Diviziunea celulară

Diviziunea celulară:
• este proprietatea fundamentală a tuturor organismelor vii.
• asigură reproducerea celulelor
• este procesul prin care se transmit caracterele erditare de la o generaţie la
alta
• creşterea şi înmulţirea
Tipuri de divizune celulară
• Directă (a - fără, mitos - filament) – amitoza
• Indirectă – mitoza, meioza
• Amitoza: întâlnită la PK, plante inferioare şi superioare, la celule pe cale de
degenerare
se caracterizează prin absenţa fusului de divizune

Mecanisme de realizare:

• strangulare (gâtuire), la ciuperci, la celule epidermice din frunze tinere de la

bulbul de Allium cepa
• clivare (formarea unui perete despărţitor), la celule corticale ale plantelor
acvatice

Diviziunea indirectă
• este specifică eucariotelor;
• se caracterizează prin formarea aparatului mitotic alcătuit din:
1. cromozomi = aparat cromatic (se colorează cu coloranţi bazici specifici ADN)
2. fus de diviziune celulară = fus nuclear = aparat acromatic (nu se colorează cu
coloranţi bazici)

Diviziunea indirectă cuprinde:

CARIOCHINEZA (diviziunea nucleului)
CITOCINEZA = citodiereza (diviziunea citoplasmei celulei-mame şi formarea
peretelui celular)

CARIOCHINEZA poate fi:

cariochineză mitotică = MITOZA propriu-zisă (diviziunea somatică, tipică)
-în celulele haploide-la plantele inferioare ⇒ corpul taloidic
-la plantele superioare = din celule diploide = corp corm, se
formează celule identice cu celula-mamă
cariochineza meiotică = MEIOZA; se desfăşoară doar în celule 2n ⇒4 celule n
cu cromozomi recombinaţi
 Cromozomii
-chroma = culoare; soma = corp;
-se pot observa la microscopul fotonic numai în timpul diviziunii celulei;
-sunt formaţiuni care se colorează intens cu coloranţii bazici (hematoxilină,
orceină, carmin, safranină, etc.
-asigură transmiterea caracterelor ereditare de la celula-mamă la celulele-fiice;
-un cromozom este o moleculă de ADN bicatenar inclusă într-o masă fundamentală
în care predomină histonele – cromozom monocromatidic.
-sunt caracteristici ca morfologie, mărime, număr pentru fiecare specie, deci sunt
un criteriu de identificare a speciei

Tipuri de cromozomi

Cromozomul prezintă pe corpul său o zonă îngustă, strangulată = centromer =

chinetocor = constricţie primară prin care se inseră pe fusul acromatic
După poziţia centromerului:
-cromozomi izobrahiali = cu 2 braţe egale (centromerul la mijloc)
-cromozomi heterobrahiali = cu 2 braţe inegale
-cromozomi telocentrici –centromerul dispus terminal ⇒ un singur braţ
În toate celulele somatice există cel puţin 2 cromozomi care au în plus o a 2-a
constricţie = constricţie secundară.
Ea se află aproape de capătul unui braţ şi determină formarea unui segment
sferic al cromozomului = SATELIT
Rolul constricţiei secundare = organizator de nucleoli.
După numărul de cromatide
- cromozom monocromatidic- format din 1moleculă de ADN = 1 cromatidă
cromozom bicromatidic - format din 2 molecule de ADN = 2 cromatide.
cromozom tetracromatidic - format din 4molecule de ADN = 4 cromatide
Molecula de ADN poartă gene = fragment dintr-un cromozom care
corespunde unui anumit caracter, denumit fen.
Totalitatea genelor = genotip
Totalitatea caracterelor = fenotip.
 Gene alele - versiuni ale unei gene care codifică acelaşi caracter – exemplu
culoarea florilor
Pentru fiecare caracteristică, un organism moşteneşte doua gene, câte una
de la fiecare părinte. Fiecare gamet conţine o alelă astfel incat, in momentul
fecundarii, zigotul va avea pentru fiecare caracter o alelă de la mamă si una de la
tată.
Daca cele doua alele sunt diferite, doar una dintre acestea (alela dominantă)
se va exprima si va determina aparitia unui carcter fenotipic.
Exista abateri de la aceasta regulă, cum ar fi fenomenele de codominanta (in
cazul grupelor sangvine) sau dominanta incompleta (in cazul plantei Mirabilis
jalapa).
Cele doua alele din genomul unei celule somatice segrega in timpul producerii
gametilor, fiecare gamet primind o singura alela a unei gene.
Cromozomi omologi – conţin gene pentru aceleaşi caractere, unul de origine
maternă şi unul de origine paternă

