Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Obiect şi domenii
Psihologia militară poate fi văzută ca aplicarea principiilor, teoriilor, metodelor,
cunoştinŃelor de psihologie generală, socială etc. în interiorul ambientului militar. Domeniile
consacrate ale psihologiei (experimentală, clinică etc.) sunt aplicate, relaŃionate la o populaŃie
specifică.
Psihologia militară este un domeniu larg şi foarte complex, nu există domeniu al
psihologiei (teoretic sau aplicativ) care să nu aibă aplicabilitate în armată. Pentru a înŃelege acest
lucru, vom enumera problematica psihologiei militare:
- selecŃia, evaluarea şi repartizarea potenŃialilor militari pe arme, specialităŃile militare
– de fapt aici a început să se dezvolte psihologia militară: SUA, în Primul Război Mondial, a
repartizat peste 1 milion de persoane pe specialităŃi, după aptitudini, iar în al Doilea Război
Mondial peste 7 milioane de persoane;
- instruirea şi evaluarea performanŃelor – instruirea militară:
o are un caracter stresant;
o se desfăşoară într-un context nespecific (nu se pot simula perfect condiŃiile de
război, deci implicarea este mai mică faŃă de situaŃia reală);
o rezultatele instruirii pe câmpul de luptă se evaluează în termenii de viu sau
mort!
- diferenŃele de performanŃă în luptă ale unor militari cu aceeaşi dotare tehnică se
datorează unui complex de factori care trebuie studiaŃi: conducerea, moralul, experienŃa,
motivaŃia, disciplina, cultura, instruirea etc.; referitor la disciplina militară, se consideră că
„armata te dresează”, dar acest „dresaj” înseamnă condiŃionarea executării fără proteste a unui
ordin, ceea ce reduce pierderile de vieŃi în război;
- personalul militar este deseori solicitat să acŃioneze în condiŃii grele sau care
ameninŃă viaŃa, într-o multitudine de ambiente: altitudine, temperaturi ridicate/joase, radiaŃii,
vibraŃii etc. ale căror efecte asupra personalului trebuie cunoscute (vibraŃiile puternice au foarte
multe efecte, printre care impotenŃa sexuală);
- lupta armată poate dura perioade mai mari de timp, ceea ce duce la deprivări de
somn, oboseală, pierderi de efective, psiho-traumatisme (trebuie cunoscute efectele şi găsite
măsuri de combatere a acestor efecte, măsuri pentru a pregăti oamenii să reziste);
- influenŃa comandanŃilor asupra subordonaŃilor – nu este întâmplător faptul că o
orientare recentă în leadership accentuează necesitatea formării unor calităŃi charismatice la
conducătorul militar (diferenŃa manager-leader: leaderul îşi motivează subordonatul, managerul îl
tratează ca pe un angajat);
- socializarea militară prin sistemul de norme, prin cerinŃele de încadrare în disciplina
militară, urmăreşte să formeze acele conduite care asigură acŃiunea în condiŃii de certitudine, atât
în situaŃii de rutină, cât şi în situaŃii extreme (în lupta armată); instituŃia militară are toleranŃă zero
la incertitudinea comportamentală;
1
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
2
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
3
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
1. DefiniŃii şi caracteristici
DefiniŃie. În sens larg, integrarea este un complex de fenomene psiho-sociale care se
stabilesc între un individ şi o colectivitate, la pătrunderea individului în acea colectivitate, având
efecte şi modificări reciproce şi care desemnează în final o anume poziŃie a individului faŃă de
colectivitatea respectivă (integrat, izolat, respins etc.).
Caracteristici:
1) este un proces multidimensional:
- integrarea are o dimensiune psiho-socială (în grup sau microgrup, relaŃiile cu ceilalŃi –
orice apariŃie într-un grup modifică ceva, stârneşte reacŃii în microgrup);
- integrarea funcŃională (profesională) – la cerinŃele activităŃii;
- integrarea normativă – asumarea, interiorizarea sistemului de norme – în armată,
toleranŃa la încălcarea sistemului de norme este ZERO;
Este necesar ca integrarea să se facă simultan pe toate cele 3 direcŃii; dacă există un clivaj prea
mare, comportamentul este disfuncŃional (pierde şi organizaŃia şi individul);
2) are o desfăşurarea temporală (în timp, mai multe stadii) fie pentru individul care se integrează
într-un grup constituit, fie chiar pentru formarea grupului (forming, storming…);
3) are un efect transformator atât asupra individului care se integrează, cât şi asupra grupului
integrator (exemplul cu fata în grupul de bărbaŃi: ea a împrumutat din limbajul lor, ei şi-au
rafinat limbajul).
