Curs 3

|
Curs ± informatica aplicata II

ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare), una din cele mai importante

organizaţii de standardizare, a studiat diferite tipuri de reţele existente în acea vreme
(DECnet, SNA, TCP/IP) şi a propus în 1984 un model de referinţă numit OSI - Open
System Interconnection).
Acest model defineşte şapte nivele, împreună cu standarde şi un set de
protocoale pentru ele. Este un model teoretic, construit pentru a schematiza comunicaţia
într-o reţea de calculatoare şi pentru a explica traseul informaţiei dintr-un capăt în altul al
reţelei.
Deşi nu este singurul model existent, este cel mai folosit în învăţământ, pentru
că ilustrează cel mai bine separarea între nivele şi împărţirea comunicaţiei în bucăţele mai
mici, mai uşor de definit şi în consecinţă mai uşor de dezvoltat.
Deşi există multe protocoale care sunt mai greu de încadrat pe nivele OSI,
totuşi toţi producătorii de echipamente de reţea şi de protocoale noi îşi definesc produsele
cu ajutorul nivelelor OSI.
á
Avantajele modelului OSI
1. Conferă stabilitate: deoarece o schimbare a unui strat nu le afectează şi pe celelalte.
2. Standardizează reţeaua şi permite interoperabilitatea şi modularizarea componentelor

fabricate de diverşi producători.
3. Asigură interoperabilitatea între produsele producătorilor diferiţi care respectă modelul.
4. Asigură o deschidere permanentă spre noi funcţionalităţi: noi protocoale şi noi servicii
sunt mai uşor de adăugat într-o arhitectură stratificată decât într-una monolitică.
Ö
i
( Modelul conceptual ISO-OSI.

Modelul OSI al Organizatiei Internationale pentru Standardizare (ISO) este structurat pe

şapte niveluri:

.
| !
Nivelul fizic defineşte specificaţii electrice, mecanice, procedurale şi funcţionale pentru

activarea, menţinerea şi dezactivarea legăturilor fizice între sisteme. În această
categorie de caracteristici se încadrează nivelurile de tensiune, timingul schimbărilor
acestor niveluri, ratele de transfer fizice, distanţele maxime la care se poate transmite şi
alte atribute similare care sunt definite de specificaţiile fizice. "
! # $
! $ !

Scopul nivelului fizic este de a transporta o secvenţă de biţi de la o maşină la alta.

Pentru aceasta pot fi utilizate diverse medii fizice. Fiecare dintre ele este definit de
lărgimea sa de bandă, întârziere, cost şi uşurinţa de instalare şi de întreţinere.
r " ! %

á i i
Nivelul legătură de date oferă transportul sigur al informaţiei printr-o legătură

fizică directă. Pentru a realiza acest lucru, nivelul legătură de date se ocupă cu
adresarea fizică, topologia reţelei, accesul la reţea, detecţia şi anunţarea erorilor şi
controlul fluxului fizic (flow control). Nivelul legătură de date este responsabil cu
transmiterea corectă a datelor printr-o legătură fizică existentă, între două puncte
conectate direct prin această legătură fizică. Nivelul fizic nu poate realiza acest lucru,
deoarece la nivelul fizic nu putem vorbi despre nici un fel de date, ci numai despre biţi
şi, mai exact, despre reprezentarea fizică a acestora (niveluri de tensiune, intensitate a
luminii etc.).
Tot la acest nivel este rezolvată problema cadrelor deteriorate, pierdute sau
duplicate. Sintetizând putem spune că principala sarcină a acestui nivel este de a
detecta şi de a rezolva erorile apărute în transmisia datelor;
" ! ! # $
! $
ü !
Ö
Nivelul reţea este un nivel complex care oferă conectivitate şi selectează drumul
de urmat între două sisteme gazdă care pot fi localizate în reţele separate geografic.
Acesta este nivelul cel mai important în cadrul Internetului, asigurând
posibilitatea interconectării diferitelor reţele. Tot la acest nivel se realizează adresarea
logică a tuturor nodurilor din Internet.
La nivelul reţea operează ruterele, dispozitivele cele mai importante în orice
reţea de foarte mari dimensiuni.
În cazul reţelei Internet se utilizează protocolul IP v4 bazat pe adrese de 32 biţi a
nodurilor de reţea. Reţeaua Internet contemporană se confruntă cu limita fizică a adreselor,
dezvoltarea viitoare fiind limitată de lipsa adreselor disponibile. Acesta fiind unul din
motivele implementării protocolului IPV6 ce oferă oportunitatea dezvoltării viitoare. Nivelul
Network gestionează datagrame.
!
" ! # $
! $ !
*

(

Nivelul transport segmentează datele în sistemul sursă şi le reasamblează la
destinaţie.
Rolul principal al acestui nivel este să accepte date de la nivelul superior
(nivelul sesiune), să le descompună, dacă este cazul, în unităţi mai mici, să transfere
aceste unităţi nivelului inferior (nivelului reţea) şi să se asigure că toate fragmentele
sosesc corect la celălalt capăt;
Nivelul transport încearcă să ofere un serviciu de transport de date care să
izoleze nivelurile superioare de orice specificităţi legate de modul în care este executat
transportul datelor. Mai specific, probleme cum ar fi siguranţa (reliability) sunt
responsabilitatea nivelului transport. În cadrul oferirii de servicii de comunicare, nivelul
transport iniţiază, gestionează şi închide circuitele virtuale. Pentru a fi obţinută o
comunicaţie sigură, servicii de detectare şi recuperare din erori sunt oferite tot la acest
nivel. Tot aici este realizat controlul fluxului (flow control).
" !
# $
!
ã $ ! & !
r

Aşa cum implică şi numele său, nivelul sesiune se ocupă cu dialogul între
aplicaţii sau utilizatori, adică permite aplicaţiilor sau utilizatorilor de pe sisteme diferite
să stabilească între ei sesiuni de lucru;
De asemenea, el realizează sincronizarea între nivelurile prezentare ale
două staţii şi gestionează schimbul de date între acestea. În plus faţă de
regularizarea sesiunilor, nivelul sesiune oferă bazele pentru transferul eficient de
date, pentru clase de servicii, pentru raportarea excepţiilor nivelurilor sesiune,
prezentare şi aplicaţie.
Figura exemplifică porturile 110/25 pentru a oferi funcţionalitatea de poştă
electronică prin protocoale corespunzătoare POP/SMTP, sau portul 80 pentru
protocolul http web.
" ! #
! $ !
!
v
6.
Nivelul prezentare se asigură că informaţia transmisă de nivelul aplicaţie al

unui sistem poate fi citită şi interpretată de către nivelul aplicaţie al sistemului cu care
acesta comunică.
Dacă este necesar, nivelul prezentare face traducerea între diverse formate
de reprezentare, prin intermediul unui format comun. Tot nivelul prezentare este
responsabil cu eventuala compresie / decompresie şi criptare / decriptare a datelor.
!
#
! $ !

|'
7.
Nivelul aplicaţie este cel care este situat cel mai aproape de utilizator; el oferă
servicii de reţea aplicaţiilor utilizator.
Diferă de celelalte niveluri OSI prin faptul că nu oferă servicii nici unui alt nivel,
ci numai unor aplicaţii ce sunt situate în afara modelului OSI.
Exemple de astfel de aplicaţii sunt editoare de texte, utilitare de calcul tabelar,
terminale bancare etc. Nivelul aplicaţie stabileşte disponibilitatea unui calculator cu care
se doreşte iniţierea unei conexiuni, stabileşte procedurile ce vor fi urmate în cazul unor
erori şi verifică integritatea datelor.
" # $
! !
$
! (& &(
||
)*
Avantajele utilizării acestui protocol:
este un protocol de reţea rutabil suportat de majoritatea sistemelor de operare;
reprezintă o tehnologie pentru conectarea sistemelor diferite;
Utilizează utilitare de conectivitate standard pentru a accesa şi transfera date între

sisteme diferite;
este un cadru de lucru robust, scalabil între platforme client / server;
reprezintă o metodă de acces la resursele Internet;
permite comunicarea într-un mediu eterogen, deci se pretează foarte bine pentru
conexiunile din Internet (care este o reţea de reţele eterogene atât din punct de
vedere hardware, cât şi software);
furnizează un protocol de reţea rutabil, pentru reţele mari, fiind folosit din acest motiv
drept protocol de interconectare a acestor reţele;
TCP/IP este o suită de protocoale, dintre care cele mai importante sunt TCP şi IP,
care a fost transformat în standard pentru Internet de către Secretariatul pentru
|á Apărare al Statelor Unite, şi care permite comunicaţia între reţele eterogene
Deşi modelul OSI este general recunoscut, standardul istoric şi tehnic pentru
Internet este TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol).
Modelul TCP/IP a fost creat de US DoD ( US Department of Defence -
Ministerul Apărării Naţionale al Statelor Unite) din necesitatea unei reţele care ar putea
supravieţui în orice condiţii. Modelul TCP/IP are patru nivele: Aplicaţie, Transport, Reţea
(sau Internet) şi Acces la Reţea.
Modelul TCP/IP
|Ö
Suita de protocoale TCP-IP defineşte serviciile pentru aplicaţii Telnet, FTP (File Transfer
Protocol), http (Hypertext Transfer Protocol), DNS (Domain Name System), RIP (Routing
Interface Protocol), SMTP (Simple Mail Transfer Protocol), POP (Postal Office Protocol),
ECHO şi multe altele (Figura 1.3). Aceste servicii şi aplicaţii sunt implementate în sistemele
de operare şi prin urmare disponibile ca resurse software şi de comunicaţie încă de la
punerea în funcţiune a resurselor de calcul. Împreună cu celelalte tehnologii ITC ele
formează resursele bază de plecare pentru definirea aplicaţiilor de afaceri.
Suita de protocoale TCP-IP

