P. 1
evaluare echip costuri

evaluare echip costuri

|Views: 278|Likes:
Published by irrinna033

More info:

Published by: irrinna033 on Nov 14, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/10/2014

pdf

text

original

I.

Evaluarea echipamentelor prin metodele bazate pe costuri

Orice proces de evaluare bazat pe costuri implică parcurgerea a două etape: 1. Determinarea costului necesitat de achiziţia unui activ similar (identic) activului evaluat dar, în stare nouă; 2. Identificarea şi scăderea gradului de uzură. 1. Categorii de costuri utilizate în evaluare: Abordarea evaluării prin costuri este o abordare comparativă. Procesul de evaluare bazat pe costuri implică o comparaţie între activul evaluat şi un activ similar (identic) dar, în stare nouă, care ar putea să-l înlocuiască. Este vorba de aşa numitul activ substitut. Activul substitut nu trebuie, neaparat, să fie un activ identic ci, să înlocuiască serviciul oferit de activul evaluat. Principiul substituţiei: La baza evaluării prin costuri stă principiul substituţiei. În cadrul abordării prin costuri, acest principiu presupune că un cumpărător prudent nu va plăti pentru un activ un preţ superior costului costului implicat de dobândirea unui activ substitut, cu o utilitate echivalentă. Categorii de costuri: În procesul de evaluare prin metodele bazate pe costuri, baza evaluării o poate reprezenta două categorii de costuri: - Costul de înlocuire, - Costul de reproducţie. Costul de reproducţie implică crearea unui activ identic activului evaluat. Costul de reproducţie reprezintă costul curent de fabricaţie (estimat pe baza preţurilor existente la data evaluării) al unui activ nou, identic activului evaluat, bineînţeles cu aceeaşi utilitate, dar şi cu acelaşi aspect, aceeaşi dimensiune, confecţionat cu aceleaşi sau, aproape, aceleaşi materiale, standarde de producţie, design şi calitate a forţei de muncă, ca şi în cazul activului evaluat.

1

el nu are nici o relevanţă în evaluare. Progresul tehnic determină. care are utilitatea(echivalentă) cea mai apropiată de cea a activului evaluat. nu sunt înlocuite de active identice. (1965) sublinia: Ipoteza că valoarea activului evaluat este determinată de costul curent implicat de construirea sau cumpărarea unui activ identic este nerealistă. El reprezintă costul necesar reconstituirii funcţionalităţii sau utilităţii activului respectiv dar. apelarea la costul de reproducţie ca bază de evaluare. Cost de reproducţie sau cost de înlocuire? Se consideră că costul de înlocuire este baza cea mai potrivită în vederea formării opinii asupra valorii. de-a lungul timpului. de tip modern. luat în considerare în evaluare. Activele. în concordanţă cu standardele curente. care ar putea înlocui serviciul oferit de activul evaluat. într-o formă sau înfăţişare care poate fi diferită de cea a activului evaluat. Dacă costul de reproducţie este superior costului de înlocuire. proiectate modern pentru a satisface nevoile actuale ale proprietarilor. cel mai convenabil. determină supraevaluarea activului respectiv. din punct de vedere economic (cu preţul cel mai scăzut). acelaşi aspect şi aceeaşi componenţă materială. în general. asemănător activului evaluat. 2 . Activul substitut. activul înlocuitor ar putea avea o utilitate mai mare în raport cu cea a activului evaluat. apelându-se la un design modern şi o forţă de muncă de înaltă calificare. Ele sunt înlocuite de active substanţial diferite. În acest caz. în general. Înlocuirea va presupune. o substituţie(ex. Activul substitut ar fi creat cu metode moderne. reducerea costurilor de producţie ale echipamentelor. În consecinţă. caracterizate prin aceeaşi dimensiune.Costul de înlocuire reprezintă costul curent de fabricaţie (cu preţurile existente la data evaluării) al unui activ nou. Profesorul Bonbright J. costul de înlocuire) şi nu o reproducere identică. ar trebui să fie tipul de activ..

