I.

Evaluarea echipamentelor prin metodele bazate pe costuri

Orice proces de evaluare bazat pe costuri implică parcurgerea a două etape: 1. Determinarea costului necesitat de achiziţia unui activ similar (identic) activului evaluat dar, în stare nouă; 2. Identificarea şi scăderea gradului de uzură. 1. Categorii de costuri utilizate în evaluare: Abordarea evaluării prin costuri este o abordare comparativă. Procesul de evaluare bazat pe costuri implică o comparaţie între activul evaluat şi un activ similar (identic) dar, în stare nouă, care ar putea să-l înlocuiască. Este vorba de aşa numitul activ substitut. Activul substitut nu trebuie, neaparat, să fie un activ identic ci, să înlocuiască serviciul oferit de activul evaluat. Principiul substituţiei: La baza evaluării prin costuri stă principiul substituţiei. În cadrul abordării prin costuri, acest principiu presupune că un cumpărător prudent nu va plăti pentru un activ un preţ superior costului costului implicat de dobândirea unui activ substitut, cu o utilitate echivalentă. Categorii de costuri: În procesul de evaluare prin metodele bazate pe costuri, baza evaluării o poate reprezenta două categorii de costuri: - Costul de înlocuire, - Costul de reproducţie. Costul de reproducţie implică crearea unui activ identic activului evaluat. Costul de reproducţie reprezintă costul curent de fabricaţie (estimat pe baza preţurilor existente la data evaluării) al unui activ nou, identic activului evaluat, bineînţeles cu aceeaşi utilitate, dar şi cu acelaşi aspect, aceeaşi dimensiune, confecţionat cu aceleaşi sau, aproape, aceleaşi materiale, standarde de producţie, design şi calitate a forţei de muncă, ca şi în cazul activului evaluat.

1

costul de înlocuire) şi nu o reproducere identică. Activul substitut ar fi creat cu metode moderne. Cost de reproducţie sau cost de înlocuire? Se consideră că costul de înlocuire este baza cea mai potrivită în vederea formării opinii asupra valorii. el nu are nici o relevanţă în evaluare. Profesorul Bonbright J. determină supraevaluarea activului respectiv. o substituţie(ex. proiectate modern pentru a satisface nevoile actuale ale proprietarilor. asemănător activului evaluat. activul înlocuitor ar putea avea o utilitate mai mare în raport cu cea a activului evaluat. de-a lungul timpului. În consecinţă. În acest caz.Costul de înlocuire reprezintă costul curent de fabricaţie (cu preţurile existente la data evaluării) al unui activ nou. Activele.. care ar putea înlocui serviciul oferit de activul evaluat. Progresul tehnic determină. în concordanţă cu standardele curente. reducerea costurilor de producţie ale echipamentelor. apelarea la costul de reproducţie ca bază de evaluare. ar trebui să fie tipul de activ. Dacă costul de reproducţie este superior costului de înlocuire. în general. din punct de vedere economic (cu preţul cel mai scăzut). apelându-se la un design modern şi o forţă de muncă de înaltă calificare. luat în considerare în evaluare. care are utilitatea(echivalentă) cea mai apropiată de cea a activului evaluat. (1965) sublinia: Ipoteza că valoarea activului evaluat este determinată de costul curent implicat de construirea sau cumpărarea unui activ identic este nerealistă. caracterizate prin aceeaşi dimensiune. Înlocuirea va presupune. Ele sunt înlocuite de active substanţial diferite. de tip modern. El reprezintă costul necesar reconstituirii funcţionalităţii sau utilităţii activului respectiv dar. nu sunt înlocuite de active identice. în general. cel mai convenabil. într-o formă sau înfăţişare care poate fi diferită de cea a activului evaluat. 2 . acelaşi aspect şi aceeaşi componenţă materială. Activul substitut.

. Valoarea activului existent = costul de înlocuire-uzura cuantificată 3 . are o anumită stare şi anumite însuşiri care se pot diferenţia de cele ale activului înlocuitor. calculat prin luarea în considerare a unui indice corespunzător al inflaţiei.are un preţ de achiziţie mai scăzut (avantajul costului de capital). costul de reproducţie poate fi calculat în anumite scopuri. în vederea achiziţiei sau construcţiei activului respectiv. prin intermediul unui factor de actualizare. de cele mai multe ori. valoarea. .implică un cost de exploatare mai redus(avantajul costului de exploatare). Metoda indexării – metodă de calcul a costului de reproducţie Costul de reproducţie poate fi calculat şi ca un cost istoric actualizat care implică: . fiind inferior unui activ în stare nouă. prin urmare. . Deşi costul de înlocuire reprezintă un element fundamental în evaluarea prin costuri. El se caracterizează printr-o anumită durată de exploatare consumată. în raport cu activul în stare nouă luat ca bază de comparaţie. implică un anumit grad de uzură. deoarece oferă o serie de avantaje: . cu atât valoarea activului evaluat va fi mai mică în raport cu valoarea activului nou înlocuitor care oferă costul de înlocuire. De exemplu. Uzura (deprecierea) în evaluare poate fi privită ca o pierdere de valoare înregistrată de activul care trebuie evaluat. Gradul de uzură ce caracterizează activul evaluat îi afectează utilitatea şi. din punctul de vedere al parametrilor de exploatare. cea datorată costurilor de capital excedentare. Gradul de uzură: Costul de înlocuire este suma maximă pe care un cumpărător ar plăti-o pentru un echipament. Diferenţa între costul de reproducţie şi costul de înlocuire reprezintă costul de capital excedentar. în trecut. Cu cât gradul de uzură va fi mai mare.actualizarea lor la data evaluării. De asemenea. el poate fi un activ mai performant.identificarea cheltuielilor efectuate. Activul care oferă costul de înlocuire este un activ în stare nouă. Această uzură trebuie identificată şi cuantificată. el este necesar.are un randament mai mare (avantajul creşterii productivităţii şi profitabilităţii). Activul evaluat.Un activ modern este mai atractiv. în vederea cuantificării unei anumite forme de depreciere funcţională. 2.

În general ea este un rezultat al micşorării duratei sale de viaţă utile în timp(trecerea timpului). cu atât valoarea va fi mai mică. Cu cât gradul de uzură este mai mare. expunerii la diverşi factori de mediu.deprecierea economică. luat ca bază de comparaţie.cheltuieli de exploatare şi întreţinere mai mici. Uzura (deprecierea) fizică După determinarea costului de înlocuire(de reproducţie) trebuie făcute deduceri pentru toate formele de depreciere. supunerii unor presiuni fizice etc. ca urmare a consumării treptate a duratei sale de viaţă utile(trecerea timpului) sau. . în stare nouă. Pierderea de valoare este determinată de diferenţa între starea şi însuşirile activului evaluat şi cele ale activului în stare nouă. Activul substituent.deprecierea funcţională. expunerii la factorii naturali de mediu sau la modificări ale mediului 4 . a acestora din costul de înlocuire.Cu cât costul de înlocuire este mai mare. . cu atât valoarea va fi mai mare. . în termeni monetari. A. Prima care trebuie luată în considerare este uzură (deprecierea) fizică.o productivitate mai mare etc. pe rând. . poate beneficia de mai multe avantaje în raport cu activul existent: . Aceste dezavantaje pot fi grupate. în mai multe categorii. . în raport cu activul nou. în funcţie de natura lor. În procesul de calcul a deprecierii trebuie să se asigure o cuantificare. Definirea şi cauzele uzurii fizice Uzura fizică reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate(faţă de utilitatea iniţială) înregistrată de un activ pe măsura utilizării. determinând mai multe tipuri de uzură: .uzura(deprecierea) fizică. a tuturor dezavantajelor atribuite activului evaluat. Uzura totală se determină prin însumarea celor trei tipuri de depreciere meţionate: Uzura totală=Uzura fizică+ Deprecierea funcţională+Deprecierea economică În procesul de evaluare. se impune identificarea şi cuantificarea în termeni monetari a fiecărui tip de uzură.un cost de achiziţie mai redus.o durată de viaţă mai mare. ca rezultat al deteriorării. şi deducerea.

