„Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare,

căci Mi-e scârbă de tămâie!

Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare,
nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre;
Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi;
şi ori cât de mult v-aţi ruga, n-ascult:
căci mâinile vă sunt pline de sânge!”
„Spălaţi-vă, deci, şi curăţiţi-vă!
Luaţi dinaintea ochilor Mei
faptele rele pe care le-aţi făcut!
Încetaţi să mai faceţi răul!
Învăţaţi-vă să faceţi binele,
căutaţi dreptatea,
ocrotiţi pe cel asuprit,
faceţi dreptate orfanului,
apăraţi pe văduvă!”

Isaia 1:13-17
Cuprins:

1. Introducere..........................................................................1
2. Originea sărbătorii..............................................................3
3. Data ....................................................................................4
4. Numele "Crăciun" ..............................................................8
5. Bradul............................................................................... 11
6. Darurile..............................................................................14
7. Colindatul .........................................................................16
- Colindele de ieri şi de astăzi ........................17
- Colindatul, un obicei demult apus ...............18
- Manelele de iarnă..........................................18
- Ignatul bate la uşa Crăciunului......................19
- Crăciun românesc......................................... 20
- Obiceiuri de Crăciun..................................... 21
8. Porcul (mâncarea)...............................................................23
9. Alte sărbători, tradiţii, şi superstiţii legate de Crăciun........27

Sursa:
Material preluat de pe site-ul
Bisericii Creştine Baptiste Lunca Ilvei.
http://www.bcbluncailvei.net/Predici/Craciunsipagan1.htm

Grafică, redactare şi imprimare:

Costel Hofer
Seini - 2009
Tel. 0742/052675
e-mail: asculta@gmail.com
 Crăciunul şi păgânismul

CAPITOLUL 1
Introducere

Nu ştiu dacă în lumea animalelor sau a plantelor există aşa ceva -

dacă există, eu încă nu am aflat - dar oamenii ţin minte data naşterii lor
(e drept, unii doar până la o vârstă…). Este specific oamenilor să se
felicite cu ocazia zilei de naştere, unii dau mese, alţii fac petreceri, dar
oare de ce? Opriţi-vă o clipă şi gândiţi: De ce vă place să fiţi sărbătoriţi
cu ocazia onomasticii? Dacă nu vă plac "serbările", de ce vă place să
nu uite cei apropiaţi să vă ureze "La mulţi ani!" sau să vă dea un cadou
sau să se poarte mai bine cu voi în ziua dvs. de naştere? De ce nu uitaţi
pur şi simplu câţi ani aveţi şi când veţi împlini un nou an? De ce nu vi
se întâmplă să vă treziţi deodată spunând: "Vai, am uitat câţi ani am!
Oare la ce dată m-am născut? Oare în ce lună este ziua mea?

Dacă starea de spirit (care la cei mai mulţi oameni este determinată de
împrejurări) nu împiedică acest lucru, onomastica este o zi de veselie.
Este o zi când tu şi cei care te iubesc vă bucuraţi că a mai trecut un an
în care aţi fost împreună şi priviţi în viitor cu speranţa multor ani
fericiţi. Ne bucurăm astfel de bebeluşii noştri, de copii, de soţ sau de
soţie, de mamă sau tată, dar şi de prieteni.

Dacă însă moartea ia de lângă noi pe cel drag, ziua lui de naştere nu
mai este un prilej de bucurie pentru noi - vom evita să ne-o mai
amintim; nu serbăm (ba de cele mai multe ori nici nu mai reţinem
zilele de naştere ale bunicilor şi străbunicilor noştri).

Este diferit însă cu eroii neamului, cu marii oameni ai poporului: poeţi,

medici, luptători, domnitori, oameni de ştiinţă. Amintirea lor rămâne
într-un fel, nu însă aşa de intim cum a fost în cadrul familiei lor ci

1
într-un spirit oficial, mai rece, mai puţin afectiv. Când este vorba de
astfel de oameni (care au trăit mai de mult dar a căror amintire
rămâne), aniversarea zilei lor de naştere este un prilej al comemorării
faptelor, ideilor, realizărilor lor. Sunt amintite beneficiile aduse
omenirii sau comunităţii de către personalităţile respective, sunt
pomenite faptele de curaj, inovaţiile, dedicarea, priceperea, tot ce
poate fi lăudat. Eroul "umple" ziua aceea.

Rostul mesajului meu este să arate într-o mică măsură cum a fost
schimbat acest lucru în cazul celui mai mare erou al omenirii, Domnul
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Într-un restaurant, două doamne "se cinsteau" cu o masă bogată.

Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest lucru, au răspuns:
"Aniversăm ziua de naştere a bebeluşului!" Pentru că nu era nici un
bebeluş în preajmă, curiosul a întrebat: "Dar unde este bebeluşul?"
Mama a răspuns: "O, l-am lăsat la o mătuşă…"

Exact aşa sărbătoresc cei mai mulţi oameni de pe pământ "Crăciunul",

ceea ce ei numesc "Naşterea Mântuitorului": mănâncă, beau, petrec,
fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei…

Foarte multe popoare sărbătoresc astăzi acest eveniment aglomerat cu

o mulţime de adaosuri care nu au existat de la început. Unele dintre ele
s-au generalizat, cum ar fi Moş Crăciun (tradiţie olandeză); bradul de
Crăciun (tradiţie germană); aranjamentele statuare cu scena din iesle
(tradiţie italiană). Iar altele au rămas specifice anumitor zone: ciorapii
atârnaţi în faţa şemineului (tradiţie americană); tăierea porcului, capra,
turca (tradiţii româneşti).

Aceste adăugiri au deteriorat foarte mult semnificaţia pe care

sărbătorirea naşterii Mântuitorului ar trebui s-o aibă pentru oameni.
Cu sute de ani în urmă, în 1644, Parlamentul Angliei a fost silit să
interzică prin legi foarte drastice această sărbătoare şi orice fel de
manifestare care să amintească despre acest eveniment.

2
Perioada Crăciunului devenise cea mai ruşinoasă perioadă a anului din
cauza beţiilor, actelor de vandalism şi de imoralitate la care oamenii se
dedau cu ocazia petrecerilor. Situaţia de azi nu este mult diferită…

Vom privi la unele din aspectele acestei sărbători pentru a înţelege mai
bine originea lor, semnificaţia şi folosul lor (cele care au). Cu ajutorul
lui Dumnezeu, nădăjduiesc ca, văzând mai exact cum stau aceste
lucruri, să căpătăm mai multă înţelepciune şi să nu cădem în extrema
celor mai mulţi de a sărbători naşterea Mântuitorului fără a avea chiar
pe Cel sărbătorit alături de noi, în centrul atenţiei şi bucuriei noastre.

CAPITOLUL 2
Originea sărbătorii

Cuvântul Crăciun nu există în Biblie şi nicăieri în Biblie nu se spune

să ţinem o sărbătoare cu acest nume, cu alte cuvinte, Dumnezeu nu
porunceşte o astfel de sărbătoare. În Noul Testament nu există nici o
lege care să oblige la ţinerea unor sărbători religioase cu date sau
anotimpuri fixe.

Crăciunul este celebrarea zilei de naştere a Domnului Isus Hristos.

Dar nici ziua de naştere a Mântuitorului nu a fost poruncit să fie păzită.
Cărţile de istorie şi chiar Enciclopedia Bisericii Catolice susţin că
această sărbătoare nu a existat de la începutul creştinismului:
Crăciunul nu s-a numărat printre cele mai timpurii sărbători ale
Bisericii. Irineu şi Tertulian îl omit din lista lor de sărbători
(The Catholic Encyclopedia).

După ce creştinismul a fost acceptat de imperiul roman (în prima

jumătate a sec. IV), a fost decretat de către mai marii religioşi ai
vremii ca biserica să sărbătorească naşterea Domnului.

3
 CAPITOLUL 3
Data

Mai târziu, când bisericile din diferite locuri au început să

sărbătorească naşterea lui Hristos, au fost mari diferenţe de opinii în ce
priveşte data corectă. Biserica Romano-catolică n-a început să
sărbătorească ziua de 25 decembrie decât în ultima parte a secolului
patru… (The Catholic Encyclopedia) Până atunci, creştinii ţinuseră
această sărbătoare în diferite perioade ale anului: în decembrie, în mai,
în aprilie şi, cel mai frecvent, în ianuarie.

Cum s-a ajuns totuşi la această dată de 25 decembrie?