costul de reproducţie poate fi calculat în anumite scopuri. De asemenea. cea datorată costurilor de capital excedentare. de cele mai multe ori. în vederea cuantificării unei anumite forme de depreciere funcţională. el este necesar.are un randament mai mare (avantajul creşterii productivităţii şi profitabilităţii). calculat prin luarea în considerare a unui indice corespunzător al inflaţiei. din punctul de vedere al parametrilor de exploatare. Această uzură trebuie identificată şi cuantificată.identificarea cheltuielilor efectuate.Un activ modern este mai atractiv. în trecut. prin urmare. Gradul de uzură ce caracterizează activul evaluat îi afectează utilitatea şi. . fiind inferior unui activ în stare nouă. Gradul de uzură: Costul de înlocuire este suma maximă pe care un cumpărător ar plăti-o pentru un echipament. are o anumită stare şi anumite însuşiri care se pot diferenţia de cele ale activului înlocuitor. . Deşi costul de înlocuire reprezintă un element fundamental în evaluarea prin costuri. El se caracterizează printr-o anumită durată de exploatare consumată.implică un cost de exploatare mai redus(avantajul costului de exploatare). Diferenţa între costul de reproducţie şi costul de înlocuire reprezintă costul de capital excedentar. deoarece oferă o serie de avantaje: . Activul evaluat. Valoarea activului existent = costul de înlocuire-uzura cuantificată 3 . Cu cât gradul de uzură va fi mai mare.are un preţ de achiziţie mai scăzut (avantajul costului de capital). Uzura (deprecierea) în evaluare poate fi privită ca o pierdere de valoare înregistrată de activul care trebuie evaluat. cu atât valoarea activului evaluat va fi mai mică în raport cu valoarea activului nou înlocuitor care oferă costul de înlocuire. el poate fi un activ mai performant. De exemplu. în raport cu activul în stare nouă luat ca bază de comparaţie.actualizarea lor la data evaluării. prin intermediul unui factor de actualizare. Activul care oferă costul de înlocuire este un activ în stare nouă. . Metoda indexării – metodă de calcul a costului de reproducţie Costul de reproducţie poate fi calculat şi ca un cost istoric actualizat care implică: . implică un anumit grad de uzură. în vederea achiziţiei sau construcţiei activului respectiv. valoarea. 2.

în termeni monetari.o durată de viaţă mai mare. cu atât valoarea va fi mai mică. Prima care trebuie luată în considerare este uzură (deprecierea) fizică.deprecierea funcţională. pe rând. expunerii la diverşi factori de mediu. Cu cât gradul de uzură este mai mare. Uzura (deprecierea) fizică După determinarea costului de înlocuire(de reproducţie) trebuie făcute deduceri pentru toate formele de depreciere.o productivitate mai mare etc. se impune identificarea şi cuantificarea în termeni monetari a fiecărui tip de uzură. şi deducerea. ca rezultat al deteriorării. Pierderea de valoare este determinată de diferenţa între starea şi însuşirile activului evaluat şi cele ale activului în stare nouă. ca urmare a consumării treptate a duratei sale de viaţă utile(trecerea timpului) sau. luat ca bază de comparaţie. . poate beneficia de mai multe avantaje în raport cu activul existent: .deprecierea economică. a acestora din costul de înlocuire.Cu cât costul de înlocuire este mai mare.un cost de achiziţie mai redus. Activul substituent. supunerii unor presiuni fizice etc. Uzura totală se determină prin însumarea celor trei tipuri de depreciere meţionate: Uzura totală=Uzura fizică+ Deprecierea funcţională+Deprecierea economică În procesul de evaluare. în funcţie de natura lor.uzura(deprecierea) fizică. În general ea este un rezultat al micşorării duratei sale de viaţă utile în timp(trecerea timpului). cu atât valoarea va fi mai mare. Definirea şi cauzele uzurii fizice Uzura fizică reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate(faţă de utilitatea iniţială) înregistrată de un activ pe măsura utilizării. . în stare nouă.cheltuieli de exploatare şi întreţinere mai mici. . . în mai multe categorii. determinând mai multe tipuri de uzură: . expunerii la factorii naturali de mediu sau la modificări ale mediului 4 . În procesul de calcul a deprecierii trebuie să se asigure o cuantificare. în raport cu activul nou. Aceste dezavantaje pot fi grupate. a tuturor dezavantajelor atribuite activului evaluat. . A.

evaluatorul.cuantificarea uzurii fizice în mod direct în unităţi monetare. de către evaluatorul de specialitate (evaluatorul tehnic de specialitate) asupra fiecărui activ în parte şi factorilor determinanţi ai uzurii. are o uzură fizică de 100%. 5 . metoda implică discuţii cu personalul de exploatare.observaţia. I. estimată procentual: .pregătirea profesională a operatorilor. . pentru aprecierea acelor aspecte care nu sunt vizibile(coroziunea internă. De asemenea. . defectelor interne rezultate din vibraţii şi frecări în exploatare. etc.un activ în stare nouă are uzura fizică de 0%. în vederea formării unei opinii în privinţa condiţiei fizice a unui echipament..cuantificarea uzurii fizice pe baza unor formule. . de întreţinere al activului. .înconjurător. adesea.condiţiile de mediu în care sunt exploatate activele(medii cu umiditate excesivă. . şi transformarea acestei opinii într-un procent.calitatea pieselor de schimb etc. dificilă. În condiţiile unei uzuri fizice avansate cheltuielile de întreţinere-reparaţii sunt foarte mari.respectarea programului de efectuare a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii . Procedura implică analiza echipamentelor în vederea evidenţierii aspectelor relevante pentru uzura fizică.Observaţia Metoda presupune o comparaţie între însuşirile activului evaluat şi însuşirile activului înlocuitor în stare nouă.regimul(gradul) de utilizare(numărul de schimburi). . . formarea unei opinii în privinţa acesteia.pregătirea personalului de întreţinere etc. trebuie să se bazeze pe comportamentul din trecut al unor echipamente similare Metodele utilizate în vederea cuantificării uzurii fizice a unui activ sunt următoarele: . evaluatorul trebuie să evite includerea în calcul a deprecierii economice sau funcţionale. Izolarea şi cuantificarea strictă a uzurii fizice este. Cuantificarea uzurii fizice În cazul în care se urmăreşte cuantificarea doar a uzurii fizice. precum şi altor factori asemănători. Uzura fizică este. medii cu temperaturi ridicate). Se consideră că mărimea uzurii fizice ar trebui să fie rezultatul unei analize aprofundate efectuate. Dintre factorii consideraţi răspunzători de uzura fizică a unui echipament pot fi amintiţi următorii: .un activ uzat în totalitate şi care nu mai are nici o valoare de casare. uneori.). Adesea. la faţa locului. .

Deprecierea calculată în acest mod este o depreciere liniară sau constantă.1 Gradul de uzură fizică poate fi calculat pe baza formulelor care exprimă gradul de utilizare al activului şi anume: utilizare efectivă în ore funcţionare /utilizare normată în ore funcţionare utilizare efectivă în ore funcţionare / utilizare totală estimată în ore funcţionare utilizare totală estimată = utilizare efectivă (ore) + utilizare rămasă estimată (ore) Exemplu: Durata normată de funcţionare a unui echipament este de 100.Regimul de utilizare a maşinilor reprezintă.000 ore de funcţionare şi se estimează că mai poate funcţiona încă 25.000 ore +25. 2. a imprimării acestui proces. Maşinile utilizate în medii abrazive. Opinia evaluatorului în privinţa uzurii fizice va fi exprimată sub forma unui procent care va fi dedus din costul de înlocuire ( sau din costul de reproducţie). se vor deteriora. Cuantificarea uzurii fizice pe baza unor formule Utilizărea unor formule în vederea determinării gradului de uzură fizică a fost impusă de necesitatea accelerării procesului de evaluare. din punct de vedere fizic. şi aşa mai departe. utilizate doar 8 ore pe zi. dacă echipamentul a înregistrat 100.000 ore/(100. un indicator bun în vederea aprecierii uzurii fizice.000 de ore. În asemenea condiţii. a unui anumit grad pragmatism. II.000 ore de funcţionare se ajunge la un grad de uzură de 60%.000 ore şi încă mai funcţionează. se vor deteriora mai repede decât cele identice dar. Acest lucru implică faptul că atunci când echipamentul atinge cele 100. La 60.000 ore se apreciază că înregistrează un grad de uzură fizică de 80%: Gradul de uzură fizică estimat = 100. cu praf sau murdărie. utilizate în medii curate. corozive. adică o uzură totală. Maşinile utilizate timp de 24 de ore pe zi.000 ore de funcţionare se atinge un grad de uzură de 100%. Durată de funcţionare efectivă este de 40. adesea.000 de ore. Maşinile care au fost supuse unui program corespunzător de reparaţii capitale se găsesc într-o stare fizică mai bună decât cele care necesită reparaţii capitale. De exemplu. Gradul de uzură fizică este de 40%. mai rapid decât maşinile identice. Contradicţia apare atunci când echipamentul atinge cele 100.000 ore)=80% 6 . se poate estima numărul de ore în care echipamentul mai poate funcţiona.

