“Evaziunea fiscală

licită şi ilicită în
România şi alte
state membre ale
Uniunii Europene”

2
 I.
NOŢIUNE ....................................................................................
................4

 II. EVAZIUNEA FISCALĂ ÎNTRE RĂU EVIDENT ŞI RĂU

NECESAR .......4

 III. CLASIFICAREA EVAZIUNII

FISCALE ....................................................6

 IV. CAUZELE EVAZIUNII FISCALE ÎN

ROMÂNIA ....................................8

 V. PREVENIREA ŞI COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE ÎN

ROMÂNIA ....................................................................................
.....................................14

 VI. EVAZIUNEA FISCALĂ ÎN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII

EUROPENE .................................................................................
..................15

 CONCLUZIE ................................................................................
.................19

3
 BIBLIOGRAFIE .............................................................................
................20

 I. NOŢIUNE

Evaziunea fiscală constituie la momentul prezent un fenomen economic şi social

complex. Este imperios necesar, pentru toate statele lumii, ca urmările nocive ale
acestui fenomen să fie limitate, micşorate, să-şi piardă din anvergură, în condiţiile în
care a devenit clar pentru toată lumea că ele nu pot fi eradicate. Evaziunea fiscala are
un efect direct şi neîntârziat asupra nivelurilor încasărilor fiscale, fapt ce conduce
nemijlocit la dezechilibre în mecanismele pieţei, precum şi la îmbogăţirea, în mod ilicit,
a practicanţilor acestei metode de înşelăciune ce afectează statul şi în ultima instanţă,
pe fiecare dintre noi, contribuabili oneşti. Existând mai multe interpretări, denumiri şi
accepţiuni ale acestui fenomen, este normal ca el să fie şi greu de definit. Sunt
utilizate sintagme de genul “fraudă, fraudă ilegală, evaziune internaţională, fraudă
legală, evaziune internaţională, fraudă prin lege, economie subterană”. Nu doar
terminologia constituie un element de confuzie, ci şi legea ambiguă, graniţa dintre licit
şi ilicit fiind foarte fragilă.

Legea nr. 87 din 18 octombrie 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.299 din
24.10.1994, în primul sau articol, consideră evaziunea fiscala ca fiind “sustragerea prin

4
orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume
datorate bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de
către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine…”

 II. EVAZIUNEA FISCALĂ ÎNTRE RĂU EVIDENT ŞI

RĂU NECESAR
Evaziunea fiscala este unul din fenomenele economico-sociale complexe de maximă
importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărui consecinţe nedorite caută
să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind, practic, imposibilă. Efectele evaziunii
fiscale se repercutează direct asupra nivelurilor fiscale, conduce la distorsiuni în
mecanismul pieţii şi poate contribui la inechităţi sociale datorate „accesului” şi
„înclinaţiei” diferite la evaziunea fiscală din partea contribuabililor.

Dacă nu ar fi decât aceste „rele” aduse de evaziunea fiscală, dar ele nu se rezumă la
atât, şi statul ar trebui să se preocupe sistematic şi eficient de preîntâmpinarea şi
limitarea fenomenului evaziunii fiscale.

Cu toate acestea, statul prin puterile publice, poate şi să incite la evaziune fiscală
urmărind, în principal, două scopuri:

a) un scop „pozitiv” argumentat de dorinţa de a stimula formarea capitalului şi

b) un scop „negativ” reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de
tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinţe.
De aici desprindem chiar rolul evaziunii fiscale ca element, dorit sau nu, al politicii
fiscale, decurgând direct din cel al fiscalităţii, in general.1

Unul din secretele japonezilor în ce priveşte formarea capitalului este evaziunea

fiscală care este încurajată oficial. În mod legal un japonez adult este scutit de taxe
pentru un cont de economii medii. Japonia are de cinci ori mai multe conturi de acest
fel decât numărul populaţiei, inclusiv copiii. Din această cauză au rata cea mai mare
de formare a capitalului. Astfel orice ţara care vrea sa fie competitivă într-o era

1
N.Hoanta – “Evaziunea Fiscala”, Editura Tribuna Economica, Bucureşti, 1997, pag.205
5
antreprenorială trebuie să-şi construiască un sistem de impozite de tipul celui japonez
care, printr-o atitudine de ipocrizie semioficială, încurajează formarea capitalului.2

„Intervenţia” statului în menţinerea unui anumit grad de evaziune fiscală, trebuie

analizată prin prisma raportului dintre efect (formarea capitalului) şi eforturi (o mare
risipă de resurse, bugetare sau nu, crearea de inechitate în veniturile disponibile ale
contribuabililor, etc.). De asemenea trebuie să se ţină seama ca „Efectul benefic al
intervenţiei statului, în special sub raportul legislativ direct, imediat şi, ca să spunem
aşa vizibil, în timp ce efectele ei nefaste sunt treptate şi indirecte, neperceptibile. 3
Unul din aceste efecte este fenomenul corupţiei care este practic inevitabil însoţitor al
evaziunii fiscale.