4
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
Modelul ASA (atracŃie, selecŃie, abandon) – fiecare organizaŃie tinde să atragă personalul
care i se potriveşte (în relaŃiile publice sunt persoane extrovertite, de ex.).
caracteristicile sistemului integrator – grupul, structura sa, coeziunea (vezi efectul negativ al
coeziunii ridicate, când apare un nou membru în grup), activitatea desfăşurată de acel colectiv
(într-un fel se integrează individul într-un colectiv cu activitate monotonă, în alt fel într-un
grup de specialişti), tipul de norme existente în acea organizaŃie (un sistem foarte clar de
norme facilitează integrarea);
modelul integrativ promovat de factorii decizionali – tipul de politici de socializare promovat
de organizaŃie.
5
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
fenomen: cu 3-4 săptămâni înainte de terminarea contractului este posibil să se producă mai multe
evenimente negative (accidente) datorită fenomenului relaxării (un număr mare de accidente
navale, de ex., se produc pe drumul spre casă);
etapa a IV-a: integrarea propriu-zisă – are loc o identificare totală, puternică cu
organizaŃia (de regulă numai la militarii de carieră); la tinerii pe bază de contract, această etapă se
identifică numai la cei care intenŃionează continuarea carierei militare.
ReŃinem: procesul de adaptare nu este liniar, ci zigurat (în dinŃi de ferăstrău), pot apărea o
serie de dificultăŃi de adaptare. După anumiŃi autori, cele mai frecvente conduite de inadaptare
sunt:
- crizele excitativ-motorii (de nervi) – exprimă un refuz al situaŃiei, dar şi o cerere de
ajutor (din motive diverse, nu se cere direct ajutorul);
- fuga sau dezertarea – un refuz mai accentuat al instituŃiei militare; autorii susŃin că este
tot o cerere de ajutor;
- conduitele hetero-agresive (injurii, bătăi, altercaŃii etc.) – un refuz al situaŃiei şi
exprimarea protestului;
- conduite auto-agresive – refuz total al organizaŃiei, suicid, alcoolism, toxicomanie,
tatuaje, etc.;
- conduite de reclamare, lamentare (stări depresive, văicăreli, reclamaŃii diverse) – sunt
conduite totuşi mai socializate, care nu contravin sistemului militar.
6
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
7
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
8
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
Se poate rezista perioade fără somn, dar este importantă perioada de refacere:
- la 48 ore privare de somn este nevoie de un somn de 8-12 ore neîntrerupt;
- la 72 ore privare de somn sunt necesare 24 ore de revenire (nu neapărat de somn continuu);
- la 96 ore privare de somn sunt necesare 120 ore (5 zile) de revenire;
- într-un interval de 14 zile sunt suficiente 4 ore de somn din 24, cu o anume diminuare a
capacităŃilor operaŃionale, după care este nevoie de o perioadă de refacere de 24-48 ore;
Starea de somnolenŃă maximă se manifestă între orele 3-6 dimineaŃa, când scade şi
capacitatea de lucru cel mai mult.
În afara unor măsuri de instruire pe timp de pace pentru creşterea rezistenŃei, se recomandă
asigurarea unui minim de somn de 4 ore din 24. Dacă nu avem posibilitatea, oferim 3 ore de somn
între orele 3 şi 6 dimineaŃa, somn neîntrerupt.
S-a constatat că având o bună pregătire psihologică se poate rezista şi 72 ore de nesomn
fără efecte deosebite.
Efectele privării de somn:
- erori de omisiune (mai ale cifre);
- scăderea rapidă a atenŃiei;
- creşterea timpului de reacŃie (apariŃia lentorii);
- degradarea capacităŃii de argumentare logică (scade coerenŃa – nu se pierd deci 2 nopŃi înainte
de examen ☺);
- dificultăŃi crescute de înŃelegere a consemnelor; în general, toate activităŃile intelectuale sunt
mai greu de realizat;
- posibile stări depresive, iritabilitate, furie, paradoxal se poate manifesta euforie;
- cei obosiŃi devin mai vulnerabili la atacurile prin surpriză.
II. Durata acŃiunilor de luptă – solicitările specifice câmpului de luptă sunt stresante, au
caracter neobişnuit, agresiv, violent, cu ameninŃări la adresa vieŃii (ca şi anumite situaŃii pe timp
de pace), ca atare rezistenŃa, stabilitatea psiho-fizică trebuie menŃinute un timp cât mai îndelungat.
