Civilizaţia spaţiului arian

De blogideologic

Compari doar subiecte din acelaşi domeniu. Herodot, când îi compară pe traci cu
inzii, stabileşte extensia unui domeniu pe care îl numim spaţiul geografic arian. Sau chiar
mai simplu spus, Arian. Este un spaţiu de excelenţă a civilizaţiei. În această interpretare
el este opus regatului Turan. Alexandru cel Mare ştia că va putea domina acel spaţiu
uriaş numai când va deveni stăpân peste Bactria (nordul Afganistanului de azi). Teoria
istorică afirmă că Bactria este ţara de origine a triburilor ariene, care între veacurile XXV
şi XX înainte de Christos s- au revărsat peste lume. Alexandru cel Mare reuşea să
cucerească Bactria în anul 334 înainte de naşterea Domnului. Bactria este celebră şi
pentru zăcămintele sale de lapis lazuli, nişte pietricele semipreţioase având culoarea mării
Mediterana sau culoarea cerului senin. Din asemenea pietricele bactriene de lapis lazuli a
fost măcinat, mult mai târziu, de către meşteri zugravi ai Moldovei Muşatine, albastrul
de Voroneţ.

Inspirat certamente de lectura din Herodot, acţiunea lui Alexandru Macedon stabilea în
spaţiul arian unitatea, aproape uniformitatea civilizaţiei elenistice. Domeniul ei geografic
mergea din Tracia până la Indus, dacă nu până la Gange. Filosofii gimnosofişti ai acelei
epoci erau de fapt yoghini.

Creştinismul timpuriu, prin apostolii Andrei şi Toma, încearcă poate să repete şi

performanţa lui Alexandru Macedon. Fără să mai reuşească unitatea pe acel spaţiu,
necum uniformitatea lui. Dar în secolele IV, V, şi VI se întâmplă un miracol. Spaţiul
Arian produce, nu în uniformitate ci în dihotomie, două civilizaţii supreme, neîntrecute
încă.

Una dintre ele a fost civilizaţia dinastiei Gupta, din India de Nord. Atunci literatura, arta
şi teatrul îşi elaborează canoanele. Simultan înfloresc ştiinţele şi gândirea religioasă.
Religia oficială a imperiului Gupta, –a cărui civilizaţie ariană era simultană civilizaţiei
excelenţei din Romania Orientală a secolelor IV, V, VI –, era budismul tantric care evită
metepsihoza. Într –adevăr, budismul tantric promite iluminarea omului într –un singur
corp şi într –o singură viaţă, eliminând astfel multiplicităţile existenţiale. Tantra este o
doctrină a iluminării despre unitatea Eului individual şi a lumii sensibile. Este aici un
element de universalitate care anticipează parcă ‚senzualismul’ european al iluministului
Condillac. Budismul tantric depăşeşte cu un grad oralitatea ezoterică a învăţăturii
dobândite din reflecţia profundă asupra naturii omului total şi a raporturilor sale cu
universul. Învăţătura iluminării astfel dobândite era transpusă într -un text sacru purtând
numele generic Tantra în limba sanskrită. Teologia budismului tantric mai este
cunoscută drept Vehicolul textelor, ori Tantrayana în sanskrită. Fineţea teologică a
budismului tantric îi determină pe mulţi să considere că timpul Gupta înseamnă şi timpul
când a fost atins idealul fiducial şi apogeul civilizaţiei indiene a excelenţei. India
culturală modernă aflată în dezvoltare a ales tocmai acel model fiducial al excelenţei ca
‚benchmark’. Iar succesul pe care îl cunoaşte romancierul indian V.S. Naipaul, laureat
al premiului Nobel pentru literatură, se datorează şi faptului că el incorporează valorile
budismului tantric în opera lui.

Cea de a doua civilizaţie supremă a spaţiului arian a fost creată în Romania Orientală a
secolelor IV, V, şi VI. Să observăm că prin textele Călugărilor Sciţi, învăţătura
Părinţilor Cappadocieni şi a Sfinţilor Ierarhi, această civilizaţie influenţează hotărâtor
lumea şi epoca noastră. Căci, se ştie, calendarul ce îl folosim acum a fost construit de un
călugăr scit (Dionisie Exiguus), iar fundamentele gândirii abstracte din ştiinţa modernă
sunt aşezate de alt călugăr scit (Pseudo Dionisie Areopagitul). Şi nu voi fi de acord cu
eminentul savant teolog român, părintele Gheorghe I. Drăgulin, ce asertează că Dionisie
Exiguus şi Pseudo Dionisie Areopagitul sunt unul şi acelaşi personaj real. Însă ipoteza
istorică lansată de domnia sa, anume că Pseudo Dionisie Areopagitul este de fapt tot un
călugăr scit, mi se pare deosebit de valoroasă şi ader la ea. Pare veridică. De altminteri
părintele Drăgulin demonstrează convingător asemănarea celor două stiluri de gândire,
observate la Dionisie Exiguus şi la Pseudo Dionisie Areopagitul, ale căror texte le
compară în paralel. S-a vorbit frecvent şi sincer despre miracolul românesc, adică despre
miracolul menţinerii unei insule de latinitate în Orientul european. După retragerea
aureliană, cele trei secole de civilizaţie superioară creată în Romania Orientală explică
prea bine şi forţa miracolului românesc. Care există. Aceasta este de altminteri şi ideea
centrală a protocronismului. Titus Filipas