Prietena mea a plecat sa
muncească….ca o
prostituată in Amsterdam
De ce sa minţim când putem
spune adevărul? De ce să ne
prefacem când avem un
prieten care te poate accepta
aşa cum eşti tu? Sună dificil?
Nu...atunci când e vorba de o persoană
foarte drag ţie sau, cel puţin eu aşa
credeam.
Aş vrea să vă dezvălui câteva pagini din
viaţa mea. Credeţi-mă, încerc din tot
sufletul, mă lupt cu mine, să pot
mărturisi momentele groaznice ce m-au
marcat.
A fost odată ca niciodată Irina si Sonia,
două adolescente proaspăt majore. Cât
am aşteptat momentul acesta în care
putem face tot ce ne trece prin
cap....rebele in toată regula.
Sonia, "personajul" principal al acestor
pagini este prietena mea de suflet. Nu aş
putea găsi cuvinte pentru a putea
demonstra iubirea mea sinceră faţă de ea.
Eram de nedespărţit: shopping, cluburi,
prieteni, colege de bancă. Ne leagă
foarte multe amintiri având in vedere
faptul că ne cunoaştem de la vârsta de 7
ani.
Ştiu că aşteptaţi cu nerăbdare
"desfăşurarea acţiunii" a poveştii. După
ce am dat bacalaureatul si ne-am înscris
la facultate a urmat o vara de neuitat:
excursii in Austria, mare, munte, totul
părea perfect, până a venit 1 Octombrie.
Sonia a decis sa renunţe la facultate şi să
nu vină la Bucureşti cu mine, aşa cum
plănuisem. De ce? Aceasta a fost şi
prima mea întrebare. Răspunsul a fost
unul simplu: "Am găsit de muncă în
Olanda şi nu vreau să ratez ocazia". M-
am bucurat enorm pentru ea, am
îmbrăţişat-o si i-am fost alături. Cu toate
acestea, nu am pierdut legătura, vorbeam
zilnic, până m-am decis să mă duc să-i
fac o surpriză şi să o vizitez.
Am aterizat in Amsterdam
împreună cu B., prietenul meu.
Nu am sunat-o pe Sonia
deoarece ştiam că lucrează în
tură de noapte şi m-am gândit să
nu stric surpriza în această
manieră. Aşadar, eu cu B. am
început să ne plimbam prin oraş,
admirând cum luna se oglindea in mare.
Romantic nu? De ce să nu stricăm
această atmosferă romantică cu o
plimbare pe Red District? Acel "cartier"
plin de prostituate e chiar deprimant, să
nu mai zic de bucuria prietenului meu.
Erau zeci de prostituate care fluierau
bărbaţii chiar dacă iubitele lor erau lângă
ei. La capătul unei alei era la o vitrină,
ea, chiar ea...dansa goală pe ritmul
muzicii. Sonia? Da, ea era. Am simţit
cum mă prăbuşesc... de ce mi-a ascuns
totul până acum? De ce a ales sa se
vândă ca pe o bucată de carne? Furia m-
a cuprins si m-a determinat să mă duc să
vorbesc cu ea. Sonia era şocată, nu se
aştepta să mă vadă. Datorită socului nu
am reuşit să-i adresez decât două
întrebări: "De ce te-ai ascuns de mine?",
"Cum te lasă conştiinţa să faci aşa
ceva?" Am izbuncit în plâns, am ieşit, nu
puteam vorbi. Eram foarte dezamăgită,
mi-am dat seama că prietenia noastră a
fost in zadar, deoarece încrederea şi
sinceritatea au lipsit cu desăvârşire.
Au urmat mii de telefoane, ştiu am fost
egoistă că nu i-am răspuns la nici unul.
Dar dacă venea acasă, o iertam ştiind că
poate cearta noastră n-a fost in zadar. Şi
nu, nu a venit a ales altceva.
Nu vreau sa sfârşesc aceste rânduri prin
a spune că o iubesc în continuare la fel
de mult doar că îmi fac griji pentru ea,
pentru fragilitatea ei.
Scumpa mea, te aştept, oricât ar însemna
asta, vreau sa retrăiesc ceea ce am simţit
cu tine… Cer prea mult?!