Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.
Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.
Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.
Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.
Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.
Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.
Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.
Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.
Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate
autohtonă. Iată care sînt, pentru mine, misterele lui Cosaşu:

1. De cînd îl ştiu e bine dispus. Poate fi absent, preocupat, timid, sceptic, dar niciodată prost dispus. Misterul vine din
faptul că Radu Cosaşu e posesorul unei bune dispoziţii fără iluzii. Simt că nu e vulnerabil la nici o certitudine, că are o
relaţie strict politicoasă cu absolutul, că nu i se pot da garanţii în nici o privinţă. Ai zice că nu exclude – dar nici nu include
– nimic 2. Cînd îi place textul, tocmai apărut, al unui coleg, Cosaşu simte nevoia să pună mîna pe telefon şi să-şi declare
prompt bucuria. Acolo unde pe mai toţi semenii noştri îi apucă invidia, pe Radu Cosaşu îl apucă simpatia estetică, dacă
nu direct admiraţia. 3. Este uimitor, la R.C., cît de mult citeşte! Şi nu e doar un practician al lecturii. E un apologet, un
ideolog, un instructor. Simţi imediat că e gata să te judece pentru cît şi ce citeşti. 4. Radu Cosaşu, născut la Bacău, este
între cei cîţiva, puţini, bucureşteni, care au inventat şi consolidat misterioasa idee că „bucureştenismul“ e o etnie, un mod
de a aparţine unei inconfundabile comunităţi de stil şi de destin. 5. Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de
pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la
televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument,
un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca
ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. Am citit undeva că Radu Cosaşu se consideră „un om
normal într-o lume anormală“. Dacă e aşa, acesta e misterul lui suprem: misterul însuşi al normalităţii, într-o lume pe cît
de „complexă“, pe atît de lipsită de haz.