Dr.

Tatiana Popescu
Medic primar neuropsihiatru
DGASPC sector 6, Serviciul Evaluare Copii cu Dizabilitati

Fiind medici pedopsihiatri avem responsabilitatea sa recunoastem foarte bine semnele

autismului la o varsta cat mai precoce pentru a putea interveni cat mai timpuriu.

Desi problema copilului cu autism este problema comunitatii, societatii in general,

medicul are poate cea mai mica contributie, dar importanta, mai ales in diagnosticarea
precoce a tulburarii autiste.

O alta responsabilitate ar fi sa continuam studiile stiintifice, cercetarile medicale, pentru

ca la un moment dat sa reusim interventia direct pe factorii etiopatogenici, ai acestei
disfunctii psihice cu impact puternic psihosocial asupra copilului, familiei, comunitatii.

Exista multe teorii care incearca sa explice etiologia autismului. Am sa amintesc una
dintre cele care ne-ar indreptati cumva incercarea pentru administrarea de psihotrope si
anume ipotezele neurochimice. Au fost studiate serotonina si dopamina. Se presupune ca
acesti neurotransmitatori sunt intr-o cantitate crescuta in SNC la copiii cu autism
(hiperserotoninemie si hiperdopaminergie), ce pot implica hiperactivitate, sterotipii,
anxietate.

Psihotropele actionand ca niste blocanti ai receptorilor dopaminergici, ar avea efect de

reducere a stereotipiilor, retractiei sociale, hiperkineziei, ameliorand atentia. In acest fel
s-ar pregati un teren mai primitor pentru aplicarea terapiilor de recuperare.

Dar tratamentul psihotrop si stimulentele cerebrale nu rezolva problema autismului.

Medicul are datoria sa informeze foarte bine familia despre tratamentul chimioterapic si
sa lase ca familia sa decida daca doreste un tratament de scurta durata, in cazul prezentei
semnelor de agitatie, agresivitatii, stereotipiilor severe si hipekineziei, desi unii copii
dezvolta chiar reactii paradoxale si adverse, iar daca copilul este mic, paleta medicatiei
este restransa sau nu exista.

O alta datorie a medicului specialist este aceea de informare despre aceasta tulburare,
mijloacele de recuperare, impactul asupra copilului, familiei si comunitatii. Sa-i faca sa
constientizeze si sa se mobilizeze pentru recuperarea acestuia prin includerea in programe
specifice (ca de exemplu terapia ABA).

Experienta noastra din DGASPC, prin evaluarea anuala a copiilor cu autism, ne-a adus la
urmatoarele concluzii : copiii care au fost inclusi in programe de recuperare (ABA) au
rezultate spectaculoase prin ameliorarea limbajului, a dezvoltarii cognitive si
comportamentului social, reducerea sterotipiilor.

Aceste rezultate se obtin mult mai bine la copiii care au fost diagnosticati precoce si au
inceput terapiile timpuriu.
 Ce este si ce beneficii aduce Analiza
Comportamentala Aplicata(ABA)
persoanelor cu autism
Dr. Joseph E. Morrow
Presedinte
Applied Behavior Consultants (ABC), Inc. California si Fundatia
ABC Europe

Analiza comportamentala este o abordare stiintifica a intelegerii comportamentului si a

modului in care acesta este afectat de catre mediu. "Comportamentul" se refera la toate
actiunile si abilitatile (nu doar la proasta purtare) iar "mediul" include toate tipurile de
evenimente sociale si fizice care ar putea modifica sau care ar putea fi modificate de ctrea
comportamentul unei persoane. Analiza stiintei comportamentale se axeaza pe principii
legate de modul in care functioneaza comportamentul si de modul in care se produce
procesul de invatare. De exemplu, un principiu al analizei comportamentale este o intarire
pozitiva a lucrului respectiv: cand un comportament este urmat de un lucru cu valoare (o
recompensa) acel comportament are sanse sa fie repetat. Ca urmare a zeci de ani de
cercetare, domeniul analizei comportamentale a dezvoltat multe tehnici de inmultire a
comportamentelor folositoare si de reducere a celor care ar putea fi daunatoare sau care ar
putea perturba procesul de invatare. Analiza comportamentala aplicata (ABA) inseamna
folosirea acestor tehnici si principii pentru a aborda probleme importante din punct de
vedere social si pentru a determina o schimbare de comportament semnificativa.

Cine poate beneficia de ABA?

Metodele ABA au fost folosite cu succes pentru multe de varste diferite, cu sau fara
diyabilitati in diverse contexte. La inceputul anilor 1960, analistii comportamentali au
inceput sa lucreze cu copii mici cu autism si tulburari asemanatoare. Acei pionieri au
folosit tehnici in care adultii controlau in mare parte procesul de instruire, precum si
unele in care copiii aveau initiativa. De atunci, o gama larga de tehnici ABA au fost
dezvoltate pentru construirea unor abilitati folositoare in randul persoanelor cu autism de
toate varstele. Acele tehnici sunt folosite atat in situatii structurate (cum ar fi instruirea
formala in salile de clasa), in situatii de zi cu zi mai” naturale”, cat si in instruirea fata in
fata si in grup. Acestea sunt folosite pentru a dezvolta abilitati de baza precum privitul,
ascultarea si imitarea, precum si abilitati complexe precum cititul, conversatia si
intelegerea perspectivei altora.

Folosirea principiilor si tehnicilor ABA pentru a ajuta persoanele cu autism sa duca o

viata fericita si productiva s-a extins rapid in ultimii ani. Astazi, ABA este recunoscuta pe
plan mondial ca fiind un tratament sigur si efectiv pentru autisti. A fost sprijinit de un
numar mare de state si agentii federale, inclusiv de catre U. S. Surgeon General si de
catre Departamentul de Sanatate Publica al Statului New York.
Numeroase descoperiri ce reies din cercetarile ABA arata ca daca terapia competenta
ABA este inceputa destul de devreme - inainte de varsta de 4 ani, este destul de intensiva
- 30-40 de ore de terapie pe saptamana si este continuata destul de mult –pana la doi ani,
intre 20 si 47% dintre copii pot scapa de diagnosticul de autism si pot deveni la fel ca si
ceilalti copii de varsta lor. Toti acesti copii pot beneficia si pot duce vieti mai productive
si mai sociabile. Copiii care incep terapia ABA dupa varsta patru ani invata lucruri
precum abilitati sociale mai bune, anumite abilitati academice si mai important, abilitati
de viata. Acest lucru este in special mai important pentru adolescenti si copii. Acestia
invata lucruri precum abilitati de autoajutorare necesare, cum ar fi sa stie sa faca
cumparaturi, sa ia autobuzul si sa tina curat si ordine in casa. Pe scurt, ei pot sa devina, in
multe cazuri, relativ independenti si nu trebuie sa traiasca in institutii specializate.

Recuperarea unui copil cu TSA in

Romania
sau Treptele norocului
Paul Morosanu
psiholog, terapeut ABA

ABA in Romania a inceput cu o poveste de succes. Si ca orice poveste de succes a

implicat foarte multa munca, perseverenta, incredere in proces si, nu in ultimul rand,
sansa. Metoda de lucru a patruns, ca in atatea situatii similare, nu din initiativa
autoritatilor sau a unor oficiali, ci dintr-o initiativa si investitie particulara. Parintii care
au luptat pentru copilul lor au fost la vremea respectiva deschizatori de drum si la inceput
nu aveau nicio idee unde va duce drumul pentru ei si pentru atatia altii mai tirziu. Au
luptat si au castigat. Copilul lor se integreaza in prezent intr-o scoala normala si face
(toate) lucrurile pe care le face si un copil normal. Si nu e singurul. Daca nu as fi fost de
fata la inceput sa vad de unde a pornit totul, acum n-as fi fost in pozitia de a spune “Da,
se poate!”. Dar am fost acolo o parte a interventiei si am vazut cat de greu e fiecare pas.
Si pe langa asta, am mai vazut cat de norocos a fost acest copil. Se pare ca asa i-a fost
scris pentru a-i putea inspira si pe altii. Pentru ca atatia altii nu sunt la fel de norocosi ca
el. Si spun asta pentru ca ulterior am avut ocazia sa evaluez copii din toata tara si am
vazut ce inseamna acest noroc. Daca este sa se intample pana la capat, norocul acesta are
mai multe trepte.

Treapta unu ar fi (in mod nefiresc, totusi) ca un copilul cu TSA (tulburare de spectru
autist) sa fie diagnosticat corect si la timp. Cum nivelul de informare specifica despre
aceasta tulburare este foarte scazut in mediul altor medici decat cei psihiatri (pediatri,
neuro-pediatri, medici de familie), exista inca foarte multe situatii in care copiii sunt
diagnosticati gresit. Si chiar si in randul medicilor psihiatri sunt inca foarte putini aceia
care stiu ca exista o alternativa psihoterapeutica la medicatie. Treapta a doua o reprezinta
dorinta si hotararea familiei de a face ceva pentru recuperarea potentialului copilului.
Treapta a treia este data de resursele familiei. Au banii necesari? Au energia, dorinta,
vointa sa porneasca acest drum? Treapta a patra - indrumarea: cine va coordona
interventia si echipa? Treapta a cincea o constituie echipa de lucru: poate fi ea facuta sa
functioneze? Poate fi mentinuta? Sunt parintii mediatori suficient de buni? Suporta ei
suficient de bine spargerea intimitatii caminului pentru perioada necesara interventiei?

Si ultima si cea mai importanta treapta a norocului recuperarii unui copil este ca acesta
sa aiba potentialul necesar recuperarii. Pentru ca niciodata nu se poate face o predictie
clara: copilul va putea sa vorbeasca? Va "invata" sa se joace ca ceilalti copii? Îsi va face
prieteni?... si asta pentru a rezuma doar cateva din intrebarile crunte pe care si le pune un
parinte al unui copil cu TSA.

Rezumand "treptele norocului" unui copil cu TSA, putem spune, din experienta din
Romania de azi, ca reusita interventiei precoce presupune o interventie hotarata,
sistematica, sustinuta care implica multe resurse (financiare si umane) si care, in
majoritatea cazurilor din prezent, nu poate fi dusa la indeplinire. Judecand din aceeasi
scurta experienta a interventiilor ABA in Romania (mai putin de 5 ani) putem spune ca
mai putin de 10% din copiii cu TSA ating treapta a patra a norocului lor. Dar atunci cand
norocul isi aseaza toate treptele, rezultatele sunt intotdeauna pe masura efortului depus.

Ce este de facut? Avand in vedere eficienta dovedita (prin studii de durata in strainatate si
de experienta in Romania) a metodei de interventie comportamentale (ABA) si
precedentul efortului si proiectelor unor ONG-uri (un exemplu foarte bun este CID
Romania) se pot face foarte multe in atragerea atentiei autoritatilor asupra gravitatii
problemelor, in modul de organizare a resurselor existente deja, in informarea parintilor
si specialistilor, in pregatirea specialistilor care doresc sa se implice pentru a face ca
treptele norocului unui copil cu TSA sa fie mai usor de urcat.

Interventia logopedica pentru copilul cu autism

Ana Stoica,
Profesor logoped
Centrul Logopedic Interscolar nr. 5, Bucuresti
Prin interventia logopedica se dezvolta abilitati de comunicare eficienta la nivelul
limbajului rostit si scris si deprinderi de folosire-functionare corecta a acestuia. In cazul
copiilor cu autism, a caror mare majoritate este non-verbala, terapia logopedica este
esentiala. Aceasta interventie cuprinde, indiferent de tipul problemelor de limbaj,
urmatoarele etape:

 Depistarea problemei , adica semnalarea unei dificultati sau a unui complex de

dificultati care se refera la modul de folosire a limbajului rostit sau a celui scris,
dupa caz.

 Evaluarea complexa a cazului si identificarea elementelor definitorii pentru

tuburarea semnalata Logopedul foloseste probe de limbaj oral, de limbaj scris si
probe de ordin general care identifica procesele implicate si determina care sunt
nevoile viitoare de interventie Pentru folosirea altor teste, logopedul trebuie sa
colaboreze cu psihologul sau psihopedagogul pentru a afla anumite date daca este
necesar.
 Interventia propriu-zisa cu evaluari periodice. Fiecare unitate de interventie
inseamna activitate fata in fata cu logopedul, activitate intr-un grup anumit pentru
o anume veriga a interventie si neaparat consolidarea progreselor si “tema” de
lucru pentru parinti si terapeutii ABA care au sedinte de interventie zilnica.
Activitatea logopedica trebuie sa se defasoarea intr-o atmosfera relaxanta, jocul
fiind una dintre modalitatile principale ale obiectivelor invatarii. Ca orice tip de
invatare, si invatarea logopedica presupune atitudine activa si participativa a
subiectului. Prin urmare, logopedul trebuie sa tina seama de implicarea copilului
si de placerea pe care trebuie sa o resimta in aceasta activitate. Parintii sunt cei
mai aproape de copil si de multe ori progresele se evidentiaza foarte repede daca
ei vor realiza o repetare a unor exercitii, cu frecventa si intensitatea pe care o
recomanda logopedul.
 Evaluare finala, care se realizeaza la finele unei etape de invatare.

In interventia logopedica, climatul afectiv de stimulare a curiozitatii, de trezire a

interesului, de mobilizare a copilului in activitatea recuperatorie si in activitatea de
dezvoltare a vorbirii au un rol important in dezvoltarea limbajului, a capacitatii de
comunicare verbala si evolutia personalitatii copilului. Mai ales in cazul copiior cu
autism, logopedul trebuie sa stimuleze in primul rand interesul si motivatia pentru a
participa activ, dar si nevoile lui senzoriale, care, daca sunt stimulate, pot crea momente
foarte propice in interventia propriu-zisa. In cazul copiilor cu autism, totodata, fiind
vorba de o tulburare de dezvoltare, invatarea imbajului, ca si alte programe de invatare
care i se aplica va necesita mult mai mult efort si incercari decat in cazul altori copii care
nu au aceste tulburari.

Totodata, ca si in cazul celorlalti terapeuti care contribuie la recuperea copilului, si in

cazul logopedului, parintii trebuie sa formeze o echipa cu acesta, creand astfel un mod de
viata propice in care copilul sa poata invata. As recomanda parintilor si terapeutilor sa nu
manifeste iritare si nerabdare fata de nereusitele copilului. De multe ori trebuie sa ne
asumam aceste nereusite pentru ca noi, adultii suntem cei care il crestem, il sprijinim si il
ingrijim. Nu trebuie sa uitam ca fiecare copil este unic. Ritmul sau, stilul sau de a invata,
modul sau de a reactiona la stimuli este ediferit. Trebuie sa avem rabdare si sa orientam
dezvoltarea lui intr-o maniera pozitiva.

Inainte de a face toate astea, insa, trebuie ca parintii sa inteleaga sa nu amane rezolvarea
problemelor in speranta ca acestea se vor rezolva de la sine pe masura ce copilul creste.
Altfel, riscam agravarea acestora si efortul pentru recuperare va fi mult mai mare, sansele
fiind si din ce in ce mai reduse.

Terapia ocupationala si autismul

Renee McDannel
Terapeut ocupational
Director, Organizatia Broken Heart

Terapia ocupationala este un domeniu medical care se specializeaza in

reabilitare si insanatosire. Terapeutii ocupationali (OTs) beneficiaza de o
pregatire universitara de 5 ani, urmata de 6 luni de pregatire practica intensiva
sub supravegherea unor terapeuti ocupationali seniori inainte de a incepe sa
profeseze. Terapeutii ocupationali trateaza pacientii de-a lungul vietii, de la sugari la
oameni in varsta. Ei ajuta oamenii sa isi dezvolte abilitati necesare pentru o viata
independenta si plina de satisfactii.

Intr-un model de ingrijire centrata pe familie, in care aceasta este vazuta ca fiind unitatea
cea mai importanta pentru a fi deservita, terapia ocupationala ofera tratament competent
bazat pe experienta, menit sa ii ajute pe indivizi sa obtina independenta sub toate
aspectele vietii. In cazul copiilor diagnosticati cu autism, terapeutii ocupationali ofera
integrare senzoriala in contextul abilitatilor ludice si in cele sase domenii de dezvoltare
care includ abilitati motorii de finete si de ansamblu, abilitatea de a-si purta singur de
grija, abilitati cognitive, de limbaj si sociale. In domeniul procesarii senzoriale,
persoanele cu autism experimenteaza in mod frecvent dificultati in procesarea informatiei
prin simturile proprii si in functionarea in mod corespunzator in mediul social.

Terapia ocupationala foloseste strategii de tratament pentru a face fata acestor dificultati.

Din moment ce persoanele care sufera de autism adesea sunt lipsite de abilitati personale
si sociale de baza, necesare unui trai independent, terapeutii ocupationali au dezvoltat
tehnici de lucru asupra acestor nevoi. De exemplu, ei ofera interventii menite sa ajute un
copil sa raspunda in mod corespunzator la informatiile care le parvin prin simturi.
Interventia poate include leganarea, pieptanarea, jocul cu bagarea mingii in gaura si
intreaga gama de alte activitati care au scopul de a ajuta un copil sa aiba un control mai
mare asupra corpului sau in spatiu. Integrarea Senzoriala (SI) este capacitatea unui
individ de a primi, procesa si intelege informatia oferita de catre simturi. Aceasta are
rolul de a oferi experiente senzoriale variate pentru a ajuta persoana cu tulburari din
spectrul autismului sa aiba un raspuns mai adaptat la provocarile senzoriale. Cu alte
cuvinte, terapia ocupationala ii invata cum sa faca fata problemelor senzoriale si
sensibilitatilor proprii.

Terapia ocupationala faciliteaza activitati ludice care nu numai ca instruiesc, dar si

ajuta copilul in procesul de interactionare si comunicare cu ceilalti. Scopul terapiei
poate fi structurat in mod detaliat pe terapii de joc precum Floortime, care au fost
dezvoltate pentru a construi atat abilitati intelectuale si emotionale, cat si fizice.

Terapia ocupationala produce strategii menite sa ajute tranzitia indivizilor de la un

cadru la altul, de la o persoana la alta, de la o etapa a vietii la alta. Pentru un copil cu
autism acest lucru implica strategii de linistire sau maniera de a face fata schimbarii
unei scoli cu alta; pentru adultii cu autism poate insemna abilitati vocationale,
abilitatea de a gati sau altele.

Terapia ocupationala a dezvoltat tehnici si strategii adaptate pentru a instrumenta

dizabilitati aparente (de exemplu, invatarea folosirii tastaturii cand scrisul cu mana este
pur si simplu imposibil; selectarea unei veste cu greutati pentru a intensifica capacitatea
de concentrare, etc.).

Terapia ocupationala este folosita pentru interventii comportamentale si de intelegere

pentru tratarea pacientilor.Cercetarile au aratat ca cele mai promitatoare interventii includ
servicii de mediu menite sa creasca semnalele vizuale si sa moduleze stimulari auditive si
tactile. Abordarile intensive in echipa sunt folosite pentru a individualiza interventiile cu
scopul de a mari toate categoriile de dezvoltare inclusiv comunicarea si abilitatile
interpersonale. Echipele de reabilitare includ parinti, terapeuti ocupationali, profesori,
logopezi, tutori ABA, terapeuti pentru recuperare fizica, medici, asistenti sociali si
psihologi.

Abordarea copilului cu autism din perspective

kinetoterapeutului
Irina Lungeanu
kinetoterapeut, specializat pe copii cu autism

S-a dovedit de-a lungul timpului ca cea mai buna abordare a terapiei in cazul copiilor cu
dizabilitati este una multidisciplinara, iar copiii cu autism nu fac exceptie de la regula
aceasta. Psihologul, terapeutul ocupational, terapeutul ABA, medicul pediatru,
kinetoterapeutul, toti isi gasesc rolul in alcatuirea echipei si pot da informatii importante
cu privire la diferite aspecte ale dezvoltarii copilului si a obiectivelor ce trebuie
indeplinite. O colaborare eficienta poate duce la o integrare reusita in colectivitate.

Se stie ca acesti copii au o intarziere in dezvoltarea motricitatii grosiere si acest lucru se

datoreaza in primul rand intarzierii din sfera socio-afectiva, de aceea este necesar sa se
faca in prealabil o evaluare a acestei arii de dezvoltare si planul de interventie
kinetoterapeutica sa tina cont de nivelul socio-afectiv al copilului. De cele mai multe ori
copiii nu reusesc sa indeplineasca sarcini simple pentru ca nu reusesc sa se opreasca din
alergat si sa fie atenti la adulti. Ei dau impresia ca sunt neastamparati sau interesati de o
jucarie sau o activitate, insa este doar o problema de relationare si poate de integrare
senzoriala.

Kinetoterapeutul trebuie sa tina cont in stabilirea obiectivelor terapeutice atat de tonus

muscular scazut, postura corporala care poate fi deficitara, dezvoltarea motricitatii
grosiere care sa fie in conformitate cu varsta cronologica, cat si de imbunatatirea
interactiunii si a stabilirii contactului vizual cu copilul. Astfel, la fiecare activitate pe care
o face cu copilul, kinetoterapeutul va incerca sa atraga privirea acestuia cat de des cu
putinta.

La fel de importanta este si colaborarea kinetoterapeutului cu parintii. Este bine ca acestia

sa primeasca o lista de activitati pe care sa le faca acasa pentru a continua procesul de
recuperare. Neimplicarea parintilor in activitatile recomandate de catre kinetoterapeut
poate ingreuna atingerea obiectivelor, de aceea este important ca sa existe o buna
colaborare intre parinte si kinetoterapeut.