î

¥©L©i©P

manual pentru clasa

XII-

CZU 57 (075.3) V87

Manualul a fost elaborat conform Curriculum-ului naţional pentru învăţământul liceal

Lucrarea a câştigat concursul Ministerului Educaţiei pentru elaborarea manualelor din ciclul liceal şi a fost aprobată spre editare prin Ordinul nr. 613 din 31 decembrie 2003 al ministerului educaţiei al Republicii Moldova

Comisia de evaluare: Constantin Andon, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Maria Duca, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Tamara Pârău, profesor şcolar, grad didactic I

Recenzenţi: Constantin Subotin, inspector şcolar la DEŞTS al municipiului Chişinău Ion Golubenco, profesor şcolar, grad didactic I

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin editurii Lumina.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Voloşciuc, Leonid Biologie: Man. pentru ci. a XII-a /Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe; Min. Educaţiei al Rep. Moldova. - Ch.: Lumina, 2004 (Combinatul Poligr.) - 256 p. ISBN 9975-65-194-1 57 (075.3)

ISBN 9975-65-194-1

© Editară Lumina, 2004 © Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe, text; imagini, 2004

mmsmt i.

I. înmulţirea celulelor înmulţirea organismelor Dezvoltarea individuală a organismelor 4. Genetica - ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă 6. încrucişarea monohibridă. încrucişarea polihibridă 8. Interacţiunea genelor. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul II. Variabilitatea organismelor 12. Genetica omului 13> Genetica şi ameliorarea

ÎNMULŢIREA CELULELOR
1 CICLUL CELULAR Şl MITOTIC 2 MITOZA 3 MEIOZA

1. CICLUL CELULAR Şl MITOTIC Ciclul celular Unitatea structurală şi funcţională a organismelor vii este celula. Capacitatea acesteia de a se autoreproduce prin diviziune asigură creşterea şi dezvoltarea organismelor dintr-o singură celulă. Pe măsura dezvoltării organismului, o parte din celule se specializează la îndeplinirea unei anumite funcţii şi încetează să se mai dividă, de exemplu neuronii. Celulele unor ţesuturi (epitelial, hematogen ş.a.) păstrează însă capacitatea de dividere. Astfel, observările au arătat că în fiecare secundă în ficat şi splină sunt distruse circa 2,5 mln de eritrocite şi tot atâtea apar în măduva roşie a oaselor (ţesut hematogen). Celulele care păstrează capacitatea de a se divide într-un organism adult sunt numite tronculare. Cele două celule-fiice formate în urma diviziunii celulei tronculare au o soartă diferită: una se diferenţiază într-o celulă specializată şi pierde capacitatea de a se divide, iar cealaltă moşteneşte caracterul celulei-mamă. Datorită acestui fapt, rezerva de celule tronculare se menţine la un nivel constant. La plante capacitatea de a se divide o păstrează celulele ţesuturilor embrionare localizate în vârful tulpinilor şi al rădăcinilor, de-a lungul tulpinii, la baza peţiolului frunzei. Ele asigură creşterea plantelor în lungime şi grosime, restabilirea anuală a organelor ce pier. Durata vieţii celulei de la naştere în urma diviziunii celulei-mamă şi până la propria diviziune sau moarte reprezintă ciclul celular sau vital. La organismele monocelulare şi la celulele ce nu se divid din momentul apariţiei lor ciclul celular coincide cu durata vieţii organismului.

Ciclul mitotîc
Etapa de pregătire a celulei către diviziune (interfaza) şi diviziunea propriu-zisă (mitoza) alcătuiesc ciclul mitotic al celulei. Ciclul mitotic al celulelor care îndată după formarea lor se supun diviziunii, coincide cu ciclul celular. Interfaza ocupă cea mai mare parte a ciclului mitotic şi cuprinde trei perioade (fig. 1.1): presintetică (GJ, sintetică (S) şi postsintetică (G 2 ). Acestea au o durată diferită şi sunt marcate de desfăşurarea anumitor procese. Perioada 4

resintetică (G,), cea mai de lungă durată erioadă a interfazei, se caracterizează prin nteza de ARN şi proteine, dublarea numărului £ ribozomi şi mitocondrii. în perioada sintecă (S) continuă sinteza de ARN şi proteine, re loc dublarea cromozomilor în baza replicării loleculelor de ADN. Urmează perioada postintetică (G 2 ), în care celula se pregăteşte emijlocit pentru diviziune: se acumulează nergie prin sinteza de ATP, se dublează lastidele, centriolii. Interfaza este urmată de iviziunea propriu-zisă a celulei - mitoza.
2. MITOZA

Fig. 1.1. Perioadele ciclului mitotic.

Amintiţi-vă după fig. 1.2 şi 1.3 alcătuirea celulei vegetale şi animale. Observaţi asemănările şi deosebirile. Mitoza se compune din două etape: diviziunea nucleului - cariochineza - şi ziunea citoplasmei - citochineza.

' Cariochineza

Morfologia cromozomilor. Rolul central în diviziunea nucleului revine cromozoov. Ei prezintă formaţiuni filamentoase localizate în nucleu, constituite la sfârşitul ;rfazei din două copii longitudinale formate în perioada sintetică - cromatide 1-1.4). Acestea sunt unite printr-un corpuscul mic sub formă de punct sau granulă, lit centromer. în funcţie de localizarea centromerului deosebim trei tipuri de lozomi cu o configuraţie spaţială diferită:
perete celular ribozomi nucleol nucleu por nuclear mito'condrie centrioli aparatul Golgi membrană membrană vacuolă reticul endoplasmatic granular cloroplast nucleu nucleol aparatul Golgi mitocondrie

r eticul doplasmatic [granular

Alcătuirea celulei animale.

Fig. 1.3. Alcătuirea celulei vegetale.

1 O : " • Tabelul 1. C ultrastructura cromozomului: 1 cel puţin una dintre acestea este suficient de centromer (strangulaţia primară). în cariotip se disting două tipuri de cromozomi: autozomi şi cromozomi sexuali. 1. conţin 46 de cromozomi. De regulă. 5 . Celulele ce compun corpul indivizilor oricărei ' + *»* \^-*. Numărul de cromozomi din celulele somatice reprezintă garnitura diploida (se notează 2ri). cromozomii omologi sunt morfologic identici. Cromozomii garniturii diploide sunt perechi.5. Cariotipul diferitelor spe. Un astfel de cromozom capătă iu forma de bastonaş. 4 . toate celulele din corpul omului (celulele somatice).1 GARNITURA DIPLOIDA DE CROMOZOMI A UNOR SPECII DE PLANTE Şl ANIMALE SPECIA DE PLANTE GARNITURA DIPLOIDA Ceapă Porumb Ovăz Roşii Căpşun Orz 16 20 42 24 56 14 1 I I sAALE GARNITURA DIPLOIDA Muscă-de-casă Găină lepure-de-casă Oaie Cimpanzeu Om 12 78 44 54 48 46 . Unii cromozomi pot avea Fig.sexuale.somon.a) metacentric . cu excepţia celor Fig. fiind numiţi omologi {tab. Locul amplasării centromerului reprezintă B strangulaţia primară. relativ stabil. 1. 3 .4). 1. 1. una sau mai multe strangulaţii secundare.4. adâncă. B. De exemplu. Dacă A .drozofilă.5). Structura cromozomului. c) acrocentric . ambele braţe fiind egale: b) submetacentric . Setul de cii: 1 . Zii centromerul fiind deplasat de la poziţia centrală.ADN. formă şi dimensiuni este numit cariotip.tipurile de cromozomi. Cariotipurile diferitelor specii prezintă deosebiri cantitative şi calitative {fig.cromatide.stranreprezintă satelitul cromozomului dat {fig. porţiunea de cromozom separată de ea 2 . în celulele sexuale se conţin de două ori mai puţini cromozomi decât în cele somatice.gălbenuş. iar cele ce compun organele porumbului . 4 .1).satelit. cromozomi al celulelor somatice ale unui organism concret caracterizat printr-un anumit număr. 1.la om. 2 . Cu | 2 J» Ijj |4 întrucât centromerul este situat mai aproape de J F f | jf 3 unul din capete.20. gulaţia secundară.are braţe vădit inegale.are forma de cârlig. 3 .centromerul ocupă o poziţie centrală. iar cel redus pe jumătate din celulele sexuale -garnitura haploidă (se notează n). tipic pentru specia dată. specii de plante sau animale conţin un anumit număr de cromozomi.

fazele mitozei văzute la microscopul optic. Separarea centriolilor . răsucite una în jurul celeilalte.reprezentarea schematică a fazelor mitozei. cantităţi neînsemnate de lipide şi compuşi anorganici ai calciului. unii fermenţi. proteinele. amintind o respingere reciprocă.a. La sfârşitul profazei membrana nucleară izolvă şi cromozomii se repartizează liber în citoplasmă. La ele fusul de diviziune apare la poli sub formă de „scufie polară". B . Profaza se caracterizează printr-un şir de procese ce au loc în citoplasmă şi nucleu. . în celulele plantelor superioare centriolii nu au găsiţi. încep să se deplaseze spre polii opuşi ai celulei. între ei în citoplasmă se conturează un mănunchi de fire care formează fusul de diviziune. în compoziţia cromozomilor au fost identificaţi acizii nucleici (ADN. Ca urmare a spiralizării continue a cromatidelor.6.. Depărtarea lor întotdeauna are loc pe o linie dreaptă. 1. cromozomii se transformă în corpusculi compacţi vizualizaţi sub microscopul optic şi care se deplasează uşor fără să se amestece între ei.vi F/g. ARN). metafaza. 1.6). anafaza şi telofaza (fîg. Fazele mitozei. Scheletul cromozomilor îl constituie ADN-ul şi proteinele. Presiunea de turgescenţă a citoplasmei creşte datorită cărui fapt celula ide să capete o formă sferică. ndiţionează polarizarea celulei. fierului ş. Fazele diviziunii mitotice a celulei: A . în desfăşurarea mitozei se disting 4 faze care se succed .onsecutiv: profaza. Creşte şi viscozitatea ei. Centriolii. Compoziţia chimică a cromozomilor. Pe măsura îndepărtării centriolilor. de regulă. amplasaţi. în nucleul profazic fiecare cromozom constă din două cromatide. în vecinătatea nucleului.

în natură se întâlneşte 8 . în mitoza descrisă mai sus diviziunea celulei este echivalentă şi simetrică. Cromozomii se despiralizează şi se transformă în filamente subţiri. devenind complet libere. şi finalizează cu formarea a două celule-fiice identice.telofaza. Acest tip de mitoza este numit simetric. apoi în celulelefiice ele vor nimeri în cantităţi aproximativ egale. 1. Cel de-al doilea grup îl formează firele cromozomiale ce ajung de la pol până la ecuator. Citochlneza După diviziunea nucleului urmează diviziunea citoplasmei. Dacă organitele au fost repartizate mai mult sau mai puţin uniform în volumul citoplasmei celulei-mamă. Separarea cromatidelor este un proces destul de complex. factorii externi ş. în celulele animale citoplasmă se divide prin strangularea corpului celulei de la periferie spre centru. fusul de 1" diviziune se definitivează şi în alcătuirea lui se conturează două grupe de fire. în anafază cromatidele se separă şi în regiunea centromerului. care creşte de la centru în părţi până atinge pereţii celulei. starea fiziologică a organismului. ' ^ Unele sunt continue şi se întind de la un pol la altul. în jurul lor apare membrana nucleară. Fiecare alunecă pe filamentele fusului spre polii opuşi ai celulei. invizibile la microscopul optic. Activitatea mitotică poate fi influenţată şi de hormoni. O dată cu atingerea de către cromozomi a polilor opuşi ai celulelor începe faza finală a mitozei .6. Argumentaţi răspunsul. în timpul somnului activitatea mîtotică a diferitelor ţesuturi este mai mare decât în perioada de veghe. formând placa metafazică. La cele vegetale. rămânând legate în regiunea centromerului. toţi centromerii se divid concomitent. se formează nucleolii.) şi variază de la 30 minpână la 3 h.în metafază cromozomii se amplasează cu centromerele strict în planul i~ ecuatorial al celulei. în O scurt timp braţele celor două cromatide ale fiecărui cromozom încep să se depărteze «" una de alta. constituind pivotul fusului. pe locul plăcii metafazice apare fmgmoplastul. Stabiliţi mitoza cărei celule. neelucidat pe deplin. datorită diviziunii acestuia. vegetale sau animale. La unele animale celulele epiteliale se divid mai intens la întuneric decât la lumină.a. unde se fixează de părţile opuse ale centromerului cromozomului. De regulă. Numărul acestor fire corespunde numărului de cromozomi. De exemplu. deoarece dă posibilitate de a studia cariotipul lui. Tipurile regulate de diviziune ale celulelor. Aceasta reprezintă un paşaport „11" specific al fiecărui organism. între timp. Cromatidele separate devin cromozomi-fii. este prezentată pe fig. Durata ciclului mitotic depinde de mai mulţi factori (tipul ţesutului.

metafaza. sunt endomitoza. de exemplu în glandele salivare ale drozofilei. cu excepţia reproducerii firelor cromozomiale. cartilajului etc.reducţională şi ecuaţională. Acest tip de diviziune are loc în celulele diferitelor ţesuturi ale plantelor şi animalelor. 1. urmată de diviziunea citoplasmei. în urma mitozei dintr-o celulă-mamă se formează două celule-fiice cu acelaşi număr de cromozomi ca şi celula-mamă. endospermul gramineelor. Astfel. Ea constă din două diviziuni consecutive . Toate substanţele şi energia necesare pentru aceste două diviziuni se acumulează în interfaza I. însoţite de o singură replicare a ADN-ului. 1.8). diviziunile urmează una după alta. Mitoză stă la baza procesului de creştere şi dezvoltare a organismelor. toate fazele ciclului celular decad. când celulele-fiice nu sunt echivalente după dimensiuni şi cantitatea de citoplasmă. celulelor tumorale. Diviziunea celulelor endospermului şi a sporilor are loc prin mitoză cu reţinerea citochinezei: nucleul se divide multiplu şi numai după aceasta se divide şi citoplasmă celulei. celulele ficatului. celulele peţiolului frunzei. 3. Drept exemplu poate servi diviziunea zigotului la unele animale. în celulele unor plante şi protozoare. amitoza.şi tipul de mitoză asimetrică. Politenia reprezintă mărirea numărului de fire cromozomiale (cromoneme). Fiecare diviziune meiotică cuprinde cele patru faze ale mitozei descrise mai sus: profaza. Prin amitoza se înmulţesc celulele tuberculului de cartof în creştere. MEIOZA Tipuri neregulate de diviziune ale celulelor Fig. Se formează aşa-numiţii cromozomi gigantici (fig. 1. Astfel se obţin celule cu un set mărit de cromozomi. Cromozom gigantic din Meioza (de la gr. S l a n d a s a l i v a r ă a drozofflei. în caz de politenie. Importanţa biologică a mitozei. Acest tip de diviziune celulară este caracteristic organismelor monocelulare. meosis . politenia.7.micşorare) este diviziunea celulelor sexuale. rezultând celule polinucleare.7). Cea de a doua interfază practic lipseşte. ceea ce duce la mărirea diametrului cromozomului. Fenomenul de politenie se întâlneşte în celulele unor ţesuturi diferenţiate. precum şi în celulele generaţiilor viitoare. Endomitoza constă în dublarea numărului de cromozomi fără diviziunea citoplasmei sau a nucleului. mitoză asigură un număr constant de cromozomi în toate celulele organismului. anafaza şi telofaza (fig. Amitoza se reduce la diviziunea directă a nucleului fără formarea fusului de diviziune. . precum şi al regenerării şi înmulţirii asexuate.

uneori de la centromer. numit crossingover (fig. soldată cu scurtarea şi îngroşarea lor. Diviziunea redacţională Profaza I este cea mai de lungă durată şi mai complicată fază a meiozei. De exemplu. Sub acţiunea acestora ei încep să se depărteze pornind de la regiunea centromerului şi continuând spre capete. Doi cromozomi omologi formează un bivalent.diachineză (stadiul separării fibrelor duble) 10 . numite hiasme. la om . Acest fenomen. Unirea cromozomilor începe de cele mai multe ori de la capete. cromatidele cromozomilor omologi pot face schimb de sectoare omoloage. în desfăşurarea ei se delimitează cinci stadii. după principiul corpurilor cu sarcină electrică de acelaşi semn. constituit din 4 cromatide. la drozofilă ea durează 4 zile. în locul de contact. în ultimul stadiu al profazei I . Durata conjugării cromozomilor depinde de specie. în zigonem (stadiulfibrelor ce se contopesc) are loc conjugarea cromozomilor omologi: atragerea şi alipirea lor reciprocă. în unele locuri se formează figuri ce amintesc litera grecească %. 1.mai mult de două săptămâni.8. în diplonem (stadiul fibrelor duble) îşi fac apariţia forţele de respingere reciprocă a cromozomilor. Reprezentarea schematică a fazelor meiozei. Astfel. Cel de-al treilea stadiu -pachinem (stadiulfibrelor groase) corespunde spiralizării cromozomilor conjugaţi.9). în leptonem (stadiul fibrelor subţiri) începe spiralizarea cromozomilor datorită cărui fapt ei pot fi vizualizaţi sub microscopul optic. şi continuă pe toată lungimea lor. Numărul hiasmelor se micşorează treptat pe măsura deplasării respingerii cromozomilor spre capete. asigură noi combinaţii ale caracterelor părinteşti. structura dublă a cromozomilor devine vizibilă: fiecare cromozom constă din două cromatide-surori reţinute împreună de către un centromer. 1. La despărţirea braţelor cromozomilor.metafaza I anafaza I telofaza I motafma I metataza II anafaza II telofaza II Fig.

spre deosebire de metafaza mitozei. Meioza asigură şi o varietate a informaţiei ereditare ca urmare a crossing-overului şi combinării libere şi independente a cromozomilor materni şi paterni în anafaza I. din fiecare celulă se formează două celule haploide. în anafazal.bivalenţii sunt maximal spiralizaţi. Ca urmare. Ca urmare a dizolvării membranei nucleare. plasmă. cu unica deosebire că nucleele care o suportă conţin un set haploid de cromozomi bicromatidici. prima diviziune se soldează cu formarea unei celule cu două nuclee. Bivalenţii se aliniază cu centromerele în planul ecuatorial al celulei. Drept urmare. Ca urmare. în urma diviziunii centromerilor. Rezultatul final al meiozei sunt patru celule haploide. Urmează telofaza I. Diviziunea eciiaţională Ce-a de a doua diviziune meiotică decurge după tipul mitozei simetrice. în care dublarea cromozomilor nu mai are loc. spre fiecare pol se îndreaptă un set haploid de cromozomi care conţine câte un cromozom bicromatidic de la fiecare pereche de cromozomi omologi. în citoplasmă se află nu cromozomi bicromatidici. Comportarea cromozomilor neomologi în anafaza I este absolut independentă. Schema crossing-overului.Fig.9. în urma citochinezei. celulele sexuale (gârneţii) au un număr haploid de cromozomi (n). dar bivalenţi tetracromatidici. Firele discontinue ale fusului de diviziune de la ambii poli ai celulei se fixează de centromerele fiecărui cromozom bicromatidic: se formează placa metafazică. ceea ce asigură o varietate mare de combinaţii ale cromozomilor materni şi paterni în setul haploid al viitorilor gârneţi. în urma fecundării se restabileşte garnitura diploidă (2ri). bivalenţii trec în cito.ecuaţională. 1. telofaza I nu este succedată de citochineză. urmează cea de-a doua diviziune meiotică . Urmează metafazalm care. Importanţa meiozei. După o scurtă interfază. O 11 . îndreptându-se spre centrul celulei. numărul lor corespunde garniturii haploide. Datorită meiozei. în anafaza II spre polii celulei se îndreaptă cromatide. în majoritatea cazurilor. ceea ce face posibilă menţinerea numărului constant de cromozomi în toate generaţiile fiecărei specii. întrucât ei continuă să fie legaţi prin hiasmele de la capete. care devin ulterior cromozomii-fii. când cromozomii ajunşi la polii celulei se despiralizează uşor. cromozomii omologi alunecă pe firele fusului spre polii opuşi.

B a) perioada presintetică b) perioada sintetică c) perioada postsintetică 1) are loc autodublarea ADN-ului 2) are loc biosinteza de proteine.dacă ac este corect D . c) centrioli. b) mitocondrii.dacă d este corect a) selectaţi organitele cu membrană dublă: a) nucleu. b) ribozomi. d) centrioli. cJ) participă la transportul substanţelor. 3) se acumulează energie. Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-!. DEOSEBIRILE DINTRE CELULA VEGETALĂ Şl ANIMALĂ "• 12 . Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. d) selectaţi funcţiile nucleului: a) conţine informaţie ereditară. I 4. 5) cromozomii constau din o cromatidă. b) selectaţi organitele care se autodublează: a) plastide. d) ribozomi. se dublează plastidele. b) mitocondrii. b) participă la digestia celulară. ARN. c) plastide. centrozomul: 4) cromozomii constau din 2 cromatide. d) ribozomi. c) nucleu.dacă abc este corect B .dacă bd este corect G . Definiţi noţiunea de ciclu vita! ai celulei. 5.1. dublarea mitocondriilor. 2. e) selectaţi organitele amembranare: a) plastide. c) dirijează procesele din celulă. b) lizozomi. 3. c) selectaţi organitele cu membrană simplă: a) reticul endoplasmatic agranular. c) aparatul Golgi. d) ribozomi. Scrieţi: A . Enumeraţi şi caracterizaţi etapele ciclului mitotic.

deoarece conţin suc celular. 11. CAUZĂ-EFECT. 10. deoarece profaza I este cea mai scurtă fază a meiozei. deoarece nu se întâlnesc şi în celula animală. Explicaţi şi completaţi schema de mai jos: meioza II „ „ 2n2c interfază „ „ 2n2c meioza I meioza 14. ARN şi proteine. e) Bivalenţii au 4 cromatide. b) Mitocondriile sunt constituenţi specifici plantelor. Enumeraţi tipurile de cromozomi după localizarea centromerului. Explicaţi prin schemă originea cromozomilor omologi. în metafază se separă şi se deplasează spre poli. 13. 7. f) Crossing-overul are loc în profaza I. Explicaţi şi completaţi schemele de mai jos: 2nC interfază 1 nc- interfază 2c 12. şi B . în se formează 2 celulefiice. dacă ambele afirmaţii legate prin conjuncţia deoarece sunt corecte.unitate structurală a organismelor vii. b) Diversitatea celulelor în dependenţă de funcţie. deoarece este alcătuită din ADN. Enumeraţi stadiile profazeî. 9. a) Celula . deoarece la etapa reducţională spre cei 2 poli migrează cromozomi bicromatidici. c) Vacuolele sunt spaţii delimitate de membrane. deoarece în telofaza I se formează 2 celule haploide. g) Telofaza I a meiozei se deosebeşte de telofaza II. în centriolii se deplasează spre poli. d) La sfârşitul meiozei celulele nou formate au numărul de cromozomi redus la jumătate. 13 . deoarece sunt alcătuiţi din 2 cromozomi omologi cu câte 2 cromatide. Completaţi spaţiile libere. a) Cromatina face parte din nucleoplasmă. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Celula" după următorul algoritm. Analizaţi esenţa endomitozeî. 8. Scrieţi A.6.dacă sunt incorecte.

klon descendent). în urma diviziunii lor mitotice. în cele din urmă pier. Comun pentru toate este faptul că dintr-o celulă sau grup de celule. Amintiţi-vă după schema 1. corpul hidrei poate fi fragmentat în circa 200 de părţi şi din fiecare se va dezvolta o nouă hidră. asexuat prin mitoză. VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE Schema 1. După ce ating dimensiunile caracteristice pentru formele adulte ale speciei date.1 asexuată prin diviziune directă prin spori vegetativă 14 sexuată • conjugarea • fără fecundaţie • cu fecundaţie . Chiar şi arborii ce pot atinge o vârstă de 6000 de ani.1 tipurile de înmulţire ale organismelor vii şi deosebirile dintre ele. celulelefiice se divid şi ele. toate împreună alcătuind un clon.1NÎ CL OF 1 VAR/ETO7E4 TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR TIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR ?EA 1OR 2 ÎNMUL- 1. Toate tufele de căpşun crescute din stolonii tufei-mamă. VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR Durata vieţii oricărui individ în parte este limitată în timp. Organismele unicelulare se înmulţesc. de asemenea. se dezvoltă un nou organism asemănător întocmai cu cel matern. înmulţirea vegetativă se distinge printr-o varietate mare de forme. Totalitatea indivizilor "gemeni" ce provin pe cale asexuată de la un strămoş comun formează un clon (de la gr. De exemplu. Datorită proprietăţii universale a fiinţelor vii de a se înmulţi viaţa de pe Terra nu dispare. La fel se înmulţesc şi bacteriile. de regulă. constituie un clon.

obţinându-se astfel plante devirozate. Cu acest scop cultura de ţesuturi animale este infectată cu un virus.Prin donare John Gurdon a obţinut realizată însănătoşirea soiurilor. a obţinut mai multe clone ale unei broaşte care se asemănau întocmai (fig. în micropipetă prezenţa condiţiilor favorabile. ce prezenta interes pentru om. Clonarea se efectuiază şi în lumea animală. se izola un grup de celule care se introcelule din mormoloc intestin duceau pe un mediu nutritiv. Pentru a preveni acest fenomen. Ulterior celulele-fiice se separau şi se cultivau pe medii diviziunea \zigotului aparte până la regenerarea plantei întregi.1997 s-a născut Fig. 1. vie a fost afectat de o boală virotică care poate duce la nimicirea lui. în 1968. Astfel. 1. De curând 15 . prima oiţă clonată Dolly (fig. din Presupunem că un soi de viţă de mai multe broaşte identice cu cea Johnimagine. 1. După un anumit timp se recoltează substanţa produsă de celule ca răspuns la pătrunderea virusului. vaccinul împotriva căruia trebuie obţinut. din lăstari se izolează celule neafectate care se cresc pe medii nutritive speciale.2.11. Cultura de ţesuturi este folosită şi în medicină la obţinerea de vaccinuri. Astăzi cultura de celule şi ţesuturi este folosită pe larg în cele mai diferite domeomorârea nii ale ştiinţei. 1. în 1907 au fost obţinute primele culturi de celule. De la planta. Experimentarea noilor preparate farmaceutice. după ce a omorât nucleul lor.Posibilitatea dezvoltării unui organism dintr-o singură celulă a organismului-mamă a fost folosită de savanţi în scopul înmulţirii plantelor cu calităţi deosebite.10. în Scoţia la 23.10). B Schema experimentului efectuat de Gurdon. A . savantul englez John Gurdon izolând jf J^ Wnt' nuclee din celulele intestinului unui mormoloc şi implantându-le în ovulele altor broaşte. De exemplu. Oiţa Dolly cu mamaMi rogat. a noilor metode de tratament.11). diagnosticul prenatal de asemenea se fac pe culturile de ţesuturi. în mormoloc nucleului baza culturii de ţesuturi poate fi B Fig. acestea se înmulţeau prin dividere.

iar cel masculin . Alcătuirea unui spermatozoid. Gametul feminin este ovulul. 1. 16 a) Spermatogeneza Spermatozoidul prezintă o celulă mobilă de dimensiuni relativ mici. în prezent. 1. m Amintiţi-vă alcătuirea glandelor sexuale masculine după fig. Structura schematică a testiculului. La om. majoritatea au cap. numită gamet. Deşi forma lor diferă de la o specie la alta. 2.30 mcm. în care se conturează trei zone: de înmulţire. 1.are loc în glandele sexuale corespunzătoare. Formarea spermatozoizilor {spermatogeneza) se desfăşoară în testicule .spermatozoidul. De exemplu.14. ÎNMULŢIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR membrană coadă Fig. de creştere şi de maturizare. oile bătrâne. 1. Procesul de formare a gârneţilor . Aplicarea clonării la om este legată de un şir de probleme cu caracter etic şi moral.13).14). care afectează. înmulţirea sexuată presupune prezenţa a doi indivizi de sex opus. testiculele constau dintr-un număr mare de tuburi seminifere {fig. spermatozoidul omului are o lungime de 50-70 mcm. în fiecare din aceste zone se desfăşoară etapele .13. în majoritatea ţărilor lumii s-au interzis cercetările privind donarea umană.vezică urinară canal seminal veziculă seminală uretră penis acrozomă nucleu mitocondrii centriol > testicul Fig. 1. Gametogeneza epididim testicul canal seminal lobi tub seminifer Fig. gât şi coadă (fig. aceasta a fost adormită din cauza unei afecţiuni pulmonare incurabile. iar a crocodilului . Cel mai răspândit tip de înmulţire a animalelor este cea sexuată.glande sexuale masculine. de regulă. 1.12.gametogeneza .12. ca şi la celelalte mamifere. Aparatul reproductiv masculin. Fiecare individ participă la formarea noului organism doar cu o celulă sexuală.

După cantitatea şi repartizarea rezervelor de substanţe nutritive. ca şi a testiculelor. Astfel. 2) telolecitale dispun de o cantitate relativ mare de substanţe nutritive acumulate la un pol al ovulului (polul vegetativ). 1. în zona de creştere spermatogoniile îşi măresc dimensiunile. Secţiune prin tubul şeminifer. în alcătuirea substanţe ovarelor. Astnucieu fel de ovule formează peştii. Ele prezintă celule diploide care încep să se formeze o dată cu maturizarea sexuală şi continuă pe toată durata vieţii individului. în urma primei diviziuni meiotice se formează două spermatociţi de ordinul II.18). 1. ovulele conţin şi substanţe nutritive. a XII-a 17 . Pe lângă organitele celulare tipice. Trecând cea de-a doua diviziune meiotică. se nutritive pol disting 3 zone în care au loc vegetativ anumite etape ale ovogenezei telolecital centrolecital izolecital (fig. în zona de înmulţire. citoplasmă amfibiile. amplasată la periferia tubului seminifer. se disting mai multe tipuri de ovule (fig. 1.17).corespunzătoare ale spermatogenezei {fig. reptilele şi păsările. spermatogonii spermatociţi de ordinul 11 spermatociţi de ordinul II 1 S G spermatide 7 / sperrr spermatozoizi Fig. rioada embrionară şi până la I Biologie. transformându-se în spermatociţi de ordinul I.16. supuse în zona de maturizare diviziunii meiotice. fi) Ovogeneza Gametul feminin . Ulterior din ele se dezvoltă spermatozoizii.16): 1) izolecitale .substanţa nutritivă este repartizată uniform în toată citoplasmă cu excepţia stratului periferic. 3) centrolecitale .este o celulă imobilă de dimensiuni relativ mari.15. fiecare dă naştere la două spermatide haploide. Sunt caracteristice mamiferelor şi nevertebratelor cu un termen scurt de dezvoltare embrionară. începând cu peFig. prin dividerea mitotică a celulelor localizate aici. Sunt tipice pentru artropode. Formarea ovulelor are loc în glandele sexuale feminine ovare (fig. 1. 1.15). Tipurile de ovule. dintr-o spermatogonie diploidă rezultă 4 spermatozoizi haploizi. ci.ovulul . iau naştere spermatogoniile.conţin puţine substanţe nutritive repartizate uniform în citoplasmă ovulului. 1.

18. Primul globul polar de asemenea se divide. Aparatul genital feminin. Celelalte stadii ale primei diviziuni meiotice sunt suportate la atingerea maturizării sexuale (la 12-13 ani). Din diviziunea ovocitului de ordinul II rezultă ovotidia. 18 . prin diviziunea mitotică a celulelor de la periferia ovarelor .17. Găsiţi asemănările şi deosebirile. în scurt timp. celelalte degenerează. comanda se anulează. acestea se pregătesc pentru o posibilă sarcină. fără vreun rol în reproducere. 1. în zona de creştere. Dacă fecundaţia nu are loc. în total se formează circa 400 000 de ovogonii. ovocitul de ordinul II este captat de trompa uterină prin care se deplasează spre uter.globului polar. iar cea mică . 1.zona de înmulţire . La alte animale cea de a doua diviziune meiotică urmează îndată după prima şi nu necesită prezenţa spermatozoidului.19 (II). Comparaţi după fig. dintre care trei degenerează şi doar una devine ovul (fig. Sub influenţa hormonilor hipofizari şi ovarieni. 1. Secţiune prin ovar.uter şi vagin. dintr-un ovocit de ordinul I se formează patru celule haploide. După ce ating un anumit nivel de dezvoltare. care se dezvoltă în ovul. Fig. A doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II are loc numai cu condiţia contopirii lui cu un spermatozoid. Acest stadiu îl trec doar 40 000 de ovogonii. ovogoniile se transformă în ovociţi de ordinul I. Pe durata acestuia au loc transformări importante şi în alte compatimente ale aparatului reproducător feminin .iau naştere ovogoniile. trecând în cavitatea abdominală: are loc ovulaţia. acumulând substanţe nutritive necesare pentru diviziunile ulterioare. acesta piere. Din diviziunea reducţională a meiozei rezultă două celule de mărimi diferite: celula mare este ovocitul de ordinul II. ovociţii de ordinul I trec In zona de maturizare. şi încă un globul polar. Ca urmare a meiozei.ovociti de ordinul I fol icul ovarian vase sanguine ] ^-s 1 V^ trompă uterină ovogomu foliculi ovarieni Fig. Ovogeneza este un proces ciclic care la om durează 28 de zile. La om şi la unele mamifere ambele celule rămân unite între ele şi în această stare părăsesc ovarul. unde sunt supuşi profazei I.19 gametogeneza la plantele cu flori şi la vertebrate. Fiecare ovogonie este inclusă într-o structură specială -folicul ovarian. vârsta de 3 ani. Dacă fecundaţia nu are loc. 1.

Metafaza I O Metafaza f 8. sac embrionar oosferă spermatocit de ordinul I Metafaza I spermatociţi de ordinul II Metafaza II spermatozoizi \ globul polar I ovocit de j ordinul I ovocit de ordinul II ^^al doilea globul polar ovotidie i Spermatogeneza dividerea primului globul polar / ovul Ovogeneza Fig. 19 .19. 1. Formarea celulelor sexuale la plantele cu flori (I) şi la animale (II).

A . In lumea animală se disting două tipuri de fecundaţie: externă şi internă. 20 . Prezenţa mai multor spermatozoizi în trompa uterină este necesară pentru facilitarea fecundaţiei. La mamifere zigotul se dezvoltă în corpul mamei. descompune substanţa ce încleie celulele din jurul ovulului. Fecundaţi» O wS Amintiţi-vă ce prezintă procesul de fecundaţie şi tipurile de fecundaţie.Pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de ordinul II. S-a constatat că în ovul pătrunde doar un singur spermatozoid. In cazul fecundaţiei externe (peşti.5-a zi a ciclului. Modificările survenite în uter sunt reflectate de oscilaţia ^> temperaturii bazale. acesta devine permeabil pentru spermatozoid. Acest proces . Urmează contopirea nucleelor gârneţilor cu formarea zigotului. după pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de spermatozoid fuziunea membranelor celulare Socul de întâlnire a spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II trompă uterină spermatozoizi nucleu mascul nucleu femei ovotidieovul al doilea globul polar Fig. B .are loc în ~1 a 3-a .menstruaţia . Spermatozoizii ajung la destinaţie traversând vaginul şi uterul prin contracţia muşchilor uterului şi mişcările active ale cozii.întâlnirea spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II (la om). Ca urmare. la suprafaţa lui se formează membrana de fecundaţie care împiedică accesul altor spermatozoizi. CL. amfibii) gârneţii sunt eliminaţi în mediu. deoarece îndată ce a fost semnalată prezenţa acestuia în ovul. 1. întâlnirea spermatozoidului cu ovulul are loc în partea superioară a trompei uterine (Jig.I Membrana de la suprafaţa uterului se descuamează şi se elimină împreună cu sângele —1 provenit din leziunea vaselor localizate aici. La om şi unele mamifere. La păsări şi reptile dezvoltarea zigotului are loc în afara organismului matern. inclusiv la om. lucru de care se poate ţine cont la prevenirea sarcinii nedorite. de aceea mamiferele sunt numite vivipare. Astfel de animale sunt numite ovipare. conţinut în lichidul seminal. La unele animale cu fecundaţie internă.20 A). 1. Fermentul. unde şi are loc contopirea lor.20.

la unii peşti. Rubus ş.). 1. coada şi gâtul acestuia degenerează. Ouăle nefecundate pot fi stimulate la diviziune şi artificial. 1. Ovotidia şi este gametul sexual feminin -ovulul(fig.a. în primul caz ovulul nu se supune meiozei şi chiar dacă trece prin diviziunea reducţională. Partenogeneza la plante . nu participă la fecundaţie. Androgeneza este un antipod al ginogenezei. ginogeneza şi androgeneza.a. Partenogeneza poate fi somatică (sau diploidă) şi generativă (sau haploidă).20B).21 fecundaţia dublă la plantele cu flori. himenopterelor (albinelor. porumb ş. Acest tip de înmulţire -exuată are loc la distrugerea nucleului matern încă înainte de fecundaţie. Urmează contopirea nucleelor cu formarea zigotului. în caz de ginogeneza. tratândule cu diferiţi agenţi chimici şi fizici. Unirea celor două celule haploide. Partenogeneza prezintă dezvoltarea embrionului dintr-un ovul nefecundat. Este caracteristică crustaceelor inferioare. Tipurile neregulate de înmulţire sexuată.ordinul II. viespilor ş. a ovocitului de ordinul II şi spermatozoidului. Acest tip de partenogeneza are loc la dafnii în condiţii nefavorabile. Comparaţi fecundaţia la plante cu cea la animale. antipode nucleul central nucleul triploid al endospermului Fig. Fenomenul a fost descoperit la viermii cilindrici. Amintiţi-vă după fig.). Fecundaţia dublă la plantele cu flori. stimulează cea de-a doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II cu formarea unei ovotidii şi încă a unui globul polar. nucleele haploide rezultate se contopesc restabilind garnitura diploidă. De exemplu.apomixia .21. nucleu vegetativ spermii tub polenic <ot O r ti . Partenogeneza generativă asigură dezvoltarea embrionului dintr-un ovul haploid. cât şi la animale se întâlnesc aşa-numitele tipuri neregulate de înmulţire sexuată. Ginogeneza. Atât la plante. înmulţirea androgenetică se afestă şi la unele plante I tutun. 1. din care în corpul mamei se va dezvolta un nou organism. însă. Embrionul se dezvoltă numai pe contul nucleului masculin şi al citoplasmei gârneţului feminin. 21 .a. Dezvoltarea indivizilor androgeni până la starea adultă s-a constatat numai la viermelede-mătase şi viespea parazitară. activat obligatoriu de spermatozoid care.este caracteristică pentru speciile din genurile Potentilla. la plante. la albină din ovulele nefecundate se dezvoltă trântori. embrionul de asemenea se dezvoltă dintrun ovul nefecundat. rotiferelor. la care se referă partenogeneza.

dacă sunt Incorecte. Bivalve 22 . Planaria 10. Ascarida 11. Notaţi eu «era 4. Definiţi rtoffurtfe de reproducere: cartoti©. b) Spermatogoniile au un set diploid de cromozomi. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice. deoarece celelalte stadii ale ovogenezei au loc la maturizarea sexuală. Grupaţi noţiunile de mai jos dupl anumiţi criterii. Fecundaţie dublă 2. f) La naştere fetiţa conţine mai multe ovogonii. Păsări 8. d a c i ambele afirmaţii legato prin conjuncţia deoarece «unt corect®. Crocodil 7. cton» fecundaţie. g) Ovociţii de ordinul I se află în profaza I. Muşchi-de-pământ 13. Necesită apă 9. 3. 7. Enumeraţi tipurile de feeundaţfe.belu SPERMATOZOID dimensiunile mobilitatea garnitura de cromozomi organitele citoplasmă 4. deoarece conţine organite celulare şi substanţe de rezervă. a) Spermatogeneza are loc în tubii seminiferi. Compui i. Fecundaţie externă 3. Explicaţi schematic dwwtm ta animate (pe exempJuf amfibienifar).1. cf j Fiecare spermatozoid are un set haploid de cromozomi. . 0. ontogenezâ o D_ 2. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice a celulelor din zona de înmulţire. Plante angiosperme 5. . CAUZÂ-CFECT. deoarece cu vârsta multe din ele degenerează. Fecundaţie internă 4. 1. deoarece ei fac parte din structura testiculelor. Hidra 12. •j-m><'> fa pfanteie cu flori fi mamifere. ej Ovulul este mai mare în dimensiuni decât spermatozoidul. c) Spermatocitul de ordinul I are o garnitură haploidă de cromozomi. fi cu F. Peşti osoşi 6. . deoarece se formează în urma meiozei I.

• 1. c) diviziunea mitotică a spermatogoniilor. Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat. 3. Androgeneză. Ovogoniu G. 5. b) diviziunea mitotică a ovociţilor de ordinul I. E. D. Ginogeneză. b) diviziunea meiotică a ovocitelor de ordinul I. c) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi un cromozom Y. d) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi cu un cromozom sexual X sau Y. 2. drogurilor asupra ovogenezei şi sptrmatogenetei". Embrionul se dezvoltă din nucleul masculin şi citoplasmă gârneţului feminin. • • • • • . Partenogeneză la plante. Spermatogeneza la om are loc: a) de la naştere până la maturizarea sexuală. 1. Ovociţii de ordinul II rezultă din: a) diviziunea meiotică a ovociţilor de ordinul I. 6. Folicul ovarian. Alcătuiţi un eseu ia tema "Influenţa alcoolului. _j A. Partenogeneză. i: Î t fj\ ' . Spermatocitul de ordinul II rezultă din: a) diviziunea mitotică a spermatocitelor de ordinul I. b) de la maturizarea sexuală şi până la sfârşitul vieţii. B. Spermatocitul de ordinul II este o celulă: a) haploidă cu 22 de cromozomi somatici şi un cromozom sexual X. ft) numai în perioada maturizării sexuale.8. e) diviziunea meiotică a spermatogoniilor. 23 . Asociaţi noţiunile din cele două coloane. d)în perioada dezvoltării embrionare. 10. d) diviziunea meiotică a spermatidelor. 2. d) diviziunea reductională a ovociţilor de ordinul I. Formaţiunea care înglobează ovogoniile. b) diploidă cu 44 de cromozomi somatici şi doi cromozomi sexuali XY. 4. Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat activat de spermatozoid. 3. încep să se formeze în perioada embrionară până la vârsta de 3 ani. Apomixie. 4. C.

1. în scurt timp de la formare. DiSegmentare parţială a zigotului la păsări 24 .fern® r » DEZVOLTAREA INDIVIDUALA A ORGANISMELOR 3 DEZVOLTAREA EMBRIONARĂ LA OM 1 ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE 4 INFLUENŢA RECIPROCĂ A PĂRŢILOR EMBRIONULUI 5 INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI 6 ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI După formarea zigotului începe dezvoltarea individuală a noului organism ontogeneza. Segmentarea. Ea cuprinde două etape: embrionară şi postembrionară. gastrularea şi organogeneza. zigotul animalelor suportă câteva diviziuni mitotice. ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI Dezvoltarea embrionară cuprinde perioada de timp de la prima diviziune a zigotului până la ieşirea embrionului din ou sau naşterea noului organism.22. Caracterul segmentării zigotului diferă de la o specie la alta şi depinde de tipul ovulului. 1. când zigotul se divide în Segmentare totală simetrică a zigotului la branhiostomă Segmentare totală asimetrică a zigotului la amfibii ferite tipuri de segmentare a zigotului. La majoritatea animalelor această etapă a ontogenezei decurge după acelaşi plan şi include trei etape de bază: segmentarea. Fig. Deosebim segmentare totală.

blastocel blastoderm morulă blastulă blastulă în secţiune Fig. de unde şi denumirea lui de morulă. 1. întregime. iar cel intern .25).celulele formate au dimensiuni diferite (fig. şi parţială. La stadiul de 32 de celule embrionul aminteşte o mură. De cele mai multe ori gastrulaţia Gastrulaţia prin imigrare la meduză decurge prin îmbinarea mai multor tipuri.25.embrion unistratificat care se supune gastrulării (fig. Cavitatea Fig.24). la rândul său.Fig.24. în cazul segmentării doar a unei părţi a acestuia. poate fi simetrică . Celulele ce formează blastodermul sunt numite blastomeri. Gastrulă reprezintă un sac bistratificat(/zg. numit blastopor -cavitatea bucală primară. mărginită de endoderm. reprezintă intestinul primar.1.blastocelul. 25 . care delimitează cavitatea primară a viitorului organism . blastopor între primele două foiţe emb. volumul sumar al celulelor rămâne neschimbat.celulele rezultate sunt aproximativ egale. iar la altele prin imigrarea unui grup de celule dintr-o regiune sau alta a blastulei în interiorul ei.sau tristratificat. Ele se amplasează într-un strat. Diferite tipuri de gastrulaţie.23).endoderm. şi asimetrică . Pe durata segmentării.22). 1. dimensiunile celulelor se micşorează tot mai mult.1. El comunică cu mediul printr-un orificiu. 1. Ca urmare a segmentării de mai departe. blastodermul. Astfel se formează blastulă . Cea totală. gastrulei. Cel extern este numit ectoderm.23. Ambele straturi mai sunt numite şi Gastrulaţia prin invaginaţie la branhiostomă foiţe embrionare. La unele animale gastrulaţia are loc prin invaginarea unei porţiuni de blastoderm în interiorul blastulei (fig. în timp ce numărul lor creşte. Segmentarea zigotului la branhiostomă. cu excepţia endoderm spongierilor şi celenteratelor. Gastrulaţia reprezintă procesul de formare a embrionului bi. Alcătuirea gastrulei. 1. numit gastrulă. La embrionii majorităţii animalelor pluricelulare. 7.

_1 placă neurală cil o 1 intestin primar placă neurală coardă rionare se formează şi cea de a treia .1.21 originea embrionului (zigotul principal) şi a endospermului (zigotul secundar) la plantele cu flori. 1.diferă de la o specie la alta.2 CARE SE DEZVOLTA 1. glandele sudoripare. 2. Organogeneza începe încă la etapa de gastrulaţie o dată cu diferenţierea celulelor după structură şi compoziţia chimică (fig.26). Ectoderm sistemul nervos. sacul embrionar se umple cu nuclee înconjurate de citoplasmă. branhiile la cordate. acoperindu-se în prealabil cu o membrană celulozică subţire. sebacee). muşchii. plămânii coarda. branhiile şi plămânii la nevertebrate. pancreasul). amintind un suc lăptos bogat în substanţe nutritive. în urma primei diviziuni se formează două nuclee care se divid multiplu. Citochineza nu are loc. 1. Durata dezvoltării embrionare . Mezoderm Endoderm 1 J 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE Fecundaţia dublă la plantele cu flori este succedată la scurt timp de diviziunea şi dezvoltarea atât a embrionului. epidermul pielii şi anexele ei (unghiile. Endospermul începe să se dividă îndată după fecundaţie. La porumb. la un moment dat. Organogeneza l a branhiostomă. ^^ or_ ganelor urmează definitivarea structurii şi funcţiilor lor. intestinul şi glandele anexe (ficatul. ORGANOGENEZA LA VERTEBRATE Tabelul 1. Prin apariţia între nuclee a membranelor ce 26 . 1. 3. Diferenţierea de mai departe a celulelor celor trei foiţe embrionare duce la formarea unora şi aceloraşi ţesuturi şi organe la majoritatea animalelor (tab. organele de simţ.2). organele aparatului circulator. excretor şi reproductiv. 1. scheletul.mezodermul. de aceea.gestaţia . smalţul dentar. cât şi a endospermului (fig.27). părul.26. cereale această fază este numită „în lapte". epiteliul cavităţii bucale şi intestinului subţire. După form a r £ a primordiilor Fig. Amintiţi-vă după fig. generând un număr mare de nuclee.

suspensor voltarea embrionului şi a endospermului la plantele cu flori. ia naştere albumenul. Celula internă.o masă de celule care încep să se diferenţieze şi morfologic. muguraşului şi radiculei (părţile embrionului). seminţele acestor plante sunt lipsite de albumen. 1.ransversali. printr-o succesiune de diviziuni celulare orientate diferit. fagacee embrionul consumă albumenul. ricin albumenul este consumat parţial. Cât timp se dezvoltă endospermul embrionul se înveleşte într-o membrană celulozică şi trece într-o perioadă de repaus. dând naştere unui suspensor care afundă celula internă în sacul embrionar. Amintiţi-vă ce prezintă sămânţa şi fructul la plantele cu flori. Primordiile . 1. Dezvoltarea lui începe după definitivarea albumenului prin dividerea printr-un perete transversal în două celule: una spre micropil şi alta spre interiorul ovarului. în timp ce la Monocotiledonate unul rămâne nedezvoltat. La Dicotiledonate ele cresc simultan. Amintiţi-vă după fig. Dez- O embrion delimitează celule. Deci. cu aceiaşi intensitate. cea mai mare parte rămânând în jurul embrionului. La graminee. dovadă a originii lor comune. embrionară propriu-zisă (de la a 2-a până la a 8-a săptămână de sarcină) şifetală (de la a 9-a săptămână de sarcină până la oterea copilului). dă naştere embrionului . Celula dinspre micropil se divide de mai multe ori prin pereţi . DEZVOLTAREA EMBRIONARA LA OM Gestaţia la om are o durată de 280 de zile şi se împarte în trei perioade: incipientă ima săptămână după fecundaţie). 27 . otiledoanelor apar la început atât la Monocotiledonate.27. cât şi la Dicotiledonate. rezervele nutritive înmagazinându-se în cotiledoane. Fig. La leguminoase. dând naştere cotiledoanelor.29 unde are loc fecundaţia la om.

* m Fig.stadiul de 2 celule.30.afundarea 28 . blastula stabileşte legătura cu organismul mamei.28). în urma primei diviziuni mitotice. Două stadii de dezvoltare ale embrionului uman. după 40 de ore . 1. iar după 90 de ore .29) .28. La 25-35 ore de la fecundatie. timp în care blastomerii continuă să se dividă.29. 1. Uneori implantarea are loc în trompa uterină sau chiar în cavitatea abdominală. în astfel de cazuri se vorbeşte despre o sarcină extrauterină. Ovulaţia şi implantarea blastulei. se formează zigotul care se supune segmentării pe durata deplasării spre uter. 1. 1. Cea externă. A . Segmentarea zigotului la om. Perioada incipientă. blastula ajun\\ I stadiul de 2 ge în cavitatea uterină. organ care asigură rea (fig. împreună cu ţesuturile peretelui uterului participă la formarea placentei. B .16 celule (fig. Astfel se stadiul de 8 stadiul de 4 formează blastula. ectodermul. blastulei în mucoasa uterului cu fixarea ulterioară de aceasta. Peste 3-4 celule celule morulă ore de la formare. membre superioare cavitate amniotică placentă membre inferioare Embrion de 50 de zile veziculă ombilicală Embrion de 30 de zile Fig. care are loc la capătul distal al trompei uterine. după 60 de ore . Are loc implantafecun daţie ovocit de ordinul II implantarea blastulei Fig.8 celule.stadiul de 4 celule. 1. Perioada embrionară propriu-zisă începe cu gastrulaţia şi formarea foiţelor embrionare. După 3celule 4 zile de aflare aici în stare liberă. care pune în pericol viaţa femeii.4 celule. în urma fecundatiei. se formează două celule. C stadiul de 8 celule.

1.dezvoltarea a doi embrioni din cei doi blastomeri izolaţi. se dezlipeşte placenta. Peste 15-20 min după naşterea copilului. bolile infecţioase suportate de ea. La vârsta de 8 luni fătul este viabil. De aceea aceste perioade sunt conFig. Mai întâi timp de 2-20 de ore are loc deschiderea colului uterin. 4. INFLUENŢA RECIPROCA A PĂRŢILOR EMBRIONULUI Probabil nu odată v-aţi întrebat cum dintr-o singură celulă-zigot se dezvoltă un organism pluricelular cu diferite ţesuturi şi organe specializate la îndeplinirea anumitor funcţii? Răspunsul la această întrebare ni-1 dă embriologia . dar necesită încă condiţii intrauterine de dezvoltare.32. Urmează contractarea uterului în vederea expulzării fătului. celulele-fiice primesc porţiuni neidentice de citoplasmă. Către sfârşitul celei de a treia Q. 29 .30). iar către săptămâna a 8-a embrionul t' măsoară 30 mm şi are aspect de om (fig. 1. La segmentarea acestuia. formării placentei şi organogenezei embrionul este foarte sensibil la veziculă acţiunile nefavorabile: la preparatele medicaombilicală mentoase luate de mamă. jumătate. stres. fătul atinge o greutate de cel puţin 2500 g şi o lungime de 47 cm (fig. săptămâni de sarcină începe procesul de organogeneză. emoţii negative.legătura dintre embrion şi mamă. Dezvoltarea embrionară se încheie cu naşterea. 1. Embriologii au stabilit că primele etape ale diferenţierii celulare sunt determinate de citoplasmă zigotului. B Fig. Perioada fetală începe cu a 9-a săptămână de sarcină şi se caracterizează prin definitivarea structurii şi funcţiilor organelor şi sistemelor de organe.strangularea embrionului de broască la stadiul de doi blastomeri cu un fir de păr. Făt uman de trei luni şi siderate critice în evoluţia sarcinii. A . Această perioadă poate dura de la 2 până la 100 min. Faptul că primii blastomeri sunt identici după setul de cromozomi şi neidentici după compoziţia citoplasmei şi determină etapele iniţiale ale diferenţierii celulare.31). 1. Către momentul naşterii. Formarea placentă placentei începe în a 14-a zi de la fecundaţie şi se încheie la sfârşitul celei de a doua luni de viaţă t intrauterină. cordon ombilical în perioada implantării.31. B . poluarea mediului etc. Ea are forma de disc fixat de mucoasa uterului.ştiinţa care se ocupă cu studierea etapei embrionare a ontogenezei.

pereţii intestinului etc. La fel s-au comportat şi blastomerii viitorului endoderm şi mezoderm. La animalele superioare. dintr-un ovul fecundat se dezvoltă doi embrioni . la izolarea din blastulă a viitoarelor celule ale ectodermului sau endodermului şi cultivarea lor pe medii nutritive separate. au acelaşi sex. prezentând un grad diferit de concreştere. din cel rămas se dezvoltă doar jumătate de blastulă. Dezvoltarea gemenilor mono. încât practic este imposibil de a-i deosebi (fig. în prezent medicina practică pe larg separarea gemenilor monozigoţi concrescuţi. 1. muşchii etc.şi dizigoţi la om. El a transplantat sectorul de ectoderm. la fel şi influenţa lor reciprocă. Astfel. la transplantarea de blastomeri din viitorul ectoderm în diferite regiuni ale altui embrion de aceeaşi vârstă. inclusiv la om. aflat la acelaşi stadiu de dezvoltare. de la un embrion de triton în ectodermul abdominal al unui alt embrion de triton. 1. de regulă. Uneori gemenii monozigoţi nu se separă complet.32). cu părere de rău. La amestecarea şi cultivarea lor împreună s-au dezvoltat structuri asemănătoare cu coarda. Este vorba despre gemenii siamezi. Cum poate fi explicată naşterea de gemeni de sex diferit? Dovezi ale influenţei reciproce ale părţilor embrionului au fost obţinute şi la transplantarea celulelor de embrion în dezvoltare. în astfel de cazuri.într-o măsură mai mare diferenţierea celulară a embrionului este generată de influenţa reciprocă a celulelor sale.gemeni monozigoţi. Experimentele au arătat că pe măsura dezvoltării embrionului legătura dintre celule creşte. Experimental s-a constatat că la distrugerea unuia din primii doi blastomeri de broască şi neizolarea \ unuia de celălalt. Spemann. din care trebuia să se dezvolte tubul neural. aceeaşi grupă de sânge şi seamănă atât de mult între ei. din acesteia s-au dezvoltat diferite structuri în funcţie de locul unde au fost transplantaţi: tub neural. 30 . din fiecare se dezvoltă Fig. nu toate cazurile pot fi soluţionate. însă. în caz de izolare deplină a primilor doi blastomeri prin strangularea lor cu un fir de păr 1/ (fig. în ambele cazuri s-a format un strat de celule asemănător cu epiteliul.33). separarea primilor doi blastomeri uneori are loc fără vreo influenţă din afară. O dovadă elocventă a influenţei reciproce a părţilor embrionului a fost obţinută experimental de savantul neamţ H. De exemplu. 1. La cel de-al doilea embrion s-au format două tuburi neurale: unul la locul obişnuit.33. un mormoloc normal. Aceştia.

celulele transplantului au modificat direcţia de dezvoltare a celulelor vecine. Astfel. Perturbarea acestora poate induce diferite anomalii de dezvoltare. de unde deducem că dezvoltarea embrionului la cele mai timpurii etape ale ontogenezei este reglată de mecanisme chimice. dar într-o măsură nai mică. iar părţile embrionului care dirijează diferenţierea ceplaca neurală lulelor vecine . gradul de poluare a mediului etc. conţinutul de oxigen. Gradul de influenţă a mediului asupra dezvoltării embrionului depinde de tipul dezvoltării acestuia. G 5. La omorârea prin încălzire a celulelor inductorului şi transplantarea lor în regiunea abdominală a embrionului efectul transplantării a fost acelaşi: dezvoltarea în regiunea abdominală a setului suplimentar de organe axiale. 1. Experimental au fost >tabilite mai multe astfel de centre. De exemplu.34. De exemplu.34).placa neurală iar celălalt . păsări) această influenţă este cu mult mai mare decât în cazul fclor vivipare (mamiferele). Prezenţa oxigenului a apei de asemenea influenţează mult dezvoltarea embrionului. amfibii. Secţiune transversală prin embrionul de asupra ţesuturilor adiacente? triton care a suportat o transplantare de ectoderm. umiditate.pe partea abdoproprie minală. experimental a fost demonstrată reglarea chimică a diferenţierii celulelor: produsele metabolice ale unor ţesuturi dirijează şi reglează dezvoltarea altora.centre de inposttransplantare ducţie. Astfel. ci produsele metabolice formate în ele. 1. în apropierea transplantului (fig. apare întrebarea cum acţionează inductorul Fig. INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI Dezvoltarea embrionilor diferitelor specii depinde într-o măsură sau alta de factorii de mediu (temperatură. La o temperatură mai mică sau mai mare dezvoltarea embrionului practic este imposibilă. dezvoltarea embrionilor de păsări are loc la o anumită temperatură a mediului (~25-27°C). Răspunsul l-au dat experimentele efectuate de mai mulţi savanţi din diferite ţări ale lumii. Aceeaşi acţiune o exercită şi extractul din ceste celule.). Fenomenul coardă a fost numit inducţie embrioposttransplantare f '] nară. Bineînţeles. Embrionul riviparelor de asemenea este influenţat de condiţiile de mediu. în cazul organismelor ovipare (peşti. După naşterea 31 . iradierea cu o doză unică a femelelor gestante de şobolani b diferite termene de sarcină s-a dovedit a fi inofensivă pentru ele. Prin urmacoarda proprie re. reptile. Rezultatele obţinute au sugerat ideea că acţiune de inducţie exercită nu celulele ca atare.

unele preparate medicamentoase. câmpul electromagnetic etc. . din ou iese larva. emulgatori etc. 6. Amintiţi-vă perioadele critice în dezvoltarea embrionului la om (a se vedea p. toate animalele se împart în două grupe: cu dezvoltare directă şi indirectă (fig. s-au dovedit a fi diferite substanţe chimice cu care omul contactează în viaţa cotidiană: tutunul. cauzele apariţiei lor sunt studiate de un nou compartiment al ştiinţelor medico-biologice teratologici. Dezvoltarea postembrionară directă presupune asemănarea nou-născutului cu individul adult. ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI O dată cu ieşirea embrionului din învelişurile oului sau naşterea lui începe dezvoltarea postembrionară. de maturizare şi senilă._1 2 cu puilor s-a observat însă că iradierea la termenul de sarcină de 7-12 zile este dăunătoare puilor . Acest termen de sarcină este considerat critic pentru formarea scheletului. Două tipuri de dezvoltare postembrionară. Factori teratogeni. Cunoaşterea cauzelor malformaţiilor şi viciilor de dezvoltare are o imensă importanţă practică deoarece sporeşte eficienţa măsurilor profilactice de combatere a celor mai grave perturbări de dezvoltare individuală a omului.au apărut dereglări în structura scheletului. 29). 1. alcoolul. ultrasunetul. vibraţiile. diferiţi compuşi sintetici (coloranţi. Ea duce un mod Fig. 1. în cazul metamorfozei incomplete. drogurile. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru arahnide. în desfăşurarea ei se disting trei perioade: de creştere şi dezvoltare.35).).35. Dezvoltarea indirectă poate fi prin metamorfoză incompletă şi completă. factori care provoacă malformaţii şi vicii de dezvoltare. în prezent viciile şi malformaţiile de dezvoltare ale organismului uman. A fost demonstrată şi acţiunea teratogenă a unor factori fizici (diferite tipuri de radiaţie. crustacee şi majoritatea vertebratelor. stabilizatori. După specificul perioadei de creştere şi dezvoltare.).

viespi. lipsă la indivizii adulţi. geron .toată viaţa.37.spre deosebire de broasca adultă. Omul creşte până la vârsta de 18-20 de ani.36). deosebim organisme cu creştere limitată şi nelimitată. 1. a XII-a _. larva se transformă în imago (forma adultă). albine. dar nu are membre. Fig. şi nu trei ca la adulţi (fig. Perioada senilă încheie ontogeneza oricărui organism. Pe durata perioadei de creştere şi dezvoltare are loc sporirea masei corpului şi mărirea dimensiunilor lui. La plantele şi animalele ce îmbătrânesc 3 Biologie. coropişniţa. taorunul cresc timp de mai multe decenii. care după un şir de năpârliri se transformă înpupă.a. Perioada de maturizare începe o dată cu atingerea maturităţii sexuale. are coadă.G 0- _ Fig. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză incompletă la broască. plămâni.ştiinţă).mormolocul . de viaţă activ şi este înzestrată cu organe provizorii. 1. îmbătrânirea corespunde cu încetinirea metabolismului şi scăderea excitabilităţii. este imobilă. iar majoritatea arborilor . De exemplu. larva amfibiilor . Din ou iese larva vermiformă (la fluturi ea este numită omidă). Pe durata acesteia animalele şi plantele se reproduc. cosaşii. Prin metamorfoză incompletă se înmulţesc lăcustele. 1. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă la fluture. majoritatea gândacilor ş. Aceasta nu se hrăneşte şi. Din primul grup fac parte animalele care cresc pe o durată limitată a vieţii. respirând prin branhii.37). gândacul-de-bucătărie. ploşniţele. ci. majoritatea mamiferelor cresc până la atingerea maturităţii sexuale. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru fluturi. puii majorităţii păsărilor ating dimensiunile părinţilor. se dezvoltă imago. Ştiuca. greierii. până când ating dimensiunile caracteristice indivizilor adulţi ai speciei date. La părăsirea cuibului. care suportă un şir de transformări radicale. în acelaşi timp ea nu are unele organe caracteristice adulţilor.36.bătrân şi logos . 1._ . nisetrul. După un şir de năpârliri. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă cuprinde patru stadii (fig. Aceste organisme au o creştere nelimitată. asigurând astfel perpetuarea speciei.a. De exemplu. unele amfibii ş.gerontologia (de la gr. de obicei. muşte. Legităţile îmbătrânirii omului sunt studiate de un compartiment aparte al biologiei . Instalarea şi durata ei sunt criterii strict de specie. Din pupă. După caracterul creşterii. inima are două camere.

în ficat se reduce volumul de ţesut secretor. însă toate aceste ipoteze se referă mai mult la simptomele îmbătrânirii şi nu la cauzele acestui proces ireversibil. 1. în ultimul timp este promovată pe larg ipoteza mutaţiilor somatice: pe parcursul vieţii în celulele somatice se acumulează diferite mutaţii care periclitează buna funcţionare a organelor şi sistemelor de organe. Cartilajele.5 ori.3). inclusiv cele inter-k vertebrale. el fiind înlocuit cu ţesut conjunctiv. lup Cal Vrabie Porumbel Gaşca BEI JLSLJ1I 1 Măr. numărul lor reducându-se considerabil. păr Fag Plop Tei Stejar Măslin Cedru Secvoie Baobab Ienupăr Tisa 100 5-15 100-165 3 9-10 13-15 30^0 15-20 40-50 70 DURATA VIEŢII DIFERITELOR ORGANISME DURATA VIEŢI! (ani) - 200-300 250-900 300-600 până la 1000 peste 1000 600-700 până la 3000 până la 1000 până la 5000 2000 1000-3000 j 34 . Tabelul 1. modificarea pereţilor vaselor sanguine etc. Mai bine de 100 de ani sunt studiate mecanismele îmbătrânirii. Observările multianuale au arătat că modificările senile au loc în toate organele şi sistemele de organe. cauzele ei.involuează. Vasele sanguine îşi pierd elasticitatea din cauza sărurilor depuse pe pereţii lor. la un bărbat de 80-90 de ani masa muşchilor scheletici se micşorează de 2. înregistrându-se micşorarea dimensiunilor şi modificarea structurii lor. în tinereţe organele cresc şi se dezvoltă. se calcifică din care cauză coloana vertebrală îşi pierde elasticitatea de altă dată. ceea ce stopează reînnoirea organelor vegetative. iar la bătrâneţe . Până în prezent au fost înaintate zeci de ipoteze conform cărora îmbătrânirea este generată de cele mai diverse cauze: reducerea conţinutului de apă în celule. Pentru fiecare specie este caracteristică o anumită durată a vieţii {tab. dereglarea metabolismului calciului şi proteinelor.3 DENUMIREA SPECIEI Hidră Ştiucă Broască Broască-ţestoasă Şoarece Pisică Câine. Oasele devin mai fragile ca urmare a reducerii conţinutului de substanţe cu organice şi sporirii celui de săruri anorganice.o asimilaţia decurge mai încet şi nu satisface pe deplin necesităţile energetice ale organismului. Moartea finalizează existenţa oricărui organism. La plante îmbătrânirea se manifestă prin pierderea de către celule a capacităţii de dividere. Schimbări profunde suportă sistemul nervos: neuronii pier. De exemplu. acumularea în celule a diferitelor toxine.

linia îngroşată . Haplofaza acestor organisme poate exista atât sub formă de indivizi monocelulari. După morfologie ji structură. fiind reprezentată de gametofitul masculin -grăunciorul de polen. haplo-şi diplofaza la animale diferă considerabil: prima este unicelulară. Reducerea numărului de cromozomi (haplofaza) este asigurată de meioză.mai mulţi anterozoizi ciliaţi (spermatozoizi). F .39). precum şi raportul duratei lor în ciclul vital al diferitelor organisme sunt reprezentate pe fig. linia subţire . putem spune că ciclul vital al eucariotelor cuprinde următoarele etape: fecundaţia. cât şi pluricelulari. protozoare. Din ovulul fecundat se dezvoltă sporofitul diploid. 1. Pe sporofit se formează sporangii.arhegoanele. Deci. Ea este reprezentată de zigot care îndată după formare este supus meiozei cu formarea de spori haploizi. Pe el se formează organele sexuale femele . 1. Predominarea haplofazei (gametofitului) asupra diplofazei (sporofitului) este caracteristică şi pentru muşchi (fig. şi cel feminin . înmulţirea mitotică a celulelor. iar haplofaza se reduce la formarea gârneţilor. Fecundarea presupune prezenţa apei care permite anterozoidului să ajungă la oosferă. iar în anteridii . De aici deducem că ciclul vital ca atare prezintă o alternare a haplo-şi diplofazei. şi masculine .faza haploidă. Cea mai mare parte a vieţii aceste organisme o parcurg în stare haploidă. La plantele cu flori haplofaza de asemenea este de scurtă durată. Nimerind în condiţii favorabile. unde în urma meiozei iau naştere sporii haploizi. 35 .anteridiile. Alternarea haplo-şi diplofazei. ALTERNAREA HAPLOFAZEI Şl DIPLOFAZEI ÎN CICLUL VITAL Generalizând cele expuse până acum despre dezvoltarea organismelor. iar restabilirea (diplofaza) . La majoritatea animalelor pluricelulare diplofaza este cea mai de lungă durată m a ciclului vital. Dacă luăm în considerare garnitura de cromozomi a celulelor organismului în fiecare din aceste etape vom constata următorul lucru: n—>2n—m. La alge. meioza (formarea gârneţilor haploizi).şi diplofazei la eucariote: M .pluricelulară. sporii dau naştere la o nouă generaţie haploidă.faza diploidă. Alternarea haplo. faza diploidă fiind redusă la maxim.meioza. în arhegon se dezvoltă o oosferă haploidă.sacul embrionar. microorganismele eucariote situaţia este inversă.38. O p l.fecundaţia.lll . la muşchi generaţia sexuată şi asexuată convieţuiesc pe aceeaşi plantă.de fecundaţie. 1. Planta verde pe care o cunoaştem cu toţii este gametofitul haploid dezvoltat din sporul haploid.7. • cea de a doua . microorganisme eucariote muşchi ferigi plante superioare animale superioare Fig.38.

speciei date. care restabileşte la zigot garnitura diploidă. protal arhegon anteridie spermatozoizi 36 . caracteristic Fig.40.o o La ferigi. Cunoaşterea fazelor ciclurilor vitale prezintă importanţă pentru studierea moştenirii caracterelor. Gametofitul. nediferenţiată în organe care se spermatozoizi hrăneşte de sine stătător. se dezvoltă protalul. Din spori. Prin alternarea haplo-şi germinarea diplofazei se menţine într-un şir sporului de generaţii un număr constant nzoizi protonemă de cromozomi. şi fecundatia. în condiţii favorabile. spori Fig. Ciclul vital la ferigă.39. protalul. La aceasta contribuie meioza. 1. sporofitul predomină ca durată asupra gametofitului şi se deosebeşte de acesta morfologic (fig. 1. Din contopirea lor rezultă sporofitul pe frunzele căruia se formează sporangii în care se dezvoltă sporii haploizi.40). care reduce pe jumătate garnitura gârneţilor. prezintă o placă verde (3-30 mm). Pe acelaşi sau pe diferite protaluri se formează anteridiile şi arhegoanele în care se maturizează gârneţii. 1. din contra. Ciclul vital la muşchiul-de-turbă.

Organele şi sistemele de organe se dezvoltă din 3 foiţe embrionare. ' • • ' . 9. ou -»larvă -Miimfă -nmago 2. CICLUL VITAL LA PLANTE PLANTA STADIUL. Embrion cu 2 foiţe embrionare. 3. nou-născutul se aseamănă cu adultul 3. :. Analizaţi exemple de influenţă reciprocă a celulelor la embrionul de broască. Organismelor ovipare. Dezvoltarea la broască 5. d) animale diblasterice. teratologie.. 8. 3.vj : 10. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: ri a) dezvoltarea postembrionară directă. 2. . Embrion cu trei foiţe embrionare. 1. 37 . Dezvoltarea la cărăbuşul-de-mai. Alcătuiţi un grafic. gerontologie. Stadiul embrionului cu 2 foiţe embrionare. 4. Completaţi tabelul. • : - v î !!i!£l: . Diviziunea multiplă a zigotului. Influenţa factorilor mediului asupra dezvoltării embrionare a: a. '• •••-• ' . Viermi. 7. 6. Vivipare. Alcătuiţi un eseu ia tema. Celenterate. ou ->larvă -nmago 4.1.. dezvoltare. Explicaţi mecanismul fenomenului de inducţie embrionară. o diagramă care ar ilustra perioadele dezvoltării postembrionare la om (luând la bază masa corpului şi procesele fiziologice). Cordate. 5. 8.. 6. . c) gastrulă. 4. 7. 2. ': . DE GAWIETOFIT STADIU! Of SPOROFIT 1)clamidomonada 2) muşchiul-de-pământ 3) feriga-de-pădure 4) vişinul i i . f) animale triblasterice. ' ' •' ._. Explicaţi schematic formarea gemenilor bivîtelini şi univitelini. 5.. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. b) dezvoltarea prin metamorfoză incompletă. copiîndu-l pe caiet. b) biastulă. Enumeraţi cauzele principale ale diferenţierii celulelor în dezvoltarea embrionară. ' . c) dezvoltarea prin metamorfoză completă 1. b. Definiţi noţiunile de creştere. __1 O a) segmentare.

Analizaţi experimentele descrise în continuare şi trageţi concluzii. în particular. Moştenirea caracterelor ia microorganism* colibacil drojdie-de-bere.pe diferite obiecte şi independent unul de altul au descoperit legile moştenirii caracterelor.drojdia-de-bere. în ansamblu. biochimice şi motrice). 1. Correns şi E.ŞTIINŢA DESPRE EREDITATEA Şl VAR1ABILITATEA ORGANISMELOR 1 OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII 2 SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GE-NETICII 3 OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII 4 IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ 1. Informaţia necesară pentru realizarea caracterelor unui individ alcătuieşte informaţia ereditară (genetică) a individului dat.origine) este o ştiinţă relativ tânără. Fig. generaţiilor următoare. şi a speciei de care aparţine acesta. când trei cercetători . agitânduse periodic. Creşterea microorganismelor pe medii nutritive.o y—. Data oficială a naşterii geneticii este considerat anul 1900.H. genesis . Termenul de genetică a fost propus de W. XIX-XX. Ambele microorganisme pot fi cultivate pe medii nutritive ce conţin apă. Pe unul s-au însămânţat colibacili. Tschermak . S-au luat două baloane cu medii nutritive identice (fig. S-a montat următorul experiment simplu. Drojdia-de-bere este o ciupercă unicelulară care se înmulţeşte prin înmugurire. iar în celălalt . Genetica studiază două proprietăţi fundamentale ale organismelor: ereditatea şi variabilitatea.41). Peste 24 de ore conţinutul ambelor baloane a devenit tulbure. Colibacilii sunt bacterii care trăiesc în intestinul animalelor şi se înmulţesc prin mitoză. fiziologice. apărută la intersecţia sec. Baîeson în 1906. hereditas .41. Ambele baloane au fost puse în termostat la temperatura de 30°C. Ereditatea (de la gr. săruri minerale şi glucoza.moştenire) este proprietatea fundamentală a fiecărui individ de a transmite caracterele sale (însuşirile morfologice. de Vries. K. ] 51 GENETICA . 1. OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII Genetica (de la gr. Analiza microsco- 38 .

Cultură de drojdie-de-bere (x800).Fig. 1. Moştenirea caracterelor ia organismele pluricelulare într-un alt experiment s-a prelevat un zigot de şoarece la stadiul de 2 blastomeri (fig. Transmiterea informaţiei ereditare de la celula-ou la cele două celulefiice. 1. genetica microorganismelor.45 crescute în condiţii diferite (una la munte.43. Proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei reprezintă cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor variabilitatea (de la lat. neîntâlnite la strămoşi. 1. în funcţie de obiectul cercetat deosebim genetica plantelor. unul pe sol fertil şi altul pe sol lutos. 1. Dezvoltarea noului organism are loc în condiţii concrete de mediu care pot fi distincte de cele ale strămoşilor.pe şes) şi trageţi concluzii. Ca urmare la el pot apărea caractere noi.variabil). 1. Cu cât condiţiile de viaţă sunt mai diferite cu atât şi deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii vor fi mai evidente.44).42).43). 1. doi stoloni de căpşun recoltaţi de la aceeaşi tufă. alta . vor avea o înfăţişare diferită. variabilitatea asigură heterogenitatea speciei. Aceştia au fost separaţi microchirurgical şi reimplantati la două mamesurogat ce se deosebeau fenotipic.44.de drojdii-de-bere (fîg. Cultură de colibacili (x800). fiind plantaţi în condiţii diferite. 39 . variabilis. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre plantele din fig. De exemplu. 1. Spre deosebire de ereditate.45. genetica animalelor. genetica omului etc. pică a arătat prezenţa în primul balon a unei populaţii numeroase de colibacili (jig. iar în cea de a doua . Studiaţi cu atenţie cele două plante de aceeaşi specie din fig. 1. Embrion la stadiul de 2 blastomeri Fig. Şoriceii nou-născuţi s-au dovedit a fi absolut identici şi nu semănau deloc cu mamele-surogat.42. Fig.

dezvoltarea caracterelor organismului se datorează anumitor factori care se transmit prin intermediul celulelor sexuale. Dar lucrarea lui Mendel nu a atras atenţia contemporanilor şi a fost dată uitării. SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GENETICII Pe parcursul dezvoltării civilizaţiei umane au fost înaintate mai multe ipoteze cu privire la moştenirea caracterelor. Mendel. ^' *j»T"~ . ci practic prin organizarea de observaţii şi montarea de experimente. . în a doua jumătate a sec. B . slujitorii ştiinţelor din Egiptul Antic afirmau că toate proprietăţile şi caracterele fiinţelor depind de proprietăţile sufletului. iar la fecundarea ovulelor anucleate cu spermatozoizi anucleaţi. Astfel. . Boveri. a obţinut larve care erau de patru ori mai mici decât cele normale.la şes. Filozofii greci Democrit.. dar ele n-au rezistat timpului. Hipocrate şi Aristotel erau de părere că proprietăţile oricărui organism viu sunt moştenite de la părinţi prin mijlocirea produselor sexuale. După Mendel. Dezvoltarea ştiinţelor a dat posibilitate de a studia ereditatea nu numai teoretic. * ' • • / • • ! 2.^ . larve nu s-au format. în 1883 cercetătorul neamţ Th. / ' - ^ .. Au existat şi alte "teorii" despre ereditate.45. Două plante de aceeaşi specie crescute în condiţii diferite de mediu: A-la munte. la fecundarea ovulelor anucleate de aricide-mare cu spermatozoizi normali. Darwin a dezvoltat învăţătura filozofilor greci. asigurând astfel moştenirea modificărilor apărute în dezvoltarea individuală. * •• •• : ' • j p i • ' • . Astfel a luat naştere ideea că formarea unui nou organism este posibilă doar cu condiţia prezenţei în ambele celule sexuale a nucleului. Primul a studiat experimental moştenirea caracterelor naturalistul ceh G.. care se încorporează în ele la momentul conceperii. El a presupus că celulele modificate produc material ereditar modificat. . El i-a numit factori ereditari. al XlX-lea Ch. 40 . în 1866 el a publicat lucrarea "Experimente cu hibrizi vegetali" în care a formulat pe exemplul mazării legităţile moştenirii caracterelor la plantele superioare..

Din acest moment ştiinţa despre ereditate a trecut nemijlocit la studierea structurilor materiale ale celulei răspunzătoare de transmiterea caracterelor. K.46 şi trageţi concluzii. Experimente de enucleare şi grefă nucleară la: A. în 1903 mai mulţi savanţi {Th. de Vries. Bateson de studiere a moştenirii caracterelor la un număr mare de specii de plante şi de animale.Studiaţi experimentele ilustrate pe fig.H.). 41 . -^** . B .pe trei obiecte diferite au stabilit legităţile transmiterii caracterelor. Correns şi E. La scurt timp aceste legităţi au fost confirmate de rezultatele experimentelor lui W. In 1900 trei cercetători . Wilson în S.A. 1.46. observând paralelismul în comportarea factorilor ereditari şi a cromozomilor au presupus localizarea acestora în cromozomi. Boveri în Germania. moştenirea caracterelor se studia la nivelul întregului organism. Astfel. întrucât purtătorii materiali ai factorilor ereditari nu erau încă cunoscuţi. Mendel.la ciuperci. nucleu O enucleare Acetabularia mediterranea Acetabularia crenulata (2 _. Morgan şi a colaboratori săi în experimentele cu drozofila au confirmat această presupunere. 1. Cemm şi E. Tschermak . Ulterior T. formulând teoria cromozomială a eredităţii conform căreia purtători materiali ai factorilor ereditari sunt cromozomii.U. au fost puse bazele studierii fenomenelor moştenirii caracterelor la nivel de celulă. redescoperind legile ereditarii formulate de G.animale. * celule enucleate contopirea a două nuclee şi prima diviziune a zigotului peirea celulei decupare i fragment regenerează cu nucleu o nouă ciupercă embrion la i stadiul de 2 celule decupare I transplantarea în uterul unei femele şoricelul nou-născut enucleare transplanare emrea de nucleu m r j e j interspecific s £ e c / e / A crenulata Fig.

a. al XX-lea G. obţinerea unor producători noi de substanţe biologic active ş. Metoda citologică asigură studierea bazei materiale a eredităţii la nivel celular şi subcelular. Tatum. Această descoperire a permis studierea eredităţii ' la nivel molecular. obţinerea artificială de noi soiuri şi rase. Beadl şi E. Apariţia geneticii ca ştiinţă exactă a fost posibilă datorită utilizării de către G. OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII Obiectivele de bază ale geneticii sunt studierea următoarelor probleme: particularităţile organizării şi modalitatea păstrării informaţiei genetice. chimiei. In prezent la studierea problemelor de genetică se aplică pe larg metodele altor ştiinţe: matematicii. C. Astăzi ea este de neînlocuit mai ales la compararea rezultatelor obţinute cu cele teoretic aşteptate. Avery. ei au constatat transformarea bacteriilor nepatogene în patogene. cauzele şi mecanismele modificării informaţiei genetice. W. relaţiile dintre ereditate. M.Natura chimică a factorului ereditar a fost determinată experimental în anul ^ 1944 de către savanţii T. ciberneticii ş. Ea constă în încrucişarea indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative (sau mai multe) şi evidenţa manifestării acestora în generaţiile următoare. Metodele de cercetare. McLeod şi McCarty. Adăugând ADN-ul j extras dintr-o cultură de pneumococ virulent la o altă cultură de pneumococ /! nevirulent. mecanismele transmiterii informaţiei genetice de la o celulă la alta şi de la un organism la altul. medicinei. Metoda citogenetică prezintă o îmbinare a metodei hibridologice cu cea 42 . care se înmulţesc repede şi permit includerea în experimentele genetice a sute şi mii de generaţii cu miliarde de indivizi fiecare. agriculturii. fizicii. elaborarea unor noi metode de dirijare a dezvoltării caracterelor ereditare valoroase şi de anihilare a celor nedorite. 3. ceea ce a sporit considerabil importanţa cognitivă a geneticii şi rolul ei în dezvoltarea biologiei. Genetica modernă este chemată să rezolve şi un şir de probleme practice aşa ca: alegerea celor mai eficiente tipuri de încrucişări. L. Mendel a metodei matematice la analiza rezultatelor încrucişărilor. variabilitate şi ameliorare. asupra formării caracterelor morfologice şi fiziologice ale organismelor. în anii 40 ai sec. realizarea informaţiei genetice la diferite etape ale ontogenezei. Astfel.a. Ca obiect de studiu sunt folosite microorganismele. au stabilit procesele biochimice cu ajutorul cărora factorii ereditari influenţează asupra metabolismului celulelor şi. elaborată încă de G. în cele din urmă. experimentând cu ciuperca Neurospora crassa. Mendel. dovadă m a faptului că caracterul virulent al primei culturi prin intermediul ADN-ului a fost 3 transmis celeilalte culturi. Astfel a fost demonstrat pentru prima dată că suportul \ material al eredităţii este ADN-ul. Metoda de bază în cercetările genetice este cea hibridologică. elaborarea unor măsuri de protecţie a naturii vii contra acţiunii factorilor mutageni.

industriei alimentare. virusuri şi de alţi agenţi există circa 2500 de boli ereditare. Cu ajutorul acestei metode se studiază cariotipurile. Genetica constituie baza teoretică a ameliorării plantelor. deosebim genetica biochimică. Ea dă posibilitate de a stabili tipul de moştenire a caracterelor. Practica a demonstrat că diagnosticul maladiilor ereditare până la procreare permite excluderea naşterii de copii bolnavi. destinată medicinei. trebuie supusă în mod obligatoriu studierii activităţii genetice. asupra informaţiei ereditare a diferitelor specii de plante şi animale. Genetica şi medicina. agriculturii. boli ereditare metabolice. soiuri de plante de cultură şi tulpini de microorganisme. se poluează apele. pot fi salvaţi prin excluderea din raţia alimentară a produselor ce conţin compuşi la care aceştia sunt sensibili. Prin metoda populaţional-statistică se determină frecvenţa diferitelor gene în populaţii.citologică. Cu ajutorul geneticii au fost create noi rase de animale domestice. nou-născuţii bolnavi de galactozemie (nu asimilează lactoza) sau de fenilcetonurie (sensibili la aminoacizii aromatici). Diagnosticul precoce al unora dintre ele face posibilă intervenţia promptă în evoluţia lor. prevenindu-se chiar şi sfârşitul letal. De cele mai multe ori activitatea gospodărească a omului este legată de intervenţia lui în procesele din natură. Ca urmare. Metoda genealogică constă în întocmirea genealogiei (la animale. 4. Astfel. Genetica utilizează pe larg şi metodele specifice altor ştiinţe şi anume cele biochimice. imunologice. la om). De aceea orice substanţă nouă. Cunoştinţele acumulate de genetica animalelor. utilizaţi de către om. Un rol important joacă în acest sens consultaţiile medicogenetice. chimice. fapt ce permite a calcula numărul de organisme heterozigote şi a prognoza numărul de indivizi cu mutaţii. IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ Genetica şi ameliorarea. se dereglează echilibrul hidric. Un aspect foarte important al geneticii ecologice este studierea influenţei diferiţilor agenţi fizici şi chimici. genetica moleculară ş. Dezvoltarea geneticii omului a făcut să se înţeleagă că pe lângă bolile provocate de bacterii. se reduc suprafeţele împădurite. Genetica şi ecologia. Genetica şi alte ştiinţe biologice. botanică. fizice.a. schimbările în structura şi numărul cromozomilor. 43 . plantelor şi microorganismelor sunt aplicate în zoologie. animalelor şi microorganismelor. Prognozarea şi prevenirea unor astfel de consecinţe negative ale activităţii omului este imposibilă fără cunoaşterea ecologiei şi a geneticii. în funcţie de metodele de cercetare. microbiologie şi alte ştiinţe.

Genetică. 2) Gregor Mendel. 44 . e) însuşirile morfologice. 4. 3) Tomas Morgan. Asociaţi noţiunile din cele două coioane: A 1. B. Definiţi următoarele noţiuni: genetică. 2. c) proprietatea organismelor de a transmite caracterele generaţiilor următoare. Bazele geneticii au fost puse de: 1) H. K. 2} biochimică. 5. d) proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei. D. 2) ereditatea şi variabilitatea organismelor. Variabilitatea. 3) discriptivă. 7. Genetica studiază: 1) totalitatea caracterelor organismelor. în genetică se aplică următoarele metode de cercetare: 1) hibridologică. Hipocrate. biochimice şi motrice ale organismelor. Aristotel. Caracter. Enumeraţi metodele de cercetare în genetică. Informaţie ereditară. 3) moştenirea caracterelor de către urmaşi. 2) a efectuat experimente pe Drozofilla melanogaster: 3) considera că gârneţii poartă unul din factorii ereditari. 4) Democrit. 3. 6. Descrieţi etapeie dezvoltării geneticii ca ştiinţă. Ereditatea. Tschermak. E.1. variabilitate. ereditate. 5. 4) influenţa mediului asupra dezvoltării caracterelor C. 4) prelucrarea matematică a datelor. de Vries. 4) a întocmit hărţile cromozomiale. Analizaţi importanţa dezvoltării geneticii pentru alte ştiinţe. B a) totalitatea caracterelor transmise urmaşilor. 4. Gregor Mendel: 1) a studiat ştiinţele naturii la Viena. b) studiază ereditatea şi vanabilitatea organismelor. Scrieţi un eseu la tema: "Rolul geneticii în viaţa omului". 3. | 8. Selectaţi răspunsul corect A. 2. Correns. Alcătuiţi o schemă care ar ilustra legătura geneticii cu alte ştiinţe.

fibrinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge Insulina reglează metabolismul glucozei. lipaza scindează grăsimile Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor. FUNCŢIILE DE BAZA ALE PROTEINELOR CLASA DE PROTEINE Tabelul 1. Se cunosc circa 2000 de fermenţi Component al membranelor celulare.femei' INFORMAŢIA EREDITARA REALIZAREA El ÎN CELULA O 1 BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR 2 REPLICAREA ADN-ULUI 3 BIOSINTEZA PROTEINELOR 1. albumina de coagulare . BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR KH Amintiţi-vă după tabelul 1. componenţilor intracelulari Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului EXEMPLE DE PROTEINE Proteine-fermenti Amilaza scindează amidonul până la glucoza. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor Proteine structurale Proteine contractile Proteine de transport Proteine alimentare Proteine protectoare Proteine reglatoare (hormonii) 45 .acizii graşi Cazeina laptelui. cheratina părului şi a unghiilor Actina şi miozina din fibrele musculare Hemoglobina transportă oxigenul.4 mxmmmmm Catalizează anumite reacţii chimice din organism. elastina ţesutului conjunctiv.4 funcţiile proteinelor în organism. oferitina care depozitează fierul în splină Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. al unor organite şi al structurilor de sprijin Asigură deplasarea celulelor.

la care toate proteinele să fie identice.2 o Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude catena laterală individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici.48. După cum ştiţi. aminoacidul alanina fiziologici şi biochimici. Schema simplificată a moleculei de ADN. 1. practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în anpeptidică samblu sunt determinate de H. Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă.4.47-1. 1. De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale structura spaţială] individualităţii organismelor a fibnlară fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. numita 4p dezoxiriboza codon.47. sinteza proteinelor are loc în ribozomi cu participarea ARNm din aminoacizii aflaţi în citoplasmă. Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie.48 alcătuirea unei molecule de proteină şi a ADN-ului. fiecare aminoacid este codificat de o îmbinare din trei nucleotide ale un dezoxiribonucleotid moleculei de ARN m . Codul genetic. globulară Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific Fig. un codon însă poate copatru baze azotate difica numai un aminoacid. grupa amină H—-(MO» 9rupa P V carboxilă carhnxn • 0 Amintiţi-vă după fig. r e a z ă în molecula de ADN în 46 un fragment al unei catene • moleculei de ADN un fragment al . Observările au arătat că ordinea legării aminoacizilor într-o nouă moleculă depinde de succesiunea nucleotidelor în molecula de ARNm. 1. • . un anumit set de proteine. doi oameni. Astfel. A TI-KT .H structura liniară a proteinei proteine. Schema structurii unei molecule proteice. Fiecare aminoacid poate moleculă 0 de0acid fosforic • de fi codificat de mai mulţi co•)ADN I B| bază azotată doni. putem afirma că informaţia despre ordinea legării aminoacizilor în moleculele proteice se păstFig. cu excepţia gemenilor univitelini. întrucât ARN m este o copie adenină guanină tinină titozină complementaritatea bazelor fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN. . După acid acid Uzină glutamic glutamic valină alanină cum aţi văzut din tab. 1.

1966) A DOUA BAZA Tabelul 1. 1. Primul "cuvânt" al codului genetic a fost descoperit în 1961 de cercetătorul american M. Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare. UAG şi UGA) . dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi.5 G A TREIA BAZĂ Fenilalanină Fenilalanină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină A Izoleucină Izoleucină Izoleucină Metionină Valină Valină Valină Valină Serină Serină Serină Serină Pralină Pralină Pralină Pralină Treonină Treonină Treonină Treonină Alanină Alanină Alanină Alanină Tirozină Tirozină Non-sens Non-sens Histidină Histidină Glutamină Glutamină Asparagină Asparagină Lizină Lizină Acid aspartic Acid aspartic Acid glutamic Acid glutamic Cisteină Cisteină Non-sens Triptofan Arginină Arginină Arginină Arginină Serină Serină Arginină Arginină Glicină Glicină Glicină Glicină c U A G U C A G U C A G U C A G G 47 . • caracterul univoc .49). Nirenberg. Acest mod de cifrare a informaţiei ereditare a fost numit cod genetic (tab. La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene.ordinea succesiunii tripletelor de nucleotide.între codoane nu există spaţii.sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens). • nesuprapunerea codonilor . • lipsa virgulelor . CRICK.determină începutul sintezei şi este numit codon de start.unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codoanele vecine. 1. Un codon . Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne. Principalele caracteristici ale codului genetic sunt următoarele: • caracterul tripletic.AUG . • universalitatea — aceleaşi codoane codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii. Codul genetic cuprinde 64 de codoane.fiecare codon cifrează numai un aminoacid. iar 3 (UAA.5). pentru care în 1909 W. Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia CODUL GENETIC (DUPĂ F. IohannXsen a propus noţiunea de genă (fig. Sensul celorlalţi 63 de codoni a fost descifrat în următorii cinci ani.

iar nucleotidul C . Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. în continuare. 1. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală. Astfel. 1. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. se sintetizează o nouă catena. adică de autodublarea moleculelor de ADN. La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiticularitatea distinctivă a replicării ADN-ului este precizia ei înaltă. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T. Localizarea genei m celulă. decurge astfel. Mecanismul replicării ADN-ului.49. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecutivitatea nucleotidelor. numit reparaţie.50). Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor.50. 1. . fiecare catena serveşte ca matrice pentru o nouă catena complementară. Acest proces.genă *k este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. 2.nucleotidului G). Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale. Par- Fig. una din catene provine de la molecula-mamă. Apoi o altă enzimă copiază informaţia 48 conservativ (fîg. iar cealaltă este sintetizată din nou. REPLICAREA ADN-ului Fig. informaţia ereditară conţinută în celula-mamă se transmite celulelor-fiice.

ARNm se îndreaptă spre ribozomi. Uneori însă . Transcripţia moleculei de ARNra pe un fragment al moleculei de ADN. ci doar pe sectorul acesteia care corespunde unei anumite gene.fragmentul de ADN ce codifică sinteza unei anumite proteine .în nucleu.de transport şi ribozomal. Aceştia se află în stare liberă în citoplasmă şi rezultă din degradarea proteinelor conţinute în hrană. 1. Pe una din catene şi începe sinteza ARNm din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. unde şi are loc sinteza proteinelor. Cu participarea acestei enzime are loc despiralizarea moleculei de ADN şi ruperea legăturilor de hidrogen dintre cele două catene. cu participarea fermenţilor are loc şi sinteza celorlalte tipuri de ARN . Transcripţia. Altă enzima f ™ * " "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată. De pe anumite sectoare ale moleculei de ADN. Aceasta va continua până când enzima nu va întâlni codonul-terminator al moleculei de ADN care semnalează încheierea sintezei: gena .51.ribozomii . iar planul de structură al acestora . BIOSINTEZA PROTEINELOR 3= Amintiţi-vă tipurile de ARN şi funcţiile lor în celulă. Pentru sinteza proteinelor sunt lecesari aminoacizi. Acest proces a fost numit transcripţie (fig. Acest rol îl exercită ARNm care se sintetizează pe una din catenele de ADN după acelaşi principiu al complementarităţii.51).sunt amplasaţi în citoplasmă. Transportarea lor spre ribozomi este moleculă de ARNm înjormare moleculă de ADN nucleotide moleculă de ARNm formată Fig. Trecând prin porii membranei nucleare. nogie. 1. r 3. ci. Transcripţia nu are loc concomitent pe toată molecula de ADN. pentru transmiterea informaţiei ereditare de la ADN la ribozomi este nevoie de un mediator. Concomitent se pot transcrie mai multe gene de pe aceeaşi moleculă de ADN sau mai multe gene de pe diferite molecule de ADN. Transportarea aminoacizilor spre ribozomi. reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii. a XII-a 49 . Deci. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare.de pe catena intactă.ADN-ul .a fost copiată. Reproducerea lor în generaţiile următoare > de celule duce la diferite patologii. "Fabricile" de sinteză a proteinelor . Enzima ARN-polimeraza se fixează la molecula de ADN la nivelul codonului-promotor de la care trebuie să se înceapă sinteza ARNm.

După formă el aminteşte o „frunză de trifoi" în vârful căreia se află trei nucleotide complementare nucleotidelor unui anumit codon a ARN m . aminoacidul adus de acesta va ocupa prima poziţie în viitoarea moleculă de proteină. ARNt dat părăseşte ribozomul. Reprezentarea schematică a "participanţilor" la procesul de biosinteză a proteinelor.55). Procesul se repetă până când nu este citită toată informaţia de pe ARNm. 1. se apropie ARNt. noacizii. Translaţia este procesul prin intermediul căruia informaţia ereditară. întrucât această legătură este mai puternică decât legătura dintre ARNt şi aminoacid. ARNt cedează aminoacidul şi porneşte după un altul. "Citirea" informaţiei de pe ARNm începe de la codonul . ribozom C reticul endoplasmatic granular Fig. Realizarea acestei funcţii se datorează structurii specifice a acestui tip de acid locul de fixare a aminoacidului nucleic {fig. se transmite în succesiunea aminoacizilor în molecula de proteină. 1. codificată în ordinea nucleotidelor în molecula de ARNm. Aceste nucleotide formează anticodonul de care depinde care aminoacid se va fixa de „peţiolul frunzei". molecula de ARNm se deplasează prin ribozom cu un codon şi se reţine la acest nivel până când este găsit al doilea ammoacid. câte tipuri de codoane codifică amiARN.52). cedând locul altui transportator. 1.57).1 asigurată de ARNt. Alcătuirea moleculei de de ARNt. Translaţia este anticipată de fixarea moleculei de ARNm de unul sau mai mulţi ribozomi. în caz dacă anticodonul nu corespunde codonului ARNm. adică până nu este sintetizată proteina dată (fig.AUG (fig. 1. Dacă anticodonul său corespunde codonului ARNm. în ~anticodon citoplasmă sunt cam atâtea tipuri de molecule Fig.53. aflat în momentul dat în ribozom. 50 . După ce primul ammoacid a fost găsit. De codonul ARNm.. între primul şi al doilea aminoacid se formează legătura peptidică.52.53—1. 1.

55. proteina formată Fig. Ruperea legăturii dintre ARNt şi aminoacidul transportat. "Citirea" ARNm de către mai mulţi ribozomi. 1. A U G U C C N G U U U U U I i i Fig. începerea "citirii" informaţiei de pe ARNm. 1.54. 1. 51 . Formarea legăturii peptidice între doi aminoacizi.56. i i aminoacizi • începutul "citirii" i II II i II staţia "terminus" Fig. 1.direcţia deplasării ribozomilor o U C C G U U U U U ARNm Fig.57.

• *"1 G GJ ammoacizi Fig. iar al doilea . U- transcripţie u! J translaţie I f G "i _ proteine de semnalizare alimente C T C C G. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. Ttatct. 1. în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm. •PM 52 . Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile. Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP.în formă generalizată cele expuse în cadrul acestei teme se pot reprezenta schematic astfel (fig. rolul acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă. 1. în al doilea rând. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice.58): 2 CU ADN -T C G ARN triplet catena peptidică codon enzime proteine de structură proteine de transport A--] G- & IJOJUI T -T CO T C -T -c -G l\ i\ c c G0-.în citoplasmă. în primul rând. Realizarea informaţiei ereditare în celulă. Primul proces are loc în nucleu. Cercetările de ultimă oră au demonstrat că există virusuri care posedă capacitatea de a transmite informaţia genetică de la ARN la ADN. unde are loc maturizarea lor. Prin urmare. Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmatic. în 1950 a fost formulată dogma centrală a geneticii: în celulă informaţia circulă de la ADN la ARN şi apoi la proteină şi nicidecum în sens invers.58. Sinteza unei molecule proteice durează circa 2>-^ s.

genotip.triptofan . Selectaţi răspunsurile corecte: 1. 15. 53 . 7. 9. a)plastide. Descifrarea informaţiei din molecula de ADN despre sinteza proteinelor. codon de start V: ARN ribozomal 1.glicină Uzină .1. Alcătuiţi un eseu la tema: "Factorii nocivi şi biosinteza proteinelor*'. 3. Analizaţi mecanismul reparaţiei ADN-ului. fa>) mitocondrii. Analizaţi funcţiile de bază ale proteinelor în organismele vii. 5. 10. b) prezintă un polinucleotid. Determinaţi structura segmentului de ADN care codifică acest poiîpeptid. Polipeptidui este alcătuit din următorii aminoacizi:vaiină . 3. Are loc în nucleu. Baze azotate purinice sunt: 2. Explicaţi prin schemă procesul de replicare a ADN-ului. ADN-ul inelar este prezent în: a) adenina şi citozina. 2. Citirea informaţiei de pe ARNm. Sinteza unei molecule de ARN pe un sector al moleculei de ADN. 12. c) adenina şi uracilul. 6.serină. Descrieţi mecanismul decodificării informaţiei prin codul genetic. 6. guanina. cod genetic IV. d) guanina şi adenina d) celulele procariote. 13. Analizaţi proprietăţile codului genetic. d) conţine bazele azotate adenina. citozina şi uracilul. 2. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta translaţia. 4. Determină începutul sintezei proteinei. translaţie ///. b) adenina şi timidina. 3. De ce proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor? 4. 7.alanină . cariotip. 11. intra în compoziţia ribozomilor.vaiînă . 14. c) nucleotidul conţine glucidul riboza. ADN-ul a) este prezent în toate celulele eucariotelor. Explicaţi esenţa şi mecanismul transcripţiei. Are loc în citoplasmă. Asociaţi noţiunile din coloana A cu cele din coloana B. c) nucleu. 5. 8. Definiţi noţiunea de genă. Enumeraţi substanţele organice din componenţa organismelor vii. /. transcripţie //. Analizaţi schema: ADN -* ARH -»proteină -» caracter.

1. Te- 54 . METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR Meritul în descoperirea legităţilor moştenirii caracterelor aparţine naturalistului ceh G.59. Descoperirile sale au fost facilitate de succesele înregistrate la moment de ştiinţa biologică. LEGEA A DOUA A LUI G.60). MENDEL 4 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE DE ANALIZĂ 6 DOMINANŢA INCOMPLETĂ 7 CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII 8 PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ 1. o 3 6 FORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE ÎNCRUCIŞAREA MONOHIBRIDĂ METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR 2 UNI3 SEGREGAREA CARACTE5 ÎNCRUCIŞAREA RELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA. 1.tema. Fig. Mendel (fig. Printre acestea pot fi menţionate cercetarea experimentală de către predecesorii săi a moştenirii caracterelor la încrucişarea diferitelor forme de animale şi plante şi stabilirea unei anumite renul experimental pe care au fost descoperite legităţile ereditarii.

Cu acest scop pentru fiecare plantă a întocmit o fişă aparte (în total 10 000 de fişe). 1. n-a reuşit la ^ examenul de biologie: deşi cunoştea la perfecţie botanica. petală Fig. Mendel a respectat strict re- diversitatea impunătoare de asemănări dintre părinţi şi descendenţi. posibilitatea încrucişării artificiale cu obţinerea de descendenţi fecunzi. Mendel au fost apreciate abia peste 35 de ani. Utilizând metoda hibridologică şi ducând evidenţa cantitativă a fiecărui caracter în parte. obţinând hibrizi. 1. în 1843 se înscrie ca posluşnic la mănăstirea din Brno. Mendel a depăşit neajunsurile cercetărilor predecesorilor săi.1. G. alegerii reuşite a obiectului de cercetare .60.59) pe care a şi descoperit legile fundamentale ale ereditarii. întrucât ei urmăreau moştenirea concomitentă a mai multor caractere. Mazărea prezintă un şir de avantaje.61). unde a -" continuat să se ocupe de pomicultură. în 1851 ~~ este trimis la universitatea de la Viena. A absolvit gimnaziul. Şi lucrul straniu. în 1854 a semănat primele boabe de mazăre şi timp de 8 ani a urmărit cum se moştenesc cele 7 caractere alese de el.Fig. în al doilea rând. Mendel. naturalist ceh. obţinând pentru experimente un teren de 35 x 7 m (fig. printre care pot fi enumerate autopolenizarea ce asigură transmiterea exactă a caracterelor din generaţie în generaţie. S-a întors la mănăstire. Mai întâi timp de 2 ani a verificat cu miticulozitate puritatea liniilor alese pentru încrucişare şi numai după aceasta a început să le încrucişeze. G. La 8 februarie 1865 G. dar din cauza situaţiei materiale precare a familiei a fost nevoit să abandoneze studiile. apoi cursurile de doi ani de filozofie. lipsa problemelor tehnologice serioase de cultivare. 55 . întrucât dorinţa de a-şi continua studiile nu-l părăsea. ignorând evidenţa cantitativă a fiecăruia. când au fost redescoperite de alţi savanţi. Spre mirarea lui. Mendel a făcut cunoscute rezultatele cercetărilor sale la şedinţa naturaliştilor din Brno. Succesul cercetărilor lui G. zoologia era pentru el un tărâm necunoscut. el a obţinut rezultate care reflectau legităţile moştenirii caracterelor. rezultatele obţinute nu puteau fi sistematizate.61. Mendel se datorează. 1. c forme şi soiuri care se deosebesc după un şir de caractere distincte. în primul rând. s-a născut la 22 iulie 1822 într-o familie de ţărani. doar în trei din ele a fost citit. G.mazărea (fig. unde nota manifestarea caracterelor selectate. Alcătuirea florii şi a fructului de mazăre. cele comunicate de el au fost întâlnite cu o tăcere absolută. Deşi referatul a fost publicat şi a ajuns în 120 de biblioteci ştiinţifice din Europa şi America. Gregor lohann Mendel. Rezultatele cercetărilor Iul G.

Mendel a început studierea moştenirii caracterelor cu încrucişarea monohibridă . • respectarea strictă a tuturor cerinţelor de efectuare a experimentelor.încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după o singură pereche de caractere alternative (tab. • efectuarea experimentelor preliminare pentru stabilirea constanţei caracterelor studiate în limitele formelor parientale. 1. MENDEL 1 Culoarea florii şi a tegumentului bobului roşie verde albă alb 2. UNIFORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE G. • obţinerea unui număr de date care ar permite analiza statistică a rezultatelor. înălţimea 3. Culoarea bobului rugos verde neted O galben 56 . 2. Să urmărim moştenirea unuia din aceste Tabelul 1. Aşezarea fiorilor pitică 4 Forma păstăii malta terminala 5_Culoarea păstăii nemature axială rugoasă 5 Forma bobului netedă verde galbenă 7. Astăzi ele sunt considerate esenţiale în cercetările genetice şi se formulează astfel: • planificarea minuţioasă a experimentelor. • încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după unul sau mai multe caractere alternative. • evidenţa strictă a urmaşilor fiecărui individ. • cercetarea moştenirii caracterelor pe parcursul mai multor generaţii.6 PERECHILE DE CARACTERE ALE MAZĂRII STUDIATE DE G.6).1 —1 O gulile impuse de metoda hibridologică.

roşie

albă

O
<

FT""

Fig. 1.62, Tehnica efectuării polenizării încrucişate.

G

Fig. 1.63. Uniformitatea primei generaţii de hibrizi.

caractere - culoarea florilor. Unul din soiurile alese avea flori roşii, iar celălalt albe. Pentru a încrucişa aceste soiuri, G. Mendel a înlăturat anterele florilor plantei materne (cu flori roşii) înainte de maturizare (fig. 1.62) şi totodată a izolat floarea într-o pungă pentru a preveni polenizarea cu polenul altor flori decât cele albe. Când pistilul a ajuns la maturitate, a fost adus pe stigmatul lui polen recoltat de pe I anterele florilor albe. Astfel el a obţinut seminţe hibride. în anul următor din ele au crescut hibrizi de prima generaţie care aveau toţi flori roşii (fig. 1.63). Caracterul, I care s-a manifestat la hibrizii de prima generaţie (culoarea roşie a florilor), a fost numit dominant, iar caracterul celuilalt părinte, care este anihilat - recesiv. în baza rezultatelor obţinute G. Mendel a fommlatprincipiul sau regula dominanţei \sau uniformităţii hibrizilor din prima generaţie care se formulează astfel: la încrucişarea I indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative toţi hibrizii de \prima generaţie moştenesc caracterul dominant. Urmărind manifestarea celorlalte perechi de caractere alternative la hibrizii de na generaţie, G. Mendel a determinat caracterele dominante ale mazării: vloarea roşie a florilor, suprafaţa netedă şi culoarea galbenă a boabelor, forma naltă a tulpinilor, culoarea verde a păstăilor.

Ţinând cont de aportul deosebit al lui G. Mendel în dezvoltarea geneticii, principiul uniformităţii hibrizilor deprima generaţie a fost ridicat la rangul de lege. întrucât uniformitatea hibrizilor deprima generaţie nu este absolută, inregistrându-se şi unele abateri, această opinie nu este unanim acceptată.

57

ID

1

3. SEGREGAREA CARACTERELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA. LEGEA A DOUA A LUI G. MENDEL

O
V

Efectuând autopolenizarea plantelor crescute din seminţele hibrizilor de prima generaţie, G. Mendel a obţinut boabele generaţiei a doua de hibrizi. In anul următor din aceste seminţe au crescut, pe lângă plante cu flori roşii, şi plante cu flori albe (fig. 1.64). Analiza statistică a rezultatelor obţinute a arătat că 3/4 din plante aveau flori roşii şi 1/4 - flori albe. Prin urmare, Fig. 1.64. Segregarea caracterelor Ia hibrizii din gene- raportul numeric dintre indivizii raţia a doua. cu caractere dominante şi recesive s-a dovedit a fi de 3:1. Aceleaşi rezultate s-au obţinut şi la studierea moştenirii în generaţia a doua şi a altor caractere. De exemplu, la studierea moştenirii în generaţia a doua a formei boabelor (netede sau rugoase), de la 253 de plante hibride de prima generaţie în a doua s-au obţinut 7 324 de boabe, din care 5 474 netede şi 1 850 rugoase. Boabele de formă diferită se întâlneau pe aceiaşi plantă şi chiar în aceiaşi păstaie. Generalizând rezultatele obţinute, G. Mendel a formulat legea segregării: la încrucişarea hibrizilor din prima generaţie între ei în generaţia a doua are loc segregarea descendenţei după caracterul studiat în raport de 3:1. Astăzi ea este cunoscută ca legea a doua a lui G. Mendel. Rezultate analoage au fost obţinute şi în cazul animalelor. în 1902 W. Bateson a publicat o informaţie unde enumera circa 100 de caractere la plante şi tot atâtea la animale, moştenirea cărora se supune legii segregării. Pentru cercetarea moştenirii caracterelor hibrizilor din generaţia a doua în următoarele G. Mendel a efectuat autopolenizarea lor. Plantele crescute din seminţele plantelor cu flori albe aveau flori albe. 1/3 din plantele crescute din seminţele plantelor cu flori roşii aveau flori albe, iar 2/3 - roşii. Ulterior indivizii care în generaţiile următoare nu dau segregare au fost numiţi homozigoţi (de la gr. homo - la fel, zygota - ovul fecundat), iar cei printre urmaşii cărora se atestă segregarea - heterozigoţi (de la gr. hetero - diferit).
4. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE

Pentru explicarea rezultatelor experimentelor sale, G. Mendel a presupus că dezvoltarea fiecărui caracter se datorează unui factor ereditar. Acesta, după părerea sa, este prezent în celulă sub formă de pereche, unul fiind moştenit de la mamă, 58

ir celălalt - de la tată. Natura reală a factorului ereditar, a caracterului său pereche i purtătorul material al acestuia au rămas pentru el necunoscute. Succesele lterioare ale ştiinţei genetice au confirmat presupunerile lui G Mendel şi au făcut osibilă explicarea rezultatelor experimentelor sale de pe poziţii ştiinţifice. Astfel, pornind de la ideea verificării rezultatelor obţinute de G. Mendel în azul monohibridării, savantul american T. Morgan a încrucişat drozofîle cu corp O ri cu cele ce aveau corp negru. Toate musculiţele hibride din prima generaţie \ eau corp gri. La încrucişarea hibrizilor între ei, în a doua generaţie s-a obţinut egregarea descendenţei după culoarea corpului în raport de 3:1. Trei părţi din rmaşi aveau corp de culoare gri şi o treime - corp negru. Rezultatele obţinute au onfirmat justeţea celor stabilite de G. Mendel. Pentru a explica rezultatele nregistrate, T. Morgan a presupus că factorii ereditari (genele) sunt localizaţi în romozomi unde ocupă un anumit loc. întrucât cromozomii sunt pereche, fiecare actor ereditar îşi are perechea sa în celălalt cromozom omolog al perechii date înde ocupă un loc identic. Ţinând cont de comportarea cromozomilor în meioză i fecundaţie, rezultatele monohibridării devin clare. T) Amintiţi-vă comportarea cromozomilor în meioză şi la fecundaţie. în 1910 T. Morgan şi discipolii săi, în baza rezultatelor experimentelor efectuate, formulat teoria cromozomială a eredităţii: transmiterea informaţiei ereditare te legată de cromozomi unde liniar, într-o anumită consecutivitate, sunt amplasaţi :torii ereditari (genele). Pentru o înţelegere mai profundă a mecanismelor transmiterii caracterelor în îl hibridizării se foloseşte reprezentarea schematică a încrucişărilor în baza ibolicii genetice. Simbolica genetică P -părinţi (prima literă a cuvântului latin parenta -părinţi); 2 - individ de sex feminin (oglinda Venerei); z - individ de sex masculin (scutul şi săgeţile lui Marte); X - semnul încrucişării; G - gârneţi; A -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul dominant; a -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul recesiv; Fj, Fp F3,... Fn - respectiv prima, a doua, a treia şi a n generaţie filială. Schematic încrucişarea monohibridă efectuată de T. Morgan este prezentată pe f. 1.64. Unul din părinţi, în cazul dat femela, poartă gena dominantă^ (culoarea . iar celălalt (masculul) - gena recesivă (culoarea neagră) aa. La maturizarea neţilor, femela va forma un singur tip de ovule ce vor purta gena dominantă^, r masculul un singur tip de spermatozoizi cu gena recesivă a. La fecundaţie are c restabilirea garniturii diploide: un cromozom provine de la mamă, iar celălalt 59

Simbolurile

_1

o
A ~ genotipul Separarea cromozomilor în meioză

corp negru

alela alela dominantărecesivă genele culorii corpului MA ma

gârneţii

100% fecundare

100%

F

1

100% de musculiţe gri fenotipul genotipul

fenotipul genotipul Separarea cromozomilor în meioză

gârneţi

50% V H ^ 50%
50% (A 50% { Wa 25% 25%

50%

50%

25%

25%

Grilajul Punnet

Fig. 1.65. Schema întrucişării monohibride efectuate de T. Morgan.

60

G 51

© © ©

7.66. Bazele citologice ale încrucişării monohibride efectuate de G. Mendel.

la tată. Deci, hibrizii de prima generaţie sunt purtători atât ai genei dominante, : şi ai celei recesive. Evident că se va manifesta gena dominantă. Hibrizii din Fl >r forma două tipuri de gârneţi în proporţie egală: 50% de gârneţi vor purta gena )minantă şi 50% - gena recesivă. La încrucişarea hibrizilor din F! între ei ambele puri de gârneţi se unesc cu aceeaşi probabilitate, ceea ce explică reapariţia printre scendenţii generaţiei a doua a indivizilor cu caracter recesiv - corp negru, care :ătuiesc 1/4 din numărul total de urmaşi. Grilajul Punnet. Pentru a facilita determinarea îmbinărilor posibile de gameţi, sneticianul englez R. Punnet a propus în 1905 ca notările să se facă sub formă de ilaj, care astăzi îi poartă numele. Pe orizontala grilajului se notează gârneţii iterni, iar pe verticală - cei materni. în pătrăţelele formate la intersecţia liniilor izontale cu cele verticale se înscriu variantele îmbinărilor corespunzătoare ţi.65). Explicaţi după fig. 1.66 cauzele uniformităţii hibrizilor din F1 şi ale segregării în F2 la încrucişarea monohibridă efectuată de G. Mendel. Regula purităţii gârneţilor. Apariţia printre descendenţii din F2 a indivizilor caracter recesiv este o dovadă a faptului că hibrizii din Fi formează gameţi i: fiecare gamet poartă doar una din cele două gene (sau pe cea dominantă, sau 61

iar cel recesiv .flori albe. deoarece formează două tipuri de gameţi. de aceea printre descendenţii lor are loc segregarea. Adică segregarea după fenotip în F2 este de 3:1. corp gri . Heterozigoţii formează două tipuri de gameţi. corp negru).pe cea recesivă). în gârneţii hibrizilor este numită regula Zi purităţii gârneţilor şi a fost formulată pentru prima dată de W. Genele alele. Genotipic însă sunt diferiţi: 1 /3 sunt homozigoţi AA. De exemplu. în hibridizările examinate formele parientale sunt homozigote: cea maternă după gena dominantă^ (flori roşii. din ambele încrucişări monohibride analizate sunt heterozigoţi. Rezultatele încrucişărilor analizate până acum arată că cromozomii omologi pot purta alele identice. numite loci.după gena recesivă a (flori albe.corp negru). corp gri). care determină caractere alternative (flori r^ roşii . Johansen gene alelimorfe (de la gr. Fenotipul este rezultatul interacţiunii genotipului cu condiţiile de mediu. Fenotipul şi genotipul.de mamă. întrucât în celulele somatice ale organismelor diploide cromozomii sunt perechi. purtător al caracterului dominant era planta maternă. 3/4 din hibrizii din F2 fenotipic sunt identici . ca în cazul homozigoţilor (AA. Neamestecarea genelor.formă) sau mai simplu alele. Experimentele au arătat că în majoritatea cazurilor se obţin aceleaşi rezultate: dominanţa în F! şi segregarea în F 2 . iar 2/3 . Bateson. moştenirea caracterelor determinate de gene 62 . în exemplul cu mazărea. nu are loc segregarea.au flori roşii. fiecare genă are dublorul său în cromozomul omolog.reciproc şi morphe . iar după genotip de 1:2:1. De aceea printre descendenţii acestora. Hibrizii din F. iar cea paternă . Totalitatea genelor unui organism formează genotipul lui. La baza ^ acestui fenomen stă mecanismul separării cromozomilor omologi în mitoză şi meioză. Stabiliţi după fig. rezultaţi din autopolenizare sau din încrucişarea cu indivizi identici. aa). ca la heterozigoţi (Aa). începând cu cele exterioare şi terminând cu particularităţile structurale şi funcţionale -fenotipul. genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă anumite sectoare. iar al celui recesiv .cea paternă. Organismele fenotipic identice pot avea genotipuri diferite. Pornind de la regula purităţii gârneţilor.65 segregarea după genotip şi fenotip încrucişările reciproce. sau diferite. iar totalitatea caracterelor lui. Prin urmare. Acesta ocupă acelaşi sector în cromozomul omolog şi este responsabil de dezvoltarea aceluiaşi caracter. homozigoţii pot fi definiţi ca indivizi ce formează un singur tip de gârneţi. 1. Perechea de gene care controlează dezvoltarea aceluiaşi caracter şi sunt situate în loci identici ai cromozomilor omologi au fost numite de W. Este firesc să vă puneţi întrebarea dacă se va schimba caracterul segregării în caz de inversare a situaţiei: caracterul dominant să fie adus de tată.heterozigoţi Aa. allelos . După cum ştiţi deja din teoria cromozomială a eredităţii.

67 în care caz planta cu flori roşii poate fi considerată homozigotă şi în care heterozigotă. Acest tip de încrucişare este definit ca retroîncrucişare sau back-cross şi se notează F b . în practică este folosită pe larg şi încrucişarea hibridului de prima generaţie cu una din formele parientale homozigotă după una din alele. 1. De exemplu. iar cealaltă indirectă: OâAA. 5. Segregarea descendenţilor din F[ după culoarea florilor 63 . 1. şi ca plante paterne prezintă încrucişări reciproce. în exemphil ilustrat (fig.localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul caracterului dominant. Dacă în Fi toţi indivizii au flori roşii. Perechea de încrucişări în care organismele cu caracter dominant şi recesiv sunt folosite şi ca plante materne. Ea prevede încrucişarea indivizilor j la care fenotipic se manifestă caracterul dominant cu indivizi I bomozigoţi recesivi. atunci individul cercetat este homozigot lupă gena dominantă (AA). 1. culoarea roşie poate fi determinată de două genotipuri: AA şiAa. 4:0 2:2 Stabiliţi după fig. Explicaţi rezultatele identice ale încrucişărilor reciproce reieşind din mecanismul cromozomic de moştenire a caracterelor.67.67) plantele cu mori roşii cu genotipul necunoscut (AA sau Ad) au fost încrufcişate cu plante cu flori albe •omozigote recisive aa. Fig. Una din ele este considerată directă: 9AA x âaa. ÎNCRUCIŞAREA DE ANALIZĂ O V-aţi convins că manifestarea fenotipică a caracterelor nu întotdeauna reflectă acelaşi genotip. Retroîncrucişarea. Importanţă deosebită în cercetările genetice prezintă încrucişarea hibridului din Fj cu forma părintească homozigotă după alela recesivă. PenI tru precizarea genotipului unui | anumit fenotip se efectuează P ^încrucişarea de analiză. Schema încrucişării de analiză. numită încrucişare de analiză.

Stabiliţi după grilajul Punnet din fig.68. Deoarece 25% din descendenţii din F2 aveau flori roşii. avem de a face cu o dominanţă completă a acestei alele asupra alelei culorii albe. nici recesivă faţă de gena care determină culoarea albă a florilor. în acest caz la heterozigot interacţiunea alelei culorii roşii a petalelor cu alela culorii albe nu a fost victorioasă nici pentru una dintre ele.alela culorii roşii (A) şi alela culorii albe (a). înseamnă că gena culorii roşii nu este nici dominantă. deoarece heterozigoţii (Aa) se deosebesc fenotipic de homozigotii după alela dominantă (AA). 25% . 1. în exemplul cu drozofila. 6. 1. putem afirma că gârneţii recesivului homozigot analizează genotipul formei cu caracter dominant. Cele spuse sunt confirmate de rezultatele obţinute la autopolenizarea hibrizilor din F t .68 segregarea după genotip şi fenotip în caz de dominanţă incompletă.68). Dominanţa incompletă lui domină complet asupra alelei culorii negre. La încrucişarea plantelor cu flori roşii şi flori albe. 64 .o cu O în raport de 1:1 dovedeşte că individul cercetat este heterozigot (Aa). Este logic să presupunem că fenotipul heterozigorului este rezultatul "luptei" dintre aceste două alele. 1.flori albe şi 50% . Să analizăm moştenirea culorii florilor la barba-împăratului {fig. dezvăluind raportul tipurilor de gârneţi formaţi de heterozigot sau stabileşte homozigoţia formei dominante. în practică s-au înregistrat însă şi cazuri când la urmaşi se manifestă un caracter intermediar. Prin urmare. Acest tip de moştenire a caracterelor a fost numit dominanţă incompletă. în cazul dominanţei incomplete segregarea după fenotip coincide cu cea după genotip. întrucât la heterozigot se manifestă caracterul controlat de alela culorii roşii. alela culorii gri a corpuFig. toţi hibrizii din Fj aveau flori roze deoarece.flori roze. Apariţia la descendenţi a unui caracter situat intermediar faţă de cele două caractere parientale atestă faptul că nici una din genele care determină caracterul dat nu are o dominanţă completă. DOMINANŢA INCOMPLETĂ Indivizii heterozigoţi după o genă oarecare (în exemplul cercetat mai sus după gena culorii petalelor florii) poartă diferite alele ale acestei gene . la barba-împăratului.

Modificarea segregării în cazul când hibridul formează diferite tipuri de gameţi în proporţii inegale. 4. iar cea de lungime normală . 2. 1. Introducând aceste date în grilajul Punnet. unul din cromozomii omologi în 3% de cazuri nimereşte în macrospor. 70% din oosfere vor purta gena dominantă şi 30% . dacă hibridul din 0.15 aa nu formează ambele tipuri de imeţi în proporţie egală. Manifestarea deplină a caracterului indiferent de condiţiile mediului. a XII-a 65 .de alela recesivă. heterozigotul Aa formând două tipuri de grăuncioare de polen i proporţie egală. caracterul segregării în F2 se modifică.3 a 0.necolorate. Fenomenul de dominanţă incompletă este răspândit în natură. o pereche de alele este j răspunzătoare de prezenţa pigmentului antocian în seminţe. Se cunosc şi alte tipuri de interacţiune a genelor pe care le veţi studia în cadrul temei 8.Tîata La prima vedere rezultatele încrucişărilor în cazul dominanţei incomplete par să contravină legilor mendeliene.35 0.gena recesivă sau riceversa. Modificarea segregării în caz de combinare în proporţie inegală a gârneţilor la fecundare. in urmare. iar al doilea . 7. obţinem segregarea după enotip în F2 de 0. Cromozomii iologi. Formarea în proporţie egală de către hibrid a tuturor tipurilor posibile de lameţi. pe care sunt aşezate aceste alele. ci. La o varietate de porumb. 3. condiţionată de interacţiunea genelor alele. iar cea recesivă .35 AA : 0. La o analiză mai detaliată constatăm că ele prezintă doar o abatere de la aceste legi. încrucişarea femelelor heterozigote cu coadă scurtă Aa cu masculi cu coadă •wlogie. în timpul macrosporogenezei. 2. Segregarea după lotip s-a dovedit a fi de 0.15 sau aproximativ 6 : 1 . Vitalitatea egală a zigoţilor cu diferite genotipuri. dar totuşi cazurile de dominanţă completă prevalează. Şanse egale de întâlnire lafecundaţie a tuturor tipurilor de gameţi. 1& urmare.15 aa. Alela dominantă sigură formarea de seminţe colorate.15 Aa 0.în celula supusă degenerării.50 : 0. CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII Experimentele efectuate pe diferite obiecte biologice au arătat că legea segregării respectă în următoarele condiţii: 1. la formarea grăuncioarelor de polen se Dartizează normal. Observările au arătat că coada scurtă la şoareci este leterminată de gena dominantă^. Să analizăm pe exemple concrete caracterul segregării în caz de nerespectare a fiecăreia din aceste condiţii.

La încrucişarea a doi indivizi cu astfel de blană în F.69. Care. este genotipul vulpilor platinate? Din segregarea obţinută reiese că vulpile platinate sunt heterozigote. La sfârşitul anilor ele. Cauza abaterii de la segregarea mendeliană s-a dovedit a fi fecundaţia selectivă: ovulul purtător al alelei a mai frecvent se uneşte cu spermatozoidul ce poartă alela a decât cu cel ce poartă alela A.69. dar au rezultat doar două clase genotipice în raport de 2Aa : \aa. iar cele argintii . 3. după părerea voastră. Moştenirea culorii platinate la vulpea în caz de viabilitate inegală polară.coadă scurtă (Aa). 50% din descendenţi aveau coadă scurtă şi 50% .în raport de 2:1 (fig.vulpi platinate şi argintii . La încrucişarea a doi indivizi heterozigoti ar trebui să se obţină segregarea după genotip de \AA : lAa : \aa. II . controlează şi un defect ereditar recesiv care în 66 .normală aa. La încru1 cişarea reciprocă âAa x ? aa.cea platinată. I). Disecţia femelelor gestante a confirmat această presupunere.4 şi a se formează în proporţie egală.după gena recesivă (aa). Iniţial s-a presupus că acestea sunt homozigote după gena dominantă (AA). Pentru descifrarea abaterii de la segregarea mendeliană s-a purces la stabilirea genotipului vulpilor platinate. 1. 1. răspunzătoare de culoarea platinată a blănii. II).încrucişarea vulpilor cu blană platinată între a zigoţilor.încrucişarea de analiză. în realitate s-a obţinut segregarea tipică pentru încrucişarea de analiză de 1:1 (fig. Formele homozigote AA nu se depistau. Cercetările ulterioare au arătat că alela dominantă (^4). s-au obţinut două clase fenotipice . în acest caz hibrizii din Fj ar trebui să fie heterozigoti şi să aibă blana platinată. 1. şi doar un număr mic . 30 ai secolului trecut a fost descoperită o nouă culoare a blănii la vulpe . Analiza citologică a arătat că în spermatogeneză la masculii heterozigoti Aa nu sunt dereglări: gârneţii . Explicaţia putea fi doar una: indivizii cu acest genotip pier la stadiul de embrion. I . cea mai mare parte din urmaşi aveau coadă normală (aa).69. Modificarea segregării Fig.coadă normală.

provocând în stare homozigotă moartea purtătorilor. 1. iar lipsa clorofilei . De exemplu.70.70 rezultatele încrucişării a doi şoarec Genele care provoacă moartea purtătorilor lor au fost numite letale. verzi.2 în care caz probabilita letale recesive în stare homozigotă este mai mare. cât şi recesive. Crescătorii de animale de blană. întrucât genele letale recesive în stare heterozigotă nu se manifestă ele se pot transmite la descendenţi. 25% 50% La încrucişarea heterozigoţilor verzi întrei ei se obţin doar plante Fig. Aceeaşi abatere de la segregarea mendeliană a fost observată şi la încrucişarea a doi şoareci galbeni. la grâu culoarea verde este considerată caracter dominant. Drept exemplu de genă letală recesivă la om poate servi gena brahidactiliei (b) care în stare heterozigotă provoacă scurtarea falangelor degetului mijlociu.2). i cazul dat heterozigoţii se deosebesc fenotipic de ambii părinţi (schema 1. Comentaţi după schema 1. 1. G Explicaţi după fig. La homozigoţii după (această genă (bb) se dezvoltă şi alte anomalii ale scheletului care duc la moarte timpurie. Ele pot fi atât dominante. ci La plante se întâlnesc forme i J albinotice. deoarece homozigotul recesiv nu supravieţuieşte. Moştenirea culorii Ia şoareci în prezenţa genei letale.stare homozigotă este incompatibil cu viaţa. lipsite de clorofilă. încrucişând r . vulpile cu blană platinată între ele. necunoscând caracterul moştenirii acestei culori a blănii.2 b cu brahidactilie decedează cu brahidactilie cu brahidactilie cu brahidactilie 67 .recesiv. Aa Aa pierdeau 25% din pui. MOŞTENIREA GENEI BRAHIDACTILIEI LA OM Bb p BB X Schema 1. Omul este heterozigot în medie după 300 de gene letale recesive.

dacă primăvara este răcoroasă. Modificarea segregării în funcţie de particularităţile manifestării . care de fapt este o încrucişare de analiză. împerecherea reproducătorului suspect cu femele înrudite. In cazul unei gene letale. are loc pe linie maternă. împerecherea reproducătorului suspect cu purtători ai genelor recesive. informaţia ereditară se transmite pe linie maternă şi descendenţii partenogenetici (de exemplu. trebuie testaţi dacă nu sunt purtători ai genelor letale. 68 4. segregarea printre descendenţi de la o atare încrucişare va fi de 2 : 1 şi nu de 3 : 1 . împerecherea reproducătorului suspect cu mai multe femele neînrudite. deoarece numărul descendenţilor produşi de aceştia este mult mai mare decât al celor produşi de femele. Culoarea galbenă se manifestă însă la o temperatură joasă. vor fi verzi. Pentru evitarea diseminării genelor letale în populaţiile de animale domestice. în caz de primăvară caldă toţi urmaşii. cât şi pentru drozofilă este caracteristic tipul regulat de înmulţire sexuată. PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ Atât pentru mazăre. a unui raport de segregare de 3 normali: 1 anormal este o dovadă a faptului că reproducătorul este purtătorul unei gene letale. Astfel. ca şi în partenogeneză. înseamnă că masculul nu este purtător de gene letale. caracterului. 8. Descriem câteva dintre ele. O situaţie diametral opusă se constată la înmulţirea andwgenetică. trântorii la albine) se aseamănă cu mama. Testarea reproducătorilor pentru depistarea genelor letale.a culorii galbene. Moştenirea caracterelor în ginogeneză. Un astfel de raport indică că masculul este purtător al unei gene letale. exemplele analizate până acum reflectă legităţile moştenirii caracterelor în cazul când ambii părinţi participă în măsură egală la transmiterea caracterelor descendenţilor. înainte de a fi utilizaţi la reproducere. la porumb o pereche de alele determină culoarea plantulelor: alela dominantă A asigură formarea culorii verzi. genitorii masculi. Dar cum se vor moşteni caracterele în cazul tipurilor neregulate de înmulţire sexuată? în cazul înmulţirii partenogenetice./i^ăeaţu ^tactice 1 V^ • -. T \ Analiza genetică a genitorului mascul se face după mai multe procedee. genotipul urmaşului va fi determinat de genotipul tatălui. Observările au arătat că în cazul când manifestarea caracterului depinde într-o măsură mai mare de condiţiile mediului caracterul segregării nu corespunde celui mendelian. w . Dacă printre urmaşii unor astfel de încrucişări nu se obţine nici un descendent anormal. întrucât zigotul în acest caz se dezvoltă pe contul citoplasmei ovulului şi al nucleului spermatozoidului. Apariţia în cazul acestei încrucişări. printre descendenţii hibridului Aa se va înregistra segregarea de 3 : 1 . Prin urmare. iar cea recesivă . chiar şi cei homozigoţi recesivi. Se testează masculii. De exemplu.

O femelă la câteva fătări a dat naştere la 20 de şoareci negri şi 18 bruni. Explicaţi prin scheme cauza segregării după fenotip în Fi în raport de: a) 0. b) 50% din boabe vor fi netede şi 50% . 8. iar cealaltă . 7. Analizaţi biografia lui G. b) 2 : 1 . s-a căsătorit cu o femeie cu ochi albaştri. 1. 2. Indivizii obţinuţi în urma fecundaţiei încrucişate. 5. Enumeraţi caracterele după care mazărea a fost selectată ca obiect de cercetare în experimentele fui Mendel. Ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi. 4. Ce fel de viţei se pot naşte de la încrucişarea unui taur roşu cu vaci hibride după culoare? B. 6. 3. Un bărbat cu ochi căprui. 1. I 2. La încrucişarea a 2 plante de mazăre heterozigote după forma bobului în Fi: a) toate boabele vor fi netede. Posedă aceleaşi alele ale unei gene.1.• mediar. 5. Alegeţi răspunsurile corecte. A. Explicaţi prin exemple esenţa şi utilizarea încrucişării de analiză. 4.15. c) 75% din boabe vor fi netede şi 25% . 9. La vitele comute mari gena culorii negre domină gena culorii roşii. Heterozigoţii din F1 posedă un caracter inter. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi din această căsătorie. Probleme. 7. 69 . Două femele de şoareci de culoare neagră au fost încrucişate cu un mascul de culoare brună. Determinaţi genotipurile părinţilor şi urmaşilor. Gârneţii conţin una din genele alele. 3.rugoase.rugoase. Posedă alele diferite ale unei gene. d) 25% din boabe vor fi homozigote cu bob neted. Explicaţi prin schemă: a) bazele citologice ale uniformităţii hibrizilor din Fr b) bazele citologice ale segregării caracterelor în F2.35: 0. a căruia mama avea ochi albaştri. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. Mendel.la 35 de şoareci negri. a) gene alele b) hibrizi c) puritatea gârneţilor d) dominanţă incompletă e) homozigot f) heterozigot g) gene nealele I I 6. dacă se ştie că gena culorii căprui a ochilor este dominantă. C. Enumeraţi condiţiile respectării legii segregării. Sunt localizate în cromozomi diferiţi.

şi anume: 12 combinaţii cu boabe galbene şi 4 cu boabe verzi (12:4). UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE 5 IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G.verzi netede. Toţi hibrizii din Ft aveau boabe galbene netede (fig.71). G.71). Mendel că plantele luate pentru încrucişare sunt h zigote: una după alelele dominante. 1. G.galbene rugoase. Aceeaşi legitate a fost observată şi la analiza moştenirii altor două perechi de caractere alternative. LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR 2 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE 3 DOMINANŢA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ. corespunzător. Generalizând rezultatele experimentelor. caracterele determinate de ele. se 70 . Pentru a afla cum se moştenesc astfel de caractere. 12 cu boabe netede şi 4 rugoase. şi anume: • 9/16 din boabe (315 boabe) erau galbene netede. • 3/16 (108 boabe) . Cum a stabilit G. cealaltă după alelele recesive Prin autopolenizarea hibrizilor din F„ în F2 s-au obţinut 556 de seminţe grupate în 4 clase fenotipice (fig. şi anume: boabe galbene netede (caractere dominante -AABB) şi boabe verzi rugoase (caractere recesive aabb). LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR ^f ÎNCRUCIŞAREA PGUHIBRIDA încrucişarea dihibridă reprezintă încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după două perechi de caractere alternative. Prin urmare. numită şi legea combinării independente a genelor. MENDEL 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ. segregarea după fenotip în F2 în dihibridare este de 9:3:3:1. Mendel a formulat legea moştenirii independente a caracterelor. Mendel a încrucişat două soiuri de mazăre care se deosebeau după culoarea boabelor şi suprafaţa lor. Mendel a observat că fiecare pereche de caractere segregă fenotipic în raport de 3:1.verzi rugoase.fema O 51 V 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ. care se formulează astfel: genele diferitelor perechi alele şi. » 1/16 (832 boabe) . G. Comparând rezultatele dihibridării în F2 cu cele obţinute în F2 la monohibridare. 1. • 3/16 (101 boabe) .

ţiei genotipului ^ este de 1/4. 1/2 Bb şi 1/4 bb. AaBB-l/2 Aa x 1/4 BB = 1/8.Fig. în genetică această lerugoase netede ge este cunoscută ca legea a IlI-a AaBb galbene netede a lui G. G îl Verificaţi după fig.AA i Aa Aa Bb bb bb Bb după genotip în cazul monohibgalbene galbene verzi verzi ridării. netede netede netede netede aB este de IAA: 2Aa:laa şi \BB: Aa Aa aa aa 2Bb: lbb.71 numărul de clase genotipice şi raportul cantitativ.1/2. galbene galbene galbene galbene Drept dovadă serveşte apariţia netede netede netede netede AB în F2 a indivizilor care poartă AA Aa caractere nespecifice părinţilor: BB Bb BB boabe galbene rugoase şi verzi galbene galbene galbene galbene netede njgoase netede rugoase netede. 71 . după o pereche de alele. a genotipului Aa . AAbb = 1/4 AA x 1/4 bb = 1/16.transmit descendenţilor independent una de alta. probabilitatea apari.71. Mendel. Ab Cunoaşteţi că segregarea AA ?h. iabb = 1/2 Aa x 1/4 bb = 1/8.1/4. genotipul AABB poate apărea cu frecvenţa de 1/4 AA x 1/4 BB = 1/16 AABB. aaBB = 1/4 aa I 1/4 BB = 1/16. după altă pereche. Aceeaşi probabilitate este valabilă şi pentru cealaltă pereche de alele: 1/4 BB. în cazul dihibridării în raport de 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 oglindeşte segregarea de 1 : 2 : 1 după fiecare din cele două perechi de gene alele. iar a jenotipului aa . Obţinem 9 clase fenotipice în raport numeric de: 1/16 : 1/8 : 1/8 : 1/4 : 1/16 : 1/8 : 1/16 : 1/8 : 1/16 iau simplificat: 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 . Prin urmare. Astfel. AaBb= 1/2 Aa x \/2Bb = 1/4. forma seminţelor se moşteneşte AB Ab aB ab independent de culoarea lor. BB Bb Bb BB Pornind de la aceste raporturi. Analizând rezultatele obţinute şi comparându-le cu cele înregistrate la încrucişarea monohibridă. bb Astfel. 1. 1. putem afirma următoarele: segregarea după genotip în F. com' aabb AABB binându-se în toate variantele verzi galbene posibile. înmulţind cele două probabilităţi. galbene galbene verzi verzi netede putem calcula probabilitatea fugoase netede rugoase ab apariţiei diferitelor clase geno\Aa Aa aa aa Bb bb Bb tipice în dihibridare. Schema încrucişării dihibride. aaBb = 1/4 aa x 1/2 Bb = 1/8. genotipul AABb-l/4 AA x 1/2 Bb = 1/8. aabb = 1/4 aa x 1/4 bb = 1/16. vom obţine toate clasele genotipice în F2 la dihibridare.

Morgan a încrucişat musculite ce se deosebeau după două perechi de caractere alternative: culoarea corpului (gri-neagră) şi forma aripilor (normale-reduse) (fîg. Pentru verificarea celei de a doua legi mendeliene.25 6.25 /25% 6.25 72 .25 '6.25 '6.72). 3/16 Jg a corp negru & '•§ aripi ~ g normale 1/16 >rp negru aripi reduse '6.25 6. corp negru fenotipul aripi reduse h genotipul Simbolurile gena gena dominantărecesivă ll-o gena culorii corpului gena lungimii aripii 100% de musculite cu corp gri aripi normale DA •a Ob gârneţi ne fenotipul fenotipul Gârneţi /25% 6.2. 1. Morgan şi colaboratorii săi în experimentele pe drozofilă. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE o cu Mecanismul moştenirii independente a genelor din diferite perechi alele a fost demonstrat pentru prima dată de T. 1. T.72. Moştenirea caracterelor în cazul dihibridării la drozofilă.25 Fig.

în timpul fecundaţiei.72).corp negru-aripi normale.corp egru-aripi reduse. 2 O II II Explicaţi după fig. 1. datorită combinării libere a celor patru tipuri de ameţi.73 mecanismul transmiterii independe caracterelor în experimentul efectuat de G.Gameţi F formitatea musculiţelor din Fj II 10 10 •o poate fi explicată doar prin •• •• •o faptul că ambii părinţi produc II 10 10 oo Iun singur tip de gârneţi: femela o* OO o* formează doar ovule ce poartă 01 01 00 00 [cromozomi cu genele dominan• • • 01o • • • o [te -AB. iar masculul spermato01 00 00 0» zoizi ce poartă cromozomi cu oo o* oo ticnele recesive -ab. şi anume: 12 corp gri: 4 corp negru şi respectiv 12 aripi normale: 4 aripi eduse.încrucişările monohibride au arătat că caracterele corp gri şi aripi normale sunt dominante. Aceste rezultate se pot obţine doar cu condiţia amplasării genelor ce etermină cele două perechi de caractere alternative în cromozomi neomologi.s-au obţinut 4 clase fenotipice in raport de 9 : 3 : 3 : 1. au rezultat 4 clase fenotipice: 9/16 din descendenţi aveau corp gri-aripi ormale. 3/16 . Jumai în acest caz la formarea gârneţilor aceste gene se vor repartiza independent na de alta. ab.şi neomologi la dihibridare. La maturizarea îmelelor din Fj se vor forma patru tipuri de ovule cu o îmbinare diferită a romozomilor ce poartă genele celor două perechi alele (AB. Schema comportării cromozomilor omologi . - 73 .73. 1. 1.corp gri-aripi reduse. Ab. Segregarea după flecare pereche de caractere s-a dovedit a fi e 3:1. La încrucişarea femer lelor cu corp gri şi aripi normale ci (AABB) cu masculi corp negru \J .Fig. toţi hibrizii din Fj aveau corp gri şi aripi normale (AaBb) (fig. îozomi se restabileşte (AaBb). Uni. în F. La încrucişarea hibrizilor între ei. Astfel se explică formarea a patru tipuri de gameţi la diheterozigoţii din I Din îmbinarea liberă a acestora în timpul fecundaţiei şi rezultă cele 16 tipuri de igoţi.aripi reduse (aabb). Mendel pe mazăre. 3/16 . iar corp negru şi aripi reduse recesive. Din permatogeneză rezultă patru tipuri de spermatozoizi cu aceleaşi îmbinări de gene. 1/16 . Prezenţa alelei dominante de la ambele perechi de lele face ca la hibrizii din Fj să se manifeste fenotipul mamei. I şi ovulele. La fecun. ţie garnitura diploidă de cro. ab).

laaB . Culoarea roşie a fructelor este determinată de roz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu starea homozigotă a alelei^. Pentru a ne convinge că Ab acest principiu se respectă.: \aabb. Deoarece gârneţii poartă doar unul din cromozomii omologi. Prin înlocuirea liniuţelor cu diferite alele obţinem diferite genotipuri. iar intermediar foliform intermediar foliform cea albă de homozigoţia după alela recesivă a. AaBb. 3 DOMINANTA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII Pe exemplul barbei-împăratului (a se vedea p.74). 1. Pentru cele patru genotipuri enumerate mai sus. deoarece avem 9 clase genotiroz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu normal normal intermediar intermediar pice. la scrierea formulelor genetice ale zigoţilor cromozomii omologi se notează sub formă de două liniuţe paralele (sau una) cu indicarea ambelor alele: = sau = (fig. Ştiţi deja că acelaşi fenotip este desemnat de diferite genotipuri. formula gârneţilor se poate nota astfel:jV. 1. 1.bb. să analizăm moştenirea a două perechi de caractere la căpşun: roşu cu caliciu roz cu caliciu roşu cu caliciu roz cu caliciu intermediar intermediar foliform foliform culoarea fructului (roşu-alb) şi aB forma caliciului (normal-foliform) (fig.B sau a b. iar liciului la căpşun în caz de dominanţă incompletă. Cealaltă pereche de alele în stare homozigotă dominantă BB asigură Fig.o Regulile de scriere a diferitelor genotipuri şi fenotipuri. AABb determină acelaşi fenotip .B -: IA . 64) v-aţi fruct roz cu caliciu intermediar convins că în caz de dominanţă incompletă. în F2 ar trebui să obţinem 9 clase fenotipice.boabe galbene-netede. Aplicând principiul dominanţei incomplete în dihibridare. deci şi una din alele. Pentru a sublinia localizarea genelor în cromozomii omologi. Segregarea după fenotip în F2 în cazul dihibridării poate fi notată cu radicali fenotipici astfel: 9A . segregarea după fenotip în F2 coincide cu cea după genotip. Moştenirea culorii fructului şi formei caforma normală a caliciului. • 74 . AaBB. radicalul fenotipic va fi A -B -.73).74. Cu scopul simplificării notării fenotipurilor identice se foloseşte radicalul fenotipic: partea genotipului care determină fenotipul dat. genotipurile AABB. De exemplu.

Astfel. Fig. în cazul de la urmă. în F2 s-au obţinut 9 clase genotipice şi respectiv 9 roză roşie roză roşie normală normală normală normală clase fenotipice.respectiv 4 şi 9.forma pilorică. ci le confirmă. Prin urmare. 1. răspunzătoare de culoarea albă a florilor. Forma roşie a florilor este deroză roză albă normală terminată de gena dominantă A normală ab cu dominanţă incompletă asupra alelei recesive. apoi în dominanţa incompletă după una din perechile alele vor fi 6.9. normală a corolei florii.75). 1. iar după ambele . observăm că în monohibridare se obţin 2 clase fenotipice şi 3 clase genotipice. dacă în dominanţa completă se obţin 4 clase fenotipice. roză roză albă albă Drept exemplu poate servi normală normală normală normală moştenirea culorii şi formei floaB rilor la gura-leului (fig.75 numărul de clase genotipice şi fenotipice în cazul dominanţei incomplete după una din cele două perechi de ah în caz de dominanţă incompletă după una sau ambele perechi de alele la încrucişarea dihibridă se modifică segregarea după fenotip în F 2 . aveau fructe roze AaBb şi o formă intermediară a roză normală caliciului. în natură sunt mai răspânroşie roză dite cazurile când la încrucişaroşie pilorică normală normală rea dihibridă are loc dominanAb ţa incompletă doar după una din cele două perechi de alele.în homozigotă recesivă bb x caliciul foliform (în formă de frunză). 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ.şi dihibridare. numărul de clase fenotipice în funcţie 75 . O Pll1rll ol y Determinaţi după fig. Moştenirea culorii şi formei corolei la guraGena dominantă a celeilalte leului în cazul dominanţei incomplete după una din peperechi de alele asigură forma rechile de caractere. Trebuie subliniat faptul că dominanţa incompletă nicidecum nu contravine legilor mendeliene. 1. segregarea după fenotip coincide cu cea după fenotip. iar cea recesivă . Prin autopolenizarea AB Ab B ab acestor hibrizi. Hibrizii din F l 5 heteroalbă pilorică roşie normală AABB aabb zigoţi după ambele perechi de alele (AaBb).75. UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE Analizând rezultatele segregării după fenotip şi genotip în mono. şi nu patru ca AB în cazul dominanţei complete. iar în dihibridare .

Cunoscând numărul de caractere alternative (tipul încrucişării). deduse teoretic. Această apropiere va fi mai mare în cazul unui număr mai mare de urmaşi. Formulele acestor calcule le puteţi afla studiind tab. putem afla numărul tipurilor de gameţi formaţi de hibridul F l 5 numărul de combinaţii al acestora la fecundare.—* __1 Tabelul 1. Numărul combinaţiilor de gameţi la formarea hibrizilor din F2 Numărul de fenotipurî în F2 Numărul de genotipuri în F2 Segregarea după fenotip în F2 Segregarea după genotip în F2 32 (3 + 1) ( 1 + 2 + 1) n (3 + 1)" ( 1 + 2 + 1)" n de tipul încrucişării poate fi calculat după formula 2 .7 LEGITĂŢILE CANTITATIVE DE FORMARE A GAMEŢILOR Şl DE SEGREGARE A HIBRIZILOR ÎN DIFERITE TIPURI DE ÎNCRUCIŞĂRI INDICELE DETERMINAT 2 TIPUL ÎNCRUCIŞĂRII Monohibridă 2 4 2 3 3+ 1 1+2 + 1 Dihibri 22 42 2 2 Polihibridă 2" 4" 2n 3" 2 2 Numărul tipurilor de gârneţi formaţi de hibridul F. unde n este tipul încrucişării. iar genotipice . Ttata La analiza raportului numeric al claselor fenotipice trebuie să se ţină cont de faptul că întâlnirea gârneţilor ce poartă un set diferit de gene este absolut întâmplătoare. 76 . 1.3 . au fost confirmate şi experimental. Nerespectarea acestor condiţii poate schimba manifestarea legităţilor privind moştenirea caracterelor pe care le-aţi studiat până acum. Segregarea independentă a caracterelor în cazul polihibridării are loc doar la respectarea condiţiilor enumerate în cazul monohibridării cu adăugarea încă a două: • genele studiate trebuie să fie localizate pe cromozomi neomologi şi numărul lor nu trebuie să depăşească numărul haploid de cromozomi la specia dată. numărul de clase fenotipice şi genotipice pe care le putem obţine în F2 în dominanţa completă. Aceste formule. Amintiţi-vă condiţiile necesare pentru manifestarea legii segregării. •formarea în proporţie egală a diferitelor tipuri de gameţi ca urmare a separării întâmplătoare a cromozomilor neomologi în meioză. Din această cauză raportul cantitativ al diferitelor clase fenotipice obţinute nu coincide. ci doar se apropie mai mult sau mai puţin de cel calculat teoretic.7.

• ambele sexe participă în măsură egală la transmiterea caracterelor sale urmaşilor. după prezenţa sau lipsa celor două caractere. IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G. Obţinerea printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea între ei a hibrizilor din Fi doar a două clase fenotipice. 11 . Mendel a prezis existenţa meiozei. denotă faptul că cele două perechi de gene sunt aşezate pe aceeaşi pereche de cromozomi. atunci putem afirma fără greş că cele două perechi de caractere sunt determinate de câte o pereche de gene aşezate în cromozomi neomologi. în loc de patru. şi prin urmare sunt alele. vor avea blană cafenie şi ochi căprui. • factorii ereditari sunt perechi: unul este de origine maternă. Testul cu ajutorul căruia putem stabili cu certitudine dacă două perechi de caractere alternative sunt determinate de gene amplasate pe cromozomi neomologi constă în analiza descendenţei obţinute la încrucişarea de analiză. atunci putem fi siguri că cele două perechi de gene sunt localizate în cromozomi neomologi. adică se obţin patru clase fenotipice. iar indivizii cu astfel de caractere trebuie să fie homozigoţi recesivi. localizat în :elulele sexuale. MENDEL La baza geneticii ca ştiinţă despre ereditatea şi variabilitatea organismelor stau următoarele fenomene descoperite de G Mendel: • fiecare caracter este determinat de un factor ereditar aparte. Dacă indivizii celor patru clase fenotipice vor prezenta un raport numeric de 9:3:3:1. Dacă printre descendenţi se constată nurci asemănătoare cu bunicii şi cu caractere noi. Astăzi factorii ereditari sunt numiţi gene. Dacă toţi hibrizii din F. Se efectuează apoi încrucişarea hibrizilor din Fi între ei. putem deduce că aceste caractere sunt dominante. cu o frecvenţă a indivizilor din fiecare clasă de 1:1:1:1. Caracterele blană crem şi ochi roşii vor fi determinate în acest caz de alelele recesive ale acestor gene. combinate.Determinarea caracterului alelic sau nealelic al genelor. 5. De exemplu. procedăm astfel: încrucişăm nurci cu blană cafenie şi ochi căprui cu indivizi cu blană crem şi ochi roşii. • în celulele sexuale numărul de factori ereditari este înjumătăţit. După numărul de clase fenotipice şi raportul lor putem stabili dacă perechile de gene care determină două sau mai multe caractere j . iar părinţii cu astfel de caractere sunt homozigoţi după ambii loci. _ alternative sunt amplasate pe aceiaşi cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. înseamnă că aceste două perechi de caractere sunt determinate de două perechi de gene. iar celălalt \ paternă. •factorii ereditari se păstrează în stare neschimbată într-un şir de generaţii. în cazul când <T^ dorim să aflăm dacă genele care asigură culoarea blănii şi a ochilor la nurcă sunt amplasate pe < cromozomi omologi sau neomologi. Pentru aceasta se organizează încrucişări între indivizii cu caractere contrastante. Dacă se obţin patru clase fenotipice. Prin această afirmaţie G.

în funcţie deforma de înmulţire. Mendel a fost apreciată la justa sa valoare de renumitul genetician american T. dar faptul s-a produs abea după moartea sa. Din legile ereditarii descind principiile eredităţii: caracterele sunt determinate ereditar de gene. Mendel a făcut cea mai mare descoperire dintre toate câte au fost făcute în biologie în ultimii cinci sute de ani".Aşadar. Legile descoperite de G. fiind de neînlocuit în cercetările de ameliorare a soiurilor şi raselor. G. liotă Ereditatea şi ereditarea sunt două procese diferite care nu întotdeauna sunt delimitate. genele sunt unităţi ereditare relativ stabile. Acesta poate fi diferit. Legile 3 descoperite de el au o importanţă deosebită. deoarece dau posibilitatea de a prevedea \ modul în care se vor moşteni caracterele de-a lungul generaţiilor. Morgan care a menţionat că: "în cei zece ani cât a lucrat cu plantele sale în grădina mănăstirii G. dar şi a prevăzut intuitiv existenţa şi rolul factorilor ereditari în 1 moştenirea lor. Mendel sunt legi ale ereditarii. Ereditarea prezintă modul de transmitere a informaţiei ereditare într-un şir de generaţii. Mendel nu numai că a izbutit să descopere legităţile moştenirii ^ caracterelor. glorie numele lui Mendel. deşi la moment ştiinţa nu dispunea de date referitor la natura lor. Munca depusă de G. fiecare genă se află în stare alelă. în 3 aceasta şi a constat genialitatea lui Mendel. Ele reflectă modul de moştenire a informaţiei ereditare de către descendenţi la înmulţirea sexuată. Ereditatea este proprietatea structurilor celulei şi a organismului în ansamblu de a transmite însuşirile sale generaţiilor următoare. Aceste descoperiri au acoperit de —. 78 .

dominantă. Probleme. Completaţi tabelul. 2. Homozigoţii dominanţi mor până la maturizarea xuaiâ. Alcătuiţi © problemă despre moştenirea enter» ochilor» deprinderii d© a era cu mâina dreaptă sau stângă în limitele familiei voastre. Fructei© de tomate pot fi roşii sau galbene âupă culoare şi sau rugoase după formă. Scrieţi tipurile de gârneţi pe car® le formează genotipurite: a)AaBb. Care este probabilitatea naşterii unor copii nerezistenţi la malarie în familia în care ambii părinţi sunt rezistenţi la acest parazit? 9. iar gena cteSor netede . Descrieţi esenţa încrucişării dlhibride. de aceea oamenii cu aşa hematii nu se îmbolnăvesc de malarie. dacă materialul iniţial a fost heterozigot după ambele caractere? 3. 8. 72 t alcătuiau fructele roşii I netede şi 241 cele roşii rugoase. b}AaBbCc. şl Fr 6. Explicaţi baz«f# cîtoioglce ale încrucişării dihibriefe. 7. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi de la încrucişarea plantelor de roşii heterozigote cu cte roşii şi netede cu cele cu fructe galbene şi rugoase? 2. â)Aabb. 4. mama păr neted şi ochi căprui. La om gena părului ondulat este dominantă de gena părului neted. a) în F1 b) în F2.dominantă faţă de gena hiior albaştri. Plasmodiul malariei nu 8© poate hrăni cu hemoglobina din hematite ciforme. Ce formă a părului şi ce culoare a ochilor vor avea copiii. 3. c) utilizarea practică a legilor mendeliene. a) universalitatea legilor mendeliene. Ce cantitate de tomate rugoase galbene va recolta arendaşul. b) semnificaţia ştiinţifică a legilor lui Mendel. dacă tatăl are păr ondulat şi ochi albaştri. copîindu-i preventiv pe caiet. Gena culorii galbene este recesivi. 7. formele parientale raportul după genotip raportul după fenotip localizarea genelor 79 F . cjPpHhDd. 1. Alcătuiţi un eseu la tema "Legile iui Mendel" după următorul algoritm. Propuneţi exemple de utilizare a încrucişării de analiză în practică. Anemia faiciformă se transmite ca un caracter autozomal cu dominanţă incompletă. Definiţi legea transmiterii Independente a caracterelor. Din roadă de tomate recoltate de un arendaş. 5. Analizaţi coraporturiie dintre fenotîp şi genotip în căzu! încrucişării hibride în F. iar gena ochilor căprui . iar tatăl ei ochi albaştri? 4.1.

se recurge la împerecherea animalelor ce se deosebesc după acest caracter şi analiza descendenţei obţinute. La prima vedere. Admitem că printre nutriile cu blana standard (cafenie) a apărut un mascul (sau femelă) cu blană neagră. trebuie să împerechem masculul negru cu femela standard. Pentru o confirmare suplimentară a rezultatelor obţinute. se poate efectua împerecherea descendenţilor negri din Fi între ei. Ca urmare. Genotipul organismelor superior organizate se compune din circa 50-200 mii de gene. Numărul de clase fenotipice obţin în Yl şi F2 şi raportul dintre ele reflectă numărul de gene care determină caracterul dat. iar genotipul individului cu blană neagră este heterozigot. gene alele. Un caracter poate fi determinat de o pereche de gene. în realitate fiecare caracter al organismului este determinat de cel puţin două gene. putem conchide că blana de culoare neagră este determinată de o pereche de gene. Pentru a afla câte perechi de gene determină un caracter oarecare. printre descendenţii unui heterozigot se poate observa o segregare ce se abate de la cea mendeliană. Trebuie însă accentuat faptul că în toate cazurile de segregare atipică. Dacă în F. De aceea manifestarea fenotipică a caracterului depinde de interacţiunea genelor ce-1 determină.r ema> o 3 2 \ " INTERACŢIUNEA GENELOR. PROPRIETĂŢILE GENELOR Amintiţi-vă noţiunile de genă. Dacă urmaşii acestei încrucişări aparţin la două clase fenotipice (negru-standard) într-un raport numeric de 3:1. MOŞTENIREA CARACTERELOR ÎN CAZUL INTERACŢIUNII GENELOR 1 PROPRIETĂŢILE GENELOR 2 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE 3 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE 1. genotipul pare o sumă de gene care acţionează independent. vom obţine 2 clase fenotipice negru şi standard . segregarea după genotip decurgând în deplină conformitate cu legile stabilite de G. în mod firesc ne întrebăm câte gene controlează culoarea neagră? Pentru a afla răspuns. de două sau mai multe aşezate în loci diferiţi pe aceeaşi pereche de cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. Mendel. ftfiăcaţu ^tactice Determinarea numărului de gene ce stau la baza dezvoltării unui caracter. gene nealele şi genotip. avem dovada incontestabilă că blana 80 .în raport de 1:1. abaterile se referă doar la clasele fenotipice.

iar cea dominantă. caracterul este controlat de trei perechi de gene nealele. Rezultatul interacţiunii genelor depinde. •fiecare genă determină dezvoltarea unui anumit caracter. pe care le enumerăm în continuare: • gena reprezintă o regiune cromozomială discretă. • manifestarea genei depinde de factorii de mediu. De exemplu. ce sigură culoarea roşie a ochilor . supradominanţă. y+. a XII-a f ^-t . r \j fc C Pentru comoditatea studierii interacţiunii genelor s-a adoptat notarea lor i prima sau prima şi a doua literă a denumirii engleze sau latine a caracterului ontrolat de fiecare dintre ele. întrucât la încrucişarea . funcţie de care deosebim interacţiunea genelor alele şi a genelor nealele. Cu primele xiă tipuri de interacţiune a genelor alele aţi luat deja cunoştinţă.Y. codominanţă şi pleiotropie. £z!. ci. Interacţiunea genelor este determinată de proprietăţile r. Supradominanţă prezintă un tip de interacţiune a genelor alele care asigură o srire a însuşirilor biologice ale heterozigoţilor în comparaţie cu homozigoţii < Aa > aa). condiţionând apariţia de caractere noi. hibrizii de prima generaţie depăşesc iţii după dimensiunile corpului. fcoiogie. . 2.astfel de hibrizi între ei vigoarea hibridă dispare. în faţa savanţilor stă problema feerii acesteia în generaţiile următoare. în cazul când se vor obţine 8 clase fenotipice în proporţie de 1:1:1:1:1:1:1:1. Proprietăţile genelor. patru clase fenotipice (patru feluri de culori ale blănii) în proporţie de 1:1:1:1. de exemplu. • acţiunea genei poate fi modificată prin schimbarea poziţiei ei în cromozom. alela recesivă a culorii galbene a chilor la drozofilă se notează cu litera y (yellow-galben). Fenomenul numit heterozis sau vigoare hibridă şi este folosit pe larg la sporirea iuctivităţii soiurilor de plante şi raselor de animale. masa corpului etc. Datorită supradominanţei.neagră este determinată de o singură pereche de gene alele. Dacă din împerecherea masculului negru cu nurca standard rezultă în F. Uneori ambele alele se notează cu minusde. în primul rând. productivitate. TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE Se cunosc mai multe tipuri de interacţiune ale genelor alele: dominanţă completă. de localizarea acestora. • o genă poate influenţa dezvoltarea mai multor caractere. ominanţă incompletă. • o genă poate interacţiona cu alte gene. putem presupune că culoarea neagră a blănii este determinată de două perechi de gene nealele. cea dominantă evidenţiindu-se prin semnul "+ ".

în cazul codominanţei. A B Deci. în homozigoţia i°i° eritrocitele sunt lipsite de antigenii A şi B A B (grupa de sânge 0 sau I). A. B. dintre care A şi B sunt A A codominante.A 0. Tabelul 1.1 GRUPELE DE SÂNGE ALE URMAŞILOR DE LA CĂSĂTORIILE OAMENILOR CU DIFERITE GRUPE DE SÂNGE VARIANTELE GRUPELE DE SÂNGE ALE PĂRINŢILOR UPELE DE SÂNGE )SIBILE LA URMAŞI 1 2 3 4 5 6 0x0 7 BSBH» 8 9 10 OxA AxA OxB BxB AxB OxAB AxAB BxAB ABxAB 0 0.eritrocitele cu antigenul B.8). sângele de grapa A doar grapelor A şi 0. Pentru a preveni sedimentarea eritrocitelor. a grupei A ~ aglutinina P.aglutinina a. B. în heterozigoţia I i° sau I i° grupa de sânge este determinată A B respectiv de antigenul A (grupa a Ii-a) sau B (grupa a IlI-a). trebuie să se cunoască şi să se respecte strict regulile de transfuzie a sângelui. alelele I şi I în heterozigoţie activează independent una de alta. A.AB A. care duce la şoc hemoragie. iar 0 .AB A. eritrocitele au numai antigenul ăl A (grupa de sânge A sau II). 1. AB A. B 0. B. stabilirea posibilei paternităţi (tab. de exemplu. 0. iar în homozigoţia I B I B . iar aglutinina P . o f J$ &ff S*fP^S 0 &#0& Eşecurile primelor transfuzii de sânge au impus necesitatea studierii particularităţilor diferitelor grupe de sânge. şi anume: sângele de grupa 0 poate fi transfuzat la toţi oamenii. a grapei B .Codominanţa. de grapa B . localizată în —1 cromozomul 9. AB A.recesivă. Este ştiut însă că aglutinina a leagă şi sedimentează eritrocitele ce conţin antigenul^. Drept exemplu poate servi gena responsabilă de formarea antigenilor sângelui la om. iar de grapa AB .grapa B şi 0. Această genă are trei alele A.numai antigenul B (grupa de sânge B sau III).B 0. A. B.AB - 0. Studiile au arătat că în cazul grupei 0 în plasmă sunt prezente aglutininele a şi P.A 0.AB 0 0 0 82 . La heterozigoţii I I eritrocitele poartă ambii antigeni.doar grapei AB. AB A. B. în homozigoţia I I . Grapele de sânge se moştenesc după anumite legităţi cunoaşterea cărora prezintă importanţă practică.AB B. indiferent de grapa sanguină. B. ambele alele ale genei asigură dezvoltarea în fenotipul heterozigotului a caracterelor controlate de ele. ceea ce determină grupa de sânge AB sau IV. AB B. AB A.

La încrucişarea Minilor cu creastă „trandafir" cu fcele cu creastă „mazăre". Deseori genele cu acţiune multiplă determină şi dezvoltarea caracterelor incompatibile cu viaţa I (a se vedea p. I semnează dezvoltarea unui nou I caracter la interacţiunea a două I gene dominante nealele aflate în I stare homo.le cu creastă „simplă". Pentru fieare rasă de găini este caracte•Btică o anumită formă a crestei. creasta „simplă" este un aracter recesiv. 1. toţi hibrizii din Fj aveau easta „trandafir". TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE /k Amintiţi-vă modalitatea de determinare a caracterului alelic sau nealelic •/ al genelor. Prin tiare. în F2 au G Complementaritatea de- "trandafir" AAbb "mazăre" aaBB Segregarea în raport de Gameti FH "nucă" AaBb Fig. Acelaşi s-a obţinut şi la încrucişarea linilor cu creastă „mazăre" cu1 .76). Interacţiunea complementară a genelor care determină forma crestei la găini.76.sau heterozigotă.Acţiunea multiplă a genelor {pleiotropia). Să analizăm moştenirea ormei crestei la găini. 66.. aveau o altă formă a crestei . hibrizii in F. în F2 avea loc segregarea în raport de 3 idafir" : 1 „simplă". Cele mai răspândite tipuri de interacţiune ale genelor nealele sunt complemenI raritatea. La încrucişarea găinilor cu creastă „trandafir" cu cele cu creastă p mplă". modificarea segregării în caz de viabilitate inegală a zigoţilor). 3.nucă" (fig.irandafir-simplă" şi „mazărenplă". I 9:3:3:1. 1. 83 . Mendel care a observat că la mazăre culoarea florilor şi a tegumentului seminţelor sunt determinate de acelaşi factor ereditar. Fenomenul de pleiotropie a fost evidenţiat încă de G. Pleiotropia reflectă participarea unei gene la manifestarea a două sau mai multe caractere. în perechile de caractere . I Ca urmare a interacţiunii genelor I nealele se constată abateri de la I segregarea mendeliană. epistazia şipolimeria.

în F2 segregarea după fenotip corespunde celei mendeliene în dihibridare 9:3:3:1. hibrizii din Fj aveau flori roşii (AaBb). discoidală şi alungită a fructelor. 1. întrucât segregarea este tipică pentru încrucişarea dihibridă. Cunoscând legităţile moştenirii formei crestei. genotipul crestei "trandafir" poate fi doar AAbb. Pornind de la constatarea că __1 creasta "simplă" este recesivă şi ţinând cont de rezultatele încrucişărilor găinilor cu această creastă cu cele cu creastă "trandafir" şi "mazăre". Se cunosc soiuri de bostan cu forma sferică. La încrucişarea a două plante de bostan cu fructe AAbb flori albe aaBB flori albe AAbb AaBb flori roşii F.apărut găini cu patru tipuri de creste în raport de 9 „nucă": 3 „trandafir": 3 „mazăre": . prin combinarea genelor ce le determină. Moştenirea culorii florilor la sângelevoinicului în cazul interacţiunii complementare a două perechi de gene nealele. Segregarea în raport de 9:7.1 1 „simplă". fiecare în parte neputând determina culoarea roşie a petalelor. 1. iar a celei "mazăre" .aaBB. adică.77). La autopolenizarea hibrizilor din F ] 5 în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 9/16 plante cu flori roşii şi 7/16 . creasta „nucă" a acestuia este rezultatul interacţiunii alelelor dominante ale acestor două perechi de gene.şi . : AaBb aaBB . Segregarea în raport de 9:6:1. forma crestei este determinată de două perechi de gene nealele. 84 . La plantele homozigote după una din alele recesive pigmentul nu se formează şi florile sunt albe. A-Bflori roşii F2 aa . întrucât fiecare din genele recesive în stare homozigotă prezintă un fenotip diferit.78.bb flori albe .77. La încrucişarea a două soiuri de sângelevoinicului cu flori albe cu genotipurile AAbb şi aaBB. 1. A-bb A-B6/16 9/16 Fig. 9/76 7/76 Fig. în prezenţa alelelor dominante ale ambelor perechi de gene florile au culoare roşie. se pot obţine tipurile dorite de creste.cu flori albe (fig. 2 cu O Cum am putea demonstra justeţea acestor afir Hibridul din Fj va fi heterozigot după ambele perechi alele AaBb. Interacţiunea complementară a genelor care determină forma fructului de bostan. Rezultatul obţinut este determinat de acţiunea complementară a genelor dominante A şi B.

80). La încrucişarea hibrizilor din F! între ei. dar cu o origine diferită (diferite genopenaj alb penaj alb tipuri). Toţi porcii albi au minimum o genă dominantă I. La încrucişarea porcilor albi şi negri. sau B > A). }i heterozigoţi după gena E . în F2 s-a obţinut segregarea in raport de 13/16 găini albe şi 3/16 . 1. cât şi recesive. care se opune formării pigmentului. Prin urmare. Segregarea în raport de 12:3:1. Porcii negri sunt homozigoţi după alela recesivă ii. 1. genele A şi B sunt complementare. aveau penaj alb. întrucât genele antrenate în concurenţă pot fi atât dominante. Abaterea de la segregarea mendeliană de 9:3:3:1 este generată de epistazia/> C. Alela dominantă / este supresorul alelei C. acţiunea genei culorii este anihilată. Stabiliţi după grilajul Punnet tipurile de genotipuri care determină cele trei clase fenotipice la încrucişarea porcilor albi din Ff.ccii ecu sferice. La autopolenizarea acestora. 6/16 sferice şi 1/16 alungite. Un alt exemplu de epistazie dominantă este moştenirea culorii la porci. iar alela recesivă c lipsa pigmentului. fiecare genă complementară în F. care nu se opune formării culorii.jului la găini în cazul interacţiunii festarea alelei dominante a altei gene (A < B epistatice a două perechi de gene. deosebim epistazie domi3/16 nantă şi epistazie recesivă. Porcii roşii sunt homozigoţi recesivi după ambele gene. Chiar şi în prezenţa unei singure alele /. Penajul găinilor poate fi alb sau colorat. Segregarea în raport de 13:3.răspunzătoare de formarea pigmentului negru. Din interacţiunea lor rezultă C.sferică.ccii C-ii fructe discoidale. adică coloraţia penelor. toţi hibrizii din F. 85 . Printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea hibrizilor din Fj s-a constatat segregarea după culoare în raport de 12/16 albi. Alela dominantă C determină prezenţa pigmentului. hibrizii din F[ Brâu albi. La încrucişarea rasei leggorn albă CCII cu plimutroc albă ccii./.78). în timp ce alelele recesive pena/alb penaj colorat condiţionează fructe alungite. Drept exemplu de epistazie dominantă serveşte moştenirea culorii penajului la găini (fig.cel.79). Penajul alb la diferite rase este determinat de două gene nealele C şi /. adică penajul alb. toţi hibrizii din F[ aveau fructe discoidale (fig. 3/16 negri şi 1/16 roşii (Jig. Epistazia se manifestă prin suprimarea fenotipică a unei gene de către alta. în F2 s-au constatat 3 clase fenotipice Ccii penaj alb în raport de 9/16 discoidale.găini colorate. lipsa celeilalte determină aceeaşi formă a fructului . 1. în epistazia domiMoştenirea culorii penanantă alela dominantă a unei gene inhibă mani. Deci.

Segregarea în raport de 9:3:4. 86 . Polimeria (poligenia). Culoarea boabelor din prima grupă varia de la roşie-întunecată până la roză-pală (fig. 6/16 . Segregarea în raport de 15:1. 1.a.două şi 4/16-0 singură genă dominantă. în unele cazuri. încrucişând două soiuri de grâu cu boabe colorate şi albe (necolorate). Moştenirea culorii la şoareci în cazul interacţiunii epistatice a două perechi de gene nealele. genele polimerice se notează cu aceeaşi literă latină cu specificarea indicelui pentru diferiţi membri.81. fenotipul individului depinde de numărul genelor dominante care determină caracterul dat. A2a2).81).80. Presupunem că culoarea întunecată a pielii la om este determinată de două perechi de gene dominante nealele. în F2 s-au obţinut 3 clase fenotipice: 9/16 aguti. 3/16 negri şi 4/16 .albi. 12/16 albi 3/16 negri 1/16 roşii 9/16 aguti 3/16 negri 4/16 albi Fig. 1. folosind grilajul Punnet.82). Celelalte genotipuri prezintă clase fenotipice intermediare. Apiiatţu. aveau culoarea aguti (AaBb) (fig. Prin încrucişarea hibrizilor din F[ între ei.a2a2) într-o familie de doi mulatri este de 1/16. Probabilitatea naşterii unui negru (A1a1 A2a2) sau a unui alb {a.a. alela recesivă a unei gene în stare homozigotă anihilează manifestarea alelei dominante sau recesive a altei gene: aa > B sau aa > bb. De exemplu. genotipurile din F2 de la încrucişarea ilustrată de fig. la încrucişarea şoarecilor negri {AAbb) cu cei albi (aaBB). Nillson-Ehle. întrucât asigură dezvoltarea unuia şi aceluiaşi caracter. 1.1 EEII alb AAbb aaBB aguti Fig. Studierea caracterelor polimerice a fost iniţiată la începutul secolului trecut.81. fatctcttce £/ După tipul genelor polimerice se moşteneşte şi pigmentaţia pielii la om. Toate aceste genotipuri determinau diferite nuanţe intermediare dintre roşu-intens şi alb. în cazul epistaziei recesive. a obţinut în F2 segregarea în raport de 15/16 boabe colorate şi 1/16 . Alelele recesive ale acestor gene condiţionează culoarea albă a pielii. Determinaţi. 1.albe. Copiii născuţi dintr-un bărbat negru şi o femeie albă vor fi mulatri (A. toţi şoarecii din F. Moştenirea culorii la porci (epistazie dominantă). Analiza genetică a arătat că prezenţa a patru gene dominante la 1/16 din urmaşi determină cea mai intensă coloraţie a seminţelor. Astfel de gene au fost numite polimerice. 4/16 din seminţe aveau trei gene dominante. 1. în 1908.

)mozigote după două perechi 2 o ["uamuini : gene dominante cu acţiune similară (A1AlA2A^ cu plante cu fructe ovale (a]a1a2a2). Fructul oval se formează în lipsa acestora Determinaţi cu ajutorul grilajului Punnet genotipurile în F2 la moştenirea polimerică necumulativă a formei fructului la traista ciobanului. conţinutul de zafcăr. de carne. a.Exemplele prezentate ilustrează polimeria cumulativă: la mărirea numărului de gene polimerice dominante acţiunea lor se sumează.a •determinată în mare parte de Icondiţiile în care se dezvoltă or•ganismul. O îre segregare se explică prin existenţa a două perechi de gene cu acţiune similară. [lungimea spicului. F2 se obţine segregarea în raport de 15/16 . de ouă. producţia de Bapte. Idepinde în mare parte de condiţii• de întreţinere. Astfel. -A2-).82.A2-).a. )ţi hibrizii din Fţ au fructe triunghiulare (A1a1A2a2). Manifesharea caracterelor polimere este A. lungimea lânii ş. la încrucişarea plantelor de traista cioanului cu fructe triunghiulare Fig.ovale. a. După tipul polimeriei necumulative se moştenesc şi alte caractere. sau cel puţin a aeia dintre ele (A. La autopolenizarea acestora. printre care i penajul de pe gambă la găini. rezenţa ambelor alele dominante ale acestor perechi (A. de ouă. în practică sunt răspândite fi cazurile de polimerie necuiidativă.triunghiulare şi 1/16 . de amidon etc. .a2 a2. 1. Segregarea în raport de 15:1. determină forma triunghiulară a fructelor.). calitatea hranei. Moştenirea culorii la boabele de grâu în cazul interacţiunii polimerice a genelor nealele. 87 . numărul de Iboabe în spic. De exemplu. După tipul polimeriei cumulative se moştenesc multe caractere cantitative de importanţă gospodărească atât la plante cât şi animale (proIducţia de lapte.

Determinaţi genotipurile formelor parientale şi ale hibrizilor. părinţii celuilalt. iar celălalt A(ll) şi este homozigot ori heterozigot.verzi. în altă pereche. gena dominantă asigură coloraţia. d) supradominanţa. Gena dominantă a unei perechi determină penajul colorat. b) semidominanţă. c) unul din părinţi aparţine grupei 0. Alegeţi răspunsurile corecte. dintre care 315 erau porumbaci (coloraţi). iar celălalt grupa Bm.II şi IV. 1. Determinaţi genotipurile părinţilor şi ale puilor porumbaci. 3. Un băieţel are grupa sanguină I. 3.grupa IV.i ~jl O —•> 1. Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-l cu exemple. c) codominanţă. . Supradominanţa ca fenomen de interacţiune între genele nealele determină: a) vitalitate sporită. Cercetările au demonstrat că copilaşii au respectiv grupele sanguine I şi IV.. Explicaţi prin schemă culoarea pielii copiilor ce se vor naşte din căsătoria unui mulatru cu o femeie albă. d) unul din părinţi aparţine grupei A homozigot. 2. La încrucişarea găinilor albe au fost obţinuţi 1680 de puişori. A. C. 53 . Părinţii unuia au grupele sanguine I şi II. Ce grupe au părinţi? a) unul are grupa Ap). iar celălalt grupei AB. b) rezistenţă slabă la boli şi vătămători. 6.lipsa coloraţiei. Determinaţi grupele sanguine ale părinţilor. b) ambii părinţi au grupa AB. c) fenomenul de heterozis în F. într-o familie se nasc numai copii ce nu aparţin grupelor sanguine ale părinţilor. 17 . B. Analizaţi interacţiunea genelor alele pe exemple din viaţă. Explicaţi rolul supradominanţei în agricultură. iar sora lui . 2. Ce grupe vor avea copiii lor? 7. 5. 4. Probleme. De la încrucişarea bostanului galben cu cel alb toţi bostanii erau albi. Părinţii au grupele sanguine II şi III. încrucişându-i pe aceştia între ei. Determinaţi cărui cuplu aparţine fiecare copil. d) scăderea însuşirilor biologice. Enumeraţi proprietăţile genelor ce determină interacţiunea lor. La maternitate s-au confundat 2 băieţei.. restul albi. s-au obţinut 204 de bostani albi. 8. iar cea recesivă nu domină coloraţia. Penajul alb al găinilor este determinat de 2 perechi de gene nealele. D. Raportul dintre genele ce determina grupele sanguine A şi B este: a) dominanţă.galbeni. cea recesivă .

Aici el s-a pătruns de Importanţa lucrului experimental la studierea biologiei. După terminarea Universităţii Jons Hopkins.9 TRANSMITEREA GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 1 MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 2 ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETĂ A GENELOR.genetica. întrucât T. Morgan monta experimentele pe iepuri. fiecare cromozom poartă mai multe gene. omul dispune de 23 perechi de cromozomi şi de câteva sute de mii de gene. RECOMBINAREA GENELOR ÎN BAZA CROSSING-OVERULUI 3 HĂRŢILE CROMOZOMIALE 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ 1. care a stabilit experimental.83. biolog şi genetician american. Thomas Morgan. iar bani pentru întreţinerea unui vlvariu mare nu avea. 1. Descoperirea întâmplătoare a mutaţiei de ochi albi la drozofilâ i-a sugerat ideea utilizării acestei musculiţe în experimentele de laborator. T.83). laureat al premiului Nobel în domeniul Fiziologiei şl Medicinei în 1933. unul din fondatorii geneticii. însă la orice organism numărul genelor depăşeşte cu mult numărul de cromozomi omologi. rezultatele se lăsau aşteptate. preocuparea sa la acel moment. Legile transmiterii genelor localizate pe acelaşi cromozom. Prin urmare. probabil. Succesele obţinute în embriologle nu i-au stăvilit dorinţa de a se ocupa de o ştiinţă la modă. Mendel referitoare la existenţa în celule o factorilor ereditari şi transmiterea lor în combinaţii întâmplătoare generaţiilor următoare. dar încă nefundamentată ştiinţific . De exemplu. îndeosebi a embriologiei. Morgan 89 . cea mai mare reuşită a savantului. Morgan pleacă în Europa unde lucrează în laboratoarele Naples Marine. MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM Legile mendeliene explică moştenirea caracterelor determinate de gene plasate pe cromozomi neomologi. Alegerea drozofilei în calitate de obiect experimental a fost. De aici şi întrebarea firească: cum se vor moşteni genele plasate pe acelaşi cromozom? Răspunsul la această întrebare a fost dat de Thomas '• forgan (fig. Iniţial Morgan intenţiona să controleze experimental presupunerile lui G. 1. Fig.

Toţi hibrizii din Fl aveau corp gri şi aripi normale (fig. Fig. Aspectul exterior şi caperioada scurtă de dezvoltare embrionară în riotipul femelei şi masculului la drozofilă. 1. condiţii dirijabile (pe au se pot obţine 30 de generaţii).aripi rudimen. caracterele corp negru şi aripi rudimentare sunt determinate de gene recesive. Rezultatele acestor încrucişări au fost diferite.T. negru şi aripi rudimentare (bb vg vg). 1. 1. Studiind moştenirea a două caractere . 1 I .prolificitatea femelelor care pot depune negru 200-300 de ouă.84) prezintă un obiect comod de cercetare datorită următoarelor particularităţi: XX XV .85). Interpretarea cromozomială a înlănţuirii genelor plasate pe acelaşi cromozom. Prin urmare.culoarea neagră a corpului b {black) şi aripi rudimenb*b vg*vg tare vg iyestigeal) . iar în a doua femele virgine din Fj cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive.84.numărul relativ mare de caractere detervg+vg+ b b vg vg formale minate de gene dispuse doar în 4 perechi de b vg b+vg* cromozomi.86. Morgan şi colaboratorii Fig. 1.numărul mare de mutaţii (-50) ale diferitelor gene. Ulterior au fost efectuate două încrucişări de analiză.87. Prima încrucişare de analiză. 1.aripi normale cu mas. în prima au fost încrucişaţi masculi din F! cu femele virgine homozigote după ambele gene recesive (bb vg vg). 1. corp .o Musculiţa de oţet {Drosophilla melanogaster) {fig.dimensiunile relativ mici ale corpului şi Fig. aripi rudimentare . încrucişarea femelelor cu corp gri . fenotipul b vg b b vg vg genotipul b*b vg*vg fenotipul 50% 50% Fig. F. 90 .85.său au încrucişat femelele cu corp gri şi aripi culi corp negru . Rezultatul obţinut corespunde regulii uniformităţii hibrizilor de prima generaţie.normale (b+ b+vg+ vg+) cu masculi ce aveau corp tare. diferiţi după formă şi mărime.

la îzofilă distingem 4 grupe de linkage.5% 8. 1.în prima încrucişare de analiză {fig. 1.23.5% de iusculiţe cu corp gri . De aici putem deduce că genele ce letermină corp gri . 1.86) s-au obţinut două clase fenotipice de îusculiţe. indiferent de sex: corp cenuşiu . A doua încrucişare de analiză.femelă virgină din Ft cu masculi îmozigoţi după ambele gene recesive . Determinaţi clasele genotipice obţinute în această încrucişare de analiză.le înregistrate în prima încrucişare de analiză (fig.aripi reduse.87).aripi normale şi 8.5% 8.aripi normale şi corp negru .aripi rudimentare. De exemplu. 8. raportul lor nu era de 1:1:1:1 conform legii segregării independente apă fiecare pereche de caractere.aripi normale şi corp negru . în 83% de b*vg* bvg b vg bvg b b* vg* vg vg vg*vg vg* *1.aripi normale. masculii din Fj formează doar două tipuri de eameţi. 2. Reprezentarea schematică a fenomenului I crossing-over.5% corp gri . Raportul real s-a dovedit a fi de: 41. RECOMBINAREA GENELOR IN BAZA CROSSING-OVERULUI în cea de a doua încrucişare de analiză ..5% corp tgru .5% f.88.88. Deşi s-au obţinut patru lase fenotipice. înlănţuit.5% corp negru .89. la om . Totalitatea genelor ispuse pe un cromozom formează un grup de linkage (de înlănţuire). Numărul ipelor de linkage este egal cu numărul haploid de cromozomi. şi nu patru ca în cazul combinării independente a caracterelor în conforlitate cu legea a doua a lui Mendel {fig. reiese că. Prin urmare. 1. 1. ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETA A GENELOR.aripi reduse.s-au obţinut rezultate total diferite de . 41. întrucât segregarea în cazul încrucişării de analiză reflectă raportul gârneţilor jformaţi de hibrizii din F.5% 41.aripi rudimentare sunt plasate ! acelaşi cromozom şi de aceea se transmit împreună. gârneţi parientali crossinggârneţi over recombinaţi 91 .

5% 8. Experimentul a fost repetat pe musculiţe cu o altă îmbinare a caracterelor analizate mai sus. Apariţia de indivizi cu caractere recombinate poate fi explicată doar prin faptul că în cazul femelelor înlănţuirea genelor situate pe acelaşi cromozom nu este completă.90 cum este numit fenomenul de schimb reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi. Interpretarea cromozomială a rezultatelor celei de a doua încrucişări de analiză.5% 8. în prima s-au încrucişat masculi din Ft cu femele homozigote după ambele gene recesive (corp negru . 92 . Cauza rezidă în schimbul reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi în timpul meiozei (fig.5% 16. Hibrizii din Fi moşteneau caracterele dominante: corp cenuşiu . Amintiţi-vă după fig.5% | byg byg* 17% de gârneţi recombinaţi \41. şi anume: corp negru . iar în 17% au apărut îmbinări noi ale acestora.5% de gameti b vg | 25% 25% 25% 25% 83% gârneţi parientali J 700% de gârneţi identici bvg Fig.90. S-au obţinut aceleaşi rezultate ca şi în cazul studiat anterior: în prima încrucişare de analiză toţi indivizii moşteniră îmbinarea părintească de caractere.aripi normale şi corp gri .aripi normale.5% 16. 1. în cea de a doua doar 83%. 1. 1.5% 41. la 17% înregistrânduse caractere recombinate. S-au efectuat două încrucişări de analiză diferite.5% 16. Rezultatele obţinute nu se conformează nici cu înlănţuirea genelor plasate pe acelaşi cromozom. în a doua.5% de gameţi b* vg* 8.5% 8. femelele din Fi s-au încrucişat cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive. celulele homozigotului recesiv 66% de meioze fără crossing-over 4 34% de meioze cu prima diviziun 100% de meioze fără crossing-over 16.aripi rudimentare.cazuri s-a repetat îmbinarea părintească a caracterelor.aripi rudimentare).89).

prin metode speciale.91). Motivul nu este însă cunoscut. • Genele alele ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi. Observările au arătat că procentul de organisme cu ractere recombinate este mai mare la o distanţă mai mare dintre gene. • Genele sunt amplasate în cromozom într-o anumită consecutivitate lineară. frecvenţa crossing-overului este de 17%. putem afirma că genele localizate pe acelaşi ^ cromozom se moştenesc înlănţuit.întrucât indivizii cu caractere recombinate alcătuiesc în cazul analizat 17% din descendenţi. întocmirea hărţilor cromozomiale presupune determinarea apartenenţei genei un anumit grup de linkage şi corespunderii grupei de linkage studiate unui lumit cromozom. • Pentru fiecare specie este caracteristic un anumit număr de grupe de linkage. sunt situate mai aproape. HĂRŢILE CROMOZOMIALE în baza rezultatelor încrucişărilor de analiză. luat ept zero. Morgan pentru determinarea distanţei dintre gene în cazul Dzofilei. Diferiţi •omozomi conţin un număr diferit de gene. Cu acest scop. distanţei în procente de la un capăt al cromozomului. • Genele dintr-un cromozom formează un grup de linkage. T. se pot recombina. Pentru stabilirea localizării grupului de linkage se >losesc cromozomii cu structură modificată. de aceea unele tcaractere se moştenesc împreună. Hărţile genetice se întocmesc pentru . 3. egal cu numărul haploid de cromozomi. f? Generalizând cele expuse. gradul de înlănţuire fiind determinat de distanţa dintre ele. pentru diferite gene este diferit şi depinde de distanţa dintre ele: cu cât acestea ^Z. Ideea a t folosită de T. Dar apare întrebarea de ce recombinarea genelor nu are tz loc în prima încrucişare de analiză? Studiile efectuate au arătat că la masculii de ^ drozofilă crossing-overul nu are loc. precum şi a distanţei dintre gene. Morgan şi discipolii săi au îs la concluzia că frecvenţa de apariţie a organismelor cu caractere recombinate îflectă distanţa dintre gene. cu atât probabilitatea că ele se vor moşteni împreună (~j este mai mare şi invers. 93 .care pereche de cromozomi omologi cu indicarea denumirii complete sau ^scurtate a genei. Procentul recombinărilor zi. Această legitate a fost numită regula lui Morgan. Hărţile cromozomiale mai sunt lite şi hărţi genetice ale cromozomilor. Astfel a fost întocmită prima hartă cromozomială: reprezentarea grafică amplasării genelor pe cromozomi (fig. Frecvenţa recombinării I ţte direct proporţională cu distanţa dintre gene. Apartenenţa genei la un îumit grup de linkage şi distanţa dintre gene se determină prin studierea iltatelor încrucişărilor. • Genele alele îşi pot schimba locurile. în baza celor spuse despre moştenirea înlănţuită a genelor plasate pe acelaşi cromozom tezele de bază ale teoriei cromozomiale se formulează astfel: • Genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă un anumit locus. 1.

perişori scurţi (normali). Cifrele indică distanţa dintre gene şi unul din capetele cromozomului. m. b . e-corp negru (cenuşiu). ev . III: ni—faţete groase (normale). Hărţile genetice ale cromozomilor drozofîlei. 94 . ss . a .perişori între faţete (lipsa lor).ochi rubinii (roşii). Mg . Literele sunt abrevieri ale genei mutante. bb perişori scurţi (normali). 8 . 1.ochi purpurii (roşii). dp -aripi scurte (normale).ochi roz (roşii). f— perişori bifurcaţi (normali).aripi sucite (normale).număr redus de perişori (normal). d . sp . e c . s.aripi mici (normale). IV : bt .91. vg — aripi rudimentare (normale). p . ey lipsa ochilor (prezenţa ochilor). W— ochi albi (roşii). D . ca -ochi rubinii (roşii). c.faţete groase (normale).corp de culori închise (gri).aripi arcuite (drepte).pată pe aripă (lipsa petei).ochi plaţi (rotunzi). Fig.ariste scurte (normale). ro.corp negru (cenuşiu).picioare scurte (normale).I normă mutaţie normă mutaţie III normă IV mutaţie 1 : cu V \ : Y— corp galben (cenuşiu).perişori scurţi (normali). se-ochi cafenii (roşii).aripi încovoiate (drepte). v.absenţa unei nervuri de pe aripă (prezenţa ei). II: al. pr— ochi purpurii (roşii). car .

deşi este evidenţă moştenirea extracromozomială a caracterului. Ulterior se face analiza genetică a descendenţilor cu astfel de cromozomi. precum şi despre ARNm şi ARNt care participă la sinteza lor. Moştenirea caracterului „frunze pestriţe" ţine de transmiterea la diviziunea celulară a două tipuri de plastide: verzi şi albe. Mitocondriile de asemenea conţin ADN inelar şi dispun de propriul aparat de sinteză a proteinelor. Moleculele de ADN ale acestor organite conţin informaţia despre propriile proteine. în unele cazuri. în celulele eucariote astfel de organite sunt cloroplastele şi mitocondriile. ce conţin un amestec de plastide verzi şi albe. sau formează polen steril. pe lângă frunzele verzi obişnuite. La porumb. Ca urmare. muscă. întrucât organitele celulare sunt moştenite prin intermediul citoplasmei. ereditatea extracromozomială mai este numită şi citoplasmatică.a. sterilitatea masculină nu dispare. albe şi cu amestec de plastide verzi şi albe. roşii. caracterul dat se moşteneşte pe linie maternă. Ca urmare un cromozom se scurtează.se asigură trecerea unei porţiuni de cromozom la un alt cromozom. porumb. Moştenirea plastidică a fost descoperită la unele plante: frumoasa-nopţii. există şi frunze pestriţe. orez. virusuri. Ereditatea citoplasmatică masculină. Aceste modificări structurale ale cromozomilor sunt vizibile la microscop. transmiţându[se pe linie maternă. Plastidele se divid autonom în celulă şi se repartizează la întâmplare între celulele-fiice. om. bacterii. pe frunză vor apărea sectoare erzi. iar altul se lungeşte. în funcţie de care deosebim respectiv moştenirea plastidică şi mitocondrială a caracterelor. şoarece. La repetarea acestei încrucişări [pe parcursul mai multor generaţii. guraleului ş. la diviziune formează trei tipuri de celule: cu plastide verzi. 95 . găină. Celulele. Moştenirea mitocondrială. ceapă. sfeclă se întâlnesc forme ce nu formează polen. grâu. orz. La aceste plante. 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ Pe lângă cromozomi. pestriţe şi albe. mu poate fi determinată structura responsabilă de dezvoltarea caracterului dat. Genele mitocondriale controlează | două grupe de caractere ce ţin de activitatea sistemelor respiratorii şi rezistenţa la antibiotice şi alte toxine. pentru a stabili care grup de gene au trecut de la un grup de linkage la altul. ţânţar. Până în prezent au fost întocmite hărţile cromozomiale pentru drozofilă. La polenizarea plantelor cu sterilitate masculină cu polen normal în [majoritatea cazurilor se obţin plante cu polen steril. Fenomenul a fost numit sterilitate citoplasmatică masculină şi este determinat de particularităţile I citoplasmei. Hărţile cromozomiale permit de a prevedea caracterul moştenirii caracterelor. drojdii. purtători ai informaţiei ereditare pot fi şi unele organite celulare care posedă propriul ADN. alge. Deoarece plastidele ajung la zigotprin intermediul citoplasmei ovulului. iar în selecţie uşurează alegerea perechilor pentru încrucişare.

fa) 16 gene. Elucidaţi esenţa şi rolul hărţilor cromozomiale. b) se manifestă numai în cazul genelor situate pe acelaşi cromozom. Probleme. C) perechea III. 4. 6. Al doilea soţ are Rh-negativ şi eritrocite normale. 4. c) contravine legii I a lui Mendel. 3. 2» Enumeraţi particularităţile structurale aie musculiţei Drosophila melanogaster care au făcut din ea un obiect al cercefărilor genetice. La om locusul factorului RH rezus e înlănţuit cu locusul ce determină forma eritrocitelor şi se află la o distanţă de 3 morganite de el (C. Alegeţi răspunsurile corecte. b) prezintă un mare număr de gene mutante. d) 5000 gene. Rh-pozitiv şi eliptocitoza (eritrocite eliptoidale) sunt determinate de gene autozomale dominante. 2. Stern.z=^ —1 i x^ ~ <f O 1. d) nu vine în contradicţie nici cu una din legile lui Mendel. 1965). b) perechea II. c) toate celulele conţin cromozomi gigantici. Rh-pozitiv moştenindu-l de la un părinte. Drosophila melanogaster constituie un excelent material de cercetare. 96 . Cei mai mici cromozomi la Drosophila melanogaster formează: a) perechea I. Analizaţi biografia fui T. Crossing-overul: a) are loc numai în mitoză. 5. b) are loc numai în meioză. 5. iar eliptocitoza de la celălalt. d) prezintă schimbul reciproc de gene plasate pe cromozomi pereche.Explicaţi prin schemă rezuitateie experimentelor făcute de Morgan pe museuiiţa de oţet. 3. deoarece: a) are un număr redus de cromozomi. Morgan. c) 8000 gene. d) perechea IV. c) poate avea loc şi în interiorul genei. Fenomenul de linkage: a) este contrar legii a ll-a a lui Mendel. Numărul de gene la Drosophila melanogaster este de aproximativ: a) 4 gene. Determinaţi coraporturile procentuale ale genotipurilor şi fenotipurilor probabile ale copiilor din această familie. 1. d) generaţiile se succed la intervale mici de timp. Unul dintre soţi este heterozigot după ambele caractere.

se diferenţiază în primare şi secundare. iar din ele ce se fixează de trompa femelei sau se află în apropierea acesteia . reptile pcul se determină în timpul fecundaţiei. Enumeraţi caracterele sexuale primare şi secundare la om. înotătoarelor la peşti etc. crustacee.masculi. i Rotatoria. de exemplu iermele marin Bonellia viridis. Printre acestea pot fi enumerate: deosebirile în culoarea. Caracterele sexuale I rimare includ un şir de particularităţi morfologice şi fiziologice care asigură )rmarea gârneţilor şi contopirea lor la fecundaţie. Acest tip de determinare a sexului ste numitprogamic. Acest raport numeric coincide cu segregarea obţinută la ologie. numite sexuale. arahnide. mamifere. Caracterele sexuale secundare bontribuie indirect la întâlnirea şi împerecherea indivizilor de sex opus. Din cele mari după fecundaţie se szvoltă femele. Acesta este cel mai răspândit tip de îterminare a sexului şi este numit singamic. este caracteristică determinarea sexului după pcundaţie. de ce depinde sexul viitorilor indivizi în cazul tipului singamic determinare a sexelor? Observările geneticienilor au arătat că în limitele unei masculii şi femelele se nasc în proporţii egale.masculi. La insecte. Caracterele care determină deosebirile dintre indivizii de sex opus (dimorfismul •exual). păsări. Repartizarea neuniformă a citoplasmei în ovogeneză duce i formarea a două tipuri de ovule: mari şi mici. a XII-a „_ . Astfel. din larvele ce plutesc liber în apă se dezvoltă femele. DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR Sexul reprezintă o totalitate de caractere şi însuşiri ale organismului care asigură [reproducerea şi transmiterea informaţiei genetice prin intermediul gârneţilor.MOŞTENIREA CARACTERELOR CUPLATE CU SEXUL! 1 DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR 2 DIFERENŢIEREA SEXULUI 3 EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX • 1. forma şi dimensiunile penelor la răsări. adică. Pentru unele animale. ci. peşti. Determinarea sexului poate avea loc la diferite etape ale ciclului reproductiv. iar din cele mici . segregarea după sex ste apropiată de 1:1. Phylloxera vastartix şi Dinophilus sexul zigotului se determină încă timpul ovogenezei. mărimea glandelor mamare la mamifere. Apare întrebarea.

sau X şi Y).Ligaeus. numărul de cromozomi sexuali este egal la ambele sexe. Genotipul femelei poate fi notat ca 2A + XX. nematode. reptile şi plante sexul heterogametic sunt femelele. unul din sexe trebuie să fie homozigot. individul va fi de sex masculin. deoarece la baza formării lor stă meioza. La fel se determină sexul şi la om (fig. iar celălalt . polichete. La fecundaţia ovulului de către un spermatozoid ce poartă cromozomul X va rezulta un individ de sex feminin. iar masculul doi cromozomi sexuali diferiţi . Tipul XO a fost numit fluture şi este caracteristic pentru ortoptere. Cercetările au arătat că la toate păsările. în cazul când acceptăm ideea că sexul se moşteneşte după acelaşi principiu. Mendel. Sexul. amfibieni. 1.hetemgametic. numai că femelele conţin doi cromozomi sexuali identici XX.două (X şi O. sexul zigotului este determinat de mascul (fig.doi cromozomi X. Ei au observat că cariotipul femelelor şi masculilor se deosebesc după o pereche de cromozomi. 1. numiţi mai târziu sexuali. la un număr egal de autozomi. întrucât la drozofilă femela este homogametică.XY.cu încrucişarea de analiză când unul din părinţi este heterozigot (Aa). păianjeni. multe specii de căpuşe. la unele specii de nevertebrate. iar masculii . Deosebirile dintre cromozomii sexuali s-au dovedit a fi cantitative şi calitative. iar a masculului . iar celălalt homozigot după gena recesivă (aa). peşti. La o altă specie de ploşniţă-de-iarbă . Tipul XY poartă denumirea de Drosophilla şi se întâlneşte la diptere. plantele dioice şi la om. Schematic moştenirea sexului în cazul isectelor descrise se prezintă astfel: Protenor P 9 Din schemă se vede că în ambele cazuri femela formează un tip de gârneţi.2A + XO (2A reprezintă garnitura diploidă de autozomi). Ambele tipuri de gârneţi masculini se formează în proporţie egală de 1:1. Masculii sunt homogametici şi formează un singur tip de 98 . ulterior fiind confirmată experimental de E. este numit homogametic. Ele formează două tipuri de ovule: Z sau W. gândaci. Dacă spermatozoidul poartă cromozomul Y (sau este lipsit de cromozom sexual). La ploşniţa-de-iarbă Protenor. femelele poartă doi cromozomi sexuali identici . iar cel ce formează două tipuri de gârneţi . care formează un singur tip de gârneţi după cromozomii sexuali.93). Această presupunere a fost expusă încă de G. iar masculii doar unul.92). Wilson şi MacClang pe exemplul insectelor. Sexul heterogametic poate fi de două tipuri: XO sau XY.heterozigot. mamifere.

La om. El este caracteristic pentru o serie de insecte cum ar fi albina meliferă. 1. Teoretic toate tipurile enumerate de determinism cromozomial al sexului asigură un raport constant al sexelor de 1:1. 1. De exemplu. în natură se întâlneşte şi un tip specific de determinism cromozomial al sexelor . Determinismul cromozomial al sexelor la Drozofilla. Din cele fecundate se dezvoltă albine lucrătoare şi regine. Determinismul cromozomial al sexelor la om. }fig.haploid.95. iar altă parte nefecundate.ci Fig. la 100 de embrioni fetiţe revin circa 150 de embrioni băieţei.94. cu garnitura diploidă de cromozomi (2n). Tipul haploid de deteriism cromozomial al sexului. dintre care o parte fecundate. La aceste animale cromozomii sexuali lipsesc. în momentul conceperii. Tipul ZW de determinare a sexului a fost numit Abraxas (fig. în realitate se nasc mai mulţi indivizi de sex masculin.92.94). astfel încât la momentul naşterii la 106 băieţei revin 100 de fetiţe. oo . cu o garnitură haploidă (n). 1. sexul fiind determinat de ploiditatea cromozomilor (fig. Tipul Abraxas de determinare a sexului.93. Unii cercetători explică fenomenul prin viabilitatea mai înaltă a spermatozoizilor purtători ai cromozomului Y faţă de cei ce poartă cromozomul X. la albina meliferă regina depune două tipuri de ouă. viespile şi furnicile.masculi (trântori).Z. Fig. g. iar din cele nefecundate . în primele luni de sarcină sunt eliminaţi mai mulţi embrioni de sex masculin. 1. spermatozoizi . 1. 1.95).

a celui feminin.cel feminin (XX). La vitele mari cornute. influenţând prin secreţia de hormoni sexuali masculini dezvoltarea embrionului feminin. iar viţeluşa.estrogenii şi progesteronul. viţelul este normal. întrucât nivelul acestor hormoni în sânge este controlat de genele ce determină sexul. prin urmare şi diferenţierea lui. savanţii au observat că la înlăturarea testiculelor cocoşul capătă caractere de găină. DIFERENŢIEREA SEXULUI 2 __i cu Determinarea sexului este urmată de dezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare. dar într-un raport diferit. Aceste schimbări sunt cauzate de faptul că testiculele încep să funcţioneze înaintea ovarelor. iar la femelă . Amintiţi-vă care sunt glandele producătoare de hormoni sexuali la om. iar la femele . de exemplu prin castrarea masculilor. spre deosebire de cei bisexuali. adică dispun de gene ce determină dezvoltarea ambelor sexe. iar cele interne masculin. Bisexualitatea ereditară a organismelor este confirmată de cazurile de schimbare a sexului în ontogeneză în condiţii naturale şi experimentale. Dacă acestei „găini" i se transplantează testicule de la un cocoş normal.genitaliile externe sunt de tip feminin. Astfel de rezultate au fost obţinute în experimentele pe triSchema 1. se creează condiţii pentru dezvoltarea caracterelor sexuale specifice celuilalt sex. Se cunosc hormoni sexuali masculini androgenii. Ambele tipuri de hormoni sunt prezente atât la masculi. La aceşti peştişori heterogametic r R r r este sexul masculin (XY). este intersexuală şi sterilă . şi feminini . 100 . păsări şi alte animale.3 t o n {pieurodeles waltlii). ca în experimentul descris mai sus. Prin acţiunea preparatelor hormonale s-a reuşit schimbarea sexului la unele animale chiar până la formarea de gameţi de sex opus. sau ca urmare a unor dereglări hormonale. Să urmărim una din aceste schimbări de sex pe exemplul peştişorilor decorativi. dar într-un raport cantitativ diferit. cât şi la femele. la mascul vor predomina androgenii. iar r r XY xx xx homogametic .estrogenii şi progesteronul. gemenii unisexuali sunt normali. unele PREDETERMINAREA HORMONALĂ A SEXULUI broaşte (Xenovus laevus) Desti LA PEŞTII ORYZIAS LATIPES oroaşte (Aenopus laevus). Aceste gene controlează secreţia de hormoni sexuali care şi asigură diferenţierea sexului. La masculi predomină genele ce asigură dezvoltarea sexului masculin.2. caracterele de mascul se restabilesc. peşti p â XrYR roşii X 9 X X albi (Oryzias latipes). de regulă. în caz de schimbare a raportului hormonal specific sexului dat. Studiind rolul glandelor sexuale în diferenţierea sexelor. Rezultatele acestui experiment şi a multor altora au sugerat ideea că organismele genetic sunt bisexuate. în caz de bisexualitate.

iar ochi albi cealaltă jumătate din masculi. Analiza sexuală a descendenţilor a arătat că ochi roşii :\eau toate femelele şi jumătate din masculi.în Fj s-au obţinut două clase fenotipice în raport de 1:1. La încrucişarea hibrizilor din F! intre ei s-a obţinut acelaşi raport al hibrizilor de 1:1.Pentru experiment s-au luat peştişori roşii şi albi. Până la diferenţierea glandelor sexuale. Determinaţi segregarea după sex în cazul încrucişării ? XrY* xt?X' Rezultatele acestui experiment confirmă că bisexualitatea este determinată genetic şi că diferenţierea sexului poate fi schimbată în ontogeneză. iar masculii roşii X Y {schema 1. Prin urmare.3). Pentru a afla dacă această regulă este valabilă şi pentru genele localizate în cromozomii sexuali. Fiicele moştenise caracterul tatălui. cât şi la cea indirectă (aa x AA) se obţin aceleaşi rezultate.ochi albi. Rezultatele încrucişării directe corespund legilor mendeliene. Cei din prima erau hrăniţi normal.caracterul mamei.femelă cu ochi albi şi mascul cu ochi roşii (fig. Deosebirile rezultatelor celor două încrucişări arată că moştenirea culorii albe a ochilor depinde de faptul care părinte este 101 G . white . în consecinţă.pe cromozomul X. toţi masculii au fost împărţiţi în două grupe. La încrucişarea hibrizilor din Fj intre ei. în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 75% de musculiţe aveau ochi roşii şi 25% . iar femelele .recesivă. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de sex feminin homogametic. Demonstraţi că în cazul încrucişării directe şi a celei indirecte se obţin aceleaşi rezultate. iar în mâncarea celor din grupa a doua s-a adăugat hormon sexual feminin. iar alela recesivă . ceea ce nu se poate spune despre încrucişarea indirectă. 1. 1. Morgan de studiere a moştenirii culorii ochilor la drozofilă.96). Gena dominantă a culorii roşii se află pe cromozomul Y. iar cea albă . Masculii rezultaţi din această încrucişare erau roşii.albe. toţi masculii din grupa a doua genotipic continuau să rămână masculi. iar fiii .alb) (încrucişarea directă). Ei se încrucişau liber cu masculi roşii normali. r r r R femelele albe au genotipul X X . Ambele grupe fenotipice erau reprezentate în număr egal de masculi şi de femele. să analizăm rezultatele experimentelor lui T. ceea ce demonstrează că culoarea roşie a ochilor este dominantă. La încrucişarea femelelor cu ochi roşii cu masculi cu ochi albi w (din eng. iar fenotipic erau femele cu ovare normale şi caractere sexuale secundare feminine. în cazul încrucişării indirecte .97) . toţi hibrizii din F. aveau ochi roşii {fîg. EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE Moştenirea genelor localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul lor: atât la încrucişarea directă (AA x aa). 3.

1. încrucişarea indirectă. 102 .? ochi roşii â ochi albi 50% 9 50% d 50% 9 25% â F. 50% musculite cu ochi roşii 50% musculife cu ochi roşii 50% musculite cu ochi roşii toţi d 25% 9 25% â 25% 9 25% â (51 ochi roşii Ş ochi roşii X (51 och/ a/6/ Xw Y P fenotip genotip Ş ochi albi Xw Xw X gârneţi F1 Fi* 1 Fi Ş ochi roşii din F( X (J ochi albi din Fj ochi roşii din Fj X Ş ochi roşii din F1 XA/ + XW fenotip genotip Xw+ Y X w + Xw Xw Y Xw + J CYJ 50% J I — 50% (xwy Txwj 50% 50% gârneţi ? \ v n y 50% 25% Xw + fa*) 50% ^ — S 50% 25% Xw^ Y ţ j och/ roş// 25% (vV- 25% 25% + Xw + [X .97.96. 1. 50% Xw Xw Xw+ Y $ ochi roşii 25% Ş ochi roşii 25% Xw + Ş ochi roşii 25% fxwj 50% Xw Xw Y » Xw S 50% Xw Xw Xw Y Ş och/ raş/7 (J och/ a/W Ş ochi albi (J ochi albi Fig. Fig. încrucişarea directă. i musculite cu ochi roşii ? ochi albi 50% musculite \ cu ochi roşii ) ochi roşii F.

ochi roşii. deoarece cromozomul Y genetic este inert.cocoşeii 103 . Ambele alele sunt localizate pe cromozomul X. De exemplu. Dacă purtătoarea caracterului dominant este mama. XBXb . caracterul lui va fi moştenit de fiice. iar unicul cromozom sexual X al masculilor cu ochi roşii gena dominantă. un cromozom X al cărora este de origine paternă.pisică neagră. Acest tip de moştenire a caracterului de la mamă la fiu şi de la tată la fiice este numit în cruce sau criss-cross. Singurul cromozom X al fiilor din F1 parvine de la mamă şi de aceea fiii moştenesc caracterul mamei .heterogametici (XY). 1. iar masculii . în acest caz deosebirile dintre cele două încrucişări sunt explicabile. rezultatele încrucişărilor reciproce diferă. Amintiţi-vă ce tip de interacţiune a genelor alele avem în cazul pisicilor cu pete negre şi roşcate. Prin urmare. Fiii însă vor moşteni caracterul mamei. întrucât sexele se deosebesc după cromozomii sexuali. i cazul încrucişării directe . Să urmărim cum se va moşteni penajul pestriţ la găini (fig.98). lucru inexplicabil până când nu s-a stabilit că moştenirea acestui caracter este cuplată cu sexul. Pisoi cu o atare coloraţie nu se întâlnesc. întrucât unicul lor cromozom X Iste moştenit de la mamă. X"Xb . iar cea roşcată .pisoi roşcat. localizată pe cromozomul sexual X. 1. Acest aracter este determinat de gena dominantă B. la pisică se întâlneşte o coloraţie specifică a blănii constând din alternarea petelor negre şi roşcate. minin. cei doi cromozomi sexuali X ai femelelor cu ochi albi din încrucişarea indirectă vor purta alela recesivă. în cazul când purtătorul caracterului dominant este tatăl. Putem presupune că gena dată este localizată pe cromozomul sexual X. Studiile au arătat că culoarea neagră se datorează alelei B.97). primind un cromozom X de la mamă şi unul de la tată. La om sunt studiate circa 150 de gene sex-linkage.pisică roşcată. deoarece atât fiicele. în acest caz fenotipurile enumerate sunt determinate de următoarele genotipuri: X B X B . cât şi fiii primesc un cromozom X de la mamă.purtătorul acestei gene.pisică cu pete negre şi roşcate.ochi albi (fig.alelei b. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de heterogameţie a sexului .femele pestriţe cu mascul cu penaj negru . în baza analizei rezultatelor experimentelor descrise mai sus putem afirma cu certitudine că moştenirea caracterelor determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali depinde de repartizarea lor în meioză şi de recombinarea la fecundaţie. XbY . toţi hibrizii j din Fj vor moşteni caracterul mamei. fenotipic vor moşteni caracterul tatălui . Femelele la drozofilă sunt homogametice (XX). XBY pisoi negru. — ^jf— O1 -* 'U Moştenirea caracterelor determinate de gene amplasate pe cromozomul X a fost studiată şi pe exemplul altor animale. întrucât fiicele din Fj sunt heterozigote după caracterul dat. Cu unele din ele vă veţi face inoscut la studierea temei "Genetica omului".

Astfel de caractere sunt numite limitate de sex. De exemplu. Masculii sunt purtători ai genelor ce determină aceste caractere pe care le transmit fiicelor. deoarece moşteneau gena dominantă de la mamă. deoarece unicul lor cromozom X era de origine paternă. terelor sex-linkage corespunde pe deplin repartizării cromoFig. combinării lor la fecundaţie. iar femeile . dezvoltarea coarnelor la oi este determinată de gena dominantă H. lipsa lor . Gena dominantă se va manifesta la femele numai în stare homozigotă. din care. în avicultura este foarte important de a stabili sexul puilor de o zi după fenotip în vederea hrănirii lor separate. Astfel s-a reuşit "colorarea" gogoaşelor produse de masculi. asigurându-se o alimentare mai calorică celor colorate.nu. alelele ce determină culoarea ouălor au fost "plasate" pe cromozomii sexuali. de aceea bărbaţii heterozigoţi după această genă vor fi pleşuvi.98. care funcţionează pe bază de fotoelemente. dar care se manifestă doar la indivizii unui sex. 1. La încrucişarea femelelor cu penaj negru cu masculi pestriţi. se obţin cu 20-30% mai multă mătase.dinFj aveau penaj pestriţ. După acelaşi principiu se moşteneşte şi chilia la femei şi bărbaţi. 104 . iar femelele cu acelaşi genotip (Hh i . Cunoaşterea caracterelor cuplate cu sexul dă posibilitatea de a separa descendenţa după sex îndată după naştere. în sericicultură. 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX Se cunosc caractere determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali sau autozomii ambelor sexe. la ei însă aceste caractere nu se manifestă. Cu ajutorul unei maşini de sortare. La bărbaţi gena chiliei domină. Moştenirea penajului la găini (caracter zomilor sexuali în meioză şi cuplat cu sexul). Dominanţa unor gene depinde de sexul individului.de gena recesivă h. la fel şi cea recesivă la mascul. de regulă. toţi puişorii din Ft erau pestriţi. Importanţa practică a moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. prin restructurarea cromozomială. ouăle se separă după culoare. Puicuţele din Fj aveau penaj negru. Masculii heterozigoţi Hh vor avea coarne. Drept exemplu pot servi producţia de lapte şi conţinutul de grăsime în lapte. iar la femei . producţia de ouă etc.nu. cocoşii fiind crescuţi pentru carne.nu. de aceea caracterele determinate de aceste gene sunt numite controlate de sex. Rezultatele acestor încrucişări ne demonstrează încă odată că moştenirea caracF-.

7O 1. B. Explicaţi schema moştenirii alelelor sex-linkage pe exemplul încrucişărilor efectuate de Morgan. tatăl căreia suferea însă de hemofilie. 2. d) determină sexul masculin la om. tatăl căreia avea ochii albaştri şi suferea de daltonism. dacă se ştie că gena ochilor căprui se transmite drept caracter dominant autozomal. Analizaţi schema moştenirii criss-cross a caracterelor. iar gena cecităţii cromatice (daltonismului) este recesivă şi este înlănţuită cu cromozomul X. O femeie cu ochi căprui şi vedere normală. b) conţine acelaşi număr de gene ca şi cromozomul omolog X. 2. 4. Ce genotipuri pot avea descendenţii acestui cuplu. b) este caracteristic tuturor insectelor. Cromozomul Y uman: a) este un cromozom de talie mare comparativ cu cel de tip X din aceeaşi pereche. Hemofilia clasică se transmite drept caracter recesiv înlănţuit cu cromozomul X. Un bărbat sănătos se căsătoreşte cu o femeie ce nu suferă de hemofilie. c) unele gene de pe cromozomul Y pot suferi mutaţii. c) femela în acest caz este homogametică. 105 . 5. b) singamic. 6. d) se întâlneşte şi la lăcuste. A. Tipul Drosophila de determinism cromozomial al sexelor: a) este specific omului. s-a căsătorit cu un bărbat cu ochi albaştri şi vedere normală. Probleme. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: a) tip Protenor b) tip Abraxas c) tip Drosophila d) tip haploid e) tip fluture 1)XY 2) XX 3) XO 4) O 5) ZZ 6)rt 3. Descrieţi mecanismul următoarelor tipuri de determinism cromozomial al sexului: a) progamîc. Determinaţi genotipurile descendenţilor acestui cuplu. Alegeţi răspunsurile corecte: 1.

producţia de lapte. Caracterele calitative reprezintă o descriere tipologică a organismelor: culoarea şi forma fiorii şi ale fructului. Acest tip de caractere este determinat de mai multe gene şi de aceea moştenirea lor se abate de la legile mendeliene. de exemplu.a. modificativă) ereditară (genotipică) combinativă mutaţională Variabilitatea vizează atât caracterele calitative.cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor datorită căreia indivizii aceleiaşi specii se deosebesc după unul sau mai multe caractere: dimensiunile corpului sau organelor.§ VARIABILITATEA ORGANISMELOR 1 FORMELE VARIABILITĂŢII 2 VARIABILITATEA NEEREDITARĂ 3 VARIABILITATEA EREDITARĂ 4 ALEUSMUL MULTIPLU 5 LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE 6 SECURITATEA GENETICĂ 1. particularităţile structurale şi funcţionale etc. de carne ş. Moştenirea caracterelor calitate are loc în conformitate cu legile mendeliene. culoarea blănii. Caracterele determinate prin măsurări reprezintă caractere cantitative.4): Schema 1. 106 . greutatea fructelor. deosebim două forme ale variabilităţii {schema 1. de ouă. în funcţie de factorul declanşator. Diversitatea uimitoare de organisme ce populează Terra sunt consecinţa variabilităţii . forma nasului. seminţelor.4 : neereditară (fenotipică. forma lor. cât şi cantitative ale organismelor. culoarea ochilor ş. Cercetările au arătat că variabilitatea este generată de două grupe de factori: 1) deosebirile în genele moştenite de la părinţi şi 2) influenţa condiţiilor de mediu în care are loc dezvoltarea individuală. pigmentaţia. FORMELE VARIABILITĂŢII Amintiţi-vă noţiunea de variabilitate (a se vedea p.a. 39).

frunzele prezintă trei vaiante de forme în funcţie de raportul lor faţă de pă: submerse (în formă de panglică). La o altă plantă cvatică . 0°C) . înfloreau abundent.99 în funcţia de raportul lor faţă de apă.dezvoltarea lor embrionară decurge la Fig. ei rămân albi.2 VARIABILITATEA NEEREDITARA Observaţi şi comentaţi deosebirile în forma frunzelor plantelor din fig. Dacă dezvoltarea lor de mai departe loc la temperatura de 30°C. în scurt timp ea se va acoperi cu păr kgru. iepuraşii de această rasă unt albi. Aceste experienţe explică de la naştere iepurii de Himalaya sunt complet îi . în a. Cultivând forme tontane de vulturică pe soluri fertile al Grădinii botanice din Miinchen.99. el a constatat ă fenotipul acestora s-a schimbat radical: plantele erau viguroase.săgeata-apei. i temperaturi mai joase.99. 98).notipul lor a revenit la cel iniţial. Drept exemple ale variabilităţii modificative i lumea animalelor pot servi determinarea sexuii la viermele marin Bonellia (a se vedea p. Prin urmare. B. frunzele de la suprafaţa apei sunt mai ectate decât cele scufundate în apă (fig. itorcând aceste forme pe solurile sărace de munte. La îndepărtarea părului de pe urechi. . Variabilitatea neereiperatură înaltă. 1865 botanistul german K. 1. La naştere. urechile. recum şi schimbarea culorii blănii la iepurele . iar la aplicarea unei comprese calde -. plutitoare (ovaî) şi aeriene (în formă de săgeată) (fig. Himalaya.C .floarea-broştească.săgeata-apei . eşi genotipul lor este acelaşi. B îiune a corpului există o temperatură limită. labele botişorul devin negre. coada.păr alb. . A).99. 1. pentru fiecare ditară la: A . 1. Q. ixemplele prezentate sunt o dovadă elocventă a Dlulul mediului în manifestarea fenotipică a genopului. Dacă unui iepure de limalaya i se rade părul de pe spate şi regiunea »tă se răceşte (prin aplicarea unei pungi cu ă). 107 . de exemplu la floarearoştească. La unele plante acvatice. 1. Năgeli a făcut publice rezultatele observărilor sale supra manifestării aceloraşi genotipuri în diferite condiţii de viaţă. în ondiţii obişnuite (t = 20°C) va creşte tot păr fcru.

Bonnier. fenotipul lor s-a dovedit a fi diferit ca urmare a condiţiilor diferite de creştere. mani25-27 festarea genei responsabile de culoarea blănii __1 depinde de temperatură. Bonnier a semănat seminţele recoltate de la plantele crescute la munte în condiţii de şes.101) înjumătăţi egale. din acestea au crescut plante cu tulpina înaltă.neagră {fig. 1. Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată şi pe exemplul o 0 Fig. Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată de botanistul francez G.100.gulia din B mărită. Ţinând cont de faptul că păpădia şi gulia se pot înmulţi vegetativ prin butaşi de rădăcină.100). O parte le-a plantat în regiune montană. 1. Din butaşii de rădăcină plantaţi pe şes s-au Fig.mai sus de care creşte blană albă. Prin urmare. 1. iar cei plantaţi pe terenuri muntoase aveau tulpină scurtă sau aceasta lipsea complet. lui G. 108 . botanistul a împărţit rădăcinile mai multor gulii şi păpădii (fig. 1. Experienţa efectuată de G. Ilustrarea experienţei dezvoltat plante cu tulpina înaltă (fig. Pentru a afla dacă modificările dobândite se transmit urmaşilor. Acest tip de variabiliFig. doar o adaptare a acestuia la condiţiile concrete de viaţă. Spre mirarea lui. B). C . fiind blănii la iepurele de Himalaya. Bonnier: A . Deşi plantele aveau acelaşi genotip. schimbarea condiţiilor de viaţă a dus doar la modificarea fenotipului. iar sub această limită . Bonnier cu păpădia. iar cealaltă pe şes. genotipul rămânând neschimbat.gulie crescută la înălţimea de 2 400 m.modificări.101. planta prezentând o rozetă de frunze lipite de pământ (fig.102. A). Aceleaşi rezultate le-a obţinut şi în cazul păpădiei.102. 1. 1. Prin urmare..102. 1.gulie crescută pe şes B . Harta temperaturilor limită de dezvoltare a pigmentaţiei tate nu afectează integritatea genotipului. Varietatea fenotipurilor care apar la organisal mele cu acelaşi genotip sub influenţa condiţiilor -14" de mediu prezintă variabilitatea modificativă sau mai simplu .

A.a. La reîntoarcerea plantei în cameră. ci poar capacitatea de a forma un anumit caracter în condiţii concrete de viaţă. De exemplu. care caractere. Prin urmare. flori albe. florile ei sunt roşii. în urma cercetărilor s-a constatat că cel mai mult se supun variabilităţii •a caractere ca înălţimea. fenotipic însă vor fi identici numai dacă vor creşte în condiţii absolut identice sau cel puţin asemănătoare. La îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere acest indice poate fi ridicat până la 25001. Pe parcursul a 22 de generaţii el a tăiat cozile la şobolani şi i-a încrucişat între ei. Pentru a demonstra că urmaşii nu moştenesc modificările părinţilor. cantitative sau calitative. Dovadă servesc exemplele prezentate mai sus. la schimbarea condiţiilor de creştere s-a modificat fenotipul florilor. Cele spuse sunt valabile şi pentru caracterele cantitative şi calitative ale animalelor. dacă mieilor univitelini li se creează condiţii diferite de creştere. calitatea lânii). Anume capacitatea organismului de | reacţiona la condiţiile mediului de viaţă prin modificarea în limitele normei de îacţie şi reprezintă variabilitatea neereditară. De ^xemplu. de exemplu. :uloarea ş. masa corporală. producţia de lapte poate varia în limitele 800|500 1 care reprezintă norma de reacţie a caracterului dat. sunt mai puternic influenţate de condiţiile de creştere? Variabilităţii modifîcative sunt supuse atât caracterele calitative. variabilităţii vor fi supuse mai ales caracterele lor cantitative (de exemplu. nu şi genotipul lor. Prin urmare. în cazul caracterelor cantitative ea este mai mare. adică ) anumită normă de reacţie a caracterului dat. Caracterele cantitative. aspectul exterior ş.a. Cum credeţi. dar nici unul nu avea coadă scurtă. în urma acestor încrucişări a obţinut 1592 de urmaşi. Genotipic aceştia sunt absolut identici. Norma de reacţie. decât caracterele calitative ale acestora: forma.flori roşii. Dacă în timpul formării bobocilor de floare planta este mutată într-o seră cu aer umed şi zri temperatura de 30-35°C. deoarece dezvoltarea lor este mai puternic influenţată de condiţiile de reştere. mai puţin cele calitative (de exemplu.primulei. în cazul omului variabilitatea modificativă a fost studiată pe exemplul gemenilor •nivitelini. imunitatea. Variabilitatea oricărui caracter nu este nelimitată. Observarea gemenilor univitelini care au trăit în condiţii diferite de viaţă a permis vabilirea influenţei condiţiilor de viaţă asupra diferitelor caractere şi însuşiri ale Dmului. masa corporală). variază în limite mai mari in funcţie de condiţiile de creştere. Weismann ~J a montat următorul experiment. florile ce se desfac din aceşti boboci de floare vor fi albe. •să. De aici deducem că organismele nu moştenesc caracterul ca atare. de la o vacă în condiţii naturale se pot obţine pe durata lactaţiei 8001200 1 de lapte. Pentru fiecare caracter -te specifică o anumită normă de reacţie. în condiţii normale de creştere (în cameră). iar din cei dezvoltaţi în cameră . Toate caracterele şi însuşirile fiecărui soi de plante de cultură şi rasă de animale 109 . cât şi cele Imtitative. din bobocii de floare formaţi în seră se vor forma . Plantele crescute din seminţele ':z formate de florile albe în condiţii de cameră dau flori roşii. conţinutul de gluten în boabele de grâu.

9. Lungimea seriei variaţionale este determinată de condiţiile de mediu: cu cât acestea sunt mai uniforme. 7.160160 165 cm cm 165170 cm 170175 cm 175180 cm 180185 cm 185. După datele curbei variaţionale se stabileşte valoarea medie a caracterului.8. receptiv la condiţiile bune de creştere şi întreţinere. Aceste limite reflectă diapazonul normei de reacţie.8. 12.mai 190 mult de cm 190 cm ria variabilităţii înălţimii la adolescenţi. 10. 13. Determinaţi după curba variaţională din fig.8. îmbunătăţirii condiţiilor de întreţinere nu sunt ""> întemeiate.2.2. Fig.8.8.6. Aranjând aceste date în ordine crescătoare.9. ridicării nivelului agrotehnic. 1. Şirul variabilităţii modificative.6. 13. 7. în primul rând este necesar de a crea noi soiuri de plante şi rase de —. numit şi şirul variaţional: 6. 1.103. baza.8 şi 13. Acestea reflectă variabilitatea modificativă a caracterului dat ca urmare a condiţiilor diferite de dezvoltare.domestice se pot modifica doar în limitele normei de reacţie. cu atât seria variaţională este mai scurtă şi mai puţin pronunţată variabilitatea modificativă şi invers. vom obţine şirul variabilităţii lungimii spicului. Limitele variabilităţii după lungimea spicului sunt cuprinse între 6.2. Se- 110 . 13.103 valoarea medie a caracterului. 7. 155. Reprezentând grafic variabilitatea acestui caracter. 10. 9. 10. 13. Amplitudinea variaţiei depinde de genotip. De aceea încercările : de a obţine roade înalte. La măsurarea lungimii spicelor (în cm) dintj^ tr-un lan de grâu s-au obţinut următoarele date: 6.2. variabilitatea căruia este reprezentată. 10.2.9 cm.9 etc. 12. obţinem curba variaţională. cu noi norme de reacţie a caracterului dorit.8. animale cu un genotip îmbunătăţit.2.5.5. de a spori productivitatea animalelor domestice numai în _. 7.

determină dezvoltarea de caractere netipice pentru părinţi. Acest lucru îl putem ' spune şi despre descendenţii oricărui animal sau plantă. Surse ale acestui tip de variabilitate sunt trei procese: 1.schimbare) prezintă modificarea permanentă şi ransmisibilă a structurii şi funcţiei unei gene. genele rămânând neschimbate. neîntâlnite la ei. Datorită mutaţiilor. Mutaţia (din lat. de exemplu. producţia de lapte). Recombinarea intercromozomială în baza repartizării independente a romozomilor în meioză. ajungând în zigot. Micomitent. neîntâlnite anterior la indivizii speciei date. Ca urmare se formează cromozomi crosoveri recombinaţi cu grupe de linkage noi. Tezele de bază ale acestei teorii se formulează astfel: 111 . Variabilitatea mutaţională Variabilitatea mutaţională constă în apariţia de noi alele ca urmare a mutaţiei. şi pentru tată. Aceste trei surse ale variabilităţii combinative acţionează independent şi . Amintiţi-vă şi alte exemple studiate de caractere recombinate la urmaşi. consecinţele lor pentru purtători şi transmiterea ^cendenţilor sunt abordate de către teoria mutaţiilor elaborată de savantul olandez Vries (1901-1903). selecţionării folosesc încrucişările consangvine. De exemplu. Combinarea întâmplătoare a gârneţilor lafecundaţie. 3. cu excepţia gemenilor univitelini. generată de schimbul reciproc de gene dintre cromatidele cromozomilor omologi (crossing over). în pzul cărora creşte probabilitatea întâlnirii gârneţilor identici.3 VARIABILITATEA EREDITARA Variabilitatea ereditară poate fi combinativă şi mutaţională. Varietatea de genotipuri rezultată din contopirea gârneţilor de sex opus în timpul fecundaţiei reprezintă variabilitatea combinativă. mutatio . Recombinarea intracromozomială. 2. Aceşti cromozomi. genotipul descendenţilor prezintă o combinare a genelor :ZZ moştenite de la ambii părinţi. printre descendenţii unui cuplu nu pot fi găsiţi doi indivizi absolut identici. |ZJ Variabîlîtatea combinativă în cazul înmulţirii sexuate. însă noile combinaţii de gene se desfac uşor la transmiterea lor generaţiilor irmătoare. asigurând o permutare permanentă a genelor. trupele de sânge II şi III la copiii ce descind din părinţi cu grupele I şi IV ş. Pe lângă combinări noi Ide caractere părinteşti pot apărea şi altele. Deşi la orice copil pot fi identificate caractere tipice şi • j pentru mamă. forma de mucă a crestei la încrucişarea raselor de găini cu creasta „trandafir" şi „mazăre". care asigură apariţia de indivizi cu caractere părinteşti | combinate. Astfel apar organisme I n genotip şi fenotip nou. roblemele apariţiei mutaţiilor. boabe galbene rugoase şi verzi netede în F2 la încrucişarea dilihibridă la mazăre. De aceea pentru a fixa unele caractere valoroase ale hibrizilor (de exemplu. organismele kapătă noi caractere şi proprietăţi.a.

9). 1. De exemplu. genul Triticum reprezintă un şir a cărui membri au 14. vinblastină. au flori mai mari.) se acumulează o cantitate mai mare de substanţe nutritive. cât şi dăunătoare. radiaţie) şi chimici (colchicină. DE ORDINE PRINCIPIUL AL M MUTAŢIILOR Tabelul 1. CLASIFICAREA NR. spre deosebire de formele sălbatice. • noile forme sunt stabile. hexaploide (6n). tetraploide (4n).multiplicarea garniturii de cromozomi. eter ş. Cel mai răspândit tip de mutaţie genomică este poliploidia . Poliploizii. cloroform. Ele prezintă schimbări calitative. în funcţie de numărul de seturi haploide de cromozomi deosebim organisme triploide (3n). Aceste proprietăţi le asigură răspândirea în regiunile 112 . mai uşor suportă arşiţa.). Apariţia lor este consecinţa dereglării îndepărtării cromozomilor spre polii celulei în meioză sau mitoză. • mutaţiile se manifestă diferit şi pot fi atât folositoare. Organismele care prezintă poliploidie se numesc poliploizi. mutaţiile nu formează şiruri continue. în organele de depozitare (rădăcini. » mutaţiile asemănătoare pot apărea de nenumărate ori. Fenomenul poate fi provocat de factori fizici (temperaturi înalte sau joase. Clasificarea mutaţiilor se face în baza mai multor principii (tab.28 şi 42 de cromozomi.9 'TAŢI! IN BAZA . octaploide (8n) etc. • spre deosebire de caracterele neereditare. • probabilitatea descoperirii mutaţiilor depinde de numărul de indivizi examinaţi.Ui' DAT După caracterul modificărilor în genom (genotip) 2 3 4 5 După modul de manifestare la heterozigot După cauzele care le-au provocat După localizarea în celulă După posibilitatea moştenirii lor genomice cromozomiale genice dominante recesive directe induse nucleare citoplasmatice generative somatice Principalele tipuri de mutaţii Mutaţiile genomice duc la schimbarea numărului de cromozomi. fructe. Pentru unele plante sunt caracteristice aşa-numitele şiruri poliploide.a» C.a. în continuare vom examina mutaţiile ce ţin de modificările în genom şi de posibilitatea moştenirii lor. seminţe etc. • mutaţiile apar pe neaşteptate ca o modificare discretă a caracterului. Poliploizii mai uşor se adaptează la condiţiile nefavorabile ale mediului. frigul etc.

duplicaţie . polizomici (2n + 2). Răspândirea largă a poliploizilor printre plante se explică prin faptul că ele se pot înmulţi vegetativ. Studiaţi după fig.105): deficienţă .rotirea unui igment de cromozom cu 180°. bovine ş. Gametul ce duce lipsă de un cromozom. La animalele ce se înmulţesc prin partenogeneză poliploidia este un fenomen frecvent. bumbac. 1. La animalele unisexuate poliploidia se întâlneşte foarte rar. Prin încrucişarea unui nulizomic cu un monozomic se Date restabili în genom un cromozom cu gena dorită. Astfel apar gârneţi cu un cromozom în plus. pisici. Aneuploidul ore un număr neregulat de cromozomi: unul sau mai mulţi cromozomi în plus sau în minus faţă de setul haploid normal. inimalele aneuploide au o italitate şi fecunditate scăzută iţă de diploizi. iar în regiunile montane acest procent este şi mai mare (-85%). Din contopirea unui astfel de gamet cu gamet normal haploid rezultă un trizomic (2n +1) după un anumit cromozom $g. porumb.104.104).nordice şi de munte.pierderea capetlor cromozomiale. Non-disjuncţia cromatidelor unor cromozomi omologi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză generează apariţia aneuploizilor. 1. Biologie. Se nai întâlnesc nulizomici (2n . 1. inversiune . şoareci. Mutaţiile cromozomiale îzintă modificări ale strucrii cromozomilor. itun. Poliploizii sunt răspândiţi şi printre plantele de cultură. Circa 1/3 din toate speciile vegetale sunt poliploizi. ci. prin partenogeneză şi autopolenizare. la contopirea cu un gamet lormal dă naştere unui zigot monozomic (2n .pierderea unei părţi cromozom ce nu cuprinde entromerul. Această mutaţie apare în urma non-disjuncţiei fcromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză. deoarece duce la sterilitate din cauza dereglării raportului dintre autozomi şi cromozomii sexuali. a XII-a G Fig. Se disting îătoarele tipuri de mutaţii romozomiale (fig.a.1) după un anumit cromozom. 113 .104 consecinţele non-disjuncţiei cromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză •HBHHBEBDB' •••••••••• Un alt tip de mutaţie genomică este aneuploidia sau heteroploidia. Pe această cale s-au obţinut ie de grâu rezistente la anumite boli. 1. Aneuploizii au fost descrişi la grâu. Spre deosebire de plantele aneuploide.2). deleţie .dublarea unui îgment de cromozom. Formele aneuploide de plante it folosite în ameliorare.

Belarusiei. 5 . corp gri .deleţie. modificându-se doar localizarea lui. Cu cât mai timpuriu apare mutaţia somatică în ontogeneză. Modificarea fenotipică depinde de mărimea fragmentului respectiv şi de importanţa translocaţie . 1. precum şi pentru întreaga omenire avaria de la staţia atomică de la Cernobâl.. flori roşii . unui fragment de cromozom la capătul aceluiaşi cromozom sau a altui cromozom neomolog.pe• .inversiunea sectorului BCD. Ele pot fi provocate de raze ultraviolete. Astfel. în deficienţe. De aceea gena culorii roşii este numită 114 . Probabil vă daţi seama ce pericol prezintă pentru populaţia Ucrainei. In 4 .105 deosebirile dintre deleţie şi inversiune. Mutaţiile generative se descoperă la stadiul de zigot: cea dominantă la zigotul din F l 5 iar cea recesivă în F 2 . Rusiei şi Moldovei. ceea ce duce la sinteza unei proteine cu proprietăţi modificate şi.transferul Determinaţi după fig. F 3 . 4.105. rolul lor în moştenirea caracterelor este diferit. z rechea iniţială de cromozomi. de exemplu în urma experienţelor cu arma atomică. Chiar şi o creştere neînsemnată a acestuia (cu 1/3). . Mutaţii generative şi somatice. deleţii şi duplicaţii se modifică cantitatea de material genetic al cromozomului. Schimbarea survenită este reprodusă în structura ARNm.. Deosebit de periculos din acest punct de vedere este fondul radiaţiei ionizante al planetei noastre. 2 . radiaţia ionizantă. caracteristică pentru planta sălbatică. ALELISMUL MULTIPLU Genele alele a căror moştenire am studiat-o până acum (de exemplu.„-„. apar ca urmare a mutaţiilor. genelor pe care le conţine. Deşi mecanismul apariţiei acestor mutaţii poate fi asemănător. 1..a. la schimbarea unor caractere. Tipurile de mutaţii cromozomiale: 1 . H_ „. poate duce la apariţia suplimentară în fiecare generaţie a 20 mln de oameni cu tulburări ereditare grave. şi invers.duplicaţie.flori albe. Mutaţiile genice pot fi considerate „erori" în replicarea moleculei de ADN. mutageni chimici ş. în cele din urmă. cu atât mai multe sectoare de ţesut vor purta mutaţia dată. Mutaţiile genice sau punctiforme sunt condiţionate de schimbarea ordinii nucleotidelor în molecula de ADN.inversiuni şi translocaţii canm U 1 D K titatea totală de material genetic rămâne neschimbată.inversiunea secto.corp negru).„ . Mutaţiile somatice se manifestă mozaic.1 —<ţ A B C D E F H A B C D LLJ A B C D E F H A B C A B C D E F H B C C D E F H A B C D E F H A —1 1 CU 1 F H 1 T F E o A D B c C B D E E F F H H A B C D E F H Fig. gena culorii albe a florilor la mazăre a apărut în urma mutaţiei genei culorii roşii a florilor. 3 .

iepuri de Himalaya şi aa . Fenomenul a fost numit alelism multiplu. lipsa solzilor la peşti. apar şi mutaţii asemănătoare. De exemplu.albinoşi. Aa iepuri negri. Deseori mutaţia repetată a aceleiaşi gene condiţionează apariţia mai multor stări alele ale acesteia. fiziologice şi îndeosebi biochimice. cât şi faţă de gena coloraţiei de Himalaya. Mai mult ca atât. întrucât genele alele ocupă loci identici în cromozomii omologi. la iepuri gena albinismului a lipsa totală a pigmentului în păr . O altă mu3(1 AA + 2AA") : 1A A 3(1A A" + 2A a) : 1aa taţie a aceleiaşi gene (gena Fig. Aha . albinism şi lipsa penelor la păsări. oi. LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE Fig.a. Vavilov (fig. răspunzătoare de pigmentaţia blănii. Mutaţiile unuia şi aceluiaşi locus formează o serie de alele multiple.106.107. 1. o coloraţie specifică a blănii despre care am vorbit deja. Renumitul savant rus N. păsări etc. la diferite clase de vertebrate se întâlnesc mutaţii identice: albinism şi lipsa părului la mamifere.iar cea albă . care au o origine comună. alela multiplă în acest caz constă din 3 gene.107) pe parcursul mai multor ani a studiat variabilitatea mutaţională la plantele de cultură din familia gramineelor şi la strămoşii lor sălbatici. 1. la orice iepure pot fi prezente concomitent doar două gene alele: AA. Rezultatele observărilor i-au sugerat ideea că la genurile şi speciile înrudite. X. câine. ilustrează şi alelismul multiplu. Vavilov.106). pe care aţi studiat-o ca exemplu de codominanţă (a se vedea p. Se cunosc serii de alele multiple care determină culoarea ochilor la drozofilă. 1. 1. O serie de alele multiple poate fi formată din câteva zeci ^au sute de alele. Fenomenul de alelism multiplu este răspândit pe larg în natură.a apărut ca urmare a mutaţiei genei A. Schema moştenirii seriei de alele multih culorii de Himalaya A ) asigură pie. I. Cele 115 . degete scurte la bovine. De exemplu. forma desenului pe frunzele de trifoi ş. Moştenirea grupelor de sânge la om. La analiza rezultatelor s-a constatat că gena albinismului este recesivă atât faţă de gena pigmentaţiei totale.mutantă. Gena culorii de Himalaya este dominantă faţă de gena albinismului şi recesivă faţă de gena pigmentaţiei totale. A'Ah. h h h O 5. Pentru studierea moştenirii culorii blănii la iepuri au fost efectuate o serie de încrucişări (fig. 82). chiar şi la reprezentanţii diferitelor clase se întâlnesc şiruri omoloage ale mutaţiilor după caractere şi proprietăţi morfologice. Prin urmare.

9 . cât şi paşnice (deşeurile radioactive.observate au fost generalizate de N. a fost creată o nouă ştiinţă . 5-8 pesticidele. se pot prevedea modificările similare la speciile înrudite (orz. a micşora pericolul genetic în toate sferele de activitate ale omului. aşa ca deşeurile invariabilităţii la speciile de grâu şi dustriale. detergenţii etc. De regulă. 10 compuşi chimici. Factorii fizici.toxicologia genetică. lacurile în aerosol.forme de grâu tare (2n = 28). Răspândirea pe larg a mutagenilor în mediul ambiant prezintă un risc pentru sporirea frecvenţei mutaţiilor şi acumulării lor în genofondul omenirii. chimici şi biologici. Valoarea practică a acestei legi constă în efectuarea dirijată a investigaţiilor în vederea obţinerii de soiuri şi rase noi.a. etilenimina ş. SECURITATEA GENETICĂ legea şirurilor omoloage ale variabilităţii în zilele noastre. Efecte nedorite pentru organismele vii prezintă şi radiaţia ultravioletă. unii coloranţi pentru păr. avariile de la staţiile atomoelectrice ş.). Pentru a reduce la minimum riscul acţiunilor mutagene.) (fig. chiar şi cea mai mică. Activitate genetică posedă şi mulţi boabe. Printre scurtaristate. Cunoscând un şir de forme la o specie (de exemplu. Vavilov în ereditare. deşeurile radioactive. De aceea activitatea gospodărească necontrolată a generaţiilor actuale va fi resimţită de multe generaţii viitoare. unele preparate cosmetice. 1.108. fapt ce o aseamănă cu legea periodicităţii descoperită de D. adică pot . secară ş. sporeşte probabilitatea apariţiei mutaţiilor. substanţele utilizate în industrie (dietilorz (întocmită de N. folosiţi în viaţa cotidiană. 9-12 . 11 . elaborează metode şi mijloace de evaluare a activităţii lor genetice. numiţi şi factori genetici.a. Din acest grup fac parte diferite feluri de radiaţie ionizantă. forme de grâu moale (2n = 42). 4. Vavilov) după caracterul de aristare: 1-4 sulfatul. 1. 7. Cercetările au arătat că Fig. în primul rând a compuşilor chimici. posedă activitate genetică.fără ariste.forme de orz cu şase rânduri de induce mutaţii. 8. şi conservanţii alimentari. Găurile depistate în acest strat au redus 116 . Mendeleev. 6. 1. mai ales razele de undă scurtă. se grupează în fizici. coloranţii 12 . Factorii mutageni. surse de activitate mutagenă se întâlnesc la tot pasul. 5.). I.a. radiaţia ultravioletă. Şirurile omoloage ale mulţi poluanţi ai mediului. acestea sunt reţinute de stratul de ozon şi nu ajung pe pământ.108). Această lege este universală şi se referă la toate organismele. Ea studiază activitatea mutagenă a factorilor de natură antropogenă. 6.aristate. Sursa de radiaţie ionizantă o constituie utilizarea energiei atomice atât în scopuri militare.inflate. 3. 2. aceştia se numără unele medicamente. la grâu). Cercetările acţiunii radiaţiei asupra procesului mutaţional a arătat că orice doză. ovăz.

Progresul tehnico-ştiinţific e în desfăşurare. gicantena ş. printre care ultrasunetul. Multe din acestea posedă o rezistenţă înaltă la descompunerea biologică şi chimică. gazele de eşapament care conţin compuşi alchilanţi. utilizate pe larg în industria alimentară şi agricultură. Astfel s-a constatat că utilizarea pe larg a vaccinaţiei. deci nu se exclude apariţia unor noi factori mutageni. Toţi aceşti factori trebuie supuşi unui control geneticotoxicologic permanent pentru depistarea şi prevenirea la timp a consecinţelor negative ale acţiunii lor. Ca urmare în ultimii ani se constată o creştere a morbidităţii prin cancer de piele. aminopterina. Excepţie fac cancerostaticele. deşi posedă o activitate mutagenă puternică. microorganisme. gripei. din nitriţi şi aminocompuşi se formează nitrozocompuşi. în mediul acid al stomacului mamiferelor. a fost stabilită activitatea genetică a aflatoxinei . deşeurile industriale. plante superioare.săruri ale acidului azotos care posedă activitate mutagenă. hepatitei etc. câmpurile magnetice alternative etc. Chimizarea agriculturii şi altor ramuri ale activităţii umane. • Enumeraţi câteva din produsele industriei chimice utilizate pe larg în republică şi argumentaţi efectul lor mutagen. compuşi organici ai plumbului etc. De aceea în multe ţări ale lumii este limitată utilizarea nitritului de sodiu în calitate de conservant al produselor din carne şi ale celor de origine vegetală.a.rolul său protector: o parte din raze ating totuşi pământul. sporeşte riscul inducerii mutaţiilor. în prezent se studiază mutageneza provocată de vaccinări. Factorii chimici. 117 . utilizarea cărora este admisă. în ultimele decenii. Mecanismul efectului mutagen al acestor factori este puţin studiat. Progresul tehnico-ştiinţific. parotitei epidemice. în organism se transformă în nitriţi . de rând cu o toxicitate înaltă. Factorii biologici. atenuarea durerilor. Sarcina geneticii toxicologice constă în descoperirea lor. Compuşi mutageni conţin şi produsele activităţii vitale a unor microogranisme ce infectează produsele alimentare. dezvoltarea industriei chimice au condiţionat sinteza unor substanţe neîntâlnite până acum în natură. vărsatului de vânt. A fost stabilit efectul mutagen al virusului varicelei. Folosirea lor este necesară pentru salvarea vieţii bolnavilor. O atenţie deosebită se acordă efectului mutagen al unor preparate farmaceutice precum actinomicina. producerea industrială a medicamentelor este posibilă doar după o analiză genetico-toxică minuţioasă şi determinarea riscului utilizării lor. Efect mutagen posedă şi poluanţii atmosferei şi apei.toxina unei ciuperci de mucegai (Aspergillus). drozofila. în calitate de obiecte de studiere în masă ale activităţii genetice a unor sau altor factori se utilizează culturile de celule umane şi animale. De exemplu. curenţii de frecvenţă înaltă. Sărurile acidului azotic (nitraţii). mai ales a celei repetate. care fac parte din grupul supermutagenilor. introducerea noilor tehnologii au făcut să apară noi factori fizici.

Modelaţi din diverse materiale mutaţii genice. d) Mutaţiile intracromozomiale duc la apariţia unor noi caractere la descendent.1. Enumeraţi câte 5 caractere cantitative şi calitative la plante şi animale. Are loc crossing-overul. Apar indivizi cu caractere părinteşti recombinate. Enumeraţi tezele de bază ale teoriei mutaţionaie elaborate de De Vries. 8. Enumeraţi tipurile de variabilitate. b) induse .~ " — — — — — — —• — — — — — — — — — — —• — i A B a) recombinare intracromozomială 1.dacă sunt false: a) Pentru obţinerea soiurilor poliploide se distruge fusul de diviziune. deoarece cromozomii omologi se repartizează independent în gârneţi. prin F. 5. Cauza-efect. 6. genomice. dacă afirmaţiile legate prin conjuncţia deoarece sunt adevărate. Notaţi prin A. 12. deoarece duc la micşorarea variabilităţii organismelor. Explicaţi esenţa legii seriilor omoloage ale variabilităţii ereditare. c) genomice. Explicaţi prin scheme mecanismul mutaţiilor: a) genice. 3. Asociaţi noţiunile din coloana  cu caracteristicile din coloana B. mutaţie. 13. Explicaţi prin scheme norma reacţiei diferitelor caractere. i_ _ _ _ _ _ > _ — • . 11. Dezvoltarea caracterelor atipice pentru părinţi. Comparaţi mutaţiile genomice: poiîpioidia cu aneuploidia. 7. 2. b) cromozomiale. Are loc în timpul fecundaţiei. c) combinare întâmplătoate a gârneţilor 2. deoarece el asigură repartiţia egală a cromozomilor între cele 2 celule-fiice. 5. deoarece toate duc la apariţia unor maladii ereditare grave. 6. b) Toate mutaţiile spontane sunt dăunătoare. Apar grupe de linkage noi. Repartizarea independentă a crob) recombinare intercromozomială mozomilor în meioză. 9. cromozomiale. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Rolul mutaţiilor" după următorul algoritm: a) spontane -în natură.în agricultură. 10. 4. 118 . c) Mutaţiile cromozomiale la om sunt dăunătoare. 3. Definiţi noţiunile de variabilîtate. 4. Enumeraţi factorii mutageni.

a efectuat primele observări asupra moştenirii unor caractere morfologice (culoarea ochilor). Cauza rezidă în diferite deficienţe tehnice şi restricţii morale. La începutul sec. Metoda dată presupune utilizarea unor simboluri speciale prezentate în tabelul 1. Metoda genealogică. se bazează pe studiul modului de transmitere a unor caractere şi însuşiri normale şi patologice pe parcursul mai multor generaţii. în cariotipul fiecărui individ. METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI DITARE ALE OMULUI 5 PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI 6 PROFILAXIA Moştenirea caracterelor 1-a interesat pe om încă din antichitate. ale unor boli şi malformaţii ereditare în unele familii. al XIX-lea a fost înaintată ideea că bolile ereditare sunt determinate de frecvenţa încrucişărilor dintre rudele apropiate. • natura biosocială a omului şi presiunea restricţiilor etice asupra cercetărilor geneticii umane.10 (p.). Metoda este deosebit de valoroasă în cazul gemenilor univitelini (care constituie circa 30% din numărul total de gemeni). Părintele medicinei.e. Aceste dificultăţi au impus omenirea să elaboreze şi să aplice un şir de metode speciale. 120). presupune cercetarea celulelor supuse diviziunii în metafaza sau anafaza timpurie. Metoda este folosită nu numai în scop de diagnostic. în baza acestei metode poate fi determinată norma de reacţie a caracterelor. Succesele în domeniul geneticii umane rămân deocamdată destul de modeste. 3. 119 . Astfel se detectează dereglările în structura şi numărul de cromozomi. Metoda citogenetică.1. 2. 1 METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI GENETICA G OMULUI G 2 CARIOTIPUL UMAN 4 BOULE ERE- NORMAL 3 DETERMINISMUL GENETIC AL SEXULUI LA OM BOLILOR EREDITARE 7 EUGENIA 1. dintre care pot fi enumerate următoarele: 1.n. se aplică pentru determinarea rolului condiţiilor mediului în manifestarea anumitor caractere. • descendenţa relativ redusă a unei familii. dar şi pentru prognozarea diferitelor boli la descendenţi. Hipocrate (460-377 i. Metoda studiului gemenilor. printre care: • imposibilitatea efectuării experimentelor de încrucişare şi de urmărire a transmiterii caracterelor la urmaşi.

bărbat sănătos 2. enzimelor. I 3 11. 4. 14. Metoda diagnosticului prenatal. 8. biochimic şi molecular-genetic al lichidului amniotic prelevat prin amniocenteză. în condiţiile familiilor consanguine din comunităţile umane izolate cu un număr redus de indivizi acestea se pot homozigota. acestea putându-se manifesta şi la viitorul nou-născut. O # femeie sănătoasă indivizi afectaţi J heterozigoţi pentru genă autozomală persoane decedate purtător de mutaţie recesivă sex-linkage mariaj căsătorie consanguină persoane divorţate avort sau născut mort descendenţa unui cuplu gemeni dizigoţi gemeni monozigoţi heterozigoţi sex nespecificat 9 10. se utilizează frecvent pentru determinarea sexului genetic al persoanelor cu diverse maladii ce afectează caracterele sexuale secundare. 120 . 6. 3. 7. 5. permite analiza genelor recesive. constă în studiul citogenetic. \ N C SHU D 4. permite identificarea mutaţiilor la nivelul acizilor nucleici. 1. 13. 12.10 SEMNELE CONVENŢIONALE STANDARD UTILIZATE PENTRU ALCĂTUIREA GENEALOGIEI LA OM O C 1 SIMBOLUI a. 5. Metoda cromatinei sexuale. proteinelor. Metoda studiului familiilor consanguine şi a izolatelor. lipidelor şi altor compuşi modificaţi în cazul unor maladii metabolice ereditare.Tabelul 1. Metoda biochimică. . Metoda permite identificarea diferitelor maladii cromozomiale şi metabolice în timpul sarcinii. manifestându-se fenotipic. 7.• wmmtmmm 2 i. aminoacizilor. 6.

Metoda statistică. grupa D . 121 .4-5. Bărbaţii vor fi hemizigoţi după genele care nu au alele în cromozomul Y. permite determinarea frecvenţei unor gene în diferite populaţii umane.cuprinde perechile de cromozomi 1-3. datorită realizărilor geneticii umane.16-18. Actualmente. Măsurile de tratament şi profilaxie a acestora pot fi elaborate doar după descoperirea cauzelor şi mecanismului de manifestare şi de moştenire.109. 1. Identificarea tuturor cromozomilor omului a devenit posibilă o dată cu elaborarea metodelor colorării diferenţiate. grupa E . Cromozomul X conţine două sectoare neomoloage pe care sunt amplasate înjur de 150 de gene care nu au alele pe cromozomul Y.8.109).19-20.13-15. grupa F.612. grupa B . ei poartă atât sectoare omoloage. După genele localizate în cromozomii sexuali. 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 y Fig. Grupând cromozomii după dimensiuni şi poziţia centromerului. Din această cauză probabilitatea manifestării alelelor recesive la băieţi este mai mare decât la fete. grupa G . cât şi neomoloage. 2. Genele localizate pe sectoarele omoloage se moştenesc la fel ca şi cele localizate în autozomi. şi anume: grupa A . dintre care 22 de perechi de autozomi şi o pereche de heterozomi sau cromozomi sexuali (AXla femeie şiZFla bărbat).109 după care caractere au fost grupaţi cromozomii. a devenit posibilă descoperirea unui număr mare de maladii ereditare. CARIOTIPUL UMAN NORMAL Celulele somatice ale omului conţin 46 de cromozomi sau 23 de perechi. savantul american Denver a obţinut 7 grupe notate cu literele mari ale alfabetului latin de la A la G. Idiograma cariotipului uman normal. 1. întrucât cromozomii sexuali Xşi Fse deosebesc după dimensiune. grupa C.21-22. Sectorul neomolog al cromozomului Y poartă 5 gene care se transmit de la tată la fiu. 1. Observaţi după fig. femeile pot fi homozigote sau heterozigote. în urma aplicării acestora a fost întocmită idiograma cariotipului uman {fig.

activitatea sumară a majorităţii genelor din cromozomii Xai ambelor sexe este foarte apropiată. Conform determinismului cromozomial al sexului de tip Drosophila. Diferenţierea sexelor se încheie cu atingerea pubertăţii ca urmare a acţiunii hormonilor produşi de ovare şi testicule. XXY.gonadică . 4. Ipoteza unui singur cromozom X activ la femelele mamiferelor. Mai târziu cel de-al doilea Tabelul 1. DETERMINISMUL GENETIC AL SEXELOR LA OM o Amintiţi-vă tipul de determinism cromozomial al sexelor la om. Dacă acesta aduce cu sine cromozomul Y . Layon. XXXXY XXXXX 122 . Pentru lichidarea acesteia în procesul evoluţiei a luat naştere un mecanism special care constă în inactivarea unui cromozom X la sexul feminin. 5. Pe durata acesteia. sexul zigotului la om se determină în momentul fecundării şi depinde de tipul de cromozom sexual purtat de spermatozoidul ce fecundează ovulul.se formează un zigot de sex masculin.de sex feminin. la masculi se creează o disproporţie între doza de gene parvenite de la cromozomul X. Datorită acestui mecanism. Urmează etapa hormonală a procesului de sexualizare în care are loc definitivarea anatomică şi funcţională a glandelor sexuale.3. XXXYY XXXX. iar dacă cromozomul X. iar cromozomul Feste cu mult mai mic şi practic nu conţine gene active.11 CROMATINA SEXUALĂ LA INDIVIZII NORMALI Şl LA PERSOANELE CARE PREZINTĂ VARIETĂŢI NUMERICE ALE HETEROZOMILOR Negativ 2. Pozitiv Dublu pozitiv Triplu pozitiv Quadruplu pozitiv •••• --"v :-'hr ' : XX. întrucât indivizii de sex masculin conţin un singur cromozom X. a fost expusă de cercetătoarea engleză M. Etapa dată de determinare a sexelor . Particularităţile manifestării cromozomului X la indivizii de sex feminin. Etapa dată .continuă până în a 60-a zi de dezvoltare embrionară. embrionul uman se dezvoltă ca organism hermafrodit. inclusiv la om. 3. XXXY. Diferenţierea sexelor începe o dată cu formarea primordiilor glandelor sexuale. XXYY XXX.genetică are o durată de 35 de zile din momentul fecundării.

Studierea detaliată a procesului de inactivare a unuia dintre cromozomii X a arătat că în fazele timpurii ale dezvoltării embrionare sunt activi ambii cromozomi p. 4. sindactilia (degete alipite). Deci. în această stare cromozomul nu poate realiza transcripţia. diagnosticarea sexului embrionului până la diferenţierea sexuală. ele se transmit descendenţilor. după tipul dominant se moştenesc diferite anomalii care nu împiedică reproducerea. Studierea şi profilaxia bolilor ereditare sunt prerogativele geneticii medicale. toate ovulele poartă câte un cromozom X activ. Boli molecular-genetice întrucât mutaţiile genice afectează o porţiune relativ mică a materialului ereditar. Dintre bolile molecular-genetice.a. iar la masculii normali XY acest corpuscul lipseşte. 1. care încalcă formula 2A + X. fiind boli ereditare în adevăratul sens al cuvântului. La microscop cromozomul inactiv se vede bine la colorarea cu coloranţi speciali. unele forme de distrofie musculară ş. Studiul cromatinei sexuale permite descoperirea anomaliilor numerice ale cromozomilor X. frecvenţa cărora constituie circa 14% din sarcinile luate la evidenţă. indiferent de prezenţa sau lipsa cromozomului Y {tab. eformarea unghiilor.) anual se înregistrează altă sută de maladii ereditare noi. Cercetările recente au arătat că înjur de 5% din nou-născuţi poartă un defect genetic grav. nu scurtează longevitatea şi de aceea nu sunt supuse selecţiei. Funcţia de reproducere a purtătorilor acestor gene mutante nu este afectată şi. El prezintă o formaţiune triunghiulară.S. Cifra dată nu include feţii morţi.110). a fost descoperit în celulele epiteliale în apropierea nucleului. întrucât în ovogenă ambii cromozomi X sunt activi. Să analizăm în continuare cele mai răspândite boli ereditare. inactiv. BOLILE EREDITARE ALE OMULUI în prezent la om sunt înregistrate circa 2 500 de boli ereditare. femeile normale XX sunt purtătoare ale unui corpuscul Barr. iar după cel de-al doilea . ulterior unul se spiralizează şi se condensează. Inactivarea unuia din cromozomii Xeste condiţionată de condensarea şi spiralizarea integrală şi parţială a acestuia. determinate de o singură mutaţie genică sau de o anomalie cromozomială. recesive şi cuplate cu sexul. rămânând genetic inert. în prezent se aplică două principii de clasificare ale bolilor ereditare: după caracterul leziunii aparatului ereditar (mutaţii genice sau cromozomiale) şi după tipul moştenirii. Din acest grup fac parte: brahidactilia (subdezvoltarea falangelor distale ale degetelor). Numărul corpusculilor Barr este egal cu numărul cromozomilor X.M.11). în comparaţie cu cele cromozomiale. numită corpuscul Barr sau cromatină de sex X. ca urmare. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O.dominante. tulburările provocate de ele sunt mai puţin grave. 1. otoscleroza. . polidactilia {fig.cromozom X. în conformitate cu primul principiu deosebim boli molecular-genetice (sau genice) şi cromozomiale.

După tipul dominanţei incomplete se moşteneşte anemia cu hematii falciforme . Din acest grup fac parte tulburările metabolismului unor aminoacizi (fenilcetonuria (fig. sunt purtătoarele genelor patologice. Circa 60 din caracterele ereditare ale omului sunt legate de cromozomul sexual X. Fig.). lipidelor (boala Wolman ş. Drept exemplu poate servi hemofilia (fig.112.O n Fig.a. fenotipic sunt sănătoşi. de regulă. Acest tip de boli ereditare este cauzat de modificarea structurii şi numărului de cromozomi. întrucât majoritatea lor sunt recesive. 1. atrofia nervului optic. femeile. l.110. numai la bărbaţi. transmiţându-le urmaşilor de sex masculin.112) . surdomutismul înnăscut.lll). fiind purtători heterozigoţi ai acestora. glucidelor {diabetul zaharat al adolescenţilor. enzimopatiile (deficitul de enzime) ş. de regulă. albinismul. glaucomul juvenil ş. alcaptonuria). 1.incapacitatea de a metaboliza galactoza din lapte). Aceste boli se manifestă. Moştenirea cuplată cu sexul. Majoritatea bolilor molecular-genetice se moştenesc după tipul recesiv: copiii moştenesc gena patologică de la ambii părinţi care. narcoză) hematiile capătă o formă caracteristică de seceră. Riscul moştenirii unor astfel de boli creşte în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. La homozigoţii după gena dată boala se manifestă încă la naştere prin anemie pronunţată care duce la moartea nou-născutului. 124 . Arborele genealogic pentru polidactilie. Arborele genealogic pentru hemofilie. Arborele genealogic pentru fenilcetonurie. Fig. microcefalia.111.a. 1.boală metabolică condiţionată de o mutaţie genică care duce la înlocuirea acidului glutamic cu valina.lipsa principalilor factori ai coagulării sângelui. 1.a. Schiţaţi arborele genealogic pentru anemia cu hematii falciforme. galactozemia . Bolile provocate de anomaliile structurale ale cromozomilor se întâlnesc destul de rar şi se soldează cu moartea purtătorilor lor la o vârstă fragedă. După acelaşi principiu se moştenesc daltonismul. La bolnavii de hemofilie orice leziune a vaselor poate provoca pierderi masive de sânge din cauza că acesta nu se coagulează. La heterozigoţii după această genă tulburările sunt minime în condiţii de hipoxie (altitudine.

De obicei femeile cu acest sindrom sunt sterile. în celulele somatice cromatina sexuală lipseşte. cromozomul suplimentar 21 se transmite cu o probabilitate de 50%. numărul acestora va fi egal cu numărul cromozomilor X minus 1. Du- 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 Vârsta mamei 125 .113). Enumerăm câteva dintre ele. Numărul total de cromozomi în acest caz este 47. picioare lungi şi sunt sterili. Incidenţa bolii este de 1 caz la 500-600 de naşteri. malformaţii cardiace.sănătoşi. Fig. constituţie astenică. Există o legătură directă dintre vârsta mamei şi riscul naşterii unui copil cu sindromul Down (fig. fapt ce uşurează diagnosticul sindromului. Modificările numărului de cromozomi stau la baza a circa 300 de sindroame cromozomiale. subdezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare. Prin urmare. Explicaţi de ce 50% din descendenţii unei femei cu sindromul Down pot fi bolnavi. 1. Sindromul Klinefelter (44 + XXY sau 44 + XXXY sau 44 + XXXXY) se întâlneşte la bărbaţi cu o frecvenţă de 1:500 de naşteri. iar 50% . în celulele somatice este prezent corpusculul Barr. rmâini scurte şi late. 1. gât scurt). unele studiate destul de detaliat. Trizomia după cromozomul X (XXX). c pă vârsta de 40 de ani riscul naşterii unui copil cu sindromul Down creşte. rădăcina nasului aplatizată. Bolnavii cu acest sindrom prezintă debilitate. Sindromul Turner (44 + XO) se manifestă la femei. Aceştia au o statură înaltă. nu sunt sterile. dar s-au înregistrat 11 cazuri când acestea au avut copii. Femeile cu această afecţiune. sau trizomia după autozomul 21. pentru care este caracteristică modificarea patologică a constituţiei (statură mică.113. Din 11 copii 5 au moştenit acest sindrom. Sindromul Down. Dacă în genotip sunt prezenţi mai mult de doi cromozomi X.Mai bine de 40% din avorturile spontane şi circa 6% din feţii născuţi morţi sunt consecinţa unor anomalii structurale ale cromozomilor. ochi mongoloizi. deşi au ovare subdezvoltate.

pichetarea unor staţii atomoelectrice. O atenţie deosebită trebuie acordată combaterii poluării radioactive a atmosferei. este necesar de a cunoaşte activitatea mutagenă a substanţelor chimice utilizate în industrie. tehnologic învechite. supraîncordarea psihică şi emoţiile negative la unele persoane generează boala hipertonică. medicină. De cele mai multe ori baza predispoziţiei ereditare o constituie starea de purtător heterozigot. 126 . De exemplu. Ştiţi deja că în perioadele critice ale dezvoltării intrauterine embrionul este deosebit de sensibil la diferiţi factori mutageni. în prezent sunt cunoscute circa 200 de stări heterozigote patologice. agricultură. în funcţie de genotip. Alergozele la substanţele medicamentoase de asemenea se explică prin predispoziţie ereditară. Heterozigoţii după această genă rămân sănătoşi. în acest scop se cer luate următoarele măsuri: * Lupta cu factorii mutageni. Pentru a reduce riscul apariţiei unor mutaţii. în funcţie de predispoziţia ereditară a organismului. Acţionând prin intermediul organismului mamei. bolii ulceroase a duodenului. menaj. PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI La baza bolii hipertonice. diabetul zaharat al adolescenţilor este condiţionat de gena recesivă în starea homozigotă. Supraîncordarea ochilor. diabetului zaharat stau factorii de mediu. Armele chimică şi bacteriologică de asemenea sunt o ameninţare serioasă la sănătatea genetică a generaţiilor actuale şi viitoare. desemnate ca boli cu predispoziţie ereditară sau multifactoriale. se va sista fabricarea şi utilizarea lor. acestea pot provoca la embrion cele mai variate mutaţii. printre care şi medicamentele. 6. bolii ischemice a inimii. • Luarea pe durata sarcinii doar a medicamentelor prescrise de medic. în caz dacă acestea prezintă un anumit risc în ce priveşte dezvoltarea mutaţiilor. unul şi acelaşi factor de U) mediu poate induce diferite boli. PROFILAXIA BOLILOR EREDITARE în prezent circa 12% din populaţia globului este afectată de boli ereditare. De exemplu. transportării dintr-o ţară în alta a deşeurilor radioactive. provoacă hiperopie sau strabism. epilepsiei. "^ schizofreniei. boala se poate declanşa şi la heterozigoţi. etc. Cercetările ^_ efectuate pe gemenii univitelini au scos în evidenţă rolul genotipului în declanşarea "~ acestor boli. dar la o suprasolicitare a insulelor pancreatice această genă se poate manifesta şi la heterozigoţi sub formă de diabet la persoanele de vârsta înaintată. în condiţii nefavorabile de viaţă. De aceea profilaxia acestora este o problemă prioritară a geneticii medicale. la altele maladii nervoase şi psihice sau diabet zaharat. Aici pot fi amintite protestele maselor largi împotriva experimentelor cu arma atomică.~~" 5.

• Depistarea purtătorilor, adică a indivizilor care, deşi nu sunt bolnavi, sunt purtători ai genelor recesive. întrucât majoritatea bolilor ereditare se moştenesc după tipul recesiv, naşterea de copii bolnavi este mai probabilă în cazul cuplurilor heterozigote după una şi aceeaşi genă recesivă. Pentru prevenirea acestor conceperi a fost creat serviciul de consultaţii medico-genetice. Aici se pot adresa în primul rând cuplurile care au rude cu probleme genetice, sunt trecute de 30-40 de ani, G lucrează în condiţii nocive sau sunt rude de sânge. Medicii şi geneticienii dispun de mijloace cu ajutorul cărora pot determina probabilitatea naşterii unui copil bolnav genetic. • Diagnosticul prenatal. Progresul tehnico-ştiinţific a pus la dispoziţia medicilor mai multe metode de diagnostic prenatal. Ele permit diagnosticarea mutaţiilor încă din primele săptămâni de sarcină. în caz de diagnostic nefavorabil, prin întreruperea sarcinii se poate evita naşterea de copii bolnavi. Determinaţi după fig. 1.114 tipurile de investigaţii prenatale şi importanţa lor. * Informarea maselor largi ale populaţiei despre creşterea riscului naşterii de copii bolnavi în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. • Lupta cu prejudecăţile ce duc la izolarea rasială şi religoasă.

FETOSCOPIE

între 17-40 săpt. vizualizare prelevarea tratament risc 2% de la debut până la 17 săpt. prelevare risc 0,2% de la debut până la 40 săpt. vizualizare controlul prelevării risc 0%

intre 9-10 săpt. vizualizare risc 5-10%

BIOPSIE DIN PLACENTĂ

între 9-13 săpt. prelevare risc 5%

Fig. 1.114. Metodele de diagnostic prenatal.

127

"—

7, EUGENIA

fS Povara genetică a omenirii este impunătoare - 7,5%, ceea ce înseamnă că înjur 1 - de 400 de milioane de oameni suferă de boli ereditare. Cum poate fi uşurată această 0 povară? în a. 1883 naturalistul englez F. Galton a propus crearea unei ştiinţe noi •ir- eugenia. în viziunea sa aceasta trebuia să prezinte un complex de măsuri în vederea ^-f reducerii numărului de mutaţii dezavantajoase şi/sau sporirea incidenţei unor 1 ^ caractere cu valoare deosebită. Susţinătorii ei urmăreau două scopuri: să împiedice reproducerea genotipurilor „inferioare" şi să favorizeze înmulţirea celor „superioare". Cu acest scop în S.U.A., Danemarca şi Germania a fost legiferată sterilizarea voluntară a indivizilor cu tulburări psihice (schizofrenie, înapoiere mintală) şi maladii ereditare grave. în Germania, între 1933-1945, erau sprijinite căsătoriile dintre indivizii "rasei nordice pure". Dezvoltarea geneticii a arătat că aceste măsuri nu aveau nici o bază ştiinţifică. în primul rând, bolile psihice sunt cauzate de mai multe gene şi nu se transmit mendelian. în al doilea rând, frecvenţa mutaţiilor genice, indiferent de metoda utilizată, scade foarte încet. De exemplu, pentru a reduce pe jumătate incidenţa unei mutaţii întâlnite cu o frecvenţă de 10% se cer circa 300 ani, cu condiţia că nici unul dintre purtătorii acesteia nu se reproduce. Situaţia este şi mai complicată în cazul bolilor recesive cuplate cu sexul. Astfel, dacă toţi băieţii concepuţi de o mamă purtătoare de hemofilie ar fi eliminaţi de la începutul vieţii intrauterine, mamele ar naşte mai multe fete purtătoare ale hemofiliei. Ca urmare frecvenţa mutaţiei ar creşte. Nici sterilizarea indivizilor purtători de mutaţii dominante nu ar exclude boala, deoarece în fiecare generaţie apar mutaţii noi. Nu este întemeiată nici ideea multiplicării inteligenţei, care de asemenea este condiţionată de mai multe gene. Bineînţeles că copiii născuţi din căsătoria a doi indivizi cu un coeficient înalt de inteligenţă au şanse mai mari de a fi la fel de inteligenţi ca şi părinţii. Rolul hotărâtor în dezvoltarea caracterelor ce desemnează inteligenţa revine însă mediului ambiant. în scopul multiplicării „geniilor" a fost propusă metoda conservării prin congelare a celulelor sexuale ale marilor personalităţi şi folosirea lor după dispariţia donatorilor. Această metodă nu este însă justificată genetic, întrucât aceste celule pot purta şi mutaţii recesive cu efecte negative. Bineînţeles, că aceste metode de "îmbunătăţire" a speciei umane sunt inacceptabile. Eugenia are dreptul la existenţă în cazul când va căuta să soluţioneze problemele ce ţin de însănătoşirea societăţii umane pe calea: • protejării omului de acţiunea mutagenilor ce provoacă boli ereditare; • elaborării metodelor de prevenire a manifestării bolilor ereditare şi de tratament a acestora; • evidenţierii familiilor împovărate de boli ereditare, luării lor la evidenţă şi dispensărizării în cadrul serviciilor de consultaţii medico-genetice; • consultării medico-genetice a persoanelor ce intenţionează să se căsătorească; » ridicării nivelului de cultură generală a întregii societăţi. 128

în societatea umană este imposibilă alegerea forţată a partenerului. De aceea numai în urma unei activităţi conştiente omul va ajunge singur la necesitatea studierii arborelui genealogic. Practica a demonstrat că cunoaşterea legilor geneticii, genealogiei familiei şi a caracterului de moştenire a unor gene {tab. 1.12) permite prognozarea moştenirii unor patologii până la procreare, evitându-se astfel naşterea de copii cu malformaţii. Heterogenitatea după caracterele morfologice, fiziologice şi aptitudini este baza materială a prosperării continuie a omenirii. Pentru realizarea acesteia este necesară înţelegerea corectă a legilor geneticii referitor la om şi crearea de posibilităţii echivalente pentru dezvoltarea fiecărei personalităţi.
Tabelul 1.12
CARACTERUL
GENA DOMINANTĂ

MOŞTENIRII UNOR GENE LA OM
GENA RECESIVĂ

Buze groase Lobul urechii liber Faţă pistruiată Pielea normală Prezenţa maxilarului habsburgic Prezenţa polidactiliei Prezenţa brahidactiliei Degete concrescute Degete subţiri păianjeniforme) Talie mică (condiţionată de polimerie) Prezenţa factorului Rh (rezus) Coagularea normală a sângelui Imunitatea la tuberculoză Diabet nezahat Prezenţa retinoblastomului Glaucom j Astigmatism Cataractă 1 Auz normal 1 Prezenţa migrenei 1 Maladia Parkinson
jlogie, ci. a XII-a

Buze subţiri Lobul urechii concrescut Faţă fără pistrui Absenţa glandelor sudoripare Absenţa maxilarului habsburgic Absenţa polidactiliei Absenţa brahidactiliei Absenţa sindactiliei Degete normale Talie înaltă Absenţa factorului Rh (rezus) Hemofilie Predispunerea la tuberculoză Norma Absenţa retinoblastomului în normă în normă în normă Surditate congenitală Absenţa migrenei Absenţa maladiei Parkinson I 1
1

129

1, Analizaţi deficienţele studierii geneticii omului. 2, Descrieţi metodele de studiere a geneticii omuiuî, 3, Explicaţi principiile sistemului Denvîer de caracterizare a carioîipuluî uman. 4, Alcătuiţi o schemă ce ar ilustra principiile clasificării boiiior ereditare la om. 5, Enumeraţi patoiogiîle ereditare: a) de tip dominant ce nu scurtează longevitatea; b) de tip dominant ce se manifestă grav; c) de tip dominanţă incompletă; d) de tip recesiv. 8, Explicaţi schematic de ce nu se permit căsătoriile înrudite. 7. Enumeraţi exemple ale Influenţe* negative a factorilor nocivi asupra eredităţii omului, 8. Expurteţi-vă părerile asypra concepţiilor promovate de eugenie. 9. Analizaţi patoiogiiie determinate de genele localizate în cromozomii sexuali. 18. Alcătuiţi arborele genealogie propriu. 11. Scrieţi un eseu la tema „Utilizarea cunoştinţelor teoretice la genetică în viaţă". 12. Explicaţi schematic mecanismul apariţiei: a) sindromului Down; b) sindromului Klinefelter; c) sindromului Turner. 13. Enumeraţi tipurile de sexualitate ia animale. 14. Descrieţi schema determinismului genetic ai sexefor fa om. 15. Explicaţi mecanismul moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. 16. Grupaţi noţiunile de mai jos după criterii asemănătoare: a) hemofilia; b) sindromul Down; c) sindromul Klinefelter; d) anemie falciformă; m) maladii cromozomiale; e) daltonism; j) ereditate intermediară; e) maladii genice autozomale; h) maladii genice cuplate cu sexul.

17. Expuneţî-vă părerea despre serviciul de consultaţii medico-genetice. 18. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. Aberaţiile cromozomiale umane: a) pot afecta atât autozomii, cât şi heterozomii; b) cele de tip poliploid sunt letale; c) cele de tip aneuploid sînt viabile în general în cadrul grupului Aşi B de cromozomi; d) sindromul Down este cea mai frecventă aneuploidie heterozomala umană.

130

fern®

GENETICA : AMELIORAREA
1 ETAPELE AMELIORĂRII 2 METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE 3 METODELE MODERNE DE AMELIORARE

ETAPELE AMELIORĂRII Din cele mai vechi timpuri omul s-a ocupat de îmblânzirea animalelor sălbatice >i a plantelor spontane. Bazele ştiinţifice ale acestei activităţi au fost puse abia în t doua jumătate a sec. al XlX-lea, după stabilirea legităţilor variabilităţii, eredităţii selecţiei naturale. Ştiinţa care elaborează bazele teoretice şi metodele de creare a noi soiuri de lante, rase de animale şi tulpini de microorganisme, precum şi de îmbunătăţire a Belor existente este numită ameliorare. Bazele ameliorării au fost puse de către eminentul genetician şi ameliorator JS, academicianul N. Vavilov. Fundamentul ştiinţific al ameliorării îl reprezintă pnetica. Sarcina de bază a ameliorării rezidă în crearea de noi soiuri de plante de iltură, rase de animale domestice şi tulpini de microorganisme. Acestea prezintă jpulaţii de indivizi creaţi artificial de om şi înzestraţi cu anumite proprietăţi reditare necesare lui. Toţi reprezentanţii unei rase, soi sau tulpini au particularităţi ientice, fixate ereditar, dar o reacţie tipică la factorii de mediu. De exemplu, râul de toamnă şi cel de primăvară la exterior se aseamănă foarte mult, dar reacţia »r la temperatură şi durata zilei-lumină este diferită. Grâul de toamnă, fiind semănat imăvara, nu va rodi, la fel se va întâmpla şi cu cel de primăvară semănat toamna. Direcţiile principale ale ameliorării sunt următoarele: roadă înaltă la hectar a soiurilor de plante, prolificitatea şi productivitatea selor de animale; calitatea producţiei (gustul, aspectul exterior, compoziţia chimică etc.);

Uneori ameliorarea se echivalează incorect cu selecţia. Spre deosebire ? selecţie, care se rezumă la acţiuni pasive de alegere a formelor mai vantajoase, ameliorarea reprezintă o ştiinţă complexă, orientată spre sporirea productivităţii tuturor ramurilor agriculturii. 131

în sec. XX. Rodul muncii lor a fost stabilirea celor opt centre cu cea mai mare varietate a formelor genetice de plante care. Domesticirea formelor sălbatice Primele încercări de domesticire au fost făcute acum 20-30 mii de ani. Plantele şi animalele sălbatice se alegeau după capacitatea lor de a se înmulţi în condiţii artificiale. *"» Scopurile ameliorării ca ştiinţă sunt determinate de nivelul agrotehnicii. nivelul i-U de industrializare a ramurilor agriculturii. după părerea lui Vavilov. N. Din acestea el va alege varietatea ce corespunde cel mai bine intenţiilor sale. Iniţial domesticirea decurgea inconştient. Investigaţiile au arătat că centrele de origine şi raioanele de domesticire ale animalelor coincid. Americii. la îngheţ. la boli. dintre graminee . Cea mai importantă problemă a ameliorării este alegerea materialului iniţial. XIX. cea mai mare din lume. necesităţile pieţei. De exemplu. care numără în prezent circa 300 mii de probe.receptivitatea la îngrăşăminte. De exemplu. Din cele 250 mii de specii de plante superioare au fost „domesticite" 3 mii. la animale — „ recuperarea " nutreţurilor etc. în centrul indonezian-indochirk 132 . deficitul de apă 7's potabilă.exemplarele ale căror spice nu-şi scuturau seminţele etc. în timpul călătoriei N. Europei. geneticieni.în sec. De exemplu.5 mii specii de animale au fost domesticite doar 20. înainte de a începe lucrul asupra unui nou soi.a. Ameliorarea cuprinde două etape: domesticirea şi selecţia. f** irigaţie. pentru regiunile ce duc lipsă de apă ^ ' potabilă problema cultivării cerealelor a fost parţial soluţionată prin crearea unui soi de orz ce dă roade satisfăcătoare la irigarea cu apă de mare. Ea se completează şi se reînnoieşte permanent şi serveşte ca material iniţial pentru ameliorare. dintre animale erau lăsate doar cele ce se reproduceau în captivitate. şi sunt centrele de origine ale plantelor de cultură corespunzătoare (a se vedea tabelul 1. dăunători * calea intensivă de dezvoltare (la plante . amelioratori . cu excepţia Australiei. sfecla-de-zahăr şi floarea soarelui . utilizarea irigaţiei ş. Vavilov şi colaboratorii săi au efectuat circa 60 de expediţii pe toate continentele. amelioratorul îşi alege din colecţia dată mostrele cu caracterele ce-1 interesează. sub controlul omului. De exemplu. dacă scopul amelioratorului este crearea unui soi de grâu rezistent la ger. Acestea sunt teritoriile vechilor civilizaţii. iar în cultură au fost introduse doar 150 de specii. Centrele de origine şi de domesticire ale animalelor. Membrii acestei expediţii . Au fost create rase de găini ce asigură o producţie înaltă de ouă în condiţii de suprapopulare a fabricilor avicole. Dintre 1.).13). Centrele de origine ale plantelor de cultură. Vavilov şi colaboratorii săi au adunat o colecţie unică de plante. Pentru satisfacerea pieţei cu blănuri au fost create rase de animale pentru blană de cele mai diferite culori.botanişti. Unele au început să fie cultivate de curând: de exemplu. • proprietăţile fiziologice (rezistenţa la secetă.). el va studia din colecţia I mondială varietăţile colectate din regiunile nordice ale Asiei. menta .==J etc.pot fi consideraţi adevăraţi „vânători" de plante.

13 CENTRELE DE ORIGINE ALE PLANTELOR DE CULTURĂ (DUPĂ N. orzul. Selecţia în masă asigură ameliorarea înceată a 133 . individuală şi combinativă. secara. insulele Asiei de SudVest China Centrală şi de Est. pe un câmp experimental cu secară cresc circa 1 000 de plante. tutunul. China de Sud. Iran. hrişcă. au penajul alb. (~20% din plantele de cultură) Sud-vest asiatic Asia Mijlocie şi Mică. ridicarea calităţii producţiei obţinute. bananierul. în Asia Anterioară . Neajunsul acestui tip de selecţie constă în faptul că după fenotip nu întotdeauna j poate fi ales cel mai bun genotip. Dacă cele planificate au fost obţinute. Pentru reproducere. arborele-dechinină India tropicala. iar în Asia Mică . strugurii. înseamnă că scopul selecţiei în masă a fost atins. cânepa.6 kg. Se evidenţiază trei tipuri de bază ale selecţiei artificiale: în masă. găinile. Japonia. bostanul. ananasul. meiul. VAVILOV) UMIREA AMPLASAREA PLANTELE DE CULTURĂ Sud-asiatic Orezul.a. cât şi în cele I de animale. arboAbisinian Podişurile abisinice ale Africii rele-de-cafea Porumbul. gâştele. Plantele de pe acest câmp trebuie să fie mai productive şi mai rezistente la polignire decât cele de pe primul câmp. fără controlul genotipului. morcovul. Afga.oile. dau circa 150-200 de ouă pe an şi au o greutate de 1.prunul. La fel se procedează şi în cazul animalelor. rezistentă la polignire şi cu cât mai multe | boabe în spic. caisul (-12% din plante de cultură) Mediteranean Ţările de pe malul Mării Adriatice Varza. arbori fructiferi Est-asiatic . India de Sud-Vest roiul. vinetele (-50% din plante de cultură) Soia. ierburile furajere (-11% din plantele de cultură) Grâul tare. părul. în anul următor seminţele de la aceste plante se vor semăna pe un alt câmp.caprele. porcul. Taiwan O au fost domesticite pentru prima dată câinele. din populaţia de găini de rasa Lehgorn sunt lăsate femelele ce nu manifestă instinctul de clocire. raţele.Grâul. castravetele. ustunistan. Selecţia artificială Următoarea etapă a ameliorării este aplicarea formelor conştiente ale selecţiei cu scopul îmbunătăţirii indicilor productivi şi reproductivi. sfecla-de-zahăr. Dintre acestea se aleg vreo 50 de exemplare care au tulpina de o înălţime medie. trestia-de-zahăr. Selecţia în masă se face după fenotip atât în populaţiile de plante. inul. vişinul ş. citruşii. boboasele. bumCentral-american Mexicul de Sud bacul Sud-american Ţărmul de vest al Americii de Sud Cartoful. Coreea. viguroasă. măslinul.Tabelul 1. sporirii rezistenţei la factorii extremi ai mediului şi la boli. De exemplu. Indochina.

în cazul plantelor cu polenizare încrucişată se recurge la încrucişarea dintre rude: frate-soră. Durata de timp. şi anume: inbreedingul şi autbreedingul. Aplicarea practică a heterozisului.crearea de hibrizi înalt productivi de plante şi animale. Selecţia individuală presupune ca seminţele de la cele 50 de plante de secar ă selectate de pe un câmp cu 1 000 de plante să nu fie amestecate. Autbreedingul (sau hibridizarea îndepărtată) constă în încrucişarea organismelor ce aparţin diferitelor rase. este mai uşor realizabil la plantele cu autopolenizare şi la animalele hermafrodite. în cazul plantelor cu autopolenizare selecţia se face până în generaţia a 7-a . utilizat pentru obţinerea de linii homozogote. METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE Tipurile de încrucişări în ameliorare. selecţia individuală este continuată şi în generaţiile următoare. Dacă planta sau animalul selectat transmit urmaşilor indicii după care a fost selectat. Selecţia individuală. dar fără aplicarea ei rasele şi soiurile riscă să-şi piardă repede calităţile. Acest tip de încrucişare trebuie urmat de selecţia formelor necesare. deoarece în baza variabilităţii combinative apar hibrizi şi cu îmbinări nedorite ale caracterelor. soiuri. Inbreedingul are şi un efect negativ. Selecţia combinativă prezintă o îmbinare a selecţiei individuale cu hibridizarea. Să urmărim procesul de creare a unor astfe! de hibrizi pe exemplul porumbului. este obţinerea de forme homozigote. formele de plante sau animale ce se deosebesc după anumite caractere se încrucişează. genuri. Acest tip de încrucişare. Eficienţa selecţiei sporeşte la îmbinarea ei cu anumite tipuri de încrucişări. putem determina cu precizie genotipul cel mai valoros. Astfel. cu cât gradul de rudenie dintre formele încrucişate este mai mare. Apoi se face selecţia individuală printre hibrizii obţinuţi a formelor homozigote recombinate. tată-fiică. în majoritatea cazurilor. Analizând descendenţa de la fiecare plantă în parte. 2. Mai întâi se face autopolenizarea mai multor 134 . La baza acestui tip de selecţie stă aprecierea plantelor şi animalelor selectate după descendenţi. fiind numită şi consangvinizare. Inbreedingul prezintă încrucişarea formelor ce au un strămoş comun. iar aplicarea ei practică datată cu anii 30 ai sec. mamă-fecior etc. Autbreedingul permite reunirea diferitelor proprietăţi ereditare într-un hibrid. Vigoarea hibrizilor faţă de formele parientale a fost observată încă în sec. Aceasta permite o evaluare mai exactă a genotipului. al XX-lea a dat o nouă orientare ameliorării .8-a. Selecţia individuală este deosebit de eficientă în alegerea indivizilor după caractere cantitative. al XIII-lea. este cu atât mai mică."•j r*^ "~Z ^~ 7^ ^-' populaţiilor. Scopul final al ameliorării. deoarece anume în această generaţie toţi indivizii (100%) sunt homozigoţi. specii. ceea ce reduce vitalitatea organismelor sau au un efect letal. ci semănate aparte. condiţionat de trecerea unor gene mutante recesive în stare homozigotă. necesară pentru obţinerea de linii homozigote după genele ce controlează caracterul studiat.

înmulţindu-le în masă pentru obţinerea de seminţe hibride. Schema obţinerii hibrizilor dubli la porumb cu utilizarea sterilităţii citoplasmatice masculine (SCM).11S). în practică se folosesc doar hibrizii de prima generaţie. 135 . adică homozigote după majoritatea genelor. care corespund cerinţelor climaterice ale regiunii date.115. Pentru crearea unor astfel de linii se cer 5-7 ani.soiuri. De aceea în cazul utilizării heterozisului la plante sunt organizate gospodării speciale. care şi sunt comercializaţi. Pentru cea de a doua a fost propusă utilizarea fenomenului de sterilitate citoplasmatică masculină (fig. Hibrizii interliniari de prima generaţie se apreciază după efectul heterozisului şi se selectează liniile ce formează cele mai bune combinaţii. în rânduri. La cea de a doua etapă se evaluează liniile obţinute prin autopolenizare după capacitatea lor combinativă. tomate ş. Pentru a găsi perechile de linii din încrucişarea cărora rezultă cel mai înalt efect al heterozisului este necesar de a controla câteva mii de combinaţii hibride. Amintiţi-vă în ce constă fenomenul de sterilitate citoplasmatică masculină.a. Prima cale este deosebit de anevoioasă şi costisitoare. 1. orez. Heterozisul este utilizat cu r- r K încrucişarea liniilor încrucişarea hibrizilor simpli CXD Hibrid dublu (AXB)X (C-D) Fig. deoarece cei din celelalte generaţii segregă în formele iniţiale şi efectul heterozisului dispare. cheltuielile pentru producerea de seminţe hibride ke recuperează. adică după capacitatea liniei de a forma la încrucişarea cu altă linie hibrizi mai viguroşi. Astfel se asigură polenizarea încrucişată. pentru obţinerea de linii inbreeding. sfecla-de-zahăr. Heterozisul este utilizat pe larg şi la sorg. Obţinerea de seminţe hibride în scopuri de producţie presupune semănarea liniilor din încrucişarea cărora rezultă cei mai viguroşi hibrizi. Pentru asigurarea polenizării încrucişate între liniile alese este necesar de a înlătura manual de pe plantele materne elementele masculine ale florii (staminele) sau de a asigura sterilitatea florilor masculine. întrucât productivitatea hibrizilor heterozigotici este cu 20-30% mai mare decât |B soiurilor. Cu acest scop se seamănă câte un rând de porumb cu polen steril şi unul cu polen fertil. unl de se obţin numai hibrizi de prima generaţie. alternând formele materne şi paterne. 1.

116) ş. cât şi ale tetraploidă (A) şi diploidă (B). Zigotul de asemenea conţinea o garnitură dublă de cromozomi. se caracterizează prin dimensiunile mai mari atât ale celulelor. Karpecenko a reuşit să dubleze numărul de cromozomi proveniţi de la fiecare specie. Drept exemplu de heterozis la animale poate servi catârul. unele soiuri de sfeclă-de-zahăr. Hibridizarea îndepărtată. spre deosebire de cele diploide. deşi avea tot 18 cromozomi. creşterea porcilor. Condiţii normale pentru meioză au fost create: fiecare cromozom îşi avea omologul său. căpşunul. ovulelor sau embrionilor de animale cu colchicină sub acţiunea căreia se distrug firele fusului de diviziune şi cromozomii nu se separă în timpul meiozei. vitelor pentru carne.se distinge prin productivitate înaltă. Descoperirea fenomenului de heterozis şi aplicarea lui în practică a fost unul din cele mai importante evenimente în genetică şi ameliorare. hibridul îndepărtat dintre grâu şi secară . Astfel. depăşesc părinţii după unele calităţi. De regulă. Ca urmare. hrişcă. viţa de vie (fig. sericicultură. cu polenizare încrucişată şi utilizate pentru obţinerea de masă vegetală. grâul. Poliploidia. de exemplu. în prezent multe plante de cultură sunt tetraploide. Sterilitatea acestuia se explică prin faptul că în meioză cromozomii „de varză" nu se conjugă cu cei „de ridiche". Karpecenko pe exemplul hibridului dintre varză şi ridiche. hibridul dispunea de 18 cromozomi „de varză" şi 18 cromozomi de „ridiche". Gârneţii formaţi purtau câte o garnitură haploidă de cromozomi de varză şi de ridiche (9 + 9=18). Efectul autopoliploidării se aplică pe larg la crearea a noi soiuri de plante de cultură. Posibilitatea obţinerii de mutaţii experimentale a fost demonstrată pentru prima dată la ciuperci de către 136 . Mutageneza experimentală şi utilizarea ei în ameliorare. sau chiar a speciilor ce ţin de diferite genuri. Rezultate mai bune se obţin în cazul speciilor cu un număr mai mic de cromozomi în setul diploid.triticale . Aceste două specii au acelaşi număr de cromozomi (2n = 18). rezistenţă la îngheţ şi boli. dar aparţin la diferite genuri. Plantele poliploide. Posibilitatea combaterii infertilităţii hibrizilor îndepărtaţi a fost demonstrată pentru prima dată de savantul rus G. obţinut din încrucişarea unei iepe cu un măgar. hibrizii îndepărtaţi sunt sterili. din cauza imposibilităţii conjugării cromozomilor în meioză din lipsa omologilor. Artificial autopoliploidia se obţine prin tratarea seminţelor sau plantelor. Experimentele au arătat că hibrizii obţinuţi din încrucişarea speciilor ce aparţin aceluiaşi gen.a. Hibridul dintre grâu şi pir este rezistent la polignire şi posedă o productivitate înaltă. 1. De exemplu. Acesta şi alte experimente au demonstrat că este posibilă combaterea sterilităţii hibrizilor îndepărtaţi prin dublarea seturilor de cromozomi ale ambilor părinţi. plantei în ansamblu.succes şi în avicultura. cartoful. hibridul obţinut era steril.

Nadson şi G. La tratarea ciupercilor de mucegai cu mutageni fizici şi chimici au fost obţinuţi noi producenţi de antibiotice. Cu ajutorul mutagenilor se obţin şi mutaţii ale sterilităţii masculine. roşii etc. poliploidiei. utilizate la obţinerea de hibrizi heterozigoţi ai sfeclei-de-zahăr. în trecut varietatea genetică a materialului iniţial pentru ameliorare se obţinea cu ajutorul hibridizării. Acţionând cu raze de radiu asupra unor ciuperci inferioare. mutagenezei. grâu. Aceasta a permis utilizarea în ameliorare I a metodelor ingineriei celulare aşa ca hibridizarea somatică. Prin mutageneză chimică s-a reuşit obţinerea unei noi tulpini de bacterii.a.G. orz.117). în anii 40 ai secolului XX O de rând cu mutagenii fizici erau folosiţi şi cei chimici (etiliminul. tulpina joasă şi viguroasă a permis ameliorarea ulterioară a mutantului în vederea măririi dimensiunilor spicului şi masei boabelor. G. au obţinut mutaţii induse la __r drozofilă prin acţiunea asupra lor cu raze Roentgen. cromozom sau genă. Mai mult ca atât. Ingineria celulară.ingineria celulară. Cultura în vitro de celule şi ţesuturi în baza totipotenţei I celulelor a făcut posibilă regenerarea plantelor întregi. ipritul ş. 3. Astăzi în acest scop sunt utilizate manipulările la nivel de celulă. Astfel a fost obţinut mutantul indus al orzului ţ ? cu tulpina joasă şi productivitatea înaltă. METODELE MODERNE DE AMELIORARE Succesele obţinute de genetică în studierea organizării aparatului ereditar au permis elaborarea de metode principial noi de ameliorare a plantelor şi animalelor. Condiţiile de regenerare au fost elaborate pentru mai multe plante de cultură: cartof. orezului etc. porumb. un superproducent de endonuclează. Dar planta obţinută nu şi-a găsit utilizare practică din cauza sterilităţii. Filipov. Aceste metode sunt utilizate pe larg în ameliorarea plantelor. Se pot contopi diferite tipuri de celule ale unui organism sau celule ale I diferitelor specii {fig. 137 . depăşirea nehibridizării etc.). Cu ajutorul acestor metode poate fi obţinută variabilitatea necesară a materialului iniţial pentru ameliorare. în 1978 pe această cale a fost obţinut hibridul dintre I cartof şi roşie. lucru imposibil pentru animale. Mai târziu —. Hibridizarea somatica constă în contopirea a două celule diferite în cultura de ţesuturi. haploidia. L— Descoperirea efectului mutagen al radiaţiei şi substanţelor chimice a deschis '^p perspective largi pentru ameliorare. fără riscul că sporirea productivităţii va duce la polignire. Meller şi L. cromozomială şi genică. ei au observat creşterea frecvenţei şi spectrului variabilităţii ereditare. de 1 000 de ori mai eficienţi decât formele iniţiale. ferment important cu proprietăţi antivirale. selecţia celulară. Astfel au apărut noi metode de cercetare în genetica modernă . în fitotehnia mondială sunt utilizate peste 1 000 de soiuri care provin de la mutanţi obţinuţi cu ajutorul mutagenilor fizici şi chimici. Stadler independent unul de altul. Succese deosebite s-au obţinut la utilizarea mutagenilor în ameliorarea microorganismelor. 1.

dar mai puternic. protoplaşti Cu acest scop mai întâi se încruregenerarea cişează formele parientele în veperetului celular mediu nutritiv derea obţinerii de hibrizi. Din grăuncioarele de polen cresc plante haploide. însămânţează pe medii nutritive. de noi soiuri. Obţinerea în baza ingineriei celulare a nul hibrizilor se recoltează şi se hibridului dintre cartofi şi roşie. O direcţie importantă în ingineria celulară modernă ţine de etapele timpurii ale embriogenezei. sau fragmente de cromozomi. iar prin dublarea numărului de cromozomi . mii de celule vegetale s-au însămânţat pe medii nutritive cu un conţinut sporit de săruri. Această procedură durează 2-3 ani. Majoritatea celulelor au pierit. De exemplu. fecundarea lor cu spermatozoizi de la un taur de rasă şi implantarea la diferite vaci. utilizând selecţia diviziunea celulelor combinativă. reducându-se pe această cale timpul necesar pentru obţinerea colonie de celule de plante homozigote diploide dizolvarea cu caractere dorite. are o produc 138 I I . Acest tip de manipulări permite înlocuirea unuia sau ambilor cromozomi omologi ai unui soi cu aceeaşi pereche a altui soi. de exemplu pe săraturi. Prin înmulţirea de mai departe a celulelor ce au supravieţuit s-au obţinut plante rezistente la un conţinut sporit de săruri în mediul de viaţă. Pe această cale de la indivizi cu calităţi deosebite se obţin de 10 ori mai mulţi urmaşi decât ar fi posibil pe cale obişnuită. PoleFig. plante homozigote diploide se obţineau timp de fuzionarea protoplaştilor zece de ani. la boli. Ingineria cromozomială. 1. de la alt soi. membranei celulare Dacă în trecut. se pot adăuga alţii noi. Cu acest scop. Prin administrarea de hormoni se asigură obţinerea mai multor ovule de la o vacă cu calităţi deosebite. un soi de grâu este rezistent la polignire.plante homozigote diploide.plantă hibrid cartof roşie Selecţia celulară a permis obţinerea de plante de cultură ce pot creşte pe un anumit mediu de viaţă.117. regenerarea plantei Ingineria celulară a permis izolarea epidermei obţinerea de plante haploide. Aceasta dă posibilitate amelioratorilor să înlocuiască un caracter mai slab al soiului dat cu acelaşi caracter. în prezent acestea pot fi obţinute doar în doi ani. Cu ajutorul acestei metode se pot substitui unii cromozomi.

Substituind perechea de cromozomi omologi unde este situată gena responsabilă de conţinutul de gluten cu aceeaşi pereche omoloagă de la celălalt soi. Genele clonate se introduc prin micro injecţie în ovulul mamiferelor sau în protoplastul plantelor (celule izolate lipsite de perete celular).tivitate înaltă. . în ultimii ani au fost obţinute plante transgenice rezistente la erbicide. Pe aceeaşi cale se poate realiza schimbul de cromozomi dintre specii înrudite. Ingineria genică asigură transferul artificial de gene necesare de la o specie la alta. deseori foarte îndepărtate ca origine. la boli. în schimb boabele sunt bogate în gluten. în natură există o bacterie Bacillus thuringiensis. Unul din ei este transgenic: în genomul său a fost integrată gena răspunzătoare de sinteza hormonului de creştere la om. dar boabele au un conţinut scăzut de gluten. în prezent au fost obţinuţi şoareci transgenici iepuri. 1. Şoarecii din imagine (fig. pe lângă ADN-ul de bază. drojdiilor. numită S-endotoxină. în unele cazuri această operaţie este substituită de sinteza artificială a genelor. Din ele se dezvoltă animale sau plante genomul cărora conţine noi gene. insecte etc.unirea fragmentelor separate într-o moleculă unică în componenţa plasmidei. cu care face schimb cu alte bacterii. Fiecare bacterie.introducerea ADN-ului plasmidic hibrid în celula gazdei. Este cunoscută şi aplicată în practică metoda de introducere în genotipul unei specii sau soi a unei perechi suplimentare de cromozomi de la altă specie. cu sinteza şi donarea lor. Să analizăm calea parcursă de savanţi pentru obţinerea unor plante transgenice rezistente la insecte. ingineria genică se ocupă cu descifrarea structurii genelor. dar concomitent cu ADN-ul de bază. are spic mic. 139 . . Pentru realizarea transferului de gene de la o specie la alta sunt necesare câteva operaţii pregătitoare: . \ Plasmida este o moleculă bacteriană inelară de ADN. în urma acestor transferuri se obţin plante sau animale transgenice. „montarea" genelor extrase din organisme vii sau sintetizate în celulele plantelor şi animalelor în vederea modificării orientate a genotipului lor. mamiferelor şi chiar ale omului). oi al căror genom conţine gene străine de origine diferită (gene ale bacteriilor. putem obţine un nou soi ce întruneşte toate calităţile dorite. . care produce proteina. Astfel se obţin linii substituite. care nu părăseşte celula.copierea acestei gene de către noul stăpân. conţine şi câteva plasmide. Plasmidele se replică autonom. Nimerind în stomacul insectelor. de exemplu dintre grâu şi secară. Ingineria genică.separarea genelor (a unor fragmente de ADN). Alt soi este mai puţin rezistent la polignire.118) sunt fraţi şi au aceeaşi vârstă. porci. Metoda dată permite obţinerea unor linii completate. Apărută la confluenţa chimiei acizilor nucleici şi geneticii microorganismelor.

a fost izolată din ADN-ul uman şi integrată în programul genetic al bacteriei Escherichia coli {fig. în trecut insulina se extrăgea cu greu din pancreasul porcilor şi vitelor sacrificate şi era şi scumpă. apelând la ingineria genică. plasmidele purtătoare ale genei proteinei-toxină s-au implantat în celulele vegetale. Conform datelor de ultimă oră. Pentru aceasta ei au izolat mai întâi w J din ADN-ul bacterian gena responsabilă de f^ Fig. Toxina dată este dăunătoare pentru insecte şi inofensivă pentru om şi animalele domestice. provo^^ când moartea insectei. cel mai mare.119). în trecut deficitul lui era compensat prin administrarea din exterior. a apărut problema producerii acestuia în condiţii industriale. Sinteza chimică s-a dovedit a fi prea complicată şi costisitoare. 140 . Gena. unde el este prezent în cantităţi foarte mici. în scurt timp.la plasmida bacteriei de sol Aerobacterium 8emctumefaciens. asigurând astfel încorporarea genei în ADN-ul plantei. Doi şoareci fraţi. întrucât necesităţile în acest hormon depăşeau cu mult posibilităţile de obţinere. utilizată la tratarea diabetului zaharat. Savanţii s-au gândit să «| H T ^ folosească această proprietate a proteinei la crear e a re yj^\ fm ^ e forme de plante rezistente la insectele wr^ H P ^ ^ dăunătoare. 1. Hormonul era prelevat din hipofiză celor decedaţi. 1. Cu această bacterie au fost infectate fragmente de ţesut vegetal crescut pe medii nutritive. „reprogramată" prin încorporarea în ADN-ul ei a genei umane responsabile de sinteza insulinei. Prin metoda descrisă au fost obţinute forme de cartof. vaccinurilor. insecticide. de pe gena dată se sintetizează şi o altă proteină care induce dezvoltarea tumorilor la om.^J/K/^^zs—ssss proteina produce liza pereţilor acestuia. produs în condiţii fiziologice de hipofiză. dintre s i n t e z a proteinei date. Apoi gena a fost anexată ^' care unul. Omizile. problema modificării orientate a eredităţii plantelor superioare. este trans. j^k Studiaţi după fig. Din 1980 problema este rezolvată datorită ingeneriei genice. vitaminelor. Diabetul zaharat este o boală metabolică gravă şi poate fi tratat doar prin administrare de insulina . „Reprogramarea" genetică a bacteriilor a stat la baza fabricării industriale a hormonului de creştere. pier. tutun. coli. Pe aceeaşi cale a fost rezolvată cu succes fabricarea industrială a insulinei. Ţesuturile vegetale au fost trecute pe alte medii nutritive care au asigurat creşterea şi dezvoltarea unor plante întregi. 1.hormonul pancreasului care reglează nivelul de zahăr în sânge. responsabilă de sinteza hormonului de creştere.119 realizarea practică a reprogramării bacteriei în vederea sintezei industriale a hormonului de creştere. Insuficienţa acestui hormon duce la nanism. în viitorul apropiat va fi soluţionată.118. rezistente la diferiţi dăunători agricoli. hrănindu-se cu frunzele acestor plante. roşii. Cu ajutorul ingineriei genice a fost organizată producerea industrială a hormonilor. Din 1982 insulina se produce la scară industrială din E. enzimelor.

Se elaborează şi metoda transferului la anumite specii de plante a unor sisteme fermentative mai eficiente care ar asigura creşterea vitezei de fixare a CO2 şi a productivităţii plantelor de cultură. Decalajul dintre roadă medie şi cea record demonstrează existenţa unor posibilităţi încă nevalorificate. coli în vederea obţinerii hormonului de creştere.preocupare majoră este crearea unei simbioze dintre graminee şi bacteriile azotofixatoare. care se deosebesc atât după productivitate. 141 cultură industrială de bacterii producătoare de hormon al creşterii . în ultimii 100 de ani în ameliorarea plantelor şi animalelor au fost obţinute succese remarcabile. Au fost create rase de vite cornute mari ce dau 10 mii kg de lapte pe an. Reprogramarea genetică a E. erbicide. Transferul hormonului de creştere la porci asigură o creştere mai extracţia şi rapidă a acestora.sporirea fertilităţii solului. Din fiecare parte. Avem doar o singură soluţie .119. Asigurarea alimentară a populaţiei oricărei ţări depinde în mare măsură de succesele ameliorării. fapt ce ar rezolva problema îngrăşămintelor cu azot. cât şi după rezistenţa la boli. insecticide. fragment de ADN uman bacterie (Escherichia coli) izolarea plasmidei O O încorporarea genei hormonului de creştere în plasmidă introducerea plasmidei hibride într-o bacterie multiplicarea bacteriei Succese îmbucurătoare au fost obţinute şi în zootehnie.Fig. în Anglia a fost obţinupurificată rasa de porci precoci prin încrucişarea rea raselor Duroc-Iersei şi Berechir. 1. surogat. Producţia la hectar de cereale în ţările economic dezvoltate constituie astăzi înjur de 100 q/ha. se pot obţine viţei normali. Explicaţia este simplă. productivităţii culturilor agricole şi animalelor domestice. Succesele selecţiei. A reuşit produsului tratarea copiilor şi încercarea amelioratorilor de a diviza cu insuficientă ambalarea a hormonului de produsului embrionul de vacă la stadiul de 16-32 creştere celule în câteva părţi. prin implimentarea ei unei mame. Până în prezent omenirea a antrenat în circuitul agricol doar 10% din uscat. Permanent se obţin soiuri noi. cealaltă suprafaţă neputând fi folosită.

Alegeţi răspunsurile corecte: 1. Analizaţi tipurile de selecţie. 5. Explicaţi care este importanţa colecţiei de seminţe adunate de VaviJov. Androgeneza: a) directă. se realizează prin organogeneză. consanguinizarea. b) duce obligatoriu la organisme hapioide. 12. soi. c) indirectă. Descrieţi eficienţa soiurilor polîploide. plante hapîoîde. selecţie în mase. Grupaţi după anumite criterii noţiunile. se realizează numai prin embriogeneză. 6. inginerie genîcă. selecţie combinative. 13. 14.73 1. 10. cjgenice. Alcătuiţi un eseu la tema „Ameliorarea soiurilor de plante fi a raselor de animale în Moldova". Explicaţi prin scheme mecanismul utilizării ingineriei: a) celulare. selecţie individuală. evidenţiaţi centrele de origine ale plantelor de cultură şi de domesticire a animalelor. hibridare îndepărtata. rasă. 9. Descrieţi etapele ameliorării. b) cromozomiale. 2. c) pot fuziona în mod spontan şi fără influenţe stimulatoare. 3. Alcătuiţi un tabel ce ar ilustra comparaţia dintre ameliorarea plantelor şi animalelor. Analizaţi mecanismul hibridării îndepărtate efectuate de G. 15. d) constă în faptul că la plantele cu flori are loc o reprogramare a informaţiei genetice a microsporului în condiţii naturale. heterozis. 4. transfer de gene. 8. d) hibridarea somatică prin protoplaşti este o formă de aloploidie. Enumeraţi metodele tradiţionale de ameliorare. b) pentru obţinerea lor sînt folosite enzime capabile să digere membrana celulară. 11. 142 . Alcătuiţi o schemă ce ar explica utilizarea heterozisuluî. Karpecenko. Definiţi noţiunile de ameliorare. Analizaţi roiul utilizării factorilor mutager» în ameliorarea microorganismelor. 17. 16. plante transgenice» sinteza somatotropinei. Protoplaştii: sînt celule vegetale cu peretele celular rigid pectocelulozic. Utilizând harta de contur. transfer de cromozomi. Analizaţi scopuî expediţiilor făcute de Vavilov şi colaboratori! săi în diverse regiuni ale globului. 2. 7. Test. Enumeraţi metodele moderne de ameliorare.

Istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste Mecanismul evoluţiei Dezvoltarea vieţii pe Pământ Originea şi evoluţia omului m .e (e%tci.. > .

existenţei şi evoluţiei acesteia. în legătură cu faptul că fondatorul teoriei evoluţioniste este renumitul naturalist englez Ch. Darwin. * sporirea adaptabilităţii organismelor la condiţiile de viaţă. Perioada predarwinistă este reprezentată de două curente: creaţionismul şi transformismul. în timp ce evoluţionismul este o ştiinţă care elucidează mecanismele apariţiei. Importanţa evoluţiei reiese din cele trei rezultate ale sale: * complicarea şi sporirea treptată a nivelului de organizare a fiinţelor vii. Teoria darwinistă despre evoluţia lumii vii nu trebuie confundată cu evoluţionismul. în istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste se disting două perioade: predarwinistă şi postdarwinistă. 144 . Astăzi în biologie prin termenul de evoluţie se subînţelege dezvoltarea istorică ireversibilă şi într-o măsură oarecare orientată a naturii vii.ISTORIA DEZVOLTĂRII CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 1 PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 2 TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. Acestea aveau la bază două teze: natura este absolut invariabilă şi oricare organism din momentul creării sale este util. PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE Termenul de evoluţie (de la lat. în perioada predarwinistă (până în 1859) dominau viziunile metafizice despre natură.desfăşurare) a fost folosit pentru prima dată de naturalistul elveţian Ch. evoluţio . DARWIN 3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 4 DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII 1. Prima reprezintă doar o concepţie referitor la evoluţia lumii vii. Creaţionismul. Bonnet în 1762 într-o lucrare de embriologie. Acceptarea acestor teze presupunea recunoaşterea existenţei creatorului. de aceea învăţătura despre evoluţia lumii vii bazată pe aceste teze a fost numită creaţionism (de la lat. * formarea de noi unităţi sistematice.

Concluziile la care a ajuns renumitul biolog se bazau pe studiile sale în domeniul Sistematicii plantelor şi animalelor. ş.. Necunoaşterea principiului istrorismului în dezvoltarea lumii vii. B. Ideile creaţionismului erau împărtăşite de majoritatea biologilor perioadei predarwiniste. L. Specii. Meritul în dezvoltarea ideilor transformismului aparţine ilustrului biolog francez J. îndoielile apărute în ce priveşte invariabilitatea speciilor au dat naştere transormismului-sistemul de concepţii despre variabilitatea şi transformarea plantelor şi animalelor sub influenţa cauzelor naturale. Concepţiile sale referitor la dezvoltarea istorică a lumii organice au fost expuse în lucrarea "Filozofia zoologiei" (1809). Linne a întocmit primul sistem de clasificare a lumii vii care cuprindea 24 clase de plante şi 6 de animale. încercând să sistematizeze varietatea enormă de plante şi animale care au invadat Europa după colonizarea pământurilor de peste ocean. El considera că speciile există în realitate şiprezintă o totalitate de organisme asemănătoare după structură şi care dau urmaşi fecunzi. după părerea sa. Un exponent de frunte al acestei învăţături a fost savantul suedez C. sunt atâtea câte au fost create iniţial de creator.a. Linne (fig. • aspectul exterior.. ele rămânând invariabile în timp. Lamarck afirma că "creatorul" a creat doar materia şi legile ce acţionează în natură. al variabilităţii peciilor ca urmare a condiţiilor de viaţă diferite prezintă doar unele din meritele i Lamarck în elaborarea concepţiei evoluţioniste. întrucât nu reflecta rudenia istorică dintre grupele de organisme. 2. • speciile contemporane se deosebesc de cele ce au trăit cândva. Geoffroy Saint-Hilaire E. Pe lângă faptul că era considerat unul din cei pnai buni botanişti ai timpului. alcătuirea şi productivitatea plantelor de cultură şi a animalelor domestice se pot schimba considerabil o dată cu schimbarea condiţiilor \ de creştere şi întreţinere. Lamarck (1744-1829) (fig.. asigurând mişcarea acesteia. . Spre sfârşitul vieţii. _ .2). ocupând postul de şef de catedră a insectelor şi Biologie. Linne era ferm convins că unele specii pot apărea din altele în urma încrucişării şi sub acţiunea schimbărilor din mediu. Organismele complexe. nu au putut apărea pe ^aşteptate. Mai întâi au apărut organismele simple care pe durata iei perioade îndelungate de timp s-au dezvoltat în organisme mai complexe. ci. după părerea lui. dintr-o dată. Reprezentanţi ai transformismului au fost Buffon G. La sfârşitul secolului al XVIII-lea în biologie se acumulase I un bogat material descriptiv care demonstra variabilitatea lumii vii. Toate corpurile şi fenomenele naturii au apărut însă pe cale naturală din materia (anorganică. a XII-a .a crea). Darwin E. acesta s-a dovedit a fi un sistem artificial. şi anume: • chiar şi speciile absolut diferite la exterior prezintă unele asemănări ale structurii interne. creatorul primei teorii evoluţioniste. Transformismul. 2.creare .1).

prezentând-o ca pe un produs al dezvoltării lumii organice. Cele antrenate se dezvoltă (gâtul lung al girafei. Recunoscând în calitate de factori ai evoluţiei condiţiile schimbătoare ale mediului şi tendinţa internă a organismelor spre perfecţiune. iar cele neantrenate se reduc (subdezvoltarea ochilor la cârtiţă. cunoaşterea profundă a lumii vii i-au dat posibilitatea să trateze în cunoştinţă de cauză (|^ ^ ^ problema evoluţiei acesteia. Lamarck însă i-a dat o orientare evoluţionistă. în acelaşi timp Lamarck a conchis greşit că speciile nu există. Rolul mediului în variabilitatea speciilor. în condiţii noi de viaţă apar deprinderi noi care duc la antrenarea sporită a unor organe şi neantrenarea altora. Această afirmaţie a lui Lamarck a fost numită ipoteza moştenirii caracterelor dobândite. Observând deosebirile dintre reprezentanţii aceleiaşi specii crescuţi în diferite regiuni ale ţării. după părerea sa. Dacă condiţiile noi de viaţă acţionează timp îndelungat. Ideea gradaţiei lumii vii era pe atunci răspândită pe larg. Lamarck a participat nemijlocit la elaborarea sistematicii nevertebratelor. iar pe cea superioară . dacă ele sunt comune pentru ambele sexe. căpătând trăsături specifice plantelor sudice. în sistemul lumii vii propus de Lamarckplantele şi animalele formează şiruri separate. Pe cea inferioară a situat infuzoriile şi polipii. Lumea animalelor el a împărţit-o în şase trepte. combătută ulterior de Darwin şi adepţii săi. Să analizăm în continuare ideile evoluţioniste ale lui Lamarck. adică a repartizării organismelor pe trepte ce reflectă complicarea structurii lor.). pe durata câtorva generaţii.păsările şi mamiferele. Modificările organelor. Importanţa teoriei evoluţioniste a lui Lamarck constă în recunoaşterea apariţiei fiinţelor vii din materia nevie şi a dezvoltării lumii organice de la simplu la compus. Astfel. Modificarea organismelor sub influenţa condiţiilor de viaţă este. aripilor la struţ şi pinguin etc. Lamarck a observat că speciile caracteristice regiunilor nordice. membranele înotătoare la păsările înotătoare). dând naştere unei noi specii. Importanţa şi neajunsurile teoriei evoluţioniste a lui Lamarck. 146 . Studiind plantele răspândite pe teritoriul Franţei. Gradaţia lumii vii Lucrul asupra sistematicii lumii vii 1-a adus pe Lamarck la ideea gradaţiei lumii vii.selecţia naturală. recunoaşterea rolului activ al mediului în variabilitatea speciilor. Prezenţa acestora i-au sugerat ideea variabilităţii speciilor. în natură fiind prezente doar un şir de forme de trecere care pentru comoditatea clasificării sunt considerate specii. pe măsura deplasării lor spre sud se schimbă treptat.viermilor. se moştenesc. el 1-a omis pe cel principal . organismele se pot schimba radical. cauza principală a speciaţiei (formarea de noi specii). formularea ideii de istorism. Variabilitatea speciilor. Astfel a luat naştere legea antrenării şi neantrenării organelor. Astfel el a descoperit forme de trecere ce leagă între ele speciile apropiate. Lamarck presupune că cauza variabilităţii acestora sunt condiţiile de mediu. i însă învăţătura lui Lamarck avea şi unele neajunsuri.

(fig. I Ch. DARWIN învăţătura despre dezvoltarea lumii organice. Fig. După 5 ani de călătorii la bordul acestui vas. XIX. Newton. au produs asupra lui o impresie atât de puternică. 147 i . şi nu întâmplător. număra deja 2300 de pagini.3. Tânărul Darwin simţea o totală repulsie faţă de medicină.3). în 1859 vede lumina tiparului opera fundamentală a vieţii sale "Originea speciilor". sensibil şi cam naiv. întruna din zile. Era un copil vioi. 2. care se pregătea pentru o călătorie în jurul lumii. Studiile primare şi Ie-a făcut într-un pension particular. Darwin se retrage la moşia sa cu intenţia de a pune în ordine notiţele făcute în timpul călătoriei. La una din aceste expediţii a participat şi Ch. amfibieni şi reptile. în 1858 această schiţă. unde se studiau în special limbile antice (greaca şi latina). întrucât tatăl finea foarte mult sâ-şi vadă fiul medic. a apărut în Anglia. roci ş. comerciale şi de cercetare. Darwin a avut marele noroc să fie recomandat de nişte prieteni căpitanului vasului Beagle. 2. Astfel Anglia devine ţara cu cele mai multe colonii. Tatăl s-a văzut nevolt saşi transfere fiul la facultatea de teologie a Universităţii Cambridge. Pentru valorificarea bogăţiilor naturale de pe noile pământuri se organizau expediţii militare. încât a jurat să nu mai calce pragul sălii de operaţii. XIX Anglia era cea mai dezvoltată ţară din lume. în prima jumătate a sec. care cuprindea iniţial câteva zeci de pagini scrise de mână. Dar visul tatălui nu avea să se realizeze. păsări împăiate. o. Darwin . a început să studieze medicina la Universitatea din Edinburgh.Presupunerea sa că evoluţia se datorează tendinţei existente în natură spre perfecţiune nu corespundea realităţii. gândaci. Darwin s-a stins din viaţă la 19 aprilie 1882 şi a fost înhumat la panteonul englez din abaţia Westminster alături de I. piei şi schelete de mamifere. 2. Darwin. plante exotice. cea mai grandioasă generalizare ştiinţifico-naturală a sec. TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. pe atunci nu se ştia de anestezice. în timpul studiilor la această universitate. Necesităţile în noi surse de materie primă şi pieţe de desfacere impuneau acapararea de noi pământuri. în scurt timp de la sosire. Darwin s-a întors în patrie aducând cu sine numeroase colecţii de fluturi. Charles Darwin s-a născut la 12 februarie 1809 în Anglia în familia unui medic. în 1842 el scrie o scurtă schiţă referitoare la teoria selecţiei naturale pe care o argumentează prin dovezi convingătoare. îndrăgostit de natură. Ulterior s-a demonstrat că se moştenesc doar caracterele care vizează materialul ereditar din celulele sexuale şi nicidecum modificările apărute în urma antrenării şi neantrenării organelor. nefiind în stare să vadă sânge şi să suporte suferinţele bolnavilor operaţi. Numeroasele experienţe efectuate cu scopul determinării moştenirii sau nemoştenirii caracterelor dobândite nu au confirmat presupunerea lui Lamarck.suferinţele unui copil operat.

« Odată apărute pe cale naturală. precum şi unele —" descoperiri ştiinţifice ale timpului: legea conservării şi transformării energiei {A. între indivizii aceleiaşi sau diferitelor specii ce populează acelaşi spaţiu are loc lupta pentru existenţă. Darwin este primul savant care a dezvăluit forţa motrice a evoluţiei {selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă) şi baza materială a acesteia . lucrarea a fost reeditată de 6 ori şi a fost tradusă în toate limbile europene. încât ar putea fi evidenţiaţi într-o nouă specie. teoria celulară (M Shledein.a. teoria originii sistemului solar {E. despre caracterul întâmplător şi invariabil al diversităţii lumii organice Ch. apărută la 24 noiembrie 1859. 148 . • întrucât fiecare organism produce mai mulţi urmaşi decât pot supravieţui pe teritoriul dat. deoarece pe măsura modificării mediului apar noi adaptări. * Transformarea speciilor în natură este posibilă datorită variabilităţii ereditare. Teoria evoluţiei a fost expusă de Ch. Schematic. Lo- Bogatul material factologic acumulat în timpul expediţiei. Primul tiraj (1250 de exemplare) a fost vîndut într-o singură zi. Kant). Importanţa teoriei darwiniste despre evoluţia lumii vii. Swann) ş.variabi litatea. Cu cât deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii sunt mai mari. Darwin în lucrarea. M. teoria formării lente a scoarţei terestre {Ch.~-\ voisie. Dacă selecţia naturală acţionează pe o durată mai îndelungată de timp. ci îi elimină pe cei mai puţin adaptaţi. Lomonosov). i-au permis cercetătorului să formuleze teoria evoluţiei lumii vii în Q__ baza selecţiei naturale. organismele încet şi treptat se transformă şi se perfecţionează în corespundere cu condiţiile mediului de viaţă. Selecţia naturală însă nu-i alege pe cei mai adaptaţi. M. Lyele. V. consecutivitatea evenimentelor soldate cu alegerea celor mai adaptaţi indivizi se prezintă astfel: Reproducerea! nelimitată Lupta pentru existenţă Moartea 1 * selectivă I Selecţia I naturală 3 Adaptarea! la mediu I • Indivizii care au supravieţuit în lupta pentru existenţă dau naştere următoarei generaţii şi astfel schimbările "reuşite " se transmit urmaşilor. V. Concepţia supravieţuirii celor mai adaptaţi constituie nucleul teoriei despre selecţia naturală. -™ T. în timpul vieţii autorului. Esenţa acesteia se rezumă la următoarele postulate: <T • Toate fiinţele vii ce populează Terra niciodată nu au fost create de cineva. Rezultatul evoluţiei sunt perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă şi apariţia de noi unităţi taxonomice. Drept urmare fiecare generaţie nou apărută se dovedeşte a fi mai adaptată la mediul de viaţă. "Originea speciilor'''. • Rezultatul luptei pentru existenţă este selecţia naturală: supravieţuirea celor mai adaptaţi. Teoria lui Darwii despre evoluţia lumii vii în baza selecţiei naturale a fundamentat biologia dir punct de vedere ştiinţific şi a combătut concepţiile despre lipsa legăturilor dint specii. La- ^S monosov). atunci ultimii descendenţi se pot deosebi într-atât de strămoşii lor. cu atât şi probabilitatea adaptării lor la condiţiile noi de viaţă este mai mare.

dificultăţile în calcularea şi demonstrarea tempourilor evoluţiei sunt punctele vulnerabile ale teoriei sintetice a evoluţiei. formulată R. Timireazev. a apărut la începutul anilor 40 ai secolului XX şi continuă până astăzi.Teoria informaţională a evoluţiei. caracterizată prin interesul sporit faţă de ideile darwiniste. 3. Termenul de sintetică ţine de lucrarea renumitului evoluţionist englez Huxley I. numite vectori. Adepţii acestei teorii nu recunosc evoluţia lentă şi îndelungată a speciilor şi consideră că formarea de noi specii are loc brusc. de regulă. când au apărut un şir de curente care negau rolul conducător al selecţiei naturale în evoluţia lumii vii. Weismann şi E.3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE ^ Perioada postdarwinistă în dezvoltarea teoriei evoluţioniste poate fi împărţită 7^ în câteva etape: -^1 1.1. Wallace şi /. Secenov. Drept forţă motrice a evoluţiei era propagată mutaţia. în prezent au fost înaintate un şir de noi ipoteze ale evoluţiei lumii vii. 149 . Etapa negării darwinismului (antidarwinismul). . Are la bază [transmiterea informaţiei între reprezentanţii diferitelor unităţi taxonomice atât pe >erticală (de la părinţi la urmaşi). • Forţa motrice a evoluţiei este selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă. Johannsen şi Hugo de Vries). Haekel. Kordium. elaborată deM Kimura. Levontin. M. Adepţii acestei teorii :onsideră că la baza evoluţiei multor organisme stă circulaţia pe orizontală a fnformaţiei genetice prin intermediul diferitelor organisme. 2. care în condiţiile concrete ale mediului transformă [rapid specia iniţială. S. "Evoluţia: sinteza contemporană" (1942). în calitate de forţe motrice ale evoluţiei sunt promovate unele stări ale genotipului speciei. A. Savantul consideră că majoritatea mutaţiilor nu au o valoare selectivă. ^ în Rusia de către C. printre care un loc aparte revine virusurilor. Principalele postulate ale acestei teorii pot fi formulate astfel: • Materialul evoluţiei îl prezintă mutaţiile. fiind neutre faţă de condiţiile concrete ale mediului înconjurător. Promotori activi ai ideilor antidarwiniste erau unii din autorii teoriei mutaţiilor {W. 1. în Germania de către A. dintre care menţionăm următoarele: . promovată de A. S. cât şi pe orizontală. Etapa sintetică.Teoria echilibrului punctat. Lipsa unor dovezi materiale. care favorizează fixarea şi dezvoltarea lor ulterioară. • Cea mai mică unitate a evoluţiei este specia. Mecinikov şi /. care nu recunoaşte selecţia naturală ca forţă motrice a evoluţiei. Huxley. ~ propagarea şi acceptarea lor pe larg în diferite ţări. . cele genice.Teoria neutrală a evoluţiei. iar în România de către Emil Racoviţă. în Anglia darwinismul era <"^ promovat de A. în calitate de factor creator al evoluţiei este promovat hazardul sau caracterul întâmplător al coincidenţei dintre mutaţiile formate şi condiţiile adecvate ale mediului înconjurător. Etapa creativă.

de regulă. insulele Britanice. Mai mult ca atât. în plan general ea este asemănătoare. separate de curând de con.4. De exemplu.> noi specii de plante de cultură şi animale domestice sunt dovezi directe ale evoluţiei lumii. au o faună identică cu cea europeană actuală. Asemănările enumerate în alcătuirea chimică. Cele vulcanice sunt populate. Datele experimentale şi observările puse la ^ dispoziţie de genetică şi evolutionism. DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII Ştiinţa contemporană dispune de date şi dovezi incontestabile ale procesului —" evoluţionist. / existenţa relictelor. Drept urmare doar aici mai pot fi întâlnite monotremele şi marsupialele. cu excepţia virusurilor. în continuare expunem cele mai importante dovezi indirecte ale evoluţiei lumii vii. latimeria. în schimb aici trăiesc lemurii. Toate organismele vii. Pe insula Madagascar. nu se întâlnesc mamifere de talie mare care au apărut pe continent după separarea insulei. paleontologie ş. cât şi al animalelor se compune din substanţe organice (proteine. semimaimuţe neîntâlnite nicăieri în lume. Deosebim insule de origine vulcanică şi insule apărute în urma separării lor de continent. celulară şi desfăşurarea proceselor biochimice prezintă o dovadă a originii comune a naturii vii. Printre acestea deosebim dovezi indirecte care prezintă date 1 v^. precum şi succesele obţinute în crearea de . glucide. Analiza chimică a arătat că în compoziţia tuturor organismelor vii intră aceleaşi elemente chimice. Dovezile foiogeografîei Biogeografia. anatomia comparată.dintre plante şi şobolanul maxat.a. acizi nucleici ş.) şi anorganice. Deşi există unele deosebiri în structura celulei vegetale şi animale. biologiei moleculare şi citologiei fi Amintiţi-vă elementele şi compuşii chimici specifici naturii vii. Noua Zeelandă şi Tasmania s-au separat de continent încă în era mezozoică. hateria şipeştii dipnoi\ 150 . Dovezile biochimici. lipide.factologice acumulate de diferite ştiinţe: biogeografîe. Australia. — embriologie. în calitate de ştiinţă despre răspândirea organismelor pe Terra. KT7 Amintiţi-vă principalele zone biogeografice ale Terrei. toate procesele biochimice ce au loc în organismele vii se desfăşoară în mod similar. ne pune la dispoziţie un şir de date convingătoare ale evoluţiei lumii vii.j tinent. Enumerăm principalele dintre ele: / specificul florei şi faunei insulare. Drept exemplu de relicte pot servi Gingo biloba I Metasequoja . Atât corpul plantelor. care a pierdut demult legătura cu continentul african.a. Flora şi fauna insulelor separate de continent prezintă o copie fidelă a diversităţii lumii vii a continentului la momentul separării. au o structură celulară. de organisme care nimeresc aici din întâmplare.

Caii contemporani au provenit de la strămoşi de talie mică. forma craniului. Schimbări au suferit şi celelalte părţi ale I corpului: s-au mărit dimensiunile corporale. odată cu schimbarea [condiţiilor de viaţă a avut loc I transformarea treptată a unor animale mici pentadactile omnivore în animale mari impariIcopitate erbivore. 2. 2. dipnoii au ajuns neschimbaţi până în zilele noastre. Arealul restrâns al acestor peşti este consecinţa scindării fostului continent Gondwana.. Dovezile paleontologici Paleontologia este ştiinţa despre plantele şi animalele fosile. în primul rând. a membrelor. Peştii dipnoi se mai întâlnesc doar în America de Sud. Analiza resturilor fosile. Africa Ecuatorială şi Australia. deoarece căutarea hranei şi apărarea de duşmani pe spaţii deschise cerea dezvoltarea unei viteze mari. Analiza rămăşiţelor de plante şi animale care au populat cândva planeta Pământ permit compararea formelor contemporane de viaţă cu cele dispărute. Supravieţuirea în noile condiţii a fost posibilă doar în urma transformării.4. precum şi descoperirea resturilor unui număr mare de specii de plante şi animale dispărute care tăceau legătura dintre diferite Fig. asigurând respiraţia pe timp de secetă. s-a complicat structura dinţilor. r rupe sistematice a permis 151 CV . omnivori care au trăit acum 60-70 mln de ani în păduri şi aveau membre pentadactile. aparatul digestiv a căpătat trăsături specifice erbivorelor ş. în calitate de exemplu să analizăm evoluţia calului (fig. precum şi reconstituirea (fig. dar în număr limitat.a. 2. întrucât condiţiile de viaţă în arealul restrâns al speciei au rămas relativ constante. O dată cu schimbarea climei. Ca urmare numărul falangelor s-a redus până la una. s-au modificat şi condiţiile de viaţă ale strămoşului calului.dintre animale. care a generat micşorarea suprafeţelor împădurite şi extinderea stepelor. Din materialul expus este evident că repartizarea speciilor de plante şi animale pe suprafaţa pământului reflectă dezvoltarea istorică a Pământului şi evoluţia organismelor vii. v ' specificitatea florei şi faunei fiecărei zone biogeografice. Astfel. Dipnoii sunt unicii peşti contemporani la care vezica înotătoare s-a transformat în plămâni.4) evoluţiei unor specii de animale şi plante. Resturi fosile.5).

au acelaşi plan de structură şi o origine comună. Oasele unor regiuni pot lipsi. De exemplu. 2. De exemplu. dar îndeplinesc funcţii diferite sunt numite omoloage (fig. stegocefalul este o formă de trecere de la peşti la amfibieni. dovadă a originii lor comune. 2. originea lor fiind însă diferită. Organele care au o structură asemănătoare şi o origine comună. în natură sunt frecvente cazurile de asemănare a organelor după aspectul exterior şi funcţii. teriodontul . arheopterixul . membrele la unele vertebrate. altele concresc.de la reptile la păsări. aripile la insecte 152 .5. Analiza comparată a structurii interne şi externe a diferitelor organisme a demonstrat existenţa unor asemănări evidente. însă toate se dezvoltă din aceleaşi primordii. 2.6).Fig.6 alcătuirea membrelor anterioare la diferite grupe de organisme şi găsiţi asemănările şi deosebirile. Astfel. Dovezile anatomiei comparate Studiaţi după fig.de la reptile la mamifere. picior descrierea evoluţiei şi în limitele altor taxoane. Restabilirea evoluţiei calului după resturile fosile. deşi îndeplinesc funcţii diferite.

urmând stadiile de blastulă. Organe analoage la cârtiţă şi coropişniţă. toate animalele pluricelulare îşi încep dezvoltarea e la o celulă. 2. 2. dar ulterior ele încetează să se mai dezvolte şi la indivizii maturi rămân în stare nedezvoltată. cea de-a doua pereche de aripi la diptere. rudimente sunt centurile membrelor posterioare la balenă. tanţa în timpul evoluţiei. Dovezile embrîologiei Studiaţi după fig.caractere specifice strămoşilor speciei date care pe parcursul evoluţiei au fost pierdute. O dovadă a evoluţiei sunt şi organele rudimentare. De exemplu. La unele organisme apar atavismele . manifestându-se tot mai clar trăsăturile laşelor de care aparţin. Deosebit e evidentă este asemănarea stadiilor embrionare în limitele unei clase sau icrengături. De exemplu. la embrionii tuturor vertebratelor sunt prezente rimordiile arcurilor branhiale.Fig. La plante organe analoage sunt ghimpii la barbaris (frunze metamorfozate). membrele săpătoare la cârtiţă şi coropişniţă (fig. De exemplu. Cu alte cuvinte.6. Pe măsura dezvoltării semănarea dintre embrioni slăbeşte. 2. Astfel de organe sunt numite analoage. dinţii la furnicar. Organe omoloage. gastrulă. Apariţia atavismelor denotă legătura istorică dintre speciile dispărute şi cele actuale. 2. Această legitate în dezvoltarea embrionilor indică înrudirea 153 .7). la o mie de animale unicopitate poate apărea un individ tricopitat. Primordiile acestor organe se formează în perioada embrionară. păsări. membrelor etc. Investigaţiile embriologice au arătat asemănarea stadiilor iniţiale ale dezvoltării mbrionare la animale. rudimentele sunt organe care şi-au pierdut imporFig. corzii. embrion tristratificat. ghimpii la salcâm (stipele metamorfozate) şi ghimpii la păducel (lăstari metamorfozaţi).7.8 dezvoltarea embrionară la diferite grupe de animale şi trageţi concluzii. Astfel.

originea comună (fig. legea biogenetică confirmă o dată în plus evoluţia lumii organice. Pornind de la asemănarea în dezvoltarea embrionară a vertebratelor.de peşte.de bovine. VI . ca şi strămoşii lor. savanţii germani F.8. legea biogenetică fiind un caz particular al raporturilor dintre ontogeneză şi filogeneza. deşi organismele păstrează mecanismele de dezvoltare. Conform acesteia fiecare individ în ontogeneză repetă dezvoltarea istorică (filogeneza) a speciei sale. VII . ci cu embrionii acestora. embrionii se aseamănă nu cu formele adulte ale strămoşilor. moştenite de la strămoşi. Emb- te: I .8). au elaborat în a doua jumătate a secolului XIX legea biogenetică. Filogeneza prezintă un şir de ontogeneze. prin urmare ontogeneză este o repetare succintă a filogenezei. IV . Prin urmare.de triton. Prin urmare.V VI VII VIII rionii diferitelor vertebra- Fig.de porc. 2. După părerea lui Severţov. mormolocii au coadă.de iepure. De exemplu. evoluţia organismelor are loc în baza modificărilor ereditare ale oricăror stadii ale ontogenezei.de broască-ţestoasă. şi se respectă doar în ontogeneză speciei date. adaptările ulterioare la alte condiţii ale mediului şi la un alt mod de viaţă modifică mersul dezvoltării lor. Severţov a concepţiei filembriogenezei. V . VIII — de om. III . Miiller şi Haeckel E. II .de pasăre. 2. Un rol important în dezvoltarea embriologiei evoluţioniste a avut elaborarea de către A. Bineînţeles că în ontogeneză nu se repetă toate etapele evoluţiei care a avut loc pe durata a mii şi milioane de ani. 154 . lor. Mai mult ca atât.

c) neajunsurile. Grupaţi noţiunile de mai jos câte 3. . d) informaţională. c) neutrală. b) arheopteritul. Analizaţi principiile de bază afe învăţăturii Sui Darwin. 13. paleontologie. d) branhiile la peşti şi la rac. h) Cârceii la viţa de vie şi spinii la prun. 10. 6. filogeneză. a) spini de prun şi de salcâm. 14. Analizaţi dovezile embriologfei. a) stegocefalii. b) meritele. 5. • • . 8. b) a negării. 1. organe anaîoage. Enumeraţi dovezile directe şt indirecte ale evoluţiei lumii vii. i s • • • ' . . c) teriodonţii. Descrieţi forţele motrice ale evoluţiei după Darwin. 9. f) cârceii la viţa de vie şi cârceii la mazăre. Anatomie comparată 4. Dezvoltarea embrionară 11. Definiţi noţiunile: anîropogeneză. Explicaţi esenţa legii biogenetice. Expuneţi-vă părerea referitor la evoluţia lumii vii. Legea biogenetică 6. Atavisme 9. Forme de trecere 7. Analizaţi datele anatomiei comparate. 11. Specificul florei şi faunei. 155 . Biogeografie 5. Explicaţi etapele perioadei postdarwiniste în istoria evoiuţîonismului: a) creativă. b) branhiile la peşti şi plămânii la reptile. g) membrele la balenă şi la cal. 12. Selectaţi în 2 coloane organele omoloage şi anoloage. Descrieţi ce prezintă formele de trecere. 2. 4. 7. Embriologie 3. 15. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta etapele dezvoltării istorice a evoiuţionismului. e) cârceii la mazăre şi spinii la cactus. • • • • • . Specii izolate 12. 3. Linne şi ale adepţilor transformismului după algoritmul: a) premizele. c) aripile la păsări şi la fluture. Analizaţi concepţiile predarwinîste ale lui K. Organe omoloage 8. Enumeraţi premisele apariţiei teoriei evoluţiei lumii vii a lui Darwin. organe omoloage. • • . Paleontologie 2. Resturi fosile 10.1.

Noţiunea de specie în calitate de categorie biologică a fost formulată pentru prima dată în 1686 deJonh Ray (1628-1705). 3.de gen.şi macro evoluţie. în prezent specia este definită ca o totalitate de indivizi care au o origine comună. familie. Filipcenko a propus de a delimita evoluţia în două procese .indivizii unei specii pot fi deosebiţi de indivizii altei specii după parametrii biochimici: compoziţia şi structura proteinelor. sunt adaptaţi la anumite condiţii de mediu şi ocupă un anumit teritoriu. indivizii diferitelor specii nu se încrucişează. se aseamănă după caracterele morfologice. SPECIA Şl POPULAŢIA 2 FACTORII MICROEVOLUŢIEI 3 REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI 4 MACROEVOLUŢIA 5 TIPURILE EVOLUŢIEI 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI 1. Criteriul morfologic . numit areal. MICROEVOLUŢIA.asemănarea indivizilor unei specii după structura externă şi internă. întrunirea indivizilor într-o specie se face în baza mai multor criterii. şi chiar dacă se încrucişează descedenţii sunt sterili. De regulă. Pentru înţelegerea procesului de microevoluţie este necesar de a cunoaşte. acizilor nucleici. Criteriul fiziologic ~ asemănarea indivizilor după procesele de activitate vitală. ordin. 2. clasă. se încrucişează liber şi dau urmaşi fecunzi. SPECIA Şl POPULAŢIA Amintiţi-vă principalele unităţi taxonomice ale lumii vii. iar macroevoluţia . în primul rând. Definirea ei ca o totalitate de indivizi ce se aseamănă după caracterele morfologice aparţine ilustrului botanist suedez K. Linne (1707-1778). în primul rând al reproducerii. încrengătură.MECANISMUL EVOLUŢIEI 1 MICROEVOLUŢIA. Criteriul biochimic . Enumerăm în continuare principalele dintre ele: 1. noţiunile de specie şi populaţie şi criteriile în baza cărora acestea se delimitează. Criteriile speciei . fiziologice şi biochimice. în 1927 savantul rus Iu. Microevoluţia întruneşte transformările evolutive la nivel de specie. lipidelor şi altor substanţe organice codificate de genotipul fiecărui organism. 156 Specia.micro.

distinct de al altor specii. 2. relativ izolat de alte astfel de grupe. de aceea în limitele arealului formează desişuri în jurul iazurilor. urzica dioică preferă locurile umede. Determinaţi după fig. Repartizarea populaţiilor de sa'•îur în limitele irealului spe- 157 . înzadar veţi căuta urzica într-o pădure de conifere şi cârtiţa pe terenuri înmlăştinite. Criteriul genetic . De exemplu. Apartenenţa de specie a oricărui individ se face ţinând cont de toate aceste criterii în ansamblu.4. 6. strămoşul de la care a provenit. Criteriul evolutiv . de pe câmpuri. Populaţia .specificitatea cariotipului indivizilor unei specii. Aceste „centre ale densităţii" speciei sunt numite populaţii. în luncile râurilor. Populaţiile se formează istoriceşte în anumite condiţii ecologice.pentru fiecare specie sunt caracteristice anumite relaţii cu reprezentanţii altor specii cu care convieţuiesc. 7.unitatea existenţială. Prin urmare. Coloniile de cârtiţe pot fi uşor depistate după movilitele de pământ de la marginea pădurilor. Criteriul geografic . Sectorul din arealul speciei ocupat de o populaţie reprezintă habitatul acesteia. păşuni.determină originea speciei.fiecare specie ocupă un anumit areal. Fig. 5. 2. Criteriul ecologic . în pădurile mixte.9. reproductivă şi evolutivă a speciei Repartizarea indivizilor unei specii pe arealul acesteia este neuniformă din cauza neomogenităţii condiţiilor de viaţă. Populaţia reprezintă un grup de indivizi ai unei specii ce se încrucişează liber între ei şi există timp îndelungat pe un anumit teritoriu.9 numărul de populaţii pe care le formează samurul în limitele arealului speciei şi explicaţi originea lor. repartizarea neuniformă a speciei în spaţiu se prezintă sub formă de „centre ale densităţii" ce alternează cu spaţii unde specia practic nu se întâlneşte. umbrite.

trebuie să admitem că într-o populaţie.25 de la heterozigot.25 AA + 0. în conformitate cu prevederile legilor mendeliene hibrizii din prima generaţie vor fi heterozigoţi. frecvenţa alelelor în populaţii nu se schimbă din generaţie în generaţie. Caracteristica principală a genofondului unei populaţiei este frecvenţa alelelor şi genotipurilor care se calculează după legea lui Hardy-Weinberg. Probabilitatea încrucişării libere a indivizilor în limitele populaţiei este mai mare decât între indivizii populaţiilor vecine. îr F2 frecvenţa alelelor a rămas aceeaşi ca şi în F^ Această legitate se păstrează şi îr generaţiile ulterioare.25 de la homozigotul recesiv. • vitalitatea şi fecunditatea egală a indivizilor cu diferite genotipuri. în 1908 doi autori.25 de la homozigotul dominant şi 0.5 a 0. Ulterior această legitate a fost ridicată la rang de lege care astăzi le poartă numele. Legea Hardy-Weinberg se referă doar la aşa-numitele populaţii ideale. obţinem următoarele raporturi dintre genotipurile descendenţilor: 1 AA : 2 Aa : 1 aa = p 2 A: 2pqAa : q 2 a Această expresie reprezintă formula binomului (pA + qa) 2 după care poate fi I 2 2 2 calculată frecvenţa genotipurilor în populaţii (pA + qa) = p A + 2pqAa + qa = \)\ 158 .5 A 0.5 Aa + 0. după cum este 0. • asigurarea de şanse egale indivizilor de a se încrucişa între ei. care corespund următorilor indici: • probabilitatea egală de combinare reciprocă a diferitelor tipuri de gârneţi. • efectivul speciei destul de numeros. Panmixia asigură schimbul liber de informaţie genetică în limitele populaţiei şi păstrarea genofondului ei (totalitatea de gene şi genotipuri ale unei populaţii). matematicianul englez V.25 de la heterozigot şi 0.dominantă şi aa .. Hardy şi medicul german W.recesivă. La 0.25 aa analiza gametică a descendenţilor din F 2 obţinem segregarea: 0. au observat următoarea legitate: în anumite condiţii.25 AA 0. 5 a = l n enera a a gj H H R M m M M I ' S ţi doua va avea loc segregarea. Legea Hardy-Weinberg.5. se întâlnesc forme homozigote dominante şi recesive după o pereche de alele: AA . • nesupunerea populaţiei procesului mutaţional sau acţiunii selecţiei. şi anume 0.5A + 0 .încrucişarea liberă a indivizilor unei populaţii. Frecvenţa gârneţilor cu gena recesivă a de asemenea va fi egală cu 0.25 Aa arătat în grilajul Punnet. studiind independent unul de altul repartizarea genotipurilor şi fenotipurilor în populaţii. unde are loc încrucişarea liberă a indivizilor. Pentru a demonstra această lege.25 Aa 0. Weinberg.5. Fiecare individ heterozigot va forma două tipuri de gârneţi în număr egal: 0. Deci. iar a alelei a cu q. dintre care 0.25 aa = 1 Din această formulă se vede clar că frecvenţa gârneţilor cu alela dominantă A va fi egală cu 0. Notând frecvenţa alelei A cu litera/». ~S "I\_ "^Z *w Factorul principal care determină unitatea populaţiei este panmixia .

7 = 0. 2. într-o populaţie frecvenţa genei A este de 70%. frecvenţa genotipurilor AA va constitui: 2 AA = 0. Rezolvare. Frecvenţa de 30% a genei a asigură o frecvenţă a 2 genotipului aa de 0.49 = 49%. FACTORII MICROEVOLUŢIEI întrucât evoluţia presupune modificarea genofondului populaţiei. factorii care condiţionează dereglarea echilibrului Hardy-Weinberg şi sunt consideraţi factori ai evoluţiei (schema 2.1).09 = 9%. La o frecvenţă a genei A = 70%. Studiaţi după schema 2. După aceste date calculăm frecvenţa genotipului heterozigot: 2Aa = 2(0. iar aa = 9%. utilizând valorile frecvenţei genelor indicate în problemă.42 = 42% Răspuns: Genotipul AA se va întâlni cu o frecvenţă de 49%. SCHEMA MICROEVOLUŢIEI APARIŢIA Şl PERFECŢIO. SPECIATIA Schema 2.Ea şi reprezintă formula Hardy.3 = 0. Să se calculeze frecvenţa genotipurilor pe parcursul generaţiilor următoare. Studiu de caz.1 principalii factori ai microevoluţiei.7 x 0.Weinberg.3) = 0. Mai întâi se calculează frecvenţa genotipurilor posibile după for2 2 2 mula (p + q) = p + 2pq + q = 1).1 Izolarea Lupta pentru existenţă I Fluxul de gene Procesul mutaţional Undele populaţionale 1 Variabilitatea combinativă 159 t Deriva genetică . După această formulă poate fi determinată frecvenţa genelor şi genotipurilor într-un şir de generaţii succesive din cadrul populaţiei. Aa = 42%. iar a genei a de 30%.

2 principalele tipuri de variabilitate. are loc un flux de gene care menţine asemănarea genofondurilor populaţiilor vecine. adică procesul mutaţional poate fi considerat furnizorul materialului evolutiv elementar. încrucişarea întâmplătoare a indivizilor generează o varietate enormă de combinaţii noi ale genelor alele şi nealele care dereglează echilibrul genetic. Ca urmare a fluxului de gene genotipurile urmaşilor se deosebesc de genotipurile părinţilor. Ca urmare în populaţii sunt aduse permanent gene din populaţiile vecine.Variabilitatea combinativă Amintiţi-vă după schema 2. Soarta acestora depinde de caracterul lor. Calculele au arătat că completarea genofondului unei populaţii din 100 de indivizi pe contul genelor străine este de 100 de ori mai mare decât în baza mutaţiilor. Prin urmare. J cromozomiale genice Undele populaţionale Efectivul populaţiilor este supus unor oscilaţii permanente. Mutaţiile dăunătoare sunt eliminate (indivizii ce poartă astfel de gene pier sau nu lasă urmaşi). numărul de 160 . nu se exclude posibilitatea de încrucişare a reprezentanţilor diferitelor populaţii. VARIETATEA TIPURILOR DE MUTAŢII MUTAŢII Schema 2. Schema 2. Cele folositoare dau posibilitate indivizilor populaţiei de a-şi perfecţiona adaptările deja existente sau de a-şi forma altele noi la schimbarea condiţiilor de viaţă. Procesul mutaţional Amintiţi-vă după schema 2. Observările au arătat că la unele specii 10-25% din indivizii unei generaţii poartă mutaţii. Acestea sunt condiţionate de influenţa factorilor de mediu (rezervele de hrană. Fluxul de gene întrucât populaţiile sunt sisteme deschise.2 DIVERSITATEA TIPURILOR DE VARIABILITATE VARIABILITATEA neereditară mutaţională | ereditară combinativă Crossing-overul. separarea independentă a cromozomilor în mitoză şi meioză.3 genomice Sursa principală de noi alele în populaţie sunt mutaţiile genice.3 principalele tipuri de mutaţii.

deoarece va creşte numărul de indivizi ce vor purta mutaţii.) şi poartă un caracter periodic: creşterea numărului de indivizi este urmată de reducerea lui. din contra. Din cauza distanţelor considerabile întâlnirea indivizilor diferitelor populaţii este practic imposibilă. melci ş. ceea ce | favorizează evoluţia lor de sine stătătoare în noi specii. tartarea în funcţie de cauze se deosebesc două tipuri de izolare: spaţială şi biologică. o poate adapta şi mai bine la condiţiile de mediu. Dacă o mutaţie apare în medie la 100 000 de indivizi. O dată cu creşterea numerică a populaţiei sporeşte probabilitatea apariţiei de mutaţii şi de combinări noi ale acestora. Izolarea biologica este generată de deosebirile dintre indivizii diferitelor populaţii din care cauză acestea nu se pot încrucişa. Astfel de cauze pot fi: particularităţile alcătuirii şi funcţionării organelor reproductive. Fenomenul schimbării întâmplătoare a frecvenţei genelor din genofondul populaţiei este numit derivă genetică. Aceste oscilaţii periodice ale efectivului populaţiilor au fost numite unde populaţionale. necoincidenţa perioadelor de maturare sexuală etc. La o creştere ulterioară a efectivului. Se disting trei forme ale luptei pentru existenţă: intraspecifică. a ajuns la concluzia că în lumea vie are loc o permanentă jluptă pentru existenţă. generalizând rezultatele observărilor sale efectuate în timpul călătoriei în jurul lumii. în timp ce concentraţia altora va creşte considerabil. ape. condiţiile climatice ş. care reflectă relaţiile indivizilor unei populaţii între ei şi cu factorii de mediu. Darwin. genofondul populaţiei va fi altul. de concurenţi. După reducerea efectivului.onstă în faptul că ea aprofundează deosebirile genetice dintre populaţii. Lupte pentru #«§tentă încă Ch. Izolarea spaţiala este cauzată de munţi. Izolarea spaţială poate apărea şi în cazurile când specia ocupă un areal destul de vast. Biologie. indivizii rămaşi se vor deosebi genetic de populaţia cândva mare: unele gene vor dispărea împreună cu purtătorii lor. r« . ci.a. Observările au arătat că undele populaţionale exercită influenţă asupra structurii genetice a populaţiilor. pnterspecifică şi lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului de viaţă. a XII-a 1 61 . Acest tip de izolare exercită o influenţă puternică asupra speciilor puţin mobile (plante. apoi la mărirea efectivului de 10 ori numărul de mutaţii de asemenea va creşte de 10 ori.). deserturi şi alte bariere geografice.răpitori. pădufi.i tiuiai în populaţiile puţin numeroase există pericolul pierderii unor gene ca urmare a faptului că unii indivizi din anumite motive nu lasă urmaşi. Frecvenţa genelor în astfel de populaţii se schimbă timp de câteva generaţii. Deriva genetică este imprevizibilă şi poate duce o populaţie la pieire sau.a. Importanţa evolutivă a izolării populaţiilor .

De exemplu. în iernile geroase multe păsări îngheaţă. întrucât urmaşilor li se transmit nu caractere gata. întrucât inE divizii aceleiaşi specii conO sumă aceeaşi hrană. vânturilor puternice. 2. Lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului apare în funcţie de condiţiile climatice (temperatură. Lupta interspecifică are loc între populaţiile diferitelor specii. Lupta interspecifică se poate încheia cu eliminarea uneia din speciile concurente sau cu adaptarea speciilor la condiţii diferite de viaţă în limitele aceluiaşi areal sau cu separarea lor teritorială. stabi162 . ci gene ce le determină. Drept exemplu de luptă interspecifică servesc relaţiile „răpitor-jertfă".ii).11 consecinţele reproducerii nelimitate şi imposibilitatea unei astfel de reproduceri în condiţii nati Lupta intraspecifică este cea mai acută formă a luptei pentru existenţă. popuI lează acelaşi teritoriu. Creşterea efecCurba de suindivizii mai adaptaţi la tivului populaţiei de parapravieţuire a urmaşilor condiţiile schimbătoare ale meci la o înmulţire nelimilostriţei. mediului. La baza ei stă capacitatea nelimitată de reproducere a organismelor vii şi caracterul limitat al resurselor puiet puietul adulţii icre efectivul naturale (/îg. în funcţie de fenotipul favorizat se disting trei forme ale selecţiei naturale: motrice (direcţională). „gazdă-parazit" etc. Selecţia naturală presupune alegerea fenotipurilor care corespund cel mai bine condiţiilor concrete de viaţă. secetei.10. nu-i lasă în genere sau aceştia sunt sterili). tată. Peştii pier ca urmare a insuficienţei de oxigen în apă.12 noţiunea de normă de reacţie.10 şi 2.. au nevoie de aceleaşi adăposturi etc. 2. selecţia ca atare alege genotipurile care asigură dezvoltarea unor fenotipuri mai adaptate la condiţii concrete de viaţă.Explicaţi după fig. umiditate. un număr enorm de plante pier anual din cauza gerurilor. Eliminarea celor mai puţin adaptaţi se realizează prin pieirea lor fizică sau prin excluderea lor din procesul de reproducere (lasă puţini urmaşi. în ajuns în întorşi depuse în râu mare această luptă supravieţuiesc Fig. 2. Selecţia naturală KH Amintiţi-vă după fig. lumină etc.0-2.) sau pedologice care influenţează activitatea vitală a organismelor. 2. Această formă de concurenţă este mai aprigă în cazul speciilor care ocupă condiţii ecologice identice şi folosesc aceleaşi surse de hrană.

12.13.13). adică stabilizarea ei (fig. Selecţia stabilizatoare. raion industrial al Londrei. fenotipul extrem. Bampas. în populaţia acestei specii din Manchester. iar 64 . ornitologul a găsit 136 de vrăbii îngheţate pe care le-a adus într0 încăpere încălzită. în condiţiile mediului poluat prezenta avantaje faţă de fenotipul obişnuit. Până în 1848. dezgolind trunchiurile care s-au acoperit cu funingine. Deci. Varietatea formelor selecţiei naturale. Mutanţii cu nuanţe mai întunecate ale aripilor rămâneau însă nevăzuţi. ceea ce îi permitea să rămână nevăzut în timpul zilei pe trunchiurile mestecinilor. Drept exemplu de acţiune a selecţiei stabilizatoare poate servi cazul descris de ornitologul american G. Excluderea din populaţii a fenotipurilor extreme este realizată de selecţia stabilizatoare. Selecţia motrice acţionează în • % caz de schimbare a mediului de înălţimea plantei viaţă prin favorizarea unuia din norma de reacţie fenotipurile extreme {fig. 163 . genele defavorizate până la poluarea mediului. Manifestarea fenotipică a caracterului (înălindustrial. 2. în 1898 circa 98% din indivizii acestei populaţii aveau aripi întunecate. Acest tip de selecţie acţionează în condiţii relativ constante ale mediului şi asigură asemănarea indivizilor unei populaţii între ei.12). Analizând minuţios vrăbiile motrice stabilizatoare disruptivă pierite. dezvoltarea caracterului minimă maximă Un exemplu clasic de selecţie motrice îl constituie melanismul Fig. Toate cele trei forme de selecţie au acelaşi i:-: scop .asigurarea supravieţuirii şi lăsării de urmaşi de către cei mai adaptaţi indivizi. 2. După 1848.nu. lichenii au pierit. 2. cotarul ţimii) în limitele normei de reacţie în funcţie de condiţiile mediului. 2. 72 dintre ele şi-au revenit. un fluture crepuscular. 1 '. el a constatat că acesFig. apărut în urma unor mutaţii întâmplătoare ale genei răspunzătoare de culoarea aripilor. Astfel. Mecanismele de realizare a scopului \ sunt însă diferite. In urma poluării aerului cu SO2. După câteva zile de vânturi puternice şi viforniţă. unde dormea pe licheni. tea aveau sau aripi prea lungi. au fost descoperite câteva exemplare cu aripi întunecate (fenotip extrem).CM lizatoare şi disruptivă. Pe astfel de trunchiuri întunecate fluturii de culori deschise au devenit o pradă uşoară pentru păsări. avea aripi de culori deschise. mesteacănului. în condiţii noi de viaţă au asigurat supravieţuirea purtătorilor.

Acest tip de selecţie poate fi studiat pe exemplul apariţiei a două specii de clocotiş cu înflorire timpurie şi târzie. ei se hrăneau cu confraţii lor. Caracterul relativ al adaptărilor Rezultatul principal al evoluţiei este perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă. Adaptarea este starea în care un organism. Adaptările. Evoluţia accentuează adaptarea.4 varietatea formelor şi culorilor protectoare la animale. Ch. puietul nu avea hrană îndeajuns.1). Au fost favorizaţi şi indivizii cu o reţinere maximă a creşterii: dimensiunile mici ale corpului le permiteau să se hrănească timp îndelungat cu plancton. Adaptarea organismelor la mediu este realizată prin forme şi culori protectoare. ea devenind mai adecvată pentru un anumit tip de mediu. în astfel de condiţii au supravieţuit indivizii care creşteau repede: atingând în scurt timp dimensiuni mari. dar nu pe cea medie. Apariţia acestor speciilor în cauză a fost condiţionată de cositul de la mijlocul verii. în natură cele trei forme ale selecţiei naturale interacţionează în cadrul aceleiaşi populaţii. Comparaţi selecţia naturală cu cea artificială şi enumeraţi asemănările şi deosebirile. De exemplu. hateria. La o înmulţire în masă a ştiucii.13): acţionează asupra populaţiilor ce ocupă medii de viaţă cu un mozaic sezonier sau spaţial şi favorizează două sau mai multe valori ale caracterului. REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI Modificările apărute în populaţii la nivel de genom duc la formarea unor fenotipuri mai adaptate şi apariţia în baza lor a speciilor noi (vezi schema 2. 164 . 2. Prin urmare. Studiaţi după schema 2. au supravieţuit indivizii cu o lungime medie a aripilor.sau prea scurte. Un alt exemplu de acţiune a selecţiei disruptive este apariţia a două specii de ştiucă. Darwin a adunat în timpul călătoriei pe vasul Beagle numeroase exemple care ilustrează sporirea adaptării organismelor ca urmare a acţiunii selecţiei naturale. oposomul. se datorează acţiunii selecţiei stabilizatoare. Fără un minim de adaptare la mediu organismul nu ar putea supravieţui. gimnospermul Gingo ş. 3. urmată de cea stabilizatoare. organe speciale de apărare. în caz de condiţii diferite în cadrul aceluiaşi areal acţionează mai întâi selecţia disruptivă. o diversifică. în aceste condiţii reuşeau să lase urmaşi plantele ce formau seminţe până la cosit şi cele ce înfloreau după cosit. Selecţia disruptivă (fig. Existenţa şi astăzi a unor astfel de forme arhaice ca latimeria.a. o populaţie se află în echilibru cu mediul său de viaţă ceea ce-i permite să supravieţuiască şi să perpetueze în mediul dat.

omida unei specii sfingide.4 DIVERSITATEA FORMELOR DE ADAPTARE ALE ORGANISMELOR LA MEDIU . pentru a „pune pe îgă păsările". gândacul Prosoplecta semperi se aseamănă după culoare şi forma corpului cu buburuza (fig.- Mimicria Mimetismul Mimezia Demonstraţia • Culoarea de avertizare • Culoarea şi forma ameninţătoare • Culoarea ademenitoare Mascarea • Culoarea criptică • Culoarea disruptivă • Culoarea de camuflare MI mieria Mimetismul este adaptarea prin care unele specii mai puţin adaptate adoptă culori şi chiar forme ale speciilor mai adaptate. 3). „„ Fig.14. ridică partea .- .14. Culoarea de avertizare este specifică buburuzelor.•>> > -•. 2. 2. 4-5). după forma corpului şi culoare omizile unor fluturi amintesc ramurile. 6). - v . 2. şerpilor. •. fluturele Aegeria apiformis (fig.14.14. „ . viespilor. De exemplu. fluturele Dismorphia astynome se aseamănă cu fluturele veninos Heliconius eucrate (fig.14.Schema 2. ciupercilor otrăvitoare. Culoarea şi forma ameninţătoare deseori este însoţită de fcoze şi sunete ameninţătoare. 2.- ••••. 2. 2.. 7) şi musca Temnostoma vespiforme (fig. . |De exemplu. Varietatea formelor de adaptare a organisitenoara a corpului şi îşi umila melor la mediu . •. 9-10). şerpii neveninoşi din regiunile tropicale se aseamănă la exterior cu cei veninoşi (fig.•. 2. 1-2).•<•->• • . unor gândaci (fig.. „ . după structură şi culoare suprafaţa aripilor unor fluturi aminteşte suprafaţa tulpinii arborelui uscat. V. Insectele ce-şi duc traiul pe scoarţa arborilor pot fi confundate cu lichenii ce cresc aici. 8) se aseamănă cu viespea (fig.14.14. De exemplu. Mimezia constă în asemănarea animalelor neapărate cu obiectele din mediul ambiant. Păsările ce au „gustat" o buburuză sau o viespe memorează pentru toată viaţa această culoare şi nu ! se mai apropie de indivizii ce o poartă. 2. .14.

unor gândaci. asemănându-se cu un şarpe (fig. trandafirul ş. carapace. Culoarea disruptivă este caracterizată de prezenţa fâşiilor şi petelor contrastante datorită cărora conturul animalelor nu poate fi perceput vizual. locuitorii deserturilor . Animalele ce trăiesc în iarbă. 5). pentru unele mamifere (căprioară. Acelaşi lucru îl face şi şopârla Phrynocephalus mystaceus (fig. Caracterul relativ al adaptărilor. Culoarea ademenitoare este caracteristică pentru speciile destul de mobile (păsări.Fig. vulpile.15. Varietatea formelor de adaptare a organismelor Ia mediu. De exemplu. de obicei. cactuşii. „Ochii" de pe aripile unor fluturi sunt un mijloc sigur de apărare (jig. veveriţa). iepuri etc. glande odorifere. omizile etc. 3). culoarea verde a corpului (şopârlele. 2. încă Ch. răspândirea seminţelor ş.). a.a. dar adesea devin şi dăunătoare.). greierul. . animalele cu blană albă în iernile cu puţină zăpadă sunt o pradă uşoară. 4). cameleonul. salcâmul. dinţi ascuţiţi etc. brotăcelul). Multe specii de animale îşi schimbă culoarea în funcţie de vârstă (puii de focă şi adulţii). Acest tip de coloraţie este caracteristic pentru peşti şi alte animale ce trăiesc în grosimea apei. 2. Astfel de organe de apărare au şi unele plante (urzica. Este specifică zebrelor.15. Darwin remarca că orice adaptare a organismelor la mediu este relativă. Culoarea criptică asigură animalelor asemănarea cu mediul ambiant. garantându-le succesul fecundaţiei şi prevenind încrucişarea dintre specii (fig. Toate aceste adaptări au putut apărea numai datorită selecţiei naturale.galbenă. anotimp (iepurii. asigurând supravieţuirea speciei în anumite condiţii. numeroase adaptări nu numai că nu sunt folositoare. au.1-2). ghimpi. Ca urmare conturul animalului se contopeşte cu mediul. fluturi). şopârlelor. La plantele acvatice este bine liotă Multe animale au organe speciale de apărare: ace.15. toracele.15. Culoarea de camuflare se bazează pe efectul de contraumbră: părţile mai iluminate ale corpului sunt colorate în nuanţe mai întunecate decât cele neiluminate. fond (caracatiţa. 2. 2.15. Plantele dispun şi de un şir de adaptări ce le permit polenizarea încrucişată. 2. glande veninoase. bursucilor.). ea fiind favorabilă doar în anumite condiţii ale mediului. în caz de schimbare a acestora.

în desfăşurarea speciaţiei s P f i a iniţială. se unesc în genuri.16). 2 . lăcrimioarele au apărut în miocen şi s-au răspândit în pădurile de foioase de pe un vast teritoriu. în funcţie de amplasarea teritorială a noii specii se deosebesc două căi ale speciaţiei: allopatrică şi simpatrică. . r „ . populaţia izolată devine o nouă specie ifig.. De exemplu. Speciaţia allopatrică sau geografică este legată de izolarea spaţială a unor populaţii ale speciei iniţiale..unitatea elementară a evoluţiei. Toate I aceste specii s-au format de la specia iniţială prin multiplicarea setului de cromozomi. O dată cu formarea unor noi specii evoluţia nu se opreşte ci continuă într-un şir I lung de generaţii la nivel de macroevoluţie.doua specii noi. adaptările utile în mediul acvatic s-au dovedit ineficiente î n afara accestuia. Pe această cale au apărut diferite specii de plante şi animale. Treptat indivizii acestor populaţii se deosebesc tot mai mult de specia la care aparţin. Drept exemplu de speciaţie simpatrică serveşte apariţia noilor specii în baza poliploidiei şi hibridizării îndepărtate.dezvoltat ţesutul aerifer care asigură o suprafaţă mai mare de contact al plantei cu mediul în vederea ameliorării schimbului de gaze. Speciile. 2.••• • B w M > fV Formarea de noi specii (speciaţia) este etapa Fig. Genurile apropiate 167 . Amintiţi-vă şi enumeraţi câteva din cauzele izolării biologice. 4 MACROEVOLUŢIA . Populaţiile care ocupă diferite sectoare ale arealului speciei sunt supuse diferitelor direcţii ale selecţiei naturale. Glaciaţiile din cuaternar au fragmentat acest teritoriu în mai multe zone izolate în care specia a evoluat diferit. 72. sunt mai viabili şi mai productivi şi prin concurenţă pot substitui părinţii. La secarea bazinului de apă aceste plante pier printre primele.16. Prin intermediul speciaţiei se realizează evoluţia. iar populaţia . 2. dând naştere la mai multe specii-fiice. dar izolate reproductiv. determinate de particularităţile mediului de viaţă. Speciaţia simpatrică (sau ecologica) se realizează în limitele arealului speciei şi este asigurată de izolarea biologică. Unele specii de cartof se deosebesc după seturile de cromozomii: 12. 48. ••. Drept exemplu de speciaţie simpatrică poate servi I formarea a două specii de clocotiş ca urmare a acţiunii selecţiei disruptive. „ ' . de aceea specia reprezintă I sistemul evoluţionist elementar. Poliploizii. 24. Aşadar.formarea a două se disting doua etape: apariţia de adaptări la condiţiile noi de viaţă şi formarea propriu-zisă a speciei noi în baza izolării ei de specia-mamă. de regulă.. asemănătoare după mai multe I caractere esenţiale. subspecii. 3 . Dacă aceste deosebiri fac imposibilă încrucişarea cu indivizii altor populaţii ale speciei materne. Schema speciaţiei: 1 finală a microevolutiei.

Convergenţa. paralelismul şi convergenţa. deosebirile acumulate vor fi atât de însemnate. macroevolutie poate fi i_ numită dezvoltarea vieţii pe Pământ în ansamblu. Dacă două sau mai multe grupe de organisme. La baza acestui tip de evoluţie stă selecţia disruptivă şi izolarea. 5. Evoluţia organismelor neînrudite. a unor grupe de peşti dipnoi la care s-au dezvoltat caractere de amfibii. dar care populează acelaşi medii a avut loc în direcţia asemănării lor exterioare. gen.a.evoluţia . Pe această cale a avut loc. Amintiţi-vă noţiunea de organe analoage şi exemple de astfel de organe. TIPURILE EVOLUŢIEI Se disting trei tipuri de evoluţie a lumii vii: divergenţa. Evoluţia divergentă se realizează la toate nivelurile de organizare ale lumii vii şi se rezumă la apariţia de la un taxon-mamă (specie. la reprezentanţii aceluiaşi taxon. Din punct de vedere genetic. Evoluţia divergentă culminează prin apariţia organelor omoloage.se unesc în familii. corespunzătoare epocilor. familiile în ordine. ele prezentând două faţete <^ ale aceluiaşi proces . care nimeresc în condiţii diferite de viaţă. în sens larg. în desfăşurarea proceselor de ' micro. Sub acţiunea factorilor evolutivi. care poate dura câteva generaţii. poate duce la apariţia de noi genuri. ordinele în clase. deşi peştii şi delfinii fa parte din diferite clase de vertebrate. ordine şi alţi taxoni. vorbim de evoluţia după metoda paralelismului. Unirea speciilor în taxoni de nivel superior indică asupra strămoşului lor comun într-o anumită eră geologică. a câtorva grupe de insecte zburătoare la care aripile anterioare s-au transformat în elitre. familii. forma corpului şi a înotătoarelor prezintă mult 168 . Drept exemplu de evoluţie divergentă poate servi apariţia ordinelor de mamifere acvatice (delfini. aeriene (liliecii) şi terestre. Tipul taxonului nou format depinde de era geologică ^ în care a avut loc separarea formelor înrudite. ordin ş. Amintiţi-vă noţiunea de organe omoloage şi enumeraţi câteva exemple de astfel de organe. într-un anumit moment al evoluţiei.) a două sau mai multe taxoane-fiice. probabil evoluţia a trei linii de pinipede (morsele. apărute ca urmare a divergenţei. Paralelismul. focile urecheate şi cele adevărate). pe durata unor perioade considerabile de timp. ulterior evoluează în aceeaşi direcţie. De exemplu. înmulţirea de mai departe a acestora în baza selecţiei naturale. iar clasele în încrengături. familie. se formează adaptări diferite. evoluţia paralelă se explică prin unitatea structurii genetice a grupelor înrudite şi variabilitatea lor asemănătoare.şi au loc sub acţiunea aceloraşi factori evolutivi.şi macroevolutie nu există deosebiri principiale. balene). încât taxonul iniţial se va separa în două sau mai multe taxoane-fiice.

asemănarea dintre organismele neînrudite este doar exterioară. 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI Evoluţia este direcţionată spre adaptarea maximă a organismelor vii la condiţiile mediului de viaţă.suprafaţa mare la o greutate relativ mică (fig. răspândirea largă a reprezentanţilor acestuia şi mărirea numărului de grupe sistematice ce formează taxonul dat. arealului ocupat şi numărului de taxoni-fiice. Evoluţia convergentă a animalelor săritoare de pe diferite continente. De rând cu progresul.18. deoarece modificărilor evolutive sunt supuse caracterele externe ca urmare a adaptării la condiţii identice de viaţă. De exemplu. rechinul şi delfinul se aseamănă după forma corpului. Are loc diferenţierea speciei. ceea ce acutizează lupta pentru existenţă şi duce la lărgirea arealului speciei. El se caracterizează prin micşorarea efectivului speciei. Regresul biologic se poate solda cu dispariţia speciei. datorită cărui fapt descendenţii sunt mai adaptaţi la factorii de mediu decât părinţii. Ca urmare a lărgirii arealului. în cazul evoluţiei convergente. aparatului circulator. Seminţe şi fructe răspândite cu ajutorul vântului. 2.CV Dipus saggita Allactaga major \ Antechinomys laniger Pedetes cafer Fig. Cauza 169 I . Fig. Criteriile progresului biologic sunt creşterea numerică a taxonului. musculaturii. O atare sporire a adaptării organismelor la factorii de mediu a fost numită de către A. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mamiferele săritoare ce populează diferite continente (fig.a. 2. Severţovprogres biologic. respirator ş. în cazul convergenţei apar organe analoage.18). Seminţele şi fructele reprezentanţilor diferitelor specii răspândite cu ajutorul vântului au o trăsătură comună . 2.17.17).adâncirea divergenţei şi mărirea numărului de taxoni-fiice. indivizii taxonului trebuie să se adapteze la noile condiţii de viaţă. ceea ce nu se poate spune despre structura tegumentelor. asemănări. 2. în natură se înregistrează şi regresul biologic. . N. Urmările progresului biologic pot fi explicate astfel: creşterea efectivului taxonului dat contribuie la sporirea densităţii. craniului.

Numeroasele adaptări ale florilor la polenizarea încrucişată cu ajutorul vântului. supus tigrul usurian. adaptările seminţelor la răspândirea de către vânt. De exemplu. Strămoşii păsărilor contemporane. furnicarul .19 şi numiţi idioadaptarea care a dus la apariţia a cinci specii de cintiţe. Alogeneza prezintă calea de asigurare a progresului biologic în baza idioadaptărilor (sau alomorfozelor). dinozaurii. adaptările frunzelor la micşorarea transpiraţiei prezintă exemple de idioadaptări ale plantelor. colibri se hrănesc doar cu polenul plantelor tropicale.a. în prezent regresului biologic este ~. parţial. culoarea protectoare asigură adaptarea organismelor la anumite condiţii de existenţă. fără a ridica nivelul lor de organizare. astfel încât —1 organismele nu reuşesc să se adapteze la el. 2. în timp ce altele pierd importanţa funcţională şi se reduc.cu furnici) de asemenea este un exemplu de idioadaptare. aromorfoze. C jp Căile de atingere a progresului biologic Arogeneza. fără a le ridica nivelul de organizare morfofuncţională. fapt ce face posibilă ocuparea de noi medii de viaţă. Arogeneza sau progresul morfofuncţional este calea de evoluţie a unui grup de organisme în baza adaptărilor principial noi (aromorfozelor). care au asigurat cucerirea mediului aerian. Amintiţi-vă câteva din aromorfozele plantelor care le-au asigurat </ cucerirea uscatului. ursul alb ş. Diferenţierea musculaturii striate. a inimii cu patru camere. Studiaţi cu atenţie fig. Trecerea unor grupe de animale la un anumit tip de hrană (de exemplu. Spre deosebire de aromorfoze. în caz de alogeneza unele organe se dezvoltă şi se diferenţiază progresiv. Apariţia aripilor. idioadaptările asigură dezvoltarea progresivă a organismelor. 170 . Caracterele arogenice sunt utile în cele mai diverse condiţii de viaţă. Deci. Un exemplu clasic de arogeneza îl constituie apariţia clasei păsărilor. aromorfozele contribuie la ridicarea nivelului de organizare. De exemplu. anterior inaccesibile. aerul. ghepardul. diferenţierea şi specializarea organelor digestive prezintă exemple de aromorfoze ce au făcut posibilă evoluţia mamiferelor.•^ generală a regresului constă în schimbarea rapidă a mediului de viaţă. prezenţa membrelor mobile dă posibilitate animalelor să se deplaseze în cele mai diferite medii. Idioadaptările sunt adaptări particulare ale reprezentanţilor unui grup sistematic la condiţii strict specifice de viaţă. alogeneza şi catageneza sunt cele trei căi principale de realizare a progresului biologic. apărute în legătură cu cucerirea unui nou mediu de viaţă. dezvoltarea membrelor locomotoare şi a aripilor au permis insectelor să cucerească uscatul şi. Delimitarea a două circuite sanguine. dezvoltarea compartimentelor creierului care coordonează mişcările în aer reprezintă modificări morfologice. duceau un mod de viaţă terestru. insectelor.

în baza aceleiaşi aromorfoze pot apărea diferite idioadaptări. La plantele parazitare se reduce intensitatea fotosmtezei. prin mijlocirea aromorfozelor au luat naştere reptilele. Adaptarea cintitelor la hrănirea cu conuri ce trăiesc în peşteri se constată situate la diferite niveluri. atrofierea muşchilor. De exemplu. Degenerarea are la bază trecerea organismelor la un mod de viaţă sedentar sau parazitar. dispar rădăcinile (vâscul). de aceea branhiile şi coada se păstrează toată viaţa. cucerirea unui nou mediu de viaţă. sistemului nervos. Relaţiile dintre arogeneză. 2.20. La viermii paraziţi se simplifică organizarea aparatului digestiv. Prin urmare. ordine. Din contra.aromorfoze samblu. membrele în schimb sunt reduse. Aşadar. iar a idioadaptărilor . Alogeneza poate fi schimbată de catageneza şi atunci progresul biologic are loc datorită regresului morfo. clase etc. alogeneza ş. amfibii cu coadă. De exemplu. 171 . ceea ce a atenuat concurenţa şi a făcut posibil progresul biologic al clasei în an. îmbinarea căilor progresului biologic Evoluţia presupune înlocuirea legică a unei căi de evoluţie cu altele. Schimbarea căilor de atingere a progresului biologic este caracteristică pentru toate grupele de organisme şi este numită legea lui Severţov (fig. majoritatea speciilor parazitare se afla în stare de progres biologic. la speciile Fig. Broaştele au membre bine dezvoltate şi plămâni ce le permite Ea trăiască pe uscat.19.trei grupe de amfibii contemporane. idioadaptările au asigurat dezvoltarea a trei grupe de amfibii care au cucerit uscatul şi mediul acvatic. genuri). depigmentarea. defunţional.20). 2.Fig.). 2.taxonilor de nivel inferior (specii. suprafaţa foliară (cuscuta). Simplificarea organizăm nu înseamnă dispariţia grupei date. Tritonii. Din schemă se vede clar că aromorfozele apar cu mult mai rar decât idioadaptările. în special. duc un mod de viaţă acvatic. reducerea ochilor. In condiţii concrete de viaţă la reprezentanţii aceluiaşi grup se dezvoltă diferite îdioadaptan. iar idioadaptările . de la stegocefali. Aceste forme ecologice s-au separat. Explicaţia este simplă: primele dau naştere taxonilor mari (familii. Cel de-al treilea grup de amfibii îl constituie formele apode (lipsite de membre).Catageneza sau degenerarea generală este o cale specifică de asigurare a progresului biologic prin simplificarea nivelului de organizare. Fiecare grup natural de organisme îşi începe existenţa cu aromorfoze. generare. care asigură.

d) unde populaţionale. Notaţi prin A . Coloraţie de avertizare d. Enumeraţi factorii evoluţiei lumii vii. Explicaţi sehemat noţiunile: a) divergenţă. încât indivizii cu valori medii au fost înlăturaţi. Asociaţi noţiunile din coloana  eu caracteristicele din coloana B. populaţie. deoarece condiţiile mediului s-au schimbat într-atât. 12. 1. Selecţia motrice duce la deplasarea valorii medii a caracterului. • g_ S u n t p r e z e p t e ^ d u n g j 6. Culoare de camuflare j. 3. 2.Z? ~:. 6. Demonstraţi printr-un exemplu legea Hardy-Weinberg. 8. c) flux de gene. Definiţi noţiunile de: microevoluţie. 5. macroevoluţîe. selecţie naturală. b) variabilitate combinativă. Explicaţi noţiunile de: a) proces mutaţional. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta speclaţla: a) alopatrică. 172 . şl prin fî~daeă nu sunt juste. Analizaţi căile de realizare a macroevoluţlel.^ ameninţătoare este î n s o t j t a de s u n e t e 4. 10. Explicaţi caracterul relativ a! adapîârlior prin exemple concrete. deoarece duce la păstrarea formelor extreme. adaptare. -Mimetism c. Culoare de camuflare. Explicaţi caracteristicile populaţiei pentru care este valabili legea Hardy» Wtsnberg. 9."T__ D_ -^ ^ 1. 7. specie. 4. 3. Culoare criptică b % _ Animalele neapărate iau forma şi culoarea celor apărate. Părţile iluminate ale corpului sunt colorate mai întunecat decât cele neiluminate. b) paralelism. Analizaţi criteriile speciei. 11. b) simpatrică. Animale ce elimină substanţe toxice. Culoare şi formă ameninţătoare e. Selecţia stabilizatoare acţionează în condiţii constante ale mediului. c) convergenţă. a. Animalele neapărate iau forma obiectelor djn 3 Cu|oarea si f o r m a 2 . 2. Selecţia disruptivă duce la păstrarea valorii extreme a caracterului.daca afirmaţiile unite prin conjuncţia deoarece sunt Juste. deoarece acţionează în caz de schimbare a condiţiilor mediului.

La vitele mari cornute culoarea roşcată domină incomplet culoarea albă. 2. Completat) tabelul cu exemple. 4. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la aceste soiuri de porumb. 1. Fotosinteză 5. Apariţia speciilor 7. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la secară. b) în evoluţia animalelor. Probleme la tema „Legea Hardy-Weinberg". Calculaţi numărul de heterozigoţi în populaţie. îmbolnăvirea se întâlneşte cu o frecvenţă de 1:20 000. copiindu-l pe caiet. Animale digitigrade 14. Grupaţi noţiunile de mai jos după un criteriu comun. Torţelul 13. 17. Colibri polenizează anumite plante 10. Determinaţi procentul vulpilor roşcate homozigote. PROGRESUL BIOLOGIC REGRESUL BIOLOGIC 14. roşcate heterozigote şi al celor albe. Tenia boului 6. Albinismul la secară se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. Pe o insulă au fost numărate 10 000 de vulpi. Vâscul 15. Determinaţi frecvenţa genelor culorii roşcate şi a celei albe a vitelor din această regiune. Degenerare generală 4. Apariţia plantelor cu flori 9. Enumeraţi aromorfozele car© au avut loc: a) în evoluţia plantelor. 3 780 sure şi 756 albe. Fecundaţia dublă la plantele cu flori 11.13. Scrieţi un eseu la tema: „Factorii nocivi care duc la degradarea genotipului speciei umane". La unele soiuri de porumb plantele albinoşi se întâlnesc cu o frecvenţă de 25:10 000. Idioadaptări 3. Albinismul la porumb se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. Aromorfoze 2. 1. Culoarea roşcată o domină pe cea albă. Hibrizii de la încrucişarea vitelor roşcate cu cele albe au culoarea sură. 173 . 5. Salvia este polenizată de bondari 12. 3. dintre care 9 991 erau roşcate şi albe. Albinismul general se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. 15. Apariţia claselor 8. Din 84 000 de plante cercetate 210 erau albinoşi. în regiunea specializată în creşterea acestei rase au fost înregistrate 4 169 de vite roşcate. Cârtita în sol 16.

Reducerea arealului gimnospermelor 174 . Dezvoltarea insectelor Neogen Paleogen Dezvoltarea angiospermelor erboase. sunt divizate mperioade.1 CRONOLOGIA EVENIMENTELOR PRINCIPALE ÎN EVOLUŢIA VIEŢII PE PĂMÂNT EVENIMENTEL Cainozoică.ere. în istoria Pământului delimităm următoarele ere geologice: arhaică.21. proterozoică. moluşte cefalopode. Răspândirea pe larg a insectelor şi păsărilor Dispariţie unor grupe de reptile.în secole.1 şi fig.în epoci. Acestea.DEZVOLTAREA VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PAMANT Amintiţi-vă principalele teorii despre apariţia vieţii şi era geologică în care au avut loc aceste evenimente. paleozoică. la rândul lor. Astfel. Continuă dispariţia reptilelor mari. perioadele . Apariţia şi dezvoltarea vieţii este indisolubil legată de istoria planetei Pământ pe care savanţii o împart în intervale mari de timp . Tabelul 2. iar epocile . Apariţia şi evoluţia omului Extinderea arealului de răspândire a angiospermelor. îndeosebi a formelor erboase. 67 mln ani C u a t e r n a r Lumea vegetală contempo. 2. reducerea suprafeţelor ocupate de gimnosperme Apariţia semimaimuţelor şi parapitecilor.Lumea animală contemporarană nă. mezozoică şi cainozoică. Principalele evenimente care au avut loc în fiecare din aceste ere sunt expuse în tabelul 2.

Continuare Mezozoică, 165 mln. ani Cretacic Apariţia şi răspândirea angiospermelor Apariţia mamiferelor superioare şi a păsărilor. Predominarea peştilor osoşi. Dispariţia unor reptile mari Predominarea reptilelor. Apariţia arheopterixului. Răspândirea moluştelor cefalopode. Dispariţia peştilor cartilaginoşi arhaici Predominarea amfibienilor, moluştelor cefalopode şi a reptilelor răpitoare. Apariţia peştilor osoşi şi a mamiferelor marsupiale Predominarea nevertebratelor marine. Dezvoltarea rapidă a reptilelor şi insectelor. Dispariţia stegocefalilor şi trilobiţilor Predominarea amfibienilor, moluştelor. Apariţia primelor reptile şi a formelor zburătoare de insecte. Reducerea numărului de stegocefali şi trilobiţi Apariţia peştilor crosopterigieni şi dipnoi. Apariţia şi dezvoltarea amfibiilor. Predominarea moluştelor, trilobiţiilorşi coralilor Dezvoltarea furtunoasă a coralilor, trilobiţilor, moluştelor şi a crustaceelor. Ieşirea primelor nevertebrate pe uscat (scorpioni, insecte aptere) înflorirea nevertebratelor marine Răspândirea largă a spongierilor, celenteratelor, helminţilor, echinodermelor şi trilobiţilor Apariţia tuturor încrengăturilor de animale nevertebrate şi a unor cordate primare

C\]

Jurasic

Dispariţia gimnospermelor arhaice. Dominarea gimnospermelor actuale Predomină gimnospermele arhaice şi apar gimnospermele actuale. Reducerea bruscă a numărului de pteridofite Dispariţia pădurilor carbonifere. Dezvoltarea gimnospermelor şi a ferigilor cu seminţe înflorirea pteridofitelor. Apariţia ferigilor cu seminţe şi a primelor gimnosperme. Dispariţia psilofitelor

Triasic

Paleozoică, 340 mln, ani

Permian

Carbonifer

Devonian

Răspândirea pe uscat a psilofitelor, apariţia ferigilor, ciupercilor, muşchilor

Silurian

Predominarea algelor. Ieşirea plantelor pe uscat - apariţia psilofitelor

Ordovic Cambrian

Dezvoltarea furtunoasă a algelor Răspândirea şi dezvoltarea rapidă a tuturor filumurilor de alge Dezvoltarea algelor verzi, apariţia algelor roşii

Proterozoică 2 600 mln. ani

Arhaică 4 600 mln. ani

Apariţia vieţii pe Pământ sub formă de organisme procariote (bacterii şi alge cianoficee) şi eucariote (organisme pluricelulare primare) Formarea Pământului

175

r\i

Jurasic Triasic Permian Carbonifer Devonian Silurian Ordovic Cambrian

Precambrian

Fig. 2.21. Evoluţia lumii vii.

Evoluţia vieţii a decurs în conformitate cu procesele geologice şi climatice locale şi globale. Schimbarea climei, ridicarea şi coborârea uscatului, modificarea compoziţiei chimice a atmosferei şi mediului acvatic au fost principalii factori care au forţat organismele vii să se adapteze, să evolueze sau să piară. Să analizăm în continuare cele mai importante procese geologice şi climatice datorită cărora se schimba lumea vie. Apariţia vieţii ţine de era arhaică, când în mediul acvatic au apărut primele organisme - bacteriile şi algele cianoficee. La sfârşitul acestei ere se atestă primul val al procesului de formare a munţilor, care în proterozoic s-a accentuat. în paleozoic exista un singur continent - Pangeea - care în mezozoic a început să se scindeze. Mai întâi s-au separat Godwana şi Laurazia, apoi America de Sud Africa. La sfârşitul cretacicului, Madagascarul s-a separat de Africa, iar India 176

continua să se deplaseze spre Nord. Antarctida se îndepărta de continentul cen- ^ trai, rămânând legată de Australia. în cainozoic aceste procese au continuat: s-a =;* separat Groenlanda, iar cele două supercontinente - Laurazia şi Godwana s-au ^ fărâmiţat. Inpaleogen suprafaţa uscatului a început să capete contururile actuale: ^ America de Nord şi Europa s-au separat, iar America de Sud s-a transformat într-o '— insulă; India s-a alipit de Asia; Antarctida s-a acoperit cu gheaţă. Au apărut munţii Cu Tibet, Himalaya, Pamir, Marea Tefis s-a înnămolit şi pe locul ei s-au format mările 7 k Caspică şi Mediterană. ^ în paralel aveau loc procese de formare a munţilor şi de coborâre a uscatului. Formarea munţilor era însoţită de uscarea şi răcirea climei, iar coborârea uscatului - de umezirea şi încălzirea ei. Drept urmare formarea munţilor a favorizat evoluţia speciilor terestre, iar coborârea uscatului - a celor acvatice. Astfel, arahnidele şi insectele apterigogene, animale terestre, au apărut în paleozoicul timpuriu, caracterizat prin procese intense de formare a munţilor. Stegocefalii, strămoşii amfibiilor, şi-au făcut apariţia în a doua jumătate a paleozoicului, când uscatul a fost supus coborârii. Hotarul dintre precambrian şi paleozoic, precum şi dintre paleozoic şi mezozoic prezintă intervalele de timp cu cele mai profunde conflagraţii care au forţat tot ce este viu să evolueze, să se adapteze la condiţii cu totul noi pentru ele. Anume în aceste intervale de timp au dispărut multe specii şi au apărut altele. Mezozoicul, pe drept cuvânt, este numit era reptilelor. în triasic s-au redus suprafeţele bazinelor acvatice intracontinentale şi s-au lărgit cele ocupate de deşert. Ca urmare au dispărut speciile terestre viaţa cărora era legată de mediul acvatic: majoritatea amfibiilor, ferigile arborescente. Pentru reptile şi gimnosperme noile condiţii de viaţă s-au dovedit a fi foarte favorabile. în cretacic apar şi se răspândesc pe larg angiospermele. Acestea au început să formeze noi comunităţi, completate de grupele de plante apărute în urma transformărilor evolutive ale speciilor ce au supravieţuit în noile condiţii. Comunităţile rezultate şi-au păstrat trăsăturile principale până în zilele noastre. în prima jumătate aperioadei terţiare a erei cainozoice erau răspândite pe larg pădurile tropicale şi subtropicale. Spre sfârşitul acestei perioade, ca urmare a schimbărilor de climă, se măresc suprafeţele ocupate de stepe. De aceea printre angiosperme predominau formele ierboase monocotiledonate care treptat au nceput să substituie formele arborescente. Perioada cuaternară a cainozoicului continuă deja de 1,0-1,5 mln. de ani. Ea la fost caracterizată de acoperirea cu gheaţă a celei mai mari părţi a Euraziei şi Americii de Nord. în aceste condiţii vitrege au dispărut mamuţii, leneşii gigantici \i alte specii. Bogatul material factologic acumulat până în prezent permite de a evidenţia I particularităţile evoluţiei lumii vegetale şi animale.
i: Biologie, ci. a XII-a . __

Particularităţile evoluţiei tU • Ieşirea pe uscat, diferenţierea corpului în organe, iar a acestora în ţesuturi. • Trecerea treptată la dominarea în ciclul de dezvoltare a sporofitului asupra gametofitului. • Trecerea de la fecundatia externă la cea internă, apariţia florii şi a fecundării duble. • Apariţia polenizării încrucişate în paralel cu evoluţia insectelor. • Apariţia seminţelor bogate în substanţe nutritive şi protejate de acţiunea factorilor nefavorabili de către tegument. • Diversificarea modurilor de răspândire a fructelor şi seminţelor.

Particularităţile evoluţiei lumii as
• Dezvoltarea progresivă a formelor de viaţă pluricelulare şi, ca urmare, specializarea ţesuturilor şi organelor. • Apariţia şi dezvoltarea aparatului locomotor, ceea ce le-a asigurat animalelor o independenţă relativă de variaţiile factorilor de mediu. • Apariţia scheletului intern. • Dezvoltarea progresivă a sistemului nervos. Evoluţia lumii animale şi vegetale s-a soldat cu formele de viaţă existente astăzi (fig. 2.22).

'2. Evoluţia vieţii pe Pământ până în zilele noastre.

178

jkem&*e£>
1. Enumeraţi principalele teorii ale apariţiei vieţii pe pământ. 2. Faceţi o paralelă între concepţiile teoriei materialiste şi creaţîonîste, 3. Analizaţi criteriile ce stau la baza delimitării istoriei pământului în ere, perioade, epoci, 4. Alcătuiţi un tabel c© ar îiustra erele şi aromorfozele principale suportate de plante şi animale în fiecare eră, 5. Faceţi o paralelă între evoiuţîa regnului animal şi al vegetai, 6. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta evoiuţîa principalelor regnuri ale organismelor vii actuale. 7. Asociaţi noţiunile din coioana A cu cele din coloana B. B 1. Apariţia mamiferelor. 2. Apariţia peştilor crosopterigieni. 3. Apariţia ferigilor. 4. Apariţia reptilelor. 5. Apariţia primelor gimnosperme. 6. Ieşirea plantelor pe uscat. 7. Apariţia şi răspândirea angiospermelor.

A. B. C. D. E.

Era Era Era Era Era

arhaică proterozoică paleozoică mezozoică cainozoică

8. Sistematizaţi grupele de animale conform arborelui fiiogenetic: 1) mamiferele; 2) peşti crosopterigieni; 3) artropode; 4) moluşte; 5) ceienterate; 6) protozoare; 7) spongieri; 8) echinoderme; 9) amfibieni; 10) păsări; 11) acraniate; 12) viermi inelaţi; 13) viermi plaţi; 14) viermi cilindrici. 9. Sistematizaţi plantele conform arborelui fiiogenetic: 1) feriga de pădure; 2) vişinul; 3) molidul; 4) muşchiul-de-pământ; 5) spirogira; 6) nucul; 7) grâul. 10. Completaţi tabelul, copiindu-l mai întâi pe caiet. APARIŢIA PRINCIPALELOR GRUPE DE ANIMALE
D/O

NR. 1 1. 2. 3. 4. 5.

a - - -

GRUPULUI DE ANIMALE

eR

' n ^ ' v.~;

Nevertebrate Amfibii Reptile Marsupiale Mamifere superioare

179

TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI Expuneţi propria viziune asupra originii omului în baza cunoştinţelor acumulate în cadrul cursului de biologie.ORIGINEA Şl EVOLUŢIA OMULUI 1 TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI 2 POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI 4 FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI 5 RASELE UMANE 1. Teoria biosocială. în lanţul fiinţelor vii. Linne. omul a fost inclus alături de maimuţele antropoide într-un gen aparte . nu recunoaşte evoluţia speciei umane sub acţiunea concomitentă a acestor două grupe de factori. Argumente convingătoare în acest sens a prezentat medicul şi anatomistul roman C. omul a fost creat de forţa divină dintr-o bucată de lut. Galenus. Savantul enciclopedist Aristotel. J.Homo cu specia Homo sapiens. omul a apărut din diferite structuri materiale: din pământ fertil. .: -HHHBHHHHIHHHHHHiHHHRB Din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de originea sa. în corespundere cu postulatele biblice. Darwin în lucrarea sa "Originea omului" (1871) susţinea că omul reprezintă ultima verigă. Expunem în continuare principalele dintre ele. La toate popoarele pot fi întâlnite diverse legende în care se fac încercări de a explica originea omului. deşi admite evoluţia omului sub acţiunea factorilor biologici şi sociali. B. Strămoşi ai omului. Teoria rasistă promovează ideea superiorităţii unei rase în detrimentul alteia. originea şi evoluţia omului a fost fundamentată în diferite teorii. In sistemul elaborat de C. Adepţii acestei teorii susţin că omul reprezintă rezultatul acţiunilor separate şi independente ale factorilor biologici şi sociali. în baza unor cercetări îndelungate. Pornind de la deficienţele în explicarea exhaustivă a originii omului şi ţinând cont de pluralismul de opinii. Conform unora dintre ele. sunt maimuţele antropoide. CA. după părerea savantului. a demonstrat asemănarea dintre om şi animalele superior organizate. cea mai înalt dezvoltată. din apă sau din diferite obiecte. plasând omul în regnul animal. Lamarck primul a afirmat că omul îşi trage obârşia de la maimuţe care au trecut la mersul pe pământ. Genetica omului a arătat însă identitatea genomului diferitelor rase de oameni şi imposibilitatea evidenţierii deosebirilor între potenţialul biologic şi intelectual al reprezentanţilor diferitelor rase umane. 180 .

Teoria accidentului cromozomial nu recunoaşte ritmurile evoluţiei omului şi susţine că omul ca specie biologică a apărut ca urmare a unui accident cromozomial. adepţii acestei teorii consideră că omul a evoluat de la cimpanzeu în urma reducerii numărului de cromozomi de la 48 la 46. pornind de la decalajul înregistrat între ritmurile evoluţiei intelectuale şi biologice ale omului.Animaţia (animale) Subregnul .Catharina (maimuţe cu sept nazal îngust) Suprafamilia . Astfel se consideră că evoluţia va fi direcţionată de la Homo sapiens sapiens spre Homo sapientissimus.Primates (primatele) Subordinul . Teoria gigantismului mintal.Hominidae Genul -Homo Specia . Pornind de la constatarea că fătul omului este mult mai neputincios decât al maimuţei. în evoluţia omului.Antrhopomorphidae (maimuţe antropoide) Familia . Ţinând cont de gradul înalt de asemănare a moleculelor de ADN ale omului cu cele ale cimpanzeului (deosebirile în consecutivitatea polinucleotidelor moleculelor de ADN ale acestor specii nu depăşesc 1%). 2. Eugenia.Amniota (animale cu anexe embrionare) Clasa . se consideră că pe parcursul evoluţiei ulterioare omul va deveni o maimuţă adevărată.Metazoa (animale pluricelulare) încrengătura .Anthropoidea (antropoidele) Secţia . Teoria fatalizării are la bază ideea că omul reprezintă doar o fază în evoluţia maimuţelor. fundamentează necesitatea aplicării diferitelor metode de ameliorare (inclusiv şi a celor forţate) a calităţilor ereditare ale populaţiei umane.Homo sapiens (omul înţelept) 181 . susţine că evoluţia omului va avea loc în direcţia sporirii volumului şi masei craniului în defavoarea dezvoltării altor părţi ale corpului.Social-darwinismul absolutizează importanţa factorilor biologici.Eucariota (organisme eucariote) Regnul .Mammalia (mamiferele) Subclasa . POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII Poziţia omului în sistematica lumii vii se prezintă astfel: Imperiul — Organisme celulare Supraregnul .Vertebrata (vertebratele) Subîncrengătura .Eutheria (mamifere placentare) Ordinul .Tetrapoda (tetrapodele) Supraclasa . ţinând cont de persistenţa unor aberaţii în dezvoltarea omului şi tendinţa permanentă de perfecţionare a potenţialului său biologic şi intelectual. îndeosebi a luptei pentru existenţă.

Fig. Membrele anterioare de tip apucător (primul deget este opus celorlalte). de regulă. prezenţa apendicelui. a două perechi de membre. numărul mare de circumvoluţiuni pe scoarţa cerebrală. dezvoltarea claviculei. SIDA ş. inima cu patru camere. gradul înalt de dezvoltare a scoarţei cerebrale confirmă poziţia omului în clasa mamiferelor. conturarea a cinci regiuni în alcătuirea coloanei vertebrale. printre care emisferele cerebrale bine dezvoltate. specifice omului (tuberculoza. prezenţa cutiei craniene. picior !\ R SI I bazin \ '. 2.23. delimitarea în alcătuirea creierului a cinci compartimente.)./' mână . a coardei cu coloana vertebrală. dezvoltarea musculaturii mimice. factorului rezus apropie omul de maimuţele Antropoide.. Un şir de caractere. Părul de pe corp.a. Antropoidele de asemenea suferă de multe boli infecţioase. unghiilor. dispariţia regiunii caudale a coloanei vertebrale. glandele sudoripare. a aparatului mandibular. Cor 182 . Observaţi şi enumeraţi după fig. Dezvoltarea fătului în corpul mamei şi alimentarea lui prin mijlocirea placentei sunt o dovadă incontestabilă a faptului că specia Homo sapiens face parte din subclasa eutheria (placentarele). 2. a unui singur copil permit de a plasa omul la ordinul Primatelor. tifosul abdominal.23 asemănările şi deosebirile dintre om şi cimpanzeu. dizenteria. naşterea. prezenţa a patru grupe de sânge.Apartenenţa omului la încrengătura vertebratelor este determinată de înlocuirea. frunte (gaura occipitală locul de inserţie al muşchilor cefei proieminenţa supraorbitală bărbie CIMPANZEU centru de greutate OM centru de j greutate_ — • maxilarul superior r-rt. \ pararea schel tului omului cel al cimpar zeului. diafragmul. amplasarea inimii pe partea ventrală. sebacee şi mamare. pe măsura dezvoltării embrionului. înlocuirea dinţilor de lapte.

Regiunea cerebrală a craniului predomină asupra celei faciale. trecerea de la viaţa crepusculară şi nocturnă la cea diurnă. şi vorbirea. Anual în perioada nefavorabilă a anului se micşora cantitatea de frunze şi fructe. adaptarea la frig (mărirea dimensiunilor corpului. deplasându-se pe copaci prin agăţarea de ramuri cu mâinile. seminţe de graminee).mai pronunţată. acum circa 15 mln de ani. Aceste maimuţe populau pădurile tropicale.maimuţe antropoide care au apărut acum 17-18 mln de ani şi de 8 mln. unde se retrăgeau pădurile tropicale. driopitecii s-au separat în două ramuri 183 . Este vorba. sau rămânerea pe loc şi schimbarea raţiei alimentare (trecerea de la alimentarea cu frunze şi fructe la o hrană mai grosieră . Acest mod de deplasare a dus la dezvoltarea puternică a membrelor anterioare. cele posterioare servind doar pentru sprijin. în Africa clima a devenit mai uscată. de poziţia verticală a corpului şi consecinţele acesteia: cele patru curburi ale coloanei vertebrale. sunt dispărute. drioptecii trebuiau să aleagă între deplasarea spre sud. Strămoşul comun al omului.rădăcini. drumul dintre Asia. 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI —" ^Z C\_ c ^~ în prezent au fost descoperite şi studiate un număr impunător de resturi fosile ale maimuţelor antropoide şi ale oamenilor străvechi. gorilei şi orangutanului au fost driopitecii . Pe măsura îndepărtării spre sud clima devenea tot mai uscată. Omului îi este caracteristică conştiinţa şi gândirea. care stau la baza activităţii sale de muncă. driopitecii se apărau pasiv de duşmani. Aceasta a dat posibilitate de a reconstrui mai deplin şi mai veridic evoluţia omului. ceea ce depăşeşte parametrii corespunzători ai maimuţelor antropoide. în primul rând. scoarţă. Amintiţi-vă schimbările care au avut loc în relieful uscatului şi ale climei în paleogen (a se vedea p. iar cele acaparate de savane. Neavând la dispoziţie anul împrejur hrana obişnuită. şi la deosebirile în structura lor. pădurile tropicale din emisfera nordică au cedat locul arborilor cu frunza căzătoare şi coniferelor. ascunzându-se printre ramuri. iar delimitarea celor două anotimpuri (ploios şi secetos) . Ca urmare. Ducând un mod de viaţă arboricol. 180) Ca urmare a schimbărilor intervenite în repartizarea uscatului. cutia toracică plată. bolta plantară. iar volumul creierului 1000-1800 cm3. Se hrăneau cu fructe. Asia şi Europa. Pădurile tropicale cedau locul savanelor. stepe şi deserturi creşteau. naşterea de pui vii). Din cauza răcirii climei. Africa şi Europa a devenit accesibil pentru animalele terestre. suprafeţele ocupate de pădurile tropicale se reduceau.în acelaşi timp omul se deosebeşte esenţial de celelalte animale. inclusiv de maimuţele antropoide. care pe atunci ocupau suprafeţe enorme în Africa. cimpanzeului. Suprafaţa scoarţei cerebrale alcătuieşte în medie 1250 cm2.

Volumul creierului de circa 700-1200 cm3 permitea o vorbire primitivă. proeminenţa supraorbitală bine dezvoltată. Spre deosebire de australopiteci. oase.pitecantropii şi sinantropii. care ulterior au dus la apariţia a două familii: pongide sau maimuţe antropoide (gorila. Anume unele din aceste populaţii au şi dat naştere strămoşilor omului . mandibulele masive. Acum 2-3 mln de ani australopitecii au dat naştere unei ramuri mai progresive . Rămăşiţe ale pitecantropilor (oamenii-maimuţe) au fost găsite pe insula Java (Indonezia) în 1891.24). Dinţii se asemănau cu ai omului contemporan.Homo erectus habilis (omul îndemânatic). descoperirea şi mânuirea focului.Australopitecii. primul deget al tălpii era orientat ca şi celelalte. rămânând la modul de viaţă arboricol.24. Oamenii străvechi (arheantropii). cimpanzeul) şi hominide. Mergeau pe membrele posterioare. Atingeau o înălţime de 150 cm şi aveau volumul creierului cu 100 cm3 mai mare. 2. beţe. Pongidele au preferat pădurile. aveau o înălţime de 120-150 cm şi un volum al craniului de 60 cm3. o sursă suplimentară de energie termică. întrucât se deplasau pe membrele posterioare. de la care provine omul. Fruntea era teşită.australopitecilor (fig. Fig. iar cu ajutorul celor anterioare prindeau animale. Australopitecii prezintă un grup de hominide astăzi dispărut care trăiau în turme. atât pitecantropii. 2. Deşi morfologic Homo erectus habilis nu se deosebea considerabil de australopiteci. Până în prezent au fost descoperite câteva rămăşiţe ale oamenilor străvechi . falangele degetelor erau aplatizate. Cântăreau 20-50 kg. 184 . 2. iar a sinantropilor într-o peşteră din apropierea Beijingului. Toate aceste caractere deosebesc considerabil arheantropii de oamenii contemporani. practicau vânatul şi culesul fructelor şi foloseau în calitate de unelte de muncă pietre. el reprezintă hotarul ce delimitează maimuţele antropoide de oamenii străvechi. aceştia puteau confecţiona cele mai primitive unelte de muncă din pietriş. oamenii fosili şi oamenii contemporani. Pentru oamenii străvechi era caracteristică confecţionarea uneltelor de muncă. Bărbaţii puteau atinge o înălţime de circa 160 cm şi mai mult. Structura dinţilor demonstrează că erau omnivori. urangutanul.25). cât şi sinantropii sunt consideraţi reprezentanţi ai speciei Homo erectus (fig. Evoluţia de mai departe a primelor oameni s-a desfăşurat în trei etape: oamenii străvechi. Hominidele însă au început să cucerească spaţiile deschise. aruncau pietre etc.

începuse să . fiind confecţionate nu numai din piatră. dar şi din oase. 2. Confecţionau diferite unelte din piatră. Perfecţionarea de mai departe a relaţiilor colective. fruntea înaltă dreaptă. Ulterior neandertalienii au fost eliminaţi de oamenii contemporani . Rămăşiţele acestuia au fost găsite pentru prima dată în lunca râului Neanderthal din Germania în 1856. Rămăşiţele primilor oameni contemporani au fost găsite în peştera Cro-Magnon din Franţa. volumul craniului de 1600 cm3. Fig. . volumul creierului având circa 1400 cm . Vorbirea articulată era bine dezvoltată. Din acest grup face parte omul de Neanderthal. fruntea joasă teşită. se adăposteau în peşteri în grupuri a câte 50-100 de indivizi.26). Primii oameni contemporani au apărut acum 5 0 ^ 0 mii de ani. 185 . 2. precum şi figurine de animale confecţionate din piatră sau os. proeminenţa supraorbitală lipsea. In peşterile populate de cromagnioni au fost găsite urme ale artei murale. utilizau focul la prepararea hranei.26.Oamenii străvechi. dezvoltarea intelectului au dus unele grupe de neandertalieni la formarea unei noi specii .cromagnionii. Un timp oarecare paleantropii şi neoantropii au convieţuit. Cromagnionii aveau înălţimea de până la 180 cm. Erau răspândiţi pe larg în Europa. Pentru neandertalieni este caracteristică statura mică (155-165 cm). lobul 3 frontal bine dezvoltat.Homo sapiens (fig.v'/ . Uneltele de muncă ale primilor oameni contemporani erau mai variate şi mai avansate decât ale celor fosili. Oamenii contemporani (neoantropii). Particularităţile mandibulei arată că ei posedau vorbirea elementară. . .. Trăiau în adăposturi construite de ei şi în peşteri. proeminenţa supraorbitală exprimată. Oamenii contemporani. Oamenii fosili (paleantropii). coarne. se îmbrăcau în piei. întrucât au vieţuit în epoca glacială. Africa şi Asia.

CV j Fig. 2. în evoluţia cromagnionilor rolul central l-au jucat factorii sociali: educaţia. 2. îmblânzească primele animale şi să lucreze pământul. Evoluţia omului a avut loc sub acţiunea aceloraşi factori ai evoluţiei ca şi a celorlalte specii ale lumii vii. Rolul hotărâtor 1-a avut selecţia indivizilor cel mai bine adaptaţi la condiţii concrete de I viaţă. vorbirea. Răspândirea monocentristă a omului. capabili să confecţioneze unelte primitive ce le permiteau să se apere de I duşmani şi să-şi dobândească hrana. omul a apărut într-o singură regiune geografică. monocentristă. Studiul ADN-ului mitocondrial.27). FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI Amintiţi-vă principalii factori ai evoluţiei cu aplicaţie la evoluţia omului.27. în Africa Centrală. modul social de viaţă. Concepţia policentristă susţine că omenirea a apărut în diferite regiuni geografice ale Terrei. Selecţia individuală a asigurat conturarea particularităţilor morfofiziologice ale omului (mersul biped. Conform concepţiei monocentriste. dezvoltarea mâinii. a omului modern {fig. întru explicarea căilor şi modului de răspândire a omului au fost elaborate două concepţii: monocentristă şi policentristă. La stadiul de australopiteci selecţia se făcea j după modul colectiv de viaţă: supravieţuiau grupele de indivizi care împreuna făceau faţă condiţiilor nefavorabile ale mediului. iar cea de grup . însă evoluţia omului a fost însoţită şi de acţiunea I factorilor sociali: munca. La I etapele timpurii ale evoluţiei omului predominau factorii biologici ai evoluţiei: procesul mutaţional. de unde s-a răspândit mai întâi în Asia. precum şi utilizarea metodelor contemporane de studiere a genomului au confirmat originea africană.perfecţionarea modului social de viaţă. creşterea dimensiunilor creierului). undele populaţionale. instruirea. 186 . gândirea şi cultura. transmiterea experienţei. izolarea şi selecţia naturală.

2. munca a reunit şi mai strâns membrii comunităţii. în calitate de acţiune conştientă a omului.vorbirea . Omul. strămoşii omului organizaţi în comunităţi sociale mai uşor se apărau de duşmani. pot doar să folosească diferite obiecte în calitate de unelte de muncă. recepţionează semnalele din lumea înconjurătoare graţie funcţionării primului sistem de semnalizare. Unelte de muncă confecţionate de strămoşii omului contemporan: de Homo habilis şi Homo erectuis: 1-3. Comparaţi după fig.a fost şi rămâne pârghia care asigură comunicarea între membrii comunităţii şi schimbul de experienţă dintre reprezentanţii diferitelor generaţii şi indivizi. 15 Fig. Datorită activităţii colective a membrilor comunităţii a apărut necesitatea transmiterii informaţiei prin gesturi şi sunete. Aceasta a determinat şi dezvoltarea progresivă a vorbirii articulate.limbajul articulat . a avut o influenţă extrem de benefică asupra lui.Factorii biologici au pregătit terenul pentru acţiunea factorilor sociali. chiar şi cu cel mai înalt nivel de organizare. principalii dintre care sunt expuşi în continuare.munca sau capacitatea de a produce unelte de muncă.organizarea socială i-a asigurat omului posibilitatea de a supravieţui în condiţiile schimbătoare ale mediului. Spre deosebire de om. 2.28 uneltele de muncă confecţionate de diferiţi strămoşi ai omului contemporan.28. 187 . reprezintă o deosebire dintre om şi animale care asigură perfecţionarea continuă a acestuia. Mai târziu ele au început să indice denumirile obiectelor. . La om. Se consideră că primele cuvinte erau legate de operaţiile de muncă. animalele. Anume cuvântul şi vorbirea au asigurat dezvoltarea gândirii abstracte. datorită dezvoltării accentuate a sistemului nervos central s-a format sistemul de recepţionare a semnalelor şi prin cuvinte . Munca. dar nu sunt în stare să le confecţioneze şi să le perfecţioneze. Pe fundalul organizării sociale destul de complexe a primatelor şi a strămoşilor direcţi ai omului.cel de-al doilea sistem de semnalizare. spre deosebire de animale. de Homo sapiens: 4-24. . asemenea animalelor. în condiţiile înteţirii luptei pentru existenţă. .

gândirii şi conştiinţei au favorizat perfecţionarea muncii şi a vorbirii. comportamentul şi naţionalitatea lor. Aceste deosebiri s-au format şi păstrat în anumite condiţii ale mediului înconjurător. 2. Buzele au grosime medie. Cuta pleoapei superioare este putem u dezvoltată. în cadrul cărora se deosebesc un şir de rase mai mici. Observaţi şi enumeraţi după fig. conform antropologiei clasice rasa reprezintă un grup natural de oameni care manifestă un ansamblu de caractere fizice ereditare comune. economică şi culturală a omului. care. RASELE UMANE Deşi reprezentanţii speciei umane ce populează diferite regiuni geografice se deosebesc după unele caractere de importanţă secundară. "> • — . Ele sunt răspândite pe teritorii geografice mai mult sau mai puţin distincte. Dezvoltarea encefalului. Nu putem spune acelaşi lucru despre evoluţia socială. care formează rasele umane. este evident că planeta Pământ este populată de o singură specie de oameni. barba este proeminentă. Gândirea reprezintă formă superioară de reflectare în sistemul nervos uman a realităţii înconjurătoare. 5. Reprezentanţii acestei rase au pielea de culoare deschisă. cu sept nazal înalt. sau leucodermă. Deşi au fost înaintate şi promovate diferite variante ale noţiunii de rasă. Rasa mongoloidă.—-1 —-. nas turtit 188 . îndeosebi de instinctele biologice şi emoţiile sexuale. Dacă anterior <C ritmurile evoluţiei biologice erau foarte impresionante.29): 1. părului. culoarea pielii. la rândul lor. Rasa europeoidă. 2. Schimbul liber de indivizi în zonele de contact ale raselor mari a generat un şir de rase mixte cu gene amestecate de la două sau mai multe rase. păr drept şi rigid. cum sunt. nasul drept şi proeminent. Homo sapiens sapiens este o specie politipică. 2.29 deosebirile dintre reprezentanţii celor trei rase umane. Actualmente sunt delimitate trei rase mari. părul drept sau ondulat de culoare deschisă sau închisă. se caracterizează prin piele de culoare galbenă până la brun. Din această rasă fac parte populaţia băştinaşă a Europei. sau xantodermă. astăzi ea s-a stabilizat ca <_ urmare a faptului că evoluţia fizică a omului pare a fi încheiată. bunăoară. Deosebirea dintre reprezentanţii diferitelor rase se manifestă prin particularităţi morfologice. HHHHH Cele trei rase mari prezintă următoarele trăsături distinctive (fig. forma nasului. ochilor. au stimulat trecerea de la comunitatea animală la cea umană. a. Asiei de Sud şi Africii de Nord. alcătuită dintr-un şir de tipuri secundare. indiferent de limba. buzelor ş. Omul ca fiinţă biosocială mai rămâne dominat de procesele fiziologice. barbă şi mustaţă slab dezvoltate. fără a lua în considerare efectele migraţiei.gândirea reprezintă rezultatul evoluţiei îndelungate îndreptate la reflectarea materiei în organele de simţ. în această competiţie îndelungată şi deloc uşoară omul poate miza pe superioritatea inteligenţei sale în comparaţie cu alţi reprezentanţi ai regnului animal. Putem afirma cu certitudine că omul este o fiinţă biosocială.

• Prezenţa desenului sub formă de arcuri pe degetul al doilea. Viitorul îndepărtat al raselor umane este determinat de procesele care predomină în cadrul speciei umane. 3. Deşi amestecarea raselor este stăvilită de piedici cu caracter moral şi social. favorizând astfel răcirea corpului. părul creţ sau lânos. 189 . Caracterul ofensiv al metizării stă la baza formării raselor mixte şi în viitorul puţin mai îndepărtat se va putea vorbi de populaţii hibride din cadrul speciei umane. în unele regiuni.Fig. în America ea a pătruns prin strâmtoarea Bering la sfârşitul epocii glaciare. procesul de metizare continuă. caracterul identic de amplasare a părului pe cap. procesul de metizare continuă. Rasa negroidă. Nasul lat şi buzele groase cu o suprafaţă mare a mucoaselor asigură o evaporare rapidă a apei. Una din condiţiile principale ale formării raselor. acest proces devine foarte intens. Reprezentanţii acestei rase alcătuiesc populaţia băştinaşă a Asiei Centrale şi de Vest. faţa puţin păroasă. şi astăzi persistă în multe regiuni ale globului. Pielea albă a europenilor este permeabilă pentru razele ultraviolete. buze groase şi ochi de culoare întunecată. De exemplu. Mai mult. de exemplu în America de Nord şi America de Sud. pielea întunecată a negroizilor îi apără de razele dogoritoare ale Soarelui. se caracterizează prin piele de culoare neagră. Unitatea biologică a raselor umane este confirmată de: * Lipsa izolării genetice şi posibilităţile nelimitate de încrucişare cu formarea de indivizi fecunzi. nas turtit şi larg. Din această rasă sunt constituite popoarele băştinaşe ale Africii şi Australiei. părul cârlionţat protejează pielea capului de supraîncălzire. Particularităţile de rasă sunt ereditare şi în trecut o bună parte din ele aveau un caracter adaptativ.29. 2. sau melanodermă. Indoneziei şi Siberiei. izolarea geografică. şi puţin proeminent. • Echivalenţa raselor din punct de vedere biologic şi psihologic cu aflarea lor la acelaşi nivel de dezvoltare evoluţionistă. asigurând formarea vitaminei D care previne dezvoltarea rahitismului. * Prezenţa raselor de trecere între rasele mari care întrunesc semnele celor două rase vecine. Nasul îngust contribuie la încălzirea aerului inspirat. Reprezentaţii celor trei mari rase. îndeosebi la hotarele arealelor raselor.

Enumeraţi criteriile după care omul este clasat în: a) încrengătura vertebrate. Analizaţi corelaţia aspectului morfologic al raselor cu factorii climatici. Descrieţi concepţiile lui Aristotel. c) avea o capacitate craniană de 1000-1250 cm. 11. Expuneţi şi argumentaţi concepţia proprie despre evoluţia omului. Descrieţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al oamenilor: a) străvechi. 12. Analizaţi poziţia omului în sistematica lumii vii. 8. d) gena culorii albastre a ochilor este prezentă la toate rasele. 6. Darwin despre originea omului. b) clasa mamiferelor. Comparaţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al austraîopitecîfor şî Homo erectus habiiîs. c) există şi rase umane pure. b) fosili. 18. 13. c) neoandertalieni. c) argumente ce ar combate lupta rasială. b) rasistă. Lamarck. Descrieţi modul deviată şî aspectul morfofizioiogic ai australopitecilor. Alegeţi răspunsurile corecte. Reprezentaţi sub formă de tabel asemănările şi deosebirile dintre om şî maîmuiţeie antropoide. c) subclasa mamifere placentare. Alcătuiţi arborele antropogenezei. 14. 5. b) creatorul pietrei cioplite. 7. Descrieţi factorii climatici care au contribuit fa apariţia raselor. 1. Analizaţi cauzele despărţirii driopitecilorln 2 ramuri. 15. 10. 2. 9. 4. Rasele umane: a) sunt unităţi stabile genetic. 2. d) urmele lui au fost găsite pe insula Java.rr^ —1 w' 1. Scrieţi un eseu la tema „Rasele umane sunt egale" după algoritmul: a) originea comună a raselor umane. Homo sapiens: a) strămoşul direct al omului de astăzi. Analizaţi concepţia monocentrică şi policentrică a apariţiei omului. Explicaţi esenţa principalilor teorii cu privire la originea omului. c) social-darwinismul. a) biosocială. ~ <Z O 3. . b) factorii climatici ai apariţiei raselor. b) se găsesc într-o continuă transformare genetică.

1 Ecologia populaţiilor V Ecologia ecosistemelor \ Bazele învăţăturii despre biosferă r 1 . Obiectul de studiu şi importanţa Ecologia organismelor .Ecologia.

). care studiază legităţile relaţiilor cu mediul specifice tuturor grupelor de organisme şi direcţiile particulare ce se referă la grupe concrete de organisme {ecologia microorganismelor. .-••••/••: 1 OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI FOLOSIRII NATURII 2 ECOLOGIA .. Termenul de ecologie a fost propus de zoologul german E. "oicos" .'••. plantelor etc.BAZA ŞTIINŢIFICĂ A 1. peştilor. mamiferelor. OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI Ecologia (de la gr.'.-. OBIECTUL DE STUDIU Şl IMPORTANŢA •. păsărilor. Ca ştiinţă ecologia s-a conturat abia pe la mijlocul sec.ştiinţă) este o ştiinţă relativ tânără care studiază relaţiile stabilite istoric dintre organisme şi mediul lor de viaţă. populaţie |«-#> biocenoză |—#• biosferă Stabiliţi după schema 3.casă şi "logos" . studiile ecologice generale se diferenţiază după nivelul de organizare al lumii vii pe care îl abordează. Haeckel în a. despre particularităţile mediului de viaţă a fiecăruia dintre ele. 192 .. Pornind de la faptul că pentru natura vie sunt caracteristice diferite niveluri de organizare ale structurilor sale {fig...•••.ECOLOGIA. când s-au acumulat suficiente date despre varietatea lumii vii.1 NIVELURILE DE ORGANIZARE ALE LUMII VII moleculă celulă ţesut şi organe organism §__». Anume acestea au şi devenit obiectul de studiu al ecologiei. ecologia populaţiilor (demecologia) şi ecologia biocenozelor (sinecologia). insectelor.• •' • " .f " ^ r l V " • ' . Ca urmare ecologia generală se subîmparte în ecologia organismelor (autecologia).1). . 1869. Atunci a devenit clar că nu doar alcătuirea şi dezvoltarea organismelor. dar şi relaţiile lor cu mediul de viaţă sunt supuse anumitor legităţi. Schema 3.1 care din nivelurile de organizare ale lumii vii sunt obiectul de studiu al ecologiei. 3. al XIX-lea.• ' ' : • • •.•••::. Astăzi ecologia prezintă un sistem ramificat de ştiinţe dintre care distingem ecologia generală.

desecarea mlaştinilor se făcea pe scară largă cu scopul măririi suprafeţelor arabile. Ecologia populaţiilor studiază relaţiile cu factorii de mediu ale populaţiilor unor specii. Până la definitivarea ecologiei ca ştiinţă. ci. precum şi adaptarea lor la factorii ecologici. de aceea utilizarea raţională a resurselor ei constituie chezăşia bunăstării sale. în trecutul nu prea îndepărtat. ECOLOGIA . De exemplu. Ecologia biocenozelor abordează comunităţile de plante. Ierarhia lumii vii. a XII-a 1 Q1 . Cercetările ştiinţifice au arătat însă că regiunile înmlăştinite sunt sursa principală de metan în atmosferă. intervenţia omului în natură se făcea fără a se ţine cont de urmările posibile ale acţiunilor întreprinse. Eşecurile înregistrate au atenţionat asupra faptului că doar cunoaşterea legilor naturii şi respectarea lor poate exclude dezechilibrul în natură.1.integrarea microsistemelor şi macrosistemelor reunirea de ierarhii speciale cu ierarhii specifice organism pluricelular celulă şi organism ' pluricelular populapie de celule (organisme unicelulare) cromozomi sistem molecular regn (autotrofe şi heterotrofe) (lumea vie. Metanul face parte din aşa-numitele gaze "de seră" care menţin o parte din radiaţia termică a 13 Biologie. Ecologia organismelor se ocupă de relaţiile indivizilor unei sau altei specii cu condiţiile de mediu şi cu reprezentanţii speciei sale sau ai altor specii. 2.BAZA ŞTIINŢIFICĂ A FOLOSIRII NATURII Omul există pe contul naturii. înveliş superficial al pământului) -rocă moleculă t atom particulă elementară Fig. 3. structura şi legităţile dinamicii lor. animale şi microorganisme în relaţiile dintre ele şi cu mediul anorganic.

2 VARIETATEA RESURSELOR NATURALE epuizabile — neepuizabile i ^ ^ irecuperabile bogăţiile subpământene recuperabile solul. Schema 3. încât să vindece "rănile" provocau şi să prevină producerea altora. dar şi periclitează existenţa omului pe Pământ.2 şi argumentaţi necesitatea protecţiei naturii vn. De aceea scopurile cercetărilor fundamentale în domeniul ecologiei sunt determinate de problemele economiei naţionale: intensificarea producţiei agricole şi sporirea eficacităţii economice a utilizării resurselor naturale fără a cauza prejudicii mediului ambiant. Mult timp se considera că omul este un rege al naturii care are menirea de a o cuceri. 194 . Legile ecologiei avertizează omenirea că este necesar să-şi schimbe radical atitudinea faţă de natură. chiar şi la instalarea unei noi perioade glaciale. plantele. ci colaborarea cu ea. Estimarea resurselor naturale pe scară mondială a arătat cât de important este faptul ca activitatea şi necesităţile omului să fie puse în concordanţă cu posibilităţile biosferei. supunând-o intereselor sale. Reducerea bruscă a conţinutului de metan în atmosferă poate duce la răcirea globală a climei. unele resurse minerale cosmice radiaţia solară. Aceasta este unica cale de asigurare a existenţei de mai departe a omului pe Pământ şi de prosperare a civilizaţiei umane. să pună în prim-plan nu cucerirea ei. Ax N/' Studiaţi cu atenţie schema 3. entuziasmată de succesele obţinute de ştiinţă şi tehnică. în orice domeniu de activitate. Mersul istoriei a arătat însă că această cale este o linie moartă în evoluţia omenirii. fluxul şi refluxul — — climatice aerul. Ea nu numai că a dus şi duce la creşterea numărului de catastrofe ecologice.Pământului în spaţiul cosmic. atitudinea grijulie faţă de tot ce este viu. întrucât subminează stabilitatea biosferei în ansamblu. De aceea astăzi capătă o importanţă deosebită cunoştinţele ecologice ale fiecărui cetăţean. energia vântului acvatice apele oceanului planetar mrmrnmemman-i Ecologia contemporană a scos în evidenţă una din cele mai grave erori ale omenirii. animalele. Toau formele de activitate trebuie astfel reorganizate.

Completaţi tabelul. finând cont de normativele ecologice. 2. 7. 4. 11. Deduceţi sarcinile ecologiei a) teoretice. în baza datelor factologice faceţi o analiză a stării ecologice a localităţii voastre la începutul sec. XXI. b) în funcţie de nivelurile de organizare ale lumii vii. b) practice.baza ştiinţifică a folosirii naturii". 10. molecular celular de ţesut şi organe de organism de populaţie de biocenoză de biosferă • : 9. 6. Propuneţi cel puţin 10 măsuri de îmbunătăţire a ecologiei localităţii tale. copiindu-î pe caiet. Alcătuiţi un proiect ecologic cu subiectul: Utilizarea raţională a unui sector de 6 ori. 195 . Definiţi noţiunea de ecologie. Alcătuiţi un eseu „Ecologia . 8. Indicaţi câte 3 exemple de activităţi ale omului în regiunea voastră care au avut impact pozitiv şi negativ asupra (mediului înconjurător). Descrieţi pe scurt Istoricul dezvoltării ecologiei ca ştiinţă.1. XX şi începutul sec. Alcătuiţi un poster ecologic ce ar servi ca un avertisemt împotriva poluării mediului. 3. Enumeraţi subdiviziunile ecologiei: a) în funcţie de grupe concrete de organizare. 5.

de exemplu forţa de atracţie a Pământului.tema O ^ ECOLOGIA ORGANISMELOR 2 PRINCIPALELE MEDII 1 FACTORII ECOLOGICI. umiditatea. Vieţuitoarele contemporane populează patru medii de viaţă: acvatic. Legea optimului. compoziţia salină a apei şi solului. iar factorul antropogen ţine de activitatea omului. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR Mediul de viaţă este partea naturii care înconjoară organismul şi cu care acesta contactează nemijlocit. însă la fundul oceanului sau în peşteri este relativ constantă. dar e nesemnificativă pentru majoritatea animalelor terestre. compoziţia atmosferei ş. temperatura. în timp ce heterotrofele au nevoie de lumină doar pentru a se orienta în spaţiu. biotici şi antropogeni. FACTORII ECOLOGICI.a. la suprafaţa solului temperatura oscilează în limite mari. solul şi însăşi organismele vii. De exemplu. compoziţia salină a oceanului. compoziţia salină a solului prezintă importanţă pentru nutriţia minerală a plantelor. De exemplu. Intensitatea iluminării şi compoziţia spectrală a luminii joacă un rol primordial în viaţa organismelor autotrofe. deosebim factori abiotici. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA ELE 1. presiunea atmosferică etc. Factori abiotici sunt proprietăţile naturii nevii: lumina. Factorii biotici prezintă relaţiile dintre organismele vii. Condiţiile de viaţă sunt determinate de valorile factorilor abiotici. /\ Amintiţi-vă şi enumeraţi caracteristicile climaterice ale mediului de viaţă ^ acvatic şi terestru-aerian. etc. în funcţie de natura lor. Unii factori rămân relativ constanţi pe o durată destul de îndelungată de timp. terestru-aerian. Rezultatele acţiunii factorilor ecologici variabili sunt comparabile ecologic. Elementele mediului de viaţă capabile să exercite o acţiune directă sau indirectă asupra organismelor vii sunt desemnate ca factori ecologici. deoarece ele se răsfrâng asupra activităţii vitale a organismelor 196 . Unul şi acelaşi factor are o importanţă diferită în viaţa animalelor convieţuitoare. majoritatea cărora se disting printr-o variabilitate considerabilă în timp şi spaţiu.

10 15 20 25 30 35 40 Temperatura Sn cursul zilei Legea optimului ne arată că atât atenuarea. iar pentru alta să prezinte punctul critic (fig. Anumite valori ale factorului ecologic sunt deosebit de favorabile pentru activitatea vitală a organismelor. Depăşirea acestor valori înseamnă moartea organismului. desemnează valori ale factorului pe care organismul nu le poate suporta. 2. Analizând graficul reprezentat în fig. Fig. pentru diferite specii. De exemplu.v ' ma acţiunii fac" torilor ecolo.2.4). cu atât mai puternic se inhibă activitatea vitală a organismelor. 3. De exemplu. Cu cât mai mult se abat valorile factorului de la valoarea optimă.depărtate. reprezentând valoarea optimă a factorului dat. la altele . de exemplu a temperaturii. 3. unele specii pot trăi numai în condiţii / de cafea ionantha /Poru 3 20 relativ stabile. Distanţa dintre punctele critice reprezintă gradul de rezistenţă al organismului la schimbarea factorului.cele sudice. 3. Nici poziţia punctelor / critice nu este aceeaşi pentru diferite specii: la -Pinui ponde 2 30 unele ele sunt apropiate.3 temperaturile optime pentru creşterea unor specii de plante. vom observa că ele nu coincid. Aflaţi după fig. 3. Construind curbele optimului unui factor oarecare.Sene. 40 Ceiba cămilele nu suportă deserturile nordice. distingem următoarele legităţi în acţiunea factorilor ecologici: 1. Cauza rezidă în faptul că pentru o specie valoarea unui factor oarecare poate fi optimală. 3. Punctele critice.2). Temperaturile optime cât şi intensificarea acţiunii fiecărui factor pentru creşterea şi dezvoltarea unor specii de plante. 3.3. planta slăbănog Regine B 15 / Mac se ofileşte dacă aerul nu este saturat cu vapori 10 Băr uţi de apă. locul de intersecţie a curbei cu axa orizontală.IZ> gici. în timp ce altele suportă variaţii Capul/ cucului mari ale acestora. ecologic peste limitele optime duce la pieirea nb 197 . / Saintpaulia Arbore Deci. Condiţiile apropiate de punctele critice sunt deosebit de dificile pentru supravieţuire şi sunt numite extreme. —" Pieirea speciei / Zona activităţii normale Pieirea speciei Zona de oprimare Zona de oprimare Forţa de acţiune a factorului Limitele de rezistenţă ale speciei (fig. iar renii pentandra 35 şi lemingii . iar negară suportă bine modificarea Viorea / umidităţii şi nu piere chiar şi în caz de secetă.

La fel şi peştişorii de acvariu pot fi "deprinşi" să vieţuiască în apă mai rece sau mai caldă. arşiţa se suportă mai uşor în aer uscat şi nu umed. în cazul fluturelui buha-semănăturilor. De exemplu. Optimul şi limitele rezistenţei nu sunt absolut constante pe durata vieţii organismului.. fiecare etapă a ciclului vital îşi are optimul său. De exemplu. Ţinând cont de interacţiunea factorilor. dacă plantele cu flori sunt "tratate" periodic cu temperaturi înalte. pentru omizi + 22°C.2°C până la +20°C. Icrele somonului se pot dezvolta în intervalul de temperaturi 0°C. reducând astfel transpiraţia. iar pentru pupe + 19°C. atunci spunem că specia dată dispune de condiţii favorabile de viaţă. Riscul de a îngheţa este mai mare pe timp geros şi vânt puternic decât pe timp liniştit. 198 . + 12°C. unul şi acelaşi efect ecologic poate fi obţinut pe căi diferite. Lipsa totală a apei sau a unuia din elementele de bază ale nutriţiei minerale face imposibilă viaţa plantelor. De obicei."""S ţia curbei optimului pe scara temperaturilor pentru diferite specii.. un factor neputând fi înlocuit cu altul. Exemplele prezentate ilustrează substituţia parţială a factorilor abiotici. Practica a demonstrat că optimul şi limitele rezistenţei organismelor la un factor oarecare pot fi deplasate în anumite limite prin acţiunea orientată a diferitelor valori ale acestuia. ofilirea plantelor poate fi întreruptă mărind cantitatea de apă din sol sau micşorând temperatura aerului. Zona optimului şi limitele de rezistenţă ale organismului faţă de un factor oarecare se pot deplasa în funcţie de faptul cu ce forţă şi în ce îmbinare acţionează concomitent alţi factori. Deci. De exemplu. Specii rezistente Specii care suportă oscilaţii la frig mari ale temperaturii Specii iubitoare de căldură 50" organismului. temperatura optimă pentru ouă este de + 25°C. Interacţiunea factorilor. Exemplificaţi posibilitatea deplasării valoni optime a unor factori abiotici pe exemplul omului. rezistenţa lor la arşiţă sporeşte cu mult. iar indivizii adulţi suportă uşor oscilaţiile temperaturii de la . De exemplu. unul şi acelaşi factor în asociere cu alţii exercită o acţiune ecologică diferită. Deficitul de căldură în deserturile polare nu poate fi compensat nici prin surplusul de umiditate. Dacă majoritatea factorilor ecologici au valori optime pentru indivizii unei specii concrete. Compensarea reciprocă a acţiunii factorilor de mediu are loc în anumite limite. chiar şi la o îmbinare favorabilă a celorlalţi factori.

De exemplu. Aducerea conţinutului acestui element la valorile optime va mări roadă. iar spre sud . insuficienţă de hrană etc. Surplusul de săruri de asemenea frânează creşterea şi dezvoltarea plantelor. Enumeraţi condiţiile optime pentru obţinerea unor roade bogate de porumb. deoarece prin anihilarea lor se poate spori roadă la hectar sau productivitatea animalelor. Factorul limitant în acest caz este conţinutul de potasiu. 2. geruri cumplite. PRINCIPALELE MEDII DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA E E L Căile principale de adaptare ale organismelor la factorii ecologici în timpul vieţii majoritatea organismelor sunt supuse periodic acţiunii factorilor ce se abat considerabil de la valorile optime. este necesar de a stabili. Anume de acest factor. la o valoare optimă a celorlalţi factori. enumerate în continuare. Factorii limitanţi determină arealul geografic al speciei.20%. fie de insuficienţa de săruri minerale. în alte perioade de timp limitanţi pot fi alţi factori. fie de surplusul sau insuficienţa de umiditate. • Evidenţierea factorilor limitanţi prezintă o importanţă deosebită în practica agricolă. Legea factorului limitant. Calea activă presupune sporirea rezistenţei şi dezvoltarea unor mecanisme care permit activitatea vitală în condiţii de abatere a factorilor de la valorile optime.de insuficienţa de umiditate sau de temperaturile prea ridicate. obţinerea de roade înalte presupune menţinerea tuturor factorilor de mediu la valori optimale. 199 . dar ea totuşi va fi de două ori mai mică decât cea aşteptată. Factorul limitant va fi acum fosforul. Ţinând cont de legităţile interacţiunii factorilor ecologici. numit limitant. Supravieţuirea organismelor în condiţii extreme poate fi atinsă pe trei căi diferite. iar cel de potasiu . în primul rând. secete. fiind nevoite să suporte arşiţă. De exemplu. Pentru a determina dacă o specie va putea exista într-o regiune geografică sau alta. şi depinde într-o perioadă concretă supravieţuirea indivizilor. în practica agricolă se pot asigura condiţii optime pentru viaţa plantelor. prezenţa sau lipsa în regiunea dată a unui factor limitant pentru specia dată. Dacă conţinutul de fosfor în sol reprezintă 50% din normă. respectiv şi roadă de grâu. răspândirea speciei spre nord poate fi oprită de insuficienţa de căldură. Factorii abiotici ce se abat cel mai mult de la valoarea optimă îngreuiază într-o măsură mai mare existenţa speciei în condiţiile date.nici prin iluminarea permanentă. pot fi limitate fie de temperaturile critice. grâu sau altă cultură agricolă. roadă la hectar va fi de cinci ori mai mică. creşterea şi dezvoltarea grâului. Aşadar.

Să analizăm în continuare câţiva dintre ei. Calea pasivă semnifică supunerea funcţiilor organismului modificărilor factorilor abiotici. forma de relief etc. estivaţiei şi amorţirii poikilotermelor. Evitarea acţiunilor nefavorabile este cea de a treia cale de adaptare a organismelor la mediu şi este specifică animalelor mobile. multe dintre acestea îşi construiesc vizuini sau cuiburi. spori este caracteristică suprimarea completă a metabolismului . micşorând astfel cheltuielile energetice. Enumeraţi câteva exemple de vieţuitoare întâlnite în localitatea voastră pentru care sunt caracteristice calea pasivă de adaptare la factorii ecologici. seminţele plantelor. O dată cu răcirea timpului. mamifere. Starea de anabioză este posibilă numai la o deshidratare completă a organismelor.anabioza. Majoritatea speciilor nu sunt capabile de acest lucru. proprietăţile aerului. blana mamiferelor devine mai deasă. la păsări creşte numărul firelor de puf. ei sapă vizuini în solul lutos unde temperatura este joasă. Pentru nematode. Astfel în deserturile din Asia Mijlocie trăieşte o specie de raci-de-uscat care au nevoie de aer umed.De exemplu. în condiţii de temperatură variabilă a mediului. Specificul adaptărilor organismelorl la acest mediu După condiţiile ecologice. femela astupă intrarea în vizuină cu segmentele anterioare ale corpului. Este important ca pierderile de apă de către celule să nu fie însoţite de dereglarea activităţii celulei în ansamblu. insecte. plantele şi animalele poikiloterme şi unele animale homeoterme îşi reduc intensitatea metabolismului. De regulă. Fenomenul se atestă în timpul hibernării unor mamifere (ursul. repausului de iarnă al plantelor. bursucul. să-şi menţină temperatura corpului constantă. păsările şi mamiferele năpârlesc. Un exemplu clasic de evitare a lipsei de hrană din timpul iernii sunt migraţiile unor specii de păsări. animalele homeoterme reuşesc. Mediul de viaţă terestru-aerian. şoarecele-de-câmp etc. estivaţia şi amorţirea.). Ele utilizează în acest scop diferite mecanisme. De exemplu. umiditatea. compoziţia solului. Pentru a face faţă arşiţei. Principalii factori abiotici care determină răspândirea organismelor în acest mediu sunt lumina. Pentru a preveni supraîncălzirea corpului în timpul verii. 200 . prevenind astfel uscarea aerului de aici. Bineînţeles că fiecare specie de homeoterme dispune şi de mecanisme specifice de adaptare la temperaturile extreme. mediul de viaţă terestru-aerian este cel mai complex. iar umiditatea ridicată. în caz de insuficienţă de căldură. Răcuşorii ies să se hrănească numai când aerul se umezeşte. unde se ascund de intemperii. temperatura. în orele cele mai toride ale zilei. care poartă învelişuri impermeabile. de aceea preferă anabiozei hibernarea.

Razele infraroşii exercită acţiune termică. timpul zilei. vizibil —" şi infraroşu. pe parcursul evoluţiei lumii vii s-au conturat următoarele grupe ecologice de plante: * iubitoare de lumină (heliofite) . * iubitoare de umbră (sciofite) . Cea mai generală adaptare a plantelor la folosirea maximală a luminii este orientarea spaţială a frunzelor. . din peşteri şi de la adâncimi mari.plante ale spaţiilor deschise. precum: frunze mari şi subţiri. activitatea solară şi schimbările globale în atmosferă. celulele epidermei mai mari decât la heliofite. După cerinţele faţă de condiţiile de iluminare.oblic. La amplasarea verticală a frunzelor (graminee. Amplasarea difuză a frunzelor în diferite planuri asigură absorbţia cea mai deplină a luminii solare. Adaptările plantelor la condiţiile de iluminare ale mediului de viaţă. cât şi pe spaţii deschise. Din razele ultraviolete la suprafaţa Pământului ajung numai cele _y de unde lungi. iar în doze mici exercită acţiune bactericidă şi asigură " formarea la animale a vitaminei D. frunze de dimensiuni mici. Razele ultraviolete de unde lungi în doze mari sunt " dăunătoare organismelor. frunzele aşezate orizontal. starea atmosferei. iar cele de unde scurte se absorb la înălţimea de 20-25 km de i~— către stratul de ozon. cloroplastele de dimensiuni relativ mari. frunzele etajului inferior sunt dispuse orizontal. relief. anotimp. amplasarea fotometrică a frunzelor (se amplasează perpendicular faţă de razele de la amiază). In poziţie orizontală frunzele folosesc mai ales razele soarelui de amiază. Regimul de lumină al oricărui spaţiu este determinat de poziţia geografică a locului. vegetaţie. stomatele în număr redus. numărul mare de cloroplaste ce asigură o captare mai bună a luminii ş. * rezistente la umbră — plante ce pot creşte atât pe locuri umbrite. iar lumina vizibilă este condiţia obligatorie pentru existenţa plantelor. altitudine. Dintre adaptările heliofitelor enumerăm următoarele: internoduri scurte. în acest caz. Plantele din aceste grupe dispun de diferite adaptări morfologice şi anatomice la regimul dat de lumină. iar al celui superior aproape vertical.plante din etajele inferioare ale pădurilor întunecoase. dar puţine la număr. lumina solară se absoarbe mai bine în orele de dimineaţă şi seară.a. 201 .). poate fi împărţit în trei sectoare: ultraviolet. celui de mijloc . număr mare de stomate. rogozuri etc. Supravieţuirea sciofitelor se datorează unui şir de adaptări. deseori acoperită cu un strat de ceară sau de puf.Lumina Sursa principală de lumină este radiaţia solară al cărei spectru. caracterul suprafeţei terestre. în funcţie de ^ lungimea de undă a razelor. cu o cuticulăbine dezvoltată. de culoare verde-întunecată. dar cu pereţii exteriori şi cuticula mai subţiri.

fecundarea.a. In baza fotoperiodismului la plante şi animale s-au format ritmurile biologice: anuale. Ierburi iubitoare de umbră Reacţia organismelor (planMuşchi rezistenţi la umbră telor şi animalelor) la ritmul 3 10 20 30 40 50 60 70 80 90 Iluminarea diurn de iluminare.a. Animalele au nevoie de Ierburi iubitoare •S lumină. este numită fotoperiodism. întunecate a zilei. Temperatura Adaptările termice ale plantelor. reduc brusc rezistenţa plantelor la îngheţ. Cunoaşterea particularităţilor fotoperiodismului permit de a prognoza dinamica efectivului. Plantele ce cresc în condiţii de temperatură variabilă a mediului se pregătesc din timp pentru suportarea gerurilor. Supraîncălzirea plantelor pe timp de arşiţă este evitată prin: intensificarea transpiraţiei. reflectarea şi dispersarea luminii de la suprafaţa lucioasă sau pubescentâ a frunzelor. La animale fotoperiodismul controlează perioada de împerechere. Sorg Porumb Amintiti-vă care din razele solare exercită acţiune termică. năpârlirea. ceea ce sporeşte rezistenţa la îngheţ a celulelor. Ele acumulează încă din vară glucide. bobocilor de floare. aminoacizi şi alte substanţe ce leagă apa. înflorirea. pentru a se de lumină Fag orienta în spaţiu. 3. Rolul luminii în viaţa animalelor este mult mai puţin important decât în viaţa planGrâu telor. în principal. migraţiile. de a dirija dezvoltarea animalelor în condiţii artificiale de întreţinere. adică la raFig. Oscilaţia curbei intensităţii fotosintezei la portul perioadei luminoase şi diferite grupe de plante. Temperaturile ridicate de la mijlocul iernii. Se cunosc trei căi de adaptări termice ale animalelor: 1. căderea frunzelor ş. Termoreglarea chimică se bazează pe obţinerea energiei de pe urma descompunerii substanţelor organice. sinteza hormonilor. Dii 202 . Adaptările termice ale animalelor.5. dar mai ales cele de la sfârşitul ei. hibernarea ş. reducerea suprafeţei încălzite prin suprapunerea frunzelor etc. apariţia frunzelor. De aceea îngheţurile de primăvară pot vătăma ramurile tinere. La plante fotoperiodismul se manifestă în oscilaţia intensităţii proceselor fiziologice. de aceea animalele pe timp de iarnă consumă mai multă hrană sau folosesc rezervele de grăsime acumulate în timpul vierii.5 care plante sui heliofite şi care sciofite. ceea ce condiţionează la rândul său înlocuirea fazelor ciclului vital. 3. diurne.Stabiliţi după curbele intensităţii fotosintezei din fig. mugurii florali chiar şi la speciile rezistente la îngheţ. formarea seminţelor şi fructelor.

). De exemplu. Adaptările tehnice ale vulpii polare şi ale 2. adaptarea la frig se asigură pe contul păstrării energiei în corpul animalului. Pentru multe animale. cioc etc. 203 . stratului de pene în jurul corpului animalelor se păstrează un strat de aer cu temperatura apropiată de cea a corpului. vulpii mici-de-pustiu. După raportul dintre suprafaţa corpului şi volumul lui putem determina regiunea geografică în care trăieşte animalul dat. Forma compactă a corpului avantajează animalele din emisfera nordică. estivaţia la. întrucât se reduce suprafaţa de cedare a căldurii.6 deosebirile în dimensiunile corpului şi ale unor organe proeminente la vulpea polară şi africană şi explicaţi originea lor. Evaporarea apei. poate avea loc şi de pe mucoasele umede ale cavităţii bucale. schimbarea poziţiei corpului. anumite proporţii ale corpului. Este vorba de animalele ce trăiesc după cercul polar: vulpea polară. 3. ursul polar. ale căilor respiratorii superioare. iar evitarea supraîncălzirii -prin cedarea ei. hibernarea. folosirea diferitelor adăposturi. în cazul acesteia. Supraîncălzirea corpului se evită prin transpiraţie: la trecerea apei în stare gazoasă se consumă energie. Cele mai răspândite mecanisme de termoreglare fizică sunt: îngustarea şi. năpârlirea. morsa etc. Termoreglarea comportamentală se realizează prin deplasarea în spaţiu. urechi. deci şi răcirea corpului. 3.această cauză termoreglarea chimică este slab dezvoltată la animalele din zonele unde îşi găsesc cu greu hrană pe timp Vulpea polară de iarnă.6. urechile mari ale elefantului. Pentru animalele din emisfera sudică sunt specifice dimensiuni relativ mari ale membrelor şi ale diferitelor proeminenţe de pe corp (coadă. Fig. Ecologic mai rentabilă s-a celei africane. dovedit a fi termoreglarea fizică. dilatarea vaselor sanguine din piele. foca. respectiv. Acest tip de termoreglare nu este caracteristic nici pentru animalele de la tropice: aici ele nu au nevoie Vulpea africană de un surplus de energie. de exemplu pentru poikiloterme. aceasta este unica metodă de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă. prezenţa ţesutului adipos subcutanat. Astfel se evită pierderile de căldură. Observaţi după fig. Graţie blănii dese. datorită blănii dese. 3. intensificarea transpiraţiei. animalele de la cercul polar consumă iarna chiar mai puţină hrană decât vara. iepurelui american sunt bine vascularizate şi servesc drept organ de termoreglare. De exemplu.

29 - 34 2 5-8 1868 2146 20-35 130 - 10 - 36-38 35-39 37-38 38-39 275 100-360 1-15 100-350 5-19 8 - 17. De exemplu.7 20.46 0. indiferent de cea a mediului.veghe hiber. Dintre metodele etologice (comportamentale) de reglare prezintă interes "comportamentul" de grup.8 - 1-13 3-4 4-5 32 150-200 12-15 Studiaţi după tabelul 3. Amintiţi-vă şi alte metode de comportament al animalelor ce ilustrează termoreglarea.2.Tabelul 3. Popularea de câa plante a unui mediu terestru cu un anumit regim hidric este posibilă cu condiţi asigurării lor cu apă în aceste condiţii. folosind datele din tabelul 3.33 0.1 UNELE CARACTERISTICI FIZIOLOGICE ALE MAMIFERELOR ÎN STARE DE HIBERNARE SPECIA DE ANImALfz Jt AifltJV A f ICT MASA CORPULUI (tng) ri\tv*vc.cea comportamentală.veghe hibernare nare nare 40-50 6-8 3-5 Ariciul Marmota Ţistarul Pârşul Hârciogul — 100 — 14. Pinguinii aflaţi în centrul cercului şi la marginea lui îşi schimbă periodic locurile pentru a se încălzi. Caracterul variabil al aceste factori generează medii unde deficitul de apă este un fenomen obişnuit (deserturi l< stepele ş.a. formând aşa-numita "broască-ţestoasă".) şi medii cu o umiditate înaltă (pădurile tropicale). rezervele de apă din sol ş. La homeoterme se întâlnesc toate cele trei căi de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă.5 9. Regimul hidn al mediului terestru este neuniform şi depinde de mai mulţi factori: precipitaţi prezenţa bazinelor de apă. rolul apei în viaţa organismelor vii. De exemplu.n i M RESPIRAŢIEI pe rnin RILE CAI3DIACE pe r nin ELIMINAREA CĂLDURII (în kjkg/orâ) TEMPERATURA CORPULUI în °C vara 684 227 127 - iarna 600 veghe hiber. în interiorul unui astfel de cerc temperatura este de +37°C. unele plante de deşert s 204 . iar la poikiloterme doar una .a. pe timp de ger cumplit pinguinii se adună în cerc.46 0.8 0. Adaptările plantelor la regimul hidric al mediului de viaţă. Umiditatea Argumentaţi.veghe hiber.1 principalii indici funcţionali la mamiferele ce hibernează şi trageţi concluzii.

grâu ş. Necesităţile în apă ale plantelor terestre superioare sunt asigurate de rădăcini. castraveţi) Algele 55-60 79-82 94-95 96-98 Lăcustele Gărgăriţa-grâului Şoarecele Broasca 35 46-47 79-85 93 mulţumesc cu apa din ceaţă şi rouă pe care o absorb cu ajutorul perişorilor de pe frunze. concentrată într-un volum mic de sol.7). unele plante ierboase (lucerna. mesteacăn).7. absorb apa cu toată suprafaţa corpului ş. albăstriţă). 3. % Tulpinile arborilor Frunzele Fructele (roşii. Sisteme radiculare de tip extensiv (1) şi intensiv (2). muşchii.). pentru unii copaci din zona temperată (pin. vălisneria. secară. aciditatea solului. distinge printr-o ramificare bine dezvoltată. spinul cămilei). Hidrofilele cresc pe malurile bazinelor de apă.CONŢINUTUL DE APĂ ÎN CORPUL DIFERITELOR ORGANISME VII DENUMIREA PLANTEI Şl ORGANELOR El CONŢINUTUL DE APĂ. fiind lipsiţi de rădăcini. Existenţa acestor plante este xisibilă datorită unui ţesut conducător bine lezvoltat şi epidermei bogate în stomate. Sistemul radicular extensiv ocupă un volum mare de sol la o ramificare slab dezvoltată.) sunt plante acvatice scufundate total sau parţial în apă. păiuş-de-stepă. salinitatea acestuia ş. 3. fn ape mici.a. absorbţia apei realizându-se prin toată suprafaţa corpului. în funcţie de raportul lor faţă de apă se levidenţiază mai multe grupe ecologice de plante Yschema 3. Se întâlneşte la graminee (negară. Este specific pentru plantele de deşert şi stepă (saxaul. broscăriţa.2 CONŢINUTUL DE APĂ. temperatura solului.3). % DENUMIREA ANIMALULUI Tabelul 3. Rădăcinile acespor plante sunt puternic reduse sau lipsesc com)let (peniţă). peniţa etc. După tipul ramificării.a. Sistemul radicular intensiv se V Fig. a. Absorbţia apei de către rădăcini depinde de mai mulţi factori: conţinutul de apă In sol. bălţi. 205 . Hidatofitele (elodeea. bufărul. deosebim sisteme radiculare de tip extensiv şi intensiv (fig.

speciile lemnoase din pădurile subtropicale umede veşnic verzi. în principd a grăsimilor). Suculentele pot depozita apa in j tulpină (cactuşi). Acest grup de plante poate face faţă unei secete de scurtă durată şi nu prea puternice. acoperite cu ceară sau pufl Specific pentru aceste plante sunt valorile înalte ale presiunii radiculare. rouacerului ş.3 GRUPELE ECOLOGICE DE PLANTE DUPĂ RAPORTUL LOR FATĂ DE APĂ Hidatofite Hidrofite Higrofite Mezofite Xerofite Argumentaţi rolul ţesutului conducător în viaţa plantelor hidrofite. stupitul-cucului. Frunzele suculentelor. Sclerofitele (negară. în frunze (aloia. Cele de întuneric (slăbănogul. Se disting xerofite suculente şi sclerofite. o dată cu hrana â în urma proceselor metabolice (apa metabolică obţinută la scindarea. întrucât cantităţile de CO2 primite de suculente pe aceasB cale sunt neesenţiale. drăgaica. întrucât lipsa apei duce mai repede la moarte decât lipsa hranei. tilişca.Schema 3. creşterea lor este lentă. majoritatea plantelor de cultură. 206 . multe plante erboase ş. pădurile tropicale. în rădăcini (asparagusulj măcrişul-iepurelui ş. păiuşuW brăzdat) au frunze înguste şi mărunte. de aceea chiar şi la o secetă de scurtă durată ele se ofilesc şi pier în scurt timp. multe ierburi tropicale) ocupă etajele inferioare ale pădurilor umede din zone climatice diferite.). copacii cu frunza căzătoare din savane. datorită cărui fapt sclerofitele nu se ofilesc chiar şi I pierderea a 25% de apă. plantele din luncile inundabile. orezul.a. Xerofitele cresc în deserturi. iar în cazul reducerii frunzelor şi tulpinile. Higrofitele de lumină (papirusul. uneori răsucite. dezvoltară puternică a sclerenchimului. când stomatele sunu deschise. Ţesuturile acestor plante conţin în normă până la 80% de apă şi mai mult. keleria. CO2 formai în timpul respiraţiei se depozitează în sucul celular.) cresc pe soluri permanent umede. deseori acoperită cu un strat de ceară sau pufuşoc. au cuticulă groasă. Stomatele sunt afundate în mezofil şi se deschid doar noaptea. urechelniţa).a. stepe. agavele. Adaptările animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă terestru-aer i u -. arbuştii din crânguri. fiind ulterior utilizat la sinteza compuşilor organici. speciile foioase din pădurile zonei temperate.în ziua următoare. Aprovizionarea animalelor cu apă se face pe trei căi: prin băut. Mezofite sunt copacii veşnic verzi din etajele superioare ale pădurilor tropicale. ceea ce permite reducerea pierderilor de apă.a. pantele bine încălzite etc. iar fixarea lui în procesul de fotosinteză . ••HBBBBHHHH Higrofitele pot fi de lumină şi de întuneric. Absorbţia CO2 are loc noaptea.

Cochilia melcului. compoziţia şi structura lui. relieful localităţii de asemenea influenţează viaţa organismelor terestre. Capacitatea de formare a apei metabolice. Factorul limitant al răspândirii organismelor în aer este presiunea atmosferică. Adaptările organismelor la alţi factori ecologici ai mediului terestru-aerian. mişcarea). Argumentaţi de ce este imposibilă viaţa permanentă în mediul aerian. solul (compoziţia minerală şi organică). cămilele pot suporta o încălzire a corpului de până la + 40. altele la soluri bazice.a. fără a se răsfira în lături. printre care aerul (compoziţia. De exemplu. Acestea pot fi grupate în comportamentale. morfologice şi fiziologice. Pe solurile cuprinse periodic de îngheţ rădăcinile pătrund la adâncimi mari. Surplusul de căldură se elimină în timpul nopţii prin radiaţie directă datorită faptului că aerul noaptea este mai rece decât corpul. relieful suprafeţei terestre. cuticula insectelor. fie prin suportarea pe o durată scurtă a supraîncălzirii corpului. Unele specii de plante s-au adaptat la soluri acide. Adaptări comportamentale sunt căutarea locurilor de adăpat. Mai rezistente la deshidratare sunt cămilele care suportă fără consecinţe pierderile de apă de până la 27%. De exemplu. Care din caracteristicile enumerate ale solului prezintă importanţă pentru animale? 207 . pierderile de apă ce depăşesc 10% din masa corpului sunt mortale. Pe solurile unde sunt îngheţuri multianuale rădăcinile plantelor pătrund la adâncimi nu prea mari. aeraţia. O dată cu creşterea altitudinii. Temperatura solului. Un rol important în viaţa organismelor terestre îl joacă şi alţi factori ecologici. caracterul sistemului radicular depinde de structura solului. sporirea rezistenţei la deshidratare sunt doar unele din adaptările fiziologice ale animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă. oile . şi doar condorii se pot ridica la o înălţime de 10 000 m. Limita maximă la care se pot întâlni organisme vii în munţi este de 5 800 m. alegerea unor locuri de viaţă mai favorabile din punctul de vedere al aprovizionării cu apă.7°C.până la 23%. Pierderile de apă prin transpiraţie pe timp de arşiţă se reduc fie prin repaos absolut. fapt ce face dificilă respiraţia din cauza micşorării conţinutului de O2. presiunea. stratificarea. săparea vizuinilor ş. reducerea intensităţii transpiraţiei şi a pierderilor de apă de pe mucoase. crusta racului. tegumentul cheratinizat al reptilelor şi alte formaţiuni care reţin apa în corpul animalelor fac parte din adaptările morfologice ale animalelor prevăzute pentru reducerea pierderilor de apă. economisirea apei la formarea urinei şi fecaliilor. câinii . presiunea atmosferei descreşte.până la 17%. fiind repartizate mai mult în lături.animale pe parcursul evoluţiei s-au format diferite adaptări pentru satisfacerea necesităţilor în apă. îndeosebi a plantelor. Pentru om.

Conţinutul de oxigen în apă mai depinde de temperatura şi salinitatea apei. dar se hrănesc în apă. 208 . sunt adaptate la deplasarea pe un teren tare. actiniile. incluziuni gazoase. membrele copitatelor şi struţilor. De exemplu. Ca urmare.a. La ele constatăm cele mai variate adaptări în vederea deplasării pe diferite tipuri de teren.). papura. dintre care menţionăm micşorarea greutăţii specifice (substituirea amidonului de rezervă prin ulei şi prezenţa vacuolelor gazoase la alge. Conţinutul de oxigen în apă nu depăşeşte 10 ml într-un 1 1 de apă. fapt ce îngreuiază deplasarea activă a reprezentanţilor nectonului. iluminarea. crustaceelor. Fitobentosul mărilor şi oceanelor consta. temperatura. de aceea limita de răspândire animalelor acvatice depinde de adâncimea la care acestea cresc. aflate aici în stare suspendată şi care nu se pot opune curenţilor de apă. unii viermi ciliaţi şi crustacee. alungirea corpului). Mod de viaţă planctonic duc toate algele cu flageli.Pentru animale. Nectonul este format din animale acvatice de talie mare: peşti. Planctonul este constituit de plante şi animale acvatice care populează stratul de la suprafaţă al apei. nectonul şi bentosul. din alge brune şi roşii. schelet poros şi ţesuturi gelatinoase la animale) şi mărirea suprafeţei relative a corpului. dezvoltarea musculaturii sunt doar două din adaptările animalelor acvatice la locomoţia în apă. Bentosul prezintă totalitatea organismelor ce populează fundul bazinelor de apă. Suia principală de oxigen în apă sunt algele verzi. gradul de poluare. Răspândirea vieţii în apă este influenţată de următoarele proprietăţi ale apei: densitatea. Animale bentonice sunt spongierii. săgeata-apei ş. iar al bazinelor de ape dulci din alge verzi unele plante superioare (rogozul. la şopârlele ce populează nisipurile mişcătoare degetele sunt mărginite de solzi cornoşi care măresc suprafaţa de sprijin etc. precum şi animalele ce se înmulţesc pe uscat. conţinutul de oxigen. Argumentaţi dependenţa conţinutului de oxigen în apă de temperatura şi salinitatea ei. s-au constituit 3 grupe ecologice de animale acvatice: planctonul. mamifere acvatice. Densitatea apei este mai mare decât a aerului. Mediul de viaţă acvatic. Aflarea în apă în stare suspendată a reprezentanţilor planctonului este asigurată de un şir de adaptări. celenteratelor. unele moluşte bivah e crevetele. Specificul adaptărilor organismelor la acest mediu Pe parcursul evoluţiei organismele acvatice s-au adaptat la viaţă într-un anumit strat de apă. aceste caracteristici ale solului nu au nici o importanţă. Forma hidrodinamică a corpului. moluşte cefalopode. care sunt organisme heterotrofe. salinitatea. reprezentanţi ai protozoarelor. în principal. ceea ce măreşte frecarea de apă (diferite excrescenţe. animale ce populează spaţii deschise. Reprezentanţii nectonului se opun activ curenţilor de apă. iar dintre animale. coralii.

Salinitatea apei. pe parcursul evoluţiei. Multe specii în lipsa oxigenului în apă cad într-o stare de amorţeală şi astfel depăşesc perioada nefavorabilă. Speciile de apă dulce care preferă apele mai calde. în perioada rece a anului cad în amorţire până în primăvară. linul. Datorită capacităţii termice înalte a apei cedarea sau primirea de căldură nu provoacă oscilaţii bruşte ale temperaturii ei. mediul intern al cărora este hipotonic în comparaţie cu mediul acvatic. în acest scop. piele. s-au dezvoltat diferite mecanisme în vederea reglării presiunii interne. Majoritatea nevertebratelor acvatice sunt animalepoikiloosmotice: presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului depinde de salinitatea apei. şi invers. indiferent de salinitatea apei. ci. iar păstrăvul. animalele de apă dulce "desărează" apa dulce. Expuneţi-vă părerea referitor la mecanismele cu ajutorul cărora ver« tebratele acvatice îşi menţin constantă presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului. eliminând surplusul de sare prin celule speciale ale branhiilor. Absorbţia luminii depinde de transparenţa apei: apele tulburi absorb mai multă lumină decât cele curate. oligochetele-de-apă-dulce). Crapul. Regimul termic al bazinelor de apă. cloacă.Unele specii pot suporta oscilaţii considerabile ale conţinutului de oxigen în apă. glande speciale. Adâncimea maximă la care pătrunde lumina determină limita de răspândire a plantelor acvatice. absorbind ionii de Na+ şi Cr~ cu ajutorul unor celule speciale localizate în branhii. Cel mai adânc pătrund algele roşii. cavitatea bucală. Pentru menţinerea concentraţiei lichidelor interne la un nivel constant. care preferă adâncimile de I 40-60 m. I 14 Biologie. Animalele. lichidele din interiorul corpului sunt mai concentrate (hipertonice) decât apa în care acestea îşi duc viaţa. în adâncurile oceanului drept sursă de lumină servesc animalele iluminiscente. Mai variabilă este temperatura straturilor superioare. La vertebratele de apă dulce. de aceea nevertebratele de apă dulce nu pot trăi în apă sărată. în apă este mai puţină lumină decât în aer. Vertebratele acvatice sunt animale homeosmotice: îşi menţin presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului la acelaşi nivel. Fenomenul este evitat de tegumentele lor impermiabile care previn pierderile de apă. Mediul intern al vertebratelor marine are o concentraţie mai joasă a substanţelor osmotic active decât mediul ambiant. a XII-a 209 . intestin. Pentru menţinerea ei. animalele marine "desărează" apa de mare folosită. dar pot fi întâlnite şi la adâncimi mai mari: 100-200 m. Cu adâncimea cantitatea ei scade ca urmare a absorbţiei de către apă. Menţinerea acesteia la nivelul caracteristic speciei presupune viaţa la o anumită salinitate a apei. sunt ameninţate de deshidratare. boişteanul . carasul pot vieţui în ape cu un conţinut scăzut de oxigen. Regimul de lumină al bazinelor de apă.numai în ape bogate în oxigen. rinichi. inclusiv lipsa lui completă (de exemplu.

datorită faptului că sunetul în apă se propagă mai repede decât în aer. păr scurt şi des. Fig. aceste animale respiră prin tegumente şi de aceea sunt foarte sensibile la uscare. Aspectul exterior al acestor animale prezintă o adaptare perfectă la modul de viaţă subteran: corp compact cu gât scurt. El prezintă un sistem trifazic în care particulele solide sunt înconjurate de aer şi apă.9).8 şi stabiliţi relaţia dintre dimensiunile o adâncimea la care vieţuiesc. se deplasează spre straturile mai adânci. moluşte emit sunete. Solul în calitate de mediu de viaţă Solul este stratul fertil de la suprafaţa uscatului care contactează nemijlocit cu aerul. 3. Experimental s-a demonstrat că tipării reacţionează la o concentraţie a alcoolului în apă egală cu 1 g la 6 mii km3 de apă. Oscilaţiile termice mai atenuate. orbetele). Balenele îşi găsesc hrana şi se orientează cu ajutorul ecolocaţiei. peşti. tegumente parţial impermeabile care permit supravieţuirea în caz de reducere temporară a umidităţii solului. membre de tip săpător cu gheare puternice. întrucât aerul din sol este bogat în vapori de apă. constă în utilizarea chemorecepţiei. specific tuturor hidrobionţilor. Reducerea ochilor la peştii din familia Scopelidae în funcţie de adâncimea la care îşi duc viaţa. 210 . Cei mai mulţi hidrobionţi se orientează după sunet. săpând un întreg sistem de galerii şi vizuini. cele de dimensiuni mici. prezenţa apelor freatice şi pătrunderea precipitaţiilor. carapace. Unele • petrec toată viaţa în sol (cârtiţa. La reducerea umidităţii solului. unele specii de peşti produc energie şi o folosesc pentru orientare şi semnalizare.Determinaţi după dimensiunile ochilor adâncimea la care îşi duc viaţa hidrobionţii din fig. protozoare precum şi viermi cilindrici. Cavităţile şi porii din sol.8. conţinutul sporit de substanţe organice şi minerale fac din sol un mediu favorabil de viaţă. precum şi suprafaţa particulelor lui servesc ca mediu de viaţă pentru organismele microscopice: bacterii. orientarea cu ajutorul ochilor este puţin eficientă. ceea ce face posibilă comunicarea între indivizii aceleiaşi specii. Multe mamifere. 3. celenterate (fig. Perioada rece a anului locatarii solului suportă într-o stare de amorţeală. 3. ciuperci. Cel mai vechi mod de orientare. Cei mai mari habitanţi ai solului sunt reprezentanţii mamiferelor. Cele de dimensiuni relativ mari au solzi. întrucât animalele acvatice au cu mult mai puţină lumină decât cele terestre. ochi subdezvoltaţi.

Pentru a face faţă insuficienţei de oxigen. stabilitatea relativă a condiţiilor de viaţă.9. De cele mai multe ori gazde ale acestora sunt vertebratele şi plantele cu flori. reducerea sau lipsa unor sisteme de organe. Pe parcursul evoluţiei la paraziţi s-au format un şir de adaptări care au permis depăşirea acestor inconveniente. aprovizionarea deficitară cu oxigen. Cei mai mulţi paraziţi sunt printre microorganisme şi organismele pluricelulare primitive.Fig. protejarea de acţiunea directă a factorilor ecologici. majoritatea paraziţilor sunt anaerobi. Organismele vii în calitate de medii de viaţă Utilizarea de către unele organisme a altora în calitate de mediu de viaţă este numită parazitism. viermii ce parazitează în intestine ating dimensiuni relativ mari în comparaţie cu cei ce parazitează în căile biliare.a. Enumeraţi câteva exemple dintre cei mai răspândiţi ectoparaziţi. există şi ectoparaziţi. prezentând un şir de avantaje. Astfel. de aceea oxigenul este folosit pentru nimicirea lor. piedici la schimbarea gazdei. Condiţiile de viaţă ale paraziţilor sunt extrem de specifice. pentru ascarida omului oxigenul este o toxină. 3. Practic nu există nici o specie de organisme pluricelulare care să nu aibă paraziţii săi. reacţiile de apărare ale organismului gazdei ş. 211 . şi anume: aprovizionarea din belşug cu hrană uşor accesibilă. Cât nu ar părea de straniu. Aceste particularităţi ale mediului de viaţă a făcut inutilă diferenţierea corpului. mulţi dintre paraziţi prezentând o structură relativ simplă. Habitanţii solului. Pentru aceştia gazda este doar o parte a mediului ambiant care îi asigură cu hrană şi adăpost. De exemplu. Pe lângă endoparaziţi (populează mediul intern al gazdei). paraziţii întâmpină şi un şir de dificultăţi aşa ca: limitarea spaţiului de viaţă.

Completaţi schema: 7. Scrieţi un eseu la tema „Adaptările animalelor ia factorii mediului restru-aerian de viaţă": a) faţă de aer. a) termoreglare chimică b) termoreglare fizică c) comportamentul 1) năpârlirea 2) scinderea grăsimilor 3) vulpea polară 4) elefantul 5) îngustarea vaselor sangvine 6J dilatarea vaselor sangvine 7) comportamentul de grup 8) scăldatul în nisip al păsărilor _„_- mmM J 10. b) faţă de sol. Completaţi tabelul. numărul 3.1. Definiţi noţiunile de: a) mediu de viaţă. CARACTER 1. Mărimea. culoarea frunzelor 2. 3. . forma. b) factor ecologic. 4. Definiţi noţiunea de factor iimîtant. 2. Stomatele liij$iijf:' ill E HELIOFITE PLANTE bCIOFITE PLANTE SCIOF'TE P L A N T E REZISTENTE LA UMBRĂ 8. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. 6. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta clasificarea mediilor de viaţă şi a factorilor ecologici. Enumeraţi adaptările termice ale animalelor. Explicaţi prin exemplu esenţa legii optimului pentru diferiţi factori ecologici. Dimensiunile cloroplastelor. 5. umidităţii şi a! luminii pentru o plantă de cultură. Alcătuiţi un grafic ce ar reprezenta curbele optimului temperaturii. copiindu-l pe caiet. 9.

daţi exemple. 14. Bacterii 2. aloia 14. au rădăcini reduse 12.11. elodeia 7. b) plancton. epidermul bogat în stomate 11. 13. cresc în deserturi 13. negară 6. Argumentaţi dependenţa conţinutului de O2 în apă de temperatură şi salinitatea ei. plante hidrofite 3. plante cu frunze 10. Mamifere 18. b) regimul de lumină 17. slăbănogul 9. Celenterate 6. Explicaţi noţiunile: a) necton. Ciuperci 3. a) regimul termic. plante mezotite 4. 213 . nufărul 12. Completaţi tabelul „Respiraţia organismelor subterane". Protozoare 4. 'UPA SISTEMATICA RESPIRAŢIA 1. Analizaţi adaptările animalelor terestre la următorii factori abiotici ai mediului de viaţă. iar cele de apă sărată nu. Explicaţi de ce protozoareie de apă dulce au vacuolă contractilă. plante xerofite 5. stomatele sunt afundate în mezoderm. Viermi cilindrici 5. Studiu de caz. 16. 15. Enumeraţi proprietăţile apei. Enumeraţi 5 avantaje şi 5 dezavantaje ale organismelor parazite. Completaţi schema: 8. Grupaţi noţiunile în 4 grupe după un criteriu comun: 1. plante hidatofite 2.

4) mortalitatea .totalitatea de indivizi de pe teritoriul dat.ettta- ECOLOGIA POPULAŢIILOR 1 CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALĂ 2 DINAMICA POPULAŢIILOR 1. dintre diferite grupe de vârstă {structura de vârstă) şi de repartizarea indivizilor în spaţiu {structura spaţială).sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp. raportul real al sexelor se deosebeşte de cel teoretic.diferenţa dintre natalitate şi mortalitate. care modifică vitalitatea indivizilor de sex opus. determinată de raportul dintre sexe {structura sexuală). Pentru fiecare din populaţiile unei specii este caracteristică şi o anumită organizare structurală. 2) densitatea .numărul de nounăscuţi apăruţi într-o unitate de timp. Ace mecanism asigură un raport al sexelor apropiat de 1:1. I/n Amintiţi-vă principalele tipuri de determinism al sexelor. De exempl 214 . Cele expuse în continuare vă vor convinge de justeţea celor afirmate. CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALA în ecologie populaţia este desemnată ca un grup de indivizi de aceeaşi specie între care se stabilesc anumite relaţii şi care ocupă un teritoriu comun. Sub influenţa caracterele cuplate cu sexul. Caracteristicile principale ale populaţiei ca unitate ecologică sunt cele de grup: 1) efectivul . La majoritatea speciilor ce se reproduc sexuat sexul viitorului individ determină în timpul fecundaţiei în baza recombinării cromozomilor sexuali. 3) natalitatea . Fiecare din aceşti indici ai organizării structurale a populaţiilor nu sunt stabili şi depind de factorii abiotici ai mediului şi de relaţiile stabilite cu populaţiile altor specii. Structura sexuală a populaţiei Structura sexuală a populaţiei reflectă raportul relativ dintre indivizii de sex opus. 6) ritmul de creştere . 5) sporirea efectivului .numărul mediu de indivizi de pe o unitate de suprafaţă.numărul de indivizi decedaţi într-o unitate de timp. precum şi factorilor abiotici.

3. 2. dar şi formează mai puţini lăstari şi rădăcini noi. Raportul dintre sexe. De exemplu. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre populaţiile de plante. Cele tinere şi de vârstă medie se pot automenţine pe cale vegetativă sau sexuală. iar la sparanghel de 3 ori.10 grupele de vârstă ale păiuşului-de-livadă şi observaţi particularităţile fiecăreia. Fenomenul se explică prin faptul că masculii pot ejacula sperma numai la temperaturi înalte. spre deosebire de populaţiile senile. 7 . în funcţie de grupa de vârstă care predomină se disting populaţii tinere.4-plante tinere. 3.plante senile. La schimbarea condiţiilor de mediu acest raport se modifică.3. Structura de vârstă a populaţiilor de plante.plante mature. Astfel de populaţii sunt ameninţate cu pieirea.4 3 6 7 Fig.în cazul furnicilor-de-pădure din ouăle depuse la +20°C se dezvoltă numai masculi. Prezenţa tuturor grupelor de vârstă nu exclude posibilitatea predominării unora dintre ele. determină posibilităţile de creştere numerică ale unei populaţii. Grupele de vârstă ale unei populaţii de păiuş-de-livadă: 1 -plantulă. Structura de vârstă a populaţiilor este determinată de parti- f 1 V Stf 2 f1 I 5 i mil* 1 w 3 4 it m 9 fi . 215 . 5.10. de vârstă medie şi senile. O populaţie se consideră normală dacă este reprezentată de toate sau aproape de toate grupele de vârstă. îndeosebi cota parte de femele apte de reproducere. 8 . Structura de vârstă i populaţiei Cerinţele indivizilor unei populaţii faţă de mediu şi rezistenţa lor la anumiţi factori de mediu depinde de vârsta acestora. în limitele arealului speciei structura sexuală a populaţiilor este relativ constantă.numai femele. 9 . Studiaţi după fig. în anii secetosi numărul exemplarelor feminine se reduce la salvie de 10 ori. iar din cele depuse la temperaturi mai mari .6. Indivizii unei populaţii aflaţi la aceeaşi fază de dezvoltare alcătuiesc un grup de vârstă. Ciclul vital al oricărei plante presupune parcurgerea succesivă de către acesta a fazelor de dezvoltare. Reprezentanţii acestora din urmă nu numai că produc mai puţine seminţe.

Structura de vârstă a populaţiilor de animale este determinată de particularităţile de vârstă ale indivizilor de specia dată. unele grupe de vârstă decad. elefantul indian trăieşte 60-70 de ani. populaţii 216 . La începutul vierii populaţia şoarecelui-de-câmp este formată din indivizi maturi. o astfel de populaţie este în creştere.a.cularităţile biologice ale speciei: periodicitatea fructificării. formând mai puţine seminţe ca de obicei. Structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o reproducere repetată este mai complicată. atingând maturitatea sexuală la vârsta de 8-12 ani. ca urmare. apoi se adaugă tineretul de prima şi a doua reproducere. în cazul unei baze înguste şi vârf lărgit. la un păşunat excesiv. populaţiile de plante ierboase întineresc. De exemplu. Din cauza gerurilor târzii o parte din ouă pot pieri şi. cu o capacitate germinativă scăzută. dacă populaţiile date sunt în creştere sau descreştere. periodicitatea reproducerii. născuţi anul trecut. Către toamnă populaţia constă din indivizi de vârste diferite apăruţi în acelaşi an. întrucât larvele se dezvoltă în sol pe o durată de patru ani. durata de păstrate a capacităţii germinative. De exemplu. generaţia nou apărută va fi redusă numeric. populaţia cărăbuşului se compune din reprezentanţii a patru generaţii cu un interval de un an între ele. deci cuprind un număr mare de indivizi.11). Raportul numeric al acestora depinde de condiţiile mediului.11-3. numărul de seminţe produse. capacitatea de regenerare ş. mai rar doi. Deci. Manifestarea acestora depinde de condiţiile mediului de viaţă. La speciile cu o reproducere unică şi cu o durată scurtă a vieţii în timpul anului se succed câteva generaţii: la molia-sfeclei în timpul vierii se perindă 4-5 generaţii. femelele pier în scurt timp după depunerea ouălor. iar vârful (bătrânii) îngust. Cu totul altfel se prezintă structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o durată lungă a vieţii în stare adultă şi reproducere multiplă. 3. Amintiţi-vă tipurile de dezvoltare postembrionară la animale. la cărăbuş.12. 3. Anual îşi încheie ciclul vital o generaţie şi apare alta. Raporturile descrise ale grupelor de vârste într-o populaţie pot fi reprezentate sub formă de "piramidă a vârstelor" (fig. grupele de vârstă fiind delimitate clar în timp. odată la patru ani. In anumite condiţii de viaţă. în anii secetoşi plantele ierboase îmbătrânesc mai repede. în populaţiile acestei specii predomină indivizii maturi de diferite vârste (-80%). din contra. părinţii cărora pier între timp. deoarece în prezenţa condiţiilor favorabile creşterea plantelor se prelungeşte pe o durată mai mare de timp. Explicaţi după piramidele vârstelor din fig. Astfel. Femela naşte un pui. în anii ploioşi. condiţiile de viaţă. Dacă baza acestei piramide (tineretul) şi partea de mijloc (generaţia reproductivă] sunt late. Acesta atinge maturitatea sexuală concomitent cu apariţia generaţiilor a treia şi a patra.

Cunoaşterea structurii de vârstă a populaţiei oraşelor. pescuirea a 50-60% din indivizii maturi ai unei populaţii de lostriţă nu pune în pericol efectivul populaţiei. spitale. 3. este un semnal de alarmă. de case de locuit. tura populaţiei. o bună parte a populaţiei poate fi înlăturată. precum şi planificarea locurilor de muncă.12). trăiesc concomitent câteva generaţii. Piramidele de vârstă ale populaţiilor albinei melifere în creştere şi descreştere. satelor este necesară pentru planificarea dezvoltării curente şi de perspectivă a acestor aşezări omeneşti: construcţia de şcoli. restabilind apoi strucFig. Deşi condiţiile critice de viaţă pot schimba S £40 structura de vârstă a unor astfel de populaţii în urma pieirii ce20 lor mai slabi. deoarece mortalitatea depăşeşte natalitatea (fig. Piramidele vârstelor pot fi construite pentru populaţiile oricăror specii. în privinţa somonului aceste cifre trebuie reduse cu mult. Cele spuse sunt valabile şi pentru populaţiile de plante. Pentru fiecare populaţie este caracteristică o anumită configuraţie a piramidei de vârstă. 3. dacă se cunosc particularităţile de dezvoltare ale indivizilor Fig. incapabili de reproducere. De exemplu.11. Piramidele de vârstă ale populaţiilor diferiacestei specii şi relaţiile lor cu telor specii de animale. mediul. 217 .12. case pentru bătrâni. indivizii adulţi se reproduc multiplu şi au o duNumărul total de populaţii rată a vieţii relativ lungă. în caz contrar populaţiile se pot reduce considerabil. în cazul speciilor cu un spor anual considerabil. Predominarea pe o păşune a indivizilor senili. nu 22 925 42 895 11 800 sunt supuse unei oscilaţii bruşte 60 a efectivului. 3. trebuie luate măsuri de întinerire. fără a periclita efectivul acesteia. I Exploatarea raţională de către om a populaţiilor naturale ale unor specii de animale presupune cunoaşterea structurii lor de vârstă. unde sunt prezente toate grupele de vârstă. cele mai rezistente grupe de vârstă vor supravieţui. Pentru a salva această păşune de dispariţie. Observările au arătat că în populaţiile vegetale şi animale cu o structură de vârstă complexă.descreşte numeric.

Teoretic efectivul oricărei populaţii poate creşte la nesfârşit. 218 . De exemplu. cârduri etc. după tipul utilizării spaţiului.4. reducerea consumului de energie la căutarea hranei. se împart în sedentare şi migratoare. Dar sedentarismul sporeşte riscul iepuizării rapide a resurselor de hrană. DINAMICA POPULAŢIILOR Mecanismele de reglare a efectivului populaţiilor. Cauza rezidă în neomogenitatea condiţiilor de viaţă pe spaţiul ocupat şi în particularităţile biologice ale speciilor. uneori până la dispariţia ei de pe teritoriul dat. sau o bună parte a ei. Cele sedentare îşi petrec cea mai mare parte a vieţii. suprapopulând teritoriul ocupat de ele. Abaterile de la acest nivel au o valoare diferită şi sunt condiţionate de două grupe de factori: modificatori şi reglatori. Varietatea relaţiilor interspecifîce. spaţiul ocupat de populaţie este împărţit în sectoare individuale sau de grup.viaţa în familii. Astfel de particularităţi la plante sunt înmulţirea vegetativă. pe un sector limitat al spaţiului. în vederea evitării acestui fenomen. Amintiţi-vă principalele tipuri de migraţii. activitatea duşmanilor etc. colonii. ci fac doar ca acesta să oscileze într-o direcţie sau alta. în I condiţii climatice favorabile lăcustele se reproduc în masă. Avantajul animalelor migratoare constă în faptul că ele nu depind de rezerva de hrană de pe teritoriul dat. care de regulă nu este neuniformă. relaţiile interspecifice se grupează după cum este arătat pe schema 3. în condiţii naturale el oscilează însă în jurul unui nivel mediu. structura de vârstă. Ca urmare apar acumulări de indivizi care se deosebesc după numărul de indivizi. Modificatori sunt factorii abiotici ai mediului. marcarea prin diferite mijloace a teritoriului ocupat ş. Cele mai răspândite metode de apărare a proprietăţii sunt agresiunea directă asupra intrusului. în condiţii nefavorabile efectivul populaţiei se reduce substanţial.şi intraspecifice).Structura spaţială a populaţiilor Utilizarea raţională a resurselor naturale ale unui anumit teritoriu depinde de numărul de indivizi ce-1 populează şi de repartizarea lor în spaţiu. spaţiul ocupat. răspândirea slabă a seminţelor şi încolţirea lor lângă planta-mamă.a. 2. cauzele şi rolul lor în viaţa organismelor migratoare. După efectul direct pe care aceste relaţii îl au asupra indivizilor celor 2 specii. densitate. Reprezentanţii diferitelor specii îşi manifestă diferit drepturile de proprietar asupra terenului ocupat. salvarea mai rapidă de duşmani. calitatea şi cantitatea hranei. Animalele mobile. Factorii modificatori nu reglează însă efectivul populaţiei. Modul sedentar de viaţă prezintă un şir de avantaje: orientarea mai uşoară în spaţiu. iar la animale . Funcţia de factori reglatori ai efectivului populaţiilor o exercită factorii biotici (relaţiile inter.

4). caudatum 200 100 150 100 50 P. aurelia şi P. La cultivarea separată fiecare specie creşte numeric. caudatum a P. 5). Imposibilitatea convieţuirii îndelungate a două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare a fost numită regula excluderii concurente sau legea lui Gauze. aurelia. după o perioadă de creştere. stabilizându-se după atingerea unui anumit efectiv care poate supravieţui în condiţiile date (fig. aurelia 150 100 50 8 12 16 20 24 a 0 4 8 12 16 20 a P. aceste două specii nu sunt concurente: prima se hrăneşte cu bacterii. 3. Deci. La cultivarea în aceeaşi eprubetă P.13. 219 . iar cealaltă . a început să se reducă numeric şi în scurt timp a pierit (fig.13. caudatum şi P.13. 3. caudatum.cu drojdii. aurelia 200 P. albina este indiferentă faţă de şoarece. P. 2. 3. De exemplu. cea de a doua specie.VARIETATEA RELAŢIILOR INTERSPECIFICE Schema 3. bursaria care se hrănesc cu drojdii şi bacterii. Fenomenul a fost demonstrat de G Gauze în experimentele cu trei specii de parameci: P.13. Acest tip de relaţii. 200 r P. iar râma facă de nevertebratele din sol. Relaţiile de concurenţă dintre diferite specii de parameci. Relaţii bilateral negative (relaţiile de concurenţă) se stabilesc între două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. bursaria b Fig. mai devreme sau mai târziu. bursaria ° 100 8 12 16 20 24 8 12 16 20 24 8 12 16 20 a P caudatum b P.4 bilateral neutre bilateral negative bilateral pozitive unilateral neutre şi unilateral pozitive unilateral pozitive şi unilateral negative Relaţii bilateral neutre sunt specifice pentru două specii care nu exercită nici o influenţă una asupra celeilalte. duce la eliminarea unei specii de către cealaltă. 3). 3. şoarecele faţă de râmă. La cultivarea în comun a P.1. caudatum şi P. bursaria ambele specii convieţuiau paşnic mult timp (fig.

un animal cu blană preţioasă. care are peţioli mai lungi. rozătoarelor.mutualism.a. termitele produc un ferment care scindează celuloza în zahăr pe care flagelatele nu-1 pot produce. Ondatra. prima formează frunze cu peţioli scurţi specia Trifolium repens. Astfel se reduce perioada de timp necesară pentru înfiinţarea unor astfel de terenuri. De exemplu. dintre ciuperci şi alge (lichenii). la cultivarea în comun a două specii de i^ trifoi. specii de plante şi animale care se completează reciproc şi nu concurează. Relaţii bilateral pozitive (simbioza) se stabilesc între speciile care convieţuiesc temporar sau permanent. 220 . savanţii ruşi şi turkmeni au proiectat înfiinţarea de păşuni pe terenurile aride din Asia Mijlocie. avem de a face cu o simbioză obligatorie . deoarece ele nu pot părăsi =^ locurile de creştere pentru a evita concurenţa. în lipsa concurenţilor naturali . Cunoaşterea relaţiilor de concurenţă este obligatorie şi în desfăşurarea activităţii de aclimatizare.animale ce se hrănesc cu vegetaţie semiacvatică . Simbionţii intestinali sunt caracteristici şi altor animale (rumegătoarelor. în scurt ^ timp ea este însă umbrită de Trifolium fragiferum. La crearea comunităţilor artificiale (a parcurilor. activitatea lor fiind reciproc avantajoasă. Concurenţii plantelor de cultură sunt buruienile. Dacă cel puţin unul din organismele convieţuitoare nu poate exista de sine stătător. Acest tip de relaţii poate fi neobligatoriu şi obligatoriu.14). De exemplu. în stare liberii aceste flagelate nu se întâlnesc. Determinaţi tipul de relaţii stabile dintre rădăcinile leguminoaselor şi bacteriile de nodorităţi (fig. în primul rând. De exemplu. iar ai animalelor agricole pe păşuni erbivorii sălbatici (marmotele. De exemplu. lăcustele. etc. relaţiile dintre albine şi plantele polenizate de ele. prezenţa partenerului nu este obligatorie.ondatra s-a răspândit pe larg. în primul caz. păşunilor artificiale în regiunile de stepă şi deşert) se aleg. 3. de exemplu transportarea accidentală a polenului de către unele insecte. De aceea pentru o obţine roade cât mai bogate de culturi agricole şi a spori productivitatea animalelor agricole este necesar de a stârpi buruienile şi a reduce numărul rozătoarelor de pe păşuni. dintre termite flagelatele din intestinul lor ş.Deosebit de acută este concurenţa dintre plante. a fost adusă în Europa din America de Nord. pârşii şi alte rozătoare). în concurenţa dintre plante supra" vieţuiesc indivizii care reuşesc să absoarbă mai multă sevă brută şi să acumuleze v^ mai multă energie solară. Cu acest scop ei au ales specii vegetale care nu concurează între ele: partea aeriană şi subterană a acestor plante ocupă niveluri diferite. O atare modelare a comunităţilor în baza legilor ecologice a fost numită inginerie ecologică. dintre păsări şi plantele cu ale căror fructe acestea se hrănesc.).

de raportul cantitativ al speciilor antrenate în această relaţie. Multe din aceste celenterate nu pot fi întâlnite în afara vizuinelor. hienele se hrănesc cu resturile rămase de la masa leilor. se ascund. Relaţii unilateral pozitive şi unilateral negative sunt răpitorismul (relaţii de tipul răpitor-jertfă) şi parazitismul. Plantele epifite (iedera) cresc pe scoarţa arborilor. cochilia. în cuiburile A păsărilor. opun rezistenţă. Dacă răpitorii capturează şi devorează jertfa aproximativ cu aceeaşi viteză cu care aceasta se înmulţeşte. carapacea. de exemplu. Răpitorismul prezintă astfel de relaţii în care indivizii unei specii se hrănesc cu indivizii alteia. ghimpii etc. 221 . Rezultatul relaţiilor de răpitorism depinde. Dacă răpitorul se hrăneşte cu animale relativ mari care aleargă bine. La acest tip de relaţii se referă comensalismul şi amensalismul. 3. în cazul când răpitorul se hrăneşte cu pradă măruntă. Acest tip de relaţii este cel mai răspândit în natură şi se atestă nu numai între animale. atunci efectivul Fig. dar şi între animale şi plante. atrase de microclima acestor de mazăre (1) şi lupin (2). Pentru arbori vecinătatea plantelor ierboase nu are. puţin mobilă. incapabilă de a se apăra. crusta. De exemplu. însă. selecţia are loc după mijloacele de mascare. între plantele insectivore şi insecte. Nodozităţi pe rădăcini mare de celenterate. Relaţiile de răpitorism duc la dezvoltarea progresivă a ambelor specii antrenate în această relaţie. nici un rol. în primul rând. Oscilaţia periodică a efectivelor răpitorului şi jertfei.14. 3. atunci rămân în viaţă indivizii care fac aceasta cel mai bine. fără a le aduce daune. Comensalismul prezintă utilizarea unilaterală de către o specie a alteia fără a-i provoca daune.Relaţii unilateral neutre şi unilateral pozitive. unul dintre parteneri nu se poate dezvolta în prezenţa celuilalt. în caz de amensalism. vizuinile rozătoarelor trăiesc un număr Fig. adăposturi şi de hrana ce o găsesc aici (resturi organice în descompunere). dezvoltarea plantelor ierboase într-o pădure este oprimată de coroana arborilor. de apărare pasivă (mimicria.15. De exemplu.).

a. râşi). Chinezii considerau că vrăbiile îi lipsesc de o bună parte dir roadă de orez. caudatum. ^• 20 : 0 100 80 * B / 60 40 20 2 •. vrăbiilor le-a fost declarat un adevăr război.16 oscilaţiile efectivelor răpitorului şi jertfei. doi matematicieni A. Elton a atras Fig. încă în anii 20 ai sec.ambelor specii se menţine la un nivel relativ constant.15).atenţia la oscilaţiile numerice jertfă pe exemplul a două specii de parameci P. Dacă omul nu va ţine cont de urmările activităţilor sale în domeniile enumerate şi nu le va prognoza.17). Mersul acestor cicluri poate fi calculat cu precizie cunoscând caracteristicile cantitative ale speciilor. Astfel s-a demonstrat practic că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţii ciclice ale efectivului ambelor specii. Dacă însă 1 prada dă naştere la mai mulţi —•—. Concomitent cu Ch. 100 80 60 r A 40 .16. Elton. Aceste oscilaţii ale efectivelor răpitorului şi jertfei sale se repetau regulat la anumite intervale. Gause pe exemplul a două specii de parameci în care jertfă era specia P. Volterra au calculat că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţia ciclică a efectivului ambelor specii.Didinium nasutum (fig.— • r Studiaţi şi explicaţi după graficul din fig. Astfel apare fenomenul „bumerangului ecologic'" când rezultatele se dovedesc a fi diametral opuse celor preconizate. regulate în sistemul răpitor-jertcaudatum (1) şi Didinium nasutum (2) la cultivarea fă. vânatul sportiv ş.16). în astfel de situaţii populaţia jertfei este supusă pieirii din lipsa de hrană pe un teritoriu suprapopulat sau din cauza bolilor infecţioase.. Prelucrând datele multipe acelaşi mediu (A) şi pe medii separate (B). cu alte cuvinte în relaţiile omului cu unele specii din natură în care el exercită rolul de prădător. iar răpitorul . Această ipoteză teoretică a fost studiată experimental de G. Pentru a pune capăt acestei nedreptăţi. Drept exemplu poate se nimicirea vrăbiilor în China. 3. Nimicirea întâmplătoare sau intenţionată a răpitorilor de asemenea se poate solda cu o catastrofa ecologică. are loc o • • • • • explozie numerică a primei. rezervele naturale ale multor specii utile pot fi epuizate (fig. 3. XX eco10 12 14 16 logul englez Ch. • —•_ ! urmaşi decât reuşeşte să con2 • • • m • • sume prădătorul. Fiecare chinez era obligat să nimicească un anumit număr de vrăbii. Lotka şi V. 3. Reprezentarea grafică a relaţiilor răpitor. anuale ale unei companii canadiene ce se ocupa cu vânatul animalelor de blană (iepuri. care în condiţiile unei densităţi mari a animalelor se răspândesc foarte repede. 3. 3. Legile interacţiunii cantitative dintre pradă şi prădător au o mare importanţă practică în pescuitul industrial. Cei ce reuşeau i 222 . Elton a observat următoarea legitate: după ani „bogaţi" în iepuri urmau ani „bogaţi" în râşi (fig.

vrăbiile. Pentru a le veni de hac insectelor. 02 .mln t 2. este originar din Australia. specific pentru populaţia dată.17. Acţiunea lor ţine de modificarea densităţii populaţiei şi se realizează după principiul reacţiei inverse: la creşterea densităţii populaţiei se intensifică acţiunea forţelor ce o micşorează. livezile cu citruşi tratate cu chimicale pentru combaterea altor dăunători din nou au fost invadate de păduchi.18). Această reacţie poate fi imediată şi întârziată. păduchele sa înmulţit şi în scurt timp a adus pagube colosale crescătorilor de citruşi. creândule condiţii favorabile pentru reproducere. Cunoaşterea răpitorilor unor „duşmani" ai culturilor agricole şi-a găsit aplicare practică. Rolul relaţiilor interspecifice în reglarea efectivului populaţiilor.18. Această situaţie şi multe altele pot fi evitate dacă se va ţine cont de legile naturii. efectivul populaţiilor este readus la nivelul mediu. Datorită acţiunii factorilor biotici. doboare mai multe „trofee" erau premiaţi. Acest păduche puţin mobil. Păduchele ţestos şi buburuza Rodolia. Buburuza a fost utilizată cu succes şi în alte 50 de ţări cultivatoare de citruşi. Deja peste câteva luni numărul de afide s-a redus considerabil. chinezii au început să „importeze" vrăbii.5 2. acestea au început să se înmulţească în progresie geometrică şi în 2-3 ani au distrus complet câmpurile cu orez. 3. Reducerea numărului de peşti ca urmare a pescuitului excesiv. dar mai târziu. Neavând aici duşmani naturali. în primii ani roadă de orez într-adevăr a sporit. 05 . baza nutritivă a unor răpitori. Pentru nimicirea acestuia au fost "importate" din Australia 10 mii de buburuze Rodolia. de exemplu 223 . în cele din urmă războiul a fost câştigat. în lipsa duşmanului lor principal. întrucât Rodolia este foarte sensibilă la noxe.. în 1872 întâmplător a fost adus în California (SUA). Să analizăm reacţia imediată pe exemplul relaţiei răpitor-jertfâ. Fig. 3. Hrana principală a vrăbiilor era nu orezul.. 3. care se hrăneşte cu sucul de citruşi. răpitor ce se hrăneşte cu acest păduche. La creşterea densităţii populaţiei de şoareci. 1950 1955 1960 ani 1965 1970 1975 1980 1985 1988 Fig. ci insectele ce atacau această cultură. Drept exemplu poate servi utilizarea buburuzei Rodolia în lupta cu păduchele ţestos (fig.95 15 .

se înmulţesc în progresie geometrică (de circa 30-50 de ori). dispunând de hrană îndeajuns. După părăsirea bazinului de către cei mari şi micşorarea concentraţiei inhibitorului. Trei tipuri de dependenţă a creşterii numerice a populaţiei de densitate. sporesc şansele mormolocilor mici de a atinge stadiul adult cu condiţia prezenţei algelor . când aceasta se înmulţeşte mai repede decât este vânată de răpitor. La o creştere şi mai rapidă a densităţii populaţiei jertfei paraziţii de asemenea îşi pierd rolul reglator. Astfel hermelinele opresc imediat creşterea de mai departe a efectivului populaţiei de şoareci. Studiaţi cu atenţie graficele din fig. care încetează să mai elimine răşina dăunătoare pentru gândaci.19 şi trageţi concluzii despre modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei. ca de obicei. Ca urmare mormolocii care au ieşit în acelaşi timp din ou se împart în două grupe după dimensiuni: mari şi mici. Dar nu întotdeauna reacţia imediată a răpitorului poate frâna creşterea numerică a populaţiei jertfei. de exemplu. Rolul relaţiilor intraspecifice în reglarea efectivului populaţiei. & to I 224 ! O Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Fig. 3. funcţia de reglatori ai efectivului populaţiei jertfei este preluată de paraziţii specializaţi. Fiecare hermelină vânează de acum nu un şoarece. Secreţia în mediu a substanţelor ce frânează creşterea densităţii populaţiei este caracteristică mai multor specii de plante şi animale acvatice. Gândaciide-scoarţă emană un miros care ademeneşte alţi indivizi ai populaţiei la un nou loc de hrană. Atacul în comun al mai multor gândaci uşurează doborârea copacului. Astfel. îndeosebi peştilor. Dacă nici reacţia întârziată nu-şi atinge scopul.hrana principală a mormolocilor. în aceste condiţii creşte probabilitatea izbucnirii unor boli infecţioase. . ci 3-4. în astfel de situaţii acţionează reacţia întârziată a răpitorilor: hermelinele. 3. devine foarte bogată. Drept exemplu de reacţie imediată a relaţiilor intraspecifice la creşterea efectivului populaţiei poate servi reglarea chimică a densităţii populaţiilor. ceea ce intensifică acţiunea lor asupra şoarecilor de 120-200 de ori.19. deoarece agenţii patogeni ai acestora se răspândesc mai repede la un contact mai strâns dintre indivizi. întrucât gândacii nu suportă mirosul prea puternic al speciei sale.a hermelinei. la creşterea densităţii populaţiei o parte din gândaci părăseşte copacul. mormolocii secretă în apă o substanţă proteică care reţine creşterea altor mormoloci.

3). De exemplu. De cele mai multe ori aceste stoluri poposesc pe terenuri puţin favorabile pentru reproducere şi în scurt timp pier. Se cunosc populaţii în care la atingerea unei densităţi maxime natalitatea scade brusc (fig. la creşterea densităţii populaţiei natalitatea scade (fig. a XII-a . 3. Invaziile lăcustei migratoare sunt o adevărată catastrofă ecologică nu numai pentru oameni şi semănături. tinde să-şi schimbe permanent locul de trai. mecanisme eficiente de reglare a efectivului. forma sedentară trece în cea migratoare. o parte din ele vor pieri inevitabil din cauza oprimării fiziologice de către vecinii mai puternici.La baza reacţiei întârziate a relaţiilor intraspecifice la creşterea densităţii populaţiei stă modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei. Dimensiunile stolurilor de lăcuste migratoare. Tipul stabil se caracterizează prin oscilaţii neînsemnate ale efectivului populaţiei de la valorile medii. precum şi unele populaţii de nevertebrate. Pentru alte populaţii. grijă de urmaşi.19. Autoreglarea efectivului populaţiilor. De exemplu. atingând uneori o greutate estimativă de milioane de tone. iar după dezvoltarea aripilor formează stoluri imense care parcurg distanţe de sute şi mii de kilometri.19.un pui la 7 ani. Iniţial reprezentanţii formei migratoare se deplasează pe pământ în grupuri mari. cârduri. la lăstuni numărul de ouă în pontă creşte în paralel cu creşterea densităţii populaţiei. 3. La lăcuste se întâlneşte o formă foarte interesantă de autoreglare a efectivului în baza transformărilor fiziologice şi de comportament. Se cunosc trei tipuri ale acestei dependenţe. nu se mai reproduc. durată mare a vieţii. femelele popândăului. Astfel se evită suprapopularea teritoriului. Unele specii de lăcuste există sub două forme . Drept exemplu pot servi populaţiile de mamifere mari şi păsări. ritmul de creştere numerică a populaţiei este maxim la valori medii ale densităţii acesteia (fig. la suprapopularea teritoriului. iar la o densitate de 18 perechi .sedentară şi migratoare . Savanţii delimitează trei tipuri de bază ale dinamicii efectivului populaţiei: stabil. Femela elefantului indian la o densitate joasă a populaţiei naşte un pui odată la 4 ani. Tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. Să analizăm 15 Biologie. la o densitate a populaţiei de 1 pereche la 1 ha femela depune 14 ouă. în cazul primului tip. Este specific pentru speciile caracterizate prin prolificitate redusă. Această relaţie dintre natalitate şi densitatea populaţiei este caracteristică pentru animalele care trăiesc în turme. Concurenţa intraspecifică joacă un rol important şi în reglarea efectivului populaţiilor de plante. în populaţia de piţigoi albastru. 3. în legătură cu creşterea densităţii populaţiei. Astfel. stoluri. 2). care fiind lacomă. 1). fluctuant şi exploziv {fig.doar 8. rezultatul este însă acelaşi: reducerea efectivului în generaţia actuală sau cele viitoare. ci. în anii cu condiţii favorabile. la o densitate mare a plantelor.care se deosebesc fenotipic şi comportamental. aflate într-o stare permanentă de stres.20). Din cele expuse putem deduce că fiecare populaţie reacţionează în felul său la sporirea efectivului.19. structură de vârstă complexă. iar după atingerea unui nivel maxim începe să scadă. iar la o densitate mare . dar şi pentru cea mai mare parte din lăcuste. Astfel. 3.

maximă . Toate aceste mecanisme fac ca efectivul populaţiilor să oscileze în limite insensizabile. iar în al doilea . Femela uliului-păsărilor depune 4-6 ouă. efectivului populaţiilor. generând un şir de probleme destul de grave. Astfel. Mortalitatea printre adulţi în primul an de viaţă este înjur de 50%. iar acestea în limitele arealului speciei nu sunt echivalente. de aceea jumătate din ei pier. Tipul exploziv este însoţit de explozii ale înmulţirii în masă.40%. Este caracteristic pentru speciile din A diferite grupe sistematice. de porumb. Durata medie a vieţii puilor după ce-şi i-au zborul din cuib este de circa 2 ani. prolificitate sporită. gândacul-de-lemn. succesiune rapidă a generaţiilor. Nu trebuie trecut cu vederea rolul factorului antropogen în reglarea efectivelor populaţiilor diferitelor specii. speciile al căror efectiv în condiţii naturale este reglementat de răpitori. De exemplu. deoarece numărul răpitorilor este redus. Observările au arătat că populaţiile aceleiaşi specii în diferite condiţii prezintă o dinamică Tipurile de dinamică a distinctă a efectivului.stabil.9 ani. Dezvoltarea agriculturii a dus la răspândirea pe larg a dăunătorilor agricoli. Cuiburile sunt amplasate la o distanţă mare unul de altul.un exemplu concret. lanurile de grâu. de floarea-soarelui au asigurat înmulţirea în masă a insectelor ce se hrănesc cu aceste plante. Părinţii nu-i pot asigura pe toţi puii cu hrană. unele specii de rozătoare. de exemplu. Efectivul populaţiei revine la nivelul normal pentru specia dată îndată după încetarea acţiunii factorului modificator. Tipul fluctuant se evidenţiază prin oscilaţii ale efectivului în limite mari.exploziv. superioritatea relaţiilor interspecifice în reglarea B . Fenomenul se explică prin efectivului populaţiilor: A . în livezi şi pe câmpuri se înmulţeşte în masă. C . O atare oscilaţie a efectivului este caracteristică mai ales pentru speciile cu o durată scurtă a vieţii. lăcustele.fluctuant. 226 . croitorii lemnului. Revenirea efectivului populaţiei la starea normală are loc destul de repede datorită eficienţei mecanismelor reglatoare. Tipul stabil de dinamică a efectivului acestor populaţii s-a transformat în exploziv.

Numărul mediu de indivizi pe o unitate de suprafaţă. După tipul utilizării spaţiului animalele mobile se împart în . Alcătuiţi un eseu la tema "Structura de vârstă a populaţiilor": a) la plante. b) la animale. 3. Numărul de nou-născuţi apăruţi într-o unitate de timp. Tipul pulsatil este caracteristic _. Definiţi noţiunea de populaţie. Enumeraţi tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. Enumeraţi avantajele şi dezavantajele modului sedentar de viaţă. Folosirea periodică a terenului se referă la tipul 13. O repartizare neuniformă în spaţiu reprezintă . 5. Analizaţi 5 cazuri de reglare a efectivului populaţiilor la animale. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta structura spaţială a populaţiilor. 2. este caracteristică animalelor de talie mică. Completaţi spaţiile libere. 4. Totalitatea de indivizi pe o unitate de suprafaţă. 227 . Explicaţi noţiunile de factori modificatori şi reglatori. a) mortalitate b) densitate c) efectiv d) natalitate e) ritm de creştere 1. senilă. 4. 3. 10. Enumeraţi caracteristicele populaţiei ca unitate ecologică şi indicii structurali ai unei populaţii. Se disting . 11. moduri de repartizare spaţială a speciilor sedentare. 7. Cele îşi petrec cea mai mare parte a vieţii pe un sector limitat. Asociaţi noţiunile din cele două coloane. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. soarta populaţiei umane din republica noastră. după caracteristicile populaţiei. Analizaţi. 6. 8. 9. 12. de vârstă medie. Sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp. 2. Explicaţi noţiunile: populaţie tânără.1.

în mlaştini . SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR 4 AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE 1. o pădure de molid poate fi uşor deosebită de una de pin. Sectorul scoarţei terestre (uscatului sau bazinului de apă) cu condiţii omogene de viaţă.viaţă + ge . pădure de mesteceni sau conifere. zoocenoza (totalitatea animalelor) şi microbiocenoza (totalitatea microorganismelor).muşchiul-de-turbă. baltă etc. topos . depopulaţii de plante. microclima şi condiţiile de creştere ale ierburilor. De exemplu.loc). Cele ce domină numeric sunt desemnate ca dominante. fitocenoză este componentul structural de bază al biocenozei care determină speciile de animale şi microorganisme ce o populează. Mai mult ca atât. CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. Edificatori pot fi şi unele specii de animale. Convieţuirea cu acestea este posibilă numai în cazul stabilirii unor relaţii ce i-ar asigura condiţii normale de viaţă. ciuperci şi microorganisme adaptate la convieţuirea pe un sector omogen. constituită istoriceşte. Astfel de specii sunt numite edificatoare. dintr-un iaz. BIOCENOZA. deoarece anume activitatea acesteia determină caracterul landşaftului.negară. Componentele unei biocenoze sxmtfîtocenoza (totalitatea plantelor).folosit în comun) este o totalitate stabilă. bios . de pe o luncă. numite biocenoze. deoarece contururile acesteia sunt uşor distinctibile. De exemplu.pământ şi koinos . în stepă . Din 228 . pe teritoriile ocupate de coloniile de marmotă specia edificatoare este marmota. de aceea repartizarea organismelor pe Glob nu este întâmplătoare. Biocenoza (din gr. Drept exemplu de biocenoză poate servi totalitatea organismelor dintr-o dumbravă. animale. este numit biotop (din gr. Ele formează comunităţi din specii ce pot convieţui. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI 2 ECOSISTEMUL. LANŢURILE TROFICE 3 PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR. Pentru fiecare biocenoză este caracteristic şi un anumit raport cantitativ al speciilor. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI în natură fiecare organism este înconjurat de o mulţime de alte organisme. Printre acestea se evidenţiază cele care prin activitatea lor creează condiţii favorabile pentru toată comunitatea.ECOLOGIA ECOSISTEMELOR 1 BIOCENOZA. Edificatorii de bază ai biocenozelor terestre sunt unele specii de plante: în păduri stejarul. Hotarele biocenozei se stabilesc după fitocenoză. ocupat de o anumuită biocenoză.

componenţa biocenozelor face parte şi un număr mare de specii puţin numerice. Ele sporesc varietatea legăturilor biocenotice şi servesc drept rezervă pentru completarea şi înlocuirea speciilor dominante. Deci, aceste specii asigură stabilitatea biocenozei şi funcţionarea ei în diferite condiţii. Structura unei biocenoze este determinată de varietatea de specii din componenţa ei şi de repartizarea lor spaţială. Structura de specie în funcţie de varietatea de specii din componenţa lor şi raportul numeric al acestora (sau de masă) se disting două tipuri de biocenoze: bogate în specii şi sărace în specii. Apartenenţa biocenozelor la un tip Fig. 3.21. Repartizarea pe verticală a plantelor dintr-o sau altul depinde de mai mulţi pădure în funcţie de afluxul de lumină. factori. Printre aceştia pot fi menţionaţi abaterea factorilor abiotici de la valorile optimale, vârsta biocenozei. Observările multianuale au arătat că peste tot unde unul sau mai mulţi factori abiotici se abat de la valorile optimale, de exemplu în deserturile polare, biocenozele sunt sărace în specii. Pădurile tropicale, savanele, pădurile amestecate, recifele de corali etc. sunt biocenoze bogate în specii, deoarece majoritatea factorilor abiotici se apropie de valorile optimale. Dependenţa componenţei de specie a biocenozei de vârsta acesteia este evidentă. Cele tinere, în stadiu de formare, cuprind un număr mai mic de specii decât cele mature. Structura spaţială a biocenozei Structura spaţială a biocenozei este determinată repartizarea pe verticală şi orizontală a componenţilor ei. La convieţuirea plantelor diferite după înălţime, fitocenoza capătă o structură etajată. Factorul principal care determină repartizarea pe verticală a plantelor după etaje este lumina (fig. 3.21). Etajul superior este ocupat de plante iubitoare de lumină, adaptate la oscilaţiile temperaturii şi umidităţii aerului din acest strat de aer, iar etajele inferioare din plante rezistente la umbră. Astfel etaj area asigură o mai bună utilizare de către plante a fluxului de lumină.
22Q

/g. 3.22. Etajarea vegetaţiei într-o pădure de foioase.

Determinaţi numărul de etaje din pădurea reprezentată în fig. în păduri sunt răspândite pe larg şi speciile de plante ce nu fac parte dintr-un etaj anume. Este vorba de muşchii şi lichenii de pe trunchiurile arborilor, liane, plantele epifite. în repartizarea rădăcinilor de asemenea se întrezăreşte o etajare care ţine de adâncimea de afundare a rădăcinilor, amplasarea părţii active a sistemului radicular. Etajarea este caracteristică şi pentru comunităţile de plante ierboase (lunci, stepe, savane), deşi aici ea nu este atât de evidentă şi cuprinde mai puţine etaje. Determinaţi numărul de etaje într~o stepă de luncă după fig. 3.1 Repartizarea pe orizontală a componenţilor unei biocenoze se reprezintă sub formă de mozaicitate - popularea neuniformă a spaţiului. Mozaicitatea este condiţionată

Fig. 3.23. Et j area vegetaţi într-o stepa i luncă.

230

Fig. 3.24. Etajarea păsărilor într-o pădure de foioase.

de neomogenitatea microreliefului solului, precum şi de activitatea unor animale (muşuroaiele de cârtiţe, bătătorirea păşunilor de către copitate ş.a.) şi ale omului. Animalele aparţin, de regulă, unui anumit etaj al vegetaţiei pe care unele nici nu-1 părăsesc. De exemplu, unele păsări îşi fac cuibul numai pe uscat, altele numai în arbuşti sau în coroana arborilor (fig. 3.24). Nişa ecologică. Poziţia speciei în componenţa biocenozei este numită nişă ecologică. Noţiunea de "nişă ecologică" trebuie delimitată de noţiunea "mediu de viaţă". Nişa ecologică reflectă modul de viaţă al populaţiei, funcţiile ei, în timp ce mediul de viaţă este adresa ei. De exemplu- în savanele africane speciile înrudite zebra, antilopa gnu, gazelele au aceeaşi adresă, însă nişe diferite. Zebrele se hrănesc cu vârfurile ierburilor, antilopele - cu părţile plantelor ce rămân după zebre, selectând anumite specii de plante, gazelele - cu cele mai pitice plante. Unele specii de păsări insectivore se hrănesc pe aceiaşi arbori, însă în nişe diferite: ţoii se hrănesc cu insectele la vedere, iar cojoaicele cu cele ascunse în crăpături. Comentaţi noţiunea de nişă ecologică după fig. 3.24. Datorită nişei ecologice se reduce la minimum concurenţa dintre diferite specii. De exemplu, algele roşii fotosintetizează la cele mai mari adâncimi, inaccesibile altor specii de alge. 231

2, ECOSISTEMUL. CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. LANŢURILE TROFICE
•"•>,

Ecosistemul. Totalitatea organismelor convieţuitoare de diferite specii (biocenoza) şi condiţiile lor de existenţă (biotopul) unite într-un tot întreg prin schimbul de substanţe şi fluxul de energie alcătuiesc un ecosistem {fig. 3.25). Componentul viu al ecosistemului (biocenoza) este constituit din populaţiile diferitelor specii de microorganisme, fungi, plante şi animale care se hrănesc, se reproduc şi pier. Cu toate acestea numărul de populaţii într-un ecosistem se află într-un echilibru dinamic, ceea ce asigură existenţa în timp a ecosistemului. Dimensiunile ecosistemelor pot fi cele mai diferite. Cel mai de proporţie ecosistem este biosfera care include toate fiinţele vii de pe Terra şi mediile lor de viaţă (litosfera, hidrosfera, atmosfera şi pedosfera). Ecosistemele de dimensiuni mai mici corespund zonelor geografice ale uscatului şi Oceanului Planetar, numite biome. Pe uscat, acestea sunt ecosistemele tundrei, pădurii, stepei, deşertului, iar în cadrul Oceanului Planetar- ecosistemele zonelor arctică, temperată şi tropicală. Pentru fiecare din aceste ecosisteme sunt caracteristice anumite valori ale principalilor factori abiotici care în totalitatea lor alcătuiesc mediul de viaţă la care s-au adaptat anumite specii de plante şi animale. în limitele zonelor geografice se delimitează subzone, landşafturi cărora le corespund ecosisteme de dimensiuni şi mai mici. De exemplu, în ecosistemul mlaştinii acesta poate fi ecosistemul unei movilite, iar în Oxigen Natura rocii Bioxid de carbon ecosistemul pădurii - un copac Pliuviometric Lumina solară doborât la pământ. Acesta, de regulă, este populat deja de unele specii de insecte. Hifele ciupercilor şi bacteriile distrug lemnul, ele înseşi servind ca hrană pentru multe specii de gândaci şi alte insecte cu care se hrănesc furnicile, gândacii răpitori. Acest proces continuă mai mulţi ani, şi în tot acest timp ecosistemul există, schimbându-se permanent. Când copacul se va transforma în pleavă, acest ecosistem îşi va înceta existenţa, Natura rocii Humus între ecosisteme nu există hotare bine delimitate, multe organisme fiind componente ale mai multor ecosisteme. De Fig. 3.25. Reprezentarea schematică a componentelor unui ecosistem. exemplu, larvele unor insecte 232

terestre se dezvoltă în apă. Pe SOARE durata migraţiilor de toamnă şi primăvară păsările călătoare fac _. parte din diferite ecosisteme. Majoritatea ecosistemelor terestre se delimitează după speciile vegetale edificatoare. în tundră acestea sunt muşchii şi arbuştii, în taiga - bradul, pinul, în stepă - diferite graminee. CONSUMATORI CONSUMATORI Probabil că vă întrebaţi de TERŢIARI TERŢIARI ce anume plantele sunt "faţa" Fig. 3.26. Reprezentarea schematică a lanţurilor unui ecosistem? Răspunsul la trofice dintr-un ecosistem. această întrebare îl puteţi afla din noţiunile de lanţ trofic şi reţea trofică, expuse în continuare. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem. Existenţa oricărei forme de viaţă impune un aflux permanent de substanţe nutritive şi energie din afară. Sursa principală de energie pe Terra este Soarele. Plantele verzi, unele protiste, bacterii şi cianobacterii fixează o parte din această energie sub formă de legături chimice ale compuşilor organici rezultaţi din fotosinteză. Energia depozitată în aceşti compuşi este pusă la dispoziţia plantelor înseşi şi a animalelor ce se hrănesc cu ele în urma procesului de respiraţie. Produsele respiraţiei - dioxidul de carbon, apa şi sărurile minerale - sunt din nou folosite de către plantele fotosintetizatoare, realizându-se astfel un circuit continuu al substanţelor. Energia conţinută în hrană nu realizează însă un circuit, deoarece cea mai mare parte a acesteia se pierde sub formă de căldură. De aceea condiţia existenţei unui ecosistem este afluxul permanent de energie din afară. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem presupune prezenţa în cadrul lui a următoarelor componente: elemente biogene, producători, consumatori şi reducători (fig. 3.26).
• - .

Savantul rus N. V. Sukaciov a propus pentru desemnarea totalităţii de specii sau depopulaţii legate reciproc şi care populează un anumit teritoriu cu condiţii mai mult sau mai puţin omogene noţiunea de biogeocenoză. Ecosistemul şi biogeocenoză nu sunt sinonime. în ambele cazuri se au în vedere sisteme stabile de organisme vii şi mediul lor de viaţă ce interacţionează între ele şi în care se realizează circuitul substanţelor şi fluxul de energie. Deosebirea constă înfăptui că ecosistemul este o structură adimensională, iar biogeocenoză este o structură strict terestră, cu hotare bine delimitate. Orice biogeocenoză este un ecosistem, dar nu orice ecosistem poate fi considerat biogeocenoză. 233

iar cele detritale (fig.animalele erbivore. excremente. asigurând astfel j consumator întoarcerea elementelor biogene ! secundar în natura nevie. în funcţie de faptul care organisme ocupă primul nivel trofic se deosebesc două tipuri de lanţuri] trofice . 3.2~> încep de la producători. fixând astfel energia Soarelui sub formă de energie chimică. râme.27. Lanţurile de consum (fig.28) . resturi vegetale etc.28. plantă C0 consumator Consumatori ai substanţelor secundar organice produse de plantele verzi sunt animalele. Lanţ trofic detrital. Reducători sunt organismele ce se hrănesc cu substanţă orconsumator producător primar ganică moartă (cadavrele producătorilor şi consumatorilor.). fiind supusă descompunerii şi mineralizării. bacteriile şi alte organisme ce se hrănesc cu resturi de plante şi animale (gândaci necrofagi. 3. Lanţurile detritale sunt mai răspândite în păduri. Lanţ trofic de consum. Ei descompun substanţele organice moarte până la substanţe minerale. Un lanţ detrital clasic al pădurilor noastre cuprinde următoarele niveluri trofice: producător 2 Litieră Râmă Mierlăneagră Uliul pasărilor 234 . şi consumatori secundari .de consum şi detritale (de descompunere).animalele carnivore. Relaţiile Fig. consumatori şi reducători se conturează sub formă de lanţuri trofice care prezintă transferul energiei conţinute în hrană printr-un şir de organisme pe calea devorării unor specii de către altele.Producători sunt plantele verzi care sintetizează din elemente biogene substanţe organice. Fiecare verigă a acestui lanţ este numită nivel trofic. dintre producători. 3. 3. unde o bună parte du masa vegetală nu este consumată nemijlocit de erbivori. Fig. Deosebim consumatori primari .de la resturi vegetale ş animale. larvele unor insecte etc. Rolul de reducători îl exercită ciupercile. i Descompunători Lanţurile trofice.

întrucât la trecerea de la un nivel trofic la altul cea mai mare parte din energie se pierde. Cea mai mare parte din această energie este consumată de erbivore pentru menţinerea activităţii vitale şi doar o mică parte se utilizează pentru creşterea şi dezvoltarea sa sau se depune sub formă de substanţe nutritive de rezervă.29. de la care a şi pornit acest lanţ trofic. Re- 235 . Să analizăm în continuare transferul de energie de la un nivel trofic la altul. lanţurile trofice într-un ecosistem se încrucişează. Aşadar. numerelor şi energiei. 3. 3. la trecerea de la primul nivel trofic (plantele verzi) la al doilea (animalele erbivore) cea mai mare parte din energie (~90%) se pierde.30). toate reflectând ţea trofică într-o pădure de foioase. primeşte doar acea parte din energia depozitată de plante care s-a acumulat în masa corporală a animalului erbivor. de obicei 3-5.001% din energia asimilată de plante. din care la animalele erbivore ajung de la 20 până la 60%. Plantele fixează circa 1% din energia Soarelui. Se disting trei tipuri de piramide ecologice: biomasei. Această legitate de reducere cu fiecare nivel trofic a cantităţii de energie ce se transmite nivelului următor a fost numită regula piramidei. La animalele ce ocupă al patrulea nivel trofic (consumatori terţiari) ajunge doar 0. numită piramida energiei lanţului trofic dat (fig. formând o reţea trofică. Schiţaţi lanţurile trofice care formează reţeaua trofică a unei păduri de foioase după fig. Răpitorul. Energia acumulată în cadrul fiecărui nivel trofic poate fi reprezentată grafic sub forma unei piramide. lanţurile trofice pot cuprinde un număr limitat de niveluri. al treilea nivel trofic.întrucât fiecare organism are mai multe surse de hrană şi el singur este folosit ca hrană de mai multe organisme din acelaşi sau diferite lanţuri trofice.29. 3.

de aceea pentru a-şi menţine biomasa fiecare răpitor trebuie să consume câteva jertfe. : . (fig. .31. în lanţurile trofice în care transmiterea energiei are loc. B . Acest tip de piramidă a biomasei este caracteristic pentru toate ecosistemele terestre.5 X 10" j 6 7 . Numărul lor total este însă mic.raporturile dintre nivelurile trofice într-un ecosistem. Piramida energiei.2X10 j descrescătoare. ele fiind la fel de repede consumate. Piramide ecologe: A . şi mai încet sunt consumate de duşmani. am constata că ultimele cântăresc cu mult mai mult. în principal.piramida numerelor. Răpitorii.algele verzi monocelulare . De exemplu. • . Acest şir poate fi reprezentat 2. sunt mai mari decât jertfa. asigurând o producţie înaltă.piramida biomaselor. Dacă am putea cântări toate algele din ocean şi toate animalele. • Reprezentaţi schematic piramida biomaselor unui bazin de apă. A). 3.se divid foarte repede. B): numărul indivizilor ce alcătuiesc un nivel trofic este mai mic decât în cel precedent. . . biomasa ierburilor ce au crescut timp de un an în stepă este cu mult mai mare decât biomasa erbivorilor. cefalopodele. 3. 236 . iar cea a carnivorilor . fiecare de circa 10 ori mai mic decât cel anterior. vor obţine un şir de numere 6. Pe baza lor poate planifica activitatea gospodărească a omului. . consumatori terţiari consumatori secundari consumatori primari A B Fig. Dacă vom compara biomasa unor niveluri 5. .mai mică decât a erbivorilor. de regulă.31.30. Producătorii oceanelor . Deci. Peştii.OX1O J î trofice consecutive. evitând subminarea capacităţilor reproductive ale sistemelor naturale şi artificiale.31. 3. 3.6 X 10" j sub formă de piramidă cu baza lată şi vârful îngust Fig. Cunoaşterea legilor fluxului de energie în cadrul ecosistemelor prezintă o mare importanţă practică. biomasa lor se acumulează. în ocean piramida biomaselor este inversată. . 3. crustaceele mari cresc şi se înmulţesc mai încet. prin relaţiile răpitor-jertfă se respectă regula piramidei numerelor (fig.

Succesiunea/»r/mară începe pe locurile lipsite de viaţă: stânci. amplasarea în spaţiu. Fiecare din aceste specii contribuie în felul său la valorificarea noilor terenuri. Succesiunea ecosistemelor. Amintiţi-vă în ce constă principiul reacţiei inverse şi rolul lui în menţirea efectivului speciei la un nivel constant. luncile umede. se schimbă regimul hidric al sectorului. într-o pădure de foioase. dune de nisip etc. Astfel treptat se formează solul. a pădurilor după tăieri etc. Astfel. Autoreglarea ecosistemelor constă în menţinerea efectivelor componenţilor comunităţii la un anumit nivel în baza principiului reacţiei inverse. incendiilor etc. Baza stabilităţii unui ecosistem o constituie completarea reciprocă a componentelor ei în utilizarea resurselor mediului. De exemplu.cele cu rădăcini lungi. asigură formarea humusului. excluderea unei specii sau reducerea activităţii ei nu prezintă pericol pentru comunitate: funcţia acesteia este preluată de alte specii. cele din etajul doi . O astfel de succesiune durează mii de ani. iar plantele ierboase şi muşchii se mulţumesc doar cu 1-2% din fluxul de lumină. pădurile de molid din taiga sunt doar câteva exemple de ecosisteme stabile. Uneori succesiunea are loc pe durata unei generaţii. 237 . lichenii secretă acizi organici care distrug rocile. Stabilitatea prezintă proprietatea ecosistemului de a face faţă condiţiilor nefavorabile. PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR. La animale completarea reciprocă se manifestă în utilizarea unor surse diferite de hrană. descompunând corpul acestor organisme după moartea lor. de exemplu. Perturbarea autoreglării duce la înlocuirea unui ecosistem cu altul. plantele primului etaj folosesc 70-80% din lumină. plantele folosesc mai eficient lumina Soarelui. în funcţie de starea şi proprietăţile mediului succesiunea poate fi primară sau secundară. Dumbrava. iar în anii secetoşi . lava stinsă.3. în natură se întâlnesc şi ecosisteme instabile. păşunile abandonate etc. microclima lui. erupţiilor vulcanice. activitatea sezonieră şi diurnă. secetei. în anii ploioşi pe lunci predomină ierburile cu rădăcini scurte.1 0 20%. unele specii de licheni etc. restabilirea luncilor după incendii. vegetaţia acestor ecosisteme este substituită de alta. Primele care populează aceste locuri sunt organismele nepretenţioase faţă de mediu: bacteriile. cianobacteriile. precum iazurile mici. SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR Proprietăţile ecosistemelor. Ecosistemele formate pe parcursul evoluţiei lumii vii se caracterizează prin stabilitate şi autoreglare de care depinde durata existenţei lor. înmlăştinirea bazinelor de apă. stepa de negară. întrucât nişele ecologice ale multor specii de plante şi animale se întrepătrund parţial. completându-se reciproc. în cele din urmă un ecosistem este înlocuit de altul. Treptat. Cianobacteriile fixează azotul din aer. De exemplu. Succesiunea secundară se înregistrează pe locul unor ecosisteme deja formate după dereglarea echilibrului acestora ca urmare a eroziunilor. iar bacteriile. proces numit succesiune. apar noi specii de animale care se hrănesc cu noua vegetaţie.

în depresiuni. construcţia de drumuri etc. Vegetaţia de pe mal se e x t i n d e t o t ffiai m u l t h ^^ de condiţiile mediului şi spaţiul ocupat de bazinul de apă acesta poate fi înlocuit de o mlaştină. Mlaştina se poate forma şi pe terenurile defrişate. ceea ce duce la schimbarea regimului hidric şi termic al solului. sau agrobiocenozele. autorestabilirea ecosistemelor va fi problematică din lipsa în apropiere a unei varietăţi de specii vegetale. Substituirea ecosistemelor poate fi iniţiată şi de om prin tăierea pădurilor. 3. Acestea se acumulează. Deseori autorestabilirea este frânată de diferiţi factori externi. ciuperci sau microorganisme create de om în vederea obţinerii de producţie agricolă. reducând adâncimea bazinului de apă.Fig. Autorestabilirea ecosistemelor poate fi întreruptă şi de reducerea varietăţii de specii din mediul ambiant. De exemplu. în agrocenoze ca şi în orice ecosistem natural se stabilesc anumite lanţuri trofice. aratul câmpurilor etc. şi menţinute permanent de către acesta. o fâneaţă umedă de rogoz. Succesiunea secundară poate fi studiată pe exemplul înmlăştinirii unui bazin de apă (fig. AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE Agrocenozele. Aceste condiţii sunt favorabile pentru muşchiul-de-turbă. 3. dacă incendiul a distrus suprafeţe mari. 4. consumatori (insecte 238 •naBMt . aşa ca revărsarea anuală a râurilor. constituite din producători (plantele de cultură şi buruienile). înrăutăţirea aeraţiei lui. Umiditatea sporită a mediului înrăutăţeşte activitatea microorganismelor solului. Din cauza insuficienţei de oxigen în straturile profunde ale bazinelor de apă reducătorii nu pot descompune pe deplin resturile de plante. Primul semn al înmlăştinirii terenului este formarea unui covor dens de floarea-cucului care reţine o cantitate mare de apă. ca zone de odihnă etc. sunt comunităţi de plante. secarea mlaştinilor. unde apele subterane sunt aproape de suprafaţă. Enumeraţi câteva exemple de agrocenoze întâlnite în localitate şi lanţurile trofice ce se stabilesc în cadrul acestora. Drept urmare resturile organice rămân nedescompuse şi se acumulează. ecosistemul se poate autorestabili. animale. Inmlăştinirea unui bazin d e apă. o pădure mlăştinoasă etc. inclusiv a bacteriilor de putrefacţie.32). apariţia căruia prevesteşte acumularea turbei şi formarea unei mlaştini. extragerea turbei şi a bogăţiilor subterane.32. în caz dacă aceste intervenţii nu sunt profunde.

Cea de a doua deosebire — constă în utilizarea energiei. O atenţie deosebită se acordă alternării culturilor nu numai în timp. deoarece omul scoate din circuit cea mai mare parte din roadă.a şi fost scopul urmărit de om la crearea lor. pesticide. în biocenoze producţia primară a plantelor (roadă) este consumată în numeroasele lanţuri trofice şi se întoarce din nou în circuitul biologic sub formă de CO2. Ecosistemele naturale dispun doar de energia Soarelui. bacterii). Agroecosistemele. mamifere rozătoare şi carnivore şi consumatorul principal .posibilităţile nelimitate de sporire a productivităţii . Pentru a reface acest circuit.păsări. ele au nevoie de ajutorul omului. un lan de grâu sau o grădină de zarzavaturi . însă acest avantaj poate fi menţinut doar cu condiţia unei griji permanente faţă de fertilitatea solului. Chiar dacă o parte din roadă se pierde. în prezent agrocenozele ocupă ~10% din toată suprafaţa uscatului (1. Cea mai modernă direcţie în lupta cu dăunătorii constă în menţinerea unei varietăţi de specii vegetale şi animale pe câmpuri. cuprind păşuni. în agrocenoze acţionează selecţia artificială. complexe zootehnice. Cea mai esenţială deosebire dintre biocenoză şi agrocenoză constă în bilanţul elementelor nutritive. apă şi săruri minerale.teritorii planificate de om care asigură obţinerea de roade stabile şi întoarcerea componentelor ei pe câmpuri. Elementele biogene extrase din sol de către plantele de cultură sunt întoarse împreună cu îngrăşămintele organice şi minerale. de aceea stabilitatea lor este — foarte redusă. dar şi în spaţiu: 239 . pe lângă câmpuri cu plante de cultură. Pentru a putea face faţă dăunătorilor şi bolilor. dirijată de V^. în primul rând. irigaţie. se obţine o stabilitate a recoltelor şi se reduce pericolul unor pierderi de proporţie de pe urma înmulţirii în masă a dăunătorilor. Cu acest scop sunt create agroecosistemele . aprovizionarea cu apă şi elemente minerale. Din cauza biodiversităţii reduse.2 mlrd ha) şi dau omului circa 90% din energia alimentară. Enumeraţi câteva din metodele biologice de combatere a dăunătorilor culturilor agricole. Fără ajutorul omului. selecţia naturală asigură ^ stabilitatea ecosistemului.omul) şi reducători (ciuperci. în ecosistemele naturale acţionează selecţia ~naturală. Astăzi se acordă o atenţie susţinută metodelor biologice de combatere a dăunătorilor. agrocenozele nu se pot autoregla şi autorestabili. pădurilor. protejarea de boli şi dăunători. în agrocenoze acest circuit este dereglat. înlăturând formele mai puţin adaptate la mediu. o păşune 3-4 ani. o livadă 20-30 de ani. bazinelor de apă etc. Roade înalte se obţin şi pe calea planificării speciale a landşafturilor: alternarea câmpurilor. în sol se introduc îngrăşăminte minerale şi organice. Avantajul lor incontestabil faţă de ecosistemele naturale .-există doar un an. om în vederea obţinerii unor roade cât mai bogate. fâşiilor forestiere de protecţie. între agrocenoze şi ecosistemele naturale există un -—"! şir de deosebiri esenţiale. lunci. în timp ce agrocenozele beneficiază şi de surse suplimentare de energie sub formă de îngrăşăminte.

specie dominantă. Lichenii. 5. cât şi a prăzii. 6. 6. Explicaţi prin exemplu noţiunea de explozie numerică a jertfei. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta o biocenoză cu componentele ei. b) Relaţiile de concurenţă se stabilesc între specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. Torţelul şi roşiile. 4.1.biotop. J 7. a) Completaţi casetele libere din schemă. a) Adus în Australia din Europa. b) Alcătuiţi o schemă ce ar elucida i 240 . Analizaţi o biocenoză din apropiere şi descrieţi-o după următorul algoritm: a) structura de specie. 7. c) în relaţia dintre răpitor-pradă are loc selecţia naturală atât a răpitorului. dacă nu . 8. 2. specie edificatoare. I . Ştiuca şi crapul. mediu de viaţă. 4.cu litera F. nişă. c) nişele ecologice ale animalelor. 3. deoarece aceste specii se hrănesc cu acelaşi tip de hrană.—. iepurele în scurt timp a invadat păşunile. 5. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. 2. deoarece rezistă acei răpitori care sunt mai dibaci şi prind indivizii mai slabi. bolnavi. notaţi-ie cu litera A. deoarece în Australia lipseau duşmanii lor naturali -vulpile. Dacă afirmaţiile sunt corecte. &m mmm «MM* «Bees arase ffiassas n a n « n a i mtmt M U mmtm M M * wmmm MIIUI M M wmm c a » MMM M I M tmmm mmtm mmm nrtm ••sas SBESSSS M M » M » M mm a) Parazitism b) Pradă-răpitor c) Simbioză d) Comensalism 1. Crocodilul şi păsărea colibri. b) structura spaţială. Definiţi noţiunile de biocenoză. Bacteriile de nodozităţi şi rădăcinile plantelor leguminoase. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta noţiunea de biogeocenoză şi de ecosistem. Lupul şi căprioara. Cauză-efect. 3.—. Ascarida şi omul.

Implicarea omului 7. b) o formă de relaţii rar întâlnită. Compieîaţi tabelul. 12. Relaţia pradă-prădător este: a) o relaţie intraspecifică. d) succesiunea secundară. Diversitatea speciilor 6. ECOSISTEME NATURALE 1. Vişinul 10. Selecţia artificială 3. Bacterii chimiosintetizatoare 7. Stabilitatea 4. Buretele de gunoi 13. ci. c) piramida energiei. Consumatori 4. Producători 2. Selecţia naturală 2. Râma 11. Muşchiul de pământ 10. Alcătuiţi un eseu structurat la tema "Proprietăţile ecosistemelor" după următorul algoritm: a) autoreglarea. copiindu-I pe caiet. Grupaţi noţiunile de mai jos In 3 grupe după un criteriu comun. b) stabilitatea. 13. 16 Biologie. 1. Reducători 3. Explicaţi noţiunile: a) piramida biomaseî. c) succesiunea primară. Succesiunea primară a ecosistemelor: a) începe în locurile lipsite de viaţă. b) piramida numerelor. Căprioara 9. c) se datorează activităţii organismelor nepretenţioase. Vulpea 5. Utilizarea energiei H 14. b) are loc pe locul altui ecosistem. 2. 1. Alegeţi răspunsurile corecte. d) durează o perioadă scurtă de timp. 11. Bacterii saprofite 6. a XII-a 241 .9. Alcătuiţi schema ce ar elucida regula piramidei ecologice. Gândacul necrofag 12. d) o relaţie ce asigură eliminarea genotipurilor nevaloroase. c) o reducere numerică a prădătorului urmată de creşterea numerică a prăzii. Alge 8. Autoreglarea 5.

concentrânduse.33. LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII ÎN BIOSFERĂ 2 CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE 3 NOŢIUNE DE NOOSFERĂ 4 ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA 5 UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE 6 PĂSTRAREA BIODIVERSITĂŢII 1 BISOFERA. învăţătura despre biosferă a fost elaborată de chimistul rus VI. Doar sporii Evaporare bacteriilor şi ciupercilor se pot Elemente abiotice ridica la înălţimi mai mari Fig.5 km. 3. în munţi hotarul componentele biosferei. Majoritatea aerobionţilor sunt] concentraţi în stratul de aer de până la 1-1. Vernadski. Adâncimi mai mari (22. în litosferă organismele vii pătrund la o adâncime neînsemnată.5 km) sunt accesibile doar bacteriilor. Reprezentarea schematică a relaţiilor dintre ( ^ 2 0-22 km). în straturile inferioare ale învelişului de aer (atmosferă) şi în învelişul de apă (hidrosferă). în stratul de la suprafaţă cu grosimea de câteva zeci de centimetri. 3. în principal. BAZELE ÎNVĂŢĂTURII DESPRE BIOSFERĂ 1 BIOSFERA.tema.33 relaţiile dintre componenţii biosferei. 242 . care reţine razele ultraviolete. în prezent viaţa este răspândită în partea superioară a scoarţei terestre (litosferă). LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII IN BIOSFERA Părţile învelişurilor geologice ale Terrei populate de organismele vii formează biosfera. mortale pentru tot ce-i viu. Răspândirea vieţii în atmosferă este determinată de înălţimea amplasării stratului de ozon (~ 16-20 km). Doar rădăcinile unor plante şi Habitat râmele se afundă până la câţiva metri. Studiaţi după fig.

) sunt stabile numai în organismele vii. Substanţa vie a planetei posedă un şir de proprietăţi specifice. în partea continentală a biosferei cele mai productive sunt pădurile tropicale. dimensiunile cărora oscilează de la 20 nm (unele virusuri) până la 100 m (unii arbori). Masa substanţei vii (biomasa) a biosferei este estimată 12 la 2. • Substanţa vie. • Substanţa vie este mobilă. Vernadski distingea două forme de mişcare: pasivă . dintre care biomasa uscatului constituie 99.totalitatea organismelor vii de pe Terra. caracteristică îndeosebi animalelor.generată de creşterea şi reproducerea organismelor. lipidele. Funcţiile biosferei sunt determinate de substanţa vie a acesteia . spre deosebire de cea nevie. între componenţii cărora se stabilesc cele mai diferite forme de relaţii. Amintiţi-vă principalii producători de substanţă vie de pe uscat şi din Oceanul Planetar. caracteristic substanţei vii. • Capacitatea de reproducere a substanţei vii asigură alternarea continuă a generaţiilor şi existenţa în timp a vieţii pe Terra. De exemplu. dintre care menţionăm următoarele: • Substanţa vie posedă o cantitate enormă de energie. • Formele dispersate ale substanţei vii sunt reunite în biocenoze. iar cea a Oceanului Planetar .87%.0. se exclude copierea absolută a generaţiilor anterioare.de răspândire a vieţii se află la 6 km altitudine. • în substanţa vie reacţiile chimice cu participarea fermenţilor decurg de milioane de ori mai repede decât cele mai rapide reacţii chimice industriale. spre deosebire de litosferă şi atmosferă.realizată de deplasarea organismelor în spaţiu. • Datorită procesului evoluţionist. în hidrosferă.13%. însă la reţinerea şi transformarea resurselor energetice create de plantele verzi participă toată substanţa vie a planetei. viaţa este răspândită în toată grosimea ei. • Componentele substanţei vii (proteinele. • în biosferă substanţa vie este reprezentată sub formă de corpuri disperse organisme individuale. Acumularea biomasei se datorează activităţii plantelor verzi. Anual plantele verzi produc circa 15-200 mlrd tone de substanţă organică uscată. este antrenată într-un proces permanent de activitate biogeochimică. acizii nucleici etc. Această proprietate asigură adaptarea organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului. activă . principalele fiind cele alimentare (trofice). caracteristică tuturor organismelor vii. 1 gde granit arheozoic şi astăzi 243 . multe din schimbările acesteia sunt cauzate de activitatea ei vitală. Cu toate că masa materiei vii este incomparabil mai mică decât masa scoarţei terestre. subtropicale şi cele ale zonei temperate.4 • IO 1. Datorită mişcării substanţa vie poate ocupa toate spaţiile libere.

3. Funcţia de concentrare .a. MATERIE ORGANICĂ L şi substanţe transformate de i MOARTĂ . Cu parreconversie ticiparea ei se formează cărBogată | MATERIE ORGANICĂ „ în proteine Specia bunele. Funcţia distructivă . pe care le enumerăm în continuare: 1. depăşeşte cu sinteză SECUNDARA şi grăsM mult propria lor masă. PRiMARÂ şi glucide Fotosinteză tuând în tot acest răstimp un f Consum prin ingestie lucru geologic.fixarea energiei solare de către substanţa vie.a. metanului ş. 2. Din proprietăţile substanţei Fig. Această funcţie asigură circuitul biogeochimic al substanţelor.transformarea chimică a substanţelor ce conţin atomi cu valenţă variabilă. Funcţia gazoasă. Corespunzător reconversie şi masa substanţei. ~ .' : ţă mai activă şi mai puternică în proteine sinteză TERŢIARĂ şi grăsimi din punct de vedere geologic Consum prin ingestie decât substanţa vie. a compuşilor calciului în cochilia moluştelor etc. prelucrate de Bogată | MATERIE ORGANICĂ Brbivore în proteine organismele vii. Acestei funcţii se datorează formarea zăcămintelor. dioxidului de carbon. Ca urmare a fotosintezei are loc eliminarea şi absorbţia oxigenului. viaţă. efecîn celuloză autotfofs.•! • :• descompunere activităţii în comun a substanţelor vii şi naturii nevii (apa ECHILIBRU FINAL biosferei. 3.. Ver<: ''teză Moarte nadski evidenţia substanţe biogene. petrolul. Descompunători.). Funcţia energetică . solul ş. care reprezintă o anexă a funcţiei energetice.extragerea şi acumularea selectivă de către fiinţele vii a elementelor chimice ale mediului ambiant. gazul natural SUPERSOR ORGANIZATĂ şi grăsimi umană.rămâne tot un 1 g de aceeaşi ÎSOAREi substanţă. substanţe create de viaţă. Funcţia oxidoreducătoare . Consum prin ingestie reconversie „_ Pe Terra nu există o altă forBogată Carnivore.descompunerea substanţei organice după moarte. 5. • • . care constituie rezultatul Proces..a existat prin mijlocirea Bogată Organisme MATERIE ORGANICĂi alternării de generaţii.34. Transferul de materie şi fluxul de energie vii descind cele cinci funcţii ale între componenţii biosferei. şi alte zăcăminte naturale. 4. Drept exemplu pot servi acumularea sărurilor minerale în ţesuturile plantelor. rămânând timp de miliarde de ani 1 g. Masa substanţei vii. 244 . La baza acestei funcţii stă activitatea fotosintetică a plantelor verzi. acesteia. Reacţiile de oxidoreducere stau la baza oricărui tip de metabolism.

rezultat din respiraţie. în componenţa substanţelor organice sintetizate de plante.3S. 3.34 transferul de materie şi fluxul de componenţii biosferei. La baza includerii azotului în procesele vitale ale organismelor vii se află azotofixarea: totalitatea proceselor de fixare a azotului molecular atmosferic şi de plasare a lui în CARBON ! componenţa compuşilor orgaMINERAL | nici. care formează următoarele grupe: . întroarcerea lui în atmosferă se face tot sub formă de CO2. inaccesibil organismelor superioare. 2. El este inclus în circuitul biogeochimic de către plantele verzi în cadrul fotosintezei. deasupra fiecărui kilometru pătrat de pământ sau apă se află un stâlp de azot cu masa de 8 mln t. Sursa de carbon pentru fotosinteză este oxidul de carbon (IV) conţinut în atmosferă sau dizolvat în apă. ardere.35. Circuitul carbonului Carbonului îi revin 49% din masa substanţei uscate. carbonul se include în lanţurile trofice. Să analizăm în continuare circuitul principalelor elemente biogene. care în relaţii simbiotice cu ţesuturile rădăciAGENŢI DE DESCOMPUNERE nilor plantelor din familia Fabacee formează nodozităţi. Studiaţi circuitul carbonului după schema din fig. carbonul deţine 24. 3. 3. Circuitul azotului Atmosfera conţine 78. Circuitul carbonului în natură. Urmăriţi după fig. Rolul central în acest proFosilices aparţine bacteriilor azotzarea fixatoare. 3.Analizaţi după fig.bacteriile din genul Rhizobium. Ca element de legătură dintre natura vie şi nevie. altfel spus.simbiotice . 245 . Căile de migraţie ale elementelor chimice realizate prin intermediul organismelor vii cu participarea energiei solare reprezintă circuite biogeochimice.36 circuitul azotului în natură. fermentaţie. Se Fig. CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE Elementele chimice din componenţa substanţei vii circulă în biosferă în următoarea ordine: din mediul extern în organism şi din organism din nou în mediul ambiant.09% de azot molecular sau.9% din compoziţia globală de atomi ai biosferei.

care în funcţie de necesităţile în oxigen se împart în azotfixatori aerobi sau asociativi şi azotfixatori ciativi asigură fixarea azotului fără interacţiunea directă cu A/2O plantele superioare. După moartea organismelor aceştia sunt supuşi amonificării. iar consumatori ai acestuia toate fiinţele vii. de nitrificare. Azotul fixat de către bacterii este inclus ulterior în componenţa aminoacizilor. Nitriţii şi nitraţii sunt absorbiţi din sol de către rădăcinile plantelor şi utilizaţi în procesele de sinteză. anaerobi.36. Circuitul oxigenului în natură.) şi activitatea unor specii de bacterii. Azotfixatorii aso- Circuitul oxigenului Oxigenul este elementul obligatoriu pentru respiraţia tuturor organismelor şi pentru procesele de putrefacţie. Unele dintre ele oxidează amoniacul până la nitriţi. Nitrosomonas Pseudomonas suprafaţa rădăcinii sau în apNitrobacter Bacilus ropierea ei. altele până la nitraţi. Cir- Fig.azotfixatori liberi. Reîntoarcerea azotului în atmosferă are loc ca urmare a proceselor de denitrificare: reducerea nitriţilor până la oxizi de azot şi azot molecular. Anual aceste bacterii fixează biologic circa 350 mln t de azot. Acesta este supus unor procese de oxidare. 246 . Circuitul azotului în natură. acizilor nucleici şi a altor compuşi organici. Sursa principală de oxigen liber sunt plantele verzi. sunt cele din genul Azotobacter. Denitrificarea este cauzată de nerespectarea procedeelor tehnologice de prelucrare a solului (aciditatea şi umiditatea excesivă a solului ş. Azotfixatorii anaerobi fixează azotul în lipsa oxigenului. Cele mai productive Clostridium bacterii azotfixatoare asociative Fig. . Asimilarea AMINOACIZI cunosc bacterii simbiotice pentru mai bine de 1 300 de specii de plante. 3. 3. activând pe NH.a. realizate de mai multe specii de bacterii. ciuperci care asigură degradarea compuşilor organici ce conţin azot până la amoniac.Denitrificarea Pseudomonas Azotfixarea Rhizobium Azotobacter Clostridium N0 2 NO.37. Agenţi ai amonificării sunt diverse specii de bacterii. Mfriffcarea Amonificarea NO. Reprezentanţi tipici ai acestui grup sunt unele specii din genul Clostridium.

care reprezintă biosfera transformată de 247 . din momentul diferenţierii de la regnul animal. Descrieţi după fig.38 circuitul apei în natură. utilizat de plantele verzi în procesul de fotosinteză.6% din cantitatea totală de apă.38. ape freatice) constituie 8. el fiind parte componentă a multor compuşi organici şi minerali.3 mln km3. 3. Biosfera conţine circa 1 350 mln km3 de apă. apa inclusă în biomasa organismelor vii. catalizatorul şi stabilizatorul reacţiilor biochimice. iazuri. 3. I. Restul apei din biosferă îl reprezintă vaporii din atmosferă. omul a schimbat simţitor structura scoarţei pământului şi circuitul biosferic al atomilor. Devenind stăpân pe diferite forme de energie. din care cea mai mare parte (-97%) este concentrată în mări şi oceane. Circuitul apei Apa reprezintă substratul fundamental al activităţilor biologice. lacuri. Astfel a apărut noţiunea de noosferă (sfera raţiunii). continuă să depindă direct de condiţiile mediului înconjurător. Vernadski a arătat importanţa trecerii de la concepţia dominanţei asupra naturii la cea de interacţiune cu ea. Circuitul apei în natură. cuitul oxigenului este destul de complicat {fig. întemeietorul ştiinţei despre biosferă V. sau numai 0. Astăzi omul este un factor important al evoluţiei vieţii pe planeta noastră. NOŢIUNE DE NOOSFERĂ Omenirea. Amploarea influenţei lui asupra proceselor biosferice a crescut şi mai mult o dată cu perfecţionarea forţelor de producţie şi centralizarea activităţii economice. După utilizarea lui în procesele de respiraţie el se întoarce în atmosferă sub formă de CO2. 3.37).Fig. 3. Apele continentale (fluvii. Totodată dezvoltarea intensă a encefalului şi a reflexelor asigurate de acesta a sporit considerabil capacităţile omului de a influenţa direct sau indirect procesele din biosferă. Examinând îndeaproape consecinţele activităţii omului contemporan.

Concentraţiile înalte ale acestui gaz. Fostul bloc estic 3000Un poluant chimic periculos al atmosferei este 2000SO. Creşterea cantităţii de condiţiile de viaţă ale oamenilor.ceaţă toxică care înrăutăţeşte brusc Fig. ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA Activitatea gospodărească a omului şi-a lăsat amprente asupra principalelor învelişuri ale Terrei. El se elimină la arderea cărbunelui.raţiunea umană.04%. în 4000prezent se studiază bilanţul termic al pământului în perspectiva dirijării lui. De exemplu. praf. Pe de o parte creşterea conţinutului de CO2 în atmosferă se răsfrânge pozitiv asupra productivităţii plantelor. Astfel. coborând temperatura lui. 2" petrolului. constituind la finele secolului XX 0. sporind astfel capacitatea de reflectare a pământului. Trecerea biosferei în faza de noosferă cu în îmbinare capacităţile materiale şi intelectuale ale omului fac posibilă revenirea la echilibrul dinamic natural. în ultimii 100 de ani cantitatea de dioxid de carbon în atmosferă s-a mărit cu 10-15%. cenuşă. CO2 lasă să treacă liber razele de undă scurtă. tone ră provoacă un efect opus. deşeuri gazoase. 5000Predominarea acestor procese poate duce la răcirea bruscă şi la instalarea unei noi perioadeglaciale. cuprului. Sporirea conţinutului de praf şi fum în atmosfemln. Trecerea la noosferă presupune folosirea raţională şi ştiinţifică a bogăţiilor naturale. timp de 24 de ore în centrele industriale se depun ~11 de particule de praf pe 1 km2. fapt ce ar asigura recuperarea a tot ce a fost sustras din natură. constituind o etapă superioară de interacţiune a societăţii umane cu natura.. Aceasta va duce la creşterea nivelului Oceanului Planetar. 4. Creşterea temperaturii medii anuale în straturile inferioare ale atmosferei poate cauza topirea gheţarilor din Antarctida şi Groenlanda. funingine. în asociere cu praful şi fumul. iar pe de altă parte generează fenomene globale destul de complexe. Cel mai mult praf elimină în atmosferă uzinele de ciment. 3.39. Ele elimină în atmosferă particule nearse de combustibil. modificarea climei ş. Poluarea atmosferei Principalul furnizor de poluanţi ai atmosferei sunt întreprinderile industriale. însă reţine căldura emanată de la suprafaţa pământului. generează formarea 1950 1960 1970 1980 1990 2000 ani smogului . la fabŢările Industrializate 1000ricarea H2SO4 şi este cauza principală & ploilor acide. la topirea fierului. 248 . Astăzi termenul de noosferă este unanim acceptat pe plan mondial.5-1 °C ca urmare a efectului de seră. Acest fenomen a fost numit efect de seră.a. Savanţii au calculat că temperatura Pământului în viitorul apropiat se poate mări cu 0. Particulele mecanice 6000 reflectă razele solare.

iar obţinerea apei potabile pe contul precipitaţiilor atmosferice şi a topirii gheţarilor este extrem de limitată. Sărurile metalelor grele . Cei mai răspândiţi poluanţi al apelor sunt petrolul şi produsele petroliere care ajung în apă în timpul accidentelor la transportare.a peştilor. de 3 mg/l . Detergenţii încetinesc cu mult şi procesele de autoepurare a bazinelor acvatice. Reducerea grosimii stratului de ozon. fiind una din cauzele principale ale mutaţiilor. Ea prezintă pericol nu numai pentru sănătatea şi viaţa generaţiilor actuale. la producerea semiconductorilor. Poluarea apelor . în sprayuri.4 mlrd km3 de apă.plumbul. Apa este cea mai răspândită substanţă de pe Terra. de 5 mg/l . Observările au arătat că în zonele cu o poluare radioactivă moderată creşte morbiditatea prin leucemie. fierul.a dafniilor şi ciclopilor.Studiaţi după fig. în prezent nu mai trezeşte îndoială faptul că şi cea mai mică doză de radiaţie ionizantă este periculoasă pentru tot ce e viu. Americii de Nord. utilizaţi pe larg în menaj şi industrie. dar şi a celor viitoare. Propuneţi câteva măsuri de reducere a acestor deşeuri. 3. provocând diferite boli grave. Australiei. Concentraţia de detergenţi în apă de 1 mg/l provoacă moartea microorganismelor planctonice.39 creşterea cantităţii de deşeuri gazoase aruncate în atmosferă. Aceasta va duce la creşterea morbidităţii prin cancer de piele. cauzat de acţiunea razelor ultraviolete care nu vor mai fi reţinute de stratul de ozon. aceşti ioni ajung şi în corpul omului. Surse de poluare radioactivă sunt experienţele cu bombele atomice şi de hidrogen. Aceştia sunt folosiţi în instalaţiile frigorifere. împiedicând astfel schimbul normal de gaze dintre apă şi aer. unor raioane ale Eurasiei. Sursa acestor poluanţi sunt întreprinderile industriale situate pe malurile bazinelor acvatice. hidrosfera conţine 1.de asemenea sunt un poluant foarte periculos. cât şi de poluarea ei. Se ştie însă că apele sărate ale mărilor şi oceanelor sunt folosite într-un volum foarte limitat de către om. Un alt poluant al apelor sunt detergenţii sintetici. se creează impresia că resursele acvatice sunt inepuizabile. Deficitul de apă potabilă înregistrat în prezent la scară mondială este generat atât de creşterea consumului. Cea mai periculoasă pentru om este poluarea radioactivă a atmosferei. mercurul . Ele acoperă suprafaţa apei cu o peliculă subţire de circa IO 4 cm. la dezactivarea deşeurilor radioactive etc. Ca urmare stratul de ozon se poate micşora. Destul de periculoasă pentru om şi celelalte fiinţe vii este poluarea aerului cu freoni. la funcţionarea reactoarelor atomice. în procesul descompunerii freonilor sub acţiunea razelor ultraviolete se elimină clorul şi fluorul care interacţionează cu ozonul. Acumulându-se în corpul animalelor acvatice. apariţia „găurilor de ozon" a fost constatată deasupra Antarctidei. Drept urmare animalele acvatice se sufocă din lipsa de oxigen. întrucât mările şi oceanele ocupă 70% din suprafaţa globului. Substanţele radioactive nimeresc în atmosferă şi la fabricarea armei atomice. cuprul. dintre care apa uscatului constituie doar 90 mln km3. Astfel.

Creşterea extracţiei de ducând astfel substanţial productivitatea păbogăţii subterane. 3. predominarea în componenţa aso2500 lamentelor a culturilor prăsitoare şi lipsa măsurilor antierozionale corespunzătoare cauzează 2000 eroziunea solurilor. întrucât ele prezintă un pericol real pentru existenţa de mai departe a vieţii pe Terra. Starea solurilor Pe parcursul ultimelor secole se constată 3000 degradarea continuă a solurilor.40 creşterea extracţiei de bogăţii subterane şi stabiliţi legătura cu procesele de degradare a solurilor. Primul pas în frânarea acestor fenomene şi ameliorarea sănătăţii planetei noastre 1-a constituit recunoaşterea proporţiilor dereglărilor în echilibrul biosferic. El este cauzat de acumularea în apă a unor cantităţi enorme de substanţe biogene. 1000 800 Pentru republica noastră este caracteristică eroziunea provocată de apele rezultate de pe urma ploilor şi a topirii zăpezilor. reFig. Conducătorii majorităţii statelor industrial dezvoltate au conştientizat amploarea şi gravitatea consecinţelor acţiunii factorului antropogen. O altă cauză a degradării solurilor este administrarea nereglementată a îngrăşămintelor minerale şi organice. Astfel se manifestă procesele de eutroficare a "s bazinelor acvatice. Anual aceste 1940 1900 1920 1960 1980 ape spală cantităţi considerabile de humus. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE Fenomenele negative ale activităţii omului enumerate mai sus nu pot fi tratate cu indiferenţă. algele încep să se descompună. în ultimii 100 de ani apro1600 ximativ 2 mlrd ha de pământuri arabile au fost 1500 scoase din circuitul agricol ca urmare a eroziunii 1200 acestora. Aici au fost semnate acorduri în vederea reducerii emisiilor de gaze de seră şi au fost luate un şir de măsuri în vederea protecţiei mediului ambiant. Drept dovadă serveşte participarea conducătorilor a 118 state ale lumii la Summitul din 1992. Studiaţi după fig.Poluarea apei cu diferite deşeuri industriale şi agricole provoacă „înflorirea apei" ^ . mânturilor. 5. în „Declaraţia de la Rio" şi „Agenda 21" au fost elaborate principiile directoare referitoare la modul 250 . Surplusul acestora asigură înmulţirea în masă a algelor (cianofitelor). întrucât animalele acvatice nu reuşesc să le oprească înmulţirea. eliminând produse -^ toxice pentru celelalte vieţuitoare. poluarea lor cu deşeuri industriale.un fenomen deosebit de dăunător pentru organismele acvatice.40. 3. Gradul înalt de valorificare.

41) pe larg a resurselor energetice nepoluante (energia soarelui. Aceasta trebuie să se bazeze pe păstrarea coraportului dintre ramurile economiei naţionale în funcţie de potenţialul schimbului de materie şi energie din ecosistemele locale.în care ţările ar putea realiza Râu dezvoltarea durabilă. • ecologo-genetic. în agricultură. Tehnologia fără deşeuri de utilizare a apei. Păstrarea biosferei şi perpetuarea omenirii este posibilă doar cu condiţia aplicării în practică a noilor realizări tehnologice. De aici şi necesitatea protecţiei oricărei specii şi a ecosistemelor naturale în ansamblu. pentru a ieşi din impasul provocat de efectul negativ al aplicării abuzive a pesticidelor. • social-politic. legat de Fig. Dispariţia unor specii şi apariţia altora este un fenomen inevitabil şi 251 . cea a izvoarelor termale). în conformitate cu strategia DezvolAprovizionarea cu apă tării Durabile a Omenirii. Direcţia principală de dezvoltare a industriei o constituie aplicarea tehnologiilor fără deşeuri. • elaborarea şi implementarea (fîg. necesitatea menţinerii echilibrului biologic dintre om şi biosferă în condiţiile poluării globale a mediului.41. PĂSTRAREA BIODIVERSITAŢII Fiecare specie reprezintă un produs al evoluţiei şi posedă un genofond irepetabil. fără eliminarea apelor reziduale şi fără emisie de substanţe nocive în atmosferă. se cere elaborată şi aplicată în practică ideea agriculturii durabile. Ele prevăd utilizarea complexă a materiei prime într-un ciclu închis. vântului. 6. Dintre acestea pot fi enumerate: • dobândirea mai completă a resurselor naturale. 3. • folosirea mai raţională a resurselor naturale şi reciclarea deşeurilor obţinute la prelucrarea lor. dictat de necesitatea participării civilizaţiei la soluţionarea acestor probleme. • reglementarea şi limitarea strictă a eliminărilor poluanţilor. energia cinetică a oceanului. îngrăşămintelor. 3. în prezent au fost elaborate diverse tehnologii industriale în care sunt prevăzute economisirea resurselor naturale. se evidenţiază trei aspecte ale soluţionării problemelor globale: « tehnico-economic .care prevede planificarea dezvoltării de perspectivă a ţărilor ţinând cont de caracterul limitat al resurselor naturale.

1700. de mamifer . Creşterea pe parcursul anilor a numărului de specii dispărute. . încât s-ar exclude periFig. Pieirea majorităţii acestor specii este legată de activitatea omului. -25 Sarcina principală a protecţiei speciilor rare şi pe cale de dispariţie constă în crearea de condiţii favorabile de viaţă în care specia s-ar înmulţi în aşa măsură.1650.1900. relaţiilor de concurenţă şi decurge foarte lent. Din -100 1600.42-3. 3. Pentru a atrage atenţia maselor largi asupra stării dezastruoase a speciilor pe cale de dispariţie. Din păcate.600 mii de ani. Cu acest scop se organizează rezervaţii naturale.1800. Până la apariţia omului. Ritmul dispariţiei speciilor. parcuri şi alte arii protejate la nivel de stat. iar în 2002 . când dispariţia speciilor a început să fie confirmată oficial.43. 3. durata medie a vieţii unei specii de păsări era de circa -150 2 mln de ani. 3. 35 •ffi y 30 to •6 g S 25 0 20 imărul de sp( A 0 252 J * y A 1/ 1 • 1600.1950 1649 1699 1749 1799 1849 1899 1949 2000 Fig.cea de a doua.legic. au dispărut 94 specii de păsări şi 63 specii de mamifere. colul dispariţiei.42. Omul -125 însă a grăbit acest proces (fig. acestea se includ în Cartea Roşie. în 1976 a apărut prima ediţie a Cărţii Roşii a Republicii Moldova.1750.43). landşafturilor.1850. cea de a doua ediţie cuprinde un număr mai mare de specii ameninţate cu dispariţia. El are loc la schimbarea condiţiilor climatice.

analize. b) biomasă şi suprafaţa uscatului. Selectaţi răspunsurile corecte: C_ a) Rădăcinile plantelor se afundă în sol până la: a) 5 m. Definiţi noţiunile de: biosferă. mmmmmm 253 . 10. o schemă ce ar reprezenta corelaţia dintre: a) biomasă şi suprafaţa oceanului planetar. d) Animalele şi microorganismele constituie 1% din biomasă uscatului. Explicaţi noţiunea de dezvoltare durabilă. b) reţine razele ultaviolete. Enumeraţi componentele biosferei. c) măsuri concrete de îmbunătăţire a situaţiei. circuit biogeochimic. b) în hidrosferă viaţa este răspândită în toată grosimea ei. b) 10 km. experimente. c) Selectaţi intrusul: Funcţiile biosferei sunt: a) gazoasă c) oxidoreducătoare b) de dispersie d) de concentrare d) Biomasă Oceanului planetar constituie: a) 72. 2.5 km. actualitatea temei studiate.i. postere.ternul 3 1. Analizaţi tehnologiile industriale care urmăresc economisirea resurselor naturale şi legile ce prevăd protecţia mediului. c) este la înălţimea de (16-20 km). Explicaţi noţiunea de noosferă. P 6. c) poluarea radioactivă.2% c) 2% b)0. proiecte. Analizaţi ce reprezintă a) efectul de seră. d) este la înălţimea de (30-35 km).13% d)15% e) Selectaţi intrusul: a) în biosferă organismele vii sunt răspândite neuniform. argumentări. e) explicaţii prin calcule. 11. Proiectul trebuie să conţină: a) analiză ştiinţifico-ecologică. 21? r~\ . Enumeraţi poluanţii apeîor şi descrieţi originea lor. 9. Alcătuiţi un proiect ecologic cu o tematică stringentă. 8. d) poluarea aerului cu freoni. 5. a) circuitul H2O c) circuitul N2 b) circuitul O2 d) circuitul C. Alcătuiţi un eseu structurat la tema: „Circuitul substanţelor în natură". b) cercetări. 4. b) ploile acide. Alcătuiţi un grafic. 3. _ b) Stratul de ozon: a) reţine razele infraroşii. -L. d) 15 km. c)2. 7. d) materiale. c) Plantele verzi constituie 5% din biomasă uscatului.

npodpeccopa B. Ceapoiu N. 7. Editions Casteilla. 1981.. Bbicwafl i±iKona. Cluj-Napoca. 1986. 14. MocKBa. 8. 17. Lumina. 1990. 3BonKDUMOHHoe yneHne. 10. 19. Lobanov A. Chişinău.. Genetica şi selecţia în practica agricolă. Lumina.XMMunecKue cpeflCTBa B3auMOflePicTBMfl >KHBOTHbix. MocKBa.qaTej"ibCTBO HayKa.nn. BbicLuafl wKona. A. 21. Dăbală I. 1981. Ed. 1981. 1989. Genetica diviziunii celulare. M3. 1989.. VatiC. FeHeTMKa. Bucureşti. 25. Xamm O. CoBeTCKaa 3v\uy\vs\onepy\ft 1989. Kolesova O. MMHCK. Andon C. 6. 28. Convorbiri despre genetică. Bucureşti. P. 1974.5nonornHecKMM 3Hi4MKnoneflnqecKMM cnoBapb. Mhiae-BemrioMoe C. BHenqepHaa HacneflCTBeHHocTb. Medeedee H. EunJ]>K. E. Hoy3jH>K. Helevin N. MocKBa. Paris. 2. MocKBa. K)cynoeA. 1973. MocKBa. TeHeTHKa >KHBOTHbix. B.. 15. 24. Popa N. 1981.. V. IHemyHoe C. 1988. Acad. H. Biologie/geologie. SliusarevA. LobaşevM. 254 . Jucova S. H. Gavrilă L. MocKBa. 1990. V. M. Editura Dacia. OcHOBbi reHeTMHecKOM w-i>KeHepnM.. Ei/ionorMH.qeMW<a PAMH. Ed. Ecologie. Lumina. Caruzina I. Bucureşti. 1972. Chişinău. Bucureşti. 23. Bagele geneticii. 1990.. 5. 1986. M. TeneproHbi . 1975. 20. 1969. Vintilă loan. Cartea Moldovenească. Chişinău. Cemova N. 18. 1984. H. flpbirwna. 1972. Mutaţii genice. M. Chişinău. 1992. didactică şi pedagogică. Jlo6aujee M. 1998. Cartea Moldovenească. /?. 13. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Chişinău.1. Lumina. BâlovaA. 9. PbiOmiH B.. Gujov Iu. Citogenetica aplicată în ameliorarea grâului. H. KnoHupoBaHne reHOB. Chişinău. Biologie. Biologie şi genetică medicală. Ştiinţe ale naturii cu bazele ecologici. Ciocoi V. L. PopovE. V. 16. E. F. flporpecc.. Editura Cereş. F. Beceflbi no 6nonornu nona. JJaHusn M. MocKBa. fi FeHeTMKa c ocHOBaMM ceneKU. MocKBa. 22.. MMHCK. 1994. Lumina. M. Chişinău. Române. 4.. TaMHbie Tponbi HocuTenew CMepTM. 3. 11. 1982. Covic M. l/ISflaTenbCTBoneHMHrpaACKoroyHMBepcuTeTa. 1969. Dicţionar enciclopedic de genetică. flofl peflaioţi/ieM ai<a.9\6noKoe A. KupuieHdnam 9\. 12. HOBOCM6MPCK. Genetica şi bazele selecţiei. Tihomirova M. Culegere de probleme la genetica generală şi medicală. 1996. Lumina.

Ecologia ecosistemelor 5. Bazele geneticii şi reproducerea organismelor r 1. I storia dezvoltării concepţiilor evoluţioniste 144 156 174 180 2. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul //. Dezvoltarea vieţii pe Pământ 4. Genetica omului 13. încrucişarea monohibridă ( 7. Dezvoltarea individuală a organismelor i 4. încrucişarea polihibridă 1 4 14 24 38 45 54 70 80 89 97 106 119 131 8. ()riginea şi evoluţia omului Capitolul IU. Ecologia. Ecologia organismelor 3. Obiectul de studiu şi importanţa 2. Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă r 6. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9. Bazele învăţăturii despre biosferă Viografie selectivă 192 196 214 228 242 254 255 . Ecologia populaţiilor 4. Evoluţia omului . Interacţiunea genelor. Ecologia şi protecţia naturii 1. Evoluţia organismelor pe Terra.ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor i 5. înmulţirea organismelor i 3. înmulţirea celulelor \2. Variabilitatea organismelor 12. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom 10. Genetica . Genetica şi ameliorarea Capitolul II. Mecanismul evoluţiei 3.Capitolul I.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful