5.

Măsuri integrate la nivelul fermei pentru prevenirea eroziunii solului

Degradarea stării fizice a solului este definită prin distrugerea sa practic ireversibilă sau uşor
reversibilă. În această secţiune sunt prezentate procedee privind reducerea ori prevenirea degradării
fizice a solului. Nu sunt prezentate detalii în acest Cod privind lucrările de drenaj şi de menţinere a
acestora. Totuşi, pe multe soluri, este important a ne asigura că aceste sisteme funcţionează eficient
şi controlează apa din sol.

Principii generale

Protecţia solului împotriva eroziunii se poate realiza prin culturi agricole şi prin tehnologii
agriculturale specifice:
Cunoaşterea plantelor cultivate, în funcţie de nivelul de protecţie pe care-l oferă solului; ele
sunt clasificate în următoarele categorii:
• foarte bune protectoare - gramineele (speciile de lolium şi dactylis) şi leguminoasele perene
(lucernă, trifoi, ghizdei);
• bune protectoare - cereale păioase (grâu, orz, ovăz, mei, iarbă de Sudan etc.);
• mediu protectoare - leguminoase anuale (mazăre, măzăriche, soia, lupin, fasole etc.);
• slab protectoare - culturi prăşitoare (porumb, floarea soarelui, cartofi, sfeclă de zahăr, dovlecei,
viţă de vie etc.);
Pe terenurile cu pante de peste 10% se aplică sistemul de culturi în fâşii cu benzi înierbate, a
căror lăţime variază în funcţie de pantă:
a) pantă de 5%-10% - lăţimea fâşiei de 60-150 m;
b) pantă de 10%-15% - lăţimea fâşiei de 30-60 m;
c) pantă de 15%-20% - lăţimea fâşiei de 20-30 m;
d) pantă de peste 25% - lăţimea fâşiei de 20 m.
În zone secetoase, cu pante de peste 15%, lungi şi uniforme şi cu soluri cu o textură medie se
execută valuri de pământ la diferite distanţe, iar pe pante de peste 20% se execută agroterase.
Pentru ameliorarea calităţii solului şi refacerea stratului de humus, se va aduce un aport de
îngrăşăminte organice, resturi vegetale, îngrăşăminte verzi. Şi în acest caz, practicarea culturilor
ascunse este foarte utilă.
Pe solurile supuse eroziunii şi pe cele vulnerabile se va evita dezmiriştirea cu grape cu
discuri şi cu maşini de frezat solul.
Pe terenurile situate în pantă, atunci când nu este posibilă înierbarea permanentă, se poate
practică cultura în fâşii alternate de plante bune şi foarte bune protectoare cu benzi înierbate, pe
lungimea curbelor de nivel. Terenul va fi protejat prin valuri de pământ, agroterase, banchete netede
sau garduri de nuiele.
Terenurile agricole supuse eroziunii eoliene vor fi protejate de perdele forestiere şi garduri
vii, în scopul limitării transportului particulelor de sol şi a depunerii acestora ca sedimente în ape.
O practică extrem de dăunătoare o constituie tăierea pădurilor şi defrişarile precum şi ararea
păşunilor permanente şi a fâneţelor. Inevitabil, aceste terenuri vor pierde azotul din sol şi se vor
degrada rapid.
In scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului pe terenurile arabile înclinate, se
recomandă următoarele lucrări şi practici:
• executarea lucrărilor şi semănatul culturilor prăşitoare pe curbele de nivel;
• folosirea gunoiului de grajd bine fermentat şi a îngrăşămintelor verzi;
• practicarea pe curbele de nivel de culturi pe fâşii cu lăţimi în funcţie de pantă;
• practicarea de culturi în fâşii, intercalate cu benzi înierbate permanent, orientate pe curbele de
nivel sau cu o abatere de 3 - 5%;
• practicarea de asolamente speciale cu plante protectoare de eroziune;
• înfiinţarea plantaţiilor antierozionale sub formă de perdele de 10 - 15 m lăţime, orientate pe
curbele de nivel, la pante de 20 - 25%;
• efectuarea lucrărilor adecvate de îmbunătăţiri funciare.

In scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului în plantaţiile viticole, se recomandă:

• orientarea rândurilor de vie pe curbele de nivel şi executarea lucrărilor agrotehnice de întreţinere
în acelaşi sens;
• executarea de biloane de pământ pentru reţinerea apei pe versanţi cu pantă lină şi uniformă;
• executarea de biloane înclinate pentru dispersarea şi evacuarea apei;
• realizarea benzilor înierbate pe versanţi cu pante uniforme;
• realizarea de canale de coastă de nivel sau înclinate, cu debuşee naturale sau artificiale de
evacuare a apelor, în funcţie de panta şi tipul solului;
• înfiinţarea unor benzi de arbuşti fructiferi pe panta din amonte a drumurilor orientate pe curbele
de nivel;
• realizarea, din desfundarea terenului pe pante de peste 25%, de terase cu platformă orizontală,
consolidate prin înierbare sau cu brazde de iarbă;
• realizarea de terase cu platformă orizontală sau inclinată, cu taluze consolidate cu ziduri de
piatră.

In scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului în plantaţiile de pomi, se recomandă:

• orientarea rândurilor de pomi pe curbele de nivel şi executarea arăturilor în această direcţie;
• în plantaţii tinere, în zonele umede şi acolo unde există soluri mai fertile, se vor intercala între
rândurile de pomi culturi de plante bune şi foarte bune protectoare;
• realizarea de benzi înierbate pe versanţii cu pante uniforme, la distanţe diferite, în funcţie de
pantă;
• înierbarea întregii suprafeţe, cu executarea lucrărilor solului numai în jurul pomilor;
• realizarea canalelor de coastă pentru evacuarea apelor, de la pante de peste 10%, în regiunile
umede;
• executarea manual sau mecanic de terase continue cu platforma orizontală;
• în cazul terenurilor frământate cu soluri grele şi pante de peste 15%, precum şi cele uşoare sau
mijlocii şi înclinate, se vor realiza terase individuale orizontale.

Eroziune

Eroziunea solului constă în pierderea particulelor de sol prin acţiunea apei şi vântului. Riscul
erozional trebuie minimalizat printr-un management adecvat. Adâncimea de înrădăcinare şi
cantitatea de apă accesibilă pentru plante se reduce. Aceste procese sunt şi mai intense pe solurile
subţiri, unde roca este mai aproape de suprafaţă.
Intensificarea eroziunii conduce la pierderea treptată a stratului superficial de sol şi astfel la
reducerea fertilităţii solului prin pierderea particulelor fine de sol bogate în nutrienţi.
 Eroziunea contribuie la creşterea riscului faţă de inundaţii prin intensificarea scurgerilor,
blocarea drenurilor şi canalelor de drenaj.
Covorul vegetal protejază solul împotriva eroziunii, dar pot avea loc modificări semnificative
pe solurile arabile ori pe terenurile intens păşunate, ori pe terenurile recent defrişate.
Independent de pierderile de sol, culturile agricole în primele faze de vegetaţie pot fi afectate
prin pierderea solului din jurul rădăcinilor (prin procesul de spălare) sau prin ruperea şi detaşarea lor
în atmosferă odată cu particulele de praf datorită eroziunii eoliene. În astfel de condiţii culturile
agricole trebuie reînsămânţate, ceea ce înseamnă costuri suplimentare şi risc crescut de pierdere sau
reducere severă a recoltei următoare. Pot fi necesare lucrări suplimentare pentru uniformizarea
suprafeţei solului. De asemenea, curăţirea canalelor şi drenurilor de sedimente devine costisitoare.
Apele de suprafaţă pot fi contaminate de către sedimente, nutrienţi, pesticide care se găsesc
în solul erodat.
Lacurile destinate creşterii peştelui pot fi serios degradate prin depozitarea sedimentelor.
Cazuri evidente au loc în imediata vecinătate a diferitelor lacuri de acumulare dar procese
semnificative se pot produce şi în zonele de deal unde vegetaţia este afectată prin păşunat excesiv,
ori chiar în zonele cu lacuri, eleştee piscicole sau recreative.
Eroziunea poate cauza probleme negative deosebite zonelor învecinate, chiar populaţiilor
locale; de exemplu prin inundaţii, prin depozitarea sedimentelor pe arterele de circulaţie, ori pe
proprietăţile învecinate.
Fiecare deţinător de teren are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea
eroziunii, iar dacă s-a produs deja atunci trebuie întreprinse lucrări pentru a înlătura orice sedimente
depozitate.
Chiar şi simplele scurgeri de suprafaţă – făgaşele - pot deveni foarte importante. De
asemenea, chiar dacă aceste scurgeri nu sunt cu particule de sol pot deveni dăunătoare, pot polua apa
de suprafaţă cu nutrienţi şi pesticide aflate în soluţie sau ataşate particulelor foarte fine. Scurgerile
de la crescătoriile de animale pot avea efecte similare.

Eroziunea prin apă

Eroziunea prin apă duce în aceeaşi măsură la pierderea solului de pe terenurile arabile situate
pe pantă, ca şi de pe terenurile care sunt alternativ sub folosinţă la arabil şi apoi cultivate cu plante
perene dacă sunt situate pe pante. Procesele erozionale se pot produce atunci când apa din
precipitaţii este mai mare decât cantitatea de apă pe care o poate absorbi solul.
Evenimentele climatice care provoacă scurgeri nu sunt atât de rare pe cât se crede. Există un
risc semnificativ al proceselor erozionale de suprafaţă-ogaşe şi rigole-care se produc pe terenurile
susceptibile atunci când cad peste 15 mm precipitaţii/zi sau peste 4mm/oră. Eroziunea moderată se
produce pe solurile nisipoase, uşor lutoase atunci când cad ploi puternice, pe terenuri în pantă, cu
infiltraţie redusă.
Eroziunea poate fi sub forma unor simple scurgeri (run-off) care conţin particule fine de sol
sau poate deveni mult mai serioasă prin formarea ogaşelor şi rigolelor (rills, gullies).
În tara noastră procesul erozional s-a intensificat, cu precădere, din păcate în ultimii ani ca
urmare, atât a exploatării neraţionale a fondului forestier dar şi a fondului funciar şi a aplicării unui
sistem tehnologic total necoresunzător în special pe terenurile aparţinând gospodăriilor mici şi
mijlocii.
Eroziunea prin apă s-a intensificat mai ales datorită cultivării prăşitoarelor, urmelor ce rămân
pe sol în urma efectuării diferitelor operaţii din amonte în aval şi invers, pregătirii unui pat
germinativ fin şi îndepărtării gardurilor vii şi altor bariere de protecţie. Înainte de efectuarea tuturor
lucrărilor agricole, cu deosebire a arăturii, ori reânsămânţării pajiştilor care sunt situate pe pante ori
în zone de câmpie de revărsare a râurilor, trebuie avut în vedere posibilitatea producerii eroziunii.
Păşunatul, chiar mai puţin intensiv în astfel de zone nu face decât să stimuleze intensificarea
proceselor erozionale. Este dăunător păşunatul pe digurile de protecţie de pe lângă râuri de către
animale; distrugerea acestora este inevitabilă şi constituie o sursă importantă de creştere a cantităţii
de sedimente.

Eroziunea prin apă poate apare în câmpurile cultivate în pantă (preluată după Codul de Bune
Practici Agricole – Protecţia Solului, realizat de Marea Britanie)
În zonele de risc pentru prevenirea eroziunii sunt necesare măsuri speciale elaborate şi
planificate la nivel local, de fermă, de parcelă, punctând zonele de risc ridicat la scurgere. Zonele cu
relief neuniform, deluroase, muntoase, abrupte sau cu pante lungi sunt în mod special vulnerabile,
scurgerile acumulându-se în văi. În zonele cu nivel ridicat de neuniformitate, care sunt străbătute de
văi înguste, scurgerile se acumulează în cantităţi apreciabile.
Controlul apei drenate din zonele cultivate se efectuează prin lucrări specifice de drenaj.
Trebuie acordată atenţie specială eliminării sedimentelor care se acumulează în canale şi drenuri.
Riscul erozional poate fi semnificativ redus printr-un management agricol cât mai bun.
Evitarea lucrărilor sau reducerea numărului lor, lucrarea solului sau intrarea pe soluri umede
sunt de o mare importanţă. Pe solurile susceptibile la eroziune, compactarea de suprafaţă reduce
abilitatea, capacitatea solului de a absorbi apa, aceasta determinând apariţia băltirii şi intensificarea
eroziunii. Aceste procese negative ar trebui corectate înainte de a semăna cultura următoare.
Să se evite pregătirea unui pat germinativ fin care determină apariţia proceselor de degradare
fizică la suprafaţă: colmatarea spaţiului poros şi crustificarea. Este necesar în aceste condiţii
creşterea conţinutului de materie organică pentru prevenirea proceselor degradării fizice de
suprafaţă.
Pentru protecţia solului, mai ales la suprafaţă, acoperirea cu vegetaţie este crucială. Acolo
unde riscul erozional este ridicat semănatul culturilor de iarnă şi reînsămânţarea culturilor ierboase
este de mare importanţă. Cel puţin 25% din suprafaţa arabilă ar trebui acoperită cu astfel de culturi.
În astfel de situaţii, prăşitoarele trebuie evitate.
Spaţiile destinate trecerii maşinilor agricole pentru efectuarea tratamentelor chimice, chiar în
cazul culturilor neprăşitoare, vor fi deschise numai după răsărirea plantelor. Dacă acest lucru nu este
posibil, datorită managementului de cultivare al culturii respective, atunci în spatele roţilor maşinilor
agricole se recomandă un sistem de afânare superficială, care să contribuie la reducerea compactării
zonei respective şi astfel a riscului erozional.
Semănatul şi cultivarea plantelor, ca şi toate celelalte operaţii agricole pe terenurile care sunt
situate în pantă să se efectueze doar pe curbele de nivel. Pentru agricultura mecanizată este de
preferat ca la arabil să se utilezeze doar acele terenuri care au pantă rezonabilă.
Pentru zonele care au terenuri în pantă abruptă sau nivel ridicat de neuniformitate, doar
efectuarea lucrărilor pe curbele de nivel nu sunt suficiente. În aceste zone, lucrările agricole
efectuate transversal pe curbele de nivel conduc la intensificarea proceselor de scurgere, cu
deosebire pe urmele maşinilor agricole. Pe terenurile cu pantă mare acest risc este deosebit de mare.
Culturile prăşitoare, cu deosebire rădăcinoasele şi legumele nu sunt potrivite pentru
terenurile situate în pantă şi afectate de eroziune.
Atunci când se foloseşte plugul reversibil şi se efectuează arătura perpendicular pe pantă se
recomandă ca întoarcerea brazdei să se efectueze spre amonte pentru a reduce eroziunea şi
deplasarea (alunecarea) lentă a solului.
După efectuarea lucrărilor de recoltare, pentru protejarea solului la suprafaţă, este necesar ca
resturile vegetale tocate sa ramana pe teren.
Solul nu va fi niciodată menţinut “ca ogor negru sau curat de resturi vegetale”. De altfel,
această măsură este recomandabilă pentru toate solurile care sunt în folosinţă la arabil. Pentru
aceasta lucrarea de arătură cu întoarcerea brazdei poate fi înlocuită cu o lucrare superficială de
discuit sau o altă lucrare asemănătoare efectuată de exemplu cu cizelul (uneori recunoscute ca
lucrări de conservare a solului). Astfel de practici au avantajul că, conduc la creşterea conţinutului
de materie organică în stratul superficial al solului.
Un pat germinativ mai grosier este mai puţin vulnerabil la procesele erozionale decât unul
fin.
După culturile semănate toamna, mai ales pe terenurile vulnerabile la eroziune, şi în condiţii
de umiditate ceva mai ridicată, tăvălugirea nu este recomandată.
În anumite condiţii sunt recomandate plante protectoare semănate în cultură ascunsă sau
plante cum sunt: secara, muştarul, lupinul semănate toamna timpuriu, care apoi sunt încorporate în
sol primăvara înainte de semănat printr-o arătură superficială, oferă un foarte bun control pentru
eroziunea eoliană şi prin apă pe solurile susceptibile la astfel de procese. De asemenea, o astfel de
metodă poate reduce spălarea nitraţilor.
În perioada de iarnă este de preferat ca solul să fie acoperit cu vegetaţie (să rămână nelucrat),
deci ca mirişte, porumbişte, sau acoperit cu mulci vegetal. Porumbiştea nu oferă suficientă protecţie
împotriva eroziunii şi din acest motiv, nu numai porumbul, dar şi alte prăşitoare sunt evitate.
Terenul pregătit pentru plantarea cartofilor (bilonat), dar în general patul germinativ pregătit
pentru cultura legumelor prezintă un risc ridicat faţă de procesele erozionale.
Abilitatea solului de a rezista proceselor de degradare fizică, mai ales erozionale poate fi
îmbunătăţită, în condiţiile cultivării legumelor, numai realizând biloanele perpendicular pe direcţia
pantei, şi săpând mici gropiţe între biloane de-a lungul brazdelor pentru a îmbunătăţi absorbţia apei
şi reducerea scurgerilor şi deci de a preveni procesele erozionale. Aceste metode sunt eficiente mai
ales pentru culturile irigate.
Dacă irigarea este necesară, atunci aplicarea apei trebuie astfel realizată încât procesele de
scurgere şi erozionale să fie evitate. Este necesar ca apa de irigaţie să se aplice în acord cu cerinţele
culturilor, să nu se aplice în exces, să nu se aplice norme de udare mari, iar dacă este aplicată prin
aspersiune mărimea picăturii este de preferat să fie cât mai redusă.
 Picăturile mari conduc rapid la dezvoltarea proceselor de degradare la suprafaţa solului
cauzând mai ales: înnămolirea, colmatarea spaţiului macroporos, crustificarea datorită destructurării
agregatelor structurale.
Dacă procesele de scurgere încep să apară se va renunţa la irigaţie sau se va trece la irigare
localizată.
Scurgerile prin conducte trebuie evitate şi apa trebuie drenată cu mare grijă de la
echipamentul deconectat.

Micile obstacole în calea apei realizate pe curbele de nivel reduc scurgerea (preluată după
Codul de Bune Practici Agricole – Protecţia Solului realizat de Marea Britanie)
Dacă eroziunea prin apă este o problemă serioasă atunci este necesar să se aplice ca primă
urgenţă următoarele măsuri:
• crearea de benzi înierbate permanente ca mijloace tampon, ca spaţii strategice pe terenurile
situate în pantă pentru reducerea proceselor de scurgere şi colmatarea văilor adiacente, sau a
apelor de suprafaţă;
• modificarea structurii culturilor în rotaţie, introducerea ierburilor perene, păstrarea acoperită cu
resturi vegetale a suprafeţei solului;
• îmbunătăţirea hidrostabilităţii agregatelor structurale ale solului la suprafaţă prin aplicare de
materiale organice (îngrăşăminte de la complexele de animale, nămoluri compostate, resturi
vegetale, etc.) sau prin utilizare de stabilizatori sau condiţionatori chimici (PAM, VAMA,
POLINILI) acolo unde este posibil;
• construirea unor mici diguleţe, gărduleţe de-a lungul curbelor de nivel pentru reducerea
scurgerilor;

Benzile tampon sunt permanent înierbate cu ierburi cultivate sau cu vegetaţie naturală.
Acestea au un rol deosebit de important în prevenirea proceselor de scurgere şi astfel în pătrunderea
şi depunerea sedimentelor în apele de suprafaţă. Totuşi, acestea nu reprezintă o soluţie de lungă
durată pentru reducerea poluării apelor cu sedimente ori pentru reducerea levigării nutrienţilor şi
altor agrochimicale. Acolo unde există un proces erozional sever, sau scurgeri excesive, acestea pot
fi diminuate pe alocuri prin realizarea unor canale preferenţiale de scurgere.
 Benzile tampon sunt cele mai potrivite şi eficiente pentru prevenirea scurgerilor excesive de
apă pe terenurile situate în pantă dacă interceptează aceste canale de scurgere şi în acest mod se
reduce şi viteza de înaintare. Totuşi, această metodă nu este fezabilă, nu poate fi considerată o
soluţie general valabilă, de exemplu, unde terenul este în sistem de folosinţă în rotaţie, adică
anumite perioade nu este cultivat. Cele mai bune rezultate sunt obţinute dacă se plantează benzi
tampon cu arbuşti (gard viu).
Trebuie să precizam că benzile înierbate sunt deosebit de eficiente în mişcarea (spălarea)
nitraţilor şi atunci când pânza de apă freatică este situată la mică adâncime. Acesta nu este însă un
caz frecvent, dar condiţiile de anaerobioză din terenurile saturate (cu exces de apă) pot fi
îmbunătăţite prin benzile înierbate care pot contribui la reducerea concentraţiei de nitraţi prin
procesele de denitrificare. Acolo unde aceste benzi tampon sunt eficiente, lăţimea lor optimă
depinde de tipul de sol, climat, topografie şi aceasta ar putea fi cuprinsă între 2 şi 50 m.
Mărimea (lăţimea) acestor benzi tampon este variabilă de la un loc la altul fiind dependentă
de condiţiile locale. În cele mai multe cazuri această lăţime ar fi de 20 m minimum. În Uniunea
Europeană s-a pledat pentru reducerea acestei lăţimi, astfel că 2 până la 6 m poate fi considerată o
lăţime acceptabilă.
În anumite condiţii specifice, ierburile perene pot fi introduse în rotaţiile culturilor arabile
sau, mai mult decât atât, se pot introduce benzi care sunt permanent înierbate sau împădurite.
În multe cazuri trebuie elaborate metodologii specifice la nivel naţional, pentru zonele care
au nivel ridicat de susceptibilitate în raport cu diferitele procese de degradare -compactare de
adâncime, eroziune, poluare cu nitraţi sau alte substanţe toxice- zone, care să fie sub permanentă
supraveghere, acestea devenind pe cât posibil zone cu un nou tip de habitat, încurajându-se trecerea
de la arabil la alte folosinţe.
Organizarea teritoriului ar trebui să permită ca zonele cu terenurile cele mai vulnerabile să
fie protejate prin introducerea culturilor ierboase perene.
Dacă un proprietar are un teren arabil impozabil, dar care este afectat de către eroziune sau
un alt proces grav de degradare, atunci exista posibilitatea de a treace la altă categorie. De aceea,
este necesar să fie consultaţi specialişti în domeniul respectiv.
Atunci când se trece la împădurirea sau defrişarea unei zone este obligatoriu să se ia măsuri
pentru evitarea procesele erozionale.
Pentru a preîntâmpina procesele de compactare determinate de către maşinile de semănat
(plantat) în special pe pante, pe solurile subţiri, pe solurile turboase, de fapt toate solurile care
manifestă sensibilitate faţă de acest proces de degradare, se vor păstra resturi vegetale sau alte
materiale organice la suprafaţa solului, acolo unde este posibil. Atenţia va fi mărită acolo unde sunt
instalate canale de irigaţie, căi de acces, drumuri.
Creşterea animalelor poate, de asemenea, spori riscul erozional, mai ales al eroziunii prin
apă, a compactării de suprafaţă. Trebuie evitate practicile care determină călcarea excesivă a
terenului, aceasta conducând la creşterea scurgerii şi eroziunii. Probleme pot apărea datorită
următoarelor cauze:
• număr prea mare de animale pe unitatea de suprafaţă în special în condiţii de umiditate ridicată a
terenului;
• păşunat intensiv în benzi şi în apropierea spaţiilor de hrănire din cursul iernii;
• urme intense de animale sau maşini agricole în apropierea cursurilor de apă sau zonelor naturale
umede;
• păşunat intens în apropierea cursurilor de apă, a malurilor, a digurilor;
• acces necontrolat la cursurile de apă determinând erodarea malurilor.
 Pentru a controla accesul animalelor la cursurile de apă poate fi necesară îngrădirea spaţiului
respectiv. Inspectoratele de Protecţie a Mediului trebuie să controleze astfel de zone şi să ofere
asistenţă tehnică necesară pentru protecţia mediului înconjurător.
Creşterea suinelor în regim liber poate determina procese de compactare, scurgere, eroziune,
spălare a nitraţilor. Alegerea şi organizarea spaţiilor pentru un astfel de păşunat este necesară pentru
minimizarea riscului producerii oricăror procese de degradare. La amplasarea acestor spaţii, trebuie
să se ia în considerare panta, tipul de sol, precipitaţiile.
Pentru prevenirea proceselor degradării terenului, a compactării şi mai ales a scurgerilor, este
necesară menţinerea cât mai uniformă a covorului vegetal; atunci când acesta începe să se degradeze
animalele trebuie mutate într-o altă parcelă.
Căile de acces ale vehiculelor trebuie astfel organizate încât urmele lor să nu determine
scurgeri.
Procesele erozionale în zonele înalte (deal, munte) conduc la creşterea cantităţii de sedimente
în apele curgătoare şi astfel la compromiterea inmultirii pestilor prin degradarea spaţiilor pentru
depunerea icrelor.
Atunci când păşunatul excesiv poate determina sau provoca procese de degradare a solului
sunt recomandate următoarele măsuri:
• reducerea încărcăturii de animale la suprafaţă, şi astfel a intensităţii de păşunat;
• zonele de hrănire nu vor fi localizate în apropierea cursurilor de apă;
• oriunde sunt organizate spaţii de hrănire călcarea excesivă a terenului trebuie evitată în deosebi
pentru prevenirea compactării, eroziunii;
• atenţie specială se va acorda şi zonelor vulnerabile care sunt deja sub control;
• zonele erodabile vor fi protejate prin stimularea regenerării covorului vegetal. Pot fi necesare
măsuri de protecţie a solului, chiar prin îngrădire, până la refacerea completă a covorului
vegetal.

Eroziunea eoliană

Eroziunea eoliană în mod normal afectează cu precădere solurile nisipoase, turboase,

prăfoase mai ales dacă nu sunt acoperite cu vegetaţie. Solurile arabile după semănat până la răsărire
şi la realizarea unui covor vegetal încheiat, de regulă în sistemele tehnologice convenţionale nu sunt
acoperite cu vegetaţie, nu sunt protejate, fiind expuse la acţiunea directă a diferiţilor factori de risc.
Dacă solurile sunt predispuse la eroziune şi sunt cultivate, atunci sunt necesare măsuri de
control, de protecţie. Pe terenurile cele mai vulnerabile unele culturi agricole, mai ales prăşitoarele,
vor fi evitate.
Procesul erozional eolian poate fi redus prin micşorarea vitezei vântului la suprafaţa solului,
mărind stabilitatea suprafeţei solului şi imobilizând (fixând) particulele de sol în agregate structurale
stabile. Metode, măsuri curente pentru controlul acestui proces negativ sunt descrise în cele ce
urmează.
Pentru protecţia solului împotriva eroziunii eoliene, ca şi pentru protecţia culturilor agricole
sunt necesare perdele de protecţie, pomi cultivaţi în rânduri sau garduri vii. Perdelele de protecţie
conduc la reducerea vitezei vântului cu până la 30–50%; cu cât distanţa dintre perdeaua de protecţie
şi terenul protejat este mai mare cu atât sunt mai eficiente. Este recomandat, însă ca această distanţă
să nu fie mai mare de 20 de ori înălţimea perdelei de protecţie.
 Eficienţa perdelei de protecţie depinde, de asemenea, de direcţia curenţilor de aer, a vântului
dominant. Informaţii utile privind frecvenţa, direcţia vânturilor ce contribuie la declanşarea şi
intensificarea acestui proces de degradare pot fi obţinute de la serviciile meteorologice locale şi apoi
se poate decide unde se vor amplasa aceste cordoane sau perdele de protecţie.
Perdelele de protecţie, de asemenea, au rol pozitiv important în menţinerea şi dezvoltarea
unui mediu sănătos pentru animalele sălbatice şi astfel de încurajare a biodiversităţii.
Culturile cerealiere de toamnă, cum sunt: grâul, secara, orzul, sau dintre plantele tehnice
muştarul pot fi, de asemenea, folosite ca plante protectoare in special pentru perioada de iarnă.

Perdelele de protecţie reduc eroziunea eoliană (preluată după Codul de Bune Practici
Agricole – Protecţia Solului, realizat de Marea Britanie)
 Intercalarea materialului săditor cu plantele de primăvară contribuie la diminuarea efectului
eroziunii eoliene (preluată după Codul de Bune Practici Agricole – Protecţia Solului, realizat de
Marea Britanie)
Cultivarea de material săditor (pepinieră) intercalat cu plante de primăvară contribuie, atât la
protecţia solului, cât şi a culturilor de primăvară.
Unele culturi de toamnă, numite şi de protecţie, pot fi încorporate primăvara în sol printr-o
lucrare superficială sau uneori tratate chimic înainte de semănatul culturii de primăvară. Acest
sistem este benefic în special pentru solurile nisipoase irigate sau pentru acele soluri cu textură
prăfoasă, sărace şi în materie organică şi care au un grad ridicat de vulnerabilitate faţă de procesele
de destructurare, adică de reducere şi/pierdere a stabilităţii agregatelor structurale la acţiunea
agresivă a apei, mai ales când sunt intens lucrate pentru pregătirea patului germinativ.
Procesele erozionale eoliene, acele “furtuni de praf” au consecinţe negative directe nu numai
asupra solului, dar şi altor componenete ale mediului ambiental, afectând vegetaţia, apele de
suprafaţă prin depunerea particulelor de praf, şi nu în ultimă instanţă viaţa oamenilor şi altor
vieţuitoare.
Pe solurile turboase, şi acestea adesea afectate de eroziunea eoliană, semănatul mecanizat al
păioaselor în benzi poate constitui o măsură fezabilă de protecţie pentru culturile leguminoase care
sunt semănate primăvara timpuriu.
Amendarea cu material argilos ca măsură ameliorativă pentru creşterea conţinutului de argilă
a solurilor turboase, nisipoase constituie adesea o măsură posibilă şi de lungă durată pentru protecţia
solului împotriva eroziunii eoliene, deşi este relativ greoaie şi costisitoare. Această tehnică devine
practică şi economică doar dacă materialul necesar pentru amendare este cât mai aproape de zona
solurilor ce urmează a fi amendate. Sunt necesare de la 300 la 1000 t/ha de material argilos pentru
stabilizarea suprafeţei unor astfel de soluri.
Conţinutul de argilă al solurilor nisipoase în stratul superior trebuie să ajungă la 8–
10%pentru a fi eficient. Materialul argilos se lasă la suprafaţă o perioadă relativ îndelungată pentru a
fi expus acţiunii factorilor şi proceselor naturale-mai ales acţiunii proceselor naturale de îngheţ-
dezgheţ, umezire-uscăre, înainte de a fi pregătit pentru semănăt. Dacă după aplicarea materialului
argilos solul este imediat prelucrat efectele benefice sunt foarte reduse, practic sunt pierdute, în
special dacă este arat adânc.
O măsură destul de eficientă pentru controlul eroziunii eoliene o constituie aplicarea
mulciului vegetal, la suprafaţa patului germinativ imediat după semănat, în cantitate de 5–15t/ha.
Gunoiul de grajd, resturile vegetale de la fabricile de zahăr, nămolurile de canalizare compostate sau
parţial compostate sunt materiale corespunzătoare, care pot fi utilizate ca mulci. De asemenea,
produsele reziduale compostate care provin de la fabricile de celuloză şi hârtie pot fi utilizate ca
mulci.
Atunci când se foloseşte nămolul de canalizare, dar şi alte reziduuri, este absolut necesar să
fie respectate prevederile legislaţiei naţionale şi internaţionale în vigoare şi restricţiile privind
protecţia apelor subterane.
Dacă mulciul aplicat la suprafaţă este deranjat prin aplicarea ulerioară a diferitelor lucrări
agricole atunci efectul benefic este redus foarte mult sau chiar pierdut.
Stabilizatorii sintetici, cum sunt emulsiile comerciale VAMA, PAM, etc., pulverizaţi pe
suprafaţa solurilor nisipoase după semănat, determină un efect pozitiv temporar de protecţie pentru
culturile valoroase. În folosirea acestor condiţionatori este necesară asistenţă tehnică din partea
specialiştilor în domeniu.
Alegerea cât mai atentă a practicilor agricole constituie o metodă eficientă pentru controlul
eroziunii pe solurile nisipoase. Prin utilizarea sistemelor de lucrare convenţională, adică de afânare a
solului prin arătură cu întoarcerea brazdei, un control eficient asupra eroziunii de suprafaţă se poate
obţine numai dacă în stratul superficial este suficient de multă argilă şi praf.
Odată cu semănatul este recomandată şi tăvălugirea, într-o singură trecere, pe direcţie
curbelor de nivel şi până la răsărire să nu se mai aplice nici o altă lucrare. Pentru a avea o suprafaţă
suficient de stabilă la tăvălugire este necesar ca solul să corespundă din punct de vedere a stării de
umiditate.
Păstrarea miriştii până la semănatul culturii următoare, ca şi practicarea sistemului –fără
lucrare sau semănat direct- mai ales în cazul culturilor de primăvară, contribuie la protecţia solului
împotriva eroziunii eoliene. Această tehnică a fost elaborată în SUA încă din anii ’60, în special
pentru conservarea apei din solurile situate în pantă, apoi a fost extinsă şi la îmbunătăţirea şi
conservarea stării de calitate a solului. Rezultatele obţinute şi în ţara noastră au confirmat efectele
benefice ale unei astfel de tehnologii, care se poate aplica în condiţii specifice.
Este absolut necesar să se urmărească cu atenţie, mai ales pe terenurile în pantă, dacă solul
devine prea compact la suprafaţă, conducând la creşterea scurgerilor şi intensificarea eroziunii
hidrice.
Pentru asigurararea creşterii normale a covorului vegetal, acolo unde este cazul, compactarea
de suprafaţă va fi ameliorată prin efectuarea lucrărilor de afânare.