Sunteți pe pagina 1din 11

Adaptarea plantelor

In natura plantele traiesc pretutindeni, populand toate mediile de


viata (terestru, acvatic, aerian). Ele isi desfasoara ciclul de viata
sub influenta factorilor de mediu. In decursul dezvoltarii istorice a
plantelor (deci intr-un timp indelungat) acestea au fost supuse
marilor variatii ale factorilor abiotici. Pentru a supravietui,
plantele si-au modificat in timp structurile, forma organelor si
infatisarea, aceasta fiind adaptarea plantelor la mediul de viata .
Spunem ca ele s-au adaptat la mediul de viata in care traiesc.

Adaptarea organismelor la mediul de viata

Organismele reactioneaza atat la schimbari in mediul lor de viata


cat si la schimbari din corpul lor.Asemenea schimbari se numesc
stimuli si exista sub mai multe formei ca lumina, sunetul,
atingerea, caldura si substantele chimice. Raspunsul
organismului nu depinde doar de un mecanism care simte
schimbarea ci si de capacitatea acestuia de a raspunde la stimul
printr-un organ efector. Un exemplu de organ efector sunt
muschii pentru ca permit unui animal sa se miste ca raspuns la
un stimul. Raspunsul animalelor este de obicei mult mai rapid
decat raspunsul plantelor care necesita o schimbare in directia
de crestere si nu o miscare brusca.

.In unele cazuri raspunsul unui organism implica urmari mai de


lunga durata ca schimbari in felul de crestere si metabolism :
aplecarea unei plante catre sursa de lumina , bronzarea pieilii la
lumina puternica a soarelui sau cresterea numarului de celule
rosii in sangele oamenilor care locuiesc la altitudini mari. In
aceste cazuri, datorita perioadei lungi a actiunii stimulilor,
raspunsurile organismeor sunt mentinute. Atunci se spune ca
organismele s-au aclimatizat mediului de viata.

Cand o schimbare brusca de temperatura omoara cea mai mare


parte a unei populatii anumiti indivizi pot supravietui. De
exemplu, cand sunt folosite antibiotice pentru a omora bacteriile
in cazul unei infectii, unele supravietuiesc pentru ca au gene care
le confera rezistenta. Descendentul supravietuitorului
mosteneste imunitatea si astfel apare o populatie de bacterii
rezistente la antibiotice. In acest exemplu o intreaga populatie
evolueaza datorita unui stimul.
Ritmurile biologice permit animalelor sa se adapteze la difeitele
schimbari din mediul lor de viata. Durata unui ritm biologic poate
dura de la cateva secunde la ani. Acestea pot fi de trei feluri:
circadiene (care dureaza o singura zi), lunare si anuale.

In stepe cresc multe varietati de iereburi. Toate plantele sunt


nevoite sa supravietuiasca perioadelor secetoase si animalelor
care le mananca frunzele.

PLANTELE DE USCAT SI DE APA

Majoritatea plantelor de uscat isi iau apa necesara din sol, prin
radacini. Ele au nevoie de apa pentru a-si prepara hrana prin
fotosinteza. In frunze, o parte din apa se transforma in vapori,
care se pierd in aer. Intodeauna apa din sol urca in plante si
ajunge in aer in acest mod. Daca plantele raman fara apa, mai
intai se ofilesc, apoi se usuca, iar daca nu primesc apa, ele mor.

SUPRAVIETUIREA IN PERIOADE DE SECETA

Copacii sunt plante mari. Cu cat plantele sunt mai mari, cu atat
au nevoie de mai multa apa. Desi au radacini lungi si adanci,
majoritatea copacilor nu gasesc in stepa apa pentru a
supravietui. Ierburile sunt mai mici decat copacii, dar au si ele
radacini lungi cu care absorb putina apa pe care o gasesc in
stepa. Ele pot supravietui cu aceasta cantitate de apa, deoarece
consuma mai putin decat copacii.

REGENERAREA IERBURILOR DE STEPA

Ierburile au frunze lungi si drepte, care cresc odata cu planta.


Cand varfurile frunzelor sunt mancate de animale, ele continua
sa creasca de la baza. Deci, ierbivorele flamande nu sunt un
pericol real pentru ierburile de stepa.
Copacilor le cresc frunze noi in fiecare an. La inceput, frunele se
dezvolta repede, apoi inceteaza sa creasca. Cand sunt mancate,
nu se refac decat in anul urmator. Copacii trebuie sa impiedice
animalele sa le manance frunzele. Exista copaci care pot
supravietui in stepe si savane, unde apa este putina. In tinuturile
ierboase din Australia si in savana africana cresc copaci precum
acacia, baobabul si eucaliptul, ei au frunze mici si dure, ca cele
ale plantelor de desert.
In regiunile foarte uscate, cresc numai ierburi mici. In locurile
mai umede, cresc iereburi putin mai inalte. Multi copaci de
savana inmagazineaza apa in trunchiurile lor. Trunchiurile
baobabilor sunt umflate de apa pe care o absorb. Multe animale
se "adapa" din ei, de pilda, elefantii ii zdrobesc pentru a bea apa.
Unele plante, ca paducelul, au spini pe ramuri. Majoritatea
animalelor evita sa le mamance. Nu numai ca au spini, dar unii
copaci, ca acacia au frunze rele la gust. Erbivorele, de pilda
girafele, renunta sa le mai manance si cauta plante mai
gustoase.

UTILIZAREA IERBURILOR

Multe plante de cultura ca graul, orzul, ovazul, orezul si secara


sunt niste specii de ierburi. Stramosii lor, ierburi salbatice de
stepa, aveau aspect putin diferit. Primii agricultori au selectat
plantele cu semintele cele mai mari. Ei au pastrat semintele
pentru a le sadi in anul urmator. Astfel, de-a lungul timpului, din
ierburile salbatice s-au dezvoltat plante de cultura cu multe
seminte mari.

In locurile cele mai aride nu cresc plante, dar in alte locuri,


plantele s-au adaptat perioadelor lungi de seceta.In regiunile
aride, plantele sunt foarte importante. Radacinile lor absorb apa
de ploaie si fixeaza solul, impiedicand spalarea sau spulberarea
lui.Unele plante de desert au radacini lungi, pentru a ajunge la
apa din adancime. Tufele mesquito au radacini care cresc pana la
30m adancime pentru a ajunge la apa din subteran. Alte plante
profita de scurtele perioade ploioase, facandu-si depozite de apa
in corpul lor in momentele cand apa este din belsug in jur. In
general, plantele pierd multa apa prin frunze, dar plantele de
desert sunt nevoite sa retina apa. Unele au frunze speciale
"acumulatoare de apa".

Tumboa

Tumboa africana inmagazineaza apa in imensa radacina


subterana. Frunzele ei lungi au o cuticula speciala, groasa,
pentru a impiedica evaporarea apei.Alte plante isi pierd frunzele
in perioadele lipsite de ploaie. Ocotilo nu poate retine apa, dar isi
prepara hrana, atat in frunze cat si in tulpinile verzi. De indata ce
apa de ploaie se usuca, ii cad frunzele pentru a economisi apa.

Cactusul are o tulpina suculenta, care retine multa apa in urma


ploilor. Majoritatea plantelor isi prepara hrana in frunze. Cactusii
nu au frunze, in schimb, isi prepara hrana in tulpinile lor verzi.
Prin tepii cactusilor nu se pierde apa. Tepii protejeaza planta
impotriva animalelor. Roua care se formeaza cateodata pe
cactusi se prelinge in pamant si este preluata de radacini.

Evolutia animalelor vertebrate

Vertebratele au aparut pe Pamant mai tarziu decat nevertebratele.