Ori, de regulă, acŃiunile de luptă având o durată îndelungată, menŃinerea comportamentului timp
îndelungat devine un obiectiv.
Manifestările pierderii capacităŃii de acŃiune se prezintă astfel:
a) manifestări iniŃiale ale pierderii capacităŃii de acŃiune (care presupune 30-35 zile solicitări
intense, acŃiune susŃinută, stresantă) – încep să apară:
- scade randamentul intelectual;
- scade viteza de prelucrare a informaŃiilor;
- scade atenŃia;
- diminuare a forŃei fizice;
- diminuare a spiritului de observaŃie;
- perturbări în coordonarea şi amplitudinea (motrică) a mişcărilor;
- blocaje ale memoriei;
- dificultăŃi de înŃelegere a consemnelor;
- procese decizionale greoaie;
- stări de anxietate;
- lamentări (se plâng că nu mai fac faŃă situaŃiei);
9
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
10
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
Psihologia rănitului
(aplicabilă şi la victima accidentului de muncă)
11
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
12
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
1. Stresul
Un război de durată sau de mare intensitate (chiar scurt), o situaŃie excepŃională în
ambient non-militar, prin aceste caracteristici (durată, intensitate mare) sunt deosebit de stresante
pentru cei care participă la aceste activităŃi.
Potrivit previziunilor psihologice:
- într-un război convenŃional, în perioada iniŃială de 30 zile va fi cel puŃin un militar
psiho-traumatizat la 3-4 victime fizice;
- în războaiele unde sunt folosite arme de distrugere în masă (arme nucleare), vor fi 1
până la 2-3 în primele 30 zile; după 30 zile, numărul celor traumatizaŃi psihic depăşeşte
numărul celor cu traume fizice;
- anumite predicŃii susŃin că după 60 zile cea mai mare parte a personalului va fi inaptă
d.p.d.v. psihologic.
În general, stresul este definit ca o boală a civilizaŃiei (denumirea de stres vine de la
latinescul stringere = a strânge, a răni). Cercetările asupra stresului au fost generate de medicul
Selye (1930), care a introdus termenul de sindrom general de maladie, care era un răspuns
nespecific al organismului la boală (bolnavi de diferite boli infecŃioase aveau o simptomatologie
comună). În 1936 înlocuieşte termenul cu sindrom general de adaptare, apoi cu cel de stress.
DefiniŃii.
Selye: O stare ce se traduce prin un sindrom specific indus într-un sistem biologic.
Pieron: Agresiunea, acŃiunea violentă exercitată asupra organismului de un stimul
fizic/emoŃional sau o frustrare acută.
Delay: O stare de tensiune acută a organismului obligat să-şi mobilizeze capacităŃile de
apărare pentru a face faŃă unei situaŃii ameninŃătoare.
McGarth: stresul apare atunci când se produce un dezechilibru marcant între solicitările
mediului şi capacităŃile de răspuns ale organismului.
Cercetările mai noi arată că există şi un stres cumulativ, în sensul că anumite evenimente
cotidiene au o anumită semnificaŃie stresantă şi cumularea lor în timp duce la apariŃia
manifestărilor de stres. Holmes şi Rahe au alcătuit o scală a evenimentelor stresante de viaŃă (pe
populaŃia americană) şi care acordă puncte diferitelor situaŃii cu care ne confruntăm (de ex.,
pierderea partenerului de viaŃă – 100 puncte, pierderea serviciului – 50 puncte, pensionarea – 20
puncte, începerea anului şcolar – 5 puncte etc.). Pe baza punctajului acumulat timp de 6-12 luni
(momentul critic fiind acumularea a 200 puncte în acest interval), ei fac o predicŃie privind
apariŃia unei boli organice pentru că stresul fragilizează, vulnerabilizează organismul.
ReacŃia la stres parcurge 3 etape:
- faza de alarmă, când capacitatea de apărare a organismului scade;
- faza de rezistenŃă sau adaptare, când organismul îşi mobilizează toate resursele de
apărare; dar mobilizând tot, se consumă tot! şi apare:
- faza de epuizare – organismul nu mai are resurse, se produce epuizarea.
13
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
Forma concretă de manifestare (epuizare, incoerenŃă etc.) depinde de foarte mulŃi factori:
a) semnificaŃia stresantă adresată stimulilor – cum se explică faptul că acelaşi stimul
produce/nu produce reacŃie stresantă la diferiŃi oameni? Răspunsul: semnificaŃia stimulului, care
ponderează reacŃia la stres;
b) evaluarea posibilităŃilor proprii de a face faŃă situaŃiei stresante (schema):
14
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
Nu trebuie să se creadă că stresul este neapărat dăunător. Există o relaŃie curbilinie între
intensitatea stimulilor şi randament:
- zona a – stres de sub-solicitare (monotonie);
- zona b – zona optimă;
- zona c – stres de supra-solicitare.
Este de dorit o anumită intensitate a stimulilor.
Manifestările stresului de sub-solicitare sunt asemănătoare cu cele
ale stresului de supra-solicitare: lentoarea proceselor intelectuale,
iritabilitate, oboseală fizică, se execută cu dificultate acŃiunile
motrice, consum excesiv de stimulente (tutun, cafea, alcool).
e) evaluarea consecinŃelor – dacă parcurgem etapele de mai sus, dar consecinŃele nu sunt
grave, reacŃiile la stres sunt mai ponderate (evenimentul este stresant nu în sine, ci prin
consecinŃele sale!). Este evident că pe câmpul de luptă probabilitatea apariŃiei stresului este mai
mare (durata mare de luptă, intensitatea stimulilor etc.).
Stresul luptei – solicitările din lupta modernă produc o gamă diversă de manifestări:
sindromul de dinaintea luptei – dacă se anticipează când va fi lupta şi cât de grea,
există tendinŃa unor militari de a se prezenta la medic cu simptome ipohondrice (dureri de cap,
indigestii etc.);
sindromul de evacuare – dacă unii dintre militari sunt evaluaŃi datorită unor răni (sunt
imoperanŃi) sunt şi alŃi militari care invocă o situaŃie de boală pentru a beneficia de acelaşi regim;
nevroza traumatică de luptă – întâlnită şi ca şocul catastrofelor şi care se manifestă
prin stupoare, mutism, akinezie (imobilitate, rigiditate) la unii, agitaŃie motrică excesivă la alŃii;
stare tipică de confuzie (militarul este confuz orientat în timp şi spaŃiu); unii militari vorbesc ca şi
cum ar trăi un coşmar (hipnoza catastrofei); sincope anxioase, gesturi impulsive până la tendinŃe şi
chiar acte finalizate de suicid; localizări digestive, vomă, stări delirante; mai sistematizat, nevroza
traumatică de luptă conŃine într-o măsură mai mică sau mai mare (de la caz la caz), următoarele
forme de manifestări:
- manifestări de destabilizare emoŃională;
- manifestări anxioase;
- manifestări confuzionale;
- manifestări delirante;
- manifestări isterice;
- manifestări psihosomatice;
- manifestări depresive.
Nevroza traumatică depresivă se produce în timpul sau imediat după şocul respectiv (de regulă
apare pe loc).
sindromul de stres post-traumatic (PTSD – post traumatic stres disorder) – constă
într-o schimbare persistentă a personalităŃii după o trăire catastrofică.
În anii ’40-’50, nevroza traumatică de luptă se mai numea „şocul exploziei” sau „sindromul
bătrânului sergent”, „sindromul vulnerabilităŃii finale” şi s-a constatat că fie reacŃiile la stresul
luptei apar imediat, fie diferitele manifestări duceau la un stres cumulativ (astfel că în SUA,
perioada de rezistenŃă era de 250 zile, în Marea Britanie, 40 zile), cu manifestări vizibile.
Războiul din Vietnam a adus cu sine alt tip de reacŃie: PTSD. Datorită asistenŃei medicale,
medicaŃiei, oficialităŃile americane şi-au manifestat satisfacŃia pentru numărul mic de pierderi
psihologice: 1,5% faŃă de o medie de 23% pe toate câmpurile de luptă de după al Doilea Război
Mondial (prin faptul că erau puŃin implicaŃi, stagii scurte de luptă etc.). Dar surpriză! La o
15
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
perioadă după întoarcerea în Ńară, combatanŃii au manifestat PTSD, sindrom care se poate
manifesta pe o perioadă de până la 30 ani! Conform DSM (manual-dicŃionar de statistică
medicală), pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu PTSD, este necesar să manifeste 2 din cele
6 simptome:
1) răspuns exagerat sau hiper-alert la un stimul puternic;
2) tulburări grave de somn;
3) complexul de vinovăŃie (Ńipă, urlă, se lamentează, se simte vinovat că a supravieŃuit, iar
camarazii său nu);
4) tulburări de memorie, tulburări de concentrare;
5) evitarea obsesivă, patologică a situaŃiilor care îi pot aminti evenimentele traumatice;
6) intensificarea simptomelor de la 1 la 4 dacă persoana se expune la evenimente care
simbolizează sau se aseamănă cu evenimentul traumatic.
Se consideră că până la 80% dintre participanŃii/martorii unei situaŃii catastrofice, indiferent de
natura ei, pot dezvolta această reacŃie întârziată.
16
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
În legătură cu aceşti factori, mult timp s-a menŃinut teoria inevitabilităŃii panicii, dar
studiile au arătat că:
- factorii pot fi favorizanŃi sau determinanŃi;
- panica nu-i obligatorie, nici chiar atunci când se manifestă ambele categorii de factori
(favorizanŃi/determinanŃi); se pare că o condiŃie hotărâtoare în apariŃia panicii, cu sau fără
factori favorizanŃi, o constituie anihilarea oricărei posibilităŃi de comunicare: situaŃiile de şoc,
de groază, inhibă oamenii şi nu le permit să comunice, în consecinŃă acŃiunea nu mai poate fi
coordonată şi atunci avem acele comportamente aberante. În mediul militar au fost situaŃii în
care apariŃia unui stimul-şoc nu i-a determinat pe oameni să-şi abandoneze activitatea.
- panica nu are o desfăşurare temporală deosebită: se declanşează, cuprinde toată colectivitatea
şi după ce se consumă toate resursele psihice, se stinge, oamenii rămân inactivi, pasivi.
CondiŃiile şi factorii favorizanŃi nu se întâlnesc în colectivităŃile aleatoriu organizate (în
sălile de spectacol, de ex.) ci în organizaŃii structurate (militare, unităŃi de risc etc.) şi sunt:
lipsa informaŃiilor despre zona în care se acŃionează, despre misiune – lipsa
informaŃiilor produce nesiguranŃă, îngrijorare, ceea ce vulnerabilizează colectivul;
lipsa coerenŃei în conducere – ordine, dispoziŃii care se contrazic;
agitaŃia motrică a unor indivizi izolaŃi;
persistenŃa unor zvonuri (zvonurile vulnerabilizează);
oboseală fizică – privare de somn, efort/activităŃi îndelungate, care de asemenea
vulnerabilizează;
instruire insuficientă (în mediul militar);
situaŃii de surpriză sau confuzie, folosite de inamic;
pierderi însemnate în oameni;
eşecuri repetate;
alte situaŃii limită în spaŃii închise (incendiu).
Factorii de mai sus sunt factori externi care Ńin de ambientul în care acŃionează. Factorii
interni, care Ńin de psihologia individului:
- lipsa încrederii în şefi, superiori – o conducere slabă, nehotărâtă, incoerenŃa în
conducere reprezintă o invitaŃie în alb la panică;
- sentimentul inferiorităŃii personale;
- pregătire psihologică insuficientă;
- stări confuzionale datorită incapacităŃii individului de a prelucra informaŃiilor în
termeni raŃionali;
- vulnerabilitatea psihologică structurală a persoanei (personalităŃile imature, anxioase,
dependente, obsesive, persoanele obosite, cedează primele şi sunt inductori de panică).
Foarte repede se parcurge traseul de amplificare:
anxietate teamă furie groază panică.
Pe câmpul de luptă, panica se manifestă prin fugă generalizată în toate direcŃiile, inclusiv
spre inamic. În spaŃiile închise, apare fenomenul de gât de sticlă, iar în spaŃiile deschise panica
posesiunii (de ex., în magazine, toŃi îşi însuşesc ceva). Desfăşurată de la sine, nu se stinge decât
atunci când oamenii se epuizează psihic şi rămân inactivi, pasivi.
17
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
18
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
19
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
(Filaret Sîntion, „Sindromul nevrotic al curselor lungi”, Revista de Psihologie, nr. 4 1987,
www.imo.org pentru alte studii asupra oboselii la bordul navei)
Aceste solicitări sunt:
a) durata mare a voiajului, ca timp (perioada îndelungată a voiajului) – înŃelegem
prin curse lungi cele peste 3 luni, cu intrări puŃine în port, staŃionări reduse şi ca atare se
acumulează şi se sedimentează efectele solicitărilor profesionale; reŃinem că niciodată nu putem
asigura la bord posibilitatea refacerii complete a capacităŃii psiho-fizice;
- perioada de adaptare la condiŃiile de voiaj (de ex., după concediu, după o întrerupere
mai mare) cere timp; această adaptare poate dura 24-48 ore, dar poate depăşi şi o
săptămână în cazuri individuale, perioadă în care poate creşte riscul de accidente
(40% din accidentele în navigaŃie se produc în primele 10 ore de la plecarea navei din
port, datorită neadaptării la solicitările profesionale);
- perioada optimului de voiaj (moral ridicat, tonus psiho-fizic, marinarii sunt interesaŃi
de activităŃile profesionale, indicatori calitativi-cantitativi ridicaŃi); perioada optimă
durează 1 la 2 luni, în funcŃie de condiŃiile voiajului (furtunile scad perioada prin
efectele negative asupra psihicului);
- perioada compensării complete a oboselii – începe să se sedimenteze oboseala din
lipsa condiŃiilor de refacere completă la bordul navei; oboseala este recunoscută prin:
creşterea timpului de răspuns (lentoare), se inhibă mai dificil anumite comportamente
agresive, irascibile, creşterea numărului de situaŃii conflictuale, lamentări privind
oboseala, izolări în cabine, participare mai redusă la activităŃile de grup; prin efort
volitiv se elaborează reacŃii compensatorii şi activitatea poate fi încă desfăşurată în
limite normale; perioada mai durează 1-2 luni după perioada optimului de voiaj;
sindicatul francez al navigatorilor impune max. 4 luni de voiaj, urmate de un
concediu egal ca durată;
- perioada compensării instabile – se acuză sentimentul stabil de oboseală, de unde
nesiguranŃă, apare un indicator caracteristic: navigaŃia singuratică (indivizii sunt
absenŃi psihologic, deşi prezenŃi fizic la faŃa locului); pe mare nu apar probleme
datorită acestui aspect, dar în zonele aglomerate de trafic este periculos, se încalcă
20
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
deci diferite norme de siguranŃă; ca un aspect individual, mulŃi navigatori îşi lasă
barbă în această perioadă (din neglijenŃă sau din necesitatea de a face o schimbare);
- sentimentul generalizat de oboseală, după circa 4 luni si jumătate, scăderea generală a
randamentului, creşterea irascibilităŃii inter-personale, stări anxioase, gânduri
îngrijorătoare privind familia, gânduri privind fidelitatea partenerei (la navigatorii mai
tineri);
- perioada de surmenaj – după 4-5-6 luni de navigaŃie, se manifestă oboseala
cronicizată, randament redus, somn dificil, agitaŃie, blocaje ale activităŃii psihice,
gânduri îngrijorătoare, pesimism, sentimente îngrijorătoare legate de familie, agitaŃie
extremă sau apatie totală (de aceea unele legislaŃii impun max. 4 luni de voiaj);
- perioada finală – drumul către ultimul port, agitaŃie, entuziasm, creşte buna dispoziŃie
(cu ultimele resurse, ca la stres), tendinŃa de a renunŃa la somn, nerăbdare, tendinŃa de
a neglija măsurile de siguranŃă, lamentări („ce greu trece timpul”), reapariŃia
motivaŃiei dar şi creşterea pericolului de accidente datorită neglijării sarcinilor de cart,
a măsurilor de siguranŃă.
Precizări: periodizarea este destul de largă, manifestările depind de condiŃiile meteo,
durata şi numărul staŃionărilor în porturi (perioada refacerii), componenŃa etnică a
echipajului (de regulă, echipajul este multi-naŃional), zone de navigaŃie (polare, Ecuator);
o bună pregătire a echipajului şi un voiaj de 4 luni duce la rezultate bune şi fără
remanenŃe; bineînŃeles, intervine vârsta, experienŃa etc.
b) uniformitatea condiŃiilor de viaŃă şi activitate – există un stereotip: aceeaşi mare,
aceeaşi navă, aceiaşi oameni; această uniformitate a ambientului fizic şi psiho-social reprezintă o
stimulare senzorial-informaŃională uniformă, stres de sub-solicitate, deprivare senzorială, cu
efectele: oboseală psiho-fizică, tensiuni, irascibilitate, scăderea tonusului emoŃional, a
randamentului intelectual. Monotonia condiŃiilor de activitate pune accent pe anumite tipuri de
acŃiuni care se consolizează şi rutinizează şi de aici o posibilă consecinŃă este stereotipizarea
acŃiunilor, comportamentelor şi astfel creşte probabilitatea apariŃiei accidentelor de muncă dacă
situaŃia variază puŃin şi oamenii sunt surprinşi de aceasta;
c) izolarea îndelungată de familie – stări de nelinişte, nerăbdare; cam după 3 luni apar
probleme, idei legate de fidelitatea partenerei; nu se discută direct, sunt tacite, tabu, dar produc
frământări puternice; consumul psihologic este mare şi pentru problemele familiei şi
imposibilitatea participării directe la ele şi controlului acestora (examenele copiilor, securitatea
familiei, evenimente negative în familie – deces etc.); în general, dinamica relaŃiilor maritale
(navigator-famile) parcurge următoarele etape:
- perioada anterioară plecării – cu 2-3 săptămâni înainte apare o uşoară anxietate, bine
compensată, mascată; cu 2-3 zile înainte de plecare, apare o instabilitate emoŃională
mai accentuată, irascibilitate;
- perioada de absenŃă – primele săptămâni (10 zile) este posibil să se manifeste
tulburări comportamentale, bizarerie, instabilitate emoŃională (în funcŃie şi de vârsta
individului şi a cuplului); urmează o perioada de stabilizare, obişnuinŃă, rutină
cotidiană; după 3 luni apar problemele legate de fidelitatea partenerei; anticiparea
întoarcerii, la parteneră, produce o stare de agitaŃie mai mare;
- întoarcerea acasă – specialiştii spun că ambii parteneri, la întoarcerea acasă, trebuie
să-şi renegocieze relaŃia maritală (ca la primele întâlniri); de asemenea, pe parcursul a
7-10 zile, o reînvăŃare a conduitelor; de regulă şi familia, dar mai ales navigatorul, are
o uşoară senzaŃie de straneitate; inclusiv adaptare la fusul orar (24 ore pentru fiecare
oră de fus orar de recuperat); individul manifestă o regresie infantilă, vrea să fie
înconjurat permanent de familie, să fie în centrul atenŃiei; adaptarea totală (reinserŃia)
21
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
se face cam în 2 săptămâni; pot avea loc şocuri legate de creşterea copiilor (datorită
puseurilor de creştere a copiilor); sunt posibile irascibilitate, incompatibilităŃi, nu sunt
excluse unele tensiuni inter-personale – sunt reacŃii naturale, valabile pentru orice
membru al familiei care lipseşte mai mult de acasă; în familie, absenŃa prelungită a
tatălui de acasă poate avea rezultate asupra comportamentului copiilor;
d) schimbarea zonelor climaterice şi a fuselor orare – voiajele lungi presupun fie
schimbări dese şi repetate de fus orar, fie de zonă climaterică (anotimp), fie ambele! La
schimbarea de fus orar (schimbarea orei), se produce o perturbare a ciclurilor şi necesită 24-48 ore
de adaptare (cu condiŃia să nu se schimbe iar!); dacă se navigă nord-sud, se schimbă zona
climaterică ori adaptarea la un alt anotimp cere timp, creează tensiuni psihice, consumuri
energetice mari, vulnerabilizează organismul (navigatorii prezintă de 2 ori mai multe cazuri de
îmbolnăviri cardio-vasculare, ulcere, decât alte profesiuni de uscat);
Aceste efecte ale solicitărilor (a-d) sunt ponderate (amplificate/diminuate) de:
- factori de personalitate (variante psiho-individuale);
- experienŃă;
- starea de pregătire psiho-fizică (moral ridicat, nervi de oŃel);
- condiŃii la bord;
- climatul grupului/echipajului de la bordul navei;
- pentru cei ce lucrează în Marea Neagră (platforme, misiuni de intervenŃie, Marina
militară, PoliŃia de frontieră), evident durata voiajului este mai mică, dar ca
particularitate, Marea Neagră fiind ca un lac închis, trece foarte uşor de la calm la
furtună şi uzează foarte mult echipajele (o săptămână la Marea Neagră echivalează o
lună la ocean sau 6 luni Marea Neagră echivalează 1 an la ocean);
- oboseala (de multe ori, portul este mai obositor decât voiajul în sine);
e) alte solicitări - caracteristicile psiho-sociale ale echipajului :
- cu anumite excepŃii (nave militare, nave de pasageri), echipajul navei constituie un
grup mic cu număr de membri spre limita inferioară (15 max. 20), cu toate
caracteristicile discutate (coeziune, conformism, rivalităŃi etc. – vezi dinamica grupului
mic); apar proprietăŃi specifice, caracteristica principală fiind faptul că echipajul este o
structură psiho-socială stabilă, închisă (se păstrează aceeaşi structură o perioadă de
timp) care acŃionează în condiŃiile de mai sus (aceeaşi mare, navă etc.);
- nava constituie simultan mediul de activitate, mediul de odihnă, mediul de petrecere a
timpului liber. Echipajul fiind limitat d.p.d.v. al numărului de oameni care îl compun şi
stabil, contactele inter-personale sunt frecvente, intense, ceea ce are o serie de
consecinŃe: o comunicare foarte intensă, o inter-cunoaştere mai bună, ceea ce poate
avea efecte pozitive (acceptarea, o mai bună interacŃiune), dar şi negative (faptul că
cineva este mai bine cunoscut nu îl face neapărat şi plăcut! Se poate constata o
incompatibilitate mai mare, cunoaşterea mai bună nu implică şi acceptare mai bună),
relaŃia inter-personală se blochează, pot apărea efecte de solitudine, unii navigatori
refuză interacŃiunea cu ceilalŃi, se retrag, se izolează şi atunci efectele de mai sus se
accentuează, solitudinea se accentuează;
- comportamentul celorlalŃi devine uşor predictibil şi ca atare este perceput ca sursă de
monotonie (comportamentul este stereotip); frecvenŃa expunerii creşte simpatia pentru
o persoană până la punctul de saturaŃie, când se cunoaşte tot despre persoana respectivă
şi devine sursă de monotonie;
- există persoane care au trebuinŃă de autonomie personală, care nu poate fi uşor
satisfăcută din cauza permanenŃei celorlalŃi, ceea ce duce la frustrare şi izolare;
22
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
Ca o consecinŃă a celor de mai sus, pot apărea conflicte inter-personale; într-un voiaj lung,
primele conflicte apar după cca. 25 zile, se acutizează după 3-4 luni (ca număr şi
intensitate - perioada critică), după care numărul lor scade, dar cele care rămân sunt foarte
intense, puternice (duşmani de moarte). Dinamica conflictului:
- după 20 zile până la 1 lună – 1 lună şi jumătate, oamenii tind să interiorizeze conflictul,
să-l mascheze, să nu-l exprime public;
- după 2 luni se încearcă transferul conflictului în grup (fiecare caută să-şi formeze
coaliŃii, să-şi maximizeze punctul de vedere – el are dreptate).
Fără intervenŃia factorilor responsabili (comandant de navă) unele conflicte se
perpetuează, nu se sting de la sine.
23
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE MILITARĂ – note de curs
Sindromul Stockholm
Când oamenii sunt puşi în situaŃii limită, în care pierd posibilitatea de a-şi controla
destinul, ca de pildă atunci când sunt răpiŃi sau încarceraŃi, ei resimt o imensă teamă faŃă de
suferinŃele fizice ce le-ar putea fi pricinuite şi manifestă convingerea că viaŃa lor este în mâinile
răpitorilor; atunci, în minŃile lor se dezvoltă o tragedie de supravieŃuire transformată adesea
într-un răspuns psihologic care poate merge până la simpatie şi sprijin pentru cauza agresorilor.
ReacŃia pare să constituie un veritabil simptom, numit în literatura de specialitate „sindromul
Stockholm”, datorită unui incident de acest gen, petrecut în capitala suedeză, în urmă cu mai bine
de trei decenii.
Sindromul se manifestă atunci când un captiv nu poate scăpa răpitorilor săi şi este izolat şi
ameninŃat cu moartea. Deşi iniŃial resimte ură faŃă de agresor, victima va sfârşi, după câteva zile,
prin a manifesta simpatie şi chiar a îmbrăŃişa cauza acestuia. Victimele „sindromului Stockholm”
suferă în general de izolare severă şi de abuzuri fizice şi emoŃionale, simptome întâlnite şi la
femeile agresate, la victimele incestului, la copiii abuzaŃi sau la prizonierii de război.
Factori care concură în afectarea puternică a psihicului victimelor: conştientizarea faptului
că răpitorii le pot ucide şi chiar o vor face, mai devreme sau mai târziu, izolarea de lumea
exterioara şi contactul permanent cu agresorii, convingerea că evadarea este imposibilă. În plus,
violenŃa cu care se comportă agresorul, care îşi supune victimele torturilor fizice şi psihice, le face
pe acestea să creadă că singura lor şansă de supravieŃuire este obedienŃa totală. Pentru a se pune la
adăpost de reacŃiile răpitorului, care se află şi el într-un stres permanent, victima încearcă să-i
demonstreze că se situează de aceeaşi parte a baricadei. Un act minor de bunăvoinŃă al agresorului
îi conferă victimei satisfacŃie şi adesea o determină să-l considere pe acesta „salvator”. Astfel,
prizonierul trăieşte un act de auto-iluzionare: pentru a diminua inimaginabilul stres al situaŃiei el
începe să-l considere pe agresor prieten, începe să creadă că nu va fi ucis de acesta şi că de fapt,
va fi salvat, supravieŃuirea sa depinzând de cea a răpitorului. În aceste circumstante, ostaticii îi
privesc pe poliŃiştii ce încearcă să-i elibereze, cu ostilitate, întrucât aceştia sunt pe cale să le facă
rău agresorilor care îi „protejează”.
24