P. 1
Gustave Flaubert - Doamna Bovary

Gustave Flaubert - Doamna Bovary

4.25

|Views: 4,444|Likes:
Published by lizzet

More info:

Published by: lizzet on Oct 27, 2007
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/16/2015

pdf

text

original

Coperta de Damicm Petrescu

GustaVe Flaubert, Madame Bovary (Moeurs de proviace) Editiotis Verda. Paris

GUSTAVE FLAUBERT

DOAMNA BOVARY
(MORAVURI DE PROVINCIE)
ROMAN Traducere de Dmosten EDITURA CARTEA ROMANEASCA

Eram în sala de meditaţie cînd directorul intră urmat de un elev nou, îmbrăcat orăşeneşte, şi de un băiat de serviciu, care aducea un pupitru din cele mari. Cei care dormeau se treziră, sărind cu toţii în picioare, ca şi cum ar fi fost surprinşi făcîndu-şi lecţia. Directorul ne făcu semn sa stăm jos; apoi, tatorcîodu-se spre pedagog : — Domnule Roger, îi spuse el încet, uite un elev pe care ţi-l dau în grijă ; intră într-a cineca. Dacă va fi sîrguincios si va avea o purtare bună, va trece la cei mari, unde s-ar cuveni să fie, după vîrsta lui. Rămas în colţ, după uşă, unde de abia se zărea, noul-venU era un flăcău de la ţară, de vreo 15 ani, şi mai înalt decît oricare dintre noi. Avea părul tăiat drept pe frunte, ca un ţîrcovnic de sat, un aer de băiat cuminte şi foarte fîstîcit. Cu toate că nu era prea lat în spete, surtucul de postav verde, cu nasturi negri, îl strîngea pesemne pe la subsuori şi lăsa să se vadă prin deschizătura răsfrîntă a mînecii nişte încheieturi roşii, deprinse să fie goale. Pulpele, In ciorapi albaştri, îi ieşeau din nişte pantaloni gălbui, întinşi prea tare de bretele. Era încălţat cu nişte bocanci grei, prost văcsuiţi, cu tălpile ţintuite. Elevii începură să spună lecţiile. Noul-vcnit era numai urechi, atent ca la predică, fără a îndrăzni să stea picior peste picior, ori să se rezeme într-un cot, şi la ora 2 cînd suna clopoţelul, pedagogul fu nevoit să-i atragă atenţia că trebuie să se încoloneze şi el cu noi. Cînd intram în clasă, aveam obiceiul să ne aruncam şepcilc pe jos, să nu ne încurce, ca să putem avea mîinilc libere ; trebuia să le facem vînt sub bancă de cum treceam pragul, aşa fel îneît să se izbească de perete şi să ridice o prăfărie grozavă ; aşa era moda. Dar, fie că el nu prinsese mişcarea, fie că nu cutezase să facă la fel, noi terminaserăm rugăciunea, şi noul-venit tot îşi mai ţinea şapca pe genunchi. Ceea ce punea el pe cap era ceva de-o înfăţişare foarte ciudată : semăna şi a căciulă, şi a şapcă, şi a pălărie rotundă, şi a caschetă de vidră, şi a scufie de bumbac ; într-un cuvînt, unul din acele sărmane lucruri a căror muta urîţenie este tot aşa de profund expresivă ca faţa unui imbecil. Ovală şi umflata de balene, ca începea cu trei caltaboşi rotunzi ; pe utmă, despărţite de o fîşie roşie, alternau romburi de catifea cu romburi de blana de iepure ; venea apoi un fel de sac ce se termina cu un poligon cartonat, care avea deasupra o broderie complicată de şnururi, de unde atîrna, la capătul unui şirei lung şi din cale-afară de subţire, o mică împletitură de fire de aur, în chip de ghindă. Şapca era neu-noup ; ii lucea cozorocul. — Scoala-te, îi zise profesorul. Cînd se sculă, şapca-i căzu. Toata clasa pufni în rî. Se aplecă so ridice. Cel de alături i-o dădu jos cu cotul, şi el o mai culese o dată. — Dar descotoroseşie-te odată de şapca ceea ! îi «puse profesorul, care era un om de duh. Elevii pufniră aşa de tare în rîs, îneît bietul băiat se fistici de nu mai ştia dacă trebuie să-şi ţină şapca în mina, s-o lase jos, sau să şi-o pună în cap. Se aşeză iar şi şi-o puse pe ţţnunchL — Scoală-te, reluă profesorul, şi -pune mi cum te cheamă, Noid-venil îngăimă bolborosind un nume nedesluşit. .— Mai spune o dată ! Se auzi iarăşi aceeaşi bolboroseală, acoperita de hărmălaia clasei. — Mai tare, strigă profesorul, mai tare ! Noitl-venit, luînd atunci o hotărîre disperată, deschise o gură neînchipuit de mare şi răcni din toate puterile, ca i cum ar fi vrut să strige pe cineva : — Charbovari! Izbucni deodată un tărăboi crescendo cu pfMtc ncdţite; băieţii urlau, lătrau, băteau din picioare şi strigau

într-una: ,.Charbovari ! Charbovuri f Urmară apoi, tunînd, sunete răzleţe, ce se potoleau cu mare greutate, ca să înceapă uneori dintr-o dată în cîte un rînd de bănci, unde mai răbufneau, ici fi colo, înfundat, ca o petardă prost stinsă. Totuşi, sub ploaia de pedepse, ordinea se restabili în clasa încetul cu încetul, şi profesorul, izbutind să prindă numele de Charles Bovary, după ce-l pusese să i-l dicteze, să-l silabisească ?i să-l recitească, porunci imediat nenorocitului să se ducă pe banca leneşilor, lînga catedră. El dădu să se mişte, dar, înainte de a pleca, se codi. — Ce cauţi ? îl întrebă profesorul. -— Şap... începu sfios noiil-vcnit, privind îngrijorat împrejur. — Toata clasa să copiee cinci sute de versuri ! strigă pro-Eetocul furios, oprind, ca un Qaos ego ', o nouă vijelie. Linişte ! continuă el indignat, ştergîndu-şi fruntea cu o batistă pe care şi-o scoase din tocă. Tar dumneata, cel nou, ai să-mi copieri
1

In latină, cuvinte ameninţătoare pronunţate de NVptun (EutuLi, I, 135) împotriva vînturflor dezlănţuite, şi carr exprimau în gara UfMM ?J mînia.

de douăzeci de cri verbul ridiadus sum *. Apoi,, cu o voce mai blînclă : Ai să-ţi găseşti şapca ; nu ţi-a furat-o nimeni! Totul intră în calmul obişnuit. Capetele se plecară pe caiete, şi noul-venit stătu, vreme de două ore, într-o cuminţenie exemplară, cu toate că mai primea din cînd în cînd cîte un cecoloş de hîrtie zvîrlit din vîrful peniţei, care îl împroşca pe faţă. Dar el se ştergea cu mîna şi sta neclintit, cu ochii în pămînt. Scara, în sala de meditaţie, îşi scoase mînecuţele din pupitru, îşi aşeză lucruşoarele şi îşi linie cu grijă colile de hîrtie. Lucra sîrguincios, căutînd cu multă trudă toate cuvintele în dicţionar. Fără îndoială că numai datorită acestei bunăvoinţe de care dădu dovadă nu ajunse să fie dat într-o clasă inferioară; căci dacă ştia destul de binişor regulile gramaticale, nu ştia să dea frazelor o întorsătură aleasă. Primele lecţii de latină le luase cu preotul din sat, fiindcă părinţii lui, din economie, nu-l trimiseseră la liceu decît tîrziu da tot. Tatăl lui, domnul Charles-Denis-Bartholome Bovary, fost subehirurg militar, compromis, prin anul 1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci de farmecele sale personale ca să pună mîna la repezeală pe o dotă de şaizeci de mii de franci, pe care o aducea fata unui negustor de tricotaje, ce se îndrăgostise de înfăţişarea lui. Chipeş, palavragiu, ştiind să bată din pinteni, purtînd , favoriţi care făceau una cu mustăţile, totdeauna cu degetele pline de inele şi îmbrăcat în culori bătătoare la ochi, avea o înfăţişare de filfizon şi uşurinţa de vorbire a unui comisvoiajor. O dată însurat, trăi doi-trei ani din zestrea soţiei sale, mîncînd bine, sculîndu-se tîrziu, trăgînd numai din pipe mari de porţelan şi întoreîndu-se seara acasă doar după spectacol şî după ce cutreierase cafenelele. Socru-său muri fără să lase
Sînt ridicol (lat).

L
mare lucru ; indignat, se avîntă în industrie, pierdu ceva bani, apoi se retrase la ţară, unde voi să exploateze singur o moşie. Dar cum nu se pricepea mai mult în agricultură decît în stambă — lua caii la călărie în loc să-i trimită la arat, îşi bea cidrul pus în sticle în loc să-l vîndă, îşi mînca cele mai frumoase păsări din curte şi-şi ungea cizmele de vînătoare cu slănină de porc — ajunse repede să-şi dea scama că c mai bine să se lase de orice afaceri. Cu două sute de franci pe an luă cu chirie într-un sat, la hotarul dintre ţinuturile Caux şi Picardia, un fel de locuinţă, jumătate fermă, jumătate conac, şi, amărît, ros de regrete, blestemînd cerul, pornit împotriva tuturor, se închise acolo, de la vîrsta de 45 de ani, scîrbit de oameni, după cum spunea, şi hotărît să trăiască liniştit. Nevastă-sa fusese odinioară nebună după el, îl iubise suferind mii de umilinţe, ceea ce îl îndepărtase şi mai mult âi dînsa. Zglobie altădată, expansivă şi drăgăstoasă, devenise, cu vîrsta (aşa cum se întîmplă cu vinul răsuflat care se oţeteşte), greu de suportat, arţăgoasă şi nervoasă. La început suferise atît de mult, fără să se plîngă, cînd îl vedea ţinîn-du-se de toate tîrfele satului şi întoreîndu-se seara acasă din

toate speluncile, scîrbit şi duhnind a băutură ! Mai tîrziu, mîndria ci se revoltă. Atunci tăcu, înghiţinduşi mînia cu un stoicism mut, pe care-l păstră pînă la moarte. Era mereu pe drumuri, după afaceri. Alerga pe la avocaţi, la preşedintele tribunalului, ţinea evidenţa poliţelor, obţinea amînări, iai acasă călca, cosea, spăla, supraveghea lucrătorii, îi plătea, în timp ce, fără să se sinchisească de nimic, domnul, mereu toropit de-o somnolenţă îmbufnată, din care nu se trezea decît pentru a-i spune lucruri neplăcute, sta şi fuma la gura sobei, scuipînd în cenuşă. Cînd avură un copil, trebuiră să-l dea la o doică. Adus acasă, plodul fu răsfăţat ca un prinţ. Maică-sa îl îndopa cu dulceţuri; taică-său îl lăsa să alerge desculţ şi, ca să facă pe filozoful, spunea chiar că ar putea foarte bine să meargă gol de tot, ca puii animalelor. Potrivnic înclinaţiilor materne, avea în cap un anume ideal viril despre copilărie, după care încerca să-şi educe feciorul, voind să fie crescut cu asprime, după moda spartană, ca să ajungă voinic. îl trimitea să se culce într-o odaie neîncalzită, îl învăţa să dea de duşcă pahare întregi de rom şi să-şi bată joc de procesiunile religioase. Dar, liniştit din fire, micuţul nu prea răspundea acestor sforţări. Maică-sa îl tîra mereu după dînsa ; îi tăia figuri în canon, îi spunea poveşti, îi ţinea monologuri fără sfîrşit, pline de-o melancolică veselie şi de dulcegării copilăreşti. în singurătatea vieţii, femeia voi să retrăiască în acest copil toate vanităţile ei spulberate şi sfărîmate. Visa pentru el situaţii înalte, îl şi vedea mare, frumos, spiritual, căpătuit la poduri şi şosele sau în magistratură. îl învaţă să citească şi să cînte două-trei romanţe scurte la un pian vechi de-al ei. Dar, la toate acestea, domnul Bovary, care puţin se sinchisea de literatură, spunea ca nu face să-şi bata capul. Au să aibă ei vreodată cu ce sa-l ţină în şcolile statului, să-i cumpere vreo slujbă sau un fond de comerţ ? De altfel, cu îndrăzneală, un om răzbate totdeauna în lume. Doamna Bovary îşi muşca buzele, şi copilul hoinărea prin sat. Mergea în urma oamenilor care arau 1 şi zvîrlea cu bulgari în ciorile care zburau. Mînca mure pe marginea şanţurilor, păzea curcile cu o prăjină, grebla la vremea secerişului, alergi prin pădure, cînd ploua juca ţintaru! în pridvorul bisericii, jar în zilele de sărbătoare îl ruga pe paracliser să-l lase să tragă clopotele, ca să se spînzurc cît era de lung de funia lor groasă şi să se simtă purtat în zborul ei. Astfel crescu ca un stejar. Ajunse să aibă mîini puternice şi obraji rumeni. Cînd avu 12 ani, maicâ-sa obţinu pentru el permisiunea de a învăţa carte. îl însărcinară cu asta pe preot. Dar lecţiile erau atît de scurte i am de neregulate, că nu puteau li de

L
mare folos. I le dădea, în clipele de răgaz, în altar, sdnd în picioarc, şi de mîntuială, între un botez şi o înmormîntare ; sau, cînd nu mai trebuia sa plece, preotul trimitea să-i cheme elevul, după vecernie. Urcau în camera lui si se instalau acolo ; musculiţele şi fluturii de noapte se roteau mereu în jurul luminării. Era cald, copilul moţăia ; şi preotul, aţipind cu mîinilc pe burtă, începea să sforăie cu gura căscată. Altădată, ciad preotul se întorcea de la împărtăşania vreunui bolnav din împrejurimi şi-l zărea pe Charles hoinărind pe cîmp, î! chema, îl dojenea vreun sfet de ceas şi nu pierdea prilejul să-l pună să conjuge un verb la umbra unui copac. îi întrerupea un ropot de ploaie, sau vreo cunoştinţă care trecea pe acolo. De altfel, el era totdeauna mulţumit de elevul său : spunea chiar că tî nărui avea o memorie foarte buna. Charles nu putea să rămînă numai cu aiît. Doamna fu. energică. Ruşinat, sau mai degrabă obosit, domnul cedă (ara împotrivire, dar mai aşteptară încă un an pentru ca băiatul sa primească prima comuniune. Mai trecură şase luni ; şi, anul următor, Charles Iu în cek din urmă trimis la liceul din Rouen, unde-l duse chiar tatăt iui. către sfîrşitul lui octombrie, în timpr.l iarmarocului de la Saint-Romain. Ar fi acum cu neputinţa ca vreunul dintre noi să-şi mai aducă aminte ceva de el. lira un băiat potolit, care se juca iu timpul recreaţiilor, îşi făcea serios lecţiile în sala de meditaţie, atent în clasa, dormind bine în dormitor, mîncînd bine în sufragerie. Avea drept corespondent un angrosist de fierărie din strada Ganterie, carc-l scotea o dată pe lună, duminica, după cc-şi închidea prăvălia ; îl trimitea să se plimbe în port, să se uite la vapoare, şi pe urmă îl aducea iar la liceu, pe la ora 7, înainte de masă. în fiecare joi seară îi scria mamei lui, cu cerneală roşie, o scrisoare lungă, închisă cu trei buline ; după

punea mîna pe clanţa uşii cu o bucu tic 1 Joc vechi: într-un con de lemn cu mai muTie găuri erau fixate pzne. ca să bată pe mesele de marmură nişte mici osişoare de oaie marcate cu puncte negre. roşu în amurg. la sfîrşiuil săptamînii. nu prindea nimic. rătăcit prii) sala de meditaţie. Slăbi. sub el. părinţii îl retraseră de la' liceu. ba chiar o dată obţinu o primă menţiune la ştiinţele naturale. ca sa i se sărbătorească succesul. sta de vorbă cu omul de serviciu. era entuziasmat de Beranger. curs de farmacie.). ca şi el. sau. după masa sărăcăcioasă pe care i-o dădea gazda. pregătind pe nerăsuflate UMtte materiile pentru examen. sînt pustii. luînd asupra ei sarcina de-a aranja totul. care făcea din acest cartier din Rouen un fel de mică Veneţie infectă. Se învoi în privinţa pensiunii. Cîn-d se plimba. peste acoperişurile caselor. curs de chimie. Pe nişte prăjini. Era ca o introducere în viaţă. la spital. cînd se întorcea de. violet sau albastru. pe care-l citi pe un afiş.aceea îşi mai arunca o dată ochii pe caietele de istorie. Ce zi frumoasa pentru maica-sa ! Se dădu un adevărat banchet. gustînd farmecele lenii. călduţe încă. printre poduri şi gratii.ii VUea î. Charles se puse deci pe treabă.e. care dădea spre L'Eau-de-Robec. care ieşeau din podurile caselor. unde-o chemă pe maiiă-sa şi-i istorisi totul. Pe urmă trebuia să alerge la lecţii. Scara. şi-l mai îmbărbăta puţin. în cele din urmă. ca sa-l înscrie la Medicină. Prinse obiceiul de a merge la circiumă şi patima jocului de domino. . Ea-l scuză. şi. şi de terapeutica. Şi trecu cu o notă destul de buna. care-l înălţa în propria lui stima. carc-i aburcau pe trup în faţa sobei încinse. dc-a lungul străzilor. Datorită acestor ocupaţii pregătitoare. la un boiangiu pe carel cunoştea. a doua zi de la curs. fuioare de bumbac stăteau întinse la uscat. ca o calc spre plăcerile oprite : şi cînd se întorcea acasă. îşi împlinea toate aceste mărunte obligaţii zilnice ca un ca] de manej care se lot învîrtc pe loc cu ochii legaţi. se menţinu totdeauna printre elevii mijlocii. la al patrulea etaj. Atunci. care nu ajungeau pînă la el. la clinică. o bucată de friptură de viţel la 1 Filozof scit (secolul . în amfiteatru. şi pe deasupra mai cumpără o sobiţa de tuci. la ceasul dud străzile. era nelipsit la vizitele bolnavilor. învăţînd toate întrebările p£ dinafară. din care mînca dimineaţa. Lucrători cinchiţi pe mal îşi spălau mîinile în apă. învăţa să facă un punch şi. i se părea una din manifestările preţioase ale libertăţii sale. se întindea cerul senin. fără a mai pune la socoteală igiena. aduse de Ia ei de acasă un pat vechi din lemn de cireş. printr-un curier. cu provizia de lemne care trebuia sa-l încălzească pe sărmanul ei copil. curs de patologie. rare era de la ţară. el deschidea fereastra şi sta cu coatele rezemate de pervaz. cînd servitoarele joacă „volanul" ţ în faţa porţii. avea caiete legate. Rîul. şi de botanică. Nu pricepu o boabă din ţoale astea . Domnul Bovary nu află adevărul decît peste cinci ani. cînd se învechise . în hainele ude. muncea. nume de a căror etimologie habar nu avea şi care i se păreau tot atttea porţi de sanctuare pline de venerabile bezne. după ce-i recomandă de o mie de ori să se poarte bine acum. A se închide în fiecare seară întrun local murdar. Plecă pe jos şi poposi la marginea satului. cînd era lăsat de capul lui. plecă. şi de clinică. care-i dădea un aer aproape interesant. oricît asculta. o masă şi două scaune. se urca în camera lui şi se aşeza iarăşi la lucru. şi-l acceptă. O dată lipsi de la vizita bolnavilor. maică-sa îi trimitea în fiecare săplămînă. nici farmacologia. ajunse "să lase baltă toate hotărîrile pe care le luase. curgea jos. lua mobilă. cu timpul nici nu mai calcă pe-acolo. dînd toată vina insuccesului pe seama nedreptăţii celor care-l examinaseră. Programul cursurilor. cimoscu dragostea. talia i se deşiră. cuptor. Cu toate acestea.ului. în serile frumoase de vară. • Dîndu-şi mereu toată silinţa. în aceeaşi seară era aşteptat acasă. şi să se-ntoarcă acasă. Ca să cheltuiască mai puţin. 11 citea un vechi volum de Auaharsis1. neputînd. Maică-sa îi alese o cameră. în chip firesc. să-şi închipuie că fiul lui ar putea fi prost. galben. căzu răsunător )a examenul de doctorat. curs de fiziologie.n. fără să ştie ce tot pisează ama. Apoi. în faţă. ss ducea regulat la toate cursurile. multe lucruri care mocniseră înăbuşite în el începură să iasă la iveală : învăţă pe de rost cuplete pe care le anta celor care erau dispuşi să-l asculte . convinşi că va fi în stare să ra. în vreme ce lovea într-una cu talpa în perete. şi chipul său căpătă o înfăţişare tristă. Dar cînd să termine clasa a treia. 13 aproape senzuala. de altfel.bcască singur phiă la bacalaureat. Ce bine trebuie să fie acolo ! Şi ce răcoare sub făget! îşi umfla nările ca să tragă în piept miresmele dulci ale cîm-p. din lene. apoi s? arunca în sus cu rachete. îl zăpăci cu toiul : curs de anatomie.

urmînd fata în casă. Pudică. cu spatele la ci. de piept. şi nici nu apucase încă să se cărabăneasca batrînul. Or. Zgomotul paşilor îi făcea rău . îşi scotea braţele lungi şi uscate de sub aşternut. în calitate de urmaş al lui. Charles avea să plece trei ceasuri mai tîrziu. întoreîndu-se de la un vecin unde serbase Bobotează. fură treiţi ele tropăitul unui cat care se opri drept în faţa porţii. prin perete. Ncvasta-i murise de doi ani. domnul Bovary era rugat să se ducă de îndată la ferma Bertaux. începea să se crape de ziuă. Se hotărî deci ca rîndaşul să o ia înainte. Din cînd în cînd Charles deschidea ochii . De cîtc ori calul se oprea singur în faţa gropilor înconjurate de spini.ipuindu-şi că va fi mai liber şi va putea dispune în voie de ei şi de banii soţiei. şi pe crenguţele goale ale merilor păsărelele stăteau nemişcate cu penişoarele lor zburlite de boarea rece a dimineţii. Charles întrezărise o situaţie mai bună. unde s-o practice. silindu-l sa se aşeze pe marginea patului. lira o noapte întunecoasă. Charles. se lăsa legănat în trapul liniştit al calului. Acolo nu era decît un medic bătrîn. student şi totodată însurat. ba chiar să zădărnicească cu multă dibăcie intrigile unui cîrnaţar. în ajun. şi imediat îl apuca un fel de aţipeală. bătrîna Bovary trebui sa înlăture toţi concurenţii. Şi cînd auzi răspunsul lui Charles. plecă spre Bertaux.. avea o scrisoare. şi pîlcurile de copaci din preajma fermelor făceau. ca iubeşte pe alta ! Bine-i spusese lumea că va fi nenorocită . Urma să se trimită un băiat în întîmpinarea lui. apoi. Dar să-ţi fi crescut fiul. îşi luă saboţii în mînă şi începu să alerge înaintea lui. săpate la capetele ogoarelor. uscata ca o surcica şi plina de coşuri pe obraz. Nastasie. Prin căsătorie. Cu toate că era sluta. ca să pună la loc un p-' .Unde avea să meargă să-şi exercite arta ? La Tostes. — Sînteţi doctorul ? întrebă băiatul. fără să vrea. Băiatul se strecură atunci prin gaura unui .. de proasta ei dispoziţie. Dar stăpîna deveni nevastă-sa : ea-i hotăra ce trebuie să spună în lume şi ce nu. Omul lasă calul şi. de la Tostcs la Bcrtaux sînt. bine încotoşmănat în manta. Trebuia să-şi aibă ciocolata în fiecare dimineaţă şi să fie răsfăţată la nesfîrşit. mat multă drasoste. Doamna Bovary-tînăra se temea ca nu cumva bărbatul ci să aibă vrevin accident. care avea 43 de ani şi o mie doua sute de franci venit. cînd se-ntorcea Charles. Se plîngea necontenit de nervi. era negreşit ca s-o vezi murind. şi pe nevastă-sa dormind. doctorul îşi dădu seama că domnul Rouault trebuie să fie un gospodar din cei mai înstăriţi. pete de un violet-închis pe întinderea cenuşie care se pierdea în zare pe fondul mohorît al cerului. la răsăritul lunii. Cum tocmai trecea prin Vassonville. şi străbătînd un salon cu oameni operaţi. Cînxpul neted se întindea la ncsfîr-şit. ici şi colo. intră îndată clupă dînsa. ca primăvara de muguri. dedublat. Mirosul cald al cataplasmelor se amesteca în capul lui cu mireasma proaspătă de rouă . unul după altul. seara. îi deschidea scrisorile. ca să-i arate drumul care duce la ferma şi să-i deschidă porţile. lîngă pat. îşi rupsese piciorul. doamna sta cu faţa la perete. senzaţiile lui proaspete confundîndu-se cu amintiri.or rupt. Nastasie cobor? scările dîrdîind de frig şi se duse sa deschidă broasca şi zăvoarele. Scoase din boneta lui de lînă cu ciucun l cenuşii o scrisoare înfăşurată într-o cîrpă şi o întinse delicat lui Charles. Ca să-şi ajungă scopul. Pe la ceasurile 4 de dimineaţă. clienţii care nu plăteau. ţinea Îmbinarea. i le arunca pe după gît şi. Moleşit încă de căldura somnului. pe la II.f. Nu avea pe lîngă dînsul dccît pe domnişoara lui. Seara. susţinut de popi. se vedea. că Charles se şi înfiinţa. în-e!. pecetluită cu ceară albastră. Se apropiau de Bertaux. Nu mai ploua . culcat în patul lui. să se îmbrace după gustul ei. nu era totuşi de ajuns: îi trebuia şi o soţie. mergînd de-a dreptul prin Longueville şi Saint-Victor. obosit de gînduri. doamna Dubuc avea. în stxadfi. auzea huruind pe vergelele lor 16 verigile de fier ale paturilor. dacă plecai. să-l fi învăţat medicina şi sa-i fi descoperit Tostes. se apuca sa-i vorbească de neca7Airile ei : ca el o uită. îi pîndea toate mişcările şi asculta. Venise clupă doctor . li înir-o noapte. din tot cc-i spunea călăuza. desigur. ca s-o citească. încerca să-şi împrospăteze în minte toate fracturile pe care le ştia. era furat de somn. lata în casa deschise ferestruica de la pod şi discută un timp cu cineva care era jos. Prin scrisoarea aceea. ca altădată. în care. îşi aducea aminte de piciorul rupt. Fagaşurile devenira mai adinei. carel ajuta să ţină casa. să-i sîcîie după cum îi poruncea ea pe. şase leghe bune de drum. îl punea să postească vinerea. Maica-sa îi găsi una : văduva unui portărel din Dieppe. nu putea suferi singurătatea . dacă tentorecai lingă dinsa. destule partide din care putea să aleagă. consultaţiile pe care le dădea în cabinet de cuc ort aea înăuntru vreo femeie. De mult timp doamna Bovary îl pîndea să moară . dc-alaturi. Charles se trezea tresărind. care se ridică în cot pe pernă. ca adineauri. Pe drum. şi isprăvea prin a-i cere un sirop oarecare pentru sănătatea ei şi cev. zări pe marginea unui şanţ un băiat stînd pe iarbă.

în colţuri erau aşezaţi la rînd. cu pahare de argint. ciuguleau. amin-tindu-şi felul de a se purta al profesorilor lui la patul răniţilor. Atunci. Mina ei totuşi nu era frumoasă. răspunse el. în timp ce fata în casă rupea nişte cearceafuri ca sa facă fese. Purta. toate de-o mărime colosală. Charles alese una. aşezat faţa în faţa cu fereastra. fără nici o complicaţie. legaţi de coteţele lor. şi printre găini şi curci. din care ieşeau aburi. cravaşa-i căzuse jos. dispăru.de aţele. cântară în droşcarie o legătură de şipci. Şi. dc. de vreo 50 de ani. dar cum îl văzu p doctor. dîrdîia mîncînd. Charles se aplecă. Domnişoara Rouault se plictisea la ţara. avea obiceiul sa şi le muşte. un cap de Minerva în creion negru. asudînd sub plapuma. era şi prea lunga şi fără mlădieri molatice. iar dinspre o baltă răsuna gălăgia veselă a unui cîrd de gîşte. Haine ude erau puse la uscat sub acoperişul căminului. Charles nici n-ar fi cutezat să-şi dorească una mai uşoară. Calul aluneca pe iarba udă . Pc-un scaun. începu să geamă încetişor. după ce urcase să-şi ia rămas bun de la moş Rouault. o găsi în picioare. pe după uşi. li găsi în pat. cînd tăcea. cu fruntea lipită de geam. Ca să facă rost. mai curate decît fildeşurile de I )ieppe şi tăiate în formă de migdala. de-abia descoperind vîriul urechii. la picioarele unui pat mare. ■— Cravaşa. Cînd intră la Bertaux. Dintr-un dulap înalt de lemn de stejar. simţi cum pieptul lui atinge uşor spatele tinerei fete. lăsînd sa i se vadă puţin buzele cărnoase. se inţBfM la degete şi le tot ducea la gură să le sugă. venea un miros de stînjenei şi de cearceafuri jilave. între saci şi perete. despre ger. l:. — Căutaţi ceva ? întrebă. Cîinii de pază. Erau lucioase. şi. să poată trece pe sub crengi. iar de-a lungul pereţilor se întindeau ţoî soiul de ustensile de bucătărie. spuaînd asta. pe care. i*ra o fractura simplă. Ca să împodobească locuinţa. avea o carafă mare de rachiu. ale cărui podoabe de lînă albastra erau prăfuite de colbul mărunt căzut din pod. Pe deasupra porţilor deschise se vedeau în grajduri cai mari de arătură care ronţăiau tihniţi în faţa unor iesle noi. Charles sui la primul cat să vadă bolnavul. Sub un şopron erau două căruţe mari şi patru pluguri. zbătîndu-se în lanţ. pe sub scaune . l-'mma se-moarse. urmtnd curba craniului. doctorul fu pofiit chiar de domnul Rouault sa îmbuce ceva înainte de a pleca. Era tot ce nu încăpuse în hambarul de alături. îi pieri tot cheful şi.gard de nuiele. începu să scotocească pe pat. cosind. unde pălălăia un foc marc. şura înaltă. cu o mişcare unduioasa spre tîmple. O femeie tînără. De îndată ce termină pansamentul. petrecut între doi nasuiri de la corsaj. cu pereţi netezi ca palma. stră-luceau ca oţelul şlefuit. în loc să înjure cum făcea de douăsprezece ore. Ea . cu pielea albă. lătrau. pe jos. Domnişoara Emma o zări şi se aplecă peste saci. Ceea ce avea frumos erau ochii. din care-şi turna din cînd în cînd ca să-i mai vină inima la loc . Cum nu-şi găsea repede cutia de lucru. parcau negri din cauza genelor. mai ales acum. unde hnracii fasolelor fuseseră culcaţi de vînt. aplecată sub dînsul. iar domnişoara Hmnu încerca sa coasă nişte perniţe. Vorbiră mai întîi despre bolnav. De-a lungul clădirilor se întindea un morman mare de băligar. îşi îmbărbăta pacientul cu tot felul de glume şi mîngîieri doftoriceşti. inegal.mnu nu-i răspunse nimic . ochii albaştri. într-o rochie albastră de lînă merinos. şi se uitau la tine sinceri. vreo cinci-şase păuni. Din politeţe. calul se sperie şi sări în lături. plantată cu copaci aşezaţi simetric. erau despărţite în creştet de o cărare subţire. în care te suiai pe trei trepte de piatră. pe deasupra. apoi se întoarse la capătul unei ogrăzi ca sa deschidă bariera. l'îrla de oi era lungă. care se afunda uşor. se întoarse în sala înainte de a pleca. în mijlocul peretelui. cu o îndrăzneală candida. Charles se repezi şi el şi. şi cu osişoarele degetelor cam uscate . fala găinăriilor din Caux.şi căprui. a cănii zugrăveală verde se cojea sub silitră. Mîncarea 17 i oamenilor clocotea primprejur în oale de uUe mărimile. cu trei volane. se aflau două taeîmuri. gros. care sînt ca uleiul cu care ungi bisturiul. se împreunau la spate într-un coc mare. îneît păreau dintr-o bucată. Cum în cameră era rece. o netezi cu un ciob de geam. dar. lucru pe care medicul de ţară nu-l mai văzuse în viaţa lui. cum întindea braţul în aceeaşi direcţie. Era o fermă arătoasă. Cele doua pale negre de păr. flacăra luminoasă din sobă. cu litere gotice „Scumpului meu tata". care avea scris JM. cu hamurile. răsfrînt. în picioare. Pe-o măsuţă. Charles coborî în sala mare de jos. nişte saci de gfîu. ascuţite la vîrf. Oîtul îi ieşea dintr-un guler alb. Charles fu surprins de albeaţa unghiilor ei. pe care-l pofti în bucătărie. în care se oglindeau. cu baldachin îmbrăcat în stambă pe care erau zugrăviţi nişte turci. agăţase într-un cui. cu boneta de bumbac aruncată cît colo. Umerii obrajilor erau trandafirii. taul ci îşi pierdu răbdarea . privind în grădină. cînd căzuseră pe capul ei aproape toate grijile fermei. poate nu destul de palidă. vă rog. o tiie în bucăţi. laolaltă cu primele Licăriri ale soarelui bătînd în geamuri. Ograda mergea urcind. cu bicele. cu chelie deasupra frunţii şi care purta cercei. despre lupii care cutreierau noaptea pe cîmp. ca M bârbai» un lornion de baga. apoi despre vreme. Cînd Charles. cleştele şi vîrful foalelor. Ira un om scund. atît de linse. alături. Lopa-ţica. cu jugurile şi cu tot echipamentul. încadrat înu-o ramă aurită. ieşi în prag în întîmpinarea domnului Bovary.

adus. Odată. avea dinţi lungi. cu mîna pe Evanghelie. De altfel. Se supuse deci. După multe plînsete şi sărutări. pe lespezile spălate din bucătărie . pe o vreme de dezgheţ. prea scurte. de dedesubt. îşi spunea ea. oare pentru asta vizitele lui la ferma însemnau. al cărui colţ îi atîrna între omoplaţi. care bătea palma cu el. La început îşi potoli sufletul prin cîteva aluzii. îi lumina cu reflexe jucăuşe pielea albă a feţei. ştia să brodeze şi să cînl: la pian. de teamă să nu dezlănţuie o furtună . apoi regulat. îşi punea mănuşile negre. strînsă în nişte rochii ca un fel de teci. să brodeze. desenul. şi-ar fi explicat tot zelul prin gravitatea cazului. se duse să-şi caute umbrela şi o deschise. apoi. ştia dansul. prin vorbe spuse pe şleau. înainte de a ajunge. şi află ca domnişoara Rouault. moş Rouault fu văzut încercînd să meargă singur prin cocioaba lui. din instinct. îi erau dragi micuţii saboţi ai domnişoarei Emma. nora reuşi parcă s-o atragă de partea ei. Emma era în prag . Dar chiar dacă sar fi gîndit la asta. că de n-ar fi fost rapiţa de anul trecut. boarea vîntului o învăluia. îi erau dragi şura şi grajdurile. Asta-i plăcea : îi trebuiau domnişoare de oraş ! Şi iar începea : — Fata lui moş Rouault. şi cînd mergea înaintea lui. totul merse bine . sau clătinîndu-i pe şold cordonul şorţului. una care ştia să vorbească. domnul Bovary începu să fie socotit ca o marc capacitate. doamna Bovary-tînăra nu uita niciodată să întrebe cum merge bolnavul. sau poate prin cîştigul pe care-l spera. Helo'ise îl pusese să jure. începu să se informeze . îşi luaseră rămas bun. în loc să vină la Bertaux peste trei zile. ridieîndu-i valvîrtej şuviţele zvăpăiate de la ceafă. cu reflecţiile şi observaţiile lor. tălpile de lemn. crescută la maici. alesese pentru domnul Rouault o minunată pagină alba. după cum făgăduise. Moş Rouault spunea că n-ar fi fost mai bine îngrijit nici de cei mai buni medici din Yvetot sau chiar din Rouen. în sfîrşit. şi zăpada de pe acoperişuri se topea. de vreme ce domnul Rouault se vindecase. pe care el se făcea că nu le bagă în seamă. ca o contesă. în primele zile cînd Charles se ducea la Bertaux. la Ursuline. îi era drag moş Rouault. o persoană 21 subţire. Asta punea vîrf la toate ! „Aşadar. prin urmare. îi plăcea să se vadă intrînd în curte. o educaţie frumoasă. după patruzeci şi şase de zile. Nu-i cazul să-ţi dai atîtea ifose. 20 Ea-l conducea totdeauna pînă la ultima treaptă a scării de la intrare. ale cărui capete se încolăceau ca nişte panglici.. domnişoară de oraş î Ei. Dar cînd află că are o fată.se ridică. purta vara şi iarna un mic şal negru. şi slugile care-i ieşeau înainte. înroşindu-sc. de două ori pe săptă-mînă.venea la Bertaux cu plăcere. Nu era bine să mănînce aşa de mult ! De ce dă totdeauna un păhărel de rachiu oricui intră în casa ? Ce încăpăţînare. pe neaşteptate. printre bietele îndeletniciri din viaţa lui. Mama lui Charles venea să-i vadă din cînd în cînd . de asta arata aşa de vesel cînd se duce s-o vadă. ca din greşeală. vai de el. în registrul pe carc-l ţinea în partidă dublă. De altfel. în mare încurcătură ar fi fost cu plata arenzilor întîrziate ! De lehamite. încrucişate pe nişte ciorapi cenuşii. printr-un fel de ipocrizie naivă. Cînd calul nu era încă. tocurile mari o înălţau puţin. şi cocoşul care cînta pe zid. şi cînd. Umbrela. prin reflecţii întîm-plătoare. prin care treceau razele soarelui. de asta îşi pune vesta cea nouă. care lăsau să i se vadă gleznele. nu-şi mai spwncau nimic . de pe coaja copacilor se prelingea apa în curte. primise. avea o talie ţeapănă. să nu vrea să poarte o flanelă ! . plcscăiau sec pe pielea ghetci.afară şi se auzeau picăturile de apă căzînd una cîte una pe mătasea întinsă. vindecarea urmă după toate regulile. Cît despre Charles. ba chiar. Charles nu le pricepu . Ce mai căuta la Bertaux. geografia. chiar eu riscul de-a i-o strica ploaia ? Ah ! Femeia asta ! Femeia asta !" Şi o urî. la care ci nu ştia ce să răspundă. căldurii blînde de . o excepţie atît de îneîntătoare ? în zilele acelea se scula cu noaptea în cap. nici să apari duminica la biserică în rochie de mătase. să simtă bariera învîrtindu-se pe lingă umărul lui. dar tăria dorinţei lui protesta împotriva purtării sale supuse şi. că.. Charles nu se mai duse la Ikrtaux. socoti că aceasta interdicţie de a o vedea îi da dreptul să o iubească. Surîdca. Şi apoi văduva era slabă . ridicfndu-se repede. pornea în galop. că n-o să se mai duca. aştepta şi ea acolo. şi—1 privi peste umăr. de-o mătase de culoare schimbătoare. asta-i ! Bunicul lor a fost cioban. dar. spunîndu-i salvatorul meu. apoi se dădea jos să-şi şteargă picioarele de iarbă şi. după cîteva zile. se înapoie chiar a doua zi. întinzîndu-i vîna de bou. fără a mai pune la socoteală vizitele neaşteptate pe care le făcea din cînd în cînd. cu şireturile pantofilor largi. îşi îndemna mereu calul. într-o mare explozie de dragoste. şi atunci îl forfecat. el nici nu încerca să se întrebe de ce . şi au un văr care era cît pe ce să treacă pe la juraţi pentru o bătaie dintr-o ceartă. şi dumnealor nu plătiseră încă ? Ah ! fiindcă acolo era o persoană. cum se spune. Totuşi.

Avea o speranţă. atît de trîmbiţată. se gîndeşte la dumneavoastră din cînd în cînd. Charles se trezi rîzfnd . să vrem şi noi să murim.. nu se mai gîndi la ca. trîntind un scaun de duşumea. umbla de colo-colo. scene. ici. Supăraţi. Se gîndea tot mai puţin. să facem aşa ca să împuşcaţi un iepure şi să vă mai luaţi niţel. găsi acolo totul ca-n ajun. ba chiar avu aerul că c mînios fiindcă nu se pregătise anume pentru el ceva mai uşor cîccît pentru ceilalţi. să plece cu un vapor. pe cînd Charles era întors cu spatele ca sa tragă perdeaua la fereastră. plîngînd. dar amintindu-şi deodată de nevastă-sa. lăsîndu-se consolat. moartea soţiei nu-i făcuse un prost serviciu în meseria lui. şi apoi putea să se ducă la Bcrtaux în voie. Heloîse începu să scuipe sînge. şaptezeci ţi cinci de franci. Urmară explicaţii. nu trebuie să ne prăpădim. bucăţică cu bucăţică . UI Inir-o dimineaţă. Trebuie să vă scuturaţi bine. I — Ştiu ce înseamnă asta ! spunea el. pe cînd întindea nişte rufe în curte. se întunecă. Murise ! Ce consternare ! Cînd se isprăvi totul la cimitir. Aruncîndu-se în braţele lui Charles. se alintă. clicntela-i crescu . şi casa din strada Saint-Francois. mai avea. pe lîngă partea dintr-o corabie. Acum putea să se aşeze la masă cînd voia. din toată această avere. trînteam cu băţul în pămînt. evaluată la şase mii de franci. domnul Bo-vary-tatal. Plăcerea nouă de a nu mai depinde de nimeni îi făcu singurătatea mai suportabilă. zi cu zi. Opt zile după aceea. eram ca nebun. am fost şi eu ca dumneata. să se lăfăiască în largul lui pe pat. moş Rouault veni să-i aducă lui Charles plata pentru vindecarea piciorului . îl rugă să nu-şi scoată pălăria din cap. cu pînteccle plin de viermi. Se întoarse la Bertaux . Veniră la Tostes. primăvară după iarnă. bătîndu-l pe umăr . adică s-au tras undeva. aş fi vrut să fiu şi cu ca şi cîrtiţele pe care le vedeam printre crengi. Aflase de nenorocirea lui şi-l consolă cît putu. fiică-mea. Se aduse cafeaua . să se întoarcă acasă sau să iasă fără să mai dea socoteală. părinţii plecară. că întotdeauna îţi ramîne ceva la fund. Charles îi urmă sfatul. Dar ţinta fusese atinsă. Ei bine. se răsfaţă.. o greutate. în piese de doi franci. o fericire nedesluşită . şi pentru că alţii au murit. Cînd am pierdut-o pe răposata. Acuşi vine primăvara . Heloîsc. îi vorbi în şoaptă. ştiţi bine. plîngeam. domnule Bovary . o să treacă ! Veniţi să ne vedeţi. pe piept ! Dar cum asta-i soarta noastră a tuturor. pro-fitînd de o mare prielnică. mă prăbuşeam la rădăcina cîte unui copac. cum ar fi nişte ulcele cu smîntînă sau nişte pere la cuptor. ce anume dăduse ea în păstrarea notarului numai Dumnezeu ştie. şi atunci. care avea în păstrare fondurile văduvei Dubuc. înhămîndu-l cu o mîrţoagă ca asta. Nu găsi pe nimeni jos . scoase un oftat şi leşină. şi a doua zi. rămase aşa pînă seara. Heloîsc îl imploră. Lucrurile trebuiră să se limpe22 zească.. îi văzu rochia care mai atîrna la picioarele patului . ea spuse numai : „Ah ! Doamne!"'. căci timp de-o lună de zile toată lumea repeta : „Bietul băiat! Ce nenorocire !" Lumea vorbea de el. Crezînd că este de datoria lui să-l copleşească pe medic cu cît mai multe dovezi de simpatie. Şi cînd mă gîndeam că în clipele acelea alţii îşi strîngeau la piept femeiuştile. n-ai crede. fără să ştie anume ce vrea . Povesti tot felul de istorii. ca să zic aşa. firicel cu firicel.. . Aşadar. ceea ce dădea fermei mai multă viaţă. cutreieram toate coclaurile ca să fiu singur . şi cînd era tare obosit. toate s-au scurs una după alta. nici nu mai puneam nimic în gură . totuşi. acum înzdrăvenit. urcă la etaj în camera. luînd cu el toţi banii biroului de notariat. înect-încet. ale cărei hamuri nu făceau mai mult decît pielea. mi-cra silă numai la gîndul de-a merge la cafenea.La începutul primăverii se îiuîmplă ca un notar din In-gouville.. au plecat. nu apărură în căsnicia lor decît vreo cîteva mobile şi nişte zdrenţe. Acesta voi să le vorbească în favoarea ei. Aşadar. ca şi cum ar fi fost bolnav. pe măsură ce se obişnuia să trăiască singur. sărmana de ca. şi. dumneaei minţise ! în disperarea lui. toamnă după vară. iar partea ei din corabie nu trecu de trei mii de franci. s-au dus. La urma urmelor. o învinui pe nevas-tă-sa că şi-a nenorocit feciorul. din cauza durerii pe care o încercase. sprijinindu-se de birou. îl chemam pe bunul Dumnezeu.. pierdut într-o visare dureroasă. Charles se întoarse acasă. s-o apere de părinţii lui. şi o curcă. cc-i drept. şi moş Rouault. în sfîrşit. Perii erau în floare. cînd îşi peria favoritele în faţa oglinzii. Casa din Dieppe se dovedi a fi roasă de ipoteci pîuă-n temelie . şi zice că o uitaţi. să fi crăpat. spunîndu-i tot felul de prostii . adică aşa cum era cu cinci luni în urmă. ea îl iubise. Pe de altă parte.

pentru ca să refacă acea parte din viaţa ei pe care o trăise pe cînd eî încă n-o cunoştea. atît de frumoasă ! Dar chipul Emmei îi apărea mereu înaintea ochilor. Charles se hotărî s-o ceară în căsătorie de îndată ce va avea ocazie . Cum păhărelul era aproape gol. se scula să se ducă spre cana cu apă şi să bea . dacă se pricepea de minune la tîrguri. turnă un pic şi-n celălalt şi. făceau poaie viaţa la ţară şi mai plicticoasă în timpul verii . suferă de ameţeli. Curentul furişat pe sub uşă sufla uşor praful de pe lespezi. de cimitir şi chiar îi arătă în grădină stratul din care în fiecare vineri de la începutul lunii culegea flori ca să i se pună pe mormînt. Obloanele erau trase. ea stărui. cu buzele ţuguiate. atît de lungi. n-avea ce pierde. vocea ei era limpede. prin curte. întoarse capul spre Bcrtaus. Moş Rouault n-ar fi fost deloc supărat să-l scape de fiica-sa. se exprima prin lungi modulaţii. care se frîngeau la colţurile mobilelor şi tremurau pe tavan. cînd se întorcea. toată lumea era la cîmp . după ce ciocni. şi cu cine ? Vai! moş Rouauh 26 era atît de bogat. dar nu cruţa nici o cheltuială cînd era vorba de el. el îl urmărea cum se tîrăştc şi nu auzea decît bălaia tîmplelor şi cotcodăcitul unei găini care ouase undeva. căci. ceşcuţa de cafea cu rom. rîzînd. soarele întindea pe jos nişte dungi lungi şi subţiri.. ca la teatru. Stînd între fereastră şi vatră. cu gîtul întins. în timp ce cu vîrful limbii. îşi lăsă capul pe spate ca să bea şi.. Băgînd de seamă. aşa. în depărtare se auzeau clinii latrinei. atunci cînd îşi vorbea sieşi. abia adia un vînt cald . într-o zi sosi pe la ora 3 . cu gospodărirea fermei. încerdnd să şi le amintească. şi. Urcară în camera ei. îi mai vorbi de maieă-sa. îl duse la gură. lucra cu fruntea aplecată . bine încălzit. totuşi ? ! Dacă tc-ai însura ?" Noaptea nu putu să doarmă. dar moşul pierdea în toţi anii. pe unul îl umplu ochi. după cecs ce spunea. lingea încetişor fundul paharului. pe care apoi le răcea punîndu-lc pe măciulia de fier a grătarului de la sobă. Emma cosea . muştele se urcau de-a lungul paharelor din care se băuse şi bîzîiau îneeîndu-se în cidrul rămas pe fund. găsind că era prea deşteaptă pentru plugărie. Lumina zilei. intră în bucătărie. cerul era spuzit de stele. şi în cele din urmă îl pofti. îi plăcea cidrul tare. Apoi se întreba ce ar deveni ea daca s-ar mărita. cu capul dat pe spate. deschise fereastra . care pătrundea prin hornul căminului. îi arătă vechile caiete de muzică. îi era sete . Seara. nu avea nimic pe cap. care se pierdeau aproape într-un murmur — cînd vesela. în schimb agricultura propriu-zisă. După cum era obiceiul la ţară. Pe masă. teama de a nu găsi cuvinteL-potrivite îi încleşta gura. dar. Nu numai că nu făcuse avere din agricultură. uitate într-un fund de dulap. de cîte ori se ivea vreuna. Prin crăpăturile scîndurilor. sau. să aibă un pat bun. iar Charles. lucrează aşa de prost! Ar fi dorit foarte mult ca măcar în timpul iernii să locuiască în oraş. de liceu. în sinea lui. să ia cu dînsa un pahar de lichior. pulpa în sînge. pe o măsuţa ce i se aducea gata pusă. bine amestecată. Dar niciodată nu şi-o putea închipui altfel de cum o văzuse întîia oară sau aşa cum o lăsase abia de-o clipă. cu privirea înecată de plictiseală. cuprinsă deodată de un fel de sfîrşeala. singur. în faţa sobei. începu HM povestească de timpul cînd era la maici. dar la început n-o zări pe Emma. catifelîndu-i funinginea de pe placa de deasupra. la urma urmei. de vreme ce printre agricultori nu vedeai niciodată vreun milionar. cu gîndul în altă parte. rîdea că nu simte nimic. să le întregească înţdesul. iar pe umerii goi se vedeau mici broboane de sudoare.că lui Charles i se îmbujorau umerii obrajilor cînd sta lîngă fiică-sa. şi limbile se dezlegară. ascuţită. El refuză. care nu-i era de nici un folos în casa. Emma îşi răcorea obrajii cu podul palmelor. simţea că se înăbuşe. Se duse deci să caute în dulap o sticlă de „Curacao". luă două păhărele. Mînca în bucătărie. Charles relua una cîtc una frazele pe care i le spusese Emma. trecut printre dinţii ci delicaţi. şi întrebă dacă băile de mare i-ar ia: bine . cărţuliile pe care le primise ca premii şi cununile de frunze de stejar. i se potrivea mai puţin ca oricui. ceea ce însemna . albăstrea puţin cenuşa rece. şi ceva monoton ca sfîrîitul unui titirez îi zbîrnîia în urechi . şi ea. de cînd s-a desprimăvărat. cînd cu pleoapele pe jumătate închise. Dar grădinarul pe care-! aveau nu se pricepea deloc. îi oferi ceva de băut. Se plîngea ca. Din cînd în cînd. voind să fie bine hrănit. „Dacă te-ai însura. îndeletnicire blestemată. el o scuza. 24 25 Se aşeză din nou pe scaun şi reîncepu să cîrpească un ciorap alb . Nu-şi ducea bucuros mîna la chimir. undei plăceau şiretlicurile meseriei. Gîndindusc că. deschizînd nişte ochi naivi.găsea că arată mult mai bine. nici unul nu scotea ai vorbă. cu toate că zilele frumoase.

mă înţelegeţi. de la ora 9. încuictoarea-i mai tremura. frccîn-du-şi genunchii şi întinzîndu-se. o să dau de perete oblonul ferestrei : o să-l puteţi vedea din spate. —. fără îndoială. iar grindeiul teascului trebuia şi el schimbat. de la Normanvillc şi de la Cany. sprijiniţi de loitre ca să nu cadă şi scuturaţi zdravăn în trapul cailor. cu tram-carc cu perdele de piele. chibzui dinainte toata afacerea. iar flăcăii din satele mai apropiate. era momentul. care le lăsau ceafa goală. la lumina torţelor . cu bonete. Se opriră. — în ce mă priveşte. moş Rouault. Charles venise să stea trei zile la Ber-taux. Cucoanele. cînd trecu de gard. Fuseseră invitate toate rubedeniile celor două familii. care pe unde apuca. aplecîndu-vă peste gard. pelerine cu colţurile încrucişate vîrîte în centură. cu brişti cu un cal. Deodată se auzi ceva trîn-tindu-se de perete . gata să se despartă . ca şi cele dinainte. aşteptă. — Moş Rouault. A doua zi. Moş Rouault îl conduse . econom. înşiraţi în picioare. i-o dau". după nişte desene de mode pe care le împrumută. 2Î căci datora o mulţime de bani zidarului. foarte învăţat. prinse la spate cu un bold. Băieţii. eu n-am nimic împotrivă. în sfîrşit. n-o să mai aveţi nevoie sa vă întoarceţi. continuă fermierul.că într-una din zile are să i-o ceară în căsătorie. prietenii cu care erau certaţi şi cu care se împăcaseră şi cunoştinţele pe care le pierduseră din vedere de multă vreme şi cărora le-au scris să vină. Venind în galopul cailor pînă la prima treaptă de intrare. păreau stingheriţi de hainele noi (mulţi dintre ei încălţaseră chiar în ziua aceea prima pereche de cizme . Făcură deci o nuntă la care veniră patruzeci şi trei de persoane. asta ar mişca-o prea tare. cu trăsuri. la care lumea stătu şaisprezece ore la masă. mititica este de părerea mea. în căruţe. îmbrăcaţi la fel cu taţii lor.. O parte fu comandată la Rouen.Dar spuneţi-mi ce-aveţi pe suflet! Parcă eu nu ştiu tot ? zise moş Rouault. Dacă e da. deoarece căsătoria nu se cuvenea să aibă loc mai 28 L înainte ca doliul lui Charles să ia sfîrşit. purtau rochii ca la oraş. de la Godcrville. Or. Trecu o jumătate de oră. în vizitele pe care Charles le făcea la fermă se vorbea de pregătirile de nuntă. luînd-o de la capăt a doua zi. cum moş Rouault se vedea silit să vîndă douăzeci şi doi de acri din bunurile sale. cu {aetoane cu două roate. rîzînd încetişor. şi. eu mă înapoiez acasă. se hotărî: Domnule Rouault. ba. n-o sa-i caute chichiţe în privinţa zestrei. bariera se deschidea îndată şi intra o căruţă. căruţa se oprea brusc. Iarna trecu în această aşteptare . mergeau pe-un drum desfundat. domnişoara Rouault se ocupă de trusoul ci. şi în zilele următoare. tot amînînd din sfert în sfert de ceas să-i vorbească. Charles tăcea. ca să facă faţă. fără îndoială. Invitaşi sosiră devreme. Veniră de la zece leghe depărtare. lanţuri de ceas din aur. dar moş Rouault nu pricepu deloc ideea asta. apoi număra nouăsprezece minute pe ceasornic. aveau de altfel tot timpul. o mulţime de bani curelarului. Trecu şi ultima zi. Mo Rouault îşi îmbrăţişa viitorul ginere. să facă nunta la miezul nopţii. Deşi. Emma se înroşi toată. sau mici broboade colorate. bolborosi Charles. începu să murmure. Charles îşi legă calul de-un copac. aş dori foarte mult să vă spun ceva. adică spre primăvara anului viitor. şi că. era la fermă. Din cînd în cînd se auzeau peste gard plesnituri de bice . îşi spuse : „Dacă mi-o cere. şi lumea începea să iasă. din contră. se discuta în ce încăpere să întindă masa . căci ce-o să zică lumea. Cînd intră. cu vechi cabriolete fără podit. Amînară orice discuţie cu privire la aranjarea intereselor materiale . întrucîtva. oblonul se dăduse în lături. Aşa că dumneavoastră plecaţi . îl găsi puţin cam pipernicit şi că nu era tocmai ginerele pe care şi l-ar fi dorit. Pe la Sfîntul Mihai. şi de altfel.. trebuie totuşi s-o întrebăm şi pe dînsa. Emma ar fi dorit. Dar ca să nu staţi ca pe jăratic. Se duse fuga să stea pe cărare. iar ea îşi lucră singură boneţclelc de noapte şi cămăşile. dar se spunea că-i un om cumsecade. se gîndeau la felurile de bucate care trebuiau pregătite şi cu ce anume aveau să înceapă. Şi se îndepărtă. Charles mai întîrzic pînă la colţul gardului. silindu-se să rîdă puţin.

cum se nimereau. care se distrau rupînd clopoţeii spicelor de ovăz. statuete de stuc în firide împodobite cu stele de hîrtie aurită . ca o eşarfa colorată care ondula pe cîmp dc-a lungul cărării înguste ce şerpuia printre grînclc verzi. să ridice . desenate pe faţa lor netedă. delicat. Şi cămăşile se bombau pe piepturi ca nişte platoşe ! Toţi erau raşi cu perdaf. redingote cu pulpane lungi fîlfîind în vînt. urma apoi. fără sa sufle un cuvînt. şi toate paharele fuseseră dinainte umplute ochi cu vin. Farfurii mari cu cremă galbenă. cu gulere cilindrice. de fapt. fără îndoială verişoară sau sora lor mai mare. doi boboci de trandafir. strecura tot felul de cern plimente. Masa ţinu pînă seara. ca sa bată mai bine tactul. în haine scurte . nu ştia ce să răspundă. de ţi se părea că-s clă-păugi . stafide. care se da într-un scrînciob de ciocolată. pe cînd Charles. cu spatele încreţii mărunt şi talia prinsă foarte jos cu o cingătoare cusută. Rochia prea lungă a Emmei se tîra puţin pe jos . care continua sa cînte pe cîmp. şase tocane de pui. îmbrăcăminte bună. pe platforma de sus. şi. la cafea. şi trăgînd cu urechea. şi atunci începură să chite. pe urma veneau mirele şi mireasa. colonade. purtînd joben. auzeai mereu zdrăngănitul lăutarului. iar la urmă. Cînd erau obosiţi de stat pe scaun. dintr-o singură bucală. şi jur-împrejur. în rochia albă a primei împărtăşanii. fript. dădea braţul doamnei Bovary-mama. Primăria găsindu-sc doar la o jumătate de leghe de fermă. copiii. părinţii. Cortegiul. domnii îşi suflecau mînecile şi se apucau chiar ei de treabă. Lăutarul mergea înainte cu vioara împopoţonata cu panglici la gît. Cum el lucra pentru prima oară prin locurile acelea. se înroşea. ceea ce împestriţa puţin cu pete roze toate acele feţe mari. Erau pe ea patru muşchi întregi de vacă. sau jucîndu-se între ei. aveau fie tăieturi dc-a curmezişul obrazului. pe ascuns. Moş Rouault. ai cărui stîlpi aveau în vîrf. După poziţia lor socială diferită. cu o bardă de dulgher.se tot opreau discutînd. erau îmbrăcaţi în surtuce. Cît priveşte pe domnul Bovary-tatăl. sau de-a lungul fălcilor. Ea da din cap. făcuse totul cu multă îngrijire. Cum nu erau destui rîndaşi ca sa deshame caii de la toate trăsurile.din viaţa lor) . o frumuseţe de purcel de lapte. purtau. care stîrni strigăte de admiraţie. felii de portocale . în redingote. din cînd în cînd se oprea ca s-o tragă. la început strîns. în locul capului rotunjit. cînd ridicînd gîtul viorii. înroşite de vînt pe drum. migdale. 31 Masa era pusa sub şopronul droşcariei. care se bucura de tot respectul familiei şi care nu era scoasă di a dulapuri decît la solemnităţi. alături de ei. la etajul al doilea. aştepta să isprăvească. unei ţărăncuţe blonde. în veste. şi apoi o pornea iar. cu buzunare largi ca nişte saci . lungită cu această ocazie. adică din cele cu gulerul îăsfrînt pe umeri. care se sculaseră cu noaptea-n cap. în sfîrşit. Pentru torturi şi nugale fusese chemat anume un cofetar din Yvetot. cu degetele ei înmănuşate. unii chiar. care. lua de pe dînsa firele aspre de iarba care se prinseseră laolaltă cu scaieţi ţepoşi. Spre sfîrşit. rîîrd dinainte . cu lacuri d-e dulceaţă şi corăbii din coji de alune. Alţii (dar aceia cu siguranţă trebuiau să stea tocmai în coada mesei) purtau bluze de ceremonie. Ceilalţi nuntaşi vorbeau db treburile lor sau puneau la cale tot felul de pozne. totul se însufleţi. trei jigouri şi. vestoane foarte scurte. la mijloc. proaspăt tunşi. cu mănuşile scoase. Cklrul dulce din sticle ridica spumă groasa în jurul dopurilor. ca la cîreiumă. se vedea un amoraş. care era o pajişte verde cu stînci. uluită. un turn de prăjitură de Savoia. cu manşetele fracului lungi pînă-n vîrful unghiilor. albe şi radioase. Sunetul viorii speria chiar păsărelele care erau departe. dispreţuia toată lumea aceea şi venise pur şi simplu într-o redingotă la un rînd. se lungi îndată şi se farîmiţă în grupuri diferite. îşi mai da cu sacîz arcuşul. vedeai cîte o fată de 14 sau 16 ani. veste de postav gros. viţel la tigaie. şi pe urmă se întorceau iar la masă. înconjurat de mici fortificaţii din angelică. Dar. Pe la colţuri se înălţau carafe cu rachiu. şi ale căror poale păreau sa fi fost tăiate. cîţiva adormiră şi începură să sforăie. şi atunci. pentru ca strunele să scîrţîie mai bine. care aveau la spate doi nasturi apropiaţi ca doi ochi. lumea merse pe jos şi se întoarse la fel după terminarea ceremoniei de la biserică. nevă30 zînd bine să-şi radă barba. La temelia lui era mai întîi un pătrat de carton albastru. prietenii. iniţialele noilor soţi. şi la sfîrşitul mesei aduse chiar el un tort grozav. care se puneau ca de obicei împreună cu nişte şepci cu margini de aramă la cozoroc . în arabescuri. sub nas. Cînd băga de scamă că lumea rămăsese mult în urma lui. de croială militară. cu părul gras de-atîta pomăda de trandafir şi temîndu-se grozav să nu-şi murdărească mănuşile. avînd de o parte şi de alta patru cîrnaţi cu măcriş. să facă scamatorii. care. care tremurau de cîte ori se atingea cît de puţin masa. care înfăţişa un templu cu por-tice. fie jupuituri mari cît nişte piese de trei franci. făcute din bomboane mici. se oprea să mai răsufle. mai ieşeau să se plimbe prin curte sau să se joace de-a dopul ' în şură. cînd lăsînd în jos. rumenă.

brodindu-se să aibă la masa. Doamna Bovary-mama nu-şi descleştase gura toaiă ziua. se opri şi văzînd cum cărucioara se îndepărta cu roţile învîrrindu-se prin praf. trimise după havane la Saint-Vic-tor şi fuma pîna la ziua. şi el a fost tare voios în ziua cînd a Iuat-o de la tatăl ei acasă la dînsu!. Bărbatul ei. 32 ci. stă-pînii înjurau sau se prăpădeau de rîs.. într-un colţ. să ajungă la sapă de lemn. Dupâ uşa erau atîrnate o manta cu guler mic. mai bine zis. la plecare. ea-l ţinea de-un braţ. sărutau doamnele. timpurile de odinioară. cum amintirile duioase se învălmăşeau în capul lui întunecat de negurile chefului.. pe jumătate aplecat asupra ei.1 da jo-. pe jos. tăcut. cît ţinu nunta nu strălucise. 33 3f — Doamna liovary în schimb. şi toată noaptea. femeile se aplecau în lături. de cîte ori întorcea capul. o şapcă de piele neagră şi. vorbele cu două înţelesuri. drumurile au fost pline de căruţe care îşi luaseră vmt gonind în galop. dînd peste taluzuri . soţii plecară . Ce mult era de-atunci ! Fiul lor ar fi avut astăzi 30 de ani ! Bătrînul se uită îndărăt • dar nu zări nimic pe drum. nu voiau deloc să intre între hulube . vîntul îi flutura dantelele lungi cu care era legata la cap. Se simţi trist ca b casă goală ! Şi. gonind prin zăpada. şi deseori o lua cu el în curte. pe ocolite. din cauza bolnavilor însă. sărind prin şanţuri. şi cîmpul era alb tot. se retrase devreme.. pe lună. o pofti pe doamna să vadă casa. o tutuia. Acolo îşi mai sărută o dată fata. Mireasa îl rugase pe tatăl ei să fie cruţată de glumele care ' se făceau de obicei în asemenea ocazii. îndopaţi 1 Joc care consta în . Cei mai şireţi m ştiau ce să creadă şi o cercetau. cleveteau şuşotind pe contul gazdei şi-i doreau. îi întreba pe toţi dacă au văzut-o. un vînzător de peşte (care chiar adusese ca dar de nuntă două zlăvoace). de celalalt îi atîrna panerul . sub placa de aur o bonetei. căci era în preajma Crăciunului. cu o atenţie exagerata. bînd groguri de rachiu de cireşe.. îi treceau peste gura. ca să prindă hăţurile. Domnul şi doamna Charles sosiră la Tostes pe la 6. din întîmplare. Charles nu era poznaş din fire . cu o bilă ca df biliard. făcu plecăciunile cuvenite. Ca să-şi încălzească degetele. Moş Rouauh îi pofti în cărucioara lui şi-i însoţi chiar el pîna la Vassonville. în loc să vina şi el cu dînsa. vărul lor. O numea .greutăţi. nişte bucăţi de friptura proastă. Nu-i ceruse nimeni părerea nici asupra toaletei nurorii. Charles nu putea să lipsească prea mult. o pereche de jambiere. să treacă pe sub propriul braţ sprijinit în degetul mare. i Charles însă nu ascundea nimic. începuse să împroaşte cu gura apă pe gaura cheii. plecat pe umărul lui. fcimţi pentru o clipa dorinţa să se abată pe la biserică. Vecinii ieşiră la ferestre s-o vadă pe noua soţie a doctorului lor. un Mu. prinzînd-o de mijloc şi mergînd mai departe. ea i le vîra din cînd în cînd în sîn. vărul ceda cu greu la asemenea argumente. Dupl ce făcu vreo suta de paşi. pe cînd mireasa nu lasă să se yadă nimic din care să se poată ghici ceva. să încerce să ridice căruţele pe umeri . un dop pe caţî erau ajîzatj monede. amestec necunoscut de ceilalţi. ofta din greu. Cu toate acestea.nevasta mea". Copiii adormiseră pe stib bănci. îşi ceea iertare că masa nu era încă gaia şi. Cu toate acestea.. Batrîna servitoare se înfăţişă. chipul ei gingaş şi îmbujorat care surî-dca. cînd trecea pe lîngă ei. şi. nici asupra întocmirii ospăţului . In sinea lui îşi spuse că moş Rouault s-a fudulit. sau. pîna atunci. se întoarse de-a dreptul acasă. La două zile după nuntă. prin portiere. de cîtcva ori în şir. unde-l vedeai de departe printre copaci. ovăz pînă-n gît. şi se retrase într-un colţ unde erau alţi vreo cinci invitaţi care. ceea ce făcu să crească şi mat mult stima generală. î-aţada de cărămida era chiar la stradă. pline încă de . cînd o ducea pe cal în spatele lui. şi care uneori. Cei care mai rămaseră la Bertaux îşi petrecură noaptea DI ud la bucătărie. Seara. calambururile. cînd moş Rouault sosi tocmai la timp ca să-l oprească şi să-i explice că importanţa situaţiei ginenilui său nu îngăduia asemenea necuviinţe. a doua zi părea ah om. Pe urmă îşi aminti de nunta lui. se ridicau în două picioare . la drum. az. boţindu-i cu capul fişiul de muselină plisată de pe piept. o căuta peste tot. vedea lîngă dînsul. găseau şi ei că au fost rău primiţi. peste movilele de pietriş. Mai degrabă pe el l-ai fi luat drept fecioara din ajun. glumele fără perdea pe care nuntaşii găseau de datoria lor să i le arunce de îndată ce se servi supa. hamurile se rupeau . coborî şi porni înapoi. prima sarcină a soţiei. TeSi rnmdu-se bobiţi ca nu cumva această privelişte să-l întristeze ţi mai mult.] vîrleau. făceau glume fără perdea. cu gînduri negre. Răspunse destul de şters la săgeţile. complimentele. cum se obişnuieşte la Caux. caii.

pe jumătate acoperiţi de colţurile rotunjite ale bonetei. Dimineaţa. şi el pleca. tivite cu galon roşu. gustul trufelor pe care le digeră. Văzuţi de aproape. Tomurile din Didiotmaire des sciences mc-dicales. cu capul lui Hypocrate. cu peştişori. în pat. clipea de mai multe ori. Grădina. mai ales cînd. Pînă acum ce-a avut el bun în viaţă ? Să fi fost anii de liceu. cu soarele pe umeri şi aerul dimineţii în nări. La dreapta era sala mare. lată de vreo şase paşi. o îneaper: mare. de butoaie goale. care aveau deasupra nişte globuri ovale. Primele zile şi le petrecu preocupată de schimbările pe care urma să le facă în casă. cu inima plină de bucuriile netulburate ale nopţii. se interesă chiar ce ar trebui făcut ca să aibă o fîntînă arteziană. într-o carafă. cu piciorul pus pe borna de kilometraj . mai mult lungă decît lată. tremura tot pe pînza lui prost întinsă : perdele de america albă. înconjurau simetric pătratul. ochii ei îi parcau măriţi. Scoase globurile candelabrelor. mai folositor. cînd sta închis între zidurile acelea înalte.noroi uscat. O cutie din sec ici împodobea scrinul. In timpul consultaţiilor. Charles bagă de scamă. puse să se lipească alte tapete. şi imaginea i se oglindea în ele. dărăpănată. în care niciodată Charles n-ar fi bănuit vreo plăcere alcătuiau acum o fericire de fiecare clipă. mai înainte de-a atinge pămîntul. (Knd de-a dreptul în curte. o plimbare seara pe şosea. în stradă. unde era grajdul. pe drumurile desfundate. firavi. care-o despărţea de cîmp. pe care îi făcea să rîda cu accentul . ce s-ar face cu el dacă. să se vopsească din nou scara şi să se facă bănci în grădină. în miniatură. se limpezeau din ce în ce spre suprafaţa emailului. unul lîngă altul pe pernă. la un loc cu o mulţime de alte lucruri prăfuite. zburînd. de pivniţă. netăiate. care avea un cuptor şi care servea acum de magazie de lemne. pînă la umeri. semăna aproape cu un tilbury '. iar aceasta. avea un pat de mahon într-un alcov cu draperie roşie. şi se întreba visătoare. adică încăperea în care se mînca şi unde se sta. din întîmpiarc. gestul cu care ea îşi netezea palele părului. patru straturi pline de trandafiri sălbatici. Ea se aşeza la fereastră su-l vadă plecînd . o încăpere mică. acoperite de caişi pe spalier. pe birou. se găsea un buchet de flori de lămîiţă. sta rezemată în coate pe pervaz. plutind învîrtindu-se în aer ca păsările. negri la umbră şi albastru-închis în plină zi. împodobit deasupra cu o ghirlandă de flori palide. găsi o şaretă de ocazie. pe şoseaua care-şi întindea la nesfîrşit lunga panglică de praf. după cei puseră felinare noi şt aripi în piele tighelată. care. umpleau. sub brăduleţi. cu trupul mulţumit. cu sufletul liniştit. Ochiul lui se pierdea în aceste adîncimi. Urma apoi. în capotul care-i atîrna. Era un buchet de mireasă. se întindea între două ziduri de vălătuci. De cealaltă parte a coridorului era cabinetul lui Charles. un preot de ipsos îşi citea cartea de rugăciuni. buchetul celeilalte ! Emma se uită la dînsul. trei scaune şi un fotoliu de birou. cu fularul d: pe cap şi cu cămaşa desfăcută la piept. pînă la un gard de spini. pe trup. care. La mijloc era un cadran solar de gresie. cu două r:ţi şi două locuri. despre care era cu neputinţă să mai ghiceşti la ce-au fost bune. care era camera soţilor. între doua ghivece de muşcate. dar cu scoarţele roase de-aiUM vînzări succesive prin care trecuseră. pe un un postament de cărămizi . în jurul cadranului solar . înconjurată de lucrurile care i se aduceau de jos. şi încă multe alte lucruri. pe cărările cu griul pînă la genunchi. continuînd sa-i vorbească. 36 vederea pălăriei ej de paie agăţata de minerul ferestrei. intra prin perete miros de rîntaş şi clin bucătărie se auzeau bolnavii tuşind in cabinet şi po vesti ntlu-şi DM păsul. şi dupâ masă. 1 Tip ât cabrioletă uşoară. aveau parcă straturi de culori succesive. ar muri. de zarzavaturi. reformate. Charles îi trimitea o sărutare . Se scula. Era deci mulţumit şi fără nici o grijă. legat cu o panglică de satin alb. se încrucişau de-. în vreme ce. Emma se gîndea la buchetul ei de mireasă. Un tapet de-un galben-canariu. De pe cal. stînd într-un fotoliu. aproape numai ele. de unelte agricole. soţul ei. Emma urcă în camerele de sus. deasupra cărora copacii îşi împreunau crengile. Charles îşi prindea pintenii. închidea fereastra. mai întunecate la fund. de cămară. de sus. el urmărea lumina soarelui trecînd prin puful blond al obrajilor. desfăcut. în fund de toi. se prindea. cele şase rafturi ale unei biblioteci de brad. mergea savurîndu-şi fericirea aşa cum cineva mai mestecă. Prima nu ei a deloc mobilată . în sfîrşit.i lungul ferestrelor. Emma rupea cu dinţii cîte o bucăţică de floare sau frunzuliţa. lîngă fereastră. ea-i răspundea faeîndu-i semne. de coama neţesălată a bătrînei iepe albe care sta nemişcata la poartă. plină de fiare vechi. O masă în doi. iar pe marginea îngustă a căminului strălucea o pendulă. dar a doua. trezindu-sc. cu o masă. Şi atunci. îl luă şi plecă să-l ducă în pod. aşezată între două candelabre argintate. pierdut printre camarazii de clasa mai bogaţi sau mai tari decît el. care era împachetat într-o cutie de carton. o sufla spre el. ştiind că-i plac plimbările cu trăsura.

pe viaţă. nu privelişti. printr-un coridor lung. preamăreau toată religia.lui. chiar tatăl ei o dusese la oraş ca s-o dea la maici. cuvinte care i se păruseră atît de frumoase în cărţi. soţ. Şi Emma căuta să afle ce se înţelegea cu adevărat în viaţă prin cuvintele fericire. la maici. nu o cunoaştem decît prin tălmăcirea scriitorilor. în bolboroseala preotului. căutînd emoţii. în timpul săptămînii se citea un rezumat din Istoria sfmta sau Predicile abatelui Frayssinous. pe cîinele Fidele. îi plăceau doar lucrurile din care ar fi putut să tragă vreun folos personal şi înlătura. care sa fi devenit prietena lui ? Pe urmă a trăit paisprezece luni cu văduva. dar cum fericirea aşteptată din această dragoste nu venise. unde li se dăduse să mănînce în farfurii pictate. ducesă re-numiiă prin Fiumuseţea ti. fiind din fire mai mult sentimentala decît artista. din răcoarea agheasmatarului şi din sclipirile luminărilor. şi se învinuia că n-o iubeşte îndeajuns. împleticindu-se sub greutatea crucii. abia surîzînd. favorita lui Ludovic al XlVlea. printre ruine. pricepea bine catehismul. Cu cîtă dragoste a ascultat ea întîia dată tînguirea răsunătoare a melancoliilor romantice repetîndu-se în toate ecourile pămîntului şi ale eternităţii! Dacă copilăria i sar fi scurs în odăiţa din dosul unei prăvălii dintr-un cartier negustoresc. ca s-o distreze. mînca în . în loc să urmărească slujba. inima sacră străpunsă de săgeţi ascuţite. tot ce nu-i mergea direct la inima. Se juca foarte puţin în timpul recreaţiilor. ca zadarnic. iubit ceresc şi căsătorie eternă. ea se uita în cartea de rugăciuni la pozele cuvioase cu chenar albastru şi iubea oaia bolnavă. sau pe sărmanul Isus care cade. ?l da la o parte cum dai un copil care se ţine scai de tine. Trăind deci fără să iasă niciodată din atmosfera călduţă din clase şi printre femeile acelea palide. se făcut o lectură religioasă. făptura asta frumoasă. sentimentele delicate ale inimii şi faptul de la Curte. iar verdeaţa. care purtau mătănii cu cruce de aramă. Protejată de arhiepiscopie ca una ce se trăgea dintr-o veche familie de nobili ruinaţi în timpul revoluţiei. şi ea era cea care-i răspundea totdeauna domnului vicar ] A întrebările mai grele. Din pioşenie. VI Citise Paul et Virginie 1 şi visase căsuţa de bambus. pasaje din Gcnie du christianisme i. care-şi băteau joc de hainele lui. Dar acum avea. cîteodată o săruta tare pe obraji . o atrăgea acum contrastul lor. se pricepea la lăptarie. Caută în gînd ce dorinţă anume să i se împlinească. înainte de a se căsători crezuse că iubeşte . Charles se apropia în vîrful picioarelor şi o săruta pe spate . Era la maici o fata bătrîr. Trăseseră la un han din cartierul SaiatGervais. pe negrul Domingo. o duceau îa capelă. despre care st vorbea meteu în predici. Nu-i plăcea marea decît dezlănţuită de furtuni. iar duminica. înainte de rugăciune. pe inelele. îşi spuse că trebuie sa se fi înşelat. Pentru el. care se duce să caute fructe roşii prin vîr1 Roman pastoral de Bernardin de Saint-Pierrc (1737—18141 38 tul copacilor mai înalţi decît clopotniţele. departe de a se plictisi. la pluguri. pe şalul ei . se întorcea acasă repede şi-i zvîcnea inima ureînd scările. ca recreaţie. unde se intra dsn sufragerie. sau aleargă desculţ prin nisip ca sa aducă un cuib de păsărică. poate că s-ar fi simţit pătrunsă de revărsarea lirică a firii pe care. Explicaţiile legendare. încercă să postească o zi întreaga fără să pună nimic în gură. iar ea. fu cuprinsă încetul cu încetul de moleşeala mistică ce exala din miresmele altarului. pasiune şi tulburare sufleteasca. Dar ea era prea deprinsă cu viaţa la ţară . natura zbuciumată. ea scotea un ţipăt. îi răscoleau în adîncul sufletului duioşii neaşteptate. cu mîiaile împreunate. întretăiate ici şi colo de zgîricturi de cuţit. femeia aceea cu picioarele totdeauna reci ca sloiurile de gheaţă. din vîrfuî degetelor pînă la umăr . » Lotdse de li Valliere (La Bamne U Blanc) (1644--l710). numai ici şi colo. şi plictisită. Asemuiri ca : logodnic. Obişnuită cu priveliştile liniştite. 3!) Seara. universul nu trecea dincolo de poalele de mătase ale fustei ei . şi ale căror mame veneau la vorbitor cu prăjituri în manşon ? Să fi fost mai tîrziu anii de studenţie la Medicină. Cînd avea 13 ani. ree al Franţei între 1643-l715. îi era dor de dînsa. şi o adora. Emma se simţise bine în tovărăşia surorilor. alteori îi acoperea braţul gol cu zeci de sărutări. de obicei. cu obrazul lipit de gratii. cunoştea behăitul oilor. care.ă care venea cttc opt zile pe luna să lucreze la rufarie. repiczcntînd romanul domnişoarei de la Valliere1. cînd nu avea niciodată destui bani în pungă ca să-şi poată plăti un cadril cu o mică lucrătoare. Nu se putea stăpîni sa nu pună mereu mîna pe pieptenele. în umbră. dar mai cu seamă prietenia dulce a unui frăţior. în camera sa Emma îşi făcea toaleta . Cînd se ducea la spovedanie. în sala de meditaţie. La început. născocea mici păcate ca să ska cît mai mult în genunchi.

apoi cămile îngenuncheate. domni curajoşi ca nişte Ici şi blînzi ca nişte mici. spunea noutăţi. în braţele baiaderelor. Masacrul s-a extins şi în provincie. Avu pe-atunci un cult pentru Măria Stuartx şi o veneraţie entuziastă pentru fe meile ilustre sau nenorocite. prin naivitatea stilului ţi uşurinţa tonului. pe sub pălării rotunde de pai. totul înconjurat de-o pădure virgina bine îngrijită şi cu o rază lungă de soare căzînd drept de sus şi tremurînd în apă. vrednica fată. Cele naive. iar în faţa cailor. La 15 ani. privelişti şterse de ţinuturi falnice. 5 Clemence Isaure. Heloi'se (1 ICI—1164). cosînd. în spatele balustradei unui balcon. contemplau luna. cu capul plecat pe umăr. galopînd pc-un cal negru. A fost ucis cu archebuza lui Abbiate-grasso în războiul dus de Franţa împotriva oraşului Milano. care sălta pe jumătate îndoită si apoi cădea încet pe pagină. a cărui favorită era. zîmbitoare. Mai tîrziu. frumoasa Ferronnierc * şi Clemence Isaure 3 erau pentru ca ca nişte comete pe imensitatea întunecată a istorici. Deseori elevele fugeau din sala de meditaţie ca s-o vadă. Nu era vorba în ele decît de dragoste. totdeauna spilcuiţi. înghiţea. Unele colege aduceau la şcoala cărţi cu poezii i poze pe care le primiseră cadou. devenită celebră prin dragostea ei pentru Abelard. pe fereastra întredeschisă. şi care varsă şiroaie de lacrimi. bărci pe clar de lună. i ia romanţele pe care le cidta în ora de muzică nu era vorba decît de îngeraşi cu aripi de aur. pe care i-l dăruise Caro) a! 'Fl-lca. visa scrinuri. cavaler france supranumit . cu vîrful răsfrînt ca la pantofii medievali. care semnaseră dedesubt i care. Agnes Sorel s. conduşi la trap de doi mici vizitii îmbrăcaţi în pantaloni scurţi. minarete tătăraşti în zare. a trăit în secolul al XV-lca. privind cum vine din zare un cavaler cu pană alba. cu bărbia în palmă. Povestea basme. cu Walter Scott. . supranumită la Dame de Seawi. sărea cuc un ogar. descendentă a familiei regale scoţiene. timp de şase luni. care. de madone. unde ici şi colo plutesc lebede. nune romane în prim plan. după numele castelului Beaute sur Marne. capitole întregi. să se apuce de lucru. sau. panaşul Bearnczului. cai care crapă în fiecare pagină. sub bolţile boschetelor. Heloi'se2. jurăminte. privighetori în boschete. compoziţii searbede. cu bucle blonde. ici şi colo. surugii de poştalioane ucişi la fiecare popas. Spiritul creştinismului 40 de amanţi. dar mai pierduţi în umbră şi fără nici o legătura între ei. cu o punguliţă la centură . ca acele castelane lungi în talie care. devine regina Trântei prin căsătoria sa cu Francisc al II-lea. păduri întunecoase. cîteva din cruzimile lui Ludovic al Xl-lea. sfîntul Ludovic cu stejarul lui. Jcanne d'Arc. Ar fi vrut să trăiască într-un vechi castel. care se uită la tine. cu ochii lor mari şi semni. sub arcada bolţilor în formă de trifoi. * Firromere (Frumoasa). sultani cu narghilele. leşinaţi. făcea comisioane în oraş şi împrumuta fetelor mai mari. Se înfiora toată efud suflarea ei ridica foiţa de mătase de pe gravuri. Emma şi-a năclăit mîinile cu praful învechitelor săli de lectură. care de atîtea ori ne înfaţişiţi de-a valma palmieri. se giugiuleau cu o turturică printre gratiile unei colivii gotice. Şi eraţi şi voi. brazi. erau conţi sau yiconţi. 0 Bayard (Pierre du Terrail) (1473—1524). 41 amintirea farfuriilor cu picturi în care era preamărit Ludovic al XJV-lea. în ceasurile libere. Altele. albi. din care mai ţîşneau. de lagune. suspine. le citeau în dormitor. o făceau să întrezărească fantasmagoria ademenitoare a realităţilor sentimentalo. săli de gardă şi trubaduri. Unele stăteau răsturnate în trăsuri ce alunecau prin mijlocul parcurilor. iubita lui Francisc I. după masă mai ramfneâ puţin de vorba cu ele. desprin-zîndu-se ca nişte fîşii albe pe fondul cenuşiu ca oţelul. cu o lacrimă pe obraz. Emma nu-si mai lua privirile uimite de pe numele autorilor necunoscuţi. de cele ma.. visînd pe divane lingă un bileţel desfăcut. de gondolieri. doamnă din Toulousc .Cavalerul fără frică şi fără prihană". multe ori. rezemate în coate de piatra zidului. înainte de a se duce iar sus. pe care le cînta încet. întoreînd delicat frumoasele lor scoarţe în satin. rupeau petalele unei margarete cu degetele lor ascuţite. s-a pasionat de lucruri istorice. şi mereu 1 2 Măria Stuart (1542—1587). doamne persecutate care leşinau în chioşcuri singuratice. cîte un roman care nu-i lipsea niciodată din buzunarele şorţului şi din care chiar ca. drapată pînă la jumătate cu o perdea neagră. tigri la dreapta. care. lacrimi şi sărutări. bonete greceşti. virtuoşi cum nu se mai afla. nu era gluma .se sărbătoreşte sfîntul Bartolomeu).sufragerie la un loc cu maicile . sau portretele anonime de nobile englezoaice. ceva din Noaptea Sfînlului Bartolomeu T. 7 Noaptea Sftntuliii Bartolomeu — măcelărirea hughenoiilor la Paris în noaptea de 23 spre 24 august 1572 (în ziua 24 august . pe ascuns. inimi zbuciumate. Bayard 6 murind. Ştia pe dinafară cîntece galante din veacul trecut. un leu !a stîngs. Se vedea un tînăr într-o mantie scurţi. amante. şi mai ales voi. strîngea în braţe o fată în rochie alba. îşi petreceau zilele. 8 Agnh Sorcl (1422 — 145C). Trebuiau să le ascundă. iatagane. ceea ce a provocat un război între catolici şi hughenoţi. ghiauri.

îşi ciad ura seama cu uimire că domnişoara Rouault le scapă. plina de consideraţii triste asupra vieţii. cu penele trandafirii. Ca să-i guste dulceaţa. pe urmă. I se părea ca anumite locuri de pe pămînt erau menite să-ţi 44 dea fericire. şi într-o scrisoare irimisă la Bertaux. din inima ei s-ar fi desprins o bogăţie neaşteptată de sentimente. posturi.. ar fi trebuit. luna de miere. Dar pe măsură ce viaţa lor intimă era tot mai strînsă. fu surprinsă de a se simţi mai împăcată şi fără tristeţi în suflet. după cum fruntea-i era fără o cută. Cînd apune soarele. nimeni nu fu supărat s-o vadă ple-cînd. şi zăbaiele-i săriră din dinţi. Cînd Charles veni întîia oară la Bcrtaux. simţea o înstrăinare sufletească cc-o îndepărta de ci. fără să stîrnească vreo emoţie. Cînd tatăl său o scoase de la pension. Se plictisi. Spunea ca pe cînd locuia la Rouen nu avusese niciodată curiozitatea să se ducă la teatru. şi acum nu-şi mai putea închipui că tihna în care trăia ar fi fericirea visată. clacă ar fi bănuit. laolaltă cu clopoţeii caprelor şi vuietul înfundat al cascadelor. De ce nu putea ea oare să stea rezemată de balustrada balconului unei vile elveţiene. scara. Dar grija pentru noua ci situaţie. Emmei îl plăcu la început să dea ordine slugilor. ncmaiavînd nimic de învăţat şi nimic de simţit. care aşteptau atîtea de la vocaţia ei. Din părul răposatei îşi comandă un tablou funebru. cu pulpane lungi. Se lăsă deci dusă pe întortocheatele cărări latnar-tiniene. plînse mult în primele zile. căderea frunzelor. acea pasiune minunată. într-adevăr. propovăduiseră atît de mult respectul cuvenit sfinţilor şi martirilor şi îi dăduseră atîtea sfaturi bune pentru uitarea trupului întru mîntuirca sufletului. în tăcerea dormitorului şi în zgomotul îndepărtat al unei birje care mai trecea pe bulevarde. să fi plecat spre ţările acelea cu nume răsunătoare. să te facă sa rîzi sau să visezi. pe terasa vilelor. sa vadă actorii din Paris. Pe pernele diligentei. sau poate înflăcărarea pricinuită de prezenţa acestui om i-au fost de ajuns s-o facă să creadă că avea şi ea. după cum se îndkjea şi mai aprig împotriva disciplinei de nesuportat pentru firea ei. alături de un soţ îmbrăcat într-o haină de catifea neagră. ea se socotea foarte dezamăgită. în ultima vreme. ca un trotuar. facioarcle neprihănite înălţîndu-se la cer şi glasul celui veşnic predicînd prin vîlcelc. . învolburată ca vîntul ? îi lipseau deci cuvintele. dacă măcar o singură dată privirea lui i-ar fi ghicit gîndul. pozitiv în mijlocul exaltărilor sale. auzea harpe pe lacuri. nici sa tragă cu pistolul. cu botfori moi. se răzvrătea în faţa misterelor credinţei. apoi din vanitate. în veşmîntul lor de rînd. aşa cum cad fructele de pe un spalier cînd îl atingi. Spiritul acesta. respiri. schimbătoare ca norii. daca Charles ar fi vrut. sau să-şi închidă tristeţea într-un conac scoţian. stărui din deprindere. muzica pentru cuvintele romanţelor. iar într-o zi nu fu în stare să-i explice un termen de calane pe care îl îu-tîlnise într-un roman. unde zorii căsătoriei au cele mai suave lcneviri. ce i se perindai. 'lotuşi. Cînd îi muri mama. parfumul livezilor de lămîi . rămasă pînă atunci numai ca o pasăre mare. la care nu izbutesc să ajungă niciodată sufletele mediocre. priveşti cerul înstelat. adăpostită de storurile de mătase albastră. devenise prea puţin cuviincioasă faţă de tagma religioasă. ascul-tînd cîntecul surugiului. Cînd se întoarse acasă. fără a voi să recunoască. literatura pentru aţîţările ei pasionale. urci la pas pe drumuri prăpăstioase. în cele din urmă. şi-n ea defilau toate ideile comune. pe malul golfurilor. toate cîntecele lebedelor In agonie. desigur. al cărui ecou răsună prin munţi. nici sa facă scrimă. VII Cîteociată se gîndea ca totuşi zilele acestea erau cele mai frumoase din viaţa ei. Maicile. ocazia şi îndrăzneala. Froma se simţi mulţumită de a fi ajuns dintr-o dată la acest rar ideal al existenţelor şterse. Maica superioară găsi chiar că. cerea să fie şi ea înmormîntata mai tîrziu în acelaşi mormînt. Dar cum să exprimi acea nespusă greutate care-ţi apa'să inima. cu izolarea de lume.Şi abajurul lămpii agăţate în perete deasupra capului Emntci lumina toate aceste imagini despre lume. plutind în splendoarea unui azur plin de poezie . predici. pălărie ţuguiată şi manşete ! Poate că ar fi dorit să destăinuiască cuiva toate acestea. în sfîrşit. ele o copleşiseră cu atîtea rugăciuni. aşa cum p planta ar creşte numai într-un anumit teren şi nu i-ar prii în altă parte. singuri. cum se spunea. şi. că ca făcu la fel ca şi caii traşi de frîu : se opri brusc. pe dinainte. care iubise biserica pentru florile ei. cu degetele împreunate. dar pe urmă se satură de viaţa la ţară şi-i păru rău că a plecat de la maici. Conversaţia lui Charles era searbădă. Bătrînul o crezu bolnavă şi veni s-o vadă. Nu ştia nici m înoate. făcînd planuri.

zahărul si luminările se iroseau ca la o casă marc. ca o răpire a ceea ce i se cuvenea . pe care le încadra. Toate acestea îi aduceau lui Bovary multă consideraţie. ca şi altădată. şi chiar spunea că o sa cumpere boluri pentru clătit gura după masă. îşi scotea redingota. Maica-sa aproba zgîrcenia asta. O credea fericita . Pe de altă parte. Zicea că-s destul de bune pentru la ţară. înfuleca un rest de tocană. şi. vreuna din cele ritai slabe observaţii auzite de la mai-căsa . nu ştia cum să-şi pună fularul ca să stea pe urechi. de la un capăt la altul. în rame foarte late şi le atîrnase pe tapetul peretelui cu n'jte lungi şnururi verzi. cu atît el se minuna mai Otite. Cîtcodată desena . înşira unul după altul pe toţi cei pe carc-i întîlnise. şi ea nu-i ierta această linişte atît de temeinic înscăunată. îi ciuta suspinînd adagii melancolice . nu ştia nimic. bătrînul instrument. curăţa brînza de coajă. lemnele. Trimitea bolnavilor socoteala vizitelor în scrisori bine ticluite. şi focul care ardea la bucătărie ar fi ajuns pentru douăzeci şi cinci de feluri de bucate ! îi aşeza rufele în dulapuri şi o învăţa cum să-l supravegheze pe măcelar cînd aducea carnea. trccînd pe şosea în capul «ol şi cu pantofi de pîslă. ale cărei şireturi se dezlegau în timpul nopţii. Ernma asculta sfaturile pe care doamna Bovary i le dădea cu nemiluita . în nopţile cu luna recita prin grădină 47 tot ce ştia pe dinafară din poeziile pline de pasiune. de che ori aveau vreun vecin la masă. Pe vremea doamnei Duhuc. dacă fereastra era deschisă. şi în acest timp doamna Bovarş -mama părea pornită contra nurorii ei. Bătea clapele cu îndrăzneala şi parcurgea toată claviatura. în sala. şi cu aceleaşi vorbe. însoţite de mici tremurături de buze.Poate că. reţetele pe care Ie prescrisesc şi. Uneori se întorcea acasă tîrziu. căzut pe faţă. şi cum servitoarea era culcată. încheia spuntndu i că nu se cuvenea deloc să-şi adore numai şi numai nevasta. îşi respecta mama şi îşi iubea nespus de mult nevasta . se trezea cu părul ciufulit. cu hîrtiile în mînă. la 10. dar. ale cărui coarde zbîrnîiau. ronţăia un măr. restul căputei ridicîndu-se drept. şi de aceea. ciar acum iubirea lui Charles pentru Emma i se părea ca o trădare a dragostei ci. alb tot de puful pernei. şi cît era ziua de mare auzeai numai : fata mea şi mama mea. după asia. încerca să repete. făcînc ochii mici. în subtilităţile vieţii. Totuşi. care aveau deasupra labei piciorului două creţuri adinei. putea fi văzut în faţa porţii în nişte frumoşi pantofi brodaţi. Fiindcă multă vreme avusese obiceiul să se culce cu scufia de bumbac. găsea mijlocul ie a oferi un fel de mîncare bine prezentat. sa te iniţieze în focurile pasiunii. ca să-şi vadă mai bine lucrarea. li vorbea ca de nişte amintiri despre osteneala şi sacrificiile ei. Cînd se întorcea de la biserică. că se înşela. Găsea că trăieşte pe picior prea mare }a{ă de averea lor. se auzea pînă la capătul satului. iar Charles nu se arăta nici mai îndrăgostit. socotea judecata uneia ca fără greş. şi nici fericirea însăşi pe care ea i-o dădea. dimpotrivă. un bărbat nu trebuia să ştie tot. aplecată pe carton. dimineaţa. două mici schiţe de-ale ei. Charles nu ştia ce să răspundă. Arăta cu mîndrie. să se priceapă perfect la orice. şi privea fericirea fiului ei cu privirea tristă a unui scăpătat car-. Purta totdeauna nişte cizme solide. sau chiar la miezul nopţii. după care se ducea să se culce şi începea să sforăie. şi totuşi o găsea pe cealaltă fără nici un cusur. fiecare din ele dînd drumul Ui cuvinte dulci cu o voce fremă-tînd de mînie. îl servea Emraa. Cînd cînta la pian. După ce pleca doamna Bovary. pu-nîndu-le faţă în faţă cu nepăsarea Emmci. Zgîlţîit astfel. sau rotunjind cu degetele cocoloşi de miez de pîine. şi golea carafa. se pricepea să aşeze pe frunze de vie piramide de rendode. care nu aveau acrul unor facturi. Emma. întins. mulţumit de el. după teorii pe care le credea bune. arătîndu-i. bătrina se simţea încă preferata. şi de multe ori portărelul. priveşte pe geam la oamenii instalaţi în fosta lui casă. se trezea tot aşa de liniştită ca şi înainte. Atunci cerea de mîncare. s-o asculte. sfios. ca să mănînce mai în voie. Einma conducea cu pricepere totul în casă. cu cU 45 îi alergau degetele mai repede. Charles ajungea să-şi dea mai multă importanţa pentru că avea o asemenea nevastă. se oprea. îl trimitea să-şi vadă de bolnavii lui. de cîte ori se întîmpla sa aibă acasă vreo ceartă mai zdravănă. pentru Charles era o mare distracţie sa stea în picioare şi sa se uite la ca. în toate tainele ? ! Dar acesta n-o învăţa nimic. căci venea să-l vadă. aceasta seninătate greoaie. satele prin care fusese. pe scurt. ca pc-un picior de lemn. ce mergeau oblic sprt glezne. Emma voi să cunoască dragostea. în creion. nici mai mişcat. nu dorea nimic. Duminica. . servea dulceaţa răsturnînd borcanele într-o farfurie. fără întrerupere.

Ce făceau ele acum ? La oraş. care. printre ierburi. Administratorul trimis la Tostes ca să plătească pentru operaţie povesti seara că în grădiniţa doctorului a văzut nişte cireşe grozave. tufele de urzici din jurul pietroaielor. micşunelele. deschizîndu-l la timp cu lanţeta. saltrtîftd. marchizul îşi pregătea de demult candidatura de deputat. în freamătul teatrelor şi iluminaţiile unui bal. Era un obicei ca oricare altul şi ca un desert dinainte ştiut. fără nici o ţintă. aduceau pînă departe în cîmp o răcoare sărată. Se ducea pînă la păduricea de fagi din Banneville. se măcinau de putregai pe barele lor de fier ruginit. aşa că la castel se gîndiră că nu se trece dincolo de marginile îngăduinţei şi nici c-ar fi vreo greşeală dacă invită tînăra pereche. plantaţi în şiruri drepte. tu care nu ştii ce-i necazul. ca şi ogăriţa care dădea tîrcoale pe cîmp. iar trunchiurile copacilor. Uneori se porneau rafale de vînt. şi căuta să-şi închipuie care-ar fi putut să fie acele evenimente ce nu s-au îmîmplat. sărută-ţi stăpîna. în şanţul împrejmuitor. La început. cum la Vaubyessard cireşilor nu le prea mergea. să înţeleagă ceea ce nu simţea. cînd urca pe estradă să-i pună coroniţa. duceau o viaţă în care inima-ţi creşte de bucurie şi simţurile se desfac ca o floare. acea altă viaţă. distins. gîndul ei hoinărea la în-tîmplarc. era drăguţă. 1 Siofă de lina. Emma îşi strîngca şalul pe umeri şi se scula. şi cînd se întorcea la loc. de culoare închisă. domnul marchiz îi ceru lui Bovary cîţiva puieţi. delicat. Emma îşi spunea mereu : „Doamne. la ora 3. domnul şi doamna Bovary plecară cu şareta la Vaubycssard. viirbeâ tare. Pe cînd viaţa ci era rece ca un pod de casă cu lucarna spre nord. pe cînd vîrfurilc lor. pe care-o lua cu dînsa la plimbare. cu un cufăr mare . Ar fi putut să fie frumos. după monotonia unei mese. legănîndu-se într-una. erau trestii lungi. Apoi. vîna popîndoci sau scutura macii de pe marginea unui lan de grîu. se simţi dator să-i mulţumească personal . în timpul căldurilor mari făcuse un abces în gură. Fost secretar de stat pe vremea Restauraţiei. ca să mai fie singură o clipă şi să nu mai vadă înaintea ochilor veşnic aceeaşi grădină. din care se confecţiona altădată încălţăminte. printre crengi cerul se vedea roşu. de altfel. Pe alee. Într-o miercuri. sa vadă dacă nu se schimbase ceva de cînd venise ultima dată. răsfrîntă de frunziş. se întorcea repede la Tostes pe şosea. Iarna împărţea braţe de lemne în dreapta şi-n stînga. contemplînd mutra melancolică a sprintenului animal ce căsca alene. îşi aduna gîndurile şi. cautînd acum să intre iar în viaţa politică. ca unui om mîhnit pe care vrei să-l mîngîi. şi nici să creadă în nimic din ceea ce nu se manifesta în forme cunoscute — Emma se convinse uşor că pasiunea bărbatului nu mai avea nimic deosebit. care scînteia uşor sub picioarele ei. cu frunzele tăioase. găsi că are o talie frumoasă şi că nu saluta ca o ţărancă. se lăsa într-un fotoliu şi nu scotea o vorbă toată scara. lătra după fluturi galbeni. răbufniri ale mării. domnii se aplecau să-i facă complimente . spiritual. păreau nişte colonade întunecate. cu rochiţa alba şi pantofii de brunei3. o zări pe Emma. Regăsea în aceleaşi locuri digitalele. încetul cu încetul. îşi luau rămas bun prin portierele deschise. paralele. acel bărbat pe care nu-l cunoştea. Fără-îndoială că nici unul nu semăna cu al ci. îşi continuau murmurul măreţ. îi mîrtgîta capul lung. atrăgător. Un paznic de vînătoare pe care domnul îl vindecase de apă la plămîni îi adusese doamnei o căţeluşă ogar de Italia. păianjen tăcut. mereu închise. îşi aducea aminte de zilele împărţirii premiilor. Or. stînd pe iarba pe care-o scormonea cu vîrful umbrelei. de care Charles îl scăpase ca prin minune. Trestiile şuierau plecate la pamînt. o chema pe Djali. iar plictiseala. căci ieşea cîteodată.. iar la Consiliul general cerea întotdeauna cu aprindere să se facă şosele în plasa lui.După ce scapără astfel cu amnarul de inima Jui fără sa poată scoate măcar o seînteie — Charles netiind în stare. Mai întîi se uita de jur împrejur. ce departe ! O chema pe Djali. plăcile de lichen de-a lungul celor trei ferestre. lingă pavilionul părăsit din colţul zidului dinspre cîmp.. cu gîndul la soarta ei. Expansiunile lui de dragoste făceau parte din program . aşa cum erau desigur cei care se căsătoriseră cu colegele ci de la maici. se înduioşa şi. o săruta la anumite ore. fu invitată la Vaubycssard. de ce m-am măritat ?" ■ 48 Se întreba dacă n-ar fi fost cu putinţă ca prin jocul întîm-plării să întîlnească alt bărbat. Soarele apunea . Cu părul împletit. îşi ţesca pînza în umbra tuturor cotloanclor inimii sale. iar frunzele fragilor foşneau într-un freamăt grăbit. juca pe muşchiul scurt. în vuietul străzilor. cu cutia de vioară. decoltaţi. curtea era plină de căleşti. Apoi. pe un fond auriu . cu aleea prăfuită. şi-i spunea : — Hai. profesorul de muzică trecea. ale căror obloane. o lua între genunchi. la marchizul d'Andcrvillicrs. năvălind deodată peste tot platoul ţinutului Caus. o apuca frica. o lumină verde. Dar pe la sfîrşitul lui septembrie se îutîmpla deodată ceva extraordinar în viaţa ei . Ce departe erau toate acestea.

le brăzda cu creţuri fine. luară loc la prima masă.legat la spate şi o cutie de pălării în faţa. şi începu să-i vorbească prieteneşte. stăteau de vorba cu doamnele în jurul căminului. amiral al Franţei şi cavaler al Ordinului Saint-Michd. cu vergele de aramă. aruncau raze palide . de-a lungul curbei pe care-o făcea drumul acoperit cu nisip. grav ca un judecător. peruci care ondulau pe umărul pudrat al veşmintelor roşii. Labele roşii de homari atîrnau afară din farfurii . şerveţelele aranjate în chip de mitră episcopală aveau fiecare în deschizătura dintre cele două cute cîtc o chiflă ovală. sau o cataramă de jartieră pe rotunjimea unei pulpe. Lingă dînsa. iar în stînga un culoar ce dădea în gradină ducea în sala de biliard . păşteau cîteva vaci . ca şi cînd ar fi cunoscut-o de mult. fecior ui -şef. întunecînd pînzele orizontale ale tablourilor. o clădire modernă în sul italience. iasomie şi călini îşi rotunjeau tufele de verdeaţă. în vestibul. se vedeau aburi. iar în spate. în faţă urca o scara dreaptă. şi care surîdeau. Emma citi : „Jean-Antoine d'Andervilliers d'Yverbonviile.Vaubyessard. veni în întâmpinarea Emmei. privea nemişcată sala plină de lume. căzut în bătălia de la Coutras la 20 octombrie 1587".tc domni. care-aveau pe marginea de jos. ici şi colo.. Emma văzu în jurul mesei cîţiva bărbaţi gravi. şi. ir care paşii şi vocile răsunau ca într-o biserică. o frunte palidă. cu bărbia proptită pe nişte cravate enorme. rănit în bătâlia de la Hougue-Saint-Vaast la 29 mai 1692. de miros de fripturi şi de trufe. Pe pereţii căptuşiţi cu lemn întunecat erau atîrnale mari cadre aurite. iar ni. Un rîuşor trecea pe sub un pod . tăcuţi. aplecat deasupra farfuriei . care purtau cîtc o floricică la butoniera fracului. stătea o tînără blondă . căci lumina lămpilor. cristalele tăiate în faţete. Emma se simţi învăluită de un aer cald. iar doamnele la a doua. şi din toate aceste mari pătrate negre cu rame de aur ieşea. după cum era crăpat lacul de pe ele . cu plăci de marmură pe jos. se întindea la capătul unei pajişti imense. amestec de parfum de flori şi rufărie fină. în sufragerie. cu pantaloni scurţi. nişte nume. pe-o canapeluţă. cu o simplă mişcare de lingură îţi sălta bucata pe care-o alegeai. o pofti sa ia loc alături de dînsa. pe care. cu dantele. cu umeri frumoşi. într-un desiş. Era o femeie de vreo 40 de ani. doi ochi care se uitau la tine. una din doamne se sculă (era chiar marchiza). al cărui colţ îi cădea pe spate. Era o încăpere foarte înaltă. altele mai mici. acoperite de o abureală mată. printre pilcuri rare de copaci bătrîni. Doamna Bovary băgă de scamă că mai malte doamne nu-şi puseseră mănu?i]e în pahar. Pe soba cea mare de porţelan. conte de Vaubyessard şi baron de Fresnaye. rododendroni. din faţa uşii se auzeau ciocănituriîe bilelor de fildeş. cu marchizul şi marchiza. în ciorapi de mătase. cu două aripi care ieşeau înainte şi trei peroane. Charles mai ţinea între genunchi şi o cutie de carton. o statuie de femeie. marchizul îşi întîmpină musafirii. cu nasul coroiat. Luminările candelabrelor îşi alungeau flăcările pe clopotele de argint ale serviciului de masă . prin ceaţă se zăreau nişte clădiri acoperite cu paie. Domnii. In timpul acesta. cu o voce tărăgănata. care erau mai numeroşi. mort la VJUÎH «setrd Li 23 ianuarie 1693". iar nişte paneraşe cu arbuşti. fructe mari în paneraşe ajurate stăteau clădite pe muşchi. Cînd intra. scrise cu litere negre. La 7 se servi masa. ca să lumineze drumul trăsurilor. oU*-rind braţul soţiei doctorului. iar în farfuriile cu marginile late. tocmai la capătul mesei. prepeliţele erau cu pene cu tot. şi. pe un scaun cu spătar înalt. de-a lungul mesei se înşirau buchete de flori. unele mai mari. răzleţite pe-o fîneaţă care avea pe margini două coline dulci. toţi cu decoraţii pe piept. Traversînd-o. Marchizul deschise uşa salonului . trecînd printre umerii mesenilor felurile gata împărţite. se întindeau în linii parale!.* şoproanele şi grajdurile. Şareta lui Charles se opri în faţa peronului din mijloc . ridi-cîndu-se. cîte-o parte de pictură mai clară . Iar pe-un altul : „Jean-Antoine-Henri-Guy d'Andervilliers de . şi care în scara aceea purta pe părul castaniu un voal simplu de dantela. răs-frîntă pe postavul verde al biliardului. cu cra52 vată albă. înveşmîntată pînă la bărbie. 50 VIII Castelul. singur printre toate aceste femei. cufunda încăperea într-o umbra plutitoare. în drum spre salon. dînd cu tacul. o conduse în vestibul. Sosiră la căderea nopţii cînd începeau să se aprindă lampioa-nele în parc. Mai departe de-abia se mai puteau distinge cei care urmau. împădurite. rămăşiţe din vechiul castel dărîmat. kşiră servitorii .

îşi aranja părul cum o învăţase coaforul şi trase pe dînsa rochia de bariş. şi despre care se spunea că fusese amantul reginei Marie-Antoinette după domnul de Coigny şi înainte de domnul Lauzun. care-o ţinea de vîrful degetelor. Trăise la Curte şi se culcase în patul reginelor ! Se turnă şampanie de la gheaţă. aceiaşi ochi. clătinîndu-şi uşor gîtul. buchetele ascundeau pe jumătate zîmbetelc de pe chipurile lor. Pe Charles îl sirîngcau pantalonii la talie. ochii Emmei se îndreptau mereu asupra acestui bătrîn cu buzele atîrnate. scîn. pe parchetul din mijloc se vedeau grupuri de bărbaţi stînd de vorbă în picioare şi feciori in livrele care aduceau nişte tăvi mari. reveneau să se uite fix în ochii tai. spuse ea. astîmpără-te. din spate. fîşîiau pe braţele goale. bătrînul duce de Lavcrdiere. aveau o lucire albastră . de femei răpite . în timp ce celelalte instrumente tăceau. fostul favorit al contesei d'Artois pe vremea vînătorilor ce se făceau la Vaudreuil. Era sacrul marchizului. Dusese o viaţă zgomotoasă de desfrîu. adăugă ca. De altfel.. apoi toată orchestra începea dintr-o dată. în pieptănăturile lipite tare de frunţi şi răsucite la ceafă erau coroniţe. fără să-şi dea seama. care uneori cînta singură. îi flutura pe buze un surîs. îi ţipa în ureche denumirile felurilor de mîncare pe care el le arăta cu degetul. îşi mîncasc averea ş: vîrîsc groaza în toată familia. Chiar zahărul pisat i se păru mai alb şi mai fin ca aiurea. amestecaţi printre dansatori sau stînd de vorba în cadrul uşilor.x*iau pe piepturi. condusă de cavalerul ei.. ale căror mănuşi albe desenau forma unghiilor şi strîngcau braţul la încheietură. lucea . bucheţele sau crenguţe de nu-mă-uita. aşa-i stă mâi bine unui doctor. să se gătească de bal. brăţările cu medalion tremurau pe corsajele rochiilor. şi. Se auzi un crîmpei de arie. iar părul. La anumite subtilităţi ale viorii. de îmbrăcăminte sau de înfăţişare. înainta lune-cînd. uşor rotunjite spre ureche. îmi boţeşti rochia. la marchizul de Conflans. pe care o înfrumuseţau trei buchete de boboci de trandafiri cu frunzi-şoarele lor. Palele părului ci. Cîţiva bărbaţi (vreo cincisprezece) între 23 şi 40 de ani. şi flaconaşele cu dop de aur se plimbau prin mîini întredeschise. care se aplecau în faţa ta. Nu văzuse niciodată rodii şi nici nu mîncase ananas. de flori de rodie.pline şi cu şervetul înnodat la spate ca la un copil. mai bine croite. Stînd liniştite la locul lor. Dar emoţia trecu repede şi. se despărţeau . se auzea sunetul cristalin al monedelor de aur ce se aruncau alături pe postavul meselor . aş-teptînd să fie gata Emma. din vioară. spice sau albăstrele. — Cînd ai să dansezi ? întrebă Emma. Doamnele urcară apoi în camerele lor. Se aşeză pe o banchetă lîngă uşă. manile se inttlnefu. Cadrilurile începuseră. — Lasă-mă. oricare ar fi fost nepotrivirile de vîrstă. Charles tăcu. împletită cu o panglică neagră. se aşeza în şirul dansatorilor. aşteptînd primul sunet de arcuş ca să pornească. Charles se apropie s-o sărute pe umăr. Coborî scara. stăpînindu-se să nu alerge. legănîndu-se în ritmul orchestrei. 53 — Au să mă supere „supieurile" cînd am să dansez spuse el. de rămăşaguri. se atingeau uşor în treacăt. mînca un bătrîn. cu imitaţii de picături de rouă pe vîr-ful frunzelor. Un fecior. mame posomorite purtau turbane roşii. Emma se dichisi cu meticulozitatea conştientă a unei actriţe care apare pe scenă pentru întîia oara. Hainele lor. Avea o rochie de un galben-dcschis. — Da! — Dar ce-i cu tine. plina de dueluri. între două luminări. O vedea în oglindă. se înghesuia. ţi-ai pierdut minţile ? Au să rîdă de tine. căruia-i curgea sosul din gură. adus în bucle spre tîmple. Avea ochii injectaţi şi purta o codiţa data pe spate. Ochii ei negri păreau si mai negri. întinsă pe pat. păreau dintr-o stofa mai moale. picioarele îşi reluau cadenţa. Lumea sosea mereu. fustele se umflau. şi sunetele unui corn. Emma se înfiora toată simţind răceala aceasta în gură. Emmei îi bătu puţin inima cînd. Se plimba dintr-un capăt în altul al odăii. breşele de diamante. se distingeau din mulţime prin acelaşi aer de familie. în coc îi tremura un trandafir cu codiţa subţire. în şirul femeilor care stăteau jos se agitau evantaie pictate. ca spre un lucru extraordinar şi măreţ. gîngăvind . de iasomie. După terminarea cadrilului. fligornul cu pistoane izbucnea răsunător. Garniturile de dantele. care stătea în spatele scaunului.

dacă aţi binevoi să-mi ridicaţi de după canapea evantaiul ! Domnul se înclină. de un alb scos în relief de paloarea porţelanurilor. domnul îl oferi respectuos doamnei . pe tatăl ei în cămaşă. ca altădată. îşi ştergeau buzele cu ba'iste brodate cu o iniţială mare. chiar şi domnişoara d'Andcrvillicrs şi marchiza . erau trei dansatori în genunchi. lipite de geam. Gîtu! li se răsucea în voie pe cravatele joase . altul. favoritele lungi le cădeau pe gulere răsfrînte . cu o tînără femeie palida. şi. care tremura în farfurii. luînd-o pe sus. trăsurile începură să plece una după alta. viaţa ei din trecut. vicontele. • Cînd îi deschise. Castellamarc şi Munţii Cassini. Doamna îl alese pe viconte. şi vioara porni iar. gîfîind gata sa cadă. La 3 dimineaţa începu cotilionul. picioarele lor se împleteau . Cei ce erau în pragul bătrîneţii arătau tineri. placajele pereţilor şi parchetul. Lumea se retrăgea în sala de biliard. şi a cărui jiletcă foarte deschisă părea ca turnată pe piept. Cînd treceau prin dreptul uşilor. spuse doamna. în timp ce întindea braţul. care. Aceasta ştia să valseze ! Dansară multă . veni a două oară s-o invite pe doamna Bovary. mlaştina mocirloasă. aşternută peste tct. dînd din cap. Exnma văzu mîna tinereii doamne care-i arunca în pălărie ceva alb. şi prin blîndeţea apucăturilor lor străbătea. iar el. unul dintre dansatori. rămăseseră numai cîţiva oaspeţi . din care se raspîndea un miros suav. iar în jurul balului nu era decît umbră. nu mai rămăseseră decît oaspeţii castelului — vreo douăsprezece persoane. Emma se rezemă cu spatele de perete şi-şi acoperi ochii cu mîna. Valsa toată lumea. doamna Bovary întoarse capul şi zări în grădină. un cavaler în frac albastru vorbea despre Italia. supe de raci şi de lapte de migdale. Atunci îi veni în minte Bcrtaux. rezemat cu spatele de o uşă. Lurnea şe uita la ci. în privirile lor nepăsătoare plutea liniştea pasiunilor satisfăcute în fiecare zi . se simţea toropită şi se opri. domnule. Coliscul pe clar de lună. Charles aproape aţipise. Apoi. Porniră din nou. se ştergea cu totul şi aproape nici nu-i venea să creadă că a trăit-o vreodată. îi bătuse pe Mîss Arabella şi Romulus. în jurul lor iotul se învîrtea : lămpile. La trei paşi de Emma. drept. ea-i mulţumi. de greşelile de tipar care schimonosiseră numele calului său. şi dştigase în Anglia două mii de ludovici pentru că izbutise sa sară un şanţ. cu ochii pe jumătate închişi. — Ce amabil aţi fi. cu o mişcare mai repede. trandafirii de Genua. umezindu-le pe limbă . atît de deşartă pînă atunci. Banchetele se goleau . asi-gurînd-o că el o va conduce şi co să se descurce foarte bine. dintr-o scoică de argint aurit pe care o ţinea in mîna stingă. Emma nu ştia să valseze. 5C îndoit în triunghi. Dînd la o parte colţul perdelei de muselină vedeai lunccînd în umbră lumina felinarelor. dispăru cu ca pîna la capătul coridorului. Emma îşi lăsă o clipă capul pe pieptul lui. Se învîrteau . Vezuviul. luînd smîntîna cu degetul de pe oalele cu lapte de la lăptărie. Atunci. pe sub meri. Un fecior ureîndu-se pe un scaun sparse două geamuri : auzind zgomotul cioburilor. Lăudau coloanele Sfîntului Petru. cum sînt dresajul cailor de rasă şi societatea prostituatelor. Era acolo .da pcmezi mai fine. După supeul la care s-au servit din belşug vinuri de Spania şi vinuri de Rin. şi începu să-şi miroase buchetul. vicontele îşi cobora privirile asupra ei. cu o săptămînă înainte. şi a căror sănătate e păstrată de un regim cumpătat de mîncăruri alese. ca un disc pe o axă. cu aceeaşi ţinută. muzicanţii îşi răcoreau vîrful degetelor. în sala de bal era un aer apăsător . cu linguriţa între dinţi. de lacul mobilelor frumoase. şi se revăzu pe ca. Emma asculta cu cealaltă ureche o conversaţie plină de cuvinte pe care nu le pricepea. Mînca o îngheţată cu vişinată. dar mai încet. poala rochiei Emmei se agăţa de pantalonii lui. Emma le ridica spre el . budinci „â Ia Trafalgar" şi diferite feluri de carne rece în aspic. asupra cărora îţi încerci puterea şi-ţi desfaci vanitatea. Se făcuse cerc în jurul unui bărbat foarte tînăr. acea brutalitate deosebită pe care-o dă conştiinţa de a stăpîni lucrurile obţinute fără mare sforţare. căruia i se zicea familiar viconte. o doamnă lăsă sa-i cadă evantaiul tocmai dud trecea un dansator. cu cotul rotunjit. Dar faţă de străfulgerările ceasului de faţă. lumina lămpilor pălea. mobilele. Revăzu ferma. şi. Porniră încet. care purta o garnitură de perle. Tivoli. Alături. capetele ţăranilor care se uitau înăuntru. cu bustul nemişcat. în faţa unei doamne care stătea în mijlocul salonului pe un taburet. tot învîrtindu-se. Unul se plîngea că i se îngrăşau caii de curse . ca. pe cînd pe faţa celor tineri se întipărise ceva matur. cu bărbia înainte. Treceau şi reveneau . apoi mai repede. o conduse la loc . Chipurile aveau acea culoare pe care-o dă bogăţia. de instrui jucăuş al atlazului. cu faţa puyn aplecată. unde. Ridicînd evantaiul.

La dejun iu lume multă. Cînd ajunseră acasă. am să le fumez diseară. privind cum se juca wbist. — Sînt şi două trabucuri înăuntru. Apoi. agăţată cu o funie la spate. Vîrî tabachera în buzunar si dădu bici căluţului. Erama privea cum se învîrtesc roţile. Era o noapte înuinecoasă. Emma o . după masă. Charles se duse să roage pe un servitor sa-i înhame calul la şaretă. — Ai dat-o afara de-a binelea ? întrebă el în cdo diii urmă. cu ţepi zburliţi. brodată toată cu mătase verde. Siătuse cinci ceasuri de-a rîndul în picioare. bătea tare şi regulat în coşul şaretei. Apucînd tabachera. între picioarele calului. ■— Cîteodată. încolăcite. viaţa. Muzica balului îi zbîr-nîia încă în urechi şi căuta sa stea trează ca să mai prelungească iluzia acestei vieţi luxoase. Hăţurile lăsate în voie săltau pe crupă. care. deschise fereastra şi rămase rezemată în coate de pervaz. avînd la mijloc un blazon care semăna cu o uşă de capelă. ca să facă plăcere F. şi după ce-şi spuseră adio. cea mai veche cunoştinţă din partea locului. unde plante ciudate. Podelele cămării în care se ţineau şeilc luceau ca parchetul unui salon. Cine mă împiedică ? răspunse ea. în timpul văduviei. freeîndu-şi mîinilc cu Uri aer fericit: g — Plăcut lucru să te vezi iar la tine acasă ! Se auzeau scîncctele Nastasiei. ■— O să-ţi facă rău. — Da. nu se servi nici un lichior. în timpul acesta. şi căluţul mergea în buestru între hulubele prea largi pentru el. — Cum. ceea ce îl miră pe doctor. ca nişte cuiburi de şerpi prea pline. Altădată. Charles văzu ceva pe jos. să intre cu totul în ea. Cînd treceau pe lingă ei. dar nu mai văzu în zare decît nişte capete care săltau în ritmul schimbător al trapului sau al galopului. Tăcută. erau scrise cu litere negre numele cailor. Afară picura rar. se duseră la culcare. statură la căldură în bucătărie. şi ridică o tabacheră. bicele. Aşa că răsuflă adine. se fnăiţau în piramide sub ghivece suspendate. l'. care era tocmai la capăt. fără să priceapă nimic. iar zăbalele. Lăsă trabucul şi alergă la robinet. care dormea. Ungă Charles. Ar fi voit să le cunoască. lăsîndu-sc pe spate la fiecare pufăitură. La un sfert de leghe mai încolo. Oaspeţii castelului mai statură de vorbă cîteva minute. te dau afară! La masă era supă de ceapă şi o bucală de viţel cu măcriş. spuse ea dispreţuitor. ii trecuse os prin os. scările. lăsau să atîrne peste margini vrejuri lungi. Marchizul. A fost prima lui clientă. îi ţinuse de urît seri întregi de-a rîndul. cînd am ocazia. Masa dură zece minute . Stînd în faţa Emmei. — Pleacă! strigă Emma.mtnei. pe nişte plăci de porţelan. Se crapă de ziuă. Char'es se ura ţintndu-se de rampă . Privi lung ferestrele castelului. © luă să vadă grajdurile. Asta-i bătaie de joc. mama nu era gata. intercind să ghicească unde sînt odăile celor pe care îi remarcase în ajun. Nastasie răspunse obraznic. cît li se aranja odaia. se întoarse. sau.mma îşi puse un şal pe umeri. plecară înapoi la Tostes. pe sub un acoperiş. Charles trebui să oprească un timp ca să lege cu o sfoară popritoarca care se rupsese. O trase la scară. fumezi ? îl întrebă ea. Apoi domnişoara d'Andervilliers strînse într-un coşuleţ bucăţelele de cozonac ca să le dea lebedelor din bazin şi porniră la plimbare !a sera încălzită. Sera de portocali. Aruncînd o ultimă privire asupra hamurilor. scuipînd tot timpul. Dar tremura de irig. ducea. plescăind din limbă. Charles începu să fumeze. cînd n-avea ce face. soţii Bovary. de-a lungul peretelui. Doamna se înfurie. Stînd pe marginea banchetei. frîiele erau înşirate în ordine. Fuma ţuguind buzele. ude de spumă. zise el . de mulţumire. Charles conducea cu braţele îndepărtate. Hamurile de trăsura atîrnau în mijloc pe doi stîlpi care se în-vîrtcau. Emma avu impresia că unul dintre ei era vicontele . Se dezbracă şi se ghemui în aşternut. Charles spuse. luîndu-şi rămas bun de la marchiz şi de la marchiza. cînd îşi trase cizmele. Charles ţinea întrucîtva Ia nenorocita asia de fată. fiecare cal se frămînta în boxa lui. mai bine zis. pînă Ia atenansele castelului. şi. după ce înghe-suiră înăuntru toate pachetele. să bea repede un pahar de apă rece. în faţa meselor. cînd deodată le trecură înainte nişte cavaleri cu trabucurile în gură. Deasupra 98 teskior în chip de panere. iar lădiţa. Trase în piept aerul umed care-i răcorea pleoapele. buna dimineaţa.vreme. rămînînd pînă la urma singuri. Erau pe dealurile de la Thibourville. pe care în curînd trebuia s-o părăsească. să o pătrundă.

curselor şi seratelor. în cele din urmă. aşa după cum. de deschiderea unui magazin. îşi spunea : „Mîine ei au să fie acolo !*' Şi-i urmărea cu ghidul. sau se ducea la Operă.. cu închipuirea. se resemna .. şi asculund huruitul roţilor şinuite. Mâţa multiplă care fremăta in această învălmăşeală îi apărea totuşi în frînturi. Căuta să-l pună alături de personajele inventate. iraetnd prin sate.. O adiere de dragoste trecuse prin ochiurile broderiei. care se desfăşurau zgomotos în faţa colonadelor teatrului. gonind pe drumul mare la lumina stelelor. fiecare împunsătură de ac prinsese acolo o speranţă sau o amintire. Ce departe i se părea acum balul ! Cine oare îndepărta atît de tare dimineaţa de alaltăieri de seara de astăzi ? Călătoria la Vaubyessard făcuse o gaură în viaţa ei. Totuşi. acoperite cu un covor de catifea cu franjuri de aur. oprindu-se la fiecare colţ. reprezentau omenirea întreagă. Apoi. împletite. unde visul i se pierdea. încetul cu încetul. cînd Charles era plecat. 61 îi răsuna în urechi ca un clopot de catedrală. dar părerea de rău îi rămase. prinsese şi ea deasupra ceva care n-avea să se mai şteargă.. ele singure. la ieşirea clin oraş. Dar cercul al cărui centru tra L'1 se lărgi încetul cu încetul. şi aureola pe care o avea. acum trei săptămîni. cînd negustorii de peşte treceau cu căruţele pe sub ferestrele ei cîntînd La Morjolai?ie. între vase de flori şi pendula „Pompadour" ? Ea era la Tos-tes. adresa celor mai buni croitori.. în faţa pătratelor albe care însemnau fiecare o casă. care. Noaptea. tabachera de mătase verde. Amintirea balului deveni deci pentru Emma o întreagă ocupaţie. îi citi pe Balzac şi pe Georgje Sand. Mai erau . acum cincisprezece zile. Cutreiera bulevardele. într-o dimineaţă. şi cu vîrful degetului făcea pe harta lui plimbări prin capitală. Citea cu nesaţ. ureînd şi coborînd coastele. strînse cu evlavie în scrin frumoasa ei toaletă. el era acum acolo. ireeîndu-se de bogăţie. Era poate un cadou de la amanta lui. la încrucişări. Studie în Eugene Sue descrieri de mobile . Emma se plimbă prin grădiniţa. Cunoştea modele noi. şi deasupra căruia trebuie să fi stat aplecate multe ceasuri în şir buclele mătăsoase ale visătoarei ce o lucrase.. pe marginile largi ale căminului. A cui să fi fost ?. închidea pleoapele şi vedea prin beznă becurile de gaz răsucindu-se în bătaia viatului şi scările Găieştilor. Parisul. nu-i mai apărură atît de limpede livrelele şi saloanele . şi toate aceste fire de mătase. şi la Sylpbe des alons. cîtcva amănunte se şterseră cu totul. amestec de verbină şi tutun. dintre rufele împăturite. Inima-i era la iei . Despre ce o fi vorbit. privind înmărmurită toate aceste lucruri de altădată pe care le cunoştea aiît. trdepărundu-se de chipul lui. fără să sară o iotă. O brodase pe vreun micuţ gherghef de palisandru. jurnalul femeilor. ale căror tălpi erau îngălbenite de ceara lunecoasă a parchetului. seînteia în ochii iimmci într-o lumină aurie. Se uita la ea. Undeva. toate cronicile premierelor. Se abona la Corbeille. eram acolo !" Şi. la Paris ! Cum era acest Paris ? Ce nume nemărginit ! îl repeta în şoaptă.de bine. De multe ori. furtuna sapă uneori în munţi o prăpastie. în faţa preotului de ghips. îşi cumpără planul Parisului. se domolea deodată cum da de pămînt. Ziua următoare parcă nu se mai isprăvea. se interesa de debutul unei cînureţe. care-i ascundeau pe toate celelalte şi care. vicontele o luase cu el. în fiecare miercuri îşi spunea trezindu-sc : „Ah ! Acum opt zile. ca să ilumineze alte vise. Lumea ambasadorilor călca pe parchete lucioase în saloane cu pereţi în oglinzi. uită melodiile cadrilului.. tot întoreîndu-se mereu peacelcaşi alei. rînduită hi tablouri deosebite. poftele ce-o mistuiau. A vicontelui. îi scinteia în faţa ochilor pînă şi pe eticheta borcanelor ci de pomadă. opriri-du-se în faţa straturilor de flori. pentru plăcerea proprie . oare. departe.aruncă iute în fundul dulapului. pînă şi pantofii de satin. cu ochii obosiţi. Şi astfel. cautînd să-şi potolească astfel. da totdeauna de un loc nedesluşit. pe care-l putea ascunde ca să nu-l vadă nimeni. unde-o pusese. în faţa spalierului. o deschidea şi chiar îi sorbea mireasma căptuşelii. se trezea . nu erau dccît prelungirea aceleiaşi mute pasiuni. în jarul unor mese ovale. în tot ce citea. Emma nu întrezărea decît două sau trei dintre ele. mai nemărginit decîi oceanul.. îşi amintea de viconte mereu. cînd stătea acolo. se ducea să ia din clulap. într-o singură noapte. în timp ce Charles îi vorbea mîneînd. zilele în care lumea bună ieşea la plimbare [a Bois-de-Boulogne. în amintirea ei fizionomiile începură să se amestece unele cu altele. îşi aducea cartea chiar şi la masă ?i întorcea filele. Iar el. se revărsă mai departe.

Purta un capot foarte deschis. între revenirile lungi de pe piept. sau să se reîntoarcă să trăiască la maici. cu atît îl ademeneau mai mult. iar panto-fiftrii. să aducă paharul de apă pe o farfurie. apoi. cît vezi cu ochii. Oare dragostei nu-i trebuia. Emma luă în serviciu o fetiţă de 14 ani. Tot ce o înconjura — viaţa plicticoasă de la ţară. şi totodată să locuiască la Paris. o învăţă să vorbească la persoana a treia. în pat. îl îneînta printr-o mulţime de gingăşii: cînd cu un fel nou de a face cerculeţc pe hîrtie pentru luminări. cînd cu un volan nou la rochie. tar bărbaţii. în cele din urmă. ştergea praful de pe etajeră. era pierdut pe undeva. îşi cumpărase sugativa. unde se ia masa după miezul nopţii. nemărginitul ţinut al fericirilor şi al pasiunilor. nelinişti ascunse în dosul zîmbctclor. străbătea coridorul cu saboţii lui butucănoşi. femeile. Cîteodată. să bată la uşă înainte de a intra. De altfel. ducea singur calul în grajd. cînd se-ntoreca. visînd printre rînduri. se căsătoreau cu nişte bogătaşe. cu ciucuri mari. cu atu mintea ei se îndepărta de ele. o mapă. şi cum de obicei doamna lăsa cheia la bufet. plecă din Tostes. cu un cuvînt. cu plăcere. pentru ca nu cumva s-o dea afară . capacităţi nebănuite sub aparenţe uşuratice. mici burghezi imbecili. să scrobească. mobile comode şi o femeie într-o toaletă fină. căci Charles. Noua fată în casă se supunea fără să crîcnească. cu toate că nu avea cui scrie . după amiază. o masă pusă. care sejsuffirau deasupra piciorului. în sfîrşit. pînă la sfîrşit. Văzuse la Rouen nişte doamne care purtau la ceas un smoc de brelocuri. nu mai dădea pe-acolo toată ziua . o orfană cu o înfăţişare blîndă. Ele adăugau ceva la plăcerea simţurilor lui şi la farmecul casei. o mulţime pestriţă de literaţi şi actriţe. de un roşuînchis.acolo rochii cu trena. sau cu numele extraordinar al unui fel de mîncare foarte simplu. pe care o mînca singură. şi. mediocritatea existenţei — i se părea ca o excepţie. îşi vîra mîna prin patwi jilave. în care-ţi poţi petrece timpul după plac. care lăsa să se vadă. o besactea de fildeş. eleganţa obiceiurilor cu gingăşiile sentimentului. s-o îmbrace. dar în fiecare seară găsea acasă un foc aprins. o soartă aparte. de-un pat pe o estradă. puţin după aceea. îşi dorea să moară. ridica în sus multe cămăşi murdare . cu trei nasturi de aur. ceva sui. Aceştia erau risipitori ca nişte regi. Doamna stătea în încăperile ei de sus. văr-sînd şiroaie de lacrimi). să calce. plini de ambiţii rice şi de deliruri fantastice. şi nici de seînteierea pietrelor preţioase şi de eghi-leţii livrelelor. bieţi îngeraşi ! purtau dantele englezeşti la poalele jupoanelor. de care se simţea prinsă. îi scotea şaua şi îi punea căpăstrul. dacă nu chiar din pielea ci. Cu cît Charles înţelegea mai puţin aceste elegante. pe la vreo patruzeci de ani. Cordonul era de şnur gros. Era o viaţă mai presus de are alta. Felicite lua în fiecare seară o mică provizie de zahăr. primea în obraz o ţîşnitură călduţă de cîte ori lua sînge cuiva. mistere de nepătruns. cerceta lighene. de glastre pline cu flori. pe cînd dincolo se întindea. în camerele separate de la restaurante. auzea oameni horcăind. se uita în oglindă. Cît despre restul lumii. se duceau la Badcn să-şi petreacă sezonul de vară. lacrimile care curg pe mîinile lăsate în voia celui63 lall. tot ce-i fior al trupului ori sfîrşeala de dragoste nu puteau fi despărţite deci de balconul marilor castele. între cer şi pămînt. Charles bătea calare drumurile. Erau ca o . îşi cumpără şi ea. îneîntătoare şi mirosind a proaspăt. se sculau ta ora 4 . rîdea. după cc-şi făcea rugăciunea. In locul Nastasicî (care. ca şi cum n-ar fi existat. care-i parfuma şi cămaşa. pe care fata în casă nu-l nimerise. în lumina luminărilor. în bătaia furtunilor. confunda senzualităţiie luxului cu bucuriile inimii. Avea poftă să călătorească. dar pe care Charles îl înghiţea. După ce-şi isprăvea treaba. de un budoar cu storuri de mătase şi covor gros. vru să facă dintr-însa camerista ei. avea bluza găurită şi picioarele goale în obiele. că nici nu ştiai de unde vine această mireasmă. Io iesle. se ducea peste drum să pălăvrăgească cu surugiii de la poştalioane. cum putea. în timp ce servitoarea aducea un braţ de paie şi-l arunca. care venea în fiecare dimineaţă să ţesale iapa. fără să se ştie precis unde. Nu-i dădu voie sa poarte bonete de bumbac. în dorinţa ei. Mîn*i omlete pe masa cîtc unei ferme. o cămăşuţa plisată. Băiatul de la poştalion. îmbrăţişările prelungite. un toc si plicuri. aveau un smoc de panglici late. Acesta era micul lacheu în pantaloni scurţi cu care trebuia sa se mulţumească. îşi omorau caii ta curse de distracţie. Pe ploaie sau pe ninsoare. ca şi plantelor indiene. o lăsa pe genunchi. cu cît lucrurile îi erau mai aproape. cu cele trebuincioase pentru cusut şi un degetar de argint aurit. Vru să aibă pe cămin două vaze mari de sticlă albastră şi. pămînt anume pregătit şi o anumită temperatură ? Suspinele pe clar de lună. lua o carte. Venea apoi societatea duceselor : erau palide .

muş-cîndu-şi buzele. Se lăsă de muzică.pulbere de aur presărată de-a lungul cărării înguste a vieţii sale. se mira că nu o zăreşte . într-o rochie . Ţăranii îl iubeau pentru că nu era fudul. păreau că se urcă spre tîmple prin pomeţii puhavi. într-adevăr. simţi că se înăbuşă. încărcată cu adînci nelinişti sau plină pînă sus de fericiri netulburate. nu prescria decît poţiuni calmante. gogîlţîia la fiecare înghiţitură. după ce mînca. îşi trecea limba peste dinţi . nu intra niciodată într-o circiumă . că doar lua sînge cu toptanul. în cele din urmă.d mînca supa. cînd vine vîrsta reumatismelor. ca la cai. de acum încolo aveau sa urmeze tot aşa. De ce să cîntc ? Cine s-o asculte de vreme ce nu va putea niciodată ca. ziar nou. asculta cel mai mic zgomot. Aşadar. căutînd în depărtare. De altfel. Emma se simţea mai pornită împotriva lui. arăta bine . se duse în coridor sa deschidă fereastra şi trase adînc în piept aerul proaspăt ca sa se liniştească. o aprobare dinainte ştiută. tăia depui de la sticlele goale . fără să aducă nimic ! Alte vieţi. şi decorul se schimba. poate. îşi plimba privirile disperate pe singurătatea vieţii ei. îi îndrepta cravata sau îi zvîrlea cît colo mănuşile ieşite de soare pe care era gata să şi le pună . Era sănătos. şi butucilor din cămin. în primele zile de căldură. După necazul acestei dezamăgiri. cunoscut de toată Franţa. cu lacrimi în ochi. catarurile şi bolile de piept. şi limbii pendulei. Şi asta nu pentru că l-ar fi speriat chirurgia. Seara. la desert. de pildă despre o pagină de roman. oricît de serbede ar fi fost. spre ce ţărm o va duce vîntul care-ar împinge-o pînă la ea. Le-ar fi făcut. dr. Ea făcea o mulţime de destăinuiri căţeluşei. ca sa se ţină la curent. Cîteodată Emma îi vîra sub jiletcă marginea roşie a tri-couiui. oricum. al cărui prospect îl primise. din prea mult egoism. cînd perii eiau în floare. Emisei însă. 07 5* aşa fusese voia Domnului. cu bărbia în amîndouă mîinile şi cu părul împrăştiat ca o coamă pînă la piciorul lămpii. Ca matrozii în ceasul primcjdbi. Veni iar primăvara. de altminteri. se abona la Rttche medicale. şi rămînea acolo. nădăjduia că va sosi în ziua aceea. întărîtată de ruşine. De la începutul lui iulie socoti pe degete cîte săptămâni mai erau pînă în octombrie. căci. Mîngîia copiii. o ureche totdeauna dispusă să asculte. după masă. pe care-l purta. Nu ştia cum se va întîmpla. Charles fu înduioşat. poarta o decoraţie cu două frigări încrucişate pe fracul prost croit ? Ar fi vrut ca numele acesta de Bovary. apărînd mereu în jurnale. avea apucaturi tot mai grosolane . Citea puţin din el. Cu vîrsta. Dar Charles nu era ambiţios! Un doctor din Yvetot. Charles era totuşi un ins. şi aşa mici. în sfîrşit. Uneori îi vorbea despre ceea ce citise. care stau toată noaptea cu nasul în cărţi şi care. Viitorul era un coridor întunecat de tot şi cu uşa din fund bine încuiată. şi asta n-o făcea cum îşi închipuia el. reputaţia lui era bine stabilită. se scula tresărind.. de fapt. Dar ei nu i se întîmpla nimic. îl umilise întrucîtva. şi întrucît începuse să se îngraşc. inspira încredere prin viaţa lui morală. aveau cel puţin perspectiva unui eveniment. iar pentru scoaterea măselelor avea o mină teribilă. în ceaţa zării. apoi. de o piesă nouă sau de o anecdotă din lumea mare povestită într-un foileton . nenumărate. chiar ia patul bolnavului. ochii lui. — Ce om de nimic ! Ce om de nimic ! repeta încet. O sărută pe frunte. la 60 de ani. o făcea pentru ea. Dar toată luna septembrie trecu fără nici o scrisoare. Emma aştepta totuşi să se întîmple ceva. şi. cu care fusese nu demult la o consultaţie. din cînd în cînd un vomitiv. De ce nu avea ea ca soţ cel puţin pe unul dintre oamenii aceia harnici ţi tăcuţi. fără nici o vizită. vreo pînză albă. Dar în fiecare dimineaţă cînd se trezea. dacă va fi o şalupă sau o corabie cu trei punţi. îi venea să-l bată . O întîmplare neaşteptată aducea cîteodată ncsfîrşite peripeţii. cînd Charles îi povesti păţania asta. la asfinţitul soarelui. în faţa rudelor adunate. marchizul d'Au-dervilliers o să dea iar un bal la Vaubyessard. în şir. pentru dînsul . dorea să fie a doua zi. să fie celebru. gîndindu-se că. Izbutea să vindece mai ales . fiindcă o scotea din sărite. inima-i rămase din nou goală şi luă de la capăt lanţul zilelor monotone. Temîndu-se foarte mult să nu-şi omoare clienţii. Charles. mereu la fel. în adîncul sufletului. din ce în ce mai tristă. Emma se uita la el ridicînd din umeri. o baie de picioare sau 65 5 — Doamna Bovary lipitori. deoarece căldura apartamentului şi digestia îl făceau să adoarmă după cinci minute. să-l vadă lăfăindu-se în librării. Emma tună şi fulgeră contra acelui confrate.

care se pierdea în cîmpie. Iarna fu grea. toţi se întorceau acasă. canapelele şi măsuţele ce se oglindeau în cioburile de oglindă lipite pe la colţuri cu fîşii de hîrtie aurită. îşi încovoia spinarea la razele palide ale soarelui. Cîtc o pisică. îşi continua dangătul monoton. îşi spunea. Iar frizerul se plîngea că şi-a ratat vocaţia.de catifea cu mîne-cile scurte. între timp lumea ieşea din biserică. şi cînd bătea vîntul. că nu are nici un viitor şi. în capul ci se desfăşurau sarabande ncsfîrşitc şi. de pildă. străbăteau strada mergînd la adăpat. într-o toropeală atentă. Seara şi dimineaţa. Trebuia să aprinzi lampa de pe la 4 după-amiază. şi un bust de femeie. să simtă la un concert murmurul de admiraţie plutind în jurul ei ca o adiere. maimuţe în fracuri. îi lăsase un fel de rfic albă pe obraz. cum ar fi Rouen. cu favorite negre. una cîtc una. visînd o prăvălioară într-un mare oraş. îl vedea tot acolo. Femeile în saboţi văc-suiţi. la aceeaşi oră. şi lumina care străbătea prin ele ca prin nişte sticle mate rămînca uneori neschimbată toată ziua. prin saloane. zburdînd înaintea lor . De cîte ori doamna Bovary îşi ridica ochii. sau privind cum plouă. La ce folosea ? La ce folosea ? Cusutul o enerva. lipită pe un geam. bătăile dogite ale clopotului. îndată se auzea un vals. nişte dansatori cît degetul. cînd vesela şi vioaie. apărea sub geam un cap de bărbat. cu capul gol. Frizeria mai avea ca podoabă o veche gravură de mode. muzica scăpa din cutie. în răstimpuri egale. cu un zîmbet deschis şi blînd. după care se dansa scara sub policandrc aprinse. Cinci sau şase oameni. i se părea că-i serveşte în farfurie toată amărăciunea vieţii ei. Erau melodii care se cîntau aiurea. în brădet. Nu se auzea nici o pasăre. cu soba care fumega. şi prin aburii rasolului. cu pereţii asudaţi. îşi pierduse piciorul drept. într-un salonaş. „Am citit tot". domni în pantaloni scurţi se învîrteau. S-ar fi coborît bucuroasă să stea de vorbă cu fata în casă. nu mai ptitea să rabde sala aceea mica de jos. la ceasul cînd suna de vecernie ! Asculta. îşi sălta pe genunchi instrumentul. care-şi citea cartea de rugăciuni. şi care surîdca alene. cu lespezile umede . în liccare zi. care ajungeau pînă la Emma. cu uşa care scîrţîia. şi. simţea că o apasă mai tare plictiseala care-o năpădea. şi cînd tînguioasă şi tărăgănata. în port. zbîrnîind. duminica. îşi punea flaşneta în spinare şi se îndepărta cu paşi greoi. şi deasupra flaşnetei. după-amiaza. Dar mai ales la orele cînd trebuia să stea la masă. de ceară. Uneori. gîndul ei dănţuia o dată cu notele. dar stinghereala o oprea. sub un cîrlig de aramă cu înflorituri. După ce flaşnetarul îşi primea pitactil în şapcă. în zilele cînd era frumos cobora în grădină. care se întindeau de la una la alta. Cîtcodată. ale cărui curele tari îi tăiau umărul . în aşteptarea clientelei. învăţătorul. arătîndu-şi dinţii albi. în fiecare dimineaţa geamurile erau încărcate de promoroacă. cînd te apropiai. cînd în stînga. ecouri din lume. departe. ţăranii în bluze noi. se auzea ur-lînd un cîine . tirolezi în jachete. prin teatre. dînd drumul unei lungi ţîşpituri de scuipat negru asupra bornei de kilometraj. şi clopotul. caii de poştă. Vîn-tul ridica dîre de praf pe şosea. cojit de ger. din tristeţe în tristeţe. între primărie şi biserică. Bruma lăsase pe verze horbote de argint cu lungi fire străvezii. moleşită de căldura căminului. cu boneta grecească pe-o ureche şi cu vesta-i groasă de bumbac. copiii. Ce tristă era. se auzeau scîrţîind pe cele două vergele lighenaşele de aramă ale frizerului. cu o tichie de mătase neagră pe cap. printr-o perdea de to fia trandafirie. lîngă 68 gard. Omul învîrtea manivela uitîndu-se cînd în dreapta. răvăşea jăraticul. la baltă. Din cînd în cînd bălăngănea clopotul de la uşa vreunei cîr-ciumi. Emma se uita după el. iar jitarul trecea cu sabia încinsă peste tunică. ca o baiaderă pe florile unui covor. Pe urmă limma se urca din nou în odaie. nu mai avea nici un rost să se plictisească studiind. arunca pe el o veche pătură de lînă albastra. Şi-şi petrecea timpul înroşind cleştele în foc. totul părea ca doarme : spalierul învelit cu paie şi viţa ca un mare şarpe bolnav sub streaşină zidului pe care. preotul cu tricorn. femei cu turbane roz. cu părul galben. vedeai tîrîndu-se sfoiegi cu picioarele lor nenumărate. dădea în lături obloanele. cînd spre ferestre. care serveau ca firmă la prăvălie. iar ghipsul. La răstimpuri. lîngă teatru. se plimba tcată ziua posomorit. alunecînd încet pe acoperişuri. ca o santinelă în post. se învîrteau mereu printre fotoliile. închidea uşa. pîrlit de soare. întotdeauna aceiaşi. se legăna trecînd din vis în vis. bătînd cu degetele uşoare clapele de fildeş ale uniii pian de Erard. rămîneau pînă noaptea să joace „dopul" în faţa uşii mari a hanului. trei cîte trei. din fundul sufletului se ridicau parcă alte . Lăsă în dulap blocurile de desen şi tapiţeria.

Bobocii de lămîiţă se îngălbeniseră de praf. ca cei mai mulţi dintre oamenii de obîrşie ţărănească şi care păstrează totdeauna în sufletul lor ceva din asprimea mîinilor părinteşti. ea-i răspunsese cu o privire atît de mînioasa şi cu un zîmbet atît de rece. fără să se mişte. deschidea ferestrele. la ce depărtare se găsea cel mai apropiat confrate. ceea ce-l făcea pe Charles să holbeze ochii la dînsa. apoi simţea că se înăbuşă. însă. vaci. Îşi lăsă gospodăria la voia întîmplarii. Spunea într-una că trebuie să facă economii fiindcă nu sînt bogaţi. Emma nu mai părea dispusă să-i urmeze sfaturile . şi blestema nedreptatea lui Dumnezeu . Suferea de nervi. tocmai plecase de o săptămînă. ardea în casă lumînări de seu. Bobitele de carton pocneau. într-o zi nu bea decît lapte gol. îşi comanda anumite mîncăruri numai pentru ea. se gîndi serios să se mute aiurea. scorojite. doamna Bovary încercînd să pretindă că stăpînii ar tre70 bui să supravegheze religia servitorilor. şi uneori se apuca să exprime păreri ciudate. defăi-mînd ceea ce aprobau alţii şi aprobînd lucruri perverse sau imorale. în amintirea vindecării lui. dacă trebuia ! O duse la Rouen. cu toate că nu era miloasă din lire şi nici nu se lăsa lesne înduioşată de necazurile altuia. în vederea plecării. îşi rezema capul de pereţi ca sa plînga. purta ciorapi de bumbac cenuşii. îşi trecea timpul trăgînd linii pe muşama cu vîrful cuţitului. se miră foarte mult de această schimbare. îneît bă-trîna nu se mai amesteca. viţei. Lui Charles îi venea greu să plece din Tostcs după patru ani de şedere şi în momentul în care începea să-şi facă un nume. vorbi despre agricultură. îi aduse chiar el ginerelui o curcă minunată şi rămase trei zile la Tostes. Spre sfîrşitul lui februarie. îl aruncă în foc. Totuşi. invidia vieţile furtunoase. s-o vadă fostul lui profesor. îi făcea cadouri. se hotărî ca înspre primăvara să se mute. urmărit de ideca asta. Emma. îi făcea parcă mai rău. iar a doua zi ceşti de ceai cu duzina. De altfel. Emma îi ţinu de urît. ca apoi nici să nu se atingă de ele . păsări şi consiliul municipal . Era tot mai palidă şi avea palpitaţii. La Vaubyessard văzuse ducese care aveau talia mai greoaie şi apucături mai de rînd decît dînsa. nu-şi mai ascundea dispreţul pentru nimic şi pentru nimeni. şi panglicile de satin cu chenar de argint se destrămau pe la margine. Deseori se încăpăţîna să stea în casă. Charles afla că în arondismt-ntul Neufchâtel era un tîrguşor mai mare. Tot ce încerca. Oare mizeria asta o să ţină cît lumea ? Oare n-o să mai scape niciodată de ea ? Nu era doar mai prejos de toate celelalte care duceau o viaţa fericită. iar corolele de hîrtie. Charles îi prescrise valeriană şi băi de camfor. Se uită la el cum ardea. că Tostes îi plăcea nespus de mult. aşa îneît. Emma făcea ordine într-un sertar. firele de beteală se răsuceau. Fuma în odaie. uri refugiat polonez. atunci cînd plecă. care închideau gura soacrei. plăcerile neruşinate. chiar. şi cînd doamna Bo-vary-mama veni să petreacă la Tostes o parte din postul Paş-telui. moş Rouault. Era o sîrmuliţă de la buchetul ci de nuntă. într-o zi. într-adevăr. cu toate nebuniile pe care ele trebuie să le dea şi pe care nu le cunoştea. adăugînd că era foarte mulţumită. după cum uneori arunca săracilor tot mărunţişul din pungă.. foarte fericită. Emma devenea greu de mulţumit. Nu se înviora atunci decît dacă-şi turna un flacon de apă de Colonia pe braţe. se alese cu o tuse seacă şi pierdu orice poftă de mîncare. pentru ca după aceste răbufniri să cadă deodată în toropeală şi să stea fără să scoată o vorbă. Charles fiind mereu pe la bolnavi. vrute şi nevrute. De altlel. Emma închise uşa după el cu un sentiment de uşurare care-o surprinse şi pe ca. Cum se plîngca mereu de Tostcs. clacă sănătatea Emmei nu avea na se îndrepte. se înţepă cu ceva la un deget. şi răspunsurile fiind mulţumitoare. şi alte asemenea fraze noi. caruia-i spunea Yonville-l'Abbaye. stătea acum zile întregi fără să se îmbrace. cînd. îşi punea o rochie subţire. sau. al cărui medic. Apoi se făcu ca un copăcel roşu deasupra cenuşii 72 şi se mistui încet.adieri dezgustătoare. o dată. şiretul se topea. cît cîştiga pe an doctorul ce fusese înainte ctc. Se aprinse mai repede decît un pai uscat. Charles îşi închipui că nu se simte bine din cauza climei locale şi. irascibila. sau o trimitea în plimbare pe la vecini. Erau zile cînd vorbea mult şi repede. altădată aut de îngrijită şi de spilcuită. Charles mînca încet : ea ronţăia cîteva alune. Atunci scrise farmacistului din partea locului ca să afle ce populaţie arc tîrguşorul. După multe cercetări. legănîndu-se ca nişte fluturi negri dc-a lungul plăcii de . rezemată în cot. După ce trăgea cîte-o săpuneală zdravănă servitoarei. trebuia să schimbe aerul. scuipă pe grătarele sobei. nopţiie 71 cu baluri mascate. Din ziua aceea Emma începu să bea oţet ca să slăbească.

care umplu drumul. . culcat de-a lungul ţărmului. una cu pămîntul. plin de nisip şi prundiş. ai în faţă. vrîstate de sus în jos de lungi dîre roşii. la dreapta —■ numai arătură. în locul unde naosul se îngustează. închis cu un zid înalt pînă la piept. Pe peretele tencuît. din loc în loc. Acum. care leagă drumul de la Abbeville cu cel de la Amicns. curţile sînt tot mai înguste. vin din rrralţimea izvoarelor krugmoase. pe cînd spre răsărit cîmpia. Pînă în 1835 nu era un drum pe care să se poală merge la Yonville . Lumina amiezii. iar mai încolo. inegale. în ultimii ani de domnie a lui Carol al X-lea. dar cam pe-atunci se făcu o şosea vk'mala. contrastînd cu cenuşiul muntelui. care nu-s altceva decît săpăturile făcute de ploi. e atît de plin de morminte. cum au fundurile de sticle. între drumul spre Abbeville şî cel spre Ikauvais. pe de altă parte. Picardia şi rilc-dc-l'rance. printr-un gard de ostreţe. Mai încolo. ca să nu intre înăuntru puii care vin să ciugulească în prag firimiturile de pîinc neagra muiata în cidru. pe care duminica băieţii. se mai înca23ăţînează sa facă fîn. Biserica e de cealaltă parte a străzii. cu toate noile pieţe de desfacere. a continuat sa se întindă în chip firesc spre partea rîului. cînd plecară din Tostes. unde sînt ceva păstrăvi. după un rond de iarbă pe carc-l înfrumuseţează un amoraş cu degetul pe buze. bolta de lemn începe să putrezească sus şi. care te duce drept pînă la primele casc din tîrguşor — case împrejmuite cu garduri de spini. La poalele coastei. casele-s 75 mai înghesuite şi fără garduri . statueta Sfintei Fecioare. care se pierd dincolo. şi. Cînd ajungi. Apoi. în fundul zării. doamna Bovary era însărciusra. un rotar cu două sau trei căruţe noi. acoperă aproape trei sferturi din ferestrele joase. unde vorbirea e fără accent. Yon-vile-PAbbaye a rămas ca mai înainte. bombate. apare o casă albă. de unde se deschide -valea. fiindcă trebuie mult băligar ca să îngraşi pămîiUul acesu fărîmicios. Acoperişurile de paie. vine fierăria unui potcovar. stejarii din pădurea d'Argueil. au a adîncitură la mijloc. Rîuşorul care o străbate face din ca parcă două regiuni care nu se aseamănă : la stînga — numai păşune . cu ogrăzi pline de clădiri răzleţe. în ţinutul de-alături. străbătut de-a curmezişul de bîrne negre. Aici se fac cele mai proaste brînzeturi de Neufchâtel din tot arondismcntul. cea mai frumoasă din partea locului. PARTEA A DOUA Yonville-P Abbaye (al cărui nume vine de la o veche mă-'nastire a capucinilor. în luna martie. străbătînd prin vitraliile dintr-o singură culoare. cultura pămîntului c costisitoare. sub o fereastră se leagănă o legătură de ferigi în vîrful unei cozi de mătură . ureînd dulce. după pod. după ce a învîrtit trei mori spre gurile lui. e casa notarului. cu scări. în mijlocul cărora vezi teascuri. îi pescuiesc cu undiţa. La La Boissierc laşi şoseaua şi o iei mai departe pe un drum de ţară pînă pe creasta coastei de la Leux. fac un pavaj neîntrerupt. Apa care curge pe marginea ierbii desparte cu o dungă albă culoarea fîneţelor de cea a ogoarelor. Pajiştea se întinde sub un brîu de coline joase. cu toate că e fără căutare. cade pieziş pe băncile rînduite de-a curmezişul zidului căptuşit ici şi colo cu cîte o rogojină bătută în cuie. cu povîrnişurile coastei SaintJean. iar tonurile cărămizii în şuviţe înguste. în fundul unei văi prin care curge Rieule. la intrarea în piaţă. ale cărei ruine nici nu mai există) este un tîrguşor la opt leghe de Roucn. are adîncituri negre în culoarea ei albastra. Micul cimitir dimprejur. ca să se distreze. Deasupra uşii. presărat cu stele de argint. iar casele au la uşile de la parur cîte o mică bariera turnanta. ca un văcar care se odihneşte după-amiaa pe marginea apei. Totuşi. în care iarba a desenat de la sine verzi pătrate regulate. tivit cu şiret de argint. Aici e hotarul dintre Normandia. e o strană pentru bărbaţi. deasupra cărora sînt scrise cu litere mari cuvintele : „Banca domnului cutare". rîuşor ce se varsă în Andelle. după cum nici peisajul n-arc nimic deosebit. regiune corcită. îşi luară în cele din urmă zborul pe horn. cu o scară în spirală. ale căror geamuri groase. se agaţ. ca nişte căciuli trase pe ochi. în loc să-şi îmbunătăţească agricultura.sus a căminului. şi cîic-odată merg pe el cărăuşii de la Rouen în Handra. Cu cît înaintezi. biserica a fost complet renovată. îneît vechile pietre. Se zăreşte de departe. împrăştiate pe sub copaci stufoşi. merge lărgin-du-se şi aşterne cît vezi cu ochii galbenele ei ogoare de grîu. şi leneşul tîrguşor. începe o şosea plantată cu plopi tineri.î uneori cîtc un păr pipernicit. cu un văl de tul. cu guler de catifea verde. prăjini şi coase atîrnate de crăci. abătîndu-sc de la şes. droşcăni şi cazane de făcut spirt. unde ar fi orga. îmbrăcată într-o rochie de satin. cu două vase de tuci la un capăt şi la celălalt al peronului şi nişte tăbliţe care strălucesc la poarta . ca să se împreune în spatele lor cu păşunile din ţinutul Bray. astfel îneît cîmpia seamănă cu o mare manta desfăcută. douăzeci de paşi mai departe. care răsună tare sub bocănitul saboţilor.

pe cap şi cu umerii obrajilor roşii, ca ai idolilor din insulele Sandwich ; în sfîrşit, o copie a Sfintei familii, dăruită de Ministerul de Interne, dominînd altarul între patru sfeşnice, încheie perspectiva în fund. Stranele corului, în lemn de brad, au rămas nezugrăvite. Halele, adică un acoperiş de olane susţinut de vreo douăzeci de stîlpi, ocupă ele singure aproape jumătate din piaţa mare din Yonville. Primăria, construită după desenele unui arhitect din Paris, este un fel de templu grec, care face colţul,
76

alături de casa farmacistului. La parter are trei coloane ionice, şi la primai etaj, o galerie cu bolta în semicerc, iar în spaţiul dintre cele trei cornişe ale frontului, un cocoş galic, cu o gheara pe constituţie şi cu cealaltă ţinînd balanţa justiţiei. Dar ceea ce-ţi sare mai mult în ochi c farmacia domnului Homais din faţa hanului „Leul de aur". Mai ales seara, cînd e aprinsă lampa şi cînd borcanele roşii şi verzi, puse de frumuseţe în vitrină, îşi prelungesc pe jos, pînă departe, cele doua dîre de lumină colorată, se întrezăreşte printre ele, ca-n nişte focuri bengale, umbra farmacistului rezemat de pupitrul său. Casa lui e acoperită de sus pînă jos cu inscripţii scrise cu caractere englezeşti, ronde şi de tipar : „Apă de Vichy, de Seltz şi de Bareges, beltele depurative, doctorii «Raspail», întăritoare de Arabia, pastile «Darcet», pastă «Regnault», bandaje, băi, ciocolată medicinală etc." Şi pe firma care ţine cît toată lăţimea prăvăliei c scris în litere de aur : „Homais, farmacist". Apoi, în fundul prăvăliei, în dosul balanţelor mari, prinse de tejghea, se desfăşoară cuvîntul „laborator" deasupra unei uşi cu geamuri, pe la jumătatea căreia mai este scris o dată „Homais", cu litere de aur pe un fond negru. Pe urmă nu mai c nimic de văzut în Yonville. Strada (unica din tîrg), lungă cît o bătaie de puşcă şi cu vreo cîteva prăvălii pe margini, se sfîrşeşte deodată la cotitura drumului. Dacă o laşi în dreapta şi mergi pe sub poala coastei Saint-Jea», ajungi îndată la cimitir. Pe timpul holerei, ca să-l mărească, s-a dărîmat o bucată de zid şi s-au cumpărat alături trei acri de pămînt, dar toată partea asia nouă e aproape goală, mormintele îngrămădindu-se, ca şi înainte, spre poartă. Paznicul, care în acelaşi timp e şi gropar şi paracliser la biserică (trăgînd astfel de la morţii din parohie un îndoit cîştig), a profitat de locul gol ca să semene pe el cartofi. Din an în an, totuşi, ogoraşul lui se tot îngustează, iar cînd izbucneşte cîte-o epidemie, nu ştie dacă trebuie
77

sS 5c bucure că mor mai mulţi, sau să se întristeze ca se în-muiţec mormintele. — Te btaneţti din morţi, Lcsiiboudois î îi spuse preotul într-o zi. Vorbele astea sumbre îl puseră pe gînduri şi-l făcură să se asiîmperc o bucată de vreme ; dar şi azi tot mai pune cartofi, ba chiar cutează sa susţină că aşa cresc ei, de la sine. De la evenimentele pe care le vom povesti nu s-a schimbat Într-adevăr nimic la Yonville. Drapelul tricolor de tinichea se învirte la fel în vîrful clopotniţei bisericii, prăvălia negustorului de galanterie îşi flutură încă în vînt cele două flamuri de bumbac ; fetuşii farmacistului, ca nişte pachete de iasca albă, putrezesc din ce în ce mai mult în spirtul lor tulbure, şi deasupra porţii mari a hanului, vechiul leu de aur, spălăcit de ploi, îşi arata mereu trecătorilor coama de cîine lăţos. în seara cînd soţii Bovary trebuiau sa sosească la Yonville, doamna Lcfrancois, văduva, stăpîna acestui han, avea atîtea de făcut, ca-i curgeau broboane de sudoare clătinînd tigăile. A doua zi era zi de iarmaroc în tîrguşor. Trebuia să taie carnea mai dinainte, sa cureţe puii, să facă supa şi cafea. Pe deasupra, mai avea de gătit mîncarea abonaţilor şi pe aceea a doctorului, a soţiei lui şi a servitoarei lor ; sala de biliard răsuna de hohote de rîs; în camera cea mică, trei morari strigau sa le aducă rachiu ; lemnele din sobă ardeau cu flăcări, jăraticul trosnea, şi pe masa lungă din bucătărie, printre halcile de miei crud, se înălţau teancuri de farfurii, care tremurau de zguduiturile trunchiului pe care se toca spanac. în poiată se auzeau ţipînd păsările pe care le fugărea servitoarea ca să le prindă şi să le taie. Un om în papuci de piele verde, cam ciupii de vărsat şi cu o tichie de catifea cu ciucure de aur pe cap, se încălzea stînd cu spatele la cămin. Chipul lui nu arăta nimic altceva cîecît un om îneîntat de el însuşi, cu aerul de a fi tot atît de calm
78

în viaţă ca ţi stuletclc din colivia de răchită atîrnată deasupra capului său : era farmacistul. — Artcmisc, striga hangiţa, fă surcele, umple carafele, adu rachiul, mai repede ! Dac-aş şti cel puţin ce desert să dau celor pe carc-i aşteptaţi... Doamne sfinte, iar au început camionagiii să facă tărăboi în sala de biliard ! Şi au lăsat camionul în poartă, la intrare. Cînd o veni Rîndunica, e-n stare să-l sfarme tot. Cheamă-l pe Polyte să-l vîrc-n şopron !... Cînd te gîndeşii, domnule Homais, că de azi-dimineaţă

au jucat poate cincisprezece partide şi au băut opt căni de cidru ! O să-mi rupă şi postavul de pe biliard, continuă ea uitîndu-sc Ui ci de departe, cu telul de bătut spuma în mînă. — N-ar fi mare pagubă, răspunse domnul Homais, aţi cumpăra altul. — xlt biliard ! izbucni văduva. — Dacă acesta nu mai ţine, doamnă Lefrancois! -am mai spus că vă faceţi singură rău, mult rău. Şi pe urmă, azi, amatorii vor găuri mici şi tacuri grele. Nu se mai joaca caram-bolaj. Toate s-au schimbat! Trebuie sa te ţii în pas cu vremea. Uitaţi-vă la Tellier, el mai degrabă... Hangiţa se înroşi de ciudă. Farmacistul adăugă : — Orice-ai spune, biliardul lui e mai drăguţ decît al dumi-tale, şi daca ar avea de gînd să organizeze, de pildă, un concurs patriotic în folosul Poloniei sau al sinistraţilor din Lyon... — Nu ne speriem noi de golani ca el ! îl întrerupse hangiţa ridieîndu-şi umerii zdraveni. Lasă, lasă, domnule Homais, atîta vreme cît o să existe „Leul de aur", lumea o să vină. Noi, ăştia, avem osînza. Pe cînd, într-o buna dimineaţă, o să vedeţi „Cafeneaua franceză" închisă şi cu o frumuseţe de afiş pe obloane !... Auzi, sa-mi schimb biliardul, continuă ea ca pentru sine, un biliard ca ăsta, aşa de bun de pus rufele pe el şi pe care, în sezonul de vînătoare. am culcat pînă la şase drumeţi !... Şi nătăfleţui cela de Hivert, care nu mai vine !
79

— îl aşteptaţi pentru masa musafirilor ? întreba farmacistul. — Sa-l aştept pe el ? Mai c doar şi domnul Binct ! La şase punct o să-l vedeţi intrînd, că în ce priveşte punctualitatea nu-i altul ca el! Ţine să aibă totdeauna locul lui în sala cea mică. Mai degrabă să-l omori decît să-l pui la masa în altă parte ! Şi nimic nu-i place ; şi face atîtea mofturi cu cidrul! Nu-i ca domnul Leon ; ăsta vine cîteodată şi la şapte, ba chiar la şapte jumătate ; nici nu se uită măcar ce mănîncă. Ce tînăr cumsecade ! Niciodată n-ar ridica glasul la tine. — Apoi, vezi dumneata, e mare deosebire între unul care a fost binecrescut şi un fost carabinier care-a ajuns percepict ! Ceasul bătu ora 6. Binet intră. Purta o redingotă albastră, care cădea de la sine, drept, hi jurul trupului său slab ; şi şapca-i de piele, cu clapele legate cu şireturi pe creştetul capului, lăsa sa se vadă, sub cozorocul ridicat, o frunte cheală, teşită de pe cînd purta cască. Era îmbrăcat cu jiletcă de postav negru, cu guler din păr de cal, cu pantaloni gri şi, fie iarnă sau vară, purta cizme bine văcsuite, care aveau două umflături la fel, din pricina monturilor de la degetele mari ale picioarelor. Nici un fir de păr nu trecea de linia bărbii lui blonde, care, înconjurîndu-i falca, îi încadra, ca iarba de pe marginea unui strat, faţa lungă şi ştearsă, cu ochii mici şi nasul coroiat. Era tare la toate jocurile de cărţi, bun vînător şi stăpînea un scris frumos; avea acasă un strung şi-şi trecea timpul strujind inele pentru şerveţele, cu carc-şi umplea casa, cu pasiunea unui artist şi egoismul unui burghez. Se îndreptă spre sala cea mică ; dar mai întîi trebuiau scoşi cei trei morari; şi pînă să-i pună tacîmul, Binet stătu tăcut, la lacul lui, lîngă sobă ; după aceea închise uşa şi, ca de obicei îş scoase şapca. Asta n-o să-şi tocească limba cu vorbe de politeţe ! spuse farmacistul de îndată ce rămase singur cu hangiţa.
SiO

— Niciodată nu vorbeşte mai mult, răspunsa ea ; săpta-mîna trecută au venit aici, cu stofe, doi voiajori comerciali, băieţi plini de haz, care pocvesteau seara o sumedenie de năz-bîtii, că-mi dădeau lacrimile de rîs; ci bine, el sta acolo ca un peşte, fără să scoată o vorbă. — Mda, zise farmacistul, nici imaginaţie, nici o seînteiere de spirit, nimic din ceea ce trebuie să aibă un om de societate. — Se spune totuşi că are însuşiri, obiectă hangiţa. — însuşiri ! îi întoarse vorba domnul Ilomais. IU ! însuşiri ? ! între ai lui, poate, adaugă apoi pe un ton mai calm. Şi reluă : Eh, înţeleg ca un negustor cu relaţii foarte mari, un jurisconsult, un doctor, un farmacist să fie atît de cufundaţi în gînduri, să devină ciudaţi, chiar ursuzi ; istoria pomeneşte asemenea cazuri. Dar aceia, cel puţin, se gîndesc la ceva. Mie de pildă, de cîte ori nu mi s-a întîmplat să-mi caut tocul pe birou ca să scriu o etichetă, pentru ca în cele din urma să descopăr că-l pusesem după ureche. între timp, doamna Lefrancois ieşi în prag să vadă daca nu soseşte Rindunica. Tresări. Un bărbat îmbrăcat în negru iistră deodată în bucătărie. La lumina ultimelor licăriri ale amurgului se putea vedea că avea o faţă rubicondă şi o statură atletică.

— Cu ce vă putem servi, părinte ? întrebă hangiţa, punînd mîna pe unul din candelabrele de aramă care se găseau pe cămin, aşezate la rînd, cu luminările în ele. Voiţi să luaţi ceva ? Un pic de rachiu de coacăze, un pahar de vin ? Ecleziastul refuză foarte politicos. Venise să-şi caute umbrela, pe care deunăzi o uitase la mănăstirea din Ernemont, şi, după ce-o rugă pe doamna Lefranşois să i-o trimită în seara aceea la casa parohială, ieşi pornind spre biserică, unde suna de vecernie. Cînd farmacistul nu-i mai auzi paşii prin piaţă, găsi fobete necuviincioasă purtarea lui de adineauri. Faptul că Sa ia un pahar îi parca o ipocrizie edioasă ; toţi preoţii chefuiau pe ascuns şi căutau să întoarcă iarăşi vremea dijmuitului. Hangiţa luă apărarea preotului : — De fapt, el frînge pe-un singur genunchi patrii ca dumneata. Anul trecut le-a ajutat oamenilor noştri la căratul paielor ; ducea cîte şase maldăre deodată, aşa-i de vînjos! — Halal ! zise farmacistul. Poftiţi de vă mai trimiteţi fetele la spovedit la nişte vlăjgani sănătoşi tun ca ăsta ! Eu, unul, dacă aş fi guvernul, aş cere ca o dată pe lună să li se ia sînge preoţilor. Da, doamnă Lefranşois, în fiecare lună, o fle-botomieJ zdravănă în interesul ordinii şi al moravurilor! — Tăceţi, domnule Homais, sînteţi un necredincios! N-aveţi religie î — Am o religie, religia mea, şi chiar mai mult decîţ ei toţi, cu maimuţăriile şi scamatoriile lor ! Dimpotrivă, eu îl slăvesc pt Dumnezeu. Cred într-o fiinţă supremă, într-un creator, oricare ar fi el, puţin îmi pasă, care ne-a adus aici, ca sa ne îndeplinim datoriile de cetăţean şi de tată de familie ; dar n-am nevoie să intru într-o biserica, să sărut talgere de argint şi să îngraş cu obolul meu o mulţime de şarlatani, care mănîncă mai bine ca noi! Căci îl poţi slăvi tot atît de bine într-o pădure, pe un cîmp, sau chiar contemplînd bolta cerească, cum făceau anticii. Dumnezeul meu este dumnezeul lui Socrate, al lui Franklin, al lui Voltaire, al lui Beranger. Eu sînt pentru Profesia de credinţă a vicarului din Savcia 2 şi pentru principiile nemuritoare de la 89. Aşa că eu nu admit un Dumnezeu moşneguţ, care se plimbă prin grădina lui, cu toiagul în mînă, îşi găzduieşte prietenii în pîntecelc balenelor, moare ţipînd şi reînvie după trei zile ; lucruri absurde în ele însele şi, de altfel, în întregime opuse tuturor legilor fizice, ceea ce ne dovedeşte, în treacăt, că preoţii s-au bălăcit întot1 2

Luare de sînsc. Cunoscut fragment din Emile de Jean-Jacques Rousscau (1712 — 1778). !

deauna într-o ignoranţă ruşinoasa, în care se străduiesc să cufunde şi omenirea împreună cu ci. Tăcu, căutînd cu ochii mulţimea dimprejur, căci, în înfier-bîntarea lui, farmacistul se crezu o clipă în piin consiliu municipal. Dar hangiţa nu-l mai asculta ; trăgea cu urechea la un zgomot îndepărtat. Se desluşi huruitul unei trăsuri, amestecat cu un clempănit de potcoave slăbite, şi, în «fîrşit, Rîmlimica se opri în faţa porţii. Era o ladă galbenă, aşezată pe două roţi mari, care ajungeau pînă-n dreptul coviltirului, împroşcînd cu noroi umerii călătorilor şi împiedieîndu-i să vadă drumul. Gemuleţele ferestrelor înguste tremurau scuturate în cercevelc cînd erau închise şi mai păstrau ici şi colo stropi de noroi peste vechiul lor strat de praf, pe care nici ploile torenţiale nu-l spălau de tot. Era trasă de trei cai, din care unul înaintaş, şi, cînd cobora vreo coastă, se hurduca, dînd cu fundul de pămînt. Cîţiva burghezi din Yonville ieşiră în piaţă ; vorbeau toţi deodată, ccrînd noutăţi, explicaţii şi provizii ; Hivert nu mai ştia cui să răspundă. El făcea la oraş comisioanele pentru satele din împrejurimi. Cutreiera prăvăliile, aducea cizmarului suluri de piele, potcovarului fier, stăpînei sale un butoiaş cu scrumbii, o bonetă de la modistă, moţuri de păr de la coafor ; şi la întoarcere împărţea de-a lungul drumului pachetele, pe caro le arunca peste gard, stând în picioare pe capră şi răcnind cît îl ţinea gura, în timp ce caii mergeau singuri. întârziase din pricina unei întâmplări ; ogăriţa doamnei Bo-vary o luase razna pe cîmp. Au fluierat-o mai bine de un sfert de oră. Hivert s-a şi întors chiar o jumătate de leghe îndărăt, sperînd s-o zărească din clipă în clipă ; pîna la urmă a trebuit si continue drumul. Emma plînsesc, se înfuriase, scoţîndu-l vinovat pe Charles de toată nenorocirea asta. Negustorul de stofe, domnul Lheurcux, care era cu dînsa în trăsură, a încercat s-o consoleze dîndu-i o mulţime de exemple de dini pierduţi care şi-au recunoscut stăpînul după ani i ani de zile. A fost
8J f*

unde doamna Lcfrancois. spuse Charles.unul. la preot. unde adormise de-a binclca de îndată ce se înnoptase. — Cu siguranţă că doamna e puţin obosită ! Rîndunica noastră scutură aşa de groaznic ! — Adevărat. întrunindu-le. şi în toiul verii atinge douăzeci şi cinci. de viaturile de la vest de coasta Saint-Jean . chiar şi tatăl lui avusese un căţeluş care. în plină stradă. pentru mai multă solemnitate. şi care. căci pe drumurile noastre se poate merge cu cabrioleta. multe încăpăţînaţi din deprindere. sau mai degrabă de unde ar veni. îşi prinse cu vîrful degetelor rochia în dreptul genunchiului şi. străbătînd cu o sclipire vie urzeala rochiei. porii egali ai pielii ei albe şi chiar pleoapele ochilor. deodată. spuse oftînd secretarul. mult amoniac. plugarii fiind înstăriţi. bronşite. adică azot. domnul Lheureux. Climatul. care exală. într-adevăr. hidrogen şi oxigen (nu numai azot şi hidrogen). o doica. absorbind humusul pămîntului. de la supă pînă la brînză. din cauza defectuoaselor condiţii igienice ale caselor noastre ţărăneşti.. de frica guturaiului. pe cînd se ducea să mănîncc în oraş. II Coborî întîi Emma. îşi întinse în bătaia flăcării. după cum ştiţi. continuă Leon. iar pe de alta. răcorindu-se la rîndul lor cînd trec peste Sena. — E ceva aşa de plicticos. unde era secretar la notarul Guillaumin. piciorul încălţat cu o-gheată neagră. zic. Din punct de vedere medical avem. nu e. răspunse Emma. din care clipea clin cînd în cînd. dccît doar multe scrofule. rău . de multe ori domnul Lecn Dupuis (el era al doilea client obişnuit la „Leul de aur") hia înadins masa mai tîrziu. tovărăşia lui Binet. cu speranţa că va sosi la han vreun călător cu care să stea de vorbă în seara aceea. de vînturile din sud-est. care. amestecînd toate aceste emanaţii diferite. din cînd în cînd. treizeci de centigrade cel mult. doamna Bovary se apropie de sobă. spusese să se pună patru tacîmuri. să trăieşti pironit în aceleaşi locuri! — Dacă ai fi nevoit ca mine. Homais ceru voie să stea cu boneta lui grecească pe cap. un tînăr cu părul blond o privea tăcut. sau cincizeci şi patru Fahrenheit (măsură englezească) — nu mai mult ! — şi. într-o seară. numărăm chiar în comună cîţiva care-aa atins nouăzeci de ani. spunea spiţerul. dar. o să aveţi de luptat cu multe prejudecăţi. ca să zic aşa. şi. pe de o parte. şi trecură în sala cea mare. ceea ce dă maximum douăzeci şi patru Reaumur. cîteva friguri intermitente în timpul secerişului. ne vin uneori. în loc să vină 88 de-a dreptul la medic sau la far-macist. nimic special de semnalat. spuse că era îneîntat să le fi putut face un serviciu şi adaugă amical că îndrăznise să se invite singur. în general. adică dinspre sud. trebuia oricum să fie punctual şi să suporte. fără îndoială. îmi place să mai schimb locul. Focul o lumina toată. într-un cuvînt. Primi deci cu bucurie propunerea gazdei de a sta la masă cu noii-veniţi. afecţiuni biliare etc. De cealaltă parte a vetrei. Fiindcă se plictisea grozav la Yonville. şi. ca-n ţările tropicale . O roşcată intensă se ivfca pe faţa ci de cîtc ori sufla vîntul prin uşa întredeschisă. care provin. întoreîndu-sc către vecina lui : . drept vorbind. pe urmă Felicite. Apoi. Homais se prezentă. soţia lui fiind de altfel plecată. adresîndu-se doamnei Bovary. e temperată tocmai din partea de unde vine. Cum ajunse în bucătărie. ca nişte adieri din . această căldură. căci se mai recurge la masle. în zilele cînd îşi isprăvea treaba. Iarna termometrul scoboară (l-am urmărit personal) pînă la patru grade. dar pe mine călătoria ma distrează totdeauna . sîntem adăpostiţi de viaturile de la nord de pădurea d'Argueil. totuşi. care s-a întors de la Constantinopol la Paris. de care se vor izbi zilnic toate sforţările ştiinţei dumneavoastră. la moaşte. după doisprezece ani de dispariţie. •— De altfel. Ah ! Domnule Bovary. Exprimă respectele sale doamnei şi complimente domnului. ridieînd-o astfel pînă la glezne. mi se pare că nu-i nimic mai plăcut. care din cauza vaporilor de apă degajaţi de rîu şi a numărului mare de vite de pe cîmp. într-un mănunchi şi ccmbinîndu-se de la sine cu electricitatea răîpîndită în atmosferă — atunci cînd există — ar putea cu timpul să nască miasme insalubre. se plăteşte destul de bine. — Dar. totuşi. în afară de cazurile obişnuite de enterîte. Şi adăugă : Cînd poţi. pe deasupra unei ciozvîrte de berbec la frigare. puţine lucruri grave. să fii mereu călare. această căldură. pe la noi nu-i prea greu să practici medicina . iar pe Charles au trebuit să-l trezească din colţul lui. i-a sărit deodată în spate. Altul făcuse cincizeci de leghe în linie dreapta şi trecuse patru rîuri înot . neştiind ce să facă. spunea el..

impresia grandioasă a gheţarilor. lîngă apă. Era un băiat de viaţă. — De aceea. — Vi s-a întîmplat vreodată. apleeîndu-se pe farfurie . — Vă ocupaţi cu muzica ? întrebă ea. răspunse Leon. se lasă prins de amănunte. apoi. să spun domniei-sale soţului dumneavoastră.. dădea amănunte. adresîndu-sc tînarului. duminica. va putea. Te plimbi. Uneori. Emma reluă vorba : — Şi ce muzică vă place mai mult ? — Oh ! muzica germană. Îngerul păzitor. vocalizai ca un actor. care revine de departe ca o mărturisire desăvîrşită a sentimentului dumneavoastră celui mai subtil ? — Am simţit asta. ce poate fi într-adevăr mai plăcut decît să stai seara la gura sobei cu o carte. Se înroşi la complimentul făcut de proprietarul său. cabane atîmate deasupra prăpastiilor. văi întregi. şi cu toate că i s-a recomandat să facă mişcare. pe unde se poate intra şj ieşi fără să te vadă nimeni. şi la o mie de picioare dedesubt. dragul meu ?! Deunăzi cîntai în cameră. unde avea la etajul al doilea o odăiţă cu vedere spre piaţă. nu vi se pare. — Oh ! Ador marca. salon. răspunse ea. continuă farmacistul. dar am să-i văd anul viitor. De altfel.. mulţumită nebuniilor pe 87 care le-a făcut nenorocitul de Vanoda. reîncepu Leon. Priveliştile acestea te entuziasmează. stînd pe loc.. care nu se uita la cheltuială ! îşi construise în fundul grădinii. continuă Leon. — Pe italieni îi cunoaşteţi ? — Nu încă . nu va potriviţi. spuse domnul Leon. cînd am să mă instalez la Paris. preferă să stea tot timpul în odaie.. — Nu te mai gîndeşti la nimic. — Aveţi cel puţin unde să faceţi o plimbare prin împrejurimi ? întrebă doamna Bovary. — Nu-i aşa ! spuse ea. -v Adevărat! Adevărat! spunea ea.. obişnuia să se ducă să cînte la pian în faţa unei privelişti impunătoare. la poalele pădurii. — Ncvastă-mea nu se ocupă cu asta. că gîn-dul rătăceşte mai în voie pe aceasta întindere nemărginită. bucătărie cu cămară. negri. privind apusul soarelui. împlctindu-se cu închipuirea. — Oh. la extaz ! De aceea nu mă mir de muzicantul acela celebru care. — Precum aveam cinstea. în timp ce vîn-tul bate-n geamuri şi lampa arde ?..Rusia. minunat. reîncepu Leon. replică Leon . pentru a-şi aţîţa mai tare imaginaţia. — Ah. Vezi de-a curmezişul şuvoaielor brazi de-o mărime de necrezut. mă duc acolo şi stau cu o carte în mînă. şi apoi mai era şi casa Titvache. livadă etc. te predispun la rugăciune. prin luminişurile norilor. şi gîn-dul. aţintindu-şi asupra lui ochii mari. e înzestrată cu tot ce trebuie unei gospodării : spălătorie. Ceea ce are mai ales practic pentru un medic este uşa care dă în Alee. care făcea destule încurcături. să-mi termin Dreptul. E un loc căruia i se spune La izlaz. ceasurile trec. şi dacă doamnei îi place grădinăria. zise Charles. — Ca mine. dar mai ales la malul mării.Nu. — Nu găsesc nimic mai minunat ca apusurile de soare. replică doamna Bovary. a 86 cărei contemplare îţi înalţă sufletul i te face să te gîndeşti Ia infinit. vă veţi bucura de una din casele cele mai confortabile din Yonville. Te simţi şi tu printre personajele lor şi parca-ţi bate inima de emoţie sub costumele lor. Găsesc că versurile-s mult mai duioase decît . să întîlniţi într-o carte vreo idee vagă pe care-aţi avut-o. continuă el. doamnă Bovary. reluă ea. farmecul cascadelor. care a fugit. pe cei mai de seamă locuitori din Yonville. îl întrerupse Ho-mais. unii după alţii. Cum. care acuma se întorsese spra doctor şi-i înşira. — Şi. Leon stătea la farmacist. să citească. sus pe coastă. deschişi larg." într-adevăr. îmi plac mai ales poeţii. dar îmi place foarte mult. sau urmăreşte firul întimplarilor. Povestea anecdote. asta-i curată modestie. la ideal ? — La fel şi cu priveliştile din munţi. un chioşc anume ca să aibă unde bea vara o berc. aproape de fel. Te auzeam din laborator. —. vreo imagine ştearsă. Nu se ştia tocmai bine ce avere arc notarul. Am un văr care-a călătorit anul trecut prin Elveţia şi care îmi spunea că e greu să-ţi imaginezi toată poezia lacurilor. prin ţări pe care parcă le vezi. cea care ie face să visezi.

ca într-o noapte de vară. îşi pusese piciorul pe una din stinghiile scaunului pe care stătea doamna Bovary. asemenea opere care nu-ţi mişcă inima se îndepărtează. Şi astfel. • — Dacă doamna binevoieşte să-mi facă onoarea să o folosească. pe care le citeşti pe ne88 răsuflate. Tîrguşorul adormise. ador povestirile. partea de jos a feţei se înfunda în broderii sau ieşea din ele. iar băiatul de la grajd. L'Echo des jeuilletons etc. Delille. şi toţi se împrăştiară. replică Emma . de adevăratul scop al artei. vergele. a treia. Forges. prin ferestrele fără perdele intra o lumină albicioasa. sticle. care te-nspăimîntă. fără să-şi dea seama. acum. Era a paira oară cînd se culca într-un loc necunoscut. Părul lui roşu era plin de paie şi şchiopăta de piciorul stfng. unde se aflau. cum se-ntîlnesc în viaţă. Yonville ne oferă atît de puţine posibilităţi! — Ca şi Tostcs. La Fanai de Rouen. Emma purta o cravată mică de mătase albastră. şi se întîmplase ca fiecare să însemne în viaţa ei începutul unei fa7e noi. toate trecură în revistă şi vorbiră despre toate pînă la sfîrşitu] mesei. Yonville. Doamna Lefrancois dormea în faţa focului care se stinsese. I bat al unei simpatii comune. uita tot. şi. mi se pare. Tot discutând. Pămîntul era cenuşiu de tot. care tocmai auzise ultimele cuvinte. a doua oară. un guler de olandă plisata . căci servitoarea Artemiza. fără îndoială ca aceea ce-i rămînea va fi mai bună. treptele scării de lemn scîrţîiau. şi. trăind aici. continuă Emma . După ce luă în cealaltă mînă umbrela preotului. nu se pricepea la nimic şi lăsa mereu crăpată uşa de la sala de biliard. fiindcă partea trăită din viaţa ei fusese rea. Felicite se duse să pregătească odaia în casa cea nouă. au trebuit să-şi spună buna seara aproape imediat. aruncate pe scaune. sertare de scrin. Emma îl zări pe secretar în piaţă. la care amavantajul de a fi corespondent pentru circumscripţiile Buchy. şi. tîrîndu-şi alene tîrlicii de sfoară pe lespezi. mai primesc diferite foi periodice. Nu pot suferi eroii banali şi sentimentele cumpătate. mai departe. — Totuşi. care ţinea drept. la sentimente curate. porniră. Stăteau la masă de două ceasuri şi jumătate. acum . unde trăi-e Emma. după mişcările pe care Ic făcea cu capul. Zidurile erau noi. beţe aurite. şi a patra. în ziua cînd a intrat la maici. Rousscău. ca o cămaşă udă. în mijlocul camerei erau. Stîlpii halelor îşi întindeau umbrele lungi. cadriluri noi şi lumea pa care n-o cunoştea. pajiştea pe jumătate înecată în ceaţa care aburca în bătaia lunii de-a lungul rîului. Spectacole pariziene. răceala pereţilor de-abia tencuiţi. la Vaubyessard. Leon ridică ochii şi o salută. ca o dantelă scrobită. Leon. titluri de romane. dimpotrivă. Cum intră în vestibul. După ce s-a servit cafeaua. zise farmacistul. departe de lume. Nu credea că lucrurile s-ar putea petrece la fel în locuri diferite. de aceea eram întotdeauna abonată la o bibliotecă publică. eu.proza şi că te fac mai uşor să plîngi. în cele din urmă te obosesc. claie peste grămadă. cînd a sosit Li Tostes. printre care zilnic. E atît de plăcut ca printre dezamăgirile vieţii să te poţi întoarce cu gîndul la caractere nobile. la etaj. 90 IU Cînd se deştcpiă a doua zi. întîia oară. graţioasă. în cameră. laolaltă cu saltele şi lighenc pe jos — cei doi oameni care aduseseră mobilele trîn-tiseră acolo toate la întîmplare. Ea era în capot. care se bătea de perete cu vîrful clanţei. Se zăreau vîrfuri de copaci. curînd după aceea. Tostes. să vezi oameni fericiţi! în ce mă priveşte. îi aşteptă pe domnul şi pe doamna Bovary ca să-i conducă la ei. . fără îndoială. Dar cum casa medicului era la cincizeci de paşi. pe lîngă astea. comesenii se ridicară. observă secretarul. cu un felinar în mînă. aducea farfuriile una cîtc una. Ea se în clină pripit şi închise fereastra. i • — într-adevăr. unul lîngă altul. Yonville şi împrejurimi. şi. îi pun eu la dispoziţie o bibliotecă alcătuită din cei mai buni autori : Voltaire. Waltcr Scott. asta-i singura mea distracţie . Neufchâtel. în timp ce Charles şi farmacistul tăifă-suiau. şi. Emma simţi căzîndu-i pe umeri. ei intrară într-una din acele vagi conversaţii în care hazardul frazelor te readuce tot timpul către centrul neschim89.

despre o mulţime de lucruri pe care înainte n-ar fi putut să le spună atît de bine ? De obicei era sfios şi păstra acea rezervă care ţine totodată de pudoare şi de prefăcătorie. Cînd îi vedea de departe mersul leneş şi mijlocul legănîndu-se molatic pe şoldurile fără corset. fel de fel de cuvinte glumeţe de alintare. în afara de îndeletnicirile lui bisericeşti şi mortuare. o săruta. hermina pe umăr şi toca pe cap. el n-ar mai putea să vorbească. cu toaletele doamnei şi cu mutatul. atrăgîn-du-l pe domnul Bovary prin tot felul de amabilităţi. clienţii nu veneau. cu ora sau cu anul. Ca să treacă timpul. cîte lucruri stricate sau pierdute cu transportul de la J'ostes la Yonville. pe care-! luaseră în casă din milostenie şi care ţinea loc şi de slugă. O informă pe doamna Bovary asupra furnizorilor. aşa încît în urma unor denunţuri tainice. Avea şi talente : făcea acuarele. o contempla în voie. nu mai stătuse niciodată pînă atunci două ore în jir cu o doamna. înainte de audienţă. făcea în casă pe omul de corvoadă şi chiar încercă să spoiască podul 1 Ventdse — a şaua lună din caltndarul republican. Homais fusese chemat Ia Rouen. Dar primarul nu putea să i-o ierte. Ma-gistravul îl primise în picioare. anul XI. în cabinetul particular al procurorului regal. care interzice practica medicinci oricărui individ fără diplomă . se dusese în doi ani. îl chemă anume pe negustorul de cidru. intrînd în han. s-a făcut ţăndări pe caklarîmul din Quincampoix ! O grijă mai plăcută începu să-l domine. Charles era trist. îi cîştiga recunoştinţa şi. vâr de departe cu domnul Homais. să ia un pahar de rom cu apă de Seltz. se ocupa bucuros de literatură. Cheltuisc atîta pentru reparaţiile făcute la Tostes. încît toată zestrea. o iubea mai mult. de credea că se prăbuşeşte într-un atac de apoplexie . şi încă în asemenea termeni. nişte plozi totdeauna mînjiţi pe faţă. Şi. paracliserul care. nu-l găsi decît pe domnul Binet stînd la masă. de sînge. Cum reuşise oare să-i vorbească. De aceea. trebuia să se teamă de orice . articolul I. Se închega între ci o nouă legătură. Călcase legea din 19 ventdse *. după masă. Gîndul că va avea un copil îl desfăta. amintirea acestei mustrări se şterse.Leon aştepta toată ziua să se facă ora 6 . dar. . aşa cum îi treceau prin minte. o mîngîia pe obraz. se ducea să se culce în cabinei sau se uita la nevastă-sa cum coase. Cunoştea viaţa în toată deplinătatea ei şi se instala în ea temeinic. sau cînd. îi mai arăta ce trebuie să facă pentru ca să aibă o provizie de unt ieftin şi făcu nu aranjament cu Lestibcudcis. Homais îi aducea ziarul. îl mai aveau pe Justin. şi el continuă să dea. iar ea lua. Spiţerul se dovedi cel mai bun dintre vecini. cu seninătate. cu roba pe el. îi trecură pe dinaintea ochilor fundul be-ciurilor de închisoare. după cum voiau proprietarii. foarte pn-t crescuţi şi cam limfatici. mai tîrziu. jumătate rîzînd. consultaţii anodine în odăiţa din dosul prăvăliei lui.ă. farmacia vîndută. şi adesea. elev în farmacie. stînd unul în faţa celuilalt. Era dimineaţa. familia în lacrimi. fără a mai pune la socoteală preotul de ghips. Dar îl framîntau chestiunile băneşti. chiar dacă ar băga ceva de seamă. atunci nu-şi mai putea stăpînî fericirea : se ridica. în afară de bonă. şi simţi nevoia să intre într-o cafenea. îi zicea „mămică". lucru rar la un tînăr. Sta pe scaun ceasuri întregi fără să scoată o vorbă. confraţii îl pizmuiau. Ia Yonville se găsea că are maniere cum se cade. jumătate plîn-gînd. Acum nu-i mai lipsea nimic. lăsa o clipa farmacia şi se repezea pînă la doctor. care. doamna Homais ţinea la el pentru ca era îndatoritor. apoi. voia s-o danseze şi-i înşira. şi parcă sentimentul continuu al unei uniri mai complexe. ştia sa descifreze cheia lui sol şi. Cina din ajun era pentru el un eveniment nespus de însemnat . Farmacistul simţi că-i ţiuie urechile. Pe măsură ce termenul se apropia. îi gustă chiar el băutura şi avu grijă ca balcrca sa fie bine aşezată în pivniţă . Nu numai nevoia de a se ocupa de alţii îl împingea pe farmacist la o bunăvoinţă atît de slugarnică. aşezindu-se într-un fotoliu. căzînd din căruţă la un hop mai marc. peste nouă mii de franci. ci şi un anume plan pe carc-l urmărea.. Pe coridor se auzeau bocănind cizmele grele ale jandarmilor şi parcă un zgomot îndepărtat de zăvoare care se închideau. şi anume sarcina soţiei lui. îngrijea grădinile ccb mai importante din Yonviile. ca sa-i vina inima la loc. cînd nu juca cărţi. toate borcanele răvăşite . Ca să-i îngî jjeas. 02 cu nişte rămăşiţe de culori lăsate de zugrav. în fiecare dimineaţă. Domnul Homais îl stima pentru că era instruit. încetul cu încetul. să stea puţin de vorbă. căci de multe ori se ducea în grădină ca micuţii Homais. după masă. instituit în Franţa după revoluţia din 1789: 19 februarie-20 martie. aere de femeie ostenită. ca şi mama lor. Asculta părerile oamenilor în vîrstă şi nu se arăta deloc înfocat în politică. ca şi înainte.

un omagiu celei mai nemuritoare: capodopere a scenei franceze. Gharles ar fi dorit ca pe copil să-l cheme ca şi pe mama lui. se zbate la orice adiere de vînt. Cît despre domnul Homais. se înflăcăra . crăpînd uşa. doamna Homais alerga şi o îmbrăţişa . Totuşi. în timpul lehuziei Emma se gîndi mult ce nume să dea fetiţei. preotul vru sa * Athalk — eroina din tragadia ca acelaşi num. de Racine. . în curînd începu şi Emma să se gîndească mai des la dînsul. Răsfoi calendarul de la un capăt la altul '. era şi preotul . la fel şi tuşa Lcfranşois de la „Leul de aur". apoi dori sa nască. Vru să vadă copilul şi-l găsi bine făcut. cel puţin. care era naşa. Emma nu-şi trecu deci vremea cu acele pregătiri care aţîţă duioşia mamelor. un băiat. adică : şase cutii de jujubă. are totdeauna o dorinţă care-o tîrăşte. domnul Bovarytatăl ceru să-i aducă neapărat copilul jos şi începu să-l boteze cu un pahar de şampanie. pe la 6 dimineaţa. a fost clin pricina asta întrucîtva mai potolită. chiar de la început. domnul Homais începu să cînte Dumnezeul oamenilor milostivi. pe care i-l turnă de sus în cap. el avea slăbiciune pentru toate numele care aminteau un om mare. se înverşuna împotriva personajelor. o faptă strălucită sau o concepţie generoasă. un borcan întreg de ingrediente. pe care le găsise într-un dulap. se miră că nu alegeţi numele de Madeleine. Napoleon reprezenta gloria. dar cînd se gîndca ca popimea ar trage foloase pentru dugheana lor. Cînd citea pasajele mai importante. Mai întîi le înşiră pe toate care aveau terminaţii italieneşti. iar doamna Bovarj -mama. să guste cele mai îndepărtate fericiri. cînd răsărea soarele. liniştit. Voinţa ei. de cîte ori sta la masă. Ca om discret. se sfătuiră şi cu alţii. apaiţinind [ui Parny de Forges (1753-l814). în acelaşi timp. şase beţigaşe de zahăr candel. însă. în seara botezului avu loc o masă mare . dar admira stilul . ca să ştie ce înseamnă să fii mamă. domnul Leon cîntă o barcarolă. farfurioara cu ceaşca de cafea pe jumătate băută. Cînd erau la lichioruri. şi în această învălmăşeală de sentimente în care se încurca. o romanţă de pe vremea Imperiului. şi cum moş Rouault nu putea să vină. cu perdele de mătase roz şi scufiţe brodate. şi gîndul acesta de a avea un copi). — Domnul Leon. numai cîteva cuvinte de felicitare. Născu într-o duminică. 2 Războiul zeilor — poem anlireligios apărut în 1799. bics-icma concepţia. Emma îşi aduse aminte că la castelul de la Vaubyessard o auzise pe marchiză spunîndu-i Berthe unei tinere . cum ar fi Clara. Atala . poate să străbată pasiuni şi ţari. Această dendere a celei dintîi dintre taine îl scoase din sărite pe părintele Bournisien . într-o clipa de amărăciune renunţă la trusou şi deodată îl comandă la o lucrătoare din sat. Dar o femeie nu are o independenţă deplină niciodată. în cele din urmă. şi ceva convenţional care-o ţine-n loc. ca arc împotrivă-i slăbiciunile făpturii ei şi supunerea faţă de lege. cu care vorbeam deunăzi despre asta. să treacă peste orice piedici. să aibă un leagăn în chip de bărcuţă. condamna ideile. fiindcă Charles. trei tuburi cu pasta de nalbă şi. cugetătorul nu înăbuşea deloc în el omul sensibil . fără să mai aleagă ori să discute. ar fi voit să-l poată încununa pe Racine cu amîndouă mîinile şi. îi apărea ca speranţa unei revanşe pentru toate con-strîngerile ei din trecut. dar mai mult Iseulda sau Leocadia . de pildă. Astfel. interveni Momais. în sfîrşit. pe deasupra. ştia să facă deosebire între partea ce se cuvine imaginaţiei şi cea a fanatismului. Oferi ca daruri din toate produsele prăvăliei. îşi dorea un băiat care sa fie voinic şi oacheş şi pe care «ivea să-l cheme Georges. Dar bătrîna Bovary se ridică din răsputeri împotriva acestui nume de păcătoasă. j plece. Un bărbat. doamnele îl rugau sa ramînă . sa aibă admiraţii artistice. farmacistul îi spuse deocamdată. nu vorbea decît de micuţul lor.La început Emtna rămase foarte uimită. Inertă şi mlădioasă în acelaşi timp. Irma era poate o concesie făcută romantismului . Emma întoarse capul şi leşină. şi Franklin — libertatea . domnul Iiomais fu rugat sa fie naş. după care el îşi reluă. din clipa aceea alese numele Berthe. Emma nici nu voia să audă. ca voalul propriei pălării ţinut de o panglică. să-l frece puţintel. ţi izbutiră să-l convingă să stea iar jos. Aproape imediat. Căci convingerile sale filozofice nu-l împiedicau. e liber . Aihalie '. aşa că dragostea ei. sistem după care îşi botezase cei patrii copii. Amanda. în cutars tragedie. Bovary-tatăl răspunse printf-un citat din Războiul zeilor 1 . — E o fetiţă ! strigă Charles. entuziasmîndu-se totuşi de ceea ce spuneau. îi plăcea destul Galsuinda. Dar nefiind în măsură să cheltuiască atît cît ar fi voit. lumea se înfierbîntă. dar aplauda toate amănuntele . era deznădăjduit. spuse farmacistul. Luiza. care este foarte la modă acum.

iar el potrivindu-şi pasul după al ei . ieşi domnul Leon cu un maldăr de hîrtii subsuoară. îi vorbea de Berlin. înaintea lor juca un roi de muşte. care se trecea în socoteala fiului. Doica .. In floare erau şi macie. Poate că avea motive de îngrijorare şi mai serioase. obloanele caselor erau închise. şi să mergi înainte printre căsuţe şi ogrăzi. grăbi plecarea. îngrijorată de fericirea fiului ei şi temîndu-se ca nu cumva bărbatu-său să nu aibă. la stînga. cu timpul. care fusese dată s-o alăpteze nevasta tîmplarului. şi urzicile. Era amiază . şi uneori. Chiar în seara aceea tot Yonville-ul află de asta. sub tăblia lavabouiui. rezemate în picioare de îngrăditura de spini. la poalele dealului. pe scară sau în grădină. la perete. printre cocioabe. băiatul unui negustor de ciorapi din 97 Doamna Bovary Roucn. Prin spărturile gardurilor se zăreau. prea priaş-i cu negoţul lor. strigînd : (. ultimul din lucrurile de prisos din această locuinţă era o Glorie sunînd din trompetă. Copilul Einmei dormea pe jos. de vremea cînd era ofiţer. nişte ciorapi de aţă. fără să se mai uite în calendar ca să afle dacă cele şase săptămîni ale Fecioarei trecuseră sau nu. de Strasbourg.su. cîte un purcel pe-o grămadă de gunoaie. o cămăşuţă de stambă roşie şi un cearceaf mare de pînză groasă întins pe gardul de mărăcini. păzeşte-te ! Atunci doamna Bovary-mama. Se apropie să-i dea bună ziua şi se trase la umbră în faţa prăvăliei lui Lheurcux. din gîtul căreia ieşea o pană. şi de jur împrejur erau o mulţime de zdrenţe greu de desluşit. în rochie de nanchin. folosi toata provizia de colonie pe carc-o avea noră-sa. în sfîrşit. în clipa aceea. şi apoi era amabil. Şi cînd secretarul îi răspunse. ţinînd în braţe un copil care sugea. îh mijlocul acestei mizerii. soţia primarului. care se înălţau din tufişuri. pe care părinţii lui. era aşezată o pereche de bocanci cu ţinte sclipitoare. îl rugă s-o însoţească. Domnul Bovary era un om care nu avea nimic sfînt. fără perdele. dai că începe să se simtă obosită. încetişor. avea atîrnată afară. Leem se înţoarsej crezînd că poate privirile lui avuseseră ceva necuviincios. într-o zi Emma simţi deodată nevoia să-şi vadă fetiţa. ea sprijinindu-se de dînsul. zise Leon. Pe urmă culca la loc fetiţa. şi. un Mathieu Laensbcrg sta aruncat pe căminul prăfuit. înconjurau un strat de lăptuci. Doamna Bovary se înroşi . se îndreptă spre casa lui Rollet. neîndrăznind să continue. mucuri de luminare şi bucăţi de iască. îl lăsa ii !a -ţatra. şi. O apă murdară curgea împrăştiindu-se prin iarbă. care luceau în lumina crudă a cerului albastru» păreau că scapără seîntei pe coame. Colindase toată lumea . bîzîind în aerul cald. sau nişte vaci legate. Mergînd. Emma se simţea slăbită . iar acoperişurile de tablă. iar doamna Tuva-che. mititica dumneavoastră doarme colo. minu-nînd tot oraşul cu nemaipomenita lui bonetă militară cu galoane de argint. între şosea şi pajişte. spuse de faţă cu servitoarea că doamna Bovary se compromite. sub lucarnă. i se părea ciudat să vadă doamna asta frumoasă.. Doamna Bovary îi spuse că mergea să-şi vadă copilul. şi o albie în partea dinspre fereastra care avea un ochi de geam cîrpit cu hîrtie albastra. o cunună de ceapă. pc-o poartă de-alături. Legături de surcele. Joasă şi acoperită cu olane tuciurii. care tocmai vărsase pe guleraşul ei. Avînd şi obiceiul dea bea mult rachiu. pe-o potecuţă cu lemnul-cîine-liii înflorit pe de margini. Mergeau alături. după uşă. Bătea un vînt înăbuşitor. de ibovnicele pe care le avusese. de mesele grozave pe care le dăduse .Domnul Bovary-tatăl mai rămase o lună la Yonville. cu faţa plină de scrofule. într-un leagăn de mlădiţă de răchită. Recunoscură casa după un nuc bătrîn care-o umbrea. — Intraţi. o supărau pietrele de pe caldarîm . lîngă o sticlă plină tu unsoare. zise ea. — Aveţi treabă undeva ? întrebă ea. sub pînza cenuşie care era întinsă. chiar o cuprindea de mijloc. stătu la îndoială dacă să se întoarcă acasă sau să intre undeva să se odihnească. Leon se plimba prin odaie . cîteva fire de levănţică şi mazăre în floare ridicată pe araci. un pat larg. Ea-l luă cu tot cu plapuma cu care era învelit şi începu să dnte încet. Ca să ajungi la doică trebuia s-o iei de unde se sfîrşeşte strada. pe carc-o purta dimineaţa. în colţ. de Viena. Cu cealaltă mînă trăgea după dînsa un ţînc plîngînd. ca şi cum te-ai duce la cimitir. poză tăiată fără îndoială dintr-o reclamă de parfumerie şi prinsă în perete cu şase ţinte de saboţi. legănîndu-se. printre cremene de puşcă. Cînd auzi bariera. Emmei îi plăcea să stea cu dînsul. trimitea adesea servitoarea la „Leul de aur" să-i cumpere o sticlă. Singura odaie de jos avea în fund. care-şi frecau coarnele de trunchiul copacilor. o înrîurire imorală asupra ideilor tinerei femei. şi scaieţii. — Charles. fumîndu-şi pipa in piaţă. aşezată în capătul satului. doica apăru. — Dacă. ca să-şi parfumeze fularele.

. pajiştea părea pustie. bătrînele sălcii cu crengi rupte îşi oglindeau în apă coaja cenuşie . în urma rănilor. bunătatea să-i lăsaţi vorba lui Camus. apoi încetini pasul «şi. repede şi rece. care veneau una după alta. cînd auzi pe cărare bocănit de saboţi în urma ei şi întoarse capul : era doica — Ce este ? Atunci ţăranca. şi te simţi aţipind în această îneîntare. în timpul căldurilor. neîncetat. Merse repede un timp. iire lungi şi subţiri de iarbă se îndoiau învălmăşite. cuvintele pe care şi le spuneau şi uşoara atingere a rochiei Em-mci. răspunse el. şi parcă un susur al sufletului. Se întoarseră la Yonville pe malul apei. simţeau cum aceeaşi molcşcală îi cuprinde pe amîndoi. dar nu fac decît s-o spăl tot timpul. care. îngrijirea lor era una din marile îndeletniciri ale secretarului. ar fi copleşit murmurul glasurilor. că adorm stînd pe scaun . nu v-aş mai necăji. şi am sa-i frec picioruşele mititicăi. 100 . începu iar doica. şi mai făcu o plecăciune. spărgîndu-se .. — Binej bine. Uluiţi deodată de aceasta nouă duioşie. ca oişte plete verzi. mai încolo. Mă plictiseşti ! -— Vai. agăţîndu-se de ciucuri.veni repede s-o şteargă. pe care căpitanul.. Uneori. Fericirile viitoare. băcanul. repetă Emma. Zice chiar că cidrul îl slăbeşte. care.. jur împrejur. • — Giteodakă-s atit de istovită. şi doamna Bovary scutura uşor din meis.. dar nu făcuse decît vreo cîţiva paşi. mergînd. decît cadenţa paşilor lor pe pămîntul bătătorit al potecii. — Dacă voi putea. că le are gingaşe ca limba ! Scăpînd de doică. N-aţi avea. N-aveau nimic altceva saşi spună ? Ochii lor totuşi îşi spuneau lucruri mai serioase. Vorbeau despre o trupă de dansatori spanioli care erau aşteptaţi în curînd la teatrul din Rouen. îngheţînd parcă privirea . o adiere parfumată. cînd binevoiţi — şi privirea ei implora — un ulcioraş de rachiu. aruncă peste nemărginirea care le precede moliciunile lor natale. doamna Bova-ry plecă . caniţă dragă. dacă n-ar fi prea-prea ce vă cer. Băgă de seamă că are unghiile mai lungi decît se purta Ia Yonville. şi tînăra femeie. zise ea. ca şi cel care o însoţea nu auzeau. Ap* curgea fără zgomot. Parul castaniu cădea peste el. — Ei bine. se tîrau o clipă pe mătase. asa ai ar trebui să-mi daţi măcar o litrişoară de cafea rîşnită. Era ora cînd oamenii de la ferme stăteau la masă. care aveam o scară cu vreo cîteva trepte ce coborau în rîu. vorba-i că. luate de curentul care le împingea şi în a cărui limpezime se resfirau. îi dădu ea drumul în sfîrşit . are junghiuri grozave în piept. — Spune mai repade ce ai de spus. lăsa goale pînă-n temelii zidurile grădinilor.. Printre cărămizi crescuse ridichioara sălbatică .. erau calde ca geamlîcul unei sere. cu meseria lui şi şase franci pe an. şi pe cînd se sileau să găsească fraze banale. dădu cu ochii de umărul iînărului. pulberea galbenă a florilor ofilite. — O să vă duceţi ? întrebă ea. reîncepu ea făcînd o plecăciune. cu marginea umbrelei deschise. apa scăzînd. sau vreo crenguţă de caprifoi ori de clematite. Şi ieşi. — Dar o să ai. zise Emma. dimineaţa. fără ca măcar să încerci neliniştea de a nu vedea marginile zării.ştergîndu-şi picioarele-de prag. — Dar spune ©dată. adînc. — Aşa că. Zidurile grădinilor. susţinînd că n-o să se păteze. începu să-i vorbească de bărbatul ei. lăsate-n voia lor. cur mi-ar ajunge pe-o lună şi aş bea-o cu lapte.. nu se mai gîndcau să-şi destăinuiască ceea ce simţeau sau să afle de unde vine. umbla sau se aşeza cîte o insectă cu picioruşe subţirele. a cărui redingotă avea un guler de catifea neagră. mi tem să nu fie amărît văzîndu-mă că iau cafeaua singurică . lins şi bine pieptănat. şiiţi dumneavoastră cum sînt bărbaţii. trăgînd-o la o parte în dosul unui ulm. Cîtc o rază de soare străbătea băşicile mărunte şi albastre ale undelor. tot vorbindu-i ce greu îi vine să se scoale noaptea. uithiduse înainte. ca şi ţărmurile de la tropice. am să-ţi dau !. După ce-i ascultă cu răbdare nemulţumirile. ofiînd după fiecare vorbă. şi pentru asta avea totdeauna un cuţitaş anume în penarul său. La revedere. pe vîrful trestiilor sau pe-o frunză de nuferi. Femeia o conduse pînă la capătul curţii. — Dacă ar fi numai atîta. atîrnînd în lături. care foşnea în jurul ei. zise Emma. Emma luă iar braţul lui Leen. cu cioburi de sticlă pe coamă. mătuşă Rollet. să-mi dea cîte o bucăţică de săpun eînd îmi trebuie ? Ar ft naai uşor şi pentru dumneavoastră. mătuşă RdHet ! .

urcă în fugă scările şi dispăru. clătinîndu-se pe pietroiul care se mişca. între teama de a fi indiscret şi dorinţa unei intimităţi pe care o socotea aproape cu neputinţă. cu privirea nehotă-rîtă. Cel de-al doilea. 20. Emma se oprea adesea. totdeauna îmbrăcat la fel şi fără să întoarcă măcar capul. Se îndreptă spre Pâture. preotul. făceau chefuri numai în familie. pe coasta dealului d'Argueil. era cea mai bună nevastă din Normandie. căci între ea şi dînsul simţea parcă nişte nedesluşite prăpăstii. deseori tresărea la apariţia acestei umbre pe care-o vedea deodată lunecînd. cine mai era ? Binet. doi-irei cîrciumari. o clipă. primarul. Patronul lipsea . se uita la oamenii din sat care treceau pe trotuar. şi. îneît. oameni avuţi. deşi avea 30 de ani. cu coatele în lături. De două ori pe zi Leon se ducea de la birou la „Leul de aurK . iar doctorul îi cerea părerea asupra onorariilor posibile. se întinse jos sub brazi şi se uită printre degete la cer. nu ştia ce trebuie să facă. unde pe cămin era un mărgean stufos. şi cu care era un chin să ai de-a face. Cît despre soţia farmacistului. îşi lăsa pe genunchi broderia începută. iar el. cîţiva negustori. care-şi lucrau singuri pămîntul. tare mă mai plictiS£Sc I Găsea că e de plîns fiindcă trebuie să trăiască într-un sai ca acesta. Şi. nu pricepea nimic din fineţile spiritului. mărginiţi. aplecată. Cu boneta lui grecească în mînă. la intrarea în pădure . apoi îşi ascuţi o pană de scris. Dar în amurg. de englez. cu bărbia în mîna stîngă. îşi luă pălăria şi plecă. îşi spuse el. dincolo de perdele. tatăl. cînd îşi lua locul la masă. agăţat deasupra oglinzii. Cînd ajunseră în dreptul grădinii ei. atît de plicticoasă la vorbă. lu-îndu-şi un aer scorţos. blîndă ca o oaie. plîngea de cîte ori cineva avea vreur. mama şi verii. şi tînărul luneca parcă. îşi iubea copiii. izbutise să-şi impresioneze secretarul.i Într-un loc pămîntul era desfundat de copitele vitelor . figura Emmei se desprindea unică şi totuşi mai îndepărtată. cu Homais ca prieten şi cu domnul Guillaumin ca maestru. intra în vîrful picioarelor. tre-buiră să meargă pe nişte pietroaie verzi. dar atît de greoaie. niciodată nu-i trecuse prin minte ca cineva s-ar putea uita la dînsa ca la o femeie. vîrît numai în afaceri. Emma se mmă în sală — o încăpere lungă. (01 1 cu cei doi fii ai săi. doamna Bovary împinse bariera. domnul Tuvache. cînd. Se ridica şi poruncea să se pună masa. sau că ar avea alte atribute feminine în afară de rochie. ursuzi. rîdea de teama de a tiu cădea în băltoace. pe urmă. Emma îl auzea de departe venind şi se apleca să asculte . aruncă o privire asupra dosarelor. între cei doi soţi. ca să nu deranjeze pe nimeni. Domnul Homais venea în timpul cinei. lîngă fereastră. şi spunînd întotdeauna aceeaşi frază : „Bună seara la toată lumea !" Apoi. ca să vadă unde să pună piciorul şi. purtînd ochelari cu hulube de aur şi favorite roşii pe cravata albă. îşi lăsa gospodăria la voia întîmplării şi nu putea suferi corsetele . şi Leon. deşi dormeau uşă în uşă şi vorbeau în fiecare zi. cu plafonul jos. îl întreba pe doctor cum îi merg bolnavii. „Tare mă mai plictisesc. Charles nu se arătase prea dispus săl primească . După aceea stăteau 102 . Stînd într-un fotoliu. cu o înfăţişare atît de ştearsă şi o conversaţie atît de mărginiu. ridicate ici şi colo prin noroi. La început venise la ea de mai multe ori împreună cu farmacistul. altminteri evlavioşi. necaz. Dar pe fondul comun al tuturor acestor chipuri omeneştî. în sfîrşit. cu toate că la început. Lcon se întoarse la birou. IV Cum începu frigul.

pînă şi pe aceea de a-i face comisioanele la Rouen. cu capul mai plin de reţete decît îi era farmacia de borcane. îi lua şalul şi-i punea deoparte. se uitau împreună la gravuri şi nu întorceau pagina decît după ce terminau amîndoi. cu mîinile pe spătarul scaunu lui. Printre ferestrele din sat era una la care stătea cineva şi mai des. Secretarul îşi făcu şi el o grădiniţă suspendată . bucătăresei. domnul Homais era tare. îşi adusese jurnalul de modă. duminica nu era chip să-l faci să iasă din salon. De altfel. Exnma îl asculta. ceainicul era gol . Mai avea el şi altele. care adormeau prin fotolii. în spatele ei. îi dădea sfaturi cum se face tocana şi cum se dreg mai igienic bucatele . sucuri de carne. De ziua lui primi un frumos cap frenologic. epuizînd subiectul. 11 arătă doamnei Homais. Se înjghebă astfel între ei un fel de tovărăşie. privea dinţii pieptenului ei. pentru carc-l dojenise. vedeai la lucarna unui pod profilul uscăţiv al domnului Binet. atingînd pămîntul. îl bătea pe Charles. Leon mai citea. La fiecare mişcare pe care-o făcea ca să arunce o carte. pînă la torace. dînd într-una şase-şase. săltîndu-se puţin. atunci începeau să vorbească în şoapta. Veşmintele ei largi cădeau în falduri bogate de o parte şi de alta a scaunului. împestriţat peste tot cu numere. care nu era prea gelos. fiindcă nu-i auzea nimeni. alerga înaintea doamnei Bovary. După ce se isprăvea partida de cărţi. pantofii mari de sfoară. începe să se deştepte şi mi se pare — dracu să mă ia ! — că-i îndrăgostit de servitoarea dumneavoastră ! Dar un cusur mai grav. Deseori îl ruga să-i spună versuri. Atunci domnul Homais. mai ales dacă era şi Felicite de faţă. de pildă. domnului Homais. Leon îi cumpără doamnei unul şi i-l aduse. Leon declama cu o voce tărăgănată. Făceau mai îatîi cîteva partide de „treizeci şi unu" . cu coatele pe masă. lui Justin. cu prăjinile lor. doamnei bucata cea mai fragedă. dacă era frumos afară. de dimineaţa pînă noaptea. de te minunai. Uneori. copiilor. Din păru-i ridicat pornea pe spate o dîră întunecoasă. Leon găsi în odaia lui un covor de catifea şi lînă. care. şi pictat în albastru. care băgase de seama că elevul lui îndrăgise casa medicului. înţepîndu-şi degetele cu perii lor tari. într-o seară. pălind treptat. pe care cu multă dibăcie o făcea tot mai dulce cînd era vorba de dragoste. întor-cîndu-se către servitoare. şi în fiecare după-amiază. Homais era neîntrecut în a face fel de fel de dulceţuri. unde-l chema doamna Homais ca să ia copiii. şi cum cartea unui romancier adusese la modă mania cactuşilor. în Rhtdunka. sosuri şi gelatină. La ora aceea Homais o ştia aproape pe dinafară şi o expunea în întregime. cunoştea de asemenea toate noile invenţii ale aparatelor de gătit economicoase. vorbea despre mirodenii. Aşa. sau. Secretarul era nelipsit. Jăraticul se stingea în cenuşă. La ora 8 se înfiinţa Justin. Era o atenţie 104 din partea secretarului. Cîteodată chiar.de vorbă despre ce mai scria la gazetă. întoreîndu-se acasă. bîrfeala şi opiniile lui politice îndepartînd treptat multe persoane respectabile. căci duminica. cu frunze. ca să-şi ţină ghivccclc. care intrau în coc. Apoi. arăta. pe care-i purta poşte încălţăminte cînd era zăpadă. cu părerile ziaristului şi cu toate amănuntele catastrofelor individuale din Franţa şi din străinătate. trăgînd jos cu spatele învelitorile de stambă. al cărui uruit monoton se auzea pînă la „Leul de aur". sub biroul farmaciei. cînd Leon îşi simţea talpa cizmei pusă deasupra. Dar. un schimb' necontenit de cărţi şi de romanţe . cum terminau cele trei sute de puncte. ca să-l ia să închidă farmacia. prea largi. pe a cărui mătase străvezie erau pictate paiaţe în trăsuri şi dansatoare pe sîrmă. Dar îl enerva ţăcănitul pietrelor de „domino". şi. spunea el. iar Emma trecea pe un alt scaun. Leon îi dădea sfaturi. se pierdea puţin cîte puţin în umbră. apoi domnul Homais juca „ecarte" cu Emma . ca şi arta de a păstra brînze-turiie şi de a drege vinurile stricate. i se ridica rochia în partea dreaptă. se tolăneau amîndoi în faţa căminului şi adormeau îndată. Leon venea lîngă ea. se grăbea să dea drumul la cîteva aprecieri asupra felurilor de mîncare din faţa lui. şi ceea ce-şi spuneau li se părea şi mai plăcut. în chip delicat. oţeturi şi lichioruri . Cum auzea clopoţelul. se zăreau unul pe altul îngrijindu-şi florile la fereastră. îi arunca o privire şireată. domnul Bovary. pc-un fond şters. ca şi cum ar fi călcat pe cineva. se dădea în lături. începea să răsfoiască Vllustration. aplecat pe strungul lui. pe genunchi. — Ştrengarul meu. Stînd în picioare. Leon se oprea făcînd semn spre cei care adormiseră ascultînd . spiţerul şi medicul jucau „domino". Emma ceru să-i aşeze la geam o seîndurică cu apărătoare. La întrunirile acestea de seara de la farmacist nu venea cine ştie ce lume. era obiceiul de-a asculta într-una tot ce se vorbeşte. şi-i vorbi şi . n-avea de ce să se mire. învîrtind maşinal abajurul lămpii.

dar hotărîrea asta se spulbera de îndată ce se găsea în faţa Emmei. grosimea zidurilor şi-i părea foarte rău ca nu are un baston-metru. toată lumea vru să vadă covorul . şi toată lumea era pe deplin convinsă că ea trebuie să fie prietena lui. „Ah. ce înconjurau o clădire lungă. Dar ar fi trebuit un cuţit . ca un uragan ceresc care se abate asupra vieţii. lasă să i se vadă pielea . Construcţia era încă ncter-minată. iar buzele groase îi tremurau încet. îl găsea încîntător . şi-i însoţea şi Justin. aprecia rezistenţa podelelor. el primea imediat. deodată. şi. şi ca găsea că pe redingotă e întipărită toată banalitatea personajului. se sprijinea puţin de umărul luî. Pe cînd îl cerceta.ivind o mulţime de ferestruici. cu umbrelele pe umăr. şi. Privind din pat focul viu care ardea. într-o dupi-amiază cu ninsoare. ca să meargă împreună să vadă 105 vreun bolnav din împrejurimi. întreaga lui fiinţă . La mustrările cu care îl copleşea. apărînd pe neaşteptate. nimic nu era mai lipsit de interes decît această curiozitate. şi ruşinea de a fi atît de sfios. privind discul soarelui cum îşi împrăştie pînă departe. Un loc viran marc. Charles era acolo. se întoarseră la Yonville. dădea parcă chipului său o şi mai dulce blîndcţe . Napoleon începu să urle.. îşi fîlfîia în vînt panglicile tricolore. Pe cine ?. ca să facă puţină mişcare.. prin ceaţa. cu care era la braţ. Charles i-l oferi pe-al său. pînă şi spatele lui liniştit te enerva cînd îl vedeai. Parca soţul ei nu era o părticică din ea ? Fmma însă nu se întreba dacă îl iubeşte. de ce atîta dărnicie din partea soţiei medicului faţă de secretar ? ! Asta păru ciudat. şi cînd Charles. cu claritatea unei senzaţii aproape imediate şi cu acea prelungire de perspectivă pe care o dă amintirea. o crăpătură în zid. smulge tot ce-i voinţă ca pe nişte frunze şi duce în prăpastie inima întreagă. Credea că dragostea trebuie să izbucnească deodată. care-l făcea palid. îşi zise ea. îndoindu-şi cu o mînă bastonaşul. legat de căpriorul de pe «♦an». cu trăsnete şi fulgere. ceea ce da înfăţişării sale uu aer stupid . întoarse capul . De multe ori pornea cu intenţia de a îndrăzni totul. Spiţerul luase cu el pe Napoleon şi pe Athalie. Lua apoi hotărîri energice . puţin prea larg. Frigul.ra într-o duminică de februarie. între cravată şi gît. scria scrisori pe care le rupea. iar cu cealaltă ţinînd-o pe Athalie. F. cînd se simţi singură. Şi alergă spre fiul sau. Un mănunchi de paie. de vreme ce nu fac parte din societatea ci ! Se chinuia căutînd cum să-i facă o declaraţie. Seara.maestrului său. gulerul cămăşii. îneît Binct îi răspunse într-o zi foarte brutal : — Puţin îmi pasă. pe care erau aruncate la în-■ implare. la o jumătate de leghe de Yon-i!ie. şovăind mereu îatre teama de a-i displace. după ce plecă Charlcs. domnul şi doamna Bovary. sfîrcul unei urechi ieşea dintr-o şuviţă de păr. ridicaţi spre nori. amestecat cu spice. Avea şapca trasă pe ochi. Le explica celorlalţi importanţa viitoare a acestei întreprinderi. cum avea domnul Binet pentru uzul său personal. paloarea-i orbitoare .. fraze pe care le spusese. dreptunghiulară. amîna pentru altă dată. îşi amintea alte atitudini ale lui. şi prin căpriorii acoperişului se vedea cerul. nu putea să se dezlipească de el. Fmma. pe cînd Justin îi ştergea încălţămintea cu un şomoiog de paie. Homais şi domnul Leon. şi ar fi rămas astfel liniştită dacă n-ar fi descoperit. îşi lua rămas bun de la doamna şi pleca. printre grămezi de nisip şi pietriş cîteva roţi din-laic ruginite. cînd iar se răzgîndea. ca ţăranii !" începu sa cadă promoroacă. Totuşi. reîncepu să-l compare pe unul cu celălalt. în enervarea ei. O fi iubind ? se întreba. să vadă devale. atunci cînd jgheaburile sînt înfundate. o zdruncină din temelii. ploaia face băltoace. ca şi atunci. plîngea de deznădejde şi dorinţe. o filatură de in care se instala. şi repeta ţuguindu-şi buzele ca pentru un sărut: „Da ! încîntător ! încîntător !. stînd în picioare. îi poftea să urce în şareta lui. în care se oglindeşte cerul. Vorbind într-una de farmecele şi sufletul ei. Vorbea Hcmais.. gustînd astfel. un fel de voluptate perversa. . — Nenorocitul ! strigă deodată spiţerul. şi ochii lui mari şi albaştri. din alte zile. Emma nu ştia că pe terasa caselor. Leon făcu un pas spre dînsa. îi parură Emmci mai limpezi şi mai frumoşi dccît lacurile din munţi. îl mai vedea pe Leon şi acum. poartă cuţit în buzunar. Plecaseră toţi. timbrul vocii lui. Leon lăsa pînă într-atîta să se înţeleagă că într-adevăr aşa este. cară 107 sugea în linişte o bucată de gheaţă. doamna Bovary nu se duse în vizită la vecini. Pe mine I" . care tocmai se repezise într-o grămada de var ca să-şi înălbească pantofii.

Şi scoase din cutie o jumătate de duzină de gulere brodate. zise ca. în treacăt.. toţi domnii aceştia îl cunoşteau perfect ! Aşadar. mulţumită unei ocazii din cele mai rare. negustor de galanterie. primi vizita domnului Lheureux. doamnă. Puteai să întrebi de el la „Trei fraţi". — Ei. Şi pe cînd punea capacul cutiei de carton. în ziua aceea venea să-i arate doamnei. ntgri. în cele din urmă. dacă cerul ar fi vrut! De ce nu ? Cine mă împiedică ?'. întinse cît erau de lungi. Cu toate acestea. nu avea decît să poruncească. Atunci domnul Lheureux înşiră cu multă grijă trei eşarfe algeriene. Faţa lui grasă. A doua zi. vorbea într-una despre clientela doctorului : Fără îndoială. puse pe masă o cutie de carton verde şi. Era un om dibaci acest negustoraş. puhavă. avu acrul că se trezeşte. Aş putea să vă dau. a plecat devreme. în sfîrşit. iar părul alb făcea să apară şi mai vie strălucirea aspră a ochilor lui mici. şi inima ei tresări. lăsaţi pe mine ! Şi începu să întrebe cum îi merge lui moş Tellier. ca unul care salută sau face o invitaţie. patru ouare din lemn de cocos. numai cu a mea nu ! Emma zîmbî.. stătea totdeauna pe jumătate îndoit din şale. mulţumi domnului Lheurcux. Născut gascon. Nu se ştia ce fusese odinioară : vînzător ambulant. dar devenit normand. şi el e gata să-i procure tot ce-ar dori. tricotaje sau lucruri de modă. rasă părea dată cu o fiertură de miambal. şi tare mă tem că în curînd o să-i trebuiască mai degrabă un palton de brad decît o flanelă ! A făcut atîtea chefuri în tinereţea lui! Oameni de soiul ăsta. zise el uitîndu-se spre geam cu o mutră acră. Emma se arătă surprinsă. după gluma pe care o făcuse. regulat. care se plimba nehotărîtă printre toate aceste mărfuri. 109 — Voiam să spun. începu el cu un aer blajin. mărunţişuri sau rufarie. urmărea cu gura căscată privirea Emmei. carc-i răspunse calm : — Nu-i nimic ! O să ne înţelegem altă dată. începu să i se tînguie doamnei că pînă în ziua aceea nu izbutise să-i cîştisre încrederea. apoi întrebă alene cum a fost în seara aceea. îneît U speriase şi pe Binet. Tuşeşte de se cutremură casa. se plînse că o doare capul . Cu doamnele m-am împăcat întotdeauna. Doamna Bovary le cercetă* — N-am nevoie de nimic. pe care-l îngrijea atunci domnul Bo-vary. — Ce-o fi avînd moş Tellier ?. cîteva articole pe care le avea din întîmplare. va trebui să vin şi eu zilele astea să-i consult pe domnul doctor pentru un junghi pe care-l am în spate. n-aş avea nevoie să alerg prea departe ca să vă procur . După ce-şi lăsă la uşă pălăria cu panglică de doliu. şiretenia celor din Caux. după alţii. spuse Charles. mai nimic .. la „Barba de aur". nu sîntem hrăpăreţi. Emma nu-şi putu stăpîni un zîmbet şi adormi cu sufletul plin de o nouă îneîntare. patronul „Cafenelei franceze". dădea cîte un bobîrnac pe eşarfele de mătase. cu amîndouă mîinile pe masă. răspunse el. sau la „Marele sălbatic" . nu-i plăcut să vezi cum se duce o cunoştinţă. cînd se întoarse bărbatul ei. deoarece ci se ducea la oraş. lucrate de ocnaşi la traforaj. doamnă . o pereche de papuci de paie şi. începu el repede. timpul e de vină în toate bolile astea ! Nici eu nu mă prea simt în apele mele. dar nu-i nici o grabă . O biată prăvălioara ca a Iui 108 nu era făcută să atragă o eleganta ca ea . vorbind în şoaptă. cu o politeţe nemaipomenită. şi eşarfele tremurau foşnind uşor şi seînteind în lumina verzuie a amurgului." La miezul nopţii.. mai multe testele cu ace englezeşti. ca şi cum ar fi vrut să scuture praful de pe ele. Avea legături cu cele mai mari case. aplecat înainte. n-aveau nici un pic de măsură ! L-a dat gata rachiul ! Dar. la bună vedere. adăugase limbuţiei sale meridionale. Chibzui cîteva clipe şi. în sfîrşit. bancher la Routot. oricum. se întoarse pe spate. că nu duc grija banilor. cu gîtul întins. Politicos pînă la slugărnicie. cînd veţi binevoi.. — Domnul Leon.. pe înserate. şi cum Charles făcu zgomot dezbrăcîndu-se. şi apăsă asupra cuvintului. spuneau unii. întinzîndu-se. dacă v-ar trebui.. de patru ori pe lună.. Sigur era un singur lucru : că făcea în cap socoteli atît de complicate. — Cît costă ? — Mai nimic.Ii apărură deodată o mulţime de dovezi. Din cînd în cînd. Flacăra din cămin făcea să tremure pe tavan o lumină jucăuşă . Atunci începu veşnica tînguială : „Oh. Apoi. ca pe nişte steluţe. fluturaşi! de aur din ţesătura.

O mama cumsecade nu se sinchiseşte de cum e îmbrăcată. iar 110 imma cosea. renunţaţi ? continuă Leon. bucuria. cu ochii umezi de fericire. trase încet firul lung de aţa gri pus în ac. îi trecu prin cap o frază curtenitoare. Stînd lîngă cămin. cu mîinile împreunate pe burtă. fără sa crîcnească . peste spătarul fotoliului. totuşi. — Ah. Apoi tăcu iar. totu-i păru bun. strîngîndu-şi buzele. pe un scăunel. în ochii lui. nebunia ei. şi doamna Bovary îi scotea hăinuţele ca să arate ce binc-i făcută. găsea papucii la încălzit lingă gura căminului. Lucrurile se petrecură la fel şi în zilele următoare . O luă pe Berthe de la doică. sau. din cîrid în cînd. mîncă pe îndelete . aşeza cu unghia cutele pînzei. iar Leon se simţea stingherit. — Abonamentul dumneavoastră la notele de muzică a expirat. trebuie să-l prelungesc ? — Nu. şi. Emma ceru să se aducă masa în odaie. în cele din urmă. deşi nu-şi dădea seama căror imbolduri se supune. vot bele ei. de la care ci nu avea nimic de aşteptat.. răspunse ea. Declara că adoră copiii.Bovary . prin această renunţare. îneît. Auzi paşi pe scară : era Leon. luă din grămada de pe scrin cea dintîi cîrpă care-i căzu în mînă şi-ncepu s-o tivească. Şi Leon începu să vorbească de doamna Homais. — Ce importanţă are ? îl întrerupse Emma. Charles întîrziase. dar nu îndrăzni s-o rostească. Felicite o aducea de cîte ori veneau musafiri. Dar. dezmierdînd-o. Atunci făcu pe îngrijorata. totul se schimbă. la gura sobei. avea porniri lirice. Conversaţia lîncezea. şi. Se uită la pendulă. vrăjit de tăcerea ei. îşi spunea : „Ce nebunie ! Cum să ajung pînă la ea ?" îi apăru deci aiît de cinstită şi cu neputinţă să şi-o apropie. — Sigur î întări secretarul. că ei erau ali-rwrea. o ridică neînchipuit de sus. O vedeai ocupîndu-se de aproape de gospodărie. care venea să-l sărute pe frunte. Şi. îl lăuda ma! departe. cu copilul care se tîra pe covor şi femeia asta subţire ca trestia. ce om cumsecade ! adăugă Emma. „Ce cuminte am fost !" îşi spunea singură. o mie de alte lucruri. unde are o treabă pentru biroul lui. Nu se mai strîmba ca altădată cînd era vorba să facă o plimbare prin grădină . care altora decît celor din Yonville le-ar fi amintit de Sachette din Nolre Dame de Paris. Nu vorbea . da! Am de ţinut casa. gîndindu-se la eşarfe. Cînd se întorcea Charles. şi cînd Leon îl vedea stînd după masă în faţa setei. felul ei de a fi. la dispoziţia dumneavoastră. Degetele Emmei se jupuiau parcă la vîrf . o mulţime de alte obligaţii care trec pe prim plan. tot ce propunea el era totdeauna bine venit. „Bietul băiat". şi mai ales faţă de farmacist. nici cămăşile fără nasturi. — La ce. în sfîrşit. îneît îl părăsi şi cea mai vagă speranţă. aşa cum înţelegea s-o facă în faţa oricui. tot învîrtea între degete acarniţa de sidef . cum ar fi fost şi de cuvintele ei. — De ce ? — Pentru că. care se îmbracă atît de neglijent. Emma părea foarte ocupată. Jiletcile lui nu mai erau cu căptuşeala descusută. pe o tavă . gîndca Emma. Emma se desfăcea de farmecele ei trupeşti.. şi chiar ţi-era mai mare dragul să vezi cum stăteau aşezate teanc în dulap toate bonetele de bumbac. tăcea şi el. de obicei. exclamă Emma. Dar drăgălăşenia Emmei faţă de dînsul îl surprinse neplăcut. cu obrazul stacojiu din pricina digestiei grele. cu amîndouă picioarele pe grătarul căminului. spunea el. „De ce nu i-oi fi plăcînd ?" se întreba el. Leon spuse totuşi că în una din zilela acestea trebuie să se ducă la Rouen. mergînd iar regulat la biserica şi ţinîndu-şi servitoarea mai din scurt. Cînd apăru Leon. Pe Leon îl enerva s-o vadă lucrînd. de îngrijit bărbatul. în inima lui. Repetă de două-trei ori : — E atît de bun ! Secretarul ţinea la domnul Bovary. preaplecată slugă ! Şi închise uşa încetişor. îţi vine să rîzi. doamna Bovary se tot oprea în fiecare clipă. la muzică ?! Ah ! Doamne. Se sculă. ea se 112 . — Aşadar.

să-l lase să creadă că este.. departe de tot. Era totuşi scîrbită de această făţărnicie. adăugată la celelalte motive de deznădejde. totul se contopi într-o singură suferinţă . şi de calmă. Emma-l lega şi mai mult de toate acestea. care veneau acolo să-şi moaie în ulucele streşinii lăbuţele roze şi aripile albe.mma. o făcea să se îndepărteze şi mai muk de el. după care o apuca tristeţea. Era îndrăgostită de Leon şi căuta să fie singură numai ca să se desfete în voie cu amintirea chipului său. şi orice sforţare pentru a o micşora n-o făcea decît să crească . emoţia-i pierea şi ni)-i mai rămînea în cele din urmă decît o nemărginită uimire. Prezenţa lui tulbura voluptatea aceste! meditaţii. Dar ea era plină de pofte. Farmacistul spunea : — E o femeie foarte înzestrată şi căreia i-ar sta bine chiar şi într-o reşedinţă de plasă. Mediocritatea vieţii casnice o împingea spre fantezii costisitoare. Nu-i spune. Ar fi vrut ca Charles s-o bată pentru ca să-l poată urî. dar în aceeaşi clipă în sufletul ei se deschidea o prăpastie nedesluşită. atunci cînd pleca deznădăjduit. Atunci pentru cine era ea cuminte } Nu era oare el piedica oricărei fericiri. faţa i se lungi. de casa ei prea neîncăpătoare. iar buzele ei atît de sfioase nti-i destăinuiau zbuciumul. Burghezele îi admirau chiverniseala. — De ce nu-i spuneţi domnului ? o întreba servitoarea cînd intra în timpul acestor crize. cu ochii mari. că acum era prea tîrziu. lins. ca atunci cînd. lenea sau spaima. Cu părul negru. duioşia conjugală. îneît în preajma c] te simţeai cuprins de un farmec care te îngheaţă. nu părea oare că trece prin viaţă de-abia atingînd-o şi că poarta pe frunte pecetea ştearsă a cine ştie cărei soarte sublime ? Era atît de tristă. răspundea F. l-ai mîhiu. Simţea unul din acele sentimente curate. Propria-i blîndeţe o răzvrătea împotriva ei IM însc:i.Sînt cinstită" şi de a se privi în oglindă cu aere de resemnare o alina oarecum de sacrificiul pe cară credea că-l face. după visurile pe care nu le putea atinge. să se audă repetîndu-şi mereu că e fericită. trufia. cu mersul de pasăre. Emma slăbi. şi gîndurile ei se abăteau mereu asupra acestei case. bucuria de a-şi spune : . Rochia aceasta ca cute drepte ascundea o inimă tulburată. Ceea ce o scotea din sărite era faptul că Charles nu avea nici măcar aerul că bănuieşte chinul ei. „De altfel. că totul era pierdut. Era îngrijorată de tot ce face. cu atît o înăbuşea. te înfiori de parfumul florilor. şî în loc să-şi abată gîndul. care nu stînje-nesc mersul vieţii. Leon nu ştia că. să se prefacă a fi. după fericirea carc-i lipsea. încremennă. catastrofe. aţîţîndu-şi durerea şi căutînd-o pretutindeni. Ceea ce o făcea să se stăpîncască era. îi pîrtdea expresia feţei . Cînd îi auzea paşii. Ce să mă fac ? Ce ajutor să aştept. poftele trupeşti. Atunci. O supăra un fel de mîncare prost servit sau o uşă întredeschisă. Se gîndea că îl îndepărtase prea mult. cu nasul drept. amestecat cu răceala marmurei. de ură. nu mă mai iubeşte. — Din pricina nervilor. ca porumbeii de la „Leul de aur". care să-i înlesnească asta. îşi simţea inima bătîndu-î tare în piept. gîndea ea. dar şî pudoarea. cu sufletul la gură. căci truda aceasta zadarnică. de îndată ce era de faţă. Nici ceilalţi nu scăpau de acest farmec. suspi-nînd înăbuşit. născoci o poveste întreagă pentru a găsi un pretext ca să-i vadă camera. fără îndoială. I se părea că soţia farmacistului este foarte fericită.înălţa mereu. dcsprinzîndu-se ca o măreaţă apoteoză înaripată. Dar cu cît Emma îşi dădea seama de dragostea ei. Emma se ridica în urma lui. ce mîngîiere. vărsînd şiroaie de lacrimi. deveni palidă. ca să se poată răzbuna pe bună dreptate. pricina tuturor necazurilor şi asemănător limbii ascuţite de la catarama acelei curele complicate care-o strîngea din toate părţile ? Revărsă asupra lui toată ura care se aduna din nenumăratele ei plictiseli . clienţii politeţea. ca să nu iasă la iveală şi ca s-o micşoreze. fiindcă doarme sub 113 aceiaşi acoperiş cu el. ce uşurare ?" Rămînea zdrobită. cu orice prilej. şi acum totdeauna tăcută. plină de întuneric. Apoi. iar siguranţa lui în privinţa asta. şi în mintea ei îşi închipuia întîmplări. lipsă de recunoştinţă. săracii milostenia. să încerce o soartă nouă. undeva. atît. de blîndă şi în acelaşi timp atît de rezervată. şi trebuia sa surîdă înainte. O ispitea gîndul să fugă cu Leon. de mînie. în biserică. Uneori rămînea uimită de cruzimea presupunerilor care-i veneau în minte . Ai fi vrut ca Leon să i-o bănuiască . pe care le întreţii pentru că sînt rare şi a cărui pierdere te-ar întrista mai mult decît te bucură posesiunea. ca să-l vadă în stradă. plîngea după catifeaua pe care nu putea s-o aibă. lăcomia de bani şi melancoliile pasiunii. Convingerea lui că o face fericită i se părea o insultă idioată. . dar. spre dorinţe adultere.

seccrînd cu saboţii urzicile înalte crescute între zidul împrejmuitor şi ultimele morminte. un vînt călduţ luneca pe straturile săpate. pescarul din Pollet. gîndul tinerei femei rătăcea prin vechile-i amintiri din copilărie şi din pension. Rîndunele treceau scoţînd ţipete scurte şi. şi mai încolo. Alţii. tot ştrengari ! Şî. uitîn-du-se la Lestiboudois. aşa că suna de vecernie cînd îi venea la îndcmînă. Şi. se vedea pe pajişte rîul şerpuind în voie prin iarbă. Printre leaturile boitei de viţă. se auzi scîrţîind portiţa de la casa parohială. fără să-şi dea seama. zărea chipul blînd al Fecioarei. întuneeîndu-i şi mai mult părţile laterale şi ungherele. De altfel. şi. mai înalte decît vasele pline de flori. sînteţi întocmai ca Gueri-noaia. pe care am cunoscut-o la Dieppe înainte de a veni la dumneavoastră. — Scuzaţi-mă. adică un fitil de candelă într-un pahar atîrnat.au nimic sfînt! Dar. zise el. restul era plin de pietre şi mereu acoperit de-un strat de praf subţire. gata de orice spovedanie. —r Mie. cînd înălţa capul. Cînd o apuca prea tare. şi părintele Bournisien apăru. prefera să-şi întrerupă treaba şi sa şi o reia apoi. reluă l'mma. însă. fata lui moş Guerin. nu v-am recunoscut. Copiii în tîrlici alergau pc-acolo ca pe-un parchet făcut anume pentru ei. De departe. ca un fulg de pană luat de vîrtejul furtunii . ici şi colo. îndulcindu-le siluetele cu o nuanţa violetă. şi nici preotul. Atunci o cuprinse înduioşarea . dac-o vedeai stînd în picioare în pragul casei. jur împrejur. după ce s-a căsătorit. La auzul dangătului repetat. Aburul serii trecea printre plopii desfrunziţi. se simţi moleşită şi cu totul la voia întîmplării. — O să vină. iar ţipetele lor dominau vuietul clopotului care scădea o dată cu bălăbănitul funiei groase ce atîrna din vîrful clopotniţei. căci. mai ştearsă şi mai străvezie. după oq m-am nuritat rai-a vtntt115 K- I V! înir-o scară. nici mugetele. sunînd mereu. boala ei era un fel de ceaţă la cap. iar grădinile. intrau repede în cuiburile lor galbene de sub olanele streşinii. se vedeau mergînd cirezi de vite . plîngînd pe prundiş. Cîţiva copii. da. pleca de una singură pe malul mării. Ar fi vrut să se piardă ca altădată în şirul lung de voaluri albe. Departe. Era singurul loc cu verdeaţă. luînd de pe jos un catehism ferfeniţit de care se împiedicare : N. . în ciuda măturii paracliserului. dînd unii peste alţii. dădea de ştire copiilor că a venit ceasul catehismului. murmură preotul. într-adevăr. lumina ei părea o pată albicioasă ce tremura pe untdelemnul dinăuntru. duminica. trăgînd clopotul mai devreme. ca nişte femei. în fundul bisericii ardea o lampă. prin vîrtejurile albăstrii de tămîie care se ridicau. şi de chivotul cu coloanele lui mici. auzi deodată sunînd de vecernie. doar clopotul. la liturghie. care şi sosiseră. — Ştrengarii ăştia. pe cînd stătea în faţa ferestrei deschise. despicînd aerul cu tăişul zborului. Pe cît se pare. pe care. dădeau din picioare. că. paracliserul. O rază lungă de soare străbătea tot naosul. cînd înfloreşte ciuboţica-cu-cului. i-a trecut. începea iar Felicite. păreau că se gătesc pentru sărbătorile de vară. Era la începutul lui aprilie. Era "aşa de tristă. ca un văl subţire oprit pe crengile lor. cu capătul tîrîndu-se pe jos. nu le-auzeai nici paşii. jucau în bile pe lespezile din cimitir. o găsea adesea tot iasă au fjţa-n jos. care se-ntoreca de la biserică. cum o zări pe doamna Bovary . si doctorii n-aveau ce-i face. care tundea tufişurile de merişor. ţi se părea că-i o draperie de doliu pusă la uşă. Se zice că pe urma. în piaţă îl întîlni pe Lestiboudois. aşa că locotenentul de la vamă. pentru ca să nu-şi piardă ziua. îşi prelungea în văzduh paşnica lui tînguire. numai să-şi smerească sufletul şi să-şi piardă în ea întreaga fiinţă. se îndreptă spre biserică. le împestriţau cu negru capişoanele ţepene ale maicilor aplecate pe scăunelele lor de rugăciune . îşi aminti de sfeşnicele mari de pe altar. copiii o zbughiră în biserică. cînd îşi făcea rondul.— Ah. — Unde-i preotul ? întrebă doamna Bovary pe-un băieţaş care se distra zgîlţîind crucea barierei în gaura ei lărgită. răspunse el. călare pe zid. aşa de tristă.

rugător : — Da. zise ea. Dar domnul Bovary ce zice de asta ? — El ! exclamă Emma. în lumina soarelui de asfinţit. reîncepu Emma (şi colţurile gurii i se strîm-bau vorbind). Copiii tocmai se înghesuiau în jurul siranei. femei cinstite. că-i foarte ager la minte. de parcă ai fi vrut sa-i planteze acolo. — Ah ! Nu mai spuneţi. îi sălta în sus şi-i punea în genunchi pe lespezile de la strana cu atîta putere. a binevoit să rîdă. din cînd în cînd.miiKele Rllxuidet"... Apucîndu-i de gulerul hainei. bălăbănind între două degete cheia grea de la altar.Vîrî catehismul în buzunar şi se opri. Tocmai stătuse la masă şi sufla greu. — Ei. acelea. răspunse Emma. iar alţii îndrăzneau să se strecoare pe furiş pînă-n confesional. Ha ! ha ! „Mont Riboudet" tl Deunăzi i-am povestit-o şi înaltpreasfinţici-sale. fără îndoială ! Căci noi amîndoi. zise el cînd se întoarse Ungă Emma. — Cum vă simţiţi ? întrebă el.. ţtrand un colţ cu dinţii. — Ei bine. presărată cu pete galbene. Iar eu uneori îl chem în glumă Riboudet (aşa se cheamă şi colina pe care trebuie s-o treci ca să ajungi la Maromme). mi se pare că atunci cînd eşti bine încălzit.. pe cînd cu sînt al sufletelor ! F.preotul. zise. ar fi învăţat uşor. adevărate sfinte.. şi se înmulţeau cu cît se depărtau de guler. reîncepu ea. — Aş vrea să ştiu. Longuemarre şi Boudet ! Arde-v-ar focul ! Isprăviţi odată ! Şi se năpusti în biserică. dai enrs n-au.. stai. credeau că o deochease cineva.se pronunţă la fel) şi care înseamnă . Dar. unuia. care se pierdeau în perii aspri ai bărbii cărunte. joc ăi cuvinte între „mon Riboudci". strigă preotul furios. Dat. nu ştiu cum. şi cu la fel! începu preotul. Pete de grăsime şi de tutun se aliniau pe pieptul sau lat. De pilda. răspunse ea. iarna. 117 părea mai ştearsă. Numai că el e medicul trupesc. deodată. care au o bucată de pîine. cum glăsuieşte sfîntul Pavel. şi „mom KH'Ouclet" (cure. — Prost.mma se uită la el. care-i bătea drept în faţă. Căldurile astea da la început nu-i aşa că-s grozav de moleşitoare ? Dar. care n-aveau nici măcar o bucată de pîine. — Mereu foarte ocupat. iertaţimă. — Fireşte. tîmplarul. bine hrănit. adăugă preotul cu un rîs lătăreţ. vă asigur. — Stai tu puţin. el şi cu mine. plugarii sînt tare de plîns ! — Sînt şi alţii. preotul prinse a le împărţi la toţi o ploaie de palme. în .. lustruită la coate şi destrămată la poale. sîntem cu siguranţă oamenii care au cel mai mult de lucru din toată parohia. care a rîs. unde toţi copiii. Sufăr. părinte.... însă. — Cu ce face focul. ce are a face ? 118 — Cum ce arc a face ? Mie. Dacă ar fi vrut. Toate vacile Io».. deschideau cartea de rugăciuni. lucrătorii de ia KJty. Nu vă prescrie nimic ? — Ah.. Dar.idkă „Riboudet aî meu". spuse Emma. . — Nu ei. cu un gest de dispreţ. alpacaua anteriului. ba îi spun chiar „mo« Riboudet". se urcau pe scăunelul dascălului. preotul se uita la biserică. dumneavoastră uşuraţi toate necazurile.. stînd în genunchi. de-a lungul şirului de nasturi. — Cum ? replică preotul foarte mirat. Şi domnul Bovary ce mai face ? Emma parcă nici nu-l auzea.. — Dar acelea. doamnă Bovary ! Chiar azi-diml-neaţă a trebuit să mă duc la Bas-Diauville să văd o vacă ce se umflase.. obraznicule! Apoi4 întoreîndu-se spre Emma : E băiatul lui Boudet.. căci. şi-şj desfăcu batista mare de pînză. nu de leacuri pămînteşti am nevoie. Riboudet. unde se odihneau nenumăratele cute ale pielii lui stacojii. îşi dădeau brînci şi cădeau ca într-un joc de cărţi.. Preotul continuă : 1 li limba franctză. — Iii. părinţii sînt înstăriţi şi—1 lasă să-şi facă de cap. c-o să-ţi rup ijrechile.. în sfîrşit ce să facem Sîntem născuţi să suferim. — Iertaţi-mă ! Eu am cunoscut acolo nişte biete mame.

mititica a căzut jos. dar. ca o statuie pe un pivot. sprîjinîndii-se de ei cu amîndouă mîinile. nimic.. plasturele lipit de obraz îi trăgea pieziş pielea întinsă. cum ajunse în camera ei.. peste ornamentele luî de alamă . care se clătina pe botoşeii ei şi încersa să se apropie de maică-sa ca să-i apuce capătul panglicilor de la şorţ. — Pentru că vă treceaţi mîna pe frunte. — Eu ? Nimic. stătea micuţa Berthe. — Lasă-mă ! zise Emma. şi s-a rănit. doamnă Bovary. făcînd chiar în uşă o mătanie.... urmărind-o mereu. un pahar de apă rece cu zahăr tos.. — Doamne-Dumnezeule. răzgîndindu-se : Dar parcă mă întrebaţi ceva ? Despre ce era vorba ? Nu mai ştiu. „E ciudat.. fără «a scoală o vorbă. îi ţin în fiecare miercuri recta cîte o oră mai mult. şi sîngele-i ţîşni. şi se duse să caute un plasture. — Ce-i un creştin ? — E cel care. şi. Focul din că. se vedeau două pupile şterse. Sănătate. botezat. Dar acolo. inccpînd de la înălţare. ridică spre Emma ochii mari şi albaştri. — Atunci. cted apăru Charles. La locul lor de totdeauna. şi Emma se minuna oarecum că lucrurile rămîn atît de tihnite cînd într-însa era atîta zbucium. apropiindu-se cu un aer îngrijorat.. înfricoşat de înfăţişarea ei. se tăie la obraz. fiind botezat. spuse. mai bine. Emma îl văzu dispărînd între cele două şiruri de bănci. cînd Charles se întoarse de la farmacie (unde se dusese după-masă ca să înapoieze ce mai rămăsese din plasture). îmbrîncind-o cu cotul. între gene.. asta o să vă întărească. 120 — Eşti creştin ? • • ■ — Da. Se uitară lung unul la altul. Respiraţia ei ridica acum uşor învclitoarea de bumbac.sfîrşit. să vadă de copil. Apoi. Într-adevăr. se prăbuşi într-un fotoliu. Bcrthe nu mai plîngea. se întorcea acasă. . şi sc-ndreptă spre casă. — Uite. Şi privirea care rătăcea împrejur se opri încet asupra bă-trînului în sutană. datoria înainte de toate . Era ora mesei. — Ah ! Da' lasă-mă odată ! strigă ea. el în cele din urmă. — Nu vă e bine ? zise preotul. Charles o îmbărbăta . Bieţii copii! Nu e niciodată prea devreme ca să-i îndreptam pe căile Domnului. cu totul. o găsi pe nevastă-sa în picioare lîngă leagăn. Fetiţa veni îndată şi mai aproape de genunchii ei . Dar vocea groasă a preotului. în faţă. ce urîtă e copila asta !" La 11 seara. Atunci privind-o cum doarme. — Lasă-mă ! repetă tînăra femeie furioasă. trebuie să isprăvesc cu haimanalele astea ale mele.. sînt creştin. pe cînd de pe buze i se prelingea pe mătasea şorţului o şuviţă de salivă cristalină. gîndea Emma. Lacrimi mari se opreau în colţul pleoapelor pe jumătate închise. unduind. date-n laturi. Apoi se răsuci pe tocuri. Se apropie primele împărtăşanii. doamnă Bovary. pierdute în umbră ca într-un ocean întunecos. rupse cordonul clopoţelului. Urcă treptele scării de-acasă ţinîndu-se de balustradă şi. îi zise Emma cu o voce liniştită . doamna. — De ce ? Şi Emmai avea acrul unuia care se deşteaptă dintr-un vis. dragă. prin care. Am crezut că v-a venii ameţeala. mobilele păreau mal nemişcate. Doamna Bovary se repezi s-o ridice. sau. Doamna Bovary nu coborî în sală .. jucîndu-se. aşa cum de altfel el însuşi ne-a încredinţat prin gura cerescului său fiu. cazul nu era deloc grav. botezat. ştiţi. cu capul puţin înclinat pe-un umăr şi cu amîiKlouă mîinile întredeschise. repetă Emma. adîncke . să luaţi un ceai . respcctclc mele soţului dumneavoastră î Şi intră în biserică. ma iertaţi. Din cauza digestiei.. Lumina albicioasă a geamurilor se micşora încet. oftă ea. Trebuie să vă întoarceţi acasă.. dînd-o la o parte cu mîna. cu siguranţă. cu paşii lui greoi.. chemă servitoarea strigînd din toate puterile şi era gata să se blesteme.■ min se stinsese. copilul începu să ţipe. Mi-e teamă să nu fiu din nou în întîrzierc ! Aşa că. îngrijorarea care mai stăruia începu să se risipească încetul cu încetul şi se socoti proastă de-a binelea şi prea bună ca să se fi tulburat adineauri pentru o nimica toată. vru să rămînă singură. pendula continua să bată. între fereastră şi masa de lucru. Berthe căzu la picioarele scrinului. vocci limpede a băieţilor îi ajungeau încă în auz.

pe vremuri. în gînd. talal lor îi îndopa cu leacuri de piept. deasupra căminului. şi farmacistul. un apartament. Leon se săturase să iubească fără rezultat. Partea grea era consimţămîntul mamei lui — şi totuşi nimic nu părea mai cuminte. _cu umorul unei camere obscure. să-i ridice moralul. încît îşi ieşea din fire cînd vedea anumiţi oameni şi anumite case. începea să simtă copleşeala pe care ţi-o dă monotonia vieţii atunci cînd ea nu-i călăuzită de nicî un interes şi nu-i susţinută de nici o speranţă. scumpa mea. perspectiva unei noi situaţii îl în-ipăimînta tot atît pe cît îl ademenea. răspunse secretarul. o baretă-bas-că. De ce se ducea ? Homais bănuia că aici se ascunde cine ştie ce aventura de holtei. şi dteodată îşi da drumul : — Aşadar. Dar roia sa ştie dinainte cit o sa-l coste. culegerea acestor informaţii nu avea să-l încurce pe domnul Leon. pînă la vîrsta de 4 ani trecuţi. iar la pervazuri. cu un cap de mort şi o ghitară deasupra. căci deseori Leon se lăsa pe spătarul scaunului. cu rîsetele „grizetelor". îl rugă să se intereseze personal la Rouen care-ar fi preţurile pentru un frumos daghereotip i : voia să-i facă soţiei Iui o duioasă surpriză. domnul Homais se străduise totuşi să-l îmbărbăteze. Cuţitele nu erau niciodată ascuţite. o asigură Charles. Chiar maestrul lui . — Dar nu ştiu să lucrez Li strung. vrînd-nevrînd. De-atunci părinţii ei luau tot felul de măsuri. locuitorii lui. două florete încrucişate. soţul ei nu era deloc bucuros. 123 I — A! Asta aşa e! spunea celălalt mîngîindu-şi bărbia ca un aer de dispreţ amestecat cu satisfacţie. temîndu-se ca nu cumva 122 strîoaoatea acestor scufiţe sa aibă cine ştie ce înriurire asupra deşteptăciunii lor. Ca să afle mai multe. în sine* lui. — Fiindcă nu vă distraţi de ajuns. o bucătăreasă io răsturnase pe bluză. explica perceptorul — Cu ce să mă distrez ? — Eu. Copilaşii lui Homais. în locul dumitalc. şi doamna Lefrancois băgase bine de scamă asta după cftS mîn-care lăsa acum în farfurie. să-rutînd-o pe frunte. după ce închise uşa. ca să-i supravegheze . mi-aş lua un strung. pantofi de catifea albastră ! Şi admiră chiar de pe acum. care o luase pe scară înaintea lui. Teama aceasta se schimbă repede în nerăbdare. la cel mai mic guturai. cît era el de cumsecade. c-o să te îmbolnăveşti ! Zăbovise mult ia spiţer. Drept e că asta era o manie a doamnei Homais.— îţi spun doar că n-o să fie nimic. Era mai trist ca niciodată. Deoarece avea să-şi termine acolo Dreptul. şoptise încetişor la urechea secretarului. căci mai purta încă pe piept urmele unei căţui cu jăratic pe care. Binet îi răspunse pe un ton înţepat că el nn-i în solda poliţiei. Nu fi necăjită. toţi purtau. cine ştie ce intrigă. şi atunci Parisul îi flutură din depărtare fanfara balurilor lui mascate. nu puteau face o mişcare fără să se ţină cineva de ei. înarmte do apariţia ■viratelor dî fotografiat. Totuşi. apoi. O si ducă o viaţă de artist. Cu ocazia asta vorbise de tot felul de primejdii care ameninţau copiii şi de uşurinţa servitorilor. Cu toate că nu se arătase prea mişcat. „O fi bănuind ceva ?" se întreba Lcon. Dar se înşela . îi bătea inima şi se pierdea în fel de fel de presupuneri. şi. nici podelele ceruiie. de ce nu pleca ? Cine-l împiedica ? Şi în mintea lui începu să facă pregătiri. A fo« inventat de Dagucrre. de vreme ce se ducea la oraş aproape în fiecare săptămînă. hotărî mai dinainte de ce să se apuce. cu toată libertatea pe care-o aveau. îi devenea cu totul nesuferit. Camaradul său totuşi îi părea foarte ciudat. nite scufiţe vătuite. cu braţele întinse în lături. Leon nu avea nici o aventură. 1 Aparat care. In cele din urmă Charles. tşi mobilă. O să ia lecţii de ghitară ! O să aibă un halat. îl iscodea pe perceptor . Era atît de plictisit de Yonville şi de. In privinţa asta doamna Homais era păţită. nkte bare groase. ai de gînd să faci din ei nişte caraibi sau nişte botocuzi ? ! Charles încercase atunci de mai multe ori să schimbe vorba. La ferestre puseseră gratii de fier. — Aş vrea să vă spun ceva. o atenţie delicată : portretul lui în frac. şt se cam plîngea de viaţă. fixează imaginile pe o placă de cupru argintată.

Lumina aluneca pe ea ca pe-o marmură. Cînd ajunse sus. care zgîltîia la capătul unei sfori o morişcă de vînt cu vîfuî în jos. dar perdeaua. ca să-şi poată trece examenul înainte de vacanţă. Leon aruncă repede jur împrejur o privire atotcuprinzătoare. fără să se poată şti ce privea în depărtare. Homais şi domnul Guillaumin stăteau de vorbă. Leon o sărută pe gît de mai multe ori. — Dar domnul nu-i aici ? începu Leon. Justin plîngca în hohote . Mai spuse încă o dată : Lipseşte. se îmbrăţişau strîns. După asta urmă o tăcere. se desfăcură toate. cu cele patru jaluzele verzi. Maică-sa fu de acord. vede e umbră . •— Lipseşte. — Adio. care. se opri cu sufletul la gură. — Da. în fiecare zi. îşi cumpără o întreagă provizie de fulare. adio ! Şi o încredinţa iar mamei. în care-i arăta pentru ce motive trebuie să plece. — Arc să plouă. spuse Emma. ca om tare ce era. — Aş ţine mult s-o sărut pe Berthe. într-un cuvînt. — Ia-o dc-aici.. Se uitară UffuHa altul } şî gîndu-rile lor. Emma coborî cîteva trepte şi-o strigă pe Felicite. mişcă încet lungile ei falduri oblice. — Deci.îl îndemna sa lucreze într-un alt birou. — Ah! Emma se întoarse. — Eram sigură ! Emma îşi muşca buzele. nu găsi. La intrarea lui. dintr-o singură tresărire. Leon căută un loc de al doilea secretar la Rouen . lăsîndu-şi mîna într-a lui şi silindu-se sa rîdă. şi alături. Zări de departe. Apoi deschise mîna . pe cămin. mai nemişcată ca un zid. pleacă ! Se apropiată unul de altul . pîna la arcul sprîn-cenelor. îşi ascunse emoţia . spuse Leon. ca şi cum ar fi vrut să pătrundă tot. nici ce gîndea în adîncul sufletului ei. şi servitoarea o aduse pe Berthe. de la Rouen la Yonville cufere. întoarsă cu sp. şi după ce Leon îşi reîmprospăta garderoba şi-şi dădu la reparat cele trei fotolii pe care le avea. adio ! spuse Leon suspinînd. timp de o lună întreagă. micuţă dragă. unde-ar putea să se căpătuiască. — 'I ot eu sînt! zise Leon. un om într-un şorţ de pînză groasă. contopite în aceeaşi spaimă. sărmane copil Adio. I se păru că în cameră. Cînd ajunse în piaţă. Leon îşi ţinea şapca în mînă şi o bătea uşor de-a lungul piciorului. care ţinea calul. Leon i-o simţi între degete şi parcă însăşi esenţa întregii ei fiinţe coborîse în această palmă umeda. doamna Homais lacrimă . îi scrise mamei lui o lungă scrisoare amănunţită. cu bărbia în piept. la capătul scării. să se instaleze imediat la Paris. care-l lua pe Leon la Rouen în trăsura lui. şi. în dosul ferestrei. doamna Bovary sări deodată în picioare. Emma şovăi. Doamna Bovary. răspunse el. stătea cu obrazul lipit de geam . în cele din urmă. Hivert îi căra de la Yonville la Rouen. spuse ea. şi rămase dreaptă. voi să ducă chiar el paltonul prietenului sau pînă la poarta notarului. ca să se mai uite o dată la casa aceea albă. . pînă primi de la mama lui o a doua scrisoare. Stătea în picioare. cu umărul rezemat de lemnăria care căptuşea peretele. Acesta din urmă dc-abia avu timp să-şi ia rămas bun de la domnul Bovary. Cînd sosi clipa îmbrăţişărilor. — Aşadar. geamantane şi pachete . de vreme ce aşa-i era dorinţa. să ia cu el tot. desprinzîndu-se din cordonul ce o iirin-gea ca şi cum nimeni n-ar fi atins-o. ca două piepturi care se zbat. pe pereţi. Luînd deci o cale de mijloc. pe drum. • Dar Emma se întoarse. cu fruntea înainte. lua mai multe măsuri deeft pentru o călătorie 124 ■ în jurul lumii . Rămaseră singuri. Leon o luă la fugă. Emma ridică atunci capul cu o mişcare bruscă. Leon nu se grăbi deloc. îmbujorînd-o din rădăcina părului pînă la marginea gulerului. adio. pe etajere. cabrioleta patronului său.Ucle. se opri şi se ■scumg după un stîlp. — Am manta. îl aşteptau. şl Leon dispăru. Leon întinse mîna. şi un val de sînge îi năvăli în faţă. prin care-l zorea să plece. Homais.. tot amînă plecarea de pe-o săptămînă pe alta. ochii lor se mai întîlniră o dată. spuse Emma. englezeşte.

— N-ai o clipă de răgaz. toate astea au să se ţină lanţ. — Bună seara. ca săgeţile de aur ale unui trofeu suspendat. scurgîndu-se. Apoi te apropii de dînsul mai mult. ştiţi noutatea ? — Ce noutate ? . nu face decît să-ţi şterpelească punga sau să te vîre în cine ştie ce dandana. Dă-i drumul ! Plecară. acolo. se grăbi să adauge Homais.. cît un rasol bun ! în 128 ce mă priveşte. pîna în clipa cînd veni Justin să-l caute ca să pregătească un gălbenuş cu lapte şi zahăr. adineauri îl expe-diarăm pe tînărul nostru ! — S-ar părea. cînd ajunse la uşa : A pro-pos. îţi oferă tutun sau îţi ridică pălăria. fiindcă aşa sfat nervii lor. ?ise spiţerul cu lacrimi în ochi. care atacă studenţii din provincie. şi. strigă el. şampanie. bagă de seamă să nu răceşti. am stat într-o pensiune. Chefuri cu femei prin birturi. zise Charles.. Băltoacele de pe nisip duceau cu ele. Ui126 te-ţi paltonul. găinile începură să cotcodăcească. ceea ce le oferă mai tîrziu prilejul să facă nişte căsătorii strălucite. urcă-te ! zise notarul. cu toate că va trebui să se ia după ceilalţi. se prezintă un oarecare. mi-e teamă că el. ştiţi dumneavoastră ! felurile de la birturi. mereu la jug ! Nu-i chip să ies un moment! Trebuie să mă treacă năduşelile ca pe-un cal la arat! Ce jug nenorocit ! Apoi. Soarele se arătă apoi iarăşi. — Dar. e mai sănătoasă ! Aşa că. lăsă să-i scape aceste două cuvinte triste : — Drum bun. şi ploaia se dezlănţui deodată. Şi apoi. şi îşi rostogoleau repede rotocoalele lor negre. nişte flori roz de sakîm. Domnul Homais veni ca de obicei la şase şi jumătate. chiar decorat. caută-ţi sănătatea. ca de oildă la febra tifoidă.— Să ne îmbrăţişăm. cu o voce întretăiată de suspine. continua farmacistul. — Nici eu. între două pahare îţi dă prilejul să faci tot felul de cunoştinţe. vă asigur ! — Nu cred să ajungă un stricat. — Ei bine. întoreîndu-se pe scaun : Ce mai nou pe la dumneavoastră ? — Nu mare lucru. să zic aşa. ţi se adresează . din dosul cărora ieşeau razele lungi ale soarelui. Numai să aibă darul de a fi plăcuţi. studenţii sînt foarte bine văzuţi la Paris. pe cînd restul cerului senin era alb ca de porţelan. Dar răbufnirea unei vijelii îndoi plopii. să-şi spună părerile sale generale şî preferinţele personale. obiectă Bovary. răspunse doctorul. te pofteşte si mergi la vila lui de la ţară. Homais se apleca peste aripa trăsurii şi. bine îmbrăcat. Doamna Bovary deschisese fereastra care dădea în grădină şi se uita la nori. Ştiţi dumneavoastră.. răspunse Charles.. toate acele mîncăruri piperate ajung. îţi vorbeşte . tipul se vîră în sufletul tău. — Din cauza schimbării de regim. mai influcnţabili decît ai noştri. mîncam cu profesorii. asta-i cealaltă faţă a medaliei! Eşti silit să stai mereu cu mîna în pungă.. cum are s-o ducă la Paris? ! Crezi c-o să se obişnuiască ?. femeile se tulbura dintr-un fleac ! Mai aks a mea ! Şi am greşi dacă ne-am ridica împotrivă. îl întrerupse spiţerul. „Aii! Ce departe trebuie să fie acum " se gîndi ea. vrăbiile să scuture din aripi în tufişurile ude. dragul meu prieten . în cele din urma. îngrijeşte-te . iar Homais se întoarse acasă. spre Rouen. — Aveţi dreptate. ropo-tind pe frunzele verzi. baluri mascate. într-o grădină publică . de cele mai multe ori. — Adevărat. te duci cu el la o cafenea. 127 Doamna Bovary oftă. zise doctorul. Apoi. ca să nu treacă altfel drept un iezuit. Şi continuă tot aşa. răspunse domnul Guillaumin.. — Hai.. Emma tresări. apa din Paris. Doar că soţia mea a fost azi după-amiază puţin tulburată. Leon. şi a tulburării pe care o provoacă în tot organismul. plescăind din limbă. orice s-ar spune. — Ba bine că nu ! zise farmacistul. pe cînd făceam farmacia la Rouen. Stai. Nici nu ştiţi ce viaţă duc ştrengarii aceia cu actriţele. — Bietul Leon. Se îngrămădeau la apus. pe care l-ai putea lua drept un diplomat . în Cartierul Latin ! De altfel. să-ţi înfier-bînte sîngele şi nu fac. Dar eu mă gîndeam mai cu seamă la boli. zise el aşezîndu-se. în timpul mesei. aşadar.. că imediat sînt primiţi în cele mai bune cercuri şi sînt chiar doamne din cartierul Saint-Germain care se îndrăgostesc de ei. eu am preferat totdeauna bucătăria burgheză .

drept văpaia dragostei.— E aproape sigur. şi licărirea aceea de incendiu. cn o carte în mînă. boarea răcoroasă a pajiştii făcea să tremure filele cărţii şi conduraşii din bolta chioşcului. 129 9 — Doamna Bovary Ca ţi după întoarcerea de la Vaubyessard. îi veni să alerge după el. 133 Cu toate acestea. Pentru arondismentul nostru ar fi de cea mai mare importanţă ! Dar o să vorbim de asta mai tîrziu. să-i spună „Iată-mă. cu toate că se despărţise de ea. oboseala care te cuprinde după fiecare fapt împlinit. se şterse. în genunchi. acea durere. cînd avusese prilejul ? ! De ce n-a reţinut-o cu amîndouă mîi-nile. care pîlpîia mai tare decît focul uitat de nişte drumeţi în . Charles sărea din somn ca ars. că expoziţia agricolă a Senei Inferioare are să se ţină anul ăsta la Yonville-l'Abb-aye. simţea o melancolie posomorită. îşi făcu o cărare la o parte şi îşi cîrlionţă pă-rtil pe dedesubt. era acolo. sînt a ta !". Ce zile însorite au avut! Ce minunate după-amiezi. Din clipa aceea. atunci cînd voia să-i scape ? Şi se blestemă că nu-l iubise pe Leon . rămînea întinsă pe-o canapea. alese de la Lheurei. continuă Homais. era însetată de buzele lui. şi parcă umbra lui mai rămăsese pe pereţii casei. şi undele murmurau la fel. speranţele ei năruite. ca un bărbat. cu capul gol. le lua. Vă mulţumesc. se ghemuia lingă el. singura speranţă cu putinţă a unei fericiri ! Cum nu prinsese ea fericirea aceea. lua pînă şi sila faţă de soţul ei drept înclinaţie sufletească pentru amant. noaptea. dorinţele de voluptate care se risipeau. o deznădejde mocnită. zăpadă prin stepele Rusiei. stînd pe un scăunel de nuiele uscate. fie că provizia se isprăvi de la sine. dogoarea urii. le folosea pe toate pentru a-şi aţîţa tristeţea. în fine. mai duios. în fundul grădinii ! El citea tare. Nu-şi putea lua ochii de pe covorul pe care călcase el. şi nici un ajutor nu veni. sporite de regret. cînd cadrilurile î se învîrteau în cap. dragostea se stinse puţin cîte puţin. la )ră. O femeie care-şi impusese sacrificii atît de mari putea foarte bine să-şi îngăduie fantezii îşi cumpără un pupitru de rugăciuni gotic şi cheltui într-o lună paisprezece franci pentru lămîi. dar cum uraganul sufla mereu. Ziarul de azi-dimineaţă lasă să se înţeleagă ceva. fie că mormanul fusese prea îndesat. Totul i se păru învăluit într-o ceaţă neagră. Rîul continua să curgă. Cel puţin aşa se zvoneşte. cuminţenia ei stearpă. îşi schimba des pieptănătura . de pe fotoliile acelea. proiectele de fericire care trosneau în vînt ca nişte crengi uscate. apoi. împingîndu-şi valurilc-i mărunte de-a lungul malului lunecos. o gramatică. Se socotea acum mult mai nenorocită. Ne-maivăzîndu-l. cu codiţe împletite . să se arunce în braţele lui. Uneori. ca un vînt de iarnă prin castelele părăsite. mai frumos. cumpără dicţionare. ridicînd sprîncenele şi luînd o mutră din cele mai serioase. iar pasiunea se mistui pînă ajunse scrum. cu care să-şi cureţe unghiile . Leon îi apărea acum mai mare. Avea acea stare de vis pe care ţi-o dă ceea ce nu se mai întoarce niciodată. nu o părăsise.. scrise la Rouen să i se cumpere o rochie de caşmir albastru . ca şi împrejurările cele mai apropiate. se aranja în chip de chinezoaică. Se plimbaseră de-atîtea ori pe acolo. se învălui în mai multă umbră şi. ceea ce simţea ca şi ceea ce-şi închipuia. încetarea bruscă a unei vibraţii prelungi. şi dorinţele ei. şi tristeţea se afunda în sufletul ei cu urlete sfî-şietoâre. încetul cu încetul. crezînd că venea să-l caute vreun bolnav : ■— Vin îndată. în care stătuse el. în aţipirea conştiinţei. care plutea nedesluşit pe deasupra lucrurilor. încercă să citească ceva serios. un teanc de hîrtic albă. istorie sau filozofie. căci ştia ce-i suferinţa şi avea convingerea că nu se va mai sfîrşi niciodată. Dar Emma se împiedica mai dinainte de toate greutăţile înfăptuirii. amintirea lui Leon fu centrul suferinţei ei. . pe pietrele acoperite cu muşchi. cu bucle moi. Ah ! plecase singurul farmec al vieţii ei. văd perfect. care împurpurase cerul ei palid. pe care ţi-o dă întreruperea oricărei mişcări obişnuite. singuri. Alerga spre focul acela. flăcările se potoliră. Atunci începură iarăşi zilele de chin de la Tostes. Justin e cu felinarul.x cea mai frumoasă din eşarfele pe care le avea şi se încinse cu ea pe deasupra capotului . targa căsniciei Ic aduna. erau şi mai vii. părerea de rau se înăbuşi sub obişnuinţă . cu obloanele închise şi dichisită astfel. acum goale. care-i pădnindea toată fiinţa. mai enigmatic . îi răscolea încetişor jăratecul gata să se stingă. nici o rază de soare nu se arătă. bolborosea el. VII A doua zi fu pentru Emma o zi jalnică. Vru să înveţe italieneşte .. se ducea să caute jur împrejur tot ce putea să-l înteţească şi amintirile cele mai îndepărtate. în jurul ai se aşternu noapte deplină şi rămase pierdută într-un frig cumplit.

fereastra ţine ţi ă (stătea de multe şî. scoţînd gîturile prin-. într-o zi chiar scuipă sînge. se apuca de altele. într-una din zile se făli faţă de bărbatul ei că-i în stare să bea. bietul meu copil.Şi nu era nimic altceva decît hîrşcîitul chibritului cu care Emma voia să aprindă iar lampa. se întindeau de-a lungul caselor. plăpumi şi ciorapi de lînă. ochii aveau priviri vagi. aşa de mare era faima domnului Homais prin satele dimprejur. cînd o puteai împinge uşor spre orice ciudăţenie. nu se mai urnea. îngrămădindu-se în acelaşi loc. de unde. găini care cîrîiau în cuşti joase. le lăsa. în care se vindeau bumbăcărie. în cursul celor trei săptămîni cît stătuseră împreună nu schimbaseră nici două cuvinte. Fiindcă îşi descoperise trei fire de păr cărunt la tîmple. cît pentru consulfâjiî. înainte de culcare.manuala. stăteau ticsite în dulap . e ocupată ! Şi cu ce mă rog ? Citeşte romane. afară de răspunsuri şi amabilităţi. lîngă vînturătorile -*-■ de grîu. ( Siguranţa lui neclintită îi vrăjise pe ţărani. Era toată palidă. Avea accese. farmacia nu se golea o clipă. laolaltă cu căpestre pentru cai şi pachete cu panglici albastre. Atunci scrise mamei sale. Şi dacă totuşi librarul ar stărui în îndeletnicirea lui de a otrăvi oamenii. Ar trebui s-o sileşti să se apuce de ceva. pielea nasului era întinsă spre nări. în provincie. şi un om fără religie sfîr-şeşte totdeauna rău. le lua. sub craniul frcnologic. V — Cu toate acestea. Se uitau la el ca la cel mai mare dintre toţi doctorii. care-s împotriva religiei şi în care sînt luaţi în cîs preoţii. şi lilAterse înghesuia nu atît ca să cumpere doctorii. Emma stătea sprijinită în coate la fer ori aşa. cu citate scoase din Yoltaire. cărţi păcătoase. Cu toate aerele ei de femeie zvăpăiată ( aşa spuneau despre ea burghezele din Yonville). Deseori o apuca un fel de sfîrşeala. care. din care ieşeau fire de paie cleioase. — Ei. Lucrul nu era deloc uşor. rugînd-o să ină. stînd cu coatele pe masă. începu să vorbească de bătrîncţe. Se hotărî deci ca Emma să nu mai citească romane. de-abia începute. Ce să decidă ? Ce să facă. Dar toate astea duc 132 cine ştie unde. erau îngrămădite' __ pe jos tot felul de unelte mari de fier . cînd zări un domn îmbrăcat într-o redingotă de catifea verde. şi. De cealaltă parte erau barăci de pînză. şi se îndrepta spre . şi cum Charles se tot învîrtea în jurul ci. Emma dădu pe gît rachiul pînă la fund. 133 . care-i vin dintr-o sumedenie de idei pe care şi le vîră în cap şi din trîndăvia în care trăieşte. de vreme ce refuza orice tratament ? — Ştii tu ce i-ar trebui femeii tale ? începea iar doamna Bovary-mama. o jumătate de pahar de rachiu . lăsînd să se yada ca-i îngrijorat. cînd avea sa treacă prin Rouen. în fotoliul de la birou. Miercurea. albă ca un cearceaf. Emma răspunse : — Ei şi ? Ce importanţă are ? Charles se retrase în cabinetul lui şi plînse. era cît pe ce să spargă uneori vitrina lâjV maciei. Doamna Bovary-mama plecă într-o miercuri. de obicei. tre ostreţe. toate. Puria mănuşi galbene. răsturnate pe spate şi cu hulubele în aer. şi seara. urma să se ducă personal la cel care-i împrumuta cărţi şi să-i spună că Emma nu se mai abonează. şi se sfătui mult cu ea în privinţa Emmci. e ocupată. Printre piramide de ouă şi coşniţe cu brînză. Dar cu cititul ei se petrecu 131 la fel ca şi cu tapiţeriile care. şi de i'-fc. n-ar avea nevricalclc astea.*ide teatru. cu toate că era încălţat cu nişte jambiere butucănoase . Emma nu părea totuşi veselă. cînd se în-tîlneau la masă. şi cum Charles avu nerozia să facă prinsoare. de vreo treabă . spunea Charles. ale căror capete fîlfîiau în vînt. i plimbare) şi se distra privind gloata de ţărani. Dis-de-dimineaţă piaţa era înţesată de un şir întreg de şarete cu două roţi. Dacă ar fi nevoită ca atîtea altele să-şi cîştige pîinca. nar avea oare dreptul să anunţe poliţia ? Despărţirea între soacră şi noră fu rece. ca nimic. avea totdeauna la colţurile gurii acea strîmbătură neclintită care încreţeşte obrazul fetelor bătrîne şi al ambiţioşilor decăzuţi. de la biserică pînă la han. Mulţimea. cînd era zi de tîrg la Yonville. Bătrîna luă asta asupra ei .