Mitoza

MITOZA = cariochineza tipică

= diviziune somatică – se desfăşoară în celulele somatice
= diviziune ecvaţională – cromatina se repartizează egal între cele 2 celule-fiice
Importanţa mitozei:
-duce la creşterea organismului (de la celula-ou – planta adultă);
-înlocuirea celulelor moarte dintr-un ţesut;
-regenerarea de părţi pierdute sau distruse (numai la plante).
Mitoza
se desfăşoară continuu cu faze şi numeroase stadii de tranziţie între fazele
importante.
durată: câteva minute → la câteva ore.

Ciclul celular
Interfaza
Profaza
Metafaza
Anafaza
Telofaza
 Interfaza

• perioada cea mai lungă a ciclului celular (90%);

• activitate metabolică maximă
• cuprinde trei perioade: presintetică G1, sintetică S, postsintetică G2

Perioada presintetică G1 (gap – gol) -25-30% din durata ciclului celular

• desăvârşirea despiralizării cromozomilor;
• încheiereea reorganizării nucleolilor;
• sinteza maximă de ARN, proteine acide, enzime; ATP
Perioada sintetică S – sinteză de ADN şi histone – 35-45% din durata ciclului
celular
• cele 2 catene ale moleculei de ADN se desfac (dispar punţile de H),
• sub influenţa ADN-polimerazei, cele 2 catene monospiralate îşi construiesc a
2-a catenă ⇒ 2 molecule de ADN fiecare formată dintr-un lanţ polinucleotidic
vechi şi unul nou (model semiconservativ).
Perioada postsintetică G2 (gap – gol)
• sinteza proteinelor cu caracter contractil (actina, miozina, tubulina)
• sinteza de ARN

În interfază
o creştere în volum a nucleului şi nucleolilor;
o nucleul are o structură reticulată, granulară, granulo-reticulată, în
funcţie de structura cromatinei.

Profaza

• este o fază lungă şi complexă

• individualizarea cromozomilor bicromatidici (se spiralizează);
• cromatidele sunt legate prin centromeri;
• cromatidele se spiralizează separat; cele 2 molecule de ADN devin
cromozomi; se observă la microscopul optic, deoarece cromozomii sunt
îngroşaţi, scurţi, cu diametrul >1µ;
• membrana nucleară se fragmentează (nu se poate observa la microscopul
fotonic); fragmentele îşi păstrează structura şi porii şi din ele se vor reface
anvelopele nucleare ale celor 2 nuclei-fii;
• începe formarea fusului de diviziune nucleară din microtubuli; ei se
orientează cu vârfurile spre cei 2 poli ai celulei

Metafaza

• se definitivează fusul de diviziune;

• cromozomii bicromatidici sunt spiralizaţi la maximum; sunt dispuşi paralel şi
legaţi prin centromeri;
• cromozomii se dispun în zona ecuatorială a celulei, cu centromerul prins de
microtubulii fusului de diviziune; braţele cromozomului sunt orientate spre
peretele celular

Anafaza

• cele 2 cromatide se separă ⇒ câte 2 cromozomi monocromatidici =

cromozomi-fii;
• cromozomii-fii migrează spre cei 2 poli:
• braţele cromozomiale sunt orientate spre centrul celulei;
• cinetocorul ajunge primul la polul celulei mame
 Telofaza

• cromozomii monocromatidici ajung la polii celulei

• se despiralizează cromozomii
• se reorganizeză nucleolii
• se reorganizează învelişul nuclear
• se dezorganizează fibrele fusului de diviziune

Citodiereza

• reprezintă diviziunea citoplasmei

• se realizează prin diferenţierea unui nou perete celular în sens
• centripet la plante inferioare (alge, ciuperci)
• centrifug la plantele superioare
• filamentele continue ale fusului de diviziune se scurtează, se îngroaşă
• filamentele ale fusului de diviziune continue + masa plasmatică →
fragmoplast
• fragmoplast + vezicule golgiene +vezicule RE → placa celulară

Meioza
(gr. meiosis = împuţinare)
= cariochineza alotipică (allos = străin, deoarece rezultă cromozomi noi,
recombinaţi);
= diviziune reducţională (o celulă 2n se divide ⇒ 4 n celule cu cromozomi
recombinaţi
• proces celular complementar fecundaţiei prin care se unesc doi nuclei
haploizi ⇒celula-ou = zigotul (2n). → diviziun mitotică ⇒ corpul plantei
• în lipsa meiozei, dacă gameţii ar fi diploizi, prin fecundaţie ar rezulta celule
tetraploide….etc.
• creşterea progresivă a numărului de cromozomi în generaţii succesive ar
duce la scăderea treptată a vitalităţii speciei…⇒ dispariţia ei
• meioza şi fecundaţia = 2 procese complementare, care se succed în mod
obligatoriu pentru a asigura menţinerea aceluiaşi număr de cromozomi
Meioza cuprinde 2 diviziuni succesive:
Meioza I - mitoză heterotipică = reducţională, atipică; →2celule cu n
cromozomi bicromatidicii recombinaţi
Meioza II - mitoză homeotipică , ecvaţională
Meioza I
• este precedată de interfază
Interfaza
-este asemănătoare cu cea din ciclul celular mitotic (dintre 2 mitoze
succesive)
- se dublează cantitatea de ADN şi de histone (evenimentele cele
mai importante)
• cuprinde fazele:
-profaza I
-metafaza I
-anafaza I
-telofaza I
Profaza I
-este o fază care durează zile sau luni
-cuprinde 5 stadii:
-leptoten (leptos = subţire, fir)
-zigoten (zigos = jug, pereche)
-pachiten (pachis = gros)
-diploten (diplos = dublu)
-diacineză (mişcare)

Profaza I

Leptoten (leptos = subţire, fir)

• cromozomii bicromatidici sunt despiralizaţi (nu se observă la microscopul
fotonic).
• cromozomii sunt alungiţi, subţiri, ataşaţi de învelisul nuclear
Zigoten (zigos = jug, pereche)
• cromozomii bicromatidici omologi formează perechi: un cromozom
bicromatidic patern se asociază cu un cromozom bicromatidic matern ⇒
gemeni cromozomiali = cu 4 cromatide = cromozomi tetracromatidici
• începe spiralizarea individuală a fiecărui cromozom bicromatidic
• are loc şi a 2-a spiralizare - relaţională: o cromatidă dintr-un cromozom
patern se răsuceşte pe o cromatidă maternă → între cele 2 cromatide se
 realizează legături = chiasme; cromozomii devin mai groşi, mai vizibili, sunt
strâns ataşaţi unul de altul (complex sinaptonemal).
Pachiten (pachis = gros)
• cromozomii au grad de spiralizare maxim; cromatidele devin scurte şi groase;
• se instalează o tensiune ridicată în interiorul cromatidelor, care conduce la
ruperea cromatidelor (paterne, materne) şi recombinarea lor. Cromozomii se
rup în zonele de spiralizare maximă (aici se află un număr mare de gene =
zone eucromatice);
• cromozomii recombinaţi = cromozomi noi, cu gene materne şi paterne
asociate în final
• cromozomii recombinaţi se află tot în tetrade cromozomiale.

Profaza I

Diploten (diplos = dublu)

• are loc clivarea cromozomilor:
• cei 4 cromozomi recombinaţi se dispun paralel între ei, dar uniţi prin
centromer şi câteva zone (chiasme).
Diacineza
• cele 4 cromatide (cromozomi recombinaţi) sunt bine vizibile şi legate numai
prin centromeri;
• se fragmentează membrana nucleară;
• se dezorganizează nucleolii;
• începe formarea fusului de diviziune.
 Meioza I

Metafaza I
• se desăvârşeşte organizarea fusului nuclear;
• cele 4 cromatide unite prin centromeri se deplasează spre ecuatorul celulei-
mame ⇒ placa metafazică
• încep să se separe cromatidele noi, 2 câte 2, dar legate încă prin cinetocori
Anafaza I
• cromozomii bicromatidici noi, recombinaţi se separă complet; se deplasează
spre poli şi ajung la jumătatea distanţei ecuator-pol.
Telofaza I
• cromozomii bicromatidici, noi se despiralizează ⇒ 2 molecule de AND fiecare;
• se formează 2 nuclee, fiecare cu un număr redus de cromozomi
bicromatidici, foarte labili;
• se reorganizează membrana nucleară;
• se formează câte 2 nucleoli pentru fiecare celulă.
• Citodiereza
• placa celulară se formează sau nu, deoarece cei 2 nuclei, după o scurtă
perioadă, se divid mitotic în meioza II
 Peretele celular

= membrana pectocelulozică = membrana scheletică

• are grosime de 1-7µ ⇒ se observă la microscopul fotonic sub forma unei linii,
îngroşate mai mult sau mai puţin, care delimitează celula
Funcţii : -Protecţie şi susţinere
-Permeaţie şi creştere
-Recunoaştere şi interconexiunea celulelor
-Citodiferenţiere şi morfogeneză
- Depozitarea unor substanţe
-Circulaţia apei
• este mai rigid decât plasmalema şi foarte rezistent la agenţii fizici, chimici,
biologici
• majoritatea celulelor vegetale au perete celular.
• puţine celule vegetale sunt nude (gimnoplaste): unele alge unicelulare, sporii
şi gameţii (mai ales la plante inferioare – zoospori şi zoogameţi).
• lipseşte la celula animală
•
Peretele celular-compoziţie chimică
• are compoziţie diferită în funcţie de gradul de evoluţie a plantei (clasificarea
filogenetică)

La bacterii
• perete rigid datorită unei componente specifice MUREINĂ (macromoleculă),
care conţine în structura sa 2 constituenţi amino-glucidici (N-
acetilglucozamina; acidul N-acetilmuramic = ester N-acetilglucozaminei cu
acidul lactic)
La algele verzi
• peretele celular are structură pecto-celulozică asemănătoare cu cea de la
plantele superioare (un argument în favoarea ideii evoluţiei plantelor
superioare din algele verzi);
• în compoziţia chimică a peretelui celulozic algal se mai întâlnesc: substanţe
minerale (SiO2, CaCO3), macromolecule organice.

La algele brune
• Peretele celular conţine alginaţi şi fucoidină, în amestec cu celuloză, pectine
• Alginaţii = săruri de Ca şi Mg ale acidului alginic (polimer de acid manuronic)
• Fucoidina = polimer de fucoză esterificat cu H2SO4

Acid alginic

La algele roşii
• Perete celular-format din 2 straturi suprapuse:
-extern, din pectine (predomină acidul pectic = polimer al acidului
galacturonic)
-intern, din celuloză
 Peretele celular la plante superioare – compoziţie chimică
Celuloza – constituent principal, polimer de β -D-glucoză legate 1,4-β -
glicozidic;
unitatea structurală a celulozei = celobioza (bioză din 2 molecule de β -D-
glucopiranoză)
Proprietăţi:
• substanţă albă, cu aspect amorf, fără gust şi miros
• este insolubilă în apă şi solvenţi organici
• se dizolvă în acizi tari, datorită hidrolizei legăturilor eterice în molecule de
glucoză
• se dizolvă cu Reactiv Schweitzer (hidroxid de cupru amoniacal)
• cu roşu de Congo ⇒ roz-roşu
• cu carmin alaunat ⇒ roz-roşu, dar coloraţia nu este specifică, fiind dată şi de
pectine, caloză

Hemiceluloze

• macromolecule alcătuite în principal, din polimeri de pentoze (xiloză,

arabinoză) şi acizi uronici (galacturonic, glucuronic) şi mici cantităţi de
hexoze;
• au masă moleculară mai mică decât celulozele ⇒ au gradul de polimerizare
mai mic
• sunt amorfe, înconjoară fibrele de celuloză din colenchimuri
 • pot fi folosite ca substanţe hrănitoare , după hidroliză spre deosebire de
celuloze – intră în metabolismul celular (la nevoie)

