Dreptul – desemneaza ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat care au

ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman.

Privitor la aparitia dreptului (originea) se confrunta 2 mari conceptii:

1) Cea majoritara care considera ca dreptul a aparut odata cu statul fiindca numai
statul a putut asigura dreptului organe specializate in crearea si impunerea
normelor;
2) A doua, minoritara, sustine ca dreptul a aparut inaintea statului, inca din
societatea primara, tribala;

Notiunea de drept are mai multe semnificatii:

a) Dreptul obiectiv – ansamblul normelor legale care prefigureaza scopurile

generale ale societatii; se mai numeste si drept pozitiv cand desemneaza
totalitatea normelor juridice aflate in vigoare intr-un stat;
b) Dreptul subiectiv – desemneaza posibilitatea unui subiect de a-si formula, apara
si valorifica un anumit interes legalmente protejat;

Factorii de influentare a dreptului:

Mai multe categorii de factori influenteaza atat crearea cat si aplicare dreptului:

 Cadrul natural: mediul geografic, factorii biologici, factorii demografici,

influenteaza in mod evident crearea si executarea dreptului;
 Cadrul social politic: influenteaza de asemnea crearea si executarea dreptului;
 Factorul uman: calitatea acestuia influenteaza de asemenea actul legislative
dintr-o tara;

Esenta dreptului – consta in vointa generala oficializata, adica vointa majoritatii

exprimata in legi; altfel spus, o lege trebuie sa exprime macar vointa majoritatii
cetatenilor din acel stat.

Tipologia dreptului: d.p.d.v. al succesiunii oranduirilor sociale avem urmatoarele tipuri

istorice de drept:

a) Dreptul sclavagist;
b) Dreptul feudal;
c) Dreptul burghez;
d) Dreptul socialist;
D.p.d.v. al nivelului de civilizatie juridical, identificam mai multe familii de drept:

a) Familia dreptului romano-german (este dreptul utilizat in statele europene

continentale);
b) Familia dreptului anglo-saxon (aplicat in Marea Britanie, Statele Unite,
majoritatea fostelor colonii engleze);
c) Familia dreptului musulman (fundamentalist si laic);
d) Dreptul Extremului Orient;
e) Dreptul Africii negre;
f) Dreptul U.E.;

Principiile generale ale dreptului:

 Sunt ideile conducatoare ale continutului tuturor normelor juridice, adica ele sunt
regulile fundamentale care diriguiesc (domnesc/dirijeaza) crearea si aplicarea
dreptului;
 Principiile generale sunt importante nu doar in crearea si aplicarea dreptului cat
si in perfectionarea sa;
 De asemenea in dreptul privat (dr. civ., dr. commercial), acolo unde legea tace
dar judecatorul este obligat sa dea o solutie, el o va da pe baza principiilor
generale ale dreptului;
 Specialistii enumera urmatoarele principii generale ale dreptului:
1) Asigurarea bazei legale de functionare a statului;
2) Principiul libertatii si egalitatii;
3) Principiul responsabilitatii;
4) Principiul democratiei;
5) Principiul echitatii si justitiei;

Functiile dreptului:

 Sunt acele directii fundamentale ale actiunii mecanismului juridic;

 Identificam urmatoarele functii ale dreptului:
a) Functia de institutionalizare (dreptul asigura cadrul de functionare legala a
intregului system de organizare sociala);
b) Functia de conservare si apararea valorilor fundamentale ale societatii (dreptul
ocroteste si garanteaza ordinea constitutionala, proprietatea si rolul individului in
societate);
 c) Functia de conducere a societatii (dreptul este mijlocul cel mai eficace de
realizare a scopurilor social-politice ale statului – deci statul conduce prin
intermediul actelor normative);
d) Functia normative (dreptul creaza norme juridice);

Norma juridica – este regula generala si obligativa de conduita al carei scop este de a
asigura ordinea sociala, si care poate fi aplicata chiar si prin constrangere.

Trasaturi:

a) Norma juridica are character general si impersonal – inseamna ca, in principiu,

norma se aplica tuturor, pe intreg teritoriul tarii, in mod difuz, nu se adreseaza
unei persoane anume;

!!! EXCEPTII !!!

