î

¥©L©i©P

manual pentru clasa

XII-

CZU 57 (075.3) V87

Manualul a fost elaborat conform Curriculum-ului naţional pentru învăţământul liceal

Lucrarea a câştigat concursul Ministerului Educaţiei pentru elaborarea manualelor din ciclul liceal şi a fost aprobată spre editare prin Ordinul nr. 613 din 31 decembrie 2003 al ministerului educaţiei al Republicii Moldova

Comisia de evaluare: Constantin Andon, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Maria Duca, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Tamara Pârău, profesor şcolar, grad didactic I

Recenzenţi: Constantin Subotin, inspector şcolar la DEŞTS al municipiului Chişinău Ion Golubenco, profesor şcolar, grad didactic I

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin editurii Lumina.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Voloşciuc, Leonid Biologie: Man. pentru ci. a XII-a /Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe; Min. Educaţiei al Rep. Moldova. - Ch.: Lumina, 2004 (Combinatul Poligr.) - 256 p. ISBN 9975-65-194-1 57 (075.3)

ISBN 9975-65-194-1

© Editară Lumina, 2004 © Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe, text; imagini, 2004

mmsmt i.

I. înmulţirea celulelor înmulţirea organismelor Dezvoltarea individuală a organismelor 4. Genetica - ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă 6. încrucişarea monohibridă. încrucişarea polihibridă 8. Interacţiunea genelor. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul II. Variabilitatea organismelor 12. Genetica omului 13> Genetica şi ameliorarea

ÎNMULŢIREA CELULELOR
1 CICLUL CELULAR Şl MITOTIC 2 MITOZA 3 MEIOZA

1. CICLUL CELULAR Şl MITOTIC Ciclul celular Unitatea structurală şi funcţională a organismelor vii este celula. Capacitatea acesteia de a se autoreproduce prin diviziune asigură creşterea şi dezvoltarea organismelor dintr-o singură celulă. Pe măsura dezvoltării organismului, o parte din celule se specializează la îndeplinirea unei anumite funcţii şi încetează să se mai dividă, de exemplu neuronii. Celulele unor ţesuturi (epitelial, hematogen ş.a.) păstrează însă capacitatea de dividere. Astfel, observările au arătat că în fiecare secundă în ficat şi splină sunt distruse circa 2,5 mln de eritrocite şi tot atâtea apar în măduva roşie a oaselor (ţesut hematogen). Celulele care păstrează capacitatea de a se divide într-un organism adult sunt numite tronculare. Cele două celule-fiice formate în urma diviziunii celulei tronculare au o soartă diferită: una se diferenţiază într-o celulă specializată şi pierde capacitatea de a se divide, iar cealaltă moşteneşte caracterul celulei-mamă. Datorită acestui fapt, rezerva de celule tronculare se menţine la un nivel constant. La plante capacitatea de a se divide o păstrează celulele ţesuturilor embrionare localizate în vârful tulpinilor şi al rădăcinilor, de-a lungul tulpinii, la baza peţiolului frunzei. Ele asigură creşterea plantelor în lungime şi grosime, restabilirea anuală a organelor ce pier. Durata vieţii celulei de la naştere în urma diviziunii celulei-mamă şi până la propria diviziune sau moarte reprezintă ciclul celular sau vital. La organismele monocelulare şi la celulele ce nu se divid din momentul apariţiei lor ciclul celular coincide cu durata vieţii organismului.

Ciclul mitotîc
Etapa de pregătire a celulei către diviziune (interfaza) şi diviziunea propriu-zisă (mitoza) alcătuiesc ciclul mitotic al celulei. Ciclul mitotic al celulelor care îndată după formarea lor se supun diviziunii, coincide cu ciclul celular. Interfaza ocupă cea mai mare parte a ciclului mitotic şi cuprinde trei perioade (fig. 1.1): presintetică (GJ, sintetică (S) şi postsintetică (G 2 ). Acestea au o durată diferită şi sunt marcate de desfăşurarea anumitor procese. Perioada 4

resintetică (G,), cea mai de lungă durată erioadă a interfazei, se caracterizează prin nteza de ARN şi proteine, dublarea numărului £ ribozomi şi mitocondrii. în perioada sintecă (S) continuă sinteza de ARN şi proteine, re loc dublarea cromozomilor în baza replicării loleculelor de ADN. Urmează perioada postintetică (G 2 ), în care celula se pregăteşte emijlocit pentru diviziune: se acumulează nergie prin sinteza de ATP, se dublează lastidele, centriolii. Interfaza este urmată de iviziunea propriu-zisă a celulei - mitoza.
2. MITOZA

Fig. 1.1. Perioadele ciclului mitotic.

Amintiţi-vă după fig. 1.2 şi 1.3 alcătuirea celulei vegetale şi animale. Observaţi asemănările şi deosebirile. Mitoza se compune din două etape: diviziunea nucleului - cariochineza - şi ziunea citoplasmei - citochineza.

' Cariochineza

Morfologia cromozomilor. Rolul central în diviziunea nucleului revine cromozoov. Ei prezintă formaţiuni filamentoase localizate în nucleu, constituite la sfârşitul ;rfazei din două copii longitudinale formate în perioada sintetică - cromatide 1-1.4). Acestea sunt unite printr-un corpuscul mic sub formă de punct sau granulă, lit centromer. în funcţie de localizarea centromerului deosebim trei tipuri de lozomi cu o configuraţie spaţială diferită:
perete celular ribozomi nucleol nucleu por nuclear mito'condrie centrioli aparatul Golgi membrană membrană vacuolă reticul endoplasmatic granular cloroplast nucleu nucleol aparatul Golgi mitocondrie

r eticul doplasmatic [granular

Alcătuirea celulei animale.

Fig. 1.3. Alcătuirea celulei vegetale.

cromatide. specii de plante sau animale conţin un anumit număr de cromozomi.1). C ultrastructura cromozomului: 1 cel puţin una dintre acestea este suficient de centromer (strangulaţia primară). în cariotip se disting două tipuri de cromozomi: autozomi şi cromozomi sexuali. c) acrocentric . 1. tipic pentru specia dată. iar cel redus pe jumătate din celulele sexuale -garnitura haploidă (se notează n). conţin 46 de cromozomi. 4 .4. 3 .drozofilă. Cromozomii garniturii diploide sunt perechi.4). De regulă.are forma de cârlig. Structura cromozomului.5).la om.somon. relativ stabil. toate celulele din corpul omului (celulele somatice). De exemplu.centromerul ocupă o poziţie centrală. 3 . 4 . ambele braţe fiind egale: b) submetacentric . Numărul de cromozomi din celulele somatice reprezintă garnitura diploida (se notează 2ri). Locul amplasării centromerului reprezintă B strangulaţia primară.20. 5 . adâncă.stranreprezintă satelitul cromozomului dat {fig.satelit. cromozomi al celulelor somatice ale unui organism concret caracterizat printr-un anumit număr. Un astfel de cromozom capătă iu forma de bastonaş.gălbenuş. 1. Dacă A .sexuale.a) metacentric . 1. porţiunea de cromozom separată de ea 2 . Cariotipurile diferitelor specii prezintă deosebiri cantitative şi calitative {fig. Celulele ce compun corpul indivizilor oricărei ' + *»* \^-*. Zii centromerul fiind deplasat de la poziţia centrală. Cariotipul diferitelor spe. Unii cromozomi pot avea Fig. fiind numiţi omologi {tab. iar cele ce compun organele porumbului . 2 .ADN. în celulele sexuale se conţin de două ori mai puţini cromozomi decât în cele somatice.are braţe vădit inegale. Cu | 2 J» Ijj |4 întrucât centromerul este situat mai aproape de J F f | jf 3 unul din capete. 1. gulaţia secundară. B. 1 O : " • Tabelul 1. Setul de cii: 1 .5. 1. una sau mai multe strangulaţii secundare. cu excepţia celor Fig.1 GARNITURA DIPLOIDA DE CROMOZOMI A UNOR SPECII DE PLANTE Şl ANIMALE SPECIA DE PLANTE GARNITURA DIPLOIDA Ceapă Porumb Ovăz Roşii Căpşun Orz 16 20 42 24 56 14 1 I I sAALE GARNITURA DIPLOIDA Muscă-de-casă Găină lepure-de-casă Oaie Cimpanzeu Om 12 78 44 54 48 46 . formă şi dimensiuni este numit cariotip.tipurile de cromozomi. cromozomii omologi sunt morfologic identici.

. Profaza se caracterizează printr-un şir de procese ce au loc în citoplasmă şi nucleu. cantităţi neînsemnate de lipide şi compuşi anorganici ai calciului. amintind o respingere reciprocă.vi F/g. Scheletul cromozomilor îl constituie ADN-ul şi proteinele. Creşte şi viscozitatea ei. Presiunea de turgescenţă a citoplasmei creşte datorită cărui fapt celula ide să capete o formă sferică. în vecinătatea nucleului. Separarea centriolilor . Pe măsura îndepărtării centriolilor.a. între ei în citoplasmă se conturează un mănunchi de fire care formează fusul de diviziune. fierului ş. Fazele mitozei. în celulele plantelor superioare centriolii nu au găsiţi. La sfârşitul profazei membrana nucleară izolvă şi cromozomii se repartizează liber în citoplasmă. Ca urmare a spiralizării continue a cromatidelor.6. proteinele. cromozomii se transformă în corpusculi compacţi vizualizaţi sub microscopul optic şi care se deplasează uşor fără să se amestece între ei.6). anafaza şi telofaza (fîg. 1. Centriolii. ARN). 1. în nucleul profazic fiecare cromozom constă din două cromatide. Fazele diviziunii mitotice a celulei: A .. amplasaţi. B . răsucite una în jurul celeilalte. încep să se deplaseze spre polii opuşi ai celulei.fazele mitozei văzute la microscopul optic.onsecutiv: profaza. în compoziţia cromozomilor au fost identificaţi acizii nucleici (ADN. de regulă. ndiţionează polarizarea celulei. metafaza. Compoziţia chimică a cromozomilor.reprezentarea schematică a fazelor mitozei. Depărtarea lor întotdeauna are loc pe o linie dreaptă. în desfăşurarea mitozei se disting 4 faze care se succed . unii fermenţi. La ele fusul de diviziune apare la poli sub formă de „scufie polară".

în jurul lor apare membrana nucleară. Activitatea mitotică poate fi influenţată şi de hormoni. vegetale sau animale. şi finalizează cu formarea a două celule-fiice identice. Dacă organitele au fost repartizate mai mult sau mai puţin uniform în volumul citoplasmei celulei-mamă. în mitoza descrisă mai sus diviziunea celulei este echivalentă şi simetrică. Stabiliţi mitoza cărei celule. apoi în celulelefiice ele vor nimeri în cantităţi aproximativ egale. rămânând legate în regiunea centromerului. pe locul plăcii metafazice apare fmgmoplastul. Argumentaţi răspunsul.în metafază cromozomii se amplasează cu centromerele strict în planul i~ ecuatorial al celulei. în natură se întâlneşte 8 .telofaza. Tipurile regulate de diviziune ale celulelor. Durata ciclului mitotic depinde de mai mulţi factori (tipul ţesutului. în anafază cromatidele se separă şi în regiunea centromerului.) şi variază de la 30 minpână la 3 h. constituind pivotul fusului. unde se fixează de părţile opuse ale centromerului cromozomului. starea fiziologică a organismului. formând placa metafazică. 1. în celulele animale citoplasmă se divide prin strangularea corpului celulei de la periferie spre centru. factorii externi ş. este prezentată pe fig. La cele vegetale. invizibile la microscopul optic. devenind complet libere. Separarea cromatidelor este un proces destul de complex. Aceasta reprezintă un paşaport „11" specific al fiecărui organism.a. fusul de 1" diviziune se definitivează şi în alcătuirea lui se conturează două grupe de fire.6. Numărul acestor fire corespunde numărului de cromozomi. în O scurt timp braţele celor două cromatide ale fiecărui cromozom încep să se depărteze «" una de alta. Acest tip de mitoza este numit simetric. toţi centromerii se divid concomitent. Fiecare alunecă pe filamentele fusului spre polii opuşi ai celulei. care creşte de la centru în părţi până atinge pereţii celulei. se formează nucleolii. Cel de-al doilea grup îl formează firele cromozomiale ce ajung de la pol până la ecuator. O dată cu atingerea de către cromozomi a polilor opuşi ai celulelor începe faza finală a mitozei . deoarece dă posibilitate de a studia cariotipul lui. Cromozomii se despiralizează şi se transformă în filamente subţiri. între timp. neelucidat pe deplin. datorită diviziunii acestuia. De regulă. ' ^ Unele sunt continue şi se întind de la un pol la altul. în timpul somnului activitatea mîtotică a diferitelor ţesuturi este mai mare decât în perioada de veghe. Citochlneza După diviziunea nucleului urmează diviziunea citoplasmei. Cromatidele separate devin cromozomi-fii. De exemplu. La unele animale celulele epiteliale se divid mai intens la întuneric decât la lumină.

precum şi al regenerării şi înmulţirii asexuate. rezultând celule polinucleare. Amitoza se reduce la diviziunea directă a nucleului fără formarea fusului de diviziune. ceea ce duce la mărirea diametrului cromozomului. Acest tip de diviziune are loc în celulele diferitelor ţesuturi ale plantelor şi animalelor. endospermul gramineelor.şi tipul de mitoză asimetrică. celulele ficatului. celulelor tumorale. Politenia reprezintă mărirea numărului de fire cromozomiale (cromoneme). Drept exemplu poate servi diviziunea zigotului la unele animale. Cea de a doua interfază practic lipseşte. de exemplu în glandele salivare ale drozofilei. metafaza. sunt endomitoza. însoţite de o singură replicare a ADN-ului.7). în urma mitozei dintr-o celulă-mamă se formează două celule-fiice cu acelaşi număr de cromozomi ca şi celula-mamă. diviziunile urmează una după alta. politenia. MEIOZA Tipuri neregulate de diviziune ale celulelor Fig. 1.7. 1. S l a n d a s a l i v a r ă a drozofflei. cu excepţia reproducerii firelor cromozomiale. Fiecare diviziune meiotică cuprinde cele patru faze ale mitozei descrise mai sus: profaza. toate fazele ciclului celular decad.8). cartilajului etc. când celulele-fiice nu sunt echivalente după dimensiuni şi cantitatea de citoplasmă. 3. celulele peţiolului frunzei. Endomitoza constă în dublarea numărului de cromozomi fără diviziunea citoplasmei sau a nucleului. meosis . în celulele unor plante şi protozoare. Ea constă din două diviziuni consecutive . Acest tip de diviziune celulară este caracteristic organismelor monocelulare. Astfel se obţin celule cu un set mărit de cromozomi. 1. Toate substanţele şi energia necesare pentru aceste două diviziuni se acumulează în interfaza I. Prin amitoza se înmulţesc celulele tuberculului de cartof în creştere. Importanţa biologică a mitozei. Diviziunea celulelor endospermului şi a sporilor are loc prin mitoză cu reţinerea citochinezei: nucleul se divide multiplu şi numai după aceasta se divide şi citoplasmă celulei. în caz de politenie.reducţională şi ecuaţională. urmată de diviziunea citoplasmei. Fenomenul de politenie se întâlneşte în celulele unor ţesuturi diferenţiate.micşorare) este diviziunea celulelor sexuale. Astfel. Mitoză stă la baza procesului de creştere şi dezvoltare a organismelor. Se formează aşa-numiţii cromozomi gigantici (fig. anafaza şi telofaza (fig. precum şi în celulele generaţiilor viitoare. mitoză asigură un număr constant de cromozomi în toate celulele organismului. Cromozom gigantic din Meioza (de la gr. amitoza. .

diachineză (stadiul separării fibrelor duble) 10 .mai mult de două săptămâni. în desfăşurarea ei se delimitează cinci stadii. după principiul corpurilor cu sarcină electrică de acelaşi semn.9). Numărul hiasmelor se micşorează treptat pe măsura deplasării respingerii cromozomilor spre capete. în diplonem (stadiul fibrelor duble) îşi fac apariţia forţele de respingere reciprocă a cromozomilor. La despărţirea braţelor cromozomilor. 1. la drozofilă ea durează 4 zile. constituit din 4 cromatide. la om . în zigonem (stadiulfibrelor ce se contopesc) are loc conjugarea cromozomilor omologi: atragerea şi alipirea lor reciprocă. asigură noi combinaţii ale caracterelor părinteşti. în locul de contact. în unele locuri se formează figuri ce amintesc litera grecească %. soldată cu scurtarea şi îngroşarea lor. structura dublă a cromozomilor devine vizibilă: fiecare cromozom constă din două cromatide-surori reţinute împreună de către un centromer. Doi cromozomi omologi formează un bivalent.metafaza I anafaza I telofaza I motafma I metataza II anafaza II telofaza II Fig. Sub acţiunea acestora ei încep să se depărteze pornind de la regiunea centromerului şi continuând spre capete. Unirea cromozomilor începe de cele mai multe ori de la capete. Acest fenomen. Astfel. şi continuă pe toată lungimea lor. în ultimul stadiu al profazei I . De exemplu. uneori de la centromer.8. Cel de-al treilea stadiu -pachinem (stadiulfibrelor groase) corespunde spiralizării cromozomilor conjugaţi. în leptonem (stadiul fibrelor subţiri) începe spiralizarea cromozomilor datorită cărui fapt ei pot fi vizualizaţi sub microscopul optic. numit crossingover (fig. 1. Reprezentarea schematică a fazelor meiozei. cromatidele cromozomilor omologi pot face schimb de sectoare omoloage. Durata conjugării cromozomilor depinde de specie. Diviziunea redacţională Profaza I este cea mai de lungă durată şi mai complicată fază a meiozei. numite hiasme.

în anafaza II spre polii celulei se îndreaptă cromatide.9. când cromozomii ajunşi la polii celulei se despiralizează uşor. celulele sexuale (gârneţii) au un număr haploid de cromozomi (n). 1. Drept urmare. ceea ce face posibilă menţinerea numărului constant de cromozomi în toate generaţiile fiecărei specii. Importanţa meiozei. Bivalenţii se aliniază cu centromerele în planul ecuatorial al celulei. Diviziunea eciiaţională Ce-a de a doua diviziune meiotică decurge după tipul mitozei simetrice. cromozomii omologi alunecă pe firele fusului spre polii opuşi. prima diviziune se soldează cu formarea unei celule cu două nuclee. Firele discontinue ale fusului de diviziune de la ambii poli ai celulei se fixează de centromerele fiecărui cromozom bicromatidic: se formează placa metafazică. telofaza I nu este succedată de citochineză. Urmează telofaza I. întrucât ei continuă să fie legaţi prin hiasmele de la capete.Fig. în anafazal. în citoplasmă se află nu cromozomi bicromatidici. O 11 . care devin ulterior cromozomii-fii. în majoritatea cazurilor. urmează cea de-a doua diviziune meiotică . Schema crossing-overului. Comportarea cromozomilor neomologi în anafaza I este absolut independentă.ecuaţională.bivalenţii sunt maximal spiralizaţi. în care dublarea cromozomilor nu mai are loc. în urma fecundării se restabileşte garnitura diploidă (2ri). dar bivalenţi tetracromatidici. Urmează metafazalm care. în urma diviziunii centromerilor. din fiecare celulă se formează două celule haploide. După o scurtă interfază. plasmă. Ca urmare. Meioza asigură şi o varietate a informaţiei ereditare ca urmare a crossing-overului şi combinării libere şi independente a cromozomilor materni şi paterni în anafaza I. Ca urmare. spre fiecare pol se îndreaptă un set haploid de cromozomi care conţine câte un cromozom bicromatidic de la fiecare pereche de cromozomi omologi. în urma citochinezei. spre deosebire de metafaza mitozei. Rezultatul final al meiozei sunt patru celule haploide. Datorită meiozei. Ca urmare a dizolvării membranei nucleare. cu unica deosebire că nucleele care o suportă conţin un set haploid de cromozomi bicromatidici. ceea ce asigură o varietate mare de combinaţii ale cromozomilor materni şi paterni în setul haploid al viitorilor gârneţi. bivalenţii trec în cito. numărul lor corespunde garniturii haploide. îndreptându-se spre centrul celulei.

se dublează plastidele. c) selectaţi organitele cu membrană simplă: a) reticul endoplasmatic agranular. I 4.dacă d este corect a) selectaţi organitele cu membrană dublă: a) nucleu. d) ribozomi. B a) perioada presintetică b) perioada sintetică c) perioada postsintetică 1) are loc autodublarea ADN-ului 2) are loc biosinteza de proteine. b) selectaţi organitele care se autodublează: a) plastide. d) ribozomi. Enumeraţi şi caracterizaţi etapele ciclului mitotic. 3) se acumulează energie. centrozomul: 4) cromozomii constau din 2 cromatide. DEOSEBIRILE DINTRE CELULA VEGETALĂ Şl ANIMALĂ "• 12 .dacă abc este corect B . Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. d) selectaţi funcţiile nucleului: a) conţine informaţie ereditară. b) lizozomi.1. 3. b) mitocondrii. e) selectaţi organitele amembranare: a) plastide. c) aparatul Golgi. dublarea mitocondriilor. d) ribozomi. b) ribozomi. ARN. c) dirijează procesele din celulă. Scrieţi: A . d) centrioli. 5) cromozomii constau din o cromatidă. Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-!. Definiţi noţiunea de ciclu vita! ai celulei.dacă ac este corect D . c) nucleu. c) centrioli. c) plastide. 2. cJ) participă la transportul substanţelor. 5.dacă bd este corect G . b) mitocondrii. b) participă la digestia celulară.

10.unitate structurală a organismelor vii. deoarece este alcătuită din ADN. d) La sfârşitul meiozei celulele nou formate au numărul de cromozomi redus la jumătate. Enumeraţi stadiile profazeî. f) Crossing-overul are loc în profaza I. a) Celula . a) Cromatina face parte din nucleoplasmă. 9. ARN şi proteine. Analizaţi esenţa endomitozeî. deoarece nu se întâlnesc şi în celula animală. Enumeraţi tipurile de cromozomi după localizarea centromerului. deoarece profaza I este cea mai scurtă fază a meiozei. Explicaţi şi completaţi schema de mai jos: meioza II „ „ 2n2c interfază „ „ 2n2c meioza I meioza 14. b) Mitocondriile sunt constituenţi specifici plantelor. 7. 13. b) Diversitatea celulelor în dependenţă de funcţie. şi B . deoarece în telofaza I se formează 2 celule haploide. 13 . e) Bivalenţii au 4 cromatide. în metafază se separă şi se deplasează spre poli. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Celula" după următorul algoritm. c) Vacuolele sunt spaţii delimitate de membrane. în centriolii se deplasează spre poli. deoarece la etapa reducţională spre cei 2 poli migrează cromozomi bicromatidici.dacă sunt incorecte. 8. 11. dacă ambele afirmaţii legate prin conjuncţia deoarece sunt corecte. deoarece sunt alcătuiţi din 2 cromozomi omologi cu câte 2 cromatide.6. Scrieţi A. în se formează 2 celulefiice. Explicaţi prin schemă originea cromozomilor omologi. CAUZĂ-EFECT. Explicaţi şi completaţi schemele de mai jos: 2nC interfază 1 nc- interfază 2c 12. deoarece conţin suc celular. g) Telofaza I a meiozei se deosebeşte de telofaza II. Completaţi spaţiile libere.

Datorită proprietăţii universale a fiinţelor vii de a se înmulţi viaţa de pe Terra nu dispare. La fel se înmulţesc şi bacteriile.1 asexuată prin diviziune directă prin spori vegetativă 14 sexuată • conjugarea • fără fecundaţie • cu fecundaţie . Toate tufele de căpşun crescute din stolonii tufei-mamă. Comun pentru toate este faptul că dintr-o celulă sau grup de celule. De exemplu. VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR Durata vieţii oricărui individ în parte este limitată în timp.1NÎ CL OF 1 VAR/ETO7E4 TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR TIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR ?EA 1OR 2 ÎNMUL- 1. toate împreună alcătuind un clon. Totalitatea indivizilor "gemeni" ce provin pe cale asexuată de la un strămoş comun formează un clon (de la gr. de asemenea. asexuat prin mitoză. După ce ating dimensiunile caracteristice pentru formele adulte ale speciei date. Organismele unicelulare se înmulţesc.1 tipurile de înmulţire ale organismelor vii şi deosebirile dintre ele. Amintiţi-vă după schema 1. klon descendent). Chiar şi arborii ce pot atinge o vârstă de 6000 de ani. corpul hidrei poate fi fragmentat în circa 200 de părţi şi din fiecare se va dezvolta o nouă hidră. celulelefiice se divid şi ele. constituie un clon. în urma diviziunii lor mitotice. în cele din urmă pier. înmulţirea vegetativă se distinge printr-o varietate mare de forme. de regulă. VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE Schema 1. se dezvoltă un nou organism asemănător întocmai cu cel matern.

prima oiţă clonată Dolly (fig. Cu acest scop cultura de ţesuturi animale este infectată cu un virus. după ce a omorât nucleul lor. Cultura de ţesuturi este folosită şi în medicină la obţinerea de vaccinuri. De la planta. savantul englez John Gurdon izolând jf J^ Wnt' nuclee din celulele intestinului unui mormoloc şi implantându-le în ovulele altor broaşte. Astfel.2. Clonarea se efectuiază şi în lumea animală. în 1968. 1.11). B Schema experimentului efectuat de Gurdon.Prin donare John Gurdon a obţinut realizată însănătoşirea soiurilor. A . se izola un grup de celule care se introcelule din mormoloc intestin duceau pe un mediu nutritiv. în mormoloc nucleului baza culturii de ţesuturi poate fi B Fig. 1. După un anumit timp se recoltează substanţa produsă de celule ca răspuns la pătrunderea virusului. Experimentarea noilor preparate farmaceutice.10). în Scoţia la 23. Astăzi cultura de celule şi ţesuturi este folosită pe larg în cele mai diferite domeomorârea nii ale ştiinţei. a noilor metode de tratament.1997 s-a născut Fig. Ulterior celulele-fiice se separau şi se cultivau pe medii diviziunea \zigotului aparte până la regenerarea plantei întregi.10. diagnosticul prenatal de asemenea se fac pe culturile de ţesuturi. acestea se înmulţeau prin dividere. Oiţa Dolly cu mamaMi rogat. ce prezenta interes pentru om.Posibilitatea dezvoltării unui organism dintr-o singură celulă a organismului-mamă a fost folosită de savanţi în scopul înmulţirii plantelor cu calităţi deosebite. a obţinut mai multe clone ale unei broaşte care se asemănau întocmai (fig. din Presupunem că un soi de viţă de mai multe broaşte identice cu cea Johnimagine. De exemplu. obţinându-se astfel plante devirozate. 1. 1. în micropipetă prezenţa condiţiilor favorabile. vie a fost afectat de o boală virotică care poate duce la nimicirea lui. în 1907 au fost obţinute primele culturi de celule.11. Pentru a preveni acest fenomen. De curând 15 . vaccinul împotriva căruia trebuie obţinut. din lăstari se izolează celule neafectate care se cresc pe medii nutritive speciale.

Formarea spermatozoizilor {spermatogeneza) se desfăşoară în testicule . Deşi forma lor diferă de la o specie la alta. de creştere şi de maturizare.13.30 mcm. în care se conturează trei zone: de înmulţire. Aparatul reproductiv masculin. Structura schematică a testiculului. 16 a) Spermatogeneza Spermatozoidul prezintă o celulă mobilă de dimensiuni relativ mici.12. 1. 1. 2. Procesul de formare a gârneţilor . Alcătuirea unui spermatozoid. de regulă. majoritatea au cap. Fiecare individ participă la formarea noului organism doar cu o celulă sexuală. oile bătrâne. Cel mai răspândit tip de înmulţire a animalelor este cea sexuată. ca şi la celelalte mamifere. spermatozoidul omului are o lungime de 50-70 mcm. în majoritatea ţărilor lumii s-au interzis cercetările privind donarea umană. 1. iar a crocodilului .14). ÎNMULŢIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR membrană coadă Fig.vezică urinară canal seminal veziculă seminală uretră penis acrozomă nucleu mitocondrii centriol > testicul Fig. în prezent. De exemplu. 1.glande sexuale masculine. aceasta a fost adormită din cauza unei afecţiuni pulmonare incurabile. 1.are loc în glandele sexuale corespunzătoare.gametogeneza . La om. înmulţirea sexuată presupune prezenţa a doi indivizi de sex opus. care afectează. numită gamet. m Amintiţi-vă alcătuirea glandelor sexuale masculine după fig. în fiecare din aceste zone se desfăşoară etapele .spermatozoidul. gât şi coadă (fig. iar cel masculin . Gametul feminin este ovulul. testiculele constau dintr-un număr mare de tuburi seminifere {fig. Aplicarea clonării la om este legată de un şir de probleme cu caracter etic şi moral.13). 1. Gametogeneza epididim testicul canal seminal lobi tub seminifer Fig.12.14.

1. prin dividerea mitotică a celulelor localizate aici.substanţa nutritivă este repartizată uniform în toată citoplasmă cu excepţia stratului periferic. se disting mai multe tipuri de ovule (fig. în urma primei diviziuni meiotice se formează două spermatociţi de ordinul II.16. Formarea ovulelor are loc în glandele sexuale feminine ovare (fig. Secţiune prin tubul şeminifer. 3) centrolecitale . Sunt tipice pentru artropode.ovulul . fiecare dă naştere la două spermatide haploide. în zona de înmulţire. se nutritive pol disting 3 zone în care au loc vegetativ anumite etape ale ovogenezei telolecital centrolecital izolecital (fig. 1. amplasată la periferia tubului seminifer. transformându-se în spermatociţi de ordinul I. ovulele conţin şi substanţe nutritive. reptilele şi păsările. După cantitatea şi repartizarea rezervelor de substanţe nutritive. Astfel. în alcătuirea substanţe ovarelor. dintr-o spermatogonie diploidă rezultă 4 spermatozoizi haploizi. Tipurile de ovule.15). iau naştere spermatogoniile.15. începând cu peFig. Ulterior din ele se dezvoltă spermatozoizii.18).este o celulă imobilă de dimensiuni relativ mari. rioada embrionară şi până la I Biologie. 1. ci. fi) Ovogeneza Gametul feminin . în zona de creştere spermatogoniile îşi măresc dimensiunile. 1. 1. 2) telolecitale dispun de o cantitate relativ mare de substanţe nutritive acumulate la un pol al ovulului (polul vegetativ). Trecând cea de-a doua diviziune meiotică. supuse în zona de maturizare diviziunii meiotice. Sunt caracteristice mamiferelor şi nevertebratelor cu un termen scurt de dezvoltare embrionară. Astnucieu fel de ovule formează peştii. 1.conţin puţine substanţe nutritive repartizate uniform în citoplasmă ovulului.17). spermatogonii spermatociţi de ordinul 11 spermatociţi de ordinul II 1 S G spermatide 7 / sperrr spermatozoizi Fig.corespunzătoare ale spermatogenezei {fig. Pe lângă organitele celulare tipice. a XII-a 17 . citoplasmă amfibiile.16): 1) izolecitale . Ele prezintă celule diploide care încep să se formeze o dată cu maturizarea sexuală şi continuă pe toată durata vieţii individului. ca şi a testiculelor.

acumulând substanţe nutritive necesare pentru diviziunile ulterioare. După ce ating un anumit nivel de dezvoltare. fără vreun rol în reproducere. şi încă un globul polar.globului polar.18. Primul globul polar de asemenea se divide. 1. ovocitul de ordinul II este captat de trompa uterină prin care se deplasează spre uter. ovociţii de ordinul I trec In zona de maturizare. în total se formează circa 400 000 de ovogonii. Secţiune prin ovar. Ca urmare a meiozei. Sub influenţa hormonilor hipofizari şi ovarieni.uter şi vagin. 1. comanda se anulează. 1. Fiecare ovogonie este inclusă într-o structură specială -folicul ovarian.19 (II). 18 . ovogoniile se transformă în ovociţi de ordinul I. unde sunt supuşi profazei I. dintr-un ovocit de ordinul I se formează patru celule haploide. Ovogeneza este un proces ciclic care la om durează 28 de zile. La alte animale cea de a doua diviziune meiotică urmează îndată după prima şi nu necesită prezenţa spermatozoidului. Acest stadiu îl trec doar 40 000 de ovogonii. care se dezvoltă în ovul. Din diviziunea reducţională a meiozei rezultă două celule de mărimi diferite: celula mare este ovocitul de ordinul II. Aparatul genital feminin. trecând în cavitatea abdominală: are loc ovulaţia. acestea se pregătesc pentru o posibilă sarcină. 1. La om şi la unele mamifere ambele celule rămân unite între ele şi în această stare părăsesc ovarul. Pe durata acestuia au loc transformări importante şi în alte compatimente ale aparatului reproducător feminin . vârsta de 3 ani. prin diviziunea mitotică a celulelor de la periferia ovarelor . dintre care trei degenerează şi doar una devine ovul (fig. Fig.19 gametogeneza la plantele cu flori şi la vertebrate. în zona de creştere.ovociti de ordinul I fol icul ovarian vase sanguine ] ^-s 1 V^ trompă uterină ovogomu foliculi ovarieni Fig. Găsiţi asemănările şi deosebirile.17. Din diviziunea ovocitului de ordinul II rezultă ovotidia.iau naştere ovogoniile.zona de înmulţire . iar cea mică . Dacă fecundaţia nu are loc. A doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II are loc numai cu condiţia contopirii lui cu un spermatozoid. Dacă fecundaţia nu are loc. celelalte degenerează. acesta piere. Celelalte stadii ale primei diviziuni meiotice sunt suportate la atingerea maturizării sexuale (la 12-13 ani). Comparaţi după fig. în scurt timp.

19. 1.Metafaza I O Metafaza f 8. 19 . sac embrionar oosferă spermatocit de ordinul I Metafaza I spermatociţi de ordinul II Metafaza II spermatozoizi \ globul polar I ovocit de j ordinul I ovocit de ordinul II ^^al doilea globul polar ovotidie i Spermatogeneza dividerea primului globul polar / ovul Ovogeneza Fig. Formarea celulelor sexuale la plantele cu flori (I) şi la animale (II).

5-a zi a ciclului.20 A). La unele animale cu fecundaţie internă. 20 . amfibii) gârneţii sunt eliminaţi în mediu. S-a constatat că în ovul pătrunde doar un singur spermatozoid. In cazul fecundaţiei externe (peşti. In lumea animală se disting două tipuri de fecundaţie: externă şi internă. La om şi unele mamifere. la suprafaţa lui se formează membrana de fecundaţie care împiedică accesul altor spermatozoizi. Modificările survenite în uter sunt reflectate de oscilaţia ^> temperaturii bazale.I Membrana de la suprafaţa uterului se descuamează şi se elimină împreună cu sângele —1 provenit din leziunea vaselor localizate aici. Fermentul. de aceea mamiferele sunt numite vivipare. Fecundaţi» O wS Amintiţi-vă ce prezintă procesul de fecundaţie şi tipurile de fecundaţie. A . Prezenţa mai multor spermatozoizi în trompa uterină este necesară pentru facilitarea fecundaţiei. Acest proces . La mamifere zigotul se dezvoltă în corpul mamei. deoarece îndată ce a fost semnalată prezenţa acestuia în ovul. întâlnirea spermatozoidului cu ovulul are loc în partea superioară a trompei uterine (Jig. Spermatozoizii ajung la destinaţie traversând vaginul şi uterul prin contracţia muşchilor uterului şi mişcările active ale cozii.întâlnirea spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II (la om). 1. inclusiv la om. CL. Urmează contopirea nucleelor gârneţilor cu formarea zigotului. 1. Ca urmare.Pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de ordinul II. lucru de care se poate ţine cont la prevenirea sarcinii nedorite.20. acesta devine permeabil pentru spermatozoid. B . Astfel de animale sunt numite ovipare.menstruaţia . La păsări şi reptile dezvoltarea zigotului are loc în afara organismului matern. unde şi are loc contopirea lor. conţinut în lichidul seminal. descompune substanţa ce încleie celulele din jurul ovulului.are loc în ~1 a 3-a . după pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de spermatozoid fuziunea membranelor celulare Socul de întâlnire a spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II trompă uterină spermatozoizi nucleu mascul nucleu femei ovotidieovul al doilea globul polar Fig.

). Ovotidia şi este gametul sexual feminin -ovulul(fig. însă. Ginogeneza. himenopterelor (albinelor. la unii peşti. coada şi gâtul acestuia degenerează. nucleele haploide rezultate se contopesc restabilind garnitura diploidă. Este caracteristică crustaceelor inferioare. Embrionul se dezvoltă numai pe contul nucleului masculin şi al citoplasmei gârneţului feminin. Comparaţi fecundaţia la plante cu cea la animale. Fenomenul a fost descoperit la viermii cilindrici. 1. Partenogeneza la plante . tratândule cu diferiţi agenţi chimici şi fizici. embrionul de asemenea se dezvoltă dintrun ovul nefecundat. din care în corpul mamei se va dezvolta un nou organism. stimulează cea de-a doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II cu formarea unei ovotidii şi încă a unui globul polar. a ovocitului de ordinul II şi spermatozoidului. De exemplu. Rubus ş.este caracteristică pentru speciile din genurile Potentilla. Partenogeneza prezintă dezvoltarea embrionului dintr-un ovul nefecundat. la care se referă partenogeneza. Urmează contopirea nucleelor cu formarea zigotului. nu participă la fecundaţie. nucleu vegetativ spermii tub polenic <ot O r ti . cât şi la animale se întâlnesc aşa-numitele tipuri neregulate de înmulţire sexuată. Ouăle nefecundate pot fi stimulate la diviziune şi artificial. porumb ş.a. Acest tip de partenogeneza are loc la dafnii în condiţii nefavorabile. înmulţirea androgenetică se afestă şi la unele plante I tutun. activat obligatoriu de spermatozoid care.). Acest tip de înmulţire -exuată are loc la distrugerea nucleului matern încă înainte de fecundaţie. 1. Amintiţi-vă după fig. în primul caz ovulul nu se supune meiozei şi chiar dacă trece prin diviziunea reducţională. la albină din ovulele nefecundate se dezvoltă trântori. la plante. Dezvoltarea indivizilor androgeni până la starea adultă s-a constatat numai la viermelede-mătase şi viespea parazitară.a. 21 . Androgeneza este un antipod al ginogenezei.21. Partenogeneza generativă asigură dezvoltarea embrionului dintr-un ovul haploid. în caz de ginogeneza. rotiferelor. ginogeneza şi androgeneza. Partenogeneza poate fi somatică (sau diploidă) şi generativă (sau haploidă). viespilor ş. antipode nucleul central nucleul triploid al endospermului Fig.a.21 fecundaţia dublă la plantele cu flori.ordinul II.20B). Atât la plante. Tipurile neregulate de înmulţire sexuată. Unirea celor două celule haploide.apomixia . 1. Fecundaţia dublă la plantele cu flori.

. Peşti osoşi 6. 3. Hidra 12. deoarece celelalte stadii ale ovogenezei au loc la maturizarea sexuală. deoarece conţine organite celulare şi substanţe de rezervă. c) Spermatocitul de ordinul I are o garnitură haploidă de cromozomi. d a c i ambele afirmaţii legato prin conjuncţia deoarece «unt corect®. cton» fecundaţie. . g) Ovociţii de ordinul I se află în profaza I. Fecundaţie externă 3. Explicaţi schematic dwwtm ta animate (pe exempJuf amfibienifar). Planaria 10. 0. deoarece se formează în urma meiozei I. deoarece ei fac parte din structura testiculelor. b) Spermatogoniile au un set diploid de cromozomi.belu SPERMATOZOID dimensiunile mobilitatea garnitura de cromozomi organitele citoplasmă 4. Definiţi rtoffurtfe de reproducere: cartoti©. Necesită apă 9. deoarece cu vârsta multe din ele degenerează. fi cu F. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice a celulelor din zona de înmulţire. CAUZÂ-CFECT. Bivalve 22 . Grupaţi noţiunile de mai jos dupl anumiţi criterii. Fecundaţie internă 4. ej Ovulul este mai mare în dimensiuni decât spermatozoidul. Crocodil 7. a) Spermatogeneza are loc în tubii seminiferi. ontogenezâ o D_ 2.dacă sunt Incorecte. cf j Fiecare spermatozoid are un set haploid de cromozomi.1. 7. Fecundaţie dublă 2. Enumeraţi tipurile de feeundaţfe. •j-m><'> fa pfanteie cu flori fi mamifere. f) La naştere fetiţa conţine mai multe ovogonii. Plante angiosperme 5. . Păsări 8. Compui i. Ascarida 11. 1. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice. Muşchi-de-pământ 13. Notaţi eu «era 4.

i: Î t fj\ ' . Alcătuiţi un eseu ia tema "Influenţa alcoolului. B. Partenogeneză. d)în perioada dezvoltării embrionare. 6. d) diviziunea meiotică a spermatidelor. Partenogeneză la plante. Spermatocitul de ordinul II rezultă din: a) diviziunea mitotică a spermatocitelor de ordinul I. Embrionul se dezvoltă din nucleul masculin şi citoplasmă gârneţului feminin. b) diploidă cu 44 de cromozomi somatici şi doi cromozomi sexuali XY. Ovogoniu G. Formaţiunea care înglobează ovogoniile. 1. Asociaţi noţiunile din cele două coloane. Spermatogeneza la om are loc: a) de la naştere până la maturizarea sexuală. Apomixie. 23 . Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat. 3. D. 3. • 1. 4. Ovociţii de ordinul II rezultă din: a) diviziunea meiotică a ovociţilor de ordinul I. d) diviziunea reductională a ovociţilor de ordinul I. E. Androgeneză. 2. ft) numai în perioada maturizării sexuale. _j A. b) de la maturizarea sexuală şi până la sfârşitul vieţii. drogurilor asupra ovogenezei şi sptrmatogenetei". C. c) diviziunea mitotică a spermatogoniilor. încep să se formeze în perioada embrionară până la vârsta de 3 ani. b) diviziunea meiotică a ovocitelor de ordinul I. c) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi un cromozom Y. 2. 4. e) diviziunea meiotică a spermatogoniilor. Folicul ovarian.8. 10. d) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi cu un cromozom sexual X sau Y. 5. Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat activat de spermatozoid. Spermatocitul de ordinul II este o celulă: a) haploidă cu 22 de cromozomi somatici şi un cromozom sexual X. b) diviziunea mitotică a ovociţilor de ordinul I. • • • • • . Ginogeneză.

La majoritatea animalelor această etapă a ontogenezei decurge după acelaşi plan şi include trei etape de bază: segmentarea. ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI Dezvoltarea embrionară cuprinde perioada de timp de la prima diviziune a zigotului până la ieşirea embrionului din ou sau naşterea noului organism. Ea cuprinde două etape: embrionară şi postembrionară. zigotul animalelor suportă câteva diviziuni mitotice. în scurt timp de la formare. Fig. 1. 1. când zigotul se divide în Segmentare totală simetrică a zigotului la branhiostomă Segmentare totală asimetrică a zigotului la amfibii ferite tipuri de segmentare a zigotului. gastrularea şi organogeneza. DiSegmentare parţială a zigotului la păsări 24 . Caracterul segmentării zigotului diferă de la o specie la alta şi depinde de tipul ovulului.fern® r » DEZVOLTAREA INDIVIDUALA A ORGANISMELOR 3 DEZVOLTAREA EMBRIONARĂ LA OM 1 ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE 4 INFLUENŢA RECIPROCĂ A PĂRŢILOR EMBRIONULUI 5 INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI 6 ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI După formarea zigotului începe dezvoltarea individuală a noului organism ontogeneza.22. Segmentarea. Deosebim segmentare totală.

în cazul segmentării doar a unei părţi a acestuia. blastodermul. şi parţială. numit blastopor -cavitatea bucală primară. Cavitatea Fig. dimensiunile celulelor se micşorează tot mai mult. De cele mai multe ori gastrulaţia Gastrulaţia prin imigrare la meduză decurge prin îmbinarea mai multor tipuri. Pe durata segmentării. 1. poate fi simetrică . la rândul său.1.celulele formate au dimensiuni diferite (fig.Fig. Segmentarea zigotului la branhiostomă.sau tristratificat.blastocel blastoderm morulă blastulă blastulă în secţiune Fig.celulele rezultate sunt aproximativ egale.embrion unistratificat care se supune gastrulării (fig.blastocelul. numit gastrulă. 7. 1. Alcătuirea gastrulei. Gastrulă reprezintă un sac bistratificat(/zg. Astfel se formează blastulă . întregime. La unele animale gastrulaţia are loc prin invaginarea unei porţiuni de blastoderm în interiorul blastulei (fig. Cea totală.1. Diferite tipuri de gastrulaţie. iar cel intern . Cel extern este numit ectoderm. Ambele straturi mai sunt numite şi Gastrulaţia prin invaginaţie la branhiostomă foiţe embrionare. de unde şi denumirea lui de morulă. Ele se amplasează într-un strat. mărginită de endoderm.25). şi asimetrică . care delimitează cavitatea primară a viitorului organism . Celulele ce formează blastodermul sunt numite blastomeri. reprezintă intestinul primar. iar la altele prin imigrarea unui grup de celule dintr-o regiune sau alta a blastulei în interiorul ei. blastopor între primele două foiţe emb. Ca urmare a segmentării de mai departe. 1.23. 1.23). gastrulei.25. în timp ce numărul lor creşte.22). La stadiul de 32 de celule embrionul aminteşte o mură.24). Gastrulaţia reprezintă procesul de formare a embrionului bi. volumul sumar al celulelor rămâne neschimbat. La embrionii majorităţii animalelor pluricelulare.24. 25 . El comunică cu mediul printr-un orificiu.endoderm. cu excepţia endoderm spongierilor şi celenteratelor.

branhiile şi plămânii la nevertebrate. 1. 1.21 originea embrionului (zigotul principal) şi a endospermului (zigotul secundar) la plantele cu flori. Endospermul începe să se dividă îndată după fecundaţie. Organogeneza l a branhiostomă. plămânii coarda. Ectoderm sistemul nervos. organele de simţ. muşchii. epidermul pielii şi anexele ei (unghiile. cereale această fază este numită „în lapte". Prin apariţia între nuclee a membranelor ce 26 . Mezoderm Endoderm 1 J 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE Fecundaţia dublă la plantele cu flori este succedată la scurt timp de diviziunea şi dezvoltarea atât a embrionului. După form a r £ a primordiilor Fig. epiteliul cavităţii bucale şi intestinului subţire. sebacee). de aceea.2). glandele sudoripare. Diferenţierea de mai departe a celulelor celor trei foiţe embrionare duce la formarea unora şi aceloraşi ţesuturi şi organe la majoritatea animalelor (tab. pancreasul). Amintiţi-vă după fig. sacul embrionar se umple cu nuclee înconjurate de citoplasmă. cât şi a endospermului (fig. ^^ or_ ganelor urmează definitivarea structurii şi funcţiilor lor.27). 1. acoperindu-se în prealabil cu o membrană celulozică subţire. excretor şi reproductiv. ORGANOGENEZA LA VERTEBRATE Tabelul 1. 2._1 placă neurală cil o 1 intestin primar placă neurală coardă rionare se formează şi cea de a treia . 1. amintind un suc lăptos bogat în substanţe nutritive. Organogeneza începe încă la etapa de gastrulaţie o dată cu diferenţierea celulelor după structură şi compoziţia chimică (fig. branhiile la cordate. în urma primei diviziuni se formează două nuclee care se divid multiplu. Citochineza nu are loc. smalţul dentar.diferă de la o specie la alta. generând un număr mare de nuclee. la un moment dat. La porumb. organele aparatului circulator.gestaţia . scheletul.1. intestinul şi glandele anexe (ficatul.26).2 CARE SE DEZVOLTA 1.mezodermul. Durata dezvoltării embrionare . 3.26. părul.

otiledoanelor apar la început atât la Monocotiledonate. cu aceiaşi intensitate. Amintiţi-vă după fig. embrionară propriu-zisă (de la a 2-a până la a 8-a săptămână de sarcină) şifetală (de la a 9-a săptămână de sarcină până la oterea copilului). Primordiile . Amintiţi-vă ce prezintă sămânţa şi fructul la plantele cu flori. DEZVOLTAREA EMBRIONARA LA OM Gestaţia la om are o durată de 280 de zile şi se împarte în trei perioade: incipientă ima săptămână după fecundaţie). Deci.29 unde are loc fecundaţia la om. La graminee.suspensor voltarea embrionului şi a endospermului la plantele cu flori. fagacee embrionul consumă albumenul. dovadă a originii lor comune. 1. Celula dinspre micropil se divide de mai multe ori prin pereţi .ransversali. La Dicotiledonate ele cresc simultan. Fig. dă naştere embrionului . dând naştere cotiledoanelor. seminţele acestor plante sunt lipsite de albumen. La leguminoase. ricin albumenul este consumat parţial.27. Dezvoltarea lui începe după definitivarea albumenului prin dividerea printr-un perete transversal în două celule: una spre micropil şi alta spre interiorul ovarului. 27 . printr-o succesiune de diviziuni celulare orientate diferit. cea mai mare parte rămânând în jurul embrionului. Dez- O embrion delimitează celule. 1. cât şi la Dicotiledonate. dând naştere unui suspensor care afundă celula internă în sacul embrionar. ia naştere albumenul. rezervele nutritive înmagazinându-se în cotiledoane. Celula internă. muguraşului şi radiculei (părţile embrionului). Cât timp se dezvoltă endospermul embrionul se înveleşte într-o membrană celulozică şi trece într-o perioadă de repaus.o masă de celule care încep să se diferenţieze şi morfologic. în timp ce la Monocotiledonate unul rămâne nedezvoltat.

28). iar după 90 de ore . Astfel se stadiul de 8 stadiul de 4 formează blastula. după 40 de ore .30.stadiul de 2 celule. C stadiul de 8 celule. La 25-35 ore de la fecundatie. timp în care blastomerii continuă să se dividă. organ care asigură rea (fig. ectodermul. B . 1. membre superioare cavitate amniotică placentă membre inferioare Embrion de 50 de zile veziculă ombilicală Embrion de 30 de zile Fig. blastula stabileşte legătura cu organismul mamei. 1. Perioada embrionară propriu-zisă începe cu gastrulaţia şi formarea foiţelor embrionare.16 celule (fig. A . Peste 3-4 celule celule morulă ore de la formare. Cea externă. care pune în pericol viaţa femeii. în urma primei diviziuni mitotice. 1.* m Fig. împreună cu ţesuturile peretelui uterului participă la formarea placentei. După 3celule 4 zile de aflare aici în stare liberă.28.29. Are loc implantafecun daţie ovocit de ordinul II implantarea blastulei Fig. 1.afundarea 28 . blastulei în mucoasa uterului cu fixarea ulterioară de aceasta. Perioada incipientă. Uneori implantarea are loc în trompa uterină sau chiar în cavitatea abdominală. se formează zigotul care se supune segmentării pe durata deplasării spre uter.8 celule.29) .stadiul de 4 celule.4 celule. blastula ajun\\ I stadiul de 2 ge în cavitatea uterină. în astfel de cazuri se vorbeşte despre o sarcină extrauterină. 1. Două stadii de dezvoltare ale embrionului uman. Ovulaţia şi implantarea blastulei. Segmentarea zigotului la om. în urma fecundatiei. după 60 de ore . se formează două celule. care are loc la capătul distal al trompei uterine.

bolile infecţioase suportate de ea.dezvoltarea a doi embrioni din cei doi blastomeri izolaţi. săptămâni de sarcină începe procesul de organogeneză.32. 29 . Mai întâi timp de 2-20 de ore are loc deschiderea colului uterin. Urmează contractarea uterului în vederea expulzării fătului.31).legătura dintre embrion şi mamă.30). INFLUENŢA RECIPROCA A PĂRŢILOR EMBRIONULUI Probabil nu odată v-aţi întrebat cum dintr-o singură celulă-zigot se dezvoltă un organism pluricelular cu diferite ţesuturi şi organe specializate la îndeplinirea anumitor funcţii? Răspunsul la această întrebare ni-1 dă embriologia .strangularea embrionului de broască la stadiul de doi blastomeri cu un fir de păr. cordon ombilical în perioada implantării. Făt uman de trei luni şi siderate critice în evoluţia sarcinii. Această perioadă poate dura de la 2 până la 100 min. 1. jumătate. Embriologii au stabilit că primele etape ale diferenţierii celulare sunt determinate de citoplasmă zigotului. poluarea mediului etc. B . emoţii negative. 1. De aceea aceste perioade sunt conFig. Perioada fetală începe cu a 9-a săptămână de sarcină şi se caracterizează prin definitivarea structurii şi funcţiilor organelor şi sistemelor de organe. fătul atinge o greutate de cel puţin 2500 g şi o lungime de 47 cm (fig. Dezvoltarea embrionară se încheie cu naşterea. iar către săptămâna a 8-a embrionul t' măsoară 30 mm şi are aspect de om (fig. celulele-fiice primesc porţiuni neidentice de citoplasmă. formării placentei şi organogenezei embrionul este foarte sensibil la veziculă acţiunile nefavorabile: la preparatele medicaombilicală mentoase luate de mamă. stres. 1. Ea are forma de disc fixat de mucoasa uterului. A . Formarea placentă placentei începe în a 14-a zi de la fecundaţie şi se încheie la sfârşitul celei de a doua luni de viaţă t intrauterină.31.ştiinţa care se ocupă cu studierea etapei embrionare a ontogenezei. B Fig. Către momentul naşterii. Către sfârşitul celei de a treia Q. 4. dar necesită încă condiţii intrauterine de dezvoltare. se dezlipeşte placenta. La segmentarea acestuia. Peste 15-20 min după naşterea copilului. La vârsta de 8 luni fătul este viabil. Faptul că primii blastomeri sunt identici după setul de cromozomi şi neidentici după compoziţia citoplasmei şi determină etapele iniţiale ale diferenţierii celulare. 1.

muşchii etc. la fel şi influenţa lor reciprocă. cu părere de rău.şi dizigoţi la om. din acesteia s-au dezvoltat diferite structuri în funcţie de locul unde au fost transplantaţi: tub neural. dintr-un ovul fecundat se dezvoltă doi embrioni . Uneori gemenii monozigoţi nu se separă complet. prezentând un grad diferit de concreştere.într-o măsură mai mare diferenţierea celulară a embrionului este generată de influenţa reciprocă a celulelor sale. pereţii intestinului etc. La fel s-au comportat şi blastomerii viitorului endoderm şi mezoderm. din cel rămas se dezvoltă doar jumătate de blastulă. O dovadă elocventă a influenţei reciproce a părţilor embrionului a fost obţinută experimental de savantul neamţ H. în caz de izolare deplină a primilor doi blastomeri prin strangularea lor cu un fir de păr 1/ (fig. de regulă. El a transplantat sectorul de ectoderm. Dezvoltarea gemenilor mono.33. în astfel de cazuri. din fiecare se dezvoltă Fig. 1. De exemplu. Aceştia. inclusiv la om. La amestecarea şi cultivarea lor împreună s-au dezvoltat structuri asemănătoare cu coarda. Experimental s-a constatat că la distrugerea unuia din primii doi blastomeri de broască şi neizolarea \ unuia de celălalt. nu toate cazurile pot fi soluţionate. 1. Astfel.32).33). însă. la izolarea din blastulă a viitoarelor celule ale ectodermului sau endodermului şi cultivarea lor pe medii nutritive separate. 1. separarea primilor doi blastomeri uneori are loc fără vreo influenţă din afară. încât practic este imposibil de a-i deosebi (fig. 30 . Spemann. La animalele superioare. au acelaşi sex. la transplantarea de blastomeri din viitorul ectoderm în diferite regiuni ale altui embrion de aceeaşi vârstă. Este vorba despre gemenii siamezi. din care trebuia să se dezvolte tubul neural. aceeaşi grupă de sânge şi seamănă atât de mult între ei. în ambele cazuri s-a format un strat de celule asemănător cu epiteliul. de la un embrion de triton în ectodermul abdominal al unui alt embrion de triton. un mormoloc normal.gemeni monozigoţi. Experimentele au arătat că pe măsura dezvoltării embrionului legătura dintre celule creşte. aflat la acelaşi stadiu de dezvoltare. în prezent medicina practică pe larg separarea gemenilor monozigoţi concrescuţi. Cum poate fi explicată naşterea de gemeni de sex diferit? Dovezi ale influenţei reciproce ale părţilor embrionului au fost obţinute şi la transplantarea celulelor de embrion în dezvoltare. La cel de-al doilea embrion s-au format două tuburi neurale: unul la locul obişnuit.

La omorârea prin încălzire a celulelor inductorului şi transplantarea lor în regiunea abdominală a embrionului efectul transplantării a fost acelaşi: dezvoltarea în regiunea abdominală a setului suplimentar de organe axiale. Fenomenul coardă a fost numit inducţie embrioposttransplantare f '] nară. Gradul de influenţă a mediului asupra dezvoltării embrionului depinde de tipul dezvoltării acestuia. Astfel. apare întrebarea cum acţionează inductorul Fig. De exemplu. Astfel.pe partea abdoproprie minală. amfibii. Prin urmacoarda proprie re. gradul de poluare a mediului etc. La o temperatură mai mică sau mai mare dezvoltarea embrionului practic este imposibilă.). ci produsele metabolice formate în ele. G 5. reptile. în cazul organismelor ovipare (peşti. Perturbarea acestora poate induce diferite anomalii de dezvoltare.34). de unde deducem că dezvoltarea embrionului la cele mai timpurii etape ale ontogenezei este reglată de mecanisme chimice. iar părţile embrionului care dirijează diferenţierea ceplaca neurală lulelor vecine . Răspunsul l-au dat experimentele efectuate de mai mulţi savanţi din diferite ţări ale lumii. experimental a fost demonstrată reglarea chimică a diferenţierii celulelor: produsele metabolice ale unor ţesuturi dirijează şi reglează dezvoltarea altora. 1. în apropierea transplantului (fig. Experimental au fost >tabilite mai multe astfel de centre. Aceeaşi acţiune o exercită şi extractul din ceste celule. umiditate.centre de inposttransplantare ducţie. conţinutul de oxigen. 1. dezvoltarea embrionilor de păsări are loc la o anumită temperatură a mediului (~25-27°C). dar într-o măsură nai mică. Bineînţeles.34. iradierea cu o doză unică a femelelor gestante de şobolani b diferite termene de sarcină s-a dovedit a fi inofensivă pentru ele.placa neurală iar celălalt . păsări) această influenţă este cu mult mai mare decât în cazul fclor vivipare (mamiferele). De exemplu. Prezenţa oxigenului a apei de asemenea influenţează mult dezvoltarea embrionului. Secţiune transversală prin embrionul de asupra ţesuturilor adiacente? triton care a suportat o transplantare de ectoderm. celulele transplantului au modificat direcţia de dezvoltare a celulelor vecine. După naşterea 31 . Embrionul riviparelor de asemenea este influenţat de condiţiile de mediu. Rezultatele obţinute au sugerat ideea că acţiune de inducţie exercită nu celulele ca atare. INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI Dezvoltarea embrionilor diferitelor specii depinde într-o măsură sau alta de factorii de mediu (temperatură.

factori care provoacă malformaţii şi vicii de dezvoltare. s-au dovedit a fi diferite substanţe chimice cu care omul contactează în viaţa cotidiană: tutunul. alcoolul. A fost demonstrată şi acţiunea teratogenă a unor factori fizici (diferite tipuri de radiaţie.35). După specificul perioadei de creştere şi dezvoltare. în prezent viciile şi malformaţiile de dezvoltare ale organismului uman. în cazul metamorfozei incomplete. 6. emulgatori etc. 29). stabilizatori.). Ea duce un mod Fig. crustacee şi majoritatea vertebratelor. cauzele apariţiei lor sunt studiate de un nou compartiment al ştiinţelor medico-biologice teratologici. ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI O dată cu ieşirea embrionului din învelişurile oului sau naşterea lui începe dezvoltarea postembrionară. 1. câmpul electromagnetic etc. ultrasunetul. din ou iese larva. . Factori teratogeni. în desfăşurarea ei se disting trei perioade: de creştere şi dezvoltare.). toate animalele se împart în două grupe: cu dezvoltare directă şi indirectă (fig. Dezvoltarea postembrionară directă presupune asemănarea nou-născutului cu individul adult. Acest termen de sarcină este considerat critic pentru formarea scheletului. Dezvoltarea indirectă poate fi prin metamorfoză incompletă şi completă. vibraţiile.au apărut dereglări în structura scheletului.35. de maturizare şi senilă. diferiţi compuşi sintetici (coloranţi. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru arahnide. Cunoaşterea cauzelor malformaţiilor şi viciilor de dezvoltare are o imensă importanţă practică deoarece sporeşte eficienţa măsurilor profilactice de combatere a celor mai grave perturbări de dezvoltare individuală a omului. Două tipuri de dezvoltare postembrionară. drogurile. 1._1 2 cu puilor s-a observat însă că iradierea la termenul de sarcină de 7-12 zile este dăunătoare puilor . Amintiţi-vă perioadele critice în dezvoltarea embrionului la om (a se vedea p. unele preparate medicamentoase.

a. Instalarea şi durata ei sunt criterii strict de specie. Perioada de maturizare începe o dată cu atingerea maturităţii sexuale. majoritatea mamiferelor cresc până la atingerea maturităţii sexuale. până când ating dimensiunile caracteristice indivizilor adulţi ai speciei date._ .37. plămâni. 1.bătrân şi logos .spre deosebire de broasca adultă. asigurând astfel perpetuarea speciei. ploşniţele. ci. Omul creşte până la vârsta de 18-20 de ani. a XII-a _.ştiinţă).37). De exemplu. şi nu trei ca la adulţi (fig. De exemplu. îmbătrânirea corespunde cu încetinirea metabolismului şi scăderea excitabilităţii. de viaţă activ şi este înzestrată cu organe provizorii. de obicei. dar nu are membre. greierii. Din pupă. respirând prin branhii. gândacul-de-bucătărie. geron . puii majorităţii păsărilor ating dimensiunile părinţilor. Perioada senilă încheie ontogeneza oricărui organism. are coadă. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză incompletă la broască. La părăsirea cuibului. 1.toată viaţa. La plantele şi animalele ce îmbătrânesc 3 Biologie. După caracterul creşterii. în acelaşi timp ea nu are unele organe caracteristice adulţilor. iar majoritatea arborilor .gerontologia (de la gr. După un şir de năpârliri. Din ou iese larva vermiformă (la fluturi ea este numită omidă). Legităţile îmbătrânirii omului sunt studiate de un compartiment aparte al biologiei . unele amfibii ş. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru fluturi. deosebim organisme cu creştere limitată şi nelimitată. 1. care după un şir de năpârliri se transformă înpupă.36). Ştiuca. este imobilă.mormolocul . viespi. albine. Aceasta nu se hrăneşte şi. majoritatea gândacilor ş. muşte. Prin metamorfoză incompletă se înmulţesc lăcustele. 1. coropişniţa. se dezvoltă imago. larva amfibiilor . Pe durata perioadei de creştere şi dezvoltare are loc sporirea masei corpului şi mărirea dimensiunilor lui.G 0- _ Fig. Pe durata acesteia animalele şi plantele se reproduc.36. nisetrul. Din primul grup fac parte animalele care cresc pe o durată limitată a vieţii. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă la fluture. lipsă la indivizii adulţi. cosaşii. larva se transformă în imago (forma adultă).a. Aceste organisme au o creştere nelimitată. inima are două camere. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă cuprinde patru stadii (fig. taorunul cresc timp de mai multe decenii. care suportă un şir de transformări radicale. Fig.

Vasele sanguine îşi pierd elasticitatea din cauza sărurilor depuse pe pereţii lor. De exemplu.involuează. în ultimul timp este promovată pe larg ipoteza mutaţiilor somatice: pe parcursul vieţii în celulele somatice se acumulează diferite mutaţii care periclitează buna funcţionare a organelor şi sistemelor de organe. Tabelul 1.3). în tinereţe organele cresc şi se dezvoltă. numărul lor reducându-se considerabil.o asimilaţia decurge mai încet şi nu satisface pe deplin necesităţile energetice ale organismului. la un bărbat de 80-90 de ani masa muşchilor scheletici se micşorează de 2. cauzele ei. Pentru fiecare specie este caracteristică o anumită durată a vieţii {tab. Observările multianuale au arătat că modificările senile au loc în toate organele şi sistemele de organe. Până în prezent au fost înaintate zeci de ipoteze conform cărora îmbătrânirea este generată de cele mai diverse cauze: reducerea conţinutului de apă în celule. 1. se calcifică din care cauză coloana vertebrală îşi pierde elasticitatea de altă dată. Moartea finalizează existenţa oricărui organism. înregistrându-se micşorarea dimensiunilor şi modificarea structurii lor.3 DENUMIREA SPECIEI Hidră Ştiucă Broască Broască-ţestoasă Şoarece Pisică Câine.5 ori. el fiind înlocuit cu ţesut conjunctiv. inclusiv cele inter-k vertebrale. modificarea pereţilor vaselor sanguine etc. Schimbări profunde suportă sistemul nervos: neuronii pier. Oasele devin mai fragile ca urmare a reducerii conţinutului de substanţe cu organice şi sporirii celui de săruri anorganice. însă toate aceste ipoteze se referă mai mult la simptomele îmbătrânirii şi nu la cauzele acestui proces ireversibil. lup Cal Vrabie Porumbel Gaşca BEI JLSLJ1I 1 Măr. Cartilajele. La plante îmbătrânirea se manifestă prin pierderea de către celule a capacităţii de dividere. în ficat se reduce volumul de ţesut secretor. dereglarea metabolismului calciului şi proteinelor. ceea ce stopează reînnoirea organelor vegetative. acumularea în celule a diferitelor toxine. iar la bătrâneţe . Mai bine de 100 de ani sunt studiate mecanismele îmbătrânirii. păr Fag Plop Tei Stejar Măslin Cedru Secvoie Baobab Ienupăr Tisa 100 5-15 100-165 3 9-10 13-15 30^0 15-20 40-50 70 DURATA VIEŢII DIFERITELOR ORGANISME DURATA VIEŢI! (ani) - 200-300 250-900 300-600 până la 1000 peste 1000 600-700 până la 3000 până la 1000 până la 5000 2000 1000-3000 j 34 .

La majoritatea animalelor pluricelulare diplofaza este cea mai de lungă durată m a ciclului vital. Pe el se formează organele sexuale femele . Predominarea haplofazei (gametofitului) asupra diplofazei (sporofitului) este caracteristică şi pentru muşchi (fig. unde în urma meiozei iau naştere sporii haploizi. O p l.39). Reducerea numărului de cromozomi (haplofaza) este asigurată de meioză. La plantele cu flori haplofaza de asemenea este de scurtă durată. precum şi raportul duratei lor în ciclul vital al diferitelor organisme sunt reprezentate pe fig. fiind reprezentată de gametofitul masculin -grăunciorul de polen. ALTERNAREA HAPLOFAZEI Şl DIPLOFAZEI ÎN CICLUL VITAL Generalizând cele expuse până acum despre dezvoltarea organismelor. şi cel feminin . cât şi pluricelulari. După morfologie ji structură.de fecundaţie.pluricelulară. F .faza diploidă. iar în anteridii .mai mulţi anterozoizi ciliaţi (spermatozoizi).şi diplofazei la eucariote: M .faza haploidă. Dacă luăm în considerare garnitura de cromozomi a celulelor organismului în fiecare din aceste etape vom constata următorul lucru: n—>2n—m. Nimerind în condiţii favorabile. microorganismele eucariote situaţia este inversă.meioza.7.sacul embrionar. sporii dau naştere la o nouă generaţie haploidă. Ea este reprezentată de zigot care îndată după formare este supus meiozei cu formarea de spori haploizi. La alge. Deci. Alternarea haplo. faza diploidă fiind redusă la maxim. înmulţirea mitotică a celulelor. Pe sporofit se formează sporangii. De aici deducem că ciclul vital ca atare prezintă o alternare a haplo-şi diplofazei. Planta verde pe care o cunoaştem cu toţii este gametofitul haploid dezvoltat din sporul haploid. Alternarea haplo-şi diplofazei.38. şi masculine . 1. Din ovulul fecundat se dezvoltă sporofitul diploid. protozoare. meioza (formarea gârneţilor haploizi). haplo-şi diplofaza la animale diferă considerabil: prima este unicelulară. • cea de a doua . în arhegon se dezvoltă o oosferă haploidă. linia îngroşată . Haplofaza acestor organisme poate exista atât sub formă de indivizi monocelulari. linia subţire . iar haplofaza se reduce la formarea gârneţilor.38. 1. Cea mai mare parte a vieţii aceste organisme o parcurg în stare haploidă.anteridiile. 1.arhegoanele. Fecundarea presupune prezenţa apei care permite anterozoidului să ajungă la oosferă. 35 . la muşchi generaţia sexuată şi asexuată convieţuiesc pe aceeaşi plantă.fecundaţia. iar restabilirea (diplofaza) . putem spune că ciclul vital al eucariotelor cuprinde următoarele etape: fecundaţia. microorganisme eucariote muşchi ferigi plante superioare animale superioare Fig.lll .

protal arhegon anteridie spermatozoizi 36 . Ciclul vital la ferigă. prezintă o placă verde (3-30 mm). care reduce pe jumătate garnitura gârneţilor.40). 1. Prin alternarea haplo-şi germinarea diplofazei se menţine într-un şir sporului de generaţii un număr constant nzoizi protonemă de cromozomi. Gametofitul. nediferenţiată în organe care se spermatozoizi hrăneşte de sine stătător. care restabileşte la zigot garnitura diploidă. spori Fig. Din contopirea lor rezultă sporofitul pe frunzele căruia se formează sporangii în care se dezvoltă sporii haploizi. protalul.o o La ferigi. 1. speciei date. Din spori.39. în condiţii favorabile. Pe acelaşi sau pe diferite protaluri se formează anteridiile şi arhegoanele în care se maturizează gârneţii. din contra. caracteristic Fig. şi fecundatia. La aceasta contribuie meioza. 1. Ciclul vital la muşchiul-de-turbă. Cunoaşterea fazelor ciclurilor vitale prezintă importanţă pentru studierea moştenirii caracterelor.40. sporofitul predomină ca durată asupra gametofitului şi se deosebeşte de acesta morfologic (fig. se dezvoltă protalul.

o diagramă care ar ilustra perioadele dezvoltării postembrionare la om (luând la bază masa corpului şi procesele fiziologice). DE GAWIETOFIT STADIU! Of SPOROFIT 1)clamidomonada 2) muşchiul-de-pământ 3) feriga-de-pădure 4) vişinul i i . Alcătuiţi un eseu ia tema. __1 O a) segmentare. 37 . . 3. 2.. CICLUL VITAL LA PLANTE PLANTA STADIUL. Influenţa factorilor mediului asupra dezvoltării embrionare a: a. Cordate. Organismelor ovipare.. 6. Embrion cu 2 foiţe embrionare. Explicaţi schematic formarea gemenilor bivîtelini şi univitelini. 5. 8. c) dezvoltarea prin metamorfoză completă 1.1.. 2. copiîndu-l pe caiet. teratologie. b. dezvoltare. b) dezvoltarea prin metamorfoză incompletă. Dezvoltarea la cărăbuşul-de-mai. Explicaţi mecanismul fenomenului de inducţie embrionară. ou ->larvă -nmago 4. Analizaţi exemple de influenţă reciprocă a celulelor la embrionul de broască. Alcătuiţi un grafic. b) biastulă. ' ' •' . ' • • ' . Viermi. d) animale diblasterice.. 9. 7. Definiţi noţiunile de creştere. 7. 4. Completaţi tabelul. Diviziunea multiplă a zigotului. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: ri a) dezvoltarea postembrionară directă._. Dezvoltarea la broască 5. 3. c) gastrulă. 5. :. Celenterate. . Embrion cu trei foiţe embrionare. Vivipare. Organele şi sistemele de organe se dezvoltă din 3 foiţe embrionare. ' . '• •••-• ' . Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. gerontologie. 1. 8. • : - v î !!i!£l: . Stadiul embrionului cu 2 foiţe embrionare. f) animale triblasterice. Enumeraţi cauzele principale ale diferenţierii celulelor în dezvoltarea embrionară. 4. 6. nou-născutul se aseamănă cu adultul 3. ': . ou -»larvă -Miimfă -nmago 2.vj : 10.

Analizaţi experimentele descrise în continuare şi trageţi concluzii. hereditas . biochimice şi motrice).41. Data oficială a naşterii geneticii este considerat anul 1900. Baîeson în 1906. de Vries. săruri minerale şi glucoza. Ambele microorganisme pot fi cultivate pe medii nutritive ce conţin apă. Creşterea microorganismelor pe medii nutritive.H. genesis . iar în celălalt . generaţiilor următoare. Tschermak . Analiza microsco- 38 .origine) este o ştiinţă relativ tânără.41). Ambele baloane au fost puse în termostat la temperatura de 30°C.o y—. 1. apărută la intersecţia sec. Ereditatea (de la gr. în particular. Termenul de genetică a fost propus de W. Moştenirea caracterelor ia microorganism* colibacil drojdie-de-bere. OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII Genetica (de la gr. fiziologice. Pe unul s-au însămânţat colibacili. S-a montat următorul experiment simplu. S-au luat două baloane cu medii nutritive identice (fig.moştenire) este proprietatea fundamentală a fiecărui individ de a transmite caracterele sale (însuşirile morfologice. Drojdia-de-bere este o ciupercă unicelulară care se înmulţeşte prin înmugurire. Informaţia necesară pentru realizarea caracterelor unui individ alcătuieşte informaţia ereditară (genetică) a individului dat. Colibacilii sunt bacterii care trăiesc în intestinul animalelor şi se înmulţesc prin mitoză. agitânduse periodic. 1.pe diferite obiecte şi independent unul de altul au descoperit legile moştenirii caracterelor. Genetica studiază două proprietăţi fundamentale ale organismelor: ereditatea şi variabilitatea.drojdia-de-bere. când trei cercetători . ] 51 GENETICA . şi a speciei de care aparţine acesta.ŞTIINŢA DESPRE EREDITATEA Şl VAR1ABILITATEA ORGANISMELOR 1 OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII 2 SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GE-NETICII 3 OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII 4 IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ 1. Correns şi E. K. XIX-XX. în ansamblu. Peste 24 de ore conţinutul ambelor baloane a devenit tulbure. Fig.

Ca urmare la el pot apărea caractere noi.variabil). 1. în funcţie de obiectul cercetat deosebim genetica plantelor. alta . Fig. doi stoloni de căpşun recoltaţi de la aceeaşi tufă. 1.43. Proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei reprezintă cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor variabilitatea (de la lat. genetica omului etc.pe şes) şi trageţi concluzii. Aceştia au fost separaţi microchirurgical şi reimplantati la două mamesurogat ce se deosebeau fenotipic. genetica microorganismelor. 39 . 1. Embrion la stadiul de 2 blastomeri Fig.42). neîntâlnite la strămoşi. 1. variabilis. Cultură de drojdie-de-bere (x800). Şoriceii nou-născuţi s-au dovedit a fi absolut identici şi nu semănau deloc cu mamele-surogat.de drojdii-de-bere (fîg. Spre deosebire de ereditate. 1. fiind plantaţi în condiţii diferite.42. Moştenirea caracterelor ia organismele pluricelulare într-un alt experiment s-a prelevat un zigot de şoarece la stadiul de 2 blastomeri (fig.Fig. Dezvoltarea noului organism are loc în condiţii concrete de mediu care pot fi distincte de cele ale strămoşilor. De exemplu.44. variabilitatea asigură heterogenitatea speciei. 1. 1. 1. genetica animalelor. unul pe sol fertil şi altul pe sol lutos.43). Cu cât condiţiile de viaţă sunt mai diferite cu atât şi deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii vor fi mai evidente.45 crescute în condiţii diferite (una la munte. pică a arătat prezenţa în primul balon a unei populaţii numeroase de colibacili (jig.45.44). vor avea o înfăţişare diferită. Studiaţi cu atenţie cele două plante de aceeaşi specie din fig. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre plantele din fig. iar în cea de a doua . Cultură de colibacili (x800). Transmiterea informaţiei ereditare de la celula-ou la cele două celulefiice.

Dar lucrarea lui Mendel nu a atras atenţia contemporanilor şi a fost dată uitării.. dar ele n-au rezistat timpului. iar la fecundarea ovulelor anucleate cu spermatozoizi anucleaţi. ci practic prin organizarea de observaţii şi montarea de experimente. * •• •• : ' • j p i • ' • .. * ' • • / • • ! 2. El a presupus că celulele modificate produc material ereditar modificat. în a doua jumătate a sec. Mendel. 40 . Boveri. După Mendel. a obţinut larve care erau de patru ori mai mici decât cele normale. .. în 1866 el a publicat lucrarea "Experimente cu hibrizi vegetali" în care a formulat pe exemplul mazării legităţile moştenirii caracterelor la plantele superioare. Dezvoltarea ştiinţelor a dat posibilitate de a studia ereditatea nu numai teoretic. Primul a studiat experimental moştenirea caracterelor naturalistul ceh G. Astfel. .la şes. / ' - ^ . Hipocrate şi Aristotel erau de părere că proprietăţile oricărui organism viu sunt moştenite de la părinţi prin mijlocirea produselor sexuale. B . dezvoltarea caracterelor organismului se datorează anumitor factori care se transmit prin intermediul celulelor sexuale. Astfel a luat naştere ideea că formarea unui nou organism este posibilă doar cu condiţia prezenţei în ambele celule sexuale a nucleului. . Darwin a dezvoltat învăţătura filozofilor greci. slujitorii ştiinţelor din Egiptul Antic afirmau că toate proprietăţile şi caracterele fiinţelor depind de proprietăţile sufletului. larve nu s-au format. Filozofii greci Democrit. SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GENETICII Pe parcursul dezvoltării civilizaţiei umane au fost înaintate mai multe ipoteze cu privire la moştenirea caracterelor. Au existat şi alte "teorii" despre ereditate. El i-a numit factori ereditari. care se încorporează în ele la momentul conceperii. ^' *j»T"~ .45. asigurând astfel moştenirea modificărilor apărute în dezvoltarea individuală. Două plante de aceeaşi specie crescute în condiţii diferite de mediu: A-la munte.^ . la fecundarea ovulelor anucleate de aricide-mare cu spermatozoizi normali. în 1883 cercetătorul neamţ Th. al XlX-lea Ch..

întrucât purtătorii materiali ai factorilor ereditari nu erau încă cunoscuţi. 1. Mendel.pe trei obiecte diferite au stabilit legităţile transmiterii caracterelor. -^** . Cemm şi E. observând paralelismul în comportarea factorilor ereditari şi a cromozomilor au presupus localizarea acestora în cromozomi. B . Ulterior T. Experimente de enucleare şi grefă nucleară la: A. 1. Astfel.H. * celule enucleate contopirea a două nuclee şi prima diviziune a zigotului peirea celulei decupare i fragment regenerează cu nucleu o nouă ciupercă embrion la i stadiul de 2 celule decupare I transplantarea în uterul unei femele şoricelul nou-născut enucleare transplanare emrea de nucleu m r j e j interspecific s £ e c / e / A crenulata Fig. Correns şi E.A.). formulând teoria cromozomială a eredităţii conform căreia purtători materiali ai factorilor ereditari sunt cromozomii. în 1903 mai mulţi savanţi {Th. Morgan şi a colaboratori săi în experimentele cu drozofila au confirmat această presupunere. nucleu O enucleare Acetabularia mediterranea Acetabularia crenulata (2 _. Tschermak .46 şi trageţi concluzii.animale.U. de Vries. au fost puse bazele studierii fenomenelor moştenirii caracterelor la nivel de celulă. Bateson de studiere a moştenirii caracterelor la un număr mare de specii de plante şi de animale. 41 . redescoperind legile ereditarii formulate de G. In 1900 trei cercetători . Wilson în S.la ciuperci. La scurt timp aceste legităţi au fost confirmate de rezultatele experimentelor lui W.Studiaţi experimentele ilustrate pe fig. moştenirea caracterelor se studia la nivelul întregului organism. K. Din acest moment ştiinţa despre ereditate a trecut nemijlocit la studierea structurilor materiale ale celulei răspunzătoare de transmiterea caracterelor.46. Boveri în Germania.

Beadl şi E. Metoda citologică asigură studierea bazei materiale a eredităţii la nivel celular şi subcelular. W. elaborarea unor măsuri de protecţie a naturii vii contra acţiunii factorilor mutageni.a. obţinerea unor producători noi de substanţe biologic active ş. Genetica modernă este chemată să rezolve şi un şir de probleme practice aşa ca: alegerea celor mai eficiente tipuri de încrucişări. 3. C. In prezent la studierea problemelor de genetică se aplică pe larg metodele altor ştiinţe: matematicii. Mendel a metodei matematice la analiza rezultatelor încrucişărilor. M. chimiei. cauzele şi mecanismele modificării informaţiei genetice. Ca obiect de studiu sunt folosite microorganismele. ciberneticii ş. care se înmulţesc repede şi permit includerea în experimentele genetice a sute şi mii de generaţii cu miliarde de indivizi fiecare. obţinerea artificială de noi soiuri şi rase. realizarea informaţiei genetice la diferite etape ale ontogenezei. Astfel a fost demonstrat pentru prima dată că suportul \ material al eredităţii este ADN-ul. al XX-lea G. medicinei. Apariţia geneticii ca ştiinţă exactă a fost posibilă datorită utilizării de către G. fizicii. Mendel. Astăzi ea este de neînlocuit mai ales la compararea rezultatelor obţinute cu cele teoretic aşteptate. ei au constatat transformarea bacteriilor nepatogene în patogene. agriculturii. Metoda de bază în cercetările genetice este cea hibridologică. relaţiile dintre ereditate. elaborarea unor noi metode de dirijare a dezvoltării caracterelor ereditare valoroase şi de anihilare a celor nedorite. OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII Obiectivele de bază ale geneticii sunt studierea următoarelor probleme: particularităţile organizării şi modalitatea păstrării informaţiei genetice. în cele din urmă. dovadă m a faptului că caracterul virulent al primei culturi prin intermediul ADN-ului a fost 3 transmis celeilalte culturi. variabilitate şi ameliorare. asupra formării caracterelor morfologice şi fiziologice ale organismelor. Metodele de cercetare. Ea constă în încrucişarea indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative (sau mai multe) şi evidenţa manifestării acestora în generaţiile următoare. elaborată încă de G. au stabilit procesele biochimice cu ajutorul cărora factorii ereditari influenţează asupra metabolismului celulelor şi. ceea ce a sporit considerabil importanţa cognitivă a geneticii şi rolul ei în dezvoltarea biologiei. L.a. în anii 40 ai sec. Tatum. Avery. McLeod şi McCarty. experimentând cu ciuperca Neurospora crassa. Metoda citogenetică prezintă o îmbinare a metodei hibridologice cu cea 42 . Astfel.Natura chimică a factorului ereditar a fost determinată experimental în anul ^ 1944 de către savanţii T. mecanismele transmiterii informaţiei genetice de la o celulă la alta şi de la un organism la altul. Adăugând ADN-ul j extras dintr-o cultură de pneumococ virulent la o altă cultură de pneumococ /! nevirulent. Această descoperire a permis studierea eredităţii ' la nivel molecular.

animalelor şi microorganismelor. chimice. Diagnosticul precoce al unora dintre ele face posibilă intervenţia promptă în evoluţia lor. Prin metoda populaţional-statistică se determină frecvenţa diferitelor gene în populaţii. fizice. Un rol important joacă în acest sens consultaţiile medicogenetice. boli ereditare metabolice. industriei alimentare. prevenindu-se chiar şi sfârşitul letal. IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ Genetica şi ameliorarea. Ca urmare. Cunoştinţele acumulate de genetica animalelor. agriculturii. deosebim genetica biochimică. Genetica utilizează pe larg şi metodele specifice altor ştiinţe şi anume cele biochimice. Genetica constituie baza teoretică a ameliorării plantelor. botanică. 43 .a. Dezvoltarea geneticii omului a făcut să se înţeleagă că pe lângă bolile provocate de bacterii. în funcţie de metodele de cercetare. genetica moleculară ş. Cu ajutorul acestei metode se studiază cariotipurile. soiuri de plante de cultură şi tulpini de microorganisme. Prognozarea şi prevenirea unor astfel de consecinţe negative ale activităţii omului este imposibilă fără cunoaşterea ecologiei şi a geneticii. plantelor şi microorganismelor sunt aplicate în zoologie. Metoda genealogică constă în întocmirea genealogiei (la animale. microbiologie şi alte ştiinţe. Genetica şi alte ştiinţe biologice. virusuri şi de alţi agenţi există circa 2500 de boli ereditare. utilizaţi de către om. pot fi salvaţi prin excluderea din raţia alimentară a produselor ce conţin compuşi la care aceştia sunt sensibili. la om). Astfel. Genetica şi ecologia. fapt ce permite a calcula numărul de organisme heterozigote şi a prognoza numărul de indivizi cu mutaţii. Practica a demonstrat că diagnosticul maladiilor ereditare până la procreare permite excluderea naşterii de copii bolnavi. trebuie supusă în mod obligatoriu studierii activităţii genetice. se reduc suprafeţele împădurite. asupra informaţiei ereditare a diferitelor specii de plante şi animale. Ea dă posibilitate de a stabili tipul de moştenire a caracterelor. Genetica şi medicina. se poluează apele. De aceea orice substanţă nouă. Cu ajutorul geneticii au fost create noi rase de animale domestice. se dereglează echilibrul hidric. De cele mai multe ori activitatea gospodărească a omului este legată de intervenţia lui în procesele din natură. schimbările în structura şi numărul cromozomilor.citologică. 4. imunologice. nou-născuţii bolnavi de galactozemie (nu asimilează lactoza) sau de fenilcetonurie (sensibili la aminoacizii aromatici). destinată medicinei. Un aspect foarte important al geneticii ecologice este studierea influenţei diferiţilor agenţi fizici şi chimici.

3) moştenirea caracterelor de către urmaşi. 4) Democrit. Caracter. 7. 3. 5. e) însuşirile morfologice. Alcătuiţi o schemă care ar ilustra legătura geneticii cu alte ştiinţe. K. Asociaţi noţiunile din cele două coioane: A 1. Gregor Mendel: 1) a studiat ştiinţele naturii la Viena. variabilitate. E. Variabilitatea. | 8. d) proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei. B. Selectaţi răspunsul corect A. Scrieţi un eseu la tema: "Rolul geneticii în viaţa omului". 4) prelucrarea matematică a datelor. Correns. 2. Bazele geneticii au fost puse de: 1) H.1. 2) ereditatea şi variabilitatea organismelor. ereditate. 4. Enumeraţi metodele de cercetare în genetică. Descrieţi etapeie dezvoltării geneticii ca ştiinţă. 2) a efectuat experimente pe Drozofilla melanogaster: 3) considera că gârneţii poartă unul din factorii ereditari. Ereditatea. în genetică se aplică următoarele metode de cercetare: 1) hibridologică. 6. 3. Analizaţi importanţa dezvoltării geneticii pentru alte ştiinţe. Tschermak. 3) discriptivă. Hipocrate. B a) totalitatea caracterelor transmise urmaşilor. 5. de Vries. 2. Definiţi următoarele noţiuni: genetică. biochimice şi motrice ale organismelor. 2) Gregor Mendel. 44 . c) proprietatea organismelor de a transmite caracterele generaţiilor următoare. 2} biochimică. b) studiază ereditatea şi vanabilitatea organismelor. Informaţie ereditară. Genetică. D. 4. Aristotel. 3) Tomas Morgan. 4) influenţa mediului asupra dezvoltării caracterelor C. Genetica studiază: 1) totalitatea caracterelor organismelor. 4) a întocmit hărţile cromozomiale.

acizii graşi Cazeina laptelui. lipaza scindează grăsimile Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor. elastina ţesutului conjunctiv.4 funcţiile proteinelor în organism.femei' INFORMAŢIA EREDITARA REALIZAREA El ÎN CELULA O 1 BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR 2 REPLICAREA ADN-ULUI 3 BIOSINTEZA PROTEINELOR 1. FUNCŢIILE DE BAZA ALE PROTEINELOR CLASA DE PROTEINE Tabelul 1. al unor organite şi al structurilor de sprijin Asigură deplasarea celulelor.4 mxmmmmm Catalizează anumite reacţii chimice din organism. componenţilor intracelulari Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului EXEMPLE DE PROTEINE Proteine-fermenti Amilaza scindează amidonul până la glucoza. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor Proteine structurale Proteine contractile Proteine de transport Proteine alimentare Proteine protectoare Proteine reglatoare (hormonii) 45 . oferitina care depozitează fierul în splină Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. cheratina părului şi a unghiilor Actina şi miozina din fibrele musculare Hemoglobina transportă oxigenul. Se cunosc circa 2000 de fermenţi Component al membranelor celulare. BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR KH Amintiţi-vă după tabelul 1. albumina de coagulare . fibrinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge Insulina reglează metabolismul glucozei.

cu excepţia gemenilor univitelini. sinteza proteinelor are loc în ribozomi cu participarea ARNm din aminoacizii aflaţi în citoplasmă. 1. putem afirma că informaţia despre ordinea legării aminoacizilor în moleculele proteice se păstFig. Fiecare aminoacid poate moleculă 0 de0acid fosforic • de fi codificat de mai mulţi co•)ADN I B| bază azotată doni. După cum ştiţi. întrucât ARN m este o copie adenină guanină tinină titozină complementaritatea bazelor fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN. După acid acid Uzină glutamic glutamic valină alanină cum aţi văzut din tab. Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă. Astfel. A TI-KT . De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale structura spaţială] individualităţii organismelor a fibnlară fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. Codul genetic.48 alcătuirea unei molecule de proteină şi a ADN-ului. Observările au arătat că ordinea legării aminoacizilor într-o nouă moleculă depinde de succesiunea nucleotidelor în molecula de ARNm. 1. r e a z ă în molecula de ADN în 46 un fragment al unei catene • moleculei de ADN un fragment al . grupa amină H—-(MO» 9rupa P V carboxilă carhnxn • 0 Amintiţi-vă după fig. la care toate proteinele să fie identice. practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în anpeptidică samblu sunt determinate de H. fiecare aminoacid este codificat de o îmbinare din trei nucleotide ale un dezoxiribonucleotid moleculei de ARN m . 1. . • . doi oameni. globulară Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific Fig.4.48. aminoacidul alanina fiziologici şi biochimici. Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie.H structura liniară a proteinei proteine. un anumit set de proteine. 1. numita 4p dezoxiriboza codon.47. Schema simplificată a moleculei de ADN. Schema structurii unei molecule proteice. un codon însă poate copatru baze azotate difica numai un aminoacid.2 o Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude catena laterală individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici.47-1.

între codoane nu există spaţii. La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene. Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia CODUL GENETIC (DUPĂ F. • caracterul univoc . dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi.unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codoanele vecine. Codul genetic cuprinde 64 de codoane. Nirenberg. CRICK. • lipsa virgulelor . 1. iar 3 (UAA. Primul "cuvânt" al codului genetic a fost descoperit în 1961 de cercetătorul american M. Acest mod de cifrare a informaţiei ereditare a fost numit cod genetic (tab. Sensul celorlalţi 63 de codoni a fost descifrat în următorii cinci ani.fiecare codon cifrează numai un aminoacid.determină începutul sintezei şi este numit codon de start. IohannXsen a propus noţiunea de genă (fig. pentru care în 1909 W. UAG şi UGA) .5). • nesuprapunerea codonilor .sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens).AUG . Principalele caracteristici ale codului genetic sunt următoarele: • caracterul tripletic.ordinea succesiunii tripletelor de nucleotide. 1.5 G A TREIA BAZĂ Fenilalanină Fenilalanină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină A Izoleucină Izoleucină Izoleucină Metionină Valină Valină Valină Valină Serină Serină Serină Serină Pralină Pralină Pralină Pralină Treonină Treonină Treonină Treonină Alanină Alanină Alanină Alanină Tirozină Tirozină Non-sens Non-sens Histidină Histidină Glutamină Glutamină Asparagină Asparagină Lizină Lizină Acid aspartic Acid aspartic Acid glutamic Acid glutamic Cisteină Cisteină Non-sens Triptofan Arginină Arginină Arginină Arginină Serină Serină Arginină Arginină Glicină Glicină Glicină Glicină c U A G U C A G U C A G U C A G G 47 . 1966) A DOUA BAZA Tabelul 1. • universalitatea — aceleaşi codoane codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii. Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne. Un codon .49). Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare.

49. Localizarea genei m celulă. Acest proces. . adică de autodublarea moleculelor de ADN. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. REPLICAREA ADN-ului Fig. Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală. iar nucleotidul C . La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea.genă *k este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. Astfel. 2. decurge astfel. numit reparaţie. 1. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecutivitatea nucleotidelor. Par- Fig. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă. informaţia ereditară conţinută în celula-mamă se transmite celulelor-fiice. una din catene provine de la molecula-mamă.50). Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiticularitatea distinctivă a replicării ADN-ului este precizia ei înaltă. Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor. iar cealaltă este sintetizată din nou. se sintetizează o nouă catena. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T. Apoi o altă enzimă copiază informaţia 48 conservativ (fîg. în continuare. 1. 1. fiecare catena serveşte ca matrice pentru o nouă catena complementară.50. Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale. în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă.nucleotidului G). Mecanismul replicării ADN-ului.

51). De pe anumite sectoare ale moleculei de ADN. Concomitent se pot transcrie mai multe gene de pe aceeaşi moleculă de ADN sau mai multe gene de pe diferite molecule de ADN. Acest rol îl exercită ARNm care se sintetizează pe una din catenele de ADN după acelaşi principiu al complementarităţii. 1. a XII-a 49 .de pe catena intactă. nogie.ribozomii . Transcripţia moleculei de ARNra pe un fragment al moleculei de ADN. Enzima ARN-polimeraza se fixează la molecula de ADN la nivelul codonului-promotor de la care trebuie să se înceapă sinteza ARNm. Reproducerea lor în generaţiile următoare > de celule duce la diferite patologii.sunt amplasaţi în citoplasmă. Transportarea lor spre ribozomi este moleculă de ARNm înjormare moleculă de ADN nucleotide moleculă de ARNm formată Fig. ARNm se îndreaptă spre ribozomi. 1. Deci.51. Altă enzima f ™ * " "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată. Acest proces a fost numit transcripţie (fig. Pentru sinteza proteinelor sunt lecesari aminoacizi.de transport şi ribozomal.în nucleu. Aceştia se află în stare liberă în citoplasmă şi rezultă din degradarea proteinelor conţinute în hrană. Transcripţia. unde şi are loc sinteza proteinelor. Transcripţia nu are loc concomitent pe toată molecula de ADN. Uneori însă . BIOSINTEZA PROTEINELOR 3= Amintiţi-vă tipurile de ARN şi funcţiile lor în celulă.ADN-ul . iar planul de structură al acestora . cu participarea fermenţilor are loc şi sinteza celorlalte tipuri de ARN . Trecând prin porii membranei nucleare.fragmentul de ADN ce codifică sinteza unei anumite proteine .a fost copiată. ci. Pe una din catene şi începe sinteza ARNm din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. ci doar pe sectorul acesteia care corespunde unei anumite gene. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare. r 3. Cu participarea acestei enzime are loc despiralizarea moleculei de ADN şi ruperea legăturilor de hidrogen dintre cele două catene. Aceasta va continua până când enzima nu va întâlni codonul-terminator al moleculei de ADN care semnalează încheierea sintezei: gena . Transportarea aminoacizilor spre ribozomi. pentru transmiterea informaţiei ereditare de la ADN la ribozomi este nevoie de un mediator. reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii. "Fabricile" de sinteză a proteinelor .

1. 1. Realizarea acestei funcţii se datorează structurii specifice a acestui tip de acid locul de fixare a aminoacidului nucleic {fig. Aceste nucleotide formează anticodonul de care depinde care aminoacid se va fixa de „peţiolul frunzei". se transmite în succesiunea aminoacizilor în molecula de proteină. aflat în momentul dat în ribozom. cedând locul altui transportator. De codonul ARNm. între primul şi al doilea aminoacid se formează legătura peptidică.. se apropie ARNt. Translaţia este anticipată de fixarea moleculei de ARNm de unul sau mai mulţi ribozomi. "Citirea" informaţiei de pe ARNm începe de la codonul . 1. în caz dacă anticodonul nu corespunde codonului ARNm.AUG (fig. noacizii. 1. câte tipuri de codoane codifică amiARN. După formă el aminteşte o „frunză de trifoi" în vârful căreia se află trei nucleotide complementare nucleotidelor unui anumit codon a ARN m .53—1. molecula de ARNm se deplasează prin ribozom cu un codon şi se reţine la acest nivel până când este găsit al doilea ammoacid. ribozom C reticul endoplasmatic granular Fig. După ce primul ammoacid a fost găsit. 50 . ARNt cedează aminoacidul şi porneşte după un altul. Alcătuirea moleculei de de ARNt. codificată în ordinea nucleotidelor în molecula de ARNm. 1.55).52. întrucât această legătură este mai puternică decât legătura dintre ARNt şi aminoacid. Procesul se repetă până când nu este citită toată informaţia de pe ARNm. Dacă anticodonul său corespunde codonului ARNm.52). aminoacidul adus de acesta va ocupa prima poziţie în viitoarea moleculă de proteină.57). în ~anticodon citoplasmă sunt cam atâtea tipuri de molecule Fig. ARNt dat părăseşte ribozomul. Reprezentarea schematică a "participanţilor" la procesul de biosinteză a proteinelor.1 asigurată de ARNt. Translaţia este procesul prin intermediul căruia informaţia ereditară.53. adică până nu este sintetizată proteina dată (fig.

1. Ruperea legăturii dintre ARNt şi aminoacidul transportat. 1.57. "Citirea" ARNm de către mai mulţi ribozomi.54.55. i i aminoacizi • începutul "citirii" i II II i II staţia "terminus" Fig.56.direcţia deplasării ribozomilor o U C C G U U U U U ARNm Fig. 1. A U G U C C N G U U U U U I i i Fig. începerea "citirii" informaţiei de pe ARNm. proteina formată Fig. 1. 51 . Formarea legăturii peptidice între doi aminoacizi.

Prin urmare.• *"1 G GJ ammoacizi Fig.în formă generalizată cele expuse în cadrul acestei teme se pot reprezenta schematic astfel (fig. •PM 52 . în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm. Ttatct. U- transcripţie u! J translaţie I f G "i _ proteine de semnalizare alimente C T C C G. în primul rând.în citoplasmă. Cercetările de ultimă oră au demonstrat că există virusuri care posedă capacitatea de a transmite informaţia genetică de la ARN la ADN. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. 1. iar al doilea . 1. în 1950 a fost formulată dogma centrală a geneticii: în celulă informaţia circulă de la ADN la ARN şi apoi la proteină şi nicidecum în sens invers. Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmatic. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice.58. Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP. rolul acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile.58): 2 CU ADN -T C G ARN triplet catena peptidică codon enzime proteine de structură proteine de transport A--] G- & IJOJUI T -T CO T C -T -c -G l\ i\ c c G0-. Primul proces are loc în nucleu. Sinteza unei molecule proteice durează circa 2>-^ s. în al doilea rând. Realizarea informaţiei ereditare în celulă. unde are loc maturizarea lor.

7. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta translaţia. 13. Explicaţi prin schemă procesul de replicare a ADN-ului. fa>) mitocondrii. Descifrarea informaţiei din molecula de ADN despre sinteza proteinelor. 4. b) adenina şi timidina. 7.triptofan . 2. 11. 3. Analizaţi schema: ADN -* ARH -»proteină -» caracter.1. Alcătuiţi un eseu la tema: "Factorii nocivi şi biosinteza proteinelor*'.alanină . 6. 3. Descrieţi mecanismul decodificării informaţiei prin codul genetic. 6. ADN-ul inelar este prezent în: a) adenina şi citozina. 2. c) adenina şi uracilul. cariotip.glicină Uzină . Definiţi noţiunea de genă. Are loc în nucleu. 5. translaţie ///. 15. Asociaţi noţiunile din coloana A cu cele din coloana B. Are loc în citoplasmă. Determină începutul sintezei proteinei. Explicaţi esenţa şi mecanismul transcripţiei. Citirea informaţiei de pe ARNm. c) nucleotidul conţine glucidul riboza. Analizaţi mecanismul reparaţiei ADN-ului.vaiînă . Analizaţi funcţiile de bază ale proteinelor în organismele vii. guanina. 10. 3. 12. 14. 53 . Baze azotate purinice sunt: 2. b) prezintă un polinucleotid. d) conţine bazele azotate adenina. Selectaţi răspunsurile corecte: 1. d) guanina şi adenina d) celulele procariote. cod genetic IV. ADN-ul a) este prezent în toate celulele eucariotelor. De ce proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor? 4. Enumeraţi substanţele organice din componenţa organismelor vii. c) nucleu. 5. 9. transcripţie //. Determinaţi structura segmentului de ADN care codifică acest poiîpeptid.serină. citozina şi uracilul. intra în compoziţia ribozomilor. Sinteza unei molecule de ARN pe un sector al moleculei de ADN. genotip. codon de start V: ARN ribozomal 1. 8. Polipeptidui este alcătuit din următorii aminoacizi:vaiină . /. Analizaţi proprietăţile codului genetic. a)plastide.

59. Descoperirile sale au fost facilitate de succesele înregistrate la moment de ştiinţa biologică. LEGEA A DOUA A LUI G. MENDEL 4 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE DE ANALIZĂ 6 DOMINANŢA INCOMPLETĂ 7 CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII 8 PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ 1. o 3 6 FORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE ÎNCRUCIŞAREA MONOHIBRIDĂ METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR 2 UNI3 SEGREGAREA CARACTE5 ÎNCRUCIŞAREA RELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA.60). METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR Meritul în descoperirea legităţilor moştenirii caracterelor aparţine naturalistului ceh G. Te- 54 . 1. 1. Mendel (fig.tema. Printre acestea pot fi menţionate cercetarea experimentală de către predecesorii săi a moştenirii caracterelor la încrucişarea diferitelor forme de animale şi plante şi stabilirea unei anumite renul experimental pe care au fost descoperite legităţile ereditarii. Fig.

A absolvit gimnaziul.60. în 1854 a semănat primele boabe de mazăre şi timp de 8 ani a urmărit cum se moştenesc cele 7 caractere alese de el. 1. Mendel au fost apreciate abia peste 35 de ani. doar în trei din ele a fost citit. petală Fig. lipsa problemelor tehnologice serioase de cultivare. el a obţinut rezultate care reflectau legităţile moştenirii caracterelor. Mai întâi timp de 2 ani a verificat cu miticulozitate puritatea liniilor alese pentru încrucişare şi numai după aceasta a început să le încrucişeze. Succesul cercetărilor lui G. zoologia era pentru el un tărâm necunoscut. 55 . Deşi referatul a fost publicat şi a ajuns în 120 de biblioteci ştiinţifice din Europa şi America. rezultatele obţinute nu puteau fi sistematizate. în primul rând. întrucât ei urmăreau moştenirea concomitentă a mai multor caractere. Cu acest scop pentru fiecare plantă a întocmit o fişă aparte (în total 10 000 de fişe). în al doilea rând. 1. Spre mirarea lui. Mendel a respectat strict re- diversitatea impunătoare de asemănări dintre părinţi şi descendenţi. n-a reuşit la ^ examenul de biologie: deşi cunoştea la perfecţie botanica. Mendel a făcut cunoscute rezultatele cercetărilor sale la şedinţa naturaliştilor din Brno. Gregor lohann Mendel. Rezultatele cercetărilor Iul G. ignorând evidenţa cantitativă a fiecăruia. când au fost redescoperite de alţi savanţi.61). întrucât dorinţa de a-şi continua studiile nu-l părăsea. printre care pot fi enumerate autopolenizarea ce asigură transmiterea exactă a caracterelor din generaţie în generaţie. obţinând pentru experimente un teren de 35 x 7 m (fig. apoi cursurile de doi ani de filozofie. G.61.1. Şi lucrul straniu. în 1843 se înscrie ca posluşnic la mănăstirea din Brno. Utilizând metoda hibridologică şi ducând evidenţa cantitativă a fiecărui caracter în parte. Mendel. unde a -" continuat să se ocupe de pomicultură. S-a întors la mănăstire. G. în 1851 ~~ este trimis la universitatea de la Viena. Mendel se datorează. s-a născut la 22 iulie 1822 într-o familie de ţărani. obţinând hibrizi. c forme şi soiuri care se deosebesc după un şir de caractere distincte. La 8 februarie 1865 G. alegerii reuşite a obiectului de cercetare .Fig.mazărea (fig. Alcătuirea florii şi a fructului de mazăre.59) pe care a şi descoperit legile fundamentale ale ereditarii. posibilitatea încrucişării artificiale cu obţinerea de descendenţi fecunzi. naturalist ceh. 1. unde nota manifestarea caracterelor selectate. Mendel a depăşit neajunsurile cercetărilor predecesorilor săi. cele comunicate de el au fost întâlnite cu o tăcere absolută. G. dar din cauza situaţiei materiale precare a familiei a fost nevoit să abandoneze studiile. Mazărea prezintă un şir de avantaje.

2.1 —1 O gulile impuse de metoda hibridologică. 1. • obţinerea unui număr de date care ar permite analiza statistică a rezultatelor. Să urmărim moştenirea unuia din aceste Tabelul 1. Mendel a început studierea moştenirii caracterelor cu încrucişarea monohibridă . înălţimea 3. UNIFORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE G.încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după o singură pereche de caractere alternative (tab. • evidenţa strictă a urmaşilor fiecărui individ. MENDEL 1 Culoarea florii şi a tegumentului bobului roşie verde albă alb 2. • cercetarea moştenirii caracterelor pe parcursul mai multor generaţii. Culoarea bobului rugos verde neted O galben 56 . • respectarea strictă a tuturor cerinţelor de efectuare a experimentelor. • încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după unul sau mai multe caractere alternative. Astăzi ele sunt considerate esenţiale în cercetările genetice şi se formulează astfel: • planificarea minuţioasă a experimentelor. • efectuarea experimentelor preliminare pentru stabilirea constanţei caracterelor studiate în limitele formelor parientale.6). Aşezarea fiorilor pitică 4 Forma păstăii malta terminala 5_Culoarea păstăii nemature axială rugoasă 5 Forma bobului netedă verde galbenă 7.6 PERECHILE DE CARACTERE ALE MAZĂRII STUDIATE DE G.

roşie

albă

O
<

FT""

Fig. 1.62, Tehnica efectuării polenizării încrucişate.

G

Fig. 1.63. Uniformitatea primei generaţii de hibrizi.

caractere - culoarea florilor. Unul din soiurile alese avea flori roşii, iar celălalt albe. Pentru a încrucişa aceste soiuri, G. Mendel a înlăturat anterele florilor plantei materne (cu flori roşii) înainte de maturizare (fig. 1.62) şi totodată a izolat floarea într-o pungă pentru a preveni polenizarea cu polenul altor flori decât cele albe. Când pistilul a ajuns la maturitate, a fost adus pe stigmatul lui polen recoltat de pe I anterele florilor albe. Astfel el a obţinut seminţe hibride. în anul următor din ele au crescut hibrizi de prima generaţie care aveau toţi flori roşii (fig. 1.63). Caracterul, I care s-a manifestat la hibrizii de prima generaţie (culoarea roşie a florilor), a fost numit dominant, iar caracterul celuilalt părinte, care este anihilat - recesiv. în baza rezultatelor obţinute G. Mendel a fommlatprincipiul sau regula dominanţei \sau uniformităţii hibrizilor din prima generaţie care se formulează astfel: la încrucişarea I indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative toţi hibrizii de \prima generaţie moştenesc caracterul dominant. Urmărind manifestarea celorlalte perechi de caractere alternative la hibrizii de na generaţie, G. Mendel a determinat caracterele dominante ale mazării: vloarea roşie a florilor, suprafaţa netedă şi culoarea galbenă a boabelor, forma naltă a tulpinilor, culoarea verde a păstăilor.

Ţinând cont de aportul deosebit al lui G. Mendel în dezvoltarea geneticii, principiul uniformităţii hibrizilor deprima generaţie a fost ridicat la rangul de lege. întrucât uniformitatea hibrizilor deprima generaţie nu este absolută, inregistrându-se şi unele abateri, această opinie nu este unanim acceptată.

57

ID

1

3. SEGREGAREA CARACTERELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA. LEGEA A DOUA A LUI G. MENDEL

O
V

Efectuând autopolenizarea plantelor crescute din seminţele hibrizilor de prima generaţie, G. Mendel a obţinut boabele generaţiei a doua de hibrizi. In anul următor din aceste seminţe au crescut, pe lângă plante cu flori roşii, şi plante cu flori albe (fig. 1.64). Analiza statistică a rezultatelor obţinute a arătat că 3/4 din plante aveau flori roşii şi 1/4 - flori albe. Prin urmare, Fig. 1.64. Segregarea caracterelor Ia hibrizii din gene- raportul numeric dintre indivizii raţia a doua. cu caractere dominante şi recesive s-a dovedit a fi de 3:1. Aceleaşi rezultate s-au obţinut şi la studierea moştenirii în generaţia a doua şi a altor caractere. De exemplu, la studierea moştenirii în generaţia a doua a formei boabelor (netede sau rugoase), de la 253 de plante hibride de prima generaţie în a doua s-au obţinut 7 324 de boabe, din care 5 474 netede şi 1 850 rugoase. Boabele de formă diferită se întâlneau pe aceiaşi plantă şi chiar în aceiaşi păstaie. Generalizând rezultatele obţinute, G. Mendel a formulat legea segregării: la încrucişarea hibrizilor din prima generaţie între ei în generaţia a doua are loc segregarea descendenţei după caracterul studiat în raport de 3:1. Astăzi ea este cunoscută ca legea a doua a lui G. Mendel. Rezultate analoage au fost obţinute şi în cazul animalelor. în 1902 W. Bateson a publicat o informaţie unde enumera circa 100 de caractere la plante şi tot atâtea la animale, moştenirea cărora se supune legii segregării. Pentru cercetarea moştenirii caracterelor hibrizilor din generaţia a doua în următoarele G. Mendel a efectuat autopolenizarea lor. Plantele crescute din seminţele plantelor cu flori albe aveau flori albe. 1/3 din plantele crescute din seminţele plantelor cu flori roşii aveau flori albe, iar 2/3 - roşii. Ulterior indivizii care în generaţiile următoare nu dau segregare au fost numiţi homozigoţi (de la gr. homo - la fel, zygota - ovul fecundat), iar cei printre urmaşii cărora se atestă segregarea - heterozigoţi (de la gr. hetero - diferit).
4. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE

Pentru explicarea rezultatelor experimentelor sale, G. Mendel a presupus că dezvoltarea fiecărui caracter se datorează unui factor ereditar. Acesta, după părerea sa, este prezent în celulă sub formă de pereche, unul fiind moştenit de la mamă, 58

ir celălalt - de la tată. Natura reală a factorului ereditar, a caracterului său pereche i purtătorul material al acestuia au rămas pentru el necunoscute. Succesele lterioare ale ştiinţei genetice au confirmat presupunerile lui G Mendel şi au făcut osibilă explicarea rezultatelor experimentelor sale de pe poziţii ştiinţifice. Astfel, pornind de la ideea verificării rezultatelor obţinute de G. Mendel în azul monohibridării, savantul american T. Morgan a încrucişat drozofîle cu corp O ri cu cele ce aveau corp negru. Toate musculiţele hibride din prima generaţie \ eau corp gri. La încrucişarea hibrizilor între ei, în a doua generaţie s-a obţinut egregarea descendenţei după culoarea corpului în raport de 3:1. Trei părţi din rmaşi aveau corp de culoare gri şi o treime - corp negru. Rezultatele obţinute au onfirmat justeţea celor stabilite de G. Mendel. Pentru a explica rezultatele nregistrate, T. Morgan a presupus că factorii ereditari (genele) sunt localizaţi în romozomi unde ocupă un anumit loc. întrucât cromozomii sunt pereche, fiecare actor ereditar îşi are perechea sa în celălalt cromozom omolog al perechii date înde ocupă un loc identic. Ţinând cont de comportarea cromozomilor în meioză i fecundaţie, rezultatele monohibridării devin clare. T) Amintiţi-vă comportarea cromozomilor în meioză şi la fecundaţie. în 1910 T. Morgan şi discipolii săi, în baza rezultatelor experimentelor efectuate, formulat teoria cromozomială a eredităţii: transmiterea informaţiei ereditare te legată de cromozomi unde liniar, într-o anumită consecutivitate, sunt amplasaţi :torii ereditari (genele). Pentru o înţelegere mai profundă a mecanismelor transmiterii caracterelor în îl hibridizării se foloseşte reprezentarea schematică a încrucişărilor în baza ibolicii genetice. Simbolica genetică P -părinţi (prima literă a cuvântului latin parenta -părinţi); 2 - individ de sex feminin (oglinda Venerei); z - individ de sex masculin (scutul şi săgeţile lui Marte); X - semnul încrucişării; G - gârneţi; A -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul dominant; a -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul recesiv; Fj, Fp F3,... Fn - respectiv prima, a doua, a treia şi a n generaţie filială. Schematic încrucişarea monohibridă efectuată de T. Morgan este prezentată pe f. 1.64. Unul din părinţi, în cazul dat femela, poartă gena dominantă^ (culoarea . iar celălalt (masculul) - gena recesivă (culoarea neagră) aa. La maturizarea neţilor, femela va forma un singur tip de ovule ce vor purta gena dominantă^, r masculul un singur tip de spermatozoizi cu gena recesivă a. La fecundaţie are c restabilirea garniturii diploide: un cromozom provine de la mamă, iar celălalt 59

Simbolurile

_1

o
A ~ genotipul Separarea cromozomilor în meioză

corp negru

alela alela dominantărecesivă genele culorii corpului MA ma

gârneţii

100% fecundare

100%

F

1

100% de musculiţe gri fenotipul genotipul

fenotipul genotipul Separarea cromozomilor în meioză

gârneţi

50% V H ^ 50%
50% (A 50% { Wa 25% 25%

50%

50%

25%

25%

Grilajul Punnet

Fig. 1.65. Schema întrucişării monohibride efectuate de T. Morgan.

60

G 51

© © ©

7.66. Bazele citologice ale încrucişării monohibride efectuate de G. Mendel.

la tată. Deci, hibrizii de prima generaţie sunt purtători atât ai genei dominante, : şi ai celei recesive. Evident că se va manifesta gena dominantă. Hibrizii din Fl >r forma două tipuri de gârneţi în proporţie egală: 50% de gârneţi vor purta gena )minantă şi 50% - gena recesivă. La încrucişarea hibrizilor din F! între ei ambele puri de gârneţi se unesc cu aceeaşi probabilitate, ceea ce explică reapariţia printre scendenţii generaţiei a doua a indivizilor cu caracter recesiv - corp negru, care :ătuiesc 1/4 din numărul total de urmaşi. Grilajul Punnet. Pentru a facilita determinarea îmbinărilor posibile de gameţi, sneticianul englez R. Punnet a propus în 1905 ca notările să se facă sub formă de ilaj, care astăzi îi poartă numele. Pe orizontala grilajului se notează gârneţii iterni, iar pe verticală - cei materni. în pătrăţelele formate la intersecţia liniilor izontale cu cele verticale se înscriu variantele îmbinărilor corespunzătoare ţi.65). Explicaţi după fig. 1.66 cauzele uniformităţii hibrizilor din F1 şi ale segregării în F2 la încrucişarea monohibridă efectuată de G. Mendel. Regula purităţii gârneţilor. Apariţia printre descendenţii din F2 a indivizilor caracter recesiv este o dovadă a faptului că hibrizii din Fi formează gameţi i: fiecare gamet poartă doar una din cele două gene (sau pe cea dominantă, sau 61

genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă anumite sectoare.65 segregarea după genotip şi fenotip încrucişările reciproce. După cum ştiţi deja din teoria cromozomială a eredităţii. allelos . Acesta ocupă acelaşi sector în cromozomul omolog şi este responsabil de dezvoltarea aceluiaşi caracter. întrucât în celulele somatice ale organismelor diploide cromozomii sunt perechi. fiecare genă are dublorul său în cromozomul omolog. 3/4 din hibrizii din F2 fenotipic sunt identici . Neamestecarea genelor.flori albe. Fenotipul şi genotipul. De aceea printre descendenţii acestora. rezultaţi din autopolenizare sau din încrucişarea cu indivizi identici.heterozigoţi Aa. Organismele fenotipic identice pot avea genotipuri diferite. Rezultatele încrucişărilor analizate până acum arată că cromozomii omologi pot purta alele identice. în hibridizările examinate formele parientale sunt homozigote: cea maternă după gena dominantă^ (flori roşii. Genotipic însă sunt diferiţi: 1 /3 sunt homozigoţi AA. corp negru). Experimentele au arătat că în majoritatea cazurilor se obţin aceleaşi rezultate: dominanţa în F! şi segregarea în F 2 . ca la heterozigoţi (Aa). moştenirea caracterelor determinate de gene 62 . Prin urmare. Heterozigoţii formează două tipuri de gameţi. Stabiliţi după fig. iar cea paternă .reciproc şi morphe . Fenotipul este rezultatul interacţiunii genotipului cu condiţiile de mediu.după gena recesivă a (flori albe. începând cu cele exterioare şi terminând cu particularităţile structurale şi funcţionale -fenotipul. Totalitatea genelor unui organism formează genotipul lui. Pornind de la regula purităţii gârneţilor. homozigoţii pot fi definiţi ca indivizi ce formează un singur tip de gârneţi. în exemplul cu mazărea. iar totalitatea caracterelor lui. purtător al caracterului dominant era planta maternă. din ambele încrucişări monohibride analizate sunt heterozigoţi. De exemplu. deoarece formează două tipuri de gameţi.au flori roşii.cea paternă. Hibrizii din F. iar al celui recesiv .de mamă. nu are loc segregarea. sau diferite. care determină caractere alternative (flori r^ roşii .corp negru). corp gri).formă) sau mai simplu alele. 1. Este firesc să vă puneţi întrebarea dacă se va schimba caracterul segregării în caz de inversare a situaţiei: caracterul dominant să fie adus de tată. Bateson. Genele alele. de aceea printre descendenţii lor are loc segregarea. Perechea de gene care controlează dezvoltarea aceluiaşi caracter şi sunt situate în loci identici ai cromozomilor omologi au fost numite de W. iar 2/3 .pe cea recesivă). iar după genotip de 1:2:1. aa). iar cel recesiv . ca în cazul homozigoţilor (AA. La baza ^ acestui fenomen stă mecanismul separării cromozomilor omologi în mitoză şi meioză. Adică segregarea după fenotip în F2 este de 3:1. corp gri . în gârneţii hibrizilor este numită regula Zi purităţii gârneţilor şi a fost formulată pentru prima dată de W. numite loci. Johansen gene alelimorfe (de la gr.

Segregarea descendenţilor din F[ după culoarea florilor 63 . Dacă în Fi toţi indivizii au flori roşii.localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul caracterului dominant. Perechea de încrucişări în care organismele cu caracter dominant şi recesiv sunt folosite şi ca plante materne. iar cealaltă indirectă: OâAA. numită încrucişare de analiză. 1. în practică este folosită pe larg şi încrucişarea hibridului de prima generaţie cu una din formele parientale homozigotă după una din alele. Schema încrucişării de analiză. ÎNCRUCIŞAREA DE ANALIZĂ O V-aţi convins că manifestarea fenotipică a caracterelor nu întotdeauna reflectă acelaşi genotip. 1. Retroîncrucişarea. Ea prevede încrucişarea indivizilor j la care fenotipic se manifestă caracterul dominant cu indivizi I bomozigoţi recesivi. Acest tip de încrucişare este definit ca retroîncrucişare sau back-cross şi se notează F b . Una din ele este considerată directă: 9AA x âaa. Explicaţi rezultatele identice ale încrucişărilor reciproce reieşind din mecanismul cromozomic de moştenire a caracterelor.67) plantele cu mori roşii cu genotipul necunoscut (AA sau Ad) au fost încrufcişate cu plante cu flori albe •omozigote recisive aa. 5.67 în care caz planta cu flori roşii poate fi considerată homozigotă şi în care heterozigotă. PenI tru precizarea genotipului unui | anumit fenotip se efectuează P ^încrucişarea de analiză. şi ca plante paterne prezintă încrucişări reciproce. Fig. în exemphil ilustrat (fig. atunci individul cercetat este homozigot lupă gena dominantă (AA). culoarea roşie poate fi determinată de două genotipuri: AA şiAa. De exemplu.67. 4:0 2:2 Stabiliţi după fig. Importanţă deosebită în cercetările genetice prezintă încrucişarea hibridului din Fj cu forma părintească homozigotă după alela recesivă. 1.

1. la barba-împăratului. 1. avem de a face cu o dominanţă completă a acestei alele asupra alelei culorii albe.flori albe şi 50% . în cazul dominanţei incomplete segregarea după fenotip coincide cu cea după genotip. DOMINANŢA INCOMPLETĂ Indivizii heterozigoţi după o genă oarecare (în exemplul cercetat mai sus după gena culorii petalelor florii) poartă diferite alele ale acestei gene . 1.68. toţi hibrizii din Fj aveau flori roze deoarece. Apariţia la descendenţi a unui caracter situat intermediar faţă de cele două caractere parientale atestă faptul că nici una din genele care determină caracterul dat nu are o dominanţă completă. în exemplul cu drozofila. întrucât la heterozigot se manifestă caracterul controlat de alela culorii roşii.flori roze. 6. Dominanţa incompletă lui domină complet asupra alelei culorii negre. dezvăluind raportul tipurilor de gârneţi formaţi de heterozigot sau stabileşte homozigoţia formei dominante. deoarece heterozigoţii (Aa) se deosebesc fenotipic de homozigotii după alela dominantă (AA). nici recesivă faţă de gena care determină culoarea albă a florilor. Este logic să presupunem că fenotipul heterozigorului este rezultatul "luptei" dintre aceste două alele. Deoarece 25% din descendenţii din F2 aveau flori roşii. 25% . înseamnă că gena culorii roşii nu este nici dominantă. Stabiliţi după grilajul Punnet din fig. în practică s-au înregistrat însă şi cazuri când la urmaşi se manifestă un caracter intermediar. La încrucişarea plantelor cu flori roşii şi flori albe. în acest caz la heterozigot interacţiunea alelei culorii roşii a petalelor cu alela culorii albe nu a fost victorioasă nici pentru una dintre ele. Acest tip de moştenire a caracterelor a fost numit dominanţă incompletă. Cele spuse sunt confirmate de rezultatele obţinute la autopolenizarea hibrizilor din F t .68 segregarea după genotip şi fenotip în caz de dominanţă incompletă. putem afirma că gârneţii recesivului homozigot analizează genotipul formei cu caracter dominant.o cu O în raport de 1:1 dovedeşte că individul cercetat este heterozigot (Aa). Prin urmare. Să analizăm moştenirea culorii florilor la barba-împăratului {fig. 64 . alela culorii gri a corpuFig.alela culorii roşii (A) şi alela culorii albe (a).68).

in urmare. la formarea grăuncioarelor de polen se Dartizează normal.în celula supusă degenerării. Şanse egale de întâlnire lafecundaţie a tuturor tipurilor de gameţi.necolorate. Să analizăm pe exemple concrete caracterul segregării în caz de nerespectare a fiecăreia din aceste condiţii. Cromozomii iologi. Formarea în proporţie egală de către hibrid a tuturor tipurilor posibile de lameţi. o pereche de alele este j răspunzătoare de prezenţa pigmentului antocian în seminţe. dar totuşi cazurile de dominanţă completă prevalează. Modificarea segregării în cazul când hibridul formează diferite tipuri de gameţi în proporţii inegale. La o analiză mai detaliată constatăm că ele prezintă doar o abatere de la aceste legi.3 a 0. caracterul segregării în F2 se modifică.gena recesivă sau riceversa. 2. iar cea recesivă . Observările au arătat că coada scurtă la şoareci este leterminată de gena dominantă^.50 : 0. 1& urmare. Vitalitatea egală a zigoţilor cu diferite genotipuri.15 aa nu formează ambele tipuri de imeţi în proporţie egală. Segregarea după lotip s-a dovedit a fi de 0. dacă hibridul din 0. Se cunosc şi alte tipuri de interacţiune a genelor pe care le veţi studia în cadrul temei 8. 2. unul din cromozomii omologi în 3% de cazuri nimereşte în macrospor. Fenomenul de dominanţă incompletă este răspândit în natură. heterozigotul Aa formând două tipuri de grăuncioare de polen i proporţie egală.Tîata La prima vedere rezultatele încrucişărilor în cazul dominanţei incomplete par să contravină legilor mendeliene. CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII Experimentele efectuate pe diferite obiecte biologice au arătat că legea segregării respectă în următoarele condiţii: 1. iar al doilea .15 sau aproximativ 6 : 1 . 70% din oosfere vor purta gena dominantă şi 30% . Alela dominantă sigură formarea de seminţe colorate. iar cea de lungime normală . obţinem segregarea după enotip în F2 de 0.35 AA : 0. 7.15 aa. Modificarea segregării în caz de combinare în proporţie inegală a gârneţilor la fecundare. Introducând aceste date în grilajul Punnet. încrucişarea femelelor heterozigote cu coadă scurtă Aa cu masculi cu coadă •wlogie. 3. pe care sunt aşezate aceste alele. condiţionată de interacţiunea genelor alele.15 Aa 0. 1. în timpul macrosporogenezei. 4. La o varietate de porumb.35 0. ci.de alela recesivă. Manifestarea deplină a caracterului indiferent de condiţiile mediului. a XII-a 65 .

Analiza citologică a arătat că în spermatogeneză la masculii heterozigoti Aa nu sunt dereglări: gârneţii . este genotipul vulpilor platinate? Din segregarea obţinută reiese că vulpile platinate sunt heterozigote. Explicaţia putea fi doar una: indivizii cu acest genotip pier la stadiul de embrion. Moştenirea culorii platinate la vulpea în caz de viabilitate inegală polară. Cauza abaterii de la segregarea mendeliană s-a dovedit a fi fecundaţia selectivă: ovulul purtător al alelei a mai frecvent se uneşte cu spermatozoidul ce poartă alela a decât cu cel ce poartă alela A. Care. Modificarea segregării Fig. Iniţial s-a presupus că acestea sunt homozigote după gena dominantă (AA). I .4 şi a se formează în proporţie egală.încrucişarea de analiză. 1. 1.69. II .69. 3. Pentru descifrarea abaterii de la segregarea mendeliană s-a purces la stabilirea genotipului vulpilor platinate. Formele homozigote AA nu se depistau. răspunzătoare de culoarea platinată a blănii.normală aa. după părerea voastră. iar cele argintii . La sfârşitul anilor ele.coadă normală. Cercetările ulterioare au arătat că alela dominantă (^4). şi doar un număr mic . La încrucişarea a doi indivizi heterozigoti ar trebui să se obţină segregarea după genotip de \AA : lAa : \aa.după gena recesivă (aa).69. La încru1 cişarea reciprocă âAa x ? aa. în realitate s-a obţinut segregarea tipică pentru încrucişarea de analiză de 1:1 (fig. La încrucişarea a doi indivizi cu astfel de blană în F. Disecţia femelelor gestante a confirmat această presupunere.cea platinată. I).încrucişarea vulpilor cu blană platinată între a zigoţilor. cea mai mare parte din urmaşi aveau coadă normală (aa). în acest caz hibrizii din Fj ar trebui să fie heterozigoti şi să aibă blana platinată.vulpi platinate şi argintii . controlează şi un defect ereditar recesiv care în 66 . 1. 50% din descendenţi aveau coadă scurtă şi 50% .în raport de 2:1 (fig. s-au obţinut două clase fenotipice . II). dar au rezultat doar două clase genotipice în raport de 2Aa : \aa.coadă scurtă (Aa). 30 ai secolului trecut a fost descoperită o nouă culoare a blănii la vulpe .

Crescătorii de animale de blană. 25% 50% La încrucişarea heterozigoţilor verzi întrei ei se obţin doar plante Fig.stare homozigotă este incompatibil cu viaţa. i cazul dat heterozigoţii se deosebesc fenotipic de ambii părinţi (schema 1. Ele pot fi atât dominante.2 în care caz probabilita letale recesive în stare homozigotă este mai mare. Drept exemplu de genă letală recesivă la om poate servi gena brahidactiliei (b) care în stare heterozigotă provoacă scurtarea falangelor degetului mijlociu. întrucât genele letale recesive în stare heterozigotă nu se manifestă ele se pot transmite la descendenţi. vulpile cu blană platinată între ele.70. provocând în stare homozigotă moartea purtătorilor. G Explicaţi după fig. cât şi recesive. ci La plante se întâlnesc forme i J albinotice. la grâu culoarea verde este considerată caracter dominant. Comentaţi după schema 1. verzi. necunoscând caracterul moştenirii acestei culori a blănii.recesiv. 1. lipsite de clorofilă. 1. iar lipsa clorofilei . De exemplu. deoarece homozigotul recesiv nu supravieţuieşte.70 rezultatele încrucişării a doi şoarec Genele care provoacă moartea purtătorilor lor au fost numite letale. încrucişând r . MOŞTENIREA GENEI BRAHIDACTILIEI LA OM Bb p BB X Schema 1. Aa Aa pierdeau 25% din pui. Omul este heterozigot în medie după 300 de gene letale recesive.2 b cu brahidactilie decedează cu brahidactilie cu brahidactilie cu brahidactilie 67 . Moştenirea culorii Ia şoareci în prezenţa genei letale.2). Aceeaşi abatere de la segregarea mendeliană a fost observată şi la încrucişarea a doi şoareci galbeni. La homozigoţii după (această genă (bb) se dezvoltă şi alte anomalii ale scheletului care duc la moarte timpurie.

exemplele analizate până acum reflectă legităţile moştenirii caracterelor în cazul când ambii părinţi participă în măsură egală la transmiterea caracterelor descendenţilor. De exemplu. Culoarea galbenă se manifestă însă la o temperatură joasă. Moştenirea caracterelor în ginogeneză. w . împerecherea reproducătorului suspect cu femele înrudite. In cazul unei gene letale. împerecherea reproducătorului suspect cu purtători ai genelor recesive. are loc pe linie maternă. vor fi verzi. în caz de primăvară caldă toţi urmaşii. înseamnă că masculul nu este purtător de gene letale. Prin urmare. Un astfel de raport indică că masculul este purtător al unei gene letale. Observările au arătat că în cazul când manifestarea caracterului depinde într-o măsură mai mare de condiţiile mediului caracterul segregării nu corespunde celui mendelian. trebuie testaţi dacă nu sunt purtători ai genelor letale. genitorii masculi. printre descendenţii hibridului Aa se va înregistra segregarea de 3 : 1 . Apariţia în cazul acestei încrucişări. dacă primăvara este răcoroasă. 68 4. la porumb o pereche de alele determină culoarea plantulelor: alela dominantă A asigură formarea culorii verzi. genotipul urmaşului va fi determinat de genotipul tatălui. Dar cum se vor moşteni caracterele în cazul tipurilor neregulate de înmulţire sexuată? în cazul înmulţirii partenogenetice. Astfel. Dacă printre urmaşii unor astfel de încrucişări nu se obţine nici un descendent anormal. cât şi pentru drozofilă este caracteristic tipul regulat de înmulţire sexuată. informaţia ereditară se transmite pe linie maternă şi descendenţii partenogenetici (de exemplu. Testarea reproducătorilor pentru depistarea genelor letale. Se testează masculii. deoarece numărul descendenţilor produşi de aceştia este mult mai mare decât al celor produşi de femele. Descriem câteva dintre ele. chiar şi cei homozigoţi recesivi. iar cea recesivă . a unui raport de segregare de 3 normali: 1 anormal este o dovadă a faptului că reproducătorul este purtătorul unei gene letale. Modificarea segregării în funcţie de particularităţile manifestării . caracterului. T \ Analiza genetică a genitorului mascul se face după mai multe procedee. care de fapt este o încrucişare de analiză. 8. împerecherea reproducătorului suspect cu mai multe femele neînrudite. întrucât zigotul în acest caz se dezvoltă pe contul citoplasmei ovulului şi al nucleului spermatozoidului. ca şi în partenogeneză. PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ Atât pentru mazăre./i^ăeaţu ^tactice 1 V^ • -. O situaţie diametral opusă se constată la înmulţirea andwgenetică. segregarea printre descendenţi de la o atare încrucişare va fi de 2 : 1 şi nu de 3 : 1 . înainte de a fi utilizaţi la reproducere. Pentru evitarea diseminării genelor letale în populaţiile de animale domestice. trântorii la albine) se aseamănă cu mama.a culorii galbene.

a) gene alele b) hibrizi c) puritatea gârneţilor d) dominanţă incompletă e) homozigot f) heterozigot g) gene nealele I I 6. C. 8. Indivizii obţinuţi în urma fecundaţiei încrucişate. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B.rugoase. Probleme. La vitele comute mari gena culorii negre domină gena culorii roşii.35: 0.rugoase. a căruia mama avea ochi albaştri. b) 50% din boabe vor fi netede şi 50% .1. 5. 1. Analizaţi biografia lui G.15. Alegeţi răspunsurile corecte. Un bărbat cu ochi căprui. I 2. O femelă la câteva fătări a dat naştere la 20 de şoareci negri şi 18 bruni. La încrucişarea a 2 plante de mazăre heterozigote după forma bobului în Fi: a) toate boabele vor fi netede. Posedă aceleaşi alele ale unei gene. Enumeraţi condiţiile respectării legii segregării. 9. 5. 4. Heterozigoţii din F1 posedă un caracter inter. dacă se ştie că gena culorii căprui a ochilor este dominantă. 4. Mendel.• mediar. s-a căsătorit cu o femeie cu ochi albaştri. 7.la 35 de şoareci negri. Enumeraţi caracterele după care mazărea a fost selectată ca obiect de cercetare în experimentele fui Mendel. Ce fel de viţei se pot naşte de la încrucişarea unui taur roşu cu vaci hibride după culoare? B. Explicaţi prin scheme cauza segregării după fenotip în Fi în raport de: a) 0. b) 2 : 1 . 7. 3. Determinaţi genotipurile părinţilor şi urmaşilor. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi din această căsătorie. Două femele de şoareci de culoare neagră au fost încrucişate cu un mascul de culoare brună. 3. Ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi. 69 . 6. 1. Explicaţi prin exemple esenţa şi utilizarea încrucişării de analiză. Explicaţi prin schemă: a) bazele citologice ale uniformităţii hibrizilor din Fr b) bazele citologice ale segregării caracterelor în F2. d) 25% din boabe vor fi homozigote cu bob neted. 2. Gârneţii conţin una din genele alele. Sunt localizate în cromozomi diferiţi. A. c) 75% din boabe vor fi netede şi 25% . iar cealaltă . Posedă alele diferite ale unei gene.

Pentru a afla cum se moştenesc astfel de caractere. Mendel a observat că fiecare pereche de caractere segregă fenotipic în raport de 3:1. şi anume: boabe galbene netede (caractere dominante -AABB) şi boabe verzi rugoase (caractere recesive aabb). 12 cu boabe netede şi 4 rugoase.verzi netede. segregarea după fenotip în F2 în dihibridare este de 9:3:3:1. care se formulează astfel: genele diferitelor perechi alele şi. G.71). cealaltă după alelele recesive Prin autopolenizarea hibrizilor din F„ în F2 s-au obţinut 556 de seminţe grupate în 4 clase fenotipice (fig. şi anume: • 9/16 din boabe (315 boabe) erau galbene netede. LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR ^f ÎNCRUCIŞAREA PGUHIBRIDA încrucişarea dihibridă reprezintă încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după două perechi de caractere alternative. numită şi legea combinării independente a genelor. UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE 5 IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G. 1. se 70 . Mendel că plantele luate pentru încrucişare sunt h zigote: una după alelele dominante. Comparând rezultatele dihibridării în F2 cu cele obţinute în F2 la monohibridare.verzi rugoase. Cum a stabilit G. şi anume: 12 combinaţii cu boabe galbene şi 4 cu boabe verzi (12:4). LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR 2 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE 3 DOMINANŢA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ. Prin urmare. G. MENDEL 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ. • 3/16 (101 boabe) . G. » 1/16 (832 boabe) . Aceeaşi legitate a fost observată şi la analiza moştenirii altor două perechi de caractere alternative. caracterele determinate de ele. Mendel a încrucişat două soiuri de mazăre care se deosebeau după culoarea boabelor şi suprafaţa lor. Mendel a formulat legea moştenirii independente a caracterelor. • 3/16 (108 boabe) . Generalizând rezultatele experimentelor.galbene rugoase. Toţi hibrizii din Ft aveau boabe galbene netede (fig. corespunzător. 1.fema O 51 V 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ.71).

AaBB-l/2 Aa x 1/4 BB = 1/8. 1. 1. G îl Verificaţi după fig. după altă pereche. Obţinem 9 clase fenotipice în raport numeric de: 1/16 : 1/8 : 1/8 : 1/4 : 1/16 : 1/8 : 1/16 : 1/8 : 1/16 iau simplificat: 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 . Analizând rezultatele obţinute şi comparându-le cu cele înregistrate la încrucişarea monohibridă. galbene galbene galbene galbene Drept dovadă serveşte apariţia netede netede netede netede AB în F2 a indivizilor care poartă AA Aa caractere nespecifice părinţilor: BB Bb BB boabe galbene rugoase şi verzi galbene galbene galbene galbene netede njgoase netede rugoase netede. 71 . vom obţine toate clasele genotipice în F2 la dihibridare. Ab Cunoaşteţi că segregarea AA ?h. Prin urmare. Astfel. înmulţind cele două probabilităţi.71. aaBb = 1/4 aa x 1/2 Bb = 1/8. forma seminţelor se moşteneşte AB Ab aB ab independent de culoarea lor. ţiei genotipului ^ este de 1/4. a genotipului Aa . Schema încrucişării dihibride. Aceeaşi probabilitate este valabilă şi pentru cealaltă pereche de alele: 1/4 BB. aaBB = 1/4 aa I 1/4 BB = 1/16.AA i Aa Aa Bb bb bb Bb după genotip în cazul monohibgalbene galbene verzi verzi ridării. BB Bb Bb BB Pornind de la aceste raporturi. putem afirma următoarele: segregarea după genotip în F. în cazul dihibridării în raport de 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 oglindeşte segregarea de 1 : 2 : 1 după fiecare din cele două perechi de gene alele.Fig. aabb = 1/4 aa x 1/4 bb = 1/16. bb Astfel. iabb = 1/2 Aa x 1/4 bb = 1/8. com' aabb AABB binându-se în toate variantele verzi galbene posibile.1/4. netede netede netede netede aB este de IAA: 2Aa:laa şi \BB: Aa Aa aa aa 2Bb: lbb.transmit descendenţilor independent una de alta. galbene galbene verzi verzi netede putem calcula probabilitatea fugoase netede rugoase ab apariţiei diferitelor clase geno\Aa Aa aa aa Bb bb Bb tipice în dihibridare. iar a jenotipului aa .71 numărul de clase genotipice şi raportul cantitativ.1/2. genotipul AABB poate apărea cu frecvenţa de 1/4 AA x 1/4 BB = 1/16 AABB. în genetică această lerugoase netede ge este cunoscută ca legea a IlI-a AaBb galbene netede a lui G. AAbb = 1/4 AA x 1/4 bb = 1/16. Mendel. AaBb= 1/2 Aa x \/2Bb = 1/4. genotipul AABb-l/4 AA x 1/2 Bb = 1/8. după o pereche de alele. probabilitatea apari. 1/2 Bb şi 1/4 bb.

corp negru fenotipul aripi reduse h genotipul Simbolurile gena gena dominantărecesivă ll-o gena culorii corpului gena lungimii aripii 100% de musculite cu corp gri aripi normale DA •a Ob gârneţi ne fenotipul fenotipul Gârneţi /25% 6. Morgan şi colaboratorii săi în experimentele pe drozofilă.2. 1. T.25 /25% 6. Moştenirea caracterelor în cazul dihibridării la drozofilă. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE o cu Mecanismul moştenirii independente a genelor din diferite perechi alele a fost demonstrat pentru prima dată de T. Morgan a încrucişat musculite ce se deosebeau după două perechi de caractere alternative: culoarea corpului (gri-neagră) şi forma aripilor (normale-reduse) (fîg.25 6. 3/16 Jg a corp negru & '•§ aripi ~ g normale 1/16 >rp negru aripi reduse '6.25 '6. 1. Pentru verificarea celei de a doua legi mendeliene.25 72 .72).72.25 '6.25 Fig.25 6.

Aceste rezultate se pot obţine doar cu condiţia amplasării genelor ce etermină cele două perechi de caractere alternative în cromozomi neomologi.şi neomologi la dihibridare. ab). Uni.Gameţi F formitatea musculiţelor din Fj II 10 10 •o poate fi explicată doar prin •• •• •o faptul că ambii părinţi produc II 10 10 oo Iun singur tip de gârneţi: femela o* OO o* formează doar ovule ce poartă 01 01 00 00 [cromozomi cu genele dominan• • • 01o • • • o [te -AB. datorită combinării libere a celor patru tipuri de ameţi. iar corp negru şi aripi reduse recesive. Prezenţa alelei dominante de la ambele perechi de lele face ca la hibrizii din Fj să se manifeste fenotipul mamei. Segregarea după flecare pereche de caractere s-a dovedit a fi e 3:1. toţi hibrizii din Fj aveau corp gri şi aripi normale (AaBb) (fig. au rezultat 4 clase fenotipice: 9/16 din descendenţi aveau corp gri-aripi ormale. 1. Jumai în acest caz la formarea gârneţilor aceste gene se vor repartiza independent na de alta.73. ţie garnitura diploidă de cro. 1. 3/16 . iar masculul spermato01 00 00 0» zoizi ce poartă cromozomi cu oo o* oo ticnele recesive -ab.corp egru-aripi reduse. La fecun. Din permatogeneză rezultă patru tipuri de spermatozoizi cu aceleaşi îmbinări de gene. 2 O II II Explicaţi după fig.aripi reduse (aabb). în timpul fecundaţiei. La încrucişarea hibrizilor între ei. ab.72). şi anume: 12 corp gri: 4 corp negru şi respectiv 12 aripi normale: 4 aripi eduse. Ab. Mendel pe mazăre. Astfel se explică formarea a patru tipuri de gameţi la diheterozigoţii din I Din îmbinarea liberă a acestora în timpul fecundaţiei şi rezultă cele 16 tipuri de igoţi.73 mecanismul transmiterii independe caracterelor în experimentul efectuat de G.corp negru-aripi normale. îozomi se restabileşte (AaBb). în F.încrucişările monohibride au arătat că caracterele corp gri şi aripi normale sunt dominante. 1/16 . I şi ovulele.corp gri-aripi reduse. La încrucişarea femer lelor cu corp gri şi aripi normale ci (AABB) cu masculi corp negru \J . 1. La maturizarea îmelelor din Fj se vor forma patru tipuri de ovule cu o îmbinare diferită a romozomilor ce poartă genele celor două perechi alele (AB. 3/16 .s-au obţinut 4 clase fenotipice in raport de 9 : 3 : 3 : 1. - 73 .Fig. Schema comportării cromozomilor omologi .

genotipurile AABB. AaBB. Pentru a sublinia localizarea genelor în cromozomii omologi. 1. să analizăm moştenirea a două perechi de caractere la căpşun: roşu cu caliciu roz cu caliciu roşu cu caliciu roz cu caliciu intermediar intermediar foliform foliform culoarea fructului (roşu-alb) şi aB forma caliciului (normal-foliform) (fig. Moştenirea culorii fructului şi formei caforma normală a caliciului. 1. AaBb. Pentru cele patru genotipuri enumerate mai sus. Deoarece gârneţii poartă doar unul din cromozomii omologi.bb. Cealaltă pereche de alele în stare homozigotă dominantă BB asigură Fig. în F2 ar trebui să obţinem 9 clase fenotipice. Pentru a ne convinge că Ab acest principiu se respectă. iar intermediar foliform intermediar foliform cea albă de homozigoţia după alela recesivă a. Cu scopul simplificării notării fenotipurilor identice se foloseşte radicalul fenotipic: partea genotipului care determină fenotipul dat. formula gârneţilor se poate nota astfel:jV.73).: \aabb. Segregarea după fenotip în F2 în cazul dihibridării poate fi notată cu radicali fenotipici astfel: 9A .B sau a b. Aplicând principiul dominanţei incomplete în dihibridare.boabe galbene-netede.B -: IA .74. Prin înlocuirea liniuţelor cu diferite alele obţinem diferite genotipuri. De exemplu. 3 DOMINANTA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII Pe exemplul barbei-împăratului (a se vedea p. Ştiţi deja că acelaşi fenotip este desemnat de diferite genotipuri. AABb determină acelaşi fenotip . 1. iar liciului la căpşun în caz de dominanţă incompletă. Culoarea roşie a fructelor este determinată de roz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu starea homozigotă a alelei^. deoarece avem 9 clase genotiroz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu normal normal intermediar intermediar pice.o Regulile de scriere a diferitelor genotipuri şi fenotipuri. deci şi una din alele. laaB . la scrierea formulelor genetice ale zigoţilor cromozomii omologi se notează sub formă de două liniuţe paralele (sau una) cu indicarea ambelor alele: = sau = (fig. • 74 . segregarea după fenotip în F2 coincide cu cea după genotip. radicalul fenotipic va fi A -B -.74). 64) v-aţi fruct roz cu caliciu intermediar convins că în caz de dominanţă incompletă.

Trebuie subliniat faptul că dominanţa incompletă nicidecum nu contravine legilor mendeliene. 1.şi dihibridare. iar în dihibridare . iar după ambele . 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ. observăm că în monohibridare se obţin 2 clase fenotipice şi 3 clase genotipice. 1. Forma roşie a florilor este deroză roză albă normală terminată de gena dominantă A normală ab cu dominanţă incompletă asupra alelei recesive. Prin urmare. roză roză albă albă Drept exemplu poate servi normală normală normală normală moştenirea culorii şi formei floaB rilor la gura-leului (fig. dacă în dominanţa completă se obţin 4 clase fenotipice. O Pll1rll ol y Determinaţi după fig. şi nu patru ca AB în cazul dominanţei complete.forma pilorică. UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE Analizând rezultatele segregării după fenotip şi genotip în mono. iar cea recesivă . segregarea după fenotip coincide cu cea după fenotip. Fig. numărul de clase fenotipice în funcţie 75 .75.în homozigotă recesivă bb x caliciul foliform (în formă de frunză). răspunzătoare de culoarea albă a florilor.respectiv 4 şi 9.9. Moştenirea culorii şi formei corolei la guraGena dominantă a celeilalte leului în cazul dominanţei incomplete după una din peperechi de alele asigură forma rechile de caractere.75). în natură sunt mai răspânroşie roză dite cazurile când la încrucişaroşie pilorică normală normală rea dihibridă are loc dominanAb ţa incompletă doar după una din cele două perechi de alele. apoi în dominanţa incompletă după una din perechile alele vor fi 6. Prin autopolenizarea AB Ab B ab acestor hibrizi. 1. normală a corolei florii. Hibrizii din F l 5 heteroalbă pilorică roşie normală AABB aabb zigoţi după ambele perechi de alele (AaBb). în F2 s-au obţinut 9 clase genotipice şi respectiv 9 roză roşie roză roşie normală normală normală normală clase fenotipice. ci le confirmă. Astfel.75 numărul de clase genotipice şi fenotipice în cazul dominanţei incomplete după una din cele două perechi de ah în caz de dominanţă incompletă după una sau ambele perechi de alele la încrucişarea dihibridă se modifică segregarea după fenotip în F 2 . în cazul de la urmă. aveau fructe roze AaBb şi o formă intermediară a roză normală caliciului.

Ttata La analiza raportului numeric al claselor fenotipice trebuie să se ţină cont de faptul că întâlnirea gârneţilor ce poartă un set diferit de gene este absolut întâmplătoare. Numărul combinaţiilor de gameţi la formarea hibrizilor din F2 Numărul de fenotipurî în F2 Numărul de genotipuri în F2 Segregarea după fenotip în F2 Segregarea după genotip în F2 32 (3 + 1) ( 1 + 2 + 1) n (3 + 1)" ( 1 + 2 + 1)" n de tipul încrucişării poate fi calculat după formula 2 . 1.3 .7. deduse teoretic. ci doar se apropie mai mult sau mai puţin de cel calculat teoretic.7 LEGITĂŢILE CANTITATIVE DE FORMARE A GAMEŢILOR Şl DE SEGREGARE A HIBRIZILOR ÎN DIFERITE TIPURI DE ÎNCRUCIŞĂRI INDICELE DETERMINAT 2 TIPUL ÎNCRUCIŞĂRII Monohibridă 2 4 2 3 3+ 1 1+2 + 1 Dihibri 22 42 2 2 Polihibridă 2" 4" 2n 3" 2 2 Numărul tipurilor de gârneţi formaţi de hibridul F. Amintiţi-vă condiţiile necesare pentru manifestarea legii segregării. unde n este tipul încrucişării. Cunoscând numărul de caractere alternative (tipul încrucişării). Din această cauză raportul cantitativ al diferitelor clase fenotipice obţinute nu coincide. Aceste formule. putem afla numărul tipurilor de gameţi formaţi de hibridul F l 5 numărul de combinaţii al acestora la fecundare. •formarea în proporţie egală a diferitelor tipuri de gameţi ca urmare a separării întâmplătoare a cromozomilor neomologi în meioză. 76 .—* __1 Tabelul 1. iar genotipice . au fost confirmate şi experimental. Nerespectarea acestor condiţii poate schimba manifestarea legităţilor privind moştenirea caracterelor pe care le-aţi studiat până acum. Segregarea independentă a caracterelor în cazul polihibridării are loc doar la respectarea condiţiilor enumerate în cazul monohibridării cu adăugarea încă a două: • genele studiate trebuie să fie localizate pe cromozomi neomologi şi numărul lor nu trebuie să depăşească numărul haploid de cromozomi la specia dată. numărul de clase fenotipice şi genotipice pe care le putem obţine în F2 în dominanţa completă. Formulele acestor calcule le puteţi afla studiind tab. Această apropiere va fi mai mare în cazul unui număr mai mare de urmaşi.

Determinarea caracterului alelic sau nealelic al genelor. • în celulele sexuale numărul de factori ereditari este înjumătăţit. Obţinerea printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea între ei a hibrizilor din Fi doar a două clase fenotipice. Dacă toţi hibrizii din F. Se efectuează apoi încrucişarea hibrizilor din Fi între ei. Dacă se obţin patru clase fenotipice. localizat în :elulele sexuale. în loc de patru. cu o frecvenţă a indivizilor din fiecare clasă de 1:1:1:1. Dacă indivizii celor patru clase fenotipice vor prezenta un raport numeric de 9:3:3:1. Mendel a prezis existenţa meiozei. Astăzi factorii ereditari sunt numiţi gene. _ alternative sunt amplasate pe aceiaşi cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. De exemplu. putem deduce că aceste caractere sunt dominante. procedăm astfel: încrucişăm nurci cu blană cafenie şi ochi căprui cu indivizi cu blană crem şi ochi roşii. şi prin urmare sunt alele. • ambele sexe participă în măsură egală la transmiterea caracterelor sale urmaşilor. iar părinţii cu astfel de caractere sunt homozigoţi după ambii loci. denotă faptul că cele două perechi de gene sunt aşezate pe aceeaşi pereche de cromozomi. vor avea blană cafenie şi ochi căprui. Dacă printre descendenţi se constată nurci asemănătoare cu bunicii şi cu caractere noi. atunci putem fi siguri că cele două perechi de gene sunt localizate în cromozomi neomologi. iar celălalt \ paternă. înseamnă că aceste două perechi de caractere sunt determinate de două perechi de gene. Caracterele blană crem şi ochi roşii vor fi determinate în acest caz de alelele recesive ale acestor gene. IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G. 11 . iar indivizii cu astfel de caractere trebuie să fie homozigoţi recesivi. •factorii ereditari se păstrează în stare neschimbată într-un şir de generaţii. adică se obţin patru clase fenotipice. în cazul când <T^ dorim să aflăm dacă genele care asigură culoarea blănii şi a ochilor la nurcă sunt amplasate pe < cromozomi omologi sau neomologi. combinate. atunci putem afirma fără greş că cele două perechi de caractere sunt determinate de câte o pereche de gene aşezate în cromozomi neomologi. După numărul de clase fenotipice şi raportul lor putem stabili dacă perechile de gene care determină două sau mai multe caractere j . • factorii ereditari sunt perechi: unul este de origine maternă. Testul cu ajutorul căruia putem stabili cu certitudine dacă două perechi de caractere alternative sunt determinate de gene amplasate pe cromozomi neomologi constă în analiza descendenţei obţinute la încrucişarea de analiză. după prezenţa sau lipsa celor două caractere. Pentru aceasta se organizează încrucişări între indivizii cu caractere contrastante. Prin această afirmaţie G. 5. MENDEL La baza geneticii ca ştiinţă despre ereditatea şi variabilitatea organismelor stau următoarele fenomene descoperite de G Mendel: • fiecare caracter este determinat de un factor ereditar aparte.

genele sunt unităţi ereditare relativ stabile. în 3 aceasta şi a constat genialitatea lui Mendel. în funcţie deforma de înmulţire. Ereditarea prezintă modul de transmitere a informaţiei ereditare într-un şir de generaţii. liotă Ereditatea şi ereditarea sunt două procese diferite care nu întotdeauna sunt delimitate. Acesta poate fi diferit. Legile descoperite de G.Aşadar. Mendel a fost apreciată la justa sa valoare de renumitul genetician american T. dar şi a prevăzut intuitiv existenţa şi rolul factorilor ereditari în 1 moştenirea lor. Legile 3 descoperite de el au o importanţă deosebită. deşi la moment ştiinţa nu dispunea de date referitor la natura lor. glorie numele lui Mendel. Mendel nu numai că a izbutit să descopere legităţile moştenirii ^ caracterelor. Ereditatea este proprietatea structurilor celulei şi a organismului în ansamblu de a transmite însuşirile sale generaţiilor următoare. G. Ele reflectă modul de moştenire a informaţiei ereditare de către descendenţi la înmulţirea sexuată. Din legile ereditarii descind principiile eredităţii: caracterele sunt determinate ereditar de gene. 78 . fiind de neînlocuit în cercetările de ameliorare a soiurilor şi raselor. deoarece dau posibilitatea de a prevedea \ modul în care se vor moşteni caracterele de-a lungul generaţiilor. Aceste descoperiri au acoperit de —. Morgan care a menţionat că: "în cei zece ani cât a lucrat cu plantele sale în grădina mănăstirii G. Mendel sunt legi ale ereditarii. fiecare genă se află în stare alelă. Mendel a făcut cea mai mare descoperire dintre toate câte au fost făcute în biologie în ultimii cinci sute de ani". Munca depusă de G. dar faptul s-a produs abea după moartea sa.

şl Fr 6. Gena culorii galbene este recesivi. La om gena părului ondulat este dominantă de gena părului neted. Alcătuiţi un eseu la tema "Legile iui Mendel" după următorul algoritm. 4. Anemia faiciformă se transmite ca un caracter autozomal cu dominanţă incompletă.dominantă faţă de gena hiior albaştri. iar gena cteSor netede . 72 t alcătuiau fructele roşii I netede şi 241 cele roşii rugoase. Care este probabilitatea naşterii unor copii nerezistenţi la malarie în familia în care ambii părinţi sunt rezistenţi la acest parazit? 9. â)Aabb. 7. Analizaţi coraporturiie dintre fenotîp şi genotip în căzu! încrucişării hibride în F. Ce formă a părului şi ce culoare a ochilor vor avea copiii. Homozigoţii dominanţi mor până la maturizarea xuaiâ. Ce cantitate de tomate rugoase galbene va recolta arendaşul. copîindu-i preventiv pe caiet. Definiţi legea transmiterii Independente a caracterelor.1. c) utilizarea practică a legilor mendeliene. 8. cjPpHhDd. 5. mama păr neted şi ochi căprui. Alcătuiţi © problemă despre moştenirea enter» ochilor» deprinderii d© a era cu mâina dreaptă sau stângă în limitele familiei voastre. Scrieţi tipurile de gârneţi pe car® le formează genotipurite: a)AaBb. Probleme. dacă tatăl are păr ondulat şi ochi albaştri. a) în F1 b) în F2. 1. formele parientale raportul după genotip raportul după fenotip localizarea genelor 79 F . a) universalitatea legilor mendeliene. iar tatăl ei ochi albaştri? 4. Fructei© de tomate pot fi roşii sau galbene âupă culoare şi sau rugoase după formă. 2. Propuneţi exemple de utilizare a încrucişării de analiză în practică. b}AaBbCc. de aceea oamenii cu aşa hematii nu se îmbolnăvesc de malarie. 3. iar gena ochilor căprui . Completaţi tabelul. b) semnificaţia ştiinţifică a legilor lui Mendel. Plasmodiul malariei nu 8© poate hrăni cu hemoglobina din hematite ciforme. Descrieţi esenţa încrucişării dlhibride. Explicaţi baz«f# cîtoioglce ale încrucişării dihibriefe.dominantă. dacă materialul iniţial a fost heterozigot după ambele caractere? 3. Din roadă de tomate recoltate de un arendaş. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi de la încrucişarea plantelor de roşii heterozigote cu cte roşii şi netede cu cele cu fructe galbene şi rugoase? 2. 7.

se recurge la împerecherea animalelor ce se deosebesc după acest caracter şi analiza descendenţei obţinute.r ema> o 3 2 \ " INTERACŢIUNEA GENELOR. în mod firesc ne întrebăm câte gene controlează culoarea neagră? Pentru a afla răspuns. putem conchide că blana de culoare neagră este determinată de o pereche de gene. Trebuie însă accentuat faptul că în toate cazurile de segregare atipică. gene alele. Dacă în F. La prima vedere. Dacă urmaşii acestei încrucişări aparţin la două clase fenotipice (negru-standard) într-un raport numeric de 3:1. De aceea manifestarea fenotipică a caracterului depinde de interacţiunea genelor ce-1 determină. Admitem că printre nutriile cu blana standard (cafenie) a apărut un mascul (sau femelă) cu blană neagră. Pentru o confirmare suplimentară a rezultatelor obţinute. avem dovada incontestabilă că blana 80 . Un caracter poate fi determinat de o pereche de gene. segregarea după genotip decurgând în deplină conformitate cu legile stabilite de G. abaterile se referă doar la clasele fenotipice. iar genotipul individului cu blană neagră este heterozigot. PROPRIETĂŢILE GENELOR Amintiţi-vă noţiunile de genă. Numărul de clase fenotipice obţin în Yl şi F2 şi raportul dintre ele reflectă numărul de gene care determină caracterul dat. trebuie să împerechem masculul negru cu femela standard. se poate efectua împerecherea descendenţilor negri din Fi între ei. în realitate fiecare caracter al organismului este determinat de cel puţin două gene. Mendel. gene nealele şi genotip. MOŞTENIREA CARACTERELOR ÎN CAZUL INTERACŢIUNII GENELOR 1 PROPRIETĂŢILE GENELOR 2 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE 3 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE 1. vom obţine 2 clase fenotipice negru şi standard . Ca urmare. ftfiăcaţu ^tactice Determinarea numărului de gene ce stau la baza dezvoltării unui caracter. Genotipul organismelor superior organizate se compune din circa 50-200 mii de gene. printre descendenţii unui heterozigot se poate observa o segregare ce se abate de la cea mendeliană. Pentru a afla câte perechi de gene determină un caracter oarecare. genotipul pare o sumă de gene care acţionează independent.în raport de 1:1. de două sau mai multe aşezate în loci diferiţi pe aceeaşi pereche de cromozomi sau pe cromozomi diferiţi.

• acţiunea genei poate fi modificată prin schimbarea poziţiei ei în cromozom. Rezultatul interacţiunii genelor depinde.Y. Uneori ambele alele se notează cu minusde. codominanţă şi pleiotropie. Fenomenul numit heterozis sau vigoare hibridă şi este folosit pe larg la sporirea iuctivităţii soiurilor de plante şi raselor de animale. 2. ci.astfel de hibrizi între ei vigoarea hibridă dispare. pe care le enumerăm în continuare: • gena reprezintă o regiune cromozomială discretă. Cu primele xiă tipuri de interacţiune a genelor alele aţi luat deja cunoştinţă. . • o genă poate interacţiona cu alte gene. Proprietăţile genelor. De exemplu. ce sigură culoarea roşie a ochilor . în primul rând. Dacă din împerecherea masculului negru cu nurca standard rezultă în F. de exemplu. condiţionând apariţia de caractere noi. • manifestarea genei depinde de factorii de mediu. productivitate. de localizarea acestora. caracterul este controlat de trei perechi de gene nealele. cea dominantă evidenţiindu-se prin semnul "+ ". supradominanţă. putem presupune că culoarea neagră a blănii este determinată de două perechi de gene nealele. Interacţiunea genelor este determinată de proprietăţile r. întrucât la încrucişarea . Datorită supradominanţei. în faţa savanţilor stă problema feerii acesteia în generaţiile următoare. patru clase fenotipice (patru feluri de culori ale blănii) în proporţie de 1:1:1:1. a XII-a f ^-t . iar cea dominantă. fcoiogie. în cazul când se vor obţine 8 clase fenotipice în proporţie de 1:1:1:1:1:1:1:1. funcţie de care deosebim interacţiunea genelor alele şi a genelor nealele. •fiecare genă determină dezvoltarea unui anumit caracter. ominanţă incompletă. hibrizii de prima generaţie depăşesc iţii după dimensiunile corpului. Supradominanţă prezintă un tip de interacţiune a genelor alele care asigură o srire a însuşirilor biologice ale heterozigoţilor în comparaţie cu homozigoţii < Aa > aa). £z!. r \j fc C Pentru comoditatea studierii interacţiunii genelor s-a adoptat notarea lor i prima sau prima şi a doua literă a denumirii engleze sau latine a caracterului ontrolat de fiecare dintre ele. masa corpului etc. y+. • o genă poate influenţa dezvoltarea mai multor caractere. alela recesivă a culorii galbene a chilor la drozofilă se notează cu litera y (yellow-galben). TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE Se cunosc mai multe tipuri de interacţiune ale genelor alele: dominanţă completă.neagră este determinată de o singură pereche de gene alele.

stabilirea posibilei paternităţi (tab. Drept exemplu poate servi gena responsabilă de formarea antigenilor sângelui la om. Pentru a preveni sedimentarea eritrocitelor.grapa B şi 0. care duce la şoc hemoragie. ceea ce determină grupa de sânge AB sau IV. La heterozigoţii I I eritrocitele poartă ambii antigeni. AB B. în homozigoţia I I .AB A.1 GRUPELE DE SÂNGE ALE URMAŞILOR DE LA CĂSĂTORIILE OAMENILOR CU DIFERITE GRUPE DE SÂNGE VARIANTELE GRUPELE DE SÂNGE ALE PĂRINŢILOR UPELE DE SÂNGE )SIBILE LA URMAŞI 1 2 3 4 5 6 0x0 7 BSBH» 8 9 10 OxA AxA OxB BxB AxB OxAB AxAB BxAB ABxAB 0 0. iar de grapa AB . Studiile au arătat că în cazul grupei 0 în plasmă sunt prezente aglutininele a şi P.aglutinina a. B 0.AB 0 0 0 82 . Tabelul 1. a grupei A ~ aglutinina P. Această genă are trei alele A.Codominanţa. Este ştiut însă că aglutinina a leagă şi sedimentează eritrocitele ce conţin antigenul^. în cazul codominanţei.B 0. B. A. 0. alelele I şi I în heterozigoţie activează independent una de alta. şi anume: sângele de grupa 0 poate fi transfuzat la toţi oamenii. în homozigoţia i°i° eritrocitele sunt lipsite de antigenii A şi B A B (grupa de sânge 0 sau I). dintre care A şi B sunt A A codominante. AB A.AB A.8).numai antigenul B (grupa de sânge B sau III). localizată în —1 cromozomul 9. sângele de grapa A doar grapelor A şi 0.A 0.A 0. trebuie să se cunoască şi să se respecte strict regulile de transfuzie a sângelui.eritrocitele cu antigenul B. o f J$ &ff S*fP^S 0 &#0& Eşecurile primelor transfuzii de sânge au impus necesitatea studierii particularităţilor diferitelor grupe de sânge. eritrocitele au numai antigenul ăl A (grupa de sânge A sau II). B. în heterozigoţia I i° sau I i° grupa de sânge este determinată A B respectiv de antigenul A (grupa a Ii-a) sau B (grupa a IlI-a). de grapa B .AB - 0.AB B.doar grapei AB. AB A. AB A. iar aglutinina P . indiferent de grapa sanguină. a grapei B . iar în homozigoţia I B I B . B. Grapele de sânge se moştenesc după anumite legităţi cunoaşterea cărora prezintă importanţă practică. B. ambele alele ale genei asigură dezvoltarea în fenotipul heterozigotului a caracterelor controlate de ele. A B Deci. B. de exemplu. iar 0 . 1. B.recesivă. A. AB A. A.

I semnează dezvoltarea unui nou I caracter la interacţiunea a două I gene dominante nealele aflate în I stare homo.Acţiunea multiplă a genelor {pleiotropia). creasta „simplă" este un aracter recesiv. Fenomenul de pleiotropie a fost evidenţiat încă de G. 1. TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE /k Amintiţi-vă modalitatea de determinare a caracterului alelic sau nealelic •/ al genelor.le cu creastă „simplă". toţi hibrizii din Fj aveau easta „trandafir". I Ca urmare a interacţiunii genelor I nealele se constată abateri de la I segregarea mendeliană. I 9:3:3:1. în F2 avea loc segregarea în raport de 3 idafir" : 1 „simplă". 66. Pleiotropia reflectă participarea unei gene la manifestarea a două sau mai multe caractere. modificarea segregării în caz de viabilitate inegală a zigoţilor). 3. epistazia şipolimeria.nucă" (fig. Mendel care a observat că la mazăre culoarea florilor şi a tegumentului seminţelor sunt determinate de acelaşi factor ereditar. hibrizii in F. Cele mai răspândite tipuri de interacţiune ale genelor nealele sunt complemenI raritatea.76). La încrucişarea găinilor cu creastă „trandafir" cu cele cu creastă p mplă". 83 .sau heterozigotă. La încrucişarea Minilor cu creastă „trandafir" cu fcele cu creastă „mazăre". în perechile de caractere . 1.76. Să analizăm moştenirea ormei crestei la găini.irandafir-simplă" şi „mazărenplă". Acelaşi s-a obţinut şi la încrucişarea linilor cu creastă „mazăre" cu1 . aveau o altă formă a crestei . Pentru fieare rasă de găini este caracte•Btică o anumită formă a crestei. Prin tiare. în F2 au G Complementaritatea de- "trandafir" AAbb "mazăre" aaBB Segregarea în raport de Gameti FH "nucă" AaBb Fig.. Deseori genele cu acţiune multiplă determină şi dezvoltarea caracterelor incompatibile cu viaţa I (a se vedea p. Interacţiunea complementară a genelor care determină forma crestei la găini.

în prezenţa alelelor dominante ale ambelor perechi de gene florile au culoare roşie. în F2 segregarea după fenotip corespunde celei mendeliene în dihibridare 9:3:3:1. Moştenirea culorii florilor la sângelevoinicului în cazul interacţiunii complementare a două perechi de gene nealele. 1. 84 .78. întrucât fiecare din genele recesive în stare homozigotă prezintă un fenotip diferit.apărut găini cu patru tipuri de creste în raport de 9 „nucă": 3 „trandafir": 3 „mazăre": . creasta „nucă" a acestuia este rezultatul interacţiunii alelelor dominante ale acestor două perechi de gene. A-Bflori roşii F2 aa .şi . 9/76 7/76 Fig. adică.bb flori albe . Cunoscând legităţile moştenirii formei crestei. Segregarea în raport de 9:7. fiecare în parte neputând determina culoarea roşie a petalelor. se pot obţine tipurile dorite de creste. 1. : AaBb aaBB . Rezultatul obţinut este determinat de acţiunea complementară a genelor dominante A şi B. iar a celei "mazăre" . Se cunosc soiuri de bostan cu forma sferică.77. La încrucişarea a două plante de bostan cu fructe AAbb flori albe aaBB flori albe AAbb AaBb flori roşii F.1 1 „simplă". 2 cu O Cum am putea demonstra justeţea acestor afir Hibridul din Fj va fi heterozigot după ambele perechi alele AaBb. forma crestei este determinată de două perechi de gene nealele. hibrizii din Fj aveau flori roşii (AaBb). genotipul crestei "trandafir" poate fi doar AAbb. Pornind de la constatarea că __1 creasta "simplă" este recesivă şi ţinând cont de rezultatele încrucişărilor găinilor cu această creastă cu cele cu creastă "trandafir" şi "mazăre". întrucât segregarea este tipică pentru încrucişarea dihibridă. La autopolenizarea hibrizilor din F ] 5 în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 9/16 plante cu flori roşii şi 7/16 . Interacţiunea complementară a genelor care determină forma fructului de bostan.aaBB. Segregarea în raport de 9:6:1. La plantele homozigote după una din alele recesive pigmentul nu se formează şi florile sunt albe. prin combinarea genelor ce le determină.cu flori albe (fig. 1.77). La încrucişarea a două soiuri de sângelevoinicului cu flori albe cu genotipurile AAbb şi aaBB. discoidală şi alungită a fructelor. A-bb A-B6/16 9/16 Fig.

1. fiecare genă complementară în F. Drept exemplu de epistazie dominantă serveşte moştenirea culorii penajului la găini (fig. 1. în F2 s-au constatat 3 clase fenotipice Ccii penaj alb în raport de 9/16 discoidale. 6/16 sferice şi 1/16 alungite. Prin urmare. adică coloraţia penelor. aveau penaj alb. toţi hibrizii din F. La autopolenizarea acestora. Penajul găinilor poate fi alb sau colorat.79).răspunzătoare de formarea pigmentului negru. toţi hibrizii din F[ aveau fructe discoidale (fig. lipsa celeilalte determină aceeaşi formă a fructului . cât şi recesive. iar alela recesivă c lipsa pigmentului. Toţi porcii albi au minimum o genă dominantă I. 1. întrucât genele antrenate în concurenţă pot fi atât dominante. sau B > A). 3/16 negri şi 1/16 roşii (Jig. La încrucişarea porcilor albi şi negri. Stabiliţi după grilajul Punnet tipurile de genotipuri care determină cele trei clase fenotipice la încrucişarea porcilor albi din Ff.cel. adică penajul alb.jului la găini în cazul interacţiunii festarea alelei dominante a altei gene (A < B epistatice a două perechi de gene.găini colorate. genele A şi B sunt complementare. hibrizii din F[ Brâu albi. în epistazia domiMoştenirea culorii penanantă alela dominantă a unei gene inhibă mani. Deci. în F2 s-a obţinut segregarea in raport de 13/16 găini albe şi 3/16 . Epistazia se manifestă prin suprimarea fenotipică a unei gene de către alta. dar cu o origine diferită (diferite genopenaj alb penaj alb tipuri). Din interacţiunea lor rezultă C. 85 . în timp ce alelele recesive pena/alb penaj colorat condiţionează fructe alungite. Segregarea în raport de 12:3:1. care se opune formării pigmentului. acţiunea genei culorii este anihilată. Porcii negri sunt homozigoţi după alela recesivă ii./. La încrucişarea hibrizilor din F! între ei.sferică. }i heterozigoţi după gena E . deosebim epistazie domi3/16 nantă şi epistazie recesivă.78). Segregarea în raport de 13:3. Porcii roşii sunt homozigoţi recesivi după ambele gene. Un alt exemplu de epistazie dominantă este moştenirea culorii la porci. care nu se opune formării culorii. Chiar şi în prezenţa unei singure alele /. La încrucişarea rasei leggorn albă CCII cu plimutroc albă ccii. Printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea hibrizilor din Fj s-a constatat segregarea după culoare în raport de 12/16 albi. Alela dominantă C determină prezenţa pigmentului.ccii C-ii fructe discoidale.ccii ecu sferice. Penajul alb la diferite rase este determinat de două gene nealele C şi /. Abaterea de la segregarea mendeliană de 9:3:3:1 este generată de epistazia/> C. Alela dominantă / este supresorul alelei C.80).

în unele cazuri.a.albe. folosind grilajul Punnet. Segregarea în raport de 9:3:4. alela recesivă a unei gene în stare homozigotă anihilează manifestarea alelei dominante sau recesive a altei gene: aa > B sau aa > bb.1 EEII alb AAbb aaBB aguti Fig.82). în 1908. Segregarea în raport de 15:1. Astfel de gene au fost numite polimerice. 1.81). Moştenirea culorii la porci (epistazie dominantă). Copiii născuţi dintr-un bărbat negru şi o femeie albă vor fi mulatri (A. Nillson-Ehle. 3/16 negri şi 4/16 . aveau culoarea aguti (AaBb) (fig. Toate aceste genotipuri determinau diferite nuanţe intermediare dintre roşu-intens şi alb. 1. De exemplu. 6/16 . Analiza genetică a arătat că prezenţa a patru gene dominante la 1/16 din urmaşi determină cea mai intensă coloraţie a seminţelor. fenotipul individului depinde de numărul genelor dominante care determină caracterul dat.a. Prin încrucişarea hibrizilor din F[ între ei. A2a2). Apiiatţu. Alelele recesive ale acestor gene condiţionează culoarea albă a pielii. la încrucişarea şoarecilor negri {AAbb) cu cei albi (aaBB). Presupunem că culoarea întunecată a pielii la om este determinată de două perechi de gene dominante nealele. încrucişând două soiuri de grâu cu boabe colorate şi albe (necolorate). 1.81. genele polimerice se notează cu aceeaşi literă latină cu specificarea indicelui pentru diferiţi membri. 1. în cazul epistaziei recesive. toţi şoarecii din F. Studierea caracterelor polimerice a fost iniţiată la începutul secolului trecut.albi. a obţinut în F2 segregarea în raport de 15/16 boabe colorate şi 1/16 . Determinaţi. Culoarea boabelor din prima grupă varia de la roşie-întunecată până la roză-pală (fig. Polimeria (poligenia). Celelalte genotipuri prezintă clase fenotipice intermediare.două şi 4/16-0 singură genă dominantă. Moştenirea culorii la şoareci în cazul interacţiunii epistatice a două perechi de gene nealele. genotipurile din F2 de la încrucişarea ilustrată de fig. întrucât asigură dezvoltarea unuia şi aceluiaşi caracter. 86 .80. 4/16 din seminţe aveau trei gene dominante. în F2 s-au obţinut 3 clase fenotipice: 9/16 aguti.81. fatctcttce £/ După tipul genelor polimerice se moşteneşte şi pigmentaţia pielii la om. 1. Probabilitatea naşterii unui negru (A1a1 A2a2) sau a unui alb {a. 12/16 albi 3/16 negri 1/16 roşii 9/16 aguti 3/16 negri 4/16 albi Fig.a2a2) într-o familie de doi mulatri este de 1/16.

). După tipul polimeriei necumulative se moştenesc şi alte caractere. )mozigote după două perechi 2 o ["uamuini : gene dominante cu acţiune similară (A1AlA2A^ cu plante cu fructe ovale (a]a1a2a2). a. . 1. Astfel. O îre segregare se explică prin existenţa a două perechi de gene cu acţiune similară.Exemplele prezentate ilustrează polimeria cumulativă: la mărirea numărului de gene polimerice dominante acţiunea lor se sumează.triunghiulare şi 1/16 . de ouă. de carne. Idepinde în mare parte de condiţii• de întreţinere. Fructul oval se formează în lipsa acestora Determinaţi cu ajutorul grilajului Punnet genotipurile în F2 la moştenirea polimerică necumulativă a formei fructului la traista ciobanului.82. -A2-). de ouă. sau cel puţin a aeia dintre ele (A. a. lungimea lânii ş. Moştenirea culorii la boabele de grâu în cazul interacţiunii polimerice a genelor nealele. producţia de Bapte.a. )ţi hibrizii din Fţ au fructe triunghiulare (A1a1A2a2). printre care i penajul de pe gambă la găini.A2-). conţinutul de zafcăr. în practică sunt răspândite fi cazurile de polimerie necuiidativă. După tipul polimeriei cumulative se moştenesc multe caractere cantitative de importanţă gospodărească atât la plante cât şi animale (proIducţia de lapte. la încrucişarea plantelor de traista cioanului cu fructe triunghiulare Fig. Manifesharea caracterelor polimere este A.ovale.a2 a2. determină forma triunghiulară a fructelor. de amidon etc. calitatea hranei. numărul de Iboabe în spic. [lungimea spicului. La autopolenizarea acestora.a •determinată în mare parte de Icondiţiile în care se dezvoltă or•ganismul. De exemplu. Segregarea în raport de 15:1. 87 . rezenţa ambelor alele dominante ale acestor perechi (A. F2 se obţine segregarea în raport de 15/16 .

Determinaţi genotipurile formelor parientale şi ale hibrizilor. c) codominanţă. Părinţii unuia au grupele sanguine I şi II. La încrucişarea găinilor albe au fost obţinuţi 1680 de puişori. b) ambii părinţi au grupa AB.galbeni. d) supradominanţa. Analizaţi interacţiunea genelor alele pe exemple din viaţă. Cercetările au demonstrat că copilaşii au respectiv grupele sanguine I şi IV. gena dominantă asigură coloraţia. 53 . B. D. iar celălalt A(ll) şi este homozigot ori heterozigot. d) unul din părinţi aparţine grupei A homozigot. Raportul dintre genele ce determina grupele sanguine A şi B este: a) dominanţă.. Părinţii au grupele sanguine II şi III. Un băieţel are grupa sanguină I. 3. încrucişându-i pe aceştia între ei.grupa IV.i ~jl O —•> 1. iar celălalt grupei AB. La maternitate s-au confundat 2 băieţei. cea recesivă . 8. Alegeţi răspunsurile corecte. c) fenomenul de heterozis în F. iar sora lui . 1. dintre care 315 erau porumbaci (coloraţi). Determinaţi genotipurile părinţilor şi ale puilor porumbaci. C. Explicaţi rolul supradominanţei în agricultură. De la încrucişarea bostanului galben cu cel alb toţi bostanii erau albi.II şi IV. 2. 2. b) semidominanţă. într-o familie se nasc numai copii ce nu aparţin grupelor sanguine ale părinţilor.lipsa coloraţiei. Penajul alb al găinilor este determinat de 2 perechi de gene nealele. b) rezistenţă slabă la boli şi vătămători. Ce grupe vor avea copiii lor? 7. Ce grupe au părinţi? a) unul are grupa Ap). iar cea recesivă nu domină coloraţia. 5. Supradominanţa ca fenomen de interacţiune între genele nealele determină: a) vitalitate sporită. Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-l cu exemple. Determinaţi cărui cuplu aparţine fiecare copil.. în altă pereche. 6. 17 . . restul albi. iar celălalt grupa Bm. Determinaţi grupele sanguine ale părinţilor. Gena dominantă a unei perechi determină penajul colorat. Explicaţi prin schemă culoarea pielii copiilor ce se vor naşte din căsătoria unui mulatru cu o femeie albă. Enumeraţi proprietăţile genelor ce determină interacţiunea lor. c) unul din părinţi aparţine grupei 0. A. 3. 4.verzi. s-au obţinut 204 de bostani albi. d) scăderea însuşirilor biologice. părinţii celuilalt. Probleme.

1. Morgan monta experimentele pe iepuri. 1. probabil.83. Aici el s-a pătruns de Importanţa lucrului experimental la studierea biologiei. cea mai mare reuşită a savantului. fiecare cromozom poartă mai multe gene. Morgan pleacă în Europa unde lucrează în laboratoarele Naples Marine. biolog şi genetician american. Succesele obţinute în embriologle nu i-au stăvilit dorinţa de a se ocupa de o ştiinţă la modă. unul din fondatorii geneticii. însă la orice organism numărul genelor depăşeşte cu mult numărul de cromozomi omologi. RECOMBINAREA GENELOR ÎN BAZA CROSSING-OVERULUI 3 HĂRŢILE CROMOZOMIALE 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ 1. Legile transmiterii genelor localizate pe acelaşi cromozom. T. Prin urmare. rezultatele se lăsau aşteptate. Iniţial Morgan intenţiona să controleze experimental presupunerile lui G.83). Morgan 89 . care a stabilit experimental. De aici şi întrebarea firească: cum se vor moşteni genele plasate pe acelaşi cromozom? Răspunsul la această întrebare a fost dat de Thomas '• forgan (fig. După terminarea Universităţii Jons Hopkins. dar încă nefundamentată ştiinţific . omul dispune de 23 perechi de cromozomi şi de câteva sute de mii de gene. Mendel referitoare la existenţa în celule o factorilor ereditari şi transmiterea lor în combinaţii întâmplătoare generaţiilor următoare.genetica. MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM Legile mendeliene explică moştenirea caracterelor determinate de gene plasate pe cromozomi neomologi. Alegerea drozofilei în calitate de obiect experimental a fost. preocuparea sa la acel moment. întrucât T. laureat al premiului Nobel în domeniul Fiziologiei şl Medicinei în 1933. De exemplu.9 TRANSMITEREA GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 1 MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 2 ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETĂ A GENELOR. Thomas Morgan. Descoperirea întâmplătoare a mutaţiei de ochi albi la drozofilâ i-a sugerat ideea utilizării acestei musculiţe în experimentele de laborator. Fig. îndeosebi a embriologiei. iar bani pentru întreţinerea unui vlvariu mare nu avea.

84) prezintă un obiect comod de cercetare datorită următoarelor particularităţi: XX XV . 1. 1. fenotipul b vg b b vg vg genotipul b*b vg*vg fenotipul 50% 50% Fig. diferiţi după formă şi mărime. 1. în prima au fost încrucişaţi masculi din F! cu femele virgine homozigote după ambele gene recesive (bb vg vg). condiţii dirijabile (pe au se pot obţine 30 de generaţii). Aspectul exterior şi caperioada scurtă de dezvoltare embrionară în riotipul femelei şi masculului la drozofilă. Ulterior au fost efectuate două încrucişări de analiză.T. încrucişarea femelelor cu corp gri .său au încrucişat femelele cu corp gri şi aripi culi corp negru . 1.86. 1 I .dimensiunile relativ mici ale corpului şi Fig. Prima încrucişare de analiză.numărul mare de mutaţii (-50) ale diferitelor gene.85.numărul relativ mare de caractere detervg+vg+ b b vg vg formale minate de gene dispuse doar în 4 perechi de b vg b+vg* cromozomi. Rezultatul obţinut corespunde regulii uniformităţii hibrizilor de prima generaţie.culoarea neagră a corpului b {black) şi aripi rudimenb*b vg*vg tare vg iyestigeal) .prolificitatea femelelor care pot depune negru 200-300 de ouă. Rezultatele acestor încrucişări au fost diferite. Morgan şi colaboratorii Fig. iar în a doua femele virgine din Fj cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive. 1.aripi normale cu mas. Toţi hibrizii din Fl aveau corp gri şi aripi normale (fig. Studiind moştenirea a două caractere . 1. corp . Fig.normale (b+ b+vg+ vg+) cu masculi ce aveau corp tare. F. 90 .aripi rudimen.o Musculiţa de oţet {Drosophilla melanogaster) {fig. negru şi aripi rudimentare (bb vg vg).84. aripi rudimentare .87. caracterele corp negru şi aripi rudimentare sunt determinate de gene recesive. Interpretarea cromozomială a înlănţuirii genelor plasate pe acelaşi cromozom. Prin urmare.85).

5% corp tgru .aripi normale şi corp negru .5% corp gri . 1.5% 41. în 83% de b*vg* bvg b vg bvg b b* vg* vg vg vg*vg vg* *1.5% corp negru . Numărul ipelor de linkage este egal cu numărul haploid de cromozomi. A doua încrucişare de analiză. la om . 1. gârneţi parientali crossinggârneţi over recombinaţi 91 . De exemplu.23.88. Reprezentarea schematică a fenomenului I crossing-over. Raportul real s-a dovedit a fi de: 41.87).le înregistrate în prima încrucişare de analiză (fig. întrucât segregarea în cazul încrucişării de analiză reflectă raportul gârneţilor jformaţi de hibrizii din F. Totalitatea genelor ispuse pe un cromozom formează un grup de linkage (de înlănţuire). Determinaţi clasele genotipice obţinute în această încrucişare de analiză.aripi rudimentare. înlănţuit. 1.88. De aici putem deduce că genele ce letermină corp gri .86) s-au obţinut două clase fenotipice de îusculiţe. 2. la îzofilă distingem 4 grupe de linkage. 1. 1. 41.aripi normale şi corp negru . şi nu patru ca în cazul combinării independente a caracterelor în conforlitate cu legea a doua a lui Mendel {fig. raportul lor nu era de 1:1:1:1 conform legii segregării independente apă fiecare pereche de caractere.aripi reduse.5% f. 8. ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETA A GENELOR.femelă virgină din Ft cu masculi îmozigoţi după ambele gene recesive .s-au obţinut rezultate total diferite de .89. Prin urmare. indiferent de sex: corp cenuşiu .aripi normale.5% 8.5% 8.în prima încrucişare de analiză {fig. Deşi s-au obţinut patru lase fenotipice.. RECOMBINAREA GENELOR IN BAZA CROSSING-OVERULUI în cea de a doua încrucişare de analiză .aripi reduse.5% de iusculiţe cu corp gri .aripi normale şi 8.aripi rudimentare sunt plasate ! acelaşi cromozom şi de aceea se transmit împreună. masculii din Fj formează doar două tipuri de eameţi. reiese că.

Experimentul a fost repetat pe musculiţe cu o altă îmbinare a caracterelor analizate mai sus. Amintiţi-vă după fig.5% 16.5% 16.90. S-au obţinut aceleaşi rezultate ca şi în cazul studiat anterior: în prima încrucişare de analiză toţi indivizii moşteniră îmbinarea părintească de caractere.5% 8.aripi normale. S-au efectuat două încrucişări de analiză diferite. Apariţia de indivizi cu caractere recombinate poate fi explicată doar prin faptul că în cazul femelelor înlănţuirea genelor situate pe acelaşi cromozom nu este completă.90 cum este numit fenomenul de schimb reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi. Hibrizii din Fi moşteneau caracterele dominante: corp cenuşiu .5% 16.5% de gameti b vg | 25% 25% 25% 25% 83% gârneţi parientali J 700% de gârneţi identici bvg Fig.5% 8. şi anume: corp negru .cazuri s-a repetat îmbinarea părintească a caracterelor. în a doua.aripi normale şi corp gri . Cauza rezidă în schimbul reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi în timpul meiozei (fig.5% 8.aripi rudimentare). Interpretarea cromozomială a rezultatelor celei de a doua încrucişări de analiză.5% | byg byg* 17% de gârneţi recombinaţi \41. 1. iar în 17% au apărut îmbinări noi ale acestora.89). 1. 92 . celulele homozigotului recesiv 66% de meioze fără crossing-over 4 34% de meioze cu prima diviziun 100% de meioze fără crossing-over 16. în prima s-au încrucişat masculi din Ft cu femele homozigote după ambele gene recesive (corp negru .5% 41. la 17% înregistrânduse caractere recombinate. în cea de a doua doar 83%. 1.5% de gameţi b* vg* 8. femelele din Fi s-au încrucişat cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive.aripi rudimentare. Rezultatele obţinute nu se conformează nici cu înlănţuirea genelor plasate pe acelaşi cromozom.

care pereche de cromozomi omologi cu indicarea denumirii complete sau ^scurtate a genei. 3. Observările au arătat că procentul de organisme cu ractere recombinate este mai mare la o distanţă mai mare dintre gene. sunt situate mai aproape. Ideea a t folosită de T. Astfel a fost întocmită prima hartă cromozomială: reprezentarea grafică amplasării genelor pe cromozomi (fig. Apartenenţa genei la un îumit grup de linkage şi distanţa dintre gene se determină prin studierea iltatelor încrucişărilor. 93 . egal cu numărul haploid de cromozomi. în baza celor spuse despre moştenirea înlănţuită a genelor plasate pe acelaşi cromozom tezele de bază ale teoriei cromozomiale se formulează astfel: • Genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă un anumit locus. cu atât probabilitatea că ele se vor moşteni împreună (~j este mai mare şi invers. distanţei în procente de la un capăt al cromozomului. Diferiţi •omozomi conţin un număr diferit de gene. pentru diferite gene este diferit şi depinde de distanţa dintre ele: cu cât acestea ^Z. Hărţile genetice se întocmesc pentru . 1. • Pentru fiecare specie este caracteristic un anumit număr de grupe de linkage. luat ept zero. frecvenţa crossing-overului este de 17%. de aceea unele tcaractere se moştenesc împreună. T.întrucât indivizii cu caractere recombinate alcătuiesc în cazul analizat 17% din descendenţi. prin metode speciale. Această legitate a fost numită regula lui Morgan. Dar apare întrebarea de ce recombinarea genelor nu are tz loc în prima încrucişare de analiză? Studiile efectuate au arătat că la masculii de ^ drozofilă crossing-overul nu are loc. Pentru stabilirea localizării grupului de linkage se >losesc cromozomii cu structură modificată. • Genele dintr-un cromozom formează un grup de linkage. HĂRŢILE CROMOZOMIALE în baza rezultatelor încrucişărilor de analiză. f? Generalizând cele expuse. • Genele sunt amplasate în cromozom într-o anumită consecutivitate lineară. gradul de înlănţuire fiind determinat de distanţa dintre ele. Morgan şi discipolii săi au îs la concluzia că frecvenţa de apariţie a organismelor cu caractere recombinate îflectă distanţa dintre gene. • Genele alele îşi pot schimba locurile. Morgan pentru determinarea distanţei dintre gene în cazul Dzofilei.91). se pot recombina. • Genele alele ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi. Motivul nu este însă cunoscut. Cu acest scop. precum şi a distanţei dintre gene. putem afirma că genele localizate pe acelaşi ^ cromozom se moştenesc înlănţuit. Frecvenţa recombinării I ţte direct proporţională cu distanţa dintre gene. Procentul recombinărilor zi. Hărţile cromozomiale mai sunt lite şi hărţi genetice ale cromozomilor. întocmirea hărţilor cromozomiale presupune determinarea apartenenţei genei un anumit grup de linkage şi corespunderii grupei de linkage studiate unui lumit cromozom.

s. vg — aripi rudimentare (normale). III: ni—faţete groase (normale). II: al.aripi sucite (normale). dp -aripi scurte (normale). Fig.absenţa unei nervuri de pe aripă (prezenţa ei). e c .ochi purpurii (roşii).pată pe aripă (lipsa petei). Cifrele indică distanţa dintre gene şi unul din capetele cromozomului. IV : bt . 8 . ev .91.aripi arcuite (drepte).corp negru (cenuşiu). car . Hărţile genetice ale cromozomilor drozofîlei. Literele sunt abrevieri ale genei mutante.aripi mici (normale). v. 94 . m. 1.ochi roz (roşii). pr— ochi purpurii (roşii).I normă mutaţie normă mutaţie III normă IV mutaţie 1 : cu V \ : Y— corp galben (cenuşiu). b . sp .perişori scurţi (normali).ariste scurte (normale).faţete groase (normale).perişori scurţi (normali).corp de culori închise (gri). bb perişori scurţi (normali). d . a .ochi rubinii (roşii). D . ro. ey lipsa ochilor (prezenţa ochilor).picioare scurte (normale).perişori între faţete (lipsa lor).ochi plaţi (rotunzi). se-ochi cafenii (roşii). W— ochi albi (roşii). ca -ochi rubinii (roşii). e-corp negru (cenuşiu). ss . p . f— perişori bifurcaţi (normali). Mg .aripi încovoiate (drepte). c.număr redus de perişori (normal).

virusuri. ce conţin un amestec de plastide verzi şi albe. Moştenirea caracterului „frunze pestriţe" ţine de transmiterea la diviziunea celulară a două tipuri de plastide: verzi şi albe. La porumb. orz. albe şi cu amestec de plastide verzi şi albe. Plastidele se divid autonom în celulă şi se repartizează la întâmplare între celulele-fiice. caracterul dat se moşteneşte pe linie maternă.se asigură trecerea unei porţiuni de cromozom la un alt cromozom. Hărţile cromozomiale permit de a prevedea caracterul moştenirii caracterelor. La polenizarea plantelor cu sterilitate masculină cu polen normal în [majoritatea cazurilor se obţin plante cu polen steril. pe lângă frunzele verzi obişnuite. Moştenirea plastidică a fost descoperită la unele plante: frumoasa-nopţii.a. roşii. purtători ai informaţiei ereditare pot fi şi unele organite celulare care posedă propriul ADN. 95 . Moştenirea mitocondrială. Ereditatea citoplasmatică masculină. pentru a stabili care grup de gene au trecut de la un grup de linkage la altul. Aceste modificări structurale ale cromozomilor sunt vizibile la microscop. ţânţar. pestriţe şi albe. sfeclă se întâlnesc forme ce nu formează polen. Celulele. găină. Deoarece plastidele ajung la zigotprin intermediul citoplasmei ovulului. orez. ereditatea extracromozomială mai este numită şi citoplasmatică. porumb. precum şi despre ARNm şi ARNt care participă la sinteza lor. transmiţându[se pe linie maternă. iar altul se lungeşte. există şi frunze pestriţe. şoarece. grâu. pe frunză vor apărea sectoare erzi. la diviziune formează trei tipuri de celule: cu plastide verzi. muscă. în unele cazuri. iar în selecţie uşurează alegerea perechilor pentru încrucişare. Fenomenul a fost numit sterilitate citoplasmatică masculină şi este determinat de particularităţile I citoplasmei. om. Până în prezent au fost întocmite hărţile cromozomiale pentru drozofilă. sterilitatea masculină nu dispare. La aceste plante. în celulele eucariote astfel de organite sunt cloroplastele şi mitocondriile. în funcţie de care deosebim respectiv moştenirea plastidică şi mitocondrială a caracterelor. Ca urmare un cromozom se scurtează. mu poate fi determinată structura responsabilă de dezvoltarea caracterului dat. guraleului ş. Moleculele de ADN ale acestor organite conţin informaţia despre propriile proteine. întrucât organitele celulare sunt moştenite prin intermediul citoplasmei. Ca urmare. La repetarea acestei încrucişări [pe parcursul mai multor generaţii. 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ Pe lângă cromozomi. alge. sau formează polen steril. Ulterior se face analiza genetică a descendenţilor cu astfel de cromozomi. Mitocondriile de asemenea conţin ADN inelar şi dispun de propriul aparat de sinteză a proteinelor. bacterii. drojdii. Genele mitocondriale controlează | două grupe de caractere ce ţin de activitatea sistemelor respiratorii şi rezistenţa la antibiotice şi alte toxine. deşi este evidenţă moştenirea extracromozomială a caracterului. ceapă.

La om locusul factorului RH rezus e înlănţuit cu locusul ce determină forma eritrocitelor şi se află la o distanţă de 3 morganite de el (C. 6. c) 8000 gene. d) perechea IV. Rh-pozitiv moştenindu-l de la un părinte. 3.Explicaţi prin schemă rezuitateie experimentelor făcute de Morgan pe museuiiţa de oţet. 1. 2. b) prezintă un mare număr de gene mutante. Rh-pozitiv şi eliptocitoza (eritrocite eliptoidale) sunt determinate de gene autozomale dominante. Analizaţi biografia fui T. 5. Drosophila melanogaster constituie un excelent material de cercetare. iar eliptocitoza de la celălalt. 4. Numărul de gene la Drosophila melanogaster este de aproximativ: a) 4 gene. Cei mai mici cromozomi la Drosophila melanogaster formează: a) perechea I. Fenomenul de linkage: a) este contrar legii a ll-a a lui Mendel. d) prezintă schimbul reciproc de gene plasate pe cromozomi pereche. Alegeţi răspunsurile corecte. Probleme. d) nu vine în contradicţie nici cu una din legile lui Mendel. c) toate celulele conţin cromozomi gigantici. c) poate avea loc şi în interiorul genei. Stern. deoarece: a) are un număr redus de cromozomi. Determinaţi coraporturile procentuale ale genotipurilor şi fenotipurilor probabile ale copiilor din această familie. d) 5000 gene. Elucidaţi esenţa şi rolul hărţilor cromozomiale.z=^ —1 i x^ ~ <f O 1. 1965). Crossing-overul: a) are loc numai în mitoză. fa) 16 gene. Unul dintre soţi este heterozigot după ambele caractere. b) are loc numai în meioză. Al doilea soţ are Rh-negativ şi eritrocite normale. b) se manifestă numai în cazul genelor situate pe acelaşi cromozom. 2» Enumeraţi particularităţile structurale aie musculiţei Drosophila melanogaster care au făcut din ea un obiect al cercefărilor genetice. c) contravine legii I a lui Mendel. 5. C) perechea III. 96 . 3. d) generaţiile se succed la intervale mici de timp. b) perechea II. Morgan. 4.

Apare întrebarea. Caracterele sexuale I rimare includ un şir de particularităţi morfologice şi fiziologice care asigură )rmarea gârneţilor şi contopirea lor la fecundaţie.masculi.masculi. Acest tip de determinare a sexului ste numitprogamic.MOŞTENIREA CARACTERELOR CUPLATE CU SEXUL! 1 DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR 2 DIFERENŢIEREA SEXULUI 3 EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX • 1. mamifere. iar din cele mici . DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR Sexul reprezintă o totalitate de caractere şi însuşiri ale organismului care asigură [reproducerea şi transmiterea informaţiei genetice prin intermediul gârneţilor. iar din ele ce se fixează de trompa femelei sau se află în apropierea acesteia . Caracterele care determină deosebirile dintre indivizii de sex opus (dimorfismul •exual). arahnide. se diferenţiază în primare şi secundare. reptile pcul se determină în timpul fecundaţiei. numite sexuale. ci. Din cele mari după fecundaţie se szvoltă femele. segregarea după sex ste apropiată de 1:1. a XII-a „_ . forma şi dimensiunile penelor la răsări. Repartizarea neuniformă a citoplasmei în ovogeneză duce i formarea a două tipuri de ovule: mari şi mici. Acest raport numeric coincide cu segregarea obţinută la ologie. Enumeraţi caracterele sexuale primare şi secundare la om. Printre acestea pot fi enumerate: deosebirile în culoarea. este caracteristică determinarea sexului după pcundaţie. Acesta este cel mai răspândit tip de îterminare a sexului şi este numit singamic. Pentru unele animale. adică. de ce depinde sexul viitorilor indivizi în cazul tipului singamic determinare a sexelor? Observările geneticienilor au arătat că în limitele unei masculii şi femelele se nasc în proporţii egale. peşti. Phylloxera vastartix şi Dinophilus sexul zigotului se determină încă timpul ovogenezei. de exemplu iermele marin Bonellia viridis. Determinarea sexului poate avea loc la diferite etape ale ciclului reproductiv. Caracterele sexuale secundare bontribuie indirect la întâlnirea şi împerecherea indivizilor de sex opus. păsări. din larvele ce plutesc liber în apă se dezvoltă femele. i Rotatoria. crustacee. mărimea glandelor mamare la mamifere. Astfel. înotătoarelor la peşti etc. La insecte.

iar celălalt homozigot după gena recesivă (aa).două (X şi O. Wilson şi MacClang pe exemplul insectelor. sexul zigotului este determinat de mascul (fig. La o altă specie de ploşniţă-de-iarbă . numărul de cromozomi sexuali este egal la ambele sexe. este numit homogametic. iar masculii . Genotipul femelei poate fi notat ca 2A + XX.cu încrucişarea de analiză când unul din părinţi este heterozigot (Aa). Mendel. iar masculii doar unul. plantele dioice şi la om. întrucât la drozofilă femela este homogametică. Ambele tipuri de gârneţi masculini se formează în proporţie egală de 1:1. păianjeni. Sexul. La fel se determină sexul şi la om (fig. în cazul când acceptăm ideea că sexul se moşteneşte după acelaşi principiu.hetemgametic. individul va fi de sex masculin. Tipul XY poartă denumirea de Drosophilla şi se întâlneşte la diptere. amfibieni. sau X şi Y). 1. reptile şi plante sexul heterogametic sunt femelele. Ele formează două tipuri de ovule: Z sau W. Sexul heterogametic poate fi de două tipuri: XO sau XY. deoarece la baza formării lor stă meioza. ulterior fiind confirmată experimental de E. iar a masculului . polichete. La fecundaţia ovulului de către un spermatozoid ce poartă cromozomul X va rezulta un individ de sex feminin. la un număr egal de autozomi. Cercetările au arătat că la toate păsările. Schematic moştenirea sexului în cazul isectelor descrise se prezintă astfel: Protenor P 9 Din schemă se vede că în ambele cazuri femela formează un tip de gârneţi. care formează un singur tip de gârneţi după cromozomii sexuali. Masculii sunt homogametici şi formează un singur tip de 98 . iar celălalt . Această presupunere a fost expusă încă de G. unul din sexe trebuie să fie homozigot. Tipul XO a fost numit fluture şi este caracteristic pentru ortoptere. Deosebirile dintre cromozomii sexuali s-au dovedit a fi cantitative şi calitative. Ei au observat că cariotipul femelelor şi masculilor se deosebesc după o pereche de cromozomi. numiţi mai târziu sexuali.2A + XO (2A reprezintă garnitura diploidă de autozomi). numai că femelele conţin doi cromozomi sexuali identici XX. peşti. iar cel ce formează două tipuri de gârneţi . mamifere. la unele specii de nevertebrate. 1. iar masculul doi cromozomi sexuali diferiţi .92).XY. gândaci. nematode. Dacă spermatozoidul poartă cromozomul Y (sau este lipsit de cromozom sexual).Ligaeus.93). multe specii de căpuşe. femelele poartă doi cromozomi sexuali identici .heterozigot.doi cromozomi X. La ploşniţa-de-iarbă Protenor.

1.95). cu garnitura diploidă de cromozomi (2n). Tipul ZW de determinare a sexului a fost numit Abraxas (fig. iar din cele nefecundate . El este caracteristic pentru o serie de insecte cum ar fi albina meliferă. la albina meliferă regina depune două tipuri de ouă.Z. la 100 de embrioni fetiţe revin circa 150 de embrioni băieţei. cu o garnitură haploidă (n). La aceste animale cromozomii sexuali lipsesc. 1. sexul fiind determinat de ploiditatea cromozomilor (fig.94).ci Fig. iar altă parte nefecundate. 1.95. La om. Determinismul cromozomial al sexelor la om. în natură se întâlneşte şi un tip specific de determinism cromozomial al sexelor .93. Teoretic toate tipurile enumerate de determinism cromozomial al sexului asigură un raport constant al sexelor de 1:1. Tipul Abraxas de determinare a sexului.haploid. De exemplu. Determinismul cromozomial al sexelor la Drozofilla.masculi (trântori). }fig. Fig. Unii cercetători explică fenomenul prin viabilitatea mai înaltă a spermatozoizilor purtători ai cromozomului Y faţă de cei ce poartă cromozomul X. în realitate se nasc mai mulţi indivizi de sex masculin. Tipul haploid de deteriism cromozomial al sexului. Din cele fecundate se dezvoltă albine lucrătoare şi regine.94. 1. astfel încât la momentul naşterii la 106 băieţei revin 100 de fetiţe. oo . 1. viespile şi furnicile. dintre care o parte fecundate. g.92. 1. în primele luni de sarcină sunt eliminaţi mai mulţi embrioni de sex masculin. spermatozoizi . în momentul conceperii.

gemenii unisexuali sunt normali. Bisexualitatea ereditară a organismelor este confirmată de cazurile de schimbare a sexului în ontogeneză în condiţii naturale şi experimentale. dar într-un raport diferit. Amintiţi-vă care sunt glandele producătoare de hormoni sexuali la om. cât şi la femele.genitaliile externe sunt de tip feminin. caracterele de mascul se restabilesc.estrogenii şi progesteronul. de regulă. La vitele mari cornute. prin urmare şi diferenţierea lui. Rezultatele acestui experiment şi a multor altora au sugerat ideea că organismele genetic sunt bisexuate. Să urmărim una din aceste schimbări de sex pe exemplul peştişorilor decorativi. întrucât nivelul acestor hormoni în sânge este controlat de genele ce determină sexul. La aceşti peştişori heterogametic r R r r este sexul masculin (XY). iar viţeluşa. influenţând prin secreţia de hormoni sexuali masculini dezvoltarea embrionului feminin. iar r r XY xx xx homogametic . La masculi predomină genele ce asigură dezvoltarea sexului masculin. Dacă acestei „găini" i se transplantează testicule de la un cocoş normal. iar cele interne masculin. unele PREDETERMINAREA HORMONALĂ A SEXULUI broaşte (Xenovus laevus) Desti LA PEŞTII ORYZIAS LATIPES oroaşte (Aenopus laevus).cel feminin (XX). ca în experimentul descris mai sus. Aceste schimbări sunt cauzate de faptul că testiculele încep să funcţioneze înaintea ovarelor. în caz de bisexualitate. adică dispun de gene ce determină dezvoltarea ambelor sexe. Astfel de rezultate au fost obţinute în experimentele pe triSchema 1. este intersexuală şi sterilă . de exemplu prin castrarea masculilor. spre deosebire de cei bisexuali. la mascul vor predomina androgenii. Prin acţiunea preparatelor hormonale s-a reuşit schimbarea sexului la unele animale chiar până la formarea de gameţi de sex opus. dar într-un raport cantitativ diferit. Se cunosc hormoni sexuali masculini androgenii. savanţii au observat că la înlăturarea testiculelor cocoşul capătă caractere de găină.a celui feminin. sau ca urmare a unor dereglări hormonale. peşti p â XrYR roşii X 9 X X albi (Oryzias latipes). păsări şi alte animale. iar la femele .3 t o n {pieurodeles waltlii). se creează condiţii pentru dezvoltarea caracterelor sexuale specifice celuilalt sex. şi feminini .estrogenii şi progesteronul. Ambele tipuri de hormoni sunt prezente atât la masculi. iar la femelă .2. Aceste gene controlează secreţia de hormoni sexuali care şi asigură diferenţierea sexului. 100 . DIFERENŢIEREA SEXULUI 2 __i cu Determinarea sexului este urmată de dezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare. în caz de schimbare a raportului hormonal specific sexului dat. viţelul este normal. Studiind rolul glandelor sexuale în diferenţierea sexelor.

iar ochi albi cealaltă jumătate din masculi. iar fenotipic erau femele cu ovare normale şi caractere sexuale secundare feminine. iar masculii roşii X Y {schema 1. Analiza sexuală a descendenţilor a arătat că ochi roşii :\eau toate femelele şi jumătate din masculi. iar în mâncarea celor din grupa a doua s-a adăugat hormon sexual feminin. în consecinţă.în Fj s-au obţinut două clase fenotipice în raport de 1:1. în cazul încrucişării indirecte . toţi hibrizii din F. Ei se încrucişau liber cu masculi roşii normali.pe cromozomul X. cât şi la cea indirectă (aa x AA) se obţin aceleaşi rezultate.Pentru experiment s-au luat peştişori roşii şi albi. să analizăm rezultatele experimentelor lui T. Deosebirile rezultatelor celor două încrucişări arată că moştenirea culorii albe a ochilor depinde de faptul care părinte este 101 G .caracterul mamei. Fiicele moştenise caracterul tatălui. toţi masculii din grupa a doua genotipic continuau să rămână masculi. Gena dominantă a culorii roşii se află pe cromozomul Y.recesivă. ceea ce nu se poate spune despre încrucişarea indirectă.albe. iar alela recesivă . Masculii rezultaţi din această încrucişare erau roşii. Prin urmare. Până la diferenţierea glandelor sexuale. în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 75% de musculiţe aveau ochi roşii şi 25% . EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE Moştenirea genelor localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul lor: atât la încrucişarea directă (AA x aa). Cei din prima erau hrăniţi normal.femelă cu ochi albi şi mascul cu ochi roşii (fig. Demonstraţi că în cazul încrucişării directe şi a celei indirecte se obţin aceleaşi rezultate. Rezultatele încrucişării directe corespund legilor mendeliene. 1. white . La încrucişarea hibrizilor din Fj intre ei. iar fiii .3).97) . aveau ochi roşii {fîg. La încrucişarea femelelor cu ochi roşii cu masculi cu ochi albi w (din eng. Ambele grupe fenotipice erau reprezentate în număr egal de masculi şi de femele. ceea ce demonstrează că culoarea roşie a ochilor este dominantă. Morgan de studiere a moştenirii culorii ochilor la drozofilă.alb) (încrucişarea directă). Pentru a afla dacă această regulă este valabilă şi pentru genele localizate în cromozomii sexuali. 3. Determinaţi segregarea după sex în cazul încrucişării ? XrY* xt?X' Rezultatele acestui experiment confirmă că bisexualitatea este determinată genetic şi că diferenţierea sexului poate fi schimbată în ontogeneză. La încrucişarea hibrizilor din F! intre ei s-a obţinut acelaşi raport al hibrizilor de 1:1. iar femelele . Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de sex feminin homogametic. toţi masculii au fost împărţiţi în două grupe. iar cea albă . 1.96).ochi albi. r r r R femelele albe au genotipul X X .

97. 1. 50% musculite cu ochi roşii 50% musculife cu ochi roşii 50% musculite cu ochi roşii toţi d 25% 9 25% â 25% 9 25% â (51 ochi roşii Ş ochi roşii X (51 och/ a/6/ Xw Y P fenotip genotip Ş ochi albi Xw Xw X gârneţi F1 Fi* 1 Fi Ş ochi roşii din F( X (J ochi albi din Fj ochi roşii din Fj X Ş ochi roşii din F1 XA/ + XW fenotip genotip Xw+ Y X w + Xw Xw Y Xw + J CYJ 50% J I — 50% (xwy Txwj 50% 50% gârneţi ? \ v n y 50% 25% Xw + fa*) 50% ^ — S 50% 25% Xw^ Y ţ j och/ roş// 25% (vV- 25% 25% + Xw + [X . i musculite cu ochi roşii ? ochi albi 50% musculite \ cu ochi roşii ) ochi roşii F. încrucişarea directă. încrucişarea indirectă.? ochi roşii â ochi albi 50% 9 50% d 50% 9 25% â F. 50% Xw Xw Xw+ Y $ ochi roşii 25% Ş ochi roşii 25% Xw + Ş ochi roşii 25% fxwj 50% Xw Xw Y » Xw S 50% Xw Xw Xw Y Ş och/ raş/7 (J och/ a/W Ş ochi albi (J ochi albi Fig.96. Fig. 1. 102 .

femele pestriţe cu mascul cu penaj negru . Acest tip de moştenire a caracterului de la mamă la fiu şi de la tată la fiice este numit în cruce sau criss-cross. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de heterogameţie a sexului . un cromozom X al cărora este de origine paternă. la pisică se întâlneşte o coloraţie specifică a blănii constând din alternarea petelor negre şi roşcate. Cu unele din ele vă veţi face inoscut la studierea temei "Genetica omului". La om sunt studiate circa 150 de gene sex-linkage. minin.cocoşeii 103 . X"Xb . în baza analizei rezultatelor experimentelor descrise mai sus putem afirma cu certitudine că moştenirea caracterelor determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali depinde de repartizarea lor în meioză şi de recombinarea la fecundaţie. Prin urmare.pisică neagră. iar masculii . Fiii însă vor moşteni caracterul mamei. XBXb .purtătorul acestei gene. Femelele la drozofilă sunt homogametice (XX).98). fenotipic vor moşteni caracterul tatălui .pisoi roşcat. caracterul lui va fi moştenit de fiice. XbY . în cazul când purtătorul caracterului dominant este tatăl. în acest caz deosebirile dintre cele două încrucişări sunt explicabile. deoarece cromozomul Y genetic este inert.heterogametici (XY).pisică roşcată.alelei b. Ambele alele sunt localizate pe cromozomul X. rezultatele încrucişărilor reciproce diferă. întrucât sexele se deosebesc după cromozomii sexuali. 1. Amintiţi-vă ce tip de interacţiune a genelor alele avem în cazul pisicilor cu pete negre şi roşcate. iar cea roşcată . Să urmărim cum se va moşteni penajul pestriţ la găini (fig. deoarece atât fiicele. XBY pisoi negru. în acest caz fenotipurile enumerate sunt determinate de următoarele genotipuri: X B X B . Dacă purtătoarea caracterului dominant este mama. 1.97).ochi albi (fig. localizată pe cromozomul sexual X. primind un cromozom X de la mamă şi unul de la tată. lucru inexplicabil până când nu s-a stabilit că moştenirea acestui caracter este cuplată cu sexul. Putem presupune că gena dată este localizată pe cromozomul sexual X. Singurul cromozom X al fiilor din F1 parvine de la mamă şi de aceea fiii moştenesc caracterul mamei . — ^jf— O1 -* 'U Moştenirea caracterelor determinate de gene amplasate pe cromozomul X a fost studiată şi pe exemplul altor animale. De exemplu. întrucât fiicele din Fj sunt heterozigote după caracterul dat.pisică cu pete negre şi roşcate.ochi roşii. cei doi cromozomi sexuali X ai femelelor cu ochi albi din încrucişarea indirectă vor purta alela recesivă. toţi hibrizii j din Fj vor moşteni caracterul mamei. i cazul încrucişării directe . iar unicul cromozom sexual X al masculilor cu ochi roşii gena dominantă. Pisoi cu o atare coloraţie nu se întâlnesc. întrucât unicul lor cromozom X Iste moştenit de la mamă. Acest aracter este determinat de gena dominantă B. Studiile au arătat că culoarea neagră se datorează alelei B. cât şi fiii primesc un cromozom X de la mamă.

nu. După acelaşi principiu se moşteneşte şi chilia la femei şi bărbaţi. Rezultatele acestor încrucişări ne demonstrează încă odată că moştenirea caracF-. Astfel s-a reuşit "colorarea" gogoaşelor produse de masculi. Cu ajutorul unei maşini de sortare.nu. dar care se manifestă doar la indivizii unui sex. iar la femei . La bărbaţi gena chiliei domină. producţia de ouă etc. la fel şi cea recesivă la mascul. în sericicultură.98. care funcţionează pe bază de fotoelemente. lipsa lor . Importanţa practică a moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. terelor sex-linkage corespunde pe deplin repartizării cromoFig. deoarece unicul lor cromozom X era de origine paternă.dinFj aveau penaj pestriţ. Cunoaşterea caracterelor cuplate cu sexul dă posibilitatea de a separa descendenţa după sex îndată după naştere. Gena dominantă se va manifesta la femele numai în stare homozigotă. 1.de gena recesivă h. De exemplu. se obţin cu 20-30% mai multă mătase. toţi puişorii din Ft erau pestriţi. Masculii heterozigoţi Hh vor avea coarne. deoarece moşteneau gena dominantă de la mamă. cocoşii fiind crescuţi pentru carne. ouăle se separă după culoare. iar femeile . alelele ce determină culoarea ouălor au fost "plasate" pe cromozomii sexuali. Dominanţa unor gene depinde de sexul individului. Masculii sunt purtători ai genelor ce determină aceste caractere pe care le transmit fiicelor. asigurându-se o alimentare mai calorică celor colorate. de aceea bărbaţii heterozigoţi după această genă vor fi pleşuvi. Puicuţele din Fj aveau penaj negru. la ei însă aceste caractere nu se manifestă. prin restructurarea cromozomială. iar femelele cu acelaşi genotip (Hh i . de regulă. dezvoltarea coarnelor la oi este determinată de gena dominantă H. combinării lor la fecundaţie. Drept exemplu pot servi producţia de lapte şi conţinutul de grăsime în lapte. Astfel de caractere sunt numite limitate de sex.nu. Moştenirea penajului la găini (caracter zomilor sexuali în meioză şi cuplat cu sexul). din care. 104 . în avicultura este foarte important de a stabili sexul puilor de o zi după fenotip în vederea hrănirii lor separate. 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX Se cunosc caractere determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali sau autozomii ambelor sexe. La încrucişarea femelelor cu penaj negru cu masculi pestriţi. de aceea caracterele determinate de aceste gene sunt numite controlate de sex.

B. tatăl căreia suferea însă de hemofilie. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. 2. d) determină sexul masculin la om. d) se întâlneşte şi la lăcuste. tatăl căreia avea ochii albaştri şi suferea de daltonism. iar gena cecităţii cromatice (daltonismului) este recesivă şi este înlănţuită cu cromozomul X. Ce genotipuri pot avea descendenţii acestui cuplu. Probleme. A. Analizaţi schema moştenirii criss-cross a caracterelor. 105 . Determinaţi genotipurile descendenţilor acestui cuplu. Explicaţi schema moştenirii alelelor sex-linkage pe exemplul încrucişărilor efectuate de Morgan. b) este caracteristic tuturor insectelor. 4. Descrieţi mecanismul următoarelor tipuri de determinism cromozomial al sexului: a) progamîc. Hemofilia clasică se transmite drept caracter recesiv înlănţuit cu cromozomul X. O femeie cu ochi căprui şi vedere normală. c) femela în acest caz este homogametică.7O 1. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: a) tip Protenor b) tip Abraxas c) tip Drosophila d) tip haploid e) tip fluture 1)XY 2) XX 3) XO 4) O 5) ZZ 6)rt 3. 5. 6. Cromozomul Y uman: a) este un cromozom de talie mare comparativ cu cel de tip X din aceeaşi pereche. dacă se ştie că gena ochilor căprui se transmite drept caracter dominant autozomal. b) singamic. s-a căsătorit cu un bărbat cu ochi albaştri şi vedere normală. c) unele gene de pe cromozomul Y pot suferi mutaţii. Un bărbat sănătos se căsătoreşte cu o femeie ce nu suferă de hemofilie. b) conţine acelaşi număr de gene ca şi cromozomul omolog X. Tipul Drosophila de determinism cromozomial al sexelor: a) este specific omului. 2.

a. culoarea ochilor ş. de carne ş. producţia de lapte. în funcţie de factorul declanşator.a.cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor datorită căreia indivizii aceleiaşi specii se deosebesc după unul sau mai multe caractere: dimensiunile corpului sau organelor. pigmentaţia.§ VARIABILITATEA ORGANISMELOR 1 FORMELE VARIABILITĂŢII 2 VARIABILITATEA NEEREDITARĂ 3 VARIABILITATEA EREDITARĂ 4 ALEUSMUL MULTIPLU 5 LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE 6 SECURITATEA GENETICĂ 1. particularităţile structurale şi funcţionale etc. culoarea blănii. 106 .4 : neereditară (fenotipică. FORMELE VARIABILITĂŢII Amintiţi-vă noţiunea de variabilitate (a se vedea p. Caracterele calitative reprezintă o descriere tipologică a organismelor: culoarea şi forma fiorii şi ale fructului. cât şi cantitative ale organismelor. Cercetările au arătat că variabilitatea este generată de două grupe de factori: 1) deosebirile în genele moştenite de la părinţi şi 2) influenţa condiţiilor de mediu în care are loc dezvoltarea individuală. de ouă. Moştenirea caracterelor calitate are loc în conformitate cu legile mendeliene. 39). Caracterele determinate prin măsurări reprezintă caractere cantitative. forma nasului. modificativă) ereditară (genotipică) combinativă mutaţională Variabilitatea vizează atât caracterele calitative. greutatea fructelor.4): Schema 1. Diversitatea uimitoare de organisme ce populează Terra sunt consecinţa variabilităţii . forma lor. deosebim două forme ale variabilităţii {schema 1. seminţelor. de exemplu. Acest tip de caractere este determinat de mai multe gene şi de aceea moştenirea lor se abate de la legile mendeliene.

săgeata-apei . labele botişorul devin negre.săgeata-apei. 107 . Prin urmare.C . pentru fiecare ditară la: A . plutitoare (ovaî) şi aeriene (în formă de săgeată) (fig. B. coada. 1.99. Aceste experienţe explică de la naştere iepurii de Himalaya sunt complet îi .frunzele prezintă trei vaiante de forme în funcţie de raportul lor faţă de pă: submerse (în formă de panglică).notipul lor a revenit la cel iniţial. 1. el a constatat ă fenotipul acestora s-a schimbat radical: plantele erau viguroase. în a. de exemplu la floarearoştească. Cultivând forme tontane de vulturică pe soluri fertile al Grădinii botanice din Miinchen. Dacă dezvoltarea lor de mai departe loc la temperatura de 30°C.păr alb.99 în funcţia de raportul lor faţă de apă. Variabilitatea neereiperatură înaltă. Drept exemple ale variabilităţii modificative i lumea animalelor pot servi determinarea sexuii la viermele marin Bonellia (a se vedea p. Dacă unui iepure de limalaya i se rade părul de pe spate şi regiunea »tă se răceşte (prin aplicarea unei pungi cu ă).2 VARIABILITATEA NEEREDITARA Observaţi şi comentaţi deosebirile în forma frunzelor plantelor din fig.floarea-broştească. Q. A). i temperaturi mai joase.99. ei rămân albi. B îiune a corpului există o temperatură limită. înfloreau abundent. în ondiţii obişnuite (t = 20°C) va creşte tot păr fcru. în scurt timp ea se va acoperi cu păr kgru. . La unele plante acvatice. 1.99. Himalaya. iar la aplicarea unei comprese calde -. . La o altă plantă cvatică . ixemplele prezentate sunt o dovadă elocventă a Dlulul mediului în manifestarea fenotipică a genopului. Năgeli a făcut publice rezultatele observărilor sale supra manifestării aceloraşi genotipuri în diferite condiţii de viaţă. eşi genotipul lor este acelaşi. itorcând aceste forme pe solurile sărace de munte. urechile. recum şi schimbarea culorii blănii la iepurele .dezvoltarea lor embrionară decurge la Fig. 1865 botanistul german K. iepuraşii de această rasă unt albi. La îndepărtarea părului de pe urechi. La naştere. 1. 0°C) . 98). frunzele de la suprafaţa apei sunt mai ectate decât cele scufundate în apă (fig.

gulie crescută la înălţimea de 2 400 m. B). schimbarea condiţiilor de viaţă a dus doar la modificarea fenotipului. iar cealaltă pe şes. 1. Ilustrarea experienţei dezvoltat plante cu tulpina înaltă (fig. Bonnier cu păpădia. 1. Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată şi pe exemplul o 0 Fig. planta prezentând o rozetă de frunze lipite de pământ (fig. Spre mirarea lui. lui G. 108 .neagră {fig.102.gulia din B mărită. Acest tip de variabiliFig. Prin urmare. C .mai sus de care creşte blană albă. 1. Deşi plantele aveau acelaşi genotip. Din butaşii de rădăcină plantaţi pe şes s-au Fig. botanistul a împărţit rădăcinile mai multor gulii şi păpădii (fig. doar o adaptare a acestuia la condiţiile concrete de viaţă. Varietatea fenotipurilor care apar la organisal mele cu acelaşi genotip sub influenţa condiţiilor -14" de mediu prezintă variabilitatea modificativă sau mai simplu .101. Prin urmare. iar sub această limită . 1. mani25-27 festarea genei responsabile de culoarea blănii __1 depinde de temperatură.100).gulie crescută pe şes B ..101) înjumătăţi egale. Aceleaşi rezultate le-a obţinut şi în cazul păpădiei. Harta temperaturilor limită de dezvoltare a pigmentaţiei tate nu afectează integritatea genotipului. O parte le-a plantat în regiune montană.100. din acestea au crescut plante cu tulpina înaltă. Bonnier: A . fiind blănii la iepurele de Himalaya. Ţinând cont de faptul că păpădia şi gulia se pot înmulţi vegetativ prin butaşi de rădăcină. Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată de botanistul francez G.modificări. A). Bonnier.102. genotipul rămânând neschimbat. fenotipul lor s-a dovedit a fi diferit ca urmare a condiţiilor diferite de creştere. 1. iar cei plantaţi pe terenuri muntoase aveau tulpină scurtă sau aceasta lipsea complet. Experienţa efectuată de G. 1. Pentru a afla dacă modificările dobândite se transmit urmaşilor. 1. Bonnier a semănat seminţele recoltate de la plantele crescute la munte în condiţii de şes.102.

imunitatea. masa corporală). Prin urmare. Cum credeţi. în urma acestor încrucişări a obţinut 1592 de urmaşi.flori roşii. mai puţin cele calitative (de exemplu. nu şi genotipul lor. decât caracterele calitative ale acestora: forma. Weismann ~J a montat următorul experiment. din bobocii de floare formaţi în seră se vor forma . •să. Genotipic aceştia sunt absolut identici. Norma de reacţie. La îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere acest indice poate fi ridicat până la 25001. cât şi cele Imtitative. Caracterele cantitative. Prin urmare. ci poar capacitatea de a forma un anumit caracter în condiţii concrete de viaţă.primulei. în urma cercetărilor s-a constatat că cel mai mult se supun variabilităţii •a caractere ca înălţimea. dacă mieilor univitelini li se creează condiţii diferite de creştere. Cele spuse sunt valabile şi pentru caracterele cantitative şi calitative ale animalelor. De ^xemplu. calitatea lânii). flori albe. De exemplu. variabilităţii vor fi supuse mai ales caracterele lor cantitative (de exemplu. iar din cei dezvoltaţi în cameră . Anume capacitatea organismului de | reacţiona la condiţiile mediului de viaţă prin modificarea în limitele normei de îacţie şi reprezintă variabilitatea neereditară.a. la schimbarea condiţiilor de creştere s-a modificat fenotipul florilor. sunt mai puternic influenţate de condiţiile de creştere? Variabilităţii modifîcative sunt supuse atât caracterele calitative. Pe parcursul a 22 de generaţii el a tăiat cozile la şobolani şi i-a încrucişat între ei. în cazul caracterelor cantitative ea este mai mare. masa corporală. variază în limite mai mari in funcţie de condiţiile de creştere. Variabilitatea oricărui caracter nu este nelimitată. :uloarea ş. dar nici unul nu avea coadă scurtă. Plantele crescute din seminţele ':z formate de florile albe în condiţii de cameră dau flori roşii. Dacă în timpul formării bobocilor de floare planta este mutată într-o seră cu aer umed şi zri temperatura de 30-35°C. deoarece dezvoltarea lor este mai puternic influenţată de condiţiile de reştere. producţia de lapte poate varia în limitele 800|500 1 care reprezintă norma de reacţie a caracterului dat. Observarea gemenilor univitelini care au trăit în condiţii diferite de viaţă a permis vabilirea influenţei condiţiilor de viaţă asupra diferitelor caractere şi însuşiri ale Dmului. cantitative sau calitative. în cazul omului variabilitatea modificativă a fost studiată pe exemplul gemenilor •nivitelini. florile ei sunt roşii. care caractere. A. aspectul exterior ş. de exemplu. de la o vacă în condiţii naturale se pot obţine pe durata lactaţiei 8001200 1 de lapte. adică ) anumită normă de reacţie a caracterului dat. în condiţii normale de creştere (în cameră). Pentru fiecare caracter -te specifică o anumită normă de reacţie. Toate caracterele şi însuşirile fiecărui soi de plante de cultură şi rasă de animale 109 . De aici deducem că organismele nu moştenesc caracterul ca atare. conţinutul de gluten în boabele de grâu. florile ce se desfac din aceşti boboci de floare vor fi albe.a. La reîntoarcerea plantei în cameră. Dovadă servesc exemplele prezentate mai sus. fenotipic însă vor fi identici numai dacă vor creşte în condiţii absolut identice sau cel puţin asemănătoare. Pentru a demonstra că urmaşii nu moştenesc modificările părinţilor.

Aranjând aceste date în ordine crescătoare.8 şi 13.8. Limitele variabilităţii după lungimea spicului sunt cuprinse între 6. 7. cu atât seria variaţională este mai scurtă şi mai puţin pronunţată variabilitatea modificativă şi invers. receptiv la condiţiile bune de creştere şi întreţinere. cu noi norme de reacţie a caracterului dorit.9 etc.mai 190 mult de cm 190 cm ria variabilităţii înălţimii la adolescenţi.8. 1. Amplitudinea variaţiei depinde de genotip. 10.2. Şirul variabilităţii modificative.2.2.8.domestice se pot modifica doar în limitele normei de reacţie. 9. Reprezentând grafic variabilitatea acestui caracter. 13. 7. variabilitatea căruia este reprezentată. ridicării nivelului agrotehnic.5.160160 165 cm cm 165170 cm 170175 cm 175180 cm 180185 cm 185. 12. animale cu un genotip îmbunătăţit. 10.2.6. îmbunătăţirii condiţiilor de întreţinere nu sunt ""> întemeiate.9 cm. 13. obţinem curba variaţională.6. 1. 7. 10. După datele curbei variaţionale se stabileşte valoarea medie a caracterului.8. Acestea reflectă variabilitatea modificativă a caracterului dat ca urmare a condiţiilor diferite de dezvoltare. Lungimea seriei variaţionale este determinată de condiţiile de mediu: cu cât acestea sunt mai uniforme. 13.8. 13.9.103. 10. 155.2.8.5. De aceea încercările : de a obţine roade înalte.103 valoarea medie a caracterului. vom obţine şirul variabilităţii lungimii spicului. baza. 12. La măsurarea lungimii spicelor (în cm) dintj^ tr-un lan de grâu s-au obţinut următoarele date: 6. Fig. de a spori productivitatea animalelor domestice numai în _.2. 9. în primul rând este necesar de a crea noi soiuri de plante şi rase de —. Determinaţi după curba variaţională din fig. numit şi şirul variaţional: 6. Aceste limite reflectă diapazonul normei de reacţie. Se- 110 . 7.

neîntâlnite la ei. Aceşti cromozomi. Tezele de bază ale acestei teorii se formulează astfel: 111 . Micomitent. Variabilitatea mutaţională Variabilitatea mutaţională constă în apariţia de noi alele ca urmare a mutaţiei. în pzul cărora creşte probabilitatea întâlnirii gârneţilor identici. roblemele apariţiei mutaţiilor. de exemplu.a. care asigură apariţia de indivizi cu caractere părinteşti | combinate. |ZJ Variabîlîtatea combinativă în cazul înmulţirii sexuate. 2. selecţionării folosesc încrucişările consangvine. trupele de sânge II şi III la copiii ce descind din părinţi cu grupele I şi IV ş. Aceste trei surse ale variabilităţii combinative acţionează independent şi . Varietatea de genotipuri rezultată din contopirea gârneţilor de sex opus în timpul fecundaţiei reprezintă variabilitatea combinativă. însă noile combinaţii de gene se desfac uşor la transmiterea lor generaţiilor irmătoare.3 VARIABILITATEA EREDITARA Variabilitatea ereditară poate fi combinativă şi mutaţională. producţia de lapte). ajungând în zigot. Ca urmare se formează cromozomi crosoveri recombinaţi cu grupe de linkage noi. Mutaţia (din lat. Surse ale acestui tip de variabilitate sunt trei procese: 1. generată de schimbul reciproc de gene dintre cromatidele cromozomilor omologi (crossing over). consecinţele lor pentru purtători şi transmiterea ^cendenţilor sunt abordate de către teoria mutaţiilor elaborată de savantul olandez Vries (1901-1903). organismele kapătă noi caractere şi proprietăţi. cu excepţia gemenilor univitelini. 3. Combinarea întâmplătoare a gârneţilor lafecundaţie. genotipul descendenţilor prezintă o combinare a genelor :ZZ moştenite de la ambii părinţi. Amintiţi-vă şi alte exemple studiate de caractere recombinate la urmaşi. Acest lucru îl putem ' spune şi despre descendenţii oricărui animal sau plantă. Datorită mutaţiilor. forma de mucă a crestei la încrucişarea raselor de găini cu creasta „trandafir" şi „mazăre". Recombinarea intracromozomială. genele rămânând neschimbate. boabe galbene rugoase şi verzi netede în F2 la încrucişarea dilihibridă la mazăre. Deşi la orice copil pot fi identificate caractere tipice şi • j pentru mamă. De aceea pentru a fixa unele caractere valoroase ale hibrizilor (de exemplu. Astfel apar organisme I n genotip şi fenotip nou. De exemplu. asigurând o permutare permanentă a genelor. mutatio . printre descendenţii unui cuplu nu pot fi găsiţi doi indivizi absolut identici. neîntâlnite anterior la indivizii speciei date.schimbare) prezintă modificarea permanentă şi ransmisibilă a structurii şi funcţiei unei gene. şi pentru tată. Recombinarea intercromozomială în baza repartizării independente a romozomilor în meioză. Pe lângă combinări noi Ide caractere părinteşti pot apărea şi altele. determină dezvoltarea de caractere netipice pentru părinţi.

în continuare vom examina mutaţiile ce ţin de modificările în genom şi de posibilitatea moştenirii lor. Aceste proprietăţi le asigură răspândirea în regiunile 112 . • spre deosebire de caracterele neereditare. Apariţia lor este consecinţa dereglării îndepărtării cromozomilor spre polii celulei în meioză sau mitoză. • mutaţiile apar pe neaşteptate ca o modificare discretă a caracterului. • noile forme sunt stabile. tetraploide (4n). CLASIFICAREA NR. frigul etc.). Clasificarea mutaţiilor se face în baza mai multor principii (tab. » mutaţiile asemănătoare pot apărea de nenumărate ori.a» C. 1. Ele prezintă schimbări calitative. genul Triticum reprezintă un şir a cărui membri au 14. cât şi dăunătoare.a. eter ş. • mutaţiile se manifestă diferit şi pot fi atât folositoare.Ui' DAT După caracterul modificărilor în genom (genotip) 2 3 4 5 După modul de manifestare la heterozigot După cauzele care le-au provocat După localizarea în celulă După posibilitatea moştenirii lor genomice cromozomiale genice dominante recesive directe induse nucleare citoplasmatice generative somatice Principalele tipuri de mutaţii Mutaţiile genomice duc la schimbarea numărului de cromozomi. Cel mai răspândit tip de mutaţie genomică este poliploidia . cloroform. Organismele care prezintă poliploidie se numesc poliploizi.) se acumulează o cantitate mai mare de substanţe nutritive. spre deosebire de formele sălbatice. au flori mai mari.9 'TAŢI! IN BAZA . DE ORDINE PRINCIPIUL AL M MUTAŢIILOR Tabelul 1. mai uşor suportă arşiţa. în organele de depozitare (rădăcini.multiplicarea garniturii de cromozomi.9). octaploide (8n) etc. De exemplu. Pentru unele plante sunt caracteristice aşa-numitele şiruri poliploide. vinblastină. Fenomenul poate fi provocat de factori fizici (temperaturi înalte sau joase. • probabilitatea descoperirii mutaţiilor depinde de numărul de indivizi examinaţi. Poliploizii. radiaţie) şi chimici (colchicină. hexaploide (6n). mutaţiile nu formează şiruri continue. Poliploizii mai uşor se adaptează la condiţiile nefavorabile ale mediului.28 şi 42 de cromozomi. în funcţie de numărul de seturi haploide de cromozomi deosebim organisme triploide (3n). fructe. seminţe etc.

pierderea capetlor cromozomiale. 113 . Spre deosebire de plantele aneuploide. Se nai întâlnesc nulizomici (2n . Poliploizii sunt răspândiţi şi printre plantele de cultură. Formele aneuploide de plante it folosite în ameliorare. duplicaţie .104). inimalele aneuploide au o italitate şi fecunditate scăzută iţă de diploizi. Studiaţi după fig. Biologie. iar în regiunile montane acest procent este şi mai mare (-85%).105): deficienţă .104. şoareci.1) după un anumit cromozom. deleţie .dublarea unui îgment de cromozom. bumbac. polizomici (2n + 2). La animalele unisexuate poliploidia se întâlneşte foarte rar. Se disting îătoarele tipuri de mutaţii romozomiale (fig.2). 1. Această mutaţie apare în urma non-disjuncţiei fcromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză.nordice şi de munte. a XII-a G Fig.pierderea unei părţi cromozom ce nu cuprinde entromerul. porumb. inversiune . itun. 1. Pe această cale s-au obţinut ie de grâu rezistente la anumite boli. Mutaţiile cromozomiale îzintă modificări ale strucrii cromozomilor. Răspândirea largă a poliploizilor printre plante se explică prin faptul că ele se pot înmulţi vegetativ. Circa 1/3 din toate speciile vegetale sunt poliploizi. 1. prin partenogeneză şi autopolenizare. Non-disjuncţia cromatidelor unor cromozomi omologi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză generează apariţia aneuploizilor.a. Din contopirea unui astfel de gamet cu gamet normal haploid rezultă un trizomic (2n +1) după un anumit cromozom $g. Gametul ce duce lipsă de un cromozom. La animalele ce se înmulţesc prin partenogeneză poliploidia este un fenomen frecvent. pisici. 1.104 consecinţele non-disjuncţiei cromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză •HBHHBEBDB' •••••••••• Un alt tip de mutaţie genomică este aneuploidia sau heteroploidia. Aneuploidul ore un număr neregulat de cromozomi: unul sau mai mulţi cromozomi în plus sau în minus faţă de setul haploid normal. ci. Aneuploizii au fost descrişi la grâu. Astfel apar gârneţi cu un cromozom în plus. Prin încrucişarea unui nulizomic cu un monozomic se Date restabili în genom un cromozom cu gena dorită. la contopirea cu un gamet lormal dă naştere unui zigot monozomic (2n . bovine ş.rotirea unui igment de cromozom cu 180°. deoarece duce la sterilitate din cauza dereglării raportului dintre autozomi şi cromozomii sexuali.

corp gri .transferul Determinaţi după fig.„ . radiaţia ionizantă. . genelor pe care le conţine.a. ALELISMUL MULTIPLU Genele alele a căror moştenire am studiat-o până acum (de exemplu.„-„. Mutaţiile genice sau punctiforme sunt condiţionate de schimbarea ordinii nucleotidelor în molecula de ADN. Belarusiei. în deficienţe. precum şi pentru întreaga omenire avaria de la staţia atomică de la Cernobâl. rolul lor în moştenirea caracterelor este diferit. Mutaţii generative şi somatice. Tipurile de mutaţii cromozomiale: 1 . Astfel.105 deosebirile dintre deleţie şi inversiune.105. apar ca urmare a mutaţiilor.inversiunea secto. mutageni chimici ş.1 —<ţ A B C D E F H A B C D LLJ A B C D E F H A B C A B C D E F H B C C D E F H A B C D E F H A —1 1 CU 1 F H 1 T F E o A D B c C B D E E F F H H A B C D E F H Fig. Mutaţiile generative se descoperă la stadiul de zigot: cea dominantă la zigotul din F l 5 iar cea recesivă în F 2 . 2 . 1. Modificarea fenotipică depinde de mărimea fragmentului respectiv şi de importanţa translocaţie . 5 .. poate duce la apariţia suplimentară în fiecare generaţie a 20 mln de oameni cu tulburări ereditare grave. Schimbarea survenită este reprodusă în structura ARNm.flori albe. 4. modificându-se doar localizarea lui. Mutaţiile genice pot fi considerate „erori" în replicarea moleculei de ADN. gena culorii albe a florilor la mazăre a apărut în urma mutaţiei genei culorii roşii a florilor. Chiar şi o creştere neînsemnată a acestuia (cu 1/3).pe• . Deşi mecanismul apariţiei acestor mutaţii poate fi asemănător. 1. deleţii şi duplicaţii se modifică cantitatea de material genetic al cromozomului. caracteristică pentru planta sălbatică.inversiuni şi translocaţii canm U 1 D K titatea totală de material genetic rămâne neschimbată. în cele din urmă. In 4 . Rusiei şi Moldovei. şi invers.duplicaţie. unui fragment de cromozom la capătul aceluiaşi cromozom sau a altui cromozom neomolog. ceea ce duce la sinteza unei proteine cu proprietăţi modificate şi. H_ „.corp negru). de exemplu în urma experienţelor cu arma atomică. Deosebit de periculos din acest punct de vedere este fondul radiaţiei ionizante al planetei noastre. De aceea gena culorii roşii este numită 114 .inversiunea sectorului BCD. flori roşii . Ele pot fi provocate de raze ultraviolete. cu atât mai multe sectoare de ţesut vor purta mutaţia dată. F 3 . z rechea iniţială de cromozomi. Cu cât mai timpuriu apare mutaţia somatică în ontogeneză. 3 .. la schimbarea unor caractere. Mutaţiile somatice se manifestă mozaic.deleţie. Probabil vă daţi seama ce pericol prezintă pentru populaţia Ucrainei..

la iepuri gena albinismului a lipsa totală a pigmentului în păr .a apărut ca urmare a mutaţiei genei A. Vavilov (fig. Mutaţiile unuia şi aceluiaşi locus formează o serie de alele multiple. câine. Pentru studierea moştenirii culorii blănii la iepuri au fost efectuate o serie de încrucişări (fig. O altă mu3(1 AA + 2AA") : 1A A 3(1A A" + 2A a) : 1aa taţie a aceleiaşi gene (gena Fig. fiziologice şi îndeosebi biochimice.107) pe parcursul mai multor ani a studiat variabilitatea mutaţională la plantele de cultură din familia gramineelor şi la strămoşii lor sălbatici. De exemplu. alela multiplă în acest caz constă din 3 gene. lipsa solzilor la peşti. Fenomenul a fost numit alelism multiplu. X. Rezultatele observărilor i-au sugerat ideea că la genurile şi speciile înrudite. De exemplu.iar cea albă . Gena culorii de Himalaya este dominantă faţă de gena albinismului şi recesivă faţă de gena pigmentaţiei totale.106). care au o origine comună. Vavilov. Deseori mutaţia repetată a aceleiaşi gene condiţionează apariţia mai multor stări alele ale acesteia. 1. degete scurte la bovine. La analiza rezultatelor s-a constatat că gena albinismului este recesivă atât faţă de gena pigmentaţiei totale. oi. pe care aţi studiat-o ca exemplu de codominanţă (a se vedea p. chiar şi la reprezentanţii diferitelor clase se întâlnesc şiruri omoloage ale mutaţiilor după caractere şi proprietăţi morfologice. cât şi faţă de gena coloraţiei de Himalaya. Fenomenul de alelism multiplu este răspândit pe larg în natură. păsări etc. ilustrează şi alelismul multiplu. 82). 1. LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE Fig. I. Aa iepuri negri. întrucât genele alele ocupă loci identici în cromozomii omologi.106. apar şi mutaţii asemănătoare. A'Ah. Cele 115 . Se cunosc serii de alele multiple care determină culoarea ochilor la drozofilă. forma desenului pe frunzele de trifoi ş. O serie de alele multiple poate fi formată din câteva zeci ^au sute de alele. h h h O 5. Prin urmare.107.iepuri de Himalaya şi aa . Renumitul savant rus N.mutantă. Schema moştenirii seriei de alele multih culorii de Himalaya A ) asigură pie. o coloraţie specifică a blănii despre care am vorbit deja. Mai mult ca atât. albinism şi lipsa penelor la păsări. 1. la diferite clase de vertebrate se întâlnesc mutaţii identice: albinism şi lipsa părului la mamifere. 1. Aha . răspunzătoare de pigmentaţia blănii. Moştenirea grupelor de sânge la om.a.albinoşi. la orice iepure pot fi prezente concomitent doar două gene alele: AA.

forme de grâu tare (2n = 28). 7. Factorii mutageni. 5. 3. 6. 2.inflate. secară ş. 11 . 9-12 . Cunoscând un şir de forme la o specie (de exemplu. posedă activitate genetică. chimici şi biologici. 8. 4. Valoarea practică a acestei legi constă în efectuarea dirijată a investigaţiilor în vederea obţinerii de soiuri şi rase noi. ovăz. Mendeleev. Activitate genetică posedă şi mulţi boabe.108.forme de orz cu şase rânduri de induce mutaţii. etilenimina ş. radiaţia ultravioletă. Vavilov în ereditare. adică pot . la grâu). Factorii fizici. surse de activitate mutagenă se întâlnesc la tot pasul. sporeşte probabilitatea apariţiei mutaţiilor.). Găurile depistate în acest strat au redus 116 . aşa ca deşeurile invariabilităţii la speciile de grâu şi dustriale. Din acest grup fac parte diferite feluri de radiaţie ionizantă. Răspândirea pe larg a mutagenilor în mediul ambiant prezintă un risc pentru sporirea frecvenţei mutaţiilor şi acumulării lor în genofondul omenirii.108). Efecte nedorite pentru organismele vii prezintă şi radiaţia ultravioletă. a fost creată o nouă ştiinţă . SECURITATEA GENETICĂ legea şirurilor omoloage ale variabilităţii în zilele noastre. elaborează metode şi mijloace de evaluare a activităţii lor genetice. coloranţii 12 . Sursa de radiaţie ionizantă o constituie utilizarea energiei atomice atât în scopuri militare.a. 1. în primul rând a compuşilor chimici.aristate. deşeurile radioactive. 9 . a micşora pericolul genetic în toate sferele de activitate ale omului. mai ales razele de undă scurtă. forme de grâu moale (2n = 42).). şi conservanţii alimentari. lacurile în aerosol. Cercetările au arătat că Fig. Printre scurtaristate. fapt ce o aseamănă cu legea periodicităţii descoperită de D. 6. Cercetările acţiunii radiaţiei asupra procesului mutaţional a arătat că orice doză. 1. De regulă.) (fig.fără ariste. folosiţi în viaţa cotidiană.a. cât şi paşnice (deşeurile radioactive. unele preparate cosmetice. 5-8 pesticidele. 1. unii coloranţi pentru păr. substanţele utilizate în industrie (dietilorz (întocmită de N. se grupează în fizici. De aceea activitatea gospodărească necontrolată a generaţiilor actuale va fi resimţită de multe generaţii viitoare. aceştia se numără unele medicamente. detergenţii etc. I.a. chiar şi cea mai mică. avariile de la staţiile atomoelectrice ş.observate au fost generalizate de N. numiţi şi factori genetici.toxicologia genetică. Şirurile omoloage ale mulţi poluanţi ai mediului. se pot prevedea modificările similare la speciile înrudite (orz. acestea sunt reţinute de stratul de ozon şi nu ajung pe pământ. Ea studiază activitatea mutagenă a factorilor de natură antropogenă. Pentru a reduce la minimum riscul acţiunilor mutagene. Această lege este universală şi se referă la toate organismele. 10 compuşi chimici. Vavilov) după caracterul de aristare: 1-4 sulfatul.

microorganisme. în mediul acid al stomacului mamiferelor. câmpurile magnetice alternative etc. De aceea în multe ţări ale lumii este limitată utilizarea nitritului de sodiu în calitate de conservant al produselor din carne şi ale celor de origine vegetală. gripei. Compuşi mutageni conţin şi produsele activităţii vitale a unor microogranisme ce infectează produsele alimentare.săruri ale acidului azotos care posedă activitate mutagenă. din nitriţi şi aminocompuşi se formează nitrozocompuşi. Sarcina geneticii toxicologice constă în descoperirea lor. Toţi aceşti factori trebuie supuşi unui control geneticotoxicologic permanent pentru depistarea şi prevenirea la timp a consecinţelor negative ale acţiunii lor. deşeurile industriale. Factorii chimici. Excepţie fac cancerostaticele. de rând cu o toxicitate înaltă. A fost stabilit efectul mutagen al virusului varicelei. plante superioare. utilizarea cărora este admisă. drozofila. curenţii de frecvenţă înaltă. Mecanismul efectului mutagen al acestor factori este puţin studiat. compuşi organici ai plumbului etc. 117 . De exemplu. Folosirea lor este necesară pentru salvarea vieţii bolnavilor. deci nu se exclude apariţia unor noi factori mutageni.a. parotitei epidemice. hepatitei etc. Astfel s-a constatat că utilizarea pe larg a vaccinaţiei. în calitate de obiecte de studiere în masă ale activităţii genetice a unor sau altor factori se utilizează culturile de celule umane şi animale. Ca urmare în ultimii ani se constată o creştere a morbidităţii prin cancer de piele. mai ales a celei repetate. gazele de eşapament care conţin compuşi alchilanţi. Multe din acestea posedă o rezistenţă înaltă la descompunerea biologică şi chimică. gicantena ş. printre care ultrasunetul. care fac parte din grupul supermutagenilor. aminopterina. Progresul tehnico-ştiinţific. • Enumeraţi câteva din produsele industriei chimice utilizate pe larg în republică şi argumentaţi efectul lor mutagen.toxina unei ciuperci de mucegai (Aspergillus). Chimizarea agriculturii şi altor ramuri ale activităţii umane. introducerea noilor tehnologii au făcut să apară noi factori fizici. Sărurile acidului azotic (nitraţii). în organism se transformă în nitriţi . utilizate pe larg în industria alimentară şi agricultură.rolul său protector: o parte din raze ating totuşi pământul. vărsatului de vânt. în ultimele decenii. în prezent se studiază mutageneza provocată de vaccinări. dezvoltarea industriei chimice au condiţionat sinteza unor substanţe neîntâlnite până acum în natură. deşi posedă o activitate mutagenă puternică. Progresul tehnico-ştiinţific e în desfăşurare. Efect mutagen posedă şi poluanţii atmosferei şi apei. producerea industrială a medicamentelor este posibilă doar după o analiză genetico-toxică minuţioasă şi determinarea riscului utilizării lor. Factorii biologici. atenuarea durerilor. O atenţie deosebită se acordă efectului mutagen al unor preparate farmaceutice precum actinomicina. a fost stabilită activitatea genetică a aflatoxinei . sporeşte riscul inducerii mutaţiilor.

7. d) Mutaţiile intracromozomiale duc la apariţia unor noi caractere la descendent. Definiţi noţiunile de variabilîtate. Enumeraţi factorii mutageni. 3. Are loc în timpul fecundaţiei. dacă afirmaţiile legate prin conjuncţia deoarece sunt adevărate. c) combinare întâmplătoate a gârneţilor 2. Cauza-efect. deoarece duc la micşorarea variabilităţii organismelor.~ " — — — — — — —• — — — — — — — — — — —• — i A B a) recombinare intracromozomială 1. deoarece cromozomii omologi se repartizează independent în gârneţi. 9. i_ _ _ _ _ _ > _ — • . deoarece toate duc la apariţia unor maladii ereditare grave.dacă sunt false: a) Pentru obţinerea soiurilor poliploide se distruge fusul de diviziune. 8. Explicaţi esenţa legii seriilor omoloage ale variabilităţii ereditare. cromozomiale. Enumeraţi tipurile de variabilitate. 10. Explicaţi prin scheme norma reacţiei diferitelor caractere. 2. 3. 5. 4. Modelaţi din diverse materiale mutaţii genice. 5. c) Mutaţiile cromozomiale la om sunt dăunătoare. b) Toate mutaţiile spontane sunt dăunătoare. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Rolul mutaţiilor" după următorul algoritm: a) spontane -în natură. Explicaţi prin scheme mecanismul mutaţiilor: a) genice. 11. b) cromozomiale. 13. 12. Dezvoltarea caracterelor atipice pentru părinţi. Comparaţi mutaţiile genomice: poiîpioidia cu aneuploidia. 118 . Repartizarea independentă a crob) recombinare intercromozomială mozomilor în meioză. prin F. mutaţie. Apar indivizi cu caractere părinteşti recombinate. c) genomice.1. 6. Apar grupe de linkage noi. Enumeraţi câte 5 caractere cantitative şi calitative la plante şi animale. genomice. 4. Notaţi prin A. deoarece el asigură repartiţia egală a cromozomilor între cele 2 celule-fiice. Asociaţi noţiunile din coloana  cu caracteristicile din coloana B.în agricultură. Are loc crossing-overul. b) induse . Enumeraţi tezele de bază ale teoriei mutaţionaie elaborate de De Vries. 6.

Metoda este folosită nu numai în scop de diagnostic. Aceste dificultăţi au impus omenirea să elaboreze şi să aplice un şir de metode speciale. a efectuat primele observări asupra moştenirii unor caractere morfologice (culoarea ochilor). • descendenţa relativ redusă a unei familii. METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI DITARE ALE OMULUI 5 PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI 6 PROFILAXIA Moştenirea caracterelor 1-a interesat pe om încă din antichitate.n. Metoda genealogică.).1. Cauza rezidă în diferite deficienţe tehnice şi restricţii morale. al XIX-lea a fost înaintată ideea că bolile ereditare sunt determinate de frecvenţa încrucişărilor dintre rudele apropiate. • natura biosocială a omului şi presiunea restricţiilor etice asupra cercetărilor geneticii umane.10 (p. Metoda este deosebit de valoroasă în cazul gemenilor univitelini (care constituie circa 30% din numărul total de gemeni). 1 METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI GENETICA G OMULUI G 2 CARIOTIPUL UMAN 4 BOULE ERE- NORMAL 3 DETERMINISMUL GENETIC AL SEXULUI LA OM BOLILOR EREDITARE 7 EUGENIA 1. Astfel se detectează dereglările în structura şi numărul de cromozomi. 119 . în baza acestei metode poate fi determinată norma de reacţie a caracterelor. în cariotipul fiecărui individ. Hipocrate (460-377 i. Metoda dată presupune utilizarea unor simboluri speciale prezentate în tabelul 1. 120). presupune cercetarea celulelor supuse diviziunii în metafaza sau anafaza timpurie. La începutul sec. 3.e. dar şi pentru prognozarea diferitelor boli la descendenţi. Metoda studiului gemenilor. printre care: • imposibilitatea efectuării experimentelor de încrucişare şi de urmărire a transmiterii caracterelor la urmaşi. ale unor boli şi malformaţii ereditare în unele familii. se bazează pe studiul modului de transmitere a unor caractere şi însuşiri normale şi patologice pe parcursul mai multor generaţii. Părintele medicinei. Succesele în domeniul geneticii umane rămân deocamdată destul de modeste. 2. Metoda citogenetică. dintre care pot fi enumerate următoarele: 1. se aplică pentru determinarea rolului condiţiilor mediului în manifestarea anumitor caractere.

Metoda cromatinei sexuale. Metoda diagnosticului prenatal. Metoda biochimică. \ N C SHU D 4.10 SEMNELE CONVENŢIONALE STANDARD UTILIZATE PENTRU ALCĂTUIREA GENEALOGIEI LA OM O C 1 SIMBOLUI a. 12. 5. Metoda studiului familiilor consanguine şi a izolatelor. I 3 11. O # femeie sănătoasă indivizi afectaţi J heterozigoţi pentru genă autozomală persoane decedate purtător de mutaţie recesivă sex-linkage mariaj căsătorie consanguină persoane divorţate avort sau născut mort descendenţa unui cuplu gemeni dizigoţi gemeni monozigoţi heterozigoţi sex nespecificat 9 10. . 6. acestea putându-se manifesta şi la viitorul nou-născut. manifestându-se fenotipic. proteinelor. lipidelor şi altor compuşi modificaţi în cazul unor maladii metabolice ereditare. 5.Tabelul 1. 4. se utilizează frecvent pentru determinarea sexului genetic al persoanelor cu diverse maladii ce afectează caracterele sexuale secundare. bărbat sănătos 2. aminoacizilor. 14. în condiţiile familiilor consanguine din comunităţile umane izolate cu un număr redus de indivizi acestea se pot homozigota. enzimelor. 7. 1. 7. constă în studiul citogenetic. permite identificarea mutaţiilor la nivelul acizilor nucleici.• wmmtmmm 2 i. 6. 3. 120 . 13. 8. Metoda permite identificarea diferitelor maladii cromozomiale şi metabolice în timpul sarcinii. permite analiza genelor recesive. biochimic şi molecular-genetic al lichidului amniotic prelevat prin amniocenteză.

13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 y Fig. Din această cauză probabilitatea manifestării alelelor recesive la băieţi este mai mare decât la fete. 2. 1.16-18. După genele localizate în cromozomii sexuali.cuprinde perechile de cromozomi 1-3. Observaţi după fig. ei poartă atât sectoare omoloage. grupa E . savantul american Denver a obţinut 7 grupe notate cu literele mari ale alfabetului latin de la A la G.13-15. grupa G .612. grupa D . femeile pot fi homozigote sau heterozigote. 121 . grupa F.109. CARIOTIPUL UMAN NORMAL Celulele somatice ale omului conţin 46 de cromozomi sau 23 de perechi. 1.19-20.109). Metoda statistică. grupa C. a devenit posibilă descoperirea unui număr mare de maladii ereditare. datorită realizărilor geneticii umane. în urma aplicării acestora a fost întocmită idiograma cariotipului uman {fig. Idiograma cariotipului uman normal. grupa B . Măsurile de tratament şi profilaxie a acestora pot fi elaborate doar după descoperirea cauzelor şi mecanismului de manifestare şi de moştenire.21-22. Grupând cromozomii după dimensiuni şi poziţia centromerului.8.4-5. Genele localizate pe sectoarele omoloage se moştenesc la fel ca şi cele localizate în autozomi.109 după care caractere au fost grupaţi cromozomii. şi anume: grupa A . permite determinarea frecvenţei unor gene în diferite populaţii umane. Bărbaţii vor fi hemizigoţi după genele care nu au alele în cromozomul Y. Sectorul neomolog al cromozomului Y poartă 5 gene care se transmit de la tată la fiu. întrucât cromozomii sexuali Xşi Fse deosebesc după dimensiune. Actualmente. 1. cât şi neomoloage. Identificarea tuturor cromozomilor omului a devenit posibilă o dată cu elaborarea metodelor colorării diferenţiate. Cromozomul X conţine două sectoare neomoloage pe care sunt amplasate înjur de 150 de gene care nu au alele pe cromozomul Y. dintre care 22 de perechi de autozomi şi o pereche de heterozomi sau cromozomi sexuali (AXla femeie şiZFla bărbat).

iar cromozomul Feste cu mult mai mic şi practic nu conţine gene active. XXXY. Particularităţile manifestării cromozomului X la indivizii de sex feminin. embrionul uman se dezvoltă ca organism hermafrodit. la masculi se creează o disproporţie între doza de gene parvenite de la cromozomul X. Diferenţierea sexelor începe o dată cu formarea primordiilor glandelor sexuale.3. XXY. a fost expusă de cercetătoarea engleză M. XXXXY XXXXX 122 .genetică are o durată de 35 de zile din momentul fecundării. XXYY XXX. Layon.se formează un zigot de sex masculin. Etapa dată . Urmează etapa hormonală a procesului de sexualizare în care are loc definitivarea anatomică şi funcţională a glandelor sexuale. Conform determinismului cromozomial al sexului de tip Drosophila. Mai târziu cel de-al doilea Tabelul 1. Etapa dată de determinare a sexelor . Diferenţierea sexelor se încheie cu atingerea pubertăţii ca urmare a acţiunii hormonilor produşi de ovare şi testicule.11 CROMATINA SEXUALĂ LA INDIVIZII NORMALI Şl LA PERSOANELE CARE PREZINTĂ VARIETĂŢI NUMERICE ALE HETEROZOMILOR Negativ 2. Pozitiv Dublu pozitiv Triplu pozitiv Quadruplu pozitiv •••• --"v :-'hr ' : XX.continuă până în a 60-a zi de dezvoltare embrionară. 4. Ipoteza unui singur cromozom X activ la femelele mamiferelor. Pe durata acesteia.gonadică . 5. activitatea sumară a majorităţii genelor din cromozomii Xai ambelor sexe este foarte apropiată. Pentru lichidarea acesteia în procesul evoluţiei a luat naştere un mecanism special care constă în inactivarea unui cromozom X la sexul feminin. iar dacă cromozomul X. 3. întrucât indivizii de sex masculin conţin un singur cromozom X. sexul zigotului la om se determină în momentul fecundării şi depinde de tipul de cromozom sexual purtat de spermatozoidul ce fecundează ovulul. Dacă acesta aduce cu sine cromozomul Y . XXXYY XXXX. DETERMINISMUL GENETIC AL SEXELOR LA OM o Amintiţi-vă tipul de determinism cromozomial al sexelor la om. inclusiv la om.de sex feminin. Datorită acestui mecanism.

) anual se înregistrează altă sută de maladii ereditare noi. fiind boli ereditare în adevăratul sens al cuvântului.M. Studierea şi profilaxia bolilor ereditare sunt prerogativele geneticii medicale. Studiul cromatinei sexuale permite descoperirea anomaliilor numerice ale cromozomilor X. ele se transmit descendenţilor.11). Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O. La microscop cromozomul inactiv se vede bine la colorarea cu coloranţi speciali. El prezintă o formaţiune triunghiulară.dominante. sindactilia (degete alipite). inactiv. 1. iar după cel de-al doilea . Cifra dată nu include feţii morţi. tulburările provocate de ele sunt mai puţin grave. recesive şi cuplate cu sexul. Boli molecular-genetice întrucât mutaţiile genice afectează o porţiune relativ mică a materialului ereditar. a fost descoperit în celulele epiteliale în apropierea nucleului. indiferent de prezenţa sau lipsa cromozomului Y {tab. în prezent se aplică două principii de clasificare ale bolilor ereditare: după caracterul leziunii aparatului ereditar (mutaţii genice sau cromozomiale) şi după tipul moştenirii.cromozom X. Din acest grup fac parte: brahidactilia (subdezvoltarea falangelor distale ale degetelor). Studierea detaliată a procesului de inactivare a unuia dintre cromozomii X a arătat că în fazele timpurii ale dezvoltării embrionare sunt activi ambii cromozomi p. Dintre bolile molecular-genetice. care încalcă formula 2A + X. întrucât în ovogenă ambii cromozomi X sunt activi. otoscleroza. determinate de o singură mutaţie genică sau de o anomalie cromozomială. ulterior unul se spiralizează şi se condensează. Deci. .110). unele forme de distrofie musculară ş. iar la masculii normali XY acest corpuscul lipseşte. Funcţia de reproducere a purtătorilor acestor gene mutante nu este afectată şi.a. după tipul dominant se moştenesc diferite anomalii care nu împiedică reproducerea. diagnosticarea sexului embrionului până la diferenţierea sexuală. Inactivarea unuia din cromozomii Xeste condiţionată de condensarea şi spiralizarea integrală şi parţială a acestuia. BOLILE EREDITARE ALE OMULUI în prezent la om sunt înregistrate circa 2 500 de boli ereditare.S. ca urmare. în această stare cromozomul nu poate realiza transcripţia. Să analizăm în continuare cele mai răspândite boli ereditare. nu scurtează longevitatea şi de aceea nu sunt supuse selecţiei. Numărul corpusculilor Barr este egal cu numărul cromozomilor X. rămânând genetic inert. eformarea unghiilor. femeile normale XX sunt purtătoare ale unui corpuscul Barr. polidactilia {fig. 1. în conformitate cu primul principiu deosebim boli molecular-genetice (sau genice) şi cromozomiale. frecvenţa cărora constituie circa 14% din sarcinile luate la evidenţă. 4. Cercetările recente au arătat că înjur de 5% din nou-născuţi poartă un defect genetic grav. în comparaţie cu cele cromozomiale. numită corpuscul Barr sau cromatină de sex X. toate ovulele poartă câte un cromozom X activ.

surdomutismul înnăscut. 1.lll).a. albinismul. enzimopatiile (deficitul de enzime) ş. Circa 60 din caracterele ereditare ale omului sunt legate de cromozomul sexual X.O n Fig. 124 . Schiţaţi arborele genealogic pentru anemia cu hematii falciforme. lipidelor (boala Wolman ş. Acest tip de boli ereditare este cauzat de modificarea structurii şi numărului de cromozomi. La homozigoţii după gena dată boala se manifestă încă la naştere prin anemie pronunţată care duce la moartea nou-născutului. narcoză) hematiile capătă o formă caracteristică de seceră. glaucomul juvenil ş. de regulă. După tipul dominanţei incomplete se moşteneşte anemia cu hematii falciforme .112. 1. galactozemia . 1. Fig. sunt purtătoarele genelor patologice.boală metabolică condiţionată de o mutaţie genică care duce la înlocuirea acidului glutamic cu valina.112) . Bolile provocate de anomaliile structurale ale cromozomilor se întâlnesc destul de rar şi se soldează cu moartea purtătorilor lor la o vârstă fragedă. Riscul moştenirii unor astfel de boli creşte în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. întrucât majoritatea lor sunt recesive. Arborele genealogic pentru hemofilie. Arborele genealogic pentru fenilcetonurie. atrofia nervului optic.).110. alcaptonuria). fiind purtători heterozigoţi ai acestora. fenotipic sunt sănătoşi. l. numai la bărbaţi. glucidelor {diabetul zaharat al adolescenţilor. microcefalia. Fig. femeile. Majoritatea bolilor molecular-genetice se moştenesc după tipul recesiv: copiii moştenesc gena patologică de la ambii părinţi care. Moştenirea cuplată cu sexul. După acelaşi principiu se moştenesc daltonismul. La bolnavii de hemofilie orice leziune a vaselor poate provoca pierderi masive de sânge din cauza că acesta nu se coagulează. La heterozigoţii după această genă tulburările sunt minime în condiţii de hipoxie (altitudine. de regulă. Arborele genealogic pentru polidactilie.111. Drept exemplu poate servi hemofilia (fig. Aceste boli se manifestă. Din acest grup fac parte tulburările metabolismului unor aminoacizi (fenilcetonuria (fig.lipsa principalilor factori ai coagulării sângelui.a. transmiţându-le urmaşilor de sex masculin.a. 1.incapacitatea de a metaboliza galactoza din lapte).

sau trizomia după autozomul 21. Incidenţa bolii este de 1 caz la 500-600 de naşteri. iar 50% . Du- 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 Vârsta mamei 125 . subdezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare. rădăcina nasului aplatizată. cromozomul suplimentar 21 se transmite cu o probabilitate de 50%. malformaţii cardiace. Femeile cu această afecţiune. 1. picioare lungi şi sunt sterili. c pă vârsta de 40 de ani riscul naşterii unui copil cu sindromul Down creşte. pentru care este caracteristică modificarea patologică a constituţiei (statură mică.sănătoşi. deşi au ovare subdezvoltate. Numărul total de cromozomi în acest caz este 47. 1. în celulele somatice este prezent corpusculul Barr. Enumerăm câteva dintre ele. dar s-au înregistrat 11 cazuri când acestea au avut copii. Bolnavii cu acest sindrom prezintă debilitate. Aceştia au o statură înaltă. Explicaţi de ce 50% din descendenţii unei femei cu sindromul Down pot fi bolnavi. Sindromul Klinefelter (44 + XXY sau 44 + XXXY sau 44 + XXXXY) se întâlneşte la bărbaţi cu o frecvenţă de 1:500 de naşteri.113. Sindromul Turner (44 + XO) se manifestă la femei. Trizomia după cromozomul X (XXX). nu sunt sterile. numărul acestora va fi egal cu numărul cromozomilor X minus 1. ochi mongoloizi. constituţie astenică. Sindromul Down. în celulele somatice cromatina sexuală lipseşte. De obicei femeile cu acest sindrom sunt sterile. gât scurt). Fig. Din 11 copii 5 au moştenit acest sindrom. rmâini scurte şi late. unele studiate destul de detaliat. Există o legătură directă dintre vârsta mamei şi riscul naşterii unui copil cu sindromul Down (fig. Dacă în genotip sunt prezenţi mai mult de doi cromozomi X. Modificările numărului de cromozomi stau la baza a circa 300 de sindroame cromozomiale. fapt ce uşurează diagnosticul sindromului.113).Mai bine de 40% din avorturile spontane şi circa 6% din feţii născuţi morţi sunt consecinţa unor anomalii structurale ale cromozomilor. Prin urmare.

Aici pot fi amintite protestele maselor largi împotriva experimentelor cu arma atomică. Ştiţi deja că în perioadele critice ale dezvoltării intrauterine embrionul este deosebit de sensibil la diferiţi factori mutageni. Alergozele la substanţele medicamentoase de asemenea se explică prin predispoziţie ereditară. O atenţie deosebită trebuie acordată combaterii poluării radioactive a atmosferei. • Luarea pe durata sarcinii doar a medicamentelor prescrise de medic. De exemplu. De aceea profilaxia acestora este o problemă prioritară a geneticii medicale. menaj. se va sista fabricarea şi utilizarea lor. 6.~~" 5. unul şi acelaşi factor de U) mediu poate induce diferite boli. acestea pot provoca la embrion cele mai variate mutaţii. în funcţie de genotip. în prezent sunt cunoscute circa 200 de stări heterozigote patologice. în acest scop se cer luate următoarele măsuri: * Lupta cu factorii mutageni. medicină. diabetului zaharat stau factorii de mediu. în funcţie de predispoziţia ereditară a organismului. De exemplu. Supraîncordarea ochilor. epilepsiei. etc. dar la o suprasolicitare a insulelor pancreatice această genă se poate manifesta şi la heterozigoţi sub formă de diabet la persoanele de vârsta înaintată. este necesar de a cunoaşte activitatea mutagenă a substanţelor chimice utilizate în industrie. la altele maladii nervoase şi psihice sau diabet zaharat. PROFILAXIA BOLILOR EREDITARE în prezent circa 12% din populaţia globului este afectată de boli ereditare. PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI La baza bolii hipertonice. în condiţii nefavorabile de viaţă. Armele chimică şi bacteriologică de asemenea sunt o ameninţare serioasă la sănătatea genetică a generaţiilor actuale şi viitoare. printre care şi medicamentele. 126 . transportării dintr-o ţară în alta a deşeurilor radioactive. supraîncordarea psihică şi emoţiile negative la unele persoane generează boala hipertonică. "^ schizofreniei. agricultură. în caz dacă acestea prezintă un anumit risc în ce priveşte dezvoltarea mutaţiilor. bolii ulceroase a duodenului. diabetul zaharat al adolescenţilor este condiţionat de gena recesivă în starea homozigotă. bolii ischemice a inimii. Heterozigoţii după această genă rămân sănătoşi. Acţionând prin intermediul organismului mamei. desemnate ca boli cu predispoziţie ereditară sau multifactoriale. tehnologic învechite. Pentru a reduce riscul apariţiei unor mutaţii. De cele mai multe ori baza predispoziţiei ereditare o constituie starea de purtător heterozigot. pichetarea unor staţii atomoelectrice. Cercetările ^_ efectuate pe gemenii univitelini au scos în evidenţă rolul genotipului în declanşarea "~ acestor boli. provoacă hiperopie sau strabism. boala se poate declanşa şi la heterozigoţi.

• Depistarea purtătorilor, adică a indivizilor care, deşi nu sunt bolnavi, sunt purtători ai genelor recesive. întrucât majoritatea bolilor ereditare se moştenesc după tipul recesiv, naşterea de copii bolnavi este mai probabilă în cazul cuplurilor heterozigote după una şi aceeaşi genă recesivă. Pentru prevenirea acestor conceperi a fost creat serviciul de consultaţii medico-genetice. Aici se pot adresa în primul rând cuplurile care au rude cu probleme genetice, sunt trecute de 30-40 de ani, G lucrează în condiţii nocive sau sunt rude de sânge. Medicii şi geneticienii dispun de mijloace cu ajutorul cărora pot determina probabilitatea naşterii unui copil bolnav genetic. • Diagnosticul prenatal. Progresul tehnico-ştiinţific a pus la dispoziţia medicilor mai multe metode de diagnostic prenatal. Ele permit diagnosticarea mutaţiilor încă din primele săptămâni de sarcină. în caz de diagnostic nefavorabil, prin întreruperea sarcinii se poate evita naşterea de copii bolnavi. Determinaţi după fig. 1.114 tipurile de investigaţii prenatale şi importanţa lor. * Informarea maselor largi ale populaţiei despre creşterea riscului naşterii de copii bolnavi în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. • Lupta cu prejudecăţile ce duc la izolarea rasială şi religoasă.

FETOSCOPIE

între 17-40 săpt. vizualizare prelevarea tratament risc 2% de la debut până la 17 săpt. prelevare risc 0,2% de la debut până la 40 săpt. vizualizare controlul prelevării risc 0%

intre 9-10 săpt. vizualizare risc 5-10%

BIOPSIE DIN PLACENTĂ

între 9-13 săpt. prelevare risc 5%

Fig. 1.114. Metodele de diagnostic prenatal.

127

"—

7, EUGENIA

fS Povara genetică a omenirii este impunătoare - 7,5%, ceea ce înseamnă că înjur 1 - de 400 de milioane de oameni suferă de boli ereditare. Cum poate fi uşurată această 0 povară? în a. 1883 naturalistul englez F. Galton a propus crearea unei ştiinţe noi •ir- eugenia. în viziunea sa aceasta trebuia să prezinte un complex de măsuri în vederea ^-f reducerii numărului de mutaţii dezavantajoase şi/sau sporirea incidenţei unor 1 ^ caractere cu valoare deosebită. Susţinătorii ei urmăreau două scopuri: să împiedice reproducerea genotipurilor „inferioare" şi să favorizeze înmulţirea celor „superioare". Cu acest scop în S.U.A., Danemarca şi Germania a fost legiferată sterilizarea voluntară a indivizilor cu tulburări psihice (schizofrenie, înapoiere mintală) şi maladii ereditare grave. în Germania, între 1933-1945, erau sprijinite căsătoriile dintre indivizii "rasei nordice pure". Dezvoltarea geneticii a arătat că aceste măsuri nu aveau nici o bază ştiinţifică. în primul rând, bolile psihice sunt cauzate de mai multe gene şi nu se transmit mendelian. în al doilea rând, frecvenţa mutaţiilor genice, indiferent de metoda utilizată, scade foarte încet. De exemplu, pentru a reduce pe jumătate incidenţa unei mutaţii întâlnite cu o frecvenţă de 10% se cer circa 300 ani, cu condiţia că nici unul dintre purtătorii acesteia nu se reproduce. Situaţia este şi mai complicată în cazul bolilor recesive cuplate cu sexul. Astfel, dacă toţi băieţii concepuţi de o mamă purtătoare de hemofilie ar fi eliminaţi de la începutul vieţii intrauterine, mamele ar naşte mai multe fete purtătoare ale hemofiliei. Ca urmare frecvenţa mutaţiei ar creşte. Nici sterilizarea indivizilor purtători de mutaţii dominante nu ar exclude boala, deoarece în fiecare generaţie apar mutaţii noi. Nu este întemeiată nici ideea multiplicării inteligenţei, care de asemenea este condiţionată de mai multe gene. Bineînţeles că copiii născuţi din căsătoria a doi indivizi cu un coeficient înalt de inteligenţă au şanse mai mari de a fi la fel de inteligenţi ca şi părinţii. Rolul hotărâtor în dezvoltarea caracterelor ce desemnează inteligenţa revine însă mediului ambiant. în scopul multiplicării „geniilor" a fost propusă metoda conservării prin congelare a celulelor sexuale ale marilor personalităţi şi folosirea lor după dispariţia donatorilor. Această metodă nu este însă justificată genetic, întrucât aceste celule pot purta şi mutaţii recesive cu efecte negative. Bineînţeles, că aceste metode de "îmbunătăţire" a speciei umane sunt inacceptabile. Eugenia are dreptul la existenţă în cazul când va căuta să soluţioneze problemele ce ţin de însănătoşirea societăţii umane pe calea: • protejării omului de acţiunea mutagenilor ce provoacă boli ereditare; • elaborării metodelor de prevenire a manifestării bolilor ereditare şi de tratament a acestora; • evidenţierii familiilor împovărate de boli ereditare, luării lor la evidenţă şi dispensărizării în cadrul serviciilor de consultaţii medico-genetice; • consultării medico-genetice a persoanelor ce intenţionează să se căsătorească; » ridicării nivelului de cultură generală a întregii societăţi. 128

în societatea umană este imposibilă alegerea forţată a partenerului. De aceea numai în urma unei activităţi conştiente omul va ajunge singur la necesitatea studierii arborelui genealogic. Practica a demonstrat că cunoaşterea legilor geneticii, genealogiei familiei şi a caracterului de moştenire a unor gene {tab. 1.12) permite prognozarea moştenirii unor patologii până la procreare, evitându-se astfel naşterea de copii cu malformaţii. Heterogenitatea după caracterele morfologice, fiziologice şi aptitudini este baza materială a prosperării continuie a omenirii. Pentru realizarea acesteia este necesară înţelegerea corectă a legilor geneticii referitor la om şi crearea de posibilităţii echivalente pentru dezvoltarea fiecărei personalităţi.
Tabelul 1.12
CARACTERUL
GENA DOMINANTĂ

MOŞTENIRII UNOR GENE LA OM
GENA RECESIVĂ

Buze groase Lobul urechii liber Faţă pistruiată Pielea normală Prezenţa maxilarului habsburgic Prezenţa polidactiliei Prezenţa brahidactiliei Degete concrescute Degete subţiri păianjeniforme) Talie mică (condiţionată de polimerie) Prezenţa factorului Rh (rezus) Coagularea normală a sângelui Imunitatea la tuberculoză Diabet nezahat Prezenţa retinoblastomului Glaucom j Astigmatism Cataractă 1 Auz normal 1 Prezenţa migrenei 1 Maladia Parkinson
jlogie, ci. a XII-a

Buze subţiri Lobul urechii concrescut Faţă fără pistrui Absenţa glandelor sudoripare Absenţa maxilarului habsburgic Absenţa polidactiliei Absenţa brahidactiliei Absenţa sindactiliei Degete normale Talie înaltă Absenţa factorului Rh (rezus) Hemofilie Predispunerea la tuberculoză Norma Absenţa retinoblastomului în normă în normă în normă Surditate congenitală Absenţa migrenei Absenţa maladiei Parkinson I 1
1

129

1, Analizaţi deficienţele studierii geneticii omului. 2, Descrieţi metodele de studiere a geneticii omuiuî, 3, Explicaţi principiile sistemului Denvîer de caracterizare a carioîipuluî uman. 4, Alcătuiţi o schemă ce ar ilustra principiile clasificării boiiior ereditare la om. 5, Enumeraţi patoiogiîle ereditare: a) de tip dominant ce nu scurtează longevitatea; b) de tip dominant ce se manifestă grav; c) de tip dominanţă incompletă; d) de tip recesiv. 8, Explicaţi schematic de ce nu se permit căsătoriile înrudite. 7. Enumeraţi exemple ale Influenţe* negative a factorilor nocivi asupra eredităţii omului, 8. Expurteţi-vă părerile asypra concepţiilor promovate de eugenie. 9. Analizaţi patoiogiiie determinate de genele localizate în cromozomii sexuali. 18. Alcătuiţi arborele genealogie propriu. 11. Scrieţi un eseu la tema „Utilizarea cunoştinţelor teoretice la genetică în viaţă". 12. Explicaţi schematic mecanismul apariţiei: a) sindromului Down; b) sindromului Klinefelter; c) sindromului Turner. 13. Enumeraţi tipurile de sexualitate ia animale. 14. Descrieţi schema determinismului genetic ai sexefor fa om. 15. Explicaţi mecanismul moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. 16. Grupaţi noţiunile de mai jos după criterii asemănătoare: a) hemofilia; b) sindromul Down; c) sindromul Klinefelter; d) anemie falciformă; m) maladii cromozomiale; e) daltonism; j) ereditate intermediară; e) maladii genice autozomale; h) maladii genice cuplate cu sexul.

17. Expuneţî-vă părerea despre serviciul de consultaţii medico-genetice. 18. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. Aberaţiile cromozomiale umane: a) pot afecta atât autozomii, cât şi heterozomii; b) cele de tip poliploid sunt letale; c) cele de tip aneuploid sînt viabile în general în cadrul grupului Aşi B de cromozomi; d) sindromul Down este cea mai frecventă aneuploidie heterozomala umană.

130

fern®

GENETICA : AMELIORAREA
1 ETAPELE AMELIORĂRII 2 METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE 3 METODELE MODERNE DE AMELIORARE

ETAPELE AMELIORĂRII Din cele mai vechi timpuri omul s-a ocupat de îmblânzirea animalelor sălbatice >i a plantelor spontane. Bazele ştiinţifice ale acestei activităţi au fost puse abia în t doua jumătate a sec. al XlX-lea, după stabilirea legităţilor variabilităţii, eredităţii selecţiei naturale. Ştiinţa care elaborează bazele teoretice şi metodele de creare a noi soiuri de lante, rase de animale şi tulpini de microorganisme, precum şi de îmbunătăţire a Belor existente este numită ameliorare. Bazele ameliorării au fost puse de către eminentul genetician şi ameliorator JS, academicianul N. Vavilov. Fundamentul ştiinţific al ameliorării îl reprezintă pnetica. Sarcina de bază a ameliorării rezidă în crearea de noi soiuri de plante de iltură, rase de animale domestice şi tulpini de microorganisme. Acestea prezintă jpulaţii de indivizi creaţi artificial de om şi înzestraţi cu anumite proprietăţi reditare necesare lui. Toţi reprezentanţii unei rase, soi sau tulpini au particularităţi ientice, fixate ereditar, dar o reacţie tipică la factorii de mediu. De exemplu, râul de toamnă şi cel de primăvară la exterior se aseamănă foarte mult, dar reacţia »r la temperatură şi durata zilei-lumină este diferită. Grâul de toamnă, fiind semănat imăvara, nu va rodi, la fel se va întâmpla şi cu cel de primăvară semănat toamna. Direcţiile principale ale ameliorării sunt următoarele: roadă înaltă la hectar a soiurilor de plante, prolificitatea şi productivitatea selor de animale; calitatea producţiei (gustul, aspectul exterior, compoziţia chimică etc.);

Uneori ameliorarea se echivalează incorect cu selecţia. Spre deosebire ? selecţie, care se rezumă la acţiuni pasive de alegere a formelor mai vantajoase, ameliorarea reprezintă o ştiinţă complexă, orientată spre sporirea productivităţii tuturor ramurilor agriculturii. 131

Centrele de origine şi de domesticire ale animalelor. Domesticirea formelor sălbatice Primele încercări de domesticire au fost făcute acum 20-30 mii de ani. pentru regiunile ce duc lipsă de apă ^ ' potabilă problema cultivării cerealelor a fost parţial soluţionată prin crearea unui soi de orz ce dă roade satisfăcătoare la irigarea cu apă de mare. dăunători * calea intensivă de dezvoltare (la plante . care numără în prezent circa 300 mii de probe. Centrele de origine ale plantelor de cultură. f** irigaţie.==J etc.13). sub controlul omului.în sec. nivelul i-U de industrializare a ramurilor agriculturii. *"» Scopurile ameliorării ca ştiinţă sunt determinate de nivelul agrotehnicii.a.în sec. iar în cultură au fost introduse doar 150 de specii. amelioratori . Rodul muncii lor a fost stabilirea celor opt centre cu cea mai mare varietate a formelor genetice de plante care. Investigaţiile au arătat că centrele de origine şi raioanele de domesticire ale animalelor coincid. sfecla-de-zahăr şi floarea soarelui . N. XIX.botanişti. Din acestea el va alege varietatea ce corespunde cel mai bine intenţiilor sale.exemplarele ale căror spice nu-şi scuturau seminţele etc. Vavilov şi colaboratorii săi au efectuat circa 60 de expediţii pe toate continentele. geneticieni. după părerea lui Vavilov. dintre animale erau lăsate doar cele ce se reproduceau în captivitate. dintre graminee . Din cele 250 mii de specii de plante superioare au fost „domesticite" 3 mii. Dintre 1. Iniţial domesticirea decurgea inconştient. De exemplu.). • proprietăţile fiziologice (rezistenţa la secetă. cu excepţia Australiei. Au fost create rase de găini ce asigură o producţie înaltă de ouă în condiţii de suprapopulare a fabricilor avicole. în timpul călătoriei N. De exemplu. cea mai mare din lume. Europei.5 mii specii de animale au fost domesticite doar 20. utilizarea irigaţiei ş. Americii. Ea se completează şi se reînnoieşte permanent şi serveşte ca material iniţial pentru ameliorare. De exemplu. dacă scopul amelioratorului este crearea unui soi de grâu rezistent la ger. la boli. Plantele şi animalele sălbatice se alegeau după capacitatea lor de a se înmulţi în condiţii artificiale.). Membrii acestei expediţii . el va studia din colecţia I mondială varietăţile colectate din regiunile nordice ale Asiei. menta . Vavilov şi colaboratorii săi au adunat o colecţie unică de plante. înainte de a începe lucrul asupra unui nou soi. Pentru satisfacerea pieţei cu blănuri au fost create rase de animale pentru blană de cele mai diferite culori. Ameliorarea cuprinde două etape: domesticirea şi selecţia. la îngheţ. amelioratorul îşi alege din colecţia dată mostrele cu caracterele ce-1 interesează. şi sunt centrele de origine ale plantelor de cultură corespunzătoare (a se vedea tabelul 1. De exemplu. Acestea sunt teritoriile vechilor civilizaţii. deficitul de apă 7's potabilă. Unele au început să fie cultivate de curând: de exemplu. XX. Cea mai importantă problemă a ameliorării este alegerea materialului iniţial. la animale — „ recuperarea " nutreţurilor etc.pot fi consideraţi adevăraţi „vânători" de plante. în centrul indonezian-indochirk 132 . necesităţile pieţei.receptivitatea la îngrăşăminte.

ridicarea calităţii producţiei obţinute. rezistentă la polignire şi cu cât mai multe | boabe în spic. înseamnă că scopul selecţiei în masă a fost atins. China de Sud. în Asia Anterioară . vişinul ş. caisul (-12% din plante de cultură) Mediteranean Ţările de pe malul Mării Adriatice Varza. orzul. trestia-de-zahăr. gâştele. tutunul. insulele Asiei de SudVest China Centrală şi de Est. Indochina. arboAbisinian Podişurile abisinice ale Africii rele-de-cafea Porumbul. porcul. dau circa 150-200 de ouă pe an şi au o greutate de 1.13 CENTRELE DE ORIGINE ALE PLANTELOR DE CULTURĂ (DUPĂ N. bostanul. raţele. De exemplu. citruşii. Selecţia în masă se face după fenotip atât în populaţiile de plante. La fel se procedează şi în cazul animalelor. Taiwan O au fost domesticite pentru prima dată câinele.Tabelul 1. VAVILOV) UMIREA AMPLASAREA PLANTELE DE CULTURĂ Sud-asiatic Orezul.a. individuală şi combinativă. boboasele. sfecla-de-zahăr. Plantele de pe acest câmp trebuie să fie mai productive şi mai rezistente la polignire decât cele de pe primul câmp. hrişcă. din populaţia de găini de rasa Lehgorn sunt lăsate femelele ce nu manifestă instinctul de clocire.Grâul. Pentru reproducere. cânepa. cât şi în cele I de animale.6 kg. meiul. sporirii rezistenţei la factorii extremi ai mediului şi la boli. fără controlul genotipului. arborele-dechinină India tropicala. Se evidenţiază trei tipuri de bază ale selecţiei artificiale: în masă. arbori fructiferi Est-asiatic . găinile. castravetele. Dacă cele planificate au fost obţinute. pe un câmp experimental cu secară cresc circa 1 000 de plante. viguroasă. ierburile furajere (-11% din plantele de cultură) Grâul tare. în anul următor seminţele de la aceste plante se vor semăna pe un alt câmp. măslinul. Selecţia în masă asigură ameliorarea înceată a 133 . Iran. ananasul.prunul. bumCentral-american Mexicul de Sud bacul Sud-american Ţărmul de vest al Americii de Sud Cartoful. secara. au penajul alb. Japonia. ustunistan. Afga. bananierul. strugurii. inul. Dintre acestea se aleg vreo 50 de exemplare care au tulpina de o înălţime medie. vinetele (-50% din plante de cultură) Soia. Selecţia artificială Următoarea etapă a ameliorării este aplicarea formelor conştiente ale selecţiei cu scopul îmbunătăţirii indicilor productivi şi reproductivi.caprele.oile. Neajunsul acestui tip de selecţie constă în faptul că după fenotip nu întotdeauna j poate fi ales cel mai bun genotip. Coreea. iar în Asia Mică . părul. (~20% din plantele de cultură) Sud-vest asiatic Asia Mijlocie şi Mică. India de Sud-Vest roiul. morcovul.

soiuri. utilizat pentru obţinerea de linii homozogote. ci semănate aparte. Aplicarea practică a heterozisului.crearea de hibrizi înalt productivi de plante şi animale. ceea ce reduce vitalitatea organismelor sau au un efect letal."•j r*^ "~Z ^~ 7^ ^-' populaţiilor. necesară pentru obţinerea de linii homozigote după genele ce controlează caracterul studiat. putem determina cu precizie genotipul cel mai valoros.8-a. în cazul plantelor cu autopolenizare selecţia se face până în generaţia a 7-a . dar fără aplicarea ei rasele şi soiurile riscă să-şi piardă repede calităţile. este cu atât mai mică. Selecţia individuală. Autbreedingul permite reunirea diferitelor proprietăţi ereditare într-un hibrid. genuri. în cazul plantelor cu polenizare încrucişată se recurge la încrucişarea dintre rude: frate-soră. specii. Selecţia individuală presupune ca seminţele de la cele 50 de plante de secar ă selectate de pe un câmp cu 1 000 de plante să nu fie amestecate. Să urmărim procesul de creare a unor astfe! de hibrizi pe exemplul porumbului. Apoi se face selecţia individuală printre hibrizii obţinuţi a formelor homozigote recombinate. fiind numită şi consangvinizare. formele de plante sau animale ce se deosebesc după anumite caractere se încrucişează. al XX-lea a dat o nouă orientare ameliorării . Acest tip de încrucişare. mamă-fecior etc. al XIII-lea. este mai uşor realizabil la plantele cu autopolenizare şi la animalele hermafrodite. în majoritatea cazurilor. METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE Tipurile de încrucişări în ameliorare. este obţinerea de forme homozigote. Inbreedingul are şi un efect negativ. Selecţia combinativă prezintă o îmbinare a selecţiei individuale cu hibridizarea. iar aplicarea ei practică datată cu anii 30 ai sec. Aceasta permite o evaluare mai exactă a genotipului. Inbreedingul prezintă încrucişarea formelor ce au un strămoş comun. Mai întâi se face autopolenizarea mai multor 134 . deoarece în baza variabilităţii combinative apar hibrizi şi cu îmbinări nedorite ale caracterelor. Vigoarea hibrizilor faţă de formele parientale a fost observată încă în sec. Durata de timp. Acest tip de încrucişare trebuie urmat de selecţia formelor necesare. Astfel. La baza acestui tip de selecţie stă aprecierea plantelor şi animalelor selectate după descendenţi. 2. cu cât gradul de rudenie dintre formele încrucişate este mai mare. selecţia individuală este continuată şi în generaţiile următoare. şi anume: inbreedingul şi autbreedingul. tată-fiică. Scopul final al ameliorării. Dacă planta sau animalul selectat transmit urmaşilor indicii după care a fost selectat. Eficienţa selecţiei sporeşte la îmbinarea ei cu anumite tipuri de încrucişări. Autbreedingul (sau hibridizarea îndepărtată) constă în încrucişarea organismelor ce aparţin diferitelor rase. Selecţia individuală este deosebit de eficientă în alegerea indivizilor după caractere cantitative. Analizând descendenţa de la fiecare plantă în parte. deoarece anume în această generaţie toţi indivizii (100%) sunt homozigoţi. condiţionat de trecerea unor gene mutante recesive în stare homozigotă.

adică după capacitatea liniei de a forma la încrucişarea cu altă linie hibrizi mai viguroşi. pentru obţinerea de linii inbreeding. în rânduri.11S). sfecla-de-zahăr. cheltuielile pentru producerea de seminţe hibride ke recuperează. 1. Prima cale este deosebit de anevoioasă şi costisitoare. La cea de a doua etapă se evaluează liniile obţinute prin autopolenizare după capacitatea lor combinativă. Pentru crearea unor astfel de linii se cer 5-7 ani. care şi sunt comercializaţi. tomate ş. Pentru cea de a doua a fost propusă utilizarea fenomenului de sterilitate citoplasmatică masculină (fig. deoarece cei din celelalte generaţii segregă în formele iniţiale şi efectul heterozisului dispare. Astfel se asigură polenizarea încrucişată.soiuri. care corespund cerinţelor climaterice ale regiunii date.115. Pentru asigurarea polenizării încrucişate între liniile alese este necesar de a înlătura manual de pe plantele materne elementele masculine ale florii (staminele) sau de a asigura sterilitatea florilor masculine. Heterozisul este utilizat cu r- r K încrucişarea liniilor încrucişarea hibrizilor simpli CXD Hibrid dublu (AXB)X (C-D) Fig. adică homozigote după majoritatea genelor. unl de se obţin numai hibrizi de prima generaţie. în practică se folosesc doar hibrizii de prima generaţie. orez. întrucât productivitatea hibrizilor heterozigotici este cu 20-30% mai mare decât |B soiurilor. alternând formele materne şi paterne. înmulţindu-le în masă pentru obţinerea de seminţe hibride. Heterozisul este utilizat pe larg şi la sorg.a. De aceea în cazul utilizării heterozisului la plante sunt organizate gospodării speciale. 135 . 1. Schema obţinerii hibrizilor dubli la porumb cu utilizarea sterilităţii citoplasmatice masculine (SCM). Pentru a găsi perechile de linii din încrucişarea cărora rezultă cel mai înalt efect al heterozisului este necesar de a controla câteva mii de combinaţii hibride. Cu acest scop se seamănă câte un rând de porumb cu polen steril şi unul cu polen fertil. Obţinerea de seminţe hibride în scopuri de producţie presupune semănarea liniilor din încrucişarea cărora rezultă cei mai viguroşi hibrizi. Amintiţi-vă în ce constă fenomenul de sterilitate citoplasmatică masculină. Hibrizii interliniari de prima generaţie se apreciază după efectul heterozisului şi se selectează liniile ce formează cele mai bune combinaţii.

deşi avea tot 18 cromozomi. Ca urmare. Condiţii normale pentru meioză au fost create: fiecare cromozom îşi avea omologul său. Artificial autopoliploidia se obţine prin tratarea seminţelor sau plantelor. Posibilitatea combaterii infertilităţii hibrizilor îndepărtaţi a fost demonstrată pentru prima dată de savantul rus G. Posibilitatea obţinerii de mutaţii experimentale a fost demonstrată pentru prima dată la ciuperci de către 136 . dar aparţin la diferite genuri. De regulă. Astfel. Karpecenko pe exemplul hibridului dintre varză şi ridiche. cartoful. hibridul obţinut era steril. Experimentele au arătat că hibrizii obţinuţi din încrucişarea speciilor ce aparţin aceluiaşi gen. Rezultate mai bune se obţin în cazul speciilor cu un număr mai mic de cromozomi în setul diploid. Descoperirea fenomenului de heterozis şi aplicarea lui în practică a fost unul din cele mai importante evenimente în genetică şi ameliorare. hibrizii îndepărtaţi sunt sterili. rezistenţă la îngheţ şi boli. hibridul îndepărtat dintre grâu şi secară . se caracterizează prin dimensiunile mai mari atât ale celulelor. Acesta şi alte experimente au demonstrat că este posibilă combaterea sterilităţii hibrizilor îndepărtaţi prin dublarea seturilor de cromozomi ale ambilor părinţi. Efectul autopoliploidării se aplică pe larg la crearea a noi soiuri de plante de cultură.116) ş. Hibridizarea îndepărtată. unele soiuri de sfeclă-de-zahăr. De exemplu. sau chiar a speciilor ce ţin de diferite genuri. hrişcă. Aceste două specii au acelaşi număr de cromozomi (2n = 18). sericicultură. cât şi ale tetraploidă (A) şi diploidă (B). Poliploidia. de exemplu. în prezent multe plante de cultură sunt tetraploide. Gârneţii formaţi purtau câte o garnitură haploidă de cromozomi de varză şi de ridiche (9 + 9=18). Hibridul dintre grâu şi pir este rezistent la polignire şi posedă o productivitate înaltă.a. plantei în ansamblu. cu polenizare încrucişată şi utilizate pentru obţinerea de masă vegetală. Karpecenko a reuşit să dubleze numărul de cromozomi proveniţi de la fiecare specie. Mutageneza experimentală şi utilizarea ei în ameliorare. spre deosebire de cele diploide. obţinut din încrucişarea unei iepe cu un măgar. Zigotul de asemenea conţinea o garnitură dublă de cromozomi.succes şi în avicultura. grâul. Drept exemplu de heterozis la animale poate servi catârul. depăşesc părinţii după unele calităţi. vitelor pentru carne.triticale . hibridul dispunea de 18 cromozomi „de varză" şi 18 cromozomi de „ridiche". Sterilitatea acestuia se explică prin faptul că în meioză cromozomii „de varză" nu se conjugă cu cei „de ridiche". creşterea porcilor. căpşunul. viţa de vie (fig. 1.se distinge prin productivitate înaltă. Plantele poliploide. ovulelor sau embrionilor de animale cu colchicină sub acţiunea căreia se distrug firele fusului de diviziune şi cromozomii nu se separă în timpul meiozei. din cauza imposibilităţii conjugării cromozomilor în meioză din lipsa omologilor.

în trecut varietatea genetică a materialului iniţial pentru ameliorare se obţinea cu ajutorul hibridizării. La tratarea ciupercilor de mucegai cu mutageni fizici şi chimici au fost obţinuţi noi producenţi de antibiotice. 3. Cu ajutorul mutagenilor se obţin şi mutaţii ale sterilităţii masculine. L— Descoperirea efectului mutagen al radiaţiei şi substanţelor chimice a deschis '^p perspective largi pentru ameliorare. mutagenezei. 1. Mai mult ca atât. utilizate la obţinerea de hibrizi heterozigoţi ai sfeclei-de-zahăr. Succese deosebite s-au obţinut la utilizarea mutagenilor în ameliorarea microorganismelor. roşii etc. Cultura în vitro de celule şi ţesuturi în baza totipotenţei I celulelor a făcut posibilă regenerarea plantelor întregi. Ingineria celulară. Mai târziu —.). G. ei au observat creşterea frecvenţei şi spectrului variabilităţii ereditare. Condiţiile de regenerare au fost elaborate pentru mai multe plante de cultură: cartof. Acţionând cu raze de radiu asupra unor ciuperci inferioare. orezului etc. Aceste metode sunt utilizate pe larg în ameliorarea plantelor. Prin mutageneză chimică s-a reuşit obţinerea unei noi tulpini de bacterii. porumb. Astfel au apărut noi metode de cercetare în genetica modernă . haploidia. Se pot contopi diferite tipuri de celule ale unui organism sau celule ale I diferitelor specii {fig. în 1978 pe această cale a fost obţinut hibridul dintre I cartof şi roşie. de 1 000 de ori mai eficienţi decât formele iniţiale.G. cromozom sau genă. METODELE MODERNE DE AMELIORARE Succesele obţinute de genetică în studierea organizării aparatului ereditar au permis elaborarea de metode principial noi de ameliorare a plantelor şi animalelor. ferment important cu proprietăţi antivirale. selecţia celulară. 137 .117). Meller şi L. Astfel a fost obţinut mutantul indus al orzului ţ ? cu tulpina joasă şi productivitatea înaltă. Cu ajutorul acestor metode poate fi obţinută variabilitatea necesară a materialului iniţial pentru ameliorare. un superproducent de endonuclează. grâu. în fitotehnia mondială sunt utilizate peste 1 000 de soiuri care provin de la mutanţi obţinuţi cu ajutorul mutagenilor fizici şi chimici. Nadson şi G. Hibridizarea somatica constă în contopirea a două celule diferite în cultura de ţesuturi. ipritul ş. poliploidiei. Filipov. Stadler independent unul de altul. Astăzi în acest scop sunt utilizate manipulările la nivel de celulă. în anii 40 ai secolului XX O de rând cu mutagenii fizici erau folosiţi şi cei chimici (etiliminul. Aceasta a permis utilizarea în ameliorare I a metodelor ingineriei celulare aşa ca hibridizarea somatică. au obţinut mutaţii induse la __r drozofilă prin acţiunea asupra lor cu raze Roentgen. lucru imposibil pentru animale. depăşirea nehibridizării etc. orz. tulpina joasă şi viguroasă a permis ameliorarea ulterioară a mutantului în vederea măririi dimensiunilor spicului şi masei boabelor. fără riscul că sporirea productivităţii va duce la polignire.ingineria celulară.a. cromozomială şi genică. Dar planta obţinută nu şi-a găsit utilizare practică din cauza sterilităţii.

Această procedură durează 2-3 ani. De exemplu. mii de celule vegetale s-au însămânţat pe medii nutritive cu un conţinut sporit de săruri. se pot adăuga alţii noi. sau fragmente de cromozomi. regenerarea plantei Ingineria celulară a permis izolarea epidermei obţinerea de plante haploide. membranei celulare Dacă în trecut.plantă hibrid cartof roşie Selecţia celulară a permis obţinerea de plante de cultură ce pot creşte pe un anumit mediu de viaţă. Ingineria cromozomială. 1. fecundarea lor cu spermatozoizi de la un taur de rasă şi implantarea la diferite vaci. plante homozigote diploide se obţineau timp de fuzionarea protoplaştilor zece de ani. Majoritatea celulelor au pierit. dar mai puternic. Prin administrarea de hormoni se asigură obţinerea mai multor ovule de la o vacă cu calităţi deosebite. un soi de grâu este rezistent la polignire. de exemplu pe săraturi. PoleFig. Din grăuncioarele de polen cresc plante haploide. Pe această cale de la indivizi cu calităţi deosebite se obţin de 10 ori mai mulţi urmaşi decât ar fi posibil pe cale obişnuită. Cu acest scop. Prin înmulţirea de mai departe a celulelor ce au supravieţuit s-au obţinut plante rezistente la un conţinut sporit de săruri în mediul de viaţă.117. Obţinerea în baza ingineriei celulare a nul hibrizilor se recoltează şi se hibridului dintre cartofi şi roşie.plante homozigote diploide. însămânţează pe medii nutritive. Acest tip de manipulări permite înlocuirea unuia sau ambilor cromozomi omologi ai unui soi cu aceeaşi pereche a altui soi. O direcţie importantă în ingineria celulară modernă ţine de etapele timpurii ale embriogenezei. de la alt soi. protoplaşti Cu acest scop mai întâi se încruregenerarea cişează formele parientele în veperetului celular mediu nutritiv derea obţinerii de hibrizi. la boli. iar prin dublarea numărului de cromozomi . Cu ajutorul acestei metode se pot substitui unii cromozomi. în prezent acestea pot fi obţinute doar în doi ani. are o produc 138 I I . reducându-se pe această cale timpul necesar pentru obţinerea colonie de celule de plante homozigote diploide dizolvarea cu caractere dorite. Aceasta dă posibilitate amelioratorilor să înlocuiască un caracter mai slab al soiului dat cu acelaşi caracter. de noi soiuri. utilizând selecţia diviziunea celulelor combinativă.

Plasmidele se replică autonom. Metoda dată permite obţinerea unor linii completate. mamiferelor şi chiar ale omului). . deseori foarte îndepărtate ca origine. drojdiilor. Unul din ei este transgenic: în genomul său a fost integrată gena răspunzătoare de sinteza hormonului de creştere la om. dar concomitent cu ADN-ul de bază. \ Plasmida este o moleculă bacteriană inelară de ADN. în prezent au fost obţinuţi şoareci transgenici iepuri. care nu părăseşte celula. Astfel se obţin linii substituite. 139 . . Nimerind în stomacul insectelor. cu care face schimb cu alte bacterii. ingineria genică se ocupă cu descifrarea structurii genelor. în ultimii ani au fost obţinute plante transgenice rezistente la erbicide. Apărută la confluenţa chimiei acizilor nucleici şi geneticii microorganismelor. Alt soi este mai puţin rezistent la polignire. numită S-endotoxină. la boli. în natură există o bacterie Bacillus thuringiensis.introducerea ADN-ului plasmidic hibrid în celula gazdei. Substituind perechea de cromozomi omologi unde este situată gena responsabilă de conţinutul de gluten cu aceeaşi pereche omoloagă de la celălalt soi. în unele cazuri această operaţie este substituită de sinteza artificială a genelor. „montarea" genelor extrase din organisme vii sau sintetizate în celulele plantelor şi animalelor în vederea modificării orientate a genotipului lor. cu sinteza şi donarea lor. Pentru realizarea transferului de gene de la o specie la alta sunt necesare câteva operaţii pregătitoare: . Ingineria genică asigură transferul artificial de gene necesare de la o specie la alta. are spic mic. Pe aceeaşi cale se poate realiza schimbul de cromozomi dintre specii înrudite. în schimb boabele sunt bogate în gluten.copierea acestei gene de către noul stăpân. pe lângă ADN-ul de bază. dar boabele au un conţinut scăzut de gluten. oi al căror genom conţine gene străine de origine diferită (gene ale bacteriilor. . Din ele se dezvoltă animale sau plante genomul cărora conţine noi gene.tivitate înaltă. conţine şi câteva plasmide. 1. porci. Este cunoscută şi aplicată în practică metoda de introducere în genotipul unei specii sau soi a unei perechi suplimentare de cromozomi de la altă specie. care produce proteina. insecte etc.unirea fragmentelor separate într-o moleculă unică în componenţa plasmidei.separarea genelor (a unor fragmente de ADN). Genele clonate se introduc prin micro injecţie în ovulul mamiferelor sau în protoplastul plantelor (celule izolate lipsite de perete celular). de exemplu dintre grâu şi secară. Să analizăm calea parcursă de savanţi pentru obţinerea unor plante transgenice rezistente la insecte. Ingineria genică. în urma acestor transferuri se obţin plante sau animale transgenice. putem obţine un nou soi ce întruneşte toate calităţile dorite. Şoarecii din imagine (fig. Fiecare bacterie.118) sunt fraţi şi au aceeaşi vârstă.

119).la plasmida bacteriei de sol Aerobacterium 8emctumefaciens. hrănindu-se cu frunzele acestor plante. unde el este prezent în cantităţi foarte mici. Pentru aceasta ei au izolat mai întâi w J din ADN-ul bacterian gena responsabilă de f^ Fig. în viitorul apropiat va fi soluţionată. Apoi gena a fost anexată ^' care unul. Din 1980 problema este rezolvată datorită ingeneriei genice. „Reprogramarea" genetică a bacteriilor a stat la baza fabricării industriale a hormonului de creştere. dintre s i n t e z a proteinei date. a fost izolată din ADN-ul uman şi integrată în programul genetic al bacteriei Escherichia coli {fig. este trans. Sinteza chimică s-a dovedit a fi prea complicată şi costisitoare. a apărut problema producerii acestuia în condiţii industriale. roşii. Savanţii s-au gândit să «| H T ^ folosească această proprietate a proteinei la crear e a re yj^\ fm ^ e forme de plante rezistente la insectele wr^ H P ^ ^ dăunătoare. utilizată la tratarea diabetului zaharat. întrucât necesităţile în acest hormon depăşeau cu mult posibilităţile de obţinere. vaccinurilor.118. „reprogramată" prin încorporarea în ADN-ul ei a genei umane responsabile de sinteza insulinei. Din 1982 insulina se produce la scară industrială din E. de pe gena dată se sintetizează şi o altă proteină care induce dezvoltarea tumorilor la om. pier. produs în condiţii fiziologice de hipofiză. Conform datelor de ultimă oră. cel mai mare. Doi şoareci fraţi. Pe aceeaşi cale a fost rezolvată cu succes fabricarea industrială a insulinei. asigurând astfel încorporarea genei în ADN-ul plantei. Ţesuturile vegetale au fost trecute pe alte medii nutritive care au asigurat creşterea şi dezvoltarea unor plante întregi. 1. rezistente la diferiţi dăunători agricoli. 1. tutun. insecticide. în trecut insulina se extrăgea cu greu din pancreasul porcilor şi vitelor sacrificate şi era şi scumpă. provo^^ când moartea insectei. Prin metoda descrisă au fost obţinute forme de cartof. în trecut deficitul lui era compensat prin administrarea din exterior. 1. 140 . apelând la ingineria genică. coli. Hormonul era prelevat din hipofiză celor decedaţi. j^k Studiaţi după fig.^J/K/^^zs—ssss proteina produce liza pereţilor acestuia. Insuficienţa acestui hormon duce la nanism. Cu această bacterie au fost infectate fragmente de ţesut vegetal crescut pe medii nutritive. Omizile. în scurt timp. plasmidele purtătoare ale genei proteinei-toxină s-au implantat în celulele vegetale.119 realizarea practică a reprogramării bacteriei în vederea sintezei industriale a hormonului de creştere. enzimelor. problema modificării orientate a eredităţii plantelor superioare. Gena. responsabilă de sinteza hormonului de creştere.hormonul pancreasului care reglează nivelul de zahăr în sânge. Toxina dată este dăunătoare pentru insecte şi inofensivă pentru om şi animalele domestice. Diabetul zaharat este o boală metabolică gravă şi poate fi tratat doar prin administrare de insulina . vitaminelor. Cu ajutorul ingineriei genice a fost organizată producerea industrială a hormonilor.

sporirea fertilităţii solului. Decalajul dintre roadă medie şi cea record demonstrează existenţa unor posibilităţi încă nevalorificate. Până în prezent omenirea a antrenat în circuitul agricol doar 10% din uscat. se pot obţine viţei normali. productivităţii culturilor agricole şi animalelor domestice. Asigurarea alimentară a populaţiei oricărei ţări depinde în mare măsură de succesele ameliorării. prin implimentarea ei unei mame. Se elaborează şi metoda transferului la anumite specii de plante a unor sisteme fermentative mai eficiente care ar asigura creşterea vitezei de fixare a CO2 şi a productivităţii plantelor de cultură. cealaltă suprafaţă neputând fi folosită. fragment de ADN uman bacterie (Escherichia coli) izolarea plasmidei O O încorporarea genei hormonului de creştere în plasmidă introducerea plasmidei hibride într-o bacterie multiplicarea bacteriei Succese îmbucurătoare au fost obţinute şi în zootehnie. Transferul hormonului de creştere la porci asigură o creştere mai extracţia şi rapidă a acestora. Au fost create rase de vite cornute mari ce dau 10 mii kg de lapte pe an. care se deosebesc atât după productivitate. fapt ce ar rezolva problema îngrăşămintelor cu azot.119. în ultimii 100 de ani în ameliorarea plantelor şi animalelor au fost obţinute succese remarcabile. Producţia la hectar de cereale în ţările economic dezvoltate constituie astăzi înjur de 100 q/ha. Explicaţia este simplă.preocupare majoră este crearea unei simbioze dintre graminee şi bacteriile azotofixatoare. 141 cultură industrială de bacterii producătoare de hormon al creşterii . Din fiecare parte. erbicide. Reprogramarea genetică a E. în Anglia a fost obţinupurificată rasa de porci precoci prin încrucişarea rea raselor Duroc-Iersei şi Berechir. 1.Fig. cât şi după rezistenţa la boli. Permanent se obţin soiuri noi. Avem doar o singură soluţie . insecticide. Succesele selecţiei. A reuşit produsului tratarea copiilor şi încercarea amelioratorilor de a diviza cu insuficientă ambalarea a hormonului de produsului embrionul de vacă la stadiul de 16-32 creştere celule în câteva părţi. coli în vederea obţinerii hormonului de creştere. surogat.

4. 16. 9. 13. Enumeraţi metodele tradiţionale de ameliorare. d) hibridarea somatică prin protoplaşti este o formă de aloploidie. 8. Explicaţi care este importanţa colecţiei de seminţe adunate de VaviJov. 17. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. consanguinizarea. 3. 2. Androgeneza: a) directă. c) pot fuziona în mod spontan şi fără influenţe stimulatoare. Analizaţi tipurile de selecţie. 12. b) pentru obţinerea lor sînt folosite enzime capabile să digere membrana celulară. plante hapîoîde. 14. transfer de gene. c) indirectă. se realizează numai prin embriogeneză. 11. Enumeraţi metodele moderne de ameliorare. inginerie genîcă. se realizează prin organogeneză. d) constă în faptul că la plantele cu flori are loc o reprogramare a informaţiei genetice a microsporului în condiţii naturale. 7. 15. Grupaţi după anumite criterii noţiunile. Descrieţi eficienţa soiurilor polîploide. plante transgenice» sinteza somatotropinei. b) cromozomiale. 2. 5. selecţie combinative. Protoplaştii: sînt celule vegetale cu peretele celular rigid pectocelulozic. Alcătuiţi o schemă ce ar explica utilizarea heterozisuluî. selecţie individuală. selecţie în mase. Analizaţi mecanismul hibridării îndepărtate efectuate de G. Explicaţi prin scheme mecanismul utilizării ingineriei: a) celulare. hibridare îndepărtata. cjgenice. Definiţi noţiunile de ameliorare. Utilizând harta de contur.73 1. rasă. 6. Test. 142 . Alcătuiţi un tabel ce ar ilustra comparaţia dintre ameliorarea plantelor şi animalelor. evidenţiaţi centrele de origine ale plantelor de cultură şi de domesticire a animalelor. soi. b) duce obligatoriu la organisme hapioide. transfer de cromozomi. Descrieţi etapele ameliorării. heterozis. Analizaţi roiul utilizării factorilor mutager» în ameliorarea microorganismelor. Alcătuiţi un eseu la tema „Ameliorarea soiurilor de plante fi a raselor de animale în Moldova". Analizaţi scopuî expediţiilor făcute de Vavilov şi colaboratori! săi în diverse regiuni ale globului. 10. Karpecenko.

> .e (e%tci.. Istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste Mecanismul evoluţiei Dezvoltarea vieţii pe Pământ Originea şi evoluţia omului m .

Acestea aveau la bază două teze: natura este absolut invariabilă şi oricare organism din momentul creării sale este util. existenţei şi evoluţiei acesteia. Darwin. * sporirea adaptabilităţii organismelor la condiţiile de viaţă.ISTORIA DEZVOLTĂRII CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 1 PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 2 TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. evoluţio . PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE Termenul de evoluţie (de la lat. în legătură cu faptul că fondatorul teoriei evoluţioniste este renumitul naturalist englez Ch. Acceptarea acestor teze presupunea recunoaşterea existenţei creatorului. * formarea de noi unităţi sistematice. Teoria darwinistă despre evoluţia lumii vii nu trebuie confundată cu evoluţionismul. Perioada predarwinistă este reprezentată de două curente: creaţionismul şi transformismul. Prima reprezintă doar o concepţie referitor la evoluţia lumii vii.desfăşurare) a fost folosit pentru prima dată de naturalistul elveţian Ch. în istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste se disting două perioade: predarwinistă şi postdarwinistă. 144 . în perioada predarwinistă (până în 1859) dominau viziunile metafizice despre natură. DARWIN 3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 4 DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII 1. de aceea învăţătura despre evoluţia lumii vii bazată pe aceste teze a fost numită creaţionism (de la lat. Bonnet în 1762 într-o lucrare de embriologie. în timp ce evoluţionismul este o ştiinţă care elucidează mecanismele apariţiei. Importanţa evoluţiei reiese din cele trei rezultate ale sale: * complicarea şi sporirea treptată a nivelului de organizare a fiinţelor vii. Creaţionismul. Astăzi în biologie prin termenul de evoluţie se subînţelege dezvoltarea istorică ireversibilă şi într-o măsură oarecare orientată a naturii vii.

sunt atâtea câte au fost create iniţial de creator. acesta s-a dovedit a fi un sistem artificial. Concepţiile sale referitor la dezvoltarea istorică a lumii organice au fost expuse în lucrarea "Filozofia zoologiei" (1809). Lamarck afirma că "creatorul" a creat doar materia şi legile ce acţionează în natură. L. Linne era ferm convins că unele specii pot apărea din altele în urma încrucişării şi sub acţiunea schimbărilor din mediu. Pe lângă faptul că era considerat unul din cei pnai buni botanişti ai timpului. 2. . ele rămânând invariabile în timp. Mai întâi au apărut organismele simple care pe durata iei perioade îndelungate de timp s-au dezvoltat în organisme mai complexe. Necunoaşterea principiului istrorismului în dezvoltarea lumii vii.creare . încercând să sistematizeze varietatea enormă de plante şi animale care au invadat Europa după colonizarea pământurilor de peste ocean. • aspectul exterior. după părerea lui. a XII-a . _ . Linne (fig.. Meritul în dezvoltarea ideilor transformismului aparţine ilustrului biolog francez J.a crea).2). Toate corpurile şi fenomenele naturii au apărut însă pe cale naturală din materia (anorganică. ş. asigurând mişcarea acesteia. Linne a întocmit primul sistem de clasificare a lumii vii care cuprindea 24 clase de plante şi 6 de animale.. Lamarck (1744-1829) (fig. Un exponent de frunte al acestei învăţături a fost savantul suedez C. Darwin E. Reprezentanţi ai transformismului au fost Buffon G. dintr-o dată. Geoffroy Saint-Hilaire E. întrucât nu reflecta rudenia istorică dintre grupele de organisme. 2. şi anume: • chiar şi speciile absolut diferite la exterior prezintă unele asemănări ale structurii interne. nu au putut apărea pe ^aşteptate. Concluziile la care a ajuns renumitul biolog se bazau pe studiile sale în domeniul Sistematicii plantelor şi animalelor. ocupând postul de şef de catedră a insectelor şi Biologie. ci. Specii. alcătuirea şi productivitatea plantelor de cultură şi a animalelor domestice se pot schimba considerabil o dată cu schimbarea condiţiilor \ de creştere şi întreţinere. după părerea sa.1). El considera că speciile există în realitate şiprezintă o totalitate de organisme asemănătoare după structură şi care dau urmaşi fecunzi. Spre sfârşitul vieţii. îndoielile apărute în ce priveşte invariabilitatea speciilor au dat naştere transormismului-sistemul de concepţii despre variabilitatea şi transformarea plantelor şi animalelor sub influenţa cauzelor naturale. Organismele complexe. Transformismul. B. La sfârşitul secolului al XVIII-lea în biologie se acumulase I un bogat material descriptiv care demonstra variabilitatea lumii vii.a. creatorul primei teorii evoluţioniste. al variabilităţii peciilor ca urmare a condiţiilor de viaţă diferite prezintă doar unele din meritele i Lamarck în elaborarea concepţiei evoluţioniste.. Ideile creaţionismului erau împărtăşite de majoritatea biologilor perioadei predarwiniste. • speciile contemporane se deosebesc de cele ce au trăit cândva.

Modificarea organismelor sub influenţa condiţiilor de viaţă este. iar pe cea superioară . pe măsura deplasării lor spre sud se schimbă treptat. formularea ideii de istorism. în condiţii noi de viaţă apar deprinderi noi care duc la antrenarea sporită a unor organe şi neantrenarea altora. combătută ulterior de Darwin şi adepţii săi. Studiind plantele răspândite pe teritoriul Franţei. Pe cea inferioară a situat infuzoriile şi polipii. Ideea gradaţiei lumii vii era pe atunci răspândită pe larg. el 1-a omis pe cel principal . după părerea sa. membranele înotătoare la păsările înotătoare). dacă ele sunt comune pentru ambele sexe. iar cele neantrenate se reduc (subdezvoltarea ochilor la cârtiţă. în acelaşi timp Lamarck a conchis greşit că speciile nu există. Modificările organelor. aripilor la struţ şi pinguin etc. recunoaşterea rolului activ al mediului în variabilitatea speciilor. Gradaţia lumii vii Lucrul asupra sistematicii lumii vii 1-a adus pe Lamarck la ideea gradaţiei lumii vii. se moştenesc. prezentând-o ca pe un produs al dezvoltării lumii organice. Prezenţa acestora i-au sugerat ideea variabilităţii speciilor. Lamarck însă i-a dat o orientare evoluţionistă. 146 . Dacă condiţiile noi de viaţă acţionează timp îndelungat.selecţia naturală. dând naştere unei noi specii. Lamarck a observat că speciile caracteristice regiunilor nordice. în natură fiind prezente doar un şir de forme de trecere care pentru comoditatea clasificării sunt considerate specii. Să analizăm în continuare ideile evoluţioniste ale lui Lamarck.viermilor. Astfel el a descoperit forme de trecere ce leagă între ele speciile apropiate. în sistemul lumii vii propus de Lamarckplantele şi animalele formează şiruri separate. Variabilitatea speciilor. Rolul mediului în variabilitatea speciilor. Cele antrenate se dezvoltă (gâtul lung al girafei. cunoaşterea profundă a lumii vii i-au dat posibilitatea să trateze în cunoştinţă de cauză (|^ ^ ^ problema evoluţiei acesteia.). pe durata câtorva generaţii. căpătând trăsături specifice plantelor sudice. Importanţa teoriei evoluţioniste a lui Lamarck constă în recunoaşterea apariţiei fiinţelor vii din materia nevie şi a dezvoltării lumii organice de la simplu la compus. Lumea animalelor el a împărţit-o în şase trepte. Recunoscând în calitate de factori ai evoluţiei condiţiile schimbătoare ale mediului şi tendinţa internă a organismelor spre perfecţiune. Importanţa şi neajunsurile teoriei evoluţioniste a lui Lamarck. Lamarck presupune că cauza variabilităţii acestora sunt condiţiile de mediu. organismele se pot schimba radical. adică a repartizării organismelor pe trepte ce reflectă complicarea structurii lor. Astfel. Observând deosebirile dintre reprezentanţii aceleiaşi specii crescuţi în diferite regiuni ale ţării. i însă învăţătura lui Lamarck avea şi unele neajunsuri.păsările şi mamiferele. Lamarck a participat nemijlocit la elaborarea sistematicii nevertebratelor. Astfel a luat naştere legea antrenării şi neantrenării organelor. cauza principală a speciaţiei (formarea de noi specii). Această afirmaţie a lui Lamarck a fost numită ipoteza moştenirii caracterelor dobândite.

amfibieni şi reptile. Necesităţile în noi surse de materie primă şi pieţe de desfacere impuneau acapararea de noi pământuri. plante exotice. (fig. Dar visul tatălui nu avea să se realizeze. întrucât tatăl finea foarte mult sâ-şi vadă fiul medic. nefiind în stare să vadă sânge şi să suporte suferinţele bolnavilor operaţi. în 1859 vede lumina tiparului opera fundamentală a vieţii sale "Originea speciilor". Newton. în timpul studiilor la această universitate. 2. gândaci. comerciale şi de cercetare. Darwin se retrage la moşia sa cu intenţia de a pune în ordine notiţele făcute în timpul călătoriei. Fig. 2. în prima jumătate a sec. care cuprindea iniţial câteva zeci de pagini scrise de mână. Darwin s-a stins din viaţă la 19 aprilie 1882 şi a fost înhumat la panteonul englez din abaţia Westminster alături de I. Darwin a avut marele noroc să fie recomandat de nişte prieteni căpitanului vasului Beagle. Tatăl s-a văzut nevolt saşi transfere fiul la facultatea de teologie a Universităţii Cambridge. XIX Anglia era cea mai dezvoltată ţară din lume. şi nu întâmplător. Era un copil vioi. roci ş. în scurt timp de la sosire. Darwin s-a întors în patrie aducând cu sine numeroase colecţii de fluturi. sensibil şi cam naiv. TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. au produs asupra lui o impresie atât de puternică. o. Ulterior s-a demonstrat că se moştenesc doar caracterele care vizează materialul ereditar din celulele sexuale şi nicidecum modificările apărute în urma antrenării şi neantrenării organelor. La una din aceste expediţii a participat şi Ch. în 1858 această schiţă. După 5 ani de călătorii la bordul acestui vas. întruna din zile. piei şi schelete de mamifere. care se pregătea pentru o călătorie în jurul lumii. Charles Darwin s-a născut la 12 februarie 1809 în Anglia în familia unui medic. Pentru valorificarea bogăţiilor naturale de pe noile pământuri se organizau expediţii militare. XIX. a apărut în Anglia. îndrăgostit de natură. Numeroasele experienţe efectuate cu scopul determinării moştenirii sau nemoştenirii caracterelor dobândite nu au confirmat presupunerea lui Lamarck. a început să studieze medicina la Universitatea din Edinburgh.3).3. pe atunci nu se ştia de anestezice. în 1842 el scrie o scurtă schiţă referitoare la teoria selecţiei naturale pe care o argumentează prin dovezi convingătoare.suferinţele unui copil operat. Darwin. număra deja 2300 de pagini. unde se studiau în special limbile antice (greaca şi latina). păsări împăiate. Darwin . Studiile primare şi Ie-a făcut într-un pension particular. Astfel Anglia devine ţara cu cele mai multe colonii. cea mai grandioasă generalizare ştiinţifico-naturală a sec. 2. Tânărul Darwin simţea o totală repulsie faţă de medicină. DARWIN învăţătura despre dezvoltarea lumii organice.Presupunerea sa că evoluţia se datorează tendinţei existente în natură spre perfecţiune nu corespundea realităţii. 147 i . încât a jurat să nu mai calce pragul sălii de operaţii. I Ch.

între indivizii aceleiaşi sau diferitelor specii ce populează acelaşi spaţiu are loc lupta pentru existenţă. Kant). teoria celulară (M Shledein. • întrucât fiecare organism produce mai mulţi urmaşi decât pot supravieţui pe teritoriul dat. Swann) ş. încât ar putea fi evidenţiaţi într-o nouă specie.~-\ voisie. precum şi unele —" descoperiri ştiinţifice ale timpului: legea conservării şi transformării energiei {A. Rezultatul evoluţiei sunt perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă şi apariţia de noi unităţi taxonomice. despre caracterul întâmplător şi invariabil al diversităţii lumii organice Ch. apărută la 24 noiembrie 1859. ci îi elimină pe cei mai puţin adaptaţi.variabi litatea. teoria formării lente a scoarţei terestre {Ch. Teoria lui Darwii despre evoluţia lumii vii în baza selecţiei naturale a fundamentat biologia dir punct de vedere ştiinţific şi a combătut concepţiile despre lipsa legăturilor dint specii. -™ T. Lomonosov). • Rezultatul luptei pentru existenţă este selecţia naturală: supravieţuirea celor mai adaptaţi. V. M. Esenţa acesteia se rezumă la următoarele postulate: <T • Toate fiinţele vii ce populează Terra niciodată nu au fost create de cineva. Concepţia supravieţuirii celor mai adaptaţi constituie nucleul teoriei despre selecţia naturală. Importanţa teoriei darwiniste despre evoluţia lumii vii. V. organismele încet şi treptat se transformă şi se perfecţionează în corespundere cu condiţiile mediului de viaţă. cu atât şi probabilitatea adaptării lor la condiţiile noi de viaţă este mai mare. « Odată apărute pe cale naturală.a. i-au permis cercetătorului să formuleze teoria evoluţiei lumii vii în Q__ baza selecţiei naturale. atunci ultimii descendenţi se pot deosebi într-atât de strămoşii lor. Darwin în lucrarea. * Transformarea speciilor în natură este posibilă datorită variabilităţii ereditare. Schematic. Teoria evoluţiei a fost expusă de Ch. M. Dacă selecţia naturală acţionează pe o durată mai îndelungată de timp. în timpul vieţii autorului. Darwin este primul savant care a dezvăluit forţa motrice a evoluţiei {selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă) şi baza materială a acesteia . consecutivitatea evenimentelor soldate cu alegerea celor mai adaptaţi indivizi se prezintă astfel: Reproducerea! nelimitată Lupta pentru existenţă Moartea 1 * selectivă I Selecţia I naturală 3 Adaptarea! la mediu I • Indivizii care au supravieţuit în lupta pentru existenţă dau naştere următoarei generaţii şi astfel schimbările "reuşite " se transmit urmaşilor. Drept urmare fiecare generaţie nou apărută se dovedeşte a fi mai adaptată la mediul de viaţă. La- ^S monosov). Selecţia naturală însă nu-i alege pe cei mai adaptaţi. "Originea speciilor'''. teoria originii sistemului solar {E. deoarece pe măsura modificării mediului apar noi adaptări. Lyele. 148 . Lo- Bogatul material factologic acumulat în timpul expediţiei. lucrarea a fost reeditată de 6 ori şi a fost tradusă în toate limbile europene. Primul tiraj (1250 de exemplare) a fost vîndut într-o singură zi. Cu cât deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii sunt mai mari.

1. fiind neutre faţă de condiţiile concrete ale mediului înconjurător. 149 . caracterizată prin interesul sporit faţă de ideile darwiniste. dintre care menţionăm următoarele: . Johannsen şi Hugo de Vries). Kordium. Adepţii acestei teorii nu recunosc evoluţia lentă şi îndelungată a speciilor şi consideră că formarea de noi specii are loc brusc. printre care un loc aparte revine virusurilor. Secenov.Teoria informaţională a evoluţiei. în Germania de către A. 2. S. Etapa creativă. Mecinikov şi /. de regulă. formulată R. 1. S. Timireazev. Etapa sintetică. Are la bază [transmiterea informaţiei între reprezentanţii diferitelor unităţi taxonomice atât pe >erticală (de la părinţi la urmaşi). când au apărut un şir de curente care negau rolul conducător al selecţiei naturale în evoluţia lumii vii. Lipsa unor dovezi materiale. cât şi pe orizontală. în calitate de forţe motrice ale evoluţiei sunt promovate unele stări ale genotipului speciei. Etapa negării darwinismului (antidarwinismul). 3. care favorizează fixarea şi dezvoltarea lor ulterioară. iar în România de către Emil Racoviţă. în calitate de factor creator al evoluţiei este promovat hazardul sau caracterul întâmplător al coincidenţei dintre mutaţiile formate şi condiţiile adecvate ale mediului înconjurător. Weismann şi E. ~ propagarea şi acceptarea lor pe larg în diferite ţări. ^ în Rusia de către C. M. care în condiţiile concrete ale mediului transformă [rapid specia iniţială. . Savantul consideră că majoritatea mutaţiilor nu au o valoare selectivă. . Drept forţă motrice a evoluţiei era propagată mutaţia. numite vectori. Adepţii acestei teorii :onsideră că la baza evoluţiei multor organisme stă circulaţia pe orizontală a fnformaţiei genetice prin intermediul diferitelor organisme. în prezent au fost înaintate un şir de noi ipoteze ale evoluţiei lumii vii. • Cea mai mică unitate a evoluţiei este specia. Promotori activi ai ideilor antidarwiniste erau unii din autorii teoriei mutaţiilor {W. dificultăţile în calcularea şi demonstrarea tempourilor evoluţiei sunt punctele vulnerabile ale teoriei sintetice a evoluţiei.3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE ^ Perioada postdarwinistă în dezvoltarea teoriei evoluţioniste poate fi împărţită 7^ în câteva etape: -^1 1. elaborată deM Kimura. Huxley. a apărut la începutul anilor 40 ai secolului XX şi continuă până astăzi. Haekel. Termenul de sintetică ţine de lucrarea renumitului evoluţionist englez Huxley I. • Forţa motrice a evoluţiei este selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă. cele genice. care nu recunoaşte selecţia naturală ca forţă motrice a evoluţiei. promovată de A. Wallace şi /.Teoria echilibrului punctat. în Anglia darwinismul era <"^ promovat de A. Levontin. Principalele postulate ale acestei teorii pot fi formulate astfel: • Materialul evoluţiei îl prezintă mutaţiile. A.Teoria neutrală a evoluţiei. "Evoluţia: sinteza contemporană" (1942).

de organisme care nimeresc aici din întâmplare. Toate organismele vii. Datele experimentale şi observările puse la ^ dispoziţie de genetică şi evolutionism. acizi nucleici ş.4.j tinent. Drept exemplu de relicte pot servi Gingo biloba I Metasequoja .) şi anorganice. Asemănările enumerate în alcătuirea chimică. semimaimuţe neîntâlnite nicăieri în lume. glucide. separate de curând de con. Mai mult ca atât. ne pune la dispoziţie un şir de date convingătoare ale evoluţiei lumii vii. Dovezile foiogeografîei Biogeografia. Atât corpul plantelor. în calitate de ştiinţă despre răspândirea organismelor pe Terra. au o faună identică cu cea europeană actuală. nu se întâlnesc mamifere de talie mare care au apărut pe continent după separarea insulei. au o structură celulară. cu excepţia virusurilor. Printre acestea deosebim dovezi indirecte care prezintă date 1 v^. paleontologie ş. Australia. Deosebim insule de origine vulcanică şi insule apărute în urma separării lor de continent.factologice acumulate de diferite ştiinţe: biogeografîe. de regulă. Dovezile biochimici.a. latimeria. Pe insula Madagascar. anatomia comparată. lipide.> noi specii de plante de cultură şi animale domestice sunt dovezi directe ale evoluţiei lumii. De exemplu. în schimb aici trăiesc lemurii. în continuare expunem cele mai importante dovezi indirecte ale evoluţiei lumii vii. insulele Britanice. în plan general ea este asemănătoare. care a pierdut demult legătura cu continentul african. DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII Ştiinţa contemporană dispune de date şi dovezi incontestabile ale procesului —" evoluţionist.dintre plante şi şobolanul maxat. Noua Zeelandă şi Tasmania s-au separat de continent încă în era mezozoică. Flora şi fauna insulelor separate de continent prezintă o copie fidelă a diversităţii lumii vii a continentului la momentul separării. — embriologie. Enumerăm principalele dintre ele: / specificul florei şi faunei insulare.a. Cele vulcanice sunt populate. cât şi al animalelor se compune din substanţe organice (proteine. / existenţa relictelor. toate procesele biochimice ce au loc în organismele vii se desfăşoară în mod similar. precum şi succesele obţinute în crearea de . biologiei moleculare şi citologiei fi Amintiţi-vă elementele şi compuşii chimici specifici naturii vii. celulară şi desfăşurarea proceselor biochimice prezintă o dovadă a originii comune a naturii vii. Analiza chimică a arătat că în compoziţia tuturor organismelor vii intră aceleaşi elemente chimice. Drept urmare doar aici mai pot fi întâlnite monotremele şi marsupialele. hateria şipeştii dipnoi\ 150 . Deşi există unele deosebiri în structura celulei vegetale şi animale. KT7 Amintiţi-vă principalele zone biogeografice ale Terrei.

Peştii dipnoi se mai întâlnesc doar în America de Sud. omnivori care au trăit acum 60-70 mln de ani în păduri şi aveau membre pentadactile.a. v ' specificitatea florei şi faunei fiecărei zone biogeografice. odată cu schimbarea [condiţiilor de viaţă a avut loc I transformarea treptată a unor animale mici pentadactile omnivore în animale mari impariIcopitate erbivore. dar în număr limitat.4. deoarece căutarea hranei şi apărarea de duşmani pe spaţii deschise cerea dezvoltarea unei viteze mari. Schimbări au suferit şi celelalte părţi ale I corpului: s-au mărit dimensiunile corporale.4) evoluţiei unor specii de animale şi plante.. Astfel. Din materialul expus este evident că repartizarea speciilor de plante şi animale pe suprafaţa pământului reflectă dezvoltarea istorică a Pământului şi evoluţia organismelor vii. Supravieţuirea în noile condiţii a fost posibilă doar în urma transformării. care a generat micşorarea suprafeţelor împădurite şi extinderea stepelor. precum şi descoperirea resturilor unui număr mare de specii de plante şi animale dispărute care tăceau legătura dintre diferite Fig. în calitate de exemplu să analizăm evoluţia calului (fig. Dipnoii sunt unicii peşti contemporani la care vezica înotătoare s-a transformat în plămâni. 2. în primul rând. dipnoii au ajuns neschimbaţi până în zilele noastre. O dată cu schimbarea climei. forma craniului. Resturi fosile. asigurând respiraţia pe timp de secetă. r rupe sistematice a permis 151 CV . Dovezile paleontologici Paleontologia este ştiinţa despre plantele şi animalele fosile. s-a complicat structura dinţilor. precum şi reconstituirea (fig. Analiza rămăşiţelor de plante şi animale care au populat cândva planeta Pământ permit compararea formelor contemporane de viaţă cu cele dispărute. s-au modificat şi condiţiile de viaţă ale strămoşului calului. Caii contemporani au provenit de la strămoşi de talie mică. Analiza resturilor fosile.dintre animale.5). 2. Africa Ecuatorială şi Australia. 2. Ca urmare numărul falangelor s-a redus până la una. aparatul digestiv a căpătat trăsături specifice erbivorelor ş. a membrelor. Arealul restrâns al acestor peşti este consecinţa scindării fostului continent Gondwana. întrucât condiţiile de viaţă în arealul restrâns al speciei au rămas relativ constante.

Oasele unor regiuni pot lipsi. aripile la insecte 152 . De exemplu. stegocefalul este o formă de trecere de la peşti la amfibieni. De exemplu. teriodontul . Analiza comparată a structurii interne şi externe a diferitelor organisme a demonstrat existenţa unor asemănări evidente. în natură sunt frecvente cazurile de asemănare a organelor după aspectul exterior şi funcţii. Astfel.6). 2. 2.5. Dovezile anatomiei comparate Studiaţi după fig. altele concresc.de la reptile la păsări.6 alcătuirea membrelor anterioare la diferite grupe de organisme şi găsiţi asemănările şi deosebirile. arheopterixul . membrele la unele vertebrate. deşi îndeplinesc funcţii diferite. Organele care au o structură asemănătoare şi o origine comună. dovadă a originii lor comune.de la reptile la mamifere. însă toate se dezvoltă din aceleaşi primordii. picior descrierea evoluţiei şi în limitele altor taxoane. au acelaşi plan de structură şi o origine comună. Restabilirea evoluţiei calului după resturile fosile.Fig. 2. dar îndeplinesc funcţii diferite sunt numite omoloage (fig. originea lor fiind însă diferită.

ghimpii la salcâm (stipele metamorfozate) şi ghimpii la păducel (lăstari metamorfozaţi). Primordiile acestor organe se formează în perioada embrionară. Apariţia atavismelor denotă legătura istorică dintre speciile dispărute şi cele actuale. La unele organisme apar atavismele . 2. De exemplu. Pe măsura dezvoltării semănarea dintre embrioni slăbeşte. Investigaţiile embriologice au arătat asemănarea stadiilor iniţiale ale dezvoltării mbrionare la animale. corzii. urmând stadiile de blastulă. Dovezile embrîologiei Studiaţi după fig. la embrionii tuturor vertebratelor sunt prezente rimordiile arcurilor branhiale. Organe omoloage. 2. rudimente sunt centurile membrelor posterioare la balenă. De exemplu. membrele săpătoare la cârtiţă şi coropişniţă (fig.caractere specifice strămoşilor speciei date care pe parcursul evoluţiei au fost pierdute. Organe analoage la cârtiţă şi coropişniţă. dinţii la furnicar. păsări. 2.8 dezvoltarea embrionară la diferite grupe de animale şi trageţi concluzii. dar ulterior ele încetează să se mai dezvolte şi la indivizii maturi rămân în stare nedezvoltată. Această legitate în dezvoltarea embrionilor indică înrudirea 153 . Astfel. rudimentele sunt organe care şi-au pierdut imporFig. la o mie de animale unicopitate poate apărea un individ tricopitat. cea de-a doua pereche de aripi la diptere. toate animalele pluricelulare îşi încep dezvoltarea e la o celulă. tanţa în timpul evoluţiei. La plante organe analoage sunt ghimpii la barbaris (frunze metamorfozate).Fig. membrelor etc. Cu alte cuvinte. manifestându-se tot mai clar trăsăturile laşelor de care aparţin. embrion tristratificat.7). Astfel de organe sunt numite analoage. De exemplu. 2. O dovadă a evoluţiei sunt şi organele rudimentare.6.7. gastrulă. Deosebit e evidentă este asemănarea stadiilor embrionare în limitele unei clase sau icrengături.

Prin urmare. Emb- te: I .de triton. legea biogenetică fiind un caz particular al raporturilor dintre ontogeneză şi filogeneza. 2.de iepure. Bineînţeles că în ontogeneză nu se repetă toate etapele evoluţiei care a avut loc pe durata a mii şi milioane de ani. mormolocii au coadă.8. savanţii germani F. şi se respectă doar în ontogeneză speciei date. deşi organismele păstrează mecanismele de dezvoltare. IV . embrionii se aseamănă nu cu formele adulte ale strămoşilor. 2. au elaborat în a doua jumătate a secolului XIX legea biogenetică. VIII — de om. ca şi strămoşii lor. II . După părerea lui Severţov. adaptările ulterioare la alte condiţii ale mediului şi la un alt mod de viaţă modifică mersul dezvoltării lor. prin urmare ontogeneză este o repetare succintă a filogenezei. Filogeneza prezintă un şir de ontogeneze. V .de porc.de peşte. legea biogenetică confirmă o dată în plus evoluţia lumii organice. Miiller şi Haeckel E. originea comună (fig.de pasăre. VII . Un rol important în dezvoltarea embriologiei evoluţioniste a avut elaborarea de către A.V VI VII VIII rionii diferitelor vertebra- Fig. Severţov a concepţiei filembriogenezei. evoluţia organismelor are loc în baza modificărilor ereditare ale oricăror stadii ale ontogenezei. Mai mult ca atât. Prin urmare. moştenite de la strămoşi.de broască-ţestoasă.8). Pornind de la asemănarea în dezvoltarea embrionară a vertebratelor. VI . lor.de bovine. De exemplu. III . 154 . Conform acesteia fiecare individ în ontogeneză repetă dezvoltarea istorică (filogeneza) a speciei sale. ci cu embrionii acestora.

organe anaîoage. Paleontologie 2. Analizaţi dovezile embriologfei. i s • • • ' . 7. • • • • • . a) stegocefalii. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta etapele dezvoltării istorice a evoiuţionismului. Definiţi noţiunile: anîropogeneză. . 2. 155 . b) a negării. b) meritele. Forme de trecere 7.1. • • . Descrieţi ce prezintă formele de trecere. filogeneză. b) branhiile la peşti şi plămânii la reptile. c) neajunsurile. Resturi fosile 10. paleontologie. Organe omoloage 8. 3. . Descrieţi forţele motrice ale evoluţiei după Darwin. 15. • • . Analizaţi datele anatomiei comparate. g) membrele la balenă şi la cal. f) cârceii la viţa de vie şi cârceii la mazăre. Grupaţi noţiunile de mai jos câte 3. 9. Embriologie 3. 12. d) informaţională. c) aripile la păsări şi la fluture. Anatomie comparată 4. Dezvoltarea embrionară 11. e) cârceii la mazăre şi spinii la cactus. Selectaţi în 2 coloane organele omoloage şi anoloage. h) Cârceii la viţa de vie şi spinii la prun. Analizaţi concepţiile predarwinîste ale lui K. Atavisme 9. 8. 1. d) branhiile la peşti şi la rac. 5. 14. 6. Specii izolate 12. Explicaţi etapele perioadei postdarwiniste în istoria evoiuţîonismului: a) creativă. 4. Enumeraţi premisele apariţiei teoriei evoluţiei lumii vii a lui Darwin. Expuneţi-vă părerea referitor la evoluţia lumii vii. c) teriodonţii. 13. Legea biogenetică 6. Biogeografie 5. Linne şi ale adepţilor transformismului după algoritmul: a) premizele. organe omoloage. b) arheopteritul. a) spini de prun şi de salcâm. Enumeraţi dovezile directe şt indirecte ale evoluţiei lumii vii. Specificul florei şi faunei. Analizaţi principiile de bază afe învăţăturii Sui Darwin. 10. Explicaţi esenţa legii biogenetice. c) neutrală. 11.

Filipcenko a propus de a delimita evoluţia în două procese . SPECIA Şl POPULAŢIA 2 FACTORII MICROEVOLUŢIEI 3 REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI 4 MACROEVOLUŢIA 5 TIPURILE EVOLUŢIEI 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI 1. încrengătură. întrunirea indivizilor într-o specie se face în baza mai multor criterii. Enumerăm în continuare principalele dintre ele: 1. lipidelor şi altor substanţe organice codificate de genotipul fiecărui organism. se aseamănă după caracterele morfologice. De regulă.de gen. indivizii diferitelor specii nu se încrucişează.MECANISMUL EVOLUŢIEI 1 MICROEVOLUŢIA. fiziologice şi biochimice. în 1927 savantul rus Iu. Definirea ei ca o totalitate de indivizi ce se aseamănă după caracterele morfologice aparţine ilustrului botanist suedez K. 2. SPECIA Şl POPULAŢIA Amintiţi-vă principalele unităţi taxonomice ale lumii vii. în primul rând al reproducerii. şi chiar dacă se încrucişează descedenţii sunt sterili. Criteriile speciei . Linne (1707-1778). familie. în primul rând. acizilor nucleici. numit areal. MICROEVOLUŢIA. Pentru înţelegerea procesului de microevoluţie este necesar de a cunoaşte. Criteriul biochimic . iar macroevoluţia . sunt adaptaţi la anumite condiţii de mediu şi ocupă un anumit teritoriu.asemănarea indivizilor unei specii după structura externă şi internă. se încrucişează liber şi dau urmaşi fecunzi. 3. în prezent specia este definită ca o totalitate de indivizi care au o origine comună. clasă.şi macro evoluţie. 156 Specia.indivizii unei specii pot fi deosebiţi de indivizii altei specii după parametrii biochimici: compoziţia şi structura proteinelor. Microevoluţia întruneşte transformările evolutive la nivel de specie. Criteriul fiziologic ~ asemănarea indivizilor după procesele de activitate vitală. Noţiunea de specie în calitate de categorie biologică a fost formulată pentru prima dată în 1686 deJonh Ray (1628-1705). ordin. Criteriul morfologic . noţiunile de specie şi populaţie şi criteriile în baza cărora acestea se delimitează.micro.

specificitatea cariotipului indivizilor unei specii. 7. Populaţiile se formează istoriceşte în anumite condiţii ecologice. păşuni. strămoşul de la care a provenit. în luncile râurilor. de pe câmpuri. distinct de al altor specii.9 numărul de populaţii pe care le formează samurul în limitele arealului speciei şi explicaţi originea lor. 2. Repartizarea populaţiilor de sa'•îur în limitele irealului spe- 157 . de aceea în limitele arealului formează desişuri în jurul iazurilor.pentru fiecare specie sunt caracteristice anumite relaţii cu reprezentanţii altor specii cu care convieţuiesc. urzica dioică preferă locurile umede. Criteriul ecologic . Criteriul genetic . Aceste „centre ale densităţii" speciei sunt numite populaţii. Coloniile de cârtiţe pot fi uşor depistate după movilitele de pământ de la marginea pădurilor. Prin urmare.unitatea existenţială.determină originea speciei. Sectorul din arealul speciei ocupat de o populaţie reprezintă habitatul acesteia. umbrite. 2. în pădurile mixte. înzadar veţi căuta urzica într-o pădure de conifere şi cârtiţa pe terenuri înmlăştinite. Apartenenţa de specie a oricărui individ se face ţinând cont de toate aceste criterii în ansamblu.fiecare specie ocupă un anumit areal.9. De exemplu. Criteriul geografic .4. relativ izolat de alte astfel de grupe. Criteriul evolutiv . 5. reproductivă şi evolutivă a speciei Repartizarea indivizilor unei specii pe arealul acesteia este neuniformă din cauza neomogenităţii condiţiilor de viaţă. 6. Populaţia . repartizarea neuniformă a speciei în spaţiu se prezintă sub formă de „centre ale densităţii" ce alternează cu spaţii unde specia practic nu se întâlneşte. Populaţia reprezintă un grup de indivizi ai unei specii ce se încrucişează liber între ei şi există timp îndelungat pe un anumit teritoriu. Fig. Determinaţi după fig.

care corespund următorilor indici: • probabilitatea egală de combinare reciprocă a diferitelor tipuri de gârneţi. iar a alelei a cu q.5.25 AA + 0.dominantă şi aa . Probabilitatea încrucişării libere a indivizilor în limitele populaţiei este mai mare decât între indivizii populaţiilor vecine.25 Aa 0. Weinberg. Hardy şi medicul german W. Caracteristica principală a genofondului unei populaţiei este frecvenţa alelelor şi genotipurilor care se calculează după legea lui Hardy-Weinberg.5 A 0.25 de la homozigotul recesiv. Panmixia asigură schimbul liber de informaţie genetică în limitele populaţiei şi păstrarea genofondului ei (totalitatea de gene şi genotipuri ale unei populaţii). Ulterior această legitate a fost ridicată la rang de lege care astăzi le poartă numele. Fiecare individ heterozigot va forma două tipuri de gârneţi în număr egal: 0.recesivă. îr F2 frecvenţa alelelor a rămas aceeaşi ca şi în F^ Această legitate se păstrează şi îr generaţiile ulterioare. matematicianul englez V.25 de la heterozigot şi 0. La 0.5 a 0. ~S "I\_ "^Z *w Factorul principal care determină unitatea populaţiei este panmixia . trebuie să admitem că într-o populaţie. • vitalitatea şi fecunditatea egală a indivizilor cu diferite genotipuri.5A + 0 .. • asigurarea de şanse egale indivizilor de a se încrucişa între ei.25 de la heterozigot. în 1908 doi autori.25 aa analiza gametică a descendenţilor din F 2 obţinem segregarea: 0. Frecvenţa gârneţilor cu gena recesivă a de asemenea va fi egală cu 0. în conformitate cu prevederile legilor mendeliene hibrizii din prima generaţie vor fi heterozigoţi. se întâlnesc forme homozigote dominante şi recesive după o pereche de alele: AA . au observat următoarea legitate: în anumite condiţii.25 AA 0. Notând frecvenţa alelei A cu litera/». studiind independent unul de altul repartizarea genotipurilor şi fenotipurilor în populaţii.25 de la homozigotul dominant şi 0. după cum este 0. • nesupunerea populaţiei procesului mutaţional sau acţiunii selecţiei. dintre care 0. Legea Hardy-Weinberg se referă doar la aşa-numitele populaţii ideale.5 Aa + 0. obţinem următoarele raporturi dintre genotipurile descendenţilor: 1 AA : 2 Aa : 1 aa = p 2 A: 2pqAa : q 2 a Această expresie reprezintă formula binomului (pA + qa) 2 după care poate fi I 2 2 2 calculată frecvenţa genotipurilor în populaţii (pA + qa) = p A + 2pqAa + qa = \)\ 158 . frecvenţa alelelor în populaţii nu se schimbă din generaţie în generaţie.25 Aa arătat în grilajul Punnet.25 aa = 1 Din această formulă se vede clar că frecvenţa gârneţilor cu alela dominantă A va fi egală cu 0. Pentru a demonstra această lege. şi anume 0.încrucişarea liberă a indivizilor unei populaţii.5. • efectivul speciei destul de numeros. Legea Hardy-Weinberg. Deci. unde are loc încrucişarea liberă a indivizilor. 5 a = l n enera a a gj H H R M m M M I ' S ţi doua va avea loc segregarea.

Aa = 42%.1).3) = 0. iar aa = 9%. Studiaţi după schema 2.Ea şi reprezintă formula Hardy.49 = 49%. 2.42 = 42% Răspuns: Genotipul AA se va întâlni cu o frecvenţă de 49%. într-o populaţie frecvenţa genei A este de 70%. utilizând valorile frecvenţei genelor indicate în problemă. frecvenţa genotipurilor AA va constitui: 2 AA = 0. SCHEMA MICROEVOLUŢIEI APARIŢIA Şl PERFECŢIO. factorii care condiţionează dereglarea echilibrului Hardy-Weinberg şi sunt consideraţi factori ai evoluţiei (schema 2.09 = 9%. Frecvenţa de 30% a genei a asigură o frecvenţă a 2 genotipului aa de 0.1 principalii factori ai microevoluţiei.Weinberg. iar a genei a de 30%. Studiu de caz.1 Izolarea Lupta pentru existenţă I Fluxul de gene Procesul mutaţional Undele populaţionale 1 Variabilitatea combinativă 159 t Deriva genetică . FACTORII MICROEVOLUŢIEI întrucât evoluţia presupune modificarea genofondului populaţiei. După această formulă poate fi determinată frecvenţa genelor şi genotipurilor într-un şir de generaţii succesive din cadrul populaţiei. SPECIATIA Schema 2.7 = 0. Rezolvare. După aceste date calculăm frecvenţa genotipului heterozigot: 2Aa = 2(0. Mai întâi se calculează frecvenţa genotipurilor posibile după for2 2 2 mula (p + q) = p + 2pq + q = 1).7 x 0. La o frecvenţă a genei A = 70%.3 = 0. Să se calculeze frecvenţa genotipurilor pe parcursul generaţiilor următoare.

Variabilitatea combinativă Amintiţi-vă după schema 2. Ca urmare în populaţii sunt aduse permanent gene din populaţiile vecine. Prin urmare.3 principalele tipuri de mutaţii. Observările au arătat că la unele specii 10-25% din indivizii unei generaţii poartă mutaţii.3 genomice Sursa principală de noi alele în populaţie sunt mutaţiile genice. separarea independentă a cromozomilor în mitoză şi meioză. Cele folositoare dau posibilitate indivizilor populaţiei de a-şi perfecţiona adaptările deja existente sau de a-şi forma altele noi la schimbarea condiţiilor de viaţă. J cromozomiale genice Undele populaţionale Efectivul populaţiilor este supus unor oscilaţii permanente. Acestea sunt condiţionate de influenţa factorilor de mediu (rezervele de hrană. are loc un flux de gene care menţine asemănarea genofondurilor populaţiilor vecine.2 DIVERSITATEA TIPURILOR DE VARIABILITATE VARIABILITATEA neereditară mutaţională | ereditară combinativă Crossing-overul. Mutaţiile dăunătoare sunt eliminate (indivizii ce poartă astfel de gene pier sau nu lasă urmaşi). Schema 2. încrucişarea întâmplătoare a indivizilor generează o varietate enormă de combinaţii noi ale genelor alele şi nealele care dereglează echilibrul genetic. Soarta acestora depinde de caracterul lor. Procesul mutaţional Amintiţi-vă după schema 2. adică procesul mutaţional poate fi considerat furnizorul materialului evolutiv elementar. Fluxul de gene întrucât populaţiile sunt sisteme deschise. nu se exclude posibilitatea de încrucişare a reprezentanţilor diferitelor populaţii. Ca urmare a fluxului de gene genotipurile urmaşilor se deosebesc de genotipurile părinţilor. Calculele au arătat că completarea genofondului unei populaţii din 100 de indivizi pe contul genelor străine este de 100 de ori mai mare decât în baza mutaţiilor. VARIETATEA TIPURILOR DE MUTAŢII MUTAŢII Schema 2.2 principalele tipuri de variabilitate. numărul de 160 .

a. Acest tip de izolare exercită o influenţă puternică asupra speciilor puţin mobile (plante. Darwin. Dacă o mutaţie apare în medie la 100 000 de indivizi. ci. Deriva genetică este imprevizibilă şi poate duce o populaţie la pieire sau. o poate adapta şi mai bine la condiţiile de mediu. La o creştere ulterioară a efectivului. ape. de concurenţi.a. apoi la mărirea efectivului de 10 ori numărul de mutaţii de asemenea va creşte de 10 ori. care reflectă relaţiile indivizilor unei populaţii între ei şi cu factorii de mediu. a XII-a 1 61 . deserturi şi alte bariere geografice. generalizând rezultatele observărilor sale efectuate în timpul călătoriei în jurul lumii. Izolarea spaţială poate apărea şi în cazurile când specia ocupă un areal destul de vast. Astfel de cauze pot fi: particularităţile alcătuirii şi funcţionării organelor reproductive. Izolarea biologica este generată de deosebirile dintre indivizii diferitelor populaţii din care cauză acestea nu se pot încrucişa.). a ajuns la concluzia că în lumea vie are loc o permanentă jluptă pentru existenţă. Observările au arătat că undele populaţionale exercită influenţă asupra structurii genetice a populaţiilor. Frecvenţa genelor în astfel de populaţii se schimbă timp de câteva generaţii.răpitori.onstă în faptul că ea aprofundează deosebirile genetice dintre populaţii. din contra. Biologie. tartarea în funcţie de cauze se deosebesc două tipuri de izolare: spaţială şi biologică. Se disting trei forme ale luptei pentru existenţă: intraspecifică.) şi poartă un caracter periodic: creşterea numărului de indivizi este urmată de reducerea lui. ceea ce | favorizează evoluţia lor de sine stătătoare în noi specii. Importanţa evolutivă a izolării populaţiilor .i tiuiai în populaţiile puţin numeroase există pericolul pierderii unor gene ca urmare a faptului că unii indivizi din anumite motive nu lasă urmaşi. După reducerea efectivului. condiţiile climatice ş. genofondul populaţiei va fi altul. deoarece va creşte numărul de indivizi ce vor purta mutaţii. Lupte pentru #«§tentă încă Ch. necoincidenţa perioadelor de maturare sexuală etc. pădufi. Izolarea spaţiala este cauzată de munţi. Fenomenul schimbării întâmplătoare a frecvenţei genelor din genofondul populaţiei este numit derivă genetică. pnterspecifică şi lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului de viaţă. indivizii rămaşi se vor deosebi genetic de populaţia cândva mare: unele gene vor dispărea împreună cu purtătorii lor. O dată cu creşterea numerică a populaţiei sporeşte probabilitatea apariţiei de mutaţii şi de combinări noi ale acestora. Din cauza distanţelor considerabile întâlnirea indivizilor diferitelor populaţii este practic imposibilă. melci ş. Aceste oscilaţii periodice ale efectivului populaţiilor au fost numite unde populaţionale. r« . în timp ce concentraţia altora va creşte considerabil.

11 consecinţele reproducerii nelimitate şi imposibilitatea unei astfel de reproduceri în condiţii nati Lupta intraspecifică este cea mai acută formă a luptei pentru existenţă. selecţia ca atare alege genotipurile care asigură dezvoltarea unor fenotipuri mai adaptate la condiţii concrete de viaţă. în iernile geroase multe păsări îngheaţă. 2.10. 2. stabi162 . tată.10 şi 2.ii). vânturilor puternice.12 noţiunea de normă de reacţie. în ajuns în întorşi depuse în râu mare această luptă supravieţuiesc Fig. Lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului apare în funcţie de condiţiile climatice (temperatură. popuI lează acelaşi teritoriu. Drept exemplu de luptă interspecifică servesc relaţiile „răpitor-jertfă". secetei. Această formă de concurenţă este mai aprigă în cazul speciilor care ocupă condiţii ecologice identice şi folosesc aceleaşi surse de hrană. La baza ei stă capacitatea nelimitată de reproducere a organismelor vii şi caracterul limitat al resurselor puiet puietul adulţii icre efectivul naturale (/îg. Peştii pier ca urmare a insuficienţei de oxigen în apă. întrucât urmaşilor li se transmit nu caractere gata. ci gene ce le determină. lumină etc. umiditate. De exemplu. 2. au nevoie de aceleaşi adăposturi etc.) sau pedologice care influenţează activitatea vitală a organismelor. 2. Selecţia naturală presupune alegerea fenotipurilor care corespund cel mai bine condiţiilor concrete de viaţă. în funcţie de fenotipul favorizat se disting trei forme ale selecţiei naturale: motrice (direcţională).. un număr enorm de plante pier anual din cauza gerurilor. Creşterea efecCurba de suindivizii mai adaptaţi la tivului populaţiei de parapravieţuire a urmaşilor condiţiile schimbătoare ale meci la o înmulţire nelimilostriţei. Eliminarea celor mai puţin adaptaţi se realizează prin pieirea lor fizică sau prin excluderea lor din procesul de reproducere (lasă puţini urmaşi. nu-i lasă în genere sau aceştia sunt sterili). mediului. „gazdă-parazit" etc. Lupta interspecifică se poate încheia cu eliminarea uneia din speciile concurente sau cu adaptarea speciilor la condiţii diferite de viaţă în limitele aceluiaşi areal sau cu separarea lor teritorială. Selecţia naturală KH Amintiţi-vă după fig.0-2. întrucât inE divizii aceleiaşi specii conO sumă aceeaşi hrană. Lupta interspecifică are loc între populaţiile diferitelor specii.Explicaţi după fig.

în condiţiile mediului poluat prezenta avantaje faţă de fenotipul obişnuit.asigurarea supravieţuirii şi lăsării de urmaşi de către cei mai adaptaţi indivizi. 2. Astfel. Selecţia stabilizatoare. Până în 1848. un fluture crepuscular. unde dormea pe licheni. genele defavorizate până la poluarea mediului.nu. Mecanismele de realizare a scopului \ sunt însă diferite. Acest tip de selecţie acţionează în condiţii relativ constante ale mediului şi asigură asemănarea indivizilor unei populaţii între ei. dezgolind trunchiurile care s-au acoperit cu funingine. lichenii au pierit.12). 2. Selecţia motrice acţionează în • % caz de schimbare a mediului de înălţimea plantei viaţă prin favorizarea unuia din norma de reacţie fenotipurile extreme {fig. Analizând minuţios vrăbiile motrice stabilizatoare disruptivă pierite. Varietatea formelor selecţiei naturale. cotarul ţimii) în limitele normei de reacţie în funcţie de condiţiile mediului. 163 . Toate cele trei forme de selecţie au acelaşi i:-: scop . iar 64 . ceea ce îi permitea să rămână nevăzut în timpul zilei pe trunchiurile mestecinilor. avea aripi de culori deschise.12. dezvoltarea caracterului minimă maximă Un exemplu clasic de selecţie motrice îl constituie melanismul Fig. în populaţia acestei specii din Manchester. ornitologul a găsit 136 de vrăbii îngheţate pe care le-a adus într0 încăpere încălzită.13). în 1898 circa 98% din indivizii acestei populaţii aveau aripi întunecate. Pe astfel de trunchiuri întunecate fluturii de culori deschise au devenit o pradă uşoară pentru păsări. Mutanţii cu nuanţe mai întunecate ale aripilor rămâneau însă nevăzuţi. In urma poluării aerului cu SO2. fenotipul extrem. 2. apărut în urma unor mutaţii întâmplătoare ale genei răspunzătoare de culoarea aripilor. adică stabilizarea ei (fig. în condiţii noi de viaţă au asigurat supravieţuirea purtătorilor.CM lizatoare şi disruptivă. 72 dintre ele şi-au revenit. el a constatat că acesFig. Drept exemplu de acţiune a selecţiei stabilizatoare poate servi cazul descris de ornitologul american G. După 1848. Manifestarea fenotipică a caracterului (înălindustrial. După câteva zile de vânturi puternice şi viforniţă. 2. 1 '. au fost descoperite câteva exemplare cu aripi întunecate (fenotip extrem).13. Bampas. raion industrial al Londrei. tea aveau sau aripi prea lungi. Deci. mesteacănului. Excluderea din populaţii a fenotipurilor extreme este realizată de selecţia stabilizatoare.

Au fost favorizaţi şi indivizii cu o reţinere maximă a creşterii: dimensiunile mici ale corpului le permiteau să se hrănească timp îndelungat cu plancton. se datorează acţiunii selecţiei stabilizatoare. organe speciale de apărare. La o înmulţire în masă a ştiucii.4 varietatea formelor şi culorilor protectoare la animale. Adaptările. o diversifică. 2. Studiaţi după schema 2. Acest tip de selecţie poate fi studiat pe exemplul apariţiei a două specii de clocotiş cu înflorire timpurie şi târzie. Apariţia acestor speciilor în cauză a fost condiţionată de cositul de la mijlocul verii. Adaptarea este starea în care un organism. în natură cele trei forme ale selecţiei naturale interacţionează în cadrul aceleiaşi populaţii. Fără un minim de adaptare la mediu organismul nu ar putea supravieţui. 164 .13): acţionează asupra populaţiilor ce ocupă medii de viaţă cu un mozaic sezonier sau spaţial şi favorizează două sau mai multe valori ale caracterului.1). REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI Modificările apărute în populaţii la nivel de genom duc la formarea unor fenotipuri mai adaptate şi apariţia în baza lor a speciilor noi (vezi schema 2. Darwin a adunat în timpul călătoriei pe vasul Beagle numeroase exemple care ilustrează sporirea adaptării organismelor ca urmare a acţiunii selecţiei naturale. Evoluţia accentuează adaptarea. Existenţa şi astăzi a unor astfel de forme arhaice ca latimeria. ei se hrăneau cu confraţii lor. Selecţia disruptivă (fig. ea devenind mai adecvată pentru un anumit tip de mediu. Caracterul relativ al adaptărilor Rezultatul principal al evoluţiei este perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă. Ch. De exemplu. Un alt exemplu de acţiune a selecţiei disruptive este apariţia a două specii de ştiucă. Prin urmare. au supravieţuit indivizii cu o lungime medie a aripilor. gimnospermul Gingo ş. în aceste condiţii reuşeau să lase urmaşi plantele ce formau seminţe până la cosit şi cele ce înfloreau după cosit. hateria. Adaptarea organismelor la mediu este realizată prin forme şi culori protectoare. dar nu pe cea medie. 3. o populaţie se află în echilibru cu mediul său de viaţă ceea ce-i permite să supravieţuiască şi să perpetueze în mediul dat.a. Comparaţi selecţia naturală cu cea artificială şi enumeraţi asemănările şi deosebirile. puietul nu avea hrană îndeajuns. urmată de cea stabilizatoare.sau prea scurte. în astfel de condiţii au supravieţuit indivizii care creşteau repede: atingând în scurt timp dimensiuni mari. în caz de condiţii diferite în cadrul aceluiaşi areal acţionează mai întâi selecţia disruptivă. oposomul.

2. ciupercilor otrăvitoare.Schema 2. fluturele Aegeria apiformis (fig. - v . 9-10).- . 3). fluturele Dismorphia astynome se aseamănă cu fluturele veninos Heliconius eucrate (fig. şerpilor. „„ Fig.- Mimicria Mimetismul Mimezia Demonstraţia • Culoarea de avertizare • Culoarea şi forma ameninţătoare • Culoarea ademenitoare Mascarea • Culoarea criptică • Culoarea disruptivă • Culoarea de camuflare MI mieria Mimetismul este adaptarea prin care unele specii mai puţin adaptate adoptă culori şi chiar forme ale speciilor mai adaptate.14. şerpii neveninoşi din regiunile tropicale se aseamănă la exterior cu cei veninoşi (fig. •. unor gândaci (fig. ridică partea . 4-5). 2. 2. omida unei specii sfingide. Păsările ce au „gustat" o buburuză sau o viespe memorează pentru toată viaţa această culoare şi nu ! se mai apropie de indivizii ce o poartă.14. |De exemplu. Insectele ce-şi duc traiul pe scoarţa arborilor pot fi confundate cu lichenii ce cresc aici.•.- ••••. viespilor.14. după forma corpului şi culoare omizile unor fluturi amintesc ramurile. Mimezia constă în asemănarea animalelor neapărate cu obiectele din mediul ambiant.14. Culoarea de avertizare este specifică buburuzelor. Varietatea formelor de adaptare a organisitenoara a corpului şi îşi umila melor la mediu .4 DIVERSITATEA FORMELOR DE ADAPTARE ALE ORGANISMELOR LA MEDIU . 2.14. . 1-2). gândacul Prosoplecta semperi se aseamănă după culoare şi forma corpului cu buburuza (fig. Culoarea şi forma ameninţătoare deseori este însoţită de fcoze şi sunete ameninţătoare. 2. . V.14. De exemplu.14. pentru a „pune pe îgă păsările".14. „ . 2. 2. De exemplu.•>> > -•. •. 8) se aseamănă cu viespea (fig.. după structură şi culoare suprafaţa aripilor unor fluturi aminteşte suprafaţa tulpinii arborelui uscat. „ . 2.•<•->• • . 6).. 7) şi musca Temnostoma vespiforme (fig.

ghimpi. Acelaşi lucru îl face şi şopârla Phrynocephalus mystaceus (fig. brotăcelul). salcâmul. Culoarea criptică asigură animalelor asemănarea cu mediul ambiant. veveriţa). carapace. De exemplu. trandafirul ş. Caracterul relativ al adaptărilor. garantându-le succesul fecundaţiei şi prevenind încrucişarea dintre specii (fig. La plantele acvatice este bine liotă Multe animale au organe speciale de apărare: ace. şopârlelor.a. bursucilor. Ca urmare conturul animalului se contopeşte cu mediul. locuitorii deserturilor . Astfel de organe de apărare au şi unele plante (urzica. 4). încă Ch. au. 2. 3). asigurând supravieţuirea speciei în anumite condiţii. a. vulpile. 2. 2.15. Toate aceste adaptări au putut apărea numai datorită selecţiei naturale. Animalele ce trăiesc în iarbă. animalele cu blană albă în iernile cu puţină zăpadă sunt o pradă uşoară.). 2.15. Plantele dispun şi de un şir de adaptări ce le permit polenizarea încrucişată. Este specifică zebrelor. „Ochii" de pe aripile unor fluturi sunt un mijloc sigur de apărare (jig. toracele. glande veninoase. glande odorifere. Varietatea formelor de adaptare a organismelor Ia mediu. 2. Culoarea de camuflare se bazează pe efectul de contraumbră: părţile mai iluminate ale corpului sunt colorate în nuanţe mai întunecate decât cele neiluminate. unor gândaci. 5). Multe specii de animale îşi schimbă culoarea în funcţie de vârstă (puii de focă şi adulţii). ea fiind favorabilă doar în anumite condiţii ale mediului.1-2).galbenă. Culoarea disruptivă este caracterizată de prezenţa fâşiilor şi petelor contrastante datorită cărora conturul animalelor nu poate fi perceput vizual. fond (caracatiţa. Darwin remarca că orice adaptare a organismelor la mediu este relativă.15.15.Fig. răspândirea seminţelor ş. dar adesea devin şi dăunătoare. greierul. iepuri etc. Acest tip de coloraţie este caracteristic pentru peşti şi alte animale ce trăiesc în grosimea apei. anotimp (iepurii. omizile etc. culoarea verde a corpului (şopârlele. fluturi).15. pentru unele mamifere (căprioară. în caz de schimbare a acestora. cactuşii. . asemănându-se cu un şarpe (fig. dinţi ascuţiţi etc. Culoarea ademenitoare este caracteristică pentru speciile destul de mobile (păsări. numeroase adaptări nu numai că nu sunt folositoare. cameleonul.). de obicei.).

La secarea bazinului de apă aceste plante pier printre primele. 72. r „ . 4 MACROEVOLUŢIA . Pe această cale au apărut diferite specii de plante şi animale.unitatea elementară a evoluţiei. Treptat indivizii acestor populaţii se deosebesc tot mai mult de specia la care aparţin. de regulă. 2. Speciaţia allopatrică sau geografică este legată de izolarea spaţială a unor populaţii ale speciei iniţiale. 2 . Genurile apropiate 167 . iar populaţia . de aceea specia reprezintă I sistemul evoluţionist elementar. De exemplu. 24. Drept exemplu de speciaţie simpatrică serveşte apariţia noilor specii în baza poliploidiei şi hibridizării îndepărtate.16. O dată cu formarea unor noi specii evoluţia nu se opreşte ci continuă într-un şir I lung de generaţii la nivel de macroevoluţie. populaţia izolată devine o nouă specie ifig.formarea a două se disting doua etape: apariţia de adaptări la condiţiile noi de viaţă şi formarea propriu-zisă a speciei noi în baza izolării ei de specia-mamă. Schema speciaţiei: 1 finală a microevolutiei. 48. 2. Dacă aceste deosebiri fac imposibilă încrucişarea cu indivizii altor populaţii ale speciei materne. dar izolate reproductiv. 3 ..doua specii noi. ••. adaptările utile în mediul acvatic s-au dovedit ineficiente î n afara accestuia.. Toate I aceste specii s-au format de la specia iniţială prin multiplicarea setului de cromozomi. subspecii.16). Prin intermediul speciaţiei se realizează evoluţia. Glaciaţiile din cuaternar au fragmentat acest teritoriu în mai multe zone izolate în care specia a evoluat diferit. Populaţiile care ocupă diferite sectoare ale arealului speciei sunt supuse diferitelor direcţii ale selecţiei naturale. Unele specii de cartof se deosebesc după seturile de cromozomii: 12. Aşadar. Amintiţi-vă şi enumeraţi câteva din cauzele izolării biologice. se unesc în genuri.••• • B w M > fV Formarea de noi specii (speciaţia) este etapa Fig. în desfăşurarea speciaţiei s P f i a iniţială. asemănătoare după mai multe I caractere esenţiale.dezvoltat ţesutul aerifer care asigură o suprafaţă mai mare de contact al plantei cu mediul în vederea ameliorării schimbului de gaze. Speciile. Poliploizii. „ ' . lăcrimioarele au apărut în miocen şi s-au răspândit în pădurile de foioase de pe un vast teritoriu. determinate de particularităţile mediului de viaţă. sunt mai viabili şi mai productivi şi prin concurenţă pot substitui părinţii. . dând naştere la mai multe specii-fiice. Drept exemplu de speciaţie simpatrică poate servi I formarea a două specii de clocotiş ca urmare a acţiunii selecţiei disruptive. Speciaţia simpatrică (sau ecologica) se realizează în limitele arealului speciei şi este asigurată de izolarea biologică.. în funcţie de amplasarea teritorială a noii specii se deosebesc două căi ale speciaţiei: allopatrică şi simpatrică.

Paralelismul. iar clasele în încrengături. forma corpului şi a înotătoarelor prezintă mult 168 . a unor grupe de peşti dipnoi la care s-au dezvoltat caractere de amfibii. familie. Unirea speciilor în taxoni de nivel superior indică asupra strămoşului lor comun într-o anumită eră geologică. Pe această cale a avut loc. în sens larg. vorbim de evoluţia după metoda paralelismului. ordin ş. se formează adaptări diferite. Drept exemplu de evoluţie divergentă poate servi apariţia ordinelor de mamifere acvatice (delfini. familii. deosebirile acumulate vor fi atât de însemnate. poate duce la apariţia de noi genuri.) a două sau mai multe taxoane-fiice. în desfăşurarea proceselor de ' micro.evoluţia . gen. focile urecheate şi cele adevărate). Convergenţa. înmulţirea de mai departe a acestora în baza selecţiei naturale. paralelismul şi convergenţa. ulterior evoluează în aceeaşi direcţie. într-un anumit moment al evoluţiei. TIPURILE EVOLUŢIEI Se disting trei tipuri de evoluţie a lumii vii: divergenţa. deşi peştii şi delfinii fa parte din diferite clase de vertebrate.şi macroevolutie nu există deosebiri principiale. 5. încât taxonul iniţial se va separa în două sau mai multe taxoane-fiice. a câtorva grupe de insecte zburătoare la care aripile anterioare s-au transformat în elitre. pe durata unor perioade considerabile de timp. Evoluţia divergentă culminează prin apariţia organelor omoloage. Tipul taxonului nou format depinde de era geologică ^ în care a avut loc separarea formelor înrudite. care nimeresc în condiţii diferite de viaţă. ordinele în clase. Din punct de vedere genetic. Amintiţi-vă noţiunea de organe analoage şi exemple de astfel de organe. macroevolutie poate fi i_ numită dezvoltarea vieţii pe Pământ în ansamblu. corespunzătoare epocilor. aeriene (liliecii) şi terestre. De exemplu. balene). ele prezentând două faţete <^ ale aceluiaşi proces . care poate dura câteva generaţii.se unesc în familii. familiile în ordine. Dacă două sau mai multe grupe de organisme. ordine şi alţi taxoni. Amintiţi-vă noţiunea de organe omoloage şi enumeraţi câteva exemple de astfel de organe. La baza acestui tip de evoluţie stă selecţia disruptivă şi izolarea.şi au loc sub acţiunea aceloraşi factori evolutivi. la reprezentanţii aceluiaşi taxon. Evoluţia divergentă se realizează la toate nivelurile de organizare ale lumii vii şi se rezumă la apariţia de la un taxon-mamă (specie. Evoluţia organismelor neînrudite. apărute ca urmare a divergenţei. dar care populează acelaşi medii a avut loc în direcţia asemănării lor exterioare. Sub acţiunea factorilor evolutivi.a. probabil evoluţia a trei linii de pinipede (morsele. evoluţia paralelă se explică prin unitatea structurii genetice a grupelor înrudite şi variabilitatea lor asemănătoare.

asemănarea dintre organismele neînrudite este doar exterioară. deoarece modificărilor evolutive sunt supuse caracterele externe ca urmare a adaptării la condiţii identice de viaţă. De exemplu. Fig. 2. 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI Evoluţia este direcţionată spre adaptarea maximă a organismelor vii la condiţiile mediului de viaţă. Ca urmare a lărgirii arealului. datorită cărui fapt descendenţii sunt mai adaptaţi la factorii de mediu decât părinţii.suprafaţa mare la o greutate relativ mică (fig. ceea ce nu se poate spune despre structura tegumentelor. Urmările progresului biologic pot fi explicate astfel: creşterea efectivului taxonului dat contribuie la sporirea densităţii. musculaturii. N.a. rechinul şi delfinul se aseamănă după forma corpului. . arealului ocupat şi numărului de taxoni-fiice.18. Seminţe şi fructe răspândite cu ajutorul vântului. Criteriile progresului biologic sunt creşterea numerică a taxonului. 2. în cazul evoluţiei convergente.18).CV Dipus saggita Allactaga major \ Antechinomys laniger Pedetes cafer Fig. respirator ş.17. De rând cu progresul. Regresul biologic se poate solda cu dispariţia speciei.adâncirea divergenţei şi mărirea numărului de taxoni-fiice.17). 2. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mamiferele săritoare ce populează diferite continente (fig. 2. în cazul convergenţei apar organe analoage. craniului. aparatului circulator. Evoluţia convergentă a animalelor săritoare de pe diferite continente. Seminţele şi fructele reprezentanţilor diferitelor specii răspândite cu ajutorul vântului au o trăsătură comună . O atare sporire a adaptării organismelor la factorii de mediu a fost numită de către A. ceea ce acutizează lupta pentru existenţă şi duce la lărgirea arealului speciei. El se caracterizează prin micşorarea efectivului speciei. în natură se înregistrează şi regresul biologic. indivizii taxonului trebuie să se adapteze la noile condiţii de viaţă. Severţovprogres biologic. Cauza 169 I . asemănări. răspândirea largă a reprezentanţilor acestuia şi mărirea numărului de grupe sistematice ce formează taxonul dat. Are loc diferenţierea speciei.

furnicarul . Numeroasele adaptări ale florilor la polenizarea încrucişată cu ajutorul vântului. fără a ridica nivelul lor de organizare. Trecerea unor grupe de animale la un anumit tip de hrană (de exemplu. anterior inaccesibile. De exemplu. fără a le ridica nivelul de organizare morfofuncţională. Studiaţi cu atenţie fig. dinozaurii. ghepardul. Arogeneza sau progresul morfofuncţional este calea de evoluţie a unui grup de organisme în baza adaptărilor principial noi (aromorfozelor). De exemplu. Strămoşii păsărilor contemporane. duceau un mod de viaţă terestru. Spre deosebire de aromorfoze. supus tigrul usurian. în timp ce altele pierd importanţa funcţională şi se reduc. care au asigurat cucerirea mediului aerian. aerul. colibri se hrănesc doar cu polenul plantelor tropicale. prezenţa membrelor mobile dă posibilitate animalelor să se deplaseze în cele mai diferite medii. aromorfoze. aromorfozele contribuie la ridicarea nivelului de organizare. adaptările frunzelor la micşorarea transpiraţiei prezintă exemple de idioadaptări ale plantelor. 170 . în caz de alogeneza unele organe se dezvoltă şi se diferenţiază progresiv. dezvoltarea compartimentelor creierului care coordonează mişcările în aer reprezintă modificări morfologice.19 şi numiţi idioadaptarea care a dus la apariţia a cinci specii de cintiţe. 2. ursul alb ş. a inimii cu patru camere. astfel încât —1 organismele nu reuşesc să se adapteze la el.a. Diferenţierea musculaturii striate. Idioadaptările sunt adaptări particulare ale reprezentanţilor unui grup sistematic la condiţii strict specifice de viaţă. culoarea protectoare asigură adaptarea organismelor la anumite condiţii de existenţă. parţial. apărute în legătură cu cucerirea unui nou mediu de viaţă. adaptările seminţelor la răspândirea de către vânt. Alogeneza prezintă calea de asigurare a progresului biologic în baza idioadaptărilor (sau alomorfozelor).cu furnici) de asemenea este un exemplu de idioadaptare. fapt ce face posibilă ocuparea de noi medii de viaţă. Amintiţi-vă câteva din aromorfozele plantelor care le-au asigurat </ cucerirea uscatului. Delimitarea a două circuite sanguine. în prezent regresului biologic este ~. insectelor. idioadaptările asigură dezvoltarea progresivă a organismelor. Apariţia aripilor. dezvoltarea membrelor locomotoare şi a aripilor au permis insectelor să cucerească uscatul şi. Un exemplu clasic de arogeneza îl constituie apariţia clasei păsărilor. diferenţierea şi specializarea organelor digestive prezintă exemple de aromorfoze ce au făcut posibilă evoluţia mamiferelor. C jp Căile de atingere a progresului biologic Arogeneza. Deci. Caracterele arogenice sunt utile în cele mai diverse condiţii de viaţă. alogeneza şi catageneza sunt cele trei căi principale de realizare a progresului biologic.•^ generală a regresului constă în schimbarea rapidă a mediului de viaţă.

dispar rădăcinile (vâscul). membrele în schimb sunt reduse. idioadaptările au asigurat dezvoltarea a trei grupe de amfibii care au cucerit uscatul şi mediul acvatic. 2.Catageneza sau degenerarea generală este o cale specifică de asigurare a progresului biologic prin simplificarea nivelului de organizare. duc un mod de viaţă acvatic. iar idioadaptările .Fig. de la stegocefali. alogeneza ş. Tritonii. Degenerarea are la bază trecerea organismelor la un mod de viaţă sedentar sau parazitar. Fiecare grup natural de organisme îşi începe existenţa cu aromorfoze. 2. în baza aceleiaşi aromorfoze pot apărea diferite idioadaptări.19. In condiţii concrete de viaţă la reprezentanţii aceluiaşi grup se dezvoltă diferite îdioadaptan. genuri). suprafaţa foliară (cuscuta). Cel de-al treilea grup de amfibii îl constituie formele apode (lipsite de membre). ceea ce a atenuat concurenţa şi a făcut posibil progresul biologic al clasei în an. Schimbarea căilor de atingere a progresului biologic este caracteristică pentru toate grupele de organisme şi este numită legea lui Severţov (fig.20).taxonilor de nivel inferior (specii. defunţional. amfibii cu coadă. reducerea ochilor. 171 . Alogeneza poate fi schimbată de catageneza şi atunci progresul biologic are loc datorită regresului morfo. de aceea branhiile şi coada se păstrează toată viaţa. la speciile Fig. care asigură. Broaştele au membre bine dezvoltate şi plămâni ce le permite Ea trăiască pe uscat. iar a idioadaptărilor . cucerirea unui nou mediu de viaţă. Explicaţia este simplă: primele dau naştere taxonilor mari (familii. La viermii paraziţi se simplifică organizarea aparatului digestiv. 2. majoritatea speciilor parazitare se afla în stare de progres biologic.aromorfoze samblu. în special. Simplificarea organizăm nu înseamnă dispariţia grupei date. La plantele parazitare se reduce intensitatea fotosmtezei. Aşadar. De exemplu.). Din schemă se vede clar că aromorfozele apar cu mult mai rar decât idioadaptările. Adaptarea cintitelor la hrănirea cu conuri ce trăiesc în peşteri se constată situate la diferite niveluri. atrofierea muşchilor. Din contra. generare. depigmentarea. Prin urmare. Relaţiile dintre arogeneză. sistemului nervos.20. ordine.trei grupe de amfibii contemporane. prin mijlocirea aromorfozelor au luat naştere reptilele. Aceste forme ecologice s-au separat. De exemplu. clase etc. îmbinarea căilor progresului biologic Evoluţia presupune înlocuirea legică a unei căi de evoluţie cu altele.

Culoare criptică b % _ Animalele neapărate iau forma şi culoarea celor apărate. Analizaţi criteriile speciei. Animale ce elimină substanţe toxice. 12. 10. Animalele neapărate iau forma obiectelor djn 3 Cu|oarea si f o r m a 2 . b) variabilitate combinativă. încât indivizii cu valori medii au fost înlăturaţi. populaţie. b) paralelism. Selecţia motrice duce la deplasarea valorii medii a caracterului. 7. -Mimetism c. adaptare. 5. b) simpatrică. 1. specie. Părţile iluminate ale corpului sunt colorate mai întunecat decât cele neiluminate. şl prin fî~daeă nu sunt juste. c) convergenţă. Explicaţi caracteristicile populaţiei pentru care este valabili legea Hardy» Wtsnberg. Coloraţie de avertizare d.^ ameninţătoare este î n s o t j t a de s u n e t e 4. Asociaţi noţiunile din coloana  eu caracteristicele din coloana B. 4. d) unde populaţionale. 172 .daca afirmaţiile unite prin conjuncţia deoarece sunt Juste. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta speclaţla: a) alopatrică. Explicaţi sehemat noţiunile: a) divergenţă. deoarece condiţiile mediului s-au schimbat într-atât. Selecţia stabilizatoare acţionează în condiţii constante ale mediului. selecţie naturală."T__ D_ -^ ^ 1. Notaţi prin A . • g_ S u n t p r e z e p t e ^ d u n g j 6. 3. 2. Culoare şi formă ameninţătoare e. 6. 11. 9. Enumeraţi factorii evoluţiei lumii vii. deoarece acţionează în caz de schimbare a condiţiilor mediului. 8. Explicaţi caracterul relativ a! adapîârlior prin exemple concrete.Z? ~:. a. 2. Culoare de camuflare. Analizaţi căile de realizare a macroevoluţlel. Definiţi noţiunile de: microevoluţie. Selecţia disruptivă duce la păstrarea valorii extreme a caracterului. macroevoluţîe. Demonstraţi printr-un exemplu legea Hardy-Weinberg. deoarece duce la păstrarea formelor extreme. Culoare de camuflare j. Explicaţi noţiunile de: a) proces mutaţional. 3. c) flux de gene.

5. Scrieţi un eseu la tema: „Factorii nocivi care duc la degradarea genotipului speciei umane". Determinaţi frecvenţa genei albinismului la secară. Calculaţi numărul de heterozigoţi în populaţie. Din 84 000 de plante cercetate 210 erau albinoşi. Culoarea roşcată o domină pe cea albă. Idioadaptări 3. Apariţia plantelor cu flori 9. Salvia este polenizată de bondari 12. Fotosinteză 5. Colibri polenizează anumite plante 10. 2. Vâscul 15. PROGRESUL BIOLOGIC REGRESUL BIOLOGIC 14. Tenia boului 6. 1. 15. 4. Hibrizii de la încrucişarea vitelor roşcate cu cele albe au culoarea sură. îmbolnăvirea se întâlneşte cu o frecvenţă de 1:20 000. Determinaţi procentul vulpilor roşcate homozigote. Torţelul 13. Enumeraţi aromorfozele car© au avut loc: a) în evoluţia plantelor. Apariţia speciilor 7. copiindu-l pe caiet. Degenerare generală 4. 3. 3 780 sure şi 756 albe. Pe o insulă au fost numărate 10 000 de vulpi. Animale digitigrade 14.13. roşcate heterozigote şi al celor albe. La vitele mari cornute culoarea roşcată domină incomplet culoarea albă. Completat) tabelul cu exemple. Grupaţi noţiunile de mai jos după un criteriu comun. Fecundaţia dublă la plantele cu flori 11. Albinismul la secară se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. b) în evoluţia animalelor. Apariţia claselor 8. Aromorfoze 2. în regiunea specializată în creşterea acestei rase au fost înregistrate 4 169 de vite roşcate. 17. Albinismul general se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. dintre care 9 991 erau roşcate şi albe. La unele soiuri de porumb plantele albinoşi se întâlnesc cu o frecvenţă de 25:10 000. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la aceste soiuri de porumb. Albinismul la porumb se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. Cârtita în sol 16. 173 . Determinaţi frecvenţa genelor culorii roşcate şi a celei albe a vitelor din această regiune. Probleme la tema „Legea Hardy-Weinberg". 1.

proterozoică. perioadele . Continuă dispariţia reptilelor mari. reducerea suprafeţelor ocupate de gimnosperme Apariţia semimaimuţelor şi parapitecilor. Principalele evenimente care au avut loc în fiecare din aceste ere sunt expuse în tabelul 2. 67 mln ani C u a t e r n a r Lumea vegetală contempo. 2.Lumea animală contemporarană nă. Răspândirea pe larg a insectelor şi păsărilor Dispariţie unor grupe de reptile. sunt divizate mperioade.21.ere. paleozoică.în secole. iar epocile . Reducerea arealului gimnospermelor 174 .în epoci. mezozoică şi cainozoică. în istoria Pământului delimităm următoarele ere geologice: arhaică. Astfel.1 CRONOLOGIA EVENIMENTELOR PRINCIPALE ÎN EVOLUŢIA VIEŢII PE PĂMÂNT EVENIMENTEL Cainozoică. la rândul lor. Acestea. Apariţia şi evoluţia omului Extinderea arealului de răspândire a angiospermelor. îndeosebi a formelor erboase.DEZVOLTAREA VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PAMANT Amintiţi-vă principalele teorii despre apariţia vieţii şi era geologică în care au avut loc aceste evenimente. Dezvoltarea insectelor Neogen Paleogen Dezvoltarea angiospermelor erboase. Apariţia şi dezvoltarea vieţii este indisolubil legată de istoria planetei Pământ pe care savanţii o împart în intervale mari de timp .1 şi fig. moluşte cefalopode. Tabelul 2.

Continuare Mezozoică, 165 mln. ani Cretacic Apariţia şi răspândirea angiospermelor Apariţia mamiferelor superioare şi a păsărilor. Predominarea peştilor osoşi. Dispariţia unor reptile mari Predominarea reptilelor. Apariţia arheopterixului. Răspândirea moluştelor cefalopode. Dispariţia peştilor cartilaginoşi arhaici Predominarea amfibienilor, moluştelor cefalopode şi a reptilelor răpitoare. Apariţia peştilor osoşi şi a mamiferelor marsupiale Predominarea nevertebratelor marine. Dezvoltarea rapidă a reptilelor şi insectelor. Dispariţia stegocefalilor şi trilobiţilor Predominarea amfibienilor, moluştelor. Apariţia primelor reptile şi a formelor zburătoare de insecte. Reducerea numărului de stegocefali şi trilobiţi Apariţia peştilor crosopterigieni şi dipnoi. Apariţia şi dezvoltarea amfibiilor. Predominarea moluştelor, trilobiţiilorşi coralilor Dezvoltarea furtunoasă a coralilor, trilobiţilor, moluştelor şi a crustaceelor. Ieşirea primelor nevertebrate pe uscat (scorpioni, insecte aptere) înflorirea nevertebratelor marine Răspândirea largă a spongierilor, celenteratelor, helminţilor, echinodermelor şi trilobiţilor Apariţia tuturor încrengăturilor de animale nevertebrate şi a unor cordate primare

C\]

Jurasic

Dispariţia gimnospermelor arhaice. Dominarea gimnospermelor actuale Predomină gimnospermele arhaice şi apar gimnospermele actuale. Reducerea bruscă a numărului de pteridofite Dispariţia pădurilor carbonifere. Dezvoltarea gimnospermelor şi a ferigilor cu seminţe înflorirea pteridofitelor. Apariţia ferigilor cu seminţe şi a primelor gimnosperme. Dispariţia psilofitelor

Triasic

Paleozoică, 340 mln, ani

Permian

Carbonifer

Devonian

Răspândirea pe uscat a psilofitelor, apariţia ferigilor, ciupercilor, muşchilor

Silurian

Predominarea algelor. Ieşirea plantelor pe uscat - apariţia psilofitelor

Ordovic Cambrian

Dezvoltarea furtunoasă a algelor Răspândirea şi dezvoltarea rapidă a tuturor filumurilor de alge Dezvoltarea algelor verzi, apariţia algelor roşii

Proterozoică 2 600 mln. ani

Arhaică 4 600 mln. ani

Apariţia vieţii pe Pământ sub formă de organisme procariote (bacterii şi alge cianoficee) şi eucariote (organisme pluricelulare primare) Formarea Pământului

175

r\i

Jurasic Triasic Permian Carbonifer Devonian Silurian Ordovic Cambrian

Precambrian

Fig. 2.21. Evoluţia lumii vii.

Evoluţia vieţii a decurs în conformitate cu procesele geologice şi climatice locale şi globale. Schimbarea climei, ridicarea şi coborârea uscatului, modificarea compoziţiei chimice a atmosferei şi mediului acvatic au fost principalii factori care au forţat organismele vii să se adapteze, să evolueze sau să piară. Să analizăm în continuare cele mai importante procese geologice şi climatice datorită cărora se schimba lumea vie. Apariţia vieţii ţine de era arhaică, când în mediul acvatic au apărut primele organisme - bacteriile şi algele cianoficee. La sfârşitul acestei ere se atestă primul val al procesului de formare a munţilor, care în proterozoic s-a accentuat. în paleozoic exista un singur continent - Pangeea - care în mezozoic a început să se scindeze. Mai întâi s-au separat Godwana şi Laurazia, apoi America de Sud Africa. La sfârşitul cretacicului, Madagascarul s-a separat de Africa, iar India 176

continua să se deplaseze spre Nord. Antarctida se îndepărta de continentul cen- ^ trai, rămânând legată de Australia. în cainozoic aceste procese au continuat: s-a =;* separat Groenlanda, iar cele două supercontinente - Laurazia şi Godwana s-au ^ fărâmiţat. Inpaleogen suprafaţa uscatului a început să capete contururile actuale: ^ America de Nord şi Europa s-au separat, iar America de Sud s-a transformat într-o '— insulă; India s-a alipit de Asia; Antarctida s-a acoperit cu gheaţă. Au apărut munţii Cu Tibet, Himalaya, Pamir, Marea Tefis s-a înnămolit şi pe locul ei s-au format mările 7 k Caspică şi Mediterană. ^ în paralel aveau loc procese de formare a munţilor şi de coborâre a uscatului. Formarea munţilor era însoţită de uscarea şi răcirea climei, iar coborârea uscatului - de umezirea şi încălzirea ei. Drept urmare formarea munţilor a favorizat evoluţia speciilor terestre, iar coborârea uscatului - a celor acvatice. Astfel, arahnidele şi insectele apterigogene, animale terestre, au apărut în paleozoicul timpuriu, caracterizat prin procese intense de formare a munţilor. Stegocefalii, strămoşii amfibiilor, şi-au făcut apariţia în a doua jumătate a paleozoicului, când uscatul a fost supus coborârii. Hotarul dintre precambrian şi paleozoic, precum şi dintre paleozoic şi mezozoic prezintă intervalele de timp cu cele mai profunde conflagraţii care au forţat tot ce este viu să evolueze, să se adapteze la condiţii cu totul noi pentru ele. Anume în aceste intervale de timp au dispărut multe specii şi au apărut altele. Mezozoicul, pe drept cuvânt, este numit era reptilelor. în triasic s-au redus suprafeţele bazinelor acvatice intracontinentale şi s-au lărgit cele ocupate de deşert. Ca urmare au dispărut speciile terestre viaţa cărora era legată de mediul acvatic: majoritatea amfibiilor, ferigile arborescente. Pentru reptile şi gimnosperme noile condiţii de viaţă s-au dovedit a fi foarte favorabile. în cretacic apar şi se răspândesc pe larg angiospermele. Acestea au început să formeze noi comunităţi, completate de grupele de plante apărute în urma transformărilor evolutive ale speciilor ce au supravieţuit în noile condiţii. Comunităţile rezultate şi-au păstrat trăsăturile principale până în zilele noastre. în prima jumătate aperioadei terţiare a erei cainozoice erau răspândite pe larg pădurile tropicale şi subtropicale. Spre sfârşitul acestei perioade, ca urmare a schimbărilor de climă, se măresc suprafeţele ocupate de stepe. De aceea printre angiosperme predominau formele ierboase monocotiledonate care treptat au nceput să substituie formele arborescente. Perioada cuaternară a cainozoicului continuă deja de 1,0-1,5 mln. de ani. Ea la fost caracterizată de acoperirea cu gheaţă a celei mai mari părţi a Euraziei şi Americii de Nord. în aceste condiţii vitrege au dispărut mamuţii, leneşii gigantici \i alte specii. Bogatul material factologic acumulat până în prezent permite de a evidenţia I particularităţile evoluţiei lumii vegetale şi animale.
i: Biologie, ci. a XII-a . __

Particularităţile evoluţiei tU • Ieşirea pe uscat, diferenţierea corpului în organe, iar a acestora în ţesuturi. • Trecerea treptată la dominarea în ciclul de dezvoltare a sporofitului asupra gametofitului. • Trecerea de la fecundatia externă la cea internă, apariţia florii şi a fecundării duble. • Apariţia polenizării încrucişate în paralel cu evoluţia insectelor. • Apariţia seminţelor bogate în substanţe nutritive şi protejate de acţiunea factorilor nefavorabili de către tegument. • Diversificarea modurilor de răspândire a fructelor şi seminţelor.

Particularităţile evoluţiei lumii as
• Dezvoltarea progresivă a formelor de viaţă pluricelulare şi, ca urmare, specializarea ţesuturilor şi organelor. • Apariţia şi dezvoltarea aparatului locomotor, ceea ce le-a asigurat animalelor o independenţă relativă de variaţiile factorilor de mediu. • Apariţia scheletului intern. • Dezvoltarea progresivă a sistemului nervos. Evoluţia lumii animale şi vegetale s-a soldat cu formele de viaţă existente astăzi (fig. 2.22).

'2. Evoluţia vieţii pe Pământ până în zilele noastre.

178

jkem&*e£>
1. Enumeraţi principalele teorii ale apariţiei vieţii pe pământ. 2. Faceţi o paralelă între concepţiile teoriei materialiste şi creaţîonîste, 3. Analizaţi criteriile ce stau la baza delimitării istoriei pământului în ere, perioade, epoci, 4. Alcătuiţi un tabel c© ar îiustra erele şi aromorfozele principale suportate de plante şi animale în fiecare eră, 5. Faceţi o paralelă între evoiuţîa regnului animal şi al vegetai, 6. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta evoiuţîa principalelor regnuri ale organismelor vii actuale. 7. Asociaţi noţiunile din coioana A cu cele din coloana B. B 1. Apariţia mamiferelor. 2. Apariţia peştilor crosopterigieni. 3. Apariţia ferigilor. 4. Apariţia reptilelor. 5. Apariţia primelor gimnosperme. 6. Ieşirea plantelor pe uscat. 7. Apariţia şi răspândirea angiospermelor.

A. B. C. D. E.

Era Era Era Era Era

arhaică proterozoică paleozoică mezozoică cainozoică

8. Sistematizaţi grupele de animale conform arborelui fiiogenetic: 1) mamiferele; 2) peşti crosopterigieni; 3) artropode; 4) moluşte; 5) ceienterate; 6) protozoare; 7) spongieri; 8) echinoderme; 9) amfibieni; 10) păsări; 11) acraniate; 12) viermi inelaţi; 13) viermi plaţi; 14) viermi cilindrici. 9. Sistematizaţi plantele conform arborelui fiiogenetic: 1) feriga de pădure; 2) vişinul; 3) molidul; 4) muşchiul-de-pământ; 5) spirogira; 6) nucul; 7) grâul. 10. Completaţi tabelul, copiindu-l mai întâi pe caiet. APARIŢIA PRINCIPALELOR GRUPE DE ANIMALE
D/O

NR. 1 1. 2. 3. 4. 5.

a - - -

GRUPULUI DE ANIMALE

eR

' n ^ ' v.~;

Nevertebrate Amfibii Reptile Marsupiale Mamifere superioare

179

TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI Expuneţi propria viziune asupra originii omului în baza cunoştinţelor acumulate în cadrul cursului de biologie. Strămoşi ai omului. Galenus. originea şi evoluţia omului a fost fundamentată în diferite teorii. Expunem în continuare principalele dintre ele. sunt maimuţele antropoide. . omul a fost creat de forţa divină dintr-o bucată de lut. Teoria biosocială. din apă sau din diferite obiecte. La toate popoarele pot fi întâlnite diverse legende în care se fac încercări de a explica originea omului. Adepţii acestei teorii susţin că omul reprezintă rezultatul acţiunilor separate şi independente ale factorilor biologici şi sociali. plasând omul în regnul animal. omul a apărut din diferite structuri materiale: din pământ fertil. J. 180 . cea mai înalt dezvoltată. Pornind de la deficienţele în explicarea exhaustivă a originii omului şi ţinând cont de pluralismul de opinii. Savantul enciclopedist Aristotel. în corespundere cu postulatele biblice. Darwin în lucrarea sa "Originea omului" (1871) susţinea că omul reprezintă ultima verigă. B. Linne. In sistemul elaborat de C. Conform unora dintre ele.: -HHHBHHHHIHHHHHHiHHHRB Din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de originea sa. Lamarck primul a afirmat că omul îşi trage obârşia de la maimuţe care au trecut la mersul pe pământ. după părerea savantului.Homo cu specia Homo sapiens.ORIGINEA Şl EVOLUŢIA OMULUI 1 TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI 2 POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI 4 FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI 5 RASELE UMANE 1. în baza unor cercetări îndelungate. Teoria rasistă promovează ideea superiorităţii unei rase în detrimentul alteia. a demonstrat asemănarea dintre om şi animalele superior organizate. nu recunoaşte evoluţia speciei umane sub acţiunea concomitentă a acestor două grupe de factori. CA. omul a fost inclus alături de maimuţele antropoide într-un gen aparte . în lanţul fiinţelor vii. Genetica omului a arătat însă identitatea genomului diferitelor rase de oameni şi imposibilitatea evidenţierii deosebirilor între potenţialul biologic şi intelectual al reprezentanţilor diferitelor rase umane. Argumente convingătoare în acest sens a prezentat medicul şi anatomistul roman C. deşi admite evoluţia omului sub acţiunea factorilor biologici şi sociali.

Anthropoidea (antropoidele) Secţia . Pornind de la constatarea că fătul omului este mult mai neputincios decât al maimuţei.Homo sapiens (omul înţelept) 181 .Antrhopomorphidae (maimuţe antropoide) Familia .Social-darwinismul absolutizează importanţa factorilor biologici. Ţinând cont de gradul înalt de asemănare a moleculelor de ADN ale omului cu cele ale cimpanzeului (deosebirile în consecutivitatea polinucleotidelor moleculelor de ADN ale acestor specii nu depăşesc 1%).Amniota (animale cu anexe embrionare) Clasa . susţine că evoluţia omului va avea loc în direcţia sporirii volumului şi masei craniului în defavoarea dezvoltării altor părţi ale corpului.Metazoa (animale pluricelulare) încrengătura . în evoluţia omului. adepţii acestei teorii consideră că omul a evoluat de la cimpanzeu în urma reducerii numărului de cromozomi de la 48 la 46. POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII Poziţia omului în sistematica lumii vii se prezintă astfel: Imperiul — Organisme celulare Supraregnul . Teoria fatalizării are la bază ideea că omul reprezintă doar o fază în evoluţia maimuţelor.Hominidae Genul -Homo Specia . pornind de la decalajul înregistrat între ritmurile evoluţiei intelectuale şi biologice ale omului.Catharina (maimuţe cu sept nazal îngust) Suprafamilia .Animaţia (animale) Subregnul . ţinând cont de persistenţa unor aberaţii în dezvoltarea omului şi tendinţa permanentă de perfecţionare a potenţialului său biologic şi intelectual.Vertebrata (vertebratele) Subîncrengătura .Mammalia (mamiferele) Subclasa .Eutheria (mamifere placentare) Ordinul . fundamentează necesitatea aplicării diferitelor metode de ameliorare (inclusiv şi a celor forţate) a calităţilor ereditare ale populaţiei umane. îndeosebi a luptei pentru existenţă. Eugenia.Tetrapoda (tetrapodele) Supraclasa . Astfel se consideră că evoluţia va fi direcţionată de la Homo sapiens sapiens spre Homo sapientissimus. Teoria gigantismului mintal. se consideră că pe parcursul evoluţiei ulterioare omul va deveni o maimuţă adevărată. 2.Primates (primatele) Subordinul .Eucariota (organisme eucariote) Regnul . Teoria accidentului cromozomial nu recunoaşte ritmurile evoluţiei omului şi susţine că omul ca specie biologică a apărut ca urmare a unui accident cromozomial.

Membrele anterioare de tip apucător (primul deget este opus celorlalte). tifosul abdominal. unghiilor. glandele sudoripare. prezenţa cutiei craniene. a două perechi de membre. inima cu patru camere. diafragmul. delimitarea în alcătuirea creierului a cinci compartimente. specifice omului (tuberculoza. conturarea a cinci regiuni în alcătuirea coloanei vertebrale. 2. înlocuirea dinţilor de lapte. prezenţa a patru grupe de sânge. prezenţa apendicelui. 2. dezvoltarea claviculei. Antropoidele de asemenea suferă de multe boli infecţioase.23 asemănările şi deosebirile dintre om şi cimpanzeu. sebacee şi mamare. de regulă. naşterea. \ pararea schel tului omului cel al cimpar zeului. SIDA ş. Cor 182 .a. picior !\ R SI I bazin \ '. gradul înalt de dezvoltare a scoarţei cerebrale confirmă poziţia omului în clasa mamiferelor. dezvoltarea musculaturii mimice.. Observaţi şi enumeraţi după fig. a unui singur copil permit de a plasa omul la ordinul Primatelor. frunte (gaura occipitală locul de inserţie al muşchilor cefei proieminenţa supraorbitală bărbie CIMPANZEU centru de greutate OM centru de j greutate_ — • maxilarul superior r-rt. numărul mare de circumvoluţiuni pe scoarţa cerebrală. amplasarea inimii pe partea ventrală. a coardei cu coloana vertebrală./' mână . pe măsura dezvoltării embrionului.Apartenenţa omului la încrengătura vertebratelor este determinată de înlocuirea. printre care emisferele cerebrale bine dezvoltate.23. dispariţia regiunii caudale a coloanei vertebrale. a aparatului mandibular. Dezvoltarea fătului în corpul mamei şi alimentarea lui prin mijlocirea placentei sunt o dovadă incontestabilă a faptului că specia Homo sapiens face parte din subclasa eutheria (placentarele).). Fig. Un şir de caractere. factorului rezus apropie omul de maimuţele Antropoide. dizenteria. Părul de pe corp.

adaptarea la frig (mărirea dimensiunilor corpului. unde se retrăgeau pădurile tropicale. Strămoşul comun al omului. inclusiv de maimuţele antropoide.mai pronunţată. Amintiţi-vă schimbările care au avut loc în relieful uscatului şi ale climei în paleogen (a se vedea p. Neavând la dispoziţie anul împrejur hrana obişnuită. bolta plantară. scoarţă.rădăcini. care pe atunci ocupau suprafeţe enorme în Africa. Anual în perioada nefavorabilă a anului se micşora cantitatea de frunze şi fructe. cimpanzeului. cutia toracică plată. în Africa clima a devenit mai uscată. Regiunea cerebrală a craniului predomină asupra celei faciale. ascunzându-se printre ramuri. Asia şi Europa. seminţe de graminee). gorilei şi orangutanului au fost driopitecii . Suprafaţa scoarţei cerebrale alcătuieşte în medie 1250 cm2. Ducând un mod de viaţă arboricol. care stau la baza activităţii sale de muncă. trecerea de la viaţa crepusculară şi nocturnă la cea diurnă. Pădurile tropicale cedau locul savanelor. Aceste maimuţe populau pădurile tropicale. driopitecii se apărau pasiv de duşmani. iar volumul creierului 1000-1800 cm3.maimuţe antropoide care au apărut acum 17-18 mln de ani şi de 8 mln. driopitecii s-au separat în două ramuri 183 . şi la deosebirile în structura lor. Pe măsura îndepărtării spre sud clima devenea tot mai uscată. suprafeţele ocupate de pădurile tropicale se reduceau. Este vorba. 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI —" ^Z C\_ c ^~ în prezent au fost descoperite şi studiate un număr impunător de resturi fosile ale maimuţelor antropoide şi ale oamenilor străvechi. în primul rând. cele posterioare servind doar pentru sprijin. deplasându-se pe copaci prin agăţarea de ramuri cu mâinile. Ca urmare. şi vorbirea. ceea ce depăşeşte parametrii corespunzători ai maimuţelor antropoide. Acest mod de deplasare a dus la dezvoltarea puternică a membrelor anterioare. Se hrăneau cu fructe. stepe şi deserturi creşteau.în acelaşi timp omul se deosebeşte esenţial de celelalte animale. 180) Ca urmare a schimbărilor intervenite în repartizarea uscatului. sau rămânerea pe loc şi schimbarea raţiei alimentare (trecerea de la alimentarea cu frunze şi fructe la o hrană mai grosieră . de poziţia verticală a corpului şi consecinţele acesteia: cele patru curburi ale coloanei vertebrale. Din cauza răcirii climei. sunt dispărute. iar delimitarea celor două anotimpuri (ploios şi secetos) . Africa şi Europa a devenit accesibil pentru animalele terestre. drioptecii trebuiau să aleagă între deplasarea spre sud. pădurile tropicale din emisfera nordică au cedat locul arborilor cu frunza căzătoare şi coniferelor. acum circa 15 mln de ani. drumul dintre Asia. naşterea de pui vii). Aceasta a dat posibilitate de a reconstrui mai deplin şi mai veridic evoluţia omului. iar cele acaparate de savane. Omului îi este caracteristică conştiinţa şi gândirea.

aruncau pietre etc. Pentru oamenii străvechi era caracteristică confecţionarea uneltelor de muncă. Până în prezent au fost descoperite câteva rămăşiţe ale oamenilor străvechi . primul deget al tălpii era orientat ca şi celelalte. el reprezintă hotarul ce delimitează maimuţele antropoide de oamenii străvechi. practicau vânatul şi culesul fructelor şi foloseau în calitate de unelte de muncă pietre. Anume unele din aceste populaţii au şi dat naştere strămoşilor omului . Mergeau pe membrele posterioare. mandibulele masive. Deşi morfologic Homo erectus habilis nu se deosebea considerabil de australopiteci.24). beţe.Homo erectus habilis (omul îndemânatic). 2. Fruntea era teşită. Atingeau o înălţime de 150 cm şi aveau volumul creierului cu 100 cm3 mai mare. rămânând la modul de viaţă arboricol. Bărbaţii puteau atinge o înălţime de circa 160 cm şi mai mult. de la care provine omul. descoperirea şi mânuirea focului.pitecantropii şi sinantropii. Fig. oase. Acum 2-3 mln de ani australopitecii au dat naştere unei ramuri mai progresive . Evoluţia de mai departe a primelor oameni s-a desfăşurat în trei etape: oamenii străvechi.australopitecilor (fig.Australopitecii. Toate aceste caractere deosebesc considerabil arheantropii de oamenii contemporani.25). Volumul creierului de circa 700-1200 cm3 permitea o vorbire primitivă. întrucât se deplasau pe membrele posterioare. Pongidele au preferat pădurile. o sursă suplimentară de energie termică. Spre deosebire de australopiteci. 2. falangele degetelor erau aplatizate. 2. cimpanzeul) şi hominide. 184 . Hominidele însă au început să cucerească spaţiile deschise. Cântăreau 20-50 kg. Australopitecii prezintă un grup de hominide astăzi dispărut care trăiau în turme. cât şi sinantropii sunt consideraţi reprezentanţi ai speciei Homo erectus (fig. Dinţii se asemănau cu ai omului contemporan. iar cu ajutorul celor anterioare prindeau animale. proeminenţa supraorbitală bine dezvoltată. aveau o înălţime de 120-150 cm şi un volum al craniului de 60 cm3. Rămăşiţe ale pitecantropilor (oamenii-maimuţe) au fost găsite pe insula Java (Indonezia) în 1891. aceştia puteau confecţiona cele mai primitive unelte de muncă din pietriş. Structura dinţilor demonstrează că erau omnivori. care ulterior au dus la apariţia a două familii: pongide sau maimuţe antropoide (gorila. oamenii fosili şi oamenii contemporani. Oamenii străvechi (arheantropii).24. iar a sinantropilor într-o peşteră din apropierea Beijingului. urangutanul. atât pitecantropii.

. volumul creierului având circa 1400 cm . Cromagnionii aveau înălţimea de până la 180 cm.Homo sapiens (fig. 185 . lobul 3 frontal bine dezvoltat. utilizau focul la prepararea hranei. Perfecţionarea de mai departe a relaţiilor colective. precum şi figurine de animale confecţionate din piatră sau os.26). coarne. Trăiau în adăposturi construite de ei şi în peşteri. se îmbrăcau în piei. începuse să . dar şi din oase. Oamenii contemporani (neoantropii).Oamenii străvechi.v'/ . Rămăşiţele acestuia au fost găsite pentru prima dată în lunca râului Neanderthal din Germania în 1856. 2. proeminenţa supraorbitală exprimată. întrucât au vieţuit în epoca glacială. Din acest grup face parte omul de Neanderthal. Uneltele de muncă ale primilor oameni contemporani erau mai variate şi mai avansate decât ale celor fosili. Un timp oarecare paleantropii şi neoantropii au convieţuit. fiind confecţionate nu numai din piatră. Confecţionau diferite unelte din piatră. fruntea joasă teşită. Oamenii contemporani. Fig. volumul craniului de 1600 cm3. proeminenţa supraorbitală lipsea. se adăposteau în peşteri în grupuri a câte 50-100 de indivizi. Pentru neandertalieni este caracteristică statura mică (155-165 cm). Rămăşiţele primilor oameni contemporani au fost găsite în peştera Cro-Magnon din Franţa. . Ulterior neandertalienii au fost eliminaţi de oamenii contemporani . Particularităţile mandibulei arată că ei posedau vorbirea elementară.26.cromagnionii. Erau răspândiţi pe larg în Europa. . fruntea înaltă dreaptă. dezvoltarea intelectului au dus unele grupe de neandertalieni la formarea unei noi specii . Vorbirea articulată era bine dezvoltată. . In peşterile populate de cromagnioni au fost găsite urme ale artei murale. Primii oameni contemporani au apărut acum 5 0 ^ 0 mii de ani. Oamenii fosili (paleantropii). 2. Africa şi Asia.

în Africa Centrală. transmiterea experienţei. Rolul hotărâtor 1-a avut selecţia indivizilor cel mai bine adaptaţi la condiţii concrete de I viaţă.27. Răspândirea monocentristă a omului. 186 .CV j Fig. capabili să confecţioneze unelte primitive ce le permiteau să se apere de I duşmani şi să-şi dobândească hrana. modul social de viaţă. omul a apărut într-o singură regiune geografică.perfecţionarea modului social de viaţă. creşterea dimensiunilor creierului). Studiul ADN-ului mitocondrial. izolarea şi selecţia naturală. 2. de unde s-a răspândit mai întâi în Asia. Selecţia individuală a asigurat conturarea particularităţilor morfofiziologice ale omului (mersul biped. îmblânzească primele animale şi să lucreze pământul. dezvoltarea mâinii. instruirea. în evoluţia cromagnionilor rolul central l-au jucat factorii sociali: educaţia. La stadiul de australopiteci selecţia se făcea j după modul colectiv de viaţă: supravieţuiau grupele de indivizi care împreuna făceau faţă condiţiilor nefavorabile ale mediului. undele populaţionale. vorbirea. Conform concepţiei monocentriste. monocentristă. 2. Concepţia policentristă susţine că omenirea a apărut în diferite regiuni geografice ale Terrei. a omului modern {fig. întru explicarea căilor şi modului de răspândire a omului au fost elaborate două concepţii: monocentristă şi policentristă. La I etapele timpurii ale evoluţiei omului predominau factorii biologici ai evoluţiei: procesul mutaţional. Evoluţia omului a avut loc sub acţiunea aceloraşi factori ai evoluţiei ca şi a celorlalte specii ale lumii vii. gândirea şi cultura. iar cea de grup . precum şi utilizarea metodelor contemporane de studiere a genomului au confirmat originea africană. însă evoluţia omului a fost însoţită şi de acţiunea I factorilor sociali: munca.27). FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI Amintiţi-vă principalii factori ai evoluţiei cu aplicaţie la evoluţia omului.

a avut o influenţă extrem de benefică asupra lui.Factorii biologici au pregătit terenul pentru acţiunea factorilor sociali. recepţionează semnalele din lumea înconjurătoare graţie funcţionării primului sistem de semnalizare. dar nu sunt în stare să le confecţioneze şi să le perfecţioneze.a fost şi rămâne pârghia care asigură comunicarea între membrii comunităţii şi schimbul de experienţă dintre reprezentanţii diferitelor generaţii şi indivizi. munca a reunit şi mai strâns membrii comunităţii. 187 . principalii dintre care sunt expuşi în continuare.28. 15 Fig. în condiţiile înteţirii luptei pentru existenţă.organizarea socială i-a asigurat omului posibilitatea de a supravieţui în condiţiile schimbătoare ale mediului. spre deosebire de animale. reprezintă o deosebire dintre om şi animale care asigură perfecţionarea continuă a acestuia. pot doar să folosească diferite obiecte în calitate de unelte de muncă. în calitate de acţiune conştientă a omului. 2. Omul. Datorită activităţii colective a membrilor comunităţii a apărut necesitatea transmiterii informaţiei prin gesturi şi sunete.vorbirea . Comparaţi după fig.munca sau capacitatea de a produce unelte de muncă. asemenea animalelor. La om.28 uneltele de muncă confecţionate de diferiţi strămoşi ai omului contemporan. Unelte de muncă confecţionate de strămoşii omului contemporan: de Homo habilis şi Homo erectuis: 1-3. Aceasta a determinat şi dezvoltarea progresivă a vorbirii articulate. animalele. datorită dezvoltării accentuate a sistemului nervos central s-a format sistemul de recepţionare a semnalelor şi prin cuvinte . strămoşii omului organizaţi în comunităţi sociale mai uşor se apărau de duşmani. Se consideră că primele cuvinte erau legate de operaţiile de muncă. . . . Pe fundalul organizării sociale destul de complexe a primatelor şi a strămoşilor direcţi ai omului. Spre deosebire de om. de Homo sapiens: 4-24. chiar şi cu cel mai înalt nivel de organizare.limbajul articulat . Munca. 2. Mai târziu ele au început să indice denumirile obiectelor.cel de-al doilea sistem de semnalizare. Anume cuvântul şi vorbirea au asigurat dezvoltarea gândirii abstracte.

—-1 —-. este evident că planeta Pământ este populată de o singură specie de oameni. au stimulat trecerea de la comunitatea animală la cea umană. Asiei de Sud şi Africii de Nord. Omul ca fiinţă biosocială mai rămâne dominat de procesele fiziologice. HHHHH Cele trei rase mari prezintă următoarele trăsături distinctive (fig. în cadrul cărora se deosebesc un şir de rase mai mici. cu sept nazal înalt. gândirii şi conştiinţei au favorizat perfecţionarea muncii şi a vorbirii. a. 2. cum sunt. bunăoară. 5. Nu putem spune acelaşi lucru despre evoluţia socială. păr drept şi rigid. indiferent de limba. 2.gândirea reprezintă rezultatul evoluţiei îndelungate îndreptate la reflectarea materiei în organele de simţ. Aceste deosebiri s-au format şi păstrat în anumite condiţii ale mediului înconjurător. Deşi au fost înaintate şi promovate diferite variante ale noţiunii de rasă. sau leucodermă. Schimbul liber de indivizi în zonele de contact ale raselor mari a generat un şir de rase mixte cu gene amestecate de la două sau mai multe rase. care formează rasele umane. conform antropologiei clasice rasa reprezintă un grup natural de oameni care manifestă un ansamblu de caractere fizice ereditare comune.29): 1. Rasa mongoloidă. Gândirea reprezintă formă superioară de reflectare în sistemul nervos uman a realităţii înconjurătoare. nas turtit 188 . care. Dezvoltarea encefalului. părul drept sau ondulat de culoare deschisă sau închisă. Dacă anterior <C ritmurile evoluţiei biologice erau foarte impresionante. fără a lua în considerare efectele migraţiei. 2. alcătuită dintr-un şir de tipuri secundare. ochilor. culoarea pielii. Cuta pleoapei superioare este putem u dezvoltată. în această competiţie îndelungată şi deloc uşoară omul poate miza pe superioritatea inteligenţei sale în comparaţie cu alţi reprezentanţi ai regnului animal. Putem afirma cu certitudine că omul este o fiinţă biosocială. Reprezentanţii acestei rase au pielea de culoare deschisă. părului. "> • — . sau xantodermă. forma nasului. barba este proeminentă. astăzi ea s-a stabilizat ca <_ urmare a faptului că evoluţia fizică a omului pare a fi încheiată. Homo sapiens sapiens este o specie politipică. comportamentul şi naţionalitatea lor. la rândul lor. economică şi culturală a omului. îndeosebi de instinctele biologice şi emoţiile sexuale. barbă şi mustaţă slab dezvoltate. Rasa europeoidă. Deosebirea dintre reprezentanţii diferitelor rase se manifestă prin particularităţi morfologice. se caracterizează prin piele de culoare galbenă până la brun. Buzele au grosime medie. Din această rasă fac parte populaţia băştinaşă a Europei. nasul drept şi proeminent. Ele sunt răspândite pe teritorii geografice mai mult sau mai puţin distincte.29 deosebirile dintre reprezentanţii celor trei rase umane. RASELE UMANE Deşi reprezentanţii speciei umane ce populează diferite regiuni geografice se deosebesc după unele caractere de importanţă secundară. Actualmente sunt delimitate trei rase mari. buzelor ş. Observaţi şi enumeraţi după fig.

Mai mult. acest proces devine foarte intens. Unitatea biologică a raselor umane este confirmată de: * Lipsa izolării genetice şi posibilităţile nelimitate de încrucişare cu formarea de indivizi fecunzi. caracterul identic de amplasare a părului pe cap. favorizând astfel răcirea corpului. părul creţ sau lânos. De exemplu. şi astăzi persistă în multe regiuni ale globului. izolarea geografică. de exemplu în America de Nord şi America de Sud. în America ea a pătruns prin strâmtoarea Bering la sfârşitul epocii glaciare. Viitorul îndepărtat al raselor umane este determinat de procesele care predomină în cadrul speciei umane. Reprezentanţii acestei rase alcătuiesc populaţia băştinaşă a Asiei Centrale şi de Vest. • Echivalenţa raselor din punct de vedere biologic şi psihologic cu aflarea lor la acelaşi nivel de dezvoltare evoluţionistă. asigurând formarea vitaminei D care previne dezvoltarea rahitismului. în unele regiuni. 189 . * Prezenţa raselor de trecere între rasele mari care întrunesc semnele celor două rase vecine. sau melanodermă. Una din condiţiile principale ale formării raselor. Rasa negroidă. procesul de metizare continuă. îndeosebi la hotarele arealelor raselor.Fig. se caracterizează prin piele de culoare neagră. 3. Caracterul ofensiv al metizării stă la baza formării raselor mixte şi în viitorul puţin mai îndepărtat se va putea vorbi de populaţii hibride din cadrul speciei umane. faţa puţin păroasă. nas turtit şi larg. buze groase şi ochi de culoare întunecată. procesul de metizare continuă. • Prezenţa desenului sub formă de arcuri pe degetul al doilea. Nasul îngust contribuie la încălzirea aerului inspirat. şi puţin proeminent. Reprezentaţii celor trei mari rase.29. Pielea albă a europenilor este permeabilă pentru razele ultraviolete. pielea întunecată a negroizilor îi apără de razele dogoritoare ale Soarelui. Nasul lat şi buzele groase cu o suprafaţă mare a mucoaselor asigură o evaporare rapidă a apei. Particularităţile de rasă sunt ereditare şi în trecut o bună parte din ele aveau un caracter adaptativ. 2. Deşi amestecarea raselor este stăvilită de piedici cu caracter moral şi social. părul cârlionţat protejează pielea capului de supraîncălzire. Din această rasă sunt constituite popoarele băştinaşe ale Africii şi Australiei. Indoneziei şi Siberiei.

c) social-darwinismul. Rasele umane: a) sunt unităţi stabile genetic. 5. Descrieţi concepţiile lui Aristotel. 2. a) biosocială. 6. Expuneţi şi argumentaţi concepţia proprie despre evoluţia omului. b) factorii climatici ai apariţiei raselor. Reprezentaţi sub formă de tabel asemănările şi deosebirile dintre om şî maîmuiţeie antropoide. 1. d) urmele lui au fost găsite pe insula Java. 14. Analizaţi poziţia omului în sistematica lumii vii. b) se găsesc într-o continuă transformare genetică. Descrieţi factorii climatici care au contribuit fa apariţia raselor. b) rasistă.rr^ —1 w' 1. d) gena culorii albastre a ochilor este prezentă la toate rasele. Lamarck. Alcătuiţi arborele antropogenezei. b) creatorul pietrei cioplite. 18. 15. 11. c) avea o capacitate craniană de 1000-1250 cm. c) există şi rase umane pure. Comparaţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al austraîopitecîfor şî Homo erectus habiiîs. Analizaţi concepţia monocentrică şi policentrică a apariţiei omului. 13. c) neoandertalieni. . Enumeraţi criteriile după care omul este clasat în: a) încrengătura vertebrate. Descrieţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al oamenilor: a) străvechi. 8. 2. Darwin despre originea omului. Analizaţi cauzele despărţirii driopitecilorln 2 ramuri. 9. 12. Alegeţi răspunsurile corecte. 7. Descrieţi modul deviată şî aspectul morfofizioiogic ai australopitecilor. Explicaţi esenţa principalilor teorii cu privire la originea omului. Analizaţi corelaţia aspectului morfologic al raselor cu factorii climatici. Scrieţi un eseu la tema „Rasele umane sunt egale" după algoritmul: a) originea comună a raselor umane. b) fosili. c) subclasa mamifere placentare. 4. Homo sapiens: a) strămoşul direct al omului de astăzi. b) clasa mamiferelor. c) argumente ce ar combate lupta rasială. 10. ~ <Z O 3.

1 Ecologia populaţiilor V Ecologia ecosistemelor \ Bazele învăţăturii despre biosferă r 1 . Obiectul de studiu şi importanţa Ecologia organismelor .Ecologia.

Ca urmare ecologia generală se subîmparte în ecologia organismelor (autecologia). 3. plantelor etc.BAZA ŞTIINŢIFICĂ A 1.. când s-au acumulat suficiente date despre varietatea lumii vii.•••. ecologia populaţiilor (demecologia) şi ecologia biocenozelor (sinecologia). studiile ecologice generale se diferenţiază după nivelul de organizare al lumii vii pe care îl abordează. mamiferelor. Pornind de la faptul că pentru natura vie sunt caracteristice diferite niveluri de organizare ale structurilor sale {fig. "oicos" .-.• ' ' : • • •.ştiinţă) este o ştiinţă relativ tânără care studiază relaţiile stabilite istoric dintre organisme şi mediul lor de viaţă.casă şi "logos" . . Termenul de ecologie a fost propus de zoologul german E.1 care din nivelurile de organizare ale lumii vii sunt obiectul de studiu al ecologiei..• •' • " . Ca ştiinţă ecologia s-a conturat abia pe la mijlocul sec..•••::.1 NIVELURILE DE ORGANIZARE ALE LUMII VII moleculă celulă ţesut şi organe organism §__». al XIX-lea.'••. populaţie |«-#> biocenoză |—#• biosferă Stabiliţi după schema 3.).ECOLOGIA. dar şi relaţiile lor cu mediul de viaţă sunt supuse anumitor legităţi. care studiază legităţile relaţiilor cu mediul specifice tuturor grupelor de organisme şi direcţiile particulare ce se referă la grupe concrete de organisme {ecologia microorganismelor. despre particularităţile mediului de viaţă a fiecăruia dintre ele.-••••/••: 1 OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI FOLOSIRII NATURII 2 ECOLOGIA . Haeckel în a.'.1). Astăzi ecologia prezintă un sistem ramificat de ştiinţe dintre care distingem ecologia generală. 1869. Schema 3. peştilor. 192 . insectelor. păsărilor. .f " ^ r l V " • ' . Anume acestea au şi devenit obiectul de studiu al ecologiei. Atunci a devenit clar că nu doar alcătuirea şi dezvoltarea organismelor. OBIECTUL DE STUDIU Şl IMPORTANŢA •. OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI Ecologia (de la gr..

desecarea mlaştinilor se făcea pe scară largă cu scopul măririi suprafeţelor arabile. De exemplu. 3. structura şi legităţile dinamicii lor. Ierarhia lumii vii. Eşecurile înregistrate au atenţionat asupra faptului că doar cunoaşterea legilor naturii şi respectarea lor poate exclude dezechilibrul în natură. animale şi microorganisme în relaţiile dintre ele şi cu mediul anorganic. intervenţia omului în natură se făcea fără a se ţine cont de urmările posibile ale acţiunilor întreprinse.BAZA ŞTIINŢIFICĂ A FOLOSIRII NATURII Omul există pe contul naturii. Cercetările ştiinţifice au arătat însă că regiunile înmlăştinite sunt sursa principală de metan în atmosferă. Metanul face parte din aşa-numitele gaze "de seră" care menţin o parte din radiaţia termică a 13 Biologie. în trecutul nu prea îndepărtat. precum şi adaptarea lor la factorii ecologici.1. înveliş superficial al pământului) -rocă moleculă t atom particulă elementară Fig. Ecologia organismelor se ocupă de relaţiile indivizilor unei sau altei specii cu condiţiile de mediu şi cu reprezentanţii speciei sale sau ai altor specii. ci.integrarea microsistemelor şi macrosistemelor reunirea de ierarhii speciale cu ierarhii specifice organism pluricelular celulă şi organism ' pluricelular populapie de celule (organisme unicelulare) cromozomi sistem molecular regn (autotrofe şi heterotrofe) (lumea vie. Ecologia populaţiilor studiază relaţiile cu factorii de mediu ale populaţiilor unor specii. a XII-a 1 Q1 . Până la definitivarea ecologiei ca ştiinţă. ECOLOGIA . de aceea utilizarea raţională a resurselor ei constituie chezăşia bunăstării sale. Ecologia biocenozelor abordează comunităţile de plante. 2.

dar şi periclitează existenţa omului pe Pământ. Legile ecologiei avertizează omenirea că este necesar să-şi schimbe radical atitudinea faţă de natură. chiar şi la instalarea unei noi perioade glaciale. Aceasta este unica cale de asigurare a existenţei de mai departe a omului pe Pământ şi de prosperare a civilizaţiei umane. Mersul istoriei a arătat însă că această cale este o linie moartă în evoluţia omenirii. Estimarea resurselor naturale pe scară mondială a arătat cât de important este faptul ca activitatea şi necesităţile omului să fie puse în concordanţă cu posibilităţile biosferei. Ax N/' Studiaţi cu atenţie schema 3. 194 . ci colaborarea cu ea. în orice domeniu de activitate. De aceea astăzi capătă o importanţă deosebită cunoştinţele ecologice ale fiecărui cetăţean. încât să vindece "rănile" provocau şi să prevină producerea altora. Ea nu numai că a dus şi duce la creşterea numărului de catastrofe ecologice. unele resurse minerale cosmice radiaţia solară. De aceea scopurile cercetărilor fundamentale în domeniul ecologiei sunt determinate de problemele economiei naţionale: intensificarea producţiei agricole şi sporirea eficacităţii economice a utilizării resurselor naturale fără a cauza prejudicii mediului ambiant. plantele. animalele.2 VARIETATEA RESURSELOR NATURALE epuizabile — neepuizabile i ^ ^ irecuperabile bogăţiile subpământene recuperabile solul. să pună în prim-plan nu cucerirea ei. fluxul şi refluxul — — climatice aerul.2 şi argumentaţi necesitatea protecţiei naturii vn. Mult timp se considera că omul este un rege al naturii care are menirea de a o cuceri. întrucât subminează stabilitatea biosferei în ansamblu. atitudinea grijulie faţă de tot ce este viu. Toau formele de activitate trebuie astfel reorganizate. supunând-o intereselor sale. Reducerea bruscă a conţinutului de metan în atmosferă poate duce la răcirea globală a climei. energia vântului acvatice apele oceanului planetar mrmrnmemman-i Ecologia contemporană a scos în evidenţă una din cele mai grave erori ale omenirii. entuziasmată de succesele obţinute de ştiinţă şi tehnică. Schema 3.Pământului în spaţiul cosmic.

11. 10. Alcătuiţi un proiect ecologic cu subiectul: Utilizarea raţională a unui sector de 6 ori. finând cont de normativele ecologice. Alcătuiţi un eseu „Ecologia . b) în funcţie de nivelurile de organizare ale lumii vii. XXI. 4. 5. molecular celular de ţesut şi organe de organism de populaţie de biocenoză de biosferă • : 9. 195 . Completaţi tabelul. 3. Propuneţi cel puţin 10 măsuri de îmbunătăţire a ecologiei localităţii tale. Deduceţi sarcinile ecologiei a) teoretice. b) practice. Definiţi noţiunea de ecologie. copiindu-î pe caiet. Enumeraţi subdiviziunile ecologiei: a) în funcţie de grupe concrete de organizare.baza ştiinţifică a folosirii naturii". 8. Indicaţi câte 3 exemple de activităţi ale omului în regiunea voastră care au avut impact pozitiv şi negativ asupra (mediului înconjurător). Alcătuiţi un poster ecologic ce ar servi ca un avertisemt împotriva poluării mediului.1. Descrieţi pe scurt Istoricul dezvoltării ecologiei ca ştiinţă. 6. 2. 7. în baza datelor factologice faceţi o analiză a stării ecologice a localităţii voastre la începutul sec. XX şi începutul sec.

de exemplu forţa de atracţie a Pământului. umiditatea. în timp ce heterotrofele au nevoie de lumină doar pentru a se orienta în spaţiu. Intensitatea iluminării şi compoziţia spectrală a luminii joacă un rol primordial în viaţa organismelor autotrofe. biotici şi antropogeni. majoritatea cărora se disting printr-o variabilitate considerabilă în timp şi spaţiu. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA ELE 1.tema O ^ ECOLOGIA ORGANISMELOR 2 PRINCIPALELE MEDII 1 FACTORII ECOLOGICI. iar factorul antropogen ţine de activitatea omului. terestru-aerian. temperatura. compoziţia salină a apei şi solului. Elementele mediului de viaţă capabile să exercite o acţiune directă sau indirectă asupra organismelor vii sunt desemnate ca factori ecologici. Rezultatele acţiunii factorilor ecologici variabili sunt comparabile ecologic. deosebim factori abiotici. /\ Amintiţi-vă şi enumeraţi caracteristicile climaterice ale mediului de viaţă ^ acvatic şi terestru-aerian. însă la fundul oceanului sau în peşteri este relativ constantă. Factorii biotici prezintă relaţiile dintre organismele vii. presiunea atmosferică etc. De exemplu. la suprafaţa solului temperatura oscilează în limite mari. compoziţia atmosferei ş. Legea optimului. Unul şi acelaşi factor are o importanţă diferită în viaţa animalelor convieţuitoare. compoziţia salină a oceanului. deoarece ele se răsfrâng asupra activităţii vitale a organismelor 196 . Condiţiile de viaţă sunt determinate de valorile factorilor abiotici. compoziţia salină a solului prezintă importanţă pentru nutriţia minerală a plantelor. dar e nesemnificativă pentru majoritatea animalelor terestre. în funcţie de natura lor. Vieţuitoarele contemporane populează patru medii de viaţă: acvatic. Factori abiotici sunt proprietăţile naturii nevii: lumina. solul şi însăşi organismele vii.a. Unii factori rămân relativ constanţi pe o durată destul de îndelungată de timp. De exemplu. etc. FACTORII ECOLOGICI. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR Mediul de viaţă este partea naturii care înconjoară organismul şi cu care acesta contactează nemijlocit.

unele specii pot trăi numai în condiţii / de cafea ionantha /Poru 3 20 relativ stabile.4). 2. cu atât mai puternic se inhibă activitatea vitală a organismelor. Punctele critice.2. ecologic peste limitele optime duce la pieirea nb 197 .Sene. la altele . Cauza rezidă în faptul că pentru o specie valoarea unui factor oarecare poate fi optimală. Condiţiile apropiate de punctele critice sunt deosebit de dificile pentru supravieţuire şi sunt numite extreme.depărtate. de exemplu a temperaturii. —" Pieirea speciei / Zona activităţii normale Pieirea speciei Zona de oprimare Zona de oprimare Forţa de acţiune a factorului Limitele de rezistenţă ale speciei (fig. în timp ce altele suportă variaţii Capul/ cucului mari ale acestora. reprezentând valoarea optimă a factorului dat. 10 15 20 25 30 35 40 Temperatura Sn cursul zilei Legea optimului ne arată că atât atenuarea. iar renii pentandra 35 şi lemingii . Cu cât mai mult se abat valorile factorului de la valoarea optimă.cele sudice. Anumite valori ale factorului ecologic sunt deosebit de favorabile pentru activitatea vitală a organismelor. Construind curbele optimului unui factor oarecare. planta slăbănog Regine B 15 / Mac se ofileşte dacă aerul nu este saturat cu vapori 10 Băr uţi de apă. 3. Distanţa dintre punctele critice reprezintă gradul de rezistenţă al organismului la schimbarea factorului. 3. iar pentru alta să prezinte punctul critic (fig. vom observa că ele nu coincid.2).3 temperaturile optime pentru creşterea unor specii de plante. De exemplu. 3. 40 Ceiba cămilele nu suportă deserturile nordice. Analizând graficul reprezentat în fig. Temperaturile optime cât şi intensificarea acţiunii fiecărui factor pentru creşterea şi dezvoltarea unor specii de plante. Depăşirea acestor valori înseamnă moartea organismului. desemnează valori ale factorului pe care organismul nu le poate suporta. Aflaţi după fig. locul de intersecţie a curbei cu axa orizontală. 3.3. distingem următoarele legităţi în acţiunea factorilor ecologici: 1. De exemplu. 3. / Saintpaulia Arbore Deci. 3. Fig. pentru diferite specii. Nici poziţia punctelor / critice nu este aceeaşi pentru diferite specii: la -Pinui ponde 2 30 unele ele sunt apropiate. iar negară suportă bine modificarea Viorea / umidităţii şi nu piere chiar şi în caz de secetă.v ' ma acţiunii fac" torilor ecolo.IZ> gici.

iar pentru pupe + 19°C. în cazul fluturelui buha-semănăturilor. Deficitul de căldură în deserturile polare nu poate fi compensat nici prin surplusul de umiditate. Specii rezistente Specii care suportă oscilaţii la frig mari ale temperaturii Specii iubitoare de căldură 50" organismului. Icrele somonului se pot dezvolta în intervalul de temperaturi 0°C. fiecare etapă a ciclului vital îşi are optimul său. chiar şi la o îmbinare favorabilă a celorlalţi factori. Zona optimului şi limitele de rezistenţă ale organismului faţă de un factor oarecare se pot deplasa în funcţie de faptul cu ce forţă şi în ce îmbinare acţionează concomitent alţi factori. ofilirea plantelor poate fi întreruptă mărind cantitatea de apă din sol sau micşorând temperatura aerului. arşiţa se suportă mai uşor în aer uscat şi nu umed. De exemplu. De exemplu. dacă plantele cu flori sunt "tratate" periodic cu temperaturi înalte. Ţinând cont de interacţiunea factorilor. unul şi acelaşi factor în asociere cu alţii exercită o acţiune ecologică diferită. De exemplu. De obicei. 198 . Lipsa totală a apei sau a unuia din elementele de bază ale nutriţiei minerale face imposibilă viaţa plantelor. Deci.. iar indivizii adulţi suportă uşor oscilaţiile temperaturii de la . Exemplificaţi posibilitatea deplasării valoni optime a unor factori abiotici pe exemplul omului. + 12°C. rezistenţa lor la arşiţă sporeşte cu mult. Interacţiunea factorilor. reducând astfel transpiraţia. pentru omizi + 22°C. temperatura optimă pentru ouă este de + 25°C."""S ţia curbei optimului pe scara temperaturilor pentru diferite specii. Exemplele prezentate ilustrează substituţia parţială a factorilor abiotici. De exemplu..2°C până la +20°C. La fel şi peştişorii de acvariu pot fi "deprinşi" să vieţuiască în apă mai rece sau mai caldă. atunci spunem că specia dată dispune de condiţii favorabile de viaţă. unul şi acelaşi efect ecologic poate fi obţinut pe căi diferite. Optimul şi limitele rezistenţei nu sunt absolut constante pe durata vieţii organismului. Riscul de a îngheţa este mai mare pe timp geros şi vânt puternic decât pe timp liniştit. Practica a demonstrat că optimul şi limitele rezistenţei organismelor la un factor oarecare pot fi deplasate în anumite limite prin acţiunea orientată a diferitelor valori ale acestuia. Compensarea reciprocă a acţiunii factorilor de mediu are loc în anumite limite. un factor neputând fi înlocuit cu altul. Dacă majoritatea factorilor ecologici au valori optime pentru indivizii unei specii concrete.

Enumeraţi condiţiile optime pentru obţinerea unor roade bogate de porumb. De exemplu. 199 . fiind nevoite să suporte arşiţă.20%. creşterea şi dezvoltarea grâului. numit limitant. PRINCIPALELE MEDII DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA E E L Căile principale de adaptare ale organismelor la factorii ecologici în timpul vieţii majoritatea organismelor sunt supuse periodic acţiunii factorilor ce se abat considerabil de la valorile optime. Ţinând cont de legităţile interacţiunii factorilor ecologici. Factorii abiotici ce se abat cel mai mult de la valoarea optimă îngreuiază într-o măsură mai mare existenţa speciei în condiţiile date. Factorul limitant în acest caz este conţinutul de potasiu. obţinerea de roade înalte presupune menţinerea tuturor factorilor de mediu la valori optimale. Calea activă presupune sporirea rezistenţei şi dezvoltarea unor mecanisme care permit activitatea vitală în condiţii de abatere a factorilor de la valorile optime. respectiv şi roadă de grâu. Legea factorului limitant. fie de surplusul sau insuficienţa de umiditate. este necesar de a stabili. roadă la hectar va fi de cinci ori mai mică. fie de insuficienţa de săruri minerale. Aşadar. geruri cumplite. dar ea totuşi va fi de două ori mai mică decât cea aşteptată. Supravieţuirea organismelor în condiţii extreme poate fi atinsă pe trei căi diferite. secete. De exemplu. iar spre sud . iar cel de potasiu . deoarece prin anihilarea lor se poate spori roadă la hectar sau productivitatea animalelor.nici prin iluminarea permanentă. Pentru a determina dacă o specie va putea exista într-o regiune geografică sau alta. în practica agricolă se pot asigura condiţii optime pentru viaţa plantelor. şi depinde într-o perioadă concretă supravieţuirea indivizilor. pot fi limitate fie de temperaturile critice. Surplusul de săruri de asemenea frânează creşterea şi dezvoltarea plantelor. Factorii limitanţi determină arealul geografic al speciei. la o valoare optimă a celorlalţi factori. în primul rând. 2. prezenţa sau lipsa în regiunea dată a unui factor limitant pentru specia dată. în alte perioade de timp limitanţi pot fi alţi factori. Factorul limitant va fi acum fosforul. Anume de acest factor. Aducerea conţinutului acestui element la valorile optime va mări roadă. • Evidenţierea factorilor limitanţi prezintă o importanţă deosebită în practica agricolă. enumerate în continuare. Dacă conţinutul de fosfor în sol reprezintă 50% din normă. grâu sau altă cultură agricolă. răspândirea speciei spre nord poate fi oprită de insuficienţa de căldură.de insuficienţa de umiditate sau de temperaturile prea ridicate. insuficienţă de hrană etc.

prevenind astfel uscarea aerului de aici. plantele şi animalele poikiloterme şi unele animale homeoterme îşi reduc intensitatea metabolismului. Bineînţeles că fiecare specie de homeoterme dispune şi de mecanisme specifice de adaptare la temperaturile extreme. De exemplu.anabioza. ei sapă vizuini în solul lutos unde temperatura este joasă. femela astupă intrarea în vizuină cu segmentele anterioare ale corpului. în condiţii de temperatură variabilă a mediului. compoziţia solului. şoarecele-de-câmp etc. bursucul. Răcuşorii ies să se hrănească numai când aerul se umezeşte. mamifere. Este important ca pierderile de apă de către celule să nu fie însoţite de dereglarea activităţii celulei în ansamblu. forma de relief etc. temperatura. blana mamiferelor devine mai deasă. proprietăţile aerului. Specificul adaptărilor organismelorl la acest mediu După condiţiile ecologice. iar umiditatea ridicată. Pentru nematode. Principalii factori abiotici care determină răspândirea organismelor în acest mediu sunt lumina. multe dintre acestea îşi construiesc vizuini sau cuiburi. la păsări creşte numărul firelor de puf. Fenomenul se atestă în timpul hibernării unor mamifere (ursul. Evitarea acţiunilor nefavorabile este cea de a treia cale de adaptare a organismelor la mediu şi este specifică animalelor mobile. umiditatea.). Starea de anabioză este posibilă numai la o deshidratare completă a organismelor. mediul de viaţă terestru-aerian este cel mai complex. să-şi menţină temperatura corpului constantă. păsările şi mamiferele năpârlesc. care poartă învelişuri impermeabile. repausului de iarnă al plantelor. Un exemplu clasic de evitare a lipsei de hrană din timpul iernii sunt migraţiile unor specii de păsări. în orele cele mai toride ale zilei. O dată cu răcirea timpului. unde se ascund de intemperii. estivaţia şi amorţirea. Pentru a preveni supraîncălzirea corpului în timpul verii. de aceea preferă anabiozei hibernarea. Astfel în deserturile din Asia Mijlocie trăieşte o specie de raci-de-uscat care au nevoie de aer umed. Enumeraţi câteva exemple de vieţuitoare întâlnite în localitatea voastră pentru care sunt caracteristice calea pasivă de adaptare la factorii ecologici. Majoritatea speciilor nu sunt capabile de acest lucru. insecte. micşorând astfel cheltuielile energetice. estivaţiei şi amorţirii poikilotermelor. 200 . Calea pasivă semnifică supunerea funcţiilor organismului modificărilor factorilor abiotici. Mediul de viaţă terestru-aerian. De regulă. Pentru a face faţă arşiţei. animalele homeoterme reuşesc. seminţele plantelor.De exemplu. Să analizăm în continuare câţiva dintre ei. spori este caracteristică suprimarea completă a metabolismului . în caz de insuficienţă de căldură. Ele utilizează în acest scop diferite mecanisme.

în funcţie de ^ lungimea de undă a razelor. anotimp. După cerinţele faţă de condiţiile de iluminare. poate fi împărţit în trei sectoare: ultraviolet.a. amplasarea fotometrică a frunzelor (se amplasează perpendicular faţă de razele de la amiază). Din razele ultraviolete la suprafaţa Pământului ajung numai cele _y de unde lungi. deseori acoperită cu un strat de ceară sau de puf. Amplasarea difuză a frunzelor în diferite planuri asigură absorbţia cea mai deplină a luminii solare.plante ale spaţiilor deschise. iar lumina vizibilă este condiţia obligatorie pentru existenţa plantelor. Razele infraroşii exercită acţiune termică. caracterul suprafeţei terestre. număr mare de stomate. iar cele de unde scurte se absorb la înălţimea de 20-25 km de i~— către stratul de ozon. altitudine. * rezistente la umbră — plante ce pot creşte atât pe locuri umbrite. frunze de dimensiuni mici. Regimul de lumină al oricărui spaţiu este determinat de poziţia geografică a locului. celui de mijloc . * iubitoare de umbră (sciofite) . Plantele din aceste grupe dispun de diferite adaptări morfologice şi anatomice la regimul dat de lumină. dar cu pereţii exteriori şi cuticula mai subţiri. dar puţine la număr. lumina solară se absoarbe mai bine în orele de dimineaţă şi seară. în acest caz. Cea mai generală adaptare a plantelor la folosirea maximală a luminii este orientarea spaţială a frunzelor. cât şi pe spaţii deschise. din peşteri şi de la adâncimi mari. Adaptările plantelor la condiţiile de iluminare ale mediului de viaţă. cloroplastele de dimensiuni relativ mari. In poziţie orizontală frunzele folosesc mai ales razele soarelui de amiază. celulele epidermei mai mari decât la heliofite. 201 . precum: frunze mari şi subţiri.Lumina Sursa principală de lumină este radiaţia solară al cărei spectru.plante din etajele inferioare ale pădurilor întunecoase. pe parcursul evoluţiei lumii vii s-au conturat următoarele grupe ecologice de plante: * iubitoare de lumină (heliofite) . Razele ultraviolete de unde lungi în doze mari sunt " dăunătoare organismelor. . vegetaţie. frunzele aşezate orizontal.). iar al celui superior aproape vertical. rogozuri etc. La amplasarea verticală a frunzelor (graminee. vizibil —" şi infraroşu. frunzele etajului inferior sunt dispuse orizontal. cu o cuticulăbine dezvoltată. Supravieţuirea sciofitelor se datorează unui şir de adaptări.oblic. de culoare verde-întunecată. iar în doze mici exercită acţiune bactericidă şi asigură " formarea la animale a vitaminei D. stomatele în număr redus. Dintre adaptările heliofitelor enumerăm următoarele: internoduri scurte. relief. numărul mare de cloroplaste ce asigură o captare mai bună a luminii ş. activitatea solară şi schimbările globale în atmosferă. starea atmosferei. timpul zilei.

dar mai ales cele de la sfârşitul ei. Temperaturile ridicate de la mijlocul iernii. La plante fotoperiodismul se manifestă în oscilaţia intensităţii proceselor fiziologice. Ierburi iubitoare de umbră Reacţia organismelor (planMuşchi rezistenţi la umbră telor şi animalelor) la ritmul 3 10 20 30 40 50 60 70 80 90 Iluminarea diurn de iluminare.5. Sorg Porumb Amintiti-vă care din razele solare exercită acţiune termică. Rolul luminii în viaţa animalelor este mult mai puţin important decât în viaţa planGrâu telor.a. formarea seminţelor şi fructelor. bobocilor de floare. Supraîncălzirea plantelor pe timp de arşiţă este evitată prin: intensificarea transpiraţiei. Termoreglarea chimică se bazează pe obţinerea energiei de pe urma descompunerii substanţelor organice. migraţiile. de a dirija dezvoltarea animalelor în condiţii artificiale de întreţinere. reduc brusc rezistenţa plantelor la îngheţ.Stabiliţi după curbele intensităţii fotosintezei din fig. Animalele au nevoie de Ierburi iubitoare •S lumină. Adaptările termice ale animalelor. Temperatura Adaptările termice ale plantelor. este numită fotoperiodism. Oscilaţia curbei intensităţii fotosintezei la portul perioadei luminoase şi diferite grupe de plante. Ele acumulează încă din vară glucide. Cunoaşterea particularităţilor fotoperiodismului permit de a prognoza dinamica efectivului. pentru a se de lumină Fag orienta în spaţiu. 3. ceea ce condiţionează la rândul său înlocuirea fazelor ciclului vital. Se cunosc trei căi de adaptări termice ale animalelor: 1. diurne. adică la raFig. In baza fotoperiodismului la plante şi animale s-au format ritmurile biologice: anuale. reflectarea şi dispersarea luminii de la suprafaţa lucioasă sau pubescentâ a frunzelor. năpârlirea. aminoacizi şi alte substanţe ce leagă apa.a. reducerea suprafeţei încălzite prin suprapunerea frunzelor etc. întunecate a zilei. Plantele ce cresc în condiţii de temperatură variabilă a mediului se pregătesc din timp pentru suportarea gerurilor.5 care plante sui heliofite şi care sciofite. mugurii florali chiar şi la speciile rezistente la îngheţ. 3. Dii 202 . sinteza hormonilor. La animale fotoperiodismul controlează perioada de împerechere. ceea ce sporeşte rezistenţa la îngheţ a celulelor. în principal. înflorirea. De aceea îngheţurile de primăvară pot vătăma ramurile tinere. hibernarea ş. apariţia frunzelor. fecundarea. de aceea animalele pe timp de iarnă consumă mai multă hrană sau folosesc rezervele de grăsime acumulate în timpul vierii. căderea frunzelor ş.

estivaţia la. stratului de pene în jurul corpului animalelor se păstrează un strat de aer cu temperatura apropiată de cea a corpului. Ecologic mai rentabilă s-a celei africane. Adaptările tehnice ale vulpii polare şi ale 2. în cazul acesteia. Observaţi după fig. 203 . Supraîncălzirea corpului se evită prin transpiraţie: la trecerea apei în stare gazoasă se consumă energie. iepurelui american sunt bine vascularizate şi servesc drept organ de termoreglare. poate avea loc şi de pe mucoasele umede ale cavităţii bucale. morsa etc. 3. urechile mari ale elefantului. iar evitarea supraîncălzirii -prin cedarea ei. Este vorba de animalele ce trăiesc după cercul polar: vulpea polară. Termoreglarea comportamentală se realizează prin deplasarea în spaţiu.această cauză termoreglarea chimică este slab dezvoltată la animalele din zonele unde îşi găsesc cu greu hrană pe timp Vulpea polară de iarnă. datorită blănii dese. 3. ursul polar. După raportul dintre suprafaţa corpului şi volumul lui putem determina regiunea geografică în care trăieşte animalul dat. prezenţa ţesutului adipos subcutanat. cioc etc. Acest tip de termoreglare nu este caracteristic nici pentru animalele de la tropice: aici ele nu au nevoie Vulpea africană de un surplus de energie. animalele de la cercul polar consumă iarna chiar mai puţină hrană decât vara. Astfel se evită pierderile de căldură. dovedit a fi termoreglarea fizică. Evaporarea apei. 3. aceasta este unica metodă de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă. folosirea diferitelor adăposturi. întrucât se reduce suprafaţa de cedare a căldurii. De exemplu. ale căilor respiratorii superioare.). Cele mai răspândite mecanisme de termoreglare fizică sunt: îngustarea şi. De exemplu.6. de exemplu pentru poikiloterme. Forma compactă a corpului avantajează animalele din emisfera nordică. Pentru multe animale. vulpii mici-de-pustiu. Fig. deci şi răcirea corpului. hibernarea.6 deosebirile în dimensiunile corpului şi ale unor organe proeminente la vulpea polară şi africană şi explicaţi originea lor. intensificarea transpiraţiei. Pentru animalele din emisfera sudică sunt specifice dimensiuni relativ mari ale membrelor şi ale diferitelor proeminenţe de pe corp (coadă. dilatarea vaselor sanguine din piele. adaptarea la frig se asigură pe contul păstrării energiei în corpul animalului. urechi. respectiv. năpârlirea. anumite proporţii ale corpului. Graţie blănii dese. foca. schimbarea poziţiei corpului.

rolul apei în viaţa organismelor vii.) şi medii cu o umiditate înaltă (pădurile tropicale).8 0.veghe hibernare nare nare 40-50 6-8 3-5 Ariciul Marmota Ţistarul Pârşul Hârciogul — 100 — 14.cea comportamentală.a.33 0. Regimul hidn al mediului terestru este neuniform şi depinde de mai mulţi factori: precipitaţi prezenţa bazinelor de apă.veghe hiber.2. rezervele de apă din sol ş. unele plante de deşert s 204 .5 9.1 principalii indici funcţionali la mamiferele ce hibernează şi trageţi concluzii. Caracterul variabil al aceste factori generează medii unde deficitul de apă este un fenomen obişnuit (deserturi l< stepele ş. Pinguinii aflaţi în centrul cercului şi la marginea lui îşi schimbă periodic locurile pentru a se încălzi. în interiorul unui astfel de cerc temperatura este de +37°C. folosind datele din tabelul 3. pe timp de ger cumplit pinguinii se adună în cerc. Adaptările plantelor la regimul hidric al mediului de viaţă. Umiditatea Argumentaţi. De exemplu.29 - 34 2 5-8 1868 2146 20-35 130 - 10 - 36-38 35-39 37-38 38-39 275 100-360 1-15 100-350 5-19 8 - 17. indiferent de cea a mediului.a.Tabelul 3. La homeoterme se întâlnesc toate cele trei căi de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă.1 UNELE CARACTERISTICI FIZIOLOGICE ALE MAMIFERELOR ÎN STARE DE HIBERNARE SPECIA DE ANImALfz Jt AifltJV A f ICT MASA CORPULUI (tng) ri\tv*vc. Amintiţi-vă şi alte metode de comportament al animalelor ce ilustrează termoreglarea.7 20.veghe hiber. De exemplu.46 0.n i M RESPIRAŢIEI pe rnin RILE CAI3DIACE pe r nin ELIMINAREA CĂLDURII (în kjkg/orâ) TEMPERATURA CORPULUI în °C vara 684 227 127 - iarna 600 veghe hiber. Dintre metodele etologice (comportamentale) de reglare prezintă interes "comportamentul" de grup.8 - 1-13 3-4 4-5 32 150-200 12-15 Studiaţi după tabelul 3.46 0. Popularea de câa plante a unui mediu terestru cu un anumit regim hidric este posibilă cu condiţi asigurării lor cu apă în aceste condiţii. formând aşa-numita "broască-ţestoasă". iar la poikiloterme doar una .

aciditatea solului. unele plante ierboase (lucerna. Hidrofilele cresc pe malurile bazinelor de apă. concentrată într-un volum mic de sol. broscăriţa. % DENUMIREA ANIMALULUI Tabelul 3. Sistemul radicular intensiv se V Fig.2 CONŢINUTUL DE APĂ. bălţi. După tipul ramificării.3). salinitatea acestuia ş. albăstriţă). Hidatofitele (elodeea. păiuş-de-stepă. % Tulpinile arborilor Frunzele Fructele (roşii. peniţa etc. fiind lipsiţi de rădăcini. Necesităţile în apă ale plantelor terestre superioare sunt asigurate de rădăcini. Absorbţia apei de către rădăcini depinde de mai mulţi factori: conţinutul de apă In sol. în funcţie de raportul lor faţă de apă se levidenţiază mai multe grupe ecologice de plante Yschema 3. Sistemul radicular extensiv ocupă un volum mare de sol la o ramificare slab dezvoltată.). Se întâlneşte la graminee (negară. grâu ş. temperatura solului. absorb apa cu toată suprafaţa corpului ş. absorbţia apei realizându-se prin toată suprafaţa corpului. deosebim sisteme radiculare de tip extensiv şi intensiv (fig. fn ape mici.) sunt plante acvatice scufundate total sau parţial în apă.7. 205 . secară. vălisneria. Rădăcinile acespor plante sunt puternic reduse sau lipsesc com)let (peniţă).a. a.CONŢINUTUL DE APĂ ÎN CORPUL DIFERITELOR ORGANISME VII DENUMIREA PLANTEI Şl ORGANELOR El CONŢINUTUL DE APĂ. spinul cămilei).7). castraveţi) Algele 55-60 79-82 94-95 96-98 Lăcustele Gărgăriţa-grâului Şoarecele Broasca 35 46-47 79-85 93 mulţumesc cu apa din ceaţă şi rouă pe care o absorb cu ajutorul perişorilor de pe frunze. 3. bufărul. 3. distinge printr-o ramificare bine dezvoltată. mesteacăn). Este specific pentru plantele de deşert şi stepă (saxaul. Existenţa acestor plante este xisibilă datorită unui ţesut conducător bine lezvoltat şi epidermei bogate în stomate.a. Sisteme radiculare de tip extensiv (1) şi intensiv (2). pentru unii copaci din zona temperată (pin. muşchii.

rouacerului ş. Stomatele sunt afundate în mezofil şi se deschid doar noaptea. majoritatea plantelor de cultură. datorită cărui fapt sclerofitele nu se ofilesc chiar şi I pierderea a 25% de apă. creşterea lor este lentă. o dată cu hrana â în urma proceselor metabolice (apa metabolică obţinută la scindarea. speciile lemnoase din pădurile subtropicale umede veşnic verzi. pădurile tropicale. agavele. fiind ulterior utilizat la sinteza compuşilor organici. Frunzele suculentelor. Xerofitele cresc în deserturi. acoperite cu ceară sau pufl Specific pentru aceste plante sunt valorile înalte ale presiunii radiculare. Acest grup de plante poate face faţă unei secete de scurtă durată şi nu prea puternice. Ţesuturile acestor plante conţin în normă până la 80% de apă şi mai mult. deseori acoperită cu un strat de ceară sau pufuşoc. plantele din luncile inundabile.). Adaptările animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă terestru-aer i u -.a. CO2 formai în timpul respiraţiei se depozitează în sucul celular.în ziua următoare. în rădăcini (asparagusulj măcrişul-iepurelui ş. în principd a grăsimilor). când stomatele sunu deschise. Absorbţia CO2 are loc noaptea.a. keleria. iar în cazul reducerii frunzelor şi tulpinile. 206 . uneori răsucite. în frunze (aloia. stupitul-cucului. stepe. iar fixarea lui în procesul de fotosinteză . Mezofite sunt copacii veşnic verzi din etajele superioare ale pădurilor tropicale. Suculentele pot depozita apa in j tulpină (cactuşi). Sclerofitele (negară. multe plante erboase ş. tilişca. întrucât lipsa apei duce mai repede la moarte decât lipsa hranei. arbuştii din crânguri. speciile foioase din pădurile zonei temperate. Cele de întuneric (slăbănogul. au cuticulă groasă. drăgaica. Aprovizionarea animalelor cu apă se face pe trei căi: prin băut. ceea ce permite reducerea pierderilor de apă. multe ierburi tropicale) ocupă etajele inferioare ale pădurilor umede din zone climatice diferite. urechelniţa).Schema 3.3 GRUPELE ECOLOGICE DE PLANTE DUPĂ RAPORTUL LOR FATĂ DE APĂ Hidatofite Hidrofite Higrofite Mezofite Xerofite Argumentaţi rolul ţesutului conducător în viaţa plantelor hidrofite. Se disting xerofite suculente şi sclerofite. pantele bine încălzite etc. de aceea chiar şi la o secetă de scurtă durată ele se ofilesc şi pier în scurt timp. orezul. întrucât cantităţile de CO2 primite de suculente pe aceasB cale sunt neesenţiale.a. păiuşuW brăzdat) au frunze înguste şi mărunte. Higrofitele de lumină (papirusul.) cresc pe soluri permanent umede. dezvoltară puternică a sclerenchimului. copacii cu frunza căzătoare din savane. ••HBBBBHHHH Higrofitele pot fi de lumină şi de întuneric.

Factorul limitant al răspândirii organismelor în aer este presiunea atmosferică. pierderile de apă ce depăşesc 10% din masa corpului sunt mortale. cuticula insectelor. caracterul sistemului radicular depinde de structura solului. Care din caracteristicile enumerate ale solului prezintă importanţă pentru animale? 207 . îndeosebi a plantelor. Adaptările organismelor la alţi factori ecologici ai mediului terestru-aerian. şi doar condorii se pot ridica la o înălţime de 10 000 m. Adaptări comportamentale sunt căutarea locurilor de adăpat. Pierderile de apă prin transpiraţie pe timp de arşiţă se reduc fie prin repaos absolut. solul (compoziţia minerală şi organică). Un rol important în viaţa organismelor terestre îl joacă şi alţi factori ecologici. oile .a. fără a se răsfira în lături. Surplusul de căldură se elimină în timpul nopţii prin radiaţie directă datorită faptului că aerul noaptea este mai rece decât corpul. tegumentul cheratinizat al reptilelor şi alte formaţiuni care reţin apa în corpul animalelor fac parte din adaptările morfologice ale animalelor prevăzute pentru reducerea pierderilor de apă. Limita maximă la care se pot întâlni organisme vii în munţi este de 5 800 m. Pentru om. presiunea atmosferei descreşte. printre care aerul (compoziţia. câinii .animale pe parcursul evoluţiei s-au format diferite adaptări pentru satisfacerea necesităţilor în apă. compoziţia şi structura lui. Mai rezistente la deshidratare sunt cămilele care suportă fără consecinţe pierderile de apă de până la 27%. cămilele pot suporta o încălzire a corpului de până la + 40. Temperatura solului. aeraţia.până la 23%. altele la soluri bazice. Capacitatea de formare a apei metabolice. relieful localităţii de asemenea influenţează viaţa organismelor terestre. crusta racului. economisirea apei la formarea urinei şi fecaliilor. sporirea rezistenţei la deshidratare sunt doar unele din adaptările fiziologice ale animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă. Cochilia melcului. Pe solurile cuprinse periodic de îngheţ rădăcinile pătrund la adâncimi mari. stratificarea. presiunea. O dată cu creşterea altitudinii.până la 17%. fapt ce face dificilă respiraţia din cauza micşorării conţinutului de O2. Pe solurile unde sunt îngheţuri multianuale rădăcinile plantelor pătrund la adâncimi nu prea mari. reducerea intensităţii transpiraţiei şi a pierderilor de apă de pe mucoase. De exemplu. morfologice şi fiziologice. De exemplu.7°C. Unele specii de plante s-au adaptat la soluri acide. alegerea unor locuri de viaţă mai favorabile din punctul de vedere al aprovizionării cu apă. fiind repartizate mai mult în lături. fie prin suportarea pe o durată scurtă a supraîncălzirii corpului. relieful suprafeţei terestre. săparea vizuinilor ş. mişcarea). Argumentaţi de ce este imposibilă viaţa permanentă în mediul aerian. Acestea pot fi grupate în comportamentale.

coralii. în principal. sunt adaptate la deplasarea pe un teren tare. de aceea limita de răspândire animalelor acvatice depinde de adâncimea la care acestea cresc. care sunt organisme heterotrofe. De exemplu. gradul de poluare. s-au constituit 3 grupe ecologice de animale acvatice: planctonul. nectonul şi bentosul. Conţinutul de oxigen în apă nu depăşeşte 10 ml într-un 1 1 de apă. moluşte cefalopode. crustaceelor. Reprezentanţii nectonului se opun activ curenţilor de apă. dintre care menţionăm micşorarea greutăţii specifice (substituirea amidonului de rezervă prin ulei şi prezenţa vacuolelor gazoase la alge. iar dintre animale. aflate aici în stare suspendată şi care nu se pot opune curenţilor de apă. Densitatea apei este mai mare decât a aerului. dezvoltarea musculaturii sunt doar două din adaptările animalelor acvatice la locomoţia în apă. la şopârlele ce populează nisipurile mişcătoare degetele sunt mărginite de solzi cornoşi care măresc suprafaţa de sprijin etc. Mod de viaţă planctonic duc toate algele cu flageli. Forma hidrodinamică a corpului. reprezentanţi ai protozoarelor. temperatura. papura.Pentru animale. schelet poros şi ţesuturi gelatinoase la animale) şi mărirea suprafeţei relative a corpului.a. Ca urmare. aceste caracteristici ale solului nu au nici o importanţă. iluminarea. săgeata-apei ş. conţinutul de oxigen. precum şi animalele ce se înmulţesc pe uscat. din alge brune şi roşii. ceea ce măreşte frecarea de apă (diferite excrescenţe. iar al bazinelor de ape dulci din alge verzi unele plante superioare (rogozul. actiniile. mamifere acvatice. Fitobentosul mărilor şi oceanelor consta. Răspândirea vieţii în apă este influenţată de următoarele proprietăţi ale apei: densitatea. Argumentaţi dependenţa conţinutului de oxigen în apă de temperatura şi salinitatea ei. unii viermi ciliaţi şi crustacee. Nectonul este format din animale acvatice de talie mare: peşti. Mediul de viaţă acvatic. Bentosul prezintă totalitatea organismelor ce populează fundul bazinelor de apă. Conţinutul de oxigen în apă mai depinde de temperatura şi salinitatea apei. salinitatea. alungirea corpului). Animale bentonice sunt spongierii. membrele copitatelor şi struţilor.). incluziuni gazoase. celenteratelor. Planctonul este constituit de plante şi animale acvatice care populează stratul de la suprafaţă al apei. fapt ce îngreuiază deplasarea activă a reprezentanţilor nectonului. Specificul adaptărilor organismelor la acest mediu Pe parcursul evoluţiei organismele acvatice s-au adaptat la viaţă într-un anumit strat de apă. 208 . unele moluşte bivah e crevetele. La ele constatăm cele mai variate adaptări în vederea deplasării pe diferite tipuri de teren. Suia principală de oxigen în apă sunt algele verzi. Aflarea în apă în stare suspendată a reprezentanţilor planctonului este asigurată de un şir de adaptări. dar se hrănesc în apă. animale ce populează spaţii deschise.

piele. La vertebratele de apă dulce. pe parcursul evoluţiei. s-au dezvoltat diferite mecanisme în vederea reglării presiunii interne.numai în ape bogate în oxigen. Menţinerea acesteia la nivelul caracteristic speciei presupune viaţa la o anumită salinitate a apei. Multe specii în lipsa oxigenului în apă cad într-o stare de amorţeală şi astfel depăşesc perioada nefavorabilă. Pentru menţinerea concentraţiei lichidelor interne la un nivel constant. animalele marine "desărează" apa de mare folosită. carasul pot vieţui în ape cu un conţinut scăzut de oxigen. a XII-a 209 . Animalele. Salinitatea apei. Cu adâncimea cantitatea ei scade ca urmare a absorbţiei de către apă. Absorbţia luminii depinde de transparenţa apei: apele tulburi absorb mai multă lumină decât cele curate. Pentru menţinerea ei. Fenomenul este evitat de tegumentele lor impermiabile care previn pierderile de apă. cloacă. rinichi. Mediul intern al vertebratelor marine are o concentraţie mai joasă a substanţelor osmotic active decât mediul ambiant.Unele specii pot suporta oscilaţii considerabile ale conţinutului de oxigen în apă. animalele de apă dulce "desărează" apa dulce. absorbind ionii de Na+ şi Cr~ cu ajutorul unor celule speciale localizate în branhii. dar pot fi întâlnite şi la adâncimi mai mari: 100-200 m. în adâncurile oceanului drept sursă de lumină servesc animalele iluminiscente. de aceea nevertebratele de apă dulce nu pot trăi în apă sărată. glande speciale. mediul intern al cărora este hipotonic în comparaţie cu mediul acvatic. Expuneţi-vă părerea referitor la mecanismele cu ajutorul cărora ver« tebratele acvatice îşi menţin constantă presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului. Mai variabilă este temperatura straturilor superioare. Adâncimea maximă la care pătrunde lumina determină limita de răspândire a plantelor acvatice. boişteanul . Cel mai adânc pătrund algele roşii. în acest scop. Vertebratele acvatice sunt animale homeosmotice: îşi menţin presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului la acelaşi nivel. eliminând surplusul de sare prin celule speciale ale branhiilor. indiferent de salinitatea apei. Regimul termic al bazinelor de apă. şi invers. Majoritatea nevertebratelor acvatice sunt animalepoikiloosmotice: presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului depinde de salinitatea apei. iar păstrăvul. intestin. Speciile de apă dulce care preferă apele mai calde. în apă este mai puţină lumină decât în aer. I 14 Biologie. Datorită capacităţii termice înalte a apei cedarea sau primirea de căldură nu provoacă oscilaţii bruşte ale temperaturii ei. linul. oligochetele-de-apă-dulce). ci. în perioada rece a anului cad în amorţire până în primăvară. cavitatea bucală. inclusiv lipsa lui completă (de exemplu. Crapul. lichidele din interiorul corpului sunt mai concentrate (hipertonice) decât apa în care acestea îşi duc viaţa. care preferă adâncimile de I 40-60 m. Regimul de lumină al bazinelor de apă. sunt ameninţate de deshidratare.

tegumente parţial impermeabile care permit supravieţuirea în caz de reducere temporară a umidităţii solului. precum şi suprafaţa particulelor lui servesc ca mediu de viaţă pentru organismele microscopice: bacterii. protozoare precum şi viermi cilindrici. specific tuturor hidrobionţilor. Multe mamifere. unele specii de peşti produc energie şi o folosesc pentru orientare şi semnalizare. celenterate (fig. Perioada rece a anului locatarii solului suportă într-o stare de amorţeală. 3. Aspectul exterior al acestor animale prezintă o adaptare perfectă la modul de viaţă subteran: corp compact cu gât scurt. Cei mai mari habitanţi ai solului sunt reprezentanţii mamiferelor. întrucât animalele acvatice au cu mult mai puţină lumină decât cele terestre. ceea ce face posibilă comunicarea între indivizii aceleiaşi specii. membre de tip săpător cu gheare puternice. datorită faptului că sunetul în apă se propagă mai repede decât în aer. ochi subdezvoltaţi. 3. Cel mai vechi mod de orientare. Fig. Solul în calitate de mediu de viaţă Solul este stratul fertil de la suprafaţa uscatului care contactează nemijlocit cu aerul. prezenţa apelor freatice şi pătrunderea precipitaţiilor. întrucât aerul din sol este bogat în vapori de apă. moluşte emit sunete. ciuperci. aceste animale respiră prin tegumente şi de aceea sunt foarte sensibile la uscare. conţinutul sporit de substanţe organice şi minerale fac din sol un mediu favorabil de viaţă. carapace. Reducerea ochilor la peştii din familia Scopelidae în funcţie de adâncimea la care îşi duc viaţa. săpând un întreg sistem de galerii şi vizuini. constă în utilizarea chemorecepţiei. Cele de dimensiuni relativ mari au solzi. Oscilaţiile termice mai atenuate. cele de dimensiuni mici. 210 . orbetele).8 şi stabiliţi relaţia dintre dimensiunile o adâncimea la care vieţuiesc. se deplasează spre straturile mai adânci.9). La reducerea umidităţii solului. Experimental s-a demonstrat că tipării reacţionează la o concentraţie a alcoolului în apă egală cu 1 g la 6 mii km3 de apă. Cavităţile şi porii din sol. Cei mai mulţi hidrobionţi se orientează după sunet.8. Balenele îşi găsesc hrana şi se orientează cu ajutorul ecolocaţiei. El prezintă un sistem trifazic în care particulele solide sunt înconjurate de aer şi apă. păr scurt şi des. peşti. 3. Unele • petrec toată viaţa în sol (cârtiţa.Determinaţi după dimensiunile ochilor adâncimea la care îşi duc viaţa hidrobionţii din fig. orientarea cu ajutorul ochilor este puţin eficientă.

Pe lângă endoparaziţi (populează mediul intern al gazdei). stabilitatea relativă a condiţiilor de viaţă. Pe parcursul evoluţiei la paraziţi s-au format un şir de adaptări care au permis depăşirea acestor inconveniente. există şi ectoparaziţi. Condiţiile de viaţă ale paraziţilor sunt extrem de specifice. Practic nu există nici o specie de organisme pluricelulare care să nu aibă paraziţii săi. Aceste particularităţi ale mediului de viaţă a făcut inutilă diferenţierea corpului. prezentând un şir de avantaje.a. şi anume: aprovizionarea din belşug cu hrană uşor accesibilă. Organismele vii în calitate de medii de viaţă Utilizarea de către unele organisme a altora în calitate de mediu de viaţă este numită parazitism. Cei mai mulţi paraziţi sunt printre microorganisme şi organismele pluricelulare primitive. Cât nu ar părea de straniu. majoritatea paraziţilor sunt anaerobi. Pentru a face faţă insuficienţei de oxigen. protejarea de acţiunea directă a factorilor ecologici. Enumeraţi câteva exemple dintre cei mai răspândiţi ectoparaziţi. 3. de aceea oxigenul este folosit pentru nimicirea lor. Habitanţii solului. Astfel. piedici la schimbarea gazdei. viermii ce parazitează în intestine ating dimensiuni relativ mari în comparaţie cu cei ce parazitează în căile biliare. reducerea sau lipsa unor sisteme de organe. De cele mai multe ori gazde ale acestora sunt vertebratele şi plantele cu flori. Pentru aceştia gazda este doar o parte a mediului ambiant care îi asigură cu hrană şi adăpost. pentru ascarida omului oxigenul este o toxină. De exemplu. reacţiile de apărare ale organismului gazdei ş.Fig. mulţi dintre paraziţi prezentând o structură relativ simplă. aprovizionarea deficitară cu oxigen. paraziţii întâmpină şi un şir de dificultăţi aşa ca: limitarea spaţiului de viaţă. 211 .9.

Explicaţi prin exemplu esenţa legii optimului pentru diferiţi factori ecologici. Alcătuiţi un grafic ce ar reprezenta curbele optimului temperaturii. 2.1. Stomatele liij$iijf:' ill E HELIOFITE PLANTE bCIOFITE PLANTE SCIOF'TE P L A N T E REZISTENTE LA UMBRĂ 8. culoarea frunzelor 2. Definiţi noţiunile de: a) mediu de viaţă. Enumeraţi adaptările termice ale animalelor. numărul 3. . umidităţii şi a! luminii pentru o plantă de cultură. 6. b) factor ecologic. Dimensiunile cloroplastelor. Completaţi tabelul. 3. 5. Mărimea. Completaţi schema: 7. forma. 4. CARACTER 1. a) termoreglare chimică b) termoreglare fizică c) comportamentul 1) năpârlirea 2) scinderea grăsimilor 3) vulpea polară 4) elefantul 5) îngustarea vaselor sangvine 6J dilatarea vaselor sangvine 7) comportamentul de grup 8) scăldatul în nisip al păsărilor _„_- mmM J 10. b) faţă de sol. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta clasificarea mediilor de viaţă şi a factorilor ecologici. Scrieţi un eseu la tema „Adaptările animalelor ia factorii mediului restru-aerian de viaţă": a) faţă de aer. Definiţi noţiunea de factor iimîtant. copiindu-l pe caiet. 9.

negară 6. Enumeraţi proprietăţile apei. Completaţi tabelul „Respiraţia organismelor subterane". iar cele de apă sărată nu. stomatele sunt afundate în mezoderm.11. plante cu frunze 10. Analizaţi adaptările animalelor terestre la următorii factori abiotici ai mediului de viaţă. plante mezotite 4. Protozoare 4. Studiu de caz. 'UPA SISTEMATICA RESPIRAŢIA 1. 16. Explicaţi noţiunile: a) necton. Argumentaţi dependenţa conţinutului de O2 în apă de temperatură şi salinitatea ei. cresc în deserturi 13. plante xerofite 5. b) regimul de lumină 17. Mamifere 18. Bacterii 2. slăbănogul 9. 213 . nufărul 12. aloia 14. Explicaţi de ce protozoareie de apă dulce au vacuolă contractilă. 13. 14. 15. elodeia 7. Viermi cilindrici 5. au rădăcini reduse 12. Grupaţi noţiunile în 4 grupe după un criteriu comun: 1. Completaţi schema: 8. Ciuperci 3. b) plancton. a) regimul termic. epidermul bogat în stomate 11. plante hidatofite 2. Enumeraţi 5 avantaje şi 5 dezavantaje ale organismelor parazite. Celenterate 6. daţi exemple. plante hidrofite 3.

CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALA în ecologie populaţia este desemnată ca un grup de indivizi de aceeaşi specie între care se stabilesc anumite relaţii şi care ocupă un teritoriu comun. I/n Amintiţi-vă principalele tipuri de determinism al sexelor. 6) ritmul de creştere . Caracteristicile principale ale populaţiei ca unitate ecologică sunt cele de grup: 1) efectivul . Structura sexuală a populaţiei Structura sexuală a populaţiei reflectă raportul relativ dintre indivizii de sex opus. 5) sporirea efectivului .sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp.numărul mediu de indivizi de pe o unitate de suprafaţă.diferenţa dintre natalitate şi mortalitate. determinată de raportul dintre sexe {structura sexuală). Pentru fiecare din populaţiile unei specii este caracteristică şi o anumită organizare structurală. Fiecare din aceşti indici ai organizării structurale a populaţiilor nu sunt stabili şi depind de factorii abiotici ai mediului şi de relaţiile stabilite cu populaţiile altor specii. care modifică vitalitatea indivizilor de sex opus. dintre diferite grupe de vârstă {structura de vârstă) şi de repartizarea indivizilor în spaţiu {structura spaţială). 4) mortalitatea .numărul de indivizi decedaţi într-o unitate de timp. Ace mecanism asigură un raport al sexelor apropiat de 1:1. Sub influenţa caracterele cuplate cu sexul. precum şi factorilor abiotici. La majoritatea speciilor ce se reproduc sexuat sexul viitorului individ determină în timpul fecundaţiei în baza recombinării cromozomilor sexuali. De exempl 214 .totalitatea de indivizi de pe teritoriul dat. 2) densitatea . Cele expuse în continuare vă vor convinge de justeţea celor afirmate.ettta- ECOLOGIA POPULAŢIILOR 1 CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALĂ 2 DINAMICA POPULAŢIILOR 1. 3) natalitatea .numărul de nounăscuţi apăruţi într-o unitate de timp. raportul real al sexelor se deosebeşte de cel teoretic.

plante mature. Structura de vârstă i populaţiei Cerinţele indivizilor unei populaţii faţă de mediu şi rezistenţa lor la anumiţi factori de mediu depinde de vârsta acestora. Grupele de vârstă ale unei populaţii de păiuş-de-livadă: 1 -plantulă. 3. 7 .numai femele. în anii secetosi numărul exemplarelor feminine se reduce la salvie de 10 ori. de vârstă medie şi senile.4-plante tinere. 9 . 2. spre deosebire de populaţiile senile. Structura de vârstă a populaţiilor este determinată de parti- f 1 V Stf 2 f1 I 5 i mil* 1 w 3 4 it m 9 fi .în cazul furnicilor-de-pădure din ouăle depuse la +20°C se dezvoltă numai masculi. 3. Cele tinere şi de vârstă medie se pot automenţine pe cale vegetativă sau sexuală. 8 . iar din cele depuse la temperaturi mai mari .10.6. Reprezentanţii acestora din urmă nu numai că produc mai puţine seminţe. în funcţie de grupa de vârstă care predomină se disting populaţii tinere. O populaţie se consideră normală dacă este reprezentată de toate sau aproape de toate grupele de vârstă. 5. De exemplu. în limitele arealului speciei structura sexuală a populaţiilor este relativ constantă.3.4 3 6 7 Fig. Astfel de populaţii sunt ameninţate cu pieirea.10 grupele de vârstă ale păiuşului-de-livadă şi observaţi particularităţile fiecăreia. La schimbarea condiţiilor de mediu acest raport se modifică. iar la sparanghel de 3 ori. Structura de vârstă a populaţiilor de plante. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre populaţiile de plante. Studiaţi după fig. Ciclul vital al oricărei plante presupune parcurgerea succesivă de către acesta a fazelor de dezvoltare. dar şi formează mai puţini lăstari şi rădăcini noi. Fenomenul se explică prin faptul că masculii pot ejacula sperma numai la temperaturi înalte. Prezenţa tuturor grupelor de vârstă nu exclude posibilitatea predominării unora dintre ele.plante senile. îndeosebi cota parte de femele apte de reproducere. Raportul dintre sexe. determină posibilităţile de creştere numerică ale unei populaţii. 215 . Indivizii unei populaţii aflaţi la aceeaşi fază de dezvoltare alcătuiesc un grup de vârstă.

Astfel. grupele de vârstă fiind delimitate clar în timp. condiţiile de viaţă. Structura de vârstă a populaţiilor de animale este determinată de particularităţile de vârstă ale indivizilor de specia dată. atingând maturitatea sexuală la vârsta de 8-12 ani. în cazul unei baze înguste şi vârf lărgit. Anual îşi încheie ciclul vital o generaţie şi apare alta. Cu totul altfel se prezintă structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o durată lungă a vieţii în stare adultă şi reproducere multiplă. capacitatea de regenerare ş. din contra. unele grupe de vârstă decad. generaţia nou apărută va fi redusă numeric. periodicitatea reproducerii. la un păşunat excesiv. Structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o reproducere repetată este mai complicată.11). ca urmare. La începutul vierii populaţia şoarecelui-de-câmp este formată din indivizi maturi. la cărăbuş. In anumite condiţii de viaţă.cularităţile biologice ale speciei: periodicitatea fructificării. apoi se adaugă tineretul de prima şi a doua reproducere. femelele pier în scurt timp după depunerea ouălor. mai rar doi. Către toamnă populaţia constă din indivizi de vârste diferite apăruţi în acelaşi an. populaţia cărăbuşului se compune din reprezentanţii a patru generaţii cu un interval de un an între ele. Raporturile descrise ale grupelor de vârste într-o populaţie pot fi reprezentate sub formă de "piramidă a vârstelor" (fig. o astfel de populaţie este în creştere. cu o capacitate germinativă scăzută. 3. Femela naşte un pui. elefantul indian trăieşte 60-70 de ani. De exemplu. Raportul numeric al acestora depinde de condiţiile mediului. populaţiile de plante ierboase întineresc. iar vârful (bătrânii) îngust. părinţii cărora pier între timp. dacă populaţiile date sunt în creştere sau descreştere.a. odată la patru ani. Deci. durata de păstrate a capacităţii germinative.12. Din cauza gerurilor târzii o parte din ouă pot pieri şi. formând mai puţine seminţe ca de obicei. Amintiţi-vă tipurile de dezvoltare postembrionară la animale. născuţi anul trecut. deoarece în prezenţa condiţiilor favorabile creşterea plantelor se prelungeşte pe o durată mai mare de timp. întrucât larvele se dezvoltă în sol pe o durată de patru ani. în anii ploioşi.11-3. în populaţiile acestei specii predomină indivizii maturi de diferite vârste (-80%). La speciile cu o reproducere unică şi cu o durată scurtă a vieţii în timpul anului se succed câteva generaţii: la molia-sfeclei în timpul vierii se perindă 4-5 generaţii. în anii secetoşi plantele ierboase îmbătrânesc mai repede. Manifestarea acestora depinde de condiţiile mediului de viaţă. Dacă baza acestei piramide (tineretul) şi partea de mijloc (generaţia reproductivă] sunt late. Explicaţi după piramidele vârstelor din fig. populaţii 216 . 3. Acesta atinge maturitatea sexuală concomitent cu apariţia generaţiilor a treia şi a patra. De exemplu. numărul de seminţe produse. deci cuprind un număr mare de indivizi.

în cazul speciilor cu un spor anual considerabil. Cunoaşterea structurii de vârstă a populaţiei oraşelor. dacă se cunosc particularităţile de dezvoltare ale indivizilor Fig. pescuirea a 50-60% din indivizii maturi ai unei populaţii de lostriţă nu pune în pericol efectivul populaţiei. case pentru bătrâni. în privinţa somonului aceste cifre trebuie reduse cu mult. este un semnal de alarmă. Pentru fiecare populaţie este caracteristică o anumită configuraţie a piramidei de vârstă. precum şi planificarea locurilor de muncă. tura populaţiei. trebuie luate măsuri de întinerire. 3. satelor este necesară pentru planificarea dezvoltării curente şi de perspectivă a acestor aşezări omeneşti: construcţia de şcoli. Pentru a salva această păşune de dispariţie. trăiesc concomitent câteva generaţii. Observările au arătat că în populaţiile vegetale şi animale cu o structură de vârstă complexă. deoarece mortalitatea depăşeşte natalitatea (fig. de case de locuit. nu 22 925 42 895 11 800 sunt supuse unei oscilaţii bruşte 60 a efectivului. Piramidele de vârstă ale populaţiilor albinei melifere în creştere şi descreştere. I Exploatarea raţională de către om a populaţiilor naturale ale unor specii de animale presupune cunoaşterea structurii lor de vârstă. unde sunt prezente toate grupele de vârstă. spitale.12). fără a periclita efectivul acesteia. De exemplu. Deşi condiţiile critice de viaţă pot schimba S £40 structura de vârstă a unor astfel de populaţii în urma pieirii ce20 lor mai slabi.11. Piramidele vârstelor pot fi construite pentru populaţiile oricăror specii. Piramidele de vârstă ale populaţiilor diferiacestei specii şi relaţiile lor cu telor specii de animale. restabilind apoi strucFig. Predominarea pe o păşune a indivizilor senili. 3. 3. cele mai rezistente grupe de vârstă vor supravieţui. incapabili de reproducere. 217 . în caz contrar populaţiile se pot reduce considerabil.descreşte numeric.12. Cele spuse sunt valabile şi pentru populaţiile de plante. o bună parte a populaţiei poate fi înlăturată. indivizii adulţi se reproduc multiplu şi au o duNumărul total de populaţii rată a vieţii relativ lungă. mediul.

Ca urmare apar acumulări de indivizi care se deosebesc după numărul de indivizi.şi intraspecifice). în I condiţii climatice favorabile lăcustele se reproduc în masă. Modificatori sunt factorii abiotici ai mediului. Cauza rezidă în neomogenitatea condiţiilor de viaţă pe spaţiul ocupat şi în particularităţile biologice ale speciilor. după tipul utilizării spaţiului. relaţiile interspecifice se grupează după cum este arătat pe schema 3. care de regulă nu este neuniformă. Astfel de particularităţi la plante sunt înmulţirea vegetativă. iar la animale . pe un sector limitat al spaţiului. cârduri etc. marcarea prin diferite mijloace a teritoriului ocupat ş.a. Funcţia de factori reglatori ai efectivului populaţiilor o exercită factorii biotici (relaţiile inter. Avantajul animalelor migratoare constă în faptul că ele nu depind de rezerva de hrană de pe teritoriul dat. DINAMICA POPULAŢIILOR Mecanismele de reglare a efectivului populaţiilor. ci fac doar ca acesta să oscileze într-o direcţie sau alta. Cele sedentare îşi petrec cea mai mare parte a vieţii. uneori până la dispariţia ei de pe teritoriul dat. De exemplu. Animalele mobile. cauzele şi rolul lor în viaţa organismelor migratoare. Reprezentanţii diferitelor specii îşi manifestă diferit drepturile de proprietar asupra terenului ocupat. 218 . spaţiul ocupat de populaţie este împărţit în sectoare individuale sau de grup.4. structura de vârstă. 2. în condiţii nefavorabile efectivul populaţiei se reduce substanţial. Amintiţi-vă principalele tipuri de migraţii. Factorii modificatori nu reglează însă efectivul populaţiei. calitatea şi cantitatea hranei. salvarea mai rapidă de duşmani. Cele mai răspândite metode de apărare a proprietăţii sunt agresiunea directă asupra intrusului. în condiţii naturale el oscilează însă în jurul unui nivel mediu. activitatea duşmanilor etc. Modul sedentar de viaţă prezintă un şir de avantaje: orientarea mai uşoară în spaţiu. Dar sedentarismul sporeşte riscul iepuizării rapide a resurselor de hrană. După efectul direct pe care aceste relaţii îl au asupra indivizilor celor 2 specii. în vederea evitării acestui fenomen. Teoretic efectivul oricărei populaţii poate creşte la nesfârşit. densitate. colonii. răspândirea slabă a seminţelor şi încolţirea lor lângă planta-mamă. Abaterile de la acest nivel au o valoare diferită şi sunt condiţionate de două grupe de factori: modificatori şi reglatori. se împart în sedentare şi migratoare.Structura spaţială a populaţiilor Utilizarea raţională a resurselor naturale ale unui anumit teritoriu depinde de numărul de indivizi ce-1 populează şi de repartizarea lor în spaţiu. suprapopulând teritoriul ocupat de ele. spaţiul ocupat. Varietatea relaţiilor interspecifîce. reducerea consumului de energie la căutarea hranei. sau o bună parte a ei.viaţa în familii.

3). caudatum a P. Relaţii bilateral negative (relaţiile de concurenţă) se stabilesc între două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. 3.cu drojdii. cea de a doua specie. aurelia şi P.4 bilateral neutre bilateral negative bilateral pozitive unilateral neutre şi unilateral pozitive unilateral pozitive şi unilateral negative Relaţii bilateral neutre sunt specifice pentru două specii care nu exercită nici o influenţă una asupra celeilalte. 3. după o perioadă de creştere. bursaria b Fig. caudatum. P. aurelia 200 P.1. La cultivarea în comun a P. caudatum şi P. Fenomenul a fost demonstrat de G Gauze în experimentele cu trei specii de parameci: P. iar râma facă de nevertebratele din sol. La cultivarea în aceeaşi eprubetă P. aurelia 150 100 50 8 12 16 20 24 a 0 4 8 12 16 20 a P. Acest tip de relaţii.VARIETATEA RELAŢIILOR INTERSPECIFICE Schema 3. 4). aceste două specii nu sunt concurente: prima se hrăneşte cu bacterii. bursaria care se hrănesc cu drojdii şi bacterii. caudatum 200 100 150 100 50 P. Relaţiile de concurenţă dintre diferite specii de parameci. albina este indiferentă faţă de şoarece. iar cealaltă . De exemplu.13. 3. bursaria ° 100 8 12 16 20 24 8 12 16 20 24 8 12 16 20 a P caudatum b P. stabilizându-se după atingerea unui anumit efectiv care poate supravieţui în condiţiile date (fig. 3. 219 . 200 r P. duce la eliminarea unei specii de către cealaltă. La cultivarea separată fiecare specie creşte numeric. şoarecele faţă de râmă. Imposibilitatea convieţuirii îndelungate a două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare a fost numită regula excluderii concurente sau legea lui Gauze. a început să se reducă numeric şi în scurt timp a pierit (fig.13. mai devreme sau mai târziu. 2.13.13. caudatum şi P. bursaria ambele specii convieţuiau paşnic mult timp (fig. Deci. 5). aurelia.

ondatra s-a răspândit pe larg. etc. Relaţii bilateral pozitive (simbioza) se stabilesc între speciile care convieţuiesc temporar sau permanent. în primul rând. Dacă cel puţin unul din organismele convieţuitoare nu poate exista de sine stătător. lăcustele. deoarece ele nu pot părăsi =^ locurile de creştere pentru a evita concurenţa. de exemplu transportarea accidentală a polenului de către unele insecte. specii de plante şi animale care se completează reciproc şi nu concurează. în stare liberii aceste flagelate nu se întâlnesc. pârşii şi alte rozătoare). termitele produc un ferment care scindează celuloza în zahăr pe care flagelatele nu-1 pot produce.).animale ce se hrănesc cu vegetaţie semiacvatică . a fost adusă în Europa din America de Nord. Astfel se reduce perioada de timp necesară pentru înfiinţarea unor astfel de terenuri.mutualism. O atare modelare a comunităţilor în baza legilor ecologice a fost numită inginerie ecologică. Simbionţii intestinali sunt caracteristici şi altor animale (rumegătoarelor. dintre ciuperci şi alge (lichenii). 220 . Cunoaşterea relaţiilor de concurenţă este obligatorie şi în desfăşurarea activităţii de aclimatizare. iar ai animalelor agricole pe păşuni erbivorii sălbatici (marmotele. avem de a face cu o simbioză obligatorie . Acest tip de relaţii poate fi neobligatoriu şi obligatoriu. în concurenţa dintre plante supra" vieţuiesc indivizii care reuşesc să absoarbă mai multă sevă brută şi să acumuleze v^ mai multă energie solară. relaţiile dintre albine şi plantele polenizate de ele.14). De exemplu. De exemplu. în primul caz. dintre termite flagelatele din intestinul lor ş.a. Cu acest scop ei au ales specii vegetale care nu concurează între ele: partea aeriană şi subterană a acestor plante ocupă niveluri diferite. La crearea comunităţilor artificiale (a parcurilor. activitatea lor fiind reciproc avantajoasă. în lipsa concurenţilor naturali . 3.Deosebit de acută este concurenţa dintre plante. care are peţioli mai lungi. un animal cu blană preţioasă. rozătoarelor. Ondatra. De exemplu. la cultivarea în comun a două specii de i^ trifoi. Determinaţi tipul de relaţii stabile dintre rădăcinile leguminoaselor şi bacteriile de nodorităţi (fig. dintre păsări şi plantele cu ale căror fructe acestea se hrănesc. Concurenţii plantelor de cultură sunt buruienile. De aceea pentru o obţine roade cât mai bogate de culturi agricole şi a spori productivitatea animalelor agricole este necesar de a stârpi buruienile şi a reduce numărul rozătoarelor de pe păşuni. prima formează frunze cu peţioli scurţi specia Trifolium repens. prezenţa partenerului nu este obligatorie. în scurt ^ timp ea este însă umbrită de Trifolium fragiferum. savanţii ruşi şi turkmeni au proiectat înfiinţarea de păşuni pe terenurile aride din Asia Mijlocie. De exemplu. păşunilor artificiale în regiunile de stepă şi deşert) se aleg.

Dacă răpitorii capturează şi devorează jertfa aproximativ cu aceeaşi viteză cu care aceasta se înmulţeşte. se ascund. fără a le aduce daune. incapabilă de a se apăra. de apărare pasivă (mimicria. de raportul cantitativ al speciilor antrenate în această relaţie. puţin mobilă. De exemplu.). între plantele insectivore şi insecte. vizuinile rozătoarelor trăiesc un număr Fig. Pentru arbori vecinătatea plantelor ierboase nu are. Multe din aceste celenterate nu pot fi întâlnite în afara vizuinelor. Oscilaţia periodică a efectivelor răpitorului şi jertfei.Relaţii unilateral neutre şi unilateral pozitive. Comensalismul prezintă utilizarea unilaterală de către o specie a alteia fără a-i provoca daune. atunci efectivul Fig. atunci rămân în viaţă indivizii care fac aceasta cel mai bine. atrase de microclima acestor de mazăre (1) şi lupin (2). cochilia. Relaţii unilateral pozitive şi unilateral negative sunt răpitorismul (relaţii de tipul răpitor-jertfă) şi parazitismul. crusta.14. La acest tip de relaţii se referă comensalismul şi amensalismul. adăposturi şi de hrana ce o găsesc aici (resturi organice în descompunere). în cuiburile A păsărilor. ghimpii etc. Răpitorismul prezintă astfel de relaţii în care indivizii unei specii se hrănesc cu indivizii alteia. unul dintre parteneri nu se poate dezvolta în prezenţa celuilalt. dezvoltarea plantelor ierboase într-o pădure este oprimată de coroana arborilor. opun rezistenţă. carapacea. Rezultatul relaţiilor de răpitorism depinde. dar şi între animale şi plante. Acest tip de relaţii este cel mai răspândit în natură şi se atestă nu numai între animale. 221 . 3. în primul rând. Dacă răpitorul se hrăneşte cu animale relativ mari care aleargă bine. în caz de amensalism. nici un rol. Plantele epifite (iedera) cresc pe scoarţa arborilor. De exemplu. Relaţiile de răpitorism duc la dezvoltarea progresivă a ambelor specii antrenate în această relaţie. în cazul când răpitorul se hrăneşte cu pradă măruntă. însă.15. hienele se hrănesc cu resturile rămase de la masa leilor. de exemplu. 3. selecţia are loc după mijloacele de mascare. Nodozităţi pe rădăcini mare de celenterate.

Aceste oscilaţii ale efectivelor răpitorului şi jertfei sale se repetau regulat la anumite intervale. Pentru a pune capăt acestei nedreptăţi. caudatum. Concomitent cu Ch. Drept exemplu poate se nimicirea vrăbiilor în China. 100 80 60 r A 40 ..16). Această ipoteză teoretică a fost studiată experimental de G. Chinezii considerau că vrăbiile îi lipsesc de o bună parte dir roadă de orez. 3. Mersul acestor cicluri poate fi calculat cu precizie cunoscând caracteristicile cantitative ale speciilor. Volterra au calculat că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţia ciclică a efectivului ambelor specii. Gause pe exemplul a două specii de parameci în care jertfă era specia P. încă în anii 20 ai sec. Elton a atras Fig. Reprezentarea grafică a relaţiilor răpitor.— • r Studiaţi şi explicaţi după graficul din fig. Lotka şi V. Dacă omul nu va ţine cont de urmările activităţilor sale în domeniile enumerate şi nu le va prognoza.ambelor specii se menţine la un nivel relativ constant. vrăbiilor le-a fost declarat un adevăr război. • —•_ ! urmaşi decât reuşeşte să con2 • • • m • • sume prădătorul. vânatul sportiv ş. Dacă însă 1 prada dă naştere la mai mulţi —•—.atenţia la oscilaţiile numerice jertfă pe exemplul a două specii de parameci P. ^• 20 : 0 100 80 * B / 60 40 20 2 •.Didinium nasutum (fig. 3. rezervele naturale ale multor specii utile pot fi epuizate (fig. doi matematicieni A.17). 3. regulate în sistemul răpitor-jertcaudatum (1) şi Didinium nasutum (2) la cultivarea fă. are loc o • • • • • explozie numerică a primei. Cei ce reuşeau i 222 . Nimicirea întâmplătoare sau intenţionată a răpitorilor de asemenea se poate solda cu o catastrofa ecologică. râşi).16.a. anuale ale unei companii canadiene ce se ocupa cu vânatul animalelor de blană (iepuri.15). 3. 3. Elton a observat următoarea legitate: după ani „bogaţi" în iepuri urmau ani „bogaţi" în râşi (fig. cu alte cuvinte în relaţiile omului cu unele specii din natură în care el exercită rolul de prădător. în astfel de situaţii populaţia jertfei este supusă pieirii din lipsa de hrană pe un teritoriu suprapopulat sau din cauza bolilor infecţioase. care în condiţiile unei densităţi mari a animalelor se răspândesc foarte repede. Prelucrând datele multipe acelaşi mediu (A) şi pe medii separate (B). Astfel apare fenomenul „bumerangului ecologic'" când rezultatele se dovedesc a fi diametral opuse celor preconizate. XX eco10 12 14 16 logul englez Ch.16 oscilaţiile efectivelor răpitorului şi jertfei. iar răpitorul . Astfel s-a demonstrat practic că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţii ciclice ale efectivului ambelor specii. Fiecare chinez era obligat să nimicească un anumit număr de vrăbii. Elton. Legile interacţiunii cantitative dintre pradă şi prădător au o mare importanţă practică în pescuitul industrial.

acestea au început să se înmulţească în progresie geometrică şi în 2-3 ani au distrus complet câmpurile cu orez.18). La creşterea densităţii populaţiei de şoareci. Acest păduche puţin mobil. Neavând aici duşmani naturali. în primii ani roadă de orez într-adevăr a sporit. dar mai târziu. 3.. Buburuza a fost utilizată cu succes şi în alte 50 de ţări cultivatoare de citruşi. Pentru nimicirea acestuia au fost "importate" din Australia 10 mii de buburuze Rodolia. chinezii au început să „importeze" vrăbii. Drept exemplu poate servi utilizarea buburuzei Rodolia în lupta cu păduchele ţestos (fig. 05 . Această reacţie poate fi imediată şi întârziată. creândule condiţii favorabile pentru reproducere. în 1872 întâmplător a fost adus în California (SUA). efectivul populaţiilor este readus la nivelul mediu. în lipsa duşmanului lor principal. vrăbiile. este originar din Australia. care se hrăneşte cu sucul de citruşi. specific pentru populaţia dată. 1950 1955 1960 ani 1965 1970 1975 1980 1985 1988 Fig. livezile cu citruşi tratate cu chimicale pentru combaterea altor dăunători din nou au fost invadate de păduchi.mln t 2. păduchele sa înmulţit şi în scurt timp a adus pagube colosale crescătorilor de citruşi. Datorită acţiunii factorilor biotici. Reducerea numărului de peşti ca urmare a pescuitului excesiv.17. doboare mai multe „trofee" erau premiaţi.18. 02 . Hrana principală a vrăbiilor era nu orezul.95 15 . răpitor ce se hrăneşte cu acest păduche. 3. Pentru a le veni de hac insectelor. Fig. Acţiunea lor ţine de modificarea densităţii populaţiei şi se realizează după principiul reacţiei inverse: la creşterea densităţii populaţiei se intensifică acţiunea forţelor ce o micşorează. Rolul relaţiilor interspecifice în reglarea efectivului populaţiilor. Să analizăm reacţia imediată pe exemplul relaţiei răpitor-jertfâ. Această situaţie şi multe altele pot fi evitate dacă se va ţine cont de legile naturii.5 2. 3. Cunoaşterea răpitorilor unor „duşmani" ai culturilor agricole şi-a găsit aplicare practică. baza nutritivă a unor răpitori. ci insectele ce atacau această cultură. Deja peste câteva luni numărul de afide s-a redus considerabil. întrucât Rodolia este foarte sensibilă la noxe.. în cele din urmă războiul a fost câştigat. de exemplu 223 . Păduchele ţestos şi buburuza Rodolia.

întrucât gândacii nu suportă mirosul prea puternic al speciei sale. devine foarte bogată. ci 3-4. sporesc şansele mormolocilor mici de a atinge stadiul adult cu condiţia prezenţei algelor . Rolul relaţiilor intraspecifice în reglarea efectivului populaţiei. în aceste condiţii creşte probabilitatea izbucnirii unor boli infecţioase. Atacul în comun al mai multor gândaci uşurează doborârea copacului. & to I 224 ! O Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Fig. Secreţia în mediu a substanţelor ce frânează creşterea densităţii populaţiei este caracteristică mai multor specii de plante şi animale acvatice. ca de obicei. dispunând de hrană îndeajuns. se înmulţesc în progresie geometrică (de circa 30-50 de ori). care încetează să mai elimine răşina dăunătoare pentru gândaci.hrana principală a mormolocilor.19 şi trageţi concluzii despre modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei. 3. mormolocii secretă în apă o substanţă proteică care reţine creşterea altor mormoloci. Studiaţi cu atenţie graficele din fig. în astfel de situaţii acţionează reacţia întârziată a răpitorilor: hermelinele. Astfel hermelinele opresc imediat creşterea de mai departe a efectivului populaţiei de şoareci. Trei tipuri de dependenţă a creşterii numerice a populaţiei de densitate. deoarece agenţii patogeni ai acestora se răspândesc mai repede la un contact mai strâns dintre indivizi. Gândaciide-scoarţă emană un miros care ademeneşte alţi indivizi ai populaţiei la un nou loc de hrană. Drept exemplu de reacţie imediată a relaţiilor intraspecifice la creşterea efectivului populaţiei poate servi reglarea chimică a densităţii populaţiilor. Astfel. funcţia de reglatori ai efectivului populaţiei jertfei este preluată de paraziţii specializaţi. La o creştere şi mai rapidă a densităţii populaţiei jertfei paraziţii de asemenea îşi pierd rolul reglator. După părăsirea bazinului de către cei mari şi micşorarea concentraţiei inhibitorului.a hermelinei. de exemplu. Dar nu întotdeauna reacţia imediată a răpitorului poate frâna creşterea numerică a populaţiei jertfei. . Ca urmare mormolocii care au ieşit în acelaşi timp din ou se împart în două grupe după dimensiuni: mari şi mici. ceea ce intensifică acţiunea lor asupra şoarecilor de 120-200 de ori. când aceasta se înmulţeşte mai repede decât este vânată de răpitor. îndeosebi peştilor. Dacă nici reacţia întârziată nu-şi atinge scopul.19. Fiecare hermelină vânează de acum nu un şoarece. 3. la creşterea densităţii populaţiei o parte din gândaci părăseşte copacul.

Se cunosc populaţii în care la atingerea unei densităţi maxime natalitatea scade brusc (fig.care se deosebesc fenotipic şi comportamental.19. Autoreglarea efectivului populaţiilor. femelele popândăului. Invaziile lăcustei migratoare sunt o adevărată catastrofă ecologică nu numai pentru oameni şi semănături.doar 8. fluctuant şi exploziv {fig. Astfel se evită suprapopularea teritoriului. ritmul de creştere numerică a populaţiei este maxim la valori medii ale densităţii acesteia (fig. dar şi pentru cea mai mare parte din lăcuste. la creşterea densităţii populaţiei natalitatea scade (fig. grijă de urmaşi. la o densitate a populaţiei de 1 pereche la 1 ha femela depune 14 ouă. la lăstuni numărul de ouă în pontă creşte în paralel cu creşterea densităţii populaţiei. aflate într-o stare permanentă de stres. iar la o densitate de 18 perechi . stoluri.20). a XII-a . Astfel. 3. în legătură cu creşterea densităţii populaţiei. Drept exemplu pot servi populaţiile de mamifere mari şi păsări. atingând uneori o greutate estimativă de milioane de tone. structură de vârstă complexă. tinde să-şi schimbe permanent locul de trai. o parte din ele vor pieri inevitabil din cauza oprimării fiziologice de către vecinii mai puternici. De cele mai multe ori aceste stoluri poposesc pe terenuri puţin favorabile pentru reproducere şi în scurt timp pier. nu se mai reproduc. Astfel. la o densitate mare a plantelor. ci. De exemplu. iar după dezvoltarea aripilor formează stoluri imense care parcurg distanţe de sute şi mii de kilometri.La baza reacţiei întârziate a relaţiilor intraspecifice la creşterea densităţii populaţiei stă modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei.un pui la 7 ani. Această relaţie dintre natalitate şi densitatea populaţiei este caracteristică pentru animalele care trăiesc în turme. Să analizăm 15 Biologie. care fiind lacomă. în anii cu condiţii favorabile. precum şi unele populaţii de nevertebrate. La lăcuste se întâlneşte o formă foarte interesantă de autoreglare a efectivului în baza transformărilor fiziologice şi de comportament.sedentară şi migratoare . în cazul primului tip. Este specific pentru speciile caracterizate prin prolificitate redusă. 3. Concurenţa intraspecifică joacă un rol important şi în reglarea efectivului populaţiilor de plante. iar după atingerea unui nivel maxim începe să scadă. Tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. Savanţii delimitează trei tipuri de bază ale dinamicii efectivului populaţiei: stabil. 3. la suprapopularea teritoriului. Din cele expuse putem deduce că fiecare populaţie reacţionează în felul său la sporirea efectivului. 3). Dimensiunile stolurilor de lăcuste migratoare. De exemplu. Pentru alte populaţii. Tipul stabil se caracterizează prin oscilaţii neînsemnate ale efectivului populaţiei de la valorile medii. iar la o densitate mare .19. mecanisme eficiente de reglare a efectivului. Femela elefantului indian la o densitate joasă a populaţiei naşte un pui odată la 4 ani. durată mare a vieţii. Se cunosc trei tipuri ale acestei dependenţe. Iniţial reprezentanţii formei migratoare se deplasează pe pământ în grupuri mari. 1). 2). forma sedentară trece în cea migratoare. în populaţia de piţigoi albastru.19. 3. cârduri. Unele specii de lăcuste există sub două forme . rezultatul este însă acelaşi: reducerea efectivului în generaţia actuală sau cele viitoare.

Părinţii nu-i pot asigura pe toţi puii cu hrană. Toate aceste mecanisme fac ca efectivul populaţiilor să oscileze în limite insensizabile. Mortalitatea printre adulţi în primul an de viaţă este înjur de 50%. generând un şir de probleme destul de grave. iar acestea în limitele arealului speciei nu sunt echivalente. croitorii lemnului.stabil.9 ani. 226 . Este caracteristic pentru speciile din A diferite grupe sistematice.40%. C . Observările au arătat că populaţiile aceleiaşi specii în diferite condiţii prezintă o dinamică Tipurile de dinamică a distinctă a efectivului. de aceea jumătate din ei pier. Durata medie a vieţii puilor după ce-şi i-au zborul din cuib este de circa 2 ani. de exemplu.fluctuant. superioritatea relaţiilor interspecifice în reglarea B . maximă . lăcustele. lanurile de grâu. unele specii de rozătoare. prolificitate sporită. deoarece numărul răpitorilor este redus. Cuiburile sunt amplasate la o distanţă mare unul de altul. Efectivul populaţiei revine la nivelul normal pentru specia dată îndată după încetarea acţiunii factorului modificator. Revenirea efectivului populaţiei la starea normală are loc destul de repede datorită eficienţei mecanismelor reglatoare. în livezi şi pe câmpuri se înmulţeşte în masă. Tipul exploziv este însoţit de explozii ale înmulţirii în masă. succesiune rapidă a generaţiilor. Tipul fluctuant se evidenţiază prin oscilaţii ale efectivului în limite mari. Femela uliului-păsărilor depune 4-6 ouă.exploziv. gândacul-de-lemn. iar în al doilea . Nu trebuie trecut cu vederea rolul factorului antropogen în reglarea efectivelor populaţiilor diferitelor specii.un exemplu concret. speciile al căror efectiv în condiţii naturale este reglementat de răpitori. efectivului populaţiilor. Fenomenul se explică prin efectivului populaţiilor: A . Astfel. Tipul stabil de dinamică a efectivului acestor populaţii s-a transformat în exploziv. Dezvoltarea agriculturii a dus la răspândirea pe larg a dăunătorilor agricoli. de porumb. O atare oscilaţie a efectivului este caracteristică mai ales pentru speciile cu o durată scurtă a vieţii. de floarea-soarelui au asigurat înmulţirea în masă a insectelor ce se hrănesc cu aceste plante. De exemplu.

a) mortalitate b) densitate c) efectiv d) natalitate e) ritm de creştere 1. moduri de repartizare spaţială a speciilor sedentare. Enumeraţi caracteristicele populaţiei ca unitate ecologică şi indicii structurali ai unei populaţii. de vârstă medie. 2. Numărul de nou-născuţi apăruţi într-o unitate de timp. Enumeraţi avantajele şi dezavantajele modului sedentar de viaţă. 4. Explicaţi noţiunile: populaţie tânără. Sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp. Completaţi spaţiile libere. 7. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. Se disting . 2. Explicaţi noţiunile de factori modificatori şi reglatori. Asociaţi noţiunile din cele două coloane. soarta populaţiei umane din republica noastră.1. 12. 11. 10. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta structura spaţială a populaţiilor. 3. Folosirea periodică a terenului se referă la tipul 13. 8. 6. Analizaţi. O repartizare neuniformă în spaţiu reprezintă . Totalitatea de indivizi pe o unitate de suprafaţă. După tipul utilizării spaţiului animalele mobile se împart în . Definiţi noţiunea de populaţie. Analizaţi 5 cazuri de reglare a efectivului populaţiilor la animale. 3. 5. 227 . este caracteristică animalelor de talie mică. 4. Enumeraţi tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. Cele îşi petrec cea mai mare parte a vieţii pe un sector limitat. 9. Tipul pulsatil este caracteristic _. Numărul mediu de indivizi pe o unitate de suprafaţă. după caracteristicile populaţiei. b) la animale. Alcătuiţi un eseu la tema "Structura de vârstă a populaţiilor": a) la plante. senilă.

deoarece contururile acesteia sunt uşor distinctibile. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI în natură fiecare organism este înconjurat de o mulţime de alte organisme. de pe o luncă. pe teritoriile ocupate de coloniile de marmotă specia edificatoare este marmota. Componentele unei biocenoze sxmtfîtocenoza (totalitatea plantelor). Drept exemplu de biocenoză poate servi totalitatea organismelor dintr-o dumbravă. o pădure de molid poate fi uşor deosebită de una de pin. Astfel de specii sunt numite edificatoare. Pentru fiecare biocenoză este caracteristic şi un anumit raport cantitativ al speciilor. fitocenoză este componentul structural de bază al biocenozei care determină speciile de animale şi microorganisme ce o populează. zoocenoza (totalitatea animalelor) şi microbiocenoza (totalitatea microorganismelor). ocupat de o anumuită biocenoză.pământ şi koinos . Sectorul scoarţei terestre (uscatului sau bazinului de apă) cu condiţii omogene de viaţă.ECOLOGIA ECOSISTEMELOR 1 BIOCENOZA. de aceea repartizarea organismelor pe Glob nu este întâmplătoare.folosit în comun) este o totalitate stabilă. Cele ce domină numeric sunt desemnate ca dominante.negară. pădure de mesteceni sau conifere. baltă etc. deoarece anume activitatea acesteia determină caracterul landşaftului. în stepă . ciuperci şi microorganisme adaptate la convieţuirea pe un sector omogen. De exemplu. în mlaştini . Edificatori pot fi şi unele specii de animale. Convieţuirea cu acestea este posibilă numai în cazul stabilirii unor relaţii ce i-ar asigura condiţii normale de viaţă. topos . BIOCENOZA. CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. Edificatorii de bază ai biocenozelor terestre sunt unele specii de plante: în păduri stejarul. este numit biotop (din gr. dintr-un iaz. constituită istoriceşte. Hotarele biocenozei se stabilesc după fitocenoză. Ele formează comunităţi din specii ce pot convieţui. microclima şi condiţiile de creştere ale ierburilor. De exemplu. depopulaţii de plante. numite biocenoze. Printre acestea se evidenţiază cele care prin activitatea lor creează condiţii favorabile pentru toată comunitatea.viaţă + ge . Biocenoza (din gr. bios . animale.muşchiul-de-turbă. LANŢURILE TROFICE 3 PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR.loc). ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI 2 ECOSISTEMUL. Din 228 . Mai mult ca atât. SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR 4 AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE 1.

componenţa biocenozelor face parte şi un număr mare de specii puţin numerice. Ele sporesc varietatea legăturilor biocenotice şi servesc drept rezervă pentru completarea şi înlocuirea speciilor dominante. Deci, aceste specii asigură stabilitatea biocenozei şi funcţionarea ei în diferite condiţii. Structura unei biocenoze este determinată de varietatea de specii din componenţa ei şi de repartizarea lor spaţială. Structura de specie în funcţie de varietatea de specii din componenţa lor şi raportul numeric al acestora (sau de masă) se disting două tipuri de biocenoze: bogate în specii şi sărace în specii. Apartenenţa biocenozelor la un tip Fig. 3.21. Repartizarea pe verticală a plantelor dintr-o sau altul depinde de mai mulţi pădure în funcţie de afluxul de lumină. factori. Printre aceştia pot fi menţionaţi abaterea factorilor abiotici de la valorile optimale, vârsta biocenozei. Observările multianuale au arătat că peste tot unde unul sau mai mulţi factori abiotici se abat de la valorile optimale, de exemplu în deserturile polare, biocenozele sunt sărace în specii. Pădurile tropicale, savanele, pădurile amestecate, recifele de corali etc. sunt biocenoze bogate în specii, deoarece majoritatea factorilor abiotici se apropie de valorile optimale. Dependenţa componenţei de specie a biocenozei de vârsta acesteia este evidentă. Cele tinere, în stadiu de formare, cuprind un număr mai mic de specii decât cele mature. Structura spaţială a biocenozei Structura spaţială a biocenozei este determinată repartizarea pe verticală şi orizontală a componenţilor ei. La convieţuirea plantelor diferite după înălţime, fitocenoza capătă o structură etajată. Factorul principal care determină repartizarea pe verticală a plantelor după etaje este lumina (fig. 3.21). Etajul superior este ocupat de plante iubitoare de lumină, adaptate la oscilaţiile temperaturii şi umidităţii aerului din acest strat de aer, iar etajele inferioare din plante rezistente la umbră. Astfel etaj area asigură o mai bună utilizare de către plante a fluxului de lumină.
22Q

/g. 3.22. Etajarea vegetaţiei într-o pădure de foioase.

Determinaţi numărul de etaje din pădurea reprezentată în fig. în păduri sunt răspândite pe larg şi speciile de plante ce nu fac parte dintr-un etaj anume. Este vorba de muşchii şi lichenii de pe trunchiurile arborilor, liane, plantele epifite. în repartizarea rădăcinilor de asemenea se întrezăreşte o etajare care ţine de adâncimea de afundare a rădăcinilor, amplasarea părţii active a sistemului radicular. Etajarea este caracteristică şi pentru comunităţile de plante ierboase (lunci, stepe, savane), deşi aici ea nu este atât de evidentă şi cuprinde mai puţine etaje. Determinaţi numărul de etaje într~o stepă de luncă după fig. 3.1 Repartizarea pe orizontală a componenţilor unei biocenoze se reprezintă sub formă de mozaicitate - popularea neuniformă a spaţiului. Mozaicitatea este condiţionată

Fig. 3.23. Et j area vegetaţi într-o stepa i luncă.

230

Fig. 3.24. Etajarea păsărilor într-o pădure de foioase.

de neomogenitatea microreliefului solului, precum şi de activitatea unor animale (muşuroaiele de cârtiţe, bătătorirea păşunilor de către copitate ş.a.) şi ale omului. Animalele aparţin, de regulă, unui anumit etaj al vegetaţiei pe care unele nici nu-1 părăsesc. De exemplu, unele păsări îşi fac cuibul numai pe uscat, altele numai în arbuşti sau în coroana arborilor (fig. 3.24). Nişa ecologică. Poziţia speciei în componenţa biocenozei este numită nişă ecologică. Noţiunea de "nişă ecologică" trebuie delimitată de noţiunea "mediu de viaţă". Nişa ecologică reflectă modul de viaţă al populaţiei, funcţiile ei, în timp ce mediul de viaţă este adresa ei. De exemplu- în savanele africane speciile înrudite zebra, antilopa gnu, gazelele au aceeaşi adresă, însă nişe diferite. Zebrele se hrănesc cu vârfurile ierburilor, antilopele - cu părţile plantelor ce rămân după zebre, selectând anumite specii de plante, gazelele - cu cele mai pitice plante. Unele specii de păsări insectivore se hrănesc pe aceiaşi arbori, însă în nişe diferite: ţoii se hrănesc cu insectele la vedere, iar cojoaicele cu cele ascunse în crăpături. Comentaţi noţiunea de nişă ecologică după fig. 3.24. Datorită nişei ecologice se reduce la minimum concurenţa dintre diferite specii. De exemplu, algele roşii fotosintetizează la cele mai mari adâncimi, inaccesibile altor specii de alge. 231

2, ECOSISTEMUL. CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. LANŢURILE TROFICE
•"•>,

Ecosistemul. Totalitatea organismelor convieţuitoare de diferite specii (biocenoza) şi condiţiile lor de existenţă (biotopul) unite într-un tot întreg prin schimbul de substanţe şi fluxul de energie alcătuiesc un ecosistem {fig. 3.25). Componentul viu al ecosistemului (biocenoza) este constituit din populaţiile diferitelor specii de microorganisme, fungi, plante şi animale care se hrănesc, se reproduc şi pier. Cu toate acestea numărul de populaţii într-un ecosistem se află într-un echilibru dinamic, ceea ce asigură existenţa în timp a ecosistemului. Dimensiunile ecosistemelor pot fi cele mai diferite. Cel mai de proporţie ecosistem este biosfera care include toate fiinţele vii de pe Terra şi mediile lor de viaţă (litosfera, hidrosfera, atmosfera şi pedosfera). Ecosistemele de dimensiuni mai mici corespund zonelor geografice ale uscatului şi Oceanului Planetar, numite biome. Pe uscat, acestea sunt ecosistemele tundrei, pădurii, stepei, deşertului, iar în cadrul Oceanului Planetar- ecosistemele zonelor arctică, temperată şi tropicală. Pentru fiecare din aceste ecosisteme sunt caracteristice anumite valori ale principalilor factori abiotici care în totalitatea lor alcătuiesc mediul de viaţă la care s-au adaptat anumite specii de plante şi animale. în limitele zonelor geografice se delimitează subzone, landşafturi cărora le corespund ecosisteme de dimensiuni şi mai mici. De exemplu, în ecosistemul mlaştinii acesta poate fi ecosistemul unei movilite, iar în Oxigen Natura rocii Bioxid de carbon ecosistemul pădurii - un copac Pliuviometric Lumina solară doborât la pământ. Acesta, de regulă, este populat deja de unele specii de insecte. Hifele ciupercilor şi bacteriile distrug lemnul, ele înseşi servind ca hrană pentru multe specii de gândaci şi alte insecte cu care se hrănesc furnicile, gândacii răpitori. Acest proces continuă mai mulţi ani, şi în tot acest timp ecosistemul există, schimbându-se permanent. Când copacul se va transforma în pleavă, acest ecosistem îşi va înceta existenţa, Natura rocii Humus între ecosisteme nu există hotare bine delimitate, multe organisme fiind componente ale mai multor ecosisteme. De Fig. 3.25. Reprezentarea schematică a componentelor unui ecosistem. exemplu, larvele unor insecte 232

terestre se dezvoltă în apă. Pe SOARE durata migraţiilor de toamnă şi primăvară păsările călătoare fac _. parte din diferite ecosisteme. Majoritatea ecosistemelor terestre se delimitează după speciile vegetale edificatoare. în tundră acestea sunt muşchii şi arbuştii, în taiga - bradul, pinul, în stepă - diferite graminee. CONSUMATORI CONSUMATORI Probabil că vă întrebaţi de TERŢIARI TERŢIARI ce anume plantele sunt "faţa" Fig. 3.26. Reprezentarea schematică a lanţurilor unui ecosistem? Răspunsul la trofice dintr-un ecosistem. această întrebare îl puteţi afla din noţiunile de lanţ trofic şi reţea trofică, expuse în continuare. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem. Existenţa oricărei forme de viaţă impune un aflux permanent de substanţe nutritive şi energie din afară. Sursa principală de energie pe Terra este Soarele. Plantele verzi, unele protiste, bacterii şi cianobacterii fixează o parte din această energie sub formă de legături chimice ale compuşilor organici rezultaţi din fotosinteză. Energia depozitată în aceşti compuşi este pusă la dispoziţia plantelor înseşi şi a animalelor ce se hrănesc cu ele în urma procesului de respiraţie. Produsele respiraţiei - dioxidul de carbon, apa şi sărurile minerale - sunt din nou folosite de către plantele fotosintetizatoare, realizându-se astfel un circuit continuu al substanţelor. Energia conţinută în hrană nu realizează însă un circuit, deoarece cea mai mare parte a acesteia se pierde sub formă de căldură. De aceea condiţia existenţei unui ecosistem este afluxul permanent de energie din afară. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem presupune prezenţa în cadrul lui a următoarelor componente: elemente biogene, producători, consumatori şi reducători (fig. 3.26).
• - .

Savantul rus N. V. Sukaciov a propus pentru desemnarea totalităţii de specii sau depopulaţii legate reciproc şi care populează un anumit teritoriu cu condiţii mai mult sau mai puţin omogene noţiunea de biogeocenoză. Ecosistemul şi biogeocenoză nu sunt sinonime. în ambele cazuri se au în vedere sisteme stabile de organisme vii şi mediul lor de viaţă ce interacţionează între ele şi în care se realizează circuitul substanţelor şi fluxul de energie. Deosebirea constă înfăptui că ecosistemul este o structură adimensională, iar biogeocenoză este o structură strict terestră, cu hotare bine delimitate. Orice biogeocenoză este un ecosistem, dar nu orice ecosistem poate fi considerat biogeocenoză. 233

3.28. Fiecare verigă a acestui lanţ este numită nivel trofic. Fig.animalele erbivore. 3.2~> încep de la producători.animalele carnivore. râme. Rolul de reducători îl exercită ciupercile. şi consumatori secundari . Relaţiile Fig. plantă C0 consumator Consumatori ai substanţelor secundar organice produse de plantele verzi sunt animalele. dintre producători. larvele unor insecte etc. Lanţ trofic detrital. fixând astfel energia Soarelui sub formă de energie chimică. unde o bună parte du masa vegetală nu este consumată nemijlocit de erbivori. Ei descompun substanţele organice moarte până la substanţe minerale. resturi vegetale etc. asigurând astfel j consumator întoarcerea elementelor biogene ! secundar în natura nevie. Reducători sunt organismele ce se hrănesc cu substanţă orconsumator producător primar ganică moartă (cadavrele producătorilor şi consumatorilor. i Descompunători Lanţurile trofice.27. Lanţurile de consum (fig.de consum şi detritale (de descompunere). Deosebim consumatori primari . excremente. 3. Un lanţ detrital clasic al pădurilor noastre cuprinde următoarele niveluri trofice: producător 2 Litieră Râmă Mierlăneagră Uliul pasărilor 234 .de la resturi vegetale ş animale. Lanţ trofic de consum. în funcţie de faptul care organisme ocupă primul nivel trofic se deosebesc două tipuri de lanţuri] trofice .28) . iar cele detritale (fig.). 3.Producători sunt plantele verzi care sintetizează din elemente biogene substanţe organice. consumatori şi reducători se conturează sub formă de lanţuri trofice care prezintă transferul energiei conţinute în hrană printr-un şir de organisme pe calea devorării unor specii de către altele. bacteriile şi alte organisme ce se hrănesc cu resturi de plante şi animale (gândaci necrofagi. fiind supusă descompunerii şi mineralizării. Lanţurile detritale sunt mai răspândite în păduri.

lanţurile trofice pot cuprinde un număr limitat de niveluri.30). primeşte doar acea parte din energia depozitată de plante care s-a acumulat în masa corporală a animalului erbivor. Cea mai mare parte din această energie este consumată de erbivore pentru menţinerea activităţii vitale şi doar o mică parte se utilizează pentru creşterea şi dezvoltarea sa sau se depune sub formă de substanţe nutritive de rezervă. din care la animalele erbivore ajung de la 20 până la 60%. de obicei 3-5.29. al treilea nivel trofic. La animalele ce ocupă al patrulea nivel trofic (consumatori terţiari) ajunge doar 0. de la care a şi pornit acest lanţ trofic. numită piramida energiei lanţului trofic dat (fig. 3. Această legitate de reducere cu fiecare nivel trofic a cantităţii de energie ce se transmite nivelului următor a fost numită regula piramidei. Aşadar. la trecerea de la primul nivel trofic (plantele verzi) la al doilea (animalele erbivore) cea mai mare parte din energie (~90%) se pierde. 3. Să analizăm în continuare transferul de energie de la un nivel trofic la altul. toate reflectând ţea trofică într-o pădure de foioase. întrucât la trecerea de la un nivel trofic la altul cea mai mare parte din energie se pierde. 3.întrucât fiecare organism are mai multe surse de hrană şi el singur este folosit ca hrană de mai multe organisme din acelaşi sau diferite lanţuri trofice.29. Plantele fixează circa 1% din energia Soarelui. Se disting trei tipuri de piramide ecologice: biomasei. numerelor şi energiei. Re- 235 . lanţurile trofice într-un ecosistem se încrucişează.001% din energia asimilată de plante. Energia acumulată în cadrul fiecărui nivel trofic poate fi reprezentată grafic sub forma unei piramide. formând o reţea trofică. Schiţaţi lanţurile trofice care formează reţeaua trofică a unei păduri de foioase după fig. Răpitorul.

• .piramida numerelor.31. ele fiind la fel de repede consumate. Cunoaşterea legilor fluxului de energie în cadrul ecosistemelor prezintă o mare importanţă practică. crustaceele mari cresc şi se înmulţesc mai încet. Producătorii oceanelor . în principal. iar cea a carnivorilor . am constata că ultimele cântăresc cu mult mai mult. fiecare de circa 10 ori mai mic decât cel anterior.6 X 10" j sub formă de piramidă cu baza lată şi vârful îngust Fig. asigurând o producţie înaltă. (fig.30. evitând subminarea capacităţilor reproductive ale sistemelor naturale şi artificiale. Deci. • Reprezentaţi schematic piramida biomaselor unui bazin de apă. Dacă am putea cântări toate algele din ocean şi toate animalele. Piramida energiei. De exemplu.2X10 j descrescătoare. de aceea pentru a-şi menţine biomasa fiecare răpitor trebuie să consume câteva jertfe. 3. . Piramide ecologe: A .31. Peştii. 3.5 X 10" j 6 7 . : . . .raporturile dintre nivelurile trofice într-un ecosistem. . cefalopodele. B): numărul indivizilor ce alcătuiesc un nivel trofic este mai mic decât în cel precedent.piramida biomaselor. de regulă.algele verzi monocelulare . 3. biomasa ierburilor ce au crescut timp de un an în stepă este cu mult mai mare decât biomasa erbivorilor.31. prin relaţiile răpitor-jertfă se respectă regula piramidei numerelor (fig. . 3. B . Dacă vom compara biomasa unor niveluri 5. şi mai încet sunt consumate de duşmani. Răpitorii. . consumatori terţiari consumatori secundari consumatori primari A B Fig. vor obţine un şir de numere 6.OX1O J î trofice consecutive. Pe baza lor poate planifica activitatea gospodărească a omului. 236 .se divid foarte repede. Acest tip de piramidă a biomasei este caracteristic pentru toate ecosistemele terestre. sunt mai mari decât jertfa.mai mică decât a erbivorilor. în lanţurile trofice în care transmiterea energiei are loc. Numărul lor total este însă mic. A). în ocean piramida biomaselor este inversată. Acest şir poate fi reprezentat 2. 3. biomasa lor se acumulează.

de exemplu. Perturbarea autoreglării duce la înlocuirea unui ecosistem cu altul. întrucât nişele ecologice ale multor specii de plante şi animale se întrepătrund parţial. O astfel de succesiune durează mii de ani. pădurile de molid din taiga sunt doar câteva exemple de ecosisteme stabile. în natură se întâlnesc şi ecosisteme instabile. Cianobacteriile fixează azotul din aer. Treptat. lava stinsă. a pădurilor după tăieri etc. luncile umede. microclima lui.1 0 20%. erupţiilor vulcanice.3. se schimbă regimul hidric al sectorului. activitatea sezonieră şi diurnă. vegetaţia acestor ecosisteme este substituită de alta. cianobacteriile. înmlăştinirea bazinelor de apă. Astfel. De exemplu. excluderea unei specii sau reducerea activităţii ei nu prezintă pericol pentru comunitate: funcţia acesteia este preluată de alte specii. Ecosistemele formate pe parcursul evoluţiei lumii vii se caracterizează prin stabilitate şi autoreglare de care depinde durata existenţei lor. secetei. apar noi specii de animale care se hrănesc cu noua vegetaţie. completându-se reciproc. în anii ploioşi pe lunci predomină ierburile cu rădăcini scurte. Amintiţi-vă în ce constă principiul reacţiei inverse şi rolul lui în menţirea efectivului speciei la un nivel constant. cele din etajul doi . plantele folosesc mai eficient lumina Soarelui. precum iazurile mici. restabilirea luncilor după incendii. în cele din urmă un ecosistem este înlocuit de altul. Astfel treptat se formează solul. asigură formarea humusului. Succesiunea/»r/mară începe pe locurile lipsite de viaţă: stânci. iar în anii secetoşi . într-o pădure de foioase. Succesiunea secundară se înregistrează pe locul unor ecosisteme deja formate după dereglarea echilibrului acestora ca urmare a eroziunilor.cele cu rădăcini lungi. Uneori succesiunea are loc pe durata unei generaţii. Baza stabilităţii unui ecosistem o constituie completarea reciprocă a componentelor ei în utilizarea resurselor mediului. stepa de negară. lichenii secretă acizi organici care distrug rocile. Autoreglarea ecosistemelor constă în menţinerea efectivelor componenţilor comunităţii la un anumit nivel în baza principiului reacţiei inverse. iar bacteriile. dune de nisip etc. plantele primului etaj folosesc 70-80% din lumină. Stabilitatea prezintă proprietatea ecosistemului de a face faţă condiţiilor nefavorabile. proces numit succesiune. Primele care populează aceste locuri sunt organismele nepretenţioase faţă de mediu: bacteriile. descompunând corpul acestor organisme după moartea lor. Succesiunea ecosistemelor. unele specii de licheni etc. iar plantele ierboase şi muşchii se mulţumesc doar cu 1-2% din fluxul de lumină. amplasarea în spaţiu. păşunile abandonate etc. PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR. Dumbrava. De exemplu. Fiecare din aceste specii contribuie în felul său la valorificarea noilor terenuri. La animale completarea reciprocă se manifestă în utilizarea unor surse diferite de hrană. 237 . incendiilor etc. în funcţie de starea şi proprietăţile mediului succesiunea poate fi primară sau secundară. SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR Proprietăţile ecosistemelor.

în caz dacă aceste intervenţii nu sunt profunde. animale. în depresiuni. 4. consumatori (insecte 238 •naBMt . Din cauza insuficienţei de oxigen în straturile profunde ale bazinelor de apă reducătorii nu pot descompune pe deplin resturile de plante. Acestea se acumulează. aşa ca revărsarea anuală a râurilor. Primul semn al înmlăştinirii terenului este formarea unui covor dens de floarea-cucului care reţine o cantitate mare de apă. unde apele subterane sunt aproape de suprafaţă. Vegetaţia de pe mal se e x t i n d e t o t ffiai m u l t h ^^ de condiţiile mediului şi spaţiul ocupat de bazinul de apă acesta poate fi înlocuit de o mlaştină. ceea ce duce la schimbarea regimului hidric şi termic al solului. 3. Inmlăştinirea unui bazin d e apă. aratul câmpurilor etc. Aceste condiţii sunt favorabile pentru muşchiul-de-turbă. AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE Agrocenozele. Enumeraţi câteva exemple de agrocenoze întâlnite în localitate şi lanţurile trofice ce se stabilesc în cadrul acestora. constituite din producători (plantele de cultură şi buruienile). Drept urmare resturile organice rămân nedescompuse şi se acumulează. dacă incendiul a distrus suprafeţe mari. şi menţinute permanent de către acesta.32. ciuperci sau microorganisme create de om în vederea obţinerii de producţie agricolă. înrăutăţirea aeraţiei lui. sunt comunităţi de plante. autorestabilirea ecosistemelor va fi problematică din lipsa în apropiere a unei varietăţi de specii vegetale. apariţia căruia prevesteşte acumularea turbei şi formarea unei mlaştini. Succesiunea secundară poate fi studiată pe exemplul înmlăştinirii unui bazin de apă (fig. extragerea turbei şi a bogăţiilor subterane.32). Deseori autorestabilirea este frânată de diferiţi factori externi. o pădure mlăştinoasă etc. în agrocenoze ca şi în orice ecosistem natural se stabilesc anumite lanţuri trofice. Substituirea ecosistemelor poate fi iniţiată şi de om prin tăierea pădurilor. 3. sau agrobiocenozele. Autorestabilirea ecosistemelor poate fi întreruptă şi de reducerea varietăţii de specii din mediul ambiant. construcţia de drumuri etc. Umiditatea sporită a mediului înrăutăţeşte activitatea microorganismelor solului. inclusiv a bacteriilor de putrefacţie. o fâneaţă umedă de rogoz. Mlaştina se poate forma şi pe terenurile defrişate. ca zone de odihnă etc.Fig. secarea mlaştinilor. ecosistemul se poate autorestabili. reducând adâncimea bazinului de apă. De exemplu.

om în vederea obţinerii unor roade cât mai bogate. protejarea de boli şi dăunători. Pentru a reface acest circuit. pădurilor. Cea de a doua deosebire — constă în utilizarea energiei. Chiar dacă o parte din roadă se pierde. înlăturând formele mai puţin adaptate la mediu. fâşiilor forestiere de protecţie. dar şi în spaţiu: 239 . Fără ajutorul omului. în biocenoze producţia primară a plantelor (roadă) este consumată în numeroasele lanţuri trofice şi se întoarce din nou în circuitul biologic sub formă de CO2. între agrocenoze şi ecosistemele naturale există un -—"! şir de deosebiri esenţiale. dirijată de V^.teritorii planificate de om care asigură obţinerea de roade stabile şi întoarcerea componentelor ei pe câmpuri.-există doar un an. însă acest avantaj poate fi menţinut doar cu condiţia unei griji permanente faţă de fertilitatea solului. Cu acest scop sunt create agroecosistemele .a şi fost scopul urmărit de om la crearea lor. complexe zootehnice. apă şi săruri minerale. Enumeraţi câteva din metodele biologice de combatere a dăunătorilor culturilor agricole. Avantajul lor incontestabil faţă de ecosistemele naturale . aprovizionarea cu apă şi elemente minerale. ele au nevoie de ajutorul omului. un lan de grâu sau o grădină de zarzavaturi . în ecosistemele naturale acţionează selecţia ~naturală.păsări. Astăzi se acordă o atenţie susţinută metodelor biologice de combatere a dăunătorilor. Pentru a putea face faţă dăunătorilor şi bolilor. irigaţie. Ecosistemele naturale dispun doar de energia Soarelui. pe lângă câmpuri cu plante de cultură. o livadă 20-30 de ani. Din cauza biodiversităţii reduse. cuprind păşuni. mamifere rozătoare şi carnivore şi consumatorul principal . în agrocenoze acţionează selecţia artificială. O atenţie deosebită se acordă alternării culturilor nu numai în timp. în sol se introduc îngrăşăminte minerale şi organice. o păşune 3-4 ani. în timp ce agrocenozele beneficiază şi de surse suplimentare de energie sub formă de îngrăşăminte. bazinelor de apă etc. Cea mai esenţială deosebire dintre biocenoză şi agrocenoză constă în bilanţul elementelor nutritive. agrocenozele nu se pot autoregla şi autorestabili. deoarece omul scoate din circuit cea mai mare parte din roadă. Agroecosistemele.posibilităţile nelimitate de sporire a productivităţii . de aceea stabilitatea lor este — foarte redusă. se obţine o stabilitate a recoltelor şi se reduce pericolul unor pierderi de proporţie de pe urma înmulţirii în masă a dăunătorilor. selecţia naturală asigură ^ stabilitatea ecosistemului. bacterii). în primul rând. lunci. pesticide. în agrocenoze acest circuit este dereglat. în prezent agrocenozele ocupă ~10% din toată suprafaţa uscatului (1. Elementele biogene extrase din sol de către plantele de cultură sunt întoarse împreună cu îngrăşămintele organice şi minerale. Cea mai modernă direcţie în lupta cu dăunătorii constă în menţinerea unei varietăţi de specii vegetale şi animale pe câmpuri.omul) şi reducători (ciuperci.2 mlrd ha) şi dau omului circa 90% din energia alimentară. Roade înalte se obţin şi pe calea planificării speciale a landşafturilor: alternarea câmpurilor.

6. &m mmm «MM* «Bees arase ffiassas n a n « n a i mtmt M U mmtm M M * wmmm MIIUI M M wmm c a » MMM M I M tmmm mmtm mmm nrtm ••sas SBESSSS M M » M » M mm a) Parazitism b) Pradă-răpitor c) Simbioză d) Comensalism 1. Analizaţi o biocenoză din apropiere şi descrieţi-o după următorul algoritm: a) structura de specie. Torţelul şi roşiile. 3. bolnavi. 4.cu litera F. b) Alcătuiţi o schemă ce ar elucida i 240 . iepurele în scurt timp a invadat păşunile. a) Completaţi casetele libere din schemă. specie edificatoare. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta o biocenoză cu componentele ei. b) Relaţiile de concurenţă se stabilesc între specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. a) Adus în Australia din Europa.biotop. 7. Lichenii. I . Cauză-efect. deoarece în Australia lipseau duşmanii lor naturali -vulpile. 5. 2. mediu de viaţă. cât şi a prăzii. notaţi-ie cu litera A. Lupul şi căprioara. specie dominantă. Dacă afirmaţiile sunt corecte. deoarece aceste specii se hrănesc cu acelaşi tip de hrană. 6. 3. 5. Ascarida şi omul.1. c) în relaţia dintre răpitor-pradă are loc selecţia naturală atât a răpitorului. Ştiuca şi crapul. 2. dacă nu . b) structura spaţială. J 7. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. Crocodilul şi păsărea colibri. 8.—. Explicaţi prin exemplu noţiunea de explozie numerică a jertfei. nişă.—. Bacteriile de nodozităţi şi rădăcinile plantelor leguminoase. 4. Definiţi noţiunile de biocenoză. deoarece rezistă acei răpitori care sunt mai dibaci şi prind indivizii mai slabi. c) nişele ecologice ale animalelor. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta noţiunea de biogeocenoză şi de ecosistem.

9. Muşchiul de pământ 10. c) succesiunea primară. Alge 8. Bacterii chimiosintetizatoare 7. Buretele de gunoi 13. Autoreglarea 5. Alegeţi răspunsurile corecte. Alcătuiţi un eseu structurat la tema "Proprietăţile ecosistemelor" după următorul algoritm: a) autoreglarea. 1. 2. ECOSISTEME NATURALE 1. c) o reducere numerică a prădătorului urmată de creşterea numerică a prăzii. c) piramida energiei. Explicaţi noţiunile: a) piramida biomaseî. Selecţia naturală 2. a XII-a 241 . Producători 2. Relaţia pradă-prădător este: a) o relaţie intraspecifică. Selecţia artificială 3. Consumatori 4. Succesiunea primară a ecosistemelor: a) începe în locurile lipsite de viaţă. b) o formă de relaţii rar întâlnită. Stabilitatea 4. Grupaţi noţiunile de mai jos In 3 grupe după un criteriu comun. d) succesiunea secundară. b) are loc pe locul altui ecosistem. 12. Compieîaţi tabelul. Vulpea 5. Implicarea omului 7. Utilizarea energiei H 14. Râma 11. 16 Biologie. Gândacul necrofag 12. 11. Reducători 3. d) durează o perioadă scurtă de timp. copiindu-I pe caiet. b) piramida numerelor. ci. 1. Vişinul 10. 13. Căprioara 9. d) o relaţie ce asigură eliminarea genotipurilor nevaloroase. c) se datorează activităţii organismelor nepretenţioase. Alcătuiţi schema ce ar elucida regula piramidei ecologice. b) stabilitatea. Diversitatea speciilor 6. Bacterii saprofite 6.

LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII ÎN BIOSFERĂ 2 CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE 3 NOŢIUNE DE NOOSFERĂ 4 ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA 5 UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE 6 PĂSTRAREA BIODIVERSITĂŢII 1 BISOFERA. Doar sporii Evaporare bacteriilor şi ciupercilor se pot Elemente abiotice ridica la înălţimi mai mari Fig. BAZELE ÎNVĂŢĂTURII DESPRE BIOSFERĂ 1 BIOSFERA.5 km. Vernadski. Majoritatea aerobionţilor sunt] concentraţi în stratul de aer de până la 1-1. Adâncimi mai mari (22. Studiaţi după fig. în straturile inferioare ale învelişului de aer (atmosferă) şi în învelişul de apă (hidrosferă). Reprezentarea schematică a relaţiilor dintre ( ^ 2 0-22 km). care reţine razele ultraviolete.33. în principal. Doar rădăcinile unor plante şi Habitat râmele se afundă până la câţiva metri. în litosferă organismele vii pătrund la o adâncime neînsemnată. în prezent viaţa este răspândită în partea superioară a scoarţei terestre (litosferă). 242 .tema. mortale pentru tot ce-i viu.33 relaţiile dintre componenţii biosferei. concentrânduse. în stratul de la suprafaţă cu grosimea de câteva zeci de centimetri. în munţi hotarul componentele biosferei. 3. învăţătura despre biosferă a fost elaborată de chimistul rus VI. Răspândirea vieţii în atmosferă este determinată de înălţimea amplasării stratului de ozon (~ 16-20 km). LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII IN BIOSFERA Părţile învelişurilor geologice ale Terrei populate de organismele vii formează biosfera.5 km) sunt accesibile doar bacteriilor. 3.

principalele fiind cele alimentare (trofice). Acumularea biomasei se datorează activităţii plantelor verzi. între componenţii cărora se stabilesc cele mai diferite forme de relaţii. Datorită mişcării substanţa vie poate ocupa toate spaţiile libere.87%. însă la reţinerea şi transformarea resurselor energetice create de plantele verzi participă toată substanţa vie a planetei. în partea continentală a biosferei cele mai productive sunt pădurile tropicale. iar cea a Oceanului Planetar .generată de creşterea şi reproducerea organismelor.4 • IO 1. se exclude copierea absolută a generaţiilor anterioare.totalitatea organismelor vii de pe Terra. lipidele.13%. Funcţiile biosferei sunt determinate de substanţa vie a acesteia . • Substanţa vie. Amintiţi-vă principalii producători de substanţă vie de pe uscat şi din Oceanul Planetar.0. 1 gde granit arheozoic şi astăzi 243 . • în biosferă substanţa vie este reprezentată sub formă de corpuri disperse organisme individuale. viaţa este răspândită în toată grosimea ei. dintre care biomasa uscatului constituie 99. activă . acizii nucleici etc. • Substanţa vie este mobilă.) sunt stabile numai în organismele vii.realizată de deplasarea organismelor în spaţiu. dintre care menţionăm următoarele: • Substanţa vie posedă o cantitate enormă de energie. • în substanţa vie reacţiile chimice cu participarea fermenţilor decurg de milioane de ori mai repede decât cele mai rapide reacţii chimice industriale. caracteristic substanţei vii. • Capacitatea de reproducere a substanţei vii asigură alternarea continuă a generaţiilor şi existenţa în timp a vieţii pe Terra. spre deosebire de cea nevie. Această proprietate asigură adaptarea organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului. Anual plantele verzi produc circa 15-200 mlrd tone de substanţă organică uscată. • Formele dispersate ale substanţei vii sunt reunite în biocenoze. spre deosebire de litosferă şi atmosferă. De exemplu. în hidrosferă. dimensiunile cărora oscilează de la 20 nm (unele virusuri) până la 100 m (unii arbori). Cu toate că masa materiei vii este incomparabil mai mică decât masa scoarţei terestre. caracteristică tuturor organismelor vii. Masa substanţei vii (biomasa) a biosferei este estimată 12 la 2. subtropicale şi cele ale zonei temperate. • Datorită procesului evoluţionist. • Componentele substanţei vii (proteinele. Substanţa vie a planetei posedă un şir de proprietăţi specifice.de răspândire a vieţii se află la 6 km altitudine. Vernadski distingea două forme de mişcare: pasivă . este antrenată într-un proces permanent de activitate biogeochimică. caracteristică îndeosebi animalelor. multe din schimbările acesteia sunt cauzate de activitatea ei vitală.

care reprezintă o anexă a funcţiei energetice. ~ .descompunerea substanţei organice după moarte.rămâne tot un 1 g de aceeaşi ÎSOAREi substanţă. • • . Funcţia energetică .a. Descompunători. gazul natural SUPERSOR ORGANIZATĂ şi grăsimi umană. Ca urmare a fotosintezei are loc eliminarea şi absorbţia oxigenului. PRiMARÂ şi glucide Fotosinteză tuând în tot acest răstimp un f Consum prin ingestie lucru geologic.transformarea chimică a substanţelor ce conţin atomi cu valenţă variabilă. Reacţiile de oxidoreducere stau la baza oricărui tip de metabolism. solul ş. şi alte zăcăminte naturale. pe care le enumerăm în continuare: 1. petrolul. Corespunzător reconversie şi masa substanţei.). Funcţia oxidoreducătoare . Transferul de materie şi fluxul de energie vii descind cele cinci funcţii ale între componenţii biosferei. care constituie rezultatul Proces. 4.. 244 . 3. depăşeşte cu sinteză SECUNDARA şi grăsM mult propria lor masă. viaţă.34. metanului ş. efecîn celuloză autotfofs. MATERIE ORGANICĂ L şi substanţe transformate de i MOARTĂ . 3.•! • :• descompunere activităţii în comun a substanţelor vii şi naturii nevii (apa ECHILIBRU FINAL biosferei. Funcţia gazoasă. 2. acesteia. La baza acestei funcţii stă activitatea fotosintetică a plantelor verzi. Masa substanţei vii. Funcţia distructivă . Consum prin ingestie reconversie „_ Pe Terra nu există o altă forBogată Carnivore.a existat prin mijlocirea Bogată Organisme MATERIE ORGANICĂi alternării de generaţii. Această funcţie asigură circuitul biogeochimic al substanţelor. Ver<: ''teză Moarte nadski evidenţia substanţe biogene. Din proprietăţile substanţei Fig. substanţe create de viaţă. dioxidului de carbon. 5. prelucrate de Bogată | MATERIE ORGANICĂ Brbivore în proteine organismele vii.a..extragerea şi acumularea selectivă de către fiinţele vii a elementelor chimice ale mediului ambiant. Cu parreconversie ticiparea ei se formează cărBogată | MATERIE ORGANICĂ „ în proteine Specia bunele. rămânând timp de miliarde de ani 1 g. Funcţia de concentrare . Drept exemplu pot servi acumularea sărurilor minerale în ţesuturile plantelor. a compuşilor calciului în cochilia moluştelor etc.fixarea energiei solare de către substanţa vie. Acestei funcţii se datorează formarea zăcămintelor.' : ţă mai activă şi mai puternică în proteine sinteză TERŢIARĂ şi grăsimi din punct de vedere geologic Consum prin ingestie decât substanţa vie.

în componenţa substanţelor organice sintetizate de plante. deasupra fiecărui kilometru pătrat de pământ sau apă se află un stâlp de azot cu masa de 8 mln t. întroarcerea lui în atmosferă se face tot sub formă de CO2. Sursa de carbon pentru fotosinteză este oxidul de carbon (IV) conţinut în atmosferă sau dizolvat în apă. care formează următoarele grupe: . fermentaţie. Ca element de legătură dintre natura vie şi nevie. 3. carbonul deţine 24. Circuitul carbonului în natură. 3. ardere.9% din compoziţia globală de atomi ai biosferei. Rolul central în acest proFosilices aparţine bacteriilor azotzarea fixatoare.simbiotice .bacteriile din genul Rhizobium. Se Fig. Circuitul azotului Atmosfera conţine 78.35. inaccesibil organismelor superioare. 3. 245 .3S. Să analizăm în continuare circuitul principalelor elemente biogene. Căile de migraţie ale elementelor chimice realizate prin intermediul organismelor vii cu participarea energiei solare reprezintă circuite biogeochimice. Urmăriţi după fig.Analizaţi după fig. Circuitul carbonului Carbonului îi revin 49% din masa substanţei uscate. altfel spus. Studiaţi circuitul carbonului după schema din fig. El este inclus în circuitul biogeochimic de către plantele verzi în cadrul fotosintezei. 3.36 circuitul azotului în natură. rezultat din respiraţie. La baza includerii azotului în procesele vitale ale organismelor vii se află azotofixarea: totalitatea proceselor de fixare a azotului molecular atmosferic şi de plasare a lui în CARBON ! componenţa compuşilor orgaMINERAL | nici. carbonul se include în lanţurile trofice. care în relaţii simbiotice cu ţesuturile rădăciAGENŢI DE DESCOMPUNERE nilor plantelor din familia Fabacee formează nodozităţi. 2.09% de azot molecular sau. CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE Elementele chimice din componenţa substanţei vii circulă în biosferă în următoarea ordine: din mediul extern în organism şi din organism din nou în mediul ambiant.34 transferul de materie şi fluxul de componenţii biosferei.

Azotfixatorii anaerobi fixează azotul în lipsa oxigenului. Agenţi ai amonificării sunt diverse specii de bacterii. iar consumatori ai acestuia toate fiinţele vii. . Azotfixatorii aso- Circuitul oxigenului Oxigenul este elementul obligatoriu pentru respiraţia tuturor organismelor şi pentru procesele de putrefacţie. Unele dintre ele oxidează amoniacul până la nitriţi. anaerobi. Azotul fixat de către bacterii este inclus ulterior în componenţa aminoacizilor. 246 . Reîntoarcerea azotului în atmosferă are loc ca urmare a proceselor de denitrificare: reducerea nitriţilor până la oxizi de azot şi azot molecular. 3.Denitrificarea Pseudomonas Azotfixarea Rhizobium Azotobacter Clostridium N0 2 NO. Denitrificarea este cauzată de nerespectarea procedeelor tehnologice de prelucrare a solului (aciditatea şi umiditatea excesivă a solului ş. Nitrosomonas Pseudomonas suprafaţa rădăcinii sau în apNitrobacter Bacilus ropierea ei. care în funcţie de necesităţile în oxigen se împart în azotfixatori aerobi sau asociativi şi azotfixatori ciativi asigură fixarea azotului fără interacţiunea directă cu A/2O plantele superioare. Sursa principală de oxigen liber sunt plantele verzi. Acesta este supus unor procese de oxidare. Cir- Fig. acizilor nucleici şi a altor compuşi organici.) şi activitatea unor specii de bacterii.a. Mfriffcarea Amonificarea NO. altele până la nitraţi. Circuitul azotului în natură. 3. După moartea organismelor aceştia sunt supuşi amonificării. realizate de mai multe specii de bacterii. de nitrificare.azotfixatori liberi. Anual aceste bacterii fixează biologic circa 350 mln t de azot. Circuitul oxigenului în natură. Asimilarea AMINOACIZI cunosc bacterii simbiotice pentru mai bine de 1 300 de specii de plante. ciuperci care asigură degradarea compuşilor organici ce conţin azot până la amoniac.36. activând pe NH.37. Reprezentanţi tipici ai acestui grup sunt unele specii din genul Clostridium. Nitriţii şi nitraţii sunt absorbiţi din sol de către rădăcinile plantelor şi utilizaţi în procesele de sinteză. sunt cele din genul Azotobacter. Cele mai productive Clostridium bacterii azotfixatoare asociative Fig.

Totodată dezvoltarea intensă a encefalului şi a reflexelor asigurate de acesta a sporit considerabil capacităţile omului de a influenţa direct sau indirect procesele din biosferă. continuă să depindă direct de condiţiile mediului înconjurător. el fiind parte componentă a multor compuşi organici şi minerali. iazuri. cuitul oxigenului este destul de complicat {fig. care reprezintă biosfera transformată de 247 . din care cea mai mare parte (-97%) este concentrată în mări şi oceane. Vernadski a arătat importanţa trecerii de la concepţia dominanţei asupra naturii la cea de interacţiune cu ea.3 mln km3. ape freatice) constituie 8. lacuri. sau numai 0. Restul apei din biosferă îl reprezintă vaporii din atmosferă. 3. NOŢIUNE DE NOOSFERĂ Omenirea. Biosfera conţine circa 1 350 mln km3 de apă.Fig. 3. apa inclusă în biomasa organismelor vii. După utilizarea lui în procesele de respiraţie el se întoarce în atmosferă sub formă de CO2. din momentul diferenţierii de la regnul animal.37). catalizatorul şi stabilizatorul reacţiilor biochimice. Descrieţi după fig. Circuitul apei în natură. omul a schimbat simţitor structura scoarţei pământului şi circuitul biosferic al atomilor.6% din cantitatea totală de apă. Astfel a apărut noţiunea de noosferă (sfera raţiunii).38. Astăzi omul este un factor important al evoluţiei vieţii pe planeta noastră. I. Circuitul apei Apa reprezintă substratul fundamental al activităţilor biologice. 3. utilizat de plantele verzi în procesul de fotosinteză. Examinând îndeaproape consecinţele activităţii omului contemporan. Apele continentale (fluvii. întemeietorul ştiinţei despre biosferă V. 3. Devenind stăpân pe diferite forme de energie.38 circuitul apei în natură. Amploarea influenţei lui asupra proceselor biosferice a crescut şi mai mult o dată cu perfecţionarea forţelor de producţie şi centralizarea activităţii economice.

39.. 4. la topirea fierului. generează formarea 1950 1960 1970 1980 1990 2000 ani smogului . Acest fenomen a fost numit efect de seră. Particulele mecanice 6000 reflectă razele solare. Fostul bloc estic 3000Un poluant chimic periculos al atmosferei este 2000SO. CO2 lasă să treacă liber razele de undă scurtă. constituind o etapă superioară de interacţiune a societăţii umane cu natura. în 4000prezent se studiază bilanţul termic al pământului în perspectiva dirijării lui. El se elimină la arderea cărbunelui. Astfel. 248 . De exemplu. Trecerea la noosferă presupune folosirea raţională şi ştiinţifică a bogăţiilor naturale. Concentraţiile înalte ale acestui gaz. 3.raţiunea umană. Creşterea temperaturii medii anuale în straturile inferioare ale atmosferei poate cauza topirea gheţarilor din Antarctida şi Groenlanda. Aceasta va duce la creşterea nivelului Oceanului Planetar. 5000Predominarea acestor procese poate duce la răcirea bruscă şi la instalarea unei noi perioadeglaciale. constituind la finele secolului XX 0. în ultimii 100 de ani cantitatea de dioxid de carbon în atmosferă s-a mărit cu 10-15%. Savanţii au calculat că temperatura Pământului în viitorul apropiat se poate mări cu 0. timp de 24 de ore în centrele industriale se depun ~11 de particule de praf pe 1 km2. sporind astfel capacitatea de reflectare a pământului. coborând temperatura lui. fapt ce ar asigura recuperarea a tot ce a fost sustras din natură. la fabŢările Industrializate 1000ricarea H2SO4 şi este cauza principală & ploilor acide. ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA Activitatea gospodărească a omului şi-a lăsat amprente asupra principalelor învelişuri ale Terrei.04%. Sporirea conţinutului de praf şi fum în atmosfemln. în asociere cu praful şi fumul. Cel mai mult praf elimină în atmosferă uzinele de ciment. deşeuri gazoase.a. iar pe de altă parte generează fenomene globale destul de complexe.5-1 °C ca urmare a efectului de seră. Poluarea atmosferei Principalul furnizor de poluanţi ai atmosferei sunt întreprinderile industriale. praf. însă reţine căldura emanată de la suprafaţa pământului. modificarea climei ş. 2" petrolului. Trecerea biosferei în faza de noosferă cu în îmbinare capacităţile materiale şi intelectuale ale omului fac posibilă revenirea la echilibrul dinamic natural. tone ră provoacă un efect opus. Astăzi termenul de noosferă este unanim acceptat pe plan mondial.ceaţă toxică care înrăutăţeşte brusc Fig. cuprului. funingine. Pe de o parte creşterea conţinutului de CO2 în atmosferă se răsfrânge pozitiv asupra productivităţii plantelor. Ele elimină în atmosferă particule nearse de combustibil. Creşterea cantităţii de condiţiile de viaţă ale oamenilor. cenuşă.

Substanţele radioactive nimeresc în atmosferă şi la fabricarea armei atomice. de 5 mg/l . hidrosfera conţine 1. Australiei. cât şi de poluarea ei. Destul de periculoasă pentru om şi celelalte fiinţe vii este poluarea aerului cu freoni. Ele acoperă suprafaţa apei cu o peliculă subţire de circa IO 4 cm. 3. la producerea semiconductorilor. Ea prezintă pericol nu numai pentru sănătatea şi viaţa generaţiilor actuale. de 3 mg/l . Reducerea grosimii stratului de ozon.39 creşterea cantităţii de deşeuri gazoase aruncate în atmosferă. Surse de poluare radioactivă sunt experienţele cu bombele atomice şi de hidrogen. se creează impresia că resursele acvatice sunt inepuizabile. dintre care apa uscatului constituie doar 90 mln km3. Se ştie însă că apele sărate ale mărilor şi oceanelor sunt folosite într-un volum foarte limitat de către om. Astfel. Ca urmare stratul de ozon se poate micşora.4 mlrd km3 de apă. în sprayuri.a dafniilor şi ciclopilor. Observările au arătat că în zonele cu o poluare radioactivă moderată creşte morbiditatea prin leucemie. Aceştia sunt folosiţi în instalaţiile frigorifere. fierul.plumbul. dar şi a celor viitoare. Cei mai răspândiţi poluanţi al apelor sunt petrolul şi produsele petroliere care ajung în apă în timpul accidentelor la transportare. întrucât mările şi oceanele ocupă 70% din suprafaţa globului. fiind una din cauzele principale ale mutaţiilor. Americii de Nord. Sărurile metalelor grele .Studiaţi după fig. utilizaţi pe larg în menaj şi industrie. provocând diferite boli grave. Acumulându-se în corpul animalelor acvatice.de asemenea sunt un poluant foarte periculos. cuprul. mercurul . Deficitul de apă potabilă înregistrat în prezent la scară mondială este generat atât de creşterea consumului. în procesul descompunerii freonilor sub acţiunea razelor ultraviolete se elimină clorul şi fluorul care interacţionează cu ozonul. în prezent nu mai trezeşte îndoială faptul că şi cea mai mică doză de radiaţie ionizantă este periculoasă pentru tot ce e viu. Poluarea apelor . iar obţinerea apei potabile pe contul precipitaţiilor atmosferice şi a topirii gheţarilor este extrem de limitată. apariţia „găurilor de ozon" a fost constatată deasupra Antarctidei.a peştilor. la funcţionarea reactoarelor atomice. Sursa acestor poluanţi sunt întreprinderile industriale situate pe malurile bazinelor acvatice. Cea mai periculoasă pentru om este poluarea radioactivă a atmosferei. unor raioane ale Eurasiei. Concentraţia de detergenţi în apă de 1 mg/l provoacă moartea microorganismelor planctonice. Propuneţi câteva măsuri de reducere a acestor deşeuri. aceşti ioni ajung şi în corpul omului. împiedicând astfel schimbul normal de gaze dintre apă şi aer. Apa este cea mai răspândită substanţă de pe Terra. Detergenţii încetinesc cu mult şi procesele de autoepurare a bazinelor acvatice. Drept urmare animalele acvatice se sufocă din lipsa de oxigen. Un alt poluant al apelor sunt detergenţii sintetici. cauzat de acţiunea razelor ultraviolete care nu vor mai fi reţinute de stratul de ozon. la dezactivarea deşeurilor radioactive etc. Aceasta va duce la creşterea morbidităţii prin cancer de piele.

3. întrucât animalele acvatice nu reuşesc să le oprească înmulţirea. în „Declaraţia de la Rio" şi „Agenda 21" au fost elaborate principiile directoare referitoare la modul 250 . 1000 800 Pentru republica noastră este caracteristică eroziunea provocată de apele rezultate de pe urma ploilor şi a topirii zăpezilor. reFig. Studiaţi după fig. Astfel se manifestă procesele de eutroficare a "s bazinelor acvatice. Primul pas în frânarea acestor fenomene şi ameliorarea sănătăţii planetei noastre 1-a constituit recunoaşterea proporţiilor dereglărilor în echilibrul biosferic.40 creşterea extracţiei de bogăţii subterane şi stabiliţi legătura cu procesele de degradare a solurilor. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE Fenomenele negative ale activităţii omului enumerate mai sus nu pot fi tratate cu indiferenţă. eliminând produse -^ toxice pentru celelalte vieţuitoare. 5. Anual aceste 1940 1900 1920 1960 1980 ape spală cantităţi considerabile de humus. predominarea în componenţa aso2500 lamentelor a culturilor prăsitoare şi lipsa măsurilor antierozionale corespunzătoare cauzează 2000 eroziunea solurilor. Conducătorii majorităţii statelor industrial dezvoltate au conştientizat amploarea şi gravitatea consecinţelor acţiunii factorului antropogen. Gradul înalt de valorificare. Aici au fost semnate acorduri în vederea reducerii emisiilor de gaze de seră şi au fost luate un şir de măsuri în vederea protecţiei mediului ambiant. algele încep să se descompună. mânturilor. El este cauzat de acumularea în apă a unor cantităţi enorme de substanţe biogene. Drept dovadă serveşte participarea conducătorilor a 118 state ale lumii la Summitul din 1992. întrucât ele prezintă un pericol real pentru existenţa de mai departe a vieţii pe Terra.Poluarea apei cu diferite deşeuri industriale şi agricole provoacă „înflorirea apei" ^ .un fenomen deosebit de dăunător pentru organismele acvatice. Creşterea extracţiei de ducând astfel substanţial productivitatea păbogăţii subterane. Surplusul acestora asigură înmulţirea în masă a algelor (cianofitelor). 3. Starea solurilor Pe parcursul ultimelor secole se constată 3000 degradarea continuă a solurilor. O altă cauză a degradării solurilor este administrarea nereglementată a îngrăşămintelor minerale şi organice. poluarea lor cu deşeuri industriale.40. în ultimii 100 de ani apro1600 ximativ 2 mlrd ha de pământuri arabile au fost 1500 scoase din circuitul agricol ca urmare a eroziunii 1200 acestora.

• folosirea mai raţională a resurselor naturale şi reciclarea deşeurilor obţinute la prelucrarea lor. Direcţia principală de dezvoltare a industriei o constituie aplicarea tehnologiilor fără deşeuri.41. cea a izvoarelor termale).în care ţările ar putea realiza Râu dezvoltarea durabilă. 3. pentru a ieşi din impasul provocat de efectul negativ al aplicării abuzive a pesticidelor. 6. Aceasta trebuie să se bazeze pe păstrarea coraportului dintre ramurile economiei naţionale în funcţie de potenţialul schimbului de materie şi energie din ecosistemele locale. în agricultură. energia cinetică a oceanului. Dispariţia unor specii şi apariţia altora este un fenomen inevitabil şi 251 . Dintre acestea pot fi enumerate: • dobândirea mai completă a resurselor naturale. în prezent au fost elaborate diverse tehnologii industriale în care sunt prevăzute economisirea resurselor naturale. Păstrarea biosferei şi perpetuarea omenirii este posibilă doar cu condiţia aplicării în practică a noilor realizări tehnologice. fără eliminarea apelor reziduale şi fără emisie de substanţe nocive în atmosferă. PĂSTRAREA BIODIVERSITAŢII Fiecare specie reprezintă un produs al evoluţiei şi posedă un genofond irepetabil. • social-politic. Tehnologia fără deşeuri de utilizare a apei. în conformitate cu strategia DezvolAprovizionarea cu apă tării Durabile a Omenirii. legat de Fig. • elaborarea şi implementarea (fîg.care prevede planificarea dezvoltării de perspectivă a ţărilor ţinând cont de caracterul limitat al resurselor naturale. îngrăşămintelor. • reglementarea şi limitarea strictă a eliminărilor poluanţilor. se cere elaborată şi aplicată în practică ideea agriculturii durabile. 3. vântului. dictat de necesitatea participării civilizaţiei la soluţionarea acestor probleme. necesitatea menţinerii echilibrului biologic dintre om şi biosferă în condiţiile poluării globale a mediului. se evidenţiază trei aspecte ale soluţionării problemelor globale: « tehnico-economic . De aici şi necesitatea protecţiei oricărei specii şi a ecosistemelor naturale în ansamblu. Ele prevăd utilizarea complexă a materiei prime într-un ciclu închis. • ecologo-genetic.41) pe larg a resurselor energetice nepoluante (energia soarelui.

Pieirea majorităţii acestor specii este legată de activitatea omului.1750. iar în 2002 .42. . Pentru a atrage atenţia maselor largi asupra stării dezastruoase a speciilor pe cale de dispariţie.43).43. Din -100 1600. acestea se includ în Cartea Roşie. relaţiilor de concurenţă şi decurge foarte lent.1950 1649 1699 1749 1799 1849 1899 1949 2000 Fig.1700.1900. au dispărut 94 specii de păsări şi 63 specii de mamifere.cea de a doua. parcuri şi alte arii protejate la nivel de stat. 3. 3.1650. El are loc la schimbarea condiţiilor climatice.legic. când dispariţia speciilor a început să fie confirmată oficial. Ritmul dispariţiei speciilor. 35 •ffi y 30 to •6 g S 25 0 20 imărul de sp( A 0 252 J * y A 1/ 1 • 1600. Omul -125 însă a grăbit acest proces (fig. în 1976 a apărut prima ediţie a Cărţii Roşii a Republicii Moldova. Cu acest scop se organizează rezervaţii naturale. Până la apariţia omului.1800. încât s-ar exclude periFig. landşafturilor. de mamifer . Creşterea pe parcursul anilor a numărului de specii dispărute. durata medie a vieţii unei specii de păsări era de circa -150 2 mln de ani. cea de a doua ediţie cuprinde un număr mai mare de specii ameninţate cu dispariţia.42-3.600 mii de ani. Din păcate. -25 Sarcina principală a protecţiei speciilor rare şi pe cale de dispariţie constă în crearea de condiţii favorabile de viaţă în care specia s-ar înmulţi în aşa măsură.1850. 3. colul dispariţiei.

7. d) Animalele şi microorganismele constituie 1% din biomasă uscatului. 4. proiecte. 5. b) în hidrosferă viaţa este răspândită în toată grosimea ei. c) poluarea radioactivă. a) circuitul H2O c) circuitul N2 b) circuitul O2 d) circuitul C. b) reţine razele ultaviolete. Explicaţi noţiunea de dezvoltare durabilă. Explicaţi noţiunea de noosferă. c) măsuri concrete de îmbunătăţire a situaţiei. Enumeraţi componentele biosferei. 11. 10. Alcătuiţi un grafic.ternul 3 1. Selectaţi răspunsurile corecte: C_ a) Rădăcinile plantelor se afundă în sol până la: a) 5 m.5 km. c) este la înălţimea de (16-20 km). Definiţi noţiunile de: biosferă. P 6. -L. 2. o schemă ce ar reprezenta corelaţia dintre: a) biomasă şi suprafaţa oceanului planetar.i. 21? r~\ . argumentări.13% d)15% e) Selectaţi intrusul: a) în biosferă organismele vii sunt răspândite neuniform. experimente. Analizaţi tehnologiile industriale care urmăresc economisirea resurselor naturale şi legile ce prevăd protecţia mediului. Alcătuiţi un proiect ecologic cu o tematică stringentă. circuit biogeochimic. Analizaţi ce reprezintă a) efectul de seră. _ b) Stratul de ozon: a) reţine razele infraroşii. mmmmmm 253 . analize.2% c) 2% b)0. Enumeraţi poluanţii apeîor şi descrieţi originea lor. 3. 8. e) explicaţii prin calcule. postere. c) Selectaţi intrusul: Funcţiile biosferei sunt: a) gazoasă c) oxidoreducătoare b) de dispersie d) de concentrare d) Biomasă Oceanului planetar constituie: a) 72. actualitatea temei studiate. d) este la înălţimea de (30-35 km). d) materiale. 9. b) 10 km. b) ploile acide. b) cercetări. c) Plantele verzi constituie 5% din biomasă uscatului. d) poluarea aerului cu freoni. c)2. b) biomasă şi suprafaţa uscatului. d) 15 km. Alcătuiţi un eseu structurat la tema: „Circuitul substanţelor în natură". Proiectul trebuie să conţină: a) analiză ştiinţifico-ecologică.

E. flporpecc. H. HOBOCM6MPCK. 1974. 1981. didactică şi pedagogică.. Chişinău. Lumina. B.. JJaHusn M. Andon C. Hoy3jH>K. Bucureşti. Genetica şi bazele selecţiei. MocKBa. Dicţionar enciclopedic de genetică. 17. BbicLuafl wKona. MocKBa. Chişinău. MocKBa. Jucova S. A. 1972. Ştiinţe ale naturii cu bazele ecologici. Biologie. 1981.5nonornHecKMM 3Hi4MKnoneflnqecKMM cnoBapb. KupuieHdnam 9\. npodpeccopa B. BHenqepHaa HacneflCTBeHHocTb. /?. Gavrilă L. Editions Casteilla.nn. 11. 5. Lumina. CoBeTCKaa 3v\uy\vs\onepy\ft 1989. 2. 13. 1988. Ciocoi V. F. 22. Lumina. Mutaţii genice. 1990. Kolesova O. M3. Chişinău.1. Ed. 25. 1981.. Lumina. Medeedee H. 19. Xamm O. Ei/ionorMH. VatiC. TeHeTHKa >KHBOTHbix. Chişinău. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. 3. Popa N. 3BonKDUMOHHoe yneHne. Paris. Editura Dacia.. K)cynoeA. Chişinău. 7. flofl peflaioţi/ieM ai<a. fi FeHeTMKa c ocHOBaMM ceneKU. TeneproHbi . Jlo6aujee M. 1973. Gujov Iu. Culegere de probleme la genetica generală şi medicală.. Caruzina I. flpbirwna. 1989. 21.. 6.. Tihomirova M. Dăbală I. LobaşevM. 1972. 9. Cartea Moldovenească.. Helevin N. MocKBa. Cartea Moldovenească. V. Ceapoiu N. MocKBa. MocKBa. SliusarevA. 28. Genetica şi selecţia în practica agricolă. 1994. H. 4. 10. EunJ]>K. Cluj-Napoca. PopovE. FeHeTMKa.. 1990. Cemova N. 1998. E. M. Genetica diviziunii celulare. OcHOBbi reHeTMHecKOM w-i>KeHepnM. 1996. Vintilă loan.9\6noKoe A. Editura Cereş. P. TaMHbie Tponbi HocuTenew CMepTM. 1984. 1982. M. Beceflbi no 6nonornu nona. Bucureşti.XMMunecKue cpeflCTBa B3auMOflePicTBMfl >KHBOTHbix. Bucureşti. 14. MMHCK.. M. Chişinău. KnoHupoBaHne reHOB. 15. Mhiae-BemrioMoe C. Convorbiri despre genetică. 1975. 1969. 8. 1989. 20. V. L. H. 254 . 23. Ecologie. 1986.qaTej"ibCTBO HayKa. 18. Covic M. BâlovaA. IHemyHoe C. l/ISflaTenbCTBoneHMHrpaACKoroyHMBepcuTeTa. Biologie şi genetică medicală. M.qeMW<a PAMH. 1986. 12. 1990. 1992. Biologie/geologie. MMHCK. MocKBa. Bucureşti. H. Lobanov A. Ed. 24. PbiOmiH B. Citogenetica aplicată în ameliorarea grâului. Bbicwafl i±iKona. Lumina. Bagele geneticii. 1969. MocKBa. Chişinău. V. Lumina. F. Române. Acad. 1981. 16..

Bazele geneticii şi reproducerea organismelor r 1. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul //. Genetica omului 13. Obiectul de studiu şi importanţa 2. Genetica . Ecologia organismelor 3. Ecologia. Interacţiunea genelor. I storia dezvoltării concepţiilor evoluţioniste 144 156 174 180 2. ()riginea şi evoluţia omului Capitolul IU. încrucişarea polihibridă 1 4 14 24 38 45 54 70 80 89 97 106 119 131 8. înmulţirea celulelor \2. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom 10. Dezvoltarea individuală a organismelor i 4.ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor i 5. încrucişarea monohibridă ( 7. Variabilitatea organismelor 12. Dezvoltarea vieţii pe Pământ 4. Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă r 6. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9. Ecologia ecosistemelor 5. Mecanismul evoluţiei 3. înmulţirea organismelor i 3. Evoluţia omului .Capitolul I. Evoluţia organismelor pe Terra. Genetica şi ameliorarea Capitolul II. Ecologia şi protecţia naturii 1. Ecologia populaţiilor 4. Bazele învăţăturii despre biosferă Viografie selectivă 192 196 214 228 242 254 255 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful