CARPAŢII OCCIDENTALI

SE ÎMPART ÎN TREI GRUPE :

• Munţii Banatului
• Munţii Poiana Ruscă
• Munţii Apuseni
Carpaţii Occidentali: situaţi la est de Podişul Transilvaniei , între Defileul Dunării ,
Culoarul Timiş-Bistriţa-Cerna în sud şi văile Someşului şi Barcăului în nord , intră pe
latura de vest în contact direct cu câmpia Banato – Crişană .
Prezintă cele mai scăzute altitudini din Carpaţii Româneşti , culminând între 1400
m în Munţii Banatului şi 1800 m în Munţii Apuseni .
Au o alcătuire geologică complexă ceea ce dă marea varietate a reliefului (carstic ,
vulcanic) şi explică diversitatea resurselor minerale (aur , argint , cupru , bauxită
marmură şi alte roci folosite în construcţii )
Sunt fragmentaţi de numeroase văi şi depresiuni şi înregistrează nivelul cel mai
înalt loc de locuire : în Munţii Apuseni depăşeşte 1600 m .
Faţă de culoarele de văi şi depresiunile largi pot fi delimitaţi în trei unităţi montane bine
evidenţiate : Munţii Banatului(cărora li se va asocia Defileul Dunării cu Cazanele ,
Porţile-de- Fier şi explică necesitatea realizării complexului hidroenergetic) , Munţii
Poiana Ruscă (cu resurse minerale deosebite ) şi Munţii Apuseni (relief carstic – Peştera
de la Scărişoara cu gheţar , Meziad , Focul Viu , Urşilor) , vulcanic (Detunata) a
resurselor auro – argintifere , cuprifere şi tradiţia prelucrării lemnului – „Ţara Moţilor”

MUNTII APUSENI
 LIMITE : N . Văile Barcău şiSomeş
S . Valea Arieşului
E . Podişul Transilvaniei
V . Dealurile de Vest şi Câmpia de Vest

