I.

Evaluarea echipamentelor prin metodele bazate pe costuri

Orice proces de evaluare bazat pe costuri implică parcurgerea a două etape: 1. Determinarea costului necesitat de achiziţia unui activ similar (identic) activului evaluat dar, în stare nouă; 2. Identificarea şi scăderea gradului de uzură. 1. Categorii de costuri utilizate în evaluare: Abordarea evaluării prin costuri este o abordare comparativă. Procesul de evaluare bazat pe costuri implică o comparaţie între activul evaluat şi un activ similar (identic) dar, în stare nouă, care ar putea să-l înlocuiască. Este vorba de aşa numitul activ substitut. Activul substitut nu trebuie, neaparat, să fie un activ identic ci, să înlocuiască serviciul oferit de activul evaluat. Principiul substituţiei: La baza evaluării prin costuri stă principiul substituţiei. În cadrul abordării prin costuri, acest principiu presupune că un cumpărător prudent nu va plăti pentru un activ un preţ superior costului costului implicat de dobândirea unui activ substitut, cu o utilitate echivalentă. Categorii de costuri: În procesul de evaluare prin metodele bazate pe costuri, baza evaluării o poate reprezenta două categorii de costuri: - Costul de înlocuire, - Costul de reproducţie. Costul de reproducţie implică crearea unui activ identic activului evaluat. Costul de reproducţie reprezintă costul curent de fabricaţie (estimat pe baza preţurilor existente la data evaluării) al unui activ nou, identic activului evaluat, bineînţeles cu aceeaşi utilitate, dar şi cu acelaşi aspect, aceeaşi dimensiune, confecţionat cu aceleaşi sau, aproape, aceleaşi materiale, standarde de producţie, design şi calitate a forţei de muncă, ca şi în cazul activului evaluat.

1

în general. luat în considerare în evaluare. Activele. proiectate modern pentru a satisface nevoile actuale ale proprietarilor. apelarea la costul de reproducţie ca bază de evaluare. costul de înlocuire) şi nu o reproducere identică. nu sunt înlocuite de active identice. Înlocuirea va presupune. Ele sunt înlocuite de active substanţial diferite. 2 . (1965) sublinia: Ipoteza că valoarea activului evaluat este determinată de costul curent implicat de construirea sau cumpărarea unui activ identic este nerealistă. În consecinţă. Cost de reproducţie sau cost de înlocuire? Se consideră că costul de înlocuire este baza cea mai potrivită în vederea formării opinii asupra valorii. Profesorul Bonbright J. determină supraevaluarea activului respectiv. acelaşi aspect şi aceeaşi componenţă materială. care ar putea înlocui serviciul oferit de activul evaluat. Activul substitut ar fi creat cu metode moderne. reducerea costurilor de producţie ale echipamentelor. În acest caz. cel mai convenabil. care are utilitatea(echivalentă) cea mai apropiată de cea a activului evaluat. activul înlocuitor ar putea avea o utilitate mai mare în raport cu cea a activului evaluat. o substituţie(ex. din punct de vedere economic (cu preţul cel mai scăzut). el nu are nici o relevanţă în evaluare. Activul substitut. în concordanţă cu standardele curente. asemănător activului evaluat.. Progresul tehnic determină. caracterizate prin aceeaşi dimensiune. în general. apelându-se la un design modern şi o forţă de muncă de înaltă calificare. ar trebui să fie tipul de activ. de tip modern. El reprezintă costul necesar reconstituirii funcţionalităţii sau utilităţii activului respectiv dar. Dacă costul de reproducţie este superior costului de înlocuire.Costul de înlocuire reprezintă costul curent de fabricaţie (cu preţurile existente la data evaluării) al unui activ nou. de-a lungul timpului. într-o formă sau înfăţişare care poate fi diferită de cea a activului evaluat.

