P. 1
Www.educativ.ro Lucian Blaga Eu Nu Strivesc Corola de Minuni a Lumii (Arta Poetica)

Www.educativ.ro Lucian Blaga Eu Nu Strivesc Corola de Minuni a Lumii (Arta Poetica)

|Views: 1,220|Likes:
Published by Sophia Cretu

More info:

Published by: Sophia Cretu on Nov 15, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/15/2013

pdf

text

original

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga ARTA POETICĂ Arta poetică este o operă literară în care autorul

îşi exprimă propriile convingeri despre arta literară şi despre aspectele esenţiale ale acesteia. Autorul îşi exprimă în mod direct concepţia despre poezie (principiile de creaţie: elemente de laborator poetic, surse de inspiraţie, teme, modalităţi de creaţie şi de expresie; rolul social al poeziei) şi despre rolul poetului (relaţie poetcreaţie/inspiraţie; raportul poetului cu lumea sau cu divinitatea; rolul său social). La nivel ideatic, artele poetice se axează asupra doi termini: poezia şi poetul. În funcţie de termenul care deţine rolul determinant, ne aflăm în faţa unei arte poetice clasice (cum este poezia?) sau moderne (care este relaţia poetului cu lumea şi cu opera sa?). Prima artă poetică din literature universală este “Poetica” a lui Aristotel din secolul al IV-lea î.H. În această lucrare se definesc doi termini: mimesis şi catharsis. Aristotel spune că arta este MIMESIS, adică imitaţia imitaţiei realităţii, un joc prin care realitatea este transfigurată în funcţie de viziunea subiectivă a creatorului. Pentru prima dată el vorbeşte despre efectul purificator al artei (adică despre puterea creaţiei de a anula suferinţe, preocupările individului şi de a-l face să trăiască în lumea ficţiunii) –CATHARSIS. Mai târziu, Horaţiu consideră că orice creaţie exprimă partea cea mai bună a personalităţii artistului. În istoria literaturii universale, fiecare secol a adăugat idei interesante; o metamorfoză spectaculoasă a înregistrat atitudinea lirică. “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice ale literaturii române din perioada interbelică. Poezia este aşezată în fruntea primului său volum, “Poemele luminii”(1919), şi are rol de program (manifest literar), realizat însă cu mijloace poetice. Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în faţa marilor taine ale Universului: cunoaşterea lumii în planul creaţiei poetice este posibilă numai prin iubire. Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct şi, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivităţii (mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţează eul liric): pronumele personal la persoana I singular, adjectivul posesiv la persoana I, verbele de present, persoana I singular, alternând spre diferenţiere cu persoana a III-a; topica afectivă/cezura. . Lucian Blaga a avut o preocupare intensă pentru filozofie mai ales în legătură cu problema cunoaşterii (cea paradisiacă şi cea luciferică). Alternanţă între persoana I singular şi persoana a III-a plural denotă caracterul filosofic al acestei poezii, care reprezintă metaforic opoziţia dintre cunoaşterea luciferică (“eu”) şi cunoaşterea paradisiacă (“alţii”).Cunoaşterea paradisiacă este pentru Blaga logică, raţională, în schimb ce cunoaşterea luciferică nu are ca scop desluşirea misterului ci amplificarea/adâncirea acestuia. Titlul acestei poezii este o metaforă revelatorie care exprimă idea cunoaşterii luciferice. Pronumele personal “eu” este aşezat orgolios în fruntea primei poezii din primul volum, adică în fruntea operei. Plasarea sa iniţială poate corespunde influenţelor expresioniste (exacerbarea eului- trăsătură expresionistă) şi exprimă

1

cu ajtorul verbelor la formă negativă: “nu strivesc”. în acest context verbul “a iubi” capătă o altă semnificaţie decât la romantici. Verbul capătă o semnificaţie metafizică. cu rol conclusiv. reluarea pronumelui personal “eu”. izvorâtă din iubire. “îmbogăţeşte”. Verbele se asociază metaforei “calea mea” (destinul poetic absumat). Verbul la forma negativă “nu strivesc” exprimă refuzul cunoaşterii de tip raţional şi opţiunea pentru cunoaşterea luciferică. prin ideea de cerc. a absolutului. iar rolul poetului este adâncirea tainei care ţine de o voinţă de mister specific blagiană. “ochi” – cunoaşterea/contemplaţia poetică a lumii. Prima secvenţă exprimă concentrat. nu ucide. înseamnă a cunoaşte. ontologică. de obicei. de tip intuitiv). nu striveşte. Poezia este un act de creaţie. cu un termen concret. Metaforele revelatorii ale luminii. eul liric delimitându-se astfel de poeţii de tip raţionalist. Lirismul generează o emoţie de tip intelectual. “morminte” – tema morţii/eternitatea. Sfârşitul discursului liric exprimă participarea la misterul universal. “buze” – iubirea/rostirea poetică. nu îmbogăţeşte. prin scrierea cu iniţială majusculă a versurilor. Cunoaşterea poetică este un act de contemplaţie (“tot…se schimbă…sub ochii mei”) şi de iubire (“căci eu iubesc”). “iubeşte” . Sensul incipitului este imbogăţit prin lanţul metaforic şi completat prin versurile finale: “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/…. raţionale. inclusă în titlul volumului de debut. deşi exprimată prin raportul de cauzalitate (“căci”). verbul la persoana I singular. nu sugrumă. emblematice pentru opera poetică a lui Lucian Blaga. Sintagmele poetice se asociază cu serii verbale simetric antitetice: “lumina altora” “sugrumă”(vraja). Această opoziţie este marcată şi grafic. “sporesc a lumii taină”. “ucide” (nu sporeşte. sugerează cunoaşterea sau instrumentul cunoaşterii. se construieşte pe baza unor relaţii de opoziţie: eu – alţii.atitudinea poetului filozof de a proteja misterele lumii. Conjuncţia advrsativă “dar” subliniază diferenţa dintre cele două tipuri de cunoaştere. A doua secvenţă. nu iubeşte)./căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. “lumina mea” – “lumina altora”. imagine a perfecţiunii. forma afirmativă. Dezmărginirea este o trăsătură expresionistă. de întreg. Finalul poeziei constituie o a treia secvenţă. 2 . adică “striveşte”. Metafora revelatorie “corola de minuni a lumii”. semnifică misterele universale. iar “lumina mea” “sporeşte”(a lumii taină). Pompiliu Constantinescu reduce tehnica poetică la “o amplă comparaţie. mai amplă. “nu ucid (cu mintea)” atitudinea poetică faţă de tainele lumii – refuzul cunoaşterii logice. Întreaga operă este motivată prin iubire. iar iubirea o cale de cunoaştere a misterelor lumii prin trăirea nemijlocită a formelor concrete. Dedublarea luminii este redată prin opoziţia dintre metafora “lumina altora” (cunoaşterea de tip raţional) şi “lumina mea” (cunoaşterea poetică. poezia are trei secvenţe marcate. Începutul este reluat din titlu şi porneşte ex-abrupto. imaginate ca petalele unei corole imense care adăposteşte misterul lumii: “flori” – viaţa/efermitate/frumosul. pentru că versul liber poate reda fluxul ideatic şi afectiv. În poziţie mediană sunt plasate cel mai scurt (“dar eu”) şi cel mai lung vers al poeziei („eu cu lumina mea sporesc a lumii taină“). Conjuncţia adversativă “dar”. “măreşte”. Metaforele enumerate surprind temele majore ale creaţiei poetice. Poezia înseamnă intuirea în particular a universalului. de puternic imagism. afirmă opţiunea poetică pentru un mod de cunoaştere – “cu lumina mea” – şi atitudinea faţă de misterele lumii. Compoziţional. şi un termen spiritual de transparentă înţelegere”.

Ea nu clarifică. utilizată în trei poziţii. sporindu-le. Optând pentru al doilea tip de cunoaştere. câmpul semantic al “misterului” realizat prin termeni/structuri lexicale cu valoare de metafore revelatorii: tainele. Apare o opoziţie între adjectivul posesiv “mea” şi adjectivul nehotărât “altora”. este redată de seriile verbale antonimice. Creaţia este un mijlocitor între eu(conştiinţa individuală) şi lume. Creaţia este o răscumpărare a neputinţei de a cunoaşte absolutul: „Omul trebuie să fie creator. ci de a le potenţa prin trăirea interioară şi prin contemplarea formelor concrete prin care ele se înfăţişează. Ideiile sunt continuate dintr-unul în mai multe versuri. La nivel fonetic sunt prezente pauze redate de cezură şi de dispunerea versurilor cu măsură inegală. care caută să reveleze misterul esenţial pentru însuşi conţinutul faptului. ci sugerează. dar şi metafora plasticizantă. La nivel lexico-semanitic apare terminologia abstract. este o artă poetică. Măsura variază între versul de două silabe şi el amplu. Din punct de vedere stilistic se remarcă comparaţia amplă. mijloacele de cunoaştere a luminii. cu esenţa lumii. „Pietre pentru templul meu”). sfânt mister. Opţiunea poetică pentru o formă de cunoaştere. nepătrunsul ascuns. fiin însă considerată mai puţin valoroasă. a lumii taină. Sensul termenilor folosiţi este cel conotativ. poetul desemnează propria „cale”: adâncirea misterului şi protejarea tainei prin creaţie. Prozodia este modernă: ingambamentul dă fluiditate ideilor poetice. Conjuncţia “şi” conferă cursivitate discursului liric şi accentuează ideile cu valoare gnomică. Se cultivă cu predilecţie metafora revelatorie. Prepoziţia “cu”. Iar cuvântul poetic nu înseamnă. Luna are o altă semnificaţie decât la romantici.de aceea renunţ cu bucurie la cunoaşterea absolutului” (Lucian Blaga. întunericul. care dă oncreteţe faptului. Apar cuvinte ale imaginarului poetic blagian: “lună” . cu adânceşte misterul. “zare”. “fiori”. Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele universale. nu îl reduce.Termenul “minune” devine cuvânt-cheie în discursul liric. creatorul să pătrundă în tainele Universului. limbaj metaforic. El face distincţie între cunoaşterea paradisiacă şi cea luciferică. marchează funcţia sintactică de complement circumstanţial instrumental – semnificând căile. care stă sub semnul misterului. Opoziţia lumină-întuneric relevă simbolic relaţia:cunoaşterea poetică-cunoaşterea logică. Actul poetic converteşte misterul. în funcţie de ritmul interior. “noapte”. deoarece autorul îşi exprimă crezul liric (propriile convingeri despre arta literară şi despre aspectele esenţiale ale acesteia) şi viziunea asupra lumii. sunt redate propriile idei despre poezie (teme. Atitudinea poetului faţă de cunoaştere poate fi explicată cu ajutorul terminologiei filozofice ulterior constituite. întunericata zare. Poezia blagiană. Întreg discursul liric are o curgere solemnă. La nivel morfosintactic se remarcă repetarea de şase ori a pronumelui personal “eu” ce susţine caracterul confesiv al operei. Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Verbele la timpul prezent şi modul indicativ duce la conturarea prezentului etern şi prezentului gnomic – eul liric este plasat într-o relaţie definită cu lumea. care implică principiul contrar. prin mit şi simbol. cu esenţa lumii. . Discursul liric se organizează în jurul acestor cuvinte. ne-nţelesuri şi mai mari. “mister”. Prin mijloacele artistice. modalităţi de creaţie şi de 3 . Rolul poeziei este acela ca. ne-nţeles. de raportare a eului poetic în lume. Misterul este substanţa originară şi esenţială a poeziei: cuvântul originar. gravă. Actul poetic este acela de contopire cu misterele universale. Elementele de recurenţăîn poezie sunt. ce se face între termeni abstracţi şi concreţi. Misterul şi motivul luminii. elemente specifice imaginaţiei.

Riga Crypto şi lapona Enigel. integrată apoi în ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund (1930). personajele având semnificaţie simbolică. Modernismul. problematica cunoaşterii). în realizarea eseului. relevarea rolului expresiv al nivelurilor textului poetic ales. anunţă dezvoltarea ulterioară a poeziei lui Barbu. IPOTEZA Riga Crypto şi lapona Enigel este subintitulată „Baladă". prezentarea structurii textului poetic ales. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic şi de lirismul de măşti. o baladă fantastică. pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica poetică la relaţia poet-lume şi poet-creaţie. După melci). Publicată iniţial în 1924. evidenţierea specificului limbajului şi a expresivităţii textului poetic. dar este o poveste de iubire din lumea vegetală (asemenea altui poem al etapei. Este o artă poetică modernă. însă răstoarnă conceptul tradiţional. în care întâlnirea are loc în plan oniric (ca în Luceafărul). 4 . Structura narativă implică interferenţa genurilor.Riga Crypto şi lapona Enigel Scrie un eseu în care să demonstrezi că o poezie scrisă de Ion Barbu aparţine modernismului. poemul prezintă drama cunoaşterii şi incompatibilitatea dintre două lumi/ regnuri. DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR Titlul baladei trimite cu gândul la marile poveşti de dragoste din literatura universală. prin problematică şi mijloace artistice. Eseu: Ion Barbu . RGUMENTE Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă. Sugestii de redactare Pentru realizarea eseului se valorifică textul poeziei Riga Crypto şi lapona Enigel de Ion Barbu. realizându-se în viziune modernă. vei avea în vedere: • • • • explicarea conceptului modernism.expresie) şi despre rolul poetului (raportul acestuia cu lumea şi creaţia. „Luceafăr întors". ca un amplu poem de cunoaştere şi poem alegoric.

fiecare dintre ele prezentând câte o nuntă: una consumată. este craiul bureţilor. pedepsirea rigăi în finalul baladei (strofele 23-27). Menestrelul (un trubadur medieval. „inimă ascunsă". în ordine: descrierea. personaje romantice cu calităţi excepţionale. spaţiu impur al amestecului elementelor primordiale. întâlnirea dintre cei doi (strofa 10). cea mai evoluată a regnului (omul -„fiară bătrână"). cadru al celeilalte nunţi. Riga Crypto. îi este fatală. cel tăinuit. dar negative. Nuntaşul îl roagă să zică „încetineV „un cântec larg". Repetarea sugerează un ritual al zicerii unei poveşti exemplare. membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite).poet este fixat prin trei epitete: „trist. spaţiu rece. ceea ce explică aspiraţia ei spre soare şi lumină. „mult îndărătnic". stăpână a regnului animal. La nivel formal. Tristan şi Isolda. 9). este umezeala perpetuă: „în pat de râu şi humă unsă". apa şi pământul. Partea a doua. însă la Ion Barbu. sunt realizate prin antiteză portretele membrilor cuplului. reprezentanţi a două regnuri distincte. povestită. dar şi mişcarea de transhumantă care ocazionează popasul în ţinutul rigăi: „în noul an. El este bârfit şi ocărăt de supuşi. un bard. modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălariţa. a poveştii în poveste (nuntă în nuntă). încheierea întâlnirii (strofele 21. „nărăvaş" şi „nu voia să înflorească". Singura lor asemănare este statutul superior în interiorul propriei lumi. „Enigel şi riga Crypto". Numele Crypto. Spaţiul definitoriu al existenţei. caracteristic spaţiului romantic apusean) e îmbiat să cânte despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali. iniţiatică. liniştită". ea reprezintă ipostaza umană. Prologul conturează în puţine imagini atmosfera de la „spartul nunţii trăite. pe care 1-a zis „cu foc" acum o vară. dialogul şi naraţiunea. 22). „laponă mică. pentru Crypto. împlinită. mirele poienii. / Ea poposi pe muşchiul crud/ La Crypto. de la pol şi trimite probabil la semnificaţia din limba suedeză „înger" (din latinescul „angelus"). pentru că e „sterp". „mai aburit ca vinul vechi. deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Modurile de expunere sunt. sugerează apartenenţa la familia ciupercilor (cripto-game) şi postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare. portretul. poezia este alcătuită din două părţi. în raport cu norma comună (Crypto e „sterp? şi „nărăvaş/ Că nu voia să înflorească". răspunsul laponei şi refuzul categoric cu relevarea relaţiei dintre simbolul solar şi propria condiţie (strofele 16-20). în timp ce lapona vine „din ţări de gheaţă urgisită". Formula compoziţională este aceea a povestirii în ramă. căruia dragostea pentru Enigel. Primele patru strofe constituie rama viitoarei poveşti şi reprezintă dialogul menestrelului cu „nuntaşul fruntaş".Romeo şi Julieta. din regnul vegetal. lapona îşi conduce turmele de reni spre sud. Numele Enigel are sonoritate nordică şi susţine originea ei. ceea ce determină ruperea lui de lumea cotidiană. este realizată din mai multe tablouri poetice: portretul şi împărăţia rigăi Crypto (strofele 5-7). iar invocaţia este repetată de trei ori. nunta povestită. „inimă ascunsă". cele trei chemări ale rigăi şi primele două refuzuri ale laponei (strofele 11-15). Portretul menestrelului . în debutul părţii a doua (expoziţiunea). iar Enigel e „prea-cuminte"). dar cu modificarea tonalităţii. să-şi ducă renii/ Prin aer ud. tot mai la sud. în timp ce ea îşi recunoaşte 5 . intrarea în starea de graţie necesară zicerii acelui „cântec larg". locurile natale şi oprirea din drum a laponei Enigel (strofele 8.

în a doua chemare: „Enigel. vegetative. opunându-i argumentele modelului ei existenţial. obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: „Cu Laurul-Balaurul/ Să toamen lume aurul. Povestea propriu-zisă se dovedeşte a fi fantastică./ Ca o lamă de blestem/ Vorba-n inimă-ai înfipt-o!/ Eu de umbră mult mă tem". Riga Crypto se transformă într-o ciupearcă otrăvitoare. rigă Crypto. Atributele luminii despre care vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto. dar rolurile sunt inversate. rogu-te. ies lumine. Soarele este simbolul existenţei spirituale. „plăpând. Enigel/ Scade noaptea. dar care aici capătă conotaţii erotice. necopt. de a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă. cu mine". rogu-te.statutul de fiinţă solară: „Că dacă-n iarnă sunt făcută/ Şi ursul alb mi-e vărul drept. Primul refuz sugerează tentaţia solară. dar opţiunea lui e fermă şi merge până la sacrificiul de sine. dar rolurile sunt inversate. elemente ale existenţei sale vegetative./ Cu măsălariţa ori. pune în evidenţă relaţia individuală a fiecăruia cu universul. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale". Finalul este trist. cade victimă neputinţei şi îndrăznelii de a-şi depăşi limitele. ea desfăşurându-se în visul fetei. cu rezonanţe de incantaţie magică. Oglindirea ritualică produce degradarea: „De zece ori. fără sfială. ca în Luceafărul. cu rezonanţe de incantaţie magică. ca în Luceafărul. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale". Al doilea refuz este susţinut de enumerarea atributelor lui Crypto: „blând./ Dacă pleci să culegi. Imaginii de fragilitate a lui Crypto. în a doua chemare: „Enigel./ Mă-nchin la soarele-nţelepf. dar care aici capătă conotaţii erotice. ies lumine. lapona îi opune aspiraţia ei spre absolut („Mă-nchin la soarele-nţelept). Făptura firavă e distrusă de propriul vis./ Să-l toace. ce refuză nuntirea dorită de Crypto „în somn fraged şi răcoare". ce refuză nuntirea dorită de Crypto „în somn fraged şi răcoare". reluată în al treilea refuz prin antiteza soare-umbră. dar opţiunea lui e fermă şi merge până la sacrificiul de sine. Membrii cuplului nu-şi pot neutraliza diferenţele în planul real. gol la drum să iasă. Crypto îşi îmbie aleasa cu „dulceaţă şi cu „frag?. cu toate că tentaţia iubirii este copleşitoare: „Rigă Crypto. Opoziţia „copt-„necopt. în prima chemare-descântec. pe care riga o refuză în favoarea existenţei instinctuale./ începi. incompatibilitatea peste care nici unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. 6 . adică spre sud. opunându-i argumentele modelului ei existenţial. Depăşirea situaţiei dilematice rămâne apanajul laponei. Depăşirea situaţiei dilematice rămâne apanajul laponei. ea desfăşurându-se în visul fetei. Povestea propriu-zisă se dovedeşte a fi fantastică. Crypto îşi îmbie aleasa cu „dulceaţă şi cu „frag?. ce se întoarce în mod brutal asupra celui care 1-a rostit şi-1 distruge./ începi./ Dacă pleci să culegi. prin indicele spaţial „mai la vale". elemente ale existenţei sale vegetative. cu mine". Pentru a-şi continua drumul către soare şi cunoaştere. lapona refuză descântecul rigăi. Riga este cel care rosteşte descântecul de trei ori. comunicarea se realizează în plan oniric. sterile. în prima chemare-descântec. Refuzul laponei îl pune într-o situaţie dilematică. Refuzul laponei îl pune într-o situaţie dilematică. Enigel/ Scade noaptea./ Se oglindi în pielea-i chială"./ Din umbYa deasă desfăcută.

cercul lui Mercur. lapona îi opune aspiraţia ei spre absolut („Mă-nchin la soarele-nţelept). încercarea fiinţei inferioare de a-şi depăşi limitele este pedepsită cu nebunia. Trăirea sufletească va fi cu atât mai completă. Opoziţia „copt-„necopt. Itinerarul trece prin cercul Venerii (iubirea ca „energie degradată" reduce omul la ipostaza de fiinţă instinctivă). iniţierea completă are loc prin adevărata „nuntă" a trupului şi spiritului cu însuşi focarul vieţii. vegetative. ci doar «carnea». „plăpând. al cercetării. trecută prin respingerea nunţii pe o treaptă inferioară.„fiară bătrână" şi „făptură mai firavă"./ Cu măsălariţa-mireasă. Soarele (cunoaşterea absolută). al nunţii şi al oglinzii. se soldează cu victoria raţiunii asupra instinctului. „aer ud". Frigul ţinutului polar. ce se întoarce în mod brutal asupra celui care 1-a rostit şi-1 distruge. iar chemările personajului alegoric. perfecţiunea geometrică a apei cristalizate configurează treapta raţiunii pure. cu toate că tentaţia iubirii este copleşitoare: „Rigă Crypto. cade victimă neputinţei şi îndrăznelii de a-şi depăşi limitele. Pentru a-şi continua drumul către soare şi cunoaştere. cu cât această «roată se măreşte». lapona Enigel întruchipează gândul eliberat prin aspiraţia spre lumină şi cunoaştere de ispitele instinctuale simbolizate de somn şi umbră. Riga Crypto se transformă într-o ciupearcă otrăvitoare. iar popasul în ţinutul rigăi este o probă. Atributele luminii despre care vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto. Soarele este simbolul existenţei spirituale. pe care riga o refuză în favoarea existenţei instinctuale. necolindată de fiorii emoţiei umane"3. nuntirea în „cămara Soarelui/ Mareluf. este înfăţişată înaintarea sufletului prin trei etape cosmice. sterile. Făptura firavă e distrusă de propriul vis. Drumul spre sud al laponei are semnificaţia unui drum iniţiatic. obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: „Cu Laurul-Balaurul/ Să toamen lume aurul. fără sfială. reluată în al treilea refuz prin antiteza soare-umbră. mai pur. simbolizând aici materia vegetativă. lapona refuză descântecul rigăi.Primul refuz sugerează tentaţia solară. „Roata reprezintă refracţia soarelui în fântâna sufletului. configurat prin cele două simboluri ./ Ca o lamă de blestem/ Vorba-n inimă-ai înfipt-o!/ Eu de umbră mult mă tem". apoi sufletul trebuie să mai urce o treaptă. Oglindirea ritualică produce degradarea: „De zece ori. Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în opera poetului: al soarelui (absolutul). 7 . incompatibilitatea peste care nici unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine./ Se oglindi în pielea-i chială". Finalul este trist. gol la drum să iasă. «La umbră nu cresc afectele». necopt. de a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă./ Să-i ţie de împărăteasă". Impactul dintre raţiune (Enigel) şi instinct (Crypto). crescând pe măsură ce căldura dată este mai mare. Imaginii de fragilitate a lui Crypto. riga Crypto. în timp ce impuritatea din cercul Venerii e sugerată de spaţiul în care se amestecă elementele primordiale: „humă unsă". până la desăvârşirea spirituală. prin indicele spaţial „mai la vale". adică spre sud. rigă Crypto. pune în evidenţă relaţia individuală a fiecăruia cu universul. Al doilea refuz este susţinut de enumerarea atributelor lui Crypto: „blând. Dincolo de înflăcărările impure ale dragostei şi de atmosfera mai curată a inteligenţei. al intelectului./ Să-l toace. Primul conotează sensurile raţiunii ale cărui atribute sunt „soarele-nţelepf şi „sufletul fântână". în Ritmuri pentru nunţile necesare. trepte ale iniţierii. Aspiraţia solară a laponei sugerează faptul că aceasta se află pe treapta lui Mercur. sunt ale cercului Venerii.

alternand spre diferentiere cu pers.Astfel creatia argheziana devine o mostenire spirituala adresata urmasilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului. TEMA poeziei o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug.cuvantul-titlu desemneaza un act juridic intocmit de o persoana prin care aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte."Frunze pierdute"."eu". I sg. Poezia "Testament" de Tudor Arghezi este o arta poetica. Poezia "Testament" este prima dintre artele poetice publicate in diferite volume:"Flori de mucigai".contine ideea mostenirii spirituale...tot atatea ipostaze pt.estetica uratului. Arta poetica este o creatie in versuri prin care autorul isi exprima prin mijloace artistice specifice operei literare.inegal de versuri.realizat insa cu mijloace poetice.despre menirea literaturii si despre rolul artistului in societate.conceptia despre creatie sau despre menirea creatorului.".deoarece in cadrul ei apare o tripla problematica. I si a II-a sg. lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica."un nume adunat pe-o carte". Poezia este asezata in fruntea primului volum arghezian. adj.deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara. INCIPITUL."TESTAMENT" de Tudor Arghezi -arta poetica modernaPoezia "Testament" de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica..posesive la pers.T. TITLUL poeziei are o dubla acceptie: una denotativa si alta conotativa."cartea mea".transmisa in mod direct si la nivelul expresiei prin marcile subiectivitatii(marci lexico-gramaticale prin care se evidentiaza eul liric):pronume personal la pers. Conditia poetului este concentrata in versul:"decat un nume adunat pe-o carte".creatie lasata mostenire unui fiu spiritual.intre rob si Domn.intre strabuni si urmasi. si N. etc. Discursul liric avand un caracter adresat.iar poezia apare ca bun spiritual si peren:"Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte.eu/tatal-fiul etc.metonimie care desemneaza opera literara. Este o arta poetica moderna. a IIIa.in legatura cu transmiterea averii sale.eul liric. Textul poetic este structurat in 6 strofe cu nr.alaturi de "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga si "Joc secund" de Ion Barbu. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata unui fiu spiritual caruia ii este lasata drept unica mostenire "cartea".topica afectiva(inversiuni si dislocari sintactice). "Cuvinte potrivite"(1927).care devine simbol al identitatii obtinute prin cuvant.cu metrica si ritmul variabile. "sa urci".In sens propriu(denotativ).conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual.raportul dintre inspiratie si tehnica poetica.In sens figurat(conotativ). I sg.In poezie eul liric apare in diferite ipostaze:eu/noi. 8 .la pers. si are rol de program (manifest) literar.cuvantul face trimitere la cele doua mari parti ale Bibliei:V.T. in care sunt concentrate invataturile proorocilor si apostolilor adresate omenirii."am ivit".specifica liricii moderne:transfigurarea socialului in estetic.Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat/dialog imaginar intre tata si fiu."Epigraf". vb."strabunii mei".

revolta sociala sunt concentrate in poezie.devine"condei". Poezia reprezinta pt.a lucra pamantul.creatie elaborata cu truda de poet.prin faptul ca durerea.cu un tata. Enumeratia "rapi si gropi adanci".iar poezia presupune mestesugul.ca poetul devine un nascocitor. In strofa a doua.truda creatorului. Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza. Metafora "carte" ./Domnita sufera in cartea mea”.prin urmare.poetul identificandu-se." Arghezi introduce in literatura romana estetica uratului.popor decat clasica lira: "Durerea noastra surda si amara/Ogramadii pe-o singura vioara. Conditia poetului este redata in versul “Robul a scris-o.prin "carte".cand sa-njure".un nascocitor care transforma "graiul lor cu-ndemnuri pt.Poetul este.desemneaza un potential cititor.dar si moralizatoare.care se leaga de generatiile viitoare.concept pe care il preia de la scriitorul francez Charles Baudelaire:"Din bube.este numita "hrisovul vostru cel dintai".ca un mentor al generatiilor viitoare. Formula de adresare.Domnul o citeste” . Ideea centrala din cea de-a treia strofa este transformarea poeziei intr-o lume obiectuala.Metafora "seara razvratita" face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor. “Domnul”.in "cuvinte potrivite".sugereaza drumul dificil al conoasterii. In strofa a cincea apare ideea transfigurarii socialului in estetic.unealta de scris.cat si al mestesugului.instrument mul mai reprezentativ pt.poetul aplicand asupra cuvintelor aceeasi truda transformatoare prin care plugarii supuneau pamantul.asemeni Bibliei. "Domnita".metafora ce desemneaza poezia ca mestesug. Poezia este atat rezultatul inspiratiei.al harului divin “slova de foc”.simbolizata prin "vioara".unealta folosita pt.Arghezi si un mijloc de razbunare a suferintei inaintasilor:"Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte/Si izbaveste-ncet pedepsitor/Odrasla vie-a crimei tuturor".fiind un element de recurenta. artistul este un “rob”.al trudei poetice “slova faurita”: “Slova de foc si slova faurita/Imperecheate-n carte se marita”.un truditor al condeiului si se afla in slujba cititorului.are un loc central in aceasta arta poetica.dar si pt.iar "brazda" devine "calimara".generatiile viitoare valoarea unui document fundamental.ca truda.ca si versul urmator "Suite de batranii mei pe branci".Astfel "sapa".vocativul "fiule" .arta contemplativa.”pierde" in favoarea mestesugului poetic: “Intinsa lenesa pe canapea.dar si sa stigmatizeze raul din jur ("sa-njure"). In concluzie putem afirma ca poezia “Testament” de Tudor Arghezi este o arta poetica.vite".mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi". Strofa a patra debuteaza cu o confesiune lirica:"Am luat ocara si torcand usure/Am pus-o cand sa-mbie.datorita afirmatiilor prezentate mai sus."cartea".si nu ca inspiratie divina.arta avand functie cathartica."Cartea"-"hrisov" are pt. 9 .Poetul poate face ca versurile sale sa exprime imagini sensibile.in mod simbolic.si al acumularilor strabatut de inaintasi.cartea de capatai a urmasilor.

În scrisoarea însoțitoare a poemuluimanifest. un poem esențial pentru întregul său program estetico-literar realist. spre a releva. în general. cel mai important manifest poetic din secolul al XIX-lea. inimi bătrâne.. dinspre prozodie. Horă de poeți etc. suprarealismul. din epocile anterioare. „transferate“ în ființa poetului. puse bine pe-un caracter inimic». simbolismul. Incertitudine. «simțiri reci.Iubiți deci rațiunea și pentru-a voastre lire / Din ea luați frumosul. realismul. urâte. // Dar noi ce ne supunem la legea rațiunii. în partea a doua. cu «poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere». ” Tudor Arghezi este autorul a numeroase arte poetice: Testament. parnasianismul. cum Shakespeare credea în fantasmele sale. stilistică –. dadaismul. / Vrem arta să îndrepte și-un mers al acțiunii.. Conachi («Meșteșugul stihurilor românești»). fără credință în ceva. concis și sprinten în orice povestire. dar rece. În „deschiderea“ Testamentului arghezian.. se află în Epigonii de Mihai Eminescu.. Predecesorii noștri credeau în ceea ce scriu.. Tudor Arghezi și-a pus cea mai interesantă dintre artele sale poetice. // (. romantismul. specific esteticii ce desemnează un ansamblu de norme sau reguli privind „nașterea“ sau „facerea“ poeziei. din anul 1927. / Un loc.. pentru care Patria este «o frază» etc. Flori de mucigai. către Iacob Negruzzi (de la revista «Convorbiri literare»).. Comparațiunea din poezia mea cade în defavorul generației noi și – cred – cu drept. celebră este Arta poetică de Nicolas Boileau. / mici de zile. axându-se pe conceptul de mimesis («arta – imitare a naturii»). franceză l’art poétique) ori poetica este un concept cu normativ caracter. O veritabilă ars poetica a romantismului. Pentru ilustrarea principiilor estetice ale clasicismului. paradoxismul etc. mari de patimi. o zi anume și-un singur fapt deplin / Vor ține pân' la urmă tot teatrul arhiplin. Epigraf. Testament. În prima parte a amplului poem-manifest. și-a artei strălucire. poetul elogiază «zilele de-aur a(le) scripturelor române».” Literatura română a fost înzestrată cu arte poetice de C. tehnica literaturii – cu abordări dinspre genuri sau specii literare. figuri de stil. Ion Heliade Rădulescu («Regulile sau Gramatica poeziei»). Poetului necunoscut. compoziție. Prima Poetică a fost semnată de Aristotel. în orizontul anului 330 î. a. Epigonii. Tatăl-poet lasă moștenire fiului nu orice fel de carte..) // Fii clar. Alte celebre arte poetice – pentru literaturile antice – au ca autori pe Horațiu (Epistola către Pisoni). pentru care Dumnezeu este o «umbră». Quintilian ș.Arta poetică (din latină ars poetica. Eminescu ne încredințează: „Ideea fundamentală e comparațiunea dintre lucrarea încrezută și naivă a predecesorilor noștri și lucrarea noastră trezită. Eminescu ș. În „fruntea“ volumului de debut. Cuvinte potrivite. prin antiteză. a. H. Cuvânt. în funcție de doctrinele și dogmele curentelor înregistrate în plan diacronic: clasicismul. expresionismul. harfe zdrobite.. din anul 1674: „. ori. în prim-hrisov «al robilor cu saricile pline de oseminte» „vărsate“. ci cartea-tezaur întru cunoaștere a neamului său din temelia piramidei 10 . Rugă de seară. epigonismul contemporanilor săi.» [1]. / măști râzânde. poate. cartea – ca bun testamentar transmis fiului – se relevă simbolic în treaptă întru cunoaștere veridică.

se deschide cu o remarcabilă ars poetica a expresionismului. datoria noastră în fața unui adevărat mister nu e să-l lămurim. carte oglindind «seara răzvrătită» a strămoșilor ce au urcat «pe brânci». un revoltat. Rostul / misia poeziei expresioniste. al „transcenderii“ etc. îndeosebi. acum. / Am luat ocara.. Arta poetică argheziană constă în valorificarea. urâtului.. Am văzut în scriitor un element dinamic. un deschizător de drumuri. întâia oară. publicat în anul 1905... nu robi ca până acum. un mare pedagog al neamului din care face parte. condiție sine qua non a poeziei expresioniste. din Pietre pentru templul meu (din același an): „Câteodată. De aceea. ori „toamnă“. un răscolitor de mase. grotescului. Catharsis-ul blagian este rezultatul trăirii în tot mai «largi fiori de sfânt mister». mormântul – punct terminus al vieții. Rostul cărții este clar expus: „Ca să schimbăm.». „garoafă“ a rostirii.” Volumul de debut în poezie al lui Lucian Blaga. / Lăsând întreagă dulcea lui putere. a elementelor ce aparțin apoeticului. neînfrumusețate romantic. ” În astfel de carte argheziană. răsar «cuvinte potrivite și leagăne. când să-njure. este schimbarea a tot ce-i neînțeles în «ne-nțelesuri și mai mari». spațiu al metamorfozelor ens-ului uman. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. «din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite».. infernalului / monstruosului etc. sămănătorist etc.: „Făcui din zdrențe muguri și coroane. am crezut întotdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător. Am văzut în scriitor un semănător de credințe și un semănător de biruințe. 11 . sau „vară“. „epifanic“. „primăvară“. ci să-l adâncim așa de mult încât să-l prefacem într-un mister și mai mare». rafinarea. rod al luminii cunoașterii „luciferice“. în care se oglindește și faimoasa potențare a misterului. exprimată totodată și în registrul aforismului. destinată celor din baza piramidei sociale. întru cunoaștere de orizonturi. desigur. un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui și le transformă într-o trâmbiță de alarmă.” La Octavian Goga întâlnim o artă poetică mesianic-poporanistă chiar în „deschiderea“ volumului de Poezii. cu fragranța vieții. ci și în Mărturisiri literare. grație structurii mele sufletești. «urmașilor stăpâni». al trecerii din «Țara-cu-Dor» în «Țara-fără-Dor». / Sapa-n condei și brazda-n călimară. / Veninul strâns l-am preschimbat în miere. este vorba despre poezia Rugăciune. ochiul – bază a receptării întru reflectare.sociale. printre plăvani. ori „paradisiace“.. prin iubire de «flori și ochi și buze și morminte»” Enumerarea nu este întâmplătoare. prin „râpile“ / „gropile adânci“ ale istoriei. și torcând ușure / Am pus-o când să-mbie. Bătrânii-au adunat. căci realul vizat prin sinecdocă are patru cardinale repere: floarea – ca punct inițial. Poemele luminii (1919). a exprimării sinelui etc. din anul 1932: „Eu. sublimarea tuturor elementelor ce intră în sfera realității pure. buzele – „treaptă“ a senzorialului / carnalului. loc al ocultării. Lamura mesianismului se relevă nu numai în Rugăciune. / Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din ceas. prin incinerare... «calma creastă». Numai astfel «Poetul ridică însumarea de harfe resfirate». Poezia pură. astfel. dedus adâncul acestei calme creste. / Tăind pe înecarea cirezilor agreste. a humei despuiare / Și unda logodită sub cer. «compusă în toamna lui 1929.. / Dar piatra-în rugăciune. sau „creasta inversă“. „ca o piramidă cu vârful în jos“. „în două părți“: 1. arta poetică a liricului: Poezia (adâncul acestei calme creste) este o ieșire (dedus) din contingent (din ceas) în pură gratuitate (mântuit azur).. restul evaporându-se. e un nadir latent. Desigur. adică prezentului. o oglindire a zenitului în apă. mai tare. și polul minus („minus-infinit“). „zborul“ dinspre tinerețe spre bătrânețe. se transformă în două kilograme de cenușă. sugerat de calma creastă. «nadirul latent». al realului / istoriei. / În grupurile apei.” . / Durerea divizată o sună-încet.” Cu privire la „prima parte“ de ars poetica. în Sburătorul. // Nadir latent ! Poetul ridică însumarea / De harfe resfirate ce-în sbor invers le pierzi / Și cântec istovește: ascuns cum numai marea. cu care se deschide volumul Joc secund. istoria ens-ului uman. mai întâi «apărută cu titlul Apropiat. mai pur... utilizând un material poetic din 1920». între polul plus („plus-infinit“). simetric. («Din ceas. constituit de adâncul. / Ori lauda grădinii de îngeri.»): „Din ceas. dedus. joc secund. are menirea ca.... din prezent / «din ceas». («Timbru»): „Cimpoiul veșted luncii.Poezia Din ceas. din noiembrie 1926». la moarte.. «în mântuit azur». să oglindească măreția lumii.. / Intrată prin oglindă în mântuit azur. / Meduzele când plimbă sub clopotele verzi. precum / Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare. un joc secund. în «grupurile apei». dedus. când se îneacă / dispare „animalitatea planetară“ / „spiritul de turmă din junglă“ («cirezile agreste») prin „umanizare“. însemnând evoluție între două „repere“ de care suntem conștienți ca grupuri ale apei (se știa și în perioada interbelică faptul că. în limbaj dificil. devenirea Ființei. să-i deducă întreaga istorie / viață. sumă de trăiri și „harfe“ (metonimie / sinecdocă: Poet / Poezie) ce pot fi pierdute în „sborul invers“. zenitul. publicat de Ion Barbu în 1930. dedus. „fiind apă“ / „compuși ai apei“. se constituie într-o barbiană artă poetică hermeticparnasiană. al cosmosului nostru. această primă parte a artei poetice barbiene grăiește despre faptul indiscutabil că Poetul și Poezia aparțin sferei ceasului. dinspre 12 . chiar „tăind“ nodul gordian existențial ca Alexandru Macedon.. ca imaginea cirezii resfrântă în apă. 1. jocul secund. se deduce ușor că ființele umane sunt sublime „grupuri ale apei“). Este infinitul cunoașterii în plan diacronic. George Călinescu evidențiază că «hermetismul lui Ion Barbu e adesea numai filologic».. când răsare / Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum. un corp uman de o sută de kilograme. și poezia secundă a acestui volum. spre a proiecta-o în sfera înaltă a spiritului sacru. la mijlocul axei spațio-temporalității. dar și opusu-i. rețea de cristale ale Logosului. o sublimare a vieții prin retorsiune» [2]. zenitul. sau fluierul în drum. în vectorizare paradoxist-geometriclirico-semantică. Timbru. «nadirul latent». cele două catrene din „deschiderea“ Jocului secund fiind «o cugetare clară. vor spune – cum ? // Ar trebui un cântec încăpător.

/ Nu-mi stă-n fire asemenea lucru. (. ci. una „râzândă“ și cealaltă „plângândă“ cu lacrimi mari.!» [3]. «a humei despuiare» („arta ceramică“). ori – după cum ne încredințează în alt context chiar poetul – chipul decurgerii materiei din Cuvânt. dar are gust ca sarea atât de „slăvită la ospețe de barbari“. a întregului cosmos. la care se consumă Poezia. cimpoiul și fluierul (metonimie / sinecdocă: Poet / Poezie) sunt instrumentele specifice rapsozilor pelasgo-daco-thraci / valahi (dacoromâni-arhaici). (. palpabilă. de la atom la sistemul solar.»... ci și «piatra în rugăciune» („statuile“). / să trăsnesc / coifurile-mbâcsite / de egoism. Poezia trebuie să fie «cântec încăpător». surprinzând un aspect fundamental al esteticii stănesciene. adică toată creația dumnezeiască. ori ca imnul edenic al îngerilor din clipa în care Dumnezeu a făurit pe Eva din coasta bărbătească a lui Adam.. / de lângă călcâiele / unde zvâcnește artezian / sângele inimii / modeste. angajând holopoemul („poemul perceperii întregului cosmic din care suntem parte“). «Ramuri».. de la substanțele întunericului la germenii luminii.viață spre moarte. «unda logodită sub cer». / de lângă periferia / sentimentelor. (. dinspre lumină spre întuneric. a ideii. când pipăi săgețile graiului. atoatecuprinzător. Poezia pură în accepțiunea barbiană se vrea holo-cântec.) Poezia este imensul miraj al sevelor efervescente ce traversează sufletul de la imperceptibil la grandiosul obiectiv. de la gâlgâitul izvorului de munte la imensele scurgeri oceanice. mai degrabă. în numele unei dialectici a viului. În Timbru. mai mult decât „ianusbifrontice“.. să mă fac auzit de toată lumea... misia Poetului / Poeziei este de a cânta «durerea divizată». / potrivit vârstei mele. nici paradă. În Evocare.) Poezia este explozia sentimentului extrem al poetului. ori cântare a Genezei. / Nu vreau să fac nici ars poetic. și cea abstractă. / să tai munților / pintenii țanțoși. natura întreagă. ființarea poeziei se certifică prin strigăt. descrierea Iubitei / Poeziei. Nichita Stănescu a publicat și poezia Evocare. de un reprezentant al disipativgrupului: «La țărmii freneziei și în solstițiile sale. Desigur. Se mai prezintă cu două fețe. "Prima" ars poetica a paradoxismului. echilibrând îndrăzneala cu fortăreața chiar în momentul când Praxiteles și-a terminat proiectul sub chenarele privirilor Frineii. e vorba de un „ospăț al spiritului“. dintr-o „limbă moartă“. ca și la nou-născut. a fost publicată în revista craioveană. să strig. vreau sămi proptesc mâna pe umărul Parângului. să dau drumul cântecelor / încântecelor mele – păsări sincere de aur – să zboare-n largurile câmpurilor. trăirile s-au condensat. trăind / cunoscând profund marea vieții. identificându-se în iubirea absolută a protagonistului liric: «Ea era frumoasă ca umbra unei idei – / a piele de copil mirosea spinarea ei. modul în care semnificantul „atrage“. fertilizându-le. fiind ca aerul respirat. În 13 . revolta sublimă a semnificantului împotriva semnificatului. dar încă o dată: habent sua fata.. a umbrei ideii. e vorba despre proaspăt-născuta Poezie. durerea lumii întregi din fiecare ens / ins al ei.. de la căutarea inertă la descoperirea sacadată. întregului neam al orfeicilor.) Că totuși.. dar nu numai omul este demn de cântare. nobile.. În catrenul al doilea suntem atenționați asupra dimensiunilor imponderabile: „ea nu avea greutate“. „naște“ semnificatul. În Operele imperfecte (1979). Două dimensiuni liricosemantice se evidențiază: cea concretă. „sarea tuturor marilor idei“. asemenea transparentelor meduze ivindu-se dintr-o foșnire mătăsoasă a clorurii de sodiu. pura poezie. de la sămânță la plantă. se naște veritabila poezie. Peristylium. din 15 septembrie 1966. se continuă ars poetica parnasiano-hermetică barbiană. corporală. / permiteți-mi să scot baltagul / de crom și fulgere. numai în acest chip istovitor. ca «foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare»..

Nichita Stănescu și paradoxismul. 14 .). Nichita Stănescu reia aserțiunea-vers din „deschidere“. ca într-o naștere a pământului „între apele primordiale“: «Între ape. p.» (v. Aethicus. 107 / 155 sqq. numai ea era pământ. 2000. Ed.distihul „conclusiv“. în care substituie ideea cu gândul – «ea era frumoasă ca umbra unui gând» –. Ion Pachia Tatomirescu. idee / gând proiectat(ă) ca într-o cosmogeneză.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->