Sunteți pe pagina 1din 4

c  

  
   

Uneori nu ne putem bucura de momentul prezent din cauza a ceva ce s-a întîmplat
în trecut. Nu ne dăm seama astfel că ne autosabotăm şi că, agăţîndu-ne de emoţiile
vechi, nu ne permitem să experimentăm tot ceea ce ne oferă viaţa.



Trecutul este îndepărtat şi nu poate fi schimbat. Poate fi însă schimbată reacţia
noastră faţă de evenimentele de atunci, alegînd să trăim cu adevărat în momentul
actual.

De fiecare dată cînd dăm atenţie oricărui alt moment decît prezentului pierdem
însăşi esenţa vieţii, practic nu vedem şi nu simţim nimic din acel moment decît în
conexiune cu trăirile trecute sau cu grijile legate de viitor. Construindu-ne modul în
care trăim acum pe suferinţele sau obstacolele întîmpinate în trecut aducem acele
emoţii în actualitate şi nu realizăm că deseori proiecţiile noastre interioare nu au nici
o legătură cu realitatea prezentă; în plus, e posibil să ne programăm inconştient
viitorul prin prisma experienţelor trecute.

Mulţi spun că ³e mai bine să pun răul în faţă acum, fiindcă uite ce mi s-a întîmplat
ultima oară´ sau ³mai bine sînt pesimist; de cîte ori am fost optimist nu mi-a ieşit
nimic bun´ sau ³pentru că am avut multe eşecuri în dragoste m-am închis acum faţă
de oricine´ etc. Toate acestea reprezintă însă modalităţi de autoşantajare
emoţională prin care punem înaintea acţiunilor prezente experienţele trecute. Ceea
ce a fost însă ţine, ca fiecare moment de altfel, de ceva irepetabil; niciodată nu vom
găsi aceleaşi date, aceleaşi condiţii, aceiaşi oameni cu aceleaşi personalităţi sau
mod de a reacţiona, nici măcar noi nu mai sîntem aceiaşi şi niciodată nu am putea
repeta de fapt aceleaşi experienţe, pentru că toate circumstanţele sînt diferite. În
plus, e ca şi cum am vrea ca şi noi să rămînem blocaţi în trecut, pentru a nu evolua
deloc, pentru a nu fi diferiţi faţă de momentul vechi.

T   

Astfel, a rămîne ancorat în supărarea faţă de o persoană şi a reacţiona şi azi în


acelaşi fel faţă de ea poate însemna că nu am iertat-o absolut deloc. Mai mult,
există cazuri în care ţinem la sentimentele noastre negative chiar dacă persoana cu
care eram în conflict nu mai trăieşte de mult, ca şi cum dacă am da drumul acestor
emoţii ar fi nedrept pentru cît am îndurat. Cine este cel care suferă însă? Cu
siguranţă nu cel care a trecut în nefiinţă, ci noi.

A-ţi schimba atitudinea faţă de prezent este aşadar o imensă responsabilitate faţă
de tine însuţi. Aceasta nu înseamnă însă a ³întoarce celălalt obraz´ şi a suferi sau a
trăi cu senzaţia că ai lăsat prea mult de la tine, fiindcă ar însemna să te muţi dintr-o
extremă negativă în alta, ci mai degrabă are legătură cu felul în care îi priveşti pe
toţi ceilalţi cu înţelegere, ca şi cum ar fi vorba despre tine însuţi, mai ales pentru că
e vorba doar despre reacţia ta la aceste situaţii, şi nu de ceea ce fac ei.  
      
  
          
În acest fel poţi intra în situaţiile prezente fără concepţiile vechi. Poţi încerca să
înţelegi lucrurile astfel, poţi ierta persoanele implicate (inclusiv pe tine însuţi) sau
vizualiza pozitiv situaţiile respective, ceea ce înseamnă a le programa să se
întîmple pozitiv în viitor. În final, nu contează ce modalitate alegi pentru a ieşi din
capcana pe care doar mintea ta a creat-o; important este că faci ceva pentru tine şi
sinele tău, care îşi doreşte poate să experimenteze mult mai multe situaţii noi şi
interesante şi care era pînă acum blocat de emoţiile sau prejudecăţile tale vechi.

Privit subiectiv, totul pare a fi vina celorlalţi, dar în realitate

T 

Evaluează în ce fel eşti conectat la trecut prin următoarele exemple de afirmaţii şi


credinţe negative. Dacă ele sînt adevărate pentru tine, înseamnă că gîndeşti în
prezent prin prisma emoţiilor sau prejudecăţilor vechi şi trebuie să îţi modifici reacţia
faţă de momentul actual: pentru că am fost rănit sau jignit de o remarcă, nu o să
mai am încredere în buna intenţie a nimănui; oamenii pot fi răi; pentru că am făcut
ceva greşit, trebuie să sufăr azi; roata vieţii se întoarce şi trebuie să plătesc pentru
greşelile mele; pentru că am fost un copil sărac, nu văd cum aş putea să cîştig
vreodată mai mulţi bani; pentru că X nu mi-a dat ajutor de cîte ori am avut nevoie,
nu îi voi da nici eu nimic; pentru că nu mai am ceea ce aveam în trecut (material,
emoţional etc.), nu mă pot bucura deplin azi; pentru că de cîte ori mi-am dorit ceva
cu ardoare să se întîmple nu a funcţionat şi atunci e mai bine să nu îmi mai doresc
nimic.

c  


³R   
  
   R      
   
   
    R      
    
  
    
          
     
 
        
            


     
    
     
           
          
          !      "!  
  
 !   
         !   ! 
              !   
    
 !  
       ³. (Eckhart Tolle ³Puterea
prezentului

S-ar putea să vă placă și