î

¥©L©i©P

manual pentru clasa

XII-

CZU 57 (075.3) V87

Manualul a fost elaborat conform Curriculum-ului naţional pentru învăţământul liceal

Lucrarea a câştigat concursul Ministerului Educaţiei pentru elaborarea manualelor din ciclul liceal şi a fost aprobată spre editare prin Ordinul nr. 613 din 31 decembrie 2003 al ministerului educaţiei al Republicii Moldova

Comisia de evaluare: Constantin Andon, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Maria Duca, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Tamara Pârău, profesor şcolar, grad didactic I

Recenzenţi: Constantin Subotin, inspector şcolar la DEŞTS al municipiului Chişinău Ion Golubenco, profesor şcolar, grad didactic I

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin editurii Lumina.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Voloşciuc, Leonid Biologie: Man. pentru ci. a XII-a /Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe; Min. Educaţiei al Rep. Moldova. - Ch.: Lumina, 2004 (Combinatul Poligr.) - 256 p. ISBN 9975-65-194-1 57 (075.3)

ISBN 9975-65-194-1

© Editară Lumina, 2004 © Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe, text; imagini, 2004

mmsmt i.

I. înmulţirea celulelor înmulţirea organismelor Dezvoltarea individuală a organismelor 4. Genetica - ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă 6. încrucişarea monohibridă. încrucişarea polihibridă 8. Interacţiunea genelor. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul II. Variabilitatea organismelor 12. Genetica omului 13> Genetica şi ameliorarea

ÎNMULŢIREA CELULELOR
1 CICLUL CELULAR Şl MITOTIC 2 MITOZA 3 MEIOZA

1. CICLUL CELULAR Şl MITOTIC Ciclul celular Unitatea structurală şi funcţională a organismelor vii este celula. Capacitatea acesteia de a se autoreproduce prin diviziune asigură creşterea şi dezvoltarea organismelor dintr-o singură celulă. Pe măsura dezvoltării organismului, o parte din celule se specializează la îndeplinirea unei anumite funcţii şi încetează să se mai dividă, de exemplu neuronii. Celulele unor ţesuturi (epitelial, hematogen ş.a.) păstrează însă capacitatea de dividere. Astfel, observările au arătat că în fiecare secundă în ficat şi splină sunt distruse circa 2,5 mln de eritrocite şi tot atâtea apar în măduva roşie a oaselor (ţesut hematogen). Celulele care păstrează capacitatea de a se divide într-un organism adult sunt numite tronculare. Cele două celule-fiice formate în urma diviziunii celulei tronculare au o soartă diferită: una se diferenţiază într-o celulă specializată şi pierde capacitatea de a se divide, iar cealaltă moşteneşte caracterul celulei-mamă. Datorită acestui fapt, rezerva de celule tronculare se menţine la un nivel constant. La plante capacitatea de a se divide o păstrează celulele ţesuturilor embrionare localizate în vârful tulpinilor şi al rădăcinilor, de-a lungul tulpinii, la baza peţiolului frunzei. Ele asigură creşterea plantelor în lungime şi grosime, restabilirea anuală a organelor ce pier. Durata vieţii celulei de la naştere în urma diviziunii celulei-mamă şi până la propria diviziune sau moarte reprezintă ciclul celular sau vital. La organismele monocelulare şi la celulele ce nu se divid din momentul apariţiei lor ciclul celular coincide cu durata vieţii organismului.

Ciclul mitotîc
Etapa de pregătire a celulei către diviziune (interfaza) şi diviziunea propriu-zisă (mitoza) alcătuiesc ciclul mitotic al celulei. Ciclul mitotic al celulelor care îndată după formarea lor se supun diviziunii, coincide cu ciclul celular. Interfaza ocupă cea mai mare parte a ciclului mitotic şi cuprinde trei perioade (fig. 1.1): presintetică (GJ, sintetică (S) şi postsintetică (G 2 ). Acestea au o durată diferită şi sunt marcate de desfăşurarea anumitor procese. Perioada 4

resintetică (G,), cea mai de lungă durată erioadă a interfazei, se caracterizează prin nteza de ARN şi proteine, dublarea numărului £ ribozomi şi mitocondrii. în perioada sintecă (S) continuă sinteza de ARN şi proteine, re loc dublarea cromozomilor în baza replicării loleculelor de ADN. Urmează perioada postintetică (G 2 ), în care celula se pregăteşte emijlocit pentru diviziune: se acumulează nergie prin sinteza de ATP, se dublează lastidele, centriolii. Interfaza este urmată de iviziunea propriu-zisă a celulei - mitoza.
2. MITOZA

Fig. 1.1. Perioadele ciclului mitotic.

Amintiţi-vă după fig. 1.2 şi 1.3 alcătuirea celulei vegetale şi animale. Observaţi asemănările şi deosebirile. Mitoza se compune din două etape: diviziunea nucleului - cariochineza - şi ziunea citoplasmei - citochineza.

' Cariochineza

Morfologia cromozomilor. Rolul central în diviziunea nucleului revine cromozoov. Ei prezintă formaţiuni filamentoase localizate în nucleu, constituite la sfârşitul ;rfazei din două copii longitudinale formate în perioada sintetică - cromatide 1-1.4). Acestea sunt unite printr-un corpuscul mic sub formă de punct sau granulă, lit centromer. în funcţie de localizarea centromerului deosebim trei tipuri de lozomi cu o configuraţie spaţială diferită:
perete celular ribozomi nucleol nucleu por nuclear mito'condrie centrioli aparatul Golgi membrană membrană vacuolă reticul endoplasmatic granular cloroplast nucleu nucleol aparatul Golgi mitocondrie

r eticul doplasmatic [granular

Alcătuirea celulei animale.

Fig. 1.3. Alcătuirea celulei vegetale.

cromozomii omologi sunt morfologic identici. tipic pentru specia dată.4.are forma de cârlig.4). formă şi dimensiuni este numit cariotip. 4 . Structura cromozomului. 1.5). 1. 3 .ADN. iar cele ce compun organele porumbului . cu excepţia celor Fig. C ultrastructura cromozomului: 1 cel puţin una dintre acestea este suficient de centromer (strangulaţia primară). Numărul de cromozomi din celulele somatice reprezintă garnitura diploida (se notează 2ri). Un astfel de cromozom capătă iu forma de bastonaş. Unii cromozomi pot avea Fig. 1. Cromozomii garniturii diploide sunt perechi.gălbenuş. în celulele sexuale se conţin de două ori mai puţini cromozomi decât în cele somatice. 1 O : " • Tabelul 1. toate celulele din corpul omului (celulele somatice).cromatide.somon. B. iar cel redus pe jumătate din celulele sexuale -garnitura haploidă (se notează n). 5 .sexuale. Cariotipurile diferitelor specii prezintă deosebiri cantitative şi calitative {fig. De regulă.satelit. 4 . 3 .20. Celulele ce compun corpul indivizilor oricărei ' + *»* \^-*. conţin 46 de cromozomi. Setul de cii: 1 . Dacă A .5.la om. în cariotip se disting două tipuri de cromozomi: autozomi şi cromozomi sexuali. specii de plante sau animale conţin un anumit număr de cromozomi.drozofilă.tipurile de cromozomi. una sau mai multe strangulaţii secundare. ambele braţe fiind egale: b) submetacentric . gulaţia secundară.1). De exemplu. cromozomi al celulelor somatice ale unui organism concret caracterizat printr-un anumit număr.1 GARNITURA DIPLOIDA DE CROMOZOMI A UNOR SPECII DE PLANTE Şl ANIMALE SPECIA DE PLANTE GARNITURA DIPLOIDA Ceapă Porumb Ovăz Roşii Căpşun Orz 16 20 42 24 56 14 1 I I sAALE GARNITURA DIPLOIDA Muscă-de-casă Găină lepure-de-casă Oaie Cimpanzeu Om 12 78 44 54 48 46 .are braţe vădit inegale. Cariotipul diferitelor spe.centromerul ocupă o poziţie centrală. Cu | 2 J» Ijj |4 întrucât centromerul este situat mai aproape de J F f | jf 3 unul din capete. fiind numiţi omologi {tab. 2 . 1. porţiunea de cromozom separată de ea 2 .stranreprezintă satelitul cromozomului dat {fig. c) acrocentric . adâncă. 1.a) metacentric . relativ stabil. Locul amplasării centromerului reprezintă B strangulaţia primară. Zii centromerul fiind deplasat de la poziţia centrală.

Depărtarea lor întotdeauna are loc pe o linie dreaptă. La ele fusul de diviziune apare la poli sub formă de „scufie polară". B . în desfăşurarea mitozei se disting 4 faze care se succed .reprezentarea schematică a fazelor mitozei.onsecutiv: profaza. proteinele. Pe măsura îndepărtării centriolilor.vi F/g. 1.6. ndiţionează polarizarea celulei. La sfârşitul profazei membrana nucleară izolvă şi cromozomii se repartizează liber în citoplasmă. Separarea centriolilor .6). . în compoziţia cromozomilor au fost identificaţi acizii nucleici (ADN. încep să se deplaseze spre polii opuşi ai celulei. cromozomii se transformă în corpusculi compacţi vizualizaţi sub microscopul optic şi care se deplasează uşor fără să se amestece între ei. Scheletul cromozomilor îl constituie ADN-ul şi proteinele. amplasaţi.a. în vecinătatea nucleului. Centriolii. 1. în celulele plantelor superioare centriolii nu au găsiţi. cantităţi neînsemnate de lipide şi compuşi anorganici ai calciului. Fazele mitozei. ARN). de regulă.. unii fermenţi. răsucite una în jurul celeilalte. în nucleul profazic fiecare cromozom constă din două cromatide. amintind o respingere reciprocă.fazele mitozei văzute la microscopul optic. anafaza şi telofaza (fîg. Compoziţia chimică a cromozomilor. fierului ş. Presiunea de turgescenţă a citoplasmei creşte datorită cărui fapt celula ide să capete o formă sferică. Fazele diviziunii mitotice a celulei: A . metafaza. între ei în citoplasmă se conturează un mănunchi de fire care formează fusul de diviziune. Ca urmare a spiralizării continue a cromatidelor. Profaza se caracterizează printr-un şir de procese ce au loc în citoplasmă şi nucleu. Creşte şi viscozitatea ei.

La cele vegetale. în jurul lor apare membrana nucleară. Fiecare alunecă pe filamentele fusului spre polii opuşi ai celulei. Cromozomii se despiralizează şi se transformă în filamente subţiri. neelucidat pe deplin. este prezentată pe fig.telofaza. Numărul acestor fire corespunde numărului de cromozomi. în natură se întâlneşte 8 . Durata ciclului mitotic depinde de mai mulţi factori (tipul ţesutului. pe locul plăcii metafazice apare fmgmoplastul. factorii externi ş. starea fiziologică a organismului. toţi centromerii se divid concomitent. Citochlneza După diviziunea nucleului urmează diviziunea citoplasmei. ' ^ Unele sunt continue şi se întind de la un pol la altul. La unele animale celulele epiteliale se divid mai intens la întuneric decât la lumină. se formează nucleolii. rămânând legate în regiunea centromerului. în celulele animale citoplasmă se divide prin strangularea corpului celulei de la periferie spre centru. în mitoza descrisă mai sus diviziunea celulei este echivalentă şi simetrică. devenind complet libere. 1. Aceasta reprezintă un paşaport „11" specific al fiecărui organism. în anafază cromatidele se separă şi în regiunea centromerului. vegetale sau animale. Dacă organitele au fost repartizate mai mult sau mai puţin uniform în volumul citoplasmei celulei-mamă. Separarea cromatidelor este un proces destul de complex. De regulă. unde se fixează de părţile opuse ale centromerului cromozomului. Tipurile regulate de diviziune ale celulelor. în timpul somnului activitatea mîtotică a diferitelor ţesuturi este mai mare decât în perioada de veghe. datorită diviziunii acestuia. fusul de 1" diviziune se definitivează şi în alcătuirea lui se conturează două grupe de fire.) şi variază de la 30 minpână la 3 h.a. O dată cu atingerea de către cromozomi a polilor opuşi ai celulelor începe faza finală a mitozei . şi finalizează cu formarea a două celule-fiice identice. Activitatea mitotică poate fi influenţată şi de hormoni. deoarece dă posibilitate de a studia cariotipul lui. care creşte de la centru în părţi până atinge pereţii celulei. Cromatidele separate devin cromozomi-fii. apoi în celulelefiice ele vor nimeri în cantităţi aproximativ egale. Acest tip de mitoza este numit simetric. Stabiliţi mitoza cărei celule. formând placa metafazică. Cel de-al doilea grup îl formează firele cromozomiale ce ajung de la pol până la ecuator.în metafază cromozomii se amplasează cu centromerele strict în planul i~ ecuatorial al celulei. De exemplu. în O scurt timp braţele celor două cromatide ale fiecărui cromozom încep să se depărteze «" una de alta. Argumentaţi răspunsul. constituind pivotul fusului. între timp.6. invizibile la microscopul optic.

Acest tip de diviziune are loc în celulele diferitelor ţesuturi ale plantelor şi animalelor. celulele ficatului.8). când celulele-fiice nu sunt echivalente după dimensiuni şi cantitatea de citoplasmă. Acest tip de diviziune celulară este caracteristic organismelor monocelulare. Cea de a doua interfază practic lipseşte. ceea ce duce la mărirea diametrului cromozomului. Astfel. Mitoză stă la baza procesului de creştere şi dezvoltare a organismelor. celulelor tumorale. Diviziunea celulelor endospermului şi a sporilor are loc prin mitoză cu reţinerea citochinezei: nucleul se divide multiplu şi numai după aceasta se divide şi citoplasmă celulei. toate fazele ciclului celular decad. Fenomenul de politenie se întâlneşte în celulele unor ţesuturi diferenţiate. MEIOZA Tipuri neregulate de diviziune ale celulelor Fig. Se formează aşa-numiţii cromozomi gigantici (fig. meosis . sunt endomitoza. Endomitoza constă în dublarea numărului de cromozomi fără diviziunea citoplasmei sau a nucleului.micşorare) este diviziunea celulelor sexuale. politenia. Cromozom gigantic din Meioza (de la gr. în celulele unor plante şi protozoare. Politenia reprezintă mărirea numărului de fire cromozomiale (cromoneme). Ea constă din două diviziuni consecutive . diviziunile urmează una după alta. în urma mitozei dintr-o celulă-mamă se formează două celule-fiice cu acelaşi număr de cromozomi ca şi celula-mamă. metafaza. S l a n d a s a l i v a r ă a drozofflei.reducţională şi ecuaţională. cu excepţia reproducerii firelor cromozomiale. 1. Toate substanţele şi energia necesare pentru aceste două diviziuni se acumulează în interfaza I. celulele peţiolului frunzei. Drept exemplu poate servi diviziunea zigotului la unele animale. anafaza şi telofaza (fig. de exemplu în glandele salivare ale drozofilei.7). rezultând celule polinucleare. Fiecare diviziune meiotică cuprinde cele patru faze ale mitozei descrise mai sus: profaza. 1. Importanţa biologică a mitozei. în caz de politenie. Astfel se obţin celule cu un set mărit de cromozomi.7. 3.şi tipul de mitoză asimetrică. cartilajului etc. 1. însoţite de o singură replicare a ADN-ului. endospermul gramineelor. precum şi al regenerării şi înmulţirii asexuate. urmată de diviziunea citoplasmei. Amitoza se reduce la diviziunea directă a nucleului fără formarea fusului de diviziune. mitoză asigură un număr constant de cromozomi în toate celulele organismului. precum şi în celulele generaţiilor viitoare. amitoza. . Prin amitoza se înmulţesc celulele tuberculului de cartof în creştere.

şi continuă pe toată lungimea lor.9). asigură noi combinaţii ale caracterelor părinteşti.diachineză (stadiul separării fibrelor duble) 10 . Cel de-al treilea stadiu -pachinem (stadiulfibrelor groase) corespunde spiralizării cromozomilor conjugaţi. structura dublă a cromozomilor devine vizibilă: fiecare cromozom constă din două cromatide-surori reţinute împreună de către un centromer. Numărul hiasmelor se micşorează treptat pe măsura deplasării respingerii cromozomilor spre capete. soldată cu scurtarea şi îngroşarea lor. De exemplu. la om . Sub acţiunea acestora ei încep să se depărteze pornind de la regiunea centromerului şi continuând spre capete. Reprezentarea schematică a fazelor meiozei. cromatidele cromozomilor omologi pot face schimb de sectoare omoloage. în desfăşurarea ei se delimitează cinci stadii. numit crossingover (fig. în leptonem (stadiul fibrelor subţiri) începe spiralizarea cromozomilor datorită cărui fapt ei pot fi vizualizaţi sub microscopul optic. la drozofilă ea durează 4 zile. în locul de contact. în unele locuri se formează figuri ce amintesc litera grecească %.8. 1. La despărţirea braţelor cromozomilor. Diviziunea redacţională Profaza I este cea mai de lungă durată şi mai complicată fază a meiozei. după principiul corpurilor cu sarcină electrică de acelaşi semn. 1. uneori de la centromer. Doi cromozomi omologi formează un bivalent. în ultimul stadiu al profazei I . în diplonem (stadiul fibrelor duble) îşi fac apariţia forţele de respingere reciprocă a cromozomilor. Durata conjugării cromozomilor depinde de specie. Astfel. Acest fenomen. Unirea cromozomilor începe de cele mai multe ori de la capete.metafaza I anafaza I telofaza I motafma I metataza II anafaza II telofaza II Fig. numite hiasme.mai mult de două săptămâni. constituit din 4 cromatide. în zigonem (stadiulfibrelor ce se contopesc) are loc conjugarea cromozomilor omologi: atragerea şi alipirea lor reciprocă.

Importanţa meiozei. numărul lor corespunde garniturii haploide. spre deosebire de metafaza mitozei. Diviziunea eciiaţională Ce-a de a doua diviziune meiotică decurge după tipul mitozei simetrice. cromozomii omologi alunecă pe firele fusului spre polii opuşi. spre fiecare pol se îndreaptă un set haploid de cromozomi care conţine câte un cromozom bicromatidic de la fiecare pereche de cromozomi omologi. în urma citochinezei. Datorită meiozei. Schema crossing-overului. Ca urmare a dizolvării membranei nucleare. în anafazal. 1. O 11 . care devin ulterior cromozomii-fii. Ca urmare. Comportarea cromozomilor neomologi în anafaza I este absolut independentă.bivalenţii sunt maximal spiralizaţi. cu unica deosebire că nucleele care o suportă conţin un set haploid de cromozomi bicromatidici. Drept urmare. când cromozomii ajunşi la polii celulei se despiralizează uşor. în anafaza II spre polii celulei se îndreaptă cromatide. întrucât ei continuă să fie legaţi prin hiasmele de la capete. plasmă. în urma fecundării se restabileşte garnitura diploidă (2ri).Fig. telofaza I nu este succedată de citochineză. în care dublarea cromozomilor nu mai are loc. Ca urmare. din fiecare celulă se formează două celule haploide. După o scurtă interfază. Firele discontinue ale fusului de diviziune de la ambii poli ai celulei se fixează de centromerele fiecărui cromozom bicromatidic: se formează placa metafazică. în citoplasmă se află nu cromozomi bicromatidici. celulele sexuale (gârneţii) au un număr haploid de cromozomi (n). bivalenţii trec în cito. Meioza asigură şi o varietate a informaţiei ereditare ca urmare a crossing-overului şi combinării libere şi independente a cromozomilor materni şi paterni în anafaza I. în urma diviziunii centromerilor. ceea ce face posibilă menţinerea numărului constant de cromozomi în toate generaţiile fiecărei specii. Urmează metafazalm care. în majoritatea cazurilor. Urmează telofaza I. îndreptându-se spre centrul celulei. Bivalenţii se aliniază cu centromerele în planul ecuatorial al celulei. dar bivalenţi tetracromatidici. prima diviziune se soldează cu formarea unei celule cu două nuclee. ceea ce asigură o varietate mare de combinaţii ale cromozomilor materni şi paterni în setul haploid al viitorilor gârneţi. urmează cea de-a doua diviziune meiotică .ecuaţională.9. Rezultatul final al meiozei sunt patru celule haploide.

c) aparatul Golgi. 2. d) centrioli. 5) cromozomii constau din o cromatidă. b) lizozomi. 3. c) centrioli. c) dirijează procesele din celulă. d) selectaţi funcţiile nucleului: a) conţine informaţie ereditară. b) selectaţi organitele care se autodublează: a) plastide. e) selectaţi organitele amembranare: a) plastide. 5. c) nucleu. ARN. b) participă la digestia celulară. centrozomul: 4) cromozomii constau din 2 cromatide.dacă d este corect a) selectaţi organitele cu membrană dublă: a) nucleu. Scrieţi: A . B a) perioada presintetică b) perioada sintetică c) perioada postsintetică 1) are loc autodublarea ADN-ului 2) are loc biosinteza de proteine. 3) se acumulează energie. I 4. se dublează plastidele. dublarea mitocondriilor. DEOSEBIRILE DINTRE CELULA VEGETALĂ Şl ANIMALĂ "• 12 . b) mitocondrii. cJ) participă la transportul substanţelor. c) plastide. d) ribozomi. b) mitocondrii. c) selectaţi organitele cu membrană simplă: a) reticul endoplasmatic agranular.dacă abc este corect B . Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. d) ribozomi. b) ribozomi.dacă bd este corect G . Definiţi noţiunea de ciclu vita! ai celulei. Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-!.1. Enumeraţi şi caracterizaţi etapele ciclului mitotic.dacă ac este corect D . d) ribozomi.

b) Mitocondriile sunt constituenţi specifici plantelor.dacă sunt incorecte. deoarece conţin suc celular. în centriolii se deplasează spre poli. deoarece sunt alcătuiţi din 2 cromozomi omologi cu câte 2 cromatide. dacă ambele afirmaţii legate prin conjuncţia deoarece sunt corecte. g) Telofaza I a meiozei se deosebeşte de telofaza II. 9. 8. deoarece nu se întâlnesc şi în celula animală. deoarece este alcătuită din ADN. Explicaţi şi completaţi schemele de mai jos: 2nC interfază 1 nc- interfază 2c 12. Enumeraţi stadiile profazeî. e) Bivalenţii au 4 cromatide. Scrieţi A. f) Crossing-overul are loc în profaza I. în metafază se separă şi se deplasează spre poli. 10. deoarece la etapa reducţională spre cei 2 poli migrează cromozomi bicromatidici. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Celula" după următorul algoritm. şi B . a) Cromatina face parte din nucleoplasmă. d) La sfârşitul meiozei celulele nou formate au numărul de cromozomi redus la jumătate. 13 .6. Explicaţi prin schemă originea cromozomilor omologi. Analizaţi esenţa endomitozeî. Explicaţi şi completaţi schema de mai jos: meioza II „ „ 2n2c interfază „ „ 2n2c meioza I meioza 14. b) Diversitatea celulelor în dependenţă de funcţie. Completaţi spaţiile libere. în se formează 2 celulefiice. 7. c) Vacuolele sunt spaţii delimitate de membrane. 13. ARN şi proteine. Enumeraţi tipurile de cromozomi după localizarea centromerului. CAUZĂ-EFECT. deoarece în telofaza I se formează 2 celule haploide. 11. a) Celula . deoarece profaza I este cea mai scurtă fază a meiozei.unitate structurală a organismelor vii.

Comun pentru toate este faptul că dintr-o celulă sau grup de celule. De exemplu.1NÎ CL OF 1 VAR/ETO7E4 TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR TIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR ?EA 1OR 2 ÎNMUL- 1.1 asexuată prin diviziune directă prin spori vegetativă 14 sexuată • conjugarea • fără fecundaţie • cu fecundaţie . asexuat prin mitoză. în cele din urmă pier. Datorită proprietăţii universale a fiinţelor vii de a se înmulţi viaţa de pe Terra nu dispare. Chiar şi arborii ce pot atinge o vârstă de 6000 de ani.1 tipurile de înmulţire ale organismelor vii şi deosebirile dintre ele. în urma diviziunii lor mitotice. toate împreună alcătuind un clon. corpul hidrei poate fi fragmentat în circa 200 de părţi şi din fiecare se va dezvolta o nouă hidră. La fel se înmulţesc şi bacteriile. klon descendent). VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR Durata vieţii oricărui individ în parte este limitată în timp. de regulă. se dezvoltă un nou organism asemănător întocmai cu cel matern. Totalitatea indivizilor "gemeni" ce provin pe cale asexuată de la un strămoş comun formează un clon (de la gr. de asemenea. Amintiţi-vă după schema 1. După ce ating dimensiunile caracteristice pentru formele adulte ale speciei date. constituie un clon. Toate tufele de căpşun crescute din stolonii tufei-mamă. Organismele unicelulare se înmulţesc. înmulţirea vegetativă se distinge printr-o varietate mare de forme. celulelefiice se divid şi ele. VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE Schema 1.

Experimentarea noilor preparate farmaceutice. 1. Cultura de ţesuturi este folosită şi în medicină la obţinerea de vaccinuri. Astăzi cultura de celule şi ţesuturi este folosită pe larg în cele mai diferite domeomorârea nii ale ştiinţei. vie a fost afectat de o boală virotică care poate duce la nimicirea lui. în mormoloc nucleului baza culturii de ţesuturi poate fi B Fig. acestea se înmulţeau prin dividere.Prin donare John Gurdon a obţinut realizată însănătoşirea soiurilor. prima oiţă clonată Dolly (fig. în micropipetă prezenţa condiţiilor favorabile. Ulterior celulele-fiice se separau şi se cultivau pe medii diviziunea \zigotului aparte până la regenerarea plantei întregi. din Presupunem că un soi de viţă de mai multe broaşte identice cu cea Johnimagine. B Schema experimentului efectuat de Gurdon. 1. vaccinul împotriva căruia trebuie obţinut. din lăstari se izolează celule neafectate care se cresc pe medii nutritive speciale.1997 s-a născut Fig. Astfel.10). De la planta. Cu acest scop cultura de ţesuturi animale este infectată cu un virus. a noilor metode de tratament. savantul englez John Gurdon izolând jf J^ Wnt' nuclee din celulele intestinului unui mormoloc şi implantându-le în ovulele altor broaşte. De exemplu.10. Pentru a preveni acest fenomen. A . 1. Clonarea se efectuiază şi în lumea animală.Posibilitatea dezvoltării unui organism dintr-o singură celulă a organismului-mamă a fost folosită de savanţi în scopul înmulţirii plantelor cu calităţi deosebite. De curând 15 . se izola un grup de celule care se introcelule din mormoloc intestin duceau pe un mediu nutritiv. în Scoţia la 23. Oiţa Dolly cu mamaMi rogat. 1. obţinându-se astfel plante devirozate. a obţinut mai multe clone ale unei broaşte care se asemănau întocmai (fig. După un anumit timp se recoltează substanţa produsă de celule ca răspuns la pătrunderea virusului. în 1968. ce prezenta interes pentru om.11).11. în 1907 au fost obţinute primele culturi de celule.2. diagnosticul prenatal de asemenea se fac pe culturile de ţesuturi. după ce a omorât nucleul lor.

Formarea spermatozoizilor {spermatogeneza) se desfăşoară în testicule . ÎNMULŢIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR membrană coadă Fig. 1. Cel mai răspândit tip de înmulţire a animalelor este cea sexuată.vezică urinară canal seminal veziculă seminală uretră penis acrozomă nucleu mitocondrii centriol > testicul Fig. 1. în prezent. Structura schematică a testiculului. Gametogeneza epididim testicul canal seminal lobi tub seminifer Fig. aceasta a fost adormită din cauza unei afecţiuni pulmonare incurabile.30 mcm. în fiecare din aceste zone se desfăşoară etapele . 1. de creştere şi de maturizare. 1. numită gamet.gametogeneza . Gametul feminin este ovulul. Deşi forma lor diferă de la o specie la alta.14). m Amintiţi-vă alcătuirea glandelor sexuale masculine după fig. Alcătuirea unui spermatozoid. 1. 2. iar a crocodilului . spermatozoidul omului are o lungime de 50-70 mcm.spermatozoidul. ca şi la celelalte mamifere. gât şi coadă (fig.glande sexuale masculine. Procesul de formare a gârneţilor . în majoritatea ţărilor lumii s-au interzis cercetările privind donarea umană. care afectează. majoritatea au cap. înmulţirea sexuată presupune prezenţa a doi indivizi de sex opus. testiculele constau dintr-un număr mare de tuburi seminifere {fig. Aplicarea clonării la om este legată de un şir de probleme cu caracter etic şi moral. Aparatul reproductiv masculin. de regulă. iar cel masculin . La om. oile bătrâne. 16 a) Spermatogeneza Spermatozoidul prezintă o celulă mobilă de dimensiuni relativ mici.14. în care se conturează trei zone: de înmulţire. 1.13.12. Fiecare individ participă la formarea noului organism doar cu o celulă sexuală.13).12. De exemplu.are loc în glandele sexuale corespunzătoare.

ci. Astfel. 1. Ulterior din ele se dezvoltă spermatozoizii. în urma primei diviziuni meiotice se formează două spermatociţi de ordinul II. Sunt tipice pentru artropode.16): 1) izolecitale . prin dividerea mitotică a celulelor localizate aici. în zona de creştere spermatogoniile îşi măresc dimensiunile. Secţiune prin tubul şeminifer. Sunt caracteristice mamiferelor şi nevertebratelor cu un termen scurt de dezvoltare embrionară. transformându-se în spermatociţi de ordinul I. iau naştere spermatogoniile. dintr-o spermatogonie diploidă rezultă 4 spermatozoizi haploizi. a XII-a 17 . rioada embrionară şi până la I Biologie. în alcătuirea substanţe ovarelor.conţin puţine substanţe nutritive repartizate uniform în citoplasmă ovulului. 3) centrolecitale .15). 1. reptilele şi păsările. ca şi a testiculelor. se disting mai multe tipuri de ovule (fig.15. amplasată la periferia tubului seminifer. începând cu peFig. supuse în zona de maturizare diviziunii meiotice. Ele prezintă celule diploide care încep să se formeze o dată cu maturizarea sexuală şi continuă pe toată durata vieţii individului. Pe lângă organitele celulare tipice. 2) telolecitale dispun de o cantitate relativ mare de substanţe nutritive acumulate la un pol al ovulului (polul vegetativ).este o celulă imobilă de dimensiuni relativ mari. fiecare dă naştere la două spermatide haploide. 1. După cantitatea şi repartizarea rezervelor de substanţe nutritive. Trecând cea de-a doua diviziune meiotică. Formarea ovulelor are loc în glandele sexuale feminine ovare (fig. se nutritive pol disting 3 zone în care au loc vegetativ anumite etape ale ovogenezei telolecital centrolecital izolecital (fig. în zona de înmulţire.18). citoplasmă amfibiile. 1. 1.17). 1. Tipurile de ovule.substanţa nutritivă este repartizată uniform în toată citoplasmă cu excepţia stratului periferic.ovulul . fi) Ovogeneza Gametul feminin . ovulele conţin şi substanţe nutritive. spermatogonii spermatociţi de ordinul 11 spermatociţi de ordinul II 1 S G spermatide 7 / sperrr spermatozoizi Fig.corespunzătoare ale spermatogenezei {fig. Astnucieu fel de ovule formează peştii.16.

Primul globul polar de asemenea se divide.globului polar. acestea se pregătesc pentru o posibilă sarcină. Secţiune prin ovar. Ovogeneza este un proces ciclic care la om durează 28 de zile. Sub influenţa hormonilor hipofizari şi ovarieni. Dacă fecundaţia nu are loc. Din diviziunea ovocitului de ordinul II rezultă ovotidia. unde sunt supuşi profazei I. Fig. 1.uter şi vagin. celelalte degenerează. ovociţii de ordinul I trec In zona de maturizare. La om şi la unele mamifere ambele celule rămân unite între ele şi în această stare părăsesc ovarul. Ca urmare a meiozei. 1. Pe durata acestuia au loc transformări importante şi în alte compatimente ale aparatului reproducător feminin . Aparatul genital feminin. ovocitul de ordinul II este captat de trompa uterină prin care se deplasează spre uter. şi încă un globul polar. Celelalte stadii ale primei diviziuni meiotice sunt suportate la atingerea maturizării sexuale (la 12-13 ani). 1. Găsiţi asemănările şi deosebirile. Din diviziunea reducţională a meiozei rezultă două celule de mărimi diferite: celula mare este ovocitul de ordinul II. dintre care trei degenerează şi doar una devine ovul (fig.17. La alte animale cea de a doua diviziune meiotică urmează îndată după prima şi nu necesită prezenţa spermatozoidului. 18 . trecând în cavitatea abdominală: are loc ovulaţia. dintr-un ovocit de ordinul I se formează patru celule haploide. vârsta de 3 ani. în scurt timp. în zona de creştere.19 (II).iau naştere ovogoniile.zona de înmulţire . A doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II are loc numai cu condiţia contopirii lui cu un spermatozoid. Dacă fecundaţia nu are loc. fără vreun rol în reproducere.19 gametogeneza la plantele cu flori şi la vertebrate. acumulând substanţe nutritive necesare pentru diviziunile ulterioare. 1.18. care se dezvoltă în ovul. iar cea mică . Fiecare ovogonie este inclusă într-o structură specială -folicul ovarian. ovogoniile se transformă în ovociţi de ordinul I. comanda se anulează. acesta piere. în total se formează circa 400 000 de ovogonii. prin diviziunea mitotică a celulelor de la periferia ovarelor . După ce ating un anumit nivel de dezvoltare. Acest stadiu îl trec doar 40 000 de ovogonii.ovociti de ordinul I fol icul ovarian vase sanguine ] ^-s 1 V^ trompă uterină ovogomu foliculi ovarieni Fig. Comparaţi după fig.

19. Formarea celulelor sexuale la plantele cu flori (I) şi la animale (II). sac embrionar oosferă spermatocit de ordinul I Metafaza I spermatociţi de ordinul II Metafaza II spermatozoizi \ globul polar I ovocit de j ordinul I ovocit de ordinul II ^^al doilea globul polar ovotidie i Spermatogeneza dividerea primului globul polar / ovul Ovogeneza Fig.Metafaza I O Metafaza f 8. 19 . 1.

A . descompune substanţa ce încleie celulele din jurul ovulului. La mamifere zigotul se dezvoltă în corpul mamei. deoarece îndată ce a fost semnalată prezenţa acestuia în ovul. unde şi are loc contopirea lor. la suprafaţa lui se formează membrana de fecundaţie care împiedică accesul altor spermatozoizi. Fecundaţi» O wS Amintiţi-vă ce prezintă procesul de fecundaţie şi tipurile de fecundaţie. CL.Pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de ordinul II. Ca urmare. S-a constatat că în ovul pătrunde doar un singur spermatozoid. acesta devine permeabil pentru spermatozoid. 1.întâlnirea spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II (la om). La unele animale cu fecundaţie internă.are loc în ~1 a 3-a . 20 . Acest proces .I Membrana de la suprafaţa uterului se descuamează şi se elimină împreună cu sângele —1 provenit din leziunea vaselor localizate aici. după pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de spermatozoid fuziunea membranelor celulare Socul de întâlnire a spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II trompă uterină spermatozoizi nucleu mascul nucleu femei ovotidieovul al doilea globul polar Fig. B .20. amfibii) gârneţii sunt eliminaţi în mediu. In lumea animală se disting două tipuri de fecundaţie: externă şi internă.menstruaţia . întâlnirea spermatozoidului cu ovulul are loc în partea superioară a trompei uterine (Jig. lucru de care se poate ţine cont la prevenirea sarcinii nedorite. Spermatozoizii ajung la destinaţie traversând vaginul şi uterul prin contracţia muşchilor uterului şi mişcările active ale cozii. Urmează contopirea nucleelor gârneţilor cu formarea zigotului. conţinut în lichidul seminal. Astfel de animale sunt numite ovipare. In cazul fecundaţiei externe (peşti. inclusiv la om.5-a zi a ciclului.20 A). de aceea mamiferele sunt numite vivipare. Modificările survenite în uter sunt reflectate de oscilaţia ^> temperaturii bazale. Fermentul. 1. Prezenţa mai multor spermatozoizi în trompa uterină este necesară pentru facilitarea fecundaţiei. La om şi unele mamifere. La păsări şi reptile dezvoltarea zigotului are loc în afara organismului matern.

Acest tip de partenogeneza are loc la dafnii în condiţii nefavorabile. Dezvoltarea indivizilor androgeni până la starea adultă s-a constatat numai la viermelede-mătase şi viespea parazitară. a ovocitului de ordinul II şi spermatozoidului. Unirea celor două celule haploide. nucleele haploide rezultate se contopesc restabilind garnitura diploidă.21 fecundaţia dublă la plantele cu flori. nu participă la fecundaţie. activat obligatoriu de spermatozoid care. Ouăle nefecundate pot fi stimulate la diviziune şi artificial. Ovotidia şi este gametul sexual feminin -ovulul(fig. 1. la plante. De exemplu. la albină din ovulele nefecundate se dezvoltă trântori. însă.a. înmulţirea androgenetică se afestă şi la unele plante I tutun. Partenogeneza generativă asigură dezvoltarea embrionului dintr-un ovul haploid. la unii peşti. Fenomenul a fost descoperit la viermii cilindrici. Urmează contopirea nucleelor cu formarea zigotului. 1. Embrionul se dezvoltă numai pe contul nucleului masculin şi al citoplasmei gârneţului feminin.21. la care se referă partenogeneza. porumb ş. Acest tip de înmulţire -exuată are loc la distrugerea nucleului matern încă înainte de fecundaţie. 1. nucleu vegetativ spermii tub polenic <ot O r ti . Rubus ş.). rotiferelor.apomixia . viespilor ş. Fecundaţia dublă la plantele cu flori. Partenogeneza la plante . din care în corpul mamei se va dezvolta un nou organism.). cât şi la animale se întâlnesc aşa-numitele tipuri neregulate de înmulţire sexuată. coada şi gâtul acestuia degenerează. ginogeneza şi androgeneza. embrionul de asemenea se dezvoltă dintrun ovul nefecundat. stimulează cea de-a doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II cu formarea unei ovotidii şi încă a unui globul polar. Androgeneza este un antipod al ginogenezei.a. tratândule cu diferiţi agenţi chimici şi fizici.20B). în caz de ginogeneza. Atât la plante. himenopterelor (albinelor. Partenogeneza prezintă dezvoltarea embrionului dintr-un ovul nefecundat. Amintiţi-vă după fig.a.este caracteristică pentru speciile din genurile Potentilla. Comparaţi fecundaţia la plante cu cea la animale. Partenogeneza poate fi somatică (sau diploidă) şi generativă (sau haploidă). în primul caz ovulul nu se supune meiozei şi chiar dacă trece prin diviziunea reducţională. Tipurile neregulate de înmulţire sexuată.ordinul II. Este caracteristică crustaceelor inferioare. antipode nucleul central nucleul triploid al endospermului Fig. 21 . Ginogeneza.

fi cu F. g) Ovociţii de ordinul I se află în profaza I. d a c i ambele afirmaţii legato prin conjuncţia deoarece «unt corect®. 1.dacă sunt Incorecte. Planaria 10. •j-m><'> fa pfanteie cu flori fi mamifere. deoarece conţine organite celulare şi substanţe de rezervă. Fecundaţie dublă 2. 0.belu SPERMATOZOID dimensiunile mobilitatea garnitura de cromozomi organitele citoplasmă 4. . c) Spermatocitul de ordinul I are o garnitură haploidă de cromozomi. CAUZÂ-CFECT. cf j Fiecare spermatozoid are un set haploid de cromozomi. Explicaţi schematic dwwtm ta animate (pe exempJuf amfibienifar). Peşti osoşi 6. Fecundaţie internă 4. deoarece ei fac parte din structura testiculelor. ej Ovulul este mai mare în dimensiuni decât spermatozoidul. Crocodil 7. Compui i. Enumeraţi tipurile de feeundaţfe. Fecundaţie externă 3. Ascarida 11. 3. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice a celulelor din zona de înmulţire. Bivalve 22 . 7. Necesită apă 9. Definiţi rtoffurtfe de reproducere: cartoti©. Hidra 12. Notaţi eu «era 4.1. ontogenezâ o D_ 2. Grupaţi noţiunile de mai jos dupl anumiţi criterii. a) Spermatogeneza are loc în tubii seminiferi. deoarece cu vârsta multe din ele degenerează. . cton» fecundaţie. b) Spermatogoniile au un set diploid de cromozomi. Plante angiosperme 5. f) La naştere fetiţa conţine mai multe ovogonii. Muşchi-de-pământ 13. . deoarece se formează în urma meiozei I. Păsări 8. deoarece celelalte stadii ale ovogenezei au loc la maturizarea sexuală. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice.

Spermatogeneza la om are loc: a) de la naştere până la maturizarea sexuală. 3. Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat activat de spermatozoid. d) diviziunea meiotică a spermatidelor. e) diviziunea meiotică a spermatogoniilor. Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat. 10. Folicul ovarian. c) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi un cromozom Y. Apomixie. B. i: Î t fj\ ' . E. 5. 2. Formaţiunea care înglobează ovogoniile. Ovociţii de ordinul II rezultă din: a) diviziunea meiotică a ovociţilor de ordinul I. Partenogeneză la plante. Embrionul se dezvoltă din nucleul masculin şi citoplasmă gârneţului feminin. Spermatocitul de ordinul II este o celulă: a) haploidă cu 22 de cromozomi somatici şi un cromozom sexual X. 23 . • 1. • • • • • . D. 6. b) diviziunea mitotică a ovociţilor de ordinul I. 2. d) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi cu un cromozom sexual X sau Y. b) diploidă cu 44 de cromozomi somatici şi doi cromozomi sexuali XY. ft) numai în perioada maturizării sexuale. d)în perioada dezvoltării embrionare. Spermatocitul de ordinul II rezultă din: a) diviziunea mitotică a spermatocitelor de ordinul I. d) diviziunea reductională a ovociţilor de ordinul I. C. b) diviziunea meiotică a ovocitelor de ordinul I. Ovogoniu G. 1. drogurilor asupra ovogenezei şi sptrmatogenetei". 4. Partenogeneză. 3. b) de la maturizarea sexuală şi până la sfârşitul vieţii. 4. c) diviziunea mitotică a spermatogoniilor. Asociaţi noţiunile din cele două coloane. încep să se formeze în perioada embrionară până la vârsta de 3 ani.8. _j A. Alcătuiţi un eseu ia tema "Influenţa alcoolului. Ginogeneză. Androgeneză.

Caracterul segmentării zigotului diferă de la o specie la alta şi depinde de tipul ovulului.22. ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI Dezvoltarea embrionară cuprinde perioada de timp de la prima diviziune a zigotului până la ieşirea embrionului din ou sau naşterea noului organism. 1. Ea cuprinde două etape: embrionară şi postembrionară.fern® r » DEZVOLTAREA INDIVIDUALA A ORGANISMELOR 3 DEZVOLTAREA EMBRIONARĂ LA OM 1 ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE 4 INFLUENŢA RECIPROCĂ A PĂRŢILOR EMBRIONULUI 5 INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI 6 ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI După formarea zigotului începe dezvoltarea individuală a noului organism ontogeneza. gastrularea şi organogeneza. Fig. Deosebim segmentare totală. DiSegmentare parţială a zigotului la păsări 24 . La majoritatea animalelor această etapă a ontogenezei decurge după acelaşi plan şi include trei etape de bază: segmentarea. 1. când zigotul se divide în Segmentare totală simetrică a zigotului la branhiostomă Segmentare totală asimetrică a zigotului la amfibii ferite tipuri de segmentare a zigotului. în scurt timp de la formare. zigotul animalelor suportă câteva diviziuni mitotice. Segmentarea.

1. Celulele ce formează blastodermul sunt numite blastomeri. în cazul segmentării doar a unei părţi a acestuia. Diferite tipuri de gastrulaţie.blastocel blastoderm morulă blastulă blastulă în secţiune Fig. Alcătuirea gastrulei. care delimitează cavitatea primară a viitorului organism .22).sau tristratificat. 1. Ele se amplasează într-un strat.23). Cea totală. Gastrulaţia reprezintă procesul de formare a embrionului bi. volumul sumar al celulelor rămâne neschimbat. 25 . Pe durata segmentării. în timp ce numărul lor creşte. reprezintă intestinul primar. şi parţială. poate fi simetrică .24). La stadiul de 32 de celule embrionul aminteşte o mură.1.Fig.embrion unistratificat care se supune gastrulării (fig. Cel extern este numit ectoderm.25. gastrulei. de unde şi denumirea lui de morulă. întregime. blastodermul.celulele formate au dimensiuni diferite (fig.23. Ca urmare a segmentării de mai departe. 1. 1. blastopor între primele două foiţe emb. cu excepţia endoderm spongierilor şi celenteratelor. numit gastrulă. Ambele straturi mai sunt numite şi Gastrulaţia prin invaginaţie la branhiostomă foiţe embrionare. La embrionii majorităţii animalelor pluricelulare. şi asimetrică .endoderm. Astfel se formează blastulă .25).celulele rezultate sunt aproximativ egale. iar cel intern . la rândul său. dimensiunile celulelor se micşorează tot mai mult. numit blastopor -cavitatea bucală primară.blastocelul. Gastrulă reprezintă un sac bistratificat(/zg.24. Cavitatea Fig. De cele mai multe ori gastrulaţia Gastrulaţia prin imigrare la meduză decurge prin îmbinarea mai multor tipuri. mărginită de endoderm. Segmentarea zigotului la branhiostomă. La unele animale gastrulaţia are loc prin invaginarea unei porţiuni de blastoderm în interiorul blastulei (fig. iar la altele prin imigrarea unui grup de celule dintr-o regiune sau alta a blastulei în interiorul ei.1. 7. El comunică cu mediul printr-un orificiu.

de aceea._1 placă neurală cil o 1 intestin primar placă neurală coardă rionare se formează şi cea de a treia . sebacee). Diferenţierea de mai departe a celulelor celor trei foiţe embrionare duce la formarea unora şi aceloraşi ţesuturi şi organe la majoritatea animalelor (tab. amintind un suc lăptos bogat în substanţe nutritive. Prin apariţia între nuclee a membranelor ce 26 .gestaţia .21 originea embrionului (zigotul principal) şi a endospermului (zigotul secundar) la plantele cu flori. 3.26. Organogeneza începe încă la etapa de gastrulaţie o dată cu diferenţierea celulelor după structură şi compoziţia chimică (fig. cât şi a endospermului (fig. acoperindu-se în prealabil cu o membrană celulozică subţire. plămânii coarda. La porumb. 1. Endospermul începe să se dividă îndată după fecundaţie. Mezoderm Endoderm 1 J 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE Fecundaţia dublă la plantele cu flori este succedată la scurt timp de diviziunea şi dezvoltarea atât a embrionului. organele aparatului circulator. ORGANOGENEZA LA VERTEBRATE Tabelul 1.26). Amintiţi-vă după fig. 1. 1.diferă de la o specie la alta.2). organele de simţ. sacul embrionar se umple cu nuclee înconjurate de citoplasmă.1. epidermul pielii şi anexele ei (unghiile. Durata dezvoltării embrionare . glandele sudoripare. cereale această fază este numită „în lapte". părul. epiteliul cavităţii bucale şi intestinului subţire. în urma primei diviziuni se formează două nuclee care se divid multiplu. Citochineza nu are loc. ^^ or_ ganelor urmează definitivarea structurii şi funcţiilor lor. la un moment dat. branhiile şi plămânii la nevertebrate. muşchii. generând un număr mare de nuclee. smalţul dentar. branhiile la cordate. intestinul şi glandele anexe (ficatul. scheletul.27).mezodermul. pancreasul). Ectoderm sistemul nervos. După form a r £ a primordiilor Fig. Organogeneza l a branhiostomă. 2. excretor şi reproductiv. 1.2 CARE SE DEZVOLTA 1.

Celula internă. rezervele nutritive înmagazinându-se în cotiledoane. Cât timp se dezvoltă endospermul embrionul se înveleşte într-o membrană celulozică şi trece într-o perioadă de repaus. Dez- O embrion delimitează celule. ia naştere albumenul. în timp ce la Monocotiledonate unul rămâne nedezvoltat. cât şi la Dicotiledonate. cea mai mare parte rămânând în jurul embrionului. 27 .27.ransversali. La Dicotiledonate ele cresc simultan. dă naştere embrionului . dând naştere cotiledoanelor. seminţele acestor plante sunt lipsite de albumen.suspensor voltarea embrionului şi a endospermului la plantele cu flori. dovadă a originii lor comune. DEZVOLTAREA EMBRIONARA LA OM Gestaţia la om are o durată de 280 de zile şi se împarte în trei perioade: incipientă ima săptămână după fecundaţie).o masă de celule care încep să se diferenţieze şi morfologic. 1. Fig. La leguminoase. La graminee. otiledoanelor apar la început atât la Monocotiledonate. cu aceiaşi intensitate. printr-o succesiune de diviziuni celulare orientate diferit. fagacee embrionul consumă albumenul. dând naştere unui suspensor care afundă celula internă în sacul embrionar. Amintiţi-vă ce prezintă sămânţa şi fructul la plantele cu flori. Celula dinspre micropil se divide de mai multe ori prin pereţi . 1. Primordiile . Dezvoltarea lui începe după definitivarea albumenului prin dividerea printr-un perete transversal în două celule: una spre micropil şi alta spre interiorul ovarului. muguraşului şi radiculei (părţile embrionului). ricin albumenul este consumat parţial. Deci. embrionară propriu-zisă (de la a 2-a până la a 8-a săptămână de sarcină) şifetală (de la a 9-a săptămână de sarcină până la oterea copilului). Amintiţi-vă după fig.29 unde are loc fecundaţia la om.

28). 1.4 celule. timp în care blastomerii continuă să se dividă. Perioada embrionară propriu-zisă începe cu gastrulaţia şi formarea foiţelor embrionare.* m Fig. împreună cu ţesuturile peretelui uterului participă la formarea placentei.8 celule.stadiul de 2 celule. blastula ajun\\ I stadiul de 2 ge în cavitatea uterină. membre superioare cavitate amniotică placentă membre inferioare Embrion de 50 de zile veziculă ombilicală Embrion de 30 de zile Fig. Cea externă.29. care pune în pericol viaţa femeii. Perioada incipientă. La 25-35 ore de la fecundatie. în astfel de cazuri se vorbeşte despre o sarcină extrauterină. ectodermul. în urma primei diviziuni mitotice. După 3celule 4 zile de aflare aici în stare liberă. se formează două celule.29) .afundarea 28 .16 celule (fig. blastula stabileşte legătura cu organismul mamei. 1. Uneori implantarea are loc în trompa uterină sau chiar în cavitatea abdominală. C stadiul de 8 celule. Ovulaţia şi implantarea blastulei. se formează zigotul care se supune segmentării pe durata deplasării spre uter. 1. Segmentarea zigotului la om.stadiul de 4 celule. 1. în urma fecundatiei. blastulei în mucoasa uterului cu fixarea ulterioară de aceasta. după 40 de ore . Astfel se stadiul de 8 stadiul de 4 formează blastula. A . iar după 90 de ore . 1. după 60 de ore . Peste 3-4 celule celule morulă ore de la formare. Două stadii de dezvoltare ale embrionului uman.30. organ care asigură rea (fig. B . care are loc la capătul distal al trompei uterine. Are loc implantafecun daţie ovocit de ordinul II implantarea blastulei Fig.28.

emoţii negative. 4. B Fig. Ea are forma de disc fixat de mucoasa uterului. jumătate.strangularea embrionului de broască la stadiul de doi blastomeri cu un fir de păr.30). 1.32. Către momentul naşterii. dar necesită încă condiţii intrauterine de dezvoltare.31). Formarea placentă placentei începe în a 14-a zi de la fecundaţie şi se încheie la sfârşitul celei de a doua luni de viaţă t intrauterină. De aceea aceste perioade sunt conFig. INFLUENŢA RECIPROCA A PĂRŢILOR EMBRIONULUI Probabil nu odată v-aţi întrebat cum dintr-o singură celulă-zigot se dezvoltă un organism pluricelular cu diferite ţesuturi şi organe specializate la îndeplinirea anumitor funcţii? Răspunsul la această întrebare ni-1 dă embriologia .31. poluarea mediului etc. Embriologii au stabilit că primele etape ale diferenţierii celulare sunt determinate de citoplasmă zigotului. formării placentei şi organogenezei embrionul este foarte sensibil la veziculă acţiunile nefavorabile: la preparatele medicaombilicală mentoase luate de mamă. 1.legătura dintre embrion şi mamă.dezvoltarea a doi embrioni din cei doi blastomeri izolaţi. cordon ombilical în perioada implantării. Către sfârşitul celei de a treia Q. Faptul că primii blastomeri sunt identici după setul de cromozomi şi neidentici după compoziţia citoplasmei şi determină etapele iniţiale ale diferenţierii celulare.ştiinţa care se ocupă cu studierea etapei embrionare a ontogenezei. 29 . se dezlipeşte placenta. 1. La segmentarea acestuia. Urmează contractarea uterului în vederea expulzării fătului. La vârsta de 8 luni fătul este viabil. Această perioadă poate dura de la 2 până la 100 min. Făt uman de trei luni şi siderate critice în evoluţia sarcinii. B . Peste 15-20 min după naşterea copilului. fătul atinge o greutate de cel puţin 2500 g şi o lungime de 47 cm (fig. Dezvoltarea embrionară se încheie cu naşterea. bolile infecţioase suportate de ea. Mai întâi timp de 2-20 de ore are loc deschiderea colului uterin. săptămâni de sarcină începe procesul de organogeneză. A . Perioada fetală începe cu a 9-a săptămână de sarcină şi se caracterizează prin definitivarea structurii şi funcţiilor organelor şi sistemelor de organe. stres. 1. celulele-fiice primesc porţiuni neidentice de citoplasmă. iar către săptămâna a 8-a embrionul t' măsoară 30 mm şi are aspect de om (fig.

Astfel. separarea primilor doi blastomeri uneori are loc fără vreo influenţă din afară. din cel rămas se dezvoltă doar jumătate de blastulă. 1. Experimentele au arătat că pe măsura dezvoltării embrionului legătura dintre celule creşte. la fel şi influenţa lor reciprocă. 1. La amestecarea şi cultivarea lor împreună s-au dezvoltat structuri asemănătoare cu coarda. La animalele superioare.într-o măsură mai mare diferenţierea celulară a embrionului este generată de influenţa reciprocă a celulelor sale.33). Dezvoltarea gemenilor mono. Experimental s-a constatat că la distrugerea unuia din primii doi blastomeri de broască şi neizolarea \ unuia de celălalt. Uneori gemenii monozigoţi nu se separă complet. Spemann. La fel s-au comportat şi blastomerii viitorului endoderm şi mezoderm. au acelaşi sex. la transplantarea de blastomeri din viitorul ectoderm în diferite regiuni ale altui embrion de aceeaşi vârstă. din acesteia s-au dezvoltat diferite structuri în funcţie de locul unde au fost transplantaţi: tub neural. 1. încât practic este imposibil de a-i deosebi (fig. în astfel de cazuri. de regulă.32). La cel de-al doilea embrion s-au format două tuburi neurale: unul la locul obişnuit. de la un embrion de triton în ectodermul abdominal al unui alt embrion de triton. De exemplu.gemeni monozigoţi. prezentând un grad diferit de concreştere. Este vorba despre gemenii siamezi. pereţii intestinului etc. 30 . El a transplantat sectorul de ectoderm. aflat la acelaşi stadiu de dezvoltare. aceeaşi grupă de sânge şi seamănă atât de mult între ei. un mormoloc normal. din fiecare se dezvoltă Fig.33. dintr-un ovul fecundat se dezvoltă doi embrioni . nu toate cazurile pot fi soluţionate. în prezent medicina practică pe larg separarea gemenilor monozigoţi concrescuţi. din care trebuia să se dezvolte tubul neural. Cum poate fi explicată naşterea de gemeni de sex diferit? Dovezi ale influenţei reciproce ale părţilor embrionului au fost obţinute şi la transplantarea celulelor de embrion în dezvoltare. O dovadă elocventă a influenţei reciproce a părţilor embrionului a fost obţinută experimental de savantul neamţ H. în ambele cazuri s-a format un strat de celule asemănător cu epiteliul. cu părere de rău. Aceştia. inclusiv la om. însă. la izolarea din blastulă a viitoarelor celule ale ectodermului sau endodermului şi cultivarea lor pe medii nutritive separate. muşchii etc.şi dizigoţi la om. în caz de izolare deplină a primilor doi blastomeri prin strangularea lor cu un fir de păr 1/ (fig.

Bineînţeles. celulele transplantului au modificat direcţia de dezvoltare a celulelor vecine. De exemplu. reptile.pe partea abdoproprie minală. amfibii. De exemplu. Secţiune transversală prin embrionul de asupra ţesuturilor adiacente? triton care a suportat o transplantare de ectoderm. INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI Dezvoltarea embrionilor diferitelor specii depinde într-o măsură sau alta de factorii de mediu (temperatură. Fenomenul coardă a fost numit inducţie embrioposttransplantare f '] nară. dezvoltarea embrionilor de păsări are loc la o anumită temperatură a mediului (~25-27°C). iar părţile embrionului care dirijează diferenţierea ceplaca neurală lulelor vecine . experimental a fost demonstrată reglarea chimică a diferenţierii celulelor: produsele metabolice ale unor ţesuturi dirijează şi reglează dezvoltarea altora. 1. La omorârea prin încălzire a celulelor inductorului şi transplantarea lor în regiunea abdominală a embrionului efectul transplantării a fost acelaşi: dezvoltarea în regiunea abdominală a setului suplimentar de organe axiale. Perturbarea acestora poate induce diferite anomalii de dezvoltare. La o temperatură mai mică sau mai mare dezvoltarea embrionului practic este imposibilă. păsări) această influenţă este cu mult mai mare decât în cazul fclor vivipare (mamiferele). 1. gradul de poluare a mediului etc. Răspunsul l-au dat experimentele efectuate de mai mulţi savanţi din diferite ţări ale lumii. conţinutul de oxigen. în cazul organismelor ovipare (peşti.34. ci produsele metabolice formate în ele. Rezultatele obţinute au sugerat ideea că acţiune de inducţie exercită nu celulele ca atare. Aceeaşi acţiune o exercită şi extractul din ceste celule. Prezenţa oxigenului a apei de asemenea influenţează mult dezvoltarea embrionului. umiditate. Embrionul riviparelor de asemenea este influenţat de condiţiile de mediu. Astfel. După naşterea 31 .34).placa neurală iar celălalt .centre de inposttransplantare ducţie. apare întrebarea cum acţionează inductorul Fig. Astfel. G 5. în apropierea transplantului (fig. dar într-o măsură nai mică. Gradul de influenţă a mediului asupra dezvoltării embrionului depinde de tipul dezvoltării acestuia.). Prin urmacoarda proprie re. iradierea cu o doză unică a femelelor gestante de şobolani b diferite termene de sarcină s-a dovedit a fi inofensivă pentru ele. Experimental au fost >tabilite mai multe astfel de centre. de unde deducem că dezvoltarea embrionului la cele mai timpurii etape ale ontogenezei este reglată de mecanisme chimice.

unele preparate medicamentoase. alcoolul. ultrasunetul. Ea duce un mod Fig.).). Acest termen de sarcină este considerat critic pentru formarea scheletului. crustacee şi majoritatea vertebratelor. A fost demonstrată şi acţiunea teratogenă a unor factori fizici (diferite tipuri de radiaţie. Amintiţi-vă perioadele critice în dezvoltarea embrionului la om (a se vedea p. diferiţi compuşi sintetici (coloranţi. Două tipuri de dezvoltare postembrionară. 6. emulgatori etc. în desfăşurarea ei se disting trei perioade: de creştere şi dezvoltare. toate animalele se împart în două grupe: cu dezvoltare directă şi indirectă (fig. 29). câmpul electromagnetic etc.au apărut dereglări în structura scheletului. cauzele apariţiei lor sunt studiate de un nou compartiment al ştiinţelor medico-biologice teratologici. Factori teratogeni. factori care provoacă malformaţii şi vicii de dezvoltare. Dezvoltarea postembrionară directă presupune asemănarea nou-născutului cu individul adult. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru arahnide. de maturizare şi senilă. ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI O dată cu ieşirea embrionului din învelişurile oului sau naşterea lui începe dezvoltarea postembrionară.35. . vibraţiile. 1. 1. drogurile. din ou iese larva. s-au dovedit a fi diferite substanţe chimice cu care omul contactează în viaţa cotidiană: tutunul. în prezent viciile şi malformaţiile de dezvoltare ale organismului uman. După specificul perioadei de creştere şi dezvoltare._1 2 cu puilor s-a observat însă că iradierea la termenul de sarcină de 7-12 zile este dăunătoare puilor . stabilizatori. Dezvoltarea indirectă poate fi prin metamorfoză incompletă şi completă. în cazul metamorfozei incomplete. Cunoaşterea cauzelor malformaţiilor şi viciilor de dezvoltare are o imensă importanţă practică deoarece sporeşte eficienţa măsurilor profilactice de combatere a celor mai grave perturbări de dezvoltare individuală a omului.35).

Din ou iese larva vermiformă (la fluturi ea este numită omidă). De exemplu. se dezvoltă imago. Din pupă. gândacul-de-bucătărie. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru fluturi. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă la fluture. Pe durata perioadei de creştere şi dezvoltare are loc sporirea masei corpului şi mărirea dimensiunilor lui. După caracterul creşterii. are coadă.36. 1. de viaţă activ şi este înzestrată cu organe provizorii. larva se transformă în imago (forma adultă). dar nu are membre. majoritatea gândacilor ş. a XII-a _. în acelaşi timp ea nu are unele organe caracteristice adulţilor. 1. larva amfibiilor . De exemplu.bătrân şi logos . lipsă la indivizii adulţi.a. albine. puii majorităţii păsărilor ating dimensiunile părinţilor. Aceste organisme au o creştere nelimitată. coropişniţa. ci. După un şir de năpârliri. care suportă un şir de transformări radicale.gerontologia (de la gr. care după un şir de năpârliri se transformă înpupă. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză incompletă la broască. iar majoritatea arborilor . geron .toată viaţa. Perioada senilă încheie ontogeneza oricărui organism. deosebim organisme cu creştere limitată şi nelimitată. respirând prin branhii. inima are două camere. Legităţile îmbătrânirii omului sunt studiate de un compartiment aparte al biologiei . muşte. Pe durata acesteia animalele şi plantele se reproduc. asigurând astfel perpetuarea speciei. greierii. Aceasta nu se hrăneşte şi. Ştiuca. Din primul grup fac parte animalele care cresc pe o durată limitată a vieţii._ . unele amfibii ş. ploşniţele. viespi. Instalarea şi durata ei sunt criterii strict de specie. Prin metamorfoză incompletă se înmulţesc lăcustele.36). şi nu trei ca la adulţi (fig.spre deosebire de broasca adultă. de obicei. plămâni.a. 1.37). taorunul cresc timp de mai multe decenii.mormolocul . Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă cuprinde patru stadii (fig. nisetrul. este imobilă. La părăsirea cuibului. cosaşii. La plantele şi animalele ce îmbătrânesc 3 Biologie. majoritatea mamiferelor cresc până la atingerea maturităţii sexuale.G 0- _ Fig. îmbătrânirea corespunde cu încetinirea metabolismului şi scăderea excitabilităţii. Fig.37. Omul creşte până la vârsta de 18-20 de ani. 1. Perioada de maturizare începe o dată cu atingerea maturităţii sexuale.ştiinţă). până când ating dimensiunile caracteristice indivizilor adulţi ai speciei date.

la un bărbat de 80-90 de ani masa muşchilor scheletici se micşorează de 2. Tabelul 1. numărul lor reducându-se considerabil. modificarea pereţilor vaselor sanguine etc. dereglarea metabolismului calciului şi proteinelor. Până în prezent au fost înaintate zeci de ipoteze conform cărora îmbătrânirea este generată de cele mai diverse cauze: reducerea conţinutului de apă în celule.involuează. Observările multianuale au arătat că modificările senile au loc în toate organele şi sistemele de organe.5 ori. în ficat se reduce volumul de ţesut secretor. De exemplu. înregistrându-se micşorarea dimensiunilor şi modificarea structurii lor. inclusiv cele inter-k vertebrale. acumularea în celule a diferitelor toxine. în tinereţe organele cresc şi se dezvoltă. cauzele ei. se calcifică din care cauză coloana vertebrală îşi pierde elasticitatea de altă dată. Cartilajele.3). Vasele sanguine îşi pierd elasticitatea din cauza sărurilor depuse pe pereţii lor. La plante îmbătrânirea se manifestă prin pierderea de către celule a capacităţii de dividere.3 DENUMIREA SPECIEI Hidră Ştiucă Broască Broască-ţestoasă Şoarece Pisică Câine. ceea ce stopează reînnoirea organelor vegetative. lup Cal Vrabie Porumbel Gaşca BEI JLSLJ1I 1 Măr. 1. Schimbări profunde suportă sistemul nervos: neuronii pier. Moartea finalizează existenţa oricărui organism. însă toate aceste ipoteze se referă mai mult la simptomele îmbătrânirii şi nu la cauzele acestui proces ireversibil. Oasele devin mai fragile ca urmare a reducerii conţinutului de substanţe cu organice şi sporirii celui de săruri anorganice. iar la bătrâneţe .o asimilaţia decurge mai încet şi nu satisface pe deplin necesităţile energetice ale organismului. păr Fag Plop Tei Stejar Măslin Cedru Secvoie Baobab Ienupăr Tisa 100 5-15 100-165 3 9-10 13-15 30^0 15-20 40-50 70 DURATA VIEŢII DIFERITELOR ORGANISME DURATA VIEŢI! (ani) - 200-300 250-900 300-600 până la 1000 peste 1000 600-700 până la 3000 până la 1000 până la 5000 2000 1000-3000 j 34 . în ultimul timp este promovată pe larg ipoteza mutaţiilor somatice: pe parcursul vieţii în celulele somatice se acumulează diferite mutaţii care periclitează buna funcţionare a organelor şi sistemelor de organe. Mai bine de 100 de ani sunt studiate mecanismele îmbătrânirii. Pentru fiecare specie este caracteristică o anumită durată a vieţii {tab. el fiind înlocuit cu ţesut conjunctiv.

pluricelulară. Predominarea haplofazei (gametofitului) asupra diplofazei (sporofitului) este caracteristică şi pentru muşchi (fig.mai mulţi anterozoizi ciliaţi (spermatozoizi). iar restabilirea (diplofaza) .faza haploidă. sporii dau naştere la o nouă generaţie haploidă. Planta verde pe care o cunoaştem cu toţii este gametofitul haploid dezvoltat din sporul haploid. Cea mai mare parte a vieţii aceste organisme o parcurg în stare haploidă.38. Fecundarea presupune prezenţa apei care permite anterozoidului să ajungă la oosferă. haplo-şi diplofaza la animale diferă considerabil: prima este unicelulară. microorganisme eucariote muşchi ferigi plante superioare animale superioare Fig. meioza (formarea gârneţilor haploizi). 1. De aici deducem că ciclul vital ca atare prezintă o alternare a haplo-şi diplofazei. Alternarea haplo. faza diploidă fiind redusă la maxim. unde în urma meiozei iau naştere sporii haploizi.7. în arhegon se dezvoltă o oosferă haploidă. cât şi pluricelulari. înmulţirea mitotică a celulelor. • cea de a doua . linia îngroşată . microorganismele eucariote situaţia este inversă. F . Nimerind în condiţii favorabile.arhegoanele. linia subţire . precum şi raportul duratei lor în ciclul vital al diferitelor organisme sunt reprezentate pe fig. Din ovulul fecundat se dezvoltă sporofitul diploid. Haplofaza acestor organisme poate exista atât sub formă de indivizi monocelulari. Ea este reprezentată de zigot care îndată după formare este supus meiozei cu formarea de spori haploizi. Dacă luăm în considerare garnitura de cromozomi a celulelor organismului în fiecare din aceste etape vom constata următorul lucru: n—>2n—m.38. iar haplofaza se reduce la formarea gârneţilor. iar în anteridii . 1.de fecundaţie. La plantele cu flori haplofaza de asemenea este de scurtă durată. ALTERNAREA HAPLOFAZEI Şl DIPLOFAZEI ÎN CICLUL VITAL Generalizând cele expuse până acum despre dezvoltarea organismelor. şi cel feminin . şi masculine . protozoare.faza diploidă.sacul embrionar. putem spune că ciclul vital al eucariotelor cuprinde următoarele etape: fecundaţia. Reducerea numărului de cromozomi (haplofaza) este asigurată de meioză.meioza.anteridiile. la muşchi generaţia sexuată şi asexuată convieţuiesc pe aceeaşi plantă. Pe sporofit se formează sporangii. După morfologie ji structură.lll .şi diplofazei la eucariote: M . Pe el se formează organele sexuale femele . Alternarea haplo-şi diplofazei. Deci.fecundaţia. O p l. La majoritatea animalelor pluricelulare diplofaza este cea mai de lungă durată m a ciclului vital. fiind reprezentată de gametofitul masculin -grăunciorul de polen. 35 . La alge. 1.39).

Din spori. La aceasta contribuie meioza. protal arhegon anteridie spermatozoizi 36 . care restabileşte la zigot garnitura diploidă. Gametofitul. se dezvoltă protalul. Ciclul vital la muşchiul-de-turbă.o o La ferigi. Pe acelaşi sau pe diferite protaluri se formează anteridiile şi arhegoanele în care se maturizează gârneţii. protalul.40. caracteristic Fig. nediferenţiată în organe care se spermatozoizi hrăneşte de sine stătător. speciei date. Prin alternarea haplo-şi germinarea diplofazei se menţine într-un şir sporului de generaţii un număr constant nzoizi protonemă de cromozomi.40). 1. sporofitul predomină ca durată asupra gametofitului şi se deosebeşte de acesta morfologic (fig. 1. spori Fig. din contra. Din contopirea lor rezultă sporofitul pe frunzele căruia se formează sporangii în care se dezvoltă sporii haploizi.39. Cunoaşterea fazelor ciclurilor vitale prezintă importanţă pentru studierea moştenirii caracterelor. 1. şi fecundatia. în condiţii favorabile. prezintă o placă verde (3-30 mm). Ciclul vital la ferigă. care reduce pe jumătate garnitura gârneţilor.

Alcătuiţi un grafic. :. . Viermi. b. Organismelor ovipare. Vivipare. Dezvoltarea la cărăbuşul-de-mai. teratologie. nou-născutul se aseamănă cu adultul 3. ' . 8. 6. 37 . 4.. c) gastrulă. ' ' •' . o diagramă care ar ilustra perioadele dezvoltării postembrionare la om (luând la bază masa corpului şi procesele fiziologice). b) dezvoltarea prin metamorfoză incompletă. b) biastulă. Analizaţi exemple de influenţă reciprocă a celulelor la embrionul de broască. ou -»larvă -Miimfă -nmago 2. Completaţi tabelul. Celenterate. . Diviziunea multiplă a zigotului. d) animale diblasterice. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: ri a) dezvoltarea postembrionară directă. 9. CICLUL VITAL LA PLANTE PLANTA STADIUL.vj : 10. 2. Influenţa factorilor mediului asupra dezvoltării embrionare a: a._. Embrion cu 2 foiţe embrionare. Explicaţi mecanismul fenomenului de inducţie embrionară.1. ': . 8. 3. 3. Explicaţi schematic formarea gemenilor bivîtelini şi univitelini. 7. 5. Definiţi noţiunile de creştere. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B.. f) animale triblasterice. ' • • ' . ou ->larvă -nmago 4. Alcătuiţi un eseu ia tema. Enumeraţi cauzele principale ale diferenţierii celulelor în dezvoltarea embrionară. 7. 2. Stadiul embrionului cu 2 foiţe embrionare. Organele şi sistemele de organe se dezvoltă din 3 foiţe embrionare. Cordate. gerontologie. c) dezvoltarea prin metamorfoză completă 1.. dezvoltare. '• •••-• ' . copiîndu-l pe caiet. • : - v î !!i!£l: . 1. 4.. 6. Dezvoltarea la broască 5. __1 O a) segmentare. Embrion cu trei foiţe embrionare. 5. DE GAWIETOFIT STADIU! Of SPOROFIT 1)clamidomonada 2) muşchiul-de-pământ 3) feriga-de-pădure 4) vişinul i i .

41. S-au luat două baloane cu medii nutritive identice (fig. Fig. Colibacilii sunt bacterii care trăiesc în intestinul animalelor şi se înmulţesc prin mitoză. genesis . Ambele baloane au fost puse în termostat la temperatura de 30°C. Informaţia necesară pentru realizarea caracterelor unui individ alcătuieşte informaţia ereditară (genetică) a individului dat. S-a montat următorul experiment simplu. Analiza microsco- 38 . Drojdia-de-bere este o ciupercă unicelulară care se înmulţeşte prin înmugurire.ŞTIINŢA DESPRE EREDITATEA Şl VAR1ABILITATEA ORGANISMELOR 1 OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII 2 SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GE-NETICII 3 OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII 4 IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ 1. Peste 24 de ore conţinutul ambelor baloane a devenit tulbure. ] 51 GENETICA .o y—.origine) este o ştiinţă relativ tânără. Correns şi E. K. Baîeson în 1906. Pe unul s-au însămânţat colibacili. 1. săruri minerale şi glucoza.pe diferite obiecte şi independent unul de altul au descoperit legile moştenirii caracterelor.H. OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII Genetica (de la gr. Ereditatea (de la gr. Termenul de genetică a fost propus de W. hereditas .41). XIX-XX. Ambele microorganisme pot fi cultivate pe medii nutritive ce conţin apă. Genetica studiază două proprietăţi fundamentale ale organismelor: ereditatea şi variabilitatea.moştenire) este proprietatea fundamentală a fiecărui individ de a transmite caracterele sale (însuşirile morfologice. agitânduse periodic. Tschermak .drojdia-de-bere. de Vries. în ansamblu. fiziologice. în particular. Analizaţi experimentele descrise în continuare şi trageţi concluzii. apărută la intersecţia sec. când trei cercetători . biochimice şi motrice). Moştenirea caracterelor ia microorganism* colibacil drojdie-de-bere. Data oficială a naşterii geneticii este considerat anul 1900. 1. generaţiilor următoare. Creşterea microorganismelor pe medii nutritive. iar în celălalt . şi a speciei de care aparţine acesta.

1. De exemplu. Studiaţi cu atenţie cele două plante de aceeaşi specie din fig. Ca urmare la el pot apărea caractere noi. neîntâlnite la strămoşi.Fig. în funcţie de obiectul cercetat deosebim genetica plantelor. Aceştia au fost separaţi microchirurgical şi reimplantati la două mamesurogat ce se deosebeau fenotipic.44).de drojdii-de-bere (fîg. genetica omului etc.42). 1. Embrion la stadiul de 2 blastomeri Fig. vor avea o înfăţişare diferită. Spre deosebire de ereditate. fiind plantaţi în condiţii diferite. 1. Proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei reprezintă cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor variabilitatea (de la lat.variabil). Fig. variabilitatea asigură heterogenitatea speciei. doi stoloni de căpşun recoltaţi de la aceeaşi tufă. 1. 1. 1. Cultură de drojdie-de-bere (x800). Acelaşi lucru îl putem spune şi despre plantele din fig. alta . Transmiterea informaţiei ereditare de la celula-ou la cele două celulefiice.45 crescute în condiţii diferite (una la munte. genetica animalelor. Cultură de colibacili (x800). 1.pe şes) şi trageţi concluzii.44. Moştenirea caracterelor ia organismele pluricelulare într-un alt experiment s-a prelevat un zigot de şoarece la stadiul de 2 blastomeri (fig.43. genetica microorganismelor. iar în cea de a doua .45.42. 39 .43). Dezvoltarea noului organism are loc în condiţii concrete de mediu care pot fi distincte de cele ale strămoşilor. Şoriceii nou-născuţi s-au dovedit a fi absolut identici şi nu semănau deloc cu mamele-surogat. 1. variabilis. pică a arătat prezenţa în primul balon a unei populaţii numeroase de colibacili (jig. Cu cât condiţiile de viaţă sunt mai diferite cu atât şi deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii vor fi mai evidente. unul pe sol fertil şi altul pe sol lutos.

. iar la fecundarea ovulelor anucleate cu spermatozoizi anucleaţi. * •• •• : ' • j p i • ' • . B . Au existat şi alte "teorii" despre ereditate. După Mendel. . / ' - ^ .. . Mendel. care se încorporează în ele la momentul conceperii. Hipocrate şi Aristotel erau de părere că proprietăţile oricărui organism viu sunt moştenite de la părinţi prin mijlocirea produselor sexuale. ^' *j»T"~ . larve nu s-au format. Filozofii greci Democrit. El i-a numit factori ereditari. Astfel. dezvoltarea caracterelor organismului se datorează anumitor factori care se transmit prin intermediul celulelor sexuale. al XlX-lea Ch. Astfel a luat naştere ideea că formarea unui nou organism este posibilă doar cu condiţia prezenţei în ambele celule sexuale a nucleului. slujitorii ştiinţelor din Egiptul Antic afirmau că toate proprietăţile şi caracterele fiinţelor depind de proprietăţile sufletului.45. Darwin a dezvoltat învăţătura filozofilor greci.. a obţinut larve care erau de patru ori mai mici decât cele normale. la fecundarea ovulelor anucleate de aricide-mare cu spermatozoizi normali. . în a doua jumătate a sec.la şes. asigurând astfel moştenirea modificărilor apărute în dezvoltarea individuală. SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GENETICII Pe parcursul dezvoltării civilizaţiei umane au fost înaintate mai multe ipoteze cu privire la moştenirea caracterelor. El a presupus că celulele modificate produc material ereditar modificat. Dar lucrarea lui Mendel nu a atras atenţia contemporanilor şi a fost dată uitării. în 1883 cercetătorul neamţ Th. * ' • • / • • ! 2. ci practic prin organizarea de observaţii şi montarea de experimente. Două plante de aceeaşi specie crescute în condiţii diferite de mediu: A-la munte.^ . 40 .. Primul a studiat experimental moştenirea caracterelor naturalistul ceh G. Boveri. în 1866 el a publicat lucrarea "Experimente cu hibrizi vegetali" în care a formulat pe exemplul mazării legităţile moştenirii caracterelor la plantele superioare. Dezvoltarea ştiinţelor a dat posibilitate de a studia ereditatea nu numai teoretic. dar ele n-au rezistat timpului.

pe trei obiecte diferite au stabilit legităţile transmiterii caracterelor. In 1900 trei cercetători .H. Experimente de enucleare şi grefă nucleară la: A. au fost puse bazele studierii fenomenelor moştenirii caracterelor la nivel de celulă. Bateson de studiere a moştenirii caracterelor la un număr mare de specii de plante şi de animale. -^** . Morgan şi a colaboratori săi în experimentele cu drozofila au confirmat această presupunere. Din acest moment ştiinţa despre ereditate a trecut nemijlocit la studierea structurilor materiale ale celulei răspunzătoare de transmiterea caracterelor. Ulterior T. moştenirea caracterelor se studia la nivelul întregului organism. nucleu O enucleare Acetabularia mediterranea Acetabularia crenulata (2 _.U.animale.).Studiaţi experimentele ilustrate pe fig. K. de Vries. Tschermak . 1. formulând teoria cromozomială a eredităţii conform căreia purtători materiali ai factorilor ereditari sunt cromozomii. redescoperind legile ereditarii formulate de G.la ciuperci.46 şi trageţi concluzii. Mendel. 41 . în 1903 mai mulţi savanţi {Th. Wilson în S. Cemm şi E. La scurt timp aceste legităţi au fost confirmate de rezultatele experimentelor lui W.A. observând paralelismul în comportarea factorilor ereditari şi a cromozomilor au presupus localizarea acestora în cromozomi. * celule enucleate contopirea a două nuclee şi prima diviziune a zigotului peirea celulei decupare i fragment regenerează cu nucleu o nouă ciupercă embrion la i stadiul de 2 celule decupare I transplantarea în uterul unei femele şoricelul nou-născut enucleare transplanare emrea de nucleu m r j e j interspecific s £ e c / e / A crenulata Fig. 1. Boveri în Germania. Correns şi E. Astfel. B .46. întrucât purtătorii materiali ai factorilor ereditari nu erau încă cunoscuţi.

ceea ce a sporit considerabil importanţa cognitivă a geneticii şi rolul ei în dezvoltarea biologiei. Astfel a fost demonstrat pentru prima dată că suportul \ material al eredităţii este ADN-ul. M. elaborarea unor măsuri de protecţie a naturii vii contra acţiunii factorilor mutageni. 3. agriculturii. medicinei. elaborarea unor noi metode de dirijare a dezvoltării caracterelor ereditare valoroase şi de anihilare a celor nedorite. Adăugând ADN-ul j extras dintr-o cultură de pneumococ virulent la o altă cultură de pneumococ /! nevirulent. elaborată încă de G. dovadă m a faptului că caracterul virulent al primei culturi prin intermediul ADN-ului a fost 3 transmis celeilalte culturi. în anii 40 ai sec. Beadl şi E. C. Apariţia geneticii ca ştiinţă exactă a fost posibilă datorită utilizării de către G. OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII Obiectivele de bază ale geneticii sunt studierea următoarelor probleme: particularităţile organizării şi modalitatea păstrării informaţiei genetice. al XX-lea G. McLeod şi McCarty. Metoda citologică asigură studierea bazei materiale a eredităţii la nivel celular şi subcelular.a.a. In prezent la studierea problemelor de genetică se aplică pe larg metodele altor ştiinţe: matematicii. Mendel. Metoda citogenetică prezintă o îmbinare a metodei hibridologice cu cea 42 . au stabilit procesele biochimice cu ajutorul cărora factorii ereditari influenţează asupra metabolismului celulelor şi. experimentând cu ciuperca Neurospora crassa. relaţiile dintre ereditate. Ca obiect de studiu sunt folosite microorganismele. asupra formării caracterelor morfologice şi fiziologice ale organismelor. Mendel a metodei matematice la analiza rezultatelor încrucişărilor. mecanismele transmiterii informaţiei genetice de la o celulă la alta şi de la un organism la altul. obţinerea artificială de noi soiuri şi rase. ei au constatat transformarea bacteriilor nepatogene în patogene. fizicii. care se înmulţesc repede şi permit includerea în experimentele genetice a sute şi mii de generaţii cu miliarde de indivizi fiecare. cauzele şi mecanismele modificării informaţiei genetice. Astăzi ea este de neînlocuit mai ales la compararea rezultatelor obţinute cu cele teoretic aşteptate. în cele din urmă. variabilitate şi ameliorare. Astfel.Natura chimică a factorului ereditar a fost determinată experimental în anul ^ 1944 de către savanţii T. ciberneticii ş. L. Avery. W. obţinerea unor producători noi de substanţe biologic active ş. realizarea informaţiei genetice la diferite etape ale ontogenezei. Această descoperire a permis studierea eredităţii ' la nivel molecular. Ea constă în încrucişarea indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative (sau mai multe) şi evidenţa manifestării acestora în generaţiile următoare. Metodele de cercetare. chimiei. Genetica modernă este chemată să rezolve şi un şir de probleme practice aşa ca: alegerea celor mai eficiente tipuri de încrucişări. Metoda de bază în cercetările genetice este cea hibridologică. Tatum.

Un aspect foarte important al geneticii ecologice este studierea influenţei diferiţilor agenţi fizici şi chimici. 43 . Genetica şi alte ştiinţe biologice. fapt ce permite a calcula numărul de organisme heterozigote şi a prognoza numărul de indivizi cu mutaţii. Cunoştinţele acumulate de genetica animalelor. Prin metoda populaţional-statistică se determină frecvenţa diferitelor gene în populaţii. Cu ajutorul geneticii au fost create noi rase de animale domestice. imunologice. deosebim genetica biochimică. boli ereditare metabolice. Cu ajutorul acestei metode se studiază cariotipurile. Practica a demonstrat că diagnosticul maladiilor ereditare până la procreare permite excluderea naşterii de copii bolnavi. chimice. Genetica utilizează pe larg şi metodele specifice altor ştiinţe şi anume cele biochimice. Genetica şi medicina. Ea dă posibilitate de a stabili tipul de moştenire a caracterelor. agriculturii. 4. schimbările în structura şi numărul cromozomilor. genetica moleculară ş.a. animalelor şi microorganismelor. Astfel. plantelor şi microorganismelor sunt aplicate în zoologie. Metoda genealogică constă în întocmirea genealogiei (la animale. pot fi salvaţi prin excluderea din raţia alimentară a produselor ce conţin compuşi la care aceştia sunt sensibili. trebuie supusă în mod obligatoriu studierii activităţii genetice. nou-născuţii bolnavi de galactozemie (nu asimilează lactoza) sau de fenilcetonurie (sensibili la aminoacizii aromatici). De aceea orice substanţă nouă. Diagnosticul precoce al unora dintre ele face posibilă intervenţia promptă în evoluţia lor. destinată medicinei. Genetica şi ecologia. Ca urmare. IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ Genetica şi ameliorarea. Genetica constituie baza teoretică a ameliorării plantelor. Un rol important joacă în acest sens consultaţiile medicogenetice. la om). botanică. soiuri de plante de cultură şi tulpini de microorganisme. utilizaţi de către om. prevenindu-se chiar şi sfârşitul letal. virusuri şi de alţi agenţi există circa 2500 de boli ereditare. microbiologie şi alte ştiinţe. Prognozarea şi prevenirea unor astfel de consecinţe negative ale activităţii omului este imposibilă fără cunoaşterea ecologiei şi a geneticii. Dezvoltarea geneticii omului a făcut să se înţeleagă că pe lângă bolile provocate de bacterii. industriei alimentare. se poluează apele. fizice. în funcţie de metodele de cercetare. asupra informaţiei ereditare a diferitelor specii de plante şi animale.citologică. se dereglează echilibrul hidric. se reduc suprafeţele împădurite. De cele mai multe ori activitatea gospodărească a omului este legată de intervenţia lui în procesele din natură.

7. B. variabilitate. 4) Democrit. 3) moştenirea caracterelor de către urmaşi. Selectaţi răspunsul corect A. D. 4) a întocmit hărţile cromozomiale. 2} biochimică. c) proprietatea organismelor de a transmite caracterele generaţiilor următoare. Informaţie ereditară. Bazele geneticii au fost puse de: 1) H. 5. Gregor Mendel: 1) a studiat ştiinţele naturii la Viena. Analizaţi importanţa dezvoltării geneticii pentru alte ştiinţe. 2) a efectuat experimente pe Drozofilla melanogaster: 3) considera că gârneţii poartă unul din factorii ereditari. Scrieţi un eseu la tema: "Rolul geneticii în viaţa omului". 4) prelucrarea matematică a datelor. E. Alcătuiţi o schemă care ar ilustra legătura geneticii cu alte ştiinţe. Caracter. | 8. Variabilitatea. Descrieţi etapeie dezvoltării geneticii ca ştiinţă. 3. 4) influenţa mediului asupra dezvoltării caracterelor C. e) însuşirile morfologice. 44 . 4. 5. 3) discriptivă. de Vries. 3. Correns. Definiţi următoarele noţiuni: genetică. K. Ereditatea. 2.1. 2) ereditatea şi variabilitatea organismelor. în genetică se aplică următoarele metode de cercetare: 1) hibridologică. 3) Tomas Morgan. Genetică. Genetica studiază: 1) totalitatea caracterelor organismelor. Enumeraţi metodele de cercetare în genetică. Hipocrate. b) studiază ereditatea şi vanabilitatea organismelor. 2. biochimice şi motrice ale organismelor. 6. 2) Gregor Mendel. ereditate. d) proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei. B a) totalitatea caracterelor transmise urmaşilor. 4. Tschermak. Asociaţi noţiunile din cele două coioane: A 1. Aristotel.

elastina ţesutului conjunctiv. Se cunosc circa 2000 de fermenţi Component al membranelor celulare. lipaza scindează grăsimile Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor. al unor organite şi al structurilor de sprijin Asigură deplasarea celulelor. BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR KH Amintiţi-vă după tabelul 1.acizii graşi Cazeina laptelui.femei' INFORMAŢIA EREDITARA REALIZAREA El ÎN CELULA O 1 BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR 2 REPLICAREA ADN-ULUI 3 BIOSINTEZA PROTEINELOR 1.4 mxmmmmm Catalizează anumite reacţii chimice din organism. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor Proteine structurale Proteine contractile Proteine de transport Proteine alimentare Proteine protectoare Proteine reglatoare (hormonii) 45 .4 funcţiile proteinelor în organism. oferitina care depozitează fierul în splină Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. albumina de coagulare . componenţilor intracelulari Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului EXEMPLE DE PROTEINE Proteine-fermenti Amilaza scindează amidonul până la glucoza. fibrinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge Insulina reglează metabolismul glucozei. FUNCŢIILE DE BAZA ALE PROTEINELOR CLASA DE PROTEINE Tabelul 1. cheratina părului şi a unghiilor Actina şi miozina din fibrele musculare Hemoglobina transportă oxigenul.

După acid acid Uzină glutamic glutamic valină alanină cum aţi văzut din tab. Astfel. la care toate proteinele să fie identice.H structura liniară a proteinei proteine. Schema simplificată a moleculei de ADN. Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă. Schema structurii unei molecule proteice. Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie. aminoacidul alanina fiziologici şi biochimici. Codul genetic. numita 4p dezoxiriboza codon. Fiecare aminoacid poate moleculă 0 de0acid fosforic • de fi codificat de mai mulţi co•)ADN I B| bază azotată doni. un anumit set de proteine. r e a z ă în molecula de ADN în 46 un fragment al unei catene • moleculei de ADN un fragment al . cu excepţia gemenilor univitelini. sinteza proteinelor are loc în ribozomi cu participarea ARNm din aminoacizii aflaţi în citoplasmă. 1. globulară Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific Fig. 1.48 alcătuirea unei molecule de proteină şi a ADN-ului. După cum ştiţi. • . De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale structura spaţială] individualităţii organismelor a fibnlară fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. întrucât ARN m este o copie adenină guanină tinină titozină complementaritatea bazelor fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN.47-1. 1.48.47. un codon însă poate copatru baze azotate difica numai un aminoacid. practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în anpeptidică samblu sunt determinate de H.4. . grupa amină H—-(MO» 9rupa P V carboxilă carhnxn • 0 Amintiţi-vă după fig. Observările au arătat că ordinea legării aminoacizilor într-o nouă moleculă depinde de succesiunea nucleotidelor în molecula de ARNm. A TI-KT . fiecare aminoacid este codificat de o îmbinare din trei nucleotide ale un dezoxiribonucleotid moleculei de ARN m . putem afirma că informaţia despre ordinea legării aminoacizilor în moleculele proteice se păstFig. 1.2 o Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude catena laterală individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici. doi oameni.

între codoane nu există spaţii. Sensul celorlalţi 63 de codoni a fost descifrat în următorii cinci ani.49). UAG şi UGA) . • universalitatea — aceleaşi codoane codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii. 1. • nesuprapunerea codonilor . CRICK.AUG . Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia CODUL GENETIC (DUPĂ F. • lipsa virgulelor . Primul "cuvânt" al codului genetic a fost descoperit în 1961 de cercetătorul american M. Principalele caracteristici ale codului genetic sunt următoarele: • caracterul tripletic. Un codon . Nirenberg.sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens). • caracterul univoc .5 G A TREIA BAZĂ Fenilalanină Fenilalanină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină A Izoleucină Izoleucină Izoleucină Metionină Valină Valină Valină Valină Serină Serină Serină Serină Pralină Pralină Pralină Pralină Treonină Treonină Treonină Treonină Alanină Alanină Alanină Alanină Tirozină Tirozină Non-sens Non-sens Histidină Histidină Glutamină Glutamină Asparagină Asparagină Lizină Lizină Acid aspartic Acid aspartic Acid glutamic Acid glutamic Cisteină Cisteină Non-sens Triptofan Arginină Arginină Arginină Arginină Serină Serină Arginină Arginină Glicină Glicină Glicină Glicină c U A G U C A G U C A G U C A G G 47 . IohannXsen a propus noţiunea de genă (fig.5).determină începutul sintezei şi este numit codon de start.unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codoanele vecine. Acest mod de cifrare a informaţiei ereditare a fost numit cod genetic (tab.ordinea succesiunii tripletelor de nucleotide. pentru care în 1909 W. 1. 1966) A DOUA BAZA Tabelul 1. Codul genetic cuprinde 64 de codoane. Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare.fiecare codon cifrează numai un aminoacid. dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi. Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne. iar 3 (UAA. La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene.

Astfel. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. fiecare catena serveşte ca matrice pentru o nouă catena complementară. iar nucleotidul C . Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală.nucleotidului G). Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecutivitatea nucleotidelor. Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor. se sintetizează o nouă catena.49.50.genă *k este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale. iar cealaltă este sintetizată din nou. Par- Fig. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă. Mecanismul replicării ADN-ului.50). în continuare. REPLICAREA ADN-ului Fig. La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. decurge astfel. . în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. informaţia ereditară conţinută în celula-mamă se transmite celulelor-fiice. Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T. Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. 1. Localizarea genei m celulă. 1. Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiticularitatea distinctivă a replicării ADN-ului este precizia ei înaltă. numit reparaţie. una din catene provine de la molecula-mamă. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. Acest proces. 2. adică de autodublarea moleculelor de ADN. 1. în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. Apoi o altă enzimă copiază informaţia 48 conservativ (fîg.

"Fabricile" de sinteză a proteinelor . a XII-a 49 . ci doar pe sectorul acesteia care corespunde unei anumite gene. unde şi are loc sinteza proteinelor. pentru transmiterea informaţiei ereditare de la ADN la ribozomi este nevoie de un mediator.a fost copiată. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare.de transport şi ribozomal. 1. Altă enzima f ™ * " "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată.51). reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii. Uneori însă .în nucleu. Deci. Transcripţia moleculei de ARNra pe un fragment al moleculei de ADN. ci. Acest rol îl exercită ARNm care se sintetizează pe una din catenele de ADN după acelaşi principiu al complementarităţii. Enzima ARN-polimeraza se fixează la molecula de ADN la nivelul codonului-promotor de la care trebuie să se înceapă sinteza ARNm. Transportarea aminoacizilor spre ribozomi.51. iar planul de structură al acestora . Reproducerea lor în generaţiile următoare > de celule duce la diferite patologii. Pentru sinteza proteinelor sunt lecesari aminoacizi. Pe una din catene şi începe sinteza ARNm din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. r 3.ribozomii . Cu participarea acestei enzime are loc despiralizarea moleculei de ADN şi ruperea legăturilor de hidrogen dintre cele două catene. Transcripţia nu are loc concomitent pe toată molecula de ADN.fragmentul de ADN ce codifică sinteza unei anumite proteine . Aceasta va continua până când enzima nu va întâlni codonul-terminator al moleculei de ADN care semnalează încheierea sintezei: gena . nogie. Trecând prin porii membranei nucleare. De pe anumite sectoare ale moleculei de ADN.ADN-ul . cu participarea fermenţilor are loc şi sinteza celorlalte tipuri de ARN . Concomitent se pot transcrie mai multe gene de pe aceeaşi moleculă de ADN sau mai multe gene de pe diferite molecule de ADN. Transportarea lor spre ribozomi este moleculă de ARNm înjormare moleculă de ADN nucleotide moleculă de ARNm formată Fig.sunt amplasaţi în citoplasmă. BIOSINTEZA PROTEINELOR 3= Amintiţi-vă tipurile de ARN şi funcţiile lor în celulă. Transcripţia.de pe catena intactă. Aceştia se află în stare liberă în citoplasmă şi rezultă din degradarea proteinelor conţinute în hrană. ARNm se îndreaptă spre ribozomi. 1. Acest proces a fost numit transcripţie (fig.

Translaţia este procesul prin intermediul căruia informaţia ereditară. adică până nu este sintetizată proteina dată (fig.. molecula de ARNm se deplasează prin ribozom cu un codon şi se reţine la acest nivel până când este găsit al doilea ammoacid. 1.AUG (fig. se transmite în succesiunea aminoacizilor în molecula de proteină. aflat în momentul dat în ribozom. întrucât această legătură este mai puternică decât legătura dintre ARNt şi aminoacid.1 asigurată de ARNt. 1.52).55). 1. câte tipuri de codoane codifică amiARN. cedând locul altui transportator. noacizii. 1. se apropie ARNt. După ce primul ammoacid a fost găsit. 50 . în caz dacă anticodonul nu corespunde codonului ARNm. 1. ARNt cedează aminoacidul şi porneşte după un altul. Dacă anticodonul său corespunde codonului ARNm.52. Aceste nucleotide formează anticodonul de care depinde care aminoacid se va fixa de „peţiolul frunzei". Translaţia este anticipată de fixarea moleculei de ARNm de unul sau mai mulţi ribozomi.57). De codonul ARNm. aminoacidul adus de acesta va ocupa prima poziţie în viitoarea moleculă de proteină. Realizarea acestei funcţii se datorează structurii specifice a acestui tip de acid locul de fixare a aminoacidului nucleic {fig. ribozom C reticul endoplasmatic granular Fig. Procesul se repetă până când nu este citită toată informaţia de pe ARNm. ARNt dat părăseşte ribozomul. codificată în ordinea nucleotidelor în molecula de ARNm. în ~anticodon citoplasmă sunt cam atâtea tipuri de molecule Fig. Reprezentarea schematică a "participanţilor" la procesul de biosinteză a proteinelor.53. Alcătuirea moleculei de de ARNt. între primul şi al doilea aminoacid se formează legătura peptidică.53—1. După formă el aminteşte o „frunză de trifoi" în vârful căreia se află trei nucleotide complementare nucleotidelor unui anumit codon a ARN m . "Citirea" informaţiei de pe ARNm începe de la codonul .

A U G U C C N G U U U U U I i i Fig. Ruperea legăturii dintre ARNt şi aminoacidul transportat.54. "Citirea" ARNm de către mai mulţi ribozomi. 1. 51 . 1.56. începerea "citirii" informaţiei de pe ARNm. proteina formată Fig.direcţia deplasării ribozomilor o U C C G U U U U U ARNm Fig. 1. Formarea legăturii peptidice între doi aminoacizi.57. i i aminoacizi • începutul "citirii" i II II i II staţia "terminus" Fig. 1.55.

Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmatic. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice. Sinteza unei molecule proteice durează circa 2>-^ s.în formă generalizată cele expuse în cadrul acestei teme se pot reprezenta schematic astfel (fig. U- transcripţie u! J translaţie I f G "i _ proteine de semnalizare alimente C T C C G. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile. în al doilea rând. 1. Ttatct. în primul rând. •PM 52 . Prin urmare. Realizarea informaţiei ereditare în celulă.58. Primul proces are loc în nucleu. iar al doilea . 1.în citoplasmă. Cercetările de ultimă oră au demonstrat că există virusuri care posedă capacitatea de a transmite informaţia genetică de la ARN la ADN.• *"1 G GJ ammoacizi Fig. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP. în 1950 a fost formulată dogma centrală a geneticii: în celulă informaţia circulă de la ADN la ARN şi apoi la proteină şi nicidecum în sens invers. în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm.58): 2 CU ADN -T C G ARN triplet catena peptidică codon enzime proteine de structură proteine de transport A--] G- & IJOJUI T -T CO T C -T -c -G l\ i\ c c G0-. unde are loc maturizarea lor. rolul acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori.

/. b) prezintă un polinucleotid. ADN-ul inelar este prezent în: a) adenina şi citozina. Explicaţi prin schemă procesul de replicare a ADN-ului. Definiţi noţiunea de genă. a)plastide. 6. c) nucleu. 8. ADN-ul a) este prezent în toate celulele eucariotelor. 7. translaţie ///.glicină Uzină . Are loc în nucleu. 7. citozina şi uracilul. De ce proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor? 4. intra în compoziţia ribozomilor. Polipeptidui este alcătuit din următorii aminoacizi:vaiină . 11. Analizaţi proprietăţile codului genetic. cariotip. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta translaţia.alanină . Explicaţi esenţa şi mecanismul transcripţiei. cod genetic IV. Selectaţi răspunsurile corecte: 1. Alcătuiţi un eseu la tema: "Factorii nocivi şi biosinteza proteinelor*'. Descifrarea informaţiei din molecula de ADN despre sinteza proteinelor. 2. Citirea informaţiei de pe ARNm. 12. c) nucleotidul conţine glucidul riboza. Descrieţi mecanismul decodificării informaţiei prin codul genetic. 5. Analizaţi schema: ADN -* ARH -»proteină -» caracter. genotip. 5. c) adenina şi uracilul. Determinaţi structura segmentului de ADN care codifică acest poiîpeptid. Enumeraţi substanţele organice din componenţa organismelor vii.1. 4. Asociaţi noţiunile din coloana A cu cele din coloana B. d) guanina şi adenina d) celulele procariote. Analizaţi funcţiile de bază ale proteinelor în organismele vii. Analizaţi mecanismul reparaţiei ADN-ului. 13. Baze azotate purinice sunt: 2. 6. Are loc în citoplasmă. d) conţine bazele azotate adenina. fa>) mitocondrii. 2. 3. Determină începutul sintezei proteinei.triptofan . 3. b) adenina şi timidina. 3. guanina. 9. 15. transcripţie //. 14. codon de start V: ARN ribozomal 1.vaiînă . 10.serină. 53 . Sinteza unei molecule de ARN pe un sector al moleculei de ADN.

Printre acestea pot fi menţionate cercetarea experimentală de către predecesorii săi a moştenirii caracterelor la încrucişarea diferitelor forme de animale şi plante şi stabilirea unei anumite renul experimental pe care au fost descoperite legităţile ereditarii. 1.59. MENDEL 4 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE DE ANALIZĂ 6 DOMINANŢA INCOMPLETĂ 7 CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII 8 PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ 1. 1. METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR Meritul în descoperirea legităţilor moştenirii caracterelor aparţine naturalistului ceh G. o 3 6 FORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE ÎNCRUCIŞAREA MONOHIBRIDĂ METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR 2 UNI3 SEGREGAREA CARACTE5 ÎNCRUCIŞAREA RELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA. LEGEA A DOUA A LUI G.60). Descoperirile sale au fost facilitate de succesele înregistrate la moment de ştiinţa biologică. Te- 54 .tema. Mendel (fig. Fig.

La 8 februarie 1865 G. în 1854 a semănat primele boabe de mazăre şi timp de 8 ani a urmărit cum se moştenesc cele 7 caractere alese de el. unde a -" continuat să se ocupe de pomicultură. Alcătuirea florii şi a fructului de mazăre.mazărea (fig. G. 1. doar în trei din ele a fost citit. când au fost redescoperite de alţi savanţi. Şi lucrul straniu. întrucât ei urmăreau moştenirea concomitentă a mai multor caractere. în al doilea rând. Mendel a făcut cunoscute rezultatele cercetărilor sale la şedinţa naturaliştilor din Brno. S-a întors la mănăstire.59) pe care a şi descoperit legile fundamentale ale ereditarii. unde nota manifestarea caracterelor selectate. Spre mirarea lui. petală Fig. obţinând pentru experimente un teren de 35 x 7 m (fig. Mendel a respectat strict re- diversitatea impunătoare de asemănări dintre părinţi şi descendenţi. Mendel au fost apreciate abia peste 35 de ani. n-a reuşit la ^ examenul de biologie: deşi cunoştea la perfecţie botanica.60. Deşi referatul a fost publicat şi a ajuns în 120 de biblioteci ştiinţifice din Europa şi America. zoologia era pentru el un tărâm necunoscut. rezultatele obţinute nu puteau fi sistematizate. naturalist ceh. s-a născut la 22 iulie 1822 într-o familie de ţărani. cele comunicate de el au fost întâlnite cu o tăcere absolută. lipsa problemelor tehnologice serioase de cultivare.61). alegerii reuşite a obiectului de cercetare . el a obţinut rezultate care reflectau legităţile moştenirii caracterelor. 1. Mazărea prezintă un şir de avantaje. Mendel a depăşit neajunsurile cercetărilor predecesorilor săi. dar din cauza situaţiei materiale precare a familiei a fost nevoit să abandoneze studiile. Utilizând metoda hibridologică şi ducând evidenţa cantitativă a fiecărui caracter în parte. Mendel se datorează. obţinând hibrizi. G. printre care pot fi enumerate autopolenizarea ce asigură transmiterea exactă a caracterelor din generaţie în generaţie.61. 1. în 1851 ~~ este trimis la universitatea de la Viena. apoi cursurile de doi ani de filozofie. ignorând evidenţa cantitativă a fiecăruia. G. A absolvit gimnaziul. în primul rând.Fig. 55 . Mai întâi timp de 2 ani a verificat cu miticulozitate puritatea liniilor alese pentru încrucişare şi numai după aceasta a început să le încrucişeze. Succesul cercetărilor lui G. Mendel.1. în 1843 se înscrie ca posluşnic la mănăstirea din Brno. Rezultatele cercetărilor Iul G. Cu acest scop pentru fiecare plantă a întocmit o fişă aparte (în total 10 000 de fişe). întrucât dorinţa de a-şi continua studiile nu-l părăsea. posibilitatea încrucişării artificiale cu obţinerea de descendenţi fecunzi. c forme şi soiuri care se deosebesc după un şir de caractere distincte. Gregor lohann Mendel.

• cercetarea moştenirii caracterelor pe parcursul mai multor generaţii.6). 1. Să urmărim moştenirea unuia din aceste Tabelul 1. 2. • încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după unul sau mai multe caractere alternative. Mendel a început studierea moştenirii caracterelor cu încrucişarea monohibridă . Aşezarea fiorilor pitică 4 Forma păstăii malta terminala 5_Culoarea păstăii nemature axială rugoasă 5 Forma bobului netedă verde galbenă 7. MENDEL 1 Culoarea florii şi a tegumentului bobului roşie verde albă alb 2. • evidenţa strictă a urmaşilor fiecărui individ. • respectarea strictă a tuturor cerinţelor de efectuare a experimentelor. • efectuarea experimentelor preliminare pentru stabilirea constanţei caracterelor studiate în limitele formelor parientale. Astăzi ele sunt considerate esenţiale în cercetările genetice şi se formulează astfel: • planificarea minuţioasă a experimentelor. • obţinerea unui număr de date care ar permite analiza statistică a rezultatelor. Culoarea bobului rugos verde neted O galben 56 . înălţimea 3.încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după o singură pereche de caractere alternative (tab.6 PERECHILE DE CARACTERE ALE MAZĂRII STUDIATE DE G. UNIFORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE G.1 —1 O gulile impuse de metoda hibridologică.

roşie

albă

O
<

FT""

Fig. 1.62, Tehnica efectuării polenizării încrucişate.

G

Fig. 1.63. Uniformitatea primei generaţii de hibrizi.

caractere - culoarea florilor. Unul din soiurile alese avea flori roşii, iar celălalt albe. Pentru a încrucişa aceste soiuri, G. Mendel a înlăturat anterele florilor plantei materne (cu flori roşii) înainte de maturizare (fig. 1.62) şi totodată a izolat floarea într-o pungă pentru a preveni polenizarea cu polenul altor flori decât cele albe. Când pistilul a ajuns la maturitate, a fost adus pe stigmatul lui polen recoltat de pe I anterele florilor albe. Astfel el a obţinut seminţe hibride. în anul următor din ele au crescut hibrizi de prima generaţie care aveau toţi flori roşii (fig. 1.63). Caracterul, I care s-a manifestat la hibrizii de prima generaţie (culoarea roşie a florilor), a fost numit dominant, iar caracterul celuilalt părinte, care este anihilat - recesiv. în baza rezultatelor obţinute G. Mendel a fommlatprincipiul sau regula dominanţei \sau uniformităţii hibrizilor din prima generaţie care se formulează astfel: la încrucişarea I indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative toţi hibrizii de \prima generaţie moştenesc caracterul dominant. Urmărind manifestarea celorlalte perechi de caractere alternative la hibrizii de na generaţie, G. Mendel a determinat caracterele dominante ale mazării: vloarea roşie a florilor, suprafaţa netedă şi culoarea galbenă a boabelor, forma naltă a tulpinilor, culoarea verde a păstăilor.

Ţinând cont de aportul deosebit al lui G. Mendel în dezvoltarea geneticii, principiul uniformităţii hibrizilor deprima generaţie a fost ridicat la rangul de lege. întrucât uniformitatea hibrizilor deprima generaţie nu este absolută, inregistrându-se şi unele abateri, această opinie nu este unanim acceptată.

57

ID

1

3. SEGREGAREA CARACTERELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA. LEGEA A DOUA A LUI G. MENDEL

O
V

Efectuând autopolenizarea plantelor crescute din seminţele hibrizilor de prima generaţie, G. Mendel a obţinut boabele generaţiei a doua de hibrizi. In anul următor din aceste seminţe au crescut, pe lângă plante cu flori roşii, şi plante cu flori albe (fig. 1.64). Analiza statistică a rezultatelor obţinute a arătat că 3/4 din plante aveau flori roşii şi 1/4 - flori albe. Prin urmare, Fig. 1.64. Segregarea caracterelor Ia hibrizii din gene- raportul numeric dintre indivizii raţia a doua. cu caractere dominante şi recesive s-a dovedit a fi de 3:1. Aceleaşi rezultate s-au obţinut şi la studierea moştenirii în generaţia a doua şi a altor caractere. De exemplu, la studierea moştenirii în generaţia a doua a formei boabelor (netede sau rugoase), de la 253 de plante hibride de prima generaţie în a doua s-au obţinut 7 324 de boabe, din care 5 474 netede şi 1 850 rugoase. Boabele de formă diferită se întâlneau pe aceiaşi plantă şi chiar în aceiaşi păstaie. Generalizând rezultatele obţinute, G. Mendel a formulat legea segregării: la încrucişarea hibrizilor din prima generaţie între ei în generaţia a doua are loc segregarea descendenţei după caracterul studiat în raport de 3:1. Astăzi ea este cunoscută ca legea a doua a lui G. Mendel. Rezultate analoage au fost obţinute şi în cazul animalelor. în 1902 W. Bateson a publicat o informaţie unde enumera circa 100 de caractere la plante şi tot atâtea la animale, moştenirea cărora se supune legii segregării. Pentru cercetarea moştenirii caracterelor hibrizilor din generaţia a doua în următoarele G. Mendel a efectuat autopolenizarea lor. Plantele crescute din seminţele plantelor cu flori albe aveau flori albe. 1/3 din plantele crescute din seminţele plantelor cu flori roşii aveau flori albe, iar 2/3 - roşii. Ulterior indivizii care în generaţiile următoare nu dau segregare au fost numiţi homozigoţi (de la gr. homo - la fel, zygota - ovul fecundat), iar cei printre urmaşii cărora se atestă segregarea - heterozigoţi (de la gr. hetero - diferit).
4. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE

Pentru explicarea rezultatelor experimentelor sale, G. Mendel a presupus că dezvoltarea fiecărui caracter se datorează unui factor ereditar. Acesta, după părerea sa, este prezent în celulă sub formă de pereche, unul fiind moştenit de la mamă, 58

ir celălalt - de la tată. Natura reală a factorului ereditar, a caracterului său pereche i purtătorul material al acestuia au rămas pentru el necunoscute. Succesele lterioare ale ştiinţei genetice au confirmat presupunerile lui G Mendel şi au făcut osibilă explicarea rezultatelor experimentelor sale de pe poziţii ştiinţifice. Astfel, pornind de la ideea verificării rezultatelor obţinute de G. Mendel în azul monohibridării, savantul american T. Morgan a încrucişat drozofîle cu corp O ri cu cele ce aveau corp negru. Toate musculiţele hibride din prima generaţie \ eau corp gri. La încrucişarea hibrizilor între ei, în a doua generaţie s-a obţinut egregarea descendenţei după culoarea corpului în raport de 3:1. Trei părţi din rmaşi aveau corp de culoare gri şi o treime - corp negru. Rezultatele obţinute au onfirmat justeţea celor stabilite de G. Mendel. Pentru a explica rezultatele nregistrate, T. Morgan a presupus că factorii ereditari (genele) sunt localizaţi în romozomi unde ocupă un anumit loc. întrucât cromozomii sunt pereche, fiecare actor ereditar îşi are perechea sa în celălalt cromozom omolog al perechii date înde ocupă un loc identic. Ţinând cont de comportarea cromozomilor în meioză i fecundaţie, rezultatele monohibridării devin clare. T) Amintiţi-vă comportarea cromozomilor în meioză şi la fecundaţie. în 1910 T. Morgan şi discipolii săi, în baza rezultatelor experimentelor efectuate, formulat teoria cromozomială a eredităţii: transmiterea informaţiei ereditare te legată de cromozomi unde liniar, într-o anumită consecutivitate, sunt amplasaţi :torii ereditari (genele). Pentru o înţelegere mai profundă a mecanismelor transmiterii caracterelor în îl hibridizării se foloseşte reprezentarea schematică a încrucişărilor în baza ibolicii genetice. Simbolica genetică P -părinţi (prima literă a cuvântului latin parenta -părinţi); 2 - individ de sex feminin (oglinda Venerei); z - individ de sex masculin (scutul şi săgeţile lui Marte); X - semnul încrucişării; G - gârneţi; A -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul dominant; a -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul recesiv; Fj, Fp F3,... Fn - respectiv prima, a doua, a treia şi a n generaţie filială. Schematic încrucişarea monohibridă efectuată de T. Morgan este prezentată pe f. 1.64. Unul din părinţi, în cazul dat femela, poartă gena dominantă^ (culoarea . iar celălalt (masculul) - gena recesivă (culoarea neagră) aa. La maturizarea neţilor, femela va forma un singur tip de ovule ce vor purta gena dominantă^, r masculul un singur tip de spermatozoizi cu gena recesivă a. La fecundaţie are c restabilirea garniturii diploide: un cromozom provine de la mamă, iar celălalt 59

Simbolurile

_1

o
A ~ genotipul Separarea cromozomilor în meioză

corp negru

alela alela dominantărecesivă genele culorii corpului MA ma

gârneţii

100% fecundare

100%

F

1

100% de musculiţe gri fenotipul genotipul

fenotipul genotipul Separarea cromozomilor în meioză

gârneţi

50% V H ^ 50%
50% (A 50% { Wa 25% 25%

50%

50%

25%

25%

Grilajul Punnet

Fig. 1.65. Schema întrucişării monohibride efectuate de T. Morgan.

60

G 51

© © ©

7.66. Bazele citologice ale încrucişării monohibride efectuate de G. Mendel.

la tată. Deci, hibrizii de prima generaţie sunt purtători atât ai genei dominante, : şi ai celei recesive. Evident că se va manifesta gena dominantă. Hibrizii din Fl >r forma două tipuri de gârneţi în proporţie egală: 50% de gârneţi vor purta gena )minantă şi 50% - gena recesivă. La încrucişarea hibrizilor din F! între ei ambele puri de gârneţi se unesc cu aceeaşi probabilitate, ceea ce explică reapariţia printre scendenţii generaţiei a doua a indivizilor cu caracter recesiv - corp negru, care :ătuiesc 1/4 din numărul total de urmaşi. Grilajul Punnet. Pentru a facilita determinarea îmbinărilor posibile de gameţi, sneticianul englez R. Punnet a propus în 1905 ca notările să se facă sub formă de ilaj, care astăzi îi poartă numele. Pe orizontala grilajului se notează gârneţii iterni, iar pe verticală - cei materni. în pătrăţelele formate la intersecţia liniilor izontale cu cele verticale se înscriu variantele îmbinărilor corespunzătoare ţi.65). Explicaţi după fig. 1.66 cauzele uniformităţii hibrizilor din F1 şi ale segregării în F2 la încrucişarea monohibridă efectuată de G. Mendel. Regula purităţii gârneţilor. Apariţia printre descendenţii din F2 a indivizilor caracter recesiv este o dovadă a faptului că hibrizii din Fi formează gameţi i: fiecare gamet poartă doar una din cele două gene (sau pe cea dominantă, sau 61

iar al celui recesiv . Bateson. allelos . Heterozigoţii formează două tipuri de gameţi. Fenotipul şi genotipul. Johansen gene alelimorfe (de la gr. genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă anumite sectoare. 3/4 din hibrizii din F2 fenotipic sunt identici . de aceea printre descendenţii lor are loc segregarea. numite loci. Perechea de gene care controlează dezvoltarea aceluiaşi caracter şi sunt situate în loci identici ai cromozomilor omologi au fost numite de W. La baza ^ acestui fenomen stă mecanismul separării cromozomilor omologi în mitoză şi meioză. Fenotipul este rezultatul interacţiunii genotipului cu condiţiile de mediu. Neamestecarea genelor. De exemplu. care determină caractere alternative (flori r^ roşii .corp negru). Organismele fenotipic identice pot avea genotipuri diferite. în gârneţii hibrizilor este numită regula Zi purităţii gârneţilor şi a fost formulată pentru prima dată de W. Acesta ocupă acelaşi sector în cromozomul omolog şi este responsabil de dezvoltarea aceluiaşi caracter. Totalitatea genelor unui organism formează genotipul lui. iar după genotip de 1:2:1. moştenirea caracterelor determinate de gene 62 . corp gri . corp negru). rezultaţi din autopolenizare sau din încrucişarea cu indivizi identici. fiecare genă are dublorul său în cromozomul omolog.cea paternă. Experimentele au arătat că în majoritatea cazurilor se obţin aceleaşi rezultate: dominanţa în F! şi segregarea în F 2 . în hibridizările examinate formele parientale sunt homozigote: cea maternă după gena dominantă^ (flori roşii. Adică segregarea după fenotip în F2 este de 3:1.reciproc şi morphe .au flori roşii.flori albe. corp gri). După cum ştiţi deja din teoria cromozomială a eredităţii. iar totalitatea caracterelor lui. sau diferite. homozigoţii pot fi definiţi ca indivizi ce formează un singur tip de gârneţi. iar 2/3 . Stabiliţi după fig. Hibrizii din F. Genotipic însă sunt diferiţi: 1 /3 sunt homozigoţi AA. ca în cazul homozigoţilor (AA. aa). ca la heterozigoţi (Aa). iar cea paternă .65 segregarea după genotip şi fenotip încrucişările reciproce. purtător al caracterului dominant era planta maternă.de mamă. deoarece formează două tipuri de gameţi. 1. din ambele încrucişări monohibride analizate sunt heterozigoţi. în exemplul cu mazărea. iar cel recesiv .după gena recesivă a (flori albe. nu are loc segregarea. Pornind de la regula purităţii gârneţilor.pe cea recesivă). începând cu cele exterioare şi terminând cu particularităţile structurale şi funcţionale -fenotipul. Rezultatele încrucişărilor analizate până acum arată că cromozomii omologi pot purta alele identice. întrucât în celulele somatice ale organismelor diploide cromozomii sunt perechi.heterozigoţi Aa. Genele alele. De aceea printre descendenţii acestora. Prin urmare.formă) sau mai simplu alele. Este firesc să vă puneţi întrebarea dacă se va schimba caracterul segregării în caz de inversare a situaţiei: caracterul dominant să fie adus de tată.

atunci individul cercetat este homozigot lupă gena dominantă (AA).67) plantele cu mori roşii cu genotipul necunoscut (AA sau Ad) au fost încrufcişate cu plante cu flori albe •omozigote recisive aa. 1. Una din ele este considerată directă: 9AA x âaa.67. Retroîncrucişarea. Importanţă deosebită în cercetările genetice prezintă încrucişarea hibridului din Fj cu forma părintească homozigotă după alela recesivă. 1. în practică este folosită pe larg şi încrucişarea hibridului de prima generaţie cu una din formele parientale homozigotă după una din alele.67 în care caz planta cu flori roşii poate fi considerată homozigotă şi în care heterozigotă. în exemphil ilustrat (fig. De exemplu. Segregarea descendenţilor din F[ după culoarea florilor 63 . Schema încrucişării de analiză. ÎNCRUCIŞAREA DE ANALIZĂ O V-aţi convins că manifestarea fenotipică a caracterelor nu întotdeauna reflectă acelaşi genotip. Ea prevede încrucişarea indivizilor j la care fenotipic se manifestă caracterul dominant cu indivizi I bomozigoţi recesivi. Explicaţi rezultatele identice ale încrucişărilor reciproce reieşind din mecanismul cromozomic de moştenire a caracterelor.localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul caracterului dominant. 5. iar cealaltă indirectă: OâAA. PenI tru precizarea genotipului unui | anumit fenotip se efectuează P ^încrucişarea de analiză. şi ca plante paterne prezintă încrucişări reciproce. Fig. Dacă în Fi toţi indivizii au flori roşii. 4:0 2:2 Stabiliţi după fig. Acest tip de încrucişare este definit ca retroîncrucişare sau back-cross şi se notează F b . Perechea de încrucişări în care organismele cu caracter dominant şi recesiv sunt folosite şi ca plante materne. numită încrucişare de analiză. 1. culoarea roşie poate fi determinată de două genotipuri: AA şiAa.

înseamnă că gena culorii roşii nu este nici dominantă. Este logic să presupunem că fenotipul heterozigorului este rezultatul "luptei" dintre aceste două alele. în exemplul cu drozofila.68 segregarea după genotip şi fenotip în caz de dominanţă incompletă. 6. Să analizăm moştenirea culorii florilor la barba-împăratului {fig.68.o cu O în raport de 1:1 dovedeşte că individul cercetat este heterozigot (Aa). Prin urmare. avem de a face cu o dominanţă completă a acestei alele asupra alelei culorii albe. Stabiliţi după grilajul Punnet din fig. DOMINANŢA INCOMPLETĂ Indivizii heterozigoţi după o genă oarecare (în exemplul cercetat mai sus după gena culorii petalelor florii) poartă diferite alele ale acestei gene . Dominanţa incompletă lui domină complet asupra alelei culorii negre. deoarece heterozigoţii (Aa) se deosebesc fenotipic de homozigotii după alela dominantă (AA). Apariţia la descendenţi a unui caracter situat intermediar faţă de cele două caractere parientale atestă faptul că nici una din genele care determină caracterul dat nu are o dominanţă completă. 1. nici recesivă faţă de gena care determină culoarea albă a florilor.68). în practică s-au înregistrat însă şi cazuri când la urmaşi se manifestă un caracter intermediar. la barba-împăratului. toţi hibrizii din Fj aveau flori roze deoarece. în cazul dominanţei incomplete segregarea după fenotip coincide cu cea după genotip. Acest tip de moştenire a caracterelor a fost numit dominanţă incompletă. dezvăluind raportul tipurilor de gârneţi formaţi de heterozigot sau stabileşte homozigoţia formei dominante. La încrucişarea plantelor cu flori roşii şi flori albe. 1. în acest caz la heterozigot interacţiunea alelei culorii roşii a petalelor cu alela culorii albe nu a fost victorioasă nici pentru una dintre ele.alela culorii roşii (A) şi alela culorii albe (a). 64 . putem afirma că gârneţii recesivului homozigot analizează genotipul formei cu caracter dominant.flori albe şi 50% . Cele spuse sunt confirmate de rezultatele obţinute la autopolenizarea hibrizilor din F t . 1. întrucât la heterozigot se manifestă caracterul controlat de alela culorii roşii. alela culorii gri a corpuFig.flori roze. 25% . Deoarece 25% din descendenţii din F2 aveau flori roşii.

Alela dominantă sigură formarea de seminţe colorate. 3. obţinem segregarea după enotip în F2 de 0. Segregarea după lotip s-a dovedit a fi de 0. iar cea recesivă . 70% din oosfere vor purta gena dominantă şi 30% . 1. o pereche de alele este j răspunzătoare de prezenţa pigmentului antocian în seminţe. Fenomenul de dominanţă incompletă este răspândit în natură. a XII-a 65 . Şanse egale de întâlnire lafecundaţie a tuturor tipurilor de gameţi. iar al doilea . în timpul macrosporogenezei. 7.15 aa nu formează ambele tipuri de imeţi în proporţie egală. încrucişarea femelelor heterozigote cu coadă scurtă Aa cu masculi cu coadă •wlogie. Modificarea segregării în caz de combinare în proporţie inegală a gârneţilor la fecundare.de alela recesivă. caracterul segregării în F2 se modifică.Tîata La prima vedere rezultatele încrucişărilor în cazul dominanţei incomplete par să contravină legilor mendeliene.35 AA : 0.15 aa. Introducând aceste date în grilajul Punnet. La o analiză mai detaliată constatăm că ele prezintă doar o abatere de la aceste legi.15 Aa 0. 4.50 : 0. Observările au arătat că coada scurtă la şoareci este leterminată de gena dominantă^. CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII Experimentele efectuate pe diferite obiecte biologice au arătat că legea segregării respectă în următoarele condiţii: 1.3 a 0. unul din cromozomii omologi în 3% de cazuri nimereşte în macrospor. in urmare. condiţionată de interacţiunea genelor alele.gena recesivă sau riceversa.necolorate. ci. heterozigotul Aa formând două tipuri de grăuncioare de polen i proporţie egală. Formarea în proporţie egală de către hibrid a tuturor tipurilor posibile de lameţi. Se cunosc şi alte tipuri de interacţiune a genelor pe care le veţi studia în cadrul temei 8. iar cea de lungime normală . Modificarea segregării în cazul când hibridul formează diferite tipuri de gameţi în proporţii inegale. pe care sunt aşezate aceste alele. dacă hibridul din 0. Vitalitatea egală a zigoţilor cu diferite genotipuri. Să analizăm pe exemple concrete caracterul segregării în caz de nerespectare a fiecăreia din aceste condiţii.în celula supusă degenerării. La o varietate de porumb. Manifestarea deplină a caracterului indiferent de condiţiile mediului. 2.15 sau aproximativ 6 : 1 . dar totuşi cazurile de dominanţă completă prevalează. la formarea grăuncioarelor de polen se Dartizează normal.35 0. Cromozomii iologi. 1& urmare. 2.

I .4 şi a se formează în proporţie egală. Formele homozigote AA nu se depistau. 1. Moştenirea culorii platinate la vulpea în caz de viabilitate inegală polară.încrucişarea vulpilor cu blană platinată între a zigoţilor. în acest caz hibrizii din Fj ar trebui să fie heterozigoti şi să aibă blana platinată. Explicaţia putea fi doar una: indivizii cu acest genotip pier la stadiul de embrion. dar au rezultat doar două clase genotipice în raport de 2Aa : \aa.normală aa. Cercetările ulterioare au arătat că alela dominantă (^4). Pentru descifrarea abaterii de la segregarea mendeliană s-a purces la stabilirea genotipului vulpilor platinate. cea mai mare parte din urmaşi aveau coadă normală (aa). II).încrucişarea de analiză. Iniţial s-a presupus că acestea sunt homozigote după gena dominantă (AA). Cauza abaterii de la segregarea mendeliană s-a dovedit a fi fecundaţia selectivă: ovulul purtător al alelei a mai frecvent se uneşte cu spermatozoidul ce poartă alela a decât cu cel ce poartă alela A.cea platinată. 50% din descendenţi aveau coadă scurtă şi 50% . 3. s-au obţinut două clase fenotipice . şi doar un număr mic . este genotipul vulpilor platinate? Din segregarea obţinută reiese că vulpile platinate sunt heterozigote. Care. răspunzătoare de culoarea platinată a blănii. 1.coadă normală. La încrucişarea a doi indivizi heterozigoti ar trebui să se obţină segregarea după genotip de \AA : lAa : \aa. La încru1 cişarea reciprocă âAa x ? aa.69.vulpi platinate şi argintii . La încrucişarea a doi indivizi cu astfel de blană în F.în raport de 2:1 (fig. Analiza citologică a arătat că în spermatogeneză la masculii heterozigoti Aa nu sunt dereglări: gârneţii . iar cele argintii . 1. după părerea voastră. I).69. Disecţia femelelor gestante a confirmat această presupunere. II . în realitate s-a obţinut segregarea tipică pentru încrucişarea de analiză de 1:1 (fig.coadă scurtă (Aa). controlează şi un defect ereditar recesiv care în 66 . Modificarea segregării Fig.69. 30 ai secolului trecut a fost descoperită o nouă culoare a blănii la vulpe . La sfârşitul anilor ele.după gena recesivă (aa).

70. G Explicaţi după fig.recesiv. 25% 50% La încrucişarea heterozigoţilor verzi întrei ei se obţin doar plante Fig. Comentaţi după schema 1. lipsite de clorofilă. Drept exemplu de genă letală recesivă la om poate servi gena brahidactiliei (b) care în stare heterozigotă provoacă scurtarea falangelor degetului mijlociu. iar lipsa clorofilei . La homozigoţii după (această genă (bb) se dezvoltă şi alte anomalii ale scheletului care duc la moarte timpurie. întrucât genele letale recesive în stare heterozigotă nu se manifestă ele se pot transmite la descendenţi.2). Aceeaşi abatere de la segregarea mendeliană a fost observată şi la încrucişarea a doi şoareci galbeni. Aa Aa pierdeau 25% din pui. deoarece homozigotul recesiv nu supravieţuieşte. vulpile cu blană platinată între ele. De exemplu. Ele pot fi atât dominante. Crescătorii de animale de blană. ci La plante se întâlnesc forme i J albinotice. încrucişând r . Omul este heterozigot în medie după 300 de gene letale recesive.2 b cu brahidactilie decedează cu brahidactilie cu brahidactilie cu brahidactilie 67 . 1. i cazul dat heterozigoţii se deosebesc fenotipic de ambii părinţi (schema 1.70 rezultatele încrucişării a doi şoarec Genele care provoacă moartea purtătorilor lor au fost numite letale.2 în care caz probabilita letale recesive în stare homozigotă este mai mare. 1. verzi. cât şi recesive. provocând în stare homozigotă moartea purtătorilor. MOŞTENIREA GENEI BRAHIDACTILIEI LA OM Bb p BB X Schema 1. necunoscând caracterul moştenirii acestei culori a blănii.stare homozigotă este incompatibil cu viaţa. Moştenirea culorii Ia şoareci în prezenţa genei letale. la grâu culoarea verde este considerată caracter dominant.

ca şi în partenogeneză. înseamnă că masculul nu este purtător de gene letale. Astfel. 68 4. are loc pe linie maternă. segregarea printre descendenţi de la o atare încrucişare va fi de 2 : 1 şi nu de 3 : 1 . vor fi verzi. împerecherea reproducătorului suspect cu femele înrudite. cât şi pentru drozofilă este caracteristic tipul regulat de înmulţire sexuată. a unui raport de segregare de 3 normali: 1 anormal este o dovadă a faptului că reproducătorul este purtătorul unei gene letale. informaţia ereditară se transmite pe linie maternă şi descendenţii partenogenetici (de exemplu. chiar şi cei homozigoţi recesivi. în caz de primăvară caldă toţi urmaşii. la porumb o pereche de alele determină culoarea plantulelor: alela dominantă A asigură formarea culorii verzi. Un astfel de raport indică că masculul este purtător al unei gene letale. genitorii masculi. T \ Analiza genetică a genitorului mascul se face după mai multe procedee. caracterului. întrucât zigotul în acest caz se dezvoltă pe contul citoplasmei ovulului şi al nucleului spermatozoidului. Prin urmare. De exemplu. In cazul unei gene letale. iar cea recesivă . trebuie testaţi dacă nu sunt purtători ai genelor letale. dacă primăvara este răcoroasă. w . Moştenirea caracterelor în ginogeneză. Testarea reproducătorilor pentru depistarea genelor letale. 8. Dacă printre urmaşii unor astfel de încrucişări nu se obţine nici un descendent anormal. exemplele analizate până acum reflectă legităţile moştenirii caracterelor în cazul când ambii părinţi participă în măsură egală la transmiterea caracterelor descendenţilor. Observările au arătat că în cazul când manifestarea caracterului depinde într-o măsură mai mare de condiţiile mediului caracterul segregării nu corespunde celui mendelian. printre descendenţii hibridului Aa se va înregistra segregarea de 3 : 1 .a culorii galbene./i^ăeaţu ^tactice 1 V^ • -. Descriem câteva dintre ele. trântorii la albine) se aseamănă cu mama. împerecherea reproducătorului suspect cu mai multe femele neînrudite. deoarece numărul descendenţilor produşi de aceştia este mult mai mare decât al celor produşi de femele. înainte de a fi utilizaţi la reproducere. împerecherea reproducătorului suspect cu purtători ai genelor recesive. genotipul urmaşului va fi determinat de genotipul tatălui. O situaţie diametral opusă se constată la înmulţirea andwgenetică. care de fapt este o încrucişare de analiză. PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ Atât pentru mazăre. Culoarea galbenă se manifestă însă la o temperatură joasă. Pentru evitarea diseminării genelor letale în populaţiile de animale domestice. Apariţia în cazul acestei încrucişări. Se testează masculii. Modificarea segregării în funcţie de particularităţile manifestării . Dar cum se vor moşteni caracterele în cazul tipurilor neregulate de înmulţire sexuată? în cazul înmulţirii partenogenetice.

Ce fel de viţei se pot naşte de la încrucişarea unui taur roşu cu vaci hibride după culoare? B. 69 .15. s-a căsătorit cu o femeie cu ochi albaştri. 3.• mediar. 2. C. O femelă la câteva fătări a dat naştere la 20 de şoareci negri şi 18 bruni.1. 5. Mendel. Heterozigoţii din F1 posedă un caracter inter. Două femele de şoareci de culoare neagră au fost încrucişate cu un mascul de culoare brună.rugoase. La vitele comute mari gena culorii negre domină gena culorii roşii. Explicaţi prin scheme cauza segregării după fenotip în Fi în raport de: a) 0. Explicaţi prin exemple esenţa şi utilizarea încrucişării de analiză. La încrucişarea a 2 plante de mazăre heterozigote după forma bobului în Fi: a) toate boabele vor fi netede. Un bărbat cu ochi căprui. d) 25% din boabe vor fi homozigote cu bob neted.35: 0. dacă se ştie că gena culorii căprui a ochilor este dominantă. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. I 2. 7. Gârneţii conţin una din genele alele. A. Posedă alele diferite ale unei gene. 1. Probleme. Analizaţi biografia lui G. 6. 5. 4. 9. 1. Alegeţi răspunsurile corecte. 8. Posedă aceleaşi alele ale unei gene. a căruia mama avea ochi albaştri. 7. b) 50% din boabe vor fi netede şi 50% . Explicaţi prin schemă: a) bazele citologice ale uniformităţii hibrizilor din Fr b) bazele citologice ale segregării caracterelor în F2. Determinaţi genotipurile părinţilor şi urmaşilor. Enumeraţi caracterele după care mazărea a fost selectată ca obiect de cercetare în experimentele fui Mendel. b) 2 : 1 . c) 75% din boabe vor fi netede şi 25% . Indivizii obţinuţi în urma fecundaţiei încrucişate. a) gene alele b) hibrizi c) puritatea gârneţilor d) dominanţă incompletă e) homozigot f) heterozigot g) gene nealele I I 6. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi din această căsătorie. Sunt localizate în cromozomi diferiţi. iar cealaltă .rugoase. 4. Ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi. Enumeraţi condiţiile respectării legii segregării. 3.la 35 de şoareci negri.

71). MENDEL 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ. • 3/16 (108 boabe) . Aceeaşi legitate a fost observată şi la analiza moştenirii altor două perechi de caractere alternative. şi anume: boabe galbene netede (caractere dominante -AABB) şi boabe verzi rugoase (caractere recesive aabb). • 3/16 (101 boabe) . Mendel a formulat legea moştenirii independente a caracterelor. G. UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE 5 IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G. Comparând rezultatele dihibridării în F2 cu cele obţinute în F2 la monohibridare. cealaltă după alelele recesive Prin autopolenizarea hibrizilor din F„ în F2 s-au obţinut 556 de seminţe grupate în 4 clase fenotipice (fig. Mendel că plantele luate pentru încrucişare sunt h zigote: una după alelele dominante. Mendel a observat că fiecare pereche de caractere segregă fenotipic în raport de 3:1. G. se 70 . segregarea după fenotip în F2 în dihibridare este de 9:3:3:1. şi anume: • 9/16 din boabe (315 boabe) erau galbene netede. G. Toţi hibrizii din Ft aveau boabe galbene netede (fig. Cum a stabilit G. care se formulează astfel: genele diferitelor perechi alele şi. LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR ^f ÎNCRUCIŞAREA PGUHIBRIDA încrucişarea dihibridă reprezintă încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după două perechi de caractere alternative. 1. caracterele determinate de ele.verzi netede. Pentru a afla cum se moştenesc astfel de caractere. 12 cu boabe netede şi 4 rugoase. Prin urmare. numită şi legea combinării independente a genelor. LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR 2 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE 3 DOMINANŢA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ. şi anume: 12 combinaţii cu boabe galbene şi 4 cu boabe verzi (12:4). » 1/16 (832 boabe) . Mendel a încrucişat două soiuri de mazăre care se deosebeau după culoarea boabelor şi suprafaţa lor.galbene rugoase. Generalizând rezultatele experimentelor.verzi rugoase. 1.fema O 51 V 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ.71). corespunzător.

Prin urmare. putem afirma următoarele: segregarea după genotip în F. 1/2 Bb şi 1/4 bb. AaBb= 1/2 Aa x \/2Bb = 1/4. iabb = 1/2 Aa x 1/4 bb = 1/8. AaBB-l/2 Aa x 1/4 BB = 1/8. com' aabb AABB binându-se în toate variantele verzi galbene posibile. BB Bb Bb BB Pornind de la aceste raporturi. genotipul AABb-l/4 AA x 1/2 Bb = 1/8. Analizând rezultatele obţinute şi comparându-le cu cele înregistrate la încrucişarea monohibridă.transmit descendenţilor independent una de alta. înmulţind cele două probabilităţi. 1. netede netede netede netede aB este de IAA: 2Aa:laa şi \BB: Aa Aa aa aa 2Bb: lbb. G îl Verificaţi după fig. aaBB = 1/4 aa I 1/4 BB = 1/16. probabilitatea apari. în genetică această lerugoase netede ge este cunoscută ca legea a IlI-a AaBb galbene netede a lui G. vom obţine toate clasele genotipice în F2 la dihibridare. bb Astfel. aaBb = 1/4 aa x 1/2 Bb = 1/8.AA i Aa Aa Bb bb bb Bb după genotip în cazul monohibgalbene galbene verzi verzi ridării. Aceeaşi probabilitate este valabilă şi pentru cealaltă pereche de alele: 1/4 BB.71 numărul de clase genotipice şi raportul cantitativ. Astfel. în cazul dihibridării în raport de 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 oglindeşte segregarea de 1 : 2 : 1 după fiecare din cele două perechi de gene alele. aabb = 1/4 aa x 1/4 bb = 1/16. 1. Ab Cunoaşteţi că segregarea AA ?h. 71 . galbene galbene galbene galbene Drept dovadă serveşte apariţia netede netede netede netede AB în F2 a indivizilor care poartă AA Aa caractere nespecifice părinţilor: BB Bb BB boabe galbene rugoase şi verzi galbene galbene galbene galbene netede njgoase netede rugoase netede. forma seminţelor se moşteneşte AB Ab aB ab independent de culoarea lor. genotipul AABB poate apărea cu frecvenţa de 1/4 AA x 1/4 BB = 1/16 AABB. Schema încrucişării dihibride. după altă pereche. ţiei genotipului ^ este de 1/4. galbene galbene verzi verzi netede putem calcula probabilitatea fugoase netede rugoase ab apariţiei diferitelor clase geno\Aa Aa aa aa Bb bb Bb tipice în dihibridare.1/2.Fig. după o pereche de alele. iar a jenotipului aa .71.1/4. a genotipului Aa . Mendel. AAbb = 1/4 AA x 1/4 bb = 1/16. Obţinem 9 clase fenotipice în raport numeric de: 1/16 : 1/8 : 1/8 : 1/4 : 1/16 : 1/8 : 1/16 : 1/8 : 1/16 iau simplificat: 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 .

Moştenirea caracterelor în cazul dihibridării la drozofilă. 1.25 6.25 72 .25 '6. Pentru verificarea celei de a doua legi mendeliene.2.25 /25% 6. Morgan şi colaboratorii săi în experimentele pe drozofilă.72. T. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE o cu Mecanismul moştenirii independente a genelor din diferite perechi alele a fost demonstrat pentru prima dată de T. 1.25 6.25 Fig. corp negru fenotipul aripi reduse h genotipul Simbolurile gena gena dominantărecesivă ll-o gena culorii corpului gena lungimii aripii 100% de musculite cu corp gri aripi normale DA •a Ob gârneţi ne fenotipul fenotipul Gârneţi /25% 6.72). Morgan a încrucişat musculite ce se deosebeau după două perechi de caractere alternative: culoarea corpului (gri-neagră) şi forma aripilor (normale-reduse) (fîg. 3/16 Jg a corp negru & '•§ aripi ~ g normale 1/16 >rp negru aripi reduse '6.25 '6.

ab.încrucişările monohibride au arătat că caracterele corp gri şi aripi normale sunt dominante. La încrucişarea hibrizilor între ei.aripi reduse (aabb). Prezenţa alelei dominante de la ambele perechi de lele face ca la hibrizii din Fj să se manifeste fenotipul mamei. au rezultat 4 clase fenotipice: 9/16 din descendenţi aveau corp gri-aripi ormale.Gameţi F formitatea musculiţelor din Fj II 10 10 •o poate fi explicată doar prin •• •• •o faptul că ambii părinţi produc II 10 10 oo Iun singur tip de gârneţi: femela o* OO o* formează doar ovule ce poartă 01 01 00 00 [cromozomi cu genele dominan• • • 01o • • • o [te -AB. iar corp negru şi aripi reduse recesive. 3/16 .72).şi neomologi la dihibridare. Mendel pe mazăre. 1. 3/16 . I şi ovulele. 2 O II II Explicaţi după fig. Aceste rezultate se pot obţine doar cu condiţia amplasării genelor ce etermină cele două perechi de caractere alternative în cromozomi neomologi.s-au obţinut 4 clase fenotipice in raport de 9 : 3 : 3 : 1.corp egru-aripi reduse. îozomi se restabileşte (AaBb).73. iar masculul spermato01 00 00 0» zoizi ce poartă cromozomi cu oo o* oo ticnele recesive -ab. Ab. în timpul fecundaţiei.73 mecanismul transmiterii independe caracterelor în experimentul efectuat de G. La fecun. Uni. La încrucişarea femer lelor cu corp gri şi aripi normale ci (AABB) cu masculi corp negru \J . 1. 1/16 . ab). în F.Fig. şi anume: 12 corp gri: 4 corp negru şi respectiv 12 aripi normale: 4 aripi eduse.corp gri-aripi reduse. Schema comportării cromozomilor omologi . datorită combinării libere a celor patru tipuri de ameţi. toţi hibrizii din Fj aveau corp gri şi aripi normale (AaBb) (fig. - 73 . ţie garnitura diploidă de cro.corp negru-aripi normale. Din permatogeneză rezultă patru tipuri de spermatozoizi cu aceleaşi îmbinări de gene. Astfel se explică formarea a patru tipuri de gameţi la diheterozigoţii din I Din îmbinarea liberă a acestora în timpul fecundaţiei şi rezultă cele 16 tipuri de igoţi. Jumai în acest caz la formarea gârneţilor aceste gene se vor repartiza independent na de alta. 1. La maturizarea îmelelor din Fj se vor forma patru tipuri de ovule cu o îmbinare diferită a romozomilor ce poartă genele celor două perechi alele (AB. Segregarea după flecare pereche de caractere s-a dovedit a fi e 3:1.

iar liciului la căpşun în caz de dominanţă incompletă. la scrierea formulelor genetice ale zigoţilor cromozomii omologi se notează sub formă de două liniuţe paralele (sau una) cu indicarea ambelor alele: = sau = (fig. Pentru a sublinia localizarea genelor în cromozomii omologi. deci şi una din alele. laaB .B sau a b. Moştenirea culorii fructului şi formei caforma normală a caliciului. 1.B -: IA . Cealaltă pereche de alele în stare homozigotă dominantă BB asigură Fig. AaBB. • 74 .boabe galbene-netede.74. 1. formula gârneţilor se poate nota astfel:jV. în F2 ar trebui să obţinem 9 clase fenotipice. 3 DOMINANTA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII Pe exemplul barbei-împăratului (a se vedea p. Pentru a ne convinge că Ab acest principiu se respectă. iar intermediar foliform intermediar foliform cea albă de homozigoţia după alela recesivă a. să analizăm moştenirea a două perechi de caractere la căpşun: roşu cu caliciu roz cu caliciu roşu cu caliciu roz cu caliciu intermediar intermediar foliform foliform culoarea fructului (roşu-alb) şi aB forma caliciului (normal-foliform) (fig. Ştiţi deja că acelaşi fenotip este desemnat de diferite genotipuri. Aplicând principiul dominanţei incomplete în dihibridare. AABb determină acelaşi fenotip .bb.: \aabb. Culoarea roşie a fructelor este determinată de roz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu starea homozigotă a alelei^. De exemplu. Prin înlocuirea liniuţelor cu diferite alele obţinem diferite genotipuri. Deoarece gârneţii poartă doar unul din cromozomii omologi. 1. radicalul fenotipic va fi A -B -. deoarece avem 9 clase genotiroz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu normal normal intermediar intermediar pice. 64) v-aţi fruct roz cu caliciu intermediar convins că în caz de dominanţă incompletă. Segregarea după fenotip în F2 în cazul dihibridării poate fi notată cu radicali fenotipici astfel: 9A .73).74). AaBb. Pentru cele patru genotipuri enumerate mai sus. genotipurile AABB. Cu scopul simplificării notării fenotipurilor identice se foloseşte radicalul fenotipic: partea genotipului care determină fenotipul dat.o Regulile de scriere a diferitelor genotipuri şi fenotipuri. segregarea după fenotip în F2 coincide cu cea după genotip.

iar în dihibridare . Trebuie subliniat faptul că dominanţa incompletă nicidecum nu contravine legilor mendeliene. roză roză albă albă Drept exemplu poate servi normală normală normală normală moştenirea culorii şi formei floaB rilor la gura-leului (fig. în natură sunt mai răspânroşie roză dite cazurile când la încrucişaroşie pilorică normală normală rea dihibridă are loc dominanAb ţa incompletă doar după una din cele două perechi de alele. Fig. iar după ambele . O Pll1rll ol y Determinaţi după fig.şi dihibridare.forma pilorică.75 numărul de clase genotipice şi fenotipice în cazul dominanţei incomplete după una din cele două perechi de ah în caz de dominanţă incompletă după una sau ambele perechi de alele la încrucişarea dihibridă se modifică segregarea după fenotip în F 2 . normală a corolei florii. dacă în dominanţa completă se obţin 4 clase fenotipice.în homozigotă recesivă bb x caliciul foliform (în formă de frunză). Astfel. răspunzătoare de culoarea albă a florilor. Hibrizii din F l 5 heteroalbă pilorică roşie normală AABB aabb zigoţi după ambele perechi de alele (AaBb). Forma roşie a florilor este deroză roză albă normală terminată de gena dominantă A normală ab cu dominanţă incompletă asupra alelei recesive. în cazul de la urmă. UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE Analizând rezultatele segregării după fenotip şi genotip în mono. şi nu patru ca AB în cazul dominanţei complete. numărul de clase fenotipice în funcţie 75 . ci le confirmă.9. observăm că în monohibridare se obţin 2 clase fenotipice şi 3 clase genotipice. 1. apoi în dominanţa incompletă după una din perechile alele vor fi 6. în F2 s-au obţinut 9 clase genotipice şi respectiv 9 roză roşie roză roşie normală normală normală normală clase fenotipice. iar cea recesivă . 1. Prin urmare.75).respectiv 4 şi 9. segregarea după fenotip coincide cu cea după fenotip.75. aveau fructe roze AaBb şi o formă intermediară a roză normală caliciului. Moştenirea culorii şi formei corolei la guraGena dominantă a celeilalte leului în cazul dominanţei incomplete după una din peperechi de alele asigură forma rechile de caractere. 1. Prin autopolenizarea AB Ab B ab acestor hibrizi. 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ.

Formulele acestor calcule le puteţi afla studiind tab. Amintiţi-vă condiţiile necesare pentru manifestarea legii segregării. Nerespectarea acestor condiţii poate schimba manifestarea legităţilor privind moştenirea caracterelor pe care le-aţi studiat până acum.—* __1 Tabelul 1. Segregarea independentă a caracterelor în cazul polihibridării are loc doar la respectarea condiţiilor enumerate în cazul monohibridării cu adăugarea încă a două: • genele studiate trebuie să fie localizate pe cromozomi neomologi şi numărul lor nu trebuie să depăşească numărul haploid de cromozomi la specia dată. numărul de clase fenotipice şi genotipice pe care le putem obţine în F2 în dominanţa completă. au fost confirmate şi experimental. Numărul combinaţiilor de gameţi la formarea hibrizilor din F2 Numărul de fenotipurî în F2 Numărul de genotipuri în F2 Segregarea după fenotip în F2 Segregarea după genotip în F2 32 (3 + 1) ( 1 + 2 + 1) n (3 + 1)" ( 1 + 2 + 1)" n de tipul încrucişării poate fi calculat după formula 2 . deduse teoretic. ci doar se apropie mai mult sau mai puţin de cel calculat teoretic. Această apropiere va fi mai mare în cazul unui număr mai mare de urmaşi.3 . Cunoscând numărul de caractere alternative (tipul încrucişării). Ttata La analiza raportului numeric al claselor fenotipice trebuie să se ţină cont de faptul că întâlnirea gârneţilor ce poartă un set diferit de gene este absolut întâmplătoare.7. 76 . Din această cauză raportul cantitativ al diferitelor clase fenotipice obţinute nu coincide. 1.7 LEGITĂŢILE CANTITATIVE DE FORMARE A GAMEŢILOR Şl DE SEGREGARE A HIBRIZILOR ÎN DIFERITE TIPURI DE ÎNCRUCIŞĂRI INDICELE DETERMINAT 2 TIPUL ÎNCRUCIŞĂRII Monohibridă 2 4 2 3 3+ 1 1+2 + 1 Dihibri 22 42 2 2 Polihibridă 2" 4" 2n 3" 2 2 Numărul tipurilor de gârneţi formaţi de hibridul F. unde n este tipul încrucişării. putem afla numărul tipurilor de gameţi formaţi de hibridul F l 5 numărul de combinaţii al acestora la fecundare. •formarea în proporţie egală a diferitelor tipuri de gameţi ca urmare a separării întâmplătoare a cromozomilor neomologi în meioză. iar genotipice . Aceste formule.

Testul cu ajutorul căruia putem stabili cu certitudine dacă două perechi de caractere alternative sunt determinate de gene amplasate pe cromozomi neomologi constă în analiza descendenţei obţinute la încrucişarea de analiză. După numărul de clase fenotipice şi raportul lor putem stabili dacă perechile de gene care determină două sau mai multe caractere j . • ambele sexe participă în măsură egală la transmiterea caracterelor sale urmaşilor. şi prin urmare sunt alele. vor avea blană cafenie şi ochi căprui. Dacă indivizii celor patru clase fenotipice vor prezenta un raport numeric de 9:3:3:1. în loc de patru. Prin această afirmaţie G. denotă faptul că cele două perechi de gene sunt aşezate pe aceeaşi pereche de cromozomi. în cazul când <T^ dorim să aflăm dacă genele care asigură culoarea blănii şi a ochilor la nurcă sunt amplasate pe < cromozomi omologi sau neomologi. IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G. _ alternative sunt amplasate pe aceiaşi cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. 5. procedăm astfel: încrucişăm nurci cu blană cafenie şi ochi căprui cu indivizi cu blană crem şi ochi roşii. MENDEL La baza geneticii ca ştiinţă despre ereditatea şi variabilitatea organismelor stau următoarele fenomene descoperite de G Mendel: • fiecare caracter este determinat de un factor ereditar aparte. •factorii ereditari se păstrează în stare neschimbată într-un şir de generaţii. Astăzi factorii ereditari sunt numiţi gene. înseamnă că aceste două perechi de caractere sunt determinate de două perechi de gene. Dacă toţi hibrizii din F. după prezenţa sau lipsa celor două caractere. Obţinerea printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea între ei a hibrizilor din Fi doar a două clase fenotipice. combinate. Mendel a prezis existenţa meiozei. putem deduce că aceste caractere sunt dominante. Caracterele blană crem şi ochi roşii vor fi determinate în acest caz de alelele recesive ale acestor gene.Determinarea caracterului alelic sau nealelic al genelor. Pentru aceasta se organizează încrucişări între indivizii cu caractere contrastante. Dacă se obţin patru clase fenotipice. cu o frecvenţă a indivizilor din fiecare clasă de 1:1:1:1. atunci putem afirma fără greş că cele două perechi de caractere sunt determinate de câte o pereche de gene aşezate în cromozomi neomologi. localizat în :elulele sexuale. • factorii ereditari sunt perechi: unul este de origine maternă. • în celulele sexuale numărul de factori ereditari este înjumătăţit. Dacă printre descendenţi se constată nurci asemănătoare cu bunicii şi cu caractere noi. iar indivizii cu astfel de caractere trebuie să fie homozigoţi recesivi. adică se obţin patru clase fenotipice. De exemplu. atunci putem fi siguri că cele două perechi de gene sunt localizate în cromozomi neomologi. Se efectuează apoi încrucişarea hibrizilor din Fi între ei. iar părinţii cu astfel de caractere sunt homozigoţi după ambii loci. 11 . iar celălalt \ paternă.

Morgan care a menţionat că: "în cei zece ani cât a lucrat cu plantele sale în grădina mănăstirii G. 78 . Aceste descoperiri au acoperit de —. în 3 aceasta şi a constat genialitatea lui Mendel. Mendel a fost apreciată la justa sa valoare de renumitul genetician american T. genele sunt unităţi ereditare relativ stabile. G. deoarece dau posibilitatea de a prevedea \ modul în care se vor moşteni caracterele de-a lungul generaţiilor. Ele reflectă modul de moştenire a informaţiei ereditare de către descendenţi la înmulţirea sexuată. fiecare genă se află în stare alelă. Din legile ereditarii descind principiile eredităţii: caracterele sunt determinate ereditar de gene. liotă Ereditatea şi ereditarea sunt două procese diferite care nu întotdeauna sunt delimitate. fiind de neînlocuit în cercetările de ameliorare a soiurilor şi raselor. Mendel a făcut cea mai mare descoperire dintre toate câte au fost făcute în biologie în ultimii cinci sute de ani". Ereditatea este proprietatea structurilor celulei şi a organismului în ansamblu de a transmite însuşirile sale generaţiilor următoare. Legile descoperite de G. Mendel nu numai că a izbutit să descopere legităţile moştenirii ^ caracterelor. Ereditarea prezintă modul de transmitere a informaţiei ereditare într-un şir de generaţii. în funcţie deforma de înmulţire. dar faptul s-a produs abea după moartea sa. dar şi a prevăzut intuitiv existenţa şi rolul factorilor ereditari în 1 moştenirea lor. Legile 3 descoperite de el au o importanţă deosebită. glorie numele lui Mendel.Aşadar. Acesta poate fi diferit. deşi la moment ştiinţa nu dispunea de date referitor la natura lor. Mendel sunt legi ale ereditarii. Munca depusă de G.

iar gena ochilor căprui . Scrieţi tipurile de gârneţi pe car® le formează genotipurite: a)AaBb. a) universalitatea legilor mendeliene. dacă materialul iniţial a fost heterozigot după ambele caractere? 3. şl Fr 6. 8. Explicaţi baz«f# cîtoioglce ale încrucişării dihibriefe. b) semnificaţia ştiinţifică a legilor lui Mendel. Completaţi tabelul. mama păr neted şi ochi căprui. 1. La om gena părului ondulat este dominantă de gena părului neted. 7. 5. cjPpHhDd. iar tatăl ei ochi albaştri? 4. 2. Anemia faiciformă se transmite ca un caracter autozomal cu dominanţă incompletă. Analizaţi coraporturiie dintre fenotîp şi genotip în căzu! încrucişării hibride în F. Care este probabilitatea naşterii unor copii nerezistenţi la malarie în familia în care ambii părinţi sunt rezistenţi la acest parazit? 9. â)Aabb. Alcătuiţi un eseu la tema "Legile iui Mendel" după următorul algoritm. copîindu-i preventiv pe caiet. 4. Ce cantitate de tomate rugoase galbene va recolta arendaşul. Definiţi legea transmiterii Independente a caracterelor. Descrieţi esenţa încrucişării dlhibride. 72 t alcătuiau fructele roşii I netede şi 241 cele roşii rugoase. Alcătuiţi © problemă despre moştenirea enter» ochilor» deprinderii d© a era cu mâina dreaptă sau stângă în limitele familiei voastre. Homozigoţii dominanţi mor până la maturizarea xuaiâ. Gena culorii galbene este recesivi. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi de la încrucişarea plantelor de roşii heterozigote cu cte roşii şi netede cu cele cu fructe galbene şi rugoase? 2. formele parientale raportul după genotip raportul după fenotip localizarea genelor 79 F . Plasmodiul malariei nu 8© poate hrăni cu hemoglobina din hematite ciforme. 3. b}AaBbCc. Probleme.1. iar gena cteSor netede . 7. Propuneţi exemple de utilizare a încrucişării de analiză în practică. Din roadă de tomate recoltate de un arendaş. Fructei© de tomate pot fi roşii sau galbene âupă culoare şi sau rugoase după formă. c) utilizarea practică a legilor mendeliene. dacă tatăl are păr ondulat şi ochi albaştri. de aceea oamenii cu aşa hematii nu se îmbolnăvesc de malarie. a) în F1 b) în F2.dominantă. Ce formă a părului şi ce culoare a ochilor vor avea copiii.dominantă faţă de gena hiior albaştri.

ftfiăcaţu ^tactice Determinarea numărului de gene ce stau la baza dezvoltării unui caracter. gene nealele şi genotip.în raport de 1:1. genotipul pare o sumă de gene care acţionează independent. vom obţine 2 clase fenotipice negru şi standard . Ca urmare. De aceea manifestarea fenotipică a caracterului depinde de interacţiunea genelor ce-1 determină. Dacă în F. segregarea după genotip decurgând în deplină conformitate cu legile stabilite de G. La prima vedere.r ema> o 3 2 \ " INTERACŢIUNEA GENELOR. Dacă urmaşii acestei încrucişări aparţin la două clase fenotipice (negru-standard) într-un raport numeric de 3:1. Trebuie însă accentuat faptul că în toate cazurile de segregare atipică. Numărul de clase fenotipice obţin în Yl şi F2 şi raportul dintre ele reflectă numărul de gene care determină caracterul dat. PROPRIETĂŢILE GENELOR Amintiţi-vă noţiunile de genă. Un caracter poate fi determinat de o pereche de gene. MOŞTENIREA CARACTERELOR ÎN CAZUL INTERACŢIUNII GENELOR 1 PROPRIETĂŢILE GENELOR 2 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE 3 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE 1. avem dovada incontestabilă că blana 80 . printre descendenţii unui heterozigot se poate observa o segregare ce se abate de la cea mendeliană. abaterile se referă doar la clasele fenotipice. în realitate fiecare caracter al organismului este determinat de cel puţin două gene. de două sau mai multe aşezate în loci diferiţi pe aceeaşi pereche de cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. Admitem că printre nutriile cu blana standard (cafenie) a apărut un mascul (sau femelă) cu blană neagră. gene alele. Pentru o confirmare suplimentară a rezultatelor obţinute. se poate efectua împerecherea descendenţilor negri din Fi între ei. iar genotipul individului cu blană neagră este heterozigot. se recurge la împerecherea animalelor ce se deosebesc după acest caracter şi analiza descendenţei obţinute. putem conchide că blana de culoare neagră este determinată de o pereche de gene. trebuie să împerechem masculul negru cu femela standard. Mendel. Pentru a afla câte perechi de gene determină un caracter oarecare. în mod firesc ne întrebăm câte gene controlează culoarea neagră? Pentru a afla răspuns. Genotipul organismelor superior organizate se compune din circa 50-200 mii de gene.

de exemplu. . £z!. Proprietăţile genelor. Supradominanţă prezintă un tip de interacţiune a genelor alele care asigură o srire a însuşirilor biologice ale heterozigoţilor în comparaţie cu homozigoţii < Aa > aa). patru clase fenotipice (patru feluri de culori ale blănii) în proporţie de 1:1:1:1. Uneori ambele alele se notează cu minusde.astfel de hibrizi între ei vigoarea hibridă dispare. a XII-a f ^-t . • acţiunea genei poate fi modificată prin schimbarea poziţiei ei în cromozom. Cu primele xiă tipuri de interacţiune a genelor alele aţi luat deja cunoştinţă. fcoiogie. întrucât la încrucişarea . în primul rând. De exemplu. 2. • o genă poate influenţa dezvoltarea mai multor caractere. Rezultatul interacţiunii genelor depinde.Y. în cazul când se vor obţine 8 clase fenotipice în proporţie de 1:1:1:1:1:1:1:1. hibrizii de prima generaţie depăşesc iţii după dimensiunile corpului. • manifestarea genei depinde de factorii de mediu. alela recesivă a culorii galbene a chilor la drozofilă se notează cu litera y (yellow-galben). codominanţă şi pleiotropie. iar cea dominantă. funcţie de care deosebim interacţiunea genelor alele şi a genelor nealele. TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE Se cunosc mai multe tipuri de interacţiune ale genelor alele: dominanţă completă. supradominanţă. putem presupune că culoarea neagră a blănii este determinată de două perechi de gene nealele. masa corpului etc. pe care le enumerăm în continuare: • gena reprezintă o regiune cromozomială discretă.neagră este determinată de o singură pereche de gene alele. r \j fc C Pentru comoditatea studierii interacţiunii genelor s-a adoptat notarea lor i prima sau prima şi a doua literă a denumirii engleze sau latine a caracterului ontrolat de fiecare dintre ele. productivitate. ominanţă incompletă. y+. Datorită supradominanţei. de localizarea acestora. Fenomenul numit heterozis sau vigoare hibridă şi este folosit pe larg la sporirea iuctivităţii soiurilor de plante şi raselor de animale. ci. ce sigură culoarea roşie a ochilor . cea dominantă evidenţiindu-se prin semnul "+ ". caracterul este controlat de trei perechi de gene nealele. în faţa savanţilor stă problema feerii acesteia în generaţiile următoare. •fiecare genă determină dezvoltarea unui anumit caracter. Interacţiunea genelor este determinată de proprietăţile r. • o genă poate interacţiona cu alte gene. Dacă din împerecherea masculului negru cu nurca standard rezultă în F. condiţionând apariţia de caractere noi.

recesivă. ambele alele ale genei asigură dezvoltarea în fenotipul heterozigotului a caracterelor controlate de ele.aglutinina a.AB B. 0.AB 0 0 0 82 . iar 0 .numai antigenul B (grupa de sânge B sau III). eritrocitele au numai antigenul ăl A (grupa de sânge A sau II). iar de grapa AB . şi anume: sângele de grupa 0 poate fi transfuzat la toţi oamenii. Această genă are trei alele A. dintre care A şi B sunt A A codominante.Codominanţa.grapa B şi 0.A 0. indiferent de grapa sanguină. a grapei B . La heterozigoţii I I eritrocitele poartă ambii antigeni. ceea ce determină grupa de sânge AB sau IV. Este ştiut însă că aglutinina a leagă şi sedimentează eritrocitele ce conţin antigenul^.B 0. Drept exemplu poate servi gena responsabilă de formarea antigenilor sângelui la om. 1. B. B. alelele I şi I în heterozigoţie activează independent una de alta. stabilirea posibilei paternităţi (tab. B. în homozigoţia i°i° eritrocitele sunt lipsite de antigenii A şi B A B (grupa de sânge 0 sau I).8). Tabelul 1. care duce la şoc hemoragie. B. AB B. A B Deci.A 0. de grapa B . iar în homozigoţia I B I B .1 GRUPELE DE SÂNGE ALE URMAŞILOR DE LA CĂSĂTORIILE OAMENILOR CU DIFERITE GRUPE DE SÂNGE VARIANTELE GRUPELE DE SÂNGE ALE PĂRINŢILOR UPELE DE SÂNGE )SIBILE LA URMAŞI 1 2 3 4 5 6 0x0 7 BSBH» 8 9 10 OxA AxA OxB BxB AxB OxAB AxAB BxAB ABxAB 0 0. de exemplu.AB - 0. Studiile au arătat că în cazul grupei 0 în plasmă sunt prezente aglutininele a şi P.AB A.AB A. B. B 0. în heterozigoţia I i° sau I i° grupa de sânge este determinată A B respectiv de antigenul A (grupa a Ii-a) sau B (grupa a IlI-a). A. AB A. Grapele de sânge se moştenesc după anumite legităţi cunoaşterea cărora prezintă importanţă practică. AB A. B. iar aglutinina P . localizată în —1 cromozomul 9.doar grapei AB. trebuie să se cunoască şi să se respecte strict regulile de transfuzie a sângelui. A. a grupei A ~ aglutinina P. AB A. o f J$ &ff S*fP^S 0 &#0& Eşecurile primelor transfuzii de sânge au impus necesitatea studierii particularităţilor diferitelor grupe de sânge.eritrocitele cu antigenul B. în homozigoţia I I . AB A. sângele de grapa A doar grapelor A şi 0. Pentru a preveni sedimentarea eritrocitelor. în cazul codominanţei. A.

în F2 au G Complementaritatea de- "trandafir" AAbb "mazăre" aaBB Segregarea în raport de Gameti FH "nucă" AaBb Fig. La încrucişarea Minilor cu creastă „trandafir" cu fcele cu creastă „mazăre". Interacţiunea complementară a genelor care determină forma crestei la găini. Fenomenul de pleiotropie a fost evidenţiat încă de G.76. Pentru fieare rasă de găini este caracte•Btică o anumită formă a crestei. I 9:3:3:1. La încrucişarea găinilor cu creastă „trandafir" cu cele cu creastă p mplă". Cele mai răspândite tipuri de interacţiune ale genelor nealele sunt complemenI raritatea. Pleiotropia reflectă participarea unei gene la manifestarea a două sau mai multe caractere. I Ca urmare a interacţiunii genelor I nealele se constată abateri de la I segregarea mendeliană.sau heterozigotă. I semnează dezvoltarea unui nou I caracter la interacţiunea a două I gene dominante nealele aflate în I stare homo. Deseori genele cu acţiune multiplă determină şi dezvoltarea caracterelor incompatibile cu viaţa I (a se vedea p. Mendel care a observat că la mazăre culoarea florilor şi a tegumentului seminţelor sunt determinate de acelaşi factor ereditar. 83 . hibrizii in F.Acţiunea multiplă a genelor {pleiotropia). 1.nucă" (fig. 1. modificarea segregării în caz de viabilitate inegală a zigoţilor). Prin tiare.le cu creastă „simplă". Să analizăm moştenirea ormei crestei la găini. aveau o altă formă a crestei . creasta „simplă" este un aracter recesiv. Acelaşi s-a obţinut şi la încrucişarea linilor cu creastă „mazăre" cu1 .irandafir-simplă" şi „mazărenplă".. în perechile de caractere . 3. în F2 avea loc segregarea în raport de 3 idafir" : 1 „simplă". toţi hibrizii din Fj aveau easta „trandafir". epistazia şipolimeria.76). 66. TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE /k Amintiţi-vă modalitatea de determinare a caracterului alelic sau nealelic •/ al genelor.

aaBB. 2 cu O Cum am putea demonstra justeţea acestor afir Hibridul din Fj va fi heterozigot după ambele perechi alele AaBb. Segregarea în raport de 9:6:1. Pornind de la constatarea că __1 creasta "simplă" este recesivă şi ţinând cont de rezultatele încrucişărilor găinilor cu această creastă cu cele cu creastă "trandafir" şi "mazăre".apărut găini cu patru tipuri de creste în raport de 9 „nucă": 3 „trandafir": 3 „mazăre": . Rezultatul obţinut este determinat de acţiunea complementară a genelor dominante A şi B. fiecare în parte neputând determina culoarea roşie a petalelor. La încrucişarea a două soiuri de sângelevoinicului cu flori albe cu genotipurile AAbb şi aaBB. discoidală şi alungită a fructelor. întrucât segregarea este tipică pentru încrucişarea dihibridă. La plantele homozigote după una din alele recesive pigmentul nu se formează şi florile sunt albe. Cunoscând legităţile moştenirii formei crestei. Segregarea în raport de 9:7. în F2 segregarea după fenotip corespunde celei mendeliene în dihibridare 9:3:3:1. : AaBb aaBB . 84 .1 1 „simplă". genotipul crestei "trandafir" poate fi doar AAbb. prin combinarea genelor ce le determină. Moştenirea culorii florilor la sângelevoinicului în cazul interacţiunii complementare a două perechi de gene nealele.cu flori albe (fig. La încrucişarea a două plante de bostan cu fructe AAbb flori albe aaBB flori albe AAbb AaBb flori roşii F.77). iar a celei "mazăre" . se pot obţine tipurile dorite de creste. 1. A-bb A-B6/16 9/16 Fig. hibrizii din Fj aveau flori roşii (AaBb).77. forma crestei este determinată de două perechi de gene nealele. adică. A-Bflori roşii F2 aa .78. întrucât fiecare din genele recesive în stare homozigotă prezintă un fenotip diferit. creasta „nucă" a acestuia este rezultatul interacţiunii alelelor dominante ale acestor două perechi de gene.şi .bb flori albe . 1. în prezenţa alelelor dominante ale ambelor perechi de gene florile au culoare roşie. Interacţiunea complementară a genelor care determină forma fructului de bostan. La autopolenizarea hibrizilor din F ] 5 în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 9/16 plante cu flori roşii şi 7/16 . 9/76 7/76 Fig. Se cunosc soiuri de bostan cu forma sferică. 1.

80). care se opune formării pigmentului.sferică. în timp ce alelele recesive pena/alb penaj colorat condiţionează fructe alungite. Abaterea de la segregarea mendeliană de 9:3:3:1 este generată de epistazia/> C. aveau penaj alb. genele A şi B sunt complementare. sau B > A). Porcii roşii sunt homozigoţi recesivi după ambele gene.ccii ecu sferice. Drept exemplu de epistazie dominantă serveşte moştenirea culorii penajului la găini (fig. iar alela recesivă c lipsa pigmentului.cel. 85 . La autopolenizarea acestora.ccii C-ii fructe discoidale. în F2 s-au constatat 3 clase fenotipice Ccii penaj alb în raport de 9/16 discoidale. }i heterozigoţi după gena E . 6/16 sferice şi 1/16 alungite. Printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea hibrizilor din Fj s-a constatat segregarea după culoare în raport de 12/16 albi. în F2 s-a obţinut segregarea in raport de 13/16 găini albe şi 3/16 . 3/16 negri şi 1/16 roşii (Jig. lipsa celeilalte determină aceeaşi formă a fructului .78)./. dar cu o origine diferită (diferite genopenaj alb penaj alb tipuri). întrucât genele antrenate în concurenţă pot fi atât dominante. adică coloraţia penelor.răspunzătoare de formarea pigmentului negru. Un alt exemplu de epistazie dominantă este moştenirea culorii la porci. 1. Chiar şi în prezenţa unei singure alele /. La încrucişarea hibrizilor din F! între ei.găini colorate.jului la găini în cazul interacţiunii festarea alelei dominante a altei gene (A < B epistatice a două perechi de gene. Epistazia se manifestă prin suprimarea fenotipică a unei gene de către alta. Porcii negri sunt homozigoţi după alela recesivă ii. Alela dominantă C determină prezenţa pigmentului. Deci. care nu se opune formării culorii. Alela dominantă / este supresorul alelei C. Din interacţiunea lor rezultă C. 1.79). Prin urmare. acţiunea genei culorii este anihilată. în epistazia domiMoştenirea culorii penanantă alela dominantă a unei gene inhibă mani. Segregarea în raport de 13:3. fiecare genă complementară în F. Penajul găinilor poate fi alb sau colorat. 1. cât şi recesive. toţi hibrizii din F[ aveau fructe discoidale (fig. Penajul alb la diferite rase este determinat de două gene nealele C şi /. La încrucişarea porcilor albi şi negri. adică penajul alb. deosebim epistazie domi3/16 nantă şi epistazie recesivă. Toţi porcii albi au minimum o genă dominantă I. La încrucişarea rasei leggorn albă CCII cu plimutroc albă ccii. hibrizii din F[ Brâu albi. Stabiliţi după grilajul Punnet tipurile de genotipuri care determină cele trei clase fenotipice la încrucişarea porcilor albi din Ff. toţi hibrizii din F. Segregarea în raport de 12:3:1.

a. Culoarea boabelor din prima grupă varia de la roşie-întunecată până la roză-pală (fig. genotipurile din F2 de la încrucişarea ilustrată de fig. Studierea caracterelor polimerice a fost iniţiată la începutul secolului trecut. în unele cazuri.81).81. 12/16 albi 3/16 negri 1/16 roşii 9/16 aguti 3/16 negri 4/16 albi Fig.albi. 1. la încrucişarea şoarecilor negri {AAbb) cu cei albi (aaBB). 1. Alelele recesive ale acestor gene condiţionează culoarea albă a pielii. întrucât asigură dezvoltarea unuia şi aceluiaşi caracter. 1. Segregarea în raport de 9:3:4. 4/16 din seminţe aveau trei gene dominante. Presupunem că culoarea întunecată a pielii la om este determinată de două perechi de gene dominante nealele. 86 .albe. Nillson-Ehle. fatctcttce £/ După tipul genelor polimerice se moşteneşte şi pigmentaţia pielii la om. Copiii născuţi dintr-un bărbat negru şi o femeie albă vor fi mulatri (A. Astfel de gene au fost numite polimerice. încrucişând două soiuri de grâu cu boabe colorate şi albe (necolorate). Apiiatţu. în 1908. Moştenirea culorii la porci (epistazie dominantă).a2a2) într-o familie de doi mulatri este de 1/16. Determinaţi. 3/16 negri şi 4/16 . 6/16 . Segregarea în raport de 15:1. De exemplu. Prin încrucişarea hibrizilor din F[ între ei. aveau culoarea aguti (AaBb) (fig. în cazul epistaziei recesive. folosind grilajul Punnet.82). în F2 s-au obţinut 3 clase fenotipice: 9/16 aguti. alela recesivă a unei gene în stare homozigotă anihilează manifestarea alelei dominante sau recesive a altei gene: aa > B sau aa > bb. a obţinut în F2 segregarea în raport de 15/16 boabe colorate şi 1/16 .a. fenotipul individului depinde de numărul genelor dominante care determină caracterul dat.80. toţi şoarecii din F. 1.1 EEII alb AAbb aaBB aguti Fig. Celelalte genotipuri prezintă clase fenotipice intermediare. Analiza genetică a arătat că prezenţa a patru gene dominante la 1/16 din urmaşi determină cea mai intensă coloraţie a seminţelor. A2a2).81.două şi 4/16-0 singură genă dominantă. genele polimerice se notează cu aceeaşi literă latină cu specificarea indicelui pentru diferiţi membri. 1. Moştenirea culorii la şoareci în cazul interacţiunii epistatice a două perechi de gene nealele. Polimeria (poligenia). Probabilitatea naşterii unui negru (A1a1 A2a2) sau a unui alb {a. Toate aceste genotipuri determinau diferite nuanţe intermediare dintre roşu-intens şi alb.

Astfel. [lungimea spicului.). După tipul polimeriei cumulative se moştenesc multe caractere cantitative de importanţă gospodărească atât la plante cât şi animale (proIducţia de lapte. a. producţia de Bapte.ovale. de carne. a. La autopolenizarea acestora. F2 se obţine segregarea în raport de 15/16 . în practică sunt răspândite fi cazurile de polimerie necuiidativă. sau cel puţin a aeia dintre ele (A.triunghiulare şi 1/16 . Idepinde în mare parte de condiţii• de întreţinere. O îre segregare se explică prin existenţa a două perechi de gene cu acţiune similară. Fructul oval se formează în lipsa acestora Determinaţi cu ajutorul grilajului Punnet genotipurile în F2 la moştenirea polimerică necumulativă a formei fructului la traista ciobanului. conţinutul de zafcăr. 1. de ouă.a. -A2-). . )ţi hibrizii din Fţ au fructe triunghiulare (A1a1A2a2). numărul de Iboabe în spic.A2-). determină forma triunghiulară a fructelor. calitatea hranei. printre care i penajul de pe gambă la găini. După tipul polimeriei necumulative se moştenesc şi alte caractere.a2 a2. )mozigote după două perechi 2 o ["uamuini : gene dominante cu acţiune similară (A1AlA2A^ cu plante cu fructe ovale (a]a1a2a2). de ouă. la încrucişarea plantelor de traista cioanului cu fructe triunghiulare Fig.82. de amidon etc. rezenţa ambelor alele dominante ale acestor perechi (A.Exemplele prezentate ilustrează polimeria cumulativă: la mărirea numărului de gene polimerice dominante acţiunea lor se sumează. De exemplu. Manifesharea caracterelor polimere este A. Moştenirea culorii la boabele de grâu în cazul interacţiunii polimerice a genelor nealele. 87 . Segregarea în raport de 15:1. lungimea lânii ş.a •determinată în mare parte de Icondiţiile în care se dezvoltă or•ganismul.

dintre care 315 erau porumbaci (coloraţi). C. 5. Alegeţi răspunsurile corecte. cea recesivă . iar sora lui . Ce grupe au părinţi? a) unul are grupa Ap). d) unul din părinţi aparţine grupei A homozigot.. Determinaţi cărui cuplu aparţine fiecare copil. Explicaţi prin schemă culoarea pielii copiilor ce se vor naşte din căsătoria unui mulatru cu o femeie albă. 17 . Gena dominantă a unei perechi determină penajul colorat.II şi IV. d) supradominanţa. b) ambii părinţi au grupa AB. Determinaţi grupele sanguine ale părinţilor. b) semidominanţă. A. D. De la încrucişarea bostanului galben cu cel alb toţi bostanii erau albi.i ~jl O —•> 1.. Ce grupe vor avea copiii lor? 7. Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-l cu exemple. 6. Analizaţi interacţiunea genelor alele pe exemple din viaţă. iar celălalt grupei AB. 1.grupa IV. c) unul din părinţi aparţine grupei 0. Probleme. restul albi. La încrucişarea găinilor albe au fost obţinuţi 1680 de puişori. Determinaţi genotipurile formelor parientale şi ale hibrizilor. Enumeraţi proprietăţile genelor ce determină interacţiunea lor. iar cea recesivă nu domină coloraţia. în altă pereche. Părinţii unuia au grupele sanguine I şi II. iar celălalt A(ll) şi este homozigot ori heterozigot. Explicaţi rolul supradominanţei în agricultură. 8. 4. s-au obţinut 204 de bostani albi. Părinţii au grupele sanguine II şi III. 2. gena dominantă asigură coloraţia. c) fenomenul de heterozis în F. c) codominanţă. într-o familie se nasc numai copii ce nu aparţin grupelor sanguine ale părinţilor. La maternitate s-au confundat 2 băieţei. Raportul dintre genele ce determina grupele sanguine A şi B este: a) dominanţă.lipsa coloraţiei. 2. Cercetările au demonstrat că copilaşii au respectiv grupele sanguine I şi IV.galbeni. Supradominanţa ca fenomen de interacţiune între genele nealele determină: a) vitalitate sporită.verzi. b) rezistenţă slabă la boli şi vătămători. . 53 . Determinaţi genotipurile părinţilor şi ale puilor porumbaci. părinţii celuilalt. încrucişându-i pe aceştia între ei. Un băieţel are grupa sanguină I. 3. 3. B. d) scăderea însuşirilor biologice. Penajul alb al găinilor este determinat de 2 perechi de gene nealele. iar celălalt grupa Bm.

iar bani pentru întreţinerea unui vlvariu mare nu avea. Thomas Morgan. Morgan 89 . întrucât T. 1. De aici şi întrebarea firească: cum se vor moşteni genele plasate pe acelaşi cromozom? Răspunsul la această întrebare a fost dat de Thomas '• forgan (fig. laureat al premiului Nobel în domeniul Fiziologiei şl Medicinei în 1933. RECOMBINAREA GENELOR ÎN BAZA CROSSING-OVERULUI 3 HĂRŢILE CROMOZOMIALE 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ 1. Prin urmare. Descoperirea întâmplătoare a mutaţiei de ochi albi la drozofilâ i-a sugerat ideea utilizării acestei musculiţe în experimentele de laborator. însă la orice organism numărul genelor depăşeşte cu mult numărul de cromozomi omologi. îndeosebi a embriologiei. După terminarea Universităţii Jons Hopkins. De exemplu. Legile transmiterii genelor localizate pe acelaşi cromozom. cea mai mare reuşită a savantului. care a stabilit experimental.83). probabil. biolog şi genetician american. unul din fondatorii geneticii. fiecare cromozom poartă mai multe gene. dar încă nefundamentată ştiinţific .9 TRANSMITEREA GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 1 MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 2 ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETĂ A GENELOR. Alegerea drozofilei în calitate de obiect experimental a fost. Iniţial Morgan intenţiona să controleze experimental presupunerile lui G. Aici el s-a pătruns de Importanţa lucrului experimental la studierea biologiei. Morgan monta experimentele pe iepuri.83. Mendel referitoare la existenţa în celule o factorilor ereditari şi transmiterea lor în combinaţii întâmplătoare generaţiilor următoare.genetica. MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM Legile mendeliene explică moştenirea caracterelor determinate de gene plasate pe cromozomi neomologi. preocuparea sa la acel moment. Morgan pleacă în Europa unde lucrează în laboratoarele Naples Marine. 1. Succesele obţinute în embriologle nu i-au stăvilit dorinţa de a se ocupa de o ştiinţă la modă. T. Fig. omul dispune de 23 perechi de cromozomi şi de câteva sute de mii de gene. rezultatele se lăsau aşteptate.

prolificitatea femelelor care pot depune negru 200-300 de ouă. 1. Morgan şi colaboratorii Fig. 1. încrucişarea femelelor cu corp gri .85).86.84.T. iar în a doua femele virgine din Fj cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive.normale (b+ b+vg+ vg+) cu masculi ce aveau corp tare. 1 I . 1. Fig. Rezultatul obţinut corespunde regulii uniformităţii hibrizilor de prima generaţie.87. Prima încrucişare de analiză. condiţii dirijabile (pe au se pot obţine 30 de generaţii).84) prezintă un obiect comod de cercetare datorită următoarelor particularităţi: XX XV . Studiind moştenirea a două caractere . aripi rudimentare .numărul relativ mare de caractere detervg+vg+ b b vg vg formale minate de gene dispuse doar în 4 perechi de b vg b+vg* cromozomi. 90 . în prima au fost încrucişaţi masculi din F! cu femele virgine homozigote după ambele gene recesive (bb vg vg). Toţi hibrizii din Fl aveau corp gri şi aripi normale (fig. 1. Rezultatele acestor încrucişări au fost diferite.85.aripi normale cu mas. 1.numărul mare de mutaţii (-50) ale diferitelor gene. Interpretarea cromozomială a înlănţuirii genelor plasate pe acelaşi cromozom.dimensiunile relativ mici ale corpului şi Fig. Prin urmare. caracterele corp negru şi aripi rudimentare sunt determinate de gene recesive. corp .culoarea neagră a corpului b {black) şi aripi rudimenb*b vg*vg tare vg iyestigeal) . fenotipul b vg b b vg vg genotipul b*b vg*vg fenotipul 50% 50% Fig. negru şi aripi rudimentare (bb vg vg).o Musculiţa de oţet {Drosophilla melanogaster) {fig. F.său au încrucişat femelele cu corp gri şi aripi culi corp negru . Aspectul exterior şi caperioada scurtă de dezvoltare embrionară în riotipul femelei şi masculului la drozofilă. diferiţi după formă şi mărime.aripi rudimen. Ulterior au fost efectuate două încrucişări de analiză. 1.

De exemplu.5% corp negru .aripi reduse. întrucât segregarea în cazul încrucişării de analiză reflectă raportul gârneţilor jformaţi de hibrizii din F.aripi reduse.5% 41. indiferent de sex: corp cenuşiu .. Reprezentarea schematică a fenomenului I crossing-over. gârneţi parientali crossinggârneţi over recombinaţi 91 .5% 8. în 83% de b*vg* bvg b vg bvg b b* vg* vg vg vg*vg vg* *1. 2. 41. Deşi s-au obţinut patru lase fenotipice.5% f. şi nu patru ca în cazul combinării independente a caracterelor în conforlitate cu legea a doua a lui Mendel {fig.87). raportul lor nu era de 1:1:1:1 conform legii segregării independente apă fiecare pereche de caractere.aripi normale şi 8. înlănţuit.aripi normale şi corp negru . masculii din Fj formează doar două tipuri de eameţi.aripi normale şi corp negru . Totalitatea genelor ispuse pe un cromozom formează un grup de linkage (de înlănţuire). Determinaţi clasele genotipice obţinute în această încrucişare de analiză.88.89.23.aripi rudimentare.în prima încrucişare de analiză {fig.88. 1. 1.5% de iusculiţe cu corp gri . reiese că. 1. 1. ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETA A GENELOR. Numărul ipelor de linkage este egal cu numărul haploid de cromozomi.s-au obţinut rezultate total diferite de . Prin urmare. RECOMBINAREA GENELOR IN BAZA CROSSING-OVERULUI în cea de a doua încrucişare de analiză . la om . De aici putem deduce că genele ce letermină corp gri . A doua încrucişare de analiză.5% corp tgru .femelă virgină din Ft cu masculi îmozigoţi după ambele gene recesive .5% 8. Raportul real s-a dovedit a fi de: 41. 8. la îzofilă distingem 4 grupe de linkage.aripi normale.86) s-au obţinut două clase fenotipice de îusculiţe. 1.aripi rudimentare sunt plasate ! acelaşi cromozom şi de aceea se transmit împreună.le înregistrate în prima încrucişare de analiză (fig.5% corp gri .

S-au efectuat două încrucişări de analiză diferite.5% 41. în cea de a doua doar 83%.89). la 17% înregistrânduse caractere recombinate. iar în 17% au apărut îmbinări noi ale acestora.90. în a doua.5% 16.5% 16. în prima s-au încrucişat masculi din Ft cu femele homozigote după ambele gene recesive (corp negru . şi anume: corp negru . femelele din Fi s-au încrucişat cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive. Hibrizii din Fi moşteneau caracterele dominante: corp cenuşiu .5% 8. celulele homozigotului recesiv 66% de meioze fără crossing-over 4 34% de meioze cu prima diviziun 100% de meioze fără crossing-over 16.aripi normale. Amintiţi-vă după fig.5% 8.5% 16.aripi rudimentare).5% de gameţi b* vg* 8. Rezultatele obţinute nu se conformează nici cu înlănţuirea genelor plasate pe acelaşi cromozom. Interpretarea cromozomială a rezultatelor celei de a doua încrucişări de analiză.5% de gameti b vg | 25% 25% 25% 25% 83% gârneţi parientali J 700% de gârneţi identici bvg Fig.aripi rudimentare.aripi normale şi corp gri .5% 8. Cauza rezidă în schimbul reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi în timpul meiozei (fig.90 cum este numit fenomenul de schimb reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi. 1. 1.5% | byg byg* 17% de gârneţi recombinaţi \41. 92 . S-au obţinut aceleaşi rezultate ca şi în cazul studiat anterior: în prima încrucişare de analiză toţi indivizii moşteniră îmbinarea părintească de caractere. Experimentul a fost repetat pe musculiţe cu o altă îmbinare a caracterelor analizate mai sus. 1. Apariţia de indivizi cu caractere recombinate poate fi explicată doar prin faptul că în cazul femelelor înlănţuirea genelor situate pe acelaşi cromozom nu este completă.cazuri s-a repetat îmbinarea părintească a caracterelor.

prin metode speciale. Ideea a t folosită de T. 3. frecvenţa crossing-overului este de 17%. Morgan pentru determinarea distanţei dintre gene în cazul Dzofilei. egal cu numărul haploid de cromozomi. întocmirea hărţilor cromozomiale presupune determinarea apartenenţei genei un anumit grup de linkage şi corespunderii grupei de linkage studiate unui lumit cromozom. Diferiţi •omozomi conţin un număr diferit de gene. putem afirma că genele localizate pe acelaşi ^ cromozom se moştenesc înlănţuit. pentru diferite gene este diferit şi depinde de distanţa dintre ele: cu cât acestea ^Z. 93 . distanţei în procente de la un capăt al cromozomului. Procentul recombinărilor zi. se pot recombina. • Genele alele îşi pot schimba locurile. f? Generalizând cele expuse. T. • Genele sunt amplasate în cromozom într-o anumită consecutivitate lineară. sunt situate mai aproape. de aceea unele tcaractere se moştenesc împreună. Hărţile genetice se întocmesc pentru . HĂRŢILE CROMOZOMIALE în baza rezultatelor încrucişărilor de analiză. Observările au arătat că procentul de organisme cu ractere recombinate este mai mare la o distanţă mai mare dintre gene. Motivul nu este însă cunoscut. cu atât probabilitatea că ele se vor moşteni împreună (~j este mai mare şi invers. Apartenenţa genei la un îumit grup de linkage şi distanţa dintre gene se determină prin studierea iltatelor încrucişărilor. precum şi a distanţei dintre gene. 1. • Pentru fiecare specie este caracteristic un anumit număr de grupe de linkage. Pentru stabilirea localizării grupului de linkage se >losesc cromozomii cu structură modificată. Morgan şi discipolii săi au îs la concluzia că frecvenţa de apariţie a organismelor cu caractere recombinate îflectă distanţa dintre gene. Hărţile cromozomiale mai sunt lite şi hărţi genetice ale cromozomilor. în baza celor spuse despre moştenirea înlănţuită a genelor plasate pe acelaşi cromozom tezele de bază ale teoriei cromozomiale se formulează astfel: • Genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă un anumit locus.întrucât indivizii cu caractere recombinate alcătuiesc în cazul analizat 17% din descendenţi. Frecvenţa recombinării I ţte direct proporţională cu distanţa dintre gene. Cu acest scop. • Genele dintr-un cromozom formează un grup de linkage. gradul de înlănţuire fiind determinat de distanţa dintre ele.care pereche de cromozomi omologi cu indicarea denumirii complete sau ^scurtate a genei. Dar apare întrebarea de ce recombinarea genelor nu are tz loc în prima încrucişare de analiză? Studiile efectuate au arătat că la masculii de ^ drozofilă crossing-overul nu are loc. Această legitate a fost numită regula lui Morgan.91). luat ept zero. • Genele alele ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi. Astfel a fost întocmită prima hartă cromozomială: reprezentarea grafică amplasării genelor pe cromozomi (fig.

perişori între faţete (lipsa lor). IV : bt .ariste scurte (normale).număr redus de perişori (normal).ochi rubinii (roşii). sp .aripi arcuite (drepte).91. ey lipsa ochilor (prezenţa ochilor).aripi încovoiate (drepte). ev .corp negru (cenuşiu). 8 . d .perişori scurţi (normali). e c .I normă mutaţie normă mutaţie III normă IV mutaţie 1 : cu V \ : Y— corp galben (cenuşiu). a . car . ro. 1.perişori scurţi (normali). f— perişori bifurcaţi (normali). W— ochi albi (roşii). D . Mg . c.pată pe aripă (lipsa petei). b . dp -aripi scurte (normale). Cifrele indică distanţa dintre gene şi unul din capetele cromozomului. v. vg — aripi rudimentare (normale). 94 .aripi mici (normale). e-corp negru (cenuşiu). p .aripi sucite (normale).corp de culori închise (gri).picioare scurte (normale). ca -ochi rubinii (roşii). III: ni—faţete groase (normale). ss . II: al. Hărţile genetice ale cromozomilor drozofîlei.absenţa unei nervuri de pe aripă (prezenţa ei). s. pr— ochi purpurii (roşii). bb perişori scurţi (normali).ochi plaţi (rotunzi). Fig.faţete groase (normale). m. se-ochi cafenii (roşii). Literele sunt abrevieri ale genei mutante.ochi purpurii (roşii).ochi roz (roşii).

în unele cazuri. orz. muscă. 95 . Până în prezent au fost întocmite hărţile cromozomiale pentru drozofilă. Deoarece plastidele ajung la zigotprin intermediul citoplasmei ovulului. ceapă. roşii. drojdii. sterilitatea masculină nu dispare. bacterii. La polenizarea plantelor cu sterilitate masculină cu polen normal în [majoritatea cazurilor se obţin plante cu polen steril. ţânţar. alge. albe şi cu amestec de plastide verzi şi albe. şoarece. sau formează polen steril. Hărţile cromozomiale permit de a prevedea caracterul moştenirii caracterelor. 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ Pe lângă cromozomi. om. iar în selecţie uşurează alegerea perechilor pentru încrucişare. Plastidele se divid autonom în celulă şi se repartizează la întâmplare între celulele-fiice. Ca urmare. caracterul dat se moşteneşte pe linie maternă. iar altul se lungeşte. Fenomenul a fost numit sterilitate citoplasmatică masculină şi este determinat de particularităţile I citoplasmei. Moştenirea caracterului „frunze pestriţe" ţine de transmiterea la diviziunea celulară a două tipuri de plastide: verzi şi albe. sfeclă se întâlnesc forme ce nu formează polen. Mitocondriile de asemenea conţin ADN inelar şi dispun de propriul aparat de sinteză a proteinelor. grâu. ereditatea extracromozomială mai este numită şi citoplasmatică. Moştenirea plastidică a fost descoperită la unele plante: frumoasa-nopţii. Genele mitocondriale controlează | două grupe de caractere ce ţin de activitatea sistemelor respiratorii şi rezistenţa la antibiotice şi alte toxine. Moştenirea mitocondrială. Celulele. La repetarea acestei încrucişări [pe parcursul mai multor generaţii. pentru a stabili care grup de gene au trecut de la un grup de linkage la altul. Aceste modificări structurale ale cromozomilor sunt vizibile la microscop. purtători ai informaţiei ereditare pot fi şi unele organite celulare care posedă propriul ADN. pe lângă frunzele verzi obişnuite.a. pe frunză vor apărea sectoare erzi. orez. întrucât organitele celulare sunt moştenite prin intermediul citoplasmei. Moleculele de ADN ale acestor organite conţin informaţia despre propriile proteine. Ulterior se face analiza genetică a descendenţilor cu astfel de cromozomi. porumb. găină. La porumb. transmiţându[se pe linie maternă. guraleului ş. mu poate fi determinată structura responsabilă de dezvoltarea caracterului dat. Ereditatea citoplasmatică masculină. virusuri. la diviziune formează trei tipuri de celule: cu plastide verzi. precum şi despre ARNm şi ARNt care participă la sinteza lor. ce conţin un amestec de plastide verzi şi albe. pestriţe şi albe. Ca urmare un cromozom se scurtează. în funcţie de care deosebim respectiv moştenirea plastidică şi mitocondrială a caracterelor. în celulele eucariote astfel de organite sunt cloroplastele şi mitocondriile. deşi este evidenţă moştenirea extracromozomială a caracterului. La aceste plante.se asigură trecerea unei porţiuni de cromozom la un alt cromozom. există şi frunze pestriţe.

c) 8000 gene. Drosophila melanogaster constituie un excelent material de cercetare. Rh-pozitiv şi eliptocitoza (eritrocite eliptoidale) sunt determinate de gene autozomale dominante. Numărul de gene la Drosophila melanogaster este de aproximativ: a) 4 gene. 96 . 2. d) nu vine în contradicţie nici cu una din legile lui Mendel. 5. b) perechea II. c) poate avea loc şi în interiorul genei. 4. Morgan. fa) 16 gene. c) toate celulele conţin cromozomi gigantici. 1965). 3. b) se manifestă numai în cazul genelor situate pe acelaşi cromozom. 3. d) perechea IV. d) generaţiile se succed la intervale mici de timp. 2» Enumeraţi particularităţile structurale aie musculiţei Drosophila melanogaster care au făcut din ea un obiect al cercefărilor genetice. Rh-pozitiv moştenindu-l de la un părinte. Fenomenul de linkage: a) este contrar legii a ll-a a lui Mendel. Determinaţi coraporturile procentuale ale genotipurilor şi fenotipurilor probabile ale copiilor din această familie. d) 5000 gene. Probleme.z=^ —1 i x^ ~ <f O 1. 6. Unul dintre soţi este heterozigot după ambele caractere. 1. 5. d) prezintă schimbul reciproc de gene plasate pe cromozomi pereche. C) perechea III. La om locusul factorului RH rezus e înlănţuit cu locusul ce determină forma eritrocitelor şi se află la o distanţă de 3 morganite de el (C. c) contravine legii I a lui Mendel. Cei mai mici cromozomi la Drosophila melanogaster formează: a) perechea I.Explicaţi prin schemă rezuitateie experimentelor făcute de Morgan pe museuiiţa de oţet. b) are loc numai în meioză. 4. deoarece: a) are un număr redus de cromozomi. b) prezintă un mare număr de gene mutante. Alegeţi răspunsurile corecte. Elucidaţi esenţa şi rolul hărţilor cromozomiale. Stern. iar eliptocitoza de la celălalt. Al doilea soţ are Rh-negativ şi eritrocite normale. Analizaţi biografia fui T. Crossing-overul: a) are loc numai în mitoză.

iar din cele mici . adică.masculi. Acest tip de determinare a sexului ste numitprogamic. ci. de ce depinde sexul viitorilor indivizi în cazul tipului singamic determinare a sexelor? Observările geneticienilor au arătat că în limitele unei masculii şi femelele se nasc în proporţii egale. a XII-a „_ . crustacee. Apare întrebarea. numite sexuale. este caracteristică determinarea sexului după pcundaţie. segregarea după sex ste apropiată de 1:1. Caracterele sexuale secundare bontribuie indirect la întâlnirea şi împerecherea indivizilor de sex opus. din larvele ce plutesc liber în apă se dezvoltă femele. reptile pcul se determină în timpul fecundaţiei. înotătoarelor la peşti etc. i Rotatoria. arahnide. Enumeraţi caracterele sexuale primare şi secundare la om. mamifere.MOŞTENIREA CARACTERELOR CUPLATE CU SEXUL! 1 DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR 2 DIFERENŢIEREA SEXULUI 3 EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX • 1. de exemplu iermele marin Bonellia viridis. Din cele mari după fecundaţie se szvoltă femele. peşti. Astfel. iar din ele ce se fixează de trompa femelei sau se află în apropierea acesteia . La insecte. Pentru unele animale. se diferenţiază în primare şi secundare. DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR Sexul reprezintă o totalitate de caractere şi însuşiri ale organismului care asigură [reproducerea şi transmiterea informaţiei genetice prin intermediul gârneţilor.masculi. Acesta este cel mai răspândit tip de îterminare a sexului şi este numit singamic. Printre acestea pot fi enumerate: deosebirile în culoarea. Caracterele sexuale I rimare includ un şir de particularităţi morfologice şi fiziologice care asigură )rmarea gârneţilor şi contopirea lor la fecundaţie. Caracterele care determină deosebirile dintre indivizii de sex opus (dimorfismul •exual). forma şi dimensiunile penelor la răsări. Determinarea sexului poate avea loc la diferite etape ale ciclului reproductiv. Repartizarea neuniformă a citoplasmei în ovogeneză duce i formarea a două tipuri de ovule: mari şi mici. mărimea glandelor mamare la mamifere. Phylloxera vastartix şi Dinophilus sexul zigotului se determină încă timpul ovogenezei. Acest raport numeric coincide cu segregarea obţinută la ologie. păsări.

Tipul XO a fost numit fluture şi este caracteristic pentru ortoptere. La ploşniţa-de-iarbă Protenor. Dacă spermatozoidul poartă cromozomul Y (sau este lipsit de cromozom sexual). numărul de cromozomi sexuali este egal la ambele sexe. Schematic moştenirea sexului în cazul isectelor descrise se prezintă astfel: Protenor P 9 Din schemă se vede că în ambele cazuri femela formează un tip de gârneţi. 1. la un număr egal de autozomi. Genotipul femelei poate fi notat ca 2A + XX.Ligaeus. Ei au observat că cariotipul femelelor şi masculilor se deosebesc după o pereche de cromozomi. nematode.XY. Această presupunere a fost expusă încă de G. gândaci. La fecundaţia ovulului de către un spermatozoid ce poartă cromozomul X va rezulta un individ de sex feminin. numiţi mai târziu sexuali. deoarece la baza formării lor stă meioza.hetemgametic. ulterior fiind confirmată experimental de E. Deosebirile dintre cromozomii sexuali s-au dovedit a fi cantitative şi calitative. 1. Ele formează două tipuri de ovule: Z sau W. polichete. amfibieni. care formează un singur tip de gârneţi după cromozomii sexuali.două (X şi O. mamifere. Cercetările au arătat că la toate păsările. sau X şi Y). iar cel ce formează două tipuri de gârneţi . iar masculii .doi cromozomi X.92). La o altă specie de ploşniţă-de-iarbă . iar a masculului . este numit homogametic. păianjeni. Masculii sunt homogametici şi formează un singur tip de 98 . Sexul. Tipul XY poartă denumirea de Drosophilla şi se întâlneşte la diptere. individul va fi de sex masculin. Wilson şi MacClang pe exemplul insectelor.2A + XO (2A reprezintă garnitura diploidă de autozomi). plantele dioice şi la om. Mendel. numai că femelele conţin doi cromozomi sexuali identici XX.heterozigot. Ambele tipuri de gârneţi masculini se formează în proporţie egală de 1:1. reptile şi plante sexul heterogametic sunt femelele.93). în cazul când acceptăm ideea că sexul se moşteneşte după acelaşi principiu. La fel se determină sexul şi la om (fig. Sexul heterogametic poate fi de două tipuri: XO sau XY. sexul zigotului este determinat de mascul (fig. la unele specii de nevertebrate. iar masculii doar unul. peşti. multe specii de căpuşe. iar celălalt homozigot după gena recesivă (aa). iar celălalt . femelele poartă doi cromozomi sexuali identici . unul din sexe trebuie să fie homozigot. iar masculul doi cromozomi sexuali diferiţi .cu încrucişarea de analiză când unul din părinţi este heterozigot (Aa). întrucât la drozofilă femela este homogametică.

De exemplu.Z.92. Determinismul cromozomial al sexelor la Drozofilla.93. La om. astfel încât la momentul naşterii la 106 băieţei revin 100 de fetiţe. oo . cu o garnitură haploidă (n). Tipul Abraxas de determinare a sexului. la albina meliferă regina depune două tipuri de ouă.masculi (trântori). Tipul haploid de deteriism cromozomial al sexului.95). în natură se întâlneşte şi un tip specific de determinism cromozomial al sexelor . Determinismul cromozomial al sexelor la om. 1. La aceste animale cromozomii sexuali lipsesc. în primele luni de sarcină sunt eliminaţi mai mulţi embrioni de sex masculin.94. iar din cele nefecundate .ci Fig. 1. 1. cu garnitura diploidă de cromozomi (2n). 1. în momentul conceperii. El este caracteristic pentru o serie de insecte cum ar fi albina meliferă.haploid. Din cele fecundate se dezvoltă albine lucrătoare şi regine. sexul fiind determinat de ploiditatea cromozomilor (fig. 1.95. Fig. la 100 de embrioni fetiţe revin circa 150 de embrioni băieţei. în realitate se nasc mai mulţi indivizi de sex masculin. g. }fig. Unii cercetători explică fenomenul prin viabilitatea mai înaltă a spermatozoizilor purtători ai cromozomului Y faţă de cei ce poartă cromozomul X. spermatozoizi . 1. dintre care o parte fecundate. Teoretic toate tipurile enumerate de determinism cromozomial al sexului asigură un raport constant al sexelor de 1:1. iar altă parte nefecundate.94). Tipul ZW de determinare a sexului a fost numit Abraxas (fig. viespile şi furnicile.

Amintiţi-vă care sunt glandele producătoare de hormoni sexuali la om. Aceste gene controlează secreţia de hormoni sexuali care şi asigură diferenţierea sexului. este intersexuală şi sterilă . La vitele mari cornute. Aceste schimbări sunt cauzate de faptul că testiculele încep să funcţioneze înaintea ovarelor. gemenii unisexuali sunt normali.a celui feminin.estrogenii şi progesteronul. Astfel de rezultate au fost obţinute în experimentele pe triSchema 1.3 t o n {pieurodeles waltlii). ca în experimentul descris mai sus. iar viţeluşa. sau ca urmare a unor dereglări hormonale. Studiind rolul glandelor sexuale în diferenţierea sexelor. prin urmare şi diferenţierea lui. în caz de schimbare a raportului hormonal specific sexului dat. La masculi predomină genele ce asigură dezvoltarea sexului masculin.2. Prin acţiunea preparatelor hormonale s-a reuşit schimbarea sexului la unele animale chiar până la formarea de gameţi de sex opus. se creează condiţii pentru dezvoltarea caracterelor sexuale specifice celuilalt sex. şi feminini . unele PREDETERMINAREA HORMONALĂ A SEXULUI broaşte (Xenovus laevus) Desti LA PEŞTII ORYZIAS LATIPES oroaşte (Aenopus laevus). întrucât nivelul acestor hormoni în sânge este controlat de genele ce determină sexul.estrogenii şi progesteronul. de regulă. iar la femele . de exemplu prin castrarea masculilor. 100 . influenţând prin secreţia de hormoni sexuali masculini dezvoltarea embrionului feminin. la mascul vor predomina androgenii. caracterele de mascul se restabilesc.genitaliile externe sunt de tip feminin. DIFERENŢIEREA SEXULUI 2 __i cu Determinarea sexului este urmată de dezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare. cât şi la femele. viţelul este normal.cel feminin (XX). peşti p â XrYR roşii X 9 X X albi (Oryzias latipes). Ambele tipuri de hormoni sunt prezente atât la masculi. iar r r XY xx xx homogametic . Să urmărim una din aceste schimbări de sex pe exemplul peştişorilor decorativi. savanţii au observat că la înlăturarea testiculelor cocoşul capătă caractere de găină. spre deosebire de cei bisexuali. în caz de bisexualitate. păsări şi alte animale. dar într-un raport diferit. adică dispun de gene ce determină dezvoltarea ambelor sexe. dar într-un raport cantitativ diferit. iar cele interne masculin. La aceşti peştişori heterogametic r R r r este sexul masculin (XY). Se cunosc hormoni sexuali masculini androgenii. iar la femelă . Rezultatele acestui experiment şi a multor altora au sugerat ideea că organismele genetic sunt bisexuate. Bisexualitatea ereditară a organismelor este confirmată de cazurile de schimbare a sexului în ontogeneză în condiţii naturale şi experimentale. Dacă acestei „găini" i se transplantează testicule de la un cocoş normal.

3. iar alela recesivă .caracterul mamei. Prin urmare. EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE Moştenirea genelor localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul lor: atât la încrucişarea directă (AA x aa).alb) (încrucişarea directă). Ambele grupe fenotipice erau reprezentate în număr egal de masculi şi de femele. Analiza sexuală a descendenţilor a arătat că ochi roşii :\eau toate femelele şi jumătate din masculi. iar masculii roşii X Y {schema 1. iar fiii .albe.femelă cu ochi albi şi mascul cu ochi roşii (fig. toţi masculii din grupa a doua genotipic continuau să rămână masculi.pe cromozomul X. 1. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de sex feminin homogametic. Ei se încrucişau liber cu masculi roşii normali. Fiicele moştenise caracterul tatălui. ceea ce nu se poate spune despre încrucişarea indirectă. Morgan de studiere a moştenirii culorii ochilor la drozofilă. La încrucişarea femelelor cu ochi roşii cu masculi cu ochi albi w (din eng. Demonstraţi că în cazul încrucişării directe şi a celei indirecte se obţin aceleaşi rezultate. în consecinţă. Deosebirile rezultatelor celor două încrucişări arată că moştenirea culorii albe a ochilor depinde de faptul care părinte este 101 G . în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 75% de musculiţe aveau ochi roşii şi 25% . iar cea albă . Pentru a afla dacă această regulă este valabilă şi pentru genele localizate în cromozomii sexuali.96). iar ochi albi cealaltă jumătate din masculi. toţi hibrizii din F. Rezultatele încrucişării directe corespund legilor mendeliene. ceea ce demonstrează că culoarea roşie a ochilor este dominantă. La încrucişarea hibrizilor din Fj intre ei. aveau ochi roşii {fîg. Gena dominantă a culorii roşii se află pe cromozomul Y.ochi albi. white .3). Masculii rezultaţi din această încrucişare erau roşii. Determinaţi segregarea după sex în cazul încrucişării ? XrY* xt?X' Rezultatele acestui experiment confirmă că bisexualitatea este determinată genetic şi că diferenţierea sexului poate fi schimbată în ontogeneză. toţi masculii au fost împărţiţi în două grupe. Cei din prima erau hrăniţi normal.97) . să analizăm rezultatele experimentelor lui T. La încrucişarea hibrizilor din F! intre ei s-a obţinut acelaşi raport al hibrizilor de 1:1. 1. r r r R femelele albe au genotipul X X . iar femelele . iar fenotipic erau femele cu ovare normale şi caractere sexuale secundare feminine. în cazul încrucişării indirecte . iar în mâncarea celor din grupa a doua s-a adăugat hormon sexual feminin. cât şi la cea indirectă (aa x AA) se obţin aceleaşi rezultate.Pentru experiment s-au luat peştişori roşii şi albi.în Fj s-au obţinut două clase fenotipice în raport de 1:1. Până la diferenţierea glandelor sexuale.recesivă.

50% Xw Xw Xw+ Y $ ochi roşii 25% Ş ochi roşii 25% Xw + Ş ochi roşii 25% fxwj 50% Xw Xw Y » Xw S 50% Xw Xw Xw Y Ş och/ raş/7 (J och/ a/W Ş ochi albi (J ochi albi Fig. 50% musculite cu ochi roşii 50% musculife cu ochi roşii 50% musculite cu ochi roşii toţi d 25% 9 25% â 25% 9 25% â (51 ochi roşii Ş ochi roşii X (51 och/ a/6/ Xw Y P fenotip genotip Ş ochi albi Xw Xw X gârneţi F1 Fi* 1 Fi Ş ochi roşii din F( X (J ochi albi din Fj ochi roşii din Fj X Ş ochi roşii din F1 XA/ + XW fenotip genotip Xw+ Y X w + Xw Xw Y Xw + J CYJ 50% J I — 50% (xwy Txwj 50% 50% gârneţi ? \ v n y 50% 25% Xw + fa*) 50% ^ — S 50% 25% Xw^ Y ţ j och/ roş// 25% (vV- 25% 25% + Xw + [X . încrucişarea directă.? ochi roşii â ochi albi 50% 9 50% d 50% 9 25% â F.97. Fig. 1. 1. încrucişarea indirectă. i musculite cu ochi roşii ? ochi albi 50% musculite \ cu ochi roşii ) ochi roşii F. 102 .96.

XBXb . Acest aracter este determinat de gena dominantă B. în cazul când purtătorul caracterului dominant este tatăl. De exemplu. la pisică se întâlneşte o coloraţie specifică a blănii constând din alternarea petelor negre şi roşcate.heterogametici (XY). caracterul lui va fi moştenit de fiice.pisică roşcată. lucru inexplicabil până când nu s-a stabilit că moştenirea acestui caracter este cuplată cu sexul. — ^jf— O1 -* 'U Moştenirea caracterelor determinate de gene amplasate pe cromozomul X a fost studiată şi pe exemplul altor animale.98). Studiile au arătat că culoarea neagră se datorează alelei B.alelei b. XBY pisoi negru. 1. primind un cromozom X de la mamă şi unul de la tată.ochi roşii. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de heterogameţie a sexului . iar cea roşcată . Cu unele din ele vă veţi face inoscut la studierea temei "Genetica omului". întrucât fiicele din Fj sunt heterozigote după caracterul dat. toţi hibrizii j din Fj vor moşteni caracterul mamei. cei doi cromozomi sexuali X ai femelelor cu ochi albi din încrucişarea indirectă vor purta alela recesivă. La om sunt studiate circa 150 de gene sex-linkage. cât şi fiii primesc un cromozom X de la mamă. iar unicul cromozom sexual X al masculilor cu ochi roşii gena dominantă. Fiii însă vor moşteni caracterul mamei. minin. Femelele la drozofilă sunt homogametice (XX).femele pestriţe cu mascul cu penaj negru . un cromozom X al cărora este de origine paternă. rezultatele încrucişărilor reciproce diferă. în acest caz deosebirile dintre cele două încrucişări sunt explicabile. Pisoi cu o atare coloraţie nu se întâlnesc. întrucât unicul lor cromozom X Iste moştenit de la mamă. Amintiţi-vă ce tip de interacţiune a genelor alele avem în cazul pisicilor cu pete negre şi roşcate.pisoi roşcat. Prin urmare.pisică neagră. în acest caz fenotipurile enumerate sunt determinate de următoarele genotipuri: X B X B . în baza analizei rezultatelor experimentelor descrise mai sus putem afirma cu certitudine că moştenirea caracterelor determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali depinde de repartizarea lor în meioză şi de recombinarea la fecundaţie. i cazul încrucişării directe . iar masculii . fenotipic vor moşteni caracterul tatălui .ochi albi (fig.cocoşeii 103 .pisică cu pete negre şi roşcate. localizată pe cromozomul sexual X. Dacă purtătoarea caracterului dominant este mama. întrucât sexele se deosebesc după cromozomii sexuali. Să urmărim cum se va moşteni penajul pestriţ la găini (fig. deoarece cromozomul Y genetic este inert. Ambele alele sunt localizate pe cromozomul X. Putem presupune că gena dată este localizată pe cromozomul sexual X. XbY . Acest tip de moştenire a caracterului de la mamă la fiu şi de la tată la fiice este numit în cruce sau criss-cross.97). X"Xb . deoarece atât fiicele.purtătorul acestei gene. 1. Singurul cromozom X al fiilor din F1 parvine de la mamă şi de aceea fiii moştenesc caracterul mamei .

După acelaşi principiu se moşteneşte şi chilia la femei şi bărbaţi. deoarece moşteneau gena dominantă de la mamă. combinării lor la fecundaţie. se obţin cu 20-30% mai multă mătase.de gena recesivă h. deoarece unicul lor cromozom X era de origine paternă. Rezultatele acestor încrucişări ne demonstrează încă odată că moştenirea caracF-. iar la femei . Cunoaşterea caracterelor cuplate cu sexul dă posibilitatea de a separa descendenţa după sex îndată după naştere. La încrucişarea femelelor cu penaj negru cu masculi pestriţi. Gena dominantă se va manifesta la femele numai în stare homozigotă. de aceea caracterele determinate de aceste gene sunt numite controlate de sex. în sericicultură. 1. Moştenirea penajului la găini (caracter zomilor sexuali în meioză şi cuplat cu sexul). Importanţa practică a moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. la ei însă aceste caractere nu se manifestă.nu. din care. prin restructurarea cromozomială.98. De exemplu.nu. dar care se manifestă doar la indivizii unui sex. Dominanţa unor gene depinde de sexul individului. Masculii sunt purtători ai genelor ce determină aceste caractere pe care le transmit fiicelor. ouăle se separă după culoare. 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX Se cunosc caractere determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali sau autozomii ambelor sexe. producţia de ouă etc. cocoşii fiind crescuţi pentru carne. terelor sex-linkage corespunde pe deplin repartizării cromoFig. Astfel s-a reuşit "colorarea" gogoaşelor produse de masculi. în avicultura este foarte important de a stabili sexul puilor de o zi după fenotip în vederea hrănirii lor separate. La bărbaţi gena chiliei domină. Drept exemplu pot servi producţia de lapte şi conţinutul de grăsime în lapte. alelele ce determină culoarea ouălor au fost "plasate" pe cromozomii sexuali. iar femeile . dezvoltarea coarnelor la oi este determinată de gena dominantă H. de aceea bărbaţii heterozigoţi după această genă vor fi pleşuvi. Astfel de caractere sunt numite limitate de sex. Masculii heterozigoţi Hh vor avea coarne. Cu ajutorul unei maşini de sortare. lipsa lor . 104 . de regulă. toţi puişorii din Ft erau pestriţi.nu. asigurându-se o alimentare mai calorică celor colorate.dinFj aveau penaj pestriţ. Puicuţele din Fj aveau penaj negru. iar femelele cu acelaşi genotip (Hh i . la fel şi cea recesivă la mascul. care funcţionează pe bază de fotoelemente.

Descrieţi mecanismul următoarelor tipuri de determinism cromozomial al sexului: a) progamîc. A. O femeie cu ochi căprui şi vedere normală. dacă se ştie că gena ochilor căprui se transmite drept caracter dominant autozomal. 5. Explicaţi schema moştenirii alelelor sex-linkage pe exemplul încrucişărilor efectuate de Morgan. d) se întâlneşte şi la lăcuste. c) femela în acest caz este homogametică. b) conţine acelaşi număr de gene ca şi cromozomul omolog X. b) este caracteristic tuturor insectelor. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: a) tip Protenor b) tip Abraxas c) tip Drosophila d) tip haploid e) tip fluture 1)XY 2) XX 3) XO 4) O 5) ZZ 6)rt 3. Ce genotipuri pot avea descendenţii acestui cuplu.7O 1. Cromozomul Y uman: a) este un cromozom de talie mare comparativ cu cel de tip X din aceeaşi pereche. 2. Hemofilia clasică se transmite drept caracter recesiv înlănţuit cu cromozomul X. 105 . 6. Tipul Drosophila de determinism cromozomial al sexelor: a) este specific omului. 4. d) determină sexul masculin la om. c) unele gene de pe cromozomul Y pot suferi mutaţii. B. Un bărbat sănătos se căsătoreşte cu o femeie ce nu suferă de hemofilie. s-a căsătorit cu un bărbat cu ochi albaştri şi vedere normală. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. tatăl căreia suferea însă de hemofilie. Analizaţi schema moştenirii criss-cross a caracterelor. Probleme. Determinaţi genotipurile descendenţilor acestui cuplu. 2. tatăl căreia avea ochii albaştri şi suferea de daltonism. iar gena cecităţii cromatice (daltonismului) este recesivă şi este înlănţuită cu cromozomul X. b) singamic.

de exemplu. de carne ş. deosebim două forme ale variabilităţii {schema 1. particularităţile structurale şi funcţionale etc.cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor datorită căreia indivizii aceleiaşi specii se deosebesc după unul sau mai multe caractere: dimensiunile corpului sau organelor. 106 . greutatea fructelor. Acest tip de caractere este determinat de mai multe gene şi de aceea moştenirea lor se abate de la legile mendeliene. Cercetările au arătat că variabilitatea este generată de două grupe de factori: 1) deosebirile în genele moştenite de la părinţi şi 2) influenţa condiţiilor de mediu în care are loc dezvoltarea individuală. culoarea blănii. 39). FORMELE VARIABILITĂŢII Amintiţi-vă noţiunea de variabilitate (a se vedea p.a. Caracterele determinate prin măsurări reprezintă caractere cantitative. Caracterele calitative reprezintă o descriere tipologică a organismelor: culoarea şi forma fiorii şi ale fructului. Diversitatea uimitoare de organisme ce populează Terra sunt consecinţa variabilităţii . cât şi cantitative ale organismelor. Moştenirea caracterelor calitate are loc în conformitate cu legile mendeliene. forma lor. în funcţie de factorul declanşator. seminţelor.4 : neereditară (fenotipică. de ouă.§ VARIABILITATEA ORGANISMELOR 1 FORMELE VARIABILITĂŢII 2 VARIABILITATEA NEEREDITARĂ 3 VARIABILITATEA EREDITARĂ 4 ALEUSMUL MULTIPLU 5 LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE 6 SECURITATEA GENETICĂ 1.4): Schema 1. pigmentaţia.a. modificativă) ereditară (genotipică) combinativă mutaţională Variabilitatea vizează atât caracterele calitative. producţia de lapte. culoarea ochilor ş. forma nasului.

de exemplu la floarearoştească. în a.99 în funcţia de raportul lor faţă de apă.notipul lor a revenit la cel iniţial. 0°C) . Dacă dezvoltarea lor de mai departe loc la temperatura de 30°C. labele botişorul devin negre. La naştere. iar la aplicarea unei comprese calde -.dezvoltarea lor embrionară decurge la Fig. în ondiţii obişnuite (t = 20°C) va creşte tot păr fcru.99.99. plutitoare (ovaî) şi aeriene (în formă de săgeată) (fig. La îndepărtarea părului de pe urechi. La unele plante acvatice. iepuraşii de această rasă unt albi. i temperaturi mai joase. ixemplele prezentate sunt o dovadă elocventă a Dlulul mediului în manifestarea fenotipică a genopului. 1. pentru fiecare ditară la: A .păr alb.săgeata-apei . 107 .C . 1. Himalaya. urechile. itorcând aceste forme pe solurile sărace de munte. ei rămân albi. Prin urmare. Variabilitatea neereiperatură înaltă. în scurt timp ea se va acoperi cu păr kgru. 1. B. eşi genotipul lor este acelaşi. coada. Dacă unui iepure de limalaya i se rade părul de pe spate şi regiunea »tă se răceşte (prin aplicarea unei pungi cu ă). A).săgeata-apei.2 VARIABILITATEA NEEREDITARA Observaţi şi comentaţi deosebirile în forma frunzelor plantelor din fig. el a constatat ă fenotipul acestora s-a schimbat radical: plantele erau viguroase. Cultivând forme tontane de vulturică pe soluri fertile al Grădinii botanice din Miinchen. Năgeli a făcut publice rezultatele observărilor sale supra manifestării aceloraşi genotipuri în diferite condiţii de viaţă. Drept exemple ale variabilităţii modificative i lumea animalelor pot servi determinarea sexuii la viermele marin Bonellia (a se vedea p. 1865 botanistul german K. . .floarea-broştească. B îiune a corpului există o temperatură limită. Q.frunzele prezintă trei vaiante de forme în funcţie de raportul lor faţă de pă: submerse (în formă de panglică). La o altă plantă cvatică . Aceste experienţe explică de la naştere iepurii de Himalaya sunt complet îi . 98). frunzele de la suprafaţa apei sunt mai ectate decât cele scufundate în apă (fig. înfloreau abundent. 1. recum şi schimbarea culorii blănii la iepurele .99.

mai sus de care creşte blană albă.101) înjumătăţi egale. Prin urmare. iar cealaltă pe şes. B). mani25-27 festarea genei responsabile de culoarea blănii __1 depinde de temperatură. fiind blănii la iepurele de Himalaya. 1. Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată de botanistul francez G. Ilustrarea experienţei dezvoltat plante cu tulpina înaltă (fig. 1. din acestea au crescut plante cu tulpina înaltă. Varietatea fenotipurilor care apar la organisal mele cu acelaşi genotip sub influenţa condiţiilor -14" de mediu prezintă variabilitatea modificativă sau mai simplu .gulia din B mărită. lui G. 1.neagră {fig. Acest tip de variabiliFig. Harta temperaturilor limită de dezvoltare a pigmentaţiei tate nu afectează integritatea genotipului. iar sub această limită . O parte le-a plantat în regiune montană.101.gulie crescută pe şes B .100. Ţinând cont de faptul că păpădia şi gulia se pot înmulţi vegetativ prin butaşi de rădăcină. A). iar cei plantaţi pe terenuri muntoase aveau tulpină scurtă sau aceasta lipsea complet.. Bonnier cu păpădia. Prin urmare. Bonnier: A . Aceleaşi rezultate le-a obţinut şi în cazul păpădiei. 1. Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată şi pe exemplul o 0 Fig.modificări. 1.102. doar o adaptare a acestuia la condiţiile concrete de viaţă.102. C . Spre mirarea lui. fenotipul lor s-a dovedit a fi diferit ca urmare a condiţiilor diferite de creştere. Bonnier. schimbarea condiţiilor de viaţă a dus doar la modificarea fenotipului. genotipul rămânând neschimbat. Deşi plantele aveau acelaşi genotip.gulie crescută la înălţimea de 2 400 m. 108 . 1.100). Pentru a afla dacă modificările dobândite se transmit urmaşilor. Din butaşii de rădăcină plantaţi pe şes s-au Fig.102. botanistul a împărţit rădăcinile mai multor gulii şi păpădii (fig. planta prezentând o rozetă de frunze lipite de pământ (fig. Experienţa efectuată de G. Bonnier a semănat seminţele recoltate de la plantele crescute la munte în condiţii de şes. 1.

imunitatea. de la o vacă în condiţii naturale se pot obţine pe durata lactaţiei 8001200 1 de lapte. nu şi genotipul lor. Plantele crescute din seminţele ':z formate de florile albe în condiţii de cameră dau flori roşii. Prin urmare. variază în limite mai mari in funcţie de condiţiile de creştere. cantitative sau calitative. masa corporală). producţia de lapte poate varia în limitele 800|500 1 care reprezintă norma de reacţie a caracterului dat. în condiţii normale de creştere (în cameră). conţinutul de gluten în boabele de grâu. Caracterele cantitative. fenotipic însă vor fi identici numai dacă vor creşte în condiţii absolut identice sau cel puţin asemănătoare. La reîntoarcerea plantei în cameră. deoarece dezvoltarea lor este mai puternic influenţată de condiţiile de reştere. în urma acestor încrucişări a obţinut 1592 de urmaşi.flori roşii. cât şi cele Imtitative. florile ei sunt roşii. Observarea gemenilor univitelini care au trăit în condiţii diferite de viaţă a permis vabilirea influenţei condiţiilor de viaţă asupra diferitelor caractere şi însuşiri ale Dmului. Norma de reacţie. sunt mai puternic influenţate de condiţiile de creştere? Variabilităţii modifîcative sunt supuse atât caracterele calitative. din bobocii de floare formaţi în seră se vor forma . Pentru a demonstra că urmaşii nu moştenesc modificările părinţilor. dacă mieilor univitelini li se creează condiţii diferite de creştere.a. A. Pentru fiecare caracter -te specifică o anumită normă de reacţie. Dacă în timpul formării bobocilor de floare planta este mutată într-o seră cu aer umed şi zri temperatura de 30-35°C. Pe parcursul a 22 de generaţii el a tăiat cozile la şobolani şi i-a încrucişat între ei. mai puţin cele calitative (de exemplu. Anume capacitatea organismului de | reacţiona la condiţiile mediului de viaţă prin modificarea în limitele normei de îacţie şi reprezintă variabilitatea neereditară. flori albe. de exemplu. florile ce se desfac din aceşti boboci de floare vor fi albe. De exemplu. Cele spuse sunt valabile şi pentru caracterele cantitative şi calitative ale animalelor. în urma cercetărilor s-a constatat că cel mai mult se supun variabilităţii •a caractere ca înălţimea. decât caracterele calitative ale acestora: forma. De aici deducem că organismele nu moştenesc caracterul ca atare. :uloarea ş. calitatea lânii). variabilităţii vor fi supuse mai ales caracterele lor cantitative (de exemplu. la schimbarea condiţiilor de creştere s-a modificat fenotipul florilor. Toate caracterele şi însuşirile fiecărui soi de plante de cultură şi rasă de animale 109 .primulei. Genotipic aceştia sunt absolut identici. •să. Cum credeţi. iar din cei dezvoltaţi în cameră . dar nici unul nu avea coadă scurtă. în cazul caracterelor cantitative ea este mai mare. Prin urmare.a. care caractere. De ^xemplu. La îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere acest indice poate fi ridicat până la 25001. în cazul omului variabilitatea modificativă a fost studiată pe exemplul gemenilor •nivitelini. Variabilitatea oricărui caracter nu este nelimitată. Dovadă servesc exemplele prezentate mai sus. adică ) anumită normă de reacţie a caracterului dat. masa corporală. Weismann ~J a montat următorul experiment. aspectul exterior ş. ci poar capacitatea de a forma un anumit caracter în condiţii concrete de viaţă.

2.8 şi 13.5. cu atât seria variaţională este mai scurtă şi mai puţin pronunţată variabilitatea modificativă şi invers.5. 12. 10.8. receptiv la condiţiile bune de creştere şi întreţinere. 9. La măsurarea lungimii spicelor (în cm) dintj^ tr-un lan de grâu s-au obţinut următoarele date: 6. ridicării nivelului agrotehnic. 7. Fig. 12.9 cm. 1. Limitele variabilităţii după lungimea spicului sunt cuprinse între 6. obţinem curba variaţională. 10.mai 190 mult de cm 190 cm ria variabilităţii înălţimii la adolescenţi. 13. 10. 13. După datele curbei variaţionale se stabileşte valoarea medie a caracterului.8.2. 1. variabilitatea căruia este reprezentată. baza.domestice se pot modifica doar în limitele normei de reacţie.8. Determinaţi după curba variaţională din fig. Aranjând aceste date în ordine crescătoare. cu noi norme de reacţie a caracterului dorit.8. 7. 7. Şirul variabilităţii modificative. numit şi şirul variaţional: 6. Acestea reflectă variabilitatea modificativă a caracterului dat ca urmare a condiţiilor diferite de dezvoltare.103. în primul rând este necesar de a crea noi soiuri de plante şi rase de —. animale cu un genotip îmbunătăţit.9 etc.2.103 valoarea medie a caracterului.2. Aceste limite reflectă diapazonul normei de reacţie. Se- 110 . Amplitudinea variaţiei depinde de genotip.9.6. Lungimea seriei variaţionale este determinată de condiţiile de mediu: cu cât acestea sunt mai uniforme. De aceea încercările : de a obţine roade înalte. de a spori productivitatea animalelor domestice numai în _.2. 9.8. 13.160160 165 cm cm 165170 cm 170175 cm 175180 cm 180185 cm 185.2. 10. Reprezentând grafic variabilitatea acestui caracter. vom obţine şirul variabilităţii lungimii spicului. 13.6. 155. 7.8. îmbunătăţirii condiţiilor de întreţinere nu sunt ""> întemeiate.

selecţionării folosesc încrucişările consangvine. Micomitent. genele rămânând neschimbate. Ca urmare se formează cromozomi crosoveri recombinaţi cu grupe de linkage noi. determină dezvoltarea de caractere netipice pentru părinţi. Aceşti cromozomi. asigurând o permutare permanentă a genelor. Pe lângă combinări noi Ide caractere părinteşti pot apărea şi altele. cu excepţia gemenilor univitelini. Mutaţia (din lat. neîntâlnite la ei. Combinarea întâmplătoare a gârneţilor lafecundaţie. Varietatea de genotipuri rezultată din contopirea gârneţilor de sex opus în timpul fecundaţiei reprezintă variabilitatea combinativă. genotipul descendenţilor prezintă o combinare a genelor :ZZ moştenite de la ambii părinţi. care asigură apariţia de indivizi cu caractere părinteşti | combinate. Tezele de bază ale acestei teorii se formulează astfel: 111 .a. însă noile combinaţii de gene se desfac uşor la transmiterea lor generaţiilor irmătoare. boabe galbene rugoase şi verzi netede în F2 la încrucişarea dilihibridă la mazăre. Astfel apar organisme I n genotip şi fenotip nou. roblemele apariţiei mutaţiilor. printre descendenţii unui cuplu nu pot fi găsiţi doi indivizi absolut identici. mutatio . Deşi la orice copil pot fi identificate caractere tipice şi • j pentru mamă. Acest lucru îl putem ' spune şi despre descendenţii oricărui animal sau plantă. neîntâlnite anterior la indivizii speciei date. organismele kapătă noi caractere şi proprietăţi. trupele de sânge II şi III la copiii ce descind din părinţi cu grupele I şi IV ş.3 VARIABILITATEA EREDITARA Variabilitatea ereditară poate fi combinativă şi mutaţională. în pzul cărora creşte probabilitatea întâlnirii gârneţilor identici. consecinţele lor pentru purtători şi transmiterea ^cendenţilor sunt abordate de către teoria mutaţiilor elaborată de savantul olandez Vries (1901-1903). Variabilitatea mutaţională Variabilitatea mutaţională constă în apariţia de noi alele ca urmare a mutaţiei. De aceea pentru a fixa unele caractere valoroase ale hibrizilor (de exemplu. 3. Aceste trei surse ale variabilităţii combinative acţionează independent şi . şi pentru tată. de exemplu. ajungând în zigot. forma de mucă a crestei la încrucişarea raselor de găini cu creasta „trandafir" şi „mazăre". Surse ale acestui tip de variabilitate sunt trei procese: 1. Recombinarea intercromozomială în baza repartizării independente a romozomilor în meioză. generată de schimbul reciproc de gene dintre cromatidele cromozomilor omologi (crossing over). Amintiţi-vă şi alte exemple studiate de caractere recombinate la urmaşi. |ZJ Variabîlîtatea combinativă în cazul înmulţirii sexuate. De exemplu. Recombinarea intracromozomială. 2.schimbare) prezintă modificarea permanentă şi ransmisibilă a structurii şi funcţiei unei gene. Datorită mutaţiilor. producţia de lapte).

cloroform. Ele prezintă schimbări calitative. • probabilitatea descoperirii mutaţiilor depinde de numărul de indivizi examinaţi. în organele de depozitare (rădăcini. vinblastină. • mutaţiile se manifestă diferit şi pot fi atât folositoare. Pentru unele plante sunt caracteristice aşa-numitele şiruri poliploide. 1.9 'TAŢI! IN BAZA .Ui' DAT După caracterul modificărilor în genom (genotip) 2 3 4 5 După modul de manifestare la heterozigot După cauzele care le-au provocat După localizarea în celulă După posibilitatea moştenirii lor genomice cromozomiale genice dominante recesive directe induse nucleare citoplasmatice generative somatice Principalele tipuri de mutaţii Mutaţiile genomice duc la schimbarea numărului de cromozomi. eter ş. seminţe etc. CLASIFICAREA NR. Poliploizii mai uşor se adaptează la condiţiile nefavorabile ale mediului.). hexaploide (6n). Cel mai răspândit tip de mutaţie genomică este poliploidia . DE ORDINE PRINCIPIUL AL M MUTAŢIILOR Tabelul 1. în continuare vom examina mutaţiile ce ţin de modificările în genom şi de posibilitatea moştenirii lor. tetraploide (4n). radiaţie) şi chimici (colchicină. cât şi dăunătoare. au flori mai mari.) se acumulează o cantitate mai mare de substanţe nutritive. octaploide (8n) etc. » mutaţiile asemănătoare pot apărea de nenumărate ori. Apariţia lor este consecinţa dereglării îndepărtării cromozomilor spre polii celulei în meioză sau mitoză. • noile forme sunt stabile. genul Triticum reprezintă un şir a cărui membri au 14. Clasificarea mutaţiilor se face în baza mai multor principii (tab.multiplicarea garniturii de cromozomi. spre deosebire de formele sălbatice.a» C. • mutaţiile apar pe neaşteptate ca o modificare discretă a caracterului.a. mutaţiile nu formează şiruri continue. Aceste proprietăţi le asigură răspândirea în regiunile 112 . fructe. frigul etc. De exemplu. Organismele care prezintă poliploidie se numesc poliploizi. Poliploizii. • spre deosebire de caracterele neereditare.28 şi 42 de cromozomi. mai uşor suportă arşiţa. Fenomenul poate fi provocat de factori fizici (temperaturi înalte sau joase. în funcţie de numărul de seturi haploide de cromozomi deosebim organisme triploide (3n).9).

1. Mutaţiile cromozomiale îzintă modificări ale strucrii cromozomilor. Gametul ce duce lipsă de un cromozom. Se nai întâlnesc nulizomici (2n .104). Studiaţi după fig. duplicaţie . 1. bumbac. inimalele aneuploide au o italitate şi fecunditate scăzută iţă de diploizi. Spre deosebire de plantele aneuploide. Circa 1/3 din toate speciile vegetale sunt poliploizi.pierderea capetlor cromozomiale. prin partenogeneză şi autopolenizare. La animalele unisexuate poliploidia se întâlneşte foarte rar. Formele aneuploide de plante it folosite în ameliorare. la contopirea cu un gamet lormal dă naştere unui zigot monozomic (2n . Se disting îătoarele tipuri de mutaţii romozomiale (fig. bovine ş. Aneuploizii au fost descrişi la grâu. Non-disjuncţia cromatidelor unor cromozomi omologi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză generează apariţia aneuploizilor.104. Această mutaţie apare în urma non-disjuncţiei fcromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză. Răspândirea largă a poliploizilor printre plante se explică prin faptul că ele se pot înmulţi vegetativ. Din contopirea unui astfel de gamet cu gamet normal haploid rezultă un trizomic (2n +1) după un anumit cromozom $g. 113 . deoarece duce la sterilitate din cauza dereglării raportului dintre autozomi şi cromozomii sexuali. Prin încrucişarea unui nulizomic cu un monozomic se Date restabili în genom un cromozom cu gena dorită. porumb.a. Poliploizii sunt răspândiţi şi printre plantele de cultură. Pe această cale s-au obţinut ie de grâu rezistente la anumite boli.rotirea unui igment de cromozom cu 180°.nordice şi de munte. iar în regiunile montane acest procent este şi mai mare (-85%). 1. Aneuploidul ore un număr neregulat de cromozomi: unul sau mai mulţi cromozomi în plus sau în minus faţă de setul haploid normal.104 consecinţele non-disjuncţiei cromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză •HBHHBEBDB' •••••••••• Un alt tip de mutaţie genomică este aneuploidia sau heteroploidia. inversiune .2). itun.105): deficienţă . şoareci. deleţie . Astfel apar gârneţi cu un cromozom în plus. pisici. a XII-a G Fig.dublarea unui îgment de cromozom.1) după un anumit cromozom. 1. ci. La animalele ce se înmulţesc prin partenogeneză poliploidia este un fenomen frecvent. polizomici (2n + 2). Biologie.pierderea unei părţi cromozom ce nu cuprinde entromerul.

caracteristică pentru planta sălbatică. Mutaţii generative şi somatice.inversiunea sectorului BCD. Mutaţiile somatice se manifestă mozaic. corp gri . deleţii şi duplicaţii se modifică cantitatea de material genetic al cromozomului. Mutaţiile genice sau punctiforme sunt condiţionate de schimbarea ordinii nucleotidelor în molecula de ADN.„ . ceea ce duce la sinteza unei proteine cu proprietăţi modificate şi. H_ „. rolul lor în moştenirea caracterelor este diferit.. 2 . Tipurile de mutaţii cromozomiale: 1 . radiaţia ionizantă.flori albe.deleţie. apar ca urmare a mutaţiilor. Astfel. Chiar şi o creştere neînsemnată a acestuia (cu 1/3). Rusiei şi Moldovei.inversiuni şi translocaţii canm U 1 D K titatea totală de material genetic rămâne neschimbată. în cele din urmă. ALELISMUL MULTIPLU Genele alele a căror moştenire am studiat-o până acum (de exemplu.1 —<ţ A B C D E F H A B C D LLJ A B C D E F H A B C A B C D E F H B C C D E F H A B C D E F H A —1 1 CU 1 F H 1 T F E o A D B c C B D E E F F H H A B C D E F H Fig. Schimbarea survenită este reprodusă în structura ARNm. Modificarea fenotipică depinde de mărimea fragmentului respectiv şi de importanţa translocaţie . z rechea iniţială de cromozomi. . mutageni chimici ş.105.inversiunea secto. în deficienţe. F 3 . 5 . Ele pot fi provocate de raze ultraviolete. Belarusiei.duplicaţie. genelor pe care le conţine.a. 4. de exemplu în urma experienţelor cu arma atomică. la schimbarea unor caractere. 3 . modificându-se doar localizarea lui. cu atât mai multe sectoare de ţesut vor purta mutaţia dată. De aceea gena culorii roşii este numită 114 .105 deosebirile dintre deleţie şi inversiune..transferul Determinaţi după fig. precum şi pentru întreaga omenire avaria de la staţia atomică de la Cernobâl. poate duce la apariţia suplimentară în fiecare generaţie a 20 mln de oameni cu tulburări ereditare grave. 1. Cu cât mai timpuriu apare mutaţia somatică în ontogeneză.pe• .„-„. Probabil vă daţi seama ce pericol prezintă pentru populaţia Ucrainei. Mutaţiile generative se descoperă la stadiul de zigot: cea dominantă la zigotul din F l 5 iar cea recesivă în F 2 . Deosebit de periculos din acest punct de vedere este fondul radiaţiei ionizante al planetei noastre. 1. flori roşii . şi invers. In 4 . gena culorii albe a florilor la mazăre a apărut în urma mutaţiei genei culorii roşii a florilor. unui fragment de cromozom la capătul aceluiaşi cromozom sau a altui cromozom neomolog. Mutaţiile genice pot fi considerate „erori" în replicarea moleculei de ADN. Deşi mecanismul apariţiei acestor mutaţii poate fi asemănător..corp negru).

Deseori mutaţia repetată a aceleiaşi gene condiţionează apariţia mai multor stări alele ale acesteia. LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE Fig.a. Cele 115 . Moştenirea grupelor de sânge la om. De exemplu. la iepuri gena albinismului a lipsa totală a pigmentului în păr . 82). Prin urmare. Rezultatele observărilor i-au sugerat ideea că la genurile şi speciile înrudite. păsări etc. chiar şi la reprezentanţii diferitelor clase se întâlnesc şiruri omoloage ale mutaţiilor după caractere şi proprietăţi morfologice.107) pe parcursul mai multor ani a studiat variabilitatea mutaţională la plantele de cultură din familia gramineelor şi la strămoşii lor sălbatici.mutantă.iar cea albă . La analiza rezultatelor s-a constatat că gena albinismului este recesivă atât faţă de gena pigmentaţiei totale. A'Ah. 1. Mutaţiile unuia şi aceluiaşi locus formează o serie de alele multiple.106). O serie de alele multiple poate fi formată din câteva zeci ^au sute de alele. 1. lipsa solzilor la peşti. h h h O 5. răspunzătoare de pigmentaţia blănii. Fenomenul a fost numit alelism multiplu. cât şi faţă de gena coloraţiei de Himalaya. Fenomenul de alelism multiplu este răspândit pe larg în natură. Pentru studierea moştenirii culorii blănii la iepuri au fost efectuate o serie de încrucişări (fig. forma desenului pe frunzele de trifoi ş. Se cunosc serii de alele multiple care determină culoarea ochilor la drozofilă. O altă mu3(1 AA + 2AA") : 1A A 3(1A A" + 2A a) : 1aa taţie a aceleiaşi gene (gena Fig. o coloraţie specifică a blănii despre care am vorbit deja. X.albinoşi.107. câine. 1. De exemplu. ilustrează şi alelismul multiplu. 1.106.iepuri de Himalaya şi aa . apar şi mutaţii asemănătoare. Gena culorii de Himalaya este dominantă faţă de gena albinismului şi recesivă faţă de gena pigmentaţiei totale. la diferite clase de vertebrate se întâlnesc mutaţii identice: albinism şi lipsa părului la mamifere. I. Renumitul savant rus N.a apărut ca urmare a mutaţiei genei A. Mai mult ca atât. Aa iepuri negri. Vavilov (fig. Vavilov. oi. degete scurte la bovine. alela multiplă în acest caz constă din 3 gene. pe care aţi studiat-o ca exemplu de codominanţă (a se vedea p. Schema moştenirii seriei de alele multih culorii de Himalaya A ) asigură pie. fiziologice şi îndeosebi biochimice. la orice iepure pot fi prezente concomitent doar două gene alele: AA. Aha . care au o origine comună. albinism şi lipsa penelor la păsări. întrucât genele alele ocupă loci identici în cromozomii omologi.

Activitate genetică posedă şi mulţi boabe. chiar şi cea mai mică. cât şi paşnice (deşeurile radioactive. Sursa de radiaţie ionizantă o constituie utilizarea energiei atomice atât în scopuri militare.fără ariste. 6. 4. Factorii fizici. lacurile în aerosol. 3.a. aşa ca deşeurile invariabilităţii la speciile de grâu şi dustriale. 1. deşeurile radioactive.a. posedă activitate genetică. forme de grâu moale (2n = 42). etilenimina ş.). a micşora pericolul genetic în toate sferele de activitate ale omului. 5. Răspândirea pe larg a mutagenilor în mediul ambiant prezintă un risc pentru sporirea frecvenţei mutaţiilor şi acumulării lor în genofondul omenirii.a. ovăz.aristate.toxicologia genetică. Cercetările acţiunii radiaţiei asupra procesului mutaţional a arătat că orice doză. 7. Printre scurtaristate. Efecte nedorite pentru organismele vii prezintă şi radiaţia ultravioletă. 6. 10 compuşi chimici. Factorii mutageni. substanţele utilizate în industrie (dietilorz (întocmită de N. I. la grâu). se pot prevedea modificările similare la speciile înrudite (orz. fapt ce o aseamănă cu legea periodicităţii descoperită de D. 1. avariile de la staţiile atomoelectrice ş. adică pot . unii coloranţi pentru păr. unele preparate cosmetice. Vavilov în ereditare. elaborează metode şi mijloace de evaluare a activităţii lor genetice. surse de activitate mutagenă se întâlnesc la tot pasul. numiţi şi factori genetici. Pentru a reduce la minimum riscul acţiunilor mutagene.inflate. folosiţi în viaţa cotidiană. 9-12 . Această lege este universală şi se referă la toate organismele. De aceea activitatea gospodărească necontrolată a generaţiilor actuale va fi resimţită de multe generaţii viitoare.108. 9 . 8.108).forme de orz cu şase rânduri de induce mutaţii.observate au fost generalizate de N.) (fig. aceştia se numără unele medicamente. Vavilov) după caracterul de aristare: 1-4 sulfatul. mai ales razele de undă scurtă. 1. se grupează în fizici. 2.forme de grâu tare (2n = 28). acestea sunt reţinute de stratul de ozon şi nu ajung pe pământ. în primul rând a compuşilor chimici. a fost creată o nouă ştiinţă . şi conservanţii alimentari. Cercetările au arătat că Fig. Cunoscând un şir de forme la o specie (de exemplu. Mendeleev. Şirurile omoloage ale mulţi poluanţi ai mediului. detergenţii etc. chimici şi biologici. radiaţia ultravioletă.). 5-8 pesticidele. Ea studiază activitatea mutagenă a factorilor de natură antropogenă. Valoarea practică a acestei legi constă în efectuarea dirijată a investigaţiilor în vederea obţinerii de soiuri şi rase noi. SECURITATEA GENETICĂ legea şirurilor omoloage ale variabilităţii în zilele noastre. Din acest grup fac parte diferite feluri de radiaţie ionizantă. coloranţii 12 . De regulă. 11 . secară ş. Găurile depistate în acest strat au redus 116 . sporeşte probabilitatea apariţiei mutaţiilor.

Sărurile acidului azotic (nitraţii). Folosirea lor este necesară pentru salvarea vieţii bolnavilor. care fac parte din grupul supermutagenilor. vărsatului de vânt. de rând cu o toxicitate înaltă. a fost stabilită activitatea genetică a aflatoxinei . curenţii de frecvenţă înaltă. printre care ultrasunetul. deşeurile industriale. Chimizarea agriculturii şi altor ramuri ale activităţii umane. O atenţie deosebită se acordă efectului mutagen al unor preparate farmaceutice precum actinomicina. deşi posedă o activitate mutagenă puternică. microorganisme. Sarcina geneticii toxicologice constă în descoperirea lor. Factorii biologici. gicantena ş. în mediul acid al stomacului mamiferelor. plante superioare. Multe din acestea posedă o rezistenţă înaltă la descompunerea biologică şi chimică. deci nu se exclude apariţia unor noi factori mutageni. parotitei epidemice. Progresul tehnico-ştiinţific e în desfăşurare. mai ales a celei repetate. sporeşte riscul inducerii mutaţiilor. producerea industrială a medicamentelor este posibilă doar după o analiză genetico-toxică minuţioasă şi determinarea riscului utilizării lor. Mecanismul efectului mutagen al acestor factori este puţin studiat. Excepţie fac cancerostaticele. câmpurile magnetice alternative etc. Efect mutagen posedă şi poluanţii atmosferei şi apei. De aceea în multe ţări ale lumii este limitată utilizarea nitritului de sodiu în calitate de conservant al produselor din carne şi ale celor de origine vegetală. din nitriţi şi aminocompuşi se formează nitrozocompuşi. în ultimele decenii.toxina unei ciuperci de mucegai (Aspergillus). A fost stabilit efectul mutagen al virusului varicelei. Progresul tehnico-ştiinţific.a. atenuarea durerilor. De exemplu. în organism se transformă în nitriţi . • Enumeraţi câteva din produsele industriei chimice utilizate pe larg în republică şi argumentaţi efectul lor mutagen. în calitate de obiecte de studiere în masă ale activităţii genetice a unor sau altor factori se utilizează culturile de celule umane şi animale. compuşi organici ai plumbului etc. gripei. gazele de eşapament care conţin compuşi alchilanţi.rolul său protector: o parte din raze ating totuşi pământul. dezvoltarea industriei chimice au condiţionat sinteza unor substanţe neîntâlnite până acum în natură. introducerea noilor tehnologii au făcut să apară noi factori fizici. Compuşi mutageni conţin şi produsele activităţii vitale a unor microogranisme ce infectează produsele alimentare.săruri ale acidului azotos care posedă activitate mutagenă. Ca urmare în ultimii ani se constată o creştere a morbidităţii prin cancer de piele. Astfel s-a constatat că utilizarea pe larg a vaccinaţiei. hepatitei etc. Toţi aceşti factori trebuie supuşi unui control geneticotoxicologic permanent pentru depistarea şi prevenirea la timp a consecinţelor negative ale acţiunii lor. 117 . utilizate pe larg în industria alimentară şi agricultură. aminopterina. drozofila. în prezent se studiază mutageneza provocată de vaccinări. Factorii chimici. utilizarea cărora este admisă.

b) induse . 3. Are loc crossing-overul. prin F. Repartizarea independentă a crob) recombinare intercromozomială mozomilor în meioză. Comparaţi mutaţiile genomice: poiîpioidia cu aneuploidia. dacă afirmaţiile legate prin conjuncţia deoarece sunt adevărate. 6. b) Toate mutaţiile spontane sunt dăunătoare. 11. Explicaţi prin scheme norma reacţiei diferitelor caractere. 5. 10. 5.în agricultură. mutaţie. Notaţi prin A. Explicaţi prin scheme mecanismul mutaţiilor: a) genice. 13. 6. 9. genomice.~ " — — — — — — —• — — — — — — — — — — —• — i A B a) recombinare intracromozomială 1. 4. Explicaţi esenţa legii seriilor omoloage ale variabilităţii ereditare. 12. 118 . 4. Enumeraţi tipurile de variabilitate. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Rolul mutaţiilor" după următorul algoritm: a) spontane -în natură. i_ _ _ _ _ _ > _ — • . Enumeraţi factorii mutageni. deoarece duc la micşorarea variabilităţii organismelor. b) cromozomiale. Enumeraţi câte 5 caractere cantitative şi calitative la plante şi animale. c) genomice. Enumeraţi tezele de bază ale teoriei mutaţionaie elaborate de De Vries. 7.1. c) combinare întâmplătoate a gârneţilor 2. c) Mutaţiile cromozomiale la om sunt dăunătoare.dacă sunt false: a) Pentru obţinerea soiurilor poliploide se distruge fusul de diviziune. deoarece el asigură repartiţia egală a cromozomilor între cele 2 celule-fiice. deoarece toate duc la apariţia unor maladii ereditare grave. d) Mutaţiile intracromozomiale duc la apariţia unor noi caractere la descendent. Asociaţi noţiunile din coloana  cu caracteristicile din coloana B. Apar grupe de linkage noi. Are loc în timpul fecundaţiei. Definiţi noţiunile de variabilîtate. Cauza-efect. 3. deoarece cromozomii omologi se repartizează independent în gârneţi. Apar indivizi cu caractere părinteşti recombinate. Modelaţi din diverse materiale mutaţii genice. 2. Dezvoltarea caracterelor atipice pentru părinţi. 8. cromozomiale.

Părintele medicinei. dintre care pot fi enumerate următoarele: 1. METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI DITARE ALE OMULUI 5 PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI 6 PROFILAXIA Moştenirea caracterelor 1-a interesat pe om încă din antichitate. Astfel se detectează dereglările în structura şi numărul de cromozomi. Metoda studiului gemenilor. presupune cercetarea celulelor supuse diviziunii în metafaza sau anafaza timpurie. Metoda dată presupune utilizarea unor simboluri speciale prezentate în tabelul 1. 2. Metoda genealogică. Metoda este folosită nu numai în scop de diagnostic. • descendenţa relativ redusă a unei familii. se aplică pentru determinarea rolului condiţiilor mediului în manifestarea anumitor caractere. ale unor boli şi malformaţii ereditare în unele familii. în cariotipul fiecărui individ. • natura biosocială a omului şi presiunea restricţiilor etice asupra cercetărilor geneticii umane. 3.1.).10 (p. în baza acestei metode poate fi determinată norma de reacţie a caracterelor. Hipocrate (460-377 i. dar şi pentru prognozarea diferitelor boli la descendenţi. printre care: • imposibilitatea efectuării experimentelor de încrucişare şi de urmărire a transmiterii caracterelor la urmaşi. Aceste dificultăţi au impus omenirea să elaboreze şi să aplice un şir de metode speciale.e. La începutul sec. Cauza rezidă în diferite deficienţe tehnice şi restricţii morale. Succesele în domeniul geneticii umane rămân deocamdată destul de modeste.n. a efectuat primele observări asupra moştenirii unor caractere morfologice (culoarea ochilor). 120). 1 METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI GENETICA G OMULUI G 2 CARIOTIPUL UMAN 4 BOULE ERE- NORMAL 3 DETERMINISMUL GENETIC AL SEXULUI LA OM BOLILOR EREDITARE 7 EUGENIA 1. al XIX-lea a fost înaintată ideea că bolile ereditare sunt determinate de frecvenţa încrucişărilor dintre rudele apropiate. Metoda citogenetică. Metoda este deosebit de valoroasă în cazul gemenilor univitelini (care constituie circa 30% din numărul total de gemeni). se bazează pe studiul modului de transmitere a unor caractere şi însuşiri normale şi patologice pe parcursul mai multor generaţii. 119 .

O # femeie sănătoasă indivizi afectaţi J heterozigoţi pentru genă autozomală persoane decedate purtător de mutaţie recesivă sex-linkage mariaj căsătorie consanguină persoane divorţate avort sau născut mort descendenţa unui cuplu gemeni dizigoţi gemeni monozigoţi heterozigoţi sex nespecificat 9 10. 8. 7. 5. 12. 13. se utilizează frecvent pentru determinarea sexului genetic al persoanelor cu diverse maladii ce afectează caracterele sexuale secundare. acestea putându-se manifesta şi la viitorul nou-născut. permite analiza genelor recesive. 6. 7. 120 . 14. Metoda cromatinei sexuale. Metoda permite identificarea diferitelor maladii cromozomiale şi metabolice în timpul sarcinii. biochimic şi molecular-genetic al lichidului amniotic prelevat prin amniocenteză. Metoda studiului familiilor consanguine şi a izolatelor. 1. 4.Tabelul 1. constă în studiul citogenetic.• wmmtmmm 2 i. Metoda diagnosticului prenatal. proteinelor. Metoda biochimică.10 SEMNELE CONVENŢIONALE STANDARD UTILIZATE PENTRU ALCĂTUIREA GENEALOGIEI LA OM O C 1 SIMBOLUI a. 5. enzimelor. în condiţiile familiilor consanguine din comunităţile umane izolate cu un număr redus de indivizi acestea se pot homozigota. lipidelor şi altor compuşi modificaţi în cazul unor maladii metabolice ereditare. bărbat sănătos 2. . manifestându-se fenotipic. 3. 6. I 3 11. permite identificarea mutaţiilor la nivelul acizilor nucleici. aminoacizilor. \ N C SHU D 4.

grupa C. Metoda statistică. grupa G . Bărbaţii vor fi hemizigoţi după genele care nu au alele în cromozomul Y. dintre care 22 de perechi de autozomi şi o pereche de heterozomi sau cromozomi sexuali (AXla femeie şiZFla bărbat).13-15. datorită realizărilor geneticii umane. Genele localizate pe sectoarele omoloage se moştenesc la fel ca şi cele localizate în autozomi. Cromozomul X conţine două sectoare neomoloage pe care sunt amplasate înjur de 150 de gene care nu au alele pe cromozomul Y. grupa F. După genele localizate în cromozomii sexuali. CARIOTIPUL UMAN NORMAL Celulele somatice ale omului conţin 46 de cromozomi sau 23 de perechi. permite determinarea frecvenţei unor gene în diferite populaţii umane.109. grupa B .cuprinde perechile de cromozomi 1-3. Identificarea tuturor cromozomilor omului a devenit posibilă o dată cu elaborarea metodelor colorării diferenţiate. Grupând cromozomii după dimensiuni şi poziţia centromerului. femeile pot fi homozigote sau heterozigote.4-5. grupa E . 1.8.109).21-22. şi anume: grupa A . în urma aplicării acestora a fost întocmită idiograma cariotipului uman {fig.19-20.612. a devenit posibilă descoperirea unui număr mare de maladii ereditare. grupa D . Din această cauză probabilitatea manifestării alelelor recesive la băieţi este mai mare decât la fete. ei poartă atât sectoare omoloage. Idiograma cariotipului uman normal.109 după care caractere au fost grupaţi cromozomii. savantul american Denver a obţinut 7 grupe notate cu literele mari ale alfabetului latin de la A la G. Măsurile de tratament şi profilaxie a acestora pot fi elaborate doar după descoperirea cauzelor şi mecanismului de manifestare şi de moştenire. 121 . 1. Observaţi după fig. 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 y Fig. Actualmente.16-18. întrucât cromozomii sexuali Xşi Fse deosebesc după dimensiune. Sectorul neomolog al cromozomului Y poartă 5 gene care se transmit de la tată la fiu. cât şi neomoloage. 2. 1.

Etapa dată de determinare a sexelor .de sex feminin. Ipoteza unui singur cromozom X activ la femelele mamiferelor. Mai târziu cel de-al doilea Tabelul 1. Diferenţierea sexelor începe o dată cu formarea primordiilor glandelor sexuale. Particularităţile manifestării cromozomului X la indivizii de sex feminin. Pentru lichidarea acesteia în procesul evoluţiei a luat naştere un mecanism special care constă în inactivarea unui cromozom X la sexul feminin. a fost expusă de cercetătoarea engleză M. Pozitiv Dublu pozitiv Triplu pozitiv Quadruplu pozitiv •••• --"v :-'hr ' : XX. Dacă acesta aduce cu sine cromozomul Y . Urmează etapa hormonală a procesului de sexualizare în care are loc definitivarea anatomică şi funcţională a glandelor sexuale. la masculi se creează o disproporţie între doza de gene parvenite de la cromozomul X.genetică are o durată de 35 de zile din momentul fecundării. iar dacă cromozomul X. 3. Conform determinismului cromozomial al sexului de tip Drosophila.continuă până în a 60-a zi de dezvoltare embrionară. XXXYY XXXX. activitatea sumară a majorităţii genelor din cromozomii Xai ambelor sexe este foarte apropiată.11 CROMATINA SEXUALĂ LA INDIVIZII NORMALI Şl LA PERSOANELE CARE PREZINTĂ VARIETĂŢI NUMERICE ALE HETEROZOMILOR Negativ 2. Datorită acestui mecanism.3. XXXXY XXXXX 122 . embrionul uman se dezvoltă ca organism hermafrodit. Pe durata acesteia. 5. Layon. Etapa dată . XXY. 4. iar cromozomul Feste cu mult mai mic şi practic nu conţine gene active. Diferenţierea sexelor se încheie cu atingerea pubertăţii ca urmare a acţiunii hormonilor produşi de ovare şi testicule. întrucât indivizii de sex masculin conţin un singur cromozom X.gonadică . XXXY.se formează un zigot de sex masculin. inclusiv la om. DETERMINISMUL GENETIC AL SEXELOR LA OM o Amintiţi-vă tipul de determinism cromozomial al sexelor la om. sexul zigotului la om se determină în momentul fecundării şi depinde de tipul de cromozom sexual purtat de spermatozoidul ce fecundează ovulul. XXYY XXX.

El prezintă o formaţiune triunghiulară. indiferent de prezenţa sau lipsa cromozomului Y {tab. polidactilia {fig.dominante. a fost descoperit în celulele epiteliale în apropierea nucleului.) anual se înregistrează altă sută de maladii ereditare noi. Studiul cromatinei sexuale permite descoperirea anomaliilor numerice ale cromozomilor X. frecvenţa cărora constituie circa 14% din sarcinile luate la evidenţă.cromozom X. tulburările provocate de ele sunt mai puţin grave. în comparaţie cu cele cromozomiale. otoscleroza. ulterior unul se spiralizează şi se condensează. ele se transmit descendenţilor. iar la masculii normali XY acest corpuscul lipseşte. fiind boli ereditare în adevăratul sens al cuvântului. Inactivarea unuia din cromozomii Xeste condiţionată de condensarea şi spiralizarea integrală şi parţială a acestuia. după tipul dominant se moştenesc diferite anomalii care nu împiedică reproducerea. în această stare cromozomul nu poate realiza transcripţia. sindactilia (degete alipite). Cercetările recente au arătat că înjur de 5% din nou-născuţi poartă un defect genetic grav. Boli molecular-genetice întrucât mutaţiile genice afectează o porţiune relativ mică a materialului ereditar. care încalcă formula 2A + X. întrucât în ovogenă ambii cromozomi X sunt activi. toate ovulele poartă câte un cromozom X activ. Să analizăm în continuare cele mai răspândite boli ereditare. Dintre bolile molecular-genetice. rămânând genetic inert. recesive şi cuplate cu sexul.11). eformarea unghiilor. 1. La microscop cromozomul inactiv se vede bine la colorarea cu coloranţi speciali. Deci. diagnosticarea sexului embrionului până la diferenţierea sexuală. Studierea şi profilaxia bolilor ereditare sunt prerogativele geneticii medicale. inactiv. Funcţia de reproducere a purtătorilor acestor gene mutante nu este afectată şi.110). femeile normale XX sunt purtătoare ale unui corpuscul Barr. nu scurtează longevitatea şi de aceea nu sunt supuse selecţiei. 1. în conformitate cu primul principiu deosebim boli molecular-genetice (sau genice) şi cromozomiale. determinate de o singură mutaţie genică sau de o anomalie cromozomială. iar după cel de-al doilea . Studierea detaliată a procesului de inactivare a unuia dintre cromozomii X a arătat că în fazele timpurii ale dezvoltării embrionare sunt activi ambii cromozomi p. numită corpuscul Barr sau cromatină de sex X. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O. ca urmare. unele forme de distrofie musculară ş.S. Cifra dată nu include feţii morţi. Din acest grup fac parte: brahidactilia (subdezvoltarea falangelor distale ale degetelor). . în prezent se aplică două principii de clasificare ale bolilor ereditare: după caracterul leziunii aparatului ereditar (mutaţii genice sau cromozomiale) şi după tipul moştenirii. BOLILE EREDITARE ALE OMULUI în prezent la om sunt înregistrate circa 2 500 de boli ereditare. Numărul corpusculilor Barr este egal cu numărul cromozomilor X.M. 4.a.

glaucomul juvenil ş. galactozemia . de regulă. Moştenirea cuplată cu sexul. sunt purtătoarele genelor patologice. l. surdomutismul înnăscut. numai la bărbaţi. întrucât majoritatea lor sunt recesive.incapacitatea de a metaboliza galactoza din lapte). Aceste boli se manifestă.112) . atrofia nervului optic. Bolile provocate de anomaliile structurale ale cromozomilor se întâlnesc destul de rar şi se soldează cu moartea purtătorilor lor la o vârstă fragedă. 1. lipidelor (boala Wolman ş. Arborele genealogic pentru fenilcetonurie. Circa 60 din caracterele ereditare ale omului sunt legate de cromozomul sexual X.a.boală metabolică condiţionată de o mutaţie genică care duce la înlocuirea acidului glutamic cu valina. La bolnavii de hemofilie orice leziune a vaselor poate provoca pierderi masive de sânge din cauza că acesta nu se coagulează.lll).O n Fig. fenotipic sunt sănătoşi. Drept exemplu poate servi hemofilia (fig. transmiţându-le urmaşilor de sex masculin.a. fiind purtători heterozigoţi ai acestora. Fig. microcefalia. alcaptonuria). Schiţaţi arborele genealogic pentru anemia cu hematii falciforme. 1. glucidelor {diabetul zaharat al adolescenţilor.). La heterozigoţii după această genă tulburările sunt minime în condiţii de hipoxie (altitudine. După tipul dominanţei incomplete se moşteneşte anemia cu hematii falciforme .111.lipsa principalilor factori ai coagulării sângelui. Din acest grup fac parte tulburările metabolismului unor aminoacizi (fenilcetonuria (fig. Majoritatea bolilor molecular-genetice se moştenesc după tipul recesiv: copiii moştenesc gena patologică de la ambii părinţi care. Riscul moştenirii unor astfel de boli creşte în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate.a. 124 . de regulă. 1. La homozigoţii după gena dată boala se manifestă încă la naştere prin anemie pronunţată care duce la moartea nou-născutului. Arborele genealogic pentru hemofilie. Acest tip de boli ereditare este cauzat de modificarea structurii şi numărului de cromozomi.110. După acelaşi principiu se moştenesc daltonismul. Fig. albinismul. enzimopatiile (deficitul de enzime) ş.112. Arborele genealogic pentru polidactilie. femeile. 1. narcoză) hematiile capătă o formă caracteristică de seceră.

iar 50% . numărul acestora va fi egal cu numărul cromozomilor X minus 1. Incidenţa bolii este de 1 caz la 500-600 de naşteri. fapt ce uşurează diagnosticul sindromului.113). ochi mongoloizi. unele studiate destul de detaliat.Mai bine de 40% din avorturile spontane şi circa 6% din feţii născuţi morţi sunt consecinţa unor anomalii structurale ale cromozomilor. Du- 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 Vârsta mamei 125 . Prin urmare. dar s-au înregistrat 11 cazuri când acestea au avut copii. gât scurt). Bolnavii cu acest sindrom prezintă debilitate. Explicaţi de ce 50% din descendenţii unei femei cu sindromul Down pot fi bolnavi. Femeile cu această afecţiune. pentru care este caracteristică modificarea patologică a constituţiei (statură mică. Sindromul Klinefelter (44 + XXY sau 44 + XXXY sau 44 + XXXXY) se întâlneşte la bărbaţi cu o frecvenţă de 1:500 de naşteri. Fig.113. Sindromul Turner (44 + XO) se manifestă la femei. Există o legătură directă dintre vârsta mamei şi riscul naşterii unui copil cu sindromul Down (fig. subdezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare.sănătoşi. în celulele somatice cromatina sexuală lipseşte. nu sunt sterile. De obicei femeile cu acest sindrom sunt sterile. 1. rădăcina nasului aplatizată. Aceştia au o statură înaltă. c pă vârsta de 40 de ani riscul naşterii unui copil cu sindromul Down creşte. rmâini scurte şi late. Modificările numărului de cromozomi stau la baza a circa 300 de sindroame cromozomiale. picioare lungi şi sunt sterili. în celulele somatice este prezent corpusculul Barr. Trizomia după cromozomul X (XXX). Sindromul Down. Numărul total de cromozomi în acest caz este 47. cromozomul suplimentar 21 se transmite cu o probabilitate de 50%. Enumerăm câteva dintre ele. sau trizomia după autozomul 21. Dacă în genotip sunt prezenţi mai mult de doi cromozomi X. deşi au ovare subdezvoltate. malformaţii cardiace. Din 11 copii 5 au moştenit acest sindrom. constituţie astenică. 1.

la altele maladii nervoase şi psihice sau diabet zaharat. Acţionând prin intermediul organismului mamei. PROFILAXIA BOLILOR EREDITARE în prezent circa 12% din populaţia globului este afectată de boli ereditare. De cele mai multe ori baza predispoziţiei ereditare o constituie starea de purtător heterozigot. O atenţie deosebită trebuie acordată combaterii poluării radioactive a atmosferei. unul şi acelaşi factor de U) mediu poate induce diferite boli. Cercetările ^_ efectuate pe gemenii univitelini au scos în evidenţă rolul genotipului în declanşarea "~ acestor boli. provoacă hiperopie sau strabism. Armele chimică şi bacteriologică de asemenea sunt o ameninţare serioasă la sănătatea genetică a generaţiilor actuale şi viitoare. diabetului zaharat stau factorii de mediu. bolii ulceroase a duodenului. dar la o suprasolicitare a insulelor pancreatice această genă se poate manifesta şi la heterozigoţi sub formă de diabet la persoanele de vârsta înaintată. desemnate ca boli cu predispoziţie ereditară sau multifactoriale. bolii ischemice a inimii. tehnologic învechite. menaj. epilepsiei. în acest scop se cer luate următoarele măsuri: * Lupta cu factorii mutageni. De exemplu. în funcţie de predispoziţia ereditară a organismului. Supraîncordarea ochilor. PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI La baza bolii hipertonice. în prezent sunt cunoscute circa 200 de stări heterozigote patologice. printre care şi medicamentele. etc. transportării dintr-o ţară în alta a deşeurilor radioactive. diabetul zaharat al adolescenţilor este condiţionat de gena recesivă în starea homozigotă. De aceea profilaxia acestora este o problemă prioritară a geneticii medicale. Pentru a reduce riscul apariţiei unor mutaţii. agricultură. pichetarea unor staţii atomoelectrice. Ştiţi deja că în perioadele critice ale dezvoltării intrauterine embrionul este deosebit de sensibil la diferiţi factori mutageni. Alergozele la substanţele medicamentoase de asemenea se explică prin predispoziţie ereditară. "^ schizofreniei.~~" 5. • Luarea pe durata sarcinii doar a medicamentelor prescrise de medic. Aici pot fi amintite protestele maselor largi împotriva experimentelor cu arma atomică. 126 . în funcţie de genotip. în caz dacă acestea prezintă un anumit risc în ce priveşte dezvoltarea mutaţiilor. medicină. supraîncordarea psihică şi emoţiile negative la unele persoane generează boala hipertonică. acestea pot provoca la embrion cele mai variate mutaţii. în condiţii nefavorabile de viaţă. De exemplu. boala se poate declanşa şi la heterozigoţi. se va sista fabricarea şi utilizarea lor. Heterozigoţii după această genă rămân sănătoşi. este necesar de a cunoaşte activitatea mutagenă a substanţelor chimice utilizate în industrie. 6.

• Depistarea purtătorilor, adică a indivizilor care, deşi nu sunt bolnavi, sunt purtători ai genelor recesive. întrucât majoritatea bolilor ereditare se moştenesc după tipul recesiv, naşterea de copii bolnavi este mai probabilă în cazul cuplurilor heterozigote după una şi aceeaşi genă recesivă. Pentru prevenirea acestor conceperi a fost creat serviciul de consultaţii medico-genetice. Aici se pot adresa în primul rând cuplurile care au rude cu probleme genetice, sunt trecute de 30-40 de ani, G lucrează în condiţii nocive sau sunt rude de sânge. Medicii şi geneticienii dispun de mijloace cu ajutorul cărora pot determina probabilitatea naşterii unui copil bolnav genetic. • Diagnosticul prenatal. Progresul tehnico-ştiinţific a pus la dispoziţia medicilor mai multe metode de diagnostic prenatal. Ele permit diagnosticarea mutaţiilor încă din primele săptămâni de sarcină. în caz de diagnostic nefavorabil, prin întreruperea sarcinii se poate evita naşterea de copii bolnavi. Determinaţi după fig. 1.114 tipurile de investigaţii prenatale şi importanţa lor. * Informarea maselor largi ale populaţiei despre creşterea riscului naşterii de copii bolnavi în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. • Lupta cu prejudecăţile ce duc la izolarea rasială şi religoasă.

FETOSCOPIE

între 17-40 săpt. vizualizare prelevarea tratament risc 2% de la debut până la 17 săpt. prelevare risc 0,2% de la debut până la 40 săpt. vizualizare controlul prelevării risc 0%

intre 9-10 săpt. vizualizare risc 5-10%

BIOPSIE DIN PLACENTĂ

între 9-13 săpt. prelevare risc 5%

Fig. 1.114. Metodele de diagnostic prenatal.

127

"—

7, EUGENIA

fS Povara genetică a omenirii este impunătoare - 7,5%, ceea ce înseamnă că înjur 1 - de 400 de milioane de oameni suferă de boli ereditare. Cum poate fi uşurată această 0 povară? în a. 1883 naturalistul englez F. Galton a propus crearea unei ştiinţe noi •ir- eugenia. în viziunea sa aceasta trebuia să prezinte un complex de măsuri în vederea ^-f reducerii numărului de mutaţii dezavantajoase şi/sau sporirea incidenţei unor 1 ^ caractere cu valoare deosebită. Susţinătorii ei urmăreau două scopuri: să împiedice reproducerea genotipurilor „inferioare" şi să favorizeze înmulţirea celor „superioare". Cu acest scop în S.U.A., Danemarca şi Germania a fost legiferată sterilizarea voluntară a indivizilor cu tulburări psihice (schizofrenie, înapoiere mintală) şi maladii ereditare grave. în Germania, între 1933-1945, erau sprijinite căsătoriile dintre indivizii "rasei nordice pure". Dezvoltarea geneticii a arătat că aceste măsuri nu aveau nici o bază ştiinţifică. în primul rând, bolile psihice sunt cauzate de mai multe gene şi nu se transmit mendelian. în al doilea rând, frecvenţa mutaţiilor genice, indiferent de metoda utilizată, scade foarte încet. De exemplu, pentru a reduce pe jumătate incidenţa unei mutaţii întâlnite cu o frecvenţă de 10% se cer circa 300 ani, cu condiţia că nici unul dintre purtătorii acesteia nu se reproduce. Situaţia este şi mai complicată în cazul bolilor recesive cuplate cu sexul. Astfel, dacă toţi băieţii concepuţi de o mamă purtătoare de hemofilie ar fi eliminaţi de la începutul vieţii intrauterine, mamele ar naşte mai multe fete purtătoare ale hemofiliei. Ca urmare frecvenţa mutaţiei ar creşte. Nici sterilizarea indivizilor purtători de mutaţii dominante nu ar exclude boala, deoarece în fiecare generaţie apar mutaţii noi. Nu este întemeiată nici ideea multiplicării inteligenţei, care de asemenea este condiţionată de mai multe gene. Bineînţeles că copiii născuţi din căsătoria a doi indivizi cu un coeficient înalt de inteligenţă au şanse mai mari de a fi la fel de inteligenţi ca şi părinţii. Rolul hotărâtor în dezvoltarea caracterelor ce desemnează inteligenţa revine însă mediului ambiant. în scopul multiplicării „geniilor" a fost propusă metoda conservării prin congelare a celulelor sexuale ale marilor personalităţi şi folosirea lor după dispariţia donatorilor. Această metodă nu este însă justificată genetic, întrucât aceste celule pot purta şi mutaţii recesive cu efecte negative. Bineînţeles, că aceste metode de "îmbunătăţire" a speciei umane sunt inacceptabile. Eugenia are dreptul la existenţă în cazul când va căuta să soluţioneze problemele ce ţin de însănătoşirea societăţii umane pe calea: • protejării omului de acţiunea mutagenilor ce provoacă boli ereditare; • elaborării metodelor de prevenire a manifestării bolilor ereditare şi de tratament a acestora; • evidenţierii familiilor împovărate de boli ereditare, luării lor la evidenţă şi dispensărizării în cadrul serviciilor de consultaţii medico-genetice; • consultării medico-genetice a persoanelor ce intenţionează să se căsătorească; » ridicării nivelului de cultură generală a întregii societăţi. 128

în societatea umană este imposibilă alegerea forţată a partenerului. De aceea numai în urma unei activităţi conştiente omul va ajunge singur la necesitatea studierii arborelui genealogic. Practica a demonstrat că cunoaşterea legilor geneticii, genealogiei familiei şi a caracterului de moştenire a unor gene {tab. 1.12) permite prognozarea moştenirii unor patologii până la procreare, evitându-se astfel naşterea de copii cu malformaţii. Heterogenitatea după caracterele morfologice, fiziologice şi aptitudini este baza materială a prosperării continuie a omenirii. Pentru realizarea acesteia este necesară înţelegerea corectă a legilor geneticii referitor la om şi crearea de posibilităţii echivalente pentru dezvoltarea fiecărei personalităţi.
Tabelul 1.12
CARACTERUL
GENA DOMINANTĂ

MOŞTENIRII UNOR GENE LA OM
GENA RECESIVĂ

Buze groase Lobul urechii liber Faţă pistruiată Pielea normală Prezenţa maxilarului habsburgic Prezenţa polidactiliei Prezenţa brahidactiliei Degete concrescute Degete subţiri păianjeniforme) Talie mică (condiţionată de polimerie) Prezenţa factorului Rh (rezus) Coagularea normală a sângelui Imunitatea la tuberculoză Diabet nezahat Prezenţa retinoblastomului Glaucom j Astigmatism Cataractă 1 Auz normal 1 Prezenţa migrenei 1 Maladia Parkinson
jlogie, ci. a XII-a

Buze subţiri Lobul urechii concrescut Faţă fără pistrui Absenţa glandelor sudoripare Absenţa maxilarului habsburgic Absenţa polidactiliei Absenţa brahidactiliei Absenţa sindactiliei Degete normale Talie înaltă Absenţa factorului Rh (rezus) Hemofilie Predispunerea la tuberculoză Norma Absenţa retinoblastomului în normă în normă în normă Surditate congenitală Absenţa migrenei Absenţa maladiei Parkinson I 1
1

129

1, Analizaţi deficienţele studierii geneticii omului. 2, Descrieţi metodele de studiere a geneticii omuiuî, 3, Explicaţi principiile sistemului Denvîer de caracterizare a carioîipuluî uman. 4, Alcătuiţi o schemă ce ar ilustra principiile clasificării boiiior ereditare la om. 5, Enumeraţi patoiogiîle ereditare: a) de tip dominant ce nu scurtează longevitatea; b) de tip dominant ce se manifestă grav; c) de tip dominanţă incompletă; d) de tip recesiv. 8, Explicaţi schematic de ce nu se permit căsătoriile înrudite. 7. Enumeraţi exemple ale Influenţe* negative a factorilor nocivi asupra eredităţii omului, 8. Expurteţi-vă părerile asypra concepţiilor promovate de eugenie. 9. Analizaţi patoiogiiie determinate de genele localizate în cromozomii sexuali. 18. Alcătuiţi arborele genealogie propriu. 11. Scrieţi un eseu la tema „Utilizarea cunoştinţelor teoretice la genetică în viaţă". 12. Explicaţi schematic mecanismul apariţiei: a) sindromului Down; b) sindromului Klinefelter; c) sindromului Turner. 13. Enumeraţi tipurile de sexualitate ia animale. 14. Descrieţi schema determinismului genetic ai sexefor fa om. 15. Explicaţi mecanismul moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. 16. Grupaţi noţiunile de mai jos după criterii asemănătoare: a) hemofilia; b) sindromul Down; c) sindromul Klinefelter; d) anemie falciformă; m) maladii cromozomiale; e) daltonism; j) ereditate intermediară; e) maladii genice autozomale; h) maladii genice cuplate cu sexul.

17. Expuneţî-vă părerea despre serviciul de consultaţii medico-genetice. 18. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. Aberaţiile cromozomiale umane: a) pot afecta atât autozomii, cât şi heterozomii; b) cele de tip poliploid sunt letale; c) cele de tip aneuploid sînt viabile în general în cadrul grupului Aşi B de cromozomi; d) sindromul Down este cea mai frecventă aneuploidie heterozomala umană.

130

fern®

GENETICA : AMELIORAREA
1 ETAPELE AMELIORĂRII 2 METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE 3 METODELE MODERNE DE AMELIORARE

ETAPELE AMELIORĂRII Din cele mai vechi timpuri omul s-a ocupat de îmblânzirea animalelor sălbatice >i a plantelor spontane. Bazele ştiinţifice ale acestei activităţi au fost puse abia în t doua jumătate a sec. al XlX-lea, după stabilirea legităţilor variabilităţii, eredităţii selecţiei naturale. Ştiinţa care elaborează bazele teoretice şi metodele de creare a noi soiuri de lante, rase de animale şi tulpini de microorganisme, precum şi de îmbunătăţire a Belor existente este numită ameliorare. Bazele ameliorării au fost puse de către eminentul genetician şi ameliorator JS, academicianul N. Vavilov. Fundamentul ştiinţific al ameliorării îl reprezintă pnetica. Sarcina de bază a ameliorării rezidă în crearea de noi soiuri de plante de iltură, rase de animale domestice şi tulpini de microorganisme. Acestea prezintă jpulaţii de indivizi creaţi artificial de om şi înzestraţi cu anumite proprietăţi reditare necesare lui. Toţi reprezentanţii unei rase, soi sau tulpini au particularităţi ientice, fixate ereditar, dar o reacţie tipică la factorii de mediu. De exemplu, râul de toamnă şi cel de primăvară la exterior se aseamănă foarte mult, dar reacţia »r la temperatură şi durata zilei-lumină este diferită. Grâul de toamnă, fiind semănat imăvara, nu va rodi, la fel se va întâmpla şi cu cel de primăvară semănat toamna. Direcţiile principale ale ameliorării sunt următoarele: roadă înaltă la hectar a soiurilor de plante, prolificitatea şi productivitatea selor de animale; calitatea producţiei (gustul, aspectul exterior, compoziţia chimică etc.);

Uneori ameliorarea se echivalează incorect cu selecţia. Spre deosebire ? selecţie, care se rezumă la acţiuni pasive de alegere a formelor mai vantajoase, ameliorarea reprezintă o ştiinţă complexă, orientată spre sporirea productivităţii tuturor ramurilor agriculturii. 131

Pentru satisfacerea pieţei cu blănuri au fost create rase de animale pentru blană de cele mai diferite culori. *"» Scopurile ameliorării ca ştiinţă sunt determinate de nivelul agrotehnicii. dăunători * calea intensivă de dezvoltare (la plante . Ea se completează şi se reînnoieşte permanent şi serveşte ca material iniţial pentru ameliorare. Centrele de origine şi de domesticire ale animalelor. Domesticirea formelor sălbatice Primele încercări de domesticire au fost făcute acum 20-30 mii de ani. Plantele şi animalele sălbatice se alegeau după capacitatea lor de a se înmulţi în condiţii artificiale. şi sunt centrele de origine ale plantelor de cultură corespunzătoare (a se vedea tabelul 1.botanişti. amelioratori . Membrii acestei expediţii . sub controlul omului. iar în cultură au fost introduse doar 150 de specii. Cea mai importantă problemă a ameliorării este alegerea materialului iniţial. Au fost create rase de găini ce asigură o producţie înaltă de ouă în condiţii de suprapopulare a fabricilor avicole. Din cele 250 mii de specii de plante superioare au fost „domesticite" 3 mii.). Iniţial domesticirea decurgea inconştient. înainte de a începe lucrul asupra unui nou soi. dacă scopul amelioratorului este crearea unui soi de grâu rezistent la ger. De exemplu. Americii. pentru regiunile ce duc lipsă de apă ^ ' potabilă problema cultivării cerealelor a fost parţial soluţionată prin crearea unui soi de orz ce dă roade satisfăcătoare la irigarea cu apă de mare. Vavilov şi colaboratorii săi au efectuat circa 60 de expediţii pe toate continentele. la animale — „ recuperarea " nutreţurilor etc. Vavilov şi colaboratorii săi au adunat o colecţie unică de plante. cu excepţia Australiei. deficitul de apă 7's potabilă. De exemplu. după părerea lui Vavilov.a. la boli. Ameliorarea cuprinde două etape: domesticirea şi selecţia. XIX. utilizarea irigaţiei ş. la îngheţ. în timpul călătoriei N. Acestea sunt teritoriile vechilor civilizaţii. menta . XX.în sec. Rodul muncii lor a fost stabilirea celor opt centre cu cea mai mare varietate a formelor genetice de plante care.pot fi consideraţi adevăraţi „vânători" de plante. cea mai mare din lume.exemplarele ale căror spice nu-şi scuturau seminţele etc.receptivitatea la îngrăşăminte. Europei. N. Dintre 1. De exemplu.). • proprietăţile fiziologice (rezistenţa la secetă. Investigaţiile au arătat că centrele de origine şi raioanele de domesticire ale animalelor coincid. amelioratorul îşi alege din colecţia dată mostrele cu caracterele ce-1 interesează. care numără în prezent circa 300 mii de probe.==J etc. dintre animale erau lăsate doar cele ce se reproduceau în captivitate.în sec. f** irigaţie. De exemplu. nivelul i-U de industrializare a ramurilor agriculturii. sfecla-de-zahăr şi floarea soarelui . Centrele de origine ale plantelor de cultură. dintre graminee . Unele au început să fie cultivate de curând: de exemplu. necesităţile pieţei. în centrul indonezian-indochirk 132 .5 mii specii de animale au fost domesticite doar 20. geneticieni. el va studia din colecţia I mondială varietăţile colectate din regiunile nordice ale Asiei. Din acestea el va alege varietatea ce corespunde cel mai bine intenţiilor sale.13).

fără controlul genotipului. (~20% din plantele de cultură) Sud-vest asiatic Asia Mijlocie şi Mică.caprele.13 CENTRELE DE ORIGINE ALE PLANTELOR DE CULTURĂ (DUPĂ N. Afga. Coreea. Iran. rezistentă la polignire şi cu cât mai multe | boabe în spic. Selecţia în masă se face după fenotip atât în populaţiile de plante. vinetele (-50% din plante de cultură) Soia. Taiwan O au fost domesticite pentru prima dată câinele. India de Sud-Vest roiul.6 kg. Selecţia în masă asigură ameliorarea înceată a 133 . inul. De exemplu. citruşii. vişinul ş. orzul. iar în Asia Mică . Dacă cele planificate au fost obţinute. bumCentral-american Mexicul de Sud bacul Sud-american Ţărmul de vest al Americii de Sud Cartoful.Tabelul 1. în Asia Anterioară . sfecla-de-zahăr. ierburile furajere (-11% din plantele de cultură) Grâul tare. Selecţia artificială Următoarea etapă a ameliorării este aplicarea formelor conştiente ale selecţiei cu scopul îmbunătăţirii indicilor productivi şi reproductivi. boboasele. caisul (-12% din plante de cultură) Mediteranean Ţările de pe malul Mării Adriatice Varza. pe un câmp experimental cu secară cresc circa 1 000 de plante. dau circa 150-200 de ouă pe an şi au o greutate de 1. au penajul alb. arboAbisinian Podişurile abisinice ale Africii rele-de-cafea Porumbul. Neajunsul acestui tip de selecţie constă în faptul că după fenotip nu întotdeauna j poate fi ales cel mai bun genotip. bananierul. cât şi în cele I de animale. înseamnă că scopul selecţiei în masă a fost atins. sporirii rezistenţei la factorii extremi ai mediului şi la boli. individuală şi combinativă.Grâul. ananasul. castravetele. Japonia. gâştele. China de Sud. strugurii. arbori fructiferi Est-asiatic . arborele-dechinină India tropicala. găinile. tutunul. La fel se procedează şi în cazul animalelor. în anul următor seminţele de la aceste plante se vor semăna pe un alt câmp. trestia-de-zahăr. părul. hrişcă. morcovul. Indochina. VAVILOV) UMIREA AMPLASAREA PLANTELE DE CULTURĂ Sud-asiatic Orezul. Pentru reproducere.prunul. Se evidenţiază trei tipuri de bază ale selecţiei artificiale: în masă. porcul. secara. cânepa. bostanul.a. insulele Asiei de SudVest China Centrală şi de Est. meiul. raţele. viguroasă. Plantele de pe acest câmp trebuie să fie mai productive şi mai rezistente la polignire decât cele de pe primul câmp. Dintre acestea se aleg vreo 50 de exemplare care au tulpina de o înălţime medie.oile. din populaţia de găini de rasa Lehgorn sunt lăsate femelele ce nu manifestă instinctul de clocire. măslinul. ridicarea calităţii producţiei obţinute. ustunistan.

Aplicarea practică a heterozisului. La baza acestui tip de selecţie stă aprecierea plantelor şi animalelor selectate după descendenţi. fiind numită şi consangvinizare. al XIII-lea. Acest tip de încrucişare trebuie urmat de selecţia formelor necesare. Selecţia individuală presupune ca seminţele de la cele 50 de plante de secar ă selectate de pe un câmp cu 1 000 de plante să nu fie amestecate. al XX-lea a dat o nouă orientare ameliorării . Selecţia combinativă prezintă o îmbinare a selecţiei individuale cu hibridizarea. Mai întâi se face autopolenizarea mai multor 134 . Autbreedingul permite reunirea diferitelor proprietăţi ereditare într-un hibrid. condiţionat de trecerea unor gene mutante recesive în stare homozigotă. METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE Tipurile de încrucişări în ameliorare. în cazul plantelor cu polenizare încrucişată se recurge la încrucişarea dintre rude: frate-soră. este mai uşor realizabil la plantele cu autopolenizare şi la animalele hermafrodite. Să urmărim procesul de creare a unor astfe! de hibrizi pe exemplul porumbului. 2. formele de plante sau animale ce se deosebesc după anumite caractere se încrucişează. ci semănate aparte. Aceasta permite o evaluare mai exactă a genotipului. mamă-fecior etc. este obţinerea de forme homozigote. Scopul final al ameliorării. Vigoarea hibrizilor faţă de formele parientale a fost observată încă în sec. Analizând descendenţa de la fiecare plantă în parte. Apoi se face selecţia individuală printre hibrizii obţinuţi a formelor homozigote recombinate. Eficienţa selecţiei sporeşte la îmbinarea ei cu anumite tipuri de încrucişări. în majoritatea cazurilor. Inbreedingul prezintă încrucişarea formelor ce au un strămoş comun. specii. genuri. Inbreedingul are şi un efect negativ. Autbreedingul (sau hibridizarea îndepărtată) constă în încrucişarea organismelor ce aparţin diferitelor rase. şi anume: inbreedingul şi autbreedingul. ceea ce reduce vitalitatea organismelor sau au un efect letal. selecţia individuală este continuată şi în generaţiile următoare. este cu atât mai mică. soiuri. deoarece în baza variabilităţii combinative apar hibrizi şi cu îmbinări nedorite ale caracterelor. Dacă planta sau animalul selectat transmit urmaşilor indicii după care a fost selectat. Acest tip de încrucişare. cu cât gradul de rudenie dintre formele încrucişate este mai mare. necesară pentru obţinerea de linii homozigote după genele ce controlează caracterul studiat. Durata de timp. Astfel."•j r*^ "~Z ^~ 7^ ^-' populaţiilor.8-a. Selecţia individuală este deosebit de eficientă în alegerea indivizilor după caractere cantitative. putem determina cu precizie genotipul cel mai valoros. iar aplicarea ei practică datată cu anii 30 ai sec. tată-fiică. dar fără aplicarea ei rasele şi soiurile riscă să-şi piardă repede calităţile. în cazul plantelor cu autopolenizare selecţia se face până în generaţia a 7-a . Selecţia individuală.crearea de hibrizi înalt productivi de plante şi animale. deoarece anume în această generaţie toţi indivizii (100%) sunt homozigoţi. utilizat pentru obţinerea de linii homozogote.

în practică se folosesc doar hibrizii de prima generaţie. La cea de a doua etapă se evaluează liniile obţinute prin autopolenizare după capacitatea lor combinativă. Heterozisul este utilizat pe larg şi la sorg. deoarece cei din celelalte generaţii segregă în formele iniţiale şi efectul heterozisului dispare. De aceea în cazul utilizării heterozisului la plante sunt organizate gospodării speciale. Pentru a găsi perechile de linii din încrucişarea cărora rezultă cel mai înalt efect al heterozisului este necesar de a controla câteva mii de combinaţii hibride. 1. înmulţindu-le în masă pentru obţinerea de seminţe hibride. Prima cale este deosebit de anevoioasă şi costisitoare. cheltuielile pentru producerea de seminţe hibride ke recuperează. Heterozisul este utilizat cu r- r K încrucişarea liniilor încrucişarea hibrizilor simpli CXD Hibrid dublu (AXB)X (C-D) Fig. Obţinerea de seminţe hibride în scopuri de producţie presupune semănarea liniilor din încrucişarea cărora rezultă cei mai viguroşi hibrizi. adică după capacitatea liniei de a forma la încrucişarea cu altă linie hibrizi mai viguroşi. adică homozigote după majoritatea genelor. Amintiţi-vă în ce constă fenomenul de sterilitate citoplasmatică masculină.a.soiuri.11S). Pentru cea de a doua a fost propusă utilizarea fenomenului de sterilitate citoplasmatică masculină (fig. care corespund cerinţelor climaterice ale regiunii date. alternând formele materne şi paterne. unl de se obţin numai hibrizi de prima generaţie. în rânduri. orez. Schema obţinerii hibrizilor dubli la porumb cu utilizarea sterilităţii citoplasmatice masculine (SCM).115. care şi sunt comercializaţi. sfecla-de-zahăr. 1. pentru obţinerea de linii inbreeding. întrucât productivitatea hibrizilor heterozigotici este cu 20-30% mai mare decât |B soiurilor. Astfel se asigură polenizarea încrucişată. Pentru asigurarea polenizării încrucişate între liniile alese este necesar de a înlătura manual de pe plantele materne elementele masculine ale florii (staminele) sau de a asigura sterilitatea florilor masculine. Cu acest scop se seamănă câte un rând de porumb cu polen steril şi unul cu polen fertil. Hibrizii interliniari de prima generaţie se apreciază după efectul heterozisului şi se selectează liniile ce formează cele mai bune combinaţii. tomate ş. 135 . Pentru crearea unor astfel de linii se cer 5-7 ani.

se distinge prin productivitate înaltă. Mutageneza experimentală şi utilizarea ei în ameliorare. unele soiuri de sfeclă-de-zahăr. hibridul îndepărtat dintre grâu şi secară . deşi avea tot 18 cromozomi. grâul.succes şi în avicultura. Artificial autopoliploidia se obţine prin tratarea seminţelor sau plantelor. Experimentele au arătat că hibrizii obţinuţi din încrucişarea speciilor ce aparţin aceluiaşi gen. Posibilitatea combaterii infertilităţii hibrizilor îndepărtaţi a fost demonstrată pentru prima dată de savantul rus G.116) ş. Condiţii normale pentru meioză au fost create: fiecare cromozom îşi avea omologul său. de exemplu. cât şi ale tetraploidă (A) şi diploidă (B). obţinut din încrucişarea unei iepe cu un măgar. cartoful. Ca urmare. Karpecenko a reuşit să dubleze numărul de cromozomi proveniţi de la fiecare specie. De exemplu. sericicultură. Poliploidia. Descoperirea fenomenului de heterozis şi aplicarea lui în practică a fost unul din cele mai importante evenimente în genetică şi ameliorare. depăşesc părinţii după unele calităţi. din cauza imposibilităţii conjugării cromozomilor în meioză din lipsa omologilor. Aceste două specii au acelaşi număr de cromozomi (2n = 18). Hibridizarea îndepărtată. rezistenţă la îngheţ şi boli. se caracterizează prin dimensiunile mai mari atât ale celulelor. sau chiar a speciilor ce ţin de diferite genuri. Posibilitatea obţinerii de mutaţii experimentale a fost demonstrată pentru prima dată la ciuperci de către 136 . Hibridul dintre grâu şi pir este rezistent la polignire şi posedă o productivitate înaltă. Plantele poliploide. hibridul dispunea de 18 cromozomi „de varză" şi 18 cromozomi de „ridiche". hibridul obţinut era steril.triticale . căpşunul. 1. Astfel. Efectul autopoliploidării se aplică pe larg la crearea a noi soiuri de plante de cultură. viţa de vie (fig.a. De regulă. plantei în ansamblu. Karpecenko pe exemplul hibridului dintre varză şi ridiche. Drept exemplu de heterozis la animale poate servi catârul. în prezent multe plante de cultură sunt tetraploide. Acesta şi alte experimente au demonstrat că este posibilă combaterea sterilităţii hibrizilor îndepărtaţi prin dublarea seturilor de cromozomi ale ambilor părinţi. spre deosebire de cele diploide. Zigotul de asemenea conţinea o garnitură dublă de cromozomi. Sterilitatea acestuia se explică prin faptul că în meioză cromozomii „de varză" nu se conjugă cu cei „de ridiche". hibrizii îndepărtaţi sunt sterili. hrişcă. cu polenizare încrucişată şi utilizate pentru obţinerea de masă vegetală. creşterea porcilor. dar aparţin la diferite genuri. ovulelor sau embrionilor de animale cu colchicină sub acţiunea căreia se distrug firele fusului de diviziune şi cromozomii nu se separă în timpul meiozei. Gârneţii formaţi purtau câte o garnitură haploidă de cromozomi de varză şi de ridiche (9 + 9=18). Rezultate mai bune se obţin în cazul speciilor cu un număr mai mic de cromozomi în setul diploid. vitelor pentru carne.

în trecut varietatea genetică a materialului iniţial pentru ameliorare se obţinea cu ajutorul hibridizării. Succese deosebite s-au obţinut la utilizarea mutagenilor în ameliorarea microorganismelor. lucru imposibil pentru animale. orezului etc. orz. Mai târziu —. selecţia celulară. utilizate la obţinerea de hibrizi heterozigoţi ai sfeclei-de-zahăr. Se pot contopi diferite tipuri de celule ale unui organism sau celule ale I diferitelor specii {fig. de 1 000 de ori mai eficienţi decât formele iniţiale. roşii etc. Prin mutageneză chimică s-a reuşit obţinerea unei noi tulpini de bacterii.ingineria celulară. Aceste metode sunt utilizate pe larg în ameliorarea plantelor. Acţionând cu raze de radiu asupra unor ciuperci inferioare. Cultura în vitro de celule şi ţesuturi în baza totipotenţei I celulelor a făcut posibilă regenerarea plantelor întregi. Filipov. grâu.117). Meller şi L. Astfel a fost obţinut mutantul indus al orzului ţ ? cu tulpina joasă şi productivitatea înaltă. L— Descoperirea efectului mutagen al radiaţiei şi substanţelor chimice a deschis '^p perspective largi pentru ameliorare. mutagenezei. La tratarea ciupercilor de mucegai cu mutageni fizici şi chimici au fost obţinuţi noi producenţi de antibiotice. Nadson şi G. în anii 40 ai secolului XX O de rând cu mutagenii fizici erau folosiţi şi cei chimici (etiliminul. Aceasta a permis utilizarea în ameliorare I a metodelor ingineriei celulare aşa ca hibridizarea somatică. Dar planta obţinută nu şi-a găsit utilizare practică din cauza sterilităţii. Astfel au apărut noi metode de cercetare în genetica modernă . porumb. în fitotehnia mondială sunt utilizate peste 1 000 de soiuri care provin de la mutanţi obţinuţi cu ajutorul mutagenilor fizici şi chimici. cromozom sau genă. fără riscul că sporirea productivităţii va duce la polignire. 3. Astăzi în acest scop sunt utilizate manipulările la nivel de celulă. tulpina joasă şi viguroasă a permis ameliorarea ulterioară a mutantului în vederea măririi dimensiunilor spicului şi masei boabelor. METODELE MODERNE DE AMELIORARE Succesele obţinute de genetică în studierea organizării aparatului ereditar au permis elaborarea de metode principial noi de ameliorare a plantelor şi animalelor. Condiţiile de regenerare au fost elaborate pentru mai multe plante de cultură: cartof. poliploidiei. depăşirea nehibridizării etc. Cu ajutorul mutagenilor se obţin şi mutaţii ale sterilităţii masculine. ferment important cu proprietăţi antivirale. cromozomială şi genică. haploidia. Mai mult ca atât. 137 . Cu ajutorul acestor metode poate fi obţinută variabilitatea necesară a materialului iniţial pentru ameliorare. Ingineria celulară. Hibridizarea somatica constă în contopirea a două celule diferite în cultura de ţesuturi.G. ipritul ş. în 1978 pe această cale a fost obţinut hibridul dintre I cartof şi roşie. un superproducent de endonuclează. 1. G. au obţinut mutaţii induse la __r drozofilă prin acţiunea asupra lor cu raze Roentgen. ei au observat creşterea frecvenţei şi spectrului variabilităţii ereditare.). Stadler independent unul de altul.a.

în prezent acestea pot fi obţinute doar în doi ani.117. se pot adăuga alţii noi. Prin administrarea de hormoni se asigură obţinerea mai multor ovule de la o vacă cu calităţi deosebite. de noi soiuri. Cu acest scop. utilizând selecţia diviziunea celulelor combinativă. Prin înmulţirea de mai departe a celulelor ce au supravieţuit s-au obţinut plante rezistente la un conţinut sporit de săruri în mediul de viaţă.plante homozigote diploide.plantă hibrid cartof roşie Selecţia celulară a permis obţinerea de plante de cultură ce pot creşte pe un anumit mediu de viaţă. Cu ajutorul acestei metode se pot substitui unii cromozomi. mii de celule vegetale s-au însămânţat pe medii nutritive cu un conţinut sporit de săruri. de la alt soi. membranei celulare Dacă în trecut. Din grăuncioarele de polen cresc plante haploide. Aceasta dă posibilitate amelioratorilor să înlocuiască un caracter mai slab al soiului dat cu acelaşi caracter. la boli. un soi de grâu este rezistent la polignire. Pe această cale de la indivizi cu calităţi deosebite se obţin de 10 ori mai mulţi urmaşi decât ar fi posibil pe cale obişnuită. fecundarea lor cu spermatozoizi de la un taur de rasă şi implantarea la diferite vaci. însămânţează pe medii nutritive. regenerarea plantei Ingineria celulară a permis izolarea epidermei obţinerea de plante haploide. Majoritatea celulelor au pierit. iar prin dublarea numărului de cromozomi . De exemplu. reducându-se pe această cale timpul necesar pentru obţinerea colonie de celule de plante homozigote diploide dizolvarea cu caractere dorite. dar mai puternic. Obţinerea în baza ingineriei celulare a nul hibrizilor se recoltează şi se hibridului dintre cartofi şi roşie. are o produc 138 I I . sau fragmente de cromozomi. O direcţie importantă în ingineria celulară modernă ţine de etapele timpurii ale embriogenezei. Ingineria cromozomială. protoplaşti Cu acest scop mai întâi se încruregenerarea cişează formele parientele în veperetului celular mediu nutritiv derea obţinerii de hibrizi. 1. PoleFig. plante homozigote diploide se obţineau timp de fuzionarea protoplaştilor zece de ani. Acest tip de manipulări permite înlocuirea unuia sau ambilor cromozomi omologi ai unui soi cu aceeaşi pereche a altui soi. de exemplu pe săraturi. Această procedură durează 2-3 ani.

Ingineria genică. Să analizăm calea parcursă de savanţi pentru obţinerea unor plante transgenice rezistente la insecte. care produce proteina. „montarea" genelor extrase din organisme vii sau sintetizate în celulele plantelor şi animalelor în vederea modificării orientate a genotipului lor. Unul din ei este transgenic: în genomul său a fost integrată gena răspunzătoare de sinteza hormonului de creştere la om. în urma acestor transferuri se obţin plante sau animale transgenice. Plasmidele se replică autonom. în prezent au fost obţinuţi şoareci transgenici iepuri. \ Plasmida este o moleculă bacteriană inelară de ADN. la boli.118) sunt fraţi şi au aceeaşi vârstă. Apărută la confluenţa chimiei acizilor nucleici şi geneticii microorganismelor. dar concomitent cu ADN-ul de bază. . 139 . . pe lângă ADN-ul de bază. Pentru realizarea transferului de gene de la o specie la alta sunt necesare câteva operaţii pregătitoare: . cu sinteza şi donarea lor. Nimerind în stomacul insectelor.introducerea ADN-ului plasmidic hibrid în celula gazdei.tivitate înaltă. în natură există o bacterie Bacillus thuringiensis. care nu părăseşte celula. putem obţine un nou soi ce întruneşte toate calităţile dorite. Pe aceeaşi cale se poate realiza schimbul de cromozomi dintre specii înrudite. Şoarecii din imagine (fig. Metoda dată permite obţinerea unor linii completate. 1. Este cunoscută şi aplicată în practică metoda de introducere în genotipul unei specii sau soi a unei perechi suplimentare de cromozomi de la altă specie. de exemplu dintre grâu şi secară. Substituind perechea de cromozomi omologi unde este situată gena responsabilă de conţinutul de gluten cu aceeaşi pereche omoloagă de la celălalt soi. porci. Fiecare bacterie. cu care face schimb cu alte bacterii. drojdiilor. mamiferelor şi chiar ale omului). în ultimii ani au fost obţinute plante transgenice rezistente la erbicide.copierea acestei gene de către noul stăpân. are spic mic. Astfel se obţin linii substituite. oi al căror genom conţine gene străine de origine diferită (gene ale bacteriilor. Genele clonate se introduc prin micro injecţie în ovulul mamiferelor sau în protoplastul plantelor (celule izolate lipsite de perete celular).unirea fragmentelor separate într-o moleculă unică în componenţa plasmidei. Din ele se dezvoltă animale sau plante genomul cărora conţine noi gene. în schimb boabele sunt bogate în gluten. conţine şi câteva plasmide. ingineria genică se ocupă cu descifrarea structurii genelor. . dar boabele au un conţinut scăzut de gluten. insecte etc. numită S-endotoxină. Alt soi este mai puţin rezistent la polignire.separarea genelor (a unor fragmente de ADN). deseori foarte îndepărtate ca origine. în unele cazuri această operaţie este substituită de sinteza artificială a genelor. Ingineria genică asigură transferul artificial de gene necesare de la o specie la alta.

rezistente la diferiţi dăunători agricoli.la plasmida bacteriei de sol Aerobacterium 8emctumefaciens. enzimelor. plasmidele purtătoare ale genei proteinei-toxină s-au implantat în celulele vegetale. unde el este prezent în cantităţi foarte mici. Insuficienţa acestui hormon duce la nanism. Doi şoareci fraţi. responsabilă de sinteza hormonului de creştere. Sinteza chimică s-a dovedit a fi prea complicată şi costisitoare. 140 . vaccinurilor. Omizile. a fost izolată din ADN-ul uman şi integrată în programul genetic al bacteriei Escherichia coli {fig. Pentru aceasta ei au izolat mai întâi w J din ADN-ul bacterian gena responsabilă de f^ Fig. Cu ajutorul ingineriei genice a fost organizată producerea industrială a hormonilor. de pe gena dată se sintetizează şi o altă proteină care induce dezvoltarea tumorilor la om. în trecut insulina se extrăgea cu greu din pancreasul porcilor şi vitelor sacrificate şi era şi scumpă. a apărut problema producerii acestuia în condiţii industriale. tutun.hormonul pancreasului care reglează nivelul de zahăr în sânge. Apoi gena a fost anexată ^' care unul.119 realizarea practică a reprogramării bacteriei în vederea sintezei industriale a hormonului de creştere. Conform datelor de ultimă oră. în viitorul apropiat va fi soluţionată. în trecut deficitul lui era compensat prin administrarea din exterior. asigurând astfel încorporarea genei în ADN-ul plantei. „Reprogramarea" genetică a bacteriilor a stat la baza fabricării industriale a hormonului de creştere. Hormonul era prelevat din hipofiză celor decedaţi.118. hrănindu-se cu frunzele acestor plante. insecticide.119). Cu această bacterie au fost infectate fragmente de ţesut vegetal crescut pe medii nutritive. problema modificării orientate a eredităţii plantelor superioare.^J/K/^^zs—ssss proteina produce liza pereţilor acestuia. Gena. apelând la ingineria genică. dintre s i n t e z a proteinei date. 1. Ţesuturile vegetale au fost trecute pe alte medii nutritive care au asigurat creşterea şi dezvoltarea unor plante întregi. Din 1982 insulina se produce la scară industrială din E. „reprogramată" prin încorporarea în ADN-ul ei a genei umane responsabile de sinteza insulinei. în scurt timp. provo^^ când moartea insectei. cel mai mare. este trans. Diabetul zaharat este o boală metabolică gravă şi poate fi tratat doar prin administrare de insulina . Pe aceeaşi cale a fost rezolvată cu succes fabricarea industrială a insulinei. Prin metoda descrisă au fost obţinute forme de cartof. vitaminelor. utilizată la tratarea diabetului zaharat. Toxina dată este dăunătoare pentru insecte şi inofensivă pentru om şi animalele domestice. coli. Din 1980 problema este rezolvată datorită ingeneriei genice. j^k Studiaţi după fig. roşii. 1. întrucât necesităţile în acest hormon depăşeau cu mult posibilităţile de obţinere. Savanţii s-au gândit să «| H T ^ folosească această proprietate a proteinei la crear e a re yj^\ fm ^ e forme de plante rezistente la insectele wr^ H P ^ ^ dăunătoare. 1. produs în condiţii fiziologice de hipofiză. pier.

care se deosebesc atât după productivitate. Avem doar o singură soluţie . surogat. se pot obţine viţei normali. Transferul hormonului de creştere la porci asigură o creştere mai extracţia şi rapidă a acestora. Decalajul dintre roadă medie şi cea record demonstrează existenţa unor posibilităţi încă nevalorificate. A reuşit produsului tratarea copiilor şi încercarea amelioratorilor de a diviza cu insuficientă ambalarea a hormonului de produsului embrionul de vacă la stadiul de 16-32 creştere celule în câteva părţi. Până în prezent omenirea a antrenat în circuitul agricol doar 10% din uscat. erbicide. fragment de ADN uman bacterie (Escherichia coli) izolarea plasmidei O O încorporarea genei hormonului de creştere în plasmidă introducerea plasmidei hibride într-o bacterie multiplicarea bacteriei Succese îmbucurătoare au fost obţinute şi în zootehnie. Succesele selecţiei. Din fiecare parte. în ultimii 100 de ani în ameliorarea plantelor şi animalelor au fost obţinute succese remarcabile. Explicaţia este simplă. cât şi după rezistenţa la boli. Se elaborează şi metoda transferului la anumite specii de plante a unor sisteme fermentative mai eficiente care ar asigura creşterea vitezei de fixare a CO2 şi a productivităţii plantelor de cultură. 141 cultură industrială de bacterii producătoare de hormon al creşterii .sporirea fertilităţii solului. Au fost create rase de vite cornute mari ce dau 10 mii kg de lapte pe an. productivităţii culturilor agricole şi animalelor domestice. fapt ce ar rezolva problema îngrăşămintelor cu azot.119. coli în vederea obţinerii hormonului de creştere. în Anglia a fost obţinupurificată rasa de porci precoci prin încrucişarea rea raselor Duroc-Iersei şi Berechir.preocupare majoră este crearea unei simbioze dintre graminee şi bacteriile azotofixatoare. Asigurarea alimentară a populaţiei oricărei ţări depinde în mare măsură de succesele ameliorării. Producţia la hectar de cereale în ţările economic dezvoltate constituie astăzi înjur de 100 q/ha.Fig. Reprogramarea genetică a E. Permanent se obţin soiuri noi. 1. insecticide. prin implimentarea ei unei mame. cealaltă suprafaţă neputând fi folosită.

b) cromozomiale. hibridare îndepărtata. 142 . 10. c) indirectă. Analizaţi mecanismul hibridării îndepărtate efectuate de G. inginerie genîcă. 5. selecţie combinative. heterozis. transfer de gene. 2. Enumeraţi metodele tradiţionale de ameliorare. 3. cjgenice. Explicaţi prin scheme mecanismul utilizării ingineriei: a) celulare. se realizează numai prin embriogeneză. evidenţiaţi centrele de origine ale plantelor de cultură şi de domesticire a animalelor. Androgeneza: a) directă. 14. Test. 9. soi. Analizaţi scopuî expediţiilor făcute de Vavilov şi colaboratori! săi în diverse regiuni ale globului. d) hibridarea somatică prin protoplaşti este o formă de aloploidie. 15. Explicaţi care este importanţa colecţiei de seminţe adunate de VaviJov.73 1. plante transgenice» sinteza somatotropinei. Descrieţi eficienţa soiurilor polîploide. Enumeraţi metodele moderne de ameliorare. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. 13. se realizează prin organogeneză. transfer de cromozomi. 16. c) pot fuziona în mod spontan şi fără influenţe stimulatoare. 17. selecţie individuală. Alcătuiţi o schemă ce ar explica utilizarea heterozisuluî. Grupaţi după anumite criterii noţiunile. Analizaţi roiul utilizării factorilor mutager» în ameliorarea microorganismelor. 7. 12. plante hapîoîde. rasă. Alcătuiţi un eseu la tema „Ameliorarea soiurilor de plante fi a raselor de animale în Moldova". b) duce obligatoriu la organisme hapioide. Alcătuiţi un tabel ce ar ilustra comparaţia dintre ameliorarea plantelor şi animalelor. Karpecenko. 4. consanguinizarea. 6. Definiţi noţiunile de ameliorare. selecţie în mase. 11. d) constă în faptul că la plantele cu flori are loc o reprogramare a informaţiei genetice a microsporului în condiţii naturale. 8. 2. Utilizând harta de contur. Protoplaştii: sînt celule vegetale cu peretele celular rigid pectocelulozic. Analizaţi tipurile de selecţie. b) pentru obţinerea lor sînt folosite enzime capabile să digere membrana celulară. Descrieţi etapele ameliorării.

Istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste Mecanismul evoluţiei Dezvoltarea vieţii pe Pământ Originea şi evoluţia omului m .e (e%tci. > ..

evoluţio . * sporirea adaptabilităţii organismelor la condiţiile de viaţă. Perioada predarwinistă este reprezentată de două curente: creaţionismul şi transformismul. Creaţionismul.ISTORIA DEZVOLTĂRII CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 1 PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 2 TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE Termenul de evoluţie (de la lat. 144 . existenţei şi evoluţiei acesteia. Acceptarea acestor teze presupunea recunoaşterea existenţei creatorului. Teoria darwinistă despre evoluţia lumii vii nu trebuie confundată cu evoluţionismul. * formarea de noi unităţi sistematice. Darwin. Prima reprezintă doar o concepţie referitor la evoluţia lumii vii. Importanţa evoluţiei reiese din cele trei rezultate ale sale: * complicarea şi sporirea treptată a nivelului de organizare a fiinţelor vii. în istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste se disting două perioade: predarwinistă şi postdarwinistă. de aceea învăţătura despre evoluţia lumii vii bazată pe aceste teze a fost numită creaţionism (de la lat. Acestea aveau la bază două teze: natura este absolut invariabilă şi oricare organism din momentul creării sale este util.desfăşurare) a fost folosit pentru prima dată de naturalistul elveţian Ch. DARWIN 3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 4 DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII 1. în perioada predarwinistă (până în 1859) dominau viziunile metafizice despre natură. în legătură cu faptul că fondatorul teoriei evoluţioniste este renumitul naturalist englez Ch. Bonnet în 1762 într-o lucrare de embriologie. în timp ce evoluţionismul este o ştiinţă care elucidează mecanismele apariţiei. Astăzi în biologie prin termenul de evoluţie se subînţelege dezvoltarea istorică ireversibilă şi într-o măsură oarecare orientată a naturii vii.

acesta s-a dovedit a fi un sistem artificial. B. Meritul în dezvoltarea ideilor transformismului aparţine ilustrului biolog francez J. asigurând mişcarea acesteia. La sfârşitul secolului al XVIII-lea în biologie se acumulase I un bogat material descriptiv care demonstra variabilitatea lumii vii. a XII-a . încercând să sistematizeze varietatea enormă de plante şi animale care au invadat Europa după colonizarea pământurilor de peste ocean. după părerea lui. Linne a întocmit primul sistem de clasificare a lumii vii care cuprindea 24 clase de plante şi 6 de animale. Linne (fig. creatorul primei teorii evoluţioniste. Un exponent de frunte al acestei învăţături a fost savantul suedez C.a. întrucât nu reflecta rudenia istorică dintre grupele de organisme.. El considera că speciile există în realitate şiprezintă o totalitate de organisme asemănătoare după structură şi care dau urmaşi fecunzi. Spre sfârşitul vieţii. L. dintr-o dată.1). Lamarck afirma că "creatorul" a creat doar materia şi legile ce acţionează în natură. ele rămânând invariabile în timp.. nu au putut apărea pe ^aşteptate. ci. sunt atâtea câte au fost create iniţial de creator. îndoielile apărute în ce priveşte invariabilitatea speciilor au dat naştere transormismului-sistemul de concepţii despre variabilitatea şi transformarea plantelor şi animalelor sub influenţa cauzelor naturale. Toate corpurile şi fenomenele naturii au apărut însă pe cale naturală din materia (anorganică. • speciile contemporane se deosebesc de cele ce au trăit cândva. Organismele complexe. după părerea sa. şi anume: • chiar şi speciile absolut diferite la exterior prezintă unele asemănări ale structurii interne.creare . Linne era ferm convins că unele specii pot apărea din altele în urma încrucişării şi sub acţiunea schimbărilor din mediu. Lamarck (1744-1829) (fig. Concluziile la care a ajuns renumitul biolog se bazau pe studiile sale în domeniul Sistematicii plantelor şi animalelor. Reprezentanţi ai transformismului au fost Buffon G. Darwin E. • aspectul exterior. ocupând postul de şef de catedră a insectelor şi Biologie. Necunoaşterea principiului istrorismului în dezvoltarea lumii vii. al variabilităţii peciilor ca urmare a condiţiilor de viaţă diferite prezintă doar unele din meritele i Lamarck în elaborarea concepţiei evoluţioniste. Specii.2). Mai întâi au apărut organismele simple care pe durata iei perioade îndelungate de timp s-au dezvoltat în organisme mai complexe. ş.. alcătuirea şi productivitatea plantelor de cultură şi a animalelor domestice se pot schimba considerabil o dată cu schimbarea condiţiilor \ de creştere şi întreţinere. Pe lângă faptul că era considerat unul din cei pnai buni botanişti ai timpului. Ideile creaţionismului erau împărtăşite de majoritatea biologilor perioadei predarwiniste.a crea). . Geoffroy Saint-Hilaire E. 2. _ . 2. Transformismul. Concepţiile sale referitor la dezvoltarea istorică a lumii organice au fost expuse în lucrarea "Filozofia zoologiei" (1809).

146 . Importanţa şi neajunsurile teoriei evoluţioniste a lui Lamarck. Rolul mediului în variabilitatea speciilor. iar cele neantrenate se reduc (subdezvoltarea ochilor la cârtiţă. dând naştere unei noi specii. Prezenţa acestora i-au sugerat ideea variabilităţii speciilor.viermilor. organismele se pot schimba radical. dacă ele sunt comune pentru ambele sexe. adică a repartizării organismelor pe trepte ce reflectă complicarea structurii lor. Lamarck însă i-a dat o orientare evoluţionistă. cauza principală a speciaţiei (formarea de noi specii). Pe cea inferioară a situat infuzoriile şi polipii. Această afirmaţie a lui Lamarck a fost numită ipoteza moştenirii caracterelor dobândite. formularea ideii de istorism. Ideea gradaţiei lumii vii era pe atunci răspândită pe larg. Lamarck a participat nemijlocit la elaborarea sistematicii nevertebratelor. în natură fiind prezente doar un şir de forme de trecere care pentru comoditatea clasificării sunt considerate specii. Lamarck presupune că cauza variabilităţii acestora sunt condiţiile de mediu. Lamarck a observat că speciile caracteristice regiunilor nordice. Recunoscând în calitate de factori ai evoluţiei condiţiile schimbătoare ale mediului şi tendinţa internă a organismelor spre perfecţiune. în condiţii noi de viaţă apar deprinderi noi care duc la antrenarea sporită a unor organe şi neantrenarea altora. Modificările organelor. i însă învăţătura lui Lamarck avea şi unele neajunsuri.). prezentând-o ca pe un produs al dezvoltării lumii organice. Modificarea organismelor sub influenţa condiţiilor de viaţă este. combătută ulterior de Darwin şi adepţii săi. pe măsura deplasării lor spre sud se schimbă treptat. căpătând trăsături specifice plantelor sudice. Astfel. Dacă condiţiile noi de viaţă acţionează timp îndelungat. Să analizăm în continuare ideile evoluţioniste ale lui Lamarck. el 1-a omis pe cel principal . Astfel a luat naştere legea antrenării şi neantrenării organelor. Importanţa teoriei evoluţioniste a lui Lamarck constă în recunoaşterea apariţiei fiinţelor vii din materia nevie şi a dezvoltării lumii organice de la simplu la compus. membranele înotătoare la păsările înotătoare). aripilor la struţ şi pinguin etc. recunoaşterea rolului activ al mediului în variabilitatea speciilor. Variabilitatea speciilor. în sistemul lumii vii propus de Lamarckplantele şi animalele formează şiruri separate. Cele antrenate se dezvoltă (gâtul lung al girafei. Astfel el a descoperit forme de trecere ce leagă între ele speciile apropiate. pe durata câtorva generaţii. cunoaşterea profundă a lumii vii i-au dat posibilitatea să trateze în cunoştinţă de cauză (|^ ^ ^ problema evoluţiei acesteia. Observând deosebirile dintre reprezentanţii aceleiaşi specii crescuţi în diferite regiuni ale ţării. se moştenesc. Lumea animalelor el a împărţit-o în şase trepte. după părerea sa. Studiind plantele răspândite pe teritoriul Franţei. în acelaşi timp Lamarck a conchis greşit că speciile nu există.selecţia naturală. Gradaţia lumii vii Lucrul asupra sistematicii lumii vii 1-a adus pe Lamarck la ideea gradaţiei lumii vii.păsările şi mamiferele. iar pe cea superioară .

roci ş. a apărut în Anglia.3. După 5 ani de călătorii la bordul acestui vas. Darwin s-a întors în patrie aducând cu sine numeroase colecţii de fluturi. şi nu întâmplător. pe atunci nu se ştia de anestezice. număra deja 2300 de pagini. Darwin se retrage la moşia sa cu intenţia de a pune în ordine notiţele făcute în timpul călătoriei. XIX Anglia era cea mai dezvoltată ţară din lume. Fig. Astfel Anglia devine ţara cu cele mai multe colonii. care se pregătea pentru o călătorie în jurul lumii.Presupunerea sa că evoluţia se datorează tendinţei existente în natură spre perfecţiune nu corespundea realităţii. 2. Studiile primare şi Ie-a făcut într-un pension particular. Era un copil vioi. Darwin a avut marele noroc să fie recomandat de nişte prieteni căpitanului vasului Beagle. o. 2. Necesităţile în noi surse de materie primă şi pieţe de desfacere impuneau acapararea de noi pământuri. în 1859 vede lumina tiparului opera fundamentală a vieţii sale "Originea speciilor".suferinţele unui copil operat.3). Pentru valorificarea bogăţiilor naturale de pe noile pământuri se organizau expediţii militare. Darwin s-a stins din viaţă la 19 aprilie 1882 şi a fost înhumat la panteonul englez din abaţia Westminster alături de I. în timpul studiilor la această universitate. Numeroasele experienţe efectuate cu scopul determinării moştenirii sau nemoştenirii caracterelor dobândite nu au confirmat presupunerea lui Lamarck. cea mai grandioasă generalizare ştiinţifico-naturală a sec. amfibieni şi reptile. întruna din zile. Tatăl s-a văzut nevolt saşi transfere fiul la facultatea de teologie a Universităţii Cambridge. întrucât tatăl finea foarte mult sâ-şi vadă fiul medic. gândaci. a început să studieze medicina la Universitatea din Edinburgh. Newton. Tânărul Darwin simţea o totală repulsie faţă de medicină. I Ch. păsări împăiate. piei şi schelete de mamifere. Ulterior s-a demonstrat că se moştenesc doar caracterele care vizează materialul ereditar din celulele sexuale şi nicidecum modificările apărute în urma antrenării şi neantrenării organelor. în 1858 această schiţă. unde se studiau în special limbile antice (greaca şi latina). DARWIN învăţătura despre dezvoltarea lumii organice. (fig. XIX. nefiind în stare să vadă sânge şi să suporte suferinţele bolnavilor operaţi. Darwin . comerciale şi de cercetare. sensibil şi cam naiv. 147 i . au produs asupra lui o impresie atât de puternică. încât a jurat să nu mai calce pragul sălii de operaţii. care cuprindea iniţial câteva zeci de pagini scrise de mână. Dar visul tatălui nu avea să se realizeze. Darwin. La una din aceste expediţii a participat şi Ch. în 1842 el scrie o scurtă schiţă referitoare la teoria selecţiei naturale pe care o argumentează prin dovezi convingătoare. 2. plante exotice. TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. îndrăgostit de natură. în scurt timp de la sosire. în prima jumătate a sec. Charles Darwin s-a născut la 12 februarie 1809 în Anglia în familia unui medic.

încât ar putea fi evidenţiaţi într-o nouă specie. ci îi elimină pe cei mai puţin adaptaţi. teoria celulară (M Shledein. Concepţia supravieţuirii celor mai adaptaţi constituie nucleul teoriei despre selecţia naturală. Darwin în lucrarea. Rezultatul evoluţiei sunt perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă şi apariţia de noi unităţi taxonomice. V. M. i-au permis cercetătorului să formuleze teoria evoluţiei lumii vii în Q__ baza selecţiei naturale. Lyele. Lomonosov). Darwin este primul savant care a dezvăluit forţa motrice a evoluţiei {selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă) şi baza materială a acesteia . Esenţa acesteia se rezumă la următoarele postulate: <T • Toate fiinţele vii ce populează Terra niciodată nu au fost create de cineva. Cu cât deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii sunt mai mari. Schematic. despre caracterul întâmplător şi invariabil al diversităţii lumii organice Ch. Drept urmare fiecare generaţie nou apărută se dovedeşte a fi mai adaptată la mediul de viaţă. M.~-\ voisie. V. La- ^S monosov). Kant).a. Teoria lui Darwii despre evoluţia lumii vii în baza selecţiei naturale a fundamentat biologia dir punct de vedere ştiinţific şi a combătut concepţiile despre lipsa legăturilor dint specii. -™ T. teoria originii sistemului solar {E.variabi litatea. Teoria evoluţiei a fost expusă de Ch. « Odată apărute pe cale naturală. între indivizii aceleiaşi sau diferitelor specii ce populează acelaşi spaţiu are loc lupta pentru existenţă. • Rezultatul luptei pentru existenţă este selecţia naturală: supravieţuirea celor mai adaptaţi. precum şi unele —" descoperiri ştiinţifice ale timpului: legea conservării şi transformării energiei {A. organismele încet şi treptat se transformă şi se perfecţionează în corespundere cu condiţiile mediului de viaţă. în timpul vieţii autorului. • întrucât fiecare organism produce mai mulţi urmaşi decât pot supravieţui pe teritoriul dat. Dacă selecţia naturală acţionează pe o durată mai îndelungată de timp. consecutivitatea evenimentelor soldate cu alegerea celor mai adaptaţi indivizi se prezintă astfel: Reproducerea! nelimitată Lupta pentru existenţă Moartea 1 * selectivă I Selecţia I naturală 3 Adaptarea! la mediu I • Indivizii care au supravieţuit în lupta pentru existenţă dau naştere următoarei generaţii şi astfel schimbările "reuşite " se transmit urmaşilor. "Originea speciilor'''. teoria formării lente a scoarţei terestre {Ch. cu atât şi probabilitatea adaptării lor la condiţiile noi de viaţă este mai mare. Selecţia naturală însă nu-i alege pe cei mai adaptaţi. lucrarea a fost reeditată de 6 ori şi a fost tradusă în toate limbile europene. Lo- Bogatul material factologic acumulat în timpul expediţiei. * Transformarea speciilor în natură este posibilă datorită variabilităţii ereditare. atunci ultimii descendenţi se pot deosebi într-atât de strămoşii lor. Primul tiraj (1250 de exemplare) a fost vîndut într-o singură zi. Swann) ş. 148 . deoarece pe măsura modificării mediului apar noi adaptări. apărută la 24 noiembrie 1859. Importanţa teoriei darwiniste despre evoluţia lumii vii.

S. . care favorizează fixarea şi dezvoltarea lor ulterioară. Wallace şi /. Promotori activi ai ideilor antidarwiniste erau unii din autorii teoriei mutaţiilor {W. Timireazev.3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE ^ Perioada postdarwinistă în dezvoltarea teoriei evoluţioniste poate fi împărţită 7^ în câteva etape: -^1 1. Adepţii acestei teorii nu recunosc evoluţia lentă şi îndelungată a speciilor şi consideră că formarea de noi specii are loc brusc. ^ în Rusia de către C. iar în România de către Emil Racoviţă. 3. care nu recunoaşte selecţia naturală ca forţă motrice a evoluţiei. Huxley. în calitate de forţe motrice ale evoluţiei sunt promovate unele stări ale genotipului speciei. în calitate de factor creator al evoluţiei este promovat hazardul sau caracterul întâmplător al coincidenţei dintre mutaţiile formate şi condiţiile adecvate ale mediului înconjurător. dificultăţile în calcularea şi demonstrarea tempourilor evoluţiei sunt punctele vulnerabile ale teoriei sintetice a evoluţiei. numite vectori. de regulă. Weismann şi E. printre care un loc aparte revine virusurilor.Teoria neutrală a evoluţiei. când au apărut un şir de curente care negau rolul conducător al selecţiei naturale în evoluţia lumii vii. Kordium. Haekel. elaborată deM Kimura. Adepţii acestei teorii :onsideră că la baza evoluţiei multor organisme stă circulaţia pe orizontală a fnformaţiei genetice prin intermediul diferitelor organisme. 2. în prezent au fost înaintate un şir de noi ipoteze ale evoluţiei lumii vii. în Anglia darwinismul era <"^ promovat de A. a apărut la începutul anilor 40 ai secolului XX şi continuă până astăzi. Termenul de sintetică ţine de lucrarea renumitului evoluţionist englez Huxley I. formulată R. Etapa sintetică. Mecinikov şi /. Johannsen şi Hugo de Vries). în Germania de către A. caracterizată prin interesul sporit faţă de ideile darwiniste. 149 . Are la bază [transmiterea informaţiei între reprezentanţii diferitelor unităţi taxonomice atât pe >erticală (de la părinţi la urmaşi). Principalele postulate ale acestei teorii pot fi formulate astfel: • Materialul evoluţiei îl prezintă mutaţiile. • Forţa motrice a evoluţiei este selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă. • Cea mai mică unitate a evoluţiei este specia. 1. cele genice. S. Etapa negării darwinismului (antidarwinismul). "Evoluţia: sinteza contemporană" (1942). care în condiţiile concrete ale mediului transformă [rapid specia iniţială.1. fiind neutre faţă de condiţiile concrete ale mediului înconjurător. Levontin. A. promovată de A.Teoria informaţională a evoluţiei. ~ propagarea şi acceptarea lor pe larg în diferite ţări. Secenov. Lipsa unor dovezi materiale. M. cât şi pe orizontală.Teoria echilibrului punctat. Etapa creativă. dintre care menţionăm următoarele: . . Drept forţă motrice a evoluţiei era propagată mutaţia. Savantul consideră că majoritatea mutaţiilor nu au o valoare selectivă.

cu excepţia virusurilor. biologiei moleculare şi citologiei fi Amintiţi-vă elementele şi compuşii chimici specifici naturii vii. paleontologie ş. — embriologie. ne pune la dispoziţie un şir de date convingătoare ale evoluţiei lumii vii. semimaimuţe neîntâlnite nicăieri în lume. au o faună identică cu cea europeană actuală. cât şi al animalelor se compune din substanţe organice (proteine. Deşi există unele deosebiri în structura celulei vegetale şi animale. Flora şi fauna insulelor separate de continent prezintă o copie fidelă a diversităţii lumii vii a continentului la momentul separării. precum şi succesele obţinute în crearea de . / existenţa relictelor. au o structură celulară. latimeria. Noua Zeelandă şi Tasmania s-au separat de continent încă în era mezozoică. Dovezile biochimici.a.> noi specii de plante de cultură şi animale domestice sunt dovezi directe ale evoluţiei lumii. insulele Britanice. de organisme care nimeresc aici din întâmplare. Enumerăm principalele dintre ele: / specificul florei şi faunei insulare. DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII Ştiinţa contemporană dispune de date şi dovezi incontestabile ale procesului —" evoluţionist. nu se întâlnesc mamifere de talie mare care au apărut pe continent după separarea insulei. Drept urmare doar aici mai pot fi întâlnite monotremele şi marsupialele. anatomia comparată. separate de curând de con. hateria şipeştii dipnoi\ 150 . Pe insula Madagascar. Drept exemplu de relicte pot servi Gingo biloba I Metasequoja . Mai mult ca atât. Printre acestea deosebim dovezi indirecte care prezintă date 1 v^.j tinent. Asemănările enumerate în alcătuirea chimică. Analiza chimică a arătat că în compoziţia tuturor organismelor vii intră aceleaşi elemente chimice. glucide. Deosebim insule de origine vulcanică şi insule apărute în urma separării lor de continent.factologice acumulate de diferite ştiinţe: biogeografîe. de regulă. Toate organismele vii.a. în calitate de ştiinţă despre răspândirea organismelor pe Terra. Dovezile foiogeografîei Biogeografia. celulară şi desfăşurarea proceselor biochimice prezintă o dovadă a originii comune a naturii vii. în continuare expunem cele mai importante dovezi indirecte ale evoluţiei lumii vii.) şi anorganice. Atât corpul plantelor. De exemplu. KT7 Amintiţi-vă principalele zone biogeografice ale Terrei. acizi nucleici ş. în plan general ea este asemănătoare. lipide. toate procesele biochimice ce au loc în organismele vii se desfăşoară în mod similar.dintre plante şi şobolanul maxat. care a pierdut demult legătura cu continentul african. Cele vulcanice sunt populate.4. în schimb aici trăiesc lemurii. Australia. Datele experimentale şi observările puse la ^ dispoziţie de genetică şi evolutionism.

asigurând respiraţia pe timp de secetă. deoarece căutarea hranei şi apărarea de duşmani pe spaţii deschise cerea dezvoltarea unei viteze mari.a.. Din materialul expus este evident că repartizarea speciilor de plante şi animale pe suprafaţa pământului reflectă dezvoltarea istorică a Pământului şi evoluţia organismelor vii.dintre animale. 2. dar în număr limitat. dipnoii au ajuns neschimbaţi până în zilele noastre. Caii contemporani au provenit de la strămoşi de talie mică. Dipnoii sunt unicii peşti contemporani la care vezica înotătoare s-a transformat în plămâni. a membrelor. precum şi reconstituirea (fig. în primul rând. s-au modificat şi condiţiile de viaţă ale strămoşului calului. odată cu schimbarea [condiţiilor de viaţă a avut loc I transformarea treptată a unor animale mici pentadactile omnivore în animale mari impariIcopitate erbivore. omnivori care au trăit acum 60-70 mln de ani în păduri şi aveau membre pentadactile. Resturi fosile. Arealul restrâns al acestor peşti este consecinţa scindării fostului continent Gondwana. 2. 2. în calitate de exemplu să analizăm evoluţia calului (fig.4.4) evoluţiei unor specii de animale şi plante. Dovezile paleontologici Paleontologia este ştiinţa despre plantele şi animalele fosile. s-a complicat structura dinţilor. Analiza resturilor fosile. v ' specificitatea florei şi faunei fiecărei zone biogeografice. Peştii dipnoi se mai întâlnesc doar în America de Sud. Astfel. precum şi descoperirea resturilor unui număr mare de specii de plante şi animale dispărute care tăceau legătura dintre diferite Fig. Schimbări au suferit şi celelalte părţi ale I corpului: s-au mărit dimensiunile corporale.5). Africa Ecuatorială şi Australia. r rupe sistematice a permis 151 CV . Analiza rămăşiţelor de plante şi animale care au populat cândva planeta Pământ permit compararea formelor contemporane de viaţă cu cele dispărute. întrucât condiţiile de viaţă în arealul restrâns al speciei au rămas relativ constante. aparatul digestiv a căpătat trăsături specifice erbivorelor ş. care a generat micşorarea suprafeţelor împădurite şi extinderea stepelor. O dată cu schimbarea climei. Supravieţuirea în noile condiţii a fost posibilă doar în urma transformării. Ca urmare numărul falangelor s-a redus până la una. forma craniului.

picior descrierea evoluţiei şi în limitele altor taxoane. deşi îndeplinesc funcţii diferite.6 alcătuirea membrelor anterioare la diferite grupe de organisme şi găsiţi asemănările şi deosebirile. Restabilirea evoluţiei calului după resturile fosile. Astfel. altele concresc.6).de la reptile la mamifere. Oasele unor regiuni pot lipsi. dar îndeplinesc funcţii diferite sunt numite omoloage (fig. Dovezile anatomiei comparate Studiaţi după fig. au acelaşi plan de structură şi o origine comună. stegocefalul este o formă de trecere de la peşti la amfibieni. 2. Organele care au o structură asemănătoare şi o origine comună.de la reptile la păsări. arheopterixul . 2. teriodontul . Analiza comparată a structurii interne şi externe a diferitelor organisme a demonstrat existenţa unor asemănări evidente. De exemplu.Fig. dovadă a originii lor comune. originea lor fiind însă diferită. aripile la insecte 152 . în natură sunt frecvente cazurile de asemănare a organelor după aspectul exterior şi funcţii. 2. însă toate se dezvoltă din aceleaşi primordii. De exemplu.5. membrele la unele vertebrate.

toate animalele pluricelulare îşi încep dezvoltarea e la o celulă. La unele organisme apar atavismele . Astfel de organe sunt numite analoage. la o mie de animale unicopitate poate apărea un individ tricopitat. Primordiile acestor organe se formează în perioada embrionară.6. Pe măsura dezvoltării semănarea dintre embrioni slăbeşte. Deosebit e evidentă este asemănarea stadiilor embrionare în limitele unei clase sau icrengături. dinţii la furnicar. Organe omoloage. tanţa în timpul evoluţiei. la embrionii tuturor vertebratelor sunt prezente rimordiile arcurilor branhiale. Astfel.7). Apariţia atavismelor denotă legătura istorică dintre speciile dispărute şi cele actuale. rudimente sunt centurile membrelor posterioare la balenă. embrion tristratificat.Fig. O dovadă a evoluţiei sunt şi organele rudimentare. 2.8 dezvoltarea embrionară la diferite grupe de animale şi trageţi concluzii. 2. manifestându-se tot mai clar trăsăturile laşelor de care aparţin. urmând stadiile de blastulă. membrele săpătoare la cârtiţă şi coropişniţă (fig. cea de-a doua pereche de aripi la diptere. De exemplu. membrelor etc. păsări. 2. gastrulă. rudimentele sunt organe care şi-au pierdut imporFig.7. Organe analoage la cârtiţă şi coropişniţă. dar ulterior ele încetează să se mai dezvolte şi la indivizii maturi rămân în stare nedezvoltată.caractere specifice strămoşilor speciei date care pe parcursul evoluţiei au fost pierdute. 2. Această legitate în dezvoltarea embrionilor indică înrudirea 153 . corzii. Cu alte cuvinte. Dovezile embrîologiei Studiaţi după fig. De exemplu. ghimpii la salcâm (stipele metamorfozate) şi ghimpii la păducel (lăstari metamorfozaţi). La plante organe analoage sunt ghimpii la barbaris (frunze metamorfozate). Investigaţiile embriologice au arătat asemănarea stadiilor iniţiale ale dezvoltării mbrionare la animale. De exemplu.

VI . 2. Prin urmare.de porc.de triton. Mai mult ca atât. moştenite de la strămoşi. legea biogenetică fiind un caz particular al raporturilor dintre ontogeneză şi filogeneza. ca şi strămoşii lor.de bovine. 154 . Prin urmare. Un rol important în dezvoltarea embriologiei evoluţioniste a avut elaborarea de către A. Emb- te: I . Bineînţeles că în ontogeneză nu se repetă toate etapele evoluţiei care a avut loc pe durata a mii şi milioane de ani. deşi organismele păstrează mecanismele de dezvoltare. evoluţia organismelor are loc în baza modificărilor ereditare ale oricăror stadii ale ontogenezei. prin urmare ontogeneză este o repetare succintă a filogenezei. Miiller şi Haeckel E. V .de iepure. savanţii germani F.de peşte.de broască-ţestoasă. VIII — de om. ci cu embrionii acestora. au elaborat în a doua jumătate a secolului XIX legea biogenetică. lor. şi se respectă doar în ontogeneză speciei date. II . mormolocii au coadă. Filogeneza prezintă un şir de ontogeneze.8. originea comună (fig. adaptările ulterioare la alte condiţii ale mediului şi la un alt mod de viaţă modifică mersul dezvoltării lor. Severţov a concepţiei filembriogenezei. VII . IV . De exemplu. legea biogenetică confirmă o dată în plus evoluţia lumii organice.de pasăre. embrionii se aseamănă nu cu formele adulte ale strămoşilor. Conform acesteia fiecare individ în ontogeneză repetă dezvoltarea istorică (filogeneza) a speciei sale.8). Pornind de la asemănarea în dezvoltarea embrionară a vertebratelor.V VI VII VIII rionii diferitelor vertebra- Fig. După părerea lui Severţov. III . 2.

. f) cârceii la viţa de vie şi cârceii la mazăre. i s • • • ' . 4. Definiţi noţiunile: anîropogeneză. 13. Specificul florei şi faunei. Analizaţi concepţiile predarwinîste ale lui K. 7. . Specii izolate 12. b) arheopteritul. a) spini de prun şi de salcâm. d) branhiile la peşti şi la rac. 12. Dezvoltarea embrionară 11. 14. Analizaţi dovezile embriologfei. Explicaţi esenţa legii biogenetice. Analizaţi principiile de bază afe învăţăturii Sui Darwin. 11. Descrieţi ce prezintă formele de trecere. c) teriodonţii. organe anaîoage. b) meritele. Linne şi ale adepţilor transformismului după algoritmul: a) premizele. c) aripile la păsări şi la fluture. c) neutrală. filogeneză. b) branhiile la peşti şi plămânii la reptile. Analizaţi datele anatomiei comparate.1. h) Cârceii la viţa de vie şi spinii la prun. Organe omoloage 8. Forme de trecere 7. b) a negării. Paleontologie 2. Enumeraţi premisele apariţiei teoriei evoluţiei lumii vii a lui Darwin. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta etapele dezvoltării istorice a evoiuţionismului. Embriologie 3. 5. paleontologie. g) membrele la balenă şi la cal. 6. Explicaţi etapele perioadei postdarwiniste în istoria evoiuţîonismului: a) creativă. 8. • • • • • . Anatomie comparată 4. 1. Selectaţi în 2 coloane organele omoloage şi anoloage. • • . 9. 2. d) informaţională. Atavisme 9. Resturi fosile 10. Legea biogenetică 6. organe omoloage. e) cârceii la mazăre şi spinii la cactus. 155 . 15. Enumeraţi dovezile directe şt indirecte ale evoluţiei lumii vii. 3. Descrieţi forţele motrice ale evoluţiei după Darwin. a) stegocefalii. c) neajunsurile. Grupaţi noţiunile de mai jos câte 3. Biogeografie 5. • • . Expuneţi-vă părerea referitor la evoluţia lumii vii. 10.

de gen. Noţiunea de specie în calitate de categorie biologică a fost formulată pentru prima dată în 1686 deJonh Ray (1628-1705). numit areal.asemănarea indivizilor unei specii după structura externă şi internă. Criteriul morfologic . în primul rând. De regulă. 2. SPECIA Şl POPULAŢIA 2 FACTORII MICROEVOLUŢIEI 3 REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI 4 MACROEVOLUŢIA 5 TIPURILE EVOLUŢIEI 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI 1. Criteriile speciei . 3. Enumerăm în continuare principalele dintre ele: 1. lipidelor şi altor substanţe organice codificate de genotipul fiecărui organism. SPECIA Şl POPULAŢIA Amintiţi-vă principalele unităţi taxonomice ale lumii vii. Definirea ei ca o totalitate de indivizi ce se aseamănă după caracterele morfologice aparţine ilustrului botanist suedez K. se aseamănă după caracterele morfologice.micro. MICROEVOLUŢIA. în 1927 savantul rus Iu. fiziologice şi biochimice. ordin. întrunirea indivizilor într-o specie se face în baza mai multor criterii. Pentru înţelegerea procesului de microevoluţie este necesar de a cunoaşte. încrengătură.indivizii unei specii pot fi deosebiţi de indivizii altei specii după parametrii biochimici: compoziţia şi structura proteinelor. şi chiar dacă se încrucişează descedenţii sunt sterili. indivizii diferitelor specii nu se încrucişează. acizilor nucleici. în prezent specia este definită ca o totalitate de indivizi care au o origine comună. Microevoluţia întruneşte transformările evolutive la nivel de specie. 156 Specia. sunt adaptaţi la anumite condiţii de mediu şi ocupă un anumit teritoriu. se încrucişează liber şi dau urmaşi fecunzi. Linne (1707-1778). în primul rând al reproducerii. clasă. Criteriul biochimic . Filipcenko a propus de a delimita evoluţia în două procese . noţiunile de specie şi populaţie şi criteriile în baza cărora acestea se delimitează.şi macro evoluţie. iar macroevoluţia . familie. Criteriul fiziologic ~ asemănarea indivizilor după procesele de activitate vitală.MECANISMUL EVOLUŢIEI 1 MICROEVOLUŢIA.

în luncile râurilor. Criteriul evolutiv . Sectorul din arealul speciei ocupat de o populaţie reprezintă habitatul acesteia. Aceste „centre ale densităţii" speciei sunt numite populaţii. distinct de al altor specii. Criteriul geografic . Criteriul genetic .unitatea existenţială. 5. înzadar veţi căuta urzica într-o pădure de conifere şi cârtiţa pe terenuri înmlăştinite. Populaţiile se formează istoriceşte în anumite condiţii ecologice. 2. de aceea în limitele arealului formează desişuri în jurul iazurilor. Repartizarea populaţiilor de sa'•îur în limitele irealului spe- 157 .4. păşuni. Apartenenţa de specie a oricărui individ se face ţinând cont de toate aceste criterii în ansamblu. De exemplu.fiecare specie ocupă un anumit areal. umbrite. relativ izolat de alte astfel de grupe. Populaţia . Prin urmare.pentru fiecare specie sunt caracteristice anumite relaţii cu reprezentanţii altor specii cu care convieţuiesc. Populaţia reprezintă un grup de indivizi ai unei specii ce se încrucişează liber între ei şi există timp îndelungat pe un anumit teritoriu. urzica dioică preferă locurile umede. Coloniile de cârtiţe pot fi uşor depistate după movilitele de pământ de la marginea pădurilor. de pe câmpuri. strămoşul de la care a provenit.9. Determinaţi după fig. Criteriul ecologic . 2. Fig.determină originea speciei.specificitatea cariotipului indivizilor unei specii. repartizarea neuniformă a speciei în spaţiu se prezintă sub formă de „centre ale densităţii" ce alternează cu spaţii unde specia practic nu se întâlneşte. reproductivă şi evolutivă a speciei Repartizarea indivizilor unei specii pe arealul acesteia este neuniformă din cauza neomogenităţii condiţiilor de viaţă. 6. în pădurile mixte. 7.9 numărul de populaţii pe care le formează samurul în limitele arealului speciei şi explicaţi originea lor.

25 aa = 1 Din această formulă se vede clar că frecvenţa gârneţilor cu alela dominantă A va fi egală cu 0. şi anume 0.25 Aa 0.25 aa analiza gametică a descendenţilor din F 2 obţinem segregarea: 0. Legea Hardy-Weinberg. Pentru a demonstra această lege. • nesupunerea populaţiei procesului mutaţional sau acţiunii selecţiei. • asigurarea de şanse egale indivizilor de a se încrucişa între ei. • vitalitatea şi fecunditatea egală a indivizilor cu diferite genotipuri.. Frecvenţa gârneţilor cu gena recesivă a de asemenea va fi egală cu 0. Weinberg. trebuie să admitem că într-o populaţie.încrucişarea liberă a indivizilor unei populaţii.25 AA 0.25 de la homozigotul recesiv. Deci.25 de la heterozigot şi 0. Legea Hardy-Weinberg se referă doar la aşa-numitele populaţii ideale. Panmixia asigură schimbul liber de informaţie genetică în limitele populaţiei şi păstrarea genofondului ei (totalitatea de gene şi genotipuri ale unei populaţii). au observat următoarea legitate: în anumite condiţii. ~S "I\_ "^Z *w Factorul principal care determină unitatea populaţiei este panmixia . frecvenţa alelelor în populaţii nu se schimbă din generaţie în generaţie. îr F2 frecvenţa alelelor a rămas aceeaşi ca şi în F^ Această legitate se păstrează şi îr generaţiile ulterioare.25 de la heterozigot. în conformitate cu prevederile legilor mendeliene hibrizii din prima generaţie vor fi heterozigoţi. Hardy şi medicul german W. care corespund următorilor indici: • probabilitatea egală de combinare reciprocă a diferitelor tipuri de gârneţi.5.recesivă. după cum este 0.dominantă şi aa . Ulterior această legitate a fost ridicată la rang de lege care astăzi le poartă numele. Probabilitatea încrucişării libere a indivizilor în limitele populaţiei este mai mare decât între indivizii populaţiilor vecine. matematicianul englez V.25 Aa arătat în grilajul Punnet. studiind independent unul de altul repartizarea genotipurilor şi fenotipurilor în populaţii.5 A 0. dintre care 0.5 Aa + 0. Caracteristica principală a genofondului unei populaţiei este frecvenţa alelelor şi genotipurilor care se calculează după legea lui Hardy-Weinberg. se întâlnesc forme homozigote dominante şi recesive după o pereche de alele: AA .25 de la homozigotul dominant şi 0. unde are loc încrucişarea liberă a indivizilor.25 AA + 0.5A + 0 . Notând frecvenţa alelei A cu litera/».5. • efectivul speciei destul de numeros. în 1908 doi autori. La 0. iar a alelei a cu q.5 a 0. 5 a = l n enera a a gj H H R M m M M I ' S ţi doua va avea loc segregarea. Fiecare individ heterozigot va forma două tipuri de gârneţi în număr egal: 0. obţinem următoarele raporturi dintre genotipurile descendenţilor: 1 AA : 2 Aa : 1 aa = p 2 A: 2pqAa : q 2 a Această expresie reprezintă formula binomului (pA + qa) 2 după care poate fi I 2 2 2 calculată frecvenţa genotipurilor în populaţii (pA + qa) = p A + 2pqAa + qa = \)\ 158 .

frecvenţa genotipurilor AA va constitui: 2 AA = 0. SPECIATIA Schema 2. factorii care condiţionează dereglarea echilibrului Hardy-Weinberg şi sunt consideraţi factori ai evoluţiei (schema 2. După această formulă poate fi determinată frecvenţa genelor şi genotipurilor într-un şir de generaţii succesive din cadrul populaţiei. 2. SCHEMA MICROEVOLUŢIEI APARIŢIA Şl PERFECŢIO. Frecvenţa de 30% a genei a asigură o frecvenţă a 2 genotipului aa de 0.Weinberg. FACTORII MICROEVOLUŢIEI întrucât evoluţia presupune modificarea genofondului populaţiei.09 = 9%. Studiu de caz.1 principalii factori ai microevoluţiei. Studiaţi după schema 2.7 = 0. Mai întâi se calculează frecvenţa genotipurilor posibile după for2 2 2 mula (p + q) = p + 2pq + q = 1). După aceste date calculăm frecvenţa genotipului heterozigot: 2Aa = 2(0. într-o populaţie frecvenţa genei A este de 70%.1). Să se calculeze frecvenţa genotipurilor pe parcursul generaţiilor următoare. iar a genei a de 30%.Ea şi reprezintă formula Hardy.7 x 0. utilizând valorile frecvenţei genelor indicate în problemă. Rezolvare.49 = 49%.3 = 0.42 = 42% Răspuns: Genotipul AA se va întâlni cu o frecvenţă de 49%.3) = 0. Aa = 42%. La o frecvenţă a genei A = 70%. iar aa = 9%.1 Izolarea Lupta pentru existenţă I Fluxul de gene Procesul mutaţional Undele populaţionale 1 Variabilitatea combinativă 159 t Deriva genetică .

2 DIVERSITATEA TIPURILOR DE VARIABILITATE VARIABILITATEA neereditară mutaţională | ereditară combinativă Crossing-overul. J cromozomiale genice Undele populaţionale Efectivul populaţiilor este supus unor oscilaţii permanente.2 principalele tipuri de variabilitate. Observările au arătat că la unele specii 10-25% din indivizii unei generaţii poartă mutaţii. Mutaţiile dăunătoare sunt eliminate (indivizii ce poartă astfel de gene pier sau nu lasă urmaşi). numărul de 160 . Ca urmare în populaţii sunt aduse permanent gene din populaţiile vecine. Schema 2. Soarta acestora depinde de caracterul lor. Fluxul de gene întrucât populaţiile sunt sisteme deschise. Ca urmare a fluxului de gene genotipurile urmaşilor se deosebesc de genotipurile părinţilor.Variabilitatea combinativă Amintiţi-vă după schema 2. încrucişarea întâmplătoare a indivizilor generează o varietate enormă de combinaţii noi ale genelor alele şi nealele care dereglează echilibrul genetic. nu se exclude posibilitatea de încrucişare a reprezentanţilor diferitelor populaţii.3 genomice Sursa principală de noi alele în populaţie sunt mutaţiile genice. adică procesul mutaţional poate fi considerat furnizorul materialului evolutiv elementar. Procesul mutaţional Amintiţi-vă după schema 2.3 principalele tipuri de mutaţii. separarea independentă a cromozomilor în mitoză şi meioză. Prin urmare. Cele folositoare dau posibilitate indivizilor populaţiei de a-şi perfecţiona adaptările deja existente sau de a-şi forma altele noi la schimbarea condiţiilor de viaţă. Calculele au arătat că completarea genofondului unei populaţii din 100 de indivizi pe contul genelor străine este de 100 de ori mai mare decât în baza mutaţiilor. are loc un flux de gene care menţine asemănarea genofondurilor populaţiilor vecine. Acestea sunt condiţionate de influenţa factorilor de mediu (rezervele de hrană. VARIETATEA TIPURILOR DE MUTAŢII MUTAŢII Schema 2.

ceea ce | favorizează evoluţia lor de sine stătătoare în noi specii. Biologie. melci ş. Acest tip de izolare exercită o influenţă puternică asupra speciilor puţin mobile (plante. O dată cu creşterea numerică a populaţiei sporeşte probabilitatea apariţiei de mutaţii şi de combinări noi ale acestora. genofondul populaţiei va fi altul. pnterspecifică şi lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului de viaţă.a. Importanţa evolutivă a izolării populaţiilor . tartarea în funcţie de cauze se deosebesc două tipuri de izolare: spaţială şi biologică. Lupte pentru #«§tentă încă Ch. Dacă o mutaţie apare în medie la 100 000 de indivizi. Se disting trei forme ale luptei pentru existenţă: intraspecifică.). ape. pădufi.răpitori. Izolarea biologica este generată de deosebirile dintre indivizii diferitelor populaţii din care cauză acestea nu se pot încrucişa. deoarece va creşte numărul de indivizi ce vor purta mutaţii.onstă în faptul că ea aprofundează deosebirile genetice dintre populaţii. de concurenţi. Aceste oscilaţii periodice ale efectivului populaţiilor au fost numite unde populaţionale. Frecvenţa genelor în astfel de populaţii se schimbă timp de câteva generaţii. în timp ce concentraţia altora va creşte considerabil. condiţiile climatice ş. necoincidenţa perioadelor de maturare sexuală etc. Izolarea spaţială poate apărea şi în cazurile când specia ocupă un areal destul de vast. Din cauza distanţelor considerabile întâlnirea indivizilor diferitelor populaţii este practic imposibilă. a XII-a 1 61 . indivizii rămaşi se vor deosebi genetic de populaţia cândva mare: unele gene vor dispărea împreună cu purtătorii lor. a ajuns la concluzia că în lumea vie are loc o permanentă jluptă pentru existenţă. care reflectă relaţiile indivizilor unei populaţii între ei şi cu factorii de mediu.a. din contra. Izolarea spaţiala este cauzată de munţi. Observările au arătat că undele populaţionale exercită influenţă asupra structurii genetice a populaţiilor. La o creştere ulterioară a efectivului. ci. Fenomenul schimbării întâmplătoare a frecvenţei genelor din genofondul populaţiei este numit derivă genetică. Darwin.) şi poartă un caracter periodic: creşterea numărului de indivizi este urmată de reducerea lui.i tiuiai în populaţiile puţin numeroase există pericolul pierderii unor gene ca urmare a faptului că unii indivizi din anumite motive nu lasă urmaşi. După reducerea efectivului. apoi la mărirea efectivului de 10 ori numărul de mutaţii de asemenea va creşte de 10 ori. r« . Astfel de cauze pot fi: particularităţile alcătuirii şi funcţionării organelor reproductive. generalizând rezultatele observărilor sale efectuate în timpul călătoriei în jurul lumii. deserturi şi alte bariere geografice. o poate adapta şi mai bine la condiţiile de mediu. Deriva genetică este imprevizibilă şi poate duce o populaţie la pieire sau.

nu-i lasă în genere sau aceştia sunt sterili). tată. 2. Eliminarea celor mai puţin adaptaţi se realizează prin pieirea lor fizică sau prin excluderea lor din procesul de reproducere (lasă puţini urmaşi..10.) sau pedologice care influenţează activitatea vitală a organismelor. întrucât inE divizii aceleiaşi specii conO sumă aceeaşi hrană. De exemplu. în iernile geroase multe păsări îngheaţă. în ajuns în întorşi depuse în râu mare această luptă supravieţuiesc Fig. au nevoie de aceleaşi adăposturi etc. Lupta interspecifică se poate încheia cu eliminarea uneia din speciile concurente sau cu adaptarea speciilor la condiţii diferite de viaţă în limitele aceluiaşi areal sau cu separarea lor teritorială. La baza ei stă capacitatea nelimitată de reproducere a organismelor vii şi caracterul limitat al resurselor puiet puietul adulţii icre efectivul naturale (/îg. Lupta interspecifică are loc între populaţiile diferitelor specii. 2.ii).0-2. selecţia ca atare alege genotipurile care asigură dezvoltarea unor fenotipuri mai adaptate la condiţii concrete de viaţă. în funcţie de fenotipul favorizat se disting trei forme ale selecţiei naturale: motrice (direcţională). Drept exemplu de luptă interspecifică servesc relaţiile „răpitor-jertfă".Explicaţi după fig. „gazdă-parazit" etc. umiditate. Lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului apare în funcţie de condiţiile climatice (temperatură. secetei. Creşterea efecCurba de suindivizii mai adaptaţi la tivului populaţiei de parapravieţuire a urmaşilor condiţiile schimbătoare ale meci la o înmulţire nelimilostriţei. mediului. Această formă de concurenţă este mai aprigă în cazul speciilor care ocupă condiţii ecologice identice şi folosesc aceleaşi surse de hrană. întrucât urmaşilor li se transmit nu caractere gata. Peştii pier ca urmare a insuficienţei de oxigen în apă.10 şi 2. vânturilor puternice. popuI lează acelaşi teritoriu.11 consecinţele reproducerii nelimitate şi imposibilitatea unei astfel de reproduceri în condiţii nati Lupta intraspecifică este cea mai acută formă a luptei pentru existenţă. lumină etc. ci gene ce le determină. stabi162 . Selecţia naturală presupune alegerea fenotipurilor care corespund cel mai bine condiţiilor concrete de viaţă. un număr enorm de plante pier anual din cauza gerurilor. 2. Selecţia naturală KH Amintiţi-vă după fig.12 noţiunea de normă de reacţie. 2.

13). Manifestarea fenotipică a caracterului (înălindustrial.13. Drept exemplu de acţiune a selecţiei stabilizatoare poate servi cazul descris de ornitologul american G. Excluderea din populaţii a fenotipurilor extreme este realizată de selecţia stabilizatoare. ceea ce îi permitea să rămână nevăzut în timpul zilei pe trunchiurile mestecinilor. 2. tea aveau sau aripi prea lungi.asigurarea supravieţuirii şi lăsării de urmaşi de către cei mai adaptaţi indivizi. un fluture crepuscular. au fost descoperite câteva exemplare cu aripi întunecate (fenotip extrem). avea aripi de culori deschise. Selecţia stabilizatoare. iar 64 . cotarul ţimii) în limitele normei de reacţie în funcţie de condiţiile mediului. Toate cele trei forme de selecţie au acelaşi i:-: scop . 2. adică stabilizarea ei (fig.CM lizatoare şi disruptivă. în populaţia acestei specii din Manchester. în condiţii noi de viaţă au asigurat supravieţuirea purtătorilor. După câteva zile de vânturi puternice şi viforniţă. raion industrial al Londrei. In urma poluării aerului cu SO2. Acest tip de selecţie acţionează în condiţii relativ constante ale mediului şi asigură asemănarea indivizilor unei populaţii între ei. Pe astfel de trunchiuri întunecate fluturii de culori deschise au devenit o pradă uşoară pentru păsări. lichenii au pierit. fenotipul extrem. Varietatea formelor selecţiei naturale. Până în 1848. unde dormea pe licheni. în condiţiile mediului poluat prezenta avantaje faţă de fenotipul obişnuit. Deci.12). dezgolind trunchiurile care s-au acoperit cu funingine. 1 '. Selecţia motrice acţionează în • % caz de schimbare a mediului de înălţimea plantei viaţă prin favorizarea unuia din norma de reacţie fenotipurile extreme {fig. Astfel.12. ornitologul a găsit 136 de vrăbii îngheţate pe care le-a adus într0 încăpere încălzită. Analizând minuţios vrăbiile motrice stabilizatoare disruptivă pierite. în 1898 circa 98% din indivizii acestei populaţii aveau aripi întunecate. Mutanţii cu nuanţe mai întunecate ale aripilor rămâneau însă nevăzuţi. Bampas. 72 dintre ele şi-au revenit. mesteacănului.nu. genele defavorizate până la poluarea mediului. el a constatat că acesFig. dezvoltarea caracterului minimă maximă Un exemplu clasic de selecţie motrice îl constituie melanismul Fig. 2. apărut în urma unor mutaţii întâmplătoare ale genei răspunzătoare de culoarea aripilor. 163 . 2. Mecanismele de realizare a scopului \ sunt însă diferite. După 1848.

Au fost favorizaţi şi indivizii cu o reţinere maximă a creşterii: dimensiunile mici ale corpului le permiteau să se hrănească timp îndelungat cu plancton.a. De exemplu. oposomul. o diversifică. urmată de cea stabilizatoare. Fără un minim de adaptare la mediu organismul nu ar putea supravieţui. 2. Comparaţi selecţia naturală cu cea artificială şi enumeraţi asemănările şi deosebirile. Darwin a adunat în timpul călătoriei pe vasul Beagle numeroase exemple care ilustrează sporirea adaptării organismelor ca urmare a acţiunii selecţiei naturale. în aceste condiţii reuşeau să lase urmaşi plantele ce formau seminţe până la cosit şi cele ce înfloreau după cosit. Existenţa şi astăzi a unor astfel de forme arhaice ca latimeria. se datorează acţiunii selecţiei stabilizatoare. Evoluţia accentuează adaptarea. REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI Modificările apărute în populaţii la nivel de genom duc la formarea unor fenotipuri mai adaptate şi apariţia în baza lor a speciilor noi (vezi schema 2. Adaptarea este starea în care un organism. dar nu pe cea medie. Selecţia disruptivă (fig. ea devenind mai adecvată pentru un anumit tip de mediu. ei se hrăneau cu confraţii lor. Un alt exemplu de acţiune a selecţiei disruptive este apariţia a două specii de ştiucă. Acest tip de selecţie poate fi studiat pe exemplul apariţiei a două specii de clocotiş cu înflorire timpurie şi târzie.1). Studiaţi după schema 2. 3. gimnospermul Gingo ş. Prin urmare. Caracterul relativ al adaptărilor Rezultatul principal al evoluţiei este perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă. o populaţie se află în echilibru cu mediul său de viaţă ceea ce-i permite să supravieţuiască şi să perpetueze în mediul dat. Adaptarea organismelor la mediu este realizată prin forme şi culori protectoare. organe speciale de apărare.4 varietatea formelor şi culorilor protectoare la animale. La o înmulţire în masă a ştiucii. în astfel de condiţii au supravieţuit indivizii care creşteau repede: atingând în scurt timp dimensiuni mari. hateria.sau prea scurte. puietul nu avea hrană îndeajuns.13): acţionează asupra populaţiilor ce ocupă medii de viaţă cu un mozaic sezonier sau spaţial şi favorizează două sau mai multe valori ale caracterului. au supravieţuit indivizii cu o lungime medie a aripilor. în natură cele trei forme ale selecţiei naturale interacţionează în cadrul aceleiaşi populaţii. Ch. în caz de condiţii diferite în cadrul aceluiaşi areal acţionează mai întâi selecţia disruptivă. Adaptările. 164 . Apariţia acestor speciilor în cauză a fost condiţionată de cositul de la mijlocul verii.

- v . 2. |De exemplu. 2. Culoarea de avertizare este specifică buburuzelor. Culoarea şi forma ameninţătoare deseori este însoţită de fcoze şi sunete ameninţătoare. 2..4 DIVERSITATEA FORMELOR DE ADAPTARE ALE ORGANISMELOR LA MEDIU . fluturele Dismorphia astynome se aseamănă cu fluturele veninos Heliconius eucrate (fig. •. 4-5). 2. pentru a „pune pe îgă păsările". De exemplu. Mimezia constă în asemănarea animalelor neapărate cu obiectele din mediul ambiant. viespilor.•.14. 2. 6).14. Varietatea formelor de adaptare a organisitenoara a corpului şi îşi umila melor la mediu . ciupercilor otrăvitoare.14. 7) şi musca Temnostoma vespiforme (fig. unor gândaci (fig.14. după structură şi culoare suprafaţa aripilor unor fluturi aminteşte suprafaţa tulpinii arborelui uscat. V. şerpilor.•>> > -•. 8) se aseamănă cu viespea (fig. „ . 2. De exemplu.14.14.- . Păsările ce au „gustat" o buburuză sau o viespe memorează pentru toată viaţa această culoare şi nu ! se mai apropie de indivizii ce o poartă. 2. ridică partea . 2.14. . gândacul Prosoplecta semperi se aseamănă după culoare şi forma corpului cu buburuza (fig. •.•<•->• • .Schema 2. „„ Fig. 9-10)..- ••••. după forma corpului şi culoare omizile unor fluturi amintesc ramurile. „ .- Mimicria Mimetismul Mimezia Demonstraţia • Culoarea de avertizare • Culoarea şi forma ameninţătoare • Culoarea ademenitoare Mascarea • Culoarea criptică • Culoarea disruptivă • Culoarea de camuflare MI mieria Mimetismul este adaptarea prin care unele specii mai puţin adaptate adoptă culori şi chiar forme ale speciilor mai adaptate. 3). omida unei specii sfingide. Insectele ce-şi duc traiul pe scoarţa arborilor pot fi confundate cu lichenii ce cresc aici. . fluturele Aegeria apiformis (fig.14. 1-2). şerpii neveninoşi din regiunile tropicale se aseamănă la exterior cu cei veninoşi (fig.

Caracterul relativ al adaptărilor. 2. 2. bursucilor. fluturi). veveriţa). fond (caracatiţa. salcâmul. „Ochii" de pe aripile unor fluturi sunt un mijloc sigur de apărare (jig. răspândirea seminţelor ş. 2. Toate aceste adaptări au putut apărea numai datorită selecţiei naturale.1-2).15.a.). dar adesea devin şi dăunătoare. asigurând supravieţuirea speciei în anumite condiţii. cameleonul. garantându-le succesul fecundaţiei şi prevenind încrucişarea dintre specii (fig. Acelaşi lucru îl face şi şopârla Phrynocephalus mystaceus (fig. toracele. greierul. încă Ch. au. 2. 2. Culoarea disruptivă este caracterizată de prezenţa fâşiilor şi petelor contrastante datorită cărora conturul animalelor nu poate fi perceput vizual. De exemplu. La plantele acvatice este bine liotă Multe animale au organe speciale de apărare: ace. a. locuitorii deserturilor . glande odorifere. 3).galbenă. ea fiind favorabilă doar în anumite condiţii ale mediului. culoarea verde a corpului (şopârlele. vulpile. animalele cu blană albă în iernile cu puţină zăpadă sunt o pradă uşoară. pentru unele mamifere (căprioară. Culoarea ademenitoare este caracteristică pentru speciile destul de mobile (păsări.Fig.15. anotimp (iepurii. Ca urmare conturul animalului se contopeşte cu mediul. Varietatea formelor de adaptare a organismelor Ia mediu. . 4). brotăcelul). Culoarea de camuflare se bazează pe efectul de contraumbră: părţile mai iluminate ale corpului sunt colorate în nuanţe mai întunecate decât cele neiluminate. Culoarea criptică asigură animalelor asemănarea cu mediul ambiant. Astfel de organe de apărare au şi unele plante (urzica. carapace.15. Darwin remarca că orice adaptare a organismelor la mediu este relativă. Animalele ce trăiesc în iarbă. asemănându-se cu un şarpe (fig. Este specifică zebrelor. iepuri etc.15. în caz de schimbare a acestora. numeroase adaptări nu numai că nu sunt folositoare. unor gândaci. şopârlelor. Multe specii de animale îşi schimbă culoarea în funcţie de vârstă (puii de focă şi adulţii). dinţi ascuţiţi etc.). Plantele dispun şi de un şir de adaptări ce le permit polenizarea încrucişată. omizile etc. de obicei. cactuşii. 5).15. glande veninoase. trandafirul ş. Acest tip de coloraţie este caracteristic pentru peşti şi alte animale ce trăiesc în grosimea apei. ghimpi.).

Toate I aceste specii s-au format de la specia iniţială prin multiplicarea setului de cromozomi.dezvoltat ţesutul aerifer care asigură o suprafaţă mai mare de contact al plantei cu mediul în vederea ameliorării schimbului de gaze. Amintiţi-vă şi enumeraţi câteva din cauzele izolării biologice. Genurile apropiate 167 . Schema speciaţiei: 1 finală a microevolutiei. Pe această cale au apărut diferite specii de plante şi animale. 24. asemănătoare după mai multe I caractere esenţiale.. 2 . 48. dar izolate reproductiv. Unele specii de cartof se deosebesc după seturile de cromozomii: 12. Poliploizii. La secarea bazinului de apă aceste plante pier printre primele. Treptat indivizii acestor populaţii se deosebesc tot mai mult de specia la care aparţin. 4 MACROEVOLUŢIA . 2. de aceea specia reprezintă I sistemul evoluţionist elementar.. 72. 2.. lăcrimioarele au apărut în miocen şi s-au răspândit în pădurile de foioase de pe un vast teritoriu. în desfăşurarea speciaţiei s P f i a iniţială. Populaţiile care ocupă diferite sectoare ale arealului speciei sunt supuse diferitelor direcţii ale selecţiei naturale.16). în funcţie de amplasarea teritorială a noii specii se deosebesc două căi ale speciaţiei: allopatrică şi simpatrică. Speciaţia allopatrică sau geografică este legată de izolarea spaţială a unor populaţii ale speciei iniţiale.formarea a două se disting doua etape: apariţia de adaptări la condiţiile noi de viaţă şi formarea propriu-zisă a speciei noi în baza izolării ei de specia-mamă.16. adaptările utile în mediul acvatic s-au dovedit ineficiente î n afara accestuia. sunt mai viabili şi mai productivi şi prin concurenţă pot substitui părinţii. „ ' . Dacă aceste deosebiri fac imposibilă încrucişarea cu indivizii altor populaţii ale speciei materne. Prin intermediul speciaţiei se realizează evoluţia.••• • B w M > fV Formarea de noi specii (speciaţia) este etapa Fig.unitatea elementară a evoluţiei. Drept exemplu de speciaţie simpatrică poate servi I formarea a două specii de clocotiş ca urmare a acţiunii selecţiei disruptive. populaţia izolată devine o nouă specie ifig. subspecii. Glaciaţiile din cuaternar au fragmentat acest teritoriu în mai multe zone izolate în care specia a evoluat diferit.doua specii noi. iar populaţia . se unesc în genuri. ••. determinate de particularităţile mediului de viaţă. de regulă. dând naştere la mai multe specii-fiice. Speciaţia simpatrică (sau ecologica) se realizează în limitele arealului speciei şi este asigurată de izolarea biologică. 3 . Aşadar. r „ . . Speciile. De exemplu. Drept exemplu de speciaţie simpatrică serveşte apariţia noilor specii în baza poliploidiei şi hibridizării îndepărtate. O dată cu formarea unor noi specii evoluţia nu se opreşte ci continuă într-un şir I lung de generaţii la nivel de macroevoluţie.

a câtorva grupe de insecte zburătoare la care aripile anterioare s-au transformat în elitre. Sub acţiunea factorilor evolutivi. La baza acestui tip de evoluţie stă selecţia disruptivă şi izolarea. Evoluţia divergentă culminează prin apariţia organelor omoloage. Paralelismul. care nimeresc în condiţii diferite de viaţă. TIPURILE EVOLUŢIEI Se disting trei tipuri de evoluţie a lumii vii: divergenţa. gen. forma corpului şi a înotătoarelor prezintă mult 168 . 5. familii. Amintiţi-vă noţiunea de organe analoage şi exemple de astfel de organe. poate duce la apariţia de noi genuri. care poate dura câteva generaţii. aeriene (liliecii) şi terestre. Pe această cale a avut loc. Evoluţia divergentă se realizează la toate nivelurile de organizare ale lumii vii şi se rezumă la apariţia de la un taxon-mamă (specie. deosebirile acumulate vor fi atât de însemnate. probabil evoluţia a trei linii de pinipede (morsele. focile urecheate şi cele adevărate). ele prezentând două faţete <^ ale aceluiaşi proces . familie. vorbim de evoluţia după metoda paralelismului.şi macroevolutie nu există deosebiri principiale. încât taxonul iniţial se va separa în două sau mai multe taxoane-fiice. Unirea speciilor în taxoni de nivel superior indică asupra strămoşului lor comun într-o anumită eră geologică. se formează adaptări diferite.se unesc în familii. Dacă două sau mai multe grupe de organisme. în sens larg. înmulţirea de mai departe a acestora în baza selecţiei naturale.şi au loc sub acţiunea aceloraşi factori evolutivi.evoluţia . pe durata unor perioade considerabile de timp. balene). Drept exemplu de evoluţie divergentă poate servi apariţia ordinelor de mamifere acvatice (delfini. Convergenţa. dar care populează acelaşi medii a avut loc în direcţia asemănării lor exterioare. la reprezentanţii aceluiaşi taxon. evoluţia paralelă se explică prin unitatea structurii genetice a grupelor înrudite şi variabilitatea lor asemănătoare. într-un anumit moment al evoluţiei. Tipul taxonului nou format depinde de era geologică ^ în care a avut loc separarea formelor înrudite. apărute ca urmare a divergenţei. Evoluţia organismelor neînrudite. iar clasele în încrengături.a. în desfăşurarea proceselor de ' micro. De exemplu. ordine şi alţi taxoni. ulterior evoluează în aceeaşi direcţie. macroevolutie poate fi i_ numită dezvoltarea vieţii pe Pământ în ansamblu. paralelismul şi convergenţa. Din punct de vedere genetic. corespunzătoare epocilor. ordin ş. familiile în ordine. Amintiţi-vă noţiunea de organe omoloage şi enumeraţi câteva exemple de astfel de organe. ordinele în clase. deşi peştii şi delfinii fa parte din diferite clase de vertebrate. a unor grupe de peşti dipnoi la care s-au dezvoltat caractere de amfibii.) a două sau mai multe taxoane-fiice.

Seminţe şi fructe răspândite cu ajutorul vântului. musculaturii.suprafaţa mare la o greutate relativ mică (fig.a. O atare sporire a adaptării organismelor la factorii de mediu a fost numită de către A. Ca urmare a lărgirii arealului. indivizii taxonului trebuie să se adapteze la noile condiţii de viaţă. datorită cărui fapt descendenţii sunt mai adaptaţi la factorii de mediu decât părinţii. rechinul şi delfinul se aseamănă după forma corpului. .17). ceea ce acutizează lupta pentru existenţă şi duce la lărgirea arealului speciei. 2. De rând cu progresul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mamiferele săritoare ce populează diferite continente (fig. deoarece modificărilor evolutive sunt supuse caracterele externe ca urmare a adaptării la condiţii identice de viaţă. Cauza 169 I . răspândirea largă a reprezentanţilor acestuia şi mărirea numărului de grupe sistematice ce formează taxonul dat.CV Dipus saggita Allactaga major \ Antechinomys laniger Pedetes cafer Fig. N. în cazul convergenţei apar organe analoage. El se caracterizează prin micşorarea efectivului speciei. Are loc diferenţierea speciei. Severţovprogres biologic. în natură se înregistrează şi regresul biologic. aparatului circulator.18. 2. în cazul evoluţiei convergente.17. Regresul biologic se poate solda cu dispariţia speciei. Evoluţia convergentă a animalelor săritoare de pe diferite continente. 2. asemănarea dintre organismele neînrudite este doar exterioară. Fig. arealului ocupat şi numărului de taxoni-fiice. Criteriile progresului biologic sunt creşterea numerică a taxonului.adâncirea divergenţei şi mărirea numărului de taxoni-fiice. craniului. ceea ce nu se poate spune despre structura tegumentelor. 2. Urmările progresului biologic pot fi explicate astfel: creşterea efectivului taxonului dat contribuie la sporirea densităţii.18). Seminţele şi fructele reprezentanţilor diferitelor specii răspândite cu ajutorul vântului au o trăsătură comună . asemănări. respirator ş. 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI Evoluţia este direcţionată spre adaptarea maximă a organismelor vii la condiţiile mediului de viaţă. De exemplu.

diferenţierea şi specializarea organelor digestive prezintă exemple de aromorfoze ce au făcut posibilă evoluţia mamiferelor. aerul. De exemplu. ursul alb ş. Caracterele arogenice sunt utile în cele mai diverse condiţii de viaţă. Apariţia aripilor. Delimitarea a două circuite sanguine. 170 . în caz de alogeneza unele organe se dezvoltă şi se diferenţiază progresiv.•^ generală a regresului constă în schimbarea rapidă a mediului de viaţă. Idioadaptările sunt adaptări particulare ale reprezentanţilor unui grup sistematic la condiţii strict specifice de viaţă. astfel încât —1 organismele nu reuşesc să se adapteze la el.cu furnici) de asemenea este un exemplu de idioadaptare. care au asigurat cucerirea mediului aerian. alogeneza şi catageneza sunt cele trei căi principale de realizare a progresului biologic. fără a ridica nivelul lor de organizare. în prezent regresului biologic este ~. anterior inaccesibile. aromorfozele contribuie la ridicarea nivelului de organizare.a. a inimii cu patru camere. apărute în legătură cu cucerirea unui nou mediu de viaţă. supus tigrul usurian. Un exemplu clasic de arogeneza îl constituie apariţia clasei păsărilor. adaptările frunzelor la micşorarea transpiraţiei prezintă exemple de idioadaptări ale plantelor. C jp Căile de atingere a progresului biologic Arogeneza. Studiaţi cu atenţie fig. colibri se hrănesc doar cu polenul plantelor tropicale. fapt ce face posibilă ocuparea de noi medii de viaţă. Deci. 2. în timp ce altele pierd importanţa funcţională şi se reduc. insectelor. duceau un mod de viaţă terestru. culoarea protectoare asigură adaptarea organismelor la anumite condiţii de existenţă. parţial. dezvoltarea compartimentelor creierului care coordonează mişcările în aer reprezintă modificări morfologice. idioadaptările asigură dezvoltarea progresivă a organismelor. dezvoltarea membrelor locomotoare şi a aripilor au permis insectelor să cucerească uscatul şi. Spre deosebire de aromorfoze. furnicarul . Amintiţi-vă câteva din aromorfozele plantelor care le-au asigurat </ cucerirea uscatului. Diferenţierea musculaturii striate. ghepardul. adaptările seminţelor la răspândirea de către vânt.19 şi numiţi idioadaptarea care a dus la apariţia a cinci specii de cintiţe. Strămoşii păsărilor contemporane. De exemplu. Numeroasele adaptări ale florilor la polenizarea încrucişată cu ajutorul vântului. fără a le ridica nivelul de organizare morfofuncţională. prezenţa membrelor mobile dă posibilitate animalelor să se deplaseze în cele mai diferite medii. aromorfoze. Arogeneza sau progresul morfofuncţional este calea de evoluţie a unui grup de organisme în baza adaptărilor principial noi (aromorfozelor). dinozaurii. Trecerea unor grupe de animale la un anumit tip de hrană (de exemplu. Alogeneza prezintă calea de asigurare a progresului biologic în baza idioadaptărilor (sau alomorfozelor).

Tritonii. Prin urmare. Din contra. Degenerarea are la bază trecerea organismelor la un mod de viaţă sedentar sau parazitar. atrofierea muşchilor. Adaptarea cintitelor la hrănirea cu conuri ce trăiesc în peşteri se constată situate la diferite niveluri. cucerirea unui nou mediu de viaţă. în special. idioadaptările au asigurat dezvoltarea a trei grupe de amfibii care au cucerit uscatul şi mediul acvatic. iar a idioadaptărilor . depigmentarea. în baza aceleiaşi aromorfoze pot apărea diferite idioadaptări. 2. Broaştele au membre bine dezvoltate şi plămâni ce le permite Ea trăiască pe uscat. genuri).Fig.Catageneza sau degenerarea generală este o cale specifică de asigurare a progresului biologic prin simplificarea nivelului de organizare. 2. la speciile Fig. care asigură. suprafaţa foliară (cuscuta). Relaţiile dintre arogeneză. Schimbarea căilor de atingere a progresului biologic este caracteristică pentru toate grupele de organisme şi este numită legea lui Severţov (fig. defunţional. 171 . de aceea branhiile şi coada se păstrează toată viaţa. dispar rădăcinile (vâscul). membrele în schimb sunt reduse. Alogeneza poate fi schimbată de catageneza şi atunci progresul biologic are loc datorită regresului morfo. amfibii cu coadă. Cel de-al treilea grup de amfibii îl constituie formele apode (lipsite de membre). Aşadar. La viermii paraziţi se simplifică organizarea aparatului digestiv.20.trei grupe de amfibii contemporane. Simplificarea organizăm nu înseamnă dispariţia grupei date. îmbinarea căilor progresului biologic Evoluţia presupune înlocuirea legică a unei căi de evoluţie cu altele. Fiecare grup natural de organisme îşi începe existenţa cu aromorfoze. De exemplu. 2.20). Din schemă se vede clar că aromorfozele apar cu mult mai rar decât idioadaptările. ceea ce a atenuat concurenţa şi a făcut posibil progresul biologic al clasei în an. In condiţii concrete de viaţă la reprezentanţii aceluiaşi grup se dezvoltă diferite îdioadaptan. generare.taxonilor de nivel inferior (specii. de la stegocefali. iar idioadaptările . prin mijlocirea aromorfozelor au luat naştere reptilele. sistemului nervos.aromorfoze samblu.). clase etc. reducerea ochilor. ordine.19. majoritatea speciilor parazitare se afla în stare de progres biologic. Aceste forme ecologice s-au separat. alogeneza ş. La plantele parazitare se reduce intensitatea fotosmtezei. De exemplu. duc un mod de viaţă acvatic. Explicaţia este simplă: primele dau naştere taxonilor mari (familii.

11. 5.^ ameninţătoare este î n s o t j t a de s u n e t e 4. Enumeraţi factorii evoluţiei lumii vii. b) simpatrică. 172 . Culoare de camuflare. Demonstraţi printr-un exemplu legea Hardy-Weinberg. Explicaţi caracterul relativ a! adapîârlior prin exemple concrete. Selecţia stabilizatoare acţionează în condiţii constante ale mediului. 8. Explicaţi caracteristicile populaţiei pentru care este valabili legea Hardy» Wtsnberg. • g_ S u n t p r e z e p t e ^ d u n g j 6."T__ D_ -^ ^ 1. populaţie. 9. a. c) flux de gene. deoarece condiţiile mediului s-au schimbat într-atât. Culoare şi formă ameninţătoare e. Culoare de camuflare j. Culoare criptică b % _ Animalele neapărate iau forma şi culoarea celor apărate. Selecţia disruptivă duce la păstrarea valorii extreme a caracterului. adaptare. Definiţi noţiunile de: microevoluţie. 2. Explicaţi sehemat noţiunile: a) divergenţă. 1. 6. d) unde populaţionale. Explicaţi noţiunile de: a) proces mutaţional. b) variabilitate combinativă. 3.daca afirmaţiile unite prin conjuncţia deoarece sunt Juste. Animalele neapărate iau forma obiectelor djn 3 Cu|oarea si f o r m a 2 . Selecţia motrice duce la deplasarea valorii medii a caracterului. 2. Părţile iluminate ale corpului sunt colorate mai întunecat decât cele neiluminate. Analizaţi criteriile speciei. şl prin fî~daeă nu sunt juste. 7. specie. 3. -Mimetism c. 12. Notaţi prin A . selecţie naturală. c) convergenţă. 4. Animale ce elimină substanţe toxice. macroevoluţîe. b) paralelism. deoarece acţionează în caz de schimbare a condiţiilor mediului. Analizaţi căile de realizare a macroevoluţlel. Asociaţi noţiunile din coloana  eu caracteristicele din coloana B. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta speclaţla: a) alopatrică.Z? ~:. 10. deoarece duce la păstrarea formelor extreme. încât indivizii cu valori medii au fost înlăturaţi. Coloraţie de avertizare d.

b) în evoluţia animalelor. La unele soiuri de porumb plantele albinoşi se întâlnesc cu o frecvenţă de 25:10 000. Albinismul la porumb se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. Colibri polenizează anumite plante 10. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la secară. dintre care 9 991 erau roşcate şi albe. 3 780 sure şi 756 albe. Din 84 000 de plante cercetate 210 erau albinoşi. Apariţia plantelor cu flori 9. Fotosinteză 5. PROGRESUL BIOLOGIC REGRESUL BIOLOGIC 14. Determinaţi procentul vulpilor roşcate homozigote. Enumeraţi aromorfozele car© au avut loc: a) în evoluţia plantelor. Idioadaptări 3. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la aceste soiuri de porumb. La vitele mari cornute culoarea roşcată domină incomplet culoarea albă. Culoarea roşcată o domină pe cea albă. 17. Fecundaţia dublă la plantele cu flori 11. 1. în regiunea specializată în creşterea acestei rase au fost înregistrate 4 169 de vite roşcate. Hibrizii de la încrucişarea vitelor roşcate cu cele albe au culoarea sură.13. roşcate heterozigote şi al celor albe. Pe o insulă au fost numărate 10 000 de vulpi. Calculaţi numărul de heterozigoţi în populaţie. Degenerare generală 4. 1. Salvia este polenizată de bondari 12. Tenia boului 6. 3. Albinismul general se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. Albinismul la secară se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. 15. Grupaţi noţiunile de mai jos după un criteriu comun. 173 . Apariţia claselor 8. Vâscul 15. Animale digitigrade 14. îmbolnăvirea se întâlneşte cu o frecvenţă de 1:20 000. Probleme la tema „Legea Hardy-Weinberg". 5. 2. Cârtita în sol 16. Completat) tabelul cu exemple. copiindu-l pe caiet. 4. Determinaţi frecvenţa genelor culorii roşcate şi a celei albe a vitelor din această regiune. Aromorfoze 2. Torţelul 13. Apariţia speciilor 7. Scrieţi un eseu la tema: „Factorii nocivi care duc la degradarea genotipului speciei umane".

proterozoică. 2.ere.în secole.1 CRONOLOGIA EVENIMENTELOR PRINCIPALE ÎN EVOLUŢIA VIEŢII PE PĂMÂNT EVENIMENTEL Cainozoică. în istoria Pământului delimităm următoarele ere geologice: arhaică. îndeosebi a formelor erboase. Răspândirea pe larg a insectelor şi păsărilor Dispariţie unor grupe de reptile. mezozoică şi cainozoică.în epoci. moluşte cefalopode. Apariţia şi dezvoltarea vieţii este indisolubil legată de istoria planetei Pământ pe care savanţii o împart în intervale mari de timp .DEZVOLTAREA VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PAMANT Amintiţi-vă principalele teorii despre apariţia vieţii şi era geologică în care au avut loc aceste evenimente. 67 mln ani C u a t e r n a r Lumea vegetală contempo. Astfel. paleozoică. perioadele . reducerea suprafeţelor ocupate de gimnosperme Apariţia semimaimuţelor şi parapitecilor. iar epocile . Acestea. la rândul lor.21. sunt divizate mperioade.Lumea animală contemporarană nă. Apariţia şi evoluţia omului Extinderea arealului de răspândire a angiospermelor. Principalele evenimente care au avut loc în fiecare din aceste ere sunt expuse în tabelul 2. Reducerea arealului gimnospermelor 174 . Dezvoltarea insectelor Neogen Paleogen Dezvoltarea angiospermelor erboase. Continuă dispariţia reptilelor mari.1 şi fig. Tabelul 2.

Continuare Mezozoică, 165 mln. ani Cretacic Apariţia şi răspândirea angiospermelor Apariţia mamiferelor superioare şi a păsărilor. Predominarea peştilor osoşi. Dispariţia unor reptile mari Predominarea reptilelor. Apariţia arheopterixului. Răspândirea moluştelor cefalopode. Dispariţia peştilor cartilaginoşi arhaici Predominarea amfibienilor, moluştelor cefalopode şi a reptilelor răpitoare. Apariţia peştilor osoşi şi a mamiferelor marsupiale Predominarea nevertebratelor marine. Dezvoltarea rapidă a reptilelor şi insectelor. Dispariţia stegocefalilor şi trilobiţilor Predominarea amfibienilor, moluştelor. Apariţia primelor reptile şi a formelor zburătoare de insecte. Reducerea numărului de stegocefali şi trilobiţi Apariţia peştilor crosopterigieni şi dipnoi. Apariţia şi dezvoltarea amfibiilor. Predominarea moluştelor, trilobiţiilorşi coralilor Dezvoltarea furtunoasă a coralilor, trilobiţilor, moluştelor şi a crustaceelor. Ieşirea primelor nevertebrate pe uscat (scorpioni, insecte aptere) înflorirea nevertebratelor marine Răspândirea largă a spongierilor, celenteratelor, helminţilor, echinodermelor şi trilobiţilor Apariţia tuturor încrengăturilor de animale nevertebrate şi a unor cordate primare

C\]

Jurasic

Dispariţia gimnospermelor arhaice. Dominarea gimnospermelor actuale Predomină gimnospermele arhaice şi apar gimnospermele actuale. Reducerea bruscă a numărului de pteridofite Dispariţia pădurilor carbonifere. Dezvoltarea gimnospermelor şi a ferigilor cu seminţe înflorirea pteridofitelor. Apariţia ferigilor cu seminţe şi a primelor gimnosperme. Dispariţia psilofitelor

Triasic

Paleozoică, 340 mln, ani

Permian

Carbonifer

Devonian

Răspândirea pe uscat a psilofitelor, apariţia ferigilor, ciupercilor, muşchilor

Silurian

Predominarea algelor. Ieşirea plantelor pe uscat - apariţia psilofitelor

Ordovic Cambrian

Dezvoltarea furtunoasă a algelor Răspândirea şi dezvoltarea rapidă a tuturor filumurilor de alge Dezvoltarea algelor verzi, apariţia algelor roşii

Proterozoică 2 600 mln. ani

Arhaică 4 600 mln. ani

Apariţia vieţii pe Pământ sub formă de organisme procariote (bacterii şi alge cianoficee) şi eucariote (organisme pluricelulare primare) Formarea Pământului

175

r\i

Jurasic Triasic Permian Carbonifer Devonian Silurian Ordovic Cambrian

Precambrian

Fig. 2.21. Evoluţia lumii vii.

Evoluţia vieţii a decurs în conformitate cu procesele geologice şi climatice locale şi globale. Schimbarea climei, ridicarea şi coborârea uscatului, modificarea compoziţiei chimice a atmosferei şi mediului acvatic au fost principalii factori care au forţat organismele vii să se adapteze, să evolueze sau să piară. Să analizăm în continuare cele mai importante procese geologice şi climatice datorită cărora se schimba lumea vie. Apariţia vieţii ţine de era arhaică, când în mediul acvatic au apărut primele organisme - bacteriile şi algele cianoficee. La sfârşitul acestei ere se atestă primul val al procesului de formare a munţilor, care în proterozoic s-a accentuat. în paleozoic exista un singur continent - Pangeea - care în mezozoic a început să se scindeze. Mai întâi s-au separat Godwana şi Laurazia, apoi America de Sud Africa. La sfârşitul cretacicului, Madagascarul s-a separat de Africa, iar India 176

continua să se deplaseze spre Nord. Antarctida se îndepărta de continentul cen- ^ trai, rămânând legată de Australia. în cainozoic aceste procese au continuat: s-a =;* separat Groenlanda, iar cele două supercontinente - Laurazia şi Godwana s-au ^ fărâmiţat. Inpaleogen suprafaţa uscatului a început să capete contururile actuale: ^ America de Nord şi Europa s-au separat, iar America de Sud s-a transformat într-o '— insulă; India s-a alipit de Asia; Antarctida s-a acoperit cu gheaţă. Au apărut munţii Cu Tibet, Himalaya, Pamir, Marea Tefis s-a înnămolit şi pe locul ei s-au format mările 7 k Caspică şi Mediterană. ^ în paralel aveau loc procese de formare a munţilor şi de coborâre a uscatului. Formarea munţilor era însoţită de uscarea şi răcirea climei, iar coborârea uscatului - de umezirea şi încălzirea ei. Drept urmare formarea munţilor a favorizat evoluţia speciilor terestre, iar coborârea uscatului - a celor acvatice. Astfel, arahnidele şi insectele apterigogene, animale terestre, au apărut în paleozoicul timpuriu, caracterizat prin procese intense de formare a munţilor. Stegocefalii, strămoşii amfibiilor, şi-au făcut apariţia în a doua jumătate a paleozoicului, când uscatul a fost supus coborârii. Hotarul dintre precambrian şi paleozoic, precum şi dintre paleozoic şi mezozoic prezintă intervalele de timp cu cele mai profunde conflagraţii care au forţat tot ce este viu să evolueze, să se adapteze la condiţii cu totul noi pentru ele. Anume în aceste intervale de timp au dispărut multe specii şi au apărut altele. Mezozoicul, pe drept cuvânt, este numit era reptilelor. în triasic s-au redus suprafeţele bazinelor acvatice intracontinentale şi s-au lărgit cele ocupate de deşert. Ca urmare au dispărut speciile terestre viaţa cărora era legată de mediul acvatic: majoritatea amfibiilor, ferigile arborescente. Pentru reptile şi gimnosperme noile condiţii de viaţă s-au dovedit a fi foarte favorabile. în cretacic apar şi se răspândesc pe larg angiospermele. Acestea au început să formeze noi comunităţi, completate de grupele de plante apărute în urma transformărilor evolutive ale speciilor ce au supravieţuit în noile condiţii. Comunităţile rezultate şi-au păstrat trăsăturile principale până în zilele noastre. în prima jumătate aperioadei terţiare a erei cainozoice erau răspândite pe larg pădurile tropicale şi subtropicale. Spre sfârşitul acestei perioade, ca urmare a schimbărilor de climă, se măresc suprafeţele ocupate de stepe. De aceea printre angiosperme predominau formele ierboase monocotiledonate care treptat au nceput să substituie formele arborescente. Perioada cuaternară a cainozoicului continuă deja de 1,0-1,5 mln. de ani. Ea la fost caracterizată de acoperirea cu gheaţă a celei mai mari părţi a Euraziei şi Americii de Nord. în aceste condiţii vitrege au dispărut mamuţii, leneşii gigantici \i alte specii. Bogatul material factologic acumulat până în prezent permite de a evidenţia I particularităţile evoluţiei lumii vegetale şi animale.
i: Biologie, ci. a XII-a . __

Particularităţile evoluţiei tU • Ieşirea pe uscat, diferenţierea corpului în organe, iar a acestora în ţesuturi. • Trecerea treptată la dominarea în ciclul de dezvoltare a sporofitului asupra gametofitului. • Trecerea de la fecundatia externă la cea internă, apariţia florii şi a fecundării duble. • Apariţia polenizării încrucişate în paralel cu evoluţia insectelor. • Apariţia seminţelor bogate în substanţe nutritive şi protejate de acţiunea factorilor nefavorabili de către tegument. • Diversificarea modurilor de răspândire a fructelor şi seminţelor.

Particularităţile evoluţiei lumii as
• Dezvoltarea progresivă a formelor de viaţă pluricelulare şi, ca urmare, specializarea ţesuturilor şi organelor. • Apariţia şi dezvoltarea aparatului locomotor, ceea ce le-a asigurat animalelor o independenţă relativă de variaţiile factorilor de mediu. • Apariţia scheletului intern. • Dezvoltarea progresivă a sistemului nervos. Evoluţia lumii animale şi vegetale s-a soldat cu formele de viaţă existente astăzi (fig. 2.22).

'2. Evoluţia vieţii pe Pământ până în zilele noastre.

178

jkem&*e£>
1. Enumeraţi principalele teorii ale apariţiei vieţii pe pământ. 2. Faceţi o paralelă între concepţiile teoriei materialiste şi creaţîonîste, 3. Analizaţi criteriile ce stau la baza delimitării istoriei pământului în ere, perioade, epoci, 4. Alcătuiţi un tabel c© ar îiustra erele şi aromorfozele principale suportate de plante şi animale în fiecare eră, 5. Faceţi o paralelă între evoiuţîa regnului animal şi al vegetai, 6. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta evoiuţîa principalelor regnuri ale organismelor vii actuale. 7. Asociaţi noţiunile din coioana A cu cele din coloana B. B 1. Apariţia mamiferelor. 2. Apariţia peştilor crosopterigieni. 3. Apariţia ferigilor. 4. Apariţia reptilelor. 5. Apariţia primelor gimnosperme. 6. Ieşirea plantelor pe uscat. 7. Apariţia şi răspândirea angiospermelor.

A. B. C. D. E.

Era Era Era Era Era

arhaică proterozoică paleozoică mezozoică cainozoică

8. Sistematizaţi grupele de animale conform arborelui fiiogenetic: 1) mamiferele; 2) peşti crosopterigieni; 3) artropode; 4) moluşte; 5) ceienterate; 6) protozoare; 7) spongieri; 8) echinoderme; 9) amfibieni; 10) păsări; 11) acraniate; 12) viermi inelaţi; 13) viermi plaţi; 14) viermi cilindrici. 9. Sistematizaţi plantele conform arborelui fiiogenetic: 1) feriga de pădure; 2) vişinul; 3) molidul; 4) muşchiul-de-pământ; 5) spirogira; 6) nucul; 7) grâul. 10. Completaţi tabelul, copiindu-l mai întâi pe caiet. APARIŢIA PRINCIPALELOR GRUPE DE ANIMALE
D/O

NR. 1 1. 2. 3. 4. 5.

a - - -

GRUPULUI DE ANIMALE

eR

' n ^ ' v.~;

Nevertebrate Amfibii Reptile Marsupiale Mamifere superioare

179

deşi admite evoluţia omului sub acţiunea factorilor biologici şi sociali. în lanţul fiinţelor vii. originea şi evoluţia omului a fost fundamentată în diferite teorii. Argumente convingătoare în acest sens a prezentat medicul şi anatomistul roman C. Conform unora dintre ele. în corespundere cu postulatele biblice. Linne. Teoria rasistă promovează ideea superiorităţii unei rase în detrimentul alteia. In sistemul elaborat de C. Strămoşi ai omului. Genetica omului a arătat însă identitatea genomului diferitelor rase de oameni şi imposibilitatea evidenţierii deosebirilor între potenţialul biologic şi intelectual al reprezentanţilor diferitelor rase umane. Pornind de la deficienţele în explicarea exhaustivă a originii omului şi ţinând cont de pluralismul de opinii. în baza unor cercetări îndelungate. Teoria biosocială. cea mai înalt dezvoltată. Galenus. a demonstrat asemănarea dintre om şi animalele superior organizate. Expunem în continuare principalele dintre ele. după părerea savantului. nu recunoaşte evoluţia speciei umane sub acţiunea concomitentă a acestor două grupe de factori.ORIGINEA Şl EVOLUŢIA OMULUI 1 TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI 2 POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI 4 FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI 5 RASELE UMANE 1. Lamarck primul a afirmat că omul îşi trage obârşia de la maimuţe care au trecut la mersul pe pământ. TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI Expuneţi propria viziune asupra originii omului în baza cunoştinţelor acumulate în cadrul cursului de biologie. . omul a apărut din diferite structuri materiale: din pământ fertil. CA. 180 . din apă sau din diferite obiecte. La toate popoarele pot fi întâlnite diverse legende în care se fac încercări de a explica originea omului. sunt maimuţele antropoide. omul a fost inclus alături de maimuţele antropoide într-un gen aparte . J. B. Adepţii acestei teorii susţin că omul reprezintă rezultatul acţiunilor separate şi independente ale factorilor biologici şi sociali.Homo cu specia Homo sapiens. plasând omul în regnul animal. Darwin în lucrarea sa "Originea omului" (1871) susţinea că omul reprezintă ultima verigă.: -HHHBHHHHIHHHHHHiHHHRB Din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de originea sa. omul a fost creat de forţa divină dintr-o bucată de lut. Savantul enciclopedist Aristotel.

pornind de la decalajul înregistrat între ritmurile evoluţiei intelectuale şi biologice ale omului.Eucariota (organisme eucariote) Regnul .Mammalia (mamiferele) Subclasa . adepţii acestei teorii consideră că omul a evoluat de la cimpanzeu în urma reducerii numărului de cromozomi de la 48 la 46.Metazoa (animale pluricelulare) încrengătura .Antrhopomorphidae (maimuţe antropoide) Familia . Astfel se consideră că evoluţia va fi direcţionată de la Homo sapiens sapiens spre Homo sapientissimus.Vertebrata (vertebratele) Subîncrengătura . Teoria fatalizării are la bază ideea că omul reprezintă doar o fază în evoluţia maimuţelor.Anthropoidea (antropoidele) Secţia . Pornind de la constatarea că fătul omului este mult mai neputincios decât al maimuţei. ţinând cont de persistenţa unor aberaţii în dezvoltarea omului şi tendinţa permanentă de perfecţionare a potenţialului său biologic şi intelectual. 2.Social-darwinismul absolutizează importanţa factorilor biologici.Tetrapoda (tetrapodele) Supraclasa . Teoria accidentului cromozomial nu recunoaşte ritmurile evoluţiei omului şi susţine că omul ca specie biologică a apărut ca urmare a unui accident cromozomial. Teoria gigantismului mintal.Hominidae Genul -Homo Specia .Eutheria (mamifere placentare) Ordinul . se consideră că pe parcursul evoluţiei ulterioare omul va deveni o maimuţă adevărată.Catharina (maimuţe cu sept nazal îngust) Suprafamilia . în evoluţia omului. fundamentează necesitatea aplicării diferitelor metode de ameliorare (inclusiv şi a celor forţate) a calităţilor ereditare ale populaţiei umane.Animaţia (animale) Subregnul . îndeosebi a luptei pentru existenţă. Ţinând cont de gradul înalt de asemănare a moleculelor de ADN ale omului cu cele ale cimpanzeului (deosebirile în consecutivitatea polinucleotidelor moleculelor de ADN ale acestor specii nu depăşesc 1%).Amniota (animale cu anexe embrionare) Clasa . POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII Poziţia omului în sistematica lumii vii se prezintă astfel: Imperiul — Organisme celulare Supraregnul . susţine că evoluţia omului va avea loc în direcţia sporirii volumului şi masei craniului în defavoarea dezvoltării altor părţi ale corpului.Primates (primatele) Subordinul . Eugenia.Homo sapiens (omul înţelept) 181 .

Cor 182 . a două perechi de membre. a aparatului mandibular. pe măsura dezvoltării embrionului. naşterea. sebacee şi mamare. delimitarea în alcătuirea creierului a cinci compartimente. inima cu patru camere. conturarea a cinci regiuni în alcătuirea coloanei vertebrale. Părul de pe corp. prezenţa apendicelui. dezvoltarea musculaturii mimice. Antropoidele de asemenea suferă de multe boli infecţioase./' mână . Observaţi şi enumeraţi după fig. dispariţia regiunii caudale a coloanei vertebrale. 2. Membrele anterioare de tip apucător (primul deget este opus celorlalte). numărul mare de circumvoluţiuni pe scoarţa cerebrală. gradul înalt de dezvoltare a scoarţei cerebrale confirmă poziţia omului în clasa mamiferelor. frunte (gaura occipitală locul de inserţie al muşchilor cefei proieminenţa supraorbitală bărbie CIMPANZEU centru de greutate OM centru de j greutate_ — • maxilarul superior r-rt. Fig. \ pararea schel tului omului cel al cimpar zeului.a. factorului rezus apropie omul de maimuţele Antropoide.23 asemănările şi deosebirile dintre om şi cimpanzeu. dizenteria. printre care emisferele cerebrale bine dezvoltate. amplasarea inimii pe partea ventrală. diafragmul. Dezvoltarea fătului în corpul mamei şi alimentarea lui prin mijlocirea placentei sunt o dovadă incontestabilă a faptului că specia Homo sapiens face parte din subclasa eutheria (placentarele). a unui singur copil permit de a plasa omul la ordinul Primatelor.. picior !\ R SI I bazin \ '. a coardei cu coloana vertebrală. prezenţa cutiei craniene. de regulă. prezenţa a patru grupe de sânge. SIDA ş. glandele sudoripare.). 2. înlocuirea dinţilor de lapte. tifosul abdominal. unghiilor.23. Un şir de caractere. specifice omului (tuberculoza. dezvoltarea claviculei.Apartenenţa omului la încrengătura vertebratelor este determinată de înlocuirea.

care pe atunci ocupau suprafeţe enorme în Africa. cele posterioare servind doar pentru sprijin. suprafeţele ocupate de pădurile tropicale se reduceau. şi vorbirea. care stau la baza activităţii sale de muncă. stepe şi deserturi creşteau. drumul dintre Asia. 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI —" ^Z C\_ c ^~ în prezent au fost descoperite şi studiate un număr impunător de resturi fosile ale maimuţelor antropoide şi ale oamenilor străvechi. Asia şi Europa. Acest mod de deplasare a dus la dezvoltarea puternică a membrelor anterioare. 180) Ca urmare a schimbărilor intervenite în repartizarea uscatului. naşterea de pui vii). în primul rând. Din cauza răcirii climei. de poziţia verticală a corpului şi consecinţele acesteia: cele patru curburi ale coloanei vertebrale. Suprafaţa scoarţei cerebrale alcătuieşte în medie 1250 cm2. Pe măsura îndepărtării spre sud clima devenea tot mai uscată. trecerea de la viaţa crepusculară şi nocturnă la cea diurnă. ascunzându-se printre ramuri. deplasându-se pe copaci prin agăţarea de ramuri cu mâinile. iar cele acaparate de savane. gorilei şi orangutanului au fost driopitecii . Omului îi este caracteristică conştiinţa şi gândirea. scoarţă. drioptecii trebuiau să aleagă între deplasarea spre sud. acum circa 15 mln de ani. Anual în perioada nefavorabilă a anului se micşora cantitatea de frunze şi fructe. bolta plantară. sau rămânerea pe loc şi schimbarea raţiei alimentare (trecerea de la alimentarea cu frunze şi fructe la o hrană mai grosieră . cimpanzeului. Pădurile tropicale cedau locul savanelor. driopitecii se apărau pasiv de duşmani. driopitecii s-au separat în două ramuri 183 . pădurile tropicale din emisfera nordică au cedat locul arborilor cu frunza căzătoare şi coniferelor. şi la deosebirile în structura lor. Ducând un mod de viaţă arboricol. Se hrăneau cu fructe. adaptarea la frig (mărirea dimensiunilor corpului. ceea ce depăşeşte parametrii corespunzători ai maimuţelor antropoide. Regiunea cerebrală a craniului predomină asupra celei faciale.mai pronunţată. sunt dispărute. Aceste maimuţe populau pădurile tropicale. Aceasta a dat posibilitate de a reconstrui mai deplin şi mai veridic evoluţia omului. iar delimitarea celor două anotimpuri (ploios şi secetos) . unde se retrăgeau pădurile tropicale. Neavând la dispoziţie anul împrejur hrana obişnuită.rădăcini. cutia toracică plată. Africa şi Europa a devenit accesibil pentru animalele terestre. Amintiţi-vă schimbările care au avut loc în relieful uscatului şi ale climei în paleogen (a se vedea p. Este vorba. Strămoşul comun al omului. în Africa clima a devenit mai uscată. inclusiv de maimuţele antropoide. seminţe de graminee). Ca urmare. iar volumul creierului 1000-1800 cm3.în acelaşi timp omul se deosebeşte esenţial de celelalte animale.maimuţe antropoide care au apărut acum 17-18 mln de ani şi de 8 mln.

oase. cât şi sinantropii sunt consideraţi reprezentanţi ai speciei Homo erectus (fig. de la care provine omul. Acum 2-3 mln de ani australopitecii au dat naştere unei ramuri mai progresive . aceştia puteau confecţiona cele mai primitive unelte de muncă din pietriş.25). Fruntea era teşită. 2. Până în prezent au fost descoperite câteva rămăşiţe ale oamenilor străvechi . Anume unele din aceste populaţii au şi dat naştere strămoşilor omului . Mergeau pe membrele posterioare. rămânând la modul de viaţă arboricol. care ulterior au dus la apariţia a două familii: pongide sau maimuţe antropoide (gorila. beţe. urangutanul. aveau o înălţime de 120-150 cm şi un volum al craniului de 60 cm3. mandibulele masive. Cântăreau 20-50 kg. Structura dinţilor demonstrează că erau omnivori. Bărbaţii puteau atinge o înălţime de circa 160 cm şi mai mult.Australopitecii. Pongidele au preferat pădurile. oamenii fosili şi oamenii contemporani. Pentru oamenii străvechi era caracteristică confecţionarea uneltelor de muncă. Volumul creierului de circa 700-1200 cm3 permitea o vorbire primitivă.Homo erectus habilis (omul îndemânatic). Australopitecii prezintă un grup de hominide astăzi dispărut care trăiau în turme. atât pitecantropii. Deşi morfologic Homo erectus habilis nu se deosebea considerabil de australopiteci. Oamenii străvechi (arheantropii). proeminenţa supraorbitală bine dezvoltată.australopitecilor (fig. aruncau pietre etc. iar a sinantropilor într-o peşteră din apropierea Beijingului. o sursă suplimentară de energie termică.24. Dinţii se asemănau cu ai omului contemporan. cimpanzeul) şi hominide. 2. primul deget al tălpii era orientat ca şi celelalte. Rămăşiţe ale pitecantropilor (oamenii-maimuţe) au fost găsite pe insula Java (Indonezia) în 1891.pitecantropii şi sinantropii. întrucât se deplasau pe membrele posterioare. 2. descoperirea şi mânuirea focului. Evoluţia de mai departe a primelor oameni s-a desfăşurat în trei etape: oamenii străvechi.24). falangele degetelor erau aplatizate. Toate aceste caractere deosebesc considerabil arheantropii de oamenii contemporani. el reprezintă hotarul ce delimitează maimuţele antropoide de oamenii străvechi. Fig. Atingeau o înălţime de 150 cm şi aveau volumul creierului cu 100 cm3 mai mare. Hominidele însă au început să cucerească spaţiile deschise. practicau vânatul şi culesul fructelor şi foloseau în calitate de unelte de muncă pietre. Spre deosebire de australopiteci. 184 . iar cu ajutorul celor anterioare prindeau animale.

se îmbrăcau în piei. 2. coarne. Rămăşiţele primilor oameni contemporani au fost găsite în peştera Cro-Magnon din Franţa. Ulterior neandertalienii au fost eliminaţi de oamenii contemporani . Vorbirea articulată era bine dezvoltată. Africa şi Asia. lobul 3 frontal bine dezvoltat. 2.Oamenii străvechi.26. Uneltele de muncă ale primilor oameni contemporani erau mai variate şi mai avansate decât ale celor fosili. utilizau focul la prepararea hranei. Din acest grup face parte omul de Neanderthal. Oamenii contemporani (neoantropii). Particularităţile mandibulei arată că ei posedau vorbirea elementară. întrucât au vieţuit în epoca glacială. dezvoltarea intelectului au dus unele grupe de neandertalieni la formarea unei noi specii . precum şi figurine de animale confecţionate din piatră sau os. . fruntea înaltă dreaptă. Oamenii fosili (paleantropii).26). fruntea joasă teşită.Homo sapiens (fig. începuse să . 185 . Cromagnionii aveau înălţimea de până la 180 cm. dar şi din oase. Un timp oarecare paleantropii şi neoantropii au convieţuit. proeminenţa supraorbitală lipsea. Fig. proeminenţa supraorbitală exprimată.v'/ . . se adăposteau în peşteri în grupuri a câte 50-100 de indivizi. volumul creierului având circa 1400 cm . Confecţionau diferite unelte din piatră. . Perfecţionarea de mai departe a relaţiilor colective. volumul craniului de 1600 cm3. Primii oameni contemporani au apărut acum 5 0 ^ 0 mii de ani.cromagnionii. Erau răspândiţi pe larg în Europa. Rămăşiţele acestuia au fost găsite pentru prima dată în lunca râului Neanderthal din Germania în 1856. In peşterile populate de cromagnioni au fost găsite urme ale artei murale.. fiind confecţionate nu numai din piatră. Oamenii contemporani. Pentru neandertalieni este caracteristică statura mică (155-165 cm). Trăiau în adăposturi construite de ei şi în peşteri.

creşterea dimensiunilor creierului). îmblânzească primele animale şi să lucreze pământul. undele populaţionale. întru explicarea căilor şi modului de răspândire a omului au fost elaborate două concepţii: monocentristă şi policentristă. dezvoltarea mâinii. în evoluţia cromagnionilor rolul central l-au jucat factorii sociali: educaţia. izolarea şi selecţia naturală. transmiterea experienţei.27. gândirea şi cultura. Conform concepţiei monocentriste. Răspândirea monocentristă a omului. La stadiul de australopiteci selecţia se făcea j după modul colectiv de viaţă: supravieţuiau grupele de indivizi care împreuna făceau faţă condiţiilor nefavorabile ale mediului. capabili să confecţioneze unelte primitive ce le permiteau să se apere de I duşmani şi să-şi dobândească hrana. La I etapele timpurii ale evoluţiei omului predominau factorii biologici ai evoluţiei: procesul mutaţional. de unde s-a răspândit mai întâi în Asia. Studiul ADN-ului mitocondrial.CV j Fig. 2. precum şi utilizarea metodelor contemporane de studiere a genomului au confirmat originea africană. 186 .perfecţionarea modului social de viaţă. vorbirea. Rolul hotărâtor 1-a avut selecţia indivizilor cel mai bine adaptaţi la condiţii concrete de I viaţă. Selecţia individuală a asigurat conturarea particularităţilor morfofiziologice ale omului (mersul biped. omul a apărut într-o singură regiune geografică. instruirea. modul social de viaţă. însă evoluţia omului a fost însoţită şi de acţiunea I factorilor sociali: munca. Evoluţia omului a avut loc sub acţiunea aceloraşi factori ai evoluţiei ca şi a celorlalte specii ale lumii vii. a omului modern {fig. iar cea de grup . Concepţia policentristă susţine că omenirea a apărut în diferite regiuni geografice ale Terrei. 2. monocentristă. în Africa Centrală. FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI Amintiţi-vă principalii factori ai evoluţiei cu aplicaţie la evoluţia omului.27).

Anume cuvântul şi vorbirea au asigurat dezvoltarea gândirii abstracte. La om.munca sau capacitatea de a produce unelte de muncă. Unelte de muncă confecţionate de strămoşii omului contemporan: de Homo habilis şi Homo erectuis: 1-3. Datorită activităţii colective a membrilor comunităţii a apărut necesitatea transmiterii informaţiei prin gesturi şi sunete. chiar şi cu cel mai înalt nivel de organizare. . Munca. reprezintă o deosebire dintre om şi animale care asigură perfecţionarea continuă a acestuia.organizarea socială i-a asigurat omului posibilitatea de a supravieţui în condiţiile schimbătoare ale mediului.28 uneltele de muncă confecţionate de diferiţi strămoşi ai omului contemporan. Spre deosebire de om.cel de-al doilea sistem de semnalizare. datorită dezvoltării accentuate a sistemului nervos central s-a format sistemul de recepţionare a semnalelor şi prin cuvinte .28. Pe fundalul organizării sociale destul de complexe a primatelor şi a strămoşilor direcţi ai omului. asemenea animalelor. 15 Fig. 187 . munca a reunit şi mai strâns membrii comunităţii. în calitate de acţiune conştientă a omului. Se consideră că primele cuvinte erau legate de operaţiile de muncă. Comparaţi după fig.Factorii biologici au pregătit terenul pentru acţiunea factorilor sociali. Aceasta a determinat şi dezvoltarea progresivă a vorbirii articulate. 2.vorbirea . în condiţiile înteţirii luptei pentru existenţă. strămoşii omului organizaţi în comunităţi sociale mai uşor se apărau de duşmani. dar nu sunt în stare să le confecţioneze şi să le perfecţioneze. . pot doar să folosească diferite obiecte în calitate de unelte de muncă. de Homo sapiens: 4-24. recepţionează semnalele din lumea înconjurătoare graţie funcţionării primului sistem de semnalizare. a avut o influenţă extrem de benefică asupra lui. . 2. Omul. Mai târziu ele au început să indice denumirile obiectelor. spre deosebire de animale.limbajul articulat . principalii dintre care sunt expuşi în continuare.a fost şi rămâne pârghia care asigură comunicarea între membrii comunităţii şi schimbul de experienţă dintre reprezentanţii diferitelor generaţii şi indivizi. animalele.

Reprezentanţii acestei rase au pielea de culoare deschisă. Deosebirea dintre reprezentanţii diferitelor rase se manifestă prin particularităţi morfologice. Observaţi şi enumeraţi după fig. Cuta pleoapei superioare este putem u dezvoltată. economică şi culturală a omului. la rândul lor. 2. bunăoară. nasul drept şi proeminent. cu sept nazal înalt. părul drept sau ondulat de culoare deschisă sau închisă. RASELE UMANE Deşi reprezentanţii speciei umane ce populează diferite regiuni geografice se deosebesc după unele caractere de importanţă secundară. Dezvoltarea encefalului. au stimulat trecerea de la comunitatea animală la cea umană.gândirea reprezintă rezultatul evoluţiei îndelungate îndreptate la reflectarea materiei în organele de simţ. astăzi ea s-a stabilizat ca <_ urmare a faptului că evoluţia fizică a omului pare a fi încheiată. Putem afirma cu certitudine că omul este o fiinţă biosocială. Gândirea reprezintă formă superioară de reflectare în sistemul nervos uman a realităţii înconjurătoare. culoarea pielii. Rasa mongoloidă.—-1 —-. părului. care. nas turtit 188 . Deşi au fost înaintate şi promovate diferite variante ale noţiunii de rasă. se caracterizează prin piele de culoare galbenă până la brun. "> • — . în cadrul cărora se deosebesc un şir de rase mai mici. cum sunt. în această competiţie îndelungată şi deloc uşoară omul poate miza pe superioritatea inteligenţei sale în comparaţie cu alţi reprezentanţi ai regnului animal. forma nasului. barbă şi mustaţă slab dezvoltate. Nu putem spune acelaşi lucru despre evoluţia socială. Schimbul liber de indivizi în zonele de contact ale raselor mari a generat un şir de rase mixte cu gene amestecate de la două sau mai multe rase. barba este proeminentă. 5. HHHHH Cele trei rase mari prezintă următoarele trăsături distinctive (fig. comportamentul şi naţionalitatea lor. Buzele au grosime medie. care formează rasele umane. Homo sapiens sapiens este o specie politipică. Actualmente sunt delimitate trei rase mari. a. gândirii şi conştiinţei au favorizat perfecţionarea muncii şi a vorbirii. Rasa europeoidă. fără a lua în considerare efectele migraţiei. sau leucodermă. Aceste deosebiri s-au format şi păstrat în anumite condiţii ale mediului înconjurător. este evident că planeta Pământ este populată de o singură specie de oameni. Din această rasă fac parte populaţia băştinaşă a Europei.29): 1. ochilor. Asiei de Sud şi Africii de Nord.29 deosebirile dintre reprezentanţii celor trei rase umane. Dacă anterior <C ritmurile evoluţiei biologice erau foarte impresionante. conform antropologiei clasice rasa reprezintă un grup natural de oameni care manifestă un ansamblu de caractere fizice ereditare comune. îndeosebi de instinctele biologice şi emoţiile sexuale. buzelor ş. sau xantodermă. Omul ca fiinţă biosocială mai rămâne dominat de procesele fiziologice. 2. 2. alcătuită dintr-un şir de tipuri secundare. păr drept şi rigid. Ele sunt răspândite pe teritorii geografice mai mult sau mai puţin distincte. indiferent de limba.

părul cârlionţat protejează pielea capului de supraîncălzire. favorizând astfel răcirea corpului. 2. şi puţin proeminent. Unitatea biologică a raselor umane este confirmată de: * Lipsa izolării genetice şi posibilităţile nelimitate de încrucişare cu formarea de indivizi fecunzi. caracterul identic de amplasare a părului pe cap. faţa puţin păroasă. Deşi amestecarea raselor este stăvilită de piedici cu caracter moral şi social. nas turtit şi larg. Una din condiţiile principale ale formării raselor. părul creţ sau lânos. Reprezentaţii celor trei mari rase. asigurând formarea vitaminei D care previne dezvoltarea rahitismului.29. Indoneziei şi Siberiei. Caracterul ofensiv al metizării stă la baza formării raselor mixte şi în viitorul puţin mai îndepărtat se va putea vorbi de populaţii hibride din cadrul speciei umane. Nasul îngust contribuie la încălzirea aerului inspirat. şi astăzi persistă în multe regiuni ale globului. Rasa negroidă. 189 . Reprezentanţii acestei rase alcătuiesc populaţia băştinaşă a Asiei Centrale şi de Vest. procesul de metizare continuă. Particularităţile de rasă sunt ereditare şi în trecut o bună parte din ele aveau un caracter adaptativ. acest proces devine foarte intens. • Echivalenţa raselor din punct de vedere biologic şi psihologic cu aflarea lor la acelaşi nivel de dezvoltare evoluţionistă. se caracterizează prin piele de culoare neagră. îndeosebi la hotarele arealelor raselor. de exemplu în America de Nord şi America de Sud. • Prezenţa desenului sub formă de arcuri pe degetul al doilea. Din această rasă sunt constituite popoarele băştinaşe ale Africii şi Australiei. izolarea geografică. Mai mult. Viitorul îndepărtat al raselor umane este determinat de procesele care predomină în cadrul speciei umane. în America ea a pătruns prin strâmtoarea Bering la sfârşitul epocii glaciare. sau melanodermă. * Prezenţa raselor de trecere între rasele mari care întrunesc semnele celor două rase vecine. 3. pielea întunecată a negroizilor îi apără de razele dogoritoare ale Soarelui. în unele regiuni. De exemplu. Nasul lat şi buzele groase cu o suprafaţă mare a mucoaselor asigură o evaporare rapidă a apei.Fig. procesul de metizare continuă. buze groase şi ochi de culoare întunecată. Pielea albă a europenilor este permeabilă pentru razele ultraviolete.

Descrieţi concepţiile lui Aristotel. ~ <Z O 3. Reprezentaţi sub formă de tabel asemănările şi deosebirile dintre om şî maîmuiţeie antropoide. Lamarck. b) factorii climatici ai apariţiei raselor. Rasele umane: a) sunt unităţi stabile genetic. 15. Descrieţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al oamenilor: a) străvechi. Scrieţi un eseu la tema „Rasele umane sunt egale" după algoritmul: a) originea comună a raselor umane. b) rasistă. d) gena culorii albastre a ochilor este prezentă la toate rasele. c) neoandertalieni. c) subclasa mamifere placentare. 18. Descrieţi modul deviată şî aspectul morfofizioiogic ai australopitecilor. 6. 10. Analizaţi cauzele despărţirii driopitecilorln 2 ramuri. Explicaţi esenţa principalilor teorii cu privire la originea omului. a) biosocială. 12.rr^ —1 w' 1. Enumeraţi criteriile după care omul este clasat în: a) încrengătura vertebrate. b) creatorul pietrei cioplite. b) se găsesc într-o continuă transformare genetică. 14. c) avea o capacitate craniană de 1000-1250 cm. 4. Descrieţi factorii climatici care au contribuit fa apariţia raselor. b) fosili. 7. 9. 2. b) clasa mamiferelor. d) urmele lui au fost găsite pe insula Java. 5. c) există şi rase umane pure. Analizaţi corelaţia aspectului morfologic al raselor cu factorii climatici. Expuneţi şi argumentaţi concepţia proprie despre evoluţia omului. 2. Darwin despre originea omului. Comparaţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al austraîopitecîfor şî Homo erectus habiiîs. Alcătuiţi arborele antropogenezei. . Analizaţi concepţia monocentrică şi policentrică a apariţiei omului. 1. Analizaţi poziţia omului în sistematica lumii vii. Alegeţi răspunsurile corecte. 8. 13. c) argumente ce ar combate lupta rasială. Homo sapiens: a) strămoşul direct al omului de astăzi. 11. c) social-darwinismul.

1 Ecologia populaţiilor V Ecologia ecosistemelor \ Bazele învăţăturii despre biosferă r 1 . Obiectul de studiu şi importanţa Ecologia organismelor .Ecologia.

OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI Ecologia (de la gr. Termenul de ecologie a fost propus de zoologul german E. "oicos" .BAZA ŞTIINŢIFICĂ A 1.f " ^ r l V " • ' .. despre particularităţile mediului de viaţă a fiecăruia dintre ele. 3.-••••/••: 1 OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI FOLOSIRII NATURII 2 ECOLOGIA .casă şi "logos" . Haeckel în a.ECOLOGIA.. Atunci a devenit clar că nu doar alcătuirea şi dezvoltarea organismelor..). al XIX-lea.-.•••. peştilor. studiile ecologice generale se diferenţiază după nivelul de organizare al lumii vii pe care îl abordează. .1 NIVELURILE DE ORGANIZARE ALE LUMII VII moleculă celulă ţesut şi organe organism §__». . dar şi relaţiile lor cu mediul de viaţă sunt supuse anumitor legităţi. ecologia populaţiilor (demecologia) şi ecologia biocenozelor (sinecologia). plantelor etc. Anume acestea au şi devenit obiectul de studiu al ecologiei. care studiază legităţile relaţiilor cu mediul specifice tuturor grupelor de organisme şi direcţiile particulare ce se referă la grupe concrete de organisme {ecologia microorganismelor. 192 .1).'••.•••::. Pornind de la faptul că pentru natura vie sunt caracteristice diferite niveluri de organizare ale structurilor sale {fig. populaţie |«-#> biocenoză |—#• biosferă Stabiliţi după schema 3.1 care din nivelurile de organizare ale lumii vii sunt obiectul de studiu al ecologiei.ştiinţă) este o ştiinţă relativ tânără care studiază relaţiile stabilite istoric dintre organisme şi mediul lor de viaţă.• ' ' : • • •.• •' • " . păsărilor. Ca urmare ecologia generală se subîmparte în ecologia organismelor (autecologia). mamiferelor.'. când s-au acumulat suficiente date despre varietatea lumii vii. OBIECTUL DE STUDIU Şl IMPORTANŢA •. Ca ştiinţă ecologia s-a conturat abia pe la mijlocul sec. Astăzi ecologia prezintă un sistem ramificat de ştiinţe dintre care distingem ecologia generală.. 1869. Schema 3. insectelor.

1. animale şi microorganisme în relaţiile dintre ele şi cu mediul anorganic. precum şi adaptarea lor la factorii ecologici. Cercetările ştiinţifice au arătat însă că regiunile înmlăştinite sunt sursa principală de metan în atmosferă. ECOLOGIA . 2. 3. Ierarhia lumii vii. Până la definitivarea ecologiei ca ştiinţă.integrarea microsistemelor şi macrosistemelor reunirea de ierarhii speciale cu ierarhii specifice organism pluricelular celulă şi organism ' pluricelular populapie de celule (organisme unicelulare) cromozomi sistem molecular regn (autotrofe şi heterotrofe) (lumea vie. ci. înveliş superficial al pământului) -rocă moleculă t atom particulă elementară Fig. a XII-a 1 Q1 . Ecologia organismelor se ocupă de relaţiile indivizilor unei sau altei specii cu condiţiile de mediu şi cu reprezentanţii speciei sale sau ai altor specii. Ecologia biocenozelor abordează comunităţile de plante. structura şi legităţile dinamicii lor. Ecologia populaţiilor studiază relaţiile cu factorii de mediu ale populaţiilor unor specii. intervenţia omului în natură se făcea fără a se ţine cont de urmările posibile ale acţiunilor întreprinse.BAZA ŞTIINŢIFICĂ A FOLOSIRII NATURII Omul există pe contul naturii. desecarea mlaştinilor se făcea pe scară largă cu scopul măririi suprafeţelor arabile. Metanul face parte din aşa-numitele gaze "de seră" care menţin o parte din radiaţia termică a 13 Biologie. de aceea utilizarea raţională a resurselor ei constituie chezăşia bunăstării sale. Eşecurile înregistrate au atenţionat asupra faptului că doar cunoaşterea legilor naturii şi respectarea lor poate exclude dezechilibrul în natură. De exemplu. în trecutul nu prea îndepărtat.

ci colaborarea cu ea. atitudinea grijulie faţă de tot ce este viu. fluxul şi refluxul — — climatice aerul. unele resurse minerale cosmice radiaţia solară. energia vântului acvatice apele oceanului planetar mrmrnmemman-i Ecologia contemporană a scos în evidenţă una din cele mai grave erori ale omenirii. Mersul istoriei a arătat însă că această cale este o linie moartă în evoluţia omenirii. Aceasta este unica cale de asigurare a existenţei de mai departe a omului pe Pământ şi de prosperare a civilizaţiei umane. De aceea scopurile cercetărilor fundamentale în domeniul ecologiei sunt determinate de problemele economiei naţionale: intensificarea producţiei agricole şi sporirea eficacităţii economice a utilizării resurselor naturale fără a cauza prejudicii mediului ambiant. animalele. Ea nu numai că a dus şi duce la creşterea numărului de catastrofe ecologice. Legile ecologiei avertizează omenirea că este necesar să-şi schimbe radical atitudinea faţă de natură. dar şi periclitează existenţa omului pe Pământ. să pună în prim-plan nu cucerirea ei. 194 . Ax N/' Studiaţi cu atenţie schema 3.2 şi argumentaţi necesitatea protecţiei naturii vn.Pământului în spaţiul cosmic. De aceea astăzi capătă o importanţă deosebită cunoştinţele ecologice ale fiecărui cetăţean. în orice domeniu de activitate. Toau formele de activitate trebuie astfel reorganizate. Mult timp se considera că omul este un rege al naturii care are menirea de a o cuceri. Estimarea resurselor naturale pe scară mondială a arătat cât de important este faptul ca activitatea şi necesităţile omului să fie puse în concordanţă cu posibilităţile biosferei. Schema 3. supunând-o intereselor sale. încât să vindece "rănile" provocau şi să prevină producerea altora. Reducerea bruscă a conţinutului de metan în atmosferă poate duce la răcirea globală a climei. entuziasmată de succesele obţinute de ştiinţă şi tehnică. întrucât subminează stabilitatea biosferei în ansamblu. chiar şi la instalarea unei noi perioade glaciale.2 VARIETATEA RESURSELOR NATURALE epuizabile — neepuizabile i ^ ^ irecuperabile bogăţiile subpământene recuperabile solul. plantele.

