P. 1
An 1 - Fotbal.curs de Baza - Teodor Petrescu - Ovidiu Dehelean

An 1 - Fotbal.curs de Baza - Teodor Petrescu - Ovidiu Dehelean

|Views: 5,095|Likes:
Published by Crissty19

More info:

Published by: Crissty19 on Nov 16, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/25/2013

pdf

text

original

SORIN-MIREL CIOLCĂ FOTBAL Curs de aprofundare.

Pregătire antrenori

Universitatea Spiru Haret

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SORIN-MIREL CIOLCĂ FOTBAL. Curs de aprofundare. Pregătire antrenori / Ciolcă Sorin-Mirel, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006 Bibliogr. 164 p., 20,5 cm. ISBN 973-725-513-5 796.332 (078.8)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Universitatea Spiru Haret

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SORIN-MIREL CIOLCĂ

FOTBAL CURS DE APROFUNDARE PREGĂTIRE ANTRENORI

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2006

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret .

. Mijloace tehnico-tactice pentru perfecţionarea principalelor acţiuni ale jocului (în condiţii de joc) ………….... Mijloace pentru consolidarea şi perfecţionarea pregătirii tehnice 3.. 2. 3. 6.. 2. 2. Pregătirea psihologică …………………………………………….. Mijloace pentru dezvoltarea calităţilor motrice ………………. Capitolul V – Periodizarea antrenamentului în fotbal …………… Capitolul VI – Planificarea şi evidenţa antrenamentului în fotbal Capitolul VII – Lecţia de antrenament în fotbal. Definirea conceptului ……………………………………………. Metodele antrenamentului în fotbal …………………………. Lecţia de antrenament ……………………………………………. Dezvoltarea calităţilor motrice.……………. Capitolul I – Antrenamentul sportiv în fotbal …………………….…. Pregătirea fizică …………………………………………………… 1. Pregătirea biologică ……………………………………………….2.. 3.1.. 5.. 1. Tipuri de antrenament …………………………………………….1. Metodele antrenamentului sportiv.2..Cuprins Cuvânt înainte ……………………………………………………. 1. Capitolul III – Efortul în jocul de fotbal …………………………… Capitolul IV – Forma sportivă ……………………………………. 2.. Pregătirea tactică …………………………………………………. Capitolul II – Componentele antrenamentului în fotbal ………….. 4.1. Mijloacele antrenamentului în fotbal …………………………….. Pregătirea tehnică ………………………………………………….. Pregătirea teoretică ……………………………………………….. Orientări şi tendinţe în fotbalul de performanţă …………………. Generalităţi …………………. Tipuri de antrenament 1. 4. Generalităţi ………………… 1.. 2.. 7 9 9 9 14 15 18 21 21 24 39 42 44 45 47 49 68 69 70 71 74 77 82 92 92 94 5 Universitatea Spiru Haret .1. Mijloace pentru consolidarea şi perfecţionarea pregătirii tactice 3..

Capitolul VIII – Selecţia în fotbal ………………………………….. 1. Selecţia primară – stadiul I ………………………………………... 2. Selecţia secundară – stadiul II …………………………………….. 3. Selecţia finală – stadiul III ………………………………………... Capitolul IX – Priorităţi în procesul de antrenament la copii şi juniori 1. Priorităţi în procesul de antrenament la vârsta de 6-10 ani ……….. 2. Priorităţi în procesul de antrenament la vârsta de 10-14 ani ……… 3. Priorităţi în procesul de antrenament la vârsta de 14-18 ani ……… Capitolul X – Competiţiile sportive de fotbal ……………………... 1. Definiţie …………………………………………………………... 2. Funcţiile competiţiilor sportive …………………………………… 3. Organizarea competiţiilor pe plan intern şi internaţional …………. 4. Competiţiile sportive în fotbal la nivelul juniorilor ………………. Capitolul XI – Formarea echipelor de performanţă în fotbal ……. 1. Aspecte metodice …………………………………………………. 2. Strategia operaţiunilor de formare a echipei ……………………… 3. Personalitatea echipei de fotbal …………………………………… Capitolul XII – Jocul oficial de fotbal ……………………………… 1. Antrenorul şi jucătorul – factori de bază ai procesului de pregătire şi de performanţă ………………………………………………….. 2. Şedinţa de analiză a ultimului joc ………………………………… 3. Pregătirea pentru jocul următor …………………………………… Capitolul XIII – Concepţia de joc şi de pregătire în fotbal ……….. Capitolul XIV – Accidentele jucătorilor de fotbal ………………... 1. Generalităţi ………………………………………………………... 2. Traumatismele părţilor moi ……………………………………….. 3. Traumatismele articulaţiilor ………………………………………. 4. Leziunile meniscurilor ……………………………………………. 5. Traumatismele osului şi periostului ………………………………. Bibliografie …………………………………………………………..

97 97 100 103 107 107 117 128 135 135 135 136 136 138 138 139 140 142 142 145 146 148 153 153 154 156 157 158 161

6

Universitatea Spiru Haret

Cuvânt înainte

Fotbalul actual prezintă o serie de particularităţi care necesită o abordare ştiinţifică din partea tuturor specialiştilor implicaţi în această activitate. Problematica obţinerii performanţelor în fotbalul actual reprezintă obiectivul principal al antrenorilor şi jucătorilor, conducătorilor de cluburi, managerilor, metodiştilor etc., care îşi unesc eforturile în scopul realizării acestui deziderat. În acest context, lucrarea surprinde aspectele importante şi noutăţile desprinse din procesul de antrenament şi jocul oficial, completând problematica cursului de specializare, vol. I, apărut în 2004. Astfel, sunt prezentate metodele şi mijloacele folosite în pregătirea fotbaliştilor, componentele antrenamentului în fotbal şi mijloacele fizice, tehnice şi tactice pentru consolidare şi perfecţionare, efortul şi accidentele în jocul de fotbal, periodizarea, planificarea şi evidenţa pregătirii fotbaliştilor, lecţia de antrenament, concepţia de joc şi de pregătire, forma sportivă, selecţia în fotbal ş.a., problematică de actualitate şi de mare importanţă în activităţile de antrenament şi joc din fotbal. Conţinutul acestei lucrări corespunde tematicii programelor de studiu şi se adresează, în primul rând, studenţilor anilor III şi IV de la facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport, care aprofundează fotbalul ca disciplină de specialitate, viitori antrenori în acest domeniu de activitate. Problematica abordată în această lucrare de specialitate poate fi utilă, după părerea mea, şi antrenorilor care sunt deja în activitate, indiferent de vârsta şi nivelul de pregătire al jucătorilor. Autorul

7

Universitatea Spiru Haret

8

Universitatea Spiru Haret

conducători. pentru un individ. Definirea conceptului Antrenamentul sportiv este „un proces pedagogic desfăşurat sistematic şi continuu. 2. deci. 1996). (A. al cărui scop este învăţarea şi perfecţionarea tehnicii sub o formă simplă sau înlănţuită.Capitolul I ANTRENAMENTUL SPORTIV ÎN FOTBAL 1. cât şi factori ca: baza materială de antrenament şi condiţii. dintre care cel mai important este dezvoltarea capacităţii de performanţă. Generalităţi Obiectivele antrenamentului. care vizează dezvoltarea calităţilor fizico-psihice. grupului sau echipei. motrice şi psihologice. conceptul de antrenament poate fi definit ca „o idee generală despre caracteristicile esenţiale ale antrenamentului sportiv. În concept sunt cuprinse. medici. biologic. Antrenamentul sportiv este un sistem de pregătire sportivă. psihologic şi sociologic. Metodele antrenamentului sportiv. gradat. (A. În sinteză. dispus pe categorii de vârstă şi sex. biologi. psihologi. angrenând în activitate antrenori. în vederea obţinerii capacităţii de performanţă în competiţii. un grup sau o echipă. organizat pe componente biologice. determină şi alegerea metodelor. Dragnea. implicate de participarea în concursuri organizate pe diferite ramuri de sport”. sportivi. Manno (1996). 1996) După R. în acord cu potenţialităţile subiectului. sponsori. Dragnea. împletirea lor armonioasă şi acordarea unor note de valoare care de multe ori le particularizează atât de mult încât nu mai seamănă cu „originalele”. 1996) 9 Universitatea Spiru Haret . Dragnea. permiţând atingerea unor performanţe sportive maxime. o abstractizare şi generalizare a experimentelor acumulate în timp” (A. toate aspectele cu caracter metodologic. de adaptare a organismului uman la eforturi fizice şi psihice intense. ce caracterizează şi noţiunea de antrenament sportiv. antrenamentul sportiv poate fi definit ca un proces complex de intervenţie. inclusiv factorii de climă.

care permit supracompensarea şi efectuarea următoarelor repetări pe fondul unei capacităţi de lucru mărite. În ce priveşte pauza. pentru refacerea capacităţii de efort. Caracteristica esenţială a metodelor de antrenament este dată de relaţia dintre efort şi odihnă. Pentru a se produce modificările adaptative impuse de obiectivele antrenamentului. De asemenea. În diferite metode ale antrenamentului. Repetarea poate fi efectuată pe părţi componente ale exerciţiului sau integral. diferită faţă de cea care a provocat oboseala. Variantele aplicării acestei metode în funcţie de faza de învăţare ar fi următoarele: exersarea în condiţii standard în faza învăţării 10 Universitatea Spiru Haret . pauze mai lungi. Prin standardizare înţelegem atribuirea unor note de valoare riguros stabilite exerciţiilor. necesare obţinerii unei adaptări în sensul dorit. sau activă. de pregătire integrală. când se aşteaptă restabilirea naturală a organismului. şi la valori programate. Metodele se folosesc în funcţie de volumul. efortul poate fi continuu sau cu pauze (intervale) între diferite momente ale sale. ori prin combinarea acestor modalităţi. efortul poate fi standard. pe de altă parte. intensitatea şi complexitatea efortului. pentru învăţarea.În antrenamentul sportiv sunt cunoscute următoarele metode: pentru dezvoltarea capacităţii de efort şi a calităţilor motrice. într-un anumit grad. adică dintre consumul energetic şi oboseala acumulată. răspunsul la solicitare şi având drept rezultat o formă de adaptare. când se modifică ritmul în timpul efectuării sale. Se cunosc trei tipuri de pauze: pauze care asigură refacerea completă a capacităţii de efort. pauze de mai scurtă durată. asigurând. care favorizează refacerea incompletă a organismului. care presupune o serie de cerinţe ce trebuie îndeplinite. consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor tehnice şi tactice. precum şi asocierea acestora cu tipurile de pauze şi durata lor. uniform (acelaşi în fiecare moment al exerciţiului) şi variabil. aceasta poate fi pasivă. şi odihna necesară refacerii. denumite de Matveev metoda „exerciţiului riguros standardizat” (complex de metode). se recurge tot mai des la standardizarea activităţii. prin efectuarea unei alte activităţi. pe de o parte.

intensive). în modul următor: Combinaţii de repetări în condiţii standard: a) exersare în condiţii standard. incomplete şi supracompensat). După D. eforturi intensive cu intervale de durată (scurte. medie. exersare progresivă. Dozarea efortului este facilă în cazul folosirii unei singure structuri motrice (alergare. b) exersarea eforturilor variate (alternativ). alternative). prin repetarea numai a unor mişcări ce implică unele grupe musculare sau calităţi motrice (corespunzător abordării analitice) şi prin repetarea integrală.) şi dificilă în cazul structurilor motrice complexe (jocuri sportive. ciclism etc. Steinhofer (1993). La ambele subpuncte (a) şi (b) se folosesc: metode combinate: standard-variat. mari). fără pauze) – procedee metodice: eforturi continue (extensive. Dragnea şi colaboratorii (1996). N. Pentru rezistenţă: metoda eforturilor de lungă durată (continue. medii. mare). A. circuit cu intervale. vorbind despre eforturi continue în tempo variat sau uniform şi despre eforturi cu intervale diferite în funcţie de sarcină. mari). În cazul repetărilor standardizate. 1996). metoda repetărilor (pauze ce asigură revenirea completă) – procedeul cu repetări: cu pauze de durată (scurtă. sunt folosite foarte des în consolidarea deprinderilor motrice şi în vederea adaptării organismului la un anumit nivel de solicitare. judo etc. structura mişcărilor suferă modificări neglijabile şi. metoda eforturilor cu intervale (pauze ce asigură revenirea incompletă) – procedee metodice: eforturi extensive cu intervale de durată (scurte. Dragnea. ce are la bază relaţia dintre efort şi odihnă. face o clasificare. înot. medii. exersarea în condiţii standard în faza perfecţionării deprinderilor tehnice şi educarea calităţilor motrice prin exersarea pe părţi sau pe faze a exerciţiului (corespunzător abordării analitice). vorbind despre eforturi în tempo uniform şi moderat şi despre eforturi cu intervale (complete. sunt prezentate în continuare.iniţiale a mişcărilor (tehnicii) prin abordarea analitică (pe părţi). eforturi variabile („Fartlek”. Matveev (1986). 11 Universitatea Spiru Haret . în condiţii analoage concursului (corespunzător abordării globale) (A. din acest motiv.). lupte. bazate pe relaţia dintre efort şi odihnă. metode cu structură de circuit: exersare continuă. metodele şi procedeele metodice de antrenament. exersare cu interval în scădere. exersare continuă cu intervale.

Pentru forţă-viteză. procedeul analitic în paralel cu dezvoltarea calităţilor motrice sau a unor grupe musculare. cu intervale. forţă explozivă: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul forţă-viteză. cu refacere completă – procedee specifice ramurilor de sport. exersarea globală a deprinderii tehnice – procedeul exersării globale în condiţii standard. procedeul exersării globale în condiţii variate şi competiţionale. incompletă (retezată) dublă. de antrenament. procedeul distanţelor lungi sau al numărului foarte mare de repetări. procedee forţă-viteză în funcţie de ramura de sport (analitic. variabil). procedeul în tempo variat. procedeul cu supraîncărcare. Pentru viteza în regim de rezistenţă: metoda combinată cu repetări şi intervale. procedeul Stretching 1 şi Stretching 2. izometria. competiţional.Pentru rezistenţă-forţă explozivă: metoda combinată cu repetări. 12 Universitatea Spiru Haret . Pentru viteza de deplasare: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă şi neprecompensată – procedeul eforturilor cu viteză maximă. procedeul „piramidei” normală. Pentru formarea deprinderilor tehnice specifice ramurilor de sport: exersarea analitică (pe părţi) a deprinderii – procedeul analitic în tempo uniform. eforturi „excentrice”. Pentru forţa în regim de rezistenţă: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul rezistenţa în regim de forţă I (circuit). şcoală. procedeul eforturilor intensive. Pentru forţă maximă: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul creşterii masei musculare (hipertrofie). procedeul eforturilor supramaxime. procedeul anticipării. Pentru viteza în regim de forţă: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul forţei reactive. Pentru mobilitate şi supleţe: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul întinderii active şi pasive cu intermitenţe. Pentru viteza de reacţie: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul reacţiei simple şi complete. sintetic. procedeul greutăţilor mari şi maxime. procedeul senzoriometric. Pentru aptitudini motrice complexe: metoda competiţională – procedeul concursurilor de verificare. procedeul „coordinativ”. Pentru forţa de reacţie: metoda repetărilor cu pauze de revenire completă – procedeul forţei reactive („pliometric”). metoda eforturilor cu intervale şi revenire incompletă – procedeul rezistenţa în regim de forţă II (circuit).

cu care să poată efectua raţionamente. b) posedă un ansamblu de operatori de prelucrare şi interpretare a informaţiei. intermediare şi finale. 13 Universitatea Spiru Haret .) şi calitatea acestora. Metoda analogiei poate fi aplicată în plan performanţial (al rezultatelor). în care sunt angajaţi sportivii. 1996): a) au un „ansamblu” de receptori ai informaţiei din mediul extern pe care să o codifice în limbaj propriu. În privinţa scopurilor. finalitatea şi eficienţa. Regulile generale de aplicare a analogiei. receptorii sunt aceiaşi. Reglarea reprezintă lupta sistemului pentru menţinerea propriei existenţe împotriva influenţelor din afara lui sau din interior. Astfel. şi anume: analogia nu trebuie confundată în practică cu modelarea. lecţie de antrenament sportiv etc. trebuie subliniate anumite aspecte importante. Similitudinea presupune rezultate şi caracteristici apropiate (A. ci numai cele existente sau create în momentul dat. două sisteme S1 şi S2 sunt considerate analoage dacă îndeplinesc următoarele condiţii (A. antrenori şi manageri etc. c) prezintă un ansamblu de reacţii de reglare. Dragnea. ca urmare a preluării informaţiei recepţionate din mediul extern. din ambianţă (spectatori. Comunicarea dintre sportivi şi factorii externi se realizează într-un limbaj mai mult sau mai puţin cunoscut. nu cu identităţi. iar în cazul sistemelor de exerciţii sau lecţii.) sau de la adversari. condiţii de mediu. acestea pot fi imediate. 1996). funcţional (al comportamentului) şi structural (al compoziţiei şi valorii sale). deşi uneori limbajul este acelaşi. analogia nu cuprinde orice sistem existent în antrenamentul sportiv. indiferent de natura sistemelor (concurs. Sistemul analogic este înzestrat cu o verigă de feed-back pentru reglarea operativă sau în perspectivă. judecăţi şi alte operaţii. numai că informaţia este diferită calitativ şi cantitativ. În orice sistem analog. informaţia este de natură regulamentară.Metoda analogiei Această metodă reprezintă un sistem de operaţii structurate pe criterii logice cu scopul reunirii într-un tablou explicativ a unor sisteme cantitativ şi calitativ diferite. procesul de reglare are trei parametri: durata. sunt determinate de operaţiile implicate de sistemul de comandă şi control. stabilind soluţii de rezolvare în funcţie de scopul urmărit. În cazul concursului. Dragnea. Această metodă operează cu similitudini. Referindu-ne la metoda analogiei.

corectarea. ţinând cont de modelarea antrenamentului în scopul optimizării randamentului fotbaliştilor în competiţiile oficiale. cât şi ca principiu. uneori atât de mult combinate încât nu mai seamănă cu cele descrise de metodologie. dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor individuale şi corectarea deprinderilor tehnicotactice deficitare. Aceste metode sunt de o mare varietate. Antrenorii folosesc diferite metode în funcţie de etapele pregătirii. convorbirile.1. dar şi în alte domenii de activitate. Analogia din antrenamentul sportiv este dinamică. repetarea. Metoda modelării Modelarea a fost înţeleasă în domeniul educaţiei fizice şi sportului atât ca metodă. Metodele antrenamentului în fotbal Metodele antrenamentului sportiv în fotbal reprezintă modalităţile prin care antrenorii reuşesc să realizeze şi să evalueze pregătirea jucătorilor cu mai multă precizie. putem discuta despre următoarele tipuri de antrenamente: antrenamentul cu intervale nespecifice şi specifice fotbalului. dar nu trebuie confundată metoda modelării cu cea a analogiei. metodele se aplică în sistem (sistem de metode). cuprinzând atât metode generale. deoarece se referă la structuri procesuale sau de devenire. În antrenamentul sportiv. dar şi unele imprecizii de ordin teoretic metodologic care au stat la baza interpretărilor. În funcţie de metodele specifice folosite în fotbal.Considerentele privind aplicarea acestei metode trebuie să cuprindă şi faptul că modelarea poate fi analogică (modele analogice). Dintre metodele generale enumerăm: explicaţia. 2. de particularităţile echipei proprii. de obiectivele de pregătire şi performanţă stabilite etc. la structuri comportamentale performanţiale. fapt care dovedeşte aplicativitatea foarte extinsă pe care o are. de tipul antrenamentului. Ambele metode se întregesc şi se unifică practic. 14 Universitatea Spiru Haret . dar aceasta reprezintă doar rezultatul înţelegerii de către antrenori a esenţei aplicării creatoare a metodelor. înregistrarea. ci trebuie înţelese ambele în corelaţie. observarea. cât şi metode specifice pregătirii. demonstraţia.

antrenamentul în circuit – diverse variante. Velea. antrenamentul în care se foloseşte metoda stretching-ului. Mijloacele antrenamentului în fotbal Realizarea obiectivelor antrenamentului sportiv în fotbal presupune utilizarea unui număr mare de exerciţii de diferite tipuri. antrenamentul specific analitic şi global. antrenamentul autogen. antrenamentul cu obiecte ajutătoare. Pornind de la principalele forme de organizare a activităţii folosite în procesul de antrenament din fotbal. se observă că fiecare din acestea. antrenamentul teoretic. antrenamentul cu învingerea propriei greutăţi. antrenamentul în care se analizează jocul oficial în urma înregistrării lui (Ş. Miu şi F. mijloace de refacere a capacităţii de efort. instalaţii şi echipamente utilizate în cadrul unor metode sau combinaţii de metode. antrenamentul la momentele fixe ale jocului. aplicate în anumite condiţii igienice şi de mediu. mijloace de pregătire specifică. antrenamentul Footing (pentru îmbunătăţirea rezistenţei cardiace la un volum de activitate îndelungată). impun anumite mijloace adecvate obiectivelor ce se propun a fi realizate. antrenamentul prin jocuri cu număr redus de jucători. antrenamentul sub presiune. precum şi folosirea unor dispozitive. mijloace cu caracter mixt. 2002). antrenamentul pentru dezvoltarea vitezei şi rezistenţei (45 sec). antrenamentul Fartlek (combinarea metodelor cu intervale şi Footing). prin particularităţile pe care le posedă. 3. antrenamentul în care se foloseşte testul Cooper (alergare 12 min). antrenamentul tehnico-tactic. 15 Universitatea Spiru Haret . antrenamentul pentru dezvoltarea detentei. mijloace competiţionale. Mijloacele antrenamentului sportiv se clasifică în modul următor: mijloace de antrenament (de lecţie). antrenamentul izometric. Mijloace de antrenament (de lecţie) Acestea se împart în trei categorii: mijloace de pregătire generală.

evidenţiind importanţa ce trebuie acordată acesteia. orientate în acest scop şi realist formulate. în sensul activării sau refacerii lor. O formă aparte o au exerciţiile integrale de concurs în cadrul jocurilor sportive (K. refacerea organismului constituie o preocupare de primă importanţă pentru specialiştii domeniului. Mijloacele utilizate în refacere se împart în: specifice – care se dirijează medical. Altă categorie de mijloace ale pregătirii psihologice se utilizează pentru intervenţia directă asupra proceselor şi fenomenelor psihice. Pregătirea psihologică este un factor important al antrenamentului sportiv. jocul de antrenament. igienice – care pot fi aplicate de antrenor şi de sportiv. cu condiţia ca acestea să fie folosite. nespecifice – pedagogice. pregătire tactică etc. O altă clasificare ia în evidenţă efectele exercitate asupra unor funcţii şi sisteme. pregătire tehnică. care se exersează în lecţiile şi microciclurile specifice finalului de etapă precompetiţională şi perioadei competiţionale. 16 Universitatea Spiru Haret . numită integrală. în vederea stabilirii cât mai exacte a conţinutului şi metodologiei acesteia. care se referă la: jocul şcoală. Este cunoscut faptul că mijloacele celorlalte componente ale antrenamentului (pregătire fizică. 1983). jocul competiţional. Mijloacele specifice pregătirii psihologice folosite asigură un climat psihologic favorabil amplificării exerciţiilor fizice programate. Mijloace competiţionale Unii specialişti consideră că aceste mijloace constituie o componentă a antrenamentului. jocul de verificare. iar alta ia în considerare domeniul căruia îi aparţine.Mijloacele de refacere a capacităţii de efort În actuala etapă de dezvoltare a antrenamentului sportiv.) influenţează şi sfera psihică. Ghermănescu. Numeroşi specialişti consideră refacerea organismului după efort ca factor al antrenamentului (sau pregătirea biologică pentru concurs ca factor al antrenamentului). Mijloacele cu caracter competiţional au forme şi conţinut diferite de la o ramură de sport la alta.

În cadrul acestor meciuri. corectări etc. Partenerii trebuie să aibă o valoare mai scăzută decât formaţia care se antrenează (jucători juniori. pe cât posibil. a liniilor.Jocul şcoală se poate organiza. când se urmăreşte învăţarea sau perfecţionarea anumitor procedee tehnico-tactice. în condiţii de joc. Jocurile competiţionale se organizează în mod amical. asamblarea unor combinaţii tactice. Acesta se organizează într-o ambianţă cvasi-oficială. omogenizarea cuplurilor şi echipei. de rezervă. în cazul fotbalului. sub forma unor cupe sau bilaterale tradiţionale. deşi. Jocul competiţional nu trebuie confundat cu jocul oficial. aceleaşi caracteristici ca adversarul ce urmează a fi întâlnit într-un meci oficial. precum şi prin aplicarea unor noi combinaţii tactice. rugbyului. Prin ambianţa creată. nivelul pregătirii fizice specifice. În aceste jocuri. categorii inferioare). de regulă la mijlocul acesteia (în ziua de joi). creşterea capacităţii de aplicare în joc a unor exerciţii mai dificile. pentru pregătire. Aceste tipuri de jocuri se planifică o dată pe săptămână. antrenorii intervin şi pot opri temporar activitatea pentru explicaţii şi demonstraţii suplimentare. randamentul pe posturi etc. la ora la care urmează să se desfăşoare jocul oficial respectiv şi în condiţii de mediu şi organizatorice cât mai apropiate de acesta. orice participare la o competiţie oferă şi prilejul repetării în condiţii complete a celor învăţate în antrenamente. pentru a favoriza punerea în practică a sarcinilor jocului. Ca parteneri. handbalului. de regulă. aceste jocuri pun sportivii în situaţii foarte apropiate sau identice cu cele din jocurile oficiale. Jocul de verificare este considerat ca cel mai complex şi veridic test prin care se apreciază nivelul de pregătire al unei echipe (sau sportiv). la ambele porţi sau coşuri. dacă se consideră necesară o solicitare maximă în microciclul respectiv. la un coş sau bilateral. înaintea competiţiilor oficiale. având ca partener o echipă de aceeaşi valoare. Jocul de antrenament are ca scop fundamental perfecţionarea jocului bilateral. nu se va urmări numai comportamentul echipei în ansamblu. Jocurile respective se organizează 17 Universitatea Spiru Haret . baschetului. la o poartă. ci şi modul în care jucătorii şi-au însuşit sistemele de apărare sau de atac. Partenerul trebuie să aibă. Se foloseşte. prin aplicarea oportună şi eficientă a fazelor şi sistemelor. învăţarea sau perfecţionarea sistemelor de joc. se folosesc jucători de valori apropiate sau mai bune.

apelându-se la această formă în cazurile includerii de noi jucători în lot. capabili să rezolve eficient atât faza de atac. chiar dacă este un joc caracterizat. ca de altfel sportul în general. în cadrul acestor jocuri întâlnim integral aplicată şi exersată modelarea antrenamentului. se mai adaugă jocul de omogenizare şi jocul de selecţie. indiferent de vârsta şi nivelul de pregătire al jucătorilor.în perioada competiţională. în sensul că pe lângă condiţiile regulamentare vor fi folosite şi procedeele de refacere medico-pedagogice stabilite pentru echipa respectivă şi tipul de efort depus. jocurile competiţionale au un caracter integral. după revenirea în echipă a celor recuperaţi după accidentări sau înaintea perioadei competiţionale. Această formă de joc asigură eficienţa promovării juniorilor de perspectivă în grupele valorice de vârstă mai mare şi a unor jucători în echipe din eşaloane superioare. În zilele noastre. Fotbalul de performanţă presupune dezvoltarea tuturor componentelor antrenamentului. Jocul competiţional este ultima formă de organizare care se foloseşte pentru asamblarea finală a echipelor. 4. precum şi realizarea obiectivă a alcătuirii loturilor naţionale. La acestea. cât şi procesul de pregătire. uitând în unele cazuri concrete de fotbalul tehnico-tactic. deci nu numai a capacităţii fizice. ele fiind concepute pe cât posibil modelat după concursul oficial la care urmează a se participa. frecvent folosite în antrenamentul specific jocului de fotbal. Jocul de selecţie este considerat un mijloc competiţional folosit pe toată durata procesului de pregătire. ca de altfel toate jocurile sportive moderne. Având în vedere că în această etapă se asigură finisarea pregătirii sportivilor şi intrarea în formă sportivă. având în vedere atât jocul în sine. competiţia. Există opinia generală că fotbalul. Orientări şi tendinţe în fotbalul de performanţă Fotbalul de performanţă cunoaşte o dezvoltare deosebită. extrem de complex. cu implicaţii majore în viaţa cotidiană a jucătorilor şi nu numai. a devenit un fenomen social. cât şi faza de apărare. care este practicat de jucători „universali” sau „polivalenţi”. evoluează către un joc de forţă. din ce în 18 Universitatea Spiru Haret . fotbalul. Jocul de fotbal este considerat a fi un fotbal „total”. Jocul de omogenizare se poate folosi şi înaintea celui competiţional.

dintr-o atingere. printr-o puternică adversitate. pe parcursul unei partide. atât în apărare. În jocul de fotbal. jucătorii trebuie să se informeze. Practic. În fotbal a crescut viteza de joc. în legătură cu poziţia coechipierilor. În acest sens. care dobândeşte un important conţinut tactic prin folosirea conştientă a avantajelor ce rezultă din alternările de tempo. Astăzi. nu mai există extremele clasice. în cadrul echipelor de mare performanţă. se pune un accent deosebit pe factorul cognitiv în rezolvarea eficientă a situaţiilor apărute în timpul jocului. ca până acum câţiva ani. În acest sens. au apărut execuţiile simple şi rapide. cât şi în atac. schimbările rapide ale direcţiei de atac. posesor al mingii. fundaşii centrali 7-8 km. din cercetările întreprinse de numeroşi specialişti. astăzi. a crescut şi volumul de efort dinamic. participarea jucătorului. conţinutul tehnico-tactic al acestuia. contribuie decisiv la obţinerea rezultatului sportiv şi la creşterea spectacolului fotbalistic. cât şi ale atacanţilor. rolul deosebit al fundaşilor laterali şi mijlocaşilor laterali în atac. un fotbalist aleargă.ce mai mult. să existe un jucător specializat care să îndeplinească acest rol într-o echipă. Apariţia unui registru tehnico-tactic specific. atât sub aspect individual. După majoritatea specialiştilor. se desfăşoară în condiţii de criză de spaţiu şi de timp. se remarcă tendinţa în fotbalul de performanţă către jocul fără un coordonator specializat în cadrul fiecărei echipe. echipele jucând cu un înaintaş sau doi înaintaşi centrali). în aşa fel. cât şi colectiv. în jur de 10 km: înaintaşii 8-9 km. Trebuie subliniată şi importanţa jocului portarului în fotbal. care îndeplinesc sarcinile unor veritabile extreme (astăzi. distanţa faţă de poarta proprie şi adversă. 19 Universitatea Spiru Haret . prin acţiunile tehnico-tactice în timpul jocului. şi existenţa unor jucători de clasă sau super clasă. fiecare jucător. în permanenţă. caracterizat de un grad de perfecţionare tehnică care a dobândit o importantă încărcătură tactică. nefiind necesar. este coordonator în momentul respectiv. încât atunci când intră în posesia mingii să acţioneze eficient şi oportun. mijlocaşii 9-10 km. Toate acţiunile şi execuţiile jucătorilor. declanşarea rapidă a contraatacurilor etc. De asemenea. fundaşii laterali 8-9 km. adversarilor. atât ale apărătorilor. s-a ajuns la concluzia că. devierile sau săriturile peste minge (în ambele situaţii de joc). cere forme complexe de desfăşurare şi execuţie.

în fotbalul actual. în special în jumătatea proprie de teren (echipe din campionate puternice – Anglia. deoarece condiţiile jocului impun aceasta ca o necesitate obiectivă. capabil să influenţeze decisiv rezultatul.Se observă. cât şi teoretică. mai ales în jocul echipelor valoroase. deoarece sunt în postura de ultim apărător. Ne referim aici la jucători de câmp (fundaşi. ţinându-se mingea cât mai departe de propria poartă. dar nu de puţine ori s-au remarcat şi prin înscrierea unor goluri preţioase.). datorită exigenţelor sporite ale acestui sport în zilele noastre. în cadrul unui proces organizat. să ţină cont de tendinţele jocului de fotbal. în fotbalul de performanţă. tendinţa către simplitate şi eficienţă. ca şi acelea ale portarilor au un rol extrem de important în fotbalul actual. mijlocaşi. pentru obţinerea performanţelor sportive superioare. executarea unor pase eficiente. iar pentru finalizare. pentru realizarea eficientă a acestora. dar şi contraatacul (extrem de eficient). Italia. Acestora nu le este permisă nici cea mai mică greşeală. prin rezolvarea eficientă a unor situaţii apărute în timpul jocurilor. De asemenea. trebuie. mobilizarea coechipierilor în momente dificile etc. 20 Universitatea Spiru Haret . obligatoriu. Germania. Spania etc. Se observă. jucătorii şi antrenorii. atât în atac. atacul poziţional (preponderent). Argentinei. cu o bună pregătire fizică şi psihică şi folosirea marcajului om la om (strict). în finalul jocurilor (mai ales din loviturile libere directe sau finalizarea unor lovituri de la colţ). a şuturilor de la distanţă (de la 25-30 m faţă de poarta adversă) şi a centrărilor din viteză (şutate) în faţa porţii (valorificarea culoarelor laterale ale terenului pentru înscrierea golului). Olandei. cât şi cel cu patru apărători în linie. Franţa. sau naţionalele Braziliei. echipele de valoare folosesc în apărare atât sistemul cu libero. trebuie să avem în echipă jucători foarte bine pregătiţi. înaintaşi) care prin prestaţiile lor (înscrierea unor goluri decisive. printr-o eficientă circulaţie de minge şi jucători. depunerea în teren a unui efort maxim. şi nu numai. Echipele sunt preocupate să fie în posesia mingii cât mai mult timp. Remarcăm folosirea. în cadrul echipelor de performanţă. cât şi în apărare. În concluzie.). Franţei etc. Însă. De asemenea. de perfecţionare continuă. iar antrenorii să le adapteze posibilităţilor proprii. din ce în ce mai des. atât practică. cunoscându-se faptul că „cea mai bună apărare este atacul”. sistematic. după pierderea mingii observăm folosirea eficientă a presingului. Se remarcă existenţa jucătorului de mare clasă (ideal ar fi să existe 2-3 jucători). caracterul colectiv şi ofensiv al jocului.

pe o pregătire fizică generală optimă. Motroc. 1994). precompetiţionale şi competiţionale).Capitolul II COMPONENTELE ANTRENAMENTULUI ÎN FOTBAL 1. Pregătirea fizică în jocul de fotbal prezintă două componente – pregătirea fizică generală şi pregătirea fizică specifică. Pregătirea fizică Prin pregătire fizică se înţelege „întregul sistem (ansamblu) de mijloace care asigură mărirea capacităţii funcţionale a organismului prin nivelul înalt de dezvoltare a calităţilor motrice şi specifice. completarea bagajului de priceperi şi deprinderi motrice de bază şi specifice. în primul rând. Principalele obiective ale pregătirii fizice generale sunt următoarele: adaptarea la efort a funcţiunilor vitale ale organismului. dezvoltarea motricităţii generale a jucătorilor. pentru angrenare în efort etc. perfecţionarea capacităţii motrice a jucătorilor şi însuşirea priceperilor şi deprinderilor motrice de bază şi specifice. care asigură creşterea randamentului fotbaliştilor atât în procesul de antrenament. 21 Universitatea Spiru Haret . dezvoltarea multilaterală şi proporţională a tuturor părţilor şi segmentelor corporale. Pregătirea tehnică şi tactică se bazează. cât şi în cadrul jocurilor oficiale. şi anume: 1) trebuie să ţină cont de perioadele specifice ale antrenamentului (pregătitoare.). Exerciţiile folosite în antrenament pentru pregătirea fizică generală trebuie să respecte anumite cerinţe. având un rol determinant în dezvoltarea capacităţilor morfologice şi funcţionale ale organismului. Pregătirea fizică generală este o componentă de bază a antrenamentului şi jocului de fotbal. 2) în funcţie de scopul lor. contribuind la obţinerea performanţelor superioare în fotbal. ridicarea indicilor morfo-funcţionali pe fondul unei perfecte stări de sănătate” (I. trebuie să fie dozate corespunzător (pentru motricitate specifică.

22 Universitatea Spiru Haret . pentru a nu se obţine efecte indirecte negative.3) trebuie să corespundă particularităţilor de vârstă ale jucătorilor. în scopul obţinerii rezultatelor aşteptate. Calitatea pregătirii fizice specifice depinde de îmbinarea şi condiţionarea reciprocă optimă a celor două laturi ale pregătiri fizice – generală şi specifică. dintre acestea cele mai importante sunt alergările. 5) efortul trebuie alternat cu pauze de refacere şi cu alte activităţi pentru relaxare (adaptate după V. 2001). tehnice. adaptate la specificul şi solicitările jocului de fotbal. şi dozate corespunzător. datorită implicaţiilor diferite asupra pregătirii jucătorilor. în antrenamentul modern se folosesc mijloace din haltere şi culturism. În completarea acestora. se pot folosi cu eficienţă crescută şi mijloace din celelalte jocuri sportive.. În această idee. Cojocaru. cât şi a celor specifice fotbalului. Alegerea acestora trebuie făcută cu mare atenţie. tehnic şi tactic. implicit. pentru dezvoltarea capacităţilor generale multifuncţionale şi motrice. Evoluţia fotbalului scoate în evidenţă necesitatea formării unor jucători echilibraţi din punct de vedere fizic. tactice şi psihice contribuie la îmbunătăţirea randamentului fotbaliştilor. tehnice. În jocul de fotbal. Aceste jocuri şi sporturi complementare trebuie folosite în perioadele de pregătire în care se pune accentul pe latura fizică a jucătorilor. săriturile şi echilibrul. în metodica procesului de pregătire antrenorii trebuie să ţină cont de acest deziderat şi să acţioneze corespunzător. În antrenamentul din fotbal se folosesc mijloace din atletism şi gimnastică. Având în vedere că în fotbalul modern se impune din ce în ce mai mult jucătorul înzestrat cu un potenţial fizic ridicat. Pregătirea fizică specifică implică în practică folosirea atât a mijloacelor pregătirii fizice generale. Creşterea randamentului fizic în jocul de fotbal şi. caracteristicilor lor somatice etc. care prin solicitările lor fizice. Prin acest tip de pregătire fizică se realizează adaptarea pregătirii fizice generale la solicitările fizice. 4) să fie folosite în sistem şi aplicate continuu pe o perioadă de 3-4 săptămâni. tactice şi psihice ale jocului şi la particularităţile fotbalului. a capacităţii de performanţă a jucătorilor se poate obţine şi prin dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor motrice de bază.

se va pune accent pe dezvoltarea echilibrată a ambelor laturi ale pregătirii (tehnico-tactică şi a calităţilor motrice). 1-200 sec. pe repartizarea diferită a ponderii calităţilor motrice pe parcursul procesului de antrenament. se discută tot mai mult despre starea de adaptare a organismului care se con23 Universitatea Spiru Haret . 2001). 1-4 min. etapa. mişcări spontane. manifestându-se în formă generală sau ca părţi componente ale deprinderilor specifice. 4) efortul din timpul exerciţiilor trebuie realizat prin mijloace nespecifice sau specifice. obiectivele şi nivelul de pregătire al jucătorilor. Calităţile motrice sunt cuprinse în toate acţiunile tehnico-tactice ale jocului. rezistenţa într-o succesiune întâmplătoare. 2) pauzele de refacere vor avea durate inegale şi ordinea aleatorie (10-30-40 sec.).a. În ce priveşte dezvoltarea capacităţii fizice a jucătorilor în concordanţă cu efortul de joc (după V. În problematica antrenamentului din fotbalul modern. şi nu trebuie uitată alternarea corespunzătoare a efortului cu odihna şi refacerea. – efort mediu. necesitând o abordare mai complexă. sau chiar 5 min. Pregătirea fizică specifică este implicată direct în desfăşurarea eficientă a acţiunilor tehnico-tactice bazate pe dezvoltarea optimă a calităţilor motrice. de structura efortului de joc şi de motricitatea specifică – alergări.Componentele pregătirii fizice specifice depind de conţinutul şi structura elementelor tehnice şi tactice. Cojocaru. Dezvoltarea acestora în antrenamentul din fotbal se realizează prin metode nespecifice şi specifice în funcţie de perioada. similară cu durata eforturilor de joc (1-30 sec. cu o pondere sporită a acestora din urmă. de dinamica efortului de joc. care face obiectul unui capitol separat. de vârsta şi nivelul general al jucătorilor. trebuie să se ţină cont în antrenamente de următoarele reguli metodice: 1) exerciţiile vor avea durată variabilă. – efort redus). ţinând cont de etapele şi obiectivele acestuia. În această idee. acţiuni de luptă cu adversarul ş. forţa. ca şi de cerinţele conducerii mingii în colaborare (cu coechipierii) şi în opoziţie (cu adversarii). adaptate în permanenţă la situaţiile extrem de complexe apărute în timpul jocului. 3) exerciţiile nu trebuie să solicite viteza. Aceste componente sunt exprimate în capacităţile fizice cerute de acţiunile tehnico-tactice. – efort maxim.

1. precum şi pentru toate calităţile motrice însumate (integrate). S-a stabilit. Calităţile motrice sunt prezente în efectuarea oricărui act motric. la valorificarea calităţii motrice dominante. Negulescu (1998). se subliniază şi importanţa deosebită a pregătirii biologice. mai caracteristică în jocul sportiv. deşi în proporţii foarte diferite. dezvoltarea acesteia având implicaţii majore asupra capacităţii de performanţă a jucătorilor. iar celelalte se eşalonează diferenţiat. că. mărindu-şi eficienţa.cretizează în creşterea capacităţii de performanţă şi care este reprezentată de totalitatea unor capacităţi de diferite tipuri şi valori: capacitate motrică. adică a refacerii şi a recuperării jucătorilor de fotbal. toate calităţile motrice sunt dezvoltabile şi educabile. Această situaţie a condus la aşa-numitul „regim de manifestare al calităţilor motrice”. ca subdominante şi secundare. După T. de efort. Manifestarea concomitentă şi respectiv interinfluenţarea calităţilor motrice este mult mai evidentă. totuşi. Se urmăreşte realizarea unor disponibilităţi de performanţă superioare pentru fiecare calitate motrică. Calitatea motrică secundară ajută. deci. ca de altfel în toate sporturile. 1. dar procentul în care participă diferă: una dintre calităţi este dominantă (predominantă). Generalităţi În procesul pregătirii fizice se pleacă de la premisa că. posibilitatea de suplinire reciprocă a calităţilor motrice are tendinţă de restrângere. În această idee.a. în actul motric. care se află într-o permanentă interrelaţie cu pregătirea fizică a acestora. Dezvoltarea calităţilor motrice. De asemenea. Predescu şi C. aflându-se. odată cu creşterea măiestriei sportive. de refacere. în efortul specific. în special în executarea acţiunilor tehnico-tactice şi în cazurile de efort intens şi de oboseală. În fotbal. capacitatea de efort reprezintă obiectul întregului proces de pregătire. într-un raport de interdependenţă. capacitate creativă ş. calităţile motrice se influenţează reciproc. de concentrare a atenţiei. 24 Universitatea Spiru Haret . nivelul superior (maximal) de exprimare a unei calităţi motrice suplineşte într-o oarecare măsură carenţele în dezvoltarea şi educarea altei calităţi motrice. de joc.

cu capul etc. şi pe capacităţi condiţionale. fiind. Factorul cel mai important al planului fiziologic este mobilitatea proceselor nervoase fundamentale. fiind programată genetic. Fotbalul necesită o varietate de calităţi motrice de bază din partea jucătorilor.Conceptul de pregătire fizică nu trebuie limitat numai la dezvoltarea calităţilor motrice. ca atare. efortul depus uneori până la limitele superioare ale potenţialului biologic al jucătorilor pretinde existenţa unor calităţi motrice dezvoltate la un nivel foarte ridicat. Pregătirea fizică se mai bazează pe premise anatomo-fiziologice. forţa. pe parcursul unei perioade lungi. opriri bruşte. Lupta continuă pentru minge ce se desfăşoară în condiţiile unei încordări intense. calităţi care se întrepătrund între ele. din acest punct de vedere. Viteza este calitatea motrică care depinde şi este condiţionată de foarte mulţi factori. cuprinde cele mai variate acte motrice (mers.). respectiv. capacitatea cea mai complexă. de activitatea corespunzătoare a scoarţei cerebrale. Este unanim acceptat faptul că viteza este o calitate motrică mai mult înnăscută decât dobândită. Este cunoscut faptul că fiecare calitate motrică şi deprindere psiho-motrică îşi are substratul său morfo-funcţional şi. de reglare. problema dezvoltării calităţilor motrice nu poate fi abordată la general. rapiditatea trecerii centrilor nervoşi motori din starea de excitaţie în starea de inhibiţie. tenacitatea. ci separat pentru fiecare calitate motrică în parte. În caz contrar. doar în proporţie de 18-20% şi depinde. reprezintă capacitatea omului de a efectua mişcările într-un timp cât mai scurt. şi invers. Un alt aspect este acela că dozarea exerciţiului este particulară fiecărei capacităţi motrice. în primul rând. În fotbal. accelerări. capacităţi coordinative. concentrarea. excitantul (exerciţiul fizic) trebuie să se adreseze cu precădere acestui substrat care generează manifestarea capacităţii motrice respective. intensitatea. Viteza poate fi îmbunătăţită prin antrenament sportiv. alergare. ci şi la componentele motrice ale performanţei. sărituri. 25 Universitatea Spiru Haret . Calitatea motrică viteza (capacitate condiţională). de calitatea proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). exerciţiul respectiv nu are eficienţă. În consecinţă. ca: mobilitatea. respectiv. realizând un joc cu un caracter extrem de complex. lovirea mingii cu piciorul. în înţelesul cel mai larg. angajamentul fizic total. răsuciri. constituind o zestre ereditară. A.

Viteza de reacţie. Viteza de execuţie. legate de individualitatea jucătorilor din echipă. Viteza. conducerea mingii.). perceperea reală a vitezei mişcărilor. undoi-ul.). respectiv. tatonarea etc. Aceasta se referă la efectuarea procedeelor tehnice cu viteză maximă (preluarea mingii. kinestezic). lovirea mingii cu piciorul şi cu capul etc. 26 Universitatea Spiru Haret . praguri absolut ridicate.Tot ca factori ai planului fiziologic. pentru a obţine performanţele dorite. Viteza de execuţie poate avea şi trăsături caracteristice în jocul de fotbal. 4. respectiv. se concretizează prin accelerări bruşte şi ruperi de ritm. se pune mare accent pe viteză. schimbul de locuri.). de asemenea. jucătorii parcurg distanţe mai mici sau mai mari. mai sunt consideraţi şi excitabilitatea căilor nervoase senzitive şi motorii. Jocul de fotbal modern obligă antrenorii să se orienteze încă de la selecţie spre jucători de viteză. implicit. 2. antrenorii căutând să introducă în echipă cât mai mulţi jucători înzestraţi cu o astfel de calitate motrică (în toate formele ei de manifestare specifice jocului). şi capacitatea de concentrare a atenţiei. Acest lucru se realizează în principal în fazele de atac. În fotbalul actual. 3. aruncarea de la margine etc. pe măsura apropierii de poarta adversă. marcaj-demarcaj. aprecierea corectă a vitezei de deplasare (analizatorul tactil. Viteza de deplasare. în general. cu mare putere de discriminare a analizatorilor implicaţi în senzaţia de înaintare şi. care condiţionează viteza mişcărilor. viteza proprie a muşchiului. Dintre cele două forme ale sale – simplă şi complexă – forma complexă este cel mai des întâlnită. excitabilitatea muşchiului. protejarea mingii. Pentru a intra în posesia mingii. Viteza de acceleraţie. întâlnim viteza sub următoarele forme de manifestare: 1. pentru a putea participa la rezolvarea acţiunilor tehnico-tactice individuale şi colective (jocul la ofsaid. depăşirea. Foarte importantă fiind capacitatea de surprindere a adversarului. mai este condiţionată şi de anumiţi factori psihici. reacţia manifestându-se şi în funcţie de acţiunile coechipierilor şi adversarilor (executarea loviturilor libere directe şi indirecte. gradul de reactivitate. În jocul de fotbal. cum ar fi: capacitatea de mobilizare psihică. cu anumite viteze. echilibrul afectiv manifestat prin capacitatea de conservare a comportamentului motor specific în prezenţa unor factori de stres.

Efortul trebuie variat prin intensitatea lucrului. în condiţii uşurate şi cu îngreuieri. ea trebuie să ţină pasul cu forţa şi rezistenţa. B. în sensul cel mai general. prin intermediul diferitelor jocuri pregătitoare. de procesele nervoase înnăscute la jucători. 2001). 1993) Prin termenul de rezistenţă. repetarea eforturilor specifice trebuie făcută în viteză maximă sau submaximă. în condiţiile reprimării stării de oboseală” (A. existente în interiorul celulei musculare. repetarea are în vedere practicarea unor genuri de efort specifice fotbalului. pentru obţinerea iniţiativei în acest joc. pe durate variabile. Dezvoltarea vitezei specifice fotbalului se realizează şi prin metoda repetării acţiunilor de joc. în primul rând. viteza este cea mai puţin perfectibilă. rezistenţă în regim anaerob lactacid. Calitatea motrică rezistenţa (capacitate condiţională) reprezintă „capacitatea organismului de a efectua un lucru mecanic de o anumită intensitate. 27 Universitatea Spiru Haret . se înţelege capacitatea organismului de a face faţă oboselii fizice provocate de activitatea musculară. pe de altă parte. în special a dinamismului său. Datorită celor trei surse de energie utilizabile pentru contracţie. Cojocaru. alternând cu pauze. Dezvoltarea vitezei se bazează. Ca metodă pentru optimizarea vitezei. prin executarea acţiunilor tehnico-tactice. pe repetare. vorbim de rezistenţă în regim anaerob alactacid. conform căreia efortul de viteză trebuie să se desfăşoare: pe distanţe specifice. care sunt perfectibile.Viteza în condiţiile evoluţiei contemporane a fotbalului. Nicu. Dintre toate calităţile motrice. în sensul măririi frecvenţei de alergare în parcurgerea unei distanţe sau a mărimii vitezei de execuţie a deprinderilor specifice. în principal. rămâne efortul esenţial fizico-tehnico-tactic. fără scăderea eficienţei activităţii depuse. aceste elemente contribuind la frânarea dezvoltării vitezei (V. în condiţii obişnuite. dar şi cu stereotipurile dinamice în continuă apariţie şi noutate. în combinaţii cu exerciţii pentru forţă şi rezistenţă. rezistenţă în regim aerob şi rezistenţă în regim mixt anaerob-aerob. depinzând. un timp mai îndelungat.

îmbunătăţirea capacităţii de captare şi de transport a oxigenului de către aparatul cardiovascular şi aparatul respirator. Unul din factorii limitativi ai capacităţii anaerobe lactacide este considerată a fi activitatea enzimatică prea puţin intensă a LDH-ului (deshidrogenazei). În schimb. O categorie de factori de care mai depinde rezistenţa este cea care ţine de planul capacităţilor. nu există nici un temei că sub influenţa antrenamentului se poate mări rezerva de fosfaţi. 1983. reducerea consumului de glicogen al muşchiului. respectiv. depinde de rezervele musculare de energie de origine anaerobă – adenozintrifosfat (ATP). de nivelul „forţei maxime optime” în regim dinamic. De asemenea. în anumite limite. Demeter. citat de C. se ştie că sedentarul este capabil să utilizeze numai 50% din rezervele sale de fosfaţi. Rezistenţa mai depinde. proceselor şi stărilor psihice. ca şi de nivelul forţei explozive. iar antrenamentul duce această utilizare până la 90% sau chiar 100%. 1994).Rezistenţa anaerobă. în general. modificarea grosimii fibrelor musculare şi creşterea densităţii capilarelor. creşterea capacităţii muşchiului de oxidare a grăsimilor. întârzierea epuizării rezervelor. în raport cu mărimea încărcăturii (peste 30-40% din posibilităţile maxime) (A. Pe prim plan se situează complexul motivaţional şi cel al intereselor. ca şi a capacităţii de utilizare a acestuia de către muşchi. sfera proceselor volitive este larg implicată în capacitatea de rezistenţă. Creşterea capacităţii de efort aerob se poate rezuma la următoarele aspecte: mărimea conţinutului de glicogen al muşchiului. modificarea echipamentului enzimatic şi creşterea concentraţiei în mioglobină. Stările emoţionale pot determina modificări ale capacităţii de rezistenţă – o emoţie relativ puternică produce o reacţie neurohormonală de activare a întregului sistem adrenalino-simpatic. creatinfosfat (CP) şi glicogen. 28 Universitatea Spiru Haret . Un alt aspect relativ nou se referă la rolul reacţiei miokinazice (enzima miokinază favorizează degradarea ADP în AMP. până în prezent. cu degajare de energie). Bota. Privind capacitatea anaerobă alactacidă.

la solicitările mai multor acţiuni corelate. conducerea mingii. exclude posibilitatea realizării integrale a programului prevăzut sub aspectul metodelor şi mijloacelor preconizate. Cojocaru. la eforturi repetate de forţă. finalizare. Rezistenţa se combină în mod eficient în jocul de fotbal cu forţa şi viteza. tehnice şi tactice ale unei acţiuni. Rezistenţa specifică fotbaliştilor este de o importanţă determinantă pentru obţinerea unor performanţe superioare. deoarece este determinată de dezvoltarea marilor funcţiuni (de tip constituţional) şi de cunoştinţele destul de avansate ale specialiştilor în metodica elaborării ei. asigură eliminarea mai rapidă a substanţelor de uzură (oboseală) şi o ameliorare a amploarei şi rapidităţii proceselor de refacere. O dezvoltare corespunzătoare. Aceasta este una dintre cele mai perfectibile calităţi motrice. vorbim despre următoarele tipuri de rezistenţă (în funcţie de durata efortului şi a surselor energetice): 1) rezistenţă anaerobă – în cazul unor acţiuni tehnico-tactice individuale: marcaj-demarcaj. 29 Universitatea Spiru Haret . la eforturi continue de exerciţii tehnice. 2001). care cuprinde distanţe de 5-12 km. în alergarea din timpul jocului. 3) rezistenţă mixtă – întâlnită în fotbal datorită alternanţei fazelor şi acţiunilor de joc.. intrare în posesia mingii. 2) rezistenţă aerobă – specifică duratei jocului oficial de fotbal de cel puţin 90 de minute. respectiv. repliere etc. cât şi pentru a putea susţine în mod corespunzător eforturile din antrenament. la solicitările psiho-afective ale jocului (V. asociată cu o rezistenţă de bază suficient dezvoltată. creşterea capacităţii funcţionale a aparatului cardio-vascular şi a metabolismului muscular.În jocul de fotbal. Dezvoltarea rezistenţei de joc se bazează pe mijloacele de dezvoltare ale rezistenţei generale ca substrat morfo-funcţional pentru rezistenţa specifică. la eforturi prelungite (sau repetate) de viteză. Insuficienta dezvoltare a rezistenţei specifice conduce la o oboseală precoce. Această rezistenţă specifică se manifestă în următoarele situaţii: pe toată durata jocului. în timpul solicitărilor fizice.

care se referă la perfecţionarea deprinderilor de joc. această calitate influenţează şi coordonarea (îndemânarea). 30 Universitatea Spiru Haret . şi de nivelul de dezvoltare a forţei. intensităţii şi pauzelor. care reprezintă o necesitate metodică ce decurge din cerinţa dezvoltării rezistenţei în regim de viteză. stabilite pe anumite durate şi distanţe. În acest sens. care are în vedere că această formă de rezistenţă este solicitată la diverse acţiuni de apărare sau de atac. care poate avea loc în următoarele condiţii: fără modificarea lungimii muşchilor. adaptată la specificul jocului. respectiv. Calitatea motrică forţa (capacitate condiţională). Nicu. 1993). Principalele mijloace de dezvoltare a rezistenţei generale a fotbaliştilor sunt alergările. în principal. dar şi a vitezei. contribuind totodată şi la creşterea considerabilă a numărului de repetări a acestora. cu pauze corespunzătoare pentru odihnă-refacere. reprezintă „capacitatea omului (biologică şi psihică) de a învinge o rezistenţă exterioară măsurată în kilograme cu ajutorul halterelor şi dinamometriei” (A. în regim static (izometric). printre altele. metoda antrenamentului cu intervale pentru dezvoltarea capacităţii de efort cerute de joc. Se cunoaşte faptul că efortul tipic pentru manifestarea forţei este contracţia musculară. metoda antrenamentului cu intervale pentru dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză. C. însuşirea oricărei tehnici şi valorificarea ei tactică depind. Această calitate determină în mare măsură viteza actelor motrice. care se practică prin variaţia volumului. Implicată în sporirea vitezei de execuţie. cu scopul de a se realiza o modelare a acestor deprinderi. care durează aproximativ între 10 şi 30 secunde. vorbim despre: metoda antrenamentului cu intervale. Această metodă permite dezvoltarea rezistenţei. specifică fotbalului. într-un efort cu intensităţi variabile.Corelaţia dintre dezvoltarea rezistenţei generale şi a rezistenţei specifice are o dinamică impusă de obiectivele concrete ale etapelor de pregătire. metoda antrenamentului cu intervale pentru dezvoltarea rezistenţei la durata jocului. adică a rezistenţei. gradate ascendent. Deci. chiar în condiţiile acestuia. care vizează utilizarea unor acţiuni tehnico-tactice de atac şi apărare. Rezistenţa specifică jucătorului de fotbal se dezvoltă prin metoda antrenamentului cu intervale.

pentru protejarea mingii. manifestarea forţei depinde de mai mulţi factori de natură ereditară. Rezervele energetice şi alimentarea cu sânge la nivelul muşchilor angrenaţi în efort constituie factori perfectibili ce condiţionează forţa musculară. respectiv. şi care poate fi ori cu micşorarea lungimii – regim de învingere (miometric) – ori cu mărirea lungimii – regim de cedare (pliometric). în regim dinamic (izotonic). 3) forţa în regim de coordonare (îndemânare) – pentru lovirea mingii cu piciorul la diferite distanţe. 2) forţa în regim de rezistenţă – lupta directă cu adversarul (unu contra unu). în raport cu mărimea rezistenţei ce trebuie învinsă. 31 Universitatea Spiru Haret . Un factor fiziologic important este reprezentat de intensitatea şi concentrarea proceselor nervoase care reglează aparatul muscular. de compoziţia muşchiului din punct de vedere al raportului cantitativ dintre fibrele fazice şi cele tonice. care realizează o dezvoltare la nivelul grupelor musculare interesate în execuţiile tehnico-tactice cu şi fără minge (în special. prin care înţelegem forţa la nivelul tuturor grupelor musculare. după modul în care se combină cu celelalte calităţi motrice.cu modificarea lungimii muşchilor. în special valoarea influxului nervos motor. şi o forţă specifică. Această capacitate este dependentă de experienţa motrică şi se perfecţionează în procesul de antrenament. De asemenea. musculatura trenului inferior şi musculatura abdominală). pentru executarea mişcărilor înşelătoare etc.. lovirea mingii cu capul. în jocul de fotbal. fiind mai importanţi atunci când efortul este menţinut pe o durată mai lungă. fiind mai apt pentru efortul de forţă muşchiul mai bogat în fibre fazice. tipică fotbalistului. Această calitate motrică o întâlnim. respectiv. o dezvoltare fizică armonioasă. care realizează o hipertrofie şi are. în corelaţie cu factori care ţin de planul capacităţilor şi proceselor psihice – mobilizarea voluntară şi capacitatea de concentrare a atenţiei. ca efect. fiziologici şi psihici. şi anume: 1) forţa în regim de viteză (detentă) – pentru lovirea mingii cu capul sau în jocul portarului (în săritură) etc. posibilitate care îşi găseşte exprimarea în capacitatea individului de a angrena în efort un număr cât mai mare de mioni (fascicule musculare primare). Forţa este condiţionată şi de structura fibrei musculare. Numărul fibrelor angrenate în efort poate fi reglat conştient. deosebim o forţă generală. În fotbal.

În fotbal. În fotbal. precum şi o tehnică adecvată intervenţiei la minge. Jocul modern se bazează pe forţa jucătorilor din toate compartimentele. ţinând cont de aspectele metodice legate de acestea. folosind durate şi pauze de lucru inegale. de unde rezultă specificitatea ei. contracţiilor combinate (izometrice şi izotonice). adică o adaptare specifică a acestora. deprinderile motrice etc. prin metoda izometriei (creşterea tensiunii contracţiei interne a fibrelor musculare. jocurilor în condiţii speciale (nisip. angajaţi tot timpul într-o luptă pentru minge. adaptate efortului de joc. Se folosesc metodele: izometriei. viteză. Metoda antrenamentului în circuit are în vedere corelarea armonioasă a dezvoltării capacităţilor motrice. Foarte importantă în fotbal este şi detenta. Dezvoltarea forţei specifice. zăpadă. simultan. priceperile motrice. capacitatea jucătorului de a se desprinde de la sol. rezistenţă. vizând musculatura care acţionează preponderent în joc. echilibru.În fotbalul actual. teren desfundat) şi practicarea unor jocuri în care se folosesc mingi medicinale sau greutăţi ataşate la picioarele jucătorilor. nu înseamnă decât o aplicare selectivă a metodelor generale referitoare la forţă. Forţa depinde şi de activitatea centrilor nervoşi. forţa este folosită mai mult pentru executarea unor elemente tehnico-tactice. Forţa generală. Capacitatea de performanţă în fotbal este influenţată şi determinată de următorii factori motrici subiectivi: coordonarea (îndemânarea). Exersarea trebuie să se facă pe terenul de joc. cu materiale specifice. se pot utiliza metode şi mijloace care se referă la dezvoltarea tuturor capacităţilor motrice. manifestându-se în situaţiile de lovire a mingii cu capul şi cu piciorul. antrenamentul în circuit se referă la conţinutul mijloacelor. în fotbal se dezvoltă prin folosirea metodei halterelor. fără scurtarea lor). care stă la baza forţei specifice. 32 Universitatea Spiru Haret . pe un fond general de rezistenţă şi la organizarea jocului. folosind viteza şi forţa. la folosirea unor exerciţii complexe de forţă-tehnică. În fotbal. în condiţii de criză de spaţiu şi de timp. formele de manifestare a forţei sunt extrem de importante. forţă în mod egal. mobilitatea. viteză-tehnică. de gradul de concentrare corticală şi de frecvenţa impulsurilor nervoase care comandă activitatea musculară. Ea necesită o bună coordonare. fără a viza dezvoltarea cu precădere a vreuneia dintre ele. pentru jocul de fotbal.

Pe fondul dezvoltării ei se perfecţionează mecanismele coordonării unor mişcări complicate. Echipele de performanţă au în componenţa lor cel puţin trei-patru jucători care posedă o coordonare (îndemânare) foarte bună. vârsta de iniţiere. în mod deosebit. capacitate de coordonare. condiţie a însuşirii corecte şi rapide a deprinderilor tehnico-tactice şi folosirii lor în situaţii variate. Capacitatea de performanţă în fotbal este influenţată şi de această capacitate coordinativă.D. echilibrul. viaţa sportivă. Calitatea motrică coordonare (îndemânare) (capacitate coordinativă) reprezintă „capacitatea de a selecţiona şi efectua rapid şi corect acţiuni motrice. vorbim de o coordonare (îndemânare) generală. această calitate este determinantă în procesele de dirijare şi reglare a mişcării. multilateralitatea şi polisportivitatea. inteligenţă motrică). 1993). 33 Universitatea Spiru Haret . precizie. în cele mai variate condiţii de mediu şi de maximă spontaneitate. Un jucător cu un fond motric general şi specific bogat are mai multe posibilităţi de dirijare a mişcărilor (selecţionarea mişcărilor necesare acţiunii respective) cu economie de energie şi cu precizie. cea proprie diferitelor ramuri şi probe sportive. coordonate şi precise în timp şi în spaţiu. adică cea în regim de viteză. plasticitatea scoarţei). sistemul neuro-muscular (coordonarea). Gradul de coordonare (îndemânare) la care ajunge un jucător este condiţionat de: tipul de activitate nervoasă superioară. adecvate unor situaţii neprevăzute. În mod deosebit. cu o eficienţă crescută” (A. Majoritatea specialiştilor definesc coordonarea (îndemânarea) ca fiind capacitatea motrică complexă (psiho-neuro-motrică) care are la bază capacitatea sistemului nervos central şi neuro-muscular de a determina mişcări fin diferenţiate. în jocul de fotbal sunt solicitate aspectele de diferenţiere kinestezică. supleţea jucătorului. Deşi încă mult controversată de specialişti ca denumire (abilitate. cu aria motrică şi capacitatea de analiză de care dispune jucătorul respectiv. şi de una specială. Nicu. măiestria sportivă. capacitatea de echilibru şi capacitatea de adaptare şi readaptare motrică (adaptare optimă la modificările de situaţii). capacitatea de orientare spaţială. Referitor la formele de manifestare. Deci coordonarea (îndemânarea) depinde de: sistemul nervos central (gândirea. Aceasta este în legătură cu celelalte capacităţi motrice şi. forţă şi rezistenţă.

Îndemânare Capacitate de conducere a mişcărilor Capacitate de adaptare şi readaptare motrică Capacitate de învăţare motrică Coordonare – viteză Coordonare – mobilitate Coordonare – rezistenţă Capacitate de reacţie Capacitate de precizie Capacitate de echilibru Capacitate de ritm Orientare spaţială şi temporală Capacitate de analiză chinestezică Capacitate de analiză staticodinamică vizuală şi staticodinamică acustică Sistemul îndemânării şi componentele acesteia 34 Universitatea Spiru Haret . Coordonarea (îndemânarea) determină performanţa şi în fotbal. Oricum. 1996). sau prin dobândirea altor deprinderi motrice de bază şi aplicative. de nivelul ei depinzând valorificarea celorlalte aptitudini. prezentat în mod edificator de J. Aceasta reprezintă o formă de exprimare complexă a capacităţii de performanţă. Dragnea. se spune despre un jucător de fotbal. conform specificului fotbalului. Îndemânarea trebuie privită ca un sistem. care execută coordonat mişcări de picioare cu mingea. această calitate se etichetează întotdeauna în raport cu un model subiectiv.În mod frecvent. că este îndemânatic. prin învăţarea rapidă a mişcărilor noi şi prin adaptarea rapidă la situaţii variate. Weinek (1980) (citat de A.

35 Universitatea Spiru Haret . 1993). se folosesc două noţiuni: mobilitatea (Harre. micşorarea suprafeţei de lucru. Nicu. Motroc. alternarea execuţiilor (cu piciorul drept. ca sursă a amplitudinii mişcărilor. chiar dacă conceptul de mobilitate se referă mai degrabă la articulaţie (suprafaţa ei). iar cel de supleţe. şi nu numai. fente care preced. Pentru nominalizarea acestei capacităţi motrice.În fotbal. După unii autori. variaţia înlănţuirilor de structuri tehnice. în fotbal. de lovire a mingii etc. schimbarea acţiunii (oprirea execuţiei unei structuri şi trecerea la o altă structură). capacitatea de adaptare şi readaptare motrică (adaptare optimă la modificările de situaţii). se folosesc metoda variaţiei şi metoda combinării exerciţiilor. capacitatea de echilibru. acestea sunt sinonime.). În mod deosebit. în mod deosebit. compun sau succed acţiunea (combinarea procedeelor în cât mai multe variante de execuţie). Dintre metodele cele mai eficiente pentru dezvoltarea coordonării (îndemânării). variaţia ritmului în execuţie. în literatura de specialitate. Calitatea motrică mobilitatea (capacitatea coordinativă) reprezintă „capacitatea omului de a utiliza la maximum potenţialul anatomic de locomoţie într-o anumită articulaţie sau în ansamblul articulaţiilor corpului. pe suprafeţe reduse) (după I. jocuri pe terenuri reduse. variaţia unghiurilor şi distanţelor de primire şi de transmitere a mingii (preluare. Baroga) şi supleţea (Ozolin). cu economie de energie şi precizie. cu aria motrică şi capacitatea de analiză de care dispune jucătorul. cu piciorul stâng). coordonarea (îndemânarea) este în strânsă legătură cu celelalte calităţi motrice şi. conducere. variaţia structurilor tehnice ca succesiune posibilă a procedeelor tehnice. care constau în: variaţia poziţiilor iniţiale (de plecare. sunt solicitate aspectele de diferenţiere kinestezică. capacitatea de orientare spaţială. pasă. 1994). necesare acţiunii respective). concretizată prin efectuarea unor mişcări cu amplitudine mare” (A. la elasticitatea ligamentelor. variaţia sursei de informaţie (jocuri în inferioritate sau superioritate numerică. E. în jocul de fotbal. Şiclovan. Un jucător cu un fond motric general şi specific bogat are mai multe posibilităţi de dirijare a mişcărilor (selecţionare a mişcărilor utile. tendoanelor şi muşchilor. finalizare).

practica antrenamentului a demonstrat că dezvoltarea capacităţii musculare diferenţiate (pe viteză. Este nevoie de încă ceva. mobilitate în regim de forţă şi calităţi motrice coordinative în regim de viteză. Această eficienţă înseamnă. Evident că metodologia dezvoltării calităţilor motrice complexe preconizează mărirea apreciabilă a volumului efortului datorită dublării tuturor parametrilor. devierea mingii în extremis etc. Toate aceste acţiuni tehnico-tactice. micşorându-se durata învăţării atunci când este dezvoltată corespunzător.). depinde de amplitudinea mişcărilor determinată de mobilitate. nu se pot efectua eficient fără o bună mobilitate.Mobilitatea se manifestă în însuşirea oricărei deprinderi motrice. forţă. pe un fond solid de pregătire fizică şi psihologică. care necesită o amplitudine mare a mişcărilor realizate. cursiv şi economic. de fapt. atât activă. la rândul ei. jucătorii rezolvă în mod eficient anumite acţiuni. pase prin deviere. goluri înscrise din poziţii extreme etc. În fond. ca de exemplu: viteză-forţă în regim de coordonare şi rezistenţă. forţă şi rezistenţă. marea performanţă actuală a rezultat din creşterea considerabilă a valorilor indicatorilor programării şi a selecţiei structurilor (mijloacelor) compatibile cu caracteristicile jocului. viteză în regim de rezistenţă. viteză în regim de forţă (detentă). mobilitate în regim de viteză. mobilitatea are o importanţă deosebită în situaţii de joc mai speciale. trebuie precizat că factorul fundamental al jocului de fotbal îl constituie pregătirea tehnico-tactică. de membrele inferioare (deposedări. supleţe. În fotbal. lovirea mingii cu piciorul în condiţii de echilibru instabil. îndeosebi. Trebuie remarcat faptul că şi în jocul de fotbal întâlnim aceste calităţi motrice. În fotbal. de exemplu. uşurinţă. cursivitate. de valorificarea acestei capacităţi dobândite. în intenţia obţinerii unei tehnici de execuţie a unui element sau a unui procedeu cât mai eficient. cât şi pasivă. din timpul jocului. În al doilea rând. grupate în: calităţi motrice combinate şi calităţi motrice complexe. 36 Universitatea Spiru Haret . rezistenţă) sau combinate nu asigură integral efectuarea mişcării cu precizie. Mobilitatea determină efectuarea eficientă a procedeelor tehnice şi a altor exerciţii pregătitoare sau însuşirea corectă a deprinderilor motrice de bază şi aplicative. întâlnim calităţi motrice complexe.). În cadrul calităţilor motrice combinate avem. Şi în fotbal. care sunt aproape imposibile fără o bună mobilitate (deposedări. a cărei eficienţă. În fotbalul actual. cursiv.

R. combinate. Sőlveborn. trebuie argumentată. aspect important în creşterea performanţelor sportive. Putem defini priceperea ca fiind „posibilitatea dobândită prin învăţare de a executa o acţiune. În fotbal. mişcări cu timpi de resort (tehnici balistice).1983. pasive. Priceperile motrice împreună cu deprinderile formează baza comportamentului învăţat. Necesitatea dezvoltării mobilităţii. aproape statice. Când caracterizăm pe cineva drept „priceput” subînţelegem modul de rezolvare a situaţiilor pe baza a ceea ce se cunoaşte şi un nivel superior de înzestrare aptitudinală. realizând o adaptare promptă la eventualele schimbări” (Dicţionarul de pedagogie contemporană. în condiţii foarte variate. mişcări cu amplitudine redusă. cu contracţie izometrică. foarte utilizată este metoda stretching-ului. 37 Universitatea Spiru Haret . dinamice. schimbătoare. atât pe plan real. Ţinând cont de faptul că jucătorii de fotbal trebuie să rezolve optim situaţiile specifice din timpul jocului. dar acest proces se corelează cu dezvoltarea celorlalte calităţi motrice de bază. în cazul jucătorilor de fotbal. care are ca principiu de bază acţiunea musculară în trei faze: contracţia statică. care pretind utilizarea acestora în mod raţional în fotbal. statice şi de relaxare. Dragnea în 1996). la limita amplitudinii pasive.Pentru dezvoltarea mobilităţii se folosesc exerciţii active. citat de A. relaxarea (relativ totală) şi întinderea lentă. prin alegerea şi aplicarea unor procedee în funcţie de condiţiile reale. Priceperea mai poate fi caracterizată şi prin îndeplinirea unei acţiuni pe baza cunoştinţelor şi deprinderilor anterioare. mişcări lansate (tehnici balistice). rezultatul eficienţei procesului de pregătire fiind reprezentat de comportamentul învăţat. Manno (1996). 1996). mişcări cu amplitudine redusă. cât şi mental. Muşchiul sau grupa de muşchi asupra căreia se acţionează trebuie menţinută în poziţie de întindere între 10 şi 80 secunde (S. am considerat necesară prezentarea deprinderilor şi priceperilor motrice specifice jocului de fotbal. şi exerciţii de stretching. caracterizat printr-un grad de adaptabilitate superioară la situaţiile în care este pus jucătorul (sportivul). împarte exerciţiile pentru dezvoltarea mobilităţii în următoarele tipuri: mişcări simple de flexie şi de impulsie (tehnici balistice).

prin trei caracteristici: 1) cunoaşterea unor operaţii sau procedee motrice ori mentale. în vederea obţinerii performanţei în fotbal. modelul unei priceperi superioare care utilizează scheme operaţionale este furnizat de ceea ce numim. 2) capacitatea de a alege cele mai potrivite mijloace pentru a obţine efectul urmărit. şi nu numai. deoarece perfecţionarea gestului motric este condiţia utilizării optimale a capacităţilor motrice şi psihice. deci şi în fotbal. de fapt. În fotbal. care sunt parţial automatizate (autotehnice). uşurinţă. În fotbal. rezolvarea problemelor tactice ale luptei sportive neputându-se face numai pe fondul actelor învăţate la nivel de deprinderi. de familii de deprinderi. de fapt. Deprinderile motrice pot fi definite drept calităţi ale actelor învăţate. plasticitate. priceperi de tip superior. precizie. acestea utilizează scheme operaţionale definite de V. capacitatea de performanţă mai este influenţată şi de deprinderile heteroconduse în care acţiunile decurg nu numai după intenţia şi programul jucătorilor. Caracteristic acestor deprinderi este faptul că. De asemenea. pe măsură ce deprinderea se desăvârşeşte. formarea deprinderilor este un alt obiectiv important. importante sunt priceperile superioare. „deprinderi tactice”. automatizare. Epuran. Astfel de deprinderi sunt specifice şi fotbalului unde adversarul. 3) pregătirea pentru acţiune (o schemă a unei acţiuni).Se cunoaşte faptul că există priceperi elementare şi priceperi superioare. Deprinderile perceptiv-motrice constituie acea clasă de deprinderi în care sintezele operaţionale. care prin exersare dobândesc indici superiori de execuţie: coordonare. ci mai ales după structurile operaţionale ale adversarului şi de deprinderile complexe. În jocurile sportive vorbim. performanţa este determinată de deprinderile tehnice care constau din executarea mişcărilor cu măiestrie în 38 Universitatea Spiru Haret . Pavelescu. se realizează pe baza particularităţilor perceptive ale situaţiei externe şi a reacţiilor motrice asociate acestora. performanţa dobândeşte stabilitate şi nu mai este influenţată de diferitele modificări ale ambianţei. Acestea sunt. în mod curent. viteză. citat de M. obiectul de joc sau structurile tactice sunt variabile. în 1990. În domeniul activităţilor corporale. în fotbal. În jocuri. Manifestându-se pe baza cunoştinţelor. deoarece există întotdeauna un mare număr de situaţii pentru care nu s-au putut exersa răspunsuri stereotipe.

2 serii. p30” alergare cu genunchii sus.50. I 80% serii de alergări în deal şi în vale 1-2’. p30”-1’ ştafete şi concursuri pe 30.2. dribling. p1’30”. 2 serii. p2’ concurs de alergare cu conducerea mingii pe 10. Deprinderile tactice de tip strategic. standardizate ale deprinderilor tehnice în raport cu schimbarea situaţiilor şi intenţiilor adversarilor. p2’ concurs de pase.60 m şi cu start de jos pe 100 m. cu start din picioare pe distanţe de 20.30 m. care cuprind. în primul rând. p15” alergare cu spatele contra cronometru – 4x30”. reacţia la semnal sonor şi trecerea în alergare accelerată pe 20-30 m – 4 rep. operaţional şi decizional vor fi valorificate maximal în condiţiile unei gândiri anticipative şi creatoare. cu tempou maxim 10”. Mijloace pentru dezvoltarea calităţilor motrice Mijloace pentru dezvoltarea vitezei joc de glezne cu accelerare până la tempoul maxim – 4x20 m. pe loc. p30” starturi de pe loc şi din mişcare – 4x10 m. 4 serii. p3’ concurs de şuturi la poartă de pe loc şi din alergare – 2 x 15 rep.condiţii de stabilitate relativă a ambianţei şi de deprinderile tactice. Aceste deprinderi sunt formate nu numai din mişcări de utilizare în scop tactic a deprinderilor tehnice. cuprinzând scheme operaţionale specifice de tip interpretativ şi decizional. 1. p2’ concurs de alergare cu conducerea mingii printre jaloane (dribling) pe 20.30.50 m.20. p1’ lovirea mingii cu capul de pe loc şi din alergare sub formă de concurs – 2x15 rep. îmbunătăţirile specifice.60 şi 100 m. şut la poartă – 3x5 rep. p30” alergare de viteză: concursuri contra cronometru. p1’ alergare laterală contra cronometru pe 30 m. p2’ Mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei alergări în pantă uşoară 600-800 m. 2 rep. distanţe de 300-600 m şi pauze de 30-60” 39 Universitatea Spiru Haret .30. ci şi din deprinderi intelectuale. 2 serii. 4 rep. 3 rep. p1’ din diferite poziţii. mai mult sau mai puţin.

cu bătaie pe ambele picioare – 4x10 rep. p30” exerciţii cu sărituri pe un picior şi pe două picioare pe scară – 4rep. faţă în faţă: la semnal. apă.5 m. peste porţi înalte de 1 m. 4 serii. pase în doi până la centrul terenului şi se continuă exerciţiul – 4rep. 4 serii. p2’ sărituri de o parte şi de alta a băncii de gimnastică. alergare accelerată pe distanţa de 16. urmată de alergare pe teren plat – 4 serii x30 m. 3 serii. p1’ serii de alergări 4x200 m şi 8x100 m cu pauze de 1-2’ 3 serii de alergări pe 300-600 m cu pauze de 30-90” ştafetă sub formă de concurs. 4 serii. p1’ câte doi jucători situaţi la 10 m distanţă. cu conducerea mingii pe 50-100 m. p1’ sărituri din ghemuit în ghemuit – 4x15 m. p30” joc 1x1 la o poartă. în 4. p1’ se pleacă de la linia de poartă. p2’ joc 2x1 în suprafaţa de pedeapsă. I 85% alergare în nisip. I 85% alergare pe teren variat cu treceri de obstacole pe 50 m. câte trei atacuri fiecare jucător (alternativ). p1’. p1’30”. în care apărătorul încearcă să deposedeze – 3’ cu 30” pauză Mijloace pentru dezvoltarea forţei alergare în pantă cu faţa şi cu spatele pe 30 m. jucătorul care nu are mingea execută un sprint până aproape de partener şi loveşte mingea din volé. lovirea mingii cu capul şi revenire în alergare 2/4. partenerul 40 Universitatea Spiru Haret .3 secunde. p45” sărituri cu haltera de 10 kg cu braţele îndoite la umăr şi ducerea ei deasupra capului – 4x10 rep. p1’. tot în semighemuit. p2’. 2 serii. p30” alergare sub formă de întrecere pe 800-1500 m. după 5 serii se inversează rolurile. I 80% alergare cu încărcătură 15 kg. la coardă. zăpadă pe 30 m. I 85% pas sărit cu haltere de 3 kg în mâini – 4x15 m. executând o săritură înaltă înainte şi aterizând apoi pe sol. p2’ alergare de 1’ cu intensitate medie. 2 serii. pe distanţe de 30 m. p3-4’ serii de alergări 10x30 m în pantă. revenind tot în sprint. după fiecare serie. întinderea energică a membrelor inferioare şi a trunchiului. p1’ săritura cangurului – din poziţia semighemuit.alergare la vale. 5 serii pentru fiecare jucător. 3 serii.

p30” Mijloace pentru dezvoltarea coordonării (îndemânării) menţinerea mingii în aer cu piciorul şi cu capul. 10 execuţii. p1’30” transportarea partenerului sub formă de concurs (roaba. p15” ştafetă sub formă de concurs. după fiecare serie. într-o serie de 8-10 sărituri consecutive. p2’ ştafetă cu minge medicinală de 10 kg pe 15 m. p2’ fotbal „călare”. din minge oferită de coechipier. 20-30” alergare relaxată pe loc sau cu scurte deplasări. p3’ flotări. pauză între serii de 1’ acelaşi exerciţiu. cu conducerea mingii sărind peste nişte porţi înalte de 1 m şi dispuse la 2 m distanţă între ele. întoarcere tot în sprint 4x10 execuţii. iar jucătorii execută o bătaie pe ambele picioare şi ridică genunchii la piept – 4x20 m. având fiecare câte un coechipier în spate. p2’ din culcat dorsal îndoirea şi întinderea braţelor cu haltera de 20 kg – 4x10 rep. 5 serii lovirea mingii suspendate cu capul din săritură – 4x15 rep. cu pauză între serii de 45” jucătorii execută 10 genuflexiuni. lovirea mingii din volé. alternativ prinderea cu plonjon şi devierea ei peste bara transversală. pe o distanţă de 30 m. 4x4 perechi. ridicare rapidă şi lovirea mingii cu capul din săritură. după care se schimbă portarul. p2’ aruncarea mingii medicinale de 3 kg de deasupra capului cu două mâini şi de la nivelul abdomenului (pe perechi) – 4x15 rep. de pe loc şi din deplasare (simţul şi controlul mingii) – 4x30”. din minge oferită de coechipier. în spate. mingea se introduce pe sub porţi. tracţiuni – 4x20 rep. alternativ. Exerciţiul se desfăşoară continuu. 4x10 execuţii. p30” 41 Universitatea Spiru Haret . p3’ portarii execută. 4 serii. 2 serii. sprint 10 m. dar jucătorii execută sărituri cu genunchii la piept jucătorul execută. după care se inversează rolurile jucătorii dispuşi în linie execută o flotare. 4 serii. genuflexiuni cu haltera de 20 kg – 4x20 rep. lovirea mingii cu capul.ţine gleznele executantului. 3-4’. pe umeri) pe 20 m. din săritură şi din plonjon. pe un teren de 20 x10 m.

cotului şi mâinii – 4x30”. p30” cu partener. finalizare (tras) la poartă cu piciorul „neîndemânatic” – 4x20 rep. ridicare alternativă („clopotul”) – 4x15”. preciziei acţiunilor. înapoi. scapulo-humerală. p15” joc bilateral cu mingea de rugby – 2x10’. iar spatele se va menţine cât mai drept. având la bază 42 Universitatea Spiru Haret . trunchi. tehnica jocului a atins un nivel ridicat de execuţie şi spectaculozitate din punct de vedere al exprimării specifice a jucătorilor. p30” tragerea mingii cu talpa (înainte. cu pieptul. privirea va fi îndreptată înainte. p30” din stând cu membrele inferioare apropiate şi întinse. se execută cu ambele picioare – 4x30”. p15” 2. membrele superioare şi articulaţiile gleznei. Prin intermediul unor tensiuni succesive. p15” executarea unor pase prin deviere cu capul. Treptat. automatizării şi subtilităţii lor. De cele mai multe ori. se caută să se apropie pieptul de genunchi. preluare cu şiretul prin amortizare. lateral) şi ridicarea ei cu menţinere în aer. astfel încât să fie determinată întinderea muşchilor gambei şi ai coapsei – 4x20”. cu coapsa. p15” cu partener. „Tehnica jocului de fotbal reprezintă totalitatea deprinderilor motrice specifice fotbalului (procedee tehnice) desfăşurate după legile activităţii nervoase superioare şi ale biomecanicii.dribling printre jaloane cu piciorul drept şi stâng. p15”. pe 30 m. cu piciorul – 4x10 rep. coxo-femurală. din aşezat faţă în faţă. p15” autopasă după 5-6 menţineri. 4rep. din stând spate în spate. perfecţiunea execuţiilor fotbaliştilor poate fi raportată la un nivel aproape artistic datorită varietăţii procedeelor. se apucă membrele inferioare cât mai distal. aplecări alternative ale trunchiului înainte (vâslaşul”) – 4x15”. se execută cu ambele picioare alternativ – 4x10 serii. genunchiului. p3’ Mijloace pentru dezvoltarea mobilităţii exerciţii de stretching pentru membrele inferioare. îndoirea trunchiului înainte şi apucarea gleznelor din partea posterioară. Pregătirea tehnică În fotbalul contemporan.

repetarea. În jocul de fotbal. Însuşirea unui bagaj de priceperi şi deprinderi de mişcare şi acţionare asupra mingii provoacă o solicitare superioară a sistemului senzorial (compararea informaţiilor interne cu cele externe şi raportarea lor la cele verbale). Datorită eficacităţii şi felului în care sunt utilizate în scop tactic. dribling. acţiuni. corectarea şi cele ale învăţării şi perfecţionării fiecărui element sau acţiune în parte. Pentru pregătirea tehnică se folosesc metodele generale ale pedagogiei – exersarea. aruncare etc. şi nu numai. 43 Universitatea Spiru Haret . 1996). în vederea rezolvării eficiente şi oportune a situaţiilor tactice în atac şi apărare” (S. citat de R. 2) programarea mişcării. fapt care favorizează învăţarea corectă şi economică a tehnicii jocului de fotbal. acţiunile de executare a unor procedee tehnice sunt preluate de alţi jucători sau pot constitui variante noi ale unor procedee tehnice clasice. trebuie să se pornească de la structura actului motric raportată la trei puncte fundamentale: 1) finalitatea mişcării. corelate (40%). Manno. (K. tehnic corelate între doi sau mai mulţi parteneri (45%). 3) execuţia motrică. tehnica influenţează în mod prioritar soluţionarea situaţiilor tactice de joc. Pregătirea tehnică presupune alcătuirea unui program motric bazat pe repetarea elementelor care în jocurile sportive (sporturi de situaţie) permit finalizarea unor acţiuni de atac şi apărare pe baza unei anumite intenţii de joc: şut. se poate datora şi stilurilor proprii de executare a unor acte motrice. realizându-se o cursivitate eficientă în ambele faze ale jocului. Pentru a înţelege performanţa în cadrul jocurilor sportive. cât şi în apărare. Conţinutul factorului tehnic constă în existenţa unor procedee şi elemente izolate (aproximativ 15%).capacităţile fizice ale jucătorilor. în condiţii de adversitate şi cu economie de energie. Schock. Obţinerea performanţelor superioare în fotbal. conducere. Ciolcă. care trebuie adaptate condiţiilor de joc. 2005). procedee tehnice de către unii jucători valoroşi. combinaţiile de elemente tehnice atingând un nivel ridicat de automatizare. ca de altfel în toate jocurile sportive. Se observă în fotbalul actual o tendinţă de simplificare a acţiunilor tehnice atât în atac.

I 100%. deplasare în poziţie fundamentală – înaltă. p1’. notare). sărituri. 6x30”.10. I 85%. întreaga pregătire tehnică are la bază psihologia proceselor de pregătire. schimbări de direcţie – 4x15”. I 100%. Dozare: 4x2’. executând deposedarea prin atac din faţă – alternativ. conducere 5 m şi tras la poartă. capul. unul dintre aceştia se deplasează înainte conducând mingea în viteză către poartă. în continuare se va executa: a) preluare prin amortizare. I 80%. cu sprint pe distanţe variate de 3. I 100%. 2. la o distanţă de 2 m. jucătorul care intră în posesia mingii încearcă să o protejeze.15. căderi şi ridicări de la sol – 4x30”. în aşa fel încât mingea să poată fi ajunsă prin sprint înainte de a atinge solul. cu schimbarea direcţiei de deplasare cu 900.De altfel. cu opriri şi plecări bruşte. psihologia pregătirii şi psihologia evaluării (apreciere.20 m – 4x10 serii. unul protejează mingea de pe loc şi din deplasare de atacul celuilalt – alternativ. jucătorii aşezaţi lateral. după 4-5 execuţii. pe perechi. I 85%. p30”. p30”. se va efectua o autopasă. iar celălalt execută deposedarea prin atac din lateral – 6 rep. unul conduce mingea în viteză. p30”. urmată de conducere 5 m. coapsa. b) preluare prin ricoşare. 4 rep.1. 2 jucători aflaţi în suprafaţa de pedeapsă. rostogoliri – 4x30”. p30”. p30”. I 85%. p30”. c) preluare prin amortizare sau prin ricoşare. Mijloace pentru consolidarea şi perfecţionarea pregătirii tehnice Mijloace pentru consolidarea şi perfecţionarea tehnicii fără minge variante de mers şi de alergare. joasă (portar) – 3x15 m. 2 jucători aşezaţi lateral la o distanţă de 2 m îşi dispută mingea care este trimisă de antrenor între aceştia. referindu-ne la psihologia învăţării. Mijloace pentru consolidarea şi perfecţionarea tehnicii cu minge menţinerea mingii în aer prin lovituri alternative cu piciorul. I 80%. medie. 6 rep. p15”. p30”. iar celălalt încearcă să execute deposedarea prin alunecare din spate – alternativ. p30”. I 85%. 44 Universitatea Spiru Haret . 2 jucători faţă în faţă la o distanţă de 10 m. celălalt se deplasează în întâmpinarea acestuia.

cu două mâini de deasupra capului. 6 rep. p15”. I 95%. un jucător centrează din marginea suprafeţei de pedeapsă. jucătorului C care se demarcă paralel cu linia de margine. execută o săritură cu rostogolire înainte peste o poartă înaltă de 1 m şi finalizează cu capul şi cu piciorul întâmpinând opoziţia unui apărător activ – 10 rep (5 cu capul şi 5 cu piciorul). I 90%. p10’. I 90%. 2x2. Pregătirea tactică Pornind de la definiţia tacticii dată de A. I 90%. „un sistem de principii. 4x4 – alternativ. p15”. pase în doi pe 30 m cu schimb de locuri până în apropierea suprafeţei de pedeapsă. I 90%. p1’. se lucrează în „torent” – 5x fiecare. 8rep. finalizare cu piciorul. cu adversar activ. 3x3.jucătorii pleacă în conducerea mingii de la 30 m faţă de poartă. celălalt aflat la 10 m de acesta. p5’. p10”. I 100%. printre 5 jaloane aflate la 2 m distanţă între ele. p30”. pe perechi. jucătorul A aruncă mingea. un alt jucător. I 80%. 2x10 rep. în condiţii de inferioritate şi superioritate numerică – 12 rep (6 cu capul şi 6 cu piciorul). p15”. I 90%. înainte de aceasta. centrări de pe părţile laterale ale terenului pentru prinderea sau boxarea mingii de către portar în suprafaţa de pedeapsă. idei şi reguli de abordare a competiţiilor de către sportiv. finalizare cu piciorul şi cu capul din centrări de pe ambele părţi ale direcţiei de atac. p30”. pentru a atrage atenţia apărătorilor. prin care acesta îşi valorifică 45 Universitatea Spiru Haret . jucătorul C continuă acţiunea cu finalizare – 6 rep. I 90%. unde jucătorul cu mingea o opreşte (prin călcare). iar partenerul trage la poartă – alternativ. joc şcoală – 2x30’. 3. p30”. joc de verificare – 2x45’. B. joc cu temă – 2x15’. în situaţii de 1x1. un jucător cu mingea la picior. se demarcă venind către jucătorul A. primul pleacă în conducerea mingii încercând să depăşească adversarul prin mişcare înşelătoare pentru a finaliza din afara suprafeţei de pedeapsă – alternativ. I 90%. p30”. I 85%. Dragnea şi Silvia MateTeodorescu (2002). celălalt aleargă printre 4 jaloane situate la 1 m distanţă între ele. finalizând cu şiretul plin din afara suprafeţei de pedeapsă – 10 rep (câte 5 cu fiecare picior). din afara suprafeţei de pedeapsă pentru prinderea sau devierea mingii de către portar. şi anume.

psihice în vederea rezolvării situaţiilor problematice (de concurs) create de adversari. „Tactica jocului de fotbal reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi colective ale jucătorilor unei echipe desfăşurate atât în atac. cât şi în apărare. se impune o abordare specifică a metodicii pregătirii tactice. trebuie să ţinem cont de faptul că pregătirea tactică subordonează celelalte componente. Ciolcă. a execuţiei precise a combinaţiilor tehnico-tactice şi depăşirea condiţiilor 46 Universitatea Spiru Haret . în scopul obţinerii unui rezultat favorabil” (S. se face în paralel cu pregătirea tehnică şi în strânsă legătură cu pregătirea teoretică şi psihologică. Tactica este un element esenţial în materializarea concepţiei de joc a echipei. după A. o pregătire fizică şi tehnică optimă a jucătorilor. iar educarea gândirii tactice. respectând legile jocului (regulamentul de joc) şi trăsăturile conduitei sportive. ar fi următoarele: 1) metode de perfecţionare a capacităţii de repartizare a forţelor. decizia este tot mai dificil de luat din cauza incertitudinii. 2005) Rezolvarea eficientă a situaţilor tactice în atac şi apărare presupune. în primul rând. se face progresiv prin creşterea gradului de dificultate. fizice. Deoarece fotbalul modern este din ce în ce mai tacticizat. care. valorificarea potenţialului şi specificului pregătirii echipei proprii. Dragnea şi Silvia Mate-Teodorescu (2002). coechipieri şi ambianţă pentru obţinerea succesului”. a componentelor de manifestare a acesteia joacă un rol important în pregătirea tactică. informaţiile din joc şi rezolvarea corectă a situaţiilor apărute în timpul jocului. concepute şi organizate eficient. Pregătirea tactică se bazează pe o activitate mentală intenţionată de rezolvare a situaţiilor problematice specifice jocului de fotbal. În antrenamentele echipelor de fotbal. dar şi a carenţelor sesizate în pregătirea adversarilor.toate capacităţile tehnice. Aceasta presupune folosirea unor metode moderne pentru îmbunătăţirea pregătirii tactice a fotbaliştilor. Aceasta se realizează prin repartizarea planificată a forţelor. desfăşurat în viteză tot mai mare şi în criză de spaţiu şi de timp. ţinând cont de eforturile şi acţiunile jucătorilor care colaborează într-un mod unitar în vederea atingerii obiectivului stabilit. imprevizibilului oferit de jocul în sine. În fotbal. Această activitate conţine informaţiile stocate. subliniem în continuare importanţa şi complexitatea acestei componente a antrenamentului în ideea creşterii capacităţii de performanţă în fotbal.

1. 3. celălalt vârf de contraatac se deplasează în aceeaşi direcţie pentru a primi o eventuală pasă – 5x fiecare. care se referă la executarea exerciţiilor în condiţii ce necesită o alegere corectă a mijloacelor tehnice. Mijloace pentru consolidarea şi perfecţionarea pregătirii tactice din apropierea suprafeţei de pedeapsă. o conduce până la 20-25 m de poarta adversă şi finalizează fiind urmărit de un apărător activ. la modificarea bruscă a condiţiilor. Aceste metode de perfecţionare a pregătirii tactice folosite singular nu sunt decisive pentru pregătirea integrală a jucătorilor. care se referă la trecerea de la anumite acţiuni şi combinaţii tehnico-tactice la altele. p1’. prin creşterea dinamismului şi intensităţii acţiunilor. unul dintre fundaşii centrali transmite mingea vârfului de contraatac.problematice din concurs (joc oficial). 3) metode de perfecţionare a capacităţi de colaborare cu coechipierii care se realizează prin introducerea periodică în echipă a unor jucători de rezervă şi stăpânirea noilor combinaţii şi automatisme simultan cu perfecţionarea sistemului tactic principal. să stimuleze creativitatea sportivului şi spiritul de iniţiativă. la competiţiile cu parteneri ale căror acţiuni seamănă prin stilul lor cu lupta viitorului adversar (echipă). 4) metode de perfecţionare a capacităţii de trecere de la un sistem de acţiuni la altul în timpul întrecerii sportive (joc oficial). În fotbalul actual. în funcţie de diferite semnale. I 95%. prelungirea duratei de joc şi lupta pentru un anumit rezultat. perfecţionarea pregătirii tactice este asigurată numai printr-o combinare optimă a acestor metode cu sistemul general de pregătire. la sarcinile tactice care trebuie să dezvolte gândirea tactică. care acţionează cu o intensitate crescândă. prin introducerea succesivă în cadrul diferitelor exerciţii a sportivilor odihniţi şi prin dezvoltarea capacităţii organismului de a se integra foarte repede în activitate. prin mărirea distanţelor. introducerea adversarului. 47 Universitatea Spiru Haret . acesta preia mingea pe direcţia de atac. care impune sportivului o acţiune rapidă şi creatoare şi la organizarea de competiţii cu adversari care au stiluri diferite de a aborda întrecerea. prin creşterea volumului de efort. 2) metode de utilizare oportună a tehnicii în timpul întrecerii (joc oficial).

portarul repune mingea cu piciorul şi cu mâna la mijlocaşul stânga (dreapta). I 95%. la 20 m. pentru finalizare – 5x fiecare. mişcarea este continuă timp de 12-15 rep. executată de la 30 m. acesta finalizează de la 15-20 m de poartă. jucătorii dispuşi pe perechi. p1’. după fiecare execuţie. fiind marcat de un apărător activ – 10x fiecare. I 95%. pe un teren de 50x40 m se execută o conducere rapidă a mingii de la linia de poartă. I 90%. apărătorul interceptează mingea. de către jucătorul B. cei 4 jucători de câmp. la semnal. 3x3. I 95%. câte un apărător activ. 2 echipe. alcătuite din 4 jucători fiecare (plus portarul). ajuns la linia de poartă. 2x5’. care o preia şi o transmite apoi la unul din vârfurile de atac. 48 Universitatea Spiru Haret . pe un teren de 30x15 m. I 95%. se urmăreşte o alternare rapidă a sarcinilor între jucători – 5x fiecare. după ce a evitat prin dribling pe jucătorul A. acesta efectuează o centrare înapoi la jucătorul B. care încearcă să finalizeze din suprafaţa de pedeapsă. îşi dispută mingea încercând să marcheze. după o accelerare de 20 m şi o pasă de-a lungul terenului. pe jumătatea terenului. lateral faţă de acesta. p30”. prevăzut cu porţi regulamentare apărate de portari. p15”. desfăşurat sub formă de joc 1x1.5 m între ele. având în faţă. întâmpinând opoziţia unui apărător activ. sunt ajutaţi în acţiunile lor de doi coechipieri. p1’. din fiecare echipă. 2 şiruri de jucători sunt situate în dreptul cercului de la centrul terenului. din plecări alternative. care vine în întâmpinarea acestuia imediat după părăsirea în viteză a liniei de poartă opuse. I 85%. pe jumătate de teren. p1’. atât cu capul cât şi cu piciorul. exerciţiu tehnico-tactic finalizat cu lovitură succesivă la poartă din dribling. jucătorii echipaţi în roşu pleacă în sprint. fiecare jucător trimite o pasă precisă apărătorului care o retransmite. 2x2’. I 90%. atacantul trăgând la poartă de la 25-30 m după un dribling executat în viteză – 10x fiecare (5 cu fiecare picior). p30”. jucătorii se îndreaptă către grupul opus celui de unde au plecat – 5x fiecare. p1’30”. care vor să facă marcaj – alternativ. trecând în dribling printre 10 jaloane aşezate la distanţă de 1. I 85%. încercând să se demarce de adversarii lor (echipaţi în albastru). care va trage la poartă. p30”. acesta va conduce mingea pe direcţia porţii adverse. aşezaţi în exteriorul liniilor laterale ale terenului – 2x7’. jucătorul A execută o conducere a mingii de-a lungul liniei de margine a terenului. 2x2.

I 80%. jocul se desfăşoară din 23 pase. I 95%. Mijloace tehnico-tactice pentru perfecţionarea principalelor acţiuni ale jocului (în condiţii de joc) Exerciţiul 1 – perfecţionarea şuturilor la poartă Câte trei şiruri de câte trei jucători fiecare sunt orientate spre cele două porţi. joc şcoală – 2x30’. pe un teren de 15x30 m. Fig. exerciţii pentru rezolvarea eficientă a unor situaţii de atac şi de apărare în inferioritate numerică 2x3. 4x5 – 5’. I 95%. 5x5. joc de verificare – 2x45’. 4x4.joc la 2 porţi apărate de portari. p5’.2. între două echipe formate din trei jucători fiecare. golul este valabil numai dacă este realizat din volè sau demivolè. nr. fiecare jucător pătrunde în viteză spre poartă driblând apărătorul activ şi şutează la poartă (exerciţiul se execută simultan şi la cealaltă poartă) (Fig. 3x4. p1’. joc cu temă – 2x15’. pe rând. în anumite zone ale terenului – 5’. I 95%. 2x2. 3x3. cu marcaj om la om. 1). 1 49 Universitatea Spiru Haret . p1’. 3. din pasa unui coechipier – 2x4’. exerciţii de perfecţionare a jocului de relaţie 1x1. p10’. p1’. nr. I 90%. I 100%. p1’.

pătrunde. 2). apoi conduce mingea până la distanţa stabilită şi finalizează la poartă (Fig. reprimeşte mingea. Jucătorul cu mingea pasează precis coechipierului. Fig. nr. la acelaşi nivel aflându-se câte un apărător. nr. în faţa lor aflându-se câte un coechipier puţin lateral la o distanţă de 10 m.Exerciţiul 2 – perfecţionarea şutului la poartă Jucătorii sunt dispuşi pe trei grupe de câte 2-3 jucători. 2 50 Universitatea Spiru Haret . depăşeşte apărătorul prin cel mai eficient procedeu tehnic.

8. 8 nu a reuşit să se demarce. nr. În situaţia în care înaintaşul nr. Fig.3. depăşind apărătorul nr. aproape de linia de poartă. în funcţie de distanţa faţă de poartă şi reacţia apărătorului depăşit. depăşeşte apărătorul nr. 7 conduce mingea. centrarea va fi adresată înaintaşului nr. 3). unde se află un număr egal de apărători şi înaintaşi. cu sau fără preluare. care. Acesta centrează înaintaşului central nr.Exerciţiul 3 – finalizare cu piciorul sau cu capul din centrare Jucătorul nr. 4 şi intră în suprafaţa de pedeapsă. nr. 3 51 Universitatea Spiru Haret . şutează la poartă cu piciorul sau finalizează cu capul. 9 (Fig.

7.Exerciţiul 4 – finalizare cu piciorul sau cu capul din centrare Înaintaşii nr. 4 în dribling. 4 52 Universitatea Spiru Haret . Fig. după ce depăşeşte apărătorul nr. se plasează fiecare în urma apărătorilor 3 şi 5. 8 şi 9. nr. Înaintaşul nr. nr. ajungând aproape de linia de poartă şi intrând în suprafaţa de pedeapsă. centrează înaintaşului 8 sau 9. simulând intenţia de a participa la finalizare. care se demarcă simultan pentru a finaliza cu capul sau cu piciorul (Fig. 4).

1 din şir pătrunde spre poartă conducând mingea până în marginea suprafeţei de pedeapsă de unde va finaliza (Fig. Exerciţiul 6 – perfecţionarea şuturilor la poartă în cadrul unor grupuri mici de jucători În varianta 2. va acţiona în cele 3 ipostaze schimbând rolul. nr. 5). nr. 2 care finalizează la poartă din marginea suprafeţei de pedeapsă îi va lua locul (Fig nr. după ce a primit mingea de la portarul nr. cu sarcină de apărător la cca 25 m.Exerciţiul 5 – perfecţionarea şuturilor la poartă în cadrul unor grupuri mici de jucători Se execută simultan la ambele porţi de către 2 grupe de jucători. jucătorul nr. jucătorul nr. după ce jucătorul nr. 5 53 Universitatea Spiru Haret .2. Fig. 5). 1 din şir. În varianta 1.

2.1 venit la sprijin. nr. depăşindu-se apărătorul nr. 6). rolurile se inversează (Fig. 6 54 Universitatea Spiru Haret . Fig. pe care o transmite cu preluare sau direct prin deviere jucătorului nr. iar acţiunea se încheie cu finalizare la poartă realizată de către înaintaşul nr. Înaintaşul nr. introducându-se încă un înaintaş pentru realizarea un-doi-ului.Exerciţiul 7 – perfecţionarea şuturilor la poartă în cadrul unor grupuri mici de jucători Se poate executa simultan la ambele porţi. 3. 2. nr. Se execută un-doi-ul între aceşti doi jucători. După fiecare execuţie. 3 primeşte mingea de la portarul nr.

primeşte mingea de la jucătorul nr. pătrunde oblic şi şutează la poartă după ce a primit mingea de la jucătorul nr. nr. depăşindu-şi adversarul direct. Fig. 8 (aceştia efectuează schimbul de locuri). 7 55 Universitatea Spiru Haret . 7). 8 pătrunde oblic spre poartă.10. nr. 9. o transmite cu preluare sau deviere jucătorului nr. După fiecare execuţie rolurile se inversează (Fig.Exerciţiul 8 – perfecţionarea şuturilor la poartă în cadrul unor grupuri mici de jucători Jucătorul nr. care.

jucătorii îşi schimbă grupele (Fig. Antrenorul se află la mijlocul terenului având un număr mai mare de mingi.Exerciţiul 9 – perfecţionarea şuturilor la poartă în cadrul unor grupuri mici de jucători Jucătorii sunt dispuşi pe trei grupe. având în faţa lor câte un apărător. începe exerciţiul pasând jucătorului nr. pentru a crea culoar pentru finalizare jucătorului nr. realizând schimbul de locuri. 8 care primeşte centrarea de la jucătorul nr. nr. După fiecare execuţie. nr. Acesta pătrunde în suprafaţa de pedeapsă. 8 56 Universitatea Spiru Haret . 11. 8). pasează jucătorului nr. 9. 11 care. Fig. trăgând apărătorul direct după el. după ce şi-a depăşit adversarul direct.

încercând să finalizeze. nr. 9). care prin mişcări derutante şi prin pase precise pe poziţii viitoare îşi depăşesc adversarii. unul dintre portari degajează mingea propriilor jucători. La semnalul antrenorului. 9 57 Universitatea Spiru Haret . participând două echipe a câte 6-7 jucători fiecare. Fig. În momentul finalizării. nr. celălalt portar îşi lansează echipa sa în atac (portarii au în preajma lor un număr mare de mingi) (Fig.Exerciţiul 10 – perfecţionarea finalizării la poartă prin circulaţie de minge şi jucători Se desfăşoară pe o jumătate de teren la două porţi.

După fiecare execuţie jucătorii schimbă locurile între ei (Fig. 10 58 Universitatea Spiru Haret . Fig. nr. o pereche pe linia suprafeţei de pedeapsă şi una la linia de centru. care dispune de mai multe mingi. care şutează la poartă cu sau fără preluare. Fiecare jucător din perechea de la centru pasează puternic şi precis corespondentului de pe linia suprafeţei de pedeapsă.Exerciţiul 11 – perfecţionarea finalizării la poartă prin circulaţie de minge şi jucători Jucătorii sunt dispuşi în câte două perechi aflate la distanţă mare între ele. nr. 10).

nr. După un anumit număr de execuţii. 11 59 Universitatea Spiru Haret . 11). nr. jucătorul care ajunge în marginea suprafeţei de pedeapsă şi se află în posesia mingii finalizând la poartă. jucătorii schimbă locurile între ei (Fig. Fig.Exerciţiul 12 – perfecţionarea finalizării la poartă prin circulaţie de minge şi jucători Se execută pe jumătate de teren de către 3 şiruri de jucători. Jucătorii din şirul A încep exerciţiul pasând sub forma schimbului de locuri între 3 jucători.

care s-a deplasat între timp în suprafaţa de pedeapsă şi finalizează la poartă (Fig.Exerciţiul 13 – perfecţionarea aruncărilor de la margine În varianta 1. Fig. 12). Exerciţiul 14 – perfecţionarea aruncărilor de la margine În varianta 2. jucătorul nr. după care jucătorul nr. după executarea aruncării de la margine. 12). se simulează aruncarea mingii spre jucătorul nr. 11. nr.9 şi o centrează tot acestuia. nr.9 se demarcă primind mingea şi o pasează precis jucătorului nr. 12 60 Universitatea Spiru Haret . care prin învăluire intră în posesia mingii şi şutează la poartă cu sau fără preluare (Fig. nr.11. 4 sprintează spre suprafaţa de pedeapsă. primeşte mingea de la jucătorul nr.

13 61 Universitatea Spiru Haret . care efectuează o învăluire şi şutează la poartă (Fig. 10 şi centrează jucătorului nr. 9. 10 se îndreaptă spre minge simulând şutul la poartă. trei înaintaşi execută următoarea schemă: jucătorul nr. nr. Fig. nr. 8 pătrunde pe lângă zid.Exerciţiul 15 – perfecţionarea loviturilor libere directe În faţa zidului format din 4-5 apărători. primeşte mingea de la jucătorul nr. 13). moment în care jucătorul nr.

În acel moment. Fig. 10 simulează şutul la poartă. 14). jucătorul nr. nr. 14 62 Universitatea Spiru Haret . nr. după care schimbă direcţia de deplasare prin stânga zidului. acesta depăşeşte adversarul. pătrunde şi şutează la poartă fără preluare (Fig. 5. 10 pătrund simultan. jucătorii nr.Exerciţiul 16 – perfecţionarea loviturilor libere directe În faţa zidului. care fără preluare pasează la jucătorul nr. 8 şi nr. 8 pasează la jucătorul nr. 9. jucătorul nr.

Exerciţiul 17 – perfecţionarea loviturilor de la colţ Exerciţiul este folosit pentru perfecţionarea preciziei loviturilor de la colţ. Fig. Jucătorii nr. jucătorii nr. 15 63 Universitatea Spiru Haret . nr. locul şi direcţia aproximative ale poziţiei viitoare. 15). nr. dar şi a şutului la poartă. 7 şi 11. 9 şi 10 stabilesc cu executanţii loviturilor de la colţ. în care se vor întâlni cu mingea pentru a finaliza eficient la poartă (Fig.

nr. acesta va devia la jucătorii nr. 10. iar în funcţie de traiectoria mingii trimisă de la colţ de jucătorul nr. 7 şi 11 pătrund spre poartă. fiecare având câte o minge. care încearcă să blocheze adversarul său direct. în apropiere aflându-se coechipierul nr.Exerciţiul 18 – perfecţionarea loviturilor de la colţ Exerciţiul este folosit pentru perfecţionarea loviturilor de la colţ. aceştia execută o preluare sau şutează din volé la poartă. Fig. 5. Jucătorii nr. nr. 7 sau 11 pentru finalizare cu piciorul sau cu capul (Fig. 9. 16). dar şi pentru precizia preluărilor sau şuturilor la poartă din volé. Dacă mingea ajunge la jucătorul nr. 16 64 Universitatea Spiru Haret . Jucătorii sunt dispuşi în şir la colţul terenului.

Motroc şi F. Legendă În scopul elaborării şi înţelegerii corespunzătoare a mijloacelor tehnico-tactice folosite în procesul de antrenament.Notă: Desenele şi descrierea mijloacelor tehnico-tactice prezentate sunt adaptate după I. trebuie prezentate şi zonele şi culoarele terenului de joc (Anexa 1 şi 2). 1996. 65 Universitatea Spiru Haret . Motroc.

Anexa 1 ZONELE TERENULUI DE JOC ZONA 4 3 Ă APÃRARE 25m 30m ZONA 30m ZONA 2 1 30m 25m ATAC ZONA 66 Universitatea Spiru Haret .

Anexa 2 Împãrtirea conventionalã terenului pe culoare Împărţirea convenţională aaterenului pe culoare CULOAR CULOAR CULOAR STÂNGA 2 1 CENTRAL DREAPTA 2 67 Universitatea Spiru Haret .

Conţinutul pregătirii psihologice constă în dezvoltarea laturilor activităţii psihocomportamentale a sportivului care îi condiţionează acestuia o conduită eficientă în antrenament. „oricâte metode s-ar folosi. şi anume: pregătirea psihică generală pentru concurs şi pregătirea psihică pentru un anumit concurs. Epuran (2001). „este necesar ca sportivul să înveţe şi conduite de comportare specifice concursului. Jocul de fotbal are drept caracteristică principală conduita inteligent-motrică. După M. să-şi păstreze prospeţimea psihică atât înainte. să înveţe să se stăpânească. a capacităţii sale de autoconducere şi autoreglare. printr-o rezolvare creatoare (euristică). cât şi în timpul concursului. jucătorul putând rezolva situaţiile concrete din timpul jocului fie prin scheme învăţate. Epuran. Pregătirea pentru concurs (joc oficial) cuprinde întreg ansamblul de măsuri. ne referim la două laturi. specifică ramurii sau probei sportive şi pentru concurs. şi anume: de bază. dacă s-ar recurge pentru pregătirea psihică a unui concurs la cei mai renumiţi psihologi. oricât de sofisticate. Pregătirea psihologică Pregătirea psihologică este o componentă a întregului proces de pregătire (pregătire şi educaţie) a sportivului în şi în afara antrenamentului propriu-zis. atât în privinţa adaptării depline la solicitări şi stresuri. Scopul pregătirii psihice pentru concurs constă din formarea la sportiv a unui sistem de atitudini şi conduite cu caracter operaţional şi reglator.4. acţiuni. de întrecere. Se cunosc trei tipuri de pregătire psihologică. În această idee. fie prin descoperirea altora. deci. Se cunoaşte faptul că principala caracteristică a activităţii sportive constă din obţinerea performanţelor în condiţii competiţionale. având rol în formarea personalităţii acestuia. 68 Universitatea Spiru Haret . eforturi întreprinse de sportivi şi tehnicieni în vederea obţinerii unei performanţe preliminare. prin care acesta să se adapteze suplu şi creator la situaţiile concursului şi la acţiunile adversarilor”. şi încă multe altele. să-şi adapteze acţiunile la situaţiile grele sau surprinzătoare. Foarte important de ştiut pentru tehnicienii care activează în domeniul performanţei sportive este şi aspectul pe care trebuie să ne bazăm atunci când discutăm despre pregătirea psihică pentru concurs. Însă tot după acelaşi autor. cât şi în privinţa desăvârşirii tehnicotactice şi rezolvării optime a situaţiilor problematice din cadrul jocurilor oficiale. toate acestea vor avea eficienţă redusă dacă nu se vor baza pe o solidă pregătire psihică generală” (M. 1990).

refacerea prin odihnă. tehnice. factorii extrasportivi (alimentaţia şi regimul de viaţă sportivă). deoarece contribuie efectiv la alcătuirea programului de pregătire al acestora.). 5. influenţând şi frecvenţa participării jucătorilor în cadrul anumitor jocuri (amicale. vârsta jucătorului. cum ar fi: gradul de antrenament şi forma sportivului. Cunoaşterea capacităţii de refacere a fiecărui jucător din echipă este foarte importantă. pregătirea biologică. refacerea medicamentoasă.Se subliniază astfel. reprezentată de refacerea capacităţii de efort şi de recuperarea sportivilor. Remarcăm legătura dintre conţinutul psihologic al pregătirii fizice. încă o dată. oficiale. importanţa deosebită şi necesitatea folosirii pregătirii psihologice în procesul de antrenament al tuturor sportivilor. Activitatea fotbalistică presupune o serie de aspecte specifice de care antrenorii trebuie să ţină seama în procesul de dezvoltare permanentă a capacităţii de performanţă a jucătorilor. se folosesc următoarele tipuri de refacere: refacerea prin repaus. la faptul că efortul şi refacerea trebuie să corespundă cerinţelor competiţionale şi la condiţiile climatice în care se desfăşoară antrenamentele şi jocurile de fotbal. refacerea prin alimentaţie. vechimea în sport. Capacitatea de refacere după efort depinde de o serie de factori. biologice cu procesul de dezvoltare permanentă a capacităţii de performanţă a sportivilor. refacerea bazată pe regimul de viaţă specific al jucătorului. Ne referim aici la refacerea şi recuperarea permanentă. Refacerea organismului după efort este reprezentată de mijloacele naturale şi artificiale provenite din mediul intern sau extern folosite în scopul accelerării proceselor de reechilibrare a funcţiilor organismului şi chiar a depăşirii capacităţii funcţionale actuale. turnee finale etc. În acest context. refacerea în care se folosesc factori balneohidroterapeutici sau naturali. refacerea prin somn. refacerea dirijată. a devenit o componentă extrem de importantă a procesului de antrenament. Pregătirea biologică În sportul contemporan. 69 Universitatea Spiru Haret . tactice.

psihologie etc. Indiferent de perioada în care se efectuează recuperarea unui jucător. igienice etc. fapt realizat atât în procesul de antrenament. cunoaşterea precisă şi corectă a legilor jocului de fotbal ş. de igienă. Componentele de bază ale pregătirii teoretice sunt următoarele: cunoştinţe dobândite în urma pregătirii intelectuale generale. cu cele de recuperare psihică. noţiuni temeinice despre tehnica şi tactica jocului de fotbal.).. considerăm necesar să amintim traumatismele specifice importante care se întâlnesc frecvent la jucătorii de fotbal: entorse la nivelul gleznei şi genunchiului. pregătirea biologică are o importanţă deosebită. În fotbalul actual. de fiziologie. entorse. care pot apărea în timpul jocurilor la nivel de mare performanţă. trebuie să asociem mijloacele medicale. Antrenorii împreună cu jucătorii trebuie să fie preocupaţi de o permanentă optimizare a pregătirii teoretice. fiziologică şi psihică în urma unor accidente (fracturi. Pregătirea teoretică Prin pregătire teoretică se înţelege ansamblul cunoştinţelor de specialitate transmise de către antrenori în vederea aplicării în practică a unor noţiuni. traumatisme la nivelul genunchiului (în care sunt afectate ligamentele încrucişate. cât şi a jucătorilor. principii.). 70 Universitatea Spiru Haret . fracturi. colaterale şi meniscurile). fiind necesare cunoaşterea şi aplicarea conţinutului psihologic al refacerii şi recuperării cu implicaţii majore în obţinerea unui nivel optim al capacităţii de performanţă al jucătorilor. datorită specificului efortului şi al accidentelor destul de grave. modificările recente ale unor legi ale jocului impun o temeinică pregătire teoretică atât a antrenorilor.a. contuzii şi întinderi ligamentare. cât şi în alte ocazii mai speciale (cantonament. informaţii generale despre sport. În această idee. îmbolnăviri sau stări grave de supraantrenament. zile de odihnă. vacanţă ş.a. cunoştinţe de biomecanică.Recuperarea se referă în special la readucerea jucătorului la totala sa integritate fizică. fără de care nu se pot obţine performanţele dorite şi nu se poate dezvolta capacitatea de performanţă a jucătorilor de fotbal.. reguli folosite pentru optimizarea randamentului în competiţii. Noutăţile apărute în jocul de fotbal actual şi tendinţele acestuia. 6. afecţiuni articulare etc. crampe şi întinderi musculare. rupturi musculare.

vorbim despre un efort mixt. aerob-anaerob. 1989). care se produc sub imperiul aportului de oxigen. cât şi un factor de stres.Capitolul III EFORTUL ÎN JOCUL DE FOTBAL Efortul este rezultatul multiplelor solicitări (musculare. 2) anaerob alactacid. se pot decala cele trei surse de energie utilizabile pentru contracţia musculară. Ca urmare. în fotbal având ca dominantă solicitările aerobe lactacide. psihice etc.). De fapt. În jocul de fotbal. în care sunt implicate cele trei procese de eliberare a energiei şi anume: 1) aerob. solicitări mixte – în care momentele de solicitare aerobă sunt intercalate cu momente. 1994). cardiovascular etc. strâns legate de procesele metabolice de eliberare a energiei. Bota. prin glicoliză anaerobă sau fosforilare oxidativă. cardiorespiratorii. Solicitările de natură mixtă sunt specifice jocurilor sportive. 1998). Solicitările la care este supus organismul sportivului sunt.) la care este supus organismul uman (omul) în timpul prestării unor activităţi de natură diferită. Solicitările (stimulii) sunt fenomenele-cauză care provoacă fenomenele-efect (reacţiile organismului) (D. teoretic. de solicitare intensă anaerobă ( I. Colibaba-Evuleţ. Capacitatea de efort fizic constă în posibilităţile sistemului muscular activ de a elibera. endocrino-metabolice. în situaţia când acesta solicită mecanismele de adaptare ale organismului. este vorba de descrierea şi 71 Universitatea Spiru Haret . Drăgan. I. Astfel. în general. un excitant adecvat. mai lungi sau mai scurte. energia necesară pentru producerea unui lucru mecanic cât mai mare posibil şi menţinerea acesteia timp cât mai îndelungat (I. Drăgan. Efortul sportiv este considerat a fi atât un stimul. vorbim despre: solicitări aerobe – în care nevoile de oxigen sunt acoperite în timpul desfăşurării efortului. solicitări anaerobe – în care efortul se desfăşoară în condiţiile unei datorii de oxigen (datorie „acoperită” abia după terminarea efortului). precum şi a refluxului de autoreglare a celorlalte sisteme funcţionale (respirator. 3) anaerob lactacid.

în funcţie de nivelul mai ridicat sau mai scăzut al capacităţii (P. pe baza hiperventilaţiei pulmonare şi a energogenezei aerobe. respectiv. După cum se cunoaşte. posibilităţile energetice ale individului. o parte din glicogenul transformat în acid piruvic trece în ciclul de reacţii numit „ciclul lui Krebs”. El poate fi „susţinut” de procesul lactic care produce energia aşa-numită „secundară”.resinteza ATP. Untea. fie pe resinteza ATP prin mijlocirea consumării „pool”-ului fosfaţilor (fosfocreatina) care se găseşte în celula musculară. sciziunea ADP în AMP şi resinteza AMP în ADP (calea aşa-zisă „primară”) şi. Cojocaru. diferite mecanisme energetice se angajează diferit în lucru. momente în care. pe de o parte. acidul lactic. 1995). pentru că numai transformarea ATP şi ADP+P poate elibera energia necesară contracţiei musculare. iar cele cu o durată mai mare de 6 minute sunt exclusiv aerobe”. 3) procesul aerob – dacă efortul continuă cu intensitate crescută. iar orice altă formă de energie va trebui să aibă ca finalitate resinteza ATP. În acest sens. rezultat din transformarea glicogenului. dar alternând. pentru câteva minute. menţionează: „De la începutul efortului. Dacă efortul este mai puţin intens. în condiţii mereu schimbătoare şi de colaborare cu coechipierii. resinteza fosfocreatinei (calea aşa-zisă „secundară”). Legros. este resintetizat. 1994). A. anihilează acţiunea enzimelor care permit resinteza glicogenului. anaerob-aerob. citat de V. eforturile de tip anaerob alactacid şi lactacid alternează cu momente de refacere şi intraefort. rezerva de fosfocreatină se epuizează. Pe scurt (după L. Bendiu. cu şi fără minge. următoarea sursă de energie. În timpul activităţii musculare. energogeneza îmbracă. eforturile cu o durată mai mare de trei minute devin din ce în ce mai aerobe. un aspect anaerob şi apoi mixt. pe parcursul 72 Universitatea Spiru Haret . Efortul jucătorului de fotbal este caracterizat de lipsa acţiunilor ciclice. aceste procese se caracterizează prin: 1) procesul anaerob alactacid se bazează fie pe transformarea ATP în ADP. 1980. se plăteşte o fracţiune mai mare sau mai mică din datoria contractată în timpul eforturilor anaerobe. În jocul de fotbal. Acest joc sportiv se bazează pe o complexitate de mişcări. provine din transformarea glicogenului în lactat. efectuate prin lupta directă cu adversarul. necesară contracţiei musculare. cu o desfăşurare fazică. în prezenţa oxigenului. unde. iar efortul nu mai poate fi continuat. Demeter (1972). intensitatea jocului fiind submaximală. pe de altă parte. posibilităţile aerobe şi anaerobe caracterizează pragul funcţional al metabolismului energetic (energogenezei). Energia eliberată va permite. 2) procesul anaerob lactacid – dacă efortul continuă. Gh.

la efectuarea execuţiilor tehnico-tactice cu membrul inferior şi la complexitatea componentei tactice având în vedere dimensiunile mari ale terenului şi numărul mare de jucători. la numărul mare de jucători. condiţiile de joc (teren. nivelul pregătirii fizice şi tehnico-tactice. efortul este diferit cantitativ şi calitativ. percepţie etc. postul ocupat în echipă. 3) dificultăţi ce ţin de jucători. la caracteristica tipului de efort în fotbal. precum şi extrem de variata activitate prestată în teren de jucători. ne referim la durata lungă a unui meci (peste 90 minute) comparativ cu durata altor sporturi. Cojocaru. Efortul fizic în jocul de fotbal prezintă anumite caracteristici importante de care obligatoriu trebuie să ţinem cont în procesul de pregătire (I. calitatea stărilor psihice (emotivitate. Prin urmare. 73 Universitatea Spiru Haret . Vorbind despre jocul în sine. şi anume: 1) dificultăţi impuse de programul competiţional. Dificultăţile ce ţin de jucători se referă la caracterul complex al efortului în jocul de fotbal. la regularitatea jocurilor care produce o solicitare ritmică. Prima categorie se referă la durata lungă a programului competiţional care se desfăşoară pe o perioadă de circa 9 luni. la forma sportivă a jucătorilor cu caracter bianual (tur-retur) şi la problemele de formă sportivă privind programul echipei naţionale şi a echipelor de club angrenate în cupele europene. strategia adoptată de echipa de conducere. la terenul de joc de dimensiuni mari.). efortul de intensitate maximală (anaerob) cu cel de intensitate minimală (aerob). spectatori. depinzând de: valoarea adversarului (la nivel de echipă şi de adversitate directă). condiţii atmosferice). 1991). la activitatea pe întreg parcursul jocului care se desfăşoară în condiţiile participării permanente (individuale şi colective) şi mai ales la condiţiile de adversitate şi la cerinţele de solicitare ale fotbalului modern. la desfăşurarea jocului în aer liber indiferent de condiţiile atmosferice. atenţie. Toate aceste aspecte subliniază caracterul specific şi complex al efortului din jocul de fotbal. vorbim despre trei tipuri de dificultăţi. Motroc şi V. 2) dificultăţi impuse de jocul în sine. gândire.celor peste 90 de minute de joc. Astfel. în funcţie de desfăşurare. cu implicaţii metodice deosebite în procesul de pregătire.

Dragnea şi Silvia Mate-Teodorescu.Capitolul IV FORMA SPORTIVĂ Forma sportivă (denumită de unii autori condiţie fizică optimă) reprezintă suportul obţinerii marilor performanţe. este necesară valorificarea formei sportive o perioadă îndelungată (durata turului şi returului). de stagiu de pregătire sportivă etc. având o perioadă mai îndelungată de menţinere la nivel superior. încrederea în forţele proprii. Forma sportivă a jucătorilor este legată şi de calendarul competiţional existent în jocul de fotbal. forma sportivă este mai stabilă decât la jucătorii începători. aspect foarte dificil de realizat. scopul final al antrenamentului jucătorilor programat într-un macrociclu de pregătire. rezultatele obţinute în competiţii. Aceasta reprezintă o stare superioară de adaptare concretizată în obţinerea celor mai bune performanţe în jocurile oficiale (campionatul intern. capacitatea de refacere optimă etc. cupe europene. Dintre factorii obiectivi. cu precizarea că aceasta are un caracter ascendent. evidenţiem caracterul fazic al formei sportive. Ţinând cont de cele trei perioade ale unui macrociclu. iar dintre cei subiectivi. rezultatele obţinute la probele de control. corespunzătoare fazei de instalare sau de obţinere a formei sportive. valorile indicilor funcţionali etc. Forma sportivă depinde de o serie de factori obiectivi şi subiectivi (A.. campionate europene şi mondiale). nivelul proceselor şi fenomenelor psihice. 2002). La jucătorii de mare performanţă. 74 Universitatea Spiru Haret . şi anume: perioada pregătitoare. dorinţa de antrenament şi competiţie. perioada competiţională. De formă sportivă putem discuta începând chiar de la copii şi până la jucătorii de mare performanţă. nivelul aptitudinilor sportivilor. enumerăm starea de sănătate. Acesta fiind structurat în forma jocurilor de campionat tur-retur. corespunzătoare fazei de valorificare sau manifestare a formei sportive. determinat de procesele de maturizare. perioada de tranziţie corespunzătoare fazei de scoatere organizată din formă şi refacere a capacităţii de efort.

Stănculescu. starea terenului etc. 1999). se poate evidenţia ieşirea din formă sportivă a jucătorilor datorită unor factori perturbatori. schimbarea locului şi mijloacelor de antrenament. capacitatea psiho-fizică a jucătorilor şi adaptarea lor la efortul variat din fotbal. Dehelean. abuzurile şi echilibrul total între substanţele toxice şi cele necesare refacerii. sau C. (cf. valoarea sportivă a jucătorilor – talentul pentru fotbal şi starea de antrenament.M. administrarea susţinătoarelor de efort. starea de sănătate perfectă. încât să fie la momentul jocului oficial (jocurilor) cel mai important din perioada competiţională. viteza de răspuns a organismului la cerinţele competiţiilor – jocuri interne şi internaţionale de mare răspundere. prin executarea simplă. Petrescu şi O. rezolvarea tuturor problemelor jucătorilor. V. valoarea adversarilor şi dificultatea competiţiilor la care participă echipa si jucătorii. a celui aerob cu cel anaerob. refacerea rapidă în condiţii diferite de anotimp. după care urmează o perioadă de scădere de douătrei săptămâni şi din nou o creştere a randamentului pentru trei-patru săptămâni. După acelaşi autor. jucătorii manifestă un randament optim aproximativ patru-cinci meciuri.E. prin scăderea volumului şi a intensităţii efortului şi trecerea la lucru nespecific (T. În multe situaţii. Durata formei sportive individuale a jucătorilor de fotbal este influenţată de o serie de factori. alimentaţia. Vârful de formă sportivă trebuie astfel obţinut. rapidă şi eficientă a mişcărilor cu şi fără minge. dintre care enumerăm: vârsta jucătorilor şi motivaţia individuală pentru devenire sportivă (măiestrie sportivă) în fotbal. Scoaterea din formă sportivă a jucătorilor este necesară chiar dacă aceştia pot obţine încă rezultate bune şi se realizează la sfârşitul perioadei competiţionale sau după terminarea unei competiţii importante (turneu final al C. 2001). menţinerea formei sportive în fotbal se poate realiza prin: alternarea efortului general cu cel specific. performanţă.În fotbal.). excesele. micşorarea duratei antrenamentelor. viaţa sportivă. reprezentată de o economie funcţională maximă în repaus şi de posibilitatea de a se concentra şi răspunde cu întreaga energie situaţiilor de joc. cum ar fi: accidentările 75 Universitatea Spiru Haret .

atât pe plan intern. o echipă a reuşit să obţină un rezultat superior prinzând o formă sportivă optimă. datorită unei mobilizări psihice deosebite. regimul de viaţă necorespunzător. În ceea ce priveşte pregătirea psihologică. nivelul formei sportive se găseşte în strânsă legătură cu valoarea sportivă a jucătorilor. se poate spune că aceasta are o importanţă deosebită în obţinerea performanţelor superioare prin atingerea formei sportive optime a jucătorilor în competiţiile majore din sezonul competiţional. Nu de puţine ori. cu talentul şi disponibilităţile lor pentru performanţă. În acest context. stări conflictuale.suferite de aceştia. efectele suprasolicitării etc. cât şi cu măiestria antrenorilor care stă la baza afirmării fotbaliştilor. cât şi internaţional. 76 Universitatea Spiru Haret .

Capitolul V PERIODIZAREA ANTRENAMENTULUI ÎN FOTBAL

În fotbal, ciclul anual de antrenament cuprinde următoarele perioade: pregătitoare; precompetiţionale; competiţionale; de tranziţie. Fiecare perioadă are propriile obiective şi caracteristici, existând o relaţie importantă între ele şi calendarul competiţional, ţinând cont de specificul jocului de fotbal, în care perioadele pregătitoare au o durată de aproximativ 3 luni, iar cele competiţionale de 8 luni. Perioada pregătitoare este consacrată, în primul rând, unei pregătiri de bază, în scopul realizării unei pregătiri fizice optime. În această perioadă, componentele antrenamentului au următoarele procentaje: pregătire fizică generală – 45%; pregătire fizică specifică – 15%; pregătire tehnică – 30%; pregătire tactică – 10 %. Obiectivele majore ale perioadei pregătitoare sunt: asigurarea dezvoltării pregătirii fizice generale şi a capacităţilor motrice; consolidarea elementelor tehnice însuşite şi îmbogăţirea arsenalului tehnic cu procedee noi şi eficiente (completarea bagajului de deprinderi şi priceperi motrice); perfecţionarea acţiunilor tactice corespunzătoare propriei concepţii de joc; asigurarea unui climat de pregătire caracterizat prin muncă, disciplină, seriozitate; înlăturarea deficienţelor constatate la unele componente ale antrenamentului.
77

Universitatea Spiru Haret

În scopul îndeplinirii obiectivelor, perioada pregătitoare se împarte în două etape, prima fiind pentru pregătirea generală şi a doua pentru pregătirea specială (perioada precompetiţională). Prima etapă vizează readaptarea organismului la un efort susţinut şi creşterea capacităţii funcţionale a acestuia, dezvoltarea complexă a capacităţilor motrice şi completarea bagajului de priceperi şi deprinderi motrice. Mijloacele utilizate se deosebesc de cele competiţionale, având un caracter general sau fiind împrumutate din alte discipline sportive, în special din atletism şi gimnastică. În această etapă, antrenamentele echipelor de seniori vor avea la început o durată cuprinsă între 45 şi 60 minute, ajungând treptat la o durată de 180-200 minute la sfârşitul acestei perioade, pregătirea realizându-se în două, trei lecţii zilnice. Intensitatea va fi mai mică decât volumul de antrenament şi nu va depăşi la sfârşitul acestei etape 50-60%. A doua etapă, perioada precompetiţională, urmăreşte instalarea formei sportive prin: dezvoltarea capacităţilor motrice specifice fotbalului; perfecţionarea pregătirii tehnico-tactice cu accent pe structurile care se vor aplica în joc; pregătirea psihică specifică şi de concurs. Pentru pregătirea fizică, se folosesc metode specifice şi mijloace tehnico-tactice corespunzătoare, atât în cadrul antrenamentelor colective, cât şi în cele individualizate. Mijloacele tehnico-tactice se folosesc în condiţii apropiate de joc şi în condiţii de joc. Pregătirea capătă un caracter integral la sfârşitul acestei perioade, atunci când jocurile de verificare devin principalele mijloace de pregătire. În perioada precompetiţională, ponderea componentelor antrenamentului şi jocului este următoarea: pregătire fizică – 40%; pregătire tehnică – 30%; pregătire tactică – 15%; joc – 15%. Perioada precompetiţională cuprinde tot două etape (pregătire generală şi specială), în care se urmăreşte dezvoltarea sau perfecţionarea următoarelor componente.
78

Universitatea Spiru Haret

În etapa de pregătire generală se va pune accentul pe dezvoltarea rezistenţei generale, forţei, mobilităţii generale, pe activităţi complementare şi de recuperare. În prima parte a etapei de pregătire specială, se va insista pe tehnica jocului cu minge, pe îmbunătăţirea rezistenţei generale în condiţii de joc, pe dezvoltarea forţei generale şi specifice, pe dezvoltarea mobilităţii generale în condiţii complexe (de joc) şi pe dezvoltarea vitezei (accent pe lucrul cu mingea). Se va lucra cu o intensitate caracterizată printr-o creştere progresivă, în timp ce volumul şi durata antrenamentelor rămân constante. În partea a doua a etapei de pregătire specială, se urmăreşte îmbunătăţirea prestaţiei tehnico-tactice a jucătorilor în condiţii de joc, dezvoltarea formelor de manifestare a vitezei adaptate la condiţiile neprevăzute din timpul jocului, dezvoltarea rezistenţei specifice şi a forţei, punând accentul pe relaţia forţă-viteză (N. Comucci şi M. Viani, 1988). Planificarea mijloacelor şi metodelor în această parte trebuie să includă jocuri la două porţi, cu o durată mărită progresiv (diferenţiat pentru copii, juniori şi seniori), până la obţinerea timpului regulamentar de joc. În ceea ce priveşte efortul, pregătirea se caracterizează prin scăderea volumului de lucru şi creşterea intensităţii, antrenamentele având o durată care scade treptat de la 150-200 minute la 90-120 minute. Perioada competiţională are o specificitate aparte, având în vedere probleme legate de participarea echipelor la competiţiile oficiale, fus orar, deplasări etc. Jocurile oficiale importante, fiind numeroase, solicitările competiţionale determină o abordare precisă a planificării antrenamentelor în această perioadă. În această idee, se urmăreşte: menţinerea capacităţii competiţionale a jucătorilor la cel mai ridicat nivel şi pe cât posibil creşterea acesteia; creşterea omogenităţii echipei; abordarea specifică pentru unele jocuri oficiale cu miză foarte mare; efectuarea unor pregătiri speciale cu jucătorii unor loturi reprezentative, în vederea realizării de către aceştia a unor performanţe internaţionale; menţinerea gradului de sănătate a componenţilor echipei.
79

Universitatea Spiru Haret

în sensul scăderii volumului şi creşterii intensităţii. în campionatul intern. programate de obicei la mijlocul perioadei din cadrul unui microciclu de pregătire (de exemplu. competiţii internaţionale). Pregătirea se desfăşoară după o modelare integrală. iar pe cât posibil. caracteristice activităţii competiţionale. În primele două. În general. se folosesc mijloace specifice nivelului de pregătire al jucătorilor care alcătuiesc lotul echipei. Ambele sezoane conţin 13-17 săptămâni pentru echipele de mare performanţă (25-30 de jocuri oficiale – campionat. în care elementele tehnico-tactice şi fizice sunt efectuate în condiţii de solicitare complexă. meciurile amicale se programează în zilele de miercuri sau joi) şi care pot avea loc săptămânal. cuprinde sezonul de toamnă (tur) şi sezonul de primăvară (retur). controlul medical devine un indicator care determină orientarea antrenamentului şi individualizarea acestuia. punându-se accentul însă şi pe abordarea individuală a unor componente ale antrenamentului. În această perioadă. este bine ca antrenamentele din această perioadă să se desfăşoare la ora jocului oficial. Pregătirea continuă în această perioadă prin folosirea jocurilor şcoală.Volumul de lucru este reprezentat de următoarele procente: pregătire fizică – 20%. dacă meciurile oficiale au loc duminica. de verificare sau de pregătire. fie cu intercalarea unei zile de refacere activă. având un număr mai mare de partide jucate în plus faţă de ceilalţi coechipieri. trei săptămâni ale acestei perioade. echipa să se antreneze măcar o dată pe terenul pe care se dispută meciul. pot desfăşura două antrenamente cu solicitare mare (efort maxim). Echipele de mare performanţă. caracterul antrenamentelor este aproape identic cu cel din etapa de pregătire specifică. 80 Universitatea Spiru Haret . În timpul antrenamentelor colective. pregătire tactică – 15%. pregătire tehnică – 25%. Perioada competiţională în jocul de fotbal. cupă. în perioada competiţională. precum şi al menţinerii în ciclurile interjocuri a antrenamentelor de vitezăforţă şi a celor de rezistenţă în regim de viteză. Antrenorii acestor echipe trebuie să ţină cont şi de faptul că pregătesc şi jucători care sunt convocaţi la diferite loturi reprezentative. Aceste antrenamente se vor desfăşura fie în două zile consecutive. joc – 40%.

De asemenea. de stadiul în care se află. Metodele şi mijloacele folosite în antrenamente se vor schimba. punându-se accentul pe dezvoltarea capacităţilor motrice specifice fotbalului. se vor perfecţiona pregătirea tehnică şi cea tactică pen-tru susţinerea activităţii competiţionale. Durata acestei perioade este influenţată de nivelul de pregătire al jucătorilor. 81 Universitatea Spiru Haret . pregătirea fizică are un caracter de individualizare analitică şi de omogenizare a rezistenţei specifice. Asigurarea odihnei active în această perioadă se realizează prin reducerea treptată a efortului faţă de nivelul acestuia din perioada competiţională. Perioada de tranziţie Această perioadă urmăreşte refacerea capacităţii de efort în vederea începerii unui nou ciclu de pregătire. precum şi de „distanţa” până la momentul reînceperii antrenamentelor. eliminarea oboselii fizice şi nervoase. dar se va dezvolta şi gândirea tactică pe fondul unei pregătiri psihologice de concurs optime. permiţând desfăşurarea la un nivel valoric optim a perioadei de tranziţie.În antrenamente. iar la jucătorii de performanţă. de 1-3 săptămâni. prevenirea surmenajului şi menţinerea indicilor de pregătire tehnico-tactică. dar vor fi orientate spre menţinerea capacităţilor fizice ale jucătorilor. la copii fiind de aproximativ 6-7 săptămâni. cu asigurarea fazei de supracompensare pentru efortul viitor.

planificarea şi evidenţa procesului de antrenament reprezintă o necesitate obiectivă în demersul obţinerii performanţelor superioare. Ciclurile de pregătire sunt formele generale ale structurii de organizare a antrenamentului. respectând anumite cerinţe. două macrocicluri cu o durată de 6 luni). cel mai frecvent se folosesc mezociclurile cu o durată de 4 săptămâni). conducerea colectivă a activităţii de pregătire.Capitolul VI PLANIFICAREA ŞI EVIDENŢA ANTRENAMENTULUI ÎN FOTBAL În fotbal. Prin planificare se înţelege „activitatea de elaborare amănunţită şi precisă a obiectivelor de instruire şi de performanţă. mezostructura sau structura ciclurilor de durată medie (în fotbal. Planificarea antrenamentului sportiv trebuie să se facă pe baza cunoaşterii profunde a conţinutului şi efectelor metodelor. 2002). metodelor şi formelor de organizare adecvate scopurilor propuse” (A. cum ar fi: îmbinarea planurilor de perspectivă cu cele curente. mijloacelor şi formelor de pregătire. microciclurile sau structura ciclurilor săptămânale. a caracteristicilor specifice fotbalului. îndeplinirea ritmică a planului. controlul îndeplinirii planului. a altor factori cu influenţe pozitive şi chiar a celor perturbatori. Elaborarea planurilor constituie o activitate ce trebuie realizată de către fiecare antrenor. indiferent de nivelul la care lucrează. Dragnea şi Silvia Mate-Teodorescu. referindu-ne aici la: macrostructura sau structura ciclurilor mari de antrenament (în fotbal. care cuprind succesiunea lecţiilor de antrenament din cadrul unei săptămâni. activitatea creatoare a antrenorului şi jucătorului. precizarea verigii principale a pregătirii. dar şi a posibilităţilor şi particularităţilor echipei şi jucătorilor. 82 Universitatea Spiru Haret . precum şi a mijloacelor.

locuri şi forme de pregătire pe ani şi etape. caracterizarea lotului echipei. planul de etapă. direcţiile principale de dezvoltare a procesului de pregătire pe o perioadă mai îndelungată de 2 ani (pregătire pentru campionat european sau mondial). 83 Universitatea Spiru Haret . caracterizarea nivelului de pregătire a jucătorilor. modelul pregătirii. periodizarea antrenamentului. cerinţe organizatorice. planul anual. Elementele de conţinut ale acestui plan sunt: caracterizarea fotbalului pe plan mondial. principiile. datele controlului medical. elementele esenţiale de progres şi limită. vorbim despre următoarele planuri de pregătire: planul de perspectivă. concluziile analizei participării echipei la ultimul campionat mondial sau european.În această idee. obiectivele de pregătire şi performanţă. planul săptămânal. Obiectivele de pregătire se referă la elementele de conţinut ale componentelor antrenamentului şi se stabilesc atât individual. Planul de perspectivă conţine ideile importante. criteriile de selecţie. prognoza rezultatelor pentru următoarea competiţie majoră. Obiectivele de performanţă se referă la locul sau locurile pe care trebuie să se claseze echipa la sfârşitul competiţiei. Planul anual (pe macrociclu) (Anexa 1) reprezintă prima subdiviziune a planului de perspectivă şi are următoarele componente: calendarul competiţional. modelul competiţional. administrative şi medicale ce trebuie asigurate. evoluţia formei sportive. cât şi pentru întreaga echipă. mijloacele şi formele de pregătire. planul de antrenament.

observaţii. Planul de antrenament (lecţia de antrenament) (Anexa 6) reprezintă documentul de planificare cel mai operativ al antrenorului şi cuprinde o înşiruire metodică a mijloacelor de îndeplinire a obiectivelor propuse – exerciţii. să contribuie eficient la creşterea randamentului jucătorilor. principalele grupe de mijloace. şi anume: partea introductivă – încălzirea. structura şi tipul ciclurilor săptămânale de antrenament. trebuie să ţinem seama de: alternarea tipurilor de lecţie. în scopul îndeplinirii obiectivelor respective. În elaborarea planului de antrenament.. antrenorii având un rol important în realizarea optimă a procesului de antrenament. prin intermediul fiecărei verigi din lecţia respectivă. 84 Universitatea Spiru Haret . dozare.Planul de etapă (pe mezociclu) (Anexele 2-4) se desprinde din planul anual şi realizează o planificare a pregătirii pe o perioadă de 3-6 săptămâni. Referitor la selecţionarea şi programarea mijloacelor. indicaţii metodice. Numărul şi tipul antrenamentelor dintr-un ciclu săptămânal de pregătire diferă de la o echipă la alta în funcţie de obiectivele urmărite. aprecieri asupra îndeplinirii obiectivelor planificate. să pregătească echipa în funcţie de particularităţile adversarului din jocul următor. partea fundamentală. precizarea structurii lecţiei în concordanţă cu tipul lecţiei. aceştia trebuie să asigure însuşirea şi perfecţionarea continuă a componentelor antrenamentului. numărul şi caracterul temelor care nu trebuie să depăşească posibilităţile de influenţare eficientă a acestora. în care fiecare lecţie de antrenament are particularitatea sa. Planul săptămânal (pe microciclu) (Anexa 5) se realizează pentru o săptămână de pregătire. nivel şi condiţii de pregătire etc. acest plan are următoarele componente: obiective intermediare de pregătire şi de performanţă. cel mai frecvent fiind folosite mezociclurile de 4 săptămâni. În funcţie de caracteristicile şi locul etapei în cadrul perioadei respective. fiind în legătură permanentă cu celelalte lecţii. să îndeplinească obiectivele intermediare şi operaţionale din ciclul săptămânal respectiv. Lecţia de antrenament este structurată pe trei părţi. partea de încheiere.

jocuri cu temă etc. testele fizice şi tehnico-tactice (rezultatele şi interpretarea acestora). antrenorul trebuie să ştie cu precizie starea terenului pe care se lucrează. Caietul antrenorului cuprinde date referitoare la evidenţa preliminară. care reprezintă cel mai important document de evidenţă. calendarul competiţional. numărul jucătorilor şi al materialelor ajutătoare. planurile de etapă. Această activitate este în strânsă legătură cu planificarea antrenamentului şi se referă la fiecare jucător în parte (posturi). precum şi a unor elemente care permit antrenorului să aprecieze activitatea propriilor jucători în funcţie de obiectivele stabilite în planurile de perspectivă şi curente. dozare. în scopul desfăşurării în condiţii corespunzătoare a antrenamentului respectiv.). prezenţa la antrenamente. la grupe de jucători (compartimente) şi la întreaga echipă. Antrenorul trebuie să aibă o evidenţă clară asupra procesului de pregătire al echipei. toate datele necesare fiind consemnate în caietul acestuia. trebuie să se regăsească următoarele: graficul planului anual. Revenirea organismului jucătorilor după efortul prestat în antrenament. cât şi prezentarea unor indicaţii metodice şi observaţii se realizează de către antrenori în partea de încheiere a lecţiei. 85 Universitatea Spiru Haret . Partea fundamentală se referă la metodele şi mijloacele folosite pentru realizarea obiectivelor lecţiei (formaţii de lucru. în acest document de evidenţă. acţiunile de selecţie. înainte de începerea lecţiei. săptămânale şi de antrenament în funcţie de periodizare. evidenţa jocurilor oficiale şi amicale. De asemenea. datele controlului medical. fişele individuale pe componentele antrenamentului. elaborate pentru diferite perioade. curentă şi de bilanţ a activităţii jucătorilor. În general. se prezintă temele antrenamentului şi se realizează încălzirea generală şi specifică a jucătorilor pentru efortul din antrenament.În partea introductivă – încălzire –. Evidenţa antrenamentului se referă la înregistrarea sistematică şi obiectivă a unor date privind conţinutul pregătirii. datele individuale.

86 Universitatea Spiru Haret .

Dezvoltarea vitezei de reacţie şi execuţie 2. 2x3 Tehnico-tactic: 1.. sub formă de joc 2x2.. pe jumătate de teren 2.. Ex... Ex...... în suprafaţa de pedeapsă Tehnico-tactic: 1. Ex. Recuperarea mingii în 2. de stretching Fizic: 1. Ex....ANEXA 2 PLAN DE ETAPĂ de la . Îmbunătăţirea capacităţii de efort anaerob Mijloace: 1. Dezvoltarea forţei 3. Ex. Jocuri 4x4. Calitatea centrării Mijloace: 1. Fizic: 1.. Echipa.. jocuri în suprafeţele de pedeapsă şi de poartă 3... Lovirea mingii cu capul Mijloace: 1..-tac.. cât şi „om la om”. Precizia pasei şi lovirii la finalizare 2... până la . Ex. Ex..... Alergare pe teren variat. Dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză Mijloace: 1.. Îmbunătăţirea jocului la fazele fixe în atac şi apărare. Obiectivele etapei 1.. de pasare între 2-3 jucători 3. Respingerea mingii cu capul din centrare 2... cu preluarea alternativă a rolului de libero.. Dezvoltarea rezistenţei (apărare şi atac) 2... nisip 2. de 1x1 pe zone diferite la 16 m 2.. Jocuri 8x8 pe jumătate de teren 3.... 2.. de finalizare „sub presiune” 3. Perioada competiţională. Exerciţii cu adversari semiactivi şi activi pe zone specifice Tehnico-tactic: 1. 3.. Deposedările din faţă Mijloace: 1.. Dezvoltarea capacităţii mijlocaşilor şi înaintaşilor de a recupera cât mai multe mingi de la adversar. Jocuri 2x2.. Precizia pasei lungi 3.. 3x3 pe ¼ teren Fizic: 1... cu mingea pe distanţe scurte pentru finalizare 2. în funcţie de fază. Ex... 3 jucători 2. Consolidarea încadrării celor doi fundaşi centrali atât în jocul „de zonă”... Jocuri 3x3.. 3x3.. Ex. teh. 4x4 cu temă 2. Dezvoltarea vitezei explozive 2. Dezvoltarea mobilităţii şi supleţei Mijloace: 1.. specifice Atacanţi Mijlocaşi Fundaşi 87 Universitatea Spiru Haret . de pasare şi tras la poartă 2.-tac. Structuri teh.. de forţă circuit..

88 Universitatea Spiru Haret .

89 Universitatea Spiru Haret .

.. L M M J V S 20 20 20 20 20 20 70 70 15 35 30 30 30 30 50 15 90 15 15 15 15 30 D joc oficial 90 Universitatea Spiru Haret .............) Pregătirea tactică (min.....ANEXA 5 PLAN SĂPTĂMÂNAL Perioada competiţională..) Şedinţe de pregătire şi analiză (min..... cât şi în apărare... Obiective 1. Automatizarea unor combinaţii tehnico-tactice specifice particularităţilor propriei echipe......) Individualizare (min.. Individualizarea pregătirii pentru valorificarea optimă a disponibilităţilor fiecărui jucător. 2.... 3..... Clubul .. 4...... Dezvoltarea calităţilor motrice combinate viteză în regim de forţă.... Dezvoltarea capacităţii de gândire tactică în diferite situaţii ale jocului. atât în atac....... Echipa. Factorii antrenamentului/zile Pregătirea organismului pentru efort (min.) Pregătirea fizică generală (min...) Pregătirea fizică specifică (min... rezistenţă în regim de viteză etc......) Pregătirea tehnică (min...) Jocuri de verificare (min...........) Antrenorul.) Jocuri oficiale (min.

jucători: 16 jucători Caracterul: Tehnico-Tactic Teren: Durata: 90’ Materiale: 8 mingi.. Pauză Observaţii Accent pe frecvenţa paselor şi intensitatea lucrului.. Exerciţii 2x1 şi 1x2 pentru calitatea dublajului şi marcajului la 16m....... 1 Încălzirea Pregătirea organismului pentru efort (20’) 5’ 5’ 5’ 5’ 5’ 5’ 10’ 10’ 10’ 2 Partea fundamentală (40’) Se va executa pe zona specifică fiecărui jucător. dar cu marcaj strict. 91 Universitatea Spiru Haret . Inteligenţă în deposedare.... Accent pe precizia pasei lungi şi ieşirea din zona proprie în atac.. 3 4 5 Joc cu temă (25’) Revenire (5’) Indicaţii Se joacă la porţi mari..ANEXA 6 PLAN DE ANTRENAMENT Grupa:... 4x4 jocul liber. Exerciţii 2x2 cu schimb de adversar.. 4 pieptăraşe. Structură antrenament Mijloace Alergare uşoară.. Mers cu respiraţie. Repetări Durată Nr. Lucru cu mingea individual. Antrenamentul:...... ctr. Nr...... Intensitate: 60% Obiective: Consolidarea pasei lungi şi a marcajului. menţinere – jonglerii.. Pasă lungă şi accelerare din zonă.. Pase în lung de linie şi diagonală.. Antrenor:.... Lucrul în 2 – pasă.. dar de pe zonele lor... Exerciţii de relaxare. Data:.. preluare. 4 jaloane. Joc 4x2 din 2 atingeri Transmiteri ale mingii la 20-35m de pe loc..

Prima parte a încălzirii se încheie cu exerciţii care măresc amplitudinea mişcărilor. ţinând cont de particularităţile capacităţilor motrice ale jucătorilor. mai ales în perioada pregătitoare. dar mai ales de rezistenţa lui generală. lecţiile de antrenament structurate pe trei părţi – partea de introducere/încălzire. încălzirea generală şi specifică a jucătorilor. Lecţia de antrenament În procesul de pregătire din fotbal se folosesc.). se folosesc exerciţii asemănătoare cu primele mijloace din partea fundamentală. dar mai ales de nivelul de pregătire al jucătorilor. în funcţie de nivelul de pregătire al jucătorului. Încălzirea generală trebuie să dezvolte capacitatea generală de lucru a organismului. mai frecvent. fundamentală şi de încheiere. cuprinde organizarea colectivului. TIPURI DE ANTRENAMENT 1. în special prin intensificarea funcţiilor vegetative. Durata acestui tip de încălzire este cuprinsă între 5 şi 15 min. vorbim despre o încălzire generală şi specifică a jucătorilor.) şi cea mai mică în perioada competiţională (15 min.). Aceasta constă dintr-un complex de exerciţii fizice special selectate. aceasta poate fi înlocuită cu un joc de scurtă durată (10-15 min. În fotbal. obiectivele şi conţinutul lecţiei. de tempoul şi ritmul execuţiilor care vor urma. (durata ideală este de 10-15 min). Alegerea exerciţiilor este determinată de specificul şi temele lecţiei de antrenament. Astfel. în antrenamentul colectiv. repartizarea jucătorilor pentru începerea exerciţiilor fizice. Partea introductivă – încălzirea –. Încălzirea are durata cea mai mare în perioada pregătitoare (30 min. precedat de o alergare uşoară de 2-3 min. în funcţie de perioada de pregătire. executate de jucător în scopul pregătirii organismului pentru efortul din antrenament. prezentarea şi explicarea conţinutului lecţiei. 92 Universitatea Spiru Haret .Capitolul VII LECŢIA DE ANTRENAMENT ÎN FOTBAL. Încălzirea specifică trebuie să-l pregătească pe jucător pentru executarea primelor exerciţii din partea fundamentală. în fotbal fiind cele axate pe lucrul cu mingea.

iar cele pentru dezvoltarea rezistenţei şi forţei. dezvoltarea capacităţilor condiţionale şi coordinative este strâns legată de perfecţionarea tehnico-tactică a jucătorilor. un joc cu mingea. în scopul începerii lucrului într-o bună dispoziţie. înainte de a lua mingea de la antrenor. faza de încălzire poate fi făcută într-o stare de totală relaxare. cum ar fi. „măgarul la mijloc” sau fotbal-tenis. (vara) sau 18 min. cum ar fi: „tăuraşul”. jucătorii să alerge timp de 12 min. să facă încălzirea fără utilizarea mingii. În funcţie de tipul lecţiei. Viani. În fotbal. Această activitate recreativă trebuie să fie precedată de câteva minute de alergare uşoară. educarea calităţilor morale şi de voinţă. iar în alte ocazii. dezvoltarea capacităţilor motrice ale jucătorilor.. la sfârşitul părţii fundamentale. conducerea mingii. de exemplu. pentru a se preveni eventualele accidentări (N. Încălzirea trebuie să respecte şi anumite cerinţe de ordin psihofiziologic. este recomandabil ca jucătorii să practice un joc recreativ-distractiv. Exerciţiile pentru învăţarea şi perfecţionarea tehnicii şi tacticii se execută imediat după încălzire. o obişnuinţă bună este ca. în unele ocazii. formarea deprinderilor şi priceperilor de executare independentă a acţiunilor tehnico-tactice şi a rezolvării acestora în situaţii noi. prin jocuri. trebuie să ţinem cont de faptul că. dar cu atenţia concentrată la comenzile antrenorului. Când nu sunt condiţii. 93 Universitatea Spiru Haret . jucătorii să execute la comanda antrenorului o serie de acţiuni tehnicotactice. este bine ca între diferitele exerciţii să se introducă pauze (active sau pasive) cu durată de 1-2 min. o dată sosiţi pe terenul de joc. încălzirea se poate face de voie. la începutul părţii fundamentale. Partea fundamentală are ca principale obiective creşterea nivelului de pregătire fizică generală şi specifică cu implicaţii în învăţarea tehnicii şi tacticii. în perechi sau în grupuri restânse. este bine ca. Comucci şi M. se folosesc mijloacele pentru dezvoltarea vitezei sau cele pentru dezvoltarea coordonării (îndemânării). după aceste exerciţii. (iarna). neprevăzute. Durata totală a încălzirii trebuie să fie de aproximativ 30-35 min. înainte ca jucătorii să resimtă oboseala. 1988).Pentru asigurarea unei încălziri eficiente. cum ar fi: înainte de începerea antrenamentului propriu-zis. ceea ce implică o abordare metodică specifică a procesului de pregătire. variante de pase într-o formă uşoară etc.

Durata totală a părţii de încheiere a antrenamentului este de 5-10 min. concurs de antrenament. antrenament tactic. antrenament de vară. numai în cazurile în care partea fundamentală nu a solicitat corespunzător jucătorii din punct de vedere psiho-motric (chiar şi în această situaţie. având ca scop scăderea treptată a efortului şi revenirea indicilor fiziologici ai jucătorilor la o stare apropiată de cea iniţială. discutăm despre: antrenament de iarnă. Se recomandă ca după un antrenament solicitant să nu se treacă brusc la odihnă. Durata alergării este de 2-3 min. antrenament de pregătire fizică generală. genuri. metode. antrenament de condiţie. antrenament de rezistenţă. după joc sunt necesare 2-3 min. iar a mersului de 1-2 min. antrenament de pregătire fizică specială. antrenament de omogenizare. La finalul fiecărei lecţii. Încheierea lecţiei de antrenament se poate face uneori şi printr-un joc de durată mică (5-10 min. Astfel. Partea de încheiere este obligatorie în toate lecţiile de antrenament. 2. recomandări etc. în funcţie de formele de antrenament. lucrările de specialitate au împărţit procesul de pregătire în patru categorii: forme. să facă unele aprecieri asupra comportamentului acestora în antrenament şi asupra rezolvării obiectivelor propuse. plimbarea. antrenorul trebuie să discute cu jucătorii.). antrenament complementar. 94 Universitatea Spiru Haret . de exerciţii de relaxare). mijlocul cel mai bun îl constituie alergarea uşoară şi apoi mersul. antrenament extensiv.. tipuri. antrenament de compensaţie. Pentru această parte. Tipuri de antrenament În scopul determinării unei tipologii a antrenamentului. După genurile de antrenament.Durata acestei părţi este de aproximativ 80-90 min. avem: antrenament tehnic. antrenament de viteză.

vorbim despre: antrenament principal. Toate aceste tipuri de antrenament pot fi folosite de antrenori pe parcursul unui ciclu de pregătire. antrenament cu repetări. antrenament individualizat. de vârsta acestora. Din punct de vedere biologic. antrenament de concurs. antrenament aerob. În funcţie de metodele folosite în antrenament. antrenament ideomotor. în procesul de pregătire. se mai foloseşte: antrenamentul psihologic. de condiţiile şi nivelul de pregătire al jucătorilor. antrenament izometric. testul de antrenament. antrenament cu intervale. antrenament izotonic. După tipurile de antrenament. Din punct de vedere psihopedagogic. antrenament colectiv. antrenament la altitudine. antrenament psihoton. în funcţie de obiectivele de performanţă şi de pregătire. antrenament în circuit. vagotonii de antrenament. există: antrenamentul metabolic. regimul de antrenament.antrenament intensiv. antrenament independent. ne referim la: antrenament autogen. de etapele de pregătire în care se află echipa. supraantrenamentul. de competenţele antrenorilor în raport cu cerinţele fotbalului actual. antrenamentul neuromuscular. antrenamentul invizibil. antrenament funcţional. de suportul financiar asigurat de club şi. antrenament anaerob. antrenament combinat. nu în ultimul rând. 95 Universitatea Spiru Haret . antrenamentul psihosomatic.

mai există şi lecţia de antrenament suplimentară şi antrenamentul efectuat într-un cadru diferit de cel obişnuit. conform temei date de antrenor. Schimbarea locului de antrenament prin desfăşurarea lecţiei în apropierea unei păduri. în principal. care pot aprofunda problematica acestora în vederea optimizării procesului de pregătire. 96 Universitatea Spiru Haret . pe îmbunătăţirea capacităţii motrice şi tehnico-tactice a jucătorilor. cauzată de monotonia locurilor şi condiţiilor de pregătire. ciclism. fiind mai puţin cunoscute viitorilor antrenori de fotbal. De asemenea. canotaj ş. Reducerea dimensiunilor terenului (folosirea terenurilor de handbal şi baschet) poate influenţa favorabil comportamentul jucătorilor. Comucci şi M. 1988). Acest antrenament reprezintă o completare eficientă a pregătirii de bază şi un mijloc adecvat pentru obişnuirea jucătorilor cu acest regim de muncă independentă. Viani. contribuind la consolidarea spiritului de echipă şi a climatului de înţelegere. Jucătorii pot participa în mod independent şi în cadrul altor jocuri sportive. Antrenorii au obligaţia să elaboreze şi să le dea propriilor jucători teme individuale.a.În fotbal. precizându-le exact complexele de exerciţii şi dozarea acestora. pe malul mării sau chiar pe un teren acoperit de zăpadă. reprezintă o noutate care poate să ofere avantaje sigure şi posibilităţi concrete de refacere (N. mijloace şi forme de pregătire cât mai variate contribuie la creşterea posibilităţilor individuale şi a randamentului colectiv al jucătorilor. dar şi la practicarea altor sporturi individuale (schi. Lecţia suplimentară se foloseşte în scopul creşterii nivelului de pregătire şi este alcătuită în special din exerciţii fizice care sunt executate de jucători în afara programului de antrenament respectiv. fără a fi nevoie de eforturi deosebite din partea acestora. pe lângă aceste categorii de antrenament. în afara programului de pregătire. Durata acestor exerciţii este între 30 şi 60 min. zilnic şi sunt axate. în scopul rezolvării eficiente a situaţiilor neprevăzute din timpul jocului desfăşurate în criză de spaţiu şi timp. antrenamente pe care le voi descrie în continuare. Antrenamentul efectuat într-un cadru diferit de cel obişnuit se foloseşte pentru a evita repetarea unor situaţii sau atmosfere de rutină şi de oboseală psihică.). folosirea unor metode.

Dar. deoarece obţinerea performanţelor nu poate fi concepută fără etapele selecţiei. Selecţia poate fi inclusă pe primul loc în ierarhia componentelor antrenamentului. de la începutul pregătirii. Scopul selecţionerului este acela de a găsi copii care să corespundă cerinţelor pe care le implică jocul de fotbal. decisiv nu este felul în care un copil a ajuns să practice fotbalul. ci posibilitatea ca 97 Universitatea Spiru Haret . Până când se ajunge la selecţia primară. selecţia secundară (stadiul II) – care se desfăşoară în 2 etape: 10-12 ani şi 12-14 ani. îndeplinirea obiectivelor de pregătire şi de performanţă. cu ajutorul unui sistem complex de criterii (medicale. poate fi divizată în funcţie de stadiile de pregătire astfel: selecţia primară (stadiul I) – care începe la vârsta de 6-7 ani. există numeroase definiţii ale selecţiei sportive. De calitatea selecţiei iniţiale şi a celei efectuate pe toate treptele pregătirii va depinde randamentul muncii depuse în relaţia antrenor-jucător-echipă. biologice. (Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi juniori) 1. prietenilor şi chiar întâmplător. şi anume „un proces organizat şi repetat de depistare timpurie a disponibilităţilor înnăscute ale copilului. Nicu (1993). pe toată durata ei şi chiar în timpul stadiului superior al măiestriei. psihosociologice şi motrice) pentru practicarea şi specializarea lui ulterioară într-o disciplină sau probă sportivă”. De multe ori. ca proces permanent. selecţia finală (stadiul III) – 14-18 ani. Selecţia primară – stadiul I Selecţia serveşte pentru alegerea copiilor pe care antrenorul îi poate pregăti în vederea întrecerilor sportive. Selecţia în fotbal. respectiv. alegerea unei activităţi sportive se face datorită părinţilor. copilul se află la o vârstă fragedă. dintre care menţionez pe cea a lui A. la care nu se poate spune cu probabilitate dacă acesta are talent pentru fotbal. Selecţia este un proces permanent.Capitolul VIII SELECŢIA ÎN FOTBAL În literatura de specialitate. juniorului.

Totodată. Pentru copiii care au trecut cu bine de prima întâlnire cu selecţionerul. mai apare şi riscul unei alegeri pripite. pe lângă procesul de pregătire. cu atât sunt mai sigure informaţiile obţinute. de trăsăturile psiho-sociale şi. nu în ultimul rând. La această vârstă. copilul este capabil să înveţe regulile de bază. examinarea capacităţilor tactice pe care copilul le posedă. Prima întâlnire cu selecţionerul trebuie să aibă loc când copiii au 6 ani (selecţie primară). care. există o mai mare certitudine ca el să rămână în domeniu şi să continue pregătirea. fiindcă numai aşa pot fi aleşi dintre ei cei mai talentaţi. Un copil de 6 sau chiar 9 ani nu este conştient de capacităţile şi înclinaţiile pe care le are. evaluarea personalităţii (se face cu ajutorul antrenorului sau a profesorului). Selecţionerul trebuie să se informeze la ce nivel de pregătire au ajuns copii. care. să devină fotbalişti. de starea de sănătate (cea mai importantă). nu au avut parte de o pregătire adecvată. Dacă este talentat şi se simte atras de fotbal. aptitudinile fizice. Această primă întâlnire trebuie să cuprindă următoarele criterii: controlul medical. Copiii sunt astfel mândri că au fost acceptaţi într-o echipă şi pot asista regulat la pregătire. un bun pedagog. de vioiciunea-vigoarea copilului. Pentru asta este necesară pregătirea. pe care le implică un antrenament. Dacă aceste condiţii nu sunt respectate. 98 Universitatea Spiru Haret . copii nu trebuie obligaţi. selecţionerul trebuie să ţină seama de inteligenţa copilului (orientarea copilului în teren). Mai corect ar fi dacă un copil s-ar confrunta şi cu alte sporturi. din păcate. este nevoie să se asigure posibilităţi corespunzătoare de antrenament. mai ales la şcoală. Cu cât este mai complexă această întâlnire. există posibilitatea ca nivelul de pregătire al copilului să nu fie cel mai bun. de viteza acestuia. este indicat ca de copii să se ocupe un antrenor cu experienţă. întrucât există şi copii talentaţi. precum şi ce cunoştinţe fotbalistice posedă.mulţi copii să înveţe şi să iubească acest sport. imediat după prima întâlnire cu selecţionerul. iar părinţii şi învăţătorii nu pot spune cu siguranţă ce fel de talent posedă. iar acesta să se decidă să renunţe la fotbal pentru a-şi alege un alt sport. de talia acestuia. Cu alte cuvinte. Din această cauză. examinarea capacităţilor tehnice de joc ale copilului. să organizeze şi diferite competiţii sportive. capacitatea de joc. De aceea.

57 min.5 sec. 135 cm 2.1 cm 1200 ml 7 ani 10 sec. 15-17x 48 cm 7 ani 59 cm 63 cm 58 cm 20.Criterii biologice (6-8 ani) – orientativ Indice de nutriţie: 6 ani = 195 7 ani = 205 Criterii antropometrice Vârsta 6 ani 7 ani Talia 126 cm 130 cm 6 ani 56 cm 60 cm 55 cm 19. 14 m 43 sec. 125 cm 2.64 min. 11 m 38 sec. 17-19x 51 cm Greutatea 23 kg 26 kg Criterii fiziologice Repaus Inspiraţie Expiraţie Diametrul bitrohanterian Capacitate vitală Criterii motrice Viteză pe 50 m Lungime de pe loc Rezistenţă pe 600 m Aruncare minge oină Menţinut în atârnat Abdomen Mobilitate coxo-femurală Criterii biologice (8-10 ani) – orientativ Indice de nutriţie: 8 ani = 195 9 ani = 205 Criterii antropometrice Vârsta 8 ani 9 ani 10 ani Talia 133 cm 137 cm 144 cm Greutatea 29 kg 33 kg 36 kg 99 Universitatea Spiru Haret .3 cm 1000 ml 6 ani 10.

100 Universitatea Spiru Haret .5 sec.7 sec. teste. antrenorii care pregătesc grupele de copii şi juniori. De selecţia iniţială se ocupă.36 min. 20-21x 53 cm 2. Selecţia secundară – stadiul II Acest stadiu corespunde promovării copiilor cu perspectivă de afirmare. 162 cm 2. 8 cm 1700-2000 ml 10 ani 8. Ei au ca obiectiv principal căutarea în permanenţă şi în orice situaţie a elementelor talentate şi analizarea însuşirilor prin prisma modelului de selecţie şi orientare (criterii de selecţi. 3-4x 22-23x 57 cm Rezistenţă pe 600 m Aruncare minge oină Menţinut în atârnat Tracţiuni Abdomen Mobilitate coxo-femurală 2. conform cerinţelor fotbalului de performanţă.50 min.9 cm 1400-1700 ml 9 ani 9 sec.Criterii fiziologice Repaus Inspiraţie Expiraţie Diametrul bitrohanterian Capacitate vitală Criterii motrice Viteza pe 50 m Lungime de pe loc 8 ani 62 cm 66 cm 61 cm 21 cm 1200-1400 ml 8 ani 9. evaluare). Se continuă selecţia iniţială (care corespunde copiilor şi juniorilor mici) şi începe selecţia secundară (juniori II). 18. 23.45 min. 142 cm 9 ani 66 cm 69 cm 64 cm 22. 27. în exclusivitate.7 m 48 sec. odată cu începerea treptată a pregătirii acestora.7 m 53 sec.1 m 57 sec. 152 cm 2. 21 -22x 55 cm 10 ani 69 cm 73 cm 66 cm 23.

să aibă un caracter permanent. stabilirea exactă a programului de selecţie şi popularizarea lui prin mass-media. pregătirea selecţiei în cele mai bune condiţii materiale (mingii şi alte accesorii). pe baza unor criterii obiective. Criterii biologice (10-12 ani) – orientativ Indice de nutriţie: 11 ani = 270 12 ani = 285 Criterii antropometrice Vârsta 11 ani 12 ani 11 ani 69 cm 73 cm 66 cm 23. promovarea jucătorilor la un nivel superior (condiţie esenţială a progresului şi a creşterii măiestriei lor sportive). deoarece efectele sunt în măsură să asigure calitatea procesului de pregătire. acţiunile de selecţie iniţială şi secundară să se realizeze în condiţii organizatorice. din cadrul grupelor de pregătire şi a celor depistaţi în urma unor acţiuni speciale de selecţie (triale). la nivelul cluburilor sau asociaţiilor sportive. constituirea grupelor de pregătire să reprezinte o acţiune desfăşurată cu mare exigenţă.9 cm 2300-2500 ml Greutatea 40 kg 44 kg Criterii fiziologice Repaus Inspiraţie Expiraţie Diametrul bitrohanterian Capacitate vitală 101 Universitatea Spiru Haret . ireproşabile.Măsurile organizatorice care facilitează selecţia iniţială şi secundară sunt: organizarea admiterii în grupele de începători (pe baza criteriilor de selecţie şi a testelor) a tinerilor promovaţi în urma competiţiei finale. stabilirea colaboratorilor şi a sarcinilor care le revin.8 cm 2000-2300 ml Talia 148 cm 153 cm 12 ani 73 cm 81 cm 74 cm 25.

50 min.7 m 4-6x 23-24 x 55 cm 12 ani 8.30 min.Criterii motrice Viteză pe 50m Lungime de pe loc Rezistenţă pe 1000m Aruncare minge oină Tracţiuni Abdomen Mobilitate coxo-femurală 11 ani 8. 29.5 sec 168 cm 3. 36 m 8-10x 30-35x Greutatea 51 kg 51. 34. 32 m 6-7x 24-25 x 56 cm Criterii biologice (12-14 ani) – orientativ Indice de nutriţie: 13 ani = 334 14 ani = 335 Vârsta Criterii antropometrice 13 ani 14 ani Criterii fiziologice Repaus Inspiraţie Expiraţie Capacitate vitală Criterii motrice Viteza pe 50 m Lungime de pe loc Rezistenţă pe 1000 m Aruncare minge oină Tracţiuni Abdomen 13 ani 75 cm 85 cm 74 cm 2500-2800 ml 13 ani 8.20 min.3 m 7-8x 25-26x Talia 161 cm 164. 200 cm 2 min.1 sec.4 sec 173 cm 2.6 kg 102 Universitatea Spiru Haret .7 cm 14 ani 76 cm 86 cm 75 cm 2800-3200 ml 14 ani 8.3 sec. 178 cm 2.

selecţia finală reclamă o altă orientare a acestor criterii. cât şi prin prezenţa unor interese cognitive. solicitarea crescută la efort psihic şi fizic. cât şi cea afectivă.B) pe an competiţional. integrarea treptată în valorile vieţii. şi se încheie. funcţiile de percepţie şi prelucrare a informaţiei fiind bine dezvoltate şi sprijinindu-se atât pe o bună capacitate de mobilizare a atenţiei. În această perioadă. înclinată spre problematizare.3. Gândirea care a dobândit nivelul abstractizării este critică. atât dezvoltarea intelectuală. Adolescenţa juvenilă se caracterizează prin: dezvoltarea conştiinţei de sine. explozie. cu experienţă competiţională. pe o bună rezistenţă la eforturile intelectuale. din prima copilărie. 103 Universitatea Spiru Haret . dar şi pentru echipele de divizie. eşantionul din care se face alegerea este format din jucători consacraţi. cei mai buni la vârsta lor. etapă a dezvoltării personalităţii umane. Abordând această vârstă 14-18 ani. Formarea conştiinţei de sine este un proces îndelungat. cu accent pe latura psihologică a acestora. precedând tinereţea. de data aceasta primând calităţile neuro-psihice. dezvoltarea morfo-funcţională cu mare pondere ereditară (viteză. Vom fi cu toţii de acord că stadiul III de pregătire şi ultimul al eşantionului de juniori trebuie să reprezinte „laboratorul” care să furnizeze cât mai multe elemente talentate şi de excepţie pentru Lotul naţional de juniori. motivaţia şi interesele se întrepătrund în originalitatea personalităţii adolescentului. tehnic. când cuprinde atât raportarea individului la sine. cele care pot asigura unui jucător valoarea din punct de vedere fizic. Acum. în adolescenţă. coordonare). adolescentul a atins un bun nivel al cunoaşterii realităţii. în care principalele criterii se refereau la starea de sănătate. creşterea numărului de jocuri oficiale (juniori A. ea reprezintă perioada cea mai complexă. Selecţia finală – stadiul III În comparaţie cu selecţia primară şi chiar cu cea secundară. afirmarea propriei personalităţi. Pe plan intelectual. respectiv adolescenţa. Acest stadiu de selecţie se caracterizează prin: creşterea numărului de antrenamente individualizate pe săptămână. mai ales din punct de vedere psiho-social. detentă. care începe cu schiţarea schemei corporale. tactic şi aspiraţia către marea performanţă. consolidarea tuturor cunoştinţelor şi deprinderilor pe componentele antrenamentului.

104 Universitatea Spiru Haret . sportive şi sociale. Sentimentele adolescentului sunt puternice. rezistenţă la tensiune emoţională. procese perceptive şi reprezentare spaţială. reactivitate (timp de reacţie la stimuli în situaţii simple sau complexe). Nivel de cunoştinţe: de cultură generală. deşi stau sub influenţa imaginaţiei. remarcat. stabilitate psihică. pe care însuşi adolescentul urmăreşte să o transforme după un model ales de el. capacitate de autocontrol. în mare măsură interiorizate şi exclusive.cât şi a acestuia la ceilalţi. combativitate. capacitate imaginativă. apreciat. aprecierile. curiozitatea pentru ce este nou. amorul propriu. într-o ipostază izolată. coordonarea vizual-motorie. gândire logică. Ele sunt mai mult conştientizate. Adolescentului îi place să fie lăudat. Cerinţe pentru sfera emoţională şi voliţională: rezistenţă la stresul generat de factorii de ambianţă. Aptitudini psihomotrice: coordonarea generală. îl fac să se autocontemple şi să se supraevalueze. memorie. Comparaţia cu alţii. Aptitudini psihointelectuale: calităţi ale atenţiei (concentrare. volum). receptivitate faţă de sarcini. sensibilitatea kinestezică. analizele critice. Setea de cunoaştere. perseverenţă în acţiuni. echilibru comportamental. ale acţiunilor şi rezultatul lor conduc la formarea unei imagini despre sine. el acordă atenţie înfăţişării exterioare şi de cele mai multe ori conştiinţa de sine. mai ales. precizie şi eficienţă în actul psihomotor. şi înclinaţia pentru ceea ce este deosebit şi spectaculos ca şi dinamismul afectiv şi comportamentul fac din adolescent un receptor foarte reactiv şi versatil. ci în dinamica vieţii şcolare. capacitate de înţelegere. Iată cum ar trebui să arate o psihogramă a jucătorului de fotbal în devenire. nu numai într-un anumit moment. echilibru dinamic. stabilitate. tehnico-tactică. spirit de observaţie.

specifice activităţii de soluţionare a sarcinilor în echipă. de asemenea. nu numai atletice. Aşadar. aici. mai nou educatorul. ei înţeleg foarte bine fenomenul fotbalistic. confruntându-i între ei. experienţa ca jucător vor fi lipsite de valoare dacă antrenorul nu reuşeşte să-şi motiveze astfel jucătorii. dacă le cerem lor seriozitate. abia aici se vor vedea antrenorii care au urmărit rezultatul şi cei care au crescut valori autentice. 105 Universitatea Spiru Haret . solicitarea psihomotrică fiind maximă. poate. Perioada cea mai importantă pentru dobândirea unei bune pregătiri. nu ne rămâne decât să ştim bine să-i motivăm. adolescenţa fotbalistică. pe care trebuie să o îndeplinească antrenorul de fotbal. încât aceştia să-şi poată etala optim capacitatea de performanţă pe parcursul competiţiei. poate fi caracterizată ca o etapă de schimbare a proprietăţilor corporale. chiar cea mai importantă în domeniul sportului de performanţă. tot o particularitate a acestui stadiu îl reprezintă şi intenţia celor care i-au selecţionat de a le da curaj acestor jucători. de care depinde soarta fiecăruia. aceştia se vor plafona. precum şi forţa membrelor inferioare. noi trebuie să dăm dovadă de mult profesionalism în pregătirea lor. să dezvoltăm elasticitatea. de perfecţionare funcţională. este cea de psiholog. prin plasarea lor la divizia C sau chiar D. este acerbă. Fără urmărirea îndeaproape a jucătorilor la antrenamente şi jocuri. o activitate. la vârsta de 14-18 ani. precum şi analiza acestora să lase mult de dorit la vârsta lor. pot promova nu numai jucătorii din propria pepinieră. Cunoştinţele de specialitate. Avem toate premisele fizice şi psihice pentru ca prin pregătire să ne apropiem de modelul jucătorului senior. Puţinele cunoştinţe teoretice. dar şi jucătorii din alte centre de pregătire. pentru că. un antrenament bine dozat şi bine coordonat la aceste vârste conduce la ameliorarea lentă a performanţei. Particularităţile selecţiei finale: spre deosebire de selecţia de la nivelul celorlalte stadii. dar tot adevărat este că una sau mai multe valori nu pot creşte decât într-o echipă bună de juniori. De aceea. şi. Această nouă etapă. polivalente. lipsa informaţiilor face ca pregătirea jocurilor. Este acum important să întărim articulaţiile şi muşchii. întrecerea. aşa cum am văzut.de specialitate. ceea ce va umbri şi activitatea celor care au participat (antrenori) la ridicarea lor de până atunci. la echipa de seniori a clubului.

3 cm 170 cm 16 ani 85 cm 91 cm 84 cm 3800-4000 ml 16 ani 7.Criteii biologice (14-16 ani) – orientativ Indice de nutriţie: 15 ani = 336 16 ani = 337 Criterii antropometrice Vârsta 15 ani 16 ani 15 ani 77 cm 86 cm 76 cm 3300-3800 ml 15 ani 7.. 3100 m 45-50 cm 20x 11x 15/10 20x 15x 20x Greutatea 64.6 kg 63 kg Criterii fiziologice Repaus Inspiraţie Expiraţie Capacitate vitală Criterii motrice Viteză pe 50 m Lungime de pe loc Rezistenţă pe 1500 m Tracţiuni Abdomen Criteriile biologice (16-18 ani) – orientativ Indice de nutriţie: 17 ani = 355 18 ani = 355 Criterii antropometrice Vârsta 17 ani 18 ani Talia 175 cm 175-180 cm 17 ani 7 sec.5 sec. 3300 m 50-55 cm 25 13x 18/12 25x 20x 25x Criterii motrice Viteza pe 50 m Rezistenţă: testul Cooper 12 min Detentă Forţă: Flotări Tracţiuni Genuflexiuni (dr.8 sec 210 cm < 7 min 8-10x 35x Talia 169.) 106 Universitatea Spiru Haret . stg.3 min 10-12x 40x Greutatea 55.) Menţinerea mingii în aer cu piciorul (30sec): Cu piciorul drept (dreptaci) Cu piciorul stâng (dreptaci) Menţinerea mingii în aer cu capul (30 sec.6 sec 220 cm < 6.8 kg 65-75 kg 18 ani 6-6.

Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi juniori. să se bucure când câştigă. Acest interes joacă un rol important în procesul de pregătire. de asemenea. răbdarea fiind esenţială în procesul de pregătire al copiilor. 107 Universitatea Spiru Haret . Aspecte metodice la vârsta de 6-8 ani La această grupă de vârstă. iar antrenorul nu trebuie să intervină des în jocul copiilor. Elemente simple pot fi incluse în exerciţii. Copilul se bucură când joacă fotbal şi. să fie atenţi la coechipieri şi la adversari. ceea ce stabilizează evoluţia în cadrul antrenamentului. jocuri şi exerciţii. 50% din timp se alocă pregătirii fizice şi pentru şcoala alergării. de aceea. cele mai indicate sunt exerciţiile individuale precum şi cele colective şi chiar meciurile (jocurile) scurte. în condiţii izolate de joc. Nu se poate începe însă imediat cu predarea regulilor de joc. Priorităţi în procesul de antrenament la vârsta de 6-10 ani (cf. De asemenea. copiii învaţă să lucreze în echipă. dar să şi înveţe să accepte înfrângerile. copilul începe să aibă simţul mingii şi. se pot identifica cei cu aptitudini pentru acest sport. precum şi diversele forme de joc. iar 50% se alocă deprinderilor de ordin tehnic. jocurile de grup şi de echipă pot fi mai puternice. se lucrează pe grupe mici de jucători (maximum 12). Circulaţia. aparatul locomotor se îmbunătăţesc. Prin aceste exerciţii. Cu cât înaintează în vârstă. 2003) Caracteristic pentru vârsta de 6-10 ani este interesul copiilor pentru sport. Folositoare pentru această categorie de vârstă sunt exerciţiile cu mingea. Musculatura nu este bine dezvoltată şi ar putea duce la scăderea randamentului. la 9 şi 10 ani.Capitolul IX PRIORITĂŢI ÎN PROCESUL DE ANTRENAMENT LA COPII ŞI JUNIORI 1. pentru a-i pregăti mai bine. sistemul respirator. La această vârstă. Copiii de 9 şi 10 ani pot efectua şi exerciţii mai dificile fiindcă se pot concentra mult mai uşor decât cei de 7 sau 8 ani. trebuie folosite anumite metode. Astfel. copiii devin mai conştienţi de regulile impuse de către antrenor. deoarece nu pot fi atenţi şi concentraţi prea multă vreme.

Cum coordonarea mişcării nu este încă dezvoltată la copii de 6 până la 8 ani. Pregătirea tehnică a copiilor de 6-8 ani Pregătirea tehnică nu se poate baza doar pe învăţarea anumitor mişcări ci trebuie să se ţină cont şi de condiţiile pe care le implică jocul de fotbal. cele mai indicate sunt exerciţiile de presing. Astfel. Explicaţia dată de antrenor trebuie să fie cât mai simplă. Tehnica şi tactica alcătuiesc o unitate. se lucrează pe grupe medii de jucători (maximum 14). dar durata se schimbă. în această fază este recomandat ca antrenorul să înceapă cu exerciţiile de mişcare cele mai simple şi acestea să se facă individual. clară şi pe înţelesul tuturor. Aspecte metodice la vârsta de 8-10 ani La această grupă de vârstă. Pornim de la premisa că începătorii au intrat.La vârsta de 6-8 ani. Antrenamentele vor fi tot de 3 ori pe săptămână. cele făcute pe spaţii mai strâmte. antrenamentul tehnic trebuie să se afle mereu în legătură cu tactica individuală. până la această vârstă. Pe această premisă se şi bazează întreaga teorie. acestea vor dura 60-70 minute fiecare. 108 Universitatea Spiru Haret . care va putea folosi elementele predate în jocul celor mici. Asta îl ajută pe antrenor. deprinderilor tactice. De aceea. 45% din timp se alocă pregătirii fizice şi pentru şcoala alergării. Se folosesc jocuri cu temă 3x3. copiii trebuie să facă trei antrenamente pe săptămână cu durata de 45-50 minute fiecare. antrenorul trebuie să predea elementele tehnice care corespund fiecărui copil. după aceea. pentru ca cei mici să recunoască uşor ţelul şi scopul întrebuinţării acestor elemente tehnice. cele făcute într-un tempo mai ridicat. Desigur. trebuie ca antrenorul să înceapă cu predarea formelor simple ale tehnicii fotbalistice. în contact cu elementele de bază ale tehnicii fotbalistice. în care se pune accent pe corectitudinea execuţiilor. decât dacă ar avea un partener de lucru. 45% se alocă deprinderilor de ordin tehnic şi 10%. copilul se poate concentra mult mai uşor. Astfel. Doar pregătirea tehnică nu formează un jucător. De aceea. în condiţii izolate de joc. în loc de 45 minute. dar şi cele care oferă soluţii la situaţiile mai complicate de joc. Se folosesc jocuri cu temă 3x3 în care se pune accent pe corectitudinea execuţiilor.

Un rol esenţial îl are şi demonstraţia acestor elemente tehnice. lovirea mingii încet. de asemenea. este indicat să se facă anumite exerciţii cu mingea. Copilul trebuie să fie atent şi activ în timpul antrenamentului şi trebuie să cunoască ce. forme de joc sau concursuri efectuate în doi sau în grupuri. forme de întreceri. care o condiţionează. Astfel. Antrenorul trebuie să facă aceste exerciţii în faţa copiilor şi trebuie. 2) lovirea mingii cu ambele picioare. conducerea mingii cu schimbări de direcţie şi de tempo. Exerciţii tehnice cu mingea care au un grad de dificultate mai ridicat: jonglarea mingii cu piciorul şi cu capul. Pentru asta. oprirea mingii cu talpa sau cu latul. este mult mai uşor ca un copil să fie mai atent dacă prezintă exerciţiul în faţa celorlalţi. dacă nu este determinat obiectivul tactic sau de joc care trebuie realizat sau a cărei realizare este urmărită. la care copiii să se folosească atât de mâini. 109 Universitatea Spiru Haret . Exerciţii tehnice cu mingea care pot fi efectuate cu picioarele: forme de joc efectuate cu latul. Fără aceste exerciţii copilul nu va fi capabil să joace. conducerea mingii în linie dreaptă. să-i lase pe ei să le prezinte. conducerea mingii cu schimbări de direcţie. Pentru început. Este imposibilă aprecierea tehnicii de joc dacă aceasta este examinată în afara unei situaţii date. sunt necesare anumite forme de exerciţii pentru a-i învăţa tehnica de bază. cât şi de picioare. a unui complex de împrejurări. mai întâi normal. Exerciţii tehnice cu mingea care pot fi efectuate cu mâinile: prinderea mingii de pe loc sau în mişcare. Principalele elemente tehnice ale jucătorilor de câmp pentru categoria de vârsta 6-10 ani sunt următoarele: 1) simţul mingii. preluarea mingii de pe loc şi în mişcare. preluarea mingii şi centrare spre poartă. antrenorul trebuie să înceapă cu exerciţiile tehnice cele mai simple. fentarea unui adversar. ca mai apoi să se folosească şi schimbări de direcţie. împingerea mingii cu latul. iar apoi oprirea lui cu talpa. tragere la poartă. cum şi de ce sunt utilizate exerciţiile. Pregătirea tehnică a copiilor de 8-10 ani Când un copil începe să practice fotbalul. apoi repede. precum şi jocuri scurte. lovirea mingii cu capul spre poartă. aruncarea mingii spre un coechipier sau la perete.

6) mişcarea înşelătoare. 2. Utilizare – la finalizare – pentru schimbarea direcţiei de joc – pentru executarea paselor – pentru respingerea mingilor în apărare etc. Lovirea mingii cu ambele picioare Greşeli – aşezarea piciorului de sprijin prea departe. Între 6 şi 10 ani se pune accent pe formarea şi consolidarea simţului şi controlului mingii. Lovirea mingii cu capul Greşeli – mingea nu este lovită cu fruntea – în momentul lovirii se închid ochii – nu se apreciază traiectoria mingii Utilizare – la finalizare – în executarea paselor în atac şi respingerea mingii în apărare – la păstrarea mingii prin demarcări 110 Universitatea Spiru Haret . 5) plonjonul – căderile. înclinarea trunchiului pe spate etc. Simţul mingii Greşeli – nu se lucrează cu ambele picioare – se folosesc mai mult exerciţii statice – lipsa exerciţiilor care folosesc aparatură ajutătoare etc. 2) deplasările în teren. Prinicipalele elemente tehnice ale jocului portarului pentru categoria de vârsta 6-10 ani sunt următoarele: 1) poziţia fundamentală. Utilizare – pentru învăţarea acţiunilor tehnico-tactice de bază – pentru depăşirea adversarului – finalizare etc. 4) preluarea. 4) boxarea mingii. 5) conducerea mingii.3) lovirea mingii cu capul. Greşelile şi utilizarea elementelor tehnice pentru jucătorii de câmp 1. lovirea cu capul şi piciorul şi iniţierea în tehnica de bază. 3. 3) prinderea mingii. în spatele sau în faţa mingii – glezna nu este încordată şi piciorul în extensie în momentul lovirii. Este vârsta perfecţionării şutului la poartă şi a exerciţiilor pentru însuşirea combinaţiilor între 2 sau 3 jucători.

5. Preluarea Greşeli – contactul cu mingea se face prin mişcări rigide – nu se amortizează la intrarea în posesia mingii etc. Conducerea mingii Greşeli – jucătorul nu imprimă o mişcare de „retro” prin loviturile aplicate mingii – mingea este atinsă de jucător având glezna încordată – mingea se depărtează prea mult de picior – privirea este tot timpul îndreptată asupra mingii etc. Utilizare – în scopul demarcării coechipierilor – pentru schimbarea direcţiei de atac – pentru depăşirea adversarului etc. Poziţia fundamentală Greşeli – greutatea corpului nu este repartizată pe ambele picioare – corpul nu se află într-o poziţie optimă-genunchii nefiind flexaţi suficient şi orientaţi pe direcţia mingii etc. Mişcarea înşelătoare Greşeli – corpul are o poziţie prea înaltă – nu este sesizat momentul dezechilibrului adversarului pentru a fi depăşit – viteza de trecere a centrului de greutate de pe un picior pe celălalt este mică etc. 111 Universitatea Spiru Haret . 6.4. Utilizare – portarul poate întreprinde cu uşurinţă orice mişcare pentru a interveni cu eficienţă asupra mingii etc. Utilizare – schimbarea direcţiei de joc – în continuarea pregătirii altor execuţii de transmitere a mingii – la finalizare etc. Utilizare – în situaţiile de intrare în posesia mingii şi de păstrare a ei – în depăşirile individuale – în schimbarea direcţiei de joc etc. Greşelile şi utilizarea elementelor tehnice ale jucătorului specializat pe postul de portar 1.

Consideraţii de ordin tactic Practicarea fotbalului de către copii înseamnă. Plonjonul-căderile Greşeli – contactul cu solul nu se face cu partea laterală a corpului (gambă. împreună cu coechipierii lui. mişcarea membrelor superioare şi lovirea mingii – lovirea mingii se face cu membrele superioare întinse. conştient sau inconştient. şold. portarul intervine în ultimul moment pentru a evita intrarea mingii în poartă etc. Boxarea mingii Greşeli – lipsa de coordonare între elan. 112 Universitatea Spiru Haret . Acest sistem este un cadru în care copilul are posibilitatea. 5. distanţa până la minge şi traiectoria mingii în situaţiile de deviere şi boxare – deplasarea se face cu paşi mari. Deplasările în teren Greşeli – nu se apreciază corect. Utilizare – contribuie la rezolvarea cu eficienţă a celorlalte elemente tehnice cu minge din jocul portarului etc. coapsă. de fapt.2. la acţiunile de finalizare ale adversarului terminate cu şut puternic şi prin surprindere etc. Prinderea mingii Greşeli – nu se apreciază traiectoria mingii şi tăria şutului – deplasarea nu se face cu paşi mărunţi şi în poziţie joasă – mingea nu se duce la piept după prindere etc. câştigarea de spaţiu şi timp – pentru intrarea în posesia mingii. fapt pentru care portarul nu poate efectua rapid eventualele schimbări de direcţie etc. 3. Utilizare – când mingea nu poate fi prinsă. Utilizare – pentru repunerea mingii în joc cu uşurinţă şi rapiditate. fapt ce diminuează forţa de lovire etc. membru superior) – se execută plonjonul în direcţia barelor porţii (pericol de accidentare). torace. includerea acestora. Utilizare – câştigarea de spaţiu şi timp pentru intrarea în posesia mingii. de către portar. în suprafaţa de pedeapsă unde numărul jucătorilor care participă la acţiune este mare. într-un anumit sistem de joc. să rezolve anumite situaţii de joc. – în declanşarea rapidă a contraatacului etc. 4.

gândirea tactică nu este încă dezvoltată. urmată de schimbarea direcţiei de acţiune prin pasă la cel mai indicat coechipier. schimbarea ritmului se va face prin mişcare rapidă. 4) preluarea mingii. cât şi în atac. 3) aplicarea consecventă şi promptă a marcajului. La toate echipele de copii. maximum. Pentru jocul individual sau colectiv nu este ncesară planificarea situaţiilor. în vederea pregătirii ulterioare: cel mai bine. va trebui să se remarce iniţierea următoarele trăsături tactice esenţiale. cum ar fi 6-8 ani şi 8-10. 2) stimularea formării gândirii tactice prin jocuri. în care să apară circulaţia jucătorilor în atac şi apărare. la mijlocul terenului. organizate. Este necesar însă să se folosească anumite exerciţii care să stimuleze întreaga echipă. ci improvizarea unor situaţii de moment. precum şi cu capacităţile fizice. ani punctul central îl constituie jocul în general. şcoală. 1) prezenţa fundaşului central de acoperire în organizarea jocului de apărare şi de atac. Sistemul de joc îşi atinge scopul în momentul în care are o structură modernă şi dacă se potriveşte cu pregătirea tactică şi tehnică a jucătorilor. 3) plecare rapidă în atac spre zonele libere. exerciţii tactice mai uşoare. 113 Universitatea Spiru Haret . sau în faţa porţii adverse. individuale şi. copiilor li se vor preda exerciţii concrete. Mai târziu. Cracteristicile tacticii la 8-10 ani sunt determinate de: 1) formarea deprinderilor de bază. 2) îmbunătăţirea jocului fără minge. La această categorie de vârstă.Sistemele de joc s-au schimbat în trecut şi se mai schimbă şi astăzi în intervale mai lungi sau mai scurte de timp. 4) schimbarea ritmului de joc în fazele de atac şi accelerarea lui la finalizarea acţiunilor ofensive. Acţiunile tactice se desfăşoară în faţa propriei porţi. utile pentru fazele de atac şi de apărare în care sunt implicaţi doi. Tactica reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi colective. Pentru categoriile de vârstă mai mici. atât în apărare. precum şi cu schimbări de direcţie şi viteză maximă. fără minge. trei jucători. la început. pentru a nu periclita sistemul defensiv din cauza unor adversari liberi în faţa porţii. pe toată lăţimea şi adâncimea terenului. iar sarcinile zilei respective au fost îndeplinite. coordonate unitar şi raţional.

spre exemplificare. şi nu ca pe adulţi. speculând slăbiciunile adversarilor. Antrenorul trebuie să dea dovadă de creativitate. Pentru asta e nevoie ca antrenorul să fie ferm în legătură cu comportamentul pe care-1 acceptă în timpul jocului. În continuare. va trebui să-şi trateze jucătorii ca pe nişte copii. personajele din desenele animate reprezintă mai mult decât o pasă de joc. El nu va uita că lumea copiilor este plină de imaginaţie. fără să se simtă exclus. 114 Universitatea Spiru Haret . două planuri de antrenament. De aceea. Antrenorul îşi va exprima bucuria şi satisfacţia prin diferite modalităţi. se începe modelarea pregătirii ţinând cont de modelul de joc al echipelor de juniori şi seniori. copiii au nevoie de disciplină. iar sarcinile zilei respective au fost îndeplinite. Nu se vor folosi tacticile care să permită copiilor să stea în linie dreaptă. Antrenamentul va fi oprit în momentul în care copiii se simt cel mai bine. Trebuie utilizat un limbaj care să permită fiecărui jucător să participe la exerciţii. care să joace pe porţiuni mici de teren. prezentăm.5) apariţia în joc a unor scheme şi manevre proprii echipei care să creeze elemente surpriză. Antrenorul îşi va aleage cu grijă limbajul pe care îl foloseşte în momentul în care comunică cu jucătorii. Astfel. Pasele. Pentru copii. De asemenea. Logic ar fi ca antrenorul să formeze mai multe grupe. fentele cu mingea să fie nelipsite de la fiecare antrenament. nu în ultimul rând. care să-i permită să intre mai bine în contact cu jucătorii. antrenorul va îmbina tacticile de joc cu imaginaţia şi. Principiile de bază ale antrenamentului la copiii de 6-10 ani Copiii trebuie să stea cât mai mult timp posibil în posesia mingii. el trebuie să spună ce nu îngăduie în timpul pregătirii. Deşi sunt încă mici. Jucătorii aflaţi la această vârstă învaţă mult mai repede dacă se află frecvent în posesia mingiei.

) – alergare uşoară – joc de glezne – alergare cu genunchii sus – pas sărit – pas săltat – alergare uşoară şi alergare lansată -complex de gimnastică – ridicarea alternativă a unui genunchi după un anumit număr de paşi.) – se foloseşte teren redus cu porţi mici. Dozare Durată Pauze Rep. – lovirea mingii cu piciorul (minge oferită de partener) – pase în doi – menţinerea mingii în aer – lovirea mingii cu capul (minge oferită de partener) 3 : 3 cu accent pe lovirea mingii cu latul – alergare uşoară cu mişcări de respiraţie – la exerciţiile pentru viteza de reacţie se asigură pauze pentru revenirea completă – la exerciţiile pentru lovirea mingii se folosesc distanţe mici pentru învăţarea corectă a mişcării 2x 2x 2x 2x 2x 5' 5’ 5’ – se pune accent pe execuţia corectă 3x 30m 10’ 2 Partea fundamentală (20 min. crt. Jucători: 12 Caracterul: Fizic – Tehnic Durata: 50 min Teren: Intensitatea: 70% Materiale: 12 mingi Obiective: dezvoltarea vitezei de reacţie şi învăţarea lovirii mingii cu latul şi cu şiretul plin.) 10x 10’ 5m – mingea se loveşte cu latul şi şiretul – lovirea mingii cu capul se face de pe loc 3 Joc cu temă (10 min.PLAN DE ANTRENAMENT – 1 Grupa: 6-8 ani Antrenamentul: Antrenor: Data: Nr.) Revenirea (5min. – pendularea gambei înapoi după un anumit număr de paşi – alergarea accelerată la semnal. fără portar 4 5 Indicaţii 115 Universitatea Spiru Haret . Structură antrenament Exerciţii Observaţii 1 Încălzirea Pregătirea organismului pentru efort (15 min. Nr.

PLAN DE ANTRENAMENT – 2 Grupa: 8-10 ani Antrenamentul: Antrenor: Data: Nr. Jucători: 16 Caracterul: Tehnic Teren: Intensitatea: 70% Materiale:16 mingi, 10 jaloane, 16 pieptăraşe Durata: 70 min Obiective: Învăţarea conducerii mingii cu şiretul plin şi îmbunătăţirea deplasării jucătorilor.
Dozare Durată Pauze Rep. Nr. Structură crt. antrenament Exerciţii Observaţii

1

2

– alergare uşoară – alergare cu paşi adăugaţi – alergare cu genunchii sus – alergare cu joc de glezne – alergare cu paşi încrucişaţi – alergare lansată – complex de gimnastică – conducere-pasă-reprimirepreluare-şut la poartă – conducerea mingii printre jaloane (ştafetă, concurs) Partea fundamentală – pasă la un jucător marcat, reprimire, deplasare, pasă (35 min.) (alternativ) şi finalizare Încălzirea Pregătirea organismului pentru efort (20 min.)

6' 2x 2x 2x 2x 2x 8’ 6’ 10’

– se execută cu intensitate mică şi medie accent pe amplitudine

4x 20m 10’ 2x 20m 15’ 4x 20m

– atenţie la depărtarea mingii de piciorul jucătorului – accent pe deplasarea jucătorilor pe zone libere

3

Joc cu temă 4 : 4, cu accent pe posesia mingii şi deplasare (10 min.) Revenirea (5min.) – alergare uşoară cu mişcări de resipraţie – mobilitate – variante de mers–lucru de braţe, respiraţie – se foloseşte preluarea prin amortizare – conducerea mingii se execută atât cu stângul, cât şi cu dreptul

– se foloseşte teren redus

4

5

Indicaţii

116

Universitatea Spiru Haret

2. Priorităţi în procesul de antrenament la vârsta de 10-14 ani (cf. Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi juniori, 2003) În această etapă de pregătire, organismul copiilor suferă modificări importante, privind înălţimea şi greutatea, concomitent cu o dezvoltare şi perfecţionare a funcţiilor sale. Este etapa în care copiii îşi schimbă esenţial calitatea diferitelor sisteme şi organe, prin apariţia de noi funcţii. La această vârstă, dezvoltarea armonioasă a indicilor morfologici ai organismului trebuie să stea în atenţia antrenorului, care, prin mijloace adecvate, va acţiona sistematic asupra tuturor grupelor musculare, atât analitic, cât şi global. Recomandăm ca acest lucru să se facă în fiecare antrenament, urmărindu-se asigurarea unei prelucrări calitative a musculaturii şi articulaţiilor. Şi în această etapă se va continua dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi specifice – a coordonării, vitezei (sub toate formele de manifestare), rezistenţei – şi se va începe lucrul şi pentru dezvoltarea forţei generale şi specifice (mai ales prin folosirea unor mijloace analoage jocului şi jocului propriu-zis). Detenta, mobilitatea, supleţea, echilibrul şi coordonarea trebuie să fie dezvoltate corespunzător, datorită contribuţiei lor la perfecţionarea acţiunilor tehnico-tactice solicitate de condiţiile dificile ale jocului. Atenţia antrenorului va fi îndreptată în mod deosebit asupra învăţării şi perfecţionării acţiunilor tehnico-tactice cât mai corect şi în concordanţă cu cerinţele fotbalului contemporan. Se va urmări, în mod deosebit, precizia şi utilitatea deprinderilor tehnico-tactice, în condiţiile variate ale jocului. Învăţarea şi perfecţionarea acţiunilor tehnico-tactice trebuie să se facă în regimul diferitelor calităţi motrice şi pe un fond sporit de însuşiri psihice, dintre care menţionăm orientarea în spaţiu, gândirea, atenţia şi voinţa de a realiza obiectivele propuse. Exerciţiile alese vor fi efectuate prin intermediul unor jocuri, ştafete, întreceri, aceasta neexcluzând exerciţiile special construite pentru învăţarea şi perfecţionarea acţiunilor tehnico-tactice, ca şi pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi specifice. La selecţionarea exerciţiilor vom ţine cont de: procedeul tehnic sau conţinutul tactic care vizează exerciţiul respectiv; înlănţuirea procedeului tehnic cu alte procedee;
117

Universitatea Spiru Haret

numărul de executanţi; dinamica exerciţiului; prezenţa adversarilor; utilizarea unor aparate ajutătoare; crearea unor condiţii de întrecere etc. Deja, în această etapă de pregătire, mai ales în ultimul an, tinerii jucători trebuie să aibă însuşite cunoştinţele şi deprinderile necesare acţionării (dinamicii jocului) în cadrul sistemului cu patru fundaşi (variantele sale), ca o cerinţă a participării la competiţiile organizate pe plan local. Competiţia ca şi jocurile amicale vor constitui, pe lângă teste, un excelent mijloc de verificare a pregătirii. La 14 ani, avem de-a face cu o subordonare a pregătirii cerinţelor jocului, a sarcinilor legate de post, în atac şi în apărare, a dinamicii jocului (echipa ca un tot unitar) în cele două situaţii fundamentale ale jocului – atacul şi apărarea. Planificarea efortului: Efort aerob 55% puls 120-140 Efort mixt 30% puls 140-160 Efort anaerob 15% puls 160-180 Planificarea tipului de antrenament: Dezvoltarea morfo-funcţională şi a capacităţilor motrice 30% Dezvoltarea fizică specifică 20% Exersare tehnică 15% Acţiuni de joc tehnico-tactice 15% Joc 20% Aspecte metodice la vârsta de 10-12 ani La această grupă de vârstă, se lucrează în condiţii apropiate de joc, cu adversari semiactivi. Grupele vor fi constituite din 16 jucători, iar ponderea componentelor antrenamentului trebuie să fie următoarea: 40% pentru pregătire fizică şi şcoala alergării, 40% pentru pregătirea tehnică, 10 % pentru pregătirea tactică şi 10% pentru pregătirea teoretică. Durata antrenamentului este de 90 minute, de 3-4 ori pe săptămână, şi se va pune acccent pe corectitudinea execuţiilor. Aspecte metodice la vârsta de 12-14 ani La această grupă de vârstă, se lucrează în condiţii apropiate de joc, cu adversari semiactivi.
118

Universitatea Spiru Haret

exerciţiile de bază pentru dezvoltarea calităţilor motrice şi a indicilor morfologici ai corpului. vor fi repetate procedeele tehnice şi acţiunile tactice fundamentale şi. Organizarea procesului de pregătire Ca şi în pregătirea celorlalte categorii de jucători. iar ponderea componentelor antrenamentului trebuie să fie următoarea: 30% pentru pregătire fizică şi şcoala alergării. dar limitative. în toate ciclurile săptămânale de lecţii. 20 % pentru pregătirea tactică. Aceeaşi interpretare se va acorda şi pregătirii copiilor corespunzător cerinţelor posturilor îndeplinite în echipă. specializarea strictă pe posturi constituie o eroare metodică. forma de bază a organizării pregătirii copiilor rămâne lecţia de antrenament. pregătire fizică etc. În privinţa lecţiilor. de 4-5 ori pe săptămână şi se va pune acccent pe corectitudinea execuţiilor. să constituie un sistem de lecţii. în sistemul de lecţii se va cuprinde şi îmbogăţirea continuă a arsenalului tehnicotactic.Grupele vor fi constituite din 18 jucători. limitării acestui proces numai la cerinţele strâns legate.). chiar de-a lungul perioadei competiţionale. precum şi perfecţionarea acelor procedee preferate ale jucătorilor care le dau posibilitatea să-şi valorifice. ea nu poate fi situată înaintea necesităţii de a stăpâni temeinic elementele fundamentale ale tehnicii şi ale jocului bilateral. prin însuşirea de noi execuţii şi acţiuni. 119 Universitatea Spiru Haret . Durata antrenamentului este de 90 minute. se va acorda prioritate însuşirii aprofundate şi corecte a componentelor pregătirii şi. 30% pentru pregătirea tehnică. cu o funcţionalitate bine definită. La această vârstă. prin înlănţuirea elementelor componente ale acestora (tehnică. precum şi a obiectivelor respective. antrenorii vor acorda întreaga atenţie următoarelor cerinţe: conţinutul lecţiilor din aceeaşi săptămână (3 sau 4) să fie stabilit la începutul fiecărui ciclu. 10% pentru pregătirea teoretică şi 10% pentru pregătirea psihologică. a conceperii conţinutului şi desfăşurării acestora. în condiţii superioare de eficienţă. cu aceeaşi consecvenţă. Concomitent cu repetarea acestor elemente de bază. în fiecare ciclu săptămânal de lecţii. în nici un caz. completată de activitatea independentă a tinerilor şi de jocurile amicale şi oficiale. aptitudinile lor individuale. ale desfăşurării jocurilor de campionat. tactică. astfel ca.

folosirea raţională a timpului alocat lecţiei. trebuie să fie stimulată şi activitatea individuală a copiilor. trebuie să optimizeze îndeplinirea obiectivelor urmărite. individual sau cu întreaga echipă. de la cerinţe ca procedeele tehnice predate să corespundă cu execuţiile prezente în fotbalul modern şi nu a celor care prin caracterul lor astăzi sunt depăşite. În această direcţie. În pregătirea copiilor se va porni. Îndeplinirea acestei cerinţe implică organizarea judicioasă a activităţii elevilor. larg răspândită astăzi. dârzeniei etc. multe. la întregirea şi îmbogăţirea continuă a fondului pregătirii copiilor. stabilindu-se astfel aportul specific. asigurându-se cantitatea de muncă. spiritul novator. dar fără eficienţa necesară. alternarea acestor procedee de organizare a colectivului. atenţiei. are o mare însemnătate pentru obţinerea unor indici corespunzători de progres. Organizarea lucrului pe compartimente. Cu alte cuvinte. corespunzător căreia volumului mare de activitate trebuie să-i corespundă o intensitate scăzută. esenţialul constă în selectarea şi predarea exerciţiilor confirmate ca eficiente de practica avansată a fotbalului contemporan şi nu a unei mari varietăţi de structuri. Această cerinţă implică programarea acelor exerciţii care prin structura şi efortul ce-l solicită să influenţeze cât mai deplin necesităţile pregătirii. înlăturarea irosirii timpului prin activităţi neeficiente. 120 Universitatea Spiru Haret . strâns legate de cultivarea în rândul copiilor a disciplinei. paralel cu organizarea lucrului cu tot colectivul. a unui volum de lucru sporit. atenţia antrenorilor este îndreptată spre respectarea următoarelor cerinţe: fiecare lecţie să precizeze cu claritate obiectivele ce urmează a fi îndeplinite de componenţii echipei. fiind dominată de cerinţa acumulărilor. se vor preciza şi obiective educative. alegerea celor mai eficiente mijloace şi metode de îndeplinire a temelor lecţiei. Concomitent cu stabilirea temelor şi în funcţie de posibilitatea oferită de caracterul desfăşurării exerciţiilor respective. dozarea judicioasă a volumului şi intensităţii efortului. a rapidităţii gândirii. antrenorii se călăuzesc după cerinţa metodică. precum şi intensitatea de efort necesare formării şi perfecţionării deprinderilor şi calităţilor motrice prevăzute pentru a fi realizate în lecţia respectivă.Cu privire la eleborarea fiecărei lecţii de antrenament. independent al fiecărei lecţii. de asemenea. În general. şi invers. se poate reţine faptul că pregătirea copiilor.

de verificare (omogenizarea echipei. componente de mare însemnătate pentru realizarea randamentului superior. la perfecţionarea execuţiilor tehnico-tactice şi a nivelului calităţilor motrice.Corespunzător acestei cerinţe. se îmbogăţeşte mereu capacitatea de a concura. schimbării direcţiei de atac. a unei remarcabile virtuozităţi etc.). ele pot căpăta un caracter preponderent de pregătire (denumite jocuri şcoală. degajărilor. cerinţă specifică activităţii sportive. antrenorii alternează efectuarea exerciţiilor cuprinse în planurile de lecţii dinainte stabilite cu cele preferate de copii sau cu „variaţiuni pe aceeaşi temă”. deoarece. lansărilor. Conţinutul tactic al principalelor procedee de lovire a mingii cu piciorul specifice vârstei de 10-14 ani Lovirea mingii cu şiretul plin se foloseşte. în cazul: paselor. capabile să le întregească pregătirea. în care ponderea cade asupra aplicării diferitelor acţiuni tehnico-tactice şi perfecţionării acestora. în execuţia lor. ca altă formă de organizare a pregătirii copiilor. jocuri cu temă etc. Toate formele folosite în activitatea independentă a copiilor. prin intermediul lor. Crearea unor momente în care activitatea copiilor în cadrul lecţiei se desfăşoară la iniţiativa lor răspunde cerinţei de creştere a răspunderii personale faţă de pregătirea lor proprie şi. în timpul lor liber. deschiderilor. dar executate individual. mai ales a celor amicale. constituie un bun prilej de stimulare a orientării independente a spiritului novator. 121 Universitatea Spiru Haret . trasului la poartă. Ea se desfăşoară sub forma gimnasticii zilnice. cu precădere. încercarea unei noi formule a competenţei acesteia) şi de competiţie. mai ales dacă sunt frecvent exersate. fără controlul nemijlocit al antrenorilor. amplifică posibilitatea pregătirii superioare a tinerilor fotbalişti. a unor exerciţii suplimentare. pot contribui la dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali ai organismului. activitatea independentă a copiilor se referă la practicarea de către jucători. Jocurile amicale şi oficiale. Cu privire la cealaltă formă a organizării pregătirii. După felul jocurilor. totodată. a exersării unor procedee tehnice deficitare sau în scopul obţinerii.

Lovirea mingii cu creştetul se foloseşte în cazul: duelului aerian pentru pasarea peste adversari. direcţia spre care va fi trimisă mingea şi. Lovirea mingii cu şiretul interior şi exterior. degajărilor. în general. în cazul: paselor scurte. trasului la poartă. Lovirea mingii cu călcâiul se foloseşte în cazul: paselor surprinzătoare trimise coechipierilor plasaţi în spatele celui ce execută. cu o anumită întârziere. coechipierii fiind plasaţi în spatele executantului. degajării mingiilor centrate de adversari. paselor înainte. cu precădere. degajărilor. Conţinutul tactic al principalelor procedee de lovire a mingii cu capul specifice vârstei de 10-14 ani Lovirea mingii cu fruntea se foloseşte în cazul: finalizării la poartă din săritură şi plonjon. Lovirea mingii cu şiretul exterior se foloseşte în cazul: paselor scurte şi surprinzătoare. Lovirea mingii cu una din părţile laterale ale capului se foloseşte în cazul: paselor laterale (stânga-dreapta). prin conducerea în continuare a mingilor ce sar din terenul de joc. duelului aerian. din acest motiv.Lovirea mingii cu latul se foloseşte. paselor. pasele efectuate prin aceste procedee capătă denumirea „marcate”. depăşirii adversarului. finalizării din imediata apropiere a porţii. finalizării la poartă din centrări. dezvăluie. 122 Universitatea Spiru Haret . Lovirea mingii cu şiretul interior se foloseşte în cazul: trasului la poartă. schimbării direcţiei de atac. lansărilor. devierilor.

mai ales când preluarea se combină cu fente. depăşirii adversarului. în acest sens. Preluarea cu coapsa se foloseşte cu deosebire în cazul: readucerii mingilor cu traiectorii înalte şi semiînalte pe sol. dar ele nu epuizează gama largă a preluărilor. abuzul de astfel de execuţii poate avea şi un caracter negativ. depăşirii adversarului la mingile ce sar în apropierea acestuia. Procedeele indicate mai sus sunt cele mai frecvent folosite. construirii atacului şi contraatacului. deoarece creează pericolul temporizării excesive a jocului. opririi mingilor ce sar din sol. 123 Universitatea Spiru Haret .Conţinutul tactic al principalelor procedee de preluare a mingii specifice vârstei de 10-14 ani Preluarea cu latul sau cu exteriorul piciorului se foloseşte în cazul: intrării în posesia mingii. schimbarea direcţiei de acţionare cu mingea (spre stânga sau dreapta). în vederea continuării acţiunii. element intermediar de asigurare a combinaţiilor între coechipieri. în vederea continuării acţiunii. Preluarea cu pieptul se foloseşte cu deosebire în cazul: readucerii mingilor cu traiectorii înalte şi semiînalte pe sol. Prin conţinutul lor tactic preluările au o mare însemnătate. trunchiul răsucindu-se în sensul respectiv. schimbării direcţiei de acţionare. Preluarea cu capul se foloseşte cu deosebire în cazul: readucerii mingilor cu traiectorii înalte şi semiînalte pe sol. opririi temporare a mingii. Dinamica jocului modern se caracterizează printr-o deosebită cursivitate a jocului – realizată prin pase directe – şi. depăşirii adversarului la mingile ce sar în apropierea acestuia. în vederea continuării acţiunii. dar. depăşirii adversarilor la mingile cu traiectorie semiînaltă ce sar în apropierea acestora. driblinguri. cu toate acestea. cu vârful labei piciorului (îndeosebi a mingilor ce cad pe verticală) etc. trunchiul răsucindu-se în sensul respectiv. acestea putându-se efectua şi cu talpa. în vederea continuării acţiunii. schimbării direcţiei de acţionare.

preluările trebuie folosite judicios, cu deosebire a celor ce frânează nejustificat fluxul partidei. Pasele directe, fără preluări prealabile, mai ales când fazele de joc permit efectuarea acestora, îşi păstrează întâietatea, dar totuşi, din sfera instruirii, preluările nu pot fi excluse. Conţinutul tactic al principalelor procedee de conducere a mingii specifice vârstei 10-14 ani Conducerea mingii la nivelul solului, fără vreo intervenţie din partea adversarului, se foloseşte cu deosebire în cazul: câştigării de teren pentru a iniţia atacuri; favorizării coechipierilor de a scăpa de marcajul strict al adversarilor; dislocării unui jucător din dispozitivul liniilor echipei adverse şi odată cu aceasta sporirea şansei de a acţiona cu mai multă eficienţă. Conducerea mingii la nivelul solului, jucătorul fiind presat îndeaproape de către adversar – acţiunea are un caracter determinat şi se foloseşte cu deosebire în cazul: deposedării adversarului de minge, iar acesta urmăreşte jucătorul pentru recuperare; depăşirii unuia sau mai multor adversari; atragerea adversarului pentru a permite o nouă grupare a coechipierilor; iniţierii unui atac sau contraatac pe cont propriu; combinaţiilor cu alţi coechipieri. În conducerea mingii cu piciorul, o deosebită atenţie se acordă obişnuirii tinerilor jucători cu protejarea acesteia, nu numai în sensul menţinerii ei la o distanţă apropiată de cel ce o efectuează, ci şi a interpunerii între minge şi adversar a corpului jucătorului respectiv. La un adversar aflat în partea stângă, conducerea mingii se recomandă a fi efectuată cu piciorul drept, şi invers; Conducerea mingii prin aer cu piciorul se foloseşte cu deosebire: în cazul depăşirii adversarilor prin săltarea mingii peste aceştia; potrivirii mingii pentru a fi degajată, şutată, centrată, lansată etc. cu un picior sau altul; Conducerea mingii prin aer cu capul se foloseşte cu deosebire în cazul: câştigării de teren, în condiţiile în care, în momentul respectiv, mingea fiind în aer, nu poate fi manevrată cu unul din picioare; depăşirii adversarilor prin săltarea mingii peste aceştia; înaintării prin pase cu capul între coechipieri.
124

Universitatea Spiru Haret

În încheierea consideraţiilor asupra conţinutului tactic al conducerii mingii, este necesar a fi subliniată ideea că acest gen de execuţii îmbogăţeşte tezaurul tehnic al jucătorului, dar cunoscând adevărul elementar că mingea „aleargă” mai repede decât fotbalistul, conducerea ei poate fi folosită numai atunci când se doreşte să se creeze un real avantaj tactic. Orice abuz în conducerea mingii, mai ales la copii, poartă în el germenul nociv al frânării repetate a jocului, meteahnă inadmisibilă într-o şcoală a fotbalului modern. Conţinutul tactic al mişcărilor înşelătoare (a fentelor) specifice vârstei 10-14 ani Mişcările înşelătoare (fentele) se folosesc cu deosebire în cazul: depăşirii adversarului; creării superiorităţii numerice în atac; mişcării acţiunilor reale ce urmează a fi întreprinse; creării unor poziţii favorabile de tras la poartă; surprinderii adversarilor prin acţiuni neaşteptate; evitării luptei directe cu adversarii. La această vârstă, se continuă iniţierea şi învăţarea acţiunilor tactice de bază în atac şi apărare, punându-se accentul şi pe rezolvarea anumitor situaţii tactice în condiţii apropiate de joc (cu adversari semiactivi). Se pot învăţa şi anumite scheme tactice folosite în finalizare şi la executarea momentelor fixe ale jocului. În atac, se insistă pe învăţarea paselor, un-doi-ului, demarcajului, iar în apărare, pe recuperarea mingii, tatonare, marcaj. Principii de bază ale antrenamentului Jocul – capacitate individuală crescută şi jocul colectiv 7:7; aplicarea de reguli modificate; satisfacţia eforturilor de integrare în club. Jucătorul – ataşat faţă de grup; dezvoltarea spiritului autocritic; imitarea modelului. Echipa – nevoia de disciplină. Antrenorul – sensibil, entuziasm pentru fotbal; bun organizator; capacitatea de a fi un exemplu. Antrenamentul – dezvoltarea capacităţilor de bază; introducerea concepţiei-cheie; jocuri în grupuri mici; aspecte amuzante de antrenament viteză şi mobilitate. Mediul – preocupare pentru legătura şcoală-grup, condiţii bune de antrenament şi joc. În continuare, prezentăm, spre exemplificare, două planuri de antrenament.
125

Universitatea Spiru Haret

PLAN DE ANTRENAMENT – 1 Grupa: 11-12 ani Antrenamentul: Antrenor: Data: Nr. Jucători: 16 Caracterul: Tehnico-Tactic Teren: Intensitatea: 70% Materiale:10 mingi, 10 jaloane, 16 pieptăraşe Durata: 80 min Obiective: Consolidarea conducerii mingii şi finalizării la poartă cu şiretul plin.
Repetări Durată Nr. crt. Structură antrenament Pauze

Exerciţii Alergare uşoară. Complex de gimnastică. Joc de mişcare „Cursa pe numere”. Conducerea mingii în linie dreaptă. Conducerea mingii printre jaloane. Conducerea mingii cu tras la poartă. Tras la poartă după preluare. Tras la poartă din minge trimisă de portar. 7x7 pe ½ de teren cu accent pe finalizare. Alergare uşoară cu mişcări de respiraţie. Mers cu mişcări de relaxare. Se corectează în permanenţă orice mişcare. La trasul la poartă se pune accent pe lovirea cu şiretul plin, din mişcare.

Observaţii Jucătorii dispuşi în coloană; se face numărătoarea pentru fiecare şir. Atunci când A strigă un număr, cel strigat aleargă prin dreapta şirului, ocolind primul şi ultimul jucător. Se lucrează pentru ambidextrie. Se pune accent pe lovirea cu şiretul plin.

1.

Încălzire Pregătirea organismului pentru efort (15’)

5’ 5’ 5’

8’ 8’ 8’ 8’ 8’

2.

Partea fundamentală (40’)

3.

Joc cu temă (20’) Revenire (5’)

Se folosesc porţi normale.

4.

5.

Indicaţii

126

Universitatea Spiru Haret

Structură antrenament Pauză Mijloace Alergare uşoară. la porţi normale. Se pune accent pe lovirea mingii cu şiretul interior la centrare şi lovirea mingii cu şiretul plin în trasul la poartă. 5 Indicaţii 127 Universitatea Spiru Haret . Finalizare la poartă după preluare executată de la 16 m. Repetări Durată Nr. Joc de mişcare. 8x8. Exerciţii de gimnastică. Centrare precedată de un pas lung. Finalizare la poartă din conducere – 16 m. 5’ 5’ 5’ 1 Încălzirea Pregătirea organismului pentru efort (15’) 10’ 10’ 10’ 10’ 10’ 2 Partea fundamentală (60’) Se corectează în permanenţă poziţia piciorului de sprijin la centrare. Mers cu respiraţie. Exerciţii de gimnastică. Observaţii Se execută cu intensitate medie. Corectări în permanenţă. Centrare precedată de un doi. ctr. mobilitate.PLAN DE ANTRENAMENT – 2 Grupa: 12-13 ani Antrenamentul: Antrenor: Data: Nr. Centrare din conducere. Exerciţii dinamice. 18 pieptăraşe Durata: 90 min Obiective: Consolidarea centrării şi lovirii mingii cu piciorul. 3 4 Joc cu temă (10’) Revenire (5’) Se joacă între careurile de 16 m. Exerciţii din şcoala alergării şi săriturii. Se folosesc unghiuri diferite de finalizare. Jucători: 18 Caracterul: Tehnico-Tactic Teren: Intensitatea: 50% Materiale:10 mingi. Coordonare braţe-picioare. golul venit din centrare egal cu 5 puncte. Finalizare la poartă din minge aşezată la 16 m.

3. 66-70ml/kg corp. Durata unui antrenament va fi de 90-120 minute. abili şi agresivi. 40% pentru pregătirea tehnico-tactică. 5% pentru pregătirea teoretică. atingerea unor indici corespunzători ai capacităţii de efort anaerob prin solicitarea progresivă şi intensivă a principalelor grupe musculare şi a marilor funcţiuni. Priorităţi în procesul de antrenament la vârsta de 14-18 ani (cf. a calităţilor motrice combinate: rezistenţă 128 Universitatea Spiru Haret . 30% pentru pregătirea tehnico-tactică. 10 % pentru pregătirea psihologică şi 5% pentru pregătirea biologică (refacere şi recuperare). a capacităţilor motrice de bază şi ridicarea capacităţii de efort aerob (61-65ml/kg corp. Grupele vor fi constituite din 22 jucători iar ponderea componentelor antrenamentului este următoarea: 30% pentru pregătirea fizică. coordonării. Pregătire fizică Priorităţi în pregătire – formarea de jucători puternici. pentru vârsta de 16-18 ani). Durata unui antrenament va fi de 90-110 minute. conform modelului de jucător pentru această vârstă. se lucrează în condiţii de joc cu adversari activi. pentru vârste de 14-16 ani. Obiective: individualizarea pregătirii pentru valorificarea la maximum a disponibilităţilor fiecărui jucător. dezvoltarea mobilităţii. se lucrează în condiţii de joc cu adversari activi. supleţei. dezvoltarea calităţilor motrice izolat şi integrate în cadrul execuţiilor tehnico-tactice. Grupele vor fi constituite din 18 jucători. 2003) Aspecte metodice la vârsta 14-16 ani La această grupă de vârstă. iar ponderea componentelor antrenamentului este următoarea: 30% pentru pregătirea fizică şi şcoala alergării. Aspecte metodice la vârsta 16-18 ani La această grupă de vârstă. 15% pentru pregătirea teoretică. de 5-6 ori pe săptămână. Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi juniori. 30 % pentru pregătirea psihologică şi 5% pentru pregătirea biologică (refacere şi recuperare). de 4-5 ori pe săptămână. şi se va pune accent pe corectitudinea execuţiilor. şi se va pune accent pe corectitudinea execuţiilor.

schimbarea direcţiei de joc. din lateral şi peste umăr. care sunt următoarele: dezvoltarea capacităţii de gândire tactică. consolidarea acţiunilor tehnico-tactice. viteză în regim de forţă şi rezistenţă în regim de coordonare.centrări în viteză. viteză în regim de coordonare. din lateral. consolidarea finalizării la poartă în forţă. dezvoltarea forţei de lovire cu piciorul şi capul. precum şi prin deviere sau peste portarul ieşit în întâmpinare. Pentru apărare: consolidarea deposedărilor din faţă.în regim de viteză. intrarea în posesia mingii. 129 Universitatea Spiru Haret . din spate şi prin alunecare. pentru portari. cu piciorul sau capul. în diferite variante de organizare a jocului. consolidarea blocajului. finalizare cu tras la poartă. înaintaşii. deschideri. Obiective: Pentru atac: consolidarea preluărilor. Pregătirea tactică Priorităţi în pregătire – adaptarea superioară a pregătirii tactice individuale şi colective de atac şi de apărare la cerinţele modelului de joc. pasării şi conducerii mingii în condiţii de joc (viteză de acţiune). mijlocaşii lansări. construcţie şi finalizare. direct sau prin întoarcere. Pentru portari: consolidarea lovirii mingii cu piciorul. în colţul scurt sau lung. prinderea şi repunerea mingii în joc (cu mâna şi piciorul). obţinerea de 11 m. Pregătirea tehnică Priorităţi în pregătire – consolidarea structurilor tehnice şi tactice în condiţii de solicitare la maximum a capacităţilor motrice pentru sporirea eficacităţii la recuperare. devieri. a forţei în lupta cu adversarul direct şi în condiţii de solicitare la maximum a capacităţilor motrice. pase redublate. în condiţii de adversitate. consolidarea jocului aerian. a aruncării mingii din mână şi pe jos prin rostogolire. consolidarea execuţiilor specifice sarcinilor pe posturi: apărătorii închiderea culoarelor. finalizare la poartă.

Pregătirea teoretică Priorităţi în pregătire – asigurarea unei pregătiri teoretice cu scopul lărgirii cunoştinţelor şi stimularea participării active în joc. schimbul de adversari. cu prinderea sau respingerea mingii. Obiective Pentru atac: consolidarea acţiunilor tehnico-tactice.sprijinul permanent al purtătorului de minge. obţinerea superiorităţii numerice. consolidarea acţiunilor de apărare la momentele fixe. înscrierea golurilor. lupta în spaţiul aglomerat. întâmpinarea mingii-retragere-boxare sau deviere. Pentru apărare: închiderea pătrunderilor spre poarta proprie prin folosirea atentă a marcajului şi dublajului apărătorului care marchează posesorul de minge. automatizarea unor combinaţii tactice specifice particularităţilor echipei. concretizată prin folosirea optimă a mijloacelor tehnico-tactice şi psihofizice. închiderea unghiului-blocarea mingii-degajarea mingii. legate de jocul fără minge. Obiective: însuşirea regulilor de bază privind jocul fără minge şi cu minge. analiză periodică a randamentului individual şi colectiv în cadrul jocului organizat. consolidarea presingului colectiv. consolidarea jocului în 2. deplasarea după pasă. dar şi în linie. automatisme la fazele fixe. retragerea din zona de atac la distanţe optime pentru a se putea realiza acesta. pentru păstrarea posesiei mingii. circulaţia mingii în atac. Pentru portari: consolidarea jocului în suprafaţa de pedeapsă în regim de tehnică şi motricitate specifică. paşi laterali sau adăugaţi-plonjon-priză la minge. 3 jucători. precum şi a jocului în apărare cu libero. organizarea atacului până la realizarea scopului jocului. 130 Universitatea Spiru Haret .

accidentări. pentru a spori încrederea în forţele proprii şi determinarea abordării jocului într-un spirit de mare competitivitate. cunoştinţe de fotbal. dorinţa de a ajunge la maturitate deplină. Antrenorul – personalitate puternică. lipsa succesului. condiţii bune pentru antrenament şi joc. calităţi de organizator. spirit de echipă. fanioanele etc. Obiective: cultivarea spiritului de combativitate în atac şi în apărare. intensificarea atitudinii pozitive. jocuri tactic structurate.Pregătirea psihologică Priorităţi în pregătire – pregătirea la un nivel superior şi în condiţii de solicitare psihică a celorlalţi factori ai antrenamentului. trebuie să iasă în evidenţă (să aibă impact). ţinând seama de echipă. entuziasm. Antrenamentul – cunoştinţele fundamentale exersate sub presiune. Perioada de 16-18 ani poate fi critică pentru jucători. a antrenorilor. Mediul – prezenţa spectatorilor. creşterea exigenţelor mentale şi fizice. angajament puternic. Jucătorul – autocritic. Echipa – nevoia de un obiectiv şi o conduită comună. dezvoltarea rapidă. a prietenilor. fixarea unor obiective în cadrul antrenamentului. a părinţilor. cum ar fi: aşteptări imposibil de satisfăcut. recunoaşterea normelor şi a regulilor aplicabile la adulţi. mentală şi fizică. 11 contra 11. Principii de bază ale antrenamentului la vârsta de 14-16 ani Jocul – competiţii supravegheate cu grijă. 131 Universitatea Spiru Haret . explicarea scopurilor exerciţiilor. strategie şi tactică în contextul jocului de 11. echipamentul. stimularea imaginaţiei. aceştia putând abandona practicarea fotbalului datorită mai multor cauze. atracţia altor domenii. dezvoltarea personalităţii sportivului pe fondul trăsăturilor de voinţă şi de caracter specifice jucătorului de fotbal. prin folosirea cu precădere în pregătire a formelor de luptă în limitele regulamentului de joc.

momente scurte de intensitate maximă. a televiziunii etc. asumare de responsabilităţi. unei echipe naţionale. Antrenorul – bine informat. joc tactic şi organizare a echipei. de concentrare şi de dorinţa de a învinge. de securitate. prezentăm. înţelegere colectivă. experimentat. manifestări de încredere. nevoia de atenţie. exersări în situaţii de mare presiune. a oficialilor. În continuare.lipsa posibilităţilor de a juca. două planuri de antrenament. repetiţii mentale. stăpânirea sentimentelor fără teama de influenţe exterioare. automotivaţie. recompensele şi alţi stimulenţi trebuie să existe ca la adulţi. spre exemplificare. jucători-cheie. calităţi de conducător (şef). de înţelegere. convingător. Mediul – bune condiţii de antrenament şi de joc. mândrie personală. Principii de bază ale antrenamentului la vârsta de 16-18 ani Jocul – meciuri exigente. a presei. insistent cu disciplina. programe variate. Antrenamentul – simularea unor condiţii reale. Jucătorul – încredere în sine. direcţie. întreţinerea entuziasmului publicului. jocuri regulamentare. public impresionant. mândria de a aparţine unui club. incitarea jucătorilor de a face propuneri. 132 Universitatea Spiru Haret . capabil de a vorbi clar. nevoia de spirit de echipă. cunoscător al tuturor aspectelor. presiuni externe. capacitatea de a construi relaţii cu ceilalţi. să nu se îndoiască de puterea sa. nevoia de a satisface dorinţa de competiţie a jucătorului. Echipa – aspiraţie la o cauză comună. comportamentul necorespunzător faţă de grup.

10 jaloane Durata: 90 min Obiective: Consolidarea pasei lungi şi a driblingului. Dribling cu tras la poartă de la 16 m. Acelaşi exerciţiu din deplasare. Suveici de 4 jucători şi 3 conuri. pase de pe loc. Se lucrează alternativ şi în viteză. prezenţa adversarului semiactiv este absolut necesară. Complex de gimnastică. dreapta. 2 atingeri. Joc de mişcare. De la această vârstă. 1x1 semiactiv la 16 m.PLAN DE ANTRENAMENT . Exerciţii de supleţe şi stretching. Doi jucători la minge. Orice exerciţiu să aibă finalizare. Observaţii 1 Încălzirea Pregătirea organismului pentru efort (15’) 5’ 7’ 3’ 5’ 5’ 10x 10’ 10x 10x 10’ 10’ 10’ Se joacă la porţi normale apărate de portari. centru. 18 pieptăraşe. 8x8 între careurile de 16m. Pase din deplasare cu accelerare la finalizare (diagonală). supleţe. Jucători: 18 Caracterul: Tehnico-Tactic Teren: Intensitatea: 70% Materiale: 10 mingi. Mers cu respiraţie. Accent pe amplitudine. Repetări Durată Nr. Ex. 10 beţe. 2 Partea fundamentală (50’) 3 4 Joc cu temă (20’) Revenire (5’) 5 Indicaţii 133 Universitatea Spiru Haret . Structură antrenament Pauză Mijloace Alergare uşoară.1 Grupa: 14-16 ani Antrenamentul: Antrenor: Data: Nr. ctr. a 3-a pasă este lungă. stânga. de mobilitate. 10x10 – 2 atingeri. Joc 4x2 în careuri.

jucători: 20 jucători Caracterul: Tactic Teren: Durata: 90’ Materiale: 10 mingi. Suveici în 5 jucători.PLAN DE ANTRENAMENT – 2 Grupa: 16-18 ani Antrenamentul: Antrenor: Data: Nr. fără adversar. dar cu adversar semiactiv la 16 m. Pentru fiecare jucător. Jucătorul fix pe 16 m. 5’ Intensitate medie. exerciţii de supleţe. Mers cu respiraţie. a 3-a pasă va fi 2 un-doi. Exerciţii din şcoala alergării. Repetări Durată Nr. cu accent pe un-doi-uri finalizate cu gol. pe amplitudine. 10’ Accent. Spaţiu mare pentru apărători. obligatoriu. ctr. 2 repetări. Joc 4x2 liber. Jonglerii cu mingea individual. Aceleaşi exerciţii pe zone diferite de teren. 20 pieptăraşe. Exerciţii de un-doi. 10 jaloane. exerciţii de stretching. Intensitate: 60% Obiective: Consolidarea un-doi-ului la finalizare şi a contraatacului. Obişnuiţi să accelereze după pasă. Porţi normale. Exerciţii de finalizare din un-doi pe unghiuri diferite. aproape de careul advers. exerciţii în 2 jucători. Structură antrenament Pauză Mijloace Observaţii 1 Încălzirea Pregătirea organismului pentru efort (20’) 2 Partea fundamentală (50’) Complex de gimnastică: exerciţii dinamice. la mijloc se execută un-doi-uri. 8x8/9x9 pe tot terenul. combinate cu exerciţii din şcoala săriturii. apărate de portari. să mărească viteza de deplasare a lui şi a mingii prin un-doi. Exerciţii de finalizare cu jucător mobil la 16 m. În careuri 10/10 m. 5’ 10’ 10’ 10’ 10x 10’ 10’ 3 Joc cu temă (15’) Revenire (5’) 4 5 Indicaţii 134 Universitatea Spiru Haret .

instructori. 1967). care determină performanţa. grupe şi echipe sportive reprezintă elementul esenţial în evaluare. În acest sens. pe baza unor reguli şi moduri de comportament specific unei discipline sau probe sportive. ale căror funcţii şi forme de manifestare s-au diferenţiat pe parcursul modificărilor sociale. Funcţiile competiţiilor sportive Funcţiile competiţiilor sportive constau din problemele şi efectele ce s-au cristalizat în dezvoltarea socială. după reguli şi norme stabilite. Definiţie Competiţiile sportive pot fi considerate ca forţe motrice în dezvoltarea istorică a sportului. între aceştia şi arbitrii. Ele se desfăşoară ca o relaţie culturală specifică între participanţi. Harre (1986) subliniază importanţa deosebită a competiţiei pentru formarea şi accentuarea performanţei competiţionale. Termenul competiţie este derivat din noţiunile întrecere şi luptă. Thiess (1978) caracterizează competiţia sportivă ca o comparaţie a performanţelor sportive între persoane individuale. indiferent de specificul 135 Universitatea Spiru Haret . au fost sistematizate tematic şi pot fi demonstrate pentru domeniile conexe. respectiv echipe. provenind din latinescul campus (câmp de bătălie) (F. Kluge. reflectând calitatea convieţuirii sociale (A. 1994). antrenori. precum şi între sportivi şi spectatori. În funcţiile generale. competiţiile sportive reprezintă o activitate specifică în cadrul unor manifestări organizate în mod planificat. Krüger. se încadrează acelea care sunt universal valabile şi generează toate efectele şi cerinţele. a aptitudinilor şi însuşirilor psihice. în care compararea performanţelor între diferiţi sportivi. se conformează regulamentelor şi informează despre sensul şi obiectivele activităţilor sportive. În sinteză. D. 2. precum şi ca un fenomen social. Vorbim despre funcţii generale şi funcţii speciale. G.Capitolul X COMPETIŢIILE SPORTIVE DE FOTBAL 1. Competiţiile sportive dovedesc dezvoltarea istorică a disciplinelor sportive.

). sistemul K. citaţi de R.C. 136 Universitatea Spiru Haret . în unităţi specializate. avem următoarele patru categorii de sisteme: sistemul pe baza locurilor ocupate – principiul de bază: cei mai buni dintr-o competiţie – după stabilirea acestora – se califică pentru întrecerea sportivă următoare. Este posibilă şi o combinaţie a sistemelor (în general. în sens pozitiv. Organizarea competiţiilor pe plan intern şi internaţional Ţinând cont de modul de disputare al competiţiilor sportive şi de disciplina sportivă respectivă.E. unităţi şcolare cu clase speciale de fotbal. funcţia educativă.disciplinei sportive. selecţia şi pregătirea copiilor şi juniorilor se realizează în mod organizat. oficiali. Cele două tipuri de funcţii ale competiţiilor sportive contribuie la evidenţa. Lühnenschloss (1987) şi O.O. ziarişti. funcţia de politică sportivă. 3. şi anume: cluburi sportive şcolare (cu secţii de fotbal). După D. a performanţei sportive şi accentuarea capacităţii de performanţă. funcţia comercială. se aplică la sistemele de aducţiune de puncte şi K. sistemul pe bază de clasament – principiul de bază: se stabilesc locurile de la 1 la n. Manno (1996). 4. arbitri. care aparţin de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (M. – principiul de bază: cel care pierde este eliminat. funcţia de comunicare. spectatori. Competiţiile sportive în fotbal la nivelul juniorilor În ţara noastră.). Grupe (1993).O. funcţiile generale sunt: funcţia culturală. ele se referă la sportivi. sistemul cu aducţiune de puncte – principiul de bază: fiecare contra celuilalt (este posibil să existe şi jocuri tur-retur). licee cu profil sportiv (cu clase de fotbal). Dintre funcţiile speciale amintim: funcţia de pregătire sportivă. şi care se includ în domeniile respective.

cluburi de copii şi în secţiile de fotbal ale cluburilor şi asociaţiilor sportive care sunt organizate conform statutului elaborat de Federaţia Română de Fotbal (F. Competiţiile sportive organizate de M. pentru juniori la vârsta de 19 ani. Pentru copiii de 10-12 ani.) şi de Asociaţiile Judeţene de Fotbal (A. F. Competiţiile sportive organizate de F.M.J. şi anume.R. de Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti (A. organizează campionatul de mini-fotbal pe Municipiul Bucureşti. Campionatul Mondial J. organizează: Campionatul Mondial Coca-Cola. Campionatul European de juniori sub 16 ani. competiţiile la nivelul copiilor.F.). De asemenea.E. şi A. campionatul naţional al juniorilor mici (14 ani).M.A..C.F.F. cu sprijinul A. A.I.J.F. campionatul naţional al juniorilor cadeţi (15 ani).F. Bucureşti (fiind organizată ca şi A.A.R. pentru echipele provenite de la cluburile ce activează în categoriile Divizia D. atât pe plan naţional.C. organizează: Campionatul European de juniori sub 18 ani.F. care se desfăşoară în cadrul cluburilor.F.F.E. şi puse în practică de A.M. sunt: campionatul naţional al juniorilor I (18 ani).). Divizia A. pentru copiii de 8-14 ani.M.R.. „Olimpiada fotbalului şcolar”.F. Divizia B. campionatul naţional al juniorilor II (17 ani).F.E. bogat. În acest sens.V. în colaborare cu A. trebuie să subliniem faptul că acestea sunt organizate de către cele două foruri importante.A.R. U.J. campionatul naţional al juniorilor III (16 ani).F.F. îşi desfăşoară activitatea după structura competiţională elaborată de F. trebuie remarcat calendarul competiţional.I. După cum se observă.) şi Uniunea Europeană de Fotbal Asociaţie (U. fazele superioare fiind preluate de F. sunt: „Cupa speranţelor” – pentru elevii de 11-12 ani.. la nivelul juniorilor în fotbal.B. cât şi internaţional..J. Vorbind despre competiţiile internaţionale.F.) organizează campionatul de copii şi juniori (pe vârstele prezentate mai sus).F. pentru juniori în vârstă de 17 ani.F.). şi anume: Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie (F.F. 137 Universitatea Spiru Haret . Divizia C.B.A. cluburile sportive.

antrenorul principal şi antrenorii secunzi. Orice echipă privită ca un sistem are (poate avea) mai multe sisteme sau structuri organizatorice. I. în general. în rest. care conţine următoarele tipuri de elemente: sportivii şi repartizarea lor pe posturi. Colibaba-Evuleţ. În această acţiune. regulat. sunt implicaţi directorul tehnic.Capitolul XI FORMAREA ECHIPELOR DE PERFORMANŢĂ ÎN FOTBAL 1. Aspecte metodice Echipa sportivă poate fi comparată cu un grup social de dimensiuni reduse (grup mic alcătuit din 2-40 componenţi). directorul de marketing. antrenorul principal acceptă sugestiile numai dacă sunt conforme cu realitatea. se formează prin racolarea celor mai talentaţi jucători care ating pragul capacităţii maxime de performanţă sau care fac faţă cu prisosinţă exigenţelor impuse de competiţiile de mare anvergură la care participă. Echipa de jocuri sportive este un sistem social finalist performanţial. care precizează posturile pe care le ocupă constant cei mai buni jucători 138 Universitatea Spiru Haret . Scopul final al acestui grup de acţiuni este performanţa sportivă. deoarece sistemul presupune o mulţime de acţiuni. Bota. exact. În ambele situaţii. În prima etapă (de racolare a jucătorilor). special constituit şi bine organizat (sau grup formal de la englezescul „formal”) în toată forma. relaţiile de colaborare dintre sportivi. Echipele de jocuri sportive profesioniste. 1998). directorul tehnic este ajutat efectiv de ceilalţi membri ai echipei tehnice (team-work-ului). aşa cum ar fi un „grup de muncă” alcătuit în vederea efectuării unor lucrări pretenţioase sau un grup de luptă menit să întreprindă operaţii militare speciale (D. acţiunile (comportamentul sau conduita lor în teren) reprezintă chintesenţa sistemului propriu-zis. Structura de bază a echipei este o componentă a modelului de joc. se aleg persoane specializate care-şi cunosc bine rolurile ce trebuie să le îndeplinească în vederea obţinerii scopului urmărit.

2) analiza şi optimizarea structurii de bază a echipei. Prima variantă este valabilă pentru toate echipele de performanţă deja formate şi pentru care sunt asigurate toate condiţiile de a dobândi capacitatea maximă de performanţă. 6) optimizarea procesului de pregătire. Strategia operaţiunilor de formare a echipei În activitatea practică. Ne referim aici la numărul titularilor. după o pregătire temeinică. 4) stabilirea rolului şi a sarcinilor pe posturi. Aceasta presupune parcurgerea următoarelor operaţiuni: 1) elaborarea modelului prospectiv de joc (finalităţi prospective). Se pleacă de la un nivel de performanţă dat şi se schimbă tot ce este necesar pentru a realiza un model de joc competitiv pe plan internaţional. 5) stabilirea relaţiilor de colaborare dintre sportivi. Bota. şi anume: alcătuirea echipei pentru finalităţi sportive maxime. dar şi al rezervelor. iar în viitor. „Jucătorii de rezervă” vor fi trataţi cu foarte mare atenţie. se întâlnesc două variante strategice fundamentale de formare a echipelor puternice. îi pot depăşi din punct de vedere valoric pe cei din formula de bază. I. 2. la optimizarea relaţiilor de colaborare şi cooperare dintre jucători. Aceasta se referă. Alcătuirea echipei defineşte numărul total de jucători care intră în componenţa echipei. deoarece aceştia trebuie să fie capabili oricând să îi înlocuiască pe jucătorii titulari. deci. în sensul că antrenorul trebuie să găsească formula optimă de echipă capabilă de cel mai înalt randament posibil.(titulari) sau modul de organizare al formaţiei de joc care facilitează obţinerea celor mai bune rezultate. 2 înaintaşi. formarea echipei pentru finalităţi sportive maxime în funcţie de materialul uman de care dispunem (D. conducerea şi controlul întregii activităţi de către echipa tehnică sau teamwork-ul. avem: 1 portar. în vederea creşterii eficienţei în joc a formaţiei din teren. 8) evaluarea capacităţii de performanţă în cele mai importante competiţii internaţionale. În fotbal. 3) alcătuirea echipei sau definitivarea componenţei echipei. 4 mijlocaşi. Structura funcţională a echipei este o caracteristică specifică structurii de bază a echipei. Colibaba-Evuleţ. spre exemplu. 4 fundaşi. 7) asigurarea activităţii de management sau organizarea. 1998). 139 Universitatea Spiru Haret .

Această variantă se poate aplica pentru formarea echipelor reprezentative (loturi naţionale). Dinamica echipei este relativ constantă pe o perioadă mai scurtă de timp (1-2 ani). clase. sunt: 1) evaluarea capacităţii de performanţă a jucătorilor. Personalitatea echipei de jocuri sportive se distinge printr-o structură de elemente bio-psiho-sociologice asemănătoare (comune) sportivilor care o alcătuiesc şi care. familii. Şi în această variantă. Numai motivaţiile sunt în stare să mărească coeziunea şi spiritul de echipă. în urma experienţei comune de convieţuire. 3. Operaţiunile metodologice de formare a echipei. 6) optimizarea procesului de pregătire.A doua variantă de formare a unei echipe puternice are ca punct de plecare valoarea jucătorilor pe care-i avem la dispoziţie şi elaborarea unui model prospectiv de joc care să fructifice (exploateze) la maximum potenţialul de performanţă de care dispun aceştia. I. Bota. aşa cum ar fi atitudinile. unde sunt chemaţi cei mai buni jucători din campionatul intern şi pentru echipele de club (asociaţii) în care dinamica grupului este foarte mică. comportamentul şi conduita grupală (D. 5) stabilirea relaţiilor de colaborare dintre posturi. 7) evaluarea capacităţii de performanţă în cadrul competiţiilor oficiale. trebuie să existe preocupări pentru creşterea motivaţiilor de performanţă ale echipei şi ale fiecărui jucător în parte. în cea de a doua variantă. grup social). necesitând acordarea tendinţelor şi intenţiilor individuale şi contopirea lor într-o atmosferă afectivă”. 1998). 140 Universitatea Spiru Haret . 4) stabilirea rolului şi sarcinilor pe posturi. Epuran (1990). 3) alcătuirea echipei sau definitivarea componenţei echipei. 2) alcătuirea structurii de bază a echipei. „realizarea coeziunii grupului este un proces de modelare socială. ajung la o similitudine de trăsături psihice manifeste (observabile). etnii. Personalitatea echipei de fotbal Personalitatea echipei de fotbal (echipa de jocuri sportive) apare şi este înţeleasă ca un fenomen de extindere a conceptului de entitate individuală la cea de entitate colectivă (comunităţi. După M. ColibabaEvuleţ.

rezultatele. marile personalităţi sportive care au evoluat în decursul timpului până în momentul de faţă. participarea şi comunicarea spontană. rigiditatea rolurilor. ierarhia şi autoritatea. Antonelli şi A. antrenorilor şi managerilor. F. Cel mai important factor care influenţează în mod determinant comportamentul fiecărui sportiv. În cadrul echipei. capacitatea managerială a clubului de a asigura toate resursele necesare pregătirii şi participării în concurs. Această eficienţă depinde de următorii factori: factori care asigură realizarea obiectivelor de performanţă: competitivitatea. comunicarea formală. Personalitatea echipei de jocuri sportive rezultă din: istoricul (vârsta). decizii pe verticală. colectivul şi democraţia. trebuinţelor şi motivaţiilor sportivilor. dar şi a tehnicienilor cu o înaltă probitate. valorii sportivilor. factori care menţin coeziunea: colaborarea. 141 Universitatea Spiru Haret . disciplina sportivă. competenţă profesională. Ambele categorii de reguli sunt consolidate din experienţa anterioară. scot în evidenţă rolul antrenorului în creşterea eficienţei unei echipe sportive. Salvini (1978). popularitatea. iar orice jucător nou venit (tineretul mai ales) încearcă să imite modelul comportamental constatat. tradiţiile.Comportamentul şi conduita echipei sunt rezultatul relaţiilor psiho-sociale. fiecare jucător încearcă să se conformeze regulilor sociale instituite sau neinstituite. caracterul elitist de alegere a sportivilor. relaţiile utilitare. este învăţarea socială. citaţi de R. relaţiile afective. contribuţiile echipei în dezvoltarea ramurii sportive puse în discuţie. în cadrul grupului. Manno (1996). deciziile în grup. considerat ca un proces de achiziţionare a experienţei sociale.

Antrenorul şi jucătorul – factori de bază ai procesului de pregătire şi de performanţă Definirea antrenorului ca „o persoană calificată care posedă noţiuni tehnice specifice adaptate antrenamentului unui sportiv sau al unei echipe” nu reuşeşte decât în mod parţial să configureze conţinutul şi funcţiile inerente din cadrul acestei profesii (R. De multe ori. adică lotul de jucători care determină în ultimă instanţă succesele şi progresul clubului respectiv. 1996). dar acest lucru nu se prezintă astfel în practică. pe bună dreptate. 142 Universitatea Spiru Haret . În plus. trăsături caracteriale din care să nu lipsească ţinuta şi conduita morală. este considerat patrimoniul cel mai valoros al clubului. alegând soluţia schimbării lor. Personalitatea antrenorului este alcătuită dintr-un ansamblu de însuşiri. la nivelul unei singure echipe. pasiunea. activizeze şi să mobilizeze echipa (sportivii). au fost demişi antrenori care au venit la conducerea echipelor în urmă cu mai puţin de o lună de zile. perseverenţa şi dârzenia. aptitudini de educator. chiar şi în campionatul nostru. reprezentând în general partea sa activă. în care sunt stipulate cu precizie obligaţiile şi drepturile acestora. din care nu trebuie să lipsească: capacitatea energizantă în stare să stimuleze. În fotbalul profesionist. Mă refer aici la numărul mare de schimbări ale antrenorilor pe parcursul unui campionat.Capitolul XII JOCUL OFICIAL DE FOTBAL 1. Trebuie să evidenţiem faptul că munca unui antrenor este evaluabilă numai dacă este privită pe o perioadă mai îndelungată. antrenorii semnează un contract cu clubul unde sunt angajaţi. Manno. angajarea interdisciplinară tot mai mare pe care se bazează în prezent administrarea unui club de fotbal profesionist lărgeşte enorm sfera de competenţă a fiecărui tehnician. Antrenorul este principalul responsabil al celui care. Conducătorii de cluburi dornici de obţinerea performanţei într-un timp cât mai scurt nu au răbdarea necesară pentru ca antrenorii să-şi poată proba valoarea.

este în general asociată cu frecvente posibile conflicte. de energia fizică şi nervoasă consumată. în care miza jocurilor a crescut foarte mult. în acest sens este bine de ştiut că trebuie să antrenăm astăzi ce se va juca mâine pentru a obţine performanţele aşteptate. sociolog. conducător şi organizator. se recomandă antrenorilor să devină 143 Universitatea Spiru Haret . ci de rezultatul sportiv. să pătrundă în tainele ştiinţelor complexe. Fiecare rezultat sportiv în parte te urcă şi te coboară pe scara profesională. spiritul pragmatic şi logic. Această relaţie în fotbalul actual. antrenorul trebuie să îndeplinească anumite cerinţe. memoria. de varietatea preocupărilor. În cel mai bun caz. Dubla funcţie jucător-antrenor este o practică care s-a dovedit până acum ineficientă. imaginaţia. O altă problemă interesantă este aceea a relaţiei dintre antrenori şi jucătorii titulari şi rezerve. de la care au moştenit o metodologie bună de antrenament. Din acest motiv. dacă şi clubul oferă condiţiile corespunzătoare (bază materială. În fotbalul actual (ca de altfel în toate sporturile). şi anume. dar numai în calitate de sportivi. O pregătire teoretică sistematică realizată în paralel cu activitatea de jucător (sau imediat după abandonarea carierei competiţionale) i-ar face deosebit de eficienţi pentru ramura sportivă în care deja s-au consacrat. spiritul de observaţie. Este vorba de acei sportivi care la apusul carierei îşi schimbă‚ „peste noapte” echipamentul de jucător cu cel de antrenor. şi anume: să fie el însuşi o persoană care trebuie să înveţe. Omul-cheie care îşi asumă răspunderea în toate împrejurările este antrenorul. Toate aceste însuşiri completate de o bună pregătire profesională a antrenorilor pot duce la obţinerea performanţelor aşteptate. metodist. aptitudini de conducător şi organizator. să-şi schimbe mentalitatea şi conduita didactică. psiholog. Valoarea antrenorilor nu este legată de volumul (uneori imens) de muncă. abilităţi intelectuale – inteligenţa verbală. suport financiar etc). cercetător al propriei activităţi desfăşurată cu jucătorii (echipa) şi a tuturor fenomenelor (evenimentelor) care trebuie stăpânite. să-şi amelioreze continuu capacităţile profesionale de bun demonstrant. pedagog. În zilele noastre.aptitudini de psiholog. rapiditatea gândirii. întâlnim şi o categorie aparte de tehnicieni. atenţia distributivă. aceştia vor lucra mai bine dacă pe parcursul formării lor ca sportivi au avut de-a face cu tehnicieni buni. antrenorii-jucători.

pe care le vom discuta în cadrul altei prelegeri. prin competenţa lor profesională şi cu sprijinul efectiv al cluburilor. trebuie să devină o dominantă pe tot parcursul procesului de antrenament. dar şi cu rezervele. asigurarea climatului şi ambianţei optime în antrenament. formarea echipei de performanţă. locul de muncă. la expunerea unor aspecte importante. nivelul pregătirii biologice (refacere-recuperare).mai receptivi în relaţia cu jucătorii. Antrenorii vor fi pregătiţi în legătură cu diferite procedee de stabilizare. familia. jucătorul. capacitatea psihică. concepţia de joc şi de pregătire. voi trece. Jucătorii sunt apreciaţi după modelul jucătorului de performanţă ţinând cont de starea de sănătate. îmbunătăţire sau diminuare a statutului jucătorilor titulari şi rezerve. În funcţie de potenţialul biomotric. Această receptivitate include capacitatea de a face diferenţă între diversele tipuri de lider (autoritar. Problema pregătirii jucătorului factor favorizant. cel puţin unele conflicte cu efecte în detrimentul performanţei individuale şi de echipă pot fi rezolvate (sau evitate) înainte de a lua proporţii. simpatic şi agreabil. Pe cât posibil. se stabilesc: obiectivele de performanţă şi de pregătire. precompetiţionale. competiţionale (sarcini şi atribuţii). energic şi impulsiv. vor asigura condiţii optime celor selectaţi. Procedând astfel. determinant pentru obţinerea performanţelor superioare. menţinerea legăturii cu şcoala. tipul somatic. abordabil şi comunicativ) şi avantajele şi dezavantajele lor prin raportare la performanţă şi afectivitate. în continuare. ajungând să conştientizeze consecinţele acţiunilor lor asupra atitudinii şi motivaţiei jucătorilor. legate de un alt factor de bază în procesul de pregătire şi de performanţă. Fără a intra în problemele specifice activităţii antrenorului din perioadele pregătitoare. Se recomandă ca antrenorii să folosească posibilităţi cât mai eficiente de comunicare directă cu titularii. 144 Universitatea Spiru Haret . în care antrenorii. pentru a se evita evoluţia spre categoria de jucători problemă. psihic şi tehnico-tactic atins de jucători. capacitatea motrică. cu un acut simţ practic. jucătorii trebuie să deţină statutul de rezerve doar un timp limitat. aplicarea permanentă a refacerii şi recuperării. nivelul marilor funcţii ale organismului. şi anume: regimul alimentar corespunzător vârstei. metodele şi mijloacele de pregătire. şi anume.

unde există cluburi profesioniste (în special Diviziile A şi B). considerăm necesară prezentarea succesului acţiunilor pe care antrenorul le va întreprinde de la un joc la altul. Acesta. care va însoţi fotbalistul de la nivelul selecţiei până la fotbalul de mare performanţă. Şi în fotbalul de performanţă din ţara noastră. Cluburile puternice pot dispune de un metodist. 2. Luni – prima zi după joc – în cabinetul metodic. Succint. pe lângă obiectivele şi mijloacele cu termen lung. încurajarea. acceptarea. relaţiile sociale. mediul familial. obligaţiile şi drepturile care revin fiecărei părţi semnatare etc. în care pregăteşte jocul pentru duminica viitoare. va efectua o serie de înregistrări asupra unui jucător anume şi a echipei în ansamblu. somnul). Vineri sau sâmbătă – pregătirea teoretică a meciului viitor. În momentele grele. sunt condiţiile necesare jucătorului pentru a se dărui pregătirii şi performanţei. preocupări cu profil practic. Ambianţa familială. antrenorul trebuie să dispună de argumente precise referitoare la comportarea fiecărui jucător şi a echipei în ansamblu. celelalte apelează la antrenorul secund. Familiile dezorganizate şi cu condiţii necorespunzătoare. apoi pe teren. cultural şi artistic. 145 Universitatea Spiru Haret . veghere asupra sănătăţii şi integrităţii biologice. regimul alimentar. jucătorul găseşte un adevărat refugiu de linişte şi înţelegere în cadrul familiei sale. determină ratarea unor jucători cu un potenţial de perspectivă. Vorbind de obţinerea performanţei de către jucători. face analiza jocului de duminică prin exemplificări concrete. uneori. Prin acest contract sunt stabilite statutul fiecărui jucător în cadrul echipei. dotat cu creion şi hârtie. evitarea viciilor (fumatul. consumul de alcool şi altele). relaţiile dintre acestea şi jucători sune reglementate printr-un contract încheiat între cele două părţi. Viaţa personală a jucătorului se referă la timpul petrecut în afara activităţii cu echipa. Luni până vineri – antrenamentele planificate. Pentru realizarea unei analize eficiente. trebuie să discutăm şi despre influenţa familiei şi viaţa particulară a fotbaliştilor. Şedinţa de analiză a ultimului joc Înainte de intra in subiect.urmărirea evoluţiei jucătorului din toate punctele de vedere prin fişa individuală complexă. al cărui conţinut se poate identifica cu ceea ce este cunoscut sub numele de antrenament invizibil. regimul de odihnă şi alimentaţie etc. viaţa personală se reduce la odihna activă şi pasivă (activităţi de relaxare. sprijinul.

colaborarea şi eficienţa liniilor fundaşilor mijlocaşilor şi atacanţilor (în atac şi apărare). devenind mult mai eficientă prin economisirea timpului. aportul celor mai buni jucători (golgeterul echipei). accidentări etc. corespunzător caracteristicilor adversarului următor. antrenorul trece la desfăşurarea antrenamentelor zilnice. În cazul existenţei unei înregistrări.NU). misiunea îi este uşurată. spiritul de echipă.Având la dispoziţie aceste date. recuperabili). aportul şi eficienţa jucătorilor (traseul) care au contribuit la marcarea golurilor. 146 Universitatea Spiru Haret . pregăteşte jucătorii şi echipa în ansamblu. în cazul unei înfrângeri. antrenorul va scoate în evidenţă cauzele principale care au determinat eşecul. durata (comparativ cu adversarul) păstrării mingii etc. încercând să corecteze. jucători eficienţi. la nevoie. neajunsurile semnalate. poate trece la analiza meciului desfăşurat. jucători noi. starea sănătăţii jucătorilor (accidentaţi. varietatea procedeelor de pasare (scurte. lungi) şi a şuturilor la poartă (cu piciorul. aportul jucătorilor tineri sau nou-veniţi in echipă. jucători recuperaţi. în continuare. 3. dăruirea până la epuizare din primul până la ultimul minut de joc (puterea de luptă). eficacitatea acţiunilor la fazele fixe de joc în atac şi apărare. Pregătirea pentru jocul următor După analiza ultimului joc. Analiza va cuprinde aspecte ale evoluţiei echipei în ansamblu cu referiri la: îndeplinirea planului tactic (DA. Eficienţa acestei pregătiri va depinde în mare măsură de studierea adversarului prin: date asupra ultimului joc (pozitive-negative). disciplina tactică (respectată sau nu). bolnavi. sistemul etc.. analiza pe compartimente de antrenament. plus cele reţinute de el însuşi (antrenorul principal) şi notate sistematic în seara zilei de după joc. cu capul). În cazul unei victorii sunt bine venite felicitările de rigoare (ponderate însă). În acest timp. antrenorul prezintă analiza individuală a jucătorilor pe posturi. prin mijloace specifice. cauzele primirii golurilor. cu tact pedagogic. Exemplificările pot fi efectuate pe tablă magnetică sau chiar pe teren.

Cu acestă ocazie. pentru acest antrenament se recurge la un joc-şcoală cu proprii jucători. Dacă este posibil. în care să sistematizeze principalele probleme (eventual. sâmbătă sau duminică. se va ţine seama. 147 Universitatea Spiru Haret . dar şi formaţia ce va intra în teren. teoretice şi psihice. la rezolvarea unor defecţiuni apărute în angrenajul echipei. se pot încerca soluţii (variante) tactice diferite pentru eliminarea neajunsurilor proprii. Pregătirea meciului următor începe deci încă de la reluarea antrenamentelor (de luni). introduce jucătorii – întreaga echipă – în atmosfera jocului următor. La aprecierea antrenorului. joi). în lupta cu adversarul. nerăbdare în rândul jucătorilor. folosind cele mai indicate şi eficiente mijloace tehnico-tactice. legate de joc şi să stabilească lotul ce va apărea pe foaia de arbitraj. în mijlocul săptămânii (miercuri. nesiguranţă. Dacă nu există o asemenea posibilitate. se angajează un meci de antrenament cu o echipă al cărei joc-sistem. sunt asemănătoare cu ale adversarului de duminică. Cele două decizii vor reflecta mereu eficienţa muncii sale şi măiestria pedagogică. pe lângă valoarea jucătorilor. cu câteva ore înaintea jocului (etapă acasă). Zilnic. antrenorul. având şi informaţii cât mai detaliate asupra adversarului. fapt ce are o confirmare reală şi o valoare afectivă. locul în clasament. calităţi etc. poate organiza o şedinţă a jocului (în sală – cu tablă magnetică). cunoscând bine tactica preconizată şi încrederea în posibilităţile lor. În acest fel. în aşa fel încât jucătorii. dar şi eficacitatea celor prevăzute. Tendinţa actuală (oglindită şi de abandonarea treptată a netei distincţii terminologice dintre titulari şi rezerve). vizionarea de pe casete a 1 sau 2 jocuri ale adversarului (ultimele) etc. Tot mai mulţi antrenori consideră că în echipa lor toţi jucătorii sunt titulari şi toţi sunt rezerve. pot aborda jocul cu o tensiune nervoasă cât mai scăzută.sistemul de joc obişnuit. de a crea un grup omogen de jucători. contribuie la pregătirea celor mai bune condiţii în vederea efectuării celor mai dificile selecţii de stabilire a lotului pentru joc. starea de spirit. se pot evita apariţia unor tensiuni. La alegerea aşa-ziselor rezerve. vreo informaţie de ultimă oră). şi de capacitatea lor de a se adapta rapid (după intrarea în teren) la cerinţele jocului. fără nici o diferenţiere sau subordonare ierarhică şi funcţională.

Ionescu. principii. dar şi a celui intern. soluţii şi obiective de pregătire şi de performanţă. forme şi sisteme de joc preluate şi adaptate la specificul temperamental. 148 Universitatea Spiru Haret . 1994).Capitolul XIII CONCEPŢIA DE JOC ŞI DE PREGĂTIRE ÎN FOTBAL Concepţia de joc reprezintă „ansamblul caracteristicilor de joc elaborate de o anumită şcoală sau federaţie de fotbal având la bază idei orientative noi. organizarea atacului şi apărării. juniori). Diviziile A. C. rezultat din cerinţele concepţiei de joc. După I. Motroc. La elaborarea ei se are în vedere tot ce este caracteristic şi mai eficient în jocul actual propriu. B. concepţia de joc devine naţională prin elementele adaptate şi eventual. defensivă sau egală a luptei. utilizarea tactică a vitezei de joc. Concepţia de pregătire elaborată în mod ştiinţific rezultă din analiza profundă a eficienţei şi stadiului performanţei la nivel internaţional. corelaţiile tactice între parteneri. 1994). după fiecare campionat mondial şi european. din punct de vedere al conţinutului esenţial şi al sursei care îi generează evoluţia. perimetrul de activitate a posturilor din echipă. pe diferite niveluri (echipe naţionale. în perspectiva următorilor 2-4 ani (I. C. sistemul de suplinire şi corectare reciprocă. măsurile de anihilare a adversarului. reorientată după necesităţi. combinaţiile specifice. climă şi disponibilităţi tehnico-tactice ale propriilor jucători” (I. tradiţie. Dinu (1982). Noţiunea de concepţie de joc include elemente sau cerinţe ale componentelor antrenamentului. modul depăşirii individuale şi colective a adversarului. Motroc. Concepţia de pregătire cuprinde ansamblul de idei. concepţia de joc poate cuprinde: abordarea ofensivă. calitatea jocului colectiv şi constructiv. sistemul de joc. în scopul organizării şi desfăşurării procesului instructiv-educativ pe o treaptă superioară. Deşi internaţională. precum şi tendinţele acestuia pe plan mondial.

tactici şi psihici ai jocului. Autorii. De asemenea. Antrenorul trebuie să se bazeze numai pe acele idei. capacitatea de dozare a efortului în antrenament. care în fotbalul (sportul) contemporan se confruntă cu o serie de dificultăţi în procesul. 149 Universitatea Spiru Haret . concepţia de pregătire reflectă atitudinea.rolul şi distribuţia coordonării tactice în teren. Bota (1998). prejudecăţi care pot rezolva eficient o anumită situaţie concretă (reală). complexitate. prezintă o abordare ştiinţifică a problematicii concepţiei de joc şi pregătire. exigenţă şi seriozitate în tratarea problemelor de antrenament şi joc. interpretarea caracterului ştiinţific al antrenamentului. adică să rezolve eficient traseul: situaţie-soluţie pragmatică-rezultat final. D. strategia momentelor esenţiale ale luptei. durată. concepţia de pregătire cuprinde: interpretarea şi abordarea separată şi corelată a parametrilor efortului: volum. în cadrul activităţii antrenorului. prezintă în figura 6 aspectele importante legate de noţiunea de concepţie. mentalitatea şi acţiunea antrenorului cu privire la procesul pedagogic de antrenament fizic. de obţinere a performanţelor superioare. precum şi de pregătire complexă în vederea jocului cu echipa adversă. corelaţia între disciplina-program şi creativitatea individuală. nivelul autoimpus de responsabilitate. strategia de bază a jocului şi tactica specială. atitudinea faţă de organizarea şi planificarea procesului de antrenament. felul interrelaţiilor cu jucătorii pe parcursul antrenamentului şi jocului. Colibaba-Evuleţ şi I. menţionaţi mai sus. În acest sens. atitudinea faţă de acţiunea metodică de lucru în antrenament. extrem de greu şi complex. atitudinea faţă de factorii fizici. din punctul de vedere al antrenorului. tehnici. stilul de conducere şi organizare a antrenamentului şi jocului. intensitate. convingeri. tehnic şi psihic al jucătorilor. după aceeaşi autori. criteriile de selecţie a echipei. ponderea şi preferinţa abordării lor. modul de pregătire şi conducere a jocului.

tineret. 1998) 150 Universitatea Spiru Haret .juniori II. Bota.Concepţie Model de joc Model de pregătire Concepţia de joc pe plan internaţional Modele de referinţă (loturile naţionale) Orienterea procesului de pregătire Obiective Resurse Programe Strategie Planificare Aplicare în practică Evaluare Concepţia unitară de joc pe plan naţional Modele performanţiale de nivel formativ (ierarhice) Modele ierarhice de pregătire -lot naţional seniori -seniori Divizia A . Colibaba-Evuleţ şi I. lot naţional -juniori I. lot naţional . lot naţional .juniori III. lot naţional .copii Concepţia antrenorului Model de joc pentru echipa proprie Model de pregătire pentru echipa proprie (după D.

al antrenorului.Din această schemă trebuie să reţinem următoarele aspecte: concepţia este o componentă (subsistem) a (al) modelului de joc aflat în relaţie biunivocă (determină şi este determinată) cu modelul de pregătire. În stabilirea strategiei de concurs şi a concepţiei tactice de joc. existând o preocupare permanentă pentru creşterea capacităţii de performanţă. de la nivel internaţional.. aparatură. ţinând cont de răspunsurile date la două întrebări. dacă specialiştii din fotbal ajung la o unitate de vederi. tendinţele de dezvoltare a jocului pe plan mondial. idei şi principii de joc. reguli (de atac şi apărare). trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte: caracteristicile jocului practicat de cele mai valoroase echipe din lume. întregul circuit se axează pe noutăţile din tactică. capacitate fizică şi psihică). în care sunt implementate componentele fundamentale ale originalului (tactică. concepţia de joc şi pregătire întruneşte şi sintetizează toate informaţiile şi noutăţile care apar pe acest plan: Ce este nou în joc şi în pregătire? Care este comportamentul performanţial al echipei şi jucătorilor? În ce condiţii se realizează aceste performanţe? Care sunt „fenomenele cauză” care produc „fenomenele efect”? Care tendinţe (caracteristici) sunt accesibile de a fi extrapolate în concepţia unitară de joc şi pregătire pe plan naţional? Dezvoltarea continuă a jocului. ar trebui să existe o concepţie unitară de joc şi pregătire. tehnică. oferă noutăţi în concepţia de joc şi pregătire. Pe plan naţional. şi invers. exigenţele competiţiei. tehnică. regulament strategii etc. după cum urmează: Cum trebuie să joace echipele noastre? Cum trebuie să se pregătească echipele noastre? Concepţia unitară de joc surprinde atât strategia de concurs. De asemenea. 151 Universitatea Spiru Haret . Aceasta presupune sintetizarea unui model de joc (concurs). cât şi tactica de joc. precum şi utilizarea lui în scop strategic. La nivel internaţional. tactica de joc ne oferă o serie de elemente structurale observabile. formele şi sistemele de joc. cum ar fi: structura echipei. naţional. care se potrivesc însuşirilor jucătorilor noştri şi specificului naţional. ideile antrenorilor etc. combinaţiile sistemelor. şi pe dinamica concepţiei. principii de acţionare în sistem.

se pleacă de la rezolvarea eficientă a relaţiei dintre obiectivele de performanţă ale modelului de joc şi obiectivele instrucţionale ale modelului de pregătire. Respectând operaţiunile proiectării didactice ştiinţifice se poate elabora modelul de pregătire pentru echipa proprie. retur. valorificând relaţia biunivocă dintre modelul de joc şi modelul de pregătire. Pentru a-şi amplifica eficienţa. sezon). care este construit (ulterior corectat) în funcţie de comportamentul performanţial realizat de jucători în perioada precedentă (tur. antrenorul elaborează modelul de joc pentru echipa proprie. În acest sens.valorificarea disponibilităţilor de excepţie (talentului) ale fotbaliştilor noştri. aceste trei aspecte puse în discuţie trebuie să acţioneze sinergic şi în conexiune. Concepţia unitară de joc şi pregătire pe plan naţional înseamnă de fapt un model optim de adaptare a modelului ideal (internaţional) la condiţiile concrete din ţara noastră. Ţinând cont de recomandările federaţiei. În mod asemănător cu elaborarea concepţiei de joc se elaborează şi concepţia de pregătire. Concepţia antrenorului va fi mai eficientă cu cât va reuşi să aleagă cele mai bune idei de joc. care să valorifice la maximum disponibilităţile jucătorilor. 152 Universitatea Spiru Haret .

c) leziuni hiperfuncţionale (P. Generalităţi În condiţiile practicării fotbalului actual. Untea. şi interne. de echipamentul necorespunzător (crampoane improprii terenului de joc etc. Se cunoaşte faptul că în jocul de fotbal întâlnim aproximativ 2936% din totalul traumatismelor sportive. Leziunile cronice au o dublă origine: cronicizarea celor acute. ruptura musculară). denivelat. 1994). care prin modificările de tip distrofic la nivelul anumitor formaţii anatomice pot genera substratul microscopic al leziunii. cele la care nu există element extern (de exemplu.). consecinţă directă a unor traumatisme repetate. dar repetat în cazul unor mişcări monotipe. Drăgan. Cele acute sunt în principal caracterizate de o instalare bruscă şi precisă într-un anumit moment desfăşurării antrenamentului şi jocului. dar destul de frecvent în jocurile oficiale.Capitolul XIV ACCIDENTELE JUCĂTORILOR DE FOTBAL 1. Leziunile microtraumatice sunt acelea care au drept cauză un traumatism de intensitate minoră. datorită angajamentului total. b) leziuni microtraumatice. Cauzele care le produc pot fi legate de terenul de joc (îngheţat. de acţiunile adversarului (atacă neregulamentar sau loveşte din cauza unor carenţe tehnico-tactice etc. cu acţiune directă sau indirectă (fiind elementul etiopatogenic declanşator). Leziunile macrotraumatice pot fi acute sau cronice. de condiţiile meteorologice nefavorabile.). jucătorii sunt expuşi uneori la accidentări. de maniera de arbitraj (arbitrul prea îngăduitor cu unii jucători care folosesc frecvent acţiuni dure 153 Universitatea Spiru Haret . care se produc mai rar în antrenamente. Bendiu şi Gh. insuficient tratate. Sunt considerate externe cele la care agentul traumatic mecanic provine din exterior. prea moale sau prea dur). şi anume: a) leziuni macrotraumatice. şi apariţia celor distrofice. Patologia specifică jocului de fotbal se grupează în trei categorii. sub coordonarea I.

dar mai ales prin lovirea cu ghetele sau cu crampoanele. se datorează tocmai unei mari diferenţe de tonus şi forţă a acestor grupe. Printre factorii favorizanţi amintim efortul brusc şi violent fără o prealabilă încălzire. cu sau fără interesarea ţesuturilor subiacente. rezultată din neglijenţa antrenării lor. dar nu lipseşte nici din alte zone (abdomen-torace. Acestea se produc prin contactul părţilor moi cu corpuri străine ascuţite (de pe terenurile de joc sau din jurul lor). braţe. Plăgile reprezintă secţionarea pielii. trunchiul. fără a exista elementul traumatic. abdomenul. Ca şi contuzia. iar uneori apare o echimoză. când în timpul unor jocuri se pot întâmpla accidente mai mult sau mai puţin intenţionate). care reprezintă aproximativ 32% din totalul traumatismelor survenite la fotbalişti. dar nu lipsesc nici de la alte niveluri. Leziunile musculare sunt produse de o contracţie bruscă a unui muşchi în anumite situaţii favorizante şi reprezintă 10. în detrimentul grupelor antagoniste. Leziunile hiperfuncţionale sunt cauzate de anumite modificări de ordin enzimatic. biochimic şi histochimic. Printre cauzele predispozante menţionăm: existenţa unei spasmofilii congenitale. deşi musculatura agonistă (cvadricepsul crural) este solicitată prin excelenţă în fotbal. circulaţii sangvine deficitare ş. localizate la nivelul unor formaţii anatomice. Factorul comun care creează acelaşi efect. Cele mai frecvente zone accidentate în jocul de fotbal sunt: membrele inferioare.asupra adversarului sau absenţa antrenorilor de la unele antrenamente. Cel mai des le întâlnim la nivelul membrelor inferioare. cap. în condiţiile unui climat rece şi umed. prezente în această ordine. Traumatismele părţilor moi Contuzia este o afecţiune traumatică frecvent întâlnită. ce survin la musculatura posterioară a coapsei. faţa şi capul. rezidă din lipsa sinergismului dintre activitatea agoniştilor şi a antagoniştilor.25% din totalul traumatismelor fotbalistice. numărul mare de leziuni musculare în fotbal. Reprezintă strivirea într-o măsură mai mare sau mai mică a părţilor moi – piele. membrele superioare.a. ruptura musculară. Tabloul clinic în contuziile uşoare se manifestă prin durere şi discretă incapacitate. gât). muşchi – prin lovire sau presare. Astfel. dar şi greşelile metodice concretizate prin antrenarea inegală a anumitor grupe agoniste. plaga este frecvent întâlnită la nivelul membrelor inferioare. 2. Lipsa 154 Universitatea Spiru Haret . ţesut adipos.

accident ce duce la dublarea perioadei de inactivitate. bazându-se de multe ori numai pe afirmaţia sportivului. tulburările endocrine. singurul mod corect de rezolvare. deprinderile motrice greşite. precum şi unele greşeli în procesul de refacere. Cauze declanşatoare ale leziunii sau rupturii musculare pot fi şi contuziile directe provocate de un adversar. Lipsa de sinergism se manifestă şi la sfârşitul competiţiei. sau lent. printr-o suprasolicitare a segmentului respectiv. în urma unui traumatism iniţial. În cazul rupturilor musculare. fasciculară (când sunt interesate câteva fascicule ale muşchiului). când efortul prelungit face să înceapă scăderea controlului nervos superior al coordonării. sportivul accidentat va fi transportat direct la spital pentru a fi supus intervenţiei chirurgicale. de calitate. spune că se simte bine. condiţiile meteorologice nefavorabile ş. adductorilor coapsei. potenţialul biologic scăzut datorită unor excese şi a unei vieţi nesportive. Localizarea cea mai frecventă a leziunilor musculare o întâlnim. deci nu s-au permeabilizat sinapsele şi nu s-a prestabilit imaginea complexă şi coordonată a mişcării. în urma producerii unor modificări dismetabolice locale. care. Evoluţia şi prognosticul sunt în general favorabile. deficienţele alimentare şi vitaminice. dacă sportivului i se acordă asistenţă medicală de specialitate. fibro-fasciculară (care reuneşte unul-două fascicule rupte şi leziunile fibrilare asociate) sau totală (când leziunea interesează o bună parte sau în totalitate corpul muscular). Printre cauzele favorizante mai sunt incriminate carenţele alimentare şi vitaminice. ca şi eficienţa mecanismelor reflexe locale (muşchi-articulaţie-muşchi). la nivelul cvadricepsului femural. Leziunile tendoanelor pot surveni brusc. După întinderea ei. în fotbal. care. echipamentul sportiv necorespunzător. forţează reintrarea. În afara acestor cauze.aceasta de sinergie este mai evidentă la începutul antrenamentului sau jocului când sportivul nu s-a încălzit bine. cum ar fi: tulburările circulatorii. leziunile în curs de cicatrizare rupându-se. ischiogambierilor. mai pot concura şi o serie de factori predispozanţi şi favorizanţi. din motive uşor de bănuit. tricepsului sural. dar mai frecvent forţele opozante interne (contracţia musculară sau frânarea bruscă a mişcării) sau externe (împingerea jucătorului de către adversar). leziunea musculară poate fi: fibrilară (când sunt lezate câteva fibre). dornici de a-şi vedea jucătorul în formaţia de bază.a. 155 Universitatea Spiru Haret . încă din primele momente ale producerii accidentului. Foarte multe recidive apar din cauza unor tehnicieni. condiţiile meteorologice grele.

iar la cele 156 Universitatea Spiru Haret . În cazul entorsei interne. Pot fi de diferite grade de gravitate în funcţie de mărimea leziunilor. urmată de cea a genunchiului (26. prin punerea lui sub tensiune forţată în timpul unei mişcări exagerate ca amplitudine sau greşite din punct de vedere al direcţiei. favorizează durerea. În cele simple. Odată apărută durerea.8% din totalul entorselor). este puternic afectată de producerea entorsei. repetându-se amplificat. tendinita achiliană. Se întâmplă ca la o mişcare bruscă. astragaloscafoidian şi calcaneocuboidian. Cea mai afectată articulaţie la fotbalişti este articulaţia gleznei (46. 3. formaţiuni componente ale aparatului extensor al genunchiului. cum ar fi: mioentezita extremităţii inferioare a muşchiului drept abdominal. se produce contractura. Astfel. Entorsa genunchiului are incidenţă destul de mare în rândul fotbaliştilor. şi astfel cercul vicios se reia.6%). vorbim de entorsa externă care este determinată de o mişcare inversă şi în care se produc leziuni ale ligamentelor astragalocalcanean lateral. aceasta se produce prin mecanismul de eversiune. este interesat numai un ligament colateral. Entorsele genunchiului pot fi simple sau complicate. intern sau extern. Entorsa anterioară se produce prin extensia forţată a gleznei şi se caracterizează prin leziuni capsulare anterioare. aceştia să acuze o durere vie. în funcţie de caracteristicile anatomo-funcţionale şi de mecanismul biomecanic care o produce. Ruptura de tendon apare de obicei la sportivii care au prezentat o tendinită netratată sau insuficient supravegheată. la rândul ei. se întâlnesc şi o serie de forme particulare de leziuni ale muşchilor şi tendoanelor. de cele mai multe ori fiind însoţită şi de fractura peroneului. Entorsa gleznei prezintă trei mari varietăţi clinice. fiind foarte dureroasă. urmată de incapacitatea funcţională a segmentului. tendinita complexului tendinos „laba de gâscă” – o formă particulară de leziune a tendonului distal comun al semitendinosului şi semimembranosului la nivelul genunchiului. care. şi altele. Traumatismele articulaţiilor Entorsele sunt leziuni traumatice ale aparatului capsulo-ligamentararticular. la nivelul metatarsienelor. În fotbal. având o capsulă articulară bogat inervată. ca o tăietură de cuţit.La fotbalişti. ca forme anatomoclinice întâlnim: tendinita patelară şi cea a tendonului cvadricipital. care prin caracterul trenant şi dificultatea tratării produce mari neplăceri sportivilor. când sunt lezate ligamentele tibioastragaliene. Articulaţia genunchiului.

Luxaţiile apar atunci când extremităţile osoase care alcătuiesc o articulaţie sunt îndepărtate prin traumatism de le raporturile lor normale şi sunt menţinute în această poziţie. ale meniscurilor şi altele. Faţă de entorsă. le întâlnim mai frecvent la nivelul articulaţiilor umărului şi cotului. şocurilor prin cădere sau lovire a cotului ş. de obicei. Prezenţa unei asemenea afecţiuni produce mari neplăceri sportivului. Disjuncţia tibioperonieră inferioară însoţeşte. Disjuncţia echivalează cu entorsa şi se rezumă la o simplă forţare a aparatului capsuloligamentar. O complicaţie mai gravă a acesteia o constituie diastazisul tibioperonier inferior.complicate. suprasolicitarea acestuia explică frecvenţa de trei ori mai mare a leziunilor meniscului intern faţă de cel extern. Insuficienta recuperare asociată şi unei hipofuncţii musculare sun cauzele multor luxaţii recidivante. Dintre toate localizările luxaţiilor. Leziunile meniscurilor Meniscurile sunt formaţiuni fibrocartilaginoase. în fotbal. entorsele tibiotarsiene. 157 Universitatea Spiru Haret . capetele segmentelor osoase schimbându-şi raporturile anatomice. Entorsele piciorului se referă la afectarea traumatică a unor articulaţii din scheletul acestui mic segment. şi anume: dislocarea permanentă a suprafeţelor articulare şi leziuni articulare şi periarticulare extinse. făcând dificilă sau chiar imposibilă continuarea practicării fotbalului. Întrucât condilul femural intern este mai coborât decât cel extern. când scoaba tibioperonieră este forţată de mişcarea de rotaţie a piciorului. datorită plonjoanelor acrobatice ale portarilor. se întâlnesc la nivelul articulaţiilor tibioperoniere superioare şi inferioare. luxaţia traumatică implică încă două elemente de gravitate. aterizărilor pe umăr ale jucătorilor de câmp. Diastazisul echivalează cu luxaţia. Modul şi promptitudinea cu care este repus în mod corect segmentul deplasat asigură o evoluţie şi un prognostic favorabil. Se întâlnesc entorse tarsometatarsiene şi metatarsofalangiene. se asociază şi leziunile ligamentelor încrucişate. a căror rezolvare presupune în mod obligatoriu intervenţia chirurgicală.a. care se găsesc în cavitatea articulară şi se interpun între condilii femurali şi platourile tibiale. La fotbalişti. Disjuncţiile şi diastazisurile sunt două afecţiuni traumatice care interesează articulaţiile fixe. 4.

În fotbal.Mişcările de flexie-extensie ale genunchilor imprimă meniscurilor o deplasare antero-posterioară. jucătorul având sprijinul pe un singur picior cu genunchiul flexat. Dintre factorii favorizanţi care duc la ruptura meniscurilor menţionăm: deformaţiile congenitale ale axelor genunchilor (valg. preexistenţa unui proces reumatismal degenerativ. gheaţă. Traumatismul direct. se asociază şi cu o rotaţie internă progresivă a gambei până la 20 de grade. Agentul traumatizant poate fi de natură internă (inerţia corpului sau contracţia bruscă şi puternică a unor grupe musculare) sau externă (lovirea directă de către adversar sau de către un obiect intermediar). care se soldează cu ruptura meniscului se întâlneşte numai în mod excepţional. Majoritatea rupturilor de menisc intern se produc în urma unei forţe interne. care impune genunchiului semiflectat o mişcare de extensie bruscă cu rotaţie internă. fie osul sub forma unor deranjamente trabeculare. 5. zăpadă îngheţată). În funcţie de intensitatea. acest lucru se întâlneşte destul de frecvent. Periostita acută traumatică este de cele mai multe ori rezultatul unei lovituri directe asupra unei regiuni în care osul este acoperit cu puţine straturi moi. cele mai expuse zone sunt regiunea tibială anterioară şi maleolele tibioperoniere. care duce la extensia bruscă a genunchiului şi la o rotaţie internă. terenul de joc necorespunzător şi factorii meteorologici nefavorabili (noroi. chisturi de menisc). mişcările genunchiului scot în evidenţă că flexia acestuia. Periostita dinamică a pubisului este cauzată de microtraumatismele repetate survenite la acest nivel. În jocul de fotbal. imprimându-i-se o mişcare dezechilibrantă. efectuate în timpul perioadelor pregătitoare. de peste 70 de grade. învelişul său. datorită agresiunilor ce pot apărea. Traumatismele osului şi periostului În jocul de fotbal. execuţii sportive deficitare. sunt afectate destul de des osul şi periostul. fisuri sau a unor fracturi. sensul şi suprafaţa de acţiune a forţei traumatizante este afectat fie periostul. existenţa unei stări de oboseală a membrelor inferioare. Din punct de vedere biomecanic. ca urmare a solicitărilor mecanice 158 Universitatea Spiru Haret . Întâlnim însă şi periostite care se produc în urma jocurilor şi antrenamentelor repetate pe terenuri tari sau a alergărilor pe distanţe lungi pe şosele.

tasări. de durata şi direcţia factorului traumatizant. strivirea abdomenului sub greutatea adversarului căzut peste el. Cele mai frecvente forme clinice întâlnite la fotbalişti sunt: comoţia cerebrală şi contuzia cerebrală. compresia toracică. Se întâlneşte mai frecvent la fotbaliştii care folosesc mai mult procedeul de lovire a mingii cu latul. corticala rămânând. de obicei. se pot provoca leziuni de diferite grade: infiltraţii sangvine. izbirea abdomenului de către minge. rotări ş. Traumatismele craniocerebrale se întâlnesc mai rar în jocul de fotbal. Fracturile caracterizate prin întreruperea continuităţii oaselor se datorează agenţilor traumatici interni sau externi. prin prinderea acestuia între două feţe vulnerante sau prin tamponarea dorso-ventrală a rinichiului. se întâlnesc contuziile simple toracice. dar din nefericire pot exista şi traumatisme închise cu leziuni de organe. maleolelor acestora. iar la fotbalişti se întâlnesc mai frecvent la nivelul tibiei. forfecări. Se produc când forţa traumatizantă are o intensitate medie. Fracturile pot fi închise şi deschise. căderii jucătorului în urma unei sărituri la minge. căderii adversarului peste toracele jucătorului căzut. de forma unor lovituri. Ele pot fi deschise şi închise. metatarsienelor şi falangelor. mişcări bruşte contrariate. dar apare şi atunci când antrenamentele şi jocurile se desfăşoară în mod repetat şi prelungit pe terenuri grele. după cum traiectul fracturii pătrunde sau nu în spaţiul articular. Prin acţiune directă la nivelul rinichiului. rănirilor cu un corp ascuţit de către adversar (crampoanele adversarului). Avem de-a face de cele mai multe ori cu contuzii abdominale simple.consecutive ale membrelor inferioare. dar prezintă un mare interes datorită gravităţii şi efectelor pe care le pot avea. ţinând cont de viteza şi masa agentului traumatizant. peroneului. Frecvent. fisuri corticale. de felul corpului contondent.a. Traumatismele aparatului urogenital pot fi produse de diferiţi agenţi cu acţiune directă sau indirectă. gravitatea lor fiind determinată de afectarea substanţei nervoase. jucătorii fiind obligaţi să lovească mingea din poziţii mai puţin obişnuite şi pregătite. întreagă. contuzia acestuia cu fracturare a una-două coaste. Traumatismele abdomenului se produc în cazul lovirii abdomenului de către adversar cu pumnul sau piciorul. Fisurile osoase sunt leziuni care implică numai o porţiune variabilă a acestora. rupturi extrarenale. suprasolicitând simfiza pubiană prin poziţia bazinului. Traumatismele toracelui sunt relativ frecvent întâlnite la fotbalişti datorită lovirii de către adversar cu o parte a corpului. zdrobiri şi chiar rupturi 159 Universitatea Spiru Haret .

capsulita. cum ar fi: mioentezita. tendinita. traumatismele intervin în special când este plină şi o pot rupe. muşchi şi tendoane. ligamenita. tenosinovita ş.totale.. în raport cu violenţa şocului. cele mai frecvente localizări la membrele inferioare fiind la aparatul capsuloligamentar. Formele clinice ale acestor afecţiuni la nivelul aparatului locomotor sunt: miozita. aponevrozita. apar forme anatomo-clinice combinate. 160 Universitatea Spiru Haret . Acţiunea directă a agenţior traumatici în regiunea perinoescrotală pot determina leziuni ale organelor terminale al aparatului urogenital. iar în cazul afectării concomitente a două sau mai multor ţesuturi histologice. Afecţiunile hiperfuncţionale (de suprasolicitare) ale aparatului locomotor sunt rezultatul suprasolicitărilor acestuia în anumite condiţii şi pe fondul unor tulburări generale.a. meniscita. Asupra vezicii urinare.

Nicola şi VIANI. 1998. Viorel – Curs de fotbal – specializare. Dicţionarul explicativ al limbii române. 2002.S. 1988. COMUCCI. CIOLCĂ.. Curs de bază. Editura Cartea Universitară.N. Bucureşti. Dumitru şi BOTA. Bucureşti. Editura Axis Mundi. 1982. COJOCARU. 2005. Bucureşti. CIOLCĂ. şi PÁLFAI. 1996.S. Bucureşti. BUŞE. Vol I. Bucureşti. Editura Fundaţiei România de Mâine. Timişoara. 2006. Editura Univers Enciclopedic. Ion şi OGODESCU. Editura Enciclopedică. 2004.N.BIBLIOGRAFIE BENEDEK. Editura Axis Mundi. 2001.. 1994. Marco – Manualul antrenorului de fotbal. Orientări şi tendinţe în fotbal – Fotbal 600 exerciţii. Viorel – Fotbal de la 6 la 18 ani. vol I-II. Gheorghe – Fotbalul – mijloc asociat al kinetoterapiei. CIOLCĂ. Bucureşti. Bucureşti. COJOCARU. C. Bucureşti. Bucureşti. CIOLCĂ. – Fotbalul sinergic.. Editura Cartea Universitară. A.S. Bucureşti. 1996. CIOLCĂ. D. Editura Didactică şi Pedagogică. BOTA. 1996. Bucureşti. C. Sorin-Mirel – Tehnica şi tactica jocului de fotbal. DRAGNEA. 1986. Metodica pregătirii. Editura Aldin. 161 Universitatea Spiru Haret . 1994. Bucureşti. 2004. Adrian – Antrenamentul sportiv. I. – Bazele ştiinţifice ale antrenamentului. Cornelia – Fiziologia educaţiei fizice şi sportului. E. Sorin-Mirel – Modelul de joc şi modelarea pregătirii juniorilor pentru fotbalul de performanţă. Viorel – Fotbal – Noţiuni generale.C. Editura Cartea Universitară.S. 2005.F.P. Sorin-Mirel şi GRIGORE. Editura Universităţii Naţionale de Apărare. Sorin-Mirel – Capacitatea de performanţă în fotbal.E.. Sorin-Mirel – Fotbal – Curs de specializare. Editura Facla. Ioan – Jocuri sportive – teorie şi metodică. Bucureşti. ANEFS. COJOCARU.F. Bucureşti.. Dicţionar enciclopedic. COLIBABA-EVULEŢ. Bucureşti.E.

. GHEORGHE. Chiriac – Regulamentul jocului de fotbal adnotat. Curs de bază. C. MOTROC. 2001.. 1990. Bucureşti. – Medicina sportivă aplicată. Bucureşti.C. CNEFS. Ioan şi colab. MOTROC. MOTROC.. 371-374. Bucureşti. FEST. Editura Sport-Turism. 1989. EPURAN. Bucureşti. IONESCU. M. 1991. Ion şi COJOCARU. Mircea – Fotbal de la A la Z. 1982. Editura Axis Mundi. Alexe – Raţionalizarea antrenamentului sportiv.P. EPURAN. Bucureşti. MANUŞARIDE. S. DRĂGAN. Adrian şi MATE-TEODORESCU. ANEFS. 2002.D. Editura Rodos. Ion şi DINU. MIU. 1994. NICU.C. Bucureşti.DRAGNEA. 162 Universitatea Spiru Haret . IONESCU. Florin – Fotbal. Chiriac şi GHEMIGEAN. C. Bucureşti. Bucureşti. 1992. Mihai – Modelarea conduitei sportive.S. Bucureşti. 2002. G. Fotbalul românesc de-a lungul anilor. Florentina – Psihologia sportului de performanţă.. Bucureşti. EPURAN. NICU. 2005. Bucureşti. Editura SportTurism. Bucureşti. Cornel – Fotbal. 1986. Editura Fundaţiei România de Mâine. Specializare. CNEFS. Ştefan şi VELEA. Editura Universităţii din Piteşti. Adrian – Fotbal – curs de bază. Florin şi MOTROC. MOTROC. Teorie şi practică. Bucureşti. MANUŞARIDE. Editura Sport-Turism. Ion – Fotbal de la teorie la practică. Societa Stampa Sportivo. Mihai şi TUDORAN. Viorel – Fotbal. 1989. Daniel – Teoria antrenamentului sportiv. concepţia de joc. Ion – Problemele teoriei şi metodicii antrenamentului în fotbal. HOLDEVICI.C. Editura Sport-Turism. 2005. FEST.S. Bucureşti. Chevorc – Aproape totul despre fotbal.P.P. 1984. Mihai. Bucureşti. Bucureşti. Renato – Bazele antrenamentului sportiv.S. 1996. Bucureşti. Tehnicatactica. – L'allenamento e l'addesttramento calcistico durante il periodo evolutivo.T. 2003. 1983. Bucureşti. 1992. MANNO. Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi juniori (lucrare colectivă).S. 1994. 1977. Editura FEST. Bucureşti. Editura Fundaţiei România de Mâine. Editura Sport-Turism. Irina şi TONIŢA. Bucureşti. Silvia – Teoria sportului. MOTROC. Alexe – Planificarea antrenamentului sportiv – Modele. Ion – Sportul la copii şi juniori – fotbal. Editura Editis. 1999.P. Roma.C. Mihai – Metodologia cercetării activităţilor corporale. LEALI.

. Septimiu. Editura Stadion. M.C. A. 2002. Victor – Ghidul antrenorului profesionist de fotbal pentru 364 zile ale unui an competiţional.S. Alexe – Istoria execiţiilor fizice. Editura Meditarenee.-C. – S. 1995. Roma.T. WEIN. 1995. 1986. Terminologia educaţiei fizice şi sportului.. Editura Fundaţiei România de Mâine.P. 2001. M. Braşov. K.S.C. anul I (lucrare colectivă).T.. Editura Stadion.S. 1996. Editura Editis. Bucureşti.. SVARŢ. S.S.D.S. Jack. Editura Fundaţiei România de Mâine.P. Sven. Alexe – Antrenamentul sportiv modern. Ovidiu – Fotbal. nr. Teodor şi DEHELEAN. STĂNCULESCU..C. Ovidiu – Fotbal..P..S.P. Sinteze.B. M. Editura Fundaţiei România de Mâine. – C. 1982. Bucureşti. TODEA. C. Bucureşti.. Bucureşti. – Metodologia cercetării în activitatea fizică. SOLVEBORN. 1988. Teoria competiţiei. Bucureşti. 2001. S. Teodor şi DEHELEAN. Bucureşti. 1989. STĂNCULESCU. H. Bucureşti.V. Probleme de antrenament şi joc. Bucureşti. – Aspecte medico-biologice ale orientării şi selecţiei sportive.C.T. Bucureşti.S. WEINEK. 1995.-C. Editura Fundaţiei România de Mâine. Bucureşti. şi NELSON. Bucureşti.P. V. S..P.S.D. 1993. şi HRUSCEV. M. – Imparare il calcio. M. Bucureşti.C. Editura Transilvania Expres. 375-377. S. Bucureşti.P.-C.T. 2005. – Stretching.P.S.D.T. 359-361. Învăţământ la distanţă.NICU. Victor – Ghidul antrenorului de fotbal. 1994.C. Curs de bază. Teoria antrenamentului. R.P. PETRESCU. 163 Universitatea Spiru Haret .S.D. Bucureşti. Jurgen – Biologie du sport. Editura Fundaţiei România de Mâine.P.S. 2000.-C. 1978. 365-366. PETRESCU. NICU. THOMAS. Florian – Metodica educaţiei fizice şi sportive. Jerry.

ro 164 Universitatea Spiru Haret .spiruharet.02./Fax.ro E-mail: contact@edituraromaniademaine. O.25 Format: 16/61x86 Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei. Nr.Redactor: Maria CERNEA Tehnoredactor: Marian BOLINTIŞ Coperta: Marilena BĂLAN Bun de tipar: 13.97. 313.90. www.: 316. S. P. 83 Tel.2006. Coli tipar: 10. Bucureşti. 6.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->