I.

Evaluarea echipamentelor prin metodele bazate pe costuri

Orice proces de evaluare bazat pe costuri implică parcurgerea a două etape: 1. Determinarea costului necesitat de achiziţia unui activ similar (identic) activului evaluat dar, în stare nouă; 2. Identificarea şi scăderea gradului de uzură. 1. Categorii de costuri utilizate în evaluare: Abordarea evaluării prin costuri este o abordare comparativă. Procesul de evaluare bazat pe costuri implică o comparaţie între activul evaluat şi un activ similar (identic) dar, în stare nouă, care ar putea să-l înlocuiască. Este vorba de aşa numitul activ substitut. Activul substitut nu trebuie, neaparat, să fie un activ identic ci, să înlocuiască serviciul oferit de activul evaluat. Principiul substituţiei: La baza evaluării prin costuri stă principiul substituţiei. În cadrul abordării prin costuri, acest principiu presupune că un cumpărător prudent nu va plăti pentru un activ un preţ superior costului costului implicat de dobândirea unui activ substitut, cu o utilitate echivalentă. Categorii de costuri: În procesul de evaluare prin metodele bazate pe costuri, baza evaluării o poate reprezenta două categorii de costuri: - Costul de înlocuire, - Costul de reproducţie. Costul de reproducţie implică crearea unui activ identic activului evaluat. Costul de reproducţie reprezintă costul curent de fabricaţie (estimat pe baza preţurilor existente la data evaluării) al unui activ nou, identic activului evaluat, bineînţeles cu aceeaşi utilitate, dar şi cu acelaşi aspect, aceeaşi dimensiune, confecţionat cu aceleaşi sau, aproape, aceleaşi materiale, standarde de producţie, design şi calitate a forţei de muncă, ca şi în cazul activului evaluat.

1

2 . de tip modern. acelaşi aspect şi aceeaşi componenţă materială. care ar putea înlocui serviciul oferit de activul evaluat. luat în considerare în evaluare. Activul substitut ar fi creat cu metode moderne. proiectate modern pentru a satisface nevoile actuale ale proprietarilor. Înlocuirea va presupune. cel mai convenabil. care are utilitatea(echivalentă) cea mai apropiată de cea a activului evaluat. (1965) sublinia: Ipoteza că valoarea activului evaluat este determinată de costul curent implicat de construirea sau cumpărarea unui activ identic este nerealistă. din punct de vedere economic (cu preţul cel mai scăzut). nu sunt înlocuite de active identice. într-o formă sau înfăţişare care poate fi diferită de cea a activului evaluat. în general. în concordanţă cu standardele curente. caracterizate prin aceeaşi dimensiune. Progresul tehnic determină. În acest caz. Dacă costul de reproducţie este superior costului de înlocuire. costul de înlocuire) şi nu o reproducere identică. ar trebui să fie tipul de activ. Cost de reproducţie sau cost de înlocuire? Se consideră că costul de înlocuire este baza cea mai potrivită în vederea formării opinii asupra valorii. o substituţie(ex.. determină supraevaluarea activului respectiv. de-a lungul timpului. reducerea costurilor de producţie ale echipamentelor.Costul de înlocuire reprezintă costul curent de fabricaţie (cu preţurile existente la data evaluării) al unui activ nou. În consecinţă. Activele. Profesorul Bonbright J. Activul substitut. apelarea la costul de reproducţie ca bază de evaluare. apelându-se la un design modern şi o forţă de muncă de înaltă calificare. activul înlocuitor ar putea avea o utilitate mai mare în raport cu cea a activului evaluat. el nu are nici o relevanţă în evaluare. El reprezintă costul necesar reconstituirii funcţionalităţii sau utilităţii activului respectiv dar. asemănător activului evaluat. în general. Ele sunt înlocuite de active substanţial diferite.

