Sunteți pe pagina 1din 10

Interesele geopolitice ale Republicii Moldova în Bazinul Mării Negre

Noua configuraţie geopolitică în regiunea Mării Negre deschide noi oportunităţi pentru Republica
Moldova de aş-i realiza interesele sale naţionale prin colaborarea bilaterală cu statele vecine, România
şi Ucraina, precum şi în cadrul sau prin proiectele organizaţiilor internaţionale prezente în această
regiune. Fiind un stat mic RM nu dispune de potenţialul geopolitic necesar pentru a-şi promova
interesele sale naţionale, care se intersectează cu interesele şi politicile marilor actori din vecinătatea sa
(Rusia, Ucraina). Mai mult ca atât, aceşti actori urmăresc menţinerea influenţei sale asupra RM şi în
mod tendenţios destabilizează situaţia internă a statului. Pentru a realiza interesele sale în Bazinul
Mării Negre Moldova urmează să colaboreze eficient cu România şi Ucraina, şi să menţină relaţii bune
cu Federaţia Rusă. Extinderea NATO şi UE până la hotarul vestic a ţării şi litoralul Mării Negre,
creează oportunităţi unice pentru RM de aş-i realiza obiectivele naţionale, cu suportul acestor două
organizaţii. NATO şi UE au un set de proiecte şi iniţiative la care RM este parte, şi care definesc
numeroase prevederi în scopul democratizării, europenizării şi modernizării statului.
Revigorarea unor organizaţii regionale precum GUAM şi OCEMN, odată cu creşterea atenţiei SUA
şi UE asupra importanţei spaţiului Mării Negre, reprezintă şanse în plus în realizarea intereselor
geopolitice a RM. Alte structuri internaţionale precum ONU şi OSCE, care sunt prezente în regiunea
dată, şi-au demonstrat ineficacitatea în soluţionarea problemelor cu care se confruntă statele din
regiunea Mării Negre, fiind instrumente nefuncţionabile din cauza ponderii Rusiei în aceste
organizaţii.
Republica Moldova trebuie să-şi realizeze obiectivele sale geopolitice, colaborând fructuos cu statele
vecine şi în acelaşi timp prin utilizarea instrumentelor oferite de instituţiile internaţionale. Unele
obiective urmărite de politica externă a RM pot fi mai uşor realizate dacă coincid cu cele ale altor state
vecine, iar realizarea lor va avea mai muţi sorţi de izbândă când vor fi promovate în comun. Este
necesară de asemenea o abilitate diplomatică excepţională atunci când aceste interese se contrapun cu
interesele şi politica actorilor mai puternici din regiune (de ex. Rusia).
După colapsul URSS-ului regiunea Mării Negre cunoaşte o reconfigurare geopolitică substanţială.
Apariţia în spaţiul dat a noi state suverane şi independente au redus din influenţa Rusiei, care
transformase Marea Neagră într-un „lac al său” asupra căruia deţinea supremaţia. Cu toate că a pierdut
controlul asupra unei extinse părţi a litoralului Mării Negre şi asupra unor porturi importante, Rusia
continuă să fie şi astăzi cel mai important actor politic în spaţiul dat.1 Ucraina şi Turcia sunt statele
care pretind la statutul de puteri regionale în spaţiul pontic, fapt datorat potenţialului politic, militar,

