CRUCIADA a IV -a

Cruciada a IV-a și cucerirea Constantinopolelui nu a fost un eveniment întâmplător.

Mai multe evenimente din veacul comnen anunțau tragedia din 1204. Mai întâi
Marea Schismă din 1054 a dus la o ruptură nu numai dintre Biserica Ortodoxă și cea
Catolică, dar și dintre Occident și Bizanț

Următoarele atacuri asupra Constantinopolului

Alexios a IV-lea Angelos și-a dat seama în scurtă vreme că promisiunile pe care le făcuse
erau greu de respectat, deoarece Alexius al III-lea reușise să fugă cu o mare sumă de
bani, iar visteria imperială ducea lipsă de fonduri. În acel moment, împăratul a dat ordin
ca numeroase odoare bisericești romane și bizantine să fie topite pentru face rost de aur
și argint. În ochii tuturor grecilor, o asemenea decizie era un semn de disperere al unui
împărat slab, care merita să fie pedepsit de Dumnezeu pentru sacrilegiul făcut. Istoricul
bizantin Nicetas Choniates caracteriza acel moment ca fiind "punctul de cotitură spre
declinul statului roman". Alexius al IV-lea a trebuit să facă față urii crescânde a
constantinopolitanilor față de "latini", de altfel un sentiment reciproc. Temându-se pentru
viața lui, coîmpăratul a cerut cruciaților să reînnoiască contractul pentru încă șase luni,
până în aprillie 1204. În oraș se mai manifestau răscoale locale, iar, în august 1203,
cruciații au atacat o moschee din capitală, care a fost apărată de o forță combinată
musulmano-grecească. Venețienii, în încercarea lor de a ieși din oraș au iscat un
incendiu, "Marele foc", în timpul căruia o bună parte a capitalei a fost distrusă. Opoziția
față de domnia lui Alexius al IV-lea a crescut până într-acolo încât, unul dintre curtenii
săi, Alexius Ducas, l-a detronat pe împărat și a poruncit să fie ucis prin strangulare.
Ducas s-a încoronat sub numele de Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos. Isaac a murit la
scurtă vreme după aceasta, nu se știe dacă din cauze naturale sau nu. Cruciații și
venețienii, întărâtați de moartea așa-zisului lor patron, au atacat încă o dată orașul. Pe 8
aprilie, armata lui Alexius al V-lea s-a opus cu vitejie cruciaților, ceea ce nu i-a
descurajat pe ultimii. Grecii au aruncat proiectile de mari dimensiuni asupra mașinilor de
asalt cruciate, distrugând multe dintre acestea. Vremea rea a fost un factor care a
obstrucționat mult acțiunile cruciaților. Vântul care bătea cu putere dinspre țărm a
împiedicat cele mai multe corăbii să se apropie sufiecient de mult de zidurile orașului
pentru a lansa un asalt. Numai cinci turnuri ale fortificațiilor au fost implicate în lupte și
niciunul dintre acestea nu a putut fi cucerit. Până seara era evident că atacul eșuase.
Clerul catolic a discutat situația și a hotărât care va fi mesajul pe care trebuie să-l
propovăduiască în rândurile armatei demoralizate. Ei au trebuit să convingă cruciații că
evenimentele din 9 aprilie nu erau pedeapsa dumnezeiască pentru un atac păcătos. Ei au
încercat să convingă soldații că atacul era unul îndreptățit și că existau speranțe pentru
reluarea cu succes a atacului. Conceptul conform căruia Dumnezeu punea la încercarea
credința cruciaților prin eșecuri temporare era un mijloc folosit de obicei de preoți
pentru a explica cursul defavorabil a unor evenimente. Mesajul preoților a fost menit să
îmbărbăteze și să mobilizeze la luptă cruciații. Afirmația că atacul asupra
Constantinopolului era de natură spirituală se baza pe două argumente. În primul rând,
grecii erau trădători și ucigași de timp ce își asasinaseră monarhul de drept, Alexius al
IV-lea. n al doilea rând, preoții au folosit cuvinte grele atunci când au afirmat că "...
grecii sunt mai răi decât evreii" și au invocat puterea lui Dumnezeu și a Papei atunci
când au chemet cruciații la luptă. În ciuda faptului că Papa Inocențiu al III-lea le-a cerut
cruciaților să nu atace din nou, scrisoarea papală a fost cenzurată de preoți, iar cruciații
s-au pregătit să atace de pe uscat fortificațiile, în timp ce venețienii s-au pregătit să atace
de pe mare. Armata bizantină și garda imperială formată din mercenari varegi erau
pregătiți de luptă, dar Alexius al V-lea a fugit din oraș în timpul nopții.

Cucerirea Constantinopolului

Pe 12 aprilie, condițiile meteorologice s-au schimbat în favoarea cruciaților. Un vânt

puternic din nord a permis corăbiilor venețiene să vină suficient de aproape de zidurile
orașului pentru a lansa un atac. După o scurtă bătălie, cam 70 de cruciați care au atacat
dinspre continent au reușit să intre în oraș. Unii dintre cei intrați au reușit să sape găuri
în zidul de apărare, găuri suficient de mari ca să permită atacatorilor să se târască
înăuntru. Venețienii au reușit de asemenea să escaladeze zidurile dinspre mare, deși aici
lupta cu varegii a fost foarte sângeroasă. Cruciații au cucerit sectorul Blachernae din
nord-vestul orașului și au folosit-o ca bază pentru lansarea atacurilor asupra restului
capitalei bizantine, dar în timp ce încercau să se apere în spatele unui zid de foc, au reușit
să incendieze cea mai mare parte a orașului. Până la sfârșitul zilei de 12 aprilie, cruciații
au cucerit tot orașul. Cruciații au provocat pierderi uriașe orașului și locuitorilor săi
după un jaf de trei zile, în timpul căruia numeroase opere de artă și de cultură antică
romană și greacă au fost furate sau distruse. În ciuda jurămintelor și amenințării cu
excomunicare, cruciații au desacralizat fără scrupule lăcașurile de cult ale orașului,
distrugând, pângărind sau furând tot ceea ce se putea. După cum afirma cronicarul
Choniates, cruciații au plasat pe Tronul Patriarhal Bizantin o prostituată. Când Papa
Inocențiu al III-lea a auzit de purtarea sălbatică a pelerinilor săi, s-a simțit foarte rușinat
și i-a mustrat cu amărăciune.

În conformitate cu unele aranjamente care se pare că existau deja, imperiul a fost împărțit
între venețieni și liderii cruciați, formându-se Imperiul Latin cu capitala la
Constantinopol. Bonifaciu nu a fost ales pe tronul imperial, deși se pare că cetățenii
capitalei îi erau favorabili. Venețienii considerau că Bonifaciu avea mult prea multe
legături cu foștii conducători bizantini, de vreme ce fratele lui, Rainier de Montferrat,
fusese căsătorit cu Maria Comnen, fostă împărăteasă în anii 1170 și 1180. În loc de
acesta, ei l-au pus pe tron pe Baldwin de Flandra. Bonifaciu a fondat în schimb Regatul
Tesalonicului, un stat vasal al Imperiului Latin. Venețienii au înființat Ducatul
Arhipelagului în Marea Egee. Între timp, refugiații bizantini au fondat propriile lor state
succesoare, cele mai importante fiind Imperiul Niceii sub conducerea lui Theodor
Lascaris (o rudă a lui Alexius al III-lea), Imperiul Trebizondei și Despotatul Epirului.
Urmări
Niciun cruciat de frunte nu a mai ajuns în Țara Sfântă, iar instabilul Imperiu Latin a sleit
cea mai mare parte a energiilor cruciate europene. Moștenirea celei de-a patra cruciade a
fost una amară, a trădării de către latini a coreligionarilor bizantini. Evenimentele din
1204 au făcut ca schisma dintre vestul catolic și estul ortodocs să fie completă și
ireversibilă. Papa Inocențiu al III-lea, cel care fusese inițiatorul acestei expediții, critica
violent cruciații astfel:

"Cum va putea cu adevărat biserica grecilor, indiferent de cât de grav este asaltată
de nenorociri și persecuții, să se reîntoarcă în uniune ecleziastică și devoțiune
pentru Sfâtul Scaun, când ea vede în latini numai un exemplu de pierzanie și de
lucrătură a întunericului, așa încât, pe bună-dreptate, acum îi detestă pe latini mai
mult decât pe câini? (...) Ei au furat vasele din argint din altare și le-au spart în
bucăți pentu ei. Au violat locurile sfinte și au răpit cruci și relicve. "[2]

Imperiul Latin a trebuit să facă față în scurtă vreme unui mare număr de inamici, la care
cruciații nici nu s-au gândit la început. În afara statelor grecești ale Epirului și al Niceii,
Imperiul latin a trebuit să facă față unor mari presiuni din partea Sultanatului Selgiucid
Rüm și a celui Imperiul Vlaho-Bulgar. Statele greceti se luptau atât între ele cât și cu
Imperiul Latin. Aproape toți liderii greci și latini implicați în evenimete au fost uciși în
scurtă vreme. Alexius Ducas a fost capturat de latini și a fost executat în Constantinopol.
La scurtă vreme, și Alexius al III-lea a fost prins de Bonifaciu și a fost trimis în exil în
sudul Italiei. Bonifaciu a fost înfrânt de despotul Epirului, Ducas, rudă a lui Alexius
Ducas, iar Regatul Tesalonicului a trecut din nou sub suzeranitatea bizantină în 1224. La
un an de la cucerirea Constantinopolului, împăratul Baldwin a fost înfrânt la Adrianopol
pe 14 aprilie 1205, a fost luat prizonier, torturat și executat din ordinul țarului vlaho-
bulgar Ioniță Caloian.

Diferitele fiefuri feudale franco-latine din întreaga Grecie – în mod special celoe din
Ducatul Atenei și din Principatul Moreii – au generat o amplă influență culturală
grecească asupra Occidentului. A existat și un anumit impact francez asupra Greciei. În
Grecia mai pot fi găsite ruinele impresionante ale fostelor castele și catedrale gotice
latine. Imperiul Latin a fost înființat pe fundații profund instabile. Constantinopolul a
fost recucerit de greci sub conducerea lui Mihail al VIII-lea Paleologul în 1261 iar
comerțul cu veneția a fost reluat.

Într-o serie ironică de evenimente, pe la mijlocul secolului al XV-lea, Biserica Romano-

Catolică a încercat să organizeze o nouă cruciadă prin care să restaureze vechiul Imperiu
Bizantin, care era treptat înghițit de turcii otomani. Încercarea a eșuat lamentabil, marea
majoritate a bizantinilor refuzând să accepte unirea bisericilor. Într-un mod paradoxal,
grecii și civilizatia bizantină bazată pe credința ortodoxă s-au aflat mult mai în siguranță
sub dominația otomană decât sub cea latină. Grecii au preferat să-și sacrifice libertatea
politică pentru a-și păstra religia. La sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul celui de-
al XV-lea au fost organizate două cruciade de Ungaria, Polonia, Țara Românească și
Serbia. Ambele au fost zdrobite de otomani.

În timpul asediului Constantinopolului, alături de apărătorii greci ai cetății au căzut la

datorie și un număr de genovezi și venețieni.

La opt sute de ani după a patra cruciadă, Papa Ioan Paul al II-lea și-a exprimat de două
ori regretele pentru evenimentele din 1204. În 2001, el a scris arhiepiscopului Atenei:
"Este tragic că atacatorii, care trebuiau să asigure accesul liber al creștinilor către Țara
Sfântă, s-au întors împotriva fraților lor întru credință. Faptul că ei au fost creștini latini
îi umple pe catolici de regrete adânci."[1]. În 2004, în timpul vizitei la Vatican a
Patriarhului Ortodox al Constantinopolului Bartholomew I, Papa Iona Paul al II-lea a
spus: "Cum să nu putem împărți, la o distanță de opt sute de ani, durerea și desgustul?"
[2] [3] Aceste spuse au fost considerate ca o scuză adresată Bisericii Ortodoxe Grecești
pentru teribilul măcel săvârșit de războinicii celei de-a patra cruciade."[3]

Cruciada a patra poate fi considerată ultima cruciadă de amploare organizată de

papalitate, chiar dacă ea a fost scăpată de sub controlul Sfântului Scaun. După eșecul
acestei cruciade, următoarele expediții militare similare au fost organizate și conduse
personal de monarhi vest-europeni, având ca țintă principală Egiptul. Doar cruciada a
șasea și-a atins scopul recuceririi Ierusalimului, și asta doar pentru scurtă vreme.