î

¥©L©i©P

manual pentru clasa

XII-

CZU 57 (075.3) V87

Manualul a fost elaborat conform Curriculum-ului naţional pentru învăţământul liceal

Lucrarea a câştigat concursul Ministerului Educaţiei pentru elaborarea manualelor din ciclul liceal şi a fost aprobată spre editare prin Ordinul nr. 613 din 31 decembrie 2003 al ministerului educaţiei al Republicii Moldova

Comisia de evaluare: Constantin Andon, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Maria Duca, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Tamara Pârău, profesor şcolar, grad didactic I

Recenzenţi: Constantin Subotin, inspector şcolar la DEŞTS al municipiului Chişinău Ion Golubenco, profesor şcolar, grad didactic I

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin editurii Lumina.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Voloşciuc, Leonid Biologie: Man. pentru ci. a XII-a /Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe; Min. Educaţiei al Rep. Moldova. - Ch.: Lumina, 2004 (Combinatul Poligr.) - 256 p. ISBN 9975-65-194-1 57 (075.3)

ISBN 9975-65-194-1

© Editară Lumina, 2004 © Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe, text; imagini, 2004

mmsmt i.

I. înmulţirea celulelor înmulţirea organismelor Dezvoltarea individuală a organismelor 4. Genetica - ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă 6. încrucişarea monohibridă. încrucişarea polihibridă 8. Interacţiunea genelor. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul II. Variabilitatea organismelor 12. Genetica omului 13> Genetica şi ameliorarea

ÎNMULŢIREA CELULELOR
1 CICLUL CELULAR Şl MITOTIC 2 MITOZA 3 MEIOZA

1. CICLUL CELULAR Şl MITOTIC Ciclul celular Unitatea structurală şi funcţională a organismelor vii este celula. Capacitatea acesteia de a se autoreproduce prin diviziune asigură creşterea şi dezvoltarea organismelor dintr-o singură celulă. Pe măsura dezvoltării organismului, o parte din celule se specializează la îndeplinirea unei anumite funcţii şi încetează să se mai dividă, de exemplu neuronii. Celulele unor ţesuturi (epitelial, hematogen ş.a.) păstrează însă capacitatea de dividere. Astfel, observările au arătat că în fiecare secundă în ficat şi splină sunt distruse circa 2,5 mln de eritrocite şi tot atâtea apar în măduva roşie a oaselor (ţesut hematogen). Celulele care păstrează capacitatea de a se divide într-un organism adult sunt numite tronculare. Cele două celule-fiice formate în urma diviziunii celulei tronculare au o soartă diferită: una se diferenţiază într-o celulă specializată şi pierde capacitatea de a se divide, iar cealaltă moşteneşte caracterul celulei-mamă. Datorită acestui fapt, rezerva de celule tronculare se menţine la un nivel constant. La plante capacitatea de a se divide o păstrează celulele ţesuturilor embrionare localizate în vârful tulpinilor şi al rădăcinilor, de-a lungul tulpinii, la baza peţiolului frunzei. Ele asigură creşterea plantelor în lungime şi grosime, restabilirea anuală a organelor ce pier. Durata vieţii celulei de la naştere în urma diviziunii celulei-mamă şi până la propria diviziune sau moarte reprezintă ciclul celular sau vital. La organismele monocelulare şi la celulele ce nu se divid din momentul apariţiei lor ciclul celular coincide cu durata vieţii organismului.

Ciclul mitotîc
Etapa de pregătire a celulei către diviziune (interfaza) şi diviziunea propriu-zisă (mitoza) alcătuiesc ciclul mitotic al celulei. Ciclul mitotic al celulelor care îndată după formarea lor se supun diviziunii, coincide cu ciclul celular. Interfaza ocupă cea mai mare parte a ciclului mitotic şi cuprinde trei perioade (fig. 1.1): presintetică (GJ, sintetică (S) şi postsintetică (G 2 ). Acestea au o durată diferită şi sunt marcate de desfăşurarea anumitor procese. Perioada 4

resintetică (G,), cea mai de lungă durată erioadă a interfazei, se caracterizează prin nteza de ARN şi proteine, dublarea numărului £ ribozomi şi mitocondrii. în perioada sintecă (S) continuă sinteza de ARN şi proteine, re loc dublarea cromozomilor în baza replicării loleculelor de ADN. Urmează perioada postintetică (G 2 ), în care celula se pregăteşte emijlocit pentru diviziune: se acumulează nergie prin sinteza de ATP, se dublează lastidele, centriolii. Interfaza este urmată de iviziunea propriu-zisă a celulei - mitoza.
2. MITOZA

Fig. 1.1. Perioadele ciclului mitotic.

Amintiţi-vă după fig. 1.2 şi 1.3 alcătuirea celulei vegetale şi animale. Observaţi asemănările şi deosebirile. Mitoza se compune din două etape: diviziunea nucleului - cariochineza - şi ziunea citoplasmei - citochineza.

' Cariochineza

Morfologia cromozomilor. Rolul central în diviziunea nucleului revine cromozoov. Ei prezintă formaţiuni filamentoase localizate în nucleu, constituite la sfârşitul ;rfazei din două copii longitudinale formate în perioada sintetică - cromatide 1-1.4). Acestea sunt unite printr-un corpuscul mic sub formă de punct sau granulă, lit centromer. în funcţie de localizarea centromerului deosebim trei tipuri de lozomi cu o configuraţie spaţială diferită:
perete celular ribozomi nucleol nucleu por nuclear mito'condrie centrioli aparatul Golgi membrană membrană vacuolă reticul endoplasmatic granular cloroplast nucleu nucleol aparatul Golgi mitocondrie

r eticul doplasmatic [granular

Alcătuirea celulei animale.

Fig. 1.3. Alcătuirea celulei vegetale.

cromozomi al celulelor somatice ale unui organism concret caracterizat printr-un anumit număr. c) acrocentric .stranreprezintă satelitul cromozomului dat {fig.satelit. Cariotipurile diferitelor specii prezintă deosebiri cantitative şi calitative {fig. formă şi dimensiuni este numit cariotip. De regulă. specii de plante sau animale conţin un anumit număr de cromozomi. 1. conţin 46 de cromozomi. 1. gulaţia secundară.are braţe vădit inegale.5. 5 .1).4). Cariotipul diferitelor spe. cromozomii omologi sunt morfologic identici.ADN.20. Celulele ce compun corpul indivizilor oricărei ' + *»* \^-*. 3 .drozofilă.cromatide. 3 . tipic pentru specia dată. 4 . 1. Setul de cii: 1 . 4 . fiind numiţi omologi {tab.5). cu excepţia celor Fig. 2 . Locul amplasării centromerului reprezintă B strangulaţia primară. Numărul de cromozomi din celulele somatice reprezintă garnitura diploida (se notează 2ri). relativ stabil.la om.a) metacentric .are forma de cârlig. 1 O : " • Tabelul 1. Zii centromerul fiind deplasat de la poziţia centrală. Dacă A . Structura cromozomului. Un astfel de cromozom capătă iu forma de bastonaş. Cu | 2 J» Ijj |4 întrucât centromerul este situat mai aproape de J F f | jf 3 unul din capete.gălbenuş. Unii cromozomi pot avea Fig. Cromozomii garniturii diploide sunt perechi. iar cel redus pe jumătate din celulele sexuale -garnitura haploidă (se notează n). De exemplu.somon. B.centromerul ocupă o poziţie centrală. iar cele ce compun organele porumbului . C ultrastructura cromozomului: 1 cel puţin una dintre acestea este suficient de centromer (strangulaţia primară). una sau mai multe strangulaţii secundare. în cariotip se disting două tipuri de cromozomi: autozomi şi cromozomi sexuali. în celulele sexuale se conţin de două ori mai puţini cromozomi decât în cele somatice.1 GARNITURA DIPLOIDA DE CROMOZOMI A UNOR SPECII DE PLANTE Şl ANIMALE SPECIA DE PLANTE GARNITURA DIPLOIDA Ceapă Porumb Ovăz Roşii Căpşun Orz 16 20 42 24 56 14 1 I I sAALE GARNITURA DIPLOIDA Muscă-de-casă Găină lepure-de-casă Oaie Cimpanzeu Om 12 78 44 54 48 46 .tipurile de cromozomi. 1.sexuale.4. porţiunea de cromozom separată de ea 2 . adâncă. ambele braţe fiind egale: b) submetacentric . 1. toate celulele din corpul omului (celulele somatice).

fazele mitozei văzute la microscopul optic. Depărtarea lor întotdeauna are loc pe o linie dreaptă. încep să se deplaseze spre polii opuşi ai celulei. în celulele plantelor superioare centriolii nu au găsiţi. cromozomii se transformă în corpusculi compacţi vizualizaţi sub microscopul optic şi care se deplasează uşor fără să se amestece între ei.a. Creşte şi viscozitatea ei.. Presiunea de turgescenţă a citoplasmei creşte datorită cărui fapt celula ide să capete o formă sferică. Centriolii. metafaza. B .reprezentarea schematică a fazelor mitozei. La sfârşitul profazei membrana nucleară izolvă şi cromozomii se repartizează liber în citoplasmă. între ei în citoplasmă se conturează un mănunchi de fire care formează fusul de diviziune. proteinele.6). Separarea centriolilor . în nucleul profazic fiecare cromozom constă din două cromatide. ARN). în desfăşurarea mitozei se disting 4 faze care se succed . cantităţi neînsemnate de lipide şi compuşi anorganici ai calciului. Fazele mitozei. anafaza şi telofaza (fîg. unii fermenţi. răsucite una în jurul celeilalte. . în compoziţia cromozomilor au fost identificaţi acizii nucleici (ADN. Profaza se caracterizează printr-un şir de procese ce au loc în citoplasmă şi nucleu.onsecutiv: profaza. 1. La ele fusul de diviziune apare la poli sub formă de „scufie polară".6. fierului ş. amintind o respingere reciprocă. ndiţionează polarizarea celulei. de regulă.vi F/g. Fazele diviziunii mitotice a celulei: A . Pe măsura îndepărtării centriolilor. Compoziţia chimică a cromozomilor. 1. Scheletul cromozomilor îl constituie ADN-ul şi proteinele. Ca urmare a spiralizării continue a cromatidelor. în vecinătatea nucleului. amplasaţi.

La unele animale celulele epiteliale se divid mai intens la întuneric decât la lumină. în jurul lor apare membrana nucleară. rămânând legate în regiunea centromerului. pe locul plăcii metafazice apare fmgmoplastul. unde se fixează de părţile opuse ale centromerului cromozomului. în timpul somnului activitatea mîtotică a diferitelor ţesuturi este mai mare decât în perioada de veghe. Activitatea mitotică poate fi influenţată şi de hormoni. Dacă organitele au fost repartizate mai mult sau mai puţin uniform în volumul citoplasmei celulei-mamă. Argumentaţi răspunsul. neelucidat pe deplin. Aceasta reprezintă un paşaport „11" specific al fiecărui organism. factorii externi ş. fusul de 1" diviziune se definitivează şi în alcătuirea lui se conturează două grupe de fire.telofaza. apoi în celulelefiice ele vor nimeri în cantităţi aproximativ egale. Separarea cromatidelor este un proces destul de complex. formând placa metafazică. datorită diviziunii acestuia. devenind complet libere. şi finalizează cu formarea a două celule-fiice identice. vegetale sau animale. Cel de-al doilea grup îl formează firele cromozomiale ce ajung de la pol până la ecuator.a. deoarece dă posibilitate de a studia cariotipul lui. toţi centromerii se divid concomitent. constituind pivotul fusului. Stabiliţi mitoza cărei celule. La cele vegetale. starea fiziologică a organismului. Tipurile regulate de diviziune ale celulelor. în mitoza descrisă mai sus diviziunea celulei este echivalentă şi simetrică. Numărul acestor fire corespunde numărului de cromozomi. este prezentată pe fig. în celulele animale citoplasmă se divide prin strangularea corpului celulei de la periferie spre centru. Acest tip de mitoza este numit simetric. în anafază cromatidele se separă şi în regiunea centromerului. se formează nucleolii. O dată cu atingerea de către cromozomi a polilor opuşi ai celulelor începe faza finală a mitozei . Cromatidele separate devin cromozomi-fii.6.în metafază cromozomii se amplasează cu centromerele strict în planul i~ ecuatorial al celulei. Cromozomii se despiralizează şi se transformă în filamente subţiri. ' ^ Unele sunt continue şi se întind de la un pol la altul. Citochlneza După diviziunea nucleului urmează diviziunea citoplasmei. 1. care creşte de la centru în părţi până atinge pereţii celulei. De exemplu. în natură se întâlneşte 8 . De regulă. invizibile la microscopul optic. Durata ciclului mitotic depinde de mai mulţi factori (tipul ţesutului. în O scurt timp braţele celor două cromatide ale fiecărui cromozom încep să se depărteze «" una de alta. Fiecare alunecă pe filamentele fusului spre polii opuşi ai celulei.) şi variază de la 30 minpână la 3 h. între timp.

şi tipul de mitoză asimetrică. Toate substanţele şi energia necesare pentru aceste două diviziuni se acumulează în interfaza I. metafaza. ceea ce duce la mărirea diametrului cromozomului. sunt endomitoza.8). precum şi al regenerării şi înmulţirii asexuate. Diviziunea celulelor endospermului şi a sporilor are loc prin mitoză cu reţinerea citochinezei: nucleul se divide multiplu şi numai după aceasta se divide şi citoplasmă celulei. Cea de a doua interfază practic lipseşte. 1. . MEIOZA Tipuri neregulate de diviziune ale celulelor Fig. însoţite de o singură replicare a ADN-ului.7.micşorare) este diviziunea celulelor sexuale. precum şi în celulele generaţiilor viitoare. Se formează aşa-numiţii cromozomi gigantici (fig. Cromozom gigantic din Meioza (de la gr. celulele peţiolului frunzei. când celulele-fiice nu sunt echivalente după dimensiuni şi cantitatea de citoplasmă. Endomitoza constă în dublarea numărului de cromozomi fără diviziunea citoplasmei sau a nucleului. cu excepţia reproducerii firelor cromozomiale. de exemplu în glandele salivare ale drozofilei. urmată de diviziunea citoplasmei. toate fazele ciclului celular decad. Astfel se obţin celule cu un set mărit de cromozomi. endospermul gramineelor. cartilajului etc. celulelor tumorale. în urma mitozei dintr-o celulă-mamă se formează două celule-fiice cu acelaşi număr de cromozomi ca şi celula-mamă. anafaza şi telofaza (fig. diviziunile urmează una după alta. în celulele unor plante şi protozoare. Politenia reprezintă mărirea numărului de fire cromozomiale (cromoneme). Ea constă din două diviziuni consecutive . 3.7). 1. Drept exemplu poate servi diviziunea zigotului la unele animale. Fenomenul de politenie se întâlneşte în celulele unor ţesuturi diferenţiate. Fiecare diviziune meiotică cuprinde cele patru faze ale mitozei descrise mai sus: profaza. în caz de politenie. Importanţa biologică a mitozei. politenia. Acest tip de diviziune are loc în celulele diferitelor ţesuturi ale plantelor şi animalelor. meosis . Astfel. Amitoza se reduce la diviziunea directă a nucleului fără formarea fusului de diviziune. Acest tip de diviziune celulară este caracteristic organismelor monocelulare. celulele ficatului. Prin amitoza se înmulţesc celulele tuberculului de cartof în creştere. rezultând celule polinucleare. S l a n d a s a l i v a r ă a drozofflei. 1. amitoza. mitoză asigură un număr constant de cromozomi în toate celulele organismului. Mitoză stă la baza procesului de creştere şi dezvoltare a organismelor.reducţională şi ecuaţională.

soldată cu scurtarea şi îngroşarea lor. Cel de-al treilea stadiu -pachinem (stadiulfibrelor groase) corespunde spiralizării cromozomilor conjugaţi. Diviziunea redacţională Profaza I este cea mai de lungă durată şi mai complicată fază a meiozei. structura dublă a cromozomilor devine vizibilă: fiecare cromozom constă din două cromatide-surori reţinute împreună de către un centromer. Numărul hiasmelor se micşorează treptat pe măsura deplasării respingerii cromozomilor spre capete. în unele locuri se formează figuri ce amintesc litera grecească %. numite hiasme. la drozofilă ea durează 4 zile. De exemplu. în locul de contact. Doi cromozomi omologi formează un bivalent. Astfel. asigură noi combinaţii ale caracterelor părinteşti. cromatidele cromozomilor omologi pot face schimb de sectoare omoloage.diachineză (stadiul separării fibrelor duble) 10 . 1. numit crossingover (fig.8. şi continuă pe toată lungimea lor. după principiul corpurilor cu sarcină electrică de acelaşi semn.9). 1. Acest fenomen. Durata conjugării cromozomilor depinde de specie. în desfăşurarea ei se delimitează cinci stadii. Reprezentarea schematică a fazelor meiozei. în ultimul stadiu al profazei I . la om . în zigonem (stadiulfibrelor ce se contopesc) are loc conjugarea cromozomilor omologi: atragerea şi alipirea lor reciprocă.mai mult de două săptămâni. Sub acţiunea acestora ei încep să se depărteze pornind de la regiunea centromerului şi continuând spre capete. în diplonem (stadiul fibrelor duble) îşi fac apariţia forţele de respingere reciprocă a cromozomilor. La despărţirea braţelor cromozomilor. în leptonem (stadiul fibrelor subţiri) începe spiralizarea cromozomilor datorită cărui fapt ei pot fi vizualizaţi sub microscopul optic. uneori de la centromer. constituit din 4 cromatide.metafaza I anafaza I telofaza I motafma I metataza II anafaza II telofaza II Fig. Unirea cromozomilor începe de cele mai multe ori de la capete.

Ca urmare. dar bivalenţi tetracromatidici. Ca urmare. prima diviziune se soldează cu formarea unei celule cu două nuclee. spre fiecare pol se îndreaptă un set haploid de cromozomi care conţine câte un cromozom bicromatidic de la fiecare pereche de cromozomi omologi. Drept urmare. După o scurtă interfază. îndreptându-se spre centrul celulei. 1. O 11 . Bivalenţii se aliniază cu centromerele în planul ecuatorial al celulei. bivalenţii trec în cito. din fiecare celulă se formează două celule haploide. când cromozomii ajunşi la polii celulei se despiralizează uşor. Comportarea cromozomilor neomologi în anafaza I este absolut independentă. în care dublarea cromozomilor nu mai are loc. Ca urmare a dizolvării membranei nucleare. în majoritatea cazurilor. în urma citochinezei. în anafazal.ecuaţională. Urmează telofaza I.bivalenţii sunt maximal spiralizaţi. care devin ulterior cromozomii-fii. Datorită meiozei. în citoplasmă se află nu cromozomi bicromatidici. Firele discontinue ale fusului de diviziune de la ambii poli ai celulei se fixează de centromerele fiecărui cromozom bicromatidic: se formează placa metafazică. ceea ce asigură o varietate mare de combinaţii ale cromozomilor materni şi paterni în setul haploid al viitorilor gârneţi. în urma fecundării se restabileşte garnitura diploidă (2ri). telofaza I nu este succedată de citochineză. urmează cea de-a doua diviziune meiotică .9. numărul lor corespunde garniturii haploide. în urma diviziunii centromerilor. ceea ce face posibilă menţinerea numărului constant de cromozomi în toate generaţiile fiecărei specii.Fig. Diviziunea eciiaţională Ce-a de a doua diviziune meiotică decurge după tipul mitozei simetrice. întrucât ei continuă să fie legaţi prin hiasmele de la capete. cromozomii omologi alunecă pe firele fusului spre polii opuşi. celulele sexuale (gârneţii) au un număr haploid de cromozomi (n). Meioza asigură şi o varietate a informaţiei ereditare ca urmare a crossing-overului şi combinării libere şi independente a cromozomilor materni şi paterni în anafaza I. în anafaza II spre polii celulei se îndreaptă cromatide. spre deosebire de metafaza mitozei. Schema crossing-overului. Urmează metafazalm care. cu unica deosebire că nucleele care o suportă conţin un set haploid de cromozomi bicromatidici. plasmă. Importanţa meiozei. Rezultatul final al meiozei sunt patru celule haploide.

ARN. c) aparatul Golgi. DEOSEBIRILE DINTRE CELULA VEGETALĂ Şl ANIMALĂ "• 12 . c) centrioli. d) ribozomi. c) nucleu. d) ribozomi. 3. se dublează plastidele. e) selectaţi organitele amembranare: a) plastide. 3) se acumulează energie. B a) perioada presintetică b) perioada sintetică c) perioada postsintetică 1) are loc autodublarea ADN-ului 2) are loc biosinteza de proteine. 2. cJ) participă la transportul substanţelor. centrozomul: 4) cromozomii constau din 2 cromatide. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B.dacă ac este corect D . Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-!. b) participă la digestia celulară.dacă bd este corect G . c) plastide. dublarea mitocondriilor. d) centrioli. 5. b) mitocondrii. 5) cromozomii constau din o cromatidă. Definiţi noţiunea de ciclu vita! ai celulei.1. b) lizozomi.dacă abc este corect B .dacă d este corect a) selectaţi organitele cu membrană dublă: a) nucleu. b) ribozomi. d) ribozomi. I 4. c) selectaţi organitele cu membrană simplă: a) reticul endoplasmatic agranular. b) mitocondrii. d) selectaţi funcţiile nucleului: a) conţine informaţie ereditară. c) dirijează procesele din celulă. Enumeraţi şi caracterizaţi etapele ciclului mitotic. b) selectaţi organitele care se autodublează: a) plastide. Scrieţi: A .

dacă sunt incorecte. 13. d) La sfârşitul meiozei celulele nou formate au numărul de cromozomi redus la jumătate. 7. deoarece la etapa reducţională spre cei 2 poli migrează cromozomi bicromatidici. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Celula" după următorul algoritm. Completaţi spaţiile libere. Scrieţi A. deoarece nu se întâlnesc şi în celula animală. a) Celula . în se formează 2 celulefiice. în metafază se separă şi se deplasează spre poli. Analizaţi esenţa endomitozeî. CAUZĂ-EFECT. 9. b) Diversitatea celulelor în dependenţă de funcţie. deoarece în telofaza I se formează 2 celule haploide.6. e) Bivalenţii au 4 cromatide. Explicaţi şi completaţi schema de mai jos: meioza II „ „ 2n2c interfază „ „ 2n2c meioza I meioza 14. deoarece conţin suc celular. Enumeraţi tipurile de cromozomi după localizarea centromerului. 10. Explicaţi prin schemă originea cromozomilor omologi. ARN şi proteine. f) Crossing-overul are loc în profaza I. şi B . deoarece este alcătuită din ADN. g) Telofaza I a meiozei se deosebeşte de telofaza II. 8. deoarece sunt alcătuiţi din 2 cromozomi omologi cu câte 2 cromatide. a) Cromatina face parte din nucleoplasmă. c) Vacuolele sunt spaţii delimitate de membrane. deoarece profaza I este cea mai scurtă fază a meiozei. în centriolii se deplasează spre poli.unitate structurală a organismelor vii. b) Mitocondriile sunt constituenţi specifici plantelor. Explicaţi şi completaţi schemele de mai jos: 2nC interfază 1 nc- interfază 2c 12. Enumeraţi stadiile profazeî. dacă ambele afirmaţii legate prin conjuncţia deoarece sunt corecte. 13 . 11.

Toate tufele de căpşun crescute din stolonii tufei-mamă.1NÎ CL OF 1 VAR/ETO7E4 TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR TIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR ?EA 1OR 2 ÎNMUL- 1. Totalitatea indivizilor "gemeni" ce provin pe cale asexuată de la un strămoş comun formează un clon (de la gr. La fel se înmulţesc şi bacteriile. Organismele unicelulare se înmulţesc. de regulă. înmulţirea vegetativă se distinge printr-o varietate mare de forme. klon descendent). se dezvoltă un nou organism asemănător întocmai cu cel matern.1 asexuată prin diviziune directă prin spori vegetativă 14 sexuată • conjugarea • fără fecundaţie • cu fecundaţie . VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE Schema 1. în urma diviziunii lor mitotice. VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR Durata vieţii oricărui individ în parte este limitată în timp. constituie un clon. După ce ating dimensiunile caracteristice pentru formele adulte ale speciei date. De exemplu. celulelefiice se divid şi ele.1 tipurile de înmulţire ale organismelor vii şi deosebirile dintre ele. Amintiţi-vă după schema 1. toate împreună alcătuind un clon. asexuat prin mitoză. de asemenea. Comun pentru toate este faptul că dintr-o celulă sau grup de celule. în cele din urmă pier. Datorită proprietăţii universale a fiinţelor vii de a se înmulţi viaţa de pe Terra nu dispare. corpul hidrei poate fi fragmentat în circa 200 de părţi şi din fiecare se va dezvolta o nouă hidră. Chiar şi arborii ce pot atinge o vârstă de 6000 de ani.

1.11). ce prezenta interes pentru om. prima oiţă clonată Dolly (fig. în micropipetă prezenţa condiţiilor favorabile.Posibilitatea dezvoltării unui organism dintr-o singură celulă a organismului-mamă a fost folosită de savanţi în scopul înmulţirii plantelor cu calităţi deosebite. a obţinut mai multe clone ale unei broaşte care se asemănau întocmai (fig. Cu acest scop cultura de ţesuturi animale este infectată cu un virus. Clonarea se efectuiază şi în lumea animală. diagnosticul prenatal de asemenea se fac pe culturile de ţesuturi. din Presupunem că un soi de viţă de mai multe broaşte identice cu cea Johnimagine. Astăzi cultura de celule şi ţesuturi este folosită pe larg în cele mai diferite domeomorârea nii ale ştiinţei. Ulterior celulele-fiice se separau şi se cultivau pe medii diviziunea \zigotului aparte până la regenerarea plantei întregi.2.10.1997 s-a născut Fig. în 1968. vaccinul împotriva căruia trebuie obţinut. Oiţa Dolly cu mamaMi rogat. Experimentarea noilor preparate farmaceutice. B Schema experimentului efectuat de Gurdon. obţinându-se astfel plante devirozate. De exemplu. după ce a omorât nucleul lor. 1.Prin donare John Gurdon a obţinut realizată însănătoşirea soiurilor. 1. a noilor metode de tratament. După un anumit timp se recoltează substanţa produsă de celule ca răspuns la pătrunderea virusului. acestea se înmulţeau prin dividere. savantul englez John Gurdon izolând jf J^ Wnt' nuclee din celulele intestinului unui mormoloc şi implantându-le în ovulele altor broaşte. A . în mormoloc nucleului baza culturii de ţesuturi poate fi B Fig. De la planta. Cultura de ţesuturi este folosită şi în medicină la obţinerea de vaccinuri. Astfel. Pentru a preveni acest fenomen. vie a fost afectat de o boală virotică care poate duce la nimicirea lui.11. în 1907 au fost obţinute primele culturi de celule. din lăstari se izolează celule neafectate care se cresc pe medii nutritive speciale. De curând 15 . 1. în Scoţia la 23.10). se izola un grup de celule care se introcelule din mormoloc intestin duceau pe un mediu nutritiv.

de creştere şi de maturizare. 1. Structura schematică a testiculului. în prezent. 1. De exemplu. aceasta a fost adormită din cauza unei afecţiuni pulmonare incurabile.14. Gametul feminin este ovulul.30 mcm. care afectează. oile bătrâne. ca şi la celelalte mamifere. 1. 16 a) Spermatogeneza Spermatozoidul prezintă o celulă mobilă de dimensiuni relativ mici.vezică urinară canal seminal veziculă seminală uretră penis acrozomă nucleu mitocondrii centriol > testicul Fig.are loc în glandele sexuale corespunzătoare. de regulă. Aplicarea clonării la om este legată de un şir de probleme cu caracter etic şi moral. testiculele constau dintr-un număr mare de tuburi seminifere {fig.gametogeneza . 2. spermatozoidul omului are o lungime de 50-70 mcm.12.spermatozoidul. înmulţirea sexuată presupune prezenţa a doi indivizi de sex opus.13). în care se conturează trei zone: de înmulţire. Gametogeneza epididim testicul canal seminal lobi tub seminifer Fig. numită gamet. 1. Aparatul reproductiv masculin. Formarea spermatozoizilor {spermatogeneza) se desfăşoară în testicule . 1.14). Fiecare individ participă la formarea noului organism doar cu o celulă sexuală. Cel mai răspândit tip de înmulţire a animalelor este cea sexuată.13. iar a crocodilului . Deşi forma lor diferă de la o specie la alta. 1. gât şi coadă (fig. Procesul de formare a gârneţilor . majoritatea au cap. m Amintiţi-vă alcătuirea glandelor sexuale masculine după fig. Alcătuirea unui spermatozoid. iar cel masculin .12.glande sexuale masculine. La om. în majoritatea ţărilor lumii s-au interzis cercetările privind donarea umană. în fiecare din aceste zone se desfăşoară etapele . ÎNMULŢIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR membrană coadă Fig.

Astnucieu fel de ovule formează peştii.15. Sunt tipice pentru artropode. Formarea ovulelor are loc în glandele sexuale feminine ovare (fig. prin dividerea mitotică a celulelor localizate aici. Ele prezintă celule diploide care încep să se formeze o dată cu maturizarea sexuală şi continuă pe toată durata vieţii individului. în zona de creştere spermatogoniile îşi măresc dimensiunile. citoplasmă amfibiile.este o celulă imobilă de dimensiuni relativ mari.16. 1. supuse în zona de maturizare diviziunii meiotice. 1. Trecând cea de-a doua diviziune meiotică. transformându-se în spermatociţi de ordinul I. 3) centrolecitale . iau naştere spermatogoniile. 1. a XII-a 17 .16): 1) izolecitale .18).conţin puţine substanţe nutritive repartizate uniform în citoplasmă ovulului. amplasată la periferia tubului seminifer. Secţiune prin tubul şeminifer.ovulul . dintr-o spermatogonie diploidă rezultă 4 spermatozoizi haploizi. 2) telolecitale dispun de o cantitate relativ mare de substanţe nutritive acumulate la un pol al ovulului (polul vegetativ). reptilele şi păsările.corespunzătoare ale spermatogenezei {fig.17). 1. în alcătuirea substanţe ovarelor. ca şi a testiculelor. se nutritive pol disting 3 zone în care au loc vegetativ anumite etape ale ovogenezei telolecital centrolecital izolecital (fig. Tipurile de ovule. începând cu peFig. rioada embrionară şi până la I Biologie. Pe lângă organitele celulare tipice. Ulterior din ele se dezvoltă spermatozoizii. 1. se disting mai multe tipuri de ovule (fig. fi) Ovogeneza Gametul feminin . ci. spermatogonii spermatociţi de ordinul 11 spermatociţi de ordinul II 1 S G spermatide 7 / sperrr spermatozoizi Fig. Sunt caracteristice mamiferelor şi nevertebratelor cu un termen scurt de dezvoltare embrionară. ovulele conţin şi substanţe nutritive. în zona de înmulţire.substanţa nutritivă este repartizată uniform în toată citoplasmă cu excepţia stratului periferic. Astfel. După cantitatea şi repartizarea rezervelor de substanţe nutritive. fiecare dă naştere la două spermatide haploide. 1. în urma primei diviziuni meiotice se formează două spermatociţi de ordinul II.15).

uter şi vagin. Din diviziunea ovocitului de ordinul II rezultă ovotidia. ovocitul de ordinul II este captat de trompa uterină prin care se deplasează spre uter.19 gametogeneza la plantele cu flori şi la vertebrate. A doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II are loc numai cu condiţia contopirii lui cu un spermatozoid. La alte animale cea de a doua diviziune meiotică urmează îndată după prima şi nu necesită prezenţa spermatozoidului. comanda se anulează. în scurt timp.18.globului polar. Dacă fecundaţia nu are loc. 1. fără vreun rol în reproducere. Acest stadiu îl trec doar 40 000 de ovogonii.ovociti de ordinul I fol icul ovarian vase sanguine ] ^-s 1 V^ trompă uterină ovogomu foliculi ovarieni Fig. şi încă un globul polar.19 (II). Ca urmare a meiozei. Ovogeneza este un proces ciclic care la om durează 28 de zile.17. Găsiţi asemănările şi deosebirile. După ce ating un anumit nivel de dezvoltare. Fiecare ovogonie este inclusă într-o structură specială -folicul ovarian. La om şi la unele mamifere ambele celule rămân unite între ele şi în această stare părăsesc ovarul. Celelalte stadii ale primei diviziuni meiotice sunt suportate la atingerea maturizării sexuale (la 12-13 ani). Dacă fecundaţia nu are loc. care se dezvoltă în ovul. acestea se pregătesc pentru o posibilă sarcină. dintr-un ovocit de ordinul I se formează patru celule haploide. dintre care trei degenerează şi doar una devine ovul (fig. prin diviziunea mitotică a celulelor de la periferia ovarelor . unde sunt supuşi profazei I. 1. acesta piere. vârsta de 3 ani. trecând în cavitatea abdominală: are loc ovulaţia. în zona de creştere. 18 . acumulând substanţe nutritive necesare pentru diviziunile ulterioare. celelalte degenerează. ovociţii de ordinul I trec In zona de maturizare. Secţiune prin ovar. 1. iar cea mică .iau naştere ovogoniile. Pe durata acestuia au loc transformări importante şi în alte compatimente ale aparatului reproducător feminin . Din diviziunea reducţională a meiozei rezultă două celule de mărimi diferite: celula mare este ovocitul de ordinul II. Comparaţi după fig.zona de înmulţire . Fig. în total se formează circa 400 000 de ovogonii. Primul globul polar de asemenea se divide. ovogoniile se transformă în ovociţi de ordinul I. 1. Sub influenţa hormonilor hipofizari şi ovarieni. Aparatul genital feminin.

19 . 1.Metafaza I O Metafaza f 8.19. sac embrionar oosferă spermatocit de ordinul I Metafaza I spermatociţi de ordinul II Metafaza II spermatozoizi \ globul polar I ovocit de j ordinul I ovocit de ordinul II ^^al doilea globul polar ovotidie i Spermatogeneza dividerea primului globul polar / ovul Ovogeneza Fig. Formarea celulelor sexuale la plantele cu flori (I) şi la animale (II).

La păsări şi reptile dezvoltarea zigotului are loc în afara organismului matern.întâlnirea spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II (la om). descompune substanţa ce încleie celulele din jurul ovulului. 1. A . de aceea mamiferele sunt numite vivipare. Prezenţa mai multor spermatozoizi în trompa uterină este necesară pentru facilitarea fecundaţiei. B . In cazul fecundaţiei externe (peşti. 20 . La mamifere zigotul se dezvoltă în corpul mamei. Spermatozoizii ajung la destinaţie traversând vaginul şi uterul prin contracţia muşchilor uterului şi mişcările active ale cozii.Pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de ordinul II.menstruaţia . conţinut în lichidul seminal.are loc în ~1 a 3-a . unde şi are loc contopirea lor.20.20 A). la suprafaţa lui se formează membrana de fecundaţie care împiedică accesul altor spermatozoizi. inclusiv la om. 1.5-a zi a ciclului. Fermentul. acesta devine permeabil pentru spermatozoid. In lumea animală se disting două tipuri de fecundaţie: externă şi internă. Acest proces . Fecundaţi» O wS Amintiţi-vă ce prezintă procesul de fecundaţie şi tipurile de fecundaţie. Ca urmare. întâlnirea spermatozoidului cu ovulul are loc în partea superioară a trompei uterine (Jig. La unele animale cu fecundaţie internă. La om şi unele mamifere.I Membrana de la suprafaţa uterului se descuamează şi se elimină împreună cu sângele —1 provenit din leziunea vaselor localizate aici. lucru de care se poate ţine cont la prevenirea sarcinii nedorite. amfibii) gârneţii sunt eliminaţi în mediu. deoarece îndată ce a fost semnalată prezenţa acestuia în ovul. Urmează contopirea nucleelor gârneţilor cu formarea zigotului. Modificările survenite în uter sunt reflectate de oscilaţia ^> temperaturii bazale. Astfel de animale sunt numite ovipare. S-a constatat că în ovul pătrunde doar un singur spermatozoid. CL. după pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de spermatozoid fuziunea membranelor celulare Socul de întâlnire a spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II trompă uterină spermatozoizi nucleu mascul nucleu femei ovotidieovul al doilea globul polar Fig.

la albină din ovulele nefecundate se dezvoltă trântori. la unii peşti. viespilor ş. Ginogeneza. ginogeneza şi androgeneza. însă. Partenogeneza la plante . Unirea celor două celule haploide. din care în corpul mamei se va dezvolta un nou organism. Partenogeneza poate fi somatică (sau diploidă) şi generativă (sau haploidă). Rubus ş.apomixia . Partenogeneza generativă asigură dezvoltarea embrionului dintr-un ovul haploid. la care se referă partenogeneza. porumb ş. Tipurile neregulate de înmulţire sexuată. 21 . Ovotidia şi este gametul sexual feminin -ovulul(fig. nucleu vegetativ spermii tub polenic <ot O r ti . înmulţirea androgenetică se afestă şi la unele plante I tutun.). himenopterelor (albinelor. Atât la plante.a. 1. De exemplu. a ovocitului de ordinul II şi spermatozoidului. Fenomenul a fost descoperit la viermii cilindrici. 1. Amintiţi-vă după fig. rotiferelor. stimulează cea de-a doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II cu formarea unei ovotidii şi încă a unui globul polar.20B). antipode nucleul central nucleul triploid al endospermului Fig.).21 fecundaţia dublă la plantele cu flori. Partenogeneza prezintă dezvoltarea embrionului dintr-un ovul nefecundat. Dezvoltarea indivizilor androgeni până la starea adultă s-a constatat numai la viermelede-mătase şi viespea parazitară. Acest tip de partenogeneza are loc la dafnii în condiţii nefavorabile.21. la plante. Este caracteristică crustaceelor inferioare.este caracteristică pentru speciile din genurile Potentilla. nu participă la fecundaţie.a. cât şi la animale se întâlnesc aşa-numitele tipuri neregulate de înmulţire sexuată. tratândule cu diferiţi agenţi chimici şi fizici. în caz de ginogeneza. Fecundaţia dublă la plantele cu flori. Ouăle nefecundate pot fi stimulate la diviziune şi artificial. Comparaţi fecundaţia la plante cu cea la animale. Embrionul se dezvoltă numai pe contul nucleului masculin şi al citoplasmei gârneţului feminin. Acest tip de înmulţire -exuată are loc la distrugerea nucleului matern încă înainte de fecundaţie. embrionul de asemenea se dezvoltă dintrun ovul nefecundat. în primul caz ovulul nu se supune meiozei şi chiar dacă trece prin diviziunea reducţională.a. activat obligatoriu de spermatozoid care. Androgeneza este un antipod al ginogenezei. nucleele haploide rezultate se contopesc restabilind garnitura diploidă.ordinul II. Urmează contopirea nucleelor cu formarea zigotului. 1. coada şi gâtul acestuia degenerează.

7. Explicaţi schematic dwwtm ta animate (pe exempJuf amfibienifar). deoarece ei fac parte din structura testiculelor. 3. a) Spermatogeneza are loc în tubii seminiferi.dacă sunt Incorecte. Fecundaţie internă 4. •j-m><'> fa pfanteie cu flori fi mamifere. ej Ovulul este mai mare în dimensiuni decât spermatozoidul. Peşti osoşi 6. Fecundaţie dublă 2. Crocodil 7. Plante angiosperme 5. Compui i. g) Ovociţii de ordinul I se află în profaza I. ontogenezâ o D_ 2. c) Spermatocitul de ordinul I are o garnitură haploidă de cromozomi. Hidra 12. . Planaria 10. . Enumeraţi tipurile de feeundaţfe. Fecundaţie externă 3. Necesită apă 9. Păsări 8. Muşchi-de-pământ 13. d a c i ambele afirmaţii legato prin conjuncţia deoarece «unt corect®. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice. Definiţi rtoffurtfe de reproducere: cartoti©. fi cu F. b) Spermatogoniile au un set diploid de cromozomi. Grupaţi noţiunile de mai jos dupl anumiţi criterii. . deoarece celelalte stadii ale ovogenezei au loc la maturizarea sexuală. cf j Fiecare spermatozoid are un set haploid de cromozomi. deoarece cu vârsta multe din ele degenerează. deoarece se formează în urma meiozei I. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice a celulelor din zona de înmulţire. CAUZÂ-CFECT. 1. Bivalve 22 .1. f) La naştere fetiţa conţine mai multe ovogonii. deoarece conţine organite celulare şi substanţe de rezervă. 0. Ascarida 11. Notaţi eu «era 4. cton» fecundaţie.belu SPERMATOZOID dimensiunile mobilitatea garnitura de cromozomi organitele citoplasmă 4.

e) diviziunea meiotică a spermatogoniilor. 10. d) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi cu un cromozom sexual X sau Y. d) diviziunea meiotică a spermatidelor. b) diviziunea mitotică a ovociţilor de ordinul I. Embrionul se dezvoltă din nucleul masculin şi citoplasmă gârneţului feminin. Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat. D. b) de la maturizarea sexuală şi până la sfârşitul vieţii. i: Î t fj\ ' . 23 . Spermatocitul de ordinul II este o celulă: a) haploidă cu 22 de cromozomi somatici şi un cromozom sexual X. Partenogeneză la plante. b) diviziunea meiotică a ovocitelor de ordinul I. E. B. Partenogeneză. Androgeneză. Spermatogeneza la om are loc: a) de la naştere până la maturizarea sexuală. Formaţiunea care înglobează ovogoniile. 2. Alcătuiţi un eseu ia tema "Influenţa alcoolului. b) diploidă cu 44 de cromozomi somatici şi doi cromozomi sexuali XY. 4. 3. • • • • • . Spermatocitul de ordinul II rezultă din: a) diviziunea mitotică a spermatocitelor de ordinul I. 2. Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat activat de spermatozoid. ft) numai în perioada maturizării sexuale.8. Ovociţii de ordinul II rezultă din: a) diviziunea meiotică a ovociţilor de ordinul I. _j A. d)în perioada dezvoltării embrionare. c) diviziunea mitotică a spermatogoniilor. 6. Asociaţi noţiunile din cele două coloane. Ovogoniu G. încep să se formeze în perioada embrionară până la vârsta de 3 ani. Apomixie. 1. drogurilor asupra ovogenezei şi sptrmatogenetei". C. c) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi un cromozom Y. Ginogeneză. 3. 4. 5. • 1. d) diviziunea reductională a ovociţilor de ordinul I. Folicul ovarian.

în scurt timp de la formare.22. Deosebim segmentare totală. La majoritatea animalelor această etapă a ontogenezei decurge după acelaşi plan şi include trei etape de bază: segmentarea. Fig. DiSegmentare parţială a zigotului la păsări 24 . zigotul animalelor suportă câteva diviziuni mitotice. 1.fern® r » DEZVOLTAREA INDIVIDUALA A ORGANISMELOR 3 DEZVOLTAREA EMBRIONARĂ LA OM 1 ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE 4 INFLUENŢA RECIPROCĂ A PĂRŢILOR EMBRIONULUI 5 INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI 6 ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI După formarea zigotului începe dezvoltarea individuală a noului organism ontogeneza. Segmentarea. când zigotul se divide în Segmentare totală simetrică a zigotului la branhiostomă Segmentare totală asimetrică a zigotului la amfibii ferite tipuri de segmentare a zigotului. 1. gastrularea şi organogeneza. ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI Dezvoltarea embrionară cuprinde perioada de timp de la prima diviziune a zigotului până la ieşirea embrionului din ou sau naşterea noului organism. Ea cuprinde două etape: embrionară şi postembrionară. Caracterul segmentării zigotului diferă de la o specie la alta şi depinde de tipul ovulului.

endoderm. şi parţială. întregime. La stadiul de 32 de celule embrionul aminteşte o mură. 1.Fig. Pe durata segmentării. De cele mai multe ori gastrulaţia Gastrulaţia prin imigrare la meduză decurge prin îmbinarea mai multor tipuri.23).celulele rezultate sunt aproximativ egale. blastodermul. la rândul său. 1. Gastrulaţia reprezintă procesul de formare a embrionului bi.embrion unistratificat care se supune gastrulării (fig. Cea totală. Ca urmare a segmentării de mai departe. mărginită de endoderm.sau tristratificat. Alcătuirea gastrulei. numit gastrulă. Segmentarea zigotului la branhiostomă. Astfel se formează blastulă . iar la altele prin imigrarea unui grup de celule dintr-o regiune sau alta a blastulei în interiorul ei. 1. numit blastopor -cavitatea bucală primară. El comunică cu mediul printr-un orificiu.celulele formate au dimensiuni diferite (fig.1. cu excepţia endoderm spongierilor şi celenteratelor. Gastrulă reprezintă un sac bistratificat(/zg. iar cel intern . Cel extern este numit ectoderm. în cazul segmentării doar a unei părţi a acestuia. Celulele ce formează blastodermul sunt numite blastomeri. 25 . Ele se amplasează într-un strat.1. şi asimetrică . Diferite tipuri de gastrulaţie. Cavitatea Fig. Ambele straturi mai sunt numite şi Gastrulaţia prin invaginaţie la branhiostomă foiţe embrionare. La unele animale gastrulaţia are loc prin invaginarea unei porţiuni de blastoderm în interiorul blastulei (fig.blastocelul. blastopor între primele două foiţe emb.blastocel blastoderm morulă blastulă blastulă în secţiune Fig. La embrionii majorităţii animalelor pluricelulare. dimensiunile celulelor se micşorează tot mai mult. reprezintă intestinul primar. de unde şi denumirea lui de morulă. gastrulei.24).25. care delimitează cavitatea primară a viitorului organism .24. poate fi simetrică .25). volumul sumar al celulelor rămâne neschimbat.23. 1.22). în timp ce numărul lor creşte. 7.

amintind un suc lăptos bogat în substanţe nutritive._1 placă neurală cil o 1 intestin primar placă neurală coardă rionare se formează şi cea de a treia . 1. După form a r £ a primordiilor Fig. epiteliul cavităţii bucale şi intestinului subţire. de aceea. 1. Durata dezvoltării embrionare . glandele sudoripare. 3. ORGANOGENEZA LA VERTEBRATE Tabelul 1. în urma primei diviziuni se formează două nuclee care se divid multiplu. plămânii coarda. branhiile şi plămânii la nevertebrate. cât şi a endospermului (fig. cereale această fază este numită „în lapte". branhiile la cordate.26. pancreasul).21 originea embrionului (zigotul principal) şi a endospermului (zigotul secundar) la plantele cu flori. la un moment dat. 2.gestaţia . sebacee).26).2). 1. muşchii.diferă de la o specie la alta. organele aparatului circulator. 1.2 CARE SE DEZVOLTA 1. Diferenţierea de mai departe a celulelor celor trei foiţe embrionare duce la formarea unora şi aceloraşi ţesuturi şi organe la majoritatea animalelor (tab. acoperindu-se în prealabil cu o membrană celulozică subţire. Prin apariţia între nuclee a membranelor ce 26 . scheletul. smalţul dentar.1. La porumb. sacul embrionar se umple cu nuclee înconjurate de citoplasmă. Endospermul începe să se dividă îndată după fecundaţie.mezodermul. Citochineza nu are loc.27). ^^ or_ ganelor urmează definitivarea structurii şi funcţiilor lor. părul. epidermul pielii şi anexele ei (unghiile. Mezoderm Endoderm 1 J 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE Fecundaţia dublă la plantele cu flori este succedată la scurt timp de diviziunea şi dezvoltarea atât a embrionului. intestinul şi glandele anexe (ficatul. Ectoderm sistemul nervos. generând un număr mare de nuclee. Organogeneza l a branhiostomă. Organogeneza începe încă la etapa de gastrulaţie o dată cu diferenţierea celulelor după structură şi compoziţia chimică (fig. organele de simţ. Amintiţi-vă după fig. excretor şi reproductiv.

Dezvoltarea lui începe după definitivarea albumenului prin dividerea printr-un perete transversal în două celule: una spre micropil şi alta spre interiorul ovarului. printr-o succesiune de diviziuni celulare orientate diferit. cu aceiaşi intensitate. ia naştere albumenul. 27 .29 unde are loc fecundaţia la om. Celula internă. otiledoanelor apar la început atât la Monocotiledonate. La graminee. embrionară propriu-zisă (de la a 2-a până la a 8-a săptămână de sarcină) şifetală (de la a 9-a săptămână de sarcină până la oterea copilului). Celula dinspre micropil se divide de mai multe ori prin pereţi . rezervele nutritive înmagazinându-se în cotiledoane. cât şi la Dicotiledonate. Fig. 1.ransversali. în timp ce la Monocotiledonate unul rămâne nedezvoltat.suspensor voltarea embrionului şi a endospermului la plantele cu flori.o masă de celule care încep să se diferenţieze şi morfologic. dând naştere unui suspensor care afundă celula internă în sacul embrionar. Primordiile . ricin albumenul este consumat parţial. fagacee embrionul consumă albumenul. Dez- O embrion delimitează celule. dovadă a originii lor comune. Amintiţi-vă ce prezintă sămânţa şi fructul la plantele cu flori. dând naştere cotiledoanelor. Amintiţi-vă după fig. Cât timp se dezvoltă endospermul embrionul se înveleşte într-o membrană celulozică şi trece într-o perioadă de repaus. La leguminoase. Deci. 1. La Dicotiledonate ele cresc simultan. cea mai mare parte rămânând în jurul embrionului. muguraşului şi radiculei (părţile embrionului). seminţele acestor plante sunt lipsite de albumen.27. dă naştere embrionului . DEZVOLTAREA EMBRIONARA LA OM Gestaţia la om are o durată de 280 de zile şi se împarte în trei perioade: incipientă ima săptămână după fecundaţie).

* m Fig. Două stadii de dezvoltare ale embrionului uman. împreună cu ţesuturile peretelui uterului participă la formarea placentei. organ care asigură rea (fig. după 60 de ore . B .28. C stadiul de 8 celule.4 celule. 1. blastula ajun\\ I stadiul de 2 ge în cavitatea uterină. se formează două celule. După 3celule 4 zile de aflare aici în stare liberă. care pune în pericol viaţa femeii. Perioada embrionară propriu-zisă începe cu gastrulaţia şi formarea foiţelor embrionare. A .29) . Are loc implantafecun daţie ovocit de ordinul II implantarea blastulei Fig. Ovulaţia şi implantarea blastulei.30. Uneori implantarea are loc în trompa uterină sau chiar în cavitatea abdominală. iar după 90 de ore . 1. Perioada incipientă. Segmentarea zigotului la om. Cea externă. în urma primei diviziuni mitotice.8 celule.28).afundarea 28 . blastulei în mucoasa uterului cu fixarea ulterioară de aceasta. în astfel de cazuri se vorbeşte despre o sarcină extrauterină.stadiul de 4 celule. timp în care blastomerii continuă să se dividă. blastula stabileşte legătura cu organismul mamei. Peste 3-4 celule celule morulă ore de la formare. care are loc la capătul distal al trompei uterine. membre superioare cavitate amniotică placentă membre inferioare Embrion de 50 de zile veziculă ombilicală Embrion de 30 de zile Fig. Astfel se stadiul de 8 stadiul de 4 formează blastula. ectodermul.16 celule (fig. după 40 de ore .29. în urma fecundatiei. 1. 1.stadiul de 2 celule. 1. La 25-35 ore de la fecundatie. se formează zigotul care se supune segmentării pe durata deplasării spre uter.

poluarea mediului etc. 29 .31. cordon ombilical în perioada implantării. A . Urmează contractarea uterului în vederea expulzării fătului.ştiinţa care se ocupă cu studierea etapei embrionare a ontogenezei. Perioada fetală începe cu a 9-a săptămână de sarcină şi se caracterizează prin definitivarea structurii şi funcţiilor organelor şi sistemelor de organe.31). 1. Formarea placentă placentei începe în a 14-a zi de la fecundaţie şi se încheie la sfârşitul celei de a doua luni de viaţă t intrauterină. 1. dar necesită încă condiţii intrauterine de dezvoltare.32.30).strangularea embrionului de broască la stadiul de doi blastomeri cu un fir de păr. La segmentarea acestuia. Dezvoltarea embrionară se încheie cu naşterea. Către momentul naşterii. Faptul că primii blastomeri sunt identici după setul de cromozomi şi neidentici după compoziţia citoplasmei şi determină etapele iniţiale ale diferenţierii celulare. 1. Făt uman de trei luni şi siderate critice în evoluţia sarcinii. Peste 15-20 min după naşterea copilului. Embriologii au stabilit că primele etape ale diferenţierii celulare sunt determinate de citoplasmă zigotului. iar către săptămâna a 8-a embrionul t' măsoară 30 mm şi are aspect de om (fig. bolile infecţioase suportate de ea. Ea are forma de disc fixat de mucoasa uterului. săptămâni de sarcină începe procesul de organogeneză. emoţii negative. Către sfârşitul celei de a treia Q. fătul atinge o greutate de cel puţin 2500 g şi o lungime de 47 cm (fig.dezvoltarea a doi embrioni din cei doi blastomeri izolaţi. 4. De aceea aceste perioade sunt conFig. se dezlipeşte placenta. 1. jumătate. Această perioadă poate dura de la 2 până la 100 min. stres. B Fig. Mai întâi timp de 2-20 de ore are loc deschiderea colului uterin. La vârsta de 8 luni fătul este viabil. celulele-fiice primesc porţiuni neidentice de citoplasmă. formării placentei şi organogenezei embrionul este foarte sensibil la veziculă acţiunile nefavorabile: la preparatele medicaombilicală mentoase luate de mamă. B . INFLUENŢA RECIPROCA A PĂRŢILOR EMBRIONULUI Probabil nu odată v-aţi întrebat cum dintr-o singură celulă-zigot se dezvoltă un organism pluricelular cu diferite ţesuturi şi organe specializate la îndeplinirea anumitor funcţii? Răspunsul la această întrebare ni-1 dă embriologia .legătura dintre embrion şi mamă.

nu toate cazurile pot fi soluţionate. aceeaşi grupă de sânge şi seamănă atât de mult între ei. separarea primilor doi blastomeri uneori are loc fără vreo influenţă din afară. O dovadă elocventă a influenţei reciproce a părţilor embrionului a fost obţinută experimental de savantul neamţ H. pereţii intestinului etc. De exemplu. Astfel. la transplantarea de blastomeri din viitorul ectoderm în diferite regiuni ale altui embrion de aceeaşi vârstă. de la un embrion de triton în ectodermul abdominal al unui alt embrion de triton.şi dizigoţi la om. Spemann.gemeni monozigoţi. muşchii etc. însă.33. au acelaşi sex. prezentând un grad diferit de concreştere. 30 . din care trebuia să se dezvolte tubul neural. din fiecare se dezvoltă Fig. de regulă. în prezent medicina practică pe larg separarea gemenilor monozigoţi concrescuţi. Este vorba despre gemenii siamezi. 1.într-o măsură mai mare diferenţierea celulară a embrionului este generată de influenţa reciprocă a celulelor sale. aflat la acelaşi stadiu de dezvoltare. Dezvoltarea gemenilor mono. în astfel de cazuri. din cel rămas se dezvoltă doar jumătate de blastulă. La animalele superioare. Experimentele au arătat că pe măsura dezvoltării embrionului legătura dintre celule creşte. La amestecarea şi cultivarea lor împreună s-au dezvoltat structuri asemănătoare cu coarda. în caz de izolare deplină a primilor doi blastomeri prin strangularea lor cu un fir de păr 1/ (fig. La cel de-al doilea embrion s-au format două tuburi neurale: unul la locul obişnuit. Cum poate fi explicată naşterea de gemeni de sex diferit? Dovezi ale influenţei reciproce ale părţilor embrionului au fost obţinute şi la transplantarea celulelor de embrion în dezvoltare. cu părere de rău. La fel s-au comportat şi blastomerii viitorului endoderm şi mezoderm. încât practic este imposibil de a-i deosebi (fig. El a transplantat sectorul de ectoderm.32). din acesteia s-au dezvoltat diferite structuri în funcţie de locul unde au fost transplantaţi: tub neural. în ambele cazuri s-a format un strat de celule asemănător cu epiteliul. inclusiv la om. Uneori gemenii monozigoţi nu se separă complet. la izolarea din blastulă a viitoarelor celule ale ectodermului sau endodermului şi cultivarea lor pe medii nutritive separate. 1. Experimental s-a constatat că la distrugerea unuia din primii doi blastomeri de broască şi neizolarea \ unuia de celălalt. 1.33). la fel şi influenţa lor reciprocă. un mormoloc normal. dintr-un ovul fecundat se dezvoltă doi embrioni . Aceştia.

Prezenţa oxigenului a apei de asemenea influenţează mult dezvoltarea embrionului. Rezultatele obţinute au sugerat ideea că acţiune de inducţie exercită nu celulele ca atare. INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI Dezvoltarea embrionilor diferitelor specii depinde într-o măsură sau alta de factorii de mediu (temperatură.34. Aceeaşi acţiune o exercită şi extractul din ceste celule. Astfel. iar părţile embrionului care dirijează diferenţierea ceplaca neurală lulelor vecine . apare întrebarea cum acţionează inductorul Fig.34). 1. Perturbarea acestora poate induce diferite anomalii de dezvoltare. păsări) această influenţă este cu mult mai mare decât în cazul fclor vivipare (mamiferele). de unde deducem că dezvoltarea embrionului la cele mai timpurii etape ale ontogenezei este reglată de mecanisme chimice. Bineînţeles. Gradul de influenţă a mediului asupra dezvoltării embrionului depinde de tipul dezvoltării acestuia. în cazul organismelor ovipare (peşti. experimental a fost demonstrată reglarea chimică a diferenţierii celulelor: produsele metabolice ale unor ţesuturi dirijează şi reglează dezvoltarea altora. în apropierea transplantului (fig. gradul de poluare a mediului etc. conţinutul de oxigen. celulele transplantului au modificat direcţia de dezvoltare a celulelor vecine. Fenomenul coardă a fost numit inducţie embrioposttransplantare f '] nară. umiditate.placa neurală iar celălalt . G 5. dar într-o măsură nai mică.centre de inposttransplantare ducţie.). dezvoltarea embrionilor de păsări are loc la o anumită temperatură a mediului (~25-27°C). 1. De exemplu.pe partea abdoproprie minală. iradierea cu o doză unică a femelelor gestante de şobolani b diferite termene de sarcină s-a dovedit a fi inofensivă pentru ele. La omorârea prin încălzire a celulelor inductorului şi transplantarea lor în regiunea abdominală a embrionului efectul transplantării a fost acelaşi: dezvoltarea în regiunea abdominală a setului suplimentar de organe axiale. amfibii. După naşterea 31 . De exemplu. Embrionul riviparelor de asemenea este influenţat de condiţiile de mediu. Prin urmacoarda proprie re. Răspunsul l-au dat experimentele efectuate de mai mulţi savanţi din diferite ţări ale lumii. ci produsele metabolice formate în ele. La o temperatură mai mică sau mai mare dezvoltarea embrionului practic este imposibilă. reptile. Experimental au fost >tabilite mai multe astfel de centre. Astfel. Secţiune transversală prin embrionul de asupra ţesuturilor adiacente? triton care a suportat o transplantare de ectoderm.

Factori teratogeni. diferiţi compuşi sintetici (coloranţi. Dezvoltarea postembrionară directă presupune asemănarea nou-născutului cu individul adult. 6. După specificul perioadei de creştere şi dezvoltare. A fost demonstrată şi acţiunea teratogenă a unor factori fizici (diferite tipuri de radiaţie. din ou iese larva.35. Acest termen de sarcină este considerat critic pentru formarea scheletului. stabilizatori.35). în cazul metamorfozei incomplete. Ea duce un mod Fig. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru arahnide. 29).). Dezvoltarea indirectă poate fi prin metamorfoză incompletă şi completă. . 1. crustacee şi majoritatea vertebratelor. unele preparate medicamentoase. în desfăşurarea ei se disting trei perioade: de creştere şi dezvoltare. ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI O dată cu ieşirea embrionului din învelişurile oului sau naşterea lui începe dezvoltarea postembrionară. Două tipuri de dezvoltare postembrionară. în prezent viciile şi malformaţiile de dezvoltare ale organismului uman. ultrasunetul. s-au dovedit a fi diferite substanţe chimice cu care omul contactează în viaţa cotidiană: tutunul. alcoolul. Amintiţi-vă perioadele critice în dezvoltarea embrionului la om (a se vedea p. toate animalele se împart în două grupe: cu dezvoltare directă şi indirectă (fig.au apărut dereglări în structura scheletului. câmpul electromagnetic etc._1 2 cu puilor s-a observat însă că iradierea la termenul de sarcină de 7-12 zile este dăunătoare puilor . Cunoaşterea cauzelor malformaţiilor şi viciilor de dezvoltare are o imensă importanţă practică deoarece sporeşte eficienţa măsurilor profilactice de combatere a celor mai grave perturbări de dezvoltare individuală a omului. cauzele apariţiei lor sunt studiate de un nou compartiment al ştiinţelor medico-biologice teratologici. 1. drogurile. emulgatori etc. de maturizare şi senilă.). factori care provoacă malformaţii şi vicii de dezvoltare. vibraţiile.

De exemplu. Din primul grup fac parte animalele care cresc pe o durată limitată a vieţii. De exemplu. Legităţile îmbătrânirii omului sunt studiate de un compartiment aparte al biologiei . plămâni.gerontologia (de la gr. este imobilă. Aceasta nu se hrăneşte şi. de viaţă activ şi este înzestrată cu organe provizorii.a. viespi. are coadă.spre deosebire de broasca adultă. La plantele şi animalele ce îmbătrânesc 3 Biologie. La părăsirea cuibului. greierii._ .G 0- _ Fig. După un şir de năpârliri.37. Ştiuca. taorunul cresc timp de mai multe decenii. Pe durata acesteia animalele şi plantele se reproduc. Perioada de maturizare începe o dată cu atingerea maturităţii sexuale. deosebim organisme cu creştere limitată şi nelimitată.36). a XII-a _. până când ating dimensiunile caracteristice indivizilor adulţi ai speciei date. ci. Din pupă. Din ou iese larva vermiformă (la fluturi ea este numită omidă). Instalarea şi durata ei sunt criterii strict de specie. După caracterul creşterii.36. Fig. care suportă un şir de transformări radicale. cosaşii. respirând prin branhii. nisetrul. gândacul-de-bucătărie. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru fluturi. albine. muşte. Aceste organisme au o creştere nelimitată. puii majorităţii păsărilor ating dimensiunile părinţilor. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă la fluture. majoritatea gândacilor ş.bătrân şi logos . coropişniţa. Prin metamorfoză incompletă se înmulţesc lăcustele. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză incompletă la broască. geron . şi nu trei ca la adulţi (fig. larva se transformă în imago (forma adultă).mormolocul . Pe durata perioadei de creştere şi dezvoltare are loc sporirea masei corpului şi mărirea dimensiunilor lui. asigurând astfel perpetuarea speciei. îmbătrânirea corespunde cu încetinirea metabolismului şi scăderea excitabilităţii.toată viaţa. 1.37).ştiinţă). lipsă la indivizii adulţi. 1. în acelaşi timp ea nu are unele organe caracteristice adulţilor. larva amfibiilor . de obicei. unele amfibii ş. care după un şir de năpârliri se transformă înpupă. Omul creşte până la vârsta de 18-20 de ani. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă cuprinde patru stadii (fig. Perioada senilă încheie ontogeneza oricărui organism. majoritatea mamiferelor cresc până la atingerea maturităţii sexuale. ploşniţele. 1. 1.a. iar majoritatea arborilor . dar nu are membre. inima are două camere. se dezvoltă imago.

3 DENUMIREA SPECIEI Hidră Ştiucă Broască Broască-ţestoasă Şoarece Pisică Câine. cauzele ei. iar la bătrâneţe .involuează.o asimilaţia decurge mai încet şi nu satisface pe deplin necesităţile energetice ale organismului. Moartea finalizează existenţa oricărui organism. Tabelul 1. în ultimul timp este promovată pe larg ipoteza mutaţiilor somatice: pe parcursul vieţii în celulele somatice se acumulează diferite mutaţii care periclitează buna funcţionare a organelor şi sistemelor de organe. lup Cal Vrabie Porumbel Gaşca BEI JLSLJ1I 1 Măr. inclusiv cele inter-k vertebrale. numărul lor reducându-se considerabil. acumularea în celule a diferitelor toxine. se calcifică din care cauză coloana vertebrală îşi pierde elasticitatea de altă dată. Pentru fiecare specie este caracteristică o anumită durată a vieţii {tab. Observările multianuale au arătat că modificările senile au loc în toate organele şi sistemele de organe. 1. dereglarea metabolismului calciului şi proteinelor. el fiind înlocuit cu ţesut conjunctiv.5 ori. Până în prezent au fost înaintate zeci de ipoteze conform cărora îmbătrânirea este generată de cele mai diverse cauze: reducerea conţinutului de apă în celule. Schimbări profunde suportă sistemul nervos: neuronii pier. Cartilajele. ceea ce stopează reînnoirea organelor vegetative. Vasele sanguine îşi pierd elasticitatea din cauza sărurilor depuse pe pereţii lor. Mai bine de 100 de ani sunt studiate mecanismele îmbătrânirii. La plante îmbătrânirea se manifestă prin pierderea de către celule a capacităţii de dividere. la un bărbat de 80-90 de ani masa muşchilor scheletici se micşorează de 2. Oasele devin mai fragile ca urmare a reducerii conţinutului de substanţe cu organice şi sporirii celui de săruri anorganice. înregistrându-se micşorarea dimensiunilor şi modificarea structurii lor.3). modificarea pereţilor vaselor sanguine etc. De exemplu. însă toate aceste ipoteze se referă mai mult la simptomele îmbătrânirii şi nu la cauzele acestui proces ireversibil. în tinereţe organele cresc şi se dezvoltă. în ficat se reduce volumul de ţesut secretor. păr Fag Plop Tei Stejar Măslin Cedru Secvoie Baobab Ienupăr Tisa 100 5-15 100-165 3 9-10 13-15 30^0 15-20 40-50 70 DURATA VIEŢII DIFERITELOR ORGANISME DURATA VIEŢI! (ani) - 200-300 250-900 300-600 până la 1000 peste 1000 600-700 până la 3000 până la 1000 până la 5000 2000 1000-3000 j 34 .

Haplofaza acestor organisme poate exista atât sub formă de indivizi monocelulari. Fecundarea presupune prezenţa apei care permite anterozoidului să ajungă la oosferă.7.sacul embrionar. Cea mai mare parte a vieţii aceste organisme o parcurg în stare haploidă. în arhegon se dezvoltă o oosferă haploidă. putem spune că ciclul vital al eucariotelor cuprinde următoarele etape: fecundaţia. linia subţire .de fecundaţie.faza haploidă. la muşchi generaţia sexuată şi asexuată convieţuiesc pe aceeaşi plantă. Reducerea numărului de cromozomi (haplofaza) este asigurată de meioză. O p l. 1. După morfologie ji structură. Ea este reprezentată de zigot care îndată după formare este supus meiozei cu formarea de spori haploizi.arhegoanele. La alge. microorganisme eucariote muşchi ferigi plante superioare animale superioare Fig.38. Din ovulul fecundat se dezvoltă sporofitul diploid. meioza (formarea gârneţilor haploizi).pluricelulară.38. şi cel feminin . Planta verde pe care o cunoaştem cu toţii este gametofitul haploid dezvoltat din sporul haploid.şi diplofazei la eucariote: M .mai mulţi anterozoizi ciliaţi (spermatozoizi). înmulţirea mitotică a celulelor. La majoritatea animalelor pluricelulare diplofaza este cea mai de lungă durată m a ciclului vital. protozoare. şi masculine . Deci.fecundaţia. iar haplofaza se reduce la formarea gârneţilor. Dacă luăm în considerare garnitura de cromozomi a celulelor organismului în fiecare din aceste etape vom constata următorul lucru: n—>2n—m. Pe sporofit se formează sporangii.anteridiile. Predominarea haplofazei (gametofitului) asupra diplofazei (sporofitului) este caracteristică şi pentru muşchi (fig. sporii dau naştere la o nouă generaţie haploidă. fiind reprezentată de gametofitul masculin -grăunciorul de polen. iar restabilirea (diplofaza) . F . microorganismele eucariote situaţia este inversă. 1. unde în urma meiozei iau naştere sporii haploizi. Pe el se formează organele sexuale femele . Nimerind în condiţii favorabile. Alternarea haplo. haplo-şi diplofaza la animale diferă considerabil: prima este unicelulară.39). linia îngroşată . La plantele cu flori haplofaza de asemenea este de scurtă durată. precum şi raportul duratei lor în ciclul vital al diferitelor organisme sunt reprezentate pe fig. iar în anteridii . faza diploidă fiind redusă la maxim. De aici deducem că ciclul vital ca atare prezintă o alternare a haplo-şi diplofazei. • cea de a doua . ALTERNAREA HAPLOFAZEI Şl DIPLOFAZEI ÎN CICLUL VITAL Generalizând cele expuse până acum despre dezvoltarea organismelor. cât şi pluricelulari.lll . 35 .faza diploidă.meioza. 1. Alternarea haplo-şi diplofazei.

Gametofitul. din contra. protal arhegon anteridie spermatozoizi 36 . în condiţii favorabile. 1. spori Fig. 1. protalul. Prin alternarea haplo-şi germinarea diplofazei se menţine într-un şir sporului de generaţii un număr constant nzoizi protonemă de cromozomi. care reduce pe jumătate garnitura gârneţilor. caracteristic Fig. Ciclul vital la muşchiul-de-turbă. Ciclul vital la ferigă. nediferenţiată în organe care se spermatozoizi hrăneşte de sine stătător.40. Din contopirea lor rezultă sporofitul pe frunzele căruia se formează sporangii în care se dezvoltă sporii haploizi. prezintă o placă verde (3-30 mm). Cunoaşterea fazelor ciclurilor vitale prezintă importanţă pentru studierea moştenirii caracterelor.40). speciei date. care restabileşte la zigot garnitura diploidă. La aceasta contribuie meioza. Pe acelaşi sau pe diferite protaluri se formează anteridiile şi arhegoanele în care se maturizează gârneţii. se dezvoltă protalul. sporofitul predomină ca durată asupra gametofitului şi se deosebeşte de acesta morfologic (fig. şi fecundatia.39. Din spori.o o La ferigi. 1.

4. Dezvoltarea la cărăbuşul-de-mai. d) animale diblasterice. 7._. Organismelor ovipare. . c) dezvoltarea prin metamorfoză completă 1. Explicaţi mecanismul fenomenului de inducţie embrionară. Explicaţi schematic formarea gemenilor bivîtelini şi univitelini. Enumeraţi cauzele principale ale diferenţierii celulelor în dezvoltarea embrionară. 4. b) dezvoltarea prin metamorfoză incompletă. Definiţi noţiunile de creştere. Diviziunea multiplă a zigotului. gerontologie.1. . Alcătuiţi un grafic. 8. CICLUL VITAL LA PLANTE PLANTA STADIUL. Influenţa factorilor mediului asupra dezvoltării embrionare a: a. 5.vj : 10. Cordate. Celenterate. DE GAWIETOFIT STADIU! Of SPOROFIT 1)clamidomonada 2) muşchiul-de-pământ 3) feriga-de-pădure 4) vişinul i i . '• •••-• ' . c) gastrulă. Completaţi tabelul. ' . Dezvoltarea la broască 5. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: ri a) dezvoltarea postembrionară directă. copiîndu-l pe caiet. 3. • : - v î !!i!£l: . Embrion cu 2 foiţe embrionare. 3. Analizaţi exemple de influenţă reciprocă a celulelor la embrionul de broască. __1 O a) segmentare. dezvoltare. ou ->larvă -nmago 4. Embrion cu trei foiţe embrionare. 7. o diagramă care ar ilustra perioadele dezvoltării postembrionare la om (luând la bază masa corpului şi procesele fiziologice). 8. b) biastulă. ' ' •' . 6.. 2. f) animale triblasterice. b. ou -»larvă -Miimfă -nmago 2. 6. Alcătuiţi un eseu ia tema.. 5. ': . ' • • ' . Stadiul embrionului cu 2 foiţe embrionare. Viermi. 9. nou-născutul se aseamănă cu adultul 3. Organele şi sistemele de organe se dezvoltă din 3 foiţe embrionare. 1. 37 .. Vivipare. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. :. teratologie. 2..

XIX-XX. genesis . Peste 24 de ore conţinutul ambelor baloane a devenit tulbure. Informaţia necesară pentru realizarea caracterelor unui individ alcătuieşte informaţia ereditară (genetică) a individului dat. când trei cercetători . Analizaţi experimentele descrise în continuare şi trageţi concluzii.pe diferite obiecte şi independent unul de altul au descoperit legile moştenirii caracterelor. Tschermak . S-a montat următorul experiment simplu. Data oficială a naşterii geneticii este considerat anul 1900. biochimice şi motrice). Baîeson în 1906.H. Moştenirea caracterelor ia microorganism* colibacil drojdie-de-bere. hereditas .origine) este o ştiinţă relativ tânără. săruri minerale şi glucoza. Ambele microorganisme pot fi cultivate pe medii nutritive ce conţin apă. ] 51 GENETICA .ŞTIINŢA DESPRE EREDITATEA Şl VAR1ABILITATEA ORGANISMELOR 1 OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII 2 SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GE-NETICII 3 OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII 4 IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ 1. Ereditatea (de la gr. Genetica studiază două proprietăţi fundamentale ale organismelor: ereditatea şi variabilitatea. S-au luat două baloane cu medii nutritive identice (fig. apărută la intersecţia sec. K. Fig. Analiza microsco- 38 .41). Correns şi E. Creşterea microorganismelor pe medii nutritive. Pe unul s-au însămânţat colibacili. iar în celălalt . Ambele baloane au fost puse în termostat la temperatura de 30°C. generaţiilor următoare. 1. în ansamblu. şi a speciei de care aparţine acesta.drojdia-de-bere. de Vries. agitânduse periodic.41. OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII Genetica (de la gr. Colibacilii sunt bacterii care trăiesc în intestinul animalelor şi se înmulţesc prin mitoză. Termenul de genetică a fost propus de W.moştenire) este proprietatea fundamentală a fiecărui individ de a transmite caracterele sale (însuşirile morfologice. în particular. Drojdia-de-bere este o ciupercă unicelulară care se înmulţeşte prin înmugurire.o y—. 1. fiziologice.

45 crescute în condiţii diferite (una la munte. Studiaţi cu atenţie cele două plante de aceeaşi specie din fig. variabilis. Şoriceii nou-născuţi s-au dovedit a fi absolut identici şi nu semănau deloc cu mamele-surogat.43.44. 1. Fig. Transmiterea informaţiei ereditare de la celula-ou la cele două celulefiice.de drojdii-de-bere (fîg. unul pe sol fertil şi altul pe sol lutos.45. Aceştia au fost separaţi microchirurgical şi reimplantati la două mamesurogat ce se deosebeau fenotipic. Cultură de drojdie-de-bere (x800). iar în cea de a doua . De exemplu.42). genetica omului etc.44). 1. 1.variabil). Acelaşi lucru îl putem spune şi despre plantele din fig.pe şes) şi trageţi concluzii. pică a arătat prezenţa în primul balon a unei populaţii numeroase de colibacili (jig. 1.42. Dezvoltarea noului organism are loc în condiţii concrete de mediu care pot fi distincte de cele ale strămoşilor. vor avea o înfăţişare diferită. Cultură de colibacili (x800). 1. Embrion la stadiul de 2 blastomeri Fig. 1. genetica animalelor. Spre deosebire de ereditate. genetica microorganismelor. fiind plantaţi în condiţii diferite. neîntâlnite la strămoşi. alta . Moştenirea caracterelor ia organismele pluricelulare într-un alt experiment s-a prelevat un zigot de şoarece la stadiul de 2 blastomeri (fig. 39 . variabilitatea asigură heterogenitatea speciei.Fig. 1. Cu cât condiţiile de viaţă sunt mai diferite cu atât şi deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii vor fi mai evidente. Ca urmare la el pot apărea caractere noi. doi stoloni de căpşun recoltaţi de la aceeaşi tufă. în funcţie de obiectul cercetat deosebim genetica plantelor. Proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei reprezintă cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor variabilitatea (de la lat.43). 1.

Mendel. / ' - ^ . Boveri. Astfel a luat naştere ideea că formarea unui nou organism este posibilă doar cu condiţia prezenţei în ambele celule sexuale a nucleului. slujitorii ştiinţelor din Egiptul Antic afirmau că toate proprietăţile şi caracterele fiinţelor depind de proprietăţile sufletului. iar la fecundarea ovulelor anucleate cu spermatozoizi anucleaţi. . Filozofii greci Democrit. dezvoltarea caracterelor organismului se datorează anumitor factori care se transmit prin intermediul celulelor sexuale. larve nu s-au format. . .. ci practic prin organizarea de observaţii şi montarea de experimente. El a presupus că celulele modificate produc material ereditar modificat. în a doua jumătate a sec. * ' • • / • • ! 2. la fecundarea ovulelor anucleate de aricide-mare cu spermatozoizi normali. Două plante de aceeaşi specie crescute în condiţii diferite de mediu: A-la munte.45.. Darwin a dezvoltat învăţătura filozofilor greci.. SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GENETICII Pe parcursul dezvoltării civilizaţiei umane au fost înaintate mai multe ipoteze cu privire la moştenirea caracterelor. Primul a studiat experimental moştenirea caracterelor naturalistul ceh G. în 1883 cercetătorul neamţ Th. El i-a numit factori ereditari. După Mendel. care se încorporează în ele la momentul conceperii. Au existat şi alte "teorii" despre ereditate. Astfel. Dezvoltarea ştiinţelor a dat posibilitate de a studia ereditatea nu numai teoretic. 40 .la şes. al XlX-lea Ch. Hipocrate şi Aristotel erau de părere că proprietăţile oricărui organism viu sunt moştenite de la părinţi prin mijlocirea produselor sexuale. asigurând astfel moştenirea modificărilor apărute în dezvoltarea individuală. ^' *j»T"~ . a obţinut larve care erau de patru ori mai mici decât cele normale. în 1866 el a publicat lucrarea "Experimente cu hibrizi vegetali" în care a formulat pe exemplul mazării legităţile moştenirii caracterelor la plantele superioare.. dar ele n-au rezistat timpului. Dar lucrarea lui Mendel nu a atras atenţia contemporanilor şi a fost dată uitării. * •• •• : ' • j p i • ' • . B .^ .

de Vries. La scurt timp aceste legităţi au fost confirmate de rezultatele experimentelor lui W. -^** .46.46 şi trageţi concluzii. Cemm şi E. Wilson în S.pe trei obiecte diferite au stabilit legităţile transmiterii caracterelor. formulând teoria cromozomială a eredităţii conform căreia purtători materiali ai factorilor ereditari sunt cromozomii. redescoperind legile ereditarii formulate de G. întrucât purtătorii materiali ai factorilor ereditari nu erau încă cunoscuţi.la ciuperci.U. au fost puse bazele studierii fenomenelor moştenirii caracterelor la nivel de celulă. 1. Bateson de studiere a moştenirii caracterelor la un număr mare de specii de plante şi de animale. Ulterior T.animale. Boveri în Germania. 1.A. Morgan şi a colaboratori săi în experimentele cu drozofila au confirmat această presupunere. în 1903 mai mulţi savanţi {Th. B .Studiaţi experimentele ilustrate pe fig. Din acest moment ştiinţa despre ereditate a trecut nemijlocit la studierea structurilor materiale ale celulei răspunzătoare de transmiterea caracterelor. Astfel. K.). Mendel. nucleu O enucleare Acetabularia mediterranea Acetabularia crenulata (2 _. Experimente de enucleare şi grefă nucleară la: A. observând paralelismul în comportarea factorilor ereditari şi a cromozomilor au presupus localizarea acestora în cromozomi. Tschermak . In 1900 trei cercetători . Correns şi E. moştenirea caracterelor se studia la nivelul întregului organism. * celule enucleate contopirea a două nuclee şi prima diviziune a zigotului peirea celulei decupare i fragment regenerează cu nucleu o nouă ciupercă embrion la i stadiul de 2 celule decupare I transplantarea în uterul unei femele şoricelul nou-născut enucleare transplanare emrea de nucleu m r j e j interspecific s £ e c / e / A crenulata Fig.H. 41 .

medicinei. Adăugând ADN-ul j extras dintr-o cultură de pneumococ virulent la o altă cultură de pneumococ /! nevirulent. elaborată încă de G. ciberneticii ş. Astfel a fost demonstrat pentru prima dată că suportul \ material al eredităţii este ADN-ul. cauzele şi mecanismele modificării informaţiei genetice. OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII Obiectivele de bază ale geneticii sunt studierea următoarelor probleme: particularităţile organizării şi modalitatea păstrării informaţiei genetice. Ca obiect de studiu sunt folosite microorganismele. Apariţia geneticii ca ştiinţă exactă a fost posibilă datorită utilizării de către G. agriculturii. variabilitate şi ameliorare. Beadl şi E. Mendel. în anii 40 ai sec. In prezent la studierea problemelor de genetică se aplică pe larg metodele altor ştiinţe: matematicii. obţinerea artificială de noi soiuri şi rase. elaborarea unor noi metode de dirijare a dezvoltării caracterelor ereditare valoroase şi de anihilare a celor nedorite. al XX-lea G. dovadă m a faptului că caracterul virulent al primei culturi prin intermediul ADN-ului a fost 3 transmis celeilalte culturi. obţinerea unor producători noi de substanţe biologic active ş. care se înmulţesc repede şi permit includerea în experimentele genetice a sute şi mii de generaţii cu miliarde de indivizi fiecare. Metoda citogenetică prezintă o îmbinare a metodei hibridologice cu cea 42 . chimiei. Metoda de bază în cercetările genetice este cea hibridologică. W. au stabilit procesele biochimice cu ajutorul cărora factorii ereditari influenţează asupra metabolismului celulelor şi. Astfel. în cele din urmă. Mendel a metodei matematice la analiza rezultatelor încrucişărilor.a. C. experimentând cu ciuperca Neurospora crassa. ei au constatat transformarea bacteriilor nepatogene în patogene. M.Natura chimică a factorului ereditar a fost determinată experimental în anul ^ 1944 de către savanţii T. relaţiile dintre ereditate. Metodele de cercetare. L. Tatum. Genetica modernă este chemată să rezolve şi un şir de probleme practice aşa ca: alegerea celor mai eficiente tipuri de încrucişări. mecanismele transmiterii informaţiei genetice de la o celulă la alta şi de la un organism la altul. elaborarea unor măsuri de protecţie a naturii vii contra acţiunii factorilor mutageni. Această descoperire a permis studierea eredităţii ' la nivel molecular. ceea ce a sporit considerabil importanţa cognitivă a geneticii şi rolul ei în dezvoltarea biologiei. asupra formării caracterelor morfologice şi fiziologice ale organismelor. realizarea informaţiei genetice la diferite etape ale ontogenezei. Astăzi ea este de neînlocuit mai ales la compararea rezultatelor obţinute cu cele teoretic aşteptate. McLeod şi McCarty. Ea constă în încrucişarea indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative (sau mai multe) şi evidenţa manifestării acestora în generaţiile următoare.a. fizicii. Metoda citologică asigură studierea bazei materiale a eredităţii la nivel celular şi subcelular. Avery. 3.

prevenindu-se chiar şi sfârşitul letal. 43 . Ea dă posibilitate de a stabili tipul de moştenire a caracterelor. IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ Genetica şi ameliorarea. destinată medicinei. Astfel. imunologice. microbiologie şi alte ştiinţe. fizice. trebuie supusă în mod obligatoriu studierii activităţii genetice. Genetica şi alte ştiinţe biologice. la om). utilizaţi de către om. Metoda genealogică constă în întocmirea genealogiei (la animale. Dezvoltarea geneticii omului a făcut să se înţeleagă că pe lângă bolile provocate de bacterii. se dereglează echilibrul hidric. Genetica constituie baza teoretică a ameliorării plantelor. pot fi salvaţi prin excluderea din raţia alimentară a produselor ce conţin compuşi la care aceştia sunt sensibili. Cunoştinţele acumulate de genetica animalelor. Genetica utilizează pe larg şi metodele specifice altor ştiinţe şi anume cele biochimice. animalelor şi microorganismelor.citologică. boli ereditare metabolice. 4. asupra informaţiei ereditare a diferitelor specii de plante şi animale. fapt ce permite a calcula numărul de organisme heterozigote şi a prognoza numărul de indivizi cu mutaţii.a. deosebim genetica biochimică. se poluează apele. chimice. Un aspect foarte important al geneticii ecologice este studierea influenţei diferiţilor agenţi fizici şi chimici. Genetica şi ecologia. Prognozarea şi prevenirea unor astfel de consecinţe negative ale activităţii omului este imposibilă fără cunoaşterea ecologiei şi a geneticii. în funcţie de metodele de cercetare. Diagnosticul precoce al unora dintre ele face posibilă intervenţia promptă în evoluţia lor. agriculturii. De aceea orice substanţă nouă. Prin metoda populaţional-statistică se determină frecvenţa diferitelor gene în populaţii. botanică. plantelor şi microorganismelor sunt aplicate în zoologie. Ca urmare. schimbările în structura şi numărul cromozomilor. Practica a demonstrat că diagnosticul maladiilor ereditare până la procreare permite excluderea naşterii de copii bolnavi. virusuri şi de alţi agenţi există circa 2500 de boli ereditare. Un rol important joacă în acest sens consultaţiile medicogenetice. Cu ajutorul acestei metode se studiază cariotipurile. industriei alimentare. genetica moleculară ş. De cele mai multe ori activitatea gospodărească a omului este legată de intervenţia lui în procesele din natură. soiuri de plante de cultură şi tulpini de microorganisme. se reduc suprafeţele împădurite. nou-născuţii bolnavi de galactozemie (nu asimilează lactoza) sau de fenilcetonurie (sensibili la aminoacizii aromatici). Cu ajutorul geneticii au fost create noi rase de animale domestice. Genetica şi medicina.

2) a efectuat experimente pe Drozofilla melanogaster: 3) considera că gârneţii poartă unul din factorii ereditari. Tschermak. în genetică se aplică următoarele metode de cercetare: 1) hibridologică. D. 4) a întocmit hărţile cromozomiale. de Vries. Gregor Mendel: 1) a studiat ştiinţele naturii la Viena. 3. 6. 4) influenţa mediului asupra dezvoltării caracterelor C. 4. 3. 2) Gregor Mendel.1. 2} biochimică. 5. Enumeraţi metodele de cercetare în genetică. Selectaţi răspunsul corect A. Informaţie ereditară. Genetică. K. Ereditatea. d) proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei. biochimice şi motrice ale organismelor. 4) Democrit. Variabilitatea. 2. e) însuşirile morfologice. Hipocrate. Definiţi următoarele noţiuni: genetică. Alcătuiţi o schemă care ar ilustra legătura geneticii cu alte ştiinţe. 3) moştenirea caracterelor de către urmaşi. | 8. Correns. Genetica studiază: 1) totalitatea caracterelor organismelor. Analizaţi importanţa dezvoltării geneticii pentru alte ştiinţe. 2. ereditate. Scrieţi un eseu la tema: "Rolul geneticii în viaţa omului". B. Aristotel. Descrieţi etapeie dezvoltării geneticii ca ştiinţă. Caracter. B a) totalitatea caracterelor transmise urmaşilor. 5. c) proprietatea organismelor de a transmite caracterele generaţiilor următoare. 4. 44 . 7. 2) ereditatea şi variabilitatea organismelor. variabilitate. E. 3) discriptivă. Asociaţi noţiunile din cele două coioane: A 1. Bazele geneticii au fost puse de: 1) H. 3) Tomas Morgan. 4) prelucrarea matematică a datelor. b) studiază ereditatea şi vanabilitatea organismelor.

4 funcţiile proteinelor în organism.4 mxmmmmm Catalizează anumite reacţii chimice din organism. cheratina părului şi a unghiilor Actina şi miozina din fibrele musculare Hemoglobina transportă oxigenul. fibrinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge Insulina reglează metabolismul glucozei. lipaza scindează grăsimile Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor. elastina ţesutului conjunctiv. albumina de coagulare . oferitina care depozitează fierul în splină Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. al unor organite şi al structurilor de sprijin Asigură deplasarea celulelor. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor Proteine structurale Proteine contractile Proteine de transport Proteine alimentare Proteine protectoare Proteine reglatoare (hormonii) 45 .acizii graşi Cazeina laptelui. Se cunosc circa 2000 de fermenţi Component al membranelor celulare. componenţilor intracelulari Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului EXEMPLE DE PROTEINE Proteine-fermenti Amilaza scindează amidonul până la glucoza. BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR KH Amintiţi-vă după tabelul 1. FUNCŢIILE DE BAZA ALE PROTEINELOR CLASA DE PROTEINE Tabelul 1.femei' INFORMAŢIA EREDITARA REALIZAREA El ÎN CELULA O 1 BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR 2 REPLICAREA ADN-ULUI 3 BIOSINTEZA PROTEINELOR 1.

Schema simplificată a moleculei de ADN.2 o Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude catena laterală individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici. După cum ştiţi. Astfel.47. . Codul genetic. sinteza proteinelor are loc în ribozomi cu participarea ARNm din aminoacizii aflaţi în citoplasmă. De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale structura spaţială] individualităţii organismelor a fibnlară fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. numita 4p dezoxiriboza codon.47-1.48 alcătuirea unei molecule de proteină şi a ADN-ului. globulară Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific Fig. practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în anpeptidică samblu sunt determinate de H. Observările au arătat că ordinea legării aminoacizilor într-o nouă moleculă depinde de succesiunea nucleotidelor în molecula de ARNm. Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă. 1. 1. la care toate proteinele să fie identice. După acid acid Uzină glutamic glutamic valină alanină cum aţi văzut din tab. 1. 1. un codon însă poate copatru baze azotate difica numai un aminoacid.48. Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie. fiecare aminoacid este codificat de o îmbinare din trei nucleotide ale un dezoxiribonucleotid moleculei de ARN m .H structura liniară a proteinei proteine.4. Fiecare aminoacid poate moleculă 0 de0acid fosforic • de fi codificat de mai mulţi co•)ADN I B| bază azotată doni. A TI-KT . aminoacidul alanina fiziologici şi biochimici. doi oameni. cu excepţia gemenilor univitelini. un anumit set de proteine. • . putem afirma că informaţia despre ordinea legării aminoacizilor în moleculele proteice se păstFig. întrucât ARN m este o copie adenină guanină tinină titozină complementaritatea bazelor fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN. Schema structurii unei molecule proteice. r e a z ă în molecula de ADN în 46 un fragment al unei catene • moleculei de ADN un fragment al . grupa amină H—-(MO» 9rupa P V carboxilă carhnxn • 0 Amintiţi-vă după fig.

1.unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codoanele vecine.între codoane nu există spaţii. Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne.sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens). Sensul celorlalţi 63 de codoni a fost descifrat în următorii cinci ani.fiecare codon cifrează numai un aminoacid. La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene. • caracterul univoc .5). iar 3 (UAA. 1966) A DOUA BAZA Tabelul 1. dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi. Codul genetic cuprinde 64 de codoane. • universalitatea — aceleaşi codoane codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii. • nesuprapunerea codonilor . Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare. UAG şi UGA) . Nirenberg. IohannXsen a propus noţiunea de genă (fig. • lipsa virgulelor .5 G A TREIA BAZĂ Fenilalanină Fenilalanină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină A Izoleucină Izoleucină Izoleucină Metionină Valină Valină Valină Valină Serină Serină Serină Serină Pralină Pralină Pralină Pralină Treonină Treonină Treonină Treonină Alanină Alanină Alanină Alanină Tirozină Tirozină Non-sens Non-sens Histidină Histidină Glutamină Glutamină Asparagină Asparagină Lizină Lizină Acid aspartic Acid aspartic Acid glutamic Acid glutamic Cisteină Cisteină Non-sens Triptofan Arginină Arginină Arginină Arginină Serină Serină Arginină Arginină Glicină Glicină Glicină Glicină c U A G U C A G U C A G U C A G G 47 . 1. Un codon . Principalele caracteristici ale codului genetic sunt următoarele: • caracterul tripletic. Acest mod de cifrare a informaţiei ereditare a fost numit cod genetic (tab.determină începutul sintezei şi este numit codon de start. CRICK. Primul "cuvânt" al codului genetic a fost descoperit în 1961 de cercetătorul american M. Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia CODUL GENETIC (DUPĂ F.AUG . pentru care în 1909 W.49).ordinea succesiunii tripletelor de nucleotide.

adică de autodublarea moleculelor de ADN. Localizarea genei m celulă. iar cealaltă este sintetizată din nou. 2. se sintetizează o nouă catena. Par- Fig. Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. Astfel. numit reparaţie.nucleotidului G). una din catene provine de la molecula-mamă. în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă.50). Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală. Acest proces. 1. decurge astfel. Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale.49. Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. 1. REPLICAREA ADN-ului Fig. Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecutivitatea nucleotidelor. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă. 1. în continuare. Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiticularitatea distinctivă a replicării ADN-ului este precizia ei înaltă. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. fiecare catena serveşte ca matrice pentru o nouă catena complementară. informaţia ereditară conţinută în celula-mamă se transmite celulelor-fiice.50. iar nucleotidul C . La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. Apoi o altă enzimă copiază informaţia 48 conservativ (fîg.genă *k este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. Mecanismul replicării ADN-ului. .

Acest rol îl exercită ARNm care se sintetizează pe una din catenele de ADN după acelaşi principiu al complementarităţii.de transport şi ribozomal. Acest proces a fost numit transcripţie (fig. Transcripţia. iar planul de structură al acestora .ADN-ul . nogie. ARNm se îndreaptă spre ribozomi. Aceştia se află în stare liberă în citoplasmă şi rezultă din degradarea proteinelor conţinute în hrană. Cu participarea acestei enzime are loc despiralizarea moleculei de ADN şi ruperea legăturilor de hidrogen dintre cele două catene. 1.51). unde şi are loc sinteza proteinelor. Transportarea lor spre ribozomi este moleculă de ARNm înjormare moleculă de ADN nucleotide moleculă de ARNm formată Fig. reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii.ribozomii .de pe catena intactă. Transportarea aminoacizilor spre ribozomi.a fost copiată. De pe anumite sectoare ale moleculei de ADN.în nucleu. ci doar pe sectorul acesteia care corespunde unei anumite gene. Altă enzima f ™ * " "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată. BIOSINTEZA PROTEINELOR 3= Amintiţi-vă tipurile de ARN şi funcţiile lor în celulă. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare. Transcripţia nu are loc concomitent pe toată molecula de ADN. a XII-a 49 . Pentru sinteza proteinelor sunt lecesari aminoacizi. Aceasta va continua până când enzima nu va întâlni codonul-terminator al moleculei de ADN care semnalează încheierea sintezei: gena . Concomitent se pot transcrie mai multe gene de pe aceeaşi moleculă de ADN sau mai multe gene de pe diferite molecule de ADN. Pe una din catene şi începe sinteza ARNm din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. 1. Enzima ARN-polimeraza se fixează la molecula de ADN la nivelul codonului-promotor de la care trebuie să se înceapă sinteza ARNm. r 3. Trecând prin porii membranei nucleare.51. Deci. Transcripţia moleculei de ARNra pe un fragment al moleculei de ADN. Uneori însă .fragmentul de ADN ce codifică sinteza unei anumite proteine . cu participarea fermenţilor are loc şi sinteza celorlalte tipuri de ARN . pentru transmiterea informaţiei ereditare de la ADN la ribozomi este nevoie de un mediator. "Fabricile" de sinteză a proteinelor .sunt amplasaţi în citoplasmă. Reproducerea lor în generaţiile următoare > de celule duce la diferite patologii. ci.

Translaţia este anticipată de fixarea moleculei de ARNm de unul sau mai mulţi ribozomi. După ce primul ammoacid a fost găsit. 1.1 asigurată de ARNt. între primul şi al doilea aminoacid se formează legătura peptidică. Reprezentarea schematică a "participanţilor" la procesul de biosinteză a proteinelor. "Citirea" informaţiei de pe ARNm începe de la codonul . Procesul se repetă până când nu este citită toată informaţia de pe ARNm. ARNt cedează aminoacidul şi porneşte după un altul. Aceste nucleotide formează anticodonul de care depinde care aminoacid se va fixa de „peţiolul frunzei". în ~anticodon citoplasmă sunt cam atâtea tipuri de molecule Fig. 1. adică până nu este sintetizată proteina dată (fig. De codonul ARNm. noacizii. 1.53—1. întrucât această legătură este mai puternică decât legătura dintre ARNt şi aminoacid.52). ribozom C reticul endoplasmatic granular Fig. molecula de ARNm se deplasează prin ribozom cu un codon şi se reţine la acest nivel până când este găsit al doilea ammoacid. Realizarea acestei funcţii se datorează structurii specifice a acestui tip de acid locul de fixare a aminoacidului nucleic {fig. După formă el aminteşte o „frunză de trifoi" în vârful căreia se află trei nucleotide complementare nucleotidelor unui anumit codon a ARN m . în caz dacă anticodonul nu corespunde codonului ARNm. se apropie ARNt. Translaţia este procesul prin intermediul căruia informaţia ereditară. se transmite în succesiunea aminoacizilor în molecula de proteină. aflat în momentul dat în ribozom. aminoacidul adus de acesta va ocupa prima poziţie în viitoarea moleculă de proteină.52. Dacă anticodonul său corespunde codonului ARNm. câte tipuri de codoane codifică amiARN. 1. 1. cedând locul altui transportator.53.55). 50 . ARNt dat părăseşte ribozomul.AUG (fig. Alcătuirea moleculei de de ARNt.57).. codificată în ordinea nucleotidelor în molecula de ARNm.

"Citirea" ARNm de către mai mulţi ribozomi. 1. 1.direcţia deplasării ribozomilor o U C C G U U U U U ARNm Fig. proteina formată Fig. 1. Ruperea legăturii dintre ARNt şi aminoacidul transportat.57.55. A U G U C C N G U U U U U I i i Fig. 51 . i i aminoacizi • începutul "citirii" i II II i II staţia "terminus" Fig.54.56. începerea "citirii" informaţiei de pe ARNm. Formarea legăturii peptidice între doi aminoacizi. 1.

în formă generalizată cele expuse în cadrul acestei teme se pot reprezenta schematic astfel (fig. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori. 1. Prin urmare. în 1950 a fost formulată dogma centrală a geneticii: în celulă informaţia circulă de la ADN la ARN şi apoi la proteină şi nicidecum în sens invers. în al doilea rând.58. Sinteza unei molecule proteice durează circa 2>-^ s. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice.în citoplasmă. •PM 52 . Primul proces are loc în nucleu. rolul acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă. Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmatic. Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP. în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm.58): 2 CU ADN -T C G ARN triplet catena peptidică codon enzime proteine de structură proteine de transport A--] G- & IJOJUI T -T CO T C -T -c -G l\ i\ c c G0-. Cercetările de ultimă oră au demonstrat că există virusuri care posedă capacitatea de a transmite informaţia genetică de la ARN la ADN. Realizarea informaţiei ereditare în celulă. U- transcripţie u! J translaţie I f G "i _ proteine de semnalizare alimente C T C C G. unde are loc maturizarea lor. Ttatct.• *"1 G GJ ammoacizi Fig. 1. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile. în primul rând. iar al doilea .

/. Analizaţi funcţiile de bază ale proteinelor în organismele vii. Explicaţi prin schemă procesul de replicare a ADN-ului.1. 12.alanină .triptofan . codon de start V: ARN ribozomal 1. Determină începutul sintezei proteinei. 6. 15. De ce proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor? 4. 3. Analizaţi proprietăţile codului genetic.glicină Uzină . 3. Analizaţi mecanismul reparaţiei ADN-ului.serină. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta translaţia. 9. ADN-ul inelar este prezent în: a) adenina şi citozina. a)plastide. Definiţi noţiunea de genă. 7. genotip. Alcătuiţi un eseu la tema: "Factorii nocivi şi biosinteza proteinelor*'. Sinteza unei molecule de ARN pe un sector al moleculei de ADN. Descrieţi mecanismul decodificării informaţiei prin codul genetic. 8. c) nucleotidul conţine glucidul riboza. transcripţie //. 13. 5. Determinaţi structura segmentului de ADN care codifică acest poiîpeptid. Enumeraţi substanţele organice din componenţa organismelor vii. d) guanina şi adenina d) celulele procariote. translaţie ///. cariotip. Analizaţi schema: ADN -* ARH -»proteină -» caracter. citozina şi uracilul. Descifrarea informaţiei din molecula de ADN despre sinteza proteinelor. d) conţine bazele azotate adenina. 4. 11.vaiînă . cod genetic IV. Baze azotate purinice sunt: 2. Citirea informaţiei de pe ARNm. 6. c) nucleu. 3. Are loc în citoplasmă. c) adenina şi uracilul. Explicaţi esenţa şi mecanismul transcripţiei. fa>) mitocondrii. 2. 10. Asociaţi noţiunile din coloana A cu cele din coloana B. b) prezintă un polinucleotid. ADN-ul a) este prezent în toate celulele eucariotelor. 14. Polipeptidui este alcătuit din următorii aminoacizi:vaiină . 53 . intra în compoziţia ribozomilor. 5. Are loc în nucleu. b) adenina şi timidina. Selectaţi răspunsurile corecte: 1. 2. 7. guanina.

59. Te- 54 . o 3 6 FORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE ÎNCRUCIŞAREA MONOHIBRIDĂ METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR 2 UNI3 SEGREGAREA CARACTE5 ÎNCRUCIŞAREA RELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA. LEGEA A DOUA A LUI G. Fig. Printre acestea pot fi menţionate cercetarea experimentală de către predecesorii săi a moştenirii caracterelor la încrucişarea diferitelor forme de animale şi plante şi stabilirea unei anumite renul experimental pe care au fost descoperite legităţile ereditarii. Mendel (fig. METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR Meritul în descoperirea legităţilor moştenirii caracterelor aparţine naturalistului ceh G.60). MENDEL 4 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE DE ANALIZĂ 6 DOMINANŢA INCOMPLETĂ 7 CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII 8 PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ 1. Descoperirile sale au fost facilitate de succesele înregistrate la moment de ştiinţa biologică. 1. 1.tema.

ignorând evidenţa cantitativă a fiecăruia. 1.61). zoologia era pentru el un tărâm necunoscut. Succesul cercetărilor lui G. dar din cauza situaţiei materiale precare a familiei a fost nevoit să abandoneze studiile. unde a -" continuat să se ocupe de pomicultură. Mendel a depăşit neajunsurile cercetărilor predecesorilor săi. Utilizând metoda hibridologică şi ducând evidenţa cantitativă a fiecărui caracter în parte.60. 1. în al doilea rând. în 1851 ~~ este trimis la universitatea de la Viena. Cu acest scop pentru fiecare plantă a întocmit o fişă aparte (în total 10 000 de fişe). rezultatele obţinute nu puteau fi sistematizate. când au fost redescoperite de alţi savanţi. A absolvit gimnaziul. Alcătuirea florii şi a fructului de mazăre.Fig. G. apoi cursurile de doi ani de filozofie. Mendel a făcut cunoscute rezultatele cercetărilor sale la şedinţa naturaliştilor din Brno. La 8 februarie 1865 G. în primul rând. 1. Gregor lohann Mendel. Deşi referatul a fost publicat şi a ajuns în 120 de biblioteci ştiinţifice din Europa şi America. obţinând pentru experimente un teren de 35 x 7 m (fig. Spre mirarea lui. Mazărea prezintă un şir de avantaje. lipsa problemelor tehnologice serioase de cultivare.61. el a obţinut rezultate care reflectau legităţile moştenirii caracterelor. Mendel. Mendel a respectat strict re- diversitatea impunătoare de asemănări dintre părinţi şi descendenţi. Mai întâi timp de 2 ani a verificat cu miticulozitate puritatea liniilor alese pentru încrucişare şi numai după aceasta a început să le încrucişeze. c forme şi soiuri care se deosebesc după un şir de caractere distincte. Şi lucrul straniu.1.mazărea (fig. s-a născut la 22 iulie 1822 într-o familie de ţărani. printre care pot fi enumerate autopolenizarea ce asigură transmiterea exactă a caracterelor din generaţie în generaţie. unde nota manifestarea caracterelor selectate. în 1854 a semănat primele boabe de mazăre şi timp de 8 ani a urmărit cum se moştenesc cele 7 caractere alese de el. G. 55 . posibilitatea încrucişării artificiale cu obţinerea de descendenţi fecunzi. petală Fig. în 1843 se înscrie ca posluşnic la mănăstirea din Brno. n-a reuşit la ^ examenul de biologie: deşi cunoştea la perfecţie botanica. cele comunicate de el au fost întâlnite cu o tăcere absolută. întrucât dorinţa de a-şi continua studiile nu-l părăsea. S-a întors la mănăstire. Mendel au fost apreciate abia peste 35 de ani. naturalist ceh. obţinând hibrizi. Mendel se datorează. alegerii reuşite a obiectului de cercetare . G. întrucât ei urmăreau moştenirea concomitentă a mai multor caractere.59) pe care a şi descoperit legile fundamentale ale ereditarii. doar în trei din ele a fost citit. Rezultatele cercetărilor Iul G.

• efectuarea experimentelor preliminare pentru stabilirea constanţei caracterelor studiate în limitele formelor parientale. UNIFORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE G. Să urmărim moştenirea unuia din aceste Tabelul 1. Mendel a început studierea moştenirii caracterelor cu încrucişarea monohibridă . • obţinerea unui număr de date care ar permite analiza statistică a rezultatelor.încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după o singură pereche de caractere alternative (tab. 1. înălţimea 3. • încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după unul sau mai multe caractere alternative. 2. Astăzi ele sunt considerate esenţiale în cercetările genetice şi se formulează astfel: • planificarea minuţioasă a experimentelor. Aşezarea fiorilor pitică 4 Forma păstăii malta terminala 5_Culoarea păstăii nemature axială rugoasă 5 Forma bobului netedă verde galbenă 7. MENDEL 1 Culoarea florii şi a tegumentului bobului roşie verde albă alb 2. • respectarea strictă a tuturor cerinţelor de efectuare a experimentelor. • cercetarea moştenirii caracterelor pe parcursul mai multor generaţii.1 —1 O gulile impuse de metoda hibridologică. • evidenţa strictă a urmaşilor fiecărui individ.6 PERECHILE DE CARACTERE ALE MAZĂRII STUDIATE DE G.6). Culoarea bobului rugos verde neted O galben 56 .

roşie

albă

O
<

FT""

Fig. 1.62, Tehnica efectuării polenizării încrucişate.

G

Fig. 1.63. Uniformitatea primei generaţii de hibrizi.

caractere - culoarea florilor. Unul din soiurile alese avea flori roşii, iar celălalt albe. Pentru a încrucişa aceste soiuri, G. Mendel a înlăturat anterele florilor plantei materne (cu flori roşii) înainte de maturizare (fig. 1.62) şi totodată a izolat floarea într-o pungă pentru a preveni polenizarea cu polenul altor flori decât cele albe. Când pistilul a ajuns la maturitate, a fost adus pe stigmatul lui polen recoltat de pe I anterele florilor albe. Astfel el a obţinut seminţe hibride. în anul următor din ele au crescut hibrizi de prima generaţie care aveau toţi flori roşii (fig. 1.63). Caracterul, I care s-a manifestat la hibrizii de prima generaţie (culoarea roşie a florilor), a fost numit dominant, iar caracterul celuilalt părinte, care este anihilat - recesiv. în baza rezultatelor obţinute G. Mendel a fommlatprincipiul sau regula dominanţei \sau uniformităţii hibrizilor din prima generaţie care se formulează astfel: la încrucişarea I indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative toţi hibrizii de \prima generaţie moştenesc caracterul dominant. Urmărind manifestarea celorlalte perechi de caractere alternative la hibrizii de na generaţie, G. Mendel a determinat caracterele dominante ale mazării: vloarea roşie a florilor, suprafaţa netedă şi culoarea galbenă a boabelor, forma naltă a tulpinilor, culoarea verde a păstăilor.

Ţinând cont de aportul deosebit al lui G. Mendel în dezvoltarea geneticii, principiul uniformităţii hibrizilor deprima generaţie a fost ridicat la rangul de lege. întrucât uniformitatea hibrizilor deprima generaţie nu este absolută, inregistrându-se şi unele abateri, această opinie nu este unanim acceptată.

57

ID

1

3. SEGREGAREA CARACTERELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA. LEGEA A DOUA A LUI G. MENDEL

O
V

Efectuând autopolenizarea plantelor crescute din seminţele hibrizilor de prima generaţie, G. Mendel a obţinut boabele generaţiei a doua de hibrizi. In anul următor din aceste seminţe au crescut, pe lângă plante cu flori roşii, şi plante cu flori albe (fig. 1.64). Analiza statistică a rezultatelor obţinute a arătat că 3/4 din plante aveau flori roşii şi 1/4 - flori albe. Prin urmare, Fig. 1.64. Segregarea caracterelor Ia hibrizii din gene- raportul numeric dintre indivizii raţia a doua. cu caractere dominante şi recesive s-a dovedit a fi de 3:1. Aceleaşi rezultate s-au obţinut şi la studierea moştenirii în generaţia a doua şi a altor caractere. De exemplu, la studierea moştenirii în generaţia a doua a formei boabelor (netede sau rugoase), de la 253 de plante hibride de prima generaţie în a doua s-au obţinut 7 324 de boabe, din care 5 474 netede şi 1 850 rugoase. Boabele de formă diferită se întâlneau pe aceiaşi plantă şi chiar în aceiaşi păstaie. Generalizând rezultatele obţinute, G. Mendel a formulat legea segregării: la încrucişarea hibrizilor din prima generaţie între ei în generaţia a doua are loc segregarea descendenţei după caracterul studiat în raport de 3:1. Astăzi ea este cunoscută ca legea a doua a lui G. Mendel. Rezultate analoage au fost obţinute şi în cazul animalelor. în 1902 W. Bateson a publicat o informaţie unde enumera circa 100 de caractere la plante şi tot atâtea la animale, moştenirea cărora se supune legii segregării. Pentru cercetarea moştenirii caracterelor hibrizilor din generaţia a doua în următoarele G. Mendel a efectuat autopolenizarea lor. Plantele crescute din seminţele plantelor cu flori albe aveau flori albe. 1/3 din plantele crescute din seminţele plantelor cu flori roşii aveau flori albe, iar 2/3 - roşii. Ulterior indivizii care în generaţiile următoare nu dau segregare au fost numiţi homozigoţi (de la gr. homo - la fel, zygota - ovul fecundat), iar cei printre urmaşii cărora se atestă segregarea - heterozigoţi (de la gr. hetero - diferit).
4. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE

Pentru explicarea rezultatelor experimentelor sale, G. Mendel a presupus că dezvoltarea fiecărui caracter se datorează unui factor ereditar. Acesta, după părerea sa, este prezent în celulă sub formă de pereche, unul fiind moştenit de la mamă, 58

ir celălalt - de la tată. Natura reală a factorului ereditar, a caracterului său pereche i purtătorul material al acestuia au rămas pentru el necunoscute. Succesele lterioare ale ştiinţei genetice au confirmat presupunerile lui G Mendel şi au făcut osibilă explicarea rezultatelor experimentelor sale de pe poziţii ştiinţifice. Astfel, pornind de la ideea verificării rezultatelor obţinute de G. Mendel în azul monohibridării, savantul american T. Morgan a încrucişat drozofîle cu corp O ri cu cele ce aveau corp negru. Toate musculiţele hibride din prima generaţie \ eau corp gri. La încrucişarea hibrizilor între ei, în a doua generaţie s-a obţinut egregarea descendenţei după culoarea corpului în raport de 3:1. Trei părţi din rmaşi aveau corp de culoare gri şi o treime - corp negru. Rezultatele obţinute au onfirmat justeţea celor stabilite de G. Mendel. Pentru a explica rezultatele nregistrate, T. Morgan a presupus că factorii ereditari (genele) sunt localizaţi în romozomi unde ocupă un anumit loc. întrucât cromozomii sunt pereche, fiecare actor ereditar îşi are perechea sa în celălalt cromozom omolog al perechii date înde ocupă un loc identic. Ţinând cont de comportarea cromozomilor în meioză i fecundaţie, rezultatele monohibridării devin clare. T) Amintiţi-vă comportarea cromozomilor în meioză şi la fecundaţie. în 1910 T. Morgan şi discipolii săi, în baza rezultatelor experimentelor efectuate, formulat teoria cromozomială a eredităţii: transmiterea informaţiei ereditare te legată de cromozomi unde liniar, într-o anumită consecutivitate, sunt amplasaţi :torii ereditari (genele). Pentru o înţelegere mai profundă a mecanismelor transmiterii caracterelor în îl hibridizării se foloseşte reprezentarea schematică a încrucişărilor în baza ibolicii genetice. Simbolica genetică P -părinţi (prima literă a cuvântului latin parenta -părinţi); 2 - individ de sex feminin (oglinda Venerei); z - individ de sex masculin (scutul şi săgeţile lui Marte); X - semnul încrucişării; G - gârneţi; A -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul dominant; a -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul recesiv; Fj, Fp F3,... Fn - respectiv prima, a doua, a treia şi a n generaţie filială. Schematic încrucişarea monohibridă efectuată de T. Morgan este prezentată pe f. 1.64. Unul din părinţi, în cazul dat femela, poartă gena dominantă^ (culoarea . iar celălalt (masculul) - gena recesivă (culoarea neagră) aa. La maturizarea neţilor, femela va forma un singur tip de ovule ce vor purta gena dominantă^, r masculul un singur tip de spermatozoizi cu gena recesivă a. La fecundaţie are c restabilirea garniturii diploide: un cromozom provine de la mamă, iar celălalt 59

Simbolurile

_1

o
A ~ genotipul Separarea cromozomilor în meioză

corp negru

alela alela dominantărecesivă genele culorii corpului MA ma

gârneţii

100% fecundare

100%

F

1

100% de musculiţe gri fenotipul genotipul

fenotipul genotipul Separarea cromozomilor în meioză

gârneţi

50% V H ^ 50%
50% (A 50% { Wa 25% 25%

50%

50%

25%

25%

Grilajul Punnet

Fig. 1.65. Schema întrucişării monohibride efectuate de T. Morgan.

60

G 51

© © ©

7.66. Bazele citologice ale încrucişării monohibride efectuate de G. Mendel.

la tată. Deci, hibrizii de prima generaţie sunt purtători atât ai genei dominante, : şi ai celei recesive. Evident că se va manifesta gena dominantă. Hibrizii din Fl >r forma două tipuri de gârneţi în proporţie egală: 50% de gârneţi vor purta gena )minantă şi 50% - gena recesivă. La încrucişarea hibrizilor din F! între ei ambele puri de gârneţi se unesc cu aceeaşi probabilitate, ceea ce explică reapariţia printre scendenţii generaţiei a doua a indivizilor cu caracter recesiv - corp negru, care :ătuiesc 1/4 din numărul total de urmaşi. Grilajul Punnet. Pentru a facilita determinarea îmbinărilor posibile de gameţi, sneticianul englez R. Punnet a propus în 1905 ca notările să se facă sub formă de ilaj, care astăzi îi poartă numele. Pe orizontala grilajului se notează gârneţii iterni, iar pe verticală - cei materni. în pătrăţelele formate la intersecţia liniilor izontale cu cele verticale se înscriu variantele îmbinărilor corespunzătoare ţi.65). Explicaţi după fig. 1.66 cauzele uniformităţii hibrizilor din F1 şi ale segregării în F2 la încrucişarea monohibridă efectuată de G. Mendel. Regula purităţii gârneţilor. Apariţia printre descendenţii din F2 a indivizilor caracter recesiv este o dovadă a faptului că hibrizii din Fi formează gameţi i: fiecare gamet poartă doar una din cele două gene (sau pe cea dominantă, sau 61

reciproc şi morphe . sau diferite. Heterozigoţii formează două tipuri de gameţi. 1.65 segregarea după genotip şi fenotip încrucişările reciproce. ca în cazul homozigoţilor (AA. iar cea paternă . deoarece formează două tipuri de gameţi. din ambele încrucişări monohibride analizate sunt heterozigoţi. în gârneţii hibrizilor este numită regula Zi purităţii gârneţilor şi a fost formulată pentru prima dată de W.formă) sau mai simplu alele. Genele alele. în hibridizările examinate formele parientale sunt homozigote: cea maternă după gena dominantă^ (flori roşii. moştenirea caracterelor determinate de gene 62 . homozigoţii pot fi definiţi ca indivizi ce formează un singur tip de gârneţi. corp negru). ca la heterozigoţi (Aa). După cum ştiţi deja din teoria cromozomială a eredităţii. Acesta ocupă acelaşi sector în cromozomul omolog şi este responsabil de dezvoltarea aceluiaşi caracter. corp gri . Rezultatele încrucişărilor analizate până acum arată că cromozomii omologi pot purta alele identice. iar 2/3 .au flori roşii. genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă anumite sectoare. Experimentele au arătat că în majoritatea cazurilor se obţin aceleaşi rezultate: dominanţa în F! şi segregarea în F 2 . Totalitatea genelor unui organism formează genotipul lui. iar după genotip de 1:2:1. allelos . Stabiliţi după fig. care determină caractere alternative (flori r^ roşii . Hibrizii din F. începând cu cele exterioare şi terminând cu particularităţile structurale şi funcţionale -fenotipul. Perechea de gene care controlează dezvoltarea aceluiaşi caracter şi sunt situate în loci identici ai cromozomilor omologi au fost numite de W. purtător al caracterului dominant era planta maternă. iar cel recesiv . Johansen gene alelimorfe (de la gr. iar totalitatea caracterelor lui. Organismele fenotipic identice pot avea genotipuri diferite. nu are loc segregarea. La baza ^ acestui fenomen stă mecanismul separării cromozomilor omologi în mitoză şi meioză. De exemplu. Adică segregarea după fenotip în F2 este de 3:1. Fenotipul şi genotipul.după gena recesivă a (flori albe. numite loci. Pornind de la regula purităţii gârneţilor. Prin urmare. Fenotipul este rezultatul interacţiunii genotipului cu condiţiile de mediu. iar al celui recesiv . Este firesc să vă puneţi întrebarea dacă se va schimba caracterul segregării în caz de inversare a situaţiei: caracterul dominant să fie adus de tată. de aceea printre descendenţii lor are loc segregarea. aa). De aceea printre descendenţii acestora.heterozigoţi Aa.pe cea recesivă). întrucât în celulele somatice ale organismelor diploide cromozomii sunt perechi.de mamă. Neamestecarea genelor. corp gri). rezultaţi din autopolenizare sau din încrucişarea cu indivizi identici. Genotipic însă sunt diferiţi: 1 /3 sunt homozigoţi AA. 3/4 din hibrizii din F2 fenotipic sunt identici .flori albe. Bateson.cea paternă. fiecare genă are dublorul său în cromozomul omolog.corp negru). în exemplul cu mazărea.

Perechea de încrucişări în care organismele cu caracter dominant şi recesiv sunt folosite şi ca plante materne. 4:0 2:2 Stabiliţi după fig.67) plantele cu mori roşii cu genotipul necunoscut (AA sau Ad) au fost încrufcişate cu plante cu flori albe •omozigote recisive aa. Dacă în Fi toţi indivizii au flori roşii.67 în care caz planta cu flori roşii poate fi considerată homozigotă şi în care heterozigotă. şi ca plante paterne prezintă încrucişări reciproce. iar cealaltă indirectă: OâAA. De exemplu. 5. Retroîncrucişarea. Explicaţi rezultatele identice ale încrucişărilor reciproce reieşind din mecanismul cromozomic de moştenire a caracterelor. Una din ele este considerată directă: 9AA x âaa. ÎNCRUCIŞAREA DE ANALIZĂ O V-aţi convins că manifestarea fenotipică a caracterelor nu întotdeauna reflectă acelaşi genotip.localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul caracterului dominant. în exemphil ilustrat (fig. 1. Fig. Acest tip de încrucişare este definit ca retroîncrucişare sau back-cross şi se notează F b . Ea prevede încrucişarea indivizilor j la care fenotipic se manifestă caracterul dominant cu indivizi I bomozigoţi recesivi. culoarea roşie poate fi determinată de două genotipuri: AA şiAa. numită încrucişare de analiză. Segregarea descendenţilor din F[ după culoarea florilor 63 . în practică este folosită pe larg şi încrucişarea hibridului de prima generaţie cu una din formele parientale homozigotă după una din alele. atunci individul cercetat este homozigot lupă gena dominantă (AA). 1.67. 1. PenI tru precizarea genotipului unui | anumit fenotip se efectuează P ^încrucişarea de analiză. Importanţă deosebită în cercetările genetice prezintă încrucişarea hibridului din Fj cu forma părintească homozigotă după alela recesivă. Schema încrucişării de analiză.

Stabiliţi după grilajul Punnet din fig. 1.68). Prin urmare. Dominanţa incompletă lui domină complet asupra alelei culorii negre.o cu O în raport de 1:1 dovedeşte că individul cercetat este heterozigot (Aa). 1. Acest tip de moştenire a caracterelor a fost numit dominanţă incompletă. în exemplul cu drozofila. la barba-împăratului. 6.68 segregarea după genotip şi fenotip în caz de dominanţă incompletă. în cazul dominanţei incomplete segregarea după fenotip coincide cu cea după genotip. putem afirma că gârneţii recesivului homozigot analizează genotipul formei cu caracter dominant. dezvăluind raportul tipurilor de gârneţi formaţi de heterozigot sau stabileşte homozigoţia formei dominante. La încrucişarea plantelor cu flori roşii şi flori albe. avem de a face cu o dominanţă completă a acestei alele asupra alelei culorii albe. 25% . întrucât la heterozigot se manifestă caracterul controlat de alela culorii roşii. Apariţia la descendenţi a unui caracter situat intermediar faţă de cele două caractere parientale atestă faptul că nici una din genele care determină caracterul dat nu are o dominanţă completă. 1.68. în practică s-au înregistrat însă şi cazuri când la urmaşi se manifestă un caracter intermediar. 64 .alela culorii roşii (A) şi alela culorii albe (a). Este logic să presupunem că fenotipul heterozigorului este rezultatul "luptei" dintre aceste două alele. DOMINANŢA INCOMPLETĂ Indivizii heterozigoţi după o genă oarecare (în exemplul cercetat mai sus după gena culorii petalelor florii) poartă diferite alele ale acestei gene . înseamnă că gena culorii roşii nu este nici dominantă. Cele spuse sunt confirmate de rezultatele obţinute la autopolenizarea hibrizilor din F t . deoarece heterozigoţii (Aa) se deosebesc fenotipic de homozigotii după alela dominantă (AA). toţi hibrizii din Fj aveau flori roze deoarece.flori albe şi 50% . Deoarece 25% din descendenţii din F2 aveau flori roşii. nici recesivă faţă de gena care determină culoarea albă a florilor. alela culorii gri a corpuFig. Să analizăm moştenirea culorii florilor la barba-împăratului {fig.flori roze. în acest caz la heterozigot interacţiunea alelei culorii roşii a petalelor cu alela culorii albe nu a fost victorioasă nici pentru una dintre ele.

a XII-a 65 . iar al doilea .gena recesivă sau riceversa. 7. Alela dominantă sigură formarea de seminţe colorate. Cromozomii iologi. Observările au arătat că coada scurtă la şoareci este leterminată de gena dominantă^. La o varietate de porumb.de alela recesivă.15 Aa 0.necolorate.în celula supusă degenerării. Se cunosc şi alte tipuri de interacţiune a genelor pe care le veţi studia în cadrul temei 8. dar totuşi cazurile de dominanţă completă prevalează. obţinem segregarea după enotip în F2 de 0.50 : 0. pe care sunt aşezate aceste alele. Segregarea după lotip s-a dovedit a fi de 0. Modificarea segregării în cazul când hibridul formează diferite tipuri de gameţi în proporţii inegale. o pereche de alele este j răspunzătoare de prezenţa pigmentului antocian în seminţe.35 AA : 0.15 aa. in urmare. La o analiză mai detaliată constatăm că ele prezintă doar o abatere de la aceste legi. în timpul macrosporogenezei. 1. 4. heterozigotul Aa formând două tipuri de grăuncioare de polen i proporţie egală. condiţionată de interacţiunea genelor alele. Fenomenul de dominanţă incompletă este răspândit în natură. la formarea grăuncioarelor de polen se Dartizează normal. Introducând aceste date în grilajul Punnet. Modificarea segregării în caz de combinare în proporţie inegală a gârneţilor la fecundare. iar cea recesivă . caracterul segregării în F2 se modifică.15 sau aproximativ 6 : 1 . dacă hibridul din 0. Formarea în proporţie egală de către hibrid a tuturor tipurilor posibile de lameţi. ci. Să analizăm pe exemple concrete caracterul segregării în caz de nerespectare a fiecăreia din aceste condiţii. Manifestarea deplină a caracterului indiferent de condiţiile mediului. 2. 3. Şanse egale de întâlnire lafecundaţie a tuturor tipurilor de gameţi. unul din cromozomii omologi în 3% de cazuri nimereşte în macrospor. 70% din oosfere vor purta gena dominantă şi 30% . iar cea de lungime normală . CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII Experimentele efectuate pe diferite obiecte biologice au arătat că legea segregării respectă în următoarele condiţii: 1.35 0.15 aa nu formează ambele tipuri de imeţi în proporţie egală.Tîata La prima vedere rezultatele încrucişărilor în cazul dominanţei incomplete par să contravină legilor mendeliene. 1& urmare. 2. încrucişarea femelelor heterozigote cu coadă scurtă Aa cu masculi cu coadă •wlogie. Vitalitatea egală a zigoţilor cu diferite genotipuri.3 a 0.

Analiza citologică a arătat că în spermatogeneză la masculii heterozigoti Aa nu sunt dereglări: gârneţii .69. 50% din descendenţi aveau coadă scurtă şi 50% . Cauza abaterii de la segregarea mendeliană s-a dovedit a fi fecundaţia selectivă: ovulul purtător al alelei a mai frecvent se uneşte cu spermatozoidul ce poartă alela a decât cu cel ce poartă alela A. I). 30 ai secolului trecut a fost descoperită o nouă culoare a blănii la vulpe .69. 3. în acest caz hibrizii din Fj ar trebui să fie heterozigoti şi să aibă blana platinată. s-au obţinut două clase fenotipice .după gena recesivă (aa). Formele homozigote AA nu se depistau. controlează şi un defect ereditar recesiv care în 66 . II).69. Disecţia femelelor gestante a confirmat această presupunere. Pentru descifrarea abaterii de la segregarea mendeliană s-a purces la stabilirea genotipului vulpilor platinate.încrucişarea vulpilor cu blană platinată între a zigoţilor.coadă scurtă (Aa). Modificarea segregării Fig. Cercetările ulterioare au arătat că alela dominantă (^4).vulpi platinate şi argintii . 1. este genotipul vulpilor platinate? Din segregarea obţinută reiese că vulpile platinate sunt heterozigote. în realitate s-a obţinut segregarea tipică pentru încrucişarea de analiză de 1:1 (fig.coadă normală. 1. La încrucişarea a doi indivizi heterozigoti ar trebui să se obţină segregarea după genotip de \AA : lAa : \aa. Iniţial s-a presupus că acestea sunt homozigote după gena dominantă (AA). La sfârşitul anilor ele. Care. La încrucişarea a doi indivizi cu astfel de blană în F.în raport de 2:1 (fig. Moştenirea culorii platinate la vulpea în caz de viabilitate inegală polară. La încru1 cişarea reciprocă âAa x ? aa. 1. II .cea platinată. I . după părerea voastră. cea mai mare parte din urmaşi aveau coadă normală (aa). Explicaţia putea fi doar una: indivizii cu acest genotip pier la stadiul de embrion.4 şi a se formează în proporţie egală. răspunzătoare de culoarea platinată a blănii. dar au rezultat doar două clase genotipice în raport de 2Aa : \aa.normală aa.încrucişarea de analiză. şi doar un număr mic . iar cele argintii .

Moştenirea culorii Ia şoareci în prezenţa genei letale. Comentaţi după schema 1.stare homozigotă este incompatibil cu viaţa. La homozigoţii după (această genă (bb) se dezvoltă şi alte anomalii ale scheletului care duc la moarte timpurie. Aceeaşi abatere de la segregarea mendeliană a fost observată şi la încrucişarea a doi şoareci galbeni. Aa Aa pierdeau 25% din pui. cât şi recesive. întrucât genele letale recesive în stare heterozigotă nu se manifestă ele se pot transmite la descendenţi.recesiv. MOŞTENIREA GENEI BRAHIDACTILIEI LA OM Bb p BB X Schema 1.2 b cu brahidactilie decedează cu brahidactilie cu brahidactilie cu brahidactilie 67 . la grâu culoarea verde este considerată caracter dominant. G Explicaţi după fig. deoarece homozigotul recesiv nu supravieţuieşte. Omul este heterozigot în medie după 300 de gene letale recesive. Ele pot fi atât dominante. 1. provocând în stare homozigotă moartea purtătorilor. vulpile cu blană platinată între ele.2).2 în care caz probabilita letale recesive în stare homozigotă este mai mare.70. 25% 50% La încrucişarea heterozigoţilor verzi întrei ei se obţin doar plante Fig. iar lipsa clorofilei . Crescătorii de animale de blană. i cazul dat heterozigoţii se deosebesc fenotipic de ambii părinţi (schema 1. ci La plante se întâlnesc forme i J albinotice. încrucişând r . De exemplu.70 rezultatele încrucişării a doi şoarec Genele care provoacă moartea purtătorilor lor au fost numite letale. 1. lipsite de clorofilă. necunoscând caracterul moştenirii acestei culori a blănii. Drept exemplu de genă letală recesivă la om poate servi gena brahidactiliei (b) care în stare heterozigotă provoacă scurtarea falangelor degetului mijlociu. verzi.

care de fapt este o încrucişare de analiză. PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ Atât pentru mazăre. Pentru evitarea diseminării genelor letale în populaţiile de animale domestice. întrucât zigotul în acest caz se dezvoltă pe contul citoplasmei ovulului şi al nucleului spermatozoidului. exemplele analizate până acum reflectă legităţile moştenirii caracterelor în cazul când ambii părinţi participă în măsură egală la transmiterea caracterelor descendenţilor. chiar şi cei homozigoţi recesivi. la porumb o pereche de alele determină culoarea plantulelor: alela dominantă A asigură formarea culorii verzi. 68 4. 8. dacă primăvara este răcoroasă. împerecherea reproducătorului suspect cu femele înrudite. Astfel. Descriem câteva dintre ele. caracterului. trebuie testaţi dacă nu sunt purtători ai genelor letale. genitorii masculi. Se testează masculii. ca şi în partenogeneză. Prin urmare. vor fi verzi. trântorii la albine) se aseamănă cu mama. în caz de primăvară caldă toţi urmaşii. In cazul unei gene letale. genotipul urmaşului va fi determinat de genotipul tatălui. Un astfel de raport indică că masculul este purtător al unei gene letale. O situaţie diametral opusă se constată la înmulţirea andwgenetică. Moştenirea caracterelor în ginogeneză. Testarea reproducătorilor pentru depistarea genelor letale. Observările au arătat că în cazul când manifestarea caracterului depinde într-o măsură mai mare de condiţiile mediului caracterul segregării nu corespunde celui mendelian. Dar cum se vor moşteni caracterele în cazul tipurilor neregulate de înmulţire sexuată? în cazul înmulţirii partenogenetice./i^ăeaţu ^tactice 1 V^ • -. deoarece numărul descendenţilor produşi de aceştia este mult mai mare decât al celor produşi de femele. segregarea printre descendenţi de la o atare încrucişare va fi de 2 : 1 şi nu de 3 : 1 . Modificarea segregării în funcţie de particularităţile manifestării . cât şi pentru drozofilă este caracteristic tipul regulat de înmulţire sexuată. împerecherea reproducătorului suspect cu purtători ai genelor recesive. informaţia ereditară se transmite pe linie maternă şi descendenţii partenogenetici (de exemplu. înseamnă că masculul nu este purtător de gene letale. Dacă printre urmaşii unor astfel de încrucişări nu se obţine nici un descendent anormal. w . printre descendenţii hibridului Aa se va înregistra segregarea de 3 : 1 .a culorii galbene. Culoarea galbenă se manifestă însă la o temperatură joasă. De exemplu. T \ Analiza genetică a genitorului mascul se face după mai multe procedee. împerecherea reproducătorului suspect cu mai multe femele neînrudite. a unui raport de segregare de 3 normali: 1 anormal este o dovadă a faptului că reproducătorul este purtătorul unei gene letale. iar cea recesivă . are loc pe linie maternă. înainte de a fi utilizaţi la reproducere. Apariţia în cazul acestei încrucişări.

d) 25% din boabe vor fi homozigote cu bob neted. Posedă aceleaşi alele ale unei gene. Explicaţi prin exemple esenţa şi utilizarea încrucişării de analiză. 6. 7. Explicaţi prin scheme cauza segregării după fenotip în Fi în raport de: a) 0. Mendel. C. A. 5. 1. a) gene alele b) hibrizi c) puritatea gârneţilor d) dominanţă incompletă e) homozigot f) heterozigot g) gene nealele I I 6. dacă se ştie că gena culorii căprui a ochilor este dominantă. 8. 3. 7. Enumeraţi caracterele după care mazărea a fost selectată ca obiect de cercetare în experimentele fui Mendel. b) 50% din boabe vor fi netede şi 50% . I 2. Două femele de şoareci de culoare neagră au fost încrucişate cu un mascul de culoare brună. Ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi.15. 4. Indivizii obţinuţi în urma fecundaţiei încrucişate. c) 75% din boabe vor fi netede şi 25% . Explicaţi prin schemă: a) bazele citologice ale uniformităţii hibrizilor din Fr b) bazele citologice ale segregării caracterelor în F2. 3. Sunt localizate în cromozomi diferiţi. Posedă alele diferite ale unei gene.1.• mediar. O femelă la câteva fătări a dat naştere la 20 de şoareci negri şi 18 bruni. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi din această căsătorie. a căruia mama avea ochi albaştri. iar cealaltă . Determinaţi genotipurile părinţilor şi urmaşilor. Analizaţi biografia lui G.rugoase. 69 .rugoase. Probleme. Enumeraţi condiţiile respectării legii segregării. Un bărbat cu ochi căprui. 4. 9. b) 2 : 1 . 1. Ce fel de viţei se pot naşte de la încrucişarea unui taur roşu cu vaci hibride după culoare? B. La încrucişarea a 2 plante de mazăre heterozigote după forma bobului în Fi: a) toate boabele vor fi netede. Alegeţi răspunsurile corecte. Heterozigoţii din F1 posedă un caracter inter. 5. 2. s-a căsătorit cu o femeie cu ochi albaştri. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B.la 35 de şoareci negri. Gârneţii conţin una din genele alele.35: 0. La vitele comute mari gena culorii negre domină gena culorii roşii.

12 cu boabe netede şi 4 rugoase. • 3/16 (108 boabe) . şi anume: 12 combinaţii cu boabe galbene şi 4 cu boabe verzi (12:4).verzi netede. Aceeaşi legitate a fost observată şi la analiza moştenirii altor două perechi de caractere alternative.verzi rugoase.71). 1. Toţi hibrizii din Ft aveau boabe galbene netede (fig. • 3/16 (101 boabe) .fema O 51 V 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ. Mendel a formulat legea moştenirii independente a caracterelor. care se formulează astfel: genele diferitelor perechi alele şi. G. MENDEL 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ. Prin urmare. Generalizând rezultatele experimentelor. corespunzător. şi anume: • 9/16 din boabe (315 boabe) erau galbene netede. LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR ^f ÎNCRUCIŞAREA PGUHIBRIDA încrucişarea dihibridă reprezintă încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după două perechi de caractere alternative. segregarea după fenotip în F2 în dihibridare este de 9:3:3:1. caracterele determinate de ele. Mendel a încrucişat două soiuri de mazăre care se deosebeau după culoarea boabelor şi suprafaţa lor. G. 1. Mendel a observat că fiecare pereche de caractere segregă fenotipic în raport de 3:1.71). LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR 2 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE 3 DOMINANŢA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ. » 1/16 (832 boabe) . Comparând rezultatele dihibridării în F2 cu cele obţinute în F2 la monohibridare. şi anume: boabe galbene netede (caractere dominante -AABB) şi boabe verzi rugoase (caractere recesive aabb). G.galbene rugoase. UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE 5 IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G. numită şi legea combinării independente a genelor. cealaltă după alelele recesive Prin autopolenizarea hibrizilor din F„ în F2 s-au obţinut 556 de seminţe grupate în 4 clase fenotipice (fig. se 70 . Pentru a afla cum se moştenesc astfel de caractere. Cum a stabilit G. Mendel că plantele luate pentru încrucişare sunt h zigote: una după alelele dominante.

după o pereche de alele. 1. după altă pereche. Aceeaşi probabilitate este valabilă şi pentru cealaltă pereche de alele: 1/4 BB. Obţinem 9 clase fenotipice în raport numeric de: 1/16 : 1/8 : 1/8 : 1/4 : 1/16 : 1/8 : 1/16 : 1/8 : 1/16 iau simplificat: 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 . putem afirma următoarele: segregarea după genotip în F. iar a jenotipului aa . Schema încrucişării dihibride. aabb = 1/4 aa x 1/4 bb = 1/16. genotipul AABb-l/4 AA x 1/2 Bb = 1/8.1/2. AAbb = 1/4 AA x 1/4 bb = 1/16. 1/2 Bb şi 1/4 bb. vom obţine toate clasele genotipice în F2 la dihibridare. Mendel. aaBb = 1/4 aa x 1/2 Bb = 1/8. a genotipului Aa .AA i Aa Aa Bb bb bb Bb după genotip în cazul monohibgalbene galbene verzi verzi ridării. probabilitatea apari. în cazul dihibridării în raport de 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 oglindeşte segregarea de 1 : 2 : 1 după fiecare din cele două perechi de gene alele. galbene galbene galbene galbene Drept dovadă serveşte apariţia netede netede netede netede AB în F2 a indivizilor care poartă AA Aa caractere nespecifice părinţilor: BB Bb BB boabe galbene rugoase şi verzi galbene galbene galbene galbene netede njgoase netede rugoase netede. Prin urmare. G îl Verificaţi după fig. înmulţind cele două probabilităţi. AaBB-l/2 Aa x 1/4 BB = 1/8. Analizând rezultatele obţinute şi comparându-le cu cele înregistrate la încrucişarea monohibridă.71. ţiei genotipului ^ este de 1/4. forma seminţelor se moşteneşte AB Ab aB ab independent de culoarea lor. AaBb= 1/2 Aa x \/2Bb = 1/4. Astfel. aaBB = 1/4 aa I 1/4 BB = 1/16.71 numărul de clase genotipice şi raportul cantitativ. galbene galbene verzi verzi netede putem calcula probabilitatea fugoase netede rugoase ab apariţiei diferitelor clase geno\Aa Aa aa aa Bb bb Bb tipice în dihibridare. 1. iabb = 1/2 Aa x 1/4 bb = 1/8.1/4. genotipul AABB poate apărea cu frecvenţa de 1/4 AA x 1/4 BB = 1/16 AABB. Ab Cunoaşteţi că segregarea AA ?h. în genetică această lerugoase netede ge este cunoscută ca legea a IlI-a AaBb galbene netede a lui G. BB Bb Bb BB Pornind de la aceste raporturi.transmit descendenţilor independent una de alta. 71 . com' aabb AABB binându-se în toate variantele verzi galbene posibile. netede netede netede netede aB este de IAA: 2Aa:laa şi \BB: Aa Aa aa aa 2Bb: lbb.Fig. bb Astfel.

2. T.25 72 . Pentru verificarea celei de a doua legi mendeliene. Morgan şi colaboratorii săi în experimentele pe drozofilă.25 /25% 6. 3/16 Jg a corp negru & '•§ aripi ~ g normale 1/16 >rp negru aripi reduse '6.25 '6.25 Fig. Morgan a încrucişat musculite ce se deosebeau după două perechi de caractere alternative: culoarea corpului (gri-neagră) şi forma aripilor (normale-reduse) (fîg. 1.25 6.72. 1.72). Moştenirea caracterelor în cazul dihibridării la drozofilă.25 '6. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE o cu Mecanismul moştenirii independente a genelor din diferite perechi alele a fost demonstrat pentru prima dată de T. corp negru fenotipul aripi reduse h genotipul Simbolurile gena gena dominantărecesivă ll-o gena culorii corpului gena lungimii aripii 100% de musculite cu corp gri aripi normale DA •a Ob gârneţi ne fenotipul fenotipul Gârneţi /25% 6.25 6.

La încrucişarea hibrizilor între ei. 2 O II II Explicaţi după fig. Aceste rezultate se pot obţine doar cu condiţia amplasării genelor ce etermină cele două perechi de caractere alternative în cromozomi neomologi. 3/16 .corp negru-aripi normale. 1.încrucişările monohibride au arătat că caracterele corp gri şi aripi normale sunt dominante. La maturizarea îmelelor din Fj se vor forma patru tipuri de ovule cu o îmbinare diferită a romozomilor ce poartă genele celor două perechi alele (AB. ţie garnitura diploidă de cro. Jumai în acest caz la formarea gârneţilor aceste gene se vor repartiza independent na de alta. în F. Din permatogeneză rezultă patru tipuri de spermatozoizi cu aceleaşi îmbinări de gene.72). Prezenţa alelei dominante de la ambele perechi de lele face ca la hibrizii din Fj să se manifeste fenotipul mamei. Astfel se explică formarea a patru tipuri de gameţi la diheterozigoţii din I Din îmbinarea liberă a acestora în timpul fecundaţiei şi rezultă cele 16 tipuri de igoţi. toţi hibrizii din Fj aveau corp gri şi aripi normale (AaBb) (fig. ab. Ab.Gameţi F formitatea musculiţelor din Fj II 10 10 •o poate fi explicată doar prin •• •• •o faptul că ambii părinţi produc II 10 10 oo Iun singur tip de gârneţi: femela o* OO o* formează doar ovule ce poartă 01 01 00 00 [cromozomi cu genele dominan• • • 01o • • • o [te -AB. şi anume: 12 corp gri: 4 corp negru şi respectiv 12 aripi normale: 4 aripi eduse. 3/16 .corp gri-aripi reduse. Schema comportării cromozomilor omologi . au rezultat 4 clase fenotipice: 9/16 din descendenţi aveau corp gri-aripi ormale. îozomi se restabileşte (AaBb). Uni. Mendel pe mazăre.73.Fig. 1. 1/16 . I şi ovulele.corp egru-aripi reduse. iar masculul spermato01 00 00 0» zoizi ce poartă cromozomi cu oo o* oo ticnele recesive -ab. La încrucişarea femer lelor cu corp gri şi aripi normale ci (AABB) cu masculi corp negru \J . datorită combinării libere a celor patru tipuri de ameţi. ab).s-au obţinut 4 clase fenotipice in raport de 9 : 3 : 3 : 1.aripi reduse (aabb). Segregarea după flecare pereche de caractere s-a dovedit a fi e 3:1. iar corp negru şi aripi reduse recesive. în timpul fecundaţiei.73 mecanismul transmiterii independe caracterelor în experimentul efectuat de G. 1.şi neomologi la dihibridare. - 73 . La fecun.

: \aabb. iar liciului la căpşun în caz de dominanţă incompletă. deci şi una din alele. Prin înlocuirea liniuţelor cu diferite alele obţinem diferite genotipuri. segregarea după fenotip în F2 coincide cu cea după genotip.74. 1. radicalul fenotipic va fi A -B -.bb. să analizăm moştenirea a două perechi de caractere la căpşun: roşu cu caliciu roz cu caliciu roşu cu caliciu roz cu caliciu intermediar intermediar foliform foliform culoarea fructului (roşu-alb) şi aB forma caliciului (normal-foliform) (fig. Cu scopul simplificării notării fenotipurilor identice se foloseşte radicalul fenotipic: partea genotipului care determină fenotipul dat. Culoarea roşie a fructelor este determinată de roz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu starea homozigotă a alelei^. Pentru cele patru genotipuri enumerate mai sus.B -: IA . deoarece avem 9 clase genotiroz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu normal normal intermediar intermediar pice.o Regulile de scriere a diferitelor genotipuri şi fenotipuri. AaBb.B sau a b. 64) v-aţi fruct roz cu caliciu intermediar convins că în caz de dominanţă incompletă. 1. AABb determină acelaşi fenotip . iar intermediar foliform intermediar foliform cea albă de homozigoţia după alela recesivă a. 1. Pentru a sublinia localizarea genelor în cromozomii omologi. formula gârneţilor se poate nota astfel:jV. 3 DOMINANTA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII Pe exemplul barbei-împăratului (a se vedea p. laaB . Deoarece gârneţii poartă doar unul din cromozomii omologi. Aplicând principiul dominanţei incomplete în dihibridare.boabe galbene-netede. • 74 . la scrierea formulelor genetice ale zigoţilor cromozomii omologi se notează sub formă de două liniuţe paralele (sau una) cu indicarea ambelor alele: = sau = (fig. Moştenirea culorii fructului şi formei caforma normală a caliciului. Segregarea după fenotip în F2 în cazul dihibridării poate fi notată cu radicali fenotipici astfel: 9A . AaBB. Cealaltă pereche de alele în stare homozigotă dominantă BB asigură Fig. De exemplu. Ştiţi deja că acelaşi fenotip este desemnat de diferite genotipuri. în F2 ar trebui să obţinem 9 clase fenotipice.74). genotipurile AABB. Pentru a ne convinge că Ab acest principiu se respectă.73).

forma pilorică. Prin autopolenizarea AB Ab B ab acestor hibrizi. numărul de clase fenotipice în funcţie 75 . iar cea recesivă . Hibrizii din F l 5 heteroalbă pilorică roşie normală AABB aabb zigoţi după ambele perechi de alele (AaBb).respectiv 4 şi 9. răspunzătoare de culoarea albă a florilor. 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ. şi nu patru ca AB în cazul dominanţei complete.9.75 numărul de clase genotipice şi fenotipice în cazul dominanţei incomplete după una din cele două perechi de ah în caz de dominanţă incompletă după una sau ambele perechi de alele la încrucişarea dihibridă se modifică segregarea după fenotip în F 2 . în cazul de la urmă.şi dihibridare.în homozigotă recesivă bb x caliciul foliform (în formă de frunză). 1. Fig. apoi în dominanţa incompletă după una din perechile alele vor fi 6. O Pll1rll ol y Determinaţi după fig. Astfel. dacă în dominanţa completă se obţin 4 clase fenotipice. Trebuie subliniat faptul că dominanţa incompletă nicidecum nu contravine legilor mendeliene.75. segregarea după fenotip coincide cu cea după fenotip. ci le confirmă. Prin urmare. iar în dihibridare . 1. 1. aveau fructe roze AaBb şi o formă intermediară a roză normală caliciului.75). roză roză albă albă Drept exemplu poate servi normală normală normală normală moştenirea culorii şi formei floaB rilor la gura-leului (fig. iar după ambele . în natură sunt mai răspânroşie roză dite cazurile când la încrucişaroşie pilorică normală normală rea dihibridă are loc dominanAb ţa incompletă doar după una din cele două perechi de alele. în F2 s-au obţinut 9 clase genotipice şi respectiv 9 roză roşie roză roşie normală normală normală normală clase fenotipice. Forma roşie a florilor este deroză roză albă normală terminată de gena dominantă A normală ab cu dominanţă incompletă asupra alelei recesive. normală a corolei florii. Moştenirea culorii şi formei corolei la guraGena dominantă a celeilalte leului în cazul dominanţei incomplete după una din peperechi de alele asigură forma rechile de caractere. observăm că în monohibridare se obţin 2 clase fenotipice şi 3 clase genotipice. UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE Analizând rezultatele segregării după fenotip şi genotip în mono.

7 LEGITĂŢILE CANTITATIVE DE FORMARE A GAMEŢILOR Şl DE SEGREGARE A HIBRIZILOR ÎN DIFERITE TIPURI DE ÎNCRUCIŞĂRI INDICELE DETERMINAT 2 TIPUL ÎNCRUCIŞĂRII Monohibridă 2 4 2 3 3+ 1 1+2 + 1 Dihibri 22 42 2 2 Polihibridă 2" 4" 2n 3" 2 2 Numărul tipurilor de gârneţi formaţi de hibridul F. au fost confirmate şi experimental. Ttata La analiza raportului numeric al claselor fenotipice trebuie să se ţină cont de faptul că întâlnirea gârneţilor ce poartă un set diferit de gene este absolut întâmplătoare. putem afla numărul tipurilor de gameţi formaţi de hibridul F l 5 numărul de combinaţii al acestora la fecundare. Segregarea independentă a caracterelor în cazul polihibridării are loc doar la respectarea condiţiilor enumerate în cazul monohibridării cu adăugarea încă a două: • genele studiate trebuie să fie localizate pe cromozomi neomologi şi numărul lor nu trebuie să depăşească numărul haploid de cromozomi la specia dată. Formulele acestor calcule le puteţi afla studiind tab.—* __1 Tabelul 1. 1.3 . Amintiţi-vă condiţiile necesare pentru manifestarea legii segregării. iar genotipice . Aceste formule. numărul de clase fenotipice şi genotipice pe care le putem obţine în F2 în dominanţa completă. 76 . deduse teoretic. Din această cauză raportul cantitativ al diferitelor clase fenotipice obţinute nu coincide. Nerespectarea acestor condiţii poate schimba manifestarea legităţilor privind moştenirea caracterelor pe care le-aţi studiat până acum. •formarea în proporţie egală a diferitelor tipuri de gameţi ca urmare a separării întâmplătoare a cromozomilor neomologi în meioză. Numărul combinaţiilor de gameţi la formarea hibrizilor din F2 Numărul de fenotipurî în F2 Numărul de genotipuri în F2 Segregarea după fenotip în F2 Segregarea după genotip în F2 32 (3 + 1) ( 1 + 2 + 1) n (3 + 1)" ( 1 + 2 + 1)" n de tipul încrucişării poate fi calculat după formula 2 . unde n este tipul încrucişării. Această apropiere va fi mai mare în cazul unui număr mai mare de urmaşi. Cunoscând numărul de caractere alternative (tipul încrucişării). ci doar se apropie mai mult sau mai puţin de cel calculat teoretic.7.

localizat în :elulele sexuale.Determinarea caracterului alelic sau nealelic al genelor. _ alternative sunt amplasate pe aceiaşi cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. De exemplu. adică se obţin patru clase fenotipice. • ambele sexe participă în măsură egală la transmiterea caracterelor sale urmaşilor. Obţinerea printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea între ei a hibrizilor din Fi doar a două clase fenotipice. Caracterele blană crem şi ochi roşii vor fi determinate în acest caz de alelele recesive ale acestor gene. MENDEL La baza geneticii ca ştiinţă despre ereditatea şi variabilitatea organismelor stau următoarele fenomene descoperite de G Mendel: • fiecare caracter este determinat de un factor ereditar aparte. cu o frecvenţă a indivizilor din fiecare clasă de 1:1:1:1. 11 . iar indivizii cu astfel de caractere trebuie să fie homozigoţi recesivi. combinate. Dacă indivizii celor patru clase fenotipice vor prezenta un raport numeric de 9:3:3:1. vor avea blană cafenie şi ochi căprui. putem deduce că aceste caractere sunt dominante. IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G. • în celulele sexuale numărul de factori ereditari este înjumătăţit. înseamnă că aceste două perechi de caractere sunt determinate de două perechi de gene. denotă faptul că cele două perechi de gene sunt aşezate pe aceeaşi pereche de cromozomi. 5. Pentru aceasta se organizează încrucişări între indivizii cu caractere contrastante. după prezenţa sau lipsa celor două caractere. Testul cu ajutorul căruia putem stabili cu certitudine dacă două perechi de caractere alternative sunt determinate de gene amplasate pe cromozomi neomologi constă în analiza descendenţei obţinute la încrucişarea de analiză. Se efectuează apoi încrucişarea hibrizilor din Fi între ei. atunci putem fi siguri că cele două perechi de gene sunt localizate în cromozomi neomologi. şi prin urmare sunt alele. Dacă se obţin patru clase fenotipice. în cazul când <T^ dorim să aflăm dacă genele care asigură culoarea blănii şi a ochilor la nurcă sunt amplasate pe < cromozomi omologi sau neomologi. iar părinţii cu astfel de caractere sunt homozigoţi după ambii loci. procedăm astfel: încrucişăm nurci cu blană cafenie şi ochi căprui cu indivizi cu blană crem şi ochi roşii. Prin această afirmaţie G. Dacă printre descendenţi se constată nurci asemănătoare cu bunicii şi cu caractere noi. • factorii ereditari sunt perechi: unul este de origine maternă. Astăzi factorii ereditari sunt numiţi gene. După numărul de clase fenotipice şi raportul lor putem stabili dacă perechile de gene care determină două sau mai multe caractere j . Dacă toţi hibrizii din F. •factorii ereditari se păstrează în stare neschimbată într-un şir de generaţii. atunci putem afirma fără greş că cele două perechi de caractere sunt determinate de câte o pereche de gene aşezate în cromozomi neomologi. în loc de patru. iar celălalt \ paternă. Mendel a prezis existenţa meiozei.

78 . Ele reflectă modul de moştenire a informaţiei ereditare de către descendenţi la înmulţirea sexuată. Aceste descoperiri au acoperit de —. genele sunt unităţi ereditare relativ stabile. glorie numele lui Mendel. Munca depusă de G. Legile 3 descoperite de el au o importanţă deosebită. Legile descoperite de G. G. Ereditarea prezintă modul de transmitere a informaţiei ereditare într-un şir de generaţii. Din legile ereditarii descind principiile eredităţii: caracterele sunt determinate ereditar de gene. dar faptul s-a produs abea după moartea sa.Aşadar. dar şi a prevăzut intuitiv existenţa şi rolul factorilor ereditari în 1 moştenirea lor. Ereditatea este proprietatea structurilor celulei şi a organismului în ansamblu de a transmite însuşirile sale generaţiilor următoare. în funcţie deforma de înmulţire. deoarece dau posibilitatea de a prevedea \ modul în care se vor moşteni caracterele de-a lungul generaţiilor. în 3 aceasta şi a constat genialitatea lui Mendel. Mendel a fost apreciată la justa sa valoare de renumitul genetician american T. Morgan care a menţionat că: "în cei zece ani cât a lucrat cu plantele sale în grădina mănăstirii G. fiind de neînlocuit în cercetările de ameliorare a soiurilor şi raselor. Acesta poate fi diferit. Mendel a făcut cea mai mare descoperire dintre toate câte au fost făcute în biologie în ultimii cinci sute de ani". Mendel nu numai că a izbutit să descopere legităţile moştenirii ^ caracterelor. liotă Ereditatea şi ereditarea sunt două procese diferite care nu întotdeauna sunt delimitate. Mendel sunt legi ale ereditarii. deşi la moment ştiinţa nu dispunea de date referitor la natura lor. fiecare genă se află în stare alelă.

2. b}AaBbCc. Alcătuiţi un eseu la tema "Legile iui Mendel" după următorul algoritm. iar tatăl ei ochi albaştri? 4. dacă tatăl are păr ondulat şi ochi albaştri. c) utilizarea practică a legilor mendeliene. de aceea oamenii cu aşa hematii nu se îmbolnăvesc de malarie. Anemia faiciformă se transmite ca un caracter autozomal cu dominanţă incompletă.1. dacă materialul iniţial a fost heterozigot după ambele caractere? 3. Ce cantitate de tomate rugoase galbene va recolta arendaşul. a) universalitatea legilor mendeliene. iar gena ochilor căprui . Propuneţi exemple de utilizare a încrucişării de analiză în practică. 72 t alcătuiau fructele roşii I netede şi 241 cele roşii rugoase. Care este probabilitatea naşterii unor copii nerezistenţi la malarie în familia în care ambii părinţi sunt rezistenţi la acest parazit? 9. Alcătuiţi © problemă despre moştenirea enter» ochilor» deprinderii d© a era cu mâina dreaptă sau stângă în limitele familiei voastre. şl Fr 6. Ce formă a părului şi ce culoare a ochilor vor avea copiii. Gena culorii galbene este recesivi. iar gena cteSor netede . copîindu-i preventiv pe caiet. 7. Fructei© de tomate pot fi roşii sau galbene âupă culoare şi sau rugoase după formă. â)Aabb. mama păr neted şi ochi căprui. a) în F1 b) în F2. Descrieţi esenţa încrucişării dlhibride.dominantă faţă de gena hiior albaştri. 3. Analizaţi coraporturiie dintre fenotîp şi genotip în căzu! încrucişării hibride în F. formele parientale raportul după genotip raportul după fenotip localizarea genelor 79 F . b) semnificaţia ştiinţifică a legilor lui Mendel. 4. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi de la încrucişarea plantelor de roşii heterozigote cu cte roşii şi netede cu cele cu fructe galbene şi rugoase? 2. 5. Din roadă de tomate recoltate de un arendaş. cjPpHhDd. 8. Definiţi legea transmiterii Independente a caracterelor.dominantă. Completaţi tabelul. 7. 1. Scrieţi tipurile de gârneţi pe car® le formează genotipurite: a)AaBb. Explicaţi baz«f# cîtoioglce ale încrucişării dihibriefe. Homozigoţii dominanţi mor până la maturizarea xuaiâ. Plasmodiul malariei nu 8© poate hrăni cu hemoglobina din hematite ciforme. Probleme. La om gena părului ondulat este dominantă de gena părului neted.

De aceea manifestarea fenotipică a caracterului depinde de interacţiunea genelor ce-1 determină. Trebuie însă accentuat faptul că în toate cazurile de segregare atipică. PROPRIETĂŢILE GENELOR Amintiţi-vă noţiunile de genă. La prima vedere. iar genotipul individului cu blană neagră este heterozigot. printre descendenţii unui heterozigot se poate observa o segregare ce se abate de la cea mendeliană. se recurge la împerecherea animalelor ce se deosebesc după acest caracter şi analiza descendenţei obţinute. gene alele.în raport de 1:1. ftfiăcaţu ^tactice Determinarea numărului de gene ce stau la baza dezvoltării unui caracter. gene nealele şi genotip. abaterile se referă doar la clasele fenotipice. Dacă în F. Ca urmare. Mendel. Genotipul organismelor superior organizate se compune din circa 50-200 mii de gene. MOŞTENIREA CARACTERELOR ÎN CAZUL INTERACŢIUNII GENELOR 1 PROPRIETĂŢILE GENELOR 2 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE 3 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE 1. se poate efectua împerecherea descendenţilor negri din Fi între ei. Dacă urmaşii acestei încrucişări aparţin la două clase fenotipice (negru-standard) într-un raport numeric de 3:1.r ema> o 3 2 \ " INTERACŢIUNEA GENELOR. în mod firesc ne întrebăm câte gene controlează culoarea neagră? Pentru a afla răspuns. Un caracter poate fi determinat de o pereche de gene. de două sau mai multe aşezate în loci diferiţi pe aceeaşi pereche de cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. Admitem că printre nutriile cu blana standard (cafenie) a apărut un mascul (sau femelă) cu blană neagră. segregarea după genotip decurgând în deplină conformitate cu legile stabilite de G. avem dovada incontestabilă că blana 80 . trebuie să împerechem masculul negru cu femela standard. în realitate fiecare caracter al organismului este determinat de cel puţin două gene. Pentru a afla câte perechi de gene determină un caracter oarecare. vom obţine 2 clase fenotipice negru şi standard . Numărul de clase fenotipice obţin în Yl şi F2 şi raportul dintre ele reflectă numărul de gene care determină caracterul dat. Pentru o confirmare suplimentară a rezultatelor obţinute. genotipul pare o sumă de gene care acţionează independent. putem conchide că blana de culoare neagră este determinată de o pereche de gene.

Cu primele xiă tipuri de interacţiune a genelor alele aţi luat deja cunoştinţă. întrucât la încrucişarea . ce sigură culoarea roşie a ochilor . Supradominanţă prezintă un tip de interacţiune a genelor alele care asigură o srire a însuşirilor biologice ale heterozigoţilor în comparaţie cu homozigoţii < Aa > aa). pe care le enumerăm în continuare: • gena reprezintă o regiune cromozomială discretă. £z!. alela recesivă a culorii galbene a chilor la drozofilă se notează cu litera y (yellow-galben). patru clase fenotipice (patru feluri de culori ale blănii) în proporţie de 1:1:1:1. supradominanţă. y+. TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE Se cunosc mai multe tipuri de interacţiune ale genelor alele: dominanţă completă.Y. productivitate. în primul rând. putem presupune că culoarea neagră a blănii este determinată de două perechi de gene nealele. funcţie de care deosebim interacţiunea genelor alele şi a genelor nealele. De exemplu. Fenomenul numit heterozis sau vigoare hibridă şi este folosit pe larg la sporirea iuctivităţii soiurilor de plante şi raselor de animale. . de localizarea acestora. hibrizii de prima generaţie depăşesc iţii după dimensiunile corpului. iar cea dominantă. condiţionând apariţia de caractere noi. a XII-a f ^-t . Datorită supradominanţei.neagră este determinată de o singură pereche de gene alele. r \j fc C Pentru comoditatea studierii interacţiunii genelor s-a adoptat notarea lor i prima sau prima şi a doua literă a denumirii engleze sau latine a caracterului ontrolat de fiecare dintre ele. • o genă poate influenţa dezvoltarea mai multor caractere. Proprietăţile genelor. • manifestarea genei depinde de factorii de mediu. fcoiogie. 2. Uneori ambele alele se notează cu minusde. Rezultatul interacţiunii genelor depinde. în cazul când se vor obţine 8 clase fenotipice în proporţie de 1:1:1:1:1:1:1:1. codominanţă şi pleiotropie.astfel de hibrizi între ei vigoarea hibridă dispare. • o genă poate interacţiona cu alte gene. Interacţiunea genelor este determinată de proprietăţile r. ci. • acţiunea genei poate fi modificată prin schimbarea poziţiei ei în cromozom. •fiecare genă determină dezvoltarea unui anumit caracter. caracterul este controlat de trei perechi de gene nealele. în faţa savanţilor stă problema feerii acesteia în generaţiile următoare. ominanţă incompletă. cea dominantă evidenţiindu-se prin semnul "+ ". Dacă din împerecherea masculului negru cu nurca standard rezultă în F. de exemplu. masa corpului etc.

A. ceea ce determină grupa de sânge AB sau IV. B. A B Deci. de grapa B . Drept exemplu poate servi gena responsabilă de formarea antigenilor sângelui la om. AB B.A 0.1 GRUPELE DE SÂNGE ALE URMAŞILOR DE LA CĂSĂTORIILE OAMENILOR CU DIFERITE GRUPE DE SÂNGE VARIANTELE GRUPELE DE SÂNGE ALE PĂRINŢILOR UPELE DE SÂNGE )SIBILE LA URMAŞI 1 2 3 4 5 6 0x0 7 BSBH» 8 9 10 OxA AxA OxB BxB AxB OxAB AxAB BxAB ABxAB 0 0. B.AB A. La heterozigoţii I I eritrocitele poartă ambii antigeni. B.aglutinina a. care duce la şoc hemoragie. trebuie să se cunoască şi să se respecte strict regulile de transfuzie a sângelui. Grapele de sânge se moştenesc după anumite legităţi cunoaşterea cărora prezintă importanţă practică. 0. în heterozigoţia I i° sau I i° grupa de sânge este determinată A B respectiv de antigenul A (grupa a Ii-a) sau B (grupa a IlI-a). ambele alele ale genei asigură dezvoltarea în fenotipul heterozigotului a caracterelor controlate de ele. alelele I şi I în heterozigoţie activează independent una de alta. AB A.grapa B şi 0. B. eritrocitele au numai antigenul ăl A (grupa de sânge A sau II). indiferent de grapa sanguină. şi anume: sângele de grupa 0 poate fi transfuzat la toţi oamenii. de exemplu. în homozigoţia i°i° eritrocitele sunt lipsite de antigenii A şi B A B (grupa de sânge 0 sau I). iar în homozigoţia I B I B . a grapei B . AB A. B. A.B 0. stabilirea posibilei paternităţi (tab.recesivă.Codominanţa. iar 0 . AB A.A 0. iar de grapa AB . Această genă are trei alele A.eritrocitele cu antigenul B. iar aglutinina P . A.doar grapei AB.numai antigenul B (grupa de sânge B sau III). dintre care A şi B sunt A A codominante. Pentru a preveni sedimentarea eritrocitelor.AB - 0.AB B. în homozigoţia I I .8). Studiile au arătat că în cazul grupei 0 în plasmă sunt prezente aglutininele a şi P. localizată în —1 cromozomul 9. Tabelul 1. B.AB A. B 0.AB 0 0 0 82 . în cazul codominanţei. 1. sângele de grapa A doar grapelor A şi 0. o f J$ &ff S*fP^S 0 &#0& Eşecurile primelor transfuzii de sânge au impus necesitatea studierii particularităţilor diferitelor grupe de sânge. a grupei A ~ aglutinina P. Este ştiut însă că aglutinina a leagă şi sedimentează eritrocitele ce conţin antigenul^. AB A.

aveau o altă formă a crestei .76. toţi hibrizii din Fj aveau easta „trandafir". 66. I 9:3:3:1. 1. La încrucişarea Minilor cu creastă „trandafir" cu fcele cu creastă „mazăre". în F2 avea loc segregarea în raport de 3 idafir" : 1 „simplă". Deseori genele cu acţiune multiplă determină şi dezvoltarea caracterelor incompatibile cu viaţa I (a se vedea p. creasta „simplă" este un aracter recesiv. Prin tiare. Acelaşi s-a obţinut şi la încrucişarea linilor cu creastă „mazăre" cu1 . 1. în perechile de caractere .nucă" (fig.Acţiunea multiplă a genelor {pleiotropia). I semnează dezvoltarea unui nou I caracter la interacţiunea a două I gene dominante nealele aflate în I stare homo. La încrucişarea găinilor cu creastă „trandafir" cu cele cu creastă p mplă". TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE /k Amintiţi-vă modalitatea de determinare a caracterului alelic sau nealelic •/ al genelor. hibrizii in F. 3.76). Pentru fieare rasă de găini este caracte•Btică o anumită formă a crestei. 83 . I Ca urmare a interacţiunii genelor I nealele se constată abateri de la I segregarea mendeliană.le cu creastă „simplă". în F2 au G Complementaritatea de- "trandafir" AAbb "mazăre" aaBB Segregarea în raport de Gameti FH "nucă" AaBb Fig. Interacţiunea complementară a genelor care determină forma crestei la găini. Să analizăm moştenirea ormei crestei la găini..irandafir-simplă" şi „mazărenplă". Pleiotropia reflectă participarea unei gene la manifestarea a două sau mai multe caractere. Mendel care a observat că la mazăre culoarea florilor şi a tegumentului seminţelor sunt determinate de acelaşi factor ereditar. Fenomenul de pleiotropie a fost evidenţiat încă de G. Cele mai răspândite tipuri de interacţiune ale genelor nealele sunt complemenI raritatea. epistazia şipolimeria.sau heterozigotă. modificarea segregării în caz de viabilitate inegală a zigoţilor).

în prezenţa alelelor dominante ale ambelor perechi de gene florile au culoare roşie. iar a celei "mazăre" . Cunoscând legităţile moştenirii formei crestei. La încrucişarea a două plante de bostan cu fructe AAbb flori albe aaBB flori albe AAbb AaBb flori roşii F.aaBB. în F2 segregarea după fenotip corespunde celei mendeliene în dihibridare 9:3:3:1. adică. discoidală şi alungită a fructelor. Segregarea în raport de 9:7. forma crestei este determinată de două perechi de gene nealele. 1. Segregarea în raport de 9:6:1.77. Interacţiunea complementară a genelor care determină forma fructului de bostan. A-bb A-B6/16 9/16 Fig. fiecare în parte neputând determina culoarea roşie a petalelor. La plantele homozigote după una din alele recesive pigmentul nu se formează şi florile sunt albe. 2 cu O Cum am putea demonstra justeţea acestor afir Hibridul din Fj va fi heterozigot după ambele perechi alele AaBb. La încrucişarea a două soiuri de sângelevoinicului cu flori albe cu genotipurile AAbb şi aaBB.apărut găini cu patru tipuri de creste în raport de 9 „nucă": 3 „trandafir": 3 „mazăre": . 1. La autopolenizarea hibrizilor din F ] 5 în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 9/16 plante cu flori roşii şi 7/16 . Rezultatul obţinut este determinat de acţiunea complementară a genelor dominante A şi B. creasta „nucă" a acestuia este rezultatul interacţiunii alelelor dominante ale acestor două perechi de gene. Se cunosc soiuri de bostan cu forma sferică. A-Bflori roşii F2 aa . prin combinarea genelor ce le determină. 84 . Moştenirea culorii florilor la sângelevoinicului în cazul interacţiunii complementare a două perechi de gene nealele.şi . : AaBb aaBB . 1.77). hibrizii din Fj aveau flori roşii (AaBb).cu flori albe (fig. se pot obţine tipurile dorite de creste.1 1 „simplă".78. 9/76 7/76 Fig. întrucât fiecare din genele recesive în stare homozigotă prezintă un fenotip diferit. Pornind de la constatarea că __1 creasta "simplă" este recesivă şi ţinând cont de rezultatele încrucişărilor găinilor cu această creastă cu cele cu creastă "trandafir" şi "mazăre".bb flori albe . întrucât segregarea este tipică pentru încrucişarea dihibridă. genotipul crestei "trandafir" poate fi doar AAbb.

acţiunea genei culorii este anihilată. Deci. La încrucişarea porcilor albi şi negri.80). în F2 s-au constatat 3 clase fenotipice Ccii penaj alb în raport de 9/16 discoidale.găini colorate. Din interacţiunea lor rezultă C. Un alt exemplu de epistazie dominantă este moştenirea culorii la porci. care se opune formării pigmentului. toţi hibrizii din F[ aveau fructe discoidale (fig. Printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea hibrizilor din Fj s-a constatat segregarea după culoare în raport de 12/16 albi.ccii C-ii fructe discoidale. Porcii roşii sunt homozigoţi recesivi după ambele gene.jului la găini în cazul interacţiunii festarea alelei dominante a altei gene (A < B epistatice a două perechi de gene./. întrucât genele antrenate în concurenţă pot fi atât dominante. Segregarea în raport de 13:3. 3/16 negri şi 1/16 roşii (Jig. în timp ce alelele recesive pena/alb penaj colorat condiţionează fructe alungite. în epistazia domiMoştenirea culorii penanantă alela dominantă a unei gene inhibă mani. La autopolenizarea acestora. Segregarea în raport de 12:3:1.ccii ecu sferice. 6/16 sferice şi 1/16 alungite. fiecare genă complementară în F.sferică. 1.79). Alela dominantă C determină prezenţa pigmentului. lipsa celeilalte determină aceeaşi formă a fructului . genele A şi B sunt complementare.78). 85 . cât şi recesive.cel. iar alela recesivă c lipsa pigmentului. Drept exemplu de epistazie dominantă serveşte moştenirea culorii penajului la găini (fig. Penajul găinilor poate fi alb sau colorat. Penajul alb la diferite rase este determinat de două gene nealele C şi /. Stabiliţi după grilajul Punnet tipurile de genotipuri care determină cele trei clase fenotipice la încrucişarea porcilor albi din Ff.răspunzătoare de formarea pigmentului negru. 1. }i heterozigoţi după gena E . Prin urmare. aveau penaj alb. adică coloraţia penelor. adică penajul alb. Epistazia se manifestă prin suprimarea fenotipică a unei gene de către alta. Toţi porcii albi au minimum o genă dominantă I. La încrucişarea hibrizilor din F! între ei. La încrucişarea rasei leggorn albă CCII cu plimutroc albă ccii. dar cu o origine diferită (diferite genopenaj alb penaj alb tipuri). Alela dominantă / este supresorul alelei C. deosebim epistazie domi3/16 nantă şi epistazie recesivă. Porcii negri sunt homozigoţi după alela recesivă ii. 1. sau B > A). care nu se opune formării culorii. în F2 s-a obţinut segregarea in raport de 13/16 găini albe şi 3/16 . Chiar şi în prezenţa unei singure alele /. toţi hibrizii din F. Abaterea de la segregarea mendeliană de 9:3:3:1 este generată de epistazia/> C. hibrizii din F[ Brâu albi.

81). Probabilitatea naşterii unui negru (A1a1 A2a2) sau a unui alb {a. 1.două şi 4/16-0 singură genă dominantă. 6/16 . 86 . Determinaţi.82). 4/16 din seminţe aveau trei gene dominante. Nillson-Ehle. Culoarea boabelor din prima grupă varia de la roşie-întunecată până la roză-pală (fig. Astfel de gene au fost numite polimerice. Analiza genetică a arătat că prezenţa a patru gene dominante la 1/16 din urmaşi determină cea mai intensă coloraţie a seminţelor. în cazul epistaziei recesive. Presupunem că culoarea întunecată a pielii la om este determinată de două perechi de gene dominante nealele.albe. Moştenirea culorii la şoareci în cazul interacţiunii epistatice a două perechi de gene nealele.a. Segregarea în raport de 15:1.albi. toţi şoarecii din F.1 EEII alb AAbb aaBB aguti Fig. Studierea caracterelor polimerice a fost iniţiată la începutul secolului trecut.80. aveau culoarea aguti (AaBb) (fig. 12/16 albi 3/16 negri 1/16 roşii 9/16 aguti 3/16 negri 4/16 albi Fig. 1. în unele cazuri. întrucât asigură dezvoltarea unuia şi aceluiaşi caracter. Apiiatţu. 1. De exemplu.81. genotipurile din F2 de la încrucişarea ilustrată de fig. în F2 s-au obţinut 3 clase fenotipice: 9/16 aguti.81. Celelalte genotipuri prezintă clase fenotipice intermediare. A2a2). 1. 1. în 1908. la încrucişarea şoarecilor negri {AAbb) cu cei albi (aaBB). a obţinut în F2 segregarea în raport de 15/16 boabe colorate şi 1/16 . Toate aceste genotipuri determinau diferite nuanţe intermediare dintre roşu-intens şi alb.a2a2) într-o familie de doi mulatri este de 1/16. Segregarea în raport de 9:3:4. Copiii născuţi dintr-un bărbat negru şi o femeie albă vor fi mulatri (A. genele polimerice se notează cu aceeaşi literă latină cu specificarea indicelui pentru diferiţi membri. folosind grilajul Punnet.a. Polimeria (poligenia). fatctcttce £/ După tipul genelor polimerice se moşteneşte şi pigmentaţia pielii la om. Moştenirea culorii la porci (epistazie dominantă). încrucişând două soiuri de grâu cu boabe colorate şi albe (necolorate). fenotipul individului depinde de numărul genelor dominante care determină caracterul dat. Prin încrucişarea hibrizilor din F[ între ei. 3/16 negri şi 4/16 . Alelele recesive ale acestor gene condiţionează culoarea albă a pielii. alela recesivă a unei gene în stare homozigotă anihilează manifestarea alelei dominante sau recesive a altei gene: aa > B sau aa > bb.

)mozigote după două perechi 2 o ["uamuini : gene dominante cu acţiune similară (A1AlA2A^ cu plante cu fructe ovale (a]a1a2a2). lungimea lânii ş. Astfel. La autopolenizarea acestora. în practică sunt răspândite fi cazurile de polimerie necuiidativă. 1. numărul de Iboabe în spic. de amidon etc. De exemplu. Moştenirea culorii la boabele de grâu în cazul interacţiunii polimerice a genelor nealele. de carne.triunghiulare şi 1/16 . rezenţa ambelor alele dominante ale acestor perechi (A.ovale. calitatea hranei. a. de ouă. -A2-). determină forma triunghiulară a fructelor. După tipul polimeriei cumulative se moştenesc multe caractere cantitative de importanţă gospodărească atât la plante cât şi animale (proIducţia de lapte. conţinutul de zafcăr.82. . )ţi hibrizii din Fţ au fructe triunghiulare (A1a1A2a2). a. O îre segregare se explică prin existenţa a două perechi de gene cu acţiune similară. printre care i penajul de pe gambă la găini.a •determinată în mare parte de Icondiţiile în care se dezvoltă or•ganismul.).A2-). F2 se obţine segregarea în raport de 15/16 . la încrucişarea plantelor de traista cioanului cu fructe triunghiulare Fig. producţia de Bapte. [lungimea spicului. Manifesharea caracterelor polimere este A. Segregarea în raport de 15:1.a.a2 a2. de ouă. Idepinde în mare parte de condiţii• de întreţinere. sau cel puţin a aeia dintre ele (A.Exemplele prezentate ilustrează polimeria cumulativă: la mărirea numărului de gene polimerice dominante acţiunea lor se sumează. Fructul oval se formează în lipsa acestora Determinaţi cu ajutorul grilajului Punnet genotipurile în F2 la moştenirea polimerică necumulativă a formei fructului la traista ciobanului. După tipul polimeriei necumulative se moştenesc şi alte caractere. 87 .

i ~jl O —•> 1. c) codominanţă. Explicaţi rolul supradominanţei în agricultură. 8. . Explicaţi prin schemă culoarea pielii copiilor ce se vor naşte din căsătoria unui mulatru cu o femeie albă. Determinaţi cărui cuplu aparţine fiecare copil. Determinaţi genotipurile formelor parientale şi ale hibrizilor. b) semidominanţă. dintre care 315 erau porumbaci (coloraţi). iar celălalt A(ll) şi este homozigot ori heterozigot. iar sora lui . Determinaţi grupele sanguine ale părinţilor. Determinaţi genotipurile părinţilor şi ale puilor porumbaci. Ce grupe vor avea copiii lor? 7. Cercetările au demonstrat că copilaşii au respectiv grupele sanguine I şi IV.galbeni. Ce grupe au părinţi? a) unul are grupa Ap). d) scăderea însuşirilor biologice. 4. într-o familie se nasc numai copii ce nu aparţin grupelor sanguine ale părinţilor. Supradominanţa ca fenomen de interacţiune între genele nealele determină: a) vitalitate sporită. c) fenomenul de heterozis în F. 1. restul albi. Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-l cu exemple.. 3. s-au obţinut 204 de bostani albi. 2. Analizaţi interacţiunea genelor alele pe exemple din viaţă. 2. Alegeţi răspunsurile corecte. d) supradominanţa. gena dominantă asigură coloraţia. 6. iar cea recesivă nu domină coloraţia. părinţii celuilalt. Un băieţel are grupa sanguină I. 3. Părinţii au grupele sanguine II şi III. 5. Probleme. b) rezistenţă slabă la boli şi vătămători.verzi. d) unul din părinţi aparţine grupei A homozigot. C. Părinţii unuia au grupele sanguine I şi II. De la încrucişarea bostanului galben cu cel alb toţi bostanii erau albi. iar celălalt grupa Bm.grupa IV. B. La maternitate s-au confundat 2 băieţei.. 17 .II şi IV. A. cea recesivă . Gena dominantă a unei perechi determină penajul colorat. în altă pereche. Raportul dintre genele ce determina grupele sanguine A şi B este: a) dominanţă. b) ambii părinţi au grupa AB.lipsa coloraţiei. încrucişându-i pe aceştia între ei. c) unul din părinţi aparţine grupei 0. La încrucişarea găinilor albe au fost obţinuţi 1680 de puişori. iar celălalt grupei AB. 53 . Enumeraţi proprietăţile genelor ce determină interacţiunea lor. Penajul alb al găinilor este determinat de 2 perechi de gene nealele. D.

însă la orice organism numărul genelor depăşeşte cu mult numărul de cromozomi omologi. preocuparea sa la acel moment. MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM Legile mendeliene explică moştenirea caracterelor determinate de gene plasate pe cromozomi neomologi. De aici şi întrebarea firească: cum se vor moşteni genele plasate pe acelaşi cromozom? Răspunsul la această întrebare a fost dat de Thomas '• forgan (fig. întrucât T. laureat al premiului Nobel în domeniul Fiziologiei şl Medicinei în 1933. Descoperirea întâmplătoare a mutaţiei de ochi albi la drozofilâ i-a sugerat ideea utilizării acestei musculiţe în experimentele de laborator. Aici el s-a pătruns de Importanţa lucrului experimental la studierea biologiei. probabil. dar încă nefundamentată ştiinţific .83). Morgan monta experimentele pe iepuri. Legile transmiterii genelor localizate pe acelaşi cromozom. T. Morgan pleacă în Europa unde lucrează în laboratoarele Naples Marine. iar bani pentru întreţinerea unui vlvariu mare nu avea. Iniţial Morgan intenţiona să controleze experimental presupunerile lui G. omul dispune de 23 perechi de cromozomi şi de câteva sute de mii de gene. 1. cea mai mare reuşită a savantului. Alegerea drozofilei în calitate de obiect experimental a fost. După terminarea Universităţii Jons Hopkins.9 TRANSMITEREA GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 1 MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 2 ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETĂ A GENELOR. biolog şi genetician american. Prin urmare. De exemplu. care a stabilit experimental.genetica. Thomas Morgan. Fig.83. unul din fondatorii geneticii. rezultatele se lăsau aşteptate. îndeosebi a embriologiei. Mendel referitoare la existenţa în celule o factorilor ereditari şi transmiterea lor în combinaţii întâmplătoare generaţiilor următoare. RECOMBINAREA GENELOR ÎN BAZA CROSSING-OVERULUI 3 HĂRŢILE CROMOZOMIALE 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ 1. Succesele obţinute în embriologle nu i-au stăvilit dorinţa de a se ocupa de o ştiinţă la modă. 1. Morgan 89 . fiecare cromozom poartă mai multe gene.

caracterele corp negru şi aripi rudimentare sunt determinate de gene recesive. Fig.culoarea neagră a corpului b {black) şi aripi rudimenb*b vg*vg tare vg iyestigeal) .dimensiunile relativ mici ale corpului şi Fig.normale (b+ b+vg+ vg+) cu masculi ce aveau corp tare. Aspectul exterior şi caperioada scurtă de dezvoltare embrionară în riotipul femelei şi masculului la drozofilă. condiţii dirijabile (pe au se pot obţine 30 de generaţii). Morgan şi colaboratorii Fig. 1.numărul relativ mare de caractere detervg+vg+ b b vg vg formale minate de gene dispuse doar în 4 perechi de b vg b+vg* cromozomi.85.87. F. 1.aripi normale cu mas.prolificitatea femelelor care pot depune negru 200-300 de ouă. 90 . 1. 1 I . Prima încrucişare de analiză. iar în a doua femele virgine din Fj cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive. Rezultatul obţinut corespunde regulii uniformităţii hibrizilor de prima generaţie.84) prezintă un obiect comod de cercetare datorită următoarelor particularităţi: XX XV . 1. fenotipul b vg b b vg vg genotipul b*b vg*vg fenotipul 50% 50% Fig.său au încrucişat femelele cu corp gri şi aripi culi corp negru . în prima au fost încrucişaţi masculi din F! cu femele virgine homozigote după ambele gene recesive (bb vg vg). aripi rudimentare .84. încrucişarea femelelor cu corp gri . corp . Prin urmare.o Musculiţa de oţet {Drosophilla melanogaster) {fig. negru şi aripi rudimentare (bb vg vg).numărul mare de mutaţii (-50) ale diferitelor gene. Interpretarea cromozomială a înlănţuirii genelor plasate pe acelaşi cromozom.86. Rezultatele acestor încrucişări au fost diferite. 1.aripi rudimen.85). Toţi hibrizii din Fl aveau corp gri şi aripi normale (fig. Studiind moştenirea a două caractere . diferiţi după formă şi mărime.T. 1. Ulterior au fost efectuate două încrucişări de analiză.

5% 41..5% de iusculiţe cu corp gri . De aici putem deduce că genele ce letermină corp gri . 8.5% corp tgru .5% 8. 2.5% 8.aripi normale şi corp negru .aripi normale şi 8.89. Prin urmare. 41. Deşi s-au obţinut patru lase fenotipice.aripi rudimentare.aripi rudimentare sunt plasate ! acelaşi cromozom şi de aceea se transmit împreună. 1.în prima încrucişare de analiză {fig.88.s-au obţinut rezultate total diferite de .le înregistrate în prima încrucişare de analiză (fig. reiese că. la om .5% f. la îzofilă distingem 4 grupe de linkage. Reprezentarea schematică a fenomenului I crossing-over. întrucât segregarea în cazul încrucişării de analiză reflectă raportul gârneţilor jformaţi de hibrizii din F. 1. 1. 1.aripi reduse. Raportul real s-a dovedit a fi de: 41. indiferent de sex: corp cenuşiu . şi nu patru ca în cazul combinării independente a caracterelor în conforlitate cu legea a doua a lui Mendel {fig.5% corp negru . Numărul ipelor de linkage este egal cu numărul haploid de cromozomi.aripi reduse.88. Determinaţi clasele genotipice obţinute în această încrucişare de analiză. 1. De exemplu. gârneţi parientali crossinggârneţi over recombinaţi 91 .86) s-au obţinut două clase fenotipice de îusculiţe. înlănţuit.aripi normale şi corp negru .aripi normale.femelă virgină din Ft cu masculi îmozigoţi după ambele gene recesive . ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETA A GENELOR. Totalitatea genelor ispuse pe un cromozom formează un grup de linkage (de înlănţuire). A doua încrucişare de analiză.23.87). în 83% de b*vg* bvg b vg bvg b b* vg* vg vg vg*vg vg* *1.5% corp gri . masculii din Fj formează doar două tipuri de eameţi. RECOMBINAREA GENELOR IN BAZA CROSSING-OVERULUI în cea de a doua încrucişare de analiză . raportul lor nu era de 1:1:1:1 conform legii segregării independente apă fiecare pereche de caractere.

90.5% de gameţi b* vg* 8.aripi rudimentare.5% 16.5% de gameti b vg | 25% 25% 25% 25% 83% gârneţi parientali J 700% de gârneţi identici bvg Fig.cazuri s-a repetat îmbinarea părintească a caracterelor. 1. şi anume: corp negru .5% 8.5% 16. femelele din Fi s-au încrucişat cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive. S-au obţinut aceleaşi rezultate ca şi în cazul studiat anterior: în prima încrucişare de analiză toţi indivizii moşteniră îmbinarea părintească de caractere.aripi rudimentare). 92 . iar în 17% au apărut îmbinări noi ale acestora.5% 41. celulele homozigotului recesiv 66% de meioze fără crossing-over 4 34% de meioze cu prima diviziun 100% de meioze fără crossing-over 16. Amintiţi-vă după fig. în prima s-au încrucişat masculi din Ft cu femele homozigote după ambele gene recesive (corp negru .5% 8.aripi normale. în cea de a doua doar 83%. în a doua. Cauza rezidă în schimbul reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi în timpul meiozei (fig.89).5% | byg byg* 17% de gârneţi recombinaţi \41. Apariţia de indivizi cu caractere recombinate poate fi explicată doar prin faptul că în cazul femelelor înlănţuirea genelor situate pe acelaşi cromozom nu este completă.90 cum este numit fenomenul de schimb reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi. 1. Rezultatele obţinute nu se conformează nici cu înlănţuirea genelor plasate pe acelaşi cromozom. Experimentul a fost repetat pe musculiţe cu o altă îmbinare a caracterelor analizate mai sus.5% 16.aripi normale şi corp gri .5% 8. S-au efectuat două încrucişări de analiză diferite. la 17% înregistrânduse caractere recombinate. 1. Hibrizii din Fi moşteneau caracterele dominante: corp cenuşiu . Interpretarea cromozomială a rezultatelor celei de a doua încrucişări de analiză.

1.care pereche de cromozomi omologi cu indicarea denumirii complete sau ^scurtate a genei.91). întocmirea hărţilor cromozomiale presupune determinarea apartenenţei genei un anumit grup de linkage şi corespunderii grupei de linkage studiate unui lumit cromozom. precum şi a distanţei dintre gene. Motivul nu este însă cunoscut. Apartenenţa genei la un îumit grup de linkage şi distanţa dintre gene se determină prin studierea iltatelor încrucişărilor. prin metode speciale. • Genele alele ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi. putem afirma că genele localizate pe acelaşi ^ cromozom se moştenesc înlănţuit.întrucât indivizii cu caractere recombinate alcătuiesc în cazul analizat 17% din descendenţi. • Genele alele îşi pot schimba locurile. egal cu numărul haploid de cromozomi. HĂRŢILE CROMOZOMIALE în baza rezultatelor încrucişărilor de analiză. Astfel a fost întocmită prima hartă cromozomială: reprezentarea grafică amplasării genelor pe cromozomi (fig. frecvenţa crossing-overului este de 17%. pentru diferite gene este diferit şi depinde de distanţa dintre ele: cu cât acestea ^Z. Această legitate a fost numită regula lui Morgan. gradul de înlănţuire fiind determinat de distanţa dintre ele. Hărţile genetice se întocmesc pentru . cu atât probabilitatea că ele se vor moşteni împreună (~j este mai mare şi invers. 3. f? Generalizând cele expuse. Frecvenţa recombinării I ţte direct proporţională cu distanţa dintre gene. Diferiţi •omozomi conţin un număr diferit de gene. Ideea a t folosită de T. T. Procentul recombinărilor zi. Dar apare întrebarea de ce recombinarea genelor nu are tz loc în prima încrucişare de analiză? Studiile efectuate au arătat că la masculii de ^ drozofilă crossing-overul nu are loc. Observările au arătat că procentul de organisme cu ractere recombinate este mai mare la o distanţă mai mare dintre gene. Cu acest scop. în baza celor spuse despre moştenirea înlănţuită a genelor plasate pe acelaşi cromozom tezele de bază ale teoriei cromozomiale se formulează astfel: • Genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă un anumit locus. distanţei în procente de la un capăt al cromozomului. se pot recombina. Morgan pentru determinarea distanţei dintre gene în cazul Dzofilei. • Genele sunt amplasate în cromozom într-o anumită consecutivitate lineară. • Genele dintr-un cromozom formează un grup de linkage. • Pentru fiecare specie este caracteristic un anumit număr de grupe de linkage. sunt situate mai aproape. Morgan şi discipolii săi au îs la concluzia că frecvenţa de apariţie a organismelor cu caractere recombinate îflectă distanţa dintre gene. 93 . Pentru stabilirea localizării grupului de linkage se >losesc cromozomii cu structură modificată. de aceea unele tcaractere se moştenesc împreună. Hărţile cromozomiale mai sunt lite şi hărţi genetice ale cromozomilor. luat ept zero.

Fig. b . se-ochi cafenii (roşii).corp negru (cenuşiu). vg — aripi rudimentare (normale). c. ey lipsa ochilor (prezenţa ochilor). f— perişori bifurcaţi (normali).I normă mutaţie normă mutaţie III normă IV mutaţie 1 : cu V \ : Y— corp galben (cenuşiu). III: ni—faţete groase (normale). Hărţile genetice ale cromozomilor drozofîlei.ochi plaţi (rotunzi). d . bb perişori scurţi (normali).ochi purpurii (roşii).perişori între faţete (lipsa lor). ev .absenţa unei nervuri de pe aripă (prezenţa ei). a .aripi arcuite (drepte).aripi mici (normale). m. dp -aripi scurte (normale).corp de culori închise (gri). Literele sunt abrevieri ale genei mutante.aripi încovoiate (drepte).număr redus de perişori (normal).ariste scurte (normale).faţete groase (normale). IV : bt .91.perişori scurţi (normali). W— ochi albi (roşii).aripi sucite (normale).pată pe aripă (lipsa petei). Mg . v. II: al. s. D . Cifrele indică distanţa dintre gene şi unul din capetele cromozomului. 1. e-corp negru (cenuşiu). ss .perişori scurţi (normali).picioare scurte (normale). 8 . e c . car .ochi roz (roşii). pr— ochi purpurii (roşii). 94 . sp . ca -ochi rubinii (roşii). ro.ochi rubinii (roşii). p .

Ca urmare un cromozom se scurtează. găină. La aceste plante. la diviziune formează trei tipuri de celule: cu plastide verzi. mu poate fi determinată structura responsabilă de dezvoltarea caracterului dat. 95 . Moştenirea plastidică a fost descoperită la unele plante: frumoasa-nopţii. există şi frunze pestriţe. La porumb. porumb. precum şi despre ARNm şi ARNt care participă la sinteza lor. sterilitatea masculină nu dispare. Până în prezent au fost întocmite hărţile cromozomiale pentru drozofilă. Ereditatea citoplasmatică masculină. deşi este evidenţă moştenirea extracromozomială a caracterului. sau formează polen steril. Moleculele de ADN ale acestor organite conţin informaţia despre propriile proteine. în unele cazuri. ceapă. drojdii. în funcţie de care deosebim respectiv moştenirea plastidică şi mitocondrială a caracterelor. La repetarea acestei încrucişări [pe parcursul mai multor generaţii. alge.a. muscă. sfeclă se întâlnesc forme ce nu formează polen.se asigură trecerea unei porţiuni de cromozom la un alt cromozom. Moştenirea mitocondrială. La polenizarea plantelor cu sterilitate masculină cu polen normal în [majoritatea cazurilor se obţin plante cu polen steril. iar altul se lungeşte. Deoarece plastidele ajung la zigotprin intermediul citoplasmei ovulului. purtători ai informaţiei ereditare pot fi şi unele organite celulare care posedă propriul ADN. guraleului ş. Mitocondriile de asemenea conţin ADN inelar şi dispun de propriul aparat de sinteză a proteinelor. roşii. Plastidele se divid autonom în celulă şi se repartizează la întâmplare între celulele-fiice. virusuri. Ca urmare. pe frunză vor apărea sectoare erzi. Celulele. Ulterior se face analiza genetică a descendenţilor cu astfel de cromozomi. pestriţe şi albe. şoarece. iar în selecţie uşurează alegerea perechilor pentru încrucişare. 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ Pe lângă cromozomi. albe şi cu amestec de plastide verzi şi albe. Aceste modificări structurale ale cromozomilor sunt vizibile la microscop. în celulele eucariote astfel de organite sunt cloroplastele şi mitocondriile. orz. om. grâu. transmiţându[se pe linie maternă. bacterii. Fenomenul a fost numit sterilitate citoplasmatică masculină şi este determinat de particularităţile I citoplasmei. pe lângă frunzele verzi obişnuite. caracterul dat se moşteneşte pe linie maternă. pentru a stabili care grup de gene au trecut de la un grup de linkage la altul. Hărţile cromozomiale permit de a prevedea caracterul moştenirii caracterelor. ereditatea extracromozomială mai este numită şi citoplasmatică. Moştenirea caracterului „frunze pestriţe" ţine de transmiterea la diviziunea celulară a două tipuri de plastide: verzi şi albe. ţânţar. întrucât organitele celulare sunt moştenite prin intermediul citoplasmei. orez. ce conţin un amestec de plastide verzi şi albe. Genele mitocondriale controlează | două grupe de caractere ce ţin de activitatea sistemelor respiratorii şi rezistenţa la antibiotice şi alte toxine.

Rh-pozitiv şi eliptocitoza (eritrocite eliptoidale) sunt determinate de gene autozomale dominante. d) prezintă schimbul reciproc de gene plasate pe cromozomi pereche. fa) 16 gene. c) poate avea loc şi în interiorul genei.z=^ —1 i x^ ~ <f O 1. d) perechea IV. d) 5000 gene. C) perechea III.Explicaţi prin schemă rezuitateie experimentelor făcute de Morgan pe museuiiţa de oţet. c) toate celulele conţin cromozomi gigantici. d) nu vine în contradicţie nici cu una din legile lui Mendel. c) contravine legii I a lui Mendel. 1965). 3. c) 8000 gene. 96 . Crossing-overul: a) are loc numai în mitoză. Al doilea soţ are Rh-negativ şi eritrocite normale. 2. deoarece: a) are un număr redus de cromozomi. iar eliptocitoza de la celălalt. d) generaţiile se succed la intervale mici de timp. Stern. 1. Analizaţi biografia fui T. b) prezintă un mare număr de gene mutante. 5. Probleme. Unul dintre soţi este heterozigot după ambele caractere. b) se manifestă numai în cazul genelor situate pe acelaşi cromozom. Drosophila melanogaster constituie un excelent material de cercetare. 3. b) perechea II. Elucidaţi esenţa şi rolul hărţilor cromozomiale. Morgan. b) are loc numai în meioză. 2» Enumeraţi particularităţile structurale aie musculiţei Drosophila melanogaster care au făcut din ea un obiect al cercefărilor genetice. Alegeţi răspunsurile corecte. 6. 4. Cei mai mici cromozomi la Drosophila melanogaster formează: a) perechea I. Determinaţi coraporturile procentuale ale genotipurilor şi fenotipurilor probabile ale copiilor din această familie. 5. Numărul de gene la Drosophila melanogaster este de aproximativ: a) 4 gene. Rh-pozitiv moştenindu-l de la un părinte. Fenomenul de linkage: a) este contrar legii a ll-a a lui Mendel. 4. La om locusul factorului RH rezus e înlănţuit cu locusul ce determină forma eritrocitelor şi se află la o distanţă de 3 morganite de el (C.

Printre acestea pot fi enumerate: deosebirile în culoarea. Caracterele sexuale I rimare includ un şir de particularităţi morfologice şi fiziologice care asigură )rmarea gârneţilor şi contopirea lor la fecundaţie. se diferenţiază în primare şi secundare. Pentru unele animale.MOŞTENIREA CARACTERELOR CUPLATE CU SEXUL! 1 DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR 2 DIFERENŢIEREA SEXULUI 3 EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX • 1. peşti. segregarea după sex ste apropiată de 1:1. Caracterele sexuale secundare bontribuie indirect la întâlnirea şi împerecherea indivizilor de sex opus. numite sexuale. arahnide. Acest tip de determinare a sexului ste numitprogamic. Repartizarea neuniformă a citoplasmei în ovogeneză duce i formarea a două tipuri de ovule: mari şi mici. reptile pcul se determină în timpul fecundaţiei. Astfel. crustacee. mărimea glandelor mamare la mamifere. iar din cele mici . Enumeraţi caracterele sexuale primare şi secundare la om. Acest raport numeric coincide cu segregarea obţinută la ologie. păsări. de ce depinde sexul viitorilor indivizi în cazul tipului singamic determinare a sexelor? Observările geneticienilor au arătat că în limitele unei masculii şi femelele se nasc în proporţii egale. Caracterele care determină deosebirile dintre indivizii de sex opus (dimorfismul •exual). Apare întrebarea. iar din ele ce se fixează de trompa femelei sau se află în apropierea acesteia . Phylloxera vastartix şi Dinophilus sexul zigotului se determină încă timpul ovogenezei. La insecte.masculi. mamifere. adică. i Rotatoria. Acesta este cel mai răspândit tip de îterminare a sexului şi este numit singamic. Din cele mari după fecundaţie se szvoltă femele. a XII-a „_ . DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR Sexul reprezintă o totalitate de caractere şi însuşiri ale organismului care asigură [reproducerea şi transmiterea informaţiei genetice prin intermediul gârneţilor. înotătoarelor la peşti etc. din larvele ce plutesc liber în apă se dezvoltă femele. de exemplu iermele marin Bonellia viridis. forma şi dimensiunile penelor la răsări. ci. este caracteristică determinarea sexului după pcundaţie. Determinarea sexului poate avea loc la diferite etape ale ciclului reproductiv.masculi.

1.hetemgametic. Cercetările au arătat că la toate păsările. Schematic moştenirea sexului în cazul isectelor descrise se prezintă astfel: Protenor P 9 Din schemă se vede că în ambele cazuri femela formează un tip de gârneţi. este numit homogametic.două (X şi O. Mendel. iar masculii doar unul. iar masculul doi cromozomi sexuali diferiţi . iar celălalt homozigot după gena recesivă (aa). amfibieni. Dacă spermatozoidul poartă cromozomul Y (sau este lipsit de cromozom sexual). polichete. femelele poartă doi cromozomi sexuali identici . iar a masculului . întrucât la drozofilă femela este homogametică. numai că femelele conţin doi cromozomi sexuali identici XX. 1.Ligaeus. deoarece la baza formării lor stă meioza. numărul de cromozomi sexuali este egal la ambele sexe. reptile şi plante sexul heterogametic sunt femelele. numiţi mai târziu sexuali. gândaci. Sexul. La fecundaţia ovulului de către un spermatozoid ce poartă cromozomul X va rezulta un individ de sex feminin.2A + XO (2A reprezintă garnitura diploidă de autozomi). iar celălalt . iar cel ce formează două tipuri de gârneţi .heterozigot. Această presupunere a fost expusă încă de G. păianjeni. Tipul XY poartă denumirea de Drosophilla şi se întâlneşte la diptere.93).XY. în cazul când acceptăm ideea că sexul se moşteneşte după acelaşi principiu. Masculii sunt homogametici şi formează un singur tip de 98 . iar masculii . Wilson şi MacClang pe exemplul insectelor. Ele formează două tipuri de ovule: Z sau W. mamifere. unul din sexe trebuie să fie homozigot. sexul zigotului este determinat de mascul (fig. La fel se determină sexul şi la om (fig. la unele specii de nevertebrate. care formează un singur tip de gârneţi după cromozomii sexuali. ulterior fiind confirmată experimental de E. individul va fi de sex masculin. la un număr egal de autozomi. Deosebirile dintre cromozomii sexuali s-au dovedit a fi cantitative şi calitative. sau X şi Y). plantele dioice şi la om. Tipul XO a fost numit fluture şi este caracteristic pentru ortoptere. La ploşniţa-de-iarbă Protenor. Ambele tipuri de gârneţi masculini se formează în proporţie egală de 1:1. multe specii de căpuşe. peşti. Genotipul femelei poate fi notat ca 2A + XX. Ei au observat că cariotipul femelelor şi masculilor se deosebesc după o pereche de cromozomi.doi cromozomi X.92). La o altă specie de ploşniţă-de-iarbă . nematode.cu încrucişarea de analiză când unul din părinţi este heterozigot (Aa). Sexul heterogametic poate fi de două tipuri: XO sau XY.

}fig. cu o garnitură haploidă (n). La om. 1. Tipul Abraxas de determinare a sexului. De exemplu. iar altă parte nefecundate. dintre care o parte fecundate.93. sexul fiind determinat de ploiditatea cromozomilor (fig. Unii cercetători explică fenomenul prin viabilitatea mai înaltă a spermatozoizilor purtători ai cromozomului Y faţă de cei ce poartă cromozomul X.95.masculi (trântori). 1. în momentul conceperii. astfel încât la momentul naşterii la 106 băieţei revin 100 de fetiţe.95). g. Determinismul cromozomial al sexelor la Drozofilla. 1. Teoretic toate tipurile enumerate de determinism cromozomial al sexului asigură un raport constant al sexelor de 1:1. în primele luni de sarcină sunt eliminaţi mai mulţi embrioni de sex masculin. 1.94). Tipul haploid de deteriism cromozomial al sexului. La aceste animale cromozomii sexuali lipsesc. Din cele fecundate se dezvoltă albine lucrătoare şi regine. viespile şi furnicile. Fig. spermatozoizi . oo . El este caracteristic pentru o serie de insecte cum ar fi albina meliferă.92. iar din cele nefecundate . în natură se întâlneşte şi un tip specific de determinism cromozomial al sexelor .Z.ci Fig. 1.94. la 100 de embrioni fetiţe revin circa 150 de embrioni băieţei. la albina meliferă regina depune două tipuri de ouă. cu garnitura diploidă de cromozomi (2n). 1. Tipul ZW de determinare a sexului a fost numit Abraxas (fig.haploid. în realitate se nasc mai mulţi indivizi de sex masculin. Determinismul cromozomial al sexelor la om.

Aceste schimbări sunt cauzate de faptul că testiculele încep să funcţioneze înaintea ovarelor. La aceşti peştişori heterogametic r R r r este sexul masculin (XY).genitaliile externe sunt de tip feminin. iar la femelă . Să urmărim una din aceste schimbări de sex pe exemplul peştişorilor decorativi. întrucât nivelul acestor hormoni în sânge este controlat de genele ce determină sexul. Studiind rolul glandelor sexuale în diferenţierea sexelor. Se cunosc hormoni sexuali masculini androgenii. în caz de bisexualitate. de regulă. este intersexuală şi sterilă . 100 . sau ca urmare a unor dereglări hormonale. Astfel de rezultate au fost obţinute în experimentele pe triSchema 1. la mascul vor predomina androgenii.2. iar viţeluşa. Aceste gene controlează secreţia de hormoni sexuali care şi asigură diferenţierea sexului. savanţii au observat că la înlăturarea testiculelor cocoşul capătă caractere de găină. ca în experimentul descris mai sus. se creează condiţii pentru dezvoltarea caracterelor sexuale specifice celuilalt sex. Ambele tipuri de hormoni sunt prezente atât la masculi. caracterele de mascul se restabilesc. iar cele interne masculin. influenţând prin secreţia de hormoni sexuali masculini dezvoltarea embrionului feminin. DIFERENŢIEREA SEXULUI 2 __i cu Determinarea sexului este urmată de dezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare. de exemplu prin castrarea masculilor. Dacă acestei „găini" i se transplantează testicule de la un cocoş normal. Amintiţi-vă care sunt glandele producătoare de hormoni sexuali la om. păsări şi alte animale. Rezultatele acestui experiment şi a multor altora au sugerat ideea că organismele genetic sunt bisexuate. în caz de schimbare a raportului hormonal specific sexului dat. cât şi la femele. dar într-un raport diferit. La masculi predomină genele ce asigură dezvoltarea sexului masculin. Bisexualitatea ereditară a organismelor este confirmată de cazurile de schimbare a sexului în ontogeneză în condiţii naturale şi experimentale.a celui feminin. Prin acţiunea preparatelor hormonale s-a reuşit schimbarea sexului la unele animale chiar până la formarea de gameţi de sex opus. viţelul este normal. prin urmare şi diferenţierea lui.estrogenii şi progesteronul. gemenii unisexuali sunt normali. dar într-un raport cantitativ diferit.3 t o n {pieurodeles waltlii). adică dispun de gene ce determină dezvoltarea ambelor sexe. iar r r XY xx xx homogametic . iar la femele . spre deosebire de cei bisexuali. şi feminini . La vitele mari cornute.cel feminin (XX).estrogenii şi progesteronul. peşti p â XrYR roşii X 9 X X albi (Oryzias latipes). unele PREDETERMINAREA HORMONALĂ A SEXULUI broaşte (Xenovus laevus) Desti LA PEŞTII ORYZIAS LATIPES oroaşte (Aenopus laevus).

Morgan de studiere a moştenirii culorii ochilor la drozofilă. aveau ochi roşii {fîg. toţi masculii au fost împărţiţi în două grupe. Cei din prima erau hrăniţi normal.în Fj s-au obţinut două clase fenotipice în raport de 1:1. cât şi la cea indirectă (aa x AA) se obţin aceleaşi rezultate. să analizăm rezultatele experimentelor lui T.Pentru experiment s-au luat peştişori roşii şi albi. în cazul încrucişării indirecte . EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE Moştenirea genelor localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul lor: atât la încrucişarea directă (AA x aa).97) . white .albe. iar fenotipic erau femele cu ovare normale şi caractere sexuale secundare feminine. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de sex feminin homogametic. Masculii rezultaţi din această încrucişare erau roşii. La încrucişarea hibrizilor din F! intre ei s-a obţinut acelaşi raport al hibrizilor de 1:1.femelă cu ochi albi şi mascul cu ochi roşii (fig. 1.3). Până la diferenţierea glandelor sexuale. Determinaţi segregarea după sex în cazul încrucişării ? XrY* xt?X' Rezultatele acestui experiment confirmă că bisexualitatea este determinată genetic şi că diferenţierea sexului poate fi schimbată în ontogeneză. Gena dominantă a culorii roşii se află pe cromozomul Y. iar alela recesivă . 3.ochi albi. iar femelele . toţi hibrizii din F. ceea ce nu se poate spune despre încrucişarea indirectă.pe cromozomul X. 1.96).caracterul mamei.alb) (încrucişarea directă). Deosebirile rezultatelor celor două încrucişări arată că moştenirea culorii albe a ochilor depinde de faptul care părinte este 101 G . în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 75% de musculiţe aveau ochi roşii şi 25% . iar cea albă . Pentru a afla dacă această regulă este valabilă şi pentru genele localizate în cromozomii sexuali.recesivă. Ambele grupe fenotipice erau reprezentate în număr egal de masculi şi de femele. ceea ce demonstrează că culoarea roşie a ochilor este dominantă. iar în mâncarea celor din grupa a doua s-a adăugat hormon sexual feminin. Prin urmare. iar fiii . La încrucişarea femelelor cu ochi roşii cu masculi cu ochi albi w (din eng. Fiicele moştenise caracterul tatălui. La încrucişarea hibrizilor din Fj intre ei. în consecinţă. r r r R femelele albe au genotipul X X . Rezultatele încrucişării directe corespund legilor mendeliene. toţi masculii din grupa a doua genotipic continuau să rămână masculi. Ei se încrucişau liber cu masculi roşii normali. Analiza sexuală a descendenţilor a arătat că ochi roşii :\eau toate femelele şi jumătate din masculi. iar masculii roşii X Y {schema 1. iar ochi albi cealaltă jumătate din masculi. Demonstraţi că în cazul încrucişării directe şi a celei indirecte se obţin aceleaşi rezultate.

Fig. 1. încrucişarea directă.? ochi roşii â ochi albi 50% 9 50% d 50% 9 25% â F. 1. i musculite cu ochi roşii ? ochi albi 50% musculite \ cu ochi roşii ) ochi roşii F. 50% Xw Xw Xw+ Y $ ochi roşii 25% Ş ochi roşii 25% Xw + Ş ochi roşii 25% fxwj 50% Xw Xw Y » Xw S 50% Xw Xw Xw Y Ş och/ raş/7 (J och/ a/W Ş ochi albi (J ochi albi Fig.97.96. încrucişarea indirectă. 102 . 50% musculite cu ochi roşii 50% musculife cu ochi roşii 50% musculite cu ochi roşii toţi d 25% 9 25% â 25% 9 25% â (51 ochi roşii Ş ochi roşii X (51 och/ a/6/ Xw Y P fenotip genotip Ş ochi albi Xw Xw X gârneţi F1 Fi* 1 Fi Ş ochi roşii din F( X (J ochi albi din Fj ochi roşii din Fj X Ş ochi roşii din F1 XA/ + XW fenotip genotip Xw+ Y X w + Xw Xw Y Xw + J CYJ 50% J I — 50% (xwy Txwj 50% 50% gârneţi ? \ v n y 50% 25% Xw + fa*) 50% ^ — S 50% 25% Xw^ Y ţ j och/ roş// 25% (vV- 25% 25% + Xw + [X .

localizată pe cromozomul sexual X. la pisică se întâlneşte o coloraţie specifică a blănii constând din alternarea petelor negre şi roşcate. iar masculii .98). Pisoi cu o atare coloraţie nu se întâlnesc. Acest aracter este determinat de gena dominantă B. Putem presupune că gena dată este localizată pe cromozomul sexual X.femele pestriţe cu mascul cu penaj negru .heterogametici (XY). Cu unele din ele vă veţi face inoscut la studierea temei "Genetica omului".97).cocoşeii 103 . cei doi cromozomi sexuali X ai femelelor cu ochi albi din încrucişarea indirectă vor purta alela recesivă. Dacă purtătoarea caracterului dominant este mama. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de heterogameţie a sexului . — ^jf— O1 -* 'U Moştenirea caracterelor determinate de gene amplasate pe cromozomul X a fost studiată şi pe exemplul altor animale. minin. Acest tip de moştenire a caracterului de la mamă la fiu şi de la tată la fiice este numit în cruce sau criss-cross. X"Xb .pisoi roşcat. iar cea roşcată . toţi hibrizii j din Fj vor moşteni caracterul mamei. Fiii însă vor moşteni caracterul mamei. în cazul când purtătorul caracterului dominant este tatăl. în baza analizei rezultatelor experimentelor descrise mai sus putem afirma cu certitudine că moştenirea caracterelor determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali depinde de repartizarea lor în meioză şi de recombinarea la fecundaţie.ochi albi (fig. rezultatele încrucişărilor reciproce diferă. Ambele alele sunt localizate pe cromozomul X.pisică neagră. La om sunt studiate circa 150 de gene sex-linkage. Studiile au arătat că culoarea neagră se datorează alelei B.pisică cu pete negre şi roşcate. deoarece cromozomul Y genetic este inert. întrucât sexele se deosebesc după cromozomii sexuali. cât şi fiii primesc un cromozom X de la mamă. în acest caz deosebirile dintre cele două încrucişări sunt explicabile. Singurul cromozom X al fiilor din F1 parvine de la mamă şi de aceea fiii moştenesc caracterul mamei . XbY . deoarece atât fiicele. primind un cromozom X de la mamă şi unul de la tată. fenotipic vor moşteni caracterul tatălui . iar unicul cromozom sexual X al masculilor cu ochi roşii gena dominantă. caracterul lui va fi moştenit de fiice. XBY pisoi negru. 1. XBXb .pisică roşcată.alelei b. Prin urmare. Femelele la drozofilă sunt homogametice (XX). De exemplu. în acest caz fenotipurile enumerate sunt determinate de următoarele genotipuri: X B X B . lucru inexplicabil până când nu s-a stabilit că moştenirea acestui caracter este cuplată cu sexul. Amintiţi-vă ce tip de interacţiune a genelor alele avem în cazul pisicilor cu pete negre şi roşcate.ochi roşii. întrucât fiicele din Fj sunt heterozigote după caracterul dat. i cazul încrucişării directe . 1.purtătorul acestei gene. întrucât unicul lor cromozom X Iste moştenit de la mamă. un cromozom X al cărora este de origine paternă. Să urmărim cum se va moşteni penajul pestriţ la găini (fig.

toţi puişorii din Ft erau pestriţi. Dominanţa unor gene depinde de sexul individului. dar care se manifestă doar la indivizii unui sex. Astfel s-a reuşit "colorarea" gogoaşelor produse de masculi. la ei însă aceste caractere nu se manifestă. Moştenirea penajului la găini (caracter zomilor sexuali în meioză şi cuplat cu sexul).98. asigurându-se o alimentare mai calorică celor colorate. La bărbaţi gena chiliei domină. se obţin cu 20-30% mai multă mătase. Masculii heterozigoţi Hh vor avea coarne. de regulă. Rezultatele acestor încrucişări ne demonstrează încă odată că moştenirea caracF-. Drept exemplu pot servi producţia de lapte şi conţinutul de grăsime în lapte.de gena recesivă h.nu. Puicuţele din Fj aveau penaj negru. producţia de ouă etc. 104 . cocoşii fiind crescuţi pentru carne.nu. ouăle se separă după culoare. iar femeile . dezvoltarea coarnelor la oi este determinată de gena dominantă H. De exemplu. deoarece moşteneau gena dominantă de la mamă. Masculii sunt purtători ai genelor ce determină aceste caractere pe care le transmit fiicelor. deoarece unicul lor cromozom X era de origine paternă. în avicultura este foarte important de a stabili sexul puilor de o zi după fenotip în vederea hrănirii lor separate. de aceea bărbaţii heterozigoţi după această genă vor fi pleşuvi. lipsa lor . din care. alelele ce determină culoarea ouălor au fost "plasate" pe cromozomii sexuali.nu. prin restructurarea cromozomială. 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX Se cunosc caractere determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali sau autozomii ambelor sexe. care funcţionează pe bază de fotoelemente. de aceea caracterele determinate de aceste gene sunt numite controlate de sex. Cunoaşterea caracterelor cuplate cu sexul dă posibilitatea de a separa descendenţa după sex îndată după naştere. terelor sex-linkage corespunde pe deplin repartizării cromoFig. iar la femei . După acelaşi principiu se moşteneşte şi chilia la femei şi bărbaţi. 1. în sericicultură. Cu ajutorul unei maşini de sortare. Astfel de caractere sunt numite limitate de sex. la fel şi cea recesivă la mascul.dinFj aveau penaj pestriţ. combinării lor la fecundaţie. iar femelele cu acelaşi genotip (Hh i . Gena dominantă se va manifesta la femele numai în stare homozigotă. Importanţa practică a moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. La încrucişarea femelelor cu penaj negru cu masculi pestriţi.

A. Explicaţi schema moştenirii alelelor sex-linkage pe exemplul încrucişărilor efectuate de Morgan. Un bărbat sănătos se căsătoreşte cu o femeie ce nu suferă de hemofilie. tatăl căreia avea ochii albaştri şi suferea de daltonism. 6. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. Ce genotipuri pot avea descendenţii acestui cuplu. Determinaţi genotipurile descendenţilor acestui cuplu. b) este caracteristic tuturor insectelor. 2. 105 . Hemofilia clasică se transmite drept caracter recesiv înlănţuit cu cromozomul X. O femeie cu ochi căprui şi vedere normală. iar gena cecităţii cromatice (daltonismului) este recesivă şi este înlănţuită cu cromozomul X. Analizaţi schema moştenirii criss-cross a caracterelor. b) conţine acelaşi număr de gene ca şi cromozomul omolog X. s-a căsătorit cu un bărbat cu ochi albaştri şi vedere normală. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: a) tip Protenor b) tip Abraxas c) tip Drosophila d) tip haploid e) tip fluture 1)XY 2) XX 3) XO 4) O 5) ZZ 6)rt 3. 5. Descrieţi mecanismul următoarelor tipuri de determinism cromozomial al sexului: a) progamîc. B. b) singamic. d) determină sexul masculin la om. c) femela în acest caz este homogametică. Probleme. dacă se ştie că gena ochilor căprui se transmite drept caracter dominant autozomal.7O 1. 4. Tipul Drosophila de determinism cromozomial al sexelor: a) este specific omului. c) unele gene de pe cromozomul Y pot suferi mutaţii. tatăl căreia suferea însă de hemofilie. 2. Cromozomul Y uman: a) este un cromozom de talie mare comparativ cu cel de tip X din aceeaşi pereche. d) se întâlneşte şi la lăcuste.

Acest tip de caractere este determinat de mai multe gene şi de aceea moştenirea lor se abate de la legile mendeliene. forma lor. seminţelor.4): Schema 1. modificativă) ereditară (genotipică) combinativă mutaţională Variabilitatea vizează atât caracterele calitative. de carne ş. Cercetările au arătat că variabilitatea este generată de două grupe de factori: 1) deosebirile în genele moştenite de la părinţi şi 2) influenţa condiţiilor de mediu în care are loc dezvoltarea individuală. în funcţie de factorul declanşator. de ouă. Moştenirea caracterelor calitate are loc în conformitate cu legile mendeliene.a. Caracterele calitative reprezintă o descriere tipologică a organismelor: culoarea şi forma fiorii şi ale fructului. forma nasului. FORMELE VARIABILITĂŢII Amintiţi-vă noţiunea de variabilitate (a se vedea p. 106 . greutatea fructelor. culoarea ochilor ş.a.cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor datorită căreia indivizii aceleiaşi specii se deosebesc după unul sau mai multe caractere: dimensiunile corpului sau organelor. 39). producţia de lapte. cât şi cantitative ale organismelor. particularităţile structurale şi funcţionale etc.4 : neereditară (fenotipică. Caracterele determinate prin măsurări reprezintă caractere cantitative.§ VARIABILITATEA ORGANISMELOR 1 FORMELE VARIABILITĂŢII 2 VARIABILITATEA NEEREDITARĂ 3 VARIABILITATEA EREDITARĂ 4 ALEUSMUL MULTIPLU 5 LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE 6 SECURITATEA GENETICĂ 1. Diversitatea uimitoare de organisme ce populează Terra sunt consecinţa variabilităţii . culoarea blănii. de exemplu. deosebim două forme ale variabilităţii {schema 1. pigmentaţia.

Prin urmare. el a constatat ă fenotipul acestora s-a schimbat radical: plantele erau viguroase. ixemplele prezentate sunt o dovadă elocventă a Dlulul mediului în manifestarea fenotipică a genopului. 0°C) . înfloreau abundent. B îiune a corpului există o temperatură limită. Drept exemple ale variabilităţii modificative i lumea animalelor pot servi determinarea sexuii la viermele marin Bonellia (a se vedea p. Aceste experienţe explică de la naştere iepurii de Himalaya sunt complet îi . Năgeli a făcut publice rezultatele observărilor sale supra manifestării aceloraşi genotipuri în diferite condiţii de viaţă. Q. coada. urechile. . B. de exemplu la floarearoştească. ei rămân albi. Variabilitatea neereiperatură înaltă. Himalaya. 1865 botanistul german K. . în a. labele botişorul devin negre. Dacă unui iepure de limalaya i se rade părul de pe spate şi regiunea »tă se răceşte (prin aplicarea unei pungi cu ă). iar la aplicarea unei comprese calde -.dezvoltarea lor embrionară decurge la Fig. 107 . 98).99.săgeata-apei. frunzele de la suprafaţa apei sunt mai ectate decât cele scufundate în apă (fig.frunzele prezintă trei vaiante de forme în funcţie de raportul lor faţă de pă: submerse (în formă de panglică). La unele plante acvatice.99 în funcţia de raportul lor faţă de apă. Cultivând forme tontane de vulturică pe soluri fertile al Grădinii botanice din Miinchen. iepuraşii de această rasă unt albi. 1. La o altă plantă cvatică .99.notipul lor a revenit la cel iniţial.păr alb. 1. 1.floarea-broştească.săgeata-apei . Dacă dezvoltarea lor de mai departe loc la temperatura de 30°C.C . recum şi schimbarea culorii blănii la iepurele . în ondiţii obişnuite (t = 20°C) va creşte tot păr fcru. La îndepărtarea părului de pe urechi. plutitoare (ovaî) şi aeriene (în formă de săgeată) (fig. eşi genotipul lor este acelaşi.99. itorcând aceste forme pe solurile sărace de munte. în scurt timp ea se va acoperi cu păr kgru. La naştere. 1.2 VARIABILITATEA NEEREDITARA Observaţi şi comentaţi deosebirile în forma frunzelor plantelor din fig. A). i temperaturi mai joase. pentru fiecare ditară la: A .

Harta temperaturilor limită de dezvoltare a pigmentaţiei tate nu afectează integritatea genotipului. 1. iar cealaltă pe şes. B).101) înjumătăţi egale.100. Acest tip de variabiliFig. Pentru a afla dacă modificările dobândite se transmit urmaşilor. planta prezentând o rozetă de frunze lipite de pământ (fig. fenotipul lor s-a dovedit a fi diferit ca urmare a condiţiilor diferite de creştere. 108 . 1.102.gulia din B mărită. Deşi plantele aveau acelaşi genotip.100).101. Prin urmare. Bonnier a semănat seminţele recoltate de la plantele crescute la munte în condiţii de şes. iar sub această limită . genotipul rămânând neschimbat. 1. Ilustrarea experienţei dezvoltat plante cu tulpina înaltă (fig. C . din acestea au crescut plante cu tulpina înaltă. Din butaşii de rădăcină plantaţi pe şes s-au Fig. 1. mani25-27 festarea genei responsabile de culoarea blănii __1 depinde de temperatură. 1. Experienţa efectuată de G.gulie crescută pe şes B . 1.neagră {fig. botanistul a împărţit rădăcinile mai multor gulii şi păpădii (fig. O parte le-a plantat în regiune montană.102. fiind blănii la iepurele de Himalaya.mai sus de care creşte blană albă. 1. A).modificări.. iar cei plantaţi pe terenuri muntoase aveau tulpină scurtă sau aceasta lipsea complet. Bonnier cu păpădia. lui G. Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată de botanistul francez G. Prin urmare. Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată şi pe exemplul o 0 Fig. Ţinând cont de faptul că păpădia şi gulia se pot înmulţi vegetativ prin butaşi de rădăcină. Varietatea fenotipurilor care apar la organisal mele cu acelaşi genotip sub influenţa condiţiilor -14" de mediu prezintă variabilitatea modificativă sau mai simplu . Bonnier. Bonnier: A .gulie crescută la înălţimea de 2 400 m.102. doar o adaptare a acestuia la condiţiile concrete de viaţă. schimbarea condiţiilor de viaţă a dus doar la modificarea fenotipului. Spre mirarea lui. Aceleaşi rezultate le-a obţinut şi în cazul păpădiei.

conţinutul de gluten în boabele de grâu. florile ce se desfac din aceşti boboci de floare vor fi albe. sunt mai puternic influenţate de condiţiile de creştere? Variabilităţii modifîcative sunt supuse atât caracterele calitative. Variabilitatea oricărui caracter nu este nelimitată. dacă mieilor univitelini li se creează condiţii diferite de creştere. Prin urmare. imunitatea. Plantele crescute din seminţele ':z formate de florile albe în condiţii de cameră dau flori roşii. nu şi genotipul lor. Norma de reacţie. cât şi cele Imtitative. cantitative sau calitative. aspectul exterior ş. de exemplu. în urma cercetărilor s-a constatat că cel mai mult se supun variabilităţii •a caractere ca înălţimea. iar din cei dezvoltaţi în cameră . în condiţii normale de creştere (în cameră). Dacă în timpul formării bobocilor de floare planta este mutată într-o seră cu aer umed şi zri temperatura de 30-35°C. Observarea gemenilor univitelini care au trăit în condiţii diferite de viaţă a permis vabilirea influenţei condiţiilor de viaţă asupra diferitelor caractere şi însuşiri ale Dmului. De aici deducem că organismele nu moştenesc caracterul ca atare. în cazul caracterelor cantitative ea este mai mare. mai puţin cele calitative (de exemplu. de la o vacă în condiţii naturale se pot obţine pe durata lactaţiei 8001200 1 de lapte. Pentru fiecare caracter -te specifică o anumită normă de reacţie.flori roşii. flori albe. variabilităţii vor fi supuse mai ales caracterele lor cantitative (de exemplu. din bobocii de floare formaţi în seră se vor forma . variază în limite mai mari in funcţie de condiţiile de creştere. Prin urmare. la schimbarea condiţiilor de creştere s-a modificat fenotipul florilor. fenotipic însă vor fi identici numai dacă vor creşte în condiţii absolut identice sau cel puţin asemănătoare. Toate caracterele şi însuşirile fiecărui soi de plante de cultură şi rasă de animale 109 . De exemplu. în cazul omului variabilitatea modificativă a fost studiată pe exemplul gemenilor •nivitelini. Caracterele cantitative. masa corporală. Anume capacitatea organismului de | reacţiona la condiţiile mediului de viaţă prin modificarea în limitele normei de îacţie şi reprezintă variabilitatea neereditară. Pe parcursul a 22 de generaţii el a tăiat cozile la şobolani şi i-a încrucişat între ei. La reîntoarcerea plantei în cameră. Pentru a demonstra că urmaşii nu moştenesc modificările părinţilor.a. •să. adică ) anumită normă de reacţie a caracterului dat. decât caracterele calitative ale acestora: forma. calitatea lânii). Weismann ~J a montat următorul experiment. ci poar capacitatea de a forma un anumit caracter în condiţii concrete de viaţă. La îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere acest indice poate fi ridicat până la 25001. florile ei sunt roşii. A. deoarece dezvoltarea lor este mai puternic influenţată de condiţiile de reştere. producţia de lapte poate varia în limitele 800|500 1 care reprezintă norma de reacţie a caracterului dat. masa corporală). dar nici unul nu avea coadă scurtă.a. în urma acestor încrucişări a obţinut 1592 de urmaşi. care caractere. Cele spuse sunt valabile şi pentru caracterele cantitative şi calitative ale animalelor. Genotipic aceştia sunt absolut identici. De ^xemplu. Dovadă servesc exemplele prezentate mai sus. :uloarea ş. Cum credeţi.primulei.

8.2. obţinem curba variaţională. 10. în primul rând este necesar de a crea noi soiuri de plante şi rase de —. Limitele variabilităţii după lungimea spicului sunt cuprinse între 6. 7. Aranjând aceste date în ordine crescătoare. baza.9.160160 165 cm cm 165170 cm 170175 cm 175180 cm 180185 cm 185. numit şi şirul variaţional: 6. Acestea reflectă variabilitatea modificativă a caracterului dat ca urmare a condiţiilor diferite de dezvoltare.9 etc. Determinaţi după curba variaţională din fig. 10. Se- 110 . cu noi norme de reacţie a caracterului dorit. Şirul variabilităţii modificative.6.2. 1. variabilitatea căruia este reprezentată. de a spori productivitatea animalelor domestice numai în _.6.5. 155. De aceea încercările : de a obţine roade înalte. animale cu un genotip îmbunătăţit. 13. ridicării nivelului agrotehnic. receptiv la condiţiile bune de creştere şi întreţinere.103 valoarea medie a caracterului. La măsurarea lungimii spicelor (în cm) dintj^ tr-un lan de grâu s-au obţinut următoarele date: 6. 10.2. 13.2. 9.mai 190 mult de cm 190 cm ria variabilităţii înălţimii la adolescenţi.8.9 cm. 1. Reprezentând grafic variabilitatea acestui caracter. Aceste limite reflectă diapazonul normei de reacţie. Lungimea seriei variaţionale este determinată de condiţiile de mediu: cu cât acestea sunt mai uniforme.103. 10. Fig.domestice se pot modifica doar în limitele normei de reacţie. 12.8.8. îmbunătăţirii condiţiilor de întreţinere nu sunt ""> întemeiate.2.8 şi 13. 7. 7.8. 9. cu atât seria variaţională este mai scurtă şi mai puţin pronunţată variabilitatea modificativă şi invers. 12. Amplitudinea variaţiei depinde de genotip. vom obţine şirul variabilităţii lungimii spicului. 13.8. După datele curbei variaţionale se stabileşte valoarea medie a caracterului. 13.2.5. 7.

boabe galbene rugoase şi verzi netede în F2 la încrucişarea dilihibridă la mazăre. Micomitent. Acest lucru îl putem ' spune şi despre descendenţii oricărui animal sau plantă. printre descendenţii unui cuplu nu pot fi găsiţi doi indivizi absolut identici. Combinarea întâmplătoare a gârneţilor lafecundaţie. Aceşti cromozomi. De exemplu. determină dezvoltarea de caractere netipice pentru părinţi. neîntâlnite anterior la indivizii speciei date. |ZJ Variabîlîtatea combinativă în cazul înmulţirii sexuate. Amintiţi-vă şi alte exemple studiate de caractere recombinate la urmaşi. mutatio . Recombinarea intercromozomială în baza repartizării independente a romozomilor în meioză. generată de schimbul reciproc de gene dintre cromatidele cromozomilor omologi (crossing over). producţia de lapte). roblemele apariţiei mutaţiilor. De aceea pentru a fixa unele caractere valoroase ale hibrizilor (de exemplu. Tezele de bază ale acestei teorii se formulează astfel: 111 . organismele kapătă noi caractere şi proprietăţi. neîntâlnite la ei. Astfel apar organisme I n genotip şi fenotip nou. forma de mucă a crestei la încrucişarea raselor de găini cu creasta „trandafir" şi „mazăre". consecinţele lor pentru purtători şi transmiterea ^cendenţilor sunt abordate de către teoria mutaţiilor elaborată de savantul olandez Vries (1901-1903). Ca urmare se formează cromozomi crosoveri recombinaţi cu grupe de linkage noi. Deşi la orice copil pot fi identificate caractere tipice şi • j pentru mamă. 2. Pe lângă combinări noi Ide caractere părinteşti pot apărea şi altele. Datorită mutaţiilor. Recombinarea intracromozomială. de exemplu. cu excepţia gemenilor univitelini. genotipul descendenţilor prezintă o combinare a genelor :ZZ moştenite de la ambii părinţi. 3.3 VARIABILITATEA EREDITARA Variabilitatea ereditară poate fi combinativă şi mutaţională.schimbare) prezintă modificarea permanentă şi ransmisibilă a structurii şi funcţiei unei gene. Variabilitatea mutaţională Variabilitatea mutaţională constă în apariţia de noi alele ca urmare a mutaţiei. Aceste trei surse ale variabilităţii combinative acţionează independent şi . însă noile combinaţii de gene se desfac uşor la transmiterea lor generaţiilor irmătoare. selecţionării folosesc încrucişările consangvine. genele rămânând neschimbate. în pzul cărora creşte probabilitatea întâlnirii gârneţilor identici. Mutaţia (din lat. Varietatea de genotipuri rezultată din contopirea gârneţilor de sex opus în timpul fecundaţiei reprezintă variabilitatea combinativă. care asigură apariţia de indivizi cu caractere părinteşti | combinate. ajungând în zigot. Surse ale acestui tip de variabilitate sunt trei procese: 1. şi pentru tată.a. asigurând o permutare permanentă a genelor. trupele de sânge II şi III la copiii ce descind din părinţi cu grupele I şi IV ş.

a. Pentru unele plante sunt caracteristice aşa-numitele şiruri poliploide. radiaţie) şi chimici (colchicină. hexaploide (6n). DE ORDINE PRINCIPIUL AL M MUTAŢIILOR Tabelul 1. » mutaţiile asemănătoare pot apărea de nenumărate ori. eter ş. Poliploizii mai uşor se adaptează la condiţiile nefavorabile ale mediului. Clasificarea mutaţiilor se face în baza mai multor principii (tab. CLASIFICAREA NR. frigul etc. • spre deosebire de caracterele neereditare. De exemplu. 1. seminţe etc.a» C. • mutaţiile se manifestă diferit şi pot fi atât folositoare. genul Triticum reprezintă un şir a cărui membri au 14. au flori mai mari. în organele de depozitare (rădăcini. în funcţie de numărul de seturi haploide de cromozomi deosebim organisme triploide (3n). tetraploide (4n). cloroform.) se acumulează o cantitate mai mare de substanţe nutritive. mai uşor suportă arşiţa. Ele prezintă schimbări calitative. Apariţia lor este consecinţa dereglării îndepărtării cromozomilor spre polii celulei în meioză sau mitoză. în continuare vom examina mutaţiile ce ţin de modificările în genom şi de posibilitatea moştenirii lor.9). Aceste proprietăţi le asigură răspândirea în regiunile 112 .9 'TAŢI! IN BAZA .multiplicarea garniturii de cromozomi. vinblastină. fructe. Cel mai răspândit tip de mutaţie genomică este poliploidia . • probabilitatea descoperirii mutaţiilor depinde de numărul de indivizi examinaţi. Poliploizii. • mutaţiile apar pe neaşteptate ca o modificare discretă a caracterului. cât şi dăunătoare. spre deosebire de formele sălbatice. • noile forme sunt stabile. mutaţiile nu formează şiruri continue. Organismele care prezintă poliploidie se numesc poliploizi.28 şi 42 de cromozomi. octaploide (8n) etc.Ui' DAT După caracterul modificărilor în genom (genotip) 2 3 4 5 După modul de manifestare la heterozigot După cauzele care le-au provocat După localizarea în celulă După posibilitatea moştenirii lor genomice cromozomiale genice dominante recesive directe induse nucleare citoplasmatice generative somatice Principalele tipuri de mutaţii Mutaţiile genomice duc la schimbarea numărului de cromozomi. Fenomenul poate fi provocat de factori fizici (temperaturi înalte sau joase.).

a. deleţie . deoarece duce la sterilitate din cauza dereglării raportului dintre autozomi şi cromozomii sexuali.pierderea unei părţi cromozom ce nu cuprinde entromerul. Spre deosebire de plantele aneuploide. ci. La animalele unisexuate poliploidia se întâlneşte foarte rar. 1. Se disting îătoarele tipuri de mutaţii romozomiale (fig. şoareci. duplicaţie . porumb. Se nai întâlnesc nulizomici (2n . Studiaţi după fig. Formele aneuploide de plante it folosite în ameliorare. Prin încrucişarea unui nulizomic cu un monozomic se Date restabili în genom un cromozom cu gena dorită. 1. Circa 1/3 din toate speciile vegetale sunt poliploizi. bovine ş. inversiune . polizomici (2n + 2). Poliploizii sunt răspândiţi şi printre plantele de cultură.1) după un anumit cromozom. itun. bumbac. Răspândirea largă a poliploizilor printre plante se explică prin faptul că ele se pot înmulţi vegetativ. Mutaţiile cromozomiale îzintă modificări ale strucrii cromozomilor.104.pierderea capetlor cromozomiale.2). Astfel apar gârneţi cu un cromozom în plus. Această mutaţie apare în urma non-disjuncţiei fcromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză. 113 . Aneuploizii au fost descrişi la grâu.dublarea unui îgment de cromozom. iar în regiunile montane acest procent este şi mai mare (-85%). Gametul ce duce lipsă de un cromozom.nordice şi de munte. Aneuploidul ore un număr neregulat de cromozomi: unul sau mai mulţi cromozomi în plus sau în minus faţă de setul haploid normal. pisici.rotirea unui igment de cromozom cu 180°. 1. prin partenogeneză şi autopolenizare.105): deficienţă . a XII-a G Fig.104). Pe această cale s-au obţinut ie de grâu rezistente la anumite boli. Din contopirea unui astfel de gamet cu gamet normal haploid rezultă un trizomic (2n +1) după un anumit cromozom $g. 1. Non-disjuncţia cromatidelor unor cromozomi omologi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză generează apariţia aneuploizilor. La animalele ce se înmulţesc prin partenogeneză poliploidia este un fenomen frecvent. inimalele aneuploide au o italitate şi fecunditate scăzută iţă de diploizi.104 consecinţele non-disjuncţiei cromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză •HBHHBEBDB' •••••••••• Un alt tip de mutaţie genomică este aneuploidia sau heteroploidia. Biologie. la contopirea cu un gamet lormal dă naştere unui zigot monozomic (2n .

a.inversiuni şi translocaţii canm U 1 D K titatea totală de material genetic rămâne neschimbată. Deosebit de periculos din acest punct de vedere este fondul radiaţiei ionizante al planetei noastre. deleţii şi duplicaţii se modifică cantitatea de material genetic al cromozomului. ceea ce duce la sinteza unei proteine cu proprietăţi modificate şi. în cele din urmă.„-„. 2 . In 4 . în deficienţe. Deşi mecanismul apariţiei acestor mutaţii poate fi asemănător.. unui fragment de cromozom la capătul aceluiaşi cromozom sau a altui cromozom neomolog. poate duce la apariţia suplimentară în fiecare generaţie a 20 mln de oameni cu tulburări ereditare grave. modificându-se doar localizarea lui. şi invers. de exemplu în urma experienţelor cu arma atomică. Mutaţiile generative se descoperă la stadiul de zigot: cea dominantă la zigotul din F l 5 iar cea recesivă în F 2 .„ . Mutaţiile genice pot fi considerate „erori" în replicarea moleculei de ADN. z rechea iniţială de cromozomi.deleţie. la schimbarea unor caractere. Astfel.inversiunea secto. 4. Cu cât mai timpuriu apare mutaţia somatică în ontogeneză.duplicaţie.transferul Determinaţi după fig. De aceea gena culorii roşii este numită 114 . apar ca urmare a mutaţiilor. 3 . Mutaţii generative şi somatice. . caracteristică pentru planta sălbatică. corp gri . genelor pe care le conţine. rolul lor în moştenirea caracterelor este diferit. cu atât mai multe sectoare de ţesut vor purta mutaţia dată. Belarusiei. Mutaţiile genice sau punctiforme sunt condiţionate de schimbarea ordinii nucleotidelor în molecula de ADN.1 —<ţ A B C D E F H A B C D LLJ A B C D E F H A B C A B C D E F H B C C D E F H A B C D E F H A —1 1 CU 1 F H 1 T F E o A D B c C B D E E F F H H A B C D E F H Fig. H_ „. Tipurile de mutaţii cromozomiale: 1 . radiaţia ionizantă. Schimbarea survenită este reprodusă în structura ARNm. mutageni chimici ş.. Modificarea fenotipică depinde de mărimea fragmentului respectiv şi de importanţa translocaţie . gena culorii albe a florilor la mazăre a apărut în urma mutaţiei genei culorii roşii a florilor. 5 . precum şi pentru întreaga omenire avaria de la staţia atomică de la Cernobâl. F 3 . Ele pot fi provocate de raze ultraviolete. Mutaţiile somatice se manifestă mozaic. Probabil vă daţi seama ce pericol prezintă pentru populaţia Ucrainei. Chiar şi o creştere neînsemnată a acestuia (cu 1/3). 1.pe• .corp negru). 1.. flori roşii .inversiunea sectorului BCD.105 deosebirile dintre deleţie şi inversiune.105. Rusiei şi Moldovei. ALELISMUL MULTIPLU Genele alele a căror moştenire am studiat-o până acum (de exemplu.flori albe.

o coloraţie specifică a blănii despre care am vorbit deja. la orice iepure pot fi prezente concomitent doar două gene alele: AA. Moştenirea grupelor de sânge la om. cât şi faţă de gena coloraţiei de Himalaya. forma desenului pe frunzele de trifoi ş. h h h O 5. I.albinoşi. Vavilov.106.mutantă. Aha . Rezultatele observărilor i-au sugerat ideea că la genurile şi speciile înrudite. apar şi mutaţii asemănătoare. Mutaţiile unuia şi aceluiaşi locus formează o serie de alele multiple. Schema moştenirii seriei de alele multih culorii de Himalaya A ) asigură pie.106). fiziologice şi îndeosebi biochimice. răspunzătoare de pigmentaţia blănii. oi.iar cea albă . Pentru studierea moştenirii culorii blănii la iepuri au fost efectuate o serie de încrucişări (fig. La analiza rezultatelor s-a constatat că gena albinismului este recesivă atât faţă de gena pigmentaţiei totale. Prin urmare. lipsa solzilor la peşti. 1. Se cunosc serii de alele multiple care determină culoarea ochilor la drozofilă. care au o origine comună. degete scurte la bovine. O serie de alele multiple poate fi formată din câteva zeci ^au sute de alele.iepuri de Himalaya şi aa . câine. LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE Fig. Deseori mutaţia repetată a aceleiaşi gene condiţionează apariţia mai multor stări alele ale acesteia. Fenomenul a fost numit alelism multiplu.a apărut ca urmare a mutaţiei genei A. Vavilov (fig. la diferite clase de vertebrate se întâlnesc mutaţii identice: albinism şi lipsa părului la mamifere. 1. Aa iepuri negri. Cele 115 . la iepuri gena albinismului a lipsa totală a pigmentului în păr . X. Renumitul savant rus N. Fenomenul de alelism multiplu este răspândit pe larg în natură. ilustrează şi alelismul multiplu. De exemplu.107. Gena culorii de Himalaya este dominantă faţă de gena albinismului şi recesivă faţă de gena pigmentaţiei totale. întrucât genele alele ocupă loci identici în cromozomii omologi. 1.107) pe parcursul mai multor ani a studiat variabilitatea mutaţională la plantele de cultură din familia gramineelor şi la strămoşii lor sălbatici. 1. alela multiplă în acest caz constă din 3 gene. albinism şi lipsa penelor la păsări. pe care aţi studiat-o ca exemplu de codominanţă (a se vedea p. chiar şi la reprezentanţii diferitelor clase se întâlnesc şiruri omoloage ale mutaţiilor după caractere şi proprietăţi morfologice. O altă mu3(1 AA + 2AA") : 1A A 3(1A A" + 2A a) : 1aa taţie a aceleiaşi gene (gena Fig. 82). A'Ah. De exemplu. Mai mult ca atât. păsări etc.a.

10 compuşi chimici. Ea studiază activitatea mutagenă a factorilor de natură antropogenă. radiaţia ultravioletă. se grupează în fizici. Din acest grup fac parte diferite feluri de radiaţie ionizantă. avariile de la staţiile atomoelectrice ş. Această lege este universală şi se referă la toate organismele. 1. Pentru a reduce la minimum riscul acţiunilor mutagene. 9 .) (fig.a.toxicologia genetică.a. Şirurile omoloage ale mulţi poluanţi ai mediului. aceştia se numără unele medicamente. Vavilov în ereditare. adică pot . se pot prevedea modificările similare la speciile înrudite (orz. a fost creată o nouă ştiinţă . Vavilov) după caracterul de aristare: 1-4 sulfatul. ovăz.108. numiţi şi factori genetici. Cercetările au arătat că Fig. 6.observate au fost generalizate de N. elaborează metode şi mijloace de evaluare a activităţii lor genetice. unele preparate cosmetice. la grâu). 11 . De regulă. etilenimina ş. a micşora pericolul genetic în toate sferele de activitate ale omului. forme de grâu moale (2n = 42). 7.a. Cunoscând un şir de forme la o specie (de exemplu. detergenţii etc. Găurile depistate în acest strat au redus 116 . I. deşeurile radioactive. 1. Răspândirea pe larg a mutagenilor în mediul ambiant prezintă un risc pentru sporirea frecvenţei mutaţiilor şi acumulării lor în genofondul omenirii.). substanţele utilizate în industrie (dietilorz (întocmită de N. Printre scurtaristate.forme de grâu tare (2n = 28). Mendeleev.inflate. 8. 5. SECURITATEA GENETICĂ legea şirurilor omoloage ale variabilităţii în zilele noastre.forme de orz cu şase rânduri de induce mutaţii. 4. secară ş.108). Efecte nedorite pentru organismele vii prezintă şi radiaţia ultravioletă. unii coloranţi pentru păr. 1. Sursa de radiaţie ionizantă o constituie utilizarea energiei atomice atât în scopuri militare. surse de activitate mutagenă se întâlnesc la tot pasul. sporeşte probabilitatea apariţiei mutaţiilor. posedă activitate genetică. 5-8 pesticidele. lacurile în aerosol. Valoarea practică a acestei legi constă în efectuarea dirijată a investigaţiilor în vederea obţinerii de soiuri şi rase noi. chimici şi biologici. 9-12 . aşa ca deşeurile invariabilităţii la speciile de grâu şi dustriale.fără ariste. mai ales razele de undă scurtă. folosiţi în viaţa cotidiană. 2. în primul rând a compuşilor chimici. Cercetările acţiunii radiaţiei asupra procesului mutaţional a arătat că orice doză.aristate. şi conservanţii alimentari. De aceea activitatea gospodărească necontrolată a generaţiilor actuale va fi resimţită de multe generaţii viitoare. fapt ce o aseamănă cu legea periodicităţii descoperită de D. Factorii mutageni. Activitate genetică posedă şi mulţi boabe. 3. 6. coloranţii 12 .). acestea sunt reţinute de stratul de ozon şi nu ajung pe pământ. chiar şi cea mai mică. cât şi paşnice (deşeurile radioactive. Factorii fizici.

O atenţie deosebită se acordă efectului mutagen al unor preparate farmaceutice precum actinomicina. Factorii biologici. plante superioare. în calitate de obiecte de studiere în masă ale activităţii genetice a unor sau altor factori se utilizează culturile de celule umane şi animale. 117 . parotitei epidemice. în mediul acid al stomacului mamiferelor.rolul său protector: o parte din raze ating totuşi pământul. gripei. gicantena ş. gazele de eşapament care conţin compuşi alchilanţi. A fost stabilit efectul mutagen al virusului varicelei. Mecanismul efectului mutagen al acestor factori este puţin studiat. utilizate pe larg în industria alimentară şi agricultură. mai ales a celei repetate. a fost stabilită activitatea genetică a aflatoxinei . producerea industrială a medicamentelor este posibilă doar după o analiză genetico-toxică minuţioasă şi determinarea riscului utilizării lor. Folosirea lor este necesară pentru salvarea vieţii bolnavilor. Sarcina geneticii toxicologice constă în descoperirea lor. deci nu se exclude apariţia unor noi factori mutageni.a. câmpurile magnetice alternative etc. introducerea noilor tehnologii au făcut să apară noi factori fizici. Astfel s-a constatat că utilizarea pe larg a vaccinaţiei. hepatitei etc. De exemplu. atenuarea durerilor. vărsatului de vânt. drozofila. microorganisme.toxina unei ciuperci de mucegai (Aspergillus).săruri ale acidului azotos care posedă activitate mutagenă. Ca urmare în ultimii ani se constată o creştere a morbidităţii prin cancer de piele. deşeurile industriale. Excepţie fac cancerostaticele. Sărurile acidului azotic (nitraţii). sporeşte riscul inducerii mutaţiilor. Chimizarea agriculturii şi altor ramuri ale activităţii umane. Toţi aceşti factori trebuie supuşi unui control geneticotoxicologic permanent pentru depistarea şi prevenirea la timp a consecinţelor negative ale acţiunii lor. aminopterina. dezvoltarea industriei chimice au condiţionat sinteza unor substanţe neîntâlnite până acum în natură. curenţii de frecvenţă înaltă. de rând cu o toxicitate înaltă. Multe din acestea posedă o rezistenţă înaltă la descompunerea biologică şi chimică. utilizarea cărora este admisă. din nitriţi şi aminocompuşi se formează nitrozocompuşi. deşi posedă o activitate mutagenă puternică. Efect mutagen posedă şi poluanţii atmosferei şi apei. compuşi organici ai plumbului etc. Factorii chimici. în ultimele decenii. Progresul tehnico-ştiinţific e în desfăşurare. care fac parte din grupul supermutagenilor. • Enumeraţi câteva din produsele industriei chimice utilizate pe larg în republică şi argumentaţi efectul lor mutagen. De aceea în multe ţări ale lumii este limitată utilizarea nitritului de sodiu în calitate de conservant al produselor din carne şi ale celor de origine vegetală. în organism se transformă în nitriţi . Progresul tehnico-ştiinţific. Compuşi mutageni conţin şi produsele activităţii vitale a unor microogranisme ce infectează produsele alimentare. în prezent se studiază mutageneza provocată de vaccinări. printre care ultrasunetul.

8. deoarece el asigură repartiţia egală a cromozomilor între cele 2 celule-fiice. genomice. Enumeraţi factorii mutageni. 6. b) cromozomiale. Are loc în timpul fecundaţiei. Asociaţi noţiunile din coloana  cu caracteristicile din coloana B. Apar indivizi cu caractere părinteşti recombinate. Modelaţi din diverse materiale mutaţii genice. 118 . 5. d) Mutaţiile intracromozomiale duc la apariţia unor noi caractere la descendent. b) Toate mutaţiile spontane sunt dăunătoare. Are loc crossing-overul. 4. 13. deoarece toate duc la apariţia unor maladii ereditare grave. Cauza-efect.1. 4. deoarece duc la micşorarea variabilităţii organismelor. i_ _ _ _ _ _ > _ — • .dacă sunt false: a) Pentru obţinerea soiurilor poliploide se distruge fusul de diviziune. 12. c) combinare întâmplătoate a gârneţilor 2. 3. 2. 10. Definiţi noţiunile de variabilîtate. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Rolul mutaţiilor" după următorul algoritm: a) spontane -în natură. Dezvoltarea caracterelor atipice pentru părinţi. Enumeraţi tezele de bază ale teoriei mutaţionaie elaborate de De Vries. Enumeraţi tipurile de variabilitate. Explicaţi prin scheme mecanismul mutaţiilor: a) genice. prin F. 3. cromozomiale. 9. Apar grupe de linkage noi. Comparaţi mutaţiile genomice: poiîpioidia cu aneuploidia. c) Mutaţiile cromozomiale la om sunt dăunătoare. dacă afirmaţiile legate prin conjuncţia deoarece sunt adevărate. 7. deoarece cromozomii omologi se repartizează independent în gârneţi. 5. mutaţie.~ " — — — — — — —• — — — — — — — — — — —• — i A B a) recombinare intracromozomială 1. Enumeraţi câte 5 caractere cantitative şi calitative la plante şi animale. b) induse . Explicaţi prin scheme norma reacţiei diferitelor caractere. Notaţi prin A. Repartizarea independentă a crob) recombinare intercromozomială mozomilor în meioză. c) genomice. 11. 6. Explicaţi esenţa legii seriilor omoloage ale variabilităţii ereditare.în agricultură.

La începutul sec.). • descendenţa relativ redusă a unei familii. Hipocrate (460-377 i. Metoda este folosită nu numai în scop de diagnostic. dar şi pentru prognozarea diferitelor boli la descendenţi. 119 . printre care: • imposibilitatea efectuării experimentelor de încrucişare şi de urmărire a transmiterii caracterelor la urmaşi. se aplică pentru determinarea rolului condiţiilor mediului în manifestarea anumitor caractere. Metoda este deosebit de valoroasă în cazul gemenilor univitelini (care constituie circa 30% din numărul total de gemeni). Metoda dată presupune utilizarea unor simboluri speciale prezentate în tabelul 1. Aceste dificultăţi au impus omenirea să elaboreze şi să aplice un şir de metode speciale. 3. 1 METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI GENETICA G OMULUI G 2 CARIOTIPUL UMAN 4 BOULE ERE- NORMAL 3 DETERMINISMUL GENETIC AL SEXULUI LA OM BOLILOR EREDITARE 7 EUGENIA 1. 2. Succesele în domeniul geneticii umane rămân deocamdată destul de modeste.n. în cariotipul fiecărui individ. • natura biosocială a omului şi presiunea restricţiilor etice asupra cercetărilor geneticii umane.1. Părintele medicinei. al XIX-lea a fost înaintată ideea că bolile ereditare sunt determinate de frecvenţa încrucişărilor dintre rudele apropiate. a efectuat primele observări asupra moştenirii unor caractere morfologice (culoarea ochilor). ale unor boli şi malformaţii ereditare în unele familii.e. în baza acestei metode poate fi determinată norma de reacţie a caracterelor. Astfel se detectează dereglările în structura şi numărul de cromozomi. Cauza rezidă în diferite deficienţe tehnice şi restricţii morale.10 (p. presupune cercetarea celulelor supuse diviziunii în metafaza sau anafaza timpurie. se bazează pe studiul modului de transmitere a unor caractere şi însuşiri normale şi patologice pe parcursul mai multor generaţii. Metoda citogenetică. Metoda genealogică. dintre care pot fi enumerate următoarele: 1. 120). Metoda studiului gemenilor. METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI DITARE ALE OMULUI 5 PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI 6 PROFILAXIA Moştenirea caracterelor 1-a interesat pe om încă din antichitate.

7. I 3 11. 6. bărbat sănătos 2. acestea putându-se manifesta şi la viitorul nou-născut. Metoda studiului familiilor consanguine şi a izolatelor.• wmmtmmm 2 i. Metoda biochimică. manifestându-se fenotipic. 14. se utilizează frecvent pentru determinarea sexului genetic al persoanelor cu diverse maladii ce afectează caracterele sexuale secundare. 13. 6. 1. constă în studiul citogenetic. 4. 5.Tabelul 1. proteinelor. enzimelor. \ N C SHU D 4. lipidelor şi altor compuşi modificaţi în cazul unor maladii metabolice ereditare. 8. permite analiza genelor recesive. . biochimic şi molecular-genetic al lichidului amniotic prelevat prin amniocenteză. 120 . Metoda cromatinei sexuale. aminoacizilor. Metoda diagnosticului prenatal. în condiţiile familiilor consanguine din comunităţile umane izolate cu un număr redus de indivizi acestea se pot homozigota. permite identificarea mutaţiilor la nivelul acizilor nucleici. O # femeie sănătoasă indivizi afectaţi J heterozigoţi pentru genă autozomală persoane decedate purtător de mutaţie recesivă sex-linkage mariaj căsătorie consanguină persoane divorţate avort sau născut mort descendenţa unui cuplu gemeni dizigoţi gemeni monozigoţi heterozigoţi sex nespecificat 9 10. Metoda permite identificarea diferitelor maladii cromozomiale şi metabolice în timpul sarcinii.10 SEMNELE CONVENŢIONALE STANDARD UTILIZATE PENTRU ALCĂTUIREA GENEALOGIEI LA OM O C 1 SIMBOLUI a. 5. 3. 7. 12.

13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 y Fig. CARIOTIPUL UMAN NORMAL Celulele somatice ale omului conţin 46 de cromozomi sau 23 de perechi. Idiograma cariotipului uman normal. Cromozomul X conţine două sectoare neomoloage pe care sunt amplasate înjur de 150 de gene care nu au alele pe cromozomul Y.16-18. 1.109). Identificarea tuturor cromozomilor omului a devenit posibilă o dată cu elaborarea metodelor colorării diferenţiate. în urma aplicării acestora a fost întocmită idiograma cariotipului uman {fig.21-22. întrucât cromozomii sexuali Xşi Fse deosebesc după dimensiune.612.109 după care caractere au fost grupaţi cromozomii. Genele localizate pe sectoarele omoloage se moştenesc la fel ca şi cele localizate în autozomi. Actualmente. Sectorul neomolog al cromozomului Y poartă 5 gene care se transmit de la tată la fiu. dintre care 22 de perechi de autozomi şi o pereche de heterozomi sau cromozomi sexuali (AXla femeie şiZFla bărbat).4-5. grupa F. datorită realizărilor geneticii umane.cuprinde perechile de cromozomi 1-3. Metoda statistică. Din această cauză probabilitatea manifestării alelelor recesive la băieţi este mai mare decât la fete. 1. 121 .109. Măsurile de tratament şi profilaxie a acestora pot fi elaborate doar după descoperirea cauzelor şi mecanismului de manifestare şi de moştenire. După genele localizate în cromozomii sexuali.19-20. 2. şi anume: grupa A . Observaţi după fig. a devenit posibilă descoperirea unui număr mare de maladii ereditare. grupa B . grupa E . cât şi neomoloage. grupa G . grupa C.8.13-15. femeile pot fi homozigote sau heterozigote. permite determinarea frecvenţei unor gene în diferite populaţii umane. grupa D . Grupând cromozomii după dimensiuni şi poziţia centromerului. savantul american Denver a obţinut 7 grupe notate cu literele mari ale alfabetului latin de la A la G. Bărbaţii vor fi hemizigoţi după genele care nu au alele în cromozomul Y. 1. ei poartă atât sectoare omoloage.

XXXY. Particularităţile manifestării cromozomului X la indivizii de sex feminin. activitatea sumară a majorităţii genelor din cromozomii Xai ambelor sexe este foarte apropiată. Datorită acestui mecanism. 4.gonadică . Pentru lichidarea acesteia în procesul evoluţiei a luat naştere un mecanism special care constă în inactivarea unui cromozom X la sexul feminin. întrucât indivizii de sex masculin conţin un singur cromozom X.11 CROMATINA SEXUALĂ LA INDIVIZII NORMALI Şl LA PERSOANELE CARE PREZINTĂ VARIETĂŢI NUMERICE ALE HETEROZOMILOR Negativ 2.se formează un zigot de sex masculin. Dacă acesta aduce cu sine cromozomul Y . iar dacă cromozomul X. inclusiv la om. Ipoteza unui singur cromozom X activ la femelele mamiferelor. a fost expusă de cercetătoarea engleză M. Pe durata acesteia. Diferenţierea sexelor începe o dată cu formarea primordiilor glandelor sexuale. sexul zigotului la om se determină în momentul fecundării şi depinde de tipul de cromozom sexual purtat de spermatozoidul ce fecundează ovulul. XXXYY XXXX. Mai târziu cel de-al doilea Tabelul 1. 3. XXY. Diferenţierea sexelor se încheie cu atingerea pubertăţii ca urmare a acţiunii hormonilor produşi de ovare şi testicule. embrionul uman se dezvoltă ca organism hermafrodit. Layon. Pozitiv Dublu pozitiv Triplu pozitiv Quadruplu pozitiv •••• --"v :-'hr ' : XX. Etapa dată . DETERMINISMUL GENETIC AL SEXELOR LA OM o Amintiţi-vă tipul de determinism cromozomial al sexelor la om. Conform determinismului cromozomial al sexului de tip Drosophila.continuă până în a 60-a zi de dezvoltare embrionară.de sex feminin. la masculi se creează o disproporţie între doza de gene parvenite de la cromozomul X. Etapa dată de determinare a sexelor .genetică are o durată de 35 de zile din momentul fecundării. 5. iar cromozomul Feste cu mult mai mic şi practic nu conţine gene active. XXXXY XXXXX 122 . XXYY XXX. Urmează etapa hormonală a procesului de sexualizare în care are loc definitivarea anatomică şi funcţională a glandelor sexuale.3.

11). determinate de o singură mutaţie genică sau de o anomalie cromozomială. Cercetările recente au arătat că înjur de 5% din nou-născuţi poartă un defect genetic grav. . Numărul corpusculilor Barr este egal cu numărul cromozomilor X. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O. BOLILE EREDITARE ALE OMULUI în prezent la om sunt înregistrate circa 2 500 de boli ereditare. Dintre bolile molecular-genetice. ca urmare. La microscop cromozomul inactiv se vede bine la colorarea cu coloranţi speciali. Inactivarea unuia din cromozomii Xeste condiţionată de condensarea şi spiralizarea integrală şi parţială a acestuia. inactiv.110). Să analizăm în continuare cele mai răspândite boli ereditare. toate ovulele poartă câte un cromozom X activ. ulterior unul se spiralizează şi se condensează. Din acest grup fac parte: brahidactilia (subdezvoltarea falangelor distale ale degetelor). care încalcă formula 2A + X. indiferent de prezenţa sau lipsa cromozomului Y {tab. frecvenţa cărora constituie circa 14% din sarcinile luate la evidenţă. 4. în această stare cromozomul nu poate realiza transcripţia. rămânând genetic inert. Boli molecular-genetice întrucât mutaţiile genice afectează o porţiune relativ mică a materialului ereditar. Cifra dată nu include feţii morţi. fiind boli ereditare în adevăratul sens al cuvântului.S.dominante. tulburările provocate de ele sunt mai puţin grave. polidactilia {fig. în conformitate cu primul principiu deosebim boli molecular-genetice (sau genice) şi cromozomiale.M. El prezintă o formaţiune triunghiulară. iar după cel de-al doilea . a fost descoperit în celulele epiteliale în apropierea nucleului. 1. sindactilia (degete alipite). otoscleroza. nu scurtează longevitatea şi de aceea nu sunt supuse selecţiei. 1. unele forme de distrofie musculară ş. după tipul dominant se moştenesc diferite anomalii care nu împiedică reproducerea. Studiul cromatinei sexuale permite descoperirea anomaliilor numerice ale cromozomilor X. Studierea şi profilaxia bolilor ereditare sunt prerogativele geneticii medicale. eformarea unghiilor. în prezent se aplică două principii de clasificare ale bolilor ereditare: după caracterul leziunii aparatului ereditar (mutaţii genice sau cromozomiale) şi după tipul moştenirii. femeile normale XX sunt purtătoare ale unui corpuscul Barr.a.cromozom X. numită corpuscul Barr sau cromatină de sex X. diagnosticarea sexului embrionului până la diferenţierea sexuală. ele se transmit descendenţilor. iar la masculii normali XY acest corpuscul lipseşte. recesive şi cuplate cu sexul. în comparaţie cu cele cromozomiale. Funcţia de reproducere a purtătorilor acestor gene mutante nu este afectată şi. Studierea detaliată a procesului de inactivare a unuia dintre cromozomii X a arătat că în fazele timpurii ale dezvoltării embrionare sunt activi ambii cromozomi p. întrucât în ovogenă ambii cromozomi X sunt activi. Deci.) anual se înregistrează altă sută de maladii ereditare noi.

112. numai la bărbaţi.lipsa principalilor factori ai coagulării sângelui.110. surdomutismul înnăscut. Arborele genealogic pentru fenilcetonurie. Moştenirea cuplată cu sexul.a. Bolile provocate de anomaliile structurale ale cromozomilor se întâlnesc destul de rar şi se soldează cu moartea purtătorilor lor la o vârstă fragedă. Riscul moştenirii unor astfel de boli creşte în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. glaucomul juvenil ş. Acest tip de boli ereditare este cauzat de modificarea structurii şi numărului de cromozomi. enzimopatiile (deficitul de enzime) ş. După acelaşi principiu se moştenesc daltonismul. 1. Din acest grup fac parte tulburările metabolismului unor aminoacizi (fenilcetonuria (fig. Aceste boli se manifestă. de regulă. întrucât majoritatea lor sunt recesive. Drept exemplu poate servi hemofilia (fig. glucidelor {diabetul zaharat al adolescenţilor. La bolnavii de hemofilie orice leziune a vaselor poate provoca pierderi masive de sânge din cauza că acesta nu se coagulează. 1. sunt purtătoarele genelor patologice. galactozemia . Arborele genealogic pentru hemofilie.111.boală metabolică condiţionată de o mutaţie genică care duce la înlocuirea acidului glutamic cu valina. Arborele genealogic pentru polidactilie. După tipul dominanţei incomplete se moşteneşte anemia cu hematii falciforme . 1. lipidelor (boala Wolman ş. Fig. Majoritatea bolilor molecular-genetice se moştenesc după tipul recesiv: copiii moştenesc gena patologică de la ambii părinţi care. l. La homozigoţii după gena dată boala se manifestă încă la naştere prin anemie pronunţată care duce la moartea nou-născutului.incapacitatea de a metaboliza galactoza din lapte). narcoză) hematiile capătă o formă caracteristică de seceră. femeile.a.O n Fig. 1. transmiţându-le urmaşilor de sex masculin.lll).112) .). Schiţaţi arborele genealogic pentru anemia cu hematii falciforme. de regulă. Circa 60 din caracterele ereditare ale omului sunt legate de cromozomul sexual X. microcefalia.a. atrofia nervului optic. alcaptonuria). La heterozigoţii după această genă tulburările sunt minime în condiţii de hipoxie (altitudine. fiind purtători heterozigoţi ai acestora. fenotipic sunt sănătoşi. albinismul. 124 . Fig.

unele studiate destul de detaliat. sau trizomia după autozomul 21. Enumerăm câteva dintre ele. rmâini scurte şi late. în celulele somatice este prezent corpusculul Barr. rădăcina nasului aplatizată. Sindromul Klinefelter (44 + XXY sau 44 + XXXY sau 44 + XXXXY) se întâlneşte la bărbaţi cu o frecvenţă de 1:500 de naşteri. Modificările numărului de cromozomi stau la baza a circa 300 de sindroame cromozomiale. subdezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare. Du- 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 Vârsta mamei 125 . Din 11 copii 5 au moştenit acest sindrom. Explicaţi de ce 50% din descendenţii unei femei cu sindromul Down pot fi bolnavi.sănătoşi. Incidenţa bolii este de 1 caz la 500-600 de naşteri. 1. cromozomul suplimentar 21 se transmite cu o probabilitate de 50%. Femeile cu această afecţiune. Sindromul Turner (44 + XO) se manifestă la femei. deşi au ovare subdezvoltate. nu sunt sterile. De obicei femeile cu acest sindrom sunt sterile. Aceştia au o statură înaltă. Sindromul Down.Mai bine de 40% din avorturile spontane şi circa 6% din feţii născuţi morţi sunt consecinţa unor anomalii structurale ale cromozomilor. iar 50% . ochi mongoloizi. constituţie astenică. dar s-au înregistrat 11 cazuri când acestea au avut copii.113). c pă vârsta de 40 de ani riscul naşterii unui copil cu sindromul Down creşte. Prin urmare. Numărul total de cromozomi în acest caz este 47.113. Bolnavii cu acest sindrom prezintă debilitate. malformaţii cardiace. fapt ce uşurează diagnosticul sindromului. Dacă în genotip sunt prezenţi mai mult de doi cromozomi X. picioare lungi şi sunt sterili. numărul acestora va fi egal cu numărul cromozomilor X minus 1. Există o legătură directă dintre vârsta mamei şi riscul naşterii unui copil cu sindromul Down (fig. pentru care este caracteristică modificarea patologică a constituţiei (statură mică. gât scurt). Fig. în celulele somatice cromatina sexuală lipseşte. 1. Trizomia după cromozomul X (XXX).

transportării dintr-o ţară în alta a deşeurilor radioactive. boala se poate declanşa şi la heterozigoţi. 126 . în acest scop se cer luate următoarele măsuri: * Lupta cu factorii mutageni. bolii ulceroase a duodenului. Armele chimică şi bacteriologică de asemenea sunt o ameninţare serioasă la sănătatea genetică a generaţiilor actuale şi viitoare. epilepsiei. De cele mai multe ori baza predispoziţiei ereditare o constituie starea de purtător heterozigot. este necesar de a cunoaşte activitatea mutagenă a substanţelor chimice utilizate în industrie. în prezent sunt cunoscute circa 200 de stări heterozigote patologice. în funcţie de predispoziţia ereditară a organismului. PROFILAXIA BOLILOR EREDITARE în prezent circa 12% din populaţia globului este afectată de boli ereditare. PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI La baza bolii hipertonice. tehnologic învechite. desemnate ca boli cu predispoziţie ereditară sau multifactoriale. • Luarea pe durata sarcinii doar a medicamentelor prescrise de medic. 6. supraîncordarea psihică şi emoţiile negative la unele persoane generează boala hipertonică. dar la o suprasolicitare a insulelor pancreatice această genă se poate manifesta şi la heterozigoţi sub formă de diabet la persoanele de vârsta înaintată. în funcţie de genotip. menaj. etc. agricultură. printre care şi medicamentele. se va sista fabricarea şi utilizarea lor. unul şi acelaşi factor de U) mediu poate induce diferite boli. în condiţii nefavorabile de viaţă. Alergozele la substanţele medicamentoase de asemenea se explică prin predispoziţie ereditară. "^ schizofreniei. pichetarea unor staţii atomoelectrice. O atenţie deosebită trebuie acordată combaterii poluării radioactive a atmosferei. De aceea profilaxia acestora este o problemă prioritară a geneticii medicale. De exemplu. diabetului zaharat stau factorii de mediu. Aici pot fi amintite protestele maselor largi împotriva experimentelor cu arma atomică. provoacă hiperopie sau strabism. bolii ischemice a inimii. în caz dacă acestea prezintă un anumit risc în ce priveşte dezvoltarea mutaţiilor. diabetul zaharat al adolescenţilor este condiţionat de gena recesivă în starea homozigotă. medicină. De exemplu. Acţionând prin intermediul organismului mamei. acestea pot provoca la embrion cele mai variate mutaţii. Heterozigoţii după această genă rămân sănătoşi. Ştiţi deja că în perioadele critice ale dezvoltării intrauterine embrionul este deosebit de sensibil la diferiţi factori mutageni. Supraîncordarea ochilor. Cercetările ^_ efectuate pe gemenii univitelini au scos în evidenţă rolul genotipului în declanşarea "~ acestor boli. Pentru a reduce riscul apariţiei unor mutaţii.~~" 5. la altele maladii nervoase şi psihice sau diabet zaharat.

• Depistarea purtătorilor, adică a indivizilor care, deşi nu sunt bolnavi, sunt purtători ai genelor recesive. întrucât majoritatea bolilor ereditare se moştenesc după tipul recesiv, naşterea de copii bolnavi este mai probabilă în cazul cuplurilor heterozigote după una şi aceeaşi genă recesivă. Pentru prevenirea acestor conceperi a fost creat serviciul de consultaţii medico-genetice. Aici se pot adresa în primul rând cuplurile care au rude cu probleme genetice, sunt trecute de 30-40 de ani, G lucrează în condiţii nocive sau sunt rude de sânge. Medicii şi geneticienii dispun de mijloace cu ajutorul cărora pot determina probabilitatea naşterii unui copil bolnav genetic. • Diagnosticul prenatal. Progresul tehnico-ştiinţific a pus la dispoziţia medicilor mai multe metode de diagnostic prenatal. Ele permit diagnosticarea mutaţiilor încă din primele săptămâni de sarcină. în caz de diagnostic nefavorabil, prin întreruperea sarcinii se poate evita naşterea de copii bolnavi. Determinaţi după fig. 1.114 tipurile de investigaţii prenatale şi importanţa lor. * Informarea maselor largi ale populaţiei despre creşterea riscului naşterii de copii bolnavi în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. • Lupta cu prejudecăţile ce duc la izolarea rasială şi religoasă.

FETOSCOPIE

între 17-40 săpt. vizualizare prelevarea tratament risc 2% de la debut până la 17 săpt. prelevare risc 0,2% de la debut până la 40 săpt. vizualizare controlul prelevării risc 0%

intre 9-10 săpt. vizualizare risc 5-10%

BIOPSIE DIN PLACENTĂ

între 9-13 săpt. prelevare risc 5%

Fig. 1.114. Metodele de diagnostic prenatal.

127

"—

7, EUGENIA

fS Povara genetică a omenirii este impunătoare - 7,5%, ceea ce înseamnă că înjur 1 - de 400 de milioane de oameni suferă de boli ereditare. Cum poate fi uşurată această 0 povară? în a. 1883 naturalistul englez F. Galton a propus crearea unei ştiinţe noi •ir- eugenia. în viziunea sa aceasta trebuia să prezinte un complex de măsuri în vederea ^-f reducerii numărului de mutaţii dezavantajoase şi/sau sporirea incidenţei unor 1 ^ caractere cu valoare deosebită. Susţinătorii ei urmăreau două scopuri: să împiedice reproducerea genotipurilor „inferioare" şi să favorizeze înmulţirea celor „superioare". Cu acest scop în S.U.A., Danemarca şi Germania a fost legiferată sterilizarea voluntară a indivizilor cu tulburări psihice (schizofrenie, înapoiere mintală) şi maladii ereditare grave. în Germania, între 1933-1945, erau sprijinite căsătoriile dintre indivizii "rasei nordice pure". Dezvoltarea geneticii a arătat că aceste măsuri nu aveau nici o bază ştiinţifică. în primul rând, bolile psihice sunt cauzate de mai multe gene şi nu se transmit mendelian. în al doilea rând, frecvenţa mutaţiilor genice, indiferent de metoda utilizată, scade foarte încet. De exemplu, pentru a reduce pe jumătate incidenţa unei mutaţii întâlnite cu o frecvenţă de 10% se cer circa 300 ani, cu condiţia că nici unul dintre purtătorii acesteia nu se reproduce. Situaţia este şi mai complicată în cazul bolilor recesive cuplate cu sexul. Astfel, dacă toţi băieţii concepuţi de o mamă purtătoare de hemofilie ar fi eliminaţi de la începutul vieţii intrauterine, mamele ar naşte mai multe fete purtătoare ale hemofiliei. Ca urmare frecvenţa mutaţiei ar creşte. Nici sterilizarea indivizilor purtători de mutaţii dominante nu ar exclude boala, deoarece în fiecare generaţie apar mutaţii noi. Nu este întemeiată nici ideea multiplicării inteligenţei, care de asemenea este condiţionată de mai multe gene. Bineînţeles că copiii născuţi din căsătoria a doi indivizi cu un coeficient înalt de inteligenţă au şanse mai mari de a fi la fel de inteligenţi ca şi părinţii. Rolul hotărâtor în dezvoltarea caracterelor ce desemnează inteligenţa revine însă mediului ambiant. în scopul multiplicării „geniilor" a fost propusă metoda conservării prin congelare a celulelor sexuale ale marilor personalităţi şi folosirea lor după dispariţia donatorilor. Această metodă nu este însă justificată genetic, întrucât aceste celule pot purta şi mutaţii recesive cu efecte negative. Bineînţeles, că aceste metode de "îmbunătăţire" a speciei umane sunt inacceptabile. Eugenia are dreptul la existenţă în cazul când va căuta să soluţioneze problemele ce ţin de însănătoşirea societăţii umane pe calea: • protejării omului de acţiunea mutagenilor ce provoacă boli ereditare; • elaborării metodelor de prevenire a manifestării bolilor ereditare şi de tratament a acestora; • evidenţierii familiilor împovărate de boli ereditare, luării lor la evidenţă şi dispensărizării în cadrul serviciilor de consultaţii medico-genetice; • consultării medico-genetice a persoanelor ce intenţionează să se căsătorească; » ridicării nivelului de cultură generală a întregii societăţi. 128

în societatea umană este imposibilă alegerea forţată a partenerului. De aceea numai în urma unei activităţi conştiente omul va ajunge singur la necesitatea studierii arborelui genealogic. Practica a demonstrat că cunoaşterea legilor geneticii, genealogiei familiei şi a caracterului de moştenire a unor gene {tab. 1.12) permite prognozarea moştenirii unor patologii până la procreare, evitându-se astfel naşterea de copii cu malformaţii. Heterogenitatea după caracterele morfologice, fiziologice şi aptitudini este baza materială a prosperării continuie a omenirii. Pentru realizarea acesteia este necesară înţelegerea corectă a legilor geneticii referitor la om şi crearea de posibilităţii echivalente pentru dezvoltarea fiecărei personalităţi.
Tabelul 1.12
CARACTERUL
GENA DOMINANTĂ

MOŞTENIRII UNOR GENE LA OM
GENA RECESIVĂ

Buze groase Lobul urechii liber Faţă pistruiată Pielea normală Prezenţa maxilarului habsburgic Prezenţa polidactiliei Prezenţa brahidactiliei Degete concrescute Degete subţiri păianjeniforme) Talie mică (condiţionată de polimerie) Prezenţa factorului Rh (rezus) Coagularea normală a sângelui Imunitatea la tuberculoză Diabet nezahat Prezenţa retinoblastomului Glaucom j Astigmatism Cataractă 1 Auz normal 1 Prezenţa migrenei 1 Maladia Parkinson
jlogie, ci. a XII-a

Buze subţiri Lobul urechii concrescut Faţă fără pistrui Absenţa glandelor sudoripare Absenţa maxilarului habsburgic Absenţa polidactiliei Absenţa brahidactiliei Absenţa sindactiliei Degete normale Talie înaltă Absenţa factorului Rh (rezus) Hemofilie Predispunerea la tuberculoză Norma Absenţa retinoblastomului în normă în normă în normă Surditate congenitală Absenţa migrenei Absenţa maladiei Parkinson I 1
1

129

1, Analizaţi deficienţele studierii geneticii omului. 2, Descrieţi metodele de studiere a geneticii omuiuî, 3, Explicaţi principiile sistemului Denvîer de caracterizare a carioîipuluî uman. 4, Alcătuiţi o schemă ce ar ilustra principiile clasificării boiiior ereditare la om. 5, Enumeraţi patoiogiîle ereditare: a) de tip dominant ce nu scurtează longevitatea; b) de tip dominant ce se manifestă grav; c) de tip dominanţă incompletă; d) de tip recesiv. 8, Explicaţi schematic de ce nu se permit căsătoriile înrudite. 7. Enumeraţi exemple ale Influenţe* negative a factorilor nocivi asupra eredităţii omului, 8. Expurteţi-vă părerile asypra concepţiilor promovate de eugenie. 9. Analizaţi patoiogiiie determinate de genele localizate în cromozomii sexuali. 18. Alcătuiţi arborele genealogie propriu. 11. Scrieţi un eseu la tema „Utilizarea cunoştinţelor teoretice la genetică în viaţă". 12. Explicaţi schematic mecanismul apariţiei: a) sindromului Down; b) sindromului Klinefelter; c) sindromului Turner. 13. Enumeraţi tipurile de sexualitate ia animale. 14. Descrieţi schema determinismului genetic ai sexefor fa om. 15. Explicaţi mecanismul moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. 16. Grupaţi noţiunile de mai jos după criterii asemănătoare: a) hemofilia; b) sindromul Down; c) sindromul Klinefelter; d) anemie falciformă; m) maladii cromozomiale; e) daltonism; j) ereditate intermediară; e) maladii genice autozomale; h) maladii genice cuplate cu sexul.

17. Expuneţî-vă părerea despre serviciul de consultaţii medico-genetice. 18. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. Aberaţiile cromozomiale umane: a) pot afecta atât autozomii, cât şi heterozomii; b) cele de tip poliploid sunt letale; c) cele de tip aneuploid sînt viabile în general în cadrul grupului Aşi B de cromozomi; d) sindromul Down este cea mai frecventă aneuploidie heterozomala umană.

130

fern®

GENETICA : AMELIORAREA
1 ETAPELE AMELIORĂRII 2 METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE 3 METODELE MODERNE DE AMELIORARE

ETAPELE AMELIORĂRII Din cele mai vechi timpuri omul s-a ocupat de îmblânzirea animalelor sălbatice >i a plantelor spontane. Bazele ştiinţifice ale acestei activităţi au fost puse abia în t doua jumătate a sec. al XlX-lea, după stabilirea legităţilor variabilităţii, eredităţii selecţiei naturale. Ştiinţa care elaborează bazele teoretice şi metodele de creare a noi soiuri de lante, rase de animale şi tulpini de microorganisme, precum şi de îmbunătăţire a Belor existente este numită ameliorare. Bazele ameliorării au fost puse de către eminentul genetician şi ameliorator JS, academicianul N. Vavilov. Fundamentul ştiinţific al ameliorării îl reprezintă pnetica. Sarcina de bază a ameliorării rezidă în crearea de noi soiuri de plante de iltură, rase de animale domestice şi tulpini de microorganisme. Acestea prezintă jpulaţii de indivizi creaţi artificial de om şi înzestraţi cu anumite proprietăţi reditare necesare lui. Toţi reprezentanţii unei rase, soi sau tulpini au particularităţi ientice, fixate ereditar, dar o reacţie tipică la factorii de mediu. De exemplu, râul de toamnă şi cel de primăvară la exterior se aseamănă foarte mult, dar reacţia »r la temperatură şi durata zilei-lumină este diferită. Grâul de toamnă, fiind semănat imăvara, nu va rodi, la fel se va întâmpla şi cu cel de primăvară semănat toamna. Direcţiile principale ale ameliorării sunt următoarele: roadă înaltă la hectar a soiurilor de plante, prolificitatea şi productivitatea selor de animale; calitatea producţiei (gustul, aspectul exterior, compoziţia chimică etc.);

Uneori ameliorarea se echivalează incorect cu selecţia. Spre deosebire ? selecţie, care se rezumă la acţiuni pasive de alegere a formelor mai vantajoase, ameliorarea reprezintă o ştiinţă complexă, orientată spre sporirea productivităţii tuturor ramurilor agriculturii. 131

Dintre 1. la îngheţ. utilizarea irigaţiei ş. geneticieni.). în centrul indonezian-indochirk 132 . Vavilov şi colaboratorii săi au adunat o colecţie unică de plante. *"» Scopurile ameliorării ca ştiinţă sunt determinate de nivelul agrotehnicii.botanişti.exemplarele ale căror spice nu-şi scuturau seminţele etc. Ameliorarea cuprinde două etape: domesticirea şi selecţia. Vavilov şi colaboratorii săi au efectuat circa 60 de expediţii pe toate continentele. el va studia din colecţia I mondială varietăţile colectate din regiunile nordice ale Asiei. Cea mai importantă problemă a ameliorării este alegerea materialului iniţial.a. Centrele de origine şi de domesticire ale animalelor.5 mii specii de animale au fost domesticite doar 20. Americii.13). • proprietăţile fiziologice (rezistenţa la secetă. f** irigaţie. sub controlul omului.==J etc. Europei. Domesticirea formelor sălbatice Primele încercări de domesticire au fost făcute acum 20-30 mii de ani.în sec. dăunători * calea intensivă de dezvoltare (la plante . Iniţial domesticirea decurgea inconştient. Rodul muncii lor a fost stabilirea celor opt centre cu cea mai mare varietate a formelor genetice de plante care. Din cele 250 mii de specii de plante superioare au fost „domesticite" 3 mii. De exemplu. menta .). înainte de a începe lucrul asupra unui nou soi.în sec. şi sunt centrele de origine ale plantelor de cultură corespunzătoare (a se vedea tabelul 1. N. Centrele de origine ale plantelor de cultură. la boli. Membrii acestei expediţii . XX. Plantele şi animalele sălbatice se alegeau după capacitatea lor de a se înmulţi în condiţii artificiale. Investigaţiile au arătat că centrele de origine şi raioanele de domesticire ale animalelor coincid. XIX. sfecla-de-zahăr şi floarea soarelui . dintre animale erau lăsate doar cele ce se reproduceau în captivitate. Din acestea el va alege varietatea ce corespunde cel mai bine intenţiilor sale. amelioratori . De exemplu. Unele au început să fie cultivate de curând: de exemplu. cea mai mare din lume. nivelul i-U de industrializare a ramurilor agriculturii. la animale — „ recuperarea " nutreţurilor etc. dacă scopul amelioratorului este crearea unui soi de grâu rezistent la ger.receptivitatea la îngrăşăminte. după părerea lui Vavilov. Acestea sunt teritoriile vechilor civilizaţii.pot fi consideraţi adevăraţi „vânători" de plante. amelioratorul îşi alege din colecţia dată mostrele cu caracterele ce-1 interesează. Pentru satisfacerea pieţei cu blănuri au fost create rase de animale pentru blană de cele mai diferite culori. Au fost create rase de găini ce asigură o producţie înaltă de ouă în condiţii de suprapopulare a fabricilor avicole. De exemplu. Ea se completează şi se reînnoieşte permanent şi serveşte ca material iniţial pentru ameliorare. dintre graminee . De exemplu. pentru regiunile ce duc lipsă de apă ^ ' potabilă problema cultivării cerealelor a fost parţial soluţionată prin crearea unui soi de orz ce dă roade satisfăcătoare la irigarea cu apă de mare. iar în cultură au fost introduse doar 150 de specii. necesităţile pieţei. în timpul călătoriei N. cu excepţia Australiei. care numără în prezent circa 300 mii de probe. deficitul de apă 7's potabilă.

ridicarea calităţii producţiei obţinute. hrişcă. măslinul. iar în Asia Mică . porcul. rezistentă la polignire şi cu cât mai multe | boabe în spic. ustunistan. pe un câmp experimental cu secară cresc circa 1 000 de plante. Dacă cele planificate au fost obţinute. strugurii. bostanul. bumCentral-american Mexicul de Sud bacul Sud-american Ţărmul de vest al Americii de Sud Cartoful. Dintre acestea se aleg vreo 50 de exemplare care au tulpina de o înălţime medie.Tabelul 1. Plantele de pe acest câmp trebuie să fie mai productive şi mai rezistente la polignire decât cele de pe primul câmp. dau circa 150-200 de ouă pe an şi au o greutate de 1. Selecţia în masă se face după fenotip atât în populaţiile de plante. părul. VAVILOV) UMIREA AMPLASAREA PLANTELE DE CULTURĂ Sud-asiatic Orezul. găinile. China de Sud. trestia-de-zahăr. arbori fructiferi Est-asiatic . vişinul ş. în Asia Anterioară . citruşii. Se evidenţiază trei tipuri de bază ale selecţiei artificiale: în masă. Taiwan O au fost domesticite pentru prima dată câinele. tutunul.6 kg. Iran.caprele. Indochina. Afga. India de Sud-Vest roiul. insulele Asiei de SudVest China Centrală şi de Est. bananierul. Neajunsul acestui tip de selecţie constă în faptul că după fenotip nu întotdeauna j poate fi ales cel mai bun genotip. Pentru reproducere. raţele. arborele-dechinină India tropicala. orzul. sporirii rezistenţei la factorii extremi ai mediului şi la boli. Japonia. castravetele.oile. inul. din populaţia de găini de rasa Lehgorn sunt lăsate femelele ce nu manifestă instinctul de clocire. înseamnă că scopul selecţiei în masă a fost atins. gâştele. De exemplu.Grâul. în anul următor seminţele de la aceste plante se vor semăna pe un alt câmp. caisul (-12% din plante de cultură) Mediteranean Ţările de pe malul Mării Adriatice Varza. fără controlul genotipului. sfecla-de-zahăr. viguroasă. au penajul alb. arboAbisinian Podişurile abisinice ale Africii rele-de-cafea Porumbul. Selecţia artificială Următoarea etapă a ameliorării este aplicarea formelor conştiente ale selecţiei cu scopul îmbunătăţirii indicilor productivi şi reproductivi.13 CENTRELE DE ORIGINE ALE PLANTELOR DE CULTURĂ (DUPĂ N. boboasele. Selecţia în masă asigură ameliorarea înceată a 133 . Coreea.a. individuală şi combinativă. ierburile furajere (-11% din plantele de cultură) Grâul tare. vinetele (-50% din plante de cultură) Soia. La fel se procedează şi în cazul animalelor. secara. cât şi în cele I de animale. ananasul.prunul. morcovul. meiul. cânepa. (~20% din plantele de cultură) Sud-vest asiatic Asia Mijlocie şi Mică.

este obţinerea de forme homozigote. Vigoarea hibrizilor faţă de formele parientale a fost observată încă în sec. Selecţia combinativă prezintă o îmbinare a selecţiei individuale cu hibridizarea.8-a. tată-fiică. selecţia individuală este continuată şi în generaţiile următoare. este mai uşor realizabil la plantele cu autopolenizare şi la animalele hermafrodite. Aplicarea practică a heterozisului. putem determina cu precizie genotipul cel mai valoros. Autbreedingul permite reunirea diferitelor proprietăţi ereditare într-un hibrid. METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE Tipurile de încrucişări în ameliorare. Durata de timp. iar aplicarea ei practică datată cu anii 30 ai sec. deoarece anume în această generaţie toţi indivizii (100%) sunt homozigoţi. Inbreedingul prezintă încrucişarea formelor ce au un strămoş comun. condiţionat de trecerea unor gene mutante recesive în stare homozigotă. Dacă planta sau animalul selectat transmit urmaşilor indicii după care a fost selectat. Apoi se face selecţia individuală printre hibrizii obţinuţi a formelor homozigote recombinate. Inbreedingul are şi un efect negativ. ceea ce reduce vitalitatea organismelor sau au un efect letal. Astfel. cu cât gradul de rudenie dintre formele încrucişate este mai mare. 2. mamă-fecior etc. al XIII-lea. formele de plante sau animale ce se deosebesc după anumite caractere se încrucişează. utilizat pentru obţinerea de linii homozogote. Selecţia individuală este deosebit de eficientă în alegerea indivizilor după caractere cantitative. în cazul plantelor cu polenizare încrucişată se recurge la încrucişarea dintre rude: frate-soră. Selecţia individuală presupune ca seminţele de la cele 50 de plante de secar ă selectate de pe un câmp cu 1 000 de plante să nu fie amestecate. La baza acestui tip de selecţie stă aprecierea plantelor şi animalelor selectate după descendenţi.crearea de hibrizi înalt productivi de plante şi animale. Scopul final al ameliorării. Acest tip de încrucişare trebuie urmat de selecţia formelor necesare. în cazul plantelor cu autopolenizare selecţia se face până în generaţia a 7-a . genuri. specii. Eficienţa selecţiei sporeşte la îmbinarea ei cu anumite tipuri de încrucişări. în majoritatea cazurilor. Să urmărim procesul de creare a unor astfe! de hibrizi pe exemplul porumbului. Autbreedingul (sau hibridizarea îndepărtată) constă în încrucişarea organismelor ce aparţin diferitelor rase. Acest tip de încrucişare. soiuri. necesară pentru obţinerea de linii homozigote după genele ce controlează caracterul studiat."•j r*^ "~Z ^~ 7^ ^-' populaţiilor. Mai întâi se face autopolenizarea mai multor 134 . este cu atât mai mică. şi anume: inbreedingul şi autbreedingul. al XX-lea a dat o nouă orientare ameliorării . ci semănate aparte. Selecţia individuală. fiind numită şi consangvinizare. deoarece în baza variabilităţii combinative apar hibrizi şi cu îmbinări nedorite ale caracterelor. dar fără aplicarea ei rasele şi soiurile riscă să-şi piardă repede calităţile. Analizând descendenţa de la fiecare plantă în parte. Aceasta permite o evaluare mai exactă a genotipului.

Heterozisul este utilizat pe larg şi la sorg. înmulţindu-le în masă pentru obţinerea de seminţe hibride. Cu acest scop se seamănă câte un rând de porumb cu polen steril şi unul cu polen fertil. care corespund cerinţelor climaterice ale regiunii date. sfecla-de-zahăr. Schema obţinerii hibrizilor dubli la porumb cu utilizarea sterilităţii citoplasmatice masculine (SCM).11S). 1. orez. cheltuielile pentru producerea de seminţe hibride ke recuperează. De aceea în cazul utilizării heterozisului la plante sunt organizate gospodării speciale. Pentru a găsi perechile de linii din încrucişarea cărora rezultă cel mai înalt efect al heterozisului este necesar de a controla câteva mii de combinaţii hibride. tomate ş. La cea de a doua etapă se evaluează liniile obţinute prin autopolenizare după capacitatea lor combinativă. întrucât productivitatea hibrizilor heterozigotici este cu 20-30% mai mare decât |B soiurilor. care şi sunt comercializaţi. Astfel se asigură polenizarea încrucişată.soiuri.a. unl de se obţin numai hibrizi de prima generaţie. Pentru asigurarea polenizării încrucişate între liniile alese este necesar de a înlătura manual de pe plantele materne elementele masculine ale florii (staminele) sau de a asigura sterilitatea florilor masculine. în practică se folosesc doar hibrizii de prima generaţie. Pentru crearea unor astfel de linii se cer 5-7 ani. Pentru cea de a doua a fost propusă utilizarea fenomenului de sterilitate citoplasmatică masculină (fig. Obţinerea de seminţe hibride în scopuri de producţie presupune semănarea liniilor din încrucişarea cărora rezultă cei mai viguroşi hibrizi. adică după capacitatea liniei de a forma la încrucişarea cu altă linie hibrizi mai viguroşi. Amintiţi-vă în ce constă fenomenul de sterilitate citoplasmatică masculină. 135 . 1. pentru obţinerea de linii inbreeding. Hibrizii interliniari de prima generaţie se apreciază după efectul heterozisului şi se selectează liniile ce formează cele mai bune combinaţii. adică homozigote după majoritatea genelor. alternând formele materne şi paterne.115. în rânduri. deoarece cei din celelalte generaţii segregă în formele iniţiale şi efectul heterozisului dispare. Heterozisul este utilizat cu r- r K încrucişarea liniilor încrucişarea hibrizilor simpli CXD Hibrid dublu (AXB)X (C-D) Fig. Prima cale este deosebit de anevoioasă şi costisitoare.

rezistenţă la îngheţ şi boli. Descoperirea fenomenului de heterozis şi aplicarea lui în practică a fost unul din cele mai importante evenimente în genetică şi ameliorare. depăşesc părinţii după unele calităţi. dar aparţin la diferite genuri. hibridul îndepărtat dintre grâu şi secară . Hibridul dintre grâu şi pir este rezistent la polignire şi posedă o productivitate înaltă. Karpecenko pe exemplul hibridului dintre varză şi ridiche. de exemplu. grâul. De regulă. Ca urmare. Artificial autopoliploidia se obţine prin tratarea seminţelor sau plantelor. Drept exemplu de heterozis la animale poate servi catârul. plantei în ansamblu. hrişcă. Mutageneza experimentală şi utilizarea ei în ameliorare. De exemplu. din cauza imposibilităţii conjugării cromozomilor în meioză din lipsa omologilor. Plantele poliploide. în prezent multe plante de cultură sunt tetraploide. Sterilitatea acestuia se explică prin faptul că în meioză cromozomii „de varză" nu se conjugă cu cei „de ridiche". Experimentele au arătat că hibrizii obţinuţi din încrucişarea speciilor ce aparţin aceluiaşi gen. Acesta şi alte experimente au demonstrat că este posibilă combaterea sterilităţii hibrizilor îndepărtaţi prin dublarea seturilor de cromozomi ale ambilor părinţi. Poliploidia. cartoful. se caracterizează prin dimensiunile mai mari atât ale celulelor.se distinge prin productivitate înaltă. Condiţii normale pentru meioză au fost create: fiecare cromozom îşi avea omologul său. Aceste două specii au acelaşi număr de cromozomi (2n = 18). hibridul obţinut era steril. cu polenizare încrucişată şi utilizate pentru obţinerea de masă vegetală.a.succes şi în avicultura. obţinut din încrucişarea unei iepe cu un măgar. Posibilitatea obţinerii de mutaţii experimentale a fost demonstrată pentru prima dată la ciuperci de către 136 . vitelor pentru carne. Rezultate mai bune se obţin în cazul speciilor cu un număr mai mic de cromozomi în setul diploid.triticale . Posibilitatea combaterii infertilităţii hibrizilor îndepărtaţi a fost demonstrată pentru prima dată de savantul rus G.116) ş. Karpecenko a reuşit să dubleze numărul de cromozomi proveniţi de la fiecare specie. sericicultură. unele soiuri de sfeclă-de-zahăr. cât şi ale tetraploidă (A) şi diploidă (B). creşterea porcilor. ovulelor sau embrionilor de animale cu colchicină sub acţiunea căreia se distrug firele fusului de diviziune şi cromozomii nu se separă în timpul meiozei. sau chiar a speciilor ce ţin de diferite genuri. Zigotul de asemenea conţinea o garnitură dublă de cromozomi. Gârneţii formaţi purtau câte o garnitură haploidă de cromozomi de varză şi de ridiche (9 + 9=18). Efectul autopoliploidării se aplică pe larg la crearea a noi soiuri de plante de cultură. 1. Hibridizarea îndepărtată. hibridul dispunea de 18 cromozomi „de varză" şi 18 cromozomi de „ridiche". căpşunul. hibrizii îndepărtaţi sunt sterili. spre deosebire de cele diploide. viţa de vie (fig. deşi avea tot 18 cromozomi. Astfel.

ipritul ş. roşii etc. grâu. Prin mutageneză chimică s-a reuşit obţinerea unei noi tulpini de bacterii. 137 . fără riscul că sporirea productivităţii va duce la polignire. ferment important cu proprietăţi antivirale. un superproducent de endonuclează.). ei au observat creşterea frecvenţei şi spectrului variabilităţii ereditare. Cu ajutorul acestor metode poate fi obţinută variabilitatea necesară a materialului iniţial pentru ameliorare. Succese deosebite s-au obţinut la utilizarea mutagenilor în ameliorarea microorganismelor. orezului etc. haploidia. poliploidiei.117). cromozomială şi genică. Meller şi L. depăşirea nehibridizării etc. în anii 40 ai secolului XX O de rând cu mutagenii fizici erau folosiţi şi cei chimici (etiliminul. Mai mult ca atât. selecţia celulară. mutagenezei.G. utilizate la obţinerea de hibrizi heterozigoţi ai sfeclei-de-zahăr. Aceste metode sunt utilizate pe larg în ameliorarea plantelor. orz. Stadler independent unul de altul. lucru imposibil pentru animale. Hibridizarea somatica constă în contopirea a două celule diferite în cultura de ţesuturi. L— Descoperirea efectului mutagen al radiaţiei şi substanţelor chimice a deschis '^p perspective largi pentru ameliorare. METODELE MODERNE DE AMELIORARE Succesele obţinute de genetică în studierea organizării aparatului ereditar au permis elaborarea de metode principial noi de ameliorare a plantelor şi animalelor. Mai târziu —. Astfel a fost obţinut mutantul indus al orzului ţ ? cu tulpina joasă şi productivitatea înaltă. au obţinut mutaţii induse la __r drozofilă prin acţiunea asupra lor cu raze Roentgen. porumb. Ingineria celulară. în fitotehnia mondială sunt utilizate peste 1 000 de soiuri care provin de la mutanţi obţinuţi cu ajutorul mutagenilor fizici şi chimici. G.ingineria celulară. tulpina joasă şi viguroasă a permis ameliorarea ulterioară a mutantului în vederea măririi dimensiunilor spicului şi masei boabelor. Se pot contopi diferite tipuri de celule ale unui organism sau celule ale I diferitelor specii {fig. Condiţiile de regenerare au fost elaborate pentru mai multe plante de cultură: cartof. de 1 000 de ori mai eficienţi decât formele iniţiale. cromozom sau genă. Nadson şi G. Astfel au apărut noi metode de cercetare în genetica modernă . Cu ajutorul mutagenilor se obţin şi mutaţii ale sterilităţii masculine. La tratarea ciupercilor de mucegai cu mutageni fizici şi chimici au fost obţinuţi noi producenţi de antibiotice.a. 1. Acţionând cu raze de radiu asupra unor ciuperci inferioare. în 1978 pe această cale a fost obţinut hibridul dintre I cartof şi roşie. Dar planta obţinută nu şi-a găsit utilizare practică din cauza sterilităţii. 3. în trecut varietatea genetică a materialului iniţial pentru ameliorare se obţinea cu ajutorul hibridizării. Filipov. Aceasta a permis utilizarea în ameliorare I a metodelor ingineriei celulare aşa ca hibridizarea somatică. Cultura în vitro de celule şi ţesuturi în baza totipotenţei I celulelor a făcut posibilă regenerarea plantelor întregi. Astăzi în acest scop sunt utilizate manipulările la nivel de celulă.

Din grăuncioarele de polen cresc plante haploide. Această procedură durează 2-3 ani. se pot adăuga alţii noi. membranei celulare Dacă în trecut. însămânţează pe medii nutritive. Pe această cale de la indivizi cu calităţi deosebite se obţin de 10 ori mai mulţi urmaşi decât ar fi posibil pe cale obişnuită. Aceasta dă posibilitate amelioratorilor să înlocuiască un caracter mai slab al soiului dat cu acelaşi caracter. regenerarea plantei Ingineria celulară a permis izolarea epidermei obţinerea de plante haploide. sau fragmente de cromozomi. de noi soiuri. Prin administrarea de hormoni se asigură obţinerea mai multor ovule de la o vacă cu calităţi deosebite. Cu acest scop. un soi de grâu este rezistent la polignire. la boli. Ingineria cromozomială.117. reducându-se pe această cale timpul necesar pentru obţinerea colonie de celule de plante homozigote diploide dizolvarea cu caractere dorite. protoplaşti Cu acest scop mai întâi se încruregenerarea cişează formele parientele în veperetului celular mediu nutritiv derea obţinerii de hibrizi. în prezent acestea pot fi obţinute doar în doi ani. PoleFig. fecundarea lor cu spermatozoizi de la un taur de rasă şi implantarea la diferite vaci. De exemplu. de exemplu pe săraturi. Majoritatea celulelor au pierit. plante homozigote diploide se obţineau timp de fuzionarea protoplaştilor zece de ani. de la alt soi.plantă hibrid cartof roşie Selecţia celulară a permis obţinerea de plante de cultură ce pot creşte pe un anumit mediu de viaţă.plante homozigote diploide. Cu ajutorul acestei metode se pot substitui unii cromozomi. 1. Prin înmulţirea de mai departe a celulelor ce au supravieţuit s-au obţinut plante rezistente la un conţinut sporit de săruri în mediul de viaţă. dar mai puternic. Obţinerea în baza ingineriei celulare a nul hibrizilor se recoltează şi se hibridului dintre cartofi şi roşie. mii de celule vegetale s-au însămânţat pe medii nutritive cu un conţinut sporit de săruri. O direcţie importantă în ingineria celulară modernă ţine de etapele timpurii ale embriogenezei. iar prin dublarea numărului de cromozomi . Acest tip de manipulări permite înlocuirea unuia sau ambilor cromozomi omologi ai unui soi cu aceeaşi pereche a altui soi. are o produc 138 I I . utilizând selecţia diviziunea celulelor combinativă.

118) sunt fraţi şi au aceeaşi vârstă. ingineria genică se ocupă cu descifrarea structurii genelor. Genele clonate se introduc prin micro injecţie în ovulul mamiferelor sau în protoplastul plantelor (celule izolate lipsite de perete celular). putem obţine un nou soi ce întruneşte toate calităţile dorite. numită S-endotoxină. la boli. care produce proteina. pe lângă ADN-ul de bază. mamiferelor şi chiar ale omului). „montarea" genelor extrase din organisme vii sau sintetizate în celulele plantelor şi animalelor în vederea modificării orientate a genotipului lor. Unul din ei este transgenic: în genomul său a fost integrată gena răspunzătoare de sinteza hormonului de creştere la om. 139 . Nimerind în stomacul insectelor. oi al căror genom conţine gene străine de origine diferită (gene ale bacteriilor. porci. insecte etc. cu sinteza şi donarea lor. în prezent au fost obţinuţi şoareci transgenici iepuri. Astfel se obţin linii substituite. . Alt soi este mai puţin rezistent la polignire. în natură există o bacterie Bacillus thuringiensis. care nu părăseşte celula. Pentru realizarea transferului de gene de la o specie la alta sunt necesare câteva operaţii pregătitoare: . deseori foarte îndepărtate ca origine. .tivitate înaltă. Fiecare bacterie. de exemplu dintre grâu şi secară. Metoda dată permite obţinerea unor linii completate.copierea acestei gene de către noul stăpân. Plasmidele se replică autonom. \ Plasmida este o moleculă bacteriană inelară de ADN. Substituind perechea de cromozomi omologi unde este situată gena responsabilă de conţinutul de gluten cu aceeaşi pereche omoloagă de la celălalt soi. .separarea genelor (a unor fragmente de ADN). Apărută la confluenţa chimiei acizilor nucleici şi geneticii microorganismelor. Din ele se dezvoltă animale sau plante genomul cărora conţine noi gene. în ultimii ani au fost obţinute plante transgenice rezistente la erbicide.unirea fragmentelor separate într-o moleculă unică în componenţa plasmidei. Este cunoscută şi aplicată în practică metoda de introducere în genotipul unei specii sau soi a unei perechi suplimentare de cromozomi de la altă specie. cu care face schimb cu alte bacterii. drojdiilor. în unele cazuri această operaţie este substituită de sinteza artificială a genelor. Şoarecii din imagine (fig. 1. Ingineria genică. Ingineria genică asigură transferul artificial de gene necesare de la o specie la alta. Pe aceeaşi cale se poate realiza schimbul de cromozomi dintre specii înrudite. în schimb boabele sunt bogate în gluten. dar concomitent cu ADN-ul de bază. dar boabele au un conţinut scăzut de gluten. are spic mic.introducerea ADN-ului plasmidic hibrid în celula gazdei. în urma acestor transferuri se obţin plante sau animale transgenice. Să analizăm calea parcursă de savanţi pentru obţinerea unor plante transgenice rezistente la insecte. conţine şi câteva plasmide.

Hormonul era prelevat din hipofiză celor decedaţi. produs în condiţii fiziologice de hipofiză. tutun. Omizile. provo^^ când moartea insectei. vaccinurilor. „Reprogramarea" genetică a bacteriilor a stat la baza fabricării industriale a hormonului de creştere. vitaminelor. a fost izolată din ADN-ul uman şi integrată în programul genetic al bacteriei Escherichia coli {fig. pier. 1. j^k Studiaţi după fig.la plasmida bacteriei de sol Aerobacterium 8emctumefaciens. coli. în trecut deficitul lui era compensat prin administrarea din exterior.118. Sinteza chimică s-a dovedit a fi prea complicată şi costisitoare. Din 1982 insulina se produce la scară industrială din E.^J/K/^^zs—ssss proteina produce liza pereţilor acestuia. Cu ajutorul ingineriei genice a fost organizată producerea industrială a hormonilor. cel mai mare. Pe aceeaşi cale a fost rezolvată cu succes fabricarea industrială a insulinei. Diabetul zaharat este o boală metabolică gravă şi poate fi tratat doar prin administrare de insulina . Din 1980 problema este rezolvată datorită ingeneriei genice. unde el este prezent în cantităţi foarte mici. roşii. Prin metoda descrisă au fost obţinute forme de cartof.119). Gena. responsabilă de sinteza hormonului de creştere. insecticide.hormonul pancreasului care reglează nivelul de zahăr în sânge. dintre s i n t e z a proteinei date. întrucât necesităţile în acest hormon depăşeau cu mult posibilităţile de obţinere. a apărut problema producerii acestuia în condiţii industriale. apelând la ingineria genică. hrănindu-se cu frunzele acestor plante. problema modificării orientate a eredităţii plantelor superioare. Insuficienţa acestui hormon duce la nanism. asigurând astfel încorporarea genei în ADN-ul plantei. de pe gena dată se sintetizează şi o altă proteină care induce dezvoltarea tumorilor la om. Cu această bacterie au fost infectate fragmente de ţesut vegetal crescut pe medii nutritive. în viitorul apropiat va fi soluţionată. 1. plasmidele purtătoare ale genei proteinei-toxină s-au implantat în celulele vegetale. Apoi gena a fost anexată ^' care unul. 140 . Toxina dată este dăunătoare pentru insecte şi inofensivă pentru om şi animalele domestice. utilizată la tratarea diabetului zaharat. în trecut insulina se extrăgea cu greu din pancreasul porcilor şi vitelor sacrificate şi era şi scumpă.119 realizarea practică a reprogramării bacteriei în vederea sintezei industriale a hormonului de creştere. Savanţii s-au gândit să «| H T ^ folosească această proprietate a proteinei la crear e a re yj^\ fm ^ e forme de plante rezistente la insectele wr^ H P ^ ^ dăunătoare. Doi şoareci fraţi. enzimelor. Conform datelor de ultimă oră. 1. în scurt timp. Pentru aceasta ei au izolat mai întâi w J din ADN-ul bacterian gena responsabilă de f^ Fig. rezistente la diferiţi dăunători agricoli. este trans. Ţesuturile vegetale au fost trecute pe alte medii nutritive care au asigurat creşterea şi dezvoltarea unor plante întregi. „reprogramată" prin încorporarea în ADN-ul ei a genei umane responsabile de sinteza insulinei.

Explicaţia este simplă. A reuşit produsului tratarea copiilor şi încercarea amelioratorilor de a diviza cu insuficientă ambalarea a hormonului de produsului embrionul de vacă la stadiul de 16-32 creştere celule în câteva părţi. fragment de ADN uman bacterie (Escherichia coli) izolarea plasmidei O O încorporarea genei hormonului de creştere în plasmidă introducerea plasmidei hibride într-o bacterie multiplicarea bacteriei Succese îmbucurătoare au fost obţinute şi în zootehnie. Se elaborează şi metoda transferului la anumite specii de plante a unor sisteme fermentative mai eficiente care ar asigura creşterea vitezei de fixare a CO2 şi a productivităţii plantelor de cultură. fapt ce ar rezolva problema îngrăşămintelor cu azot. Asigurarea alimentară a populaţiei oricărei ţări depinde în mare măsură de succesele ameliorării.119. Au fost create rase de vite cornute mari ce dau 10 mii kg de lapte pe an. Decalajul dintre roadă medie şi cea record demonstrează existenţa unor posibilităţi încă nevalorificate. Permanent se obţin soiuri noi. care se deosebesc atât după productivitate. cât şi după rezistenţa la boli.Fig. cealaltă suprafaţă neputând fi folosită. se pot obţine viţei normali. productivităţii culturilor agricole şi animalelor domestice. erbicide. 1. în ultimii 100 de ani în ameliorarea plantelor şi animalelor au fost obţinute succese remarcabile. Din fiecare parte. Succesele selecţiei. Reprogramarea genetică a E. coli în vederea obţinerii hormonului de creştere. 141 cultură industrială de bacterii producătoare de hormon al creşterii . Transferul hormonului de creştere la porci asigură o creştere mai extracţia şi rapidă a acestora. surogat. Producţia la hectar de cereale în ţările economic dezvoltate constituie astăzi înjur de 100 q/ha.preocupare majoră este crearea unei simbioze dintre graminee şi bacteriile azotofixatoare. insecticide.sporirea fertilităţii solului. Până în prezent omenirea a antrenat în circuitul agricol doar 10% din uscat. prin implimentarea ei unei mame. Avem doar o singură soluţie . în Anglia a fost obţinupurificată rasa de porci precoci prin încrucişarea rea raselor Duroc-Iersei şi Berechir.

8. Explicaţi prin scheme mecanismul utilizării ingineriei: a) celulare. Enumeraţi metodele moderne de ameliorare. Descrieţi etapele ameliorării. b) cromozomiale. cjgenice. d) constă în faptul că la plantele cu flori are loc o reprogramare a informaţiei genetice a microsporului în condiţii naturale. inginerie genîcă. se realizează numai prin embriogeneză. 15. soi. Karpecenko. 5. Explicaţi care este importanţa colecţiei de seminţe adunate de VaviJov. 12. 3. Analizaţi roiul utilizării factorilor mutager» în ameliorarea microorganismelor. Alcătuiţi o schemă ce ar explica utilizarea heterozisuluî. heterozis. hibridare îndepărtata. consanguinizarea. b) pentru obţinerea lor sînt folosite enzime capabile să digere membrana celulară. Analizaţi scopuî expediţiilor făcute de Vavilov şi colaboratori! săi în diverse regiuni ale globului. d) hibridarea somatică prin protoplaşti este o formă de aloploidie. Analizaţi mecanismul hibridării îndepărtate efectuate de G. Alcătuiţi un eseu la tema „Ameliorarea soiurilor de plante fi a raselor de animale în Moldova". Definiţi noţiunile de ameliorare. 11.73 1. plante transgenice» sinteza somatotropinei. 142 . Grupaţi după anumite criterii noţiunile. 6. evidenţiaţi centrele de origine ale plantelor de cultură şi de domesticire a animalelor. Androgeneza: a) directă. c) indirectă. Protoplaştii: sînt celule vegetale cu peretele celular rigid pectocelulozic. c) pot fuziona în mod spontan şi fără influenţe stimulatoare. Descrieţi eficienţa soiurilor polîploide. selecţie combinative. 2. 17. 4. 7. Enumeraţi metodele tradiţionale de ameliorare. Analizaţi tipurile de selecţie. Utilizând harta de contur. b) duce obligatoriu la organisme hapioide. rasă. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. Test. selecţie individuală. 10. se realizează prin organogeneză. transfer de gene. 14. transfer de cromozomi. plante hapîoîde. 13. Alcătuiţi un tabel ce ar ilustra comparaţia dintre ameliorarea plantelor şi animalelor. 9. selecţie în mase. 2. 16.

. Istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste Mecanismul evoluţiei Dezvoltarea vieţii pe Pământ Originea şi evoluţia omului m . > .e (e%tci.

Darwin. DARWIN 3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 4 DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII 1. Perioada predarwinistă este reprezentată de două curente: creaţionismul şi transformismul.ISTORIA DEZVOLTĂRII CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 1 PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 2 TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. în perioada predarwinistă (până în 1859) dominau viziunile metafizice despre natură. existenţei şi evoluţiei acesteia. Acestea aveau la bază două teze: natura este absolut invariabilă şi oricare organism din momentul creării sale este util. Importanţa evoluţiei reiese din cele trei rezultate ale sale: * complicarea şi sporirea treptată a nivelului de organizare a fiinţelor vii. 144 . PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE Termenul de evoluţie (de la lat. Creaţionismul.desfăşurare) a fost folosit pentru prima dată de naturalistul elveţian Ch. în legătură cu faptul că fondatorul teoriei evoluţioniste este renumitul naturalist englez Ch. * sporirea adaptabilităţii organismelor la condiţiile de viaţă. Teoria darwinistă despre evoluţia lumii vii nu trebuie confundată cu evoluţionismul. Bonnet în 1762 într-o lucrare de embriologie. evoluţio . Prima reprezintă doar o concepţie referitor la evoluţia lumii vii. în istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste se disting două perioade: predarwinistă şi postdarwinistă. Acceptarea acestor teze presupunea recunoaşterea existenţei creatorului. * formarea de noi unităţi sistematice. de aceea învăţătura despre evoluţia lumii vii bazată pe aceste teze a fost numită creaţionism (de la lat. în timp ce evoluţionismul este o ştiinţă care elucidează mecanismele apariţiei. Astăzi în biologie prin termenul de evoluţie se subînţelege dezvoltarea istorică ireversibilă şi într-o măsură oarecare orientată a naturii vii.

• aspectul exterior. 2. ele rămânând invariabile în timp. al variabilităţii peciilor ca urmare a condiţiilor de viaţă diferite prezintă doar unele din meritele i Lamarck în elaborarea concepţiei evoluţioniste. 2. Concluziile la care a ajuns renumitul biolog se bazau pe studiile sale în domeniul Sistematicii plantelor şi animalelor. Reprezentanţi ai transformismului au fost Buffon G.creare . Transformismul. alcătuirea şi productivitatea plantelor de cultură şi a animalelor domestice se pot schimba considerabil o dată cu schimbarea condiţiilor \ de creştere şi întreţinere. Lamarck afirma că "creatorul" a creat doar materia şi legile ce acţionează în natură. a XII-a .a crea). Specii. Ideile creaţionismului erau împărtăşite de majoritatea biologilor perioadei predarwiniste. întrucât nu reflecta rudenia istorică dintre grupele de organisme.. sunt atâtea câte au fost create iniţial de creator. după părerea sa. asigurând mişcarea acesteia.a. B. îndoielile apărute în ce priveşte invariabilitatea speciilor au dat naştere transormismului-sistemul de concepţii despre variabilitatea şi transformarea plantelor şi animalelor sub influenţa cauzelor naturale. . _ . La sfârşitul secolului al XVIII-lea în biologie se acumulase I un bogat material descriptiv care demonstra variabilitatea lumii vii. Toate corpurile şi fenomenele naturii au apărut însă pe cale naturală din materia (anorganică. creatorul primei teorii evoluţioniste. ocupând postul de şef de catedră a insectelor şi Biologie. dintr-o dată. ci. acesta s-a dovedit a fi un sistem artificial. Geoffroy Saint-Hilaire E. L.2). El considera că speciile există în realitate şiprezintă o totalitate de organisme asemănătoare după structură şi care dau urmaşi fecunzi. Linne (fig. nu au putut apărea pe ^aşteptate. şi anume: • chiar şi speciile absolut diferite la exterior prezintă unele asemănări ale structurii interne. • speciile contemporane se deosebesc de cele ce au trăit cândva. Spre sfârşitul vieţii. Concepţiile sale referitor la dezvoltarea istorică a lumii organice au fost expuse în lucrarea "Filozofia zoologiei" (1809). după părerea lui. încercând să sistematizeze varietatea enormă de plante şi animale care au invadat Europa după colonizarea pământurilor de peste ocean. Un exponent de frunte al acestei învăţături a fost savantul suedez C. Lamarck (1744-1829) (fig. Linne era ferm convins că unele specii pot apărea din altele în urma încrucişării şi sub acţiunea schimbărilor din mediu. ş.. Darwin E. Linne a întocmit primul sistem de clasificare a lumii vii care cuprindea 24 clase de plante şi 6 de animale.. Necunoaşterea principiului istrorismului în dezvoltarea lumii vii. Meritul în dezvoltarea ideilor transformismului aparţine ilustrului biolog francez J. Pe lângă faptul că era considerat unul din cei pnai buni botanişti ai timpului.1). Mai întâi au apărut organismele simple care pe durata iei perioade îndelungate de timp s-au dezvoltat în organisme mai complexe. Organismele complexe.

Lamarck a observat că speciile caracteristice regiunilor nordice. Importanţa teoriei evoluţioniste a lui Lamarck constă în recunoaşterea apariţiei fiinţelor vii din materia nevie şi a dezvoltării lumii organice de la simplu la compus. în natură fiind prezente doar un şir de forme de trecere care pentru comoditatea clasificării sunt considerate specii. Lamarck însă i-a dat o orientare evoluţionistă. Pe cea inferioară a situat infuzoriile şi polipii. Prezenţa acestora i-au sugerat ideea variabilităţii speciilor. dacă ele sunt comune pentru ambele sexe. se moştenesc. recunoaşterea rolului activ al mediului în variabilitatea speciilor. iar pe cea superioară . organismele se pot schimba radical. Modificarea organismelor sub influenţa condiţiilor de viaţă este. prezentând-o ca pe un produs al dezvoltării lumii organice. în acelaşi timp Lamarck a conchis greşit că speciile nu există. i însă învăţătura lui Lamarck avea şi unele neajunsuri. Importanţa şi neajunsurile teoriei evoluţioniste a lui Lamarck. formularea ideii de istorism. el 1-a omis pe cel principal . cunoaşterea profundă a lumii vii i-au dat posibilitatea să trateze în cunoştinţă de cauză (|^ ^ ^ problema evoluţiei acesteia. în condiţii noi de viaţă apar deprinderi noi care duc la antrenarea sporită a unor organe şi neantrenarea altora. aripilor la struţ şi pinguin etc. Recunoscând în calitate de factori ai evoluţiei condiţiile schimbătoare ale mediului şi tendinţa internă a organismelor spre perfecţiune.păsările şi mamiferele. Să analizăm în continuare ideile evoluţioniste ale lui Lamarck. în sistemul lumii vii propus de Lamarckplantele şi animalele formează şiruri separate. Cele antrenate se dezvoltă (gâtul lung al girafei. Gradaţia lumii vii Lucrul asupra sistematicii lumii vii 1-a adus pe Lamarck la ideea gradaţiei lumii vii. Variabilitatea speciilor. Această afirmaţie a lui Lamarck a fost numită ipoteza moştenirii caracterelor dobândite. Lamarck presupune că cauza variabilităţii acestora sunt condiţiile de mediu. Astfel a luat naştere legea antrenării şi neantrenării organelor. adică a repartizării organismelor pe trepte ce reflectă complicarea structurii lor.viermilor. 146 . cauza principală a speciaţiei (formarea de noi specii).). iar cele neantrenate se reduc (subdezvoltarea ochilor la cârtiţă. Ideea gradaţiei lumii vii era pe atunci răspândită pe larg. Studiind plantele răspândite pe teritoriul Franţei. după părerea sa. Modificările organelor. Dacă condiţiile noi de viaţă acţionează timp îndelungat. căpătând trăsături specifice plantelor sudice. combătută ulterior de Darwin şi adepţii săi. Astfel. Astfel el a descoperit forme de trecere ce leagă între ele speciile apropiate.selecţia naturală. Observând deosebirile dintre reprezentanţii aceleiaşi specii crescuţi în diferite regiuni ale ţării. pe măsura deplasării lor spre sud se schimbă treptat. membranele înotătoare la păsările înotătoare). pe durata câtorva generaţii. Rolul mediului în variabilitatea speciilor. Lumea animalelor el a împărţit-o în şase trepte. Lamarck a participat nemijlocit la elaborarea sistematicii nevertebratelor. dând naştere unei noi specii.

îndrăgostit de natură. întrucât tatăl finea foarte mult sâ-şi vadă fiul medic. plante exotice. 2. DARWIN învăţătura despre dezvoltarea lumii organice.3). (fig. a apărut în Anglia. Ulterior s-a demonstrat că se moştenesc doar caracterele care vizează materialul ereditar din celulele sexuale şi nicidecum modificările apărute în urma antrenării şi neantrenării organelor.3. Darwin se retrage la moşia sa cu intenţia de a pune în ordine notiţele făcute în timpul călătoriei.suferinţele unui copil operat. amfibieni şi reptile. După 5 ani de călătorii la bordul acestui vas. Tatăl s-a văzut nevolt saşi transfere fiul la facultatea de teologie a Universităţii Cambridge. 2. care se pregătea pentru o călătorie în jurul lumii. număra deja 2300 de pagini. Darwin a avut marele noroc să fie recomandat de nişte prieteni căpitanului vasului Beagle. în 1859 vede lumina tiparului opera fundamentală a vieţii sale "Originea speciilor". 147 i . I Ch. au produs asupra lui o impresie atât de puternică. în scurt timp de la sosire. Darwin. TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. roci ş. Darwin s-a întors în patrie aducând cu sine numeroase colecţii de fluturi. comerciale şi de cercetare. şi nu întâmplător. o. care cuprindea iniţial câteva zeci de pagini scrise de mână. Dar visul tatălui nu avea să se realizeze.Presupunerea sa că evoluţia se datorează tendinţei existente în natură spre perfecţiune nu corespundea realităţii. Newton. Numeroasele experienţe efectuate cu scopul determinării moştenirii sau nemoştenirii caracterelor dobândite nu au confirmat presupunerea lui Lamarck. Astfel Anglia devine ţara cu cele mai multe colonii. sensibil şi cam naiv. întruna din zile. XIX. nefiind în stare să vadă sânge şi să suporte suferinţele bolnavilor operaţi. unde se studiau în special limbile antice (greaca şi latina). Fig. păsări împăiate. încât a jurat să nu mai calce pragul sălii de operaţii. Pentru valorificarea bogăţiilor naturale de pe noile pământuri se organizau expediţii militare. Necesităţile în noi surse de materie primă şi pieţe de desfacere impuneau acapararea de noi pământuri. cea mai grandioasă generalizare ştiinţifico-naturală a sec. Tânărul Darwin simţea o totală repulsie faţă de medicină. Charles Darwin s-a născut la 12 februarie 1809 în Anglia în familia unui medic. piei şi schelete de mamifere. gândaci. în prima jumătate a sec. Darwin . în 1858 această schiţă. Era un copil vioi. pe atunci nu se ştia de anestezice. 2. Studiile primare şi Ie-a făcut într-un pension particular. în 1842 el scrie o scurtă schiţă referitoare la teoria selecţiei naturale pe care o argumentează prin dovezi convingătoare. La una din aceste expediţii a participat şi Ch. a început să studieze medicina la Universitatea din Edinburgh. în timpul studiilor la această universitate. Darwin s-a stins din viaţă la 19 aprilie 1882 şi a fost înhumat la panteonul englez din abaţia Westminster alături de I. XIX Anglia era cea mai dezvoltată ţară din lume.

« Odată apărute pe cale naturală. Teoria evoluţiei a fost expusă de Ch. 148 . V. M. i-au permis cercetătorului să formuleze teoria evoluţiei lumii vii în Q__ baza selecţiei naturale. Lyele. consecutivitatea evenimentelor soldate cu alegerea celor mai adaptaţi indivizi se prezintă astfel: Reproducerea! nelimitată Lupta pentru existenţă Moartea 1 * selectivă I Selecţia I naturală 3 Adaptarea! la mediu I • Indivizii care au supravieţuit în lupta pentru existenţă dau naştere următoarei generaţii şi astfel schimbările "reuşite " se transmit urmaşilor. deoarece pe măsura modificării mediului apar noi adaptări. Dacă selecţia naturală acţionează pe o durată mai îndelungată de timp. Lo- Bogatul material factologic acumulat în timpul expediţiei. Teoria lui Darwii despre evoluţia lumii vii în baza selecţiei naturale a fundamentat biologia dir punct de vedere ştiinţific şi a combătut concepţiile despre lipsa legăturilor dint specii. atunci ultimii descendenţi se pot deosebi într-atât de strămoşii lor. Rezultatul evoluţiei sunt perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă şi apariţia de noi unităţi taxonomice. Lomonosov). cu atât şi probabilitatea adaptării lor la condiţiile noi de viaţă este mai mare.~-\ voisie. în timpul vieţii autorului. Darwin în lucrarea. precum şi unele —" descoperiri ştiinţifice ale timpului: legea conservării şi transformării energiei {A. încât ar putea fi evidenţiaţi într-o nouă specie. între indivizii aceleiaşi sau diferitelor specii ce populează acelaşi spaţiu are loc lupta pentru existenţă. • întrucât fiecare organism produce mai mulţi urmaşi decât pot supravieţui pe teritoriul dat. Esenţa acesteia se rezumă la următoarele postulate: <T • Toate fiinţele vii ce populează Terra niciodată nu au fost create de cineva. "Originea speciilor'''. Drept urmare fiecare generaţie nou apărută se dovedeşte a fi mai adaptată la mediul de viaţă. Selecţia naturală însă nu-i alege pe cei mai adaptaţi. Kant). ci îi elimină pe cei mai puţin adaptaţi. Schematic. Primul tiraj (1250 de exemplare) a fost vîndut într-o singură zi. teoria celulară (M Shledein. V. apărută la 24 noiembrie 1859. lucrarea a fost reeditată de 6 ori şi a fost tradusă în toate limbile europene. despre caracterul întâmplător şi invariabil al diversităţii lumii organice Ch. Swann) ş. • Rezultatul luptei pentru existenţă este selecţia naturală: supravieţuirea celor mai adaptaţi. La- ^S monosov).a. Importanţa teoriei darwiniste despre evoluţia lumii vii.variabi litatea. Darwin este primul savant care a dezvăluit forţa motrice a evoluţiei {selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă) şi baza materială a acesteia . Cu cât deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii sunt mai mari. -™ T. teoria originii sistemului solar {E. Concepţia supravieţuirii celor mai adaptaţi constituie nucleul teoriei despre selecţia naturală. teoria formării lente a scoarţei terestre {Ch. organismele încet şi treptat se transformă şi se perfecţionează în corespundere cu condiţiile mediului de viaţă. M. * Transformarea speciilor în natură este posibilă datorită variabilităţii ereditare.

Wallace şi /. dintre care menţionăm următoarele: . în Germania de către A. . Weismann şi E. 2. printre care un loc aparte revine virusurilor. Etapa negării darwinismului (antidarwinismul). "Evoluţia: sinteza contemporană" (1942). formulată R. care în condiţiile concrete ale mediului transformă [rapid specia iniţială.3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE ^ Perioada postdarwinistă în dezvoltarea teoriei evoluţioniste poate fi împărţită 7^ în câteva etape: -^1 1. Haekel. Huxley. a apărut la începutul anilor 40 ai secolului XX şi continuă până astăzi. ^ în Rusia de către C. Savantul consideră că majoritatea mutaţiilor nu au o valoare selectivă. 3. numite vectori. M. 1. Termenul de sintetică ţine de lucrarea renumitului evoluţionist englez Huxley I.Teoria neutrală a evoluţiei. în calitate de forţe motrice ale evoluţiei sunt promovate unele stări ale genotipului speciei. de regulă. Johannsen şi Hugo de Vries). Secenov. elaborată deM Kimura. în calitate de factor creator al evoluţiei este promovat hazardul sau caracterul întâmplător al coincidenţei dintre mutaţiile formate şi condiţiile adecvate ale mediului înconjurător. cât şi pe orizontală. Etapa sintetică. care favorizează fixarea şi dezvoltarea lor ulterioară. când au apărut un şir de curente care negau rolul conducător al selecţiei naturale în evoluţia lumii vii. Adepţii acestei teorii nu recunosc evoluţia lentă şi îndelungată a speciilor şi consideră că formarea de noi specii are loc brusc. Drept forţă motrice a evoluţiei era propagată mutaţia.Teoria echilibrului punctat. în prezent au fost înaintate un şir de noi ipoteze ale evoluţiei lumii vii. • Forţa motrice a evoluţiei este selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă. Adepţii acestei teorii :onsideră că la baza evoluţiei multor organisme stă circulaţia pe orizontală a fnformaţiei genetice prin intermediul diferitelor organisme. dificultăţile în calcularea şi demonstrarea tempourilor evoluţiei sunt punctele vulnerabile ale teoriei sintetice a evoluţiei. caracterizată prin interesul sporit faţă de ideile darwiniste. ~ propagarea şi acceptarea lor pe larg în diferite ţări. Levontin. Are la bază [transmiterea informaţiei între reprezentanţii diferitelor unităţi taxonomice atât pe >erticală (de la părinţi la urmaşi). Lipsa unor dovezi materiale. în Anglia darwinismul era <"^ promovat de A. fiind neutre faţă de condiţiile concrete ale mediului înconjurător.1. care nu recunoaşte selecţia naturală ca forţă motrice a evoluţiei. Etapa creativă. iar în România de către Emil Racoviţă.Teoria informaţională a evoluţiei. Kordium. Mecinikov şi /. Promotori activi ai ideilor antidarwiniste erau unii din autorii teoriei mutaţiilor {W. A. . Principalele postulate ale acestei teorii pot fi formulate astfel: • Materialul evoluţiei îl prezintă mutaţiile. 149 . cele genice. S. S. • Cea mai mică unitate a evoluţiei este specia. promovată de A. Timireazev.

Datele experimentale şi observările puse la ^ dispoziţie de genetică şi evolutionism. Noua Zeelandă şi Tasmania s-au separat de continent încă în era mezozoică.4. cu excepţia virusurilor. latimeria.a. în plan general ea este asemănătoare. nu se întâlnesc mamifere de talie mare care au apărut pe continent după separarea insulei. biologiei moleculare şi citologiei fi Amintiţi-vă elementele şi compuşii chimici specifici naturii vii. KT7 Amintiţi-vă principalele zone biogeografice ale Terrei. celulară şi desfăşurarea proceselor biochimice prezintă o dovadă a originii comune a naturii vii.) şi anorganice. Deşi există unele deosebiri în structura celulei vegetale şi animale. care a pierdut demult legătura cu continentul african. Deosebim insule de origine vulcanică şi insule apărute în urma separării lor de continent. DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII Ştiinţa contemporană dispune de date şi dovezi incontestabile ale procesului —" evoluţionist. glucide.factologice acumulate de diferite ştiinţe: biogeografîe. de regulă. Analiza chimică a arătat că în compoziţia tuturor organismelor vii intră aceleaşi elemente chimice.j tinent. hateria şipeştii dipnoi\ 150 . au o structură celulară. Drept urmare doar aici mai pot fi întâlnite monotremele şi marsupialele. Cele vulcanice sunt populate. / existenţa relictelor. insulele Britanice.dintre plante şi şobolanul maxat. Dovezile biochimici. Australia. cât şi al animalelor se compune din substanţe organice (proteine. separate de curând de con. acizi nucleici ş. Toate organismele vii. în continuare expunem cele mai importante dovezi indirecte ale evoluţiei lumii vii. Asemănările enumerate în alcătuirea chimică.> noi specii de plante de cultură şi animale domestice sunt dovezi directe ale evoluţiei lumii. Atât corpul plantelor. în calitate de ştiinţă despre răspândirea organismelor pe Terra. — embriologie. Enumerăm principalele dintre ele: / specificul florei şi faunei insulare. ne pune la dispoziţie un şir de date convingătoare ale evoluţiei lumii vii. precum şi succesele obţinute în crearea de . De exemplu. în schimb aici trăiesc lemurii. Drept exemplu de relicte pot servi Gingo biloba I Metasequoja . semimaimuţe neîntâlnite nicăieri în lume. Mai mult ca atât.a. anatomia comparată. au o faună identică cu cea europeană actuală. Flora şi fauna insulelor separate de continent prezintă o copie fidelă a diversităţii lumii vii a continentului la momentul separării. toate procesele biochimice ce au loc în organismele vii se desfăşoară în mod similar. Pe insula Madagascar. Printre acestea deosebim dovezi indirecte care prezintă date 1 v^. Dovezile foiogeografîei Biogeografia. lipide. paleontologie ş. de organisme care nimeresc aici din întâmplare.

Astfel. în calitate de exemplu să analizăm evoluţia calului (fig. 2. Caii contemporani au provenit de la strămoşi de talie mică. Arealul restrâns al acestor peşti este consecinţa scindării fostului continent Gondwana. întrucât condiţiile de viaţă în arealul restrâns al speciei au rămas relativ constante. s-a complicat structura dinţilor. Din materialul expus este evident că repartizarea speciilor de plante şi animale pe suprafaţa pământului reflectă dezvoltarea istorică a Pământului şi evoluţia organismelor vii. v ' specificitatea florei şi faunei fiecărei zone biogeografice. Dovezile paleontologici Paleontologia este ştiinţa despre plantele şi animalele fosile. a membrelor. O dată cu schimbarea climei. dar în număr limitat. Supravieţuirea în noile condiţii a fost posibilă doar în urma transformării.a. Africa Ecuatorială şi Australia.4) evoluţiei unor specii de animale şi plante. r rupe sistematice a permis 151 CV . dipnoii au ajuns neschimbaţi până în zilele noastre. asigurând respiraţia pe timp de secetă. deoarece căutarea hranei şi apărarea de duşmani pe spaţii deschise cerea dezvoltarea unei viteze mari. Analiza rămăşiţelor de plante şi animale care au populat cândva planeta Pământ permit compararea formelor contemporane de viaţă cu cele dispărute.5).4. 2. omnivori care au trăit acum 60-70 mln de ani în păduri şi aveau membre pentadactile. precum şi reconstituirea (fig. 2. care a generat micşorarea suprafeţelor împădurite şi extinderea stepelor.. Analiza resturilor fosile.dintre animale. forma craniului. Peştii dipnoi se mai întâlnesc doar în America de Sud. Dipnoii sunt unicii peşti contemporani la care vezica înotătoare s-a transformat în plămâni. Ca urmare numărul falangelor s-a redus până la una. odată cu schimbarea [condiţiilor de viaţă a avut loc I transformarea treptată a unor animale mici pentadactile omnivore în animale mari impariIcopitate erbivore. Schimbări au suferit şi celelalte părţi ale I corpului: s-au mărit dimensiunile corporale. s-au modificat şi condiţiile de viaţă ale strămoşului calului. precum şi descoperirea resturilor unui număr mare de specii de plante şi animale dispărute care tăceau legătura dintre diferite Fig. în primul rând. aparatul digestiv a căpătat trăsături specifice erbivorelor ş. Resturi fosile.

2. au acelaşi plan de structură şi o origine comună. aripile la insecte 152 .6 alcătuirea membrelor anterioare la diferite grupe de organisme şi găsiţi asemănările şi deosebirile. picior descrierea evoluţiei şi în limitele altor taxoane. membrele la unele vertebrate. originea lor fiind însă diferită.de la reptile la mamifere. Restabilirea evoluţiei calului după resturile fosile. arheopterixul .5. teriodontul . altele concresc. De exemplu. Analiza comparată a structurii interne şi externe a diferitelor organisme a demonstrat existenţa unor asemănări evidente. însă toate se dezvoltă din aceleaşi primordii. dar îndeplinesc funcţii diferite sunt numite omoloage (fig. în natură sunt frecvente cazurile de asemănare a organelor după aspectul exterior şi funcţii. stegocefalul este o formă de trecere de la peşti la amfibieni. Oasele unor regiuni pot lipsi. 2. dovadă a originii lor comune.de la reptile la păsări.6). deşi îndeplinesc funcţii diferite. De exemplu. Astfel. Dovezile anatomiei comparate Studiaţi după fig. 2. Organele care au o structură asemănătoare şi o origine comună.Fig.

dinţii la furnicar.7. De exemplu. embrion tristratificat. urmând stadiile de blastulă. rudimentele sunt organe care şi-au pierdut imporFig.Fig. Investigaţiile embriologice au arătat asemănarea stadiilor iniţiale ale dezvoltării mbrionare la animale. Organe analoage la cârtiţă şi coropişniţă. Deosebit e evidentă este asemănarea stadiilor embrionare în limitele unei clase sau icrengături. la o mie de animale unicopitate poate apărea un individ tricopitat. 2. La unele organisme apar atavismele . cea de-a doua pereche de aripi la diptere.6. manifestându-se tot mai clar trăsăturile laşelor de care aparţin. De exemplu. Organe omoloage.8 dezvoltarea embrionară la diferite grupe de animale şi trageţi concluzii. corzii. tanţa în timpul evoluţiei. membrele săpătoare la cârtiţă şi coropişniţă (fig. păsări.7). gastrulă. Primordiile acestor organe se formează în perioada embrionară. Cu alte cuvinte. 2. la embrionii tuturor vertebratelor sunt prezente rimordiile arcurilor branhiale. Această legitate în dezvoltarea embrionilor indică înrudirea 153 . Dovezile embrîologiei Studiaţi după fig. 2.caractere specifice strămoşilor speciei date care pe parcursul evoluţiei au fost pierdute. membrelor etc. dar ulterior ele încetează să se mai dezvolte şi la indivizii maturi rămân în stare nedezvoltată. rudimente sunt centurile membrelor posterioare la balenă. Astfel. toate animalele pluricelulare îşi încep dezvoltarea e la o celulă. ghimpii la salcâm (stipele metamorfozate) şi ghimpii la păducel (lăstari metamorfozaţi). La plante organe analoage sunt ghimpii la barbaris (frunze metamorfozate). Apariţia atavismelor denotă legătura istorică dintre speciile dispărute şi cele actuale. Astfel de organe sunt numite analoage. 2. Pe măsura dezvoltării semănarea dintre embrioni slăbeşte. De exemplu. O dovadă a evoluţiei sunt şi organele rudimentare.

VI .V VI VII VIII rionii diferitelor vertebra- Fig. Bineînţeles că în ontogeneză nu se repetă toate etapele evoluţiei care a avut loc pe durata a mii şi milioane de ani.de pasăre. V . După părerea lui Severţov. IV . Emb- te: I . mormolocii au coadă. evoluţia organismelor are loc în baza modificărilor ereditare ale oricăror stadii ale ontogenezei. III . savanţii germani F. moştenite de la strămoşi.de bovine.de porc. II . deşi organismele păstrează mecanismele de dezvoltare. lor. legea biogenetică fiind un caz particular al raporturilor dintre ontogeneză şi filogeneza. Mai mult ca atât. şi se respectă doar în ontogeneză speciei date.de triton. Pornind de la asemănarea în dezvoltarea embrionară a vertebratelor. au elaborat în a doua jumătate a secolului XIX legea biogenetică. Miiller şi Haeckel E. ci cu embrionii acestora. 2. Severţov a concepţiei filembriogenezei. embrionii se aseamănă nu cu formele adulte ale strămoşilor. Filogeneza prezintă un şir de ontogeneze. Prin urmare. ca şi strămoşii lor.de broască-ţestoasă. De exemplu. prin urmare ontogeneză este o repetare succintă a filogenezei.de peşte. VIII — de om. Conform acesteia fiecare individ în ontogeneză repetă dezvoltarea istorică (filogeneza) a speciei sale. Un rol important în dezvoltarea embriologiei evoluţioniste a avut elaborarea de către A. Prin urmare. 2. originea comună (fig. VII . adaptările ulterioare la alte condiţii ale mediului şi la un alt mod de viaţă modifică mersul dezvoltării lor. 154 . legea biogenetică confirmă o dată în plus evoluţia lumii organice.de iepure.8.8).

b) a negării. 10. b) arheopteritul. c) aripile la păsări şi la fluture. Analizaţi datele anatomiei comparate. Expuneţi-vă părerea referitor la evoluţia lumii vii. Linne şi ale adepţilor transformismului după algoritmul: a) premizele. Selectaţi în 2 coloane organele omoloage şi anoloage. 12. Grupaţi noţiunile de mai jos câte 3. 14. • • . Organe omoloage 8. g) membrele la balenă şi la cal. Paleontologie 2. paleontologie. 3. . Atavisme 9. e) cârceii la mazăre şi spinii la cactus. 2. Forme de trecere 7. Anatomie comparată 4. Analizaţi dovezile embriologfei. Analizaţi principiile de bază afe învăţăturii Sui Darwin.1. c) neutrală. Explicaţi esenţa legii biogenetice. 11. Resturi fosile 10. Specii izolate 12. 1. Explicaţi etapele perioadei postdarwiniste în istoria evoiuţîonismului: a) creativă. Enumeraţi dovezile directe şt indirecte ale evoluţiei lumii vii. Analizaţi concepţiile predarwinîste ale lui K. Biogeografie 5. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta etapele dezvoltării istorice a evoiuţionismului. • • • • • . c) neajunsurile. 9. d) branhiile la peşti şi la rac. . c) teriodonţii. f) cârceii la viţa de vie şi cârceii la mazăre. a) spini de prun şi de salcâm. h) Cârceii la viţa de vie şi spinii la prun. Definiţi noţiunile: anîropogeneză. b) meritele. 7. Descrieţi ce prezintă formele de trecere. 4. organe anaîoage. Specificul florei şi faunei. Dezvoltarea embrionară 11. 5. 6. Embriologie 3. 15. 155 . 8. b) branhiile la peşti şi plămânii la reptile. a) stegocefalii. Descrieţi forţele motrice ale evoluţiei după Darwin. • • . Legea biogenetică 6. d) informaţională. Enumeraţi premisele apariţiei teoriei evoluţiei lumii vii a lui Darwin. organe omoloage. filogeneză. 13. i s • • • ' .

în 1927 savantul rus Iu. Microevoluţia întruneşte transformările evolutive la nivel de specie. SPECIA Şl POPULAŢIA Amintiţi-vă principalele unităţi taxonomice ale lumii vii. Noţiunea de specie în calitate de categorie biologică a fost formulată pentru prima dată în 1686 deJonh Ray (1628-1705). ordin.de gen. Pentru înţelegerea procesului de microevoluţie este necesar de a cunoaşte. Linne (1707-1778). în primul rând. SPECIA Şl POPULAŢIA 2 FACTORII MICROEVOLUŢIEI 3 REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI 4 MACROEVOLUŢIA 5 TIPURILE EVOLUŢIEI 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI 1.micro. Filipcenko a propus de a delimita evoluţia în două procese . familie. Criteriul fiziologic ~ asemănarea indivizilor după procesele de activitate vitală. Criteriile speciei . 3. iar macroevoluţia . noţiunile de specie şi populaţie şi criteriile în baza cărora acestea se delimitează. Criteriul biochimic .şi macro evoluţie.indivizii unei specii pot fi deosebiţi de indivizii altei specii după parametrii biochimici: compoziţia şi structura proteinelor. în primul rând al reproducerii. numit areal. De regulă. sunt adaptaţi la anumite condiţii de mediu şi ocupă un anumit teritoriu. 2. fiziologice şi biochimice. Criteriul morfologic . încrengătură. 156 Specia.asemănarea indivizilor unei specii după structura externă şi internă. Enumerăm în continuare principalele dintre ele: 1. clasă. în prezent specia este definită ca o totalitate de indivizi care au o origine comună.MECANISMUL EVOLUŢIEI 1 MICROEVOLUŢIA. se încrucişează liber şi dau urmaşi fecunzi. se aseamănă după caracterele morfologice. şi chiar dacă se încrucişează descedenţii sunt sterili. întrunirea indivizilor într-o specie se face în baza mai multor criterii. MICROEVOLUŢIA. lipidelor şi altor substanţe organice codificate de genotipul fiecărui organism. acizilor nucleici. indivizii diferitelor specii nu se încrucişează. Definirea ei ca o totalitate de indivizi ce se aseamănă după caracterele morfologice aparţine ilustrului botanist suedez K.

4. Criteriul genetic . Criteriul ecologic . Apartenenţa de specie a oricărui individ se face ţinând cont de toate aceste criterii în ansamblu.unitatea existenţială.9 numărul de populaţii pe care le formează samurul în limitele arealului speciei şi explicaţi originea lor. Prin urmare. în luncile râurilor. Repartizarea populaţiilor de sa'•îur în limitele irealului spe- 157 . Fig. distinct de al altor specii. Populaţia . Determinaţi după fig. în pădurile mixte. Sectorul din arealul speciei ocupat de o populaţie reprezintă habitatul acesteia.pentru fiecare specie sunt caracteristice anumite relaţii cu reprezentanţii altor specii cu care convieţuiesc.fiecare specie ocupă un anumit areal. de aceea în limitele arealului formează desişuri în jurul iazurilor. umbrite.9. strămoşul de la care a provenit. de pe câmpuri. 7. Criteriul evolutiv . 2. 2. Populaţia reprezintă un grup de indivizi ai unei specii ce se încrucişează liber între ei şi există timp îndelungat pe un anumit teritoriu.specificitatea cariotipului indivizilor unei specii. 6. 5. Aceste „centre ale densităţii" speciei sunt numite populaţii. urzica dioică preferă locurile umede. relativ izolat de alte astfel de grupe. repartizarea neuniformă a speciei în spaţiu se prezintă sub formă de „centre ale densităţii" ce alternează cu spaţii unde specia practic nu se întâlneşte. reproductivă şi evolutivă a speciei Repartizarea indivizilor unei specii pe arealul acesteia este neuniformă din cauza neomogenităţii condiţiilor de viaţă. Criteriul geografic . Populaţiile se formează istoriceşte în anumite condiţii ecologice.determină originea speciei. păşuni. Coloniile de cârtiţe pot fi uşor depistate după movilitele de pământ de la marginea pădurilor. De exemplu. înzadar veţi căuta urzica într-o pădure de conifere şi cârtiţa pe terenuri înmlăştinite.

după cum este 0. Legea Hardy-Weinberg. • efectivul speciei destul de numeros.5.încrucişarea liberă a indivizilor unei populaţii. frecvenţa alelelor în populaţii nu se schimbă din generaţie în generaţie.25 AA + 0. au observat următoarea legitate: în anumite condiţii. matematicianul englez V. în 1908 doi autori. • vitalitatea şi fecunditatea egală a indivizilor cu diferite genotipuri.25 AA 0.25 de la homozigotul dominant şi 0.25 de la heterozigot. Panmixia asigură schimbul liber de informaţie genetică în limitele populaţiei şi păstrarea genofondului ei (totalitatea de gene şi genotipuri ale unei populaţii).5A + 0 . • asigurarea de şanse egale indivizilor de a se încrucişa între ei. şi anume 0. se întâlnesc forme homozigote dominante şi recesive după o pereche de alele: AA .25 aa = 1 Din această formulă se vede clar că frecvenţa gârneţilor cu alela dominantă A va fi egală cu 0. Hardy şi medicul german W. Notând frecvenţa alelei A cu litera/».25 de la homozigotul recesiv. Pentru a demonstra această lege. unde are loc încrucişarea liberă a indivizilor. 5 a = l n enera a a gj H H R M m M M I ' S ţi doua va avea loc segregarea. trebuie să admitem că într-o populaţie.5.25 Aa arătat în grilajul Punnet. La 0. studiind independent unul de altul repartizarea genotipurilor şi fenotipurilor în populaţii. iar a alelei a cu q. Deci. îr F2 frecvenţa alelelor a rămas aceeaşi ca şi în F^ Această legitate se păstrează şi îr generaţiile ulterioare.25 aa analiza gametică a descendenţilor din F 2 obţinem segregarea: 0.25 de la heterozigot şi 0. dintre care 0.5 a 0. care corespund următorilor indici: • probabilitatea egală de combinare reciprocă a diferitelor tipuri de gârneţi.dominantă şi aa .25 Aa 0. Ulterior această legitate a fost ridicată la rang de lege care astăzi le poartă numele.recesivă. • nesupunerea populaţiei procesului mutaţional sau acţiunii selecţiei. Weinberg. Probabilitatea încrucişării libere a indivizilor în limitele populaţiei este mai mare decât între indivizii populaţiilor vecine. Fiecare individ heterozigot va forma două tipuri de gârneţi în număr egal: 0. în conformitate cu prevederile legilor mendeliene hibrizii din prima generaţie vor fi heterozigoţi.5 Aa + 0. obţinem următoarele raporturi dintre genotipurile descendenţilor: 1 AA : 2 Aa : 1 aa = p 2 A: 2pqAa : q 2 a Această expresie reprezintă formula binomului (pA + qa) 2 după care poate fi I 2 2 2 calculată frecvenţa genotipurilor în populaţii (pA + qa) = p A + 2pqAa + qa = \)\ 158 . Legea Hardy-Weinberg se referă doar la aşa-numitele populaţii ideale. Caracteristica principală a genofondului unei populaţiei este frecvenţa alelelor şi genotipurilor care se calculează după legea lui Hardy-Weinberg. ~S "I\_ "^Z *w Factorul principal care determină unitatea populaţiei este panmixia . Frecvenţa gârneţilor cu gena recesivă a de asemenea va fi egală cu 0.5 A 0..

Rezolvare.1). frecvenţa genotipurilor AA va constitui: 2 AA = 0. 2.Ea şi reprezintă formula Hardy.09 = 9%. iar a genei a de 30%. iar aa = 9%. SCHEMA MICROEVOLUŢIEI APARIŢIA Şl PERFECŢIO.Weinberg.3 = 0.1 principalii factori ai microevoluţiei. Mai întâi se calculează frecvenţa genotipurilor posibile după for2 2 2 mula (p + q) = p + 2pq + q = 1).7 = 0. Studiaţi după schema 2.42 = 42% Răspuns: Genotipul AA se va întâlni cu o frecvenţă de 49%. După această formulă poate fi determinată frecvenţa genelor şi genotipurilor într-un şir de generaţii succesive din cadrul populaţiei. Frecvenţa de 30% a genei a asigură o frecvenţă a 2 genotipului aa de 0. factorii care condiţionează dereglarea echilibrului Hardy-Weinberg şi sunt consideraţi factori ai evoluţiei (schema 2. utilizând valorile frecvenţei genelor indicate în problemă.1 Izolarea Lupta pentru existenţă I Fluxul de gene Procesul mutaţional Undele populaţionale 1 Variabilitatea combinativă 159 t Deriva genetică .3) = 0. într-o populaţie frecvenţa genei A este de 70%. SPECIATIA Schema 2. După aceste date calculăm frecvenţa genotipului heterozigot: 2Aa = 2(0. FACTORII MICROEVOLUŢIEI întrucât evoluţia presupune modificarea genofondului populaţiei. La o frecvenţă a genei A = 70%. Studiu de caz.7 x 0. Să se calculeze frecvenţa genotipurilor pe parcursul generaţiilor următoare.49 = 49%. Aa = 42%.

separarea independentă a cromozomilor în mitoză şi meioză. Cele folositoare dau posibilitate indivizilor populaţiei de a-şi perfecţiona adaptările deja existente sau de a-şi forma altele noi la schimbarea condiţiilor de viaţă. Schema 2. încrucişarea întâmplătoare a indivizilor generează o varietate enormă de combinaţii noi ale genelor alele şi nealele care dereglează echilibrul genetic. are loc un flux de gene care menţine asemănarea genofondurilor populaţiilor vecine. Ca urmare a fluxului de gene genotipurile urmaşilor se deosebesc de genotipurile părinţilor. Observările au arătat că la unele specii 10-25% din indivizii unei generaţii poartă mutaţii.2 principalele tipuri de variabilitate.Variabilitatea combinativă Amintiţi-vă după schema 2. Fluxul de gene întrucât populaţiile sunt sisteme deschise. Procesul mutaţional Amintiţi-vă după schema 2. Ca urmare în populaţii sunt aduse permanent gene din populaţiile vecine. nu se exclude posibilitatea de încrucişare a reprezentanţilor diferitelor populaţii. J cromozomiale genice Undele populaţionale Efectivul populaţiilor este supus unor oscilaţii permanente. Prin urmare. Acestea sunt condiţionate de influenţa factorilor de mediu (rezervele de hrană. numărul de 160 . adică procesul mutaţional poate fi considerat furnizorul materialului evolutiv elementar. Calculele au arătat că completarea genofondului unei populaţii din 100 de indivizi pe contul genelor străine este de 100 de ori mai mare decât în baza mutaţiilor. Soarta acestora depinde de caracterul lor. Mutaţiile dăunătoare sunt eliminate (indivizii ce poartă astfel de gene pier sau nu lasă urmaşi).2 DIVERSITATEA TIPURILOR DE VARIABILITATE VARIABILITATEA neereditară mutaţională | ereditară combinativă Crossing-overul. VARIETATEA TIPURILOR DE MUTAŢII MUTAŢII Schema 2.3 genomice Sursa principală de noi alele în populaţie sunt mutaţiile genice.3 principalele tipuri de mutaţii.

pnterspecifică şi lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului de viaţă. Astfel de cauze pot fi: particularităţile alcătuirii şi funcţionării organelor reproductive. r« . generalizând rezultatele observărilor sale efectuate în timpul călătoriei în jurul lumii. o poate adapta şi mai bine la condiţiile de mediu. Observările au arătat că undele populaţionale exercită influenţă asupra structurii genetice a populaţiilor. Izolarea spaţială poate apărea şi în cazurile când specia ocupă un areal destul de vast. Se disting trei forme ale luptei pentru existenţă: intraspecifică.onstă în faptul că ea aprofundează deosebirile genetice dintre populaţii. Darwin. Izolarea biologica este generată de deosebirile dintre indivizii diferitelor populaţii din care cauză acestea nu se pot încrucişa. La o creştere ulterioară a efectivului.) şi poartă un caracter periodic: creşterea numărului de indivizi este urmată de reducerea lui. apoi la mărirea efectivului de 10 ori numărul de mutaţii de asemenea va creşte de 10 ori. indivizii rămaşi se vor deosebi genetic de populaţia cândva mare: unele gene vor dispărea împreună cu purtătorii lor. Acest tip de izolare exercită o influenţă puternică asupra speciilor puţin mobile (plante. Lupte pentru #«§tentă încă Ch.i tiuiai în populaţiile puţin numeroase există pericolul pierderii unor gene ca urmare a faptului că unii indivizi din anumite motive nu lasă urmaşi.).a. Fenomenul schimbării întâmplătoare a frecvenţei genelor din genofondul populaţiei este numit derivă genetică. După reducerea efectivului. Deriva genetică este imprevizibilă şi poate duce o populaţie la pieire sau. O dată cu creşterea numerică a populaţiei sporeşte probabilitatea apariţiei de mutaţii şi de combinări noi ale acestora.a. Aceste oscilaţii periodice ale efectivului populaţiilor au fost numite unde populaţionale. a ajuns la concluzia că în lumea vie are loc o permanentă jluptă pentru existenţă. ape. pădufi. tartarea în funcţie de cauze se deosebesc două tipuri de izolare: spaţială şi biologică. ci. a XII-a 1 61 . Importanţa evolutivă a izolării populaţiilor . Dacă o mutaţie apare în medie la 100 000 de indivizi. condiţiile climatice ş. Izolarea spaţiala este cauzată de munţi. deserturi şi alte bariere geografice. în timp ce concentraţia altora va creşte considerabil. deoarece va creşte numărul de indivizi ce vor purta mutaţii. care reflectă relaţiile indivizilor unei populaţii între ei şi cu factorii de mediu. din contra. Biologie.răpitori. melci ş. de concurenţi. necoincidenţa perioadelor de maturare sexuală etc. Frecvenţa genelor în astfel de populaţii se schimbă timp de câteva generaţii. Din cauza distanţelor considerabile întâlnirea indivizilor diferitelor populaţii este practic imposibilă. ceea ce | favorizează evoluţia lor de sine stătătoare în noi specii. genofondul populaţiei va fi altul.

0-2.11 consecinţele reproducerii nelimitate şi imposibilitatea unei astfel de reproduceri în condiţii nati Lupta intraspecifică este cea mai acută formă a luptei pentru existenţă. 2. Selecţia naturală presupune alegerea fenotipurilor care corespund cel mai bine condiţiilor concrete de viaţă. ci gene ce le determină.. un număr enorm de plante pier anual din cauza gerurilor. au nevoie de aceleaşi adăposturi etc. nu-i lasă în genere sau aceştia sunt sterili).Explicaţi după fig. popuI lează acelaşi teritoriu. mediului. Eliminarea celor mai puţin adaptaţi se realizează prin pieirea lor fizică sau prin excluderea lor din procesul de reproducere (lasă puţini urmaşi. La baza ei stă capacitatea nelimitată de reproducere a organismelor vii şi caracterul limitat al resurselor puiet puietul adulţii icre efectivul naturale (/îg. în iernile geroase multe păsări îngheaţă. în funcţie de fenotipul favorizat se disting trei forme ale selecţiei naturale: motrice (direcţională). Peştii pier ca urmare a insuficienţei de oxigen în apă. 2. întrucât urmaşilor li se transmit nu caractere gata. Lupta interspecifică are loc între populaţiile diferitelor specii. Creşterea efecCurba de suindivizii mai adaptaţi la tivului populaţiei de parapravieţuire a urmaşilor condiţiile schimbătoare ale meci la o înmulţire nelimilostriţei. Lupta interspecifică se poate încheia cu eliminarea uneia din speciile concurente sau cu adaptarea speciilor la condiţii diferite de viaţă în limitele aceluiaşi areal sau cu separarea lor teritorială.10 şi 2. selecţia ca atare alege genotipurile care asigură dezvoltarea unor fenotipuri mai adaptate la condiţii concrete de viaţă. întrucât inE divizii aceleiaşi specii conO sumă aceeaşi hrană. în ajuns în întorşi depuse în râu mare această luptă supravieţuiesc Fig. 2. De exemplu.12 noţiunea de normă de reacţie. stabi162 . Selecţia naturală KH Amintiţi-vă după fig.ii). umiditate. vânturilor puternice. Lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului apare în funcţie de condiţiile climatice (temperatură. tată. 2.) sau pedologice care influenţează activitatea vitală a organismelor. secetei. „gazdă-parazit" etc. Drept exemplu de luptă interspecifică servesc relaţiile „răpitor-jertfă".10. Această formă de concurenţă este mai aprigă în cazul speciilor care ocupă condiţii ecologice identice şi folosesc aceleaşi surse de hrană. lumină etc.

163 . cotarul ţimii) în limitele normei de reacţie în funcţie de condiţiile mediului.13. Până în 1848. Bampas. tea aveau sau aripi prea lungi. Acest tip de selecţie acţionează în condiţii relativ constante ale mediului şi asigură asemănarea indivizilor unei populaţii între ei. Mutanţii cu nuanţe mai întunecate ale aripilor rămâneau însă nevăzuţi. După câteva zile de vânturi puternice şi viforniţă. In urma poluării aerului cu SO2. în populaţia acestei specii din Manchester. iar 64 . 2. 1 '. în 1898 circa 98% din indivizii acestei populaţii aveau aripi întunecate.12). 72 dintre ele şi-au revenit. Mecanismele de realizare a scopului \ sunt însă diferite. dezvoltarea caracterului minimă maximă Un exemplu clasic de selecţie motrice îl constituie melanismul Fig. în condiţiile mediului poluat prezenta avantaje faţă de fenotipul obişnuit. Pe astfel de trunchiuri întunecate fluturii de culori deschise au devenit o pradă uşoară pentru păsări. au fost descoperite câteva exemplare cu aripi întunecate (fenotip extrem). După 1848. 2. Manifestarea fenotipică a caracterului (înălindustrial. Analizând minuţios vrăbiile motrice stabilizatoare disruptivă pierite.CM lizatoare şi disruptivă. 2. Drept exemplu de acţiune a selecţiei stabilizatoare poate servi cazul descris de ornitologul american G. mesteacănului. un fluture crepuscular. apărut în urma unor mutaţii întâmplătoare ale genei răspunzătoare de culoarea aripilor. avea aripi de culori deschise. 2.12. Deci. Excluderea din populaţii a fenotipurilor extreme este realizată de selecţia stabilizatoare. Selecţia motrice acţionează în • % caz de schimbare a mediului de înălţimea plantei viaţă prin favorizarea unuia din norma de reacţie fenotipurile extreme {fig. adică stabilizarea ei (fig. dezgolind trunchiurile care s-au acoperit cu funingine.13). raion industrial al Londrei. în condiţii noi de viaţă au asigurat supravieţuirea purtătorilor. ornitologul a găsit 136 de vrăbii îngheţate pe care le-a adus într0 încăpere încălzită.nu. el a constatat că acesFig.asigurarea supravieţuirii şi lăsării de urmaşi de către cei mai adaptaţi indivizi. Selecţia stabilizatoare. fenotipul extrem. ceea ce îi permitea să rămână nevăzut în timpul zilei pe trunchiurile mestecinilor. genele defavorizate până la poluarea mediului. Toate cele trei forme de selecţie au acelaşi i:-: scop . Varietatea formelor selecţiei naturale. unde dormea pe licheni. Astfel. lichenii au pierit.

REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI Modificările apărute în populaţii la nivel de genom duc la formarea unor fenotipuri mai adaptate şi apariţia în baza lor a speciilor noi (vezi schema 2. Evoluţia accentuează adaptarea. Fără un minim de adaptare la mediu organismul nu ar putea supravieţui. Un alt exemplu de acţiune a selecţiei disruptive este apariţia a două specii de ştiucă. puietul nu avea hrană îndeajuns. Adaptarea organismelor la mediu este realizată prin forme şi culori protectoare. hateria. Apariţia acestor speciilor în cauză a fost condiţionată de cositul de la mijlocul verii. oposomul. Ch. în aceste condiţii reuşeau să lase urmaşi plantele ce formau seminţe până la cosit şi cele ce înfloreau după cosit. Au fost favorizaţi şi indivizii cu o reţinere maximă a creşterii: dimensiunile mici ale corpului le permiteau să se hrănească timp îndelungat cu plancton.a. Caracterul relativ al adaptărilor Rezultatul principal al evoluţiei este perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă. dar nu pe cea medie. Acest tip de selecţie poate fi studiat pe exemplul apariţiei a două specii de clocotiş cu înflorire timpurie şi târzie. ei se hrăneau cu confraţii lor. urmată de cea stabilizatoare. Selecţia disruptivă (fig. se datorează acţiunii selecţiei stabilizatoare. în caz de condiţii diferite în cadrul aceluiaşi areal acţionează mai întâi selecţia disruptivă. în natură cele trei forme ale selecţiei naturale interacţionează în cadrul aceleiaşi populaţii. gimnospermul Gingo ş. Studiaţi după schema 2. De exemplu.4 varietatea formelor şi culorilor protectoare la animale. o diversifică. 164 .13): acţionează asupra populaţiilor ce ocupă medii de viaţă cu un mozaic sezonier sau spaţial şi favorizează două sau mai multe valori ale caracterului. o populaţie se află în echilibru cu mediul său de viaţă ceea ce-i permite să supravieţuiască şi să perpetueze în mediul dat.1). Comparaţi selecţia naturală cu cea artificială şi enumeraţi asemănările şi deosebirile. în astfel de condiţii au supravieţuit indivizii care creşteau repede: atingând în scurt timp dimensiuni mari. 3. 2.sau prea scurte. Prin urmare. Darwin a adunat în timpul călătoriei pe vasul Beagle numeroase exemple care ilustrează sporirea adaptării organismelor ca urmare a acţiunii selecţiei naturale. Adaptarea este starea în care un organism. Existenţa şi astăzi a unor astfel de forme arhaice ca latimeria. organe speciale de apărare. ea devenind mai adecvată pentru un anumit tip de mediu. au supravieţuit indivizii cu o lungime medie a aripilor. Adaptările. La o înmulţire în masă a ştiucii.

7) şi musca Temnostoma vespiforme (fig.14. ciupercilor otrăvitoare. şerpilor. 2. Mimezia constă în asemănarea animalelor neapărate cu obiectele din mediul ambiant.14. •.14. viespilor. Culoarea de avertizare este specifică buburuzelor.•>> > -•.•<•->• • . Culoarea şi forma ameninţătoare deseori este însoţită de fcoze şi sunete ameninţătoare.14. după forma corpului şi culoare omizile unor fluturi amintesc ramurile. 2. unor gândaci (fig.4 DIVERSITATEA FORMELOR DE ADAPTARE ALE ORGANISMELOR LA MEDIU . „ . 2. după structură şi culoare suprafaţa aripilor unor fluturi aminteşte suprafaţa tulpinii arborelui uscat. . De exemplu. - v .•. •. 4-5)..14. gândacul Prosoplecta semperi se aseamănă după culoare şi forma corpului cu buburuza (fig. „ .- ••••. 9-10). 3). Insectele ce-şi duc traiul pe scoarţa arborilor pot fi confundate cu lichenii ce cresc aici. 2. 8) se aseamănă cu viespea (fig. ridică partea . Varietatea formelor de adaptare a organisitenoara a corpului şi îşi umila melor la mediu .14. şerpii neveninoşi din regiunile tropicale se aseamănă la exterior cu cei veninoşi (fig.- . De exemplu. V.14. fluturele Dismorphia astynome se aseamănă cu fluturele veninos Heliconius eucrate (fig.- Mimicria Mimetismul Mimezia Demonstraţia • Culoarea de avertizare • Culoarea şi forma ameninţătoare • Culoarea ademenitoare Mascarea • Culoarea criptică • Culoarea disruptivă • Culoarea de camuflare MI mieria Mimetismul este adaptarea prin care unele specii mai puţin adaptate adoptă culori şi chiar forme ale speciilor mai adaptate. fluturele Aegeria apiformis (fig. 6). Păsările ce au „gustat" o buburuză sau o viespe memorează pentru toată viaţa această culoare şi nu ! se mai apropie de indivizii ce o poartă. . 1-2). 2. omida unei specii sfingide.14. pentru a „pune pe îgă păsările".Schema 2. 2. |De exemplu. 2. „„ Fig.. 2.

„Ochii" de pe aripile unor fluturi sunt un mijloc sigur de apărare (jig. fluturi). dar adesea devin şi dăunătoare. Acest tip de coloraţie este caracteristic pentru peşti şi alte animale ce trăiesc în grosimea apei. Culoarea criptică asigură animalelor asemănarea cu mediul ambiant. numeroase adaptări nu numai că nu sunt folositoare.Fig. 2. 5).). veveriţa). brotăcelul). glande veninoase. 3). răspândirea seminţelor ş.15. anotimp (iepurii. 2. ghimpi.).a. Animalele ce trăiesc în iarbă. Ca urmare conturul animalului se contopeşte cu mediul. asemănându-se cu un şarpe (fig. 2.15. Culoarea ademenitoare este caracteristică pentru speciile destul de mobile (păsări. în caz de schimbare a acestora. greierul. bursucilor. carapace. pentru unele mamifere (căprioară. 2. Multe specii de animale îşi schimbă culoarea în funcţie de vârstă (puii de focă şi adulţii). iepuri etc. 4). Culoarea disruptivă este caracterizată de prezenţa fâşiilor şi petelor contrastante datorită cărora conturul animalelor nu poate fi perceput vizual. toracele. cactuşii. garantându-le succesul fecundaţiei şi prevenind încrucişarea dintre specii (fig.). ea fiind favorabilă doar în anumite condiţii ale mediului. salcâmul. Culoarea de camuflare se bazează pe efectul de contraumbră: părţile mai iluminate ale corpului sunt colorate în nuanţe mai întunecate decât cele neiluminate. glande odorifere. Acelaşi lucru îl face şi şopârla Phrynocephalus mystaceus (fig. 2. trandafirul ş. fond (caracatiţa. Caracterul relativ al adaptărilor.1-2). Varietatea formelor de adaptare a organismelor Ia mediu. de obicei.galbenă. omizile etc. şopârlelor. dinţi ascuţiţi etc. asigurând supravieţuirea speciei în anumite condiţii. locuitorii deserturilor . a. unor gândaci. animalele cu blană albă în iernile cu puţină zăpadă sunt o pradă uşoară. cameleonul. vulpile. culoarea verde a corpului (şopârlele. Astfel de organe de apărare au şi unele plante (urzica. Este specifică zebrelor. Darwin remarca că orice adaptare a organismelor la mediu este relativă. au. Toate aceste adaptări au putut apărea numai datorită selecţiei naturale. Plantele dispun şi de un şir de adaptări ce le permit polenizarea încrucişată.15. La plantele acvatice este bine liotă Multe animale au organe speciale de apărare: ace.15. încă Ch.15. . De exemplu.

de regulă. Prin intermediul speciaţiei se realizează evoluţia. Genurile apropiate 167 . lăcrimioarele au apărut în miocen şi s-au răspândit în pădurile de foioase de pe un vast teritoriu.. O dată cu formarea unor noi specii evoluţia nu se opreşte ci continuă într-un şir I lung de generaţii la nivel de macroevoluţie.16). Dacă aceste deosebiri fac imposibilă încrucişarea cu indivizii altor populaţii ale speciei materne.••• • B w M > fV Formarea de noi specii (speciaţia) este etapa Fig. Drept exemplu de speciaţie simpatrică poate servi I formarea a două specii de clocotiş ca urmare a acţiunii selecţiei disruptive.unitatea elementară a evoluţiei.. dând naştere la mai multe specii-fiice. în funcţie de amplasarea teritorială a noii specii se deosebesc două căi ale speciaţiei: allopatrică şi simpatrică. Pe această cale au apărut diferite specii de plante şi animale. Speciile. ••. 3 . 24. Toate I aceste specii s-au format de la specia iniţială prin multiplicarea setului de cromozomi. „ ' . determinate de particularităţile mediului de viaţă. iar populaţia .dezvoltat ţesutul aerifer care asigură o suprafaţă mai mare de contact al plantei cu mediul în vederea ameliorării schimbului de gaze. subspecii. Aşadar. 72.doua specii noi.16. . 2 . Treptat indivizii acestor populaţii se deosebesc tot mai mult de specia la care aparţin. dar izolate reproductiv. La secarea bazinului de apă aceste plante pier printre primele. Schema speciaţiei: 1 finală a microevolutiei. 2. de aceea specia reprezintă I sistemul evoluţionist elementar. asemănătoare după mai multe I caractere esenţiale.formarea a două se disting doua etape: apariţia de adaptări la condiţiile noi de viaţă şi formarea propriu-zisă a speciei noi în baza izolării ei de specia-mamă. Drept exemplu de speciaţie simpatrică serveşte apariţia noilor specii în baza poliploidiei şi hibridizării îndepărtate. populaţia izolată devine o nouă specie ifig. Glaciaţiile din cuaternar au fragmentat acest teritoriu în mai multe zone izolate în care specia a evoluat diferit.. Populaţiile care ocupă diferite sectoare ale arealului speciei sunt supuse diferitelor direcţii ale selecţiei naturale. 4 MACROEVOLUŢIA . Unele specii de cartof se deosebesc după seturile de cromozomii: 12. sunt mai viabili şi mai productivi şi prin concurenţă pot substitui părinţii. 48. Speciaţia allopatrică sau geografică este legată de izolarea spaţială a unor populaţii ale speciei iniţiale. adaptările utile în mediul acvatic s-au dovedit ineficiente î n afara accestuia. De exemplu. Poliploizii. Speciaţia simpatrică (sau ecologica) se realizează în limitele arealului speciei şi este asigurată de izolarea biologică. 2. se unesc în genuri. Amintiţi-vă şi enumeraţi câteva din cauzele izolării biologice. r „ . în desfăşurarea speciaţiei s P f i a iniţială.

De exemplu. Sub acţiunea factorilor evolutivi. TIPURILE EVOLUŢIEI Se disting trei tipuri de evoluţie a lumii vii: divergenţa. care poate dura câteva generaţii. în desfăşurarea proceselor de ' micro. ordin ş. deosebirile acumulate vor fi atât de însemnate.a. dar care populează acelaşi medii a avut loc în direcţia asemănării lor exterioare. paralelismul şi convergenţa. Amintiţi-vă noţiunea de organe analoage şi exemple de astfel de organe. familiile în ordine. balene). evoluţia paralelă se explică prin unitatea structurii genetice a grupelor înrudite şi variabilitatea lor asemănătoare. Evoluţia divergentă culminează prin apariţia organelor omoloage. a câtorva grupe de insecte zburătoare la care aripile anterioare s-au transformat în elitre. Evoluţia organismelor neînrudite. Pe această cale a avut loc. gen. deşi peştii şi delfinii fa parte din diferite clase de vertebrate. pe durata unor perioade considerabile de timp. încât taxonul iniţial se va separa în două sau mai multe taxoane-fiice. familii. aeriene (liliecii) şi terestre. ordine şi alţi taxoni. macroevolutie poate fi i_ numită dezvoltarea vieţii pe Pământ în ansamblu. probabil evoluţia a trei linii de pinipede (morsele. ordinele în clase. 5. forma corpului şi a înotătoarelor prezintă mult 168 . La baza acestui tip de evoluţie stă selecţia disruptivă şi izolarea. Amintiţi-vă noţiunea de organe omoloage şi enumeraţi câteva exemple de astfel de organe. Tipul taxonului nou format depinde de era geologică ^ în care a avut loc separarea formelor înrudite. Drept exemplu de evoluţie divergentă poate servi apariţia ordinelor de mamifere acvatice (delfini. apărute ca urmare a divergenţei. iar clasele în încrengături. ulterior evoluează în aceeaşi direcţie.se unesc în familii. ele prezentând două faţete <^ ale aceluiaşi proces . care nimeresc în condiţii diferite de viaţă.evoluţia . la reprezentanţii aceluiaşi taxon.şi macroevolutie nu există deosebiri principiale. într-un anumit moment al evoluţiei. Convergenţa. înmulţirea de mai departe a acestora în baza selecţiei naturale. în sens larg. se formează adaptări diferite. focile urecheate şi cele adevărate). Evoluţia divergentă se realizează la toate nivelurile de organizare ale lumii vii şi se rezumă la apariţia de la un taxon-mamă (specie.şi au loc sub acţiunea aceloraşi factori evolutivi.) a două sau mai multe taxoane-fiice. a unor grupe de peşti dipnoi la care s-au dezvoltat caractere de amfibii. poate duce la apariţia de noi genuri. familie. corespunzătoare epocilor. Paralelismul. Din punct de vedere genetic. vorbim de evoluţia după metoda paralelismului. Dacă două sau mai multe grupe de organisme. Unirea speciilor în taxoni de nivel superior indică asupra strămoşului lor comun într-o anumită eră geologică.

17). aparatului circulator. în cazul evoluţiei convergente. Seminţele şi fructele reprezentanţilor diferitelor specii răspândite cu ajutorul vântului au o trăsătură comună . De exemplu. în cazul convergenţei apar organe analoage.18). 2.adâncirea divergenţei şi mărirea numărului de taxoni-fiice. 2. craniului. răspândirea largă a reprezentanţilor acestuia şi mărirea numărului de grupe sistematice ce formează taxonul dat. N. ceea ce acutizează lupta pentru existenţă şi duce la lărgirea arealului speciei. respirator ş. Evoluţia convergentă a animalelor săritoare de pe diferite continente. Cauza 169 I .CV Dipus saggita Allactaga major \ Antechinomys laniger Pedetes cafer Fig. musculaturii. 2. El se caracterizează prin micşorarea efectivului speciei. . în natură se înregistrează şi regresul biologic.17. Fig. Ca urmare a lărgirii arealului. Regresul biologic se poate solda cu dispariţia speciei. asemănarea dintre organismele neînrudite este doar exterioară. Seminţe şi fructe răspândite cu ajutorul vântului.suprafaţa mare la o greutate relativ mică (fig. O atare sporire a adaptării organismelor la factorii de mediu a fost numită de către A. arealului ocupat şi numărului de taxoni-fiice. asemănări. De rând cu progresul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mamiferele săritoare ce populează diferite continente (fig. rechinul şi delfinul se aseamănă după forma corpului. ceea ce nu se poate spune despre structura tegumentelor. Are loc diferenţierea speciei. datorită cărui fapt descendenţii sunt mai adaptaţi la factorii de mediu decât părinţii. 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI Evoluţia este direcţionată spre adaptarea maximă a organismelor vii la condiţiile mediului de viaţă. deoarece modificărilor evolutive sunt supuse caracterele externe ca urmare a adaptării la condiţii identice de viaţă. 2.a. indivizii taxonului trebuie să se adapteze la noile condiţii de viaţă. Severţovprogres biologic. Criteriile progresului biologic sunt creşterea numerică a taxonului. Urmările progresului biologic pot fi explicate astfel: creşterea efectivului taxonului dat contribuie la sporirea densităţii.18.

aromorfozele contribuie la ridicarea nivelului de organizare. idioadaptările asigură dezvoltarea progresivă a organismelor. diferenţierea şi specializarea organelor digestive prezintă exemple de aromorfoze ce au făcut posibilă evoluţia mamiferelor. adaptările seminţelor la răspândirea de către vânt. dezvoltarea membrelor locomotoare şi a aripilor au permis insectelor să cucerească uscatul şi. prezenţa membrelor mobile dă posibilitate animalelor să se deplaseze în cele mai diferite medii. Idioadaptările sunt adaptări particulare ale reprezentanţilor unui grup sistematic la condiţii strict specifice de viaţă.a. culoarea protectoare asigură adaptarea organismelor la anumite condiţii de existenţă. Numeroasele adaptări ale florilor la polenizarea încrucişată cu ajutorul vântului. Delimitarea a două circuite sanguine. Amintiţi-vă câteva din aromorfozele plantelor care le-au asigurat </ cucerirea uscatului. alogeneza şi catageneza sunt cele trei căi principale de realizare a progresului biologic. Caracterele arogenice sunt utile în cele mai diverse condiţii de viaţă. Diferenţierea musculaturii striate. De exemplu. Trecerea unor grupe de animale la un anumit tip de hrană (de exemplu. parţial. 170 . 2. De exemplu. Studiaţi cu atenţie fig. ursul alb ş. fapt ce face posibilă ocuparea de noi medii de viaţă. furnicarul . care au asigurat cucerirea mediului aerian. aromorfoze. dezvoltarea compartimentelor creierului care coordonează mişcările în aer reprezintă modificări morfologice. apărute în legătură cu cucerirea unui nou mediu de viaţă. C jp Căile de atingere a progresului biologic Arogeneza. insectelor. în caz de alogeneza unele organe se dezvoltă şi se diferenţiază progresiv. Spre deosebire de aromorfoze. în prezent regresului biologic este ~. ghepardul. aerul. Apariţia aripilor. a inimii cu patru camere. dinozaurii.19 şi numiţi idioadaptarea care a dus la apariţia a cinci specii de cintiţe. adaptările frunzelor la micşorarea transpiraţiei prezintă exemple de idioadaptări ale plantelor. anterior inaccesibile. Alogeneza prezintă calea de asigurare a progresului biologic în baza idioadaptărilor (sau alomorfozelor). fără a ridica nivelul lor de organizare.cu furnici) de asemenea este un exemplu de idioadaptare. supus tigrul usurian.•^ generală a regresului constă în schimbarea rapidă a mediului de viaţă. în timp ce altele pierd importanţa funcţională şi se reduc. duceau un mod de viaţă terestru. colibri se hrănesc doar cu polenul plantelor tropicale. astfel încât —1 organismele nu reuşesc să se adapteze la el. Un exemplu clasic de arogeneza îl constituie apariţia clasei păsărilor. fără a le ridica nivelul de organizare morfofuncţională. Strămoşii păsărilor contemporane. Arogeneza sau progresul morfofuncţional este calea de evoluţie a unui grup de organisme în baza adaptărilor principial noi (aromorfozelor). Deci.

aromorfoze samblu. ordine. atrofierea muşchilor. în baza aceleiaşi aromorfoze pot apărea diferite idioadaptări. Din contra. reducerea ochilor. 2.19. Adaptarea cintitelor la hrănirea cu conuri ce trăiesc în peşteri se constată situate la diferite niveluri. iar idioadaptările . 171 . idioadaptările au asigurat dezvoltarea a trei grupe de amfibii care au cucerit uscatul şi mediul acvatic. amfibii cu coadă. duc un mod de viaţă acvatic. Tritonii.20. Aşadar. majoritatea speciilor parazitare se afla în stare de progres biologic. Cel de-al treilea grup de amfibii îl constituie formele apode (lipsite de membre). 2.20). ceea ce a atenuat concurenţa şi a făcut posibil progresul biologic al clasei în an.trei grupe de amfibii contemporane. La viermii paraziţi se simplifică organizarea aparatului digestiv. de aceea branhiile şi coada se păstrează toată viaţa. de la stegocefali. Prin urmare. iar a idioadaptărilor .Catageneza sau degenerarea generală este o cale specifică de asigurare a progresului biologic prin simplificarea nivelului de organizare. In condiţii concrete de viaţă la reprezentanţii aceluiaşi grup se dezvoltă diferite îdioadaptan.taxonilor de nivel inferior (specii. Relaţiile dintre arogeneză.). Schimbarea căilor de atingere a progresului biologic este caracteristică pentru toate grupele de organisme şi este numită legea lui Severţov (fig. alogeneza ş. Explicaţia este simplă: primele dau naştere taxonilor mari (familii. clase etc. 2. cucerirea unui nou mediu de viaţă. la speciile Fig.Fig. îmbinarea căilor progresului biologic Evoluţia presupune înlocuirea legică a unei căi de evoluţie cu altele. Degenerarea are la bază trecerea organismelor la un mod de viaţă sedentar sau parazitar. prin mijlocirea aromorfozelor au luat naştere reptilele. La plantele parazitare se reduce intensitatea fotosmtezei. defunţional. dispar rădăcinile (vâscul). Alogeneza poate fi schimbată de catageneza şi atunci progresul biologic are loc datorită regresului morfo. generare. Simplificarea organizăm nu înseamnă dispariţia grupei date. depigmentarea. suprafaţa foliară (cuscuta). membrele în schimb sunt reduse. sistemului nervos. care asigură. De exemplu. Broaştele au membre bine dezvoltate şi plămâni ce le permite Ea trăiască pe uscat. De exemplu. Din schemă se vede clar că aromorfozele apar cu mult mai rar decât idioadaptările. Fiecare grup natural de organisme îşi începe existenţa cu aromorfoze. genuri). în special. Aceste forme ecologice s-au separat.

daca afirmaţiile unite prin conjuncţia deoarece sunt Juste. selecţie naturală. Analizaţi criteriile speciei. Definiţi noţiunile de: microevoluţie. Coloraţie de avertizare d. specie. Părţile iluminate ale corpului sunt colorate mai întunecat decât cele neiluminate. d) unde populaţionale. Enumeraţi factorii evoluţiei lumii vii. Culoare criptică b % _ Animalele neapărate iau forma şi culoarea celor apărate. 8. 2. 10. 3. 7. şl prin fî~daeă nu sunt juste. 2. Culoare de camuflare j. Explicaţi sehemat noţiunile: a) divergenţă. deoarece condiţiile mediului s-au schimbat într-atât. -Mimetism c. a. • g_ S u n t p r e z e p t e ^ d u n g j 6. 172 . Culoare şi formă ameninţătoare e. b) simpatrică. Selecţia stabilizatoare acţionează în condiţii constante ale mediului. Animale ce elimină substanţe toxice. populaţie. c) flux de gene. Asociaţi noţiunile din coloana  eu caracteristicele din coloana B. Analizaţi căile de realizare a macroevoluţlel. b) variabilitate combinativă.^ ameninţătoare este î n s o t j t a de s u n e t e 4. adaptare. b) paralelism. 1.Z? ~:. deoarece acţionează în caz de schimbare a condiţiilor mediului. Selecţia disruptivă duce la păstrarea valorii extreme a caracterului. Culoare de camuflare. 9. 5. Selecţia motrice duce la deplasarea valorii medii a caracterului. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta speclaţla: a) alopatrică. Explicaţi caracterul relativ a! adapîârlior prin exemple concrete. Demonstraţi printr-un exemplu legea Hardy-Weinberg. 11. 4. Notaţi prin A . încât indivizii cu valori medii au fost înlăturaţi. 3. deoarece duce la păstrarea formelor extreme. Explicaţi caracteristicile populaţiei pentru care este valabili legea Hardy» Wtsnberg. Animalele neapărate iau forma obiectelor djn 3 Cu|oarea si f o r m a 2 . Explicaţi noţiunile de: a) proces mutaţional. 12. c) convergenţă. 6."T__ D_ -^ ^ 1. macroevoluţîe.

Apariţia claselor 8. Grupaţi noţiunile de mai jos după un criteriu comun. Colibri polenizează anumite plante 10. 1. 1. PROGRESUL BIOLOGIC REGRESUL BIOLOGIC 14. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la aceste soiuri de porumb. Degenerare generală 4. Aromorfoze 2. La unele soiuri de porumb plantele albinoşi se întâlnesc cu o frecvenţă de 25:10 000. 5. 3. Apariţia plantelor cu flori 9. roşcate heterozigote şi al celor albe. Apariţia speciilor 7. Pe o insulă au fost numărate 10 000 de vulpi. Torţelul 13. Calculaţi numărul de heterozigoţi în populaţie. în regiunea specializată în creşterea acestei rase au fost înregistrate 4 169 de vite roşcate. dintre care 9 991 erau roşcate şi albe. 17. 2. Albinismul general se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. Enumeraţi aromorfozele car© au avut loc: a) în evoluţia plantelor. Determinaţi frecvenţa genelor culorii roşcate şi a celei albe a vitelor din această regiune. copiindu-l pe caiet. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la secară. Albinismul la secară se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. 173 . îmbolnăvirea se întâlneşte cu o frecvenţă de 1:20 000. Vâscul 15. Probleme la tema „Legea Hardy-Weinberg".13. Cârtita în sol 16. 3 780 sure şi 756 albe. Albinismul la porumb se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. La vitele mari cornute culoarea roşcată domină incomplet culoarea albă. b) în evoluţia animalelor. Scrieţi un eseu la tema: „Factorii nocivi care duc la degradarea genotipului speciei umane". Tenia boului 6. Din 84 000 de plante cercetate 210 erau albinoşi. Fotosinteză 5. Determinaţi procentul vulpilor roşcate homozigote. Salvia este polenizată de bondari 12. Fecundaţia dublă la plantele cu flori 11. Hibrizii de la încrucişarea vitelor roşcate cu cele albe au culoarea sură. Completat) tabelul cu exemple. Culoarea roşcată o domină pe cea albă. 4. Idioadaptări 3. Animale digitigrade 14. 15.

proterozoică.ere. Tabelul 2.1 CRONOLOGIA EVENIMENTELOR PRINCIPALE ÎN EVOLUŢIA VIEŢII PE PĂMÂNT EVENIMENTEL Cainozoică. perioadele . Apariţia şi evoluţia omului Extinderea arealului de răspândire a angiospermelor. Reducerea arealului gimnospermelor 174 . Răspândirea pe larg a insectelor şi păsărilor Dispariţie unor grupe de reptile. în istoria Pământului delimităm următoarele ere geologice: arhaică. moluşte cefalopode. 2. Acestea.Lumea animală contemporarană nă.21.în epoci. iar epocile .1 şi fig. Continuă dispariţia reptilelor mari. Principalele evenimente care au avut loc în fiecare din aceste ere sunt expuse în tabelul 2. sunt divizate mperioade. 67 mln ani C u a t e r n a r Lumea vegetală contempo.în secole. îndeosebi a formelor erboase. mezozoică şi cainozoică.DEZVOLTAREA VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PAMANT Amintiţi-vă principalele teorii despre apariţia vieţii şi era geologică în care au avut loc aceste evenimente. paleozoică. Dezvoltarea insectelor Neogen Paleogen Dezvoltarea angiospermelor erboase. Astfel. reducerea suprafeţelor ocupate de gimnosperme Apariţia semimaimuţelor şi parapitecilor. Apariţia şi dezvoltarea vieţii este indisolubil legată de istoria planetei Pământ pe care savanţii o împart în intervale mari de timp . la rândul lor.

Continuare Mezozoică, 165 mln. ani Cretacic Apariţia şi răspândirea angiospermelor Apariţia mamiferelor superioare şi a păsărilor. Predominarea peştilor osoşi. Dispariţia unor reptile mari Predominarea reptilelor. Apariţia arheopterixului. Răspândirea moluştelor cefalopode. Dispariţia peştilor cartilaginoşi arhaici Predominarea amfibienilor, moluştelor cefalopode şi a reptilelor răpitoare. Apariţia peştilor osoşi şi a mamiferelor marsupiale Predominarea nevertebratelor marine. Dezvoltarea rapidă a reptilelor şi insectelor. Dispariţia stegocefalilor şi trilobiţilor Predominarea amfibienilor, moluştelor. Apariţia primelor reptile şi a formelor zburătoare de insecte. Reducerea numărului de stegocefali şi trilobiţi Apariţia peştilor crosopterigieni şi dipnoi. Apariţia şi dezvoltarea amfibiilor. Predominarea moluştelor, trilobiţiilorşi coralilor Dezvoltarea furtunoasă a coralilor, trilobiţilor, moluştelor şi a crustaceelor. Ieşirea primelor nevertebrate pe uscat (scorpioni, insecte aptere) înflorirea nevertebratelor marine Răspândirea largă a spongierilor, celenteratelor, helminţilor, echinodermelor şi trilobiţilor Apariţia tuturor încrengăturilor de animale nevertebrate şi a unor cordate primare

C\]

Jurasic

Dispariţia gimnospermelor arhaice. Dominarea gimnospermelor actuale Predomină gimnospermele arhaice şi apar gimnospermele actuale. Reducerea bruscă a numărului de pteridofite Dispariţia pădurilor carbonifere. Dezvoltarea gimnospermelor şi a ferigilor cu seminţe înflorirea pteridofitelor. Apariţia ferigilor cu seminţe şi a primelor gimnosperme. Dispariţia psilofitelor

Triasic

Paleozoică, 340 mln, ani

Permian

Carbonifer

Devonian

Răspândirea pe uscat a psilofitelor, apariţia ferigilor, ciupercilor, muşchilor

Silurian

Predominarea algelor. Ieşirea plantelor pe uscat - apariţia psilofitelor

Ordovic Cambrian

Dezvoltarea furtunoasă a algelor Răspândirea şi dezvoltarea rapidă a tuturor filumurilor de alge Dezvoltarea algelor verzi, apariţia algelor roşii

Proterozoică 2 600 mln. ani

Arhaică 4 600 mln. ani

Apariţia vieţii pe Pământ sub formă de organisme procariote (bacterii şi alge cianoficee) şi eucariote (organisme pluricelulare primare) Formarea Pământului

175

r\i

Jurasic Triasic Permian Carbonifer Devonian Silurian Ordovic Cambrian

Precambrian

Fig. 2.21. Evoluţia lumii vii.

Evoluţia vieţii a decurs în conformitate cu procesele geologice şi climatice locale şi globale. Schimbarea climei, ridicarea şi coborârea uscatului, modificarea compoziţiei chimice a atmosferei şi mediului acvatic au fost principalii factori care au forţat organismele vii să se adapteze, să evolueze sau să piară. Să analizăm în continuare cele mai importante procese geologice şi climatice datorită cărora se schimba lumea vie. Apariţia vieţii ţine de era arhaică, când în mediul acvatic au apărut primele organisme - bacteriile şi algele cianoficee. La sfârşitul acestei ere se atestă primul val al procesului de formare a munţilor, care în proterozoic s-a accentuat. în paleozoic exista un singur continent - Pangeea - care în mezozoic a început să se scindeze. Mai întâi s-au separat Godwana şi Laurazia, apoi America de Sud Africa. La sfârşitul cretacicului, Madagascarul s-a separat de Africa, iar India 176

continua să se deplaseze spre Nord. Antarctida se îndepărta de continentul cen- ^ trai, rămânând legată de Australia. în cainozoic aceste procese au continuat: s-a =;* separat Groenlanda, iar cele două supercontinente - Laurazia şi Godwana s-au ^ fărâmiţat. Inpaleogen suprafaţa uscatului a început să capete contururile actuale: ^ America de Nord şi Europa s-au separat, iar America de Sud s-a transformat într-o '— insulă; India s-a alipit de Asia; Antarctida s-a acoperit cu gheaţă. Au apărut munţii Cu Tibet, Himalaya, Pamir, Marea Tefis s-a înnămolit şi pe locul ei s-au format mările 7 k Caspică şi Mediterană. ^ în paralel aveau loc procese de formare a munţilor şi de coborâre a uscatului. Formarea munţilor era însoţită de uscarea şi răcirea climei, iar coborârea uscatului - de umezirea şi încălzirea ei. Drept urmare formarea munţilor a favorizat evoluţia speciilor terestre, iar coborârea uscatului - a celor acvatice. Astfel, arahnidele şi insectele apterigogene, animale terestre, au apărut în paleozoicul timpuriu, caracterizat prin procese intense de formare a munţilor. Stegocefalii, strămoşii amfibiilor, şi-au făcut apariţia în a doua jumătate a paleozoicului, când uscatul a fost supus coborârii. Hotarul dintre precambrian şi paleozoic, precum şi dintre paleozoic şi mezozoic prezintă intervalele de timp cu cele mai profunde conflagraţii care au forţat tot ce este viu să evolueze, să se adapteze la condiţii cu totul noi pentru ele. Anume în aceste intervale de timp au dispărut multe specii şi au apărut altele. Mezozoicul, pe drept cuvânt, este numit era reptilelor. în triasic s-au redus suprafeţele bazinelor acvatice intracontinentale şi s-au lărgit cele ocupate de deşert. Ca urmare au dispărut speciile terestre viaţa cărora era legată de mediul acvatic: majoritatea amfibiilor, ferigile arborescente. Pentru reptile şi gimnosperme noile condiţii de viaţă s-au dovedit a fi foarte favorabile. în cretacic apar şi se răspândesc pe larg angiospermele. Acestea au început să formeze noi comunităţi, completate de grupele de plante apărute în urma transformărilor evolutive ale speciilor ce au supravieţuit în noile condiţii. Comunităţile rezultate şi-au păstrat trăsăturile principale până în zilele noastre. în prima jumătate aperioadei terţiare a erei cainozoice erau răspândite pe larg pădurile tropicale şi subtropicale. Spre sfârşitul acestei perioade, ca urmare a schimbărilor de climă, se măresc suprafeţele ocupate de stepe. De aceea printre angiosperme predominau formele ierboase monocotiledonate care treptat au nceput să substituie formele arborescente. Perioada cuaternară a cainozoicului continuă deja de 1,0-1,5 mln. de ani. Ea la fost caracterizată de acoperirea cu gheaţă a celei mai mari părţi a Euraziei şi Americii de Nord. în aceste condiţii vitrege au dispărut mamuţii, leneşii gigantici \i alte specii. Bogatul material factologic acumulat până în prezent permite de a evidenţia I particularităţile evoluţiei lumii vegetale şi animale.
i: Biologie, ci. a XII-a . __

Particularităţile evoluţiei tU • Ieşirea pe uscat, diferenţierea corpului în organe, iar a acestora în ţesuturi. • Trecerea treptată la dominarea în ciclul de dezvoltare a sporofitului asupra gametofitului. • Trecerea de la fecundatia externă la cea internă, apariţia florii şi a fecundării duble. • Apariţia polenizării încrucişate în paralel cu evoluţia insectelor. • Apariţia seminţelor bogate în substanţe nutritive şi protejate de acţiunea factorilor nefavorabili de către tegument. • Diversificarea modurilor de răspândire a fructelor şi seminţelor.

Particularităţile evoluţiei lumii as
• Dezvoltarea progresivă a formelor de viaţă pluricelulare şi, ca urmare, specializarea ţesuturilor şi organelor. • Apariţia şi dezvoltarea aparatului locomotor, ceea ce le-a asigurat animalelor o independenţă relativă de variaţiile factorilor de mediu. • Apariţia scheletului intern. • Dezvoltarea progresivă a sistemului nervos. Evoluţia lumii animale şi vegetale s-a soldat cu formele de viaţă existente astăzi (fig. 2.22).

'2. Evoluţia vieţii pe Pământ până în zilele noastre.

178

jkem&*e£>
1. Enumeraţi principalele teorii ale apariţiei vieţii pe pământ. 2. Faceţi o paralelă între concepţiile teoriei materialiste şi creaţîonîste, 3. Analizaţi criteriile ce stau la baza delimitării istoriei pământului în ere, perioade, epoci, 4. Alcătuiţi un tabel c© ar îiustra erele şi aromorfozele principale suportate de plante şi animale în fiecare eră, 5. Faceţi o paralelă între evoiuţîa regnului animal şi al vegetai, 6. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta evoiuţîa principalelor regnuri ale organismelor vii actuale. 7. Asociaţi noţiunile din coioana A cu cele din coloana B. B 1. Apariţia mamiferelor. 2. Apariţia peştilor crosopterigieni. 3. Apariţia ferigilor. 4. Apariţia reptilelor. 5. Apariţia primelor gimnosperme. 6. Ieşirea plantelor pe uscat. 7. Apariţia şi răspândirea angiospermelor.

A. B. C. D. E.

Era Era Era Era Era

arhaică proterozoică paleozoică mezozoică cainozoică

8. Sistematizaţi grupele de animale conform arborelui fiiogenetic: 1) mamiferele; 2) peşti crosopterigieni; 3) artropode; 4) moluşte; 5) ceienterate; 6) protozoare; 7) spongieri; 8) echinoderme; 9) amfibieni; 10) păsări; 11) acraniate; 12) viermi inelaţi; 13) viermi plaţi; 14) viermi cilindrici. 9. Sistematizaţi plantele conform arborelui fiiogenetic: 1) feriga de pădure; 2) vişinul; 3) molidul; 4) muşchiul-de-pământ; 5) spirogira; 6) nucul; 7) grâul. 10. Completaţi tabelul, copiindu-l mai întâi pe caiet. APARIŢIA PRINCIPALELOR GRUPE DE ANIMALE
D/O

NR. 1 1. 2. 3. 4. 5.

a - - -

GRUPULUI DE ANIMALE

eR

' n ^ ' v.~;

Nevertebrate Amfibii Reptile Marsupiale Mamifere superioare

179

TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI Expuneţi propria viziune asupra originii omului în baza cunoştinţelor acumulate în cadrul cursului de biologie. în baza unor cercetări îndelungate. Genetica omului a arătat însă identitatea genomului diferitelor rase de oameni şi imposibilitatea evidenţierii deosebirilor între potenţialul biologic şi intelectual al reprezentanţilor diferitelor rase umane. omul a fost creat de forţa divină dintr-o bucată de lut. . din apă sau din diferite obiecte. Linne.Homo cu specia Homo sapiens. cea mai înalt dezvoltată. după părerea savantului. Adepţii acestei teorii susţin că omul reprezintă rezultatul acţiunilor separate şi independente ale factorilor biologici şi sociali. CA. Conform unora dintre ele. în lanţul fiinţelor vii. Argumente convingătoare în acest sens a prezentat medicul şi anatomistul roman C. Darwin în lucrarea sa "Originea omului" (1871) susţinea că omul reprezintă ultima verigă. omul a fost inclus alături de maimuţele antropoide într-un gen aparte . J. plasând omul în regnul animal. La toate popoarele pot fi întâlnite diverse legende în care se fac încercări de a explica originea omului. Teoria rasistă promovează ideea superiorităţii unei rase în detrimentul alteia. deşi admite evoluţia omului sub acţiunea factorilor biologici şi sociali. a demonstrat asemănarea dintre om şi animalele superior organizate.: -HHHBHHHHIHHHHHHiHHHRB Din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de originea sa. Pornind de la deficienţele în explicarea exhaustivă a originii omului şi ţinând cont de pluralismul de opinii. Lamarck primul a afirmat că omul îşi trage obârşia de la maimuţe care au trecut la mersul pe pământ. 180 . Strămoşi ai omului. originea şi evoluţia omului a fost fundamentată în diferite teorii. sunt maimuţele antropoide. omul a apărut din diferite structuri materiale: din pământ fertil.ORIGINEA Şl EVOLUŢIA OMULUI 1 TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI 2 POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI 4 FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI 5 RASELE UMANE 1. B. nu recunoaşte evoluţia speciei umane sub acţiunea concomitentă a acestor două grupe de factori. în corespundere cu postulatele biblice. Galenus. Savantul enciclopedist Aristotel. Expunem în continuare principalele dintre ele. Teoria biosocială. In sistemul elaborat de C.

ţinând cont de persistenţa unor aberaţii în dezvoltarea omului şi tendinţa permanentă de perfecţionare a potenţialului său biologic şi intelectual. adepţii acestei teorii consideră că omul a evoluat de la cimpanzeu în urma reducerii numărului de cromozomi de la 48 la 46. fundamentează necesitatea aplicării diferitelor metode de ameliorare (inclusiv şi a celor forţate) a calităţilor ereditare ale populaţiei umane.Primates (primatele) Subordinul . Eugenia.Tetrapoda (tetrapodele) Supraclasa . Teoria gigantismului mintal.Amniota (animale cu anexe embrionare) Clasa .Eucariota (organisme eucariote) Regnul .Animaţia (animale) Subregnul . POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII Poziţia omului în sistematica lumii vii se prezintă astfel: Imperiul — Organisme celulare Supraregnul . Astfel se consideră că evoluţia va fi direcţionată de la Homo sapiens sapiens spre Homo sapientissimus. îndeosebi a luptei pentru existenţă.Social-darwinismul absolutizează importanţa factorilor biologici.Metazoa (animale pluricelulare) încrengătura .Eutheria (mamifere placentare) Ordinul . pornind de la decalajul înregistrat între ritmurile evoluţiei intelectuale şi biologice ale omului.Catharina (maimuţe cu sept nazal îngust) Suprafamilia . Ţinând cont de gradul înalt de asemănare a moleculelor de ADN ale omului cu cele ale cimpanzeului (deosebirile în consecutivitatea polinucleotidelor moleculelor de ADN ale acestor specii nu depăşesc 1%). în evoluţia omului.Antrhopomorphidae (maimuţe antropoide) Familia .Vertebrata (vertebratele) Subîncrengătura .Mammalia (mamiferele) Subclasa . Pornind de la constatarea că fătul omului este mult mai neputincios decât al maimuţei.Homo sapiens (omul înţelept) 181 .Hominidae Genul -Homo Specia .Anthropoidea (antropoidele) Secţia . susţine că evoluţia omului va avea loc în direcţia sporirii volumului şi masei craniului în defavoarea dezvoltării altor părţi ale corpului. Teoria fatalizării are la bază ideea că omul reprezintă doar o fază în evoluţia maimuţelor. Teoria accidentului cromozomial nu recunoaşte ritmurile evoluţiei omului şi susţine că omul ca specie biologică a apărut ca urmare a unui accident cromozomial. se consideră că pe parcursul evoluţiei ulterioare omul va deveni o maimuţă adevărată. 2.

de regulă. inima cu patru camere. specifice omului (tuberculoza. Un şir de caractere. Dezvoltarea fătului în corpul mamei şi alimentarea lui prin mijlocirea placentei sunt o dovadă incontestabilă a faptului că specia Homo sapiens face parte din subclasa eutheria (placentarele).a. factorului rezus apropie omul de maimuţele Antropoide. unghiilor. delimitarea în alcătuirea creierului a cinci compartimente. \ pararea schel tului omului cel al cimpar zeului. a două perechi de membre. numărul mare de circumvoluţiuni pe scoarţa cerebrală.Apartenenţa omului la încrengătura vertebratelor este determinată de înlocuirea.).23. Fig. Cor 182 . conturarea a cinci regiuni în alcătuirea coloanei vertebrale. a aparatului mandibular.. picior !\ R SI I bazin \ '. SIDA ş. naşterea. Observaţi şi enumeraţi după fig. Antropoidele de asemenea suferă de multe boli infecţioase. dizenteria. amplasarea inimii pe partea ventrală. prezenţa a patru grupe de sânge. înlocuirea dinţilor de lapte. prezenţa apendicelui. Membrele anterioare de tip apucător (primul deget este opus celorlalte). 2. gradul înalt de dezvoltare a scoarţei cerebrale confirmă poziţia omului în clasa mamiferelor. printre care emisferele cerebrale bine dezvoltate. dezvoltarea musculaturii mimice. tifosul abdominal. diafragmul. glandele sudoripare. frunte (gaura occipitală locul de inserţie al muşchilor cefei proieminenţa supraorbitală bărbie CIMPANZEU centru de greutate OM centru de j greutate_ — • maxilarul superior r-rt. sebacee şi mamare./' mână . Părul de pe corp. a coardei cu coloana vertebrală. dezvoltarea claviculei. pe măsura dezvoltării embrionului.23 asemănările şi deosebirile dintre om şi cimpanzeu. prezenţa cutiei craniene. dispariţia regiunii caudale a coloanei vertebrale. 2. a unui singur copil permit de a plasa omul la ordinul Primatelor.

şi vorbirea. unde se retrăgeau pădurile tropicale.în acelaşi timp omul se deosebeşte esenţial de celelalte animale. Pădurile tropicale cedau locul savanelor. Aceste maimuţe populau pădurile tropicale. Regiunea cerebrală a craniului predomină asupra celei faciale. şi la deosebirile în structura lor. Africa şi Europa a devenit accesibil pentru animalele terestre. Ca urmare. Aceasta a dat posibilitate de a reconstrui mai deplin şi mai veridic evoluţia omului. Acest mod de deplasare a dus la dezvoltarea puternică a membrelor anterioare. Ducând un mod de viaţă arboricol. suprafeţele ocupate de pădurile tropicale se reduceau. Asia şi Europa. sunt dispărute. cele posterioare servind doar pentru sprijin. Amintiţi-vă schimbările care au avut loc în relieful uscatului şi ale climei în paleogen (a se vedea p. acum circa 15 mln de ani. Pe măsura îndepărtării spre sud clima devenea tot mai uscată.maimuţe antropoide care au apărut acum 17-18 mln de ani şi de 8 mln. seminţe de graminee). drioptecii trebuiau să aleagă între deplasarea spre sud. în Africa clima a devenit mai uscată. cimpanzeului. 180) Ca urmare a schimbărilor intervenite în repartizarea uscatului. ceea ce depăşeşte parametrii corespunzători ai maimuţelor antropoide. care pe atunci ocupau suprafeţe enorme în Africa. iar delimitarea celor două anotimpuri (ploios şi secetos) . gorilei şi orangutanului au fost driopitecii . 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI —" ^Z C\_ c ^~ în prezent au fost descoperite şi studiate un număr impunător de resturi fosile ale maimuţelor antropoide şi ale oamenilor străvechi. Strămoşul comun al omului. scoarţă. pădurile tropicale din emisfera nordică au cedat locul arborilor cu frunza căzătoare şi coniferelor. Din cauza răcirii climei. sau rămânerea pe loc şi schimbarea raţiei alimentare (trecerea de la alimentarea cu frunze şi fructe la o hrană mai grosieră . iar volumul creierului 1000-1800 cm3. iar cele acaparate de savane. bolta plantară. drumul dintre Asia.rădăcini. trecerea de la viaţa crepusculară şi nocturnă la cea diurnă. inclusiv de maimuţele antropoide. naşterea de pui vii). cutia toracică plată. Se hrăneau cu fructe. care stau la baza activităţii sale de muncă. driopitecii s-au separat în două ramuri 183 . în primul rând. Este vorba. Anual în perioada nefavorabilă a anului se micşora cantitatea de frunze şi fructe. Omului îi este caracteristică conştiinţa şi gândirea. deplasându-se pe copaci prin agăţarea de ramuri cu mâinile.mai pronunţată. stepe şi deserturi creşteau. de poziţia verticală a corpului şi consecinţele acesteia: cele patru curburi ale coloanei vertebrale. adaptarea la frig (mărirea dimensiunilor corpului. driopitecii se apărau pasiv de duşmani. ascunzându-se printre ramuri. Neavând la dispoziţie anul împrejur hrana obişnuită. Suprafaţa scoarţei cerebrale alcătuieşte în medie 1250 cm2.

Homo erectus habilis (omul îndemânatic). Fig. iar cu ajutorul celor anterioare prindeau animale. întrucât se deplasau pe membrele posterioare. mandibulele masive. de la care provine omul. falangele degetelor erau aplatizate. Fruntea era teşită. aruncau pietre etc. 2. aveau o înălţime de 120-150 cm şi un volum al craniului de 60 cm3.Australopitecii. Toate aceste caractere deosebesc considerabil arheantropii de oamenii contemporani. Cântăreau 20-50 kg. cât şi sinantropii sunt consideraţi reprezentanţi ai speciei Homo erectus (fig. el reprezintă hotarul ce delimitează maimuţele antropoide de oamenii străvechi. 2. care ulterior au dus la apariţia a două familii: pongide sau maimuţe antropoide (gorila. Hominidele însă au început să cucerească spaţiile deschise. Deşi morfologic Homo erectus habilis nu se deosebea considerabil de australopiteci. atât pitecantropii.pitecantropii şi sinantropii. Australopitecii prezintă un grup de hominide astăzi dispărut care trăiau în turme. Pentru oamenii străvechi era caracteristică confecţionarea uneltelor de muncă. Dinţii se asemănau cu ai omului contemporan.24. cimpanzeul) şi hominide. Structura dinţilor demonstrează că erau omnivori. Spre deosebire de australopiteci. Bărbaţii puteau atinge o înălţime de circa 160 cm şi mai mult. urangutanul. Anume unele din aceste populaţii au şi dat naştere strămoşilor omului . Până în prezent au fost descoperite câteva rămăşiţe ale oamenilor străvechi . o sursă suplimentară de energie termică. beţe. practicau vânatul şi culesul fructelor şi foloseau în calitate de unelte de muncă pietre. Evoluţia de mai departe a primelor oameni s-a desfăşurat în trei etape: oamenii străvechi. Acum 2-3 mln de ani australopitecii au dat naştere unei ramuri mai progresive . oamenii fosili şi oamenii contemporani. Mergeau pe membrele posterioare. Volumul creierului de circa 700-1200 cm3 permitea o vorbire primitivă. rămânând la modul de viaţă arboricol. aceştia puteau confecţiona cele mai primitive unelte de muncă din pietriş. iar a sinantropilor într-o peşteră din apropierea Beijingului. Atingeau o înălţime de 150 cm şi aveau volumul creierului cu 100 cm3 mai mare. proeminenţa supraorbitală bine dezvoltată. 184 . primul deget al tălpii era orientat ca şi celelalte. Oamenii străvechi (arheantropii). descoperirea şi mânuirea focului. Pongidele au preferat pădurile. Rămăşiţe ale pitecantropilor (oamenii-maimuţe) au fost găsite pe insula Java (Indonezia) în 1891. oase.25).24). 2.australopitecilor (fig.

Oamenii contemporani (neoantropii). Uneltele de muncă ale primilor oameni contemporani erau mai variate şi mai avansate decât ale celor fosili. fruntea joasă teşită. Rămăşiţele acestuia au fost găsite pentru prima dată în lunca râului Neanderthal din Germania în 1856. fruntea înaltă dreaptă. proeminenţa supraorbitală lipsea.26). fiind confecţionate nu numai din piatră. coarne. . Primii oameni contemporani au apărut acum 5 0 ^ 0 mii de ani. Rămăşiţele primilor oameni contemporani au fost găsite în peştera Cro-Magnon din Franţa. 185 . Un timp oarecare paleantropii şi neoantropii au convieţuit. Erau răspândiţi pe larg în Europa.Homo sapiens (fig. proeminenţa supraorbitală exprimată.cromagnionii. precum şi figurine de animale confecţionate din piatră sau os. Din acest grup face parte omul de Neanderthal. Ulterior neandertalienii au fost eliminaţi de oamenii contemporani . întrucât au vieţuit în epoca glacială. se îmbrăcau în piei. Vorbirea articulată era bine dezvoltată. dar şi din oase. Pentru neandertalieni este caracteristică statura mică (155-165 cm). lobul 3 frontal bine dezvoltat. dezvoltarea intelectului au dus unele grupe de neandertalieni la formarea unei noi specii . volumul craniului de 1600 cm3. . utilizau focul la prepararea hranei. Trăiau în adăposturi construite de ei şi în peşteri. începuse să . Fig. volumul creierului având circa 1400 cm . In peşterile populate de cromagnioni au fost găsite urme ale artei murale. Oamenii fosili (paleantropii). Cromagnionii aveau înălţimea de până la 180 cm.. 2. Particularităţile mandibulei arată că ei posedau vorbirea elementară. Confecţionau diferite unelte din piatră. Perfecţionarea de mai departe a relaţiilor colective.v'/ . Oamenii contemporani. .Oamenii străvechi. se adăposteau în peşteri în grupuri a câte 50-100 de indivizi. 2.26. Africa şi Asia.

Selecţia individuală a asigurat conturarea particularităţilor morfofiziologice ale omului (mersul biped. undele populaţionale. de unde s-a răspândit mai întâi în Asia. La stadiul de australopiteci selecţia se făcea j după modul colectiv de viaţă: supravieţuiau grupele de indivizi care împreuna făceau faţă condiţiilor nefavorabile ale mediului. întru explicarea căilor şi modului de răspândire a omului au fost elaborate două concepţii: monocentristă şi policentristă. instruirea. omul a apărut într-o singură regiune geografică. Conform concepţiei monocentriste. Evoluţia omului a avut loc sub acţiunea aceloraşi factori ai evoluţiei ca şi a celorlalte specii ale lumii vii. îmblânzească primele animale şi să lucreze pământul. iar cea de grup . vorbirea. creşterea dimensiunilor creierului).27). în Africa Centrală.CV j Fig. Concepţia policentristă susţine că omenirea a apărut în diferite regiuni geografice ale Terrei. monocentristă. La I etapele timpurii ale evoluţiei omului predominau factorii biologici ai evoluţiei: procesul mutaţional. dezvoltarea mâinii. Studiul ADN-ului mitocondrial. capabili să confecţioneze unelte primitive ce le permiteau să se apere de I duşmani şi să-şi dobândească hrana. modul social de viaţă. 186 .perfecţionarea modului social de viaţă. însă evoluţia omului a fost însoţită şi de acţiunea I factorilor sociali: munca. 2. gândirea şi cultura. 2. precum şi utilizarea metodelor contemporane de studiere a genomului au confirmat originea africană. Răspândirea monocentristă a omului. a omului modern {fig. Rolul hotărâtor 1-a avut selecţia indivizilor cel mai bine adaptaţi la condiţii concrete de I viaţă.27. FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI Amintiţi-vă principalii factori ai evoluţiei cu aplicaţie la evoluţia omului. izolarea şi selecţia naturală. în evoluţia cromagnionilor rolul central l-au jucat factorii sociali: educaţia. transmiterea experienţei.

datorită dezvoltării accentuate a sistemului nervos central s-a format sistemul de recepţionare a semnalelor şi prin cuvinte . Datorită activităţii colective a membrilor comunităţii a apărut necesitatea transmiterii informaţiei prin gesturi şi sunete.organizarea socială i-a asigurat omului posibilitatea de a supravieţui în condiţiile schimbătoare ale mediului. munca a reunit şi mai strâns membrii comunităţii. Mai târziu ele au început să indice denumirile obiectelor. Se consideră că primele cuvinte erau legate de operaţiile de muncă. Omul.vorbirea . . a avut o influenţă extrem de benefică asupra lui. La om. animalele. de Homo sapiens: 4-24. Spre deosebire de om. . reprezintă o deosebire dintre om şi animale care asigură perfecţionarea continuă a acestuia. spre deosebire de animale. pot doar să folosească diferite obiecte în calitate de unelte de muncă. 2. . Comparaţi după fig. în calitate de acţiune conştientă a omului. 2.limbajul articulat . 15 Fig. în condiţiile înteţirii luptei pentru existenţă. chiar şi cu cel mai înalt nivel de organizare. 187 . Pe fundalul organizării sociale destul de complexe a primatelor şi a strămoşilor direcţi ai omului. strămoşii omului organizaţi în comunităţi sociale mai uşor se apărau de duşmani. Munca. recepţionează semnalele din lumea înconjurătoare graţie funcţionării primului sistem de semnalizare. Anume cuvântul şi vorbirea au asigurat dezvoltarea gândirii abstracte.a fost şi rămâne pârghia care asigură comunicarea între membrii comunităţii şi schimbul de experienţă dintre reprezentanţii diferitelor generaţii şi indivizi.28. dar nu sunt în stare să le confecţioneze şi să le perfecţioneze. Unelte de muncă confecţionate de strămoşii omului contemporan: de Homo habilis şi Homo erectuis: 1-3.munca sau capacitatea de a produce unelte de muncă.Factorii biologici au pregătit terenul pentru acţiunea factorilor sociali. asemenea animalelor. Aceasta a determinat şi dezvoltarea progresivă a vorbirii articulate. principalii dintre care sunt expuşi în continuare.28 uneltele de muncă confecţionate de diferiţi strămoşi ai omului contemporan.cel de-al doilea sistem de semnalizare.

cu sept nazal înalt. RASELE UMANE Deşi reprezentanţii speciei umane ce populează diferite regiuni geografice se deosebesc după unele caractere de importanţă secundară. sau leucodermă. Reprezentanţii acestei rase au pielea de culoare deschisă. în cadrul cărora se deosebesc un şir de rase mai mici. Din această rasă fac parte populaţia băştinaşă a Europei. gândirii şi conştiinţei au favorizat perfecţionarea muncii şi a vorbirii.29 deosebirile dintre reprezentanţii celor trei rase umane. 2. bunăoară.—-1 —-. nas turtit 188 . Rasa mongoloidă. este evident că planeta Pământ este populată de o singură specie de oameni. Cuta pleoapei superioare este putem u dezvoltată. în această competiţie îndelungată şi deloc uşoară omul poate miza pe superioritatea inteligenţei sale în comparaţie cu alţi reprezentanţi ai regnului animal. Nu putem spune acelaşi lucru despre evoluţia socială. ochilor. cum sunt. astăzi ea s-a stabilizat ca <_ urmare a faptului că evoluţia fizică a omului pare a fi încheiată. Actualmente sunt delimitate trei rase mari. care. conform antropologiei clasice rasa reprezintă un grup natural de oameni care manifestă un ansamblu de caractere fizice ereditare comune. Schimbul liber de indivizi în zonele de contact ale raselor mari a generat un şir de rase mixte cu gene amestecate de la două sau mai multe rase. la rândul lor. păr drept şi rigid. care formează rasele umane. "> • — . se caracterizează prin piele de culoare galbenă până la brun. îndeosebi de instinctele biologice şi emoţiile sexuale.gândirea reprezintă rezultatul evoluţiei îndelungate îndreptate la reflectarea materiei în organele de simţ. 5. sau xantodermă. economică şi culturală a omului. părului. forma nasului. Homo sapiens sapiens este o specie politipică. indiferent de limba. Ele sunt răspândite pe teritorii geografice mai mult sau mai puţin distincte. fără a lua în considerare efectele migraţiei. Deşi au fost înaintate şi promovate diferite variante ale noţiunii de rasă. au stimulat trecerea de la comunitatea animală la cea umană. buzelor ş. comportamentul şi naţionalitatea lor. Buzele au grosime medie. barba este proeminentă. Gândirea reprezintă formă superioară de reflectare în sistemul nervos uman a realităţii înconjurătoare. HHHHH Cele trei rase mari prezintă următoarele trăsături distinctive (fig. Omul ca fiinţă biosocială mai rămâne dominat de procesele fiziologice. Asiei de Sud şi Africii de Nord. a. Aceste deosebiri s-au format şi păstrat în anumite condiţii ale mediului înconjurător. Dacă anterior <C ritmurile evoluţiei biologice erau foarte impresionante. Putem afirma cu certitudine că omul este o fiinţă biosocială. părul drept sau ondulat de culoare deschisă sau închisă.29): 1. alcătuită dintr-un şir de tipuri secundare. 2. 2. Rasa europeoidă. culoarea pielii. barbă şi mustaţă slab dezvoltate. Dezvoltarea encefalului. Observaţi şi enumeraţi după fig. nasul drept şi proeminent. Deosebirea dintre reprezentanţii diferitelor rase se manifestă prin particularităţi morfologice.

şi puţin proeminent. pielea întunecată a negroizilor îi apără de razele dogoritoare ale Soarelui. Nasul lat şi buzele groase cu o suprafaţă mare a mucoaselor asigură o evaporare rapidă a apei. buze groase şi ochi de culoare întunecată. părul cârlionţat protejează pielea capului de supraîncălzire.Fig. Pielea albă a europenilor este permeabilă pentru razele ultraviolete. părul creţ sau lânos. Reprezentanţii acestei rase alcătuiesc populaţia băştinaşă a Asiei Centrale şi de Vest. de exemplu în America de Nord şi America de Sud. favorizând astfel răcirea corpului. îndeosebi la hotarele arealelor raselor. în unele regiuni. şi astăzi persistă în multe regiuni ale globului. Rasa negroidă. Una din condiţiile principale ale formării raselor. • Echivalenţa raselor din punct de vedere biologic şi psihologic cu aflarea lor la acelaşi nivel de dezvoltare evoluţionistă. Mai mult. asigurând formarea vitaminei D care previne dezvoltarea rahitismului. 189 . * Prezenţa raselor de trecere între rasele mari care întrunesc semnele celor două rase vecine. nas turtit şi larg. se caracterizează prin piele de culoare neagră. acest proces devine foarte intens. Din această rasă sunt constituite popoarele băştinaşe ale Africii şi Australiei.29. faţa puţin păroasă. în America ea a pătruns prin strâmtoarea Bering la sfârşitul epocii glaciare. Indoneziei şi Siberiei. caracterul identic de amplasare a părului pe cap. procesul de metizare continuă. Viitorul îndepărtat al raselor umane este determinat de procesele care predomină în cadrul speciei umane. De exemplu. Deşi amestecarea raselor este stăvilită de piedici cu caracter moral şi social. 3. Reprezentaţii celor trei mari rase. sau melanodermă. procesul de metizare continuă. izolarea geografică. Unitatea biologică a raselor umane este confirmată de: * Lipsa izolării genetice şi posibilităţile nelimitate de încrucişare cu formarea de indivizi fecunzi. Nasul îngust contribuie la încălzirea aerului inspirat. • Prezenţa desenului sub formă de arcuri pe degetul al doilea. 2. Particularităţile de rasă sunt ereditare şi în trecut o bună parte din ele aveau un caracter adaptativ. Caracterul ofensiv al metizării stă la baza formării raselor mixte şi în viitorul puţin mai îndepărtat se va putea vorbi de populaţii hibride din cadrul speciei umane.

2. 15. Scrieţi un eseu la tema „Rasele umane sunt egale" după algoritmul: a) originea comună a raselor umane. Analizaţi concepţia monocentrică şi policentrică a apariţiei omului. 6. 7. 5. Descrieţi concepţiile lui Aristotel. c) avea o capacitate craniană de 1000-1250 cm. Explicaţi esenţa principalilor teorii cu privire la originea omului. 18. Descrieţi factorii climatici care au contribuit fa apariţia raselor. 1. 4. Reprezentaţi sub formă de tabel asemănările şi deosebirile dintre om şî maîmuiţeie antropoide. Alcătuiţi arborele antropogenezei. Lamarck. Descrieţi modul deviată şî aspectul morfofizioiogic ai australopitecilor. b) factorii climatici ai apariţiei raselor. c) există şi rase umane pure. c) neoandertalieni. c) social-darwinismul. Rasele umane: a) sunt unităţi stabile genetic. Analizaţi corelaţia aspectului morfologic al raselor cu factorii climatici. Analizaţi cauzele despărţirii driopitecilorln 2 ramuri. c) subclasa mamifere placentare. 10. c) argumente ce ar combate lupta rasială. . d) gena culorii albastre a ochilor este prezentă la toate rasele. Comparaţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al austraîopitecîfor şî Homo erectus habiiîs. a) biosocială. b) clasa mamiferelor. Expuneţi şi argumentaţi concepţia proprie despre evoluţia omului. Enumeraţi criteriile după care omul este clasat în: a) încrengătura vertebrate. 14. b) creatorul pietrei cioplite. Darwin despre originea omului. Analizaţi poziţia omului în sistematica lumii vii. d) urmele lui au fost găsite pe insula Java. Alegeţi răspunsurile corecte. ~ <Z O 3. 12. Homo sapiens: a) strămoşul direct al omului de astăzi. b) rasistă. 13. Descrieţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al oamenilor: a) străvechi. 2.rr^ —1 w' 1. b) fosili. 9. 8. b) se găsesc într-o continuă transformare genetică. 11.

1 Ecologia populaţiilor V Ecologia ecosistemelor \ Bazele învăţăturii despre biosferă r 1 . Obiectul de studiu şi importanţa Ecologia organismelor .Ecologia.

casă şi "logos" .•••::.. 3. 1869. care studiază legităţile relaţiilor cu mediul specifice tuturor grupelor de organisme şi direcţiile particulare ce se referă la grupe concrete de organisme {ecologia microorganismelor. populaţie |«-#> biocenoză |—#• biosferă Stabiliţi după schema 3.-.-••••/••: 1 OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI FOLOSIRII NATURII 2 ECOLOGIA . Anume acestea au şi devenit obiectul de studiu al ecologiei. păsărilor.• ' ' : • • •.BAZA ŞTIINŢIFICĂ A 1. studiile ecologice generale se diferenţiază după nivelul de organizare al lumii vii pe care îl abordează.1 NIVELURILE DE ORGANIZARE ALE LUMII VII moleculă celulă ţesut şi organe organism §__». peştilor.'. plantelor etc.f " ^ r l V " • ' . . .ECOLOGIA. Ca ştiinţă ecologia s-a conturat abia pe la mijlocul sec. Schema 3. al XIX-lea. Haeckel în a. OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI Ecologia (de la gr.ştiinţă) este o ştiinţă relativ tânără care studiază relaţiile stabilite istoric dintre organisme şi mediul lor de viaţă.'••.• •' • " . Astăzi ecologia prezintă un sistem ramificat de ştiinţe dintre care distingem ecologia generală. ecologia populaţiilor (demecologia) şi ecologia biocenozelor (sinecologia). Atunci a devenit clar că nu doar alcătuirea şi dezvoltarea organismelor. 192 . insectelor. când s-au acumulat suficiente date despre varietatea lumii vii. dar şi relaţiile lor cu mediul de viaţă sunt supuse anumitor legităţi.•••.1 care din nivelurile de organizare ale lumii vii sunt obiectul de studiu al ecologiei. despre particularităţile mediului de viaţă a fiecăruia dintre ele.. Pornind de la faptul că pentru natura vie sunt caracteristice diferite niveluri de organizare ale structurilor sale {fig. Ca urmare ecologia generală se subîmparte în ecologia organismelor (autecologia)...1). mamiferelor. OBIECTUL DE STUDIU Şl IMPORTANŢA •. Termenul de ecologie a fost propus de zoologul german E. "oicos" .).

2. Eşecurile înregistrate au atenţionat asupra faptului că doar cunoaşterea legilor naturii şi respectarea lor poate exclude dezechilibrul în natură. înveliş superficial al pământului) -rocă moleculă t atom particulă elementară Fig. structura şi legităţile dinamicii lor. Ecologia populaţiilor studiază relaţiile cu factorii de mediu ale populaţiilor unor specii. Cercetările ştiinţifice au arătat însă că regiunile înmlăştinite sunt sursa principală de metan în atmosferă. intervenţia omului în natură se făcea fără a se ţine cont de urmările posibile ale acţiunilor întreprinse. Ierarhia lumii vii. Până la definitivarea ecologiei ca ştiinţă. de aceea utilizarea raţională a resurselor ei constituie chezăşia bunăstării sale. 3. De exemplu. în trecutul nu prea îndepărtat. ci. Ecologia biocenozelor abordează comunităţile de plante. Metanul face parte din aşa-numitele gaze "de seră" care menţin o parte din radiaţia termică a 13 Biologie. desecarea mlaştinilor se făcea pe scară largă cu scopul măririi suprafeţelor arabile. animale şi microorganisme în relaţiile dintre ele şi cu mediul anorganic.integrarea microsistemelor şi macrosistemelor reunirea de ierarhii speciale cu ierarhii specifice organism pluricelular celulă şi organism ' pluricelular populapie de celule (organisme unicelulare) cromozomi sistem molecular regn (autotrofe şi heterotrofe) (lumea vie. Ecologia organismelor se ocupă de relaţiile indivizilor unei sau altei specii cu condiţiile de mediu şi cu reprezentanţii speciei sale sau ai altor specii.BAZA ŞTIINŢIFICĂ A FOLOSIRII NATURII Omul există pe contul naturii. a XII-a 1 Q1 .1. precum şi adaptarea lor la factorii ecologici. ECOLOGIA .

energia vântului acvatice apele oceanului planetar mrmrnmemman-i Ecologia contemporană a scos în evidenţă una din cele mai grave erori ale omenirii. Aceasta este unica cale de asigurare a existenţei de mai departe a omului pe Pământ şi de prosperare a civilizaţiei umane. Mult timp se considera că omul este un rege al naturii care are menirea de a o cuceri. ci colaborarea cu ea. să pună în prim-plan nu cucerirea ei. Toau formele de activitate trebuie astfel reorganizate. Schema 3. dar şi periclitează existenţa omului pe Pământ. întrucât subminează stabilitatea biosferei în ansamblu. atitudinea grijulie faţă de tot ce este viu. De aceea astăzi capătă o importanţă deosebită cunoştinţele ecologice ale fiecărui cetăţean. De aceea scopurile cercetărilor fundamentale în domeniul ecologiei sunt determinate de problemele economiei naţionale: intensificarea producţiei agricole şi sporirea eficacităţii economice a utilizării resurselor naturale fără a cauza prejudicii mediului ambiant. 194 . Ax N/' Studiaţi cu atenţie schema 3. în orice domeniu de activitate. fluxul şi refluxul — — climatice aerul. Estimarea resurselor naturale pe scară mondială a arătat cât de important este faptul ca activitatea şi necesităţile omului să fie puse în concordanţă cu posibilităţile biosferei. Ea nu numai că a dus şi duce la creşterea numărului de catastrofe ecologice. plantele. animalele. supunând-o intereselor sale. Legile ecologiei avertizează omenirea că este necesar să-şi schimbe radical atitudinea faţă de natură. unele resurse minerale cosmice radiaţia solară. entuziasmată de succesele obţinute de ştiinţă şi tehnică. încât să vindece "rănile" provocau şi să prevină producerea altora.2 VARIETATEA RESURSELOR NATURALE epuizabile — neepuizabile i ^ ^ irecuperabile bogăţiile subpământene recuperabile solul. chiar şi la instalarea unei noi perioade glaciale.Pământului în spaţiul cosmic.2 şi argumentaţi necesitatea protecţiei naturii vn. Reducerea bruscă a conţinutului de metan în atmosferă poate duce la răcirea globală a climei. Mersul istoriei a arătat însă că această cale este o linie moartă în evoluţia omenirii.

Alcătuiţi un eseu „Ecologia . Completaţi tabelul.baza ştiinţifică a folosirii naturii". b) practice. Enumeraţi subdiviziunile ecologiei: a) în funcţie de grupe concrete de organizare. molecular celular de ţesut şi organe de organism de populaţie de biocenoză de biosferă • : 9. 10. finând cont de normativele ecologice. Propuneţi cel puţin 10 măsuri de îmbunătăţire a ecologiei localităţii tale. Definiţi noţiunea de ecologie. 3. 5.1. XXI. 6. 7. b) în funcţie de nivelurile de organizare ale lumii vii. copiindu-î pe caiet. 2. 195 . Deduceţi sarcinile ecologiei a) teoretice. Descrieţi pe scurt Istoricul dezvoltării ecologiei ca ştiinţă. 8. Alcătuiţi un proiect ecologic cu subiectul: Utilizarea raţională a unui sector de 6 ori. 4. Alcătuiţi un poster ecologic ce ar servi ca un avertisemt împotriva poluării mediului. în baza datelor factologice faceţi o analiză a stării ecologice a localităţii voastre la începutul sec. XX şi începutul sec. 11. Indicaţi câte 3 exemple de activităţi ale omului în regiunea voastră care au avut impact pozitiv şi negativ asupra (mediului înconjurător).

De exemplu. etc. însă la fundul oceanului sau în peşteri este relativ constantă. terestru-aerian. Factorii biotici prezintă relaţiile dintre organismele vii. Condiţiile de viaţă sunt determinate de valorile factorilor abiotici. compoziţia salină a oceanului. compoziţia salină a apei şi solului.tema O ^ ECOLOGIA ORGANISMELOR 2 PRINCIPALELE MEDII 1 FACTORII ECOLOGICI. în funcţie de natura lor. majoritatea cărora se disting printr-o variabilitate considerabilă în timp şi spaţiu. iar factorul antropogen ţine de activitatea omului. compoziţia atmosferei ş. Unii factori rămân relativ constanţi pe o durată destul de îndelungată de timp. De exemplu. Factori abiotici sunt proprietăţile naturii nevii: lumina. solul şi însăşi organismele vii. Rezultatele acţiunii factorilor ecologici variabili sunt comparabile ecologic. deosebim factori abiotici. deoarece ele se răsfrâng asupra activităţii vitale a organismelor 196 . biotici şi antropogeni. Legea optimului. în timp ce heterotrofele au nevoie de lumină doar pentru a se orienta în spaţiu. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA ELE 1. /\ Amintiţi-vă şi enumeraţi caracteristicile climaterice ale mediului de viaţă ^ acvatic şi terestru-aerian. Intensitatea iluminării şi compoziţia spectrală a luminii joacă un rol primordial în viaţa organismelor autotrofe. dar e nesemnificativă pentru majoritatea animalelor terestre. Unul şi acelaşi factor are o importanţă diferită în viaţa animalelor convieţuitoare. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR Mediul de viaţă este partea naturii care înconjoară organismul şi cu care acesta contactează nemijlocit. la suprafaţa solului temperatura oscilează în limite mari. temperatura. FACTORII ECOLOGICI. presiunea atmosferică etc. compoziţia salină a solului prezintă importanţă pentru nutriţia minerală a plantelor. umiditatea. Elementele mediului de viaţă capabile să exercite o acţiune directă sau indirectă asupra organismelor vii sunt desemnate ca factori ecologici.a. de exemplu forţa de atracţie a Pământului. Vieţuitoarele contemporane populează patru medii de viaţă: acvatic.

3. —" Pieirea speciei / Zona activităţii normale Pieirea speciei Zona de oprimare Zona de oprimare Forţa de acţiune a factorului Limitele de rezistenţă ale speciei (fig. Condiţiile apropiate de punctele critice sunt deosebit de dificile pentru supravieţuire şi sunt numite extreme. iar pentru alta să prezinte punctul critic (fig. Analizând graficul reprezentat în fig.3 temperaturile optime pentru creşterea unor specii de plante. cu atât mai puternic se inhibă activitatea vitală a organismelor. Cauza rezidă în faptul că pentru o specie valoarea unui factor oarecare poate fi optimală. de exemplu a temperaturii. Temperaturile optime cât şi intensificarea acţiunii fiecărui factor pentru creşterea şi dezvoltarea unor specii de plante. Aflaţi după fig. / Saintpaulia Arbore Deci. Anumite valori ale factorului ecologic sunt deosebit de favorabile pentru activitatea vitală a organismelor. 2.2. De exemplu. desemnează valori ale factorului pe care organismul nu le poate suporta.Sene. Distanţa dintre punctele critice reprezintă gradul de rezistenţă al organismului la schimbarea factorului. Nici poziţia punctelor / critice nu este aceeaşi pentru diferite specii: la -Pinui ponde 2 30 unele ele sunt apropiate. ecologic peste limitele optime duce la pieirea nb 197 .IZ> gici.3. 40 Ceiba cămilele nu suportă deserturile nordice. De exemplu. vom observa că ele nu coincid. Construind curbele optimului unui factor oarecare. iar negară suportă bine modificarea Viorea / umidităţii şi nu piere chiar şi în caz de secetă. distingem următoarele legităţi în acţiunea factorilor ecologici: 1. 3.2). locul de intersecţie a curbei cu axa orizontală. 3. Punctele critice. Cu cât mai mult se abat valorile factorului de la valoarea optimă. 10 15 20 25 30 35 40 Temperatura Sn cursul zilei Legea optimului ne arată că atât atenuarea. 3. iar renii pentandra 35 şi lemingii . Depăşirea acestor valori înseamnă moartea organismului. pentru diferite specii. unele specii pot trăi numai în condiţii / de cafea ionantha /Poru 3 20 relativ stabile. planta slăbănog Regine B 15 / Mac se ofileşte dacă aerul nu este saturat cu vapori 10 Băr uţi de apă.v ' ma acţiunii fac" torilor ecolo. Fig. 3. la altele . în timp ce altele suportă variaţii Capul/ cucului mari ale acestora.4).cele sudice. reprezentând valoarea optimă a factorului dat.depărtate. 3.

Practica a demonstrat că optimul şi limitele rezistenţei organismelor la un factor oarecare pot fi deplasate în anumite limite prin acţiunea orientată a diferitelor valori ale acestuia. La fel şi peştişorii de acvariu pot fi "deprinşi" să vieţuiască în apă mai rece sau mai caldă. De exemplu. Compensarea reciprocă a acţiunii factorilor de mediu are loc în anumite limite. unul şi acelaşi efect ecologic poate fi obţinut pe căi diferite. Riscul de a îngheţa este mai mare pe timp geros şi vânt puternic decât pe timp liniştit. Ţinând cont de interacţiunea factorilor. Dacă majoritatea factorilor ecologici au valori optime pentru indivizii unei specii concrete. Lipsa totală a apei sau a unuia din elementele de bază ale nutriţiei minerale face imposibilă viaţa plantelor. Exemplificaţi posibilitatea deplasării valoni optime a unor factori abiotici pe exemplul omului. Exemplele prezentate ilustrează substituţia parţială a factorilor abiotici. De exemplu. Zona optimului şi limitele de rezistenţă ale organismului faţă de un factor oarecare se pot deplasa în funcţie de faptul cu ce forţă şi în ce îmbinare acţionează concomitent alţi factori. Specii rezistente Specii care suportă oscilaţii la frig mari ale temperaturii Specii iubitoare de căldură 50" organismului. 198 . ofilirea plantelor poate fi întreruptă mărind cantitatea de apă din sol sau micşorând temperatura aerului. De exemplu. pentru omizi + 22°C. dacă plantele cu flori sunt "tratate" periodic cu temperaturi înalte. De obicei. un factor neputând fi înlocuit cu altul.. fiecare etapă a ciclului vital îşi are optimul său. rezistenţa lor la arşiţă sporeşte cu mult. Interacţiunea factorilor. reducând astfel transpiraţia. Deci. Icrele somonului se pot dezvolta în intervalul de temperaturi 0°C."""S ţia curbei optimului pe scara temperaturilor pentru diferite specii. temperatura optimă pentru ouă este de + 25°C. atunci spunem că specia dată dispune de condiţii favorabile de viaţă. arşiţa se suportă mai uşor în aer uscat şi nu umed.. chiar şi la o îmbinare favorabilă a celorlalţi factori. în cazul fluturelui buha-semănăturilor.2°C până la +20°C. + 12°C. iar indivizii adulţi suportă uşor oscilaţiile temperaturii de la . iar pentru pupe + 19°C. unul şi acelaşi factor în asociere cu alţii exercită o acţiune ecologică diferită. Deficitul de căldură în deserturile polare nu poate fi compensat nici prin surplusul de umiditate. Optimul şi limitele rezistenţei nu sunt absolut constante pe durata vieţii organismului. De exemplu.

creşterea şi dezvoltarea grâului. roadă la hectar va fi de cinci ori mai mică. • Evidenţierea factorilor limitanţi prezintă o importanţă deosebită în practica agricolă. 2. şi depinde într-o perioadă concretă supravieţuirea indivizilor. Pentru a determina dacă o specie va putea exista într-o regiune geografică sau alta. Enumeraţi condiţiile optime pentru obţinerea unor roade bogate de porumb. Surplusul de săruri de asemenea frânează creşterea şi dezvoltarea plantelor. Ţinând cont de legităţile interacţiunii factorilor ecologici. 199 . prezenţa sau lipsa în regiunea dată a unui factor limitant pentru specia dată. Calea activă presupune sporirea rezistenţei şi dezvoltarea unor mecanisme care permit activitatea vitală în condiţii de abatere a factorilor de la valorile optime. Anume de acest factor. Factorul limitant va fi acum fosforul. Factorii limitanţi determină arealul geografic al speciei. Aducerea conţinutului acestui element la valorile optime va mări roadă. PRINCIPALELE MEDII DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA E E L Căile principale de adaptare ale organismelor la factorii ecologici în timpul vieţii majoritatea organismelor sunt supuse periodic acţiunii factorilor ce se abat considerabil de la valorile optime. fie de surplusul sau insuficienţa de umiditate. iar cel de potasiu . iar spre sud . răspândirea speciei spre nord poate fi oprită de insuficienţa de căldură. Factorul limitant în acest caz este conţinutul de potasiu. deoarece prin anihilarea lor se poate spori roadă la hectar sau productivitatea animalelor. Legea factorului limitant. dar ea totuşi va fi de două ori mai mică decât cea aşteptată. secete. numit limitant. enumerate în continuare. în practica agricolă se pot asigura condiţii optime pentru viaţa plantelor.20%. insuficienţă de hrană etc. De exemplu. în alte perioade de timp limitanţi pot fi alţi factori. Aşadar.nici prin iluminarea permanentă. este necesar de a stabili. pot fi limitate fie de temperaturile critice. obţinerea de roade înalte presupune menţinerea tuturor factorilor de mediu la valori optimale.de insuficienţa de umiditate sau de temperaturile prea ridicate. Dacă conţinutul de fosfor în sol reprezintă 50% din normă. fiind nevoite să suporte arşiţă. geruri cumplite. Supravieţuirea organismelor în condiţii extreme poate fi atinsă pe trei căi diferite. fie de insuficienţa de săruri minerale. Factorii abiotici ce se abat cel mai mult de la valoarea optimă îngreuiază într-o măsură mai mare existenţa speciei în condiţiile date. grâu sau altă cultură agricolă. respectiv şi roadă de grâu. în primul rând. De exemplu. la o valoare optimă a celorlalţi factori.

micşorând astfel cheltuielile energetice. la păsări creşte numărul firelor de puf. forma de relief etc. estivaţia şi amorţirea. care poartă învelişuri impermeabile. Să analizăm în continuare câţiva dintre ei. Astfel în deserturile din Asia Mijlocie trăieşte o specie de raci-de-uscat care au nevoie de aer umed. O dată cu răcirea timpului. animalele homeoterme reuşesc. 200 . prevenind astfel uscarea aerului de aici. şoarecele-de-câmp etc. umiditatea. Bineînţeles că fiecare specie de homeoterme dispune şi de mecanisme specifice de adaptare la temperaturile extreme. temperatura. bursucul. de aceea preferă anabiozei hibernarea. femela astupă intrarea în vizuină cu segmentele anterioare ale corpului.anabioza.). Răcuşorii ies să se hrănească numai când aerul se umezeşte. păsările şi mamiferele năpârlesc. Pentru nematode. în caz de insuficienţă de căldură. De regulă. mamifere. spori este caracteristică suprimarea completă a metabolismului . De exemplu. plantele şi animalele poikiloterme şi unele animale homeoterme îşi reduc intensitatea metabolismului. compoziţia solului. Specificul adaptărilor organismelorl la acest mediu După condiţiile ecologice. Este important ca pierderile de apă de către celule să nu fie însoţite de dereglarea activităţii celulei în ansamblu. unde se ascund de intemperii.De exemplu. insecte. Un exemplu clasic de evitare a lipsei de hrană din timpul iernii sunt migraţiile unor specii de păsări. iar umiditatea ridicată. repausului de iarnă al plantelor. Evitarea acţiunilor nefavorabile este cea de a treia cale de adaptare a organismelor la mediu şi este specifică animalelor mobile. Calea pasivă semnifică supunerea funcţiilor organismului modificărilor factorilor abiotici. proprietăţile aerului. Principalii factori abiotici care determină răspândirea organismelor în acest mediu sunt lumina. Enumeraţi câteva exemple de vieţuitoare întâlnite în localitatea voastră pentru care sunt caracteristice calea pasivă de adaptare la factorii ecologici. să-şi menţină temperatura corpului constantă. Mediul de viaţă terestru-aerian. Fenomenul se atestă în timpul hibernării unor mamifere (ursul. Pentru a face faţă arşiţei. Pentru a preveni supraîncălzirea corpului în timpul verii. Ele utilizează în acest scop diferite mecanisme. mediul de viaţă terestru-aerian este cel mai complex. multe dintre acestea îşi construiesc vizuini sau cuiburi. în condiţii de temperatură variabilă a mediului. seminţele plantelor. blana mamiferelor devine mai deasă. Majoritatea speciilor nu sunt capabile de acest lucru. Starea de anabioză este posibilă numai la o deshidratare completă a organismelor. estivaţiei şi amorţirii poikilotermelor. în orele cele mai toride ale zilei. ei sapă vizuini în solul lutos unde temperatura este joasă.

* rezistente la umbră — plante ce pot creşte atât pe locuri umbrite. stomatele în număr redus. număr mare de stomate. poate fi împărţit în trei sectoare: ultraviolet.plante din etajele inferioare ale pădurilor întunecoase. cu o cuticulăbine dezvoltată. La amplasarea verticală a frunzelor (graminee. Cea mai generală adaptare a plantelor la folosirea maximală a luminii este orientarea spaţială a frunzelor. Dintre adaptările heliofitelor enumerăm următoarele: internoduri scurte. Amplasarea difuză a frunzelor în diferite planuri asigură absorbţia cea mai deplină a luminii solare. rogozuri etc. în acest caz. vizibil —" şi infraroşu. pe parcursul evoluţiei lumii vii s-au conturat următoarele grupe ecologice de plante: * iubitoare de lumină (heliofite) .). iar cele de unde scurte se absorb la înălţimea de 20-25 km de i~— către stratul de ozon.plante ale spaţiilor deschise. activitatea solară şi schimbările globale în atmosferă. numărul mare de cloroplaste ce asigură o captare mai bună a luminii ş. celui de mijloc . iar lumina vizibilă este condiţia obligatorie pentru existenţa plantelor. Supravieţuirea sciofitelor se datorează unui şir de adaptări. * iubitoare de umbră (sciofite) . . frunze de dimensiuni mici. dar cu pereţii exteriori şi cuticula mai subţiri. dar puţine la număr. Adaptările plantelor la condiţiile de iluminare ale mediului de viaţă. cloroplastele de dimensiuni relativ mari. caracterul suprafeţei terestre. deseori acoperită cu un strat de ceară sau de puf. iar în doze mici exercită acţiune bactericidă şi asigură " formarea la animale a vitaminei D. amplasarea fotometrică a frunzelor (se amplasează perpendicular faţă de razele de la amiază). lumina solară se absoarbe mai bine în orele de dimineaţă şi seară. frunzele etajului inferior sunt dispuse orizontal. de culoare verde-întunecată. frunzele aşezate orizontal. timpul zilei. altitudine. starea atmosferei. din peşteri şi de la adâncimi mari. 201 . Razele infraroşii exercită acţiune termică. în funcţie de ^ lungimea de undă a razelor. In poziţie orizontală frunzele folosesc mai ales razele soarelui de amiază. relief. Razele ultraviolete de unde lungi în doze mari sunt " dăunătoare organismelor. anotimp.a. cât şi pe spaţii deschise.oblic. Din razele ultraviolete la suprafaţa Pământului ajung numai cele _y de unde lungi. precum: frunze mari şi subţiri. După cerinţele faţă de condiţiile de iluminare. iar al celui superior aproape vertical.Lumina Sursa principală de lumină este radiaţia solară al cărei spectru. Plantele din aceste grupe dispun de diferite adaptări morfologice şi anatomice la regimul dat de lumină. Regimul de lumină al oricărui spaţiu este determinat de poziţia geografică a locului. celulele epidermei mai mari decât la heliofite. vegetaţie.

Temperaturile ridicate de la mijlocul iernii. ceea ce condiţionează la rândul său înlocuirea fazelor ciclului vital. căderea frunzelor ş.Stabiliţi după curbele intensităţii fotosintezei din fig. de a dirija dezvoltarea animalelor în condiţii artificiale de întreţinere. Ele acumulează încă din vară glucide. hibernarea ş. ceea ce sporeşte rezistenţa la îngheţ a celulelor. Termoreglarea chimică se bazează pe obţinerea energiei de pe urma descompunerii substanţelor organice. dar mai ales cele de la sfârşitul ei. înflorirea. 3. reduc brusc rezistenţa plantelor la îngheţ. Se cunosc trei căi de adaptări termice ale animalelor: 1. 3. Supraîncălzirea plantelor pe timp de arşiţă este evitată prin: intensificarea transpiraţiei. Plantele ce cresc în condiţii de temperatură variabilă a mediului se pregătesc din timp pentru suportarea gerurilor. este numită fotoperiodism. Dii 202 .5 care plante sui heliofite şi care sciofite. diurne. La animale fotoperiodismul controlează perioada de împerechere. sinteza hormonilor. bobocilor de floare. apariţia frunzelor. Adaptările termice ale animalelor. De aceea îngheţurile de primăvară pot vătăma ramurile tinere. adică la raFig. migraţiile. întunecate a zilei. aminoacizi şi alte substanţe ce leagă apa.a. Rolul luminii în viaţa animalelor este mult mai puţin important decât în viaţa planGrâu telor. de aceea animalele pe timp de iarnă consumă mai multă hrană sau folosesc rezervele de grăsime acumulate în timpul vierii.a. fecundarea. Ierburi iubitoare de umbră Reacţia organismelor (planMuşchi rezistenţi la umbră telor şi animalelor) la ritmul 3 10 20 30 40 50 60 70 80 90 Iluminarea diurn de iluminare. In baza fotoperiodismului la plante şi animale s-au format ritmurile biologice: anuale. Temperatura Adaptările termice ale plantelor. mugurii florali chiar şi la speciile rezistente la îngheţ.5. Sorg Porumb Amintiti-vă care din razele solare exercită acţiune termică. năpârlirea. reducerea suprafeţei încălzite prin suprapunerea frunzelor etc. în principal. pentru a se de lumină Fag orienta în spaţiu. Cunoaşterea particularităţilor fotoperiodismului permit de a prognoza dinamica efectivului. reflectarea şi dispersarea luminii de la suprafaţa lucioasă sau pubescentâ a frunzelor. Oscilaţia curbei intensităţii fotosintezei la portul perioadei luminoase şi diferite grupe de plante. La plante fotoperiodismul se manifestă în oscilaţia intensităţii proceselor fiziologice. formarea seminţelor şi fructelor. Animalele au nevoie de Ierburi iubitoare •S lumină.

în cazul acesteia. De exemplu. iepurelui american sunt bine vascularizate şi servesc drept organ de termoreglare. anumite proporţii ale corpului. Supraîncălzirea corpului se evită prin transpiraţie: la trecerea apei în stare gazoasă se consumă energie. 203 . intensificarea transpiraţiei. Observaţi după fig. respectiv.6. dilatarea vaselor sanguine din piele. Ecologic mai rentabilă s-a celei africane.6 deosebirile în dimensiunile corpului şi ale unor organe proeminente la vulpea polară şi africană şi explicaţi originea lor. dovedit a fi termoreglarea fizică.). deci şi răcirea corpului. Adaptările tehnice ale vulpii polare şi ale 2. Fig. ursul polar. Pentru multe animale. animalele de la cercul polar consumă iarna chiar mai puţină hrană decât vara. Termoreglarea comportamentală se realizează prin deplasarea în spaţiu. urechi. De exemplu. 3. 3. năpârlirea. iar evitarea supraîncălzirii -prin cedarea ei. Graţie blănii dese. hibernarea. urechile mari ale elefantului. foca. schimbarea poziţiei corpului. 3. ale căilor respiratorii superioare. prezenţa ţesutului adipos subcutanat. estivaţia la. datorită blănii dese. adaptarea la frig se asigură pe contul păstrării energiei în corpul animalului. Evaporarea apei. morsa etc. cioc etc. întrucât se reduce suprafaţa de cedare a căldurii. aceasta este unica metodă de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă. de exemplu pentru poikiloterme. Pentru animalele din emisfera sudică sunt specifice dimensiuni relativ mari ale membrelor şi ale diferitelor proeminenţe de pe corp (coadă. Forma compactă a corpului avantajează animalele din emisfera nordică. stratului de pene în jurul corpului animalelor se păstrează un strat de aer cu temperatura apropiată de cea a corpului. Astfel se evită pierderile de căldură. poate avea loc şi de pe mucoasele umede ale cavităţii bucale. După raportul dintre suprafaţa corpului şi volumul lui putem determina regiunea geografică în care trăieşte animalul dat.această cauză termoreglarea chimică este slab dezvoltată la animalele din zonele unde îşi găsesc cu greu hrană pe timp Vulpea polară de iarnă. folosirea diferitelor adăposturi. Este vorba de animalele ce trăiesc după cercul polar: vulpea polară. vulpii mici-de-pustiu. Acest tip de termoreglare nu este caracteristic nici pentru animalele de la tropice: aici ele nu au nevoie Vulpea africană de un surplus de energie. Cele mai răspândite mecanisme de termoreglare fizică sunt: îngustarea şi.

46 0.) şi medii cu o umiditate înaltă (pădurile tropicale). Amintiţi-vă şi alte metode de comportament al animalelor ce ilustrează termoreglarea. Dintre metodele etologice (comportamentale) de reglare prezintă interes "comportamentul" de grup.veghe hibernare nare nare 40-50 6-8 3-5 Ariciul Marmota Ţistarul Pârşul Hârciogul — 100 — 14.veghe hiber. pe timp de ger cumplit pinguinii se adună în cerc. folosind datele din tabelul 3.8 - 1-13 3-4 4-5 32 150-200 12-15 Studiaţi după tabelul 3. Regimul hidn al mediului terestru este neuniform şi depinde de mai mulţi factori: precipitaţi prezenţa bazinelor de apă. în interiorul unui astfel de cerc temperatura este de +37°C.5 9. iar la poikiloterme doar una .cea comportamentală. rezervele de apă din sol ş.a.veghe hiber.7 20. Popularea de câa plante a unui mediu terestru cu un anumit regim hidric este posibilă cu condiţi asigurării lor cu apă în aceste condiţii. formând aşa-numita "broască-ţestoasă". rolul apei în viaţa organismelor vii.46 0. De exemplu.1 principalii indici funcţionali la mamiferele ce hibernează şi trageţi concluzii. indiferent de cea a mediului. La homeoterme se întâlnesc toate cele trei căi de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă.33 0. Caracterul variabil al aceste factori generează medii unde deficitul de apă este un fenomen obişnuit (deserturi l< stepele ş. Umiditatea Argumentaţi.29 - 34 2 5-8 1868 2146 20-35 130 - 10 - 36-38 35-39 37-38 38-39 275 100-360 1-15 100-350 5-19 8 - 17.n i M RESPIRAŢIEI pe rnin RILE CAI3DIACE pe r nin ELIMINAREA CĂLDURII (în kjkg/orâ) TEMPERATURA CORPULUI în °C vara 684 227 127 - iarna 600 veghe hiber.Tabelul 3. unele plante de deşert s 204 .1 UNELE CARACTERISTICI FIZIOLOGICE ALE MAMIFERELOR ÎN STARE DE HIBERNARE SPECIA DE ANImALfz Jt AifltJV A f ICT MASA CORPULUI (tng) ri\tv*vc. De exemplu. Pinguinii aflaţi în centrul cercului şi la marginea lui îşi schimbă periodic locurile pentru a se încălzi.a. Adaptările plantelor la regimul hidric al mediului de viaţă.2.8 0.

Se întâlneşte la graminee (negară. distinge printr-o ramificare bine dezvoltată. Hidrofilele cresc pe malurile bazinelor de apă. % DENUMIREA ANIMALULUI Tabelul 3. în funcţie de raportul lor faţă de apă se levidenţiază mai multe grupe ecologice de plante Yschema 3. salinitatea acestuia ş. Sisteme radiculare de tip extensiv (1) şi intensiv (2). muşchii. bălţi. vălisneria. grâu ş. 3. Absorbţia apei de către rădăcini depinde de mai mulţi factori: conţinutul de apă In sol.7. broscăriţa. % Tulpinile arborilor Frunzele Fructele (roşii. a. peniţa etc. Hidatofitele (elodeea. păiuş-de-stepă. castraveţi) Algele 55-60 79-82 94-95 96-98 Lăcustele Gărgăriţa-grâului Şoarecele Broasca 35 46-47 79-85 93 mulţumesc cu apa din ceaţă şi rouă pe care o absorb cu ajutorul perişorilor de pe frunze. bufărul.3). Sistemul radicular extensiv ocupă un volum mare de sol la o ramificare slab dezvoltată. mesteacăn). aciditatea solului. spinul cămilei). 205 . După tipul ramificării. 3.2 CONŢINUTUL DE APĂ.). concentrată într-un volum mic de sol.CONŢINUTUL DE APĂ ÎN CORPUL DIFERITELOR ORGANISME VII DENUMIREA PLANTEI Şl ORGANELOR El CONŢINUTUL DE APĂ. fn ape mici. unele plante ierboase (lucerna.) sunt plante acvatice scufundate total sau parţial în apă. Existenţa acestor plante este xisibilă datorită unui ţesut conducător bine lezvoltat şi epidermei bogate în stomate. pentru unii copaci din zona temperată (pin. absorb apa cu toată suprafaţa corpului ş.a. fiind lipsiţi de rădăcini.a.7). Necesităţile în apă ale plantelor terestre superioare sunt asigurate de rădăcini. albăstriţă). Rădăcinile acespor plante sunt puternic reduse sau lipsesc com)let (peniţă). temperatura solului. secară. Sistemul radicular intensiv se V Fig. deosebim sisteme radiculare de tip extensiv şi intensiv (fig. absorbţia apei realizându-se prin toată suprafaţa corpului. Este specific pentru plantele de deşert şi stepă (saxaul.

pădurile tropicale. arbuştii din crânguri.). Cele de întuneric (slăbănogul. Frunzele suculentelor. pantele bine încălzite etc. datorită cărui fapt sclerofitele nu se ofilesc chiar şi I pierderea a 25% de apă. Ţesuturile acestor plante conţin în normă până la 80% de apă şi mai mult. rouacerului ş. CO2 formai în timpul respiraţiei se depozitează în sucul celular. acoperite cu ceară sau pufl Specific pentru aceste plante sunt valorile înalte ale presiunii radiculare. Aprovizionarea animalelor cu apă se face pe trei căi: prin băut. de aceea chiar şi la o secetă de scurtă durată ele se ofilesc şi pier în scurt timp. agavele. speciile lemnoase din pădurile subtropicale umede veşnic verzi. dezvoltară puternică a sclerenchimului. urechelniţa). multe ierburi tropicale) ocupă etajele inferioare ale pădurilor umede din zone climatice diferite. Acest grup de plante poate face faţă unei secete de scurtă durată şi nu prea puternice.a. stepe. când stomatele sunu deschise.) cresc pe soluri permanent umede. 206 . deseori acoperită cu un strat de ceară sau pufuşoc. Stomatele sunt afundate în mezofil şi se deschid doar noaptea. Mezofite sunt copacii veşnic verzi din etajele superioare ale pădurilor tropicale. multe plante erboase ş. stupitul-cucului. uneori răsucite. au cuticulă groasă. orezul. keleria. plantele din luncile inundabile.3 GRUPELE ECOLOGICE DE PLANTE DUPĂ RAPORTUL LOR FATĂ DE APĂ Hidatofite Hidrofite Higrofite Mezofite Xerofite Argumentaţi rolul ţesutului conducător în viaţa plantelor hidrofite. în rădăcini (asparagusulj măcrişul-iepurelui ş. drăgaica. întrucât lipsa apei duce mai repede la moarte decât lipsa hranei.a. Xerofitele cresc în deserturi. în frunze (aloia. ••HBBBBHHHH Higrofitele pot fi de lumină şi de întuneric. întrucât cantităţile de CO2 primite de suculente pe aceasB cale sunt neesenţiale. tilişca. Sclerofitele (negară. Absorbţia CO2 are loc noaptea. o dată cu hrana â în urma proceselor metabolice (apa metabolică obţinută la scindarea. Higrofitele de lumină (papirusul. Se disting xerofite suculente şi sclerofite. creşterea lor este lentă. copacii cu frunza căzătoare din savane.a. speciile foioase din pădurile zonei temperate. păiuşuW brăzdat) au frunze înguste şi mărunte. Suculentele pot depozita apa in j tulpină (cactuşi). ceea ce permite reducerea pierderilor de apă. iar fixarea lui în procesul de fotosinteză . fiind ulterior utilizat la sinteza compuşilor organici. iar în cazul reducerii frunzelor şi tulpinile. în principd a grăsimilor).Schema 3. majoritatea plantelor de cultură.în ziua următoare. Adaptările animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă terestru-aer i u -.

cuticula insectelor. Pe solurile cuprinse periodic de îngheţ rădăcinile pătrund la adâncimi mari. Temperatura solului. Cochilia melcului. Surplusul de căldură se elimină în timpul nopţii prin radiaţie directă datorită faptului că aerul noaptea este mai rece decât corpul. Mai rezistente la deshidratare sunt cămilele care suportă fără consecinţe pierderile de apă de până la 27%. Limita maximă la care se pot întâlni organisme vii în munţi este de 5 800 m. relieful localităţii de asemenea influenţează viaţa organismelor terestre. Pe solurile unde sunt îngheţuri multianuale rădăcinile plantelor pătrund la adâncimi nu prea mari. relieful suprafeţei terestre. sporirea rezistenţei la deshidratare sunt doar unele din adaptările fiziologice ale animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă.până la 23%.7°C. printre care aerul (compoziţia. Acestea pot fi grupate în comportamentale. mişcarea). O dată cu creşterea altitudinii. alegerea unor locuri de viaţă mai favorabile din punctul de vedere al aprovizionării cu apă. stratificarea. pierderile de apă ce depăşesc 10% din masa corpului sunt mortale. tegumentul cheratinizat al reptilelor şi alte formaţiuni care reţin apa în corpul animalelor fac parte din adaptările morfologice ale animalelor prevăzute pentru reducerea pierderilor de apă. compoziţia şi structura lui. îndeosebi a plantelor. Capacitatea de formare a apei metabolice.până la 17%. reducerea intensităţii transpiraţiei şi a pierderilor de apă de pe mucoase. câinii . crusta racului. fie prin suportarea pe o durată scurtă a supraîncălzirii corpului. solul (compoziţia minerală şi organică). presiunea. Adaptările organismelor la alţi factori ecologici ai mediului terestru-aerian. şi doar condorii se pot ridica la o înălţime de 10 000 m. săparea vizuinilor ş. Pierderile de apă prin transpiraţie pe timp de arşiţă se reduc fie prin repaos absolut. Care din caracteristicile enumerate ale solului prezintă importanţă pentru animale? 207 . Factorul limitant al răspândirii organismelor în aer este presiunea atmosferică. altele la soluri bazice. cămilele pot suporta o încălzire a corpului de până la + 40. aeraţia.animale pe parcursul evoluţiei s-au format diferite adaptări pentru satisfacerea necesităţilor în apă.a. Adaptări comportamentale sunt căutarea locurilor de adăpat. De exemplu. Unele specii de plante s-au adaptat la soluri acide. Argumentaţi de ce este imposibilă viaţa permanentă în mediul aerian. morfologice şi fiziologice. oile . fiind repartizate mai mult în lături. caracterul sistemului radicular depinde de structura solului. fapt ce face dificilă respiraţia din cauza micşorării conţinutului de O2. presiunea atmosferei descreşte. Pentru om. Un rol important în viaţa organismelor terestre îl joacă şi alţi factori ecologici. De exemplu. economisirea apei la formarea urinei şi fecaliilor. fără a se răsfira în lături.

din alge brune şi roşii. în principal. unii viermi ciliaţi şi crustacee. Mod de viaţă planctonic duc toate algele cu flageli. actiniile. Animale bentonice sunt spongierii. Conţinutul de oxigen în apă nu depăşeşte 10 ml într-un 1 1 de apă. Densitatea apei este mai mare decât a aerului. nectonul şi bentosul. moluşte cefalopode. celenteratelor. aflate aici în stare suspendată şi care nu se pot opune curenţilor de apă. Aflarea în apă în stare suspendată a reprezentanţilor planctonului este asigurată de un şir de adaptări. La ele constatăm cele mai variate adaptări în vederea deplasării pe diferite tipuri de teren. s-au constituit 3 grupe ecologice de animale acvatice: planctonul. iar dintre animale. Specificul adaptărilor organismelor la acest mediu Pe parcursul evoluţiei organismele acvatice s-au adaptat la viaţă într-un anumit strat de apă. coralii. Conţinutul de oxigen în apă mai depinde de temperatura şi salinitatea apei. unele moluşte bivah e crevetele. precum şi animalele ce se înmulţesc pe uscat. conţinutul de oxigen. animale ce populează spaţii deschise. care sunt organisme heterotrofe. Mediul de viaţă acvatic. temperatura. aceste caracteristici ale solului nu au nici o importanţă. De exemplu. de aceea limita de răspândire animalelor acvatice depinde de adâncimea la care acestea cresc. Suia principală de oxigen în apă sunt algele verzi. alungirea corpului). săgeata-apei ş. Nectonul este format din animale acvatice de talie mare: peşti. crustaceelor.Pentru animale. schelet poros şi ţesuturi gelatinoase la animale) şi mărirea suprafeţei relative a corpului. dezvoltarea musculaturii sunt doar două din adaptările animalelor acvatice la locomoţia în apă. papura. iar al bazinelor de ape dulci din alge verzi unele plante superioare (rogozul. la şopârlele ce populează nisipurile mişcătoare degetele sunt mărginite de solzi cornoşi care măresc suprafaţa de sprijin etc. dintre care menţionăm micşorarea greutăţii specifice (substituirea amidonului de rezervă prin ulei şi prezenţa vacuolelor gazoase la alge. 208 . reprezentanţi ai protozoarelor. gradul de poluare. sunt adaptate la deplasarea pe un teren tare.a. Bentosul prezintă totalitatea organismelor ce populează fundul bazinelor de apă. Reprezentanţii nectonului se opun activ curenţilor de apă. Răspândirea vieţii în apă este influenţată de următoarele proprietăţi ale apei: densitatea. Planctonul este constituit de plante şi animale acvatice care populează stratul de la suprafaţă al apei. Ca urmare. ceea ce măreşte frecarea de apă (diferite excrescenţe. fapt ce îngreuiază deplasarea activă a reprezentanţilor nectonului. dar se hrănesc în apă. Fitobentosul mărilor şi oceanelor consta. membrele copitatelor şi struţilor.). Argumentaţi dependenţa conţinutului de oxigen în apă de temperatura şi salinitatea ei. incluziuni gazoase. Forma hidrodinamică a corpului. salinitatea. iluminarea. mamifere acvatice.

I 14 Biologie. linul. Expuneţi-vă părerea referitor la mecanismele cu ajutorul cărora ver« tebratele acvatice îşi menţin constantă presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului. eliminând surplusul de sare prin celule speciale ale branhiilor. de aceea nevertebratele de apă dulce nu pot trăi în apă sărată. glande speciale. rinichi.Unele specii pot suporta oscilaţii considerabile ale conţinutului de oxigen în apă. inclusiv lipsa lui completă (de exemplu.numai în ape bogate în oxigen. absorbind ionii de Na+ şi Cr~ cu ajutorul unor celule speciale localizate în branhii. Regimul de lumină al bazinelor de apă. intestin. Animalele. oligochetele-de-apă-dulce). Crapul. ci. cavitatea bucală. Datorită capacităţii termice înalte a apei cedarea sau primirea de căldură nu provoacă oscilaţii bruşte ale temperaturii ei. Majoritatea nevertebratelor acvatice sunt animalepoikiloosmotice: presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului depinde de salinitatea apei. Regimul termic al bazinelor de apă. în apă este mai puţină lumină decât în aer. Salinitatea apei. Mediul intern al vertebratelor marine are o concentraţie mai joasă a substanţelor osmotic active decât mediul ambiant. Fenomenul este evitat de tegumentele lor impermiabile care previn pierderile de apă. sunt ameninţate de deshidratare. care preferă adâncimile de I 40-60 m. boişteanul . a XII-a 209 . Menţinerea acesteia la nivelul caracteristic speciei presupune viaţa la o anumită salinitate a apei. Absorbţia luminii depinde de transparenţa apei: apele tulburi absorb mai multă lumină decât cele curate. dar pot fi întâlnite şi la adâncimi mai mari: 100-200 m. animalele marine "desărează" apa de mare folosită. Adâncimea maximă la care pătrunde lumina determină limita de răspândire a plantelor acvatice. indiferent de salinitatea apei. iar păstrăvul. piele. în acest scop. în perioada rece a anului cad în amorţire până în primăvară. s-au dezvoltat diferite mecanisme în vederea reglării presiunii interne. Vertebratele acvatice sunt animale homeosmotice: îşi menţin presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului la acelaşi nivel. cloacă. animalele de apă dulce "desărează" apa dulce. Speciile de apă dulce care preferă apele mai calde. Multe specii în lipsa oxigenului în apă cad într-o stare de amorţeală şi astfel depăşesc perioada nefavorabilă. pe parcursul evoluţiei. Pentru menţinerea concentraţiei lichidelor interne la un nivel constant. La vertebratele de apă dulce. lichidele din interiorul corpului sunt mai concentrate (hipertonice) decât apa în care acestea îşi duc viaţa. carasul pot vieţui în ape cu un conţinut scăzut de oxigen. Cu adâncimea cantitatea ei scade ca urmare a absorbţiei de către apă. Pentru menţinerea ei. în adâncurile oceanului drept sursă de lumină servesc animalele iluminiscente. Mai variabilă este temperatura straturilor superioare. Cel mai adânc pătrund algele roşii. şi invers. mediul intern al cărora este hipotonic în comparaţie cu mediul acvatic.

orientarea cu ajutorul ochilor este puţin eficientă. Experimental s-a demonstrat că tipării reacţionează la o concentraţie a alcoolului în apă egală cu 1 g la 6 mii km3 de apă. 210 . Unele • petrec toată viaţa în sol (cârtiţa. Cele de dimensiuni relativ mari au solzi. cele de dimensiuni mici. orbetele). celenterate (fig. Oscilaţiile termice mai atenuate. Cei mai mulţi hidrobionţi se orientează după sunet. aceste animale respiră prin tegumente şi de aceea sunt foarte sensibile la uscare. ochi subdezvoltaţi. săpând un întreg sistem de galerii şi vizuini.8 şi stabiliţi relaţia dintre dimensiunile o adâncimea la care vieţuiesc. datorită faptului că sunetul în apă se propagă mai repede decât în aer. protozoare precum şi viermi cilindrici. păr scurt şi des. prezenţa apelor freatice şi pătrunderea precipitaţiilor. 3. Cavităţile şi porii din sol. conţinutul sporit de substanţe organice şi minerale fac din sol un mediu favorabil de viaţă. Balenele îşi găsesc hrana şi se orientează cu ajutorul ecolocaţiei. membre de tip săpător cu gheare puternice. specific tuturor hidrobionţilor. întrucât aerul din sol este bogat în vapori de apă. peşti.8. unele specii de peşti produc energie şi o folosesc pentru orientare şi semnalizare. precum şi suprafaţa particulelor lui servesc ca mediu de viaţă pentru organismele microscopice: bacterii. El prezintă un sistem trifazic în care particulele solide sunt înconjurate de aer şi apă. Cel mai vechi mod de orientare. Multe mamifere. Aspectul exterior al acestor animale prezintă o adaptare perfectă la modul de viaţă subteran: corp compact cu gât scurt. întrucât animalele acvatice au cu mult mai puţină lumină decât cele terestre. Fig. constă în utilizarea chemorecepţiei. Cei mai mari habitanţi ai solului sunt reprezentanţii mamiferelor. se deplasează spre straturile mai adânci. Reducerea ochilor la peştii din familia Scopelidae în funcţie de adâncimea la care îşi duc viaţa. ceea ce face posibilă comunicarea între indivizii aceleiaşi specii.9). Solul în calitate de mediu de viaţă Solul este stratul fertil de la suprafaţa uscatului care contactează nemijlocit cu aerul.Determinaţi după dimensiunile ochilor adâncimea la care îşi duc viaţa hidrobionţii din fig. Perioada rece a anului locatarii solului suportă într-o stare de amorţeală. carapace. 3. tegumente parţial impermeabile care permit supravieţuirea în caz de reducere temporară a umidităţii solului. ciuperci. La reducerea umidităţii solului. 3. moluşte emit sunete.

Pe lângă endoparaziţi (populează mediul intern al gazdei). prezentând un şir de avantaje. de aceea oxigenul este folosit pentru nimicirea lor. reducerea sau lipsa unor sisteme de organe. viermii ce parazitează în intestine ating dimensiuni relativ mari în comparaţie cu cei ce parazitează în căile biliare. 3. Aceste particularităţi ale mediului de viaţă a făcut inutilă diferenţierea corpului. protejarea de acţiunea directă a factorilor ecologici. Pentru aceştia gazda este doar o parte a mediului ambiant care îi asigură cu hrană şi adăpost. mulţi dintre paraziţi prezentând o structură relativ simplă. există şi ectoparaziţi.a. paraziţii întâmpină şi un şir de dificultăţi aşa ca: limitarea spaţiului de viaţă.9. majoritatea paraziţilor sunt anaerobi. Habitanţii solului. Condiţiile de viaţă ale paraziţilor sunt extrem de specifice. De exemplu. 211 . Enumeraţi câteva exemple dintre cei mai răspândiţi ectoparaziţi.Fig. Cei mai mulţi paraziţi sunt printre microorganisme şi organismele pluricelulare primitive. aprovizionarea deficitară cu oxigen. Practic nu există nici o specie de organisme pluricelulare care să nu aibă paraziţii săi. piedici la schimbarea gazdei. Astfel. De cele mai multe ori gazde ale acestora sunt vertebratele şi plantele cu flori. Pe parcursul evoluţiei la paraziţi s-au format un şir de adaptări care au permis depăşirea acestor inconveniente. Organismele vii în calitate de medii de viaţă Utilizarea de către unele organisme a altora în calitate de mediu de viaţă este numită parazitism. Pentru a face faţă insuficienţei de oxigen. stabilitatea relativă a condiţiilor de viaţă. pentru ascarida omului oxigenul este o toxină. Cât nu ar părea de straniu. reacţiile de apărare ale organismului gazdei ş. şi anume: aprovizionarea din belşug cu hrană uşor accesibilă.

Completaţi schema: 7. 5. Mărimea. 3. Definiţi noţiunea de factor iimîtant. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta clasificarea mediilor de viaţă şi a factorilor ecologici. umidităţii şi a! luminii pentru o plantă de cultură. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. a) termoreglare chimică b) termoreglare fizică c) comportamentul 1) năpârlirea 2) scinderea grăsimilor 3) vulpea polară 4) elefantul 5) îngustarea vaselor sangvine 6J dilatarea vaselor sangvine 7) comportamentul de grup 8) scăldatul în nisip al păsărilor _„_- mmM J 10. Definiţi noţiunile de: a) mediu de viaţă. copiindu-l pe caiet.1. forma. 6. Explicaţi prin exemplu esenţa legii optimului pentru diferiţi factori ecologici. culoarea frunzelor 2. Scrieţi un eseu la tema „Adaptările animalelor ia factorii mediului restru-aerian de viaţă": a) faţă de aer. Stomatele liij$iijf:' ill E HELIOFITE PLANTE bCIOFITE PLANTE SCIOF'TE P L A N T E REZISTENTE LA UMBRĂ 8. Enumeraţi adaptările termice ale animalelor. Alcătuiţi un grafic ce ar reprezenta curbele optimului temperaturii. 2. . b) faţă de sol. Completaţi tabelul. b) factor ecologic. 9. CARACTER 1. 4. Dimensiunile cloroplastelor. numărul 3.

b) plancton. Explicaţi de ce protozoareie de apă dulce au vacuolă contractilă. 13. epidermul bogat în stomate 11. daţi exemple. Completaţi tabelul „Respiraţia organismelor subterane". 15. nufărul 12. Enumeraţi proprietăţile apei. cresc în deserturi 13. Analizaţi adaptările animalelor terestre la următorii factori abiotici ai mediului de viaţă. Completaţi schema: 8. b) regimul de lumină 17.11. 213 . plante hidatofite 2. Viermi cilindrici 5. plante cu frunze 10. elodeia 7. 14. Ciuperci 3. Protozoare 4. Grupaţi noţiunile în 4 grupe după un criteriu comun: 1. au rădăcini reduse 12. aloia 14. plante xerofite 5. stomatele sunt afundate în mezoderm. Celenterate 6. plante hidrofite 3. a) regimul termic. plante mezotite 4. Mamifere 18. 'UPA SISTEMATICA RESPIRAŢIA 1. Argumentaţi dependenţa conţinutului de O2 în apă de temperatură şi salinitatea ei. Explicaţi noţiunile: a) necton. negară 6. slăbănogul 9. Studiu de caz. iar cele de apă sărată nu. Bacterii 2. Enumeraţi 5 avantaje şi 5 dezavantaje ale organismelor parazite. 16.

Caracteristicile principale ale populaţiei ca unitate ecologică sunt cele de grup: 1) efectivul .ettta- ECOLOGIA POPULAŢIILOR 1 CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALĂ 2 DINAMICA POPULAŢIILOR 1. Structura sexuală a populaţiei Structura sexuală a populaţiei reflectă raportul relativ dintre indivizii de sex opus. raportul real al sexelor se deosebeşte de cel teoretic. CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALA în ecologie populaţia este desemnată ca un grup de indivizi de aceeaşi specie între care se stabilesc anumite relaţii şi care ocupă un teritoriu comun. Sub influenţa caracterele cuplate cu sexul. 5) sporirea efectivului . Cele expuse în continuare vă vor convinge de justeţea celor afirmate.sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp. La majoritatea speciilor ce se reproduc sexuat sexul viitorului individ determină în timpul fecundaţiei în baza recombinării cromozomilor sexuali.numărul mediu de indivizi de pe o unitate de suprafaţă. De exempl 214 .diferenţa dintre natalitate şi mortalitate. 4) mortalitatea . Pentru fiecare din populaţiile unei specii este caracteristică şi o anumită organizare structurală.totalitatea de indivizi de pe teritoriul dat. Fiecare din aceşti indici ai organizării structurale a populaţiilor nu sunt stabili şi depind de factorii abiotici ai mediului şi de relaţiile stabilite cu populaţiile altor specii. 6) ritmul de creştere . determinată de raportul dintre sexe {structura sexuală). precum şi factorilor abiotici. Ace mecanism asigură un raport al sexelor apropiat de 1:1. dintre diferite grupe de vârstă {structura de vârstă) şi de repartizarea indivizilor în spaţiu {structura spaţială). 2) densitatea . 3) natalitatea . I/n Amintiţi-vă principalele tipuri de determinism al sexelor. care modifică vitalitatea indivizilor de sex opus.numărul de indivizi decedaţi într-o unitate de timp.numărul de nounăscuţi apăruţi într-o unitate de timp.

iar din cele depuse la temperaturi mai mari . dar şi formează mai puţini lăstari şi rădăcini noi. spre deosebire de populaţiile senile. 8 .numai femele. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre populaţiile de plante. Raportul dintre sexe. Prezenţa tuturor grupelor de vârstă nu exclude posibilitatea predominării unora dintre ele. determină posibilităţile de creştere numerică ale unei populaţii.3. în anii secetosi numărul exemplarelor feminine se reduce la salvie de 10 ori.în cazul furnicilor-de-pădure din ouăle depuse la +20°C se dezvoltă numai masculi. 215 . Ciclul vital al oricărei plante presupune parcurgerea succesivă de către acesta a fazelor de dezvoltare. Astfel de populaţii sunt ameninţate cu pieirea. Fenomenul se explică prin faptul că masculii pot ejacula sperma numai la temperaturi înalte.plante senile. Reprezentanţii acestora din urmă nu numai că produc mai puţine seminţe. de vârstă medie şi senile. O populaţie se consideră normală dacă este reprezentată de toate sau aproape de toate grupele de vârstă. în funcţie de grupa de vârstă care predomină se disting populaţii tinere. Grupele de vârstă ale unei populaţii de păiuş-de-livadă: 1 -plantulă. De exemplu. 2.10 grupele de vârstă ale păiuşului-de-livadă şi observaţi particularităţile fiecăreia. Structura de vârstă a populaţiilor este determinată de parti- f 1 V Stf 2 f1 I 5 i mil* 1 w 3 4 it m 9 fi . îndeosebi cota parte de femele apte de reproducere. Structura de vârstă a populaţiilor de plante. 3. Cele tinere şi de vârstă medie se pot automenţine pe cale vegetativă sau sexuală. 5. 3.4-plante tinere.plante mature.4 3 6 7 Fig. 9 . 7 .6. Indivizii unei populaţii aflaţi la aceeaşi fază de dezvoltare alcătuiesc un grup de vârstă. Structura de vârstă i populaţiei Cerinţele indivizilor unei populaţii faţă de mediu şi rezistenţa lor la anumiţi factori de mediu depinde de vârsta acestora. iar la sparanghel de 3 ori.10. La schimbarea condiţiilor de mediu acest raport se modifică. în limitele arealului speciei structura sexuală a populaţiilor este relativ constantă. Studiaţi după fig.

elefantul indian trăieşte 60-70 de ani. odată la patru ani. Astfel. Deci. Structura de vârstă a populaţiilor de animale este determinată de particularităţile de vârstă ale indivizilor de specia dată. Manifestarea acestora depinde de condiţiile mediului de viaţă. Din cauza gerurilor târzii o parte din ouă pot pieri şi. din contra. născuţi anul trecut. condiţiile de viaţă. Raportul numeric al acestora depinde de condiţiile mediului.12. unele grupe de vârstă decad. la un păşunat excesiv. ca urmare. Amintiţi-vă tipurile de dezvoltare postembrionară la animale. La speciile cu o reproducere unică şi cu o durată scurtă a vieţii în timpul anului se succed câteva generaţii: la molia-sfeclei în timpul vierii se perindă 4-5 generaţii. numărul de seminţe produse. în anii secetoşi plantele ierboase îmbătrânesc mai repede. atingând maturitatea sexuală la vârsta de 8-12 ani. în anii ploioşi. deoarece în prezenţa condiţiilor favorabile creşterea plantelor se prelungeşte pe o durată mai mare de timp. apoi se adaugă tineretul de prima şi a doua reproducere. In anumite condiţii de viaţă. Către toamnă populaţia constă din indivizi de vârste diferite apăruţi în acelaşi an. Raporturile descrise ale grupelor de vârste într-o populaţie pot fi reprezentate sub formă de "piramidă a vârstelor" (fig. De exemplu. periodicitatea reproducerii.11-3. la cărăbuş. părinţii cărora pier între timp. mai rar doi. Cu totul altfel se prezintă structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o durată lungă a vieţii în stare adultă şi reproducere multiplă. grupele de vârstă fiind delimitate clar în timp. în cazul unei baze înguste şi vârf lărgit.a.11). în populaţiile acestei specii predomină indivizii maturi de diferite vârste (-80%). 3. Dacă baza acestei piramide (tineretul) şi partea de mijloc (generaţia reproductivă] sunt late. Anual îşi încheie ciclul vital o generaţie şi apare alta. capacitatea de regenerare ş. o astfel de populaţie este în creştere. Femela naşte un pui. generaţia nou apărută va fi redusă numeric. întrucât larvele se dezvoltă în sol pe o durată de patru ani. De exemplu. populaţiile de plante ierboase întineresc. populaţii 216 . dacă populaţiile date sunt în creştere sau descreştere. Structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o reproducere repetată este mai complicată. 3. populaţia cărăbuşului se compune din reprezentanţii a patru generaţii cu un interval de un an între ele.cularităţile biologice ale speciei: periodicitatea fructificării. iar vârful (bătrânii) îngust. La începutul vierii populaţia şoarecelui-de-câmp este formată din indivizi maturi. cu o capacitate germinativă scăzută. Explicaţi după piramidele vârstelor din fig. durata de păstrate a capacităţii germinative. Acesta atinge maturitatea sexuală concomitent cu apariţia generaţiilor a treia şi a patra. deci cuprind un număr mare de indivizi. formând mai puţine seminţe ca de obicei. femelele pier în scurt timp după depunerea ouălor.

Deşi condiţiile critice de viaţă pot schimba S £40 structura de vârstă a unor astfel de populaţii în urma pieirii ce20 lor mai slabi. dacă se cunosc particularităţile de dezvoltare ale indivizilor Fig. incapabili de reproducere. Pentru a salva această păşune de dispariţie. 3.11.12. Observările au arătat că în populaţiile vegetale şi animale cu o structură de vârstă complexă.12). 3. este un semnal de alarmă. deoarece mortalitatea depăşeşte natalitatea (fig. în privinţa somonului aceste cifre trebuie reduse cu mult. în caz contrar populaţiile se pot reduce considerabil. mediul.descreşte numeric. fără a periclita efectivul acesteia. trebuie luate măsuri de întinerire. în cazul speciilor cu un spor anual considerabil. Piramidele de vârstă ale populaţiilor albinei melifere în creştere şi descreştere. case pentru bătrâni. Predominarea pe o păşune a indivizilor senili. I Exploatarea raţională de către om a populaţiilor naturale ale unor specii de animale presupune cunoaşterea structurii lor de vârstă. de case de locuit. Cunoaşterea structurii de vârstă a populaţiei oraşelor. De exemplu. cele mai rezistente grupe de vârstă vor supravieţui. Piramidele de vârstă ale populaţiilor diferiacestei specii şi relaţiile lor cu telor specii de animale. o bună parte a populaţiei poate fi înlăturată. Pentru fiecare populaţie este caracteristică o anumită configuraţie a piramidei de vârstă. nu 22 925 42 895 11 800 sunt supuse unei oscilaţii bruşte 60 a efectivului. unde sunt prezente toate grupele de vârstă. precum şi planificarea locurilor de muncă. Cele spuse sunt valabile şi pentru populaţiile de plante. restabilind apoi strucFig. indivizii adulţi se reproduc multiplu şi au o duNumărul total de populaţii rată a vieţii relativ lungă. Piramidele vârstelor pot fi construite pentru populaţiile oricăror specii. satelor este necesară pentru planificarea dezvoltării curente şi de perspectivă a acestor aşezări omeneşti: construcţia de şcoli. 217 . spitale. trăiesc concomitent câteva generaţii. 3. pescuirea a 50-60% din indivizii maturi ai unei populaţii de lostriţă nu pune în pericol efectivul populaţiei. tura populaţiei.

structura de vârstă. în vederea evitării acestui fenomen. suprapopulând teritoriul ocupat de ele. Cauza rezidă în neomogenitatea condiţiilor de viaţă pe spaţiul ocupat şi în particularităţile biologice ale speciilor.Structura spaţială a populaţiilor Utilizarea raţională a resurselor naturale ale unui anumit teritoriu depinde de numărul de indivizi ce-1 populează şi de repartizarea lor în spaţiu. pe un sector limitat al spaţiului. Modificatori sunt factorii abiotici ai mediului. se împart în sedentare şi migratoare. în condiţii naturale el oscilează însă în jurul unui nivel mediu.a. Teoretic efectivul oricărei populaţii poate creşte la nesfârşit.şi intraspecifice). Modul sedentar de viaţă prezintă un şir de avantaje: orientarea mai uşoară în spaţiu.4. reducerea consumului de energie la căutarea hranei. spaţiul ocupat. în condiţii nefavorabile efectivul populaţiei se reduce substanţial. Astfel de particularităţi la plante sunt înmulţirea vegetativă. cârduri etc. sau o bună parte a ei. Funcţia de factori reglatori ai efectivului populaţiilor o exercită factorii biotici (relaţiile inter. uneori până la dispariţia ei de pe teritoriul dat. activitatea duşmanilor etc. Avantajul animalelor migratoare constă în faptul că ele nu depind de rezerva de hrană de pe teritoriul dat. 218 . relaţiile interspecifice se grupează după cum este arătat pe schema 3. Ca urmare apar acumulări de indivizi care se deosebesc după numărul de indivizi. Amintiţi-vă principalele tipuri de migraţii. Factorii modificatori nu reglează însă efectivul populaţiei. Abaterile de la acest nivel au o valoare diferită şi sunt condiţionate de două grupe de factori: modificatori şi reglatori. 2. Dar sedentarismul sporeşte riscul iepuizării rapide a resurselor de hrană. salvarea mai rapidă de duşmani. marcarea prin diferite mijloace a teritoriului ocupat ş. spaţiul ocupat de populaţie este împărţit în sectoare individuale sau de grup. Reprezentanţii diferitelor specii îşi manifestă diferit drepturile de proprietar asupra terenului ocupat. colonii. Cele mai răspândite metode de apărare a proprietăţii sunt agresiunea directă asupra intrusului. După efectul direct pe care aceste relaţii îl au asupra indivizilor celor 2 specii. Varietatea relaţiilor interspecifîce. Animalele mobile. densitate. în I condiţii climatice favorabile lăcustele se reproduc în masă. Cele sedentare îşi petrec cea mai mare parte a vieţii. cauzele şi rolul lor în viaţa organismelor migratoare. ci fac doar ca acesta să oscileze într-o direcţie sau alta. iar la animale . răspândirea slabă a seminţelor şi încolţirea lor lângă planta-mamă.viaţa în familii. care de regulă nu este neuniformă. calitatea şi cantitatea hranei. după tipul utilizării spaţiului. De exemplu. DINAMICA POPULAŢIILOR Mecanismele de reglare a efectivului populaţiilor.

duce la eliminarea unei specii de către cealaltă. şoarecele faţă de râmă. 3.13. iar râma facă de nevertebratele din sol. stabilizându-se după atingerea unui anumit efectiv care poate supravieţui în condiţiile date (fig. La cultivarea în comun a P.VARIETATEA RELAŢIILOR INTERSPECIFICE Schema 3. De exemplu. Relaţii bilateral negative (relaţiile de concurenţă) se stabilesc între două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. mai devreme sau mai târziu.1. 3.cu drojdii. Imposibilitatea convieţuirii îndelungate a două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare a fost numită regula excluderii concurente sau legea lui Gauze.13. aurelia. bursaria b Fig. aceste două specii nu sunt concurente: prima se hrăneşte cu bacterii. după o perioadă de creştere.13. Fenomenul a fost demonstrat de G Gauze în experimentele cu trei specii de parameci: P. Deci. albina este indiferentă faţă de şoarece. caudatum şi P. Acest tip de relaţii. 3. iar cealaltă . P. aurelia 200 P. La cultivarea separată fiecare specie creşte numeric. caudatum 200 100 150 100 50 P. La cultivarea în aceeaşi eprubetă P. 3. bursaria care se hrănesc cu drojdii şi bacterii. 5).4 bilateral neutre bilateral negative bilateral pozitive unilateral neutre şi unilateral pozitive unilateral pozitive şi unilateral negative Relaţii bilateral neutre sunt specifice pentru două specii care nu exercită nici o influenţă una asupra celeilalte. a început să se reducă numeric şi în scurt timp a pierit (fig. 200 r P. caudatum a P. bursaria ° 100 8 12 16 20 24 8 12 16 20 24 8 12 16 20 a P caudatum b P. bursaria ambele specii convieţuiau paşnic mult timp (fig. cea de a doua specie. caudatum. aurelia 150 100 50 8 12 16 20 24 a 0 4 8 12 16 20 a P. 3). caudatum şi P. 2.13. 219 . aurelia şi P. Relaţiile de concurenţă dintre diferite specii de parameci. 4).

termitele produc un ferment care scindează celuloza în zahăr pe care flagelatele nu-1 pot produce. în scurt ^ timp ea este însă umbrită de Trifolium fragiferum. la cultivarea în comun a două specii de i^ trifoi.ondatra s-a răspândit pe larg. dintre termite flagelatele din intestinul lor ş. O atare modelare a comunităţilor în baza legilor ecologice a fost numită inginerie ecologică. rozătoarelor. etc. deoarece ele nu pot părăsi =^ locurile de creştere pentru a evita concurenţa. în stare liberii aceste flagelate nu se întâlnesc. iar ai animalelor agricole pe păşuni erbivorii sălbatici (marmotele. Acest tip de relaţii poate fi neobligatoriu şi obligatoriu. un animal cu blană preţioasă. în primul caz. specii de plante şi animale care se completează reciproc şi nu concurează. în concurenţa dintre plante supra" vieţuiesc indivizii care reuşesc să absoarbă mai multă sevă brută şi să acumuleze v^ mai multă energie solară.a. prima formează frunze cu peţioli scurţi specia Trifolium repens. La crearea comunităţilor artificiale (a parcurilor. Relaţii bilateral pozitive (simbioza) se stabilesc între speciile care convieţuiesc temporar sau permanent.Deosebit de acută este concurenţa dintre plante. activitatea lor fiind reciproc avantajoasă. prezenţa partenerului nu este obligatorie. Astfel se reduce perioada de timp necesară pentru înfiinţarea unor astfel de terenuri. Cu acest scop ei au ales specii vegetale care nu concurează între ele: partea aeriană şi subterană a acestor plante ocupă niveluri diferite. De exemplu. pârşii şi alte rozătoare). De exemplu. Cunoaşterea relaţiilor de concurenţă este obligatorie şi în desfăşurarea activităţii de aclimatizare. de exemplu transportarea accidentală a polenului de către unele insecte. De exemplu. în primul rând.animale ce se hrănesc cu vegetaţie semiacvatică .mutualism. Concurenţii plantelor de cultură sunt buruienile. De aceea pentru o obţine roade cât mai bogate de culturi agricole şi a spori productivitatea animalelor agricole este necesar de a stârpi buruienile şi a reduce numărul rozătoarelor de pe păşuni. Dacă cel puţin unul din organismele convieţuitoare nu poate exista de sine stătător. care are peţioli mai lungi. 220 . avem de a face cu o simbioză obligatorie . păşunilor artificiale în regiunile de stepă şi deşert) se aleg. Simbionţii intestinali sunt caracteristici şi altor animale (rumegătoarelor.). lăcustele. dintre ciuperci şi alge (lichenii). Ondatra. savanţii ruşi şi turkmeni au proiectat înfiinţarea de păşuni pe terenurile aride din Asia Mijlocie.14). a fost adusă în Europa din America de Nord. Determinaţi tipul de relaţii stabile dintre rădăcinile leguminoaselor şi bacteriile de nodorităţi (fig. De exemplu. în lipsa concurenţilor naturali . dintre păsări şi plantele cu ale căror fructe acestea se hrănesc. relaţiile dintre albine şi plantele polenizate de ele. 3.

Dacă răpitorul se hrăneşte cu animale relativ mari care aleargă bine. însă. atunci rămân în viaţă indivizii care fac aceasta cel mai bine.14. în primul rând. selecţia are loc după mijloacele de mascare. atrase de microclima acestor de mazăre (1) şi lupin (2). în caz de amensalism. opun rezistenţă. Nodozităţi pe rădăcini mare de celenterate. 3. De exemplu. carapacea. de apărare pasivă (mimicria. Relaţiile de răpitorism duc la dezvoltarea progresivă a ambelor specii antrenate în această relaţie. vizuinile rozătoarelor trăiesc un număr Fig.Relaţii unilateral neutre şi unilateral pozitive. Răpitorismul prezintă astfel de relaţii în care indivizii unei specii se hrănesc cu indivizii alteia. crusta. se ascund. în cazul când răpitorul se hrăneşte cu pradă măruntă. nici un rol. Plantele epifite (iedera) cresc pe scoarţa arborilor. 3. dar şi între animale şi plante. Pentru arbori vecinătatea plantelor ierboase nu are. hienele se hrănesc cu resturile rămase de la masa leilor. puţin mobilă. Relaţii unilateral pozitive şi unilateral negative sunt răpitorismul (relaţii de tipul răpitor-jertfă) şi parazitismul. Comensalismul prezintă utilizarea unilaterală de către o specie a alteia fără a-i provoca daune. Dacă răpitorii capturează şi devorează jertfa aproximativ cu aceeaşi viteză cu care aceasta se înmulţeşte. ghimpii etc. Rezultatul relaţiilor de răpitorism depinde. atunci efectivul Fig. 221 . de exemplu. Oscilaţia periodică a efectivelor răpitorului şi jertfei. Acest tip de relaţii este cel mai răspândit în natură şi se atestă nu numai între animale. de raportul cantitativ al speciilor antrenate în această relaţie. dezvoltarea plantelor ierboase într-o pădure este oprimată de coroana arborilor.15. fără a le aduce daune.). Multe din aceste celenterate nu pot fi întâlnite în afara vizuinelor. incapabilă de a se apăra. în cuiburile A păsărilor. între plantele insectivore şi insecte. adăposturi şi de hrana ce o găsesc aici (resturi organice în descompunere). cochilia. La acest tip de relaţii se referă comensalismul şi amensalismul. De exemplu. unul dintre parteneri nu se poate dezvolta în prezenţa celuilalt.

Astfel s-a demonstrat practic că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţii ciclice ale efectivului ambelor specii. Legile interacţiunii cantitative dintre pradă şi prădător au o mare importanţă practică în pescuitul industrial. Concomitent cu Ch. cu alte cuvinte în relaţiile omului cu unele specii din natură în care el exercită rolul de prădător. care în condiţiile unei densităţi mari a animalelor se răspândesc foarte repede. Cei ce reuşeau i 222 . vânatul sportiv ş..15). anuale ale unei companii canadiene ce se ocupa cu vânatul animalelor de blană (iepuri.17).atenţia la oscilaţiile numerice jertfă pe exemplul a două specii de parameci P. Această ipoteză teoretică a fost studiată experimental de G. 3. în astfel de situaţii populaţia jertfei este supusă pieirii din lipsa de hrană pe un teritoriu suprapopulat sau din cauza bolilor infecţioase. Elton a observat următoarea legitate: după ani „bogaţi" în iepuri urmau ani „bogaţi" în râşi (fig. Dacă omul nu va ţine cont de urmările activităţilor sale în domeniile enumerate şi nu le va prognoza. iar răpitorul . încă în anii 20 ai sec. Volterra au calculat că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţia ciclică a efectivului ambelor specii. 3. 3.a. Dacă însă 1 prada dă naştere la mai mulţi —•—. Fiecare chinez era obligat să nimicească un anumit număr de vrăbii.Didinium nasutum (fig. caudatum. 3. Lotka şi V. Elton a atras Fig. Pentru a pune capăt acestei nedreptăţi.16.ambelor specii se menţine la un nivel relativ constant. Prelucrând datele multipe acelaşi mediu (A) şi pe medii separate (B). râşi).16). 3. Aceste oscilaţii ale efectivelor răpitorului şi jertfei sale se repetau regulat la anumite intervale. Mersul acestor cicluri poate fi calculat cu precizie cunoscând caracteristicile cantitative ale speciilor. 100 80 60 r A 40 . are loc o • • • • • explozie numerică a primei. vrăbiilor le-a fost declarat un adevăr război. doi matematicieni A. Nimicirea întâmplătoare sau intenţionată a răpitorilor de asemenea se poate solda cu o catastrofa ecologică.16 oscilaţiile efectivelor răpitorului şi jertfei. regulate în sistemul răpitor-jertcaudatum (1) şi Didinium nasutum (2) la cultivarea fă. • —•_ ! urmaşi decât reuşeşte să con2 • • • m • • sume prădătorul. Astfel apare fenomenul „bumerangului ecologic'" când rezultatele se dovedesc a fi diametral opuse celor preconizate. Chinezii considerau că vrăbiile îi lipsesc de o bună parte dir roadă de orez. Reprezentarea grafică a relaţiilor răpitor. XX eco10 12 14 16 logul englez Ch. Gause pe exemplul a două specii de parameci în care jertfă era specia P. ^• 20 : 0 100 80 * B / 60 40 20 2 •. rezervele naturale ale multor specii utile pot fi epuizate (fig. Elton.— • r Studiaţi şi explicaţi după graficul din fig. Drept exemplu poate se nimicirea vrăbiilor în China.

Acţiunea lor ţine de modificarea densităţii populaţiei şi se realizează după principiul reacţiei inverse: la creşterea densităţii populaţiei se intensifică acţiunea forţelor ce o micşorează. chinezii au început să „importeze" vrăbii. Să analizăm reacţia imediată pe exemplul relaţiei răpitor-jertfâ. Hrana principală a vrăbiilor era nu orezul. 3. 3. Pentru a le veni de hac insectelor.5 2. doboare mai multe „trofee" erau premiaţi. 1950 1955 1960 ani 1965 1970 1975 1980 1985 1988 Fig.18). Reducerea numărului de peşti ca urmare a pescuitului excesiv.17.. Păduchele ţestos şi buburuza Rodolia. în cele din urmă războiul a fost câştigat. 02 . de exemplu 223 . livezile cu citruşi tratate cu chimicale pentru combaterea altor dăunători din nou au fost invadate de păduchi.. răpitor ce se hrăneşte cu acest păduche. Această reacţie poate fi imediată şi întârziată. efectivul populaţiilor este readus la nivelul mediu.95 15 . creândule condiţii favorabile pentru reproducere. întrucât Rodolia este foarte sensibilă la noxe. 05 . Rolul relaţiilor interspecifice în reglarea efectivului populaţiilor. Deja peste câteva luni numărul de afide s-a redus considerabil. Datorită acţiunii factorilor biotici. Această situaţie şi multe altele pot fi evitate dacă se va ţine cont de legile naturii. dar mai târziu. Drept exemplu poate servi utilizarea buburuzei Rodolia în lupta cu păduchele ţestos (fig. păduchele sa înmulţit şi în scurt timp a adus pagube colosale crescătorilor de citruşi. Fig. baza nutritivă a unor răpitori. 3. Neavând aici duşmani naturali. Buburuza a fost utilizată cu succes şi în alte 50 de ţări cultivatoare de citruşi. Acest păduche puţin mobil. specific pentru populaţia dată. în 1872 întâmplător a fost adus în California (SUA). în lipsa duşmanului lor principal. vrăbiile. ci insectele ce atacau această cultură. în primii ani roadă de orez într-adevăr a sporit.18. Cunoaşterea răpitorilor unor „duşmani" ai culturilor agricole şi-a găsit aplicare practică. este originar din Australia. care se hrăneşte cu sucul de citruşi. Pentru nimicirea acestuia au fost "importate" din Australia 10 mii de buburuze Rodolia.mln t 2. acestea au început să se înmulţească în progresie geometrică şi în 2-3 ani au distrus complet câmpurile cu orez. La creşterea densităţii populaţiei de şoareci.

Rolul relaţiilor intraspecifice în reglarea efectivului populaţiei.19 şi trageţi concluzii despre modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei. Astfel hermelinele opresc imediat creşterea de mai departe a efectivului populaţiei de şoareci. . care încetează să mai elimine răşina dăunătoare pentru gândaci. întrucât gândacii nu suportă mirosul prea puternic al speciei sale. Astfel. Atacul în comun al mai multor gândaci uşurează doborârea copacului. La o creştere şi mai rapidă a densităţii populaţiei jertfei paraziţii de asemenea îşi pierd rolul reglator. de exemplu. deoarece agenţii patogeni ai acestora se răspândesc mai repede la un contact mai strâns dintre indivizi.a hermelinei.19. Drept exemplu de reacţie imediată a relaţiilor intraspecifice la creşterea efectivului populaţiei poate servi reglarea chimică a densităţii populaţiilor. Ca urmare mormolocii care au ieşit în acelaşi timp din ou se împart în două grupe după dimensiuni: mari şi mici. 3. în astfel de situaţii acţionează reacţia întârziată a răpitorilor: hermelinele. 3. devine foarte bogată. Gândaciide-scoarţă emană un miros care ademeneşte alţi indivizi ai populaţiei la un nou loc de hrană. funcţia de reglatori ai efectivului populaţiei jertfei este preluată de paraziţii specializaţi. Fiecare hermelină vânează de acum nu un şoarece. Trei tipuri de dependenţă a creşterii numerice a populaţiei de densitate. ca de obicei. Dacă nici reacţia întârziată nu-şi atinge scopul.hrana principală a mormolocilor. dispunând de hrană îndeajuns. Secreţia în mediu a substanţelor ce frânează creşterea densităţii populaţiei este caracteristică mai multor specii de plante şi animale acvatice. mormolocii secretă în apă o substanţă proteică care reţine creşterea altor mormoloci. îndeosebi peştilor. ci 3-4. Dar nu întotdeauna reacţia imediată a răpitorului poate frâna creşterea numerică a populaţiei jertfei. când aceasta se înmulţeşte mai repede decât este vânată de răpitor. în aceste condiţii creşte probabilitatea izbucnirii unor boli infecţioase. & to I 224 ! O Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Fig. la creşterea densităţii populaţiei o parte din gândaci părăseşte copacul. ceea ce intensifică acţiunea lor asupra şoarecilor de 120-200 de ori. sporesc şansele mormolocilor mici de a atinge stadiul adult cu condiţia prezenţei algelor . După părăsirea bazinului de către cei mari şi micşorarea concentraţiei inhibitorului. se înmulţesc în progresie geometrică (de circa 30-50 de ori). Studiaţi cu atenţie graficele din fig.

De exemplu. rezultatul este însă acelaşi: reducerea efectivului în generaţia actuală sau cele viitoare. dar şi pentru cea mai mare parte din lăcuste. iar la o densitate mare .19. Drept exemplu pot servi populaţiile de mamifere mari şi păsări. Tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. Dimensiunile stolurilor de lăcuste migratoare. la o densitate a populaţiei de 1 pereche la 1 ha femela depune 14 ouă. în populaţia de piţigoi albastru.un pui la 7 ani. 3.19. stoluri. 1).sedentară şi migratoare . la o densitate mare a plantelor.doar 8. la creşterea densităţii populaţiei natalitatea scade (fig. Iniţial reprezentanţii formei migratoare se deplasează pe pământ în grupuri mari. femelele popândăului. precum şi unele populaţii de nevertebrate. Pentru alte populaţii. Concurenţa intraspecifică joacă un rol important şi în reglarea efectivului populaţiilor de plante. în cazul primului tip. tinde să-şi schimbe permanent locul de trai. 2). 3). la suprapopularea teritoriului. 3. aflate într-o stare permanentă de stres. Unele specii de lăcuste există sub două forme . Se cunosc populaţii în care la atingerea unei densităţi maxime natalitatea scade brusc (fig. Este specific pentru speciile caracterizate prin prolificitate redusă. Savanţii delimitează trei tipuri de bază ale dinamicii efectivului populaţiei: stabil. durată mare a vieţii.care se deosebesc fenotipic şi comportamental. în legătură cu creşterea densităţii populaţiei. mecanisme eficiente de reglare a efectivului. iar după dezvoltarea aripilor formează stoluri imense care parcurg distanţe de sute şi mii de kilometri. a XII-a . Femela elefantului indian la o densitate joasă a populaţiei naşte un pui odată la 4 ani. iar după atingerea unui nivel maxim începe să scadă. Invaziile lăcustei migratoare sunt o adevărată catastrofă ecologică nu numai pentru oameni şi semănături. De exemplu. Tipul stabil se caracterizează prin oscilaţii neînsemnate ale efectivului populaţiei de la valorile medii. De cele mai multe ori aceste stoluri poposesc pe terenuri puţin favorabile pentru reproducere şi în scurt timp pier.La baza reacţiei întârziate a relaţiilor intraspecifice la creşterea densităţii populaţiei stă modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei. Această relaţie dintre natalitate şi densitatea populaţiei este caracteristică pentru animalele care trăiesc în turme. Să analizăm 15 Biologie. Astfel. în anii cu condiţii favorabile.20). o parte din ele vor pieri inevitabil din cauza oprimării fiziologice de către vecinii mai puternici. atingând uneori o greutate estimativă de milioane de tone. Astfel. care fiind lacomă.19. ci. structură de vârstă complexă. forma sedentară trece în cea migratoare. fluctuant şi exploziv {fig. La lăcuste se întâlneşte o formă foarte interesantă de autoreglare a efectivului în baza transformărilor fiziologice şi de comportament. la lăstuni numărul de ouă în pontă creşte în paralel cu creşterea densităţii populaţiei. cârduri. iar la o densitate de 18 perechi . Din cele expuse putem deduce că fiecare populaţie reacţionează în felul său la sporirea efectivului. nu se mai reproduc. 3. Se cunosc trei tipuri ale acestei dependenţe. Astfel se evită suprapopularea teritoriului. Autoreglarea efectivului populaţiilor. 3. ritmul de creştere numerică a populaţiei este maxim la valori medii ale densităţii acesteia (fig. grijă de urmaşi.

226 . iar în al doilea .fluctuant. Tipul exploziv este însoţit de explozii ale înmulţirii în masă. Părinţii nu-i pot asigura pe toţi puii cu hrană.9 ani. unele specii de rozătoare. Tipul stabil de dinamică a efectivului acestor populaţii s-a transformat în exploziv. Este caracteristic pentru speciile din A diferite grupe sistematice. succesiune rapidă a generaţiilor. Toate aceste mecanisme fac ca efectivul populaţiilor să oscileze în limite insensizabile. de floarea-soarelui au asigurat înmulţirea în masă a insectelor ce se hrănesc cu aceste plante. de porumb.stabil. Mortalitatea printre adulţi în primul an de viaţă este înjur de 50%.un exemplu concret. Observările au arătat că populaţiile aceleiaşi specii în diferite condiţii prezintă o dinamică Tipurile de dinamică a distinctă a efectivului. efectivului populaţiilor. gândacul-de-lemn. maximă . Nu trebuie trecut cu vederea rolul factorului antropogen în reglarea efectivelor populaţiilor diferitelor specii. de aceea jumătate din ei pier. speciile al căror efectiv în condiţii naturale este reglementat de răpitori. Fenomenul se explică prin efectivului populaţiilor: A . în livezi şi pe câmpuri se înmulţeşte în masă. O atare oscilaţie a efectivului este caracteristică mai ales pentru speciile cu o durată scurtă a vieţii. Cuiburile sunt amplasate la o distanţă mare unul de altul. iar acestea în limitele arealului speciei nu sunt echivalente.exploziv. croitorii lemnului. Efectivul populaţiei revine la nivelul normal pentru specia dată îndată după încetarea acţiunii factorului modificator. de exemplu. Tipul fluctuant se evidenţiază prin oscilaţii ale efectivului în limite mari. Astfel. Revenirea efectivului populaţiei la starea normală are loc destul de repede datorită eficienţei mecanismelor reglatoare.40%. generând un şir de probleme destul de grave. C . lanurile de grâu. Femela uliului-păsărilor depune 4-6 ouă. Durata medie a vieţii puilor după ce-şi i-au zborul din cuib este de circa 2 ani. lăcustele. prolificitate sporită. deoarece numărul răpitorilor este redus. superioritatea relaţiilor interspecifice în reglarea B . Dezvoltarea agriculturii a dus la răspândirea pe larg a dăunătorilor agricoli. De exemplu.

Explicaţi noţiunile de factori modificatori şi reglatori. 4. Sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp. 11. Completaţi spaţiile libere. b) la animale. 2. moduri de repartizare spaţială a speciilor sedentare. Numărul de nou-născuţi apăruţi într-o unitate de timp. Asociaţi noţiunile din cele două coloane. 7. 5. 6. Explicaţi noţiunile: populaţie tânără. Enumeraţi avantajele şi dezavantajele modului sedentar de viaţă. este caracteristică animalelor de talie mică. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. Analizaţi. Totalitatea de indivizi pe o unitate de suprafaţă. 3. Numărul mediu de indivizi pe o unitate de suprafaţă. Se disting . 8. Folosirea periodică a terenului se referă la tipul 13.1. a) mortalitate b) densitate c) efectiv d) natalitate e) ritm de creştere 1. 9. 4. Enumeraţi tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. După tipul utilizării spaţiului animalele mobile se împart în . Tipul pulsatil este caracteristic _. Alcătuiţi un eseu la tema "Structura de vârstă a populaţiilor": a) la plante. 227 . 12. soarta populaţiei umane din republica noastră. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta structura spaţială a populaţiilor. Cele îşi petrec cea mai mare parte a vieţii pe un sector limitat. O repartizare neuniformă în spaţiu reprezintă . Enumeraţi caracteristicele populaţiei ca unitate ecologică şi indicii structurali ai unei populaţii. 10. după caracteristicile populaţiei. 2. Analizaţi 5 cazuri de reglare a efectivului populaţiilor la animale. 3. Definiţi noţiunea de populaţie. senilă. de vârstă medie.

CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. pe teritoriile ocupate de coloniile de marmotă specia edificatoare este marmota. Componentele unei biocenoze sxmtfîtocenoza (totalitatea plantelor). De exemplu. LANŢURILE TROFICE 3 PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR. o pădure de molid poate fi uşor deosebită de una de pin. topos . numite biocenoze. baltă etc. este numit biotop (din gr. Edificatorii de bază ai biocenozelor terestre sunt unele specii de plante: în păduri stejarul. deoarece anume activitatea acesteia determină caracterul landşaftului. constituită istoriceşte. Drept exemplu de biocenoză poate servi totalitatea organismelor dintr-o dumbravă. bios . în mlaştini . Cele ce domină numeric sunt desemnate ca dominante.viaţă + ge . BIOCENOZA. ciuperci şi microorganisme adaptate la convieţuirea pe un sector omogen. Astfel de specii sunt numite edificatoare. Hotarele biocenozei se stabilesc după fitocenoză. în stepă . animale.pământ şi koinos .negară. Edificatori pot fi şi unele specii de animale. depopulaţii de plante. zoocenoza (totalitatea animalelor) şi microbiocenoza (totalitatea microorganismelor). Mai mult ca atât. Ele formează comunităţi din specii ce pot convieţui. de aceea repartizarea organismelor pe Glob nu este întâmplătoare. Printre acestea se evidenţiază cele care prin activitatea lor creează condiţii favorabile pentru toată comunitatea. Sectorul scoarţei terestre (uscatului sau bazinului de apă) cu condiţii omogene de viaţă. Din 228 . dintr-un iaz. pădure de mesteceni sau conifere.loc).folosit în comun) este o totalitate stabilă. fitocenoză este componentul structural de bază al biocenozei care determină speciile de animale şi microorganisme ce o populează. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI în natură fiecare organism este înconjurat de o mulţime de alte organisme. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI 2 ECOSISTEMUL. deoarece contururile acesteia sunt uşor distinctibile.ECOLOGIA ECOSISTEMELOR 1 BIOCENOZA. Biocenoza (din gr. Pentru fiecare biocenoză este caracteristic şi un anumit raport cantitativ al speciilor. de pe o luncă. De exemplu. Convieţuirea cu acestea este posibilă numai în cazul stabilirii unor relaţii ce i-ar asigura condiţii normale de viaţă. ocupat de o anumuită biocenoză. SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR 4 AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE 1. microclima şi condiţiile de creştere ale ierburilor.muşchiul-de-turbă.

componenţa biocenozelor face parte şi un număr mare de specii puţin numerice. Ele sporesc varietatea legăturilor biocenotice şi servesc drept rezervă pentru completarea şi înlocuirea speciilor dominante. Deci, aceste specii asigură stabilitatea biocenozei şi funcţionarea ei în diferite condiţii. Structura unei biocenoze este determinată de varietatea de specii din componenţa ei şi de repartizarea lor spaţială. Structura de specie în funcţie de varietatea de specii din componenţa lor şi raportul numeric al acestora (sau de masă) se disting două tipuri de biocenoze: bogate în specii şi sărace în specii. Apartenenţa biocenozelor la un tip Fig. 3.21. Repartizarea pe verticală a plantelor dintr-o sau altul depinde de mai mulţi pădure în funcţie de afluxul de lumină. factori. Printre aceştia pot fi menţionaţi abaterea factorilor abiotici de la valorile optimale, vârsta biocenozei. Observările multianuale au arătat că peste tot unde unul sau mai mulţi factori abiotici se abat de la valorile optimale, de exemplu în deserturile polare, biocenozele sunt sărace în specii. Pădurile tropicale, savanele, pădurile amestecate, recifele de corali etc. sunt biocenoze bogate în specii, deoarece majoritatea factorilor abiotici se apropie de valorile optimale. Dependenţa componenţei de specie a biocenozei de vârsta acesteia este evidentă. Cele tinere, în stadiu de formare, cuprind un număr mai mic de specii decât cele mature. Structura spaţială a biocenozei Structura spaţială a biocenozei este determinată repartizarea pe verticală şi orizontală a componenţilor ei. La convieţuirea plantelor diferite după înălţime, fitocenoza capătă o structură etajată. Factorul principal care determină repartizarea pe verticală a plantelor după etaje este lumina (fig. 3.21). Etajul superior este ocupat de plante iubitoare de lumină, adaptate la oscilaţiile temperaturii şi umidităţii aerului din acest strat de aer, iar etajele inferioare din plante rezistente la umbră. Astfel etaj area asigură o mai bună utilizare de către plante a fluxului de lumină.
22Q

/g. 3.22. Etajarea vegetaţiei într-o pădure de foioase.

Determinaţi numărul de etaje din pădurea reprezentată în fig. în păduri sunt răspândite pe larg şi speciile de plante ce nu fac parte dintr-un etaj anume. Este vorba de muşchii şi lichenii de pe trunchiurile arborilor, liane, plantele epifite. în repartizarea rădăcinilor de asemenea se întrezăreşte o etajare care ţine de adâncimea de afundare a rădăcinilor, amplasarea părţii active a sistemului radicular. Etajarea este caracteristică şi pentru comunităţile de plante ierboase (lunci, stepe, savane), deşi aici ea nu este atât de evidentă şi cuprinde mai puţine etaje. Determinaţi numărul de etaje într~o stepă de luncă după fig. 3.1 Repartizarea pe orizontală a componenţilor unei biocenoze se reprezintă sub formă de mozaicitate - popularea neuniformă a spaţiului. Mozaicitatea este condiţionată

Fig. 3.23. Et j area vegetaţi într-o stepa i luncă.

230

Fig. 3.24. Etajarea păsărilor într-o pădure de foioase.

de neomogenitatea microreliefului solului, precum şi de activitatea unor animale (muşuroaiele de cârtiţe, bătătorirea păşunilor de către copitate ş.a.) şi ale omului. Animalele aparţin, de regulă, unui anumit etaj al vegetaţiei pe care unele nici nu-1 părăsesc. De exemplu, unele păsări îşi fac cuibul numai pe uscat, altele numai în arbuşti sau în coroana arborilor (fig. 3.24). Nişa ecologică. Poziţia speciei în componenţa biocenozei este numită nişă ecologică. Noţiunea de "nişă ecologică" trebuie delimitată de noţiunea "mediu de viaţă". Nişa ecologică reflectă modul de viaţă al populaţiei, funcţiile ei, în timp ce mediul de viaţă este adresa ei. De exemplu- în savanele africane speciile înrudite zebra, antilopa gnu, gazelele au aceeaşi adresă, însă nişe diferite. Zebrele se hrănesc cu vârfurile ierburilor, antilopele - cu părţile plantelor ce rămân după zebre, selectând anumite specii de plante, gazelele - cu cele mai pitice plante. Unele specii de păsări insectivore se hrănesc pe aceiaşi arbori, însă în nişe diferite: ţoii se hrănesc cu insectele la vedere, iar cojoaicele cu cele ascunse în crăpături. Comentaţi noţiunea de nişă ecologică după fig. 3.24. Datorită nişei ecologice se reduce la minimum concurenţa dintre diferite specii. De exemplu, algele roşii fotosintetizează la cele mai mari adâncimi, inaccesibile altor specii de alge. 231

2, ECOSISTEMUL. CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. LANŢURILE TROFICE
•"•>,

Ecosistemul. Totalitatea organismelor convieţuitoare de diferite specii (biocenoza) şi condiţiile lor de existenţă (biotopul) unite într-un tot întreg prin schimbul de substanţe şi fluxul de energie alcătuiesc un ecosistem {fig. 3.25). Componentul viu al ecosistemului (biocenoza) este constituit din populaţiile diferitelor specii de microorganisme, fungi, plante şi animale care se hrănesc, se reproduc şi pier. Cu toate acestea numărul de populaţii într-un ecosistem se află într-un echilibru dinamic, ceea ce asigură existenţa în timp a ecosistemului. Dimensiunile ecosistemelor pot fi cele mai diferite. Cel mai de proporţie ecosistem este biosfera care include toate fiinţele vii de pe Terra şi mediile lor de viaţă (litosfera, hidrosfera, atmosfera şi pedosfera). Ecosistemele de dimensiuni mai mici corespund zonelor geografice ale uscatului şi Oceanului Planetar, numite biome. Pe uscat, acestea sunt ecosistemele tundrei, pădurii, stepei, deşertului, iar în cadrul Oceanului Planetar- ecosistemele zonelor arctică, temperată şi tropicală. Pentru fiecare din aceste ecosisteme sunt caracteristice anumite valori ale principalilor factori abiotici care în totalitatea lor alcătuiesc mediul de viaţă la care s-au adaptat anumite specii de plante şi animale. în limitele zonelor geografice se delimitează subzone, landşafturi cărora le corespund ecosisteme de dimensiuni şi mai mici. De exemplu, în ecosistemul mlaştinii acesta poate fi ecosistemul unei movilite, iar în Oxigen Natura rocii Bioxid de carbon ecosistemul pădurii - un copac Pliuviometric Lumina solară doborât la pământ. Acesta, de regulă, este populat deja de unele specii de insecte. Hifele ciupercilor şi bacteriile distrug lemnul, ele înseşi servind ca hrană pentru multe specii de gândaci şi alte insecte cu care se hrănesc furnicile, gândacii răpitori. Acest proces continuă mai mulţi ani, şi în tot acest timp ecosistemul există, schimbându-se permanent. Când copacul se va transforma în pleavă, acest ecosistem îşi va înceta existenţa, Natura rocii Humus între ecosisteme nu există hotare bine delimitate, multe organisme fiind componente ale mai multor ecosisteme. De Fig. 3.25. Reprezentarea schematică a componentelor unui ecosistem. exemplu, larvele unor insecte 232

terestre se dezvoltă în apă. Pe SOARE durata migraţiilor de toamnă şi primăvară păsările călătoare fac _. parte din diferite ecosisteme. Majoritatea ecosistemelor terestre se delimitează după speciile vegetale edificatoare. în tundră acestea sunt muşchii şi arbuştii, în taiga - bradul, pinul, în stepă - diferite graminee. CONSUMATORI CONSUMATORI Probabil că vă întrebaţi de TERŢIARI TERŢIARI ce anume plantele sunt "faţa" Fig. 3.26. Reprezentarea schematică a lanţurilor unui ecosistem? Răspunsul la trofice dintr-un ecosistem. această întrebare îl puteţi afla din noţiunile de lanţ trofic şi reţea trofică, expuse în continuare. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem. Existenţa oricărei forme de viaţă impune un aflux permanent de substanţe nutritive şi energie din afară. Sursa principală de energie pe Terra este Soarele. Plantele verzi, unele protiste, bacterii şi cianobacterii fixează o parte din această energie sub formă de legături chimice ale compuşilor organici rezultaţi din fotosinteză. Energia depozitată în aceşti compuşi este pusă la dispoziţia plantelor înseşi şi a animalelor ce se hrănesc cu ele în urma procesului de respiraţie. Produsele respiraţiei - dioxidul de carbon, apa şi sărurile minerale - sunt din nou folosite de către plantele fotosintetizatoare, realizându-se astfel un circuit continuu al substanţelor. Energia conţinută în hrană nu realizează însă un circuit, deoarece cea mai mare parte a acesteia se pierde sub formă de căldură. De aceea condiţia existenţei unui ecosistem este afluxul permanent de energie din afară. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem presupune prezenţa în cadrul lui a următoarelor componente: elemente biogene, producători, consumatori şi reducători (fig. 3.26).
• - .

Savantul rus N. V. Sukaciov a propus pentru desemnarea totalităţii de specii sau depopulaţii legate reciproc şi care populează un anumit teritoriu cu condiţii mai mult sau mai puţin omogene noţiunea de biogeocenoză. Ecosistemul şi biogeocenoză nu sunt sinonime. în ambele cazuri se au în vedere sisteme stabile de organisme vii şi mediul lor de viaţă ce interacţionează între ele şi în care se realizează circuitul substanţelor şi fluxul de energie. Deosebirea constă înfăptui că ecosistemul este o structură adimensională, iar biogeocenoză este o structură strict terestră, cu hotare bine delimitate. Orice biogeocenoză este un ecosistem, dar nu orice ecosistem poate fi considerat biogeocenoză. 233

râme. bacteriile şi alte organisme ce se hrănesc cu resturi de plante şi animale (gândaci necrofagi.de la resturi vegetale ş animale. excremente. plantă C0 consumator Consumatori ai substanţelor secundar organice produse de plantele verzi sunt animalele. Lanţ trofic detrital. Lanţurile de consum (fig. 3.animalele erbivore. dintre producători. Lanţ trofic de consum. iar cele detritale (fig.Producători sunt plantele verzi care sintetizează din elemente biogene substanţe organice. Relaţiile Fig. în funcţie de faptul care organisme ocupă primul nivel trofic se deosebesc două tipuri de lanţuri] trofice . Fiecare verigă a acestui lanţ este numită nivel trofic. larvele unor insecte etc. Ei descompun substanţele organice moarte până la substanţe minerale. Un lanţ detrital clasic al pădurilor noastre cuprinde următoarele niveluri trofice: producător 2 Litieră Râmă Mierlăneagră Uliul pasărilor 234 .28) .).27. şi consumatori secundari .2~> încep de la producători. Deosebim consumatori primari . 3. fiind supusă descompunerii şi mineralizării. resturi vegetale etc.de consum şi detritale (de descompunere). 3. unde o bună parte du masa vegetală nu este consumată nemijlocit de erbivori.animalele carnivore. consumatori şi reducători se conturează sub formă de lanţuri trofice care prezintă transferul energiei conţinute în hrană printr-un şir de organisme pe calea devorării unor specii de către altele. i Descompunători Lanţurile trofice. Fig. asigurând astfel j consumator întoarcerea elementelor biogene ! secundar în natura nevie. 3. Lanţurile detritale sunt mai răspândite în păduri.28. fixând astfel energia Soarelui sub formă de energie chimică. Rolul de reducători îl exercită ciupercile. Reducători sunt organismele ce se hrănesc cu substanţă orconsumator producător primar ganică moartă (cadavrele producătorilor şi consumatorilor.

toate reflectând ţea trofică într-o pădure de foioase. 3. de la care a şi pornit acest lanţ trofic. Energia acumulată în cadrul fiecărui nivel trofic poate fi reprezentată grafic sub forma unei piramide. Această legitate de reducere cu fiecare nivel trofic a cantităţii de energie ce se transmite nivelului următor a fost numită regula piramidei. Se disting trei tipuri de piramide ecologice: biomasei. numerelor şi energiei. Plantele fixează circa 1% din energia Soarelui. Schiţaţi lanţurile trofice care formează reţeaua trofică a unei păduri de foioase după fig. Cea mai mare parte din această energie este consumată de erbivore pentru menţinerea activităţii vitale şi doar o mică parte se utilizează pentru creşterea şi dezvoltarea sa sau se depune sub formă de substanţe nutritive de rezervă. lanţurile trofice pot cuprinde un număr limitat de niveluri. al treilea nivel trofic. La animalele ce ocupă al patrulea nivel trofic (consumatori terţiari) ajunge doar 0.29.001% din energia asimilată de plante. Aşadar. din care la animalele erbivore ajung de la 20 până la 60%. primeşte doar acea parte din energia depozitată de plante care s-a acumulat în masa corporală a animalului erbivor.29.30). de obicei 3-5. la trecerea de la primul nivel trofic (plantele verzi) la al doilea (animalele erbivore) cea mai mare parte din energie (~90%) se pierde. 3. Răpitorul. întrucât la trecerea de la un nivel trofic la altul cea mai mare parte din energie se pierde. Re- 235 .întrucât fiecare organism are mai multe surse de hrană şi el singur este folosit ca hrană de mai multe organisme din acelaşi sau diferite lanţuri trofice. 3. formând o reţea trofică. lanţurile trofice într-un ecosistem se încrucişează. numită piramida energiei lanţului trofic dat (fig. Să analizăm în continuare transferul de energie de la un nivel trofic la altul.

A). .5 X 10" j 6 7 . 3. • . am constata că ultimele cântăresc cu mult mai mult. de aceea pentru a-şi menţine biomasa fiecare răpitor trebuie să consume câteva jertfe. .algele verzi monocelulare . de regulă. prin relaţiile răpitor-jertfă se respectă regula piramidei numerelor (fig. cefalopodele.31. Pe baza lor poate planifica activitatea gospodărească a omului. Cunoaşterea legilor fluxului de energie în cadrul ecosistemelor prezintă o mare importanţă practică.mai mică decât a erbivorilor. .piramida numerelor.piramida biomaselor. ele fiind la fel de repede consumate. în ocean piramida biomaselor este inversată. Răpitorii. Deci.se divid foarte repede.2X10 j descrescătoare.31. Dacă am putea cântări toate algele din ocean şi toate animalele. : . . Piramide ecologe: A . Piramida energiei. De exemplu.6 X 10" j sub formă de piramidă cu baza lată şi vârful îngust Fig. iar cea a carnivorilor . B): numărul indivizilor ce alcătuiesc un nivel trofic este mai mic decât în cel precedent. 3.OX1O J î trofice consecutive. 3. în lanţurile trofice în care transmiterea energiei are loc.31. evitând subminarea capacităţilor reproductive ale sistemelor naturale şi artificiale. • Reprezentaţi schematic piramida biomaselor unui bazin de apă. vor obţine un şir de numere 6. B . şi mai încet sunt consumate de duşmani. Peştii. 236 . biomasa lor se acumulează. consumatori terţiari consumatori secundari consumatori primari A B Fig. Dacă vom compara biomasa unor niveluri 5.raporturile dintre nivelurile trofice într-un ecosistem. Acest şir poate fi reprezentat 2. 3. (fig. . Producătorii oceanelor . fiecare de circa 10 ori mai mic decât cel anterior. crustaceele mari cresc şi se înmulţesc mai încet. biomasa ierburilor ce au crescut timp de un an în stepă este cu mult mai mare decât biomasa erbivorilor. asigurând o producţie înaltă.30. în principal. . sunt mai mari decât jertfa. Acest tip de piramidă a biomasei este caracteristic pentru toate ecosistemele terestre. 3. Numărul lor total este însă mic.

descompunând corpul acestor organisme după moartea lor. microclima lui. iar plantele ierboase şi muşchii se mulţumesc doar cu 1-2% din fluxul de lumină. 237 . De exemplu. lichenii secretă acizi organici care distrug rocile. asigură formarea humusului. într-o pădure de foioase. Cianobacteriile fixează azotul din aer. Treptat. De exemplu. plantele folosesc mai eficient lumina Soarelui.cele cu rădăcini lungi. incendiilor etc. Amintiţi-vă în ce constă principiul reacţiei inverse şi rolul lui în menţirea efectivului speciei la un nivel constant. lava stinsă. SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR Proprietăţile ecosistemelor. Ecosistemele formate pe parcursul evoluţiei lumii vii se caracterizează prin stabilitate şi autoreglare de care depinde durata existenţei lor. în cele din urmă un ecosistem este înlocuit de altul. proces numit succesiune. în funcţie de starea şi proprietăţile mediului succesiunea poate fi primară sau secundară. dune de nisip etc. Succesiunea/»r/mară începe pe locurile lipsite de viaţă: stânci. activitatea sezonieră şi diurnă. Baza stabilităţii unui ecosistem o constituie completarea reciprocă a componentelor ei în utilizarea resurselor mediului. iar în anii secetoşi . iar bacteriile. stepa de negară. precum iazurile mici. La animale completarea reciprocă se manifestă în utilizarea unor surse diferite de hrană. se schimbă regimul hidric al sectorului. de exemplu. excluderea unei specii sau reducerea activităţii ei nu prezintă pericol pentru comunitate: funcţia acesteia este preluată de alte specii.1 0 20%. PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR. în natură se întâlnesc şi ecosisteme instabile. Dumbrava. O astfel de succesiune durează mii de ani. plantele primului etaj folosesc 70-80% din lumină. Astfel. Succesiunea secundară se înregistrează pe locul unor ecosisteme deja formate după dereglarea echilibrului acestora ca urmare a eroziunilor. păşunile abandonate etc. Uneori succesiunea are loc pe durata unei generaţii. Primele care populează aceste locuri sunt organismele nepretenţioase faţă de mediu: bacteriile. restabilirea luncilor după incendii. a pădurilor după tăieri etc. cele din etajul doi . amplasarea în spaţiu. erupţiilor vulcanice. în anii ploioşi pe lunci predomină ierburile cu rădăcini scurte. Astfel treptat se formează solul. întrucât nişele ecologice ale multor specii de plante şi animale se întrepătrund parţial. vegetaţia acestor ecosisteme este substituită de alta. pădurile de molid din taiga sunt doar câteva exemple de ecosisteme stabile. Perturbarea autoreglării duce la înlocuirea unui ecosistem cu altul. înmlăştinirea bazinelor de apă. completându-se reciproc. luncile umede. Succesiunea ecosistemelor. Fiecare din aceste specii contribuie în felul său la valorificarea noilor terenuri. Stabilitatea prezintă proprietatea ecosistemului de a face faţă condiţiilor nefavorabile. cianobacteriile.3. unele specii de licheni etc. Autoreglarea ecosistemelor constă în menţinerea efectivelor componenţilor comunităţii la un anumit nivel în baza principiului reacţiei inverse. apar noi specii de animale care se hrănesc cu noua vegetaţie. secetei.

Umiditatea sporită a mediului înrăutăţeşte activitatea microorganismelor solului. ciuperci sau microorganisme create de om în vederea obţinerii de producţie agricolă. constituite din producători (plantele de cultură şi buruienile). o pădure mlăştinoasă etc. construcţia de drumuri etc. Enumeraţi câteva exemple de agrocenoze întâlnite în localitate şi lanţurile trofice ce se stabilesc în cadrul acestora. Acestea se acumulează. 4. Aceste condiţii sunt favorabile pentru muşchiul-de-turbă. în agrocenoze ca şi în orice ecosistem natural se stabilesc anumite lanţuri trofice. reducând adâncimea bazinului de apă. Vegetaţia de pe mal se e x t i n d e t o t ffiai m u l t h ^^ de condiţiile mediului şi spaţiul ocupat de bazinul de apă acesta poate fi înlocuit de o mlaştină.32.Fig. ceea ce duce la schimbarea regimului hidric şi termic al solului. 3. AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE Agrocenozele. extragerea turbei şi a bogăţiilor subterane. dacă incendiul a distrus suprafeţe mari. aratul câmpurilor etc. ecosistemul se poate autorestabili. în caz dacă aceste intervenţii nu sunt profunde. apariţia căruia prevesteşte acumularea turbei şi formarea unei mlaştini. aşa ca revărsarea anuală a râurilor. în depresiuni. De exemplu. înrăutăţirea aeraţiei lui. Substituirea ecosistemelor poate fi iniţiată şi de om prin tăierea pădurilor. sau agrobiocenozele. autorestabilirea ecosistemelor va fi problematică din lipsa în apropiere a unei varietăţi de specii vegetale. 3. Succesiunea secundară poate fi studiată pe exemplul înmlăştinirii unui bazin de apă (fig. şi menţinute permanent de către acesta. Drept urmare resturile organice rămân nedescompuse şi se acumulează. ca zone de odihnă etc.32). Mlaştina se poate forma şi pe terenurile defrişate. o fâneaţă umedă de rogoz. consumatori (insecte 238 •naBMt . secarea mlaştinilor. sunt comunităţi de plante. inclusiv a bacteriilor de putrefacţie. Din cauza insuficienţei de oxigen în straturile profunde ale bazinelor de apă reducătorii nu pot descompune pe deplin resturile de plante. Primul semn al înmlăştinirii terenului este formarea unui covor dens de floarea-cucului care reţine o cantitate mare de apă. Autorestabilirea ecosistemelor poate fi întreruptă şi de reducerea varietăţii de specii din mediul ambiant. animale. unde apele subterane sunt aproape de suprafaţă. Deseori autorestabilirea este frânată de diferiţi factori externi. Inmlăştinirea unui bazin d e apă.

pădurilor. apă şi săruri minerale. mamifere rozătoare şi carnivore şi consumatorul principal . lunci. Enumeraţi câteva din metodele biologice de combatere a dăunătorilor culturilor agricole. se obţine o stabilitate a recoltelor şi se reduce pericolul unor pierderi de proporţie de pe urma înmulţirii în masă a dăunătorilor. un lan de grâu sau o grădină de zarzavaturi . cuprind păşuni. Ecosistemele naturale dispun doar de energia Soarelui. fâşiilor forestiere de protecţie. dirijată de V^. înlăturând formele mai puţin adaptate la mediu. în biocenoze producţia primară a plantelor (roadă) este consumată în numeroasele lanţuri trofice şi se întoarce din nou în circuitul biologic sub formă de CO2. în agrocenoze acţionează selecţia artificială. protejarea de boli şi dăunători. Din cauza biodiversităţii reduse. om în vederea obţinerii unor roade cât mai bogate. Cu acest scop sunt create agroecosistemele . însă acest avantaj poate fi menţinut doar cu condiţia unei griji permanente faţă de fertilitatea solului.posibilităţile nelimitate de sporire a productivităţii .-există doar un an. Cea de a doua deosebire — constă în utilizarea energiei. de aceea stabilitatea lor este — foarte redusă. Chiar dacă o parte din roadă se pierde. pe lângă câmpuri cu plante de cultură. Cea mai esenţială deosebire dintre biocenoză şi agrocenoză constă în bilanţul elementelor nutritive. dar şi în spaţiu: 239 . în ecosistemele naturale acţionează selecţia ~naturală. o păşune 3-4 ani. deoarece omul scoate din circuit cea mai mare parte din roadă. bazinelor de apă etc. Fără ajutorul omului. Pentru a reface acest circuit. agrocenozele nu se pot autoregla şi autorestabili. Pentru a putea face faţă dăunătorilor şi bolilor. aprovizionarea cu apă şi elemente minerale.teritorii planificate de om care asigură obţinerea de roade stabile şi întoarcerea componentelor ei pe câmpuri.a şi fost scopul urmărit de om la crearea lor.păsări. în timp ce agrocenozele beneficiază şi de surse suplimentare de energie sub formă de îngrăşăminte.2 mlrd ha) şi dau omului circa 90% din energia alimentară. Elementele biogene extrase din sol de către plantele de cultură sunt întoarse împreună cu îngrăşămintele organice şi minerale. în sol se introduc îngrăşăminte minerale şi organice. o livadă 20-30 de ani. pesticide.omul) şi reducători (ciuperci. în agrocenoze acest circuit este dereglat. Avantajul lor incontestabil faţă de ecosistemele naturale . irigaţie. Astăzi se acordă o atenţie susţinută metodelor biologice de combatere a dăunătorilor. în prezent agrocenozele ocupă ~10% din toată suprafaţa uscatului (1. Roade înalte se obţin şi pe calea planificării speciale a landşafturilor: alternarea câmpurilor. Agroecosistemele. O atenţie deosebită se acordă alternării culturilor nu numai în timp. Cea mai modernă direcţie în lupta cu dăunătorii constă în menţinerea unei varietăţi de specii vegetale şi animale pe câmpuri. bacterii). ele au nevoie de ajutorul omului. complexe zootehnice. selecţia naturală asigură ^ stabilitatea ecosistemului. între agrocenoze şi ecosistemele naturale există un -—"! şir de deosebiri esenţiale. în primul rând.

specie dominantă. 4. Analizaţi o biocenoză din apropiere şi descrieţi-o după următorul algoritm: a) structura de specie. Torţelul şi roşiile. a) Adus în Australia din Europa. a) Completaţi casetele libere din schemă. Explicaţi prin exemplu noţiunea de explozie numerică a jertfei. c) în relaţia dintre răpitor-pradă are loc selecţia naturală atât a răpitorului. 2.cu litera F. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. Dacă afirmaţiile sunt corecte. Crocodilul şi păsărea colibri. cât şi a prăzii. deoarece în Australia lipseau duşmanii lor naturali -vulpile. Cauză-efect. 8. Ştiuca şi crapul. bolnavi. J 7. &m mmm «MM* «Bees arase ffiassas n a n « n a i mtmt M U mmtm M M * wmmm MIIUI M M wmm c a » MMM M I M tmmm mmtm mmm nrtm ••sas SBESSSS M M » M » M mm a) Parazitism b) Pradă-răpitor c) Simbioză d) Comensalism 1. b) Relaţiile de concurenţă se stabilesc între specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. 6. deoarece aceste specii se hrănesc cu acelaşi tip de hrană. Lupul şi căprioara.biotop. dacă nu . Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta o biocenoză cu componentele ei. 5. iepurele în scurt timp a invadat păşunile. 7.—. b) Alcătuiţi o schemă ce ar elucida i 240 . b) structura spaţială.—.1. Bacteriile de nodozităţi şi rădăcinile plantelor leguminoase. I . 6. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta noţiunea de biogeocenoză şi de ecosistem. deoarece rezistă acei răpitori care sunt mai dibaci şi prind indivizii mai slabi. notaţi-ie cu litera A. 3. specie edificatoare. 5. Lichenii. 4. Definiţi noţiunile de biocenoză. c) nişele ecologice ale animalelor. 3. Ascarida şi omul. nişă. mediu de viaţă. 2.

Relaţia pradă-prădător este: a) o relaţie intraspecifică. d) succesiunea secundară. Muşchiul de pământ 10. Vişinul 10. Căprioara 9. d) durează o perioadă scurtă de timp. Alcătuiţi un eseu structurat la tema "Proprietăţile ecosistemelor" după următorul algoritm: a) autoreglarea. Vulpea 5. 13. copiindu-I pe caiet. 1. Reducători 3. Autoreglarea 5. Râma 11. Alcătuiţi schema ce ar elucida regula piramidei ecologice. Explicaţi noţiunile: a) piramida biomaseî. Alegeţi răspunsurile corecte. c) succesiunea primară. b) o formă de relaţii rar întâlnită. ci. Diversitatea speciilor 6. Utilizarea energiei H 14. Consumatori 4. 2. ECOSISTEME NATURALE 1. c) o reducere numerică a prădătorului urmată de creşterea numerică a prăzii. Selecţia artificială 3. b) stabilitatea. Selecţia naturală 2. Compieîaţi tabelul. Stabilitatea 4. a XII-a 241 . c) piramida energiei. Buretele de gunoi 13. Alge 8. c) se datorează activităţii organismelor nepretenţioase. Succesiunea primară a ecosistemelor: a) începe în locurile lipsite de viaţă. d) o relaţie ce asigură eliminarea genotipurilor nevaloroase. Bacterii saprofite 6. 1. 12. Implicarea omului 7. b) are loc pe locul altui ecosistem. Grupaţi noţiunile de mai jos In 3 grupe după un criteriu comun. Bacterii chimiosintetizatoare 7. 11. 16 Biologie. Gândacul necrofag 12. b) piramida numerelor. Producători 2.9.

concentrânduse. care reţine razele ultraviolete. Majoritatea aerobionţilor sunt] concentraţi în stratul de aer de până la 1-1. învăţătura despre biosferă a fost elaborată de chimistul rus VI.33 relaţiile dintre componenţii biosferei.5 km) sunt accesibile doar bacteriilor. Studiaţi după fig. în prezent viaţa este răspândită în partea superioară a scoarţei terestre (litosferă). mortale pentru tot ce-i viu. 3. LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII IN BIOSFERA Părţile învelişurilor geologice ale Terrei populate de organismele vii formează biosfera. Vernadski. în principal. 3. LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII ÎN BIOSFERĂ 2 CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE 3 NOŢIUNE DE NOOSFERĂ 4 ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA 5 UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE 6 PĂSTRAREA BIODIVERSITĂŢII 1 BISOFERA. Reprezentarea schematică a relaţiilor dintre ( ^ 2 0-22 km).5 km. în litosferă organismele vii pătrund la o adâncime neînsemnată. în munţi hotarul componentele biosferei. în stratul de la suprafaţă cu grosimea de câteva zeci de centimetri. BAZELE ÎNVĂŢĂTURII DESPRE BIOSFERĂ 1 BIOSFERA. Doar sporii Evaporare bacteriilor şi ciupercilor se pot Elemente abiotice ridica la înălţimi mai mari Fig.tema. 242 . în straturile inferioare ale învelişului de aer (atmosferă) şi în învelişul de apă (hidrosferă).33. Doar rădăcinile unor plante şi Habitat râmele se afundă până la câţiva metri. Adâncimi mai mari (22. Răspândirea vieţii în atmosferă este determinată de înălţimea amplasării stratului de ozon (~ 16-20 km).

activă .13%. • în substanţa vie reacţiile chimice cu participarea fermenţilor decurg de milioane de ori mai repede decât cele mai rapide reacţii chimice industriale. Acumularea biomasei se datorează activităţii plantelor verzi. însă la reţinerea şi transformarea resurselor energetice create de plantele verzi participă toată substanţa vie a planetei. Cu toate că masa materiei vii este incomparabil mai mică decât masa scoarţei terestre. • Componentele substanţei vii (proteinele. • Capacitatea de reproducere a substanţei vii asigură alternarea continuă a generaţiilor şi existenţa în timp a vieţii pe Terra. • Substanţa vie este mobilă. în partea continentală a biosferei cele mai productive sunt pădurile tropicale. • Datorită procesului evoluţionist. dintre care menţionăm următoarele: • Substanţa vie posedă o cantitate enormă de energie. iar cea a Oceanului Planetar .4 • IO 1. Amintiţi-vă principalii producători de substanţă vie de pe uscat şi din Oceanul Planetar. dintre care biomasa uscatului constituie 99. 1 gde granit arheozoic şi astăzi 243 . dimensiunile cărora oscilează de la 20 nm (unele virusuri) până la 100 m (unii arbori). Substanţa vie a planetei posedă un şir de proprietăţi specifice. este antrenată într-un proces permanent de activitate biogeochimică. Funcţiile biosferei sunt determinate de substanţa vie a acesteia . • în biosferă substanţa vie este reprezentată sub formă de corpuri disperse organisme individuale. caracteristic substanţei vii. caracteristică tuturor organismelor vii. principalele fiind cele alimentare (trofice). Vernadski distingea două forme de mişcare: pasivă . spre deosebire de litosferă şi atmosferă. spre deosebire de cea nevie. între componenţii cărora se stabilesc cele mai diferite forme de relaţii. caracteristică îndeosebi animalelor. acizii nucleici etc. viaţa este răspândită în toată grosimea ei. De exemplu. multe din schimbările acesteia sunt cauzate de activitatea ei vitală.87%.) sunt stabile numai în organismele vii.de răspândire a vieţii se află la 6 km altitudine.generată de creşterea şi reproducerea organismelor. Masa substanţei vii (biomasa) a biosferei este estimată 12 la 2. subtropicale şi cele ale zonei temperate. • Substanţa vie. se exclude copierea absolută a generaţiilor anterioare.realizată de deplasarea organismelor în spaţiu. Această proprietate asigură adaptarea organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului. în hidrosferă. lipidele. Anual plantele verzi produc circa 15-200 mlrd tone de substanţă organică uscată.totalitatea organismelor vii de pe Terra.0. • Formele dispersate ale substanţei vii sunt reunite în biocenoze. Datorită mişcării substanţa vie poate ocupa toate spaţiile libere.

La baza acestei funcţii stă activitatea fotosintetică a plantelor verzi. 3. Funcţia distructivă .•! • :• descompunere activităţii în comun a substanţelor vii şi naturii nevii (apa ECHILIBRU FINAL biosferei. Cu parreconversie ticiparea ei se formează cărBogată | MATERIE ORGANICĂ „ în proteine Specia bunele.' : ţă mai activă şi mai puternică în proteine sinteză TERŢIARĂ şi grăsimi din punct de vedere geologic Consum prin ingestie decât substanţa vie. substanţe create de viaţă. Corespunzător reconversie şi masa substanţei. 2. MATERIE ORGANICĂ L şi substanţe transformate de i MOARTĂ . Această funcţie asigură circuitul biogeochimic al substanţelor. rămânând timp de miliarde de ani 1 g. acesteia. petrolul. Din proprietăţile substanţei Fig.extragerea şi acumularea selectivă de către fiinţele vii a elementelor chimice ale mediului ambiant. care reprezintă o anexă a funcţiei energetice. • • .a existat prin mijlocirea Bogată Organisme MATERIE ORGANICĂi alternării de generaţii.34. Funcţia oxidoreducătoare . care constituie rezultatul Proces. Acestei funcţii se datorează formarea zăcămintelor. 3. 244 . Reacţiile de oxidoreducere stau la baza oricărui tip de metabolism. Consum prin ingestie reconversie „_ Pe Terra nu există o altă forBogată Carnivore.transformarea chimică a substanţelor ce conţin atomi cu valenţă variabilă.. şi alte zăcăminte naturale.descompunerea substanţei organice după moarte. Transferul de materie şi fluxul de energie vii descind cele cinci funcţii ale între componenţii biosferei. metanului ş. Descompunători.). 5. ~ . Ver<: ''teză Moarte nadski evidenţia substanţe biogene. gazul natural SUPERSOR ORGANIZATĂ şi grăsimi umană.. Drept exemplu pot servi acumularea sărurilor minerale în ţesuturile plantelor. Funcţia gazoasă.a.fixarea energiei solare de către substanţa vie.rămâne tot un 1 g de aceeaşi ÎSOAREi substanţă. Funcţia energetică . Funcţia de concentrare . Ca urmare a fotosintezei are loc eliminarea şi absorbţia oxigenului. efecîn celuloză autotfofs. prelucrate de Bogată | MATERIE ORGANICĂ Brbivore în proteine organismele vii. 4.a. dioxidului de carbon. solul ş. PRiMARÂ şi glucide Fotosinteză tuând în tot acest răstimp un f Consum prin ingestie lucru geologic. depăşeşte cu sinteză SECUNDARA şi grăsM mult propria lor masă. Masa substanţei vii. a compuşilor calciului în cochilia moluştelor etc. pe care le enumerăm în continuare: 1. viaţă.

Ca element de legătură dintre natura vie şi nevie. Circuitul azotului Atmosfera conţine 78. altfel spus. Sursa de carbon pentru fotosinteză este oxidul de carbon (IV) conţinut în atmosferă sau dizolvat în apă. Circuitul carbonului Carbonului îi revin 49% din masa substanţei uscate. 3. Urmăriţi după fig. El este inclus în circuitul biogeochimic de către plantele verzi în cadrul fotosintezei. Circuitul carbonului în natură. fermentaţie. inaccesibil organismelor superioare. Să analizăm în continuare circuitul principalelor elemente biogene. carbonul se include în lanţurile trofice. în componenţa substanţelor organice sintetizate de plante. Studiaţi circuitul carbonului după schema din fig. 245 . 2.09% de azot molecular sau. 3.Analizaţi după fig. care formează următoarele grupe: . La baza includerii azotului în procesele vitale ale organismelor vii se află azotofixarea: totalitatea proceselor de fixare a azotului molecular atmosferic şi de plasare a lui în CARBON ! componenţa compuşilor orgaMINERAL | nici. care în relaţii simbiotice cu ţesuturile rădăciAGENŢI DE DESCOMPUNERE nilor plantelor din familia Fabacee formează nodozităţi. Rolul central în acest proFosilices aparţine bacteriilor azotzarea fixatoare.34 transferul de materie şi fluxul de componenţii biosferei. rezultat din respiraţie. întroarcerea lui în atmosferă se face tot sub formă de CO2. Căile de migraţie ale elementelor chimice realizate prin intermediul organismelor vii cu participarea energiei solare reprezintă circuite biogeochimice.simbiotice . 3.bacteriile din genul Rhizobium.35.3S. carbonul deţine 24. 3. deasupra fiecărui kilometru pătrat de pământ sau apă se află un stâlp de azot cu masa de 8 mln t.36 circuitul azotului în natură. ardere. Se Fig. CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE Elementele chimice din componenţa substanţei vii circulă în biosferă în următoarea ordine: din mediul extern în organism şi din organism din nou în mediul ambiant.9% din compoziţia globală de atomi ai biosferei.

Unele dintre ele oxidează amoniacul până la nitriţi. Circuitul azotului în natură. Asimilarea AMINOACIZI cunosc bacterii simbiotice pentru mai bine de 1 300 de specii de plante. Mfriffcarea Amonificarea NO. 3. anaerobi. Nitriţii şi nitraţii sunt absorbiţi din sol de către rădăcinile plantelor şi utilizaţi în procesele de sinteză.37. Azotul fixat de către bacterii este inclus ulterior în componenţa aminoacizilor. După moartea organismelor aceştia sunt supuşi amonificării. Anual aceste bacterii fixează biologic circa 350 mln t de azot.azotfixatori liberi. Reîntoarcerea azotului în atmosferă are loc ca urmare a proceselor de denitrificare: reducerea nitriţilor până la oxizi de azot şi azot molecular. altele până la nitraţi. activând pe NH. acizilor nucleici şi a altor compuşi organici.Denitrificarea Pseudomonas Azotfixarea Rhizobium Azotobacter Clostridium N0 2 NO. Agenţi ai amonificării sunt diverse specii de bacterii. . iar consumatori ai acestuia toate fiinţele vii. Circuitul oxigenului în natură. sunt cele din genul Azotobacter. de nitrificare. Nitrosomonas Pseudomonas suprafaţa rădăcinii sau în apNitrobacter Bacilus ropierea ei. Cir- Fig. Azotfixatorii aso- Circuitul oxigenului Oxigenul este elementul obligatoriu pentru respiraţia tuturor organismelor şi pentru procesele de putrefacţie.36. care în funcţie de necesităţile în oxigen se împart în azotfixatori aerobi sau asociativi şi azotfixatori ciativi asigură fixarea azotului fără interacţiunea directă cu A/2O plantele superioare. realizate de mai multe specii de bacterii. Azotfixatorii anaerobi fixează azotul în lipsa oxigenului.) şi activitatea unor specii de bacterii. ciuperci care asigură degradarea compuşilor organici ce conţin azot până la amoniac. Acesta este supus unor procese de oxidare. Cele mai productive Clostridium bacterii azotfixatoare asociative Fig. 246 . 3. Denitrificarea este cauzată de nerespectarea procedeelor tehnologice de prelucrare a solului (aciditatea şi umiditatea excesivă a solului ş. Sursa principală de oxigen liber sunt plantele verzi.a. Reprezentanţi tipici ai acestui grup sunt unele specii din genul Clostridium.

Restul apei din biosferă îl reprezintă vaporii din atmosferă.38 circuitul apei în natură. iazuri. 3. Amploarea influenţei lui asupra proceselor biosferice a crescut şi mai mult o dată cu perfecţionarea forţelor de producţie şi centralizarea activităţii economice. NOŢIUNE DE NOOSFERĂ Omenirea. Examinând îndeaproape consecinţele activităţii omului contemporan. el fiind parte componentă a multor compuşi organici şi minerali. care reprezintă biosfera transformată de 247 . apa inclusă în biomasa organismelor vii. După utilizarea lui în procesele de respiraţie el se întoarce în atmosferă sub formă de CO2. Apele continentale (fluvii. Astfel a apărut noţiunea de noosferă (sfera raţiunii). omul a schimbat simţitor structura scoarţei pământului şi circuitul biosferic al atomilor. 3. Astăzi omul este un factor important al evoluţiei vieţii pe planeta noastră. Circuitul apei Apa reprezintă substratul fundamental al activităţilor biologice. I. lacuri. cuitul oxigenului este destul de complicat {fig. Biosfera conţine circa 1 350 mln km3 de apă. Circuitul apei în natură. Devenind stăpân pe diferite forme de energie. sau numai 0. 3.6% din cantitatea totală de apă. utilizat de plantele verzi în procesul de fotosinteză. Vernadski a arătat importanţa trecerii de la concepţia dominanţei asupra naturii la cea de interacţiune cu ea. întemeietorul ştiinţei despre biosferă V. Totodată dezvoltarea intensă a encefalului şi a reflexelor asigurate de acesta a sporit considerabil capacităţile omului de a influenţa direct sau indirect procesele din biosferă. ape freatice) constituie 8. din momentul diferenţierii de la regnul animal. Descrieţi după fig.3 mln km3. continuă să depindă direct de condiţiile mediului înconjurător. 3. catalizatorul şi stabilizatorul reacţiilor biochimice.37).38.Fig. din care cea mai mare parte (-97%) este concentrată în mări şi oceane.

248 . sporind astfel capacitatea de reflectare a pământului. Astfel. la fabŢările Industrializate 1000ricarea H2SO4 şi este cauza principală & ploilor acide.39. cenuşă. însă reţine căldura emanată de la suprafaţa pământului. El se elimină la arderea cărbunelui. Ele elimină în atmosferă particule nearse de combustibil. cuprului.04%. timp de 24 de ore în centrele industriale se depun ~11 de particule de praf pe 1 km2. Creşterea cantităţii de condiţiile de viaţă ale oamenilor. la topirea fierului.raţiunea umană. constituind la finele secolului XX 0. Savanţii au calculat că temperatura Pământului în viitorul apropiat se poate mări cu 0. în 4000prezent se studiază bilanţul termic al pământului în perspectiva dirijării lui. ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA Activitatea gospodărească a omului şi-a lăsat amprente asupra principalelor învelişuri ale Terrei. Poluarea atmosferei Principalul furnizor de poluanţi ai atmosferei sunt întreprinderile industriale. 5000Predominarea acestor procese poate duce la răcirea bruscă şi la instalarea unei noi perioadeglaciale. Cel mai mult praf elimină în atmosferă uzinele de ciment. praf. funingine. modificarea climei ş. 3. Sporirea conţinutului de praf şi fum în atmosfemln. Astăzi termenul de noosferă este unanim acceptat pe plan mondial. Particulele mecanice 6000 reflectă razele solare. Trecerea biosferei în faza de noosferă cu în îmbinare capacităţile materiale şi intelectuale ale omului fac posibilă revenirea la echilibrul dinamic natural. în ultimii 100 de ani cantitatea de dioxid de carbon în atmosferă s-a mărit cu 10-15%. generează formarea 1950 1960 1970 1980 1990 2000 ani smogului . Pe de o parte creşterea conţinutului de CO2 în atmosferă se răsfrânge pozitiv asupra productivităţii plantelor. Trecerea la noosferă presupune folosirea raţională şi ştiinţifică a bogăţiilor naturale. deşeuri gazoase.. fapt ce ar asigura recuperarea a tot ce a fost sustras din natură.a. Concentraţiile înalte ale acestui gaz. Creşterea temperaturii medii anuale în straturile inferioare ale atmosferei poate cauza topirea gheţarilor din Antarctida şi Groenlanda. coborând temperatura lui. Aceasta va duce la creşterea nivelului Oceanului Planetar. în asociere cu praful şi fumul. constituind o etapă superioară de interacţiune a societăţii umane cu natura. Fostul bloc estic 3000Un poluant chimic periculos al atmosferei este 2000SO. 2" petrolului. De exemplu. 4.5-1 °C ca urmare a efectului de seră. iar pe de altă parte generează fenomene globale destul de complexe.ceaţă toxică care înrăutăţeşte brusc Fig. tone ră provoacă un efect opus. CO2 lasă să treacă liber razele de undă scurtă. Acest fenomen a fost numit efect de seră.

Reducerea grosimii stratului de ozon. Destul de periculoasă pentru om şi celelalte fiinţe vii este poluarea aerului cu freoni. Apa este cea mai răspândită substanţă de pe Terra.39 creşterea cantităţii de deşeuri gazoase aruncate în atmosferă. se creează impresia că resursele acvatice sunt inepuizabile.plumbul. Acumulându-se în corpul animalelor acvatice. întrucât mările şi oceanele ocupă 70% din suprafaţa globului. Americii de Nord. Aceştia sunt folosiţi în instalaţiile frigorifere. provocând diferite boli grave.a peştilor. Un alt poluant al apelor sunt detergenţii sintetici. fierul. Sărurile metalelor grele . Astfel. în prezent nu mai trezeşte îndoială faptul că şi cea mai mică doză de radiaţie ionizantă este periculoasă pentru tot ce e viu. Poluarea apelor . unor raioane ale Eurasiei. Detergenţii încetinesc cu mult şi procesele de autoepurare a bazinelor acvatice.a dafniilor şi ciclopilor. utilizaţi pe larg în menaj şi industrie. la funcţionarea reactoarelor atomice. în procesul descompunerii freonilor sub acţiunea razelor ultraviolete se elimină clorul şi fluorul care interacţionează cu ozonul. mercurul . Se ştie însă că apele sărate ale mărilor şi oceanelor sunt folosite într-un volum foarte limitat de către om.Studiaţi după fig. aceşti ioni ajung şi în corpul omului. Sursa acestor poluanţi sunt întreprinderile industriale situate pe malurile bazinelor acvatice. dintre care apa uscatului constituie doar 90 mln km3. Surse de poluare radioactivă sunt experienţele cu bombele atomice şi de hidrogen. Propuneţi câteva măsuri de reducere a acestor deşeuri. hidrosfera conţine 1. Drept urmare animalele acvatice se sufocă din lipsa de oxigen. Ele acoperă suprafaţa apei cu o peliculă subţire de circa IO 4 cm. fiind una din cauzele principale ale mutaţiilor.4 mlrd km3 de apă. Concentraţia de detergenţi în apă de 1 mg/l provoacă moartea microorganismelor planctonice. cât şi de poluarea ei. Observările au arătat că în zonele cu o poluare radioactivă moderată creşte morbiditatea prin leucemie. de 3 mg/l . Aceasta va duce la creşterea morbidităţii prin cancer de piele. Cea mai periculoasă pentru om este poluarea radioactivă a atmosferei. în sprayuri. Deficitul de apă potabilă înregistrat în prezent la scară mondială este generat atât de creşterea consumului. cuprul. Ca urmare stratul de ozon se poate micşora. împiedicând astfel schimbul normal de gaze dintre apă şi aer. Ea prezintă pericol nu numai pentru sănătatea şi viaţa generaţiilor actuale. dar şi a celor viitoare. la producerea semiconductorilor. iar obţinerea apei potabile pe contul precipitaţiilor atmosferice şi a topirii gheţarilor este extrem de limitată. 3. la dezactivarea deşeurilor radioactive etc. Australiei. Cei mai răspândiţi poluanţi al apelor sunt petrolul şi produsele petroliere care ajung în apă în timpul accidentelor la transportare.de asemenea sunt un poluant foarte periculos. cauzat de acţiunea razelor ultraviolete care nu vor mai fi reţinute de stratul de ozon. de 5 mg/l . apariţia „găurilor de ozon" a fost constatată deasupra Antarctidei. Substanţele radioactive nimeresc în atmosferă şi la fabricarea armei atomice.

mânturilor. Gradul înalt de valorificare. 1000 800 Pentru republica noastră este caracteristică eroziunea provocată de apele rezultate de pe urma ploilor şi a topirii zăpezilor. Aici au fost semnate acorduri în vederea reducerii emisiilor de gaze de seră şi au fost luate un şir de măsuri în vederea protecţiei mediului ambiant. eliminând produse -^ toxice pentru celelalte vieţuitoare. în ultimii 100 de ani apro1600 ximativ 2 mlrd ha de pământuri arabile au fost 1500 scoase din circuitul agricol ca urmare a eroziunii 1200 acestora.Poluarea apei cu diferite deşeuri industriale şi agricole provoacă „înflorirea apei" ^ . El este cauzat de acumularea în apă a unor cantităţi enorme de substanţe biogene. Drept dovadă serveşte participarea conducătorilor a 118 state ale lumii la Summitul din 1992.40. întrucât ele prezintă un pericol real pentru existenţa de mai departe a vieţii pe Terra. Conducătorii majorităţii statelor industrial dezvoltate au conştientizat amploarea şi gravitatea consecinţelor acţiunii factorului antropogen. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE Fenomenele negative ale activităţii omului enumerate mai sus nu pot fi tratate cu indiferenţă. reFig. Surplusul acestora asigură înmulţirea în masă a algelor (cianofitelor). Primul pas în frânarea acestor fenomene şi ameliorarea sănătăţii planetei noastre 1-a constituit recunoaşterea proporţiilor dereglărilor în echilibrul biosferic. Creşterea extracţiei de ducând astfel substanţial productivitatea păbogăţii subterane. Astfel se manifestă procesele de eutroficare a "s bazinelor acvatice. întrucât animalele acvatice nu reuşesc să le oprească înmulţirea. O altă cauză a degradării solurilor este administrarea nereglementată a îngrăşămintelor minerale şi organice. 5.un fenomen deosebit de dăunător pentru organismele acvatice.40 creşterea extracţiei de bogăţii subterane şi stabiliţi legătura cu procesele de degradare a solurilor. algele încep să se descompună. 3. Anual aceste 1940 1900 1920 1960 1980 ape spală cantităţi considerabile de humus. Starea solurilor Pe parcursul ultimelor secole se constată 3000 degradarea continuă a solurilor. predominarea în componenţa aso2500 lamentelor a culturilor prăsitoare şi lipsa măsurilor antierozionale corespunzătoare cauzează 2000 eroziunea solurilor. în „Declaraţia de la Rio" şi „Agenda 21" au fost elaborate principiile directoare referitoare la modul 250 . poluarea lor cu deşeuri industriale. Studiaţi după fig. 3.

necesitatea menţinerii echilibrului biologic dintre om şi biosferă în condiţiile poluării globale a mediului. • folosirea mai raţională a resurselor naturale şi reciclarea deşeurilor obţinute la prelucrarea lor. • reglementarea şi limitarea strictă a eliminărilor poluanţilor. Ele prevăd utilizarea complexă a materiei prime într-un ciclu închis. De aici şi necesitatea protecţiei oricărei specii şi a ecosistemelor naturale în ansamblu. în agricultură. 6. în prezent au fost elaborate diverse tehnologii industriale în care sunt prevăzute economisirea resurselor naturale. • ecologo-genetic. fără eliminarea apelor reziduale şi fără emisie de substanţe nocive în atmosferă.41) pe larg a resurselor energetice nepoluante (energia soarelui. PĂSTRAREA BIODIVERSITAŢII Fiecare specie reprezintă un produs al evoluţiei şi posedă un genofond irepetabil. • social-politic. vântului. Tehnologia fără deşeuri de utilizare a apei. Aceasta trebuie să se bazeze pe păstrarea coraportului dintre ramurile economiei naţionale în funcţie de potenţialul schimbului de materie şi energie din ecosistemele locale. Păstrarea biosferei şi perpetuarea omenirii este posibilă doar cu condiţia aplicării în practică a noilor realizări tehnologice. 3. pentru a ieşi din impasul provocat de efectul negativ al aplicării abuzive a pesticidelor. dictat de necesitatea participării civilizaţiei la soluţionarea acestor probleme. cea a izvoarelor termale).41. în conformitate cu strategia DezvolAprovizionarea cu apă tării Durabile a Omenirii. Direcţia principală de dezvoltare a industriei o constituie aplicarea tehnologiilor fără deşeuri. 3. Dispariţia unor specii şi apariţia altora este un fenomen inevitabil şi 251 . legat de Fig. energia cinetică a oceanului. se cere elaborată şi aplicată în practică ideea agriculturii durabile. îngrăşămintelor.în care ţările ar putea realiza Râu dezvoltarea durabilă. se evidenţiază trei aspecte ale soluţionării problemelor globale: « tehnico-economic . • elaborarea şi implementarea (fîg.care prevede planificarea dezvoltării de perspectivă a ţărilor ţinând cont de caracterul limitat al resurselor naturale. Dintre acestea pot fi enumerate: • dobândirea mai completă a resurselor naturale.

42-3. landşafturilor. 3. Din păcate. Din -100 1600.1700. încât s-ar exclude periFig. cea de a doua ediţie cuprinde un număr mai mare de specii ameninţate cu dispariţia. durata medie a vieţii unei specii de păsări era de circa -150 2 mln de ani.1800.600 mii de ani. în 1976 a apărut prima ediţie a Cărţii Roşii a Republicii Moldova. Omul -125 însă a grăbit acest proces (fig. au dispărut 94 specii de păsări şi 63 specii de mamifere. 35 •ffi y 30 to •6 g S 25 0 20 imărul de sp( A 0 252 J * y A 1/ 1 • 1600.1850. parcuri şi alte arii protejate la nivel de stat.43). -25 Sarcina principală a protecţiei speciilor rare şi pe cale de dispariţie constă în crearea de condiţii favorabile de viaţă în care specia s-ar înmulţi în aşa măsură.1900. . iar în 2002 . Cu acest scop se organizează rezervaţii naturale.legic.cea de a doua.42.1950 1649 1699 1749 1799 1849 1899 1949 2000 Fig. El are loc la schimbarea condiţiilor climatice. relaţiilor de concurenţă şi decurge foarte lent.43. de mamifer . Pieirea majorităţii acestor specii este legată de activitatea omului. acestea se includ în Cartea Roşie.1650. Creşterea pe parcursul anilor a numărului de specii dispărute. 3.1750. Pentru a atrage atenţia maselor largi asupra stării dezastruoase a speciilor pe cale de dispariţie. când dispariţia speciilor a început să fie confirmată oficial. Ritmul dispariţiei speciilor. Până la apariţia omului. 3. colul dispariţiei.

13% d)15% e) Selectaţi intrusul: a) în biosferă organismele vii sunt răspândite neuniform.2% c) 2% b)0. P 6. d) poluarea aerului cu freoni. Enumeraţi componentele biosferei. 2. mmmmmm 253 . Analizaţi ce reprezintă a) efectul de seră. argumentări. 5. d) 15 km. Alcătuiţi un eseu structurat la tema: „Circuitul substanţelor în natură".5 km. Explicaţi noţiunea de noosferă. a) circuitul H2O c) circuitul N2 b) circuitul O2 d) circuitul C. b) 10 km. 7. 10. analize. Proiectul trebuie să conţină: a) analiză ştiinţifico-ecologică. b) cercetări. proiecte. actualitatea temei studiate. b) în hidrosferă viaţa este răspândită în toată grosimea ei. Definiţi noţiunile de: biosferă. c)2. c) Selectaţi intrusul: Funcţiile biosferei sunt: a) gazoasă c) oxidoreducătoare b) de dispersie d) de concentrare d) Biomasă Oceanului planetar constituie: a) 72. c) poluarea radioactivă. c) măsuri concrete de îmbunătăţire a situaţiei. e) explicaţii prin calcule. Alcătuiţi un proiect ecologic cu o tematică stringentă. Analizaţi tehnologiile industriale care urmăresc economisirea resurselor naturale şi legile ce prevăd protecţia mediului. Selectaţi răspunsurile corecte: C_ a) Rădăcinile plantelor se afundă în sol până la: a) 5 m. postere. Alcătuiţi un grafic. Explicaţi noţiunea de dezvoltare durabilă. d) Animalele şi microorganismele constituie 1% din biomasă uscatului. c) este la înălţimea de (16-20 km). o schemă ce ar reprezenta corelaţia dintre: a) biomasă şi suprafaţa oceanului planetar. 21? r~\ . _ b) Stratul de ozon: a) reţine razele infraroşii. circuit biogeochimic.ternul 3 1. -L. b) reţine razele ultaviolete. Enumeraţi poluanţii apeîor şi descrieţi originea lor. 4. c) Plantele verzi constituie 5% din biomasă uscatului. b) biomasă şi suprafaţa uscatului. 9. experimente. b) ploile acide. 11. 3. d) este la înălţimea de (30-35 km). 8. d) materiale.i.

Bucureşti. 5. Covic M. Biologie.. 16. npodpeccopa B. Române. E. Gavrilă L. JJaHusn M. MocKBa. A. OcHOBbi reHeTMHecKOM w-i>KeHepnM. Lobanov A. H. Dăbală I. H. Acad. MocKBa. 6.qeMW<a PAMH. 12.qaTej"ibCTBO HayKa. Biologie şi genetică medicală.9\6noKoe A. 1969. 254 . KupuieHdnam 9\. 1974. didactică şi pedagogică. MocKBa. Bucureşti. 21. 1972. Chişinău. Bucureşti. 1972. Vintilă loan. Cemova N. Cartea Moldovenească. F... Popa N. Chişinău. MocKBa. 13. IHemyHoe C. Dicţionar enciclopedic de genetică. Andon C. Culegere de probleme la genetica generală şi medicală. Genetica şi selecţia în practica agricolă. Gujov Iu. 18. PbiOmiH B.5nonornHecKMM 3Hi4MKnoneflnqecKMM cnoBapb. Bucureşti. Lumina. 1998. H. 14. 1990. Genetica şi bazele selecţiei. 10. 2.. Kolesova O. 1989. Chişinău. Convorbiri despre genetică. /?. M. Helevin N. flofl peflaioţi/ieM ai<a. 15. BHenqepHaa HacneflCTBeHHocTb. KnoHupoBaHne reHOB. CoBeTCKaa 3v\uy\vs\onepy\ft 1989. Chişinău. SliusarevA. 7. Cartea Moldovenească. Hoy3jH>K. 1984. M. l/ISflaTenbCTBoneHMHrpaACKoroyHMBepcuTeTa. Caruzina I. Bbicwafl i±iKona.nn. Jlo6aujee M. V. 11.. M. MocKBa. V. Chişinău. H. V. 1994. EunJ]>K. Mhiae-BemrioMoe C. Editions Casteilla. L. 1988. M3. Bagele geneticii. Cluj-Napoca. 1973. MocKBa. MocKBa. 1981. 1986. Biologie/geologie. LobaşevM. 17. 24. Jucova S.1. 1989. BâlovaA. 19.. Chişinău. MocKBa. 3BonKDUMOHHoe yneHne. HOBOCM6MPCK. B. flporpecc. VatiC. 1990. 1996. Beceflbi no 6nonornu nona. TeneproHbi . Ceapoiu N.. TeHeTHKa >KHBOTHbix. Editura Cereş. BbicLuafl wKona. Paris. Lumina. 22. MMHCK. E. 1981. Citogenetica aplicată în ameliorarea grâului. Ştiinţe ale naturii cu bazele ecologici. Tihomirova M. FeHeTMKa. PopovE. Xamm O. Medeedee H. flpbirwna. Lumina. Lumina. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Ed. 8. 20. fi FeHeTMKa c ocHOBaMM ceneKU. 1986.. 1981.XMMunecKue cpeflCTBa B3auMOflePicTBMfl >KHBOTHbix. 1969. 1975. 1981. P. Ciocoi V. 4... Editura Dacia. 3. Mutaţii genice. Lumina. Ed. K)cynoeA. 9. Lumina.. 23. 1982. Ei/ionorMH. 28. Chişinău. M. 1992. Ecologie. 25. Genetica diviziunii celulare. TaMHbie Tponbi HocuTenew CMepTM. F. 1990. MMHCK.

Ecologia organismelor 3. Genetica şi ameliorarea Capitolul II. Evoluţia omului . Interacţiunea genelor. ()riginea şi evoluţia omului Capitolul IU. Dezvoltarea vieţii pe Pământ 4. Bazele geneticii şi reproducerea organismelor r 1. Ecologia ecosistemelor 5. Bazele învăţăturii despre biosferă Viografie selectivă 192 196 214 228 242 254 255 . Ecologia populaţiilor 4. Obiectul de studiu şi importanţa 2. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom 10. încrucişarea polihibridă 1 4 14 24 38 45 54 70 80 89 97 106 119 131 8.Capitolul I. Mecanismul evoluţiei 3. Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă r 6. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9. Genetica omului 13. Variabilitatea organismelor 12. înmulţirea organismelor i 3. Evoluţia organismelor pe Terra. I storia dezvoltării concepţiilor evoluţioniste 144 156 174 180 2. Dezvoltarea individuală a organismelor i 4. Ecologia şi protecţia naturii 1.ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor i 5. înmulţirea celulelor \2. Genetica . Ecologia. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul //. încrucişarea monohibridă ( 7.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful