Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Era începutul sfârşitului pentru Colţ Alb - sfârşitul vieţii de până atunci şi a
domniei urii. Se iveau pentru el zorile unei vieţi noi, de o frumuseţe nepătrunsă.
Cereau însă multă gândire şi o nesfârşită răbdare din partea lui Weedon Scott,
iar din partea lui Colţ Alb nu se cerea nici mai mult nici mai puţin decât o
revoluţie. Trebuia să nu ţină seama de cerinţele şi poruncile instinctului şi raţiunii,
să treacă peste experienţă şi să dezmintă însăşi viaţa.
Colţ Alb nu renunţă să păzească avutul stăpânului său peste noapte. Şi aşa,
era la treabă tot timpul, veşnic de veghe şi credincios, cel mai preţios dintre toţi
câinii.
Seara îşi aşteptă stăpânul să se întoarcă. La miezul nopţii, vântul rece care
sufla îl făcu să se adăpostească în spatele colibei. Acolo moţăi, pe jumătate
adormit, cu urechea gata să prindă primul sunet al pasului cunoscut. Dar la două
noaptea, neliniştea îl făcu să se ducă pe prispa rece din faţă, unde se ghemui
aşteptând.
Weedon Scott nu-l auzea. Se lăsase în jos, faţă-n faţă cu Colţ Alb,
alintându-l - frecându-l la rădăcina urechilor, mângâindu-l cu mişcări lungi pe
ceafă, în jos, spre urechi, ciocănindu-l uşor pe şira spinării cu buricele degetelor.
Şi Colţ Alb mârâi drept răspuns, cu nota aceea de gângureală din mârâitul lui,
mai pronunţată ca oricând.