Digestia, absorbtia si prelucrarea alimentelor

Digestia incepe odata ce mancarea ajunge in gura. Dupa ce mancarea este inghitita, sau
ingerata, aceasta trece prin sistemul digestiv, fiind farmitata treptat in niste simple substante
solubile, printr-un proces numit digestie.
Digestia are loc intr-un conduct lung de 9 m, in tubul digestiv care incepe cu cavitatea
bucala- pe aici intra mancarea, si se termina cu rectul- pe aici ies substantele neasimilate,
remenente- prin actul de defecatie.
In timp ce hrana parcurge tubul digestiv- aceasta poate dura o zi sau chiar mai mult- se
amesteca pe parcurs cu diferite enzime( substante produse de celule vii, avand rol de a accelera
anumite reactii chimice), iar acestea descompun substantele nutritive. Organismul poate utiliza
hrana doar dupa descompunerea acesteia.
Portiunile principale ale aparatului digestiv sunt: cavitatea bucala, faringele, esofagul,
ficatul, vezica biliara, stomacul, pancreasul, intestinul subtire, intestinul gros si rectul, fiecare
avand rolul lor specific.
Inceputul procesului
Prima portiune a tubului digestiv este cavitatea bucala, gura. Cu toate ca hrana sta aici
foarte putin, are loc aici unul dintre cele mai importante subprocese ale digestie: aici incepe
descompunerea moleculelor mari in molecule mai mici dizolvabile.
Buzele au mai multe roluri, primul fiind introducerea mancarii cu pierderi minime in
cavitatea bucala. Deoarece in pielea de pe buze se gasesc foarte multe fibre, terminatii nervoase,
acestea sesiseaza foarte bine, marimea, compozitia, temperatura imbucaturii.
Ajungand in gura, hrana este mestecata temeinic, adica este farmitata in bucatele mai
mici. In acest proces se contatracta si se extind muschii buzelor si ai fetei, astfel limba poate
mesteca mai usor, mancarea in gura, aceasta neputand aluneca afara din miscarea sfarmatoare a
maxilarelor.
Sfarmatul si muscatul
In consumarea alimentelor, un rol important il au si dintii. In partea din fata opt incisivi,
cu arcade dentare oblice, musca din mancare ( patru in dantura superioara, partu in cea
inferioara); cei patru canini ( cate unul in partea superioara si inferioara, pe ambele laturi)
functioneaza ca niste sfasietori, in final rolul celor opt premolari si al celor doisprezece molari
este sfarmarea hranei.
In urma sfarmarii creste suprafate hranei, enzimele din saliva pot incepe descompunerea
moleculelor mari ale substantelor nutritive in molecule mai mici. Saliva este secretata de trei
perechi de glalde salivare, si din acestea se varsa in cavitatea bucala.
Aceasta secretie vascoasa este alcatuita in proportie de 98% din apa si contine multe enzime
importante, printre care hidrocarburi complexe (amidon), amilaza care transforma amidonul din
alimente in glucoza si maltoza, respectiv lizozina care dezintegreaza bacteriile.
Anumite componente ale alimentelo sunt dizolvate si de apa. Tot timpul exista in gura o
anumita cantitate de saliva pentru ca dintii si obrazii sa nu se frece intre eii in timpul vorbirii. In
momentul in care zarim mancarea, simtim mirosul ei, sau doar o amintim in gand dintr-o clipa in
alta creste debitul de saliva.
Dupa ce am mestecat bine mancarea si enzimele, fermentii din saliva au inceput
descompunerea substantelor nutritive, limba formeaza un bol, o bila micuta, care poate fi
inghitita dintr-o data. Imbucatura acoperita de saliva, este impinsa in partea superioara a cavitatii
bucale, de acolo este dirijata catre faringe.
Faringele- organul musculos si membranos situat intre cavitatea bucala si esofag, locul de
incrucisare a caii respiratorii cu cea digestiva.Din faringe alimentul ajunge in esofagul care
incepe de la mijlocul gatului . Atunci cand mancarea este inghitita, valul palatin (un tesut din
spatele gurii) inchide cavitatile nazale, iar epiglota inchide traheea.
Esofagul – este un canal musculo-membranos prin care bolul alimentar ( o bucata de hrana
inghitita) trece din faringe spre stomac. Bolul trece din esofag in stomac prin contractiile
musculaturii esofagului si miscarile peristaltice. Inaintarea hranei este ajutata si de secretia
mucoasa a glandelor esofagiene. Ajungerea hranei in stomac este controlata de orificiul cardic.
Aici in stomac presiunea este mai mare decat in esofag, pentru ca sa ajunga continutul esofagului
in stomac iar continutul stomacului sa nu se reverse cand orificiul cardic se deschide, o parte din
muschii netezi ai esofagului trebuie sa se contracte.
Orificiul cardic se deschide, da voie bolului sa intre in stomac, apoi se inchide din nou.
Alimentele raman mai mult timp in stomac decat in esofag.
Stomacul- este un sac in forma de ,,J”, asemanator cu cimpoiul si se imparte in tre parti
functionale: gura stomacului (cardia), fundul stomacului sau fornixul, si portiunea terminala
(pylorus). Aceste parti se deosebesc destul de mult intre ele si produc sucuri gastrice diferite.
Stomacul are un strat musculos puternic pentru a putea farmita si amesteca si bucati de alimente
mai dure cu sucul gastric, care apoi le va descompune chimic. Continutul stomacului- chimul-
ajunge sub forma de pasta in intestin.
Stomacul este singurul organ care produce un acid puternic in cantitate mai mare. Una
din secretiile sale este acidul clorhidric care ajuta la descompunerea proteinelor, respectiv la
sterilizarea alimentelor, la dezintegrarea bacteriilor. Absenta sa cauzeaza o digestie lenesa,
supraproductia atrage cu sine boli ulceroase, acestea constand in arderea chimica a unor zone din
peretele stomacului ( a duodenului sau a esofagului). Principala cauza a acestor boli este
producerea acidului in cantitati necorespunzatoare, in momente nepotrivite.
Digestia proteinelor
Un rol primordial al stomacului este inceperea digerarii proteinelor. Acest rol il
indeplineste datorita unor celuledin fundul stomacului care produc o enzima numita pepsina.
Pepsina incepe sa rupa lanturile de molecule lungi de proteine din alimente in lanturi de
aminoacizi (polipeptide) mai scurte. Acest proces incepe in stomac dar se termina doar in
intestin.
Stiindu-se ca peretele stomacului este alcatuit in mare parte din proteine, ar putea veni
intrebarea: cum de pepsina nu digera si peretele stomacului?. Explicatia poate fi ca pepsina este
o preenzima inactiva- inca nefunctionala- secretandu-se in celulele stomacului sub forma de
pepsinogena, pentru a nu fi digerate chiar celulele producatoare.
Producerea sucului gastric este controlata in parte de nervi si de hormoni. Producerea
anumitor componente ale sale, incep sub o actiune nervoasa inca din momentul in care ne
gandim la mancare sau zarim alimente, simtim gustul, mirosul lor, pentru ca stomacul sa se poata
pregati din timp pentru primirea lor. Daca insa nu putem consuma mancarea sperata se pot ivi
probleme pentru ca nu mai are ce sa neutralizeze acidul.
,,Porunca” este data de un hormon cu secretie locala, numita gastrina. Ea se produce in
pilor daca in stomac ajung alimente ce contin proteine sau cand aparatul nervos indeamna la
activitate celulele secretoare de gastrina.
Din stomac in intestinul subtire
Daca bolul dupa amestecarea cu sucuri digestive, se transforma in chim, din portiunea
centrala a stomacului pornesc unde peristaltice puternice, care preseaza mancarea partial digerata
catre orificiul piloric. Sfincterul piloric este muschiul care blocheaza intrarea in prima parte a
intestinului, in intestinul subtire, mai precis in duoden.
Duodenul este primul segment al intestinului subtire, care masoara la om 4-5 m lungime
si este teribil de incolatacit, el are forma de potcoava. Durata traversarii intestinului subtire de
catre alimente este de 3-6 ore, iar a intestinului gros de 10-14 ore.
Daca presiunea din stomac este mai mare decat in duoden, chimul prin orificiul piloric
ajunge in duoden. O unda peristaltica proiecteaza in duoden aproximativ 2-5 mm de chim,
transmiterea continutului total al stomacului poate dura in medie de la 2 la 6 ore. Cel mai repede
trec in intestin mancarurile bogate in hidrocarburi, predarea celor cu continut mare de proteine
tine mai mult, dar cea mai indelungata este transmiterea alimentelor grase.
Desi stomacul executa multe functii, prin peretele sau poate ajunge o cantitate foarte mica
de substanta nutritiva in sange. Doar moleculele apei, ale sarii, ale anumitor medicamente si ale
alcoolului pot trece prin peretele stomacului. Descompunerea tuturor componentelor alimentelor
se continua in intestinul subtire, substantele nutritive sunt asimilate prin peretele acestuia si ajung
in toate partile organismului.
Digestia in intestinul gros ( colonul)
Rolurile principale ale colonului sunt absorbtia apei si a electrolitilor si depozitarea
materiilor fecale pana la eliminarea lor. Datorita acestor roluri, miscarile de la nivelul colonului
sunt lente. Colonul nu poate absorbi ami mult de 2-3 l de apa pe zi. Colonul absoarbee cea mai
mare parte a sodiului si clorului care nu au fost absorbite in intestinul subtire, iar potasiul este
secretat de potasiu.
Defecatia- reprezinta procesul de eliminare a materiilor fecale din intestin. Unele miscari in
masa propulseaza fecalele in rect, initiind dorinta de defecatie. Ulterior se produce contractia
musculaturii netede a colonului distal si a rectului, propulsand fecalele in canalul anal.
Glandele digestive
Ficatul- este cea mai mare glanda anexa a tubului digestiv, si este situat in partea dreapta a
abdomenului sub diafragma, in dreapta stomacului. El are forma unui ovoid taiat, si culoarea
bruna. Ficatul prelucreaza alimentele absorbite prin intermediul diverselor celule.Unul dintre
cele mai numeroase roluri este acela de glanda digestiva, care secreta bila de-a lungul canalului
hepatic comun. O alta functie vitala este convertirea si depozitatrea materiei hranitoare proaspat
digerata, pe care o primeste de-a lungul venei porte hepatice. In special, acesta regleaza
cantitatea de glucoza din sange. De asemenea, distruge globulele rosii uzate, inmagazineaza
vitamine si fier ;i produce proteine importante pentru sange.
Prevazator, si pe cat de util pe atat de destept, ficatul isi pastreaza rezervele de suc verde si amar
intr-o punga specifica numita vezica biliara.

Vezica biliara
Este un sac care depoziteaza bila ( produsa de ficat) intr-o forma concentrata, pana atunci
cand este nevoie de ea ( adica pana cand exista hrana in duoden. Captuseala sa are multe pliuri
care se netezesc cand se extind. Bila este stoarsa de-a lungul canalului cistic si al canalului
biliar comun.

Pancreasul
O glanda mare, care este atat glanda digestiva, cat si glanda endocrina. Acesta produce
sucul pancreatic, care este secretat de-a lungul canalului pancreatic sau al canalului lui
Wirsung. Contine de asemenea grupuri de celule numite insulele lui Langerhans. Acestea
alcatuiesc partile endocrine ale organismului si produc hormonii ca insulina si glucagonul.

Stiati ca . . .
 Un om consuma intr-un an o tona de apa si de alimente. Zilnic se hraneste cu o cantitate
de alimente egala cu a 30-a parte din greutatea corpului sau.
 Pentru a trai omul are nevoie de cel putin 2 litri de apa pe zi. Fara apa ar putea muri in
doar cateva zile, insa fara hrana, omul poate trai chiar 30-40 pana la 70 de zile.
 Intestinul la nastere este de 6-7 ori mai lung decat lungimea copilului, la 3 ani de 7-8 ori
mai lung iar la adult de 5,5 ori
Bibliografie:
1. Ciornei, C.; Carmaciu, R.;Niculescu, C. Th.;s.a, Anatomia si fiziologia omului,
Editura, Corint, Bucuresti, 2003
2.