de către evaluatorul de specialitate (evaluatorul tehnic de specialitate) asupra fiecărui activ în parte şi factorilor determinanţi ai uzurii. formarea unei opinii în privinţa acesteia. estimată procentual: . În condiţiile unei uzuri fizice avansate cheltuielile de întreţinere-reparaţii sunt foarte mari. şi transformarea acestei opinii într-un procent. evaluatorul trebuie să evite includerea în calcul a deprecierii economice sau funcţionale. Dintre factorii consideraţi răspunzători de uzura fizică a unui echipament pot fi amintiţi următorii: . în vederea formării unei opinii în privinţa condiţiei fizice a unui echipament. 5 . la faţa locului. medii cu temperaturi ridicate). are o uzură fizică de 100%.cuantificarea uzurii fizice în mod direct în unităţi monetare.pregătirea profesională a operatorilor. .observaţia.respectarea programului de efectuare a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii . etc. pentru aprecierea acelor aspecte care nu sunt vizibile(coroziunea internă. Uzura fizică este.un activ în stare nouă are uzura fizică de 0%. precum şi altor factori asemănători. . de întreţinere al activului.regimul(gradul) de utilizare(numărul de schimburi). trebuie să se bazeze pe comportamentul din trecut al unor echipamente similare Metodele utilizate în vederea cuantificării uzurii fizice a unui activ sunt următoarele: . .calitatea pieselor de schimb etc. Cuantificarea uzurii fizice În cazul în care se urmăreşte cuantificarea doar a uzurii fizice. . adesea. uneori.pregătirea personalului de întreţinere etc. .Observaţia Metoda presupune o comparaţie între însuşirile activului evaluat şi însuşirile activului înlocuitor în stare nouă. Adesea. defectelor interne rezultate din vibraţii şi frecări în exploatare. .condiţiile de mediu în care sunt exploatate activele(medii cu umiditate excesivă.înconjurător. dificilă. evaluatorul. De asemenea.).. Se consideră că mărimea uzurii fizice ar trebui să fie rezultatul unei analize aprofundate efectuate.cuantificarea uzurii fizice pe baza unor formule. metoda implică discuţii cu personalul de exploatare.un activ uzat în totalitate şi care nu mai are nici o valoare de casare. I. . Izolarea şi cuantificarea strictă a uzurii fizice este. . Procedura implică analiza echipamentelor în vederea evidenţierii aspectelor relevante pentru uzura fizică.

a unui anumit grad pragmatism. utilizate în medii curate. Maşinile utilizate timp de 24 de ore pe zi. Cuantificarea uzurii fizice pe baza unor formule Utilizărea unor formule în vederea determinării gradului de uzură fizică a fost impusă de necesitatea accelerării procesului de evaluare.000 ore de funcţionare se ajunge la un grad de uzură de 60%. Maşinile care au fost supuse unui program corespunzător de reparaţii capitale se găsesc într-o stare fizică mai bună decât cele care necesită reparaţii capitale.000 ore)=80% 6 .1 Gradul de uzură fizică poate fi calculat pe baza formulelor care exprimă gradul de utilizare al activului şi anume: utilizare efectivă în ore funcţionare /utilizare normată în ore funcţionare utilizare efectivă în ore funcţionare / utilizare totală estimată în ore funcţionare utilizare totală estimată = utilizare efectivă (ore) + utilizare rămasă estimată (ore) Exemplu: Durata normată de funcţionare a unui echipament este de 100. Acest lucru implică faptul că atunci când echipamentul atinge cele 100. II. dacă echipamentul a înregistrat 100. un indicator bun în vederea aprecierii uzurii fizice.000 ore de funcţionare se atinge un grad de uzură de 100%. Gradul de uzură fizică este de 40%.000 ore şi încă mai funcţionează. De exemplu. a imprimării acestui proces. şi aşa mai departe.000 de ore. Maşinile utilizate în medii abrazive. În asemenea condiţii. adesea. se poate estima numărul de ore în care echipamentul mai poate funcţiona. adică o uzură totală.Regimul de utilizare a maşinilor reprezintă. utilizate doar 8 ore pe zi. Contradicţia apare atunci când echipamentul atinge cele 100. corozive.000 ore se apreciază că înregistrează un grad de uzură fizică de 80%: Gradul de uzură fizică estimat = 100.000 ore +25. din punct de vedere fizic. Opinia evaluatorului în privinţa uzurii fizice va fi exprimată sub forma unui procent care va fi dedus din costul de înlocuire ( sau din costul de reproducţie). se vor deteriora. mai rapid decât maşinile identice. Durată de funcţionare efectivă este de 40.000 ore de funcţionare şi se estimează că mai poate funcţiona încă 25. 2. Deprecierea calculată în acest mod este o depreciere liniară sau constantă. La 60.000 ore/(100. se vor deteriora mai repede decât cele identice dar. cu praf sau murdărie.000 de ore.

În vederea estimării vârstei efective a unui activ se ia în considerare efectul reparaţiilor capitale şi întreţinerii asupra stării efective a acestuia. Gradul de uzură fizică estimat: 75.reprezintă numărul de ani care au trecut din momentul construirii sau punerii iniţiale în funcţiune a activului. Vârsta efectivă este.2 Gradul de uzură fizică calculat pe baza ratelor: vârstă/durată de viaţă Raportul între vârsta şi durata de viaţă a unui activ poate să fie utilizat. Ea se deosebeşte de durata de viaţă economică (durata de timp în care un activ poate fi utilizat în mod rentabil) determinată pe baza unui calcul teoretic. mai mică. de asemenea. b) durata de viaţă utilă rămasă. Vârsta efectivă(reală) a unui activ .000 ore /(75.000 ore + 50. Stabilirea duratei de viaţă utile normale se face prin analiza datelor statistice privind perioadele de-a lungul cărora au fost exploatate active similare. în mod normal.000 ore.000 de ore şi în urma unei reparaţii capitale i s-a estimat o durată de utilizare rămasă de 50. Durata de viaţă economică. Numărătorul poate să fie reprezentat de: Vârsta cronologică a unui activ . semnificativ. 1. Durata de viaţă fizică. vârsta sa efectivă va fi. chiar. În funcţie de scopul evaluării pot fi utilizate diferite definiţii specifice evaluării pentru numărătorul şi numitorul din raportul vârstă/durată de viaţă. Dacă un activ a fost întreţinut în mod corespunzător şi a parcurs programul de reparaţii capitale stabilit. mai adecvată ca numărător în raportul vârstă/durată de viaţă decât vârsta cronologică La numitor pot fi utilizate mai multe categorii de durate de viaţă: Durata de viaţă utilă. în raport cu vârsta sa cronologică.Dacă se presupune că un echipament are o durată de funcţionare efectivă de 75. în vederea cuantificării uzurii fizice. mai mică. deseori. Durata de viaţă utilă poate fi de două categorii: a) durata de viaţă utilă normală. Durata de viaţă utilă normală(DVUN) este numărul de ani în care se aşteaptă ca un activ în stare nouă să fie exploatat în întreprindere până la momentul scoaterii lui din funcţiune. în condiţii de exploatare similare.000 ore)=60% 2.reprezintă vârsta determinată de starea efectivă a activului la momentul evaluării. 7 .

Totuşi. acesta rezistând din punct de vedere fizic. în condiţii de exploatare similare. din cauza deprecierii funcţionale sau economice. până la momentul retragerii lui din funcţiune. strict. până la momentul deteriorării şi scoaterii lui din funcţiune. din cauze fizice. Durata de viaţă fizică totală reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ. Durata de viaţă fizică poate fi. În acest caz.) a activului din durata sa de viaţă utilă normală: DVUR= DVUN-Vef. Şi aceasta ca urmare a faptului că în stabilirea duratei de viaţă utilă a unui activ este mai corect să se ia în considerare starea efectivă a activului şi posibilitatea sa de utilizare în continuare în activitatea respectivă. acesta rezistând din punct de vedere fizic. se consideră că această modalitate de calcul a duratei de viaţă utile rămase reprezintă o simplificare. va mai putea fi exploatat. fără a fi luată în considerare posibilitatea retragerii din funcţiune mai devreme. până la momentul deteriorării şi scoaterii lui din funcţiune. Durata de viaţă economică a) durata de viaţă economică totală. cu o anumită vârstă efectivă. de două categorii: a) Durata de viaţă fizică totală. în stare nouă. din cauze fizice. Durata de viaţă utilă rămasă (DVUR) reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ. strict. 2. din cauza deprecierii funcţionale sau economice. Durata de viaţă utilă rămasă poate fi aproximată prin deducerea vârstei efective (Vef. va putea fi exploatat. durata de viaţă utilă rămasă are la bază datele statistice referitoare la duratele de exploatare a activelor similare. b) durata de viaţă economică rămasă 8 . fără a fi luată în considerare posibilitatea retragerii din funcţiune mai devreme. 3. va mai fi exploatat. Durata de viaţă fizică rămasă reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ cu o anumită vârstă efectivă. deoarece proprietarul poate opta să nu retragă activul din funcţiune.Durata de viaţă utilă normală a unui activ poate fi mai mare decât durata lui de viaţă economică. de asemenea. nefiind corectă în orice situaţie. b) Durata de viaţă fizică rămasă. la data expirării duratei sale de viaţă economică. Se consideră că este mai corect ca durata de viaţă utilă rămasă să fie rezultatul unor estimări. teoretică.

în mod frecvent. înlocuirea lui. prin deducerea vârstei efective a activului din durata sa de viaţă economică: DVER= DVE-Vef Totuşi se consideră că acest mod de calcul implică o importantă simplificare. De obicei: DVE<DVUN DVE< DVF Durata de viaţă economică rămasă (DVER) reprezintă reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ cu o aumită vârstă efectivă va putea fi utilizat. şi vârsta efectivă în locul vârstei cronologice. În aceste condiţii gradul de uzură fizică poate fi calculat cu ajutorul formulei: 9 . cu un activ similar în stare nouă. care poate oferi un serviciu echivalent. în activitatea în care a fost alocat iniţial. mai eficient însă. dacă se dezvoltă formula de mai sus. gradul de uzură fizică devine: Grad de uzură fizică=vârsta efectivă (Vef) /[vârsta efectivă(Vef) fizică rămasă(DVFR)] + durata de viaţă În vederea evaluării se utilizează. Durata de viaţă economică este influenţată de deprecierea funcţională şi economică a activului evaluat. Ea poate fi aproximată. gradul de uzură fizică va fi de 40%. din motive de eficienţă. durata de viaţă utilă normală în locul duratei de viaţă fizică. uneori.Durata de viaţă economică totală (DVE) reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cătora se apreciază că un activ în stare nouă va putea fi utilizat în mod rentabil. dacă un activ are o vârstă efectivă de 8 ani şi o durată de viaţă fizică de 20 de ani. Din punct de vedere strict conceptual. Sau. fiind mult mai corect ca durata de viaţă eonomică rămasă să fie stabilită pe baza unor estimări. gradul de uzură fizică poate fi calculat cu ajutorul următoarelor formule: Grad de uzură fizică=vârstă cronologică (Vcron)/durată de viaţă fizică(DVF) Grad de uzură fizică =vârstă efectivă (Vef)/durată de viaţă fizică(DVF) De exemplu. în activitatea în care a fost alocat iniţial. în mod rentabil. Factorii deprecierii economice sau funcţionale pot limita durata de viaţă economică a unui activ. Durata de viaţă economică totală reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora un activ în stare nouă poate fi utilizat până la momentul în care s-ar impune.

din punct de vedere economic. Uzura sau deprecierea fizică este nerecuperabilă în situaţia în care. 10 . remedierea sa este fezabilă. din punct de vedere economic. Metoda cuantificării directe în unităţi monetare Metoda se referă la măsurarea uzurii fizice în unităţi monetare. adică creşterea de valoare (şi utilitate) rezultată în urma remedierii.repararea unei maşini unelte.înlocuirea unui motor. . dacă sunt substituite în ecuaţia vârstă/durată de viaţă vor cuantifica mai mult decât uzura fizică. atunci se poate apela la metoda cuantificării uzurii fizice pe baza sumelor necesare a fi investite în vederea înlăturării deficienţei sau înlocuirii componentelor. dar evaluatorul trebuie să fie conştient de acest lucru. în general. există două categorii de uzură fizică: . Tehnica vârstă/durată de viaţă este mai utilă în vederea evaluării uzurii în cazul activelor cu o durată de viaţă consumată redusă ( aproape noi) sau a celor situate la mijlocul duratei lor de viaţă. De aici şi denumirea de uzură fizică recuperabilă. obţinută în urma remedierii. din punct de vedere economic. Uzura sau deprecierea este recuperabilă atunci când. Metoda cuantificării uzurii fizice direct în unităţi monetare este aplicabilă în cazul în care anumite componente ale activului s-au deteriorat dar. Exemple de uzură fizică. Cuantificarea unei mărimi mai mari decât uzura fizică este adesea de dorit. repararea sau înlocuirea lor este fezabilă (ele pot fi recuperate. recuperabilă: . Din acest punct de vedere. sau dacă se constată că o anumită componentă a activului evaluat are o durată de viaţă fizică rămasă scurtă fiind posibilă înlocuirea lui.Grad de uzură fizică= vârstă efectivă (Vef)/durată de viaţă utilă normală(DVUN) sau: Grad de uzură fizică= vârstă efectivă (Vef)/ [vârstă efectivă(Vef)+ durată de viaţă utilă rămasă(DVUR) Este esenţial ca evaluatorul să înţeleagă că unele din definiţiile prezentate mai sus (în special pentru numitor). creşterea de valoare şi utilitate. din punct de vedere economic). În situaţia în care sunt necesare cheltuieli mai mari în vederea soluţionării unei deficienţe fizice. Metoda cuantificării directe în unităţi monetare se utilizează numai în vederea evaluării uzurii fizice recuperabile.uzură fizică recuperabilă. III.uzură fizică nerecuperabilă. este superioară costului implicat de aceasta. fiind inferioară costului implicat de aceasta. remedierea deficienţei nu este fezabilă. .

.deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar. unde: .metoda observaţiei. în stare nouă.În cazul în care se doreşte calculul gradului de uzură fizică a unui activ. B. Deprecierea funcţională reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate determinată de diferenţa între însuşirile activului evaluat şi cele ale activului substituent.deprecierea tehnologică: pierderea de valoare determinată de diferenţa dintre designul şi materialele de construcţie pe baza căruia sunt realizate activul nou şi cele aferente activului evaluat. Deprecierea funcţională După cuantificarea deprecierii fizice un alt tip de depreciere care trebuie evaluată de către evaluator este deprecierea funcţională. Cuantificarea deprecierii funcţionale reprezintă următoarea etapă care trebuie parcursă în evaluarea bazată pe costuri. . activul evaluat este analizat din două puncte de vedere: al uzurii fizice recuperabile şi nerecuperabile.raportul utilizare efectivă/utilizare totală estimată. dintre care menţionăm: .raportul vârstă/durată de viaţă. 11 . construit cu o tehnologie modernă. În aceste condiţii. Uzura fizică nerecuperabilă se cuantifică prin metodele cunoscute: . . Există mai multe forme de depreciere fucţională. Un echipament este considerat depreciat funcţional în cazul în care funcţiile acestuia pot fi îndeplinite mai eficient de alte active asemănătoare. Uzura fizică totală=uzura fizică recuperabilă + uzura fizică nerecuperabilă Uzura fizică recuperabilă se exprimă direct în unităţi monetare.deprecierea funcţională determinată de costurile de exploatare excedentare.deprecierea funcţională: pierderea de valoare determinată de diferenţa dintre productivitatea activului nou şi cea a activului evaluat . să separe şi să cuantifice atât uzura recuperabilă cât şi pe cea nerecuperabilă. Uneori evaluatorii fac distincţia între deprecierea funcţională şi deprecierea tehnologică. Ea rezultă în urma comparării activului evaluat cu un activ mai eficient sau cu unul mai ieftin realizat pe baza noilor tehnologii. . evaluatorul trebuie să identifice.

Determinarea diferenţei între cele două costuri de exploatare unitare. dimensiune etc. Cuantificarea deprecierii din exploatare implică o comparaţie între costurile de exploatare ale activului evaluat şi cele ale activului care reprezintă baza de comparaţie(care oferă costul de înlocuire). implicit. Această formă de depreciere apare în cazul în care activul evaluat generează costuri de exploatare superioare activului înlocuitor. se plăteşte mai puţin. Un cost de înlocuire inferior costului de reproducţie se datorează progresului tehnic din ramura producătoare a echipamentului respectiv. în stare nouă. 3. Acest lucru înseamnă că în vederea achiziţionării unui activ înlocuitor. Diferenţa între costul de reproducţie şi costul de înlocuire reprezintă costul de capital excedentar..cheltuielile implicate de materialele şi forţa de muncă implicată în activitatea de întreţinere etc. 2.Deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar: Această formă de depreciere apare în cazul în care costul de înlocuire al unui echipament este inferior costului de reproducţie. metodelor de producţie.cheltuielile generate de consumurile de materii prime. în cazul activului evaluat. îmbunătăţirilor şi modificărilor care se produc în design. creşterea eficienţei lor. Deprecierea funcţională determinată de costurile de exploatare excedentare: Al doilea tip de depreciere funcţională este cauzat de costurile de exploatare excedentare.cheltuielile cu forţa de muncă antrenată în exploatarea activului. Procurarea informaţiei cost de exploatare pe unitate de produs în cazul activului modern înlocuitor. Din acest motiv ea mai poartă numele de depreciere din exploatare. Determinarea costului de exploatare pe unitate de produs. . 12 . Aplicarea noilor tehnologii determină nu numai ieftinirea activelor(un cost de achiziţie mai mic) ci. materialele de construcţie. şi micşorarea costurilor implicate de exploatarea acestora(costuri de exploatare mai mici) şi. energie şi utilităţi pentru activitatea de exploatare. în stare nouă. Substituţia implică un cost mai scăzut în raport cu reproducerea identică. Elementele de costuri care ar trebui analizate în vederea evidenţierii deprecierii din exploatare sunt: . Estimarea deprecierii din exploatare presupune parcurgerea următoarelor etape: 1. . cu utilitatea cea mai apropiată utilităţii activului evaluat.

Actualizarea costurilor de exploatare excedentare anuale. pe baza următoarei relaţii: Cost de exploatare excedentar anual = cost de exploatare excedentar pe de produs * producţia anuală proiectată a fi obţinută cu activul evaluat Costul de exploatare excedentar anual are un caracter estimat. poate înregistra chiar un nivel mai redus datorită faptului că riscul neînregistrării excedentului de costuri este mai mic decât riscul nerealizării cash-flow-ului net al întreprinderii. . 7. estimat că va fi generat de activul evaluat în urma exploatării lui viitoare în activitate. unitate 5.majorarea costurilor cu forţa de muncă(fără a fi compensate prin creşterea preţului produselor). Deprecierea din exploatare este definită ca fiind valoarea actualizată a costurilor de exploatare excedentare anuale estimate. în cost de exploatare excedentar anual. . de obicei. la nivelul costului mediu ponderat al capitalului întreprinderii sau. . Transformarea diferenţei dintre costurile de exploatare unitare. 6. diminuate cu economiile fiscale calculate. implicit. Rata de actualizare se situează.4.politici de mediu sau alte măsuri legislative. prin intermediul unei rate de actualizare care să reflecte riscul costurilor respective. 13 .reducerea cererii pentru produsele finite. Avantajul economiilor fiscale diminuează costurile de exploatare excedentare anuale estimate şi. Diminuarea costului de exploatare excedentar anual cu economiile fiscale generate de activul evaluat în raport cu activul nou înlocuitor. ca urmare a surplusului de costuri de exploatare (costuri de exploatare mai mari înseamnă impozite mai mici). Deprecierea economică Ultima etapă în implementarea abordării evaluării prin costuri o reprezintă estimarea deprecierii economice. . C. cauzată de factori externi : . nivelul deprecierii de exploatare.creşterea concurenţei. Activul evaluat va continua să genereze costuri de exploatare excedentare până la momentul la care el va fi înlocuit cu altul nou (atinge uzura totală sau înainte de acest moment). Estimarea duratei de viaţă utilă rămasă a activului evaluat(durata de timp de-a lungul căreia se vor înregistra costurile de exploatare excedentare). Deprecierea economică(denumită uneori şi depreciere externă) reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate.majorarea costurilor cu materii prime(fără a fi compensate prin creşterea preţului produselor).

Una dintre acestea implică efectuarea diferenţei între investiţia de capital aferentă capacităţii de exploatare proiectate şi. grupuri izolate de active. aferentă nivelului actual de exploatare al echipamentului (capacităţii efectiv utilizate). şi veniturile estimate în condiţiile acţiunii acestor factori. Factorii care generează inutilitatea. determină o pierdere de valoare pentru activul analizat. mai scăzut în raport cu capacitatea proiectată (capacitatea de producţie efectiv utilizată este inferioară capacităţii de producţie proiectate) şi. Din acest motiv. falimentul unor furnizori. în comparaţie cu situaţia absenţei lor. Există totuşi aumite forme de depreciere economică care pot fi cuantificate în cadrul abordării pri costuri. Inutilitatea formă de manifestare a deprecierii economice : Valoarea activului va fi penalizată în cazul în care acesta este deficitar din punctul de vedere al utilităţii în exploatare. prin abordarea bazată pe fluxuri. investiţia de capital.- inflaţia sau rate majorate ale dobânzii. Deprecierea economică este determinată de cauze externe care afectează întreaga afacere(toate activele corporale şi necorporale) mai degrabă decât unele active individuale sau. care poate fi privită ca o penalitate pentru inutilitatea acestuia. în menţinerea acestei stări o perioadă de timp semnificativă. majorarea taxelor vamale etc. Deprecierea economică determinată de costurile de exploatare excedentare se determină ca o valoare actualizată a surplusului de costuri generat în condiţiile acţiunii factorilor externi nefavorabili. pe de altă parte. mai mică. 14 . De exemplu: creşterea costurilor cu materii prime determinate de anumite restricţii sau crize de materii prime. O altă formă de manifestare a deprecierii economice o reprezintă creşterea costurilor de exploatare ca urmare a acţiunii unor factori externi. 1. Inutilitatea activului se reflectă în gradul redus de utilizare al acestuia. deprecierea economică este. apelând la aceeaşi metodologie ca în cazul cuantificării deprecierii din exploatare. 2. pe de o parte. cuantificată la nivelul întregii afaceri. Costurile de exploatare excedentare cauzate de factori externi pot fi cuantificate şi transformate într-o penalitate pentru depreciere economică. Aceasta implică o comparaţie între veniturile care ar fi fost generate în situaţia în care nu ar fi acţionat factorii generatori de uzură economică. Dificultatea în cuantificarea întregului efect al deprecierii economice reprezintă unul din punctele slabe ale abordării prin cost. Pierderea de valoare determinată de inutilitate poate fi cuantificată prin câteva metode. semnificativ. adeseori. Factorii externi nefavorabili pot determina creşterea costurilor generate de exploatarea unui echipament. alţi factori similari.

Uzura fizică = Cost de înlocuire diminuat cu uzura fizică . 2.Deprecierea economică = Valoarea echipamentului (Cost de înlocuire diminuat cu toate formele de uzură) Etapa nr. Cuantificarea şi deducerea deprecierii. 2 Etapa nr.Etapele evaluării activelor prin abordarea bazată pe costuri Abordarea bazată pe costuri implică parcurgerea a două etape: 1.1 Cost de reproducţie Cost de capital excedentar (Deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar) = Cost de înlocuire . 3 Etapa nr. Calulul costului de înlocuire. Etapizarea deducerii deprecierii: Succesiunea tradiţională a deducerii deprecierii în cazul evaluării prin costuri este următoarea: Etapa nr. 3 15 .Deprecierea funcţională determinată de cheltuielile de exploatare excedentare) = Cost de înlocuire diminuat cu uzura fizică şi funcţională .

16 .