Sunteți pe pagina 1din 2

EUGEN LOVINESCU

EUGEN LOVINESCU se naşte la Falticeni pe 31 octombrie 1881. Era fiul


lui V.T. Lovinescu, profesor de istorie la gimnaziul din Fălticeni şi al Profirei
Manoliu. Îsi da doctoratul in 1909 la Paris, cu doua lucrari. La Bucuresti îi
apare volumul I din “Critice”, de asemeni monografia literara Gr.
Alexandrescu.

Foarte fecund, publică vol II. din „Critice” (1910), „Scenete şi fantezii”
(1911), romanul „Aripa morţii” (1913); vol. III şi IV din „Critice” (1915-1916);
traducerea „Analelor” lui Tacit. Refugiat la Fălticeni în 1916 din cauza
războiului, traduce în prima versiune „Odiseea” lui Homer.
În 1919 scoate revista „Zburătorul literar”. Între anii 1921-1929 apar
volumele V-X din „Critice”. Tipăreşte apoi în traducere „Ode, Epode,Satire şi
Scrisori” de Horaţiu. În 1924 apar cele trei volume din „Istoria civilizaţiei
române moderne”. Între 1926-1929, scoate „Istoria literaturii române
contemporane” (cinci volume) şi romanul „Viaţa dublă”. Cele 4 volume de
memorii, au apărut sub titlul „Aquaforte” (1930-1941). Dintre romanele
autobiografice amintim „Bizu” (1932), „Firu-n patru” (1932), „Diana” (1936),
„Mite” (1936), „Acord final” (1938-1939, în Revista Fundaţiilor). Respins la
propunerea de a fi ales membru activ al Academiei Române (în 1936),
E.Lovinescu a purtat tot restul vieţii amărăciunea acestei înfrângeri; ar fi
meritat cu prisosinţă să intre în forul academic, dar ambiţiile şi maşinaţiunile
oamenilor i-au barat calea.
S-a stins din viaţă la Bucureşti, la 16 iulie 1943.