stăpân, stea, steblă, sterp, stinge, stingher, stinghie, stirigoaie,
stâlp, stâlpare, stâmpi, stână, stâncă, stâng, stârc, stârni, stârpi, stoarce, stog, stogoş,
stol, strai, strajă, stramă, strat, străin, strămoş, strămutare, strănuta, străpungere,

299
străveziu, streche, strecura, strei, strepezi, strica, striga, strivi, strâmb, strâmt, strop,
strugure, strună, strungă, stuf, stup, sturz, sub, subţia, subţire, suc, sucală, suci, sufla,
suflet, suge, sughiţa, sui, suiş, sul, sulă, suliţă, suman, sumă, suna, supăra, supune, sur,
surcea, surd, surpa, sus, suspin, susţine, sută, suveică,
Ş
şa, şagă, şaisprezece, şaizeci, şalău, şale, şapte, şaptezeci, şarpe, şase, şchiop, şedea,
şerpar, şes, şfichiui, şi, şir, şiră, şiret, şiroi, şiştor, şoarece, şobolan, şoim, şold, şopârlă,
şorici, ştează, ştergar, şti, ştiubei, ştiucă, şubred, ştiulete, şufan, şuiera, şuşlete, şuşoti,
şuvoi,
T
Tabără, tablă, talpă, tarabostes, tare, tarla, tarniţă, tată, tăbârcă, tăcea, tăciune, tăia,
tăiş, tămâie, tămânji, tăpşan, tărăgăna, tărbacă, tărca, tărâm, tărâţă, tărtăcuţă, tătăiş,
tătăneasă, tăun, tăvăli, tăvălug, teacă, teafăr, teapă, teasc, tei, teică, teleagă, teşi,
tezaur, ticălos, ticlui, ticsi, tihăraie, tilişcă, timp, tindă, tip, tipar, titirez, tiv, tâlc,
tâlhar, tâlv, tâmplar, tânăr, tânjală, târg, târâ, târlă, târnă, târtan, târziu, toacă,
toaipă, toamnă, toarce, toartă, toca, toci, tocmai, toiag, tolbă, tolomac, topi, topor, tot,
trage, traistă, trandafir, trăda, trăi, trăsni, trece, trei, treiera, treisprezece, tremura,
trestie, trimite, trist, troahnă, trunchi, trup, tub, tufă, tufli, tulbura, tulichină, tuna,
turca, turmă, turna, turtă, tus(toţi),
Ţ
ţanc, ţap, ţapină, ţară, ţarc, ţarcă, ţăpoi, ţăran, ţărână, ţărm, ţăruş, ţeapă, ţeastă, ţel,
ţelină, ţencuşă, ţesală, ţese, ţiclean, ţif, ţigaie, ţine, ţintă, ţipa, ţipenie, ţiştar, ţiţei,
ţânţar, ţâră, ţâşni, ţâţă, ţâţână, ţugui, ţuhăi, ţurcan, ţurloi, ţurţur, ţuşcă, ţuţănească,
ţuţuian
U
uger, ugui, uimi, uita, ujbă, ulcea, ulei, ulm, ultim, uman, umăr, umbla, umbră, umed,
umfla, umil, umple, un, unchi, unde, ungher, unghi, unghie, uni, unt, untură, urca,
urcior, urdă, ureche, uriaş, urâ, urla, urmă, urs, urzi, usca, ustura, usuc, uşă, uşor

V
vai, val, valah(blah), vale, vară, vargă, varză, vas, vatră, vădi, văduv, văgăună, vălean,
văpaie, văr, vărsa, vătăma, vătui, vechi, vecin, vedea, veghea, velinţă, velniş, veni,
verde, vergea, veste, veşmânt, veşted, viaţă, vierme, viespe, viezure,viitor, vinde,
vindeca, viroagă, vis, vişin, vâlvoi, vâna, vânăt, vânător, vânt, vântura, vârf, vârâ,
vârtos, vâsc, vâşca, vladnic, vlavie, voi, voie, volbură, volum, vorbă, vostru, vraişte,
vrea, vreun, vui, vulpe, vultur,
Z
za, zadă, zaică, zambilă, zamfir, zară, zăbală, zăbavă, zăcea, zăgaz, zăgârnă, zălişte,
zălug, zămisli, zăngăni, zănoagă, zăpăci, zăpârstea, zăplan, zăplaz, zăpsi, zărar,
zărgan, zărghi, zări, zăvod, zbate, zbici, zbiera, zbilţ, zbânţui, zbârci, zbârciog, zbârli,

300
zbârnâi, zbor, zborşi, zbranca, zbrehui, zbucium, zbughi, zbura, zburda, zdragon,
zdreli, zdruncina, zeamă, zeberi, zece, zeghe, zer, zestre, zeu, zgaibă, zgancă, zgardă,
zgău, zgâi, zgâlţâi, zgâmboi, zgândări, zgârcit, zgâria, zgâtie, zgrăbunţă, zgribuli,
zgripţor, zgudui, zgură, zi, zice, zid, zimbru, zimţ, zâmbi, zână, zmeu, zmeură, zoaie,
zor, zorea, zori, zornăi, zumzăi, zurgălău, zvăpăiat, zvâcni, zvânta, zvâr, zvârcoli,
zvârli, zvârlugă, zvon,

301
CAPITOLUL VIII

CONSIDERAŢII ASUPRA ANSAMBLULUI


DE SANCTUARE DE LA SARMIZEGETUSA

Consideraţii asupra sanctuarelor Sarmisegetuzei

I Elemente de calcul generale

1. un an dacic conţine 52 săptămâni ceea ce înseamnă 364 zile(52x7=364 sau 13


luni egale a câte 28 zile fiecare 13x28=364).
2. anul egiptenilor antici conţinea 365 zile împărţit în 12 luni a câte 30
zile fiecare+5 zile adăugate.
3. anul iulian(stil vechi) cu durata de 365,25 zile.
4. anul gregorian(stil nou) cu durata de 365,2425 zile.
5. anul tropic, măsurat precis în zilele noastre, cu durata de 365,2422 zile.

II Elemente de calcul particulare desprinse din analiza numerelor şi măsurătorilor


cuprinse în Marele Sanctuar Circular(MSC) din Sarmizegetusa

1. cercul exterior (1)-104 piese(13x8)


2. cercul lipit de cel exterior (2)- 210 piese (30 cicluri a câte 7 stâlpi)
3. cercul interior din lemn (3)- 84 piese (4 cicluri a câte 21 stâlpi)
4. absida centrală (Templul propriu-zis dacic, închinat Zeului Unic
nevăzut de ochii pământenilor,-Zalmoxe, dovada lipsa statuilor Sale,-spre deosebire
de politeismul greco-roman.)

III Elemente de calcul desprinse din celelalte sanctuare din Sarmizegetusa

302
1. Micul Sanctuar Circular -114 piese(6x19, 19 reprezintă numărul de ani solari
din ciclul Meton. Ciclul Meton reprezintă perioada de 19 ani solari în care anii
lunari, din calendarul ebraic, sau 235 luni sinodice, încep Anul odată cu anul solar
tropic.Luna sinodică conţine 29,5306 zile.)
2. Marele Sanctuar Patrulater din calcar- 4 rânduri de lespezi circulare de
calcar a câte 13 lespezi fiecare(4x13=52, reprezintă anul dacic de 364 zile cu câte 4
anotimpuri egale a câte 13 săptămâni fiecare).7 lespezi circulare mai înalte, ca nişte
mese, la mijlocul celor 4 rânduri (reprezintă cele 7 zile ale săptămânii).
3. Soarele de andezit ajuta la stabilirea orei exacte, a meridianului locului
având şi rolul de teodolit.Cu el calculau unghiurile şi înălţimile răsăriturilor şi
apusurilor stelelor, Soarelui, Lunii şi planetelor la diverse date din an sau la diverse
ore din zi sau noapte.
4. cele două Sanctuare mici, patrulatere, de andezit, aflate pe direcţia
Soarelui de andezit erau probabil dependinţe ale preoţilor.În Sanctuarul din stânga,
locuiau preoţii, iar în cel din dreapta(din care porneşte şi canalul de drenaj, ce trece
pe lângă Soarele de andezit, ocoleşte Marele Sanctuar Circular şi se varsă la vale)
era, probabil, cum am zice în limbaj mănăstiresc, trapeza-locul unde se pregătea
şi/sau se mânca.
5. Sanctuarul mic patrulater de calcar, era spaţiul în care locuiau ucenicii,
discipolii preoţilor.
6. Sanctuarul Mare patrulater de andezit, aflat, pe o terasă, mai sus decât restul
sanctuarelor, era locul în care erau primiţi pelerinii sau poporul ce venea la
sărbători, ori poate că acolo erau primiţi preoţii din teritoriu atunci când din timp
în timp veneau aici pentru a afla ce dată este, ce oră, ce schimbări în calendar erau
făcute pentru armonizarea calendarului cu anul tropic, ce sărbători şi la ce dată, etc.
apoi mergeau în teritoriu şi comunicau poporului hotărârile luate de Marii Preoţi.

Dacii nu erau străini de calculele efectuate de egipteni şi de latini în ceea ce priveşte


armonizarea calendarului cu anul tropic.Anul egiptean, de 365 zile, fiind mai scurt
decât anul tropic, ajungea să parcurgă, după 1508 ani, toate zilele anului tropic,
avansând cu un an faţă de succesiunea anilor tropici(astfel că la 1508 ani egipteni
calendaristici erau doar 1507 ani tropici).
Latinii observă şi ei acest lucru, astfel că Iulius Cezar, în anul 46 î.Hr., introduce
un nou calendar(calendarul iulian-stil vechi) alcătuit de astronomul Sosigene din
Alexandria.Acest calendar iulian a fost valabil, în România, până în 1924.Dar şi
acest calendar, cu durata de 365,25 zile, este inexact.Fiind mai lung cu 0,0078 zile
decât anul tropic, face ca după 384 de ani să fie în urmă cu trei zile faţă de anul
tropic.Din această cauză a fost înlocuit, în timpul Papei Grigore al XIII-lea, sec.
XVI, de către astronomul italian Lilius, cu un nou calendar numit calendarul

303
gregorian(stil nou).Acest calendar a intrat în vigoare în România după
1924.Calendarul gregorian, fiind mai lung cu 0,0003 zile decât anul tropic, întârzie
faţă de acesta cu o zi la 3300 ani.
Aşadar, dacii au încercat şi ei, într-un mod propriu, să găsească o modalitate
simplă şi practică în această încercare de a armoniza calendarul cu anul tropic.Cum
au reuşit acest lucru?
Ştim din Marele Sanctuar patrulater de calcar, că Anul dacic avea 364 de zile, 4
anotimpuri egale a câte 13 săptămâni şi că săptămâna avea şapte zile.De asemenea
erau 13 luni a câte 28 zile fiecare.În această formă, la prima vedere, ar părea că
Anul dacic era cel mai inexact dintre calendarele vremii sale, fiind mai scurt cu
1,2422 zile decât anul tropic(şi într-adevăr aşa este, dar vom vedea că în realitate, tot
la doi ani, dacii făceau corecţia de 2,4844 zile, astfel că Anul dacic şi anul tropic
începeau în aceeaşi zi).Astfel că nu le era necesar un calendar foarte exact întrucât
făcând aceste corecţii la doi ani erau în armonie cu anul tropic.La 294 de ani anul
dacic parcurgea toate zilele dintr-un an tropic, astfel că 294 ani dacici însemnau 293
ani tropici.Dacii ştiau asta deoarece, dacă adunăm numărul 210(nr. stâlpilor de
piatră de pe cercul nr.2) cu 84( nr. stâlpilor de lemn din cercul nr.3) obţinem 294,
numărul de ani în care anul dacic ajunge cu un an mai mult decât succesiunea
anilor tropici.Coincidenţă?
Dar de unde ştim că la doi ani făceau corecţia de 2,4844 zile?de ce nu în fiecare an
sau la trei ani?
Să ne orientăm atenţia din nou la Marele Sanctuar Circular.Cercul exterior din
piatră este format din 104 piese.La prima vedere pare neobişnuit acest număr, dar
dacă ne gândim că acesta reprezintă de două ori numărul 52, dintr-o dată, totul
capătă sens.52 reprezintă numărul de săptămâni dintr-un an, iar dacă vrem să
vedem câte zile are anul acela, înmulţim 52 cu 7 şi avem răspunsul,364 de
zile.Aşadar, o rotaţie completă a cercului exterior de piatră di Marele Sanctuar
Circular se efectua la o dată la doi ani.Atunci, efectuau corecţiile necesare.De ce nu
după un an?Pentru că ar fi stricat simetria anului perfect.Toate lunile egale, cu câte
28 de zile fiecare, anotimpurile egale a câte 13 săptămâni fiecare(91 zile).Măcar un
an trebuia păstrată această „perfecţiune”, altfel lumea pierea în haos(asta spune
multe şi despre religia lor şi despre psihologia şi mentalităţile lor).Dar de ce nu
făceau corecţia după trei, patru, cinci ani sau mai mulţi?Răspunsul este simplu(dacii
erau oameni simpli, cu simţ practic, înţelepţi şi extrem de inteligenţi, contrar părerii
istoricilor care îi consideră barbari..).Dacă treceau prea mulţi ani până să se facă
corecţia, decalajul între anul tropic şi cel dacic ar fi fost prea mare(de ex. după 5
ani, anul dacic precede anul tropic cu 6,211 zile), ceea ce ar fi condus la probleme
pentru popor dacă la fiecare 5 ani trebuiau adăugate 6 zile.Ar fi fost greu pentru
sărbători, pentru agricultură, etc. să muţi totul cu 6 zile la fiecare 5 ani.Ar fi creat
un haos de nedescris.În schimb, la doi ani, 2,4844 zile sunt mai uşor de adăugat.O zi

304
la începutul anului pe 22 decembrie şi alta la mijlocul anului, după care următorul
an are din nou 364 de zile şi tot aşa.
Astfel înţelegem de ce cercul exterior(cu 104 pietre) al Marelui Sanctuar
Circular numără doi ani şi nu unul sau mai mulţi.
Legat de aceste consideraţii, aş dori să citez din cartea d-lui Vasile
Ureche(membru al Uniunii Astronomice Internaţionale) „UNIVERSUL-
Astronomie”- vol.I, editura DACIA, Cluj-Napoca 1982, cap. 2 „Timpul şi măsurarea
lui”, pag. 60, următorul pasaj:
„S-au imaginat calendare solare mai precise decât cel gregorian.
…………………………..
S-au propus mai multe proiecte de reformare a calendarului gregorian.Un proiect
simplu şi aparent convenabil propune ca TOATE CELE PATRU TRIMESTRE
ALE ANULUI SĂ FIE EGALE, AVÂND FIECARE 13 SĂPTĂMÂNI(91 DE
ZILE).Prima lună a fiecărui trimestru ar avea 31 de zile iar următoarele două câte
30 de zile.În acest mod fiecare trimestru şi fiecare an ar începe în aceeaşi zi a
săptămânii.În anii simpli s-ar adăuga o zi suplimentară(de repaus) între 30
decembrie şi 1 ianuarie, iar în anii bisecţi două asemenea zile(una între 30 iunie şi 1
iulie).”
Nu ştim dacă d-ul Ureche a cercetat calendarul dacic (noi credem că nu) dar
varianta expusă de domnia-sa seamănă foarte mult cu calendarul dacic.De fapt,
singura diferenţă ar fi împărţirea în luni.Anul dacic(dacă nu ne înşelăm)avea 13 luni
a câte 28 zile=364 zile.Iar anul D-lui Ureche are 364 zile împărţite în 12 luni şi 4
trimestre egale(fiecare trimestru având o lună de 31 zile şi următoarele două de
30.Dar chiar şi aşa, e mai uşor de calculat în ce zi a anului pică o dată oarecare în
calendarul domniei sale decât în actualul calendar gregorian în care nu ştim bine
nici câte zile au toate lunile!).
În rest asemănările cu anul dacic, inclusiv cu cele două zile adăugate pentru
corecţie, sunt cutremurătoare.Toate acestea fac ca Anul dacic să fi fost nu numai
pentru vremea lui dar chiar şi pentru vremea noastră, cel mai simplu şi mai precis
calendar, cu toată aparenta sa imprecizie şi singurul capabil să înlocuiască
calendarul gregorian fără a produce disfuncţii în desfăşurarea acţiunilor.Vedeţi ce
strămoşi avem?

Dar noi am observat că în afara funcţiei calendaristice, Marele Sanctuar Circular


are şi alte funcţii.
I -Una dintre este aceasta, calcularea Anului Lumii dacic.Cum dovedim?
Astfel:
-o rotaţie completă a cercului 1 exterior din piatră(104 piese) reprezintă 2 ani.
-o rotaţie completă a cercului 1 exterior din piatră(104 piese)-2 ani-este numărată de
fiecare din cei 7 stâlpi(6+1) ai fiecărui ciclu(din cele 30 totale) ai cercului nr. 2 din

305
stâlpi de piatră.Asta înseamnă că cercul nr. 2(210 piese-30 cicluri a câte 7 piese),
execută o rotaţie completă la fiecare 420 ani.
-o rotaţie completă de 420 ani a cercului nr. 2 din stâlpi de piatră(210 piese) este
numărată de fiecare din cei 84 de stâlpi de lemn ai cercului nr.3.Asta înseamnă că
cercul nr. 3 din lemn(84 piese) execută o rotaţie completă în 35.280 ani.Acesta este
Anul Lumii dacic. Cercul de 84 de stâlpi de lemn este împărţit în patru, fiecare
având 21 de stâlpi.Această împărţire ne arată Anotimpurile(egale şi ele între ele
precum anotimpurile anuale) Anului Lumii, cu două Echinocţii şi două
Solstiţii.Anotimpurile Lumii se schimbă o dată la 8820 de ani.Când vine Solstiţiul de
Iarnă al Anului Lumii, avem o glaciaţiune iar când vine Solstiţiul de Vară al Anului
Lumii avem arşiţă mare(evident, media temperaturii pe acea perioadă îndelungată).
Probabil, o dată la 35.280 ani Soarele va răsări exact pe direcţia Absidei Centrale
(a Marelui Sanctuar Central) la Solstiţiul de iarnă a acelui an.
Absida Centrală are o abatere destul de mare.Nu este perfect orientată pe direcţia
răsăritului Soarelui la Solstiţiul de iarnă din 22 decembrie.Eroarea e prea mare(15
grade după Dan Oltean, în cartea „RELIGIA DACILOR” ,pg. 260-261) ca să poată
fi pusă pe seama neştiinţei dacilor(erorile de amplasare a sanctuarelor nu depăşesc 5
grade şi chiar şi aceste 5 grade s-ar putea explica ca o medie a înclinaţiei eclipticii.La
pct. maxim ar fi 35 grade 23`47`` iar la pct. minim 23 grade 25`57``.Înclinaţia medie
ar fi de 29 grade 25`47``.Posibil ca dacii să fi calculat această medie, ceea ce ar
rezulta diferenţa de 5 grade în amplasarea sanctuarelor.Anticii ştiau aceste lucruri
aşa că nu avem motive să credem că dacii nu ştiau.)
Spre deosebire de Dan Oltean, noi am ajuns la o altă concluzie.Abaterea de 15
grade este făcută cu bună ştiinţă în sensul că ne arată foarte precis că anul dacic
începe la 22 decembrie la Solstiţiul de iarnă dar neamplasarea precisă a Absidei
Centrale pe direcţia Răsăritului Soarelui la Solstiţiul de iarnă ne arată nu o eroare
de proiectare sau de construcţie sau de măsurare, ci este o mărturie de credinţă
zalmoxiană că dacii NU SE ÎNCHINAU SOARELUI(CREAŢIEI) CI SE
ÎNCHINAU CREATORULUI, UNUI ZEU PRECUM SOARELE, DAR FĂRĂ A FI
CONFUNDAT CU ACESTA.ZEUL DACILOR NU ERA REPREZENTAT PRIN
STATUI SAU CHIPURI CI ERA SIMBOLIZAT PRIN SOARE.PRECUM
SOARELE ESTE UNUL AŞA ŞI ZEUL LOR ESTE UNUL, PRECUM SOARELE
DĂ CĂLDURĂ, LUMINĂ, VIAŢĂ ŞI FĂRĂ EL NIMIC NU AR PUTEA
SUPRAVIEŢUI, TOT AŞA ŞI ZEUL DACILOR, FĂRĂ EL, FĂRĂ LUMINA ŞI
CĂLDURA IUBIRII SALE LUMEA AR DISPARE.
ACESTA ESTE MESAJUL PESTE MILENII AL PREOŢILOR CĂLUGĂRI
ZALMOXIENI CELOR PREGĂTIŢI SĂ-L PRIMEASCĂ!!!
Dacă geto-dacii ar fi fost politeişti, având aceeaşi zei ca grecii şi romanii, atunci ar fi
o enigmă(dacă nu o blasfemie) de ce latinii, după cucerirea Daciei, au dispus
distrugerea Sanctuarelor din ansamblul de Sanctuare de la Sarmizegetusa

306
Regia.Templele închinate aceloraşi zei, cărora latinii se închinau, ar fi fost inutil de
dărâmat întrucât cuceritorii le puteau folosi mai departe.Alta era situaţia dacă era
un Zeu(sau mai mulţi) complet diferit de Panteonul greco-latin.Cum adepţii
politeismului geto-dac afirmă că strămoşii noştri se închinau lui Hermes(Şermeş-
Şarmaş-Şarmoş-Armoş-Sarmas-Sarmis."Sarmis-e-getuza"=Hermes e
Viteazul,Apărătorul), lui Marte, Jupiter, etc. rămâne de admirat(şi de explicat)
curajul latinilor de a distruge Templele acestor zei,la care ei înşişi se închinau, în loc
de a le aduce ofrande drept mulţumire pentru victoria obţinută împotriva
dacilor.Ciudat mod de a răsplăti ajutorul zeilor în război.Însă noi credem, mai
curând, că dacii erau monoteişti(deci complet diferiţi de latinii politeişti) iar când
romanii i-au învins, au învins şi divinitatea unică geto-dacică, şi în acest caz,
distrugerea Sanctuarelor era nu numai permisă, ci şi obligatorie pentru a arăta
celor rămaşi în viaţă că nu numai armata romană e mai puternică ci şi zeii
romanilor.Astfel, distrugerea Sanctuarelor capătă sens în această viziune monoteistă
dacică.

II -O a 2-a funcţie a Marelui Sanctuar Circular ar fi cea profetică în sensul că


numerele conţinute în stâlpi, pietre combinate între ele în diverse variante dau
diferite alte numere.Noi credem că aceste numere sunt ani, fatidici, pentru Istoria
dacilor şi a românilor.Singura problemă este că nu am găsit un an de referinţă sigur
pentru a putea calcula anii ulteriori.
Noi am găsit mai mulţi ani de referinţă dar nu putem şti care dintre ei ar fi cel
adevărat.Poate nici unul, poate altul pe care nu-l bănuim.O cercetare
pluridisciplinară ar rezolva poate această problemă.Propunem următorii ani:
-cca.84-82 î.Hr. Burebista Întemeiază Regatul puternic geto-dac.
-cca.44 î.Hr. Burebista asasinat
-naşterea lui Hristos, „Soarele Dreptăţii” cum e numit în Psalmi şi în imnologia
creştin-ortodoxă-Zeul de Aur (Hris=Aur în l. greacă şi TOS-TEOS=Zeu,
Dumnezeu).Soarele este asemănat cu aurul(şi invers) după cum Luna este
asemănată cu argintul(şi invers).
-cca.88 d.Hr. venirea lui Decebal la putere
-naşterea lui Zalmoxe, dar nu se ştie când.
-sau alt moment astronomic, istoric sau de altă natură, momentan imposibil de
determinat

307
Metodologia calculării

Am folosit următoarele numere din Marele Sanctuar Circular:


-104(cercul exterior din piatră nr.1)
-210(cercul din piatră nr.2)
-84 (cercul nr.3 din lemn)
-34 (Absida Centrală)

Am folosit diverse combinaţii de 2,3 sau mai multe numere, astfel:


34+84=118
34+104=138
84+104=188
104+84+34=222
34+210=244
210+84=294
210+104=314
210+84+34=328
104+210+34=348
104+210+84=398-34=364
104+210+84=398
210x2=420
104+210+84+34=432
328+222=550
348+222=570
398+222=620
222+420=642
432+222=654
348+328=676
398+328=726
348+398=746
432+328=760
432+348=780
432+398=830
398+328+222=948
348+398+222=968
432+328+222=982
348+398+328=1074
432+348+398=1178
348+398+328+222=1296
432+348+328+222=1330

308
432+328+222+398=1380
432+348+398+222=1400
432+348+398+328=1506
432+348+398+328+222=1728

Dacă luăm ca an de referinţă Naşterea lui Hristos, atunci ar fi următorii ani:


-118 d.Hr.(117d. Hr. a murit împăratul Traian)
-138
-188
-244
-294
-314( 313 d.Hr. edictul de la Milano, legalizarea creştinismului)
-328 (325d. Hr. Sinodul Întâi Ecumenic de la Niceea)
-348
-364 (Iulian Apostatul reinstaurează politeismul în dauna creştinismului)
-398
-420
-432
-550
-570
-620
-642
-654
-676
-726
-746
-760
-780
-830
-948
-968( aprox. cucerirea Ardealului de către huni, de atunci Ardealul nu a mai fost
condus de domni pământeni daco-români-cu excepţia câtorva părţi-până la Mihai
Viteazu şi Horia).
-982
-1074( domnitorul Vlad ce apare în Codex Rohonczi, s-ar putea să fie ultimul daco-
român, -după Gelu, Glad şi Menumorout-,care a condus Ardealul până la Mihai
Viteazu şi Horia).
-1178
-1296

309
-1330( bătălia de la Posada când Carol Robert d`Anjou, Regele Ungariei a vrut să
cucerească Valahia).
-1380
-1400
-1506(1504 a murit Ştefan cel Mare)
-1728 (1711 după bătălia de la Stănileşti, Dimitrie Cantemir, ultimul domnitor daco-
român pământean pleacă în Rusia.Din acel moment, Moldova nu va mai fi condusă
niciodată de domnitori pământeni daco-români, ci de fanarioţi sau masoni-inclusiv
în zilele noastre.La fel se va întâmpla cu Valahia, Ţara Românească, după omorârea
lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi la 16 august 1714.Din acel moment,
Valahia va fi condusă doar de masoni, fanarioţi şi străini de neam, limbă şi credinţă
inclusiv în zilele noastre).
După 1728 nu mai apare nici un număr în Marele Sanctuar Circular, ceea ce
înseamnă că de la acea dată, daco-românii, încet dar sigur, vor ieşi din Istorie(cel
puţin cei mai buni, restul, care vor rămâne, nu se vor mai ridica la nivelul celor din
vechime.Tot poporul daco-get era şi după cucerirea Daciei de către Traian, doar că
cei mai buni ori muriseră în lupte, ori migraseră către vest ori au fost luaţi ca
sclavi.Cei ce au rămas nu s-au ridicat la nivelul celor dinainte astfel că tradiţia s-a
estompat cu putere.La fel s-a întâmplat şi în zilele noastre,pe cei mai buni daco-
români, cele două războaie mondiale şi comunismul ori i-a omorât, ori i-a făcut să
migreze ori i-a distrus, încât poporul român care e acum, nu se mai ridică la nivelul
poporului român de la începutul sec.XX!)
Acesta a fost rolul cuceririi Daciei atunci ca şi acum, distrugerea fondului genetic,
limbii, tradiţiilor, religiei, aşa încât să supravieţuiască doar cei ticăloşiţi, fără
demnitate, fără tradiţii, fără Istorie.
Noi, epigonii de azi, ne minunăm doar de realizările celor din vechime incapabili
de a transmite( necum să mai şi creăm o civilizaţie originală) urmaşilor noştri
respectul, dragostea, mândria, demnitatea de a fi urmaşii acestor moşi şi strămoşi ai
noştri.Undeva, Firul a fost rupt, reînnodat, apoi iarăşi rupt, iar acum, ne chinuim o
mână de oameni să-l reînnodăm, însă e din ce în ce mai greu, pentru că sunt o
mulţime de obstacole de tot felul şi ce e cel mai grav, e că nu suntem deloc
uniţi.Politic, da dar în rest….Dumnezeu cu mila.Vedeţi, Ţara asta minunată, sfântă,
a ajuns să fie distrusă, murdărită, pângărită dar şi plata pentru acestea nu se lasă
aşteptată căci o vorbă din bătrâni zice că” Dumnezeu nu bate cu bota(bâta)”.Dar să
nădăjduim că asemenea versurilor din Imnul Naţional ne vom deştepta din somnul
cel de moarte şi vom deveni ceea ce ar trebui să fim.

III –O a treia funcţie a Marelui Sanctuar Circular ar putea fi(deşi datele nu sunt
exacte, sunt foarte apropiate de cele moderne) de planetariu.

310
1.Soarele este Absida Centrală(34 piese, 21+13 stâlpi, respectă seria lui
Fibonacci a numărului de aur.De ex. 1,1,2,3,5,8,13,21,34,55,89,..etc.).Acesta este,
după noi şi Templul sau Sanctuarul propriu-zis închinat divinităţii supreme
Zalmoxe.Este, asemănător Templului iudaic, Sfânta Sfintelor, (unde la iudei doar
Marele Preot intra acolo şi doar odată pe an).Acest număr 34 se divide doar cu 1,
2,17 şi 34.Ar putea semnifica, la un an înveţi să mergi, la doi ani înţărcarea copilului
de către mamă, la 17 ani intrarea în maturitate, iar la 34 ani maturitatea deplină sau
dreptul de a intra în absidă doar a preoţilor sau ucenicilor care au minimum 34 de
ani, sau orice altă explicaţie.Ar putea avea desigur şi o explicaţie spirituală, ar putea
fi nişte trepte de iniţiere religioase.După un an eşti ucenic, după doi ani eşti lăsat să
aplici ce ai învăţat, după 17 ani devii preot zalmoxian cu dreptul de a învăţa şi pe
alţii după 34 de ani poţi deveni Mare Preot sau/şi Rege.
Dar am putea considera şi cele două numere 21 şi 13 ca importante, ba chiar
mai importante decât cele de dinainte pentru că Absida Centrală este formată clar
din două grupe distincte de stâlpi de lemn.O grupă conţine 13 stâlpi iar cealaltă
conţine 21 de stâlpi.Ce ar putea semnifica?la 13 ani băieţii încep să înveţe arta
războiului, fetele se pregătesc pentru viaţa ce le aşteaptă, iar la 21 de ani se termină
perioada de învăţare şi devin stăpâni pe propria soartă gata să ia viaţa în piept?Cine
poate şti?
2.Mercur este cercul nr. 3 din stâlpi de lemn în nr. de 84 de piese.Azi se ştie că
perioada de revoluţie a lui Mercur în jurul Soarelui este 88 de zile.
3.Venus este cercul nr. 2 din stâlpi de piatră în nr. de 210 piese.Venus are
mişcarea de revoluţie de 225 zile
4.Terra este cercul nr.1 exterior din piatră (104 piese).Perioada de revoluţie este
de 365,2563604(anul sideral).Anul tropic 365,2422.

IV –O a patra funcţie ar fi aceea de arăta zilele importante de peste an, legate de


religie, de agricultură, de păstorit sau de orice altceva.Sărbătorile aveau ca punct de
referinţă începutului anului dacic la 22 decembrie (Undrea) şi în funcţie de această
dată se numărau 104 zile, 210, 84, 34 sau combinaţii ale acestora.De asemenea, cele
patru momente importante ale anului, Solstiţiile şi echinocţiile.
Acestea ar fi numerele după care am putea socoti sărbătorile:
104,210,84,34 apoi 21,42,13,8,52,26,7,17,2, sau combinaţii din primele patru
numere(104,210,84,34) 364,348,328,314,294,244,222,188,138,118

V –O a cincea funcţie ar fi cea geometrică-matematică.Ar putea conţine, diverse


raporturi şi expresii matematice pe care însă nu le putem găsi încă.Cu siguranţă
însă trebuie să fie.Construcţia prin ea însăşi conţine toată ştiinţa dacilor din acea
perioadă.Ei ştiau că latinii îi vor distruge, călugării zalmoxieni proorociseră aceasta,
astfel că au vrut să lase în urmă Testamentul civilizaţiei lor cu toate cunoştinţele lor,

311
dar nu pentru oricine, ci doar pentru cei pregătiţi să le primească şi să nu ajungă pe
mâinile celor ce nu trebuie să cunoască aceste lucruri.Oricum, erau foarte avansaţi
pentru nişte „barbari”(!?).Rămâne ca o cercetare pluridisciplinară făcută de
adevăraţi patrioţi să aducă lumină în toate aspectele discutate până acum şi să fim
mândri cu moşii şi strămoşii noştri cinstindu-le memoria şi apărând şi transmiţând
aceste informaţii urmaşilor, prietenilor şi cunoscuţilor noştri.Căci dacă nu vom face
aceasta, ne vom face părtaşi celor ce vor să distrugă acest neam şi lumea întreagă şi
ne va ajunge blestemul strămoşesc pentru că ne-am lepădat de moşii şi strămoşii
noştri!

312
CAPITOLUL IX
CONSIDERAŢII ASUPRA ORIGINII CELOR TREI CULORI
„ROŞU,GALBEN,ALBASTRU”

de Sebastian Vîrtosu

Cu siguranţă,aceste trei culori,Roşu,Galben,Albastru nu apar întâmplător în


alcătuirea drapelului naţional daco-român.Ele vin dintr-o tradiţie multimilenară,ale
cărei semnificaţii,în parte,s-au pierdut,înlocuite,în perioada comunistă,cu alte
semnificaţii adaptate propagandei de atunci.Desigur,interpretările date de
comunişti celor trei culori,nu sunt obligatoriu false,dar reflectă doar planul material
pământesc,ignorând latura spirituală,ideatică a simbolismului celor trei
culori,care,întâmplător sunt şi cele trei culori de bază din cercul culorilor(aşa cum
vă poate confirma orice artist plastic).
Pentru a nu lungi discursul,să purcedem aşadar la drum.

„ROŞU” -este culoarea care are cele mai multe valenţe,cele mai multe semnificaţii şi
simboluri din vremuri imemoriale.Este acel ocru în care se vopseau vasele din lut
găsite în diverse culturi străvechi,în care se vopseau morţii pentru a avea viaţă
veşnică dincolo de moarte.Primul înţeles ar fi,deci,”Sângele” şi implicit „Viaţa”.În
Sf.Scriptură(VechiulTestament) Dumnezeu opreşte,sub pedeapsa cu
moartea,consumarea sângelui animalelor.Sângele este viaţa şi nu poate fi
consumat,nici crud,nici gătit,fără a altera Viaţa.Sângele animalelor,putea fi folosit
doar într-un singur scop,atunci când erau jertfite pe un altar unei zeităţi,prin
stropirea altarului cu sângele animalului respectiv,atât şi nimic mai mult.Sângele
animalului şi jertfirea sa,înlocuiau jertfirea oamenilor pentru păcatele lor şi
urmărea,deasemeni,obţinerea iertării şi binecuvântărilor de la zeul respectiv.Iar din
această perspectivă,nici o religie nu face excepţie,unele religii chiar,jertfind oameni
şi nu animale zeului căruia i se închinau(dar şi aici sunt diferenţe notabile,în timp ce
în unele religii erau sacrificaţi prizonierii de război,hoţii,criminalii de rând sau cei
cu handicapuri motorii sau/şi psihice şi care erau sacrificaţi fără voia lor,alte
religii,cum ar fi cea geto-dacică,oamenii care erau jertfiţi se ofereau de bunăvoie şi
erau aleşi dintre cei mai buni,mai înţelepţi războinici şi care erau sănătoşi fizic

313
sau/şi psihic).Dar culoarea roşie nu are doar această simbolistică a sângelui,a vieţii şi
a morţii(sau a jertfei,fie asumată sau forţată),ci simbolizează şi FOCUL lăsat de
Regina Hestia(sau zeiţa Hestia,fiica cea mare şi întâiul copil născut de Rhea soţia lui
Cronos-Saturn şi sora lui Zeus-Jupiter).Desigur,focul a fost dat oamenilor de către
Prometeu,după mitologia greacă,iar acest foc este diferit de cel dăruit de Regina şi
zeiţa Hestia.Focul dăruit de ea este focul din vatra casei,focul din cămin,care
încălzeşte,ocroteşte,apără,uneşte familia,tribul,poporul.Este focul care
purifică,curăţeşte,nu distruge,nu omoară,decât dacă este întinat de oameni răi.În
antichitate,acest foc era întreţinut veşnic de către fecioare,numite vestale(latinii o
numeau pe Hestia,Vesta) şi dacă vreuna îşi întina castitatea era omorâtă pe
loc.Grecii antici,când plecau peste mări şi ţări,luau cărbuni din vatra de acasă şi în
locul în care ajungeau,aprindeau focul cu acei cărbuni şi astfel acel loc străin le
devenea familiar şi se simţeau ca Acasă în familie,deasemeni,când un tânăr întemeia
o nouă familie,lua cărbuni din casa părintească şi aprindea cu ei vatra nouă din casa
lui.Astfel se permanentiza o legătură vie între părinţi şi copii şi după ce aceştia
plecau la casa lor.Sintagma,”Moşii şi Strămoşii noştri” se referă la această
continuitate neîntreruptă,la această filiaţie,dintre părinţi şi urmaşi de-a lungul
veacurilor şi mileniilor,iar focul dăruit de Hestia era liantul şi suportul material.El
simboliza,IUBIREA,CĂLDURA IUBIRII,CURĂŢIA,CREDINCIOŞIA membrilor
familiei respective a soţiei faţă de soţ şi a soţului faţă de soţie,a copiilor faţă de
părinţi sau a familiei faţă de ginta sau tribul din care făcea parte(sau mai târziu,din
naţiunea din care făcea parte).
Culoarea Roşie simbolizează şi IUBIREA,PUTEREA,AUTORITATEA.În
creştinismul ortodox,Roşul simbolizează pe Dumnezeu-Tatăl,cf.evangheliei după
Ioan cap.3 vers.16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul
Său Unul-născut,pentru ca oricine crede în El să nu piară,ci,să aibă viaţa veşnică”.

GALBEN -simbolizează Soarele,Lumina,Divinitatea Supremă Unică,


Adevărul,Dreptatea.Strămoşii noştri geto-dacii se considerau RA-MANI adică Fiii
Soarelui şi prin aceea că erau blonzi(părul galben îi făcea să creadă că sunt înrudiţi
cu Soarele,care este galben).În creştinismul-ortodox
Galbenul simbolizează pe Dumnezeu-Fiul Iisus Hristos,”Soarele dreptăţii”,care de
bunăvoie S-a jertfit pentru noi oamenii,pentru a fi scoşi de sub robia păcatului şi a
morţii o dată pentru totdeauna.

ALBASTRU -simbolizează Cerul,Raiul,Puritatea,Curăţia,Inocenţa,Simplitatea,locul


diferit de Pământ în care nimic întinat nu poate ajunge.Strămoşii noştri geto-daci se
considerau Fiii Cerului(Uranus) şi prin aceea că aveau ochii albaştri.În creştinismul
ortodox Albastrul simbolizează pe Dumnezeu-Duhul Sfânt.
ÎN LOC DE EPILOG-Concluzii

314
Dorim să insistăm asupra câtorva probleme puţin dezvoltate în celelalte capitole
şi anume despre neamul hetiţilor.
Se acreditează ideea cum că cei ce ar fi trebuit să fie numiţi cu adevărat hetiţi, nu
sunt de origine indo-europeană, ci semitică şi că de fapt aceşti semiţi sunt adevăraţii
hetiţi.Ce este curios cu adevărat este faptul că deşi nu se ştia nimic despre hetiţi, în
afara referinţelor biblice, până acum 120 de ani, deja s-a putut stabili că mai înainte
de hetiţii indo-europeni, au existat alţi hetiţi, cei semitici.Aşteptăm, cu interes,
descoperirea evreilor indo-europeni precum şi a daco-românilor semitici(sau chiar a
ruşilor, germanilor, francezilor 100% semitici), pentru că se pare că sunt câte două
popoare, cu acelaşi nume, dar cu origini diferite, indo-europeană sau semitică.
Lăsând gluma la o parte, să încercăm să explicăm această anomalie, ca două
popoare cu acelaşi nume să aibă origini diferite.
Prima explicaţie şi cea mai convingătoare este aceea că este o mistificare a
Ocultei Masonice, care imediat şi-a pus în mişcare maşinăria perfectă de
dezinformare prin „savanţi de renume mondial” care să taie avântul celor ce ar
îndrăzni să facă vreo legătură istorică între fiii lui Het, hetiţi, geţi, daci şi români.Fiii
lui Het, hetiţii, geto-daco-românii trebuie să dispară din lume şi Istorie, acesta este
Idealul de milenii al Ocultei diabolice Masonice.
Balada populară „Mioriţa”, tocmai acest lucru îl redă(într-un mod genial), lupta
dintre forţele oculte ale celui Rău, împotriva celor buni, blânzi, smeriţi, care nu se
tem de moarte şi nu fug de ea, ci o acceptă cu bărbăţie şi demnitate, ştiind că dincolo
de lumea asta materială este lumea veşnică a lui Dumnezeu.
A doua explicaţie ar fi că un anume popor semit, din motive ce ne scapă, a
preluat numele fiilor lui Het, autonumindu-se „hetiţi”(deşi hetiţii indo-europeni
erau de fapt adevăraţii hetiţi-de fapt erau şi cei mai vechi, ca urmaşi ai lui SET, fiul
lui Adam şi al Evei, ce l-a înlocuit pe Abel cel ucis de Cain).Acelaşi lucru se întâmplă
astăzi cu poporul român, care se vede nevoit să accepte că mai este un popor, tot în
aceeaşi ţară, dar de altă origine(probabil hamito-semitică după ultimele cercetări,
sau indo-europeană-dar fără dovezi lingvistice care s-o susţină convingător) şi
anume etnia ţigănească, sau cum se „autointitulează” ei înşişi, RROMI(uneori cu
doi „R”, cel mai des cu unul singur).
Cum e posibil aşa ceva?şi comunitatea internaţională nu zice nimic, din contră,
îi sprijină puternic financiar şi politic, în dauna populaţiei originale daco-româneşti,
cu mult mai veche decât ei şi în orice caz, locuitoare a Daco-României cu mult
înainte de apariţia ţiganilor în această ţară.De fapt, chiar se ştie când au sosit ţiganii
în Daco-România.În jurul anului 1400, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, un

315
oarece număr de ţigani au cerut voie domnitorului sus-amintit, să se stabilească în
Moldova.Alexandru cel Bun(onorându-şi numele) le-a permis.
Astăzi se înmulţesc ca iepurii, ajutaţi cu bani, ajutoare şi cu sprijin tacit politic
şi economic(numai departe, de ex., în perioada în care bieţii daco-români stăteau la
vizele pentru ţările occidentale, cu săptămânile şi lunile, în soare, frig, ploaie, aceşti
„romi” plecau şi făceau afaceri în stilul lor caracteristic.Puteţi vedea bogăţia
ţiganilor în multe părţi ale ţării.Iar cei săraci cu adevărat, sunt foarte puţini, de
fapt, în rândul daco-românilor cei săraci sunt mai mulţi decât săracii din etnia
ţigănească.Şi nu pentru că daco-românii sunt leneşi şi corupţi, cum Oculta Masonică
ne tot împuie capul la televizor, ci pentru că nu suntem sprijiniţi la nivel naţional,
european şi mondial, ca hunii, ţiganii, etc. Chiar dacă un daco-român e vrednic să
conducă o instituţie, o uzină, un partid, acesta nu va fi sprijinit prin nici o pârghie,
financiară, politică sau economică, ci din contră, va avea numai piedici şi culmea,
cele mai multe piedici le va avea de la cei de un neam cu el, care pentru a câştiga cât
mai mulţi bani, vor prefera pe cel de altă etnie-ţigănească, maghiară sau alta).
Din 1989 până astăzi s-au făcut(dacă datele nu sunt mistificate de Oculta
Masonică, ci sunt reale)aproape 15 milioane de avorturi în rândul populaţiei daco-
române!!Evident, vina aparţine celor ce le-au făcut, dar în egală măsură şi a
AUTORILOR MORALI din etnia daco-română sau străină, de la conducerea
României, care printr-o sărăcie dirijată, controlată, perpetuată într-o falsă tranziţie,
i-au adus pe bieţii daco-români la disperare şi la astfel de acte grave.Nicicând în
istoria acestui neam, pentru care copiii erau cel mai frumos dar de la Dumnezeu, nu
s-a mai văzut ca femeile daco-române (şi cu acordul bărbaţilor şi al medicilor, care
ar fi trebuit să fie primii care să apere viaţa) să-şi ucidă pruncii.Dacă neamul nostru
daco-român, iubitor de copii, a ajuns să facă astfel de fapte, înseamnă că sfârşitul
lumii spre care ne îndreaptă de milenii-şi cu o tenacitate demnă de o cauză mai
bună-Oculta Masonică, nu mai e departe.
Dacă cel mai blând şi cuminte popor face astfel de fapte cumplite, orice
comentariu este de prisos.
Revenind la poporul hetit, dacă cineva i-a preluat numele, autointitulându-se
Het , se cheamă în limbaj contemporan, furt de drepturi intelectuale, furt de
identitate, trafic de false identităţi, fals şi uz de fals.Toate acestea dacă ar fi fost
făcute de oricare alt popor, ar fi fost în 24 de ore bombardat sau, mai „rafinat”,
distrus economic, financiar şi politic.
Dovada pe care „savanţii” Ocultei Masonice o aduc în discuţie pentru a
susţine ipoteza că adevăraţii hetiţii erau semiţi şi nu indo-europeni(adică geto-daci,
strămoşii românilor de azi), este sub forma unor texte găsite pe tăbliţe şi care după
traducere au relevat că fiecare paragraf, descriptiv sau nu, începe cu cuvintele „În
limba hatti”(adică în limba heţilor sau hetiţilor ce locuiau acea parte a Anatoliei,
înainte de cucerirea lor de către ulteriorii indo-europeni, ce le-au preluat

316
numele).Aici avem cunoscutul procedeu după care, adevăratul hoţ strigă „Hoţul”,
ca să abată atenţia lumii de la el şi s-o dirijeze spre cel ce n-are nici o vină, decât
eventual că există.
Cuceritorii indo-europeni aveau o limbă proprie, nu erau nevoiţi să preia
(doar) numele unei populaţii şi/sau unei limbi cu care nu aveau grade de înrudire
directă.Şi de ce, nişte cuceritori, să preia limba învinşilor sau numele lor şi nu
invers?ar fi primul caz în Istorie să se întâmple asta.De fapt, în loc de cuceritori, ar
fi fost învinşi, care doar credeau că au cucerit pe cineva.
Iar dacă se va dovedi că Fiii lui Het, hetiţii, geţii, daco-românii sunt acelaşi
neam întins pe cel puţin şapte milenii de Istorie scrisă, nu mai contează dacă sunt de
origine indo-europeană ori semită, ci va conta, vechimea şi importanţa Neamului
nostru Heto-daco-român, va conta că este Adevăratul Neam Ales de Dumnezeu, ca
în smerenie, curăţie, credinţă, iubire şi nădejde, să-şi ducă destinul hărăzit până la
capăt prin zalmoxianismul monoteist, iar la venirea Mântuitorului Hristos, prin
creştinismul dreptmăritor(ortodox).
Dealtfel, istoricul latin de origine iudaică, Iosif Flavius, aminteşte pe esenienii
din Palestina, comparându-i prin felul de a fi şi vieţuire cu preoţii-călugări
zalmoxieni precreştini din Dacia, numiţi în greceşte „Ktistai” sau „Polistai”, iar în
daco-română, „Întemeietori”(de aşezări ori oraşe).
Sunt cercetări recente care susţin că Sf. Ioan Botezătorul şi chiar Iisus Hristos
n-au fost străini de felul de vieţuire şi gândire al esenienilor, care după mărturia lui
Iosif Flavius, trăiau(asemenea „Întemeietorilor” daci), în sărăcie, curăţie trupească,
hrănindu-se doar cu plante, miere, fără carne.Învăţătura esenienilor se centra pe
afirmaţia că „Fiii Luminii (RA-MANII), se luptă cu fiii întunericului, de la Creaţie
până la Sfârşitul Lumii”.
Există o legendă care spune că au fost de fapt Patru Magi porniţi să se închine
lui Hristos la naşterea Sa.Acesta, cel de-al patrulea Mag, venit din Dacia, după
mulţime de peripeţii în care ajută diverse persoane, fapt ce va face ca el să rămână
fără darurile ce trebuiau oferite Celui Născut pentru mântuirea noastră, într-un
final, îl află pe Iisus când deja era răstignit.Văzându-L pe cruce, Magul dac îşi va
cere iertare că a dat darurile ajutând pe alţii şi că acum nu îi mai poate oferi nimic
Mântuitorului.Atunci Iisus îi răspunde, dăruind aceste daruri ajutând pe cei ce erau
în necazuri, Mi le-ai dăruit deja.
Dorim să ne precizăm poziţia şi în legătură cu mult-discutatele plăcuţe de
plumb descoperite de curând.Credem că deşi nu sunt originalele din aur, conţinutul
şi limba este autentic.Singura noastră precizare ar fi că limba în care au fost scrise
aceste plăcuţe, nu e limba dacică vorbită de tot poporul daco-român, ci este o limbă
creată special pentru a nu fi înţeleasă şi citită decât de preoţii-călugări zalmoxieni
sau/şi de cei din clasa conducătoare.Limba plăcuţelor a fost creată cu acelaşi scop

317
pentru care a fost creată limba latină, limba ebraică sau limba sanscrită.Limbi
create pentru texte religioase sau istorice, nevorbite decât de foarte puţini oameni.
Marea masă a poporului daco-român, vorbea o limbă foarte apropiată de cea
de astăzi(evident, fără influenţele lăsate de migratori).
În încheiere am fi bucuroşi să nu ne insulte nimeni inteligenţa făcându-ne
antisemiţi, antimaghiari sau antiţigani, etc.Noi nu dorim moartea nici unei fiinţe
umane indiferent de rasă sau neam, cu atât mai puţin al Neamului nostru şi al
Credinţei sale, al Istoriei şi al Limbii lui.
Atât dorim, să readucem Demnitatea daco-românilor, aşa încât nimeni să
nu-şi mai bată joc de ei, furându-i şi distrugându-le sănătatea şi viaţa,prin poluare,
hrana nenaturală.
De asemenea, nu dorim să intrăm în polemici de nici un fel, cu nimeni, nici cu
dacologii(care vor fi poate nedumeriţi de afirmarea creştinismului nostru ortodox,
da, suntem daco-români dar creştini, zalmoxianismul a pregătit primirea
creştinismului cu uşurinţă), nici cu creştinii nici unei denominaţiuni(care vor fi
probabil nedumeriţi de aprecierea pozitivă dată de noi, zalmoxianismului).Şi un
grup şi celălalt ne va considera „eretici” sau trădători, când de fapt, noi nu am dorit
decât să UNIM pe toţi daco-românii, indiferent de credinţă, ca duşmanii noştri
comuni să nu ne poată înfrânge, am dorit să oprim dezbinarea şi nepăsarea.
De asemenea nu polemizăm nici cu grupuri etnice sau istorice.Fiecare să-şi ţină
părerea pentru el însuşi sau pentru adepţii lor(cum facem şi noi), sau să-şi expună
liber părerea, dar dacă aduce atingere poporului daco-român, să emită acea părere
în ţara de origine a etniei respective(sau ale cărei interese le susţin, direct sau
indirect), iar nu pe teritoriul Daco-României.
Ar trebui întemeiat un stat Dac, în care să fim noi conducătorii, iar nu ca în
România de azi, unde alte etnii ne conduc.Şi n-am avea nimic împotrivă să ne
conducă, dacă ar face-o şi în interesul nostru al daco-românilor şi nu numai în
interesul etniei din care provin.
Căci, până la urmă, fiecare pasăre pe limba sa piere!!!
Dragi daco-români, treziţi-vă, nu vă lăsaţi păcăliţi de falşi patrioţi, fără de Hristos,
căci fără de El, neamul nostru va dispare, nu vă lepădaţi de Biserica Ortodoxă, nu
judecaţi pe preoţi sau pe mireni, Hristos va judeca pe toată lumea, şi mai ales”NU
AVORTAŢI NICI UN COPIL”, lăsaţi toţi copiii să se nască!!!Aşa neamul nostru va
supravieţui, altfel vom dispare din Lume şi Istorie, spre bucuria vrăjmaşilor noştri
văzuţi şi nevăzuţi.
Nu vă daţi de gol că împărtăşiţi aceste idei, aplicaţi-le „zicând ca inamicii, dar
făcând ca voi”-dacă sunteţi în posturi de conducere sau în politică-şi aplicaţi tactica
„minimei rezistenţe”-dacă sunteţi nişte anonimi ca noi, care aţi dorit să vă implicaţi
în conducere pentru a schimba relele din această ţară prost administrată de anti-
români şi străini, dar n-aţi fost lăsaţi din cauza mafiei antiromâneşti, etc.

318
Să fim înţelepţi ca şerpii şi curaţi ca porumbeii!!!Nu trebuie să provocăm
crime sau atentate, acestea nu ar face decât să le dea apă la moară inamicilor, cu
privire la noi.Va trebui să-i învingem cu armele lor şi în mare secret, lăsând ideile să
circule, fără a ne da de gol prin întruniri, mitinguri, partide, internet, etc. cel puţin
în prima fază, cea mai lungă şi periculoasă, din recucerirea Daco-României de către
daco-români.Alfel vom ajunge(şi deja am şi ajuns!), străini în propria noastră
ţară.Ceea ce e de neacceptat după toată Istoria Noastră, am anula toate jertfele de
sute sau mii de ani pentru libertate, neatârnare, suveranitate, integritate, demnitate,
ale tuturor daco-românilor şi conducătorilor lor!!!

Din nou, Dacii liberi-Adrian Păunescu

Noi n-am avut nevoie


Sa luam adeverinte
Ca vietuim acasa,
In patrie la noi,
Am fost si vom ramine
De-a pururi dacii liberi
Si iubitori de pace,
Si vrednici de razboi.

La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Si stelele din ceruri
Din singe ni se rup.
Nu ne-au invins romanii
Si-am ris de toti barbarii
Strigind la ei cu steagul
Facut din cap de lup.

Aceasta dam de stire,


De sub pamintul nostru,
Urmasilor in care
Reinviem acum.
Femeile iubindu-si
Sa nasca dacii liberi
Spre razbunarea noastra

319
Pe cel din urma drum.

Numiti si tara noastra


Cu numele ei dacic
Iubiti pe nou venitii
Dupa atitia ani,
Dar vesnic tineti minte
Ca peste dacii liberi
Au tot calcat invazii
Si altfel de romani.

Noi am ramas in glie


Si devenim padure,
Si devenim recolte,
Sa va hranim pe voi,
Si temelia tarii
S-o intarim cu oase
Si iubitori de pace,
Si vrednici de razboi.

Cu tot ce nazareste
Din firea noastra veche,
Dam Romelor de stire,
Prin ierburi murmurind,
Ca numai oboseala
Ne-a asezat sub scoarta,
Dar daca e nevoie
Ne vom scula oricand.

O limbă are două caracteristici:


• Generală(ca un nume de familie, prin care acea limbă ne arată din ce
familie linvistică face parte).Din această caracteristică generală face
parte fondul de cuvinte comun, ce se regăseşte şi în celelalte limbi din
acea familie.
• Particulară(ca un nume de botez, prin care acea limbă se deosebeşte,
se diferenţiază de restul limbilor înrudite din familia respectivă
lingvistică).Din această caracteristică particulară, personalizată, face

320
parte acel fond de cuvinte al limbii respective, ce nu se regăseşte în
celelalte limbi surori din cadrul acelei familii lingvistice.
Prin urmare, având aceste două componente, nu mai este necesar să
explicăm anumite asemănări de lexic dintre două sau mai multe limbi din
aceeaşi familie lingvistică, necesarmente, ca fiind rodul unor împrumuturi
uni-, bi-, sau multidirecţionale din alte limbi, ci mai degrabă ca un fond
comun al limbii comune originare.Altfel spus, cuvintele asemănătoare sunt
vestigii ale limbii primare din care mai târziu s-au format limbile distincte
ale acelei familii lingvistice.
Se poate estima că într-o limbă, împrumuturile sunt sub 10%!
De ex., limbile sumeriană(indo-europeană) şi babiloniană(semită), sunt clar
limbi din familii lingvistice diferite şi au convieţuit împreună aproape patru
milenii î.de Hr..Şi totuşi, în lexicul sumerian, sub 8% sunt împrumuturi
babiloniene.La fel, în lexicul babilonian, sunt sub 10% împrumuturi din
sumeriană.
Astfel, dacă două limbi diferite, în contact direct milenii la rând au
suferit atât de puţine împrumuturi, de ce Dacia să fi fost rând pe rând,
„latinizată”, „slavizată”, „maghiarizată”, „turcizată”, „grecizată”,
„franţuzită”, „satirizată”, „satanizată”, etc. în „doar” două milenii de istorie
creştină?Cam subţire argument, ce slujeşte unor interese străine daco-geto-
românilor!Aşa-zisele „împrumuturi” din limba daco-română fac parte de
fapt din fondul comun indo-european.Iar acest fond este comun tuturor
limbilor din familia indo-europeană!!
ACEASTĂ MOŞTENIRE ZALMOXIANĂ ŞI CREŞTIN-ORTODOXĂ AM
PRIMIT-O DE LA MOŞII ŞI STRĂMOŞII NOŞTRI GETO-DACO-ROMÂNI,
ACEEAŞI MOŞTENIRE O LĂSĂM URMAŞILOR NOŞTRI, ÎN VEAC!!Nu vă
temeţi, dacă Iisus Hristos ar fi fost 100% iudeu, nu ar fi fost răstignit de conaţionalii
săi şi nici strămoşii noştri geto-daci n-ar fi primit creştinismul cu atâta dragoste şi
rapiditate, în timp ce alte neamuri au fost creştinate cu biciul sau prin decret
imperial.UN GETO-DAC ADEVĂRAT NU POATE URÎ NICI
ZALMOXIANISMUL MONOTEIST,NICI CREŞTINISMUL
ORTODOX.ACESTEA DOUĂ SUNT VECHIUL ŞI NOUL TESTAMENT AL
DACO-GETO-ROMÂNILOR, MOŞTENIREA SFÂNTĂ, A NOASTRĂ!!!
• În 2007 se vor comemora 1900 de ani de la cucerirea unei şeptimi din Dacia de
către Oculta Masonică, prin împăratul Traian şi Legiunile sale, înglobată fiind
în Imperiul transnaţional Roman.
• În 2007, de asemenea, Daco-România va intra în Noul Imperiu transnaţional
European(UE), tot prin cucerirea ei(de data asta fără nici o luptă!) de către
aceeaşi Ocultă Masonică şi tot de către „preşedintele” Traian(Băsescu)!
Coincidenţă de nume şi situaţii, veţi spune, despărţite de 1900 de ani, nu-i aşa?

321
Am avut de ales, de fapt, nu între doi foşti comunişti, cum zicea cu năduf Traian
Băsescu, crezând(greşit) că acesta ar fi blestemul Daco-României.Nu dragii noştri, am
avut de ales între a fi conduşi de ţigani, maghiari şi Oculta Masonică(în ordinea asta),
prin Năstase şi ai lui sau de a fi conduşi de Oculta Masonică, maghiari, etc.(în ordinea
asta), prin Băsescu şi ai lui.În afară de schimbarea unor locuri cam tot aceiaşi vor fi la
putere.
Deci ce s-a schimbat, în afară de un rău cu altul?Nimic!
Bune opţiuni am avut!!
Următorii Domnitori şi conducători daco-români au luptat chiar până la jertfa
supremă pentru Credinţă(creştină şi zalmoxiană),Neam, Limbă şi Ţară împotriva
Ocultei Masonice:
-BUREBISTA, DECEBAL, GELU, GLAD, MENUMORUT, IOAN ASAN, AHTUM,
LITOVOI, SENESLAU(ZENES-LAU/GENES-LEU), BASARAB I, MIRCEA CEL
BĂTRÂN, ŞTEFAN CEL MARE, VLAD ŢEPEŞ, MIHAI VITEAZU(poreclit chiar
„MALUS DACUS”-Dacul cel Rău), CONSTANTIN BRÂNCOVEANU,
HORIA(numit de cancelaria şi în actele oficiale ale Imperiului Habsburgic,”REX
DACIAE”-Regele Daciei), TUDOR VLADIMIRESCU, MIHAI EMINESCU,
DENSUŞIANU, etc. Aceşti oameni au fost credincioşi religiei în care s-au născut dar
au rezolvat (sau măcar au încercat să le rezolve)şi probleme grele de ordin politic,
militar, administrativ, probleme ce puneau grav în discuţie existenţa daco-românilor,
ca neam, limbă, ţară.
De am greşit, ne cerem iertare(numai Dumnezeu e fără de păcat).
De avem dreptate, să-şi ceară iertare cei ce au mistificat Istoria şi au distrus un popor,
care nu a făcut rău nimănui, decât numai când a fost nevoit să se apere de răutatea
aproape infinită a celor fără de nici un Dumnezeu, oricare ar fi fost Acesta!!!
Iar acum e timpul să ne apărăm Identitatea, Istoria, Limba, Credinţa, Ţara, nu cu
arma ci cu pana, cu conştientizarea a ceea ce am fost ca să ştim ce vom fi.
Decalogul dat prin Moise de Dumnezeu, zice, în afară de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe
aproapele, „SĂ CINSTEŞTI PE TATĂL TĂU ŞI PE MAMA TA, ca să-ţi fie bine pe
pământ”.Asta înseamnă să cinsteşti şi pe înaintaşii tăi şi poporul tău, căci fără ei, nu
s-ar fi născut nici părinţii tăi.Nefăcând aşa, vei fi ca un pom fără rădăcină!Să nu fim
astfel…Şi încă ceva.Acei creştini care consideră că a te interesa de Istoria Neamului
tău, de limba sa, de Ţară, e un păcat, e necreştineşte sau mai grav, anticreştineşte, să
nu mai vorbească, să scrie sau să citească în limba daco-română, nici în Biserici sau
Adunări, şi să părăsească Ţara care le produce atâta silă.Iar dacă nu vor face acestea,
atunci să-i respecte şi să nu-i judece pe creştinii cărora le pasă şi de aceste probleme
„mărunte , plicticoase şi neinteresante”, tratându-i cu nepăsare şi superioritate.Nu ar
fi un comportament de creştin adevărat, ci de fariseu şi ipocrit.
Pe de altă parte, dacă strămoşii noştri creştini ar fi gândit cu nepăsare despre Neam,
Limbă, Ţară, Istorie, astăzi am fi vorbit turceşte, slavoneşte,ungureşte, etc. sau am fi

322
fost musulmani, catolici, yoghini, etc.Am fi avut soarta sârbilor sau albanezilor, care
neavând în istoria lor domnitori cărora să le pese de neam, limbă şi ţară, astăzi sunt
dezbinaţi, în religii diferite, cu limbi diferite.Iar noi ne batem joc.E creştineşte aşa?
Moşii, adică preoţii-călugări monoteişti zalmoxieni geto-daci(cunoscuţi şi sub
numele de „Polistai” sau „Ktistai”-în româneşte „Întemeitori de aşezări umane”),
au îndemnat, acum aproape 2000 de ani, populaţia geto-dacă-(română) să treacă la
creştinism.
Dacă n-ar fi făcut acest lucru, populaţia nu s-ar fi creştinat niciodată, sau ar fi
fost creştinată, cu forţa, mai târziu(caz în care am fi avut o dată certă a creştinării,
precum bulgarii, ruşii, sârbii, maghiarii).Faptul că nu se ştie când şi cum s-a
creştinat populaţia geto-dacă, este un fapt obiectiv, iar singura explicaţie este că
aceşti preoţi-călugări zalmoxieni(faţă de care poporul geto-dac avea mare respect,
evlavie şi ascultare, numai departe când Deceneu le-a poruncit să taie viile, prin
gura lui Burebista, toţi au împlinit porunca fără crâcnire) i-au îndemnat pe geto-
daci să devină creştini, poporul ascultându-i fără şovăire ştiind(din experienţă) că ce
zic „Întemeietorii” e sfânt şi nu-i bine să nu-i asculţi.
Creştinarea geto-dacilor, la sfatul preoţilor vechii religii, s-a derulat pe
parcursul a aproximativ 5 veacuri.La sosirea primului val al hunilor conduşi de
Attila, deja o mare parte a geto-dacilor era creştinată(mărturie stau nenumăratele
cuvinte, pe care unii lingvişti le consideră de origine latină, în realitate fiind de
origine geto-dacice, precum „CRĂCIUN”, „CRUCE”, „DUMNEZEU”,
„PĂRESIMI” (Postul Paştelui-Patruzeci de zile), „CÂŞLEGI”(Legarea Caşului,
Brânzei în Post, adică nu mai mănânci aceste produse pe perioada Postului),
„CÂRNELEGI”(Carne-Legi, legarea cărnii, adică nu mai mănânci aceste produse
pe perioada Postului), etc.
Când slavii au sosit, procesul de creştinare era deja încheiat, astfel că elementele
de bază creştine sunt geto-dacice şi nu slavone sau maghiare(şi nici latine, cum
încearcă unii lingvişti şi istorici pro-catolici).
Dar de ce preoţii-călugări zalmoxieni au îndemnat hotărât(sau cel puţin nu s-au
opus) pe geto-daci să primească religia creştină?
Pentru a răspunde, trebuie să ne întoarcem în timp, după Marele Potop, în
vremea patriarhului NOE şi a celor trei fii ai săi, SEM, HAM şi IAFET.
După Potop, NOE a sădit o vie din care a obţinut apoi vin.Într-o zi, a consumat
mai mult vin şi a adormit.În somn, hainele s-au desprins şi a rămas complet
dezbrăcat în cortul său.După un timp intră în cort unul din fiii săi, HAM, care îl
vede pe tatăl său gol şi se duce la fraţii săi SEM şi IAFET să le spună ce a
văzut.Aceştia, iau o pătură, intră cu spatele în cort, ca să nu-l vadă pe tatăl lor
dezbrăcat şi-l acoperă.Apoi ies din cort.
Când NOE se trezeşte, se vede acoperit cu pătura şi întreabă cine l-a
învelit.Află astfel că HAM l-a văzut gol şi că ceilalţi doi l-au acoperit fără să-l

323
vadă.Atunci NOE, supărat pe HAM că l-a văzut dezbrăcat, îl blestemă pe aceste să
fie robul fraţilor săi, iar pe cei doi fraţi îi binecuvintează.
SEM devine astfel părintele popoarelor semite(şi a limbilor semite) iar IAFET
devine părintele popoarelor indo-europene(şi a limbilor indo-europene).
Acum vine partea importantă!
Toate popoarele de origine semită sunt politeiste, afară de unul singur, al cărui
părinte este AVRAAM, şi anume poporul ISRAEL(de fapt ISRAEL era format din
12 seminţii, dar nu intrăm în detalii) care era monoteist.
Toate popoarele de origine iafetică(indo-europene) sunt politeiste, afară de unul
singur, poporul geto-dac, al cărui părinte este SET(HET-GET)-cel ce l-a înlocuit pe
ABEL cel ucis de CAIN-care era de asemenea monoteist.Aceşti geto-daci îşi spuneau
„Fiii lui HET(GET-ZET-SET)” şi sunt amintiţi în Sf.Scriptură(Vechiul Testament)
ca Hitiţi sau Hetiţi.Hitiţii locuiau Canaanul împreună cu alte neamuri semite
politeiste, până la venirea lui AVRAAM şi a poporului lui ISRAEL.Fiii lui ISRAEL
au reuşit să omoare aproape toate neamurile canaanite semite afară de trei dintre
ele.Pe Fiii lui HET n-au reuşit să-i învingă şi nici să-i scoată din Canaan, rămânănd
să convieţuiască paşnic până ce hetiţii au plecat de bună voie în ţara lor de baştină
GEŢIA(DACIA), România de azi.
Aceste două popoare, Fiii lui ISRAEL şi Fiii lui HET(SET) erau singurele
monoteiste din acele timpuri.Dumnezeu le-a ales pe amândouă, iar la împlinirea
vremii, când Fiul Său va veni pe Pământ, vor deveni şi creştine.
Însă nu s-a întâmplat aşa.
Deşi amândouă popoarele îl aşteptau pe Mântuitor(şi ştim că geto-dacii jertfeau
pe cel mai bun dintre ei, de viţă nobilă, iar cel jertfit se oferea de bună voie.Exact la
fel a procedat şi Dumnezeu-Tatăl.A jertfit pe cel mai bun al Său, chiar pe Fiul Său,
iar Fiul a făcut aceasta de bunăvoie!)totuşi, unul dintre cele două popoare L-a
răstignit pe HRI