Sunteți pe pagina 1din 3

Modalitati de evitare a dublei impuneri www.codexnews.com modalitati de evitare a dublei impuneri.

doc

Istoricul teoriilor de evitare a dublei impuneri

Sec. al XVIII-lea aduce prima reglementare in domeniu(semnalata cu privire la regimul taxelor percepute
in Franta si Italia). Se stipula ca, daca detinatorul unei proprietati situate in Franta locuia in Italia, taxele
corespunzatoare erau percepute in ambele state.
Primele incercari de solutionare la nivel de politica fiscala se regasesc abia in secolul al XIX-lea, cand se
observa o etapizare a modului de tratare a dublei impuneri.
Mai intai asistam la masuri de eliminare a dublei impuneri in relatiile dintre statele federale ale aceeasii
Uniuni (legile federale germane din 1870 si Constitutia elvetiana din 1874). Apoi este randul statelor semi-
independente din cadrul Imperiului Britanic sa incheie conventii sau intelegeri bilaterale privind evitarea
dublei impuneri. Urmeaza inlaturarea dublei impuneri intre statele suverane independente si primul Tratat
pentru evitarea dublei impuneri semnat in 1899 intre Prusia si Imperiul Austro-Ungar.
In 1932, Liga Natiunilor, precursoarea Organizatiei Natiunilor Unite din zilele noastre, publica un raport
oficial prin care propune solutii concrete pentru evitarea dublei impuneri:
· statul de rezidenta admite din scaderea impozitelor contribuabililor sai si a impozitelor platite in
strainatate.
· statul in care venitul isi are sursa excepteaza non-rezidentii de la plata impozitelor (ca urmare ei vor fi
taxati doar in statul de rezidenta).
· impozitele sunt impartite intre cele doua state: cel in care contribuabilul este rezident si cel in care venitul
isi are sursa.
Anumite categorii de venit sunt atribuite spre impozitare fie numai statului de rezidenta, fie numai statului
de sursa. In acelasi timp insa, statul de rezidenta isi mentine abilitarea de a taxa intregul venit, dar cu
obligatia de a admite folosirtea taxei platite in strainatate ca un credit pentru statele sale.
Principii actuale in abordarea fenomenului dublei impuneri
In acest moment, practica internationala s-a exprimat in favoarea utilizarii a doua tipuri de instrumente de
evitare a dublei impuneri:
· Reglementarea fiscala interna a dublei impuneri
· Conventiile internationale
Reglementari interne ale dublei impuneri
Mijloacele interne implica masuri legislative unilaterale, prin intermediul carora se acorda scutiri de
impozite pentru un anumit tip de raport fiscal sau pentru anumite categorii de persoane sau venituri.
In aplicarea criteriilor teritorialitatii, potrivit caruia impozitele se aplica asupra tuturor veniturilor obtinute
si a bunurilor dobandite pe teritoriul unui stat (stat de sursa), indiferent de cetatenia beneficiarului,
veenitului sau dobanditorului bunului, sunt aplicabile scutiri pentru veniturilecorespondentilor de presa
straini, obtinute pe teritoriul statului de sursa, cu conditia reciprocitatii.
In concluzie, o astfel de abordare unilaterala a metodelor de eliminare a dublei impuneri poate viza scutiri
de impozit pentru:
· drepturile de autor primite din strainatate de catre cetatenii acelui stat, aflati in tara;
· scutiri de taxe vamale pentru unele bunuri ale cetatenilor acelui stat, la intoarcerea in tara;
· scutire de taxe de timbru pentru activitatile succesorale aflate in strainatate, carte se dobandesc de
succesorii din statul de rezidenta.
In legislatia romaneasca, abordarea unilaterala se poate observa in redactarea Ordonantei Guvernului nr. 7
din 2001, privind impozitul pe venit. Reglementarea in cauza constituie dreptul comun in materie, prin ea
definindu-se conceptul de venit realizat in Romania, venit din strainatate, precum si elementele de
convergenta intre dreptul intern si prevederile conventiilor internationale pentru evitarea dublei impuneri.
Se poate observa insa ca aplicarea acestor masuri unilaterale prezinta ca inconvenient principal lipsa de
corespondenta a reglementarilor in materie in legislatia celuilalt stat. Indepartarea acestor inconveniente se
poate realiza insa prin apelarea la solutia reglementarilor internationale, bilaterale sau multilaterale.
Reglementari internationale ale dublei impuneri
Conventiile pentru evitarea dublei impuneri reprezinta solutia cea mai avantajoasa din cel putin doua
puncte de vedere: in primul rand se realizeaza corespundenta in legislatia statelor semnatare a elementelor
de evitare a dublei impuneri, iar in al doilea rand, se evita confuzia generata de un ansamblu de acte
normative prin emiterea unuei singure reglementari cu valoare normativa aplicabila raporturilor fiscale
dintre persoanele fizice sau juridice statelor semnatare.
In literatura de specialitate se face vorbire de doua tipuri de astfel de tratate internationale: tratate
multilaterale de evitare a dublei impuneri si tratate bilaterale de evitare a dublei impuneri.
Tratatele multilaterale se caracterizeaza prin vastitatea sferei lor de reglementare si deci prin efectele mai
largi pe care le produc asupra gradului de armonizare a masurilor de evitare a dublei impuneri pe plan
international.
Spre deosebire de tratatele multilaterale, a caror sfera de reglementare nu vizeaza deseori decat elementele
de natura generala, tratatele bilaterale in materie ofera posibilitatea reglementarii tuturor aspectelor
referitoare la solutiile care corespund sistemelor nationale in cauza. Comitetul fiscal (numit comitet de
afaceri fiscale în 1971) al Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare şi-a continuat activitatea
în aria convenţiilor fiscale şi în 1977, creează o viziune revizuită (După raportul din 1973 întitulat "Schiţa
convenţiei dublei impuneri a venitului şi a capitalului") a convenţiei model şi a comentariilor sale întitulată
"Modelul convenţiei dublei impuneri a venitului şi a capitalului". O versiune actualizată a acestui model si
a comentariilor a fost facută în 1992. In 1980 Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite (ECOSOC)
adoptă o convenţie model, care să fie utilizată in negocierea tratatelor între tarile dezvoltate si cele în curs
de dezvoltare. Cu toate ca prevederile modelului ONU si comentariile cuprinse in acestea se bazeaza in
general pe cele ale modelului OECD din 1977, există câteva diferenţe între acestea".
Metode concrete de evitare a dublei impuneri
Doctrina retine regulile impuse prin intermediul conventiilor internationale in materia evitarii dublei
impuneri. Exemplul clasic este acela al subiectului impozabil, rezident intr-un stat, dar care are o sursa de
venit rezidenta in alt stat, astfel incat sufera o dubla impunere pentru acelasi venit (cea a statului in care
este rezident si cea a statului-sursa a venitului respectiv).
Printre regulile impuse de practica internationala in domeniu se pot enumera:
· Limitarea cotei de impunere a unor venituri, cota aplicabila atat in tara de sursa, cat si in cea de rezidenta,
in cazul dividendelor plasate intr-un stat de rezidentii altui stat, al dobanzilor obtinute prin acordare de
credite in celalalt stat;
· Venitul realizat prin exercitarea unei profesii pe cont-propriu se impoziteaza numai in tara de rezidenta
sau in care are sediul permanent;
· Veniturile din instrainari de imobile se impun in tara in care este situat imobilul;
· Veniturile din instrainari de bunuri mobile se impun in tarile in care se afla bunurile facand parte dintr-un
sediu stabil, etc.
In principiu, tratatele internationale utilizeaza doua metode de baza in evitarea dublei impuneri: METODA
SCUTIRII (excluderea din calculul veniturilor impozabile a unor categorii de venituri) si METODA
CREDITARII (folosirea impozitului platit in strainatate ca un credit pentru stabilirea impozitului e acasa).
A. Metoda scutirii
Are ca ipoteza situatia in care statul de rezidenta al beneficiarului unui venit sa nu impozeze veniturile
obtinute de acesta si impuse in celalalt stat. Scutirea poate fi una totala (veniturile obtinute din activitati
desfasurate in cadrul unui sediu permanent, situat in statul de sursa, dar apartinand unui agent economic
rezident in celalalt stat), sau una partiala (in masa venitului total impozabil din tara de rezidenta se include
si venitul obtinut in alta tara, stabilindu-se care este cota progresiva ce ii revine subiectului impunerii, la
acest venit).
Deosebirea dintre scutirea completa si scutirea partiala consta in faptul ca acele venituri, desi neimpozabile,
sunt luate in consideare in calculul venitului global al subiectului impozabil si vor determina, in final,
aplicarea unei cote de impozit mai ridicate in statul de rezidenta.
B. Metoda creditarii
Aceasta presupune deducerea de catre statul de rezidenta a impozitului calculat pe baza tuturor veniturilor
realizate de catre subiectul impozabil (venituri interne si venituri externe) a impozitului platit in strainatate.
Se poate distinge intre: METODA CREDITARII TOTALE si METODA CREDITARII PARTIALE.
Creditarea totala implica deducerea de catre statul de rezidenta din impozitul aferent totalului veniturilor
impozabile ale contribuabilului a sumei totale a impozitului platit in celalalt stat, spre deosebire de
creditarea ordinara, care permite deducerea de catre statul de rezidenta din impozitul calculat pe baza
venitului total, a impozitului platit in strainatate, dar numai pana la o valoare corespunzatoare cu valoarea
impozitului care ar fi aplicabil in statul de rezidenta pentru venitul realizat in strainatate.
Aplicarea principiilor evitarii dublei impuneri de catre statul roman
Romania are in prezent incheiate 83 de Conventii bilaterale de evitare a dublei impuneri. In majoritatea
cazurilor, este utilizata metoda creditarii ordinare in reglementarea evitarii dublei impuneri intre statele
semnatare.
Creditul fiscal extern se acorda daca sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) impozitul aferent venitului realizat in strainatate a fost platit direct sau prin retinere la sursa, lucru
dovedit cu documente care atesta plata, eliberate de autoritatile fiscale ale statului in care s-a realizat
venitul;
b) impozitul datorat si platit in strainatate este de aceeasi natura cu impozitul pe venit datorat in Romania.
Convenţiile fiscale sunt tratate internaţionale, care nu pot intra în vigoare decât după ratificarea sau
aprobarea acestora printr-o lege. De aceea, înainte de a le aplica, judecătorul trebuie să se asigure că acestea
sunt ratificate şi publicate. Superioritatea convenţiilor fiscale, este asigurată prin dispoziţii ale
reglementarilor interne.

George Alin Popescu