Info, Comentea

FRUCT
cuprins ză

Fructul, din punct de vedere botanic, reprezintă organul vegetal specific

angiospermelor ierboase şi lemnoase, care se dezvoltă din ovarul florii şi care
închide seminţe.
În alimentaţie şi în dietetica naturală, se foloseşte termenul de "fructe" pentru a
desemna organele fructifere ale unor arbori, numiţi pomi fructiferi (mere, prune,
gutui, etc.), arbuşti (coacăze, măceşe, alune, etc.) sau subarbuşti (fragi, căpşuni).
Fructele botanice comestibile ale speciilor ierboase cultivate poartă denumirea
alimentară de legume.

Formarea fructelor

După fecundare, florile îşi pierd învelişul floral extern, care se veştejeşte,
rămânând doar cu ovarul gineceului, care îşi continuă dezvoltarea, rezultând fructul.
Organe asemănătoare fructelor (conurile de molid, arilul tisei, pseudobacele
ienupărului, etc.) apar la plantele mai puţin evoluate decât angiospermele, adică la
gimnospeme, însă ele nu pot fi considerate a fi fructe adevărate, deoarece
seminţele cu embrion nu sunt închise în interiorul carpelelor. Astfel de formaţiuni
botanice sunt mai degrabă flori care imită fructele, fiind numite, pe acest
considerent, pseudofructe. Fructul adevărat este considerat a fi, un organ vegetativ
nou (succede floarea), care apare numai la plantele aparţinătoare subîncrengăturii
Angyospermae, formându-se după fecundare, din peretele ovarului gineceului.
Fructul se poate dezvolta dintr-o floare sau o inflorescenţă, conţinând una sau mai
multe seminţe.

Pericarpul fructelor

Ovarul modificat al florii, care se formează împrejurul seminţelor, după fecundaţie,

poartă numele de pericarp. Pe parcursul maturării fructului, pericarpul formează trei
zone distincte: epicarpul, mezocarpul şi endocarpul.

• Epicarpul

Epicarpul reprezintă zona de la exteriorul fructului, îndeplinind un rol protector, dar

şi de răspândire a seminţelor, în cazul unor plante (epicarpul la brusture prezintă
cârlige cu care se agaţă de blana animalelor, epicarpul ulmului prezintă formă
aripată, favorizând răspândirea prin vânt, etc.). De obicei, epicarpul este format
dintr-un singur strat de celule, având pereţi celulozici. În multe cazuri, la suprafaţa
externă a epicarpului şi deci al întregului fruct, apare un strat ceros constituit din
ceride, răşini, substanţe antioxidante, etc. Această ceară previne deshidratarea
fructelor, iar în cazul organelor suculente, împiedică zbârcirea lor. Cerurile de pe
suprafaţa fructelor comestibile sunt sănătoase pentru om, conţinând provitamina A,
vitamina E şi acizi graşi cu lanţ lung, care nu se absorb, devenind materii de balast
(fibre).

• Mezocarpul

Mezocarpul se află sub epicarp, fiind bine dezvoltat la fructele cărnoase şi redus la
fructele uscate. Mezocarpul este format din mai multe straturi de celule şi conţine
multe substanţe organice (clorofilă, amidon, acizi organici, minerale, vitamine, etc.).

• Endocarpul

Endocarpul reprezintă partea internă a fructului. La unele plante apare foarte bine
dezvoltat, fiind format din celule sclerificate (fructele sâmburoase). La alte specii,
endocarpul este subţire (ardei) sau chiar lipseşte (tomate, struguri).

Tipuri de fructe (tabel)

Principalele tipuri de fructe sunt prezentate în tabelul de mai jos.

TIPURI DE FRUCTE DENUMIRE

Fructe - Achena
simple indehiscente (care nu se deschid - Nucula
la maturitate) - Samara
uscate (au
- Cariopsa
mezocarpul
- Folicula
redus, cu pereţii
- Păstaia
lignificaţi) dehiscente (care se deschid la
- Silicula
maturitate)
- Silicva
- Capsula
cărnoase (cu - Baca
mezocarpul gros) - Drupa
indehiscente - Hesperida
(citrice)
- Peponida
dehiscente - Nucula cărnoasă
 false (deşi închid ovarul, nu se
- Poama la măr
formează pe seama ei, ci din
- Boaba la măceş
receptaculul florii)
propriu-zise (care se dezvoltă dintr-o inflorescenţă) - Soroza (ananas)
- Polidrupa
- Poliachena
Fructe
multiple (care se dezvoltă din carpelele libere ale - Polinucula
compuse
unei flori sau din bractee) - Glomerulul
- Polifoliculă
- Conul (la hamei