1
Rusia dispune de cea mai mare şi puternică flotă militară în bazinul Mării Negre

1
economic etc. şi a intereselor pe care le au aici. Turcia odată cu dezintegrarea Uniunii Sovietice a
urmărit să-şi consolideze poziţiile pierdute în statele asupra cărora în trecut a deţinut suzeranitatea.
România şi Bulgaria de asemenea joacă un rol important în noua conjunctură geopolitică a Mării
Negre, în deosebi odată cu extinderea NATO (2004) şi UE (2007). Astfel, aceste două organizaţii
suprastatale devin actorii noi în Bazinul Mării Negre, care aduc cu sine valorile şi ideile europene. În
acest mod apare o nouă concurenţă între NATO şi UE pe de o parte şi Rusia pe de altă parte a
baricadei. Demnitarii Dumei de stat ruseşti şi-au manifestat nemulţumirea faţă de extinderea UE şi
NATO, pe care o văd ca intervenţie în sfera de interese a Federaţiei Ruse, precum şi ca o ameninţare la
securitatea sa. Răspunsul „marelui urs” faţă de noile schimbări ce au loc în apropierea frontierelor sale,
este politica resurselor energetice, instrumentul cel mai efectiv de a negocia în favoarea sa diverse
întrebări disputabile cu UE, nu şi cu NATO. UE depinde în proporţie de 50 % de resursele energetice
ruseşti, iar către anul 2020 ea va importa 70% din aceste resurse, administraţia de la Kremlin cunoaşte
foarte bine acest fapt, de unde-şi permite o poziţie non obedientă faţă de UE, ba chiar mai şi generează
dispute între statele membre ale uniunii.
Importanţa Mării Negre creşte datorită rolului pe care îl are în transportarea resurselor energetice
prin Caucazul de Sud din bazinul Mării Caspice. Astfel, Marea Neagră devine zonă de transport pentru
petrolul şi gazul natural caspic spre Europa de Vest. În acest sens au fost elaborate multiple proiecte de
trasare a conductelor care să ocolească tranzitarea teritoriului rus, pentru ca Rusia să nu deţină
controlul asupra lor şi pentru a diminua din dependenţa energetică faţă de această ţară bogată în resurse
energetice . Statele caucaziene – Georgia, Azerbaidjan şi mai puţin Armenia – au obiectivul de a
asigura şi securiza conductele de gaz şi petrol pentru ca aceste resurse energetice să fie livrate în
Europa occidentală fără perturbări şi întreruperi. De aici şi necesitatea de avea în spaţiul dat aliaţi
previzibili şi stabili. Ceea ce se poate realiza prin garantarea acestor state de posibilitatea integrări lor
în structurile europene şi euro-atlantice, prin promovarea democratizării şi asigurarea dezvoltării lor.
Regiunea dată a intrat în obiectivul euro-atlantiştilor după 11 septembrie 2001, când SUA şi-a
revăzut politica faţă de terorismul internaţional. Spaţiul Bazinului Mării Negre a obţinut o importanţă
aparte pentru SUA în schemele căreia, statele din această zonă trebuie să joace un rol deosebit în lupta
contra ameninţărilor orientale. Deja s-a iniţiat disponibilitatea de a transfera bazele militare americane
din Germania spre centrul şi estul Europei, în Polonia şi România.
Care este locul Republicii Moldova în acest complex context geopolitic? Lărgirea Organizaţiei
Tratatului Nord Atlantic şi aderarea României la Uniunea Europeană, au o semnificaţie deosebită
pentru RM, aceasta datorită faptului că graniţele acestor două organizaţii a atins frontiera de est a ţării.
Atât NATO cât şi UE sunt cointeresate în faptul de a avea vecini stabili, previzibili şi democratici, a
exclude potenţiale focare de instabilitate, ce s-ar reflecta asupra securităţii frontierelor acestor
organizaţii. Pentru a avea asemenea state vecine au fost lansate diverse proiecte prin intermediul cărora

2
se tinde de a efectua un export de democraţie, de a iniţia reforme structurale, a iniţia modernizarea şi
europenizarea acestora.
Începând cu anul 1994, RM a semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) cu UE, intrat în
vigoare în 1998, fiind primul acord în care se stabileşte cadrul juridic de colaborare între RM -
instituţiile europene şi statele membre. În decembrie 1996 preşedintele Moldovei a înaintat o cerere
Comisiei Europene pentru a începe negocierile pentru semnarea unui Acord de asociere. Cerere
respinsă de UE, deoarece clasa politică de la Chişinău nu a reuşit să convingă demnitarii europeni
despre aspiraţiile veritabile de integrare europeană a ţării noastre. Declaraţiile politicienilor noştri nu
erau suficiente, ele trebuiau urmate de acţiuni concrete, fapte care la moment au lipsit sau nu erau
suficient de convingătoare, unde mai şi duplicitatea politicii externe moldoveneşti – de a declara una,
iar a efectua acţiuni ce contrazic cele declarate.
În 1999 a fost lansat Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, la care Moldova a devenit parte
în 2001 cu ajutorul Românie. Acest Pact contribuie la aprofundarea colaborării economice regionale şi
este privit de Chişinău ca un pas înainte către integrarea europeană, deoarece acesta include state
membre a UE, care ar putea susţine RM în realizarea obiectivului său strategic. Un asemenea stat este
România care prin Preşedintele său Trăian Băsescu, sa declarat „avocatul” Moldovei la Bruxelles,
fiind activă în susţinerea aspiraţiilor europene a satului nostru. Din păcate actuala guvernare a dovedit
incapacitatea de a întreţine relaţii politice şi diplomatice bune cu Bucureştiul – motivul divergenţelor
fiind problemele lingvistice şi identitare. Tensiunile politico-diplomatice au loc chiar şi după aderarea
României la familia europeană, iar conducătorii politici de la Chişinău neglijează faptul că această ţara
este nu numai vecina RM, dar deja şi un stat membru european şi relaţiile noastre cu România sunt
relaţiile cu Uniunea Europeană.
La începutul anului 2005 a fost semnat Planul de Acţiuni UE-RM, document care prevede un set de
recomandări pe care Moldova s-a angajat să le implementeze în calea sa spre integrare europeană.
Deşi, PAUEM nu prevede o viitoare integrare în UE odată ce toate stipulaţiile sale vor fi realizate,
autorităţile din Moldova totuşi cred că acesta este pasul preliminar, care dacă va fi efectuat cu succes,
va putea duce la începutul negocierii a unui Acord de asociere sau cel puţin a unei declaraţii din partea
UE, că şi RM va fi parte a acesteia într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, promisiune pe care
au primit-o statele balcanice. Dar actuala guvernare pare că nu se descurcă nici cu implementarea
acestui plan, în pofida datelor şi declaraţiilor oficiale despre succesele realizării acestuia. Rapoartele
transmise la Bruxelles sunt prea pompoase, în realitate evaluările efectuate de ONG-urile locale
privitor la realizare PAUEM, denotă restanţe majore în realizarea Planului de Acţiuni, în special în
domeniul independenţei justiţiei, libertatea mass-mediei, descentralizarea administraţiei locale,
reformele economice, combaterea corupţiei, soluţionarea conflictului transnistrean etc.

3
Comisia Europeană în martie 2003 a lansat un nou proiect faţă de vecinii săi atât direcţi, cât şi
indirecţi – Politica de Vecinătate. Acest proiect a fost lansat cu scopul de a aprofunda cooperarea cu
statele vecine şi a evita apariţia unei linii de divizare în procesul de integrare europeană, de asemenea
reflectă un set de soluţii legate de managementul frontierelor şi circulaţiei transfrontaliere, colaborarea
(bilaterală şi regională) a UE cu statelor vecine în domeniul politicii de migraţiune, procedurilor
vamale şi controlului la frontiere. Infrastructura, managementul, transportul interconectat, reţeaua
energetică şi telecomunicaţiile - vor fi accesibile pentru dezvoltarea investiţiilor şi comerţului.
Ameninţările non convenţionale (migraţia ilegală, traficul, crima organizată etc.) asupra securităţii –
necesită abordări comunitare, cu scopul de a fi înţelese mai bine şi contracarate eficient.2 Moldova
este vecin direct cu UE şi trebuie să profite de acest proiect în deplină măsură în calea sa spre integrare
în clubul european. Odată ce aderarea la UE a fost proclamată prioritate absolută a politicii externe a
RM în anul 2003, este alogic să ratezi oportunităţile pe care le oferă UE, în soluţionarea numeroaselor
probleme cu care se confruntă tânăra noastră democraţie şi fragila economie moldovenească.
Odată ce UE a devenit vecin nemijlocit a RM cu care are hotar direct pe râul Prut, s-a accentuat şi
atenţia sa acordată RM. Acest fapt îl denotă deschiderea în Chişinău a unei delegaţii a Comisiei
Europene, asistenţa acordată de UE la hotarul moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean, dobândirea
calităţii de observator în formatul pentagonal de negocieri în problema conflictului transnistrean.
Bazinul Mării Negre este o zonă în care au fost conservate conflicte ce au apărut ca rezultat direct a
dispariţiei URSS, şi care actual sunt menţinute financiar, politic, militar etc. de către Rusia, care în
acest fel doreşte să-şi menţină influenţa asupra „vecinătăţii apropiate”. Conflictul Transnistrean face
parte din conflictele îngheţate din spaţiul Mării Negre, care deja de 15 ani nu poate fi soluţionat din
cauza regimului separatist care deţine controlul asupra acestei zone şi este susţinut din umbră de către
Federaţia Rusă.
Interesul naţional a RM este soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean şi reîntregirea teritorială
a ţării, pentru a găsi o soluţie viabilă acestei probleme în calitate de mediator şi-a început activitatea
Misiunea OSCE din 23 aprilie 1993. Mandatul misiunii constă în :
- stabilirea unui cadru politic de dialog şi negocieri pentru reglementarea conflictului
- colectarea informaţiei privitor la situaţia din regiunea dată
- încurajarea negocierilor privitor la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul RM
- oferirea consultărilor juridice şi expertizelor în domeniul drepturilor omului şi minorităţilor,
repatrierea refugiaţilor, democratizarea societăţii şi definirea unui statut special pentru regiunea
transnistreană
- coordonarea procesului de retragere şi distrugere a armamentului rus

2
„O Europă extinsă: Vecinătatea – un nou cadru pentru relaţiile cu statele vecine din Est şi Sud”, Kiev 2004

4
Cu toate acestea Misiunea OSCE în Moldova nu mai este credibilă că poate rezolva ceva în
problema dată. Eşecul acestei instituţii regionale rezultă din doi factori esenţiali: unul este că Rusia
contribuie semnificativ financiar la bugetul acestei organizaţii, doi deciziile în cadrul OSCE se iau
prin consens fapt ce semnifică că o decizie luată în defavoarea intereselor Rusiei, poate fi uşor
respinsă prin votul său.
O altă organizaţie care are scopul de a asigura securitatea internaţională este ONU, Carta ONU
prevede că aceasta este o organizaţie de securitate, care are responsabilitatea să descurajeze conflictele
dintre state. Dar în acelaşi timp s-a putut observa dezinteresul ONU de a se implica în soluţionarea
conflictului transnistrean. Problema ONU, potrivit strategiei acesteia este că organizaţia dată nu
intervine în conflictele intra-statale, doar cu unele excepţii dacă acestea pun în pericol securitatea
internaţională. Conflictul Transnistrean nu a fost una din aceste excepţii, dar nici conflict intra-statal
nu a fost, odată ce în primăvara–vara 1992 de partea separatiştilor a luptat armata a 14 rusească.
Ezitările comise de diplomaţia moldovenească şi scepticismul cu care a fost privită ideea stabilirii
unei misiuni de pacificatori multinaţionali în regiunea transnistreană din partea ONU, au constituit
opţiuni ratate în efectuarea primilor paşi spre reglementarea conflictului.
Dacă OSCE şi ONU au eşuat în privinţa realizării obiectivelor lor, cum RM ar putea să soluţioneze
această problemă, ce constituie un impediment în dezvoltarea sa ca stat şi un factor de insecuritate.
Răspunsul vine din partea UE şi a NATO, care şi-au consolidat poziţiile în Europa de Sud - Est, prin
extinderea succesivă a NATO (martie 2004) şi a UE (ianuarie 2007). Prin includerea în cadrul lor a
ţărilor precum Bulgaria şi România, UE şi NATO au atins litoralul Mării Negre, dar în acelaşi timp şi
hotarul de est a RM. Această schimbare geopolitică pentru Moldova are o importanţă deosebită, astfel
apar noi oportunităţi de a realiza interesele sale naţionale. Fiind vecinul nemijlocit a UE şi NATO,
organizaţii ce sunt cointeresate a avea state vecine previzibile, stabile şi democratice pentru a-şi
asigura securitatea frontierelor estice. De aici rezultă şi interesul acestora în soluţionarea conflictelor
îngheţate, promovarea democraţiei în regiunea Mării Negre, susţinerea dezvoltării economiilor de piaţă
după modelul vestic. În acest nou context Moldova trebuie să profite de oportunităţile oferite sau să-şi
le creeze pentru a atinge rezultate în realizarea intereselor sale. Primele acţiuni deja au fost efectuate –
introducerea misiunii de observare a UE la hotarul moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean,
obţinerea de către UE a statutului de observator în cadrul pentagonal de negocieri, începerea activităţii
delegaţiei Comisiei Europene în Chişinău, mai recent deschiderea unui centru unic de eliberare a
vizelor pentru cetăţenii RM din aprilie 2007. Toate acestea denotă interesul în creştere a UE vizavi de
RM, care la rândul său trebuie să de pună toate eforturile pentru a utiliza mecanismele oferite de UE,
în soluţionarea conflictului transnistrean şi integrarea sa europeană.
Totuşi UE este limitată de a negocia cu Rusia în privinţa problemei transnistrene, ea nu doreşte să
tensioneze relaţiile complicate cu administraţia rusă, din cauza unei zone asupra căreia Kremlinul

5
deseori a menţionat că este sfera sa de interes. Dependenţa UE faţă de resursele energetice ruse, oferă
diplomaţilor ruşi un mare spaţiu de manevră în dialogul cu UE.
Pentru a nu se transforma într-o monedă de schimb Moldova ar fi trebuit să utilizeze alte metode în
vederea reglementării conflictului transnistrean – ceea ce presupune intensificarea colaborării cu
NATO şi promovarea demersurilor sale în comun cu actori din regiunea Mării Negre, ce au conservate
pe teritoriul lor conflictele îngheţate – Georgia, Azerbaidjan, dar şi prin o cooperare strânsă cu statele
vecine – România şi Ucraina.
Începând cu 1994, Moldova a aderat la Parteneriatul pentru Pace, care-i oferă mecanismul necesar
de consultări cu NATO pentru dezvoltarea şi transformarea capabilităţilor sale militare. NATO este
organizaţia în care autorităţile din RM ar fi trebuit să caute soluţiile pentru reglementarea conflictului
de pe teritoriul său. Dar aici apare dilema securităţii RM, NATO este un bloc politico-militar care ar
putea acorda ajutorul necesar, dar Constituţia RM relevă că RM este un stat neutru, ceea ce presupune
că nu poate adera la o structură politico-militară. Neutralitatea RM a fost adoptată ca varianta
optimală la începutul anilor ’90 pentru a obţine retragerea trupelor şi muniţiilor ruse de pe teritoriul
Moldovei. Până astăzi armata a 14 rusă şi muniţiile ruseşti staţionează în partea dreaptă a Nistrului.
Astfel, în pofida existenţei unor angajamente internaţionale Rusia nu şi le respectă, iar avantajul
neutralităţii constă doar în menţinerea RM departe de structurile militare şi de securitate a CSI.
Neutralitatea constituţională a ţării se dovedeşte a fi în contextul geopolitic actual, contrară intereselor
naţionale a RM. Această nouă realitate geopolitică trebuie să fie conştientizată de clasa politică din
Moldova pentru ca direcţia strategică a RM să nu fie doar europeană, ci şi euro-atlantică. Dacă
obiectivul strategic al RM este integrarea europeană, atunci aderarea la NATO de asemenea trebuie să
fie prioritară, căci doar această organizaţie poate fi garantul securităţii RM. Plus la aceasta că toate
noile statele membre a UE din 2004 şi 2007, au devenit mai întâi de toate membre NATO.
Mai mult ca atât spre deosebire de UE care se confruntă cu dilema extinderea organizaţiei sau
aprofundarea integrării, NATO la summit-ul de la Riga din 28 noiembrie 2006, reafirmat că această
structură politico-militară este deschisă pentru noi state membre3. Fapt confirmat de declaraţia lui
George W. Bush, acum în aprilie 2007, care a făcut o invitaţie statelor Ucraina şi Georgia de a adera la
NATO.
O altă organizaţie prin intermediul cărei RM poate să-şi urmărească interesele sale geopolitice în
regiunea Mării Negre este – GUAM. Începutul înfiinţării acestei organizaţii regionale, datează din anul
1997, când a fost creat primul forum consultativ între Georgia, Ucraina, Uzbekistan4, Azerbaidjan şi
Moldova. Revigorarea acestei organizaţii s-a produs ca rezultat a intereselor SUA şi UE în spaţiul
pontic. Anii 2004 şi 2005 s-au dovedit a fi cei mai fructuoşi a RM în cadrul acestei organizaţii

3
Preşdintele estonian Toomas Hendrik Ilves a declarat că oboseala extinderii („enlargement fatigue”) ce este larg discutată
în UE, nu ţine şi de NATO.
4
Din 24 mai 2004 Uzbekistanul nu mai face parte din organizaţia dată

6
regionale, la 22 aprilie 2005 a avut loc summit-ul GUAM la Chişinău la care s-a adoptat o declaraţie
comună a tuturor şefilor de stat participanţi privitor la „Promovarea democraţiei de la Marea Baltică
până la Marea Neagră”. Declaraţia prevede:
- dezvoltarea politicilor ce promovează şi protejează valorile democratice ce stau la baza identităţii şi
integrării europene
- noile democraţii est europene nu trebuie excluse din procesul integrării europene
- perceperea Politicii Europene de Vecinătate ca fiind un mecanism eficient pentru susţinerea
politicilor naţionale de integrare în UE
- promovarea cooperării regionale şi conlucrarea pentru a impulsiona integrarea europeană
- soluţionarea conflictelor existente în regiunea GUAM
- cooperarea cu Federaţia Rusă ca un factor important în asigurarea securităţii şi stabilităţii pe
continentul european etc.
Unul din obiectivele GUAM este asigurarea securităţii energetice şi cooperării în domeniul dat.
Motivul forte care a făcut SUA, UE şi NATO să acorde o atenţie sporită faţă de regiunea Mării Negre
este anume resursele bogate energetice, care sunt transportate de la Marea Caspică în Europa de Vest,
ocolind traseele ce parcurg teritoriul rus. Există numeroase scheme de trasare a conductelor de gaz
natural şi petrol prin sudul regiunii pontice, cel mai viabil este traseul Baku-Tbilisi-Ceyhan.
Necesitatea construirii traseelor alternative de transportare a resurselor energetice caspice este generat
de politica UE de a-şi reduce dependenţa de gazele naturale şi petrolul rusesc. Rusia duce un „joc
energetic” neloial cu partenerii săi europeni şi statele vecine, resursele energetice ruseşti au devenit un
instrument des aplicat în realizarea scopurilor politice şi geopolitice a Kremlinului. Scumpirile la
importul resurselor energetice efectuate de Rusia faţă de Moldova, Ucraina, Georgia denotă
implicaţiile politice pe care le are această decizie, deoarece aceste state au conduceri ce au urcat la
guvernare prin revoluţii – revoluţia lalelelor şi revoluţia oranj – sau care şi-au reorientat politica
externă spre o colaborare mai intensă cu UE, în contextul schimbărilor produse în statele vecine (cazul
RM).
RM este dependentă de resursele energetice ruseşti în mare proporţie, economia moldovenească
funcţionează practic exclusiv în baza acestor resurse, ceea ce o face vulnerabilă în cazul în care Rusia
utilizează această pârghie în promovarea intereselor sale în Moldova, prin stopare livrărilor de aceste
preţioase resurse sau prin ridicarea preţurilor. Astfel, RM îi este extrem de necesar să-şi diversifice
căile de import a resurselor energetice, dar pentru a realiza acest obiectiv dificil nu este utilă doar
conştientizarea clasei politice despre această necesitate, dar mai mult poate o voinţă politică
impenetrabilă la presiunile interne şi externe.
Pentru început ar fi bine de valorificat oportunităţile de care dispunem – obţinerea energiei electrice
prin metode ne-tradiţionale (prin utilizarea energie vântului, a soarelui etc.), definitivarea construcţiei

7
portului de la Giurgiuleşti, prin care se pot importa resursele energetice din Azerbaidjan. 5 Aceste
oportunităţi trebuie utilizate la maximum, fiindcă probabilitatea ca una din numeroasele proiecte de
trasare a conductelor ce vor transporta gaz sau petrol prin sudul regiunii pontice către sau prin
Moldova este foarte mică. Deci, găsirea surselor energetice alternative celor ruseşti sunt o prioritate
strategică pentru RM, căci doar în acest mod se va putea diminua influenţa Rusiei în RM; se va mări
capacitatea de manevră diplomatico-politică a ţării de a acţiona în diverse dispute cu Rusia; se va
consolida suveranitatea şi gradul de independenţă de actorii externi etc. – toate acestea va deschide
calea spre realizarea intereselor sale naţionale.
Majoritatea produselor moldoveneşti sunt exportate pe piaţa Rusiei, de dimensiuni mari, cererea
ridicată, iar standardele asupra calităţii lor sunt mai joase (decât cele din UE) – producătorul are
dreptul să aleagă singur unde să realizeze marfa sa, dar dorinţa de a obţine cât mai repede profit, fără a
investi în calitatea produsului, face ca producţia RM să fie atractivă doar pe pieţele de desfacere a CSI.
Aceasta joacă un rol nefast pentru ţara noastă, deoarece o bună parte din produse sunt exportate în
Rusia, care utilizează acest factor foarte abil în efectuare presiunilor de ordin economic asupra RM.
Efectele unei asemenea politici a Kremlinului se resimte dureros asupra economiei naţionale şi în
consecinţă asupra calităţii vieţii din Moldova. Stopare importurilor de produse alimentare ( fructe,
produse lactate şi din carne, sucuri etc.), precum şi a importurilor de vinuri moldoveneşti, care aduc o
contribuţie semnificativă în bugetul de stat, este un joc politic „murdar” dus de Rusia, ca o reacţie la
paşii efectuaţi de Moldova în integrarea sa europeană şi în soluţionarea conflictului transnistrean.
Creată la 30 aprilie 1999 după semnarea Cartei, Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră,
este o organizaţie regională la care RM este parte. Prin semnarea „Declaraţiei Deceniale”, la summit-ul
aniversar a OCEMN, se marchează trecerea organizaţiei într-o nouă etapă de evoluţie şi în care sunt
creionate domeniile viitoare de acţiune:
- cooperarea în vederea soluţionării conflictelor îngheţate în zona mării negre
- combaterea crimei organizate, traficului de fiinţe umane, droguri şi arme, corupţiei, migraţiei
ilegale etc. – ameninţări ce împiedică dezvoltarea economică în regiune şi duc la slăbirea
instituţiilor de stat
- crearea reţelei de transport unice; conectarea sistemului existent a OCEMN cu reţeaua de transport
Trans - Europeană şi Euro - Asiatică
- accesul liber şi nediscriminatoriu la reţelele de transport a energiei electrice şi de gaze naturale în
regiune, precum şi dezvoltarea coridoarelor de transport a resurselor energetice
- Edificarea unei societăţi informaţionale, prin crearea unui spaţiu informaţional unic
- Impulsionarea colaborării în domeniul agriculturii; reformarea sectorului agroalimentar;
edificarea unui cadru comercial şi instituţional durabil etc.

5
În definitivarea construcţiei acestui port este de fapt implicată o companie azeră

8
- Buna guvernare bazată pe principiile transparenţei şi responsabilităţii,receptivă la necesităţile şi
aspiraţiile poporului.
Toate aceste prevederi constituie şi probleme cu care RM se confruntă, ele intră în interesul
nemijlocit a politicii interne şi externe a ţării de a fi soluţionate, iar cel mai prielnic mod este cel
conjugal, adică colaborarea în comun cu celelalte state din regiunea Mării Negre. Prin intermediul
OCEMN Moldova poate să-şi rezolve aceste probleme interne, minusul este că această organizaţie nu
e atât de activă precum s-a gândit la înfiinţarea ei, din cauza că statele membre au ca prioritate
interesele lor şi nu cooperarea în regiunea spaţiului pontic. Însă, dinamizarea activităţii acestei
organizaţii precum şi a GUAM, este de aşteptat odată cu implicare tot mai activă a SUA, NATO şi UE
în regiunea Mării Negre.
În concluzie, Republica Moldova fiind un actor al relaţiilor internaţionale cu un potenţial geopolitic
redus, trebuie să-şi urmărească realizarea intereselor sale geopolitice prin intermediul unor organizaţii
regionale precum sunt – GUAM, OCEMN – sau a organizaţiilor ce au un interes nemijlocit în regiunea
Mării Negre – UE şi NATO – în cooperare bilaterală şi regională cu statele din jurul regiunii pontice.
OSCE şi ONU sunt instituţii internaţionale care au eşuat în Moldova în realizarea obiectivelor pentru
care au fost constituite. Din cauza dependenţei economice şi a celei de resurse energetice, prezenţa
unui conflict „îngheţat” pe teritoriul său, lipsa de control asupra hotarelor de est a ţării etc. –Moldova
este extrem de vulnerabilă la presiunile externe şi la diverse ameninţări la securitatea sa.
Astfel, Republica Moldova trebuie să-şi îndeplinească toate angajamentele asumate UE şi NATO, şi
să meargă ferm pe calea integrării europene, deoarece soluţia la multiple probleme de care se confruntă
statul nostru este spre Vest şi nu în Est.

9
ANEXĂ

Bibliografie:
1. “Moldova pe calea democraţiei şi stabilităţii”,Chişinău 2005
2. Editori Ronald D.Asmus, K.Dimitrov, J.Forbrig „A new Euro-Atlantic Strategy for the
BlackSea Region”, Washington 2004
3. “O Europă Extinsă: Vecinătatea – un nou cadru pentru relaţiile cu statele vecine din Est şi
Sud”, traducere de Ala Mîndîcanu, Kiev 2004
4. Oleg Serebrian „Politică şi Geopolitică” ,Chişinău 2004
5. http://www.mfa.md/politica-externa/despre-ocemn/
6. http://www.mfa.md/politica-externa/despre-guam/
7. http://www.mfa.md/politica-externa/nato/
8. http://www.mfa.md/politica-externa/osce/
9. Costin Ionescu “Marea Neagră – un pivot geopolitic în dispută?”
10. http://gmfus.org/publications/article.cfm?id=260&parent_type=P “Europe in era of Gazprom”
Jörg Himmelreich
11. http://gmfus.org/publications/article.cfm?id=277&parent_type=P “ The rewards of a larger
NATO”, Ronald D. Asmus
12. „Economic Cooperation in the Black Sea Region: History and Prospects”, 18.12.2006
13. „Republica Moldova la hotarul UE”, Natalia Timus, 27 martie 2007

10