implică un cost de exploatare mai redus(avantajul costului de exploatare). Cu cât gradul de uzură va fi mai mare.are un preţ de achiziţie mai scăzut (avantajul costului de capital). De exemplu. costul de reproducţie poate fi calculat în anumite scopuri. Această uzură trebuie identificată şi cuantificată. . Gradul de uzură: Costul de înlocuire este suma maximă pe care un cumpărător ar plăti-o pentru un echipament. în raport cu activul în stare nouă luat ca bază de comparaţie. el este necesar. din punctul de vedere al parametrilor de exploatare. Valoarea activului existent = costul de înlocuire-uzura cuantificată 3 . calculat prin luarea în considerare a unui indice corespunzător al inflaţiei. fiind inferior unui activ în stare nouă. are o anumită stare şi anumite însuşiri care se pot diferenţia de cele ale activului înlocuitor. De asemenea. cea datorată costurilor de capital excedentare. Gradul de uzură ce caracterizează activul evaluat îi afectează utilitatea şi.actualizarea lor la data evaluării.Un activ modern este mai atractiv. Deşi costul de înlocuire reprezintă un element fundamental în evaluarea prin costuri. prin intermediul unui factor de actualizare. Uzura (deprecierea) în evaluare poate fi privită ca o pierdere de valoare înregistrată de activul care trebuie evaluat. Diferenţa între costul de reproducţie şi costul de înlocuire reprezintă costul de capital excedentar. în vederea cuantificării unei anumite forme de depreciere funcţională. deoarece oferă o serie de avantaje: . de cele mai multe ori. valoarea. Activul evaluat.identificarea cheltuielilor efectuate. în trecut. El se caracterizează printr-o anumită durată de exploatare consumată. prin urmare. implică un anumit grad de uzură. . Metoda indexării – metodă de calcul a costului de reproducţie Costul de reproducţie poate fi calculat şi ca un cost istoric actualizat care implică: . el poate fi un activ mai performant. . Activul care oferă costul de înlocuire este un activ în stare nouă. în vederea achiziţiei sau construcţiei activului respectiv. cu atât valoarea activului evaluat va fi mai mică în raport cu valoarea activului nou înlocuitor care oferă costul de înlocuire.are un randament mai mare (avantajul creşterii productivităţii şi profitabilităţii). 2.

şi deducerea.uzura(deprecierea) fizică. în termeni monetari. în stare nouă.o productivitate mai mare etc. a acestora din costul de înlocuire. poate beneficia de mai multe avantaje în raport cu activul existent: . supunerii unor presiuni fizice etc. pe rând.deprecierea economică. A. ca urmare a consumării treptate a duratei sale de viaţă utile(trecerea timpului) sau.deprecierea funcţională. . Uzura totală se determină prin însumarea celor trei tipuri de depreciere meţionate: Uzura totală=Uzura fizică+ Deprecierea funcţională+Deprecierea economică În procesul de evaluare. Prima care trebuie luată în considerare este uzură (deprecierea) fizică. . în mai multe categorii. expunerii la factorii naturali de mediu sau la modificări ale mediului 4 .un cost de achiziţie mai redus. .Cu cât costul de înlocuire este mai mare. Cu cât gradul de uzură este mai mare. În procesul de calcul a deprecierii trebuie să se asigure o cuantificare. Activul substituent. Definirea şi cauzele uzurii fizice Uzura fizică reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate(faţă de utilitatea iniţială) înregistrată de un activ pe măsura utilizării. a tuturor dezavantajelor atribuite activului evaluat. cu atât valoarea va fi mai mare. .o durată de viaţă mai mare.cheltuieli de exploatare şi întreţinere mai mici. în funcţie de natura lor. în raport cu activul nou. expunerii la diverşi factori de mediu. ca rezultat al deteriorării. . se impune identificarea şi cuantificarea în termeni monetari a fiecărui tip de uzură. În general ea este un rezultat al micşorării duratei sale de viaţă utile în timp(trecerea timpului). Uzura (deprecierea) fizică După determinarea costului de înlocuire(de reproducţie) trebuie făcute deduceri pentru toate formele de depreciere. luat ca bază de comparaţie. Aceste dezavantaje pot fi grupate. determinând mai multe tipuri de uzură: . cu atât valoarea va fi mai mică. Pierderea de valoare este determinată de diferenţa între starea şi însuşirile activului evaluat şi cele ale activului în stare nouă.

Cuantificarea uzurii fizice În cazul în care se urmăreşte cuantificarea doar a uzurii fizice. I. În condiţiile unei uzuri fizice avansate cheltuielile de întreţinere-reparaţii sunt foarte mari. defectelor interne rezultate din vibraţii şi frecări în exploatare. . formarea unei opinii în privinţa acesteia. estimată procentual: . Uzura fizică este. .. de întreţinere al activului. precum şi altor factori asemănători.calitatea pieselor de schimb etc. .respectarea programului de efectuare a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii . şi transformarea acestei opinii într-un procent. Procedura implică analiza echipamentelor în vederea evidenţierii aspectelor relevante pentru uzura fizică. la faţa locului. pentru aprecierea acelor aspecte care nu sunt vizibile(coroziunea internă. De asemenea.observaţia.înconjurător. trebuie să se bazeze pe comportamentul din trecut al unor echipamente similare Metodele utilizate în vederea cuantificării uzurii fizice a unui activ sunt următoarele: . . . adesea. .pregătirea personalului de întreţinere etc. dificilă. are o uzură fizică de 100%. etc. Se consideră că mărimea uzurii fizice ar trebui să fie rezultatul unei analize aprofundate efectuate.condiţiile de mediu în care sunt exploatate activele(medii cu umiditate excesivă.Observaţia Metoda presupune o comparaţie între însuşirile activului evaluat şi însuşirile activului înlocuitor în stare nouă. uneori. medii cu temperaturi ridicate).pregătirea profesională a operatorilor.un activ uzat în totalitate şi care nu mai are nici o valoare de casare.cuantificarea uzurii fizice în mod direct în unităţi monetare. evaluatorul trebuie să evite includerea în calcul a deprecierii economice sau funcţionale.regimul(gradul) de utilizare(numărul de schimburi).).cuantificarea uzurii fizice pe baza unor formule. Izolarea şi cuantificarea strictă a uzurii fizice este. 5 . Dintre factorii consideraţi răspunzători de uzura fizică a unui echipament pot fi amintiţi următorii: . de către evaluatorul de specialitate (evaluatorul tehnic de specialitate) asupra fiecărui activ în parte şi factorilor determinanţi ai uzurii. în vederea formării unei opinii în privinţa condiţiei fizice a unui echipament. metoda implică discuţii cu personalul de exploatare.un activ în stare nouă are uzura fizică de 0%. evaluatorul. . . Adesea.

000 ore de funcţionare se atinge un grad de uzură de 100%. adică o uzură totală. Deprecierea calculată în acest mod este o depreciere liniară sau constantă. adesea. se vor deteriora.000 ore/(100. corozive. În asemenea condiţii.1 Gradul de uzură fizică poate fi calculat pe baza formulelor care exprimă gradul de utilizare al activului şi anume: utilizare efectivă în ore funcţionare /utilizare normată în ore funcţionare utilizare efectivă în ore funcţionare / utilizare totală estimată în ore funcţionare utilizare totală estimată = utilizare efectivă (ore) + utilizare rămasă estimată (ore) Exemplu: Durata normată de funcţionare a unui echipament este de 100. Acest lucru implică faptul că atunci când echipamentul atinge cele 100.000 ore +25.Regimul de utilizare a maşinilor reprezintă. II. Cuantificarea uzurii fizice pe baza unor formule Utilizărea unor formule în vederea determinării gradului de uzură fizică a fost impusă de necesitatea accelerării procesului de evaluare. Gradul de uzură fizică este de 40%. şi aşa mai departe. un indicator bun în vederea aprecierii uzurii fizice. Opinia evaluatorului în privinţa uzurii fizice va fi exprimată sub forma unui procent care va fi dedus din costul de înlocuire ( sau din costul de reproducţie). se poate estima numărul de ore în care echipamentul mai poate funcţiona. Maşinile utilizate în medii abrazive.000 ore se apreciază că înregistrează un grad de uzură fizică de 80%: Gradul de uzură fizică estimat = 100. mai rapid decât maşinile identice. La 60.000 de ore.000 ore)=80% 6 . a unui anumit grad pragmatism. Maşinile care au fost supuse unui program corespunzător de reparaţii capitale se găsesc într-o stare fizică mai bună decât cele care necesită reparaţii capitale. din punct de vedere fizic. De exemplu. 2. Maşinile utilizate timp de 24 de ore pe zi.000 ore şi încă mai funcţionează. utilizate doar 8 ore pe zi. utilizate în medii curate. dacă echipamentul a înregistrat 100. Contradicţia apare atunci când echipamentul atinge cele 100. Durată de funcţionare efectivă este de 40.000 ore de funcţionare se ajunge la un grad de uzură de 60%.000 de ore. se vor deteriora mai repede decât cele identice dar. a imprimării acestui proces.000 ore de funcţionare şi se estimează că mai poate funcţiona încă 25. cu praf sau murdărie.

mai adecvată ca numărător în raportul vârstă/durată de viaţă decât vârsta cronologică La numitor pot fi utilizate mai multe categorii de durate de viaţă: Durata de viaţă utilă. Durata de viaţă economică.000 ore + 50. Vârsta efectivă(reală) a unui activ .000 ore /(75.000 de ore şi în urma unei reparaţii capitale i s-a estimat o durată de utilizare rămasă de 50.000 ore. Gradul de uzură fizică estimat: 75. în condiţii de exploatare similare. chiar. Durata de viaţă fizică. 7 . Durata de viaţă utilă normală(DVUN) este numărul de ani în care se aşteaptă ca un activ în stare nouă să fie exploatat în întreprindere până la momentul scoaterii lui din funcţiune. Numărătorul poate să fie reprezentat de: Vârsta cronologică a unui activ . Stabilirea duratei de viaţă utile normale se face prin analiza datelor statistice privind perioadele de-a lungul cărora au fost exploatate active similare. b) durata de viaţă utilă rămasă. Dacă un activ a fost întreţinut în mod corespunzător şi a parcurs programul de reparaţii capitale stabilit.000 ore)=60% 2. Vârsta efectivă este. deseori. de asemenea. semnificativ.2 Gradul de uzură fizică calculat pe baza ratelor: vârstă/durată de viaţă Raportul între vârsta şi durata de viaţă a unui activ poate să fie utilizat. vârsta sa efectivă va fi. Ea se deosebeşte de durata de viaţă economică (durata de timp în care un activ poate fi utilizat în mod rentabil) determinată pe baza unui calcul teoretic. mai mică. în raport cu vârsta sa cronologică.reprezintă numărul de ani care au trecut din momentul construirii sau punerii iniţiale în funcţiune a activului. În vederea estimării vârstei efective a unui activ se ia în considerare efectul reparaţiilor capitale şi întreţinerii asupra stării efective a acestuia.reprezintă vârsta determinată de starea efectivă a activului la momentul evaluării. mai mică. Durata de viaţă utilă poate fi de două categorii: a) durata de viaţă utilă normală.Dacă se presupune că un echipament are o durată de funcţionare efectivă de 75. În funcţie de scopul evaluării pot fi utilizate diferite definiţii specifice evaluării pentru numărătorul şi numitorul din raportul vârstă/durată de viaţă. în mod normal. 1. în vederea cuantificării uzurii fizice.

b) durata de viaţă economică rămasă 8 . Durata de viaţă utilă rămasă (DVUR) reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ. se consideră că această modalitate de calcul a duratei de viaţă utile rămase reprezintă o simplificare. va putea fi exploatat. la data expirării duratei sale de viaţă economică. Şi aceasta ca urmare a faptului că în stabilirea duratei de viaţă utilă a unui activ este mai corect să se ia în considerare starea efectivă a activului şi posibilitatea sa de utilizare în continuare în activitatea respectivă. acesta rezistând din punct de vedere fizic. cu o anumită vârstă efectivă.Durata de viaţă utilă normală a unui activ poate fi mai mare decât durata lui de viaţă economică. Durata de viaţă fizică rămasă reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ cu o anumită vârstă efectivă. până la momentul retragerii lui din funcţiune. nefiind corectă în orice situaţie. din cauza deprecierii funcţionale sau economice. în condiţii de exploatare similare. fără a fi luată în considerare posibilitatea retragerii din funcţiune mai devreme. 3. 2. din cauze fizice. de două categorii: a) Durata de viaţă fizică totală. durata de viaţă utilă rămasă are la bază datele statistice referitoare la duratele de exploatare a activelor similare. din cauze fizice. Durata de viaţă fizică totală reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ. teoretică. b) Durata de viaţă fizică rămasă. strict. Durata de viaţă economică a) durata de viaţă economică totală. În acest caz. va mai putea fi exploatat.) a activului din durata sa de viaţă utilă normală: DVUR= DVUN-Vef. din cauza deprecierii funcţionale sau economice. în stare nouă. Durata de viaţă fizică poate fi. strict. Se consideră că este mai corect ca durata de viaţă utilă rămasă să fie rezultatul unor estimări. va mai fi exploatat. până la momentul deteriorării şi scoaterii lui din funcţiune. până la momentul deteriorării şi scoaterii lui din funcţiune. acesta rezistând din punct de vedere fizic. de asemenea. Durata de viaţă utilă rămasă poate fi aproximată prin deducerea vârstei efective (Vef. deoarece proprietarul poate opta să nu retragă activul din funcţiune. fără a fi luată în considerare posibilitatea retragerii din funcţiune mai devreme. Totuşi.

Sau.Durata de viaţă economică totală (DVE) reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cătora se apreciază că un activ în stare nouă va putea fi utilizat în mod rentabil. care poate oferi un serviciu echivalent. gradul de uzură fizică va fi de 40%. gradul de uzură fizică devine: Grad de uzură fizică=vârsta efectivă (Vef) /[vârsta efectivă(Vef) fizică rămasă(DVFR)] + durata de viaţă În vederea evaluării se utilizează. dacă un activ are o vârstă efectivă de 8 ani şi o durată de viaţă fizică de 20 de ani. din motive de eficienţă. fiind mult mai corect ca durata de viaţă eonomică rămasă să fie stabilită pe baza unor estimări. Durata de viaţă economică este influenţată de deprecierea funcţională şi economică a activului evaluat. în activitatea în care a fost alocat iniţial. înlocuirea lui. Ea poate fi aproximată. prin deducerea vârstei efective a activului din durata sa de viaţă economică: DVER= DVE-Vef Totuşi se consideră că acest mod de calcul implică o importantă simplificare. În aceste condiţii gradul de uzură fizică poate fi calculat cu ajutorul formulei: 9 . gradul de uzură fizică poate fi calculat cu ajutorul următoarelor formule: Grad de uzură fizică=vârstă cronologică (Vcron)/durată de viaţă fizică(DVF) Grad de uzură fizică =vârstă efectivă (Vef)/durată de viaţă fizică(DVF) De exemplu. durata de viaţă utilă normală în locul duratei de viaţă fizică. cu un activ similar în stare nouă. în mod frecvent. mai eficient însă. în mod rentabil. dacă se dezvoltă formula de mai sus. şi vârsta efectivă în locul vârstei cronologice. Factorii deprecierii economice sau funcţionale pot limita durata de viaţă economică a unui activ. în activitatea în care a fost alocat iniţial. uneori. Din punct de vedere strict conceptual. De obicei: DVE<DVUN DVE< DVF Durata de viaţă economică rămasă (DVER) reprezintă reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ cu o aumită vârstă efectivă va putea fi utilizat. Durata de viaţă economică totală reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora un activ în stare nouă poate fi utilizat până la momentul în care s-ar impune.

. Cuantificarea unei mărimi mai mari decât uzura fizică este adesea de dorit. din punct de vedere economic). Din acest punct de vedere. repararea sau înlocuirea lor este fezabilă (ele pot fi recuperate. în general. Tehnica vârstă/durată de viaţă este mai utilă în vederea evaluării uzurii în cazul activelor cu o durată de viaţă consumată redusă ( aproape noi) sau a celor situate la mijlocul duratei lor de viaţă. dar evaluatorul trebuie să fie conştient de acest lucru. Metoda cuantificării uzurii fizice direct în unităţi monetare este aplicabilă în cazul în care anumite componente ale activului s-au deteriorat dar.uzură fizică nerecuperabilă. din punct de vedere economic. Uzura sau deprecierea fizică este nerecuperabilă în situaţia în care.înlocuirea unui motor. remedierea sa este fezabilă. există două categorii de uzură fizică: . din punct de vedere economic. este superioară costului implicat de aceasta. remedierea deficienţei nu este fezabilă. Exemple de uzură fizică.repararea unei maşini unelte. sau dacă se constată că o anumită componentă a activului evaluat are o durată de viaţă fizică rămasă scurtă fiind posibilă înlocuirea lui. creşterea de valoare şi utilitate.uzură fizică recuperabilă. Metoda cuantificării directe în unităţi monetare se utilizează numai în vederea evaluării uzurii fizice recuperabile. din punct de vedere economic. De aici şi denumirea de uzură fizică recuperabilă. fiind inferioară costului implicat de aceasta. III.Grad de uzură fizică= vârstă efectivă (Vef)/durată de viaţă utilă normală(DVUN) sau: Grad de uzură fizică= vârstă efectivă (Vef)/ [vârstă efectivă(Vef)+ durată de viaţă utilă rămasă(DVUR) Este esenţial ca evaluatorul să înţeleagă că unele din definiţiile prezentate mai sus (în special pentru numitor). Uzura sau deprecierea este recuperabilă atunci când. obţinută în urma remedierii. atunci se poate apela la metoda cuantificării uzurii fizice pe baza sumelor necesare a fi investite în vederea înlăturării deficienţei sau înlocuirii componentelor. . dacă sunt substituite în ecuaţia vârstă/durată de viaţă vor cuantifica mai mult decât uzura fizică. În situaţia în care sunt necesare cheltuieli mai mari în vederea soluţionării unei deficienţe fizice. 10 . Metoda cuantificării directe în unităţi monetare Metoda se referă la măsurarea uzurii fizice în unităţi monetare. adică creşterea de valoare (şi utilitate) rezultată în urma remedierii. recuperabilă: .

Cuantificarea deprecierii funcţionale reprezintă următoarea etapă care trebuie parcursă în evaluarea bazată pe costuri. activul evaluat este analizat din două puncte de vedere: al uzurii fizice recuperabile şi nerecuperabile. Uzura fizică totală=uzura fizică recuperabilă + uzura fizică nerecuperabilă Uzura fizică recuperabilă se exprimă direct în unităţi monetare. Uneori evaluatorii fac distincţia între deprecierea funcţională şi deprecierea tehnologică.În cazul în care se doreşte calculul gradului de uzură fizică a unui activ. Există mai multe forme de depreciere fucţională. Deprecierea funcţională După cuantificarea deprecierii fizice un alt tip de depreciere care trebuie evaluată de către evaluator este deprecierea funcţională.deprecierea tehnologică: pierderea de valoare determinată de diferenţa dintre designul şi materialele de construcţie pe baza căruia sunt realizate activul nou şi cele aferente activului evaluat. să separe şi să cuantifice atât uzura recuperabilă cât şi pe cea nerecuperabilă.deprecierea funcţională determinată de costurile de exploatare excedentare. evaluatorul trebuie să identifice.metoda observaţiei. unde: . . . în stare nouă. dintre care menţionăm: . Deprecierea funcţională reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate determinată de diferenţa între însuşirile activului evaluat şi cele ale activului substituent.raportul vârstă/durată de viaţă. Un echipament este considerat depreciat funcţional în cazul în care funcţiile acestuia pot fi îndeplinite mai eficient de alte active asemănătoare.deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar. . construit cu o tehnologie modernă. 11 . Ea rezultă în urma comparării activului evaluat cu un activ mai eficient sau cu unul mai ieftin realizat pe baza noilor tehnologii. B. . Uzura fizică nerecuperabilă se cuantifică prin metodele cunoscute: .deprecierea funcţională: pierderea de valoare determinată de diferenţa dintre productivitatea activului nou şi cea a activului evaluat .raportul utilizare efectivă/utilizare totală estimată. În aceste condiţii.

Cuantificarea deprecierii din exploatare implică o comparaţie între costurile de exploatare ale activului evaluat şi cele ale activului care reprezintă baza de comparaţie(care oferă costul de înlocuire). în stare nouă. în cazul activului evaluat.. Aplicarea noilor tehnologii determină nu numai ieftinirea activelor(un cost de achiziţie mai mic) ci. .Deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar: Această formă de depreciere apare în cazul în care costul de înlocuire al unui echipament este inferior costului de reproducţie. cu utilitatea cea mai apropiată utilităţii activului evaluat. materialele de construcţie. dimensiune etc. Determinarea costului de exploatare pe unitate de produs. Acest lucru înseamnă că în vederea achiziţionării unui activ înlocuitor. 12 . creşterea eficienţei lor.cheltuielile implicate de materialele şi forţa de muncă implicată în activitatea de întreţinere etc. 2. Diferenţa între costul de reproducţie şi costul de înlocuire reprezintă costul de capital excedentar. Deprecierea funcţională determinată de costurile de exploatare excedentare: Al doilea tip de depreciere funcţională este cauzat de costurile de exploatare excedentare. Estimarea deprecierii din exploatare presupune parcurgerea următoarelor etape: 1. Din acest motiv ea mai poartă numele de depreciere din exploatare. 3. Procurarea informaţiei cost de exploatare pe unitate de produs în cazul activului modern înlocuitor.cheltuielile cu forţa de muncă antrenată în exploatarea activului. . Un cost de înlocuire inferior costului de reproducţie se datorează progresului tehnic din ramura producătoare a echipamentului respectiv. îmbunătăţirilor şi modificărilor care se produc în design. metodelor de producţie. în stare nouă. Elementele de costuri care ar trebui analizate în vederea evidenţierii deprecierii din exploatare sunt: . Această formă de depreciere apare în cazul în care activul evaluat generează costuri de exploatare superioare activului înlocuitor. energie şi utilităţi pentru activitatea de exploatare. Substituţia implică un cost mai scăzut în raport cu reproducerea identică. implicit. se plăteşte mai puţin. Determinarea diferenţei între cele două costuri de exploatare unitare.cheltuielile generate de consumurile de materii prime. şi micşorarea costurilor implicate de exploatarea acestora(costuri de exploatare mai mici) şi.

estimat că va fi generat de activul evaluat în urma exploatării lui viitoare în activitate. prin intermediul unei rate de actualizare care să reflecte riscul costurilor respective. 13 . . Activul evaluat va continua să genereze costuri de exploatare excedentare până la momentul la care el va fi înlocuit cu altul nou (atinge uzura totală sau înainte de acest moment). unitate 5. . la nivelul costului mediu ponderat al capitalului întreprinderii sau. pe baza următoarei relaţii: Cost de exploatare excedentar anual = cost de exploatare excedentar pe de produs * producţia anuală proiectată a fi obţinută cu activul evaluat Costul de exploatare excedentar anual are un caracter estimat. Rata de actualizare se situează.politici de mediu sau alte măsuri legislative. .majorarea costurilor cu forţa de muncă(fără a fi compensate prin creşterea preţului produselor). Avantajul economiilor fiscale diminuează costurile de exploatare excedentare anuale estimate şi. 6. . Estimarea duratei de viaţă utilă rămasă a activului evaluat(durata de timp de-a lungul căreia se vor înregistra costurile de exploatare excedentare). Deprecierea economică(denumită uneori şi depreciere externă) reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate. Deprecierea economică Ultima etapă în implementarea abordării evaluării prin costuri o reprezintă estimarea deprecierii economice. 7. de obicei. cauzată de factori externi : . Actualizarea costurilor de exploatare excedentare anuale. nivelul deprecierii de exploatare.4.majorarea costurilor cu materii prime(fără a fi compensate prin creşterea preţului produselor).creşterea concurenţei. ca urmare a surplusului de costuri de exploatare (costuri de exploatare mai mari înseamnă impozite mai mici). implicit. poate înregistra chiar un nivel mai redus datorită faptului că riscul neînregistrării excedentului de costuri este mai mic decât riscul nerealizării cash-flow-ului net al întreprinderii. C. Diminuarea costului de exploatare excedentar anual cu economiile fiscale generate de activul evaluat în raport cu activul nou înlocuitor. diminuate cu economiile fiscale calculate. Deprecierea din exploatare este definită ca fiind valoarea actualizată a costurilor de exploatare excedentare anuale estimate. în cost de exploatare excedentar anual. Transformarea diferenţei dintre costurile de exploatare unitare.reducerea cererii pentru produsele finite.

Factorii care generează inutilitatea. cuantificată la nivelul întregii afaceri. determină o pierdere de valoare pentru activul analizat. Inutilitatea formă de manifestare a deprecierii economice : Valoarea activului va fi penalizată în cazul în care acesta este deficitar din punctul de vedere al utilităţii în exploatare. De exemplu: creşterea costurilor cu materii prime determinate de anumite restricţii sau crize de materii prime. O altă formă de manifestare a deprecierii economice o reprezintă creşterea costurilor de exploatare ca urmare a acţiunii unor factori externi. pe de o parte. mai mică. Deprecierea economică este determinată de cauze externe care afectează întreaga afacere(toate activele corporale şi necorporale) mai degrabă decât unele active individuale sau. Una dintre acestea implică efectuarea diferenţei între investiţia de capital aferentă capacităţii de exploatare proiectate şi. care poate fi privită ca o penalitate pentru inutilitatea acestuia. Dificultatea în cuantificarea întregului efect al deprecierii economice reprezintă unul din punctele slabe ale abordării prin cost. Inutilitatea activului se reflectă în gradul redus de utilizare al acestuia. în comparaţie cu situaţia absenţei lor. falimentul unor furnizori. mai scăzut în raport cu capacitatea proiectată (capacitatea de producţie efectiv utilizată este inferioară capacităţii de producţie proiectate) şi. grupuri izolate de active. adeseori. deprecierea economică este. în menţinerea acestei stări o perioadă de timp semnificativă. alţi factori similari. aferentă nivelului actual de exploatare al echipamentului (capacităţii efectiv utilizate). 1. Deprecierea economică determinată de costurile de exploatare excedentare se determină ca o valoare actualizată a surplusului de costuri generat în condiţiile acţiunii factorilor externi nefavorabili. Costurile de exploatare excedentare cauzate de factori externi pot fi cuantificate şi transformate într-o penalitate pentru depreciere economică. Pierderea de valoare determinată de inutilitate poate fi cuantificată prin câteva metode. 14 . Există totuşi aumite forme de depreciere economică care pot fi cuantificate în cadrul abordării pri costuri. şi veniturile estimate în condiţiile acţiunii acestor factori. majorarea taxelor vamale etc. Aceasta implică o comparaţie între veniturile care ar fi fost generate în situaţia în care nu ar fi acţionat factorii generatori de uzură economică. apelând la aceeaşi metodologie ca în cazul cuantificării deprecierii din exploatare. 2. Factorii externi nefavorabili pot determina creşterea costurilor generate de exploatarea unui echipament. pe de altă parte. investiţia de capital.- inflaţia sau rate majorate ale dobânzii. prin abordarea bazată pe fluxuri. Din acest motiv. semnificativ.

1 Cost de reproducţie Cost de capital excedentar (Deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar) = Cost de înlocuire . 3 Etapa nr.Etapele evaluării activelor prin abordarea bazată pe costuri Abordarea bazată pe costuri implică parcurgerea a două etape: 1.Deprecierea economică = Valoarea echipamentului (Cost de înlocuire diminuat cu toate formele de uzură) Etapa nr. Cuantificarea şi deducerea deprecierii. 3 15 . Calulul costului de înlocuire. 2 Etapa nr. 2.Uzura fizică = Cost de înlocuire diminuat cu uzura fizică . Etapizarea deducerii deprecierii: Succesiunea tradiţională a deducerii deprecierii în cazul evaluării prin costuri este următoarea: Etapa nr.Deprecierea funcţională determinată de cheltuielile de exploatare excedentare) = Cost de înlocuire diminuat cu uzura fizică şi funcţională .

16 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful