Anul 2009 a reprezentat pentru România un an al crizei economice, un an

al alegerilor prezidenţiale, al crizelor guvernamentale dar şi un an în care

coaliţiile făcute s-au destrămat iar alianţele mai vechi s-au refăcut.
A fost un an în care interesul naţional a apărut invocat de fiecare dată la
baza oricărui pact politic încheiat.
Tot în 2009, miza alegerilor prezidenţiale a putut fi identificată, subînţeles
sau explicit, în acţiunile principalilor actori politici, fie ei partide sau
protagonişti. Începutul anului 2009 a adus pe plan politic o premieră: alianţa
Partidului Social Democrat cu Partidul Democrat-Liberal.
Coaliţia, abia formată, PD-L - PSD, cu prim-ministru democrat-liberal,
pornea la drum cu o majoritate care i-a făcut pe mulţi să se întrebe, ce va mai
însemna opoziţia.
 Guvernul se sprijinea pe o majoritate parlamentară de mai bine de 65%,
suficientă pentru a trece orice proiect de lege. Aceeaşi majoritate părea să
facă inutilă orice tentativă a opoziţiei, de a strânge măcar semnăturile pentru
o moţiune de cenzură. Executivul, condus de Emil Boc şi-a trecut cu uşurinţă
prin Parlament bugetul pentru 2009, dar principala sa problemă avea să se
dovedească pe tot parcursul anului - criza economică.
În lunile care au urmat, guvernul a funcţionat aparent fără probleme. Cele
două partide ale coaliţiei au procedat la împărţirea tuturor posturilor din
administraţie pe care le-au avut la dispoziţie de la agenţiile guvernamentale
până la inspectorate şi directori de spitale.
A urmat o perioadă în care Guvernul a luat măsuri de reducere a
cheltuielilor, a încercat să atragă bani la buget şi a contractat împrumutul de
la Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană. Alimentarea bugetului
şi supravegherea deficitului bugetar au stat mereu în atenţia Guvernului.
Măsurile controversate ca de exemplu, cea a introducerii impozitului
forfetar, au primit critici chiar din rândurile executivului, cu toate că
paternitatea ideii a fost atribuită fie ministrului democrat-liberal al finanţelor,
Gheorghe Pogea, fie celui social-democrat al IMM-urilor, Constantin Niţă.
Confruntat cu criza, executivul a decis să canalizeze o bună parte din
resurse către investiţii, premierul declarând chiar că evaluează miniştrii în
funcţie de felul în care cheltuiesc banii alocaţi pentru investiţii. În ciuda
majorităţii covârşitoare pe care o avea în parlament coaliţia de guvernare, în
luna iunie s-a recurs la angajarea răspunderii guvernului pentru Codul Civil şi
pentru Codul Penal.
Luna august a consemnat o creştere a tensiunii în rândurile coaliţiei de
guvernare, tensiune care se făcea simţită în declaraţiile venite de la lideri ai
celor două partide.
Premierul Emil Boc a luat o hotărâre, care a surprins, de a angaja din nou
răspunderea guvernului, de data aceasta pentru trei legi: Legea salarizării
unice în sistemul bugetar, Legea de restructurare a agenţiilor şi Legea
educaţiei. PSD a dat semne de împotrivire, dar în pachet erau cuprinse şi
măsuri pe care acest partid le susţinuse în timp, cum ar fi neimpozitarea
profitului reinvestit.
Proiectul Legii unice de salarizare a fost criticat de confederaţiile
sindicale care acuzau că una s-a negociat în cursul verii şi altceva a apărut în
textul legii. În efortul tot mai evident de a reduce din cheltuielile bugetare,
guvernul a inclus în acest pachet şi concediul fără plată de zece zile,
obligatoriu pentru bugetari.
Guvernul a reuşit şi cu această angajare a răspunderii, dar a mai
supravieţuit mai puţină vreme. Remanierea ministrului PSD al Internelor, Dan
Nica, a condus în 48 de ore la retragerea PSD de la guvernare şi puţine zile
mai târziu la demiterea guvernului prin moţiune de cenzură.
În urma plecării PSD-ului de la guvernare, Emil Boc a decis să asigure,
din rândul membrilor Guvernului, interimatul pentru o perioadă de maxim 45
de zile cu urmatorii membri ai Cabinetului:
• Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Justiţiei - Cătălin
Predoiu
• Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Economiei - Adrian Videanu
 • Ministerul Agriculturii şi Ministerul Transporturilor - Radu
Berceanu
• Ministerul Mediului şi Ministerul Turismului - Elena Udrea
• Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor - Gheorghe Pogea
• Ministerul IMM-urilor şi Ministerul Comunicaţiilor - Gabriel Sandu
• Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul şi Ministerul Tineretului
şi Sportului - Sorina Plăcintă
• Ministrul Apărării Naţionale - Mihai Stănişoară
• Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor -
Vasile Blaga
• Ministerul Culturii - Theodor Paleologu
• Prim-ministru şi Ministerul Educaţiei - Emil Boc
Cu miniştri interimari în peste jumătate din ministere şi demişi de la toate
ministerele, guvernul a trebuit să organizeze alegerile prezidenţiale, dar a mai
trebuit să rezolve o situaţie, tranşele din împrumutul de la FMI au fost
amânate. Delegaţia Fondului a aşteptat instalarea unui guvern cu puteri
depline care să prezinte şi un proiect al bugetului pe 2010. Sub riscul de a nu
putea să plătească salariile şi pensiile în decembrie, executivul a recurs la
împrumuturi pe piaţa privată de capital.
Vreme de două luni guvernul a funcţionat ca guvern demis. În acest
interval, o propunere de învestire a unui nou guvern a fost respinsă, iar o a
doua propunere nu a ajuns nici măcar să fie discutată de parlament.
Pe data de 9 noiembrie 2009, Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat în
funcţia de premier pe Liviu Negoiţă cu speranţa ca acest nou guvern să
treacă de Parlament şi astfel să înceteze criza politică în care România se
afla.
Componenţa guvernului propus de Liviu Negoiţă este următoarea:
Gabriel Oprea - Ministerul de Interne
Vasile Blaga - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Gheorghe Pogea – Ministerul Finanţelor
Adrian Videanu – Ministerul Economiei şi Comerţului
Radu Berceanu – Ministerul Transporturilor
Daniel Funeriu – Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Sportului
Mihai Şeitan - Ministerul Muncii
Bogdan Aurescu - Ministerul de Externe
Anton Cristian Irimie - Ministerul Sănătăţii
Valeriu Tabără - Ministerul Agriculturii
Mihai Stănişoară - Ministerul Apărării
Cătălin Predoiu - Ministerul Justiţiei
Sulfina Barbu - Ministerul Mediului
Theodor Paleologu - Ministerul Culturii
Această formulă de nou guvern nu a fost votată de Parlament.
După toate aceste evenimente politice au urmat alegerile prezidenţiale.
Intrarea în competiţia electorală şi a unor prezidenţiabili diferiţi decât cei
de până acum, figuri proaspete, credibile, fără trecut comunist, cu mesaje
adaptate contextului actual românesc, au reprezentat calităţi suficiente să
influenţeze votanţii neinteresaţi sau pe cei dezamăgiţi de actul electoral şi, nu
în ultimul rând, pe cei nehotărâţi.
 La sfârşitul unei prime campanii electorale plină de surprize avem ca
pricipali candidaţi pe Mircea Geoană – PSD şi Traian Băsescu – PD-L. După
primul tur electoral surprizele nu au întârziat sa apară, astfel: PNL a crezut în
continuare în proiectul Johannis, aşa cum l-a denumit chiar preşedintele Crin
Antonescu, şi a încheiat cu PSD un protocol de colaborare în perspectiva
alegerilor prezindenţiale. A fost vorba despre un sprijin reciproc, PNL
susţinea candidatura lui Mircea Geoană şi se implica activ în campanie, iar
PSD în caz de succes în alegerile prezidenţiale îl desemna pe Klaus Johannis
premier.
Fără umbră de îndoială, toate calculele politice au fost făcute în acest an
cu gândul la marea miză a alegerilor prezidenţiale.
Primele două locuri erau ocupate de Traian Băsescu cu 32,44% din voturi
şi Mircea Geoană cu 31,15%. Ei fiind şi cei care urmau să se înfrunte în turul
doi, şi totodată cu votarea pentru preşedinte, românii au fost chemaţi la
referendum, ideea fiind a lui Traian Băsescu.
Preşedintele voia confruntarea populaţiei asupra două aspecte:
parlament unicameral şi un număr maxim de 300 de parlamentari, faţă de 471
câţi erau la acea dată. Motiv pentru oponenţi săi să-l atace şi să spună că de
fapt Traian Băsescu nu a jucat cinstit în campanie, şi că se foloseşte de
temele refendumului în folos propriu.
Votanţii au îmbrăţişat ideile preşedintelui astfel că participarea la
referendum au fost însemnate şi ambele iniţiative au trecut. 77,78% din
alegători s-au pronunţat în favoarea unui parlament unicameral, iar 88,84 %
au votat pentru reducerea numărului de parlamentari. Imediat după turul unu
au apărut noile tabere, cea mai numeroasă fiind ceea care încerca să-l
înfrângă pe Traian Băsescu.
Alături de Mircea Geoană, candidatul PSD a trecut imediat Crin
Antonescu, care îndemna electoratul liberal să voteze social-democrat.
La căpătul unei scurte campanii murdare încheiate cu jurăminte pe mâna
pe biblie, a venit din nou votarea. În 6 decembrie la finalul votării datele
arătau că mai mulţi români au votat decât în primul tur, adică 56,99%, iar
datele prezentate de televiziuni la ora 21:00 îl dădeau câştigător pe Mircea
Geoană, la mică difierenţă de Traian Băsescu.
Pe baza acestor rezultate Mircea Geoană, s-a declarat câştigător, a
deschis sticlele de şampanie şi a făcut o vizită de curtoazie la sediul PNL,
declarându-se obligat pe viaţă liberalilor. De cealaltă parte şi Traian Băsescu
şi-a anunţat victoria, arătându-se neîncrezător în ce spuneau sondajele
electorale. Iar echipele de campanie numărau de zor voturile în paralel cu
oficialităţile.
Trebuie remarcat faptul că la ora închiderii urnelor în România mai erau
suficiente ore pentru a vota în străinătate. Iar de acolo majoritatea voturilor a
mers la Traian Băsescu, aşa că în dimineaţa de 7 decembrie Mircea Geoană a
constatat că nu mai e el preşedintele României şi evident au contestat. PSD a
şi trimis o contestaţie la Curtea Constituţională, cerând nici mai mult nici mai
puţin decât repetarea scrutinului. Iar Curtea după zile de analizare a probelor
adunate de PSD a decis că situaţia rămâne neschimbată. Traian Băsescu a
câştigat un nou mandat la Cotroceni, iar Mircea Geoană se întoarce la
partidul său.
 Tensiunea lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie a avut aceiaşi
cauză. Preşedintele are un cuvânt greu de spus la desemnarea prmului
ministru, lucrurile puteau fi rezumate aşa: cine câştigă alegerile va putea să
desemneze premierul.
Alegerile prezidenţiale din acest an au însemnat 3 premiere pentru
România, au fost primele separate de parlamentare, primele după aderarea la
Uniunea Europeană dar şi primele care s-au desfăşurat odată cu un
referendum.
Câştigătorul din 6 decembrie, preşedintele Traian Băsescu a obţinut un al
doilea mandat consecutiv.
Coaliţia PD-L - UDMR, formată după ce Traian Băsescu a câştigat
alegerile din 6 decembrie, a trecut prin parlament culegând şi 40 de voturi de
la actuala opoziţie. Guvernul este susţinut de nou înfiinţatul grup al
independenţilor şi de minorităţi.
Componenţa Guvernului Emil Boc:
• Premier - Emil Boc
• Vicepremier - Marko Bela
• Ministrul Administraţiei şi Internelor - Vasile Blaga
• Ministrul Afacerilor Externe - Teodor Baconschi (independent)
• Ministrul Justiţiei - Cătălin Predoiu (independent)
• Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri - Adrian
Videanu
• Ministerul Finanţelor Publice - Sebastian Vlădescu (independent)
• Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Elena Udrea
• Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii - Radu Berceanu
• Ministrul Educaţiei, Tineretului şi Sportului - Daniel Funeriu
• Ministrul Culturii şi Patrimoniului - Kelemen Hunor
• Ministrul Mediului şi Pădurilor - Laszlo Borbely
• Ministrul Apărării Naţionale - Gabriel Oprea (independent)
• Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - Gabriel Sandu
• Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Mihai Constantin
Şeitan
• Ministrul Sănătăţii - Cseke Attila
• Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Mihail Dumitru
(independent).
Făcând această paralelă a structurii guvernamentală de dinaintea şi
după alegerile prezidenţiale trebuie evidenţiate următoarele aspecte:
• dacă înaintea alegerilor prezidenţiale aveam un guvern constituit
din alianţa PD-L – PSD; acum avem un guvern PD-L – UDMR;
• în urma referendumului din 22 noiembrie 2009 s-a trecut la un
parlament unicameral şi s-a restrâns la un număr maxim de 300
de parlamentari, faţă de 471 câţi erau la acea dată;
• un aspect nou şi important îl reprezintă restructurarea aparatului
administraţiei publice;
• deşi guvernele şi-au schimbat culoarea politica şi componenţa,
Emil Boc a rămas tot în funcţia de Prim-ministru al României.
 Priorităţile noului guvern

Aşadar, prima prioritate a noului guvern va fi de a atrage fondurile

necesare dezvoltării infrastructurii şi a ajuta autorităţile locale să atragă
fonduri suplimentare pentru noi proiecte. Astfel, rata şomajului va fi ţinută
sub control, iar perspectivele economiei româneşti se vor îmbunătăţi: atît
prin faptul că vor furniza servicii, materiale şi echipamente pentru noile
investiţii, dar şi prin posibilitatea unor costuri de funcţionare viitoare mai
mici.
Există însă riscul ca instituţiile României - şi justiţia, în mod special - să
nu fie pregătite să controleze utilizarea corectă a acestor fonduri şi, în loc ca
sumele pentru investiţii să ajungă la destinaţie, să se ducă în buzunarele
unor oligarhi ai şoselelor şi ale unor apropiaţi politici ai viitorului guvern. În
acelaşi timp, viitorul guvern va putea restructura mamuţii economici de stat,
în vederea unei viitoare cotări la bursă. 2010 nu va fi un an bun pentru a cota
o firmă la bursă, însă economia internaţională îşi va reveni peste doi-trei ani,
şi atunci va fi mai probabil ca preţul acţiunilor să se reflecteze mai bine
valoarea reală a unei firme. Aşadar, restructurarea firmelor de stat este o
prioritate, şi chiar cotarea la bursă a unui pachet de acţiuni de 3-5%.
A doua prioritate a guvernului va trebui să fie aderarea cît mai rapidă la
zona euro. Firmele şi familiile din România sunt expuse riscului de dobînzi
ridicate la lei sau riscului de curs de schimb la leu.
În concluzie viaţa politică a suferit numeroase schimbări în ultimele luni,
sperăm doar ca noul guvern să aibă capacitatea de a redresa nu numai starea
economică a ţării cât şi pe cea de saturaţie şi intoxicare politică; cred că
România are o nevoie tot mai acută de însănătoşire socială.