Sărbătorile Saturnalia erau, la un moment dat, cele mai de seamă

sărbători la Romani… (preot Dumitru Bălaşa - De la Zamolxe la Isus)
Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. "În Roma şi în
Grecia păgână, pe vremea barbarilor teutoni, în vremurile străvechi ale
civilizaţiei egiptene antice, în stadiul de început al dezvoltării
popoarelor din est şi vest, din nord şi sud, perioada solstiţiului
de iarnă a fost totdeauna o perioadă de bucurie şi sărbătoare."
(Ealsh - Curiosities of Popular Customs). Pentru că acest anotimp era
atât de iubit, biserica oficială (de stat) (Catolică sau Ortodoxă -
depinde de zonă) l-a adoptat ca timp al naşterii lui Hristos
(R.E.Woodrow - Religia tainică a Babilonului).

Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea zilei
de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost
închinarea păgână adusă soarelui, mitraismul. Această sărbătoare
de iarnă a fost numită "Naşterea" - "Naşterea Soarelui".
(Frazer - The Golden Bough) (În această perioadă a iernii, soarele
atinge punctul său cel mai de jos în emisfera sudică (australă) şi apoi
începe mişcarea sa treptată către nord - asemenea unei ridicări. Acest
fenomen a fost numit naşterea soarelui şi era sărbătorit în această
perioadă).

4
Pe măsură ce obiceiurile păgâne referitoare la închinarea adusă
soarelui erau "creştinizate", este de înţeles că urma să rezulte confuzie.
Unii credeau că Isus era Sol, zeul-soare! Tertulian trebuia să declare că
Sol nu era Dumnezeul creştinilor; Augustin a denunţat identificarea
eretică a lui Isus cu Sol. Papa Leo I a mustrat aspru dăinuirea
închinării adusă soarelui, deoarece nişte creştini, stând chiar în pragul
"bazilicii apostolilor", i-au întors acestuia spatele pentru a se închina
soarelui care răsărea (R.E.Woodrow - Religia tainică a Babilonului).
Nu au reuşit însă să abolească această închinare păgână şi au venit cu
soluţia închinării cu faţa spre răsărit. Ba chiar au început să
construiască clădirile de cult (spre deosebire de cea de mai sus) în aşa
fel încât oamenii să se închine cu faţa spre răsărit.

Închinarea la soare (Tamuz la acadieni, Baal la sidonieni) şi închinarea

cu faţa spre răsărit sunt neplăcute lui Dumnezeu - Deuteronom 4:19;
2 Împăraţi 23:5,11; Ezra 8:13-16.

Preotul Dumitru Bălaşa scrie: Precizăm că aşa numitul cult al Soarelui

nu a fost adus în Dacia de coloniştii romani, ci el este autohton.
Era cea dintâi credinţă a strămoşilor Geto-dacilor, aşa cum am arătat.
S-a afirmat că între ciclul sărbătorilor de iarnă romane, mai cu seamă
Saturnalele, Calendele şi Dies natalis Solis Invinct, cercetătorii cred a
stabili legături indiscutabile. În realitate, lucrurile stau invers. Mai întâi
este vorba de o oarecare coincidenţă a zilei de naştere a lui Isus Hristos
(FALS: nu se cunoaşte o dată a naşterii lui Hristos - apoi să nu uităm
că în decembrie, nici în Israel nu mai stau păstorii noaptea cu oile pe
câmp (Luca 2:8), cât despre a naşte în grajd iarna… este frig! n.m.),
cu perioada sărbătorilor de iarnă ale lumii vechi. Prima dată ziua lui
Saturn a fost stabilită ca o zi de sărbătoare la 17 decembrie în anul 217
î.Hr. După aceea, pe parcurs, s-a mărit treptat numărul zilelor, până ce
s-a ajuns la 7 zile, între 17 şi 23 decembrie. Împăratul Aurelian
(270-275), adept al cultului Soarelui - Mithra, în anul 274, a declarat
oficial ca zi de sărbătoare ziua de 25 decembrie, pentru a contracara
avântul şi sărbătoarea creştină. Cu toate acestea, cultul lui Mithra, în

5
anul 391, prin decret imperial, era declarat ilicit (preot Dumitru
Bălaşa - De la Zamolxe la Isus). În Enciclopedia Catolică scrie:
Binecunoscuta sărbătoare în cinstea soarelui, Natalis Invicti (Naşterea
Neînvinsului Soare) serbată în 25 decembrie, poartă în esenţă
responsabilitatea pentru data sărbătorii noastre din luna decembrie
(The Catholic Encyclopedia). Acest lucru, catolicii l-au făcut şi pentru
alte sărbători ale lor. De exemplu: 24 iunie, era o sărbătoare în cinstea
lui Baal la druizi (preoţii celţilor în antichitate - mil.1 î.Hr.);
ea a devenit sărbătoarea naşterii lui Ioan Botezătorul; 15 august, care
era consacrată lui Isis (la egipteni) sau Dianei (la romani), a devenit
"adormirea Maicii Domnului" (Sf. Marie Mare); 02 februarie, care era
la romani o zi sărbătorită cu torţe şi lumânări în cinstea zeiţei Februa
(la greci, în această dată se sărbătorea zeiţa Demetra) a devenit
"Intrarea Maicii Domnului în Biserică").

Tehnica suprapunerii sărbătorilor păgâne cu cele închinate

adevăratului Dumnezeu nu a fost inventată de Biserica ortodoxă sau
Romano-catolică. Biblia o arată în 1 Împăraţi 12:25-33
(Galateni 4:8-11).

Este posibil ca datele să aibă vreo importanţă în "dimensiunea

spirituală" a îngerilor şi a lui Dumnezeu? Nu am studiat încă acest
lucru. Ştiu însă că Domnul a cerut în Vechiul Testament, sărbătorirea
anumitor evenimente în anumite zile (fixe) sau anotimpuri (perioade)
… Nu se ţineau la întâmplare. Oare duhurile rele, împotrivitoare lui
Dumnezeu doresc să imite pe Dumnezeu, pentru a fi cinstite ca
Dumnezeu? Cu siguranţă! Oare dracii se bucură să poată batjocori pe
Dumnezeu prin intermediul creaţiei Sale (omul) sau a celor
răscumpăraţi făcându-i să ţină zile care nu sunt poruncite de El, ba
chiar zile care la origine au fost dedicate unor "dumnezei străini"? Cu
siguranţă!

Decembrie …are ca simbol Ţapul sau Cornul Caprei şi Capricornul

(Viaţa sau Oglinda vieţii la greci). În plastică este reprezentat ca un ţap
cu coarnele pe spate.

6
În această lună, la 25, se sărbătoreşte Naşterea Domnului, popular
Crăciunul… (preot Dumitru Bălaşa - De la Zamolxe la Isus)
Adesea, în simbolistică, creştină, păgână sau chiar satanistă, ţapul
(capra) reprezintă pe… cel rău! Căruia dintre noi i-ar fi bine să serbeze
ziua celui iubit prin simboluri ale duşmanului celui iubit?

Ce să facem atunci? Să nu serbăm Crăciunul? Să-i declarăm război?

Cred că mult mai bine este ca în fiecare zi a anului să fim mulţumitori
lui Dumnezeu pentru naşterea lui Isus Hristos. Să nu aşteptăm luna
decembrie ca să ne aducem aminte că prin harul lui Dumnezeu,
în Betleem ni s-a născut un Mântuitor care este Hristos Domnul!
Dacă alţii o fac, în primul rând o fac din neştiinţă… Dacă se vor pocăi,
vor cunoaşte adevărul şi acesta îi va face slobozi. Să păstrăm
întotdeauna o inimă bună şi curată înaintea lui Dumnezeu şi atunci
vom face ce este plăcut înaintea Lui… E bine să ne amintim despre
naşterea Domnului Isus Hristos, chiar s-o sărbătorim dacă dorim.
Putem folosi perioada Crăciunului ca un timp de ajutorare sau de
evanghelizare a oamenilor, dar să nu socotim aceasta o lege, o poruncă
a Bibliei şi să nu osândim pe cei care nu cred în Sărbătorirea
Crăciunului.

7
 CAPITOLUL 4
Numele "Crăciun"

De unde vine acest nume? Ce înseamnă el?

Iată cum relatează "Povestea Crăciunului" revista Timiş-Online

(http://www.tion.ro/Pagini/sarbatori/sarbatori-64515.shtm)

Din vremuri străvechi ne-a rămas o istorisire care explică de ce

sărbătoarea naşterii Domnului poartă numele de "Crăciun".

Se spune că Fecioara Maria, de mică, intrase la mănăstire. Aici a fost

anunţată de arhanghelul Gavril că-L va naşte pe pruncul sfânt.
Când sarcina începea să fie vizibilă, nevinovata fecioară i-a spus
stareţii întreaga poveste, dar aceasta n-a crezut-o şi a alungat-o de la
mănăstire.

Ruşinată, Fecioara s-a ascuns într-o pădure, dar aici o urmărea tartorul
iadului, chinuind-o cu vedenii şi coşmaruri. În ajunul naşterii el a
aruncat o piatră în sânii fecioarei. Din ei a ţâşnit pe cer laptele sfânt,
astfel luând naştere Calea Laptelui (Calea Lactee).

Nemaiputând îndura acest chin, Maria a plecat din pădure şi a ajuns la

casa lui Crăciun, un boier nemilos care-şi tortura soţia şi fetele. Acesta
era plecat şi soţia lui, o femeie miloasă, a găzduit-o pe Fecioară în
staul, unde a născut. În acel moment s-a arătat pentru prima dată pe cer
Luceafărul, pentru a vesti sosirea lui Isus. Văzând steaua, Crăciun
crezu că femeile au dat foc la casă şi se grăbi să vadă ce s-a întâmplat.

Între timp Crăciuneasa avusese grijă să facă totul după datini, şi drept
răsplată, Maica Domnului le vindecă pe cele trei fiice ale lui Crăciun
care fiecare avea câte ceva: una era şchioapă, alta oloagă şi ultima
oarbă. Când ajunse acasă, fiindcă soţia nu i-a ieşit în întâmpinare,
i-a tăiat mâinile. Văzând aceasta, Fecioara i le puse la loc şi, prin
această minune îl făcu şi pe bărbat să-şi dezgheţe inima şi să creadă în

8
Dumnezeu. Din acest motiv, ziua în care s-a născut Mântuitorul,
s-a numit Crăciun.

Numai o fărâmă de bun-simţ dacă ai, vei fi neplăcut surprins de

penibilul acestei explicaţii. Nu-i de mirare că mulţi oameni nici nu mai
vor să audă de religie, de Dumnezeu când sunt întâmpinaţi cu astfel de
poveşti. Nu îţi trebuie nici multă minte şi nici multe cunoştinţe ca să-ţi
dai seama că ea nu este adevărată:

- ce fel de mănăstire era aceea la care a intrat Fecioara? Mănăstirile

"creştine" au început să apară în sec.IV (cam la 300 de ani după
moartea Mariei); evreii nu aveau mănăstiri iar dacă ar fi fost o altfel de
religie, Maria nu ar mai fi fost socotită neprihănită de către Dumnezeu!

- în afară de faptul că îngerul Gavril a vestit Mariei naşterea pruncului,

toate celelalte amănunte (atât personaje, locuri cât şi întâmplări)
nu sunt decât invenţii puerile, unele dintre ele chiar mai rău, stupide
(cum ar fi originea Căii Lactee şi a Luceafărului).

- Biblia nu susţine nicăieri ideea că Maica Domnului ar fi făcut

minuni…

Crăciun - (din lat. creatio-, onis) una dintre cele mai mari sărbători
creştine, care celebrează, la 25 decembrie al fiecărui an, naşterea lui
Isus Hristos. (dicţionar V. Breban)

Iată explicaţia dată de preotul Dumitru Bălaşa:

Domnul Isus Hristos fusese socotit de gnostici o creatură - Creaciun.

După anul 325 a fost recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu, una din
persoanele Sf. Treimi: "născut, iar nu făcut (creat)". Totuşi, în popor,
Isus Hristos este identic cu Crăciun. (Gnosticismul traco-dacic, după
forme şi locuri, durează până în a doua jumătate a mileniului întâi
d.Hr. După ce Sinoadele dau o formă precisă Creştinismului, acesta se
integrează doctrinei precizate şi din el rămân numai anumite

9
elemente.) În cărţile de cult ortodox, cuvântul Crăciun nu există,
ci Născutul. Poporul Daco-Român, care nu a făcut doctrină, a păstrat
primul termen până astăzi. Un colind spune:

Că-i născut un domn prea bun

Cu numele lui, Crăciun,
Că-i născut un om frumos,
Cu numele lui, Hristos.
(preot Dumitru Bălaşa - De la Zamolxe la Isus)

Totuşi, în finalul aceleiaşi cărţi, autorul se exprimă confuz şi chiar el

însuşi cade în ceea ce critică poporul neştiutor: Timp de aproape o
jumătate de secol, Crăciunul, frumoasa sărbătoare a Naşterii
Domnului, cu colindele ei, a fost strânsă în sârmă ghimpată:
Moş Crăciun, îngropat şi înlocuit cu prozaicul Moş Gerilă. Dar s-a
produs o minune. Odată cu revoluţia…, Sărbătoarea Naşterii
Domnului a fost descătuşată. Moş Crăciun a înviat…

Crăciun este creatul lui Dumnezeu (de la creatio), este un cuvânt

daco-român, un fir de borangic în pânza multimilenară a neamului.
În cărţile de slujbă ortodoxă îi zice Isus Hristos "născut , iar nu
făcut"… (preot Dumitru Bălaşa - De la Zamolxe la Isus)
Cu alte cuvinte, "creatul" şi Isus sunt una…

Este greşit să numim pe Hristos cu numele Crăciun. El nu este o

"creatură" a lui Dumnezeu, ci Fiul veşnic al lui Dumnezeu - Mica 5:2;
Ioan 1:1; 8:58; Coloseni 1:17.

10
 CAPITOLUL 5
Bradul

Un obicei specific "sărbătorilor de iarnă" este aducerea în casă şi

împodobirea unui brad. Oare ce legătură are bradul cu sărbătorile de
iarnă? Ce este specific bradului? Ce îl face să fie diferit de alţi copaci?
Un cântec "de sezon" (german, din câte ştiu) spune:

O brad frumos, o brad frumos,

Cu cetina tot verde…
Tu eşti copacul credincios,
Ce frunza nu şi-o pierde…

Dacă este să simbolizeze ceva, atunci ce ar arăta bradul "cel veşnic

verde"? Viaţa fără sfârşit, nu-i aşa? Toţi ceilalţi copaci "mor" toamna,
dar el, este "tot verde", aşa cum toţi oamenii mor, dar Dumnezeu
rămâne în veac… Poţi să numeşti (din acest punct de vedere) bradul,
drept, "dumnezeul copacilor"! (Deci când aduci în casă bradul…
aduci un "dumnezeu străin"???)

Nu este de mirare că la Lunca Ilvei (şi în multe alte părţi) oamenii

împodobesc căruţa care duce mortul la groapă cu brazi - vor să spună
ceva despre nemurire; la fel când construiesc o casă şi pun în vârful
acoperişului un brad; la fel când împodobesc sala nunţii cu crengi de
brad - vor să spună ceva despre trăinicia casei sau a căsniciei.

Încă din antichitate oamenii s-au închinat la pomi numiţi de ei "sacrii"

(şi astăzi sunt religii de acest gen atât în lumea primitivă (aşa numită
"necivilizată") cât şi în cea modernă). Druizii socoteau stejarul drept
copac sfânt. Egiptenii aveau palmierul, iar scandinavii şi romanii…
ghici ce? - BRADUL!

Există o legendă antică babiloniană care spune că a fost un ciot de

copac uscat din care a ieşit un copac care nu s-a mai uscat niciodată;
a rămas "veşnic verde"… "ce frunza nu şi-o pierde…"

11
Ciotul uscat reprezenta pe Nimrod (Geneza 10:8-12) care murise iar
copacul "veşnic verde" arăta că Nimrod s-a reîncarnat în persoana lui
Tamuz (care în religia acadienilor (locuitorii uneia din cetăţile
stăpânite de Nimrod - Geneza 10:10) era zeul-soare, soţul zeiţei Iştar
(numiţi de sidonieni (fenicieni) Baal şi Astarteea)
(Easton's Bible Dictionary). (Un comentariu foarte bogat şi interesant
despre Tamuz se găseşte în Smith's Revised Bible Dictionary.)

Biblia vorbeşte în multe locuri despre închinarea greşită asociată cu

"pomul verde":

Deuteronom 12:2 "Să nimiciţi toate locurile în cari slujesc

dumnezeilor lor neamurile pe cari le veţi izgoni, fie pe munţi înalţi, fie
pe dealuri, şi sub orice copac verde".

1 Împăraţi 14:23 "Şi-au zidit şi ei înălţimi cu stâlpi închinaţi idolilor şi

Astartee pe orice deal înalt şi sub orice copac verde".

2 Împăraţi 17:10 "Şi-au ridicat stâlpi idoleşti şi Astartee pe orice deal

şi sub orice copac verde".

2 Cronici 28:4 "Aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub

orice copac verde".

Isaia 57:5 "care se încălzeşte pentru idoli sub orice copac verde,
care junghie pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor…"

Ieremia 2:20 "De mult ţi-ai sfărâmat jugul, ţi-ai rupt legăturile, şi ai
zis: "Nu mai vreau să slujesc ca un rob!" Căci pe orice deal înalt şi sub
orice copac verde, te-ai întins ca o curvă".

Ieremia 3:6 "Domnul mi-a zis…: ,,Ai văzut ce a făcut necredincioasa

Israel? S-a dus pe orice munte înalt şi sub orice copac verde, şi a curvit
acolo".

12
Ieremia 3:13 "Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost
necredincioasă Domnului, Dumnezeului tău, că ai alergat încoace şi
încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, şi că n-ai ascultat
glasul Meu, zice Domnul".

Ezra 6:13 "Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când morţii lor vor fi în
mijlocul idolilor lor, împrejurul altarelor lor, pe orice deal înalt,
pe toate vârfurile munţilor, sub orice copac verde, sub orice stejar
stufos, acolo unde aduceau tămâie cu miros plăcut tuturor idolilor lor".

Romanii, în timpul Saturnaliei, împodobeau bradul cu boabe roşii…

Astăzi, boabele s-au transformat în globuri iar între altele, se foloseşte
beteala (argintie sau aurie). Iată un pasaj interesant din Biblie:

Ieremia 10:3,4 "Căci obiceiurile popoarelor sunt deşerte. Taie un lemn

din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea; îl împodobeşte cu
argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine".

Alt ornament care aduce cu strălucirea soarelui, aurului şi argintului

sunt artificiile şi luminiţele - ca nişte steluţe (sau "pui de soare"…
"sorişori de curând născuţi")…

Ce legătură are bradul împodobit cu naşterea lui Hristos?

"Păi…steaua din vârf arată steaua care i-a călăuzit pe magi…" Ha! Ha!
Şi dacă nu-i pui stea în vârf…? E drept că a fost o astfel de stea,
dar Biblia nu spune că trebuie să împodobim un brad în amintirea
acelui eveniment.

De ce trebuie creştinii să cumpere şi să pună în casă un brad pe care

să-l împodobească? Nu scrie nicăieri că aşa ceva este obligatoriu.
Atunci de ce o fac?

- Probabil că unora le place - aduce ceva nou, o schimbare, un aer de

sărbătoare, veselie pentru copii… Alţii, doar vor să fie şi ei…
"în rândul lumii".

13
Atunci să nu mai fac pom de Crăciun? Întreabă pe Dumnezeu şi fă ce
crezi că vrea El. Dacă tu crezi că Dumnezeu nu are nimic împotrivă,
fă-l, altfel, nu-l face. Un lucru poţi să-l ştii şi să-l crezi: Nu este o
poruncă a Bibliei, nu este o lege a lui Dumnezeu aşa că cei care nu ţin
acest obicei nu trebuie osândiţi… Apoi este clar că nu trebuie să te
închini acestui brad (şi cred că în mod conştient nu este nimeni între
noi care s-o facă - dar dacă se va întâmpla că nu vei avea bani sau pur
şi simplu vei ajunge în situaţia că nu vei reuşi să-ţi procuri un brad
într-un an vei socoti că "acela nu este Crăciun" dacă nu ai brad în
casă??? Este nevoie neapărat de "cetina tot verde" ca să-ţi aminteşti că
"ţi s-a născut un Mântuitor"? Ce este important pentru tine? Bradul sau
Mântuitorul? Vei fi la fel de afectat(ă) în inima ta dacă nu vei avea pe
Domnul cu tine în săptămâna Crăciunului cât de afectat eşti că nu ai
brad? Atunci cui te închini???

CAPITOLUL 6
Darurile

În folclorul românesc se face o distincţie clară între Moş Nicolae şi

Moş Crăciun, cele două personaje având chipuri şi rosturi diferite.
Abia în acest ultim secol aceste personaje vor fi deopotrivă înzestrate
cu o trăsătură nouă: obiceiul de a face daruri copiilor. În tradiţia
populară ziua de 6 decembrie este zi de cinstire a Sfântului Nicolae
încă din vremea de demult. Închipuit ca un moş cu barba albă
Sân-Nicoară (cum i se mai spune Sfântului Nicolae) poate aduce
ninsoarea doar scuturându-şi bărbia de omăt. Sfântul Nicolae a fost
treptat desacralizat. Nu numai Moş Crăciun este numit cu duioşie
"moş"; Sfântul Nicolae, episcopul de Cezareea, martirul lui Isus şi
săvârşitorul de minuni, devine în ochii românilor Moş Nicolae.
Sub influenţa tradiţiilor europene a fost adoptată imaginea unui Moş
Nicolae care pune cadouri în cizmuliţele copiilor.

(http://www.lego.rdsor.ro/christmas/ralaiul.html)

14
Scandinavii (vikingii) credeau că zeul lor numit Odin, dă daruri
speciale celor care se apropiau de bradul lui în timpul sărbătorilor de
iarnă. Şi romanii, după cum spune Tertulian aveau practica schimbului
de cadouri în timpul Saturnaliei (R.E.Woodrow - Religia tainică a
Babilonului).

Nu-i nimic rău, desigur, în a oferi cadouri altora în vremuri de

sărbătoare. În Biblie este întâlnit acest lucru în două prilejuri în care
Dumnezeu a lucrat în chip minunat pentru restaurarea poporului Israel
- Neemia 8:10,12; Estera 9:19,22 (Domnul încurajează pe credincioşi
să dea daruri pentru slujbele şi lucrările religioase - 1 Cronici 16:29;
Neemia 7:70; daruri pentru robii eliberaţi - Deuteronom 15:13,14;
daruri pentru copii - Matei 7:11; daruri din partea fraţilor pentru fraţi
nevoiaşi - Romani 15:28). Dărnicia ca trăsătură, ca mod de viaţă este
recomandată şi apreciată de Dumnezeu. Nu se găseşte însă în Biblie
obligativitatea împărţirii de daruri cu ocazia sărbătorilor în afară de
Purim şi aceasta a fost în VECHIUL TESTAMENT, pentru evrei.
(Între Purim şi Crăciun nu pot fi făcute legături aşa încât să se deducă
faptul că trebuie să dăm cadouri de Crăciun. Faptul că sărbătoarea
evreiască Purim se ţinea în luna a 12-a nu este deloc relevant, deoarece
luna a 12-a evreiască nu corespunde cu decembrie ci cu februarie-
martie.)

Găsim în Biblie un pasaj unde acest schimb de cadouri este făcut

într-un cadru festiv negativ, anti-Dumnezeu - Apocalipsa 11:10;
aici oamenii sărbătoresc uciderea a doi prooroci care vesteau cuvântul
lui Dumnezeu.

A face o legătură între cadourile care "le aduce Moş Crăciun" şi

darurile care au fost date pruncului Isus de către magi în Biblie nu este
corect. Magii nu L-au găsit pe Isus în ziua naşterii Sale, aşa cum L-au
găsit păstorii în iesle (Luca 2:16) ci ei au găsit "pe Împăratul de curând
născut al iudeilor" într-o casă (Matei 2:2,11) - este probabil că pruncul
avea cel puţin câteva zile sau săptămâni. În plus, darurile nu şi le-au
dat unul altuia, ci le-au dat lui Isus, lucru care corespunde mai degrabă

15
cu cerinţele biblice de a aduce daruri lui Dumnezeu. Atunci să nu mai
dau daruri copiilor de Crăciun? Situaţia este delicată, nu-i aşa? Cu câtă
viclenie a întortocheat cel rău lucrurile aşa încât să-şi atragă slavă şi să
hulească pe Dumnezeu… Totuşi, oare nu este mai mare cel ce este în
noi decât cel ce este în lume? Cu siguranţă! Oare nu vom fi în stare să
ne arătăm dragostea (prin cadouri şi nu numai prin ele) şi să vorbim
copiilor noştri încât să înţeleagă că nu este nici un Moş Crăciun, dar că
există un Dumnezeu viu şi adevărat care a dat ce a avut mai scump,
un dar nespus de mare: pe Fiul Său pentru mântuirea lor? Ba da,
cu siguranţă! Atunci să facem lucrul acesta aşa încât copiii noştri să nu
se simtă loviţi de o soartă crudă (şi anume că s-au născut într-o casă cu
părinţi ce au o credinţă aspră care nu îi lasă să le dea cadouri atunci
când toţi ceilalţi copii primesc). Ci să fie convinşi şi fericiţi de
dragostea noastră (pe care vom şti să le-o arătăm pentru că Dumnezeu
ne învaţă), nu numai de Crăciun ci în tot timpul anului. Şi prin noi să-L
afle pe cel născut în Betleem, Mântuitorul.

CAPITOLUL 7
Colindatul

Preotul Dumitru Bălaşa scrie: E vremea colindelor care datează din

vremea lui Ler Împăratul (Leru-i ler şi iarăşi ler!) (Galerius cel Bătrân
şi Galerius cel Tânăr - 293-311 - împăraţii Daciei) (preot Dumitru
Bălaşa - De la Zamolxe la Isus). Nu este nici măcar insinuată
provenienţa biblică. Sunt unii care fac legătură între colindele de azi şi
corul îngeresc care a "cântat" când a fost vestită păstorilor naşterea lui
Hristos. De fapt relatarea biblică nu spune că îngerii au cântat ci că
"împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe
Dumnezeu şi zicând…" - Luca 2:13. Apoi îngerii nu au mers din casă
în casă…

16
 Colindele de ieri şi de astăzi

Tradiţia colindatului este specific românească. În Europa, cu excepţia

zonei sud-estice, acest obicei nu există. (Nu ştiu dacă acest lucru este
adevărat. Conform unei alte informaţii, în Anglia au fost introduse
colindele după anii 1800 - nu ştiu dacă încă se mai practică…)
Deşi profund păgâne, tradiţiile româneşti au fost readaptate, o dată cu
încreştinarea populaţiei daco-romane. La est de Europa puţini ştiu că
tradiţia colindatului se mai păstrează doar în spaţiul carpato-pontic,
cu preponderenţă pe teritoriul României.

Obişnuiţi deja cu colindele vechi, românii nu au ştiut să-şi păstreze şi

să exploateze trăsătura aceasta de originalitate. Ba mai mult,
au importat ritmuri şi cântece de sărbători, ce nu au de a face cu
specificul poporului român. Dacă celelalte popoare europene au timide
încercări în domeniul cântecelor religioase de Crăciun, românii se pot
mândri cu un adevărat tezaur de colinde şi tradiţii ale Naşterii
Domnului. Tradiţia colindatului se mai păstrează în Bulgaria şi
Ucraina. Ungurii au preluat-o din Transilvania şi şi-au adaptat-o.
Cu toate acestea, numai românii au reuşit să păstreze fondul originar,
latin al vechilor "calende". Fondul comun al tuturor colindelor este
unul păgân, pe care s-au adaptat textele cu conţinut evanghelic.
Tradiţii păgâne încreştinate, Calendele erau sărbători romane închinate
soarelui. Calende desemnează un obiect rotund, o trimitere directă la
discul solar. De aceea colinda se cânta în cerc închis (colindătorii),
se făcea în ocol, se împărţeau colaci şi nuci, toate simboluri ale
rotundului, ale perfecţiunii. Principala motivaţie a obiceiului era acela
de protecţie, mai apoi s-a impus sensul binecuvântării şi cel
evanghelic, al Naşterii Domnului. Cel mai surprinzător este faptul că
melodiile s-au păstrat nealterate, cu preponderenţă în zonele izolate
(Maramureş). Colindatul era un obicei exclusiv masculin, ceata de
feciori având misiunea de a trece pe la fiecare casă şi a aduce vestea
cea bună. Timp de şase zile, colindătorii realizau un cerc invizibil în
jurul comunităţii, pentru a o proteja mai apoi de venirea Anului Nou,
când demonilor li se dădea drumul pe pământ.

17
Pe lângă colindele consacrate ce vorbesc despre Naşterea
Mântuitorului în ieslea din Betleem sau despre magii de la Răsărit
purtaţi de stea, se remarcă colindele intermediare. Acestea mai
păstrează reminiscenţe păgâne: colinda corbului, colinda junilor,
colinda gospodarului. Aceste colinde îmbină tradiţiile păgâne ale
Anului Nou cu semnificaţia creştină a Naşterii lui Isus Hristos.
Sunt colinde de fertilitate, colinde de binecuvântare a pământului sau
colinde provenite din cultul strămoşilor. Este clară deci originea
religioasă păgână a obiceiului de a colinda în timpul sărbătorilor de
iarnă.

Colindatul, un obicei demult apus

Sărbătorile de iarnă deschid sezonul colindelor. Obiceiul a devenit un

bun prilej de distracţie, mai ales în rândul tinerilor. De Crăciun se
încropeşte la repezeală un pseudo-cor şi se porneşte "la colindat".
Băutura, mâncarea şi distracţia sunt pe primul plan. Găştile de
petrecăreţi chefuiesc până în zori, fără să cunoască cu adevărat
semnificaţia păgână a tradiţiei. Repertoriul nu depăşeşte de obicei
două-trei strofe arhicunoscute, melodia fiind ignorată din principiu.
Puţini ştiu că obiceiul este unul de binecuvântare, de protecţie şi
bună-vestire. Adevărata tradiţie a colindatului devine pe zi ce trece un
capitol de folclor, păstrat în fonotecile cercetătorilor. Tragedia cea mai
mare este că nici măcar interpreţii de muzică populară nu mai sunt
interesaţi în a promova colinde autentice, lăsându-se purtaţi de interese
financiare. Iată cum, pe lângă aspectul păgân venit din antichitate,
se adaugă un aspect păgân "modern", mă refer la practicile păcătoase
descrise mai sus, care nu au nimic din Duhul Mântuitorului.
Acelaşi lucru este evidenţiat şi în următorul pasaj:

Manelele de iarnă

Tradiţia colindatului se luptă din greu cu interesele unei afaceri de

sezon. Tarabele şi magazinele de specialitate abundă în producţii kitch.
"Oamenii nu au practic nici un criteriu de selecţie calitativă, între un

18
colind tradiţional şi unul "coafat", de tranziţie", mărturiseşte un
interpret de muzică populară din Cluj. Aceasta se datorează în primul
rând ruperii legăturilor cu lumea de la sat, a urbanizării forţate din
timpul regimului comunist. Transformarea este şocantă, de la
sonorităţile simple, vechi, s-a trecut în unele cazuri la acompaniament
electronic de ultima oră. Ritmurile şi melodiile vechi au fost înlocuite
cu tangouri, valsuri si marşuri consacrate, care oripilează de-a dreptul
urechea. Tendinţa comercială este evidentă, colindele tind să devină
adevărate "manele de iarnă", textele sunt modificate, mesajele
evanghelice, legate de Naşterea lui Isus Hristos, au fost înlocuite cu
texte lacrimogene, despre părinţi abandonaţi şi frustraţi în preajma
sărbătorilor. De obicei, pseudo-interpreţii de muzică folclorică sunt tot
aceia care-şi încearcă norocul şi la o colindă de sezon.
(Silviu Mănăstire)

Ignatul bate la uşa Crăciunului

De Ignat şi până la Crăciun se porneşte alaiul obiceiurilor de

purificare, tradiţii vechi şi precreştine. De Ignat, sărbătoarea Sfântului
Ignat Teoforul, oamenii nu lucrează, singura activitate fiind
sacrificarea şi pregătirea porcului. Preparatele vor îmbogăţi masa de
Crăciun, semn al abundenţei şi al belşugului. Adunaţi în grupuri,
tinerii merg cu turca, capra sau brezaia. Turca este un bot de oaie cu
piele de iepure pe la barbă, cu urechi de iepure şi coarne de lemn,
împodobite cu diferite ornamente. Capra este un bot de capra cu
coarne de berbec. Ambele sunt fixate pe un băţ şi jucate, într-un ritual
bine stabilit. La sfârşit turca şi capra mor; ele sunt simboluri ale anului
care moare. Capra şi turca sunt simboluri demonice, ele sunt purtate în
comunitate şi arătate tuturor pentru a înlătura astfel frica şi blestemul.
Folcloriştii identifică aceste imagini cu reminiscenţele mitologiilor
populare în care zeii demonici aveau reprezentări de acest gen
(Bachus - ţap). Alt obicei, tot mai rar întâlnit, este ursul. Doi tineri sunt
îmbrăcaţi într-o blană de urs. Ei sunt însoţiţi de doi "moşi" care au
grijă ca ursul să joace aşa cum i se cântă. Jocul agonic al ursului
simbolizează, la fel, moartea anului vechi şi naşterea aceluia nou.

19
Tradiţia populară păstrează pe un fond precreştin şi sceneta Irozilor.
Aceştia îi întruchipează pe cei trei crai de la Răsărit, veniţi să aducă
daruri de aur, tămâie şi smirnă pruncului Isus Hristos. Doar Irozii
reprezintă un obicei specific Crăciunului, celelalte făcând parte din
ritualurile de pregătire în vederea venirii Anului Nou.

Crăciun românesc

Orice sărbătoare are menirea de a aduna oamenii într-o comunitate,

care îşi validează astfel sistemul de valori. Crăciunul la români este o
poveste despre recunoştinţă, comuniune şi Lumina Naşterii lui Isus
Hristos; este o poveste colorată cu glasuri din alte timpuri, cu gesturi
profunde venite din negura începuturilor. Amestec de sacru şi profan,
amestec de sacru creştin şi tradiţie păgână, expresie a bucuriei,
a bucuriei de a trăi viaţa; Viaţa care biruie întotdeauna moartea.
În ieslea Betleemului acum 2000 de ani se năştea speranţa lumii.
De atunci, cerul se deschide în fiecare an pentru ca îngerii să
psalmodieze Naşterea celui fără de început. Luca 2:14 „Slavă lui
Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii
plăcuţi Lui”, omul-dumnezeu, pruncul din Betleemul Iudeei ridica
umanitatea în îmbrăţişarea lui Dumnezeu. "Vi s-a născut Mântuitorul!
"glăsuiau triadele îngereşti, s-a născut Cel ce va călca Moartea şi va
birui porţile iadului. Crăciun românesc, în inima Balcanilor, amintirea
libertăţii udate cu sânge. Autorul vorbeşte frumos în ultimele
propoziţii, dar câţi sunt cei care gândesc în timp ce sărbătoresc acest
"Crăciun românesc în inima Balcanilor" la Mântuitorul care prin jertfa
Sa a dat lumii libertatea şi a biruit porţile iadului?

Citez din "Informaţia zilei de Duminică - Online" Nr. 61, duminică,

14 decembrie 2003 (http://www.informaţia-zilei.ro/duminica/1.htm)

20
 Obiceiuri de Crăciun

Sărbătoarea Naşterii Domnului este marcată de numeroase tradiţii.

Începând din ajunul Crăciunului, uliţele satelor răsună de glasurile
colindătorilor. Purtând costume tradiţionale şi traiste cât mai
încăpătoare, aceştia merg din casă în casă, pentru a le ura oamenilor
fericire şi prosperitate. Colindele sunt de două feluri: religioase şi
laice. Subiectele celor religioase se referă de cele mai multe ori la Isus
Hristos. Pe de altă parte, colindele lumeşti au un caracter liric şi
deseori sunt improvizate de colindători, în funcţie de gazda pentru care
cântă.

Copiii de până la 7-8 ani - spun etnografii - umblă cu colindeţul în

ajunul Crăciunului: "Colinde, colinde, daţi bomboane în coşuleţ".
Când se înserează încep să umble pe la case şi cetele de colindători
adulţi. Cei maturi umblă cu colinde foarte vechi. În partea de sud a
Basarabiei se umblă chiar cu colindul precreştin laic, de gospodar,
de casă, de prunc, de fată, de flăcău, de logodiţi.

De la Crăciun şi până la Bobotează colindătorii umblă cu "Steaua" care

vesteşte Naşterea lui Isus. În unele locuri se întâlneşte cântarea numită
"Vecleem", sau "Irozii", o dramă religioasă care înfăţişează misterul
Naşterii Domnului în toate fazele sale. Pe lângă aspectul religios al
colindelor, în timp a evoluat şi partea laică a acestei tradiţii. În unele
locuri este obiceiul ca flăcăii să umble cu "Capra", "Ursul" sau
"Cocostârcul". În aceste jocuri sunt purtate măştile confecţionate din
piei sau blană şi sunt ironizate personajele rele (ba, dacă duhurile rele
sunt în controlul acestor activităţi, cred că alţii sunt cei ironizaţi:
colindătorii - n.m.). Cu această ocazie, gazda împarte colindătorilor
covrigi, nuci, mere şi colăcei pe care gospodinele le frământă din timp
cu prilejul Crăciunului.

Ieremia 7:18 ”Copiii strâng lemne, părinţii aprind focul, şi femeile

frământă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, şi să
toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie.”

21
Ieremia 44:19 „De altfel, când aducem tămâie împărătesei cerului şi-i
turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaţilor noştri îi pregătim noi
turte ca s-o cinstim făcându-i chipul, şi-i aducem jertfe de băutură?”

A merge cu colindul, din nou spun, ca şi despre cele ce am vorbit până

acum, nu este o poruncă a Bibliei. Nu este scris nicăieri în NOUL
TESTAMENT , că Dumnezeu vrea ca într-o anumită perioadă a anului
să mergem pe timp de seară de la uşă la uşă ca să cântăm cântece care
au sau nu legătură cu naşterea Mântuitorului. Este chiar foarte clar
pentru orice creştin că a vesti prin incantaţii sau simple urări credinţele
unor religii păgâne (moare anul, se naşte soarele, etc.) sau a
binecuvânta în numele unor dumnezei falşi este greşit. A colinda cu
cântece păgâne este păcat. Şi tot păcat este a participa la desfrâul care
îl săvârşesc grupurile de colindători. Suntem însă trimişi de Domnul
Isus Hristos să vestim Evanghelia la orice făptură şi să facem ucenici
din toate neamurile, iar Pavel ne învaţă să predicăm Cuvântul la timp
şi nelatimp. Domnul Isus ne învaţă să fim înţelepţi ca şerpii şi fără
răutate ca porumbeii, iar Pavel ne spune să răscumpărăm vremea
pentru că zilele sunt rele. Oare nu am putea folosi această ocazie a
colindelor pentru a spune altora vestea naşterii Mântuitorului?
Dacă Domnul nu vă permite acest lucru, să n-o faceţi! Dar dacă El vă
trimite, veţi greşi dacă nu veţi asculta! Iar în ce-i priveşte pe alţii,
şi ce fac ei… Dumnezeu este stăpânul lor… - Romani 14:4,5.

22
 CAPITOLUL 8
Porcul (mâncarea)

Am auzit un om spunând: Pentru mine Crăciunul nu-i Crăciun fără

porc şi Paştele nu-i Paşti fără carne de miel. O asemenea afirmaţie este
greşită. Normal este ca pe primul plan să fie Cel sărbătorit în aceste
zile, nu mâncarea! Cum ţi-ar fi să ştii că pentru cel care l-ai invitat la
serbarea zilei tale de naştere este mai importantă sarmaua care-i lasă
urme de untură la gură decât persoana ta! Ce l-ai chemat să
sărbătorească? Sarmaua? Dar dacă inversăm acum rolurile şi tu eşti cel
invitat… Cum te comporţi tu la serbarea zilei de naştere a
Mântuitorului?

Pregătirile culinare de Paşti şi de Crăciun sunt cele mai laborioase din

tot anul. Femeile muncesc din greu zile la rând de dimineaţa devreme
până noaptea târziu. Sunt chiar unele preparate (care au probabil o
însemnătate religioasă) pe care unii ţin cu orice preţ să le aibă!
Câte case sunt lipsite de sarmale şi cozonaci de Paşti, de Crăciun,
cu ocazia nunţilor, înmormântărilor şi a pomenilor??? Dar din câte
lipseşte rugăciunea, mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru acel belşug,
şi toate celelalte lucruri care Domnul ar vrea să nu lipsească dintr-o
casă. NOUL TESTAMENT nu cere aşa ceva, iar în VECHIUL
TESTAMENT astfel de practici au fost osândite:

Ieremia 7:18,19,22,23. ”Copiii strâng lemne, părinţii aprind focul, şi

femeile frământă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei
cerului, şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie.
Pe Mine Mă mânie ei oare? zice Domnul; nu pe ei înşişi, spre ruşinea
lor? Căci n-am vorbit nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat nici o
poruncă, cu privire la arderi de tot şi jertfe, în ziua când i-am scos din
ţara Egiptului. Ci iată porunca pe care le-am dat-o: „Ascultaţi glasul
Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu;
umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.”
Oamenii însă ţin cu toată râvna acestea şi neglijează cu totul ascultarea
de Dumnezeu.

23
Acesta este un aspect: să uiţi de Mântuitorul când Îi serbezi naşterea,
şi să preţuieşti mai mult ca mântuirea, mâncarea tradiţională…
Însă este ceva mai mult decât atât: Nu-i vorba de orice mâncare
(cei mai mulţi s-ar socoti jigniţi dacă la o astfel de ocazie le-ai servi
peşte sau pui, etc.) ci este un anumit animal care "trebuie" jertfit cu
această ocazie…

Ziua de Ignat, numită şi Ignatul porcilor, este o sărbătoare care cade în

20 decembrie: este ziua în care a fost rânduită datina tăierii porcului de
Crăciun. Ţăranii cred chiar că un porc neînjunghiat în ziua Ignatului nu
se va mai îngrăşa, pentru că atunci el îşi visează cuţitul. Să-l mai ţii în
ogradă după această dată nu e de nici un folos de vreme ce porcul nu
mai pune carne pe el, ba chiar poate dăuna, căci înjunghierea lui cu
întârziere poate provoca evenimente neplăcute.

Obârşia păgână a sacrificării porcului este evidentă. În Egiptul antic,

porcul era adus ca jertfă zeului Osiris, iar in Grecia antică un ritual
similar se săvârşea în cinstea zeiţei Demeter. Ceremoniile sacrificiale
din lumea antică corespundeau întotdeauna cu perioadele de înnoire a
timpului calendaristic. Prinderea şi înjunghierea porcului în ziua de
Ignat, pârlirea părului, jupuirea şi tăierea cărnii păstrează până azi
urme ale unor elemente de ritual păgân, a căror semnificaţie însă s-a
pierdut. (http://www.lego.rdsor.ro/christmas/ralaiul.html)

Monitorul de Cluj din 20.XII.2002

(http://arhiva.monitorulcluj.ro/2002/2002.12.20/prima2.html), scrie:

24
Monitorul de Cluj din 20.XII.2002
(http://arhiva.monitorulcluj.ro/2002/2002.12.20/prima2.html), scrie:

Ziua cuţitelor lungi

Ziua Sfântului Ignatie Teoforul - Ignat cum îl ştie orice român dus la
biserică - înseamnă sacrificarea porcului care grohăie prin ogradă...

Ignatu' - un obicei tradiţional românesc

Porcul era considerat în vechile culturi animal sacru. În tradiţia

populară românească, Ignatu' este o divinitate solară care a preluat
numele şi data de celebrare a Sfântului Ignatie Teoforul din
calendarul ortodox. Există un timp ritual al sacrificiului porcului -
ziua de Ignat (20 decembrie) sau după Sfântul Vasile (aproximativ
aceeaşi zi pe stil vechi), dimineaţa în zori - moment al zilei propice
multor practici rituale.

"Dacă nu tai porcul de Ignat, nu-i mai merge bine... După Ignat,
porcul slăbeşte" spun bătrânii.

"Victima" este pregătită cu gesturi şi formule rituale: animalul este

stropit cu apă sfinţită, este aşezat cu capul spre răsărit, pe frunte sau
pe ceafa este trasată cu cuţitul o cruce pe care se presară sare, iar în
casă sunt rostite formule rituale: "Doamne ajută!", "Să-l mâncăm cu
sănătate!".

Alte obiceiuri scot în evidenţă valoarea animalului ca simbol al vieţii:

părul porcului trebuie înmuiat în sânge "pentru ca să nu se stingă
neamul porcilor", iar sângele care curge în timpul sacrificiului
trebuie strâns într-un vas cu mei. Ansamblul ritual al "tăierii"
porcului este încheiat prin masa comună (numită "pomana porcului")
ce se desfăşoară într-o atmosferă solemnă, în linişte, realizându-se,
în primul rând, comuniunea spirituală a participanţilor la actul
sacrificial înfăptuit.

25
Ce să facem atunci? Să nu mai mâncăm porc de Crăciun?
Întâi de toate, să ne asigurăm că avem o inimă curată înaintea
Domnului, că El este Cel mai de preţ pentru noi. Să nu socotim că se
va prăbuşi lumea dacă nu avem porc de Crăciun! Nu porcul este
important în aniversarea naşterii Mântuitorului. Important este că
Dumnezeu a privit din sfinţenia Sa la starea noastră căzută şi fără
speranţă şi ne-a trimis pe Fiul Său ca să ne salveze din ea. Apoi, dacă
descoperim vreo practică păgână (tradiţie, superstiţie) în tăierea
porcului şi pregătirea preparatelor din carne de porc pentru Crăciun,
să renunţăm la ele. Putem tăia porcul şi nestropit cu aghiasmă,
şi dacă nu-l punem cu botul spre răsărit. Îl putem mânca şi dacă nu îi
facem cruce pe cap - "Păi trebuie să-i pun sare în cap ca să nu se
strice!" Dar sarea se poate pune numai într-o cruce? Fă-i un Z, un Y,
fă-i un nas şi două încreţituri pe frunte, mai pune-i o linie drept gură
şi două mai mici drept ochi, dar nu mai ţine datina aceea păgână!
Nu-l mai tăia de 20 decembrie! Taie-l pe 19 sau pe 21! Apoi, dacă dai
de mâncare celor ce te-au ajutat, n-o face ca şi cum dai o masă în
urma unei jertfe, ca în VECHIUL TESTAMENT.; dacă îl tai cu
familia, aşezaţi-vă la masă ca în orice altă zi: nu faceţi
"pomana porcului"… Etc.

26
 CAPITOLUL 9
Alte sărbători, tradiţii, şi superstiţii legate de Crăciun

a. Sursa: (http://www.lego.rdsor.ro/christmas/ralaiul.html)

Sfântul Vasile

Întâi ianuarie, ziua Anului Nou, este închinată de biserică Sfântului

Vasile. Umbrită de petrecerea de Revelion, sărbătoarea Sfântului
Vasile se mai ţine încă la sate, dar şi acolo predomină cu această
ocazie practicile magice de ghicire a viitorului, practici cu un vădit
caracter păgân. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadociei.
Arhiepiscop de Cezareea în timpul împăratului Constantin cel Mare,
el a încetat din viaţă la vârsta de cincizeci de ani, chiar în ziua de
1 ianuarie. Ritualul creştin de pomenire a Sfântului Vasile în prima zi
a anului nu a reuşit să înăbuşe obiceiurile păgâne legate de descifrarea
viitorului. În nici o altă zi a calendarului actele divinatorii, vrăjile şi
descântecele nu sunt mai numeroase ca în ziua ce marchează trecerea
de la un an la altul.

Obiceiuri din prima zi a anului

Cel mai răspândit ritual de "citire" a viitorului este, probabil, obiceiul

punţilor. Puntea se alcătuieşte din două crăci în formă de furcă,
între ramurile cărora se pune, de-a curmezişul, un băţ. Ea simbolizează
un pod aruncat între malul anului ce se încheie şi cel al anului care stă
să vină. Fiecare fată trebuie să aibă puntea ei, ca să poată visa noaptea
ce i-a fost hărăzit să i se întâmple în noul an.

Un alt obicei, practicat încă, este masa de Sfântul Vasile. În jurul

mesei se adună un grup de flăcăi şi fete. Sub pânza feţei de masă se

27
aşează, în fiecare colţ, un obiect a cărui semnificaţie e cunoscută de
toţi participanţii. De pildă, într-un colţ se aşează un ban, în altul o
bucată de mămăligă, în al treilea o oglindă, iar în ultimul colţ o bucată
de cărbune. Aşezarea obiectelor se face fără ştiinţa băiatului sau a fetei
ce urmează să aleagă unul dintre colţuri. Obiectul aflat sub faţa de
masă în locul ales va indica lucrul de care tânărul va avea parte în
cursul anului viitor: cel care a nimerit banul va fi bogat, cel care a aflat
mămăliga va avea parte de bucate din belşug, cel care a găsit oglinda
va avea chip frumos, iar cel care a dat peste cărbune va fi rău şi cu
inima neagră.

Obiceiul perilor de porc încearcă să anticipeze căsătoria. Pe vatra

încinsă din casă, un băiat şi o fată aşează, fiecare, câte un fir din părul
porcului. Încălzindu-se, firele se vor răsuci şi vor sfârâi. Dacă în acest
moment ele se apropie, cei doi se vor lua, iar dacă firele se
îndepărtează, tinerii nu se vor căsători.

Boboteaza

Ziua de 6 ianuarie este rânduită în tradiţia bisericii ca dată de cinstire a

Botezului lui Isus. În ajunul Bobotezei, preotul umblă din casă în casă
sfinţind fiecare încăpere cu aghiasmă şi împărţind fire de busuioc.

Străvechea practică de purificare a apelor de forţele răului ar

corespunde zilei a şasea a Facerii lumii şi a fost asimilată de biserică
unei naşteri spirituale (Botezul Domnului). Altfel spus, se consideră că
până la 6 ianuarie - ziua în care, potrivit Părinţilor bisericii, Isus s-a
arătat lumii (Arătarea Domnului sau Epifania ), lăsându-se botezat în
Iordan de către Ioan Botezătorul - apele înseşi sunt încă impure.
De aceea, în această zi reprezentanţii bisericii sfinţesc - sau "botează"-
apa.

28
Bunicii noştri îşi mai amintesc cum înainte de regimul comunist,
la Bucureşti, de pildă, pe malul Dâmboviţei, se desfăşura o ceremonie
religioasă fastuoasă, oficiată de Patriarh în prezenţa Regelui, căruia îi
revenea sarcina să arunce în râu crucea, semn al botezului creştin.
Ritualul creştin de sfinţire a apei e însoţit de obiceiuri populare,
precum scufundarea în râuri şi lacuri, udarea la fântână sau stropirea
oamenilor cu un mănunchi de busuioc de către "iordanitori", flăcăi
organizaţi în cete şi răsplătiţi de gospodari ca şi colindătorii.

Tot de Bobotează sau în ajunul ei, în satele din Moldova şi Bucovina

se auzeau altădată strigătele Chiraleisei (de la grecescul Kyrie Eleison,
"Fie-ţi milă, Doamne"), un fel de colind al copiilor acompaniat de
clinchete de clopoţei, menit să aducă gazdelor holde bogate în noul an
şi să alunge din văzduh spiritele rele. În Bucovina şi Munţii Apuseni
se practică, în aceeaşi zi, Ardeasca, un alt ritual de purificare a
sufletului - de astă dată cu ajutorul focului - îndeplinit de fete şi flăcăi.

b. Sursa: revista Timiş-Online

(http://www.tion.ro/Pagini/sarbatori/sarbatori-65666.shtm)

Tradiţia vâscului în lume

Vâscul este o plantă parazită, care creşte pe ramurile sau pe trunchiul

unui copac şi penetrează scoarţa acestuia pentru a-şi procura
substanţele nutritive.

Această plantă era considerată sacră de oamenii din antichitate.

Norvegienii, druizii celţi şi indienii nord-americani tăiau vâscul din
stejar cu o seceră de aur. Ramurile trebuiau prinse înainte de a atinge
pământul. Ei rupeau apoi ramurile în mai multe rămurele şi le
împărţeau oamenilor, care le atârnau deasupra uşilor pentru a-i proteja
împotriva trăsnetelor, fulgerelor şi al altor rele. În cele din urmă,
vâscul a devenit o tradiţie de Crăciun.

29
În limba celtica "vâsc" avea înţelesul de "atoatevindecător".
Apicultorii britanici obişnuiau să pună rămurele de vâsc pe stupii lor,
deoarece credeau că albinele bâzâie în onoarea copilului Isus.
În Franţa, obiceiul legat de vâsc era rezervat pentru Ziua de Anul Nou.
Astăzi, săruturile sub vâsc pot fi schimbate oricând în perioada
Sărbătorilor de iarnă. Tradiţia vâscului a dăinuit de-a lungul secolelor.
O legendă spune că o rămurică de vâsc pusă în leagănul unui copil îl
fereşte pe micuţ de toate relele. De asemenea, primului viţel născut
după Anul Nou i se leagă o rămurică de vâsc la gât, pentru a proteja
întreaga cireadă."

c. Sursa: revista Timiş-Online

(http://www.tion.ro/Pagini/sarbatori/sarbatori-64880.shtm):

Crăciunul, bucuria copiilor

Venirea Crăciunului reprezintă unul din cele mai aşteptate momente

ale anului. El reprezintă motiv de bucurie pentru întreaga familie,
prilej prin care toţi cei dragi se adună în jurul bradului de Crăciun,
ciocnesc un pahar de vin în cinstea Naşterii Domnului şi ascultă urările
colindătorilor.

Ciclul sărbătorilor cuprins între 6 decembrie şi 7 ianuarie este legat de

cel mai bogat repertoriu de obiceiuri care se focusează în jurul celor
doi moşi: Ajun şi Crăciun. Pe meleagurile româneşti acestea sunt
foarte bine conservate mai ales în lumea satului unde nelipsit la acest
ceas de sărbătoare este colindul, umblatul cu capra, Steaua sau
Pluguşorul.

30
În mitologia românească legenda păstorului Crăciun a fuzionat cu
mitul Naşterii Domnului. Se povesteşte că fără acordul soţului,
Crăciuneasa primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i adăpost
un grajd.

Despre acest lucru află în curând soţul acesteia Crăciun, un om vestit

în ţinut pentru răutatea sa. Drept răsplată acesta taie mâinile soţiei sale
dar ele sunt lipite la loc de Sfânta Fecioară. Minunea îl converteşte pe
Crăciun la creştinism.

De bucurie că nevasta sa a scăpat de pedeapsa lui necugetată, Crăciun

aprinde un rug din cioate de brad în curtea lui şi joacă hora cu toate
slugile lui. După joc împarte sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, caş,
urdă, smântână. De aici transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfânt,
care aduce de ziua naşterii lui Isus daruri copiilor, obicei care se
suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică,
le aduceau regii-magi în staul noului Mesia.

Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat

în colinde.

Transpus peste două mii de ani, moş Crăciun ademenit de mirosul de

brad şi de cozonac, proaspăt scos din cuptor vine încărcat de daruri
pentru micuţii cuminţi. Sosit de la Polul Nord împreună cu spiriduşii şi
renii, conform ultimelor standarde el aşează cadouri sub brazii de
Crăciun frumos împodobiţi.

31
d. Sursa: revista Timiş-Online
(http://www.tion.ro/Pagini/sarbatori/sarbatori-64514.shtm):

Superstiţii despre Crăciun

Aduce ghinion să porţi pantofi noi de Crăciun.

Un cer senin de Crăciun anunţă un an roditor.

Dacă bate vântul de Crăciun, anunţă ghinion.

Nu e bine ca între Crăciun şi Anul Nou să se tricoteze, să se coase,

să se spele rufele.

Se spune că acel obiect pe care îl ţii în mână de Anul Nou, la 12

noaptea, sau cel pe care pui mâna imediat după ora 12 va fi cel mai
important plan al vieţii tale în anul care vine. Dacă ţii bani în mână,
vei merge bine cu banii tot anul, dacă îţi ţii iubita de mână,
îţi va merge bine cu dragostea tot anul, dacă ţii paharul în mână,
va fi un an vesel.

O dorinţă pusă la miezul nopţii de Revelion are toate şansele să se

împlinească.

E bine să ai pe masa de Crăciun şi de Anul Nou crenguţe de vâsc.

Aduce noroc.

Aduce ghinion dacă agăţi calendarul înainte ca noul an să înceapă.

Aduce ghinion să întorci fila de calendar înainte ca ziua sau luna să se

încheie.

Aduce ghinion să intri în noul an fără nici un ban în buzunar, e bine să

aveţi bani (mai ales noi) în fiecare portofel.

32
E bine să nu vă găsească anul nou cu datorii, altfel veţi avea datorii tot
anul.

Primul om care va trece pragul în prima zi din noul an va influenţa tot

anul.

Persoanele blonde sau roşcate aduc ghinion, persoanele brunete aduc

noroc.

Prima persoană care va suna sau va bate la uşă în prima zi din noul an
trebuie primită. Dacă prima persoană care va intra în casă e femeie
- va fi un an prost, dacă e bărbat - va fi un an norocos.

Nu trebuie să aruncaţi nimic din casă în prima zi de an nou, nici măcar

gunoiul! E bine ca ceva sau cineva să vă intre în casă în prima zi din
anul nou, nu să iasă!

Faceţi ceva - cât de mic - care are legătură directă cu munca

dumneavoastră în prima zi a noului an, pentru a vă merge bine la
serviciu tot anul.

Nu spălaţi nimic în prima zi a noului an.

Prima zi din noul an trebuie să vă găsească în curăţenie deplină,

deci e bine ca înaintea anului nou să faceţi curăţenie şi în cele mai
ascunse unghere.

Îmbrăcaţi ceva nou pe 1 Ianuarie.

Nu spargeţi nimic în prima zi a noului an.

Nu plângeţi în prima zi a noului an.

Faceţi mult zgomot la miezul nopţii pentru a alunga spiritele rele

(clopoţei, petarde, etc.).

33
Nu împrumutaţi bani şi nu faceţi datorii pe 1 ianuarie.

E semn rău să spargi ceva în noaptea de Anul Nou.

E semn rău dacă strănuţi în noaptea de Anul Nou.

Aduce noroc să mănânci carne de porc sau linte de Anul Nou.

Anul Nou va fi luminos şi bun dacă se lasă o lampă sau o lumânare

aprinsă până la ziuă.

În dimineaţa de 1 ianuarie se pun bani de argint în apa cu care se spală

membrii familiei.

E bine să vă îmbrăcaţi în roşu în noaptea de Revelion.

Nu înjuraţi şi nu folosiţi cuvinte urâte în ajun de An Nou.

Lăsaţi uşa, geamul, dulapurile deschise în noaptea de Anul Nou.

Se zice că ceea ce faci în ajun de An Nou vei face tot anul următor.

Dacă faci baie în ziua de Crăciun, vei rămâne curat tot anul.

Dacă mănânci mere în ajun de Crăciun, vei fi sănătos tot anul.

Copiii născuţi de Crăciun sau de Anul Nou sunt norocoşi.

Mai multe materiale

şi cărţi electronice găsiţi pe Internet la:
www.theophilos.3x.ro

34