Evolutia lor a avut loc in stransa legatura cu schimbarea conditiilor
de viata.
Cele dintai vertebrate au fost si cele mai simple si anume pestii
placodermi, care aveau capul si jumatatea anterioara a corpului
acoperita cu placi osoase.
Mult timp a trecut pana ce din pesti s-au dezvoltat animale care au
putut trai si pe uscat -; amfibienii.
In unele regiuni ale Pamantului s-au ridicat munti care au facut ca
marile sa se retraga, schimbandu-se astfel si conditiile de viata ale
animalelor. Apele retragandu-se, cei mai multi pesti au pierit. In
urma retragerii apelor unii pesti au reusit sa traiasca pe uscat.
Inotatoarele perechi s-au transformat in membre si li s-au dezvoltat
plamanii. Asa au aparut amfibienii. Stramosii broastelor de astazi,
numiti stegocefali, aveau capul acoperit cu scuturi de placi si erau
uriasi (2 m).
Clima fiind calda si umeda amfibienii s-au dezvoltat foarte mult; a
urmat insa o perioada de seceta. In acele conditii, pielea unor
amfibieni s-a ingrosat devenind solzoasa. Ea a pierdut functia de
respiratie, din care cauza s-au dezvoltat plamanii. Astfel, unii
stegocefali s-au transformat in reptile primitive care reprezinta o
noua treapta evolutiva, un nou pas in cucerirea uscatului de catre
animale. In vremea mijlocie din istoria Pamantului pe uscat, in apa si
in aer au predominat reptilele uriase (30 -; 40 m).
Dupa cca. 130 mil. de ani, clima a inceput sa se raceasca. Numarul
reptilelor a inceput sa scada, nemaiavand hrana suficienta. Numai
putine reptile au reusit sa scape de aceste conditii neprielnice.
Urmasii lor sunt reptilele actuale: soparle, serpi, broaste testoase si
crocodili.
Din unele reptile s-au dezvoltat pasarile si mamiferele. Pasarea
fosila Archaeopteryx avea insusiri atat de reptila, cat si de pasare.
Ea ne arata drumul de dezvoltare a pasarilor din reptile. Ca si
reptilele avea dinti pe maxilare, trei degete cu gheare la aripi, si o
coada lunga, formata din multe vertebre distincte. Dar, pasarea
straveche avea caractere si de pasare: membre anterioare
transformate in aripi, pene la aripi si coada. Aceasta este dovada ca
pasarile isi au originea din reptile. De astfel si pasarile de astazi mai
pastreaza inca multe asemanari cu reptilele: solzii de pe picioare si
ouale au aceeasi alcatuire ca la reptile.
Tot din reptile s-au dezvoltat si mamiferele. Primele mamifere erau
niste carnivore mici. Ca dovada a originii lor din reptile, mamiferele
inferioare mai pastreaza inca unele asemanari cu aceste animale.
Astfel, ornitorincul se inmulteste prin opreturi oua, ca reptilele, iar
sobolanul, castorul au solzi cornosi pe coada, asemanatori cu solzii
de la reptile.
Temperatura constanta a corpului, precum si faptul ca nasc pui, au
permis mamiferelor sa se raspandeasca pe intreaga suprafata a
Pamantului, adaptandu-se la cele mai diferite conditii de viata.

Caractere generale ale mamiferelor

Mamiferele sunt vertebrate superioare homeoterme cu corpul


acoperit cu par, care nasc pui vii pe care ii hranesc cu lapte, produs
de glandele mamare.
Au o larga raspandire geografica, in toate mediile de viata:
majoritatea sunt terestre, unele subterane, dar si acvatice, semi-
acvatice si chiar zburatoare.
Ca urmare a adaptarii lor la diferite medii de viata, aspectul forma si
dimensiunile corpului variaza foarte mult. Corpul lor, alcatuit din
cap, trunchi si coada (care poate lipsi), se sprijina pe doua perechi
de membre adaptate in general pentru mers.
La mamiferele acvatice corpul devine hidrodinamic, iar membrele
devin inotatoare. La lilieci, mamifere zburatoare, membrele
anterioare sunt adaptate pentru zbor.
Tegumentul mamiferelor are doua categorii de productii: cornoase si
glandulare. Scheletul este alcatuit din oase masive, pline cu
maduva. Musculatura este bine diferentiata. Cavitatea toracica este
separata de cavitatea abdominala prin muschiul diafragma, cu rol in
respiratie.
Sistemul nervos este cel mai bine dezvoltat. Emisferele cerebrale cu
scoarta neteda la formele inferioare devin cutate la formele
superioare, scoarta cerebrala formand girusuri. Organele de simt
sunt bine dezvoltate.
Sistemul digestiv sufera modificari in functie de regimul alimentar al
mamiferelor. Structura dentitiei este utilizata ca un criteriu in
clasificarea mamiferelor. Dintii, fixati in alveole, sunt diferentiati:
incisivi, canini, premolari si molari. Forma, structura si numarul
dintilor se modifica la diferitele grupe in functie de modul de hranire.
Circulatia sangelui este inchisa, dubla si completa, la fel ca la pasari,
iar inima este tetracamerala. Respiratia este pulmonara la toate
mamiferele.
Excretia se realizeaza printr-un sistem excretor care cuprinde doi
rinichi bine dezvoltati, doua uretere, o vezica urinara si uretra.
Reproducerea este sexuata, sexele sunt separate, fecundatia este
interna.
Mamiferele se grupeaza in numeroase ordine.

Ghepardul
Ghepardul face parte din ordinul carnivorelor, fiind o felina mare.
Este ruda cu tigrul, insa ceva mai mic, mai suplu si cu mersul saltat.
E ca o pisica frumoasa cu picioarele inalte. Cand doarme toarce ca
motanul, iar daca e alarmat maraie, scuipa si ataca din alergare cu
ghearele.
Ghepardul fuge nebuneste dupa vanat cu o viteza uluitoare, fiind cel
mai rapid mamifer terestru. De obicei alearga cu o viteza de 80
km/h dupa gazele si antilope, dar daca este necesar poate atinge
110 km/h, pe distanta scurta. Daca prada reuseste sa obtina un
avantaj de cca. 20 sec., ghepardul renunta la ea. Daca isi ajunge din
urma victima sare la ea si o impiedica. In cazul animalelor mai mari,
aplica o lovitura rapida cu picioarele din fata, in zona fesei sau in
flanc. Cand victima a ajuns la sol o imobilizeaza si ii infige ghearele
in gat, in final o transeaza si mananca pe loc.
Ghepardul nu consuma decat prada capturata de el, neluand in
seama hoiturile, chiar daca acestea sunt proaspete. Este un animal
timid, fricos. Daca apare o felina mai mare decat el, de exemplu un
leu, renunta la prada, fara a se impotrivi.
Puii de ghepard sunt amenintati de multe pericole, de multe ori cad
victime leilor, panterelor sau altor pradatoare, iar acestea nu
rateaza nici o ocazie ca sa-i atace. Uneori alti gheparzi pot sa le
pericliteze viata. Un mascul dornic de a se imperechea cu o mama
ghepard o poate lua ostateca, timp in care puii ramasi singuri pot
muri de foame. Plansul puilor infometati poate atrage atentia unor
pradatori, care nu le vor cruta viata.
La fel ca celelalte feline mari, si gheparzi sunt pe cale de disparitie.
Azi se mai gasesc doar in savanele din Africa de Est si de Sud.
Datorita modului in care vaneaza, au nevoie de teritorii mari, si
pentru ca omul le reduce din ce in ce mai mult mediul de viata,
numarul gheparzilor este in scadere.
Alergarea ghepardului dupa prada Membrele lungi, subtiri ale
ghepardului se leaga de trunchi cu niste articulatii laxe, astfel incat
alearga cu pasi mari. La aceasta contribuie si constitutia fina,
coloana vertebrala flexibila, si mobilitatea soldului si a umarului.
In timpul alergarii toate cele patru membre sunt ridicate de pe sol in
timp ce isi mentine echilibrul cu coada intinsa. In faza urmatoare
unul dintre membrele posterioare atinge solul. Cu celalalt membru
posterior isi ia din nou avant si se ridica in aer cu corpul intins. In
final, unul din membrele anterioare atinge solul, apoi si celalalt,
dupa care animalul se ridica in aer cu membrele adunate sub corp.
Adaptarea organismelor la mediul de viata

Organismele reactioneaza atat la schimbari in mediul lor de viata


cat si la schimbari din corpul lor.Asemenea schimbari se numesc
stimuli si exista sub mai multe formei ca lumina, sunetul, atingerea,
caldura si substantele chimice. Raspunsul organismului nu depinde
doar de un mecanism care simte schimbarea ci si de capacitatea
acestuia de a raspunde la stimul printr-un organ efector. Un
exemplu de organ efector sunt muschii pentru ca permit unui animal
sa se miste ca raspuns la un stimul. Raspunsul animalelor este de
obicei mult mai rapid decat raspunsul plantelor care necesita o
schimbare in directia de crestere si nu o miscare brusca.

Durata de timp a raspunsului


Timpul necesar pentru a sesiza un raspuns depinde in principal de
tipul stimuluilui. O schimbare brusca ca intreruperea si deschiderea
luminii intr-un interval scurt poate de exemplu sa activeze
germinatia la seminte, in timp ce o crestere treptata a intensitatii
acesteia nu ar fi facut-o.

Raspunsuri rapide
In cazul animalelor cu un sistem nervos bine dezvoltat,care include
organe senzoriale si creier, raspunsul la un stimul extern poate fi
foarte rapid-chiar mai mic de o secunda-ca in cazul atingerii unei
plite fierbinti.
Similar inchiderea brusca a frunzelor plantelor carnivore pentru a
prinde o insecta dureaza 20 miimi de secunda.Totodata in cazul uniu
stimul intern ,o glanda poate produce un hormon.De exemplu
adrenalina este produsa de mamifere ca raspuns la o activitate
brusca pentru a face inima sa bata mai repede.Acest raspuns nu
este instantaneu pentru ca este limitat de viteza circulatiei sangelui
dar totusi poate fi considerat un raspuns rapid.Toate aceste
raspunsuri sunt de scurta durata intrucat efectorii nu por reactiona
continuu la stimuli.

Raspunsuri de lunga durata


In unele cazuri raspunsul unui organism implica urmari mai de lunga
durata ca schimbari in felul de crestere si metabolism : aplecarea
unei plante catre sursa de lumina , bronzarea pieilii la lumina
puternica a soarelui sau cresterea numarului de celule rosii in
sangele oamenilor care locuiesc la altitudini mari. In aceste cazuri,
datorita perioadei lungi a actiunii stimulilor, raspunsurile
organismeor sunt mentinute. Atunci se spune ca organismele s-au
aclimatizat mediului de viata.

Raspunsuri colectiveCand o schimbare brusca de temperatura omoara


cea mai mare parte a unei populatii anumiti indivizi pot supravietui.
De exemplu, cand sunt folosite antibiotice pentru a omora bacteriile
in cazul unei infectii, unele supravietuiesc pentru ca au gene care le
confera rezistenta. Descendentul supravietuitorului mosteneste
imunitatea si astfel apare o populatie de bacterii rezistente la
antibiotice. In acest exemplu o intreaga populatie evolueaza datorita
unui stimul.
Ritmurile biologice
Ritmurile biologice permit animalelor sa se adapteze la difeitele
schimbari din mediul lor de viata. Durata unui ritm biologic poate
dura de la cateva secunde la ani. Acestea pot fi de trei feluri:
circadiene (care dureaza o singura zi), lunare si anuale.

Adaptari ale plantelor si animalelor la conditii de desert.


Deserturi subtropicale si tropicale.
Plante:cactusi,agave,aloe,velvicia,ierburiefemere,pepene rosu
salbatik (harbuz).
Spinul camilei are un sistem radicular bine dezvoltat ceea ce ii
permite sa suga apa de la adincimi mari,frunzele inlocuite cu spini ii
permit sa faca economie de apa micsorind evapo-transpitaria.
Aloea siagava face rezerve de apa in frunze.
Cactusii fac rezerve de apa in tulpina.
Pepenele rosu salbatic face reserve de apa in fruct.
Plantele efemere au perioada de vegetatie scurta crescind,inflorind
si formind seminte in perioada ploioasa utilizind la maximum
umeditatea.
Animale:antilopa,camila,reptilele,sacalii,hiene,vulpi.
Antilopele s icamilele sint animale rezistente la foame si sete care in
cautarea apei parcurg distante mari. camila face rezrve de grasimi
in gogoase.
Sarpii si sopirlele au corpul acoperit cu solzi cornosi prin care nu
se evapora apa.
Majoritatea animalelor noaptea sunt active iar ziua duk o viata
pasiva,se ingroapa in nisip
Paduri si arbusti permanent verzi cu frunzetari de tip mediteranean.
Plantele sunt adaptate la perioada uscata din timpul verii.
Plante:laur,portocala,lamie.Ele au frunzele
groase,stralucitoare,acoperite cu un stratde ceara pentru a micsora
evapo-transpiratia.La unele plante frunzele suntacoperite cu perisori
si spini.
Animale:iepuri,capre,berbeci de munte.Animalele sunt rezistente la
lipsa de apa.
Vipera cu corn si scorpionul au corpul acoperit cu solzi prin care nu
se evapora apa

Adaptari a padurii eucotoriale a platelor si animalelor la conditiile


de mediu:
Adaptarea plantelor la insuficienta luminii solare-cresterea
etajata,unele plante paraziteaza pe ramurile copacilor spre exemplu
orhideea utilizind substante nutritive folosite de arbori.Smokinele
utilizeaza arborii ca suport pentru radacinile sale si se ridica spre
soare.Lianele utilizeaza arborii ca suport pentru a se ridca spre
soare.Animalele sau adaptat la mediul arborical deoarece e mai usor
sa observe pradatori ,mai aproape de sursa de soare.Maimutele au
membre accommodate pentru catarare ,veverite zburatoare si cini
zburatori au niste pliuri de piele in partea laterara a abdomenului
care le permite sa sara la distante mari.
Adaptari a plantelor si animalelor in Savana:
Erburile se usuca in timpul uscat ,unele specii au ghimpi de
protectie,altele isi perd frunzele in timpul uscat ,baobabul in
perioada umeda aduna apa in tulpine .iar in perioada uscata isi
leapada frunzele ca sa nu cheltue apa.

ERBIVORE DIN SAVANA

Intinderile mari de ierburi asigura hrana erbivorelor. Aceste animale


nu se incomodeaza unele pe altele, deoarece mananca plante
diferite. Cele mai bune pasuni sunt cele cu iarba cruda crescuta
primavara sau in anotim-pul ploios .Odata cu schimbarea
anotimpurilor, multe erbivore fac migrati – calatorii lungi in cautarea
hranei.

MANCATUL FRUNZELOR SI MANCATUL


Animalele ca girafa,elefantii,rinocerii negri si unele antilope se
hranesc cu frunzele copacilor sau arbustilor.Alte animale ca
bovinele,zebrele si hipopotamii, rasc iarba.
Elefantii ajungsi ei la frunzele din varful copacilor,in anotimpul ploios
ei mananca iarba.
Gazelele-girafa pot sta in doua picioare pentru a ajunge la frunze.
Nici un alt copitatnu este capabil de asa ceva.

Antilopa kudu se hraneste cu frunze care cresc la nivelul ei. Antilopa


pitica se hraneste cu frunze care cresc aproape de sol.

Rinocerul negru are buza superioara foarte dezvoltata cu care apuca


frunzele din dreptul capului sau. Rinocerul alb mananca muguri de
iarba de la sol. Buza lui superioara este plata.
Zebrele prefera sa manance partea din mijloc a frunzelor dupa ce
alte animale au mancat partea mai dura din exterior.
Bivolii pasc partea mai dura a frunzelor,adesea zebrele se tin in
urma lor.
Noaptea, hipopotamii pasc iarba. Pe langa dintii cu care pasc ei au
in fata inca o pereche de dinti enormi, cu care se apara si lupta
pentru femele.