XX şi începutul sec. finând cont de normativele ecologice. 2. Deduceţi sarcinile ecologiei a) teoretice.baza ştiinţifică a folosirii naturii". 4. 5. 10. Alcătuiţi un eseu „Ecologia . molecular celular de ţesut şi organe de organism de populaţie de biocenoză de biosferă • : 9. XXI. 3. 6. Completaţi tabelul. 8. în baza datelor factologice faceţi o analiză a stării ecologice a localităţii voastre la începutul sec. Indicaţi câte 3 exemple de activităţi ale omului în regiunea voastră care au avut impact pozitiv şi negativ asupra (mediului înconjurător). 195 . Alcătuiţi un poster ecologic ce ar servi ca un avertisemt împotriva poluării mediului. Descrieţi pe scurt Istoricul dezvoltării ecologiei ca ştiinţă. b) practice. 11. 7. copiindu-î pe caiet. Enumeraţi subdiviziunile ecologiei: a) în funcţie de grupe concrete de organizare. Propuneţi cel puţin 10 măsuri de îmbunătăţire a ecologiei localităţii tale.1. Alcătuiţi un proiect ecologic cu subiectul: Utilizarea raţională a unui sector de 6 ori. b) în funcţie de nivelurile de organizare ale lumii vii. Definiţi noţiunea de ecologie.

deoarece ele se răsfrâng asupra activităţii vitale a organismelor 196 .tema O ^ ECOLOGIA ORGANISMELOR 2 PRINCIPALELE MEDII 1 FACTORII ECOLOGICI. dar e nesemnificativă pentru majoritatea animalelor terestre. compoziţia salină a solului prezintă importanţă pentru nutriţia minerală a plantelor. Rezultatele acţiunii factorilor ecologici variabili sunt comparabile ecologic. umiditatea. Legea optimului. /\ Amintiţi-vă şi enumeraţi caracteristicile climaterice ale mediului de viaţă ^ acvatic şi terestru-aerian. terestru-aerian. Factorii biotici prezintă relaţiile dintre organismele vii. la suprafaţa solului temperatura oscilează în limite mari. biotici şi antropogeni. Elementele mediului de viaţă capabile să exercite o acţiune directă sau indirectă asupra organismelor vii sunt desemnate ca factori ecologici. solul şi însăşi organismele vii. De exemplu. Vieţuitoarele contemporane populează patru medii de viaţă: acvatic. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA ELE 1. majoritatea cărora se disting printr-o variabilitate considerabilă în timp şi spaţiu. Unul şi acelaşi factor are o importanţă diferită în viaţa animalelor convieţuitoare. etc. Intensitatea iluminării şi compoziţia spectrală a luminii joacă un rol primordial în viaţa organismelor autotrofe. compoziţia salină a apei şi solului. iar factorul antropogen ţine de activitatea omului. compoziţia salină a oceanului. FACTORII ECOLOGICI. De exemplu. presiunea atmosferică etc. Condiţiile de viaţă sunt determinate de valorile factorilor abiotici.a. deosebim factori abiotici. în funcţie de natura lor. în timp ce heterotrofele au nevoie de lumină doar pentru a se orienta în spaţiu. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR Mediul de viaţă este partea naturii care înconjoară organismul şi cu care acesta contactează nemijlocit. de exemplu forţa de atracţie a Pământului. Factori abiotici sunt proprietăţile naturii nevii: lumina. însă la fundul oceanului sau în peşteri este relativ constantă. compoziţia atmosferei ş. Unii factori rămân relativ constanţi pe o durată destul de îndelungată de timp. temperatura.

3. Condiţiile apropiate de punctele critice sunt deosebit de dificile pentru supravieţuire şi sunt numite extreme. Analizând graficul reprezentat în fig. 10 15 20 25 30 35 40 Temperatura Sn cursul zilei Legea optimului ne arată că atât atenuarea. distingem următoarele legităţi în acţiunea factorilor ecologici: 1. Cauza rezidă în faptul că pentru o specie valoarea unui factor oarecare poate fi optimală. unele specii pot trăi numai în condiţii / de cafea ionantha /Poru 3 20 relativ stabile. desemnează valori ale factorului pe care organismul nu le poate suporta. cu atât mai puternic se inhibă activitatea vitală a organismelor. la altele . planta slăbănog Regine B 15 / Mac se ofileşte dacă aerul nu este saturat cu vapori 10 Băr uţi de apă. 3.depărtate. locul de intersecţie a curbei cu axa orizontală. 3. Depăşirea acestor valori înseamnă moartea organismului. Construind curbele optimului unui factor oarecare. Fig. Aflaţi după fig.3 temperaturile optime pentru creşterea unor specii de plante.cele sudice. / Saintpaulia Arbore Deci. 3. Temperaturile optime cât şi intensificarea acţiunii fiecărui factor pentru creşterea şi dezvoltarea unor specii de plante. Cu cât mai mult se abat valorile factorului de la valoarea optimă. Punctele critice.3. 2. iar pentru alta să prezinte punctul critic (fig. pentru diferite specii. De exemplu. vom observa că ele nu coincid. de exemplu a temperaturii. De exemplu. —" Pieirea speciei / Zona activităţii normale Pieirea speciei Zona de oprimare Zona de oprimare Forţa de acţiune a factorului Limitele de rezistenţă ale speciei (fig. 3.2).Sene.IZ> gici. ecologic peste limitele optime duce la pieirea nb 197 .2. iar negară suportă bine modificarea Viorea / umidităţii şi nu piere chiar şi în caz de secetă. Anumite valori ale factorului ecologic sunt deosebit de favorabile pentru activitatea vitală a organismelor. iar renii pentandra 35 şi lemingii . Distanţa dintre punctele critice reprezintă gradul de rezistenţă al organismului la schimbarea factorului. 40 Ceiba cămilele nu suportă deserturile nordice. reprezentând valoarea optimă a factorului dat. Nici poziţia punctelor / critice nu este aceeaşi pentru diferite specii: la -Pinui ponde 2 30 unele ele sunt apropiate.v ' ma acţiunii fac" torilor ecolo.4). în timp ce altele suportă variaţii Capul/ cucului mari ale acestora. 3.

De exemplu. Exemplificaţi posibilitatea deplasării valoni optime a unor factori abiotici pe exemplul omului. De exemplu. Ţinând cont de interacţiunea factorilor. De obicei. unul şi acelaşi factor în asociere cu alţii exercită o acţiune ecologică diferită. Deci. Dacă majoritatea factorilor ecologici au valori optime pentru indivizii unei specii concrete. ofilirea plantelor poate fi întreruptă mărind cantitatea de apă din sol sau micşorând temperatura aerului. arşiţa se suportă mai uşor în aer uscat şi nu umed. Interacţiunea factorilor. unul şi acelaşi efect ecologic poate fi obţinut pe căi diferite. Riscul de a îngheţa este mai mare pe timp geros şi vânt puternic decât pe timp liniştit. Optimul şi limitele rezistenţei nu sunt absolut constante pe durata vieţii organismului. Zona optimului şi limitele de rezistenţă ale organismului faţă de un factor oarecare se pot deplasa în funcţie de faptul cu ce forţă şi în ce îmbinare acţionează concomitent alţi factori. Lipsa totală a apei sau a unuia din elementele de bază ale nutriţiei minerale face imposibilă viaţa plantelor. Exemplele prezentate ilustrează substituţia parţială a factorilor abiotici.. Deficitul de căldură în deserturile polare nu poate fi compensat nici prin surplusul de umiditate. Specii rezistente Specii care suportă oscilaţii la frig mari ale temperaturii Specii iubitoare de căldură 50" organismului."""S ţia curbei optimului pe scara temperaturilor pentru diferite specii. De exemplu. temperatura optimă pentru ouă este de + 25°C. pentru omizi + 22°C. Practica a demonstrat că optimul şi limitele rezistenţei organismelor la un factor oarecare pot fi deplasate în anumite limite prin acţiunea orientată a diferitelor valori ale acestuia.. La fel şi peştişorii de acvariu pot fi "deprinşi" să vieţuiască în apă mai rece sau mai caldă. iar pentru pupe + 19°C. în cazul fluturelui buha-semănăturilor. 198 . Icrele somonului se pot dezvolta în intervalul de temperaturi 0°C. chiar şi la o îmbinare favorabilă a celorlalţi factori. dacă plantele cu flori sunt "tratate" periodic cu temperaturi înalte. Compensarea reciprocă a acţiunii factorilor de mediu are loc în anumite limite. rezistenţa lor la arşiţă sporeşte cu mult.2°C până la +20°C. reducând astfel transpiraţia. atunci spunem că specia dată dispune de condiţii favorabile de viaţă. De exemplu. iar indivizii adulţi suportă uşor oscilaţiile temperaturii de la . fiecare etapă a ciclului vital îşi are optimul său. + 12°C. un factor neputând fi înlocuit cu altul.

respectiv şi roadă de grâu. Dacă conţinutul de fosfor în sol reprezintă 50% din normă. fie de insuficienţa de săruri minerale. iar spre sud . Factorul limitant va fi acum fosforul. este necesar de a stabili. creşterea şi dezvoltarea grâului.nici prin iluminarea permanentă. Ţinând cont de legităţile interacţiunii factorilor ecologici. şi depinde într-o perioadă concretă supravieţuirea indivizilor. Aducerea conţinutului acestui element la valorile optime va mări roadă. la o valoare optimă a celorlalţi factori. Factorii limitanţi determină arealul geografic al speciei. geruri cumplite. în practica agricolă se pot asigura condiţii optime pentru viaţa plantelor. Calea activă presupune sporirea rezistenţei şi dezvoltarea unor mecanisme care permit activitatea vitală în condiţii de abatere a factorilor de la valorile optime. numit limitant. Enumeraţi condiţiile optime pentru obţinerea unor roade bogate de porumb. enumerate în continuare. insuficienţă de hrană etc. 199 . pot fi limitate fie de temperaturile critice. iar cel de potasiu . Surplusul de săruri de asemenea frânează creşterea şi dezvoltarea plantelor. Factorii abiotici ce se abat cel mai mult de la valoarea optimă îngreuiază într-o măsură mai mare existenţa speciei în condiţiile date. grâu sau altă cultură agricolă. deoarece prin anihilarea lor se poate spori roadă la hectar sau productivitatea animalelor. dar ea totuşi va fi de două ori mai mică decât cea aşteptată. Pentru a determina dacă o specie va putea exista într-o regiune geografică sau alta. fiind nevoite să suporte arşiţă. De exemplu.de insuficienţa de umiditate sau de temperaturile prea ridicate. în primul rând. 2. fie de surplusul sau insuficienţa de umiditate. răspândirea speciei spre nord poate fi oprită de insuficienţa de căldură. obţinerea de roade înalte presupune menţinerea tuturor factorilor de mediu la valori optimale. De exemplu. în alte perioade de timp limitanţi pot fi alţi factori.20%. Factorul limitant în acest caz este conţinutul de potasiu. Supravieţuirea organismelor în condiţii extreme poate fi atinsă pe trei căi diferite. • Evidenţierea factorilor limitanţi prezintă o importanţă deosebită în practica agricolă. roadă la hectar va fi de cinci ori mai mică. Anume de acest factor. Legea factorului limitant. secete. PRINCIPALELE MEDII DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA E E L Căile principale de adaptare ale organismelor la factorii ecologici în timpul vieţii majoritatea organismelor sunt supuse periodic acţiunii factorilor ce se abat considerabil de la valorile optime. prezenţa sau lipsa în regiunea dată a unui factor limitant pentru specia dată. Aşadar.

mediul de viaţă terestru-aerian este cel mai complex. mamifere. repausului de iarnă al plantelor. Bineînţeles că fiecare specie de homeoterme dispune şi de mecanisme specifice de adaptare la temperaturile extreme. compoziţia solului. Specificul adaptărilor organismelorl la acest mediu După condiţiile ecologice. care poartă învelişuri impermeabile. Mediul de viaţă terestru-aerian. Astfel în deserturile din Asia Mijlocie trăieşte o specie de raci-de-uscat care au nevoie de aer umed. Pentru a preveni supraîncălzirea corpului în timpul verii. blana mamiferelor devine mai deasă. în orele cele mai toride ale zilei. estivaţiei şi amorţirii poikilotermelor. la păsări creşte numărul firelor de puf. unde se ascund de intemperii. să-şi menţină temperatura corpului constantă. păsările şi mamiferele năpârlesc. Este important ca pierderile de apă de către celule să nu fie însoţite de dereglarea activităţii celulei în ansamblu. estivaţia şi amorţirea. seminţele plantelor. bursucul. micşorând astfel cheltuielile energetice. Răcuşorii ies să se hrănească numai când aerul se umezeşte. Pentru a face faţă arşiţei. în caz de insuficienţă de căldură. insecte. Un exemplu clasic de evitare a lipsei de hrană din timpul iernii sunt migraţiile unor specii de păsări. Enumeraţi câteva exemple de vieţuitoare întâlnite în localitatea voastră pentru care sunt caracteristice calea pasivă de adaptare la factorii ecologici. femela astupă intrarea în vizuină cu segmentele anterioare ale corpului. Majoritatea speciilor nu sunt capabile de acest lucru. temperatura. umiditatea. O dată cu răcirea timpului.De exemplu. iar umiditatea ridicată. ei sapă vizuini în solul lutos unde temperatura este joasă. şoarecele-de-câmp etc. proprietăţile aerului. Pentru nematode. Principalii factori abiotici care determină răspândirea organismelor în acest mediu sunt lumina. Fenomenul se atestă în timpul hibernării unor mamifere (ursul. forma de relief etc. plantele şi animalele poikiloterme şi unele animale homeoterme îşi reduc intensitatea metabolismului. în condiţii de temperatură variabilă a mediului. animalele homeoterme reuşesc. multe dintre acestea îşi construiesc vizuini sau cuiburi. prevenind astfel uscarea aerului de aici. Să analizăm în continuare câţiva dintre ei. Ele utilizează în acest scop diferite mecanisme. De exemplu. 200 .anabioza. Evitarea acţiunilor nefavorabile este cea de a treia cale de adaptare a organismelor la mediu şi este specifică animalelor mobile.). spori este caracteristică suprimarea completă a metabolismului . de aceea preferă anabiozei hibernarea. De regulă. Calea pasivă semnifică supunerea funcţiilor organismului modificărilor factorilor abiotici. Starea de anabioză este posibilă numai la o deshidratare completă a organismelor.

cu o cuticulăbine dezvoltată. frunzele etajului inferior sunt dispuse orizontal.plante ale spaţiilor deschise. Cea mai generală adaptare a plantelor la folosirea maximală a luminii este orientarea spaţială a frunzelor. relief. frunze de dimensiuni mici. precum: frunze mari şi subţiri. număr mare de stomate. 201 . Din razele ultraviolete la suprafaţa Pământului ajung numai cele _y de unde lungi.). Adaptările plantelor la condiţiile de iluminare ale mediului de viaţă. * iubitoare de umbră (sciofite) .a. frunzele aşezate orizontal. In poziţie orizontală frunzele folosesc mai ales razele soarelui de amiază. . celui de mijloc . anotimp. numărul mare de cloroplaste ce asigură o captare mai bună a luminii ş.Lumina Sursa principală de lumină este radiaţia solară al cărei spectru. Dintre adaptările heliofitelor enumerăm următoarele: internoduri scurte. Razele ultraviolete de unde lungi în doze mari sunt " dăunătoare organismelor. altitudine. pe parcursul evoluţiei lumii vii s-au conturat următoarele grupe ecologice de plante: * iubitoare de lumină (heliofite) . caracterul suprafeţei terestre. * rezistente la umbră — plante ce pot creşte atât pe locuri umbrite. Amplasarea difuză a frunzelor în diferite planuri asigură absorbţia cea mai deplină a luminii solare. deseori acoperită cu un strat de ceară sau de puf. timpul zilei. Plantele din aceste grupe dispun de diferite adaptări morfologice şi anatomice la regimul dat de lumină. activitatea solară şi schimbările globale în atmosferă. cloroplastele de dimensiuni relativ mari. Regimul de lumină al oricărui spaţiu este determinat de poziţia geografică a locului. în acest caz. de culoare verde-întunecată. Razele infraroşii exercită acţiune termică. După cerinţele faţă de condiţiile de iluminare. celulele epidermei mai mari decât la heliofite.plante din etajele inferioare ale pădurilor întunecoase. starea atmosferei. dar cu pereţii exteriori şi cuticula mai subţiri. stomatele în număr redus. lumina solară se absoarbe mai bine în orele de dimineaţă şi seară.oblic. amplasarea fotometrică a frunzelor (se amplasează perpendicular faţă de razele de la amiază). iar al celui superior aproape vertical. poate fi împărţit în trei sectoare: ultraviolet. rogozuri etc. în funcţie de ^ lungimea de undă a razelor. din peşteri şi de la adâncimi mari. iar cele de unde scurte se absorb la înălţimea de 20-25 km de i~— către stratul de ozon. La amplasarea verticală a frunzelor (graminee. vegetaţie. Supravieţuirea sciofitelor se datorează unui şir de adaptări. cât şi pe spaţii deschise. iar lumina vizibilă este condiţia obligatorie pentru existenţa plantelor. vizibil —" şi infraroşu. iar în doze mici exercită acţiune bactericidă şi asigură " formarea la animale a vitaminei D. dar puţine la număr.

înflorirea. dar mai ales cele de la sfârşitul ei. bobocilor de floare.a. în principal. ceea ce condiţionează la rândul său înlocuirea fazelor ciclului vital. Dii 202 . Temperatura Adaptările termice ale plantelor. 3. Ierburi iubitoare de umbră Reacţia organismelor (planMuşchi rezistenţi la umbră telor şi animalelor) la ritmul 3 10 20 30 40 50 60 70 80 90 Iluminarea diurn de iluminare. La plante fotoperiodismul se manifestă în oscilaţia intensităţii proceselor fiziologice. Supraîncălzirea plantelor pe timp de arşiţă este evitată prin: intensificarea transpiraţiei. aminoacizi şi alte substanţe ce leagă apa. reducerea suprafeţei încălzite prin suprapunerea frunzelor etc. reduc brusc rezistenţa plantelor la îngheţ. apariţia frunzelor. Sorg Porumb Amintiti-vă care din razele solare exercită acţiune termică. sinteza hormonilor. căderea frunzelor ş. Ele acumulează încă din vară glucide. migraţiile.5. este numită fotoperiodism. ceea ce sporeşte rezistenţa la îngheţ a celulelor. Adaptările termice ale animalelor. întunecate a zilei. diurne.5 care plante sui heliofite şi care sciofite. formarea seminţelor şi fructelor. mugurii florali chiar şi la speciile rezistente la îngheţ. Temperaturile ridicate de la mijlocul iernii. năpârlirea. pentru a se de lumină Fag orienta în spaţiu. La animale fotoperiodismul controlează perioada de împerechere. Oscilaţia curbei intensităţii fotosintezei la portul perioadei luminoase şi diferite grupe de plante. fecundarea. De aceea îngheţurile de primăvară pot vătăma ramurile tinere. de a dirija dezvoltarea animalelor în condiţii artificiale de întreţinere. reflectarea şi dispersarea luminii de la suprafaţa lucioasă sau pubescentâ a frunzelor. Rolul luminii în viaţa animalelor este mult mai puţin important decât în viaţa planGrâu telor. Termoreglarea chimică se bazează pe obţinerea energiei de pe urma descompunerii substanţelor organice. 3. Animalele au nevoie de Ierburi iubitoare •S lumină. adică la raFig. In baza fotoperiodismului la plante şi animale s-au format ritmurile biologice: anuale. Plantele ce cresc în condiţii de temperatură variabilă a mediului se pregătesc din timp pentru suportarea gerurilor. Se cunosc trei căi de adaptări termice ale animalelor: 1.a. Cunoaşterea particularităţilor fotoperiodismului permit de a prognoza dinamica efectivului.Stabiliţi după curbele intensităţii fotosintezei din fig. de aceea animalele pe timp de iarnă consumă mai multă hrană sau folosesc rezervele de grăsime acumulate în timpul vierii. hibernarea ş.

Adaptările tehnice ale vulpii polare şi ale 2. cioc etc. ale căilor respiratorii superioare. Graţie blănii dese. anumite proporţii ale corpului. hibernarea.6. 3.). 3. Termoreglarea comportamentală se realizează prin deplasarea în spaţiu. adaptarea la frig se asigură pe contul păstrării energiei în corpul animalului. iar evitarea supraîncălzirii -prin cedarea ei. întrucât se reduce suprafaţa de cedare a căldurii. foca. în cazul acesteia. Supraîncălzirea corpului se evită prin transpiraţie: la trecerea apei în stare gazoasă se consumă energie. Fig. năpârlirea. Forma compactă a corpului avantajează animalele din emisfera nordică. După raportul dintre suprafaţa corpului şi volumul lui putem determina regiunea geografică în care trăieşte animalul dat. intensificarea transpiraţiei. poate avea loc şi de pe mucoasele umede ale cavităţii bucale. Cele mai răspândite mecanisme de termoreglare fizică sunt: îngustarea şi.6 deosebirile în dimensiunile corpului şi ale unor organe proeminente la vulpea polară şi africană şi explicaţi originea lor. dovedit a fi termoreglarea fizică. Acest tip de termoreglare nu este caracteristic nici pentru animalele de la tropice: aici ele nu au nevoie Vulpea africană de un surplus de energie. datorită blănii dese. de exemplu pentru poikiloterme. ursul polar. schimbarea poziţiei corpului. Pentru multe animale. aceasta este unica metodă de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă. Ecologic mai rentabilă s-a celei africane. animalele de la cercul polar consumă iarna chiar mai puţină hrană decât vara.această cauză termoreglarea chimică este slab dezvoltată la animalele din zonele unde îşi găsesc cu greu hrană pe timp Vulpea polară de iarnă. prezenţa ţesutului adipos subcutanat. Pentru animalele din emisfera sudică sunt specifice dimensiuni relativ mari ale membrelor şi ale diferitelor proeminenţe de pe corp (coadă. iepurelui american sunt bine vascularizate şi servesc drept organ de termoreglare. Astfel se evită pierderile de căldură. vulpii mici-de-pustiu. Observaţi după fig. urechi. De exemplu. 3. folosirea diferitelor adăposturi. Este vorba de animalele ce trăiesc după cercul polar: vulpea polară. De exemplu. 203 . dilatarea vaselor sanguine din piele. Evaporarea apei. urechile mari ale elefantului. morsa etc. deci şi răcirea corpului. estivaţia la. stratului de pene în jurul corpului animalelor se păstrează un strat de aer cu temperatura apropiată de cea a corpului. respectiv.

pe timp de ger cumplit pinguinii se adună în cerc.veghe hiber. folosind datele din tabelul 3.7 20.5 9. Popularea de câa plante a unui mediu terestru cu un anumit regim hidric este posibilă cu condiţi asigurării lor cu apă în aceste condiţii.cea comportamentală.veghe hibernare nare nare 40-50 6-8 3-5 Ariciul Marmota Ţistarul Pârşul Hârciogul — 100 — 14. De exemplu. De exemplu.a. Umiditatea Argumentaţi.a. La homeoterme se întâlnesc toate cele trei căi de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă. Dintre metodele etologice (comportamentale) de reglare prezintă interes "comportamentul" de grup. rezervele de apă din sol ş. în interiorul unui astfel de cerc temperatura este de +37°C. rolul apei în viaţa organismelor vii. indiferent de cea a mediului.33 0. iar la poikiloterme doar una . Caracterul variabil al aceste factori generează medii unde deficitul de apă este un fenomen obişnuit (deserturi l< stepele ş.29 - 34 2 5-8 1868 2146 20-35 130 - 10 - 36-38 35-39 37-38 38-39 275 100-360 1-15 100-350 5-19 8 - 17.Tabelul 3.n i M RESPIRAŢIEI pe rnin RILE CAI3DIACE pe r nin ELIMINAREA CĂLDURII (în kjkg/orâ) TEMPERATURA CORPULUI în °C vara 684 227 127 - iarna 600 veghe hiber.1 principalii indici funcţionali la mamiferele ce hibernează şi trageţi concluzii.) şi medii cu o umiditate înaltă (pădurile tropicale). Regimul hidn al mediului terestru este neuniform şi depinde de mai mulţi factori: precipitaţi prezenţa bazinelor de apă.46 0. Pinguinii aflaţi în centrul cercului şi la marginea lui îşi schimbă periodic locurile pentru a se încălzi. Adaptările plantelor la regimul hidric al mediului de viaţă.1 UNELE CARACTERISTICI FIZIOLOGICE ALE MAMIFERELOR ÎN STARE DE HIBERNARE SPECIA DE ANImALfz Jt AifltJV A f ICT MASA CORPULUI (tng) ri\tv*vc.veghe hiber. formând aşa-numita "broască-ţestoasă".2.8 0.46 0.8 - 1-13 3-4 4-5 32 150-200 12-15 Studiaţi după tabelul 3. Amintiţi-vă şi alte metode de comportament al animalelor ce ilustrează termoreglarea. unele plante de deşert s 204 .

muşchii. Absorbţia apei de către rădăcini depinde de mai mulţi factori: conţinutul de apă In sol. Este specific pentru plantele de deşert şi stepă (saxaul.7. grâu ş. în funcţie de raportul lor faţă de apă se levidenţiază mai multe grupe ecologice de plante Yschema 3. unele plante ierboase (lucerna. Hidatofitele (elodeea.a. mesteacăn). Existenţa acestor plante este xisibilă datorită unui ţesut conducător bine lezvoltat şi epidermei bogate în stomate. % Tulpinile arborilor Frunzele Fructele (roşii. distinge printr-o ramificare bine dezvoltată. Hidrofilele cresc pe malurile bazinelor de apă. vălisneria. 3. absorbţia apei realizându-se prin toată suprafaţa corpului.) sunt plante acvatice scufundate total sau parţial în apă. castraveţi) Algele 55-60 79-82 94-95 96-98 Lăcustele Gărgăriţa-grâului Şoarecele Broasca 35 46-47 79-85 93 mulţumesc cu apa din ceaţă şi rouă pe care o absorb cu ajutorul perişorilor de pe frunze. aciditatea solului.7). bufărul.a. fiind lipsiţi de rădăcini.2 CONŢINUTUL DE APĂ. deosebim sisteme radiculare de tip extensiv şi intensiv (fig. temperatura solului. peniţa etc. a. Necesităţile în apă ale plantelor terestre superioare sunt asigurate de rădăcini. 3. bălţi. broscăriţa. absorb apa cu toată suprafaţa corpului ş.CONŢINUTUL DE APĂ ÎN CORPUL DIFERITELOR ORGANISME VII DENUMIREA PLANTEI Şl ORGANELOR El CONŢINUTUL DE APĂ.). fn ape mici. Sistemul radicular extensiv ocupă un volum mare de sol la o ramificare slab dezvoltată. Sistemul radicular intensiv se V Fig. % DENUMIREA ANIMALULUI Tabelul 3. 205 . pentru unii copaci din zona temperată (pin. concentrată într-un volum mic de sol. salinitatea acestuia ş. păiuş-de-stepă. albăstriţă). Se întâlneşte la graminee (negară.3). spinul cămilei). secară. După tipul ramificării. Sisteme radiculare de tip extensiv (1) şi intensiv (2). Rădăcinile acespor plante sunt puternic reduse sau lipsesc com)let (peniţă).

206 . în rădăcini (asparagusulj măcrişul-iepurelui ş. speciile foioase din pădurile zonei temperate. agavele.Schema 3. CO2 formai în timpul respiraţiei se depozitează în sucul celular.3 GRUPELE ECOLOGICE DE PLANTE DUPĂ RAPORTUL LOR FATĂ DE APĂ Hidatofite Hidrofite Higrofite Mezofite Xerofite Argumentaţi rolul ţesutului conducător în viaţa plantelor hidrofite. Acest grup de plante poate face faţă unei secete de scurtă durată şi nu prea puternice. Ţesuturile acestor plante conţin în normă până la 80% de apă şi mai mult. iar în cazul reducerii frunzelor şi tulpinile.în ziua următoare. fiind ulterior utilizat la sinteza compuşilor organici. Cele de întuneric (slăbănogul. Higrofitele de lumină (papirusul. în principd a grăsimilor). rouacerului ş. stupitul-cucului. ceea ce permite reducerea pierderilor de apă. multe plante erboase ş. majoritatea plantelor de cultură. speciile lemnoase din pădurile subtropicale umede veşnic verzi. pădurile tropicale. păiuşuW brăzdat) au frunze înguste şi mărunte. multe ierburi tropicale) ocupă etajele inferioare ale pădurilor umede din zone climatice diferite. urechelniţa). orezul. o dată cu hrana â în urma proceselor metabolice (apa metabolică obţinută la scindarea. arbuştii din crânguri.) cresc pe soluri permanent umede. au cuticulă groasă. acoperite cu ceară sau pufl Specific pentru aceste plante sunt valorile înalte ale presiunii radiculare. Adaptările animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă terestru-aer i u -.a. în frunze (aloia. de aceea chiar şi la o secetă de scurtă durată ele se ofilesc şi pier în scurt timp. keleria. uneori răsucite. tilişca. creşterea lor este lentă. ••HBBBBHHHH Higrofitele pot fi de lumină şi de întuneric. drăgaica. Mezofite sunt copacii veşnic verzi din etajele superioare ale pădurilor tropicale. când stomatele sunu deschise. pantele bine încălzite etc. dezvoltară puternică a sclerenchimului.a.). întrucât lipsa apei duce mai repede la moarte decât lipsa hranei. Aprovizionarea animalelor cu apă se face pe trei căi: prin băut. Frunzele suculentelor. plantele din luncile inundabile. iar fixarea lui în procesul de fotosinteză . datorită cărui fapt sclerofitele nu se ofilesc chiar şi I pierderea a 25% de apă.a. stepe. Stomatele sunt afundate în mezofil şi se deschid doar noaptea. întrucât cantităţile de CO2 primite de suculente pe aceasB cale sunt neesenţiale. deseori acoperită cu un strat de ceară sau pufuşoc. Sclerofitele (negară. Xerofitele cresc în deserturi. copacii cu frunza căzătoare din savane. Absorbţia CO2 are loc noaptea. Suculentele pot depozita apa in j tulpină (cactuşi). Se disting xerofite suculente şi sclerofite.

caracterul sistemului radicular depinde de structura solului. Adaptările organismelor la alţi factori ecologici ai mediului terestru-aerian. sporirea rezistenţei la deshidratare sunt doar unele din adaptările fiziologice ale animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă. Mai rezistente la deshidratare sunt cămilele care suportă fără consecinţe pierderile de apă de până la 27%. Pierderile de apă prin transpiraţie pe timp de arşiţă se reduc fie prin repaos absolut. Surplusul de căldură se elimină în timpul nopţii prin radiaţie directă datorită faptului că aerul noaptea este mai rece decât corpul. printre care aerul (compoziţia. câinii . fapt ce face dificilă respiraţia din cauza micşorării conţinutului de O2. aeraţia. săparea vizuinilor ş. Acestea pot fi grupate în comportamentale. Care din caracteristicile enumerate ale solului prezintă importanţă pentru animale? 207 . fiind repartizate mai mult în lături. crusta racului. cămilele pot suporta o încălzire a corpului de până la + 40. O dată cu creşterea altitudinii. Pe solurile unde sunt îngheţuri multianuale rădăcinile plantelor pătrund la adâncimi nu prea mari. Temperatura solului. reducerea intensităţii transpiraţiei şi a pierderilor de apă de pe mucoase. fără a se răsfira în lături. relieful localităţii de asemenea influenţează viaţa organismelor terestre. Adaptări comportamentale sunt căutarea locurilor de adăpat.animale pe parcursul evoluţiei s-au format diferite adaptări pentru satisfacerea necesităţilor în apă. oile .7°C.până la 23%. fie prin suportarea pe o durată scurtă a supraîncălzirii corpului. presiunea atmosferei descreşte. De exemplu.până la 17%.a. Factorul limitant al răspândirii organismelor în aer este presiunea atmosferică. îndeosebi a plantelor. alegerea unor locuri de viaţă mai favorabile din punctul de vedere al aprovizionării cu apă. mişcarea). relieful suprafeţei terestre. Cochilia melcului. stratificarea. morfologice şi fiziologice. cuticula insectelor. Unele specii de plante s-au adaptat la soluri acide. tegumentul cheratinizat al reptilelor şi alte formaţiuni care reţin apa în corpul animalelor fac parte din adaptările morfologice ale animalelor prevăzute pentru reducerea pierderilor de apă. compoziţia şi structura lui. De exemplu. solul (compoziţia minerală şi organică). Argumentaţi de ce este imposibilă viaţa permanentă în mediul aerian. Pentru om. Pe solurile cuprinse periodic de îngheţ rădăcinile pătrund la adâncimi mari. Limita maximă la care se pot întâlni organisme vii în munţi este de 5 800 m. pierderile de apă ce depăşesc 10% din masa corpului sunt mortale. altele la soluri bazice. Capacitatea de formare a apei metabolice. şi doar condorii se pot ridica la o înălţime de 10 000 m. economisirea apei la formarea urinei şi fecaliilor. Un rol important în viaţa organismelor terestre îl joacă şi alţi factori ecologici. presiunea.

dezvoltarea musculaturii sunt doar două din adaptările animalelor acvatice la locomoţia în apă. unii viermi ciliaţi şi crustacee. Nectonul este format din animale acvatice de talie mare: peşti. nectonul şi bentosul. din alge brune şi roşii. care sunt organisme heterotrofe. iar dintre animale. crustaceelor. Mediul de viaţă acvatic. Animale bentonice sunt spongierii.). aceste caracteristici ale solului nu au nici o importanţă. aflate aici în stare suspendată şi care nu se pot opune curenţilor de apă. s-au constituit 3 grupe ecologice de animale acvatice: planctonul. fapt ce îngreuiază deplasarea activă a reprezentanţilor nectonului. Fitobentosul mărilor şi oceanelor consta. dintre care menţionăm micşorarea greutăţii specifice (substituirea amidonului de rezervă prin ulei şi prezenţa vacuolelor gazoase la alge. actiniile. Planctonul este constituit de plante şi animale acvatice care populează stratul de la suprafaţă al apei. iluminarea. Conţinutul de oxigen în apă mai depinde de temperatura şi salinitatea apei.a. alungirea corpului). animale ce populează spaţii deschise. săgeata-apei ş. ceea ce măreşte frecarea de apă (diferite excrescenţe. Densitatea apei este mai mare decât a aerului. coralii. De exemplu. La ele constatăm cele mai variate adaptări în vederea deplasării pe diferite tipuri de teren. temperatura.Pentru animale. de aceea limita de răspândire animalelor acvatice depinde de adâncimea la care acestea cresc. sunt adaptate la deplasarea pe un teren tare. schelet poros şi ţesuturi gelatinoase la animale) şi mărirea suprafeţei relative a corpului. la şopârlele ce populează nisipurile mişcătoare degetele sunt mărginite de solzi cornoşi care măresc suprafaţa de sprijin etc. dar se hrănesc în apă. Suia principală de oxigen în apă sunt algele verzi. Specificul adaptărilor organismelor la acest mediu Pe parcursul evoluţiei organismele acvatice s-au adaptat la viaţă într-un anumit strat de apă. Răspândirea vieţii în apă este influenţată de următoarele proprietăţi ale apei: densitatea. Bentosul prezintă totalitatea organismelor ce populează fundul bazinelor de apă. precum şi animalele ce se înmulţesc pe uscat. unele moluşte bivah e crevetele. Mod de viaţă planctonic duc toate algele cu flageli. Reprezentanţii nectonului se opun activ curenţilor de apă. Argumentaţi dependenţa conţinutului de oxigen în apă de temperatura şi salinitatea ei. gradul de poluare. Forma hidrodinamică a corpului. Aflarea în apă în stare suspendată a reprezentanţilor planctonului este asigurată de un şir de adaptări. salinitatea. moluşte cefalopode. în principal. reprezentanţi ai protozoarelor. mamifere acvatice. Ca urmare. 208 . incluziuni gazoase. celenteratelor. iar al bazinelor de ape dulci din alge verzi unele plante superioare (rogozul. conţinutul de oxigen. Conţinutul de oxigen în apă nu depăşeşte 10 ml într-un 1 1 de apă. membrele copitatelor şi struţilor. papura.

Salinitatea apei. Majoritatea nevertebratelor acvatice sunt animalepoikiloosmotice: presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului depinde de salinitatea apei. ci. Speciile de apă dulce care preferă apele mai calde. a XII-a 209 . glande speciale. în perioada rece a anului cad în amorţire până în primăvară. carasul pot vieţui în ape cu un conţinut scăzut de oxigen. Cel mai adânc pătrund algele roşii. oligochetele-de-apă-dulce). Fenomenul este evitat de tegumentele lor impermiabile care previn pierderile de apă. Crapul. animalele marine "desărează" apa de mare folosită. cloacă. s-au dezvoltat diferite mecanisme în vederea reglării presiunii interne. Pentru menţinerea concentraţiei lichidelor interne la un nivel constant. indiferent de salinitatea apei. rinichi. Animalele. Vertebratele acvatice sunt animale homeosmotice: îşi menţin presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului la acelaşi nivel. mediul intern al cărora este hipotonic în comparaţie cu mediul acvatic.Unele specii pot suporta oscilaţii considerabile ale conţinutului de oxigen în apă. Datorită capacităţii termice înalte a apei cedarea sau primirea de căldură nu provoacă oscilaţii bruşte ale temperaturii ei. lichidele din interiorul corpului sunt mai concentrate (hipertonice) decât apa în care acestea îşi duc viaţa. absorbind ionii de Na+ şi Cr~ cu ajutorul unor celule speciale localizate în branhii. dar pot fi întâlnite şi la adâncimi mai mari: 100-200 m. I 14 Biologie. Menţinerea acesteia la nivelul caracteristic speciei presupune viaţa la o anumită salinitate a apei. cavitatea bucală.numai în ape bogate în oxigen. Mediul intern al vertebratelor marine are o concentraţie mai joasă a substanţelor osmotic active decât mediul ambiant. în apă este mai puţină lumină decât în aer. linul. în adâncurile oceanului drept sursă de lumină servesc animalele iluminiscente. în acest scop. Regimul de lumină al bazinelor de apă. piele. Cu adâncimea cantitatea ei scade ca urmare a absorbţiei de către apă. Multe specii în lipsa oxigenului în apă cad într-o stare de amorţeală şi astfel depăşesc perioada nefavorabilă. de aceea nevertebratele de apă dulce nu pot trăi în apă sărată. Adâncimea maximă la care pătrunde lumina determină limita de răspândire a plantelor acvatice. iar păstrăvul. pe parcursul evoluţiei. Expuneţi-vă părerea referitor la mecanismele cu ajutorul cărora ver« tebratele acvatice îşi menţin constantă presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului. care preferă adâncimile de I 40-60 m. Absorbţia luminii depinde de transparenţa apei: apele tulburi absorb mai multă lumină decât cele curate. inclusiv lipsa lui completă (de exemplu. şi invers. Regimul termic al bazinelor de apă. La vertebratele de apă dulce. Mai variabilă este temperatura straturilor superioare. boişteanul . eliminând surplusul de sare prin celule speciale ale branhiilor. animalele de apă dulce "desărează" apa dulce. intestin. Pentru menţinerea ei. sunt ameninţate de deshidratare.

întrucât aerul din sol este bogat în vapori de apă. moluşte emit sunete. Cele de dimensiuni relativ mari au solzi. 3. 3. 3. peşti. Cel mai vechi mod de orientare. protozoare precum şi viermi cilindrici. Cei mai mari habitanţi ai solului sunt reprezentanţii mamiferelor. Experimental s-a demonstrat că tipării reacţionează la o concentraţie a alcoolului în apă egală cu 1 g la 6 mii km3 de apă. specific tuturor hidrobionţilor.8 şi stabiliţi relaţia dintre dimensiunile o adâncimea la care vieţuiesc. orientarea cu ajutorul ochilor este puţin eficientă. săpând un întreg sistem de galerii şi vizuini. Cavităţile şi porii din sol. se deplasează spre straturile mai adânci. păr scurt şi des. Solul în calitate de mediu de viaţă Solul este stratul fertil de la suprafaţa uscatului care contactează nemijlocit cu aerul.Determinaţi după dimensiunile ochilor adâncimea la care îşi duc viaţa hidrobionţii din fig. conţinutul sporit de substanţe organice şi minerale fac din sol un mediu favorabil de viaţă. Multe mamifere. orbetele). precum şi suprafaţa particulelor lui servesc ca mediu de viaţă pentru organismele microscopice: bacterii.8. datorită faptului că sunetul în apă se propagă mai repede decât în aer. Reducerea ochilor la peştii din familia Scopelidae în funcţie de adâncimea la care îşi duc viaţa. Unele • petrec toată viaţa în sol (cârtiţa. ciuperci. Fig. celenterate (fig. Perioada rece a anului locatarii solului suportă într-o stare de amorţeală. unele specii de peşti produc energie şi o folosesc pentru orientare şi semnalizare. ochi subdezvoltaţi. El prezintă un sistem trifazic în care particulele solide sunt înconjurate de aer şi apă. cele de dimensiuni mici. ceea ce face posibilă comunicarea între indivizii aceleiaşi specii. întrucât animalele acvatice au cu mult mai puţină lumină decât cele terestre. 210 . Oscilaţiile termice mai atenuate. membre de tip săpător cu gheare puternice. Aspectul exterior al acestor animale prezintă o adaptare perfectă la modul de viaţă subteran: corp compact cu gât scurt. aceste animale respiră prin tegumente şi de aceea sunt foarte sensibile la uscare. prezenţa apelor freatice şi pătrunderea precipitaţiilor. tegumente parţial impermeabile care permit supravieţuirea în caz de reducere temporară a umidităţii solului. Balenele îşi găsesc hrana şi se orientează cu ajutorul ecolocaţiei. constă în utilizarea chemorecepţiei. La reducerea umidităţii solului.9). Cei mai mulţi hidrobionţi se orientează după sunet. carapace.

Cât nu ar părea de straniu. Cei mai mulţi paraziţi sunt printre microorganisme şi organismele pluricelulare primitive.a. stabilitatea relativă a condiţiilor de viaţă. paraziţii întâmpină şi un şir de dificultăţi aşa ca: limitarea spaţiului de viaţă. reducerea sau lipsa unor sisteme de organe. mulţi dintre paraziţi prezentând o structură relativ simplă. De exemplu. Pentru aceştia gazda este doar o parte a mediului ambiant care îi asigură cu hrană şi adăpost. prezentând un şir de avantaje. aprovizionarea deficitară cu oxigen. există şi ectoparaziţi. De cele mai multe ori gazde ale acestora sunt vertebratele şi plantele cu flori. protejarea de acţiunea directă a factorilor ecologici. şi anume: aprovizionarea din belşug cu hrană uşor accesibilă. piedici la schimbarea gazdei. Condiţiile de viaţă ale paraziţilor sunt extrem de specifice. Astfel. Pe parcursul evoluţiei la paraziţi s-au format un şir de adaptări care au permis depăşirea acestor inconveniente. Aceste particularităţi ale mediului de viaţă a făcut inutilă diferenţierea corpului. Pentru a face faţă insuficienţei de oxigen. 3. de aceea oxigenul este folosit pentru nimicirea lor. Organismele vii în calitate de medii de viaţă Utilizarea de către unele organisme a altora în calitate de mediu de viaţă este numită parazitism. Practic nu există nici o specie de organisme pluricelulare care să nu aibă paraziţii săi.Fig. 211 . pentru ascarida omului oxigenul este o toxină. Pe lângă endoparaziţi (populează mediul intern al gazdei). Habitanţii solului. viermii ce parazitează în intestine ating dimensiuni relativ mari în comparaţie cu cei ce parazitează în căile biliare. majoritatea paraziţilor sunt anaerobi.9. Enumeraţi câteva exemple dintre cei mai răspândiţi ectoparaziţi. reacţiile de apărare ale organismului gazdei ş.

copiindu-l pe caiet. Scrieţi un eseu la tema „Adaptările animalelor ia factorii mediului restru-aerian de viaţă": a) faţă de aer. forma. Explicaţi prin exemplu esenţa legii optimului pentru diferiţi factori ecologici. 5. Completaţi schema: 7. Dimensiunile cloroplastelor. Mărimea. 9. Stomatele liij$iijf:' ill E HELIOFITE PLANTE bCIOFITE PLANTE SCIOF'TE P L A N T E REZISTENTE LA UMBRĂ 8. umidităţii şi a! luminii pentru o plantă de cultură. CARACTER 1. . Enumeraţi adaptările termice ale animalelor. Alcătuiţi un grafic ce ar reprezenta curbele optimului temperaturii. a) termoreglare chimică b) termoreglare fizică c) comportamentul 1) năpârlirea 2) scinderea grăsimilor 3) vulpea polară 4) elefantul 5) îngustarea vaselor sangvine 6J dilatarea vaselor sangvine 7) comportamentul de grup 8) scăldatul în nisip al păsărilor _„_- mmM J 10. Definiţi noţiunea de factor iimîtant. b) faţă de sol. numărul 3. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta clasificarea mediilor de viaţă şi a factorilor ecologici. Definiţi noţiunile de: a) mediu de viaţă. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. culoarea frunzelor 2. 3. 2. 4. 6.1. b) factor ecologic. Completaţi tabelul.

nufărul 12. b) regimul de lumină 17. slăbănogul 9. 16. Explicaţi de ce protozoareie de apă dulce au vacuolă contractilă. elodeia 7. Explicaţi noţiunile: a) necton. Grupaţi noţiunile în 4 grupe după un criteriu comun: 1. 'UPA SISTEMATICA RESPIRAŢIA 1. Celenterate 6.11. Completaţi tabelul „Respiraţia organismelor subterane". au rădăcini reduse 12. Viermi cilindrici 5. iar cele de apă sărată nu. stomatele sunt afundate în mezoderm. Ciuperci 3. epidermul bogat în stomate 11. negară 6. Studiu de caz. Mamifere 18. Enumeraţi proprietăţile apei. plante mezotite 4. Analizaţi adaptările animalelor terestre la următorii factori abiotici ai mediului de viaţă. Protozoare 4. Completaţi schema: 8. 213 . 14. aloia 14. plante hidatofite 2. plante cu frunze 10. Enumeraţi 5 avantaje şi 5 dezavantaje ale organismelor parazite. 13. plante hidrofite 3. 15. cresc în deserturi 13. b) plancton. a) regimul termic. plante xerofite 5. Bacterii 2. daţi exemple. Argumentaţi dependenţa conţinutului de O2 în apă de temperatură şi salinitatea ei.

sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp. Cele expuse în continuare vă vor convinge de justeţea celor afirmate. Ace mecanism asigură un raport al sexelor apropiat de 1:1. 4) mortalitatea .numărul mediu de indivizi de pe o unitate de suprafaţă. dintre diferite grupe de vârstă {structura de vârstă) şi de repartizarea indivizilor în spaţiu {structura spaţială). Pentru fiecare din populaţiile unei specii este caracteristică şi o anumită organizare structurală. 3) natalitatea . La majoritatea speciilor ce se reproduc sexuat sexul viitorului individ determină în timpul fecundaţiei în baza recombinării cromozomilor sexuali. raportul real al sexelor se deosebeşte de cel teoretic. De exempl 214 .numărul de nounăscuţi apăruţi într-o unitate de timp. care modifică vitalitatea indivizilor de sex opus. Structura sexuală a populaţiei Structura sexuală a populaţiei reflectă raportul relativ dintre indivizii de sex opus. Caracteristicile principale ale populaţiei ca unitate ecologică sunt cele de grup: 1) efectivul . I/n Amintiţi-vă principalele tipuri de determinism al sexelor. 5) sporirea efectivului . CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALA în ecologie populaţia este desemnată ca un grup de indivizi de aceeaşi specie între care se stabilesc anumite relaţii şi care ocupă un teritoriu comun.diferenţa dintre natalitate şi mortalitate. 6) ritmul de creştere . Fiecare din aceşti indici ai organizării structurale a populaţiilor nu sunt stabili şi depind de factorii abiotici ai mediului şi de relaţiile stabilite cu populaţiile altor specii. precum şi factorilor abiotici. 2) densitatea .totalitatea de indivizi de pe teritoriul dat.ettta- ECOLOGIA POPULAŢIILOR 1 CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALĂ 2 DINAMICA POPULAŢIILOR 1. determinată de raportul dintre sexe {structura sexuală).numărul de indivizi decedaţi într-o unitate de timp. Sub influenţa caracterele cuplate cu sexul.

Studiaţi după fig. 9 . 5. Structura de vârstă a populaţiilor de plante. de vârstă medie şi senile. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre populaţiile de plante. 8 . 3.10.numai femele.plante mature. Raportul dintre sexe. Prezenţa tuturor grupelor de vârstă nu exclude posibilitatea predominării unora dintre ele. O populaţie se consideră normală dacă este reprezentată de toate sau aproape de toate grupele de vârstă. determină posibilităţile de creştere numerică ale unei populaţii.3. Fenomenul se explică prin faptul că masculii pot ejacula sperma numai la temperaturi înalte.6. Indivizii unei populaţii aflaţi la aceeaşi fază de dezvoltare alcătuiesc un grup de vârstă. iar la sparanghel de 3 ori. Structura de vârstă i populaţiei Cerinţele indivizilor unei populaţii faţă de mediu şi rezistenţa lor la anumiţi factori de mediu depinde de vârsta acestora. Structura de vârstă a populaţiilor este determinată de parti- f 1 V Stf 2 f1 I 5 i mil* 1 w 3 4 it m 9 fi .4-plante tinere. spre deosebire de populaţiile senile. De exemplu. Astfel de populaţii sunt ameninţate cu pieirea. 7 . dar şi formează mai puţini lăstari şi rădăcini noi.10 grupele de vârstă ale păiuşului-de-livadă şi observaţi particularităţile fiecăreia. iar din cele depuse la temperaturi mai mari . Cele tinere şi de vârstă medie se pot automenţine pe cale vegetativă sau sexuală. Ciclul vital al oricărei plante presupune parcurgerea succesivă de către acesta a fazelor de dezvoltare. Reprezentanţii acestora din urmă nu numai că produc mai puţine seminţe. 3.în cazul furnicilor-de-pădure din ouăle depuse la +20°C se dezvoltă numai masculi.plante senile. Grupele de vârstă ale unei populaţii de păiuş-de-livadă: 1 -plantulă. 215 . 2. în funcţie de grupa de vârstă care predomină se disting populaţii tinere. în anii secetosi numărul exemplarelor feminine se reduce la salvie de 10 ori.4 3 6 7 Fig. în limitele arealului speciei structura sexuală a populaţiilor este relativ constantă. La schimbarea condiţiilor de mediu acest raport se modifică. îndeosebi cota parte de femele apte de reproducere.

Către toamnă populaţia constă din indivizi de vârste diferite apăruţi în acelaşi an. numărul de seminţe produse. populaţii 216 . capacitatea de regenerare ş. Astfel. Structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o reproducere repetată este mai complicată. în anii ploioşi. populaţiile de plante ierboase întineresc. Cu totul altfel se prezintă structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o durată lungă a vieţii în stare adultă şi reproducere multiplă. Structura de vârstă a populaţiilor de animale este determinată de particularităţile de vârstă ale indivizilor de specia dată. durata de păstrate a capacităţii germinative. cu o capacitate germinativă scăzută. în cazul unei baze înguste şi vârf lărgit. De exemplu. unele grupe de vârstă decad. odată la patru ani. Acesta atinge maturitatea sexuală concomitent cu apariţia generaţiilor a treia şi a patra. Raporturile descrise ale grupelor de vârste într-o populaţie pot fi reprezentate sub formă de "piramidă a vârstelor" (fig. Anual îşi încheie ciclul vital o generaţie şi apare alta. o astfel de populaţie este în creştere. femelele pier în scurt timp după depunerea ouălor. generaţia nou apărută va fi redusă numeric. născuţi anul trecut. formând mai puţine seminţe ca de obicei. apoi se adaugă tineretul de prima şi a doua reproducere. deci cuprind un număr mare de indivizi. în populaţiile acestei specii predomină indivizii maturi de diferite vârste (-80%). Femela naşte un pui. Amintiţi-vă tipurile de dezvoltare postembrionară la animale. din contra. Din cauza gerurilor târzii o parte din ouă pot pieri şi. mai rar doi.a. ca urmare.12. Manifestarea acestora depinde de condiţiile mediului de viaţă. De exemplu. In anumite condiţii de viaţă. Deci. elefantul indian trăieşte 60-70 de ani. întrucât larvele se dezvoltă în sol pe o durată de patru ani. iar vârful (bătrânii) îngust. în anii secetoşi plantele ierboase îmbătrânesc mai repede. deoarece în prezenţa condiţiilor favorabile creşterea plantelor se prelungeşte pe o durată mai mare de timp. grupele de vârstă fiind delimitate clar în timp. la cărăbuş. periodicitatea reproducerii. 3. părinţii cărora pier între timp. dacă populaţiile date sunt în creştere sau descreştere. populaţia cărăbuşului se compune din reprezentanţii a patru generaţii cu un interval de un an între ele.11).11-3. La începutul vierii populaţia şoarecelui-de-câmp este formată din indivizi maturi. 3. Explicaţi după piramidele vârstelor din fig. La speciile cu o reproducere unică şi cu o durată scurtă a vieţii în timpul anului se succed câteva generaţii: la molia-sfeclei în timpul vierii se perindă 4-5 generaţii.cularităţile biologice ale speciei: periodicitatea fructificării. Raportul numeric al acestora depinde de condiţiile mediului. la un păşunat excesiv. Dacă baza acestei piramide (tineretul) şi partea de mijloc (generaţia reproductivă] sunt late. condiţiile de viaţă. atingând maturitatea sexuală la vârsta de 8-12 ani.

deoarece mortalitatea depăşeşte natalitatea (fig.12.11. cele mai rezistente grupe de vârstă vor supravieţui. incapabili de reproducere. Pentru fiecare populaţie este caracteristică o anumită configuraţie a piramidei de vârstă. unde sunt prezente toate grupele de vârstă. indivizii adulţi se reproduc multiplu şi au o duNumărul total de populaţii rată a vieţii relativ lungă. mediul. Piramidele de vârstă ale populaţiilor diferiacestei specii şi relaţiile lor cu telor specii de animale. 3.descreşte numeric. restabilind apoi strucFig. în cazul speciilor cu un spor anual considerabil. de case de locuit. trăiesc concomitent câteva generaţii. 3. 217 . Cunoaşterea structurii de vârstă a populaţiei oraşelor. case pentru bătrâni. spitale. o bună parte a populaţiei poate fi înlăturată. I Exploatarea raţională de către om a populaţiilor naturale ale unor specii de animale presupune cunoaşterea structurii lor de vârstă. precum şi planificarea locurilor de muncă. Observările au arătat că în populaţiile vegetale şi animale cu o structură de vârstă complexă. satelor este necesară pentru planificarea dezvoltării curente şi de perspectivă a acestor aşezări omeneşti: construcţia de şcoli. dacă se cunosc particularităţile de dezvoltare ale indivizilor Fig. fără a periclita efectivul acesteia. Piramidele de vârstă ale populaţiilor albinei melifere în creştere şi descreştere. nu 22 925 42 895 11 800 sunt supuse unei oscilaţii bruşte 60 a efectivului. Cele spuse sunt valabile şi pentru populaţiile de plante. în caz contrar populaţiile se pot reduce considerabil.12). De exemplu. Piramidele vârstelor pot fi construite pentru populaţiile oricăror specii. Predominarea pe o păşune a indivizilor senili. trebuie luate măsuri de întinerire. Deşi condiţiile critice de viaţă pot schimba S £40 structura de vârstă a unor astfel de populaţii în urma pieirii ce20 lor mai slabi. 3. pescuirea a 50-60% din indivizii maturi ai unei populaţii de lostriţă nu pune în pericol efectivul populaţiei. tura populaţiei. Pentru a salva această păşune de dispariţie. este un semnal de alarmă. în privinţa somonului aceste cifre trebuie reduse cu mult.

Cele sedentare îşi petrec cea mai mare parte a vieţii. Cauza rezidă în neomogenitatea condiţiilor de viaţă pe spaţiul ocupat şi în particularităţile biologice ale speciilor. 218 . 2. spaţiul ocupat. după tipul utilizării spaţiului. Factorii modificatori nu reglează însă efectivul populaţiei. care de regulă nu este neuniformă. activitatea duşmanilor etc. DINAMICA POPULAŢIILOR Mecanismele de reglare a efectivului populaţiilor. De exemplu. sau o bună parte a ei. calitatea şi cantitatea hranei. Abaterile de la acest nivel au o valoare diferită şi sunt condiţionate de două grupe de factori: modificatori şi reglatori. cârduri etc. Cele mai răspândite metode de apărare a proprietăţii sunt agresiunea directă asupra intrusului. spaţiul ocupat de populaţie este împărţit în sectoare individuale sau de grup. Teoretic efectivul oricărei populaţii poate creşte la nesfârşit. Reprezentanţii diferitelor specii îşi manifestă diferit drepturile de proprietar asupra terenului ocupat. Funcţia de factori reglatori ai efectivului populaţiilor o exercită factorii biotici (relaţiile inter. în I condiţii climatice favorabile lăcustele se reproduc în masă. Modificatori sunt factorii abiotici ai mediului. Dar sedentarismul sporeşte riscul iepuizării rapide a resurselor de hrană. colonii. se împart în sedentare şi migratoare. Animalele mobile. Modul sedentar de viaţă prezintă un şir de avantaje: orientarea mai uşoară în spaţiu. După efectul direct pe care aceste relaţii îl au asupra indivizilor celor 2 specii. în condiţii nefavorabile efectivul populaţiei se reduce substanţial. răspândirea slabă a seminţelor şi încolţirea lor lângă planta-mamă. Astfel de particularităţi la plante sunt înmulţirea vegetativă. Avantajul animalelor migratoare constă în faptul că ele nu depind de rezerva de hrană de pe teritoriul dat. ci fac doar ca acesta să oscileze într-o direcţie sau alta. în condiţii naturale el oscilează însă în jurul unui nivel mediu. pe un sector limitat al spaţiului.şi intraspecifice). marcarea prin diferite mijloace a teritoriului ocupat ş. structura de vârstă. cauzele şi rolul lor în viaţa organismelor migratoare. relaţiile interspecifice se grupează după cum este arătat pe schema 3. reducerea consumului de energie la căutarea hranei.a.4. Varietatea relaţiilor interspecifîce. salvarea mai rapidă de duşmani. uneori până la dispariţia ei de pe teritoriul dat. iar la animale . Amintiţi-vă principalele tipuri de migraţii. suprapopulând teritoriul ocupat de ele. Ca urmare apar acumulări de indivizi care se deosebesc după numărul de indivizi. în vederea evitării acestui fenomen. densitate.viaţa în familii.Structura spaţială a populaţiilor Utilizarea raţională a resurselor naturale ale unui anumit teritoriu depinde de numărul de indivizi ce-1 populează şi de repartizarea lor în spaţiu.

Fenomenul a fost demonstrat de G Gauze în experimentele cu trei specii de parameci: P. iar cealaltă . 3. aurelia 150 100 50 8 12 16 20 24 a 0 4 8 12 16 20 a P. aceste două specii nu sunt concurente: prima se hrăneşte cu bacterii. bursaria ° 100 8 12 16 20 24 8 12 16 20 24 8 12 16 20 a P caudatum b P. 3. iar râma facă de nevertebratele din sol. La cultivarea în aceeaşi eprubetă P. Relaţiile de concurenţă dintre diferite specii de parameci. aurelia 200 P. caudatum a P. 2. caudatum. P.13. 3. bursaria ambele specii convieţuiau paşnic mult timp (fig. mai devreme sau mai târziu. Imposibilitatea convieţuirii îndelungate a două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare a fost numită regula excluderii concurente sau legea lui Gauze. caudatum şi P. bursaria b Fig. Deci. şoarecele faţă de râmă. De exemplu. 3).13.cu drojdii. La cultivarea în comun a P. 5). Relaţii bilateral negative (relaţiile de concurenţă) se stabilesc între două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. Acest tip de relaţii. stabilizându-se după atingerea unui anumit efectiv care poate supravieţui în condiţiile date (fig. cea de a doua specie. aurelia.13. 3. aurelia şi P. 200 r P. după o perioadă de creştere. bursaria care se hrănesc cu drojdii şi bacterii.13.4 bilateral neutre bilateral negative bilateral pozitive unilateral neutre şi unilateral pozitive unilateral pozitive şi unilateral negative Relaţii bilateral neutre sunt specifice pentru două specii care nu exercită nici o influenţă una asupra celeilalte. caudatum 200 100 150 100 50 P. 219 . albina este indiferentă faţă de şoarece. caudatum şi P. 4).VARIETATEA RELAŢIILOR INTERSPECIFICE Schema 3.1. a început să se reducă numeric şi în scurt timp a pierit (fig. La cultivarea separată fiecare specie creşte numeric. duce la eliminarea unei specii de către cealaltă.

de exemplu transportarea accidentală a polenului de către unele insecte. De exemplu. De exemplu. Concurenţii plantelor de cultură sunt buruienile. rozătoarelor. etc. 220 . Relaţii bilateral pozitive (simbioza) se stabilesc între speciile care convieţuiesc temporar sau permanent. în concurenţa dintre plante supra" vieţuiesc indivizii care reuşesc să absoarbă mai multă sevă brută şi să acumuleze v^ mai multă energie solară. lăcustele. păşunilor artificiale în regiunile de stepă şi deşert) se aleg. în lipsa concurenţilor naturali . în scurt ^ timp ea este însă umbrită de Trifolium fragiferum. specii de plante şi animale care se completează reciproc şi nu concurează. La crearea comunităţilor artificiale (a parcurilor. dintre ciuperci şi alge (lichenii). prezenţa partenerului nu este obligatorie. în primul rând.ondatra s-a răspândit pe larg. Determinaţi tipul de relaţii stabile dintre rădăcinile leguminoaselor şi bacteriile de nodorităţi (fig. la cultivarea în comun a două specii de i^ trifoi. De exemplu. dintre termite flagelatele din intestinul lor ş. relaţiile dintre albine şi plantele polenizate de ele. în primul caz. termitele produc un ferment care scindează celuloza în zahăr pe care flagelatele nu-1 pot produce.14). care are peţioli mai lungi. Ondatra. Cu acest scop ei au ales specii vegetale care nu concurează între ele: partea aeriană şi subterană a acestor plante ocupă niveluri diferite. prima formează frunze cu peţioli scurţi specia Trifolium repens. savanţii ruşi şi turkmeni au proiectat înfiinţarea de păşuni pe terenurile aride din Asia Mijlocie.animale ce se hrănesc cu vegetaţie semiacvatică . De exemplu. activitatea lor fiind reciproc avantajoasă.mutualism. Cunoaşterea relaţiilor de concurenţă este obligatorie şi în desfăşurarea activităţii de aclimatizare. a fost adusă în Europa din America de Nord. avem de a face cu o simbioză obligatorie .a. 3. iar ai animalelor agricole pe păşuni erbivorii sălbatici (marmotele.Deosebit de acută este concurenţa dintre plante. De aceea pentru o obţine roade cât mai bogate de culturi agricole şi a spori productivitatea animalelor agricole este necesar de a stârpi buruienile şi a reduce numărul rozătoarelor de pe păşuni. O atare modelare a comunităţilor în baza legilor ecologice a fost numită inginerie ecologică. dintre păsări şi plantele cu ale căror fructe acestea se hrănesc. un animal cu blană preţioasă. Astfel se reduce perioada de timp necesară pentru înfiinţarea unor astfel de terenuri.). pârşii şi alte rozătoare). Simbionţii intestinali sunt caracteristici şi altor animale (rumegătoarelor. Acest tip de relaţii poate fi neobligatoriu şi obligatoriu. în stare liberii aceste flagelate nu se întâlnesc. Dacă cel puţin unul din organismele convieţuitoare nu poate exista de sine stătător. deoarece ele nu pot părăsi =^ locurile de creştere pentru a evita concurenţa.

de exemplu. fără a le aduce daune. Răpitorismul prezintă astfel de relaţii în care indivizii unei specii se hrănesc cu indivizii alteia. Dacă răpitorul se hrăneşte cu animale relativ mari care aleargă bine. Pentru arbori vecinătatea plantelor ierboase nu are. se ascund. în cazul când răpitorul se hrăneşte cu pradă măruntă. Plantele epifite (iedera) cresc pe scoarţa arborilor.Relaţii unilateral neutre şi unilateral pozitive. opun rezistenţă.). 3. crusta. Relaţiile de răpitorism duc la dezvoltarea progresivă a ambelor specii antrenate în această relaţie. Nodozităţi pe rădăcini mare de celenterate. dar şi între animale şi plante. selecţia are loc după mijloacele de mascare. adăposturi şi de hrana ce o găsesc aici (resturi organice în descompunere). în cuiburile A păsărilor. hienele se hrănesc cu resturile rămase de la masa leilor.15. de raportul cantitativ al speciilor antrenate în această relaţie.14. puţin mobilă. de apărare pasivă (mimicria. Acest tip de relaţii este cel mai răspândit în natură şi se atestă nu numai între animale. însă. La acest tip de relaţii se referă comensalismul şi amensalismul. vizuinile rozătoarelor trăiesc un număr Fig. între plantele insectivore şi insecte. Multe din aceste celenterate nu pot fi întâlnite în afara vizuinelor. nici un rol. carapacea. 221 . atrase de microclima acestor de mazăre (1) şi lupin (2). Comensalismul prezintă utilizarea unilaterală de către o specie a alteia fără a-i provoca daune. De exemplu. atunci efectivul Fig. în caz de amensalism. unul dintre parteneri nu se poate dezvolta în prezenţa celuilalt. Dacă răpitorii capturează şi devorează jertfa aproximativ cu aceeaşi viteză cu care aceasta se înmulţeşte. Rezultatul relaţiilor de răpitorism depinde. Oscilaţia periodică a efectivelor răpitorului şi jertfei. în primul rând. Relaţii unilateral pozitive şi unilateral negative sunt răpitorismul (relaţii de tipul răpitor-jertfă) şi parazitismul. atunci rămân în viaţă indivizii care fac aceasta cel mai bine. 3. incapabilă de a se apăra. cochilia. ghimpii etc. De exemplu. dezvoltarea plantelor ierboase într-o pădure este oprimată de coroana arborilor.

Mersul acestor cicluri poate fi calculat cu precizie cunoscând caracteristicile cantitative ale speciilor. râşi). Dacă omul nu va ţine cont de urmările activităţilor sale în domeniile enumerate şi nu le va prognoza.ambelor specii se menţine la un nivel relativ constant. Prelucrând datele multipe acelaşi mediu (A) şi pe medii separate (B).Didinium nasutum (fig. Cei ce reuşeau i 222 . regulate în sistemul răpitor-jertcaudatum (1) şi Didinium nasutum (2) la cultivarea fă. 100 80 60 r A 40 . caudatum.16). Volterra au calculat că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţia ciclică a efectivului ambelor specii. Legile interacţiunii cantitative dintre pradă şi prădător au o mare importanţă practică în pescuitul industrial. Elton. Chinezii considerau că vrăbiile îi lipsesc de o bună parte dir roadă de orez. 3. Nimicirea întâmplătoare sau intenţionată a răpitorilor de asemenea se poate solda cu o catastrofa ecologică. Această ipoteză teoretică a fost studiată experimental de G. • —•_ ! urmaşi decât reuşeşte să con2 • • • m • • sume prădătorul. Fiecare chinez era obligat să nimicească un anumit număr de vrăbii. Drept exemplu poate se nimicirea vrăbiilor în China. Gause pe exemplul a două specii de parameci în care jertfă era specia P. ^• 20 : 0 100 80 * B / 60 40 20 2 •. rezervele naturale ale multor specii utile pot fi epuizate (fig.16 oscilaţiile efectivelor răpitorului şi jertfei. Astfel apare fenomenul „bumerangului ecologic'" când rezultatele se dovedesc a fi diametral opuse celor preconizate..17). are loc o • • • • • explozie numerică a primei. Lotka şi V. doi matematicieni A. cu alte cuvinte în relaţiile omului cu unele specii din natură în care el exercită rolul de prădător. în astfel de situaţii populaţia jertfei este supusă pieirii din lipsa de hrană pe un teritoriu suprapopulat sau din cauza bolilor infecţioase. vânatul sportiv ş. 3. XX eco10 12 14 16 logul englez Ch. Aceste oscilaţii ale efectivelor răpitorului şi jertfei sale se repetau regulat la anumite intervale. 3.a. Elton a atras Fig.15). anuale ale unei companii canadiene ce se ocupa cu vânatul animalelor de blană (iepuri. Reprezentarea grafică a relaţiilor răpitor.— • r Studiaţi şi explicaţi după graficul din fig. Concomitent cu Ch. 3. care în condiţiile unei densităţi mari a animalelor se răspândesc foarte repede. Dacă însă 1 prada dă naştere la mai mulţi —•—. vrăbiilor le-a fost declarat un adevăr război. Pentru a pune capăt acestei nedreptăţi. Elton a observat următoarea legitate: după ani „bogaţi" în iepuri urmau ani „bogaţi" în râşi (fig. iar răpitorul . Astfel s-a demonstrat practic că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţii ciclice ale efectivului ambelor specii.16.atenţia la oscilaţiile numerice jertfă pe exemplul a două specii de parameci P. 3. încă în anii 20 ai sec.

livezile cu citruşi tratate cu chimicale pentru combaterea altor dăunători din nou au fost invadate de păduchi. 05 . doboare mai multe „trofee" erau premiaţi. 3. în primii ani roadă de orez într-adevăr a sporit. Deja peste câteva luni numărul de afide s-a redus considerabil. Hrana principală a vrăbiilor era nu orezul. Reducerea numărului de peşti ca urmare a pescuitului excesiv. de exemplu 223 .95 15 . creândule condiţii favorabile pentru reproducere. Neavând aici duşmani naturali. specific pentru populaţia dată. Pentru nimicirea acestuia au fost "importate" din Australia 10 mii de buburuze Rodolia.18).. Buburuza a fost utilizată cu succes şi în alte 50 de ţări cultivatoare de citruşi. ci insectele ce atacau această cultură. Cunoaşterea răpitorilor unor „duşmani" ai culturilor agricole şi-a găsit aplicare practică. efectivul populaţiilor este readus la nivelul mediu. Acţiunea lor ţine de modificarea densităţii populaţiei şi se realizează după principiul reacţiei inverse: la creşterea densităţii populaţiei se intensifică acţiunea forţelor ce o micşorează. baza nutritivă a unor răpitori.. Acest păduche puţin mobil. La creşterea densităţii populaţiei de şoareci. chinezii au început să „importeze" vrăbii. Pentru a le veni de hac insectelor. dar mai târziu. este originar din Australia.17.mln t 2. vrăbiile. acestea au început să se înmulţească în progresie geometrică şi în 2-3 ani au distrus complet câmpurile cu orez. Această situaţie şi multe altele pot fi evitate dacă se va ţine cont de legile naturii. care se hrăneşte cu sucul de citruşi. Păduchele ţestos şi buburuza Rodolia. 3.5 2. întrucât Rodolia este foarte sensibilă la noxe. păduchele sa înmulţit şi în scurt timp a adus pagube colosale crescătorilor de citruşi.18. Rolul relaţiilor interspecifice în reglarea efectivului populaţiilor. răpitor ce se hrăneşte cu acest păduche. Această reacţie poate fi imediată şi întârziată. în cele din urmă războiul a fost câştigat. în 1872 întâmplător a fost adus în California (SUA). Să analizăm reacţia imediată pe exemplul relaţiei răpitor-jertfâ. Datorită acţiunii factorilor biotici. 3. Drept exemplu poate servi utilizarea buburuzei Rodolia în lupta cu păduchele ţestos (fig. Fig. 02 . în lipsa duşmanului lor principal. 1950 1955 1960 ani 1965 1970 1975 1980 1985 1988 Fig.

a hermelinei. Gândaciide-scoarţă emană un miros care ademeneşte alţi indivizi ai populaţiei la un nou loc de hrană. Studiaţi cu atenţie graficele din fig. 3. Dar nu întotdeauna reacţia imediată a răpitorului poate frâna creşterea numerică a populaţiei jertfei. care încetează să mai elimine răşina dăunătoare pentru gândaci. ceea ce intensifică acţiunea lor asupra şoarecilor de 120-200 de ori. La o creştere şi mai rapidă a densităţii populaţiei jertfei paraziţii de asemenea îşi pierd rolul reglator. . Astfel hermelinele opresc imediat creşterea de mai departe a efectivului populaţiei de şoareci. când aceasta se înmulţeşte mai repede decât este vânată de răpitor. 3. funcţia de reglatori ai efectivului populaţiei jertfei este preluată de paraziţii specializaţi. Astfel. Atacul în comun al mai multor gândaci uşurează doborârea copacului. După părăsirea bazinului de către cei mari şi micşorarea concentraţiei inhibitorului. sporesc şansele mormolocilor mici de a atinge stadiul adult cu condiţia prezenţei algelor . întrucât gândacii nu suportă mirosul prea puternic al speciei sale.hrana principală a mormolocilor. Rolul relaţiilor intraspecifice în reglarea efectivului populaţiei. în astfel de situaţii acţionează reacţia întârziată a răpitorilor: hermelinele. de exemplu. ci 3-4. Fiecare hermelină vânează de acum nu un şoarece.19 şi trageţi concluzii despre modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei. dispunând de hrană îndeajuns. Trei tipuri de dependenţă a creşterii numerice a populaţiei de densitate. & to I 224 ! O Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Fig. devine foarte bogată. Secreţia în mediu a substanţelor ce frânează creşterea densităţii populaţiei este caracteristică mai multor specii de plante şi animale acvatice. la creşterea densităţii populaţiei o parte din gândaci părăseşte copacul. în aceste condiţii creşte probabilitatea izbucnirii unor boli infecţioase. îndeosebi peştilor. Dacă nici reacţia întârziată nu-şi atinge scopul. deoarece agenţii patogeni ai acestora se răspândesc mai repede la un contact mai strâns dintre indivizi. Drept exemplu de reacţie imediată a relaţiilor intraspecifice la creşterea efectivului populaţiei poate servi reglarea chimică a densităţii populaţiilor. se înmulţesc în progresie geometrică (de circa 30-50 de ori). Ca urmare mormolocii care au ieşit în acelaşi timp din ou se împart în două grupe după dimensiuni: mari şi mici. ca de obicei. mormolocii secretă în apă o substanţă proteică care reţine creşterea altor mormoloci.19.

cârduri. mecanisme eficiente de reglare a efectivului. Tipurile de dinamică a efectivului populaţiei.un pui la 7 ani.doar 8. ritmul de creştere numerică a populaţiei este maxim la valori medii ale densităţii acesteia (fig. Concurenţa intraspecifică joacă un rol important şi în reglarea efectivului populaţiilor de plante. o parte din ele vor pieri inevitabil din cauza oprimării fiziologice de către vecinii mai puternici. De exemplu. durată mare a vieţii. Tipul stabil se caracterizează prin oscilaţii neînsemnate ale efectivului populaţiei de la valorile medii. atingând uneori o greutate estimativă de milioane de tone.care se deosebesc fenotipic şi comportamental. forma sedentară trece în cea migratoare. Astfel.La baza reacţiei întârziate a relaţiilor intraspecifice la creşterea densităţii populaţiei stă modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei. Iniţial reprezentanţii formei migratoare se deplasează pe pământ în grupuri mari. 1). iar după dezvoltarea aripilor formează stoluri imense care parcurg distanţe de sute şi mii de kilometri. Această relaţie dintre natalitate şi densitatea populaţiei este caracteristică pentru animalele care trăiesc în turme. în legătură cu creşterea densităţii populaţiei. Astfel. 3. structură de vârstă complexă.19. aflate într-o stare permanentă de stres. Savanţii delimitează trei tipuri de bază ale dinamicii efectivului populaţiei: stabil. ci. Drept exemplu pot servi populaţiile de mamifere mari şi păsări. De exemplu. femelele popândăului. Unele specii de lăcuste există sub două forme . precum şi unele populaţii de nevertebrate. grijă de urmaşi. Din cele expuse putem deduce că fiecare populaţie reacţionează în felul său la sporirea efectivului. Invaziile lăcustei migratoare sunt o adevărată catastrofă ecologică nu numai pentru oameni şi semănături. 3. fluctuant şi exploziv {fig. Autoreglarea efectivului populaţiilor. la suprapopularea teritoriului.19. De cele mai multe ori aceste stoluri poposesc pe terenuri puţin favorabile pentru reproducere şi în scurt timp pier. în cazul primului tip. 3.20). Dimensiunile stolurilor de lăcuste migratoare. iar la o densitate de 18 perechi . la creşterea densităţii populaţiei natalitatea scade (fig. Se cunosc populaţii în care la atingerea unei densităţi maxime natalitatea scade brusc (fig. la lăstuni numărul de ouă în pontă creşte în paralel cu creşterea densităţii populaţiei. iar după atingerea unui nivel maxim începe să scadă. nu se mai reproduc. dar şi pentru cea mai mare parte din lăcuste. în anii cu condiţii favorabile. Astfel se evită suprapopularea teritoriului. în populaţia de piţigoi albastru. la o densitate mare a plantelor.sedentară şi migratoare . 3. Este specific pentru speciile caracterizate prin prolificitate redusă. rezultatul este însă acelaşi: reducerea efectivului în generaţia actuală sau cele viitoare. iar la o densitate mare . La lăcuste se întâlneşte o formă foarte interesantă de autoreglare a efectivului în baza transformărilor fiziologice şi de comportament. tinde să-şi schimbe permanent locul de trai. a XII-a .19. Pentru alte populaţii. care fiind lacomă. 2). stoluri. Se cunosc trei tipuri ale acestei dependenţe. la o densitate a populaţiei de 1 pereche la 1 ha femela depune 14 ouă. Să analizăm 15 Biologie. 3). Femela elefantului indian la o densitate joasă a populaţiei naşte un pui odată la 4 ani.

lăcustele. croitorii lemnului. efectivului populaţiilor. Părinţii nu-i pot asigura pe toţi puii cu hrană. De exemplu. Tipul exploziv este însoţit de explozii ale înmulţirii în masă. Tipul stabil de dinamică a efectivului acestor populaţii s-a transformat în exploziv. iar în al doilea . generând un şir de probleme destul de grave. Nu trebuie trecut cu vederea rolul factorului antropogen în reglarea efectivelor populaţiilor diferitelor specii. de exemplu. de aceea jumătate din ei pier. de porumb. Mortalitatea printre adulţi în primul an de viaţă este înjur de 50%.stabil. prolificitate sporită. succesiune rapidă a generaţiilor. Revenirea efectivului populaţiei la starea normală are loc destul de repede datorită eficienţei mecanismelor reglatoare.40%. gândacul-de-lemn. Toate aceste mecanisme fac ca efectivul populaţiilor să oscileze în limite insensizabile. Femela uliului-păsărilor depune 4-6 ouă. Fenomenul se explică prin efectivului populaţiilor: A . lanurile de grâu. superioritatea relaţiilor interspecifice în reglarea B . de floarea-soarelui au asigurat înmulţirea în masă a insectelor ce se hrănesc cu aceste plante. Tipul fluctuant se evidenţiază prin oscilaţii ale efectivului în limite mari. Observările au arătat că populaţiile aceleiaşi specii în diferite condiţii prezintă o dinamică Tipurile de dinamică a distinctă a efectivului. O atare oscilaţie a efectivului este caracteristică mai ales pentru speciile cu o durată scurtă a vieţii.exploziv. Durata medie a vieţii puilor după ce-şi i-au zborul din cuib este de circa 2 ani. Astfel. speciile al căror efectiv în condiţii naturale este reglementat de răpitori. maximă .9 ani.fluctuant. deoarece numărul răpitorilor este redus. Dezvoltarea agriculturii a dus la răspândirea pe larg a dăunătorilor agricoli. Efectivul populaţiei revine la nivelul normal pentru specia dată îndată după încetarea acţiunii factorului modificator. 226 .un exemplu concret. Cuiburile sunt amplasate la o distanţă mare unul de altul. C . unele specii de rozătoare. Este caracteristic pentru speciile din A diferite grupe sistematice. iar acestea în limitele arealului speciei nu sunt echivalente. în livezi şi pe câmpuri se înmulţeşte în masă.

soarta populaţiei umane din republica noastră. 4. 227 . 9. 10. 3. de vârstă medie. Totalitatea de indivizi pe o unitate de suprafaţă. a) mortalitate b) densitate c) efectiv d) natalitate e) ritm de creştere 1. 4. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. moduri de repartizare spaţială a speciilor sedentare. Numărul mediu de indivizi pe o unitate de suprafaţă. senilă. Explicaţi noţiunile: populaţie tânără. 5. După tipul utilizării spaţiului animalele mobile se împart în . Enumeraţi tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. Enumeraţi caracteristicele populaţiei ca unitate ecologică şi indicii structurali ai unei populaţii. 7. Completaţi spaţiile libere. Analizaţi 5 cazuri de reglare a efectivului populaţiilor la animale. Explicaţi noţiunile de factori modificatori şi reglatori. Asociaţi noţiunile din cele două coloane. Numărul de nou-născuţi apăruţi într-o unitate de timp. este caracteristică animalelor de talie mică. b) la animale. Enumeraţi avantajele şi dezavantajele modului sedentar de viaţă. Alcătuiţi un eseu la tema "Structura de vârstă a populaţiilor": a) la plante. 2. Sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp. Definiţi noţiunea de populaţie. Analizaţi.1. după caracteristicile populaţiei. Folosirea periodică a terenului se referă la tipul 13. Se disting . Cele îşi petrec cea mai mare parte a vieţii pe un sector limitat. 11. 2. 12. 3. Tipul pulsatil este caracteristic _. 8. 6. O repartizare neuniformă în spaţiu reprezintă . Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta structura spaţială a populaţiilor.

ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI 2 ECOSISTEMUL. Din 228 . De exemplu. bios . BIOCENOZA. numite biocenoze. constituită istoriceşte. zoocenoza (totalitatea animalelor) şi microbiocenoza (totalitatea microorganismelor). de aceea repartizarea organismelor pe Glob nu este întâmplătoare. o pădure de molid poate fi uşor deosebită de una de pin. Drept exemplu de biocenoză poate servi totalitatea organismelor dintr-o dumbravă.loc). Hotarele biocenozei se stabilesc după fitocenoză. Ele formează comunităţi din specii ce pot convieţui. Mai mult ca atât.negară. Edificatori pot fi şi unele specii de animale. Astfel de specii sunt numite edificatoare.muşchiul-de-turbă. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI în natură fiecare organism este înconjurat de o mulţime de alte organisme. pe teritoriile ocupate de coloniile de marmotă specia edificatoare este marmota. depopulaţii de plante. baltă etc. animale. de pe o luncă. Convieţuirea cu acestea este posibilă numai în cazul stabilirii unor relaţii ce i-ar asigura condiţii normale de viaţă. în mlaştini . microclima şi condiţiile de creştere ale ierburilor. Biocenoza (din gr. SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR 4 AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE 1.folosit în comun) este o totalitate stabilă. ocupat de o anumuită biocenoză. Printre acestea se evidenţiază cele care prin activitatea lor creează condiţii favorabile pentru toată comunitatea. în stepă .ECOLOGIA ECOSISTEMELOR 1 BIOCENOZA.viaţă + ge . fitocenoză este componentul structural de bază al biocenozei care determină speciile de animale şi microorganisme ce o populează. CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. dintr-un iaz. deoarece anume activitatea acesteia determină caracterul landşaftului. Componentele unei biocenoze sxmtfîtocenoza (totalitatea plantelor). deoarece contururile acesteia sunt uşor distinctibile.pământ şi koinos . Cele ce domină numeric sunt desemnate ca dominante. este numit biotop (din gr. Edificatorii de bază ai biocenozelor terestre sunt unele specii de plante: în păduri stejarul. Sectorul scoarţei terestre (uscatului sau bazinului de apă) cu condiţii omogene de viaţă. ciuperci şi microorganisme adaptate la convieţuirea pe un sector omogen. pădure de mesteceni sau conifere. LANŢURILE TROFICE 3 PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR. De exemplu. Pentru fiecare biocenoză este caracteristic şi un anumit raport cantitativ al speciilor. topos .

componenţa biocenozelor face parte şi un număr mare de specii puţin numerice. Ele sporesc varietatea legăturilor biocenotice şi servesc drept rezervă pentru completarea şi înlocuirea speciilor dominante. Deci, aceste specii asigură stabilitatea biocenozei şi funcţionarea ei în diferite condiţii. Structura unei biocenoze este determinată de varietatea de specii din componenţa ei şi de repartizarea lor spaţială. Structura de specie în funcţie de varietatea de specii din componenţa lor şi raportul numeric al acestora (sau de masă) se disting două tipuri de biocenoze: bogate în specii şi sărace în specii. Apartenenţa biocenozelor la un tip Fig. 3.21. Repartizarea pe verticală a plantelor dintr-o sau altul depinde de mai mulţi pădure în funcţie de afluxul de lumină. factori. Printre aceştia pot fi menţionaţi abaterea factorilor abiotici de la valorile optimale, vârsta biocenozei. Observările multianuale au arătat că peste tot unde unul sau mai mulţi factori abiotici se abat de la valorile optimale, de exemplu în deserturile polare, biocenozele sunt sărace în specii. Pădurile tropicale, savanele, pădurile amestecate, recifele de corali etc. sunt biocenoze bogate în specii, deoarece majoritatea factorilor abiotici se apropie de valorile optimale. Dependenţa componenţei de specie a biocenozei de vârsta acesteia este evidentă. Cele tinere, în stadiu de formare, cuprind un număr mai mic de specii decât cele mature. Structura spaţială a biocenozei Structura spaţială a biocenozei este determinată repartizarea pe verticală şi orizontală a componenţilor ei. La convieţuirea plantelor diferite după înălţime, fitocenoza capătă o structură etajată. Factorul principal care determină repartizarea pe verticală a plantelor după etaje este lumina (fig. 3.21). Etajul superior este ocupat de plante iubitoare de lumină, adaptate la oscilaţiile temperaturii şi umidităţii aerului din acest strat de aer, iar etajele inferioare din plante rezistente la umbră. Astfel etaj area asigură o mai bună utilizare de către plante a fluxului de lumină.
22Q

/g. 3.22. Etajarea vegetaţiei într-o pădure de foioase.

Determinaţi numărul de etaje din pădurea reprezentată în fig. în păduri sunt răspândite pe larg şi speciile de plante ce nu fac parte dintr-un etaj anume. Este vorba de muşchii şi lichenii de pe trunchiurile arborilor, liane, plantele epifite. în repartizarea rădăcinilor de asemenea se întrezăreşte o etajare care ţine de adâncimea de afundare a rădăcinilor, amplasarea părţii active a sistemului radicular. Etajarea este caracteristică şi pentru comunităţile de plante ierboase (lunci, stepe, savane), deşi aici ea nu este atât de evidentă şi cuprinde mai puţine etaje. Determinaţi numărul de etaje într~o stepă de luncă după fig. 3.1 Repartizarea pe orizontală a componenţilor unei biocenoze se reprezintă sub formă de mozaicitate - popularea neuniformă a spaţiului. Mozaicitatea este condiţionată

Fig. 3.23. Et j area vegetaţi într-o stepa i luncă.

230

Fig. 3.24. Etajarea păsărilor într-o pădure de foioase.

de neomogenitatea microreliefului solului, precum şi de activitatea unor animale (muşuroaiele de cârtiţe, bătătorirea păşunilor de către copitate ş.a.) şi ale omului. Animalele aparţin, de regulă, unui anumit etaj al vegetaţiei pe care unele nici nu-1 părăsesc. De exemplu, unele păsări îşi fac cuibul numai pe uscat, altele numai în arbuşti sau în coroana arborilor (fig. 3.24). Nişa ecologică. Poziţia speciei în componenţa biocenozei este numită nişă ecologică. Noţiunea de "nişă ecologică" trebuie delimitată de noţiunea "mediu de viaţă". Nişa ecologică reflectă modul de viaţă al populaţiei, funcţiile ei, în timp ce mediul de viaţă este adresa ei. De exemplu- în savanele africane speciile înrudite zebra, antilopa gnu, gazelele au aceeaşi adresă, însă nişe diferite. Zebrele se hrănesc cu vârfurile ierburilor, antilopele - cu părţile plantelor ce rămân după zebre, selectând anumite specii de plante, gazelele - cu cele mai pitice plante. Unele specii de păsări insectivore se hrănesc pe aceiaşi arbori, însă în nişe diferite: ţoii se hrănesc cu insectele la vedere, iar cojoaicele cu cele ascunse în crăpături. Comentaţi noţiunea de nişă ecologică după fig. 3.24. Datorită nişei ecologice se reduce la minimum concurenţa dintre diferite specii. De exemplu, algele roşii fotosintetizează la cele mai mari adâncimi, inaccesibile altor specii de alge. 231

2, ECOSISTEMUL. CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. LANŢURILE TROFICE
•"•>,

Ecosistemul. Totalitatea organismelor convieţuitoare de diferite specii (biocenoza) şi condiţiile lor de existenţă (biotopul) unite într-un tot întreg prin schimbul de substanţe şi fluxul de energie alcătuiesc un ecosistem {fig. 3.25). Componentul viu al ecosistemului (biocenoza) este constituit din populaţiile diferitelor specii de microorganisme, fungi, plante şi animale care se hrănesc, se reproduc şi pier. Cu toate acestea numărul de populaţii într-un ecosistem se află într-un echilibru dinamic, ceea ce asigură existenţa în timp a ecosistemului. Dimensiunile ecosistemelor pot fi cele mai diferite. Cel mai de proporţie ecosistem este biosfera care include toate fiinţele vii de pe Terra şi mediile lor de viaţă (litosfera, hidrosfera, atmosfera şi pedosfera). Ecosistemele de dimensiuni mai mici corespund zonelor geografice ale uscatului şi Oceanului Planetar, numite biome. Pe uscat, acestea sunt ecosistemele tundrei, pădurii, stepei, deşertului, iar în cadrul Oceanului Planetar- ecosistemele zonelor arctică, temperată şi tropicală. Pentru fiecare din aceste ecosisteme sunt caracteristice anumite valori ale principalilor factori abiotici care în totalitatea lor alcătuiesc mediul de viaţă la care s-au adaptat anumite specii de plante şi animale. în limitele zonelor geografice se delimitează subzone, landşafturi cărora le corespund ecosisteme de dimensiuni şi mai mici. De exemplu, în ecosistemul mlaştinii acesta poate fi ecosistemul unei movilite, iar în Oxigen Natura rocii Bioxid de carbon ecosistemul pădurii - un copac Pliuviometric Lumina solară doborât la pământ. Acesta, de regulă, este populat deja de unele specii de insecte. Hifele ciupercilor şi bacteriile distrug lemnul, ele înseşi servind ca hrană pentru multe specii de gândaci şi alte insecte cu care se hrănesc furnicile, gândacii răpitori. Acest proces continuă mai mulţi ani, şi în tot acest timp ecosistemul există, schimbându-se permanent. Când copacul se va transforma în pleavă, acest ecosistem îşi va înceta existenţa, Natura rocii Humus între ecosisteme nu există hotare bine delimitate, multe organisme fiind componente ale mai multor ecosisteme. De Fig. 3.25. Reprezentarea schematică a componentelor unui ecosistem. exemplu, larvele unor insecte 232

terestre se dezvoltă în apă. Pe SOARE durata migraţiilor de toamnă şi primăvară păsările călătoare fac _. parte din diferite ecosisteme. Majoritatea ecosistemelor terestre se delimitează după speciile vegetale edificatoare. în tundră acestea sunt muşchii şi arbuştii, în taiga - bradul, pinul, în stepă - diferite graminee. CONSUMATORI CONSUMATORI Probabil că vă întrebaţi de TERŢIARI TERŢIARI ce anume plantele sunt "faţa" Fig. 3.26. Reprezentarea schematică a lanţurilor unui ecosistem? Răspunsul la trofice dintr-un ecosistem. această întrebare îl puteţi afla din noţiunile de lanţ trofic şi reţea trofică, expuse în continuare. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem. Existenţa oricărei forme de viaţă impune un aflux permanent de substanţe nutritive şi energie din afară. Sursa principală de energie pe Terra este Soarele. Plantele verzi, unele protiste, bacterii şi cianobacterii fixează o parte din această energie sub formă de legături chimice ale compuşilor organici rezultaţi din fotosinteză. Energia depozitată în aceşti compuşi este pusă la dispoziţia plantelor înseşi şi a animalelor ce se hrănesc cu ele în urma procesului de respiraţie. Produsele respiraţiei - dioxidul de carbon, apa şi sărurile minerale - sunt din nou folosite de către plantele fotosintetizatoare, realizându-se astfel un circuit continuu al substanţelor. Energia conţinută în hrană nu realizează însă un circuit, deoarece cea mai mare parte a acesteia se pierde sub formă de căldură. De aceea condiţia existenţei unui ecosistem este afluxul permanent de energie din afară. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem presupune prezenţa în cadrul lui a următoarelor componente: elemente biogene, producători, consumatori şi reducători (fig. 3.26).
• - .

Savantul rus N. V. Sukaciov a propus pentru desemnarea totalităţii de specii sau depopulaţii legate reciproc şi care populează un anumit teritoriu cu condiţii mai mult sau mai puţin omogene noţiunea de biogeocenoză. Ecosistemul şi biogeocenoză nu sunt sinonime. în ambele cazuri se au în vedere sisteme stabile de organisme vii şi mediul lor de viaţă ce interacţionează între ele şi în care se realizează circuitul substanţelor şi fluxul de energie. Deosebirea constă înfăptui că ecosistemul este o structură adimensională, iar biogeocenoză este o structură strict terestră, cu hotare bine delimitate. Orice biogeocenoză este un ecosistem, dar nu orice ecosistem poate fi considerat biogeocenoză. 233

Deosebim consumatori primari . fiind supusă descompunerii şi mineralizării. asigurând astfel j consumator întoarcerea elementelor biogene ! secundar în natura nevie.28) . şi consumatori secundari . unde o bună parte du masa vegetală nu este consumată nemijlocit de erbivori. Lanţ trofic de consum.animalele erbivore. iar cele detritale (fig.28.27. 3. fixând astfel energia Soarelui sub formă de energie chimică. excremente. Lanţurile detritale sunt mai răspândite în păduri. 3. Un lanţ detrital clasic al pădurilor noastre cuprinde următoarele niveluri trofice: producător 2 Litieră Râmă Mierlăneagră Uliul pasărilor 234 . Relaţiile Fig. plantă C0 consumator Consumatori ai substanţelor secundar organice produse de plantele verzi sunt animalele. Lanţ trofic detrital. 3. Fiecare verigă a acestui lanţ este numită nivel trofic. consumatori şi reducători se conturează sub formă de lanţuri trofice care prezintă transferul energiei conţinute în hrană printr-un şir de organisme pe calea devorării unor specii de către altele. i Descompunători Lanţurile trofice.animalele carnivore. resturi vegetale etc. râme.de consum şi detritale (de descompunere).Producători sunt plantele verzi care sintetizează din elemente biogene substanţe organice. larvele unor insecte etc. Lanţurile de consum (fig. dintre producători. Rolul de reducători îl exercită ciupercile. Fig.de la resturi vegetale ş animale. Ei descompun substanţele organice moarte până la substanţe minerale. Reducători sunt organismele ce se hrănesc cu substanţă orconsumator producător primar ganică moartă (cadavrele producătorilor şi consumatorilor.). în funcţie de faptul care organisme ocupă primul nivel trofic se deosebesc două tipuri de lanţuri] trofice .2~> încep de la producători. bacteriile şi alte organisme ce se hrănesc cu resturi de plante şi animale (gândaci necrofagi. 3.

la trecerea de la primul nivel trofic (plantele verzi) la al doilea (animalele erbivore) cea mai mare parte din energie (~90%) se pierde. Cea mai mare parte din această energie este consumată de erbivore pentru menţinerea activităţii vitale şi doar o mică parte se utilizează pentru creşterea şi dezvoltarea sa sau se depune sub formă de substanţe nutritive de rezervă.întrucât fiecare organism are mai multe surse de hrană şi el singur este folosit ca hrană de mai multe organisme din acelaşi sau diferite lanţuri trofice. 3. Această legitate de reducere cu fiecare nivel trofic a cantităţii de energie ce se transmite nivelului următor a fost numită regula piramidei. Răpitorul. Să analizăm în continuare transferul de energie de la un nivel trofic la altul. Plantele fixează circa 1% din energia Soarelui. Schiţaţi lanţurile trofice care formează reţeaua trofică a unei păduri de foioase după fig. primeşte doar acea parte din energia depozitată de plante care s-a acumulat în masa corporală a animalului erbivor. lanţurile trofice pot cuprinde un număr limitat de niveluri. Re- 235 .29. de la care a şi pornit acest lanţ trofic. La animalele ce ocupă al patrulea nivel trofic (consumatori terţiari) ajunge doar 0. numerelor şi energiei.001% din energia asimilată de plante. 3.30). lanţurile trofice într-un ecosistem se încrucişează. de obicei 3-5. întrucât la trecerea de la un nivel trofic la altul cea mai mare parte din energie se pierde. toate reflectând ţea trofică într-o pădure de foioase. 3. Aşadar. din care la animalele erbivore ajung de la 20 până la 60%. Se disting trei tipuri de piramide ecologice: biomasei.29. al treilea nivel trofic. numită piramida energiei lanţului trofic dat (fig. formând o reţea trofică. Energia acumulată în cadrul fiecărui nivel trofic poate fi reprezentată grafic sub forma unei piramide.

în lanţurile trofice în care transmiterea energiei are loc. B . De exemplu. de aceea pentru a-şi menţine biomasa fiecare răpitor trebuie să consume câteva jertfe. sunt mai mari decât jertfa.2X10 j descrescătoare. Piramida energiei. . 3.piramida biomaselor. Acest tip de piramidă a biomasei este caracteristic pentru toate ecosistemele terestre. Răpitorii. .OX1O J î trofice consecutive. Acest şir poate fi reprezentat 2. prin relaţiile răpitor-jertfă se respectă regula piramidei numerelor (fig. şi mai încet sunt consumate de duşmani. 3.piramida numerelor. de regulă.6 X 10" j sub formă de piramidă cu baza lată şi vârful îngust Fig. crustaceele mari cresc şi se înmulţesc mai încet. 3. Numărul lor total este însă mic.31. consumatori terţiari consumatori secundari consumatori primari A B Fig.algele verzi monocelulare . Cunoaşterea legilor fluxului de energie în cadrul ecosistemelor prezintă o mare importanţă practică. biomasa lor se acumulează. în principal. am constata că ultimele cântăresc cu mult mai mult. Piramide ecologe: A . . Dacă am putea cântări toate algele din ocean şi toate animalele. Pe baza lor poate planifica activitatea gospodărească a omului. în ocean piramida biomaselor este inversată. cefalopodele. 3.5 X 10" j 6 7 .raporturile dintre nivelurile trofice într-un ecosistem. 236 . 3.se divid foarte repede. .mai mică decât a erbivorilor. (fig. . : . iar cea a carnivorilor . Peştii. Producătorii oceanelor . ele fiind la fel de repede consumate. B): numărul indivizilor ce alcătuiesc un nivel trofic este mai mic decât în cel precedent. biomasa ierburilor ce au crescut timp de un an în stepă este cu mult mai mare decât biomasa erbivorilor. .31. evitând subminarea capacităţilor reproductive ale sistemelor naturale şi artificiale.30. asigurând o producţie înaltă. A). Deci. • Reprezentaţi schematic piramida biomaselor unui bazin de apă.31. vor obţine un şir de numere 6. • . Dacă vom compara biomasa unor niveluri 5. fiecare de circa 10 ori mai mic decât cel anterior.

întrucât nişele ecologice ale multor specii de plante şi animale se întrepătrund parţial. în cele din urmă un ecosistem este înlocuit de altul. La animale completarea reciprocă se manifestă în utilizarea unor surse diferite de hrană. în anii ploioşi pe lunci predomină ierburile cu rădăcini scurte. lichenii secretă acizi organici care distrug rocile. secetei. microclima lui. asigură formarea humusului. SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR Proprietăţile ecosistemelor. în funcţie de starea şi proprietăţile mediului succesiunea poate fi primară sau secundară. înmlăştinirea bazinelor de apă. păşunile abandonate etc. unele specii de licheni etc. luncile umede. Stabilitatea prezintă proprietatea ecosistemului de a face faţă condiţiilor nefavorabile. Succesiunea/»r/mară începe pe locurile lipsite de viaţă: stânci. într-o pădure de foioase. apar noi specii de animale care se hrănesc cu noua vegetaţie. amplasarea în spaţiu. proces numit succesiune. de exemplu. erupţiilor vulcanice. cianobacteriile. restabilirea luncilor după incendii. Perturbarea autoreglării duce la înlocuirea unui ecosistem cu altul. iar plantele ierboase şi muşchii se mulţumesc doar cu 1-2% din fluxul de lumină. Primele care populează aceste locuri sunt organismele nepretenţioase faţă de mediu: bacteriile. a pădurilor după tăieri etc.3. vegetaţia acestor ecosisteme este substituită de alta. O astfel de succesiune durează mii de ani. Succesiunea secundară se înregistrează pe locul unor ecosisteme deja formate după dereglarea echilibrului acestora ca urmare a eroziunilor. activitatea sezonieră şi diurnă. De exemplu. Baza stabilităţii unui ecosistem o constituie completarea reciprocă a componentelor ei în utilizarea resurselor mediului. Astfel treptat se formează solul. incendiilor etc. plantele primului etaj folosesc 70-80% din lumină. iar în anii secetoşi . lava stinsă. Autoreglarea ecosistemelor constă în menţinerea efectivelor componenţilor comunităţii la un anumit nivel în baza principiului reacţiei inverse. Astfel. Treptat. excluderea unei specii sau reducerea activităţii ei nu prezintă pericol pentru comunitate: funcţia acesteia este preluată de alte specii. Fiecare din aceste specii contribuie în felul său la valorificarea noilor terenuri. Amintiţi-vă în ce constă principiul reacţiei inverse şi rolul lui în menţirea efectivului speciei la un nivel constant. descompunând corpul acestor organisme după moartea lor. se schimbă regimul hidric al sectorului. 237 . PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR. stepa de negară. completându-se reciproc.cele cu rădăcini lungi. în natură se întâlnesc şi ecosisteme instabile. cele din etajul doi . Cianobacteriile fixează azotul din aer. Uneori succesiunea are loc pe durata unei generaţii. iar bacteriile. dune de nisip etc. De exemplu. Succesiunea ecosistemelor. precum iazurile mici. Dumbrava.1 0 20%. plantele folosesc mai eficient lumina Soarelui. pădurile de molid din taiga sunt doar câteva exemple de ecosisteme stabile. Ecosistemele formate pe parcursul evoluţiei lumii vii se caracterizează prin stabilitate şi autoreglare de care depinde durata existenţei lor.

4. şi menţinute permanent de către acesta. 3. o fâneaţă umedă de rogoz. Umiditatea sporită a mediului înrăutăţeşte activitatea microorganismelor solului. o pădure mlăştinoasă etc.32. reducând adâncimea bazinului de apă. sau agrobiocenozele. Acestea se acumulează. Mlaştina se poate forma şi pe terenurile defrişate. construcţia de drumuri etc. animale. Autorestabilirea ecosistemelor poate fi întreruptă şi de reducerea varietăţii de specii din mediul ambiant. ca zone de odihnă etc. în caz dacă aceste intervenţii nu sunt profunde. aratul câmpurilor etc. Enumeraţi câteva exemple de agrocenoze întâlnite în localitate şi lanţurile trofice ce se stabilesc în cadrul acestora. AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE Agrocenozele.32). Drept urmare resturile organice rămân nedescompuse şi se acumulează. consumatori (insecte 238 •naBMt . constituite din producători (plantele de cultură şi buruienile). Succesiunea secundară poate fi studiată pe exemplul înmlăştinirii unui bazin de apă (fig. unde apele subterane sunt aproape de suprafaţă. extragerea turbei şi a bogăţiilor subterane. Vegetaţia de pe mal se e x t i n d e t o t ffiai m u l t h ^^ de condiţiile mediului şi spaţiul ocupat de bazinul de apă acesta poate fi înlocuit de o mlaştină. Din cauza insuficienţei de oxigen în straturile profunde ale bazinelor de apă reducătorii nu pot descompune pe deplin resturile de plante. Aceste condiţii sunt favorabile pentru muşchiul-de-turbă. apariţia căruia prevesteşte acumularea turbei şi formarea unei mlaştini. 3. sunt comunităţi de plante. în agrocenoze ca şi în orice ecosistem natural se stabilesc anumite lanţuri trofice. aşa ca revărsarea anuală a râurilor. Deseori autorestabilirea este frânată de diferiţi factori externi. inclusiv a bacteriilor de putrefacţie. ceea ce duce la schimbarea regimului hidric şi termic al solului. înrăutăţirea aeraţiei lui. ecosistemul se poate autorestabili. secarea mlaştinilor. ciuperci sau microorganisme create de om în vederea obţinerii de producţie agricolă. Substituirea ecosistemelor poate fi iniţiată şi de om prin tăierea pădurilor.Fig. în depresiuni. Inmlăştinirea unui bazin d e apă. Primul semn al înmlăştinirii terenului este formarea unui covor dens de floarea-cucului care reţine o cantitate mare de apă. autorestabilirea ecosistemelor va fi problematică din lipsa în apropiere a unei varietăţi de specii vegetale. De exemplu. dacă incendiul a distrus suprafeţe mari.

o păşune 3-4 ani. o livadă 20-30 de ani. irigaţie. Pentru a putea face faţă dăunătorilor şi bolilor.păsări. se obţine o stabilitate a recoltelor şi se reduce pericolul unor pierderi de proporţie de pe urma înmulţirii în masă a dăunătorilor. în agrocenoze acest circuit este dereglat.a şi fost scopul urmărit de om la crearea lor. în timp ce agrocenozele beneficiază şi de surse suplimentare de energie sub formă de îngrăşăminte. fâşiilor forestiere de protecţie. de aceea stabilitatea lor este — foarte redusă. în prezent agrocenozele ocupă ~10% din toată suprafaţa uscatului (1. selecţia naturală asigură ^ stabilitatea ecosistemului. O atenţie deosebită se acordă alternării culturilor nu numai în timp. în ecosistemele naturale acţionează selecţia ~naturală. Cu acest scop sunt create agroecosistemele . apă şi săruri minerale. Enumeraţi câteva din metodele biologice de combatere a dăunătorilor culturilor agricole. Roade înalte se obţin şi pe calea planificării speciale a landşafturilor: alternarea câmpurilor. în biocenoze producţia primară a plantelor (roadă) este consumată în numeroasele lanţuri trofice şi se întoarce din nou în circuitul biologic sub formă de CO2. dirijată de V^. bazinelor de apă etc. ele au nevoie de ajutorul omului.2 mlrd ha) şi dau omului circa 90% din energia alimentară. Chiar dacă o parte din roadă se pierde. un lan de grâu sau o grădină de zarzavaturi . Pentru a reface acest circuit. pesticide.posibilităţile nelimitate de sporire a productivităţii . bacterii). Astăzi se acordă o atenţie susţinută metodelor biologice de combatere a dăunătorilor. în sol se introduc îngrăşăminte minerale şi organice. Agroecosistemele. Cea mai esenţială deosebire dintre biocenoză şi agrocenoză constă în bilanţul elementelor nutritive. Cea mai modernă direcţie în lupta cu dăunătorii constă în menţinerea unei varietăţi de specii vegetale şi animale pe câmpuri.teritorii planificate de om care asigură obţinerea de roade stabile şi întoarcerea componentelor ei pe câmpuri.-există doar un an. lunci. deoarece omul scoate din circuit cea mai mare parte din roadă. aprovizionarea cu apă şi elemente minerale. Cea de a doua deosebire — constă în utilizarea energiei. Din cauza biodiversităţii reduse. Elementele biogene extrase din sol de către plantele de cultură sunt întoarse împreună cu îngrăşămintele organice şi minerale. mamifere rozătoare şi carnivore şi consumatorul principal . însă acest avantaj poate fi menţinut doar cu condiţia unei griji permanente faţă de fertilitatea solului. agrocenozele nu se pot autoregla şi autorestabili. Fără ajutorul omului. pădurilor. Avantajul lor incontestabil faţă de ecosistemele naturale . dar şi în spaţiu: 239 .omul) şi reducători (ciuperci. cuprind păşuni. complexe zootehnice. Ecosistemele naturale dispun doar de energia Soarelui. pe lângă câmpuri cu plante de cultură. între agrocenoze şi ecosistemele naturale există un -—"! şir de deosebiri esenţiale. în agrocenoze acţionează selecţia artificială. în primul rând. om în vederea obţinerii unor roade cât mai bogate. protejarea de boli şi dăunători. înlăturând formele mai puţin adaptate la mediu.

Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta noţiunea de biogeocenoză şi de ecosistem.—. Dacă afirmaţiile sunt corecte. b) Relaţiile de concurenţă se stabilesc între specii cu cerinţe ecologice asemănătoare.cu litera F.1. deoarece în Australia lipseau duşmanii lor naturali -vulpile. c) în relaţia dintre răpitor-pradă are loc selecţia naturală atât a răpitorului. 3. Explicaţi prin exemplu noţiunea de explozie numerică a jertfei. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta o biocenoză cu componentele ei. Ştiuca şi crapul. 4. specie dominantă.—. specie edificatoare. iepurele în scurt timp a invadat păşunile. J 7. I . bolnavi. mediu de viaţă. Cauză-efect. 5. c) nişele ecologice ale animalelor. Crocodilul şi păsărea colibri. 4. deoarece rezistă acei răpitori care sunt mai dibaci şi prind indivizii mai slabi. &m mmm «MM* «Bees arase ffiassas n a n « n a i mtmt M U mmtm M M * wmmm MIIUI M M wmm c a » MMM M I M tmmm mmtm mmm nrtm ••sas SBESSSS M M » M » M mm a) Parazitism b) Pradă-răpitor c) Simbioză d) Comensalism 1. 7. 5. 3.biotop. b) structura spaţială. 6. 2. cât şi a prăzii. notaţi-ie cu litera A. a) Completaţi casetele libere din schemă. b) Alcătuiţi o schemă ce ar elucida i 240 . Torţelul şi roşiile. nişă. 2. Lichenii. dacă nu . Ascarida şi omul. deoarece aceste specii se hrănesc cu acelaşi tip de hrană. Bacteriile de nodozităţi şi rădăcinile plantelor leguminoase. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. 8. Analizaţi o biocenoză din apropiere şi descrieţi-o după următorul algoritm: a) structura de specie. 6. Definiţi noţiunile de biocenoză. Lupul şi căprioara. a) Adus în Australia din Europa.

b) piramida numerelor. a XII-a 241 . Utilizarea energiei H 14. 1. 16 Biologie. c) se datorează activităţii organismelor nepretenţioase. ci. Succesiunea primară a ecosistemelor: a) începe în locurile lipsite de viaţă. Grupaţi noţiunile de mai jos In 3 grupe după un criteriu comun. Alegeţi răspunsurile corecte. ECOSISTEME NATURALE 1. 13. c) succesiunea primară. copiindu-I pe caiet. Selecţia naturală 2. b) are loc pe locul altui ecosistem. Gândacul necrofag 12. Relaţia pradă-prădător este: a) o relaţie intraspecifică. Explicaţi noţiunile: a) piramida biomaseî. Muşchiul de pământ 10. 11. Vulpea 5. d) succesiunea secundară. 1. d) o relaţie ce asigură eliminarea genotipurilor nevaloroase. Bacterii chimiosintetizatoare 7. Implicarea omului 7. Alcătuiţi schema ce ar elucida regula piramidei ecologice. Buretele de gunoi 13. b) o formă de relaţii rar întâlnită. Alcătuiţi un eseu structurat la tema "Proprietăţile ecosistemelor" după următorul algoritm: a) autoreglarea. d) durează o perioadă scurtă de timp. Producători 2. Reducători 3. c) o reducere numerică a prădătorului urmată de creşterea numerică a prăzii. c) piramida energiei. Diversitatea speciilor 6. Compieîaţi tabelul. Stabilitatea 4. Selecţia artificială 3. Bacterii saprofite 6. 2. b) stabilitatea. Vişinul 10. Autoreglarea 5. Consumatori 4. Căprioara 9. 12.9. Alge 8. Râma 11.

3.33 relaţiile dintre componenţii biosferei. concentrânduse. BAZELE ÎNVĂŢĂTURII DESPRE BIOSFERĂ 1 BIOSFERA. mortale pentru tot ce-i viu. LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII ÎN BIOSFERĂ 2 CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE 3 NOŢIUNE DE NOOSFERĂ 4 ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA 5 UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE 6 PĂSTRAREA BIODIVERSITĂŢII 1 BISOFERA. LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII IN BIOSFERA Părţile învelişurilor geologice ale Terrei populate de organismele vii formează biosfera. în straturile inferioare ale învelişului de aer (atmosferă) şi în învelişul de apă (hidrosferă). 242 . Vernadski.5 km) sunt accesibile doar bacteriilor. Doar sporii Evaporare bacteriilor şi ciupercilor se pot Elemente abiotice ridica la înălţimi mai mari Fig. în stratul de la suprafaţă cu grosimea de câteva zeci de centimetri. Majoritatea aerobionţilor sunt] concentraţi în stratul de aer de până la 1-1. Doar rădăcinile unor plante şi Habitat râmele se afundă până la câţiva metri.5 km. în munţi hotarul componentele biosferei. Adâncimi mai mari (22. în principal. Răspândirea vieţii în atmosferă este determinată de înălţimea amplasării stratului de ozon (~ 16-20 km). care reţine razele ultraviolete. în prezent viaţa este răspândită în partea superioară a scoarţei terestre (litosferă).33. Studiaţi după fig. învăţătura despre biosferă a fost elaborată de chimistul rus VI.tema. în litosferă organismele vii pătrund la o adâncime neînsemnată. Reprezentarea schematică a relaţiilor dintre ( ^ 2 0-22 km). 3.

• Formele dispersate ale substanţei vii sunt reunite în biocenoze.0.generată de creşterea şi reproducerea organismelor. multe din schimbările acesteia sunt cauzate de activitatea ei vitală. viaţa este răspândită în toată grosimea ei. • Capacitatea de reproducere a substanţei vii asigură alternarea continuă a generaţiilor şi existenţa în timp a vieţii pe Terra. principalele fiind cele alimentare (trofice).4 • IO 1. Substanţa vie a planetei posedă un şir de proprietăţi specifice. • în substanţa vie reacţiile chimice cu participarea fermenţilor decurg de milioane de ori mai repede decât cele mai rapide reacţii chimice industriale. • Datorită procesului evoluţionist. Masa substanţei vii (biomasa) a biosferei este estimată 12 la 2. caracteristică îndeosebi animalelor. dimensiunile cărora oscilează de la 20 nm (unele virusuri) până la 100 m (unii arbori). • în biosferă substanţa vie este reprezentată sub formă de corpuri disperse organisme individuale. Datorită mişcării substanţa vie poate ocupa toate spaţiile libere. activă . în partea continentală a biosferei cele mai productive sunt pădurile tropicale.87%. caracteristică tuturor organismelor vii. Acumularea biomasei se datorează activităţii plantelor verzi.13%.totalitatea organismelor vii de pe Terra. dintre care biomasa uscatului constituie 99. Vernadski distingea două forme de mişcare: pasivă . iar cea a Oceanului Planetar . însă la reţinerea şi transformarea resurselor energetice create de plantele verzi participă toată substanţa vie a planetei. 1 gde granit arheozoic şi astăzi 243 .) sunt stabile numai în organismele vii. Funcţiile biosferei sunt determinate de substanţa vie a acesteia . spre deosebire de litosferă şi atmosferă. dintre care menţionăm următoarele: • Substanţa vie posedă o cantitate enormă de energie. • Componentele substanţei vii (proteinele. Amintiţi-vă principalii producători de substanţă vie de pe uscat şi din Oceanul Planetar. lipidele.realizată de deplasarea organismelor în spaţiu. De exemplu. spre deosebire de cea nevie. subtropicale şi cele ale zonei temperate. se exclude copierea absolută a generaţiilor anterioare. Anual plantele verzi produc circa 15-200 mlrd tone de substanţă organică uscată. • Substanţa vie este mobilă. este antrenată într-un proces permanent de activitate biogeochimică. acizii nucleici etc.de răspândire a vieţii se află la 6 km altitudine. • Substanţa vie. în hidrosferă. Cu toate că masa materiei vii este incomparabil mai mică decât masa scoarţei terestre. între componenţii cărora se stabilesc cele mai diferite forme de relaţii. Această proprietate asigură adaptarea organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului. caracteristic substanţei vii.

acesteia. efecîn celuloză autotfofs. şi alte zăcăminte naturale.fixarea energiei solare de către substanţa vie. Cu parreconversie ticiparea ei se formează cărBogată | MATERIE ORGANICĂ „ în proteine Specia bunele.. Funcţia energetică . Drept exemplu pot servi acumularea sărurilor minerale în ţesuturile plantelor. prelucrate de Bogată | MATERIE ORGANICĂ Brbivore în proteine organismele vii. Această funcţie asigură circuitul biogeochimic al substanţelor. dioxidului de carbon.. metanului ş. Acestei funcţii se datorează formarea zăcămintelor. care reprezintă o anexă a funcţiei energetice. Reacţiile de oxidoreducere stau la baza oricărui tip de metabolism. 5. viaţă. Masa substanţei vii. pe care le enumerăm în continuare: 1.extragerea şi acumularea selectivă de către fiinţele vii a elementelor chimice ale mediului ambiant.transformarea chimică a substanţelor ce conţin atomi cu valenţă variabilă. Ver<: ''teză Moarte nadski evidenţia substanţe biogene. Din proprietăţile substanţei Fig. Funcţia distructivă .descompunerea substanţei organice după moarte. 2. 4.rămâne tot un 1 g de aceeaşi ÎSOAREi substanţă.34. La baza acestei funcţii stă activitatea fotosintetică a plantelor verzi. • • . MATERIE ORGANICĂ L şi substanţe transformate de i MOARTĂ . Funcţia de concentrare . 3. rămânând timp de miliarde de ani 1 g. Transferul de materie şi fluxul de energie vii descind cele cinci funcţii ale între componenţii biosferei. Descompunători.a.a. Consum prin ingestie reconversie „_ Pe Terra nu există o altă forBogată Carnivore. depăşeşte cu sinteză SECUNDARA şi grăsM mult propria lor masă. substanţe create de viaţă. Funcţia gazoasă. PRiMARÂ şi glucide Fotosinteză tuând în tot acest răstimp un f Consum prin ingestie lucru geologic.). care constituie rezultatul Proces. Corespunzător reconversie şi masa substanţei. gazul natural SUPERSOR ORGANIZATĂ şi grăsimi umană.' : ţă mai activă şi mai puternică în proteine sinteză TERŢIARĂ şi grăsimi din punct de vedere geologic Consum prin ingestie decât substanţa vie. petrolul.a existat prin mijlocirea Bogată Organisme MATERIE ORGANICĂi alternării de generaţii.•! • :• descompunere activităţii în comun a substanţelor vii şi naturii nevii (apa ECHILIBRU FINAL biosferei. a compuşilor calciului în cochilia moluştelor etc. solul ş. ~ . Ca urmare a fotosintezei are loc eliminarea şi absorbţia oxigenului. Funcţia oxidoreducătoare . 244 . 3.

întroarcerea lui în atmosferă se face tot sub formă de CO2. Căile de migraţie ale elementelor chimice realizate prin intermediul organismelor vii cu participarea energiei solare reprezintă circuite biogeochimice. ardere. Se Fig. care în relaţii simbiotice cu ţesuturile rădăciAGENŢI DE DESCOMPUNERE nilor plantelor din familia Fabacee formează nodozităţi. Circuitul carbonului Carbonului îi revin 49% din masa substanţei uscate. Studiaţi circuitul carbonului după schema din fig. 3. La baza includerii azotului în procesele vitale ale organismelor vii se află azotofixarea: totalitatea proceselor de fixare a azotului molecular atmosferic şi de plasare a lui în CARBON ! componenţa compuşilor orgaMINERAL | nici. Sursa de carbon pentru fotosinteză este oxidul de carbon (IV) conţinut în atmosferă sau dizolvat în apă.09% de azot molecular sau. 3. fermentaţie.36 circuitul azotului în natură. în componenţa substanţelor organice sintetizate de plante. Rolul central în acest proFosilices aparţine bacteriilor azotzarea fixatoare. 3.bacteriile din genul Rhizobium. 3. altfel spus. El este inclus în circuitul biogeochimic de către plantele verzi în cadrul fotosintezei.simbiotice . CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE Elementele chimice din componenţa substanţei vii circulă în biosferă în următoarea ordine: din mediul extern în organism şi din organism din nou în mediul ambiant.35. care formează următoarele grupe: . Urmăriţi după fig. carbonul deţine 24. deasupra fiecărui kilometru pătrat de pământ sau apă se află un stâlp de azot cu masa de 8 mln t. rezultat din respiraţie. 245 .3S. 2. Circuitul carbonului în natură. Ca element de legătură dintre natura vie şi nevie. Circuitul azotului Atmosfera conţine 78.Analizaţi după fig.34 transferul de materie şi fluxul de componenţii biosferei.9% din compoziţia globală de atomi ai biosferei. inaccesibil organismelor superioare. Să analizăm în continuare circuitul principalelor elemente biogene. carbonul se include în lanţurile trofice.

Asimilarea AMINOACIZI cunosc bacterii simbiotice pentru mai bine de 1 300 de specii de plante. realizate de mai multe specii de bacterii. Denitrificarea este cauzată de nerespectarea procedeelor tehnologice de prelucrare a solului (aciditatea şi umiditatea excesivă a solului ş. activând pe NH. sunt cele din genul Azotobacter. Sursa principală de oxigen liber sunt plantele verzi.Denitrificarea Pseudomonas Azotfixarea Rhizobium Azotobacter Clostridium N0 2 NO.36. Cele mai productive Clostridium bacterii azotfixatoare asociative Fig. Nitrosomonas Pseudomonas suprafaţa rădăcinii sau în apNitrobacter Bacilus ropierea ei. 3. Anual aceste bacterii fixează biologic circa 350 mln t de azot. ciuperci care asigură degradarea compuşilor organici ce conţin azot până la amoniac.) şi activitatea unor specii de bacterii. altele până la nitraţi. Unele dintre ele oxidează amoniacul până la nitriţi. Azotfixatorii aso- Circuitul oxigenului Oxigenul este elementul obligatoriu pentru respiraţia tuturor organismelor şi pentru procesele de putrefacţie. Acesta este supus unor procese de oxidare.37. iar consumatori ai acestuia toate fiinţele vii. 3. Nitriţii şi nitraţii sunt absorbiţi din sol de către rădăcinile plantelor şi utilizaţi în procesele de sinteză. După moartea organismelor aceştia sunt supuşi amonificării. Circuitul oxigenului în natură. de nitrificare. 246 . Cir- Fig. Azotul fixat de către bacterii este inclus ulterior în componenţa aminoacizilor. Azotfixatorii anaerobi fixează azotul în lipsa oxigenului. care în funcţie de necesităţile în oxigen se împart în azotfixatori aerobi sau asociativi şi azotfixatori ciativi asigură fixarea azotului fără interacţiunea directă cu A/2O plantele superioare. acizilor nucleici şi a altor compuşi organici. Reîntoarcerea azotului în atmosferă are loc ca urmare a proceselor de denitrificare: reducerea nitriţilor până la oxizi de azot şi azot molecular. . Agenţi ai amonificării sunt diverse specii de bacterii.azotfixatori liberi. anaerobi. Mfriffcarea Amonificarea NO.a. Reprezentanţi tipici ai acestui grup sunt unele specii din genul Clostridium. Circuitul azotului în natură.

Apele continentale (fluvii. Astăzi omul este un factor important al evoluţiei vieţii pe planeta noastră. După utilizarea lui în procesele de respiraţie el se întoarce în atmosferă sub formă de CO2. utilizat de plantele verzi în procesul de fotosinteză. Examinând îndeaproape consecinţele activităţii omului contemporan.3 mln km3. el fiind parte componentă a multor compuşi organici şi minerali. Astfel a apărut noţiunea de noosferă (sfera raţiunii). sau numai 0. Amploarea influenţei lui asupra proceselor biosferice a crescut şi mai mult o dată cu perfecţionarea forţelor de producţie şi centralizarea activităţii economice. ape freatice) constituie 8. Totodată dezvoltarea intensă a encefalului şi a reflexelor asigurate de acesta a sporit considerabil capacităţile omului de a influenţa direct sau indirect procesele din biosferă. Devenind stăpân pe diferite forme de energie. din momentul diferenţierii de la regnul animal.38 circuitul apei în natură. lacuri. continuă să depindă direct de condiţiile mediului înconjurător.6% din cantitatea totală de apă. Circuitul apei în natură. Descrieţi după fig. catalizatorul şi stabilizatorul reacţiilor biochimice. 3. Restul apei din biosferă îl reprezintă vaporii din atmosferă. NOŢIUNE DE NOOSFERĂ Omenirea. din care cea mai mare parte (-97%) este concentrată în mări şi oceane.Fig. 3. I. Vernadski a arătat importanţa trecerii de la concepţia dominanţei asupra naturii la cea de interacţiune cu ea. omul a schimbat simţitor structura scoarţei pământului şi circuitul biosferic al atomilor. întemeietorul ştiinţei despre biosferă V. 3. 3. cuitul oxigenului este destul de complicat {fig.38. care reprezintă biosfera transformată de 247 . iazuri.37). Biosfera conţine circa 1 350 mln km3 de apă. Circuitul apei Apa reprezintă substratul fundamental al activităţilor biologice. apa inclusă în biomasa organismelor vii.

tone ră provoacă un efect opus. Astăzi termenul de noosferă este unanim acceptat pe plan mondial. praf. Savanţii au calculat că temperatura Pământului în viitorul apropiat se poate mări cu 0. sporind astfel capacitatea de reflectare a pământului.. Aceasta va duce la creşterea nivelului Oceanului Planetar. Acest fenomen a fost numit efect de seră. Sporirea conţinutului de praf şi fum în atmosfemln.raţiunea umană. însă reţine căldura emanată de la suprafaţa pământului. De exemplu. 5000Predominarea acestor procese poate duce la răcirea bruscă şi la instalarea unei noi perioadeglaciale. Fostul bloc estic 3000Un poluant chimic periculos al atmosferei este 2000SO. 248 . în ultimii 100 de ani cantitatea de dioxid de carbon în atmosferă s-a mărit cu 10-15%. 4. El se elimină la arderea cărbunelui. Trecerea biosferei în faza de noosferă cu în îmbinare capacităţile materiale şi intelectuale ale omului fac posibilă revenirea la echilibrul dinamic natural. Creşterea cantităţii de condiţiile de viaţă ale oamenilor. Poluarea atmosferei Principalul furnizor de poluanţi ai atmosferei sunt întreprinderile industriale. Particulele mecanice 6000 reflectă razele solare. constituind o etapă superioară de interacţiune a societăţii umane cu natura.5-1 °C ca urmare a efectului de seră. 2" petrolului. Trecerea la noosferă presupune folosirea raţională şi ştiinţifică a bogăţiilor naturale. Creşterea temperaturii medii anuale în straturile inferioare ale atmosferei poate cauza topirea gheţarilor din Antarctida şi Groenlanda. Astfel. coborând temperatura lui. modificarea climei ş.39. CO2 lasă să treacă liber razele de undă scurtă. Cel mai mult praf elimină în atmosferă uzinele de ciment. în asociere cu praful şi fumul. cuprului. iar pe de altă parte generează fenomene globale destul de complexe. generează formarea 1950 1960 1970 1980 1990 2000 ani smogului . cenuşă. 3.04%. fapt ce ar asigura recuperarea a tot ce a fost sustras din natură.a. la topirea fierului. funingine. Concentraţiile înalte ale acestui gaz.ceaţă toxică care înrăutăţeşte brusc Fig. deşeuri gazoase. în 4000prezent se studiază bilanţul termic al pământului în perspectiva dirijării lui. timp de 24 de ore în centrele industriale se depun ~11 de particule de praf pe 1 km2. constituind la finele secolului XX 0. ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA Activitatea gospodărească a omului şi-a lăsat amprente asupra principalelor învelişuri ale Terrei. la fabŢările Industrializate 1000ricarea H2SO4 şi este cauza principală & ploilor acide. Pe de o parte creşterea conţinutului de CO2 în atmosferă se răsfrânge pozitiv asupra productivităţii plantelor. Ele elimină în atmosferă particule nearse de combustibil.

în sprayuri. mercurul . în procesul descompunerii freonilor sub acţiunea razelor ultraviolete se elimină clorul şi fluorul care interacţionează cu ozonul. dar şi a celor viitoare. cuprul. utilizaţi pe larg în menaj şi industrie. Ca urmare stratul de ozon se poate micşora. Substanţele radioactive nimeresc în atmosferă şi la fabricarea armei atomice. dintre care apa uscatului constituie doar 90 mln km3. Americii de Nord.a dafniilor şi ciclopilor. 3. în prezent nu mai trezeşte îndoială faptul că şi cea mai mică doză de radiaţie ionizantă este periculoasă pentru tot ce e viu. hidrosfera conţine 1. Observările au arătat că în zonele cu o poluare radioactivă moderată creşte morbiditatea prin leucemie. la producerea semiconductorilor. Surse de poluare radioactivă sunt experienţele cu bombele atomice şi de hidrogen.plumbul. la funcţionarea reactoarelor atomice.a peştilor. Apa este cea mai răspândită substanţă de pe Terra. provocând diferite boli grave. Australiei. Ele acoperă suprafaţa apei cu o peliculă subţire de circa IO 4 cm. întrucât mările şi oceanele ocupă 70% din suprafaţa globului. de 5 mg/l .39 creşterea cantităţii de deşeuri gazoase aruncate în atmosferă. fierul. Deficitul de apă potabilă înregistrat în prezent la scară mondială este generat atât de creşterea consumului. Sursa acestor poluanţi sunt întreprinderile industriale situate pe malurile bazinelor acvatice. Poluarea apelor . Acumulându-se în corpul animalelor acvatice. Astfel. cauzat de acţiunea razelor ultraviolete care nu vor mai fi reţinute de stratul de ozon. Propuneţi câteva măsuri de reducere a acestor deşeuri.de asemenea sunt un poluant foarte periculos. Sărurile metalelor grele . apariţia „găurilor de ozon" a fost constatată deasupra Antarctidei. Reducerea grosimii stratului de ozon. Se ştie însă că apele sărate ale mărilor şi oceanelor sunt folosite într-un volum foarte limitat de către om. Destul de periculoasă pentru om şi celelalte fiinţe vii este poluarea aerului cu freoni. se creează impresia că resursele acvatice sunt inepuizabile. iar obţinerea apei potabile pe contul precipitaţiilor atmosferice şi a topirii gheţarilor este extrem de limitată. împiedicând astfel schimbul normal de gaze dintre apă şi aer.Studiaţi după fig. de 3 mg/l . Detergenţii încetinesc cu mult şi procesele de autoepurare a bazinelor acvatice. cât şi de poluarea ei. fiind una din cauzele principale ale mutaţiilor. Cei mai răspândiţi poluanţi al apelor sunt petrolul şi produsele petroliere care ajung în apă în timpul accidentelor la transportare. Ea prezintă pericol nu numai pentru sănătatea şi viaţa generaţiilor actuale.4 mlrd km3 de apă. la dezactivarea deşeurilor radioactive etc. Concentraţia de detergenţi în apă de 1 mg/l provoacă moartea microorganismelor planctonice. Cea mai periculoasă pentru om este poluarea radioactivă a atmosferei. aceşti ioni ajung şi în corpul omului. Drept urmare animalele acvatice se sufocă din lipsa de oxigen. Un alt poluant al apelor sunt detergenţii sintetici. Aceştia sunt folosiţi în instalaţiile frigorifere. Aceasta va duce la creşterea morbidităţii prin cancer de piele. unor raioane ale Eurasiei.

5. Anual aceste 1940 1900 1920 1960 1980 ape spală cantităţi considerabile de humus. Surplusul acestora asigură înmulţirea în masă a algelor (cianofitelor). eliminând produse -^ toxice pentru celelalte vieţuitoare. El este cauzat de acumularea în apă a unor cantităţi enorme de substanţe biogene. O altă cauză a degradării solurilor este administrarea nereglementată a îngrăşămintelor minerale şi organice. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE Fenomenele negative ale activităţii omului enumerate mai sus nu pot fi tratate cu indiferenţă. predominarea în componenţa aso2500 lamentelor a culturilor prăsitoare şi lipsa măsurilor antierozionale corespunzătoare cauzează 2000 eroziunea solurilor. reFig. Creşterea extracţiei de ducând astfel substanţial productivitatea păbogăţii subterane. 3. Studiaţi după fig. 3. Aici au fost semnate acorduri în vederea reducerii emisiilor de gaze de seră şi au fost luate un şir de măsuri în vederea protecţiei mediului ambiant. întrucât ele prezintă un pericol real pentru existenţa de mai departe a vieţii pe Terra. întrucât animalele acvatice nu reuşesc să le oprească înmulţirea.un fenomen deosebit de dăunător pentru organismele acvatice. în ultimii 100 de ani apro1600 ximativ 2 mlrd ha de pământuri arabile au fost 1500 scoase din circuitul agricol ca urmare a eroziunii 1200 acestora. în „Declaraţia de la Rio" şi „Agenda 21" au fost elaborate principiile directoare referitoare la modul 250 . Primul pas în frânarea acestor fenomene şi ameliorarea sănătăţii planetei noastre 1-a constituit recunoaşterea proporţiilor dereglărilor în echilibrul biosferic. Drept dovadă serveşte participarea conducătorilor a 118 state ale lumii la Summitul din 1992. Gradul înalt de valorificare.Poluarea apei cu diferite deşeuri industriale şi agricole provoacă „înflorirea apei" ^ . algele încep să se descompună. mânturilor. Astfel se manifestă procesele de eutroficare a "s bazinelor acvatice. poluarea lor cu deşeuri industriale. 1000 800 Pentru republica noastră este caracteristică eroziunea provocată de apele rezultate de pe urma ploilor şi a topirii zăpezilor.40. Starea solurilor Pe parcursul ultimelor secole se constată 3000 degradarea continuă a solurilor.40 creşterea extracţiei de bogăţii subterane şi stabiliţi legătura cu procesele de degradare a solurilor. Conducătorii majorităţii statelor industrial dezvoltate au conştientizat amploarea şi gravitatea consecinţelor acţiunii factorului antropogen.

Aceasta trebuie să se bazeze pe păstrarea coraportului dintre ramurile economiei naţionale în funcţie de potenţialul schimbului de materie şi energie din ecosistemele locale. îngrăşămintelor. • reglementarea şi limitarea strictă a eliminărilor poluanţilor. Tehnologia fără deşeuri de utilizare a apei.în care ţările ar putea realiza Râu dezvoltarea durabilă. 3.41. Direcţia principală de dezvoltare a industriei o constituie aplicarea tehnologiilor fără deşeuri. energia cinetică a oceanului. în conformitate cu strategia DezvolAprovizionarea cu apă tării Durabile a Omenirii. legat de Fig. • ecologo-genetic. 6. în agricultură. dictat de necesitatea participării civilizaţiei la soluţionarea acestor probleme. se cere elaborată şi aplicată în practică ideea agriculturii durabile. PĂSTRAREA BIODIVERSITAŢII Fiecare specie reprezintă un produs al evoluţiei şi posedă un genofond irepetabil. Dispariţia unor specii şi apariţia altora este un fenomen inevitabil şi 251 . • elaborarea şi implementarea (fîg. fără eliminarea apelor reziduale şi fără emisie de substanţe nocive în atmosferă. • folosirea mai raţională a resurselor naturale şi reciclarea deşeurilor obţinute la prelucrarea lor. vântului. Ele prevăd utilizarea complexă a materiei prime într-un ciclu închis. Dintre acestea pot fi enumerate: • dobândirea mai completă a resurselor naturale. necesitatea menţinerii echilibrului biologic dintre om şi biosferă în condiţiile poluării globale a mediului. • social-politic. Păstrarea biosferei şi perpetuarea omenirii este posibilă doar cu condiţia aplicării în practică a noilor realizări tehnologice. De aici şi necesitatea protecţiei oricărei specii şi a ecosistemelor naturale în ansamblu. 3. se evidenţiază trei aspecte ale soluţionării problemelor globale: « tehnico-economic . cea a izvoarelor termale).41) pe larg a resurselor energetice nepoluante (energia soarelui. pentru a ieşi din impasul provocat de efectul negativ al aplicării abuzive a pesticidelor.care prevede planificarea dezvoltării de perspectivă a ţărilor ţinând cont de caracterul limitat al resurselor naturale. în prezent au fost elaborate diverse tehnologii industriale în care sunt prevăzute economisirea resurselor naturale.

cea de a doua ediţie cuprinde un număr mai mare de specii ameninţate cu dispariţia. 3. când dispariţia speciilor a început să fie confirmată oficial. Cu acest scop se organizează rezervaţii naturale.1900.42-3.1700.1650. încât s-ar exclude periFig. Pentru a atrage atenţia maselor largi asupra stării dezastruoase a speciilor pe cale de dispariţie. Omul -125 însă a grăbit acest proces (fig. 3. parcuri şi alte arii protejate la nivel de stat.legic. durata medie a vieţii unei specii de păsări era de circa -150 2 mln de ani. Din -100 1600. iar în 2002 . Pieirea majorităţii acestor specii este legată de activitatea omului.1750. 35 •ffi y 30 to •6 g S 25 0 20 imărul de sp( A 0 252 J * y A 1/ 1 • 1600.1950 1649 1699 1749 1799 1849 1899 1949 2000 Fig. Din păcate. de mamifer . colul dispariţiei. El are loc la schimbarea condiţiilor climatice. relaţiilor de concurenţă şi decurge foarte lent.42. au dispărut 94 specii de păsări şi 63 specii de mamifere. landşafturilor. Până la apariţia omului.43). Ritmul dispariţiei speciilor. în 1976 a apărut prima ediţie a Cărţii Roşii a Republicii Moldova.1800. 3. -25 Sarcina principală a protecţiei speciilor rare şi pe cale de dispariţie constă în crearea de condiţii favorabile de viaţă în care specia s-ar înmulţi în aşa măsură.cea de a doua. .1850.600 mii de ani.43. Creşterea pe parcursul anilor a numărului de specii dispărute. acestea se includ în Cartea Roşie.

c) măsuri concrete de îmbunătăţire a situaţiei. d) poluarea aerului cu freoni. a) circuitul H2O c) circuitul N2 b) circuitul O2 d) circuitul C. P 6. 7. 2. b) în hidrosferă viaţa este răspândită în toată grosimea ei. b) ploile acide. circuit biogeochimic. argumentări. Alcătuiţi un grafic. mmmmmm 253 . d) este la înălţimea de (30-35 km). d) 15 km.ternul 3 1. o schemă ce ar reprezenta corelaţia dintre: a) biomasă şi suprafaţa oceanului planetar. Alcătuiţi un eseu structurat la tema: „Circuitul substanţelor în natură". Explicaţi noţiunea de dezvoltare durabilă. Definiţi noţiunile de: biosferă. b) 10 km. b) biomasă şi suprafaţa uscatului. experimente.13% d)15% e) Selectaţi intrusul: a) în biosferă organismele vii sunt răspândite neuniform. 8. analize.5 km. _ b) Stratul de ozon: a) reţine razele infraroşii. postere. Analizaţi tehnologiile industriale care urmăresc economisirea resurselor naturale şi legile ce prevăd protecţia mediului. 4. e) explicaţii prin calcule. c)2. Selectaţi răspunsurile corecte: C_ a) Rădăcinile plantelor se afundă în sol până la: a) 5 m. -L. Enumeraţi componentele biosferei. actualitatea temei studiate. Explicaţi noţiunea de noosferă. Proiectul trebuie să conţină: a) analiză ştiinţifico-ecologică. Alcătuiţi un proiect ecologic cu o tematică stringentă. 11. 3. c) poluarea radioactivă. d) Animalele şi microorganismele constituie 1% din biomasă uscatului. 9. proiecte. c) Plantele verzi constituie 5% din biomasă uscatului. Enumeraţi poluanţii apeîor şi descrieţi originea lor. 10. c) este la înălţimea de (16-20 km).i. 5. c) Selectaţi intrusul: Funcţiile biosferei sunt: a) gazoasă c) oxidoreducătoare b) de dispersie d) de concentrare d) Biomasă Oceanului planetar constituie: a) 72. Analizaţi ce reprezintă a) efectul de seră. b) cercetări. b) reţine razele ultaviolete. d) materiale.2% c) 2% b)0. 21? r~\ .

nn. IHemyHoe C. H. TeHeTHKa >KHBOTHbix. Lumina. PopovE. MocKBa. Jucova S. Xamm O. CoBeTCKaa 3v\uy\vs\onepy\ft 1989.1. Chişinău. FeHeTMKa. 1994. 1996. Jlo6aujee M. KnoHupoBaHne reHOB. L.. Bucureşti. Chişinău. 1975. 1974. Helevin N. MocKBa. 19. 1986. B. Covic M.XMMunecKue cpeflCTBa B3auMOflePicTBMfl >KHBOTHbix.qeMW<a PAMH. Dicţionar enciclopedic de genetică. Lumina. 3BonKDUMOHHoe yneHne. Lumina. V. 13.. Genetica şi bazele selecţiei. flofl peflaioţi/ieM ai<a. Chişinău. Caruzina I. M.. Chişinău. 15. 1998. 5. 1969. Andon C. Lumina. 14. F. 1990. Editura Cereş. M. Chişinău. Genetica diviziunii celulare. 1981. 25.. 3.. flporpecc. 1973. Editura Dacia. Tihomirova M. 28. M. 1981. Biologie şi genetică medicală. 254 . M. E. 1972. 2. 6. 1990. 1989. Cartea Moldovenească. Hoy3jH>K. Chişinău. K)cynoeA. A. 16. 7. MocKBa. F. Lumina. M3. Cluj-Napoca. KupuieHdnam 9\. Popa N. 1972. Cartea Moldovenească. 1988. 21.. V. Bucureşti. Ed. 1992. OcHOBbi reHeTMHecKOM w-i>KeHepnM. TeneproHbi . l/ISflaTenbCTBoneHMHrpaACKoroyHMBepcuTeTa. 1981. MocKBa. H. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Române. flpbirwna. Ecologie. 8. 20. Bagele geneticii. Mhiae-BemrioMoe C. LobaşevM. Bucureşti. SliusarevA. 17. 11. Gavrilă L. Chişinău. Medeedee H. PbiOmiH B. EunJ]>K. Lobanov A.. Ştiinţe ale naturii cu bazele ecologici. 1981. Vintilă loan. H.qaTej"ibCTBO HayKa. E. 1982.. 24. 1984. MocKBa.5nonornHecKMM 3Hi4MKnoneflnqecKMM cnoBapb. JJaHusn M. 22. didactică şi pedagogică. Ciocoi V. 1990. H. Biologie. Mutaţii genice.. 12. /?. Ei/ionorMH. fi FeHeTMKa c ocHOBaMM ceneKU.. 1969. Beceflbi no 6nonornu nona. 9. BHenqepHaa HacneflCTBeHHocTb. Gujov Iu. HOBOCM6MPCK. Acad. Cemova N. BâlovaA. Convorbiri despre genetică. P. Editions Casteilla. MocKBa. TaMHbie Tponbi HocuTenew CMepTM. Biologie/geologie. 10. 18.9\6noKoe A. Paris. Kolesova O. 4. Genetica şi selecţia în practica agricolă. MMHCK. Ceapoiu N. npodpeccopa B. Bbicwafl i±iKona. Ed. 23. MocKBa. 1986. V.. Citogenetica aplicată în ameliorarea grâului. Dăbală I. Culegere de probleme la genetica generală şi medicală. BbicLuafl wKona. VatiC. MMHCK. MocKBa. Bucureşti. 1989. Lumina.

Obiectul de studiu şi importanţa 2. Ecologia şi protecţia naturii 1. Ecologia ecosistemelor 5. Genetica omului 13. ()riginea şi evoluţia omului Capitolul IU. Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă r 6. I storia dezvoltării concepţiilor evoluţioniste 144 156 174 180 2. Bazele învăţăturii despre biosferă Viografie selectivă 192 196 214 228 242 254 255 . Evoluţia omului . înmulţirea organismelor i 3. Dezvoltarea vieţii pe Pământ 4. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9. Evoluţia organismelor pe Terra. Ecologia. Genetica şi ameliorarea Capitolul II. Genetica .ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor i 5. Interacţiunea genelor. încrucişarea monohibridă ( 7.Capitolul I. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul //. Dezvoltarea individuală a organismelor i 4. încrucişarea polihibridă 1 4 14 24 38 45 54 70 80 89 97 106 119 131 8. Variabilitatea organismelor 12. Ecologia organismelor 3. Ecologia populaţiilor 4. Mecanismul evoluţiei 3. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom 10. înmulţirea celulelor \2. Bazele geneticii şi reproducerea organismelor r 1.