 Unele norme isi pastreaza caracterul general desi nu se aplica pe intreg teritoriul
tarii / nu se aplica asupra tuturor cetatenilor ci numai asupra unor categorii;
 Norma ramane generala chiar daca reglementeaza conduit unor organe
unipersonale;
b) Norma are caracter tipic – norma are forma standardizata si promoveaza o
conduita codificata;
c) Norma juridica reprezinta un raport intersubiectiv – norma reglementeaza relatia
sociala;
d) Norma juridica are caracter obligativ – indifferent de domeniile in care actioneaza
sau de forta lor juridica, toate normele au caracter obligativ;

Caracterul obligativ provine din garantiile pe care statul le da normei ca ea va fi aplicata

chiar si prin constrangere (exigibilitate).

Mentionam ca obligativitatea unei norme nu decurge din frecventa cu care se aplica

norma si nici din forta sa juridica diferita;

Structura normei juridice:

1) O structura logica (formala);

 Reprezinta latura interna, static si stabile a normei juridice; astfel orice norma
juridica trebuie sa aiba:
a) Ipoteza:
  Descrie imprejurarile in care intra in actiune dispozitia normei si calitatea
persoanei asupra careia se rasfrange actiunea normei;
 Este determinata si relativ determinata
b) Dispozitie (continut):
 Reprezinta continutul propriu-zis al normei, drepturile si obligatiile pe care ea le
pretinde (conduit pe care norma o cere);
1) In acest sens o norma poate sa ordone o conduita, poate sa interzica (obligatie de
abtinere) – norme prohibitive - , poate sa permita (norme permisive);
 Dispozitia este elementul esential al unei norme, fara de care aceasta nu poate
exista;
c) Sanctiune:
 Reprezinta urmarile nefavorabile ce survin ca urmare a nerespectarii dispozitiei;
 Sanctiunea poate fi negativa – pedepsire – dar si pozitiva – promovare;
 De obicei sanctiunea este negativa deoarece doar in acest se asigura eficienta
normei juridice;
 Norma juridica nu se aplica de fiecare data prin utilizarea sanctiunii ci si prin
respectarea sa benevola de catre cetateni;
2) O structura tehnica (redactionala);

Aparent, unor norme le lipseste sanctiunea (normele dreptului constitutional).

Clasificarea sanctiunilor:

A. Dupa gradul de determinare:

a) Sanctiuni determinate (precizate de lege);
b) Sanctiuni relativ-determinate;
c) Sanctiuni alternative;
d) Sanctiuni cumulative;
B. Dupa ramura de drept:
a) Sanctiuni civile;
b) Sanctiuni disciplinare (dreptul muncii);
c) Sanctiuni administrative;
d) Sanctiuni financiare;
e) Sanctiuni penale;
C. Dupa natura lor:
a) Sanctiuni privitoare la patrimoniul persoanei;
 b) Sanctiuni privitoare la drepturile persoanei (decaderea din dr.);
c) Sanctiuni privitoare la acte (nulitatile);
d) Sanctiuni privitoare la personae (privarea de libertate);

Structura tehnico-legislativa:

Este structura exterioara, dinamica a legii care depinde de conditia in care norma a fost
redactata – valoarea unei norme depinde de talentul si competenta creatorului ei dar si
de contextul istoric si politic in care se adopta; calitatea unei norme juridice poate fi
influentata de miscari revendicative, sindicale sau contexte internationale.

Clasificarea normelor juridice:

1) In functie de criteriul ramurii de drept avem:

