2010

INTRODUCERE ÎN
MANAGEMENT

Curs 1
Seria TD1
Conf. univ. dr. Elena-Mihaela Carausu
I.1. Definirea conceptului de management

 Baza obiectivă a apariţiei şi dezvoltării

managementului a constituit‑o activitatea
comunităţilor umane, managementul fiind
procesul de orientare a activităţii
oamenilor în scopul realizării unor
obiective.
 Philip W. Shay
 Referindu-se la importanţa deosebită a procesului de
management în ţările în curs de dezvoltare, Philip W.
Shay afirma: „pentru ca aceste ţări să progreseze în
libertate şi demnitate umană, managementul trebuie
să constituie resursa primordială a dezvoltării lor, iar
managerii trebuie să acţioneze ca principali
catalizatori ai acestui proces.
 Dacă rezolvarea problemelor legate de dezvoltare se
va baza numai pe experienţă, aceste state vor fi
inevitabil împinse spre centralism excesiv, prin
concentrarea deciziilor manageriale în mânile câtorva
planificatori la nivel înalt, experimentaţi, pe care îi au
şi a căror număr nu poate fi uşor sporit”.
 Tipuri de definiţii
 În literatura de specialitate au fost
exprimate diferite opinii, definiţiile formulate
fiind generale sau analitice.
 Definiţia de referinţă formulată de Asociaţia Americană de
Management

Conform unei accepţiuni de referinţă formulate de Asociaţia

Americană de Management, ştiinţa şi arta conducerii,
managementul, presupune:
 - a obţine rezultate prin alte persoane, asumându-ne
responsabilitatea pentru rezultatele respective;
 - a lua decizii având permanent în vedere viitorul
organizaţiei;
 - a avea încredere în colaboratori (priviţi ca resurse umane)
atribuindu-le responsabilităţi pentru rezultatele vizate a fi
obţinute, a le recunoaşte posibilitatea de a greşi şi a le primi
favorabil iniţiativele;
 - a aprecia resursele umane în funcţie de rezultate;
 - a descentraliza sistemul organizatoric;
 - a fi deschis spre mediul înconjurător.
 Mari teoreticieni
 În ultimul secol teoreticieni de mare valoare
au încercat să formuleze/ reformuleze
definiţia conceptului de management astfel
încât să se apropie cât mai mult de esenţa
teoriilor propuse de fiecare în parte.
 Fr. Kedouri
Astfel:
 Fr. Kedouri defineşte managementul ca fiind
„procesul de planificare, organizare,
antrenare şi control al eforturilor membrilor
unei organizaţii şi folosirea altor resurse
organizaţionale pentru atingerea scopurilor
acesteia.”
 R. L. Draft
 Afirma că: „managementul presupune
atingerea scopurilor organizaţionale printr-o
conducere efectivă şi eficientă, ca urmare a
planificării, organizării, coordonării şi
controlului resurselor organizaţiei”.
 P. Hurmel
 consideră că: „managementul este
ansamblul demersurilor, metodelor, şi
proceselor de planificare, organizare,
alocare a resurselor, control, activare şi
animare a unei organizaţii”.
 Modelul dinamic al managementului
(după Moran şi Reflet)
 Cea mai sugestivă definiţie a managementului a fost formulată
(grafic de această dată) de Moran şi col. (fig. 1).
PLANIFICARE

ORGANIZARE

Fig. 1.
REALIZAREA
CONDUCERII

CONTROL

EVALUARE
 Simon şi Larose
 Aplicând teoria generală a sistemelor
(formulată iniţial de biologul Ludwig von
Bertalanffy) la domeniul managementului,
Simon şi Larose introduc conceptul de
sistem managerial (fig. 2.)
Schema conceptuală a sistemului
managerial- după Simon şi Larose
 Sistemul managerial
Sistem de valori

Sistem decizional

Planificare Organizare Conducere Control

Evaluare

Previziune Structurare Leadership Informaţii

Programare Definirea relaţiilor Motivare Comparaţi
Bugete interne Etc. Formare Corecţii
Etc. Etc. Etc.

legături funcţionale retroacţiune

Fig. 2.
 Rolul sistemului managerial

 Conform acestei accepţiuni sistemul managerial are

rolul de a asigura acordarea organizaţiei la
cerinţele mediului astfel ca elementele
componente ale sistemului să fie sinergic
integrate.
 Sistemul managerial reflecta astfel modalitatea
globală, complexă, de gândire şi acţiune a
managerului.
 Avantajele abordării sistemice
Conceptul de sistem îl ajută pe manager să
interpreteze fenomenele generale şi să
reacţioneze într-o manieră mai eficace.
Astfel, prin management se urmăreşte:
 - o strategie competitiva şi o judicioasă
stabilire a obiectivelor;
 - organizarea mijloacelor;
 - implementarea unor structuri organizatorice
dinamice;
 - un control consecvent şi eficient.
 I.2. Scurt istoric al gândirii manageriale

 În dezvoltarea sa ca ştiinţă, managementul a

cunoscut mai multe etape de evoluţie.
Herbert Hicks consideră că în evoluţia
managementului se pot identifica următoarele etape:
- managementul preştiinţific (înainte de 1880);
- managementul ştiinţific (între 1880-1930);
- şcoala relaţiilor umane (în perioada 1930-1950);
- transformarea într-o ştiinţă interdisciplinară
(perioada de după 1950), caracterizată printr-un
proces de extindere şi dezvoltare.
Philip W. Shay
delimitează în evoluţia managementului
următoarele etape:
Abordarea ştiinţifică a managementului, în
primele două decenii ale secolului al-XX-
lea. Perioadă este marcată de apariţia unor
lucrări de referinţă (scrise de Frederic
Taylor, care au constituit premisele
conducerii ştiinţifice, eficiente „The
principles of Scientific management” şi
„Elements of Administration”. Henry Fayol
publică lucrarea „Administration industrielle
et generale”);
Philip Shay
- Abordarea organizatorică a managementului-
perioada anilor ‘30;
- Managementul bazat de obiective – activitatea de
conducere este un proces complex bazat pe
definirea şi identificarea următoarelor elemente:
stabilirea obiectivelor; formularea politicii, în
vederea orientării activităţii şi gândirii manageriale;
planificarea, în scopul atingerii obiectivelor;
organizarea vizând realizarea planului; orientarea
şi motivarea personalului în scopul realizării
planului; controlul desfăşurării activităţilor.
- Preocupări pentru conturarea unei teorii
generale a managementului- după 1950.
 în România
În literatura de specialitate apărută în România în ultimii ani,
mai mulţi autori iau în considerare următoarele trei etape în
evoluţia managementului ca ştiinţă:
 managementul timpuriu (conducerea empirică)–
caracterizat prin faptul că intuiţia şi experienţa deţineau rolul
determinant în direcţionarea activităţii manageriale;
 începuturile conducerii ştiinţifice – etapă marcată de
lucrările de specialitate publicate de F.W.Taylor şi H.Fayol
care s‑au constituit ca premise ale dezvoltării ştiinţifice
ulterioare a managementului;
 abordarea modernă a managementului (conducerea
ştiinţifică) – acestei etape, începute în anii 50, îi este
caracteristică abordarea complexă a proceselor
manageriale.
 în România
O privire aparte asupra delimitării etapelor de
dezvoltare a managementului ca ştiinţă o
întâlnim în lucrarea „Management” a prof. univ.
Liviu Vulcu.
L. Vulcu
propune o delimitare exactă a acestor etape:
 Conducerea empirică – lungă perioadă de
începuturi, având la bază individualitatea intuitivă
a managerilor, perioadă care ia sfârşit odată cu
inceperea celui de-al doilea război mondial;
 Managementul clasic – etapă în care Taylor şi
Fayol pun bazele conducerii ştiinţifice, eficiente;
 L. Vulcu
 Etapa managementului socio-psihologic –
caracterizată prin importanţa deosebită acordată
resurselor umane;
 Etapa statistico‑matematică – ai cărei principali
exponenţi au fost A.Kaufman şi I.Starr, etapă
focalizată pe optimizarea proceselor şi creşterea
productivităţii;
 Etapa sistemică modernă – în care managementul
este înţeles ca o ştiinţă complexă, inter- şi multi-
disciplinară cu un puternic caracter aplicativ.
Şcoli de gândire
 Sintetizând, putem afirma că, în evoluţia
gândirii şi practicilor manageriale, se pot
identifica câteva teorii de mare valoare pe
fundamentul cărora s‑au clădit adevărate
„şcoli” de management.
 Şcoli de gândire
 Având în vedere problematica abordată şi
poziţiile definitorii faţă de principalele
elemente ale managementului, pot fi
considerate ca principale „şcoli” de gândire
managerială, şcoala clasică, cea a
relaţiilor umane şi cea a managementului
modern, în cadrul fiecăreia delimitându-se o
serie de curente specifice.
 Şcoala clasică
În cadrul „şcolii clasice” s-au dezvoltat trei curente
distincte:
 managementul ştiinţific - reprezentat de
F.W.Taylor, Frank şi Lillian Gilbreth şi Emerson
Harrington;
 managementul administrativ (dezvoltat pe
teoria managementului operaţional) – creatorul
acestui curent fiind H.Fayol;
 managementul birocratic – creat şi dezvoltat de
Max Weber.
 Şcoala relaţiilor umane
 „Şcoala relaţiilor umane” – s-a dezvoltat
având l-a bază teoria ştiinţelor
comportamentale (behavioristă) formulată
de Eton Mayo. Contribuţii importante la
abordarea managementului prin prisma
comportamentului uman au fost aduse de
Abraham Maslow, Curt Lewin, Frederick
Herzberg ş.a.
Şcoala modernă
 „Managementul modern” – printre
exponenţii importanţi ai acestei şcoli de
gândire managerială menţionăm: Herbert A.
Simon, Peter F. Drucker, Henry Mintzberg
ş.a.
Şcoala contemporana
 La teoriile clasice şi la cea a ştiinţelor
comportamentale s-au adăugat elemente din
alte ştiinţe, ca de exemplu, matematică, teoria
informaţională ş.a. conturându-se astfel o
teorie managerială integratoare care a
permis orientarea strategică a activităţilor de
conducere.
 I.3. Managementul viitorului

Aflându-se la început de secol, managementul tinde

să integreze o multitudine de fenomene socio-
economice, ecologice, de dezvoltare (inclusiv in
sanatate) într-un concept global complex care să
se constituie ca premiză ştiinţifică a „conducerii
viitorului” (managementul global integral).
 Eugen Tampa
În acest context general Eugen Tampa
afirma că: „managementul integral
reprezintă un proces conştient de
realizare a obiectivelor propuse
(indeosebi a celor economice) în condiţii
de protecţie maximă, directă şi indirectă,
a mediului şi a sănătăţii populaţiei” .
 Managementul viitorului
 În această etapă de dezvoltare a
managementului, accentul va fi pus pe
gestionarea celei mai importante resurse,
creativitatea (aşa–numitul management al
ideilor).
 Managementul viitorului
 Se insistă pe un comportament managerial
creator care, în sinteză, presupune:
- o abordare globală, pluridisciplinară;
- anticiparea nevoilor consumatorilor;
- creativitate permanentă în activitatea de
cercetare;
- stimularea creativităţii in rezolvarea
problemelor;
- reactualizarea ideilor „uitate”.
 In concluzie,
 Strategiile manageriale ale prezentului si
viitorului trebuie sa fie caracterizate de:
creativitate, adaptabilitate şi flexibilitate.
 6 oct. 2010
 Va mulţumesc pentru atenţie!