Sunteți pe pagina 1din 5

Sfintii Rafail, Irina si Nicolae

(9 aprilie)

Marti, in Saptamana Luminata

Sfintii Rafail (Rafael), Irina si Nicolae au patimit mucenicia din mainile turcilor, in insula
greceasca Lesvos - Lesbos, la anul 1643. In anul 1959, cei trei sfinti Martiri au inceput sa se
arate unui mare numar de persoane cu viata curata: barbati, femei, copii. Rafael era staretul
manastirii din Karyes, de langa satul Thermi - Lesvos, Nicolae era diaconul sau, iar Irina era o
fecioara in varsta de numai 12 ani, fiica primarului din Thermi, care se afla la manastire,
impreuna cu parintii ei, in momentul in care turcii au navalit in sfanta biserica.

Sfintii Martiri Rafael (Rafail), Irina si Nicolae l-au marturisit pe Hristos, dandu-si viata pentru
credinta, acum mai bine de 500 de ani, pe Colina Karyes, insa ei sunt socotiti drept sfinti ai
secolului nostru. Aceasta se datoreaza faptului ca abia in perioada anilor 1959-1962, ei au
inceput sa apara, fie in vis, fie in rugaciune, anumitor crestini cu viata aleasa.

O, fericita treime a vestitilor Mucenici ai lui Hristos, Rafail, Nicolae si Irina, aduceti pururea
rugaciuni pentru noi Sfintei Treimi, pentru ca sa dobandim mostenirea cea de sus noi, cei ce
strigam: Aliluia !

Sfintii Martiri Rafail si Nicolae de pe Colina Karyes

Sfantul Rafail - Rafael s-a nascut in satul Milos, provincia Itachi - Itaca. Parintii sai, Dionisie si
Maria Lascaridis, i-au dat numele de Gheorghe. Dupa ce a terminat scoala, in satul natal, tanarul
Gheorghe a plecat in Mistra, spre a studia medicina si filosofia. Dupa ce termina studiile,
Gheorghe se inroleaza in armata bizantina. Viitorul sfant va ajunge ofiter, vestminte in care va si
aparea inaintea unor oameni cu viata aleasa, mai tarziu.
Dupa lupta de la Varna, cand turcii cei pagani i-au infrant pe crestini, tanarul Gheorghe va simti
un dor din ce in ce mai puternic pentru viata monahala. Astfel, el va imbraca vestmintele
calugariei la Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din Macedonia. Aici, vreme de trei ani, el va
ucenici pe langa batranul Ioan, mare pustnic al zonei. In aceasta perioada, el este tuns in
monahism, cu numele de Rafail - Rafael, si hirotonit ieromonah. Intorcandu-se in Grecia, sfantul
va merge la Atena, unde va sluji la Biserica Sfantul Dimitrie Lombardiani.
In anul 1449, sfantul Rafail va participa la incoronarea imparatului bizantin Constantin
Paleologul, in Constantinopol. Vechi prieten cu acesta, de pe vremea cand acesta indeplinea
functia de ofiter in armata bizantina, imparatul il va opri pe Rafail la catedrala imperiala, unde il
va aseza in postul de protosinghel.

Patriarhul de Constantinopol il va randui arhimandrit, iar mai apoi il va trimite, drept misionar, in
Franta (Morlaix si Paris). Cu aceasta ocazie, sfantul Rafail se va imprieteni cu viitorul diacon,
Nicolae. Nicolae era fiul unui notar din Tesalonic. De aici, el va pleca la Paris, spre a studia, insa
intalnirea cu Sfantul Rafail il va face sa renunte la studii si sa imbratiseze calea Bisericii.
Datorita vietii sfinte a lui Rafail, tanarul Nicolae va renunta la studiile universitare si il va urma
pe sfant in Constantinopol. Aici, el va fi randuit diacon.

Intr-o zi de 12 decembrie, cand se facea praznuirea Sfantului Spiridon, imparatul i-a chemat pe
toti in catedrala imperiala, spre a sluji Sfanta Litrughie. Din cauza ca la slujba era prezent si
reprezentantul papei, cardinalul Isidor, Sfantul Rafail nu a mai venit. Pentru aceasta, imparatul
Constantin il va exila pe sfant in insula Enos, impreuna cu ucenicul sau, diaconul Nicolae.

In aceasta vreme, capitala bizantina va fi asediata de musulmanii lui Mahomed. Sfintii vor merge
mai intai in Macedonia, iar dupa caderea Constantinopolului, ei vor pleca la Alexandropolis. De
aici, ei vor ajunge, in sfarsit, in insula Lesvos, care pe atunci nu era ocupata inca de turci. Sfintii
vor merge la Manastirea de pe Colina Karyes, locas refacut de Melpomena.

In manastirea de pe colina Karyes mai traiau decat doi barbati, calugarul Ruvim si Achindin, fiul
celei care a ctitorit biserica. Murind staretul manastirii, Ignatie, cei doi il vor alege staret pe
Sfantul Rafail.

In luna septembrie 1462, satul Thermis a fost invadat de turci. La numai un an distanta, in luna
aprilie, dupa o rascoala a crestinilor asupriti, tradati de catolici, armatele turcilor au distrus mare
parte din localitate. Cautandu-i pe cei refugiati in munti si pesteri, turcii au ajuns si la manastirea
de pe Colina Karyes. Instigati de medicul neamt Schweitzer, care le-a spus ca monahii i-au ajutat
pe refugiati, otomanii au distrus manastirea.

In Sfanta si Marea Joi, Sfintii Rafail si Nicolae au savarsit Sfanta Liturghie, au inchis  in cripta
manastirii toate odoarele sfinte, cateva icoane, vesmintele si pomelnicul cu calugarii pomeniti la
ultima Liturghie. A doua zi, in Vinerea Mare, chiar in vremea slujbei Prohodului, turcii au
navalit in biserica. De vineri si pana marti, in Saptamana Luminata, turcii i-au chinuit neincetat
pe calugari. Interogati mai intai de medicul german Schweitzer, calugarii au fost mai apoi supusi
la chinuri groaznice.

Sfantul Rafail a fost lovit peste maini cu patul unei pusti pana ce i-au paralizat. Mai apoi, el a
fost lovit peste tot trupul, tarat pe pamant, strapuns cu lancile de mai multe ori, iar in cele din
urma taiat cu fierastraul prin gura. Sfantul Nicolae a murit de o durere a inimii, pe care a simtit-o
vazand cum turcii il chinuiau salbatic pe Sfantul Rafail. Dupa omorarea si ultimului calugar din
manastire, acesteia i s-a dat foc.

Sfanta Irina, fecioara din Thermi


Sfanta Irina fecioara era fata primarului din satul Thermi. Parintii ei, Vasile si Maria, au crescut-
o in dreapta credinta, dimpreuna cu fratele ei, numit tot Rafail. Credincioasa familie s-a aflat
adunata in biserica, la Sfintele slujbe, chiar in momentul in care paganii au atacat manastirea.

Sfanta Irina din Karyes a suferit chinuri cumplite din partea turcilor. Mai intai, sfintei i s-a taiat o
mana, pe care nenorocitii pagani au aruncat-o in fata parintilor sai, iar mai apoi i s-a mai taiat si
un picior. Nesaturati de otrava raului, turcii au turnat in gura fetei apa clopotita, iar mai pe urma
i-au dat foc, intr-un vas mare de lut. Acest vas al muceniciei se afla astazi in manastirea de pe
colina Karyes.
Fratele sfintei a fost aruncat la pamant si calcat in picioare. Mama copiilor a murit de durerea
inimii, vazandu-si copiii chinuiti cu o salbaticie diavoleasca. Tatalui sfintei i s-au taiat nasul,
urechile, organele genitale, i-au fost scosi ochii, iar in cele din urma el a fost injunghiat. Tot asa a
fost chinuit si invatatorul satului, Teodor.

Trupurile sfintilor au fost inmormantate de catre monahul Stavros, impreuna cu preotul Sava, cu
Achindin si cu alti cativa crestini din sat, coborati din munti. Sfantul Rafail a fost inmormantat in
interiorul bisericii, iar ceilalti in curtea manastirii, aproape de biserica.

Sfintele lor Moaste au fost descoperite abia peste 500 de ani, iar descoperirea lor s-a facut chiar
sub indrumarea sfintilor mucenici. Ei s-au aratat in vise sau vedenii unor oameni credinciosi
carora le-au descoperit mucenicia lor, dar si locul unde trebuiau sa sape, ca sa gaseasca urme ale
sfintei manastiri.

O, fericita treime a vestitilor Mucenici ai lui Hristos, Rafail, Nicolae si Irina, aduceti pururea
rugaciuni pentru noi Sfintei Treimi, pentru ca sa dobandim mostenirea cea de sus noi, cei ce
strigam: Aliluia !

S-ar putea să vă placă și