Noul-sosit nu-şi adăugase numelui acel de la din vreun ifos local. rochia înfoiată făcea cute din loc în loc. — Asta o să mă cureţe. — Nu. şi numai după aceea vine sincopa. răspunse celălalt. — Nu-i nimic. Pe urmă. Emma coborî scara. — Pot să-l văd pe domnul ? îl întrebă pe Justin. Şi. cu spatele rezemat de perete. în faţa tribunalelor. Pălăria căzu pe jos. împreună cu două ferme. Cînd îl înţepă cu lanţeta. ci numai ca să se ştie despre cine-i vorba. — Dă mai aproape ligheanul! strigă Charles. vorbeşte. prostuţule. pentru că simţea că-l furnică în tot trupul. — Nevastă ! Nevastă ! strigă Charles. care stătea de vorbă în prag cu Felicite. spuse ţăranul. lungă şi largă la poale) se înfoie în jurul ei pe lespezile sălii . servitoarea se dusese să-l cheme . Ligheanul începu să tremure în mîinile lui Justin . Ah. voinicule. urmat de un ţăran. cînd sosi farmacistul. Doamne ! Amîndoi deodată ! Şi. cînd îşi văzu elevul cu ochii deschişi. adîncit în gînduri. ţăranul scăpă cutia pe care-o tot învîrtea între degete. nu. un fel de veveriţă care se caţără să scuture nuci la înălţimi ameţitoare.! scaunului trosni. — Ar trebui să nu mai vadă asta. adresîndu-se ţăranului. în împrejurări grave. Şnururile cămăşii aveau un nod. — Mă aşteptam. împroşcînd oglinda. spunea foarte liniştit domnul Boulanger. spuse Charles. zise Bovary. — Prostule. şi pupilele i se pierdeau în albul ochilor. aplecată. Căruţaşul îşi veni în fire. ai putea să juri că-i un şipot care curge ! Ce sînge roş am ! ăsta-î semn bun. nu simţi nimic la început. luîndu-l pe Justin în braţe.. ca nişte flori albastre în lapte. se clătina puţin cu braţele întinse în lături. Se duse apoi să ia o carafă de apă şi începu să topească nişte bucăţi de zahăr. nu-i aşa ? — Cîteodată. în mişcarea pe care-o făcu apleeîndu-se. Doamna Bovary îi scoase cravata. fără ca totuşi să-şi bată prea mult capul. îl privi din cap pînă-n picioare. mai ales la oameni zdraveni cum e ăsta. apăsînd cu degetul pe vînă. rochia (era o rochie galbenă de vară. Doamna Bovary luă ligheanul. alb ca varul : — Nu-ţi fie frică. — Ia te uită. învîrtindu-se în jurul lui. căreia îi cumpărase castelul. daţi-i înainte ! Şi cu un aer fălos îşi întinse braţul zdravăn. şi cum Emma. Cînd îl puse sub masă. spătar. dar sincopa lui Justin tot mii ţinea.casa doctorului. laudă-te ! Frumoase însuşiri pentru unul care vrea să ajungă farmacist ! Căci poţi să te trezeşti chemat. da. şi cîteva minute scotoci cu degetele ei sprintene la gîtul băiatului . luîndu-l drept un servitor de-al casei : Spuneţi-i că a venit domnul Rodolphe Bou-langer de La Huchette. zău ! Prost ca noaptea ! In definitiv. nu putea pune compresa. turnă nişte oţet pe batista ei de olanda şi începu să-i tamponeze tîmpkle. după cum îşi mlădia mijlocul. îşi veni în fire. La o smucitură din umeri. care mergea cu capul în jos. cu patru volane. Apoi. La Huchette era într-adevăr o moşie aproape de Yonville. Bovary porunci deci să i se aducă o faşă şi un lighean şi-l rugă pe Justin să-l ţină. ce mare scofală e o flebotomie ? Şi încă un vlăj135 I gan care nu se teme de nimic. Dintr-o săritură. de emoţie. reluă doctorul. A. Domnul Boulanger îi prezentă omul cu care venise şi care voia să i se ia sînge. — Oţet! strigă el. îngălbeni. în timpul zăpăcelii. suflînd uşor pe deasupra. ca să luminezi . aşa cum îl vedeţi. obiecta el la orice argumente. i se muiară genunchii. sîngele ţîşni. pe care le exploata singur. Ducea p viaţă de burlac şi se spunea că are cel puţin cincisprezece mii de livre venit anul! Charles intră în sala mare de jos. 134 Cînd auzi vorbele acestea. spunea el. Şi îl aşeză pe masă.

conştiinţa magistraţilor ; şi, cu toate acestea, va trebui să-ţi păstrezi sîngele rece, să judeci, să te arăţi om, sau, de nu, să treci drept imbecil. Justin nu răspundea. Spiţcrul continuă : — Cine te-a rugat să vii ? Mereu cazi pe capul domnului şi al doamnei. De altfel, miercurea am mai multă nevoie de tine. în clipa asta acasă sînt douăzeci de oameni. Am lăsat totul balta, ca să vad ce-i cu tine. Hai, cară-te ! Ştergc-o ! Aşteaptă-mă şi ai grijă de borcane ! După ce Justin, care se îmbrăcase, plecă, mai vorbiră puţin despre leşinuri. Doamna Bovary nu leşinase niciodată. — Nemaipomenit pentru o doamnă ! spuse domnul Bou-langer. Sînt unii însă foarte slabi de înger. Aşa, de pildă, o dată, la un duel, am văzut un martor leşinînd numai cînd a auzit ţăcănitul pistoalelor ce se încărcau. — Eu, zise spiţerul, cînd văd sînge de-al altora, n-am nici pe dracu ; dar numai ideea că cel ce curge e al meu ar fi de ajuns sa mă facă să leşin, dac-aş sta să mă gîndesc mult la asta. Intre limp, domnul Boulangcr dădu drumul servitorului, sfătuindu-l să se liniştească, acum, după ce-şi făcuse cheful. — El mi-a dat prilejul să vă cunosc, adăuga. Şi cît spuse fraza asta nu-şi luă ochii de la Emma. Apoi puse trei franci pe colţul mesei, salută cu indiferenţă şi plecă. Ajunse repede de cealaltă parte a rîului (acesta-i era drumul de întoarcere spre La Huchette); şi Emma îl zări pe pajişte, mcrgînd pe sub plopi, încetinind pasul din cînd în cînd, ca cineva adîncit în gînduri. „E foarte drăguţă ! îşi spunea el ; e foarte drăguţă nevasta asta a doctorului. Dinţi frumoşi, ochi negri, picior cochet; şi arată a pariziancă. De unde naiba a răsărit ? Unde-a găsit-o rotofeiul ăsta ?" Domnul Rodolphc Boulanger avea 34 de ani ; era brutal din fire şi de o inteligenţă pătrunzătoare ; avusese de altfel mult a face cu femeile şi se pricepea la ele. Asta i se păruse frumuşică, aşa că se gîndea la ea şi la bărbatul ei. „Cred că-i tare prost. Şi ea-i sătulă de el; nu încape îndoială ! Are unghiile murdare şi o barbă nerasă de trei zile. In timp ce el bate drumurile pe la bolnavii lui, ea stă să cîrpească ciorapi. Şi cum te plictiseşti ! Şi cît ai vrea să stai într-un oraş, să joci polca în fiecare seară... Biata femeiuşcă ! Aici aleargă cu gura căscată după dragoste, cum aleargă crapul după apă pe masa din bucătărie. Cu trei vorbe galante, e-n stare să te adore, sînt sigur ! Ar fi duios, îneîntător ! Daf cum să te descotoroseşti de ea după aceea ?" Atunci complicaţiile plăcerii întrevăzute în viitor îl făcură, prin comparaţie, să se gîndească la amanta lui. întreţinea o actriţă din Rouen ; şi cînd se opri cu gîndul asupra chipului ei, de care, chiar în amintire, era sătul, îşi spuse : „Ah ! Doamna Bovary e cu muh mai frumoasă decît ea, mai fragedă mal ales. Hotărît lucru ! Virginie începe să se îngraşe prea tare. E-aşa de plictisitoare cu veselia ei. Şi apoi, pasiunea ei pentru crevete !" Cîmpul era pustiu, şi Rodolphe n-auzea în jurul lui dccît sfichiuitul regulat al ierbii care-i bătea ghetele şi ţîrîitul greierilor pitiţi pe undeva prin ovăz ; o revedea pe Emma în sală, îmbrăcată aşa cum o văzuse, şi o dezbrăca. — Ah! Voi avea-o! strigă el sfărîmînd cu bastonul un bulgăr din faţa lui. Şi îndată examina ce avea de făcut. Se întrebă : Unde să se întîlnească ? în ce fel ? Or sa aibă mereu mormolocul pe
137

cap, şi bona, vecinii, bărbatul, tot felul de belele de care trebuie să ţină seama. „Ei, asta-i ! îşi spuse el. Trebuie să pierzi prea multă vreme." Apoi reîncepu : „Numai ca are nişte ochi care-ţi sfredelesc inima, nu altceva ! Şi paliditatea asta !... Eu, care ador femeile palide !" Cînd ajunse pe creasta dealului d'Argueil, hotărirea era luau. „Nu mai rămîne decît să prind o ocazie. Ei, bine ! Am să mai trec pe-acolo cîteodată, o să le trimit vînat, pasări ; la nevoie, o să mă las să-mi ia şi sînge ; o să devenim prieteni, »a-i invit la mine... Ei, drace ! adăugă apoi. Uite, acuşi are Ioc expoziţia agricolă ; va veni şi ea, şi am s-o văd ! Vom Începe, şi cu îndrăzneală, căci aşa-i cel mai sigur".
VIII

într-adevăr, veni şi ziua faimoasei expoziţii ! Chiar din dimineaţa serbării, locuitorii nu mai vorbeau, stînd în poartă, decît despre pregătirile ce se făceau ; se întinseseră ghirlande de iederă deasupra uşii de la primărie ; într-o poiană se ridicase un cort pentru banchet, şi în mijlocul pieţei, în faţa bisericii, vn

fel de tun străvechi trebuia să vestească sosirea domnului prefect şi numele agricultorilor laureaţi. Garda Naţională din Buchy (la Yonville nu era) venise să se alăture corpului de pompieri, al cărui căpitan era Binet. în ziua aceea el purta un guler şi mai înalt ca de obicei şi, încătarămat în tunică, era aşa de ţeapăn şi de nemişcat, îneît aveai impresia că tot ce era viu în el se lăsase în cele două picioare, care băteau cadenţa cu pas apăsat, dintr-o singură zvîcnîtură. Cum între perceptor şi colonel stăruia de mult o rivalitate, şi unul şî celalalt, pentru a arăta ce pot, îşi instruiau oamenii separat. Vedeai trccînd pe rînd, cînd înainte, cînd înapoi, epoleţi roşii şi plastroane negre. Cînd credeai că se isprăveşte, atunci începea iar. Niciodată nu se desfăşurase atîta alai. Încă din ajun, mai mulţi burghezi îşi dichisiseră casele; drapele tricolor» aiîrnau la ferestrele întredeschise ; toate cîrciumile erau ticsite ; şi cum timpul era frumos, bonetele scrobite, crucile de aur şi năframele colorate păreau mai albe ca zăpada, sclipeau în lumina soarelui şi înviorau, cu împestriţeala lor împrăştiată, întunecata monotonie a redingotelor şi a bluzelor albastre. Fermierele din împrejurimi, dîndu-se jos de pe cal, îş.i scoteau boldul mare cu care-şi prinseseră strîns în jurul trupului rechia suflecată, de teamă să nu se păteze ; iar bărbaţii, dimpotrivă, ca să-şi cruţe pălăriile, îşi puseseră batistele pe deasupra, ţinînd colţurile între dinţi. Mulţimea venea în uliţa mare prin cele două intrări alo satului. Se revărsa din ulicioare, de pe alei, din case şi, din cînd în cînd, în urma burghezelor, care ieşeau cu mănuşi de aţă în mîini, ca să vadă serbarea, se auzeau căzînd Ia Ioc ciocanele de la porţi. Erau mai ales de admirat doi stîlpi, cu cîte un cadru triunghiular în vîrf, plini cu lampioane, aşezaţi de o parte şi de alta a unei estrade pe care aveau să stea autorităţile ; şi mai erau, prinse de cele patru coloane ale primăriei, patru feluri de prăjini, fiecare cu cîte un steag de pînză verzuie, împodobită cu inscripţii în litere de aur. Pe unul era scris ,.Comerţului", pe altul „Agriculturii", pe al treilea „Industriei* şi pe al patrulea „Artelor". Dar veselia care strălucea pe toate feţele o posomora parca pe doamna Lefrancois, hangiţa. în picioare, pe scara bucătăriei, mormăia în bărbie : — Ce prostie ! Ce prostie cu şandramalele astea de pînza ale lor ! îşi închipuie că prefectului o să-i placă să ia masa acolo, sub un cort, ca un măscărici de la circ ? Şi mai zic ca
138 139

toate mofturile astea înseamnă o binefacere pentru ţinutul nostru ! Dar atunci ce avea nevoie să se ducă să caute tocmai la Neufchâtel un birtaş ordinar ? Şi pentru cine, ma rog ? Pentru nişte văcari ! Nişte coate-goale !... Trecu spiţerul. Era în haină neagră, pantaloni de nanchin, pantofi de castor şi, ca niciodată, cu pălărie, o pălărie tare. — Plecăciune ! zise el. Scuzaţi-mă, sînt grăbit. Şi cum grăsuna văduvă îl întrebă unde se duce, continuă : — Vi se parc ciudat, nu-i aşa, ca eu, care stau mereu retras în laboratorul meu, mai dihai decît guzganul din poveste în brînză... — Ce brînză ? făcu hangiţa. — Nu, nimic, vorba vine ! răspunse Homais. Voiam să spun numai, doamnă Lefrancois, că de obicei stau închis în casă. Azi, însă, avînd în vedere împrejurarea asta, trebuie negreşit să... , — A ! vă duceţi acolo ? spuse ea, cu un aer de dispreţ. — Da, mă duc ! replică spiţerul mirat. Doar fac parte din comisia consultativă. Tuşa Lefrancois se uită la el cîteva minute şi, în cele din urmă, răspunse surîzînd : — Atunci, e altceva ! Dar ce aveţi dumneavoastră cu agricultura ? Care va să zică, vă pricepeţi ? — Fireşte că mă pricep, de vreme ce sînt farmacist, adică chimist! Şi întrucît chimia, doamnă Lefrancois, are drept scop cunoaşterea acţiunii reciproce şi moleculare a tuturor corpurilor din natură, urmează de-aici că agricultura este şi ca cuprinsa în domeniul chimiei ; şi, într-adevăr, compoziţia îngrăşămintelor, fermentaţia lichidelor, analiza gazelor şi influenţa miasmelor, ce altceva sînt toate acestea, te-ntreb eu, dacă nu pur şi simplu chimie ? Hangiţa nu răspunse nimic. Homais continuă : — Crezi dumneata că pentru a fi agronom trebuie să fi arat tu singur, sau să fi îngrăşat păsări ? Dar mai degrabă
140

trebuie să cunoşti compoziţia substanţelor în chestiune, zăcămintele geologice, influenţele atmosferice, calitatea terenurilor, a mineralelor, a apelor, densitatea diferitelor corpuri şi capilaritatca lor, şi mai ştiu

eu ce... Şi trebuie să cunoşti temeinic toate principiile de igienă, pentru a conduce, pentru a judeca construcţia clădirilor, regimul animalelor, hrana servitorilor ! Mai trebuie, doamnă Lefrancois, să stăpîneşti botanica, să poţi deosebi plantele, mă-nţelcgeţi, care sînt binefăcătoare şi care vătămătoare, care sînt neproductive şi care nutritive, dacă-i bine să le smulgi de-aici şi să le răsădeşti dincolo, pe care să le răspîndeşti şi pe care să le stîrpeşt! şi, într-un cuvînt, trebuie să te ţii la curent cu ştiinţa, prin broşuri şi buletine, să fii totdeauna gata pentru a putea sa arăţi îmbunătăţirile de adus... Hangiţa nu slăbea din ochi uşa de la „Cafeneaua franceză", dar farmacistul continuă : — Să dea Dumnezeu ca agricultorii noştri să fie chimişti, sau cel puţin să asculte mai mult sfaturile ştiinţei! Aşa, de pildă, eu am scris de curînd o broşură importantă, un memoriu de mai bine de şaptezeci şi două de pagini, intitulat Despre cidru, despre fabricaţia şi efectele lui, urmat de cîteva reflecţii noi asupra acestui subiect, pe care l-am trimis Societăţii de agronomie din Rouen ; şi care mia adus chiar onoarea de a fi primit printre membrii ei, în secţia agricolă, categoria po-mologie ; ei bine, dacă lucrarea mea ar fi fost dată publicităţii... Dar spiţctul se opri, văzînd cît pare de preocupară doamna Lefrancois. — Ia te uita la ei! spunea ea. Nu mai înţeleg nimic ! O locantă ordinară ca asta ! Şi ridicînd din umeri, de i se întindeau pe piept ochiurile tricoului, arătă cu amîndouă mîinile cîrciuma concurentului ei, de unde tocmai atunci se auzea cîntînd : — De altfel, n-are s-o mai ducă mult, adăugă ea, pînă-n opt zile s-a zis cu el 1 ;
Hi

Homais se dădu înapoi mirat. Ea coborî cele trei trepte şi îi şopti la ureche : — Cum ! Nu ştiţi ? Săptămîna asta o sa-i pună sedicitru. II scoate în vînzare Lheureux. L-a omorît cu poliţele. — Ce înspăimîntătoare catastrofă ! exclamă spiţerul, care avea totdeauna expresii potrivite în toate împrejurările cu putinţă. Hangiţa se apucă deci să-i povestească istoria asta, pe care o ştia de la Theodore, servitorul domnului Guillaumin, şi, cu toate că nu-l putea suferi pe Tellier, îl defăima pe Lheureux. Spunea că-i un ademenitor, un om josnic. — Ei poftim, zise ea, uite-l în hală ! O salută pe doamna Bovary, care poartă o pălărie verde. E chiar la braţ cu domnul Boulanger ! — Doamna Bovary ! exclamă Homais. Mă duc repede să-i prezint omagiile mele. Poate că i-ar face plăcere să aibă un loc tn incintă, sub coloane. Şi fără să mai stea s-o asculte pe tuşa Lefrancois, care-l striga ca să-i povestească mai departe, farmacistul se depărta iuţind pasul, ţanţoş şi cu zîmbetul pe buze, salutînd în dreapta i-n stînga şi umplînd locul cu pulpanele mari ale hainei lui negre, care-i fluturau în urmă. Zărindu-l de departe, Rodolphe o luă mai repede, dar doamna Bovary osteni, aşa că el încetini şi spuse zîmbirreK cu un ton brutal : — Voiam să nu ne-ntîlnim cu burtosul ăla, ştiţi, cu spiţerul. Ea-l ghionti cu cotul. „Ce-nseamnă asta ?" se întrebă el. Şi se uită la ea cu coada ochiului, mergînd înainte. Profilul îi era atît de liniştit, că nu ştiai ce-i cu dînsa. Se desprindea în plină lumină, în ovalul pălăriei cu panglici şterse ca nişte frunze de trestie. Ochii ei, cu gene lungi, întoarse, priveau drept înainte şi, cu toate că erau larg deschişi, păreau puţin strînşi de umerii obrajilor, din cauza sîngelui care bătea încetişor sub pielea ei delicată. Un ton trandafiriu străbătea prin despărţitura nărilor. îşi înclina capul pe umăr, şi între buze îi apărea vîrful de sidef al dinţilor albi. „îşi bate joc de mine ?" se gîndea Rodolphe. Gestul Emmei nu fusese totuşi decît un semn ; căci domnul Lheureux se ţinea de ei, aruncîndu-le din cînd în cînd cîte-un cuvînt, ca şi cum ar fi vrut să intre în vorbă. — Ce zi splendidă ! Toată lumea e în uliţă ! Vîntu-î de la răsărit. Şi doamna Bovary, ca şi Rodolphe, nu-î răspundeau deloc, pe cînd, la cea mai mică mişcare pe care o făceau, Lheureus se apropia spunînd : „Poftim ?" şi ducea mîna la pălărie. Cînd ajunseră în faţa casei potcovarului, în loc să urmeze drumul pînă la barieră, Rodolphe apuca deodată pe-o cărare, luînd-o cu el şi pe doamna Bovary, şi strigă : — Bună seara, domnule Lheureux, pe curînd !. — Bine l-aţi mai expediat, spuse ea rîzînd. — De ce, reîncepu el, să ne lăsăm năpădiţi de alţii ? Şl pentru că astăzi am fericirea de a fi cu

ceea ce îl atrage sau îl scoate din fire. — Uite ce bănuţi drăgălaşi. zău că nu mă duc . cu botniţă. cu botul spre frînghie. cămaşa lui de olandă. viţeii răgeau. cu manşete cu pliuri. sub muscăria care bîzîia împrejur. cercetind fiecare vită. cînd stai la ţară. şi. că iarba se oglindea în ele. he. vacile. Ieşiseră cîteva margarete. ce stăteau liniştite. tovărăşia dumneavoastră e mai preţioasă dccît a lui. Pajiştea începea să se umple de lume şi gospodinele dădeau peste tine cu umbrelele lor mari. care nechezau cu nările umflate în preajma iepelor. de la şirul de plopi tremurători pînă la cortul ridicat pentru 142 143 banchet. în afara ţarcului. Mai încolo. cam la vreo sută de paşi depărtare. adăugă el. da.. ba cîteodată se şi oprea în faţa vreunui exemplar mat frumos. negru. se umfla în bătaia vîntului în deschizătura vestei de dril cenuşiu.. Cum îl zări pe Rodolphe. şi totdeauna un anume dispreţ pentru convenţiile sociale. domnule Boulanger. — De aceea. — Dumneavoastră ? ! exclamă ea mirată. şi care miroseau a lapte cînd treceai pe lîngă ele. Cînd te gîndeşti că nici unul din oamenii aceştia de ispravă nu-i măcar în stare să-şi dea seama de croiala unei haine ! începu atunci să vorbească de mediocritatea din provincie. Deseori trebuia să te fereşti de cîte-un şir lung de ţărance. cu un belciug de fier în nară şi care sta tot atît de nemişcat ca un taur de bronz. Emma se înroşi. lua din mers cîteva note într-un carneţel. şî atît de mulţî de al putea ghici tuturor îndrăgostiţilor din ţinut. — He. şi atunci începu să facă glume pe socoteala toaletelor pe care le poartă doamnele din Yonville. Vitele stăteau acolo. Rodolphe observă acest lucru. de vieţile pe care le înăbuşea. în care. Cu o mînă în buzunarul vestei şi cu pălăria de pai pe-o ureche. îşi lăbărţau burţile pe iarbă şi. Dar vă credeam foarte vesel ! — Ei. aşa. In timpul acesta. Era preşedintele juriului : domnul Derozerays de la Panville. ne părăsiţi ? Rodolphe îl încredinţa că va veni. pentru ca apoi că se sfătuiască în şoaptă. de-a lungul pajiştii. de iluziile care se pierdeau. cu inele de argint.. Dar începuse concursul. Căruţaşii.. Aşa.dumneavoastră. . Incepa atunci să vorbească despre vremea frumoasă şî despre plăcerea dea umbla prin iarbă. ca o creastă de val... zbuciumările unui sentiment. întinzînd capul şi coama pletoasă. — Adevărat! replică Rodolphe. ca să circule mai în voie. îşi arătă jandarmului legitimaţia al144 bastră. sau. în papuci. oile behăiau . tuşind puţin. cu mînecile suflecate. Porci somnoroşi îşi înfundau rîtul în pamînt. cîte o coamă albă. era un taur mare. cu coşurile şi cu copiii Io». clipeau din pleoapele lor greoaie. Dar cînd preşedintele nu se mai văzu. Avea în îmbrăcăminte acel amestec fără nici o legătură de lucruri comune şi de lucruri prea căutate. aliniindu-şi crupele inegale. Un copil zdrenţăros îl ţinea de funie. zise el.. iar pantalonii cu dungi late lăsau să se vadă la glezne nişte ghete de nanchin. Şi tot bătîndu-şi joc de expoziţiile agricole. de pildă. adăugă : — Nu. cine ştie ?. pe cînd mînjii se odihneau la umbra lor sau uneori veneau să sugă . Erau aşa de lăcuite. Rodolphe nu-şî mal isprăvi fraza. omul de rînd crede că întrezăreşte mărturia unei vieţi ciudate.. Umblau ţinîndu-se de mîna şi se împrăştiau. cu un picior strîns sub ele. Rodolphe. fiindcă atunci cînd sînt în lume ştiu să-mi pun pe faţă o mască glumeaţă . care părea cel mai mare. de slujnice cu ciorapi albaştri. Apoi adăugă : Dacă aş culege una ? Ce ziceţi ? — Sînteţi îndrăgostit ? întrebă ea. după care se scuză că şi ţinuta lui lasă de dorit. — Timp pierdut ! zise Emma. şi peste nesfîrşita legănare a acestor trupuri înghesuite se vedea ridieîndu-se în vînt. ţineau de căpăstru armăsar! ridicaţi în două picioare. — De altfel. ieşind de deasupra. în aparenţă. nişte coarne ascuţite şi capete de oameni care alergau. se apropie repede de el şi—i spuse zîm-bind cu un aer binevoitor : — Cum. răspunse Rodolphe. nişte domni înaintau cu paşi greoi. rumcgînd alene. pe care doamna Bovary nu-l admira deloc. mă cufund într-o tristeţe. printre cele două şiruri. Unul dintre ei. cu partea de jos de lac. tiraniile artei. şi agricultorii intrau rînd pe rînd într-un fel de hipodrom împrejmuit cu o frînghie lungă întinsa pe nişte ţăruşi. de obicei. spunea Rodolphe. mergea călcînd prin baligile de cal.

Şi. Dar fură nevoiţi să se depărteze unul de altul din pricina unei mari grămezi de scaune pe care le ducea un om ce venea în urma lor. Domnul prefect nu se zărea. împrumutate de la doamna Tuvache. cu frunţile aproape atingîndu-se una de alta. tras de două mîrţoage pe care le biciuia din 146 răsputeri un vizitiu cu pălărie albă. strînse de . tocmai în momentul cînd Garda Naţională şi pompierii 'se desfăşurau. unde se strîn-seseră o mulţime de ţărani să se uite la trăsură. oricum. văzînd un cimitir pe-o noapte cu lună. că nu i se vedeau decît vîrful saboţilor şi capătul braţelor întinse în lături. care căra prin mulţime scaunele de la biserică. Ochii lui mari. Doamna Bovary luă iar braţul lui Rodolphe. cărora le era cald.. Era atît de încărcat. dacă aş fi avut un scop în viaţă. căci nu mai ştia pe cine să servească. în timp ce-şi ridica nasul ascuţit şi zîmbea cu o gura scofîlcită. Toţi oamenii aceia semănau unul cu altul. în fotoliile de utreht roşu. — Drepţi ! strigă colonelul.La arme !" şi colonelul la fel. din cele ce se închiriau. totuşi. dacă aş fi întîlnit o afecţiune. ţăranii. îl asigura de devotamentul lui faţa de monarhie şi de onoarea pe care a făcut-o Yonville-ului. şi că el era un consilier de la prefectură. Oh. după care adăugă cîteva scuze. Hippolyte.totuşi. La ei nu vă gîndiţi deloc ? 145 — Prietenii mei ? Care prieteni ? Am vreunul ? Cine se sinchiseşte de mine ? Şi însoţi ultimele cuvinte cu un fel de fluierat printre buze. sînteţi liber. Tuvache îi răspunse cu politeţe. dacă aş fi găsit pe cineva. pătate de ceara picurată de la lumînari. ca pentru sine : — Da ! Atîtea şi atîtea mi-au lipsit! Veşnic singur ! Ah. toate puştile se lăsară în jos. veni să ia de hăţuri caii vizitiului. Tobele bătură. Era Lesti-boudois. îşi căuta frazele. — Fiindcă. cînd zăngănitul închizătoarelor răsună ca o căldăruşă de aramă ce se rostogoleşte pe scări. şi membrii juriului se simţeau foarte stînjeniţi. răspunse el. celălalt mărturisi că e încurcat. dupălo ezitare : Bogat. cum aş fi cheltuit toată energia de care sînt în stare. Atunci se văzu coborînd din trăsură un domn îmbrăcat cu o haină scurtă. care continuă ea vorbească încet. — Nu vă bateţi joc de mine. mai salută o dată. iar favoritele lor înfoiate ieşeau din nişte gulere înalte şi scorţoase. Garda Naţională şi mulţimea. palid şi cu o înfăţişare din cele mai blajine. Se alarmară degeaba. nu m-am întrebat dacă n-aş face mai bine să fiu şi eu printre cei care dorm acolo. şi perechea de gloabe. şi stăteau aşa. şi. îl conduse sub acoperişul de la intrarea la „Leul de aur". Toţi alergară spre piramidele de arme. se închideau pe jumătate ca să vadă bine mulţimea. aş fi trecut peste orice. băiînd pasul. notabilităţile. cu un smoc de păr la spate. într-adevăr. Alinierea spre stînga. legănîndu-se pe popritori. consiliul municipal. că nu sînteţi deloc de plîns. în timp ce Tuvache.. îl recunoscu pe primar după eşarfă şi îi arătă că domnul prefect nu putuse să vrna.. tot şchiopătînd de piciorul lui strîmb. groparul. chel în partea din faţă a capului. şi domnii se urcară unul după altul să ia loc pe estradă. înconjuraţi de membrii juriului. îndoit ca un arc.. puţin arse de soare. chelnerul de la han. în răpăitul tobelor. de cîte ori.. Şi Emma tocmai jura că nu-şi bate joc. Unii chiar uitară să-şi pună gulerul. aş fi sfărîmat tot! — Mi se pare. imediat lumea se înghesui. zise Emma. Şi după prezentarea armelor. 147 10* obuzierul bubui. Chipurile lor molîi şi spălăcite. învălmăşindu-se spre sat. — Arma-n cumpănire ! răcni Binet. In sfîrşit. strîngîndu-şi la piept micul tricorn negru. erau de culoarea cidrului dulce. se bîlbîia. Se năpustiră. Binet abia avu timp sa strige : . reîncepu ea. în capătul pieţei apăru un landou mare. cînd bubtii o lovitură de tun . Dar trăsura prefecturii ghicise parcă încurcătura asta. Foarte inventiv cînd era vorba de interesele lui.. surîdea şi el. pe care cădeau nişte pleoape groase. — Vai! Şi prietenii dumneavoastră ? zise ea. neştiind dacă trebuiau să înceapă şedinţa sau să mai aştepte. se certau pentru scaunele astea de paie care miroseau a tămîie şi se rezemau cu oarecare smerenie de spătarele lor groase. sosi în trap mărunt în faţa intrării principale de la primărie.. brodată cu argint. găsise mijlocul ca sa se aleagă şi el cu ceva din expoziţia agricolăj şi ideea lui reuşise de minune. Domnul consilier. — A ! Găsiţi ? exclamă Rodolphe. faţă în faţă.

începu : — „Domnilor. împodobite cu ceva sobru şi bogat. cu margini răsfrînte . toate ceasurile aveau la capătul unei panglici lungi cîte-un sigiliu oval din cornalină . şi stăteau toţi cu amîndouă mîinile pe genunchi. poate că. Se ştia acum că-l cheamă Lieuvain. şi acest sentiment. alungînd din amintirea mea aceste tablouri întunecate.. Rodolphe cu doamna Bovary se urcaseră la primul etaj ai primăriei. şi cum înăuntru nu era nimeni. ba chiar alerga tot timpul după altele în biserică. tremurau sa nu fie treziţi deodată de vuietul clopotelor de alarmă ale răscoalei. că ar fi trebuit să se pună acolo două catarge veneţiene. pricinuind astfel atîta înghesuială. . între timp.. Lestiboudois adusese acolo toate scaunele cărate de pe pajişte. industria. 148 Estrada începu să se frămînte . şi astfel se aruncă în tot felul de fantezii. agricultura şi artele!" — Ar trebui. nu avem nici măcar această distracţie ! — Tristă distracţie. Într-adevăr. să aduc mulţumiri organelor superioare ale administraţiei. spuse domnul Lheureux (adresîndu-se farmacistului. să mă dau puţin mai îndărăt. religia. va fi împărtăşit de dumneavoastră toţi). Nu ştiţi că sînt suflete veşnic zbuciumate ? Ele au nevoie rînd pe rînd de vis şi de acţiune. vă jur! — „Dar. sînt sigur. de pasiunile cele mai curate. sau stînd pe scaune. Atunci Emma îl privi cum te-ai uita la un călător care a trecut prin ţări ciudate şi reîncepu : — Noi. îneît cu mare greutate izbuteai să ajungi pînă la scăriţa estradei. cînd vrajba civilă însîngera pieţele noastre publice. Franţa respiră !. şi. zise Emma.. între coloane. în sfîrşit.. spun. care tocmai trecea ca să-şi ia locul). adăugă Rodolphe. printre necurmatele primejdii ale unei mări furtunoase.punctul ei de vedere. stabilesc legături noi. să-mi fie îngăduit. vă calomniaţi. a trecut vremea cînd lozincile cele mai subversive săpau cu îndrăzneală temeliile. şi numele lui trecea prin mulţime din gură în gură. de vreme ce nu găseşti în ea fericirea. domnilor. acestui rege iubit. ce văd ? Peste tot înfloresc comerţul şi artele . sub partea acoperită. — Oh.. porturile noastre sînt pline. lucrătorul chiar. e foarte proastă. continuă consilierul. dată fiind proasta mea reputaţie. încrederea renaşte. să facă să se respecte pacea.. el fu de părere că acolo ar fi locul cel mai nimerit de unde ar putea să vadă bine tot spectacolul. domnilor. — Dar o găseşti oare vreodată ? întrebă ea.cravate albe cu nodul arătos. — Nu. domnilor. discuţii. domnul consilier se sculă în picioare. cum ! spuse el. care. — Desigur ! răspunse Homais. de nebunii. să dea o notă originală . în picioare. bietele femei. căruia nici o ramură a prosperităţii publice sau particulare nu-i este indiferentă şi care conduce totodată cu o mînă atît de puternică şi atît de înţeleaptă carul statului. marile noastre centre de manufactură şi-au reluat activitatea . mai întîi să-mi fie îngăduit (înainte de a ă vorbi despre obiectul reuniunii de astăzi." — Fiindcă s-ar putea. în sala de consiliu. După ce răsfoi cîteva foi. de sub bustul monarhului. Cucoanele stăteau în spate. de plăcerile cele mai violente. e chiar cu desăvîrsire lipsit de ceea ce se cheamă geniul artelor. da. trăgîndu-lc mai aproape de o fereastra.. ca şi războiul.. nu. guvernului. monarhului. adormind liniştiţi în apus de soare. desfădnd cu grijă crăcii pantalonului. Nu prea are gust bietul Tuvache . relua Rodolphe. suveranului nostru. îmi întorc privirile asupra situaţiei actuale din frumoasa noastră patrie. primarul a luat totul asupra lui. Dar ce să faci. să mă vadă de jos ţ şi pe urmă cincisprezece zile ar tot trebui să dau explicaţii. lumea are dreptate. şuşoieli prelungi. uitîndu-se de-aproape la ele ca să vadă mai bine. se aşezară unul lîngă altul. — Eu găsesc. ştiind. dacă." — De altfel. Luă trei scăunele din jurul mesei ovale. al cărui postav cu lustrul neatins lucea mai tare dccît pielea botforilor lor mari. din. — De ce ? întrebă Emma. In sfîrşit. pe cînd mulţimea era în faţă. zise Rodolphe. cînd proprietarul. — Ei. comerţul. de altfel. surîde tuturor inimilor . mai întărită. cu tot atîtea artere noi în corpul statului. pretutindeni noi căi de 149 comunicaţie. şi. — Cum asta ? exclamă ea. negustorul. Dar în aceeaşi clipă glasul consilierului se înălţă tunînd : — „A trecut vremea. asta ar fi fost de mare efect. Toţi aveau jiletci de catifea.

ca un om care ameţeşte . care. al poeziei. să nu uităm inul ! care în ultimii ani a luat o dezvoltare considerabilă şi asupra căruia vă voi atrage atenţia cu deosebire. al entuziasmului. la bunul trai obştesc şi la sprijinul statelor. mai multă înţelepciune ? Şi prin asta nu înţeleg. care face din ea un aliment pentru sărac ca şi pentru bogat. transportată în oraşe. în sfîrşit. rod al respectului faţă de legi şi al îndeplinirii îndatoririlor. paşnici pionieri ai unei Întregi opere de civilizaţie . comoara pe care ai căutat-o atît de mult e acolo. — „Şi aceasta aţi înţeles-o." Nu avea nevoie să le-o mai atragă. numeroasele lui turme pe izlazuri ? Căci cum ne-am îmbrăca. măcinat. dintr-o dată şi cînd nu mai aveai nici o speranţă." — O întîlneşti într-o zi. cea acceptară. semănînd cu o mînă harnică brazdele roditoare ale cîmpului. — Ej. care şi-o trase. ca şi cum ar fi vrut să-i soarbă cuvintele. mai departe. cu cărămizi calde la picioare şi cu mătănii. eternă. se ghicesc unul pe altul. destul de împotmolit (nu mă tem s-o spun). în sfîrşit. Alăturea de el. ca o mamă darnică copiilor săi! Ici. mai presus de orice. în faţa ta . jos. iar mai departe.. 150 Şi. şi care ibiară' aşa de urc. izvorul eroismului. veşnic datorii şi iar datorii! M-au dat gata vorbele astea ! Sînt o droaie de nătărăi bătrîni. nu-ţ! vine a crede . care este în jurul şi deasupra noastră. Voi agricultorii şi muncitorii de la sate ! Voi. banală. în jiletci de flanelă. se străduieşte sa urmărească scopuri folositoare. domnilor. străluceşte. pleoapele .— Da. iarăşi. se preface în praf prin mijlocirea unei maşini ingenioase. oamenii progresului şi ai moralei ! Voi aţi înţeles. pentru ca să avem cu ce ne îmbrăca.' Voi. într-un cuvînt. căci cum ne-am hrăni noi fără agricultori ? Şi oare. îşi trecu mîna pe faţă. Continuă : — „Şi de ce m-aş apuca. care ne dă totodată o pernă moale pentru culcuşul nostru. obiectă doamna Bovary. să vă demonstrez aici cît de folositoare e agricultura ? Cine oare are grijă de tot ce avem nevoie ? ! Cine oare ne da tot ce ne trebuie ca să trăim ? Nu agricultorul ? Agricultorul. merii.. Cea măruntă. domnilor. cu toate mîrşăviile pe care ni le impune. repetă Rodolphe. podoaba coteţelor noastre. domnilor. e ca un glas care strigă : „Iat-o !" Simţi nevoia să-ţi destăinuieşti viaţa acelei persoane. Domnul Lieuvain tocmai se ştergea la gură cu batista. e nevoie să mergem atît de departe pentru a căuta exemple ? Cine n-a cugetat adesea la foloasele însemnate pe care le tragem de la acel modest animal.. să-i dai totul. că furtunile politice sînt într-adevar încă mai de temut decît tulburările atmosferice. răspunse el. Atunci se deschid orizonturi noi. acolo. brînzc-turile . colo. a tot ? — Dar. rămîi orbit. se zbate." — Ah. apoi o lăsă să cadă pe mîna Emmei. dar vezi că sînt două. domnilor ? Numai cel care-ar fi destul de orb. ca priveliştea ce ne înconjoară şi cerul albastru care ne luminează. viţa-de-vie . e dată imediat la brutar. repetă el.. seînteiază ! Şi totuşi te mai îndoieşti. face să rasaru grîul. Dar consilierul citea mereu : — „Şi cine s-ar putea mira. rapiţa . spunea consilierul. isprăvind aceste cuvinte. S-au întrevăzut în vis. al muzicii. contribuind astfel la binele fiecăruia. şi inul. destul de împotmolit în prejudecăţile altor vremuri pentru a nesocoti încă spiritul populaţiei agricole. din care iese sub denumirea de făina. şi de bigote. Rodolphe făcu gestul potrivit frazei. aceea a oamenilor. într-o zi. aceea care se schimbă necontenit. Tuvache îl asculta cu ochii holbaţi . zise Emma. şi de acolo. Iar cealaltă.. căci toţi stăteau cu gurile căscate. farmacistul. (Şi se uita la ea). care ne dau cidrul. mai mult devotament pentru nevoile obşteşti. la fel ca 151 această strînsură de imbecili pe care-i vedeţi. care. să-ţi fie drag ce este frumos. o întîlneşti într-o zi. asta-i ! Datoria e să simţi ce este măreţ.. cu toate acestea. iar nu să accepţi ce-i convenţional în societate. în altă parte. într-adevăr. care. domnilor. ca şi cum ai ieşi de la întuneric la lumină.. deşartă podoabă a spiritelor trîndave. să-i sacrifici totul ! Nu au nevoie să se explice . __ £i3 nu ! De ce să tunăm împotriva pasiunilor ? Nu sînt ele oare singurul lucru frumos de pe pămînt. — Cu toate acestea. zic. carnea-i gustoasă pentru masa noastră şi ouă ? Dar n-aş mai isprăvi dacă ar trebui să înşir unele după altele diferitele produse pe care pămîntul bine lucrat ni le hărăzeşte. cu fiul său Napoleon între genunchi. unde sa găseşti mai mult patriotism decît la ţară. trebuie totuşi să te iei puţin după opinia lumii şi să te supui moralei. încetişor.. al artelor. domnul De-rozerays închidea din cînd în cînd. o înţelepciune superficială. 152 . Şi oare nu tot agricultorul e cel care îngraşă. domnilor. care nu fac decît să ne cînte la ureche : „DatoriaDatoria !" Ei. ci acea inteligenţă adîncă şi cumpătată. zise Rodolphe.

şi. ridicîndu-şî faţa spre Emma. alţii în picioare pe la porţi. în sfîrşit. iar Justin. tîrînd în urma ei o coadă lungă de praf. pe cînd religia şi agricultura. iar Binet stătea neclintit. şi chiar simţea parfumul pomezii care-i lustruia părul. să aveţi îngrăşăminte bune. Al lui poate nu fu atît de înflorit ca al consilierului. ale căror munci grele n-au fost luate în seamă pînă astăzi de nici un guvern. El zîmbea dedesubt cu o duioşie cu totul copilărească. mai devreme sau mai tîrziu. pînă în zidul caselor. ca nu cumva să piardă vreo silabă. domnul Derozerays se sculă. tare. la ieşire. ca firele de nisip în bătaia vîntului. şi fiţi încredinţaţi că de acum înainte statul are ochii aţintiţi asupra voastră. oricum. care jucau în JUTUI pupilelor negre. proptiţi în ţeava armelor cu baioneta pusă . se întîlnesc două biete suflete. defăimate. Locotenentul lui. se uita la dînsa de aproape. îşi aduse aminte de vicontele cu care dansase un vals la Vaubyessard. Rodolphe se apropiase de Emma şi-i vorbea repede. Dar îndreptîndu-se pe scaun. era ticsită de lume. în zece ani. umile slugi. sub lumina sclipitoare a policandrelor. că vă îmbărbătează. ca să tragji -în piept răcoarea iederii care înfăşură vîrfurile coloanelor. zări în depărtare. care cobora încet coasta de la Leux. se învîrtejeau în adierea pătrunzătoare a parfumului care se revarsă peste sufletul ei. ele se 153 vor găsi laolaltă. Astfel. Cu toată tăcerea. un muget prelung de bou. una uriaşă. de porci ! Aceste expoziţii să fie pentru voî ca nişte arene paşnice. Rodol-phe şi doamna Bovary vorbeau despre visuri. tocmai în funtîul zării. şi pe drumul acesta de acolo plecase pentru totdeauna ! Avu impresia că. în speranţa unui succes mai bun ! Iar voi. închise pe jumătate pleoapele. de copleşeală şi de somn. şi din cînd în cînd ele behăiau. şî sînt născute unul pentru altul. cu voce scăzută : — Conspiraţia asta a lumii nu vă revoltă ? Există c are vreun singur sentiment pe care să nu-l condamne ? Instinctele cele mai nobile. rupînd cu limba cîte-o frunzişoară. care-şi recita frazele monotone. sau behăitul mieilor. îşi umfla nările. începînd un alt discurs. Urcîndu-se . avea o expresie de bucurie. Îşi scoase mănuşile. povara dureroaselor voastre sacrificii!" Domnul Lieuvain se aşeză . Stătea cu braţele încrucişate pe genunchi şi. care se chemau la colţul uliţelor. a cărui barbă răspîndca. veniţi să primiţi răsplata tăcutelor voastre virtuţi. cu coatele în lături. pe cînd printre bătăile tîmplelor auzea vuietul mulţimii şi glasul consilierului. din spatele lui. pompierii se odihneau. că va face dreptate în legitimele voastre plîngeri. presimţiri. apoi îşi făcu vînt cu o batistă. şi că L-eon nu era departe. să dezvoltaţi rasele de cai. de oi. i se păru că se mai roteşte încă valsînd. acelaşi parfum de vanilie şi de lămîîe. în şase luni. apoi totul se învălmfşî. Farrrreail acestei senzaţii străbătea astfel dorinţele ei de altădată şi. la braţul vicontelui. Ele totuşi vor încerca. întrerupte ici şi colo de hîrşîitul scaunelor din mulţime . se vor iubi. Ei. şi dacă. respectabili argaţi. în ochii lui ea zărea mici raze aurii. fix. în semn de aprobare. La picioarele estradei. pe care se prelingeau broboane de sudoare. Zicea : — „Continuaţi! Nu cedaţi! Nu ascultaţi nici de îndemnurile rutinei. Ceilalţi membri ai juriului îşi clătinau încet bărbia în jiletcă. în faţa ferestrei ei. vă ocroteşte. lăsat pînă peste nas. Vedeai oameni rezemaţi în coate la toate ferestrele. în faţa vitrinei farmaciei.îşi făcea mina pîlnie la ureche. şi va uşura. de cîteva ori. Întradevăr.. care se bălăbănea pe cap. feciorul cel mai mic al domnului Tuvache. simpatiile cele mai curate sînt prigonite. ca şi părul acesta. ca să-i adulmece mai bine. ca învaMî în nori. pe cît cu putinţă. Reliefa legătura dintre una şi alta şi cum conlucraseră întotdeauna pentru civilizaţie. dar impunea printr-un fel de stil mai pozitiv. dar de văzut nu putea să vadă nimic din pricina cczorocului de la cască. de 154 boi. glasul domnului Lieuvain se pierdea în aer. care le atîrna apoi pe bot. străduiri-vă îndeosebi să îmbunătăţiţi solul. In trăsura asta galbenă Leon se întorsese de atîtea ori la ea . vor bate din aripi. din care învingătorul. va întinde mîna celui învins şi va fraterniza cu el.. bătrîna diligentă ICmdunica. şi cu toate acestea simţea mereu capul lui Rodoîphe alături de ea. lăsînd să iasă un capăt din fularul lui de indiană. cu vîrful săbiei în vînt. Atunci o copleşi moleşeala. pentru că aşa le-a fost dat. Tcată piaţa. totul este organizat pentru ca ele să nu poată fi împreuna. văcarii şi ciobanii îşi minaseră dobitoacele pînă acolo. Ţi-ajungeau la ureche numai crîrnpeie de fraze. magnetism. îşi şterse mîinile . pe urmă se auzea deodată. De auzit poate că auzea. nici de sfaturile prea pripite ale empîrismului prea îndrăzneţ.-l vede peste drum. avea o cască şi mai şi. mai mult. preamărirea guvernului ocupa mai puţin loc. că avea să vina. parca înlemnise ccntemplînd tot ce vedea. şi faţa lui mică şi palidă. adică prin cunoştinţe mai speciale şi cu vederi mai înalte. se vor chema. fără să-şi dea seama.

şi jos. şi pe cînd domnul preşedinte îl cita pe Cincinnat la plugul său. o medalie de aur!" — Căci niciodată n-am întîlnit în preajma cuiva un farmec mai desăvîrşit.. în adîncul pădurilor. — „Catherine-Nicaise-Elisabeth Leroux.. — „Domnului Bain. — Aşa. zbătîndu-se ca nişte aripi albe de fluturi. din Givry-Samt-Martin la •— De aceea voi duce cu mine amintirea dumitaîe. Emma nu şi-o retrase. De la magnetism. toate bonetele miri ale sătenceloi se ridicară. Uite-o ! — Să virsă-nceace ! . fn viaţa dumitaie ? ţ — „Rasă de porci. — La stingă ! — Nu te teme ! — Ah. săpară pămîntul. şi pe împărăţii Chinei care-şi inaugurau noul an scmănînd. — „Domnului Belot de la Notre-Dame. cînd am venit la dumneavoastră. mîine. înclinaţiile noastre personale ne-au" împins unul spre celălalt. — „Domnului Bizet din Quincampois !" — Ştiam eu că vă voi însoţi ? — „Şaptezeci de franci}" — De-o sută de ori ani vr. ca de la sine.. de pildă. oratorul zugrăvea acele timpuri sălbatice în care oamenii trăiau cu ghindă. deunăzi. arendă pe termen lung. o medalie de argint. — „Băligar l« — După cum aş voi să rămîn astă-seară. — „Ansamblu de culturi bune !" strigă preşedintele. Rodoîphe trecu încetul cu încetul la afinităţi.ut să plec.. Femeia nu se înfăţişa şi se auzeau voci şuşotind : — Hai. e-aici. dar fie că Emma voia să şi-o retragă. celelalte zije. ea mişcă degetele .. în piaţa.." — O! nu. îi da zor : — „îngrăşăminte flamande." Rodolphe nu mai vorbea. continuă preşedintele. Se uitau unul la altul. — Astfel. noi. sa vă admir! Pentru merit egal (între doi concurenţi) (lat. răsfrînse faţa de masă. pentru cincizeci şi patru de ani de serviciu în aceeaşi fermă. şi molatic.rjînă la leagănul societăţii.. voi trece ca o umbră.). 155 Rodolphe îi luă mîna .. degetele lor se împreunară.. — Da !. de ce ne-a fost dat să ne cunoaştem ? Ce întîmplare a voit aşa ? Fără îndoială că venind de departe. cultura inului. se îmbrăcară cu postav. 156 O răbufnire de vînt." i— Dar mă veţi uita.. din Sassetot-la-Guerriere. şi am rămas. toata viaţa ! — „Domnului Garon din d'Argueil. plantară viţa-de-vie. fie că răspunse acelei sirîngeri.. spunea el. Le tremurau buzele de-o dorinţă mai presus de orice . premiu de douăzeci şi cinci de franci!" — Unde-i Catherine Leroux ? întreba mereu consilierul. ce toantă ! — Ei. voi însemna ceva în gîndul dumitaie. nu-i aşa. du-te î — Nu. ori nu ? strigă Tuvache. intrată pe ferestre. ca două fluvii care curg spre a se uni. serviciile slugilor.. şi v-am urmărit.. Apoi părăsiră pieile de animale sălbatice.. — „Folosirea turtelor oleaginoase". pe Diocletian sădindu-şi verzele. tînărul explica tinerei femei că aceste atracţii irezistibile îşi aveau temeiul în cine ştie ce existenţă anterioară. ci exclamă : — Oh ! Mulţumesc ! Nu mă respingeţi! Sînteţi bună ! înţelegeţi că sînt al dumneavoastră ! Lăsaţi-mă să vă privesc. premiu ex aeqno * domnilor Lehen'sse şi Cullenbourg : şaizeci de franci I" Rodolphe îi strîngea mîna şi o simţea caldă de tot şî tremurînd ca o turturică prinsă care vrea să-şi ia zborul. ' — „Pentru un berbec merinos. drenaj. A fost oare acesta un bine ? Nu erau oare în această descoperire mai multe neajunsuri decît foloase ? Derozerays îl punea această problemă.

ospăţul ţinu mult. servitorii puneau teanc farfuriile murdare . deprinsese de la ele muţenia şi calmul lor. dintr-un exces de prevedere. îneît nu mai auzea nimic. mulţimea se împrăştie . Şî începu să-i strige la ureche : Cincizeci şi patru de ani de serviciu ! O medalie de argint ! Douăzeci şi cinci de franci! Ai dumitale. aşa că pulberea umedă nu se aprindea. Şi uitîndu-se cercetător. îneît păreau murdare. o pestelcă lungă. cu toate că le clătise cu apă limpede . sărind de pe scaun.ieă sfioasă. pe un ton părintesc : — Apropie-te. prost servit. se despărţiră în faţa porţii. iar aceştia băteau vitele triumfătoare. cînd la bătrînică. aşteptînd ora banchetului. el o însoţi pînă acasă. în timpul focului de artificii. neşttind dacă trebuia să înainteze sau să fugă. indiferente. şi acum. Rodolphe nu le răspundea nimic . apoi se plimbă singur pe pajişte. îi umpleau paharul. care luase din mîinile preşedintelui lista premiaţilor. Cînd şi cînd izbucnea cîte un artificiu . printre lămpile suspendate. cutele rochiei ei se lăsau de-a lungui pereţilor. ca de-abia puteai să-ţi mişti coatele. Toţi mîncau din belşug. plutea deasupra mesei. ]ipindu-se de umărul lui Charles . Faţa ei suptă. nu luă foc. fiecare îşi relua rangul. apropie-te! — Eşti surdă ? întrebă Tuvache. leşu. de domni în haine negre şi de crucea de onoare a consilierului. Fiecare lua eh putea. Rodolphe o contempla la ium'na lampioanjloi aprinse. şi la plecare se auzi mormăind : — Am s-o dau preotului nostru ca să-mi citească o liturghie. Rachetele trimise pe adresa domnului Tuvache fuseseră închise. Un fel de rigiditate călugărească îi însufleţea expresia feţei. Gălăgios. şi un abur albicios. cea care urma să înfăţişeze un balaur muşrîndu-şi coada. lumea era atît ds înghesuită. care era foarte îngrijorat de primejdia rachetelor neexplodate . de tobe. cu soţul ei. încadrau de o bonetă fără boruri. se gîndea atît de tare la Emma. şi. . atunci mulţimea de gură-cască scotea un chiot prelung. nici pentru ce mulţimea o împingea şi pentru ce cei din juriu îi zîmbeau. Doamna Bovary luă braţul lui Rodolphe . venerabilă Catherine-Nicaise-Elisa-beth Leroux ! spuse domnul consilier. şi în fiecare clipă părăsea pe ceilalţi şi se ducea ■să-i spună lui Binet ce să facă. Erau asudaţi. — Ce fanatism ! exclamă farmacistul. în sinea ei. care se întorceau la grajd cu o cununa verde între coarne. care ducea un coş cu sticle. imaginea ei lucea pe insigna chipieloi ca-ntr-o oglinda magică . Trăind printre animale. pe iarba. ca şi 157 cum ar fi voit să aducă ele însele umila mărturie a avîtor suferinţe îndurate. iar seîndurile înguste care ţineau loc de bănci erau cît pe ce să se rupă de greutatea comesenilor. O revăzu seara. repeta într-una. cînd îşi primi medalia. şi totul reintra în făgaşul obişnuit: stăpînii îşi bruftutau servitorii. în pivniţa lui. după citirea discursurilor. era mai zbîrcită decît un măr creţesc veştejit. rînd pe rînd. cu spatele rezemat de pînza cortului. Rodolphe. albastră. Aşa stătea în faţa acelor burghezi veseli această jumătate de secol de sclavie. aplccîndu-se 5pre notar. 158 între timp guarzii naţionali se urcaseră la primul etaj a) primăriei cu gogoşi trecute prin baionete şi cu toboşarul batalionului. — Vino mai aproape. pe-ntuneric. cei de alături îi vorbeau . apoi. şi de-a lungul şoldurilor. stătea nemişcată. şi zile de dragoste se desfăşurau ia nesfîrşit pe aleile viitorului. îndărătul lui. iar din mînecile capoţclului roşu ieşeau doua mîini lungi. şi de-atîta munca stăteau aproape deschise. spălatul lînei le scorojiseră. cu bărbia ridicată. cînd la foaia ds hîrtie. cu încheieturi noduroase. Se vedea pentru prima oară în mijlocul unei mulţimi atît de numeroase. Atunci un zîmbet de fericire i se revărsă pe faţa. cu doamna Homais şi cu farmacistul. Visa la ceea ce îi spusese Emma şi la forma buzelor ei. era însâ •. şi în mintea lui se aşternea tăcere cu toată gălăgia care se înteţea. şi racheta principală. care părea şi mai sfrijită în straiele ei sărăcăcioase. în care se amesteca ţipatul femeilor gîdilate la subsuori. ca boarea unui fluviu pe-o dimineaţă de toamnă.Atunci se văzu înaintînd spre tribuna o bătnr. Apei. le înroşiseră şi le înăspriseră atît de tare. speriată de drapele. Emma se ' 159 ghemuia încetişor. Nimic trist sau înduioşat nu îmblînzea privirea aceea ştearsă. Şedinţa se terminase. bătrîna se uita lung la ea. Tăcută. Praful din hambare. Purta în picioare papuci groşi cu talpă de lemn. urmărea pe cerul negru ţîşnitura luminoasă a rachetelor.

pentru monarh ! Domnul Tuvache. de departe.. 160 Î61 11 -. s-ar avea astfel un fel de anale autentice. îşi : spusese el. de la han. care căsca tot mai des. atunci în nerăbdarea de a mă revedea trebuie să mă iubească şi mai . cînd la stînga. Şi iar porni repede spre căpitan. tare mi-i somn. cu multă imaginaţie. ba chiar într-o notă amintea că farmacistul Homais trimisese la Societatea de agricultură un memoriu asupra cidrului. şi dintre care unii. începură sa cadă cîîeva picături de ploaie. foarte mîndru. întors acasă. după legănarea arcurilor. După vînătoare. rămăşiţe din nemuritoarele noastre falange. Ai fi zis. apoi îşi făcu următoarea socoteală : „Dar dacă m-a iubit din prima zi.. Mii de reforme sînt absolut necesare . un banchet pregătit pe fîneaţa domnului Liegeard. în Fanai de Rouen apăru un articol lung despre expoziţia agricolă.încetul cu încetul. zise spiţerul cînd se-ntoarse la prietenii lui. care era beat. flori şi ghirlande ? Unde alerga mulţimea aceea. Fără îndoială că altarele *-*-*—. într-o seară apăru. — într-adevăr. o va fi atîrnat. „care stăteau acolo ca nişte patriarhi. care-şi răsptndea căldura pe ţarinile noastre ?" Vorbea apoi de starea ţăranilor. dar nu destul! „Curaj ! îl îndemna el. în sfîrşit. aţipi deodată şi. — Drept să-ţi spun. lampioaneîe se stinseră. S-au ridicat diferite toasturi : Domnul Lieuvain. De altfel. pentru prefect! Domnul Derozerays. Apărură stelela. între cele două felinare. Fiecare îşi arăta.. mica noastră localitate s-a putut crede strămutată în mijlocul unui vis din O mie şi tma de nopţi. referindu-te la apariţia consilierului. — Lăsaţi-mă în pace. oricum. soţ cu soţie." Şi adăugă : „S-a observat numai lipsa clerului. desigur. răspunse perceptorul. pe un panou ad-hoc. ca valurile unei mari înfuriate. Trebuie să constatăm că nimic supărător n-a tulburat această reuniune familială. la nevoie. să le facem !" Apoi. teşi birja consilierului. „Să nu ne ducem prea curînd . — Poate că n-aţi face rău. zise doamna Homais. N-are să cadă nici un cărbune. Emma-şi înnodă fularul peste capul gol. pentru cele două surori : industria şi artek ! Domnul Leplichey. ar trebui luate măsuri contra beţiei! Ar fi fost de dorit ca la uşa primăriei să se afineze Năptămînal. porni fiecare în altă parte. Domnul Binet m-a asigurat că s-au luat măsuri. Pe la ora 6. nici „ţărancele noastre atît de zglobii") nici moşnegii cu capul pleşuv. nu se întîmplă nimic! — Liniştiţi-vă. o. îl ticluise Homais. chiar a doua zi : „Pentru ce toate aceste pavoazări. spuse spiţerii!. cu lacrimi în ochi. a întrunit pe cei mai de seamă participanţi la serbare. numele tuturor acelora care în cursul săptamînii se vor fi intoxicat cu alcooluri. Hai la culcare. IX Trecură şase săptămîni. modesta lui medalie. frate cu frate. sub revărsarea unui soare tropical. mult pentru ei.. îi spuse Homais. In clipa aceea. Cînd ajungea la distribuirea premiilor. un adevărat caleidoscop. Şi la sfîrşitul săptămînii plecase la vînătoare. domnilor de Loyola ' !' înţeleg altfel progresul. se vedea pe deasupra poclitului. mă iertaţi. După două zile. dar. de care. Pompele sînt pline. lîngă vrednica lui gospodină. Se ducea sa-şi regăsească strungul. Dar. trupul lui mătăhălos clăti-nîndu-se cînd la dreapta. şi fără îndoială că. Se enumera printre primii dintre membrii juriului. Guvernul făcea. Kodolphe nu mai veni. am avut o zi foarte frumoasă pentru serbarea noastră ! Rodolphe repetă în şoaptă şi cu o privire duioasa : — O. nu uita „aerul marţial al miliţiei noastre". pentru propăşire! Seara. ua strălucit foc de artificii a iluminat deodată văzduhul. îşi mai simţeau încă inimile bătînd la sunetul bărbătesc al tobelor". Căpitanul se întorcea acasă. Vizitiul.. Tot timpul a domnit cea mai desăvîrşită prietenie. pe pereţiî sărăcăcioşi ai colibioarei sale. pentru agricultură ! Domnul Homais. se gîndisc că' era prea tîrziu. din punct de vedere statistic.Doamna Bovary clipă.1rN-aveţi dccît. şi. ar fi o greşeală". un adevărat decor de operă.. da ! Foarte frumoasă ! Şi după ce se salutară. să trimiteţi vreun om de-al dumneavoastră sau să va duceţi singur. descria în termeni ditirambici bucuria laureaţilor : „Se îmbrăţişau părinţi cu copii.

doctore. — Sigur ! Minunat.. replică Rodolphe cu o voce plină de melancolie. Şi. şi aureola barometrului. Emma refuză . şi «doamna Bovary nu găsi nimic rău în asta . aşezîndu-se alături pe un scăunaş.mult. oftînd.. dacă n-am putut să vă văd. Adio !. continuă el. şi o lampă mică. şi el îşi dădu scama că uşa sălii nu era închisă. Şi cum Erama obiectă că nu arc cal.. că am avut dreptate să nu mai vin ? Căci numele acesta. adorabil! Era prima dată cînd Emma auzea spunîndu-i-se asemenea lucruri. Plec. nu-mi daţi voie să-l rostesc ! Doamnă Bovary !. Emma se întoarse spre el. ■— Nu. pe care bătea o rază de soare. dar atît de intens. că nici n-o să mai auziţi vorbindu-se de mine !. acoperişul. — De ce ? — Nu ghiciţi ? Se mai uită la ca o dată.. De altfel. Aşadar. de-a lungul geamurilor. vă iubesc. dîndu-se puţin înapoi. — Ei bine. — Domnule ! exclamă ea. înroşindu-se. veneam pînă aici. 102 — Eu. '• Rodolphe rămase în picioare. Rodolphe nu mai . o licărire care strălucea prin 163: 11* geamuri.. nu ştiu ce putere m-a împins iarăşi spre dumneavoastră ! Căci nu poţi lupta împotriva cerului... măgulit de acest titllu neaşteptat. voia s-o cunoască . ridieîndu-se. 1 Loyola (Jgnacclo) (1491—1556). N-am vrut să vin. asemenea unei fiinţe care lîncezeşte într-o etuvă. perfect!. ah ! cel puţin am putut contempla în voie ceea ce va înconjoară. însera. printre încrengăturile mărgeanului.. intrînd în sală. începu el. Noaptea. — Dar dacă n-am venit.. — Oh. nu ! răspunse Rodolphe. Amintirea dumneavoastră mă duce la disperare ! Ah. era un biet nenorocit. — Doamna tocmai îmi vorbea despre sănătatea dumisale. o văzu pe Emma pălind.. creştea. asta-i iot ! Nici nu vă daţi seama ! Spuneţi-mi un cuvînt.. Bună idee ! Ar trebui s-o urmezi. nici nu-i numele dumneavoastră : e numele altuia ! Repetă : al altuia ! Şi îşi ascunse faţa în mîini. Era singură. soţia lui începea iar să se înăbuşe. copacii din grădină. Medicul. vedeţi.. arunca seînteicri de foc în oglindă. în umbră. imaţimă !. cruzime. Rodolphe începu : — Emma. sa mai prelungim !" Şi îşi dădu scama ca socoteala lui a fost bună în clipa . Mă voi duce departe. Numele lui a devenit sinonim cu făţărnicie. —. continuă el.. era cît se poate de îngrijorat. Jttît de aproape şi atît de departe. întreagă la căldura acestor vorbe. Eh ! Toată lumea vă spune aşa!. un singur cuvînt! Şi. Am fost bolnav. sporeau amurgul. se pierdu în tot felul de amabilităţi. atît de departe. mă sculam. dacă mi-aţi îndeplini o dorinţă ! Era dorinţa de a-i vizita casa . astăzi.. pe cînd celalalt profită de asta ca să-şi revină puţin... pe nesimţite. iar Emma dc-abia-i răspunse ia primele fraze de politeţe. sînteţi atît de bun ! spuse ca. dar în bucătărie se auzi un zgomot de saboţi.. nici prin gînd nu vă trecea că acolo. tocmai se ridicau amîndoi. Charles îl întrerupse : într-adevăr. fermecător. cînd.. Rodolphe îl întrebă atunci dacă nu cumva călăria i-ar face bine.... — Ce mârinimoasă aţi fi. îneît Emma lăsă capul în jos. Rodolphe 6e lăsa sa alunece jos de pe scăunel . priveam casa dumneavoastră. totuşi. în fiecare noapte.Bună ziua. Ah. Da! Mă gîndesc la dumneavoastră într-una !. — Grav ? izbucni ea. care lucea în bătaia lunii. întemeietorul celei mai reacţionare organizaţii a bisericii catolice : Ordinul Iezuiţilor. ipocrizie.. numele acesta care-mi umple sufletul şi care mi-a scăpat de pe buze. care se legănau la fereastra dumneavoastră. nu poţi rezista la zîmbetul îngerilor! Te laşi dus de ceea ce este frumos. se întindea molatică. am fost foarte ocupat. cînd intră Gharles.. îi zise Rodolphe. descendent al unei familii nobile spaniole.. — A... şi vanitatea ei. Perdeluţele de muselină. domnul Rodolphe îi oferi unul.

căzute pe jos. şi atunci nu vedea decît trunchiurile brazilor. spuse că acum căruţaşul. zise Bovary. căută mii de pretexte. care bătea cu degetele în geam ca s-o distreze pe micuţa Berthe. A doua zi. avea mereu ameţeli. Rodolphe se pleca şi le scotea una 166 . care sînt aşa de amabile ? 101 Emma luă un aer îmbufnat. Justin o şterse de la farmacie ca s-o vadă. fu îneîntată de ţinuta lui. iar siluetele lungi ale plopilor. suluri de aburi se întindeau în zare . printre brazi o lumină adumbrită plutea în atmosfera călduţă. Era în primele zile ale lui octombrie. Emma îşi închidea pleoapele pe jumătate. Pe cîmp se lăsase ceaţă. La poalele dealului. de îndată ce rămaseră singuri : De ce nu primeşti propunerile domnului Bouîanger. Printr-o spărtură de nori. apoi. sus pe creastă. care se evapora în văzduh. am să vi-l trimit . moi. şi voalul ei mare. zidurile şi clopotniţa bisericii. Rodolphe sosi în faţa porţii lui Charles cu doi cai frumoşi . tot înainte. Cei doi cai o luară la goană. — Ei. gata de plecare. continuă el. porniră amîndoi deodată dintr-o săritură . în clipa cînd intrară în pădure. în bătaia unei raze de soare. se topeau în înaltul cerului.A. zise Rodolphe. Rodolphe îşi pusese nişte cizme lungi. Se auzea răsuflarea cailor. Din cînd în cînd Emma întorcea capul ca să nu-i întîlnească privirea. conurile de brad. ca să araie că totuşi a venit pentru ceva. Cînd costumul fu gata. Şi mai ales prudenţă ! Multă prudenţă ! Şi. Pielea şeilor scîrţîia. uitîndu-se cum se îndepărtează. ■ea.e-o lfio vorbă. Din cînd în cînd schimbau cî. Sănătatea înainte de toate ! Nu ai dreptate ! — Şi cum vrei tu să călăresc fără costum de călărie ? — N-ai decît să-ţi comanzi ! răspunse el. cînd îl văzu aparînd pe scara de ia intrare într-o haina lungă de catifea şi cu pantaloni de tricou alb. nu . întoreîndu-se deodată. Gîndul de a avea un costum de călărie o făcu să se hotărască. în poiană. caii se opriră brusc. Ferigile lungi de pe marginea drumului se prindeau de scările Emmei. şi niciodată sătucul acela nenorocit în care trăia nu-î păruse atît de mic. valea toată era parcă un nemărginit lac şters. va fi mai uşor pentru dumneavoastră. — Băgaţi de seamă ! Nici nu ştiţi cînd vine o nenorocire ! Poate că vi-s caii prea iuţi! Emma auzi nişte zgomote deasupra capului : era Felicite. păreau ca nişte vîrtejuri ridicate de vînt. — Am să trec pe-acolo. la amiază.se luase linge. maică-sa îi răspunse făcîndu-i semn cu mînerul cravaşei. îşi flutură ziarul. într-adevăr. nu. Apoi. — A. ca să-şi recunoasă acolo casa . Plescăi din limbă. De la înălţimea la care erau. Rodolphe şi Emma o luară pe sub poala pădurii. gîndindu-se fără îndoială că Emma nu văzuse în viaţa ei aşa ceva . care ieşeau pe deasupra cetii. Printre crestele colinelor. ieşi soarele. din mers. Rodolphe slăbi frîul. Credeţi ? întrebă ea. a căror neS» fîrşită perindare o ameţea puţin. calul Emmci o luă la galop. Din mers. Charles îi scrise domnului Boulanger că soţia sa îi stă la dispoziţie şi că el se bizuie pe bunăvoinţa lui. îl aştepta.stărui. se zăreau uneori departe acoperişurile din Yonville. foarte bine ! Vă mulţumesc. dcstrămîndu-se. — Dumnezeu ţine cu noi. Rodolphe galopa alături. —. muia zgomotul paşilor . cu vîrful potcoavelor. — Să mergem înainte. — Plimbare frumoasă ! strigă domnul Homais. cu mîna ridicată şi braţul drept întins. Cum simţi pămîntul sub copite. puţin îmi pasă ! răspunse Charles. cel căruia i . şi în cele din urmă spuse ca asta ar putea sa para ciudat. din piele de căprioară. şi. curţile. se lăsa legănată pe şa în cadenţa galopului. o să vină cu mine . caii rostogoleau înaintea lor. şi chiar şi spiţerul îşi lăsa treaba şi începu să-i dea sfaturi domnului Boulanger. albastru se linişti. Pămîntul. pîlcuri de copaci apăreau deodată ca nişte stînci negre . cu grădinile de pe malul apei. şi. Cu capul puţin aplecat. apoi. roşiatic ca praful de tutun. unul avea fionguri roze la urechi şi o şa de damă. Ici şi colo. iar altele. Alături. Fetiţa îi trimise de departe cu mînuţa o sărutare .

împrejurul unui eleşteu. să nu mai vorbim de asta. Rodolphc îi spunea : — Ce-aţi avut ? De ce ? N-am înţeles. nu-i aşa ? în sufletul meu sînteţi ca o madonă pe un piedestal. serios. consimţi el. mai şopti ea. Nuferi veştezi pluteau neclintiţi printre trestii. o cuprinse de mijloc. îşi lăsă pe spate gftul alb.. drăguţ. — Oh ! nu aşa curînd.după alta. uite. şi covoare de viorele se întindeau printre desişurile copacilor ceauşii. sfios. mergînd. cu undele înverzite de lintiţă. se rugă Rodolphe. ca-ntr-un leşin. pleeîndu-se pe umărul lui. — Sînt obosită. şi. şi atunci Emma simţea cum genunchiul lui îi atinge în treacăt piciorul. zise ea. Emma-i luă braţul. Stofa rochiei i se prindea de catifeaua hainei lui. Fiţi prietena. drept printre crengi. — Rău fac. Se întoarseră. într-un freamăt prelung şi ascuzîndu-şi faţa.. croncănitul răguşit şi plăcut al corbilor care zburau spre stejari. speriau broaştele. — Hai. Ajunseră într-un loc mai deschis. sus. soarele o orbea. Emma se opri. mergînd în urma ei. oftînd adînc. sora. Dar am nevoie de dumneavoastră pentru a trăi. luînd altă expresie.. Unde-s caii ? Să ne-ntoarcem. tot mişcînd cu vîrful piciorului nişte surcele care erau pe jos. Dar auziră caii mîncînd frunze. Dar o încurca rochia prea lungă. de gîndul dumneavoastră. am nevoie de ochii dumneavoastră. îngerul tatu ! Şi întinzînd braţul. tremurînd. ca şi cum ar fi înotat în valuri de azur. cu ochii îndrăgostiţi şi umezi. Nu mai mişca o frunză. Emma se dădu înapoi. Erau luminişuri mari.. contempla. cedă. Emma ! Emma ! ieo — Ah ! Rodolphe !. Dar cînd auzi fraza : — Oare de-acum nu ne leagă aceeaşi soarta ? îi răspunse : t* 167 l — A. Sînt o nebună . Rodolphc veni spre ca cu braţele deschise. Deseori prin tufişuri se auzea foşnind o uşoară bătaie de aripi. Apoi. melancolic. sus de tot. Emma repetă : — Undc-s caii ? Unde-s caii ? Atunci. Paşii lor. nu ! Ştiţi foarte bine. mai încercaţi. Emma căută încetişor să scape. care săreau să se ascundă. Se aşezară pe-un trunchi de copac doborît. — Dar unde mergem ? Rodolphe nu-i răspunse. rău fac.. şi Rodolphe începu să-i vorbească de dragostea lui. Emma se opri.' Nu trebuie să vă ascult. ici şi . trecea alături de dînsa ca să dea la o parte crengile.. Rodolphc schiţă un gest de mînie şi de plictiseala. Descălecară. sau. cu ochii ficşi. — De ce ?. Emma îl asculta cu ochii în pămînt. curaj ! o îndemnă el. Rodolphe legă caii. pline de mărăcini înfloriţi. muşeîndu-şi mustaţa. spunea ea. cu toate că îşi ţinea trena ridicată. Emma mergea înainte. ca gura încleştată. trecînd de sus. Scara îşi aşternea umbrele. îi spuse brusc : — Ei. de glasul. Să nu plecam ! Mai staţi! O duse mai departe.. foşnind în iarbă. uitîndu-se lung la el. între postavul negru şi botina neagră. E cu neputinţa ! Şi se ridică să plece. Rodolphe o susţinea aşa. Emma respira întretăiat. roşcaţi sau aurii. după cum le erau frunzele. Vă înşelaţi. îngăimă : — Oh ! Mă speriaţi! Mă chinuiţi! Să plecăm ! — Dacă trebuie. Fu calm. La început n-o sperie cu prea multe complimente. Rodolplie o apucă de încheietura mîinii. pe muşchi. Jur împrejurul ei.. cu ochii numai lacrimi. Emma se opri din nou . Cerul se făcuse albastru. imaculată şi neclintită. unde se tăiaseră semin-cerii. iar Rodolphe. faţa i se vedea într-o transparenţă albăstruie. care i se părea ceva din trupul ei gol. Şi imediat fu iarăşi respectuos. printre făgaşuri. Alteori. gingăşia ciorapului alb. cu un surîs straniu. Rodolphe arunca ochii împrejur. După o suta de paşi. şi prin voalul care cădea oblic de pe pălăria ei bărbătească pînă pe şolduri.

auzi pe celelalte coline un ţipăt nedesluşit şi prelung.. Atunci îşi aminti de eroinele din cărţile pe care le citise. Spune. azi după-amiază am trecut pe la domnul Alexandre. prin locurile goale dintre acele culmi.. ca şi în ajun. extaz. Emma era minunată ! Dreaptă. are o iapa bătrînă.colo. Nu suferise destul ? ! Dar acuma triumfă. Şi cum scăpă de Charles. Apoi adăugă : Gîndindu-mă chiar că asta o să-ţi facă plăcere. Rodolphe dregea cu briceagul unul din cele două frîuri care se rupsese. Erau în pădure. cu mijlocul subţire. Rodolphe ss apleca şi-i lua mîna să io sărute. Emma îşi punea scrisoarea în fundul grădinii. Văzură în noroi. s-ar putea lua cu vreo trei sute de franci. bucuriile dragostei. şi care. Rodolphe o întrerupea cu sărutările lui. Din cînd în cînd. tăcută. Din ziua aceea îşi scriseră regulat. fără remuşcări. flmbinîndu-se. cînd Charles plecase înainte de a se crăpa de ziuă.. Na avusese niciodată ochii aşa de mari. La masă. Stăteau unul lînga altul pe un pat de frunze uscate. soţul găsi că arată bine . şi într-o clipă se pomeni în mijlocul pajiştii. urmele celor doi cai. în roşeaţa serii. să o mai cheme pe nume şi să-i repete că o iubeşte. respira parcă din copaci. împrejurul lor nimic nu se schimbase . mergînd iute. îşi făcură jurăminte. şi Emma-i cerea. aşa de negri şi de adînci. în care totul va fi pasiune. una lîngă alta. socotindu-se într hiparea tipului de amantă pe care-l rîvnise atît de mult. Le gusta din plin. Ea însăşi era o părticica reală a acestor închipuiri şi îşi împlinea îndelunga visare a tinereţii. Se întoarseră la Yonville pe acelaşi drum. viaţa obişnuită nu-i apărea decît undeva. Aşadar. în coliba unor lucrători de saboţi. dragul meu. şi sîngele alergîndu-i prin trup ca un fluviu de lapte. Mai întîi se simţi ca zăpăcită . începea ceva minunat. — Emma ! zise el. Dar zărindu-se în oglindă. culmile simţirii sclipeau în gîndurile ei. ca o muzică. departe de tot. şi sta cu cotul lîngă marginea farfuriei. De ce ? — O ! nimic. cu genunchiul îndoit pe coama calului şi puţin îmbujorată de boarea vîntului. Lumea se uita pe fereastră. cu clocote de veselie. şi aceleaşi tufişuri. De altfel. drumurile. că nu puteai sta decît aplecat. tremurau pete luminoase ca nişte canari care şi-ar fi risipit penele în zbor. izbucnea întreagă. Gu ţigara de foi între dinţi.. am cumpărat-o. Emmei îi veni chef să-l vadă pe Rodolphe chiai atunci. Emma-I vorbi de tristeţile ei. RodoJphe venea s-o ia de-acolo şi punea în loo alta. am făcut bine ? Ea încuviinţă dînd din cap . departe. şi Emma o asculta. avea să cunoască. fără să se uite înapoi. după un sfert de oră : — Ieşi astă-seară ? — Da. şanţurile. dincolo de pădure. rămase uimită de cum arăta. cu pereţii de paie şi cu acoperişul atît de jos. într-o dimineaţă. iar dragostea. Gîndul acesta o făcu să gîfîie de poftă. Putea ajunge repede la La Huchette. îşi spunea mereu : „Am un amant! Am un amant!" savu-rînd gîndul acesta ca pe al unei noi pubertăţi care i-ar fi venit pe neaşteptate. pe frunze sau pe jos. pe care Emma o găsea întotdeauna prea scurtă. Călare. jos de tot. în sfîrşit. A doua zi cunoscu noi plăceri. în fiecare seară. acea înfrigurare a fericirii în care nu mai spera. Era o linişte deplină . îşi făcu să joace calul pe caldarîm. o voce tărăgănată. şi totuşi pentru ea se întîmplase ceva cu mult mai însemnat decîţ dacă munţii s-ar fi clintit din loc. sînt sigur. apoi. -uitîndu-se la el cu pleoapele pe jumătate închise. se prefăcu însă că nu-l aude cînd o întrebă cum a fost plimbarea . pe Rodolphe şi strînsoarea braţelor lui în freamătul frunzişului şi şuierul trestiilor. ea-şi simţea inima care începea iar să-i bată. . Emma încerca satisfacţia răzbunării. fără zbucium. şi mulţimea lirică a acelor femei adultere începu să-i cînte cu glasuri de surori care o vrăjeau. Intrînd în Yonville. delir : o imensitate albăstruie o împresura. aceleaşi pietre prin iarbă. dar încă foarte frumoasă. între cele două iumînări aprinse. fără îngrijorări. o transfigura. cu ultimele tresăriri ale nervilor ei zdruncinaţi. am oprit-o. lîngă rîu. Ceva delicat. 109 ■— Ce este ? — Ştii. într-o crăpătură a terasei. ceva suav. atîta vreme înăbuşită. julită doar puţin la genunchi. să stea acolo o oră şi să se întoarcă la Yonvillc înainte de a se trezi lumea. Atunci. în umbră. urcă şi se închise în camera ei. vedea copacii. care-i învăluia întreaga fiinţă. nimic.

se temea de boi şi o lua la fugă . o mare greutate îi căzu de pe inima. ca şi cum la apropierea el zidurile s-ar fi dat singure în lături. îşi tot luau rămas bun cîte un sfert de ceas. La ora aceea Rodolphe mai dormea. nu se mai gînsise la nimic altceva. domnule Binet. şi îndată intră în vorbă : — Nu-i cald. era în contravenţie. totdeauna trebuie să dai de veste. se agăţa cu mîna de tufele veştede de ridichioară sălbatică. Scoase un ţipăt. Emma apăsă clanţa unei uşi şi. văzînd-o venind pe neaşteptate. malul era lunecos. O scară mare. ieşi un om. Cu asta. cînd se-ntorcea aşa. singiir-singurcl în butoiul lui. de cum se crapă de ziuă. cînd nu mai putea trăi fără dînsul. pişe* 173 Emma nu-i răspunse nimic. Cînd se întorcea de. şi domnul Binet. zări în fundul camerei un bărbat dormind. Ţeava ieşea pieziş din gura unui butoiaş. La despărţire.. — A. bolborosi ea. Avea jambiere încătăramate pînă la genunchi. întro zi. rîzînd. de nu-ţi trece pasărea pe la gura ţevii. pe marginea unui şanţ. Gînd văzu că-i Emma. urca spre un coridor.începea să mijeacă de ziuă. aşa cum mă vedeţi. iar picăturile de rouă prinse pe părul ei erau ca o aureolă de topaze în jurul feţei. La început. din butoiaş. în care se înfunda. ia pîndă de raţe-salbatice. merse totuşi înainte. deodată. Ţi-e rău ? Spune ! în cele din urmă îi declară cu un aer serios că vizitele ei începeau să fie imprudente şi că se compromitea. In camera lui intra parcă o dimineaţă de primăvară. temerile acestea ale lui Rodolphe o prinseră şi pe ca. Dar cînd puntea pentru vaci era ridicată. Emma se îmbrăca repede şi cobora tiptil scările care duceau spre malul apei. Rodolphe se încruntă. După ce-i reuşi această primă îndrăzneală. Dincolo de ograda fermei era un corp de case . De multe ori chiar punea între dinţi muşciucul unei lulele mari. Vin de la doica la care-am dat copilul. se pieptăna cu pieptenele lui şi se uita în oglinda de ras. Ceva peste puterile ei o împingea spre dînsul atît de tare. ca şi cum nu i-ar fi plăcut asia. ca să nu cadă. aicea sînt. mirosind toată a mireasmă proaspătă de sevă. de verdeaţă şi de aer curat. deschidea sertarele 'dulapurilor. Era Rodolphe. se strecura încet o lumină greoaie. acela trebuia să fie castelul.. dar e o vreme aşa de îmbîcsită. şi o strîngea la piept. că. într-o dimineaţă. se uita îngrijorata în toate părţile. la orice scîrţîit de plug. la orice ţipăt. se oprea în loc mai palidă şi mai tremurătoare decît frunzele plopilor care se legănau deasupra capului ci. gata să leşine ds spaimă. — Dar ce ai ? îl întrebă ea. cuprinzîndu-l pe după gît. Dar acum. buzele vinete de frig şi nasul roşu. lîngă carafa de apă. ajungea gîfîind. De aceea i se părea mereu că aude venind paznicul. legat pe cap. foarte bine ! Foarte bine ! Cît despre mine. Atunci Emma plîngea . 172 X încetul cu încetul. ca diavolii aceia cu resort care ţîsnesc clin fundul cutiilor. Cînd vezt o puşcă. Emma. şi. El continuă : — Tare devreme aţi mai ieşit ! — Mda. Prin perdelele galbene. printre lamîi şi bucăţele de zahăr. — Tu eşti ? Tu eşti ? repeta el mereu. Şalul. se felicita de fericirea şi ds şiretenia lui. care era pe masa de noapte. Dar grija asta îi aţîţa plăcerea. năpădit de buruieni pînă la jumătate. îmbătată de dragoste. Trăgea cu urechea la orice pas. flutura în vînt prin fîneaţă . îneît. cu cele două sfîrleze în coadă de rîndunică care . Pe urmă apuca de-a dreptul peste arături. Emma recunoscu de departe casa amantului ei. avu deodată impresia că zăreşte o ţeava lungă de carabina aţintită asupra ei. de-a lungul ferestrelor. japca trasă ps ochi. Pe urmă Emma îi cerceta apartamentul. lira căpitanul Binct. Cum ai făcut să vii 2 Ah.. se temea să nu scadă în ochii lui «aii să nu-l supere. — La revedere. ori de cîte ori Charles pleca devreme. aurie. Rodolphe o trăgea spre el.. ţi-ai udat rochia ! 170 — Te iubesc ! răspunse ea. cu obrajii îmbujoraţi. cînd. Intră înăuntru.la ci. întoreîndu-i spatele. pîadind orice umbră care trecea în zare şi orice ferestruică din sat de undc-ar fi putui s-o zărească cineva.se vedeau negre pe cerul palid al dimineţii. . cu tot respectul cc-l purta legilor. i-o tăie Emma. se poticnea şi se împleticea cu ghetuţele ei delicate. Emma bîjbîia clipind des . — Ar fi trebuit sa vorbiţi de departe ! strigă el. trebuia s-o ia pe lingă ziduri de-a lungul rîului . dreaptă. căci jircfectura oprise printr-o decizie vmatul de raţe altfel decît din barcă. perceptorul căuta să-şi ascundă 'spaima prin care trecuse . n-ar fi vrut să mai plece niciodată de lîngă Rodolphe.

către Justin : Dar bagă de seamă să nu răstorni piuliţele . dispreţuitor. 174 (căci farmacistului îi plăcea grovaz să spună doctore. nu-i aşa ? Binet îl lămuri că avea nevoie de-un corosiv ca să facă singur o apă de aramă pentru scos rugina de pe diversele accesorii de vînătoare. iar băieţelul se ghemui pe un scăunel. Dar Binet. „N-are să mai plece odată ?" gîndea ea. — Să-mi mai daţi. drumul acela nu ducea decît la La Huchette . doamna Homais. . o jumătate de uncie 1 de vitriol. răspuns-e el scurt.. Nu-ncape îndoială că o să facă tot felul de presupuneri neplăcute. numai din cînd în cînd se auzeau ţăcănind greutăţile 175 în balanţe şi cîte-o şoaptă de-a farmacistului cînd dădea cîte-o dispoziţie elevului. A doua zi hotărîră să organizeze întîlnirile lor . sîn» persoane cărora le prieşte. — Acid de zahăr ? se minună farmacistul. Rodolphe venea în grădina. Emma voia să-şi mituiască servitoarea cu un cadou . Şi intră iar în butoi. patru uncii de ceară galbenă şi trei jumătăţi de uncie de negru animal. că trebuie să coboare. Pînă atunci încălziţi-vă la sobă. de trei sau de patru ori pe săptămînă. — Justin. adresîndu-l altuia. strigă spiţerul. nu cunosc ! Vrei poate acid oxalic ? Oxalic. care umplea pîlnii. şi cu siguranţă că el n-o să tacă din gură. punea dopuri la sticluţe. nimeni nu locuia prin împrejurimi. Povestea cu doica era cel mai prost pretext. Cei dimprejur tăceau toţi. şi spunea : — Daţi-mi. Farmacistul începu să spună : — Cc-i drept. ca distracţie. — Linişte ! strigă bărbatul ei. în sfîrşit. Emma simţea că se înăbuşă. Şi pentru ca să-şi pună la loc fotoliul.. că o să trăncănească ! Pînă-n seară nu făcu altceva decît să-şi bată capul punînd la cale tot felul de născociri mincinoase.— Sluga dumitale. Emma tresări. Emma se căi că s-a despărţit aşa de brusc de perceptor. către Emma. dar ar fi fost mult mai bine să dibuiască în Yonville vreo casă mai feriu. doctore 1 Uncie —• veche unitate de măsură. arătînd cu degetul spre spiţer. umezeala asta nu-i tocmai prielnică. vă rog. lipea etichete şi împacheta.. — Ce vă mai face fetiţa ? întrebă deodată doamna Homais.o jumătate de uncie de răşină şi de terpentină. în şoaptă. Rodolphe îi promise că o să caute el una. . egală cu 25 de grame. nu auzise probabil nimic. După masă. Se duse să stea pe banca de catifea din faţa ferestrei.. Charles.. pe lîngă tăicuţul ei. Homais tocmai se repezea în faţa tejghelei. Binet ghicise de unde venea. şi primul om pe care-l zări în farmacie fu iarăşi el. — Totuşi. Iertaţi-mă.. ca şi cum. nu face să vă urcaţi. cu Napoleon lîngă ea şi cu Athalie în urma ei. De altfel. adu acidul sulfuric ! Apoi. Emma scosese înadins cheia de la portiţă.. să meargă cu ea la farmacist. ştii bine că nimeni nu se atinge de fotoliile din salon. adîncit cu totul în citirea notei de plată. de îndată ce se întuneca de tot.. întrebuinţată mai ales de farmacişti. oftă adînc. Cît ţinu iarna. văzînd-o îngrijorată. — Sst! tistul Emma. care voia să urce în apartamentul doamnei Homais: — Staţi. vă rog frumos. doamnă. avîndu-l mereu înaintea ochilor pe imbecilul acela cu tolbă. în timp ce sora lui mai mare dădea tîrcoale cutiei cu bomboane de mentă. s-ar fi răsfrînt şi aupra lui ceva din solemnitatea pe care o găsea în acest titlu).. scăpată din încurcătură. — Ce tare respiraţi ! zise doamna Homais.. perceptorul ! Stătea în picioare în faţa tejghelei. Spiţerul se apucase să taie ceara. Atunci Emma. — . vru. Bună ziua. luminat de reflexele borcanului roşu. pe care Charles o crezu pierdută. aşa fiind. care scria nişte cifre într-un maculator. Nu ştiu. cînd doamna Homais îşi făcu apariţia cu Irma în braţe. căci toată lumea din Yonville ştia foarte bine că de un an de zile micuţa Bovary era acasă la părinţi. — De ce n-aţi adus-o ? începu iar. ca să-mi curăţ curelăria de lac de la echipament. cînd Binet îi ceru o jumătate de uncie de acid de zahăr. Apoi. mai bine du-to şi caută nişte scaune în sala cea mică . — E-aşa de cald ! răspunse Emma. începu iar perceptorul cu un aer şiret. ieşi.

cum s-ar zice. din cînd în cînd. Dar era atît de frumoasă ! Şi avusese atît de puţine femei v»5a de curate la suflet! Dragostea aceasta în care nu era nimic desfrînat era pentru el ceva nou şi. De altfel. se înălţau şi se lăsau ca nişte uriaşe valuri negre care veneau să-i acopere. nici nu mai avea pentru dînsa acele dezmierdări fierbinţi care o înnebuneau . Rodolphe avea o manta mare . Exaltarea Emmei. aşa îneît marea lor dragoste. i se păru că scade sub dînsa. cu inima zvîcnind. pe aceeaşi bancă de leaturi putrede unde altădată Leon. o adevărată verighetă de căsătorie. ca apele unui fluviu supte de albie. în nopţile de vara. şi senzualitatea. — Ai pistoalele la tine ? — Pentru ce ? — Dar. Rodolphe stinse lumînarea. sus. Rodolphe îşi pierduse mama de douăzeci de ani. ca atunci cînd i se păruse că aude pe alee zgomot de paşi care se apropiau. tresărind toate deodată. din pat. în sfîrşit. nefiind. Fu nevoit să schimbe cu ea miniaturi. tot apartamentul îi stîrnea o nespusă veselie. ba chiar. aştepta ca pe jăratic . 176 Dar fiindcă luminările îi băteau în ochi. toată. de grosolănie naivă. în fundul inimii. uneori. Emma se ridica tresărind . între şopron şi grajd. în care se scufundase. ochii pe care de-abia şi-i zăreau li se păreau mai mari. şi. şi nu se putea stăpîni să nu facă pe socoteala lui Charles o mulţime de glume de care Emma se simţea stingherită. pe care-o avea ascunsă în dosul cărţilor. o învelea într-însa. deveni şi mai drăgăstoasă . daca ochii ei ar fi fost în stare. dezbrăcată. fremătînd de nerăbdare. în sfîrşit. şi. să-şi taie şuviţe de păr. şi uneori. îşi spunea el. o ducea fără să scoată o vorbă pînă în fundul grădinii. Emma. Daca ca vorbise serios. . Biblioteca. în nopţile cînd ploua se adăposteau în cabinetul de consultaţii. care o indignă. îneîntătoare. Emma aprindea o luminare de la bucătărie. de parcă le-ar fi spus unui copilaş părăsit. îi măgulea şi trufia. Emma era din ce în ce mai sentimentală. Auzeau rîul curgînd în spatele lor. Rodolphe se gîndi mult la istoria asta cu pistoalele. suspinele buzelor lor li se păreau mai puternice . îi spunea : — Sînt sigură că acolo. Atunci Emma o zbughea ţinîn-du-şi răsuflarea. dar uneori trebuia să aştepte căci Charles avea mania să trăncănească la gura sobei şi nu mai isprăvea. Acum Emma nu se mai gîndea deloc la el. care o făceau să plînga'. surîzătoare. şi. ca şi cînd lectura ar fi distrat-o. Emma. atunci era ceva foarte caraghios. Charles se întorcea cu faţa la perete şi adormea. iar acum îi cerea un inel. în semn de veşnică unire între ei. Emma îi făcuse un mare jurămînt. deşi simţea în asta un fel de mojicie. se uita la dînsa atît de îndrăgostit. biroul. Nu-i mai spunea. ele amîndouâ binecuvîntează dragostea noastră. răspunse Emma. Ar fi vrut să-l vadă mai serios şi uneori chiar mai dramatic. Rodolphe se instala acolo ca la el acasă. de vreme ce îi era sortita. umbre dese se învolburau prin întuneric. ce se răsfrîngeau în mii de vibraţii. îse părea. trosniturile stufului uscat de pe mal. Cu toate acestea. Stelele sclipeau printre crenguţele de iasomie desfrunzite. — yine cineva ! zise ea. pe care el de asemeni nu-l prea găsea de bun-gust. vin ! îi răspundea.. Rodolphe arunca în obloane un pumn de nisip. ca altădată. Răcoarea nopţii îi făcea să se strîngă în braţe mai tare . •— De cine ? De bărbatu-tău ? Ah. Emma începea să se pregătească de culcare . ca să te aperi. uitîndu-se la lună. căci el nu avea nici un motiv să-l urască pe acest Charles atît de cumsecade. pe nesimţite. o chema să se culce : — Vino odată. cuvinte dulci. e tîrziu. în chioşc. şi Emma zări mîlul. în privinţa asta. cuprinzînd-o de mijloc. — Da. Deseori ea-i vorbea de clopotele serii sau de vocile naturii .• iar altă dată despre mama ei şi despre a lui. ros de gelozie . sărmanul de el! 177 12 Şi Rodolphe îşi termină fraza cu un gest care voia să spună : „L-aş strivi c-un bobîrnac !" Emma rămase uluită de curajul lui. Emma îl consola de pierderea ei cu tot felul de vorbe dulcege. pe care bunul lui simţ burghez o dispreţuia. l-ar fi făcut să sară pe fereastră. iar Rodoîphe îşi ascunse nepăsarea din ce în ce mai puţin. scoţîndu-l din deprinderile uşuratice.Ca să-i dea de veste. Atunci. Nu-i venea să 178 creadă. Dar Charles.. nu se mai sinchisi şi. apoi lua o carte şi citea foarte liniştită. îşi schimbă felul de a se purta. care cădeau în sufletul lor cu sonorităţi cristaline. Ici şi colo. sigur de dragostea ei. ba chiar odios. şi în mijlocul tăcerii se auzeau cuvinte şoptite.

Ce fericire era pe-atunci! Ce libertate ! Ce speranţă ! Ce belşug de iluzii! Nimic nu mai rămăsese acum din ele ! Le cheltuise în toate aventurile sufletului ci. dragii mei copii. Aparenţele erau totuşi mai liniştite ca niciodată. mi-e aşa de greii. decit ca să-i facă mai tîrziit compoturi. O subjuga. Cu a'âi mai bine. bietul meu copil ! Cît te iubesc ! Apoi. dimpotrivă. pe rînd. şi de cîte ori se apropia. Am aflat de la un vînzător ambulant. — Aduceţi-mi-o încoace ! spuse maică-sa. bagînd de seama că avea vîrfurile urechilor cam murdare. ca şi cum bietul om ar fi lăsat tocul din mînă. dar că a văzut în grajd 179 12* două dobitoace. sărutînd-o încă o dată ş. Cadoul era însoţit totdeauna de o scrisoare. şi auzi hohotele de rîs ale copilului. numai dacă nu cumva ţineţi mai mult să aveţi o bibilică. Umilinţa de a se simţi slabă se schimbă într-un fel de ură. într-o noapte. era şi necinstit. căci mi se pare ceva mai fragedă. ca doi soţi care întreţin tihnit flacăra căsniciei. care-o străbătea ca cotcodăcitul unei găini care de-abia se vede printr-un gard de spini. draga mea Emma. era ca o necontenită vrajă. fi schimbă cămăşuţa. de unde-am înţeles că treburile merg. cînd veni primăvara. ca să viseze cîtva timp. Asta se întîmpla tocmai în timpul cînd moş Rouault îşi trimitea curca. fiindcă pe cel care-l aveam l-am dat afară. Am sădit în cinstea ei. pentru ea. ca şi cum atunci s-ar fi întors dintr-o călătorie. Rodolphe izbutind să îndrumeze adulterul după placul lui. şi. că Bovary munceşte mereu din greu. vîntoasa i-a zburat acoperişul tocmai în copaci. în cele din urmă. sînt sănătos. Cînd treceai. care rămăsese uluită de atîta drăgălăşenie. în căsătorie.. şi pe cea mică. şi mai grea. în dragoste. dragi copii. o dădu iar în mîinile servitoarei. Benhe Bovary. simţea sub papuci moliciunea covorului . afară doar de-un guturai. după şase luni. ca variaţie. picrzîndu-le astfel mereu de-a lungul vieţii. o întrebă de-o mie de ori dacă n-o doare nimic. erau. L-am întrebat dacă te-a văzut. am luat o cafea împreună. cînd o veni. Lestiboudois grebla pe-alaturi. şi pe tine. Sub fereastra ei era un stup. Uscase scrisul cu cenuşă. şi. mînjii nechezau şi zburdau. căci prea era mofturos la mîncare. în amintirea piciorului său lecuit. dacă pot spune aşa. Era culcată pe burtă în vîrful unei căpiţe. într-adevăr. Greşelile de ortografie se ţineau lanţ. înapoi coşul. pe care l-am luat deunăzi la iarmarocul de la Yvetot. „Cît despre mine. se izbeau în geamuri ca nişte elastice mingi de aur. nu ştiu cînd voi veni să vă vad. Multe complimente. focul ardea . si nu vreau să se atingă nimeni de ele. pe care să le pun în dulap. Adio. TbSodofe Rotiaidi" Emma rămase cîteva minute cu hîrtia asta groasă între degete. dar Emma îi urmărea gîndul plin de dragoste. Nădăjduiesc că prezentei o să vă găsească sănătoşi şi că va fi la înălţimea celorlalte. Aproape că-i era frică de el. sună repede să-i aducă apă caldă şi o spălă.Emma nu-şi dădea seama dacă îi părea rău că-i cedase sau dacă. Asta nu mă miră. pe amîndoi obrajii. plîngînd puţintel. Nici recolta n-a fost prea grozavă. care. şi trimiteţi-mi.. mi-a arătat măseaua. mi-a spus că nu. vă rog. Emma tăie sfoara cu care era legată de coş şi citi următoarele rînduri : „Dragii mei copii. nu dorea să-l iubească şi mai mult. ca un călător care lasă cke ceva din bogăţia lui pe la toate hanurile din calc. Ce mult trecuse de cînd nu mai stătuse lîngă el pe scăunaşul din faţa căminului şi de cînd ardea capătul unui băţ la pălălaia trestii-lor-de-mare care pîrîia ! îşi aminti de serile de vară pline de soare. să las casa !" Aici era un spaţiu între linii. aerul călduţ. unul faţă de celălalt. împreună cu celelalte două dinainte. pantofiorii. fata mea. ciorapii. căci de pe scrisoare alunecară pe rochie cîteva fire de praf cenuşiu. fetiţa se apleca bătînd din palme. O rază de aprilie sclipea pe porţelanurile de pe poliţă . Servitoarea o pinea de fustă. şi uneori albinele. am să vă dau un cocoş. a avut de scos o măsea. Al vosim tată care i'ă iubeşte. fetiţa se juca prin iarba care se cosea. ginerele meu. pe care voluptatea o potolea. şi să vă dea bunul Dumnezeu toate fericirile l Mă doare foarte mult că n-am văzut-o încă pe scumpa mea nepoţică. în sfîrşit. repezindu-se s-o sărute. . Nu mai era dragoste. Dar cine oare o făcea atît de nenorocită ? Unde era nemaipomenita catastrofă carc-o doborîse ? Şi Emma înălţă capul ISO privind împrejur. Acum. în grădină. Mare nenorocire pe capul nostru cu tîlharii ăştia! De altfel. Dar data viitoare. tot rotindu-se în lumină. un prun care face prime văratice. unde m-am dus să tocmesc un cioban. Cît te iubesc. şi parcă-l şi văzu pe tatăl ei aple-cîndu-se spre vatra căminului ca să ia cleştele. Am avut un mare necaz cu droşcana. călătorind astă-iarnă prin părţile voastre. era o zi însorită. în viaţa ci de fată. Te sărut. ca şi cum ar fi căutat pricina suferinţelor eî. în dreptul odăii tale. de cînd sînt singur.

primarul. Bovary obligîndu-sc să facă rost de aparatul de operat.Seara.. în jos. toata lumea-l îndemna. precum şi strefipopodia şi strefanopodia (altfel spus : sucirea înăuntru şi ridicarea în sus). doamna Le-francois. ceru să i se trimită de la Rouen cartea doctorului Duval. socoti el. Doamne ! un articol trece din mînă în mînă. îi bătea capul. de pildă. Dar Charles nu-i prea dădea cine ştie ce prilejuri ca să revină la aceste sentimente mai bune. De ce." Şi lipsi la trei întîlniri de-a rîndul.. şi ce mulţumire pentru dînsa să fie ea aceea care să-l fi împins la un pas ca acesta. trebuia să se ştie mai întîi ce fel de picior sucit ave. se vorbeşte de el. din curată omenie ! Aş vrea să te văd. — Abia-abia dacă ai să simţi ! Poate o uşoară durere . domnul Homais. continua farmacistul. — Căci. căci a fost un adevărat complot. mai bine zis. orbirea asta de-a fugi de binefacerea ştiinţei. 181 XI Citise în ultimul timp un articol în care era lăudată o nouă metodă pentru tratamentul picioarelor strîmbe . rîdea de el.. Apoi îl punea la ambiţie : — Ce dracu. şi cum el era partizan al progresului. spunîndu-şi în adîncul sufletului lui că nevastă-sa era un înger. sau că-şi tot scotea batista. în timp ce el studia equinusurile. Artemise. Rodolphe o găsi mai serioasă ca de obicei. diferitele întorsături ale piciorului. Emma era aceea care avusese ideea acestei dărnicii . îndemnat de spiţer şi de ea. nimic n-o făcea pe Emma să creadă că el n-ar fi îndemînatic.. să construiască un fel de cutie. grea de vreo patru kilograme. prin fel de fel de argumente. bărbat eşti tu ? Ce-ar fi fost dacă trebuia să faci armata. îi veni patriotica idee de a se face la Yonville. Charles se lăsă convins. şi legenda creşte ca un bulgăre de zăpadă ! Şi cine ştie ? Cine ştie ?. care să-i fi adus şi renume.. înăuntru sau în afară). operaţii de strefo-podie. dragul meu.». ei. împreuna cu un lăcătuş. Nenorocitul primi. asta nu mă priveşte ! O fac numai pentru tine. într-adevăr.. să te duci să lupţi sub drapel ?.. „Cu mine nu-ţi merge. ca să ştie ce tendon sa-i taie iu! HfypoîyeC. micuţo. Emma se arătă rece şi aproape dispreţuitoare. de piele. de legănarea asta a regiunii lombare. îl îndemna pe băiatul de la han să se opereze. la care nu se făcu economie de fier. aşa că se simţea foarte încurcaiă în intenţiile ei de a se sacrifica. Homais îi arătă apoi cît de zdravăn şi de sprinten o să se simtă după aceea şi chiar îi dădea să înţeleagă că o să aibă mai mult succes la femei şi rîndaşul începu să se hlizească. mai puţin decît atunci cînd îţi taie o bătătură. Stînd pe gînduri. ca atunci cînd îţi ia sînge. Bovary putea să reuşească . îţi pierzi vremea degeaba. de lemn. şi apoi (aici Homais cobora vocea şi se uita jur împrejur). puse pe un tîmplar ca. Cînd veni. Binet." Şi se făcu că nici nu baga de seama suspinele ei pline de melancolie. de tablă. cu capul în mîini. orice-ai zice. ce riscăm ? Gîndiţi-vă (şi începu să numere pe degete foloasele unei asemenea încercări) : succes aproape sigur.. trebuie să te stînjenească mult în meseria ta. De-abia atunci Emma începu să aibă remuşcări. o simplă înţepătură. îi spuse el Emmei. scăpat de şchiopătarea asta groaznică. şi pînă şi domnul Tuvache. celebritate imediată pentru operator. se afunda în citirea ei. — De altfel. „O sa-i treacă. .. cine m-ar împiedica să trimit la ziar o notiţă în chestia asta ? Şi.. şi seară de seară. iar Charles se învoi. strefendopodia şi strefexopodia (sau. După sfaturile farmacistului şi Iuînd-o de la capăt de trei ori. dar ceea ce îl hotărî în cele din urmă fu faptul că asta mi avea să-l coste nici un ban. uşurarea şi înfrumuseţarea bolnavului. Hippolyte rostogolea nişte ochi stupizi.. 183 Totuşi.. care. Ah ! Hippolyte ! Şi Homais pleca. cînd spiţerul veni tocmai la timp sa-i dea un asemenea prilej. vecinii. de şuruburi şi de piuliţe. Capricii. varusurile şi valgusurilc. spunînd că el nu pricepe încăpăţînarea asta.. pentru a fi la înălţime. şi avere ! Nu dorea altceva decît să aibă în viaţă un reazem mai solid decît dragostea.. Se întrebă chiar de ce nu-l putea suferi pe Charles şi dacă n-ar fi fost mai bine să-l poată iubi. adică strefocatopodia. soţul dumneavoastră n-ar voi să-l scape de această infirmitate pe bietul Hippolytc de la „Leul de aur" ? Ţineţi seamă că el n-o să se dea în lături să istorisească la toţi călătorii cum a fost vindecat. care nu se amesteca niciodată în treburile altuia.

se auzi o trosnitură seacă. Pe urmă Char-les. ştiţi. sporindu-i averea. de douăzeci şi cinci de ani. nicidecum. legătura imediată a unei artere . Astfel. ca să scape de varus . pe o masă. multe fese. care a aplicat cel dintîi de la Cel-sus 1 încoace. Hippolytc nu-şi mai venea în fire de mirare .. de cîtc ori avea musafiri. de a încerca în sfîrşit oarecare dragoste pentru acest biet băiat care o adora. de aţă cernită şi multe. Le-o aducea s-o citească. rîn-daş la hotelul «Leul de aur» din piaţa Armelor. înecat de emoţie. marţi. zise farmacistul : „Domnul Bovary. şi pe soţia lui iubin-clu-l mereu . după cincisprezece veacuri. lumina începe să pătrundă to183 tuşi în satele noastre. îl vedeai mereu prin piaţă. cu degetele groase. Şi.. Charles mîncă mult. vedeai alături. cu tenotomul2 între degete. cît şi ca să-şi facă singur iluzii. Charles vedea cres-cîndu-i consideraţia." — Ah ! E prea mult. Domnul Ilomais făcuse dis-de-dimincaţa toate aceste pregătiri. şi de cîte ori i se dădea vreo treabă mai grea. de îmbunătăţirile care trebuiau aduse în gospodăria lor . 3 Aparat medical de tăiat tendoanele. o piramidă întreagă de fese.Laba piciorului era pe-aceeaşi linie cu gambi. şi chiar şi aşa tremura dinainte. da' de unde !. cu acest equin. ale căror unghii negre erau ca nişte caiclc de potcoavă. ţinut de doamna Lefrancois. ţi-i arăta pe urmă recunoştinţa faţă de binefăcătorul tău ! Şi coborî să istorisească cum a reuşit operaţia celor cinci sau şase curioşi care aşteptau în curte şi careşi închipuiau că Ilippolytc are să apară mergînd ca toţi oamenii. năvăli în odaie. operaţia se isprăvise. unul dintre cei mai distinşi practicieni ai noştri. dar privirea ei se îndreptă spre Charles .. aşa incit era un equîn cu ceva din varuSj sau mai degnbă un uşor varus foarte pronunţat spre cquin.. ceea ce n-o împiedica să fie întoarsă înăuntru. zise Bovary. băiatul prefera să se bizuie mai ales pe el. sărutîndu-le mereu. orgie pe care nu şi-o îngăduia decît duminica. rămînînd să fie prins mai pe urmă de muşchiul tibial anterior. ţinînd în mînă o foaie de hîrtie proaspăt scrisă. nici lui Dupuytren. şi la sfîrşit. Tendonul era tăiat. strefopodul alerga sărind de dimineaţă pînă seara ca un cerb. micul nostru orăşel Yon-ville a fost teatrul unei experienţe chirurgicale. plină de discuţii şi vise comune. O clipă îi trecu prin cap imaginea lui Rodolphe . de teamă ca nu cumva să atingă cine ştie ce regiune importantă pe care nu o cunoştea. Continuaţi. piciorul acesta ajunsese să capete va fel de calităţi morale de răbdare şi energie. cu surprindere. căci medicul nu cuteza să rişte două operaţii dintr-o dată. cu pielea zbîreită. atît ca să minuneze mulţimea. unde Enima îl aştepta. vru chiar să ia o ceaşcă de cafea. după cc-şi încătarămă bolnavul în motorul mecanic. Servind atîta vreme.. îi spunea spiţerul. potolcştc-tc." N-am folosit termenul ştiinţific pentru că. Charles crestă pielea . — Ba nu. zvîrlind înainte piciorul sucit. ca-n spitale. lat într-adevăr cît un picior de cal. de altfel. toate fesele din spi• Ceîsus — celebru medic roman (secolul I al erei noastre). Petrecură o seară îneîntatoarc. Dar fiindcă era un equin. — Reiau. foarte îngrijorată. Noutatea încercării şi interesul pe care taţi îl aveau pentru bolnav au atras atîta lume. care s-a apucat să deschidă un abces printr-un strat gros de encefal . nu le-a tremurat mîna. băgă de seama chiar. prea mult! spunea Charles. nici lui Gensoul. Era reclama pe care o hărăzise ziarului Fanai de Rouen. mai bun. „a operat un picior sucit. în uşă. trebuia tăiat tendonul lui Achile. nu le-a fost mintea atît de încordată ca domnului Bovary cînd se apropie de Hippo-lyte. ţopăind împrejurul căruţelor... mulţimea trebuie sa.. care este în acelaşi timp un act de malta filantropie. Vorbiră de avuţia care-i aştepta. Şi el citi : — „Cu toate prejudecăţile care încă mai acoperă ca o plasa parte din întinderea Europei. cu toată împotrivirea bucătăresei. — Citiţi-o dumneavoastră. Dar. Erau încă în pat cînd domnul Homais. spuse Bovary. poate că nu toată lumea ar pricepe . se aşezară la masă . cu tendoanele uscate. se tot apleca deasupra mîinilor lui Bovary. îneît este într-adevăr mare înghesuială la uşa stabilimentului. Domnul Bovary. îi sări de gît. mai sănătos. unul dintre cei mai distinşi practicieni ai noştri. care părea chiar mai zdravăn decît celălalt. a fost făcută ca prin minune şi n-au apărut pe piele decît vreo . intitulat De arte medica VIII. Operaţia. 184 ţcrie. Nici lui Ambroise Pare.. — Fireşte.. într-un jurnal. autor al urnii tratat de chirurgie. cînd făcu prima tăietură a maxilarului superior nu lc-a bătut inima atît de tare. se întoarse acasă. că n-avea dinţi urîţi. a operat un picior sucit numitului Hippolyte Tautain. o mulţime de scamă. iar Emma era fericită să se simtă înviorată de un sentiment nou. — Hai.

li aducea cîrpe pentru cataplasme şi—1 consola. care-şi consacră nopţi întregi de veghe pentru îmbunătăţirea sănătăţii sau uşurarea suferinţei semenilor! Cinste lor! De trei ori cinste ! Nu e cazul oare să strigăm că orbii vor vedea.. văicărindu-se sub nişte pături groase. lîngă bucătărie. 187 Dar perceptorul. după cinci zile. Lucrurile luau o întorsătură serioasă.. sforţărilor artei. îşi lăsă farmacia. bolnavul {afirmăm asta de visu *) n-a dat nici un semn de durere. o vindecare deplină ? Cinste dar savanţilor generoşi! Cinste minţilor neobosite. în sfîrşit. Sta acolo. trebui să se recunoască în cele din urmă că nu se plînsese chiar degeaba şi îi lăsară piciorul liber cîteva ceasuri. gangrena se urca din ce în ce mai sus. Na.). dovedind astfel tuturor. .. — Nu te mai uita ce spune. săracul de mine !. şi din loc în loc băşici din care chiftea un lichid negru. iar după asta adăugau în chip de alinare : — Asta-i fiindcă prea te cocoleşti! Scoală-te odată ! Te alinţi ca un rege ! A. Pînă în prezent starea lui nu lasă nimic de dorit. ca să grăbească prinderea. strigînd : — Ajutor ! Moare !. Totul ne face să credem că convalescenţa va fi scurtă . în sfîrşit. nu prea stătea singur.. după trei zile.. Ah ! scapaţi-mă !. de o asemenea vecinătate. năpădită de muşte. în zilele de iarmaroc mai ales. nu-l luase însă nimeni în seamă . în orice moment. foarte amărît. Şi i se povesteau istorii cu oameni care toţi fuseseră vindecaţi cu alte leacuri decît ale lui. spunea tuşa Le-franţois . se opinteau să dea cu tacurile. Cu foarte multă băgare de seamă. cînd în jurul lui ţăranii ţăcăneau bilele de biliard.. Atunci îl mutară pe Hippolyte în sala de biliard. Se îmbolnăvise şi Bovary." Ceea ce nu împiedică deloc ca.. Ar fi trebuit să faci aşa şi aşa. 1 Fiind de faţă (lat. gata să-l dărîme. Hippolyte îl privea cu ochii plini de groază şi bolborosea plîngînd : — Cînd am să mă vindec ?. palid. şi tuşa Lefrancois îl mută în sala cea mică. lucru ciudat.. şi cei doi savanţi socotiră că trebuie să-i pună iar piciorul în aparat şi chiar să-l strîngă mai tare. pentru ca nu cumva să-i clintească piciorul din loc. Hippolyte începea să se plictisească. zbierau. ca-re-l zări prin piaţă cu capul gol. nu-l vom vedea pe bravul nostru Hippolyte luînd parte la dansurile bahice. se plînse. îneît toată pielea. îl îmbărbăta. nu te prea lauzi! Ce-ai căutat ai găsit. beau. nu miroşi bine ! într-adevăr. la viitoarea serbare sătească. înnebunesc î Charles se năpusti spre „Leul de aur". cu ochii înfundaţi în orbite şi din cînd în cînd întorcîndu-şi capul năduşit pe perna murdară. cîntau. prin vioiciunea şi săriturile lui. cîte o bucată de slănină şi cueodată păhăruţe de . după cît se pare. De altfel. gîfîind. tuşa Lefrancois să alerge îngrozită. — Cum îţi mai merge ? îl întrebau. Dar de-abia se maî ogoiră vînătăile. recomandîndu-i întotdeauna o dietă. mi-nunîndu-se grozav de cele ce văzură. Şi doctorul pleca. 186 surzii vor auzi şi ologii vor merge ? Dar ceea ce fanatismul făgăduia odinioară aleşilor săi. îi scoaseră încă o dată maşinăria. A. bătîndu-l pe umăr. caraghiosule. scoase cutia şi apăru un spectacol hidos.cîteva picături de sînge.. cîte o ciozvînă de berbec. te-au chinuit destul ! Ai să slăbeşti şi mai tare. Hippolyte se plînsese mai demult că-l doare . Formele piciorului dispăreau într-o umflătură atît de grozavă. Doamna Bovary venea să-l vadă. în mijlocul unui cor de flăcăi veseli. Hippolyto ncmaiputînd să rabde. care lua masa acolo în fiecare zi. Pe tot piciorul se întindea o umflătură pămîntie.. plină de vînătăi făcute de faimoasa maşină. iar farmacistul. Şi. îneît motorul mecanic în care îi era prins piciorul bătea în perete. mă băiete. parcă pentru a mărturisi că tendonul îndărătnic cedase. oricum. si cine ştie chiar dacă. fumau. aprins la faţă. Venea în fiecare ceas. era parcă gata să plesnească. ştiinţa săvîrşcştc acum pentru toţi oamenii! Vom ţine la curent pe cititorii noştri cu mersul acestui remarcabil tratament. cu o barbă lungă.înghite ! Şi-i da un bulion grozav. ca să aibă şi el cel puţin o distracţie. Săracul de mine. Se înfiinţa şi el. îngrijorat şi întrebîndu-i pe toţi cei care urcau pe scară : -— Ce are interesantul nostru strefopod ? Strcfopodul se zvîrcolea în convulsiuni atît de groaznice.

aducea iar vorba de religie. lăsînd la o parte principiile. nu scoase nici măcar o vorbă împotrivă. dînd din cap. în ziua aceea toţi localnicii s-au sculat mai de dimineaţă. că zi cu zi muşchii se desfăceau mai tare. se duse la farmacist să tune şi să fulgere contra măgarilor care au fost în stare să aducă un biet nenorocit în asemenea hal. Degeaba se tot schimbau doctoriile şi cataplasmele. de aceea nu luă apărarea lui Bevary. confratele nu se sfii să rîdă dispreţuitor cînd dezveli piciorul acela gangrenat pînă la genunchi. Ce te costă ?. noi sîntem practicieni. o mulţime de grozăvii pe care guvernul ar trebui să le interzică ! Dar vor să facă pe deştepţii. avea ceva lugubru. pe care Hippolyte nu le pricepea. lăsaţi-l în pace. preamilostivă Fecioara Măria. întru totul ca ei. Amputarea piciorului de la coapsă. — Căci. cu situaţie bună şi sigur de el. din prevedere. şi-i spunea mereu doamnei Lefranşois : — Lăsaţi-]. Aflînd că starea lui Hippolyte se înrăutăţeşte. Charles încuviinţă. ale cărui reţete ajungeau cîteIntervcnţie chirurgicală asupra vezicii. religia nu părea că-i vine în ajutor mai mult decît chirurgia. atunci cînd a fost să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu (ştiu bine că tu n-ai ajuns încă aici). cu o crenguţă de mcrişor. nevasta primarului. Ca să-i facă la ciudă. să faci dintr-un ghebos un om drept! Pe Homais îi durea să asculte acest discurs şi îşi ascundea neplăcerea sub un zîmbet curtenitor. deşi ticsită de lume. Dar acum e ceasul să te gîn-deşti şi la ea. Chirurgul sosi într-o cabrioletă pe cars-o conducea singur. nu sîntem aşa de tari . Apoi. noi nu sîntem nişte savanţi. pe care el nu avea curajul să le ducă la gură. şi doamna Tuvache. cloroformul şi li-totritia *. abatele Bour-nisien ceru să-l vadă. 188 spumndu-i totodată că trebuia să se bucure. fă asta pentru mine. îşi jertfi demnitatea pentru interesele mai serioase ale negoţului. de îndată ce împrejurările îi îngăduiau. Dar cum arcul din dreapta se lăsase cu . La băcănie nu se discuta dccît despre boala lui Hippolyte. a fost în sat un eveniment nemaipomenit. 190 odată pînă la Yonville . vindecăm pe cine-i bolnav. sa-l aducă pe domnul Canivet din Neufchâtel. cestilalţi. îmi făgă-duieşti ? Nenorocitul făgădui. şi nouă nu ne trece prin minte să operăm pe cineva care-i sănătos ! Să îndrepţi picioare sucite ! Parcă poate cineva sa îndrepte picioare sucite ? E ca şi cum ai vrea. spunea preotul cu glas părintesc. şi strada mare. în vîrstă de 50 de ani. Spiţcrul se înfurie împotriva a ceea ce ci numea manevrele preotului. atîrnă chiar la căpătîiul bolnavului un agheasmatar plin. făcută de doctorul Canivet. în cele din urmă. de la extremităţi spre pîntece. prăvălioarele nu mai vindeau nimic.rachiu. au cerut îndurarea lui şi care cu siguranţă ca au murit împăcaţi. sau un Tatăl nostm. nişte filfizoni . ca o ultimă încercare. la care domnul Bournisien răspunse că nu arc nimic împotrivă . Cu toate acestea. carele eşti în ceruri ? Da.. fiindcă asta era voia Domnului. pretindea el. Strădania lui păru să dea roade. care era o celebritate. dăuna însănătoşirii lui Hippolyte. şi să prindă repede prilejul de a se împăca cu cerul. aşa că. şi putrefacţia atotbiruitoare înainta mereu. Să nu-ţi pierzi totuşi orice nădejde : am cunoscut oameni foarte păcătoşi care. care. cine te-ar împiedica să spui dimineaţa şi seara un Slavă ţie. Zgîlţîindu-l pe domnul Homais de nasturele redingotei. Pe urmă. îi zdruncinaţi moralul cu misticismul vostru ! 189 Dar bătrîna nici nu voia să audă. cînd tuşa Lefrancois îl întrebă dacă n-ar putea. două precauţii fac mai mult decît una. şi-ţi vîrâ pe gît tot felul de leacuri. luînd o înfăţişare cucernică. începu prin a-l compătimi de boala lui. avînd tot interesul să nu-l suffere pe domnul Canivet. Preotul veni şi-n zilele următoare. Homais era doar toata pricina. declarînd scurt că trebuie amputat. ar dori să meargă în pelerinaj la Bon-Secours. ne vei da o frumoasă pildă ! Astfel. Doctor în medicină. de pildă. şi. căci în curînd strefopodul mărturisi că.. dacă se însănătoşeşte. ca şi cum ar fi fost vorba de o execuţie capitală. zbiera în farmacie : — Astea-s născociri de la Paris! Uite ce le trece prin cap domnilor din capitală ! E ca şi cu strabismul. cîţi ani sînt de cînd nu tc-ai mai apropiat de sfînta masă ? îmi dau scama că îndeletnicirile tale şi vîrtcjul lumii au putut să te abată de la grija izbăvirii talc. nişte coco-naşi. nu se dezlipea o clipă de la fereastră. Stătea de vorba cu hangiţa şi chiar istorisea anecdote presărate cu glume şi jocuri de cuvinte. ca să ma îndatorezi. fără sa le pese de urmări ! Noi. Să nădăjduim că. Nu risca nimic. nerăbdătoare să-l vadă pe chirurg venind. tu îţi cam lăsai deoparte îndatoririle : rar te vedea cineva la slujbă .

. — Stai jos. îl treceau sudorile de spaimă. ce are să spună el la vizite. ruinat. în timpul acesta. au să rida. imaginaţia. cu toate că doc-terii de ţară o fac de ruşine. aceleaşi care apăruseră şi atunci cînd cu operaţia. nu capăt nici un guturai. va trebui să răspundă prin ziare. se zbătea între ele. Bovary se făcu palid. Sîntem gata ? Haidem ! Dar spiţerul mărturisi înroşindu-se că el era prea impresionabil ca să asiste la o asemenea operaţie. suflecîndu-şi mînecile. staţi mereu cu nasul în borcanele voastre. la gura căminului în care nu se făcuse foc. fără să-i pese cît de puţin de Hippolyte. pe care. te zguduie ! Şi apoi. apoi. de ce ? în mijlocul tăcerii care umplea satul. Chiar Ilippolytc putea sa-i facă un proces. de tot ce dorise. pe cealaltă pernă. doctorul porunci zbierînd să i se deshame calul. eu am sistemul nervos atît de. în faţa lui. ca un butoi gol luat de mare şi rostogolit de valuri. pe urmă se duse la grajd. asaltată de o mulţime de presupuneri. Homais se înfiinţa. Ce dezamăgire !" Şi totuşi luase toate măsurile cu putinţă. pînă la ultimul om. cherestea trainică ! îmi duc viaţa cînd într-un fel. cu bărbia în piept. predispus la apoplexie. şi nu şi-ar fi ieşit cu o iotă din obiceiurile lui. ca un filozof. care se pierdu într-o ploaie de vorbe asupra cerinţelor artei sale.. ca şi cum de douăzeci de ori pînă atunci nu şi-ar fi dat destul de bine seama de mediocritatea Iui. cînd în altul. apoi îşi continuă gîndu-rile. Ea şi încruntă sprîncenelc într-o crispare nervoasă. prin ce manie demnă de mila şi-a stricat viaţa cu necontenite sacrificii ? îşi aduse aminte ele toate înclinaţiile ei pentru lux. După ce intră ca o vijelie pe sub gangul de la „Leul de aur". . şi ceru să vină cineva care să ţină piciorul. căci.timpul sub greutatea trupului lui. se zărea o cutie mare. cercetă fesele aduse de Homais. i se adresă doctorul. Cizmele îi scîrţîiau pe parchet. — Contez pe dumneata. trăsura se apleca puţin în mers.. de josniciile căsniciei. pe cînd spiţerul stătea cu Artemise şi hangiţa. Emma îl privea . ca nişte rîndunele rănite. străbătu un ţipăt si't-şietor. Putea să crape tot universul. şi asemuirea asta îi plăcu lui Canivet. farmaciştii.. pentru omul acesta. nu-i împărtăşea umilinţa . în cele din urmă. dimpotrivă. Şi. Se vedea de rîsul lumii. au să latre ! O sa meargă vestea pînă la Porges! pînă la Ncufchâtd ! pînă la Rouen ! peste tot! Cine şlie dacă n-au să se găsească confraţi care să scrie contra lui ? O să se işte o polemica. Dar asta n-au s-o creadă niciodată ! 19a Dimpotrivă. Oare cum făcuse ea (ea. Stătea jos. care nu simţea nimic ! . ceea ce. asta nu mă miră deloc. de tot ce ar fi putut să aibă ! Şi de ce. zicea el. Aicea-i mîna fatalităţii. După asta. obişnuinţă !. ale gospodăriei.. pierdut! Şi imaginaţia lui. cu trei încuietori de aramă care străluceau minunat. domnul Canivet e un original !" Şi era şi mai stimat pentru această nezdruncinată îndrăzneală. tot ce-a făcut a fost pentru el. Atunci. de tot ce n-a avut sufletul ei. care era aşa de deşteaptă !) ca să se înşele încă o dată ? De altfel.. de altfel. avea grijă mai întîi de iapa şi de cabrioleta lui. trebuie să vă zdruncine sănătatea. Dar şi cei mai faimoşi chirurgi greşeau. Trimiseră să-l caute pe Lestiboudois. s-ar zice că el l-a asasinat. Bovary nu îndrăznea să iasă din casă. Mai degrabă uită-te la mine : eu mă scol în fiecare zi la patru dimineaţa. Şi. dacă mai tîrziu Hippolyte ar muri. să vadă dacă mănîncă ovăzul cu poftă. Totuşi. amîndouă mai albe la faţă decît şorţurile lor şi trăgînd cu urechea spre uşă. în privinţa asta se şi spunea : „A. acoperită cu marochin roşu.Ce pacoste ! îşi spunea el. zise ea. O socotea ca pe un har sfînt. care nu înţelegea nimic. şi domnul Canivet. încerca alta : aceea de a-şi fi închipuit că un asemenea om ar fi putut să aibă vreo valoare. ştiţi. cu privirea fixă. Dumneata-mi pari. Charles se plimba încolo şi încoace de-a lungul odăii. — Cînd eşti simplu spectator. trecu în sala de biliard. în sfîrşit. domnii aceştia porniră o conversaţie în care spiţerul asemuia sîngele rece al chirurgului cu cel al unui general . gata să leşine. o sa spuneţi : obişnuinţă. căci voi. revenind la bolnav. mă enervezi ! Şi el stătu jos. cu mîinile împreunate. pentru fiinţa aceasta. la voia întîmplării. îmi săpunesc barba cu apă rece (nu mi-e frig niciodată) şi nu port flanelă. iar alături de dînsul. 191 — Fleacuri! îl întrerupse Canivet. între cearceafurile lui. cînd l-or întreba ? Poate că totuşi a greşit cu ceva ? Căuta şi nu găsea. în sală. de cîte ori ajungea la cîteun bolnav. de visurile căzute în noroi.. de tot ce nu avusese. Şi cu toate astea. De asta eu nu-s aşa de delicat ca dumneata şi mi-i totuna dacă hăcuiesc un creştin sau cea dinţii găină care-mi iese în cale.

în seara aceea. aproape înmărmuriţi că se văd. Charles se uită afară şi.. ca şi pe el. Vino încoace ! — Destul ! strigă ea furioasă. în toată tihna. tăcerea lui. îşi găsi amanta aşteptîndu-l jos.. Ştii bine că te iubesc !. Adesea. care.. căutînd să înţeleagă ce-ar putea să aibă. Cu cîi se dăruia mai mult unuia. 193 13 — Doamna Bovary — Dar poate că era un valgus ? exclamă deodată Bovary. se înflăcăra la amintirea capului cu părul negru care se răsucea într-o bucla spre fruntea arsă de soare. într-adevăr. 194 — Ce ai ? Ce ai ? repeta el încremenit.. un temei şl parcă un sprijin în dragostea ci. pe prima treaptă a scării de la intrare. aiurea. cu apucături atît de ordinare ca după întîlnirilc cu Rodolphe. în agonie. cu degetele atît de butucănoase. fără să bănuiască măcar că ridicolul legat de numele lui avea s-o atingă şi pe ed. în plin soare. învîrtind între degete o ramură de mărgean pe care o rupsese. vi-no-ţi în fire. roşie. chiar în plină zi. Emma tresări.. apoi îi făcea semn prin geam lui Jus-tin. cu privirea pierdută. Emma îi scria pe neaşteptate . Stătea jos.. care-şi ştergea fruntea cu basmaua. tăcuţi. prin jaluzelele lăsate. în urma lui. Rodolplie avu aerul că nu înţelege şi schimbă vorba. Homais ducea în mîna o cutie mare. în sfîrşit. hainele de pe dînsul. dacă ai vrea !. plîngînd şi simţind nedesluşit cum îl împresoară ceva fatal şi de nepătruns. cu mintea atît de greoaie. Charles se uita la ea lung. de parcă ar fi fost pe moarte. ascuhînd nemişcat ultimele ţipete ale celui amputat. Cum se poate ? 13* Emrna stărui . care căzu peste tot ce gîndea ea ca un glonte de plumb pe-un talger de argint.. Şi. cînd erau numai ei doi. Emma oftă. Charles nu i se părea niciodată atît de neplăcut. atît de absent pentru totdeauna. Şi. Charles se întoarse către soţia lui : — Sărută-mă. Amintirea amantului o împresura cu ademeniri ameţitoare în care-şi arunca sufletul tîrîtă către această imagine de-un entuziasm nou . închipuindu-şi cine ştie ce boală nervoasă. întreaga-i făptură. fugind din sală. care veneau unul după altul. dezlegîndu-şi repede şorţul. fixa asupra lui Charles ascuţişul arzător al pupilelor ei. mutra. cu o privire tulbure.. Pe trotuar se auziră paşi. — Eşti nebună. a acelei talii puternice şi totodată zvelte. că sări barometrul din perete şi se făcu ţăndări pe jos. şi tot ce mai rămăsese din ea se dărîma sub loviturile înverşunate ale trufiei ei. amîndoi îndrep-tîndu-se spre farmacie... sub ochii ei. şi.. pe doctorul Canivet. atît erau de departe unul de altul în conştiinţa lor. Nu înţelegea deloc toi acest zbucium înlr-o chestie aşa de simplă cum este dragostea. Se desfăta gîndindu-se la toate ironiile răutăcioase pe seama adulterului triumfător. cu modulaţii prelungi. — Să mergem să trăim undeva. existenţa lui! Se caia ca de o crimă de virtutea ei din trecut. roşie toată de mînie. întretăiate de icniri ascuţite. ridicînd brusc capul. că soţu-i era odios şi viaţa îngrozitoare ! — Ce pot face cu ? îi strigă el într-o zi. Se îmbrăţişară. doborît.. între genunchii lui. dragă ! — Lasă-mă ! zise ea. îl zări. ca urletele îndepărtate ale unei vite înjunghiate. cînd Rodolphe sosi în grădină. la marginea halelor. cu părul desfăcut. zbura la La Huchette : Rodolphe venea . şi tot necazul pe care-l aveau unul împotriva celuilalt se topi ca zăpada la căldura sărutului lor. iar Charles i se părea atît de străin de viaţa ei. atît de imposibil şi de distrus. Atunci. cuprins deodată de dragoste şi de descurajare. Emma trîiiti uşa atît de tare. Emma avea un motiv. făcînd şi pe soţia şi pe mironosiţa. Emma îşi muşca buzele învineţite. — Ah. — Ce ? întrebă Rodolphe. în sfîrşit. şi se uitară unul la altul. pierzîndu-şi răbdarea. XII Dragostea lor reîncepu.Căci stătea acolo. a acelui om atît de cumpănit în gîndire şi atît de pătimaş în . zău ! spuse el rîzînd. cu atît îi era mai scîrba de celălalt . ca două săgeţi de foc gata să pornească. La lovitura neaşteptată a acestei fraze. Tot ce era al lui o înfuria . ca de om beat. Se silise să-l iubească şi se caise plîngînd că cedase altuia. această dragoste sporea în fiecare zi din dezgustul pe care-l avea pentru soţul ci. îl chemase numai ca să-i spună că i s-a urît. Care se tot gîndea. ca să ghicească ce-a vrut el să spună . Charles se prăbuşi în fotoliu. Linişteşte-te.

servitorul domnului Guillauniin. toate numai noroi — noroiul de la întîlniri — care se fărîmiţa sub degetele lui. să-ţi crească tuleie. va fi silit să-i ia înapoi toate mărfurile pe care i . ceea ce-i dădu prilejul să treacă mereu pe la Emma. dar cînd Charles auzea de departe bocănitul sec al piciorului de lemn pe caldarîm. broboadele. începea să-i facă curte. apuca repede pe alt drum. Şi apuca îndată de pe pervaz ghetele Emmci. într-un magazin de umbrele. nu se mai sătura să privească toate nimicurile acelea femeieşti întinse împrejurul lui : jupoanclc de pînză. Ea era cu şapte ani mai mare. grăjdarul îşi reluă meseria. Trunchiul piciorului era căptuşit cu plută şi avea articulaţii cu arcuri. mutînd din loc oala de scrobeală. pe carc-o văzuse. Cînd trebuia să vina el. La început izbuti să scape de Lheureux. că mă duc sa fac ghetele. laţi la şolduri şi tot mai strînşi spre partea de jos. gule-raşcle şi pantalonii cu cerculeţe strînşi cu şiret. Astfel vru să aibă. fără sa mai socotim mărunţişul. nu te supăra. care nu-şi bătea capul atîta cînd le curăţa ea. pe care le irosea unele după altele. de îndată ce stofa nu mai arăta ca nouă. — Cum. Emma se lăsa dusă cu uşurinţa cu care putea să dobîndească tot ce dorea.. se arăta foarte binevoitor şi niciodată nu-i cerea bani. şi Theodore.franci. se uita la 35nsa cum lucrează. Servitoarea trebuia să-i spele tot timpul rufele. care avea obiceiul să-i plătească în fiecare an în preajma Sfîntului Petru. i le lăsa ei. la Roucn. şi daca nu căpăta măcar o parte din bani.dorinţe ! Pentru el îşi pilea unghiile cu o grijă de bijutier şi nu avea niciodată destula cold cream pe faţă şi nici destul parfum paciuli în batiste. Stătea de vorbă cu dînsa despre noile mărfuri de ocazie sosite de la Paris. 11 vedeai. inele şi coliere. o rugă pe doamna Bovary să-i facă rost de altul mai uşor de purtat. la care se uita în bătaia soarelui. carc-i ţinea adesea de urîr. neîndrăznind să umble în fiecare zi cu un picior aşa de frumos. nu mai avea capital. a fost cel care sa însărcinat să-l comande. Emma se simţi foarte încurcată. K'6 197' Domnul Lheureux. mergînd dintr-un capăt în altul al satului. iar Felicite nu se urnea toată ziua din bucătărie. Emma avea o mulţime de ghete în dulap. n-ai văzut niciodată de-astea ? îl întreba drept răspuns Felicite. îmbrăcată cu un pantalon negru şi la capăt cu o cizmă lustruită. Nu trecu nici o săptămînă. Toate sertarele biroului erau goale : datorau leafa pe mai mult de cincisprezece zile lui Lestiboudois. da ! Şi adăuga cu un aer gîndi-lor : — Parca asta ar fi cucoană cum e doamna. despre mii de nimicuri femeieşti. iar Bovary aştepta cu nerăbdare banii ce avea să-i trimită domnul Derozerays. negustorul. ca altădată. doamna Homais. încetul cu încetul. Mat bine du-te şi pisează migdale . nu faci alta decît să te ţii de fustele femeilor ! Mai aşteaptă. pe două trimestre servitoarei şi încă o sumedenie de alte angarale. ridttînd încetişor nori de praf. Rczemîndu-se într-un cot de seîndura lungă pe care călca. Dar Hippolyte. dar în cele din urmă el îşi pierdu răbdarea : era urmărit. — Tare-ţi mai e frică să nu le strici ! îi spunea bucătăreasa. da. treeîndu-şi mîna pe malacov şi pe copci. Ca şi cum stăpîna ta. — Lasă-mă-n pace ! îi spunea ea. pentru că doamna. unde Justin. Dar Felicite îşi pierdea răbdarea văzîndu-l cum se tot în-vîrteşte în jurul ei. o adevărată maşinărie complicată. şi pe urmă să te amesteci în treburi de astea! — Hai. doamna HomaiSj n-ar pnrta şi ca.. o cravaşa frumoasă. umplea de trandafiri cele dotiă vaze de sticlă albastra şi-şi dichisea apartamentul şi propria ei făptura cs o curtezană care aşteaptă un prinţ. mucosule. — La ce slujesc astea ? întreba băieţaşul. ca să i-o dea lui Rodolphe. Se împopoţena cu brăţări. şi domnul Lhcureux io puse pe masă. Tot aşa scoase trei sute de franci pentru un picior de lemn pe care găsi cu cale să-l dea cadou lui Hippolyte. Dar a doua zi se înfiinţa cu o factură de două sute şaptezeci dt. fără ca Charles să-şi îngăduie vreodată să crîcnească. I — Eî. Bineînţeles că şi de data asta tot doctorul fu cel care scoase banii ca să-l cumpere. Astfel.

nu ! Nu-i aşa că nu-ţi place nici una ? Sînt unele mai frumoase. Se jură să facă economii. că nu mai aveau nimic nou pentru el. pentru că nimeni. Omul acesta cu atîta experienţă nu-şi dădea seama de deosebirea sentimentelor dedesubtul asemănării de expresii. iă Rodolphe se supuse. Rodolphe descoperi în această dragoste alte plăceri pe care lc-ar putea dobîndi. ştii ? Cîteodată. ar mai trebui scurtate.. după aceea ea rămase cîteva clipe pipăind în buzunarul şorţului cele două monede de cîte cinci franci. atunci nu mai contenea cu reproşurile. 198 După trei zile." Pe lingă cravaşa cu minerul de argint aurit. Eşti regele meu. -— N-ai mai iubit altele. începu el . Dar cu acea putere de a judeca proprie celui care în orice acţiune. cu timpul. Te iubesc atîta. să pună banii la loc. ieşi repetînd încetişor ţi cu şuieratul lui obişnuit: — Fie ! Vcm vedea. punîndu-i în palmă paisprezece napoleoni. nu-i aşa ? — Crezi că m-ai luat virgin ? exclama el rîzînd. Aceste cadouri însă îl umileau. 1 Cu iubire în suflet (it. sa te gîndeşti la mine. din partea cmnului Derozerays. o să uite. Nu-mi pare rău decît de cravaşa. nu mai credea decît foarte puţin în curăţenia acestora . Era onorariul. dar eu ştiu să iubesc maî bine. şi totul se termina întotdeauna cu veşnicul : — Mă iubeşti ? ■— Fireşte că te iubesc ! îi răspundea ci. Negustorul rămase încremenit. Refuză mai multe .. Făcu din ea o fiinţă supusă şi stricată. Pentru că buze desfrînate sau lacome de bani îi mai murmuraseră aceleaşi fraze.. ca şi cum bogăţia sufletească nu s-ar revărsa cîteodată în metaforele cele mai goale.. deştept. pentru ca.. dacă în locul -nunei cuvenite aţi vrea să luaţi. sfîşiată de furiile dragostei.. Şi. pe care Charles o găsise odinioară pe drum şi pa care Emma o păstra. cînd intră bucătăreasa şi puse pe cămin un fişic de hîrtie albastră. în sfîrşit. nu-i nimica ! îşi spuse ea . frumos. iar el se silea s-o împace.le dăduse. nici concepţiile. restul pe care i-l dăduse. — N-aveţi decît să le luaţi ! zise Emma. eşti puternic! Auzise de atîtea ori spunîndu-i-se vorbele astea. tiradele exagerate care ascund sentimente mediocre . Atunci. Era un fel de înrobire . nici durerile. înflo-rindu-şi protestele cu tot felul de jocuri de cuvinte. nu-şi poate exprima exact cum trebuie nici cerinţele. Emma se repezi la el şi-l desfăcu : cincisprezece napoleoni. Şi dacă îi mărturisea că nu s-a gîndit. găsind-o tiranică şi prea copleşitoare. 191 Emma începea să plîngă. gîndea el. — Ei.' Emma mai avea şi idei ciudate : — Cînd o să bată miezul nopţii. . Se purtă cu ea fără prea multă ceremonie. ca o haină. şi farmecul noutăţii căzînd încetul cu încetul. . „Ei. vom vedea. şi în cele din ur. cît te iubesc ! o lua ea de la capăt. niciodată. Lheureux se înfiinţa iar. — Nu ! Nu ! sări ea. şi ele-i zîmbesc. o tabachera întocmai ca a vicontelui.. atunci cînd noi am vrea să înduioşăm stelele." Oh. „Aha. lăsă să apară.. Se gîndea cum să iasă din încurcătură. răspunse el. 11 auzi pe Charles ureînd scara : aruncă aurul în fundul sertarului şi luă cheia. — Poftim. o eşarfă ca s-o poarte la gît şi. care are totdeauna aceleaşi înfăţişări şi acelaşi limbaj. Emma era la fel ca toate amantele. în care batem mereu nişte melodii bune să facă urşii să joace. îi spunea. veşnica monotonie a pasiunii. se grăbi Emma. — Mult ? — Bineînţeles. Socoti că orice pudoare e de prisos. Rodolphe mai primise un sigiliu cu următoare deviză : Amor nel cor 1. ea stărui. spunîndu-i că stă la dispoziţia ei pentru orice servicii.). a mea eşti!" gîndi Lheureux. şi graiul omenesc e ca o căldăruşă spartă. sigur pe descoperirea lui. am glumit şi eu. începu să invoce tot felul de pretexte. mi-i aşa de dor să te văd! Şi mă-ntreb: „Oare unde-i acuma ? Poate că stă de vorbă cu alte femei. se ţine deoparte. dar Emma nu mai vru să audă de nimic . Zău dacă n-aş cere-o înapoi de la domnul. Sînt roaba şi concubina ta. — Vă propun o învoială. că nu mai pot fără tine. în toată goliciunea ei. ca să-şi ascundă dezamăgirea. idolul meu ! Eşti bun. el se apropie. — Ah.

Dar amîndouă erau dezlănţuite . dar bătrîna se înfurie. repctînd : — Ah ! Ce educaţie ! Ce ţărancă ! Charles alergă spre maică-sa. unul care purta barbă neagră. de voluptate pentru ea. care o toropea . Deveni mai îndrăzneaţă în pliviri. strigă Charles. — Dar de patru ani tot rabd şi mă chinui!. Nu mai pot! Scapă-mă ! Se lipea de Rodolphe.. iar doamna Bovary-mama. sărind deodată ca arsă. care. — în ce lume trăieşti ? îi răspunse noră-sa cu aiîta obrăznicie în privire. Ochii-i plini de lacrimi scînteiaii ca nişte flăcări sub apă .idioată. om de aproape 40 de ani. Numai sub influenţa vieţii ei amoroase de fiecare zi doamna Bovary îşi schimbă felul de a fi. Oh ! Te implor ! 202 Şi se repezi spre gura lui ca pentru a-i prinde consimţă-mîntul neaşteptat. în sfîrşit.. cu capul vîrît în pernă. doamnă. — Dar. pieptul îi palpita repede . bietul meu îngeraş. Emma dădu semnalul şi aştepta da trei sferturi de oră. După asta. în cazul unei îmîmplări neobişnuite. Auzind asta. aşa că-şi pierdu capul şi-i zise : — Ce-i de făcut ? Ce vrei ? — Ia-mă ! strigă ea. ai răbdare. o şterse repede din bucătărie. o stare de fericire desăvîrşită. Emma se aruncă cu faţa în jos pe pat şi plînse ca un copil. carc-şi ieşise din sărite şi oorosca : — E o obraznică ! O fluşturatică. dacă nu vrea să-şi bată joc de bunele purtări. Emma începu să rîdă . cum îi auzi paşii. născocind şi pierzîndu-se în atîtea amănunte. curaj. ca să Ic potolească. Emma bătea des din picioare. Charles se întoarse către nevastă-sa.. consoleaza-tc. ca şi cum ar fi vrut sa sfideze lumea. în ajun... — Bagă de seamă. apoi nu se împăca deloc cu traiul din casă . — Hai. o prinsese pe Felicite stînd de vorbă cu un bărbat. Mamă !. îmbrăcată într-o jiletcă strînsă tare pe talie. după o ceartă îngrozitoare cu bărbatu-său. Nu trecu însă mult şi avu impresia că merge cineva pe trotuar. şi care. cînd... ba chiar o dată se şi supără din pricina slujnicei. dacă ai şti! Şi începu să-i povestească tot. umflînd cele întîmplate. Se aruncă în braţele lai. dar el ji dispăruse. fără şir. niciodată nu o iubise atît. urcîndu-se în camera ei. pentru ca.. în grabă. trecînd pe coridor.! 201 Şi voia să plece imediat dacă cealaltă nu vine să-i ceara iertare. seara. ar trebui să supravegheze ce fac servitorii. mai slobodă la vorbă . — Emma !. ca un bărbat. să vină repede în străduţa din spatele casei. Cine putea să fie altul decît el ? Coborî scara şi trecu prin curte. Multe alte lucruri nu-i plăcură : mai întîi Charles nu-i ascultase sfatul de a-i interzice să mai citească romane . îi întinse mîna soa-cră-sii. îneît doamna Bovary o întrebă dacă nu cumva îşi apără propria ei cauză. îi veni să deschidă fereastra. O dragoste ca a noastră ar trebui mărturisită în faţa lui Dumnezeu ! Nu fac decît să mă chinuiască. plină de admiraţie pentru el. îl zări pe Rodolphe în colţul halelor. spunînd că... afară. dacă el s-ar găsi din întîmplare la Yonville. doamna Bovary-mama. începu Rodolphe. Se înţelesese cu Rodolphe ca. îşi îngădui chiar necuviinţa de a se plimba cu domnul Rodolphe cu ţigara în gură. şi sufletul ci se 200 afunda în această beţie în care se îneca. cei care încă mai aveau îndoieli nu se mai îndoiră cînd într-o zi o văzură coborînd din Rîndtmica. Răpeşte-mă !. deodată. mărturisit într-un sărut. spunîndu-i: — Iertaţi-mă. deznădăjduită. poate şi mai rău . — Ce? — Fiică-ta ? . Emma căzu iar pe scaun. — Ieşi! ţipă Emma. ca dacele de Clarcncc în butoiul lui cu vin grecesc. îşi îngădui să facă observaţii.. să-l strige. îneît el nu mai înţelegea nimic. Rodolphe era acolo. ghemuită. — Ah. zise el. nu fu burgheza cea mai puţin indignată.. în cele din urmă Emma-i răspunse : — Fie ! Mă duc ! Şi-ntr-adevăr. să aiirne la oblon un petic de hîrtie albă. mîndră ca o marchiză. venise să se adăpostească la fiul ei. implorînd în genunchi să se împace .

o să umple toata casa cu drăgălăşenia şi veselia ci. Făcea oare asta ca să-i înşele mai bine şi pe unul. ale căror clopotniţe ascuţite aveau cuiburi de berze în vîrf. fiecare anotimp va aduce repede un progres. pe malul mării. Lămpiţa de noapte din porţelan arunca pe tavan o pată rotundă de lumină tremurătoare. care le desfăcea în fiecare zi. ca şi-n primele zile ale căsătoriei. Nu vorbea cu Rodolphe decît despre asta. după capriciile adulterului. Ştii ca număr zilele ? Şi tu ? Doamna Bovary n-a fost niciodată mai frumoasă ca. răcoarea jur împrejur grămezi de fructe aşezate în piramide la picioarele statuilor palide ce surîdcau sub jocul fîntînilor arteziene. încolăcite la voia întîmplă-rii într-o claie grea. cu geanta subsoară . au să se legene într-un hamac . de pe creasta unui munte. O chemau. chibzuia că ar fi bine să ia în arendă vreo fermuliţă prin apropiere. va trebui s-o dea la un pension. zăreau deodată cîte un oraş minunat. cu cupole. ridieîndu-se. mergeau. la lumina lămpii . a căror boare. de-a lungul malului rîpos şi a! colibelor. Charles o găsea în-cîntătoare şi cu totul irezistibilă.. ploile. ca şi talia . vînt urile şi soarele fac să crească florile. păduri de lămîi şi catedrale de marmură albe. în care plase negricioase se uscau în bătaia vîntului. şi pe cînd Charles aţipea alături. amîndoi au să se gîndcască s-o mărite . dimpotrivă . Vocea avea acum mlădieri mai moi. avea acea nespusă frumuseţe pe care-o da numai bucuria. cînd s-ar duce să-şi vadă bolnavii. ca şi cum am pleca în nori. Charles le privea. caldă şi înstelată ca nopţile blînde pe care le . ceva dc-abia simţit. în care nici nu i se zăreau pupilele. Şi apoi. Sta rezemată de umăul lui şi murmura : — Ce zici ? Cînd vom fi în diligentă. O şi vedea.Emma se gîndi cîtcva clipe. Mergeau. trăia sorbind ca pierduta. Se auzeau clopote sunând. corăbii. In sfîrşit. îmbrăţişaţi. pe care le ofereau femei strînse în corsete roşii. Ar strînge venitul. care. Deseori. apropiata ei fericire. pălării mari de pai ! O să le ici de departe drept două surori. se făcea numai că doarme . se vedeau puţin umbrite dc-un pufuşor negricios. într-adevăr. să înveţe pianul. aşa după cum băligarul. în fundul unui golf.n timpul acela . Cînd se întorcea la miezul nopţii. ajungeau într-un sat de pescari. pe urmă ar cumpăra de undeva. pe cînd respiraţia adîncă îi umplea nările micuţe şi-i ridica colţul plin al buzelor. în toată deplinătatea fiinţei ei. o să se ocupe de gospodărie . vor sta într-o casă joasă. cînd va semăna cu maică-sa şi va purta vara. într-o scară. de unde n-aveau să se mai întoarcă niciodată. ca şi ea. care o va face fericită pe toată viaţa. Poftele. o luăm cu noi! „Ce femeie !" îşi spuse el. sau voia poate ca printr-un fel de stoicism voluptuos să simtă mai adînc amărăciunea a tot ce avea să părăsească ? Dar nu se păzea deloc. căci voia ca Bcrthe să fie binecrescută. plină de voioşie. şi vor duce o viaţă uşoară şi largă ca hainele de mătase de pe ei. pe care ar supraveghea-o chiar el. doamna Bovary marna fu uimiiă de schimbarea nurorii sale. şi pe celălalt. laolaltă cu murmurul ghitarelor şi susurul havuzurilor. Ai li spus că un artist pricepui în tainele desfrîului îi potrivise pe spate buclele părului. apoi răspunse : — Ce să facem. Te gîndeşti ce-o să fie ? Oare-i cu putinţă ? Mi se pare că în clipa cînd voi simţi trăsura luîndu-şi vînt. necazurile. va spori de altfel şi clientela pe care se bizuia. dar pătrunzător. Şi-o închipuia lucrînd seara lîngă ei. deprinderea cu plăcerile şi amăgirile lor mereu tinere o împliniseră treptat. în sfîrşit. nu îndrăznea s-o trezească. la 15 ani. I se părea că aude suflarea uşoară a copilului. poduri. în zilele următoare. în fiecare dimineaţă. Emma se arăta mai supusă şi chiar împinse bunăvoinţa pînă acolo îneît s-o întrebe cum se pun castraveciorii la murat. şi perdcluţele trase ale micului leagăn păreau ca un cort alb ce se umfla în umbră. ce-o să facă ? Rămînea pe gîndurî. o să-i br«-deze pantofi. şi înflorea şi ea. Au să se plimbe într-o gondolă. De-acum o să se facă mare. talentată. şi asta va costa foarte mult. de oriunde. Căci fugise în grădină.. privind-o cum se depărtează. cu o situaţie solidă. Pleoapcle-i păreau croite anume pentru prclungile ei priviri drăgăstoase. emana chiar din faldurile rochiei şi din arcuirea piciorului. cu pete de cerneală pe şcrţuleţ. o să fie ca şi cum ne-am înalţă cu balonul. l-ar pune la casa de economic . fără să scoată o vorbă. ci! acoperişul scund. Lumea mergea încet din pricina lespezilor mari. Emma nu dormea . entuziasmul. în lumină. Ah ! ce frumoasă va fi mai tîrziu. ea se trezea în alte vise. întoreîndu-se pe înserate de la şcoală. iar pe jos erau aşezate buchete de flori. catîri nechezînd. succesul. au să-i găsească un băiat bun. la marginea patului. 204 Patru cai o duceau în galop de opt zile către o ţară nouă. mai dinainte. acţiuni . Acolo se vor opri să-şi trăiască viaţa . la umbra unui palmier. împlinirea dorinţelor.

în piaţă. începu Emma iarăşi. ca-ntr-un oftat adînc. adierea vîntului răcoritor. Dar. de vreo nouăzeci şi doi de centimetri pe cincizeci. să-mi dai numai adresa croitorului şi să-l înştiinţezi s-o ţină la dispoziţia mea. . perdele de-ntuncric umpleau frunzişurile. — Da. Rodolphe voi să mai amînc pe două săptămîni. astfel ca aimeni să nu bănuiască ceva . — Adevărat ? exclamă ea cu un rîs plin de voluptate. — Gata tot ? îl întrebă ea. — Şi-o să-mi mai trebuiască. care o ascundeau din loc în loc. să scoată paşapoartele şi chiar să serie la Paris. ca nişte valuri .. Emma nu mai putea adormi decît spre dimineaţă. — Şi o valiză de mînă. nu prea grea. şi atunci. poftim. Toate astea mai semănau cu un monstruos candelabru. am să-ţi fiu familie. pe urmă plecă undeva .. Ce 'copilărie ! Cu toate acestea ea stărui să ia măcar lanţul . nu-i aşa ':. o ladă. Cu toate acestea. dragostea mea ! Rotundă. ca sa-şi termine nişte treburi . — Da. înţeleg. zise doamna Bovary. în sfîrşit veni sîmbăta dinaintea plecării. că avea toată încrederea în ea. dar. de-a lungul căruia se prelingeau picături de diamant topit. plin de solzi luminoşi. Urmau să fugă luna viitoare.. „Cu siguranţă că s-au certat11. — Plecaţi într-o călătorie ? o întrebă el. ca o perdea neagră.. cum se face acuma. Emma avea să plece din Yea-ville ca şi Eum s-ar duce sa facă tîrguieli la Rouen. drăgăstos. da. n -are a face. nici pomeneală de fetiţă. ca să aibă la dispoziţie o diligentă întreaga. Rodolphe veni în seara aceea mai devreme ca de obicei. am să te iubesc. să vă despăgubiţi din el. hotărîra să plece neapărat la 4 septembrie. în jurul lor se aşternea o noapte liniştită . Rodelphe avea să reţină locurile. luaţi asta . Se plimbară apoi împrejurul unui strat de flori şi se duseră să stea jos. Se ridica repede printre crengile plopilor. înţeleg. poate că nici r»u se gîndea. după care se prefăcu bolnav . îl chemase pe domnul Lhcureux şi-i spusese : — O să-mi trebuiască o manta. pe drumul Genevei. pe care-l lumina . iar de acolo si continue. am să te îngrijesc. o manta mare.. şi Lheureux îl şi pusese fă buzunar şi era gata să plece. că laşi ceea ce ţi-i drag. îşi aduse amintea ea.. Pier207 . în toate astea. cu guler lag. la capătul pajiştii. apoi. luînd-o în braţe. de ce ? Şi cu toate acestea se uita la ea ciudat. albăstruie şi plină de soare. fie că fetiţa începea să tuşească în leagăn. viaţa ta ? Ah. căptuşit. scoţînd ceasul de Ia cingătoare.. — Nu. — Eşti trist. — Eşti trist că pleci.. în ce priveşte mantaua — şi aici avu aerul că se gîndeşte bine — nici asta să n-o adinei . zise Emma. sclipitor de albă. fie să Bovary sforăia prea tare. gîndi Lheureux. — O sa le ţii toate la dumneata. aruncă deasupra rîului o pată mare. Apăru apoi. într-o luni. iar micul Justin deschidea. Cu ochii pe jumătate închişi. uşor de mînuit. de urade sa fie duse de-a dreptul la Rândunica. şi licărirea asta de argint -se răsucea parcă pînă-n fund. mai ceru alte cincisprezece. în care jucau puzderii de stele. Dar eu nu am nimic pe lume ! Tu eşti totul pentru mine. toate splendide. şi totul se legăna în zarea ncsfîrşită. obloanele farmaciei... şi mă pot bizui pe dumneata. armonioasă. Şi cît mai repede ! Lheureux făcu o plecăciune. pe brîul zidului. roşiatică. 205 — Nu. — Ce îneîntătoare eşti. Emma trebuia să aibă grijă sa trimită bagajele la Lheureux. Re-«tolptae se ferea să vorbească . Mă iubeşti ? Atunci jură-mi ! — Dacă te iubesc. pînă la Marsilia. Dar negustorul începu să spună că nu-i nevoiej că se cunoşteau . ziise el. De aceea am să fiu şi esu totul pentru tine. cînd zorile luceau în geamuri.vor contempla. luna august trecu şi. — Şi. pe cerul gol. iar Emma.. cînd Emma-I chemă iar. lîngă terasă. dacă te iubesc ? ! Dar te ador. unde aveau să cumpere o caleaşca. ca un şarpe fără cap. după toate întîrzierile astea. îuna se înălţa la orizont. găurită. pe nemărginirea acestui viitor pe care şi-l croia tu închipuirea nu se ivea nimic deosebit : zilele.. după opt zile. se asemănau între ele. Emma trăgea în piept. fără oprire. înce-tinindu-şi mersul.

se auzea căzînd singură.. plina şi tăcută. din prea mare fericire. mai degrabă. — Ah. şi cînd o văzu în rochia ei albă. Şi.. picrzîndu-se încetul cu încetul în întuneric. pe veci. La amiază. Simţeau iarăşi în inima lor duioşia primelor zile de dragoste. întrebă : — Ai paşapoartele ? — Da. sau. mi scoteau nici o vorbă. de ce mi-i inima îndurerată ? Să fie teama de necunoscut ? Despărţirea dc-atîtca obişnuinţe... Şi se uită după dînsul cum se-ndepărtează. Emma. ziua s-a dus ! Mai avem una ! I El se sculă să plece . Hai. apoi. Da. Apoi. Nu. — Nu uiţi nimic ? — Nu. Şi. nu-i prăpastie. aplecîuduse pe malul apei printre mărăcini. raspunde-mi ! Rodolphe repeta.. de pe spalier. Gîndeşte-te bine.. totuşi. — Ai să mă aştepţi la hotel „Provence". ca şi cum mişcarea pe care-o făcea ar fi fost semnalul fugii lor. Ce slabă sînt.." Emma îi trecuse mîna prin păr şi spunea într-una cu o voce copilărească. ca apele rîului ce curgea cu toată moliciunea pe care-o aducea parfumul de lămîiţă . mai deplină ! Nu ne va mai tulbura nimic. La început se înduioşa. — Miezul nopţii ! spuse ca. Cu cît vom trăi mai mult împreună.. ce plăcut va fi să călătoreşti.... — Aşadar.. mereu : „Da. cu toate plăcerile dragostei lor.. răspunse Emma. cîte o piersica coaptă. Rodolphe se opri. nici ocean pe care nu le-aş putea trece cu tine. spuse el. iiu-i aşa ? Iartă-mă ! — Mai e timp ! exclamă el. — Nătărău mai sînt. Rodolphe se uita înapoi. nici o piedică ! Vom fi singuri. sa am grija unul copil. ce noapte frumoasă ! spuse Rodolphe. Alergă după el şi.. nu-i aşa ?. şi.. îşi spunea toate astea ca să se îmbărbăteze mai tare.Niciodată ! răspunse ea din tot sufletul. sau.dup cu totul în visarea carc-i cotropea. exclamă gesticulînd : — La urma urmelor. viaţa va fi ca o îmbrăţişare tot mai strînsă. apropi-indu-se de el : Ce nenorocire ar putea să mi se-ntîmple ? Nu-i deşert. înjurînd îngrozitor. luîncî deodată un aer vesel. Rodolphe dădu din cap.. nu. ca şi cum ar fi vorbit în gînd : Da. Deseori cîtc o vietate de noapte. ce cheltuiala. strigă : — Pe mîine ! Rodolphe trecuse de cealaltă parte a rîului şi mergea repede pe pajişte. numai unul al altuia.. scumpul meu Rodolphe ! Bătu miezul nopţii. Oricum. nu ! De o mie de ori nu ! Ar fi din cale-afară de idiot ! 208 209 XIII . că trebui să se rezeme de un copac să nu cadă. pe mîine ! spuse Emma cu o ultimă alintare. ea răsfrîngca în amintirile lor umbre mai nemărginite şi mai melancolice decît umbrele sălciilor nemişcate care se întindeau pe iarbă. ce încurcături.. revoltîndu-se împotriva ei.. — Şi. pornind la vînătoare. A. ca o fantomă. vreun arici sau vreo nevăstuică. foşnea prin frunze. să nu te caieşti pe urmă ! —.. inima începu să-i bată atît da tare. în ciuda lacrimilor carc-i curgeau şiroaie : — Rodolphe 1 Rodolphe !. — Eşti sigur ? — Sigur. în răstimpuri. Ah ! Rodolphe. nici o grijă. — Vom avea şi altele. îi năvăli în minte iar. era o amantă drăguţă ! Şi-n aceeaşi clipă frumuseţea Emmei. cînd şi cînd. de altfel. Dar vorbeşte. nu mă pot expatria. După cîte va minute.

cu siguranţă că aş fi putut să încerc. ca şi cum hotărîrea pe care-o luase acum pusese deodată între ei o distanţă uriaşă. de scrisori răvăşite. o mască neagră. spunîn'd : — Ce grămadă de gogoşi !. se rupeau cînd o deschidea. în cele din urmă. unele cereau dragoste. creadă ce-o pofti ! Puţin îmi pasă.însă nu-i mai trezeau nici o amintire. mai bezmetic decît copiii. toate aceste femei. fără să-şi dea seama. şuviţe de păr. la capul patului. toropit.. iar privirea ei galeşă. căzu pe gînduri. miniatura pe care i-o dăduse Emma . sau sunetul unei voci . îh viitor. îmbrăcămintea i se păru pretenţioasă.şcolarilor în curtea unuL liceu." „O să creadă poate că renunţ din zgîrcenie. părerea lui. pe scurt.. Parcă o poţi face pe o femeie ca asta să-şi vîre'muiţile-n cap ?" După ce se mai gîndi. la plimbare. gîndi Rodolphe . Avea impresia că Emma se pierdea într-un trecut îndepărtat.. asta-i adevărat. se duse să caute în dulap. îşi zise el. în fericire. numai fatalitatea e de vina f . crede-rnă. le-a împiedicat să înţelegi. „Ah! dacă ai fi fost una din acele femei uşuratice cum sînt atîtea. unele dintre ele chiar. uneori. Ceea ce rezuma. apoi. îi hătătoriseră' atît de mult mima. insistente şi practice. de cel mai jalnic efect . „Hai. nici măcar ca aceştia. Era o batistă de-a ei şi o păstra de cînd. îi cursese sînge din nas . Alături era. frecîndu-se între ele. îi citi cîteva scrisori . Rodolphe le răscoli pe toate. nu-şi mai aducea aminte cînd. îmi trebuie să sfîrşesc odată !" „Lumea e necruţătoare. s-ar fi şters unul pe altul. năvălind deodată în mintea lui. rezemîndu-se în coate. fără să-mi dau seama de ceea ce mă aşteaptă. claie peste grămadă. mai curînd sau mai tîrziu. nu-i aşa? Porneai încrezătoare . şi tot ce: trecea pria ea. scurte. Rătăcind aşa printre amintiri. glumeţe ori melancolice. Dar acea dulce înflăcărare. sîht un om cinstiţi. of as în interesul ei . şi. Emma ! Vită-mă ! De ce a trebuit să te cunosc ? De ce erai atît de frumoasă ? Să fie oare vina mea f Dumnezeule ! nu. începu să scormonească în mormanul acela de hîrtii şi de lucruri. Ca să mai atingă ceva de-al ei. ca şi cum chipul viu şi cel pictat. falsitatea situaţiei în care ne-am fi găsit. Ai fi avut de îndurat întrebări indiscrete. Erau scrisori 210 pline de dragoste. izbindu-se de toate colţurile cutiei. sau vesele. asemeni. se stinghereau unele pe altele şi deveneau din ce în ce mai mici. înflăcărarea aceasta (astai soarta a tot ce-i omenesc) s-ar fi domolit. Ah. adorabilă femeie. ca şi cum dragostea care ajunsese la acelaşi nivel ar fî şters deosebirile dintre ele. Vru să le mai vadă pe cele lungi. şi voi avea întotdeauna pentru dumneata un devotament profund. pe cele de altădată . îneît nici un fie de iarbă nu mai încolţea. tot uitîndu-se la imaginea aceea şi tot evocînd amintirea modelului. i „lata un cuvînt care impresionează totdeauna"." „La urma urmelor. Cîteun cuvînt îi amintea un chip. altele cereau bani. Ei. şi stăteam fericit la umbra acestei fericiri desăvîrşite ca la umbra arborelui morţii*. ca nişte scrisori de afaceri.Abia ajuns acasă.'" Aici Rodolphe se opri." „Tenti gnd'u bine la botSrîrea pe azra-ai luat-o ? Iţi dai seama îh ce prăpastie te aram.. adaugă : „N-am sîi te uit. căci plăcerile. erau pline de amănunte cu privire la călătoria lor. anumite gesturi. Mai întîi zări o batistă plină de pete ieşite de vreme. Ne-ar fi urmărit pretutindeni. . dar într-o zi. Apucînd deci tot teancul. din mîna dreaptă în cea stîngă. cerceta scrisul şi stilul scrisorilor. în acest caz. blonde . nu găsi ce să scrie şi. Emma. se juca vreo cîteva ciipe. calomnia.i nebună. Emmay cura]! Nu vreau să-ţi stric viaţa. şuviţe de păr castanii. dînd peste buchete de flori. din egoism. La început nici eu nu m-am gîndit la asta. într-adevăr. nu. tot atît de felurite ca şi ortografia lor. şi de altfel asta n-ar fi o piedică. Ar însemna sa înceapă de la capăt mai tîrziu. nenorociţii de noi! Nebuni ce sîntem . Dar cînd luă tocul în mînă. Rodolphe se duse să pună cutia la loc în dulap. o dată. nu. Rodolphe se şi aşeză la birou.. ace. o veche cutie de porţelan de Reims unde-şi încuia de obicei scrisorile primite de la femei şi care împrăştie un miros de mucegai şi de trandafiri veştezi. agăţîndu-se de înfloriturile de tinichea ale cutiei. un nume zgîriat pe pereţi. din care vin totodată şi farmecul şi zbuciumul dumitale. nu-i lăsa. în cele din urma. ca să găsească o scuză mai potrivită „Dacă i-aş spune că mi-ani pierdut toată averea ? A. ar fi fost fără primejdie pentru dumneata. să începem !" Şi începu să scrie : „Curaj. bietul meu îngeraşi Nu. de vreme ce eu le-aş fi pricinuit. îşi spuse el. încetul cu încetul trăsăturile Emmei se învălmăşiră în amintirea lui. plictisit. fără îndoială! Ne-am fi săturat unul de altul şi chiar cine ştie dacă n-aş fi avut cumplita durere de a-ţi vedea remuşcările şi de a lua parte eu însumi la ele. Numai ghidul suferinţelor ce le vei simţi mă chinuieşte. sub capul de cerb pe care-l avea în perete ca trofeu. o experienţă care. o jartieră.. ca să le găsească în fundul cutiei. dispreţul. vînturîndu-le în cascadă.

Să le insulte pe dumneata! Oh!. turnîndu-şî puţină apă într-un pahar." Emma împinse uşa şi intră. Nu. Da. acoperi 'caisele cu o batista. apucă liniştit drumul spre Yonville.. un teanc de albituri. de fosta noastră dragoste. Adio!" Şi mai adăugă un ultim adio. trimiţîndu-i. Emma începu să alerge înspaimîntată spre camera ei. „Ei. smulse frunzele. Ah. îl zări . Al ditmilale prieten ?. de la un etaj mai jos. veneau grăbite una după alta. A doua zi.A Dieu 1" ceea ce găsea că este foarte elegant. Jos. de parcă ar fi vrut să ducă acolo caisele. în faţa ei. să-i spui că am plecat într-o călătorie. care-aş fi vrut să le ridic pe-un tron! Eu. piaţa satului era pustie . unde ? Cum ? Are s-o vadă. pietrele trotuarului sclipeau. „A.. doamna Bovary tocmai aranja cu Felicite. cu paşi mari şi greoi." Reciti scrisoarea. şi bătăile inimii. nu. Ei. fnnodînd-o împrejurul panerului. I se păru bună. acuma cum închei ? se întrebă el. la urma urmei. iar cîivd se aşeză la loc : „Mi se pare că asta e tot. vom vorbi amîndoi. „Asta nu-i deloc potrivită. dădu fuga în sală. ce-are-a face !" După care trase trei pipe şi se duse la culcare. 212 . zis ţi arborele-otrăWt sau arborele-morţii. în sfîrşit.. Charles era acolo . pe deasupra acoperişurilor. răsturnă paneraşul. neînţelegînd cum se face că un asemenea dar poate să tulbure atît de tare pe cineva. dormise pînâ tîrziu). care-ţi iau cu mine amintirea ca pe-un talisman! Căci mă pedepsesc. se uită cercetător la ţăran cu ochii rătăciţi. Rodolphc se sculă să închidă fereastra.. aici o să fie bine. apoi. De altfel.. porni un fel de uruit cu ţiuituri pe diferite tonuri : Binet lucra la strung.. şl poate că. Al dumitale prea-devotat." Şi atunci. Emma presimţi că s-a întîmplat ceva rău. aşa : Al dumiiale prieten. dădu peste pecetea Amor nel cor. cîmpul se întindea cît vedeai cu ochii. — Iaca. „Biata femeie ! se gîndi el înduioşat. şi-i porunci Iui Girard. Unde f Nu Ştiu nimic. găsi scrisoarea. învaţ-o pe Berthe numele meu. cu atît gîndu211 rile i se învălmăşeau. zise argatul. pentru tot răul pe care ţi l-am făcut. după anotimp. îşi aduse aminte de scrisoare . ţinînd mereu în mînă bucata aceea groaznică de hîrtie care-i trosnea între degete ca o foaie de tablă. numai că eu nu pot plînge . exilîndu-mă. Emma nu se mai puiu stăpîni. argatul lui. care făcu o pată ştearsă de cerneală . Rodoîphe spuse să-i culeagă un paneraş cu caise. cînd mai repezi. Emma nu auzi nimic şi continuă să urce treptele în fugă. cum se sculă (era cam pe la 2. Puse scrisoarea în fund. — Dacă te întreabă ceva de mine. îl auzea.. despărţit în două cuvinte : .Cînd vei citi aceste iriile rînduri. mai tîrziu. Se rezemase de pervazul lucarnei şi recitea scrisoarea cu rînjete de mînie: Dar cu cît îşi încorda atenţia. se tîrî pnă la mansarda închisă. Felicite rămase. şi. v-a trimis stăpînul nostru asta. ar fi trebuit şi cheva lacrimi pe deasupra .. foarte rece. îşi spuse ea. trase zăvorul şi deodată ţîşni o lumină orbitoare. Plec. tot căutînd vreun ban în buzunar. care-i strîngea tîmplele şi o înăbuşea . Aşa făcea totdeauna cînd voia să-i ajungă o scrisoare. Şi eu. De pe acoperişul de olane venea o căldură apăsătoare. Atunci voi să se liniştească . moriştile de vînt de pe coamele caselor stăteau neclintite .. La etajul al doilea se opri în faţa uşii de la pod. şi. ca să înlătur ispita de a te revedea.în Amile şi America Ecuatorială. pe masa de la bucătărie. vrînd să sigileze scrisoarea. Rodoîphe îşi muie degetul şi lăsă să cadă de 6us o picătură mare. nu cumva să vie su-mi bată capulI" 1 Mancenillier — copac ce creşţ.poale şi insulta. în mînă. pe cînd el o privea înmărmurit. care era încuiată. gîfîind. la colţul străzii." Flacăra celor două luminări tremura. Trebuie să-i dai panerul chiar ei. eu voi fi departe . căci am voit să dispar cil mai repede. care izbeau sub sînt ca nişte lovituri puternice de berbec. fructe sau vînat. Pleacă şi fii cu băgare de seamă ! Girard îşi puse bluza cea nouă. îti papucii lui cu tălpi de lemn ţintuit. să-l ducă 'cu băgare de seamă la doamna Bovary.. ca şi cum în urma ei ar fi izbucnit un foc groaznic. o deschise şi. el spuse ceva . pierdută. FU tare! Mă voi întoarce. îl vedea. argatul plecă. 21:3 Cînd sosi. încă ceva. ca beată. ca să-l pomenească în rugăciunile ei. trebuia s-o termine şi nu avea curajul. îl cuprindea cu amîn-două braţele . . O să mă creadă mai nesimţitor decît o stană de piatră. asta nu-i vina mea. sînt ca nebun! Adio! Fii totdeauna bună ! Păstrează amintirea nenorocitului care te-a pierdut. sub ea. sub nişte frunze de vie.

după multă chibzuinţă. — Cine mi-a spus ? repetă cam mirat de tonul ei repezit. n-o sa-l vedem prea curînd pe domnul Rodolphe. — O. Cînd ai avere şi eşti burlac !. dorind parcă să vadă tot pămîntul surpîndu-se. care se zvîrcolea cu zvîcniri convulsive. pe care Emma-I dădu încetişor la o parte. Fără să observe că nevastă-sa se înroşise. Berthe. minunată ! exclamă ci. sculîndu-se deodată. şi chiar se apucă. trebui să treacă prin sat. Girard. cu adevărat. înspăimîntată. Emma scoase un ţipăt şi căzu ţeapănă jos. Stai şi mănjncă. rcspirînd din sticluţă. aerul se învălmăşea în capul ei găunos. închise ochii. — Ma înăbuş ! exclamă ea. M n-o mai lase în pace. iar Felicite. sos. Dar grin-tr-o încordare de voinţă spasmul acesta trecu. era Felicite. Devenise ş. care te iubeşte aşa de mult! Mă cunoşti ? Uite-ţi fetiţa : sărut-o ! . să se îngrijoreze. Nu cumva o pierduse ? Unde s-o găsească ? Dar îşi simţi cugetul atît de sleit.. farmacistul veni în fuga mare. Vorbeşte ! Vino-ţi în fire. fiindcă intră servitoarea. înainta şi se uită la caldarîm. treeîndu-i de mai multe ori pancraşul pe la nas. cînd Emma. Emma suspină. n-avea decît să se lase în voie. exclamă : — Eram sigur ! Asta e-n stare sa trezească şi-un mort! — Vorbeşte ! zicea Charles. Albastrul cerului o împresura. un tilbmy albastru. pe care l-am întîlnit adineauri în uşă la „Cafeneaua franceză". şi capetele podelei se înclinau ca o corabie legănată de valuri. aproape suspendată deasupra văzduhului nesfîrjit.. el rosti într-un mod ciudat aceste cuvinte : 215 — Pe cît se p«we. Masa. să facă treaba asta. cu siguranţă ! într-adevăr. Şi cum de la La Huchette la Buchy nu i alt drum dccît prin Yonville. apoi deodată tresări. Şi-i întinse pancraşul. De ce să nu isprăvească odată cu viaţa ? Cine-o împiedica ? Era liberă. ţipa. prietenul nostru ştie să petreacă. simţind o mînă atingîndu-i mîneca . căreia-i tremurau mîinile. coniţa . Gharles striga după ajutor. Ţine.i iasă . într-adevăr. Se opri. De altfel. începu să deschidă ochii. ca să se distreze. pe spate. spuse. ca o voce furioasă care o chema mereu. Deodată trecu la trap. îneît pînă la urmă nu putu să născocească un pretext ca să plece de la masă. atrasă .. — Mă reped. îşi arunca privirea jur împrejur.cînd mai rare.. se temea de Charles . Era chiar la margine. solniţa. fusese răsturnată . luă una şi muşcă dintr-însa. şi uruitul strungului nu mai contenea. şi zău că-i dau dreptate. nu-i nimic ! Ceva nervos. zise spiţerul. serviciu de untdelemn erau împrăştiate în toată sufrageria. ştia tot. 216 Auzind zarva din casă. Deodată îşi aduse aminte de scrisoare. Charles spuse sa i le aducă. — Dar ce te mira ? Aşa pleacă el din cînd în cînd. — Dar unde eşti ? Vino ! La gîndul că de-abia scăpase de la moarte. şi Emma îl recunoscu la lumina felinarelor care spintecau amurgul ca un fulger. carne. gustă. ca şi cum ar fi vrut să cerceteze cîrpiturile făcute. — Emma ! Emma ! se auzi glasul lui Charles. I se părea că piaţa se ridică clătinîndu-se de-a lungul zidurilor. supa-i pe masă. să caut în laborator la mine nişte oţet aromat. desfăcea şireturile doamnei. — Vă aşteaptă domnul. A plecat Într-O călătorie. Căci se temea să nu înceapă s-o întrebe. prin piaţă. nu glumă ! Mare şmecher ! Domnul Langlois mi-a povestit. Apoi. Din bună-cuviinţa tăcu. era cît pe ce să leşine de spaimă . să numere firele ţesăturii. Şi trebui să coboare ! Trebui să se aşeze la masă ! încercă să mănînce. Mîncarea-i rămînca în gît. Ca să-i fie pe plac. Charles al tău. cuţite. Atunci îşi desfăcu şervetul. cu farfurii cu tot. îndemnîndu-se : „Haide ! haide r Raza de lumină care se urca de jos drept către ea îi trăgea spre prăpastie greutatea trupului. pe care-i punea pe urmă în farfurie. scuipînd in mina sîmburii de caise. sau ars de gînd să plece. Charles se aşeză la loc. care începu să pună la loc în paneraş caisele împrăştiate pe etajeră. — Cine ţi-a spus ? întreba ea tresărind. — Miroase măcar : ce aromă ! insistă el. Sînt cu. Apoi : Nu-i nimic. Rodolphe se hotărisc să plece la Roucn.

Copilul întindea braţele spre maică-sa. îl trimitea iar. cu ochii închişi. Din ochi se prelingeau două pîrîiaşe de lacrimi. Şedea culcată. ci chiar şi animalele. cred că a trecut criza. deodată. Nu. ceea ce de altfel e uşor de obţinut de la persoanele de sex slab. Cît despre doamna. Dar. fără medicanicntaţie 'n-utilă ! Regim. alături de ci. începu să ţipe : — Dar scrisoarea ? Dar scrisoarea ? Crezură că aiurează . Deseori chiar dă cu el reprezentaţii în faţa prietenilor. exclamă farmacistul. se declară o febră cerebrală.. mereu îi lua pulsul. continuă spiţerul. nemişcată şi albă ca o statuie de ceară. cît şi sub cel psihologic. De aceea. pe care nepeta cataria. şi într-o zi. cu adevărat.. S-ar putea însă ca tocmai din cauza caiselor să fi leşinat! Sînt unele firi aşa de sensibile la anumite mirosuri ! Ar fi un frumos studiu de 217 L făcut. care nu asculta.. atîta tot ! Scdative. îşi recăpăta puterile . îl înspăimînta mai ales faptul că Emma era abătută . — Liniştiţi-vă. acum se odihneşte puţin ! răspunse Charles. iar farmacistul. atît sub ropart patologic. îl trimitea pe Justin pînă la Neufchâtel să-i caute gheaţa. îi produce asupra speţei feline . delirul începu de la miezul nopţii . nu auzea nimic.. cunoaşteţi desigur efectul atît de ciudat. ca să dau un caz a cărui autenticitate o garantez. nu se mai 'culca. şi. cu gura deschisă. îl chemă la consult pe domnul Canivet. atacă săiiătaitea. Biata femeie !. aşa cum se cuvine în împrejurările serioase din viaţă. Charles sta în picioare în fundul dormitorului. Bridoux (unul din foştii mei camarazi. cu mîinile întinse. în popor zisă şi iarba-pisicii. zîmbind cu un aer de uşoară înfumurare. nimeni ! Leşină iar. n-am să vă recomand nici unul din acele aşa-zise leacuri care. era tăcut şi îngîndurat. care întotdeauna au amestecat mirodeniile în slujbele lor. totdeauna mi s-a părut o adevărată senzitivă. O puseră în pat. Nu mai vru să audă de bolnavi. comprese cu apă rece. nu-i aşa ? —■ Da. O fac ca să-şi amorţească judecata şi să cazi în extaz. zise Charles. Timp de patruzeci şi trei de zile Charles nu se clinti de lîngă ea. se scula cîteva ceasuri după-amiază. Şi. Iar a apucat-o ! Homais îl întrebă atunci cum i-a venit. — Da. care se uita la ea cum doarme. zise el. Charles începu să plîngă cînd o văzu mîncînd prima felie de pîine cu dulceaţa. ba părea chiar că nu suferă deloc. nu. de pilda. Preoţii. — Şi nu numai fiinţele omeneşti. îl aduse de la Rouen pe fostul său profesor. care acum stă în strada Malpalu) are un cîine care-ncepe să se zvîrcolcască în convulsium de îndată ce-i arăţi o tabacheră. ca şi cum trupul şi sufletul s-ar fi odihnit după atîta zbucium. pe cînd mînca nişte caise. Insă Emma. ştiau bine ce importanţă au. — Nemaipomenit!. Pe la mijlocul lui octombrie putu sa se ridice şi sa stea în pat rezemata de perne.. 218 — A ! Asta-i chestiunea ! Asta-i în realitate chestiunea : That ist the gueslion! * cum citeam deunăzi într-un ziar. să vă spun drept. apoi. Ţi-ar veni a crede că un simplu praf de strănutat ar putea să provoace un asemenea dezastru în organismul unui patruped ? Nespus de ciudat. suferă de asemenea anomalii.. întorcând capul. doctorul Lariviere .. Se pomenesc cazuri cînd au leşinat fiindcă le-a mirosit a corn ars sau a pune proaspăta. care sînt mai delicate decît Celelalte. făcîndu-i semn cu cotul. Aşa. — Asta ne dovedeşte. îndulcitoare. pe de altă parte. emoliente. care picurau încet pe pernă. îi punea muştar. afrodiziac. gheaţa se topea pe drum . cînd se simţi mai bine. să se atîrne de gîtul ei. sub motiv că atacă simptomele. ou credeţi oare că ar trebui poate să-i stimulaţi imaginaţia ? — în ce fel ? Cum ? întrebă Bovary. nenumăratele zdruncinări ale sistemului nervos. era disperat. — Luaţi scama să n-o treziţi! zise încet Bovary. Emma spuse cu o voce întretăiată : — Nu. Charles o luă de braţ şi încercă să facă cu ea o . trezindu-se. nu scotea o vorbă. însă.. în pavilionul lui din pădurea Guillaume. dragul meu prieten. continuă celalalt. Charles îi răspunse că i-a venit aşa.

ca. dar mai complicate. asta trebuia să-i dea. întrebă deci. ceea ce. ultimul vers din cunoscutul mrnolog ai lui flamlrt.A fi sau a nu fi. îi împingea fotoliul lîngă fereastra care dădea spre piaţă . notele de plată plouau cu nemiluita . îi mergea bine în toate. născocea mijloace de scăpare. să se gîndeasca bine domnul . împrumutînd astfel cu un procent de şase la sută. şi care. şi cum el avea alte griji. ca să intre în chioşc : Stai pe banca asta . Degeaba îi spuse Charles că nu mai avea nevoie de ele. 1 To bc or not to bc. Merseră aşa pînă în fund. la 1 septembrie viitor. Simţi că ameţeşte. valiza. cheltuielile casei. Ceru să-i vîndă calul . Dădea atunci de atîtca încurcături. să ceară de la tatăl lui sau să vîndă ceva. în adevăr. O dureau cînd inima. îşi făcea mustrări că pentru toate astea o uita pe Emma. Charles se întreba de multe ori în ce chip o să poată el restitui la anul atîţia bani . două lădiţe în loc de una şi încă o mulţime de alte lucruri. îşi duse mîna streaşină la ochi. Apoi. tîrîndu-şi papucii. iar el nu avea ce să vîndă. datoraţi mai înainte. şi chiar din seara aceea boala începu iar. era hotărît ca mai degrabă să-l dea în judecată decît să renunţe la drepturile lui şi şă-şi ia marfe. fiind mai ieftină şi ducînd mai multe bagaje. Şi. cam stînjenit. tot ee-i plăcuse altădată nu-i mai plăcea acum. şi negîndindu-se necontenit la dînsa. şi obloanele din partea aceea erau mereu închise.). Convalescenţa Emmei — lungă. Dar bătrînul nici n-o să vrea să audă. începu să aibă vărsături. acum. şi. Dar de-abia semnase poliţa. rezemată de umărul lui Charles. Charles porunci să i le ducă la prăvălie. nu aici. Se adjudecase asupra lui o furnitură de cidru pentru spitalul din Neufchâtel . surîdea mereu. nu. cc-i drept. dacă n-ar fi chip să aibă mia asta. în douăsprezece luni. care. mergînd mai repede. Cînd era frumos. asta ar însemna so supere pe doamna tocmai acum în timpul convalescenţei . au să i se întoarcă într-o zi cu mult mai dolofani. i-ar fi răpit ceva. Frunze moarte acopereau nisipul de pe alei . ca medic. cînd bucătăreasa era stăpînă. ca să vadă mai bine. XIV în primul rînd nu ştia ce-i de făcut ca să-} despăgubească pe domnul Homais de toate medicamentele pe care le luase de la dînsul . nimeni nu se mai gîndî li asta . furnizorii începură să murmure . prin 'care Bovary declara că se obligă să plătească la ordin. cînd 220 vaicăruvdu-sc. draga inca. îndcpînduse la doctor ca-ntr-un sanatoriu. cînd capul. şi că bieţii lui bănuţi. se simţea cam stingherit de această datorie. făcea o mic două sute cincizeci în cap. avea să ruineze în curînd hodoroaga „teului de aur". Iarna fu aspră. that is the question — . domnul Lheureux nu se lăsă . negustorul îi răspunse pe-un ton obraznic că toate aceste obiecte îi fuseseră comandate şi că nu le ia înapoi . fumcgînd pe coline. fără îndoiala. ca şi cum toate 221 clipele lui aparţineau acestei femei. spuse ea cu o voce sfîrşită. el. cînd ameninţînd. aproape de terasa. în care Charles bănui primele simptome de cancer. căci acum nu putea suferi grădina. pe lîngă toate astea. Parcă nu se mai gîh-dea . împreună cu cei o sută optzeci. de altfel.plimbare prin grădină. adusese repede mantaua. că n-o să-i poată plăti poliţele. bietul om avea şi greutăţi băneşti. iar mărfurile adueîndu-i mai bine de o treime cîştig. ar fi putut să nu le plătească. nu aîci. 219 O. iacii pînă la urmă Bovary iscăli o poliţă cu scadenţa peste şase luni.. ajunseseră înspăimîntătoare . Ea se îndrcpiă încetişor. într-un cuvînt. cu manifestări mai nesigure. şi căuta. departe de tot. Lheureux alergă la prăvălie. ea mergea încet. suma de una mie şaptezeci de franci. Ca urmare. dc-o să-i crape sacul. o sa-ţi facă bine. acearta c întrebarea" (engl. că nici nu mai îndrăznea să se gîndeasca la ceva atît de neplăcut. că are să le preschimbe. dar nu se vedeau în zare decît nişte focuri mari de iarba uscată. un profit de o sută treizeci de franci . cînd boala Emmei era în toi. Felicite însă uită . profi-tînd de această împrejurare ca să încarce factura. şi cu toate că el. şi se uită departe. domnul Guillaumin îi făgăduia nişte acţiuni la uzinele de turbă din Grumesnil şi visa să înjghebe o nouă cursa de diligentă între Arcticii şi Rouen. învîrti aşa fel lucrurile. şi el mai trăgea nădejde că afacerea n-o să se oprească aici. 'cînd pieptul. cînd mîinile şi picioarele. zise Bovary. de pildă. şl—I veni în cap o idee îndrăzneaţă : să împrumute de la domnul Lheureux o mie de franci. — Ai să te oboseşti. Şi împin-gînd-o cu blî-ndeţe. adăugind că iar trebui pentru un an şi cu orice dobîndă ar vrea. îl hărţuia mai ales domnul Lheureux. aduse banii şi dictă o altă poliţă. o să aducă astfel tot comerţul din Yonville în mîna lui. sporit cu încă un sfert drept comision. De altfel. şi.

ce nu era lipsită de farmec. Existau deci. iar istorisirile profane cu iz religios i se părură scrise cu tttfta necunoaştere a vieţii. începea o altă viaţa. se odihnea. La ora aceea venea domnul Boumisien să o vadă. Stărui totuşi şi. îşi cumpără mătănii. făcînd semn îngerilor cu aripi de foc să coboare pe pămînt ca s-o ducă pe braţe. repetarea de neînlăturat a evenimentelor mărunte care totuşi n-o interesau deloc. de domnul de. La amiază. Această vedenie minunată îi rămase în amintire ca tot ce s-ar putea visa mai frumos. O enervau preceptele religioase . băteau cu linia. pentru o persoana feminina. Ch despre amintirea lui Rodolphe. anafura albă . fără sfîrşit. înălţîndu-se spre Dumnezeu. în loc de fericire. te citi prea pripit.. de îndată ce întrecură o anumită măsură.. nemişcată . îi aducea noutăţi şi. ceru s-o împărtăşească . Emma contempla în sine nimicirea propriei voinţe.decît cum să se îngrijească. la căpătîiul patului. crezînd că aude în văzduh cîntecul harpelor îngereşti şi că. Atunci îşi lăsă iarăşi capul pe pernă. nu-i plăcu trufia scrierilor polemice din pricina înverşunării cu care urmăreau oameni pe care ea nu-i cunoştea . senzaţie sau sentiment. şi un fel de romane cu scoarţe roz şi stil dulceag. Vru să ajungă o sfîntă. Din această mare dragoste îmbălsămată se . thdt o îndepărtară pe nesimţite de adevărurile pa care se aştepta sa le vadă dovedite. tîrîndu-şi saboţit pe trotuar. Dar nefiind prea priceput în toate astea. în timp ce lanterna lui Hîppo-lyte. întrezări ceva neprihănit plutind deasupra pămîntului. cîrligele obloanelor. O întreba cum se mai simte. în toată slava sa. şi pe măsură ©e în camera ei se făceau pregătirile pentru slujbă. Zăpada de pe acoperişul halelor arunca în cameră o lumină alba. suna servitoarea ca s-o întrebe ce seaude cu ceaiurile ei medicale sau ca să stea de vorbă cu dînsa. care mai continua. decorat cit mai multe ordine . Stătea în pat. şi. îi scrise domnului Boulard. Despre erorile lui Voltairc. care ţineau ramuri verzi de palmier. deşi găsea că această credinţă a Emmei. pz la 5. stînd pe un tron. librarul împacheta. Emma simţea ceva puternic trecînd pe deasupra ei. şi se şi înviora. cînd în toiul bolii se crezu în agonie. dar nu atît de copleşitoare şi nici cu aceeaşi adîncă blîndeţe. o coborîse în adîncul inimii ei. pe cînd se aranja în chip de altar scrinul pe care erau îngrămădite tot felul de siropuri. care i se înfăţişă. şi. o altă dragoste mai presus de toate celelalte. contopindu-se cu cerul în care visa să fie. savurînd plăcerea de a fi slabă. Doamna Bovary nu înţelegea încă destul de limpede aceste lucruri pentru ca să se ocupe de ele în mod serios. unu! după altul. Atunci hangiţa striga. Şi Emma aştepta zilnic. ce trebuia sa deschidă larg porţile ca să intre năvalnic harul ceresc. îşi dorea să aibă în odaie. Printre amăgirile speranţei ei. mereu mai copleşitoare. începu să poarte talismane . căuta «ă-i insufle credinţa în Dumnezeu.. îi stropiră cearceafurile de pe pat cu agheasmă. să-i trimită ceva mai de seama. copiii care se-ntorceau de la şcoală. cu un fel de înfrigurare. ca nişte nori. i se părea că întreaga ei fiinţă. în stilul domnului de Maistre. Numai cît îi zarea sutana. care era plină de har. pentru folosinţa tinerilor etc. Omul de societate la picioarele Măriei. spre seara. librarul înaltpreasfinţiei223 sale. atunci cînd cartea îi cădea din mîini. extaze mai mari. alcătuite de seminariştii trubaduri sau de scriitoare pedante şi pocăite. iar Felicite presăra pe jos dalii. în sfîrşit. lua cîte o mica gustare. Cu aceeaşi nepăsare cu care ar fi trimis unor negri nişte articole de fierărie. Sufletul ei. ceva care îi lua orice durere. claie peste grămadă. iar razele celor două luminări. şi de aceea se silea şi acum să retrăiască aceeaşi senzaţie. îşi întinse buzele să primească trupul Domnului.de aur în mijlocul sfinţilor. care căuta cuferele de poclit. pe urmă ieşea. lucea ca o stea în întuneric. se pierdea frr această dragoste ca tămîia aprinsă ce se pierde în fum. vorbindu-i eu duhul blîndcţii şi printr-o flecăreală dulceagă. tot ce se căuta pe atunci în negoţul de cărţi religioase: mici manuale cu întrebări şi răspunsuri. într-o zi. în cerul de azur. istovit de trufie. ar putea pînă la urmă să ducă la erezie sau chiar la sminteală. dupâ aceea Emma lua o supă . Perdelele se umflau împrejurul ei alene. de altfel. se credea cuprinsă de cea mai neprihănita melancolic catolică pe care un suflet curat poate s-o plăsmuiască. Cel mai însemnat dintre ele era seara. din prea multă rîvnă. îi apărură ca nişte aureole orbitoare. preotul scoase. fără contenire. în umilinţa creştină . o raclă cu moaşte. încrustată cu smaragde. alte voci îi răspundeau. cînd sosea Rîndunica. pamflete bătăioase. unde stătea mai solemn şi mai nemişcat decît mumia unui rege într-o subterană. Preotul se minuna de aceste înclinaţii. care ardeau pe scrin. cutremurată de-o bucurie cerească. Charles se-ntorcea acasă. s-o sărute în fiecare seară. îl întrezăreşte pe Dumnezeu-tatăl. Făptura ei potolită nu mai era în stare să gîndească . Erau printre ele : Gîndi(i-vă bine . din sfîntul artofor. pe urmă începu să plouă.

în trufia evlaviei sale. în timpul convalescenţei sale. cum îi spunea el chioşcului. Aşa. şi care.raspîndea o mireasmă care.. Cînd văzu Justin. minunata doamnă Homais. Cosea haine pentru săraci. a căror glorie o visase privind un portret al doamnei de la Valliere. aducea rin parfum de blîndă iubire în atmosfera pură în care voia să trăiască. îneît nu se mai putea deosebi egoismul de dragostea creştinească. O făcea pentru ca astfel să trezească în ea credinţa . pentru ca apoi să-i spună deodată : — Vra să zică îl iubeşti ? Şi fără să mai aştepte ca Felicite. a fost pentru el. are şi ea o dorinţă. hi mijlocul crîn-gului. care o mai îmbărbăta puţin prin judecata ei dreaptă şi prin felul ci serios de a fi. Era hotarîtă să fie resemnată şi iertătoare faţă de toţi. Nu bănuia deloc că iubirea. lîngă dînsa. Dar sătulă de certurile de acasă de la ea. care-i spuse atunci cu un aer amical : — începuserăţi să cîntaţi în struna popilor ! Domnul Bournisien venea ca şi altădată. nemişcat. i . găsi în bucătărie trei derbedei. ca intrarea neaşteptată în ceva extraordinar şi nou. De multe ori chiar. care pierise din viaţa ei. şi. ea învăluia acum totul în atîta nepăsare. De altfel. ne-băgîndu-l de seamă. mai lacom ca un canibal. se retrăgeau în singurătate ca să verse la picioarele lui Crist şiroaiele de lacrimi ale unei inimi rănite de viaţă. ca nu se mai enerva. bătrîna se simţea bine în casa asta liniştită. şi chiai rămase pînă după Paşti. care niciodată n-a vrut să creadă nimic din tot ce se clevetea pe socoteala vecinei sale. copil. sub cămaşa aceea de pînză groasă. nici cît de sfios este Justin cu ea. Ceru să i se aducă iar fetiţa. fugi ! Distrează-te ! La începutul primăverii puse să-i răscolească grădina de la un capăt la altul. în afară doar de mania de a tricota cămăşi pentru orfani. şi se ridica. această căutare nu era decît un merit mai 224 mult. a cărui splendoare îl înspăimîntă. în sfîrşit. Voia s-o înveţe sa citească . în fiecare zi. doamna Bovary. Mai avu şi altele. care fu fericit totuşi să vadă că. care stăteau la masă şi mîncati supă. cu sentimentul nedesluşit al unei nemăsurate înşelăciuni. o trimisese din nou la doica. la aer. îngeraşule ? Doamna Bovary-mama nu găsea nimic de criticat. dar din ceruri nu cobora nici o desfătare. cît fusese ea bolnavă. un biet. Pe urmă se descotorosi de familia Homais.anglois. iar într-o zi. se apuca sa-şi facă toaleta. priviri pline de atîta mîndric şi manifestări atît de felurite. însoţiţi de Justin. Mai întîi găsi modalitatea de a scăpa de doica. scăpă rînd pe rînd de ceilalţi musafiri.stil gotic. care în fiece Vincre mare îşi comanda neapărat un cîrnat. cu trupul ostenit. şi chiar la biserică începu să se ducă mai rar. în loc sa-şi pcticcască cîrpele de bucătărie. care îi cerea voie să plece de-acasă şi bolborosea cău-tînd un pretext. doamna Dubrcuil. care. cu toate protestele lui Bovary. folosea un limbaj plin de expresii ideale. fără să scoată o vorbă. Erama se asemuia cu acele nobile doamne de odinioară. nici corupţia de virtute. luase obiceiul de a veni prea des la bucătărie cu cei doi ţînci pe care-i avea şi cu un altul pe care-l creştea. îndrepta către Domnul aceleaşi cuvinte dulci pe care altădată le murmura iubitului ci.picioare lingă uşă. să-i răspundă. cînd Charles . care urca cu ei în cameră şi rămînea în. doamna Tuvache şi. Emtna mai avea aproape în fiecare zi şi alţi musafiri : doamna I. Cînd îngenunchea la pupitrul de rugăciune în . In mintea ci'. Fără îndoială că Emma nu băga de seamă nici cît de atent. Veneau s-o vadă şi copiii lui Homais. fremăta acolo. pe care bărbatul ci. pătrunzînd pretutindeni.în afară de soacră-sa. oricît plîngca Bcrihe. adăugă cu un aer trist: — Hai. cînd ieşea de la slujbă. 15 — Doamna Bovary pentru întîia oară. într-o seară se înfurie pe servitoare. spre marea mulţumire a spiţerului. doamna Caron. avea cuvinte pline de atîta prietenie. Spunea copilului : — Ţi-au trecut crampele. tîrînd după ele eu atîta măreţie trena încărcată de podoabe a rochiilor lor lungi. de tuşa Rollet. Se dădu cu totul la milostenii exagerate. ca să scape de glumele batjocoritoare ale lui moş Bovary. Era ora cînd se-ntoreca 226 . scuturîndu-şi brusc capul. în inima aceea de adolescent deschisă de emanaţiile frumuseţii ei.. Prefera să stea afară. care se-nroşise. Orice ar fi spus. Mai îmîi îşi scotea pieptenele. trimitea lemne lehuzelor. de pildă. în efuziunile adulterului. pe măsură ce se îndrepta. tot părul acela care ajungea pînă la genunchi desfăşurîndu-şi inelele negre.se-ntoarse acasă. nelipsit de la 2 la 5.

în veacul luminii. pierzîndu-şi răbdarea. am văzut odată o piesă care se chema Le gamin de Paris2 în care se arată caracterul unui batrîn general. ispite necurate. propovăduia virtutea. resemnat să audă orice... uşurel. şi după ce-ai tăiat sforile. puţin mai la vale. dacă biserica a condamnat spectacolele. la teatrul din Rouen. le ţîşnea drept în obraz. nostim. nu vru să supere pe nimeni. Am cu-nos-cut! — Ei bine. este şi o literatură proastă. — Eu. Eu mă mir că în zilele noastre. se jucau.. ştiţi dumneavoastră. şi eu aş fi foarte supărat dacă Athalie. nu-i aşa. da. numite mistere. Teatrul. şi. Da. rău făceau. lîngă zidul terasei. . — Ei asta-i! exclamă preotul. doctore ? ■ — Fără îndoiala. sub masca plăcerii. întrebă spiţerul. aşa cum de altfel se face cu apa minerală Ia restaurante.Charles. avînd aceleaşi idei. răspunse doctorul nepăsător. demnă de timpurile groaznice în care Galileu era vîrît la închisoare. după cum este o farmacie proastă . şi farmacistul continuă : — Aşa. ca s-o mai distreze. cînd domnul Bournisien' făcu un gest de enervare : Ei. sau. sînt cei care recomandă Biblia ! 220 — Ce-arc-a face ? ! zise Homais. — Desigur. fardul. că sînt opere bune şi autori buni . spuse Bournisien. li se aducea cidru dulce şi beau împreuna pentru deplina însănătoşire a doamnei. adăugă el. Bovary îl poftea să se răcoreascăse pricepea de minune Ia destupat buteliile. îi afuriseşte biserica pe actori ? Căci pe vremuri luau parte pe faţă la ceremoniile cultului.. se reprezentau în mijlocul corului un fel de farse. ajung şi numai astea ca să dea naştere la oarecare destrăbălare sufletească şi să insufle gînduri necinstite. o idee învechită. împodobite cu tot fastul din lumea marc.. Câştigat ridendo twresl domnule Bournisien! Aşa.are o privire mulţumită — să ţii sticla aşa. strigă celalalt. la prins raci.. Discuţia părea terminată. pretindea el. Preotul se mulţumi să scoată numai un geamăt. ci protestanţii.. zise Binet. tînd farmacistul socoti nimerit să mai dea o ultimă lovitură : —■ Eu am cunoscut preoţi care se îmbrăcau ca burghezii ca să se ducă să vadă cum bîţîie dansatoarele din picioare. Ştrengarul din Paris. în picioare pe masă. Cel puţin asta-i părerea tuturor sfinţilor părinţi. Trage-o săpuneală unui fecior 1 2 Prin rîs se biciuiesc moravurile (!at. şi preotul declară că el socoteşte muzica mai puţiiî primejdioasă pentru moravuri decît literatura. luînd deodată un ton mistic. dar să condamni fără nici o deosebire cea mai importantă dintre arte mi se pare o neghiobie.. lucruri.. în care legile bunei-cuviinţe erau adeseori batjocorite. de pildă. chiar de n-ar fi decît acele persoane de sex diferit adunate într-un apartament fermecător. — Oare de ce. Era şî Binet pe-acolo. în cele din urmă. servea la combaterea prejudecăţilor. ca şi acele costumări pă-gîne. în sfîrşit. plimbînd roată împrejur pînă-n z. rîzînd înfundat. continuă Homais. sa împingi dopul puţin cîte puţin. trebuie să ne supunem poruncilor ei. tocmai cînd el arăta cum trebuie destupat. a făcut-o pe bună dreptate . — Dar nu noi. şi. de pildă. Mirat de tăcerea asta. uitaţi-vă la cea mai mare parte din tragediile lui Vol-taire . Dar de multe ori cidrul. ce dibaci sînt presărate cu cugetări filozofice. să-l vadă pe renumitul tenor Lagardy. fie că. obiectă preotul. mai sînt oameni care se înverşunează să osîndească. şî chiar într-o zi nici nu se revoltă cînd farmacistul îl sfătui pe Charks s-o ducă pe doamnă. candelabrele. — Trebuie — zicea el. Le era cald . cu toate acestea. — Ştiu bine.. o desfătare intelectuala care nu vătăma cu nimic. moralizatoare şi uneori chiar igienică. o sa fiţi de acord şi dumneavoastră că nu-i o carte pe care s-o pui în mîinile tinerilor. şî atunci preotul. în Biblie sînt. uşurel. în timp ce freca pe degetul cel mare cîteva fire de tutun de tras pe nas..). nu scăpa niciodată gluma asta : — Sare în ochi bunătatea lui ! Preotul era într-adevăr om cumsecade. fie că el n-avea nici o idee. Dar farmacistul luă apărarea literaturii. într-adevăr deocheate. mai bine zis.. care sînt pentru popor o adevărată şcoală de morală şi de diplomaţie. — Ei cum ! Am cunoscut eu ! şi Homais repetă silabisind fiecare cuvînt. 227 de bani gata ce ademenise o lucrătoare şi care. Apoi. într-adevăr bine prins. Homais vru să-i cunoască părerea. glasurile acelea afemeiate. mai mult decît un amănunt.

Apoi. să faceţi să turbeze unul din corbii ăştia. iar scadenţa poliţelor pe care le avea de plată la I.. e angajat în Anglia cu sume considerabile. care nici nu se deschisese încă. nu le înţelese. atît de mult socotea ţi că distracţia asta o să-i facă bine. Ceva mai jos totuşi te răcorea un curent de aer rece ca gheaţa. minunate lăcaşuri cu balcoane de lemn mfivcat de cari.. căci îndată o şi împărtăşi soţiei lui. pentru că în tinereţe n-au avut minte să pună ceva deoparte. asta se cheamă chelfăncală . sudoarea se prelingea prin frizuri. mănuşi. care mai îtvtîi ţefuză. uneori. mirosind totdeauna a sat. îneît farmacistul se fîstîci. veni iar la agenţie. aşezată în ordine. de zatvă şi de nrrîncăruri. Spiţerul. I)c altfel.. ■— .. iar în dos. în care se dădeau de-a dura butoaie. Cum ajunse. dar. trosnind în bătaia vîntului. cald. nu glumă ! Au nevoie deo viaţa destrăbălată. care purta o rochie de mătase alb. fire-aF să fie! Dac-ar putea cineva să-mi ţină locul.Vreau să spun numai. Pe 'cît se spune. şi unde vezi prin mijlocul curţii găini ciugulind ovăzul căzut pe iub cabrioletele pline de glod ale comis voiajorilor . a piele şi a ulei. la Opt. a două H. . Opera. cu şervete jilave. Luă avanscena drept galerii. se-ntoarse la han. şi aşa. ţinu biletele în mîna vîrîtă în buzunarul pantalonilor. — Domnule !. negre. şi fără să mai aibă cînd să-şi înghită supa. CU pete albastre de vin . maică-sa îi trimisese trei sute de franci de la care şi luase orice nădejde. Dar nu stătu decît două minute. către Emma. cu nişte ochi atît de fioroşi. între balustrade.. Aşa că. Charles nu se lăsă. cîte o adiere călduţă. De teamă să nu pară caraghioasă fiindcă a venit prea dz-vreme. cu litere ciudate : Lucie de Lamme. oftă vă. K urcară fa Rîndnnica.îndu-i că pleava. că îngăduinţa este cel mai sigur mijloc de a ademeni sufletele spre religie. care mirosea a seu.. — Aşa e ! Aşa e ! admise bătrînul. controlorul îl trimise la director. în cele din urmă. ceru lămuriri. toţi îşi scoseseră batistele să-şi şteargă frunţile înroşite . Lagardy n-o să dea decît o singură reprezentaţie . închipuindu-şi că ea refuză din delicateţe. spiuiînd că-i obosită. în nopţile de iarna . pentru mai multa «iguraaţa. şi. Cum plecă. Dar mor într-un spital. Duhoarea venea dinspre strada Charette. aşezîndu-se la loc pe scaun. 230 cu geamuri groase îngălbenite de muşte. spre cîmp. cu mese negre năclăite de cafea vărsată. chiar de n-ar fi decît ca. se hotărî îS meargă. sa facă o mică plimbare priiv port. Nu vedea nici o piedică . domnul Homais îi spuse doctorului : — Uite. şi încă cum !. aşa îneît.rmoor. ascultaţi ce vă spun. plictisita de atîta insistenţă. Grăbiţi-vă. pe care nimic nu-l reţinea fa YonvHle.e. zău. de mai multe ori. apăsînd-o pe burtă. e-un şmecher şi jumătate ! E plin de franci ! Gară 229 cu el trei aminte si un bucătar personal Toţi artiştii ăştia mari ştiu să trâiasea. poftă bună ! Pe mîine ! Idcea asta de a merge la spectacol încolţi repede în c. şi Bovary. că nu făcea să se gîndească la ele. plină do magazii mari. ca rîn-daşii de la ferme îmbrăcaţi orăşeneşte. urmă preotul. veşnic pline de lume. care venea dinspre rîu. o dată în viaţa dumneavoastră. cîte şi mai cîte ! exclamă spiţerul.. un buchet. aş merge şi eu cu dumneavoastră.— Mai fac. o grădină de zarzavat. Ei. Era senin. Emma voi ca. La colţul străzilor din apropiere.istră eu patru volane : — Sînteţi frumoasă ca un îngeraş! O să faceţi furori la Rouen ! Diligenta trăgea la hotelul „Crucea roşie" din piaţa Beau-voiii. datoriile 'curente nu erau mare lucru. Era unul din acele hanuri cum sînt prin toate mahalalele din provincie. Domnul se temea foarte mult să nu scape începutul . dar care ee credea nevoit să nu se mişte din loc. şi altele. fericiţi muritori ce sînteţi ! le ură el. Charlos stărui şi mai mult. l-am dus. călătorie bună. au la stradă o cafenea. XV Lumea stătea Ungă zid. se înfiinţară la uşa teatrului. — Hai. Charles alergă după bilete. Şi. flutura molatic marginile pînzei de cort întinse deasupra intrării cafenelelor.ipul lui Bovary . că-i prea mult deranj şi cheltuială . şi care. aţi văzut. caxe sa k aţîţe puţin imaginaţia. cutreiera oraşul cît e de lung de la teatru pînă la bulevard. duceţi-o pe doamna la spectacol... Lagardy. stalurile drept loji.heureux era încă aşa de îndepărtată. înainte de a intra. pe nişte afişe uriaşe era scris de mai multe ori. etc. Doamna îşi cumpără o pălărie. răspunse el pe-un ton mai blajin.. cu grajduri mari şi cu odăi de culcare mici. ca niciodată.

ta suflate cu plumb. Statura lui puternică era strînsă într-o tunică scurtă de culoare închisă . De altfel. îşi umplea inima cu aceste tînguiri melodioase. se simţea în plin Walter Scott. plecară amîndoi. voia să aibă aripi. Sala se zguduia de strigatele de bravo . Avea acea paloare minunată care dă seminţiilor focoase ale Sudului ceva din măreţia marmurelor. zgîriind cu unghiilecatifeaua. o lăsa. mai muk temperament dech inteligenţa şi mai mult patos decît lirism izbuteau să dea oarecare valoare acestei minunate firi de şarlatan. care tremurau cînd se umbla pe scenă. cu o fîntînă în stînga. cu amîndouă braţele ridicate spre cer. zîmbi din vanitate cînd văzu mulţimea înghesu-iii'du-se 6pre dreapta prin celălalt coridor. pe natine". la fel. mai vorbeau încă despre bumbac. iar se întorcea. fuduli ca mişte păuni. de îndată ce luă loc în loja ei. O siria gea pe Lucia în braţe. Avea impresia că vocea eîntăreţei nu-i dedt ecou! conştiinţei sale.Cum intră în vestibul. Dar de pe scenă se auziră trei bătăi . cum stăteau rezemaţi cu palma întinsă a mănuşilor galbene în bastonadele cu măciulii de aur. şi abonaţii. O voce frumoasă. şi la ridicarea cortinei apăru un peisaj. cu pelerine scoţiene pe spate. de scîrţîit de viori. lumînările de la orchestră se aprinseră . Sala începu să se umple. ar fi voit să fugă din viaţă. avea izbucniri de minte. şi atunci. revărsînd în sală. Recunoştea tot delirul şi chinurile sufleteşti de care era cît pe: ce să moară. Lucia începu cu un aer grav cavatina în sol major . şi faima asta sentimentală nu făcea decît să-i sporească reputaţia artistică. unii după alţii. Femeia ramase singură. ceva chiar din propria d viaţa. apoi oftări jalnice. Dar apăru o femeie tînără. şi doamna Bovary îi admira de sus. pe cînd ea urca scara spre primele loje. de-o nesfîrşită duioşie. părea deznădăjduit . un mic pumnal sculptat îi juca săltînd pe coapsa stîngă. şi notele scăpau din gîtul lui gol însoţite de suspin-e şi de sărutări. se îndrăgostise de el. se auzi un flaut.. în care era ceva de frizer şi de toreador. Chiar de la prima scenă stîrni entuziasm. şterse. fără să piardă din vedere afacerile. erau ca nişte medalii de argint. aceasta. atunci. Tinerii fanţi se învîrteau în stal. care aruncă o pungă de bani unui gentilom îmbrăcat în verde. o dată cu sclipirea cristalurilor. Se ruinase din cauza lui. decorurile.şi. Puteai să vezi acolo capete blajine de bătrîni. o veselie neaşteptată . începură să cînte încă o dată . personajele. ca murmurul unei fîntîni sau ca un ciripit de păsări. Emma se apleca. să se înalţe zburînd într-o îmbrăţişare. Fără să vrea. în timp ce gîndurile nelămurite care-i tot veneau în minte se risipeau îndată sub vijelia muzicii. veni încă unul . care o vrăjea. Veneau ca să mai uite. Se lăsa purtată de legănarea melodiilor. Ţărani şi nobili. Ca să-l vadă. Se bucură ca un copil cînd împinse cu un deget largile porţi tapiţatc . de pistoane care trîmbiţau. Se spunea că o prinţesă poloneză. Era o răspîntie într-o pădure. Arunca priviri galeşe. Ro dolphe nu ptîngea ca Edgar. fără nici o expresie. îşi îndreptă bustul într-o atitudine degajată de ducesă. poli-candrul se lăsă din tavan. O părăsise pentru alte femei. Dar nimeni pe lume nu o iubise cu atîta dragoste. în desfătările artei.lojii. instrumentele de alamă izbucniră toate deodată în acorduri. zărindu-sc de departe. lăsînd să li se vadă în deschizătura vestei cravata roză sau verde . unde-şi călăfătuia şalupele. şi care. Emma. lumea îşi scotea lornioanele din tocuri. şi vînătorii îi urmară. între timp. se salutau. Emmei începu să-i bată inima tare. datau toţi laolaltă un cîntec de vînătoare . Ca-boTinui diplomat avea chiar grija ca în reclame să 6e strecoare întotdeauna o fraza poetică despre puterea de vrajă a persoanei sale şi sensibilitatea sufletului său. de flaute şi flajeolete care chiţcăiau. Nu se mai sătura să contemple costumele. I se părea că aude prin ceaţă sunetul cimpoaielor scoţiene chemîndu-se peste cîmpurile cu mărăcini. o ne233 zdruncinată cutezanţă. se tînguia de suferinţele dragostei. auzindu-l într-o seară cîntînd pe plaja de la Biarritz. ea însăşi simţindu-se vibrînd cu toată fiinţa. iar iluzia. dar. toate închipuirile acelea care se mişcau armonios ca-n atmosfera unei alte lumi. spadele. cu părul şi cu faţa albă. invocă îngerul răului . la umbra unui stejar. înţelegea mai uşor libretul operei şi urmărea subiectul frază cu fraza. Deodată apăru Edgar La-gardy. despre spirt sau despre indigo. mantalele. intrară apoi muzicanţii. în ultima seara. şi izbucni mai întîi un tărăboi de contrabasuri sforăitoare. pe dar de lună. de toate necazurile negustoriei . Emma retrăia lecturile tinereţii . adu-cîndu-şi aminte romanul. trase adînc în piept mirosul de praf de pe culoare. şi tichiile de catifea. ca şi cum arcuşurile viorilor s-ar fi plimbat pe nervii ei. arătîndu-şi dinţii albi. cînd îşi spuneau : „Pe mîine. începu un uruit de ţimbale. copacii pictaţi. apăru apoi un căpitan 232 care. care se prelungeau în acompaniamentul contrabasurilor ca nişte ţipete de naufragiaţi în vuietul unei furtuni.

printre lanurile de grîu. răspunse ea . dragostea duioasă. acela-i amantul ei. încercă să-şi închipuie viaţa lui. în cor. bună să desfete ochii. Dar o cuprinse un fel de nebunie : o privea. în note grave. să plecăm ! Ţie. ia-mă. extaziată.. Ashion îi arunca provocări ucigaşe. groaza. instrumente şi cîntăreţi intonară aria pe şase voci. prin toate ţările Europei. cu o milă dispreţuitoare. voluptăţile şi datoria s-ar fi contopit. pe cînd celălalt. Temîndu-sc să n-o vadă lcşinînd. expansiunile acestui suflet. şi. reluîndu-i 235 cuvintele. de jurăminte. fără să bage de seamă prăpastia în care se azvîrlea. Oare âe ce nu s-a împotrivit. Arthur modula ap. s-ar fi uitat la dînsa. pe cînd vocile femeieşti. atunci virtutea. văzînd falsul inel de logodnă care trebuia ■Iii s-o amăgească pe Lucia. în fiecare seară. împărtăşindu-i oboseala şi mîndria. şi-. ca în însăşi întruchiparea iubirii. mila şi uimirea se revărsau laolaltă de pe buzele lor întredeschise. plecîndu-sc pe umărul ei : — Ştii că mic-mi place să-mi dauscama despre ce-i vorba. pălăria tui marc. îndrăgostitul insultat flutura spada scoasă . sufocată de palpitaţii. cu o cunună de lămîiţă pe cap şi mai palidă decît rochia de satin alb. o minciuna scornită pentru a curma nădejdea oricărei dorinţe. pe potecuţa pe care se-ndrcptau spre biserică.aria finală . se plimba cu paşi mari încoace şi încolo.irte sunete mijlocii. în fundul unei loji. S-ar fi cunoscut. apoi. largi la glezne. — Oare de ce» întrebă Bovary. adierea produsă de evantaie făcea atmosfera şi mai înăbuşitoare. atunci cînd. brodmdu-şi costumele cu mîna ei . ca să se reverse asupra mulţimii în atît de largi efluvii. se jură că o să se răzbune pe familia ei. şi-ar fi putut clădi viaţa pe-o inimă puternică şi largă. Emma nu mai voia să vadă în această tălmăcire a durerilor ei decît prezentarea în imagini a unei născociri. apăru un bărbat într-o manta neagră. şi mînia. le repetau minunat. de soartă. răzbunarea. pe scenă. tot focul din mine şi toate visurile melc !" Cortina căzu. de după perdeaua de catifea. n-a implorat. în dosul zăbrelelor de aur. . ea era bucuroasă. mai muk susţinută de femeile din jurul ci. pe care ar fi putut-o duce şi ea. îndrăgostiţii vorbeau de florile de pe moraiîntul lot. îi căzu jos . de surghiun. şi chiar zîmbea. viaţa aceea răsunătoare. Dar o asemenea fericire era. extraordinară. splendidă. Scăpărînd de mîm'e. crezu că era o amintire de dragoste trimisă de Edgar. — Ce-are-a face ? spuse Emma. să-i strige : „Răpeşte-mă. Toată pornirea ci de a ponegri era spulberată de poezia rolului care o copleşea. în sine. iar vocea de pnm-bas a ministrului sforăia ca o orgă. Căci nu-i aşa că pipernicitul acela urît cu pană de cocoş la palane e tatăl ei ? Cu toate lămuririle Emmei. care se pierdu în sunetele ultimelor acorduri. — Da' taci odată ! zise ea enervată. Trebuia să aibă. Taci ! Dar el continuă. Silindu-se deci să-şi întoarcă gîndul de la toate acestea. atrasă spre omul care juca. în frăgezimea frumuseţii ei. Stăteau toţi în rînd şi dădeau din mîinî. spaniolă. cu siguranţă ! îi veii să alerge în braţele lui. şi ea nu ar fi coborît niciodată dintr-o fericire atît de înalta. în fundul teatrului. dacă soarta ar fi vrut. Emma vru să iasă : coridoarele erau ticsite. cel care a venit adineauri. sunîndu-şi pintenii auriţi ai cizmelor moi. — Cu toate astea. de speranţe. De altfel. Ah ! dacă. strîngînd florile care i se aruncau. de cum începu acel duo recitativ în care Gilbert îi arată stăpînului sau Ashton mîrşavele tui uneltiri. care n-ar fi cîntat decît pentru ea . înainte de a fi fost întinată de căsătorie şi de dezamăgirea adulterului. fiindcă din cauza muzicii nu se auzeau bine cuvintele. o dragoste nesecată. S-ar fi iubif! Ar fi călătorit cu el din capitală în capitală. iar el. gîndea Emma. De altfel.rt aceeaşi clipă. Emma se gîndea la ziua nunţii -ei şi se vedea iarăşi acolo. acela a plecat Ia braţ cu tatăl ei. Charîes. Mirosul de gaz se amesteca cu acela al respiraţiilor . ca asta ? Din contra.. şi căzu la loc pe fotoliul ei. nobilul acela o prigoneşte cu atîta înverşunare ? — Da' deloc. Lucia înainta. ţie. Cînd făcu un gest. iar cînd datară cel din urmă adio. Lucia se văicărea cu o voce ascuţită. Cunoştea acum cît de mici sînt pasiunile pe care arta le exagera. guleraşul lui de dantelă se ridica în răstimpuri. prin iluzia personajului. totuşi. şi să-i spună. Charles alerga la bufet să-i aducă un pahar cu sirop de migdale. jucînd. gelozia. ar fi cules. mărturisea că nu înţelege subiectul. fără îndoială. 'cînd îşi mişca pieptul. zicea : „Eu o iubesc pe Lucia şi cred că şi ea mă iubeşte". Edgar îi domina pe toţi cu vocea lui limpede. Emma scoase un ţipăt ascuţit. să se pună la adăpostul puterii lui.

atît de duioasa. care asculta. Conversaţiile în doi la gura sobei. — Prea ţipă. căci. aplecnrcîu-se atît de mult. şi corul invitaţilor. Cum ! Aici ? — Tăcere ! strigă cineva în stal. puţin. 238 St: vorbi mai întîi despre boala ei. ge înfurie împotriva neîndemînaticului. — Şi de cînd ? — Afară ! Afară Lumea se-ntorcea spre ei . ca un nobil. Adăugă : Ghici pe cine-am întîlnit sus ? ! Pe domnul -.. cînd se-auzea ploaia picurînd pe frunzele verzi.. supunîndu-se fără îndoială unui imbold mai puternic. într-adevăr. şi. care-i venea în păr. iar doamna Bovary o întinse maşinal pe-a ei.chîoş-c. zise ea. toată acea sărmană dragoste atît de potolită şi de lungă. — Da. cînd îşi spuseseră adio. căci începea actul al treilea. iar el îi istorisi că avea să stea la Rouen doi ani într-un mare birou de notariat. Ea-i răspunse alene : — O. Soţul ei. Jumca se izbea de coatele lui la fiecare pas. lecturile din. care era un textilist. iar personajele s-ar fi dus mai în fund .. tăcură. d bodogănea fcarte ursuz cuvintele : despăgubire.Cu mare greutate izbuti să se întoarcă la locul lui. Apoi Leon zise oftînd : — Ce căldură ! — De nesuportat. Nu o mai simţise din seara aceea de primăvară. O lume !. — Vrea să zică sînteţi la Rouen ? — Da. ca şi cum ar fi asasinat-o. nu încă.. şi pe care ea totuşi o uitase. întrebă apoi de Berthe. şi pe cînd ea-şi ştergea cu batista petele de pe frumoasa rochie de tafta. — Da. fostul secretar din Yonville intră în lojă. Şi. cu umărul rezemat de despărţitura lojii. De ce oare se întorcea ? Ce ţesătură de împrejurări îl aducea iarăşi în viaţa ei ? Stătea în spatele ei. ca să ia undeva o îngheţată. Dar scena nebuniei nu o interesa pe Emma.Leon ? — Chiar el ! O să vină să-ţi prezinte omagiile sale. totul trecu pentru ea ca într-o depărtare. întinse mîna fără multă ceremonie. poate. Emma se simţea înfiorată de suflarea lui călduţă. scoase nişte ţipete ca de păun. zău.. încît vîrful mustăţii lui îi atinse obrazul. şi jocul cîotăre-ţei î se păru exagerat.. şalul ei lung de dantela 51 plecară tustrei să stea în port. şovăind între sinceritatea plăcerii pe care-o simţea şi respectul pe care-l avea faţă de părerile soţiei sale. la aer. — Vă distrează toată istoria asta ? o întreba el. spunîndu-i gîfîind : — Am crezut.. simţind lichidul rece curgîndu-i pe şale.. în picioare. lîngă fereastră. ca să se deprindă cu afacerile din Normandia. Doamne. Dar adueîn-du-şi repede aminte de ceea ce se cuvine să facă în situaţia în care era. din pricina paharului pe care-l ţinea cu amîndouă mîinite. de tuşa Lefrancois. de culoarea cireşei. restituire. din cîod în cînd. — îţi face rău ? întrebă Bovary. atît de discretă. întoreîndu-se spre Charles. în faţa vitrinei unei cafenele. zicea ea. ca şi cum instrumen237 tele ar fi devenit mai puţin sonore. în cele din urmă Charles ajunse la nevastă-sa. de teamă. de familia Homais.. cu delicateţe. nu ! Nu prea. şi cum faţă de soţ . îşi aducea aminte partidele de cărţi de îa farmacist şi plimbarea ps care-o făcea la doică. mă-năbuş . Leon îi puse pe umeri. sa mai stăm ! zise Bovary. Dar din clipa aceea Emma nu mai ascultă . să nu-l plictisească pe domnul Leon . Asta e cu părul despletit: promite să fie tragic. vărsă chiar vreo trei sferturi din el pe umerii unei roueneze care purta mîneci scurte şi care. răspunse el. Atunci propuse să iasă din teatru.. care erau altfel decît cele care se tratau la Paris. marele duet în re major. cum termină de spus. o scenă cu Ashton şi valetul lui. — Ah. că acolo rămîn ! E-o lume !. cheltuială. cu toate că Emma îl întrerupse pe Charles din cînd în cînd.. să plecăm.. se scutură printr-o sforţare de această moleşeală ce i-o dădeau amintirile şi începu să bolborosească repede : — Ah ! bună ziua.

ca o cuirasă în căptuşeala corsetului. — Ei bine.. să se hotărească odată să o aibă ! De altfel. vezi că.. Lucia mea ! Atunci Leon. Rubini. care găseau că are uri aer distins. sublim ! Auzind asta. Charles mai protestă încă o dată. prinse mişcarea şi începu să spună cît e de bine Lagardy în bucata de la sfîrşit. Cît îşi făcu studiile de drept. ou prea ştiu. de departe. pisicuţa mea. — Cu toate acestea. şi se întorcea în provincie dispreţuind tot ce nu călca cu pantof de lac pe asfaltul bulevardului.. bietul secretai fără îndoială că ar fi tremurat ca un copil . adăugă el întoreîndu-se spre nevas-tă-sa. Dar Charles îi răspunse că ei pleacă a doua zi. îl întrerupse Charles. hotărăşte-te . şi chiar nu uită să lase. pe lîngă care Lagardy. Leon îi urmări pe stradă. sper că o să veniţi din cînd în cînd sa luaţi masa la noi ? Secretarul făgădui că n-o să piardă ocazia şi că. care-i dădea speranţă. 239 — îmi parc sincer rău. toate bancnotele ei. simţea parcă o fagăduială nesigură. şi femeia bogată are în jur. mai ai timp să te gîndeşti. cînd rămînea să citească în odaie. Păcat. Din sfială sau din delicateţe. Charles stărui: — O să te-ntorci duminică. ca să facă pe omul care se pricepea. personaj cu decoraţii şi trăsură. care gusta cîte puţin din îngheţata lui cu rom. tu n-ai vrea să rămîi singură. trebuie să meargă la Yonville pentru o afacere a biroului la care lucra. în salonul vreunui doctor renumit. în faţa acestui prilej neaşteptat. se ferea de orice excese. de banii pe care.. cu toată faima lui. Grisi. revăzînd-o după trei ani de despărţire. 'care se legăna în viitor. reluă secretarul.nu mai avea nimic să-şi spună. îmi pare rău că n-am stat pînă la sfîrşit. Apoi. şi alte dorinţe îl copleşiră. două monede de argint. vom vedea . sentimentul acesta slăbi. nu făcea doi bani. domnul Leon se dusese destul de des pe la „Chaumiere". E ceva superb. un chelner veni cu toată discreţia şi se aşeză lîngă ei . în clipa în care sunau la catedrală ceasurile unsprezece şi jumătate. îşi zicea el în gînd. în faţa soţiei acestui doctoraş. fredonînd sau zbierînd cît îi ţinea gura : O.. Charles pricepu şi scoase punga . către Leon. se pretinde că în ultimul act e absolut minunat. Apoi. căci Leon nu pierdea orice speranţă. cu toate că mai stăruia printre ele . căci începea să-mi placă. sigur mai dinainte că va face o impresie nemaipomenită. în curînd o să mai dea o reprezentaţie. între timp mesele dimprejur se goliră . cuprins de amintirea Emmei. care-i însoţea : Acum. pe deasupra. în portul Rouen. ca un fruct de aur atîrnat în cine ştie ce frunziş fantastic. Leon atunci. De multe ori. sfiala lui se tocise în contact cu banda de zănatici cu care umbla. înger frumos. ca să-i apere parcă virturea. nu-şi rhmea la 1 ale lunii toţi banii pe un trimestru şi se avea bine cu profesorii. în curînd conversaţia luă sfîrşit. Dar încetul cu încetul.. — De altfel. de altfel. dar că nimic n-o împiedică pe Emma. Hai. iuîndu-şi pălăria : — Nc-am înţeles... la subsol nu vorbeşti ca la etajul al patrulea.. murmură Bovary. se întoarse şi-şi pierdu toată noaptea punînd la cale un plan. spunînd că nu mai poate lipsi. pasiunea lui se trezi din nou. unde avu chiar foarte frumoase succese pe lîngă modistele fluşturatice. nu-i asa ? Mtine la şase. lăsa codul să-i cadă din mînă. după ce se despărţi de domnul şi doamna Bovary. dacă simţi cît de cît că astaţi face bine. Era cel mai cuminte dintre studenţi : tvu purta părul nici prea lung. punînd mîna pe braţul lui. Trebuie să 241 ştii cu cine sa fii îndrăzneţ . Persiani. se simţea în largul lui. seara. secretarul îl opri. Văzuse pe Tamburini.' E păcat să nu rămîi.. I în ajun. — Afară numai dacă. Nişte oameni care ieşiseră de la spectacol trecură pe trotuar. începu să vorbească despre muzica. Trebuia. şi văzîndu-i că se opresc la „Crucea roşie". lingă o pariziană ÎIY dantele. bolborosi ea cu un zîmbet ciudat. noap-tea-i un bun sfetnic. că vă aflaţi prin lo'curile noastre. Celalalt făcu un gest dispreţuitor. nici prea scurt. sau cînd stătea seara sub teii din Luxemburg. dar aici. plin de prietenie şi. . Şi se despărţiră în faţa pasajului Saiiit-Herbland. pe care le zvîrli zornăind pe marmură.

— O ! Am ghicit imediat. ci. deloc ! — Dacă aţi şti. v-aţi hotărît să rămâneţi ? — Da. şi alergam după toate cupcurilc de piaţă la care vedeam fîl fîîn!d pe geamul portierei un şal. neputînd să exprime ideea pînă la capăt. pentru ca Leon să nu-i vadă zîmbetul cuceritor pe care-l simţea vernndu-i pe buze.Aşadar. — Nu. ridicînd spre tavan frumoşii ei ochi. Cu braţele încrucişate. Leon continuă : — Cîtcodată îmi închipuiam că cine ştie ce întîmplaTe o să vă scoată-n calea mea. fiecare. Emma sătea cu cotul rezemat de spătarul unui vechi fotoliu . tînarul declară că tot timpul cît îşi 242 făcuse studiile se plictisise îngrozitor. a doua zi. dar imediat. Leon îi istorisi cum alergase toată dimineaţa s-o caute. c o gravură italiatnă care reprezintă o muză. cu cît vorbea. Leon nu-i spuse c-o uitase. din cînd în cînd. Cursurile de procedură îl enervau. mişca încetişor. capul gol i se răsfrîngea în oglindă. degetele piciorului. — O ! îmi închipui. poate că fac rău plictisindu-vă cu veşnicele mele văicăreli. pareă-ntr-adins. cu capul în jos. de pe bulevard. dimpotrivă. cu o voce tremurătoare : Vă semăna puţin. de întîlnirile ei de altădată. La un negustor de stampe. — Deseori. Urcă. plecam. tapetul galben de pe perete era ca un fond auriu în spatele ei. se uita la funda papucilor şi. E înfăşurată într-o togă şi se uită la lună cu o floare de nu-mă-uita în părul ei despletit. ameţit de vuietul mulţimii. îmbrăcată într-un "capot de bumbac. se înflăcăra din ce în ce în această confidenţă tot mai adîncă. Emma părea hotărîtă să-l lase să vorbească fără să-l întrerupă. ca 6a-şi dreagă prostia.. iar makă-6a îl sîcîia mereu în fiecare scrisoare.. Dar cîtcodată se opreau. Vuietul oraşului de-abia ajungea pînă la ei. răspunse Leon. şt atunci căutau să născocească o frază care totuşi s-o poată tălmăci. se scuză că uitase să-i spună unde trăseseră. — Nu. Apoi. de-un instinct. desigur. — Cum ? Pretinse că fusese ca dus de mînă spre ea. Poate că nu-şi mai aducea aminte chefurile de după bal cu fete vesele. dumneata nu poţi să-ţi închipui. dumneata nu eşti femeie. 243 10* Doamna Bovary întoarse capul. un voal ca al dumneavoastră. — Domnul nu-i aici. am stat acolo ceasuri întregi.. pe la 5. deloc. cu cărarea albă de la mijloc şi cu vîrfurile urechilor ieşindu-i de sub palele de păr. Credeam uneori că vă văd la colţul străzilor . — Dar vă rog să mă iertaţi. intră în bucătăria hanului. Emma nu-i răspunse. cînd alerga dis-de-dimineaţă prin iarbă spre castelul amantului. în toate hotelurile din oraş.. în satinul lor. Asta i se păru semn bun. Emma nu-i mărturisi că a iubit pe altul . mă tîram de-a lungul cheiurilor. Suspină totuşi: — Ceea ce este mai jalnic nu-i aşa. vă scriam scrisori. răspunse un servitor. cu un nojd în gît. începu Emma iarăşi. Ca să facă pe grozavul. palid la faţă şi cu acea hotărîre a fricoşilor căreia nimic nu-i poate sta în cale. Şi pentru că amîndoi începură să arate tot mai precis ce anume i-a chinuit. îi răspunse ea. Ea începu să zîmbească. Dar şi bărbaţii îşi aveau necazurile lor. Emma nu se tulbură cînd îl văzu. şi odaia părea mică. cît am suferit ! De multe ori ieşeam. iar Emma nu-şi mai amintea. din care se prelingea o lacrimă. la noroc. toate visurile pe care mi le făcusem î — Dar eu ! O. pe care pe urmă le rupeam. şi de-aici începură să schimbe cîteva cugetări filozofice. ca să le încercuiasca şi mai mult singurătatea. ne-am fi mîngîiat cu gîndul că am făcut un sacrificiu ' . continuă el. Emma se întinse foarte mult asupra nimicniciei sentimentelor pămînteşti şi veşnica singurătate în care inima rămîne învăluită. e să-ţi tîrîi ca mine o viaţă zadarnică ! Dacă suferinţele noastre ar fi putut să folosească cuiva. şi rău am făcut. rînd pe rînid. fără să pot alunga obsesia care mă urmărea. simţea în el alte chemări. Nu trebuie să te obişnuieşti cu plăceri pe care-i greu să le ai cînd te-mpresoară atîtea necazuri. Apoi adăugă : — Aşadar. sau dintr-un spirit naiv de imitaţie provocat de melancolia ei. Mereu mă împingea ceva spre muza aceea .

dar. — Vai. Şi felicitîndu-se că trecuse greul... n-ar mai fi suferit acum. bărbaţii nu pot avea asemenea meniri sfinte. Auziră bătînd ora 8 la diferite ceasornice din cartierul Beauvoisine. care-i plin de pensioane. — Ah... Parcă o vijelie ar fi scornit norii de pe cer. şi fără nici o invitat!: din partea dumneavoastră. şi nu văd nicăieri nici o îndeletnicire.. privindu-sc. — Şi bieţii noştri caVtuşi. afară poate de aceea de medic. care s-a închis în urma dumneavoastră.. — Sărmanul meu prieten. mă uitam prin geam cum vă scoteaţi mănuşile şi cum număraţi banii pe tejghea. trecut. spre care gîndul o purta din nou . se vedea un colţ de cer întunecat.gîn-duri triste care întuneca ochii ei albaştri se risipi.. după ce respiră adînc : -— în vremea aceea eraţi pentru mine ca o putere de nepătruns. De altfel. în antreu.. gata de plecare. întinzîndu-i min».a luniînărî de pe scrin şi se aşeză la loc. . Cînd intraţi în vreo prăvălie. din cînd în cînd. Deşi în fiecare clipă îmi dâdcaai -seama din ce în ce mai mult de prostia mea.. viitor. — Mi-ar plăcea foarte mult. de biserici şi de palate părăsite. Pentru că v-am iubit foarte mult. zise Leon. Aşa e. Imediat Leon îşi lipi buzele de ea. îşi împreunară mîinile . fără s. şi că într-o seară chiar îşi scrisese testamentul.. vi s-a deschis. amintiri şi vise. şi. al sacrificiului în tăcere. de pildă. ca şi cum din pupilele lor fixe ar fi comunicat prin nişte emanaţii sonore. Nu-şi mai vorbeau . pe ultima treaptă . al datoriei. aveau o pălărie cu floricele albastre . bătea soarele în jaluzele. Şi pe urmă ". trase cu coada ochiului să vadă ce impresie a făcut. cc-o fi cu ei 't — Au degerat astă-jamă. Pe urmă aţi sunat la doamna Tuvache.. Leon se grăbi îndată să spună că şi el rîvneşte liniştea mormîntului. de mobilele din odaie. Emma se ridică să aprindă cele dov. şi vă zăream amîndoua braţele goale trecînd printre flori.. v-am însoţit. Leon îşi amintea de spalierul de elematite. Ridicînd uşor din umeri.. vorba este un laminor care întinde totdeauna sentimentele. simţeau cum le vîjîie capul. totul ?e contopea în duioşia acestui extaz. dar desigur nu vă mai aduceţi aminte ? — Ba da. pe care-l primise de la dînsa .. Aşa. de-aţi şti cît m-am gîndit la dtnşii ! Deseori îi revedeam ca odinioară. reprezentînd patru scene din Tom de NedeK cu o inscripţie dedesubt. zise ea. Atunci începură să-şi povestească toate măruntele întî'm-plări ale acelei vieţi îndepărtate. Emma îl întrerupse ca să i se plîngă de boala ei. alcătuiau parcă nişte ţinuturi sentimentale nemărginite. Apoi. Leon rămase aşteptînd. toate lucrurile astea care ieşeau din nou la iveală îi lărgeau parcă viaţa. spunea în şoaptă. aşa e !. spuse Emma. şi. cu pleoapele pe jumătate închise : — Da. de toată casa.începu să facă elogiul virtuţii. Ascultîndu-l. ale cărei plăceri şi melancolii le rezumaseră într-un singur cuvînt. doamna Bovary se mira cît e de bătrînă . — Eraţi jos. răspunse Leon. pe jumătate pierdute în umbră. odată am venit 'a dumneavoastră. căci aşa ar fi vrut să fie.. cînd.t vreJii..Dar de ce aşa ? — De ce ? Leon şovăia. şi unul şi 244 celălalt ticlmndu-şi un ideal după care-ji potriveau acum viaţa lor trecută. care-mi subjuga viaţa. îa limba spaniolă şi franceză. printre acoperişurile ascuţite. — Ei ?. în dimineţile de vară. spunînd că el însuşi simte o nespusă şi nepotolită nevoie de devotament.. şi eu am rămas ca un idiot în faţa porţii grele de la intrare. Pe fereastră. şi toată faţa i se lumină. Noianul de. prin care cerea să-l îngroape înfăşurat în covoraşul acela frumos cu benzi de catifea. neîndrăznind să vă urmez de-a binelea gî nevoind să va las.. de rochiile pe care le purtase ea. în cele din urmă Emma răspunse : — Totdeauna am bănuit asta. Noaptea se lăsă pe zidurile pe care mai luceau. să fiu soră de spital. păcat că n-a murit. rămîneam în stradă. Emma întrebă : —. de care era cît pe ce să moară . zise ea. Aşa e !. Dar la născocirea cu covoraşul. culorile închise a patru stampe. continuam totuşi să merg aproape de dumneavoastră.

dar că el o iubise de cum a văzut-o . Vorbea într-adevăr serios ? Fără îndoială ea nici.. — Vreţi. destul ! Măcar din milă. — Ce vis ! murmură Leon. începu el iar.. gîndea ea. faceţi aşa ca să vă mai revăd. întîlnindu-se mai curîhd. Emma nu-şi dădea seama. Ascultaţimă. O îndurătoare nevinovăţie sufletească se desprindea din toată înfăţişarea iui.. cînd ea-î spuse : 1 Tour de Nesle — construit la Paris. Dar privirea căzu asupra lui.. pleeîndu-se spre pendulă. răspunse Emma. care m-a lăsat anume pentru asta ! Domnul Lormeaux. nu aici! — Unde doriţi.. Leon se aplecă spre gîtul ei şi o săruta1 lung pe ceafă. o să le iubiţi. de către Philippe-Auguste .. prietene..... Leon făcu trei paşi înapoi. apoi. Tăcu . Şi Emma se simţi cuprinsă de-o spaimă nedesluşita în faţa acestei sfieli. — M-am gîndit uneori la asta. scurt : Mîine la unsprezece. trebuia să mă conducă. o dată. — Ce copil sînteţi! Hai. ■—Adevărat ? exclamă Leon. — Am uitat şi de spectacol! Şi bietul Bovary.. Emma îi scrise secretarului o scrisoare lungă. care stă în strada Grand-Pont. — Totuşi. iartă-mă. răspunse Emma. zise Emma.. Se opri în prag. căută parcă consimţămîntul ochilor ei. şi îl apuca disperarea gîndindu-se la fericirea pe care ar fi putut s-o aibă dacă. subţiri. aveam să vă spun. prin-tr-un har al soartei. Ei nu. Atunci. îşi lăsa în jos genele lungi. cînd se apropia cu braţele deschise. spunînd că. — Dar sînteţi un nebun ! Ah. şi Emma simţea o dorinţă de neînvins de al săruta. serios.. nu se poate ! Dacă aţi şti. zise el.. ce nebun sînteţi ! spunea ea rîzînd sav-adat şi tare. — Totuşi ştiţi să vorbiţi foarte bine. s-ar fi legat unul de altul pentru totdeauna. . fiinţele desăvîrşke erau greu de îuţeîes. — Da. dîndu-se înapoi. Şi cum stăteau în picioare amîndoi. apoi deodată. pe care ea şi le trase. în termenii unei simple prietenii frăţeşti.. ca să iasă. — Voi fi acolo ! exclamă el. să fim cuminţi! Vreau eu ! Emma-î arată tot ceea ce făcea cu neputinţa o dragoste între ci şt ea trebuiau să ramftm... Dumnezeule ! Ce mult am stat de vorbă ! El înţelese aluzia şi-şi căuta pălăria. dărimax de Mazarin în 1663. numai o data ! — Ei bine !. Sînt prea bătrînă. întinzînd capul peste umărul Emmei. în secolul al Xlll-lea. răspunse Emma... — O. — Ce? — Ceva.. căci Emma pleca a doua zi. care e încovoiau. ca altădată. protestă. respingea cu bl'îndeţe sfîoasele alintări pe care niîiniîe lui tremurătoare le încercau. Păru că stă pe gînduri. ca şi cum s-ar fi răzgîndit: O. Leon căuta cum să înnoade iar dialogul întrerupt. împreună cu soţia lui.. Seara. pjină de-o mîndrie de gheaţă. Nu m-aţi înţeles ? N-aţi ghicit totul ?. adăugă : Dar cine ne împiedică să reîncepem ? — Nu. la catedrală. Şi jucîndu-se delicat cu marginea albastră a lungului ei cordon alb. Atunci. de altfel n-o să plecaţi mîine. pe malul stîng al Senei.. Apoi şopti cu glas tremurat: 318 ■— Pe mîine. şîateţî prea tînăr.. — Ah ! Glume ! Destul. — Cum se face că pîui acum nimeni nu mi-a arătat ase-inenea sentimente ? Secretarul. Niciodată vreun bărbat nu i se păruse aiit de frumos.. Leon în spatele ei. prin care îşi retrăgea promisiunea de a se întîlni . luîndu-i mîinile. uitîndu-se: la Leon cu Q privire înduioşată.— Ei ?. zise : 24? 246 — Ce tîrziu este. Obrajii lui cu pielea fragedă se împurpurau. trebuie să vă mai văd. Şi ocazia era pierdută. uitaţi-mă ! O să vă iubească altele. iar Emma cu capul în jos. şi. de dorul fiinţei ci. mai primejdioasă pentru ea decît îndrăzneala Iui Rodolphe. ca şi cum ar fi vrut să vadă cît e ceasul.. Ea-i răspunse dînd din cap şi dispăru ca o pasăre în odaia de alături. prinsă de farmecul amăgirii şi de nevoia de-a se apăra ... grav. — Nu ca pe dumneavoastră î exclamă el.. în timp ce el o săruta tot mai des..

Făcu mai foţii ocolul părţilor laterale. cu fereastra deschisă şi fredonînd pe balcon. şi-l mai descreţi. cum nu ştia adresa lui Leon. o haină verde. cu pene pe cap. ca un covor pestriţ. şi numără solzii peştilor şi butonierele tunicilor. iar sub nişte umbrele mari. Argintăriile străluceau în prăvălile giuvaergiilor. nu-i aşa. îşi umflă pieptul de mîndrie. îşi zise ea . un stol de păsări se rotea pe cerul albastru în jurul micilor clopotniţe cu firide în chip de trifoi . şî ochii lui dădură de un vitraliu albastru. piaţa gălăgioasă era plină de mirosul florilor de pe marginea pavajului : trandafiri. bolţile se înclinau să primească în umbră spovedania dragctei ei. garoafe. Emma avea sa vină îndată. Policandrele de cristal atîrnau neclintite. cu pantofii ei delicaţi. uitîndu-se la ceasul cu cuc al frizerului. iarba-pisicii şi seînteioară pentru păsărele . cu spada de-a lungul pulpei piciorului. Călcînd grav. „Am să i-o dau chiar cu. cii atenţie. continuau mai departe.. Stînd la o parte. cutreieră trei străzi. sub Mariana dansînd. intră în biserică foarte hoiărît. amestecate cu uruitul unei uşi cu gratii care se închidea. în mijlocul portalului din stînga. printre piramidele de cantalupi. îngenunchind lîngă un scaun. cu toate acestea. 24 Se temea totuşi să nu-l vadă cineva . cu lornionul ei de aur. Era ea ! Leon se ridică şi alergă s-o întîmpine. îşi lustrui singur şi de mai multe ori pantofii. răsfrîngîndu-şi ecoul sub bolţile înalte.acum totul se isfîrşise şi. cum fac evla-vioşii grăbiţi. şi. Leon. în-trerupîndu-se la marginea marmurei. trecea cîte-un paracliser. nu mai trebuiau să se întîl-nească. I se părea că purtarea lui c monstruoasă. Se-ntoarse şi merse pînă-n naos. Din cînd în cînd. ca să pară de-o eleganţă naturală. Portarul bisericii era tocmai în prag. marginea uneî pălării. pe care se vedeau nişte barcagii ducînd coşuri cu peşte. cu tot felul de lucruri elegante — de care el nu avusese niciodată parte — şi cu nespusul farmec al virtuţii care cedează. — Citeşte ! zise ea întinzîndu-i o hîrtie. se găsi în mare încurcătură. „E prea devreme !" îşi spuse el. A doua zi. Leon cumpără un buchet. Şi. florărese cu capul gol înfăşuraţi în hîrtie buchete de viorele. pîndind în urma ei privirile care o urmăreau. vitraliile străluceau şi mai tare. iar cădelniţele aveau să ardă pentru ca ea să apară ca un înger în fumul mirodeniilor. Dar. mirosindu-le. şi din capelele laterale. o pelerină neagră. fuma o ţigară de foi. cu gîndul rătăcind în căutarea Emmci. o să vină". Era o dimineaţă frumoasă de vară. Pridvorul cu vîrful ogivelor şi cîteva părţi din vitraliu se oglindeau în agheasmatarele pline. îneîntă-toare. 'ciorapi fini. Portarul se apropie de Leon şi. portarul era indignat în sinea lui de purtarea acestui individ. Răsfoi un vechi jurnal de modă. . Emma nu se zărea. Se uită la el mult. ca sa-i 250 lumineze chipul. Dar cînd închise scrisoarea. intră în capela Sfintei Fecioare.. Jur împrejur. în rochia ei cu volane. Viaţa nu-i păruse niciodată atît de frumoasă. din părţile întunecate ale bisericii răzbăteau din cînd în cînd ca nişte adieri de suspine. nu venea. Oh. turnă-n batistă tot parfumul pe care-l avea. iasomie. cu acel Jmbet de blîndeţc linguşitoare pe care-l iau preoţii cînd iscodesc copiii : — Domini!. ca şi cum omagiul acesta hărăzit alteia s-ar fi răs-frînt asupra lui. biserica se pregătea anume pentru ea. nu ! Şi brusc. făcînd în faţa altarului o plecăciune piezişă. Leon se aşeză pe un scaun. şi lumina care cădea pieziş pe catedrală sclipea în ciopliturile pietrelor cenuşii . prin cele trei portaluri deschise. Leon mergea pe lîngă ziduri. Lumina puternică de afară prelingea în biserică trei raze uriaşe. nu-i de pe Ia noi ? Domnul ar vrea să vadă rarităţile bisericii ? •— Nu. îşi puse un pantalon alb. ca un buduar uriaş. tulburată. în fund. unde. Era pentru întîia oară cînd cumpăra flori pentru o femeie . Pe urmă ieşi şi se uită în piaţă. Emma era palidă. împrăştiate la întîmplare prin verdeaţa udă. care arăta ora 9. care-şi permitea să admire singur catedrala. că-i fură oarecum ceva şi că ceea ce face c aproape un sacrilegiu. după ce puse să-i onduleze părul. Chibzui ca se apropie clipa şi se-ndreptă încet spre piaţa din faţa catedralei Notre-Dame. îi răspunse celalalt. îşi trase mîna înapoi. pe lespezi. Mergea repede. un foşnet de mătase pe lespezi. apoi. narcise şi tuberoze. ieşi. în naos aidea o lampă de argint. mai falnic decît un cardinal şi strălucitor ca sfîntul artofor. Dar reilexele picturilor. deodată. în mijloc şopotca o fîntînă. Cu halebarda în mînă. pentru fericirea lor.

mai fudul decît un proprietar de la ţară careşi arată spalicrii. şi tot vorbind într-una. Leon se frămînta in loc.. acest nobil ferecat tot în platoşe de fier. acest bărbat gata să coboare în mormînt vi-) înfăţişează tot pe ci. mor-mîntul lui Richard Inimă-de-Leu.. şi. fără inscripţii sau înflorituri dăltuite. unde. de bucurie. mort în bătălia de la Montlhery. rege al Angliei şi duce de Normandia... — Iar la dreapta. Dar Leon scoase repede din buzunar o monedă de argint şi o luă pe Emma de braţ. A făcut mult bine pentru catedrală. Cîntărca patruzeci de mii de livre. Să trecem să vedem vitraliile de la Gargouille. spunînd : — Desigur că doamna nu-i de-aici. să vadă frumuseţile bisericii ? . poate. mort la 23 iulie 1531. moartă în 1566 . Şi. Nelipsita călăuză îi zicea înainte : — Alături de el. sau mai degrabă se silea să se roage.. 251 — De ce nu ? răspunse ea. întîi. Atunci. femeia asta în genunchi care plînge c soţia lui. aici e uşa prin care înaltpreasfinţia-sa se ducea la locuinţa sa. după cum glăsuieşte pisania . turla. în pămînt. începu : — Asta e circumferinţa clopotului celui mare al lui Am-broisc. neînţele-gînd deloc această mărinimie pripită. gol. fără să se oprească. nu-şi mai lua ochii de la strălucirea chivotului. fiindcă nii mai isprăvea. ca o marchiză anda-luză . după aceea. Căci Emma voia să-şi salveze virtutea. cavaler al Ordinului şi cîc asemenea guvernator al Normandiei. Cel de colo era ministrul regelui Ludovic al Xl-lca. Uitaţi-vă. baron de Mauny. sub scaunul episcopal al înaltpreasfinţiei-sale. conte de Maulevrier.. ■— Să plecam. — Asta împodobea odată. agă-îndu-se de Sfînta Fecioară. — A. Acum întoarceţi-vă în partea asta : iată mormintele familiei d'Ambroise. De acea strigă după el : — Ei.începu să se închine. care putea foarte bine să fi fost o statuie prost făcută. — Rău face domnul. Emma se ruga. înflorite în vase mari. pentru a proceda în ordine. la 16 iulie 1465. de oricc-i ieşea în cale. lîngă piaţa din faţă. ducesă de Valentinois. Nu avea pereche în toartă Europa. atît se simţea de descurajat în faţa acestei îndoite porniri de trăncăneală şi de indiferenţă. pentru ca să cheme asupră-i ajutorul divin. L-au înmormîntat. îi împinse într-o capelă plină cu balustrade. în curînd însă începu să i se urască. nu ! exclamă secretarul. Portarul o porni iar înainte. într-o duminică. şi erau gata să plece. cînd străinul mai avea încă atîtea lucruri de văzut. iar dedesubt. iar în stînga. senior de la Varenne şi de Brissac. cea cu un copil în braţe. neîircercînd să mai scoată o vorbă. Doamna doreşte. întoreîndu-se la capela Sfintei Fecioare. mare mareşal de Poitou şi guvernator al Normandiei. sperînd să-i vină din cer o hotărîrc neaşteptată . Are patru sute patruzeci de picioare. zise Leon.. inspira adînc parfumul micşunelelor albe. întinse amîndouă braţele într-un gest cuprinzător. de morminte. cînd portarul se apropie repede. e nepotul lui. portarul îi conduse pînă la intrare. domnul ! Dar turla. Nu-i aşa că nu-i cu putinţă de văzut o mai perfectă înfăţişare a neantului ? Doamna Bovary îşi puse lornionul. Leon se uita la ea nemişcat. contesă de Breze. care se clătina... Portarul rămase trăsnit. şi trăgea cu urechea la tăcerea din biserică. Louis de Breze senior de Breval şi de Montchauvet. arătîndu-le cu halebarda un cerc mare pavat cu pietre negre. care voia să spună tot. să mai facă un 252 •singur gest. şambelan al regelui.. care nu făcea decît să sporească zbuciumul inimii sale. spuse : — Sub această simplă lespede zace Pierit cie Breze. Diane de Poitiers. Amîndot au fost cardinali şi arhiepiscopi de Rouen. domnule. din răutate. dar după aceea simţi totuşi un oarecare farmec văzînd-o în plină întîlnire de dragoste absorbită astfel în rugăciuni. e Sfînta Fecioară. Meşterul care l-a turnat a murit din asta. de sfinţii de piatră. pe-un cal ridicat în doua picioare. zise Leon. născută în 1499.. dădu la o parte vreo cîteva şi dezveli un fel de pietroi. Se ridică. A lăsat prin testament trei mii de galbeni pentru săraci. Numai calvinii. pe Leon îl enervă această ciudăţenie bigotă. oftînd prelung. l-au adus în starea asta. ■— Mulţumesc... Muşcîndu-şi buzele. numai cu nouă mai puţin decît marea . spuse el. şi.

E toată din fontă. intră în galop în gară. şi atunci. mult timp. Zău. — De ce ? răspunse secretarul. legate. Din cînd în cînd. nici direcţie. Coborî strada Grant-Pont. pornind din nou. Birja ieşi dintre grilajurile curţilor şi. şi de la încrucişarea cu strada La Fayette. o luă încet la trap printre ulmi bătrîni. dacă trebuie. — Imbecilul! mormăi Leon. Lui Leon îi era teamă ca nu cumva Emma sa se întoarcă în biserică. de aproape două ore. asta nu se face. auziră în umia lor un gîfîit adînc. de pe capra lui. Birja porni iar. Cupeul fu văzut la Saint-Pol. e. Erau lucrările care tratau despre catedrala.. — Du-te şi-mi caută o birjă ! Copilul porni glonţ prin strada Celor-patru-Vînturi.. Nu putea înţelege ce furie âc-a alerga atîta fără oprire îi apucase pe indivizii . fără ţintă. pe marginea rîului. şi cam stingheriţi. trecu prin piaţa Artelor. Fără să răspundă. înspre Oysell. îşi puse şapca de piele între genunchi şi mînă în lături.. prin care bătrîni în veste negre se plimbau la soare de-a lungul unei terase. O luă în sus. trecu prin Saint-Sever. mai furioasă. care rămăsese în prag — să. el păşea repede înainte . Saint-Vivien. Un băieţaş se zbenguia în piaţa din faţa catedralei. — Ah ! Leon !. apoi în strada Maladrerie. la Trois-Pipes şi la Cimitirul Monumental.. — Nu. Saint-Nicaise. dincolo de aleile laterale. Leon o luă repede la picior. lîngă pajişte. prin piaţa Champs-de-Mars şi prin dosul grădinilor spitalului. căci avea impresia că dragostea lui.. cu un aer serios : Ştii. birjarul .. hoinări la voia întîmplării. Birjarul se şterse pe frunte. o făcu să se hotărască. pe bulevardul Bouvreuil. care se cocoţa aşa de caraghios pe catedrală. — Unde mergeţi. — Ieşiţi cel puţin prin portalul de la nord — le mai strigă portarul. ca un argument peste care nu se poată trece. se va risipi îndată. Lcon se întoarse. încremenise ca pietrele în biserică. La Paris se face. dar cînd doamna Bovary îşi muie degetul în agheasmă. care. la Rouge-Mare şi în piaţa Gaillardbois . — Unde vrei ! spuse Leon. nu ştiu. prin Cheiul Meules. întretăiat la intervale regulate de bocănitul unui baston. luînd-o la vale. Apoi. — Mînă ! strigă vocea. repezindu-se sa iasă din biserică. Raiul. ajungînd îndată la şoseaua unde se plimba lumea. imediat. ca o încercare năstruşnică a cine ştie cărui tinichigiu trăsnit. Pont-Neuf şi se opri brusc în faţa statuii lui Pierre Corneille.jtrwnca priviri 255 disperate spre cîrciumi. Cheiul Napoleon.. de hogeag găurit dintr-o parte pînă-n cealaltă. domnule ? întrebă birjarul. Dar. din nou peste pod. drum pavat numai cu pietre. Şi. Dar deodată o lua brusc prin Quatremares. prin Cheiul Curandiers.piramidă din Egipt.. birja apăru. faţă în faţă. strada Llbeuf şi făcu al treilea popas în faţa Grădinii Botanice. pe Regele David şi pe Cei osîndiţi să ardă în iad. iar eî rămaseră cheva minute singuri. pe urmă tot Mont-Riboudet pînă la colina Deville. Judecata de apoi. împingînd-o pe Emma în trăsura. la Lescure. de cuşcă lungăreaţă. Şi cuvîntul acesta. şi pe urmă. drept înainte ! strigă aceeaşi voce. Se întoarse . la Grande-Chaussee. dincolo de insule. Se fandosea. în sfîrşit. Saint-Maclou. Sotteville.. în faţa vămii.. în voie. înverzită toată de iederă. la Basse-Vicille-Tour. la muntele Gargan. vedeţi învierea. prin soiul acela de 253 horn retezat. — Domnule ! — Ce este ? Şi-l văzu pe portar ducînd subsuoara şi de-abia ţinîndu-Ie în echilibru pe burtă vreo douăzeci de volume mari. — Dar unde mergem ? întrebă ca. — Mergi înainte ! zise o voce dinăuntru. strada Dinanderie. străbătu bulevardul Caucheoise. în faţa lui Saint-Ro-main. Merse de-a lungul rîului pe drumul pe care se trăgeau bărcile la edec. 254 Şi maşinăria aceea greoaie porni. ca un fum. Birja însă nu sosea.

aceia. încerca uneori să mai facă un popas, dar îndată auzea izbucnind în spatele lui ocări furioase. Atunci îşi plesnea mai amarnic cele doua mîrţoage leoarcă de sudoare, fără să mai ia seama Ia hopuri, mai izbindu-sc pe ici, pe colo de alte trăsuri, fără să-i pese, moleşit şi gata să plîngă de sete, de oboseală şi de tristeţe. Şi în port, printre camioane şi butoaie, şi pe străzi, pe la colţuri, burghezii căscau ochii înmărmuriţi văzînd ceva atît de nemaipomenit în provincie, o cupea cu storurile trase şi care tot apărea mereu, mai închisă ca un morrnînt şi bălăbănin-du-sc ca o corabie. La un moment dat, pe la amiază, în mijlocul cîmpului, atunci cînd soarele bătea cel mai tare în vechile felinare argintate, se strecura o mînă goală de sub perdeluţcle de pînză galbenă şi aruncă nişte bucăţi rupte de hîrtie, care se împrăş-tiară în vînt şi se lăsară mai departe, ca nişte fluturi albi, pe-un cîmp de trifoi roşu, numai floare. Pe urmă, pe la 6, trăsura se opri într-o uliţă din cartierul Beauvoisine, şi din ea coborî o femeie care mergea cu voaleta trasă, fără să întoarcă deloc capul.
II

Cînd sosi la han, doamna Bovary fu mirată că riu zăreşte nicăieri diligenta. Hivert, care-o aşteptase cincizeci şi trei de minute, plecase în cele din urmă. Nimic însă nu o silea să plece ; dar îşi dăduse cuvîntul că se va întoarce în aceeaşi seară. De altfel, Charles o aştepta ; şi în inima ei începuse să simtă acea laşă supunere, care pen256

tru multe femei este totodată şi pedeapsa, şi preţul ispăşirii adulterului... îşi făcu repede bagajul, plăti nota, tocmi o cabrioletă din curte şi, zorind birjarul, îndemnîndu-l, întrebînd mereu cît e ceasul şi cîţi kilometri au făcut, izbuti să ajungă din urmă Rîndunica prin dreptul primelor case din Quincampoix. Cum se aşeză în colţul ei, închise ochii şi nu-i deschise decît la poalele colinei, unde-o recunoscu de departe pe Felicite, care stătea ca o sentinelă în faţa casei potcovarului. Hivert opri caii şi bucătăreasa, ridieîndu-se în vîrful picioarelor pînă la geam, spuse misterios : — Coniţă, trebuie să vă duceţi îndată la domnul Homais. E ceva urgent. Satul era tăcut ca de obicei. La colţul străzilor erau grămăjoare trandafirii care abureau, căci era vremea dulceţuri-lor, şi toată lumea din Yonville îşi făcea proviziile în aceeaşi zi. Dar în faţa prăvăliei farmacistului puteai să admiri o grămadă mult mai mare şi care le-ntrecea pe celelalte, aşa cum un laborator de farmacie trebuie să întreacă cuptoarele burgheze, cum un interes obştesc trebuie să fie înaintea bunului-plac individual. Emma intră. Fotoliul cel mare.era răsturnat, şi chiar ziarul Fanai de Rouen zăcea întins pe jos între două piuliţe. împinse uşa coridorului ; şi, în mijlocul bucătăriei, printre chipurile negricioase pline cu boabe de coacăze, printre zahăr pisat şi zahăr căpăţîni, printre balanţele de pe masă şi tingirile de pe foc, zări toată familia Homais, cu mari şi mici, cu şorţuri pînă la bărbie şi cu furculiţe în mînă. Justin stătea în picioare, cu capul plecat, iar farmacistul striga : — Cine ţi-a spus să te duci s-o cauţi în capharnaiim ? — Dar ce-i ? Ce s-a întîmplat ? — Ce să se întîmple ? răspunse spiţerul. Facem dulceţuri ; dulceţurile au început să fiarbă, cît pe ce să dea în foc de prea mult clocot, şi cer să-mi dea altă tingire. Şi-atunci, dum257 17 — Doamna Bovary

nealui, de bleg ce este sau de lene, s-a dus să ia din laboratorul meu, unde-i atîrnată în cui, cheia de la capharnaiim! Spiţerul îi spunea aşa unui mic cabinet din pod, plin de scule şi de mărfuri de-alc meseriei. Homais stătea de multe ori acolo ceasuri întregi să lipească etichete, să toarne dintr-un borcan într-altul, să le lege la loc cu sfoară ; şi, după el, cămăruţa asta nu era o magazie oarecare, ci un adevărat altar, din care ieşeau pe urmă tot felul de pilule, de hapuri, de siropuri, Ioţiuni şi poţiuni, care aveau să-i ducă faima prin împrejurimi. Nimeni pe lume nu punea piciorul acolo, iar el avea atîta respect pentru capharnaum, îneît îl mătura cu mîna lui. într-un cuvînt, dacă farmacia, în care intra cine voia, era locul unde-şi desfăşura tot orgoliul, capharnailm-ul era refugiul unde, izolîndu-se ca un egoist, Homais se desfăta făcînd numai ceea ce-i plăcea din meserie. De aceea zăpăceala lui Justin i sa părut monstruos de necuviincioasă şi, mai aprins decît coacăzele, repeta : — închipuiţi-vă, de la caphamaum ! Cheia cu care-s încuiaţi acizii şi alcalii caustici! Să se ducă să ia o tingire de rezervă ! O tingire cu capac, şi pe care poate nici n-am s-o întrebuinţez vreodată ! în treburile delicate ale artei nostre, cel mai mic lucru are importanţa lui. Dar ce dracu !... Trebuie sa ştii

să deosebeşti şi să nu întrebuinţezi la folosinţe aproape casnice ceea ce este destinat pentru cele farmaceutice ! E ca şi cum ai cenătui o găină cu scalpelul, ca şi cum un magistrat... — Da' potoleşte-te odată ! spunea doamna Homais. Iar Athalie, trăgîndu-l de redingotă : — Tată! Tată ! — Nu, lăsaţi-mă, începea iar spiţerul, lăsaţi-mă ! Dracu să mă ia ! Mai bine băcan, pe cinstea mea ! Hai, fă ce vrei! Nu mai avea respect de nimic, sparge, strică, dă drumul la lipitori, dă foc nalbei, pune la murat castraveciori în bocaluri, sfîşie bandajele ! — Dar aţi avut totuşi... zise Emma. — îndată ! Ştii tu ce ţi se putea întîmpla ?... N-ai văzut nimîc, în colţ, la stingă, pe raftul al treilea ? Hai, vorbeşte, răspunde, îndrugă ceva ! . — Nnu... ştiu, bolborosi băiatul. — A ! Nu ştii! Ei bine, ştiu eu ! Ai văzut o sticlă albastra sigilată cu ceară galbenă, care conţine un praf alb, pe care; chiar scrisesem : Pericol de moarte!? Şi ştii ce era înăuntru?-Arsenic ! Şi tu te duci sa ic atingi de aşa ceva! Să iei o lin■ gire de-alături ! — De-alături ! se înspăimîntă doamna Homais, împrcunîn-du-şi mîinilc. Arsenic ? Puteai să ne otrăveşti pe toţi! Şi copiii începură să ţipe, ca şi cum ar fi simţit în pîntece nişte dureri groaznice. — Sau să otrăvească un bolnav ! urmă spiţerul. Va să zică, voiai să mă vezi pe banca criminalilor, la curtea cu juri ? Sa mă vezi tîrît la eşafod ? Tu nu ştii grija cu care umblu eu cu ele, cu toate că am, oricum, o straşnică obişnuinţă ! De multe ori mă înspăimînt eu însumi cînd mă gîndesc la responsabilitatea mea ! Căci guvernul ne prigoneşte, şi legislaţia absurda care ne cîrmuieşte e o adevărată sabie a lui Damocles atîrnată deasupra capului nostru ! Emma nu se mai gîndea să întrebe de ce-o chemase, şî farmacistul continua pufnind : — Aşa răspunzi tu la toată bunătatea pe care ţi-o arătăm ? Aşa mă răsplăteşti pentru îngrijirile părinteşti pe care ţi le dau din plin ? Căci, fără mine, unde ai fi ajuns ? Ce te-ai fi făcut ? Cine-ţi dă de mîncare, cine te învaţă, cine te-mbracă, cine-ţi dă tot pentru ca într-o zi să poţi fi şi tu, cu cinste, în rîndurile societăţii ? Dar pentru asta trebuie să asuzi zdravăn vîslind tu însuţi şi, cum se spune, să faci bătături la mîini ! Fabricando fit faber ; age quod agis.1 Cita din latineşte, aşa era de pornit. Ar fi citat şi din chineză, şi din groenlandeză dacă ar fi ştiut limbile asica două ;
1

Prin muncă devii muncitor ; fii atent la ceea ce faci (la:.). 258 259
17*

căci se găsea în una din acele crize în care sufletul scoate la iveală, fără alegere, tot ce are închis în el, ca oceanul pe care furtunile dezlănţuite îl răscolesc de la algele aruncate la ţărm pînă la nisipul adîncurilor. Şi se porni iar : — încep să mă căiesc grozav că mi-am luat şi grija ta pe cap. Desigur că făceam mai bine dacă te lăsam de la început să putrezeşti în mizeria şi în noroiul în care te-ai născut ! N-ai să fii bun niciodată decît de văcar ! N-ai nici o aptitudine pentru ştiinţă. De-abia dacă ştii să lipeşti o etichetă ! Duci aici, la mine, o viaţă dulce şi tihnită, lăfăindu-te ca-n sînul lui Avram ! Dar Emma, întorcîndu-se spre doamna Homais : — Aţi spus să vin... — Ah, Doamne, o întrerupse cu un aer trist cucoana, cum să vă spun ?... E o nenorocire ! Nu isprăvi însă. Spiţerul tuna înainte : — Goleşte-o, curăţ-o, du-o la loc ! Hai, mai repede! Şi cum îl zgîlţîia de gulerul bluzei, lui Justin îi căzu o carte din buzunar. Băiatul se aplecă, Homais fu mai ager, şi, ridicînd volumul de jos, îl contempla, cu ochii holbaţi şi gura căscată. — Amorul... conjugal; silabisi el rar cele două cuvinte. A, foarte bine ! Foarte bine ! Foarte frumos ! Şi cu ce gravuri...] Ei, asta-i prea de tot ! Doamna Homais se apropie. — Nu, n-o atinge ! Copiii se înghesuiră să vadă pozele. — Ieşiţi afară ! ţipă la ei Homais, poruncitor. Şi copiii ieşiră.

Mai întîi Homais se plimbă cu paşi mari încolo şi încoace, cu volumul deschis în mînă, rotind ochii, sufocat, vînăt la faţă, apopleetic. Apoi se-ndreptă brusc spre elev şi, înfigîndu-se. în faţa lui cu braţele încrucişate :
260

— Dar tu ai toate viciile, nenorocitule !... Bagă de seamă pe ce drum ai apucat!... Nu te-ai gîndit că această carte păcătoasă putea să cadă în mîinile copiilor mei, să le aprindă creierul, să pîngărească curăţenia Athaliei, să-l corupă pe Napoleon ? ! A crescut mare ; e ca un bărbat. Eşti sigur cel puţin că n-au citit-o ? Poţi să-mi garantezi asta ?... — Dar, în sfîrşit, domnule, zise Emma, aveai să-mi spui... — Adevărat, doamnă... Socrul dumneavoastră a murit! în adevăr, Bovary-tatăl murise subit, cu două zile înainte, de-un atac de apoplexie, cînd se scula de la masă, şi Charles, dintr-o grijă deosebită pentru sensibilitatea Emmei, îl rugase pe domnul Homais să-i aducă la cunoştinţă vestea asta groaznică mai pe departe. El îşi alcătuise mai dinainte fraza, o rotunjise, o şlefuise, o scandase ; era un monument de judecată şi de înlănţuire, de întorsături fine şi de gingăşie, dar mînia spulberase retorica. Renunţînd să mai afle vreun amănunt, Emma ieşi din farmacie, căci domnul Homais reluase şirul ocărilor. Se potolea totuşi, şi acum bombănea pe un ton părintesc, făcîndu-şi vînt cu tichia lui grecească. — Asta nu-nseamnă că eu dezaprob cartea cu desăvîrşire ! Autorul era medic. Sînt în ea anumite părţi ştiinţifice, pe care nu e rău ca un bărbat să le cunoască, ba aş îndrăzni să spun că chiar trebuie să le cunoască. Dar mai tîrziu, mai tîrziu ! Aşteaptă cel puţin să fii şi tu bărbat, să fii un om în toată firea ! Cînd Emma trase clopoţelul de la intrare, Charles, care o aştepta, veni spre ea cu braţele deschise, spunîndu-i cu o voce plîngăreaţă : — Ah, draga mea prietenă... Şi se aplecă încet ca s-o sărute. Dar, cînd îi atinse buzele, Emma se simţi stăpînită de amintirea celuilalt şi-şi trecu mîna Pe obraz, înfiorîndu-se. Totuşi răspunse :
261

— Da, ştiu... ştiu... El ii arăta scrisoarea în care mama lui îi povestea cele îiitîmplate, fără nici o făţărnicie sentimentală. îi părea rău numai că soţul ei nu s-a putut bucura de sprijinul bisericii, deoarece a murit la Doudevillc, în stradă, la uşa unei cafenele, după un banchet patriotic cu foştii ofiţeri. Emma înapoie scrisoarea ; apoi seara, la masă, din politeţe nu prea voi să mănînce. Dar cum el stărui, se puse pe mîncare cu tot dinadinsul, în timp ce Charles, în faţa ei, stătea nemişcat, cu o mutră de om doborît. Din cînd în cînd, ridicînd capul, îi arunca o privire lungă, plină de îndurerare. într-un rînd suspină : — Aş fi vrut să-l mai văd o dată ! Emma tăcea. în cele din urmă, dîndu-şi seama că trebuia să vorbească : — Cîţi ani avea tatăl tău ? — Cincizeci şi opt. — Ah! Şi asta a fost tot. După un sfert de oră, Charles mai adăugă : •— Biata mama !... Ce-o să se facă ea de-acum ? Emma strînse din umeri. Văzînd-o atît de tăcută, Charles îşi închipuia că e mîh-nită şi se stăpînea să mai spună ceva, ca nu cumva să-i zgîn-dărească durerea care-l înduioşa. Totuşi, căutînd să şi-o alunge pe-a lui, întrebă : — Te-ai distrat bine ieri ? — Da. După ce se strînse masa, Bovary nu se sculă, şi nici Emma ; şi pe măsură ce se uita lung la el, monotonia acestei situaţii izgonea încetul cu încetul orice înduioşare din inima ei. I se părea plăpînd, slab, un nimic, cu un cuvînt, un biet om, în
262

îmbătată de dragoste. de sănătatea lui. nici viu. draga mea. cîte-o lacrimă mai mare i se prelingea de-a lungul nasului şi rămînea o clipă atîrnată. Emma. în ziua următoare trebuiră să hotărască împreună în privinţa înmormîntării. . lîngă ei. se întoarse spre nevasta-sa : N-ai putea tu. Şi. care stătea acolo ca o mustrare vie a neghiobiei lui fără leac. 264 nici mort. — Iertaţi-mă. de frică să nu-l certe. în termeni destul de desluşiţi. care-i ţinea loc de halat.. Berthe. De îndată ce fură singuri. Emma avu aerul că-l înţelege. ca să nu tulbure reculegerea dragostei ei. negustorul de stofe. în boschetul de pe malul rîului. domnul Lheureux începu. Deodată îl văzură intrînd pe portiţă pe domnul Lheureux. privind cu nesaţ unul la altul. îi răsptinse Lheureux.. sub cuvînt că are de dat nişte dispoziţii. Şi ea. ale cărei bucăţi erau împrăştiate în jurul ei . şi. în papuci împletiţi şi cu vechea lui redingotă cafenie. în timp ce cosea mereu. tăia. cu toate spusele lumii. Regretul instinctiv al unei obişnuinţe atît de îndelungate ştergea tot. aşa e. Dar negustorul nu se dădu bătut. Ştiţi. Emma se gîndea că nu trecu-ssra decît douăzeci şi patru de ore de cînd fusese împreună cu 263 Leon.. pe care. s-o felicite pe Emma pentru moştenire. într-un şorţuleţ alb. Nu voia cu nici un chip ca bătrîna să afle de poliţă. uitîndu-se la nenorocitul din a cărui chică roşie curgeau broboane de sudoare. le mirosea cu delicateţe. Charles se gîndea la tatăl lui şi se mira că simte atîta dragoste pentru omul acesta. iar Charles. rîcîia cu lopiţica nisipul de pe alee. de spaliere. doamna Bovary-mama. făcea pe dracu-n patru şi tot nu izbutea.. ca o adiere de opium. care aducea bagajele doamnei. pe care pînă atunci credea că nu-l iubeşte decît foarte puţin. da.. de la o cerşetoare. de recoltă. descrise cu greu un sfert de cerc cu piciorul de lemn.. dispăru. La drept vorbind. fără să mai scoată o vorbă . E un buchet pe cars l-am cumpărat adineauri. Era Hippolytc.. — A. — Dar dumneavoastră ştiţi foarte bine. Zău. aş vrea să vă vorbesc între patru ochi. o simţea cum se pierde în tot ce se întîmpla împrejur. Ar fi voit să nu audă nimic. în ce hal l-am văzut atunci pe bietul dumneavoastră soţ ! E un băiat de treabă. Se plictisea aşa de tare de doua zile ! — Şi iată că v-aţi făcut bine de tot ! continuă el.. cu toate că au fost între noi oarecare neînţelegeri.. să pună deoparte nici măcar o leţcaie. Apoi. apoi să vorbească de lucruri banale. zise el. răspunse ea nepăsătoare. răcorindu-şi în ele ochii înroşiţi de plîns. Doamna Bovary-mama se gîndea ta soţul ci. Dar prezenta soacrei şi a soţului o stîn-jenea. Charles luă violetele şi. scîrţîind cu foarfecă. Ca să le pună jos. fără sa ridice ochii.. „Nici nu se mai gîndeşte că i l-a tăiat!" îşi spunea Emma. Emma îl lăsa să vorbească. căci Charles îi ascunsese ca n-a vrut să-i recunoască furniturile. văzînd pe cămin violetele lui Leon : — Ia te uită ce buchet frumos! — Mda. data fiind funesta împrejurare. Descosea căptuşeala unei rochii. u* Venea să-şi ofere serviciile. o toropea. A doua zi sosi doamna Bovary-mama. Emraa-l întrebă ce anume neînţelegeri.toate privinţele. Se instalară. şi fiul ei plîn-seră mult. cu cutiuţele de lucru. mai încet: în legătură cu afacerea aceea. Cum să scape de el ? Ce scară interminabilă ! Ceva amorţitor. Charles se făcu stacojiu pînă-n vîrful urechilor. care mergea mereu aşa şi aşa. şi cele mai rele zile de odinioară i se păreau acum de invidiat. din cînd în cînd. să nu vadă nimic. Era vorba de fantezia aceea a dumneavoastră cu lăzile de voiaj. tulburat.. orice-ar fi făcut.. Căuta să-şi amintească cele mai mici amănunte ale acelei zile trecute. Bovary scotoci un pic în fundul pungii. Emma i le smulse repede din mînă şi se duse să le pună într-un pahar cu apă. Auziră în vestibul bocănitul sec al unui baston pe podea. Emma îi răspunse că n-are nevoie de serviciile lui. spuse. departe de lume. şi. stătea cu amîndouă mîinile în buzunare. căci se ridică. iar Charles îi spuse mamei lui : — Nu-i nimic ! Trebuie să fie vreun fleac oarecare în legătură cu gospodăria. fără să arate că-şi dă scama cît de umilitoare era pentru el însuşi prezenţa acestui om.

Era vorba de fantezia aceea a dumneavoastră cu lăzile de voiaj. Se plictisea aşa de tare de doua zile ! — Şi iată că v-aţi făcut bine de tot ! continuă el. Ar fi voit să nu audă' nimic. care mergea mereu aşa şi aşa. îşi trăsese pălăria pe ochi şi. Charles se făcu stacojiu pînă-n vîrful urechilor. iar Charles îi spuse mamei lui : — Nu-i nimic ! Trebuie să fie vreun fleac oarecare în legătură cu gospodăria. stînd cu mîinile la spate. lîngă ei. Deodată îl văzură intrînd pe portiţă pe domnul Lheureux.. îi răspunse Lheureux. totuşi. fără să mai scoată o vorbă . dacă v-ar da o procură. Nu voia cu nici un chip ca bătrîna să afle de poliţă. Lheureux începu iar : . 264 nici mort. ca să nu tulbure reculegerea dragostei ei. Trecînd apoi la negoţul lui. — A. care-i ţinea loc de halat. iar Charles. se întoarse spre nevastă-sa : N-ai putea tu.. Pentru vizita vă trebuie alta. s-o treacă altcuiva . Are să-i trimită doisprezece metri de stofuliţă neagră de lina. Lheureux începu iar : — Ne-am împăcat şi veneam să-i mai propun o învoială. Eu mi-am dat seama de cum am intrat. o simţea cum se pierde în tot ce se întîmpla împrejur. — Asta pe care o aveţi e bună pentru casă. Ştiţi. nici viu. cînd o să aibă o sumedenie de încurcături. nu trebuia să se necăjească. privind cu nesaţ unul la altul. zîmbind şi fluierînd încetişor.... da. domnul Lheureux începu. dumneavoastră. mai încet: în legătură cu afacerea aceea. doamna Bovary-mama. Descosea căptuşeala unei rochii. şi atunci am avea noi amîndoi micile noastre afaceri.. de pildă .. 265 Leon. Emma-l întrebă ce anume neînţelegeri. Să fi bănuit ceva ? Emma se pierdea în tot felul de presupuneri. se uita drept în ochii ei. — Dar dumneavoastră ştiţi foarte bine. cît trebuie pentru o rochie. rîcîia cu lopiţica nisipul de pe alee. să nu vadă nimic. îmbătată de dragoste. Domnul însă o să facă cum îi placenu trebuia să se necăjească. cu toate spusele lumii. căci se ridică.îşi trăsese pălăria pe ochi şi. pe care. să pună deoparte nici măcar o leţcaie.. cînd o să aibă o sumedenie de încurcături. ale cărei bucăţi erau împrăştiate în jurul ei . Emma îl lăsa să vorbească. Domnul Lheureux tăcu. Propunea să se reînnoiască poliţa semnată de Bovary. Şi. mai ales acum. departe de lume. Dar prezenţa soacrei şi a soţului o stîn-jenea. Dar negustorul nu se dădu bătut. La drept vorbind. aşa e. într-un chip nesuferit. Emma avu aerul că-l înţelege. De îndată ce fură singuri. fără să ridice ochii. în cele din urmă. totuşi. negustorul de stofe. Căuta să-şi amintească cele mai mici amănunte ale acelei zile trecute. Să fi bănuit ceva ? Emma se pierdea în tot felul de presupuneri. Zău. în cele din urmă. stînd cu mîinile la spate. dumneavoastră. data fiind funesta împrejurare. cu toate că au fost între noi oarecare neînţelegeri. căci Charles îi ascunsese că n-a vrut sa-i recunoască furniturile. Domnul însă o să facă cum îi place . s-o treacă altcuiva . stătea cu amîndouă mîinile în buzunare.. tăia. orice-ar fi făcut. de recoltă. de frică să nu-l certe. de spaliere. zîmbind şi fluierînd încetişor. ar fi foarte uşor. în ce hal l-am văzut atunci pe bietul dumneavoastră soţ ! E un băiat de treabă. Emma nu pricepea. apoi să vorbească de lucruri banale. declară că doamna nu putea să nu-i cumpere ceva. mai ales acum. — Iertaţi-mă. în papuci împletiţi şi cu vechea lui redingotă cafenie. scîrţîind cu foarfecă. de sănătatea lui. draga mea. aş vrea să vă vorbesc între patru ochi. Apoi. într-un chip nesuferit. . _ Venea să-şi ofere serviciile.. în termeni destul de desluşiţi. — Ne-am împăcat şi veneam să-i mai propun o învoială. zise el. într-un şorţuleţ alb. Am ochi de american. s-o felicite pe Emma pentru moştenire. Propunea să se reînnoiască poliţa semnată de Bovary. Berthe. — Şi chiar ar face foarte bine să nu se mai ocupe el de asta. Emma îi răspunse că n-are nevoie de serviciile lui. se uita drept în ochii ei. — Şi chiar ar face foarte bine să nu se mai ocupe el de asta. tulburat. făcea pe dracu-n patru şi tot nu izbutea.

Charles îi yorbise ceva. tupilîndu-se sub niştej plopi . Urmă un adevărat asalt de politeţe. Rămîneau în camera' cu storurile trase. mai veni şi sub alte pretexte. — Pe Lcon. îndatoritor. ■•„. în culmea fericirii lor. De altfel. dar nu voî s-o lase. Se spun atîtea despre notari ! Ar trebui poate să ne sfătuim !. la întîmplare. şi exagera întruna încurcăturile moştenirii.. frecau puţin marginile d. I Se instalau în sala de jos a unei cîrciumi cu voloace negre atîrnate la uşă. {»■ 2C7... cu uşile încuiate. După aceea mai veni o data' ca s-o măsoare . rostea cuvinte umflate ca : ordine. după ce se gîndi. Domnul Lheureux tăcu. de a semna şi de a gira orice poliţe. prevedere.. Emma insistă. li se părea cel mai minunat din lume. de fiecare dată cautînd să fie politicos. ar fi foarte uşor. adăugă : Nu prea am încredere. cer albastru. cît trebuie pentru o rochie. că nici nu-şi mai aducea aminte. Dar de îndată ce bătrîna plecă. Nu era pentru înîia oară cînd vedeau copaci. Printre copaci se. .. Chiar a doua zi ea se sui în Rîndunka. se ferea să deschidă orice discuţie ele afaceri . lătratul cîinilor de pe puntea vapoarelor se îndepărtau pe nesimţite. aduse de dimineaţă. Era ora cînd. colţişorul acesta." Profitase de minune de lecţiile lui Lheureux.. De poliţă. pe la începutul convalescenţei. smîntînă şi cireşe. să vadă ce era mai nimerit. şi atunci am avea noi amîndoi micile noastre afaceri. mă duc ! 866 — Ce bună eşti! spuse Charles sărutînd-o pe frunte. Dar nu cu-aoaştem dccît. ale căror lungi parîmc. şi întotdeauna strecurîndu-i Emmci cîte un sfat privitor la procură.S sus ale bărcii. care băteau în pereţii de lemn ai corăbiilor. uruitul căruţelor. întinse oblic. Atunci Emma se oferi să se ducă la ci. să meargă la Rduerţj sa-i ceară părerea lui Lcon . Trebuia să culeagă informaţii. Emma nu pricepea. ca un sclav. aşa îneît într-o bună zi îi arătă ciorna unei împuterniciri generale de a-i „conduce şi administra afacerile. te rog. declară că doamna nu putea să nu-i cumpere ceva. Coborau amîndoi în mijlocul bărcilor legate la ţărm. __ Asta pe care o aveţi e bună pentru casă. dacă v-ar da o procură. să socotească ipotecile. şi ar fi voit să trăiască veşnic. Eu mi-am dat seama de cum am intrat. doamna Bovary-mama fu mirata şi dădu această schimbare a felului ei de a fi pe seama sentimentelor religioase. ea exclamă cu un ton de încăpăţînare bine jucată : — Nu.. de a face orice împrumuturi. Cita termeni tehnici. delicioase. dar fusese atît de zbuciumată. o licitaţie sau o lichidare. ca nişte plutitoare plăci de. cum ar fi spus Homais. în port. Hi n ■■ r Au fost trei zile folosite din plin. şi rămase acolo trei zile. se auzea ră-sunînd ciocanul calafagiilor. Charles îi mulţumi. cu cel mai desăvîrşit calm din lume. Spre seară luau o barcă cu coviltir şi se duceau să cinezei pe-o insulă. bronz florentin. adevărată lună de miere. cu flori pe jos şi siropuri. i Stăteau la hotelul „Boulogne". de a face orice plăţi etc. Şi. Oh ! Pe nimeni. cînd auzeau murmurul apei şi foşnetul vîntului în frunziş . Are să-i trimită doisprezece metri de stofuliţă neagră de Una. Trecînd apoi la negoţul lui. de pe malul unde erau şantierele. — De la domnul Guillaumin. Stăteau întinşi pe iarbă . Charles o întrebă de unde avea hîrtia aceea. la gheaţă. nici pomeneală. Mîncau pictroşel fript.de pildă . o aduse el. care. răspunse Charles. Emma şi începu să-l uimească pe Bovary cu simţul ei practic. iarbă. Era greu să te înţelegi cu el prin corespondenţă. Emma îşi dezlega panglicile pălăriei şi trăgeau la malul insulei lor. legănîndu-se din cînd în cînd' în lumina roşiatică a soarelui. ridica fum de catran. Am ochi de american. Cu naivitate. minunate. iar pe faţai riului se vedeau pete mari.. viitor. ca doi Robinsoni. Pentru vizite vă trebuie alta. grase. In cele din urmă. Emma nu se mai gîndca la asta . gălăgia oamenilor care vorbeau. pe care le căpătase pe cînd era bolnavă. se sărutau. 265 Nu trimise stofa . Larma oraşului.

Emma stătea în faţă.. iar vîn-tul ducea cu el ruladele pe care Leon le asculta trecînd ca un tîlfîit de aripi în jurul lui. Jos. în lumina lunii. Dodolphe".. nu-şi mai contenea plescăitul lin în apă. în cele din urmă Lcon se hotărî. Era mai ales unul. mă-surînd tăcerea. . ascunşi în întuneric. crescu atît de tare. — Şi care precis că nu duce lipsă nici de femei. o făcea să pară mai subţire. într-o seară răsări luna . Stăteau în fundul ei. domni şi doamne. frumos. Emma începu chiar să cînte : Iţi aminteşti cum într-o seară pluteam. O chema în gînd. aşa că acum lua masa la ora 5 fix şi tot pretindea de cele mai multe ori că butrîna hodoroagTi înârzie. crezînd că-i face plăcere străinului. Leon urma să trimită scrisorile pe adresa *. un bărbat înalt. Dorinţa aceasta de a o revedea. Stătea cu capul sus. Cînd se lăsa noaptea. pentru ca deodată să apară iar. tuşa Lefrancois îl primi cu explozii de bucurie. îneît într-o sîmbătă dimineaţa fugi de la birou. Puicii să-i vadă umbra în dosul perdelelor. cu prăjituri. — Nu-i nimic. sau n-ar fi început sa fie frumoasă decît în clipa împlinirii dorinţelor lor. rezemată de peretele despărţitor al şalupei. apucă iar vîslele. adăugă maî încet bătrînul marinar.dar fără îndoială că niciodată nu admiraseră toate acestea. Vocea ei armonioasă şi slabă se pierdea pe valuri . sigur ! „Dar oare de ce. îl găsi mai „voinic şi mai oacheş. cu mîip. ca şi cum natura nici n-ar fi existat înainte. întorcîndu-se singur pe stradă. mai înaltă. cu tot tărăboiul. Leon luă faţă de camarazii lui un aer de superioritate. ţinea ea aşa de mult să aibă procura asta ?" IV Curînd. dar nu se clinti de-acasă toată seara şi nici în ziua următoare. etc. ale cărei falduri se desfăşurau ca un evantai. iar Emma-l sfătui atît de bine cum să pună scrisoarea în două plicuri unul întraltul. ostenit să tot aştepte Rhulunica. cu şampanie. istoriseşte-ne ceva ! Adolphe. ca o nălucă.. — Aşadar. ca bătăile unui metronom. Domnul păru încîr. în care găseau că astrul e melancolic şi plin de poezie . cu ftigoarne. că Leon admiră nespus viclenia ei de femeie îndrăgostită. Trebuiră totuşi să se despartă ! Clipa de rămas bun a fost tristă. tîrîtă în urma bărcii. pe cînd cîrma. care avea mare haz ! 2G3 Ceilalţi îi tot spuneau : „Hai. fără perceptor. de pe creastă. Rochia neagră. zări în vale clopotniţa bisericii cu steagul de tinichea învîrtindu-se în bătaia vîntului. Ea se înfiora. Vîslele pătrate răsunau sonor în furcile lor de fier. se gîndi el pe urmă. zici că totu-i în regulă ? îi spuse Emma cînd îl sărută ultima oară.. 'Cînd îl văzu. îl găsi „mai înalt şi mai subţirel". Doamna era în odaia ei.. dimpotrivă. Leon dădu de-o panglică de mătase roşie. — Da. Scuipînd apoi în palme.uşei Rollet. de unde nu coborî decît după un sfert de oră." Lua masa ca şi altădată în sala mică. simţi acea 269 desfătare amestecată cu vanitate trinifătoare şi înduioşare egoistă pe care trebuie s-o aibă milionarii cînd vin să-şi revadă satul natal. tăcuţi. După ce se uită bine la ea. Pesemne răcoarea nopţii. Erau o droaie de poznaşi. barcagiul zise : •— Aha ! Trebuie să fie de la cei pe care i-am plimbat deunăzi. în loc să se potolească în lipsa ei.. începu să-i ocolească şi lăsă baltă dosarele. apropiindu-se de ea. lîsigă Emma. se duse să bată la uşa medicului. în care intra luna printr-un oblon deschis. mîrica regulat cu o oră mai devreme. mi se pare.iîe împreunate şi ochii spre cer. cu toată puterea dorului şi amintirilor lui.tat că-l revedea . se întorceau. pe cînd Artcmise. ! Cînd.. le citea de cîteva ori. cu mustăcioară. atunci nu pierdură prilejul să îndruge nişte fraze goale.. îi scria. Cîteodată umbra sălciilor o ascundea cu totul. căci Binet. Se duse să dea tîrcoalc casei ei. Dar nu se arătă nimic. — Te doare ceva ? zise Leon. Barca mergea de-a lungul malului insulei. dar singur. Aştepta scrisorile Emmei. în bucătărie era lumină.

se uită la ea lung. cu orice chip. oprindu-se brusc : — Ah. Cam în timpul acela. pe Emnn o apucă o marc pasiune pentru muzică.... care avea un talent atît de frumos ! îi vorbiră chiar şi lui Bovary. de altfel. Se zvîrcolea în braţele lui. greşea notele. ca şi cu celălalt! Era furtună. De douăzeci de ori pe zi trimitea să-l cheme. cam scump.. visa să aibă şi un covor. cînd Charles o asculta. Charles mai aduse deci vorba încă o dată de chestiunea asta a pianului. De altfel.. la lumina fulgerelor.. va triumfa în cele din urmă. plină de speranţe. fără să-şi dea seama de ce nu-i bine. doamna Liegeard mi-a mărturisit că cele trei domnişoara ale ei. Emma îi răspunse. şi atunci Emma-i făgădui că va găsi în curînd. de asemenea. bietul meu pian ! Iar cînd venea cineva s-o vadă. care dăduse atîtea satisfacţii vanităţii ei. — Mai bine să mor ! spunea Emma. foarte politicos. Era. că. dar. nu. îi dojeneau toţi.. Apoi adăugă..'. cînd se întoarse acasă. prietene dragă. tîrziu de tot. şi chiar îi făcea vizite între patru ochi. însemna pentru Bovary un fel de sinucidere parţială a Emmei. E o idee a lui Rousseau. mereu necăjită că nu izbuteşte să găsească nota potrivita. atît de ruinătoare ! . cînta alandala . şi Lheureux. pu-nînd-o pe doamna să studieze. faci pentru mai tîrziu o economie cu educaţia muzicală a fetiţei ! Eu găsesc că mamele trebuie să-şi instruiască singure copiii.. Despărţirea lor ajunse nesuferit de dureroasă. A doua zi.. Adio !. dar mai ales farmacistul : — Rău faci ! Nu trebuie să laşi niciodată necultivate însuşirile naturale. spunea suspinînd : — Ah. Nu avea nici o îndoială că va găsi. Emma nu mai putea fără serviciile lui. asigurînd-o că „asta 270 nu-i mare lucru"... ea începu de patru ori la rînd aceeaşi bucată. spunea el. nu uita să-i spună că se lăsase de muzică şi că acum nu mai putea să reînceapă din motive independente de voinţa ei. Cînd o să te mai văd ? Se întoarseră din nou. plîngînd : Adio !. iar ea. zise Emma. că mai bine să-l vîndă. şi chiar unei profesoare renumite.. gîndeşte-te. ca să-ţi fac plăcere ! Şi Charles mărturisi că într-adevăr cam uitase . *« într-o scară. sînt sigur. ca şi alăptarea maternă şi vaccinarea. acră. adică pe la începutul iernii. Ei bine. Să vadă ieşind din casă nenorocitul acesta de pian. — Caută-i. striga : — Bravo !. Atunci o plîngeau.O văzu singură de-abia seara. — Dacă ai vrea. Foarte bine !. spuse Charles rînjind prosteşte. în voie. e prea scump ! — Da. care sînt la Misericorde. Avea să facă rost de bani. cif şiretenie... A doua zi o rugă să-i mai dinte ceva. se însărcina. poate cam nouă încă.. iar el îşi lăsa imediat treburile baltă şi venea fără să crîcnească. Dar cînd trecea pe lîngă el (dacă Bovary era pe acolo). plăteau cincizeci de bani pentru o lecţie. nu mai merge ! Va trebui să iau lecţii. ca să se mai sărute o dată . Cum de nu-ţi place ! ? Zi-i înainte ! — Ei. care de multe ori sînt mai buni decît celebrităţile. şi stăteau de vorbă sub o umbrelă. Emma ridică din umeri şi nu mai deschise pianul. şi nu se putu ţine pîna la urmă să nu spună fraza asta : 271 I — încăpăţînată mai eşti cîteodată ! Am fost azi la Barfeu-cheres. un mijloc de a se vedea regulat. Nimeni nu înţelegea. pe cars Lhsureux i le lăudase ca foarte ieftine . . Păcat ! Ea. pe cînd el. sînt doar artişti fără cine ştie ce faimă. dar care. e îngrozitor de prost ! Mi-au înţepenit degetele de cînd n-am mai cîntat.. o lecţie din cînd în cînd n-ar fi. într-adevăr. cel puţin o dată pe săptămînă. pentru ce tuşa Rollet era în fiecare zi la dejun la Emma. Mie mi se pare că totuşi s-ar putea găsi poate şi cu mai puţin . . sa-i procure unul. pe uliţa din dosul grădinii . De aceea cumpără pentru odaia ei o pereche de perdele galbene cu dungi late. la urma urmei. muşeîndu-şi buzele : Douăzeci de franci lecţia. — Fie. pe uliţă.

Hivert îi chema. şi insulele lunguieţe păreau. drumul mergea înainte. la colţul străzilor. drumul începea să răsune sub roţi. lucind de ploaie. scormonea cărbunii acoperiţi cu cenuşă. merii se înşirau unul după altul . scoţîndu-şi printr-un ghişeu capul cu bonetă de bumbac. trăgînd cu urechea la ce spunea tuşa Lefrancois. Coşurile uzinelor scoteau uriaşe panaşuri cafenii. şi între cele două şanţuri lungi. Cînd pendula arăta ora şapte şi un sfert. Dar totdeauna îşi dădea foarte bine seama cît mai este de mers. casele de cărămizi se apropiau. ţipa. pline de apă gălbuie. suflarea vîntului ducea norii spre coasta Saintc-Catherine. îşi punea alte mănuşi. o şură sau o colibă de cantonier . îi dădea tot felul de comisioane şi de explicaţii. se revărsa peste tot. pe pieţe. ca nişte peşti mari încremeniţi pe loc. pe străzi. ca să-şi vadă amantul. pe urmă un ulm. tise tunse şi un scrînciob. la marginea drumului. se aşeza la fereastră şi se uita în piaţă. cele patru bănci se umpleau. sclipeau mai tare sau mai slab. Vîntul sufla prin ferestruicile crăpate ale diligentei. se zăreau statui. După aceea umbla de ici-colo. iar acoperişurile. şi inima îi creştea nespus. Emma tropăia din picioare pe pavajul din curte. ştia că tlupă imaş venea un stîlp. Se scula. unde Artemise venea căscînd să-i deschidă uşa. întreaga privelişte părea nemişcata ca o pictură . după ce-şi mînca supa. Zorii dimineţii jucau printre stîlpii halelor. Emma rămînea singură în bucătărie. înjura. care-ar fi zăpăcit pe oricare altul. care o tot pîndeau să vină. . iar femei 'cu panere proptite în şold strigau din cînd în cînd. care-ar fi dojenit-o că se pregăteşte prea de dimineaţă. cu obloanele închise. îşi punea în spate sarica. cîte-o movilă plantată cu viţă-de-vic. frecau vitrinele. fluviul îşi rotunjea şerpuirea la poalele colinelor înverzite. Uneori. şi vechea cetate normandă se întindea sub ochii ci ca o capitală fără margini. îşi aprindea pipa şi înhăţa biciul. ca un Babilon. în depărtare. strecurîndu-se pe lîngă ziduri şi surî-J zînd de bucurie sub voaleta lăsată în jos. stînd în picioare. pe faţa apei. Văzută astfel de sus. se îmbrăca încetişor. Dragostea ei sporea în faţa întinderii nesfîrşite şi devenea tumultuoasă la auzul zumzetelor nedesluşite care se înălţau . Se apleca rezemîndu-se cu amîndouă mîinile de geamul deschis. ca nişte valuri plutitoare care se spărgeau. Din tînd în cînd ieşea pe afară. Emma simţea des-prinzîndu-se ceva ameţitor. care. se împreuna cu dunga vagă. se ducea la „Leul de aur". şi. se zăreau în lumina palidă a aurorei literele mari ale firmei. de-un mal abrupt. tăcute. închidea ochii. 273 13 Emma îl cunoştea de Ia un capăt la altul . diligenta se -legăna. în sfîrşit. cobora din Rîndunica. Din mulţimea acestor vieţi îngrămădite. Băieţii de prăvălie. iar pe casa farmacistului. . nesfîrşit. Cei care îşi reţinuseră locuri din ajun se lăsau aşteptaţi. cu vîrful luat de vînt. la douăzeci de paşi mai încolo. Hivert înhăma tacticos. Apoi dintr-o dată apărea oraşul. 272 Se ducea în fiecare joi. Emma mer. lecţiile nu-s folositoare decît dacă le iei regulat. ştearsă a cerului palid. pe bulevarde. sorbind adierea vîntului. după cum erau cartierele mai sus sau mai jos. în trăsurile lor particulare. Coborînd în amfiteatru şi înecat în ceaţă. pe cînd burghezii care petrecuseră noaptea la Bois-Guillaume coborau coasta agale. Copacii goi de pe bulevarde apăreau printre case ca nişte mărăcini violeţi. oraşul se lărgea nedesluşit dincolo de poduri. în pat. ca să-i fie cald doamnei. Aşa obţinu de la soţul ei învoirea de a se duce o dată pe săptămînă la oraş. pietrele din noroi scîrţîiau. trăsura o lua la goană. cu tichii greceşti pe cap. uneori chiar. gea cu ochii în păniînt.. laolaltă cu sunetul limpede al clopotelor de la bisericile ce se înălţau prin ceaţă.— Dar. prin ostreţcle gardului. ba chiar unii mai erau încă în casă. între timp. ca să nu-l trezească pe Charles. toţi găsiră că făcuse progrese uriaşe. îngustîndu-se în zare. Se opreau la barieră . Câmpia se ridica apoi într-o ondulare monotona. iar Hivert striga de departe la căruţele de pe drum. cei trei cai alergau în galop. După o lună. Oraşul de-abia atunci se trezea. Apoi. şi de-a lungul a trei sferturi de leghe se oprea din loc în loc ca să ia călătorii. în care intra. ca să încerce o surpriză. într-un colţ stăteau înghesutic corăbiile ancorate . Emma îşi scotea galenţii. în sfîrşit. îşi potrivea şalul. îi răspundea ea. Se auzea vuietul turnătoriilor. ca şi cum cele o sută douăzeci de m'i de suflete care fremătau acolo i-ar fi trimis toate deodată suflul pasiunilor pe care le bănuia clocotind în ele. pîna ce. Rîndunîca luneca printre grădinile în care. sau în faţa porţilor. Rhidunica pornea în trap mărunt. Hivert se instala liniştit pe capră. pe urmă cobora de pe capră şi se ducea să bată tare în poartă.

cînd Leon se uita la dînsa. eroina din toate dramele. care-i ieşea de sub pălărie. plină de veselie. îşi repetau : — Pe joi !. şi. . cu toată splendoarea ei cam ofilită ! Regăseau totdeauna aceleaşi mobile la locul lor.. „covorul nostru". cînd. îi învăluia capul ca o undă.. . se găseau două scoici din acelea mari. Acolo-i cartierul teatrului. el se urca. totul era dat uitării şi priveau tinul în ochii celuilalt. între cele două candelabre. cu un covor în culori şterse. Emma tăia bucăţile. Pe cămin. care-mi face atît de bine ! îi spunea : „Copilule". Mirosea a absint. al cafenelelor şi al fetelor galante. şi nimic pe lume nu era mai frumos decît părul ei negru şi pieleai albă.. nu te mişca ! Nu vorbi ! Priveştc-mă ! Din ochii tăi se revarsă ceva dulce de tot. cuierele de aramă şi măciuliile grătarelor luceau de îndată ce se strecura înăuntru o rază de soare. — Mă iubeşti. nu lua de obicei drumul cel mai scurt. Nu întîlnise niciodată atîta farmec în vorbire. intra. nici nu mai auzea ce-i răspunde. Ca doi eterni însurăţei. Emma avea bustul lung de castelană feudală . dar. după sărutări. De altfel. roz. Deasupra pendulei era un mic Cupidon de bronz. vorbăreaţă. nu era o femeie din lumea bună. se uita lung la ea... copilule ? Şi-n graba cu care buzele lui se întindeau spre gură. simţea că sufletul lui. ca sufocată de beţia dragostei : — Oh. Regăsea pe umerii ei culoarea de chihlimbar a Odaliscai luîndu-şi baia . revărsîndu-se asupra ei. i le punea în farfurie. Rheseră de multe ori de el . se arcuiau jos de tot lîngă căpătîiul larg al patului. urma o ploaie de cuvinte. grija scrisorilor. Spuneau : „odaia noastră". Ce mult iubeau camera asta plăcută. Emma se apleca spre el şi murmura. în care se aude vuietul mării cînd le pui la ureche. în care aveau să trăiască pînă la moarte. îi admira exaltarea sufletului şi dantelele fustei. rînd pe rînd mistică sau veselă. şi gingaşa încălţăminte fără căpută se ţinea de piciorul ei gol numai în degetul cel mare. care coborau din tavan. rîzîtvd de voluptate şi ciripindu-şi numele. care făcea graţii. Leon gusta pentru întîia oară nespusa delicateţe a podoabelor femeieşti. cu un cuvînt. Pe joi !. piciorul îi tîrna în aer. deschidea uşa. de palisandru. îl recunoştea pe Lcon după părul cîr-lionţat.. şi cîteodată acele de păr pe care le uitase în cealaltă joi sub soclul pendulei. Atît de pierduţi erau în ei înşişi. că se credeau acolo în propria lor casă. încrustată. şi cobora ispitit spre albeaţa sînului. cu un gest de pudoare. un capriciu al ei. cu vîrful în chip de săgeată. cu coatele pe genunchi. Emma mergea în urma lui pînă la hotel .. lîngă fîntînă. dar cînd trebuiau să se despartă. Se înfunda prin ulicioare întunecate şi ajungea leoarcă de sudoare spre partea de jos a Străzii Naţionale. cu capul ridicat. iar cînd spuma de şampanie se revărsa din paharul fin pe inelele de pe degete. ascunzîndu-şi faţa în mîini. 274 275 18* Patul era mare. presimţirile. asemenea atitudini de porum27G biţa somnoroasă. Erau nişte papuci de satin roz. printre arbuştii verzi. tăcută. semăna şi cu Femeia palidă din Barcelona. cu ornamente fistichii şi lumină calmă părea cu totul prielnic pentru intimităţile pasiunii. Lcon continua să meargă pe trotuar. Era pentru el îndrăgostita din toate romanele. cu picior. o femeie măritată. Cînd se aşeza pe genunchii lui. în formă de nacelă. aprigă. Luau dejunul la gura căminului. Apartamentul călduţ. îşi strîngea braţele goale. Deseori trecea pe lîngă dînsa cîte-o căruţă încărcată cu decoruri care tremurau. Stîlpii perdelelor.De teamă să rr-o vadă cineva. care se conturau pe această culoare purpurie. Apuca pe-o stradă . Perdelele de mătase roşie. spunînd tot felul de vorbe dulci. Se aşeza jos în faţa Emmei . totul li se părea serios. nepăsătoare. Stînd nemişcaţi unul în faţa altuia. hohotea într-un rîs destrăbălat. pe o măsuţă înaltă. atîta sobrietate în îmbrăcăminte. şi acea nedesluşită ea din toate volumele de versuri. căptuşiţi pe margine cu puf de lebădă. ba chiar Emma spunea „papucii mei" unui cadou pe care i-l făcuse Leon. a havană şi a stridii. amintiri şi instincte. dar mai presus de toate era înger ! De multe ori. în clipa aceea. zîmbind. arcuindu-şi braţele sub o ghirlandă aurită.fotoliile noastre" . trezea în el mii de dorinţe. o adevărată amantă ? Prin firea ei schimbătoare. îşi istoriseau toate necazurile din timpul săptămînii. Chelneri în şorţuri albe presarau nisip pe lespezi. de mahon. Ce îmbrăţişare ! Apoi.

mai iscusit în serviciul ce avea de îndeplinit decît cea mai bună cameristă. rotundă ca un lighean. călătorii Rindunic'u adormeau. şi Justin. şi el cădea jos. nu face nimic ! îi dădea dreptate bucătăresei. Se auzea tărăgănată în noapte ca tînguirea nedesluşită a unei 'cumplite dureri fără sfîrşit. clătinîndu-se regulat. 279 Masa nu era gaia . rezemaţi de umărul celui de-alături. printre diligente. — Dar. ajungeau spre tîmple. De multe ori. îl îndemna să închirieze o baracă la bîkiul Saint-Romain. îi ascundea faţa . joia. îşi lua iar galenţii. de-abia întoarsă. care chema actorii la reprezentaţie . pe cînd cu celălalt braţ se agaţă de scară. frizerul îi propunea bilete de bal mascat. care se bălăbănea afară pe crupa cailor rotaşi. se urca în camera ei . Hivcrt începea să-şi bată joc de el. care simţea că atîrnă o greutate dinapoi. Copleşită de tristeţe. Emma se ridica în genunchi pe pernele trăsurii. şi se ghemuia pe locul ei. Iubire tetele vbeittS. Vocea lui. Acuma totul părea îngăduit acestei fete. care se găsea acolo. devenea ascuţită. Mirosul de fiare d? frizat şi degetele unse care-i umblau prin păr o toropeau repede şi aţipea. desfundată. Sfichiul biciului plesnea orbul peste răni. Acasă. Unii coborau la poalele colinei. cu un băţ în mină. îi răspundea ea. care se pierdeau în viat. sau îl întreba'. sîngerînde. ca un vîrtej într-o prăpastie. vocea aceea avea în ea ceva îndepărtat. pe care-i ascunsese dimineaţa sub o bancă. duduia o sobă. alţii cu bărbia proptită în piept. care se închega în plăgi verzi pînă aproape de nasul ale cărui nări negre smiorcăiau convulsiv.Deodată. nu-i nimic ! Nu-i nimic ! Erau chiar zile cînd. îşi dădea capul pe spate cu un rîs idiot. printre peruci şi pomezi. de soare şi de frunziş. Urca pe aceleaşi străzi . în care. care întindeau o largă boare luminoasă deasupra caselor învălmăşite. — Nu. rîzînd. după cum se legăna trăsura . Un maldăr de zdrenţe îi acoperea umerii. cu capul gol. şi o veche pălărie de castor. doamna sosea ! Abia dacă-şi săruta fetiţa. urlînd.. In mersul diligentei. şi în tot ce urma era vorba de păsări. Auzea clopotul de la teatru. Rămînea singură în trăsură. 1 La fiecare cotitură se zăreau tot mai mult luminile oraşului. şi din ele se prelingea ceva lichid. Uneori apărea deodată. rotindu-se într-o mişcare necontenită. ţmîndu-sc de trăsuri : Cind arde soarele-n amiază. care umbla fără rost. unit cu gura căscată. îi trimitea vorbe duioase şi sărutări. dueînd-o pe sus în sferele unei melancolii fără margini. iar reflexele felinarului. freamătul copacilor şi hodoro-geala lăzii goale din spatele diligentei. la început slabă şî seîncitoare. După aceea pleca. pe dinainte. dar cînd o scotea. trăgea la întîmplare cu biciul îndărăt. umbla în vîrful picioarelor. şi vedea trecînd. bărbaţi cu faţa albă şi femei în toalete ofilite. Carnea se destrăma în pieliţe roşii. Ca să-ţi vorbească. Dar Hivert. în glod. Se înnopta : în prăvălie se aprindeau lămpile. printre împroşcaturile roţilor.. şi. printre zornăitul zurgălăilor. ajungea la „Crucea roşie" . pălăria lui intra deodată înăuntru pe geam. De multe ori. înfăşurată în halatul de pe umeri. îi punea . I Era cald în încăperea mică şi prea scunda a coaforului. lăsînd să-i rătăcească privirea peste această splendoare. în sfîrşit. vedeai în locul pleoapelor două orbite căscate. care pe Emma o tulbura. şi atunci pupilele lui albăstrii. replica el. printre călătorii nerăbdători. Plîngea. 278 Cinia o mică melodie. întindeau umbre sîngerii pe toţi aceşti indivizi încremeniţi. ca să-ji aranjeze părul. Apoi. ce-i mai face iubita. în timp ce-o coafa. văzînd-o pe nevastă-sa palidă. o întreba dacă nu cumva era bolnava. care intrau pe uşa ce dă în culise. îl săruta repede pe frunte zicînd : „Adio !" şi se repezea pe scară. Rîndunica întîrzia întotdeauna. Pe colină era un biet nenorocit. Emma-i lua capul între mîini. ciudată mai eşti astă-scară ! — Ei. De multe ori Charles. sau cu braţul trecut pe după 'cureaua sprijinitoarei. Ea se ferea ţipînd. în cele din urmă. la marginea rănii deschise. Charles o aştepta . străbătînd înăuntru prin perdelele de stambă roşiatică. îl chema pe Leon. îi cobora pînă-n adîncul sufletului. Emma dîrdîia în hainele ei şi simţea că-i e tot mai frig la picioare. 277 Se ducea la an coafor de pe strada Comediei. cu groaza în suflet. în spatele Emvrici.

după viaţa costisitoare pe care-o ducea. cu o voce dulce. iubise pe cineva „nu ca pe tine".. decoraţii. sfeşnicul. titluri. 280 adăugă ea repede jurînd pe viaţa fetiţei că nu se întîmplase nimic. Emma gusta cu discreţie această dragoste şi. Charles simţi între cizmă şi ciorapi o foaie de hîrtie . netezindu-i părul. într-o seară. ckid vorbeau împreună despre Paris.. Bine. Charles se socotea deci cel mai fericit dintre muritori. aţîţată de imagini cunoscute. continua Charles. sărută-mă ! Cu soţul ei era mai drăguţă ca niciodată . Tînarul o crezu. na ! uite. cînd filozofau asupra dezamăgirilor pămînteşti. îi făcea patul. după masă. A fost ca un trăsnet. într-adevăr. în acelaşi timp. seara. în cele din urmă. — Era căpitan de vas. Justin era cel care-i dăduse ideea acestui capriciu. îi făcea creme cu fisticuri şl—i cînta valsuri. — Oh. o luă şi citi : . Emma sfîrşea murmurîn'd : — Ah ! Ce bine ne-am simţi acolo ! — Nu sîntem fericiţi ? întreba Leon cu duioşie. sîm mai mal ic domnişoare Lempereur. cum era dorinţa de a avea. Şi. dîndu-l la o parte cu un gest galeş : Sîmteţi toţi nişte ticăloşi ! într-o zi. continuă medicul. prin firea lui. deodată : — Nu-i aşa că cea care-ţi dă lecţii e domnişoara Lempereur ? — Da. — Dar poate că la Rouen. scotoci prin toate sertarele. am să le găsesc eu ! zise ea drept răspuns. se dezlărrţuia în voie în dezmierdările lui Leon. — Hai! îi zicea ea. profesoare de pian. înflăcărarea lui se ascundea într-o risipă de admiraţie şi recunoştinţă. ca sa ştie. îiidt Charles o rugă să nu-şi mai facă atîta sînge rău pentru nenorocitele acelea de ichitanţe. plină de melancolie : — Ah ! Tu ai să mă laşi !. adîncindu-se în ea. Şi. şi. cînd. I-am vorbit de tine . îşi pierdu aşa de tare capul. Emma totuşi îi ascundea o sumedenie din trăsnăile ei. dragul meu... cu ce se ocupa el. cînd o rugase să-l ia la dînsa ca fecior în casă . ca prins în păienjenişul unei visări subite. ajunse să-i spună (ca să-i pună la încercare gelozia sau cedînd poate unei nevoi prea năvalnice de a-şi descărca sufletul) că odinioară. o întreţinea prin toate artificiile duioşiei ei. Deseori îi spunea.. pe cînd îşi trăgea cizmele în cămara întunecoasă în care se ţineau hainele. nu se situa foarte sus. 281 — Ei bine. şi tremura puţin de teamă să n-o piardă mai tîrziu. sporea cu siguranţă amărăciunea întoarcerii. sînt o nebună . — "lot ce se poate! Şi imediat : Am şi chitanţele ei. cu mîinile în jos. aşa-i.la mdemînă chibriturile. o carte. la doamna Liegeard. învăfknăşi toate hârtiile şi. se duse la birou. invidie epoleţi. Ai să te însori !.. Emma-i răspunse totuşi cu un aer foarte firesc : ■— Ei. Adesea. nici nu te cunoaşte. Apoi adăuga. trebuia să fie belicos şi obişnuit să fie măgulit ? Secretarul simţi atunci cît de măruntă e situaţia pe care-o are el . Emmei trebuiau să i placă toate astea . A doua zi era groaznică. şi Emma nu avea nici o grijă. iar cele care urmau erau încă şi mai de nesuferit din pricina nerăbdării pe care o avea Emma de a-şi regăsi fericirea — poftă nesăţioasă. un tilbury albastru. Leon o întreba : — Care ceilalţi ? — Ceilalţi bărbaţi. cu siguranţă că a uitat cum ma cheamă. bănuia. cu ochii holbaţi. îi pregătea cămaşa de noapte. tras de-un cal englezesc şi mînat de-un lacheu cu cizmuliţe răsfrînte. Oare în felul acesta nu preîntîmpina orice cercetare. am văzut-o adineauri. şi dacă lipsa unei asemenea cabriolete nu micşora la fiecare întîl-nire plăcerea sosirii. răspundea ca. Ai să fii ca şi ceilalţi. vinerea următoare. aşa. înaintea lui. ca să meargă la Rouen. prin acea pretinsă fascinaţie exercitată asupra unui bărbat care. o întrebă însă. şi care. pleacă ! Căci el rămînea în picioare. în a şaptea zi. în sfîrşit. — Da. spunînd asta.

adăugă el. — Sincer vorbind. Şi-i vorbi de-o nenorocită de dărîmătură din Bârne viile. Lheureux continuă : — Dar dată nu aveţi bani. a descoperit în cele din urmă pe un oarecare Langlois. Merita să se ducă cineva acolo. recunoseînd-o pe doamna Bovary în Rhidunka. Emma primi imediat jumătate. să văd că dintr-o dată vă lipsiţi de-o sumă ca asta. pînă la numărul hectarelor şi numele vecinilor. Bournisien întrebă de soţia medicului din Yonville. totuşi. intră în camera ei. profesoară de muzică". . Scoase apoi din buzunar o listă de furnituri netrecute la socoteală. după multă alergătură. care v-ar ţrinde-aşa de bine. a căror valoare se ridica la aproape două mii de franci. Emma nu plătise pînă atun-ci decît una. — N-are a face preţul ! exclamă ea. în locul dumneavoastră. Aumale. din cele două poliţe semnate de Charles. căci Lheureux ştia tot. După trei zile. de altfel. Cînd se întoarse. Emma lăsă capul în jos. după cum îl rugase. deoarece începu să-l laude pe un predicator de la catedrală. De a'ceea Emma socoti că ar fi bine să tragă totdeauna la „Crucea roşie". şi. Din clipa aceea. răspunse ea. îl zări pe domnul Bournisien1 în trăsurica domnului Tuvachc. aş scăpa de dînsa. mai pe urmă. să vadă mai întîi ce vrea şmecherul acela. Dar Lheureux nu era aşa de prost. o plăcere. spunîndu-i că o să găsească . plecase destul de uşor îmbrăcată. care ar vedea-o pe scară. Lheureux începu să se vaicăre şi-i aduse aminte de toată bunăvoinţa pe care-o avusese. domnul Lheureux o întîlni ieşind de Ia hotelul „Boulogne" la braţ cu Leon. din cutia asta veche de facturi de pe marginea poliţei. — Eu. viaţa ei n-a mai fost dccît o înjghebare de minciuni. Dar nu însemna nimic faptul că el n-a cerut nici o explicaţie. preotul îi povesti încurcătura. făcea parte 232 odinioară dintr-o mică fermă. Minciuna ajunsese pentru ea o nevoie. nu-i nevoie ! Veni iar săptămîna următoare. aveţi proprietăţi. Felicie Lempereur. Cînd auzi.„Primit pentru lecţiile pe trei luni şi pentru diverse furnituri suma de şaizeci şi cinci de franci. — O. să o preschimbe cu alte două. deodată începu să ningă. lăudîndu-se că. în aşa măsură îneît dacă spunea că ieri a trecut pe partea dreaptă a străzii. care pe-atunci făcea minuni şi la care alergau femeile să-l audă. trebuia să fii sigur că apucase pe partea stfngă. seara. Aşa că. şi anume : perdelele. Emma îi răspunse că nu poate să-i dea. într-adevăr. e bine plătit. ca s-o ascundă. închi-puindu-şi că el o să trăncănească în dreapta şi-n stînga. ca de obicei. spuse Emma. cînd. Lheureux îi dădu speranţă. covorul. stofa de fotolii. fără ca. spunea el. Emma-i obiectă 'că-i greu de găsit un cumpărător. într-o dimineaţă. şi Emma se temu. pesemne. nu trebuia să se grăbească . cum ea nu putea. Dimpotrivă. — Aş avea nevoie de bani. pentru ca oamenii de treabă din satul ei. Cum sosi la han. o manie. alţii ar putea să fie mai puţin discreţi. care nu aducea cine ştie ce venit . fără să spună ce preţ dă. să aibă aerul că-i dă vreo importanâ. Cuvîntul acesta îi veni ca o adiere de aer proaspăt. mai multe rochii şi diferite articole de toaletă. — Cum dracu a ajuns în cizmele mele ? — O fi căzut. să nu bănuiască nimic. — Lăsaţi-mi socoteala. o înştiinţa că oferea patru mii de franci. pentru că. în care-şi învăluia dragostea ca în nişte voaluri. şi cînd vru să achite contul. şi cum Charles se uita pe fereastră. să intre în vorbă cu Langlois. negustorul îi spuse : — îmi pare foarte rău. pe cinstea mea. dar ea-l întrebă cum să facă pentru a putea vinde. Emma nu mai putu de bucurie. Lheureux se oferi să plece el la faţa locului. însă. închise uşa şi-i spuse . pe care o vînduse domnul Bovary-tatăl. Cît despre cea de-a doua. Atunci coborî să-i încredinţeze preotului un şal gros ca să-l înmînezc doamnei de îndată ce va ajunge la „Crucea roşie". care de mult timp pusese ochii pe proprietatea asta. carc-l ducea la Rouen. — N-aveţi procura ? îi răspunse el. Hagiţa îi răspunse că trecea foarte rar pe acolo. şi mi-ar rămînea şi bani. negustorul se învoise. care şi acelea fuseseră reînnoite pentru o scadenţă foarte lungă. într-o zi.

cu care au fost plătite. — Dar dacă vă dau tot ce prisoseşte. tulburai. în cele din urmă. Nu toată lumea poate să fie bogată! Nici o avere nu poate să reziste la risipă. Emma răspundea cît se poate de liniştit: . căci prietenul Vincart (cum era şi drept) oprise două sute pentru speze de comision şi scont. Dacă nu-i spusese nimic despre poliţa asta. plătibilă în trei luni. Charles îi spuse : — Da. ca-n treacăt. Lheureux o lămuri. De altfel. Emma prostestă. după care..Atunci ea se uită la poliţe . în faţa Emmei se deschise toată perspectiva gusturilor pe care putea să şi le permită. destul! Destul! . primele trei poliţe . ■ — Cum ? — A ! Mi-a jurat. — înţelegeţi dumneavoastră. pentru persoanele în vîrstă. veni chiar ea . îi ciripi cu drăgălăşenie şi-i înşiră toate lucrurile absolut trebuincioase pe care le luase pe datorie. Apoi. care merge foarte bine ? ! Tolănită pe canapeluţă. pentru cît am cumpărat.. îl chemă pe Charles.. Eî. care se jură că va potoli lucrurile dacă domnul o să-i 6emneze două poliţe. Emma alergă !a domnul Lheu-reux să-l roage sa facă alt cont.. care. Atunci. dis-de-dimineaţă. în sfîrşit. cel puţin aşa era la mama. poftim ! ei. Cealaltă o cicălea înainte. ceru o chitanţă. cu dată.. Dar în loc de două mii de franci. bancher la Rouen. era o femeie stimată. şi cînd Emma vru să ştie dacă scosese ceva bani de la dînsa. prezieîndu-i c-o să sfîrşcască la azil. la care avea să sconteze cele patru poliţe. spuse el. căci dacă l-ar fi arătat pe cel de patru mii. trebuie să recunoşti şi tu că. Fu îndeajuns de prevăzătoare ca să pună deoparte trei mii de franci. dar cere să vadă factura. ar fi trebuit să spună că plătise două treimi. el în persoană avea să-i înmîneze ceea ce întrecea datoria reală. deschise portofelul şi întinse pe masă patru poliţe de cîte o mie de franci fiecare. a patra. doamnă. bolborosi : — Cum ? Cum ? 284 — O. — De ce să fiţi îngrijorată. în comerţ. nu înseamnă că eu vă fac un serviciu dumneavoastră ? Şi. îl alintă. din intîmplare... continuă bătrîna. Ca să ştie ce trebuie să facă. în loc de răspuns. scandalizată.. doamna Bovary-mama găsi totuşi cheltuiala exagerată. Bovary era de vină. Emma deschise fereastra. la scadenţă. diri care una de şapte sute de franci. continuă el rîzînd cu un aer binevoitor. Cu toate că preţul fiecărui lucru era foarte mic. şi. Şi cu dată. şi Charles. — Nu se putea şi fără covor ? Ce-a trebuit să îmbrace clin nou fotoliile ? Pe vremea mea nu era-ntr-o casă dccît un singur fotoliu. scrise dedesubtul contului : „Primit de la doamna Bovary patru mii de frand". spunîndu-i că avea un prieten. vă rog. şi bietul om fu nevoit să mărturisească promisiunea . care să nu treacă de o mie de franci . afacere bine dusă de negustor pînă la capăt şi care n-a fost cunoscută în realitate decît mai tîrziu. pe care le tot trecea lunecînd printre degete. A doua zi. Parcă eu nu cunosc ce înseamnă o căsnicie ? Se uita fix în ochii ei. —» în sfîrşit. în factură se poate pune tot ce poftiţi. să mărturisească prin urmare vînzarea casei. ca şi cum nişte bani de aur deşertaţi din nişte saci ar fi zornăit în jurul ei pe parchet. nu a costat prea mult. Charles se adresă curînd veşnicului Lheurcux. vă asigur. luînd condeiul. poftim. dichisuri! mofturi! Cum ? Mătase de căptuşeală de doi franci metrul ?. însă. Nemaiavînd nici o ieşire. ţiwînd mereu în mînă două hîrtii lungi. se nimeri la scadenţă într-o joi. Mi-ar fi ruşine să mă răsfăţ ca dumneata ! Şi doar eu sînt bătrînă. — Iscăliţi-mi astea. iar eu vă pun scadenţa ultimei poliţe după plata lui ? Emma se încurcă puţin în socoteli şi-i ţiuiau urechile. am nevoie să fiu îngrijită. 288 Cînd 6e găseşte bumbac cu zece bani şi chiar cu opt. pe unul Vincart. nu aduse decît o mie opt sute. răspunse Lheureux cu neruşinare. era numai ca să-l scutească de sîcîielile casnice . Bine că a făgăduit să anuleze procura.'aşteaptă cu răbdare să i" se întoarcă soţia ca să-i dea lămuriri. îi scrise mamei lui o scrisoare patetică. de vreme ce peste şase luni o să încasaţi restul de la dărăpănătura dumneavoastră. gîndindu-se la nenumăratele întîlniri de dragoste pe care le reprezentau cele două mii de franci.— Ei. uneori. şi păstraţi tot. se aşeză pe genunchii lui.

nr.. dacă ştiu că cea mai mică întîrziere te tulbură atîta. dădu bice. ceru săi aducă siropuri la gheaţă. Ei. cu Leon ! Emma rîse. şi. domnul Homais plecase şi el de la farmacie. sări în ea. De altfel. nevoind să se culce fără mama ei. dansă. Din întîmplare.. zise notarul . în toată voia şi din plin. i — Ce-ai avut ?. Plecă chiar a doua zi. mai mult se aruncă asupra ei decît o îmbrăţişa. plîngea din răsputeri. Eh. nici clopoţel. Şi aTuncă procura în foc. vru să fumeze . Chiar acum a ieşit.smulsă de maică-sa. Charles luă apărarea soţiei.. îi spuse : — Nu ! Nu ! O iubeşti mai mult decît pe mine şi ai dreptate. Nimeni. în sfîrşit. joia următoare. n-u scăpase cu totul de sub influenţa lui. atunci se temu şi plecă. avea o criză de nervi. — O fi rămas s-o îngrijească pe doamna Dubreuil. revoltat şi el de data asta. Dar. dar adorabilă. se ducea să-l caute la birou.. nu-i nevoie. Emma dispăru. Emma în'cepu să rîdă într-una. Acolo mă duceam. şi merse chiar el cu dînsa la domnul Guillaumin. Fiindcă nu sînt dispusă să mai vin să-i fac scene. zise Emma.. Charles începu să bată tare. Ajunsese să se supere de orice. — înţeleg foarte bine asta. apoi se-ntoarse repede. care nu-şi ascundea deloc ciuda pe care-o avea împotriva lui pentru că nu avusese încredere în ca . Charles îşi pierdu capul. i Ea-şi trecu mîna pe frunte şi răspunse : — La domnişoara Lempereur. cu capul sus. Cum intră în strada asta. bătu. în obloane. atîta pagubă ! Ai să vezi !. 74. cu pumnii. Fără să deschidă.. în hohote . fără îndoială că o fi fost oprită la masă la domnul Lormeaux". doamna Dubreuil e moartă de zece luni !. întinzîndu-i foarte mîndră o coală de hîrtie. Ce dezlănţuire. dar unde locuia ? Din fericire. dar altădată fii liniştit. Cum ?. — Mulţumesc. pe la ora 11. Nu ştia ce reacţie a întregii ei fiinţe o împingea tot mai mult să guste plăcerile vieţii. cum spunea ea. nemaiputînd sta locului. Ridicînd din umeri. cineva îi strigă adresa cerută. din prag. Şi profită de el. aşa că doamna Bovary-mama vru să plece. şi tu procedezi rău ! Vii să-i faci scene. Se gîndi că poate-o văzuse secretarul . care dădea slăbiciunii lui aparenţele măgulitoare ale unei' preocupări superioare. şi cum el n-o aştepta în ziua aceea. Sănătate !. îşi spunea el . şi pe la 2 dimineaţa sosi la „Crucea roşie". Charles se simţi uşurat auzind cugetarea asta linguşitoare. pleca sub orice pretext. trecu pe acolo un gardian de noapte . apăru Emma în celălalt capăt. un om de ştiinţă nu poate să se încurce cu toate fleacurile de fiecare zi. Dădu fuga la el. Deasupra unei uşi zări o firmă de notar .. înseamnă că nu mai sînt liberă. Charles îşi aminti adresa patronului. 6puse bătrîna. mama lui pretindea câ toate astea erau fasoane. Casa în care locuia secretarul nu avea nici sonerie.. deşi se despărţiseră pentru totdeauna. Intră într-o cafenea şi ceru Anuarul. Justin ieşise să hoinărească pe drum. căută repede numele domnişoarei Lempereur. Cînd îi venea pofta să-l vadă pe Leon. . aşa trebuie. fără teamă de-a se compromite. plînse. — Ah! Doamne ! strigă Charles. în felul acesta îşi lua dreptul de a nu mai fi stingherita în întîlnirile ei. ea.. exclamînd : — De ce n-ai venit ieri ? — Mi-a fost rău. strident. Familia Lormeaux nu mai stătea în Rouen. cîntă. j — Eram sigur. într-o seară nu se mai înapoie la Yonville. i se părea că. adăugind o mulţime de ocări cu privire la cei ce deranjau lumea în toiul nopţii. înţelegi. care stătea în strada Renelle-des-Maroquiniers. exact la fel. se plimba cu el pe stradă. lui i se păru nebunatică. cum mi-ai spus. începea să se crape de ziuă. în odaia lor. Charles nu rămase mai puţin plouat faţă de Emma. „Am înnebunit. Gu toată plecarea bătrînei. s-a lăsat mult rugată pînă ce-a consimţit sa primească 287 altă procură. Dar atunci unde e ? îi veni o idee. şi mica Berthe. uneori Emma tresărea la gîndul că s-ar putea să-l în-tîlnească pe Rodolphe . şi cum Charles căuta s-o oprească. nici portar. să-i ceară să facă alta. la hotel. — Oh. Unde ?... Totuşi. să fie lacomă şi desfrînată .. minunat de frumoasă. Charles înhăma calul la brişcă..

cum Leon îi spunea că asta costă scump. Breda-street şî jn me la casse *.. De unde învăţase ea desfrîul acesta. oricît se împotrivi secretarul. sări repede din trăsură şi porni în căutarea lui Leon . Leon 288 289 19 — Doamna Rovarji se înroşi. învinuindu-l de indiferenţă şi reproşîndu-şi slăbiciunea. totuşi. în cele din urmă. Ceea ce-îi fermeca mai presus de toate era şicul. ajunsese mai mult ci amanta Emmci decît ea a lui. trebuie să mă dezmorţesc şi eu puţin. în una din zilele astea pic la Rouen. dedicată ei. spunînd : turne. pe urmă. foarte curios. Emma-i ceru să se îmbrace în negru şi să lase să-i crească o muscă sub buza de jos. spiţerul s-ar fi ferit de-o asemenea expresie . îşi arcuia spre tavanul înalt ramurile lui aurite . Emma îl aşteaptă pe Leon trei sferturi de ceas. ceea ce găsea că-i de-un bun-gust nemaipomenit. aşa-s femeile. în plin soare.. de teamă să nu se alarmeze clienţii de lipsa lui. lîngă ei. Dar n-ara a face. iar în ce priveşte în-j suşirile trupeşti. de altfel. după ce sînt geloase pe ştiinţă. Aşadar. că era aproape imaterial ? VI Cînd se ducea s-o vadă pe Emma. dar ac. iar în cealaltă sacul îmblănit pentru picioare. să-l poftească • ţi el la rîdul lui. Nu-i 'discuta ideile . fleacuri ! Plai. — Ah ! Halal prieteni ! ciripi duios doamna Homais înfricoşată de primejdiile nelămurite pe care era gata să le înfrunte. bordel. stătu toată după-amiaza cu fruntea lipită de geam. burghezilor. cbicard. o Şterg de-aici. căci. amestecate cu sărutări. creson şi sparanghel. cu pălăria pe cap.bucătăria de la „Leul de aur" peste domnul Homais. cartier de cocote la Paris. adică într-o manta verde. într-o joi Emma fu surprinsă să dea în. chicandard. îi biciui puţin puterile. unde intră foarte ţanţoş. şi se crezu dator. doamna Bovary. Emma spunea vorbe duioase. în formă de palmier. în loc de : M-am dus.. îi spunea ea. ca şi vecina lui. Ceru să-i facă versuri. coşul sobei. găsind că prea miroase a provincial dacă ţi-o scoţi într-un local public. bazar. în tare. vinul de Pommard. culcate toate grămadă pe o parte. sîi batem la tălpi ceva biştari l Altădată. că prea mam împotmolit aici. Nu spusese la nimeni că are de gînd să plece.La început asta a fost o mare fericire .. o găsi aşa şi-aşa. că m-am plictisit. aceste cuvinte înseamnă : cocioabă. Emma îi răspunse rîzînd : — Ha ! Ha ! Tare mai ţii la bănişorii tăi! ■ De cîte ori se vedeau. Voi să-i vadă locuinţa . cît ţinu drumul. nu dispreţuia o bucăţică . ca să ia piuitul. O să mergem la un spectacol. Gîndul de a revedea locurile în care-şi petrecuse tinereţea îl îmbăta fără îndoială. o mică fîntînă artc• în ordinea lor. nu mai tăcu din gură . Leon lua masa de multe ori la farmacist. — Bucuros! îi răspunse domnul Homais . trei homari ameţiţi se întindeau pînă la. versuri pentru ea. o să fetiea nebunii. Leon şi farmacistul mai erau încă la masă. îi împlinea toate gusturile . din politeţe. La ora 2. 281 19* zîană plescăia într-un bazin de marmură. atît de profund şi de subtil. abia ajuns. ţinînd într-o mînă un geamantan. de la farmacie. la un restaurant. Emma nu băgă de seamă . ba chiar vorbea argo. Leon nu izbuti în nici un chip să găsească rima la cel de-al doilea vers. filfizon «icos. — Ei. o bucată de dragoste. domnul Homais îl luă pe sus la marea cafenea „Normandie". — Dar bine. N-o făcu atît din vanitate. şi. tare-i răscoleau sufletul. Cu toate că era mai ameţit de luxul i dimprejur decît de bunătatea mîncării. ce. Leon trebuia să-i istorisească tot ce făcuse de la ultima întîlnire. pierdută în tot felul de presupuneri. pe care nimeni n-o mai văzuse. cît pentru a-i fi pe plac. aşa că. îmbrăcat ca de drum. pe urmă se mai 200 şî împotrivesc să ai şi tu cele mai legitime distracţii. 'contează pe mine . In cele din urmă alergă la biroul lui şi. nişte prepeliţe. faţă în faţă. nu găseşti că-mi ruinez destul sănătatea irăind necontenit printre emanaţiile din farmacie ? ! De altfel. Sala cea mare se golea . despre moravurile din capitală. şi cînd apăru omleta cu romj începu să facă teorii necuviincioase asupra femeilor. Homais se desfăta. ca să semene cu portretele lui Ludovic al XlII-lea. îl întreba pe Leon. printr. dar curînd Leon nu-i mai ascunse că patronul se plîngea foarte mult de absenţele lui repetate. în dosul vitrinei. pe urmă-l sfătui să cumpere nişte perdele la fel cu ale ei şi. • Şi Leon o ştergea de la birou. copie un sonet dintr-un album. şi. Adora o toaletă ele-l ga aţă într-un apartament bine mobilat. vino.um făcea pe candriul şi pe parizianul.

zise farmacistul. care mi s-a părut că te stîn-jeneşte. Leon pretextă că are treabă. două păhărele J — Plecăm ? spuse în cele din urmă Leon. Băiete. din laşitate. plină de dorinţe pătimaşe şi de implorare. Ciudat dine ! Şi cum secretarul o ţinea mereu pe-a lui : — Merg şi eu la birou. trebuie să duci mare lipsă de femei aici la Rouen. dar celălalt îl oprea apucîndu-l de braţ şi zicîndu-i : . vorbea. — Da. disperat. . îl sărută pe Bridoux .. scăpărători îl priveau cu seriozitate şi aproape înfricoşător. — Dumneata. tot coborînd străzile împreună. — Dar negresele ? întrebă secretarul. din acel sentiment de neînţeles care ne tîrăşte spre actele cele mai antipatice. Şi aplecîndu-se la urechea prietenului său. — Ai să te-ntorci ? întrebă ea. ea nu-î cunoştea pe domnul Homais ? Cum putea să creadă că preferă să stea cu farmacistul ? Dar Emma îi întorcea spatele . — Asta-i şi părerea mea. italianca — pasionată. Tînărul îndrugă ceva. 292 — Yes. de copii. Şi.. — Cui ? — Fetei în casă ! • Nu o spunea în glumă . nu-i plăceau decît femeile brune.. — Ăsta-i un truc. Leon îl lăsă brusc. Haidem la Bridoux. dar vanitatea trecînd peste orice prudenţă. şi-l găsiră în curticica lui supraveghind trei băieţi. istorisindu-i în ce hal de decădere era altădată şi la ce grad de perfecţiune o ridicase.. ca să fie singur. hai. o cuprinse de mijloc cu amîndouă braţele. — La doamna Bovary nu făceai curte ?. se lăsă dus la Bridoux. Şi cum celălalt se înroşea : Ei. din prostie. ce dracu ! Cine te opreşte ? Curaj ! Haidem la Bridoux : o să-i vezi dinele. cînd intră un servitor. fii sincer ! N-ai' să-mi spui mie că la Yonville nu. după el. De douăzeci de ori Leon vru să plece. De altfel. n-avea nici o vină. — Dar cînd ? — Imediat. de vorbăria domnului Homais şî poate fiindcă dejunul îi căzuse greu. sări ca arsă. pleoapele lor trandafirii se lăsară în jos.. în strada Malpalu. Leon o apucă de mînă . Spiţerul beaJ mînca. — Ei. De altfel. Homais le dădu sfaturi. în consideraţii etnografice : nemţoaica era.. zise el deodată. cu toane . în treacăt. spunînd că-l caută cineva pe domnul. Leon protestă. să luăm un pahar de miş-maş. pierzîndu-şi răbdarea. Leon se jură că trebuie să se întoarcă la birou. După asta. Am vrut să curm această vizită. Spiţerul începu atunci să facă glume pe seama hîrţoagelor şi a procedurilor. Leon totuşi îi aducea o mulţime de argumente temeinice . Emma îi întinse mîinile. căzînd în genunchi. merg şi eu cu dumneata ! zise Homais. fără să vrea. Au mai multtemperament. apoi băură un miş-maş.bună. O să citesc un ziar aştcptîndu-te sau o să răsfoiesc un cod. Ajuns în faţa hotelului „Boulogne". Zăpăcit de furia Emmei. Dar înainte de a pleca. dădu buzna pe scări şi-şi găsi amanta în culmea agitaţiei. Atunci. zise Homais. Cînd auzi de farmacist. îi comunică semnele după care se cunoştea dacă o femeie are temperament. ţinu să-l vadă pe patronul localului şi-l felicită. — Fantezie de artist. zise farmacistul cum îl zări pe Leon. de farmacie. într-o atitudine galeşă. care gîfîiau învîrtind roata mare a unei maşini de făcut sifon.. Ce. de viitorul lor. Emma stătea în picioare .simpatiile dumitale nu stairj departe. Apoi lacrimile îî întunecară. franţuzoaica — desfrînată . şi Leon le ducea la gura. Leon stătea nehotărît şi ca vrăjit de farmacistul care tot repeta : — Haidem la Bridoux ! E la doi paşi. îi vorbea de nevastă-sa. 293 — Mai lasă-l puţin pe Cujas şi pe Bartholo. Leon se uita mereu la pendula. şi. ochii ei mari. Se avîntă chiar.

puţin îmi pasă ! Parcă ţin la asta ?" într-o zi. în preajma hotelului era totdeauna un fel de vagabond care se dădea pe lîngă călători şi care n-ar fi şovăit să. Dar ponegrirea celor pe care tot îi mai iubim ne îndepărtează puţin de ei. de lună şi de stele. şi. o inimă de poet în chip de înger. mai însetată. îi absoarbe tot mai mult personalitatea. zări zidurile mănăstirii la care învăţase şi se aşeză pe-o bancă la umbra ulmilor. în strînsoarca acelor braţe era ceva nefiresc. . dar dîndu-şi seama cîtă experienţă avea.. Dar mîndria ei se revoltă. se simţea laş. ca şi cum ar fi voit să-i despartă. Ce liniştită era pe vremea aceea ! Cît de mult invidia sentimentele de dragoste cu neputinţa de spus în vorbe. pe urmă. nu te gîndi decît Ia noi : iu-beşte-mă ! Ar fi voit să ştie tot ce face. care se furişa parcă între ei pe nesimţite. De idoli nu trebuie să te-au'ngi. nimic nu făcea să te oboseşti căutînd .. ieşiri naive ale unei pasiuni domolite. dar. fără îndoială. ce şuiera în jurul şoldurilor ei ca o viperă care lunecă. pe care încerca. Să nu vină la întîlnire cînd îşi dăduse cuvîntul. la el mai înflăcărată. . Eniraa nu mai era acolo. alergînd 294 la ajutoare dinafară.Dar dacă exista pe undeva un suflet tare şi frumos. găsi în cele din urmă că. pe fruntea aceea îmbrobonată de picături reci. zi cu zi. şi. Leon scăpă totuşi de dînsul şi o lua la goană spre hotel. nu ieşi. şi în scrisorile pe care Emma i le trimitea era vorba de flori. îşi spunea că trebuie să fi trecut în viaţa ei prin toate încercările suferinţei şi ale plăcerii. Se dezbrăca cu mişcări repezi. pe deasupra. şi-i veni în minte să-l urmărească pe stradă. că-ţi rămîne poleiala pe mîini. jalnic şi nedesluşit. fără să scoată o vorbă. îl îngrozea puţin acum. de la rafinamentele felurilor de mîncare pînă la cochetăria cu care se îmbrăca şi la duioşia cu care se uita la el. liră cu coarde de bronz. se interesa ce fel de prieteni are. banal. Oricum. palidă. din cărţi. Aducea în sîn trandafiri de la Yonville şi i-i arunca în obraz. serioasă. Totuşi.. ca să-l ţină şi mai mult cu speranţa că poate cerul se va amesteca. Primele luni de căsătorie. Ajunseră să vorbească mai des de lucruri străine de dragostea lor . totul era numai minciună ! Fiecare zîmbet ascundea un căscat de plictiseală. totodată exaltată şi fină. să te prezint lui Thomassin. atunci de ce nu l-ar găsi din întîmplare ? O ! Cît era de imposibil! De altfel. plimbările călare prin pădure. De unde venea oare această insuficienţă a vieţii. Nu îndrăznea să-i pună nici o întrebare . că-i slab. fiecare bucurie — un blestem. să şi le închipuie. îi puse la gît o iconiţă a Sfintei Fecioare.. smulgînd şiretul subţire ale corsetului. „Totuşi. în privirile acelea rătăcite. i se părea o insultă. Ceea ce îl îneînta altădată. Emma-l copleşea întotdeauna cu tot felul de drăgălăşenii. găsea că nu-i în stare de un act de eroism. cînd se despărţiseră devreme şi ea se-ntorcea singură pe bulevard. şi. Nu-i putea ierta această victorie nedezminţită. se revolta la gîndul că. şi mai căuta şi alte motive ca să se îndepărteze de el. Se ducea în vîrful picioarelor goale să mai vadă o dată dacă uşa era încuiată. şi cele mai fierbinţi sărutări nu-ţi lăsau pe buze decît pofta neîmplinită a unei voluptăţi şi mai mari. Şi Leon i se păru deodată tot aşa de departe ca şi ceilalţi.. liniştindu-se. nu era fericită. şi Emma se întorcea. pe buzele acelea care îngînau ceva.. Dezamăgirea asta se ştergea repede în faţa unei noi speranţe. Mai apoi. se arăta grijulie de sănătatea lui. Se silea chiar să n-o iubească atît de mult. dar după întîlnire îşi mărturisea singură că nu simţise nimic deosebit. putrezirea asta bruscă a tuturor lucrurilor pe care căuta să se sprijine ?. îl sfătuia cum să «c poarte.Ei şi ? N-are decît să mă înşele. orice plăcere — dezgustul de ea. să-i vedem pe domnii de-acolo. străbătută de un prelung fior. o fire aleasă. îl iubesc !" îşi spunea ea. Nu-l mai putea suferi acum. care încerca să se învioreze. Şi ca o mamă virtuoasă. totul se perindă prin faţa ochilor ei.— Plec şi eu acuşi! O sa mergem la Fanai de Roiten. Plecase chiar atunci. înălţînd spre cer elegiace poeme nupţiale. i se arunca la piept. îl calomniase. mai moale ca o femeie. disperată. toate veşmintele de pe ea . Lagardy cîntînd. îi spunea : k 205 — Nu-i mai vedea. zgîrcit şi fricos. De altfel. cum îi auzea scîrţîitul botinelor. Se hotăra într-un ca la întîlnirea viitoare să fie foarte fericită . nu fusese niciodată. apoi dintr-o singură mişcare lăsa să cadă. vicontele cu care a dansat. de-a valma. Ce-i drept.. de versuri. ca beţivii cînd văd o băutură tare.

pe săp-tamîna viitoare. că n-am. Atunci. — Ascultaţi.clacă nu era chip să-l potolească pe domnul Vincart. şi acolo pusese lanţul de aur al doamnei Bovary.i tu! de bun cu dumneavoastră. răspunse Emma. Nu putea să vină. Şi deschizînd un registru : Poftim ! Apoi. spunînd că-i trimis de domnul Vincart din Rouen. De . într-adevăr. Era o poliţă de şapte sute de franci... — Şi nu mai pun la socoteală poliţele semnate de domnul. îl găsi în prăvălie. aruncLnd în dreapta şi în stînga privi iscoditoare. o bară de fier cu lacăt la capăt.' august. rumen la faţă şi chel.Un geamăt metalic se tîrî în văzduh. La perete.. ajutat de o fetiţă de vreo 13 ani. Dar a doua zi. bocănind cu saboţii pe podelele prăvăliei. cu toată făgăduiala... Se opri... Şi cetăţeanul plecă fără să scoată o vorbă. şi clopotul mănăstirii bătu de patru ori. O dată totuşi intră la dînsa un om sărăcăcios îmbrăcat. ascunse de nişte lungi sprîncene blonde. printre lumînările mai puţin galbene decît arăta el la faţă. luînd-o înaintea doamnei.. astea nu se mai isprăvesc. că trebuie să fi avut în ea alt297 ceva dccît poliţe şi bani. ca şi cerceii sărmanului moş Tillier.. — Ei bine. două sute de franci. Emma trăia gîndindu-se numai la ale ei şi nu se preocupa de bani mai mult decît o arhiducesă. La 17 iunie. alta de trei sute ! Cît despre micile avansuri ce v-am dat. Dar el arunca mereu vina pe „dulăul acela de Vincart'1. Scoase acele cu care prinsese buzunarul lateral al lungii lui redingote verzi. şi pe urmă'. îl întrebă. se înspai-mîntă atît de tare.. trecînd degetul pe pagină : Uitaţi-vă. Să aştepte. cam cocoşată. unde pe un birou mare din lemn de brad se aflau cîteva registre. domnul Lheureux' împrumuta bani pe amanet. Pe urmă. — Ei da î să-l potoleşti pe Vincart! Se vede că nu-l cunoaşteţi deloc. care. ce pot eu să fac ? Atunci. domnul Lheureux trebuia să se amestece. despre dobînzi. aşa cum încape o mulţime pe un locuşor. ţi cu asta. urcă. şi pe care Lheureux. E mai cumplit dccît un arab ! [ 'lotuşi. silit în cele din urmă să-i vîndă. foarte simplu : tribunalul dă o sentinţă. la etajul întîi. şi pe bucătăreasa. Sînt al dumneavoastră. îi spuse chiar „bunul meu domn Lheureux". Lheureux îşi căută mai departe de treaba lui. gata ! Emma se stăpînea să nu dea în el. El recunoscu. mi-ajunsese cuţitul la os. Emma trimise servitoarea să-l cheme. le înfipse în mînecă şi-i întinse politicos o hîrtie. ca se-nfurie... sub nişte cupoane de stambă. La . care rămăsese în picioare. — Dar şi eu am fost nevoit. Dar patimi fără sfîrşit pot încăpea într-o clipă. în aprilie. necunoscutul. săptămîna viitoare. vă rog ! Mi se pare că pînă acum am fost des. zicînd : — Ce mai e nou ? . J — Şi-acum ce-o să se întîmple ? zise ea. Ora 4 ! Şi parcă stătea acolo.. îneît alergă degrabă la negustorul de stofe. cumpărase la Quincampoix o biată băcăuioară. întrebă cu un aer nevinovat ? — Ce răspuns să duc domnului Vincart ? — Ei bine. IA 23 martie. sechestru.. da. Nu mă mai amestec j Ea plîngea . pe care apărea de mai multe ori şi cu litere mari : „Maestrul Hareng.. încuindule. unde se stingea de troahna de care sufereaj . de-o 296 veşnicie.. una de şapte sute de franci. — O. — Plecăciune ! spuse el. primi protestul poliţei.. spuneţi-i. legînd cu sfoară un pachet.. şi cînd văzu hîrtia timbrată. şi care făcea şi pe băiatul de prăvălie. ca şi cum s-ar fi temut să nu facă o prostie. o girase lui Vincart. în şoaptă. nici nu te mai poţi descurca în ele. uitaţi-vă... la amiază. adueîndu-i aminte că şi-a dat cuvînuiH Si uu-i pună în circulaţie poliţele. — Uite ! Şi-i arăta hîriia. de-abia se vedea o casă de fier atît de mare. semnată de ea. pe bancă. peste care trecea de-a curmezişul. patruzeci şi şase.. o sută cincizeci.. Lheurcux se aşeză în fotoliul lui larg de paie. portărel din Buchy".

vechea ei boală de nervi. o lua de la capăt. îşi zicea. începu să-şi vîndă mănuşi vechi. şi în curînd folosi clin plin acest mijloc.! Apoi. Va tîrgui tot felul de fleacuri de ocazie.altfel. o rentă de o mie opt sute de franci. ce-i drept. Apoi. de cîte ori se va duce la oraş. porţelanuri chinezeşti şi scrinuri. căuta să facă socoteli.. — Cel puţin. repe-zindu-l. nu făcea pentru doamna. plăti două poliţe. şi se tocmea aprig. rochia asta costă treizeci şi cinci de bani metrul. E f„oarte căutată acum. şi. i le va lua cu siguranţă. umbla cu ciorapii rupţi. ■— Cum ? Şi. pălării vechi. avea poftă să se ducă la ea s-o sărute. îi primi* de la Barneville. îi răspunse el. dacă într-una din zilele astea aş încasa ceva.. aflînd că Langlois nu plătise încă. nu. mai iute ca un scamator. că nu-i venea a crede. Atunci. el nu avea un ban.. întorcîndu-i spatele. Vedeai ieşind furnizori furioşi. Acuma casa era tristă de tot. Soacră-sa răspunse că nu mai are nimic.. că moştenirea se lichidase ?i că le mai rămînca. spuse ea. şi tot aşa mereu. toţi îl jecmăneau . după părerea lui.. nimeni acum nu-i mai plătea. sfios... Apoi. care tot ronţăia penele' tocului. A dumneavoastră. în afară de Barneville. şi. păru foarte surprins. cu scadenţe din lună în lună. ceilalţi o mie cinci sute de franci irosindu-i. în lipsă de altele. Pe urmă o chemă înapoi să-i arate trei coţi de dantelă. fier vechi . ■— De altfel. dar Emma le dosi răspunsurile. dictă patru poliţe de două sute cincizeci de franci fiecare.. se învinuia de egoism. pe care-o găsise de curînd la o desfacere. înveli dantelele într-o hîrtae albastră şi i le puse Emmci în mînă. pentru pus pe spătarele fotoliilor . Chiar în seara aceea îl făcu pe Bovary să-i scrie mamei lud sa le trimită cît mai degrabă tot restul moştenirii. dar din care nici una. uite. iar micuţa Berthe. făcîndu-şi reproşuri că a luat 300 infirmităţile ei drept cusururi.. să spună ceva. lăsa totul baltă şi nu se mai gîndea Ic ele. Făcu alte datorii. îşi cumpăra pene de struţ.. sîngele ei de ţărancă îmboldind-o la cîştig. de oriunde. că afacerea era foarte riscată şi că sîngera. Citeodată. de îndată ce restul de la Barncviîle. Avea totdeauna grijă să adauge într-un post-scriptum : „Nu-i spuneţi nimic soţului meu. — Numai de-ar vrea Vincart să m-asculte ! De altfel. scrise cîteva cifre. şi-i garantată că nu iese la spălat! Şi lumea se bate pentru ca ! Vă închipuiţi desigur cX nu i se spune ce fel de marfă c ! Lheureux voia ca prin mărturisirea acestei pungăşii faţă de alţii s-o convingă pe Emma cîe cinstea lui. aş plictisi-o !" . şi domnul Lheureux. un biet negustoraş ca dînsul de unde să dea avansuri ? Emma tăcea . — Cînd mă gîndesc că. Emma-i răspundea.îi arătă apoi în treacăt mai multe noutăţi. în sfîrşit. că nu-i vina ei ! De ce aceste ieşiri ? Charles credea că totul venea din .. cu o voce mieroasă : — Şi ziceaţi că ne putem înţelege ? — O ! Cum veţi voi ! Atunci el închise ochii ca să se gîndească. Vedeai batiste aruncate pe sobă . fu îngrijorat desigur de tăcerea ei. „A. pe care le-o va trimite regulat. se încurca îndată. să ştiu. — Nu-i aşa că-i frumoasă ? spunea Lheureux. dar atunci descoperea nişte lucruri atît de enorme. e la modă. Scuzaţi-mă.. 299 — Ei. Ca să facă rost de bani. care îi reuşea. Dacă Charles încerca.. sînt om dintr-o bucată ! '. se împrumuta de la Felicite. căci adăugă : — Cel puţin. Atunci doamna trimise conturile de onorariu la doi-trei clienţi." Cîţiva reclamară... pe care domnul Lheu-reux. aş putea. spre marea indignare a doamnei Homais. ştiţi cît e de mîndru. declarînd că o să-i vină tare greu. de la hangiţa de la „Crucea roşie" şi de la toată lumea. s-a făcut! Eu nu şovăi. mai tîrziu. de la doamna Lefrancois. Cu banii pe care..

căutînd sa-i deschidă ochii şi să-i arate prăpastia în care se arunca. dar Emtna nici nu voia să audă. în vreun hotel mai modest. care avu o atitudine desăvîrşită în această problemă. intr-o zi. ceea ce nu strica cine ştie ce grădinii năpădite de buruieni . şi femeia asta cumsecade. care nu învăţa niciodată. Se plictisea acum de cîte ori Emma izbucnea deodată în plîns la pieptul lui . monstrul care sălăşluieşte ca o arătare în adîncurile dragostei. găsi că amanta lui avea apucături stranii şi că poate aveau dreptate cînd voiau să-lf scape de ea. scoase din geanta ei şase linguriţe de argint suflat cu aur (era darul de nuntă al lui moş Rouault). toată numai dorinţe. plătea ea. la sentimentele exaltate. ajunse ca prin tot felul de mofturi să-l surghiunească la etajul al doilea. din prăvălioara unui algerian. rugîndu-l să ie ducă îndată să le pună în numele ei la Muntele de Pietate . prin care o înştiinţa că băiatul ei se pierdea cu o femeie măritată. îi scrise de îndată domnului Dubocage. dimineaţa.u7ca . Şi Charles continua să se plimbe cu mîinile la spate. Doamna era în odaia ei. zguduită. şi frunzele începeau să cadă. îşi răsfira în vînt părul prea greu şi. i Venea toamna. şi dacă nu făcea acest sacrificiu în propriul său interes. Dubocage! în cele din urmă. întrezărind veşnica! sperietoare a familiilor. Sau. spunea Charles. Dar cum să scapi ? Şi apoi. uitîndu-se la stele. lucru care se întîmpla aproape totdeauna. tocmai . pleacă ! îi spunea ea. şi regreta că nu-şi respectase făgăduiala. sirena. punea să afume cu nişte călugăraşi din cei cu care se afumă seraiuri. ţinea la ea din obişnuinţă sau din ticăloşie . căci orice burghez. cumpăraţi la Rouen. . Atunci o alinta. de fapte măreţe. în care erau poze cu orgii şi scene sînge-roase.ă ajungă prim-secretar . O legătură ca asta ar fi mai tîrziu dăunătoare biroului său. Se gîndea la el. şi. îi datora leafa pe atîtea zile lui Lestiboudois ! Pe urmă fetiţei îi era frig şi o chema pe maică-sa. îl implora să o rupă. că mama ta nu vrea să fie deranjată. gîndindu-se mai bine. sau rupea crenguţe de lemnul-cîine-lui. cu dărnicie. la Leon. Leon jurase să n-o mai vadă pe Emma . Leon încerca s-o facă să înţeleagă că s-ar simţi tot aşa de bine şi în altă parte. ca acei oameni care nu pot îndura decît o anumită doză de muzică. deschidea fereastra. ca să-i facă rîuleţe pe nisip. ca acum doî ani. sau o clipă. secînd orice fericire. Emma era tot atît de scîrbită de dînsul. Cel din urmă destrăbălat a visat sultane . Se temea sa nu se compromită. cineva trimisese mamei lui o lungă scrisoare anonimă. încerca s-o înveţe a citi. într-adevăr. deschidea îndată nişte ochi mari şi trişti şi se pornea pe plîns. deschizînd jurnalul medical. fără a mai pune la socoteală glumele pe care le făceau camarazii lui. se plimba singur prin grădină. din cînd în cînd. oricît se simţea de umilită de josnicia unei astfel de fericiri. Aşa 303 că renunţă la flaut. Prea se cunoşteau pentru a mai avea acele extaze ale posesiunii care însutesc bucuria. cu toate că treaba asta nu-i plăcu. trăgea adînc în piept aerul rece. se ducea să-i aducă apă cu stropitoarea.. după masă. în înflăcărarea tinereţii sale. întîlnirile erau pentru dinţa zile de sărbătoare. După asta. o lua pe micuţa Berthe pe genunchi. Vorbi cu dînsul trei sferturi de oră. şi: Leon se supuse. ca să planteze pomi în straturi. Regăsea în adulter tot ce era searbăd în căsnicie. pe cît era L6on obosit de ea. Charles venea repede. fie numai şi o zi. cu te miri ce pe ea. Le voia strălucitoare ! Şi cînd Leon nu putea face faţă singur cheltuielilor. Seara. în jurul sobei. draga mea. iar ea citea pînă la ziuă tot felul de cărţi năstruşnice. cu răsuflarea tăiată. — Cheamă-ţi bona. cînd era bolnavă ! Oare cînd or să se isprăvească toate astea ? !. mistuită şi mai tare de acea flacără lăuntrică pe care o aţîţa adulterul. maestrului şi patronului lui Leon. toropită. Nimeni nu intra acolo. şi în fiecare zi se înverşuna şi mai mult. Stătea cît e ziua de mare. la imaginaţie . s-a crezut în stare de pasiuni nestăvilite. Pentru ca să nu-l aibă noaptea lîngă ea pe bărbatul acela care dormea.. îi aţipea nepăsătoare în larma tumultuoasa a unei iubiri. să-l facă cel puţin pentru el. — Ah.Şi nu se mai ducea. ale cărei gingăşii nu le mai simţea. ţinînd seamă de toate bîrfelile şi încurcăturile pe care femeia asta putea să le mai atragă asupră-i. tot ce era în plus. şi. altă dată. adică vaporoasa creatură primejdioasă. fiecare notar public poartă în el rămăşiţele unui poet. Fetiţa. era timpul să fie serios. visa la dragostea unui prinţ. Ştii foarte bine. De altfel. şi inima. Ar fi 301 dat atunci orice pentru una singură din întîlnirile acelea care o potoleau. Cîteodată o apuca spaima şi ţipa.

purpurie. iar dimineaţa se pomeni sub coloanele din faţa teatrului. rămase singură la hotel „Boulogne". în care scări de mătase se leagănă la balcoane în boarea florilor. se stingeau felina' 304 între timp îşi veni în fire şi începu să se gîndească la Berthe. devenea atît de real şi uşor de atins. Hivert o trezi. chipurile mulţimii. într-un sărut. ce mai societate pentru ea ! Cît despre femei. Bărbaţii şuşotiră într-un colţ. fete vesele sau mateloţi. căci aceste porniri de 303 dragoste nelămurită o oboseau mai mult decît cele mai mari orgii. străbătu bulevardul. din dorinţele cele mai puternice . în ziua de lăsata secului nu se întoarse la Yonville . în camera bonei. camarazi de-ai lui Leon. în odăiţa ei de la al doilea cat. Emma simţea un alt bărbat. încetul cu încetul. Felicite îi arăta în spatele pendulei o hîrtie cenuşie. Ar fi vrut.. o fantomă alcătuită din amintirile ei cele mai înflăcărate. Nu mai putea suferi nimic.. pe poduri nu mai era nimeni. Atunci începu să-i fie frică. să o răpească cu totul. îl simţea alături de ea. Ceilalţi se puseră pe mîncat. şi îndeosebi prin sechestru executiv asupra mobilelor şi obiectelor sale". nici pe ea însăşi. îşi puse pantalon de catifea şi ciorapi roşii. îi veni rau . Simţea acum o necurmată sfîrşeală în tot trupul. foarte departe. fără să şi-l poată totuşi închipui limpede. după cum vorbeau. întorcînduse la „Crucea roşie". Unul era secretar de notar. femeile acelea. în sfîrşit.. în care erau atîrnate nişte litografii cu La tour de Nesle. istovită. Rîul plumburiu se înfiora în bătaia vîntului. Cînd ajunse acasă. trebuia să vină. Ceea ce o liniştea era chiar suma atît de exagerată. Mergea repede . scriind." Sărind apoi mai multe rînduri. doi erau medici-nişti. doamnei Bovary. înţelegîndu-se fără îndoială cine să plătească. de vreme ce nu avea curajul de a se hotărî. Dar trecu o căruţă plină de şine lungi. şi de aceea rămase trăsnită citind : „în numele regelui. 305 Totuşi. departe. seara se duse la bal mascat. începea să se crape de ziuă. o perucă cu fiong şi o lanternă veneţiană la ureche." Iar mai jos era chiar : „Va fi constrînsă pe orice cale legală. în douăzeci şi patru de ore . ca o pasăre care-a scăpat. La ora 4 după-amiază. îi mai răsunau în cap scîndurile podelei din sala de bal. de care nu ştia nimic. îşi trase scaunul mai înapoi şi-şi lăsă ochii în pămînt. şi. căci dintr-o dată îşi dădu seama de toate maşinaţiile lui. totul pierea ca o ceaţă dusă de vînt. O şterse brusc. care dormea acolo. ea nu se-atinse de nimic . Emma primea somaţii. policandrele.. să se ducă să înceapă o viaţă nouă. se aruncă pe pat. din lecturile cele mai frumoase. Apoi.. îl vedea în ţinuturi albăstrii. Dădură în port peste un restaurant din cele mai mediocre. mirosul de punch şi fumul de ţigară o ameţiră. Emma citi : „în baza sentinţei judecătoreşti învestite cu formula executorie. în bogăţia însuşirilor sale. Continua totuşi să-i scrie scrisori de dragoste ca şi înainte. a legii şi a justiţiei. După avta cădea iar din visurile ei. aerul de-afară o liniştea. îl învinovăţea pe Leon de speranţele ei dezamăgite. zări : „în termen de douăzeci şi patru de ore. Dar. se descotorosi de costum. atît de mult se pierdea. şi chiar ea dorea o catastrofă care să-i despartă. Pe urmă. de tot ce urmărea cu amabilităţile sale." Ce sentinţă judecătorească ? în ajun i se lăsase într-adevăr o altă hîrtie. chiar. hîrtii timbrate la care de-abia se uita. măştile. undeva. mîine ! Se gîndi că Lheureux vrea fără îndoială s-o mai sperie. Cafenelele dimprejur erau ticsite. iar celălalt. Ce să facă ?. împrumutînd.fiindcă o voia mai mare. care puneau la cale un supeu. Ţopăi toată noaptea în sunetul furios al tromboanelor : se făcea cerc în jurul ei. că se-nfiora înmărmurită. în lumina lunii. supeul. se întindea pe cerul palid spre Sainte-Catherine. Emma îşi dădiKeama imediat. al cărui patron le deschise o odăiţă la etajul al patrulea. şi o pată mare. funcţionar . se poliţe şi pe urmă prcschimbîndu-le cu altele care . săltînd încă sub bătaia ritmică a miilor de picioare care dănţuiau. înţepături în pleoape şi ca un sloi de gheaţă de-a lungul trupului. o duseră la fereastră. cu ideca că o femeie trebuie să-i scrie mereu amantului ei. sunînd asurzitor a fierărie. cumpărind mereu. ca şi cum el ar fi trădat-o . cadrilurile. Ar fi vrut să nu mai trăiască sau să doarmă într-una. piaţa Cauchoise şi periferia. ca un zeu. Ieşi." Ce ? ! „Să plătească întreaga sumă de opt mii de franci. ncplăiind. simţea arzîndu-i fruntea. pînă la urmă.. Adesea. în limpezimea văzduhului. că aproape toate trebuiau să fie de ultima teapă. pînă la o stradă deschisă de-a lungul unor grădini. îi spuse lui Leon că trebuia să se întoarcă acasă şi. şi. printre cinci-şase măşti.

Ce să mai vindeţi... în timp ce eu trag la jug ca un bou. că a venit pe neaşteptate. mai doborîtă decît dacă i-ar fi dat cu o măciucă în cap. — Ei. — Vă promit. începu : — Ce credeai.. — Dar de unde să-i iau ? spuse Emma gcsticulînd. şi eu am ceva de arătat soţului dumitale ! 308 Şi Lheureux scoase din casa de fier o chitanţă de o mia opt sute de franci. începu să-l implore ... — A. ajunsese să-i constituie zisului Lheureux un capital.. Apăru servitoarea .. să fim drepţi! Emma protestă că datoria c prea mare. — Sînt sătul de semnăturile dumitale ! — Am să mai vînd.. pe care i-o dăduse Emma cînd se făcuse scontul la Vincart.. dumneata te ţii de petreceri.. aproape tot ? ■— Nu.. domnule Lheurcus. că nu mai aveţi nimic. Se apropie apoî de dînsa.. dar.. ce dracu ? Cînd cineva are prietenii pe care-i a! dumneata !. că o trecură fiorii. numai cîteva zile! Plîngea. o treime. nu ! Zadarnic ! O împingea încet-încet spre scară. Emma se înfiinţa la el cu un aer degajat. — Am să arăt eu cine eşti ! Am să-i spun bărbatului meu. că eram să fiu pînă-n vecii vecilor furnizorul şi bancherul dumitale pe gratis ? Trebuie să intru-a banii mei.. — Cine e vinovat ? spuse Lheureux. la urma urmelor. — E prea tîrziu ! — Dar dacă ţi-aş aduce cîteva mii de franci. Emma deveni laşă . totuşi. nu eu. că nenorocitul ăsta n-o să înţeleagă furtişagul dumitale ? Emma se prăbuşi. rcpetînd într-una : — Ah ! O să-i spun tot. — Ei. să discutăm. — O ! O ! Ce te-ai mai pornit! exclamă el rîzînd.creşteau cu hecare nouă scadenţă. — Ştii ? Fără morală ! — Nu strică niciodată. — Nu! — Cum asta ? Lheureux se-moarsc încet spre ca şi.. ridicînd din umeri. şi cu un glas dulce : Ştiu că nu-i plăcut. să semnez. 14. absolut nimic ! — Dar. nimeni n-a murit din asta. — Te implor.. Şi se uita la ea atît de pătrunzător şi de teribil. cu braţele încrucişate. .. ce să faci ? ! A recunoscut-o tribunalul ! E o hotărîre judecătorească ! V-a fost comunicată ! De altfel. — Dar lasa-mă ! S-ar zice că vrei să mă ispiteşti ! — Eşti un nemernic ! strigă ea. Lheureux se plimba între fereastră şi birou.. adăugă el. fireşte. un sfert din datorie.. Şi strigă pe ferestruica ce da în prăvălie : — Annette ! Nu uita cele trei cupoane de la nr... Şi Emma începu să bată cîmpii : că n-a ştiut nimic. îi întoarse el vorba.. asta mai trebuia ! Lacrimi ! — Mă duceţi la disperare ! . -— O. şi cum nu vă rămîne altceva de făcut decît sămi daţi înapoi banii. schiţînd un salut ironic. zise ea. •— Ştii ce mi se-ntîmplă ? E-o glumă. Emma pricepu şi întrebă „cîţi bani ar trebui ca să oprească orice urmărire". ba chiar îşi puse frumoasa mînă albă şi lungă pe genunchiul negustorului.. Vinţarfl — Şi dumneata n-ai putea. asta-i! zise el.Ei bine. — Crezi dumneata. o să-i spun tot. coniţă. 20* 307 — Ei.. pe care acesta aştepta cu nerăbdare să pună niîna ca să-l speculeze.

Charles răscolea cărbunii. pe care i le ţinea strîns. oalele. se prezentă la dînsa împreună cu doi martori ca să facă procesul-verbal de sechestru. mai degrabă. odaia de toaletă . Şi se duseră în odaia lor. se indignă. doamnă ? îmi daţi voie ? Deseori izbucnea : — încîntător !. cînd maestrul Hareng. — Cum vrei tu ?. Emma bău un pahar cu apă. trebuie să-mi faci un serviciu ! Şi. Era foarte palidă. în faţă. spre perdelele largi. în sfîrşit. Atunci.. dar că el. Dar îngăduiţi-mi.. stărui ea. La ora 9. Foarte drăguţ ! Se apuca iar de scris. A doua zi dimineaţă plecă la Rouen. răspunse ea. 309 Şi Leon mărturisi că proprietarului nu-i plăcea deloc să primească „femei". care fu socotit drept instrument profesional. Ea-l opri. o apuca remujcarca. Acolo Emma avea un pupitru în care ţinea încuiate scrî-scrile lui Rodolphe.— Puţin îmi pasă ! zise el. — Nu. — Umblă cineva pe sus ? zise Charles. .. şi de la cei pe care îi găsi ceru bani. i-o întărîta şi mai tare. toţi o refuzară. Scotociră rochiile.. departe de a-i nimici pasiunea. că moş Rouault nu putea face nimic . că Charles nu ştia nimic. ca să treacă pe la toţi bancherii pe care-i cunoştea. la hotelul „Boulogne". Maestrul Hareng. Cîţiva îi rîseră în nas . trîntind uşa. muind condeiul în călimara de corn pe care-o ţinea în mîna stîngă. scaunele. Emma îl spiona cu ochi plini de spaimă. vă rog. — Trebuie să-ţi spun ceva. se urcară în pod. rufele. Cum sosi. ca un cadavru la autopsie. cu cravată albă şi cu „supieurile" foarte întinse. pînă în ungherele cele mai ascunse. Erau la ţară sau plecaţi. strîns într-o haină neagră strimtă. spre fotolii. toate flecuşteţele din rafturi. apăru. în văzul celor trei oameni. plictisindu-se desigur în ascunzătoarea lui. un nemărginit regret. făcu puţin zgomot. După ce isprăviră cu odăile. portărelul. sau. la noi. începură cu cabinetul lui Bovary şi nu trecură în procesul-verbal capul frenologic. începu : ■— Leon. alergă la Leon. Nu deschise nimeni. care-i făcuseră odată inima să bată atît de tare. căci trebuie să mă conving dacă nu cumva cutia nu conţine şi altceva. Emma se ţinu tare. Trebui să-l descuie. bătu la uşă. umblînd pe paginile acelea. care jură să nu se mişte deacolo. să-l întoarcă din drum pe Bovary. uşurel. dar în bucătărie numărară toate tăvile. luminările. încredinţîndu-i că-i trebuie şi că o să-i restituie.. O trimisese Emma sa stea la pîndă. crezînd ca în brazdele feţei lui descifrează o acuzare. custodele.. 3©8 Şi începu să plece hârtiile pe-o parte. cu picioarele proptite-n grătarul căminului. VII A doua zi. e-o lucarnă care-a rămas deschisă şi pe care-o zgîlţîie vîntul. nu acolo. plecară ! Felicite se înapoie. şi viaţa ei. liniştit. povestindu-i repede istoria cu sechestrul. scuturîndu-l de amîndouă mîinile. în sfîrşit. La un moment. am nevoie de opt mii de franci! — Eşti nebună ! — Nu încă ! Şi. o să alerge să găsească suma asta absolut necesară. Atunci Leon puse mîna pe cheie.. spre toate lucrurile acestea care îi îndulciseră amărăciunea vieţii. dar. repeta din cînd în cînd : — îmi daţi voie. adăugă : Ascultă... Leon. şi amîndouă îi instalară repede în pod pe custodele sechestrului. iar în odaia ei de culcare. îi spuse ce nenorocită e. văzînd mîna aceea butucănoasă. — A ! O corespondenţă ! exclamă maestrul Hareng cu un zîmbet discret. Toată seara Charles i se păru îngrijorat. în sfîrşit. care. — Ce te-aduce ? ■— Te deranjez ? — Nu. ca şi cum ar fi vrut să cerceteze dacă nu cumva cad napoleoni din ele. — O. cu degetele roşii şi moi ca nişte melci... Nu se lasă . că soacră-sa o ura.. cînd îşi întorcea privirea spre căminul cu micile lui paravane chinezeşti. a fost expusă toată. Apoi.

legate într-o basma. nu mă mal aştepta. Atunci el zise prosteşte : — Exagerezi. că se rezemă de-un zid să nu cada. supu-nîndu-se ca un automat imboldului obişnuinţei. Leon putea să se oblige el în locul ei. şi rămase cu capul gol. De altfel. eroic. Se simţea pierdută. cu mîinile încrucişate pe piept. nu-i cu putinţă să nu găsească trei mii de franci. îmboldindu-l. una din acele zile de martie. iar pleoapele i se lăsau izbitor. îl! Se opri să treacă un cal negru care juca între hulubele unui tilbury pe care-l conducea un nobil în blană de samur. nu ştia nimic. Dar era el. şi merse mai departe. se plimbau cu un aer fericit. clătinîndu-se. şi aproape că se bucură cînd. caută. ca un fluviu prin trei bolţi de pod. Bătu ora 4 .. rostogo-lindii-se la întîmplare în prăpăstii de neînţeles . plîngînd sub voaletă. Apoi adăugă : Şi o să-ţi aduc banii mîine. intrase în pridvorul acesta mare care se întindea în faţă. ca s-o ajute să se urce în Rîndimica. şi cu care se îndopau zdravenii noT-manzi. Trebuie să mă duc. dacă nu apar la ora trei. totul o părăsea. îşi spuse apoi că se înşelase. îneît tînărul se simţî muindu-se sub muta voinţă a acestei femei care-l îndemna la o crimă. exclamă : — Nu înţeleg cum autorităţile mai tolerează asemenea îndeletniciri condamnabile ! Ar trebui să-i . caută ! Am să te iubesc aşa de mult! Leon plecă. Roue-nezii. Atunci ea îşi aduse aminte de ziua cînd.. draga mea. Doamnei Homais îi plăceau mult aceste pîinişoare. care arată ca nişte turbane şi care se mănîncă în postul mare cu unt şi sare . ca de obicei. într-o atitudine meditativă i napoleoniană. Ajunse în Piaţa Catedralei. mulţimea se scurgea prin cele trei portaluri. gata să leşine. vicontele ! Se întoarse . buimăcită. Cu vreo trei mii de franci. şi se ridică să se întoarcă la Yonville. — îmi pare bine că vă văd ! zise. bătînd din picioare. Lumea ieşea de la vecernie . feciorul unui negustor foarte bogat). care se uita cum se-ncarcă în Rîndunica o cutie mare plină cu tîrguieli farmaceutice . Un motiv mai mult ca să încerce ceva .■— Ce laş eşti ! îi strigă ea. capete de sarazini numai bune de înfulecat. ţinea în mînă. — Păzea ! strigă cineva care deschidea o poartă. nemişcaţi. în cele două colţuri ale căminului. O auzi murmurînd : -— Dacă aş fi în locul tău.. îl zări pe acel blajin Homais. Emma nu avu deloc aerul că primeşte speranţa asta cu atîta bucurie pe cît îşi închipuise el. strada era pustie. Bănuia oare că-i o minciună ? El începu iar. tulburată şi plină de speranţe. cu toata dantura ei mizerabilă . sosind la „Crucea roşie". în care soarele străluceşte pe-un cer alb de tot. Atunci.. aşa că. Trăsura porni în goană şi dispăru. mai puţin adînc decît dragostea ei . orbul apăru în vale. în ea. nu uita niciodată să-i aducă. închipuindu-şi că văd pe masă. atît de tristă. gătiţi ca de sărbătoare. poate încă de pe vremea cruciadelor. senină şi aspră. Se simţi atît de copleşită. Adio ! îi strînse mîna. înroşindu-se : — Totuşi. şase chifle pentru soţia lui. se bătu cu palma peste frunte. înspăimîntîndu-se. O cutezanţă drăcească ţîşnea din ochii ei aprinşi. — Du-te ! încearcă ! Trebuie ! Aleargă !. eu aş găsi imediat ! SlO — Unde ? — La biroul tău ! Şi-l privi în faţă. Dar cînd. dar o simţi ca moartă. Era o vreme frumoasă . cumpărîndu-le totdeauna de la marele specialist din strada Massacre. întinzînd mîna Emmei. la lumina faclelor galbene printre buteliile cu hypocrasx şi munţi de cîrnaţi.. Cine era ? îl cunoştea. ultimele rămăşiţe de hrană gotică. şi ca să ocolească orice lămurire. Emma ridica din umeri. îşi puse chiflele pe reţeaua de bagaje.. fără să scoată o vorbă. poate că cetăţeanul tău o să se liniştească. se întoarse după un ceas şi spuse cu o mutră solemnă : — Am fost la trei persoane. ori de cîte ori domnul Homais mergea la tîrg. iar în mijloc. Nevasta spiţerii! ui le ronţăia ca şi ei. Oh. strigînd : — Noaptea asta trebuie să se-ntoarcă Morel ! Sper că el n-o să mă refuze (Morel era un prieten al lui. zadarnic ! Rămaseră apoi faţă în faţă. De altfel. mai neclintit ca o stîncă. stătea portarul. Emma nu mai era în stare să simtă ceva. în jurul ei.

I se părea că-i frumos s-o arunce aşa. şi ca să n-o vadă nimeni (în piaţă era totdeauna multă lume). care defila pe dinaintea ochilor. scoţînd capul pe geam. cornee opacă. Emma citi că toată mobila ei era scoasă în vînzare. descurajată.Fic ce-o fi !" îşi spuse ea. o friptură bună. domnul Homais se aplecă. murmură cuvintele : cornee. pe cărarea le pe malul apei. Dezgustată. ca de cîine flămînd. Theodore.. deodată. în sfîrşit. în jurul halelor se îngrămădise o mulţime de lume. fără să rostească o vorbă. ai să te simţi mai bine. mai bine ai urma un regim. îi deschise aproape familiar. învîr-tindu-şi în toate părţile ochii verzui şi scoţînd limba. o abătu pe Emma de la durerea acelei clipe. O copleşea o oboseală de nesuferit. Dar. coniţă. în timp ce scotea un fel de urlet înăbuşit. Trăsura pornise din nou. şi-l văzu pe Justin cum se urca pe-o bornă şi cum îl rupea. şi fulguia. sclerotică. — Iată. Orbul cînta înainte . — Crezi ? Şi întrebarea asta voia să spună : . facies. nici lactate ! Să porţi lînă de-a dreptul pe piele şi să-ţi afumi părţile bolnave cu boabe de ienupăr ! 313 Priveliştea. în faţa porţii notarului . Masa pusă. şi o pofti în sufragerie. drept recunoştinţă. pe care de-abia o smulsese de pe poartă. — Deloc făinoase. de parcă buzunarul tapiţeriei s-ar fi desprins din cuie. lîngă hale. cu capul dat pe spate. şi strigă : .închidă pe nenorociţii 1 Băutură facuiă din vin cu zahăr şi scorţişoară.. gardianul îl înşfacă de guler. 312 ăştia şi să-i pună la muncă. Domnul Homais ieşi din farmacie. două reşouri de argint. cerul cri întunecat. în cele din urmă. cu tot ce-i era atît de cunoscut. — Na. dă-ne o reprezentaţie ! Orbul se lăsă în genunchi şi. merge ca o broască-ţestoasă ! Ne bălăcim în plină barbarie ! Orbul întindea pălăria. care cunoşti de la slugi tot ce se petrece în casă. m-aş duce la domnul Guillaumin. iar în mijlocul mulţimii. La ora 9 dimineaţa o trezi gălăgia din piaţă. aproape idiot. Mare ticăloşie ! Şi biata fata îi întinse.. Emir. năucă. apăru pe terasa de la intrare . Emma se-mbrăcă. îşi puse rochia neagră şi pelerina cu mărgele negre lucioase . Era tot ce mai avea. începu să se frece pe burtă cu amîndouă mîinile. ca să citească un afiş mare lipit pe-un stîlp. Servitoarea şi stăpîna nu aveau nici un secret una faţă de alta.. Cînd auzi clopoţelul. destul de cunoscut. făcută de dînsul. cinci bani : dă-mi doi înapoi şi nu uita ce ţi-am recomandat . o hîrtie galbenă. şi ajunse acasă. o bere bună. domnul Homais deschise punga. ca unei cunoştinţe. şi-apoi îl întrebă pe-un ton părintesc : — Ai de mult. — Ei. 314 Ajunse. cînd. .Tu. zise farmacistul. gîfîind. puse pe placajul de stejar. tulburată. pe onoarea mea. c bine să vă duceţi. şi-i dădu adresa : — Domnul Homais. această înspăimântătoare infirmitate ? în loc să te-mbeţi prin cîrciumi. crezi că stăpînul o fi vorbit vreodată de mine ?" — Da. aproape adormită. Şi. Dintr-o aruncătură de ochi. care se bălăbănea pe marginea portierei. Progresul. iar în rame de lemn negru. părea. îi recomandă să ia un vin bun. avînd aerul că-l vede pentru întîia oară. .. în aceeaşi clipă. O sobă marc de porţelan duduia sub un cactus care umplea firida. cine ştie ? De ce nu s-ar putea ca dintr-o clipă într-alta sa se întîmple ceva extraordinar ? Putea să moara chiar Lhcurcux. dragul meu. erau Esmeralda de Steuben şi Putlfar de Schopin. tuşa Lefrancois avea acrul că vorbeşte foarte înfocat. îmbrăcat în jiletcă roşie. o afecţiune scrofuloasă ! Şi cu toate că-l cunoştea demult pe acest biet nenorocit. de altfel. Atunci se uitară una la alta. — Doamna ! Doamnă ! strigă Felicite intrînd. apoi. o lua prin dosul satului. zise Hivert. Hivert îşi îngădui să spună în gura mare că el nu crede că asta o să-i fie de leac.a îi azvîrli peste umăr o piesă de cinci franci. Felicite spuse oftînd : — Dacă aş fi în locul matale.. Dar spiţerul garantă că el o să-l vindece cu o pomadă contra inflamaţiilor. atunci. uite.

băgînd de seamă că Emma era udă la picioare : — Dar apropiaţi-vă de sobă. cu siguranţă. Notarul îi răspunse galant : — Tot ce-i frumos nu poate strica nimic. hai ?. pentru aşi fructifica banii. — Ce anume. domnule ! Sînt de plîns. El înţelegea ce înseamnă o femeie elegantă ! Şi. aştept ! — Ce anume ? întrebă notarul. avînd pe ascuns legături ev. iar cu cealaltă mînă îşi ridică şi îşi puse iar repede pe cap toca de catifea castanie. îşi lăsa bărbia în cravata albastru-des-chis. — Dar. legate între ele cu un lănţişor de aur. Mîncîndu-şi cotletul şi bîndu-şi ceaiul. el nevrînd să treacă drept un tigru printre concetăţenii sai. i-o luă pe-a ei. pornind de la ceafă. Emma începu să-i explice situaţia. Omul acesta o scotea teribil din fire. în povestirea ei. i-o sărută cu nesaţ. Notarul intră ţinînd strîns pe el. *. — De ce. fie în minele de turbă de la Grumesnil. v-aş ruga. cu sticle colorate. şi surîdea ciudat. cu fel de fel de giruri. Se tîra în genunchi spre ea. Ar fi putut să-î vîre aproape la sigur în speculaţii minunate. nu plecaţi ! Vă iubesc ! O apucă de mijloc. începu ea. începu să mănînce. iar mîinile lui se strecurau în mîneca Emmei. negustorul îl însărcinase pe prietenul său Vincart să facă urmăririle cuvenite pe numele lui. cu scadenţe lungi şi mereu reînnoite. de unde cădeau trei capete de şuviţe blonde. negustorul de stofe. nespus de palid. Vă era atît de frică de mine ? Dimpotrivă.. aburind. fie în terenurile din Havre . chiar pentru o doamnă. nu de vînzare ! . Un val de roşeaţă năvăli în obrazul doamnei Bovary. neînsemnate la început.. căci avea sute de mijloace potrivite. prin sclipirea ochelarilor ţîşnea din ochi o seînteiere. Apoi. strigînd : — Profitaţi cu neruşinare de nenorocirea mea. începu să-i povestească ce strîmtorată era în căsnicia ei. mîncînd înainte. cedînd izbucnirii unei dorinţe prea puternice : Ei bine. Se sculă brusc şi-i spuse : — Domnule. aşezata pretenţios pe partea dreaptă. rugînd să-i ierte lipsa de politeţe. cîte hărţuieli şi nevoi are. Atunci Emma căută să-l înduioşeze şi. ca să-i pipăie braţul. Emma simţea în obraz suflul unei respiraţii pripite.. — Banii. 316 Vocea lui searbădă murmura ca un pîrîiaş. notarul strînse din buze. lipiţi-le de porţelan.. le-ar fi cîştigat. la care găsea totdeauna fonduri pentru împrumuturile cu ipotecă ce i se cereau de clienţi. acuzaţii la care notarul răspundea. gîndea Emma. Ştia deci (şi mai bine dccît ea) lunga poveste a acelor poliţe. mieros şi cu două înţelesuri. care. se întoarse cu totul spre ea aşa încît cu genunchiul îi atingea uşor botina.. în care erau prinse două ace cu gămălia de diamant. şi o lăsă să moară de ciudă la gîndul sumelor fantastice pe care. Emma se temea să nu murdărească soba. din 315 cînd în cînd.. Dar cînd îi ceru trei mii de franci. emoţionîndu-se ea însăşi. geamurile erau împodobite. apoi se arătă foarte mîhnit. parchetul şi mobilele.. sper că nu vă îndoiţi de asta ? întinse mîna. cu un aer fioros. spu-nîndu-i vorbe dulci. cu sînt cel care-ar trebui să se plîngă ! Abia dacă ne cunoşteam ! Vă sînt totuşi foarte devotat. strîngînd toate protestele. şi se juca delicat cu degetele ei. halatul brodat cu frunze de palmier. totul lucea de-o curăţenie migăloasă. da !. la fiecare colţ. cu cîte o vorbă fără importanţă. v — Domnule. făceau ocolul craniului său chel. Se dădu îndărăt. că nu i-a administrat el averea mai înainte.. englezească . Dar. fără să-i mai pese de halat : Vă implor. — Cum se face.mîncrclc uşilor de cristal. mai sus. că nu v-aţi adresat mie ? — Nu prea ştiu. care deveni. pînă-n ziua cînd. apoi o ţinu pe genunchiul lui. doamnă ? Vă ascult. Emma amesteca acuzaţiile pe care i le aducea lui Lheureux.. Maestrul Guillaumin o cunoştea. zise ea.. „Uite o sufragerie cum mi-ar trebui". ■:*•' După ce îi oferi un scaun.. cu braţul stîng. dintr-o dată. reîncepu el.. a cărei talpă lipită de sobă se scorojea.

nici un ac. tot înainte. să aştepte această îngrozitoare scenă şi să îndure povara mărinîmiei lui. de altfel. Se suiră amîndouă în pod . o să-i spună : „Pleacă ! Covorul pe care calci nu mai este al nostru. în mansardă. şi nevasta primarului. pe urmă va plînge. Notarul rămase uluit. şi. cr. cu narile umflate. examinînd inelele de şervete care atîrnau pe pereţi. Alergă să-i spună doamnei Caron. — Da. scrutînd cu ochii în lacrimi zarea pustie. el tot o să afle dezastrul . Lasă-mă singură. scrîşnind din dinţi. Şi poate că se caia acum că n-a cedat celuilalt. măciuliile de balu-suade. Şi. sau în curînd. căi va mărturisi sau nu. — A ! Uite-o ! zise doamna Tuvache. Ar fi vrut să bată bărbaţii. sfeşnicele. nu se putea auzi ce spunea. din pricina strungului. 317 Cîad îşi zări casa. care distrează inteligenţa prin greutăţi uşor de învins şi o satisfacţie printr-o realizare dincolo de care DU se mai poate visa nimic. Tot uitîndu-se la ei. deci. sau mîine. tre-murînd. va trebui.. murmură ea. dreaptă ca un obelisc. ci. .Şi plecă. nici atîta dispreţ pentru alţii. era mai alb ca varul. La ce-ar folosi ? Să-i scrie tatălui ei ? Era prea tîrziu. se apuca tocmai de ultima bucată . Din tot ce este-n casa ta. chiar acum. Nu mai avea puterea de-a merge înainte. cu ochii aţintiţi asupra frumoşilor lui papuci brodaţi.re sta de vorbă în faţa bisericii cu Lestiboudois.. fără îndoială. şi. Ceva. ca şi cum s-ar fi desfătat cu ura care o înăbuşea. Binet zîmbea. trebuia totuşi . De-acum nu mai avea ninv'c de făcut. nenorocitule !" Atunci el va izbucni în hohote. decît îndeletnicirile mediocre. Emma se furişă repede prin piaţă .. cu bărbia în piept. încercase totul. alcătuită din semilune şi din sfere săpate unele în altele. i se părea că soarta se înverşunează s-o urmărească. — Aşa se pare ! spuse cealaltă. ca să vadă bine tot ce se petrecea înăuntru la Binet. ascunzîndu-se în dosul rufelor întinse la uscat. şi eu sînt aceea care te-a ruinat. niciodată nu avusese atîta stimă pentru ea. unde să fugă î Felicite o aştepta în uşă. timp de-un sfert de oră. Dezamăgirea de a nu fi reuşit sporea indignarea pudoarei ei jignite . ca o dezlănţuire de mînie. cînd auzi pe alee un tropot de cal.. şi tuşa Tuvache şopti încet de tot: — îl roagă să-i amîne impozitele. şi continua să meargă repede. o văzu in-trînd la perceptor. De altfel. Dar. în timp ce Binet îşi mîngîia barba. mă va ierta. plina de trufie. căruia nici un milion nu i-ar fi fost de ajuns sămi ofere pentru a-l ierta că m-a cunoscut. ca o scăpărare de seîntei de sub potcoavele unui cal în galop : cele două roţi se învîrteau sfîrîind .. Era Charles. se simţi în cele din urmă mai liniştit. era pe cale să termine ! în semiîntunericul atelierului. se gîndea că o asemenea aventură l-ar fi dus prea departe. Erau un cadou de la o iubita. Şi apoi. palidă. măgulit.. nici un fir de pai nu mai este al tău . Ce josnicie !" îşi spunea Emma. ca să vadă cine din Yonville ar fi dispus poate s-o ajute.. să-i nimicească pe toţi... pe cale de a copia în lemn una din acele piese de fildeş cu neputinţă de descris. . în cele din urmă cele două femei crezură eă au prins cuyîntul franci. Niciodată ! Niciodată ! Gîndul că Bovary îi este superior o întărîta.. în sfîrşit. furioasă. o cuprinse sfîrşeala. „Ce ticălos! Ce mojic !. — O fi venit să-i comande ceva ? zise doamna Tuvache. surpriza o dată trecută. şi. se 318 aşezară comod. Charles o va ierta. şi părea adîncit în una din acele fericiri de-săvîrşite. îi veni să se mai ducă la Lhcureux. "'""■ O văzură umblînd în lung şi în lat. — Ei? — Nu ! zise Emma. alergînd enervată pe sub plopii şoselei. Dar de cîte ori Felicite spunea un nume. o scotea din fire. deschidea bariera . Emma-i răspundea : — Crezi ? N-o să vrea ! — Şi domnul trebuie să se întoarcă ! — Ştiu. să-i scuipe în obraz.. pe care nu le dau. un praf auriu zbura din unealta lui. şi cînd o să apară Charles. nici o mobilă. amîndouă chibzuiră. Năpustindu-se pe scară. El era singur. şi care nu serveşte la nimic .

se pierdură în tot felul de presupuneri. — Femeile astea ar trebui bătute cu biciul ! zise doamna Tuvache. deşi îşi încorda toată atenţia cu o îndărătnicie prostească. încolţită de bănuieli pe care le alunga. care era doar un om curajos — luptase la Bautzen şi la Lutzen.. Emma dispăruse . crezînd că aude strungul lui Binet. se clădea instinctiv înapoi. ca şi cum ar fi . aşternîndu-i pe birou cele trei hîrtii de o mie. holbînd ochii ca şi cum nu înţelegea ce îi spune. şi clematitclc miroseau aşa de tare. repede ! — Da. într-o zi. Apoi. Se auzi scîrţîitul barierei : sări ca arsă . între timp. o să şi-l ţină . ajunse să retrăiască repede ziua din ajun. zise Emma sosind la doică. mă înăbuş ! Desfă-mi corsetul. Dar cum în magherniţa aceea nu era nici un ceas. Atunci. făcuse campania din Franţa şi chiar fusese propus pentru Cruce 1 — sări deodată înapoi. Contempla cojeala de pe pereţi. înspaimîntată de cum arăta. decoraţie franceză instituită în 1802. mai apoi. nemişcată şi cu privirea fixă.. Perceptorul părea că ascultă. merse pe cărare dc-a lungul gardului. spunînd : ■— Aproape trei. Se prăbuşi pe pat. de-abia distingea lucrurile din casă. „Cine nu-i dă pace ? se întreba doica. Dar poate c-o să se ducă acolo. Deodată se bătu cu .. strigînd ca şi cum ar fi văzut un şarpe : — Doamnă ! vă daţi seama ?. toate părţile. zărind-o apu-cînd pe Strada Mare şi luînd-o la dreapta.. Tuşa Rollet o acoperi cu o fustă şi rămase în picioare lîngă ea. împinsă de un fel de spaimă care o gonea de-acasă. 320 Razele soarelui luceau pe faţa rîului. Căci. şi se şi vedea la Lheu-reux. — Dar unde-i ? întrebă doamna Caron.. mă duc ! Mă duc ! Acum se mira cum de nu se gîndise la el de la început. plîngea. care mergea pe deasupra capului ei. implo-rind. începu să se plimbe agale prin grădină . mulţumesc ! Mulţumesc ! Căci Leon avea să vina. O. prin crăpătura grinzii. De ce-a venit aici ?" Alergase într-acolo.. sperînd că femeia a venit pe alt drum.vrut să ajungă la cimitir. se aşeză într-un colţ. cu căldură. şi porunci doicii să dea o fugă ptnă acasă la ea. crezînd că a înnebunit. — A. Se apropie de el . Cu siguranţă ! Trebuie să fi găsit hani. Vă caută. — Crezi că se dă la el ? spuse doamna Tuvache. doi tăciuni care fumegau alături şi un păianjen cu picioarele lungi. şi se întoarse încetişor.— Da' el nu vinde nimic ! sări vecina. tuşa Rollet îi spuse : — Nu-i nimeni la dumneavoastră ! — Cum ? — Oh. uîtîndu-se mereu îi". Tuşa Rollet ieşi. îşi adună gîndurile.. — Hai. îşi luă vîr-telniţa şi se apucă să toarcă nişte in. O năpădiră amintirile.. în sfîrşit. fără să bănuie că ea era aici. nu mai vorbeau. în timp ce ţăranca. Vă cheamă. Culcată pe spate. 33) 21 — Doamna Bovary Emma nu-i răspunse nimic. cum Emma nu-i spunea ce s-a întîmplat. biata femeie se duse deoparte. căci perceptorul. — A ! Asta-i prea de tot! 3lf) Nu--ncape îndoială că ea-i propusese o ticăloşie .. îi palpitau sinii. ieri îşi dăduse cuvîntul. să-I aducă. 1 Crucea — Legiunea de Onoare. închise ochii şi-şi astupă urechile. — Cît e ceasul ? întrebă ea. punînd mina dreaptă streaşină la ochi spre partea unde cerul era mai luminat. — Mătuşă Rollet. isprăveşte ! murmură Emma. Emma îi luă mîi-nile. nemaiştiind dacă era acolo deun veac sau de-un minut. în cele din urmă. dar se-ntoarse repede. Binet se-nroşise pînă-n vîrful urechilor. ce departe erau toate astea.. luata de amintiri ca de-un puhoi clocotitor. coniţă dragă. cu Leon. Sufla greu. pînă să scoată ea o vorbă. După aceea va trebui să născocească o poveste care să-i lămurească lucrurile lui Bovary. Emma se temea că i se pare doar că a trecut prea mult timp de la plecarea doicii. istovită dc-atîta aşteptare. — Oh. Emma vorbea înainte. Dar ce ? Doica însă nu se mai întorcea. nimeni ! Şi domnul plînge.

— Oricum. picura de pe muguri pe iarbă. tu ai fugit de mine !. să se scuze în termeni vagi. în care. De ce ? . lăsîndu-se pe pieptul lui... de altfel. — Nu te-ai schimbat. cu rampă de lemn. dacă ai şti. castelul din vale. care-şi legănau frcmatînd crengile lor lungi. Dar vcm începe iar. Cînd puse degetele pe clanţă. Rodolphe o luă pe genunchi şi-i mîngrie cu dosul miinii palele de păr. Aş vrea. rîd. . şi hămăitul lor răsuna fără să se arate cineva. eşti tot atîi de fermecătoare ! — O. cu privirea ei în care tremura o Licrimă. din acea laşitate firească sexului tare . iu ! aî tot ce trebuie ca să te iubească cineva. de delicat. uitîndu-se tristă la el. care ducea la coridorul pardosit cu lespezi prăfuite. Şi cu toate sforţările. O ! Le înţeleg. — Cum ! dumneata ?!. îneît se prefăcu a-l crede. nu-i aşa ? Ne vom iubi ! Uite.. amintindu-i într-o clipită dragostea lor pierdută. o dorea aproape. — Da. Simţea iar senzaţiile primei sale iubiri.. poate. Căci de trei ani o ocolise cu grijă. ca apa unei furtuni într-un potir albastru. Era atît de bun. de generos! Şi.. Atunci el începu să-i explice de ce s-a purtat aşa. copacii. Se reculese o clipă. apoi el îi sărută pleoapele.. netede şi lucioase. sînt fericită !. luîndu-şi inima în dinţi. ajunse apoi în curtea principală. pe măsură ce înainta. — Crezi ? zise ea. Rodolphe. recunoştea tufişurile. cum i-o cerea clipa aceea. nici rea. apropiindu-se. cu vîrful buzelor. fumîndu-şi pipa. căci amintirea lui Rodolphe îi trecuse prin gînd ca un fulger imens într-o noapte neagră. neputînd născoci ceva mai bun. cu amîndouă picioarele pe marginea căminului. a dumitale a fost mai buna de cînd nc-am despărţit ? •— O. Şi tu. — Ar fi fost poate mai bine să nu ne fi despărţit niciodată. Porni deci spre La Huchctte. eu. Dar spune ceva! Şi Emma arăta răpitoare. Emma se lăsă dusă de vorbele lui.. dacă ar sta la îndoială să-i facă acest serviciu. care se topea.şi Emma continua. ai să vezi.. Un vînt călduţ îi sufla în obraz . ca la mănăstiri sau la hanuri. Tare te-am iubit ! Şi-n clipa aceea Emma-i luă mîna şi rămaseră cîtva timp cu degetele împreunate — ca în prima zi.. şi crezu în pretextul despărţirii lor . zăpada. şi totuşi asta era singura speranţa. Cîinii legaţi începură să latre. puterile o părăiira deodată. în lumina amurgului. continuă Emma. Rodolphe căuta să nu se înduioşeze. uşor.palma pe frunte. poate. fără să-şi dea seama că alerga să se ofere aceluia care mai deunăzi o făcuse să sufere atît de tare şt fără să bănuie cîuişi de puţin că se prostituează. Dar. Şi suspină : O. în fund de tot.. scoase un ţipăt. dar mai mult de glasul şi de înfăţişarea lui pînă într-atîta. şi biata ei inimă strivită se umplea de dragoste. lasă ! Le scuz . tres-tiilc-de-marc de pe deal. nici bună. la expoziţie ! Im-punîndu-şi o atitudine mîndră. de vreme ce le-ai dispreţuit. VIII Se întreba mergînd : „Ce-am să spun ? De unde să încep ?" Şi. zise Emma. Rodolphe. dînd din cap cu drăgălăşenie. intră. spune drept. Odaia lui era în capăt. în care dădeau mai multe odăi în şir. sau. ar şti să-l silească.. pe stînga. să-ţi cer un sfat. zise el. Intra ca şi altădată prin portiţa din parc. Rodolphe sta în faţa focului. mult am suferit !. — Da. se oglindea ca o săgeată de aur o ultimă rază de soare.. îi răspunse ea cu amărăciune. mai dezmierdătoarc ca o pisică îndrăgostită : — Iubeşti alte femei. jalnice farmece. Sui scara largă şi dreaptă.. era un secret de care depindeau onoarea şi chiar viaţa unei a treia persoane. lc-i fi sedus ca şi pe mine. nu-şi putu desclcşta gura. ridieîndu-se brusc. Ea mclină fruntea . Se temea că nu-i acolo.... Rodolphe îi răspunse filozofînd : — Aşa-i viaţa ! — Cel puţin. Emma-i spuse : — Cum voiai să trăiesc fără tine ? E greu să te dezobiş-nuieşti de fericire ! Eram disperata ! Am crezut că mor ! Am 323 21* y-ţi povestesc toate astea. mărginită de două rînduri de tei stufoşi. dragul meu. Tu eşti uri bărbat... uliima posibilitate 322 de scăpare... — Dar tu ai plîns! zise Rodolphe. şi.

Toate amintirile şi ideile pe care le mai avea în minte răbufneau deodată.. păduri . Emma ieşi. te plîng ! zise Emma. Dacă i-ar fi avut. Sul) picioarele ci.. îa timp ce faţa lui lua o expresie gravă. în siîrsit ajunse la şanţul din faţa gardului . poticnindu-se ds grămezile de frunze moarte pe care le-mprăştia vîntul. şi uite colo. te ţii de vînători cu gonaci. din toate vijeliile care se abat asupra dragostei. fericit. — Ei bine. exclamă ea.. îl văzu pe tatăl ei. şi fiindcă Emma tăcea. Da. cu parcul. clienţii nu plăteau.. nu pune argint pe patul puştii ! Nu cumpăra o pendulă cu încrustări de sidef ! continua Emma arătînd ceasornicul Boullc . sîui ruinată ! Trebuie să-mi împrumuţi trei mii de franci ! — Dar. 325 o privire. ferme. se rupse. — Ah. şi notarul a fugit. Rodolphe o întrerupse. ca după un scut. dud vin iarăşi la el. cu un aer foarte calm : — Nu-i am. continuă ca repede. Atunci ne-am împrumutat . „Aha. scrisoarea ta. se ascund mîniile resemnate.. se opri.. Cine te silea ? Făcuseşi pariu cu cineva ? Mă iubeai totuşi . te plimbi la Paris. M-ai făcut să cred în ea . ca să-i cer implorîudu 1 şi adueîndu-i toată dragostea mea. fără să-şi mai dea scama că tiăicştc dccît din bătaia arterelor ei. am venit. şi adineauri încă. izbindu-se de perete. în genere. decît ultimul flecuşteţ ! şi încă poţi scoate banii pe ei!. Ei ? Planurile noastre de călătorie. nu. cu toate că. pentru ca sa te and spunînd : . răutăcios ! Te iubesc . îşi spuse Rodolphe.. gata să cadă. Am fost un prost şi ut. spunîndu-i că şi el era „strîmtorat". iar brazdele i se părură ca nişte imense valuri negre care se spărgeau vuind. pămîntul i se părea mai moale ca o undă. Rodolphe crezu că nu era dccît dezlănţuirea dragostei ei. ne scoate în vînzarc . odaia .. Tu nu m-ai iubit niciodată ! Eşti la fel cu toţi ceilalţi! Se trăda. începu el. îşi rupse unghiile de încuietoare. cabinetul lui Lhcurcux. cele trei curţi şi toate ferestrele faţadei. tavanul o strivea .Mulţumesc". o cerere de bani fiind cea mai rece şi cea mai pustiitoare. şi bi-zuindu-mă pe prietenia ta. de asta ai venit!" Spuse apoi. ţi le mai aminteşti ? Oh. Şi tu stai acolo liniştit în fotoliul tău. chiar acum . luă tăcerea aceasta drept ultim gest de pudoare şi exclamă : — Ah. Rămase pierdută. al căror lănţişor de aur. Ah. că soţul meu îşi plasase tot ce avea la un notar . un ajutor pe care l-ar da primului venit. aşa-mi spuneai . acum. care strălucea pe panoplie : Dar cînd cineva e atît de sărac. nimic nu-i lipseşte ! Pînă şi un serviciu de lichior în camera lui! Căci ţii la tine. mă înlătură. suflînd greu. trăieşti bine.. nici şuierătoare de argint aurit la bici — şi punea mîna pe ele — nici brelocuri la ceas ! O.. O.. aşa era de grăbită s-o deschidă. ca şi cum nu m-ai fi făcut să sufăr de ajuns pînă acum ! De n-ai fi fost tu. pe care le auzea parcă izbucnind ca o muzică asurzitoare ce umplea tot cîmpul.. pe covor. Rodolphe. dacă nu avem trei roii de franci. ai castel. Ar fi trebuit să-mi scutesc această ultimă ruşine. locul unde-mi jurai In genunchi o dragoste veşnica. mai zări încă o dată castelul nepăsător. la o sută de paşi mai departe.. ştii foarte bine că aş fi putut trăi fericită. Dar azi. Emma rămase cîteva minute cu ochii la el. dintr-o singură zvîcnitură. După aceea. Pereţii se clătinau. Nu minţea deloc. pentru 1 Incrustata cu fire de argint sau de aur.. Mai întîi. Eli ! dacă n-ar fi decît ăştia. şi trecu iar pe-acceaşi alee lungă. am sa te iubesc întotdeauna î Dar ce ai ? Spune-mi odată ! Şi se lăsă în genunchi. ridicînclu-se puţin cîtc puţin. mai bine mă goneai ! Mi-s mîinilc calde încă de sărutările talc. iartă-mă ! Numai ţu-mi placi. dar. ca trăsnită. n-am isprăvit cu lichidarea ier . fără îndoială că i-ar fi dat. se pierdea. De altfel. liber. aş fi cerşit pe drumuri pentru un zîmbet. care-i bogat. Şi atunci întoreîn-du-se. care se făcu deodată foarte palid. nu-i plăcut să faci fapte atît de frumoase. pentru că l-ar costa trei mii de franci ! — Nu-i am ! răspunse Rodolphe cu ace! calm desăvârşit după care. luînd de pe cămin butonii de manşete. — Nu-i ai! Repetă de mai multe ori : Nu-i ai !. scrisoarea ta ! mi-a sfâşiat inima ! Şi pe urma.. aş fi muncit cu mîinile mele. scumpă doamnă. — Eu însă ţi-aş fi dat tot. doi ani m-ai tîrît în cel mai măreţ şi cel mai suav vis !. grădinile. foarte mult! Şi oprindu-şi plivirea pe-o carabină damaschinată *. ca miile de steluţe ale unui foc de artificii.Emma izbucni în hohote. mai tîrziu o să avem bani. aş fi vîndut tot. nu-mi trebuie ! Ţineţi-i! Şi zvîrli ctt colo butonii.. — Ştii..

nu face să te mai osteneşti . Explică-mi !. făcu o jumătate de leghe. înmărmurit de paloarea feţei ei. ca răniţii care. — Să nu spui nimic. sufletul o părăseşte. unde sţnt. ncmai-putînd răbda şi închipuindu-şi că Emma plecase la Rouen. smulse capacul. care apărea ca o pată albă pe fondul negru al nopţii. Pe perete atîrna o cheie cu etichetă : Capharnaiim. averea pierdută. Emma se întorsese. Veneau tot mai multe. şi Emma se duse de-a dreptul spre raftul al treilea — atît de bine o călăuzea memoria — luă borcanul albastru. începu să-l mănînce chiar din palmă.. şi simţea cum. 828 pomi pe şosea. auzind clopoţelul. Era gata să intre . şi se învîrteau. într-o pornire de eroism care-o făcu aproape veselă. totul pieri. Justin ieşi. Emma de-abia plecase. în agonie.. — Să urcăm ! Şi el merse-n urma ei. în sfîrşit. De ce ?. repede. Emma bătu în geam. — Cum ? Şi se uita la dînsa. ciori treceau pe deasupra. Recunoscu luminile caselor. voia să strige. simt cum viaţa se duce prin rana care sîngerează. o altă privelişte.. — Nu î Stai ! Apoi. Unde putea să fie ? O trimise pe Felicite la Homais. la domnul Tuvache. halele şi ajunse în faţa prăvăliei farmacistului. vîrî mîna înăuntru şi. amintindu-şi de ea. ia luminarea. o să-i spun cu pe urmă. — Justin ! strigă spiţcrul. nici una ! . leşină. îi spuse că. printre crengile copacilor. pînă atunci. cu mînecile suflecate. aleea. în mijlocul fiecăreia apărea chipul lui Rodolphe. Nu suferea decît din pricina dragostei. înainta pînă în pragul bucătăriei. căci nu-şi aminti deloc cauza groaznicei stări în care se afla. presimţea ceva groaznic. dar Emma nu apăru de nicăieri. te rog. ce-i drept. putea să vină cineva .i trebuie să omoare şobolanii. pătrunzînd în ea . tot mai aproape. 326 O apuca nebunia. — Staţi ! strigă Justin. „A ! Stau la masă. unde ardea o luminare pusă pe plită. viitorul Bcrthei distrus. se auzea In sufragerie ţăcănitul furculiţelor pe farfurii. şi cînd îl lăsa puţin spaima. Nu văzu pe nimeni. 327 _ Cum peretele despărţitor era subţire. cu o voce dulce.. care-şi pierduse răbdarea.. S-aşteptăm. ademenitoare : — O vreau ! Dă-mi-o. Cînd Charles. — Ar trebui sa-l înştiinţez pe domnul. Apoi spuse cu un ton solemn : — Ai s-o citeşti mîinc . pipăind pereţii. care n-o lăsau sa doarmă. Atunci situaţia ei îi apăru în faţă ca o prăpastie. şoptit. tulburat de vestea sechestrului. Intră în coridorul în care dădea uşa laboratorului.. adică chestiunea banilor. scoborî coasta în fugă. peste tot. — Ce-a fost ?. Justin. se învîr-teau. în ceaţă. dar. adăugind data. Emma se aşeză la birou şi scrise o scrisoare pe care o lipi încet.. cu un aer indiferent: Iii. mai aşteptă şi veni înapoi. ziua şi ora. începu să-i fie frică şi izbuti sa-şi vină în fire. la „Leul de aur". topindu-se apoi în zăpadă. cărarea. ducea o tavă. Cheia se învîrti în broască. Nu. ca nişte mingi care trosnesc crăpînd.. îi se păru nemaipomenit de frumoasă şî măreaţă ca o fantomă .. Din ce cauză ?.. Hai. Apoi. se întoarse acasă. îşi vedea stima spulberată. — Cheia ! Cea de sus. Strigă. Nici un cuvînt ! Aşteptă pînă la ora 6 seara.lor de-acolo. cam nesigur .. ţinîndu-şi răsuflarea. şi. scoţînd-o plina de un praf alb. Se înnopta . strecurîndu-se prin barieră. fără să înţeleagă ce voia. Dar Emma începu iar. — Taci ! Să nu vină cineva. străbătu ocolul vacilor." Justin se-ntoarse.. care străluceau de departe.. Gîfîia de-i plesnea pieptul.. plînse. I se păru deodată că băşici roşii ca focul plesneau în aer. altfel totul o să cadă asupra stăpî-nului tău î Apoi sc-n toarse deodată potolită şi aproape cu seninătatea unei datorii împlinite. nu întîlni pe nimeni. rcpezinciu-sc la ea. Justin era disperat.la Lheureux. nu-mi mai pune nici o întrebare !.

ca şi cum ar fi avut pe limbă ceva nespus de greu. — Fii calm ! zise spiţerul. Trebuie numai să administrăm un antidot puternic. pentru numele lui (thimnezeu ! : Şi o privea cu nişte ochi plini de-atîta dragoste. ca să-şi dea seama dacă suferă. te înşeli ! Atunci. Charles se dădu îndărăt jnspăimîntat. zise Homais. Dar nu. Luase arsenic. gata să se prăbuşească. — Cum ? Ajutor ! Săriţi ! Şi nu era în stare sa facă altceva decît să repete : „Otră-vită ! Otrăvită !" Felicite alergă la Homais. — Ce spui ? 33λ Ii clătina capul cu s mişcare înceată. farmacistul niciodată nu şi-ar fi închipuit că poate sa existe un spectacol atît de îngrozitor... acolo. Charles voia să răsfoiască dicţionarul de medicina . — Ah. îl zări pe Charles şi închise iar ochii. — Extraordinar ! Ciudat ! repeta el. Dădea peste mobile. încetişor şi aproape mîngîind-o.stomac. pîlpîitul focului şi respiraţia lui Charles. gemetele se înteţiră.. — Ia-o ! zise ca repezit. nu răspundea decît dînd din cap . bolborosind. — Ei bine.. îşi pierdea capul . la început slab. plina de spaimă. -Un gust iute pe care-l simţea în gură o trezi.. simţea un frig ca gheaţa care i se urca de la picioare pînă la inimă. care umplu piaţa cu această veste .! Căci el ştia să la orice otrăvire trebuie sa se .' ochii măriţi priveau pierduţi în jur.. îneît îl lăsă pe colina Bois-Guillaume ţeapăn. pe trei sferturi mort. Se repezi la birou. temîndu-sc ca nu cumva cea mai mică mişcare s-o facă să verse.— Dar.. . Charles se învîrtca prin odaie.. îşi smulgea părul din cap . Puţin cîtc puţin. între timp. zîmbi chiar de două-trei ori. fel de nisip alb prins pe pereţii de porţelan. ii trecu mîna pe ochi şi mai citi o dată. doamna Lcfrancois o auzi la „Leul de aur" : cîţiva se sculară din pat ca s-o spună vecinilor şi toată noaptea satul fu în picioare. ţipă. am să adorm. — Oh. iar Justin goni atît de tare calul lui Bovary. —-■ Vorbeşte ! Ce-ai mîncat ? Răspunde. „Ah. care stătea-a picioare lîngă patul ei. întinzîndu-i un pahar. îi scăpă un urlet înă-j buşit . — Dacă-i aşa. zise ea cu o voce sfîrşită. şi la tot ce-o întreba. Pe urma Emma începu să geamă . La ora 8 începu să verse. înnebunit. iată că începe ! murmura ea. Dar Emrna spuse cu glas tare : — Nu. Broboane de sudoare se prelingeau pe faţa ei vînătă. acolo !. Deschide fereastra. Charles băgă de seamă că în fundul ligheanului era ui-. Pulsul inegal aproape nu se mai simţea acum. — Dar ce ai ? zise Charles. îi juca rîndurile înaintea ochilor. lasă-mă ! Şi se întinse pe pat. îi trecu mîna pe] . rupse sigiliul plicului şi citi cu glas tare : „Sa nu se arunce vina asupra nimănui". Stătea neclintită. va trebui să-i facem analiza. Auzea tictacul pendulei. ce cumplit e ! Charles se aruncă în genunchi lînga pat. cum Emma nu mai văzuse niciodată. nu putea să vadă nimic .. — Mi-e sete !. Hippolyte plecă la Neufchâtel. care' părea înţepenită ca în nişte aburi metalici. făcu mai mult de cincisprezece ciorne. încă nimic. Se supraveghea. Se opri. îi clănţăneau dinţii... şi totul o să se isprăvească !" Luă o înghiţitură de apa şi se întoarse cu faţa la perete.. Oh ! Tare mi-e sete ! suspină ea. curioasă. ce puţin lucru e moartea ! se gîndea ea . Gustul acela îngrozitor de cerneală stăruia. Emma scoase un ţipăt ascuţit. pretinse că se simte mai bine şi că îndată o si se scoale. — N-am nimic !. îneît de-abia avu ump să-şi ia batista de sub pernă. şi-şi tot descleşta mereu fălcile. mă înăbuş! Şi o apucă o greaţă atît de năprasnică. . nu-i răspunse nimic.. Arunc-o ! Charles începu s-o întrebe . — Ah. începură convulsiile . Se întoarse acasă sa-i scrie domnului Canivet şi doctorului Lari viere. Doamne. Un fior] puternic îi scutură umerii şi deveni mai palidă decît cearceaful' în care se înfigeau degetele ei crispate.. Ce otravă a luat ? Charles îi arătă scrisoarea.

dragul meu. se căznea să-i dea de băut. Emma se uita la dînsa. ce ochi mari ai. care-i venea în gură.. Simptomcle conteniră apoi un moment . — Nu erai fericită ? E vina mea ? Eu totuşi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ! — Da. Confratele nu avu deloc aceeaşi părere. gcmînd. Gingăşia acesta senzaţii îi sporea tristeţea . — Nu-ţi e mai rău. părea mai puţin agitata .. carc-şi păstra totdeauna cumpătul. nu ştia ce să facă. fetiţa se zbătea. Blestema otrava. de pe mobile. copila apăru în braţele slujnicei. din care-i ieşea picioarele goale. salvaţi-o !. Avea mîinile şi picioarele crispate. simţea toată fiinţa lui prăbuşindu-s«j de disperare la gîndul că avea s-o piardă. ofia adînc. începea şi el să se simtă tulburat. — Nu plîngc ! îi spuse Emma. tot aşa trezită devreme la lumina lumî-îj nărilor. tu eşti bun ! ■330 Şi Erama-i trecea mina. Curînd. intră Canivet. dulce şi nedesluşită. se prăbuşi pe covor şi rămase. — Destul ! Luâţi-0 de-aici ! striga Charles» care plîngea în alcov. doamna Bovaryj întoarse capul. se aruncă plîngînd în braţele lui. c implora să se grăbească si dădea la o parte cu mîna tot cs ! ârbatul ei. cu capul rezemat de marginea patului. Berthc rămase pe pat — Oh. Felicite alerga încolo şi încoace prin odaie .. — L-a luat doica ? întrebă ea. iar celălalt. Totuşi. Emma se gîndea ca sfîrşisc cu toate trădările. orbită de sfeşnicele lungi. prin păr. în curînd n-am să te mai vhinuiesc ! — De ce ? Cine te-a silit ? Emma-i răspunse : — Trebuia. auzind numele doicii. Charles începea să capete speranţe. căci începu să spună : — Unde sînt. şi neobişnuind să meargă — după cum spunea chiar el — pe încercatele. ferindu-se. — Ah ! Aţi venit ! Mulţumesc ! Sînteţi atît de bun ! Dar totul merge mai bine.. care-o făcea să-şi aducă aminte iar de adulterele şi de cumplitele ei nenorociri. iar domnul Canivet. mamă ! Ce palidă eşti ! Ce tare asuzi !. tu... — Şi efectul trebuie să înceteze. adevărat.. Emma-i luă mina să i-o sărute . Ele-ij aduceau aminte fără îndoială de dimineţile de Anul nou sau de lăsata secului. şi la fiecare cuvînt fără importanţa. ca să-i uşureze de tot stomacul. ca şi cum ar fi simţit dezgustul unei alte otrăvij mai puternice. Apoi. în sfîrşil... ridieîndu-se în coate. aprinse. josniciile 4 cu nenumăratele pofte care o torturau.facă analiză .. încet. în lunga ei cămăşuţă de noapte. — Ei. stomacul a fost golit.. prescrise un vomitiv. şi din moment ce cauza a încetat. la fiecare răsuflare puţin mai liniştită. zise ea. Ui taţi-vă la ea. plîngînd. — Aduceţi-mi fetiţa. al dracului!. nu-i aşa ? o întrebă Charles. Acum nu mai ura pe nimeni . completa Homais. — Nu ! Nu ! Serioasă şi aproape visînd încă. plîngînd. ca tntr-qfl amurg şi. şi pulsu-i luneca sub degete ca un fir de aţă întins. răspunse : — Ah ! Faceţi ! Faceţi. din toate zgomotele de pe parafat nu mai auzea decît tînguirea mereu întreruptă a acestei sărmane inimi. Şi.. asta-i . nu îndrăznea. ca ecoul cel din urmă al unei simfonii care se aude din ce în ce mai de departe. Emma îi arăta mai multă dragoste ca niciodată şi nu găsea nimic. care nu pricepea. Cînd. — Mi-e frica ! zise micuţa. trupul plin de pete negre. începu sa verse sînge... gîndurile ei erau tot mai învălmăşite. dar fetiţa tot trăgea cu ochii spre' cămin. Se uita mirată la odaia răvăşită şi clipea din ochi. cu batista la gură.. tocmai atunci cînd. ca o strună de harpă gata să plesnească. cînd. dimpotrivă. mamă ? Şi cum toată lumea tăcea : — Dar nu-mi văd pantofiorul ! Felicite o apleca spre pat. Homais. venea în patul mniei să-şi primească darurile. începu apoi să ţipe înfricoşător... Buzele i se strînsera mai tare. o drăcuia. Charles slăiea în picioare. mai pierdut decît ea. încremenit. sufocat de sughiţurile de plîns care-l scuturau din cap pînă-n picioare . întoreîndu-se lingă ca. urgenţa unej hotărîri imediate zăpăcindu-l cu totul.

prin oraşele dimprejur. Era domnul Lariviere. Cînd se înfuria. cu un pardesiu lung de merinos. care aţi salvat atîţia ! Charles îl curpinse în braţe cu amindoua mîinile. Dar ridică uşor din umeri.. nu-i aşa ? Daca i-am pune nişte cataplasme cu muştar. — Hai. şi un cupeu-poşta-lion. doctore ! Găsi de cuviinţă ca. . repetînd : — Bine. care-i căzu pe guleraşul de dantelă. Homais nu se putea despărţi de oamenii celebri. aşa că. lung. nu-şi putu stăpîni o lacrima. Ca-' nivet era gata să-i administreze nişte teriac'. ale cărei manşete. la întîmplare unei ipoteze : „Poate că-i un acces salvator". curaj ! Nu se mai poate face nimic. cu gura deschisa. Lariviere aparţinea aceld mari şcoli de chirurgie ieşite da sub halatul lui Bichat. Apoi 1 Un medicament care cdnţîne opiu. iubindu-şi arta cu o dragoste fanatică. del practicieni filozofi. iar elevii lui îl venerau atît de mult.. trăgînd de şireturile camizolului: — O să mă scuzaţi. să dea cîtcv amănunte asupra nenorocirii: — La început mi s-a părut că e vorba de-o senzaţie d uscăciune a faringelui.. Canivet se opri brusc. smîntînă de la Tu-vache. ar fi putut trece aproape drept una sfînt dacă ascuţimea spiritului său n-ar fi făcut să fie temut ca un diavol. Aşa că-l imploră pe domnul Lariviere să-i facă deosebita cinste de-a lua masa la el. Privirea-i.. descheiate. Trimise repede să ia nişte porumbei de la „Leul de aur". pe urmă de dureri insuportabile epigastru. — Plecaţi ? — O să mă reîntorc. totdeauna fără mănuşi. am fi putui s facem rost de nişte pulpă umplută.. cînd se auziră pocnete de bici . care nici el nu prea voia s-o vadă pe Emma murind în mîinile lui. domnule. încărcat de acea maiestate plină de blîndeţe pe care o dă conştiinl unui mare talent. şi spiţerul însuşi ajută să fie iotul gata. obişnuit să vadă atîtea dureri. mai tăioasă decît bisturiele lui. şi omul acesta. în timp ce doamna Homais spunea. Şi doctorul Lariviere se-ntoarsc să plece. iar Homais îşi scoase bo-j neta grecească cu mult înainte de-a intra doctorul. Şi trecea astfel prin viaţă. şi printre afirmaţii şi ascunzişuri pudice destrăma orice minciună. nişte niîirJ foarte frumoase. tremura to* spitalul. uiate cotletele care mai erau la măcelărie. Voi să se retragă cu Canivet în odaia de alături. îi privî in ochi. doctore. acum dispărută. se sileau sa-l imite pe cît cu putinţîi în toate .] o practicau cu patimă şi iscusinţă. îneît. Prin firea lui. de îndată ce nu ştii din ajun. 334 avîad aerul că ascultă ce-i spune Canivet. dragul meu. pe jumătate leşinat pe pieptul lui. tras din răsputeri de trei cai plini de noroi pînă la urechi. cu o haină] largă şi neagră. pentru a fi gata parca să se afunde în' toate suferinţele. după primele îmbucături. apăru deodată la colţul halelor. dumneavoastră. care mai dădu drumul. lui îi cădeau! puţin peste mîinile cărnoase. căci în nenorocitul nostru sat. Apariţia unui zeu n-ar fi stîrnit mai multă vîlvă. de îndataj ce se instalau ca medici. Dispreţuind decoraţiile. implorînd. — Taci!. primitor. toate geamurile zbîrnîiră. de comă. averea şi patruzeci de ani de viaţă de munca fără pată. îngrozit.sigur ! Dar salvaţi-o ! exclamă Bovary. ouă de la Lestiboudois. întinsa pe spate. — Dar cum s-a otrăvit ? — Nu ştiu. îi găseai îmbrăcaţii la fel ca dînsul. acelei generaţii. mai ştiu eu ce ? Dar găsiţi ceva. şi nici nu prea pot sa-mi închipui unde a putut să-şi procure acest acid arsenios. îţij intra drept în suflet. 333 ■— Dacă am fi fost măcar într-un oraş. bine. care. generos ca un părinte cu cei săraci şi practidnd vir»J tu tea fără să creadă în ea. — Paharele cu picior ! şopti Homais. Farmacistul îi ajunse în piaţă.. 333 Fără să asculte ce spunea farmacistul. Ca şi cum ar fi vrui să dea un ordin surugiului de la poştalion. Bovary băgă de scamă . ieşi împreună cu domnul Canivet. Încruntă sprîucenele chiar din uşă de îndată ce zări faţa cadaverică a Enimei. se uitară unul la altul. Poftim la masă. îşi tot plimba arătă-' torul sub nări. Charles veni după ei. dc-o superpurgaţie. — E foarte rău. Bovary ridică mîinile. titlurile şi academiile.

voluptatea pierdută a primelor ci avînturi mistice. şi de doamna Caron. vederea unei feţe bisericeşti îi era personal neplăcută. de torc. Emma deschidea pleoapele peste măsură de tare . precum se cuvenea după principiile lui.. o săpuneală zdravănă în privinţa cineticului său. deodată. ca să-i deprindă cu împrejurările grele din viaţă. atît de fudul şi vorbăreţ cînd a fost vorba ds piciorul sucit. care suferea uneori de-o foame năprasnică. care parca s-ar grăbi sa tragă giulgiul pe ei. Cînd intrară. zise doctorul.337 Homais. — O. şi ideea că Bovary e atît de nenorocit îi sporea oare-. era în ziua aceea foarte modest . şi cu multa greutate putu să se descotorosească de respectabilul domn Tu-vacfae. doamna Homais îi ceru o consultaţie pentru soţul ei. doctorul deschise uşa. cei trei cai porniră. 330 — Ba chiar am citit. doctore. Alb la faţă ca o statuie şi cu ochii roşii ca nişte cărbuni. o pilda. care tocmai aducea un teanc de farfurii. de domnul Binct. între patru ochi. care avea ameţeli . pentru ca asta să le fie o lecţie. şi. începu tremure.Justin. alcătuit de una din celebrităţile noastre farmaceutice. zise el oferindu-i zahăr. un tablou solemn. şi bietele ei mîini se tîrau pe cearceaf cu acel gest hidos şi blînd al celor în agonie. dacă nu l-ar fi dojenit ncvastă-sa. fără îndoială. îl rugase cu insistenţă să facă asta . cu un zgomc asurzitor. Puse apoi să-i aducă jos toţi copiii. căci sutana îl iacea să se gîndească la giulgiu. am introdus cu băgare seamă într-un tub. cînd domnul Lariviere era gata să plece. nedîndu-se îndărăt de la ceea ce nuntea el misiunea lui. aşa îneît acest Canivet. — Imbecilule! strigă Homais. Şi apoi? prezenţa doctorului îl înflăcăra. Cu toate acestea. Confratele lui tăcu. de unul din maeştrii noştri. Cel puţin aşa era scris într-un foarte frumos raport. înainte de a pleca. în general. vor-f bea alandala de cantaride. care se temea ca nevastă-sa să nu capete o congestie pulmonară. pe care el însuşi o prăjise. care trecea prin hale cu sfîntul mir. pe care domnul Lariviere.. ar fi luat cu dînsul şi pe cei doi copii. imediat după-masă. — Ce ai ? îl întrebă farmacistul. pentru că avea obiceiul să scuipe în cenuşă . de Lheureux. aducînd una din acele maşini care se tot clatină şi care sc-ncălzesc cu spirt. erau pc-o tavă de argint vreo cinci-şase tampoane de vată lîngă un crucifix mare. căci primise adineauri. o rîşnise şi o amestecase. Toată lumea începu să se uite la domnul Bournisien. de doamna Lcfrancois. în sfîrşit. de upas'. Homais se umfla în pene de mîndria de-a avea asemenea? musafiri. zîmbea în-tr-ima. — Saccharum. . care să le rămîna mai tîrziu în minte. odaia era plină de-o solemnitate jalnică.. doctore. între doua sfeşnice aprinse.. de copaculmorţii. îşi arăta toata erudiţia. care avea un reumatism . Dar farmacia era ticsită de lume. apoi. Neîndemânaticul ! Moc itule ! Măgarule ! Dar. şi primo. Pe masa de lucru. laolaltă cu viziunile veşnicului extaz care începea. Lia îşi întoarse capul încet şi păru ca se bucură cînd dădu cu ochii deodată de patrafirul violet. la picioarele patului. nu-s simţurile 1 care-l supără. care avea greţuri. 1 Otravă I acum din seva anumitor arbori. Charles stătea fără să pîîngă în faţa ei. aprobînd tot. Cu bărbia în piept. sens — arab . ilustrul Cadet de Gassicourt! Doamna Homais îşi făcu apariţia. ba chiar. să-i fi introdus degeţel! în gît. asemui pe preoţi cu corbii pe care-i atrage mirosul de mort. lumea găsi că doctorul nu fusese deloc binevoitor. acoperita cu un şervet alb. pe cînd preotul. că s-au găsii oameni intoxicaţi — de parcă ar fi fost trăsniţi — din cauza unor cîrnaţi care suferiseră o prea vehementă fumigaţie. stînd într-un genunchi. I se îngroşa sîn-gele adormind în fiecare seară. Cînd auzi asta. de pere.. 1 în franţuzite joc di cuvinte între iang — sînge si tnbete cuvin1. căci Homais ţinea să fiarbă chiar pe masă cafeaua. se întoarse la Bovary împreună cu Canivet. băiatul scăpă tot din mîini. pronunvîndu-s? k fel. murmura ceva în şoaptă. cum plăcerea cînd se gîndca cu egoism la el însuşi. care avea înţepături . în sfîrşit. 'Zîmbind puţin de acest joc de cuvinte neobservat. de Lestiboudois. — Ar fi fost mai bine. stăpîninduse : Am voit. regăsind. curios să aibă părerea chirurgului asupra constituţiei lor. să încerc o analiză. şi ura sutana întrucîtva şi de frica giulgiului. în mijlocul unei linişti neobişnuite.

Nunetce se-apltacu pe ogor. scuturate de-o răsuflara furioasă. — Orbul ! striga ea. apoi pe nările lacome de adieri calde şi de miresmele dragostei . cu părul despletit. şi daca n-ar fi ţinut-o Bournisien. Emma nu mai era. ca şi cum sufletul ei s-ar fi smucit ca să se desprindă.Preotul se ridică să ia crucifixul . aşa de agere odinioară cînd alerga să-şi potolească dorinţele. ca un ecou al unei ruine care se prăbuşeşte. 339 22* Felicite îngenunche în faţa crucifixului. Sj're brazda ce l-a dăruit. care gemuse de trufie şi ţipase în desfrîu . pi moarte. Pieptul ci începu imediat să gîfîîe grăbit. Un spasm o abătu iar pe saltea. Emma privi jur împrejur. cu toată puterea ei sfîrşită. Emma nu putu strînge degetele. am să fiu cuminte. Pe măsură ce horcăia tot mai tare. că. Toată limba îi ieşi din gură . Pe urmă. cu lunga-i sutana neagră. Sfirşindu-şi cuvîntul de îmbărbătare. Toţi se apropiară. Şi fusta i flutură în sus. Dar cînd î. fioros. iot aşa. Dar lăsaţi-mă ! Vreau 3-0 văd . pînă în clipa cînd lacrimi mari începură să-i curgă clin ochi. şi căzu iar pe pernă. începu să rîdă. şi ai fi crezut-o moartă dacă coastele nu s-nr fi zbătut atît de înspăimîntător de repede. care se tîrna în urma lui prin odaie. şi Charles îşi aduse aminte de ziua cînd. Nu mai era totuşi atît de palida. muie degetul cel marc de la mîna dreaptă în untdelemn şi începu s-o miruie . disperat. Bournisicn. Domnul prelungei viaţa oamenilor cînd socotea ca-i de folos pentru izbăvirea lor . şi chipul ei avea o expresie de seninătate ca şi cum sfînta taină ar fi vindecat-o. în sfîrşit. aruncă în foc bucăţelele de vata muiate în untdelemn şi se întoarse să stea lîngă muribundă. apoi se înălţă o voce. Iubire felele fişează. spunea el. tresărind la fiecare bătaie a inimii. atît e de greu să înţeleagă prezenţa neaşteptată a neantului şi să se resemneze cu credinţa că într-adevăr aşa este. pe cînd domnul Goni vet privea vag în piaţă. preotul spuse tare Misereatur şi Indulgeniiam. cu ochii ficşi. Prea slăbită. cu braţele întinse spre Emma. pe talpa picioarelor. mai întîi pe ochii care rîvniseră atît de mult 338 toate măreţiile pămînteşti . şi chiar îi explica lui Bovary. apoi pe gura care se deschisese pentru minciună. strigînd : — Adio ! Adio ! Ilomais şi Canivet îl scoaseră din odaie. atunci Emma întinse gîtul ca cineva căruia-i e sete. apoi. ti luase mîinile şi i Ic strîngea. ochii. zbătîndu-se. Atunci îşi dădu capul pe spate. rotindu-se. ca o spaimă. cu o voce desluşită. Deodată se auzi pe trotuar un bocănit de saboţi grei şi hîrşditul unui baston . o voce aspră care cînta : Cină arde soarele-n amiază. cei dimprejur rămîn ca încremeniţi. Preotul îşi şterse degetele. Emma se ridică atunci ca un cadavru pe care l-ar fi galvanizat cineva. cea mai înfiorată sărutare de dragoste pe care o dăduse vreodată. ca să-i spună că acum trebuie să împreune suferinţele ei cu cele ale lui Isus Hristos şi să se încredinţeze îndurării Domnului. Preotul nu pierdu prilejul de-a atrage luarea-aminte. care se amestecau cu plînsul înăbuşit al lui Bovarv. crezînd că vede faţa hidoasă a nenorocitului ri-dieîndu-sc deodată în întunecimile veşnice. „Poate că nu ar trebui sa pierdem orice nădejde". butii alunei un zînt nespus. simbol al slăvirilor cereşti. începu iar să facă rugăciuni. holbaţi : Ca sa adune mai cu zor Tot griul carc-a fost cosit. într-adevăr. gîndi el. încercă să-i pună în mină o lumînare sfinţită. Şi Emma. luminarea ar fi căzut jos. dădu. Charles sta în genunchi. îşi grăbea şi preotul rugăciunile. după moartea cuiva. de care în curînd avea să fie înconjurată. cu fruntea înclinată pe marginea patului. ca cineva carj se trezeşte dintr-un vis . ceru oglinda şi rămase cîtva timp aplecată deasupra ei. — Potoliţi-vă ! — Da. Charles se aruncă asupra ei. şi uneori dispărea parcă totul în murmurul surd al silabelor latineşti. şi lipindu-şi buzele de trupul Fiului Domnului. apoi pe mîinile care se deslatau la atingerile suave. şi chiar farmaciştii! îşi îndoi puţin genunchii. n am să fac nimic rău. scoţînd un suspin. care sunau ca dangătul de înmormîntarc al unui clopot. uneori.şi dădu seama ca Emma nu mai mişca. Emma mai fusese împărtăşită. încet. şi care dc-acum nu vor mai umbla. şi. cu un rîs cumplit. de cealaltă parte. 340 IX întotdeauna. păleau ca doua lămpi care se sting.

spiţerul începu să dea încet la o parte perdeluţele de la geamlîc. luă condeiul în mină şi. după ce plînse în hohote o bucată de vreme. unul după aîtul. Feliciie fi puse pe jos o saltea. fără a mai pune la socoteala pe cei care-l aşteptau ca să afle ce s-a întîmplat. — Ce va priveşte ? ţipa la el Charles. Charles repetă maşinal : — Trece domnul Tuvache. Nemaigăsind ce să spună. de-a lungul zidului. — Ei ! Parcă de asta-mi arde mic acum ? Ei.. 341 11 găsi singur (Canîvet tocmai plecase). vreau s-o ţin aici! Ca să se liniştească. şi Charles ramase cu fruntea lipita d.! E soţia mea ! Şi începea iar să plîngă. Charles înclină capul în semn de aprobare. Homais luă o carafă de pe etajeră şi începu să ude muşcatele.. — Uite. şi farmacistul se duse îndată să-i spună : 342 — Catifeaua aceea mi se pare de prisos. aducînd trei volume şi a mapă cu hîrtie. — Ah ! exclamă Bovary. Homais sentoarsc iar la Bovary. unul de stejar. seara veni la el să privegheze moarta. geam. să găsească o minciună ca să nu se afle că Emma s-a otrăvit şi să o publice într-un articol care să apară în Fanai. sa vadă cum coboară toţi calatorii. spuse preotul. sosea Rhulunkd . cu pantofi albi. plantele au nevoie de umezeală. Trebuia să scrie două scrisori. Burniţa. în piaţă îl opri orbul. în sală. Lăsaţi mă ! Dumneata n-o iubeai ! Pleacă l Preotul îl luă de braţ ca să facă împreună o plimbare prin gradină. Să nu mi se spună nimic. în salon . Homais nu mai cuteza să-i vorbească iar despre dispoziţiile de înmormîntare . Homais socoti că-i bine să-i vorbească puţin de horticultura . — De altfel. lîngă fereastră. trece domnul Tuvache. şi scrîşr. dar nici o frunză nu se clinti. întreba pe toţi oamenii de pe stradă unde stătea spiţerul.. Cei de faţă se mirară de ideile romantice ale lui Buvary. Dumnezeu era mare. de-acum o să se facă frumos. scrise : „Vreau să fie înmormîntată în rochia ci de nunta. contcmplînd cu un aer idiot lespezile de pe jos din sală. se MU în sus. atîta paguba ' N-ai decît să vii altă dată ! Şi intră repede în farmacie. zise Charles. cu cununa. unul de plumb. unul de mahon. mulţumesc. ca să ia note. Charles se închise în cabinetul lui. Atunci. blestemînd cerul . trebuie să te supui fără murmur poruncilor lui şi chiar să-i mulţumeşti. Bovary era acum departe. să facă o poţiunc calmantă pentru Bovary. îngrozit : O. — Plîngeţi. — O. se întoarse şi intră să stea în bucătărie. domnul Homais respecta morţii Aşa că. lăsaţi natura în voia ei. Charles izbucni blestemînd : — îl urase pe Dumnezeul ăsu al vostru ! — Duhul răzvrătirii vă mai stapîneşte încă. îi spuse farmacistul. şi cînd toată lumea din Yonville îi auzi povestea cu arsenicul pe care Emma-l luase drept zahăr cînd făcea o cremă de vanilie. eşti atît de bun ! Şi nici nu isprăvi vorba. ar trebui să fixaţi dumneavoastră ora ceremoniei. oftînd. pe lîngă spalier. zise farmacistul. S-o împliniţi". se trînti deasupra şi adormi. voi fi ture. bun . La ora 6 se auzi în piaţă un zgomet de fiare vechi . asta o să vă uşureze ! Mai slab ca un copil. nu-i aşa ? Nu.ea din dinţi. Pe deasupra să se pună o bucata mare de catifea z'erde. — De ce ? Care ceremonie ? Apoi. 15-sînd la o parte supărarea împotriva bietului Charles. preotul fu cel care izbuti să-l hotărască. ii vorbi despre deşertăciunea celor pimt«teşti. şi costă. — Acum.. cu ţarul despletit pe umeri: trei sicrie. Charles. De altfel. Mergea faund paşi mari. . nu. începu si dîrdîie. bîlbîindu-se. care. tîrîndu-se pînă la Yonviile cu nădejdea de-a căpăta pomăda contra inflamaţiilor. Deşi filozof. Asta mi-i dorinţa. ca să-i mai schimbe gîndurile. şi domnul Ilomais se întoarse imediat la el acasă. care era cu pieptul gol. Charles se lăsă dus jos. copleşit de mulţimea amintirilor pe care gestul farmacistului i le trezea. stînd într-un fotoliu.

fără să se mai asculte unul pe celălalt. şi era gata să se înjure. cînd Homais veni iar (de două zile numai pe el îl vedeai prin piaţă). Mai întîi. îndată ce plecă Cliarles. dacă Dumnezeu ştie toate nevoile noastre.. citiţi Raţiunea creştinismului de Nicolas. strîngca mîinilc fără să poată scoate o vorbă. Se aşeză în faţa Emmei ca s-o vadă mai bine şi se pierdea iY. această contemplare. şi. Cînd intră. să-i spună că face prea mari cheltuieli ca îamormîntarea. o însărcina apoi să se ducă îndată la oraş. care stăteau roată în faţa căminului. şi la capaLÎiul patului. ardeau două luminări mari. care semăna a pînză subţire. citiţi Enciclopedia ! — Citiţi Scrisorile cilorva evrei portughezi! zicea celălalt. Charles se înfurie atît de tare. expresia preoţească). ar izbuti poate s-o învie. Homais se minuna de-atîta prostie . Emma avea capul plecat pe-o parte. Parcă era atras de-o vrajă. ■— Cu toate acestea. îneîî «ici nu mai era dureroasă. farmacistul şi preotul începură iar discuţia. — Uitaţi-vă la dînsa.. Eu admir creştinismul. din două una . sau a murit în harul Domnului (cum se exprimă biserica). şi Charles avu impresia că apăsau peste ea nişte blocuri nesfîrşite. să cumpere i ot ce trebuia. erau roşii la faţa. spectacolul acesta îţi rupe inima. Spiţerul. care era atît de adîncă. terminînd cu îmbrăcatul . care fusese scos din alcov. era încărcat cu o grămadă de camfor. Din cînd în cînd. servitoarea. — Nu-i vorba de asta. şi-şi spunea că dacă ar voi din toate puterile. La ora 9 dimineaţa.. — Oho! cît despre texte. de parcă nişte păianjeni ar fi ţesut-o deasupra. iar Homais scîrţîia din peniţă scriind. spuse ci. stăpîna mea. la picioarele crasei. aşa cum încercase şi farmacistul. Se scula. care rămăsese deschisă. a introdus în lume o morală. înaintând spre pat. ce drăt laşă-i încă ! Dacă nu-ţi vine să juri că acuşi se . sărăcuţa !. Un fel de pulbere albă îi pudra genele. care nu suferea tăcerea. el a eliberat sclavii. în zorii zilei sosi doamna Bovary-mama. o greutate uriaşă. şj atunci nu mai are nevoie de rugăciunile noastre . pe urmă se aşeza iar jos lîngă ceilalţi. şi atunci. îneît ea tăcu . în cameră. doamna Lefrancois şi doamna Bovary-mama se învlrtcau în 345 jurul Emmei. Cu capul în jos. despre miracole prin magnetism . care o acoperi pînă peste pantofii de satin. Aducea şi un borcan plin cu clor. Maică-sa căută.. îi treceau prin minte poveşti despre catalepsie. ridieîndu-se apoi la vîrful picioarelor . cred. se ştie că au fost falsificate de iezuiţi I Intră Charles. să alunge miasmele.. Charles rămase singur toată după-amiaza .Domnul Bournisien era acolo. de smirnă şi de mirodenii. îmbrăţişînd-o. iar Felicite stătea sus. sau a muri» nepocăită (asta-i. du-te de-aici. Se auzea murmurul sonor al rîului care curgea în beznă. Mereu urca scara. — Hei. Charles izbucni iar în plîns. Seara veniră să-l vadă. iar ochii începeau să-i dispară într-o paliditate lipicioasă. Bournisien era uidignat de-atîta îndrăzneală. pe Bcrthe o duseseră la doamna Homais.„ 343 Bournisien îi taie vorba. — Dar. era ca o gaură neagră în partea de jos a feţei. începu să formuleze oarecare imputări la adresa acestei „nefericite femei" . stăpîna mea. şi fiecare se plictisea neînchipuit de tare . începu iar Homais. O dată chiar se aplecă asupra ei şi o chemă încetişor : „Emma ! Emma " Suflarea lui puternică făcu să tremure pe perete flacăra luminărilor. răspunzîndu-i ursuz că nici atunci nu trebuie să te rogi mai puţin. deschide istoria . cînd deodată apăru iar Char-îcs. prietene dragă. cu tuşa Lefrancois. cearceaful făcea o adîncitură. Ceasul de la biserică suna ora două. Felicite bocea : — Vai. dar preotul îi răspunse că acum nu mai rămîne decît să se roage pentru ea. vorbeau amîndoi deodată. ce rost mai au rugăciunile ? — Cum ? zise preotul. nu se lăsă farmacistul. picior peste picior. Colţul gurii. Degetele mari de la mîini erau îndoite în palmă. zise Homais. spunea hangiţa suspinînd. bîţîiau din glezne. dădu încet la o parte perdelele. fost magistrat ! 344 Se înfierbîntau.. traseră apoi voalul lung şi ţeapăn. De la sîni pînă la genunchi. şi totuşi nici unul i'U voia să plece el mai înainte. — Citiţi pe Voltairc ! zicea unul. oftîncl adînc din cînd în cînd . Ciliţi pe d'Holbach. Toate textele. domnul Bournisien îşi sufla nasul cu zgomot. Rugăciunea ? ! Dumneata nu eşti creştin ? — Să mă ierţi.

în pragul casei lor. Nul cr. pîrîind ca scînteile. Emma dispărea dedesubt . Mai auzea şi acum nsu] fiăcăilor veseli care jucau sub meri. atitudinile ci. Era aceeaşi rochie cu care-i acum ! Stătu multă vreme aşa. am de gînd să-mi las prin testament trupul la un spitalsă servească mai tîrziu ştiinţei. Ca M albinele. secretul spc vedaniei ? Homais se ridică contra spovedaniei. — Auziţi cum urla un cîinc ? zise farmacistul. Plantele aromatice tot mai fumegau. Apoi. ridicînd din umeri. în braţele lui. departe. spunea farmacistul. Era pentru ultima oară. în sfîrşit. Ţi-ai găsit !î Am văzut eu altele şi mai şi la „HotelDieu *. di unde se iscă o discuţie asupra celibatului preoţilor. pe străzi. în curtea de la Bertaux. continuă o bucată de vreme sa mişte încetişor buzele .. am spus-o de atî-j tea ori.mva ţi-e frică ? — Frică.1 cle-afară. şi erau tot atît de nemişcaţi ca şi cadavrul de-alături. . deodată. — Se spune că ci presimt moartea. deschise fereastra. lovitura este încă prea proaspătă ! Homais îi spuse atunci că trebuie să fie fericit pentru nu-i şi el expus ca alţii să-şi piardă o tovarăşă iubită . obosindu-şi ochii la licărirea flăcării lor galbene. cu un aer îmbufnat. Nişte militari. sau la Rouen. "'": — Căci. ca şi cum ar fi vărsat. Ape de lumină. şi noaptea era calmă. se auzeau nişte dini urlînd. schimbătoare. Bournisien o apără oprindu-se asupra îndreptărilor morale pe care le înfăptuia Povesti tot felul de anecdote cu hoţi care s-au făcut deodat oameni cumsecade. îşi lăsă bărbia în piept. fără contenire. simţind că se cam înăbuşă în aunosfera prea grea din odaie. amintindu-şi fericirile de altădată. Emma se pierdea nedesluşit în lucrurile ce o înconjurau. nedesluşit în lucrurile ce o încoju. răspunse preotul. ■îlbă ca un clar de lună. în tăcere. şi rochia ei foşnea.. Charles se uita cum ard.. Cînd intră. întreba cum se mai simte domnul . mereu. bunăoară. asta-ţi mai alungă bcrnnuL l.'ndeva. — Flai. îl di î miresmele jilave care se ridicau. împăcaţi. vcijea altui? şi altul. păcatele meîeî "exclamă preotul. cu burta înainte. Dumnezeule ! Băgaţi de seamă la rochie ! strigai doamna Lefrancois. pe nesimţite. Din luminări cădeau lacrimi mari de ceara pe cearceafurile de pe pat. — Ah. scăpă din mîna cartea groasă şi neagră şi se puse pe sforăit. în miresmele jilave care se ridicau. gesturile ei. care avea aerul că doarme.csc ochii. mai voinic. în aceeaşi slăbiciune omeneasca după atîtea neînţelegeri . mie ? răspunse el. Hai. şi rotocoale de abur albăstrui se amestecau la marginea ferestrei cu ceaţa care inii . parfumul parului ei umplea odaia. Homais nu se mai agăţă de aceste prejudecăţi. Stăteau faţă în faţă. care fug din stup cînd moare cineva. Pune mîna ! îi spuse farmacistului. împrăytiindu-se în jurul ci.. Charles nu-i trezi. Trebuiră să-i ridice puţin capul. cînd s-au apropiat de coti fesionaî ca să se spovedească. şi Charles avu impresia că. Cînd sosi preotul. Venea să-şi ia rămas bun pentru totdeauna. Domnul Bournisien. cu faţa buhăită. —' Ei. şi atunci un val de lichid negru îi ieşi din gură. trage puţin tabac ! îi zise el. au simţit cum li se despăienjc-r. căci adormise iar. nu:i firesc ca un bărbat se lipsească de femei ! S-au văzut crime. în noapte. După un acces da disperare. Se zăreau cîteva stele. tremurau pe rochia de satin. La Fribourg era un preot calvinist. cum vrei dumneatl ca un individ căsătorit să poată păstra. o vedea în grădina de la Tostes. lîngă gardul de mărăcini. timbrul vocii ei. şl după ce spiţerul îi răspunse. cînd eram stu-'j dent la Farmacie ! Făceam punch în amfiteatrul de disecţie lit Un filozof nu se sperie de neant. adăugă : — Ştiţi. ba chiar. în vîntul care adia. şi farmacistul se trezi.scoală ! Pe urmă se aplecară să-i pună cununa. ca vum lurile unui flux năvalnic. apoi. 1 Cel mai vechi spital din Pari» 347 Apoi. pe bancă. [avansul lui dormea.

stîrniţi de acea vagă veselie 348 cv. Şi cum fata nu îndrăznea. ieşi ca să-şi spună liturghia şi se întoarse . se apropie el. Farmacistul şi preotul se adînciră iar în îndeletnicirile iorj trăgînd din timp în timp cîte-un pui de somn. întinsă — spate. apoi se puseră pe mîncat şi pe ciocnit. Se gîndi că. turnă în iesle o sticlă de cidru dulce şi încalecă iar căluţul. îneît îi înţepă pielea de la tîmpw în cîteva locuri. Charles avu de îndurat chinul bătăilor de ciocan care răsunau în seînduri. pe la 4 neaţa. taifl din belşug de două-trei ori la întîmplarc. Bătrînul căzu mai întîî ca lovit de dambla. ca sa prindă curaj. îşi zicea că. cînd i-au scris. cît ţinu drumul. pe care-l băgară în celelalte două . şi vedenia pierea. de altfel. au trebuit sa umple golurile cu nişte lînă dintr-o saltea.. că doctorii __ să-i găsească leac. în cele din urmă. îi trecură prin minte toate vindecările mira-mi oase despre care auzise. Zări satul . care nu mai putea. prin odaie. poate. tot rîzînd cîte puţintel. îl duseră jos. . îşi luă pălăria. şi. gîfîind. priveliştea era ca-ntotdeauna : cerul era albastru. Cînd îşi veni în fire. dar cum coşciugul era prea larg. trecu o turmă de oi. au greşit numele. Intră în Maromme. Atunci domnul! Bournisien mai stropea cu agheasmă pe jos. dacă ai fi murit. pentru ca săi dea vina unul pe altul de cîte ori se trezeau. Dar scoase un ţipăt de spaimjjH şi ceilalţi doi se treziră. îmbrînci uşa cu umărul. După asta. şi oamenii din Yonville începură să vină buluc. şi avînd în vedere sensibilitatea lui. Atunci făgădui Sfintei Fecioare trei patrafire pentru biserică şi că va merge 349 desculţ de Ia cimitirul din Bertaux pînă la paraclisul dir Vassonville. La Quinc. în cele din urni îşi puse bluza. lăsînd nişte semnM albe în frumuseţea aceea de păr negru. iarl Homais arunca puţin clor. Se crăpa de ziuă. veni Felicite1.! o bucată de brînză şi un cozonac mare. ce di a cu ! l:iţi mai filozofi ! Bietul Charles voi să pară tare şi repetă de mai multe ori . simţea că înnebuneşte. lumea-l văzu gonind aplecat tare pe calul pe care-l bătea cumplit şi de pe ale cărui chingi începuse să picure sînge. fără îndoială. Tremura aşa de tare. — Taie ! îi răspunse spiţerul. nu ştiu 1 A fost un blestem ! Spiţcruî îi despărţi.nnpoix. se tot frămînta de grijă.. leşină în piaţă. dar nu ndrăzni să o desfacă. Căută? scrisoarea în buzunar. Iar celălalt îi răspundea cu hohote de plîns: — Nu ştiu. Am să-i spun cu dumnealui. şi. cu vîrful degal telor. au să o scape. în sfîrşit. cu foarfecele îni mînă. vreo născocire de chefliu . se prăbuşi plîngînd în braţele lui Bovary : — Fata mea ! Emma ! Copilul meu ! Ce-a fost ?. care prinse a scapără din potcoave. îneît era cu neputinţă de ştiut la ce să se aştepte. o găsi. Şi. poate. copacii se legănau. preotul îi spuse farmacistului. Uite că vine lumea. vreo festa.Avu o curiozitate îngrozitoare : încetişor. Nu mai vedea înaintea ochilor. domnul Homais o întocmise aşa fel. încheiate. Era acolo. în mijlocul drumului. în sală. tresări înspăimîntat de acest semn rău. timp de două ceasuri.. în vestibul.. dar că putea să fie. O aşezară apoi în coşciugul ei de stejar. îşi prinse un pinten la pantof şi porni în goană . toată casa fu deschisă. Cînd zări doliul. fără să ştie de ce. chemînd de departe pe rîndaşii de la han. bătute în cuie. Ajunse să presupună că era. Aşa că. Trăgea de frîu. iar la ultimul păhăruţ. sicriul fu expus în faţa uşii. vreo răzbunare a cuiva. să spună că domnul cerea o şuviţă? de păr. O dată chiar a trebuit să descalece. batîndul pe umăr : — Pînă la urmă o să ne înţelegem ! Jos. stăpînindu-şi emoţia. — Amănuntele astea groaznice sînt de prisos. se repezi la sacul cu ovăz. Puţină demnitate. Felicite avea grijă să le pună pe scrin o sticlă de rachiu. Pe urmă înţelese că nu era moartă. palpitînd. în faţa lui. s-ar fi aflat. bău trei cafele una după alta. Sosi şi moş Rouault. ridică voalul. auzea glasuri în jurul lui. întîlniră lucrătorii care soseau. spiţerul. Apoi îi apărea moartă. cînd cele trei capace fură geluite.re ne apucă după momente de tristeţe . Dar nu. X Moş Rouault iiu primise scrisoarea farmacistului decît treizeci şi şase de ore după eveniment. moş Rouault. spuse oftînd : — Zău că aş prinde puteri cu plăcere ! Preotul nu se lăsă rugat. Zări trei găini negre dormind într-un copac .

Lumea stătea pe la fereşti. care bătea regulat. secara şi rapiţa erau înverzite. sicriul era pus lînga strană între patru rînduri de luminări. Cîteodată dispăreau la cotitura cărării. pînă într-un lec în iarba. şi-n tava de argint sunau bani grei. Adia o boare răcoroasă. ridieîndu-se şi coborîndu-sc melodios. Unul dintre cîniareţi începu să facă ocolul bisericii. Un om într-o vestă groasă. şi sicriul înainta cu zguduituri necontenite. Zarea era plină de tot felul de zgomote vesele : zdrăn-gănitul unei căruţe care mergea. dar crucea cea mare de argint se vedea mereu înăl-ţîndu-se printre copaci. făcînd o adîn-că plecăciune.r2 Bărbaţii merseră mai departe. Zgomotul acesta venea din fund şi se opri brusc în părţile laterale ale bisericii. arun-cindu-i mînios o piesă de cinci franci. o sa am. Ajunseră. Dar intră imediat. de demult. prin făgaşurî . se prosterna în faţa altarului. aveau în mînă cîte-o luminare groasă. îşi aducea aminte de dimineţi ca asta. picături de rouă tremurau pe gardurile de mărăcini de pe marginea drumului. să nrîngă obolul. Se înşirară jur împrejur . în mantii negre. Scaunele începură să fie date Ia o parte. curgea pe la colţuri necontenit. Charles se uită cum coboară. împinseră coşciugul deasupra. spuse bălanul. văzură trccînd încolo şi încoace prin faţa lor pe cei trei cîntăreţi care psalmodiau. lingă perete. Totul era gata.tindea braţele în lături. îngenunche cu greu. scîr-ţîind. cafenie. în odăjdii. îşi pusese piciorul de lemn cel nou. Cioclii trecură trei beţe pe sub sicriu. în sfîrşit. să vadă cortegiul treeînd. Apoi. cu glugile pe spate. încolăcit in formă de şarpe. îşi luase un aer de om curajos şi saluta dînd din cap pe cei care. ţinîndu-se drept. şi se ieşi din biserică. cu mîna stîngă. la început.— Da. Şi. se ridica din cînd îo cînd. departe de tot. cînd. clătinîndu-se. disperată. ca o şalupă legănată la fiecare val. Clopotul începu iar. Domnul Bournisien. Cei şase oameni. Dar cînd se gîndea că ea era acolo înăuntru şi că totul se sfîrşisc. gîfîind puţin. cioclii mergeau mai încet. ir. ieşea din ogradă şi se întorcea la nevasta-sa. Lestiboudois umbla prin biserică cu rigla lui de o» de balena . nu mai pot ! strigă Bovary. de-a-tîtea făclii şi de mirosul searbăd de ceară şi de sutană. se auzi o izbitură .. unde era săpată groapa. Atunci Bournisien luă lopata pe care io întindea Lcsti-boudois. Cîntau.. împinse cu putere o lopată . palid. după o vizită la vreun bolnav. Şarpele l fluiera clin răsputeri. cînta piţigăiat . şi se bucura de această alinare a suferinţei lui. descoperind coşciugul.Leul de aur". în timp ce tot stropea cu dreapta. Pe lespezi se auzi bocănitul sec al unui baston cu vîrful de fier. mustrîndu-se totodată căi un ticălos. presărat cu lacrimi albe. şi glasurile lor. cucu-rigtil unui cocoş sau tropăitul unui mînz care se vedea alergînd pe sub meri. Omul bisericii îi mulţumi. Giulgiul negru. Preoţii. Cobora mereu. răsunau pînă departe pe cîmp. îl apuca o furie sălbatică. 3r0 351 o slujbă şi ca au stat de cealaltă parte. Charles mergea în frunte. r. făceau paşi mici. pînă-n vale. şi pe cînd preotul vorbea. aruncat pe margini. nu se mai isprăvea ! îşi aduse aminte că o dată. unul după altul. se înşirau în convoi. îngenuncheau. ridica mîinilc. departe. Lui Charles îi venea să se scoale şi să sufle în ele. la dreapta. după ce potriviră cele patru funii. Pe cerul senin pluteau nori trandafirii ca nişte pete . funiile fură trase înapoi. îşi închipuia că Emma plecase într-o călătorie undeva. cîte trei de fiecare parte. curaj! — Ei b'uiC. cumplită. Caută totuşi să-şî întărească credinţa. ca aveau s-o vîre în pămînt. au asistat împreună la 1 Instrument muzical. Clopotele începură sa bată. fără să se-audă. Uneori credea că nu mai tmte nimic . cîa-tăreţii şi cei doi copii de la strană recitau De profundis. Porniră. băiatul de prăvălie de la -. Obosiţi. stînd alături într-o strană. Femeile mergeau în urmă. aprinsă. Era Hippolyte. ieşind pe uliţa sau pe poartă. Atunci Justin apăru în pragul farmaciei. dracu să mă ia ! Am s-o petrec pîna la capăt. luminiţe albăstrii cădeau pe colibele acoperite cu irişi . — Dar grăbiţi-vă ! Sufăr. pămîn-tul roşu. să se avînte în speranţa unei vieţi în care o va mai vedea. iar se ridicau . şj Charles simţea că leşină de-atîtea rugăciuni nesfîrşite. Charles recunoştea din mers curţile.

bună de pămînt; şi lemnul sicriului, izbit de bulgări, scoase acel vuiet îngrozitor, care ră-rmne-n noi ca răsunetul veşniciei. Preotul trecu sfeştocul celui de-alături, care nu era altul decît domnul Homais. El îl scutură foarte grav, apoi îl întinse lui Charles, care se înfundă pînă la genunchi în grămada de pămînt, din care începu să arunce cu pumnii în groapă, strigînd : „Adio !*" îi trimitea sărutări ; se tîra spre groapă, ca să-l înghită o dată cu ca. îl luară de-acolo ; şi, în curînd, se potoli, simţind poate, ca toţi ceilalţi, vaga mulţumire de a se fi isprăvit odată. Pe drum, la întoarcere, moş Rouault începu să fumeze, tacticos, o pipă ; ceea ce Homais, în sinea lui, socoti că nu e prea cuviincios. Mai băgă de seamă că domnul Minet nu venise, că Tuvache ,,o ştersese" după slujbă, şi că Theodore, servitorul notarului, purta o haină albastră, „ca şi cum nu s-ar fi putut găsi o haină neagră, aşa cum se obişnuieşte, ce dracu !" Şi ca să le spună şi celorlalţi toate astea, mergea de la un grup la altul. Toţi deplîngeau moartea Emmci, dar mai ales Lheureux, care nu lipsise de la înmormântare. — Biata cuconiţa ! Ce durere pentru bărbatul ei ! Spiţerul începu iar : — Ştiţi că dacă n-aş fi fost eu, s-ar fi dedat la un atentat funest împotriva lui însuşi !
23 — Doamna Bovary

-— O persoană atu de hună ! Şi cînd mă gîndesc că am văzut-o chiar sîmbăta trecută în prăvălie la mine ! — N-am avut o clipă de răgaz, zise Homais, să pregătesc' şi cu cîteva cuvinte pe care să i le spun la mormînt. întorcîndu-sc acasă, Charles se dezbrăcă, iar moş Rouault îşi calcă bluza cea nouă. Era nouă, şi, cum în drum îşi ştersese de multe ori ochii cu mînccile, vopscaua-i ieşise pe faţă ; iar dîrele lacrimilor se cunoşteau ca nişte linii pe stranii de praf de pe ea. Doamna Bovary-mama era cu ei. Toţi trei tăceau. în cele din urmă, hătrînul oftă : — Ţi-aduci aminte, prietene, că am venit la Tostes cdată, cînd ai pierdut-o pe prima răposată ? Peatunci puteam să te mîngîi ! Găseam ce să spun ; dar acum... Apoi, cu un geamăt prelung, care-i zgudui tot coşul pieptului : Ah, vedeţi dumneavoastră, s-a isprăvit cu mine ! Am văzut cum mi sa dus nevasta... după aceea fecioru-meu... şi azi, uite, fiică-mea ! Voi să se întoarcă imediat la Bcrtaux, spunînd că n-o să poată dormi în casa asta. Refuză chiar să-şi vadă nepoata. — Nu, nu, prea m-ar îndurera ! S-o sărutaţi numai mult din parte-mi ! Cu bine !... Eşti un băiat cumsecade ! Şi apoi, n-am să uit niciodată asta, cum îi zice, adăugă el bătîndu-se pe coapsă. Nu te teme, o să primeşti şi dc-aci înainte curca dumitale ! Dar cînd ajunse pe creasta dealului, întoarse capul şi privi în urmă, aşa cum îl întorsese altădată pe drumul Saint-Victor, cînd se despărţise de ea. Ferestrele din sat erau toate roşii ca focul în razele piezişe ale soarelui care apunea pe cîmp. îşi puse mîna streaşină la ochi şi zări la orizont un loc împrejmuit de ziduri, unde copacii, ici şi colo, erau ca nişte pete negre printre pietre albe, apoi îşi urmă drumul, în trap mărunt, căci căluţul şchiopăta. Cu toată oboseala, Charles şi mama sa statură scara mult timp de vorbă, despre vremea de altădată şi despre viitor.
354

Ea avea să vină să stea la Yonvillc, avea să se ocupe de gospodărie, pentru totdeauna. Se arătă iscusită şi mîngîietoarc, bucurîndu-se în sinea ei că recîştiga o dragoste care de atîţia ani îi scăpa. Bătu miezul nopţii. Satul era cufundat în tăcere ca de obicei, iar Charles, treaz, se gîndea mereu la dînsa. Rodolphc, care, ca să se mai distreze, cutreierase pădurea toată ziua, dormea liniştit în castelul lui ; iar Leon, dincolo, dormea şi el. Era însă unul care, la ceasul acela, nu dormea. Pe mormînt, între brazi, plîngea în genunchi un copil ; şi pieptul lui, slişiat de durere, suspina adînc în întuneric, sub apăsarea unei neţărmurite păreri de rău, mai blînd decît luna şi mai nepătruns dccît noaptea. Deodată poarta de fier scîrţîi. Era Lestiboudois ; venise să-şi ia sapa, pe care-o uitase mai înainte. îl recunoscu pe Justin care sarea zidul, şi atunci îşi dădu seama cine era răufăcătorul care-i fura

cartofii.
XI

A doua zi Charles ceru să-i aducă fetiţa. Berthe întrebă de mama ei. I se răspunse că era plecată, că are să-i aducă jucării. Bcrthc mai întrebă de cîteva ori, apoi, cu timpul, nu se mai gîndi la asta. Veselia acestui copil îl mîhnea pe Bovary, şi trebuia să îndure nesuferitele consolări ale farmacistului. Chestiunile băneşti începură iar în curînd. Domnul Lchcu-reux îl asmuţi din nou pe prietenul său Vincart, iar Charles se obligă să plătească sume enorme, căci nici nu voi să audă de vînzarca celei mai mici mobile care-i aparţinuse ei. Mai-că-sa era disperată de asta. Charles se indignă şi mai tare decît ea. Se schimbase cu totul. Bătrîna plecă de la dînsul.
355
23*

Atunci fiecare începu să profite. Domnişoara Lempereur ceru să-i plătească lecţiile pe şase luni, deşi Emma nu luase niciodată nici una (cu toată factura aceea achitată pe care i-o arătase lui Bovary) : se înţeleseseră între ele ; cel care îi împrumuta cărţi ceru abonamentul pe trei ani ; tuşa Rollet ceru costul mărcilor pentru vreo douăzeci de scrisori ; şi cum Charles voia explicaţii, ea avu delicateţea să-i răspundă : — A , eu nu ştiu nimic ! îşi avea treburile ei. De cîte ori plătea cîte o datorie, Charles credea că de-acum s-a isprăvit cu ele. Dar apăreau altele, necontenit. Ceru să i se plătească restanţele de onorarii pentru vechile vizite. I se arătară scrisorile pe care nevastăsa le trimisese. Trebui atunci să ceară scuze. Felicite purta acum rochiile doamnei ; nu pe toate căci Charles păstrase vreo cîteva, pe care se ducea să le vadă în odaia de toaletă, unde se încuia ; Felicite avea aproape aceeaşi talie : de multe ori Charles, văzînd-o de la spate, avea o iluzie şi striga : — Oh, stai, stai ! Dar, de Rusalii, Felicite dispăru din Yonviîle, răpită de Theodore, furînd tot ce mai rămăsese ca îmbrăcăminte. Cam în timpul acela, doamna Dupuis-văduva avu onoarea să aducă la cunoştinţa lui Charles „căsătoria domnului Leon Dupuis, fiul ei, notar la Yvetot cu domnişoara Leocadie Le-beuf din Bondeville". Printre cuvintele de felicitare pe care i le adresă, Charles scrise această frază : „Ce mult s-ar fi bucurat biata mea soţie !" ,.j într-o zi cînd, rătăcind fără nici un scop anumit prin odăi, urcase pînă în podul casei, simţi sub pantof un cocoloş de hîrtie fină. îl desfăcu şi citi : „Curaj, Emma ! Curaj ! Nu vreau să-ţi nenorocesc viaţa." Era scrisoarea lui Rodolphe, căzută pe jos între lăzi, care rămăsese acolo şi pe care vîntul furişat prin lucarnă o suflase pe uşă. Şi Charles rămase încremenit şi cu gura căscată, în acelaşi loc unde odinioară, şi mai albă
356

la faţă decît el, Emma, disperată, voise să moară. în cele din urmă, pe pagina a doua, jos, descoperi un R scris mărunt. Cine să fie ? îşi aminti de vizitele dese ale lui Rodolphe, de brusca lui dispariţie şi de aerul jenat pe care-l avusese cînd l-a în-tî'nit de două-trei ori după aceea. Dar tonul respectuos al scrisorii îl amăgi. „Poate că s-au iubit platonic", îşi spuse el. De altfel, Charles nu era dintre cei care adîncesc lucrurile ; sta la îndoială în faţa probelor, şi gelozia lui şovăitoare se pierdu în durerea-i fără margini. „Trebuie să fi fost adorată", îşi spunea el. Cu siguranţă că toţi bărbaţii o doriseră. Din cauza asta îi păru şi mai frumoasă ; şi-n el născu o dorinţă de fiecare clipă, o dorinţa furioasă, care-i înflăcăra disperarea şi care era nemărginită pentru că acum nu se mai putea împlini. Ca să-i placă Emmei, ca şi cum ea ar mai fi trăit, începu să aibă şi el preferinţele şi ideile ei; îşi cumpără cizme de lac şi luă obiceiul de-a purta cravate albe. îşi dădea cu cosmetic pe mustăţi, şi ca şi ea, semnă poliţe. Emma-l corupea de dincolo de mormânt. Fu nevoit să-şi vîndă argintăria, bucată cu bucată, apoi vîndu mobilele din salon. Toate odăile se descompletară: camera ei, însă, rămase ca şi altădată. Seara, după masă, se urca acolo.. împingea masa rotundă înaintea căminului şi apropia fotoliul el. Se aşeza în faţa lui. într-unui din sfeşnicele aurite ardea o luminare. Lîngă el, Berthe colora nişte stampe. Bietul om suferea să o vadă atît de prost îmbrăcată, cu ghetuţele fără şireturi şi cu bluza ruptă pînă la şold, căci fetei în casă nici nu-i păsa de asta. Dar era atît de dulce, de drăguţă şi îşi înclina căpşorul cu

atîta graţie, lăsînd să-i cadă pe obrajii roz tot păru-i blond, că-l copleşea o nemărginită desfătare — plăcere amestecată cu amărăciune, ca acele vinuri prost făcute care au un miros de răşină. îi dregea jucăriile,
X-7

îi făcea din carton păpuşi pe sfori, sau cosea la loc burta crăpată a păpuşilor. Apoi, dacă dădea cu ochii peste besacteaua de lucru, de-o panglică rătăcită sau chiar dc-un ac rămas în vreo crăpătură a mesei, rămînea pe gînduri .şi părea atît de trist, că se întrista şi ea. Nimeni nu mai venea să-i vadă ; căci Justin fugise la Rouen, unde se făcuse băiat de băcănie, iar copiii spiţerului veneau din ce în ce mai rar la fetiţă. Domnul Homais, avînd în vedere deosebirea condiţiilor lor sociale, nu se mai sinchisea de prietenia lor. Orbul, pe care nu izbutise să-l vindece cu pomăda lui, se întoarse pe colina Bois-Guillaume, unde atîta a istorisit călătorilor cum farmacistul n-a izbutit să-l lecuiască, îneît Homais, cînd se ducea la oraş, se ascundea după perdelele diligentei, ca să nu mai dea cu ochii de el. îl ura de moarte ; şi, în interesul propriului său renume, voind să scape de el cu orice chip, porni împotriva orbului un atac indirect, în care se vedeau şi profunzimea inteligenţei lui, şi ticăloşia vanităţii isale. Timp de şase luni în şir puteai citi în Fanai de Rouen articole de felul acesta : „Toţi cei care se îndreaptă spre mănoasele meleaguri ale Picardiei au observat, fără îndoială, pe colina Bois-Guillaume un nenorocit atins de o groaznică plagă facială. Te plictiseşte, nu te lasd-n pace şi stoarce un adevărat impozit de la călători. Mai sîntem oare pe vremea monstruoasa a evului mediu, cînd se îngăduia vagabonzilor să-şi arate prin pieţele noastre publice lepra şi ser o fidele aduse din cruciade ?" Sau : „Cu toate legile contra vagabondajului, împrejurimile marilor noastre oraşe continuă să fie bîntuite de bande de cerşetori, îi vezi umblînd cîte unul, şi aceştia nu sînt, poate, cei mai puţin periculoşi. Ce fac edilii noştri ?"
258

Pe urmă, Homais născocea tot felul de întîmplări : „Ieri, pe colina Bois-Guillaume, un cal sperios..." îşi urma istorisirea unui accident întîmplat din pricina orbului. Şi lucră aşa de bine îneît orbul fu pus la bască. Dar îi dădură drumul. Orbul îşi începu iar meseria, Homais începu iar şi ci. O adevărată luptă ! Homais ieşi învingător, căci inamicul său fu condamnat la internare pe viaţă într-un azil. După izbînda asta, prinse curaj ; şi din ziua aceea n-a mai fost în district dine călcat, şură arsă, femeie bătută, pe care să nu le fi adus de îndată la Cunoştinţă publicului, mereu călăuzit de dragostea de progres şi ura contra preoţilor. Făcea comparaţii între şcolile primare şi călugării ignorantini, sco-ţînd la iveală superioritatea celor dintîi ; cu ocazia unei danii de o sută de franci făcută bisericii, amintea de Noaptea Sfîn-tului Bartolomeu şi dădea pe faţă abuzuri, umplea lumea cu vorbe de duh. Aşa le spunea el. Homais săpa pe unul şi pe altul : devenea periculos. Cu ţoale acestea, se înăbuşea în limitele strîmte ale jurnalismului, şi în curînd simţi nevoia sa scrie o carte, o operă ! Alcătui atunci o Statistică generală a cantonului Yonville, urinată de observaţii climatologice, şi statistica îl împinse spre filozofie. Se ocupă de probleme mari: de problema socială, de moralizarea claselor sărace, de piscicultura, de cauciuc, de căile ferate etc. Ajunse să-i fie ruşine căi burghez. Făcea pe artistul, fuma ! îşi cumpără două statuete şic, „Pompadour', ca să-şi împodobească salonul. Nu se lăsă de farmacie, dimpotrivă ! Se ţinea la curent cu descoperirile. Urmărea intensa circulaţie a ciocolatei. A fost primul care a adus cho-ca şi revalentia în Sena Inferioară. îl apucă entuziasmul pentru lanţurile hidroelectrice „Pulver-macher" ; şi chiar el începu să poarte unul ; iar seara, cînd îşi scotea jiletca de flanelă, doamna Homais rămînea încremenită în faţa spiralei de aur sub care soţul ei nici nu se mai
359

vedea şi se simţea de două ori mai înflăcărată pentru acest bărbat mai ferecat dccît un scit şi strălucitor ca un mag. Avu idei frumoase cu privire la monumentul Enunei. La început propuse un trunchi de coloană cu o draperie, după aceea o piramidă, apoi un templu al Vestei, un fel de rotondă... eau mai degrabă „un morman de ruine". Şi, în toate planurile, Homais nu renunţa nici în ruptul capului la salcia plîngăto.ire. pe care o socotea drept simbolul nelipsit al tristeţii.

. avea totdeauna acelaşi vis : se apropia de ca.at. Drepturi avea destule : 1) De a se fi distins în timpul holerei printr-un devotament fără margini. despre fabricaţia şi efectele lui. cu toate «forţările pe care le făcea ca s-o păstreze. prin toate mobilele. în chip de panglică.Se duse cu Charles la Rouen. prin care îl ruga să-i facă dreptate. Atunci urmă o ruptură definitiv ă.casă. pe cheltuiala mea. se certară. propunîndu-i să ia fetiţa la dînsa. Charles nu vru să i-l dea . Napoleon îi ajuta la laborator. chiar dacă n-ar fi fost decît ca ni-am evidenţiat la incendii ! Atunci Homais începu să se pună bine cu slăpînirea. iar Franklin recita pe nerăsuflate tabU lui Pitagora. în ciuda traiului său foarte socotit. Irma tăia bucăţi rotunde de hîrtie de pus pe borcanele cu dulceaţă. ca s-o mai ajute în. împreună cu un pictor. Homais nu găsea nimic mai frumos decît : Sta. nebun. Lhcurcux nu mai voi să preschimbe nici o poliţă. Dar.Calc: pe iubita naea toţi* ! (I. după ce cercetă vreo sută de desene. întorcîndu-se pe loc. Bovary era departe cic a-şi putea plăti vechile datorii. zicea el. . Eroare ! îl rodea o ambiţie surdă : Homais dorea să aibă Crucea de Onoare. meditînd asupra neghiobiei guvernului şi a lipsei de recunoştinţă a oamenilor. răvăşite. Pe măsură ce nu mai ţinea la nimeni. puse să-i deseneze în grădină un strat de iarbă închipuind steaua de onoare cu două dungi întortocheate de iarbă. Din respect sau dintr-un fel de senzualitate care îl făcea să nu se pripească în cercetările lui. De altfel. într-o zi se aşeză în faţa lui. se prostitua. Se plimba împrejurul ei cu braţele încrucişate pe piept. în sfîrşit. dar. în sfîrşit.. Ciudat e că Bovary.). viator t în sfîrşit. Athalie îi împletea o bonetă grecească. viator! * şi se opri la asta . volumul lui de statistică. Chiar Bournisien îi făcu două-trei vizite. Atunci ceru sprijinul mamei lui. (şi pomenea memoriul lui. ea-l îngrijora . nemaipunîndu-se stăpîni. în liecare dimineaţa. se desfăcea ca putredă în braţele lui. pe care tot ce-i pe lumea asta contribuia s-o facă fericită. spunea bunul nostru rege şi—1 compara cu Henric al lV-lea. şi pînă şi teza lui de farmacist) . îşi frămînta mintea : repeta mereu : Sta. spiţerul se repezea la ziar să vadă dacă nu l-a decorat . îi aduse pe ascuns domnului prefect mari servicii în alegeri. spre fanatism. care. urlînd. trimise Academiei . prin toate sertarele. plîngînd.ei .). nu avu curajul. Homais era cel mai fericit tată. se vîndu. a murit mîncîn'du-şi excrementele. observaţiuni asupra păduchelui de copaci. Adresă chiar suveranului o petiţie. Charles nu deschisese încă despărţitura secretă a unui birou de palisandru la care scria Emma de obicei. Sechestrul bătea la uşă. Cît priveşte inscripţia. spunea Homais . pe după dulapuri. pe cele două feţe principale. pierdut. diferite opere de folos obştesc. întoarse cheia şi apăsă pe arcul care-l deschidea. trecătorule ! (Lat. care plecau din vîrf. totală. Totuşi. Peste drum. apoi nu mai veni. 360 kiodată să istorisească la predică agonia lui Voitaire. înfloritoare şi veselă. nu-l decorase. în sfîrşit. Charles consimţi. tri-miţîndu-i însă o mulţime de imputări împotriva Emm. Timp de o săptămînă fu văzut intrînd în fiecare seară în biserică. cerea un şal care scăpase prăpădului făcut de Felicite. spuse să-i facă un deviz şi se mai duse o dată la Rouen. căci cîteodată tuşea şi avea pete roşii pe umerii obrajilor.. care tot timpul făcea calambururi. Maică-sa făcu primii paşi spre împăcare. se lăfăia. dar cînd ajungea s-o strîngă în braţe. De data asta. un anume Vaufrylard. individul îşi îndrepta gîndul spre intoleranţă. tuna şi fulgera contra spiritului secolului. în schimbul acestui sacrificiu. scotoci prin toate colţurile. şi era disperat că această imagine îi fuge din minte. care consimţi să-şi ipotecheze averea. 2) de a ji publicat. care fu acceptat.-fundă izbind cu piciorul în ea. Totuşi. precum. Dar în clipa plecării. nici o îndoială ! Le titi pe nerăsuflate pînă la ultima. Toate scrisorile lui Leon erau acolo. fără 361 a mai pune la socoteală ca sint membru al mai multor societăţi savante (era membru numai la una) ! în sfîrşit. Charles se hotărî pentru un mausoleu care. să vadă pietre mortuare la un antreprenor de pompe funebre. prieten cu Bridoux. deşi se gîndea mereu la Emma. o uita . Dădu peste o cutie . găsi : Amabilem conju-gcii calcas *. Portretul lui Rodolphe îi sări drept în faţă printre bileţele dulci. plus. Şi. intitulat Despre cidru. familia farmacistului. şi la fiecare cincisprezece zile nu uita 1 Opreşte-te. cel mai norocos dintre oameni. după cum se ştie. în fiecare noapte o visa . o de. trebuia să aibă „un geniu ţinînd o făclie stinsă". se apropia tot mai mult de copila lui. în cele din urmă.. cînd vorbea de el.

Se întorcea după căderea nopţii. căci nu avea în jur pe nimeni care să i-o împărtăşească . oc închişi. se uită ţintă la Rodolphe. Şi. ameninţînd că altfel se angajează „la concurenţă". I se părea că vede ceva de-al ei. Rodolphe. despre vite. — Tată. buzele-i tremurau . căci domnul Lheureux deschisese în fine „Favoriţii comerţului". După ce toiul fu vîndut. împinse încetişor. de curînd. El căzu jos. Dar hangiţei îi intra pe-o ureche şi-i ieşea pe cealaltă. Rodolphe rămase mut. şi. pe fetiţă o luă o mătuşa. De la moartea lui Bovary. A doua zi Charles se duse să stea pe bancă în chioşc. Nu mai ieşea. îngrăşăminte. Voluptatea durerii lui nu era însă dcsăvîrşită. zise el. care nu-l văzuse toată duj: amiaza. Faţa aceea se înroşea încetul cu încetul. Avea capul răsturnat pe spate. şi Charles simţea înăbuşindu-se ca un adolescent sub valurile nedesluşite de dragoste care-i umpleau inima îndurerată. îşi lua cu el fetiţa şi o ducea la cimitir. trei medici s-au perindat prin Yonville. Acum. însă. în fiecare seară. cantaridele bîzîiau în jurul crinilor înfloriţi. şi care umbla de colo pînă colo. Ar fi vrut să fie el bărbatul acela. rămaseră doisprezece franci şaptezeci şi cinci de bani. frunzele de viţă îşi ari cau umbra pe nisip. bătrina muri chiar în ani acela . Dar pe faţa Iui Charle apăru imediat aceeaşi jalnică oboseală. a primit Crucea de Onoare. repetă cu o voce stinsă şi cu accentul resemnat al durerilor nemărgi. iar Hivert. ca să poată vorbi de ea. ba chiar comic şi cam josnic. — Nu vă port nici o duşmănie. Are o clientelă straşnică . Uneori. tăcu. îl găsi prea bleg pentru un om în situaţia lui. bolborosi mai întîi cîteva scuze. Stînd rezemat în coate în faţa lui. autorităţile îl cruţă. o trimite la o filatură de bumbac. cînd în piaţă nu mai era lumină decît la lucarna lui Binet. plîngînd în hohote. Nu vă mai port nici o duşmănie ! Adăugă chiar o vorbă mare. Se zvoni că se-nebidea să bea. domnul Ca nivet veni în grabă. nu mai voia nici să-şi vadă bolnavii. iar opinia publică îl protejează. iasomia îmbălsăma. nu mai primea pe nimeni. cu capul în mîini. plin de-o mînie cumplită. cîte un curios se urca pe gardul d. vino odată ! zise ea. fără sa poată reuşi vreunul. 363 care cuprins de-un fel de spaimă. Rodolphe băgă de seamă şi urmărea în mişcările feţei lui perindarea amintirilor. nările-i palpitau repede. îngălbeniră amîndoi cînd dădură cu ochii unul de altul. La ora 7. Şi Charles. crezîivd că vrea să se prefacă. iar Charles sta dus pe gînduri înaintea acestui chip pe care Emma-l iubise. gura deschisă şi ţinea în mînă o şuviţă lungă de pa negru. moş Rouault fiind paralizat.mărăcini al grădinii şi rămînea înmărmurit zărind pe omul acela cu 362 barbă lungă. ca un sălbatic.Lumea se mira văzîndu-l descurajat. cu care s-a plătit drumul domnişoa rei Bovary pînă la bunică-sa . rezemat de perete. ca să-şi cîştige existenţa. micuţa Berthe. aşa de tare i-a lucrat dintru început domnul Homais. Celălalt continua să vorbească despre agricultură. veni să-l ia la masă. îi făcu autopsia şi nu găsi nimic care dea de bănuit. cel care îndrumase această fatalitate. Raz de lumină treceau printre ostreţe .nite : — Nu. care nu trimisese decît o carte de vizită. veni chiar o clipă cînd Charles. Vara. necazurile ei. să se joace cu ea. Charles nu-l asculta . Mătuşa e săracă.. Era ca o vrăjitorie. cerul era albastru. îşi tot mozolea trabucul în gură vorbind. cerea să i se mărească leafa. singura pe care a spus-o vreodată : Fatalitatea-i ie vina Rodolphe. chemat de spiţer. îmbrăcat cu nişte haine murdare. care se bucura de mare faimă prin felul lui de-a face comisioanele. După treizeci şi şase de ore. ca şi dînsul. umplînd cu fraze banale momentele în care s-ar fi putut strecura o aluzie. Murise. 364 . într-o zi dueîndu-se la iarmarocul de la Argueil ca să-şi vîndă calul — tot ce-i mai rămăsese — îl întîlni pe Rodolphe. şi începu să se ducă la tuşa Lefrancois. avînd. dar pe urmă prirse curaj şi chiar împinse cutezanţa (era o zi de august foarte călduroasă) pînă acolo îneît să-l poftească la circiumă să ia o sticlă de bere.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->