Sunteți pe pagina 1din 3

Clasificarea deficientelor mintale

(dupa Ioan Drutiu, Psihopedagogia deficientilor mintali, Cluj Napoca 1995)

Clasificarea dedicientilor mintali se realizeaza dupa coeficientul de inteligenta


IQ, care se calculeaza astfel: IQ= VM supra VC x 100 unde VM = varsta mentala, vc =
varsta cronologica .

Deficienta mintală profundă : IQ = 0+- 20


La varsta de 0 – 5 ani - retardare profunda, capacitate foarte slaba de funstionare
in domeniul senzorio-motor, nevoia de ingrijire permanent.
Intre varsta de 6 - 21 de ani se poate sesiza existenta unei oarecare dezvoltari
motorii, inposibilitatea achizitionarii autonomiei personale.
La varsta adulta dezvoltarea limbajului este nula sau rudimentare. Necesita
ingrijire permanenta.
Deficienta mintală severă : IQ= +-20,25 si +- 35
Intre 0 si 5 ani – slaba dezvoltare motorie, limbaj mimic, posibilitari reduse
de comunicare. In general este imposibila achizitionarea autonomiei personale.
Intre 6 si 21 de ani – posibilitatea comunicarii prin limbaj , a educarii in
vederea achizitionarii obisnuintelor elementare de igiena.
La adulti - posibilitatea castigarii unei autonomii partiale intr-un mediu protejat.
Necesita supraveghere constanta.

Deficienta mintală moderată: IQ = +-35 si +- 50,55


Intre 0 si 6 ani - Dezvoltare motorie, posibilitatea comunicarii prin limbaj,
achizitionarea unei autonomii satisfacatoare, necesitatea acordarii unei asistente
moderate.
Intre 6 si 21 de ani – incapacitatea achizitionarii unui numar suficient de
cunostinte scolare (in mica masura lectura , scris , calcul). Achizitionarea se face in
general spre adolescenta.
La adulti – capacitatea executarii unei munci calificate, in general intr-un atelier
protejat. Incapacitatea de a duce o viata independenta.

Deficienţa mintală uşoară Q.I + -50 –55 +-70-75


Între 0 şi 6 ani –Este dificilă distingerea de copilul normal înainte de vârsta
şcolară.Retard uşor în dezvoltarea senzio motorie şi în cea a dezvoltării limbajului.
Dezvoltare bună a contactelor sociale.
Între 6-21 ani –Capacitatea achiziţionării de cunoştinţe şcolare care însă nu
depăşeşte nivelul clasei a lV-a.
La adulţi- În urma unei educa ţii speciale se poate ajunge la o competenţă socială
şi profesională bună. În condiţii de stres socio economic apare necesitatea unei asistenţe,
îndrumări.

Intelect de limită Q.i + -70 -+-85


Între 0 şi 6 ani – Dezvoltare psihomotorie aparent normală.
Între 6şi 21 ani- Existenţa unei inteligenţe net inferioare faţă de medie. Se impune
un sprijin educativ adecvat.
Adulţi- Posibilitatea executării – practicării unor mesreii simple.În perioade
dificile necesită îndrumare şi suprveghere.

Recuperarea

Scopul recuperării constă ,pe de o parte în valorificarea la maximum a


posibilităţilor persoanelor deficiente, iar pe de altă parte, antrenarea funcţiilor psihice
nealterate şi preluarea funcţiilor afectate în vederea formării unor abilităţi şi
comportamente care să-i permită o integrare optimă în viaţa profesională şi socială.
Recuperarea este un proces destinat să dea posibilitatea persoanelor cu deficienţe
să ajungă (şi să se menţină) la niveluri funcţionale fizice, psice şi/sau sociale
corespunzătoare furnizându-le acestoera instrumentele cu ajutorul cărora îşi pot schimba
viaţa în direcţia obţinerii unui grad mai mare de independeţă.
Recuperarea trebuie precedată de o diagnoză şi o prognoză a scopului respectiv.
Principalele forme prin care se face recuperarea sunt:
A-Recuperarea prin învăţare Începe sub o formă organizată de regulă la vârsta
preşcolară şi în funcţie de specificul deficienţei. Învăţarea va fi predominant afectivă şi
motivaţională însoţită de învăţarea morală, motrică şi dacă este posibil cea intelectuală.
Însuşirea normelor morale şi formarea unor abilităţi motorii se realizează prin
învăţarea afectivă, psiho-morală, psiho-motrică şi psiho comportamentală.Toate acestea
vor însoţi procesle ce se derulează în şcoală şi determină formarea de sentimente,
convingeri, atitudini,aspiraţii ca şi modele de acţiune, de comportare în viaţă.
Învăţarea socială- subiectul este orientat spre anumite modele comportamentale
concrete stimulând-se capacitatea sa de imitare spontană. Pentru aceasta se folosesc drept
întăritori: recompensa, lauda, îndemnul, stimularea sentimentului datoriei,sancţionarea
verbală ...
B-Recuprarea prin psihoterapie
Psihoterapia deşi nu înlătură handicapul acţionează pozitiv asupra spiritului şi
personalităţii, înlătură anxietatea şi negativismul, activează motivaţia şi
pulsiuniledevenind un factor energizant al implcării subiectului în procesul recuperativ.
Prin psihoterapie se înlăturăsituaţiile conflictuale, sentimentele de inferioritate,
consolidează trăsături pozitive, motivaţii pozitive.
Formele psihoterapeutice cele mai eficiente sunt,în cazul D.M.,psihoterapia
sugestivă şide relaxare. Psihoterapia sugestivă se sprijină pe capacitatea sugestivă D.M.şi
de a fi uşor influienţabili, de dependenţa lor faţă de persoanele din jur. Sugestia pozitvă
acţionează pentru înlăturarea sau ameliorarea unor comportamente aberante, pentru
formarea de atitudini favorabile învăţării şi activităţii, pentru stmularea dorinţei de
aparticipa la viaţa colectivului…
Psihoterapia de relaxare- deşi uzează de sugestie, depăşeşte limitele acesteia av
ând o acţiune dublă atât asupra spiritului cât şi asupra fizicului. Urmăreşte creerea unei
stări de rellaxare fizică a organismului care duce la răndul său la ameliorarea stărilor
tensionale de tipul hiperexcitabilităţii sau stresului.
C-Recuperarea prin terapie ocupaţională- poate fi aplicată la tote categoriile de
handicap. Cele mai cunoscute şi mai importante forme sunt: ludoterapia, arterapia,
meloterapia, ritmoterapia, terapia prin dans, ergoterapia. Este important ca solicitările să
fie adaptate la posibilităţile subiecţilor pentru a evita descurajarea şi scăderea interesului
în raport cu activitatea.