a) Norme de drept civil;
b) Norme de drept penal;
c) Norme de drept constitutional;
ETC…
2) Dupa criteriul fortei juridice a actului normativ, avem norme incluse in:
a) Legi (legea are forta juridica suprema);
b) Ordonante de guvern (forta juridica egala legii);
c) Hotarari de guvern;
d) Decrete prezidentiale;
e) Ordinele/Instructiile ministrilor;
f) Hotararile consiliilor judetene/locale;
g) Ordinele prefectului;
h) Dispozitiile primarului;
3) In conformitate cu criteriul structurii logice avem:
a) Norme complete;
b) Norme incomplete:
 Norme incomplete de trimitere (pt. a se completa ele fac trimitere
la alte norme deja existente)
 Norme incomplete in alb (urmeaza sa se completeze cu dispozitii
ale unor acte normative care nu exista inca dar urmeaza sa apara)
4) In functie de criteriul sferei de aplicare avem:
a) Norme generale:
  Au sfera cea mai larga de aplicabilitate intr-un domeniu sau o
ramura de drept;
 Datorita marilor generalitati, unele norme dintr-o ramura de drept
se numesc drept comun (au aplicabilitate si in alte ramuri de drept);
b) Norme speciale:
 Deroga de la dreptul comun reglementand o sfera mai redusa;
 Normele special se aplica cu prioritate fata de cele generale;
c) Norme de exceptie:
 Le completeaza pe primele 2 fara ca exceptia sa aduca atingere
ordinii de drept;
 Deoarece deroga de la dreptul comun aceste norme sunt “de stricta
interpretare”;
5) Conform criteriului gradului si intensitatii reglementarilor avem:
a) Norme de maxima generalitate (norme – principii);
b) Celelalte mijloace normative;
6) In raport de criterii modului de reglementare a conduitei avem:
a) Norme onerative:
 Norme care obliga subiectul la o anumita actiune, norme care
ordona, poruncesc;
b) Norme prohibitive:
 Obliga subiectul sa se abtina de la savarsirea unei actiuni;

Aceste 2 categorii de norme se numesc norme imperative si sunt specific dreptului

public.

c) Norme permisive:
 Acestea nu obliga/interzic o conduita ci o lasa la aprecierea
subiectului;
 Astfel de norme sunt specifice dreptului privat;

Exista o a 4-a categorie de norme denumite norme supletive.

La origine aceste norme au fost permisive dar fiindca subiectul nu s-a folosit de
libertatea acordata au devenit imperative.

7) Norme organizatorice:
  Reprezinta o categorie speciala de norme deoarece se refera la
organizarea institutiilor si organismelor sociale;
 De aceea, in continutul lor, cuprind reglementari privind:
i. Modul de infiintare al institutiilor;
ii. Scopurile institutiilor;
iii. Competentele institutiilor;
iv. Relatia cu alte institutii;
8) Norme punitive si stimulative:
 Sunt o categorie speciala de norme differentiate prin sanctiuni:
i. Cand sanctiunea este negativa, normele pedepsesc;
ii. Cand sanctiunea este pozitiva, normele rasplatesc – devin mijloace de
cointeresare;

Actiunea normei juridice:

Normele juridice sunt adoptate in vederea aplicarii lor.

De aceea, coordonantele fundamentale ale actiunii normelor juridice sunt spatial,

timpul si persoanele.

In principiu o norma juridica actioneaza:

a) Pe timp nedeterminat;
b) In spatiu dominat de teritoriu (unui stat);
c) Actioneaza asupra persoanelor aflate in interiorul acestui spatiu;

Actiunea in timp a normei juridice:

Timpul normei juridice ii defineste durata acesteia, rezistenta ei. Oricat de bine
intocmita ar fi o norma, ea se uzeaza in timp si va trebui inlocuita cu una moderna.

Succesiunea in timp a normelor dar si coexistenta lor se desfasoara dupa anumite reguli:

1) Intrarea in vigoare a normei juridice: (o norma intra in vigoare)

a) Cele mai multe la 3 zile de la publicarea in Monitorul Oficial;
b) La o data ulterioara publicarii ei, data prevazuta in textul normei;
c) La data comunicarii;

De la aceste reguli exista 2 exceptii:

 a) Norma nu intra in vigoare pe acel teritoriu care, din motive de forta
majora, a ramas izolat de restul tarii;
b) De asemenea exista exceptii si in materia conventiilor civile/comerciale
(“eroarea de drept”);
2) Principiile actiunii in timp a normei juridice :

O norma, din momentul intrarii in vigoare, actioneaza intotdeauna pentru viitor. Prin
urmare, actiunea ei este guvernata de 2 principii:

a) Norma juridica nu retroactiveaza (nu-si extinde efectele asupra

raporturilor existente inainte de intrarea sa in vigoare);
b) Norma juridica nu ultraactiveaza (nu-si extinde efectele dupa iesirea sa din
vigoare);

De la principiul neretroactivitatii legii exista urmatoarele exceptii:

a) In materie penala, infractorilor li se aplica legea penala cea mai blanda

(“mitior lex” – legea mai buna);
b) In domeniul interpretarii normelor, norma de interpretare se considera ca
face corp comun cu norma interpretabila;
c) De asemenea sunt norme care retroactiveaza in mod expres (norme
reparatorii);
d) De asemenea retroactivitatea produce si consecinte controversate in
materia dreptului civil cu privire la contractele cu organizare succesiva;

