MIJLOACE DE TRANSMITERE

A INFORMATIILOR
 CINEMATOGRAFUL
  Cinematografia a avut, poate,
dintre toate formele artistice,
cea mai rapida traiectorie
ascensionala si, raportandu-ne si
la zilele noastre, putem afirma cu
certitudine ca procesul de
transformare continua cu aceeasi
uluitoare viteza. De-a lungul
secolelor, oamenii au
experimentat doua dintre
dispozitivele(tehnicile) ce vor
deveni mai tarziu elemente cheie
ale cinematografiei: proiectarea
imaginilor cu ajutorul luminii
(folosind “camera obscura” si
“lanterna magica”) si crearea
iluziei miscarii prin exploatarea
fenomenului optic numit
“persistenta viziunii
Descoperirea si dezvoltarea acestor
mecanisme s-au facut de-a lungul unui proces
gradual si au implicat un numar de inventatori
din Europa, Marea Britanie si America, ce au
lucrat inca din 1860 la o serie de proiecte cu
grade diferite de success. Numele catorva
dintre acestia sunt mai rezonante: Edward
Muybridge, Louis Le Prince si Ottomar
Anschütz, ei realizand masini pentru proiectii
ale imaginilor cu o miscare rapida. George
Eastman, fondatorul american al Eastman
Kodak, Hannibal Goodwin si William Friese
Greene, toti au contribuit cu prototipuri
pentru filmele animate.

In 1894 “lumea cea noua” era socata de

descoperirea facuta de arheologul Austen
Henry Layard care, printre ruine apartinand
civilizatiei babiloniene, a descoperit prima
lentila convexa ce data din secolul al XIX-lea
i.Hr.
 David Wark Griffith
In 1908 apare pe firmamentul industriei
cinematografice unul din cei mai de seamă
regizori ai cinematografului american, numit și
părintele filmului american,. Griffith, actor de
profesie, începe să joace în film la compania de
producție „American Mutascope and Biograph” (
1908). Devine apoi regizor la „Biografh”,
realizând 450 de filme. La acest lucru contribuie
și echipa de profesioniști cum sunt acrițele Mary
Pickford, Surorile Gish, Mabel Noemand, Mae
Marsh, precum și regizori ca Mark Sennet și
Erich von Stroheim, iar ca operator, renumitul
epocii, Billy Bitzer. După anul 1913, pleacă de la
„Biograph” la „Reliance-Majestic”, apoi devine
independent. Realizează astfel „Judith of
Bethulia” (1914), controversatul „The Brith of a
Nation”(Nașterea unei națiuni) (1915) și
„Intolerance” (Intoleranță) (1916), filme care-l
fac cel mai mare producător american de film.
Vorbind despre filmele The Brith of a Nation (Nașterea unei
națiuni) și Intolerance (Intoleranță), acestea sunt strâns legate
între ele privind realizarea și prezentarea lor publicului.

Afişcolor pentru
„Naşterea unei Naţiuni”
 Auguste și Louis Lumière
 Auguste și Louis Lumière sunt
copiii industriașului francez Antoine
Lumière, proprietarul unei uzine de
aparate de fotografiat. Cei doi erau
fotografi de meserie.
 August Lumière s-a născut la
19 octombrie 1862 și a murit la
10 aprilie 1954.
 Louis Lumière s-a născut la
5 octombrie 1864 și a murit la
6 iunie 1948. Cei doi sunt
considerați inventatorii primului
aparat de filmat și a primului
aparat de proiecție cinematografică
PRIMUL APARAT
„CINEMATOGRAF ”

 Primul aparat „cinematograf” al fraţilor Lumière folosit la

filmat şi la proiecţie (alăturându-i-se o sursă de lumină)
 De fapt, primul aparat era folosit atât la filmare,cât și la
proiecție prin adaptarea unei surse de lumină. Pentru
atragerea unui număr mai mare de spectatori, se ajunge la
concluzia că aceștia ar veni în sala de cinema dacă
 filmele ar fi în culori. Alternativa este de a colora imagine cu
imagine filmele făcute până atunci, lucru posibil relativ ușor
dat fiind lungimea lor mică. Rezultatul sunt niște filme
colorate, diferit de cea ce se va numi peste ani film color
 La 17 decembrie 1903, pun la punct un sistem de film color,
numit „Autochrome”, sistem pe care la aplicat și fotografiei
 Frații Lumière pun la punct proiecția, în anul 1933, a
proiecției filmului în relief.
 Totuși, frații au declarat la început că „cinematograful este
o invenție fără viitor” și au refuzat să-i vândă invenția lui
Georges Méliès, însă viitorul a fost altul. Cinematograful s-
a dezvoltat devenind atât o nouă artă, cât și o nouă
industrie.
 In acest zbucium al căutărilor în dezvoltarea tehnicii
cinematografice, îi vom mai găsi pe cei doi contribuind la
dezvoltarea sistemului de transport sacadat al filmului în
aparatul de proiecție, prin îmbunătățirea complexului de
malta.
 Toată viața lor cei doi au perfecționat și îmbunătățit
descoperirea lor, cinematograful.
 Afişul primelor Ilustraţie din presa vremii. Pe
spectacole de ecran: Stropitorul stropit
(prima comedie - 1896)
cinematograf Lumiére
 Istorie
 Prima proiecție cinematografică publică a unui film, cu
aparatul fraților Lumière, are loc la 28 decembrie 1895,
la Paris, în localul „Grand Cafe”, Boulevard des
Capucunes. Filmul proiectat e intitulat La Sortie des
Usines „Lumière” (Ieșirea din Uzinele Lumière). Un alt
film foarte important a fost Sosirea unui tren în gară,
care a rulat, imediat după premiera franceză, și la
București.
 Această dată de 28 decembrie 1895, marchează nu
numai prima proiecție cinematografică, ea marchează și
nașterea unei noi arte, arta cinematografică, cea de-a
șaptea artă cum mai este cunoscută, și o nouă industrie,
industria cinematografică.
 Filmul a fost multă vreme socotit ca un amuzament de
bâlci, tratat cu dispreț de oamenii serioși. Mulți din cei
care au contribuit la temelia acestei noi arte de
exprimare, și-au început activitate exploatând câte un
nickel odeon (în traducere templu al artei de doi bani),
cinematograful de mai târziu.
 FILMUL
Film este termenul utilizat pentru
desemnarea, în accepțiune mai largă, a
produsului final al artei și
industriei cinematografice.
Arta și industria cinematografică în
vorbirea curentă sunt cunoscute sub
denumirea de cinematografie. La rândul ei
industria cinematografică se împarte în Festivalurile de film sunt
două sectoare distincte: producția de film manifestări consacrate, unde juriuri
și difuzarea lor în săli de cinematograf sau formate din cineaști și critici de
prestigiu ai cinematografiilor
televiziuni, casete video, DVD-uri sau mondiale, după niște criterii stricte
descărcându-l de pe internet (vizionare on premiază producțiile de film ale
demand). cinematografiilor naționale
participante. La astfel de
Un pasionat de film, care merge la manifestații cinematografice a
cinematograf frecvent se numește cinefil, participat și participă și
iar valoarea filmului este stabilită de cinematografia românească,
criticul de film, cu ocazia apariției obținând premii importante pentru
filmul românesc.
producției de film sau în cazul prezentării
lui la diferite festivaluri de film.
 Iul. 11 – Leon Gaumont
brevetează “un dispozitiv de
comandă electrică sincronă a unui
fonograf şi a unui aparat de
cinematograf”.

 Perfecţionările succesive ale

sistemului, denumit “Chronophone
Gaumont” – îndeosebi pe planul
intensităţii sonore şi al
sincronismului – continuă până
către sfârşitul anului 1905, când se
vor obţine rezultate satisfăcătoare.
Dintre “sistemele sonore” ale
începutului de secol, acesta va
cunoaşte cea mai largă răspândire
din Europa.
 Bela Zitkovsky turnează, la Budapesta,
primul film de ficţiune maghiar, A tanc
(Dansul). În fruntea distribuţiei, o stea a
scenei din Ungaria, Lujza Blaha.

Francezul Ferdinand Zecca, omul de

încredere al lui Charles Pathe, este
angajat ca prim-regizor şi director de
producţie al firmei “Pathe Freres”.
Cu primul său film important, L’Histoire
d’un crime (Istoria unei crime), Zecca
deschide seria melodramelor populare (în
celula sa, condamnatul la moarte visează şi
retrăieşte diverse episoade din viaţă,
drumul care l-a condus la crimă).
 FOTOGRAFIA
 Termenul de fotografie
are o triplă semnificație în
vorbirea curentă:
 este tehnica ce poate
crea imagini sub acțiunea
luminii;
 este o imagine obținută
prin această tehnică;
 este o ramură a
artei grafice care
folosește această tehnică.
 Istoric
 Cele trei fenomene necesare
obținerii imaginilor fotografice
sunt cunoscute de mult timp:
 Încă de pe vremea lui Aristotel s-
a știut cum se poate pune
realitatea într-o cutie: este
suficient să facem o gaură într-o
cutie închisă ca să apară o
imagine reală inversată pe fondul
interior al cutiei. Se obține astfel
o așa-numită cameră obscură.
 Pe de altă parte, alchimiștii știau
că lumina înnegrește clorura de
argint.
 A treia contribuție a venit din
partea lui John Herschel, care în
1819 a descris proprietățiile
hiposulfitului de sodiu, care va
deveni "fixatorul" fotografiei.
Prima experienţă foto a lui Niepce
Joseph Nicéphore Niépce, un mic
fizician din provincie, a folosit toate
aceste trei proceduri pentru a fixa o
imagine pe o plăcă metalică cu
depunere de halogenură de argint (
1829). Rezultatul a avut o calitate
medie. Niepce a murit în 1833, dar
invenția sa a fost recuperată de
către Jacques Mandé Daguerre.

De aceea, data oficială a invenției fotografiei este 1839, când

Daguerre a prezentat invenția numită de el "daghereotip", care
este o simplă ameliorare a descoperirii făcute de Niepce.
Proprietar al invenției a devenit statul francez.
Magnetofon
 . Magnetofonul este practic o variantă dezvoltată a
telegrafonului şi tehnica folosită constă în imprimarea
unor fluctuaţii magnetice pe bandă de oţel, hărtie şi
plastic. Inregistrările au început să fie realizate electric
de prin anii 1920, adică acustica era întâi transformată
în energie electrică ceea ce permitea o gravare mult
mai precisă şi de o sensibilitate mai mare.
Primele benzi magnetice apropiate de ceeea ce
cunoaştem noi astăzi au fost realizate în 1939 de
compania BASF. La începutul anilor 1950 industria
fonografică marchează generalizarea utilizării acestui
procedeu precum şi succesul de piaţă a primelor
magnetofoane. Acestea au fost utilizate iniţial cu
precădere în radio, de fapt au revoluţionat chiar
industria radio, permiţând înregistrarea emisiunilor.
 Benzile magnetice sunt folosite pentru
magnetofoane, tocmai pentru că prin ele putem
face trecerea către apariţia casetofonului.
Cronologic vorbind, primul tip de suport a fost o
bandă realizată din acetat, cu un cost de
producţie foarte foarte scăzut dar care era puţin
rezistentă la fluctuaţiile de tensiune la care era
supusă în timpul funcţionării, rupându-se sau
deteriorându-se uşor. Benzile din poliester mult
mai costisitoare sunt însă şi mai rezistente, astfel
că după anii 1970 s-au impus, benzile din acetat
fiind utilizate doar pentru înregistrările de unică
folosinţă. Bobinele erau din plastic şi din metal
de diametre variabile : 8 cm (dictafone), 13 cm
(aparate mobile), 18 cm (aparate domestice) şi
27,5 cm (aparate profesionale). Durata standard
a unei bobine cu un diametru de 13 cm era de o
oră. Benzile puteau fi derulate iar anumite
magnetofoane erau chiar auto-reverse. Acelaşi
tip de bandă era utilizat pentru înregistrări pe
una, 2 sau 4 piste dar înregistrările nu erau
compatibile pe orice tip de aparat (un
magnetofon cu două piste nu putea de exemplu
citi o bandă scrisă pe patru piste).
 TELEVIZORUL SI TRANSMITEREA
IMAGINII VIZUALE
 Televiziunea este un sistem de transmitere si de primire a imaginii si
sunetului prin semnale electonice transmise prin cabluri si fibre optice.
Aceste semnale sunt transmise de la o statie de televiziune si sunt
primite de televizor sau de firmele care furnizeaza servicii prin cablu.
 Dupa ce inventatorii au gasit cai de transmitere a sunetului prin radio si
telefon, au inceput sa caute metode de transmitere a imaginii. In prima
parte a secolului 20 s-au pus bazele ideii de televiziune. Au fost 2
inventatori independenti care au pus bazele sistemului de televiziune:
Philo Farnsworh si Vladimir Zworykin.

In 1927, Philo, in varsta de numai 20 de ani, a transmis primele imagini
electronice in laboratorul lui din San Francisco. Imaginile au fost o
simpla linie neagra care doar a fost rotita ca sa se vada daca
televiziunea poate inregstra si produce miscarea ei. Prima televiziune nu
a avut sunet si imaginea era alb-negru, fara alte culori.

Primul televizor s-a vandut in Statele Unite in 1938. Din 1960 s-au
introdus: televiziunea color, sunetul stereo, si a aparut televiziunea prin
cablu care permite receptionarea mai multor canale de televiziune de la
mai multe statii.
 Începuturile televiziunii datează din 1923,
când Farnsworth inventează iconograful un
Televizor cu
dispozitiv pentru captarea imagini și conversia
acesteia în semnal electric. În septembrie plasma
1927 este realizată prima demonstrație a unei
transmisii de televiziune. În anul 1930 BBC
începe difuzarea unui program de televiziune
în mod regulat. În anul 1936 existau
aproximativ 200 de televizoare în întreaga
lume. În 1940 este realizat un sistem de
televiziune color care putea reproduce până la
343 de linii. În anul 1956 se introduce un
sistem bazat pe bandă magnetică pentru a
putea difuza emisiuni înregistrate. În același
an se realizează și prima telecomandă pentru
televizor. În Statele Unite, în anul 1967,
majoritatea transmisiilor de televiziune erau
color. Televizorul folosește fie un ecran cu
tub catodic (în acest caz, se utilizează un tun
de electroni), fie un ecran LCD sau cu plasmă,
în acest caz costurile fiind ridicate. Televizorul
este folosit astăzi pentru educația și
divertismentul întregii familii.
TEHNOLOGIILE TELEVIZIUNII
 In timp ce americanii si britanicii
puneau bazele televiziunii (1929), un
rus pe nume Vladimir Zvorykin Toata lumea
inventa primul tub catodic sau
kinescopul, cum i-a spus chiar el.
CRT-ul (Cathode Ray Tube) este un
in tub 
dispozitiv vidat, bombardat cu
electroni de catre un tun aflat pe
post de catod. Anodul este ecranul
propriu-zis, suprafata lui fiind
acoperita cu o substanta
fosforescenta, care devine
luminoasa atunci cand e asaltata de
electroni. Imaginea este produsa prin
modularea intensitatii fasciculului de
electroni in functie de semnalul video
receptionat. Televizorul CRT a
devenit disponibil in 1934, odata cu
lansarea Modelului FE-III al
Telefunken. Era in sfarsit un aparat al
carui design se apropia de desenul
televizoarelor de care ne amintim din
copilarie, ecranul sau avand
diagonala de 30 cm. Un televizor
costa in acea vreme o caruta de bani
si, evident, nu era la indemana oricui.
 Epoca

parabolica
Prima emisie prin satelit s-a produs in
1962. Semnalul, provenit din Europa, a
fost difuzat in Statele Unite cu ajutorul
satelitului Telstar. Sistemul de
televiziune prin satelit are trei componente
de baza. Prima este antena parabolica
de emisie, cu dimensiuni mult mai mari
(diametru de 9-12 m) decat cea instalata
in balcoanele noastre. De altfel, cu cat La noi in tara, antenele de satelit au inceput sa
este mai mare diametrul ei, cu atat apara timid imediat dupa Revolutia din 1989.
semnalul e mai puternic. Antena este
indreptata catre un satelit care Timid pentru ca tehnologia nu are nici macar
interpreteaza semnalul si il retransmite pe acum preturi prea accesibile. Numai antena
o alta frecventa inapoi pe Pamant, unde e parabolica poate costa in jur de 800 de lei. Ce-i
captat de antenele parabolice personale. drept, odata ce ai instalat un asemenea sistem
Transmisia se realizeaza prin microunde, acasa, vei putea vedea sute de canale TV din
iar receptorul antenei, numit Low-Noise toata lumea. Receptarea semnalului de la satelit
Block Downconverter, trebuie sa este influentata de directionarea antenei. Exista o
transforme acest semnal in unde radio. multime de sateliti TV, dar cu o antena fixa
Nu-i de ajuns sa cumperi doar antena, iti
trebuie si un receptor care sa primesti semnal doar de la unul. Pentru a comuta
converteasca undele radio in semnal de la un satelit la altul, antena parabolica poate f
video, ca sa-l priceapa televizorul. montata pe un stand motorizat, care sa-i schimbe
pozitia la comanda.
Televiziunea din
Romania

 In tara noastra, prima transmisie TV a ajuns pe micile

ecrane abia la 31 decembrie 1956. Era un film artistic
preluat de pe pelicula. Toate programele – piese de
teatru, varietati, spectacole-maraton de Revelion – se
difuzau in direct, pentru ca nu existau echipamente de
inregistrare si montaj. De pe la inceputul lui 1958, a
devenit posibila redarea filmelor de 16 mm, iar de la 1
septembrie acelasi an, s-a trecut la productia proprie de
filme. Primul subiect filmat de operatorii studioului
Televiziunii Romane a fost festivitatea de deschidere a
anului scolar. Abia in 1968 s-a trecut la o grila de
programe zilnica, pana atunci emisiile fiind sporadice
 Lumea in culori 
 Primul televizor color electronic a fost prezentat de americanii de la
RCA in 1940, dar era o constructie complicata, creata din combinarea
optica a doua imagini, proiectate apoi pe un ecran. Un an mai tarziu,
NBC si CBS au inceput testele pentru emisia color, dar aceasta nu era
compatibila cu televizoarele alb-negru din casele oamenilor. Primul
televizor color le-a devenit accesibil americanilor din New York in
februarie 1954. Costa 1.295 USD – aproximativ 10.000 USD la valoarea
de acum a dolarului american. Tehnologia utilizata de noile televizoare
color era asa-numita shadow mask. Existau nu unul, ci trei tunuri
catodice care bombardau cu electroni ecranul. Tehnologia a fost
patentata de cercetatorul german Werner Flechsig in 1938. In Romania,
prima transmisie color a Televiziunii Romane dateaza din 23 august
1983. Si cine oare nu isi aminteste de primul televizor color romanesc,
botezat Telecolor? Era un aparat de o calitate foarte buna, iar pentru
acele timpuri nici designul nu era de ici, de colo. Cu toate acestea, n-am
inventat noi apa calda. Minunatul Telecolor era o copie fidela (inclusiv
prin piesele componente) a unui model numit Colorett, fabricat in
Republica Democrata Germana, si costa aproximativ 6.000 de lei, adica
vreo trei salarii bune. Griurile de pe televizorul alb-negru erau cateodata
imposibil
.
de diferentiat. Nu pot uita nici Teleenciclopedia, care descria
mult mai bine lumea exotica in culori.
 TRANZISTORUL


Tranzistorul este un dispozitiv electronic din categoria semiconductoarelor care are
trei terminale (borne sau electrozi), care fac legătura la cele trei regiuni ale
cristalului semiconductor. Aspectul tranzistoarelor depinde de natura aplicației
pentru care sunt destinate.
 Tranzistoare de mică putere
 Aceste tranzistoare sunt încapsulate în plastic sau metal și nu sunt destinate
montării pe radiator.
 Tranzistoare de putere
 Aceste tranzistoare sunt încapsulate în plastic sau metal și sunt destinate montării
pe radiator.
 Tranzistoare de joasă frecvență
 Sunt tranzistoare destinate utilizării până la frecvența de circa 100kHz, în circuite
audio și de control al puterii.
 Tranzistoare de înaltă frecvență
 Sunt tranzistoare destinate aplicațiilor la frecvențe peste 100kHz, cum este
domeniul radio –TV, circuite de microunde, circuite de comutație etc.
 Istoric
 Replica primului tranzistor, inventat de
Laboratoarele Bell
 Tranzistorul a fost inventat la Bell Telephone
Laboratories din New Jersey în decembrie 1947
de John Bardeen, Walter Houser Brattain, și
William Bradford Shockley. Descoperirea
tranzistorului a determinat dezvoltarea
electronicii fiind considerat una din cele mai mari
descoperiri ale erei moderne.Â

Construcție
Tranzistorii se realizează pe un substrat semiconductor (în general siliciu, mai rar
germaniu, dar nu numai). Tehnologia de realizare diferă în funcție de tipul tranzistorului
dorit. De exemplu, un tranzistor de tip PNP se realizează pe un substrat de tip P, în care
se creează prin diferite metode (difuzie, de exemplu) o zona de tip N, care va constitui
baza tranzistorului.
Utilizare
Tranzistoarele pot fi folosite în echipamentele electronice cu componente discrete în
amplificatoare de semnal (în domeniul audio, video, radio), amplificatoare de
instrumentatie, oscilatoare, modulatoare si demodulatoare, filtre, surse de alimentare
liniare sau în comutație sau în circuite integrate, tehnologia de astăzi permițând
integrarea într-o singură capsulă a milioane de tranzistori.
Simbolurile folosite în mod curent pentru tranzistori:
 Calculatorul si internetul
 Calculator portabil
 Un calculator, numit și computer sau ordinator, este o mașină de prelucrat date și
informații conform unei liste de instrucțiuni numită program. Calculatoarele care sunt
programabile liber și pot, cel puțin în principiu, prelucra orice fel de date sau
informații se numesc universale (engleză general purpose, pentru scopuri generale).
Calculatoarele actuale nu sunt doar mașini de prelucrat informații, ci și dispozitive
care facilitează comunicația între doi sau mai mulți utilizatori, de exemplu sub formă
de numere, text, imagini, sunet sau video, sau chiar toate deodată (multimedia).
 Știința prelucrării informațiilor cu ajutorul calculatoarelor se numește informatică (
engleză Computer Science). Tehnologia necesară pentru folosirea lor poartă numele
Tehnologia Informației, prescurtat TI sau IT (de la termenul englezesc Information
Technology).
 În principiu, orice calculator care deține un anumit set minimum de funcții (altfel
spus, care poate emula o mașină Turing) poate îndeplini funcțiile oricărui alt
asemenea calculator, indiferent că este vorba de un PDA sau de un supercalculator.
Această versatilitate a condus la folosirea calculatoarelor cu arhitecturi asemănătoare
pentru cele mai diverse activități, de la calculul salarizării personalului unei companii
până la controlul roboților industriali sau medicali (calculatoare universale).
 Calculatoarele de astăzi vin în forme și prezentări diverse. Probabil cel mai familiar
este calculatorul personal și varianta sa portabilă (denumită în engleză laptop sau
notebook). Însă cea mai răspândită formă este acea a calculatorului integrat (
engleză embedded), adică înglobat complet în dispozitivul pe care îl comandă. Multe
mașini și aparate, de la avioanele de luptă până la aparatele foto digitale, sunt
controlate de calculatoare integrate. Un alt exemplu este calculatorul de bord al
automobilelor.

Istoria maș inilor
Cel mai vechi mecanism cunoscut care se
de calcul
pare că putea funcționa ca o mașină de
calculat se consideră a fi mecanismul din
Antikythira, datând din anul 87 î.e.n. și
folosit aparent pentru calcularea mișcărilor
planetelor. Tehnologia care a stat la baza
acestui mecanism nu este cunoscută.
 O dată cu revigorarea matematicii și a
științelor în timpul Renașterii europene au
apărut o succesiune de dispozitive
mecanice de calculat, bazate pe principiul
ceasornicului, de exemplu mașina inventată
de Blaise Pascal. Tehnica de stocare și
citire a datelor pe cartele perforate a
apărut în secolul al XIX-lea. În același
secol, Charles Babbage este cel dintâi care
proiectează o mașină de calcul complet
programabilă (1837), însă din păcate
proiectul său nu va prinde roade, în parte
din cauza limitărilor tehnologice ale vremii.
  Deși design-ul și performanțele
calculatoarelor s-au îmbunătățit
dramatic în comparație cu anii 1940,
principiile arhitecturii von Neumann sunt
în continuare la baza aproape tuturor
mașinilor de calcul contemporane. Ea
este denumită așa după renumitul
matematician austro-ungar John von
Neumann.
 Această arhitectură descrie un
calculator cu patru module importante:
unitatea aritmetică-logică (UAL),
unitatea de control (UC), memoria
centrală și dispozitivele de intrare/ieșire
Funcționarea (prescurtat I/E). Acestea sunt
interconectate cu un mănunchi de fire
arhitecturii von numit magistrală pe care circulă datele
de calcul și datele de program
Neumann (instrucțiuni) și sunt conduse în tactul
unui ceas (șir de impulsuri continuu).
 Conceptual, memoria unui calculator
poate fi văzută ca o mulțime de „celule“
numerotate.
CIRCUITE DIGITALE
hardwere circuit
integrat
 Rețele de calculatoare și

internetul
În anii 1970 inginerii de la institutele de cercetare militare din SUA au
început să își interconecteze în rețele calculatoarele folosind tehnologia
telecomunicațiilor. O rețea de calculatoare are de regulă un caracter
coordonator-subordonator, adică structura respectivă are calculatoare
„egale” dar care sunt supuse controlului unui calculator principal, „dirijor”.
Proiectul a fost sprijinit de către agenția DARPA a ministerului apărării, iar
rețeaua de calculatoare care a luat astfel naștere s-a numit Arpanet.
 În timp, rețeaua s-a extins enorm, dincolo de scopul ei inițial academic și
militar și a devenit cunoscută sub numele de internet. Evoluția rețelelor a
adus cu sine o redefinire a naturii și limitelor unui calculator. În cuvintele lui
John Gage și Bill Joy (de la firma Sun Microsystems), „the network is the
computer“ — „rețeaua este calculatorul“. Sistemele de operare și aplicațiile
computerelor s-au modificat, incluzând acum capacitatea de a defini și
accesa resurse de pe alte calculatoare din rețea (fie informații, fie dispozitive
conectate la ele), ca extensii ale resurselor locale. Inițial aceste facilit ăți
erau disponibile numai celor care lucrau în medii de înaltă tehnologie, însă
din anii 1990, o dată cu răspândirea aplicațiilor ca de exemplu e-mail sau
World Wide Web, și cu dezvoltarea tehnologiilor de conectare în rețea ieftine
și rapide precum Ethernet sau ADSL, rețelele de calculatoare au pătruns
peste tot, în toate domeniile vieții.
 COMPONENTE HARDWARE
 I. COMPONENTELE UNUI CALCULATROR
 Partea hardware a unui calculator personal compatibil IBM PC, cuprinde
(CHIOREAN 1999; MARINESCU & 1999; NORTON 1998):
 Monitorul (Display)
 Este dispozitivul cu ajutorul căruia un PC poate prezenta utilizatorului
informaţii în formă de text sau grafică şi este bazat pe un tub catodic sau
cristale lichide (LCD).
 Tastatura (Keyboard)
 Este dispozitivul care foloseşte la introducerea informaţiilor “în” calculator
(date sau comenzi), fiind mijlocul principal de dialog al omului cu
calculatorul. Orice apăsare şi eliberare rapidă a unei taste provoacă afişarea
caracterului scris pe ea, pe ecranul monitorului. O tastă menţinută apăsată
provoacă afişarea repetată a caracterului pe ecranul monitorului.
 Unitatea Centrală (UC)
 Este de fapt “creierul” care coordonează întreaga activitate a unui calculator
personal. De aici se solicită informaţii pe care utilizatorul le va introduce de
la tastatură sau se afişează rezultatele pe monitor. Tot în unitatea centrală
sunt realizate prelucrările de date prin executarea unui program.

Mouse-ul
Ca funcţionalitate, este asemănător cu
tastatura, deoarece prin intermediul lui
sunt comunicate informaţii către
calculator. Modul de folosire este
următorul:
 a) mouse-ul stă pe masa de lucru (pe o
suprafaţă dură şi netedă numită PAD) şi
poziţia sa curentă corespunde cu poziţia
unui cursor pe ecranul monitorului.
 b) în momentul în care se mişcă mouse-
ul pe PAD spre stânga, cursorul de pe
ecran se mişcă şi el spre stânga; la fel,
mutându-se mouse-ul spre dreapta
cursorul de pe ecran se mişcă în
dreapta (sus, jos);
 c) mouse-ul posedă un buton (sau mai
multe); în momentul în care săgeata de
pe ecran a ajuns deasupra cuvântului ce
reprezintă acţiunea ce trebuie realizată,
se apasă butonul mouse-ului şi acea
comandă se va lansa automat în
execuţie.
 Scannerul
 Este un dispozitiv care realizează “citirea”
unei fotografii, a unui desen sau text, etc.
Imaginea (fotografia) citită cu ajutorul
scannerului va putea fi apoi afişată pe
monitorul calculatorului, eventual prelucrată
şi apoi tipărită cu ajutorul unei imprimante
alb-negru sau color.
 Imprimanta (Printer)
 Imprimanta unui calculator personal este un
periferic (de ieşire) opţional. Ea reprezintă
principalul dispozitiv cu ajutorul căruia se
tipăresc pe hârtie rezultatele obţinute în urma
executării unui program (valori numerice,
texte, grafice, imagini etc.). Principalele
caracteristici ale unei imprimante sunt:
 - rezoluţia;
 - viteza de tipărire;
 - dimensiunea maximă a hârtiei pe care
poate tipări;
 - memoria imprimantei;
 - posibilităţile de extindere;
 - fiabilitatea.
Memorie cu acces aleator(cipul)

 Memory, abreviat RAM, care se citește

aproximativ ræm) este denumirea generică
pentru orice tip de memorie de calculator
care
 poate fi accesată aleator, oferind acces
direct la orice locație sau adresă a ei, în
orice ordine, chiar și la întâmplare,
 se implementează de obicei pe cipuri
(circuite integrate) electronice rapide (și nu
pe dispozitive magnetice sau optice precum
discurile dure (hard disks) sau CD-urile
 Clasificare
 Există două tipuri
principale de RAM:
 memorie statică, de
tip Static RAM (sau
SRAM, care se citește
'es-ræm)
 memorie dinamică,
Dynamic RAM (sau
DRAM, citit 'di-ræm),
 CASETA VIDEO
 VHS (Video Home
Sistem) este un standard de
inregistrare video analogic dezvoltat in
anii 1970-1977 de compania JVC.
Inregistrarea VHS are intre 230 si 250
de linii de imagine alb negru (3Mhz
bandwidth) si 30 linii de culoare (0.
3Mhz bandwidth) aplicata peste
imaginea alb negru (ochiul uman
sesizeaza mult mai bine diferentele de
luminozitate decat diferentele de
culoare).
 Banda are latimea de 12.7 mm si
viteza standard este de 3.335 cm/s
pentru NTSC si 2.339 cm/s pentru PAL
 Acesti parametrii se degradeaza in
modul LP (Long Play).
 Sunetul din caseta VHS clasica are
un raspuns mediocru in frecventa,
intre 100hz si 10Khz cu un raport
semnal zgomot de 42dB.
