II.

CONJUNCŢIILE ŞI LOCUŢIUNILE CONJUNCŢIONALE

SUBORDONATOARE

 funcţionează pentru a exprima relaţia de dependenţă între o unitate propoziţională şi termenul său regent
(nominal, verbal, adjectival, adverbial, interjecţional).

Exemple: „Bine te-am găsit, împărate /, deşi mă tem

1 2
/că (nu) te-oi lăsa cu bine 3/, pentru că am venit 4/
să ne luptăm greu, 5/ că destul ai viclenit asupra tatălui meu. 6/” (Mihai Eminescu)

P1 = PP
P2 = cv (dependenţă unilaterală – am găsit din P1)( deşi = conjuncţie subordonatoare simplă specifică)
P3 = c prepoziţional (dependenţă unilaterală – cv mă tem din P2)( că = conjuncţie subordonatoare simplă
nespecifică)
P4 = c.c.cz. (dependenţă unilaterală – c.v. (nu) oi lăsa din P3)( pentru că = locuţiune conjuncţională
subordonatoare specifică)
P5 = c.c.final (dependenţă unilaterală – c.v. am venit din P4)( să = conjuncţie subordonatoare simplă
nespecifică)
P6 = c.c.cz (dependenţă unilaterală – c.v. să luptăm din P5) ( că= conjuncţie subordonatoare simplă nespecifică)

 Plasate la iniţiala unităţii propoziţionale dependente, conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale se instituie în

INDICATORI de bază în operaţia de segmentare a unui enunţ în unităţi constitutive.

El a spus 1/ că 2a/ dacă va fi liber 3/ va veni 2b/.

P1 = PP
P2 = cd (dependenţă unilaterală – c.v. a spus din P1)( că = conjuncţie subordonatoare simplă nespecifică)
P3 = cdţ (dependenţă unilaterală – c.v. va veni din P2)( dacă = conjuncţie subordonatoare simplă nespecifică)

 Sub aspectul structurii, se împart în:

- Conjuncţii SIMPLE: că, dacă, de, să, deşi, căci, etc.

- Conjuncţii COMPUSE: grupări cu o structură clară de 2 sau mai multe elemente

conjuncţionale (conjuncţii simple / adverbe relative): ca... să, ca să, cum că, precum că, etc.

- LOCUŢIUNI CONJUNCŢIONALE: în a căror structură este obligatorie prezenţa unui

element conjuncţional (conjuncţie propriu-zisă, adverb relativ, pronume relativ), celălalt
element putând fi:
- un adverb: => măcar că, măcar de, măcar să, chiar dacă/de, de unde (nu), „dacă”,
(de) îndată ce, numai ce/cât etc.
- un substantiv cu/fără prepoziţie: => în caz că, în vreme ce, de vreme ce, în timp ce,
pe măsură ce, odată ce, (pe) câtă vreme ce, din moment ce, în vreme cât, etc.
- prepoziţie / locuţiune prepoziţională: => pentru că, pe lângă că, pentru ca să, fără
(ca) să, cu toate că, după ce/cum, ca şi când/cum, în loc să, din cauză că, în afară că,
etc.
NB. Caracterul de locuţiune al acestor îmbinări este dat de:
 - pierderea autonomiei semantice a elementelor componente;
- pierderea autonomiei morfologice (componentele devin invariabile)
- pierderea autonomiei sintactice (componentele îşi pierd valenţele combinatorii: ele nu mai pot
avea determinanţi)

Testul prin care se verifică statutul de locuţiune al unei grupări constă în introducerea unor determinanţi
specifici. De exemplu, dacă apare un substantiv, atunci determinantul său specific va fi reprezentat de un
adjectiv. În cazul în care introducerea determinantului specific este posibilă, atunci gruparea nu va constitui o
locuţiune, Însă, în caz contrar, vom avea de a face cu o locuţiune.

 CAZURI PROBLEMATICE:

1. Grupările:
- în ciuda faptului că
- datorită faptului că
- pentru motivul că
- sub pretextul că
- cu condiţia că / să NU sunt locuţiuni conjuncţionale, ci grupări libere
- în cazul că analizabile în:
- în scopul să etc.
substantiv + CĂ + atribut
precedat pe prep./loc.prep. realizat propoziţional

(Nu) vin (decât) cu condiţia 1/ să mă cheme 2/.

c.c.cdţ. atribut

decât = semiadverb restrictiv

2. Grupările:
- de unde, pe unde, până unde
- de când, pe când, până când
- de oriunde, pe oriunde, până oriunde
- de oricând, pe oricând, până oricând etc.
cunosc o dublă interpretare:
a. în Gramatica limbii române, Editura Academiei (1963, vol.1), sunt considerate locuţiuni
conjuncţionale.
b. în Gramatica modernă, G. Ciompec (LRC, 1985) demonstrează că sunt grupări libere analizabile în:

prepoziţie simplă + adverb relativ

argumentele invocate fiind următoarele:

- păstrarea intactă a autonomiei semantice şi gramaticale a termenilor
- analogia cu structuri de tipul: până acolo, până atunci, de acolo, de atunci care nu sunt
interpretate nici în gramatica tradiţională ca locuţiuni (adverbiale).

 Conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale pot fi clasificate funcţional în:

- conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale SPECIFICE
- cauzale: căci, deoarece, întrucât, din pricină/cauză că, fiindcă, pentru că, de
vreme ce, o dată ce etc.
 NB. din teamă că nu este o locuţiune conjuncţională, ci o grupare liberă
(din teamă = substantive precedat de prepoziţia simplă din + conjuncţia că )
- condiţionale: în caz că.
- concesive: deşi, chiar dacă/de/să, cu toate că, măcar să/că/de, chit că, şi de etc.
- modale: cu cât, pe măsură ce, ca şi când/cum, de parca.
- temporale: până să/ce.
- cumulative: după ce că, pe lângă că.
- conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale NESPECIFICE: că, să, dacă, de.

 SELECŢIA conjuncţiilor şi locuţiuniulor conjuncţionale este condiţionată de:

1. Trăsăturile semantice gramaticale ale regentului ( în cazul unităţilor prepoziţionale necircumstanţiale ).

Astfel:
a. verbele de modalitate ( a trebui, a putea etc. ) şi de aspect ( a începe, a continua, a termina)
reclamă prezenţa conjuncţiei SĂ.

b. verbele sentiendi ( a auzi, a vedea, a simţi etc.), verbele declarande (a declara, a postula) şi verbe
dicendi (a zice, a spune, etc.) selectează conjuncţia CĂ.

c. substantivele şi adjectivele deverbative (provenite, prin derivare, dintr-un verb) păstrează acelaşi
relator ca verbul din care s-au format: dorinţa / necesitatea să…, convingerea/convins că…

d. conjuncţiile CĂ, SĂ, DACĂ apar în structura unităţilor propoziţionale:

- atributive, atunci când regentul este un substantiv abstract:
 El are posibilitatea să-şi afirme talentul.
 Îl durea gândul că va pleca.
 Nu mi-a răspuns la întrebarea dacă va ploua.

- predicative, daca subiectul regentei este un nume abstract:

 Părerea lui este că va reuşi.
 Întrebarea este dacă va veni.
 Dorinţa mea este să reuşeşti.

e. adverbele predicative selectează conjuncţia CĂ.

 Bineînţeles că va câştiga.
 Desigur că s-a liniştit.
 Poate că voi rămâne acolo.

2. Poziţia sintactică actualizată de enunţul propoziţional dependent (în cazul circumstanţialelor).

3. Modalitatea enunţurilor condiţionează procesul de selecţie a elementelor de relaţie în fenomenul de

transformare a vorbirii directe în vorbire indirectă. Astfel:
- Enunţurile enunţiative din vorbirea directă se vor transpune în vorbirea indirectă prin conjuncţia
CĂ .
 - Astăzi este joi, a zis el. => El a zis că astăzi este joi.

- Enunţurile imperative vor prii ca marcă, în vorbirea indirectă, conjuncţia SĂ.

 - Aşteaptă-mă, a zis ea. => Ea a zis să o aştepte.
 - Enunţurile interogative totale vor purta ca marcă, în vorbirea indirectă, conjuncţia DACĂ.
 - A plecat singur? a întrebat el. => El a întrebat dacă a plecat singur.

 Trăsăturile caracteristice ale conjuncţiilor şi locuţiunilor conjuncţionale sunt, din punct de vedere
morfologic, absenţa flexiunii, fiind o parte de discurs neflexibila, iar, din punct de vedere sintactic, absenţa
autonomiei, ele fiind simple instrumente gramaticale, fără poziţie sintactică şi cu două valenţe obligatorii:

termen regent - conjuncţie – enunţ prepoziţional dependent

Dificultăţi gramaticale

1. În enunţurile optative exclamative de tipul:

- De-ar veni vara!
- Dacă aş şti rezultatul!
de şi dacă nu sunt conjuncţii deoarece apar în cadrul unor propoziţii principale, chiar dacă, etimologic,
ele presupun structura de bază:
 Aş fi fericit de-ar veni vara.
 de/dacă = morfeme/mărci exclamative.
2. În construcţiile populare de tipul:
 Că bine zici dumneata, mătuşă!
că nu este conjuncţie, ci particulă expletivă.
3. Elementele PÂNĂ, DE şi DECÂT sunt:
- atât prepoziţii în construcţii de tipul:
 Nu a fost până acolo.
 Mă tem de furtună.
 Este mai tânăr decât tine.
- cât şi conjuncţii:
 Lucrează 1/ până se lasă seara 2/.
 S-a dus 1/ de şi-a cumpărat ţigări 2/.
 Este mai tânăr 1/ decât mă aşteptam 2/.
4. În enunţurile de tipul:
 „Bea vinul 1/ şi / să cinstea 2/
Voia bună că făcea 3/
Lăutarii le cânta 4/
/Şi/ flăcăii că juca 5/.”
CĂ nu este conjuncţie, ci semiadverb cu valoare narativă.
5. În enunţul:
 Ei, că bine mi te-am căptuşit, mătuşă.
CĂ este semiadverb cu valoare exclamativ-intensivă.
6. În structurile următoare, CĂ nu este conjuncţie, ci intră într-o:
- locuţiune adverbială de aproximaţie:
 „Mai că trecuse şi vara aia fierbinte!”

- locuţiune adverbială de întărire:

  „Chiar că nu mai aveam nimic!”.
- locuţiune adverbială cu valoare modală:
 „Calul nostru doar că nu se culcase pe jos!”

I. Joncţiunea
II. Aderenţa
III. Topica

III. TOPICA

Topica = ordonator al unităţilor sintactice, în virtutea caracterului linear al vorbirii. Ea are un DUBLU rol:

1
 /, asigură plasarea unităţilor într-o anumită succesiune;
 /1, marchează poziţia sintactică a unei unităţi în dependenţa sa faţă de o altă unitate, servind ca
INDICE DE RELAŢIE.

În limba română actuală, topica este relativ liberă. Au însă TOPICĂ FIXĂ, în ordine ascendentă (d-at + d-nt)
sau descendentă (d-nt + d-at) unele unităţi sintactice a căror structură este condiţionată de factori gramaticali şi
semantici:

A. În ordine ASCENDENTĂ se organizează:

a. Sintagma NOMINALĂ al cărei d-nt este:
- un adjectiv precedat de articol adjectival demonstrativ: vulpea cea şireată, băiatul cel isteţ.
- un substantiv în DATIV: domn ţării, preot deşteptării.
- un substantiv în ACUZATIV cu prepoziţie: lecţie de istorie.
- un verb la mod nepersonal: dorinţa de a câştiga, problemă de rezolvat, apă curgând.
- un adverb: mersul înainte, casa de acolo.
b. Sintagmele ADJECTIVALE şi ADVERBIALE :
folositor vieţii, tare ca fierul , bolnav de gripă
c.c.m. c.c.cz
c.î. comparativ de
egalitate

p
lin cu c.ind.prep c.ind.prep.
apă , departe de mine
 c. Se plasează după regent următoarele SUBORDONATE.
- ATRIBUTIVE : Pomul care înfloreşte.
- SUBIECTIVE în dependenţă de un adverb predicativ : Desigur că a înţeles.
- CNS. : Se schimbase că nu-l mai recunoşteai.
- CCM de identificare : Insistentă cum era, a reuşit.
De repede ce a vorbit, nu s-a înţeles nimic.
- CCT inverse : Nici nu a intrat bine în casă, că a şi fost luat la întrebări.

B. În ordine DESCENDENTĂ se organizează o serie de:

- determinanţi adjectivali (de provenienţă pronominală) din componenţa unor sintagme
nominale: Care carte ţi-a plăcut?, Nu ştie câţi ani are de trăit. Fiecare pasăre pe limba ei
piere., Orice om are drepturile lui.
- determinanţi de natură numerală: Avea şi dânsul trei feciori, În primul an a fost premiat.
C. În poziţie FIXĂ , ascendentă/descendentă, apar şi pronumele personale neaccentuate în dativ sau
acuzativ, dependente de un verb: Mi-e dor de tine, Cartea aceasta am citit-o, Te-a aşteptat o oră, Văzându-l a
îngheţat.

 Fără să aibă un rol decisiv, topica funcţionează ca mijloc de exprimare a relaţiilor de dependenţă şi, implicit,
a poziţiilor sintactice, prin ordonare topică fiind relevantă opoziţia dintre:

 sb./vs./ n.p Muzica este pasiunea mea.

Pasiunea mea este muzica.
 sb. /vs./ c.d. Elevul ascultă profesorul. / Profesorul ascultă elevul.
 atr. /vs./e.p.s. Băiatul fericit a plecat spre casă./Băiatul a plecat fericit spre casă.
e.p.s.

 atr. /vs./ c.d. Are o problemă de rezolvat./ Are de rezolvat o problemă.

 atr. /vs./ c.i. I-am dat cartea Mariei. /vs./ I-am dat Mariei cartea.
 ADERENŢA

Aderenţa este al doilea mijloc sintactic de exprimare a relaţiilor de dependenţă, prin care o unitate sintactică
dependentă intră în relaţie cu regentul său printr-o simplă alăturare, fără a implica prezenţe a unor mărci
gramaticale sintetice sau analitice.
Aderenţa se manifestă numai la nivelul sintagmatic şi angajează, în general, unităţi realizate prin părţi de
vorbire neflexibile care pot ocupa o poziţie sintactică. De exemplu, exprimarea dependenţei unui
adverb/locuţiuni adverbiale faţă de un regent verbal, nominal sau adjectival se realizează prin aderenţă:

 Vorbeşte repede.

 Toamna se numără bobocii.

 Mersul cu faţa înapoi îl ameţeşte.

 Doarme cu ferestrele larg deschise.

 Avea sentimente profund umane.

Există şi situaţii când, prin aderenţă, intră în relaţie de dependenţă şi unele părţi de vorbire flexibile:

- substantiv/complement circumstanţial de timp:

 El pleacă săptămâna viitoare.
- substantiv/complement circumstanţial de mod de măsură:
 Vinde berea cu 20 lei sticla.
- verb la infinitiv (după a putea/a şti) sau gerunziu:
 El poate învăţa singur.
 Ştie cânta.
 Mergea şchiopătând.