(versiune preliminară: la latitudinea şcolilor)

GHIDUL PROFESORILOR

PRIVIND COPIII CU NEVOI

EDUCAŢIONALE SPECIALE

ÎN ŞCOALA (xxx)

Întocmit de xxx
pentru copiii cu nevoi speciale
primăvara 2004

1
CUPRINS (Vă rugăm adăugaţi sau ştergeţi secţiunea corespunzătoare şcolii dvs.,
apoi numerotaţi paginile)
Pag.
Introducere
Centre de acordare a primului ajutor
Personalul pentru copii cu nevoi speciale
Elevi cu nevoi suplimentare
Asigurarea condiţiilor de examen
Sindromul Aspergers
Astm
Beta - talasemie
Paralizie cerebrală
Fibroză chistică
Hipoacuzie
Diabet
Dispraxie
Epilepsie
Dificultăţi de învăţare moderate
EM sau sindromul oboselii cronice
Probleme de sănătate psihică
Alte deficienţe fizice sau probleme care afectează dexteritatea
Dificultăţi de citire
Dificultăţi de învăţare specifice / Dislexie
Handicap vizual
Altele
Cum să ne adresăm unui elev pentru evaluare şi sprijin

2
Introducere

Şcoala noastră (XXX) promovează în mod activ un mediu de învăţare inclusiv, ceea ce
înseamnă că dorim să venim în sprijinul nevoilor de învăţare ale elevilor oferind o gamă
largă de oportunităţi şi facilităţi de învăţare care să satisfacă diferitele stiluri de învăţare. În
ultimii ani, am asistat la o creştere a numărului de elevi care ar putea avea nevoie de sprijin
suplimentar în cadrul şi în afara orelor de curs pentru a-i ajuta să-şi realizeze obiectivele de
studiu. De asemenea, noi angajăm şi cadre cu invaliditate sau afecţiuni cronice.

Scopul acestui ghid este să evidenţieze câteva dintre afecţiunile cronice fizice şi/sau
comportamentale de care elevii noştri pot fi afectaţi şi să ofere câteva sfaturi privind
satisfacerea necesităţilor individuale ale acestora.

Centre de acordare a primului ajutor

În anumite cazuri, elevi sau cadre didactice având anumite afecţiuni descrise aici, precum
diabet sau epilepsie, pot avea nevoie de prim-ajutor. Pe prima copertă a anuarului telefonic
al cadrelor didactice, puteţi găsi lista la zi a centrelor de prim-ajutor. De asemenea, în fiecare
sală de clasă există un afiş laminat care prezintă căile de evacuare în caz de urgenţă,
precum şi numele celor mai apropiate centre de acordare a primului ajutor.

Personalul pentru copii cu nevoi speciale

Dl. / d-na …….. (numele), membru al personalului nostru, a fost numit Coordonator pentru
Copii cu Nevoi Speciale, rolul său fiind acela de a evalua necesităţile elevilor cu dificultăţi de
învăţare şi invalidităţi înainte de a fi înscrişi la şcoală şi de a organiza şi monitoriza
acordarea unui sprijin adecvat pe durata activităţii şcolare a acestora. Această persoană
colaborează îndeaproape cu şcolile la care a învăţat elevul, cu elevul şi cu părinţii acestuia,
pentru a asigura că necesarul de sprijin al elevului a fost corect identificat şi poate fi
satisfăcut.

De la an la an, în funcţie de sprijinul pe care îl necesită elevii, sunt desemnaţi şi alţi membri
ai personalului. În perioada 2002 – 2003, am angajat trei lucrători în sprijinul elevilor cu
nevoi speciale, care au lucrat cu schimbul, ajutând un elev cu mobilitatea limitată, aflat în
scaunul cu rotile şi un elev care nu-şi poate folosi decât parţial mâinile.

Coordonatorul pentru Copiii cu Nevoi Speciale se poate implica în următoarele

acţiuni:

 Să ia notiţe pentru a ajuta un elev (de exemplu, un elev cu handicap vizual, care trebuie
să citească de pe buze, dar care nu poate să şi scrie în acelaşi timp, un elev care nu-şi
poate folosi decât parţial mâinile)

 Să comunice pentru a ajuta un elev surd

 Să solicite achiziţionarea de mobilier special sau adaptat

 Să împrumute echipamente, cum ar fi laptop-uri, dispozitive auditive etc., sau programe

computerizate cu activare vocală

 Să recomande utilizarea unor metode de predare specială pentru elevii dislexici

 Să asigure legături cu agenţii din exterior

 Să consilieze personalul privind modalităţile optime în care poate fi sprijinit procesul de

învăţare în cazul elevilor cu dificultăţi de învăţare şi deficienţe

3
 Să acorde ajutor elevilor cu deficienţe temporare, de exemplu, transportul unui elev cu
piciorul rupt

Elevi cu nevoi suplimentare

Există mai multe tipuri de probleme pentru care un elev ar putea avea nevoi suplimentare:

Medicale cum ar fi astmul, febra de fân, eczeme, diabet,

epilepsie, artrită, afecţiuni care necesită îngrijire
medicală constantă şi/ sau perioade de spitalizare.

Senzoriale tulburări de vedere sau de auz (care nu pot fi corectate

prin purtarea ochelarilor), cecitate cromatică.

Boli congenitale cum ar fi paralizia cerebrală, spina bifida, scolioza etc.

Pierderea unuia sau a ambelor

membre
Dificultăţi de învăţare
Emoţionale şi comportamentale
Sociale şi comunicaţionale
Tulburări psihice
fie din naştere, fie în urma unui accident
dificultăţi de învăţare specifice (dislexie), generale sau
moderate. Şcoala noastră nu poate oferi, deocamdată,
sprijin elevilor cu dificultăţi de învăţare mai severe
hiperactivitate, traumă/şoc, boli mintale etc.
cum ar fi sindromul lui Aspergers. În prezent, nu putem
ajuta elevi cu forme severe de autism.

Multe dintre acestea sunt afecţiuni cronice, pe care elevii ştiu mai bine cum să le controleze.
De obicei, în asemenea cazuri, elevul ştie exact de ce fel sprijin are nevoie pentru a face
faţă bolii şi a înregistra succes la şcoală.

Alte afecţiuni care necesită sprijin pot fi de natură temporară, de ex. un picior rupt, febra
fânului, sarcină, abandon. În unele cazuri, sprijinul adecvat poate fi acordat prin intermediul
Consilierului şcolar.

În oricare din aceste cazuri, elevul are dreptul să pretindă sprijin adecvat şi înţelegere. Acest
sprijin variază, evident, în funcţie de nevoile individuale. Atunci când un elev primeşte sprijin
suplimentar, dirigintele şi profesorii clasei trebuie să fie informaţi. De asemenea, trebuie
informat şi consilierul şcolar. În cazul în care un elev suferă de o boală, personalul care vine
în contact cu el trebuie informat despre aceasta, dar numai atât cât este necesar şi cu
condiţia de a respecta confidenţialitatea.

Coordonatorul pentru elevii cu nevoi speciale întocmeşte, în luna septembrie a fiecărui an, o
listă cu elevii care au declarat că suferă de o afecţiune / deficienţă / dificultăţi de învăţare.

Asigurarea condiţiilor de examen

Anumiţi elevi cu nevoi suplimentare pot avea dreptul la forme speciale de examinare.

De exemplu:

 O persoană care să le citească textul;

 Un secretar particular căruia elevul să-i poată dicta răspunsurile;

 Folosirea unui procesor de text (fără corector ortografic);

 Timp suplimentar la examenele orale (de ex., dacă elevul prezintă dificultăţi de vorbire);

4
 Timp suplimentar la examenele scrise (de ex., dacă elevul a fost diagnosticat de un
psiholog şcolar cu dislexie / dificultăţi de învăţare specifice);

 Perioade de odihnă (de ex., dacă elevul suferă de artrită);

 Foi de examen mai mari pentru elevii cu tulburări de vedere;

 Folosirea unui intermediar pentru studenţii hipoacuzici;

 Asigurarea unei săli separate pentru candidaţii care au nevoie de aşa ceva.

Sindromul lui Asperger

Sindromul lui Asperger nu este întotdeauna diagnosticat şi este posibil ca un elev considerat
“excentric” să sufere, de fapt, de această boală.

Sindromul lui Asperger este o boală cronică evolutivă care afectează modul în care
persoana comunică şi se relaţionează cu cei din jur. Este considerat limita superioară a
spectrului de tulburări de autism. Indivizii afectaţi de sindromul lui Asperger au în general
următoarele caracteristici comune:

Comunicarea: Indivizii afectaţi de sindromul lui Asperger sunt, în general, capabili de

comunicare verbală, dar trebuie să li se vorbească în propoziţii scurte, clare şi inteligibile şi
să li se acorde timp pentru a prelucra informaţiile primite.

Interacţiunea socială: Persoanele afectate de tulburările de tip autist întâmpină adeseori

dificultăţi în iniţierea şi menţinerea relaţiilor cu persoanele de aceeaşi vârstă. Ele pot avea
anumite obsesii. În mod straniu, cei care suferă de acest sindrom tind să se împrietenească
unii cu alţii, poate pentru că înţeleg natura obsesiei, chiar dacă nu împărtăşesc aceeaşi
obsesie.

Rigiditatea rutinei: Pentru aceşti indivizi, adaptarea la schimbare poate fi dificilă, ei având
nevoie de structuri detaliate şi programare în toate aspectele vieţii cotidiene. Pot întâmpina
dificultăţi în a se obişnui cu noile orare şi sălile de clasă şi în folosirea timpului neprogramat
dintre lecţii.

Ce trebuie făcut:

• Fiţi conştient că elevul va avea nevoie de sprijin pentru a se integra grupului. Aceşti elevi
au tendinţa să fie mereu “altfel decât ceilalţi” şi îşi exprimă preferinţa pentru munca
solitară.

• Fiţi pregătit să explicaţi expresiile figurative şi figurile de stil, pe care elevul le poate
interpreta ad literam;

• Oferiţi instrucţiuni clare şi fără echivoc atunci când trasaţi o sarcină – fie în clasă, fie ca
temă pentru acasă

• Ajutaţi elevul să aprecieze care este cea mai bună metodă de învăţare pentru el/ea – de
ex., prin ascultare / citire / re-formulare în scris / observarea şi re-amintirea stimulilor
vizuali în mod practic, adică prin experimentare şi lucru. Diferite utilizări ale tehnologiei
informaţiei pot constitui şi ele un suport eficient pentru învăţare.

Astmul

La bolnavii de astm, căile respiratorii se îngustează, astfel încât respiraţia presupune un

efort deosebit. Îngustarea căilor respiratorii apare în diverse împrejurări. Uneori, reacţia este
5
declanşată de simpla inspiraţie a aerului rece, râs sau alergat; alteori, este vorba despre o
sensibilitate deosebită la elemente din mediul ambiant, cum ar fi granulele de polen, blana
animalelor sau, pur şi simplu, o răceală care coboară spre piept.

Simptome

Tuse
Tensiune la nivelul pieptului
Respiraţie stertoroasă / dificilă
Respiraţie precipitată

Ce trebuie făcut:

O criză de astm poate fi extrem de alarmantă, atât pentru elev, cât şi pentru cei prezenţi.

 Chemaţi o persoană care poate acorda primul ajutor;

 Păstraţi-vă calmul şi liniştiţi persoana;

 Asiguraţi-vă că i s-a administrat medicaţia (ex. pulverizator);

 Ascultaţi dorinţele astmaticului: de obicei, este cel care ştie cel mai bine ce este de făcut;

 Aşezaţi persoana în capul oaselor sau uşor aplecată înainte;

 Încurajaţi persoana să respire într-un ritm mai lent.

Beta – talasemia

Există două forme de beta-talasemie: majoră şi minoră. Persoanele expuse la această

afecţiune sunt, de obicei, de origine mediteraneană sau din Orientul Mijlociu, India şi unele
părţi din Asia de Sud-Est.

Beta–talasemia este o afecţiune ereditară a sângelui care afectează celulele sanguine:

hematiile sunt mai mici, deci cantitatea de hemoglobină pe care o transportă este mai mică.
Prin urmare, sângele transportă mai puţin oxigen în corp.

În cazul talasemiei majore, nivelul hemoglobinei poate scădea sub 50%, astfel încât
persoana este foarte palidă. Prezintă splina mărită, care trebuie extirpată, sunt predispuşi la
diabet şi alte afecţiuni ale ficatului, pot fi predispuşi să contracteze alte infecţii. Aceşti indivizi
au nevoie de frecvente transfuzii de sânge – adesea o unitate de sânge în fiecare lună,
precum şi de injecţii zilnice. Remediul definitiv este transplantul de măduvă, de obicei, de la
un frate sau o soră.

În cazul talasemiei minore (cunoscută şi ca predispoziţie la talasemie), persoana este

purtătoare a bolii, dar nu este bolnavă. De obicei, nici nu ştie că poartă boala până când nu
îşi face un examen sanguin. În general, în zonele în care boala este des întâlnită, se
recomandă ca părinţii să-şi facă un test al sângelui pentru a împiedica transmiterea genei
bolnave.

Implicaţii

Dacă aveţi un elev care suferă de forma majoră a bolii, probabil că el se află sub tratament
încă din copilărie şi aceasta este parte a programului său zilnic. Elevul ar trebui încurajat să-
şi programeze vizitele regulate la spital pentru transfuzii, în funcţie de orarul şcolar. În
special, el trebuie să cunoască data examenelor şi să-şi programeze transfuziile dinainte.
Trebuie să ţină un regim sărac în fier.

6
Paralizie cerebrală

La o persoană care suferă de paralizie cerebrală, o parte a creierului nu s-a dezvoltat

normal. Este vorba, în general, de partea care controlează muşchii şi anumite mişcări ale
corpului. Boala s-a mai numit şi spasticitate musculară şi variază de la o uşoară înţepenire a
articulaţiilor până la folosirea unui scaun cu rotile. Pot fi afectaţi şi muşchii care controlează
vorbirea. Pot apărea crampe musculare involuntare, mai ales când persoana este în stare
de stres.

Această boală nu implică dificultăţi de învăţare.

Ce trebuie făcut:

 Fiţi conştient de faptul că elevul poate obosi repede;

 Ar putea fi necesare echipamente speciale pentru confortul şi/sau ambianţa de studiu a

elevului;

 Atunci când vorbiţi cu elevul, faceţi acest lucru într-un mod cât mai natural, dar ţineţi cont
de dificultăţile de vorbire ale acestuia. Rugaţi-l să repete tot ce nu înţelegeţi şi acordaţi-i
timpul necesar pentru a se exprima; el are acelaşi drept ca oricare alt elev să participe la
discuţiile din clasă şi să-i fie apreciată contribuţia. Veţi constata că acest lucru poate
avea un efect benefic şi asupra aptitudinilor de comunicare ale celorlalţi elevi.

Fibroză chistică

Fibroza chistică este o boală cronică ereditară. Deşi s-au făcut progrese considerabile în
ultimul timp în ceea ce priveşte terapia genetică sau testarea clinică a unor noi medicamente
pentru tratarea bolii, pentru mulţi bolnavi singura speranţă rămâne transplantul de inimă
şi/sau plămâni.

Simptomele persistente pe care le veţi observa sunt tuse persistentă şi respiraţie dificilă. Din
cauza bolii, plămânii se înfundă cu un mucus anormal de gros şi de lipicios, ce poate cauza
infecţii fatale. Mucusul mai poate bloca şi pancreasul, împiedicând enzimele să ajungă în
intestine pentru a digera hrana. Când fibroza chistică afectează tubul digestiv, organismul nu
mai absoarbe suficiente substanţe nutritive, astfel încât bolnavii trebuie să consume o dietă
îmbunătăţită şi să ia atât vitamine de substituţie, cât şi enzime.

Când ajung în şcoala IPV, elevii care suferă de fibroză chistică sunt deja obişnuiţi să-şi
administreze singuri terapia necesară, adică să expectoreze mucusul din plămâni, dar
pentru a face acest lucru, trebuie să aibă acces la punctul de prim-ajutor.

Trebuie să fiţi conştient de faptul că fibroza chistică este o afecţiune foarte serioasă, iar
elevii afectaţi de ea vor înregistra perioade de absenţă pentru spitalizare sau tratament la
domiciliu.

Ce trebuie făcut:

 Permiteţi elevului să meargă la centrul de prim-ajutor după cum este necesar;

 Ajutaţi elevul să-şi planifice şi să-şi organizeze munca în funcţie de vizitele la spital, fie
ambulatoriu, fie pentru perioade de spitalizare mai lungi. De exemplu, gândiţi-vă dacă nu
puteţi încărca textul lecţiei / fişele de lucru / temele pentru acasă pe o dischetă pentru ca
elevul să poată lucra la domiciliu. Noi le putem asigura laptop-uri pentru uz personal.
Acest elev va fi considerat ca înscris “la distanţă” şi trebuie să luaţi în considerare
asigurarea de materiale pentru studiu individual.

7
 Să fiţi conştient de faptul că elevul poate obosi repede şi poate suferi de pe urma
efectelor secundare ale noilor medicamente care-i sunt administrate;

 Încurajaţi elevul să se folosească de sprijinul disponibil.

Hipoacuzia

Deficienţele auditive sunt, în general, clasificate în trei mari tipuri:

1. Conductive – apar ca urmare a unei disfuncţii a urechii medii sau externe (de ex. o
infecţie cronică)

2. Relative la un nerv senzorial – o disfuncţie a urechii interne care are ca rezultat

lezarea nervului auricular

3. Centrale – determinate de o disfuncţie cerebrală. Deşi sunetul este “auzit”, el nu

poate fi interpretat de creier. Întrucât auzul şi vorbirea sunt strâns întrepătrunse,
pierderea auzului provoacă, în mod inevitabil, dificultăţi de vorbire şi de dezvoltare a
limbajului.

Elevii care din naştere, suferă de surditate profundă şi nu au avut nici un fel de acces la
limbajul vorbit, vor întâmpina dificultăţi în a învăţa să vorbească inteligibil. Când ajung la
şcoală, asemenea elevi sunt deja destul de avansaţi în folosirea limbajului prin semne.

Ce trebuie făcut:

Fiţi conştient de faptul că puteţi ajuta un elev care este parţial surd să citească de pe buze în
mod eficient dacă:

 Staţi cât mai nemişcat posibil atunci când vă adresaţi clasei;

 Staţi cu faţa la elev când vorbiţi (nu vorbiţi cu faţa la tablă);

 Îi permiteţi elevului să stea acolo unde poate vedea / auzi cel mai bine (trebuie să-i vadă
pe ceilalţi membri ai grupului la fel de bine ca pe dvs.);

 Nu ţipaţi şi nici nu vorbiţi afectat – vorbiţi normal şi clar.

Fiţi conştient de faptul că elevii cu hipoacuzie vor întâmpina dificultăţi în următoarele

domenii:

Vocabular nou : scrieţi-l pe tablă sau pe o foaie pe care i-o înmânaţi

Schimbarea temei de discuţie

Elevii hipoacuzici care folosesc limbajul semnelor vor întâmpina dificultăţi la citit şi scris –
aceştia se bazează exclusiv pe recunoaşterea vizuală a cuvintelor, în timp ce un elev cu auz
normal are acces şi la pronunţia “cu voce tare” pentru citirea sau ortografierea elementelor
noi de vocabular.

O dificultate suplimentară este aceea că limbajul semnelor foloseşte propriul său sistem
gramatical şi nu se “traduce” automat în limbaj scris, de ex., ordinea cuvintelor / conceptelor
poate fi diferită.

Lucrul la clasă cu un Asistent pentru Medierea Comunicării (AMC)

În funcţie de gradul de hipoacuzie, elevii cu tulburări auditive vor avea nevoie de un AMC
pentru a-i ajuta să înveţe, astfel:

8
 Să le traducă ce se vorbeşte în clasă prin limbajul semnelor;

 Să traducă ce spune elevul prin semne pentru ca acesta să poată participa la discuţie/să
răspundă la întrebări etc.

 Să ia notiţe pentru elev şi să le revizuiască ulterior cu elevul;

 Să interpreteze vocabularul / conceptele nou-învăţate cu elevul;

 Să folosească eventual limbajul surdo-muţilor (“citirea de pe buze”)

 Să folosească limbajul semnelor pentru o casetă video vizionată în clasă (ar putea fi util
ca AMC să vizioneze caseta în prealabil). Nu uitaţi să folosiţi un videocasetofon cu
bandă titrată dacă acest lucru este posibil)

Diabet

Veţi fi informaţi dacă în clasa dvs. există elevi diabetici. De obicei, boala este ţinută sub
control în mod eficient prin medicamente şi regim. Pentru diabetici, este important să
mănânce la ore regulate.

Dacă observaţi că elevul se comportă ciudat şi bănuiţi că este gata să intre în criză, chemaţi
o persoană calificată să acorde primul ajutor.

Există 2 tipuri de crize diabetice:

Hiperglicemică Hipoglicemică
(cantit. mare de zahăr în sânge – (cantit. mică de zahăr în sânge –
instalare lentă ) instalare rapidă)

cauzată de: cauzată de:

cantit. insuficientă de insulină în sânge prea puţină insulină în sânge

consum prea mare de carbohidraţi hrană insuficientă
stres emoţional stres sau vreme caniculară
infecţii sau febră întârzierea mesei
mai puţin exerciţiu fizic decât de obicei mai mult exerciţiu fizic decât de obicei

simptome: simptome:

sete crescută + urinare frecventă transpiraţie, stare de leşin, paloare

respiraţie cu miros de acetonă dureri de cap, vedere înceţoşată
slăbiciune, dureri de stomac, durere generalizată amorţeală / furnicături ale buzelor
greaţă + stare de vomă tahicardie (bătăi puternice ale inimii)
respiraţie dificilă foame
somnolenţă
lipsă de concentrare
modificări ale personalităţii
vorbire neclară
contuzii

Acţiune: Acţiune:

Administraţi zahăr / dulciuri

chemaţi o persoană calificată
să acorde prim-ajutor. (adesea diabeticul le are la îndemână
pentru astfel de ocazii)

9
 chemaţi o persoană calificată să acorde
primul ajutor
Dispraxia

Dispraxia este o dificultate de învăţare specifică, care afectează deprinderile motorii şi

conştiinţa propriului corp. Simptomele tipice pot include:

 Subiectul se împiedică de obiecte sau se ciocneşte de ele;

 Dificultăţi în aprecierea înălţimii şi a distanţelor;

 Coordonarea defectuoasă a diferitelor părţi ale corpului în cadrul unor activităţi cum ar fi
sportul şi dansul;

 Confuzie între stânga şi dreapta;

 Activităţile practice pot ridica probleme: tinde să răstoarne lucrurile şi adesea varsă
lichidele

 Scrisul poate fi laborios şi ilizibil;

 Întâmpină dificultăţi în planificarea şi organizarea timpului.

Aceste dificultăţi pot duce la scăderea respectului faţă de propria persoană, stări de frustrare
şi depresie.

Ce aveţi de făcut:

 Alcătuiţi o analiză a riscurilor pentru activităţile practice.

 Daţi instrucţiuni clare pentru munca în scris. Daţi exemple de eseuri, rapoarte şi proiecte.

Dacă scrisul reprezintă o problemă, elevului va primi un laptop pentru a-şi lua notiţe şi pentru
teme. Aceşti elevi vor avea dreptul să folosească laptop-ul şi în timpul examenelor şi vor
beneficia de un supliment de timp de 25%. Pentru a beneficia de diferite concesii la
examene, vor avea nevoie de raportul unui psiholog şcolar.

Epilepsia

Veţi fi informaţi dacă în clasa dvs. există elevi epileptici. În general, boala este controlată
eficient prin medicaţie. Un epileptic recent diagnosticat poate avea crize în perioada în care
medicaţia sa este evaluată şi testată şi boala se stabilizează. Există mai multe tipuri de
crize, care variază între următoarele forme:

Echivalenţă comiţială Acces tonico-clonic / convulsiv

(numit şi acces minor) (numit şi acces major)

persoana priveşte fix sau în gol privire fixă, înţepenirea corpului,

posibile spasme uşoare sau clipit des posibilă culoare albastră în jurul gurii,
poate dura doar câteva secunde convulsii
“este cineva acasă,
dar luminile s-au stins” elevul poate avea o “aură” sau simptom
podromal

10
Ce aveţi de făcut:

Fiţi calm şi sensibil. După cum se ştie, conştiinţa de sine a adolescenţilor este foarte
accentuată şi revenirea după o astfel de criză poate fi dificilă pentru ei.

Echivalenţa comiţială poate trece neobservată chiar şi pentru subiect – nu trageţi concluzia
că este vorba doar de lipsă de concentrare şi nu adoptaţi măsuri disciplinare nepotrivite. Nu
le atrageţi atenţia că nu au fost atenţi, ci pur şi simplu treceţi peste ceea ce au pierdut.

În timpul unei crize convulsive:

 Chemaţi persoana abilitată să acorde prim-ajutor;

 Asiguraţi-vă că elevul este în siguranţă, având grijă să nu se rănească – ex., să se dea

cu capul de mobilă

 Puneţi-i o pernă sub cap

 Nu-i împiedicaţi mişcările

 Nu-i introduceţi nimic în gură

 Îndepărtaţi restul grupului de elevi şi daţi-le asigurări că totul se va termina repede

 După consumarea crizei, întoarceţi persoana pe o parte, pentru a se odihni şi a-şi reveni

 Bolnavul se poate simţi complet epuizat după o astfel de criză, având nevoie de odihnă
în cabinetul medical. Persoana abilitată în acordarea primului ajutor va decide ce este de
făcut dacă, de pildă, criza nu trece destul de repede.

E. M. sau Sindromul Oboselii Cronice

În fiecare an, se înregistrează un mic număr de elevi care suferă de E. M. (encefalomielită

mialgică) sau sindromul oboselii cronice.

E. M. este o boală extenuantă, fără o explicaţie medicală clară. De obicei, nu este

diagnosticată decât atunci când pacientul suferă deja de peste 6 luni. Se pare că, uneori,
boala apare după o infecţie virală de care pacientul nu s-a vindecat complet. Simptomele nu
se reduc pur şi simplu la “a se simţi obosit”; subiectul se simte complet secătuit şi epuizat şi,
efectiv, nu se poate da jos din pat. Alte simptome includ: dureri musculare, dureri de cap,
afectarea memoriei pe termen scurt etc. Probabil, elevul va fi frustrat şi deprimat de starea
în care se află. Persoana poate avea o zi sau o serie de zile “bune”, urmate de o stare de
epuizare completă timp de câteva zile. Absenţele frecvente de la şcoală sunt, aşadar, de
aşteptat, iar elevul va trebui să compenseze o mare parte a planului de lucru prin studiu
individual.

Ce aveţi de făcut:

 Fiţi atent la eventualele semne că elevul nu se simte bine.

 Oferiţi elevului un plan de lucru detaliat.

 Puneţi la dispoziţia elevilor notiţe pe intranet, pentru uz individual.

 Ajutaţi elevul să profite la maximum de “zilele bune”.

11
 Oferiţi elevului notiţe/conspecte ale lecţiilor la care a lipsit.

 Acceptaţi explicaţiile elevului pentru absenţele frecvente.

 Furnizaţi elevului detalii despre curs cât mai repede posibil – dacă se poate, chiar înainte
de a le prezenta restului clasei. Elevul va trebui să-şi planifice munca în funcţie de
afecţiunea de care suferă.

 Daţi dovadă de flexibilitate în ceea ce priveşte termenele de predare a temelor pentru

acasă. Elevul trebuie să cunoască dinainte programul de teme şi datele la care acestea
trebuie predate. Ar putea chiar să vă predea o temă mai devreme dacă profită de zilele
“bune”!

 Elevul ar putea să vă trimită lucrările prin e-mail de acasă, în care caz aţi putea să le
returnaţi, împreună cu notele date, tot prin e-mail.

 Asiguraţi-vă că elevul ştie ce mijloacele de sprijin de care poate beneficia există în

şcoală

Mulţi oameni se refac complet după E. M., deşi acest lucru poate dura câţiva ani.

Probleme de sănătate mintală

Deşi oricine poate trece prin perioade de stres şi depresie, reacţiile unor oameni la astfel de
perioade pot duce la sentimente sau simptome comportamentale considerate nepotrivite sau
inacceptabile. Aceste simptome variază de la anxietate, depresie severă, modificarea
percepţiei senzoriale, labilitate psihică, obsesii şi fobii până la halucinaţii, comportament
alterat şi tentative de sinucidere. Anorexia şi bulimia nervoasă şi tendinţele de auto-mutilare
sunt probleme din ce în ce mai des întâlnite în rândul tinerilor.

Multe afecţiuni de acest gen sunt de natură temporară şi sunt tratabile prin odihnă,
medicamente şi/sau consiliere. Altele sunt de lungă durată, persoana putând trece prin
perioade sănătoase combinate cu perioade de boală. Aproximativ o persoană din patru va
avea probleme psihice în viaţă, mai devreme sau mai târziu. Pentru mulţi oameni, aceste
probleme apar între vârsta de 18 şi 25 de ani.

Există foarte multe mituri despre tulburările psihice, de aceea este important să
conştientizăm faptul că simptome ale bolilor psihice cele mai des întâlnite sunt izolarea şi
depresia. Numai un număr foarte mic de oameni care se confruntă cu astfel de probleme
devin violenţi sau manifestă un comportament anti-social.

Implicaţii

Sigur că, uneori, studiul poate fi stresant pentru oricine, dar un elev cu probleme psihice
poate fi afectat mai mult decât este normal. Presiunile şcolare, izolarea, lipsa unui sprijin
personal, formarea de noi relaţii şi abuzul de alcool şi droguri sunt tot atâţia factori
declanşatori ai problemelor psihice la unii elevi.

Medicamentele pot avea ca afect somnolenţa, mai ales dimineaţa. Perturbarea programului
de somn face dificilă adaptarea la ritmul de lucru. Depresia, mai ales, poate fi deosebit de
extenuantă, întrucât bolnavul nu mai este capabil să reacţioneze normal şi poate opune
rezistenţă tuturor eforturilor bine intenţionate de a-l face să iasă din această stare.

Cele mai puternice obstacole vin din partea atitudinii şi ignoranţei altora. Adesea, prietenii
elevului bolnav sunt primii care observă că acesta se comportă ciudat şi îl pot îndruma spre
consilierul şcolar. Trebuie avute în vedere şi interesele altor elevi. Nu trebuie să avem
pretenţia ca prietenii elevului bolnav să-şi asume responsabilitatea de “a avea grijă” de o
persoană care se confruntă cu probleme psihice. De asemenea, elevii care au manifestări
12
anti-sociale nu ar trebui să fie lăsaţi să monopolizeze atenţia profesorilor în detrimentul
celorlalţi elevi din clasă.

Strategia didactică

 Încercaţi să stabiliţi relaţii bune şi să aveţi o atitudine încurajatoare.

 Fiţi atent la schimbările majore în comportamentul elevilor, care pot reprezenta debutul
unor probleme mai serioase.

 Dacă elevul are o stare de somnolenţă dimineaţa, fiţi conştient că este vorba de efectele
secundare ale medicamentelor.

 Conştientizaţi faptul că elevul poate avea zile bune şi zile proaste şi daţi dovadă de
flexibilitate, încercând să ţineţi cont de aceste variaţii în munca dvs.

 Nu vă uitaţi elevul, dacă acesta este internat în spital. Spitalizarea este, probabil, o
experienţă traumatizantă şi predispune la izolare, iar elevul va aprecia menţinerea
contactului cu prietenii şi chiar cu profesorii pe care îi cunoaşte bine.

Dacă aveţi întrebări, le puteţi discuta mai întâi confidenţial cu Coordonatorul pentru Copiii cu
Nevoi Speciale. El vă pot oferi informaţii, sprijin şi strategii de abordare a problemei. Acest
lucru trebuie făcut cât mai devreme posibil, pentru ca sprijinul să poată fi obţinut înainte de
agravarea problemei.

Dificultăţi de învăţare moderate

În septembrie, ne aşteptăm să înregistrăm un mic număr de elevi de la (Şcoala Specială

XXX), care au dificultăţi de învăţare moderate. Scopul nostru este să includem aceşti elevi în
principalele şcoli IPT, la clasele a IX-a şi a X-a.

În general, se consideră că aceşti elevi “învaţă mai încet” şi au nevoie de mai mult timp, de o
consolidare constantă şi exerciţii în învăţare. Dificultăţile de învăţare moderate nu înseamnă
o boală mintală. Aceşti elevi sunt, probabil, obişnuiţi cu metodele de predare individualizate
din şcolile speciale. De aceea, adaptarea la un mediu nou, mai solicitant ar putea fi la
început dificilă. Ei pot învăţa după aceeaşi programă ca restul clasei, dar s-ar putea să aibă
nevoie de mai mult timp pentru a atinge acelaşi nivel de competenţă.

Implicaţii

Elevii cu dificultăţi de învăţare moderate, proveniţi din şcolile speciale sunt, din păcate,
predispuşi la atacuri de intimidare din partea celorlalţi elevi. Şcoala dvs. va trebui să
manifeste vigilenţă în acest sens şi să aibă pregătită o strategie pentru rezolvarea acestei
probleme. Cereţi sfatul directorului şcolii dvs. în privinţa strategiei şi a unui mod de
implementare sensibil şi eficient.

Aţi putea, de pildă, să-i rugaţi pe alţi elevi să-şi asume răspunderea de a-i întâmpina, de a
avea grijă şi de a-i ajuta pe aceşti elevi să se acomodeze şi să-şi facă prieteni. Şcoala ar
putea chiar să transforme această responsabilitate într-una privilegiată, iar elevii respectivi
să joace rolul de Mentori şi să-şi pună în valoare calităţile printr-un scurt stagiu de pregătire,
în care acest rol şi importanţa lui să fie bine explicate.

Aceşti elevi ar putea avea nevoie de un ajutor suplimentar sub formă de consultaţii, pentru a
putea să conştientizeze ceea ce învaţă şi a-şi exprima necesităţile şi dificultăţile.

Strategia didactică

 Încercaţi să stabiliţi o relaţie bună de la început şi să aveţi o atitudine pozitivă în a-i ajuta
să obţină performanţe maxime.
13
  Asiguraţi-vă că ştiţi care sunt stilurile preferate de învăţare ale elevilor dvs. (ale tuturor,
nu numai ale celor cu dificultăţi de învăţare moderate);

 Planificaţi-vă lecţiile astfel încât să includă o gamă variată de strategii de învăţare active
orientate spre elev.

 Aplicaţi strategii de predare diferenţiată sau “predare individualizată” care urmăresc

obţinerea performanţei maxim posibile, cum ar fi învăţarea pas cu pas şi evolutivă,
învăţarea între colegi, lucrul în grup, echipe de învăţare, etc.

 Elaboraţi planuri speciale pentru asigurarea succesului şcolar şi folosiţi recompensele

(laudele) pentru a recunoaşte chiar şi cei mai mici paşi făcuţi pe calea învăţării.

 Implicaţi elevii în stabilirea propriilor obiective de învăţare şi în monitorizarea succesului

în atingerea acestor obiective.

Alte deficienţe fizice şi probleme de dexteritate

Unii elevi au deficienţe fizice, ceea ce înseamnă că nu pot îndeplini aceeaşi gamă de
activităţi fizice la fel ca ceilalţi oameni. Această categorie de elevi include persoane care
manifestă dificultăţi la mers, la folosirea mâinilor şi braţelor şi persoanele cu dezvoltare fizică
insuficientă.

Aceste persoane fie s-au născut cu acest handicap, fie l-au dobândit, de exemplu în urma
unui accident de maşină. Unii elevi suferă de afecţiuni ale oaselor (oase fragile), muşchilor
(distrofie musculară), articulaţiilor (artrită), nervilor şi tendoanelor (poliomielită, scleroză
multiplă), ale coloanei vertebrale (spina bifida) sau ale creierului (paralizie cerebrală).

Efecte

 Pot obosi uşor şi sunt sensibili la schimbările de temperatură .

 Pot suporta dureri serioase.

 Medicamentele analgezice pot avea efecte secundare, cum ar fi somnolenţă şi scăderea

capacităţii de concentrare.

Strategia didactică

 Permiteţi elevului să participe la activităţile de grup cât mai mult posibil şi încurajaţi
sprijinul “tovărăşesc” în cadrul grupului.

 Încurajaţi la elev dezvoltarea deprinderilor sociale şi încrederea în sine.

 Ajutaţi elevul să se simtă relaxat în situaţii noi şi stresante.

 Puneţi la dispoziţia elevului care a absentat de la ore sau care nu poate scrie repede
conspecte sau notiţe.

 Nu pierdeţi din vedere că asistentul care ia notiţe sau sprijină un elev aflat în scaunul cu
rotile reprezintă “mâinile şi picioarele elevului”, nu şi creierul acestuia.

 Elevul are nevoie de înţelegere, nu de milă, precum şi de oarecare flexibilitate în privinţa

termenelor de predare a lucrărilor.

 Acordaţi perioade de odihnă în timpul examinărilor sau pentru lucrările cronometrate.

14
Dificultăţi de citire

Unii elevi cu nevoi speciale pot avea deprinderile de alfabetizare elementare slab dezvoltate,
astfel încât, pentru ei, cititul şi scrisul prezintă dificultăţi importante. Acest lucru are mai
multe cauze posibile:

• Un stil de predare care nu se adresează nevoilor individuale

• Materiale de predare şi învăţare care nu corespund nivelului elevului respectiv
• Absenţa de la şcoală pe caz de boală chiar în perioada cea mai importantă pentru
dezvoltarea alfabetizării
• Lipsa sprijinului pentru nevoi suplimentare
• Lipsa exemplului parental pentru deprinderile de citire şi scriere
• Dificultăţi de învăţare moderate

Este lesne de înţeles că elevii cu dificultăţi de citire pot fi extrem de frustraţi atunci când se
confruntă cu un text care este prea dens şi prea dificil de citit şi de înţeles pentru ei. Acest
lucru poate duce fie la întreruperea cursului şi abandon şcolar, fie la comportament
perturbator la oră.

Strategia didactică

Toţi elevii au nevoie să experimenteze succesul pentru a putea învăţa în mod activ.
Metodele de predare trebuie să se adreseze direct dificultăţilor elevilor, dar şi să le permită
acestora să facă progrese, pe care să le poată observa şi de care să fie mândri. O sarcină
îndeplinită cu succes încurajează şi motivează elevul să continue şi să încerce să rezolve o
alta.

 Elaboraţi strategii care să-l ajute pe elev să-şi dezvolte respectul de sine. El are
nevoie să fie valorizat ca membru al clasei la fel ca oricare alt elev.

 Asiguraţi-le un rol în munca de grup, pe care să-l poată îndeplini cu succes.

 Asiguraţi-le materiale de studiu diferenţiate, cu unele teme pe care elevul le poate

rezolva independent.

 Asiguraţi-vă că materialele de studiu sunt la un nivel lingvistic adecvat şi că ele sunt

bine prezentate şi aşezate în pagină.

 Lăudaţi elevul chiar şi pentru progresele mărunte pe care le face în învăţare.

 Lăsaţi elevul să-şi folosească punctele sale forte în loc să se concentreze asupra
punctelor slabe.

 Utilizaţi metode alternative de evaluare, cum ar fi probele orale sau demonstraţiile

practice de competenţă.

 Acordaţi timp suplimentar pentru temele care necesită citit şi scris.

 Folosirea calculatoarelor poate fi o motivaţie importantă. Dacă materialele de

studiu sunt disponibile pe o dischetă, elevul poate munci în ritmul său, poate să citească
textul şi să selecteze tipul şi mărimea caracterelor pe care le consideră accesibile. Prin
folosirea unui procesor de text pentru scris, elevul este eliberat de restricţiile unui scris
ilizibil şi de dificultăţile impuse de organizarea textului. Poate reveni asupra textului şi
poate face modificări fără a face tăieturi. Poate folosi funcţiile “cut and paste” pentru a
muta fragmente de text şi îşi poate ilustra textul folosind “clipart” sau “importând” diverse
imagini şi fotografii. Cel mai important, poate accesa Internetul pentru a căuta lucruri
care îl interesează şi poate astfel dobândi aptitudini în acest domeniu. Prin intermediul
unei pasiuni, cum ar fi fotbalul sau maşinile, se poate trezi interesul elevului.

15
Dificultăţi de învăţare specifice / Dislexia

Cum ne dăm seama dacă un elev este dislexic?

Următoarele semne pot alerta profesorul asupra posibilităţii ca un elev să fie dislexic. Nu
uitaţi – trebuie să căutaţi întregul tablou de dificultăţi, nu doar simptome izolate. În
colaborare cu Coordonatorul pentru Copii cu Nevoi Speciale, va trebui, pentru o anumită
perioadă de timp, să ţineţi sub observaţie modul de a învăţa al elevului cu scopul de a
observa dacă elevul:

• Manifestă o discrepanţă semnificativă între vorbit şi scris

• Se confruntă cu probleme persistente sau grave de ortografie, chiar şi pentru cuvinte

“uşoare” sau comune

• Scrisul poate fi şi dezordonat

• Îi vine greu să-şi pună ideile pe hârtie (să se exprime în scris)

• Are probleme în înşiruirea logică a ideilor

• Pierde şirul cu uşurinţă atunci când urmăreşte o serie sau când citeşte

• Are probleme cu organizarea timpului personal – uită întâlniri etc.

• Îi vine greu să memoreze sau să-şi amintească lucruri, terminologie nouă, nume, etc.

• Se încurcă frecvent la citit sau la copiat.

• Poate face confuzii între stânga şi dreapta.

• Scrisul de mână poate fi dezordonat, prost format sau imatur.

• Lucrările scrise nu reuşesc, în consecinţă, să exprime înţelegerea, ideile sau vocabularul

elevului.

• Are probleme constante cu construcţia frazei, punctuaţia şi organizarea lucrărilor scrise –

şi nu din cauza lipsei de experienţă.

• Are probleme de generalizare sau în înţelegerea şi aplicarea regulilor.

• Reuşeşte cu dificultate să-şi “vadă” propriile greşeli.

• Nu reuşeşte să înveţe prin metodele de predare “obişnuite”.

• Poate fi descris ca o persoană “uitucă”

Aceste dificultăţi sunt independente de experienţa şcolară, factori sociali, economici sau
emoţionali sau de inteligenţă şi nici nu au vreo legătură cu originea etnică sau culturală. În
general se estimează că între 4% şi 10% din populaţie se confruntă cu astfel de dificultăţi
într-o măsură mai mare sau mai mică.

Elevii dislexici nu sunt elevi slabi. Ei au mari dificultăţi la scris, dar pot fi dotaţi în alte
domenii, ca de pildă aptitudinile vizual-spaţiale, proiectare şi desen, aptitudini logice,
conceptuale şi/sau verbale.

Ce aveţi de făcut:

16
 Îndrumaţi elevul spre Coordonatorul pentru Copii cu Nevoi Speciale pentru evaluare şi
diagnostic. Acest lucru va conduce la:

• Recomandări făcute profesorilor de specialitate cu privire la stilul de învăţare al elevului

şi la metodele de predare care vor da cele mai bune rezultate în cazul acestuia. La
cerere, copii suplimentare sunt disponibile în cazul schimbării cursului sau profesorului.

• Asistenţă acordată de Coordonatorul pentru Copii cu Nevoi Speciale individual sau în

grupuri mici pentru a-i ajuta să-şi înţeleagă propriul stil de învăţare şi cum să-şi
folosească optim aptitudinile. Această analiză îi poate ajuta de ulet ori pe elevi să-şi
controleze procesul de învăţare şi să se pregătească pentru a face saltul la următorul
nivel în procesul de instruire.

• Resursele limitate sunt disponibile pentru elevii cu dificultăţi deosebit de severe de

prelucrare motorie – actualmente, acestea sunt limitate la un mic număr de laptop-uri.
Dispunem şi de programe de calculator cu acţionare vocală.

• Girul psihologului şcolar, acolo unde este necesară solicitarea unor consideraţii speciale
în timpul examinării, de exemplu mai mult timp.

Deficienţe vizuale

În septembrie, vom avea o elevă cu handicap vizual care începe un curs de (XXX) cu noi.
Ea va primi iniţial sprijin la toate lecţiile. Acest sprijin va fi revizuit la începutul primului
trimestru, atunci când ea va putea aprecia mai bine cum se descurcă. Va avea nevoie de
caractere mărite pentru toate materialele tipărite, inclusiv copii ale video-proiecţiilor.

Orbirea completă apare destul de rar: majoritatea persoanelor “oarbe” au un anumit grad de
vizibilitate şi pot face în general distincţia între întuneric şi lumină. În prezent, şcoala noastră
nu oferă instruire pentru deplasare, cursuri pentru învăţarea alfabetului Braille sau
echipamente pentru producerea de texte cu ajutorul alfabetului Braille.

Ce aveţi de făcut

 Discutaţi lucrarea care este scrisă pe tablă sau care este în curs de demonstrare.

 Folosiţi un limbaj precis pentru a oferi o descriere verbală clară acolo unde este posibil.

 Nu marcaţi cuvintele cu roşu (este dificil de citit pentru elevii cu handicap vizual).

 Nu staţi cu spatele la fereastră, încercaţi să staţi în dreptul unui fundal contrastant şi

departe de sursele de lumină puternică.

 Încercaţi să stabiliţi un contact vizual, deşi este dificil.

 Încurajaţi elevul să se uite în direcţia vocii dvs.

 Nu purtaţi rochii / cravate în picăţele!

 În anumite afecţiuni ale ochilor, se recomandă o lumină mai difuză, nu una puternică.

 Cereţi sfatul Coordonatorului pentru Copii cu Nevoi Speciale în privinţa formatului foilor
de lucru – încercaţi să folosiţi un format clar şi aerisit şi evitaţi hârtia lucioasă.

 Anticipaţi şi plănuiţi dinainte vizitele în exterior.

 “Mergi împreună cu Maria.....” este o formulare mai diplomată decât “Pune-o pe Maria să
te ducă ...”

17
Altele

Există desigur şi alte afecţiuni medicale şi deficienţe pe care le vom întâlni din când în când.
Ori de câte ori va fi necesar, noile materiale cu sfaturi şi informaţii noi vor fi disponibile în
funcţie de necesităţile elevilor. Dacă aveţi nevoie de un anume tip de informaţii, vă rugăm să
luaţi legătura cu Coordonatorul pentru Copii cu Nevoi Speciale.

18
Reţineţi principiile de bază:

 daţi dovadă de sensibilitate

 nu porniţi de la idei preconcepute

 discutaţi mai întâi cu elevul (în particular) – el este cel care ştie cel mai multe despre
afecţiunea de care suferă şi efectele sale

Odată ce elevul a fost acceptat la un curs, el are dreptul să pretindă sprijinul suplimentar de
care are nevoie pentru a învăţa în mod eficient. Sprijinul suplimentar nu este o măsură
compensatorie, ci un drept de la sine înţeles.

Cum să ne adresăm elevului în vederea evaluării necesităţilor şi sprijinului

1. Vă rugăm ca dând dovadă de sensibilitate, mai întâi să discutaţi, în mod individual,

problemele cu elevul

2. Recunoaşterea şi acceptarea nevoii de ajutor suplimentar este vitală, dar pentru elev
poate fi dificil să accepte acest lucru. Vă rugăm să prezentaţi asistenţa pentru nevoi
suplimentare ca pe un drept la succes, nu ca pe o acţiune compensatorie; cu alte
cuvinte, puneţi accentul pe latura pozitivă a capacitării, nu pe eticheta negativă “nevoi
speciale”.

3. Cu acordul elevului, luaţi legătura cu Coordonatorul pentru Copii cu Nevoi Speciale.

4. Ulterior, elevul va fi contactat şi i se va fixa o întâlnire cât mai curând posibil.

19