Sunteți pe pagina 1din 5

STUDIUL DE CAZ

Şcoala a încetat să reprezinte doar o instituţie unde elevii vin să primească


informaţii, ci a devenit un centru în care trebuie să înveţe toţi cei care lucrează.
Până nu demult profesorul reprezenta principala bază de cunoştinţe despre o
anumită disciplină. Datorită democratizării accesului la cunoştinţe, profesorul
devine un ghid, o călăuză care spune ce e relevant, valoros şi ce nu din „oceanul de
informaţii”. Profesorul trebuie să ofere mai degrabă experienţe de învăţare, trăiri
emoţionale intense despre miracolul descoperirilor şi plăcerea textului, devenind
astfel, un „antrenor”. Noul „profesor-antrenor” are misiunea de a stimula dorinţa de
învăţare, adică „de a face din ştiinţă o enigmă şi de a cultiva enigma cu bună ştiinţă,
dezideratul fiind să-l înveţi pe elev să înveţe.”1 Învăţarea va deveni astfel, un
proiect personal al elevului, asistat de către „profesorul-antrenor”, iar şcoala, un
ansamblu de ateliere diversificate. Obiectivul principal al „profesorului-antrenor”
este dezvoltarea gândirii critice, obiectiv de tip formativ ce se poate realiza prin
folosirea metodelor activ-participative îmbinate cu metodele tradiţionale. Metodele
activ-participative reprezintă ansamblul de situaţii în care sunt puşi elevii şi care îi
scot din ipostaza de obiect al formării şi îi transformă în subiecţi activi,
coparticipanţi la propria lor devenire.
Studiul de caz face parte din ansamblul metodelor activ-participative care
stimulează gândirea şi creativitatea, îl determină pe elev să caute şi să dezvolte
soluţii pentru diferite probleme, să facă reflecţii critice şi judecăţi de valoare, să
compare şi să analizeze situaţiile date. Este o metodă folosită încă de la sfârşitul
secolului al XIX-lea în diverse domenii, deoarece ea nu este doar o metodă de
învăţare, ci şi o metodă de cercetare. Esenţa acestei metode constă în analiza unei
situaţii specifice, numită „caz”, în vederea rezolvării ei prin luarea unei decizii
optime. „Elevii se confruntă în mod direct cu o situaţie specifică sau reprezentativă
pentru un anume gen de fenomene, relaţii, acţiuni etc.; această situaţie poate fi reală
sau ipotetică, modelată sau simulată, existentă sau posibilă. Este important ca
situaţia aleasă pentru studiu (cazul) să condenseze esenţialul şi să ofere o
perspectivă mai largă asupra fenomenelor studiate.”2 Atunci când prezintă aspecte
particulare ce pot fi generalizate apoi asupra unei întregi clase de fenomene, cazul
1
Metode moderne folosite în lecţiile de Limba şi literatura română. Proiectarea curriculară,
Suport de curs pentru perfecţionarea profesorilor de Limba şi literatura română, Deva, Casa
Corpului Didactic, 2004, p. 8.
1
este un suport pentru cunoaşterea inductivă, iar când apare ca o particularizare sau
concretizare a aspectelor generale, cazul este un bun suport pentru cunoaşterea
deductivă. Însă, de cele mai multe ori, cazul este o situaţie problematică care îi
pune pe elevi în situaţia de a rezolva probleme şi de a găsi soluţii optime. Cu
ajutorul studiului de caz se pot urmări sarcini didactice diferite, el putând servi la
cultivarea unui mod de gândire specific unui domeniu de activitate, la
sistematizarea şi consolidarea cunoştinţelor, la verificarea cunoştinţelor,
capacităţilor şi deprinderilor, la modelarea unor atitudini şi opinii etc. Cu ajutorul
acestei metode elevii învaţă să strângă informaţii, să le valorifice, să ia decizii, să
analizeze din punct de vedere critic diverse soluţii, să anticipeze şi să ia decizii
rapid în situaţii excepţionale, să-şi susţină şi să-şi argumenteze punctul propriu de
vedere.
„Dezbaterea în jurul cazului şi a variantelor de soluţionare intensifică
relaţiile intercolegiale, amplifică interacţiunea profesor-elev şi elev-elev, cultivă
responsabilitatea pentru cele afirmate şi susţinute, determinând elevii să abordeze
cu mai multă maturitate situaţiile reale de viaţă.”3 De asemenea, metoda studiului
de caz îi apropie pe elevi de viaţa reală şi îi familiarizează cu aspecte specifice
domeniului în care se pregătesc.
Pentru a putea folosi această metodă, profesorul trebuie să îşi alcătuiască un
set de cazuri cu o tematică variată în funcţie de specificul disciplinei pe care o
predă. Pentru selectarea cazurilor profesorul va consulta diverse documente
(biografii, autobiografii, scrisori sau acte oficiale), va intervieva persoane, va
consulta diverse înregistrări audio şi video, iar situaţiile selectate, ce vor constitui
„cazuri”, vor fi adaptate la cerinţele disciplinei şi la nivelul clasei. Cazul astfel
adaptat trebuie să îndeplinească o serie de calităţi cum sunt: să fie strict autentic, să
fie o situaţie-problemă care solicită diagnostic şi/sau decizie, să fie o situaţie
„totală”, adică să conţină toate datele necesare.4 Rolul profesorului în aplicarea
acestei metode se rezumă la:
- stabilirea rolului fiecărui caz introdus în activitatea didactică în
funcţie de obiectivele şi scopurile stabilite în prealabil;
- asigurarea cadrului teoretic necesar rezolvării lui;
- adaptarea dificultăţii cazului la nivelul clasei (pregătire teoretică,
capacităţi şi deprinderi, nivel intelectual etc.);
- aplicarea metodei într-un mod care să incite elevii la căutare, la
descoperire, la documentare şi studiere, la argumentare etc.

2
Florea Voiculescu, Ioana Tudor, Aldea Delia, Ramona Petrovan, Lucia Buda, Liana Tăuşan,
Psihopedagogie. Teme pentru programele de formare continuă a personalului didactic, Alba
Iulia, Editura Aeternitas, 2006, p. 418.
3
Ibidem
4
Cf. M. Ionescu, V. Chiş, Strategii de predare şi învăţare, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1992.
2
Etapele studiului de caz:
Modelul 1
1. Etapa pregătitoare presupune:
- împărţirea clasei pe grupe;
- stabilirea temei, de exemplu Latinitate şi dacism;
- stabilirea obiectivelor urmărite;
- stabilirea modalităţile de documentare (ele se pot realiza fie într-o
bibliotecă, prin consultarea fişierului, fie prin intermediul Internetului; profesorul
are un rol esenţial în acest moment, deoarece în funcţie de nivelul clasei poate
propune o bibliografie sau poate coordona activitatea de elaborare a bibliografiei);
- stabilirea modalităţii de prezentare (de exemplu un proiect elaborat în
grupe de trei-patru elevi);
- stabilirea termenului de finalizare.
2. Etapa de documentare presupune:
- explorarea materialului bibliografic;
- consemnarea pe fişe sau într-un jurnal de lectură a citatelor
semnificative, comentariilor critice, opiniilor personale sau a altor materiale.
3. Etapa finală presupune:
- realizarea proiectului;
- prezentarea proiectului;
- discuţii cu toată clasa, în care colegii pot cere lămuriri, pot comenta
aspectele care li s-au părut interesante şi pot evalua activitatea grupelor.
! Studiile de caz vor fi repartizate grupelor de la începutul anului şcolar,
astfel încât elevii să aibă timp să se documenteze şi să realizeze produsul.

Modelul 2
1.Familiarizarea cu cazul, etapă ce presupune:
- prezentarea cazului;
- colectarea informaţiilor necesare prin întrebări adresate profesorului,
prin documentare sau prin studierea altor surse de cunoaştere;
- sistematizarea informaţiilor;
- analiza situaţiei prezentate.
2. Stabilirea variantelor de soluţionare.
3. Luarea hotărârii:
- prin confruntarea variantelor;
- prin compararea valorii variantelor;
- prin precizarea unei ierarhii de valori;
- prin stabilirea variantei optime.

3
4. Susţinerea hotărârii.

Tipuri de studii de caz


1. Metoda situaţiei care constă în prezentarea integrală a cazului în faţa
elevilor şi oferirea tuturor informaţiilor de care ei au nevoie. Ea permite discutarea
cazului imediat, dar privează elevul de procurarea personală a materialelor şi a
informaţiilor.
2. Studiul analitic al cazului presupune prezentarea situaţiei, de către
profesor, dar nu şi a informaţiilor necesare soluţionării. Avantajul acestei metode
constă în faptul că elevul îşi procură singur informaţiile, face un efort de
documentare, de căutare a surselor, de extragere a informaţiilor.
3. Prezentarea parţială a situaţiei constă în faptul că elevul fără a avea
informaţiile necesare soluţionării cazului, va contura cazul şi soluţionarea lui.

Aplicarea la clasă a studiului de caz


1. Cazul este prezentat tuturor elevilor dintr-o clasă, la discutarea şi
soluţionarea lui participând toţi elevii.
2. Cazul este prezentat clasei, dar conducerea discuţiilor este preluată de un
grup mai restrâns, cu un conducător.
3. Folosind ca modalitate de organizare tehnica Phillips 6-6, când clasa se
împarte în mai multe grupe, fiecare având un conducător, cazul este soluţionat de
fiecare grupă, apoi conducătorii vor prezenta soluţiile şi se va stabili varianta
optimă.
4. Fiecare elev studiază în mod independent cazul şi stabileşte soluţiile.
Studiul de caz solicită îmbinarea mai multor metode ce pun bazele
autoinstruirii şi a educaţiei permanente. Dintre aceste, Munca cu manualul şi alte
cărţi şi Lucrul în grup au un rol important în reuşita soluţionării cazului. Munca cu
manualul şi alte cărţi reprezintă un ansamblu de acţiuni care urmăresc formarea
priceperilor şi deprinderilor necesare în vederea utilizării corecte şi eficiente a
manualelor şi a altor surse de informare. În şcoala contemporană asemenea surse
cunosc o diversitate tot mai mare, alături de manual folosindu-se dicţionare, reviste,
enciclopedii, antologii, opere ştiinţifice sau beletristice, atlase, culegeri de texte etc.
Rolul acestei metode constă în a-i introduce pe elevi în tehnica folosirii textului
scris prin înarmarea lor cu priceperi şi deprinderi necesare în acest sens, punându-
se astfel bazele autoinstruirii şi educaţiei permanente. Lucrul în grup constă în
declanşarea şi menţinerea unor relaţii de cooperare şi competiţie între membri unui
grup sau ai mai multor grupe de elevi în vederea rezolvării sarcinilor de învăţare.
Lucrul în grup implică două laturi convergente, una de natură didactică, ce constă
într-o anumită organizare a elevilor şi distribuirea corespunzătoare a sarcinilor ce
urmează a fi îndeplinite, şi alta de natură psihosocială, ce constă în ţesătura de

4
relaţii ce se stabilesc între elevi, în funcţie de participarea lor la rezolvarea
sarcinilor. Metoda lucrului în grup favorizează cooperarea între elevi, spiritul de
emulaţie, punându-i în prezenţa unor puncte de vedere diferite şi obligându-i să-şi
organizeze propriile operaţii în funcţie de acestea pentru a evita unele contradicţii
inerente ce pot apărea în relaţiile lor cu ceilalţi.
Folosirea metodelor moderne bazate pe acţiune practică reprezintă de fapt,
aplicarea principiului pedagogic enunţat de J. Dewey: „learning by doing” (a învăţa
făcând). Studiul de caz, jocul de rol, învăţarea pe simulatore şi toate celelalte
metode moderne îl vor ajuta pe elev să înveţe acţionând, devenind un spirit activ,
un „om al faptei”, dar nu îşi vor dezvălui adevărata valoare decât îmbinate cu
metodele tradiţionale.

BIBLIOGRAFIE:

1. Florea Voiculescu, Ioana Tudor, Aldea Delia, Ramona Petrovan, Lucia


Buda, Liana Tăuşan, Psihopedagogie. Teme pentru programele de formare
continuă a personalului didactic, Alba Iulia, Editura Aeternitas, 2006.
2. Ioan Bontaş, Pedagogie, Bucureşti, editura All, 1994.
3. Ioan Nicola, Tratat de Pedagogie şcolară, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1996.
4. M. Ionescu, V. Chiş, Strategii de predare şi învăţare, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică, 1992.
5. Metode moderne folosite în lecţiile de Limba şi literatura română.
Proiectarea curriculară, Suport de curs Pentru perfecţionarea profesorilor de
Limba şi literatura română, Deva, Casa Corpului Didactic, 2004.

Nadia Vesa

februarie 2007