Deşi nu se ştie care sunt efectele fraudei, putem considera frauda fiscală ca fiind
şansa sistemelor fiscale ca ele să devină viabile.

Departe de a fi contrară democraţiei, frauda fiscală nu este, din contra, decât

manifestarea bruta a vitalităţii sale. De aceea, tocmai in interesul democraţiei, este
necesara o „luptă” permanentă şi bine condusă pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale.

 III. CLASIFICAREA EVAZIUNII FISCALE

Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca şi, sau mai
ales, povara acestor obligaţii au făcut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea
contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale.

Evaziunea fiscală a fost întotdeauna în special activă şi ingenioasă pentru motivul că

fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc.

2
P.E.Drucker – “Inovaţia si sistemul antreprenorial”, Editura Enciclopedica, Bucureşti, 1993, pag.171
3
N.Hoanţa – “Evaziunea Fiscala”, Editura Tribuna Economica, Bucureşti, 1997, pag.206
6
 În funcţie de modul cum poate fi săvârşită, evaziunea fiscală cunoaşte două forme
de manifestare: evaziune care poate fi realizată la adăpostul legii (evaziune legală) şi
evaziune care se realizează cu încalcarea legii, fiind, deci, ilicită sau frauduloasă.

III.1 Evaziunea fiscală legală

Evaziunea fiscală realizata la adăpostul legii permite sustragerea unei părţi din
materia impozabilă fără ca acest lucru să fie considerat contravenţie sau infracţiune.
Evaziunea legală este posibilă deoarece legislaţia din diferite ţări permite scoaterea de
sub incidenţa impozitelor a unor venituri, părţi de venituri, componente ale averii ori a
anumitor acte şi fapte care, în condiţiile respectării riguroase a cerinţelor principiilor
generalităţii şi echităţii impunerii, nu ar trebui să scape de la impozitare.

În practică, faptele de evaziune fiscală, bazate pe interpretarea favorabilă a legii

(evaziune fiscală legală), sunt diversificate şi numeroase, în funcţie de invetivitatea
contribuabililor şi largheţea legii. Metodele cele mai frecvent folosite sunt următoarele:

• Investirea unei parţi din profitul realizat în achiziţii de maşini şi utilaje pentru
care statul acordă reduceri la impozitul pe profit;
• Folosirea prevederilor legale privind donaţiile filantropice, indiferent daca
acestea au avut loc sau nu;
• Scăderea din veniturile impozabile a cheltuielilor de protocol, reclama şi
publicitate, în valoare mai mare decât cele care rezulta din aplicarea cotelor
legale;
• Interpretarea favorabilă a dispoziţiilor legale, care prevăd importante facilităţi
pentru contribuţiile la sprijinirea activităţilor social-culturale, ştiinţifice şi
sportive;
• Constituirea de fonduri de amortizare sau rezervă într-un cuantum mai mare
decât cel justificat din punct de vedere economic.
Evaziunea legală poate fi evitată prin corectarea, perfecţionarea şi îmbunatăţirea
conţinutului legilor care au făcut-o posibilă.

7
 III.2 Evaziunea fiscală frauduloasă
Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlneşte pe o scară mult mai largă decât
evaziunea licită şi se înfăptuieşte cu încălcarea prevederilor legale, bazându-se, deci,
pe fraudă şi pe rea-credinţă. Drept urmare, acest fenomen antisocial trebuie combătut
puternic, fiindcă sustrage de la bugetul statului un volum important de resurse
financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau
economic.

Indiferent dacă agentul economic foloseşte calea neînregistrării corecte (nedeclarării

la organul fiscal) a tuturor veniturilor realizate din activitatea de bază ori din alte surse
sau pe aceea a încălcării nejustificate a costurilor de producţie, a cheltuielilor de
circulaţie ori a cheltuielilor aferente altor surse de venituri, obiectivul urmărit de
acesta este unul singur, şi anume, diminuarea profitului impozabil şi, pe această bază,
reducerea la minimum a impozitului datorat.