costul de reproducţie poate fi calculat în anumite scopuri. în vederea cuantificării unei anumite forme de depreciere funcţională. deoarece oferă o serie de avantaje: . cu atât valoarea activului evaluat va fi mai mică în raport cu valoarea activului nou înlocuitor care oferă costul de înlocuire. Diferenţa între costul de reproducţie şi costul de înlocuire reprezintă costul de capital excedentar. el poate fi un activ mai performant. De asemenea. prin urmare.implică un cost de exploatare mai redus(avantajul costului de exploatare).identificarea cheltuielilor efectuate. Gradul de uzură: Costul de înlocuire este suma maximă pe care un cumpărător ar plăti-o pentru un echipament. în trecut. Cu cât gradul de uzură va fi mai mare. în vederea achiziţiei sau construcţiei activului respectiv. din punctul de vedere al parametrilor de exploatare. Uzura (deprecierea) în evaluare poate fi privită ca o pierdere de valoare înregistrată de activul care trebuie evaluat.are un preţ de achiziţie mai scăzut (avantajul costului de capital). prin intermediul unui factor de actualizare. valoarea. Această uzură trebuie identificată şi cuantificată.are un randament mai mare (avantajul creşterii productivităţii şi profitabilităţii). El se caracterizează printr-o anumită durată de exploatare consumată. De exemplu. . Gradul de uzură ce caracterizează activul evaluat îi afectează utilitatea şi. Deşi costul de înlocuire reprezintă un element fundamental în evaluarea prin costuri.actualizarea lor la data evaluării. Metoda indexării – metodă de calcul a costului de reproducţie Costul de reproducţie poate fi calculat şi ca un cost istoric actualizat care implică: . Activul evaluat. cea datorată costurilor de capital excedentare. 2.Un activ modern este mai atractiv. fiind inferior unui activ în stare nouă. implică un anumit grad de uzură. Activul care oferă costul de înlocuire este un activ în stare nouă. în raport cu activul în stare nouă luat ca bază de comparaţie. are o anumită stare şi anumite însuşiri care se pot diferenţia de cele ale activului înlocuitor. el este necesar. . . Valoarea activului existent = costul de înlocuire-uzura cuantificată 3 . calculat prin luarea în considerare a unui indice corespunzător al inflaţiei. de cele mai multe ori.

luat ca bază de comparaţie. În general ea este un rezultat al micşorării duratei sale de viaţă utile în timp(trecerea timpului). Uzura totală se determină prin însumarea celor trei tipuri de depreciere meţionate: Uzura totală=Uzura fizică+ Deprecierea funcţională+Deprecierea economică În procesul de evaluare.o productivitate mai mare etc. cu atât valoarea va fi mai mică.Cu cât costul de înlocuire este mai mare.o durată de viaţă mai mare. Definirea şi cauzele uzurii fizice Uzura fizică reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate(faţă de utilitatea iniţială) înregistrată de un activ pe măsura utilizării. expunerii la diverşi factori de mediu. supunerii unor presiuni fizice etc. Prima care trebuie luată în considerare este uzură (deprecierea) fizică. Cu cât gradul de uzură este mai mare. în mai multe categorii. se impune identificarea şi cuantificarea în termeni monetari a fiecărui tip de uzură. expunerii la factorii naturali de mediu sau la modificări ale mediului 4 . . A. în funcţie de natura lor. . . în stare nouă. determinând mai multe tipuri de uzură: . pe rând.cheltuieli de exploatare şi întreţinere mai mici. ca rezultat al deteriorării. Activul substituent. În procesul de calcul a deprecierii trebuie să se asigure o cuantificare.deprecierea economică. şi deducerea.un cost de achiziţie mai redus. a acestora din costul de înlocuire. Pierderea de valoare este determinată de diferenţa între starea şi însuşirile activului evaluat şi cele ale activului în stare nouă. . ca urmare a consumării treptate a duratei sale de viaţă utile(trecerea timpului) sau. poate beneficia de mai multe avantaje în raport cu activul existent: .deprecierea funcţională. în raport cu activul nou. cu atât valoarea va fi mai mare. Aceste dezavantaje pot fi grupate. în termeni monetari. Uzura (deprecierea) fizică După determinarea costului de înlocuire(de reproducţie) trebuie făcute deduceri pentru toate formele de depreciere. .uzura(deprecierea) fizică. a tuturor dezavantajelor atribuite activului evaluat.

