dar cum îl las, ma si sageata prin piept iubirea de departe: Ferice n-oi fi niciodata atunci, calc trist si fruntea-nclin, fara iubirea de departe, iar tril si flori de rosmarin caci nu-i femeie minunata îmi par mai reci ca o ninsoare. ca ea, pe-aproape sau departe; de dragul ei, preamândru crin, Prin Domnul sper s-ajung odata acolo, eu, la Sarazini, sa-mi vad iubirea de departe; mi-as duce traiul, în prinsoare. dar pentru-un bine mi se-arata tot doua rele, ca-i departe. De-a zamislit cerescul Tata Ah! Dac-as fi un pelerin, iubirea asta de departe, ca ei, în strai umil de in putinta deie-mi ca-ntrupata si cu toiag, sa-i pot apare ! sa-mi vad iubirea de departe: sa-mi para, de-al ei farmec plin, Ce fericit i-as cere-ndata cum ca iatac si crâng devin salas, ca oaspete de departe; niste palate sclipitoare. si-un timp, din mila ei curata, as fi cu ea, desi-s departe; Zic drept câti zic ca viata toata taifasul dragostei divin mi-o dau iubirii de departe, l-ar ferici atunci deplin caci alt nimic nu ma desfata, pe robul ei din departare. pe cât iubirea de departe; dar în zadar de dor suspin: Trist mi-as lasa si, totdata, un duh ursitu-m-a hain, senin iubirea de departe; iubind, sa n-aflu alinare. dar nu stiu de-am s-o vad vreodata, ca prea ni-s tarile departe; În van ma zbucium si suspin; si-s munti, si drumul nu-i putin, blestem pe duhul meu hain, si multe-apoi în loc ma tin… ca nu-mi da nici o alinare ! Dar faca Domnul cum îi pare !