Memoria este procesul psihic prin care se realizează întipărirea,

stocarea şi reactualizarea experienţei cognitive, afective şi volitive.

Memoria este activă pentru că ceea ce reţinem este în strânsă
legătură cu contextul şi condiţiile activităţii desfăşurate. Memoria
este selectivă, ea nu reţine mecanic şi nediferenţiat, ca pe banda
magnetică; păstrarea nu este o simplă depozitare, factori care ţin de
motivaţie, interes cognitiv, afectivitate, vârstă şi personalitate, stare
de sănătate, oboseală intervenind decisiv. Memoria este
inteligibilă, ceea ce subliniază rolul gândirii în funcţionarea ei: sunt
reţinute conţinuturile înţelese.
Tipuri de memorie: memoria senzorială- este cea mai aproape de
planul percepţiei şi de legile acesteia. Ea se bazează pe persistenţa
reprezentării senzoriale a stimulului, după ce acesta a încetat să
mai acţioneze asupra receptorilor. Memoria de scurtă durată-Pentru
a memora o propoziţie trebuie să-i ţinem minte începutul până o
parcurgem integral. I se spune de scurtă durată pentru că, fără o
reactivare specială, reţinem prin aşa numitele circuite reverberante
(asociaţii de neuroni în sistem închis) de la 5 secunde la 8-10
minute, după care informaţia este uitată sau trecută în memoria de
lungă durată.Se mai numeste memorie de lucru. Memoria de lungă
durată-Corespunde cel mai bine imaginii omului obişnuit despre
memorie, pentru că ea păstrează informaţia pe durate considerabile
(zile, ani, o viaţă întreagă, uneori). Caracteristica ei de bază este
păstrarea informaţiei, care poate fi propriul nume, modul cum să
vorbim, locurile copilăriei, unde am fost şi ce am mâncat astăzi.
Alte tipuri şi sisteme mnezice: memoria explicită (declarativă) şi
memoria implicită (nondeclarativă).Memoria implicită
(nondeclarativă sau procedurală) desemnează cunoştinţe sau
abilităţi, deprinderi care nu pot fi evocate verbal. Procesele
memoriei: memorarea (întipărire, fixare sau engramare), păstrarea
(reţinerea sau conservarea) şi reactualizarea (reactivare, ecforare),
pe care psihologia cognitivistă le-a redefinit ca encodare, stocare şi
recuperare. Din punctul de vedere al participării voinţei există o
memorare incidentală şi una intenţionată, care sunt corespondentul
astăzi acceptat al vechii distincţii memorie involuntară – memorie
voluntară. O a doua dihotomie este memorie mecanică-memorie
logică. La materialele identice, performanţele subiecţilor sunt
adesea extrem de diferite, ceea ce înseamnă că diferenţele
interindividuale sunt mari şi importante. Unele ţin de dotarea
nativă, care face ca anumite persoane să întipărească rapid, uşor şi
trainic aproape orice categorie de informaţie, în timp ce altele reţin
uşor doar anumite informaţii (vizuale, auditive, tactile, motrice,
olfactive, nume, numere, figuri etc.), putându-se vorbi de adevărate
specializări ale memoriei, iar altele reţin slab orice tip de
informaţii. Din perspectiva subiectului care memorează, câteva
aspecte sunt fundamentale: Cu cât el este mai implicat în activitate,
cu cât interacţiunea cu materialul este mai intensă şi mai profundă,
cu atât performanţa mnezică este mai ridicată. Rezumarea,
conspectarea, discuţia în contradictoriu pe un text, aplicaţiile
practice ale legilor şi principiilor învăţate fac din memorie un mare
teritoriu aplicativ al psihologiei. Modul de învăţare (global sau pe
fragmente) este de asemenea important, el ţinând de volumul
materialului, dar şi de stilul personal exersat în timp. Materialul cu
sens, inteligibil, stocat semantic, se păstrează mai bine decât cel
fără sens. Evenimentele cu implicaţii personale sunt mai mult timp
reţinute decât cele impersonale. Uneori recuperarea se face
spontan, fără efort, alteori presupune efort, căutare. Uitarea este un
fenomen natural şi relativ necesar: prin uitare se eliberează unităţi
de memorie, sistemul cognitiv se echilibrează. Uitarea poate fi
totală (caz extrem de rar) şi atunci se numeşte amnezie, care poate
fi anterogradă (trecutul şi experienţa proprie) sau retrogradă (orice
experienţă nouă de după producerea unui şoc, comoţii). Mult mai
frecvente sunt dismneziile (tulburări parţiale ale memoriei, care pot
fi hiper- sau hipomnezii). Exista si uitrea momentana, lapsusul.
Însuşirile memoriei: Volumul memoriei este dat de cantitatea de
informaţie memorată; Elasticitatea este capacitatea de reorganizare
a memoriei; Trăinicia, des invocată în paginile de faţă, se referă la
durata păstrării informaţiei memorate; Fidelitatea; Promptitudinea
memoriei se referă la viteza cu care este reactualizată informaţia
necesară.