A INFORMATIILOR
CINEMATOGRAFUL
Cinematografia a avut, poate,
dintre toate formele artistice,
cea mai rapida traiectorie
ascensionala si, raportandu-ne si
la zilele noastre, putem afirma cu
certitudine ca procesul de
transformare continua cu aceeasi
uluitoare viteza. De-a lungul
secolelor, oamenii au
experimentat doua dintre
dispozitivele(tehnicile) ce vor
deveni mai tarziu elemente cheie
ale cinematografiei: proiectarea
imaginilor cu ajutorul luminii
(folosind “camera obscura” si
“lanterna magica”) si crearea
iluziei miscarii prin exploatarea
fenomenului optic numit
“persistenta viziunii
Descoperirea si dezvoltarea acestor
mecanisme s-au facut de-a lungul unui proces
gradual si au implicat un numar de inventatori
din Europa, Marea Britanie si America, ce au
lucrat inca din 1860 la o serie de proiecte cu
grade diferite de success. Numele catorva
dintre acestia sunt mai rezonante: Edward
Muybridge, Louis Le Prince si Ottomar
Anschütz, ei realizand masini pentru proiectii
ale imaginilor cu o miscare rapida. George
Eastman, fondatorul american al Eastman
Kodak, Hannibal Goodwin si William Friese
Greene, toti au contribuit cu prototipuri
pentru filmele animate.
Afişcolor pentru
„Naşterea unei Naţiuni”
Auguste și Louis Lumière
Auguste și Louis Lumière sunt
copiii industriașului francez Antoine
Lumière, proprietarul unei uzine de
aparate de fotografiat. Cei doi erau
fotografi de meserie.
August Lumière s-a născut la
19 octombrie 1862 și a murit la
10 aprilie 1954.
Louis Lumière s-a născut la
5 octombrie 1864 și a murit la
6 iunie 1948. Cei doi sunt
considerați inventatorii primului
aparat de filmat și a primului
aparat de proiecție cinematografică
PRIMUL APARAT
„CINEMATOGRAF ”
Tranzistorul este un dispozitiv electronic din categoria semiconductoarelor care are
trei terminale (borne sau electrozi), care fac legătura la cele trei regiuni ale
cristalului semiconductor. Aspectul tranzistoarelor depinde de natura aplicației
pentru care sunt destinate.
Tranzistoare de mică putere
Aceste tranzistoare sunt încapsulate în plastic sau metal și nu sunt destinate
montării pe radiator.
Tranzistoare de putere
Aceste tranzistoare sunt încapsulate în plastic sau metal și sunt destinate montării
pe radiator.
Tranzistoare de joasă frecvență
Sunt tranzistoare destinate utilizării până la frecvența de circa 100kHz, în circuite
audio și de control al puterii.
Tranzistoare de înaltă frecvență
Sunt tranzistoare destinate aplicațiilor la frecvențe peste 100kHz, cum este
domeniul radio –TV, circuite de microunde, circuite de comutație etc.
Istoric
Replica primului tranzistor, inventat de
Laboratoarele Bell
Tranzistorul a fost inventat la Bell Telephone
Laboratories din New Jersey în decembrie 1947
de John Bardeen, Walter Houser Brattain, și
William Bradford Shockley. Descoperirea
tranzistorului a determinat dezvoltarea
electronicii fiind considerat una din cele mai mari
descoperiri ale erei moderne.Â
Construcție
Tranzistorii se realizează pe un substrat semiconductor (în general siliciu, mai rar
germaniu, dar nu numai). Tehnologia de realizare diferă în funcție de tipul tranzistorului
dorit. De exemplu, un tranzistor de tip PNP se realizează pe un substrat de tip P, în care
se creează prin diferite metode (difuzie, de exemplu) o zona de tip N, care va constitui
baza tranzistorului.
Utilizare
Tranzistoarele pot fi folosite în echipamentele electronice cu componente discrete în
amplificatoare de semnal (în domeniul audio, video, radio), amplificatoare de
instrumentatie, oscilatoare, modulatoare si demodulatoare, filtre, surse de alimentare
liniare sau în comutație sau în circuite integrate, tehnologia de astăzi permițând
integrarea într-o singură capsulă a milioane de tranzistori.
Simbolurile folosite în mod curent pentru tranzistori:
Calculatorul si internetul
Calculator portabil
Un calculator, numit și computer sau ordinator, este o mașină de prelucrat date și
informații conform unei liste de instrucțiuni numită program. Calculatoarele care sunt
programabile liber și pot, cel puțin în principiu, prelucra orice fel de date sau
informații se numesc universale (engleză general purpose, pentru scopuri generale).
Calculatoarele actuale nu sunt doar mașini de prelucrat informații, ci și dispozitive
care facilitează comunicația între doi sau mai mulți utilizatori, de exemplu sub formă
de numere, text, imagini, sunet sau video, sau chiar toate deodată (multimedia).
Știința prelucrării informațiilor cu ajutorul calculatoarelor se numește informatică (
engleză Computer Science). Tehnologia necesară pentru folosirea lor poartă numele
Tehnologia Informației, prescurtat TI sau IT (de la termenul englezesc Information
Technology).
În principiu, orice calculator care deține un anumit set minimum de funcții (altfel
spus, care poate emula o mașină Turing) poate îndeplini funcțiile oricărui alt
asemenea calculator, indiferent că este vorba de un PDA sau de un supercalculator.
Această versatilitate a condus la folosirea calculatoarelor cu arhitecturi asemănătoare
pentru cele mai diverse activități, de la calculul salarizării personalului unei companii
până la controlul roboților industriali sau medicali (calculatoare universale).
Calculatoarele de astăzi vin în forme și prezentări diverse. Probabil cel mai familiar
este calculatorul personal și varianta sa portabilă (denumită în engleză laptop sau
notebook). Însă cea mai răspândită formă este acea a calculatorului integrat (
engleză embedded), adică înglobat complet în dispozitivul pe care îl comandă. Multe
mașini și aparate, de la avioanele de luptă până la aparatele foto digitale, sunt
controlate de calculatoare integrate. Un alt exemplu este calculatorul de bord al
automobilelor.
Istoria maș inilor
Cel mai vechi mecanism cunoscut care se
de calcul
pare că putea funcționa ca o mașină de
calculat se consideră a fi mecanismul din
Antikythira, datând din anul 87 î.e.n. și
folosit aparent pentru calcularea mișcărilor
planetelor. Tehnologia care a stat la baza
acestui mecanism nu este cunoscută.
O dată cu revigorarea matematicii și a
științelor în timpul Renașterii europene au
apărut o succesiune de dispozitive
mecanice de calculat, bazate pe principiul
ceasornicului, de exemplu mașina inventată
de Blaise Pascal. Tehnica de stocare și
citire a datelor pe cartele perforate a
apărut în secolul al XIX-lea. În același
secol, Charles Babbage este cel dintâi care
proiectează o mașină de calcul complet
programabilă (1837), însă din păcate
proiectul său nu va prinde roade, în parte
din cauza limitărilor tehnologice ale vremii.
Deși design-ul și performanțele
calculatoarelor s-au îmbunătățit
dramatic în comparație cu anii 1940,
principiile arhitecturii von Neumann sunt
în continuare la baza aproape tuturor
mașinilor de calcul contemporane. Ea
este denumită așa după renumitul
matematician austro-ungar John von
Neumann.
Această arhitectură descrie un
calculator cu patru module importante:
unitatea aritmetică-logică (UAL),
unitatea de control (UC), memoria
centrală și dispozitivele de intrare/ieșire
Funcționarea (prescurtat I/E). Acestea sunt
interconectate cu un mănunchi de fire
arhitecturii von numit magistrală pe care circulă datele
de calcul și datele de program
Neumann (instrucțiuni) și sunt conduse în tactul
unui ceas (șir de impulsuri continuu).
Conceptual, memoria unui calculator
poate fi văzută ca o mulțime de „celule“
numerotate.
CIRCUITE DIGITALE
hardwere circuit
integrat
Rețele de calculatoare și
internetul
În anii 1970 inginerii de la institutele de cercetare militare din SUA au
început să își interconecteze în rețele calculatoarele folosind tehnologia
telecomunicațiilor. O rețea de calculatoare are de regulă un caracter
coordonator-subordonator, adică structura respectivă are calculatoare
„egale” dar care sunt supuse controlului unui calculator principal, „dirijor”.
Proiectul a fost sprijinit de către agenția DARPA a ministerului apărării, iar
rețeaua de calculatoare care a luat astfel naștere s-a numit Arpanet.
În timp, rețeaua s-a extins enorm, dincolo de scopul ei inițial academic și
militar și a devenit cunoscută sub numele de internet. Evoluția rețelelor a
adus cu sine o redefinire a naturii și limitelor unui calculator. În cuvintele lui
John Gage și Bill Joy (de la firma Sun Microsystems), „the network is the
computer“ — „rețeaua este calculatorul“. Sistemele de operare și aplicațiile
computerelor s-au modificat, incluzând acum capacitatea de a defini și
accesa resurse de pe alte calculatoare din rețea (fie informații, fie dispozitive
conectate la ele), ca extensii ale resurselor locale. Inițial aceste facilit ăți
erau disponibile numai celor care lucrau în medii de înaltă tehnologie, însă
din anii 1990, o dată cu răspândirea aplicațiilor ca de exemplu e-mail sau
World Wide Web, și cu dezvoltarea tehnologiilor de conectare în rețea ieftine
și rapide precum Ethernet sau ADSL, rețelele de calculatoare au pătruns
peste tot, în toate domeniile vieții.
COMPONENTE HARDWARE
I. COMPONENTELE UNUI CALCULATROR
Partea hardware a unui calculator personal compatibil IBM PC, cuprinde
(CHIOREAN 1999; MARINESCU & 1999; NORTON 1998):
Monitorul (Display)
Este dispozitivul cu ajutorul căruia un PC poate prezenta utilizatorului
informaţii în formă de text sau grafică şi este bazat pe un tub catodic sau
cristale lichide (LCD).
Tastatura (Keyboard)
Este dispozitivul care foloseşte la introducerea informaţiilor “în” calculator
(date sau comenzi), fiind mijlocul principal de dialog al omului cu
calculatorul. Orice apăsare şi eliberare rapidă a unei taste provoacă afişarea
caracterului scris pe ea, pe ecranul monitorului. O tastă menţinută apăsată
provoacă afişarea repetată a caracterului pe ecranul monitorului.
Unitatea Centrală (UC)
Este de fapt “creierul” care coordonează întreaga activitate a unui calculator
personal. De aici se solicită informaţii pe care utilizatorul le va introduce de
la tastatură sau se afişează rezultatele pe monitor. Tot în unitatea centrală
sunt realizate prelucrările de date prin executarea unui program.
Mouse-ul
Ca funcţionalitate, este asemănător cu
tastatura, deoarece prin intermediul lui
sunt comunicate informaţii către
calculator. Modul de folosire este
următorul:
a) mouse-ul stă pe masa de lucru (pe o
suprafaţă dură şi netedă numită PAD) şi
poziţia sa curentă corespunde cu poziţia
unui cursor pe ecranul monitorului.
b) în momentul în care se mişcă mouse-
ul pe PAD spre stânga, cursorul de pe
ecran se mişcă şi el spre stânga; la fel,
mutându-se mouse-ul spre dreapta
cursorul de pe ecran se mişcă în
dreapta (sus, jos);
c) mouse-ul posedă un buton (sau mai
multe); în momentul în care săgeata de
pe ecran a ajuns deasupra cuvântului ce
reprezintă acţiunea ce trebuie realizată,
se apasă butonul mouse-ului şi acea
comandă se va lansa automat în
execuţie.
Scannerul
Este un dispozitiv care realizează “citirea”
unei fotografii, a unui desen sau text, etc.
Imaginea (fotografia) citită cu ajutorul
scannerului va putea fi apoi afişată pe
monitorul calculatorului, eventual prelucrată
şi apoi tipărită cu ajutorul unei imprimante
alb-negru sau color.
Imprimanta (Printer)
Imprimanta unui calculator personal este un
periferic (de ieşire) opţional. Ea reprezintă
principalul dispozitiv cu ajutorul căruia se
tipăresc pe hârtie rezultatele obţinute în urma
executării unui program (valori numerice,
texte, grafice, imagini etc.). Principalele
caracteristici ale unei imprimante sunt:
- rezoluţia;
- viteza de tipărire;
- dimensiunea maximă a hârtiei pe care
poate tipări;
- memoria imprimantei;
- posibilităţile de extindere;
- fiabilitatea.
Memorie cu acces aleator(cipul)