Sunteți pe pagina 1din 3

Publius Vergilius Maro

Publius Vergilius Maro (*15 octombrie 70 î.Hr., Andes – †19 î.Hr., Brundisium /
azi Brindisi), cunoscut în limba română ca Virgiliu, poet latin, autor al epopeii în
versuri Aeneis ("Eneida"), considerată epopeea naţională a romanilor. Multe din
datele biografice nu sunt sigure, cele mai multe informaţii datează din perioada
antică târzie sau provin din legende ale evului mediu timpuriu.

Virgiliu s-a născut în anul 70 î.Hr. la Andes (probabil Pietole de astăzi), lângă Mantova
(Gallia Cisalpină) într-o familie de agricultori. Primeşte însă o educaţie aleasă la Cremona,
Mediolanum (azi Milano) şi în sfârşit la Roma, unde studiază Retorica, Medicina şi
Astronomia, fiind elev al retorului Marcus Epidius. Frecventează cenaclul lui Asinius Pollio,
de factură neoterică. La Neapolis (azi Neapole), studiază greaca cu poetul şi gramaticul
Parthenius şi mai ales filosofia cu epicureanul Siron. Din această perioadă datează şi primele
încercări literare, scrieri cuprinse în Appendix Vergiliana, poeme minore atribuite tânărului
Virgiliu, dar în mare măsură apocrife. Se alătură cercului literar al "poeţilor noi" (poetae
novi). Opera De rerum natura a lui Lucreţiu îi serveşte ca model, fără a accepta că Lucreţiu
nega imortalitatea sufletului.

Succesul primei culegeri în versuri, Bucolice, precum şi bogata sa cultură, îi înlesnesc accesul
în cercul lui Maecena, la îndemnul căruia va scrie celelalte opere. Se bucură de preţuirea
împăratului Augustus.

Ultimii 30 de ani ai vieţii îi petrece la ţară, lângă Neapolis, consacrându-se exclusiv creaţiei.
Virgiliu moare la Brindisi, în timp ce se întorcea dintr-o călătorie în Grecia.

Opera
Bucolicele

Bucolicele (de fapt: Eclogae vel bucolica), prima operă aparţinând cu siguranţă lui Virgiliu,
sunt compuse din 10 cărţi şi reflectă certe influenţe epicureice. Au fost scrise între anii 42
î.Hr. şi 39 î.Hr. sub influenţa evenimentelor dramatice ale anului 41 î.Hr. când, după
campania din nordul Italiei, au fost expropriate terenuri agricole pentru a împropietări pe
veteranii bătăliei de la Phillippi. Sub forma unui dialog între doi păstori, Tityrus şi
Meliboeus, Virgiliu evocă dificultăţile ţăranilor deposedaţi de pământ. Se pare că poetului
însuşi i se confiscase o parte din pământurile familiei, fiindu-i redate la intervenţia
împăratului Octavian Augustus în persoană. În poem sunt descrise privelişti naturale, scene
din viaţa păstorilor şi agricultorilor, se glorifică virtuţile Romei şi personalitatea lui Augustus.

Georgicele

Georgicele (Georgica, din Limba greacă: gé "pământ" + érgon "lucrare" = georgós


"agricultor"), operă didactică în patru cărţi scrisă în hexametri, compusă între anii 37 î.Hr.-30
î.Hr. la sugestia lui Maecena, cu scopul de a sprijini redresarea agriculturii italice. Astfel,
prezentând frumuseţile vieţii şi muncii de la ţară, poetul urmăreşte să readucă pe ogoare
mulţimea de ţărani care îşi părăsiseră locurile natale, pentru a deveni "clienţi" ai persoanelor
înstărite din Roma. Virgiliu a folosit izvoare din literaturile greacă şi latină: Hesiod Erga kai
Hêmerai ("Lucrări şi Zile"), Theophrast Historia Plantarum ("Istoria plantelor"), Cato cel
Bătrân De re rustica ("Asupra vieţii la ţară"), Varro Rerum rusticarum sive De agricultura
("Lucruri de la ţară sau Despre agricultură"), Lucreţiu De rerum natura ("Despre natura
lucrurilor"). Cele patru cărţi ale operei tratează următoarele teme: I. Cultivarea pământului şi
păstoritul; II. Cultivarea plantelor, în special a viţei de vie şi a măslinilor; III. Creşterea
animalelor; IV. Descrierea apiculturii, cu o metaforă cuprinzând o viziune stoică asupra vieţii
în societate.

Eneida

Fuga lui Enea din Troia. Pictură (1598) de Federico Barocci. Galleria Borghese,
Roma

Eneida (Aeneis), alcătuită din hexametri în 12 cărţi, este considerată epopeea naţională a
romanilor, bazată pe legenda conform căreia, Enea, erou troian de origine divină (era fiul
zeiţei Venus), după căderea Troiei şi lungi peregrinări, ajuns în Latium pe ţărmurile Italiei,
fondează o colonie, din care va rezulta mai târziu Roma. Conform legendei, fiul său,
Ascanius, va întemeia cetatatea Alba Longa. Fiica unui rege al acestei cetăţi, Rea Silvia, va
da naştere celor doi gemeni, Romulus şi Remus, fondatorii Romei.

Cele 12 cărţi ale epopeei sunt grupate în două părţi:

• Primele şase cărţi înfăţişează evenimentele care au avut loc în al şaptelea


an de rătăciri pe mare. După ce flota lui Enea este aruncată de furtună pe
ţărmurile Africii, regina Cartaginei, Didona, îi găzduieşte pe troieni. Didona
se îndrăgosteşte de Enea, acesta însă - în urma îndemnului lui Jupiter - o
părăseşte pentru a-şi îndeplini menirea întemeierii unui stat înfloritor în
Italia. Dezamăgită, Didona se sinucide, înjunghiindu-se cu sabia lui Enea.
• În ultimele şase cărţi se povesteşte debarcarea lui Enea în Italia, la gurile
Tibrului. Aici se căsătoreşte cu Lavinia, fiica regelui din Latium, Latinus.
Turnus, conducătorul rutulilor şi logodnicul Laviniei, pregăteşte războiul
contra lui Enea. Din această luptă, eroul troian - cu ajutorul lui Jupiter la
insistenţele lui Venus - iese victorios, apropiindu-se de îndeplinirea
misiunii sale istorice.

Virgiliu a murit înainte de a-şi desăvârşi opera. Augustus o dat ordin legatarilor testamentari
ai poetului, Varius şi Tucca, să nu distrugă manuscrisul - cum dorise Virgiliu - ci să-l publice
ca atare, cu un minimum de prelucrări. Chiar neadusă la perfecţiune, Eneida a fost
recunoscută de la început drept una din capodoperele literaturii, alături de epopeele homerice,
Iliada şi Odiseea, care i-au servit ca model, influenţând generaţiile ulterioare de scriitori, până
în perioada umanismului.