Dacă se presupune că un echipament are o durată de funcţionare efectivă de 75. b) durata de viaţă utilă rămasă.000 ore /(75. Gradul de uzură fizică estimat: 75. În funcţie de scopul evaluării pot fi utilizate diferite definiţii specifice evaluării pentru numărătorul şi numitorul din raportul vârstă/durată de viaţă.000 ore. în condiţii de exploatare similare.000 de ore şi în urma unei reparaţii capitale i s-a estimat o durată de utilizare rămasă de 50. 7 .reprezintă vârsta determinată de starea efectivă a activului la momentul evaluării.2 Gradul de uzură fizică calculat pe baza ratelor: vârstă/durată de viaţă Raportul între vârsta şi durata de viaţă a unui activ poate să fie utilizat. mai mică. Vârsta efectivă(reală) a unui activ . Numărătorul poate să fie reprezentat de: Vârsta cronologică a unui activ . chiar. Durata de viaţă economică. Durata de viaţă utilă normală(DVUN) este numărul de ani în care se aşteaptă ca un activ în stare nouă să fie exploatat în întreprindere până la momentul scoaterii lui din funcţiune. mai mică. semnificativ. Vârsta efectivă este. în vederea cuantificării uzurii fizice. de asemenea. în raport cu vârsta sa cronologică.000 ore + 50. Stabilirea duratei de viaţă utile normale se face prin analiza datelor statistice privind perioadele de-a lungul cărora au fost exploatate active similare. Durata de viaţă fizică. în mod normal. mai adecvată ca numărător în raportul vârstă/durată de viaţă decât vârsta cronologică La numitor pot fi utilizate mai multe categorii de durate de viaţă: Durata de viaţă utilă. În vederea estimării vârstei efective a unui activ se ia în considerare efectul reparaţiilor capitale şi întreţinerii asupra stării efective a acestuia. deseori.000 ore)=60% 2. 1. vârsta sa efectivă va fi. Durata de viaţă utilă poate fi de două categorii: a) durata de viaţă utilă normală.reprezintă numărul de ani care au trecut din momentul construirii sau punerii iniţiale în funcţiune a activului. Ea se deosebeşte de durata de viaţă economică (durata de timp în care un activ poate fi utilizat în mod rentabil) determinată pe baza unui calcul teoretic. Dacă un activ a fost întreţinut în mod corespunzător şi a parcurs programul de reparaţii capitale stabilit.

Şi aceasta ca urmare a faptului că în stabilirea duratei de viaţă utilă a unui activ este mai corect să se ia în considerare starea efectivă a activului şi posibilitatea sa de utilizare în continuare în activitatea respectivă. acesta rezistând din punct de vedere fizic. Durata de viaţă economică a) durata de viaţă economică totală. Totuşi. de asemenea. de două categorii: a) Durata de viaţă fizică totală. fără a fi luată în considerare posibilitatea retragerii din funcţiune mai devreme. din cauza deprecierii funcţionale sau economice. 3. la data expirării duratei sale de viaţă economică. până la momentul deteriorării şi scoaterii lui din funcţiune. durata de viaţă utilă rămasă are la bază datele statistice referitoare la duratele de exploatare a activelor similare. strict. cu o anumită vârstă efectivă. În acest caz. strict. Durata de viaţă utilă rămasă (DVUR) reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ. b) durata de viaţă economică rămasă 8 . nefiind corectă în orice situaţie. se consideră că această modalitate de calcul a duratei de viaţă utile rămase reprezintă o simplificare. din cauze fizice. în stare nouă. Durata de viaţă fizică poate fi. b) Durata de viaţă fizică rămasă. va mai putea fi exploatat. teoretică. Durata de viaţă utilă rămasă poate fi aproximată prin deducerea vârstei efective (Vef. din cauze fizice. din cauza deprecierii funcţionale sau economice. Se consideră că este mai corect ca durata de viaţă utilă rămasă să fie rezultatul unor estimări. va putea fi exploatat. deoarece proprietarul poate opta să nu retragă activul din funcţiune. fără a fi luată în considerare posibilitatea retragerii din funcţiune mai devreme. până la momentul deteriorării şi scoaterii lui din funcţiune.) a activului din durata sa de viaţă utilă normală: DVUR= DVUN-Vef. 2. acesta rezistând din punct de vedere fizic. până la momentul retragerii lui din funcţiune. Durata de viaţă fizică rămasă reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ cu o anumită vârstă efectivă. în condiţii de exploatare similare. Durata de viaţă fizică totală reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ. va mai fi exploatat.Durata de viaţă utilă normală a unui activ poate fi mai mare decât durata lui de viaţă economică.

Sau. gradul de uzură fizică va fi de 40%. înlocuirea lui. În aceste condiţii gradul de uzură fizică poate fi calculat cu ajutorul formulei: 9 . şi vârsta efectivă în locul vârstei cronologice. gradul de uzură fizică devine: Grad de uzură fizică=vârsta efectivă (Vef) /[vârsta efectivă(Vef) fizică rămasă(DVFR)] + durata de viaţă În vederea evaluării se utilizează. cu un activ similar în stare nouă. în mod frecvent. dacă un activ are o vârstă efectivă de 8 ani şi o durată de viaţă fizică de 20 de ani.Durata de viaţă economică totală (DVE) reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cătora se apreciază că un activ în stare nouă va putea fi utilizat în mod rentabil. Durata de viaţă economică este influenţată de deprecierea funcţională şi economică a activului evaluat. prin deducerea vârstei efective a activului din durata sa de viaţă economică: DVER= DVE-Vef Totuşi se consideră că acest mod de calcul implică o importantă simplificare. Ea poate fi aproximată. fiind mult mai corect ca durata de viaţă eonomică rămasă să fie stabilită pe baza unor estimări. dacă se dezvoltă formula de mai sus. durata de viaţă utilă normală în locul duratei de viaţă fizică. în mod rentabil. gradul de uzură fizică poate fi calculat cu ajutorul următoarelor formule: Grad de uzură fizică=vârstă cronologică (Vcron)/durată de viaţă fizică(DVF) Grad de uzură fizică =vârstă efectivă (Vef)/durată de viaţă fizică(DVF) De exemplu. Din punct de vedere strict conceptual. Durata de viaţă economică totală reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora un activ în stare nouă poate fi utilizat până la momentul în care s-ar impune. Factorii deprecierii economice sau funcţionale pot limita durata de viaţă economică a unui activ. De obicei: DVE<DVUN DVE< DVF Durata de viaţă economică rămasă (DVER) reprezintă reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ cu o aumită vârstă efectivă va putea fi utilizat. uneori. în activitatea în care a fost alocat iniţial. mai eficient însă. care poate oferi un serviciu echivalent. din motive de eficienţă. în activitatea în care a fost alocat iniţial.

. Din acest punct de vedere. obţinută în urma remedierii. dar evaluatorul trebuie să fie conştient de acest lucru. Cuantificarea unei mărimi mai mari decât uzura fizică este adesea de dorit. recuperabilă: .repararea unei maşini unelte. atunci se poate apela la metoda cuantificării uzurii fizice pe baza sumelor necesare a fi investite în vederea înlăturării deficienţei sau înlocuirii componentelor. Tehnica vârstă/durată de viaţă este mai utilă în vederea evaluării uzurii în cazul activelor cu o durată de viaţă consumată redusă ( aproape noi) sau a celor situate la mijlocul duratei lor de viaţă. 10 .înlocuirea unui motor. este superioară costului implicat de aceasta. creşterea de valoare şi utilitate. Metoda cuantificării directe în unităţi monetare se utilizează numai în vederea evaluării uzurii fizice recuperabile. remedierea deficienţei nu este fezabilă. În situaţia în care sunt necesare cheltuieli mai mari în vederea soluţionării unei deficienţe fizice. în general. sau dacă se constată că o anumită componentă a activului evaluat are o durată de viaţă fizică rămasă scurtă fiind posibilă înlocuirea lui.Grad de uzură fizică= vârstă efectivă (Vef)/durată de viaţă utilă normală(DVUN) sau: Grad de uzură fizică= vârstă efectivă (Vef)/ [vârstă efectivă(Vef)+ durată de viaţă utilă rămasă(DVUR) Este esenţial ca evaluatorul să înţeleagă că unele din definiţiile prezentate mai sus (în special pentru numitor). din punct de vedere economic. Uzura sau deprecierea este recuperabilă atunci când.uzură fizică nerecuperabilă. III. remedierea sa este fezabilă. din punct de vedere economic. Metoda cuantificării directe în unităţi monetare Metoda se referă la măsurarea uzurii fizice în unităţi monetare. adică creşterea de valoare (şi utilitate) rezultată în urma remedierii. Uzura sau deprecierea fizică este nerecuperabilă în situaţia în care. Exemple de uzură fizică. din punct de vedere economic. dacă sunt substituite în ecuaţia vârstă/durată de viaţă vor cuantifica mai mult decât uzura fizică. din punct de vedere economic). De aici şi denumirea de uzură fizică recuperabilă. repararea sau înlocuirea lor este fezabilă (ele pot fi recuperate. Metoda cuantificării uzurii fizice direct în unităţi monetare este aplicabilă în cazul în care anumite componente ale activului s-au deteriorat dar. fiind inferioară costului implicat de aceasta. există două categorii de uzură fizică: .uzură fizică recuperabilă. .

11 . În aceste condiţii.deprecierea tehnologică: pierderea de valoare determinată de diferenţa dintre designul şi materialele de construcţie pe baza căruia sunt realizate activul nou şi cele aferente activului evaluat. Deprecierea funcţională reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate determinată de diferenţa între însuşirile activului evaluat şi cele ale activului substituent. Există mai multe forme de depreciere fucţională. evaluatorul trebuie să identifice. în stare nouă. . să separe şi să cuantifice atât uzura recuperabilă cât şi pe cea nerecuperabilă. Un echipament este considerat depreciat funcţional în cazul în care funcţiile acestuia pot fi îndeplinite mai eficient de alte active asemănătoare.raportul utilizare efectivă/utilizare totală estimată. unde: . Uzura fizică nerecuperabilă se cuantifică prin metodele cunoscute: . . activul evaluat este analizat din două puncte de vedere: al uzurii fizice recuperabile şi nerecuperabile. Ea rezultă în urma comparării activului evaluat cu un activ mai eficient sau cu unul mai ieftin realizat pe baza noilor tehnologii. Uneori evaluatorii fac distincţia între deprecierea funcţională şi deprecierea tehnologică.În cazul în care se doreşte calculul gradului de uzură fizică a unui activ. . Uzura fizică totală=uzura fizică recuperabilă + uzura fizică nerecuperabilă Uzura fizică recuperabilă se exprimă direct în unităţi monetare. construit cu o tehnologie modernă.deprecierea funcţională: pierderea de valoare determinată de diferenţa dintre productivitatea activului nou şi cea a activului evaluat . Cuantificarea deprecierii funcţionale reprezintă următoarea etapă care trebuie parcursă în evaluarea bazată pe costuri.deprecierea funcţională determinată de costurile de exploatare excedentare.deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar.raportul vârstă/durată de viaţă. dintre care menţionăm: . B. Deprecierea funcţională După cuantificarea deprecierii fizice un alt tip de depreciere care trebuie evaluată de către evaluator este deprecierea funcţională. .metoda observaţiei.

implicit. Estimarea deprecierii din exploatare presupune parcurgerea următoarelor etape: 1. metodelor de producţie. Determinarea costului de exploatare pe unitate de produs. 2. energie şi utilităţi pentru activitatea de exploatare. creşterea eficienţei lor. .. 3.cheltuielile cu forţa de muncă antrenată în exploatarea activului. Determinarea diferenţei între cele două costuri de exploatare unitare.Deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar: Această formă de depreciere apare în cazul în care costul de înlocuire al unui echipament este inferior costului de reproducţie. 12 . îmbunătăţirilor şi modificărilor care se produc în design. Această formă de depreciere apare în cazul în care activul evaluat generează costuri de exploatare superioare activului înlocuitor. se plăteşte mai puţin. în cazul activului evaluat. Diferenţa între costul de reproducţie şi costul de înlocuire reprezintă costul de capital excedentar. Acest lucru înseamnă că în vederea achiziţionării unui activ înlocuitor. Elementele de costuri care ar trebui analizate în vederea evidenţierii deprecierii din exploatare sunt: . în stare nouă. în stare nouă. Procurarea informaţiei cost de exploatare pe unitate de produs în cazul activului modern înlocuitor. materialele de construcţie. Din acest motiv ea mai poartă numele de depreciere din exploatare. Cuantificarea deprecierii din exploatare implică o comparaţie între costurile de exploatare ale activului evaluat şi cele ale activului care reprezintă baza de comparaţie(care oferă costul de înlocuire).cheltuielile implicate de materialele şi forţa de muncă implicată în activitatea de întreţinere etc. şi micşorarea costurilor implicate de exploatarea acestora(costuri de exploatare mai mici) şi. Un cost de înlocuire inferior costului de reproducţie se datorează progresului tehnic din ramura producătoare a echipamentului respectiv. Aplicarea noilor tehnologii determină nu numai ieftinirea activelor(un cost de achiziţie mai mic) ci. . cu utilitatea cea mai apropiată utilităţii activului evaluat. Deprecierea funcţională determinată de costurile de exploatare excedentare: Al doilea tip de depreciere funcţională este cauzat de costurile de exploatare excedentare. Substituţia implică un cost mai scăzut în raport cu reproducerea identică.cheltuielile generate de consumurile de materii prime. dimensiune etc.

majorarea costurilor cu materii prime(fără a fi compensate prin creşterea preţului produselor). în cost de exploatare excedentar anual. Diminuarea costului de exploatare excedentar anual cu economiile fiscale generate de activul evaluat în raport cu activul nou înlocuitor. . Rata de actualizare se situează. de obicei. .majorarea costurilor cu forţa de muncă(fără a fi compensate prin creşterea preţului produselor). prin intermediul unei rate de actualizare care să reflecte riscul costurilor respective. Avantajul economiilor fiscale diminuează costurile de exploatare excedentare anuale estimate şi. diminuate cu economiile fiscale calculate. implicit.reducerea cererii pentru produsele finite.politici de mediu sau alte măsuri legislative. pe baza următoarei relaţii: Cost de exploatare excedentar anual = cost de exploatare excedentar pe de produs * producţia anuală proiectată a fi obţinută cu activul evaluat Costul de exploatare excedentar anual are un caracter estimat. . Activul evaluat va continua să genereze costuri de exploatare excedentare până la momentul la care el va fi înlocuit cu altul nou (atinge uzura totală sau înainte de acest moment). estimat că va fi generat de activul evaluat în urma exploatării lui viitoare în activitate. Transformarea diferenţei dintre costurile de exploatare unitare. la nivelul costului mediu ponderat al capitalului întreprinderii sau. 7. ca urmare a surplusului de costuri de exploatare (costuri de exploatare mai mari înseamnă impozite mai mici). Deprecierea economică(denumită uneori şi depreciere externă) reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate.4. 13 . nivelul deprecierii de exploatare. cauzată de factori externi : . . Actualizarea costurilor de exploatare excedentare anuale. poate înregistra chiar un nivel mai redus datorită faptului că riscul neînregistrării excedentului de costuri este mai mic decât riscul nerealizării cash-flow-ului net al întreprinderii. unitate 5. Deprecierea din exploatare este definită ca fiind valoarea actualizată a costurilor de exploatare excedentare anuale estimate. C. Deprecierea economică Ultima etapă în implementarea abordării evaluării prin costuri o reprezintă estimarea deprecierii economice. 6. Estimarea duratei de viaţă utilă rămasă a activului evaluat(durata de timp de-a lungul căreia se vor înregistra costurile de exploatare excedentare).creşterea concurenţei.

Pierderea de valoare determinată de inutilitate poate fi cuantificată prin câteva metode. Deprecierea economică este determinată de cauze externe care afectează întreaga afacere(toate activele corporale şi necorporale) mai degrabă decât unele active individuale sau. alţi factori similari. Deprecierea economică determinată de costurile de exploatare excedentare se determină ca o valoare actualizată a surplusului de costuri generat în condiţiile acţiunii factorilor externi nefavorabili. pe de altă parte. în menţinerea acestei stări o perioadă de timp semnificativă. mai scăzut în raport cu capacitatea proiectată (capacitatea de producţie efectiv utilizată este inferioară capacităţii de producţie proiectate) şi. pe de o parte. Costurile de exploatare excedentare cauzate de factori externi pot fi cuantificate şi transformate într-o penalitate pentru depreciere economică. semnificativ. Una dintre acestea implică efectuarea diferenţei între investiţia de capital aferentă capacităţii de exploatare proiectate şi. adeseori.- inflaţia sau rate majorate ale dobânzii. Inutilitatea formă de manifestare a deprecierii economice : Valoarea activului va fi penalizată în cazul în care acesta este deficitar din punctul de vedere al utilităţii în exploatare. în comparaţie cu situaţia absenţei lor. Din acest motiv. 14 . mai mică. deprecierea economică este. apelând la aceeaşi metodologie ca în cazul cuantificării deprecierii din exploatare. şi veniturile estimate în condiţiile acţiunii acestor factori. Inutilitatea activului se reflectă în gradul redus de utilizare al acestuia. 2. care poate fi privită ca o penalitate pentru inutilitatea acestuia. determină o pierdere de valoare pentru activul analizat. investiţia de capital. cuantificată la nivelul întregii afaceri. falimentul unor furnizori. grupuri izolate de active. De exemplu: creşterea costurilor cu materii prime determinate de anumite restricţii sau crize de materii prime. 1. Dificultatea în cuantificarea întregului efect al deprecierii economice reprezintă unul din punctele slabe ale abordării prin cost. Aceasta implică o comparaţie între veniturile care ar fi fost generate în situaţia în care nu ar fi acţionat factorii generatori de uzură economică. Există totuşi aumite forme de depreciere economică care pot fi cuantificate în cadrul abordării pri costuri. Factorii externi nefavorabili pot determina creşterea costurilor generate de exploatarea unui echipament. prin abordarea bazată pe fluxuri. aferentă nivelului actual de exploatare al echipamentului (capacităţii efectiv utilizate). Factorii care generează inutilitatea. majorarea taxelor vamale etc. O altă formă de manifestare a deprecierii economice o reprezintă creşterea costurilor de exploatare ca urmare a acţiunii unor factori externi.

Deprecierea economică = Valoarea echipamentului (Cost de înlocuire diminuat cu toate formele de uzură) Etapa nr.Uzura fizică = Cost de înlocuire diminuat cu uzura fizică . Calulul costului de înlocuire.Deprecierea funcţională determinată de cheltuielile de exploatare excedentare) = Cost de înlocuire diminuat cu uzura fizică şi funcţională . Cuantificarea şi deducerea deprecierii.Etapele evaluării activelor prin abordarea bazată pe costuri Abordarea bazată pe costuri implică parcurgerea a două etape: 1. Etapizarea deducerii deprecierii: Succesiunea tradiţională a deducerii deprecierii în cazul evaluării prin costuri este următoarea: Etapa nr. 2. 3 Etapa nr. 2 Etapa nr. 3 15 .1 Cost de reproducţie Cost de capital excedentar (Deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar) = Cost de înlocuire .

16 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->