pregătirea profesională a operatorilor. Adesea.calitatea pieselor de schimb etc. .respectarea programului de efectuare a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii . trebuie să se bazeze pe comportamentul din trecut al unor echipamente similare Metodele utilizate în vederea cuantificării uzurii fizice a unui activ sunt următoarele: . de către evaluatorul de specialitate (evaluatorul tehnic de specialitate) asupra fiecărui activ în parte şi factorilor determinanţi ai uzurii. Procedura implică analiza echipamentelor în vederea evidenţierii aspectelor relevante pentru uzura fizică. în vederea formării unei opinii în privinţa condiţiei fizice a unui echipament. . Se consideră că mărimea uzurii fizice ar trebui să fie rezultatul unei analize aprofundate efectuate. pentru aprecierea acelor aspecte care nu sunt vizibile(coroziunea internă. la faţa locului.Observaţia Metoda presupune o comparaţie între însuşirile activului evaluat şi însuşirile activului înlocuitor în stare nouă. În condiţiile unei uzuri fizice avansate cheltuielile de întreţinere-reparaţii sunt foarte mari. . metoda implică discuţii cu personalul de exploatare. estimată procentual: . defectelor interne rezultate din vibraţii şi frecări în exploatare. . precum şi altor factori asemănători. . adesea. medii cu temperaturi ridicate). I.regimul(gradul) de utilizare(numărul de schimburi). De asemenea. . Izolarea şi cuantificarea strictă a uzurii fizice este. Cuantificarea uzurii fizice În cazul în care se urmăreşte cuantificarea doar a uzurii fizice.cuantificarea uzurii fizice în mod direct în unităţi monetare. de întreţinere al activului.cuantificarea uzurii fizice pe baza unor formule.un activ uzat în totalitate şi care nu mai are nici o valoare de casare. formarea unei opinii în privinţa acesteia.). uneori.observaţia. . 5 . dificilă. şi transformarea acestei opinii într-un procent. Dintre factorii consideraţi răspunzători de uzura fizică a unui echipament pot fi amintiţi următorii: .pregătirea personalului de întreţinere etc. are o uzură fizică de 100%. Uzura fizică este. evaluatorul trebuie să evite includerea în calcul a deprecierii economice sau funcţionale.condiţiile de mediu în care sunt exploatate activele(medii cu umiditate excesivă.un activ în stare nouă are uzura fizică de 0%..înconjurător. . evaluatorul. etc.

000 ore se apreciază că înregistrează un grad de uzură fizică de 80%: Gradul de uzură fizică estimat = 100. Contradicţia apare atunci când echipamentul atinge cele 100. din punct de vedere fizic. se vor deteriora mai repede decât cele identice dar. Cuantificarea uzurii fizice pe baza unor formule Utilizărea unor formule în vederea determinării gradului de uzură fizică a fost impusă de necesitatea accelerării procesului de evaluare.000 ore şi încă mai funcţionează.000 ore/(100. Deprecierea calculată în acest mod este o depreciere liniară sau constantă. 2.000 ore de funcţionare se ajunge la un grad de uzură de 60%. a imprimării acestui proces. Opinia evaluatorului în privinţa uzurii fizice va fi exprimată sub forma unui procent care va fi dedus din costul de înlocuire ( sau din costul de reproducţie).000 ore)=80% 6 . a unui anumit grad pragmatism. În asemenea condiţii. Maşinile care au fost supuse unui program corespunzător de reparaţii capitale se găsesc într-o stare fizică mai bună decât cele care necesită reparaţii capitale. Maşinile utilizate în medii abrazive. II. utilizate în medii curate.000 ore de funcţionare se atinge un grad de uzură de 100%. De exemplu.000 ore de funcţionare şi se estimează că mai poate funcţiona încă 25. şi aşa mai departe. Acest lucru implică faptul că atunci când echipamentul atinge cele 100. un indicator bun în vederea aprecierii uzurii fizice.Regimul de utilizare a maşinilor reprezintă. cu praf sau murdărie.000 ore +25. Gradul de uzură fizică este de 40%.000 de ore. corozive. Durată de funcţionare efectivă este de 40.1 Gradul de uzură fizică poate fi calculat pe baza formulelor care exprimă gradul de utilizare al activului şi anume: utilizare efectivă în ore funcţionare /utilizare normată în ore funcţionare utilizare efectivă în ore funcţionare / utilizare totală estimată în ore funcţionare utilizare totală estimată = utilizare efectivă (ore) + utilizare rămasă estimată (ore) Exemplu: Durata normată de funcţionare a unui echipament este de 100. Maşinile utilizate timp de 24 de ore pe zi. utilizate doar 8 ore pe zi. La 60. adică o uzură totală.000 de ore. se poate estima numărul de ore în care echipamentul mai poate funcţiona. dacă echipamentul a înregistrat 100. mai rapid decât maşinile identice. se vor deteriora. adesea.

2 Gradul de uzură fizică calculat pe baza ratelor: vârstă/durată de viaţă Raportul între vârsta şi durata de viaţă a unui activ poate să fie utilizat. Durata de viaţă economică. în condiţii de exploatare similare.Dacă se presupune că un echipament are o durată de funcţionare efectivă de 75. 7 . Durata de viaţă utilă poate fi de două categorii: a) durata de viaţă utilă normală. În funcţie de scopul evaluării pot fi utilizate diferite definiţii specifice evaluării pentru numărătorul şi numitorul din raportul vârstă/durată de viaţă. vârsta sa efectivă va fi. în mod normal. În vederea estimării vârstei efective a unui activ se ia în considerare efectul reparaţiilor capitale şi întreţinerii asupra stării efective a acestuia. 1. Durata de viaţă utilă normală(DVUN) este numărul de ani în care se aşteaptă ca un activ în stare nouă să fie exploatat în întreprindere până la momentul scoaterii lui din funcţiune.reprezintă numărul de ani care au trecut din momentul construirii sau punerii iniţiale în funcţiune a activului. Vârsta efectivă(reală) a unui activ . mai adecvată ca numărător în raportul vârstă/durată de viaţă decât vârsta cronologică La numitor pot fi utilizate mai multe categorii de durate de viaţă: Durata de viaţă utilă.reprezintă vârsta determinată de starea efectivă a activului la momentul evaluării. Numărătorul poate să fie reprezentat de: Vârsta cronologică a unui activ . chiar. b) durata de viaţă utilă rămasă. Dacă un activ a fost întreţinut în mod corespunzător şi a parcurs programul de reparaţii capitale stabilit.000 ore /(75. semnificativ. Ea se deosebeşte de durata de viaţă economică (durata de timp în care un activ poate fi utilizat în mod rentabil) determinată pe baza unui calcul teoretic.000 ore)=60% 2.000 ore. mai mică.000 ore + 50. Stabilirea duratei de viaţă utile normale se face prin analiza datelor statistice privind perioadele de-a lungul cărora au fost exploatate active similare. Durata de viaţă fizică. de asemenea. deseori. în vederea cuantificării uzurii fizice. în raport cu vârsta sa cronologică. Gradul de uzură fizică estimat: 75. Vârsta efectivă este. mai mică.000 de ore şi în urma unei reparaţii capitale i s-a estimat o durată de utilizare rămasă de 50.

2. acesta rezistând din punct de vedere fizic. teoretică. în stare nouă. Durata de viaţă utilă rămasă (DVUR) reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ. Durata de viaţă economică a) durata de viaţă economică totală. durata de viaţă utilă rămasă are la bază datele statistice referitoare la duratele de exploatare a activelor similare.) a activului din durata sa de viaţă utilă normală: DVUR= DVUN-Vef. nefiind corectă în orice situaţie. de asemenea. din cauza deprecierii funcţionale sau economice. se consideră că această modalitate de calcul a duratei de viaţă utile rămase reprezintă o simplificare. va mai fi exploatat. Se consideră că este mai corect ca durata de viaţă utilă rămasă să fie rezultatul unor estimări. din cauze fizice. b) durata de viaţă economică rămasă 8 . strict. până la momentul deteriorării şi scoaterii lui din funcţiune. fără a fi luată în considerare posibilitatea retragerii din funcţiune mai devreme. la data expirării duratei sale de viaţă economică. cu o anumită vârstă efectivă. Durata de viaţă fizică totală reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ. până la momentul deteriorării şi scoaterii lui din funcţiune. Totuşi. 3. fără a fi luată în considerare posibilitatea retragerii din funcţiune mai devreme. Durata de viaţă fizică poate fi. În acest caz. în condiţii de exploatare similare. Şi aceasta ca urmare a faptului că în stabilirea duratei de viaţă utilă a unui activ este mai corect să se ia în considerare starea efectivă a activului şi posibilitatea sa de utilizare în continuare în activitatea respectivă. va putea fi exploatat. b) Durata de viaţă fizică rămasă. Durata de viaţă fizică rămasă reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ cu o anumită vârstă efectivă. strict.Durata de viaţă utilă normală a unui activ poate fi mai mare decât durata lui de viaţă economică. până la momentul retragerii lui din funcţiune. va mai putea fi exploatat. din cauze fizice. acesta rezistând din punct de vedere fizic. din cauza deprecierii funcţionale sau economice. deoarece proprietarul poate opta să nu retragă activul din funcţiune. de două categorii: a) Durata de viaţă fizică totală. Durata de viaţă utilă rămasă poate fi aproximată prin deducerea vârstei efective (Vef.

care poate oferi un serviciu echivalent. dacă se dezvoltă formula de mai sus. fiind mult mai corect ca durata de viaţă eonomică rămasă să fie stabilită pe baza unor estimări. în mod rentabil.Durata de viaţă economică totală (DVE) reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cătora se apreciază că un activ în stare nouă va putea fi utilizat în mod rentabil. Durata de viaţă economică este influenţată de deprecierea funcţională şi economică a activului evaluat. cu un activ similar în stare nouă. în activitatea în care a fost alocat iniţial. în activitatea în care a fost alocat iniţial. În aceste condiţii gradul de uzură fizică poate fi calculat cu ajutorul formulei: 9 . durata de viaţă utilă normală în locul duratei de viaţă fizică. Ea poate fi aproximată. De obicei: DVE<DVUN DVE< DVF Durata de viaţă economică rămasă (DVER) reprezintă reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ cu o aumită vârstă efectivă va putea fi utilizat. prin deducerea vârstei efective a activului din durata sa de viaţă economică: DVER= DVE-Vef Totuşi se consideră că acest mod de calcul implică o importantă simplificare. uneori. Durata de viaţă economică totală reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora un activ în stare nouă poate fi utilizat până la momentul în care s-ar impune. mai eficient însă. Sau. gradul de uzură fizică devine: Grad de uzură fizică=vârsta efectivă (Vef) /[vârsta efectivă(Vef) fizică rămasă(DVFR)] + durata de viaţă În vederea evaluării se utilizează. dacă un activ are o vârstă efectivă de 8 ani şi o durată de viaţă fizică de 20 de ani. Din punct de vedere strict conceptual. gradul de uzură fizică poate fi calculat cu ajutorul următoarelor formule: Grad de uzură fizică=vârstă cronologică (Vcron)/durată de viaţă fizică(DVF) Grad de uzură fizică =vârstă efectivă (Vef)/durată de viaţă fizică(DVF) De exemplu. şi vârsta efectivă în locul vârstei cronologice. în mod frecvent. Factorii deprecierii economice sau funcţionale pot limita durata de viaţă economică a unui activ. înlocuirea lui. din motive de eficienţă. gradul de uzură fizică va fi de 40%.

din punct de vedere economic.repararea unei maşini unelte. adică creşterea de valoare (şi utilitate) rezultată în urma remedierii. recuperabilă: . Metoda cuantificării directe în unităţi monetare Metoda se referă la măsurarea uzurii fizice în unităţi monetare. Metoda cuantificării uzurii fizice direct în unităţi monetare este aplicabilă în cazul în care anumite componente ale activului s-au deteriorat dar. din punct de vedere economic. din punct de vedere economic.uzură fizică nerecuperabilă.înlocuirea unui motor. Din acest punct de vedere. Uzura sau deprecierea este recuperabilă atunci când. din punct de vedere economic). Uzura sau deprecierea fizică este nerecuperabilă în situaţia în care. există două categorii de uzură fizică: . remedierea sa este fezabilă. sau dacă se constată că o anumită componentă a activului evaluat are o durată de viaţă fizică rămasă scurtă fiind posibilă înlocuirea lui. dacă sunt substituite în ecuaţia vârstă/durată de viaţă vor cuantifica mai mult decât uzura fizică. Cuantificarea unei mărimi mai mari decât uzura fizică este adesea de dorit. Tehnica vârstă/durată de viaţă este mai utilă în vederea evaluării uzurii în cazul activelor cu o durată de viaţă consumată redusă ( aproape noi) sau a celor situate la mijlocul duratei lor de viaţă. repararea sau înlocuirea lor este fezabilă (ele pot fi recuperate. remedierea deficienţei nu este fezabilă.uzură fizică recuperabilă. . este superioară costului implicat de aceasta. dar evaluatorul trebuie să fie conştient de acest lucru. În situaţia în care sunt necesare cheltuieli mai mari în vederea soluţionării unei deficienţe fizice. obţinută în urma remedierii. Metoda cuantificării directe în unităţi monetare se utilizează numai în vederea evaluării uzurii fizice recuperabile. 10 . fiind inferioară costului implicat de aceasta. creşterea de valoare şi utilitate. Exemple de uzură fizică. De aici şi denumirea de uzură fizică recuperabilă. în general. .Grad de uzură fizică= vârstă efectivă (Vef)/durată de viaţă utilă normală(DVUN) sau: Grad de uzură fizică= vârstă efectivă (Vef)/ [vârstă efectivă(Vef)+ durată de viaţă utilă rămasă(DVUR) Este esenţial ca evaluatorul să înţeleagă că unele din definiţiile prezentate mai sus (în special pentru numitor). atunci se poate apela la metoda cuantificării uzurii fizice pe baza sumelor necesare a fi investite în vederea înlăturării deficienţei sau înlocuirii componentelor. III.

metoda observaţiei. construit cu o tehnologie modernă.deprecierea funcţională determinată de costurile de exploatare excedentare. . Ea rezultă în urma comparării activului evaluat cu un activ mai eficient sau cu unul mai ieftin realizat pe baza noilor tehnologii. Uzura fizică nerecuperabilă se cuantifică prin metodele cunoscute: . . dintre care menţionăm: . Un echipament este considerat depreciat funcţional în cazul în care funcţiile acestuia pot fi îndeplinite mai eficient de alte active asemănătoare.deprecierea tehnologică: pierderea de valoare determinată de diferenţa dintre designul şi materialele de construcţie pe baza căruia sunt realizate activul nou şi cele aferente activului evaluat. Deprecierea funcţională După cuantificarea deprecierii fizice un alt tip de depreciere care trebuie evaluată de către evaluator este deprecierea funcţională.deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar. evaluatorul trebuie să identifice.raportul utilizare efectivă/utilizare totală estimată. În aceste condiţii. Uneori evaluatorii fac distincţia între deprecierea funcţională şi deprecierea tehnologică.raportul vârstă/durată de viaţă. în stare nouă. Uzura fizică totală=uzura fizică recuperabilă + uzura fizică nerecuperabilă Uzura fizică recuperabilă se exprimă direct în unităţi monetare. Există mai multe forme de depreciere fucţională. 11 . Cuantificarea deprecierii funcţionale reprezintă următoarea etapă care trebuie parcursă în evaluarea bazată pe costuri. unde: .deprecierea funcţională: pierderea de valoare determinată de diferenţa dintre productivitatea activului nou şi cea a activului evaluat .În cazul în care se doreşte calculul gradului de uzură fizică a unui activ. . B. să separe şi să cuantifice atât uzura recuperabilă cât şi pe cea nerecuperabilă. activul evaluat este analizat din două puncte de vedere: al uzurii fizice recuperabile şi nerecuperabile. . Deprecierea funcţională reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate determinată de diferenţa între însuşirile activului evaluat şi cele ale activului substituent.

îmbunătăţirilor şi modificărilor care se produc în design. Din acest motiv ea mai poartă numele de depreciere din exploatare. 12 . în stare nouă. . dimensiune etc. în cazul activului evaluat. Această formă de depreciere apare în cazul în care activul evaluat generează costuri de exploatare superioare activului înlocuitor. şi micşorarea costurilor implicate de exploatarea acestora(costuri de exploatare mai mici) şi. metodelor de producţie. Cuantificarea deprecierii din exploatare implică o comparaţie între costurile de exploatare ale activului evaluat şi cele ale activului care reprezintă baza de comparaţie(care oferă costul de înlocuire). energie şi utilităţi pentru activitatea de exploatare. creşterea eficienţei lor. implicit. Elementele de costuri care ar trebui analizate în vederea evidenţierii deprecierii din exploatare sunt: . Deprecierea funcţională determinată de costurile de exploatare excedentare: Al doilea tip de depreciere funcţională este cauzat de costurile de exploatare excedentare. Procurarea informaţiei cost de exploatare pe unitate de produs în cazul activului modern înlocuitor. Diferenţa între costul de reproducţie şi costul de înlocuire reprezintă costul de capital excedentar.cheltuielile generate de consumurile de materii prime. Estimarea deprecierii din exploatare presupune parcurgerea următoarelor etape: 1. se plăteşte mai puţin. Determinarea costului de exploatare pe unitate de produs.cheltuielile implicate de materialele şi forţa de muncă implicată în activitatea de întreţinere etc.Deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar: Această formă de depreciere apare în cazul în care costul de înlocuire al unui echipament este inferior costului de reproducţie. în stare nouă. materialele de construcţie. Un cost de înlocuire inferior costului de reproducţie se datorează progresului tehnic din ramura producătoare a echipamentului respectiv. Acest lucru înseamnă că în vederea achiziţionării unui activ înlocuitor. 3. Determinarea diferenţei între cele două costuri de exploatare unitare.cheltuielile cu forţa de muncă antrenată în exploatarea activului. . cu utilitatea cea mai apropiată utilităţii activului evaluat. 2.. Substituţia implică un cost mai scăzut în raport cu reproducerea identică. Aplicarea noilor tehnologii determină nu numai ieftinirea activelor(un cost de achiziţie mai mic) ci.

Deprecierea din exploatare este definită ca fiind valoarea actualizată a costurilor de exploatare excedentare anuale estimate. Deprecierea economică Ultima etapă în implementarea abordării evaluării prin costuri o reprezintă estimarea deprecierii economice. pe baza următoarei relaţii: Cost de exploatare excedentar anual = cost de exploatare excedentar pe de produs * producţia anuală proiectată a fi obţinută cu activul evaluat Costul de exploatare excedentar anual are un caracter estimat. . Actualizarea costurilor de exploatare excedentare anuale. implicit. 6. în cost de exploatare excedentar anual. de obicei. estimat că va fi generat de activul evaluat în urma exploatării lui viitoare în activitate. 13 . unitate 5. Diminuarea costului de exploatare excedentar anual cu economiile fiscale generate de activul evaluat în raport cu activul nou înlocuitor. prin intermediul unei rate de actualizare care să reflecte riscul costurilor respective. nivelul deprecierii de exploatare.reducerea cererii pentru produsele finite.majorarea costurilor cu forţa de muncă(fără a fi compensate prin creşterea preţului produselor). la nivelul costului mediu ponderat al capitalului întreprinderii sau. Rata de actualizare se situează.4.politici de mediu sau alte măsuri legislative. C. Transformarea diferenţei dintre costurile de exploatare unitare. Activul evaluat va continua să genereze costuri de exploatare excedentare până la momentul la care el va fi înlocuit cu altul nou (atinge uzura totală sau înainte de acest moment). cauzată de factori externi : . Avantajul economiilor fiscale diminuează costurile de exploatare excedentare anuale estimate şi. Estimarea duratei de viaţă utilă rămasă a activului evaluat(durata de timp de-a lungul căreia se vor înregistra costurile de exploatare excedentare). poate înregistra chiar un nivel mai redus datorită faptului că riscul neînregistrării excedentului de costuri este mai mic decât riscul nerealizării cash-flow-ului net al întreprinderii.majorarea costurilor cu materii prime(fără a fi compensate prin creşterea preţului produselor). .creşterea concurenţei. diminuate cu economiile fiscale calculate. 7. Deprecierea economică(denumită uneori şi depreciere externă) reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate. . ca urmare a surplusului de costuri de exploatare (costuri de exploatare mai mari înseamnă impozite mai mici). .

în menţinerea acestei stări o perioadă de timp semnificativă. Există totuşi aumite forme de depreciere economică care pot fi cuantificate în cadrul abordării pri costuri. Una dintre acestea implică efectuarea diferenţei între investiţia de capital aferentă capacităţii de exploatare proiectate şi. Pierderea de valoare determinată de inutilitate poate fi cuantificată prin câteva metode. semnificativ. De exemplu: creşterea costurilor cu materii prime determinate de anumite restricţii sau crize de materii prime. care poate fi privită ca o penalitate pentru inutilitatea acestuia. în comparaţie cu situaţia absenţei lor. adeseori.- inflaţia sau rate majorate ale dobânzii. pe de o parte. grupuri izolate de active. deprecierea economică este. Inutilitatea activului se reflectă în gradul redus de utilizare al acestuia. Inutilitatea formă de manifestare a deprecierii economice : Valoarea activului va fi penalizată în cazul în care acesta este deficitar din punctul de vedere al utilităţii în exploatare. Factorii externi nefavorabili pot determina creşterea costurilor generate de exploatarea unui echipament. determină o pierdere de valoare pentru activul analizat. şi veniturile estimate în condiţiile acţiunii acestor factori. alţi factori similari. pe de altă parte. Din acest motiv. Aceasta implică o comparaţie între veniturile care ar fi fost generate în situaţia în care nu ar fi acţionat factorii generatori de uzură economică. aferentă nivelului actual de exploatare al echipamentului (capacităţii efectiv utilizate). prin abordarea bazată pe fluxuri. majorarea taxelor vamale etc. Costurile de exploatare excedentare cauzate de factori externi pot fi cuantificate şi transformate într-o penalitate pentru depreciere economică. 2. Dificultatea în cuantificarea întregului efect al deprecierii economice reprezintă unul din punctele slabe ale abordării prin cost. Factorii care generează inutilitatea. mai mică. O altă formă de manifestare a deprecierii economice o reprezintă creşterea costurilor de exploatare ca urmare a acţiunii unor factori externi. Deprecierea economică determinată de costurile de exploatare excedentare se determină ca o valoare actualizată a surplusului de costuri generat în condiţiile acţiunii factorilor externi nefavorabili. investiţia de capital. Deprecierea economică este determinată de cauze externe care afectează întreaga afacere(toate activele corporale şi necorporale) mai degrabă decât unele active individuale sau. cuantificată la nivelul întregii afaceri. falimentul unor furnizori. 14 . 1. apelând la aceeaşi metodologie ca în cazul cuantificării deprecierii din exploatare. mai scăzut în raport cu capacitatea proiectată (capacitatea de producţie efectiv utilizată este inferioară capacităţii de producţie proiectate) şi.

2.Deprecierea funcţională determinată de cheltuielile de exploatare excedentare) = Cost de înlocuire diminuat cu uzura fizică şi funcţională .1 Cost de reproducţie Cost de capital excedentar (Deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar) = Cost de înlocuire . Calulul costului de înlocuire. 3 Etapa nr. 2 Etapa nr.Uzura fizică = Cost de înlocuire diminuat cu uzura fizică .Deprecierea economică = Valoarea echipamentului (Cost de înlocuire diminuat cu toate formele de uzură) Etapa nr.Etapele evaluării activelor prin abordarea bazată pe costuri Abordarea bazată pe costuri implică parcurgerea a două etape: 1. Cuantificarea şi deducerea deprecierii. Etapizarea deducerii deprecierii: Succesiunea tradiţională a deducerii deprecierii în cazul evaluării prin costuri este următoarea: Etapa nr. 3 15 .

16 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful