Manastirea Plumbuita

Mănăstirea Plumbuita este o mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramul Nașterea

Sfântului Ioan Botezătorul, situată în cartierul Colentina din Bucuresti, pe un mic deal de
pe malul drept al râului Colentina.

Ctitorirea

Prima ctitorire are loc în anul 1560, când voievodul Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul lui
Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna, începe construcția mănăstirii, care va fi
terminată de domnitorul Mihnea Turcitul. În 1585, acesta închină așezământul mănăstirii
Xiropotamu, de la Muntele Athos. Biserica suferă mari distrugeri în 1595, iar în 1614
este grav afectată de un incendiu. Ajunge în forma sa actuală la a doua rectitorire, din
anul 1647, când biserica este rezidită din temelii din porunca domnitorului Matei
Basarab, după modelul ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora
victoria din 1632 împotriva turcilor. Atunci i se adaugă Casa Domnească și este întărită
cu ziduri mari de apărare. Turnul-clopotniță este construit între 1802-1806, de egumenul
Dionisie din Ianina, după ce clopotnița mănăstirii fusese grav avariată de cutremurul din
1802.

Numele mănăstirii

Numele de Plumbuita i-a fost dat de localnici, datorită faptului că biserica a fost multă
vreme acoperită cu tablă de plumb. Există și legende în jurul acestei denumiri. Se spune
că numele de Plumbuita vine de la faptul că Matei Basarab, având nevoie de ghiulele în
timpul luptei, a dat la topit acoperișul de plumb al mănăstirii pentru a le fabrica. Altă
legendă spune că bătălia lui Matei Basarab cu Radu Iliaș, care a avut loc sub zidurile
mănăstirii, a fost atât de aprigă, încât mulțimea de ghiulele căzute pe acoperișul bisericii,
topindu-se, a dat acoperișului un luciu de plumb.

Detalii arhitecturale

Biserica mănăstirii, rezidită de Matei Basarab în 1647, are plan triconc, cu turla pe naos,
și prezintă atât caractere arhitecturale tipic muntenești, cât și ancadramente de tip gotic
la ferestre, care evidențiază influența arhitecturii moldovenești. Are ziduri foarte groase,
de aproape un metru. Tabloul votiv al bisericii îl înfățișează pe voievodul-ctitor Matei
Basarab. Casa Domnească are arcade pe masive de zidărie la parter și arcade mai
numeroase, sprijinite pe coloane cilindrice, la etaj, fiind unul dintre exemplarele rare de
arhitectură civilă anterioară secolului al XIX-lea care se păstrează în București. Turnul-
clopotniță este încorporat în zidul de incintă, în jumătatea laturii sudice a acestuia.
Nivelul inferior este străpuns de tunelul intrării, deasupra acestuia înălțându-se camera
clopotelor.

Lăcaș de cultură

Mănăstirea devine un monument de referință pentru istoria culturală a Bucureștiului,

începând de la sfârșitul secolului al XVI-lea. În 1573, se înființează aici prima tiparniță
din București, prin grija voievodului Alexandru al II-lea Mircea și a soției sale,
Ecaterina Salvarezzo. Aceasta este a treia tiparniță înființată în Țara Românească, după
cea a ieromonahului Macarie, înființată în 1508 la Mănăstirea Dealu de Radu cel Mare
(1495-1508); și după cea întemeiată în 1544 sub Radu Paisie (1535-1545) la Târgoviște,
condusă de logofătul Dimitrie Liubavici, în care s-a format ca tipograf diaconul Coresi.

Tiparul, executat sub îndrumarea monahului Lavrentie și a ucenicului Iovan, prezintă

particularități specifice, unice în istoria tiparului românesc, care nu pot fi confundate cu
alte caractere poligrafice din Transilvania sau Țara Românească. În 1582, apar aici
primele cărți tipărite în București: două Tetraevangheliare și o Psaltire (din care se
păstrează numai un fragment, în Biblioteca Națională din Sofia).

Poziție strategică

Situată într-o poziție strategică, la ieșirea din București, pe un mic deal de pe malul
râului Colentina, mănăstirea joacă un rol important în apărarea orașului. În 1632, lângă
mănăstire se dă o bătălie cu miză importantă, între oastea Țării Românești, condusă de
Matei Basarab, și oastea turcă, în frunte cu Radu Iliași. Acesta din urmă fusese trimis de
sultan pentru a îl înlătura din scaun pe Matei Basarab, urmând să instaleze în locul său un
domnitor numit de Poarta Otomană. Bătălia este câștigată de Matei Basarab, care rămâne
astfel pe tronul Țării Românești.

În timpul Revoluției de la 1821, Tudor Vladimirescu, ajungând cu oastea sa la București,

își stabilește tabăra la Plumbuita și pune santinele lângă mănăstire, pentru a opri ieșirea
din oraș a celor care încercau să fugă din calea oștilor sale.

În timpul Revoluției de la 1848, fără acordul autorităților bisericești, mănăstirea este

transformată în închisoare politică. În luna octombrie 1848, autoritățile vremii arestează
și încarcerează în beciurile de la Plumbuita o parte din capii Revoluției.

Perioada de decădere

Începând cu secolul al XIX-lea, mănăstirea traversează o lungă perioadă de decădere.

Cutremurul din 1802 afectează grav mănăstirea și clopotnița. Acestea sunt reparate
ulterior de egumenul Dionisie din Ianina, fost egumen al Mănăstirii Xiropotamu de la
Muntele Athos. Odată cu secularizarea averilor mănăstirești, în timpul domniei lui
Alexandru Ioan Cuza, toate averile mănăstirii trec în proprietatea statului. Mănăstirea este
părăsită, fiind transformată în biserică de mir. Plumbuita decade și ajunge în ruină pentru
o lungă perioadă de timp. Biserica este avariată grav de cutremurul din 1942.

Acțiuni de restaurare în secolul XX

În 1940, mareșalul Ion Antonescu începe o acțiune de restaurare, dorind ca Plumbuita să

devină Panteonul Național al eroilor căzuți în războiul pentru reîntregirea neamului, iar
locul său de veci să fie în acest lăcaș. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor și
rezultatul celui de Al Doilea Război Mondial nu au permis finalizarea acestui proiect. În
anii 1954-1955, biserica mănăstirii este restaurată prin grija Patriarhului Iustinian. Este
târnosită pe 24 iunie 1958, stareț fiind Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu.

Mănăstirea în prezent

Ansamblul actual al mănăstirii cuprinde:

• biserica mănăstirii, de plan triconc, cu turla pe naos

• turnul clopotniță
• chiliile
• Casa Domnească

În Casa Domnească este amenajat un muzeu care cuprinde: obiecte de artă religioasă,
130 de busturi ale domnitorilor români (sculptate în piatră de către starețul Simeon Tatu),
precum și picturi murale originale. Biblioteca mănăstirii, cunoscut muzeu de carte veche,
cuprinde titluri valoroase, unele vechi de 500 de ani.

În interiorul bisericii se află moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae și ale Sfinților Mucenici
Gheorghe, Pantelimon și Ioan cel Nou de la Suceava.

În cadrul mănăstirii funcționează atelierele Secției de Pictură, Restaurare și Patrimoniu

din cadrul Facultății de Teologie din București. Până recent, mănăstirea dispunea de
ateliere de sculptură, de tâmplărie mecanică și manuală, de preparat tămaie și ateliere de
prelucrare a obiectelor de cult din metal, inclusiv o secție de turnat clopote. (Cel mai
mare clopot turnat la Mănăstirea Plumbuita are 1200 de kg și este în funcțiune la
Mănăstirea Radu Vodă din București).

În prezent, mănăstirea este supusă unei renovări ample. Muzeul din Casa Domnească
este închis pentru lucrări de restaurare. Atelierele au fost mutate temporar în comuna
Popești-Leordeni. Este în construcție un nou drum de acces spre mănăstire, dinspre râul
Colentina.

Obștea actuală (2007) a mănăstirii este compusă din zece călugări, starețul mănăstirii
fiind Părintele Arhimandrit Visarion Marinescu.
Mănăstirea susține constant numeroase proiecte destinate familiilor defavorizate din
comunitatea locală. În interiorul mănăstirii funcționează Așezământul Vasiliada, pentru
ajutor social. Așezământul dispune de un cabinet medical, un cabinet stomatologic și o
farmacie, înființate și susținute cu ajutorul sponsorilor, unde populația cu venituri mici
beneficiază, în limita posibilităților, de asistență medicală și medicamente gratuite.