Da sau Nu

Uneori poate fi dificil sa refuzi. Poti spune Nu in nenumarate feluri: scurt, fara sa mai dai nici o
explicatie, scuzandu-te ca nu poti accepta, revoltandu-te ca nu vrei sa accepti, parandu-ti rau
pentru ca nu poti sa-l ajuti pe celalalt, poti spune Nu zambind sau incruntat, in soapta sau urland.

Daca DA-ul pe care l-ai spus este doar cu jumatate de gura pentru ca nu ai avut curaj sa spui Nu
este un „da” fals, care te roade, iar in timp iti da o gramada de bataie de cap.

In situatia in care stai pe ganduri si nu esti convins daca sa spui Da sau Nu, primul pas important
este sa fii sincer cu tine insuti gandindu-te:

-ce ai de pierdut daca spui Nu

-ce ai de castigat daca spui Nu
- ce ai de pierdut daca spui Da
- ce ai de castigat daca spui Da

Sa le luam pe rand:
- ce am de pierdut daca spun Nu: imaginea de persoana amabila, draguta, generoasa si
altruista, pot pierde admiratia celorlalti (in cazul in care stiu sigur ca ei ma admira sincer) si
siguranta ca voi fi mereu in centrul atentiei. E posibil sa-mi mai imaginez ca pierd si alte lucuri
gen o pozitie solciala, un job, un prieten dar acesea se pot subsuma sentimentului de siguranta
pe care am senzatia ca-l pierd in legatura cu ceva.

- ce am de castigat daca spun Nu: timp - pentru a face ceva ce imi doream si nu ceea ce am
acceptat fara sa vreau de fapt sa fac; energie - de a-mi vedea de treburile mele in care cred fara
sa ma mai gandesc la faptul ca nu fac de fapt ce vreau; respect pentru propriile alegeri si pentru
ceea ce fac, bucuria de a-mi duce la indeplinire ceea ce mi-am propus.

- ce am de castigat daca spun Da (desi voiam sa spun Nu): impresia ca sunt o persoana
amabila (desi nu stiu cu adevarat ce gandesc ceilalti despre mine); ideea ca daca eu am facut un
sacrificiu pentru altii si ei se vor sacrifica la randul lor pentru mine cand voi avea eu nevoie (de
cate ori vi s-a intamplat asta cu adevarat??); castig comoditatea de a nu mai aduce explicatii
pentru ca refuz un lucru si ma apar de eventualele priviri ciudate, intrebari nerostite, comentarii
pe la colturi despre cat sunt de dur/a, necioplit/a etc.

- ce am de pierdut daca spun Da (desi voiam sa spun Nu): energie – ma consum

invinovatindu-ma ca iar am cedat si ca e ultima data, ca data viitoare..., timp - pentru a face
altceva decat mi-am propus, stima de sine - tot spunandu-mi ca nu sunt in stare sa raman
ferm/a pe pozitii, ca iar profita ceilalti de mine, bucuria unei vieti in care sunt responsabil de
propriile alegeri.

Daca am reusit sa fim onesti cu noi insine si am vazut care sunt variantele, alegem in cunostinta
de cauza si pastram rezultatul cu inima usoara: am spus Da in loc de Nu (pentru ca vreau sa-mi
fie bine si n-am chef de discutii nesfarsite, pentru ca mi-e sila de toate comentariile care ar putea
sa apara etc.). Si nu ma mai plang apoi de nimic. Sau: am spuns Nu si imi asum toate
consecintele reale sau imaginare.

Al doilea lucru important e sa stii regula jocului in care te afli, sa-ti cunosti limitele tale si ale
celorlalti.
Atunci cand esti angajat, fie la stat fie la un patron, una din „regulile jocului” este ca te-ai angajat
ca sa faci ceea ce angajatorul iti da de facut, fara ca tie sa-ti pese de unde vin banii.
Ceea ce ai de castigat in acest caz este comoditatea de a nu trebui sa alergi tu insuti dupa bani
(care nu vin, cum spunea fiul meu la 4 ani, „de la bancomat”).
Atunci cand esti liber-profesionist sau patron grija ta este sa-ti gasesti singur sursele de bani iar
in acest caz un Nu spus unui client sau unui serviciu care pe moment nu e platit poate insemna
un venit in minus. Si atunci poti ajunge in situatia de a spune Da in loc de Nu, pentru a-ti putea
plati impozitele, utilitatile, consumabilele, angajatii, pentru a avea un flux de nabi continuu etc.
Varianta in care iti poti permite sa spui Nu oricand si oricui este accea in care valoarea ta „pe
piata” este atat de mare incat poti sa-ti alegi in orice clipa „jocul” pe care vrei sa-l jocii: angajatorii
alearga dupa tine disperati sau clientii iti stau la coada la usa.

Altfel, totul este o permanenta negociere a limitelor, nu numai la serviciu ci si acasa, cu

partenerul, cu parintii sau cu copiii: cat consimt sa accept si pana unde cedez, cand refuz si cum
fac sa stabilesc limitele mele de suportabilitate luand in calcul cu onestitate ce am de oferit si cat
au ceilalti nevoie de ceea ce am eu de oferit.

Irina de Hillerin