|(
!
este identic cu cel din modelul ISO-OSI. Acesta include ultimele trei
niveluri superioare din stiva OSI. Acestea au fost comasate pentru a putea fi tratate la un
loc toate problemele legate de protocoale de nivel înalt, fie ele de reprezentare,
codificare sau control al dialogului.
!
este identic cu cel din modelul OSI, ocupându-se cu probleme legate
de siguranţă, control al fluxului şi corecţie de erori.
Scopul ! (Internet) este de a asigura transmiterea pachetelor de la orice

sursă din reţea şi livrarea lor către o destinaţie independent de calea şi reţelele pe care
le-a străbătut pentru a ajunge acolo. Determinarea drumului optim şi comutarea
pachetelor au loc la acest nivel.
! se ocupă cu toate problemele legate de transmiterea efectivă a

unui pachet IP pe o legătură fizică, incluzînd şi aspectele legate de tehnologii şi de medii
|r de transmisie, adică nivelurile OSI Legătură de date şi Fizic.
# )
Deşi atât OSI cât şi TCP încearcă să definească/modeleze acelaşi lucru, şi anume
procesul de comunicare între două entităţi, se pune firesc întrebarea: care din ele este
mai bun? Analiza privind asemănările şi deosebirile care leagă cele două modele.
O importantă asemănare între OSI şi TCP/IP o constituie faptul că ambele sunt modele
conceptuale ale procesului de comunicare. Din păcate această asemănare simplă şi
evidentă conţine şi o primă deosebire fundamentală: OSI este general, permiţând
explicarea oricărui proces de comunicare, în timp ce TCP/IP-ul reuşeşte să modeleze
|ü perfect decât procesul de comunicare folosit în Internet.
) +
Cel mai bun exemplu este modul in care putem citi o pagina web aflata pe un
calculator situat la mare distanta:
1. Utilizatorul lanseaza un program pentru vizualizarea paginilor web (browser)
2. Browserul este entitatea aplicatie care va "negocia" pentru noi obtinerea paginii
3. Nivelul aplicatie va identifica existenta resursei cerute de client (clientul este
browserul, care il reprezinta pe utilizator in aceasta "tranzactie") si a posesorului
acesteia (serverul - inteles ca fiind entitatea ce ofera resursa ceruta nu calculatorul
central al unei retele; in cazul nostru avem de-a face cu un server de web). Se
realizeaza autentificarea serverului (se verifica daca partenerul este intr-adevar cine
pretinde ca este) si se stabileste daca acesta este disponibil
4. Nivelul sesiune va stabili o conexiune intre procesul client si procesul server
5. Nivelul transport se va ocupa de intretinerea conexiunii si de corectarea erorilor
netratate la nivelul retea
6. nivelul retea va asigura transferul datelor in secvente (pachete), stabilind drumul
acestora intre server si client.
|*
Lucrurile sunt ceva mai complicate decat in cele prezentate mai sus. Datele
sosesc prin intermediul mediului de comunicatie ca un flux de biti. La nivelul legaturii de
date, bitii sunt transformati in cadre, iar la nivelul retea in pachete. In cele din urma,
datele ajung la nivelul aplicatie unde sunt preluate de browser si ne sunt prezentate.
Fiecare nivel adauga sau sterge o parte din informatiile de control atasate datelor de
celelalte nivele.
|ã
), - -
!
Protocolul IP este destinat folosirii în sisteme interconectate de reţele de calculatoare

ce comunică prin schimburi de pachete. Un astfel de sistem este numit "catenet³

Protocolul IP se limitează la a oferi funcţiile necesare transmiterii unui pachet de biţi (o

datagramă internet) de la o sursă la o destinaţie printr-un sistem de reţele
interconentate.
|v

Protocolul IP implementează două functii de bază: adresarea şi fragmentarea.
Modulele internet folosesc adresa din antetul internet pentru a transmite datagramele
către destinaţie. Selectarea unei căi pentru transmitere se numeşte rutare.
Modulele internet folosesc câmpuri din antetul internet pentru a fragmenta şi reasambla
datagramele când acest lucru este necesar, la trasmiterea prin reţele .
Modelul de operare: există un modul internet implementat de fiecare gazdă ce participă

la comunicare şi de fiecare poartă ce interconectează reţele.
Aceste module au reguli comune pentru interpretarea câmpurilor de adrese şi pentru

fragmentarea şi asamblarea datagramelor. În plus, aceste module (mai ales în cazul
porţilor), conţin proceduri ce permit luarea unor decizii de rutare şi alte facilităţi.
Protoculul IP tratează fiecare datagramă ca o entitate independentă, fără legături cu alte