Caloza
• polimer neramificat al β -D-glucozei cu legături 1,3-β -glicozidice
• este amorfă; se formează în peretele transversal al vaselor liberiene

Lignina = polimer al fenil-propanului

• substanţă amorfă, insolubilă în apă şi reactiv Schweitzer, solubilă în fenol şi

acetonă
• foarte rezistentă la agenţii chimici, fizici
• cu verde de iod ⇒ coloraţie verde sau albastru-verde
• cu floroglucină clorhidrică ⇒ roşu-vişiniu
• cu sulfat de anilină ⇒ galben

Alcooli: 1-cumarilic,2-coniferilic,3-
sinapilic

Proteine (1-6%) – mai ales glicoproteine

lectine = implicate în mecanismul de recunoaştere
ex. lectinele din leguminoase recunosc şi atrag bacteriile fixatoare de azot
extensina = o glicoproteină ce conţine holoproteine cu hidroxiprolină şi glucide
(arabani şi glucani)
rol important în creşterea peretelui celular primar după diviziunea celulară
se leagă covalent de microfibrilele de celuloză; aceste legături sunt labile şi permit
intercalarea în peretele primar de noi microfibrile de celuloză
Lipidele –în cantităţi mici se află : trigliceride, fosfogliceride
în cantitate mai mare în pereţii granulelor de polen
determină -densitate specifică redusă – polenul luat de vânt pluteşte în aer
acido-rezistenţă
Suberina – este o substanţă lipidică ce se află în peretele celular la unele ţesuturi de
protecţie:
primare - ţes. caliptral, exodermă, endodermă
secundare – suber la rădăcina şi tulpina cu structură secundară (plută)
Alte substanţe care impregnează pereţii celulari:
o acizi organici şi esterii lor
o fenoli
o săruri minerale: CaCO3, MgCO3, Ca 3(PO4) 2, SiO2, săruri de Fe
o oxalat de calciu
o coloranţi: taninuri, flavone, chinone – cu rol de apărare
o
Ultrastructura peretelui celular

La microscopul electronic se pot observa straturile componente ale peretelui

celular
• peretele primordial = lamelă pectică = lamelă mijlocie (1)
• perete primar (2)
• perete secundar (S1S2S3)
uneori perete terţiar (polimeri de xiloză, arabinoză)

Lamela mijlocie (L.m)

• se formează în procesul de citodiereză, la sfârşitul telofazei,

• în partea ecuatorială a celulei-mame se acumulează vezicule golgiene bogate
în pectine.
• veziculele golgiene se aplatizează, se asociază,conţinutul veziculelor
formează o placă semisolidă = placa celulară
• placa celulară plus depuneri suplimentare din veziculele golgiene → perete
primordial = lamelă pectică
• se află numai la ţesuturi nu şi la celule izolate
• se prezintă ca o reţea, în ochiurile căreia se află câte o celulă
• se evidenţiază cu roşu de Ruteniu ⇒ culoare. roşie datorită acidului pectic din
• este alcătuită în principal, mici cantităţi de proteine şi enzime (ex. pectinază)
• la ţesuturile fundamentale (parenchimuri) determină formarea spaţiilor
intercelulare = meaturi
• la locul de întâlnire a 3 sau 4 celule, lamela pectică clivează longitudinal şi
fiecare parte se îndepărtează una de alta. Se formează un spaţiu triunghiular
= meat.
 Peretele primar

• se formează după lamela pectică, în mod centripet

• depunerile de celuloză – de la exterior spre interior, de la Lm. spre
plasmalemă
• este specific celulelor meristematice.
• este subţire, elastic
• permite creşterea în volum a celulei, deci creşte în suprafaţă.
• este alcătuit din
• componentă fibrilară - fibre de celuloză,
• componentă amorfă - masă fundamentală –hemiceluloze, pectine,
glicoproteine (în cantitate mică), enzime, ≈ 60% apă (peretele I este puternic
hidratat)
• macromoleculele de celuloză sunt grupate câte 100 = fibrilă elementară
≈ 20 fibrile elementare = fibră de celuloză cu d=250 Ao
• microfibrilele se dispun peste lamela pectică, aproape paralel cu suprafaţa
celulei, dar în direcţii diferite→se intersectează ⇒ o reţea laxă şi elastică ce
permite creşterea în volum a celulei (prin intussuscepţiune). Pe măsură ce
volumul celulei creşte, se depun noi microfibrile pentru ca peretele să aibă o
anumită densitate a microfibrilelor.
• nu este compact prezintă pori, mici canalicule prin care trec plasmodesmele
de la o celulă la alta
Peretele secundar

-este prezent la toate celulele mature;

-se formează prin depuneri de microfibrile de celuloză peste peretele primar, tot
centripet
-depunerile se fac:
-uniform - la majoritatea ţesuturilor
-neuniform – la colenchim
-componenta fibrilară
-microfibrilele de celuloză se depun astfel încât să formeze 3 straturi diferite, care
nu mai permit creşterea în volum a celulei
-in fiecare strat, microfibrilele de celuloză sunt paralele cu peretele primar şi
paralele între ele. Sunt dispuse foarte apropiat.
-in straturile următoare, microfibrilele sunt paralele între ele în fiecare strat, dar
formează un anumit unghi cu microfibrilele din straturile învecinate

masă fundamentală - hemiceluloze, pectine, apă (în cantitate mai mică faţă de
peretele primar)
prezintă punctuaţiuni
simple (la majoritatea celulelor)
areolate (la conifere)-l.p.
depunerile de lignină, suberină, substanţe minerale, pigmenţi şi lipide conduc la
modificări fizice ale peretelui celular.
Modificările fizice determină apariţia unor importante caractere anatomice de
diferenţiere.

Modificări fizice ale peretelui celular secundar – lignificarea

• impregnarea cu lignină a peretelui secundar.
• lignina predomină în masa fundamentală a peretelui; ea acoperă fibrilele de
celuloză.
• se pune în evidenţă numai lignina cu reactivii specifici, celuloza din peretele
secundar nu se mai poate identifica.
• este un proces specific cormofitelor
• este ireversibil (delignificarea este foarte rar în natură. Ex. celulele
sclerificate de la fructele coapte de Pyrus şi Cydonia)
• produce moartea treptată a celulelor mature – când peretele se îngroaşă
• citoplasma se împuţinează până când celula moare; în interior rămân unele
substanţe cristalizate sau amorfe (ex. oxalat de calciu, pigmenţi)
• lignina se depune centripet (ca şi microfibrilele de celuloză)
• la sfârşitul lignificării ⇒ celulă moartă, cu punctuaţiuni
• la sclerenchim (sclereide şi fibre) – lignina se depune pe tot peretele celular,
aproape uniform
• la vasele lemnoase – lignina se depune discontinuu (parţial) pe peretele
celular sub formă de:
• inele
• spirale
• reţea
• mai rar (la Gymnospermae) vase lemnoase cu peretele aproape în întregime
lignificat (cu punctuaţiuni areolate)
 Modificări fizice ale peretelui celular secundar – suberificarea
• este procesul de depunere, în mod centripet de suberină = acizi graşi,
+oxiacizi graşi polimerizaţi; = o masă amorfă care maschează celuloza
• proces de adaptare a unor organe pentru a nu se pierde apă din ţesuturi cu
activitate metabolică.
• Ţesuturile suberificate sunt ţesuturi de protecţie:
• suberul – la tulpină şi rădăcină cu structură secundară;
• ţesutul caliptral – protejează vârful vegetativ al rădăcinii;
• exoderma – rădăcină primară;
• endoderma – numai la rădăcină e suberificată
• Suberina - se colorează verde-brun cu verde de iod;
• se depune pe tot peretele primar în mod uniform sau neuniform.
• când se depune pe tot peretele – formează un strat izolator şi împiedică
comunicarea intercelulară→ celula moare. În interiorul pot fi: aer, substanţe
cristalizate, pigmenţi.

Modificări fizice ale peretelui celular secundar – cutinizarea şi

cerificarea

CUTINIZAREA
= proces de depunere de cutină pe pereţii externi ai celulelor epidermice
rezultă o peliculă netedă sau pliată = cuticula – se colorează în verde cu verde de
iod
CUTINA este o lipidă care se sintetizează în protoplasmă.
• Celulele epidermice devin impermeabile pentru gaze şi apă
• Schimbul de aer cu exteriorul şi eliminarea excesului de apă se fac prin
stomate (în fotosinteză, respiraţie, transpiraţie)
CERIFICAREA
• Pe lângă cuticulă, celulele epidermei pot avea un strat de ceară mai mult sau
mai puţin îngroşat.
• Ceara se poate depune
• în strat uniform (la fructe)
• în granule (la frunze de conifere, la Eucalyptus)
• în bastonaşe (la graminee)
• în straturi suprapuse (la palmieri şi Cactaceae)
• Alţi coloranţi pentru lipidele din peretele celular:
• Sudan III (galben-portocaliu)
• Tinctura Alkana (în roşu)

Modificări fizice ale peretelui celular secundar-

minralizare,pigmentare

MINERALIZAREA
= încrustarea peretelui secundar cu substanţe minerale
-pereţii devin rigizi, dar friabili
Ex.: - tulpinile de Gramineae, Cyperaceae, Equisetaceae – cu SiO2
- la Borraginaceae – peri tectori rigizi, impregnaţi cu CaCO3
- la Urticaceae, Moraceae – membrana epidermică formează înspre interiorul
ţesutului (perete intern) un schelet celulozic sau lignificat (suberificat), pe care se
depune CaCO3 în straturi suprapuse ⇒ formaţiuni asemănătoare cu un strugure =
CISTOLIŢI
- la fam. Cupressaceae – perete celular impregnat cu oxalat de calciu
PIGMENTAREA
= impregnarea peretelui celular cu pigmenţi:
-taninuri – brun
-chinone – brun sau roşu
-flavone – gaben
Exemple:
• la Cinchona succirubra (fam. Rubiaceae) – fibrele lignificate au perete galben
(flavone);
• la Haematoxylon campechianum (fam. Fabaceae) – vasele lemnoase au pereţii de
culoare roşie (orto-chinone);
• la Linum usitatissimum – celulele din ţesutul pigmentar au perete celular de
culoare brună = taninuri.

MODIFICĂRILE CHIMICE ALE PERETELUI CELULAR

GELIFICAREA
• hipersecreţie de mucilagii, gume, pectine (holozide mixte) de către
citoplasmă şi depunerea lor pe peretele celular sau eliminarea din ţesut.
• În contact cu apa, aceste macromolecule polare se hidratează (⇒ geluri), îşi
măresc volumul şi pot determina ruperea celulelor cu eliminarea în exteriorul
ţesutului a acestor geluri.

În cazul formării mucilagiilor, peretele celulozic nu se modifică., rămâne

integru şi mucilagiile rămân în celulă
-o parte depuse pe peretele celular secundar
-restul sub formă de gel sau sol în citoplasmă
• Alteori aceste macromolecule formate în celulă părăsesc celula care le-a
elaborat şi sunt aduse în spaţiile intercelulare – se formează pungi cu
mucilagii (ex. Tiliaceae, Malvaceae)
• În cazul gumelor, peretele celular celulozic este afectat şi gumele exudă.
(Rosaceae, Fabaceae)
•
LICHEFIEREA
• este un proces enzimatic (enzime sus-menţionate) – la nivelul lamelei pectice
sau-peretelui I şi II
Poate fi realizat
• parţial (perete transversal)
• în totalitate (întregul perete)
• este un proces de hidroliză -a lamelei pectice ⇒ separarea celulelor într-un
ţesut ex.: separarea fibrelor celulozice de in şi cânepă = “topirea” inului şi a
cânepei;
 -a întregului perete celular (transversal) sub
acţiunea enzimelor ex.: formarea vaselor lemnoase perfecte (trahee) – (când dispar
pereţii transversali);
• în cazul arhegonului – celulele suprapuse oosferei se lichefiază ⇒ un gel în
care înoată anterozoizii
•
Vacuomul-totalitatea vacuolelor

• sunt specifice celulei vegetale;

• sunt cavităţi dilatate din REN, care acumulează apă, substanţe anorganice,
organice;
• tipuri
• vacuolele celulelor meristematice = foarte mici, submicroscopice şi dispuse
în jurul nucleului;
• conţin -o masă coloidală densă, cu conţinut scăzut de apă, echipament enzimatic
bogat ⇒ unii cercetători le includ în sistemul
lizozomal
• sunt dispuse în şiruri sau reţea – de aceea se mai numesc “specializări ale
REN” pentru că se formează din REN
• vacuolele celulelor mature – rezultă din unirea vacuolelor meristematice. O
celulă matură conţine un număr mic de vacuole mari, microscopice (chiar doar o
vacuolă mare, centrală). Aceste vacuole se formează în procesul de diferenţiere
celulară.
o vacuolă este formată din tonoplast = membrană lipoproteică şi suc vacuolar =
suc celular
se evidenţiază (când sunt incolore) cu coloranţi vitali: roşu neutru, albastru de
cresil; dacă au în sucul vacuolar coloranţi naturali (ex. antociani la Tradescantia sp.,
Malus, Pelargonium, flavone), nu se mai folosesc coloranţi de laborator
Tonoplastul - este o membrană lipo-proteică submicroscopică; are structură
asemănătoare plasmalemei
Sucul celular = soluţie coloidală în care predomină apa (≈ 95%) şi sunt
dizolvate sau solubilizate sau insolubile diferite substanţe; are pH-ul 2,5-5,5
(asemănător lizozomilor, pH = 4-6)
Subst. anorganice dizolvate în suc vacuolar
săruri de K, Ca, Mg
ioduri, bromuri (mai ales la alge marine)
nitraţi, fosfaţi (mai ales la fam. Urticaceae,Chenopodiaceae)
Subst. organice dizolvate
acizi organici (frecvent malic, citric)
oze şi ozide = antociani, flavone
alcaloizi
aminoacizi
enzime specifice (mai ales cele din catabolismul celular asemănătoare cu cele din
lizozomi)
Subst. în stare coloidală – subst. organice cu masă moleculară mare
(macromolecule) care se pot hidroliza – holozide mixte, proteine, unele holozide
omogene (inulina, triticina)
Subst. insolubile - anorganice: CaCO3, CaSO4, fosfaţi de Ca, Mg
Subst. organice insolubile cristalizate
Oxalatul de calciu – nisip, druze, rafidii, macle, cristale izolate
Proteine – granule de aleuronă

INCLUZIUNI ERGASTICE
ergastein = a elabora
Reprezintă totalitatea substanţelor (organice şi anorganice) elaborate de celula
vegetală
• Clasificare după locul ocupat în celulă
-incluziuni din citoplasmă
-incluziuni din vacuole (vezi vacuom)
-incluziuni din peretele celular (vezi peretele celular)
• Clasificare după solubilitate
-incluziuni ergastice insolubile în apă şi nehidrolizabile; ele sunt scoase în
afara metabolismului celular; celula, deci, nu le mai foloseşte= incluziuni ergastice
inerte
-incluziuni organice solubile sau insolubile şi hidrolizabile care sunt folosite de
celulă, reintroduse în metabolismul celulei (consumate)
Incluziuni organice inerte
-în peretele celular – celuloză, lignină, suberină, pigmenţi insolubili, săruri
minerale;
-în citoplasmă – sunt puţine substanţe insolubile inerte; de obicei, subst.
elaborate în citoplasmă ajung în perete şi în vacuole
-în vacuole (vezi vacuom)
În citoplasmă se pot găsi
-picături de lipide = lipozomi
-picături de ulei volatil = exudă
-picături de rezine = exudă
-în mod pasager – heterozide, alcaloizi, taninuri (care apoi sunt duse în
vacuole, perete celular)
Incluziunile ergastice propriu-zise, care intră în metabolismul celular sunt:
-în perete celular: hemiceluloze, caloza, unele poliuronide (holozide mixte);
-în citoplasmă (în soluţia coloidală din hialoplasmă): glucide, protide, lipide cu rol
plastic şi energetic;
-în organite celulare: amidonul din amiloplaste, proteinele din proteoplaste, lipidele
din oleoplaste, carotenoidele şi lipidele din cromoplaste, pectinele din aparatul Golgi
– şi toate substanţele elaborate şi care sunt dizolvate sau care se pot hidroliza în
molecule mici.
-în vacuole: glucide (mai ales oze) care pot trece prin tonoplast, ajung în
citoplasmă; proteine, fitină, heterozide (pot reintra în metabolismul celular).