Principiul neultraactivitatii (o lege nu mai produce efecte dupa iesirea ei din vigoare) are
la randul sau o exceptie:

a) Normele cu caracter temporar sau exceptional ultraactiveaza pentru a nu

lasa nepedepsita incalcarea lor si pentru ca faptuitorul sa nu se poata
sustrage judecatii tergiversand (intarziind) procesul;
3) Iesirea din vigoare a normei juridice:

Desi, in principiu, normele sunt elaborate pe termen nelimitat, treptat ele se perimeaza
(invechesc) si trebuie inlocuite cu altele; sunt 3 modalitati de iesire din vigoare a unei
norme:

a) Ajungerea la termen:
 Sunt norme care cuprind in textul lor si termenul pana la care actioneaza;
  Cand se ajunge la acest termen, legea iese din vigoare;

b) Desuetudinea:
 Norma iese din vigoare atunci cand nu se mai aplica, desi formal este inca
in vigoare;
c) Abrogarea:
 Cea mai importanta modalitate de iesire din vigoare a unei norme;
 Este si calea preferata de iesire din vigoare deoarece se face conform unor
indicatii precise;
 Este de 2 feluri:
I. Abrogarea expresa: este de 2 feluri:
 Directa – in noua norma se precizeaza explicit ca prin intrarea ei
in vigoare iese vechea norma; este cea mai buna forma de iesire
din vigoare;
 Indirecta – in noua norma se precizeaza ca prin intrarea ei in
vigoare se abroga toate dispozitiile contrare acesteia;
II. Abrogarea tacita:
 Cand noul act normativ adoptat nu prevede nimic cu privire la
vechiul act normativ dar da o reglementare cu totul diferita de
vechea norma;

De asemenea, in unele situatii se utilizeaza si suspendarea actiunii in timp a unor norme

pentru cauze determinate.

In dreptul international se utilizeaza de asemenea abrogarea unor tratate

internationale. Abrogarea tratatului este de 2 feluri:

a) Expresa – cand se face prin acord abrogative sau prin retragerea unilateral
dintr-un tratat;
b) Tacita – cand se petrece cu ocazia succesiunii in timp a tratatului;
4) Actiunea normei juridice in spatiu si asupra persoanelor :

Orice norma juridica este din acest punct de vedere teritoriala (actioneaza asupra
teritoriului statului) si personala (actioneaza asupra persoanelor de pe acel teritoriu).

De la principiul teritorialitatii exista mai multe exceptii care vizeaza extrateritorialitatea

normei juridice (Ex: N.J. isi prelungeste actiunea si dincolo de teritoriul statului si
anume: ea se aplica pe teritoriul misiunilor diplomatice si consulare ale statului, aflate
peste hotare).

Legea nationala se aplica de asemenea la bordul navelor si aeronavelor purtatoare ale

pavilionului respectiv.

In ceea ce priveste personalitatea legii, problema ridica conflictele de legi din dreptul
international privat, precum si regimul juridic aplicat strainilor care poate fi:

a) Regim national – strainului i se acorda aceleasi drepturi cu cele ale statului

respective (EXCEPTIE: drepturi politice);
b) Regim special – strainului i se acorda doar anumite drepturi, expres prevazute;
c) Regimul natiunii mai favorizate – strainului i se aplica acelasi regim pe care statul
il acorda cetatenilor unui stat favorizat;

Partile constitutive ale unui act normativ (lege):

1) Expunerea de motive:
 Are caracter facultativ fiind utilizata de obicei pentru acte
normative de insemnatate deosebita;
 In ea se face o prezentare succinta a actului normativ, a
conditiilor care au impus adoptarea acesteia precum si a
scopurilor urmarite prin acest act;
2) Titlul:
 Este elementul de identificare a legii;
 Trebuie sa fie scurt si sugestiv;
3) Preambulul:
 O parte facultativa, o introducere in legatura cu motivatia socio-politica a
adoptarii acelei legi;
 Se foloseste numai la actele de mare importanta;
4) Formula introductiva:
 Cuprinde temeiul constitutional/legal al reglementarii (se mentioneaza
normele de competenta ale organului care adopta acea lege);
5) Dispozitiile generale:
 Cuprind prevederile prin care se determina obiectul, scopul legii si, daca
este cazul, se definesc anumite notiuni utilizate in textul legii;
6) Dispozitiile de continut:
  Reprezinta continutul propriu-zis al actului normativ respectiv
comportamentul pretins de lege precum si sanctiunile consecutive privind
nerespectarea acestui comportament;
7) Dispozitii finale si tranzitorii:
 Cuprind prevederi cu privire la intrarea in vigoare a legii, modalitati de
punere in aplicare a ei, relatia legii cu reglementarile deja existente;
8) Anexele:
 Atunci cand exista, anexele fac corp comun cu legea si au aceeasi forta
juridica cu ea;
 In anexe se pot include organigrame, schite, tabele, statistici, s.a.

Elementele de structura ale actului normativ:

Elementul structural esential este articolul; continutul normei este redat in articol. De
regula articolul contine o dispozitie de sine-statatoare. Sunt insa si cazuri in care o
norma este cuprinsa in mai multe articole. Articolul unui act normativ trebuie sa se afle
in legatura stransa, iar structura de articol trebuie sa se faca intr-o ordine de expunere
logica. Mentionam:

a) Uneori un articol se poate subdivide in paragrafe/alineate;

b) Articolul se numeroteaza cu cifre arabe; de obicei paragrafele si alineatele nu se
numeroteaza;
c) Pentru actele normative care modifica reglementarea din alte acte normative se
utilizeaza numerotarea cu cifre romane;
d) Pentru actele normative de mare importanta (Constitutia/Codurile) articolele au
si note marginale care redau sintetic continutul articolului respectiv;
e) Introducerea de articole noi, fara schimbarea numerotarii, se face prin utilizarea
de indici;
f) Pentru o mai buna sistematizare articolele se pot grupa in sectiuni, capitole,
titluri; unele coduri se organizeaza chiar si pe parti (parte generala – parte
speciala); sectiunile, capitolele si titlurile au denumiri;

Tehnica sistematizarii actelor normative:

Varietatea actelor normative impune sistematizarea lor, adica organizarea lor, dupa
criterii precise care sa permita o simplificare dar si o reducere si o concentrare a
reglementarilor. Formele de sistematizare sunt incorporarea si codificarea.
Incorporarea – este o forma inferioara de sistematizare care utilizeaza criteriul exterior
cum ar fi criteriul cronologic, alphabetic, ramurii de drept.

a) Incorporarea oficiala: este realizata de organe de stat sub forma

colectiilor/culegerilor de acte normative; in elaborarea acestor culegeri se imbina
criteriul cronologic cu cel al fortei juridice;
b) Incorporarea neoficiala: realizata de persoane particulare sub forma
indrumarelor legislative;

Precizam ca in continutul incorporarilor nu se prelucreaza materialul normativ si nu se

opereaza modificari in continutul normelor juridice colectate; se admite doar corectarea
erorilor materiale/greseli de ortografie.

Codificarea este forma superioara de sistematizare care presupune reunirea intr-un

singur cod (omega lege) a normei juridice apartinand aceleiasi ramuri de drept.

Prin urmare, codificarea implica o activitate complexa de prelucrare, indepartare a

normei perimate, completarea lacunelor, inovatia legislativa si ordonarea logica a
materialului normativ. Codul are forta juridica a unei legi. Primele coduri au fost
elaborate in Franta (1804) – Codul lui Napoleon. In 1865, din initiativa lui Cuza, in
Romania s-a elaborat primul cod civil.

Realizarea dreptului:

Desemneaza procesul de transpunere in viata a continutului normei juridice astfel ca

normele juridice sunt fie executate si respectate benevol, fie sunt aplicate de organe
specializate, inclusiv prin constrangere.

Fazele procesului de aplicare a dreptului:

Aceste faze se intrepatrund si se interconditioneaza neexistand o ordine stricata de

desfasurare a lor. Totusi am putea identifica 4 faze:

1) Stabilirea starii de fapt:

 Cunoasterea circumstantelor cauzelor respective;
 Verificarea si clarificarea starii de fapt este facuta de organul de aplicare
care, pe baza legii, retine numai acele imprejurari relevante denumite
forte juridice;
  Pentru a emite un act de aplicare intemeiat, organul de aplicare trebuie sa
posede informatii veridice pentru care consulta documente oficiale, aculta
martori, recurge la reconstituiri si utilizarea rezultatelor unor cercetari
stiintifice;
2) Alegerea normei de drept:

Norma juridica este selectionata in vederea calificarii juridice, a starii de fapt stabilite.
Calificarea juridica a starii de fapt necesita urmatoarele operatiuni prealabile:

 Nominalizarea normei juridice;

 Verificarea autenticitatii normei;
 Verificarea fortei juridice a normei;
 Verificarea raportului normei cu alte norme;
3) Interpretarea normei juridice (concretizarea continutului).
4) Elaborarea si emiterea actului de aplicare (actul este emis de organul de aplicare
cu referire stricta la un caz concret).

Interpretarea normei juridice:

Este necesara pentru clarificarea textului normei si stabilirea compatibilitatii acesteia cu

starile de fapt. In istorie au fost 2 tendinte:

1) Interzicerea oricarei interpretari: in a doua jumatate a sec. al XIX-lea s-a conturat

si posibilitatea interpretarii creatoare a legilor;
2) Felurile interpretarii normei juridice: exista 2 feluri:
 Oficiala – este obligatorie si are forta juridica;
 Neoficiala – este facultativa; este interpretare doctrinara;

Interpretarea oficiala: este realizata de organe de stat ce au atributii fie in domeniul

crearii legii, fie in domeniul aplicarii legii. Este de 2 feluri:

1) Interpretare autentica: specifica organelor care emit acte normative si care,

ulterior, isi interpreteaza propriile acte; interpretarea unui act normativ chiar de
organul care l-a elaborate este o interpretare generala.
2) Interpretarea cauzala: realizata de organele judecatoresti/administrative fiind o
interpretare de caz; o astfel de interpretare nu este generala fiind obligatorie
numai pentru cauza respectiva si pentru participantii cauzei.
Interpretarea neoficiala: nu are forta juridica; opiniile formulate de specialisti pot fi
evocate in procesul aplicarii dreptului dar nu sunt obligatorii; tot interpretarea neoficiala
este si pledoaria advocatului (avocatului) care poate fi luata in consideratie/respinsa de
organul de aplicare.

Metodele interpretarii normei juridice: (prin ele se stabilesc)

 Sensul exact al normei;

 Campul ei de aplicabilitate;
 Efectele si scopul normei;

Sunt utilizate urmatoarele metode:

1) Metoda gramaticala:
 Stabileste sensul normei prin recurs la analiza gramaticala, morfologia si
sintactica textului;
 Prin aceasta interpretul va stabili sensul cuvintelor precum si modul de
folosire al acestora in text, modul de imbinare al cuvintelor in propozitii si
fraze si sensul unor conjunctii cum ar fi “si” / “sau”;
2) Metoda sistematica:
 Priveste modalitatea de stabilire a sensului unei norme prin incadrarea ei
in economia actului normativ din care face parte (Ex: N.J. din partea
speciala a Cod. civ. nu pot fi aplciate decat conform N. din partea generala
a Cod. civ.);
3) Metoda istorica:
 Urmareste sa explice intelesul normei prin examinarea imprejurarilor
socio-juridice care au stat la baza elaborarii si adoptarii legii;
 Interpretul poate recurge la revocarea documentelor reparatorii ale
actului normativ, expunerea de motive, interpelarile, amendamentele
propuse, reactiile din presa vremii.
 Alteori poate compara reglementarile actuale cu cele anterioare;
4) Metoda logica:
 Este procedeul interpretative cel mai frecvent caci releva ratiunea legii
(ratio legis);
 In acest sens sunt utilizate urmatoarele argument preluate din logica
formala:
i. Reducerea la absurd;
 ii. Argumentul per a contrario – este un argument controversat (in
cazul notiunilor contradictorii doar una este adevarata);
iii. Argumentul cine poate mai mult poate si mai putin (“a majori ad
minus”);
iv. Argumentul cine poate mai putin poate si mai mult (“a minori ad
majus”) – daca o lege interzice mai putin implicit interzice si mai
mult;
v. Argumentul a fortiori (necesitatii) – ratiunea aplicarii unei norme
este si mai puternica intr-o alta ipoteza decat aceea indicate expres
de lege;
vi. Argumentul a pari (paritatii) – pentru situatii identice se pronunta
solutii identice;
vii. Organului de aplicare nu-i este ingaduit sa distinga acolo unde legea
nu distinge;
5) Analogia:
 Cand organul de aplicare nu gaseste o norma corespunzatoare face apel la
o norma asemanatoare (“analogia legis”) sau daca nu gaseste o astfel de
norma face apel la principiile generale ale dreptului (“analogia juris”);
 Aceasta, deoarece in dreptul modern, in domeniul dreptului privat,
judecatorul trebuie sa se prinunte chiar si cand norma nu e clara sau
lipseste (legea tace);
 Prin urmare judecatorul fie va incerca o analogie cu norme asemanatoare,
fie, daca nu le gaseste, sa faca analogie cu principiile de drept (Codul rom.,
fr., germ., obliga pe judecator sa se pronunte chiar si cand legea tace iar
Codul ita. si elvetian obliga pe judecator la analogia cu principiile de
drept);
 Analogia nu e permisa in domeniul dreptului penal unde functioneaza
principiile legalitatii incriminarii (se pedepsesc doar faptele prevazute de
lege) si principiile legalitatii pedepsei (se aplica doar pedepsele prevazute
de lege);

Limitele interpretarii normelor juridice:

D.p.d.v. al rezultatelor interpretate pot fi:

 Literala (“ad litteram”) – legea se aplica in litera ei;

  Extensiva – este mai larga decat sfera relatiilor sociale reglementate de lege;
 Restrictiva – este mai restransa decat sfera relatiilor sociale reglementate de
lege;

Raporturile juridice: desemneaza legaturile sociale reglementate de normele juridice si

aparate de stat inclusiv prin constrangere.

Trasaturi:

a) Raportul juridic este unul social (se stabileste intre oameni);

b) Este un raport de suprastructura (deoarece apartine suprastructurii juridice);
c) Raportul juridic este unul de vointa (determina intalnirea a 2 vointe, a statului
exprimat in norme juridice si vointa subiectelor – este adevarat ca sunt ramuri de
drept in care majoritatea raporturilor juridice se nasc pe baza vointei subiectelor
(dr. civ., dr. comercial, dr. fam., dr. muncii); dar chiar si aici acordul de vointa al
subiectelor este valabil numai cu respectarea legii;
d) Este un raport valoric (rap. jurid.) – in el isi gasesc concretizarea valorile esentiale
ale societatii;
e) Raportul juridic este o categorie istorica (difera de la o oranduiala la alta);

Subiectele raportului juridic:

Conceptul de subiect de drept:

 In conceptia moderna, omul, considerat individual sau oameni grupati in forme

organizate nu sunt singurele subiecte de drept;
 In acest sens raportul juridic este o legatura ce tine alaturi pe toata durata
desfasurarii sale oamenii ca subiecte-participanti care isi satisface interesele
legitime pe aceasta cale;

Capacitatea juridica – premisa a calitatii de subiecte de drept:

 Desemneaza aptitudinea omului de a avea drepturi si obligatii, aptitudini

recunoscute prn lege; prin urmare legea fixeaza:
i. Momentul aparitiei capacitatii juridice;
ii. Intinderea capacitatii juridice;
iii. Volumul drepturilor si indatoririlor;
 Prin urmare, capacitatea juridica reprezinta o premisa a calitatii de subiecte de
drept atunci cand este recunoscuta de lege;
  Mentionam ca subiectele de drept care dispun de capacitate juridica nu apar
automat ca purtatoare de drepturi si obligatii concrete; oamenii apar ca titulari ai
facultatii (posibilitatii) recunoscute de lege de a avea drepturi si obligatii in viitor;

Exista 2 categorii de capacitati juridice:

1) Categorie juridica generala – aptitudinea de a participa ca titular de drepturi si

obligatii in principiu in toate raporturile juridice;
2) Categorie juridica speciala – posibilitatea recunoscuta de lege de a participa ca
subiect de drept in raporturi in care trebuie indeplinite anumite conditii;

Clasificarea subiectelor raportului juridic:

In raportul de forma activitatilor umane subiectele raportului sunt fie individuale fie
colective.

Persoana – subiect de drept:

 Persoana inseamna omul caruia legea ii confera aceasta calitate;

 Mentionam ca in anumite limite, intr-un stat, pot participa ca subiecte de drept si
cetatenii straini si apatrizi (numai ca: participarea lor este de competenta
reglementarilor nationale);