datagrame. Nu există legături sau circuite logice (virutale sau de altă natură).
á'
Protoculul IP foloseşte patru mecanisme cheie: Type of Service (tipul serviciului), Time to
Live (timpul de viaţă), Options (opţiuni) şi Header Checksum (verificarea antetului).
w Type of Service este folosit pentru a indica ce calitate are serviciul dorit şi reprezintă de
fapt o mulţime abstractă sau generalizată de parametri ce caracterizează opţiunile oferite
de reţelele care formează internetul. Acest mod de a indica tipul serviciului trebuie folosit
de porţi pentru a selecta parametrii actuali ai transmisiei pentru o reţea anume, reţeaua
folosită pentru următorul hop sau următoarea gateway, atunci când are loc rutarea unei
datagrame.
w Time to Live reprezintă o limită superioară pentru timpul de viaţă al unei datagrame.
Este setat de gazda care trimite datagrama şi decrementat în fiecare punct al rutei. Dacă
ajunge la valoarea zero înainte ca datagrama să ajungă la destinaţie, datagrama este
distrusă. Timpul de viaţă poate fi considerat un timp limită de autodistrugere.
w Options oferă funcţii de control necesare sau folositoare în unele situaţii, dar care nu
sunt folosite la comunicaţiile uzuale. Aceste opţiuni includ informaţii despre timp,
securitate şi rutare specială.
w Header Checksum oferă facilitatea de a verifica dacă informaţiile folosite la procesarea

unei datagrame au fost transmise corect. Datele pot conţine erori. Dacă verificarea
á| eşuează, datagrama este ignorată de entitatea care detectează eroarea.
Protocolul IP nu oferă o facilitate de comunicare sigură. Nu există confirmare end-to-

end sau hop-by-hop. Nu se face controlul erorilor pentru date, ci doar pentru antet. Nu
există retransmiteri. Nu se face controlul fluxului.
Erorile detectate pot fi anunţate prin protocolul ICMP (Internet Control Message
Protocols) care este implementat în modulul IP.
"
Scopul protocolului IP este de a muta datagrame printr-o mulţime de reţele interconectate.

Acest lucru se realizează pasând datagramele de la un modul internet la altul până ajung
la destinaţie.
Gazdele şi porţile(gateways) din sistemul internet deţin module internet.
Datagramele sunt rutate de la un modul internet la altul prin reţele individuale pe baza
interpretării unei adrese internet. Deci, un mecanism important al protocolului IP este
adresa internet.
La rutarea mesajelor de la un modul internet la altul, datagramele pot traversa o reţea în
care dimensiunea maximă a unui pachet este mai mică decât dimensiunea datagramei.
Pentru a rezolva această problemă, protocolul IP pune la dispoziţie un mecanism de
fragmentare.
áá
Adresarea
Se face distincţie între nume, adrese şi rute.
Un nume arată ce căutăm.
O adresă ne spune unde se găseşte.
O rută ne arată cum putem ajunge acolo.
Protocolul IP se ocupă în primul rând de adrese.
Protocoalele de nivel mai înalt (' ' sau

) trebuie să facă maparea de la

nume la adrese.
Modulul internet mapează adrese internet la adrese de reţea locale.
Procedurile de nivel scăzut (reţea locală sau gateway) realizează maparea de la adrese
de reţea la rute.
áÖ
Adresele au o lungime fixă de patru octeţi (32 de biţi). O adresă începe cu numărul unei
reţele, urmat de adresa locală (numită câmpul ).
Toate dresele IP au o lungime de 32 de biţi şi sunt împǎrţite în 4 parţi de câte 8 biţi.
Aceasta permite ca fiecare partre sǎ aibǎ numere asociate de la 0 la 255. Cele patru
pǎrţi sunt combinate într-o notaţie numitǎ ³cuadrantul punctat´ (³dotted quad´), ceea ce
înseamnǎ cǎ fiecare valoare pe 8 biţi este separatǎ de un punct .De exemplu,
³255.255.255.255´ şi ³147.120.3.28´ sunt adrese IP şi cuadrante punctuate.
Adresele IP sunt constituite din douǎ pǎrţi: numarul de reţea si numǎrul maşinii gazdǎ
din acea reţea.
Folosind douǎ pǎrţi la adresa IP, maşinile din reţele diferite pot avea aceeaşi acelaş
numǎr gazdǎ, dar deoarece numǎrul de reţea este diferit, maşinile sunt identificate în
mod unic. Fǎrǎ acest tip de schemǎ, numǎrarea ar deveni neîncǎpǎtoare foarte repede.
á(
Pentru o flexibilitate maximǎ, adresele IP sunt atribuite dupǎ mǎrimea

utilizatorului, numite ³Clasa A´, ´Clasa B´, sau ³Clasa C´.
³Clasa D´ şi ³Clasa E´ au scopuri speciale.
Există trei clase de adrese internet utilizate:
w clasa A, bitul cel mai semnificativ este 0, următorii 7 biţi identifică reţeaua,
iar ultimii 24 de biţi reprezintă adresa locală;
w clasa B, cei mai semnificativi 2 biţi sunt 1, respectiv 0, următorii 14 biţi

identifică reţeaua, iar ultimii 16 biţi reprezintă adresa locală;
w clasa C, cei mai semnificativi 3 biţi sunt 1, 1 şi 0, următorii 21 de biţi

identifică reţeaua, iar ultimii 8 biţi reprezintă adresa locală.
ár
) :
) : ' .........................

........................

#|

#||áü
|áã
|áã
|ü***á|(/
|ü***á|(/)

)
''''
''''|á*árrárrárr
)0
)01 |' ................
................

#|áã

#|áã|v| |üÖá(
ürrÖ(/
ürrÖ(/)
|áã'''|v|árrárrárr
áü
))1||'
))1||' ....
.... ....

#|vá

#|váááÖ á'v*|rá
ár(/)

|vá'''

|vá'''ááÖárrárrárr
)"1|||'.............................

)"1|||'.............................

#áá(

#áá(áÖv)

áá('''áÖvárrárrárr
áá('''

&2

-

/
á*
Este posibil sǎ spunem tipul clasei din care face parte o companie uitându-ne la primul
numǎr al adresei IP.
Regulile pentru primul numǎr pe 8 biţi sunt:

- Adresele din clasa A sunt între 0 şi 127
- Adresele din clasa B sunt între 128 şi 191
- Adresele din clasa A sunt între 192 şi 223
- Datoritǎ unui alt serviciu TCP/IP, numit Nume de Domeniu (Domain Name), nu trebuie
sǎ tineţi minte toate adresele IP.
áã
În figura de mai jos sunt prezentate 2 reţele locale LAN, de tip stea
care sunt interconectate între ele prin ruter. Se observă că toate
calculatoarele care aparţin unui LAN au aceeaşi adresă pentru network:
192.158.18 pentru o reţea LAN şi respectiv 192.168.5 pentru cealaltă
reţea LAN. Adresele pentru host sunt diferite. Fiecare calculator
conectat în reţeaua locală, are altă adresă IP
áv

&2
/
&2
/
( $
(3|4

&2(3'4

/

( 1
- 1
1árr '''
árr'''
- 01
01árrárr ''
árrárr''
- )1
)1árrárrárr '
árrárrárr'
" 5
! |vá||'|r*
árrárrárr' #
|vá||'|r' ! !
|vá||'|r* #

/
Ö'
-5

1
1 r*|'ü
r*|'ü|r
|r*
1
1 árr'''
árr
1
1 ''|| |''|
|''|'||' |'|'
|'|''''' ||||
||||'''' '|||
1
1 |||| ||||
||||'''' ''''
'''''''' ''''
'''''''' ''''
Adresa: ''|| |''|

Adresa: |''| adică r* este acceaşi pentru toate calculatoarele din
reţeaua locală, şi se deosebesc prin faptul că au adresă diferită pentru host
host..
Acest calculator are adresa de host |'ü |r*, iar fiecare dintre calculatoarele
|'ü|r
din acea reţea locală, va avea o adresă diferită pentru host
host..
-5
0
0
1r*|'ü|r*
1r*|'ü |r*
1
1 árrárr
árr árr''
1''|||''|'||'
1 ''|||''|'||' |'|'
|'|'''''||||'''''|||
''''||||'''''|||
Ö| 1||||||||''''||||
1 ||||||||''''||||''''''''''''''''
''''''''''''''''
-5
)
)
1r*|'ü|r*
1r*|'ü|r*
1árrárrárr
1 '
árrárrárr'
1''|||''|'||'
1 ''|||''|'||' |'|''''' ||||
||||'''''|||
'''''|||
1||||||||||||||||||||||||
1 ||||||||||||||||||||||||''''''''
''''''''
Adresa: r*|'ü|r este acceaşi pentru toate calculatoarele din reţeaua
r*|'ü|reste
locală. În cadrul reţelei locale calculatoarele se deosebesc prin faptul că
au adresă diferită pentru host.
host. Acest calculator are adresa de host *
Öá
O

O O

! # #
"
"
O "
#

$ # #
#"

%

Primul Host number contine numai caracterul 0 si impreuna cu network prefix compune
( 6( &27, iar ultimul contine numai caracterul 1 si compune (
6( 7.
â
ââ â
ââ
Numar hosturi per retea este 2n-2, unde n este numarul de biti pentru host number.
Numar retele per clasa este 2m , unde m = (prefix - (numarul primilor biti)).
O O

O
&

&

! &
#
&
#
O # &
"
&

ÖÖ $ # &
#
(

(
Reţelele locale sunt formate dintr-un număr diferit de

calculatoare, decât numărul de adrese IP a unei clase. Pentru a utiliza
toate adresele IP, clasele de adrese se împart în subreţele. Subreţelele
se realizează prin împrumutarea de biţi din câmpul host al adresei IP
pentru partea de reţea.
O subreţea de clasă C se poate realiza, luând un număr
corespunzător de biţi din câmpul de adresă ai hostului. De exemplu se
iau 3 biţi din câmpul de adresă al hostului unei adrese de clasă C:
|vá|r(á*
|vá|r(á*' '
.....
.....
|||||||||||||||||||||||||||
|||||||||||||||||||||||| |||'''''
'''''
árrárrárráá(
Ö(
Astfel primii 3 biţi din adresa de host sunt alocaţi părţii de reţea, iar ceilalţi
sunt utilizaţi pentru hosturi. Masca de reţea devine: árr
árrárr
árrárr
árráá(
Cu cei 3 biţi împrumutaţi de la partea de host ( 000 ) se pot realiza un
număr de 6 subreţele 2Ö ± 2 = 6 subreţele
subreţele,, iar din cei 5 biţi
biţi (0 000
000)) rămaşi
pentru host, se pot realiza reţele locale de 2r ± 2 = 30 calculatoare
calculatoare..
Pentru adresa IP de clasă C: |vá|r(á*

|vá|r(á*'' prin împrumutarea a 3 biţi
din câmpul adresei de host, s-au obţinut 6 subreţele, fiecare subreţea
locală poate avea 30 de calculatoare. Adresele IP pentru aceste
subreţele sunt:
S¤1 0010 0000 192.154.27.0 ± 192.154.27.32
S¤2 0100 0000 192.154.27.33 ± 192.154.27.64
S¤3 0110 0000 192.154.27.65 ± 192.154.27.96
S¤4 1000 0000 192.154.27.97 ± 192.154.27.128
S¤5 1010 0000 192.154.27.129 ± 192.154.27.160
Ör S¤6 1100 0000 192.14.27.161 ± 192.154.27.192
Conversia din binar în zecimal
Versiunea IP 4 (IP Version 4): In prezent este utilizata de catre majoritatea

echipamentelor legate in retele. Oricum, pe masura ce numarul calculatoarelor
ce acceseaza Internetul creste, adresele IPv4 disponibile se imputineaza. IPv4
este limitat la 4.294.967.296 adrese.
Versiunea IP 5 (IP version 5): Acesta este un protocol experimental bazat pe

sisteme UNIX. Pentru a respecta conventiile UNIX (UNIX este un sistem de
operare a calculatoarelor) toate versiunile numerotate diferit sunt considerate
experimentale. IPv5 nu a fost niciodata destinat publicului larg.
Versiunea IP 6 (IP version 6): Reprezinta inlocuirea batranului IPv4.

Numarul estimat de adrese IP unice este
Öü 40.282.366.920.938.463.463.374.607.431.768.211.456.
".)
DHCP este folosit pentru a asigna automat adresele IP hosturilor dintr-o reţea; astfel se
uşurează munca de configurare a acestora. În afara de adresa IP, prin DHCP se mai pot
asigna şi alti parametri: adresa de default gateway, numele de domeniu, adresa serverului
de DNS, etc.
Funcţionarea este urmatoarea: în reţea se instalează un server de DHCP; hosturile care
au nevoie de adresa IP (pot fi la limita şi calculatoare fără hard disc sau alt mediu pe care
să fie stocată configuraţia) trimit la pornire un mesaj în care cer un IP; adresa sursă a
mesajului este adresa MAC a hostului, în timp ce adresa destinaţie este adresa broadcast
a reţelei, întrucît ele nu cunosc adresa serverului de DHCP. Serverul de DHCP răspunde,
trimiţînd către adresa MAC de unde a venit mesajul, un mesaj în care îi comunică hostului
doritor ce adresă IP (şi alti parametri) să folosească.
Această adresă poate fi aleasă aleator sau configurată dupa o tabelă de corespondenţă
adresa MAC adresa IP, configurată manual de către administrator.
Ö*
IP-uri private
Adresa IP Dinamica (Dynamic IP Address): Reprezinta o Adresa IP ce nu este statica si

se poate schimba oricand fiind destinata echipamentelor ce nu necesita conexiune
permanenta la Internet/Retea. Aceasta adresa IP iti este alocata de catre furnizorul tau
de acces la internet (ISP) sau de catre un Server DHCP. Acest lucru este destinat unui
numar mare de clienti ce nu necesita sa aibe aceeasi adresa IP mereu, din mai multe
motive. Calculatorul tau va prelua automat o adresa IP cand se conecteaza la reteaua
respectiva fara sa fie nevoie sa cunosti detaliile retelei respective privind configurarea.
Aceasta adresa IP poate fi alocata oricui utilizeaza o conexiune dial-up, conexiuni
Wireless si conexiuni de mare viteza (Hight Speed Internet). Daca ai nevoie de un server
email sau un server web, este recomandat sa ai o adresa IP statica.
Adresa IP statica (Static IP Address): Este o adresa IP fixa ce nu se schimba niciodata

fiind destinata echipamentelor ce necesita conexiuni permanante la Internet/Retea. Este
in contrast cu o adresa IP dinamica ce se poate schimba oricand. Majoritatea furnizorilor
de acces la internet iti pot aloca o adresa IP statica sau un bloc de adrese statice pentru
o taxa mica.
Öã
IP-uri publice (reale)
IP Real(³rutabil´)
w vizibil din intregul Internet

w necesar pentru dispozitivele care date
Öv
Utilitare
)-
Numarul de routere aflat intre noi si destinatie se poate afla folosind comanda tracert.
Rezultatul ofera adresele IP sau numele routerelor tranzitate.
Sintaxa pentru sisteme Windows este:
tracert [-d][-h maximum hops][-j host_list][-w timeout] target_name
target_name este numele domeniului (de exemplu alfa99.ro) sau adresa IP.
-d Do not resolve addresses to hostname
-h maximum_hops Maximum number of hops to search for target
-j host-list Loose source route along host-list
-w timeout Wait timeout miliseconds for each repply
Exemplu: dintr-o fereastra DOS (Start -> Run -> tastati: cmd -> OK) tastati:
(' tracert 10.9.85.17

ping
ping prescurtare de la Packet InterNet Groper, este o comanda folosita pentru a verifica
daca pachetele de date ajung la o adresa (destinatie) fara erori.
Sintaxa pentru sisteme Windows este:

ping [-t] [-a] [-n count] [-l size] [-f] [-i TTL] [-v TOS]
[-r count] [-s count] [[-j host-list] | [-k host-list]]
[-w timeout] destination-list
Exemplu: dintr-o fereastra DOS (Start -> Run -> tastati: cmd -> OK) tastati:
ping 10.9.85.17
(|
destination-list este numele domeniului (de exemplu alfa99.ro) sau adresa IP.
-t Pings the specified host until stopped

To see statistics and continue - type Control-Break
To stop - type Control-C
-a Resolve addresses to hostnames
-n count Number of echo requests to send
-l size Send buffer size
-f Set Don't Fragment flag in packet
-i TTL Time To Live
-v TOS Type Of Service
-r count Record route for count hops
-s count Timestamp for count hops
-j host-list Loose source route along host-list
-k host-list Strict source route along host-list
-w timeout Timeout in milliseconds to wait for each reply
(á
TTL (Time To Live)
Este un camp de 8 biti din header-ul IP si este continut de al 9-lea octet din cei 20.
Campul TTL este stabilit de cel care trimite datagrama si este decrementat de fiecare
host (echipament activ de retea) aflat in ruta catre destinatie. Daca acest camp ajunge
la 0 inainte ca datagrama sa ajunga la destinatie datagrama va fi stearsa si se va
genera o eroare ICMP (11 - Time Exceeded) care va fi trimisa inapoi trimitatorului.
Scopul campului TTL este de a evita situatia in care o datagrama nelivrata continua sa
circule prin Internet.
TTL reply este valoarea afisata ca raspuns la executarea comenzii ping.
Exemplu: daca intre noi si destinatie sunt 7 routere si valoarea originala pentru TTL
este 64 vom primi raspunsul 64-(7*1)=57 (vezi imaginea de mai jos).
(Ö
Pentru aflarea propriului TTL se da comanda ping localhost. Pentru calculatoare care
ruleaza versiuni mai vechi de Windows rezultatul va fi 32, iar pentru versiuni noi va fi
128.
Din valoarea TTL a pachetelor de date receptionate putem intui sistemul de operare
rulat pe calculatorul destinatie (Windows sau Unix). Aceasta valoare nu ne ofera o
informatie sigura si completa asupra sistemului de operare ci doar orientativa.
In tabelul urmator sunt date valorile TTL pentru diferite platforme:

OS VERSION PLATFORM TTL
------ --------- ------------ ---
DC-OSx 1.1-95 Pyramid/NILE 30
Windows 9x/NT Intel 32
Linux 2.2.x Intel 64
Solaris 8 Intel/Sparc 64
FTX(UNIX) 3.3 STRATUS 64
Unisys x Mainframe 64
Netware 4.11 Intel 128
Windows 9x/NT Intel 128
Windows 2000 Intel 128
Cisco 12.0 2514 255
(( Solaris 2.x Intel/Sparc 255
ö http://ham.elcom.pub.ro/rs/platf/rs-lab7.pdf
(r

Curs 3

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 3

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile



ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare), una din cele mai importante

Avantajele modelului OSI

1. Conferă stabilitate: deoarece o schimbare a unui strat nu le afectează şi pe celelalte.

2. Standardizează reţeaua şi permite interoperabilitatea şi modularizarea componentelor

3. Asigură interoperabilitatea între produsele producătorilor diferiţi care respectă modelul.

( Modelul conceptual ISO-OSI.

Modelul OSI al Organizatiei Internationale pentru Standardizare (ISO) este structurat pe

Nivelul fizic defineşte specificaţii electrice, mecanice, procedurale şi funcţionale pentru

Scopul nivelului fizic este de a transporta o secvenţă de biţi de la o maşină la alta.

r "   !            %

Nivelul legătură de date oferă transportul sigur al informaţiei printr-o legătură

*        

Nivelul prezentare se asigură că informaţia transmisă de nivelul aplicaţie al

7. 

 este un protocol de reţea rutabil suportat de majoritatea sistemelor de operare;

 reprezintă o tehnologie pentru conectarea sistemelor diferite;

 Utilizează utilitare de conectivitate standard pentru a accesa şi transfera date între

 este un cadru de lucru robust, scalabil între platforme client / server;

 reprezintă o metodă de acces la resursele Internet;

Suita de protocoale TCP-IP

Scopul !    (Internet) este de a asigura transmiterea pachetelor de la orice

!     se ocupă cu toate problemele legate de transmiterea efectivă a

Protocolul IP este destinat folosirii în sisteme interconectate de reţele de calculatoare

Protocolul IP se limitează la a oferi funcţiile necesare transmiterii unui pachet de biţi (o

Protocolul IP implementează două functii de bază: adresarea şi fragmentarea.

Modelul de operare: există un modul internet implementat de fiecare gazdă ce participă

Aceste module au reguli comune pentru interpretarea câmpurilor de adrese şi pentru

Protoculul IP tratează fiecare datagramă ca o entitate independentă, fără legături cu alte

w Header Checksum oferă facilitatea de a verifica dacă informaţiile folosite la procesarea

Protocolul IP nu oferă o facilitate de comunicare sigură. Nu există confirmare end-to-

"    

Scopul protocolului IP este de a muta datagrame printr-o mulţime de reţele interconectate.

Se face distincţie între nume, adrese şi rute.

Un nume arată ce căutăm.

O adresă ne spune unde se găseşte.

O rută ne arată cum putem ajunge acolo.

Protocolul IP se ocupă în primul rând de adrese.

Protocoalele de nivel mai înalt ('   '  sau

) trebuie să facă maparea de la

Modulul internet mapează adrese internet la adrese de reţea locale.

Pentru o flexibilitate maximǎ, adresele IP sunt atribuite dupǎ mǎrimea

³Clasa D´ şi ³Clasa E´ au scopuri speciale.

Există trei clase de adrese internet utilizate:

w clasa B, cei mai semnificativi 2 biţi sunt 1, respectiv 0, următorii 14 biţi

w clasa C, cei mai semnificativi 3 biţi sunt 1, 1 şi 0, următorii 21 de biţi

)  : ' ..... ........ ........ ....

)  "1 |||'. ........ ........ ........ ....

             

Regulile pentru primul numǎr pe 8 biţi sunt:

Adresa: ''|| |''|

O   

  O  O

  (  

Reţelele locale sunt formate dintr-un număr diferit de

Pentru adresa IP de clasă C: |vá|r(á*

Conversia din binar în zecimal

Versiunea IP 4 (IP Version 4): In prezent este utilizata de catre majoritatea

Versiunea IP 5 (IP version 5): Acesta este un protocol experimental bazat pe

Versiunea IP 6 (IP version 6): Reprezinta inlocuirea batranului IPv4.

Adresa IP Dinamica (Dynamic IP Address): Reprezinta o Adresa IP ce nu este statica si

Adresa IP statica (Static IP Address): Este o adresa IP fixa ce nu se schimba niciodata

w vizibil din intregul Internet

Sintaxa pentru sisteme Windows este:

r " ! %

*

7.

este un protocol de reţea rutabil suportat de majoritatea sistemelor de operare;

reprezintă o tehnologie pentru conectarea sistemelor diferite;

Utilizează utilitare de conectivitate standard pentru a accesa şi transfera date între

este un cadru de lucru robust, scalabil între platforme client / server;

reprezintă o metodă de acces la resursele Internet;

Scopul ! (Internet) este de a asigura transmiterea pachetelor de la orice

! se ocupă cu toate problemele legate de transmiterea efectivă a

"

Protocoalele de nivel mai înalt (' ' sau

) : ' .........................

)"1|||'.............................

O

O O

(

Pentru adresa IP de clasă C: |vá|r(á*