Sunteți pe pagina 1din 6

Modurile de expunere

Naratiunea
Este modul de expunere prin care se relateaza, intr-o succesiune temporala, fapte si intamplari. Se
bazeaza pe actiune si pe verbe.Naratiunea presupune un narator, actiune, personaje. Naratorul este
ipostaza literala a autorului real, care povesteste evenimentele, descrie locurile si explica cele
intamplate.Naratiunea este modul de expunere specific operelor epice, cu toate ca poate aparea si in
operele dramatice, atunci cand un personaj povesteste ce s-a intamplat in afara scenei. Mai poate fi
intalnit si in poeziile lirice, in asa-numitele poezii lirice narative.
Descrierea
Este modul de expunere prin care sunt prezentate caracteristicile unor obiecte. Rolul descrierii intr-un
text este de a situa actiunea si personajele, de a exprima in mod sugestiv atmosfera in care se desfasoara
intamplarile si ajuta pe cititor sa-si imagineze cum arata locurile si oamenii.Ea se bazeaza pe
substantive, adjective si adverbe. Descrierea mod de expunere care sta la baza operelor lirice, dar poate
fi intalnita si in operele epice, unde se impleteste cu naratiunea si dialogul.
Dialogul
Este modul de expunere care reproduce in mod direct cuvintele personajelor. Prin folosirea dialogului,
povestitorul isi lasa personajele sa se descrie singure, prin modul lor de a vorbi.Dialogul sta la baza
operelor dramatice, dar poate fi intalnit si in operele epice, mai ales in schite, si chiar in operele lirice, in
asa-numitele poezii lirice dialogate.Se poate vorbi si de un dialog interior, de replici pe care un personaj
le schimba cu el insusi.
Monologul
Este vorbirea unui singur personaj.Este specific operelor lirice, in care ia forma confesiunii (in poezia
intima si de idei) sau a descrierii (in poezia descriptiva – pastel).Putem vorbi si de un monolog interior,
cand un personaj vorbeste in gand si de un monolog teatral, cand un personaj vorbeste singur, pe scena,
in fata spectatorilor.
DESCRIEREA LITERARA
Este opera literara in versuri sau in proza, in care se prezinta in mod sugestiv si plastic trasaturile
caracteristice ale unui colt din natura, ale unui obiect, ale unei fiinte, ale unui fenomen, asa cum sunt
vazute ele de autor, care isi exprima atitudinea fata de acestea. Sunt infatisate doar acele trasaturi care l-
au impresionat pe observator, oferind o viziune personala asupra realitatii. In aceste opere se urmareste
sa se trezeasca sentimente si emotii in sufletul cititorului.In operele literare in care predomina, ca mod
de expunere, descrierea, imaginea reala este transfigurata prin folosirea unor procedee artistice (imagini
vizuale, auditive, olfactive, tactile), a figurilor de stil (epitete, comparatii, inversiuni, metafore) sau a
cuvintelor cu sensuri noi, figurate, predominand substantivele si adjectivele.Autorul participa afectiv la
cele descrise.

Semnele de punctuatie
1.Punctul
-marcheaza pauza care se face in vorbire intre propozitiisau fraze independente ca inteles. El se pune
de asemenea la sfarsitul unor fraze si propozitii independente, grupuri de cuvinte sau cuvinte izolate
care echivaleaza cu propozitii independente si dupa care vorbirea nu mai continua.
Se foloseste in urmatoarele situatii:
Dupa propazitii enuntiative;
a)independente (Era liniste imparateasca.)b)dupa fraze alcatuite din propozitii enuntiative care se
gasesc in raport de coordonareLa sfarsitul unei propozitii optative sau la sfarsitul unei fraze alcatuite din
propozitii dependente de o optativa, cand tonul nu este exclamativ:“Jelui-m-as si n-am cui.”La sfarsitul
propozitiei imperative sau al unei fraze dependente de o imperativa, cand acestea sunt rostite pe un ton
neutru: “Urcati in varfuri pe catargSi puneti steagul de plecare.”La sfarsitul unei propozitii interogative
indirecte: Tata a intrebat cate exemplare vom trage.In abreviri de cuvinte-Nu se pune punct dupa
-titlurile de carti, de opere literare,muzicale-formulele de adresare(din scrisori,cuvantari)
2.Semnul intrebarii
-este foloseit in scriere pentru a marca intonatia propozitiilor sau a frazelor interogative.-se pune dupa
cuvinte, grupuri de cuvinte, propozitii si fraze care au un caracter interogativ si care sunt intrebari
directe.-titlurile care au caracter interogativ (“Ce-I de facut?”)
3.Semnul exclamarii
-Marcheaza grafic intonatia frazelor si a propozitiilor exclamative sau imperative
-se pune de asemenea dupa interjectiile si vocativele care exprima stari afective si sunt considerate
cuvinte(sau parti de fraza) independente-cand interjectia are in acelasi timp sens exclamativ si
interogativ,semnul exclamarii este insotit de semnul intrebarii
-se foloseste dupa un substantiv in cazul vocativ
4.Virgula
-delimiteaza grafic unele propozitii in cadrul unei fraze si unele parti de propozitie in cadrul
propozitiei. Virgula arata felul in care fraza si propozitia se despart in elementele lor constructive, pe
baza raporturilor sintactice dintre ele(functia gramatica)modurile de folosire a virgulei in limbi diferite
nu exista deosebiri esentiale-virgula marcheaza grafic anumite pauze scurte facute in cursul rostirii unei
propozitii sau fraze.Astfel, ea, alaturi de alte semne de punctuatie, serveste la redarea grafica a ritmului
vorbirii si a intonatiei-totodata,ea realizeaza rapoarte de coordonare si subordonare prin juxtapune in
interiorul unei fraze
5.Punctul si virgula
este semnul de punctuatie care marcheaza o pauza mai mare decat cea redata prin virgula si mai mica
decat cea redata prin punct-o astfel de pauza este adesea necesara pt. A desparti propozitii sau grupuri
de propozitii care formeaza unitati relativ independente in cadrul unei fraze.Astfel, fraza castiga in
claritate si se evita legarea gresita a unei subordonate dinaintea pauzei marcate prin punct si virgula de
propozitia imediat urmatoare, Alteori, punctul si virgula corespunde unei pauze pe care vorbitorul o face
pentru a arata ca partea de fraza care urmeaza e o intregire, o explicatie sau o concluzie a celor afirmate
anterior
6.Doua puncte
-anunta vorbirea directa sau o enumerare, o explicatie, o concluzie si marcheaza totodata o pauza, in
genere mai mica decat pauza indicata de punct. Ele se pun atat la sfarsitul unei fraze, cat si in
interiorul ei
7.Semnele citarii(ghilimelele)
-sunt semne grafice care se intrebuinteaza atunci cand reproducem intocmai un text spus sau scris de
altcineva,ele se pun si la inceput si la sfarsitul unei citari, inchizand vorbirea directa
8.Linia de dialog si de pauza
:acelasi semn de punctuatie ( - )are doua funciuni cu totul diferite:a)linia de dialog indica inceputul
vorbirii fiecarei persoanecare ia parte la o convorbire
b)linia de pauza marcheaza, ca si alte semne de punctuatie, pauza dintre diferite parti ale propozitiei,
dintre propozitii sau fraze
9.Panatezele-parantezele rotunde ( ) sau drepte [ ]
arata un adaos in interiorul unei propozitii sau al unei fraze-parantezele rotunde cuprind o explicatie, o
precizare ori un amanunt, care imbogatesc intelesul propozitiei sau al frazei de care lunt legate. In acest
sens, parantezele au aceeasi functiune ca linia de pauza sau virgula, cand acestea cuprind comunicari
care explica sau intregesc propozitia sau fraza in interiorul careia se afla-in peisele de teatru se dau intre
paranteze rotunde se dau indicatiile scenice-parantezele drepte se folosesc cu scopul de a inchide un
adaos facut de noi intr-un text citat. Deci, ele ajuta la separarea spuselor noastre de ale altuia, ori de cate
ori este nevoie sa intervenim cu o lamurire
10.Puctele de suspensie
-arata o pauza mare in cursul vorbirii.Spre deosebire de punct, punctele de suspensie nu marcheaza
sfarsitul unei propozitii sau al unei fraze, ci indica, in general, o intrerupere a sirului vorbirii-
comunicarea care e asezata inaintea pauzelor redate in scris prin pc. De suspensie are intotdeauna o
intonatie caracteristica: cand pauza este neintentionata, intonatia este descendenta, iar cand pauza este
intentionata, intonatia comunicarii este ascendenta
11.Cratima(liniuta de unire sau de despartire)
-ca semn de punctuatie, cratima se foloseste :In repetitii, cand cuvantul separat formeaza o unitateIn
interiorul unor expresii formate din doua substantive , un substantiv si un adverb, din doua adverbe sau
doua interjectii(calea-valea, caine-caineste, ici-colo)Intre 2 numerale, pentru a arata ca indicatia
numerica e aproximativaIntre cuvinte care arata limitele unei distante, ale unui interval de timp
Cratima-marcheaza rostirea impreuna a 2 sau mai multe cuvinte, fie ca lipsesc sunete, in care caz
inlocuieste apostroful din vechea ortografie, fie ca nu lipsesc-se foloseste si la scrierea unor cuvinte
compuse-se intrebuinteaza la despartirea cuvintelor in silabe-se foloseste intre doua numerale
Apostroful-marcheaza absenta accidentala in rostirea unor sunete

FABULA
Definiţie: Fabula este specia epică, redactată de obicei în versuri, care prezintă moravuri şi defecte
omeneşti prin intermediul unor animale, plante, obiecte.
Întregul text are caracterul unei alegorii constituite dintr-o suită de personificări. Are o
structura specifică, textul compunându-se din 1.un text narativ scurt
2. o morală, formulată de obicei în finalul fabulei care se deduce din text
Demonstraţie fabulă
-plan-
I. Date generale despre autor şi operă
1. cele mai importante creaţii ale autorului şi tematica acestora
2. tema operei analizate
II. Definiţia fabulei
III. Prezentarea conţinutului textului analizat
1.rezumatul
2. prezentarea personajelortrăsăturile personajelor,tipurile umane pe care le reprezintă personajele
3. interpretarea moralei(daca este formulată),învăţătura care se desprinde din text(dacă
morala nu este exprimată de autor)
IV. Concluzii
1. îmbinarea naraţiunii cu dialogul, rolul dialogului în dinamizarea acţiunii şi în evidenţierea
trăsăturilor personajelor
2. rolul personificării
3. prezentarea elementelor de prozodie
4. mesajul fabulei, caracterul educativ al acesteia

Fabula este opera epica, in versuri sau in proza avaind ca personaje animale, plante, lucruri puse in
situatii omenesti, din care se despride o morala.
Caracteristici:
Este o naratiune de dimensiuni reduse, care se poate transforma intr-o mica piesa.
Are personaje putine, precis zugravite, caracterizate prin fapte si prin vorbe.
Critica faptele omenesti, atitudini, urmarind scopuri educative, moralizatoare.
Ne invata ca in viata trebuie sa-i cunoastem pe oameni nu dupa vorbe ci dupa faptele lor.
In structura unei fabulre distingem:-O povestire propri-zisa -O morala
Schita
Schita este o opera literara in proza de mica intindere, cu actiune simpla, infatisand un moment
semnificativ din viata unuia sau a mai multor personaje.
Caracteristici:
Actiunea este simpla, concentrata, redusa la un singur episod care cuprinde punctul culminant si
deznodamantul:Apar personaje putine, care sunt sumar caracterizate”
Modurile de expunere folosite sunt: Naratiunea (principal);Dialogul (secundar);
Cuprinde mici „scene” din viata cotidiana;Surprinde gesturi, atitudini, fapte, stari sufletesti, situatii
caracteristice;
Trăsături genul liric
- gândurile, impresiile, emoţiile, stările sufleteşti sunt exprimate direct
- eul liric este identificat în text după mărci lexico-gramaticale specifice
- impresiile şi emoţiile autorului sunt redate prin imagini artistice
- textul este alcătuit prin valorificarea muzicalităţii limbajului
- eul liric redă conţinutul într-un limbaj artistic care sugerează impresii şi emoţii prin figuri de stil
- modul de expunere predominant este descrierea; alte moduri de expunere : confesiunea lirică,
meditaţia, monologul, liric sau dialogul imaginar
Trăsături genul epic
- autorul transmite propriile gânduri, idei, păreri în mod indirect printr-un narator
- naratorul relatează fapte şi întâmplări pe care le plasează într-un timp şi spaţiu
- acţiunea se alcătuieşte din faptele şi întâmplările povestite şi urmează un ritm gradat, corespunzător
momentelor subiectului
- la acţiune sunt implicate personaje de diferite tipuri
- personajele sunt portretizate prin diferite procedee
- modurile de expunere sunt naraţiunea, descrierea, dialogul sau monologul personajelor
Basmul
Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice,
cu acţiune implicând supranaturalul şi supusă unor acţiuni convenţionale, care înfăţişează parcurgerea
drumului maturizării de către erou. Conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victorie forţelor binelui.
Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcţii: antagonist, ajutoare, donatori. Reperele
temporale şi spaţiale sunt vagi, nedeterminate.
Spre deosebire de basmul popular, unde predomină naraţiunea, basmul cult presupune îmbinarea
naraţiunii cu dialogul şi cu descrierea. Naraţiunea este dramatizată prin dialoguri, are ritm rapid, realizat
prin reducerea descrierilor. Dialogul are o dublă funcţie, ca în teatru: susţine evoluţia acţiunii şi
caracterizarea personajelor. Prezenţa dialogului susţine realizarea scenică a secvenţelor narative,
„spectatori” ai maturizării feciorului de crai fiind atât celelalte personaje, cât şi cititorii.Tema basmului
este triumful binelui asupra răului.
Nuvela
Nuvela este o opera epica de intindere relativ redusa cu un numar relativ redus de personaje in care este
redata o intamplare din viata unuia sau a mai multor personaje.
- Este o opera epica pentru ca autorul isi esxprima indirect gandurile, sentimentele, ideile, conceptiile
prin intermediul personajelor si al actiunii.Intalnim narator, personaje, actiune.Modul de expunere
predominant este naratiunea.Naratiunea se desfasoara liniar cronologic, prin inlantuirea secventelor
narative. Se observa tendinta de obiectivizare – naratorul se detaseaza de personajele sale. Intamplarile
relatate sunt obiective.
- Actiune mai dezvoltata ca a schitei.Actiunea savarsita de personaje ale caror caracteristici se
desprind dintr-un puternic conflict.Timpul si spatiul sunt clar delimitate conferind verosimilitate
textului.Se acorda importanta deosebita caracterizarii personajului, caracterizat in raport cu actiunea.Are
o constructie epica riguroasa.
- Mai mare decat schita, mai mica decat romanul si in functie de temele tratate, nuvelele sunt:
- Istorice, psihologice, fantastice, sociale.Nuvela istorica este inspirata din trecutul istoric, dar se face
apel la fictiune si la viziunea autorului.Tema: evocarea unei perioade din istoria nationala – locul si
timpul bine delimitate.Subiectul prezinta intamplari consumate in istorie.Personajele au numele si
trasaturile unor personalitati istorice realizate prin transfigurare artistica, conform cu viziunea
autorului.Reconstituirea epocii se realizeaza prin culoarea locala (obiceiuri, traditii, limbaj,
vestimentatie) redate prin naratiune si descriere.
PASTELUL:
aparţine genului liric;modul de expunere folosit este descrierea ;
aparţine liricii peisagistice în versuri ;
descrierea se opreste asupra unor aspecte pitoreşti din natură ;
sentimentele autorului ,
sterea sa afectivă se exprimă direct prin aspectul şi paleta coloristică a peisajului ;
autorul foloseşte imagini vizuale, auditive, orfactive şi tactile ;
epitetul este figura de stil cel mai mult folosită, mai ales cel cu variantă cromatică : alb, galben, roşu ;
poetul utilizează şi alte figuri de stil : comparaţie, metaforă, personificare, hiperbolă,
repetiţie,inversiune.
FABULA:
specia genului epic deşi este de obicei în versuri;
este de scurtă întindere;
are drept scop corijarea unor defecte omeneşti;
de obicei conţine în final o morală;este o naraţiune alegorică;procesul esenţial de scriere a unei fabule
este personificarea, ce conduce spre alegorie;ironia şi umorul se împletesc;
prezenţa dialogului de naraţiune face posibilă dramatizare fabulei.
BASMUL:
aparţine genului epic, de obicei în proză;
o naraţiune de largă întindere;
se confruntă două forţe: binele şi răul ;
binele învinge întotdeauna ;
procesul artistic este antiteza;
conţine formule iniţiale, mediane, finale specifice;
acţiunea urmează momentele subiectului;
personajele au puterea de a se metamorfoza şi de a reveni la starea lor iniţială;
personajele au puteri supranaturale şi inele dintre ele sunt fantastice /imaginare;
întâlnim cifra cu încărcătură magică 3,9,12,etc. ;
basmele surprind preocuparea omului pentru triumful binelui;elementele reale sunt punctul de plecare
pentru inventarea fantasticului.
SCHIŢA:
aparţine genului epic;
de scurtă întindere ;
urmăreşte un singur moment al unui personaj/a mai multor personaje;
intriga este simplă şi derularea evenimentelor este rapidă ;
se poate identifica momentele subiectului;
portretul fizic şi moral al personajelor este prezentat sumar;
accentul cade asupra uneia dintre trăsăturile fundamentale ale personajului;
textul este sărac de figuri de stil;
modurile de exprimare se îmbină dominând naraţiunea şi dialogul;
întâlnim foarte rar secvenţe descriptive.
NUVELA:
specia genului epic;
întindere medie;
conflictul este mai complex decât în schiţă, mai simplu decât în roman;
accentul cade pe personaj;
faptele sunt prezentate în ordine cronologică;
naratorul nu este prezent, acţiunea are un singur fir narativ.
PASTELUL
: Pastelul este opera lirică în versuri care pune în evidenţă ideile şi sentimentele autorului prin
intermediul unor imagini din natură.
Demonstraţie pastel
-plan-
I. Prezentarea generală a autorului şi a creaţiei sale
1.Date generale despre operele autorului şi tematica acestora
2. Tema operei analizateII. Definiţia pastelului
III. Prezentarea conţinutului textului
1. Succesiunea imaginilor artistice; perspectiva din care sunt descrise
a) planul apropiat/ planul îndepărtat
b) planul orizontal/planul vertical
2. Natura elementelor din care se constituie imaginile artistice
a) elemente vizuale
b) elemente auditive
c) elemente olfactive
3. Evidenţierea modalităţilor de expresivitate artistică şi rolul acestora
IV. Concluzii-elemente specifice pastelului
1. Caracterul descriptiv al textului se evidenţiază prin:
a) îmbinarea elementelor vizuale, auditive şi olfactive
b) coloritul tablourilor descrise
c) părţile de vorbire folosite frecvent
d) frecvenţa termenilor cu sens figurat
2. Rolul elementelor de prozodie
a) măsura versurilor
b) rima versurilor
c) ritmul poeziei

3. Ideile şi sentimentele care se desprind din operă