Grupa munţilor Apuseni se întinde de la Valea Mureşului în sud până la Valea Barcăului
în nord . Deşi de pe margini par abrupţi , pe culmi , Munţii Apuseni prezintă ,ca şi
Carpaţii Meridionali ,suprafeţe netede ,pe care se poate merge aproape ca la şes.
Munţii Apuseni ,situaţi la nord de Mureş,constituie un sector mai înalt şi mai
diversificat.
Munţii Apuseni : cuprinşi între valurile de coline ale Transilvaniei şi câmpia
Tisei,Munţii Apuseni constituie veriga care închide spre apus arcul Carpaţilor
româneşti .Apar ca o insulă muntoasă de formă aproape rotundă , ocupând o suprafaţă de
cca.20000 km2. Fără a atinge înălţimile semeţe care dau frumuseţea munţilor Făgăraş
,Piatra Craiului sau Rodnei , M-ţii Apuseni dezvăluie turiştilor frumuseţi nebănuite ,cu
totul de altă natură . Nicăieri în ceilalţi m-ţii nu găseşti o îmbinare mai armonioasă între
linia domoală a plaiurilor şi verticalitatea rupturilor , nicăieri nu găseşti o asemenea
concentrare de fenomene naturale şi monumente ale naturii ,nicăieri omul nu şi-a legat
aşa de organic viaţa de munte ,încadrându-se în peisajul natural .
Munţii . La sud valea Arieşului , în Munţii Metaliferi , culmile domoale , de mică
altitudine ,constituite din gresii şi şisturi ,poartă gheburi de calcare albe , ca cele de la
Vulcan ,Dâmbău şi Piatra Craivii , ce oferă turismului puncte de privelişte . In Munţii
Metaliferi ,linia culmilor este ruptă şi de cupole vulcanice prin care pământul a revărsat
cândva lave incandescente , ce au adus o dată cu ele preţioasele minereuri de aur ,
argint,cupru . Peisajele aparte pe care le prezintă aceştia foşti vulcani ,pot fi admirate la
Săcărâmb ,Brad ,Zlatna la „Cetatea” de la Roşia Montană (fostă exploatare de aur a
romanilor ) dar mai ales la Detunata ,unde coloanele de bazalt prezintă un fenomen unic ,
de cel mai mare interes .
Spre N-V calcarele devin predominante în Munţii Trascăului ,ferestruiţi adânc de
apele ce-i străbat prin chei înguste (Cheile Gălzii ,Râmetilor ,Poienii etc.
Munţii de la nord de Valea Arieşului,mai vechi şi mai înalţi ,sunt construiţi mai
ales din şisturi cristaline şi calcare .
Munţii Gilăului, un vechi masiv de granite şi şisturi cristaline , ros de ape şi
vânturi , prezintă la mare înălţime (1600-1800 m) platouri neînchipuit de netede .
Versanţii sunt în schimb abrubţi , iar acolo unde mijesc calcare cristaline , apele au tăiat
forme halucinante ,ca cele din abruptul muntelui Scărişoara – Belioara .
Munţii Bihorului- au o alcătuire mai complexă .În sud masivul
Biharia,constituind din şisturi cristaline ,prezintă întinse platouri de altitudine ,
asemănătoare celor din munţii Gilăului .Aici se află cel mai înalt punct al Munţilor
Apuseni ,vf. Cucurbăta Mare (1849 m) ,precum şi muntele Găina loc de întâlnire a
moţilor cu crişenii la tradiţionalul târg anual .
În nord , o vastă platformă calcaroasă ,la altitudine de aproape 1300 m,
adăposteşte cele mai variate fenomene carstice ,fiecare constituind un remarcabil obiectiv
turistic . Aici se găsesc printre altele :sălbaticele chei ale Ordâncuşii ,Someşului Cald ,
Galbenii ,Văii Seci şi salba de chei de pe Valea Gârzii; avene înspăimântătoare ca cele
din muntele Bătrâna ,Gemănata ,Avenul Negru şi Avenul din Şesuri ; peşteri minunat
ornamentate ca cele din valea Sighiştelului ,valea Gârda şi Pojarul Poliţei ; misterioase
râuri subterane ca cele din Colba Mare , Cetatea Rădesii , Peştera de la Căput ;
excepţionalul complex de la Cetăţile Ponorului ; în sfârşit gheţarii subterani de la
Borţig, Focul Viu şi mai presus de toate , Gheţarul Scărişoara .
Majoritatea acestor obiective sunt grupate în jurul Podişului , cel mai important
nod turistic din Munţii Apuseni . Podişul este un şes perfect ; cuprins de jur împrejur de
culmi împădurite , acoperit de ierburi înalte , găurit de o puzderie de doline în fundul
cărora cresc pâlcuri de molizi , el pare un imens parc părăsit de multă vreme .
Masivul Vlădeasa prezintă aceleaşi platouri întinse , de altitudine , ca şi munţii
Gilăului şi masivul Biharia , deşi alcătuirea sa geologică este diferită , fiind constituit din
roci eruptive vechi . Masivul Vlădeasa îşi împrăştie deosebita bogăţie de ape prin
numeroase izvoare şi pâraie , care , după ce fac impresionante cascade (Săritoarea
Bohodeiului , Moara Dracului , Răchiţele , Săritoarea Ieduţului etc. )alimentează
Someşul Cald , Drăganul , Valea Iadului şi Crişul Pietros .
La izvoarele văii Iadului se află al doilea mare centru turistic al Munţilor Apuseni:
staţiunea Stâna de Vale .
Spre vest , Munţii Apuseni se termină prin grupuri de culmi domoale , joase , în
parte împădurite , separate prin largile depresiuni ale Crişului Alb şi Negru . Sunt Munţii
Zarandului , Munţii Codru – Moma şi Munţii Pădurea Craiului .
In timp ce primii sunt construiţi din şisturi cristaline şi roci eruptive vechi , având
culmi prelungi , acoperite cu păduri ce permit turiştilor minunate plimbări cu peisaje
liniştite , în munţii Codru-Moma şi Pădurea Craiului , constituiţi predominant din calcare,
apare tot cortegiul formelor carstice . Turistul pote vizita în munţii Codru-Moma platoul
carstic al Vaşcăului cu izbucul intermitent de la Călugări şi Avenul Câmpeneasca , iar în
munţii Pădurea Craiului , peşterile Meziad , Vadu Crişului şi Peştera Vântului , defileul
Crişului Repede şi platoul carstic de la Zece Hotare .
La nord de Crişul Repede , ultimele culmi , Munţii Plopişului şi Munţii
Mezeşului, nu prezintă interes turistic .
Plante şi animale
În afara frumuseţilor create de apă şi piatră ,Munţii Apuseni adăpostesc şi
aspecte de viaţă deosebite .
O mare varietate de plante sunt ocrotite în rezervaţiile naturale de la Cheile Turzii
(Allium obliquum care nu mai creşte nicăieri în Europa Centrală ,Ephedra distachya ,
care creşte obişnuit în nisipurile dobrogene Ferula sadleriana , unică în ţara noastră
etc.),şi de la Şesul Craiului de pe masivul Scărişora – Belioara (amestec interesant de la
plante nordice şi sudice , plante endemice , precum şi originala întâlnire a cinci specii de
conifere : molidul , bradul alb , pinul , ienupărul târâtor şi ienupărul comun) .
Alte atracţii floristice ale Munţilor Apuseni sunt : liliacul sălbatic(Syringa
josikaea) care împodobeşte zăvoaiele văii Someşului Cald şi ale Crişurilor , tulichina
galbenă(Dafhne blagayana) de la Vidra , laurul (Ilex aquifolium) din munţii Moma ,
albumeala (Leontopodium alpinum) , care creşte la Întregalde , la numai 560m altitudine ,
punctul cel mai de jos în care creşte această floare în Europa , precum şi întinsele poieni
de narcise(Narcisus stellaris) de la Piatra Cetii , Negrileasa şi Bigla .
Bogăţia de păduri care îmbracă Munţii Apuseni până la la 1500m , adăposteşte
urşi , lupi , mistreţi , râşi , căprioare etc. In pâraiele de munte abundă păstrăvii , iar în
golurile subterane şi-au găsit adăpost nenumărate animale mărunte (insecte , păianjeni ,
viermi , răcuşori etc .) care , deşi nespectaculoase , au adus în toată lumea faima
peşterilor dim munţii Apuseni . Prin studiul acestor animale , marele savant Emanuel
Racoviţă a lămurit câteva din tainele evoluţiei , îmbogăţind ştiinţa mondială cu o nouă
ramură – biospeologia .
Cercetările biospeologice , desfăşurate în timpul vieţii lui Racoviţă cu greutate din
cauza lipsei de sprijin din partea regimului burghezo-moşieresc , sunt continuate astăzi de
către elevii marelui savant , în condiţii deosebit de favorabile . Aceştia au descoperit şi au
descris noi specii de animale din peşteri , au studiat condiţiile de viaţă ale acestora şi au
explorat un număr impresionant de peşteri, dintre care menţionăm Peştera Vântului ,
Cetăţile Ponorului , Avenul din Şesuri , Peştera Pojarul Poliţei şi etajul inferior al
Gheţarului Scărişoara .
 Oamenii . Turistul mai este atras în munţii Apuseni de viaţa şi obiceiurile
interesante ale moţilor şi crişenilor , precum şi de locurile istorice care amintesc luptele
duse de iobagi în cursul secolelor împotriva exploatării şi jefuirii sângeroase .
Gorunul din Ţebea , la umbra căruia Horia le vorbea moţilor despre dreptate şi
sub care a fost îngropat Avram Iancu ; Albacul , locul de naştere al lui Horia ; casa lui
Avram Iancu din Vidra ; biserica din Mesteacăn , unde Crişan a primit jurământul
ţăranilor răsculaţi; toate aceste locuri păstrează vie amintirea eroicelor lupte pentru
dreptate .
Abia în regimul nostru democrat popular , aspiraţiile moţilor şi crişenilor pentru o
viaţă mai bună au fost îndeplinite . Astăzi , noile exploatări miniere , forestiere şi
cooperativele meşteşugăreşti , le asigură largi posibilităţi de muncă , de care erau lipsiţi în
trecut , iar şcolile , căminele culturale şi curentul electric , care au pătruns adânc în inima
munţilor , le-au deschis drumul spre învăţătură şi cultură .
Remarcabilul talent al moţilor pentru confecţionarea obiectelor din lemn ,
contribuie la creşterea interesului turistic pentru Munţii Apuseni . Nici un turist nu
părăseşte regiunea fără a duce cu sine o mărturie a acestei arte : un tulnic , o ploscă , o
căniţă sau un ciubăr miniatural .
Drumurile . Munţii Apuseni sunt străbătuţi de drumuri carosabile ce formează o
reţea de o desime nemaiântâlnită în altă zonă muntoasă a ţării .
Strecurându-se de-a lungul văilor sau încălecând crestele prin şei cu largi
perspective, aceste drumuri oferă largi posibilităţi amatorilor de automobilism şi
motociclism .
Aceştia au la dispoziţie , pentru cunoaşterea în ansamblu a Munţilor Apuseni ,
două artere principale : una E-V , care îi duce pe valea Arieşului de la Turda la Beiuş ;
altaN-S care îi duce de la Huedin în v. Arieşului la Albac şi Câmpeni , de unde pot
continua drumul , fie prin pasul Vulcan , fie prin comuna Avram Iancu şi Baia de Criş ,
înspre Brad şi de aici la Deva .
Din aceste drumuri , nenumărate ramnificaţii pătrund adânc în munte , aproape de
obiectivele turistice .
Reţeaua de drumuri , necesară pentru valorificarea resurselor naturale ale acestor
munţi, este în continuă dezvoltare , ca şi reţeaua de căi ferate forestiere .
Marcejele turistice .Pentru vizitarea majorităţii obiectivelor turistice din Munţi
Apuseni , turiştii au la dispoziţie o reţea de poteci marcate , dezvoltată mai ales în ultimii
ani.
Spre deosebire de marcajele din alţi munţi , aici s-au utilizat , în afara marcajelor
obişnuite aparte , generate de varietatea formelor de relief şi de bogăţia obiectivelor
turistice : marcajele în circuit şi marcajele duble .
Marcajele în circuit leagă mai multe obiective turistice şi ne readuc la punctul de
plecare în aceeaşi zi .
Marcajele duble , utilizate pentru derivaţii , au fost făcute pentru a permite
vizitarea obiectivelor turistice care se găsesc la o mică distanţă de traseele cu marcaje
simple . Traseele cu marcaje duble se parcurg de două ori :de la marcajul simplu până la
obiectiv şi înapoi pe aceelaşi drum până la marcajul simplu , după care continuăm drumul
pe marcajul simplu în sensul în care am ajuns la derivaţie .
Marcajele duble (derivaţiile) sunt executate prin dublarea semnului simplu al
marcajului . De exemplu ,la un marcaj punct roşu (înconjurat normal cu un cerc alb) ,
pentru dublarea pe derivaţii , s-a adăugat la exterior încă un cerc roşu .
O serie de marcaje cu caracter local nu au fost redate pe hărţi şi în text , datorită
interesului lor redus (traseele din împrejurimile Clujului - la cabana Făget , Fântâna Sf.
Ioan , vârful Peana - , traseele de pe ambii versanţi ai Cheilor Turzii precum şi traseele
din jurul peşterii de la Vadul Crişului ) .
 Vizitarea obiectivelor turistice lipsite de marcaje , nu prezintă dificultăţi datorită
faptului că ele se găsesc în general în zone intens populate , astfel că turiştii au numerose
posibilităţi de informare .
Turismul de iarnă . relieful cu pante prelungi şi zăpezile abundente care acoperă
iarna Munţii Apuseni creează condiţii favorabile de schi .
Iarna , turiştii vizitează cu predilecţie cabanele Stâna de Vale , Băişoara şi
Vlădeasa , care sunt principalele centre de schi din Munţii Apuseni .
Schiorii antrenaţi pot parcurge şi drumurile de creasta dintre cabane , drumuri care
oferă privelişti de iarnă deosebite .
Alpinism . Existenţa numeroşilor pereţi de calcar , mai ales în chei , creează
posibilităţi multiple de practicare a alpinismului tehnic .
Regiunea cea mai favorabilă pentru aceasta o constituie Cheile Turzii , unde sunt
omologate circa 30 de trasee , variind de la gradul 1B până la gradul 5B(peretele
Cipchieşului) . Altele circa 10 trasee omologate se află în munţii Trascăului : în cheile
Poienii , în masivul Bedeleu , în cheile Râmeţilor şi în Cheile Turului .
Zonele interesate pentru practicarea alpinismului se găsesc şi pe versantul de vest
al munţilor Bihorului (cheile Galbenii , v. Boga) .
Turism şi alpinism subteran . Atracţia deosebită a Munţilor Apuseni , în special
al munţilor Bihorului , o constituie peşterile . Dintre acestea , de-a lungul traseelor
marcate turiştii , înarmaţi cu o lampă de carbit sau lanterne , pot vizita : Peştera Meziad ,
peşterile de la izvoarele Someşului Cald , Peştera Onceasa , Peştera Alunului , Peştera de
la Vârseci , Gheţarul Scărişoara , Peştera Porta lui Ioanele ,Peştera Porţile Bihorului .
De asemenea pot vizitate următoarele peşteri : peştera de la Vadul Crişului ,
Peştera Gheţarul Barsa , Peştera Coiba Mare , peştera din v. Sighiştelului , Peştera de sub
Zgurăşti .
In afara acestora , mai sunt numeroase peşteri , dinte care unele indicate pe hartă ,
a căror vizitare necesită echipament special şi tehnică alpină , parcurgera lor constituind
remarcabile performanţe de alpinism subteran ,accesibile numai alpiniştilor avansaţi;de
exemplu :Avenul din Bătrâna , Peştera Căput şi avenele din Lumea Pierdută , Peştera
Neagră din Groapa de la Barsa , galeria aval din Cetăţile Ponorului , etajul inferior al
Gheţarului Scărişoara .

Peşterile Munţilor Apuseni

Peştera Meziad
Localizare şi căi de acces .
Peştera Meziad se deschide la o altitudine de 435 m , în versantul derpt al Văii Peşterii ,
la 3,7 km amonte de confluenţa acesteia cu Valea Meziadului care , la rândul său , este
afluent al Văii Roşia (bazinul Crişului Negru) . Punctul de plecare pentru8 vizitarea
peşterii îl constituie oraşul Beiuş .
Date istorice .
Prima semnalare a peşterii în literatura de specialitate aparţine geografului austriac Adolf
Schmidl (1863) . În perioada 1921 –1926 , peştera este exploatată de în trei reprize de
Institutul de speologie de la Cluj , ocazii cu care Emil Racoviţă şi colaboratorii săi
întreprind mai ales cercetări biospeologice .
Descriere .
Peştera Meziad se desfăşoară pe două niveluri de carstificare , deosebite în mare măsură
atât sub raportul lungimii lor , cât şi sub cel al aspectului pe care îl prezintă .
Nivelul inferior însumează 1542 m îi şi se înfăţişează în general sub forma unei
galerii neobişnuit de spaţioase , măsurând curent 20-30 m lăţime şi înălţime 15-20 m .
Această notă de grandoare este imprimată de la bun început de marele portal de la
intrarea în peşteră , care se ridică la 15 m înălţime şi a cărui boltă se arcuieşte într-o
geometrie aproape perfectă . După 400 m , cavernamentul se reduce brusc , nivelul
inferior prelungindu-se prin două galerii greu accesibile şi din acestă cauză nu sunt
incluse în sectorul turistic al peşterii .
Nivelul superior totalizeză 3208 m , descriind un arc de cerc larg deschis , cu trei
zone principale de racord cu galeria inferioară : Galeria Descendentă ,Galeria de
Joncţiune şi Gâtul Dracului . Suprapunerea celor două niveluri în regiunea Podului
Natural creează un spectacol deosebit de impresionant, înălţimea totală a
cavernamentului ajungând aici la 35 m.
Galeriile care intră în compunerea nivelului superior se caracterizează , mai ales
în ultima treime a peşterii , printr-o topografie mai mult labirintică şi print-un grad mult
mai ridicat de concreţionare . Este remarcabilă , îndeosebi , Galeria Gururilor , al cărei
planşeu , desfăşurat pe aproape 100 m lungime , este în întregime acoperit cu o reţea de
mici baraje de calcit .
Peştera Meziad a luat naştere ca urmare a captării subterane a două pâraie afluente
Văii Peşterii : Pârâul Bradului , care a concurat la formarea sectorului aval al nivelului
superior , începând cu Galeria Prăbuşirilor , trecând prin Sala Liliecilor , Sala
Turnurilor , Galeria Tulnicului şi terminând cu Galeria Descendentă şi Pârâul Gropilor ,
pe seama căruia trebuie pusă geneza întregului sector amonte al cavităţii , de la „Poştă” şi
Galeria Ponorului şi până la Sala Liliecilor ; aceasta din urmă apare , deci , ca un punct
de confluenţă subterană .
În momentul de faţă , drenajul subteran se realizează printr-un al treilea nivel de
carstificare , aflat sub galeria inferioară şi complet inundat , ceea ce îl face inaccesibil .
În cursul evoluţiei cavităţii subterane , care a durat cel puţin un milion de ani , au
existat mai multe faze de colmatare . Planşeul de calcar al peşterii a fost astfel acoperit cu
un strat gros de pietriş şi de nisip , care a ajuns pe alocuri până la boltă , contibuind la
accentuarea aspectului labirintic caracteristic nivelului superior al peşterii În cuprinsul
acestui depozit s-au conservat numeroase fosile aparţinând ursului de cavernă ,
concentrate îndeosebi în Sala Oaselor .
Condiţii de vizitare .
Amenajarea peşterii se rezumă până în prezent la câteva scări metalice care înlesnesc
depăşirea unor sectoare mai dificile(urcare în Galeria Descendentă îi intrarea în Galeria
Izvorului de Piatră) . Traseul subteran este lipsit însă de alte dificultăţi tehnice şi nu
necesită echipament special . Este recomandabilă utilizarea mijloacelor individuale de
iluminat .

Peştera de la Vadu Crişului . (cunoscută şi sub numele de Peştera de la Vad)

Localizarea şi căi de acces .

Vechi şi bine cunoscut obiectiv turistic , Peştera de la Vadu Crişului îşi trădează
prezenţa prin tumultul apelor care , după ce i-au străbătut galeriile , se aruncă în Crişul
Repede printr-o frumoasă cascadă , situată în inima defileului pe care acest important râu
transilvan îl formează între Şuncuiuş şi Vadu Crişului . În imediata apropiere se întâlneşte
Cabana Peştera Vadu Crişului . Interarea în peşteră se deschide la o altitudine de 305 m ,
pe aceeaşi terasă în stâncă de pe malul stâng al Crişului pe care se află şi cabana .

Date istorice .

Actualele noastre cunoştinţe despre Peştera Vadu Crişului îşi au originea în explorarea
temerară pe care cantonierul K. Handl o întreprinde în premieră în anul 1903 , în perioada
construirii căii ferate care traversează defileul . La foarte scurt timp , proprietarul
terenului contele Zichy , realizează o primă amenajare turistică , finanţând montarea unor
scări şi punţi de lemn , iar în anul 1905 se editează primul ghid al peşterii .
 Descriere .

Peştera reprezintă sectorul aval , accesibil , al unui drenaj subteran de 4,5 km lungime
aeriană , care îşi are originea pe platoul carstic de la Zecehotare , unde Valea Peştireului
este captată în subteran prin Peştera Bătrânului . Ea este constituită dintr-o galerie unică ,
aproape complet lipsită de diverticole , a cărei direcţie este imprimată de o puternică
diaclază .Din această cauză , galeria prezintă în cea mai mare parte a sa un aspect
caracteristic , fiind relativ îngustă dar având bolta ridicată deseori la peste 20 m . La 100
m depărtare de intrare apare un sifon , impenetrabil , dar accesul este asigurat în
continuare de un nivel superior , fosil , care ia sfârşit în Sala Balconului după un traseu
de 150 m . Acesta este singurul sector în care concreţiunile(şi în special scurgerile
parietale) sunt mai numeroase , dar majoritatea sunt degradate ca urmare a îndelungatei
vizitări a peşterii în condiţii precare de supraveghere a turiştilor . Pe următorii 80 m ,
după ce se coboară din nou la nivelul cursului subteran , apa adâncă a acestuia ocupă
întreaga lăţime a galeriei , justificând denumirea de Iad pe care primii exploratori ,
confruntaţi cu serioase dificultăţi de înaintare , au dat-o acestei porţiuni a peşterii .Apoi
spaţiul se deschide în Sala Mare , după care peisajul subteran rămâne aproape neschimbat
până la cel de al doilea sifon , cu plaje de pietriş şi argilă înşiruite alternativ pe cele două
maluri ale pârâului . Acest al doilea sifon , situat la 750 m de la intrare , devine penetrabil
în perioadele mai secetoase , permiţând accesul în ultima porţiune a peşterii , mai bogat
concreţionată şi formată din două coridoare convergente , dintre care doar unul este
ocupat de apele pârâului .
Punctul terminus îl constituie un al treilea sifon , de data aceasta permanent
închis, a cărui traversare ar impune utilizarea scafandrului autonom şi care nu a fost până
acum depăşit . Lungimea galeriei cuprinsă între intrare şi acest punct este de 1000 m .

Condiţii de vizitare .
Datorită mai ales diversităţii şi importanţei faunei cavernicole , Peştera de la Vadul
Crişului este declarată monument al naturii . În interiorul peşterii se interzice cu stricteţe
orice acţiune care poate duce la degradarea cadrului subteran .
Traseul turistic al peşterii se desfăşoară pe o lungime de 500 m , între intrare şi locul
numit „La Strâmtoare” unde o prăbuşire de blocuri masive nu lasă decât o trecere îngustă.
Peştera a fost electrificată în anul 1969 .

Peştera Cetăţile Ponorului .

Localizare şi căi de acces .

Considerate într-o justificată unanimitate ca cel mai grandios fenomen carstic al
României , Cetăţile Ponorului reprezintă , evident , şi obiectivul de maxim interes din
zona Padişului . Ele se găsesc în partea de sud a bazinului , la capătul Văii Cetăţilor care
îşi organizează cursul din izvoarele ce apar în Poiana Bălăleasa .

Date istorice .
Ca în cazul multor peşteri larg deschise spre exterior , dimensiunile de excepţie
ale Cetăţilor Ponorului exclud o dată anume a descoperirii lor , ele trebuind fără îndoială
să fie cunoscute de oamenii Tării Moţilor încă de foarte multă vreme . Istoria lor
consemnează doar prima citare în literatură , făcută de Nagy Sandor în 1886 .

Descriere .
Numele de “Cetăţi ale Ponorului” răpunde în primul rând la ceea ce s-ar putea
considera ca fiind sectorul de suprafaţă al acestui grandios fenomen carstic . Este vorba
de un ansamblu de trei mari circuri calcaroase , denumite în mod frecvent , dar nu întru
totul adecvat , „doline” , dintre care cel central reprezintă închiderea în fund de sac a
Văii Cetăţilor . Albia acesteia , transformată într-un haos de blocuri enorme de piatră , ia
sfârşit la picioarele unui perete de peste 100 m înălţime , în care se decupează poate cea
mai extraordinară formă din geometria atât de variată a carstului românesc : portalul
Cetăţilor Ponorului . În faţa celor 70 m la care se ridică ogiva acestei deschideri spre
întunecimi cu adevărat hadesiene , omul trăieşte senzaţia copleşitoare a măreţei naturii şi
a propriei sale neputinţe atunci când nu se află la adăpostul puterii ocrotitoare a
civilizaţiei pe care el însuşi a creat-o .
Imediat după portal , în dreapta , o pantă abruptă urcă până în fundul celui de al
doilea circ , ai cărui pereţi perfect circulari străjuiesc o incintă complet închisă , cu un
diametru la gură de aproximativ 70 m . Coroanele întunecate ale brazilor împrejmuiesc
deasupra capului o roată de cer care , de aici din adâncul giganticei fântâni de piatră ,
rămâne singurul simbol al nemărginirii spaţiului .
Cel de al treilea circ , de altfel şi cel mai mare , este despărţit de depresiunea
centrală ce închide Valea Cetăţilor printr-o înşeuare exploatată şi de marcajul care îi
ghidează pe turişi în această lume ciclopeană . De formă vag triunghiulară , cu latura
măsurând până la 300 m , ultima verigă a triadei de genunii îşi avântă pe verticale de
peste 200 m zidurile sale împietrite . O singură ruptură , un fel de scoc de grohotiş , se
află pe faţa opusă înşeuării şi îngăduie vizitatorilor să străbată în urcuş pieptiş şi obositor
până deasupra Cetăţilor . Pe cei 1700 m ai săi , cursul subteran formează nu mai puţin de
14 lacuri şi numeroase cascade , căror depăşire implică dificultăţi tehnice ce întrec cu
mult nivelul unei vizite turistice făcând din parcurgerea integrală a peşterii una din cele
mai pretenţioase ture speologice . Prima sa porţiune este , totuşi , mai uşor accesibilă şi
poate fi vizitată fără riscuri deosebite până în Sala Taberei , pe o lungime de 450 m .
Dincolo de aceasta , o cascadă de 8 m obligă deja la folosirea mijloacelor specifice
explorărilor subterane .

Condiţii de vizitare .
Cetăţile Ponorului sunt declarate monument al naturii , fără să existe însă
restricţii de acces .Vizitarea celor trei corcuri calcaroase constituie o tură spectaculoasă ,
puţin obositoare, dar care nu necesită decât echipamentul obişnuit pentru turismul
montan. Parcurgerea cursului subteran al Cetăţilor până în Sala Taberei necesită însă
salopetă , cască , cizme de cauciuc şi mijloace de iluminat . Este recomandabil ca intrarea
în peşteră să se facă prin galeria care se deschide în circul din stânga şi numai atunci când
debitul apei este suficient de mic .

Gheţarul de la Focul Viu:

Localizare şi căi de acces . Peştera se deschide de la o altitudine de 1165 m , pe culmea

care separă spre sud Groapa de la Barsa de bazinul morfologic al Văii Galbenei .
Principalul punct de reper îl constituie stâncăriile Pietrei Galbenei , faţă de care intrarea
în peşteră se află la numai 550 m , spre nord-vest .
Principalul traseu care conduce de la Cabana Padiş la acest obiectiv este marcajul
cu punct galben al aşa numitului circuit al Văii Galbenei . De fapt , acest marcaj trebuie
urmărit în sens invers , deoarece peştera este situată pe bucla de întoarcere spre cabană a
circuitului , la o distanţă de 5 km de baza turistică a Padişului . Accesul cu mijloace auto
este posibil pe drumul forestier Bălăleasa-Valea Seacă pe care marcajul îl intersectează
cu puţin înainte de cantonul silvic din Valea Cetăţilor . De aici mai sunt de străbătut cu
piciorul 1,5 km până la peşteră , urmând de preferinţă marcajul de bandă roşie al traseului
Băiţa-Valea Seacă-Padiş , care însoţeşte o parte din drum marcajul punct galben al
circuitului , deoarece acesta din urmă face un ocol până la vârful Pietrei Galbenei .
 Date istorice . Gheţarul de la Focul Viu este semnalat în lucrările turistice
publicate de J. Czárán la începutul secolului , descris cu mai multă îngrijire de V.Puşcariu
în 1934 şi cercetate din punct de vedere ştiinţific de Institutul de Speologie din Cluj
începând din 1948.
Descriere. Peştera se deschide la baza unui perete de calcar printr-o intrare joasă ,
urmată de o galerie care coboară în pantă puternică până în Sala Mare .O scară de lemn,
îmbătrânită de vreme şi cam nesigură , înlesneşte totuşi depăşirea acestei porţiuni mai
dificile. Sala Mare, măsoară 68 m în lungime şi 46 m în lăţime, adăposteşte un bloc de
gheaţă fosilă – al doilea ca mărime după cel din Gheţarul de la Scărişoara dar foarte
probabil de aceeaşi vârstă cu acesta . Centrul sălii este ocupat de o imensă aglomerare de
trunchiuri, căzute sau azvârlite de oameni printr-o fereastră care străpunge bolta şi prin
care lumina zilei pătrunde din belşug . În latura din dreapta se deschide un fel de crevasă ,
o rimaie de 20 m adâncime , care nu poate fi coborâtă decât cu ajutorul scărilor
speologice .
În partea opusă intrării se văd câteva stalagmite şi scurgeri stalagmitice de gheaţă ,
pe care razele soarelui le fac să scânteieze în orele amiezii , generând o imagine a cărei
frumuseţe se regăseşte în denumirea cu valenţe de simbol dată peşterii: Focul Viu …
Dincolo de aceste masive de gheaţă , cavitatea continuă printr-o scurtă galerie rectilinie ,
întreruptă de o săritoare de 6 m şi închisă de o nişă uşor ascendentă. Lungimea totală a
peşterii este de 165m
Adăpostind un depozit considerabil de gheaţă fosilă , al cărui volum poate fi
estimat la aproximativ 25000 m3 , Gheţarul de la Focul Viu constituie un foarte important
teren de cercetări ştiinţifice complexe , care permit obţinerea unor date complementare
celor furnizate de Gheţarul de la Scărişoara în legătură cu mecanismul glaciaţiunii de
cavernă şi cu paleoclimatul Munţilor Bihor.
Condiţii de vizitare. Peştera este uşor accesibilă în sectorul său superior , unde
lumina pătrunsă prin hornul din centrul Sălii Mari face inutile chiar şi lămpile cu
acetilenă sau lanternele electrice .

Peştera Măgura

Intrarea (alt 500 m)este mare , semicirculară înaltă de şase metri şi lată de zece metri .
Fiind orientată spre sud-este , ea este scăldată de razele soarelui în cea mai mare parte a
zilei, fapt ce conferă un avanaj drumeţului . Un popas în faţa peşterii devine, astfel, plăcut
. Dedesubtul bolţii se află şi zidul de piatră, cu poartă de fier .
Galeria principală în totalitatea ei este un spaţiu vast şi rectiliniu . Podeaua
orizontală , tapisată în cea mai mare parte a ei cu un sol provenit din exterior , e alcatuită
de fapt-ceea ce se poate vedea foarte bine în gropile săpate ici-colo de “căutătorii” din
trecut-dintr-o succesiune de straturi având o structură diferită şi al căror studiu a furnizat
date importante asupra evoluţiei în timp a peşterii . Vom vedea mai departe această
structură , în Galeria Cangurului .
La treizeci metri de la intrare , se pătrunde în prima sală mai spaţioasă a peşterii :
Vestibulul . Abia aici ochii încep să se acomodeze luminii lămpilor . În Vestibul ,ne
impresionează câteva mameloane uriaşe care atârnă din tavan şi al căror şir se continuă în
prima galerie laterală din stânga :Garderoba. Spre capătul ei , Garderoba devine uşor
ascendentă şi este împodobită pe dreapta cu un grup de coloane albe . Revenind în
Vestibul , ne vom continua drumul spre adâncul peşterii . La “capătul” său , Vestibulul se
îngustează , iar pe podea încep să apară primele stalagmite . Spaţiul se lărgeşte
considerabil ; în stânga ne apare o formaţiune gigantică-“ Ciocanul şi Nicovala “ – şi
grupul de coloane groase alcătuind Balcoanele . Toate sunt albe . Printre ele s-au
individualizat câteva diverticule care devin treptat tot mai scunde , pentru ca până la urmă
să se înfunde , zădărnicind orice speranţă de explorare . Întreaga sală are un aspect destul
de haotic, cu atât mai mult cu cât lumina zilei pătrunde parţial până aici . Neregularităţile
de pe podeaua sălii , care ne fac uneori să ne împiedicăm , nu sunt alceva decât
contururile unor bazinese calcaroase de mărimi variate , goale sau umplute cu apă în
funcţie de anotimp şi de regimul de precipitaţii de la exterior .
După această primă sală mare , a cărei laţime este de 25 m , galeria principală se
bifurcă :în stânga, dinspre zona Balcoanelor coboară Culoarul Baldachinelor,iar din
dreapta, un al doilea culoar mai spaţios-Culoarul Conopidei-, pentru ca după un parcurs
egal, de câte 20 m , ambele să se deschidă în Sala Mare propriu-zisă.
Vom trece mai întâi prin Culoarul Baldachinelor pentru a vizita peştera în
continuare, iar la reîntoarcere vom parcurge Culoarul Conopidei.Această variantă este
recomandabilă din doua motive: în primul rând ,Culoarul Baldachinelor este descedent,
ceea ce face ca parcurgerea lui să fie mai uşoară şi mai plăcută; apoi, toate formaţiunile
calcaroase mai importante din ambele culoare pot fi văzute cel mai bine din mers,
avându-le în faţă în sens indicat.Culoarul Baldachinelor a primit această denumire din
cauza prezenţei pe tavanul său a câtorva formaţiuni cu aspect de baldachin şi care sunt
destul de rar întâlnite în alte peşteri de la noi.De aici se deschide, în dreapta, prima
galerie laterală mai mare a peşterii-Galeria Amorfelor.
Galeria Amorfelor este marcată printr-o stalagmită(Paznicul) prezentă exact în
mijlocul intrării, lăţimea galeriei având aici 10 m.În întunecimea peşterii, stalagmita se
aseamănă unei siluete umane care parcă ar fi aplecată. Îndată după intrare, dedesubtul
peretelui din dreapta, podeaua este presărată cu numeroase formaţiuni mici, sferoide,
uneori dispuse în cuiburi: sunt perlele de peşteră, datorită cărora această zonă a galeriei a
primit denumirea de Culoarul Perlelor. În timpul primăverii, întreaga podea a Galeriei
Amforelor este inundată, iar uneori apa scaldă chiar şi cuiburile de perlă.Culoarul
Perlelor se termină cu o bifurcaţie.Şi aici ne vom continua drumul prin culoarul din
stânga, mai larg, în care vom desluşi îndată, pe podea, mai multe grupuri de formaţiuni
tipice a căror prezenţă aici a dat numele galeriei:Amforele.Modul lor de formare este
dependent de varaţiile frecvente ale nivelului apei, uşurate de consistenţa buretoasă a
podelei. Într-adevăr, aceste formaţiuni originale par a fi nişte amfore îngropate de milenii
în planşeul peşterii, dar ele pot fi asemuite în egală măsură şi cu nişte cuiburi de
flamingo. Această zonă este lărgită, evidenţiind mai degrabă o sală dominată de un dom
larg pe care au crescut 2 formaţiuni de prelingere remarcabile, totul laolaltă alcătuind
ceea ce s-a numit Fereastra. Pe domul larg de la bază se poate observa o cută perfect
orizontală, martor al nivelului maxim pe care apa l-a atins cândva aici. În partea opusă
Ferestrei, se gaseşte un diverticul care după 7 m se termina într-un ic.Trecem în
continuare prin dreptul gurii culoarului cotit-prin care ne vom reîntoarce- şi pătrundem,
dupa ce vom urca o mică diferenţă de nivel la stânga peste nişte gururi mari şi etajate, în
Culoarul Stăvilarelor. Stăvilarele sunt de fapt marginile de gururi, care constituie parcă
un obstacol în calea apei care se prelinge prin culoar pe timp de viitură.Peretele drept al
culoarului, mai ales spre sfârşitul acestuia, este în întregime brăzdat de hieroglife de
coroziune.Ieşirea din Culoarul Stăvilarelor este marcată de prezenţa, în dreapta, a unei
formaţiuni de prelingere masivă.O trecătoare largă de 1,5 m ne duce mai departe în Sala
Fermecată.Îndată după trecătoare, vizavi de straniile scurgeri stalagmitice din dreapta,
distingem pe podea, într-o zonă în care tavanul devine mai scund pe o scurtă porţiune,
contururile unor splendide gururi cu pereţii sinuoşi care ne dau impresia că ne aflăm în
faţa unor valuri împietrite.Deodată însă spaţiul se lărgeşte, tavanul se înalţă şi ajungem în
faţa domului de prelingere denumit Claia de Fân(sau Coiful lui Gingis Han).O galerie
ascendentă permite accesul mai departe, însă după un urcuş de 15 m ea se înfundă.Un alt
 punct de atracţie al Sălii Fermecate îl constituie Lacul Alb, ascuns în dreptul peretelui cu
neregularităţi din faţa marelui dom. Lacul, a cărui denumire i-a fost atribuită în urma
prezenţei a miliarde de cristale mici şi sclipitoare de calcit, care îi tapisează în întregime
fundul şi pereţii, poate fi văzut trecând printr-o mică strâmtoare de acces.
Deocamdată ne vom reîntoarce în Galeria Principală, trecând prin Culoarul
Stăvilarelor, iar după aceea parcurgând culoarul cotit pe care l-am omis la venire.Acesta
este orizontal şi foarte comod de străbătut cu condiţia să nu fie inundat de viiturile de
primăvară.Peretele stâng este brăzdat în întregime de hieroglife de coroziune identice cu
cele întâlnite în Culoarul Stăvilarelor, iar după un cot de 90° , în dreptul căruia se află un
frumos dom de prelingere asemănător unei podoabe, ieşim din nou în zona de amfore de
unde, luând-o de data aceasta spre stânga, prin Culoarul Perlelor, revenim în curând în
Galeria Principală, salutând Paznicul.
În stânga, apar siluetele mai multor stalagmite alburii şi neregulate, câteva dintre
ele fiind crescute pieziş. Grupul din faţa intrării în Galeria Amorfelor constituie o
aglomerare haotică de domuri mici:Ruinele Cetăţii; printre stalagmitele piezişe se
remarcă una mai masivă, care domină locul:Turnul din Pisa, având înalţimea unui om.
Pătrundem în Sala Pagodelor, o porţiune lărgită a Galeriei Principale.Mai întâi, în
dreapta, în direcţia în care sunt aplecate formaţiunile oblice, observăm Leul- o stalagmită
compusă, mare, conică, acoperită de grămezi de chiropterit. În această pastă negricioasă
şi urât mirositoare, care este chiropteritul, forfoteşte o lume de vieţuitoare mărunte din
care unele sunt adevarate”guanobii” pentru care acest mediu insalubru reprezintă un
biotop preferenţial.
Spaţiul în care ne aflăm este larg. La intrare în Galeria Cangurului, a cărei
deschidere mare apare în stânga, parcă ascunsă, se distinge în dreapta grupul de Pagode;
dintre aceasta Pagoda Mare , din stânga , este cea mai mare şi mai frumoasă .
Galeria Cangurului este marcată şi ea de o formaţiune masivă, o coloană în
mijlocul intrării, care însă spre deosebire de Paznicul Galeriei Amforelor este de vreo 3
ori mai mare , unindu-se cu tavanul . Hazay o denumise “altarul” . Culoarul de acces al
Galeriei Cangurului este orizontal, având planşeul tapisat cu o mulţime de gururi şi
“vălurele împietrite”, acoperite de o pojghiţă superficială de montmilch compact.Tavanul
este eliptic, devenind treptat tot mai scund.Pentru uşurarea parcurgerii acestei zone au
fost săpate 3 şanţuri, din acest motiv, această porţiune a galeriei fiind numită Culoarul
Şanţurilor.
Spre sfârşitul său Culoarul Şanţurilor se îngustează, podeaua este împodobită cu
câteva domuri minuscule conice, dar după cel de al 3-lea şanţ, pătrundem într-un spaţiu
vast, ramificat spre stânga şi spre dreapta.Vom vizita mai întâi sectorul din dreapta:Sala
Domurilor.Dintre domurile uriaşe prezente aici, se remarcă Turnul Babel, înalt, atingând
cu vârful său tavanul. În faţa Turnului Babel, Sala Domurilor se bifurcă: la dreapta se
află Galeria Diaclazei, lungă de 30 m, având podeaua presărată cu bolovani mari,
desprinşi cândva din tavanul înalt.Cealaltă (din stânga), dimpotrivă, este bogat
ornamentată, ea constituind în totalitatea ei Sala Cangurului.
În continuarea ieşirii din Galeria Cangurului, Galeria Principală este îndată barată de o
aglomerare de depuneri neregulate din mijlocul cărora răsare parcă o coloană uriaşă care
împreună cu baldachinul de deasupra, cu care s-a sudat, constituie una dintre cele mai
mari formaţiuni din Peştera Măgura:Palmierul.
Galeria Scăldătorilor, a cărei intrare largă de 6 m, are si ea un “paznic”, dar
acesta este mult mai modest faţă de formaţiunile similare precedente; Hazay îi dăduse
numele de “Isis”.
Galeria Urşilor este cea mai mare galerie laterală până astăzi, fiind constituită
din 2 zone mai mari şi mai importante.Primul sector(cuprinzând Sala Liliecilor si Sala
Gururilor, până la Baraj) ests foarte uşor de vizitat; al doilea, mai accidentat, nu intră
deocamdată în circuitul turistic al peşterii .
 Pătrundem în Sala Liliecilor- prima zonă a galeriei . În dreapta, chiar la intrarea
în sală, se află Estrada Mare, o platformă delimitată de pereţii unui gur uriaş, colmatat.
La baza peretelui din stânga, în partea opusă Estradei Mari, se deschide gura mică şi
scundă a unei galerii laterale de proporţii modeste care dă acces spre un puţ în care în
anul 1958 s-a descoperit un zăcământ important de oase de urs de peşteră; de aici i s-a
tras denumirea de Puţul Urşilor.
După Sala Liliecilor spaţiul se lărgeşte. Apoi, în timp ce înălţimea tavanului se
menţine constantă, lăţimea galeriei se reduce la jumătate(10 m), iar pe podea încep să
apară felurite concreţiuni: în mijlocul galeriei, stalagmite de înălţimi variate, iar în stînga
podeaua întreagă este împodobită cu un grup remarcabil de gururi scunde, foarte late şi
cu nişte ondulaţii fine pe pereţi, asemănătoare unor creneluri. Consistenţa lor este
buretoasă . Pătrundem astfel, treptat, într-o sală mare şi bogat concreţionată: Sala
Gururilor, dominată de un masiv stalagmitic larg, presărat cu gururi etajate dintre care
cel mai mare-Gurul Mare, având dimensiunile de 3x5 m şi o adâncime maximă de 1 m -
se află chiar în vârf. Masivul a fost denumit Muntele Alb. Galeria continuă în dreapta,
fiind împodobită cu câteva stalagmite şi coloane de mari dimensiuni, dintre care se
remarcă îndeosebi o coloană uriaşă unită cu un baldachin. În curând drumul este blocat
de Baraj. .
VIEŢUITOARELE ACTUALE ALE PEŞTERII. În afară de câteva specii de lilieci, pe
care îi întâlnim fie în colonii, pentru care peştera reprezintă un simplu “dormitor” în
timpul zilei sau loc de hibernare în sezonul rece, în bezna neospitalieră nu trăiesc animele
mai mari. Singurele vieţuitoare pe care le putem vedea sunt de talie mică. Pe podea, mai
ales pe lemne putrede, mişună răcuşori albi din grupul izopodelor, iar în zonele mai
adânci ale peşterii întâlnim gândacul de peşteră de culoare brun-roşcată. În apa gururilor
s-a identificat un răcuşor microscopic din grupul ciclopilor. În rest-fluturii maronii,
păienjenii, miriapodele şi multe alte nevertebrate mărunte care îşi duc traiul în diferite
cotloane ale peşterii sunt în majoritatea lor forme “trogofile”, care trăiesc şi în exterior.
Pentru vieţuitoarele cavernicole actuale, spaţiile vaste ale Peşterii de la Măgura
reprezintă un fel de “carusel” în care pot fi întâlnite forme provenite atât din exterior, cât
şi din spaţiile înguste şi impenetrabile pentru om existente cu duiumul în masivul
calcaros. În acestea din urmă îşi au obârşia formele numite “troglobionte”, adică cele care
trăiesc numai în domeniul subteran, “fosilele vii din peşteri” – cum le-au denumit
biospeologii.
Fiind declarată “monument al naturii”, Peştera de la Măgura s-a bucurat ani de-a rândul
de un statut privilegiat în rândul golurilor subpământene de la noi.

Complexul carstic de la Scărişoara

Peştera Scărişoara se situează în fundul unui aven , iar în marea sală a “Bisericii”
s-a păstrat , peste veacuri , un bloc uriaş de gheaţă , evaluat la peste 40000 metrii cubi şi
18-20 m grosime , având vârsta (pe baza determinărilor palinologice) de circa 3000 de
ani . De fapt sunt mai multe asemenea săli care se sprijină pe partea superioară a
gheţarului , iar în sala “Bisericii” se află faimoasele stalagmite şi coloane de gheaţă .
Abisul care se cască pe flancul nordic al gheţarului , în Sala Mare , duce în rezervaţia
ştiinţifică a peşterii , situată la 20 m mai jos şi foarte bogată în formaţiuni calcaroase ,
specifice lumii subpământene .
Formaţiune carspică complexă, ce cuprinde un sistem exocarstic(un bazin închis
determinat de o vale oarbă cu puncte de pierdere regresive) şi un sistem etajat de peşteri ,
corespunzând fazelor de adâncime a reţelei hidrografice .
Accesul obiectivului principal al complexului carstic , peştera Gheţarul de la
Scărişoara , reprezintă un important obiectiv turistic , la care duc numeroase poteci cu
marcaje şi drum carosabil . Acesta din urmă se desface din şoseaua naţională Turda-
Lunca la km 46 ; în centrul comunei Gârda de Sus , apoi urmează frumoasa vale carstică
Ordâncuşa şi iese pe platoul calcaros de la Ocoale pe care îl străbate până în apropierea
peşterii . În preajma ei se află cabana turistică Scărişoara , la care duc trei poteci marcate
din comuna Gârda (bandă roşie , cruce roşie , bandă albastră) , o potecă marcată de la
Padiş (bandă albastră ) , alta de la Arieşe (triunghi roşu) şi alta din Munţii Gilău (bandă
roşie) . Cabana este legată de peşteră cu marcajul punct roşu .
Obiectul ocrotirii Pârâulul Ocoale este o mică apă ce izvorăşte per un pat de roci
impermeabile (şisturi argiloase şi gresii liasice ) situate în partea de sud a Munţilor
Bihor .
La contactul cu calcarele triasice pârâul se pierde sub pământ printr-un ponor puţin
pregnant morfologic, dar care face ca valea să fie oarbă , adică fără scurgere de
suprafaţă . Procesul de pirdere al apei a făcut ca întreg relieful să poarte amprenta acestui
fenomen , căci valea Ocoale este acum un bazin închis , înconjurat de jur împrejur de
culmi mai înalte . Maturitatea pe care o prezintă relieful se datoreşte faptului că procesul
de pierdere este foarte vechi şi a acţionat la diferite nivele . Astfel se pot recunoaşte 4
pierderi de apă , eşalonate succesiv în lungul depresiunii , cele mai vechi fiind cele mai
depărtate , cele mai noi mai aproape de izvoarele pârâului . În ciuda acestei retrageri
regresive a punctelor de pierdere , din cauza puternicei aluvionări cu material detritic
liasic , depresiunea are un fund nivelat , fără să existe între ponoare trepte antitetice cu
denivelări mari . Acest fapt face ca la viituri ponoarele să intre succesiv în funcţiune , apa
alungindu-şi în aval traseul pentru a se pierde în puncte tot mai distale.
Apa care se pierde în ponoarele din depresiunea Ocoale reapare la zi mai la sud ,
dincolo de marginea platoului , în valea Gârda Seacă , în puternicul izbuc de la Coteţul
Dobreştilor . Legătura este dovedită prin trasori radioactivi , dar parcursul apei este
impenetrabil pentru om .
Sistemul Ocoale-Coteţul Dobreştilor reprezintă drenajul activ al bazinului închis
Ocoale . Deasupra lui se găseşte un prim etaj fosil , constituind din câteva ponoare care
nu mai intră niciodată în funcţiune , şi din vasta Pesteră din Şesuri . Aceasta din urmă
este un aven – peşteră accesul facându-se printr-un aven care dă acces la un sistem de
galerii etajate . Ele însumează 2500 m dezvoltare şi o denivelare de 220 m . O parte din
galerii sunt active , datorită unui mic izvor situat pe un petic de depozite liasice (Izvorul
din Voiagă) . Apa se regăseşte în peşteră , unde dispare în final într-un sifon , pentru a
ieşi apoi la zi în versantul unui afluent al văii Gârda Seacă , în Izbucul din Pârâul Poliţei .
Deasupra acestui al doilea sistem de drenaj se găseşte un al treilea , complet fosil ,
constituit din peşterile Gheţarul Scărişoiara şi Pojarul Poliţei . Amândouă debutează cu
avene şi au comun o foarte bogată şi spectaculoasă decoraţiune de calcit . Gheţarul
cuprinde formaţiuni cacitice de mari dimensiuni (draperii , stalagmite , domuri, etc.) .
Pojarul se distinge prin abundenţa în formaţiuni perlate (coralite , clusterite) , precum şi
în cristalictite , ceea ce face ca ea să fi una din cele mai frumoase peşteri din ţara noastră .
În plus Gheţarul cuprinde şi faimosul bloc de gheaţă fosilă , un relict climatic al perioadei
glaciare în care prezenţa gheţii determină un climat ce îi permite să persiste . Blocul de
gheaţă este constituit din strate succesive de iarnă(gheaţă pură) şi de vară (praf , frunze ,
crengi, conuri de răşinoase şi alte resturi vegetale ) .
Dincolo de spectaculozitate şi interes turistic , complexul carstic Scărişoara este una
din cele mai interesante formaţiuni de acest fel de la noi din ţară , permiţând un ansamblu
de studii geomorfologice , climatice şi biologice de mare valuare ştiinţifică .

Trasee marcate .

Piatra Buzului (Valea Iadului) – Peştera Meziadului – Satul Meziad

Marcaj : triunghi albastru . Durata : 4 – 5 ore . Distanţa : 14 km .

 Caracteristica traseului : drum de acces la Peştera Meziad . Drum uşor , prin
pădure , accesibil vara şi iarna .
Descriera traseului : de la halta C.F.R. Stâna de Vale (de pe linia Cluj – Oradea)
mergem 20km pe valea Iadului , în lungul liniei forestiere , până la Piatra Buzului , unde
începe marcajul .
Urcăm pe o vale , afluent pe stânga al văii Iadului , circa 500 m , apoi pe
serpentină până la cumpăna apelor . De aici coborâm continuu , trcând pe lângă peştera
Meziad (384 m) până în comuna Meziad .
Vizitarea peşterii se face numai cu ghid şi durează 4 ore .

Cabana Stâna de Vale – Adăpostul Padiş

Marcaj : bandă roşie . Durată 6 ore . Distanţa : 20 km . Caracteristica

treaseului : drum de legătură între Stâna de Vale şi Padiş . Privelişti largi de la vârful
Poieni până la vârful Cumpănăţelu . Accesibil vara şi iarna .
Descrierea traseului : de la cabana Stâna de Vale (1102 m) urcăm accentuat prin
pădure în şaua dintre vârful Poieni (dreapta) şi vârful Munceni (stânga) . Continuăm
urcuşul prin poieni şi după1 ½ ore de la plecare ajungem sub vârful Poieni , la cota 1557 .
Până aici traseu comun cu traseele 4 şi 12 ; de aici traseul 4 se desparte la dreapta .
Lăsând vârful la stânga , coborâm în şaua Bohodei , unde traseul 12 se desparte la
dreapta . După un urcuş ce ocoleşte prin stânga vârful Bohodei , trecem pe la Fântâna
Rece (unul din izvoarele văii Drăganului) şi ajungem în şaua Cumpănăţelu (1630 m) . De
aici pleacă spre stânga traseele 6 şi 11 . Continuăm coborând pe cumpăna apelor dintre
bazinul Someşul Cald şi bazinul Crişulului Negru . Spre sânga începe prima ramură a
traseului 14 . Coborând în continuare intrăm în pădure , tranversăm două pâraie , urcăm
puţin până într-o poiană , apoi coborâm spre stânga , în poiana Vărăşoaia . Spre stânga ,
începe a doua ramură a traseului 14 . Traversăm poiana , mai jos trecem pe lângă un mic
lac de dolină , apoi cotim spre stânga , traversăm câteva pâraie şi coborând uşor ajungem
la adăpostul Padiş (1280m) .

Circuitul Săritorii Ieduţului .

Marcaje :punct albastru . Durata : 6 ore . Distanţa : 15 km . Caracteristica traseului:

traseu pentru vizitarea Săritorii Ieduţului . Drum uşor . Accesibil vara şi iarna .

Masivul principal al Munţilor Apuseni , numit Munţii Bihorului , se desfăşoară pe

direcţie nord-sud , atingând înălţimi de peste 1800 m (vârful Bihor , 1849 m ) . Din acest
masiv se desprind întocmai ca nervurile unei frunze , o serie de culmi , atât spre nord cât
şi spre est .
Către nord se găsesc masivele Vlădeasa şi Gilău , iar spre est , între Someşul Rece
şi Arieş , se află muntele Mare . Sunt masive alcătuite din şisturi cristaline şi roci
magnetice vechi , având forme rotunjite şi atingând peste 1800 m înălţime .
Calcarele care apar frecvent , creează peisaje de un pitoresc deosebit (peşteri
renumite ca frumuseţe , avenuri , chei) .
Ţinutul străbătut de Arieş şi de afluenţii săi este cunoscut sub numele de „Ţara
Moţilor” , regiune de veche locuire .
În prelungirea sudică a munţilor Bihor se află muntele Găina , iar în nord-estul
acestei grupe , munţii Gilău . Partea de sud-este cuprinde Munţii Metaliferi şi Munţii
Trascăului , care abia depăşesc 1200 m în unele vârfuri .
Între Arieş şi Ampoi se înalţă Munţii Trascăului , cu forme semeţe , cu chei ,
peşteri şi cursuri de apă subterane , ca urmare a alcătuirii lor , (de bună seamă) în bună
parte , din roci calcaroase . În continuare se găsesc Munţii Metaliferi , construiţi mai ales
din roci magnetice şi sedimentare , în care se află cele mai importante zăcăminte auro-
argentifere şi cuprifere din ţara noastră .
La vest , Munţii Crişurilor (Zarand , Codru-Moma , Pădurea Craiului , Plopiş) au
înălţimi reduse şi sunt întrepătrunşi de depresiuni largi , ca nişte „golfuri” ale Câmpiei de
Vest : depresiunile Zarand , Beiuş , Vad (Borod) , ce comunică în interiorul Munţilor
Apuseni cu alte depresiuni mai mici : Brad , Huedin . Numele de „pădure” sau de „codru”
dat acestor culmi arată bogăţia pădurilor care-i îmbracă . Pe lângă păduri , mai sunt
întinse păşuni şi fâneţe , iar spre poale , livezi de pomi fructiferi . În munţii Pădurea
Craiului se exploatează bauxită .
La nord de valea Barcăului , munţii au avut de suferit o scufundare mai
accentuată, putându-se defini totuşi un aliniament de spinări muntoase scunde , formate
din şisturi cristaline şi calcare , înconjurate de dealuri alcătuite din formaţiuni
sedimentare necutate . Această punte între munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali , alcătuită
din Munţii Meseş , dealul Prisnel , Dealul Mare şi dealul Preluca , ce depăşesc pe alocuri
800 m altitudine , a fost numită „Jugul Intracarpatic”
La marginea vestcă a Munţilor Apuseni se află depresiunea Zarandului , străbătută
de Crişul Alb , Depresiunea Beiuşului Repede , bine populate , cuprinzând sate şi oraşe .
Trecătorile din Munţii Apuseni urmăresc cursul văilor sau traversează , prin locuri
mai joase , culmile . Drumurile care le străbat leagă între ele aşezările de pe văi sau din
depresiuni .
Câteva căi ferate pătrund adânc în interiorul munţilor pe văile Arieşului ,
Ampoiului , Crişul Alb şi Crişului Negru . Alte căi ferate , cu legături internaţionale , îi
străbat pe la nord , pe Valea Crişului Repede , prin trecătoarea Ciucea , spre Oradea , iar
pe la sud , Defileul Mureşului spre Arad .
Varietatea structurii geologice , ca şi frumuseţea văilor fac din Munţii Apuseni un
ţinut foarte pitoresc, unde se întâlnesc peşteri , chei şi alte curiozităţi ale naturii .
Amintim între acestea , coloanele de bazalt din Munţii Metaliferi , care au însuşirea unor
turnuri de cetate ruinată , apoi izbucurile , izvoarele care răbufnesc din cotloanele tainice
ale munţilor calcaroşi . Sunt deosebit de frumoase peştera Meziad din Munţii Trascăului ,
„Cetăţile Ponorului” în partea cantrală a Munţilor Bihorului , formate dintr-un şirag de
peşteri , ca nişte galerii strâmte sau săli uriaşe , cu stalactite şi stalagmite , săpate de apele
subterane , ca şi vestita peşteră de la Scărişoara , care adăposteşte de milenii un gheţar
subpământean .
Frumuseţile acestor peşteri atrag mulţi turişti

Rezumatul Munţilor Apuseni

Culmi muntoase:
• Vârful Bihor - 1849 m
• Găina - 1467 m
• Vlădeasa – 1836 m
• Muntele Mare – 1826 m
• Gilău
• Metaliferi – 1080 m
• Trascău
• Zarand – 836 m în vârful Drocea
• Codru-Moma – 1112 m în vârful Pleşu
• Pădurea Craiului
• Plopiş (Şes) – 776 m
• Jugul intracarpatic : Munţii Meseş , dealurile Prisnel , preluca şi Dalul Mare
Depresini şi culoare tehtonice
• Zarand
• Gurahonţ
• Brad
• Beiuşi
• Vlad – Borod
• Simleu
• Huedin
• Zlatna
Pasuri , trecători , defilee .
• Ciucea
• Bucium – 725 m
• Vălişoara – 461 m
• Defileul Deva – Lipova / pe Mureş
Lacuri formate în ţinuturi calcaroase :
• Vărăşoaia
Lacuri de acumulare .
• de pe Soneşul Cald
• Someşul Mic
• lacurile Mărişel
• Fântâmele
• Gilăului
• Drăgan
• Iada
Ape curgătoare :
• Burcău
• Casna
• Agrij
• Almaş
• Crişul Repede
• Crişul Negru
• Crişul Alb
• Ampoi
• Arieş
• Hăşdate
• Someşul Rece
• Someşul Cald
• Someşul Mic
• Mureş
• Iada
• Drăgan
Staţiuni balneoclimaterice :
• Geoagiu – Băi
• Stâna de Vale
• Vaţa de Jos
• Moneasa
Precipitaţii :
Munţii Apuseni prezintă precipitaţii bogate datorită vânturilor de vest . Diferenţe
mici de temperatură între anotimpurile extreme .
 Precipitaţi anuale : 700 – 1200 mm .
Temperaturii :
Medii anuale : 2 – 6 C0
Vegetaţia naturală:
Păduri de conifere : molid , brad , pin , în unele locuri zadă , păduri amestecate de
conifere şi fag . La înălţimi de : 1200 – 1800 – 1600 m .
Solurile : podzolice sărace în humus ; clasa spodosoluri . Soluri brune şi brune acide
(clasa cambisoluri) .
Pajişti de mnte :
Munţii Apuseni prezintă pajişti de munte păşuni şi fâneţe 23% din totalul
pajiştilor naturale .
Rezervaţii naturale – floristice :
• Întregalde ( în munţii Trascăului)
Rezervaţii de peisej şi de floră:
• Cetăţile Ponorului
Rezervaţii forestiere :
• Pădurea Bejan (în munţii Metaliferi)
Rezervaţii speologice :
• Scărişoara
• Vadu Crişului
• Cetăţile Ponorului
Palenteologice şi geologice :
• Dealul de Melci
• Muntele Vulcan
• Detunatele
• Bratca
• Ighiu
Centre de extracţie a zăcămintrelor metalifere şi a bauxitei:
Minereuri de fier:
• Depresiunea Iara
• Depresiunea Băişoara
Minereuri neferoase complexe(zinc , plunb ) :
• Baia de Arieş
• Muncelu Mic
Minereuri de cupru:
• Roşia Poienii
• Băiţa
• Deva
Minereuri auro-argintifere :
• Crişcior – Brad
• Musariu
• Roşia Montană
• Baia de Arieş
• Bucium
• Săcărâmb
• Băiţa
Bauxită:
• În munţii Pădurea Craiului
• Roşia
• Vârciorog
 • Dobreşti
Centre de extracţie a rocilor de construcţie:
Granite :
• În defileul Mureşului
• Săvărşin
Bazalte :
• Brănişca
Adezive :
• Deva
Travertin :
• Banpotoc
Calcare :
• Moneasa
Meta – Morfice :
• Vaşcău
• Cărioara
Repartiţia geografică a termocentralelor şi a centrelor de extracţie a combustibililor
minerali :
• Cărbuni – Ţebea(cărbune brun)
• Termocentrală – Brad

Repartiţia geografică a hidrocentralelor şi a lacurilor de acumulare:

Râul Lacul de acumulare hidrocentrale

Someşul Cald Fântânele Mărişel

Mărişel Tarniţa
Someşul Mic
Gilău Gilău

Oraşele din Munţii Apuseni

Numele Aşezare Număr de Profil

Oraşului Geografică Locuitori economic

Depresiunea Zarand Între: Industrial

Sebeş la contactul cu 25000-50000 Industria lemnului(mobilă)
piemontul Codrului
 Depresiunea Sub Industrial
Brad Bradului 25000 Industria cărbunelui, aurului

Beiuş Depresiunea Sub Turistic

Beiuş 25000
Ştei Depresiunea Beiuş Sub
25000
Nucet Depresiunea Sub
Beiuş 25000

Sub Industria extracţiei de calcar

Vaşcău Depresiunea 25000 metamorfic
Beiuş Turism

Aleşd Depresiunea Sub Industria cărămizi refractare

Vad 25000
Huedin Depresiunea Sub
Huedin 25000
Câmpeni Valea Sub Turistic
Arieşului 25000

Abrud Valea Sub

Arieşului Mic 25000

Zlatna Depresiunea Sub Industria metalurgiei

Zlatna 25000 neferoase ,prelucrarea
cuprului, aurului ,chimică
(acid sulfuric)
Deva Defileul Peste Industria energetică
Mureşului 78000 (termocentrala Mintia),
extractivă(cupru,materiale de
construcţii), ceramică fină
Turistic
Simeria Defileul Secolul XIX De transport :nod feroviar
Mureşului Sub 25000 Turistic : parc dendrologic

Obiective turistice naturale :

• Coloanele de bazalt din Munţii Metaliferi
• Peştera de la Meziad din Munţii Pădurea Craiului
• Peştera Urşilor de la Chişcău
• Peştera Vântului
• Cheile Turzii din Munţii Trascăului
• Cetăţile Ponorului
• Peştera de la Scărişoara
• Muntele Găina cu serbările populare de la 20 iulie – Târgul de fete
Obiective social culturale :
• Satele din Ţara Moţilor .
Material Prezentat de Bogdan Gabriela
si Popescu Razvan