Pe măsura adâncirii cooperării economice internaţionale şi a dezvoltării – pe multiple

planuri – a relaţiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite şi cu un nivel de fiscalitate
diferit, evaziunea fiscală nu se mai manifestă doar ca un fenomen intern, naţional, ci a
devenit unul internaţional.

În ţările cu o experienţă bogată în fiscalitatea adaptată cerinţelor economiei de

piaţă, evaziunea fiscală (specifică mai ales T.V.A) poate fi întâlnită şi sub forme, cum
sunt:

• Frauda pe termen lung, care apare atunci când un agent economic, care şi-a
creat în timp o bună reputaţie prin comportament şi rezultate, încetează brusc
platile, declarându-se în stare de faliment, după ce in prealabil a avut grijă să-şi
transfere profitul în altă ţară;
• Frauda pe termen scurt, care poate fi întâlnită atunci când o nouă întreprindere
înfiinţată (cu intenţia ascunsă de a obţine bani prin pretenţii false), înaintează
organelor fiscale o cerere justificată de rambursare a T.V.A, însă după
rambursare întreprinderea în cauză îşi încetează activitatea, iar plătitorul
dispare;
• Sindromul „Phoenix”, când o firma ce avea obligaţii de plata a T.V.A se declara în
stare de faliment sau se lichidează, dar apare o altă firma cu acelaşi director;

8
 • Sindromul „companiilor multiple” apare în cazul în care sunt înregistrate mai
multe firme, printre care şi una fantomă.
• Manipulările insignifiante care se concretizează în efectuarea unei serii de
modificări mărunte în contabilitate, ca, de exemplu omiterea de la însumare a
unor pagini, înregistrarea repetată a unor facturi de intrare, reportare greşită,
etc.4
Dimensiunile evaziunii fiscale diferă de la o ţară la altă, în funcţie de Legile şi
realităţile fiscale ale acestora, iar eficacitatea sistemului fiscal se măsoară nu atât prin
nivelul veniturilor fiscale atrase la buget, cât prin gradul de consimţire la impozit.
Nivelul evaziunii fiscale într-un anumit stat este invers proporţional cu gradul de
consimţire la impozit al contribuabililor din acel stat.

 IV. CAUZELE EVAZIUNII FISCALE ÎN ROMÂNIA

Evaziunea fiscală constituie un fenomen economico-social extrem de nociv, aşa cum am
mai spus, iar permisivitatea legislativă, precum şi cea a autorităţilor competente, coroborate
cu un grad al fiscalităţii extrem de ridicat, mai ales pentru o ţară în tranziţie către economia
de piaţă autentică, viabilă, reală au condus la crearea unui mediu propice dezvoltării
practicilor evazioniste. Corupţia instituţionalizată, premisă a evaziunii fiscale nu doar că oferă
protecţie acestei maladii economice şi sociale, ba chiar o susţine, o încurajează, profită de pe
urma ei, obţinând atât foloase materiale, cât şi câştigând capital electoral, amânând măsuri
drastice în privinţa unor societăţi cu datorii extrem de mari numai pentru a înăbuşi eventualele
proteste sindicale sau pentru a satisface clientela politică. Oportunităţile oferite de procesul
schimbării, coroborate cu insuficienţa controlului legal, au favorizat mai ales criminalitatea
orientată spre profit, care are tendinţa de a dobândi un caracter global, exploziv şi organizat,
prejudiciind societatea în ansamblul său, structurându-se şi multiplicându-se neîncetat,
concretizându-se în fapte penale de o mare complexitate şi diversitate sub aspectul numărului
de participanţi, metodelor folosite, prejudiciilor cauzate şi instituţiilor vizate. Dintre cauzele
care au dus la proliferarea evaziunii fiscale fac parte:
 Întârzierile, tergiversările adoptarii unor acte normative moderne, eficiente
împotriva acestui flagel;
 Apariţia târzie a Legii evaziunii fiscale;

4
I.Văcărel si colaboratorii – „Finanţe publice”, Ediţia a III-a, Editura Didactica si Pedagogica R.A, Bucureşti, 2002, pag.478
9
  Lipsa unui cod fiscal;
 O legislaţie, care, deşi tardivă ca moment de apariţieşsi permisivă, a condus la
nenumărate neînţelegeri ale sale si ambiguităţi ;
 O fiscalitate ridicată relativ la posibilităţile contribuabilului român obişnuit;
 Existenţa unui sistem de prevenire a ilegalităţilor, de control şi de sancţionare,
având oameni slab pregătiţi, prost informaţi, echipaţi, remuneraţi şi, implicit
corupţi;
 Insuficienţa educaţiei cetăţeneşti şi fiscale.

Delimitarea evaziunii fiscale licite de cea ilicită este necesară şi utilă, pentru că dă
posibilitatea, cel puţin teoretică, estimării mărimii fenomenului, pe cele două forme de
manifestare. Mai mult decât atât, această delimitare contribuie la sensibilizarea
factorilor de decizie politică şi a celor administrativi în a căuta şi stabili mijloacele
adecvate de limitare şi combatere a fenomenului în cauză.

În practică, însă, este foarte greu de delimitat evaziunea fiscală licită de cea
frauduloasă, astfel că, între legal şi ilegal nu există o ruptură ci, mai degrabă, o
continuitate, încercările succesive de a profita de lacunele legii conducând
contribuabilul de la legal la ilegal. Cel mai adesea, frauda fiscală desemnează o
infracţiune la lege, o încălcare voită a legii fiscale în vigoare şi se distinge de
evaziunea fiscală licită, care reprezintă o utilizare abilă a posibilităţilor şi alternativelor
oferite de lege.

În analiza fenomenului de evaziune fiscală identificată din România ne vom axa pe

disciplina fiscală la nivel naţional, dar şi pe atitudinea organelor abilitate în
descoperirea şi sancţionarea evaziunii fiscale frauduloase (a se vedea tabelul 1).

Tabelul 1. Evoluţia evaziunii fiscale identificate în România în perioada 1995-

2005

Denumire 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2003 2004 2005
indicator
Număr de 668.54 760.46 741.45 623.87 469.503 494.209 446.822 273.020 286.903
verificări 3 7 5 8

10
 Număr 273.48 235.57 285.51 257.76 197.018 199.139 195.425 120.077 115.158
cazuri 2 3 4 6
evaziune
fiscală
identificat
ă
Frecvenţa 40,9 31 38,5 41,3 41,9 40,3 43,7 44 40,1
evaziunii
fiscale (%)
Valoarea 87.597 92.720 180.98 203.56 341.920 360.512 798.900 982.350 1.746.3
totală a 4 0 04
evaziunii
fiscale
identificat
e

(mii RON)
Valoarea … 95.505 368.06 743.17 1.126.6 1.147.6 1.804.70 1.984.521.137.3
totală a 2 0 85 79 0 2 26
sancţiunil
or
aplicate
(mii RON)
Total … 188.22 549.04 946.73 1.468.6 1.508.1 2.603.60 2.966.872.883.6
sume 5 6 0 05 91 0 2 30
atrase

supliment
ar (mii
RON)

Din datele prezentate se observă că, deşi, numărul verificărilor efectuate de

organele de control şi numărul contribuabililor depistaţi că au încălcat legislaţia fiscală,
au scăzut, fiecare, în perioada 1995-2005, cu aproximativ 57%, frecvenţa cazurilor de
evaziune fiscală s-a menţinut, mai ales după anul 1998, aproximativ constantă, în jur
de 40% din numărul verificărilor efectuate (figura 1).

Menţinerea aproximativ constantă a frecvenţei evaziunii fiscale, ca indicator care

descrie disciplina fiscală, poate fi apreciată prin faptul că, în această perioadă,
conformarea fiscală a contribuabilului român nu a suferit îmbunătăţiri.

Figura 1. Frecvenţa cazurilor de evaziune fiscală în total verificări în perioada

1995-2005
11
 Din contră, luând în considerare uşoara creştere a frecvenţei evaziunii fiscale
identificate, în perioada 1996-2004, putem spune că numărul celor care se sustrag
impunerii prin mijloace ilegale a înregistrat o uşoară creştere, astfel, dacă în 1996, din
100 de verificări efectuate erau descoperiţi 31 de evazionişti, în anul 2000, numărul lor
ajunsese la aproximativ 40, iar în anul 2004, la 44. Bineînţeles că importantă este şi
organizarea controlului fiscal şi îndreptarea acestuia către contribuabilii cu risc sporit
din punct de vedere al evaziunii fiscale, astfel că sporirea uşoară a frecvenţei cazurilor
de evaziune fiscală poate şi apreciată şi ca o îmbunătăţirea a activităţii de identificare
a cazurilor de evaziune fiscală.

Reducerea numărului de verificări efectuate şi, deci, a probabilităţii ca un

contribuabil evazionist să fie descoperit, în afara faptului că determină o reducere a
costurilor actului de control fiscal, nu poate avea un impact favorabil asupra gradului
de conformare fiscală a contribuabilului român.

În ceea ce priveşte valoarea nominală a evaziunii fiscale identificate, aceasta s-a

majorat, în perioada considerată, de la 87.597 mii RON, în anul 1995, la 1.746.304 mii
RON, în anul 2005, aceasta însemnând o creştere de 1.893,5%. Pentru o imagine reală
a modificării sumelor pe care contribuabilii descoperiţi le-au sustras de la bugetul
public, se impune analiza acestora pe baza valorii reale a evaziunii fiscale identificate,
exprimate în preţuri constante (tabelul 2).

12
Tabelul 2. Volumul nominal şi real al evaziunii fiscale identificate în perioada
1995-2005

Volumul Indicel Indicel Volumul Mărimea Mărimea

evaziunii e P.I.B. e P.I.B. real al medie a medie a
deflato evaziunii evaziunii
fiscale deflato r cu fiscale fiscale evaziunii
identificat r cu bază identificate descoperit fiscale
e bază în fixă (mii RON – e (RON –
lanţ (1995, preţuri preţuri descoperit
(mii RON (%) %) constante) curente) e (RON
–
– preţuri
Anul preţuri constante
curente)
1995)
1995 87.597 100 100 87.597 320,3 320,3
1996 92.720 145,3 145,2 63.856 393,6 271,0
1997 180.840 247,3 359,32 50.368 633,4 176,4
1998 203.560 155,2 557,66 36.502 789,7 141,6
1999 341.920 147,8 824,22 41.484 1.735,5 210,6
2000 360.512 144,3 1.189,3 30.312 1.810,3 152,2
4
2001 … 137,4 1.634,1 … … …
5
2002 … 123,4 2.016,5 … … …
4
2003 798.900 119,4 2.407,7 33.180 4.088,0 169,8
4
2004 982.350 115,8 2.788,1 35.232 8.181,0 293,4
6
2005 1.746.304 112,0 3.122,7 55.922 15.164,4 485,6
3

Reducerea numărului de verificări efectuate de organele de control fiscal are impact

şi asupra volumului real al evaziunii fiscale identificate. Astfel, dacă în anul 1995,
contribuabilii descoperiţi au prejudiciat bugetul public cu 87.597 mii RON, în anul
2000, sumele sustrase şi descoperite au fost de 30.312 mii RON, după care a urmat o
perioadă de creştere, ajungând la 55.922 mii RON, în anul 2005, în preţurile anului
1995, oarecum similar anului 1997.

Reducerea cu 57% a numărului de verificări efectuate de organele de control fiscal a

însemnat o reducere a sumelor descoperite ca sustrase cu, aproximativ, 36%, cu
impact asupra totalului sumelor încasate suplimentar la buget (din diferenţe de
impozite şi sancţiuni aplicate).

13
 Un alt indicator care exprimă disciplina fiscală a contribuabilului român este
mărimea medie a sumelor sustrase de un contribuabil evazionist descoperit, care este
determinat prin raportarea nivelului evaziunii fiscale descoperite la numărul cazurilor
de evaziune fiscală descoperită (tabelul 2).

Din datele prezentate, rezultă că, în anul 2005, un contribuabil sustrăgea, în medie,
485,6 RON (4.856.000 lei vechi), cu 51,6% mai mult decât în anul 1995 (320,3 RON) şi
cu 185,9% mai mult decât în anul 2003 (169,8 RON). Întrucât aceste cifre sunt
exprimate în preţuri constante (1995), creşterea în termeni reali a sumei medii
sustrase de un contribuabil însemnă o degradare a disciplinei fiscale a contribuabilului
român.

14
 Figura 2. Mărimea medie a evaziunii fiscale identificate la un contribuabil
evazionist

Evoluţia evaziunii fiscale în România, a fost una ascendentă, reflectată atât prin
sumele din ce în ce mai mari, în termeni reali, sustrase bugetului public, cât şi prin
metodele şi tehnicile de sustragere. Practic acestea au evoluat continuu, din 1989, de
la simpla evaziune fiscală tradiţională, realizată prin nedeclararea unor venituri, la
metode din ce în ce mai elaborate şi mai complexe, mijlocele şi pârghiile de ordin
legislativ şi administrativ dovedindu-se ineficiente în lupta împotriva acestui flagel.

 V. PREVENIREA ŞI COMBATEREA EVAZIUNII

FISCALE ÎN ROMÂNIA

15
 Pentru a stabili si aplica cele mai bune si eficiente masuri de combatere a evaziunii
fiscal trebuie, in primul rând, sa cunoaştem cauzele acestui fenomen, etiologia sa si
efectele economice, sociale, politice si morale pe care le produce.

Eficacitatea procesului de stopare sau măcar de limitare severa a fenomenului de

evaziune fiscala consta in capacitatea de a înlătura cauzele ce produc sau pot favoriza
faptele respective si nu de înlăturare a efectelor acestui fenomen.

De aici rezulta, in mod clar, importanta cunoaşterii fenomenului de evaziune fiscala,

a mecanismului de transpunere in realitate si factori psihologici si morali, ce îl
determina pe contribuabil sa recurgă la acte de sustragere de la îndeplinirea
obligaţiilor fiscale legale.5

Având in vedere cauzele fenomenului de evaziune fiscala, principala direcţie de

combatere a acestuia se face prin masuri legislative (instrumente de lucru). In acest
sens, a fost elaborata Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii
fiscale.

Evaziunea fiscalã a devenit un fenomen omniprezent în plan economic şi social.

Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscalã este îngrijorãtoare deoarece în lipsa
mãsurilor de combatere poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naţionale.

În plan economic o situaţie echilibratã a bugetului de stat ar conduce la echilibrarea

macroeconomicã şi la asigurarea condiţiilor unei dezvoltãri economice.

Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar sã se impunã nişte sancţiuni

drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil şi
poate în primul rând o educaţie fiscalã a cetãţenilor.

Legile fiscale trebuie sã fie simple, clare, precise şi relativ stabile, sã se facã o
deosebire între cazurile când legile sunt încãlcate cu intenţie de fraudã sau când sunt
încalcate din culpã, din neglijenţã, sau din cauze independente de voinţa
contribuabilului. Este necesar sã se reorganizeze controlul şi verificãrile fiscale, sã se
elaboreze de cãtre B.N.R. norme clare cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite şi
documentele ce trebuie prezentate de persoanele fizice.

Ţara noastrã a avut unul dintre cele mai bune coduri de procedurã fiscalã, dar care a
fost abrogat de regimul de dictaturã instaurat dupã cel de al doilea Rãzboi Mondial
5
D.Moraru,M.Nedelescu,C.Voinea – “Finanţe publice”, Editura Economica, Bucureşti, 2005, pag.397
16
 VI. EVAZIUNEA FISCALĂ ÎN STATELE MEMBRE ALE
UNIUNII EUROPENE

Evaziunea fiscală nu este numai imaginea fiscalităţii ei ci şi a climatului politic,

social, specificului naţional şi chiar a celui religios.

Generalizarea fenomenului la scară planetară ţine de condiţia umană, de caracterul

egoist al firii acestuia, de sentimentul de confiscare a rezultatelor muncii fără a primi
echivalentul în schimb sub altă formă (servicii publice).

Nu toate categoriile soci-profesionale sunt egale în faţa posibilităţilor de evaziune

(fraudă) fiscală, astfel încât există o sociologie a evaziunii (fraudei) fiscale.

Evaziunea fiscală există în mai multe ţări, variind în interiorul fiecăreia în funcţie de
regiuni.

Un exemplu elocvent ar fi Italia care se confruntă, cel puţin în 1997, cu o datorie

publică imensă care atinge 120% din P.I.B. Răspunsul este că nesalarizaţii, graţie
evaziunii fiscale generalizate, au o rată de economisire record la nivel mondial. Ei
plasează aceşti bani în bonuri de stat şi obţin venituri mari.

În Spania situaţia este diferită, trei milioane de persoane îşi câştigă existenţa fără
cel mai contract de muncă legal şi fără a cotiza la asigurările sociale.

Rezultatul este că între ţări există deosebiri mari în ceea ce priveşte frecvenţa şi
mărimea evaziunilor fiscale.

Este deosebit de important de precizat şi concluziile profesorului german G.

Schmolders: „ Exagerând puţin s-ar putea spune că în ţările latine frauda este
considerată până la un anumit punct ca fiind legală. Infracţiunea lege constituie cazul
normal şi nu excepţia. Ori în ţările latine, dorinţa de a colabora nu mai este deci un
factor capabil să explice comportamentul contribuabililor şi disciplina fiscală aici nu
este cerută, nici aşteptată. Dacă, în cazuri excepţionale, un contribuabil vrea să aplice
legile fiscale în litera lor, nu are din aceasta nici un avantaj. Ceva mai mult,

17
nerespectarea obişnuită a legilor existente nu antrenează nici un inconvenient şi nu
este sancţionată.

Această impunere grosieră este rezultatul resemnării administraţiei în faţa sarcinii

de a-i determina pe contribuabili să colaboreze.”

Evaziunea fiscală în ţările în curs de dezvoltare atinge, după datele publicate cu

diferite ocazii, proporţii impresionante.

M. Kaldor estima în ceea ce priveşte evaziunea în lumea a treia, între 4/5 şi 9/10 din
veniturile fiscale prevăzute

În vederea evitării de a fi supus la două impozitări distincte, contribuabilul doreşte

de fapt să le evite pe amândouă, iar pentru a evita să fie supus la oricare ar fi
impozitarea, el se refugiază în zone protejate fiscal. Tehnicile sunt numeroase şi ţin
de imaginaţia contribuabilului. Ele conţin o serie de combinaţii subtile şi abile de
utilizare a dispariţiilor dintre sistemele fiscale recurgând uneori la mecanisme
frauduloase.

În sprijinul afirmaţiilor de mai sus putem aminti activitatea profitabilă a băncilor

care a fost realizată prin dosirea banilor cetăţenilor germani din Luxemburg în
vederea evitării impozitelor.

Evaziunea internaţională este legată, în mare măsură, de ramificarea producţiei

anumitor întreprinderi spre ţări cu legislaţii fiscale şi sociale mai favorabile.

Acest tip de evaziune este încurajat şi de existenţa zonelor libere, enclave

teritoriale, veritabile „stat în stat”, care beneficiază de extrateritorialitate vamală şi
care scapă total sau parţial, legislaţiilor naţionale. Investitorii străini sunt invitaţi să
înfiinţeze aici unităţi industriale şi să producă pentru export în condiţii salariale şi de
cheltuieli sociale foarte avantajoase.

Modalităţile cele mai răspândite de fuga la nivel internaţional din faţa impozitelor
sunt abstinenţa şi disimularea.

Abstinenţa este cea mai simplă formă de a fugi din faţa impozitelor. Datorită unei
presiuni fiscale prea ridicate, contribuabilul se va abţine să producă, să muncească

18
sau să investească, îndreptându-se astfel spre ţări cu fiscalitate mai redusă. Ca
exemplu datorită „infernului fiscal” suedez. Pe aceeaşi idee, societatea mamă
existentă într-o ţară cu fiscalitate ridicată, va acţiona în aşa fel încât filialele sale
străine să nu distribuie dividende şi astfel profiturile grupului se vor acumula în afara
puterii fiscului naţional.

Disimularea (ascunderea) materiei impozabile se rezumă la nedeclararea veniturilor

câştigate în străinătate sau a averii existente acolo, contribuabilul informând eronat
fiscul despre tot ceea ce trece în afara frontierelor naţionale.

Instrumentele de realizare a fraudei fiscale internaţionale se rezumă, în special

la :

De exemplu:

1. Societăţile de bază („base companies”) sunt acele societăţi care nu au o

activitate economică proprie. Ele sunt create, de asemenea, în ţări cu o presiune
fiscală redusă, servind pentru concentrarea şi administrarea beneficiilor comerciale şi
financiare realizate în alte ţări, de către filialele şi întreprinderile comerciale din
grupul fondator. Cu alte cuvinte, ele gestionează trezoreria grupului care le-a creat,
dar în ţările în care sunt stabilite, unde fiscalitatea este redusă.

Aceste societăţi sunt întâlnite în special în Elveţia. Unele cantoane nu impozitează

veniturile provenite din surse străine primite de societăţile care îşi au domiciliul aici,
atunci când acestea sunt controlate de către nerezidenţi.

2. Modul de acţiune al societăţilor fictive

Tendinţa de proliferare în ultimul an a societăţilor fictive are drept scop procurarea

de mari sume de bani prin fraudă şi prin producerea de mari pierderi partenerilor de
tranzacţii. De obicei, prima fază o reprezintă crearea în condiţiile de legalitate a unei
societăţi cu aparenţa de solidaritate şi profesionalism şi al cărei sediu este stabilit într-
un aşa-numit „paradis fiscal” unde verificările nu sunt prea amănunţite din cauza unui
regim mai puţin restrictiv. În acelaşi timp se înfiinţează filiale şi reprezentanţe în
centre internaţionale renumite şi de asemenea se deschid conturi la mai multe bănci
cu rezonanţă, unde disponibilităţile sunt modeste deoarece aceste societăţi dispun de
resurse financiare limitate.
19
 Se acordă o atenţie deosebită reclamei prin publicaţii de largă răspândire, se va
purta corespondenţa fără o finalitate precisă cu firme recunoscute în întreaga lume
pentru a se crea impresia unui standing deosebit. Se încearcă atragerea de
personalităţi cu reputaţie în cercurile de afaceri sau politice pentru a se da garanţii
suplimentare unei afaceri al cărei substrat fraudulos, cei astfel implicaţi îl ignoră.

Astfel se pregăteşte terenul, multiplicându-se terenul, multiplicându-se modalităţile

de înşelare.

În unele situaţii, astfel de societăţi încheie şi contracte de import şi insistă pe

temeiul bonităţii sale, atestate cu documente contrafăcute, să fie livrată plata pe
credit sau cu plata prin incasso, care nu oferă partenerului străin nici o garanţie de
plată. Pentru a câştiga încrederea întreprinderilor exportatoare, pentru început, se
comandă cantităţi mici de marfă pentru care decontările se fac integral şi prompt.
După aceea, se vor cere cantităţi mai mari de mărfuri, care vor fi imediat plasate pe
piaţă, plata ne mai făcându-se la termen.

Alte societăţi, acţionând ca intermediari în contracte de transport şi folosindu-se de

insuficienta atenţie şi pregătire a celor ce încearcă marfa, introduc anumite clauze şi
reuşesc să încaseze contravaloarea serviciilor fără a mai rambursa suma ce se cuvine
celui ce prestează serviciul, prestatorul efectiv.

Măsurile luate pentru prevenirea şi evitarea unor astfel de operaţiuni sunt:

 se solicită aprecieri de la o bancă prin care lucrează şi care evaluează

capacitatea de rambursare a creditului ţinând cont de rulajul din conturi şi de
disponibil;
 se culeg informaţii referitoare la litigiile în curs pentru nerespectarea
obligaţiilor de plată ale societăţ;
 se opresc livrările de mărfuri o dată cu primirea primului semn de
întârziere a decontărilor şi care întârziere e nejustificată;
 sesizarea justiţia când apar elementele unei operaţiuni frauduloase.

Aceste întreprinderi fantomă, efectuează operaţiuni frauduloase ceea ce ar trebui să

constituie un motiv de preocupare serios al autorităţilor din toată lumea.

20
 România ocupă locul al doilea în UE, după Italia, în funcţie de nivelul evaziunii fiscale,
reprezentînd 42,4 la sută din veniturile taxabile în 2009, potrivit unui studiu realizat la
cererea Asociaţiei Contribuabililor Italieni. În Italia, nivelul evaziunii fiscale a fost de
51,1 la sută anul trecut, potivit studiului realizat de KRLS Network of Business Ethics

pentru organizaţia nonprofit a contribuabililor din Italia. Poziţia a treia între statele UE
este ocupată de Bulgaria (39,5 la sută), urmată de Estonia (37,1 la sută) şi Slovacia
(34,5 la sută).

CONCLUZIE

Evaziunea fiscalã a devenit un fenomen omniprezent în plan economic şi social.

Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscalã este îngrijorãtoare deoarece în lipsa
mãsurilor de combatere poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naţionale.

În plan economic o situaţie echilibratã a bugetului de stat ar conduce la echilibrarea

macroeconomicã şi la asigurarea condiţiilor unei dezvoltãri economice.

Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar sã se impunã nişte sancţiuni

drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil şi
poate în primul rând o educaţie fiscalã a cetãţenilor.

Legile fiscale trebuie sã fie simple, clare, precise şi relativ stabile, sã se facã o
deosebire între cazurile când legile sunt încãlcate cu intenţie de fraudã sau când sunt
încalcate din culpã, din neglijenţã, sau din cauze independente de voinţa
contribuabilului. Este necesar sã se reorganizeze controlul şi verificãrile fiscale, sã se
elaboreze de cãtre B.N.R. norme clare cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite şi
documentele ce trebuie prezentate de persoanele fizice.

Ţara noastrã a avut unul dintre cele mai bune coduri de procedurã fiscalã, dar care a
fost abrogat de regimul de dictaturã instaurat dupã cel de al doilea Rãzboi Mondial.

21
  BIBLIOGRAFIE:

 N.Hoanţă – „Evaziunea fiscală”, Editura Tribuna Economică ,

Bucureşti, 1997;

 P.E.Drucker – “Inovaţia si sistemul antreprenorial”, Editura

Enciclopedica, Bucureşti, 1993;

 I.Văcărel şi colaboratorii – „Finanţe publice”, Ediţia a III-a revăzută şi

adăugită, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2002;

 D.Moraru, M.Nedelescu, C.Voinea – „Finanţe publice”, Editura

Economică, Bucureşti, 2005;

 Legea nr.241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscal;

 Informări cu privire la nivelul fenomenului evazionist, Agenţia

Naţională de Administrare Fiscală, Departamentul de Control
Financiar – Fiscal, anii 1995-2005;

 www.informatiabt.com;

 www.uvvg.ro;

 www.scribd.ro;

22
 www.adevarul.it.

23