î

¥©L©i©P

manual pentru clasa

XII-

CZU 57 (075.3) V87

Manualul a fost elaborat conform Curriculum-ului naţional pentru învăţământul liceal

Lucrarea a câştigat concursul Ministerului Educaţiei pentru elaborarea manualelor din ciclul liceal şi a fost aprobată spre editare prin Ordinul nr. 613 din 31 decembrie 2003 al ministerului educaţiei al Republicii Moldova

Comisia de evaluare: Constantin Andon, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Maria Duca, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Tamara Pârău, profesor şcolar, grad didactic I

Recenzenţi: Constantin Subotin, inspector şcolar la DEŞTS al municipiului Chişinău Ion Golubenco, profesor şcolar, grad didactic I

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin editurii Lumina.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Voloşciuc, Leonid Biologie: Man. pentru ci. a XII-a /Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe; Min. Educaţiei al Rep. Moldova. - Ch.: Lumina, 2004 (Combinatul Poligr.) - 256 p. ISBN 9975-65-194-1 57 (075.3)

ISBN 9975-65-194-1

© Editară Lumina, 2004 © Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe, text; imagini, 2004

mmsmt i.

I. înmulţirea celulelor înmulţirea organismelor Dezvoltarea individuală a organismelor 4. Genetica - ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă 6. încrucişarea monohibridă. încrucişarea polihibridă 8. Interacţiunea genelor. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul II. Variabilitatea organismelor 12. Genetica omului 13> Genetica şi ameliorarea

ÎNMULŢIREA CELULELOR
1 CICLUL CELULAR Şl MITOTIC 2 MITOZA 3 MEIOZA

1. CICLUL CELULAR Şl MITOTIC Ciclul celular Unitatea structurală şi funcţională a organismelor vii este celula. Capacitatea acesteia de a se autoreproduce prin diviziune asigură creşterea şi dezvoltarea organismelor dintr-o singură celulă. Pe măsura dezvoltării organismului, o parte din celule se specializează la îndeplinirea unei anumite funcţii şi încetează să se mai dividă, de exemplu neuronii. Celulele unor ţesuturi (epitelial, hematogen ş.a.) păstrează însă capacitatea de dividere. Astfel, observările au arătat că în fiecare secundă în ficat şi splină sunt distruse circa 2,5 mln de eritrocite şi tot atâtea apar în măduva roşie a oaselor (ţesut hematogen). Celulele care păstrează capacitatea de a se divide într-un organism adult sunt numite tronculare. Cele două celule-fiice formate în urma diviziunii celulei tronculare au o soartă diferită: una se diferenţiază într-o celulă specializată şi pierde capacitatea de a se divide, iar cealaltă moşteneşte caracterul celulei-mamă. Datorită acestui fapt, rezerva de celule tronculare se menţine la un nivel constant. La plante capacitatea de a se divide o păstrează celulele ţesuturilor embrionare localizate în vârful tulpinilor şi al rădăcinilor, de-a lungul tulpinii, la baza peţiolului frunzei. Ele asigură creşterea plantelor în lungime şi grosime, restabilirea anuală a organelor ce pier. Durata vieţii celulei de la naştere în urma diviziunii celulei-mamă şi până la propria diviziune sau moarte reprezintă ciclul celular sau vital. La organismele monocelulare şi la celulele ce nu se divid din momentul apariţiei lor ciclul celular coincide cu durata vieţii organismului.

Ciclul mitotîc
Etapa de pregătire a celulei către diviziune (interfaza) şi diviziunea propriu-zisă (mitoza) alcătuiesc ciclul mitotic al celulei. Ciclul mitotic al celulelor care îndată după formarea lor se supun diviziunii, coincide cu ciclul celular. Interfaza ocupă cea mai mare parte a ciclului mitotic şi cuprinde trei perioade (fig. 1.1): presintetică (GJ, sintetică (S) şi postsintetică (G 2 ). Acestea au o durată diferită şi sunt marcate de desfăşurarea anumitor procese. Perioada 4

resintetică (G,), cea mai de lungă durată erioadă a interfazei, se caracterizează prin nteza de ARN şi proteine, dublarea numărului £ ribozomi şi mitocondrii. în perioada sintecă (S) continuă sinteza de ARN şi proteine, re loc dublarea cromozomilor în baza replicării loleculelor de ADN. Urmează perioada postintetică (G 2 ), în care celula se pregăteşte emijlocit pentru diviziune: se acumulează nergie prin sinteza de ATP, se dublează lastidele, centriolii. Interfaza este urmată de iviziunea propriu-zisă a celulei - mitoza.
2. MITOZA

Fig. 1.1. Perioadele ciclului mitotic.

Amintiţi-vă după fig. 1.2 şi 1.3 alcătuirea celulei vegetale şi animale. Observaţi asemănările şi deosebirile. Mitoza se compune din două etape: diviziunea nucleului - cariochineza - şi ziunea citoplasmei - citochineza.

' Cariochineza

Morfologia cromozomilor. Rolul central în diviziunea nucleului revine cromozoov. Ei prezintă formaţiuni filamentoase localizate în nucleu, constituite la sfârşitul ;rfazei din două copii longitudinale formate în perioada sintetică - cromatide 1-1.4). Acestea sunt unite printr-un corpuscul mic sub formă de punct sau granulă, lit centromer. în funcţie de localizarea centromerului deosebim trei tipuri de lozomi cu o configuraţie spaţială diferită:
perete celular ribozomi nucleol nucleu por nuclear mito'condrie centrioli aparatul Golgi membrană membrană vacuolă reticul endoplasmatic granular cloroplast nucleu nucleol aparatul Golgi mitocondrie

r eticul doplasmatic [granular

Alcătuirea celulei animale.

Fig. 1.3. Alcătuirea celulei vegetale.

gulaţia secundară. 1. cu excepţia celor Fig.drozofilă. toate celulele din corpul omului (celulele somatice). Unii cromozomi pot avea Fig.are forma de cârlig. B.centromerul ocupă o poziţie centrală. 1. cromozomi al celulelor somatice ale unui organism concret caracterizat printr-un anumit număr. Celulele ce compun corpul indivizilor oricărei ' + *»* \^-*.sexuale. cromozomii omologi sunt morfologic identici. Numărul de cromozomi din celulele somatice reprezintă garnitura diploida (se notează 2ri).cromatide.ADN. fiind numiţi omologi {tab. Un astfel de cromozom capătă iu forma de bastonaş. relativ stabil. 3 .1). Structura cromozomului. 4 . una sau mai multe strangulaţii secundare. Zii centromerul fiind deplasat de la poziţia centrală. în cariotip se disting două tipuri de cromozomi: autozomi şi cromozomi sexuali.1 GARNITURA DIPLOIDA DE CROMOZOMI A UNOR SPECII DE PLANTE Şl ANIMALE SPECIA DE PLANTE GARNITURA DIPLOIDA Ceapă Porumb Ovăz Roşii Căpşun Orz 16 20 42 24 56 14 1 I I sAALE GARNITURA DIPLOIDA Muscă-de-casă Găină lepure-de-casă Oaie Cimpanzeu Om 12 78 44 54 48 46 .satelit. C ultrastructura cromozomului: 1 cel puţin una dintre acestea este suficient de centromer (strangulaţia primară).stranreprezintă satelitul cromozomului dat {fig. Setul de cii: 1 .4). 1.tipurile de cromozomi. adâncă.somon. în celulele sexuale se conţin de două ori mai puţini cromozomi decât în cele somatice. 1 O : " • Tabelul 1. 5 . 2 . Locul amplasării centromerului reprezintă B strangulaţia primară. formă şi dimensiuni este numit cariotip. specii de plante sau animale conţin un anumit număr de cromozomi. De exemplu.4. De regulă. 1. conţin 46 de cromozomi. c) acrocentric . Cromozomii garniturii diploide sunt perechi. 3 . Cariotipurile diferitelor specii prezintă deosebiri cantitative şi calitative {fig. ambele braţe fiind egale: b) submetacentric . porţiunea de cromozom separată de ea 2 .5).are braţe vădit inegale.la om.a) metacentric .gălbenuş. 4 . Dacă A . tipic pentru specia dată.5. iar cel redus pe jumătate din celulele sexuale -garnitura haploidă (se notează n). Cariotipul diferitelor spe.20. iar cele ce compun organele porumbului . Cu | 2 J» Ijj |4 întrucât centromerul este situat mai aproape de J F f | jf 3 unul din capete. 1.

Scheletul cromozomilor îl constituie ADN-ul şi proteinele. de regulă. La ele fusul de diviziune apare la poli sub formă de „scufie polară". în celulele plantelor superioare centriolii nu au găsiţi. Fazele diviziunii mitotice a celulei: A . metafaza.reprezentarea schematică a fazelor mitozei. ndiţionează polarizarea celulei. Fazele mitozei. Compoziţia chimică a cromozomilor. 1. Creşte şi viscozitatea ei. B . răsucite una în jurul celeilalte. Separarea centriolilor . Profaza se caracterizează printr-un şir de procese ce au loc în citoplasmă şi nucleu. cromozomii se transformă în corpusculi compacţi vizualizaţi sub microscopul optic şi care se deplasează uşor fără să se amestece între ei.vi F/g. în vecinătatea nucleului. anafaza şi telofaza (fîg. în desfăşurarea mitozei se disting 4 faze care se succed .onsecutiv: profaza. amintind o respingere reciprocă. Depărtarea lor întotdeauna are loc pe o linie dreaptă. . Pe măsura îndepărtării centriolilor. amplasaţi. în compoziţia cromozomilor au fost identificaţi acizii nucleici (ADN.6. fierului ş. încep să se deplaseze spre polii opuşi ai celulei. unii fermenţi.fazele mitozei văzute la microscopul optic. Ca urmare a spiralizării continue a cromatidelor.6). Centriolii. între ei în citoplasmă se conturează un mănunchi de fire care formează fusul de diviziune. proteinele. în nucleul profazic fiecare cromozom constă din două cromatide..a. Presiunea de turgescenţă a citoplasmei creşte datorită cărui fapt celula ide să capete o formă sferică. cantităţi neînsemnate de lipide şi compuşi anorganici ai calciului. La sfârşitul profazei membrana nucleară izolvă şi cromozomii se repartizează liber în citoplasmă. 1. ARN).

La cele vegetale. fusul de 1" diviziune se definitivează şi în alcătuirea lui se conturează două grupe de fire.în metafază cromozomii se amplasează cu centromerele strict în planul i~ ecuatorial al celulei. O dată cu atingerea de către cromozomi a polilor opuşi ai celulelor începe faza finală a mitozei .telofaza. Fiecare alunecă pe filamentele fusului spre polii opuşi ai celulei. devenind complet libere. între timp. Stabiliţi mitoza cărei celule. invizibile la microscopul optic. Activitatea mitotică poate fi influenţată şi de hormoni. La unele animale celulele epiteliale se divid mai intens la întuneric decât la lumină. se formează nucleolii. De exemplu. 1. deoarece dă posibilitate de a studia cariotipul lui. care creşte de la centru în părţi până atinge pereţii celulei.6. Cromatidele separate devin cromozomi-fii. toţi centromerii se divid concomitent. vegetale sau animale. în timpul somnului activitatea mîtotică a diferitelor ţesuturi este mai mare decât în perioada de veghe. apoi în celulelefiice ele vor nimeri în cantităţi aproximativ egale. în natură se întâlneşte 8 . Argumentaţi răspunsul. în anafază cromatidele se separă şi în regiunea centromerului. Separarea cromatidelor este un proces destul de complex. Citochlneza După diviziunea nucleului urmează diviziunea citoplasmei. Tipurile regulate de diviziune ale celulelor. în mitoza descrisă mai sus diviziunea celulei este echivalentă şi simetrică.a. Acest tip de mitoza este numit simetric. Aceasta reprezintă un paşaport „11" specific al fiecărui organism. neelucidat pe deplin. formând placa metafazică.) şi variază de la 30 minpână la 3 h. datorită diviziunii acestuia. ' ^ Unele sunt continue şi se întind de la un pol la altul. este prezentată pe fig. Durata ciclului mitotic depinde de mai mulţi factori (tipul ţesutului. pe locul plăcii metafazice apare fmgmoplastul. rămânând legate în regiunea centromerului. în celulele animale citoplasmă se divide prin strangularea corpului celulei de la periferie spre centru. constituind pivotul fusului. în O scurt timp braţele celor două cromatide ale fiecărui cromozom încep să se depărteze «" una de alta. factorii externi ş. Cel de-al doilea grup îl formează firele cromozomiale ce ajung de la pol până la ecuator. unde se fixează de părţile opuse ale centromerului cromozomului. Numărul acestor fire corespunde numărului de cromozomi. Cromozomii se despiralizează şi se transformă în filamente subţiri. starea fiziologică a organismului. De regulă. şi finalizează cu formarea a două celule-fiice identice. în jurul lor apare membrana nucleară. Dacă organitele au fost repartizate mai mult sau mai puţin uniform în volumul citoplasmei celulei-mamă.

însoţite de o singură replicare a ADN-ului. anafaza şi telofaza (fig. rezultând celule polinucleare. diviziunile urmează una după alta. S l a n d a s a l i v a r ă a drozofflei. sunt endomitoza. Astfel. . Endomitoza constă în dublarea numărului de cromozomi fără diviziunea citoplasmei sau a nucleului. Amitoza se reduce la diviziunea directă a nucleului fără formarea fusului de diviziune. politenia.7). toate fazele ciclului celular decad.8). meosis . Mitoză stă la baza procesului de creştere şi dezvoltare a organismelor. Acest tip de diviziune celulară este caracteristic organismelor monocelulare. Cea de a doua interfază practic lipseşte. Fenomenul de politenie se întâlneşte în celulele unor ţesuturi diferenţiate. Ea constă din două diviziuni consecutive . celulele ficatului. Importanţa biologică a mitozei. precum şi în celulele generaţiilor viitoare. când celulele-fiice nu sunt echivalente după dimensiuni şi cantitatea de citoplasmă. de exemplu în glandele salivare ale drozofilei. MEIOZA Tipuri neregulate de diviziune ale celulelor Fig. urmată de diviziunea citoplasmei. Prin amitoza se înmulţesc celulele tuberculului de cartof în creştere.reducţională şi ecuaţională. Cromozom gigantic din Meioza (de la gr. 1. 3. în celulele unor plante şi protozoare. mitoză asigură un număr constant de cromozomi în toate celulele organismului. cartilajului etc. ceea ce duce la mărirea diametrului cromozomului. Drept exemplu poate servi diviziunea zigotului la unele animale. metafaza.7. celulele peţiolului frunzei. precum şi al regenerării şi înmulţirii asexuate. Fiecare diviziune meiotică cuprinde cele patru faze ale mitozei descrise mai sus: profaza. Acest tip de diviziune are loc în celulele diferitelor ţesuturi ale plantelor şi animalelor. 1. celulelor tumorale.micşorare) este diviziunea celulelor sexuale. Diviziunea celulelor endospermului şi a sporilor are loc prin mitoză cu reţinerea citochinezei: nucleul se divide multiplu şi numai după aceasta se divide şi citoplasmă celulei. 1. endospermul gramineelor. Politenia reprezintă mărirea numărului de fire cromozomiale (cromoneme). în caz de politenie. Astfel se obţin celule cu un set mărit de cromozomi. în urma mitozei dintr-o celulă-mamă se formează două celule-fiice cu acelaşi număr de cromozomi ca şi celula-mamă. cu excepţia reproducerii firelor cromozomiale. Se formează aşa-numiţii cromozomi gigantici (fig.şi tipul de mitoză asimetrică. amitoza. Toate substanţele şi energia necesare pentru aceste două diviziuni se acumulează în interfaza I.

cromatidele cromozomilor omologi pot face schimb de sectoare omoloage. la drozofilă ea durează 4 zile. în desfăşurarea ei se delimitează cinci stadii.diachineză (stadiul separării fibrelor duble) 10 . în locul de contact. constituit din 4 cromatide. 1. în diplonem (stadiul fibrelor duble) îşi fac apariţia forţele de respingere reciprocă a cromozomilor. asigură noi combinaţii ale caracterelor părinteşti. La despărţirea braţelor cromozomilor. Acest fenomen. structura dublă a cromozomilor devine vizibilă: fiecare cromozom constă din două cromatide-surori reţinute împreună de către un centromer. Sub acţiunea acestora ei încep să se depărteze pornind de la regiunea centromerului şi continuând spre capete. în zigonem (stadiulfibrelor ce se contopesc) are loc conjugarea cromozomilor omologi: atragerea şi alipirea lor reciprocă. în unele locuri se formează figuri ce amintesc litera grecească %. uneori de la centromer. Doi cromozomi omologi formează un bivalent. Numărul hiasmelor se micşorează treptat pe măsura deplasării respingerii cromozomilor spre capete. Astfel. numit crossingover (fig. De exemplu. soldată cu scurtarea şi îngroşarea lor. şi continuă pe toată lungimea lor. Durata conjugării cromozomilor depinde de specie.mai mult de două săptămâni. numite hiasme.8. Diviziunea redacţională Profaza I este cea mai de lungă durată şi mai complicată fază a meiozei. după principiul corpurilor cu sarcină electrică de acelaşi semn.metafaza I anafaza I telofaza I motafma I metataza II anafaza II telofaza II Fig.9). Cel de-al treilea stadiu -pachinem (stadiulfibrelor groase) corespunde spiralizării cromozomilor conjugaţi. Unirea cromozomilor începe de cele mai multe ori de la capete. Reprezentarea schematică a fazelor meiozei. în leptonem (stadiul fibrelor subţiri) începe spiralizarea cromozomilor datorită cărui fapt ei pot fi vizualizaţi sub microscopul optic. 1. în ultimul stadiu al profazei I . la om .

dar bivalenţi tetracromatidici. O 11 . telofaza I nu este succedată de citochineză. în urma citochinezei. 1. Datorită meiozei. ceea ce face posibilă menţinerea numărului constant de cromozomi în toate generaţiile fiecărei specii. Urmează metafazalm care. cromozomii omologi alunecă pe firele fusului spre polii opuşi. în citoplasmă se află nu cromozomi bicromatidici. din fiecare celulă se formează două celule haploide. spre fiecare pol se îndreaptă un set haploid de cromozomi care conţine câte un cromozom bicromatidic de la fiecare pereche de cromozomi omologi. plasmă. spre deosebire de metafaza mitozei. Firele discontinue ale fusului de diviziune de la ambii poli ai celulei se fixează de centromerele fiecărui cromozom bicromatidic: se formează placa metafazică. Urmează telofaza I. Ca urmare a dizolvării membranei nucleare.ecuaţională. în anafaza II spre polii celulei se îndreaptă cromatide. în urma fecundării se restabileşte garnitura diploidă (2ri). îndreptându-se spre centrul celulei. bivalenţii trec în cito. Bivalenţii se aliniază cu centromerele în planul ecuatorial al celulei. ceea ce asigură o varietate mare de combinaţii ale cromozomilor materni şi paterni în setul haploid al viitorilor gârneţi.bivalenţii sunt maximal spiralizaţi.9. Ca urmare. urmează cea de-a doua diviziune meiotică . Drept urmare. Ca urmare. celulele sexuale (gârneţii) au un număr haploid de cromozomi (n). în anafazal. Schema crossing-overului. După o scurtă interfază. cu unica deosebire că nucleele care o suportă conţin un set haploid de cromozomi bicromatidici. în majoritatea cazurilor.Fig. numărul lor corespunde garniturii haploide. în care dublarea cromozomilor nu mai are loc. Rezultatul final al meiozei sunt patru celule haploide. Meioza asigură şi o varietate a informaţiei ereditare ca urmare a crossing-overului şi combinării libere şi independente a cromozomilor materni şi paterni în anafaza I. în urma diviziunii centromerilor. prima diviziune se soldează cu formarea unei celule cu două nuclee. Diviziunea eciiaţională Ce-a de a doua diviziune meiotică decurge după tipul mitozei simetrice. întrucât ei continuă să fie legaţi prin hiasmele de la capete. când cromozomii ajunşi la polii celulei se despiralizează uşor. care devin ulterior cromozomii-fii. Comportarea cromozomilor neomologi în anafaza I este absolut independentă. Importanţa meiozei.

B a) perioada presintetică b) perioada sintetică c) perioada postsintetică 1) are loc autodublarea ADN-ului 2) are loc biosinteza de proteine. 5) cromozomii constau din o cromatidă. d) ribozomi. b) selectaţi organitele care se autodublează: a) plastide. I 4. b) lizozomi.dacă ac este corect D . c) centrioli. d) ribozomi. se dublează plastidele. cJ) participă la transportul substanţelor. Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-!. 2. c) nucleu. 5.1. centrozomul: 4) cromozomii constau din 2 cromatide. c) plastide. d) centrioli. Enumeraţi şi caracterizaţi etapele ciclului mitotic. Definiţi noţiunea de ciclu vita! ai celulei. 3) se acumulează energie. 3. d) selectaţi funcţiile nucleului: a) conţine informaţie ereditară.dacă d este corect a) selectaţi organitele cu membrană dublă: a) nucleu. b) mitocondrii. c) selectaţi organitele cu membrană simplă: a) reticul endoplasmatic agranular. b) ribozomi. e) selectaţi organitele amembranare: a) plastide. Scrieţi: A . dublarea mitocondriilor. c) aparatul Golgi. b) participă la digestia celulară. ARN.dacă bd este corect G . DEOSEBIRILE DINTRE CELULA VEGETALĂ Şl ANIMALĂ "• 12 . b) mitocondrii. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. c) dirijează procesele din celulă.dacă abc este corect B . d) ribozomi.

7. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Celula" după următorul algoritm. 10. d) La sfârşitul meiozei celulele nou formate au numărul de cromozomi redus la jumătate. Completaţi spaţiile libere. deoarece profaza I este cea mai scurtă fază a meiozei. a) Celula . e) Bivalenţii au 4 cromatide. deoarece sunt alcătuiţi din 2 cromozomi omologi cu câte 2 cromatide. CAUZĂ-EFECT. deoarece este alcătuită din ADN. Explicaţi şi completaţi schemele de mai jos: 2nC interfază 1 nc- interfază 2c 12. b) Mitocondriile sunt constituenţi specifici plantelor. Explicaţi şi completaţi schema de mai jos: meioza II „ „ 2n2c interfază „ „ 2n2c meioza I meioza 14. 8. 11. b) Diversitatea celulelor în dependenţă de funcţie. c) Vacuolele sunt spaţii delimitate de membrane. Enumeraţi stadiile profazeî. ARN şi proteine. dacă ambele afirmaţii legate prin conjuncţia deoarece sunt corecte. f) Crossing-overul are loc în profaza I. Analizaţi esenţa endomitozeî. Enumeraţi tipurile de cromozomi după localizarea centromerului. 13 . deoarece nu se întâlnesc şi în celula animală. Explicaţi prin schemă originea cromozomilor omologi. g) Telofaza I a meiozei se deosebeşte de telofaza II. în se formează 2 celulefiice. în metafază se separă şi se deplasează spre poli. deoarece conţin suc celular. Scrieţi A. deoarece la etapa reducţională spre cei 2 poli migrează cromozomi bicromatidici. 13. în centriolii se deplasează spre poli. 9.unitate structurală a organismelor vii.6.dacă sunt incorecte. deoarece în telofaza I se formează 2 celule haploide. a) Cromatina face parte din nucleoplasmă. şi B .

în urma diviziunii lor mitotice.1NÎ CL OF 1 VAR/ETO7E4 TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR TIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR ?EA 1OR 2 ÎNMUL- 1. klon descendent).1 asexuată prin diviziune directă prin spori vegetativă 14 sexuată • conjugarea • fără fecundaţie • cu fecundaţie . de regulă. asexuat prin mitoză. VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR Durata vieţii oricărui individ în parte este limitată în timp. înmulţirea vegetativă se distinge printr-o varietate mare de forme. celulelefiice se divid şi ele. Toate tufele de căpşun crescute din stolonii tufei-mamă. Comun pentru toate este faptul că dintr-o celulă sau grup de celule. constituie un clon. se dezvoltă un nou organism asemănător întocmai cu cel matern. toate împreună alcătuind un clon. Totalitatea indivizilor "gemeni" ce provin pe cale asexuată de la un strămoş comun formează un clon (de la gr. Datorită proprietăţii universale a fiinţelor vii de a se înmulţi viaţa de pe Terra nu dispare. de asemenea. în cele din urmă pier. corpul hidrei poate fi fragmentat în circa 200 de părţi şi din fiecare se va dezvolta o nouă hidră. VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE Schema 1.1 tipurile de înmulţire ale organismelor vii şi deosebirile dintre ele. După ce ating dimensiunile caracteristice pentru formele adulte ale speciei date. Chiar şi arborii ce pot atinge o vârstă de 6000 de ani. Organismele unicelulare se înmulţesc. Amintiţi-vă după schema 1. La fel se înmulţesc şi bacteriile. De exemplu.

B Schema experimentului efectuat de Gurdon. 1.11). în 1968. a noilor metode de tratament. diagnosticul prenatal de asemenea se fac pe culturile de ţesuturi.2. vie a fost afectat de o boală virotică care poate duce la nimicirea lui.Posibilitatea dezvoltării unui organism dintr-o singură celulă a organismului-mamă a fost folosită de savanţi în scopul înmulţirii plantelor cu calităţi deosebite. Astăzi cultura de celule şi ţesuturi este folosită pe larg în cele mai diferite domeomorârea nii ale ştiinţei. se izola un grup de celule care se introcelule din mormoloc intestin duceau pe un mediu nutritiv. vaccinul împotriva căruia trebuie obţinut. Oiţa Dolly cu mamaMi rogat. De la planta. după ce a omorât nucleul lor.10. a obţinut mai multe clone ale unei broaşte care se asemănau întocmai (fig.1997 s-a născut Fig. în Scoţia la 23.Prin donare John Gurdon a obţinut realizată însănătoşirea soiurilor. ce prezenta interes pentru om. Astfel. din lăstari se izolează celule neafectate care se cresc pe medii nutritive speciale. din Presupunem că un soi de viţă de mai multe broaşte identice cu cea Johnimagine. în micropipetă prezenţa condiţiilor favorabile. Cultura de ţesuturi este folosită şi în medicină la obţinerea de vaccinuri. 1. obţinându-se astfel plante devirozate.11. De curând 15 .10). Clonarea se efectuiază şi în lumea animală. 1. acestea se înmulţeau prin dividere. prima oiţă clonată Dolly (fig. 1. savantul englez John Gurdon izolând jf J^ Wnt' nuclee din celulele intestinului unui mormoloc şi implantându-le în ovulele altor broaşte. Experimentarea noilor preparate farmaceutice. Pentru a preveni acest fenomen. în mormoloc nucleului baza culturii de ţesuturi poate fi B Fig. De exemplu. A . Cu acest scop cultura de ţesuturi animale este infectată cu un virus. Ulterior celulele-fiice se separau şi se cultivau pe medii diviziunea \zigotului aparte până la regenerarea plantei întregi. în 1907 au fost obţinute primele culturi de celule. După un anumit timp se recoltează substanţa produsă de celule ca răspuns la pătrunderea virusului.

gametogeneza . ca şi la celelalte mamifere.are loc în glandele sexuale corespunzătoare. Cel mai răspândit tip de înmulţire a animalelor este cea sexuată. 16 a) Spermatogeneza Spermatozoidul prezintă o celulă mobilă de dimensiuni relativ mici. Fiecare individ participă la formarea noului organism doar cu o celulă sexuală.13). de regulă. în care se conturează trei zone: de înmulţire. iar cel masculin . Aplicarea clonării la om este legată de un şir de probleme cu caracter etic şi moral. spermatozoidul omului are o lungime de 50-70 mcm. aceasta a fost adormită din cauza unei afecţiuni pulmonare incurabile.12. în fiecare din aceste zone se desfăşoară etapele .vezică urinară canal seminal veziculă seminală uretră penis acrozomă nucleu mitocondrii centriol > testicul Fig. de creştere şi de maturizare. Formarea spermatozoizilor {spermatogeneza) se desfăşoară în testicule . 1. Procesul de formare a gârneţilor . m Amintiţi-vă alcătuirea glandelor sexuale masculine după fig. în prezent.14). 1. Gametogeneza epididim testicul canal seminal lobi tub seminifer Fig. 1. 1. iar a crocodilului . testiculele constau dintr-un număr mare de tuburi seminifere {fig. Gametul feminin este ovulul. Alcătuirea unui spermatozoid.13. înmulţirea sexuată presupune prezenţa a doi indivizi de sex opus. în majoritatea ţărilor lumii s-au interzis cercetările privind donarea umană. Aparatul reproductiv masculin. gât şi coadă (fig.12. 1. 1. care afectează. numită gamet.30 mcm. Deşi forma lor diferă de la o specie la alta. ÎNMULŢIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR membrană coadă Fig. 2. La om.spermatozoidul. oile bătrâne. Structura schematică a testiculului.14. De exemplu. majoritatea au cap.glande sexuale masculine.

15. supuse în zona de maturizare diviziunii meiotice. citoplasmă amfibiile.este o celulă imobilă de dimensiuni relativ mari.ovulul . ca şi a testiculelor. Astnucieu fel de ovule formează peştii. ci. 1.15). Astfel. prin dividerea mitotică a celulelor localizate aici.18). 3) centrolecitale .17). 1. 1. După cantitatea şi repartizarea rezervelor de substanţe nutritive.corespunzătoare ale spermatogenezei {fig. transformându-se în spermatociţi de ordinul I.substanţa nutritivă este repartizată uniform în toată citoplasmă cu excepţia stratului periferic. Secţiune prin tubul şeminifer. fiecare dă naştere la două spermatide haploide. se nutritive pol disting 3 zone în care au loc vegetativ anumite etape ale ovogenezei telolecital centrolecital izolecital (fig. ovulele conţin şi substanţe nutritive. Sunt tipice pentru artropode. Pe lângă organitele celulare tipice. reptilele şi păsările. în zona de creştere spermatogoniile îşi măresc dimensiunile. iau naştere spermatogoniile. în urma primei diviziuni meiotice se formează două spermatociţi de ordinul II. a XII-a 17 .16): 1) izolecitale . Sunt caracteristice mamiferelor şi nevertebratelor cu un termen scurt de dezvoltare embrionară. 2) telolecitale dispun de o cantitate relativ mare de substanţe nutritive acumulate la un pol al ovulului (polul vegetativ). amplasată la periferia tubului seminifer. fi) Ovogeneza Gametul feminin . se disting mai multe tipuri de ovule (fig. Formarea ovulelor are loc în glandele sexuale feminine ovare (fig. 1. 1. Ele prezintă celule diploide care încep să se formeze o dată cu maturizarea sexuală şi continuă pe toată durata vieţii individului. în alcătuirea substanţe ovarelor. Tipurile de ovule. spermatogonii spermatociţi de ordinul 11 spermatociţi de ordinul II 1 S G spermatide 7 / sperrr spermatozoizi Fig. Ulterior din ele se dezvoltă spermatozoizii.16. Trecând cea de-a doua diviziune meiotică. începând cu peFig. dintr-o spermatogonie diploidă rezultă 4 spermatozoizi haploizi.conţin puţine substanţe nutritive repartizate uniform în citoplasmă ovulului. rioada embrionară şi până la I Biologie. 1. în zona de înmulţire.

acesta piere.18. unde sunt supuşi profazei I.uter şi vagin. 18 . iar cea mică . Sub influenţa hormonilor hipofizari şi ovarieni. Celelalte stadii ale primei diviziuni meiotice sunt suportate la atingerea maturizării sexuale (la 12-13 ani). 1. 1.iau naştere ovogoniile. A doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II are loc numai cu condiţia contopirii lui cu un spermatozoid. acestea se pregătesc pentru o posibilă sarcină. în scurt timp. trecând în cavitatea abdominală: are loc ovulaţia.19 gametogeneza la plantele cu flori şi la vertebrate. 1. Primul globul polar de asemenea se divide. Găsiţi asemănările şi deosebirile. Comparaţi după fig.ovociti de ordinul I fol icul ovarian vase sanguine ] ^-s 1 V^ trompă uterină ovogomu foliculi ovarieni Fig. prin diviziunea mitotică a celulelor de la periferia ovarelor .19 (II). comanda se anulează. Dacă fecundaţia nu are loc. Pe durata acestuia au loc transformări importante şi în alte compatimente ale aparatului reproducător feminin . Ovogeneza este un proces ciclic care la om durează 28 de zile. ovogoniile se transformă în ovociţi de ordinul I. Din diviziunea ovocitului de ordinul II rezultă ovotidia. în zona de creştere. fără vreun rol în reproducere. Fig. acumulând substanţe nutritive necesare pentru diviziunile ulterioare. dintre care trei degenerează şi doar una devine ovul (fig.17. celelalte degenerează. Aparatul genital feminin. dintr-un ovocit de ordinul I se formează patru celule haploide. Din diviziunea reducţională a meiozei rezultă două celule de mărimi diferite: celula mare este ovocitul de ordinul II.zona de înmulţire . ovocitul de ordinul II este captat de trompa uterină prin care se deplasează spre uter.globului polar. care se dezvoltă în ovul. Dacă fecundaţia nu are loc. 1. La om şi la unele mamifere ambele celule rămân unite între ele şi în această stare părăsesc ovarul. şi încă un globul polar. Ca urmare a meiozei. Fiecare ovogonie este inclusă într-o structură specială -folicul ovarian. ovociţii de ordinul I trec In zona de maturizare. Acest stadiu îl trec doar 40 000 de ovogonii. în total se formează circa 400 000 de ovogonii. Secţiune prin ovar. După ce ating un anumit nivel de dezvoltare. La alte animale cea de a doua diviziune meiotică urmează îndată după prima şi nu necesită prezenţa spermatozoidului. vârsta de 3 ani.

Formarea celulelor sexuale la plantele cu flori (I) şi la animale (II).Metafaza I O Metafaza f 8.19. sac embrionar oosferă spermatocit de ordinul I Metafaza I spermatociţi de ordinul II Metafaza II spermatozoizi \ globul polar I ovocit de j ordinul I ovocit de ordinul II ^^al doilea globul polar ovotidie i Spermatogeneza dividerea primului globul polar / ovul Ovogeneza Fig. 19 . 1.

acesta devine permeabil pentru spermatozoid. Fermentul. CL. unde şi are loc contopirea lor. Prezenţa mai multor spermatozoizi în trompa uterină este necesară pentru facilitarea fecundaţiei. 1. descompune substanţa ce încleie celulele din jurul ovulului. Astfel de animale sunt numite ovipare. la suprafaţa lui se formează membrana de fecundaţie care împiedică accesul altor spermatozoizi. întâlnirea spermatozoidului cu ovulul are loc în partea superioară a trompei uterine (Jig. Spermatozoizii ajung la destinaţie traversând vaginul şi uterul prin contracţia muşchilor uterului şi mişcările active ale cozii. 1. lucru de care se poate ţine cont la prevenirea sarcinii nedorite. La om şi unele mamifere. Ca urmare.are loc în ~1 a 3-a . deoarece îndată ce a fost semnalată prezenţa acestuia în ovul. Modificările survenite în uter sunt reflectate de oscilaţia ^> temperaturii bazale. B . A . In cazul fecundaţiei externe (peşti. Fecundaţi» O wS Amintiţi-vă ce prezintă procesul de fecundaţie şi tipurile de fecundaţie.I Membrana de la suprafaţa uterului se descuamează şi se elimină împreună cu sângele —1 provenit din leziunea vaselor localizate aici.Pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de ordinul II.întâlnirea spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II (la om). La unele animale cu fecundaţie internă. La păsări şi reptile dezvoltarea zigotului are loc în afara organismului matern. La mamifere zigotul se dezvoltă în corpul mamei.5-a zi a ciclului.20. conţinut în lichidul seminal.20 A). S-a constatat că în ovul pătrunde doar un singur spermatozoid. inclusiv la om. Acest proces . Urmează contopirea nucleelor gârneţilor cu formarea zigotului. de aceea mamiferele sunt numite vivipare. In lumea animală se disting două tipuri de fecundaţie: externă şi internă. amfibii) gârneţii sunt eliminaţi în mediu. 20 .menstruaţia . după pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de spermatozoid fuziunea membranelor celulare Socul de întâlnire a spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II trompă uterină spermatozoizi nucleu mascul nucleu femei ovotidieovul al doilea globul polar Fig.

la plante. 21 . Fecundaţia dublă la plantele cu flori. De exemplu.21. Rubus ş. Urmează contopirea nucleelor cu formarea zigotului.a. tratândule cu diferiţi agenţi chimici şi fizici. Ovotidia şi este gametul sexual feminin -ovulul(fig.a. Fenomenul a fost descoperit la viermii cilindrici. Unirea celor două celule haploide. Androgeneza este un antipod al ginogenezei. antipode nucleul central nucleul triploid al endospermului Fig. în primul caz ovulul nu se supune meiozei şi chiar dacă trece prin diviziunea reducţională. activat obligatoriu de spermatozoid care.a. înmulţirea androgenetică se afestă şi la unele plante I tutun. nucleele haploide rezultate se contopesc restabilind garnitura diploidă. Partenogeneza generativă asigură dezvoltarea embrionului dintr-un ovul haploid. Comparaţi fecundaţia la plante cu cea la animale. a ovocitului de ordinul II şi spermatozoidului. Partenogeneza poate fi somatică (sau diploidă) şi generativă (sau haploidă). însă. Acest tip de înmulţire -exuată are loc la distrugerea nucleului matern încă înainte de fecundaţie. coada şi gâtul acestuia degenerează. Partenogeneza la plante . ginogeneza şi androgeneza. la albină din ovulele nefecundate se dezvoltă trântori. Embrionul se dezvoltă numai pe contul nucleului masculin şi al citoplasmei gârneţului feminin.). porumb ş. nucleu vegetativ spermii tub polenic <ot O r ti . rotiferelor. embrionul de asemenea se dezvoltă dintrun ovul nefecundat. Amintiţi-vă după fig. stimulează cea de-a doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II cu formarea unei ovotidii şi încă a unui globul polar. cât şi la animale se întâlnesc aşa-numitele tipuri neregulate de înmulţire sexuată. Tipurile neregulate de înmulţire sexuată. Este caracteristică crustaceelor inferioare. Atât la plante. 1.20B). Partenogeneza prezintă dezvoltarea embrionului dintr-un ovul nefecundat.21 fecundaţia dublă la plantele cu flori. nu participă la fecundaţie. Acest tip de partenogeneza are loc la dafnii în condiţii nefavorabile.). Dezvoltarea indivizilor androgeni până la starea adultă s-a constatat numai la viermelede-mătase şi viespea parazitară. în caz de ginogeneza. viespilor ş. 1. 1. himenopterelor (albinelor.apomixia . la unii peşti.este caracteristică pentru speciile din genurile Potentilla. Ginogeneza. din care în corpul mamei se va dezvolta un nou organism.ordinul II. Ouăle nefecundate pot fi stimulate la diviziune şi artificial. la care se referă partenogeneza.

Muşchi-de-pământ 13.belu SPERMATOZOID dimensiunile mobilitatea garnitura de cromozomi organitele citoplasmă 4. deoarece cu vârsta multe din ele degenerează. deoarece se formează în urma meiozei I. 7. fi cu F. ej Ovulul este mai mare în dimensiuni decât spermatozoidul. Crocodil 7. •j-m><'> fa pfanteie cu flori fi mamifere. Fecundaţie internă 4. Necesită apă 9. Grupaţi noţiunile de mai jos dupl anumiţi criterii. f) La naştere fetiţa conţine mai multe ovogonii. . d a c i ambele afirmaţii legato prin conjuncţia deoarece «unt corect®. Definiţi rtoffurtfe de reproducere: cartoti©. Explicaţi schematic dwwtm ta animate (pe exempJuf amfibienifar). deoarece celelalte stadii ale ovogenezei au loc la maturizarea sexuală. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice a celulelor din zona de înmulţire. Bivalve 22 . Hidra 12.1. . Peşti osoşi 6. cton» fecundaţie. Fecundaţie dublă 2. Enumeraţi tipurile de feeundaţfe. Păsări 8. cf j Fiecare spermatozoid are un set haploid de cromozomi. CAUZÂ-CFECT. g) Ovociţii de ordinul I se află în profaza I. Plante angiosperme 5. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice. Compui i. Ascarida 11. 0. Planaria 10. c) Spermatocitul de ordinul I are o garnitură haploidă de cromozomi. Notaţi eu «era 4. b) Spermatogoniile au un set diploid de cromozomi. deoarece conţine organite celulare şi substanţe de rezervă. 1. 3. .dacă sunt Incorecte. ontogenezâ o D_ 2. Fecundaţie externă 3. a) Spermatogeneza are loc în tubii seminiferi. deoarece ei fac parte din structura testiculelor.

c) diviziunea mitotică a spermatogoniilor. Partenogeneză la plante. Alcătuiţi un eseu ia tema "Influenţa alcoolului. D. 6. c) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi un cromozom Y. d) diviziunea reductională a ovociţilor de ordinul I. 23 . b) de la maturizarea sexuală şi până la sfârşitul vieţii. drogurilor asupra ovogenezei şi sptrmatogenetei". b) diviziunea meiotică a ovocitelor de ordinul I. 3.8. 4. Ginogeneză. C. 2. d)în perioada dezvoltării embrionare. încep să se formeze în perioada embrionară până la vârsta de 3 ani. Spermatocitul de ordinul II rezultă din: a) diviziunea mitotică a spermatocitelor de ordinul I. 2. Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat activat de spermatozoid. Ovogoniu G. b) diviziunea mitotică a ovociţilor de ordinul I. • 1. Formaţiunea care înglobează ovogoniile. d) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi cu un cromozom sexual X sau Y. E. 10. Spermatogeneza la om are loc: a) de la naştere până la maturizarea sexuală. Partenogeneză. b) diploidă cu 44 de cromozomi somatici şi doi cromozomi sexuali XY. Androgeneză. 3. 1. Embrionul se dezvoltă din nucleul masculin şi citoplasmă gârneţului feminin. • • • • • . i: Î t fj\ ' . Spermatocitul de ordinul II este o celulă: a) haploidă cu 22 de cromozomi somatici şi un cromozom sexual X. Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat. _j A. ft) numai în perioada maturizării sexuale. Ovociţii de ordinul II rezultă din: a) diviziunea meiotică a ovociţilor de ordinul I. Folicul ovarian. B. d) diviziunea meiotică a spermatidelor. 4. Apomixie. e) diviziunea meiotică a spermatogoniilor. 5. Asociaţi noţiunile din cele două coloane.

Segmentarea. când zigotul se divide în Segmentare totală simetrică a zigotului la branhiostomă Segmentare totală asimetrică a zigotului la amfibii ferite tipuri de segmentare a zigotului. ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI Dezvoltarea embrionară cuprinde perioada de timp de la prima diviziune a zigotului până la ieşirea embrionului din ou sau naşterea noului organism.fern® r » DEZVOLTAREA INDIVIDUALA A ORGANISMELOR 3 DEZVOLTAREA EMBRIONARĂ LA OM 1 ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE 4 INFLUENŢA RECIPROCĂ A PĂRŢILOR EMBRIONULUI 5 INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI 6 ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI După formarea zigotului începe dezvoltarea individuală a noului organism ontogeneza. 1. DiSegmentare parţială a zigotului la păsări 24 . La majoritatea animalelor această etapă a ontogenezei decurge după acelaşi plan şi include trei etape de bază: segmentarea. Deosebim segmentare totală.22. Ea cuprinde două etape: embrionară şi postembrionară. Caracterul segmentării zigotului diferă de la o specie la alta şi depinde de tipul ovulului. gastrularea şi organogeneza. zigotul animalelor suportă câteva diviziuni mitotice. în scurt timp de la formare. Fig. 1.

reprezintă intestinul primar. De cele mai multe ori gastrulaţia Gastrulaţia prin imigrare la meduză decurge prin îmbinarea mai multor tipuri.celulele formate au dimensiuni diferite (fig. de unde şi denumirea lui de morulă.1. Cavitatea Fig. 1. Cel extern este numit ectoderm. La unele animale gastrulaţia are loc prin invaginarea unei porţiuni de blastoderm în interiorul blastulei (fig.22). Celulele ce formează blastodermul sunt numite blastomeri. dimensiunile celulelor se micşorează tot mai mult. în cazul segmentării doar a unei părţi a acestuia. 1. blastodermul. gastrulei. cu excepţia endoderm spongierilor şi celenteratelor. volumul sumar al celulelor rămâne neschimbat. Gastrulă reprezintă un sac bistratificat(/zg.celulele rezultate sunt aproximativ egale. iar la altele prin imigrarea unui grup de celule dintr-o regiune sau alta a blastulei în interiorul ei. şi asimetrică .endoderm.25. care delimitează cavitatea primară a viitorului organism . La embrionii majorităţii animalelor pluricelulare. Gastrulaţia reprezintă procesul de formare a embrionului bi. Astfel se formează blastulă .sau tristratificat. 7. Alcătuirea gastrulei. la rândul său. 1. în timp ce numărul lor creşte. 25 .23.24.24). Ele se amplasează într-un strat. şi parţială. Diferite tipuri de gastrulaţie. La stadiul de 32 de celule embrionul aminteşte o mură. Ca urmare a segmentării de mai departe.Fig. 1.23).1. Pe durata segmentării.blastocelul. numit gastrulă. Ambele straturi mai sunt numite şi Gastrulaţia prin invaginaţie la branhiostomă foiţe embrionare. Segmentarea zigotului la branhiostomă. numit blastopor -cavitatea bucală primară.embrion unistratificat care se supune gastrulării (fig.25).blastocel blastoderm morulă blastulă blastulă în secţiune Fig. El comunică cu mediul printr-un orificiu. poate fi simetrică . blastopor între primele două foiţe emb. iar cel intern . mărginită de endoderm. Cea totală. întregime.

Durata dezvoltării embrionare . ^^ or_ ganelor urmează definitivarea structurii şi funcţiilor lor. glandele sudoripare. excretor şi reproductiv.21 originea embrionului (zigotul principal) şi a endospermului (zigotul secundar) la plantele cu flori. părul. de aceea. După form a r £ a primordiilor Fig. smalţul dentar. sacul embrionar se umple cu nuclee înconjurate de citoplasmă. ORGANOGENEZA LA VERTEBRATE Tabelul 1.gestaţia . 1._1 placă neurală cil o 1 intestin primar placă neurală coardă rionare se formează şi cea de a treia . sebacee). Amintiţi-vă după fig. organele de simţ. scheletul. 2.1. Organogeneza începe încă la etapa de gastrulaţie o dată cu diferenţierea celulelor după structură şi compoziţia chimică (fig. 1. plămânii coarda. acoperindu-se în prealabil cu o membrană celulozică subţire. cât şi a endospermului (fig. Ectoderm sistemul nervos. epidermul pielii şi anexele ei (unghiile. branhiile la cordate. cereale această fază este numită „în lapte". 1. La porumb.diferă de la o specie la alta. Citochineza nu are loc. Mezoderm Endoderm 1 J 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE Fecundaţia dublă la plantele cu flori este succedată la scurt timp de diviziunea şi dezvoltarea atât a embrionului. în urma primei diviziuni se formează două nuclee care se divid multiplu. muşchii. generând un număr mare de nuclee.27). la un moment dat.2). branhiile şi plămânii la nevertebrate. intestinul şi glandele anexe (ficatul.26. organele aparatului circulator.26). epiteliul cavităţii bucale şi intestinului subţire.2 CARE SE DEZVOLTA 1. 3. Prin apariţia între nuclee a membranelor ce 26 . pancreasul). Diferenţierea de mai departe a celulelor celor trei foiţe embrionare duce la formarea unora şi aceloraşi ţesuturi şi organe la majoritatea animalelor (tab. 1. Endospermul începe să se dividă îndată după fecundaţie. Organogeneza l a branhiostomă.mezodermul. amintind un suc lăptos bogat în substanţe nutritive.

La leguminoase. cea mai mare parte rămânând în jurul embrionului.29 unde are loc fecundaţia la om. Primordiile . dovadă a originii lor comune. La Dicotiledonate ele cresc simultan.27. cu aceiaşi intensitate. Amintiţi-vă după fig. Celula dinspre micropil se divide de mai multe ori prin pereţi . Dezvoltarea lui începe după definitivarea albumenului prin dividerea printr-un perete transversal în două celule: una spre micropil şi alta spre interiorul ovarului. Deci. Dez- O embrion delimitează celule. dând naştere unui suspensor care afundă celula internă în sacul embrionar. seminţele acestor plante sunt lipsite de albumen. fagacee embrionul consumă albumenul. dând naştere cotiledoanelor. Celula internă. printr-o succesiune de diviziuni celulare orientate diferit.suspensor voltarea embrionului şi a endospermului la plantele cu flori. Cât timp se dezvoltă endospermul embrionul se înveleşte într-o membrană celulozică şi trece într-o perioadă de repaus. 1. La graminee. ia naştere albumenul. rezervele nutritive înmagazinându-se în cotiledoane. muguraşului şi radiculei (părţile embrionului). 1.ransversali. 27 . DEZVOLTAREA EMBRIONARA LA OM Gestaţia la om are o durată de 280 de zile şi se împarte în trei perioade: incipientă ima săptămână după fecundaţie). Amintiţi-vă ce prezintă sămânţa şi fructul la plantele cu flori. embrionară propriu-zisă (de la a 2-a până la a 8-a săptămână de sarcină) şifetală (de la a 9-a săptămână de sarcină până la oterea copilului).o masă de celule care încep să se diferenţieze şi morfologic. cât şi la Dicotiledonate. otiledoanelor apar la început atât la Monocotiledonate. în timp ce la Monocotiledonate unul rămâne nedezvoltat. ricin albumenul este consumat parţial. Fig. dă naştere embrionului .

28. Are loc implantafecun daţie ovocit de ordinul II implantarea blastulei Fig. Perioada incipientă. împreună cu ţesuturile peretelui uterului participă la formarea placentei. Segmentarea zigotului la om. Perioada embrionară propriu-zisă începe cu gastrulaţia şi formarea foiţelor embrionare. care are loc la capătul distal al trompei uterine.afundarea 28 .8 celule. Uneori implantarea are loc în trompa uterină sau chiar în cavitatea abdominală. se formează două celule. membre superioare cavitate amniotică placentă membre inferioare Embrion de 50 de zile veziculă ombilicală Embrion de 30 de zile Fig. se formează zigotul care se supune segmentării pe durata deplasării spre uter. care pune în pericol viaţa femeii.29. 1.stadiul de 4 celule. După 3celule 4 zile de aflare aici în stare liberă. 1.stadiul de 2 celule.* m Fig. A . Astfel se stadiul de 8 stadiul de 4 formează blastula. blastula ajun\\ I stadiul de 2 ge în cavitatea uterină. Cea externă.4 celule.30. organ care asigură rea (fig. Ovulaţia şi implantarea blastulei. 1. iar după 90 de ore . în urma primei diviziuni mitotice. Peste 3-4 celule celule morulă ore de la formare. timp în care blastomerii continuă să se dividă. după 40 de ore .28). 1. blastulei în mucoasa uterului cu fixarea ulterioară de aceasta. după 60 de ore .29) . Două stadii de dezvoltare ale embrionului uman. 1. La 25-35 ore de la fecundatie. blastula stabileşte legătura cu organismul mamei. în astfel de cazuri se vorbeşte despre o sarcină extrauterină. B . C stadiul de 8 celule. în urma fecundatiei.16 celule (fig. ectodermul.

iar către săptămâna a 8-a embrionul t' măsoară 30 mm şi are aspect de om (fig.strangularea embrionului de broască la stadiul de doi blastomeri cu un fir de păr. Embriologii au stabilit că primele etape ale diferenţierii celulare sunt determinate de citoplasmă zigotului. Către sfârşitul celei de a treia Q. 1.31). dar necesită încă condiţii intrauterine de dezvoltare. emoţii negative.31.ştiinţa care se ocupă cu studierea etapei embrionare a ontogenezei. săptămâni de sarcină începe procesul de organogeneză. Urmează contractarea uterului în vederea expulzării fătului.legătura dintre embrion şi mamă. 1. Perioada fetală începe cu a 9-a săptămână de sarcină şi se caracterizează prin definitivarea structurii şi funcţiilor organelor şi sistemelor de organe. Către momentul naşterii. De aceea aceste perioade sunt conFig. stres. La segmentarea acestuia. 1. Dezvoltarea embrionară se încheie cu naşterea. poluarea mediului etc. bolile infecţioase suportate de ea. B .dezvoltarea a doi embrioni din cei doi blastomeri izolaţi. Faptul că primii blastomeri sunt identici după setul de cromozomi şi neidentici după compoziţia citoplasmei şi determină etapele iniţiale ale diferenţierii celulare. Formarea placentă placentei începe în a 14-a zi de la fecundaţie şi se încheie la sfârşitul celei de a doua luni de viaţă t intrauterină.30). se dezlipeşte placenta. B Fig. 4. INFLUENŢA RECIPROCA A PĂRŢILOR EMBRIONULUI Probabil nu odată v-aţi întrebat cum dintr-o singură celulă-zigot se dezvoltă un organism pluricelular cu diferite ţesuturi şi organe specializate la îndeplinirea anumitor funcţii? Răspunsul la această întrebare ni-1 dă embriologia . La vârsta de 8 luni fătul este viabil. jumătate. fătul atinge o greutate de cel puţin 2500 g şi o lungime de 47 cm (fig. cordon ombilical în perioada implantării. celulele-fiice primesc porţiuni neidentice de citoplasmă. Această perioadă poate dura de la 2 până la 100 min. 29 .32. 1. Peste 15-20 min după naşterea copilului. Făt uman de trei luni şi siderate critice în evoluţia sarcinii. A . formării placentei şi organogenezei embrionul este foarte sensibil la veziculă acţiunile nefavorabile: la preparatele medicaombilicală mentoase luate de mamă. Ea are forma de disc fixat de mucoasa uterului. Mai întâi timp de 2-20 de ore are loc deschiderea colului uterin.

la izolarea din blastulă a viitoarelor celule ale ectodermului sau endodermului şi cultivarea lor pe medii nutritive separate. 1. din care trebuia să se dezvolte tubul neural. dintr-un ovul fecundat se dezvoltă doi embrioni . La fel s-au comportat şi blastomerii viitorului endoderm şi mezoderm.33). 30 . din acesteia s-au dezvoltat diferite structuri în funcţie de locul unde au fost transplantaţi: tub neural. aceeaşi grupă de sânge şi seamănă atât de mult între ei. separarea primilor doi blastomeri uneori are loc fără vreo influenţă din afară. inclusiv la om. muşchii etc. Astfel.şi dizigoţi la om. Este vorba despre gemenii siamezi. Dezvoltarea gemenilor mono. la fel şi influenţa lor reciprocă. 1. în prezent medicina practică pe larg separarea gemenilor monozigoţi concrescuţi. au acelaşi sex. La amestecarea şi cultivarea lor împreună s-au dezvoltat structuri asemănătoare cu coarda. O dovadă elocventă a influenţei reciproce a părţilor embrionului a fost obţinută experimental de savantul neamţ H.gemeni monozigoţi. La animalele superioare.33. un mormoloc normal. 1. prezentând un grad diferit de concreştere. încât practic este imposibil de a-i deosebi (fig. pereţii intestinului etc. din fiecare se dezvoltă Fig. De exemplu. în ambele cazuri s-a format un strat de celule asemănător cu epiteliul. cu părere de rău. din cel rămas se dezvoltă doar jumătate de blastulă. de la un embrion de triton în ectodermul abdominal al unui alt embrion de triton.într-o măsură mai mare diferenţierea celulară a embrionului este generată de influenţa reciprocă a celulelor sale. la transplantarea de blastomeri din viitorul ectoderm în diferite regiuni ale altui embrion de aceeaşi vârstă. nu toate cazurile pot fi soluţionate. aflat la acelaşi stadiu de dezvoltare. Experimentele au arătat că pe măsura dezvoltării embrionului legătura dintre celule creşte. Aceştia. El a transplantat sectorul de ectoderm. Experimental s-a constatat că la distrugerea unuia din primii doi blastomeri de broască şi neizolarea \ unuia de celălalt. Cum poate fi explicată naşterea de gemeni de sex diferit? Dovezi ale influenţei reciproce ale părţilor embrionului au fost obţinute şi la transplantarea celulelor de embrion în dezvoltare. de regulă. Uneori gemenii monozigoţi nu se separă complet.32). La cel de-al doilea embrion s-au format două tuburi neurale: unul la locul obişnuit. în caz de izolare deplină a primilor doi blastomeri prin strangularea lor cu un fir de păr 1/ (fig. Spemann. în astfel de cazuri. însă.

centre de inposttransplantare ducţie.). iar părţile embrionului care dirijează diferenţierea ceplaca neurală lulelor vecine . dar într-o măsură nai mică. amfibii. în cazul organismelor ovipare (peşti. Răspunsul l-au dat experimentele efectuate de mai mulţi savanţi din diferite ţări ale lumii. Embrionul riviparelor de asemenea este influenţat de condiţiile de mediu. Prezenţa oxigenului a apei de asemenea influenţează mult dezvoltarea embrionului. Astfel.34. în apropierea transplantului (fig. De exemplu. Astfel. gradul de poluare a mediului etc. Gradul de influenţă a mediului asupra dezvoltării embrionului depinde de tipul dezvoltării acestuia. 1. Fenomenul coardă a fost numit inducţie embrioposttransplantare f '] nară.34). celulele transplantului au modificat direcţia de dezvoltare a celulelor vecine. ci produsele metabolice formate în ele. De exemplu. experimental a fost demonstrată reglarea chimică a diferenţierii celulelor: produsele metabolice ale unor ţesuturi dirijează şi reglează dezvoltarea altora. de unde deducem că dezvoltarea embrionului la cele mai timpurii etape ale ontogenezei este reglată de mecanisme chimice. reptile. conţinutul de oxigen. Secţiune transversală prin embrionul de asupra ţesuturilor adiacente? triton care a suportat o transplantare de ectoderm. iradierea cu o doză unică a femelelor gestante de şobolani b diferite termene de sarcină s-a dovedit a fi inofensivă pentru ele. La o temperatură mai mică sau mai mare dezvoltarea embrionului practic este imposibilă. Rezultatele obţinute au sugerat ideea că acţiune de inducţie exercită nu celulele ca atare. La omorârea prin încălzire a celulelor inductorului şi transplantarea lor în regiunea abdominală a embrionului efectul transplantării a fost acelaşi: dezvoltarea în regiunea abdominală a setului suplimentar de organe axiale. umiditate. 1. Experimental au fost >tabilite mai multe astfel de centre. Perturbarea acestora poate induce diferite anomalii de dezvoltare. Bineînţeles.placa neurală iar celălalt . păsări) această influenţă este cu mult mai mare decât în cazul fclor vivipare (mamiferele). INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI Dezvoltarea embrionilor diferitelor specii depinde într-o măsură sau alta de factorii de mediu (temperatură. După naşterea 31 .pe partea abdoproprie minală. G 5. dezvoltarea embrionilor de păsări are loc la o anumită temperatură a mediului (~25-27°C). Prin urmacoarda proprie re. Aceeaşi acţiune o exercită şi extractul din ceste celule. apare întrebarea cum acţionează inductorul Fig.

câmpul electromagnetic etc. factori care provoacă malformaţii şi vicii de dezvoltare. emulgatori etc. cauzele apariţiei lor sunt studiate de un nou compartiment al ştiinţelor medico-biologice teratologici. 6. în prezent viciile şi malformaţiile de dezvoltare ale organismului uman. A fost demonstrată şi acţiunea teratogenă a unor factori fizici (diferite tipuri de radiaţie. drogurile. din ou iese larva. stabilizatori. 29). s-au dovedit a fi diferite substanţe chimice cu care omul contactează în viaţa cotidiană: tutunul. Două tipuri de dezvoltare postembrionară.au apărut dereglări în structura scheletului.35). . vibraţiile. Cunoaşterea cauzelor malformaţiilor şi viciilor de dezvoltare are o imensă importanţă practică deoarece sporeşte eficienţa măsurilor profilactice de combatere a celor mai grave perturbări de dezvoltare individuală a omului. Amintiţi-vă perioadele critice în dezvoltarea embrionului la om (a se vedea p. în cazul metamorfozei incomplete. Dezvoltarea indirectă poate fi prin metamorfoză incompletă şi completă.). toate animalele se împart în două grupe: cu dezvoltare directă şi indirectă (fig.35.). 1. Dezvoltarea postembrionară directă presupune asemănarea nou-născutului cu individul adult. ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI O dată cu ieşirea embrionului din învelişurile oului sau naşterea lui începe dezvoltarea postembrionară._1 2 cu puilor s-a observat însă că iradierea la termenul de sarcină de 7-12 zile este dăunătoare puilor . Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru arahnide. unele preparate medicamentoase. După specificul perioadei de creştere şi dezvoltare. 1. Ea duce un mod Fig. de maturizare şi senilă. ultrasunetul. alcoolul. în desfăşurarea ei se disting trei perioade: de creştere şi dezvoltare. diferiţi compuşi sintetici (coloranţi. crustacee şi majoritatea vertebratelor. Acest termen de sarcină este considerat critic pentru formarea scheletului. Factori teratogeni.

îmbătrânirea corespunde cu încetinirea metabolismului şi scăderea excitabilităţii.37). viespi. se dezvoltă imago.bătrân şi logos .ştiinţă). Din pupă. De exemplu. 1. care suportă un şir de transformări radicale.37.36. Legităţile îmbătrânirii omului sunt studiate de un compartiment aparte al biologiei . până când ating dimensiunile caracteristice indivizilor adulţi ai speciei date. După caracterul creşterii. majoritatea mamiferelor cresc până la atingerea maturităţii sexuale. puii majorităţii păsărilor ating dimensiunile părinţilor._ . este imobilă. în acelaşi timp ea nu are unele organe caracteristice adulţilor.G 0- _ Fig. larva amfibiilor . larva se transformă în imago (forma adultă). ci. Perioada de maturizare începe o dată cu atingerea maturităţii sexuale.spre deosebire de broasca adultă. cosaşii. lipsă la indivizii adulţi. Instalarea şi durata ei sunt criterii strict de specie. Ştiuca. De exemplu. Fig. are coadă.mormolocul . Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă la fluture.a. muşte.36). de viaţă activ şi este înzestrată cu organe provizorii. Pe durata acesteia animalele şi plantele se reproduc. unele amfibii ş. a XII-a _. Pe durata perioadei de creştere şi dezvoltare are loc sporirea masei corpului şi mărirea dimensiunilor lui. inima are două camere. Prin metamorfoză incompletă se înmulţesc lăcustele. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru fluturi. greierii. majoritatea gândacilor ş.gerontologia (de la gr. geron .a. 1. ploşniţele. taorunul cresc timp de mai multe decenii. 1. şi nu trei ca la adulţi (fig. albine. La plantele şi animalele ce îmbătrânesc 3 Biologie. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză incompletă la broască. nisetrul. deosebim organisme cu creştere limitată şi nelimitată. asigurând astfel perpetuarea speciei. Din ou iese larva vermiformă (la fluturi ea este numită omidă). Aceasta nu se hrăneşte şi. coropişniţa. de obicei. Aceste organisme au o creştere nelimitată. Omul creşte până la vârsta de 18-20 de ani. respirând prin branhii. iar majoritatea arborilor . 1. Din primul grup fac parte animalele care cresc pe o durată limitată a vieţii. dar nu are membre. plămâni.toată viaţa. Perioada senilă încheie ontogeneza oricărui organism. După un şir de năpârliri. gândacul-de-bucătărie. La părăsirea cuibului. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă cuprinde patru stadii (fig. care după un şir de năpârliri se transformă înpupă.

involuează. lup Cal Vrabie Porumbel Gaşca BEI JLSLJ1I 1 Măr. Tabelul 1. el fiind înlocuit cu ţesut conjunctiv. Pentru fiecare specie este caracteristică o anumită durată a vieţii {tab. cauzele ei. acumularea în celule a diferitelor toxine. Până în prezent au fost înaintate zeci de ipoteze conform cărora îmbătrânirea este generată de cele mai diverse cauze: reducerea conţinutului de apă în celule. se calcifică din care cauză coloana vertebrală îşi pierde elasticitatea de altă dată.3). La plante îmbătrânirea se manifestă prin pierderea de către celule a capacităţii de dividere. dereglarea metabolismului calciului şi proteinelor. în ultimul timp este promovată pe larg ipoteza mutaţiilor somatice: pe parcursul vieţii în celulele somatice se acumulează diferite mutaţii care periclitează buna funcţionare a organelor şi sistemelor de organe. Moartea finalizează existenţa oricărui organism. în ficat se reduce volumul de ţesut secretor. Observările multianuale au arătat că modificările senile au loc în toate organele şi sistemele de organe. numărul lor reducându-se considerabil. ceea ce stopează reînnoirea organelor vegetative. Vasele sanguine îşi pierd elasticitatea din cauza sărurilor depuse pe pereţii lor. Schimbări profunde suportă sistemul nervos: neuronii pier.o asimilaţia decurge mai încet şi nu satisface pe deplin necesităţile energetice ale organismului. Cartilajele. în tinereţe organele cresc şi se dezvoltă. păr Fag Plop Tei Stejar Măslin Cedru Secvoie Baobab Ienupăr Tisa 100 5-15 100-165 3 9-10 13-15 30^0 15-20 40-50 70 DURATA VIEŢII DIFERITELOR ORGANISME DURATA VIEŢI! (ani) - 200-300 250-900 300-600 până la 1000 peste 1000 600-700 până la 3000 până la 1000 până la 5000 2000 1000-3000 j 34 .3 DENUMIREA SPECIEI Hidră Ştiucă Broască Broască-ţestoasă Şoarece Pisică Câine. Mai bine de 100 de ani sunt studiate mecanismele îmbătrânirii.5 ori. inclusiv cele inter-k vertebrale. la un bărbat de 80-90 de ani masa muşchilor scheletici se micşorează de 2. modificarea pereţilor vaselor sanguine etc. înregistrându-se micşorarea dimensiunilor şi modificarea structurii lor. însă toate aceste ipoteze se referă mai mult la simptomele îmbătrânirii şi nu la cauzele acestui proces ireversibil. 1. iar la bătrâneţe . De exemplu. Oasele devin mai fragile ca urmare a reducerii conţinutului de substanţe cu organice şi sporirii celui de săruri anorganice.

microorganismele eucariote situaţia este inversă. Planta verde pe care o cunoaştem cu toţii este gametofitul haploid dezvoltat din sporul haploid. • cea de a doua . De aici deducem că ciclul vital ca atare prezintă o alternare a haplo-şi diplofazei. Nimerind în condiţii favorabile.arhegoanele. haplo-şi diplofaza la animale diferă considerabil: prima este unicelulară. Alternarea haplo. 1. Reducerea numărului de cromozomi (haplofaza) este asigurată de meioză. 35 .38. ALTERNAREA HAPLOFAZEI Şl DIPLOFAZEI ÎN CICLUL VITAL Generalizând cele expuse până acum despre dezvoltarea organismelor.faza haploidă.şi diplofazei la eucariote: M .de fecundaţie.faza diploidă.38.lll . iar restabilirea (diplofaza) . iar în anteridii .39). linia subţire . Haplofaza acestor organisme poate exista atât sub formă de indivizi monocelulari. cât şi pluricelulari. La plantele cu flori haplofaza de asemenea este de scurtă durată. Din ovulul fecundat se dezvoltă sporofitul diploid. sporii dau naştere la o nouă generaţie haploidă. şi cel feminin . linia îngroşată . microorganisme eucariote muşchi ferigi plante superioare animale superioare Fig. Pe el se formează organele sexuale femele .mai mulţi anterozoizi ciliaţi (spermatozoizi). Ea este reprezentată de zigot care îndată după formare este supus meiozei cu formarea de spori haploizi. Dacă luăm în considerare garnitura de cromozomi a celulelor organismului în fiecare din aceste etape vom constata următorul lucru: n—>2n—m.fecundaţia. unde în urma meiozei iau naştere sporii haploizi. fiind reprezentată de gametofitul masculin -grăunciorul de polen. Alternarea haplo-şi diplofazei. şi masculine . iar haplofaza se reduce la formarea gârneţilor. Predominarea haplofazei (gametofitului) asupra diplofazei (sporofitului) este caracteristică şi pentru muşchi (fig. înmulţirea mitotică a celulelor.sacul embrionar. Fecundarea presupune prezenţa apei care permite anterozoidului să ajungă la oosferă.meioza. 1. Pe sporofit se formează sporangii. Cea mai mare parte a vieţii aceste organisme o parcurg în stare haploidă. precum şi raportul duratei lor în ciclul vital al diferitelor organisme sunt reprezentate pe fig. Deci. O p l.7. La majoritatea animalelor pluricelulare diplofaza este cea mai de lungă durată m a ciclului vital. putem spune că ciclul vital al eucariotelor cuprinde următoarele etape: fecundaţia. La alge.pluricelulară.anteridiile. 1. protozoare. meioza (formarea gârneţilor haploizi). faza diploidă fiind redusă la maxim. la muşchi generaţia sexuată şi asexuată convieţuiesc pe aceeaşi plantă. F . în arhegon se dezvoltă o oosferă haploidă. După morfologie ji structură.

din contra. caracteristic Fig. Din contopirea lor rezultă sporofitul pe frunzele căruia se formează sporangii în care se dezvoltă sporii haploizi. speciei date. 1. protal arhegon anteridie spermatozoizi 36 . Cunoaşterea fazelor ciclurilor vitale prezintă importanţă pentru studierea moştenirii caracterelor. Pe acelaşi sau pe diferite protaluri se formează anteridiile şi arhegoanele în care se maturizează gârneţii. La aceasta contribuie meioza.39. Prin alternarea haplo-şi germinarea diplofazei se menţine într-un şir sporului de generaţii un număr constant nzoizi protonemă de cromozomi. se dezvoltă protalul.o o La ferigi. care reduce pe jumătate garnitura gârneţilor. în condiţii favorabile. sporofitul predomină ca durată asupra gametofitului şi se deosebeşte de acesta morfologic (fig. spori Fig. prezintă o placă verde (3-30 mm). Ciclul vital la ferigă. Din spori. Ciclul vital la muşchiul-de-turbă. 1.40.40). care restabileşte la zigot garnitura diploidă. protalul. şi fecundatia. 1. Gametofitul. nediferenţiată în organe care se spermatozoizi hrăneşte de sine stătător.

Viermi. c) gastrulă. 4. __1 O a) segmentare. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: ri a) dezvoltarea postembrionară directă. f) animale triblasterice. teratologie. 2.. Organele şi sistemele de organe se dezvoltă din 3 foiţe embrionare. ' • • ' . 8. Completaţi tabelul. 7. ou ->larvă -nmago 4. 3. Analizaţi exemple de influenţă reciprocă a celulelor la embrionul de broască. nou-născutul se aseamănă cu adultul 3. c) dezvoltarea prin metamorfoză completă 1. Celenterate. Cordate. Dezvoltarea la cărăbuşul-de-mai. Vivipare. ' ' •' . Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. Embrion cu 2 foiţe embrionare. b) biastulă.vj : 10. Diviziunea multiplă a zigotului. Explicaţi schematic formarea gemenilor bivîtelini şi univitelini. Embrion cu trei foiţe embrionare.. Alcătuiţi un grafic._. 4. 8. 6. Organismelor ovipare. 3.. Alcătuiţi un eseu ia tema. 37 . Enumeraţi cauzele principale ale diferenţierii celulelor în dezvoltarea embrionară. . 6. ' . b. ': . ou -»larvă -Miimfă -nmago 2. d) animale diblasterice. dezvoltare. o diagramă care ar ilustra perioadele dezvoltării postembrionare la om (luând la bază masa corpului şi procesele fiziologice). Influenţa factorilor mediului asupra dezvoltării embrionare a: a. DE GAWIETOFIT STADIU! Of SPOROFIT 1)clamidomonada 2) muşchiul-de-pământ 3) feriga-de-pădure 4) vişinul i i . 7. Stadiul embrionului cu 2 foiţe embrionare. 9. :.. b) dezvoltarea prin metamorfoză incompletă. . Dezvoltarea la broască 5. Definiţi noţiunile de creştere. CICLUL VITAL LA PLANTE PLANTA STADIUL. Explicaţi mecanismul fenomenului de inducţie embrionară. copiîndu-l pe caiet. 1. gerontologie. 2. 5. '• •••-• ' . • : - v î !!i!£l: . 5.1.

XIX-XX. genesis . iar în celălalt . Ereditatea (de la gr. Analiza microsco- 38 . săruri minerale şi glucoza. Termenul de genetică a fost propus de W. S-a montat următorul experiment simplu. Peste 24 de ore conţinutul ambelor baloane a devenit tulbure.41). Fig. Pe unul s-au însămânţat colibacili.moştenire) este proprietatea fundamentală a fiecărui individ de a transmite caracterele sale (însuşirile morfologice. biochimice şi motrice). Analizaţi experimentele descrise în continuare şi trageţi concluzii. apărută la intersecţia sec. Ambele microorganisme pot fi cultivate pe medii nutritive ce conţin apă. generaţiilor următoare. Data oficială a naşterii geneticii este considerat anul 1900.H. Informaţia necesară pentru realizarea caracterelor unui individ alcătuieşte informaţia ereditară (genetică) a individului dat. Moştenirea caracterelor ia microorganism* colibacil drojdie-de-bere. hereditas . Genetica studiază două proprietăţi fundamentale ale organismelor: ereditatea şi variabilitatea.origine) este o ştiinţă relativ tânără.pe diferite obiecte şi independent unul de altul au descoperit legile moştenirii caracterelor. Correns şi E.o y—. în ansamblu. şi a speciei de care aparţine acesta. fiziologice. 1. agitânduse periodic. de Vries. K. Colibacilii sunt bacterii care trăiesc în intestinul animalelor şi se înmulţesc prin mitoză. Ambele baloane au fost puse în termostat la temperatura de 30°C.ŞTIINŢA DESPRE EREDITATEA Şl VAR1ABILITATEA ORGANISMELOR 1 OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII 2 SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GE-NETICII 3 OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII 4 IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ 1. Baîeson în 1906. 1. ] 51 GENETICA . Tschermak . Creşterea microorganismelor pe medii nutritive. când trei cercetători . Drojdia-de-bere este o ciupercă unicelulară care se înmulţeşte prin înmugurire.41. în particular. S-au luat două baloane cu medii nutritive identice (fig. OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII Genetica (de la gr.drojdia-de-bere.

genetica microorganismelor.Fig. fiind plantaţi în condiţii diferite. variabilitatea asigură heterogenitatea speciei.42. 1. Cultură de drojdie-de-bere (x800).45 crescute în condiţii diferite (una la munte. genetica animalelor.42). Fig. genetica omului etc. Dezvoltarea noului organism are loc în condiţii concrete de mediu care pot fi distincte de cele ale strămoşilor. 1. pică a arătat prezenţa în primul balon a unei populaţii numeroase de colibacili (jig. în funcţie de obiectul cercetat deosebim genetica plantelor.de drojdii-de-bere (fîg. variabilis. Cu cât condiţiile de viaţă sunt mai diferite cu atât şi deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii vor fi mai evidente. Embrion la stadiul de 2 blastomeri Fig. Aceştia au fost separaţi microchirurgical şi reimplantati la două mamesurogat ce se deosebeau fenotipic. 1. Studiaţi cu atenţie cele două plante de aceeaşi specie din fig. Spre deosebire de ereditate. 1. Transmiterea informaţiei ereditare de la celula-ou la cele două celulefiice. alta .43).44.45. Moştenirea caracterelor ia organismele pluricelulare într-un alt experiment s-a prelevat un zigot de şoarece la stadiul de 2 blastomeri (fig. neîntâlnite la strămoşi. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre plantele din fig. 1. Ca urmare la el pot apărea caractere noi. Cultură de colibacili (x800). doi stoloni de căpşun recoltaţi de la aceeaşi tufă.43. iar în cea de a doua . De exemplu. 39 . Proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei reprezintă cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor variabilitatea (de la lat.variabil). 1. vor avea o înfăţişare diferită.pe şes) şi trageţi concluzii.44). unul pe sol fertil şi altul pe sol lutos. Şoriceii nou-născuţi s-au dovedit a fi absolut identici şi nu semănau deloc cu mamele-surogat. 1. 1.

ci practic prin organizarea de observaţii şi montarea de experimente. Boveri. slujitorii ştiinţelor din Egiptul Antic afirmau că toate proprietăţile şi caracterele fiinţelor depind de proprietăţile sufletului.. Astfel. / ' - ^ . . * ' • • / • • ! 2. al XlX-lea Ch. După Mendel.la şes. asigurând astfel moştenirea modificărilor apărute în dezvoltarea individuală. B . în 1883 cercetătorul neamţ Th. Darwin a dezvoltat învăţătura filozofilor greci. SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GENETICII Pe parcursul dezvoltării civilizaţiei umane au fost înaintate mai multe ipoteze cu privire la moştenirea caracterelor. dar ele n-au rezistat timpului. în 1866 el a publicat lucrarea "Experimente cu hibrizi vegetali" în care a formulat pe exemplul mazării legităţile moştenirii caracterelor la plantele superioare. Mendel. care se încorporează în ele la momentul conceperii. la fecundarea ovulelor anucleate de aricide-mare cu spermatozoizi normali.. a obţinut larve care erau de patru ori mai mici decât cele normale. El a presupus că celulele modificate produc material ereditar modificat. 40 . Astfel a luat naştere ideea că formarea unui nou organism este posibilă doar cu condiţia prezenţei în ambele celule sexuale a nucleului. ^' *j»T"~ .. . Dar lucrarea lui Mendel nu a atras atenţia contemporanilor şi a fost dată uitării.45.^ . Primul a studiat experimental moştenirea caracterelor naturalistul ceh G.. Au existat şi alte "teorii" despre ereditate. Hipocrate şi Aristotel erau de părere că proprietăţile oricărui organism viu sunt moştenite de la părinţi prin mijlocirea produselor sexuale. larve nu s-au format. El i-a numit factori ereditari. iar la fecundarea ovulelor anucleate cu spermatozoizi anucleaţi. . Două plante de aceeaşi specie crescute în condiţii diferite de mediu: A-la munte. Filozofii greci Democrit. dezvoltarea caracterelor organismului se datorează anumitor factori care se transmit prin intermediul celulelor sexuale. în a doua jumătate a sec. * •• •• : ' • j p i • ' • . Dezvoltarea ştiinţelor a dat posibilitate de a studia ereditatea nu numai teoretic.

Din acest moment ştiinţa despre ereditate a trecut nemijlocit la studierea structurilor materiale ale celulei răspunzătoare de transmiterea caracterelor. întrucât purtătorii materiali ai factorilor ereditari nu erau încă cunoscuţi. * celule enucleate contopirea a două nuclee şi prima diviziune a zigotului peirea celulei decupare i fragment regenerează cu nucleu o nouă ciupercă embrion la i stadiul de 2 celule decupare I transplantarea în uterul unei femele şoricelul nou-născut enucleare transplanare emrea de nucleu m r j e j interspecific s £ e c / e / A crenulata Fig. 1. nucleu O enucleare Acetabularia mediterranea Acetabularia crenulata (2 _.46 şi trageţi concluzii. Bateson de studiere a moştenirii caracterelor la un număr mare de specii de plante şi de animale. Tschermak .la ciuperci. Cemm şi E.46. 41 . Morgan şi a colaboratori săi în experimentele cu drozofila au confirmat această presupunere. Ulterior T.A. Wilson în S.). moştenirea caracterelor se studia la nivelul întregului organism. 1. La scurt timp aceste legităţi au fost confirmate de rezultatele experimentelor lui W.H.Studiaţi experimentele ilustrate pe fig.animale. în 1903 mai mulţi savanţi {Th. au fost puse bazele studierii fenomenelor moştenirii caracterelor la nivel de celulă. Astfel. Boveri în Germania. -^** . Correns şi E. de Vries. redescoperind legile ereditarii formulate de G.pe trei obiecte diferite au stabilit legităţile transmiterii caracterelor. B . Mendel. K. Experimente de enucleare şi grefă nucleară la: A.U. observând paralelismul în comportarea factorilor ereditari şi a cromozomilor au presupus localizarea acestora în cromozomi. formulând teoria cromozomială a eredităţii conform căreia purtători materiali ai factorilor ereditari sunt cromozomii. In 1900 trei cercetători .

In prezent la studierea problemelor de genetică se aplică pe larg metodele altor ştiinţe: matematicii. în anii 40 ai sec. Beadl şi E. Ca obiect de studiu sunt folosite microorganismele. cauzele şi mecanismele modificării informaţiei genetice. Astfel. C. obţinerea artificială de noi soiuri şi rase. al XX-lea G. experimentând cu ciuperca Neurospora crassa. variabilitate şi ameliorare. Adăugând ADN-ul j extras dintr-o cultură de pneumococ virulent la o altă cultură de pneumococ /! nevirulent. Apariţia geneticii ca ştiinţă exactă a fost posibilă datorită utilizării de către G. obţinerea unor producători noi de substanţe biologic active ş. W. relaţiile dintre ereditate. medicinei. Astfel a fost demonstrat pentru prima dată că suportul \ material al eredităţii este ADN-ul. Metodele de cercetare. elaborarea unor măsuri de protecţie a naturii vii contra acţiunii factorilor mutageni. Astăzi ea este de neînlocuit mai ales la compararea rezultatelor obţinute cu cele teoretic aşteptate. Mendel. M. Ea constă în încrucişarea indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative (sau mai multe) şi evidenţa manifestării acestora în generaţiile următoare. McLeod şi McCarty. Această descoperire a permis studierea eredităţii ' la nivel molecular.Natura chimică a factorului ereditar a fost determinată experimental în anul ^ 1944 de către savanţii T.a. fizicii. agriculturii. care se înmulţesc repede şi permit includerea în experimentele genetice a sute şi mii de generaţii cu miliarde de indivizi fiecare. OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII Obiectivele de bază ale geneticii sunt studierea următoarelor probleme: particularităţile organizării şi modalitatea păstrării informaţiei genetice. dovadă m a faptului că caracterul virulent al primei culturi prin intermediul ADN-ului a fost 3 transmis celeilalte culturi. 3. Avery. Metoda de bază în cercetările genetice este cea hibridologică. mecanismele transmiterii informaţiei genetice de la o celulă la alta şi de la un organism la altul.a. Tatum. L. Mendel a metodei matematice la analiza rezultatelor încrucişărilor. ceea ce a sporit considerabil importanţa cognitivă a geneticii şi rolul ei în dezvoltarea biologiei. elaborarea unor noi metode de dirijare a dezvoltării caracterelor ereditare valoroase şi de anihilare a celor nedorite. asupra formării caracterelor morfologice şi fiziologice ale organismelor. Metoda citogenetică prezintă o îmbinare a metodei hibridologice cu cea 42 . ei au constatat transformarea bacteriilor nepatogene în patogene. Genetica modernă este chemată să rezolve şi un şir de probleme practice aşa ca: alegerea celor mai eficiente tipuri de încrucişări. în cele din urmă. ciberneticii ş. au stabilit procesele biochimice cu ajutorul cărora factorii ereditari influenţează asupra metabolismului celulelor şi. realizarea informaţiei genetice la diferite etape ale ontogenezei. chimiei. Metoda citologică asigură studierea bazei materiale a eredităţii la nivel celular şi subcelular. elaborată încă de G.

schimbările în structura şi numărul cromozomilor. Dezvoltarea geneticii omului a făcut să se înţeleagă că pe lângă bolile provocate de bacterii. Practica a demonstrat că diagnosticul maladiilor ereditare până la procreare permite excluderea naşterii de copii bolnavi. imunologice. fapt ce permite a calcula numărul de organisme heterozigote şi a prognoza numărul de indivizi cu mutaţii. Astfel. plantelor şi microorganismelor sunt aplicate în zoologie. soiuri de plante de cultură şi tulpini de microorganisme. De aceea orice substanţă nouă. deosebim genetica biochimică. destinată medicinei. botanică. Genetica utilizează pe larg şi metodele specifice altor ştiinţe şi anume cele biochimice. Genetica constituie baza teoretică a ameliorării plantelor. animalelor şi microorganismelor. boli ereditare metabolice. trebuie supusă în mod obligatoriu studierii activităţii genetice. se poluează apele. Genetica şi ecologia. în funcţie de metodele de cercetare. la om). De cele mai multe ori activitatea gospodărească a omului este legată de intervenţia lui în procesele din natură. pot fi salvaţi prin excluderea din raţia alimentară a produselor ce conţin compuşi la care aceştia sunt sensibili. Metoda genealogică constă în întocmirea genealogiei (la animale.a. IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ Genetica şi ameliorarea. utilizaţi de către om. asupra informaţiei ereditare a diferitelor specii de plante şi animale. Genetica şi alte ştiinţe biologice. Genetica şi medicina. Ca urmare. Prin metoda populaţional-statistică se determină frecvenţa diferitelor gene în populaţii. 43 .citologică. Cu ajutorul geneticii au fost create noi rase de animale domestice. fizice. nou-născuţii bolnavi de galactozemie (nu asimilează lactoza) sau de fenilcetonurie (sensibili la aminoacizii aromatici). prevenindu-se chiar şi sfârşitul letal. agriculturii. chimice. industriei alimentare. Cunoştinţele acumulate de genetica animalelor. 4. Cu ajutorul acestei metode se studiază cariotipurile. Un rol important joacă în acest sens consultaţiile medicogenetice. microbiologie şi alte ştiinţe. Diagnosticul precoce al unora dintre ele face posibilă intervenţia promptă în evoluţia lor. se reduc suprafeţele împădurite. Ea dă posibilitate de a stabili tipul de moştenire a caracterelor. se dereglează echilibrul hidric. Prognozarea şi prevenirea unor astfel de consecinţe negative ale activităţii omului este imposibilă fără cunoaşterea ecologiei şi a geneticii. Un aspect foarte important al geneticii ecologice este studierea influenţei diferiţilor agenţi fizici şi chimici. virusuri şi de alţi agenţi există circa 2500 de boli ereditare. genetica moleculară ş.

2} biochimică. E. 2) a efectuat experimente pe Drozofilla melanogaster: 3) considera că gârneţii poartă unul din factorii ereditari. în genetică se aplică următoarele metode de cercetare: 1) hibridologică. Genetica studiază: 1) totalitatea caracterelor organismelor. Correns. 3) discriptivă. 7. d) proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei. Variabilitatea. 2) ereditatea şi variabilitatea organismelor. Hipocrate. 2.1. e) însuşirile morfologice. | 8. 4. 3. 3) Tomas Morgan. B. B a) totalitatea caracterelor transmise urmaşilor. Descrieţi etapeie dezvoltării geneticii ca ştiinţă. Enumeraţi metodele de cercetare în genetică. Informaţie ereditară. 2. Genetică. Analizaţi importanţa dezvoltării geneticii pentru alte ştiinţe. de Vries. K. ereditate. 5. Alcătuiţi o schemă care ar ilustra legătura geneticii cu alte ştiinţe. Tschermak. Aristotel. 4. 44 . 6. Bazele geneticii au fost puse de: 1) H. 4) a întocmit hărţile cromozomiale. 4) Democrit. Definiţi următoarele noţiuni: genetică. D. 3. Scrieţi un eseu la tema: "Rolul geneticii în viaţa omului". variabilitate. Asociaţi noţiunile din cele două coioane: A 1. Gregor Mendel: 1) a studiat ştiinţele naturii la Viena. biochimice şi motrice ale organismelor. 4) influenţa mediului asupra dezvoltării caracterelor C. 3) moştenirea caracterelor de către urmaşi. c) proprietatea organismelor de a transmite caracterele generaţiilor următoare. Selectaţi răspunsul corect A. 4) prelucrarea matematică a datelor. 2) Gregor Mendel. Ereditatea. b) studiază ereditatea şi vanabilitatea organismelor. 5. Caracter.

albumina de coagulare .4 mxmmmmm Catalizează anumite reacţii chimice din organism. componenţilor intracelulari Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului EXEMPLE DE PROTEINE Proteine-fermenti Amilaza scindează amidonul până la glucoza. oferitina care depozitează fierul în splină Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. lipaza scindează grăsimile Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor. elastina ţesutului conjunctiv. BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR KH Amintiţi-vă după tabelul 1. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor Proteine structurale Proteine contractile Proteine de transport Proteine alimentare Proteine protectoare Proteine reglatoare (hormonii) 45 . FUNCŢIILE DE BAZA ALE PROTEINELOR CLASA DE PROTEINE Tabelul 1. Se cunosc circa 2000 de fermenţi Component al membranelor celulare.acizii graşi Cazeina laptelui. cheratina părului şi a unghiilor Actina şi miozina din fibrele musculare Hemoglobina transportă oxigenul.femei' INFORMAŢIA EREDITARA REALIZAREA El ÎN CELULA O 1 BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR 2 REPLICAREA ADN-ULUI 3 BIOSINTEZA PROTEINELOR 1. fibrinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge Insulina reglează metabolismul glucozei.4 funcţiile proteinelor în organism. al unor organite şi al structurilor de sprijin Asigură deplasarea celulelor.

Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie. putem afirma că informaţia despre ordinea legării aminoacizilor în moleculele proteice se păstFig. . Schema structurii unei molecule proteice. aminoacidul alanina fiziologici şi biochimici. r e a z ă în molecula de ADN în 46 un fragment al unei catene • moleculei de ADN un fragment al . Codul genetic. 1. la care toate proteinele să fie identice. întrucât ARN m este o copie adenină guanină tinină titozină complementaritatea bazelor fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN. doi oameni. După acid acid Uzină glutamic glutamic valină alanină cum aţi văzut din tab. un anumit set de proteine. numita 4p dezoxiriboza codon.47-1. fiecare aminoacid este codificat de o îmbinare din trei nucleotide ale un dezoxiribonucleotid moleculei de ARN m .2 o Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude catena laterală individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici.48 alcătuirea unei molecule de proteină şi a ADN-ului. Schema simplificată a moleculei de ADN. practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în anpeptidică samblu sunt determinate de H. De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale structura spaţială] individualităţii organismelor a fibnlară fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. 1. cu excepţia gemenilor univitelini.H structura liniară a proteinei proteine. Observările au arătat că ordinea legării aminoacizilor într-o nouă moleculă depinde de succesiunea nucleotidelor în molecula de ARNm. A TI-KT . 1. 1. Fiecare aminoacid poate moleculă 0 de0acid fosforic • de fi codificat de mai mulţi co•)ADN I B| bază azotată doni. După cum ştiţi.48. Astfel. • .47.4. sinteza proteinelor are loc în ribozomi cu participarea ARNm din aminoacizii aflaţi în citoplasmă. un codon însă poate copatru baze azotate difica numai un aminoacid. Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă. grupa amină H—-(MO» 9rupa P V carboxilă carhnxn • 0 Amintiţi-vă după fig. globulară Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific Fig.

dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi. Codul genetic cuprinde 64 de codoane.AUG . 1. Sensul celorlalţi 63 de codoni a fost descifrat în următorii cinci ani. pentru care în 1909 W. Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne. Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare. Primul "cuvânt" al codului genetic a fost descoperit în 1961 de cercetătorul american M. Un codon .unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codoanele vecine. Nirenberg.49). UAG şi UGA) . • nesuprapunerea codonilor .fiecare codon cifrează numai un aminoacid.determină începutul sintezei şi este numit codon de start. Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia CODUL GENETIC (DUPĂ F. • caracterul univoc . 1966) A DOUA BAZA Tabelul 1. 1. La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene.ordinea succesiunii tripletelor de nucleotide. iar 3 (UAA.5 G A TREIA BAZĂ Fenilalanină Fenilalanină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină A Izoleucină Izoleucină Izoleucină Metionină Valină Valină Valină Valină Serină Serină Serină Serină Pralină Pralină Pralină Pralină Treonină Treonină Treonină Treonină Alanină Alanină Alanină Alanină Tirozină Tirozină Non-sens Non-sens Histidină Histidină Glutamină Glutamină Asparagină Asparagină Lizină Lizină Acid aspartic Acid aspartic Acid glutamic Acid glutamic Cisteină Cisteină Non-sens Triptofan Arginină Arginină Arginină Arginină Serină Serină Arginină Arginină Glicină Glicină Glicină Glicină c U A G U C A G U C A G U C A G G 47 .între codoane nu există spaţii. Principalele caracteristici ale codului genetic sunt următoarele: • caracterul tripletic. • universalitatea — aceleaşi codoane codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii.5). • lipsa virgulelor . CRICK. Acest mod de cifrare a informaţiei ereditare a fost numit cod genetic (tab.sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens). IohannXsen a propus noţiunea de genă (fig.

în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. se sintetizează o nouă catena. . decurge astfel. Acest proces. Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală. adică de autodublarea moleculelor de ADN. iar cealaltă este sintetizată din nou.50). 1. Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. în continuare. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale. 1. Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii.49. Mecanismul replicării ADN-ului. una din catene provine de la molecula-mamă. Par- Fig.genă *k este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate.50. Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiticularitatea distinctivă a replicării ADN-ului este precizia ei înaltă. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă. Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor. Apoi o altă enzimă copiază informaţia 48 conservativ (fîg. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecutivitatea nucleotidelor. Localizarea genei m celulă. numit reparaţie. iar nucleotidul C . 1.nucleotidului G). REPLICAREA ADN-ului Fig. informaţia ereditară conţinută în celula-mamă se transmite celulelor-fiice. fiecare catena serveşte ca matrice pentru o nouă catena complementară. 2. Astfel.

1. BIOSINTEZA PROTEINELOR 3= Amintiţi-vă tipurile de ARN şi funcţiile lor în celulă. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare. nogie.ADN-ul . Uneori însă . pentru transmiterea informaţiei ereditare de la ADN la ribozomi este nevoie de un mediator. Transportarea aminoacizilor spre ribozomi.de pe catena intactă.a fost copiată. unde şi are loc sinteza proteinelor. Transcripţia nu are loc concomitent pe toată molecula de ADN.ribozomii . Pe una din catene şi începe sinteza ARNm din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. ci doar pe sectorul acesteia care corespunde unei anumite gene. "Fabricile" de sinteză a proteinelor . Pentru sinteza proteinelor sunt lecesari aminoacizi. a XII-a 49 . Cu participarea acestei enzime are loc despiralizarea moleculei de ADN şi ruperea legăturilor de hidrogen dintre cele două catene. Aceştia se află în stare liberă în citoplasmă şi rezultă din degradarea proteinelor conţinute în hrană.fragmentul de ADN ce codifică sinteza unei anumite proteine . Trecând prin porii membranei nucleare.în nucleu. Aceasta va continua până când enzima nu va întâlni codonul-terminator al moleculei de ADN care semnalează încheierea sintezei: gena . Transcripţia. Altă enzima f ™ * " "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată. De pe anumite sectoare ale moleculei de ADN.51). Enzima ARN-polimeraza se fixează la molecula de ADN la nivelul codonului-promotor de la care trebuie să se înceapă sinteza ARNm. r 3. reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii.sunt amplasaţi în citoplasmă. ARNm se îndreaptă spre ribozomi. 1. Deci. Concomitent se pot transcrie mai multe gene de pe aceeaşi moleculă de ADN sau mai multe gene de pe diferite molecule de ADN. cu participarea fermenţilor are loc şi sinteza celorlalte tipuri de ARN .51. Transportarea lor spre ribozomi este moleculă de ARNm înjormare moleculă de ADN nucleotide moleculă de ARNm formată Fig. Reproducerea lor în generaţiile următoare > de celule duce la diferite patologii. Acest proces a fost numit transcripţie (fig. iar planul de structură al acestora .de transport şi ribozomal. Acest rol îl exercită ARNm care se sintetizează pe una din catenele de ADN după acelaşi principiu al complementarităţii. Transcripţia moleculei de ARNra pe un fragment al moleculei de ADN. ci.

Alcătuirea moleculei de de ARNt. adică până nu este sintetizată proteina dată (fig. Translaţia este procesul prin intermediul căruia informaţia ereditară.1 asigurată de ARNt. între primul şi al doilea aminoacid se formează legătura peptidică.53. 1. 50 . Translaţia este anticipată de fixarea moleculei de ARNm de unul sau mai mulţi ribozomi. noacizii. codificată în ordinea nucleotidelor în molecula de ARNm. "Citirea" informaţiei de pe ARNm începe de la codonul . 1. câte tipuri de codoane codifică amiARN. în caz dacă anticodonul nu corespunde codonului ARNm. ARNt dat părăseşte ribozomul. molecula de ARNm se deplasează prin ribozom cu un codon şi se reţine la acest nivel până când este găsit al doilea ammoacid.57). ribozom C reticul endoplasmatic granular Fig. 1. aminoacidul adus de acesta va ocupa prima poziţie în viitoarea moleculă de proteină. Realizarea acestei funcţii se datorează structurii specifice a acestui tip de acid locul de fixare a aminoacidului nucleic {fig.AUG (fig. După formă el aminteşte o „frunză de trifoi" în vârful căreia se află trei nucleotide complementare nucleotidelor unui anumit codon a ARN m . cedând locul altui transportator. se apropie ARNt. se transmite în succesiunea aminoacizilor în molecula de proteină. ARNt cedează aminoacidul şi porneşte după un altul.53—1.52). Reprezentarea schematică a "participanţilor" la procesul de biosinteză a proteinelor.. După ce primul ammoacid a fost găsit. întrucât această legătură este mai puternică decât legătura dintre ARNt şi aminoacid.52. 1. Dacă anticodonul său corespunde codonului ARNm. Aceste nucleotide formează anticodonul de care depinde care aminoacid se va fixa de „peţiolul frunzei". în ~anticodon citoplasmă sunt cam atâtea tipuri de molecule Fig. aflat în momentul dat în ribozom. De codonul ARNm. Procesul se repetă până când nu este citită toată informaţia de pe ARNm. 1.55).

1. 1.direcţia deplasării ribozomilor o U C C G U U U U U ARNm Fig. 1. proteina formată Fig. Ruperea legăturii dintre ARNt şi aminoacidul transportat. începerea "citirii" informaţiei de pe ARNm. A U G U C C N G U U U U U I i i Fig.56.54. "Citirea" ARNm de către mai mulţi ribozomi. Formarea legăturii peptidice între doi aminoacizi. 51 . i i aminoacizi • începutul "citirii" i II II i II staţia "terminus" Fig. 1.57.55.

în al doilea rând. în primul rând. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile. 1. Realizarea informaţiei ereditare în celulă. unde are loc maturizarea lor. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori.• *"1 G GJ ammoacizi Fig. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. 1.58. în 1950 a fost formulată dogma centrală a geneticii: în celulă informaţia circulă de la ADN la ARN şi apoi la proteină şi nicidecum în sens invers. U- transcripţie u! J translaţie I f G "i _ proteine de semnalizare alimente C T C C G. Cercetările de ultimă oră au demonstrat că există virusuri care posedă capacitatea de a transmite informaţia genetică de la ARN la ADN. Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmatic. iar al doilea . Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP. Primul proces are loc în nucleu. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice. Prin urmare. Ttatct. •PM 52 . în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm. Sinteza unei molecule proteice durează circa 2>-^ s.în citoplasmă. rolul acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă.58): 2 CU ADN -T C G ARN triplet catena peptidică codon enzime proteine de structură proteine de transport A--] G- & IJOJUI T -T CO T C -T -c -G l\ i\ c c G0-.în formă generalizată cele expuse în cadrul acestei teme se pot reprezenta schematic astfel (fig.

1.vaiînă . 15. 12. Sinteza unei molecule de ARN pe un sector al moleculei de ADN. guanina. Baze azotate purinice sunt: 2. d) guanina şi adenina d) celulele procariote. cariotip. Are loc în nucleu. b) prezintă un polinucleotid. Are loc în citoplasmă. c) nucleotidul conţine glucidul riboza. 5. /. a)plastide. b) adenina şi timidina. cod genetic IV. Descifrarea informaţiei din molecula de ADN despre sinteza proteinelor. Explicaţi esenţa şi mecanismul transcripţiei. Citirea informaţiei de pe ARNm. 3. Selectaţi răspunsurile corecte: 1. Analizaţi schema: ADN -* ARH -»proteină -» caracter. Asociaţi noţiunile din coloana A cu cele din coloana B. 3.alanină . 7. 10. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta translaţia. 11. 3. Determinaţi structura segmentului de ADN care codifică acest poiîpeptid. Alcătuiţi un eseu la tema: "Factorii nocivi şi biosinteza proteinelor*'. c) nucleu. intra în compoziţia ribozomilor. 6. 2. 14. 9. 7. fa>) mitocondrii. 2. De ce proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor? 4. d) conţine bazele azotate adenina.glicină Uzină . Analizaţi proprietăţile codului genetic.serină. 4. codon de start V: ARN ribozomal 1. Descrieţi mecanismul decodificării informaţiei prin codul genetic. 53 . translaţie ///. 5. Analizaţi funcţiile de bază ale proteinelor în organismele vii. Analizaţi mecanismul reparaţiei ADN-ului. Explicaţi prin schemă procesul de replicare a ADN-ului. c) adenina şi uracilul. Definiţi noţiunea de genă. 8. citozina şi uracilul.triptofan . Determină începutul sintezei proteinei. transcripţie //. Enumeraţi substanţele organice din componenţa organismelor vii. ADN-ul a) este prezent în toate celulele eucariotelor. 6. 13. genotip. ADN-ul inelar este prezent în: a) adenina şi citozina. Polipeptidui este alcătuit din următorii aminoacizi:vaiină .

1. METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR Meritul în descoperirea legităţilor moştenirii caracterelor aparţine naturalistului ceh G. Fig.59. Te- 54 . 1. o 3 6 FORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE ÎNCRUCIŞAREA MONOHIBRIDĂ METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR 2 UNI3 SEGREGAREA CARACTE5 ÎNCRUCIŞAREA RELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA.tema. MENDEL 4 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE DE ANALIZĂ 6 DOMINANŢA INCOMPLETĂ 7 CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII 8 PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ 1.60). LEGEA A DOUA A LUI G. Descoperirile sale au fost facilitate de succesele înregistrate la moment de ştiinţa biologică. Mendel (fig. Printre acestea pot fi menţionate cercetarea experimentală de către predecesorii săi a moştenirii caracterelor la încrucişarea diferitelor forme de animale şi plante şi stabilirea unei anumite renul experimental pe care au fost descoperite legităţile ereditarii.

întrucât ei urmăreau moştenirea concomitentă a mai multor caractere. dar din cauza situaţiei materiale precare a familiei a fost nevoit să abandoneze studiile. Mendel a făcut cunoscute rezultatele cercetărilor sale la şedinţa naturaliştilor din Brno. G. Mendel.mazărea (fig.1. La 8 februarie 1865 G. Cu acest scop pentru fiecare plantă a întocmit o fişă aparte (în total 10 000 de fişe). Mai întâi timp de 2 ani a verificat cu miticulozitate puritatea liniilor alese pentru încrucişare şi numai după aceasta a început să le încrucişeze. Şi lucrul straniu. doar în trei din ele a fost citit. A absolvit gimnaziul. 1. în 1843 se înscrie ca posluşnic la mănăstirea din Brno. în 1851 ~~ este trimis la universitatea de la Viena. Rezultatele cercetărilor Iul G.61). G. 1. Deşi referatul a fost publicat şi a ajuns în 120 de biblioteci ştiinţifice din Europa şi America. n-a reuşit la ^ examenul de biologie: deşi cunoştea la perfecţie botanica. alegerii reuşite a obiectului de cercetare . obţinând hibrizi. obţinând pentru experimente un teren de 35 x 7 m (fig. Utilizând metoda hibridologică şi ducând evidenţa cantitativă a fiecărui caracter în parte.61. Mendel se datorează. unde nota manifestarea caracterelor selectate. Spre mirarea lui. zoologia era pentru el un tărâm necunoscut. lipsa problemelor tehnologice serioase de cultivare. printre care pot fi enumerate autopolenizarea ce asigură transmiterea exactă a caracterelor din generaţie în generaţie. G. cele comunicate de el au fost întâlnite cu o tăcere absolută. petală Fig. Mendel a depăşit neajunsurile cercetărilor predecesorilor săi. ignorând evidenţa cantitativă a fiecăruia. c forme şi soiuri care se deosebesc după un şir de caractere distincte. întrucât dorinţa de a-şi continua studiile nu-l părăsea. în al doilea rând. el a obţinut rezultate care reflectau legităţile moştenirii caracterelor. 1. unde a -" continuat să se ocupe de pomicultură. în primul rând. rezultatele obţinute nu puteau fi sistematizate. S-a întors la mănăstire. naturalist ceh. când au fost redescoperite de alţi savanţi. 55 . Gregor lohann Mendel. s-a născut la 22 iulie 1822 într-o familie de ţărani. Mazărea prezintă un şir de avantaje. Mendel a respectat strict re- diversitatea impunătoare de asemănări dintre părinţi şi descendenţi. apoi cursurile de doi ani de filozofie.Fig. Alcătuirea florii şi a fructului de mazăre.59) pe care a şi descoperit legile fundamentale ale ereditarii.60. Succesul cercetărilor lui G. Mendel au fost apreciate abia peste 35 de ani. în 1854 a semănat primele boabe de mazăre şi timp de 8 ani a urmărit cum se moştenesc cele 7 caractere alese de el. posibilitatea încrucişării artificiale cu obţinerea de descendenţi fecunzi.

Culoarea bobului rugos verde neted O galben 56 .6 PERECHILE DE CARACTERE ALE MAZĂRII STUDIATE DE G. • cercetarea moştenirii caracterelor pe parcursul mai multor generaţii. • respectarea strictă a tuturor cerinţelor de efectuare a experimentelor. Aşezarea fiorilor pitică 4 Forma păstăii malta terminala 5_Culoarea păstăii nemature axială rugoasă 5 Forma bobului netedă verde galbenă 7.1 —1 O gulile impuse de metoda hibridologică. 1. înălţimea 3. • încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după unul sau mai multe caractere alternative. UNIFORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE G. Astăzi ele sunt considerate esenţiale în cercetările genetice şi se formulează astfel: • planificarea minuţioasă a experimentelor. • obţinerea unui număr de date care ar permite analiza statistică a rezultatelor.încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după o singură pereche de caractere alternative (tab. 2. • efectuarea experimentelor preliminare pentru stabilirea constanţei caracterelor studiate în limitele formelor parientale. Să urmărim moştenirea unuia din aceste Tabelul 1. MENDEL 1 Culoarea florii şi a tegumentului bobului roşie verde albă alb 2.6). Mendel a început studierea moştenirii caracterelor cu încrucişarea monohibridă . • evidenţa strictă a urmaşilor fiecărui individ.

roşie

albă

O
<

FT""

Fig. 1.62, Tehnica efectuării polenizării încrucişate.

G

Fig. 1.63. Uniformitatea primei generaţii de hibrizi.

caractere - culoarea florilor. Unul din soiurile alese avea flori roşii, iar celălalt albe. Pentru a încrucişa aceste soiuri, G. Mendel a înlăturat anterele florilor plantei materne (cu flori roşii) înainte de maturizare (fig. 1.62) şi totodată a izolat floarea într-o pungă pentru a preveni polenizarea cu polenul altor flori decât cele albe. Când pistilul a ajuns la maturitate, a fost adus pe stigmatul lui polen recoltat de pe I anterele florilor albe. Astfel el a obţinut seminţe hibride. în anul următor din ele au crescut hibrizi de prima generaţie care aveau toţi flori roşii (fig. 1.63). Caracterul, I care s-a manifestat la hibrizii de prima generaţie (culoarea roşie a florilor), a fost numit dominant, iar caracterul celuilalt părinte, care este anihilat - recesiv. în baza rezultatelor obţinute G. Mendel a fommlatprincipiul sau regula dominanţei \sau uniformităţii hibrizilor din prima generaţie care se formulează astfel: la încrucişarea I indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative toţi hibrizii de \prima generaţie moştenesc caracterul dominant. Urmărind manifestarea celorlalte perechi de caractere alternative la hibrizii de na generaţie, G. Mendel a determinat caracterele dominante ale mazării: vloarea roşie a florilor, suprafaţa netedă şi culoarea galbenă a boabelor, forma naltă a tulpinilor, culoarea verde a păstăilor.

Ţinând cont de aportul deosebit al lui G. Mendel în dezvoltarea geneticii, principiul uniformităţii hibrizilor deprima generaţie a fost ridicat la rangul de lege. întrucât uniformitatea hibrizilor deprima generaţie nu este absolută, inregistrându-se şi unele abateri, această opinie nu este unanim acceptată.

57

ID

1

3. SEGREGAREA CARACTERELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA. LEGEA A DOUA A LUI G. MENDEL

O
V

Efectuând autopolenizarea plantelor crescute din seminţele hibrizilor de prima generaţie, G. Mendel a obţinut boabele generaţiei a doua de hibrizi. In anul următor din aceste seminţe au crescut, pe lângă plante cu flori roşii, şi plante cu flori albe (fig. 1.64). Analiza statistică a rezultatelor obţinute a arătat că 3/4 din plante aveau flori roşii şi 1/4 - flori albe. Prin urmare, Fig. 1.64. Segregarea caracterelor Ia hibrizii din gene- raportul numeric dintre indivizii raţia a doua. cu caractere dominante şi recesive s-a dovedit a fi de 3:1. Aceleaşi rezultate s-au obţinut şi la studierea moştenirii în generaţia a doua şi a altor caractere. De exemplu, la studierea moştenirii în generaţia a doua a formei boabelor (netede sau rugoase), de la 253 de plante hibride de prima generaţie în a doua s-au obţinut 7 324 de boabe, din care 5 474 netede şi 1 850 rugoase. Boabele de formă diferită se întâlneau pe aceiaşi plantă şi chiar în aceiaşi păstaie. Generalizând rezultatele obţinute, G. Mendel a formulat legea segregării: la încrucişarea hibrizilor din prima generaţie între ei în generaţia a doua are loc segregarea descendenţei după caracterul studiat în raport de 3:1. Astăzi ea este cunoscută ca legea a doua a lui G. Mendel. Rezultate analoage au fost obţinute şi în cazul animalelor. în 1902 W. Bateson a publicat o informaţie unde enumera circa 100 de caractere la plante şi tot atâtea la animale, moştenirea cărora se supune legii segregării. Pentru cercetarea moştenirii caracterelor hibrizilor din generaţia a doua în următoarele G. Mendel a efectuat autopolenizarea lor. Plantele crescute din seminţele plantelor cu flori albe aveau flori albe. 1/3 din plantele crescute din seminţele plantelor cu flori roşii aveau flori albe, iar 2/3 - roşii. Ulterior indivizii care în generaţiile următoare nu dau segregare au fost numiţi homozigoţi (de la gr. homo - la fel, zygota - ovul fecundat), iar cei printre urmaşii cărora se atestă segregarea - heterozigoţi (de la gr. hetero - diferit).
4. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE

Pentru explicarea rezultatelor experimentelor sale, G. Mendel a presupus că dezvoltarea fiecărui caracter se datorează unui factor ereditar. Acesta, după părerea sa, este prezent în celulă sub formă de pereche, unul fiind moştenit de la mamă, 58

ir celălalt - de la tată. Natura reală a factorului ereditar, a caracterului său pereche i purtătorul material al acestuia au rămas pentru el necunoscute. Succesele lterioare ale ştiinţei genetice au confirmat presupunerile lui G Mendel şi au făcut osibilă explicarea rezultatelor experimentelor sale de pe poziţii ştiinţifice. Astfel, pornind de la ideea verificării rezultatelor obţinute de G. Mendel în azul monohibridării, savantul american T. Morgan a încrucişat drozofîle cu corp O ri cu cele ce aveau corp negru. Toate musculiţele hibride din prima generaţie \ eau corp gri. La încrucişarea hibrizilor între ei, în a doua generaţie s-a obţinut egregarea descendenţei după culoarea corpului în raport de 3:1. Trei părţi din rmaşi aveau corp de culoare gri şi o treime - corp negru. Rezultatele obţinute au onfirmat justeţea celor stabilite de G. Mendel. Pentru a explica rezultatele nregistrate, T. Morgan a presupus că factorii ereditari (genele) sunt localizaţi în romozomi unde ocupă un anumit loc. întrucât cromozomii sunt pereche, fiecare actor ereditar îşi are perechea sa în celălalt cromozom omolog al perechii date înde ocupă un loc identic. Ţinând cont de comportarea cromozomilor în meioză i fecundaţie, rezultatele monohibridării devin clare. T) Amintiţi-vă comportarea cromozomilor în meioză şi la fecundaţie. în 1910 T. Morgan şi discipolii săi, în baza rezultatelor experimentelor efectuate, formulat teoria cromozomială a eredităţii: transmiterea informaţiei ereditare te legată de cromozomi unde liniar, într-o anumită consecutivitate, sunt amplasaţi :torii ereditari (genele). Pentru o înţelegere mai profundă a mecanismelor transmiterii caracterelor în îl hibridizării se foloseşte reprezentarea schematică a încrucişărilor în baza ibolicii genetice. Simbolica genetică P -părinţi (prima literă a cuvântului latin parenta -părinţi); 2 - individ de sex feminin (oglinda Venerei); z - individ de sex masculin (scutul şi săgeţile lui Marte); X - semnul încrucişării; G - gârneţi; A -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul dominant; a -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul recesiv; Fj, Fp F3,... Fn - respectiv prima, a doua, a treia şi a n generaţie filială. Schematic încrucişarea monohibridă efectuată de T. Morgan este prezentată pe f. 1.64. Unul din părinţi, în cazul dat femela, poartă gena dominantă^ (culoarea . iar celălalt (masculul) - gena recesivă (culoarea neagră) aa. La maturizarea neţilor, femela va forma un singur tip de ovule ce vor purta gena dominantă^, r masculul un singur tip de spermatozoizi cu gena recesivă a. La fecundaţie are c restabilirea garniturii diploide: un cromozom provine de la mamă, iar celălalt 59

Simbolurile

_1

o
A ~ genotipul Separarea cromozomilor în meioză

corp negru

alela alela dominantărecesivă genele culorii corpului MA ma

gârneţii

100% fecundare

100%

F

1

100% de musculiţe gri fenotipul genotipul

fenotipul genotipul Separarea cromozomilor în meioză

gârneţi

50% V H ^ 50%
50% (A 50% { Wa 25% 25%

50%

50%

25%

25%

Grilajul Punnet

Fig. 1.65. Schema întrucişării monohibride efectuate de T. Morgan.

60

G 51

© © ©

7.66. Bazele citologice ale încrucişării monohibride efectuate de G. Mendel.

la tată. Deci, hibrizii de prima generaţie sunt purtători atât ai genei dominante, : şi ai celei recesive. Evident că se va manifesta gena dominantă. Hibrizii din Fl >r forma două tipuri de gârneţi în proporţie egală: 50% de gârneţi vor purta gena )minantă şi 50% - gena recesivă. La încrucişarea hibrizilor din F! între ei ambele puri de gârneţi se unesc cu aceeaşi probabilitate, ceea ce explică reapariţia printre scendenţii generaţiei a doua a indivizilor cu caracter recesiv - corp negru, care :ătuiesc 1/4 din numărul total de urmaşi. Grilajul Punnet. Pentru a facilita determinarea îmbinărilor posibile de gameţi, sneticianul englez R. Punnet a propus în 1905 ca notările să se facă sub formă de ilaj, care astăzi îi poartă numele. Pe orizontala grilajului se notează gârneţii iterni, iar pe verticală - cei materni. în pătrăţelele formate la intersecţia liniilor izontale cu cele verticale se înscriu variantele îmbinărilor corespunzătoare ţi.65). Explicaţi după fig. 1.66 cauzele uniformităţii hibrizilor din F1 şi ale segregării în F2 la încrucişarea monohibridă efectuată de G. Mendel. Regula purităţii gârneţilor. Apariţia printre descendenţii din F2 a indivizilor caracter recesiv este o dovadă a faptului că hibrizii din Fi formează gameţi i: fiecare gamet poartă doar una din cele două gene (sau pe cea dominantă, sau 61

iar al celui recesiv . Experimentele au arătat că în majoritatea cazurilor se obţin aceleaşi rezultate: dominanţa în F! şi segregarea în F 2 . Pornind de la regula purităţii gârneţilor.de mamă. moştenirea caracterelor determinate de gene 62 . Adică segregarea după fenotip în F2 este de 3:1. care determină caractere alternative (flori r^ roşii . deoarece formează două tipuri de gameţi.formă) sau mai simplu alele.corp negru). Heterozigoţii formează două tipuri de gameţi. sau diferite. De exemplu. Perechea de gene care controlează dezvoltarea aceluiaşi caracter şi sunt situate în loci identici ai cromozomilor omologi au fost numite de W. allelos . Rezultatele încrucişărilor analizate până acum arată că cromozomii omologi pot purta alele identice. Genele alele. La baza ^ acestui fenomen stă mecanismul separării cromozomilor omologi în mitoză şi meioză. ca în cazul homozigoţilor (AA. corp negru).pe cea recesivă). Prin urmare. începând cu cele exterioare şi terminând cu particularităţile structurale şi funcţionale -fenotipul. Fenotipul şi genotipul. fiecare genă are dublorul său în cromozomul omolog. în gârneţii hibrizilor este numită regula Zi purităţii gârneţilor şi a fost formulată pentru prima dată de W. Genotipic însă sunt diferiţi: 1 /3 sunt homozigoţi AA. Neamestecarea genelor. 3/4 din hibrizii din F2 fenotipic sunt identici . iar 2/3 .au flori roşii. iar totalitatea caracterelor lui. nu are loc segregarea. iar cea paternă . De aceea printre descendenţii acestora. numite loci. homozigoţii pot fi definiţi ca indivizi ce formează un singur tip de gârneţi. iar după genotip de 1:2:1. corp gri). de aceea printre descendenţii lor are loc segregarea. genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă anumite sectoare. din ambele încrucişări monohibride analizate sunt heterozigoţi. Hibrizii din F. 1. corp gri . iar cel recesiv . aa). Bateson. întrucât în celulele somatice ale organismelor diploide cromozomii sunt perechi. Acesta ocupă acelaşi sector în cromozomul omolog şi este responsabil de dezvoltarea aceluiaşi caracter. în exemplul cu mazărea. Este firesc să vă puneţi întrebarea dacă se va schimba caracterul segregării în caz de inversare a situaţiei: caracterul dominant să fie adus de tată.după gena recesivă a (flori albe. Organismele fenotipic identice pot avea genotipuri diferite.heterozigoţi Aa. Fenotipul este rezultatul interacţiunii genotipului cu condiţiile de mediu. rezultaţi din autopolenizare sau din încrucişarea cu indivizi identici. După cum ştiţi deja din teoria cromozomială a eredităţii.flori albe.65 segregarea după genotip şi fenotip încrucişările reciproce.cea paternă.reciproc şi morphe . Johansen gene alelimorfe (de la gr. Totalitatea genelor unui organism formează genotipul lui. în hibridizările examinate formele parientale sunt homozigote: cea maternă după gena dominantă^ (flori roşii. ca la heterozigoţi (Aa). purtător al caracterului dominant era planta maternă. Stabiliţi după fig.

PenI tru precizarea genotipului unui | anumit fenotip se efectuează P ^încrucişarea de analiză.67 în care caz planta cu flori roşii poate fi considerată homozigotă şi în care heterozigotă. Fig.67. ÎNCRUCIŞAREA DE ANALIZĂ O V-aţi convins că manifestarea fenotipică a caracterelor nu întotdeauna reflectă acelaşi genotip. Una din ele este considerată directă: 9AA x âaa. 1. Perechea de încrucişări în care organismele cu caracter dominant şi recesiv sunt folosite şi ca plante materne. în exemphil ilustrat (fig. iar cealaltă indirectă: OâAA.localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul caracterului dominant. în practică este folosită pe larg şi încrucişarea hibridului de prima generaţie cu una din formele parientale homozigotă după una din alele.67) plantele cu mori roşii cu genotipul necunoscut (AA sau Ad) au fost încrufcişate cu plante cu flori albe •omozigote recisive aa. Dacă în Fi toţi indivizii au flori roşii. numită încrucişare de analiză. Importanţă deosebită în cercetările genetice prezintă încrucişarea hibridului din Fj cu forma părintească homozigotă după alela recesivă. Segregarea descendenţilor din F[ după culoarea florilor 63 . 1. 4:0 2:2 Stabiliţi după fig. 5. Acest tip de încrucişare este definit ca retroîncrucişare sau back-cross şi se notează F b . şi ca plante paterne prezintă încrucişări reciproce. Explicaţi rezultatele identice ale încrucişărilor reciproce reieşind din mecanismul cromozomic de moştenire a caracterelor. atunci individul cercetat este homozigot lupă gena dominantă (AA). 1. Ea prevede încrucişarea indivizilor j la care fenotipic se manifestă caracterul dominant cu indivizi I bomozigoţi recesivi. culoarea roşie poate fi determinată de două genotipuri: AA şiAa. De exemplu. Schema încrucişării de analiză. Retroîncrucişarea.

în practică s-au înregistrat însă şi cazuri când la urmaşi se manifestă un caracter intermediar. întrucât la heterozigot se manifestă caracterul controlat de alela culorii roşii. DOMINANŢA INCOMPLETĂ Indivizii heterozigoţi după o genă oarecare (în exemplul cercetat mai sus după gena culorii petalelor florii) poartă diferite alele ale acestei gene . înseamnă că gena culorii roşii nu este nici dominantă. toţi hibrizii din Fj aveau flori roze deoarece.flori roze.alela culorii roşii (A) şi alela culorii albe (a). în acest caz la heterozigot interacţiunea alelei culorii roşii a petalelor cu alela culorii albe nu a fost victorioasă nici pentru una dintre ele. 1.68 segregarea după genotip şi fenotip în caz de dominanţă incompletă.68). 25% . nici recesivă faţă de gena care determină culoarea albă a florilor. Este logic să presupunem că fenotipul heterozigorului este rezultatul "luptei" dintre aceste două alele. alela culorii gri a corpuFig. deoarece heterozigoţii (Aa) se deosebesc fenotipic de homozigotii după alela dominantă (AA). 1. Deoarece 25% din descendenţii din F2 aveau flori roşii. avem de a face cu o dominanţă completă a acestei alele asupra alelei culorii albe. 64 . Dominanţa incompletă lui domină complet asupra alelei culorii negre. în cazul dominanţei incomplete segregarea după fenotip coincide cu cea după genotip. Prin urmare. la barba-împăratului. Acest tip de moştenire a caracterelor a fost numit dominanţă incompletă. dezvăluind raportul tipurilor de gârneţi formaţi de heterozigot sau stabileşte homozigoţia formei dominante.o cu O în raport de 1:1 dovedeşte că individul cercetat este heterozigot (Aa). Apariţia la descendenţi a unui caracter situat intermediar faţă de cele două caractere parientale atestă faptul că nici una din genele care determină caracterul dat nu are o dominanţă completă. 6. Să analizăm moştenirea culorii florilor la barba-împăratului {fig. putem afirma că gârneţii recesivului homozigot analizează genotipul formei cu caracter dominant. La încrucişarea plantelor cu flori roşii şi flori albe. Cele spuse sunt confirmate de rezultatele obţinute la autopolenizarea hibrizilor din F t . în exemplul cu drozofila. Stabiliţi după grilajul Punnet din fig.68.flori albe şi 50% . 1.

iar al doilea . Cromozomii iologi. Modificarea segregării în caz de combinare în proporţie inegală a gârneţilor la fecundare.3 a 0. Observările au arătat că coada scurtă la şoareci este leterminată de gena dominantă^.35 AA : 0. La o varietate de porumb. Formarea în proporţie egală de către hibrid a tuturor tipurilor posibile de lameţi. 1& urmare. ci. Segregarea după lotip s-a dovedit a fi de 0.Tîata La prima vedere rezultatele încrucişărilor în cazul dominanţei incomplete par să contravină legilor mendeliene.gena recesivă sau riceversa.15 sau aproximativ 6 : 1 .necolorate. Modificarea segregării în cazul când hibridul formează diferite tipuri de gameţi în proporţii inegale. iar cea recesivă . Introducând aceste date în grilajul Punnet. Şanse egale de întâlnire lafecundaţie a tuturor tipurilor de gameţi. Să analizăm pe exemple concrete caracterul segregării în caz de nerespectare a fiecăreia din aceste condiţii.15 aa.în celula supusă degenerării. 2. 4. in urmare. încrucişarea femelelor heterozigote cu coadă scurtă Aa cu masculi cu coadă •wlogie. Vitalitatea egală a zigoţilor cu diferite genotipuri. dar totuşi cazurile de dominanţă completă prevalează. la formarea grăuncioarelor de polen se Dartizează normal.de alela recesivă. Fenomenul de dominanţă incompletă este răspândit în natură.35 0. La o analiză mai detaliată constatăm că ele prezintă doar o abatere de la aceste legi. iar cea de lungime normală . 2. o pereche de alele este j răspunzătoare de prezenţa pigmentului antocian în seminţe. heterozigotul Aa formând două tipuri de grăuncioare de polen i proporţie egală. Alela dominantă sigură formarea de seminţe colorate. dacă hibridul din 0. caracterul segregării în F2 se modifică.50 : 0. condiţionată de interacţiunea genelor alele.15 Aa 0. a XII-a 65 . CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII Experimentele efectuate pe diferite obiecte biologice au arătat că legea segregării respectă în următoarele condiţii: 1.15 aa nu formează ambele tipuri de imeţi în proporţie egală. în timpul macrosporogenezei. 70% din oosfere vor purta gena dominantă şi 30% . 3. obţinem segregarea după enotip în F2 de 0. pe care sunt aşezate aceste alele. Se cunosc şi alte tipuri de interacţiune a genelor pe care le veţi studia în cadrul temei 8. 7. 1. Manifestarea deplină a caracterului indiferent de condiţiile mediului. unul din cromozomii omologi în 3% de cazuri nimereşte în macrospor.

în raport de 2:1 (fig. dar au rezultat doar două clase genotipice în raport de 2Aa : \aa.69. 3. 1. 1.69.încrucişarea de analiză. Modificarea segregării Fig. 30 ai secolului trecut a fost descoperită o nouă culoare a blănii la vulpe . II . I). Cauza abaterii de la segregarea mendeliană s-a dovedit a fi fecundaţia selectivă: ovulul purtător al alelei a mai frecvent se uneşte cu spermatozoidul ce poartă alela a decât cu cel ce poartă alela A. Cercetările ulterioare au arătat că alela dominantă (^4). s-au obţinut două clase fenotipice . în realitate s-a obţinut segregarea tipică pentru încrucişarea de analiză de 1:1 (fig. este genotipul vulpilor platinate? Din segregarea obţinută reiese că vulpile platinate sunt heterozigote. La încru1 cişarea reciprocă âAa x ? aa. Disecţia femelelor gestante a confirmat această presupunere.4 şi a se formează în proporţie egală. răspunzătoare de culoarea platinată a blănii. I .coadă normală. 1. în acest caz hibrizii din Fj ar trebui să fie heterozigoti şi să aibă blana platinată. şi doar un număr mic . La încrucişarea a doi indivizi heterozigoti ar trebui să se obţină segregarea după genotip de \AA : lAa : \aa. Analiza citologică a arătat că în spermatogeneză la masculii heterozigoti Aa nu sunt dereglări: gârneţii . II). controlează şi un defect ereditar recesiv care în 66 . după părerea voastră. Pentru descifrarea abaterii de la segregarea mendeliană s-a purces la stabilirea genotipului vulpilor platinate. La sfârşitul anilor ele.încrucişarea vulpilor cu blană platinată între a zigoţilor. Iniţial s-a presupus că acestea sunt homozigote după gena dominantă (AA).69. 50% din descendenţi aveau coadă scurtă şi 50% .după gena recesivă (aa). Moştenirea culorii platinate la vulpea în caz de viabilitate inegală polară.normală aa. Care. Formele homozigote AA nu se depistau.cea platinată.coadă scurtă (Aa). La încrucişarea a doi indivizi cu astfel de blană în F. cea mai mare parte din urmaşi aveau coadă normală (aa). iar cele argintii . Explicaţia putea fi doar una: indivizii cu acest genotip pier la stadiul de embrion.vulpi platinate şi argintii .

Crescătorii de animale de blană. Aa Aa pierdeau 25% din pui. Drept exemplu de genă letală recesivă la om poate servi gena brahidactiliei (b) care în stare heterozigotă provoacă scurtarea falangelor degetului mijlociu. întrucât genele letale recesive în stare heterozigotă nu se manifestă ele se pot transmite la descendenţi. ci La plante se întâlnesc forme i J albinotice.2).2 în care caz probabilita letale recesive în stare homozigotă este mai mare.2 b cu brahidactilie decedează cu brahidactilie cu brahidactilie cu brahidactilie 67 . G Explicaţi după fig. 25% 50% La încrucişarea heterozigoţilor verzi întrei ei se obţin doar plante Fig. Comentaţi după schema 1. verzi. la grâu culoarea verde este considerată caracter dominant.recesiv. La homozigoţii după (această genă (bb) se dezvoltă şi alte anomalii ale scheletului care duc la moarte timpurie. vulpile cu blană platinată între ele. Ele pot fi atât dominante. MOŞTENIREA GENEI BRAHIDACTILIEI LA OM Bb p BB X Schema 1. 1.70. Omul este heterozigot în medie după 300 de gene letale recesive. necunoscând caracterul moştenirii acestei culori a blănii. provocând în stare homozigotă moartea purtătorilor. De exemplu. cât şi recesive. deoarece homozigotul recesiv nu supravieţuieşte. lipsite de clorofilă. Moştenirea culorii Ia şoareci în prezenţa genei letale.stare homozigotă este incompatibil cu viaţa. 1. încrucişând r .70 rezultatele încrucişării a doi şoarec Genele care provoacă moartea purtătorilor lor au fost numite letale. Aceeaşi abatere de la segregarea mendeliană a fost observată şi la încrucişarea a doi şoareci galbeni. iar lipsa clorofilei . i cazul dat heterozigoţii se deosebesc fenotipic de ambii părinţi (schema 1.

dacă primăvara este răcoroasă. exemplele analizate până acum reflectă legităţile moştenirii caracterelor în cazul când ambii părinţi participă în măsură egală la transmiterea caracterelor descendenţilor. Un astfel de raport indică că masculul este purtător al unei gene letale. iar cea recesivă . ca şi în partenogeneză. întrucât zigotul în acest caz se dezvoltă pe contul citoplasmei ovulului şi al nucleului spermatozoidului. trebuie testaţi dacă nu sunt purtători ai genelor letale. Dar cum se vor moşteni caracterele în cazul tipurilor neregulate de înmulţire sexuată? în cazul înmulţirii partenogenetice. genitorii masculi. In cazul unei gene letale. a unui raport de segregare de 3 normali: 1 anormal este o dovadă a faptului că reproducătorul este purtătorul unei gene letale. trântorii la albine) se aseamănă cu mama. Culoarea galbenă se manifestă însă la o temperatură joasă. împerecherea reproducătorului suspect cu purtători ai genelor recesive. la porumb o pereche de alele determină culoarea plantulelor: alela dominantă A asigură formarea culorii verzi. segregarea printre descendenţi de la o atare încrucişare va fi de 2 : 1 şi nu de 3 : 1 . printre descendenţii hibridului Aa se va înregistra segregarea de 3 : 1 . înseamnă că masculul nu este purtător de gene letale.a culorii galbene. T \ Analiza genetică a genitorului mascul se face după mai multe procedee. PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ Atât pentru mazăre. genotipul urmaşului va fi determinat de genotipul tatălui. Testarea reproducătorilor pentru depistarea genelor letale. Dacă printre urmaşii unor astfel de încrucişări nu se obţine nici un descendent anormal. care de fapt este o încrucişare de analiză. Observările au arătat că în cazul când manifestarea caracterului depinde într-o măsură mai mare de condiţiile mediului caracterul segregării nu corespunde celui mendelian./i^ăeaţu ^tactice 1 V^ • -. Prin urmare. în caz de primăvară caldă toţi urmaşii. înainte de a fi utilizaţi la reproducere. Moştenirea caracterelor în ginogeneză. 68 4. chiar şi cei homozigoţi recesivi. De exemplu. cât şi pentru drozofilă este caracteristic tipul regulat de înmulţire sexuată. w . caracterului. împerecherea reproducătorului suspect cu femele înrudite. vor fi verzi. Apariţia în cazul acestei încrucişări. deoarece numărul descendenţilor produşi de aceştia este mult mai mare decât al celor produşi de femele. Descriem câteva dintre ele. împerecherea reproducătorului suspect cu mai multe femele neînrudite. Modificarea segregării în funcţie de particularităţile manifestării . Se testează masculii. are loc pe linie maternă. informaţia ereditară se transmite pe linie maternă şi descendenţii partenogenetici (de exemplu. Astfel. O situaţie diametral opusă se constată la înmulţirea andwgenetică. Pentru evitarea diseminării genelor letale în populaţiile de animale domestice. 8.

6. Posedă alele diferite ale unei gene. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. Explicaţi prin scheme cauza segregării după fenotip în Fi în raport de: a) 0. c) 75% din boabe vor fi netede şi 25% . d) 25% din boabe vor fi homozigote cu bob neted. 7. iar cealaltă . Heterozigoţii din F1 posedă un caracter inter. La vitele comute mari gena culorii negre domină gena culorii roşii. La încrucişarea a 2 plante de mazăre heterozigote după forma bobului în Fi: a) toate boabele vor fi netede. 69 . Explicaţi prin exemple esenţa şi utilizarea încrucişării de analiză. Ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi. Determinaţi genotipurile părinţilor şi urmaşilor. dacă se ştie că gena culorii căprui a ochilor este dominantă. Analizaţi biografia lui G. Sunt localizate în cromozomi diferiţi. s-a căsătorit cu o femeie cu ochi albaştri. Enumeraţi caracterele după care mazărea a fost selectată ca obiect de cercetare în experimentele fui Mendel. a) gene alele b) hibrizi c) puritatea gârneţilor d) dominanţă incompletă e) homozigot f) heterozigot g) gene nealele I I 6. Indivizii obţinuţi în urma fecundaţiei încrucişate. 8. O femelă la câteva fătări a dat naştere la 20 de şoareci negri şi 18 bruni.rugoase.15.35: 0.1. I 2. 4. 4. Enumeraţi condiţiile respectării legii segregării. 9. Probleme. Un bărbat cu ochi căprui. Posedă aceleaşi alele ale unei gene. a căruia mama avea ochi albaştri. b) 2 : 1 . Ce fel de viţei se pot naşte de la încrucişarea unui taur roşu cu vaci hibride după culoare? B. Alegeţi răspunsurile corecte. A. 7. 3.• mediar.rugoase. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi din această căsătorie. Gârneţii conţin una din genele alele. Explicaţi prin schemă: a) bazele citologice ale uniformităţii hibrizilor din Fr b) bazele citologice ale segregării caracterelor în F2. 1. 3. 1. 5. Mendel. Două femele de şoareci de culoare neagră au fost încrucişate cu un mascul de culoare brună. b) 50% din boabe vor fi netede şi 50% .la 35 de şoareci negri. C. 5. 2.

UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE 5 IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G.verzi netede. şi anume: • 9/16 din boabe (315 boabe) erau galbene netede. Toţi hibrizii din Ft aveau boabe galbene netede (fig. 1.verzi rugoase. LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR 2 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE 3 DOMINANŢA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ.71). 12 cu boabe netede şi 4 rugoase. Cum a stabilit G. Mendel a încrucişat două soiuri de mazăre care se deosebeau după culoarea boabelor şi suprafaţa lor. » 1/16 (832 boabe) . corespunzător. LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR ^f ÎNCRUCIŞAREA PGUHIBRIDA încrucişarea dihibridă reprezintă încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după două perechi de caractere alternative. 1. Pentru a afla cum se moştenesc astfel de caractere. segregarea după fenotip în F2 în dihibridare este de 9:3:3:1. caracterele determinate de ele. G. • 3/16 (108 boabe) .galbene rugoase. Mendel a observat că fiecare pereche de caractere segregă fenotipic în raport de 3:1. Comparând rezultatele dihibridării în F2 cu cele obţinute în F2 la monohibridare. care se formulează astfel: genele diferitelor perechi alele şi. G. G. MENDEL 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ. • 3/16 (101 boabe) . se 70 . cealaltă după alelele recesive Prin autopolenizarea hibrizilor din F„ în F2 s-au obţinut 556 de seminţe grupate în 4 clase fenotipice (fig. Generalizând rezultatele experimentelor. şi anume: boabe galbene netede (caractere dominante -AABB) şi boabe verzi rugoase (caractere recesive aabb). Mendel că plantele luate pentru încrucişare sunt h zigote: una după alelele dominante.71).fema O 51 V 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ. Aceeaşi legitate a fost observată şi la analiza moştenirii altor două perechi de caractere alternative. numită şi legea combinării independente a genelor. şi anume: 12 combinaţii cu boabe galbene şi 4 cu boabe verzi (12:4). Prin urmare. Mendel a formulat legea moştenirii independente a caracterelor.

aabb = 1/4 aa x 1/4 bb = 1/16. înmulţind cele două probabilităţi. a genotipului Aa . Schema încrucişării dihibride. BB Bb Bb BB Pornind de la aceste raporturi. bb Astfel. aaBB = 1/4 aa I 1/4 BB = 1/16. AaBb= 1/2 Aa x \/2Bb = 1/4. iar a jenotipului aa . galbene galbene galbene galbene Drept dovadă serveşte apariţia netede netede netede netede AB în F2 a indivizilor care poartă AA Aa caractere nespecifice părinţilor: BB Bb BB boabe galbene rugoase şi verzi galbene galbene galbene galbene netede njgoase netede rugoase netede. aaBb = 1/4 aa x 1/2 Bb = 1/8.1/2.71. genotipul AABB poate apărea cu frecvenţa de 1/4 AA x 1/4 BB = 1/16 AABB. 1. forma seminţelor se moşteneşte AB Ab aB ab independent de culoarea lor. com' aabb AABB binându-se în toate variantele verzi galbene posibile. după altă pereche. putem afirma următoarele: segregarea după genotip în F. vom obţine toate clasele genotipice în F2 la dihibridare. Ab Cunoaşteţi că segregarea AA ?h. iabb = 1/2 Aa x 1/4 bb = 1/8.71 numărul de clase genotipice şi raportul cantitativ. 1. genotipul AABb-l/4 AA x 1/2 Bb = 1/8. Mendel. Prin urmare. galbene galbene verzi verzi netede putem calcula probabilitatea fugoase netede rugoase ab apariţiei diferitelor clase geno\Aa Aa aa aa Bb bb Bb tipice în dihibridare. în cazul dihibridării în raport de 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 oglindeşte segregarea de 1 : 2 : 1 după fiecare din cele două perechi de gene alele. în genetică această lerugoase netede ge este cunoscută ca legea a IlI-a AaBb galbene netede a lui G.AA i Aa Aa Bb bb bb Bb după genotip în cazul monohibgalbene galbene verzi verzi ridării. probabilitatea apari. după o pereche de alele. ţiei genotipului ^ este de 1/4. 1/2 Bb şi 1/4 bb. netede netede netede netede aB este de IAA: 2Aa:laa şi \BB: Aa Aa aa aa 2Bb: lbb. AaBB-l/2 Aa x 1/4 BB = 1/8. Obţinem 9 clase fenotipice în raport numeric de: 1/16 : 1/8 : 1/8 : 1/4 : 1/16 : 1/8 : 1/16 : 1/8 : 1/16 iau simplificat: 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 . AAbb = 1/4 AA x 1/4 bb = 1/16. 71 . Aceeaşi probabilitate este valabilă şi pentru cealaltă pereche de alele: 1/4 BB.transmit descendenţilor independent una de alta. Analizând rezultatele obţinute şi comparându-le cu cele înregistrate la încrucişarea monohibridă.Fig. Astfel. G îl Verificaţi după fig.1/4.

BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE o cu Mecanismul moştenirii independente a genelor din diferite perechi alele a fost demonstrat pentru prima dată de T. Moştenirea caracterelor în cazul dihibridării la drozofilă. 1.25 '6. Morgan a încrucişat musculite ce se deosebeau după două perechi de caractere alternative: culoarea corpului (gri-neagră) şi forma aripilor (normale-reduse) (fîg.72. T. 1.25 6.25 /25% 6.25 '6. 3/16 Jg a corp negru & '•§ aripi ~ g normale 1/16 >rp negru aripi reduse '6. Pentru verificarea celei de a doua legi mendeliene.2.25 6.25 Fig. corp negru fenotipul aripi reduse h genotipul Simbolurile gena gena dominantărecesivă ll-o gena culorii corpului gena lungimii aripii 100% de musculite cu corp gri aripi normale DA •a Ob gârneţi ne fenotipul fenotipul Gârneţi /25% 6.25 72 . Morgan şi colaboratorii săi în experimentele pe drozofilă.72).

72). Mendel pe mazăre.73. Aceste rezultate se pot obţine doar cu condiţia amplasării genelor ce etermină cele două perechi de caractere alternative în cromozomi neomologi. 1. 2 O II II Explicaţi după fig.aripi reduse (aabb). Segregarea după flecare pereche de caractere s-a dovedit a fi e 3:1. ab.corp negru-aripi normale.încrucişările monohibride au arătat că caracterele corp gri şi aripi normale sunt dominante.s-au obţinut 4 clase fenotipice in raport de 9 : 3 : 3 : 1. Astfel se explică formarea a patru tipuri de gameţi la diheterozigoţii din I Din îmbinarea liberă a acestora în timpul fecundaţiei şi rezultă cele 16 tipuri de igoţi. 1.73 mecanismul transmiterii independe caracterelor în experimentul efectuat de G.Gameţi F formitatea musculiţelor din Fj II 10 10 •o poate fi explicată doar prin •• •• •o faptul că ambii părinţi produc II 10 10 oo Iun singur tip de gârneţi: femela o* OO o* formează doar ovule ce poartă 01 01 00 00 [cromozomi cu genele dominan• • • 01o • • • o [te -AB. Schema comportării cromozomilor omologi . Ab. La încrucişarea hibrizilor între ei. Uni. 3/16 . toţi hibrizii din Fj aveau corp gri şi aripi normale (AaBb) (fig. şi anume: 12 corp gri: 4 corp negru şi respectiv 12 aripi normale: 4 aripi eduse. I şi ovulele. Prezenţa alelei dominante de la ambele perechi de lele face ca la hibrizii din Fj să se manifeste fenotipul mamei.corp gri-aripi reduse. datorită combinării libere a celor patru tipuri de ameţi. La fecun. iar masculul spermato01 00 00 0» zoizi ce poartă cromozomi cu oo o* oo ticnele recesive -ab. în F. Jumai în acest caz la formarea gârneţilor aceste gene se vor repartiza independent na de alta. ţie garnitura diploidă de cro.corp egru-aripi reduse. La încrucişarea femer lelor cu corp gri şi aripi normale ci (AABB) cu masculi corp negru \J . îozomi se restabileşte (AaBb). 1. iar corp negru şi aripi reduse recesive.Fig. ab). au rezultat 4 clase fenotipice: 9/16 din descendenţi aveau corp gri-aripi ormale. - 73 . La maturizarea îmelelor din Fj se vor forma patru tipuri de ovule cu o îmbinare diferită a romozomilor ce poartă genele celor două perechi alele (AB. 1/16 . în timpul fecundaţiei. 3/16 .şi neomologi la dihibridare. Din permatogeneză rezultă patru tipuri de spermatozoizi cu aceleaşi îmbinări de gene.

AaBB. iar intermediar foliform intermediar foliform cea albă de homozigoţia după alela recesivă a.o Regulile de scriere a diferitelor genotipuri şi fenotipuri. Deoarece gârneţii poartă doar unul din cromozomii omologi.boabe galbene-netede. AaBb. Cu scopul simplificării notării fenotipurilor identice se foloseşte radicalul fenotipic: partea genotipului care determină fenotipul dat. la scrierea formulelor genetice ale zigoţilor cromozomii omologi se notează sub formă de două liniuţe paralele (sau una) cu indicarea ambelor alele: = sau = (fig. Pentru a sublinia localizarea genelor în cromozomii omologi. Cealaltă pereche de alele în stare homozigotă dominantă BB asigură Fig. Pentru a ne convinge că Ab acest principiu se respectă. Culoarea roşie a fructelor este determinată de roz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu starea homozigotă a alelei^.74). • 74 . Aplicând principiul dominanţei incomplete în dihibridare. 3 DOMINANTA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII Pe exemplul barbei-împăratului (a se vedea p. deoarece avem 9 clase genotiroz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu normal normal intermediar intermediar pice. 1. 1. deci şi una din alele. De exemplu.73). Ştiţi deja că acelaşi fenotip este desemnat de diferite genotipuri.B -: IA . formula gârneţilor se poate nota astfel:jV. iar liciului la căpşun în caz de dominanţă incompletă.74. în F2 ar trebui să obţinem 9 clase fenotipice. 1.bb. Moştenirea culorii fructului şi formei caforma normală a caliciului. genotipurile AABB. laaB . Segregarea după fenotip în F2 în cazul dihibridării poate fi notată cu radicali fenotipici astfel: 9A . 64) v-aţi fruct roz cu caliciu intermediar convins că în caz de dominanţă incompletă.: \aabb. segregarea după fenotip în F2 coincide cu cea după genotip. radicalul fenotipic va fi A -B -. AABb determină acelaşi fenotip .B sau a b. să analizăm moştenirea a două perechi de caractere la căpşun: roşu cu caliciu roz cu caliciu roşu cu caliciu roz cu caliciu intermediar intermediar foliform foliform culoarea fructului (roşu-alb) şi aB forma caliciului (normal-foliform) (fig. Prin înlocuirea liniuţelor cu diferite alele obţinem diferite genotipuri. Pentru cele patru genotipuri enumerate mai sus.

Prin urmare. Prin autopolenizarea AB Ab B ab acestor hibrizi. 1. în cazul de la urmă. în F2 s-au obţinut 9 clase genotipice şi respectiv 9 roză roşie roză roşie normală normală normală normală clase fenotipice.75 numărul de clase genotipice şi fenotipice în cazul dominanţei incomplete după una din cele două perechi de ah în caz de dominanţă incompletă după una sau ambele perechi de alele la încrucişarea dihibridă se modifică segregarea după fenotip în F 2 . Astfel. 1. Moştenirea culorii şi formei corolei la guraGena dominantă a celeilalte leului în cazul dominanţei incomplete după una din peperechi de alele asigură forma rechile de caractere. răspunzătoare de culoarea albă a florilor. iar cea recesivă .75). segregarea după fenotip coincide cu cea după fenotip. şi nu patru ca AB în cazul dominanţei complete. observăm că în monohibridare se obţin 2 clase fenotipice şi 3 clase genotipice. Trebuie subliniat faptul că dominanţa incompletă nicidecum nu contravine legilor mendeliene.respectiv 4 şi 9. 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ. normală a corolei florii.în homozigotă recesivă bb x caliciul foliform (în formă de frunză). iar după ambele . O Pll1rll ol y Determinaţi după fig. aveau fructe roze AaBb şi o formă intermediară a roză normală caliciului. dacă în dominanţa completă se obţin 4 clase fenotipice. UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE Analizând rezultatele segregării după fenotip şi genotip în mono. roză roză albă albă Drept exemplu poate servi normală normală normală normală moştenirea culorii şi formei floaB rilor la gura-leului (fig. iar în dihibridare . în natură sunt mai răspânroşie roză dite cazurile când la încrucişaroşie pilorică normală normală rea dihibridă are loc dominanAb ţa incompletă doar după una din cele două perechi de alele.9. numărul de clase fenotipice în funcţie 75 .forma pilorică.şi dihibridare.75. Hibrizii din F l 5 heteroalbă pilorică roşie normală AABB aabb zigoţi după ambele perechi de alele (AaBb). 1. Forma roşie a florilor este deroză roză albă normală terminată de gena dominantă A normală ab cu dominanţă incompletă asupra alelei recesive. apoi în dominanţa incompletă după una din perechile alele vor fi 6. ci le confirmă. Fig.

Amintiţi-vă condiţiile necesare pentru manifestarea legii segregării.3 . unde n este tipul încrucişării. Cunoscând numărul de caractere alternative (tipul încrucişării).—* __1 Tabelul 1. •formarea în proporţie egală a diferitelor tipuri de gameţi ca urmare a separării întâmplătoare a cromozomilor neomologi în meioză. deduse teoretic. iar genotipice . Aceste formule. Numărul combinaţiilor de gameţi la formarea hibrizilor din F2 Numărul de fenotipurî în F2 Numărul de genotipuri în F2 Segregarea după fenotip în F2 Segregarea după genotip în F2 32 (3 + 1) ( 1 + 2 + 1) n (3 + 1)" ( 1 + 2 + 1)" n de tipul încrucişării poate fi calculat după formula 2 . putem afla numărul tipurilor de gameţi formaţi de hibridul F l 5 numărul de combinaţii al acestora la fecundare.7. Această apropiere va fi mai mare în cazul unui număr mai mare de urmaşi. Ttata La analiza raportului numeric al claselor fenotipice trebuie să se ţină cont de faptul că întâlnirea gârneţilor ce poartă un set diferit de gene este absolut întâmplătoare. Formulele acestor calcule le puteţi afla studiind tab.7 LEGITĂŢILE CANTITATIVE DE FORMARE A GAMEŢILOR Şl DE SEGREGARE A HIBRIZILOR ÎN DIFERITE TIPURI DE ÎNCRUCIŞĂRI INDICELE DETERMINAT 2 TIPUL ÎNCRUCIŞĂRII Monohibridă 2 4 2 3 3+ 1 1+2 + 1 Dihibri 22 42 2 2 Polihibridă 2" 4" 2n 3" 2 2 Numărul tipurilor de gârneţi formaţi de hibridul F. Segregarea independentă a caracterelor în cazul polihibridării are loc doar la respectarea condiţiilor enumerate în cazul monohibridării cu adăugarea încă a două: • genele studiate trebuie să fie localizate pe cromozomi neomologi şi numărul lor nu trebuie să depăşească numărul haploid de cromozomi la specia dată. ci doar se apropie mai mult sau mai puţin de cel calculat teoretic. 1. Din această cauză raportul cantitativ al diferitelor clase fenotipice obţinute nu coincide. numărul de clase fenotipice şi genotipice pe care le putem obţine în F2 în dominanţa completă. Nerespectarea acestor condiţii poate schimba manifestarea legităţilor privind moştenirea caracterelor pe care le-aţi studiat până acum. au fost confirmate şi experimental. 76 .

putem deduce că aceste caractere sunt dominante. şi prin urmare sunt alele. denotă faptul că cele două perechi de gene sunt aşezate pe aceeaşi pereche de cromozomi. iar indivizii cu astfel de caractere trebuie să fie homozigoţi recesivi. procedăm astfel: încrucişăm nurci cu blană cafenie şi ochi căprui cu indivizi cu blană crem şi ochi roşii. atunci putem fi siguri că cele două perechi de gene sunt localizate în cromozomi neomologi. MENDEL La baza geneticii ca ştiinţă despre ereditatea şi variabilitatea organismelor stau următoarele fenomene descoperite de G Mendel: • fiecare caracter este determinat de un factor ereditar aparte. adică se obţin patru clase fenotipice. • factorii ereditari sunt perechi: unul este de origine maternă. după prezenţa sau lipsa celor două caractere. Dacă indivizii celor patru clase fenotipice vor prezenta un raport numeric de 9:3:3:1. cu o frecvenţă a indivizilor din fiecare clasă de 1:1:1:1. Dacă se obţin patru clase fenotipice. •factorii ereditari se păstrează în stare neschimbată într-un şir de generaţii. 5. Caracterele blană crem şi ochi roşii vor fi determinate în acest caz de alelele recesive ale acestor gene. iar celălalt \ paternă. Pentru aceasta se organizează încrucişări între indivizii cu caractere contrastante. iar părinţii cu astfel de caractere sunt homozigoţi după ambii loci. 11 . Dacă toţi hibrizii din F. Obţinerea printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea între ei a hibrizilor din Fi doar a două clase fenotipice. vor avea blană cafenie şi ochi căprui. înseamnă că aceste două perechi de caractere sunt determinate de două perechi de gene. După numărul de clase fenotipice şi raportul lor putem stabili dacă perechile de gene care determină două sau mai multe caractere j . Dacă printre descendenţi se constată nurci asemănătoare cu bunicii şi cu caractere noi. Se efectuează apoi încrucişarea hibrizilor din Fi între ei.Determinarea caracterului alelic sau nealelic al genelor. în cazul când <T^ dorim să aflăm dacă genele care asigură culoarea blănii şi a ochilor la nurcă sunt amplasate pe < cromozomi omologi sau neomologi. atunci putem afirma fără greş că cele două perechi de caractere sunt determinate de câte o pereche de gene aşezate în cromozomi neomologi. combinate. De exemplu. Mendel a prezis existenţa meiozei. Testul cu ajutorul căruia putem stabili cu certitudine dacă două perechi de caractere alternative sunt determinate de gene amplasate pe cromozomi neomologi constă în analiza descendenţei obţinute la încrucişarea de analiză. _ alternative sunt amplasate pe aceiaşi cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. localizat în :elulele sexuale. Astăzi factorii ereditari sunt numiţi gene. • ambele sexe participă în măsură egală la transmiterea caracterelor sale urmaşilor. Prin această afirmaţie G. • în celulele sexuale numărul de factori ereditari este înjumătăţit. IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G. în loc de patru.

Aceste descoperiri au acoperit de —. fiind de neînlocuit în cercetările de ameliorare a soiurilor şi raselor. dar şi a prevăzut intuitiv existenţa şi rolul factorilor ereditari în 1 moştenirea lor. Legile 3 descoperite de el au o importanţă deosebită. Din legile ereditarii descind principiile eredităţii: caracterele sunt determinate ereditar de gene. Mendel sunt legi ale ereditarii. Mendel a fost apreciată la justa sa valoare de renumitul genetician american T. Mendel a făcut cea mai mare descoperire dintre toate câte au fost făcute în biologie în ultimii cinci sute de ani". Ele reflectă modul de moştenire a informaţiei ereditare de către descendenţi la înmulţirea sexuată. în funcţie deforma de înmulţire. Morgan care a menţionat că: "în cei zece ani cât a lucrat cu plantele sale în grădina mănăstirii G.Aşadar. deoarece dau posibilitatea de a prevedea \ modul în care se vor moşteni caracterele de-a lungul generaţiilor. fiecare genă se află în stare alelă. genele sunt unităţi ereditare relativ stabile. dar faptul s-a produs abea după moartea sa. Mendel nu numai că a izbutit să descopere legităţile moştenirii ^ caracterelor. G. Legile descoperite de G. Acesta poate fi diferit. Ereditarea prezintă modul de transmitere a informaţiei ereditare într-un şir de generaţii. 78 . glorie numele lui Mendel. Munca depusă de G. deşi la moment ştiinţa nu dispunea de date referitor la natura lor. Ereditatea este proprietatea structurilor celulei şi a organismului în ansamblu de a transmite însuşirile sale generaţiilor următoare. în 3 aceasta şi a constat genialitatea lui Mendel. liotă Ereditatea şi ereditarea sunt două procese diferite care nu întotdeauna sunt delimitate.

Descrieţi esenţa încrucişării dlhibride. Fructei© de tomate pot fi roşii sau galbene âupă culoare şi sau rugoase după formă. Completaţi tabelul. 72 t alcătuiau fructele roşii I netede şi 241 cele roşii rugoase. Explicaţi baz«f# cîtoioglce ale încrucişării dihibriefe. La om gena părului ondulat este dominantă de gena părului neted. cjPpHhDd. Scrieţi tipurile de gârneţi pe car® le formează genotipurite: a)AaBb. a) în F1 b) în F2. 8. Anemia faiciformă se transmite ca un caracter autozomal cu dominanţă incompletă. iar gena ochilor căprui . Alcătuiţi un eseu la tema "Legile iui Mendel" după următorul algoritm. copîindu-i preventiv pe caiet. 4. Propuneţi exemple de utilizare a încrucişării de analiză în practică. Ce formă a părului şi ce culoare a ochilor vor avea copiii. Probleme. 5. 7. Din roadă de tomate recoltate de un arendaş. dacă tatăl are păr ondulat şi ochi albaştri. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi de la încrucişarea plantelor de roşii heterozigote cu cte roşii şi netede cu cele cu fructe galbene şi rugoase? 2. dacă materialul iniţial a fost heterozigot după ambele caractere? 3. de aceea oamenii cu aşa hematii nu se îmbolnăvesc de malarie.dominantă. b}AaBbCc. iar tatăl ei ochi albaştri? 4. 1. Definiţi legea transmiterii Independente a caracterelor.1. Analizaţi coraporturiie dintre fenotîp şi genotip în căzu! încrucişării hibride în F. Homozigoţii dominanţi mor până la maturizarea xuaiâ. mama păr neted şi ochi căprui. 2.dominantă faţă de gena hiior albaştri. Plasmodiul malariei nu 8© poate hrăni cu hemoglobina din hematite ciforme. şl Fr 6. Care este probabilitatea naşterii unor copii nerezistenţi la malarie în familia în care ambii părinţi sunt rezistenţi la acest parazit? 9. Ce cantitate de tomate rugoase galbene va recolta arendaşul. a) universalitatea legilor mendeliene. Alcătuiţi © problemă despre moştenirea enter» ochilor» deprinderii d© a era cu mâina dreaptă sau stângă în limitele familiei voastre. Gena culorii galbene este recesivi. 7. iar gena cteSor netede . 3. b) semnificaţia ştiinţifică a legilor lui Mendel. â)Aabb. formele parientale raportul după genotip raportul după fenotip localizarea genelor 79 F . c) utilizarea practică a legilor mendeliene.

Pentru a afla câte perechi de gene determină un caracter oarecare. Ca urmare. Pentru o confirmare suplimentară a rezultatelor obţinute. gene alele. genotipul pare o sumă de gene care acţionează independent. printre descendenţii unui heterozigot se poate observa o segregare ce se abate de la cea mendeliană. Un caracter poate fi determinat de o pereche de gene. segregarea după genotip decurgând în deplină conformitate cu legile stabilite de G.în raport de 1:1. Genotipul organismelor superior organizate se compune din circa 50-200 mii de gene. La prima vedere.r ema> o 3 2 \ " INTERACŢIUNEA GENELOR. De aceea manifestarea fenotipică a caracterului depinde de interacţiunea genelor ce-1 determină. ftfiăcaţu ^tactice Determinarea numărului de gene ce stau la baza dezvoltării unui caracter. în realitate fiecare caracter al organismului este determinat de cel puţin două gene. abaterile se referă doar la clasele fenotipice. putem conchide că blana de culoare neagră este determinată de o pereche de gene. vom obţine 2 clase fenotipice negru şi standard . se poate efectua împerecherea descendenţilor negri din Fi între ei. Trebuie însă accentuat faptul că în toate cazurile de segregare atipică. Dacă urmaşii acestei încrucişări aparţin la două clase fenotipice (negru-standard) într-un raport numeric de 3:1. Admitem că printre nutriile cu blana standard (cafenie) a apărut un mascul (sau femelă) cu blană neagră. în mod firesc ne întrebăm câte gene controlează culoarea neagră? Pentru a afla răspuns. Mendel. PROPRIETĂŢILE GENELOR Amintiţi-vă noţiunile de genă. de două sau mai multe aşezate în loci diferiţi pe aceeaşi pereche de cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. avem dovada incontestabilă că blana 80 . MOŞTENIREA CARACTERELOR ÎN CAZUL INTERACŢIUNII GENELOR 1 PROPRIETĂŢILE GENELOR 2 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE 3 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE 1. se recurge la împerecherea animalelor ce se deosebesc după acest caracter şi analiza descendenţei obţinute. trebuie să împerechem masculul negru cu femela standard. iar genotipul individului cu blană neagră este heterozigot. gene nealele şi genotip. Dacă în F. Numărul de clase fenotipice obţin în Yl şi F2 şi raportul dintre ele reflectă numărul de gene care determină caracterul dat.

Proprietăţile genelor. Dacă din împerecherea masculului negru cu nurca standard rezultă în F. Cu primele xiă tipuri de interacţiune a genelor alele aţi luat deja cunoştinţă. de exemplu. TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE Se cunosc mai multe tipuri de interacţiune ale genelor alele: dominanţă completă. ominanţă incompletă. De exemplu. ci. 2. codominanţă şi pleiotropie. £z!. în primul rând. putem presupune că culoarea neagră a blănii este determinată de două perechi de gene nealele. Datorită supradominanţei. condiţionând apariţia de caractere noi. fcoiogie. patru clase fenotipice (patru feluri de culori ale blănii) în proporţie de 1:1:1:1. supradominanţă. ce sigură culoarea roşie a ochilor . caracterul este controlat de trei perechi de gene nealele. de localizarea acestora. masa corpului etc. r \j fc C Pentru comoditatea studierii interacţiunii genelor s-a adoptat notarea lor i prima sau prima şi a doua literă a denumirii engleze sau latine a caracterului ontrolat de fiecare dintre ele. Rezultatul interacţiunii genelor depinde. cea dominantă evidenţiindu-se prin semnul "+ ". Uneori ambele alele se notează cu minusde. y+. în cazul când se vor obţine 8 clase fenotipice în proporţie de 1:1:1:1:1:1:1:1. Interacţiunea genelor este determinată de proprietăţile r. . • acţiunea genei poate fi modificată prin schimbarea poziţiei ei în cromozom.astfel de hibrizi între ei vigoarea hibridă dispare. • o genă poate influenţa dezvoltarea mai multor caractere. iar cea dominantă. • o genă poate interacţiona cu alte gene. pe care le enumerăm în continuare: • gena reprezintă o regiune cromozomială discretă. productivitate. alela recesivă a culorii galbene a chilor la drozofilă se notează cu litera y (yellow-galben).neagră este determinată de o singură pereche de gene alele. Supradominanţă prezintă un tip de interacţiune a genelor alele care asigură o srire a însuşirilor biologice ale heterozigoţilor în comparaţie cu homozigoţii < Aa > aa). Fenomenul numit heterozis sau vigoare hibridă şi este folosit pe larg la sporirea iuctivităţii soiurilor de plante şi raselor de animale. în faţa savanţilor stă problema feerii acesteia în generaţiile următoare. • manifestarea genei depinde de factorii de mediu. •fiecare genă determină dezvoltarea unui anumit caracter.Y. întrucât la încrucişarea . funcţie de care deosebim interacţiunea genelor alele şi a genelor nealele. hibrizii de prima generaţie depăşesc iţii după dimensiunile corpului. a XII-a f ^-t .

trebuie să se cunoască şi să se respecte strict regulile de transfuzie a sângelui. a grupei A ~ aglutinina P.AB B. B. care duce la şoc hemoragie. La heterozigoţii I I eritrocitele poartă ambii antigeni. dintre care A şi B sunt A A codominante. în cazul codominanţei.recesivă. Este ştiut însă că aglutinina a leagă şi sedimentează eritrocitele ce conţin antigenul^. A.A 0. Studiile au arătat că în cazul grupei 0 în plasmă sunt prezente aglutininele a şi P. în homozigoţia i°i° eritrocitele sunt lipsite de antigenii A şi B A B (grupa de sânge 0 sau I). o f J$ &ff S*fP^S 0 &#0& Eşecurile primelor transfuzii de sânge au impus necesitatea studierii particularităţilor diferitelor grupe de sânge. B. ambele alele ale genei asigură dezvoltarea în fenotipul heterozigotului a caracterelor controlate de ele. AB A.eritrocitele cu antigenul B. alelele I şi I în heterozigoţie activează independent una de alta. sângele de grapa A doar grapelor A şi 0. Această genă are trei alele A. A. iar aglutinina P .numai antigenul B (grupa de sânge B sau III). B. iar în homozigoţia I B I B . B. de exemplu. AB B. şi anume: sângele de grupa 0 poate fi transfuzat la toţi oamenii. B 0.doar grapei AB. localizată în —1 cromozomul 9.B 0.1 GRUPELE DE SÂNGE ALE URMAŞILOR DE LA CĂSĂTORIILE OAMENILOR CU DIFERITE GRUPE DE SÂNGE VARIANTELE GRUPELE DE SÂNGE ALE PĂRINŢILOR UPELE DE SÂNGE )SIBILE LA URMAŞI 1 2 3 4 5 6 0x0 7 BSBH» 8 9 10 OxA AxA OxB BxB AxB OxAB AxAB BxAB ABxAB 0 0. eritrocitele au numai antigenul ăl A (grupa de sânge A sau II). A.aglutinina a. A B Deci. Grapele de sânge se moştenesc după anumite legităţi cunoaşterea cărora prezintă importanţă practică. iar 0 . B.A 0.AB A.grapa B şi 0. a grapei B . de grapa B . indiferent de grapa sanguină. AB A. AB A. Drept exemplu poate servi gena responsabilă de formarea antigenilor sângelui la om.AB 0 0 0 82 .Codominanţa. Pentru a preveni sedimentarea eritrocitelor. 0.AB - 0. AB A. iar de grapa AB . în heterozigoţia I i° sau I i° grupa de sânge este determinată A B respectiv de antigenul A (grupa a Ii-a) sau B (grupa a IlI-a). în homozigoţia I I . stabilirea posibilei paternităţi (tab. ceea ce determină grupa de sânge AB sau IV.8). Tabelul 1.AB A. B. 1.

Să analizăm moştenirea ormei crestei la găini. în perechile de caractere . I Ca urmare a interacţiunii genelor I nealele se constată abateri de la I segregarea mendeliană.sau heterozigotă. în F2 au G Complementaritatea de- "trandafir" AAbb "mazăre" aaBB Segregarea în raport de Gameti FH "nucă" AaBb Fig.irandafir-simplă" şi „mazărenplă".76). Deseori genele cu acţiune multiplă determină şi dezvoltarea caracterelor incompatibile cu viaţa I (a se vedea p. La încrucişarea Minilor cu creastă „trandafir" cu fcele cu creastă „mazăre".76. epistazia şipolimeria. I semnează dezvoltarea unui nou I caracter la interacţiunea a două I gene dominante nealele aflate în I stare homo. TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE /k Amintiţi-vă modalitatea de determinare a caracterului alelic sau nealelic •/ al genelor. Prin tiare.Acţiunea multiplă a genelor {pleiotropia). Acelaşi s-a obţinut şi la încrucişarea linilor cu creastă „mazăre" cu1 . Fenomenul de pleiotropie a fost evidenţiat încă de G. 1.nucă" (fig. Cele mai răspândite tipuri de interacţiune ale genelor nealele sunt complemenI raritatea. 3. modificarea segregării în caz de viabilitate inegală a zigoţilor). Pentru fieare rasă de găini este caracte•Btică o anumită formă a crestei. La încrucişarea găinilor cu creastă „trandafir" cu cele cu creastă p mplă".. 83 . Mendel care a observat că la mazăre culoarea florilor şi a tegumentului seminţelor sunt determinate de acelaşi factor ereditar. în F2 avea loc segregarea în raport de 3 idafir" : 1 „simplă". Pleiotropia reflectă participarea unei gene la manifestarea a două sau mai multe caractere. Interacţiunea complementară a genelor care determină forma crestei la găini. 66. toţi hibrizii din Fj aveau easta „trandafir". hibrizii in F. aveau o altă formă a crestei . 1. creasta „simplă" este un aracter recesiv.le cu creastă „simplă". I 9:3:3:1.

Segregarea în raport de 9:7. se pot obţine tipurile dorite de creste. La încrucişarea a două plante de bostan cu fructe AAbb flori albe aaBB flori albe AAbb AaBb flori roşii F. întrucât segregarea este tipică pentru încrucişarea dihibridă. 1. discoidală şi alungită a fructelor. : AaBb aaBB .şi . hibrizii din Fj aveau flori roşii (AaBb). La încrucişarea a două soiuri de sângelevoinicului cu flori albe cu genotipurile AAbb şi aaBB. forma crestei este determinată de două perechi de gene nealele. în F2 segregarea după fenotip corespunde celei mendeliene în dihibridare 9:3:3:1. Moştenirea culorii florilor la sângelevoinicului în cazul interacţiunii complementare a două perechi de gene nealele. 9/76 7/76 Fig. creasta „nucă" a acestuia este rezultatul interacţiunii alelelor dominante ale acestor două perechi de gene. Se cunosc soiuri de bostan cu forma sferică. A-bb A-B6/16 9/16 Fig. La autopolenizarea hibrizilor din F ] 5 în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 9/16 plante cu flori roşii şi 7/16 . La plantele homozigote după una din alele recesive pigmentul nu se formează şi florile sunt albe.cu flori albe (fig. fiecare în parte neputând determina culoarea roşie a petalelor. A-Bflori roşii F2 aa . adică. Segregarea în raport de 9:6:1. 1. genotipul crestei "trandafir" poate fi doar AAbb. întrucât fiecare din genele recesive în stare homozigotă prezintă un fenotip diferit.77. 2 cu O Cum am putea demonstra justeţea acestor afir Hibridul din Fj va fi heterozigot după ambele perechi alele AaBb.1 1 „simplă".78. Pornind de la constatarea că __1 creasta "simplă" este recesivă şi ţinând cont de rezultatele încrucişărilor găinilor cu această creastă cu cele cu creastă "trandafir" şi "mazăre".bb flori albe .apărut găini cu patru tipuri de creste în raport de 9 „nucă": 3 „trandafir": 3 „mazăre": . iar a celei "mazăre" .aaBB. Rezultatul obţinut este determinat de acţiunea complementară a genelor dominante A şi B. în prezenţa alelelor dominante ale ambelor perechi de gene florile au culoare roşie. prin combinarea genelor ce le determină.77). 84 . 1. Cunoscând legităţile moştenirii formei crestei. Interacţiunea complementară a genelor care determină forma fructului de bostan.

80). dar cu o origine diferită (diferite genopenaj alb penaj alb tipuri).ccii C-ii fructe discoidale.găini colorate. Drept exemplu de epistazie dominantă serveşte moştenirea culorii penajului la găini (fig. Un alt exemplu de epistazie dominantă este moştenirea culorii la porci. toţi hibrizii din F. în epistazia domiMoştenirea culorii penanantă alela dominantă a unei gene inhibă mani. Epistazia se manifestă prin suprimarea fenotipică a unei gene de către alta. în F2 s-au constatat 3 clase fenotipice Ccii penaj alb în raport de 9/16 discoidale.sferică. Porcii roşii sunt homozigoţi recesivi după ambele gene. în F2 s-a obţinut segregarea in raport de 13/16 găini albe şi 3/16 . toţi hibrizii din F[ aveau fructe discoidale (fig. adică penajul alb.78). La încrucişarea porcilor albi şi negri. Porcii negri sunt homozigoţi după alela recesivă ii. Stabiliţi după grilajul Punnet tipurile de genotipuri care determină cele trei clase fenotipice la încrucişarea porcilor albi din Ff. Segregarea în raport de 13:3. }i heterozigoţi după gena E . Prin urmare.ccii ecu sferice.răspunzătoare de formarea pigmentului negru. La încrucişarea rasei leggorn albă CCII cu plimutroc albă ccii. Din interacţiunea lor rezultă C. Segregarea în raport de 12:3:1. Alela dominantă C determină prezenţa pigmentului. hibrizii din F[ Brâu albi. 85 . aveau penaj alb. 1. Abaterea de la segregarea mendeliană de 9:3:3:1 este generată de epistazia/> C. Alela dominantă / este supresorul alelei C. 1. genele A şi B sunt complementare. adică coloraţia penelor. 3/16 negri şi 1/16 roşii (Jig. care nu se opune formării culorii. cât şi recesive.jului la găini în cazul interacţiunii festarea alelei dominante a altei gene (A < B epistatice a două perechi de gene. La autopolenizarea acestora. lipsa celeilalte determină aceeaşi formă a fructului . care se opune formării pigmentului. Deci. în timp ce alelele recesive pena/alb penaj colorat condiţionează fructe alungite. Printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea hibrizilor din Fj s-a constatat segregarea după culoare în raport de 12/16 albi.79). La încrucişarea hibrizilor din F! între ei. întrucât genele antrenate în concurenţă pot fi atât dominante. 6/16 sferice şi 1/16 alungite. sau B > A). Penajul găinilor poate fi alb sau colorat. Penajul alb la diferite rase este determinat de două gene nealele C şi /. fiecare genă complementară în F. deosebim epistazie domi3/16 nantă şi epistazie recesivă. Chiar şi în prezenţa unei singure alele /. iar alela recesivă c lipsa pigmentului./. 1. Toţi porcii albi au minimum o genă dominantă I. acţiunea genei culorii este anihilată.cel.

86 . alela recesivă a unei gene în stare homozigotă anihilează manifestarea alelei dominante sau recesive a altei gene: aa > B sau aa > bb.82).albi. Presupunem că culoarea întunecată a pielii la om este determinată de două perechi de gene dominante nealele. încrucişând două soiuri de grâu cu boabe colorate şi albe (necolorate). 1. De exemplu. Culoarea boabelor din prima grupă varia de la roşie-întunecată până la roză-pală (fig.două şi 4/16-0 singură genă dominantă.81. Moştenirea culorii la porci (epistazie dominantă). Studierea caracterelor polimerice a fost iniţiată la începutul secolului trecut. a obţinut în F2 segregarea în raport de 15/16 boabe colorate şi 1/16 . 3/16 negri şi 4/16 .a2a2) într-o familie de doi mulatri este de 1/16. toţi şoarecii din F. fenotipul individului depinde de numărul genelor dominante care determină caracterul dat. Segregarea în raport de 9:3:4.80. la încrucişarea şoarecilor negri {AAbb) cu cei albi (aaBB).81).a. 1. aveau culoarea aguti (AaBb) (fig. Nillson-Ehle. Analiza genetică a arătat că prezenţa a patru gene dominante la 1/16 din urmaşi determină cea mai intensă coloraţie a seminţelor. A2a2). genotipurile din F2 de la încrucişarea ilustrată de fig. Apiiatţu. Polimeria (poligenia). 4/16 din seminţe aveau trei gene dominante.81. 1. genele polimerice se notează cu aceeaşi literă latină cu specificarea indicelui pentru diferiţi membri. în 1908. 6/16 .a. 12/16 albi 3/16 negri 1/16 roşii 9/16 aguti 3/16 negri 4/16 albi Fig. fatctcttce £/ După tipul genelor polimerice se moşteneşte şi pigmentaţia pielii la om. în F2 s-au obţinut 3 clase fenotipice: 9/16 aguti. folosind grilajul Punnet.1 EEII alb AAbb aaBB aguti Fig. Copiii născuţi dintr-un bărbat negru şi o femeie albă vor fi mulatri (A.albe. întrucât asigură dezvoltarea unuia şi aceluiaşi caracter. în unele cazuri. Celelalte genotipuri prezintă clase fenotipice intermediare. Alelele recesive ale acestor gene condiţionează culoarea albă a pielii. Prin încrucişarea hibrizilor din F[ între ei. Determinaţi. în cazul epistaziei recesive. Astfel de gene au fost numite polimerice. Toate aceste genotipuri determinau diferite nuanţe intermediare dintre roşu-intens şi alb. Probabilitatea naşterii unui negru (A1a1 A2a2) sau a unui alb {a. 1. Segregarea în raport de 15:1. 1. Moştenirea culorii la şoareci în cazul interacţiunii epistatice a două perechi de gene nealele.

triunghiulare şi 1/16 . de ouă.a •determinată în mare parte de Icondiţiile în care se dezvoltă or•ganismul. La autopolenizarea acestora. Fructul oval se formează în lipsa acestora Determinaţi cu ajutorul grilajului Punnet genotipurile în F2 la moştenirea polimerică necumulativă a formei fructului la traista ciobanului.82. Idepinde în mare parte de condiţii• de întreţinere. de ouă. După tipul polimeriei necumulative se moştenesc şi alte caractere. rezenţa ambelor alele dominante ale acestor perechi (A. )ţi hibrizii din Fţ au fructe triunghiulare (A1a1A2a2). sau cel puţin a aeia dintre ele (A. numărul de Iboabe în spic. în practică sunt răspândite fi cazurile de polimerie necuiidativă. 1. conţinutul de zafcăr. printre care i penajul de pe gambă la găini. Moştenirea culorii la boabele de grâu în cazul interacţiunii polimerice a genelor nealele. de carne. . Segregarea în raport de 15:1. Astfel. determină forma triunghiulară a fructelor.ovale. producţia de Bapte. lungimea lânii ş. 87 . -A2-). )mozigote după două perechi 2 o ["uamuini : gene dominante cu acţiune similară (A1AlA2A^ cu plante cu fructe ovale (a]a1a2a2).A2-). O îre segregare se explică prin existenţa a două perechi de gene cu acţiune similară.).a2 a2. la încrucişarea plantelor de traista cioanului cu fructe triunghiulare Fig. de amidon etc.Exemplele prezentate ilustrează polimeria cumulativă: la mărirea numărului de gene polimerice dominante acţiunea lor se sumează.a. F2 se obţine segregarea în raport de 15/16 . După tipul polimeriei cumulative se moştenesc multe caractere cantitative de importanţă gospodărească atât la plante cât şi animale (proIducţia de lapte. a. [lungimea spicului. calitatea hranei. De exemplu. a. Manifesharea caracterelor polimere este A.

Determinaţi grupele sanguine ale părinţilor. La încrucişarea găinilor albe au fost obţinuţi 1680 de puişori. 5. . d) supradominanţa. Determinaţi genotipurile formelor parientale şi ale hibrizilor. Un băieţel are grupa sanguină I. s-au obţinut 204 de bostani albi. 53 . Alegeţi răspunsurile corecte. Explicaţi prin schemă culoarea pielii copiilor ce se vor naşte din căsătoria unui mulatru cu o femeie albă. iar sora lui . c) codominanţă. iar celălalt grupei AB. 17 . iar celălalt A(ll) şi este homozigot ori heterozigot. gena dominantă asigură coloraţia. Probleme. dintre care 315 erau porumbaci (coloraţi). iar celălalt grupa Bm. Ce grupe vor avea copiii lor? 7. Cercetările au demonstrat că copilaşii au respectiv grupele sanguine I şi IV. d) scăderea însuşirilor biologice. A.verzi.II şi IV.. Explicaţi rolul supradominanţei în agricultură. în altă pereche. 1. c) unul din părinţi aparţine grupei 0. Gena dominantă a unei perechi determină penajul colorat. Supradominanţa ca fenomen de interacţiune între genele nealele determină: a) vitalitate sporită. 3. c) fenomenul de heterozis în F. B. 3. b) semidominanţă. Enumeraţi proprietăţile genelor ce determină interacţiunea lor. d) unul din părinţi aparţine grupei A homozigot. 4. cea recesivă .. De la încrucişarea bostanului galben cu cel alb toţi bostanii erau albi. Părinţii au grupele sanguine II şi III. 2. Analizaţi interacţiunea genelor alele pe exemple din viaţă. încrucişându-i pe aceştia între ei. C. Determinaţi cărui cuplu aparţine fiecare copil. 2.galbeni. La maternitate s-au confundat 2 băieţei. părinţii celuilalt. iar cea recesivă nu domină coloraţia. Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-l cu exemple. Penajul alb al găinilor este determinat de 2 perechi de gene nealele.i ~jl O —•> 1. b) ambii părinţi au grupa AB.grupa IV. 6. 8. restul albi. Determinaţi genotipurile părinţilor şi ale puilor porumbaci. Părinţii unuia au grupele sanguine I şi II. b) rezistenţă slabă la boli şi vătămători. într-o familie se nasc numai copii ce nu aparţin grupelor sanguine ale părinţilor.lipsa coloraţiei. Ce grupe au părinţi? a) unul are grupa Ap). Raportul dintre genele ce determina grupele sanguine A şi B este: a) dominanţă. D.

rezultatele se lăsau aşteptate.83). îndeosebi a embriologiei. întrucât T. T. De aici şi întrebarea firească: cum se vor moşteni genele plasate pe acelaşi cromozom? Răspunsul la această întrebare a fost dat de Thomas '• forgan (fig. Descoperirea întâmplătoare a mutaţiei de ochi albi la drozofilâ i-a sugerat ideea utilizării acestei musculiţe în experimentele de laborator. Succesele obţinute în embriologle nu i-au stăvilit dorinţa de a se ocupa de o ştiinţă la modă.83. 1. Prin urmare. iar bani pentru întreţinerea unui vlvariu mare nu avea. omul dispune de 23 perechi de cromozomi şi de câteva sute de mii de gene. preocuparea sa la acel moment. unul din fondatorii geneticii. De exemplu. Fig. RECOMBINAREA GENELOR ÎN BAZA CROSSING-OVERULUI 3 HĂRŢILE CROMOZOMIALE 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ 1. Morgan monta experimentele pe iepuri. Morgan pleacă în Europa unde lucrează în laboratoarele Naples Marine. care a stabilit experimental. 1. Morgan 89 . biolog şi genetician american. Legile transmiterii genelor localizate pe acelaşi cromozom. însă la orice organism numărul genelor depăşeşte cu mult numărul de cromozomi omologi. Thomas Morgan. Alegerea drozofilei în calitate de obiect experimental a fost.genetica. Mendel referitoare la existenţa în celule o factorilor ereditari şi transmiterea lor în combinaţii întâmplătoare generaţiilor următoare. dar încă nefundamentată ştiinţific . probabil.9 TRANSMITEREA GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 1 MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 2 ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETĂ A GENELOR. Aici el s-a pătruns de Importanţa lucrului experimental la studierea biologiei. Iniţial Morgan intenţiona să controleze experimental presupunerile lui G. MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM Legile mendeliene explică moştenirea caracterelor determinate de gene plasate pe cromozomi neomologi. fiecare cromozom poartă mai multe gene. După terminarea Universităţii Jons Hopkins. cea mai mare reuşită a savantului. laureat al premiului Nobel în domeniul Fiziologiei şl Medicinei în 1933.

1. încrucişarea femelelor cu corp gri . 1.87. 1.său au încrucişat femelele cu corp gri şi aripi culi corp negru . corp .numărul mare de mutaţii (-50) ale diferitelor gene.86. 90 . Interpretarea cromozomială a înlănţuirii genelor plasate pe acelaşi cromozom. în prima au fost încrucişaţi masculi din F! cu femele virgine homozigote după ambele gene recesive (bb vg vg). fenotipul b vg b b vg vg genotipul b*b vg*vg fenotipul 50% 50% Fig.85).prolificitatea femelelor care pot depune negru 200-300 de ouă. diferiţi după formă şi mărime.dimensiunile relativ mici ale corpului şi Fig. 1. F. Prin urmare.84. Morgan şi colaboratorii Fig.culoarea neagră a corpului b {black) şi aripi rudimenb*b vg*vg tare vg iyestigeal) .o Musculiţa de oţet {Drosophilla melanogaster) {fig.aripi rudimen. caracterele corp negru şi aripi rudimentare sunt determinate de gene recesive. Studiind moştenirea a două caractere . iar în a doua femele virgine din Fj cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive.normale (b+ b+vg+ vg+) cu masculi ce aveau corp tare. negru şi aripi rudimentare (bb vg vg). 1.85. Rezultatul obţinut corespunde regulii uniformităţii hibrizilor de prima generaţie. Toţi hibrizii din Fl aveau corp gri şi aripi normale (fig.aripi normale cu mas. condiţii dirijabile (pe au se pot obţine 30 de generaţii). 1 I . Fig. Prima încrucişare de analiză.numărul relativ mare de caractere detervg+vg+ b b vg vg formale minate de gene dispuse doar în 4 perechi de b vg b+vg* cromozomi.84) prezintă un obiect comod de cercetare datorită următoarelor particularităţi: XX XV . 1. Ulterior au fost efectuate două încrucişări de analiză. aripi rudimentare . Aspectul exterior şi caperioada scurtă de dezvoltare embrionară în riotipul femelei şi masculului la drozofilă.T. Rezultatele acestor încrucişări au fost diferite.

5% f.5% corp negru .23. 1. Numărul ipelor de linkage este egal cu numărul haploid de cromozomi. şi nu patru ca în cazul combinării independente a caracterelor în conforlitate cu legea a doua a lui Mendel {fig.87).88.aripi normale şi corp negru .aripi normale şi corp negru .aripi rudimentare.86) s-au obţinut două clase fenotipice de îusculiţe. Reprezentarea schematică a fenomenului I crossing-over. în 83% de b*vg* bvg b vg bvg b b* vg* vg vg vg*vg vg* *1. indiferent de sex: corp cenuşiu .88.5% corp tgru . Determinaţi clasele genotipice obţinute în această încrucişare de analiză. Raportul real s-a dovedit a fi de: 41.5% 41. Deşi s-au obţinut patru lase fenotipice.aripi normale. Prin urmare.le înregistrate în prima încrucişare de analiză (fig.în prima încrucişare de analiză {fig.aripi reduse.5% de iusculiţe cu corp gri . De exemplu. întrucât segregarea în cazul încrucişării de analiză reflectă raportul gârneţilor jformaţi de hibrizii din F. A doua încrucişare de analiză. 41.aripi reduse. 1..5% 8.5% corp gri . 1.aripi rudimentare sunt plasate ! acelaşi cromozom şi de aceea se transmit împreună. la om . 8.s-au obţinut rezultate total diferite de .femelă virgină din Ft cu masculi îmozigoţi după ambele gene recesive . ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETA A GENELOR. De aici putem deduce că genele ce letermină corp gri . 1. Totalitatea genelor ispuse pe un cromozom formează un grup de linkage (de înlănţuire). 1. reiese că.89. 2. la îzofilă distingem 4 grupe de linkage. înlănţuit. raportul lor nu era de 1:1:1:1 conform legii segregării independente apă fiecare pereche de caractere.5% 8.aripi normale şi 8. masculii din Fj formează doar două tipuri de eameţi. RECOMBINAREA GENELOR IN BAZA CROSSING-OVERULUI în cea de a doua încrucişare de analiză . gârneţi parientali crossinggârneţi over recombinaţi 91 .

S-au obţinut aceleaşi rezultate ca şi în cazul studiat anterior: în prima încrucişare de analiză toţi indivizii moşteniră îmbinarea părintească de caractere.aripi rudimentare. 1.5% 8. la 17% înregistrânduse caractere recombinate.5% 8.5% | byg byg* 17% de gârneţi recombinaţi \41.5% 16.5% 16. 1. Rezultatele obţinute nu se conformează nici cu înlănţuirea genelor plasate pe acelaşi cromozom.5% de gameti b vg | 25% 25% 25% 25% 83% gârneţi parientali J 700% de gârneţi identici bvg Fig.89).aripi normale şi corp gri . în cea de a doua doar 83%. Apariţia de indivizi cu caractere recombinate poate fi explicată doar prin faptul că în cazul femelelor înlănţuirea genelor situate pe acelaşi cromozom nu este completă. S-au efectuat două încrucişări de analiză diferite. Cauza rezidă în schimbul reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi în timpul meiozei (fig.5% 41. în prima s-au încrucişat masculi din Ft cu femele homozigote după ambele gene recesive (corp negru .5% 16. iar în 17% au apărut îmbinări noi ale acestora.90. celulele homozigotului recesiv 66% de meioze fără crossing-over 4 34% de meioze cu prima diviziun 100% de meioze fără crossing-over 16.aripi rudimentare).cazuri s-a repetat îmbinarea părintească a caracterelor.aripi normale.90 cum este numit fenomenul de schimb reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi. Experimentul a fost repetat pe musculiţe cu o altă îmbinare a caracterelor analizate mai sus. femelele din Fi s-au încrucişat cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive. în a doua.5% 8.5% de gameţi b* vg* 8. Amintiţi-vă după fig. Interpretarea cromozomială a rezultatelor celei de a doua încrucişări de analiză. 92 . Hibrizii din Fi moşteneau caracterele dominante: corp cenuşiu . şi anume: corp negru . 1.

frecvenţa crossing-overului este de 17%. • Genele sunt amplasate în cromozom într-o anumită consecutivitate lineară. Dar apare întrebarea de ce recombinarea genelor nu are tz loc în prima încrucişare de analiză? Studiile efectuate au arătat că la masculii de ^ drozofilă crossing-overul nu are loc. distanţei în procente de la un capăt al cromozomului. 93 . putem afirma că genele localizate pe acelaşi ^ cromozom se moştenesc înlănţuit. Morgan şi discipolii săi au îs la concluzia că frecvenţa de apariţie a organismelor cu caractere recombinate îflectă distanţa dintre gene. Observările au arătat că procentul de organisme cu ractere recombinate este mai mare la o distanţă mai mare dintre gene. Această legitate a fost numită regula lui Morgan. T. în baza celor spuse despre moştenirea înlănţuită a genelor plasate pe acelaşi cromozom tezele de bază ale teoriei cromozomiale se formulează astfel: • Genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă un anumit locus. Hărţile cromozomiale mai sunt lite şi hărţi genetice ale cromozomilor.91). Hărţile genetice se întocmesc pentru . HĂRŢILE CROMOZOMIALE în baza rezultatelor încrucişărilor de analiză. prin metode speciale. se pot recombina. Procentul recombinărilor zi. f? Generalizând cele expuse. 1. Cu acest scop. de aceea unele tcaractere se moştenesc împreună. gradul de înlănţuire fiind determinat de distanţa dintre ele. Motivul nu este însă cunoscut. Morgan pentru determinarea distanţei dintre gene în cazul Dzofilei. cu atât probabilitatea că ele se vor moşteni împreună (~j este mai mare şi invers. • Genele alele îşi pot schimba locurile. precum şi a distanţei dintre gene. • Genele dintr-un cromozom formează un grup de linkage. luat ept zero. 3. • Pentru fiecare specie este caracteristic un anumit număr de grupe de linkage. Astfel a fost întocmită prima hartă cromozomială: reprezentarea grafică amplasării genelor pe cromozomi (fig. întocmirea hărţilor cromozomiale presupune determinarea apartenenţei genei un anumit grup de linkage şi corespunderii grupei de linkage studiate unui lumit cromozom. Pentru stabilirea localizării grupului de linkage se >losesc cromozomii cu structură modificată. Apartenenţa genei la un îumit grup de linkage şi distanţa dintre gene se determină prin studierea iltatelor încrucişărilor. pentru diferite gene este diferit şi depinde de distanţa dintre ele: cu cât acestea ^Z. Ideea a t folosită de T. Diferiţi •omozomi conţin un număr diferit de gene.care pereche de cromozomi omologi cu indicarea denumirii complete sau ^scurtate a genei. egal cu numărul haploid de cromozomi. • Genele alele ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi.întrucât indivizii cu caractere recombinate alcătuiesc în cazul analizat 17% din descendenţi. sunt situate mai aproape. Frecvenţa recombinării I ţte direct proporţională cu distanţa dintre gene.

Literele sunt abrevieri ale genei mutante.ochi plaţi (rotunzi). sp .ariste scurte (normale). ev .corp de culori închise (gri). D . e c . se-ochi cafenii (roşii). vg — aripi rudimentare (normale). III: ni—faţete groase (normale). ro. ca -ochi rubinii (roşii). d .absenţa unei nervuri de pe aripă (prezenţa ei).ochi rubinii (roşii).pată pe aripă (lipsa petei). 1. 94 . s. ss . car . W— ochi albi (roşii).număr redus de perişori (normal).perişori între faţete (lipsa lor).aripi arcuite (drepte).perişori scurţi (normali).faţete groase (normale). a .I normă mutaţie normă mutaţie III normă IV mutaţie 1 : cu V \ : Y— corp galben (cenuşiu). Hărţile genetice ale cromozomilor drozofîlei. m.aripi mici (normale). 8 . e-corp negru (cenuşiu).corp negru (cenuşiu). pr— ochi purpurii (roşii). Mg .picioare scurte (normale). dp -aripi scurte (normale). f— perişori bifurcaţi (normali).ochi roz (roşii). bb perişori scurţi (normali).aripi sucite (normale).91. ey lipsa ochilor (prezenţa ochilor). c.ochi purpurii (roşii). II: al. p . v. b . Fig. Cifrele indică distanţa dintre gene şi unul din capetele cromozomului. IV : bt .aripi încovoiate (drepte).perişori scurţi (normali).

La porumb. Mitocondriile de asemenea conţin ADN inelar şi dispun de propriul aparat de sinteză a proteinelor. sfeclă se întâlnesc forme ce nu formează polen. 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ Pe lângă cromozomi. există şi frunze pestriţe. roşii. grâu. Aceste modificări structurale ale cromozomilor sunt vizibile la microscop. precum şi despre ARNm şi ARNt care participă la sinteza lor. ceapă. 95 . în unele cazuri. Genele mitocondriale controlează | două grupe de caractere ce ţin de activitatea sistemelor respiratorii şi rezistenţa la antibiotice şi alte toxine. în funcţie de care deosebim respectiv moştenirea plastidică şi mitocondrială a caracterelor. porumb. La repetarea acestei încrucişări [pe parcursul mai multor generaţii. Ulterior se face analiza genetică a descendenţilor cu astfel de cromozomi. la diviziune formează trei tipuri de celule: cu plastide verzi. iar în selecţie uşurează alegerea perechilor pentru încrucişare. virusuri. ţânţar. Moştenirea mitocondrială.a. Fenomenul a fost numit sterilitate citoplasmatică masculină şi este determinat de particularităţile I citoplasmei. ereditatea extracromozomială mai este numită şi citoplasmatică. Deoarece plastidele ajung la zigotprin intermediul citoplasmei ovulului. muscă. La polenizarea plantelor cu sterilitate masculină cu polen normal în [majoritatea cazurilor se obţin plante cu polen steril. transmiţându[se pe linie maternă. caracterul dat se moşteneşte pe linie maternă. găină. Celulele. om. orez. mu poate fi determinată structura responsabilă de dezvoltarea caracterului dat. purtători ai informaţiei ereditare pot fi şi unele organite celulare care posedă propriul ADN. Ca urmare un cromozom se scurtează. sau formează polen steril. Moştenirea caracterului „frunze pestriţe" ţine de transmiterea la diviziunea celulară a două tipuri de plastide: verzi şi albe. Până în prezent au fost întocmite hărţile cromozomiale pentru drozofilă. pe lângă frunzele verzi obişnuite. Ca urmare. La aceste plante. alge. albe şi cu amestec de plastide verzi şi albe. iar altul se lungeşte. deşi este evidenţă moştenirea extracromozomială a caracterului. întrucât organitele celulare sunt moştenite prin intermediul citoplasmei. Ereditatea citoplasmatică masculină. Plastidele se divid autonom în celulă şi se repartizează la întâmplare între celulele-fiice. guraleului ş. şoarece. Moleculele de ADN ale acestor organite conţin informaţia despre propriile proteine. Moştenirea plastidică a fost descoperită la unele plante: frumoasa-nopţii. ce conţin un amestec de plastide verzi şi albe. pestriţe şi albe. sterilitatea masculină nu dispare. Hărţile cromozomiale permit de a prevedea caracterul moştenirii caracterelor.se asigură trecerea unei porţiuni de cromozom la un alt cromozom. bacterii. drojdii. în celulele eucariote astfel de organite sunt cloroplastele şi mitocondriile. pentru a stabili care grup de gene au trecut de la un grup de linkage la altul. orz. pe frunză vor apărea sectoare erzi.

Rh-pozitiv moştenindu-l de la un părinte. 4. 1. Determinaţi coraporturile procentuale ale genotipurilor şi fenotipurilor probabile ale copiilor din această familie. 4. 2. Morgan. 96 . Cei mai mici cromozomi la Drosophila melanogaster formează: a) perechea I. b) perechea II. c) poate avea loc şi în interiorul genei. Alegeţi răspunsurile corecte. Drosophila melanogaster constituie un excelent material de cercetare. 3. d) generaţiile se succed la intervale mici de timp. Unul dintre soţi este heterozigot după ambele caractere. d) nu vine în contradicţie nici cu una din legile lui Mendel. c) 8000 gene. 1965). b) are loc numai în meioză. b) se manifestă numai în cazul genelor situate pe acelaşi cromozom. Numărul de gene la Drosophila melanogaster este de aproximativ: a) 4 gene. 5.z=^ —1 i x^ ~ <f O 1. c) toate celulele conţin cromozomi gigantici. 3. Fenomenul de linkage: a) este contrar legii a ll-a a lui Mendel. Probleme. Al doilea soţ are Rh-negativ şi eritrocite normale. d) 5000 gene. C) perechea III. iar eliptocitoza de la celălalt. d) perechea IV. Elucidaţi esenţa şi rolul hărţilor cromozomiale. b) prezintă un mare număr de gene mutante. Analizaţi biografia fui T. deoarece: a) are un număr redus de cromozomi. 2» Enumeraţi particularităţile structurale aie musculiţei Drosophila melanogaster care au făcut din ea un obiect al cercefărilor genetice. La om locusul factorului RH rezus e înlănţuit cu locusul ce determină forma eritrocitelor şi se află la o distanţă de 3 morganite de el (C. fa) 16 gene. 5. Stern. d) prezintă schimbul reciproc de gene plasate pe cromozomi pereche. c) contravine legii I a lui Mendel. Rh-pozitiv şi eliptocitoza (eritrocite eliptoidale) sunt determinate de gene autozomale dominante. 6.Explicaţi prin schemă rezuitateie experimentelor făcute de Morgan pe museuiiţa de oţet. Crossing-overul: a) are loc numai în mitoză.

Acest tip de determinare a sexului ste numitprogamic. iar din ele ce se fixează de trompa femelei sau se află în apropierea acesteia .masculi. Apare întrebarea. a XII-a „_ . este caracteristică determinarea sexului după pcundaţie. din larvele ce plutesc liber în apă se dezvoltă femele. Pentru unele animale. DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR Sexul reprezintă o totalitate de caractere şi însuşiri ale organismului care asigură [reproducerea şi transmiterea informaţiei genetice prin intermediul gârneţilor. Din cele mari după fecundaţie se szvoltă femele. de ce depinde sexul viitorilor indivizi în cazul tipului singamic determinare a sexelor? Observările geneticienilor au arătat că în limitele unei masculii şi femelele se nasc în proporţii egale. Astfel. Determinarea sexului poate avea loc la diferite etape ale ciclului reproductiv. arahnide. Enumeraţi caracterele sexuale primare şi secundare la om. mamifere. Acest raport numeric coincide cu segregarea obţinută la ologie. Phylloxera vastartix şi Dinophilus sexul zigotului se determină încă timpul ovogenezei. iar din cele mici . i Rotatoria. adică. Acesta este cel mai răspândit tip de îterminare a sexului şi este numit singamic. La insecte. crustacee. reptile pcul se determină în timpul fecundaţiei. înotătoarelor la peşti etc. de exemplu iermele marin Bonellia viridis. Caracterele sexuale I rimare includ un şir de particularităţi morfologice şi fiziologice care asigură )rmarea gârneţilor şi contopirea lor la fecundaţie. segregarea după sex ste apropiată de 1:1.masculi. Repartizarea neuniformă a citoplasmei în ovogeneză duce i formarea a două tipuri de ovule: mari şi mici. forma şi dimensiunile penelor la răsări.MOŞTENIREA CARACTERELOR CUPLATE CU SEXUL! 1 DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR 2 DIFERENŢIEREA SEXULUI 3 EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX • 1. peşti. Caracterele care determină deosebirile dintre indivizii de sex opus (dimorfismul •exual). Caracterele sexuale secundare bontribuie indirect la întâlnirea şi împerecherea indivizilor de sex opus. mărimea glandelor mamare la mamifere. numite sexuale. ci. păsări. Printre acestea pot fi enumerate: deosebirile în culoarea. se diferenţiază în primare şi secundare.

numărul de cromozomi sexuali este egal la ambele sexe. la un număr egal de autozomi. nematode. Tipul XO a fost numit fluture şi este caracteristic pentru ortoptere. sexul zigotului este determinat de mascul (fig.două (X şi O.92). individul va fi de sex masculin.doi cromozomi X. iar masculii . Ambele tipuri de gârneţi masculini se formează în proporţie egală de 1:1. Sexul. deoarece la baza formării lor stă meioza. numiţi mai târziu sexuali. care formează un singur tip de gârneţi după cromozomii sexuali. iar masculii doar unul. 1. Cercetările au arătat că la toate păsările. ulterior fiind confirmată experimental de E. în cazul când acceptăm ideea că sexul se moşteneşte după acelaşi principiu.cu încrucişarea de analiză când unul din părinţi este heterozigot (Aa). Masculii sunt homogametici şi formează un singur tip de 98 . Ele formează două tipuri de ovule: Z sau W.heterozigot. La fel se determină sexul şi la om (fig. Sexul heterogametic poate fi de două tipuri: XO sau XY. la unele specii de nevertebrate.hetemgametic.2A + XO (2A reprezintă garnitura diploidă de autozomi). iar celălalt . Dacă spermatozoidul poartă cromozomul Y (sau este lipsit de cromozom sexual). Deosebirile dintre cromozomii sexuali s-au dovedit a fi cantitative şi calitative. femelele poartă doi cromozomi sexuali identici . La fecundaţia ovulului de către un spermatozoid ce poartă cromozomul X va rezulta un individ de sex feminin. Tipul XY poartă denumirea de Drosophilla şi se întâlneşte la diptere. Wilson şi MacClang pe exemplul insectelor. polichete. Această presupunere a fost expusă încă de G. iar masculul doi cromozomi sexuali diferiţi . numai că femelele conţin doi cromozomi sexuali identici XX. reptile şi plante sexul heterogametic sunt femelele.Ligaeus. multe specii de căpuşe. sau X şi Y). iar cel ce formează două tipuri de gârneţi . 1. Mendel. peşti. Genotipul femelei poate fi notat ca 2A + XX.XY. unul din sexe trebuie să fie homozigot.93). păianjeni. amfibieni. La ploşniţa-de-iarbă Protenor. întrucât la drozofilă femela este homogametică. mamifere. iar a masculului . Schematic moştenirea sexului în cazul isectelor descrise se prezintă astfel: Protenor P 9 Din schemă se vede că în ambele cazuri femela formează un tip de gârneţi. iar celălalt homozigot după gena recesivă (aa). gândaci. Ei au observat că cariotipul femelelor şi masculilor se deosebesc după o pereche de cromozomi. plantele dioice şi la om. La o altă specie de ploşniţă-de-iarbă . este numit homogametic.

dintre care o parte fecundate.haploid. 1. 1. Determinismul cromozomial al sexelor la om. la 100 de embrioni fetiţe revin circa 150 de embrioni băieţei. 1. El este caracteristic pentru o serie de insecte cum ar fi albina meliferă. Din cele fecundate se dezvoltă albine lucrătoare şi regine. Unii cercetători explică fenomenul prin viabilitatea mai înaltă a spermatozoizilor purtători ai cromozomului Y faţă de cei ce poartă cromozomul X. Fig.92. spermatozoizi . astfel încât la momentul naşterii la 106 băieţei revin 100 de fetiţe.94). viespile şi furnicile. Determinismul cromozomial al sexelor la Drozofilla. la albina meliferă regina depune două tipuri de ouă. Teoretic toate tipurile enumerate de determinism cromozomial al sexului asigură un raport constant al sexelor de 1:1. oo .95). De exemplu. Tipul ZW de determinare a sexului a fost numit Abraxas (fig. în momentul conceperii. iar din cele nefecundate . iar altă parte nefecundate.95.94. Tipul haploid de deteriism cromozomial al sexului. cu garnitura diploidă de cromozomi (2n).Z. }fig. 1. g. La aceste animale cromozomii sexuali lipsesc. în realitate se nasc mai mulţi indivizi de sex masculin. La om. în natură se întâlneşte şi un tip specific de determinism cromozomial al sexelor . în primele luni de sarcină sunt eliminaţi mai mulţi embrioni de sex masculin. 1. cu o garnitură haploidă (n).93. Tipul Abraxas de determinare a sexului.ci Fig. 1.masculi (trântori). sexul fiind determinat de ploiditatea cromozomilor (fig.

Studiind rolul glandelor sexuale în diferenţierea sexelor. savanţii au observat că la înlăturarea testiculelor cocoşul capătă caractere de găină.cel feminin (XX). iar viţeluşa.estrogenii şi progesteronul. caracterele de mascul se restabilesc. iar la femele .a celui feminin.3 t o n {pieurodeles waltlii). de exemplu prin castrarea masculilor. La masculi predomină genele ce asigură dezvoltarea sexului masculin. Ambele tipuri de hormoni sunt prezente atât la masculi. La aceşti peştişori heterogametic r R r r este sexul masculin (XY). La vitele mari cornute. Dacă acestei „găini" i se transplantează testicule de la un cocoş normal. Astfel de rezultate au fost obţinute în experimentele pe triSchema 1. iar la femelă . se creează condiţii pentru dezvoltarea caracterelor sexuale specifice celuilalt sex. iar r r XY xx xx homogametic . cât şi la femele. Amintiţi-vă care sunt glandele producătoare de hormoni sexuali la om. dar într-un raport diferit. Aceste gene controlează secreţia de hormoni sexuali care şi asigură diferenţierea sexului. peşti p â XrYR roşii X 9 X X albi (Oryzias latipes).2. la mascul vor predomina androgenii. 100 . Bisexualitatea ereditară a organismelor este confirmată de cazurile de schimbare a sexului în ontogeneză în condiţii naturale şi experimentale. sau ca urmare a unor dereglări hormonale. viţelul este normal. Aceste schimbări sunt cauzate de faptul că testiculele încep să funcţioneze înaintea ovarelor. unele PREDETERMINAREA HORMONALĂ A SEXULUI broaşte (Xenovus laevus) Desti LA PEŞTII ORYZIAS LATIPES oroaşte (Aenopus laevus). păsări şi alte animale. spre deosebire de cei bisexuali. Să urmărim una din aceste schimbări de sex pe exemplul peştişorilor decorativi. DIFERENŢIEREA SEXULUI 2 __i cu Determinarea sexului este urmată de dezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare. gemenii unisexuali sunt normali.genitaliile externe sunt de tip feminin. Prin acţiunea preparatelor hormonale s-a reuşit schimbarea sexului la unele animale chiar până la formarea de gameţi de sex opus. influenţând prin secreţia de hormoni sexuali masculini dezvoltarea embrionului feminin. în caz de bisexualitate. prin urmare şi diferenţierea lui. întrucât nivelul acestor hormoni în sânge este controlat de genele ce determină sexul. ca în experimentul descris mai sus. este intersexuală şi sterilă . adică dispun de gene ce determină dezvoltarea ambelor sexe. dar într-un raport cantitativ diferit. Rezultatele acestui experiment şi a multor altora au sugerat ideea că organismele genetic sunt bisexuate. de regulă. Se cunosc hormoni sexuali masculini androgenii.estrogenii şi progesteronul. iar cele interne masculin. şi feminini . în caz de schimbare a raportului hormonal specific sexului dat.

1. în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 75% de musculiţe aveau ochi roşii şi 25% .96). Ei se încrucişau liber cu masculi roşii normali. Ambele grupe fenotipice erau reprezentate în număr egal de masculi şi de femele. Cei din prima erau hrăniţi normal. iar alela recesivă .3). Determinaţi segregarea după sex în cazul încrucişării ? XrY* xt?X' Rezultatele acestui experiment confirmă că bisexualitatea este determinată genetic şi că diferenţierea sexului poate fi schimbată în ontogeneză. în consecinţă. Masculii rezultaţi din această încrucişare erau roşii. în cazul încrucişării indirecte . iar ochi albi cealaltă jumătate din masculi. iar femelele . toţi hibrizii din F. Analiza sexuală a descendenţilor a arătat că ochi roşii :\eau toate femelele şi jumătate din masculi. Fiicele moştenise caracterul tatălui. Rezultatele încrucişării directe corespund legilor mendeliene. La încrucişarea hibrizilor din Fj intre ei. aveau ochi roşii {fîg. iar în mâncarea celor din grupa a doua s-a adăugat hormon sexual feminin.alb) (încrucişarea directă). Deosebirile rezultatelor celor două încrucişări arată că moştenirea culorii albe a ochilor depinde de faptul care părinte este 101 G . Prin urmare.albe. EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE Moştenirea genelor localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul lor: atât la încrucişarea directă (AA x aa). Pentru a afla dacă această regulă este valabilă şi pentru genele localizate în cromozomii sexuali. 3. iar fiii . iar fenotipic erau femele cu ovare normale şi caractere sexuale secundare feminine. iar masculii roşii X Y {schema 1. La încrucişarea femelelor cu ochi roşii cu masculi cu ochi albi w (din eng.ochi albi.femelă cu ochi albi şi mascul cu ochi roşii (fig. r r r R femelele albe au genotipul X X . Demonstraţi că în cazul încrucişării directe şi a celei indirecte se obţin aceleaşi rezultate. să analizăm rezultatele experimentelor lui T.pe cromozomul X. 1. ceea ce nu se poate spune despre încrucişarea indirectă. Până la diferenţierea glandelor sexuale. white . toţi masculii din grupa a doua genotipic continuau să rămână masculi. toţi masculii au fost împărţiţi în două grupe. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de sex feminin homogametic. iar cea albă . La încrucişarea hibrizilor din F! intre ei s-a obţinut acelaşi raport al hibrizilor de 1:1.Pentru experiment s-au luat peştişori roşii şi albi.caracterul mamei. Morgan de studiere a moştenirii culorii ochilor la drozofilă. cât şi la cea indirectă (aa x AA) se obţin aceleaşi rezultate. ceea ce demonstrează că culoarea roşie a ochilor este dominantă.97) .recesivă. Gena dominantă a culorii roşii se află pe cromozomul Y.în Fj s-au obţinut două clase fenotipice în raport de 1:1.

1.96. Fig. 50% Xw Xw Xw+ Y $ ochi roşii 25% Ş ochi roşii 25% Xw + Ş ochi roşii 25% fxwj 50% Xw Xw Y » Xw S 50% Xw Xw Xw Y Ş och/ raş/7 (J och/ a/W Ş ochi albi (J ochi albi Fig. încrucişarea indirectă. i musculite cu ochi roşii ? ochi albi 50% musculite \ cu ochi roşii ) ochi roşii F. 1. 102 . încrucişarea directă.? ochi roşii â ochi albi 50% 9 50% d 50% 9 25% â F. 50% musculite cu ochi roşii 50% musculife cu ochi roşii 50% musculite cu ochi roşii toţi d 25% 9 25% â 25% 9 25% â (51 ochi roşii Ş ochi roşii X (51 och/ a/6/ Xw Y P fenotip genotip Ş ochi albi Xw Xw X gârneţi F1 Fi* 1 Fi Ş ochi roşii din F( X (J ochi albi din Fj ochi roşii din Fj X Ş ochi roşii din F1 XA/ + XW fenotip genotip Xw+ Y X w + Xw Xw Y Xw + J CYJ 50% J I — 50% (xwy Txwj 50% 50% gârneţi ? \ v n y 50% 25% Xw + fa*) 50% ^ — S 50% 25% Xw^ Y ţ j och/ roş// 25% (vV- 25% 25% + Xw + [X .97.

pisoi roşcat.purtătorul acestei gene. fenotipic vor moşteni caracterul tatălui . De exemplu. la pisică se întâlneşte o coloraţie specifică a blănii constând din alternarea petelor negre şi roşcate. Acest tip de moştenire a caracterului de la mamă la fiu şi de la tată la fiice este numit în cruce sau criss-cross. în acest caz deosebirile dintre cele două încrucişări sunt explicabile. XBXb . X"Xb . La om sunt studiate circa 150 de gene sex-linkage. Ambele alele sunt localizate pe cromozomul X.pisică roşcată.cocoşeii 103 . 1. XbY . Prin urmare. iar unicul cromozom sexual X al masculilor cu ochi roşii gena dominantă. rezultatele încrucişărilor reciproce diferă.femele pestriţe cu mascul cu penaj negru .ochi albi (fig. întrucât unicul lor cromozom X Iste moştenit de la mamă. minin. — ^jf— O1 -* 'U Moştenirea caracterelor determinate de gene amplasate pe cromozomul X a fost studiată şi pe exemplul altor animale. 1. Femelele la drozofilă sunt homogametice (XX). întrucât fiicele din Fj sunt heterozigote după caracterul dat.ochi roşii. iar masculii . în acest caz fenotipurile enumerate sunt determinate de următoarele genotipuri: X B X B . XBY pisoi negru.pisică cu pete negre şi roşcate.alelei b. Acest aracter este determinat de gena dominantă B.98). Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de heterogameţie a sexului . lucru inexplicabil până când nu s-a stabilit că moştenirea acestui caracter este cuplată cu sexul. întrucât sexele se deosebesc după cromozomii sexuali. un cromozom X al cărora este de origine paternă. deoarece atât fiicele. Singurul cromozom X al fiilor din F1 parvine de la mamă şi de aceea fiii moştenesc caracterul mamei .heterogametici (XY). cei doi cromozomi sexuali X ai femelelor cu ochi albi din încrucişarea indirectă vor purta alela recesivă. cât şi fiii primesc un cromozom X de la mamă. i cazul încrucişării directe . Studiile au arătat că culoarea neagră se datorează alelei B. Dacă purtătoarea caracterului dominant este mama.97). primind un cromozom X de la mamă şi unul de la tată. în cazul când purtătorul caracterului dominant este tatăl. Putem presupune că gena dată este localizată pe cromozomul sexual X. Cu unele din ele vă veţi face inoscut la studierea temei "Genetica omului".pisică neagră. caracterul lui va fi moştenit de fiice. localizată pe cromozomul sexual X. Fiii însă vor moşteni caracterul mamei. Să urmărim cum se va moşteni penajul pestriţ la găini (fig. Pisoi cu o atare coloraţie nu se întâlnesc. toţi hibrizii j din Fj vor moşteni caracterul mamei. în baza analizei rezultatelor experimentelor descrise mai sus putem afirma cu certitudine că moştenirea caracterelor determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali depinde de repartizarea lor în meioză şi de recombinarea la fecundaţie. Amintiţi-vă ce tip de interacţiune a genelor alele avem în cazul pisicilor cu pete negre şi roşcate. deoarece cromozomul Y genetic este inert. iar cea roşcată .

dezvoltarea coarnelor la oi este determinată de gena dominantă H. Cu ajutorul unei maşini de sortare. de regulă. Gena dominantă se va manifesta la femele numai în stare homozigotă. toţi puişorii din Ft erau pestriţi. Moştenirea penajului la găini (caracter zomilor sexuali în meioză şi cuplat cu sexul). deoarece unicul lor cromozom X era de origine paternă. combinării lor la fecundaţie. 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX Se cunosc caractere determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali sau autozomii ambelor sexe. în sericicultură. din care. în avicultura este foarte important de a stabili sexul puilor de o zi după fenotip în vederea hrănirii lor separate. se obţin cu 20-30% mai multă mătase.nu. Puicuţele din Fj aveau penaj negru. Masculii heterozigoţi Hh vor avea coarne. iar la femei . La încrucişarea femelelor cu penaj negru cu masculi pestriţi. 104 . De exemplu.dinFj aveau penaj pestriţ. alelele ce determină culoarea ouălor au fost "plasate" pe cromozomii sexuali.98. producţia de ouă etc. ouăle se separă după culoare. de aceea caracterele determinate de aceste gene sunt numite controlate de sex. Importanţa practică a moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. terelor sex-linkage corespunde pe deplin repartizării cromoFig. dar care se manifestă doar la indivizii unui sex. deoarece moşteneau gena dominantă de la mamă. După acelaşi principiu se moşteneşte şi chilia la femei şi bărbaţi. Masculii sunt purtători ai genelor ce determină aceste caractere pe care le transmit fiicelor. Dominanţa unor gene depinde de sexul individului. lipsa lor . 1. Cunoaşterea caracterelor cuplate cu sexul dă posibilitatea de a separa descendenţa după sex îndată după naştere. cocoşii fiind crescuţi pentru carne.de gena recesivă h. Astfel s-a reuşit "colorarea" gogoaşelor produse de masculi. iar femelele cu acelaşi genotip (Hh i . la ei însă aceste caractere nu se manifestă. Drept exemplu pot servi producţia de lapte şi conţinutul de grăsime în lapte.nu. la fel şi cea recesivă la mascul. iar femeile . La bărbaţi gena chiliei domină. Astfel de caractere sunt numite limitate de sex. de aceea bărbaţii heterozigoţi după această genă vor fi pleşuvi. prin restructurarea cromozomială. care funcţionează pe bază de fotoelemente. asigurându-se o alimentare mai calorică celor colorate. Rezultatele acestor încrucişări ne demonstrează încă odată că moştenirea caracF-.nu.

d) determină sexul masculin la om. Probleme. Cromozomul Y uman: a) este un cromozom de talie mare comparativ cu cel de tip X din aceeaşi pereche. b) conţine acelaşi număr de gene ca şi cromozomul omolog X. c) unele gene de pe cromozomul Y pot suferi mutaţii. A. dacă se ştie că gena ochilor căprui se transmite drept caracter dominant autozomal. Hemofilia clasică se transmite drept caracter recesiv înlănţuit cu cromozomul X. c) femela în acest caz este homogametică. Un bărbat sănătos se căsătoreşte cu o femeie ce nu suferă de hemofilie. B. 5. 105 . Asociaţi noţiunile din cele două coloane: a) tip Protenor b) tip Abraxas c) tip Drosophila d) tip haploid e) tip fluture 1)XY 2) XX 3) XO 4) O 5) ZZ 6)rt 3. 4. Tipul Drosophila de determinism cromozomial al sexelor: a) este specific omului. tatăl căreia avea ochii albaştri şi suferea de daltonism. Analizaţi schema moştenirii criss-cross a caracterelor. Explicaţi schema moştenirii alelelor sex-linkage pe exemplul încrucişărilor efectuate de Morgan. b) singamic.7O 1. Ce genotipuri pot avea descendenţii acestui cuplu. iar gena cecităţii cromatice (daltonismului) este recesivă şi este înlănţuită cu cromozomul X. 2. d) se întâlneşte şi la lăcuste. 6. 2. s-a căsătorit cu un bărbat cu ochi albaştri şi vedere normală. b) este caracteristic tuturor insectelor. O femeie cu ochi căprui şi vedere normală. tatăl căreia suferea însă de hemofilie. Descrieţi mecanismul următoarelor tipuri de determinism cromozomial al sexului: a) progamîc. Determinaţi genotipurile descendenţilor acestui cuplu. Alegeţi răspunsurile corecte: 1.

Acest tip de caractere este determinat de mai multe gene şi de aceea moştenirea lor se abate de la legile mendeliene. Cercetările au arătat că variabilitatea este generată de două grupe de factori: 1) deosebirile în genele moştenite de la părinţi şi 2) influenţa condiţiilor de mediu în care are loc dezvoltarea individuală. 106 .cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor datorită căreia indivizii aceleiaşi specii se deosebesc după unul sau mai multe caractere: dimensiunile corpului sau organelor. FORMELE VARIABILITĂŢII Amintiţi-vă noţiunea de variabilitate (a se vedea p. pigmentaţia. deosebim două forme ale variabilităţii {schema 1. de exemplu.§ VARIABILITATEA ORGANISMELOR 1 FORMELE VARIABILITĂŢII 2 VARIABILITATEA NEEREDITARĂ 3 VARIABILITATEA EREDITARĂ 4 ALEUSMUL MULTIPLU 5 LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE 6 SECURITATEA GENETICĂ 1. culoarea blănii.a.a. forma lor. seminţelor. de carne ş. producţia de lapte.4): Schema 1. cât şi cantitative ale organismelor. forma nasului. de ouă.4 : neereditară (fenotipică. greutatea fructelor. Caracterele determinate prin măsurări reprezintă caractere cantitative. culoarea ochilor ş. modificativă) ereditară (genotipică) combinativă mutaţională Variabilitatea vizează atât caracterele calitative. în funcţie de factorul declanşator. particularităţile structurale şi funcţionale etc. Diversitatea uimitoare de organisme ce populează Terra sunt consecinţa variabilităţii . 39). Caracterele calitative reprezintă o descriere tipologică a organismelor: culoarea şi forma fiorii şi ale fructului. Moştenirea caracterelor calitate are loc în conformitate cu legile mendeliene.

floarea-broştească. La o altă plantă cvatică .săgeata-apei .C . iepuraşii de această rasă unt albi. 98). ixemplele prezentate sunt o dovadă elocventă a Dlulul mediului în manifestarea fenotipică a genopului. în ondiţii obişnuite (t = 20°C) va creşte tot păr fcru.dezvoltarea lor embrionară decurge la Fig. . Drept exemple ale variabilităţii modificative i lumea animalelor pot servi determinarea sexuii la viermele marin Bonellia (a se vedea p. recum şi schimbarea culorii blănii la iepurele . B îiune a corpului există o temperatură limită. La naştere. frunzele de la suprafaţa apei sunt mai ectate decât cele scufundate în apă (fig. iar la aplicarea unei comprese calde -.notipul lor a revenit la cel iniţial. plutitoare (ovaî) şi aeriene (în formă de săgeată) (fig. de exemplu la floarearoştească. Himalaya.frunzele prezintă trei vaiante de forme în funcţie de raportul lor faţă de pă: submerse (în formă de panglică).păr alb. B. în a. pentru fiecare ditară la: A .99. Dacă dezvoltarea lor de mai departe loc la temperatura de 30°C. ei rămân albi. A).99. i temperaturi mai joase. înfloreau abundent. 1. el a constatat ă fenotipul acestora s-a schimbat radical: plantele erau viguroase. La unele plante acvatice. 1. Variabilitatea neereiperatură înaltă. Aceste experienţe explică de la naştere iepurii de Himalaya sunt complet îi . 1.99 în funcţia de raportul lor faţă de apă. . Dacă unui iepure de limalaya i se rade părul de pe spate şi regiunea »tă se răceşte (prin aplicarea unei pungi cu ă). Prin urmare. La îndepărtarea părului de pe urechi.săgeata-apei. labele botişorul devin negre. urechile. Năgeli a făcut publice rezultatele observărilor sale supra manifestării aceloraşi genotipuri în diferite condiţii de viaţă. eşi genotipul lor este acelaşi. în scurt timp ea se va acoperi cu păr kgru. coada. 1.2 VARIABILITATEA NEEREDITARA Observaţi şi comentaţi deosebirile în forma frunzelor plantelor din fig. Q.99. 0°C) . 107 . itorcând aceste forme pe solurile sărace de munte. 1865 botanistul german K. Cultivând forme tontane de vulturică pe soluri fertile al Grădinii botanice din Miinchen.

Bonnier a semănat seminţele recoltate de la plantele crescute la munte în condiţii de şes. iar cealaltă pe şes.101) înjumătăţi egale. Acest tip de variabiliFig.neagră {fig. Prin urmare. C . planta prezentând o rozetă de frunze lipite de pământ (fig. B).100). A). Varietatea fenotipurilor care apar la organisal mele cu acelaşi genotip sub influenţa condiţiilor -14" de mediu prezintă variabilitatea modificativă sau mai simplu . Ilustrarea experienţei dezvoltat plante cu tulpina înaltă (fig.mai sus de care creşte blană albă. Pentru a afla dacă modificările dobândite se transmit urmaşilor. Bonnier cu păpădia. doar o adaptare a acestuia la condiţiile concrete de viaţă. Din butaşii de rădăcină plantaţi pe şes s-au Fig. Deşi plantele aveau acelaşi genotip.. genotipul rămânând neschimbat. schimbarea condiţiilor de viaţă a dus doar la modificarea fenotipului. Prin urmare. 1. O parte le-a plantat în regiune montană. iar sub această limită . Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată şi pe exemplul o 0 Fig.gulia din B mărită. Aceleaşi rezultate le-a obţinut şi în cazul păpădiei. din acestea au crescut plante cu tulpina înaltă. iar cei plantaţi pe terenuri muntoase aveau tulpină scurtă sau aceasta lipsea complet.100. 1. 1. Harta temperaturilor limită de dezvoltare a pigmentaţiei tate nu afectează integritatea genotipului.modificări.gulie crescută la înălţimea de 2 400 m. Bonnier. 1. 108 . Ţinând cont de faptul că păpădia şi gulia se pot înmulţi vegetativ prin butaşi de rădăcină. fenotipul lor s-a dovedit a fi diferit ca urmare a condiţiilor diferite de creştere.gulie crescută pe şes B . mani25-27 festarea genei responsabile de culoarea blănii __1 depinde de temperatură. 1. botanistul a împărţit rădăcinile mai multor gulii şi păpădii (fig. lui G.102. 1. fiind blănii la iepurele de Himalaya.101. Experienţa efectuată de G. Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată de botanistul francez G.102.102. Spre mirarea lui. Bonnier: A . 1.

Cele spuse sunt valabile şi pentru caracterele cantitative şi calitative ale animalelor. florile ce se desfac din aceşti boboci de floare vor fi albe. variază în limite mai mari in funcţie de condiţiile de creştere. în cazul caracterelor cantitative ea este mai mare. de exemplu. nu şi genotipul lor. variabilităţii vor fi supuse mai ales caracterele lor cantitative (de exemplu. Pentru fiecare caracter -te specifică o anumită normă de reacţie. iar din cei dezvoltaţi în cameră . Genotipic aceştia sunt absolut identici. în condiţii normale de creştere (în cameră). La îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere acest indice poate fi ridicat până la 25001. conţinutul de gluten în boabele de grâu. dacă mieilor univitelini li se creează condiţii diferite de creştere. masa corporală. De exemplu. decât caracterele calitative ale acestora: forma. Observarea gemenilor univitelini care au trăit în condiţii diferite de viaţă a permis vabilirea influenţei condiţiilor de viaţă asupra diferitelor caractere şi însuşiri ale Dmului. Weismann ~J a montat următorul experiment. deoarece dezvoltarea lor este mai puternic influenţată de condiţiile de reştere. :uloarea ş. Anume capacitatea organismului de | reacţiona la condiţiile mediului de viaţă prin modificarea în limitele normei de îacţie şi reprezintă variabilitatea neereditară. Dovadă servesc exemplele prezentate mai sus.a.flori roşii. adică ) anumită normă de reacţie a caracterului dat. Prin urmare. florile ei sunt roşii. Plantele crescute din seminţele ':z formate de florile albe în condiţii de cameră dau flori roşii. •să. Caracterele cantitative. imunitatea. De aici deducem că organismele nu moştenesc caracterul ca atare. la schimbarea condiţiilor de creştere s-a modificat fenotipul florilor. Pe parcursul a 22 de generaţii el a tăiat cozile la şobolani şi i-a încrucişat între ei.a. Toate caracterele şi însuşirile fiecărui soi de plante de cultură şi rasă de animale 109 . Norma de reacţie. dar nici unul nu avea coadă scurtă. La reîntoarcerea plantei în cameră. fenotipic însă vor fi identici numai dacă vor creşte în condiţii absolut identice sau cel puţin asemănătoare. A. de la o vacă în condiţii naturale se pot obţine pe durata lactaţiei 8001200 1 de lapte. calitatea lânii). mai puţin cele calitative (de exemplu. De ^xemplu. Variabilitatea oricărui caracter nu este nelimitată. în urma cercetărilor s-a constatat că cel mai mult se supun variabilităţii •a caractere ca înălţimea. masa corporală). Dacă în timpul formării bobocilor de floare planta este mutată într-o seră cu aer umed şi zri temperatura de 30-35°C. Cum credeţi. din bobocii de floare formaţi în seră se vor forma . aspectul exterior ş. care caractere. producţia de lapte poate varia în limitele 800|500 1 care reprezintă norma de reacţie a caracterului dat.primulei. în urma acestor încrucişări a obţinut 1592 de urmaşi. Pentru a demonstra că urmaşii nu moştenesc modificările părinţilor. cantitative sau calitative. cât şi cele Imtitative. flori albe. sunt mai puternic influenţate de condiţiile de creştere? Variabilităţii modifîcative sunt supuse atât caracterele calitative. ci poar capacitatea de a forma un anumit caracter în condiţii concrete de viaţă. în cazul omului variabilitatea modificativă a fost studiată pe exemplul gemenilor •nivitelini. Prin urmare.

13. 9. De aceea încercările : de a obţine roade înalte. Determinaţi după curba variaţională din fig.9.8. baza. Limitele variabilităţii după lungimea spicului sunt cuprinse între 6.8. Aceste limite reflectă diapazonul normei de reacţie. de a spori productivitatea animalelor domestice numai în _. 12. cu noi norme de reacţie a caracterului dorit.2. 1.5.domestice se pot modifica doar în limitele normei de reacţie.103 valoarea medie a caracterului.103.2. Reprezentând grafic variabilitatea acestui caracter. variabilitatea căruia este reprezentată.2. Lungimea seriei variaţionale este determinată de condiţiile de mediu: cu cât acestea sunt mai uniforme. 1. obţinem curba variaţională. 12. vom obţine şirul variabilităţii lungimii spicului.8 şi 13.9 cm.8. cu atât seria variaţională este mai scurtă şi mai puţin pronunţată variabilitatea modificativă şi invers. Şirul variabilităţii modificative. La măsurarea lungimii spicelor (în cm) dintj^ tr-un lan de grâu s-au obţinut următoarele date: 6. 7. în primul rând este necesar de a crea noi soiuri de plante şi rase de —.2.8. 9. 7.2.2.160160 165 cm cm 165170 cm 170175 cm 175180 cm 180185 cm 185. Se- 110 . 155. 10. 10. ridicării nivelului agrotehnic.6. 7.9 etc.mai 190 mult de cm 190 cm ria variabilităţii înălţimii la adolescenţi. 7. Aranjând aceste date în ordine crescătoare. Fig. îmbunătăţirii condiţiilor de întreţinere nu sunt ""> întemeiate. Amplitudinea variaţiei depinde de genotip. animale cu un genotip îmbunătăţit. 13. 10.8. receptiv la condiţiile bune de creştere şi întreţinere. 13. Acestea reflectă variabilitatea modificativă a caracterului dat ca urmare a condiţiilor diferite de dezvoltare. numit şi şirul variaţional: 6.6. 10. 13. După datele curbei variaţionale se stabileşte valoarea medie a caracterului.8.5.

Astfel apar organisme I n genotip şi fenotip nou.a. Recombinarea intracromozomială. consecinţele lor pentru purtători şi transmiterea ^cendenţilor sunt abordate de către teoria mutaţiilor elaborată de savantul olandez Vries (1901-1903). de exemplu. Aceste trei surse ale variabilităţii combinative acţionează independent şi . însă noile combinaţii de gene se desfac uşor la transmiterea lor generaţiilor irmătoare.schimbare) prezintă modificarea permanentă şi ransmisibilă a structurii şi funcţiei unei gene.3 VARIABILITATEA EREDITARA Variabilitatea ereditară poate fi combinativă şi mutaţională. Acest lucru îl putem ' spune şi despre descendenţii oricărui animal sau plantă. în pzul cărora creşte probabilitatea întâlnirii gârneţilor identici. producţia de lapte). neîntâlnite la ei. Deşi la orice copil pot fi identificate caractere tipice şi • j pentru mamă. Tezele de bază ale acestei teorii se formulează astfel: 111 . 3. Recombinarea intercromozomială în baza repartizării independente a romozomilor în meioză. 2. cu excepţia gemenilor univitelini. Aceşti cromozomi. ajungând în zigot. Pe lângă combinări noi Ide caractere părinteşti pot apărea şi altele. determină dezvoltarea de caractere netipice pentru părinţi. generată de schimbul reciproc de gene dintre cromatidele cromozomilor omologi (crossing over). selecţionării folosesc încrucişările consangvine. Varietatea de genotipuri rezultată din contopirea gârneţilor de sex opus în timpul fecundaţiei reprezintă variabilitatea combinativă. trupele de sânge II şi III la copiii ce descind din părinţi cu grupele I şi IV ş. genotipul descendenţilor prezintă o combinare a genelor :ZZ moştenite de la ambii părinţi. Combinarea întâmplătoare a gârneţilor lafecundaţie. printre descendenţii unui cuplu nu pot fi găsiţi doi indivizi absolut identici. neîntâlnite anterior la indivizii speciei date. De exemplu. Variabilitatea mutaţională Variabilitatea mutaţională constă în apariţia de noi alele ca urmare a mutaţiei. şi pentru tată. Ca urmare se formează cromozomi crosoveri recombinaţi cu grupe de linkage noi. Surse ale acestui tip de variabilitate sunt trei procese: 1. |ZJ Variabîlîtatea combinativă în cazul înmulţirii sexuate. Mutaţia (din lat. boabe galbene rugoase şi verzi netede în F2 la încrucişarea dilihibridă la mazăre. forma de mucă a crestei la încrucişarea raselor de găini cu creasta „trandafir" şi „mazăre". asigurând o permutare permanentă a genelor. Amintiţi-vă şi alte exemple studiate de caractere recombinate la urmaşi. care asigură apariţia de indivizi cu caractere părinteşti | combinate. genele rămânând neschimbate. organismele kapătă noi caractere şi proprietăţi. mutatio . Micomitent. Datorită mutaţiilor. roblemele apariţiei mutaţiilor. De aceea pentru a fixa unele caractere valoroase ale hibrizilor (de exemplu.

în organele de depozitare (rădăcini.) se acumulează o cantitate mai mare de substanţe nutritive.9 'TAŢI! IN BAZA . Clasificarea mutaţiilor se face în baza mai multor principii (tab.Ui' DAT După caracterul modificărilor în genom (genotip) 2 3 4 5 După modul de manifestare la heterozigot După cauzele care le-au provocat După localizarea în celulă După posibilitatea moştenirii lor genomice cromozomiale genice dominante recesive directe induse nucleare citoplasmatice generative somatice Principalele tipuri de mutaţii Mutaţiile genomice duc la schimbarea numărului de cromozomi. • noile forme sunt stabile. Organismele care prezintă poliploidie se numesc poliploizi. Aceste proprietăţi le asigură răspândirea în regiunile 112 .).a. mai uşor suportă arşiţa. vinblastină.a» C. Fenomenul poate fi provocat de factori fizici (temperaturi înalte sau joase. frigul etc. cât şi dăunătoare. radiaţie) şi chimici (colchicină. • probabilitatea descoperirii mutaţiilor depinde de numărul de indivizi examinaţi. DE ORDINE PRINCIPIUL AL M MUTAŢIILOR Tabelul 1. eter ş. Pentru unele plante sunt caracteristice aşa-numitele şiruri poliploide. CLASIFICAREA NR. Poliploizii. cloroform. fructe. De exemplu. octaploide (8n) etc. seminţe etc.28 şi 42 de cromozomi. Cel mai răspândit tip de mutaţie genomică este poliploidia . tetraploide (4n). Apariţia lor este consecinţa dereglării îndepărtării cromozomilor spre polii celulei în meioză sau mitoză. au flori mai mari.multiplicarea garniturii de cromozomi. • spre deosebire de caracterele neereditare. spre deosebire de formele sălbatice. 1. • mutaţiile se manifestă diferit şi pot fi atât folositoare. în continuare vom examina mutaţiile ce ţin de modificările în genom şi de posibilitatea moştenirii lor.9). » mutaţiile asemănătoare pot apărea de nenumărate ori. mutaţiile nu formează şiruri continue. hexaploide (6n). în funcţie de numărul de seturi haploide de cromozomi deosebim organisme triploide (3n). Ele prezintă schimbări calitative. Poliploizii mai uşor se adaptează la condiţiile nefavorabile ale mediului. • mutaţiile apar pe neaşteptate ca o modificare discretă a caracterului. genul Triticum reprezintă un şir a cărui membri au 14.

polizomici (2n + 2). Non-disjuncţia cromatidelor unor cromozomi omologi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză generează apariţia aneuploizilor. Studiaţi după fig.pierderea unei părţi cromozom ce nu cuprinde entromerul. Prin încrucişarea unui nulizomic cu un monozomic se Date restabili în genom un cromozom cu gena dorită. deoarece duce la sterilitate din cauza dereglării raportului dintre autozomi şi cromozomii sexuali. La animalele ce se înmulţesc prin partenogeneză poliploidia este un fenomen frecvent. itun.2). Gametul ce duce lipsă de un cromozom. Circa 1/3 din toate speciile vegetale sunt poliploizi. Astfel apar gârneţi cu un cromozom în plus.1) după un anumit cromozom. 1. Aneuploidul ore un număr neregulat de cromozomi: unul sau mai mulţi cromozomi în plus sau în minus faţă de setul haploid normal. inversiune . Poliploizii sunt răspândiţi şi printre plantele de cultură. duplicaţie . Formele aneuploide de plante it folosite în ameliorare. 1.dublarea unui îgment de cromozom. deleţie . 113 .rotirea unui igment de cromozom cu 180°. Spre deosebire de plantele aneuploide. Răspândirea largă a poliploizilor printre plante se explică prin faptul că ele se pot înmulţi vegetativ. porumb. Mutaţiile cromozomiale îzintă modificări ale strucrii cromozomilor.104 consecinţele non-disjuncţiei cromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză •HBHHBEBDB' •••••••••• Un alt tip de mutaţie genomică este aneuploidia sau heteroploidia. Biologie. pisici. Această mutaţie apare în urma non-disjuncţiei fcromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză. Aneuploizii au fost descrişi la grâu. Se nai întâlnesc nulizomici (2n . 1. La animalele unisexuate poliploidia se întâlneşte foarte rar.105): deficienţă . prin partenogeneză şi autopolenizare. Din contopirea unui astfel de gamet cu gamet normal haploid rezultă un trizomic (2n +1) după un anumit cromozom $g. Pe această cale s-au obţinut ie de grâu rezistente la anumite boli.104). şoareci. bumbac. iar în regiunile montane acest procent este şi mai mare (-85%).nordice şi de munte. ci. inimalele aneuploide au o italitate şi fecunditate scăzută iţă de diploizi. a XII-a G Fig. bovine ş.104.a. la contopirea cu un gamet lormal dă naştere unui zigot monozomic (2n . Se disting îătoarele tipuri de mutaţii romozomiale (fig.pierderea capetlor cromozomiale. 1.

„-„. 4. .corp negru). de exemplu în urma experienţelor cu arma atomică. Tipurile de mutaţii cromozomiale: 1 . cu atât mai multe sectoare de ţesut vor purta mutaţia dată. Probabil vă daţi seama ce pericol prezintă pentru populaţia Ucrainei.flori albe. gena culorii albe a florilor la mazăre a apărut în urma mutaţiei genei culorii roşii a florilor. Astfel.. poate duce la apariţia suplimentară în fiecare generaţie a 20 mln de oameni cu tulburări ereditare grave.„ . şi invers.inversiunea sectorului BCD.1 —<ţ A B C D E F H A B C D LLJ A B C D E F H A B C A B C D E F H B C C D E F H A B C D E F H A —1 1 CU 1 F H 1 T F E o A D B c C B D E E F F H H A B C D E F H Fig. Mutaţiile genice pot fi considerate „erori" în replicarea moleculei de ADN.105 deosebirile dintre deleţie şi inversiune. în deficienţe. ALELISMUL MULTIPLU Genele alele a căror moştenire am studiat-o până acum (de exemplu. rolul lor în moştenirea caracterelor este diferit. 2 . 1.a.transferul Determinaţi după fig. Schimbarea survenită este reprodusă în structura ARNm. De aceea gena culorii roşii este numită 114 . 5 . în cele din urmă. z rechea iniţială de cromozomi. Deosebit de periculos din acest punct de vedere este fondul radiaţiei ionizante al planetei noastre. mutageni chimici ş.duplicaţie. deleţii şi duplicaţii se modifică cantitatea de material genetic al cromozomului. Mutaţiile somatice se manifestă mozaic. precum şi pentru întreaga omenire avaria de la staţia atomică de la Cernobâl. modificându-se doar localizarea lui. Belarusiei. F 3 . Ele pot fi provocate de raze ultraviolete. Modificarea fenotipică depinde de mărimea fragmentului respectiv şi de importanţa translocaţie . ceea ce duce la sinteza unei proteine cu proprietăţi modificate şi.105. Mutaţiile genice sau punctiforme sunt condiţionate de schimbarea ordinii nucleotidelor în molecula de ADN. caracteristică pentru planta sălbatică. radiaţia ionizantă. corp gri .inversiunea secto.. In 4 .deleţie.. Mutaţiile generative se descoperă la stadiul de zigot: cea dominantă la zigotul din F l 5 iar cea recesivă în F 2 .inversiuni şi translocaţii canm U 1 D K titatea totală de material genetic rămâne neschimbată. 3 . Chiar şi o creştere neînsemnată a acestuia (cu 1/3). apar ca urmare a mutaţiilor. Deşi mecanismul apariţiei acestor mutaţii poate fi asemănător. genelor pe care le conţine. la schimbarea unor caractere. Rusiei şi Moldovei. 1. H_ „. flori roşii . Mutaţii generative şi somatice. Cu cât mai timpuriu apare mutaţia somatică în ontogeneză. unui fragment de cromozom la capătul aceluiaşi cromozom sau a altui cromozom neomolog.pe• .

O altă mu3(1 AA + 2AA") : 1A A 3(1A A" + 2A a) : 1aa taţie a aceleiaşi gene (gena Fig. albinism şi lipsa penelor la păsări. câine. Gena culorii de Himalaya este dominantă faţă de gena albinismului şi recesivă faţă de gena pigmentaţiei totale. Fenomenul a fost numit alelism multiplu. Fenomenul de alelism multiplu este răspândit pe larg în natură.106).iepuri de Himalaya şi aa . Prin urmare. răspunzătoare de pigmentaţia blănii. Moştenirea grupelor de sânge la om. De exemplu.mutantă.a apărut ca urmare a mutaţiei genei A. la diferite clase de vertebrate se întâlnesc mutaţii identice: albinism şi lipsa părului la mamifere. 1. forma desenului pe frunzele de trifoi ş. o coloraţie specifică a blănii despre care am vorbit deja. Deseori mutaţia repetată a aceleiaşi gene condiţionează apariţia mai multor stări alele ale acesteia. Schema moştenirii seriei de alele multih culorii de Himalaya A ) asigură pie.a. LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE Fig. fiziologice şi îndeosebi biochimice.107.albinoşi. Renumitul savant rus N. Vavilov. Mai mult ca atât. Aa iepuri negri. 1. Pentru studierea moştenirii culorii blănii la iepuri au fost efectuate o serie de încrucişări (fig. care au o origine comună. ilustrează şi alelismul multiplu. 82). O serie de alele multiple poate fi formată din câteva zeci ^au sute de alele. păsări etc.106. cât şi faţă de gena coloraţiei de Himalaya. oi. Aha . 1. La analiza rezultatelor s-a constatat că gena albinismului este recesivă atât faţă de gena pigmentaţiei totale.107) pe parcursul mai multor ani a studiat variabilitatea mutaţională la plantele de cultură din familia gramineelor şi la strămoşii lor sălbatici. lipsa solzilor la peşti. X.iar cea albă . De exemplu. la iepuri gena albinismului a lipsa totală a pigmentului în păr . I. la orice iepure pot fi prezente concomitent doar două gene alele: AA. pe care aţi studiat-o ca exemplu de codominanţă (a se vedea p. Vavilov (fig. Mutaţiile unuia şi aceluiaşi locus formează o serie de alele multiple. Rezultatele observărilor i-au sugerat ideea că la genurile şi speciile înrudite. Cele 115 . apar şi mutaţii asemănătoare. chiar şi la reprezentanţii diferitelor clase se întâlnesc şiruri omoloage ale mutaţiilor după caractere şi proprietăţi morfologice. Se cunosc serii de alele multiple care determină culoarea ochilor la drozofilă. întrucât genele alele ocupă loci identici în cromozomii omologi. degete scurte la bovine. alela multiplă în acest caz constă din 3 gene. 1. A'Ah. h h h O 5.

7. aceştia se numără unele medicamente. Efecte nedorite pentru organismele vii prezintă şi radiaţia ultravioletă. mai ales razele de undă scurtă.toxicologia genetică. 1.). Cercetările au arătat că Fig. avariile de la staţiile atomoelectrice ş. ovăz. I. SECURITATEA GENETICĂ legea şirurilor omoloage ale variabilităţii în zilele noastre. 8.108). De regulă. Din acest grup fac parte diferite feluri de radiaţie ionizantă. substanţele utilizate în industrie (dietilorz (întocmită de N. surse de activitate mutagenă se întâlnesc la tot pasul. Găurile depistate în acest strat au redus 116 .observate au fost generalizate de N. se grupează în fizici. adică pot . Răspândirea pe larg a mutagenilor în mediul ambiant prezintă un risc pentru sporirea frecvenţei mutaţiilor şi acumulării lor în genofondul omenirii. acestea sunt reţinute de stratul de ozon şi nu ajung pe pământ. Sursa de radiaţie ionizantă o constituie utilizarea energiei atomice atât în scopuri militare. De aceea activitatea gospodărească necontrolată a generaţiilor actuale va fi resimţită de multe generaţii viitoare. Şirurile omoloage ale mulţi poluanţi ai mediului. Valoarea practică a acestei legi constă în efectuarea dirijată a investigaţiilor în vederea obţinerii de soiuri şi rase noi.108. 9 . la grâu).a. 6.a.) (fig. radiaţia ultravioletă. 6. a fost creată o nouă ştiinţă . forme de grâu moale (2n = 42). Pentru a reduce la minimum riscul acţiunilor mutagene. numiţi şi factori genetici. 2. 10 compuşi chimici. posedă activitate genetică. lacurile în aerosol. Cercetările acţiunii radiaţiei asupra procesului mutaţional a arătat că orice doză. chimici şi biologici. etilenimina ş. Activitate genetică posedă şi mulţi boabe. Vavilov în ereditare. Printre scurtaristate. Factorii fizici. 9-12 . cât şi paşnice (deşeurile radioactive. 1. se pot prevedea modificările similare la speciile înrudite (orz. 5. folosiţi în viaţa cotidiană. 1. Ea studiază activitatea mutagenă a factorilor de natură antropogenă. deşeurile radioactive. unele preparate cosmetice. detergenţii etc.a. a micşora pericolul genetic în toate sferele de activitate ale omului.forme de orz cu şase rânduri de induce mutaţii. secară ş. aşa ca deşeurile invariabilităţii la speciile de grâu şi dustriale. unii coloranţi pentru păr. coloranţii 12 . şi conservanţii alimentari.fără ariste. fapt ce o aseamănă cu legea periodicităţii descoperită de D. elaborează metode şi mijloace de evaluare a activităţii lor genetice. chiar şi cea mai mică.). 4. Mendeleev. Această lege este universală şi se referă la toate organismele. 3.inflate. Cunoscând un şir de forme la o specie (de exemplu. în primul rând a compuşilor chimici. 11 . Factorii mutageni. 5-8 pesticidele.forme de grâu tare (2n = 28).aristate. Vavilov) după caracterul de aristare: 1-4 sulfatul. sporeşte probabilitatea apariţiei mutaţiilor.

producerea industrială a medicamentelor este posibilă doar după o analiză genetico-toxică minuţioasă şi determinarea riscului utilizării lor. în prezent se studiază mutageneza provocată de vaccinări. Multe din acestea posedă o rezistenţă înaltă la descompunerea biologică şi chimică.toxina unei ciuperci de mucegai (Aspergillus). utilizate pe larg în industria alimentară şi agricultură. Efect mutagen posedă şi poluanţii atmosferei şi apei. gazele de eşapament care conţin compuşi alchilanţi. printre care ultrasunetul. compuşi organici ai plumbului etc. microorganisme. deşeurile industriale. a fost stabilită activitatea genetică a aflatoxinei . câmpurile magnetice alternative etc. A fost stabilit efectul mutagen al virusului varicelei. drozofila. Factorii chimici. Sărurile acidului azotic (nitraţii). din nitriţi şi aminocompuşi se formează nitrozocompuşi. Factorii biologici. • Enumeraţi câteva din produsele industriei chimice utilizate pe larg în republică şi argumentaţi efectul lor mutagen. vărsatului de vânt. în mediul acid al stomacului mamiferelor. Astfel s-a constatat că utilizarea pe larg a vaccinaţiei. sporeşte riscul inducerii mutaţiilor. introducerea noilor tehnologii au făcut să apară noi factori fizici. Ca urmare în ultimii ani se constată o creştere a morbidităţii prin cancer de piele. utilizarea cărora este admisă. de rând cu o toxicitate înaltă.săruri ale acidului azotos care posedă activitate mutagenă. Mecanismul efectului mutagen al acestor factori este puţin studiat. în calitate de obiecte de studiere în masă ale activităţii genetice a unor sau altor factori se utilizează culturile de celule umane şi animale. plante superioare. De exemplu. Toţi aceşti factori trebuie supuşi unui control geneticotoxicologic permanent pentru depistarea şi prevenirea la timp a consecinţelor negative ale acţiunii lor. hepatitei etc. în ultimele decenii. dezvoltarea industriei chimice au condiţionat sinteza unor substanţe neîntâlnite până acum în natură. O atenţie deosebită se acordă efectului mutagen al unor preparate farmaceutice precum actinomicina. Folosirea lor este necesară pentru salvarea vieţii bolnavilor. mai ales a celei repetate. deci nu se exclude apariţia unor noi factori mutageni. Compuşi mutageni conţin şi produsele activităţii vitale a unor microogranisme ce infectează produsele alimentare. deşi posedă o activitate mutagenă puternică. curenţii de frecvenţă înaltă. în organism se transformă în nitriţi . Progresul tehnico-ştiinţific. gicantena ş. gripei. aminopterina. Excepţie fac cancerostaticele. Progresul tehnico-ştiinţific e în desfăşurare. parotitei epidemice. 117 .a. Chimizarea agriculturii şi altor ramuri ale activităţii umane. De aceea în multe ţări ale lumii este limitată utilizarea nitritului de sodiu în calitate de conservant al produselor din carne şi ale celor de origine vegetală. Sarcina geneticii toxicologice constă în descoperirea lor. atenuarea durerilor. care fac parte din grupul supermutagenilor.rolul său protector: o parte din raze ating totuşi pământul.

Dezvoltarea caracterelor atipice pentru părinţi. 2. 11. Comparaţi mutaţiile genomice: poiîpioidia cu aneuploidia. Are loc crossing-overul. 4. Repartizarea independentă a crob) recombinare intercromozomială mozomilor în meioză. d) Mutaţiile intracromozomiale duc la apariţia unor noi caractere la descendent. Apar grupe de linkage noi. Modelaţi din diverse materiale mutaţii genice. Notaţi prin A. b) Toate mutaţiile spontane sunt dăunătoare. i_ _ _ _ _ _ > _ — • . genomice. Cauza-efect. Enumeraţi câte 5 caractere cantitative şi calitative la plante şi animale. c) Mutaţiile cromozomiale la om sunt dăunătoare. 6. Apar indivizi cu caractere părinteşti recombinate. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Rolul mutaţiilor" după următorul algoritm: a) spontane -în natură. deoarece duc la micşorarea variabilităţii organismelor. Explicaţi prin scheme norma reacţiei diferitelor caractere. Definiţi noţiunile de variabilîtate. deoarece el asigură repartiţia egală a cromozomilor între cele 2 celule-fiice. Enumeraţi tezele de bază ale teoriei mutaţionaie elaborate de De Vries. deoarece cromozomii omologi se repartizează independent în gârneţi. 8. 9. 12. c) combinare întâmplătoate a gârneţilor 2. b) cromozomiale.1. dacă afirmaţiile legate prin conjuncţia deoarece sunt adevărate. 13. 118 . deoarece toate duc la apariţia unor maladii ereditare grave.~ " — — — — — — —• — — — — — — — — — — —• — i A B a) recombinare intracromozomială 1. 4. mutaţie. 6. c) genomice.dacă sunt false: a) Pentru obţinerea soiurilor poliploide se distruge fusul de diviziune. Enumeraţi tipurile de variabilitate. cromozomiale. Are loc în timpul fecundaţiei. prin F. 3. 3. Enumeraţi factorii mutageni. Explicaţi esenţa legii seriilor omoloage ale variabilităţii ereditare. Asociaţi noţiunile din coloana  cu caracteristicile din coloana B. 7.în agricultură. 10. Explicaţi prin scheme mecanismul mutaţiilor: a) genice. 5. 5. b) induse .

120). Metoda este folosită nu numai în scop de diagnostic. Hipocrate (460-377 i. 2. Metoda este deosebit de valoroasă în cazul gemenilor univitelini (care constituie circa 30% din numărul total de gemeni).n. Succesele în domeniul geneticii umane rămân deocamdată destul de modeste. în cariotipul fiecărui individ. METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI DITARE ALE OMULUI 5 PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI 6 PROFILAXIA Moştenirea caracterelor 1-a interesat pe om încă din antichitate. 3. 1 METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI GENETICA G OMULUI G 2 CARIOTIPUL UMAN 4 BOULE ERE- NORMAL 3 DETERMINISMUL GENETIC AL SEXULUI LA OM BOLILOR EREDITARE 7 EUGENIA 1. Astfel se detectează dereglările în structura şi numărul de cromozomi. în baza acestei metode poate fi determinată norma de reacţie a caracterelor. se aplică pentru determinarea rolului condiţiilor mediului în manifestarea anumitor caractere. • natura biosocială a omului şi presiunea restricţiilor etice asupra cercetărilor geneticii umane.e. se bazează pe studiul modului de transmitere a unor caractere şi însuşiri normale şi patologice pe parcursul mai multor generaţii. 119 . a efectuat primele observări asupra moştenirii unor caractere morfologice (culoarea ochilor). Metoda dată presupune utilizarea unor simboluri speciale prezentate în tabelul 1. dintre care pot fi enumerate următoarele: 1. La începutul sec. Părintele medicinei. printre care: • imposibilitatea efectuării experimentelor de încrucişare şi de urmărire a transmiterii caracterelor la urmaşi. Cauza rezidă în diferite deficienţe tehnice şi restricţii morale. Metoda genealogică. Aceste dificultăţi au impus omenirea să elaboreze şi să aplice un şir de metode speciale.1.10 (p. presupune cercetarea celulelor supuse diviziunii în metafaza sau anafaza timpurie. al XIX-lea a fost înaintată ideea că bolile ereditare sunt determinate de frecvenţa încrucişărilor dintre rudele apropiate. dar şi pentru prognozarea diferitelor boli la descendenţi. Metoda studiului gemenilor.). ale unor boli şi malformaţii ereditare în unele familii. • descendenţa relativ redusă a unei familii. Metoda citogenetică.

1. . Metoda diagnosticului prenatal. în condiţiile familiilor consanguine din comunităţile umane izolate cu un număr redus de indivizi acestea se pot homozigota. 6. 8.Tabelul 1. permite analiza genelor recesive. constă în studiul citogenetic. 7. bărbat sănătos 2. 6. aminoacizilor. 7. I 3 11. 120 . 5. biochimic şi molecular-genetic al lichidului amniotic prelevat prin amniocenteză. Metoda studiului familiilor consanguine şi a izolatelor. se utilizează frecvent pentru determinarea sexului genetic al persoanelor cu diverse maladii ce afectează caracterele sexuale secundare. enzimelor. manifestându-se fenotipic. Metoda cromatinei sexuale. 14. O # femeie sănătoasă indivizi afectaţi J heterozigoţi pentru genă autozomală persoane decedate purtător de mutaţie recesivă sex-linkage mariaj căsătorie consanguină persoane divorţate avort sau născut mort descendenţa unui cuplu gemeni dizigoţi gemeni monozigoţi heterozigoţi sex nespecificat 9 10. 3. 4. proteinelor.10 SEMNELE CONVENŢIONALE STANDARD UTILIZATE PENTRU ALCĂTUIREA GENEALOGIEI LA OM O C 1 SIMBOLUI a. 13. permite identificarea mutaţiilor la nivelul acizilor nucleici. 12. Metoda biochimică. acestea putându-se manifesta şi la viitorul nou-născut. \ N C SHU D 4. 5. lipidelor şi altor compuşi modificaţi în cazul unor maladii metabolice ereditare.• wmmtmmm 2 i. Metoda permite identificarea diferitelor maladii cromozomiale şi metabolice în timpul sarcinii.

După genele localizate în cromozomii sexuali. Bărbaţii vor fi hemizigoţi după genele care nu au alele în cromozomul Y. 2. grupa B . CARIOTIPUL UMAN NORMAL Celulele somatice ale omului conţin 46 de cromozomi sau 23 de perechi.13-15.109). şi anume: grupa A . Măsurile de tratament şi profilaxie a acestora pot fi elaborate doar după descoperirea cauzelor şi mecanismului de manifestare şi de moştenire. a devenit posibilă descoperirea unui număr mare de maladii ereditare. Actualmente. 1. grupa C. Identificarea tuturor cromozomilor omului a devenit posibilă o dată cu elaborarea metodelor colorării diferenţiate. 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 y Fig. Din această cauză probabilitatea manifestării alelelor recesive la băieţi este mai mare decât la fete. dintre care 22 de perechi de autozomi şi o pereche de heterozomi sau cromozomi sexuali (AXla femeie şiZFla bărbat). 121 . Grupând cromozomii după dimensiuni şi poziţia centromerului. în urma aplicării acestora a fost întocmită idiograma cariotipului uman {fig.8.109. Sectorul neomolog al cromozomului Y poartă 5 gene care se transmit de la tată la fiu. grupa G .612. ei poartă atât sectoare omoloage. Idiograma cariotipului uman normal. femeile pot fi homozigote sau heterozigote.109 după care caractere au fost grupaţi cromozomii. Cromozomul X conţine două sectoare neomoloage pe care sunt amplasate înjur de 150 de gene care nu au alele pe cromozomul Y. întrucât cromozomii sexuali Xşi Fse deosebesc după dimensiune. Observaţi după fig. 1. datorită realizărilor geneticii umane.19-20. grupa D . grupa E . cât şi neomoloage. grupa F. savantul american Denver a obţinut 7 grupe notate cu literele mari ale alfabetului latin de la A la G. 1. Genele localizate pe sectoarele omoloage se moştenesc la fel ca şi cele localizate în autozomi. Metoda statistică. permite determinarea frecvenţei unor gene în diferite populaţii umane.16-18.21-22.4-5.cuprinde perechile de cromozomi 1-3.

Layon.genetică are o durată de 35 de zile din momentul fecundării. Mai târziu cel de-al doilea Tabelul 1. 3. Particularităţile manifestării cromozomului X la indivizii de sex feminin. embrionul uman se dezvoltă ca organism hermafrodit.gonadică .se formează un zigot de sex masculin. inclusiv la om. Diferenţierea sexelor începe o dată cu formarea primordiilor glandelor sexuale. XXXXY XXXXX 122 . a fost expusă de cercetătoarea engleză M. XXXYY XXXX. la masculi se creează o disproporţie între doza de gene parvenite de la cromozomul X. Conform determinismului cromozomial al sexului de tip Drosophila. sexul zigotului la om se determină în momentul fecundării şi depinde de tipul de cromozom sexual purtat de spermatozoidul ce fecundează ovulul. Dacă acesta aduce cu sine cromozomul Y . Pozitiv Dublu pozitiv Triplu pozitiv Quadruplu pozitiv •••• --"v :-'hr ' : XX. Ipoteza unui singur cromozom X activ la femelele mamiferelor. 4. Pe durata acesteia.3. XXY.continuă până în a 60-a zi de dezvoltare embrionară.de sex feminin. iar dacă cromozomul X. iar cromozomul Feste cu mult mai mic şi practic nu conţine gene active. XXYY XXX.11 CROMATINA SEXUALĂ LA INDIVIZII NORMALI Şl LA PERSOANELE CARE PREZINTĂ VARIETĂŢI NUMERICE ALE HETEROZOMILOR Negativ 2. 5. Etapa dată de determinare a sexelor . întrucât indivizii de sex masculin conţin un singur cromozom X. Etapa dată . DETERMINISMUL GENETIC AL SEXELOR LA OM o Amintiţi-vă tipul de determinism cromozomial al sexelor la om. activitatea sumară a majorităţii genelor din cromozomii Xai ambelor sexe este foarte apropiată. XXXY. Datorită acestui mecanism. Pentru lichidarea acesteia în procesul evoluţiei a luat naştere un mecanism special care constă în inactivarea unui cromozom X la sexul feminin. Diferenţierea sexelor se încheie cu atingerea pubertăţii ca urmare a acţiunii hormonilor produşi de ovare şi testicule. Urmează etapa hormonală a procesului de sexualizare în care are loc definitivarea anatomică şi funcţională a glandelor sexuale.

) anual se înregistrează altă sută de maladii ereditare noi. BOLILE EREDITARE ALE OMULUI în prezent la om sunt înregistrate circa 2 500 de boli ereditare.110). ca urmare. numită corpuscul Barr sau cromatină de sex X. otoscleroza. Cifra dată nu include feţii morţi. determinate de o singură mutaţie genică sau de o anomalie cromozomială.dominante. femeile normale XX sunt purtătoare ale unui corpuscul Barr. Boli molecular-genetice întrucât mutaţiile genice afectează o porţiune relativ mică a materialului ereditar.S. 1.M. Dintre bolile molecular-genetice. Studierea detaliată a procesului de inactivare a unuia dintre cromozomii X a arătat că în fazele timpurii ale dezvoltării embrionare sunt activi ambii cromozomi p. Studiul cromatinei sexuale permite descoperirea anomaliilor numerice ale cromozomilor X. în prezent se aplică două principii de clasificare ale bolilor ereditare: după caracterul leziunii aparatului ereditar (mutaţii genice sau cromozomiale) şi după tipul moştenirii. nu scurtează longevitatea şi de aceea nu sunt supuse selecţiei. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O. unele forme de distrofie musculară ş. . 1. diagnosticarea sexului embrionului până la diferenţierea sexuală. eformarea unghiilor. în comparaţie cu cele cromozomiale.11). iar la masculii normali XY acest corpuscul lipseşte. Să analizăm în continuare cele mai răspândite boli ereditare. după tipul dominant se moştenesc diferite anomalii care nu împiedică reproducerea. în această stare cromozomul nu poate realiza transcripţia. 4. El prezintă o formaţiune triunghiulară. care încalcă formula 2A + X. frecvenţa cărora constituie circa 14% din sarcinile luate la evidenţă. rămânând genetic inert. ele se transmit descendenţilor. indiferent de prezenţa sau lipsa cromozomului Y {tab.a. ulterior unul se spiralizează şi se condensează. Din acest grup fac parte: brahidactilia (subdezvoltarea falangelor distale ale degetelor). întrucât în ovogenă ambii cromozomi X sunt activi. iar după cel de-al doilea . recesive şi cuplate cu sexul. fiind boli ereditare în adevăratul sens al cuvântului. sindactilia (degete alipite). Funcţia de reproducere a purtătorilor acestor gene mutante nu este afectată şi. în conformitate cu primul principiu deosebim boli molecular-genetice (sau genice) şi cromozomiale. Inactivarea unuia din cromozomii Xeste condiţionată de condensarea şi spiralizarea integrală şi parţială a acestuia. inactiv. toate ovulele poartă câte un cromozom X activ. tulburările provocate de ele sunt mai puţin grave. Cercetările recente au arătat că înjur de 5% din nou-născuţi poartă un defect genetic grav. Studierea şi profilaxia bolilor ereditare sunt prerogativele geneticii medicale. La microscop cromozomul inactiv se vede bine la colorarea cu coloranţi speciali.cromozom X. Numărul corpusculilor Barr este egal cu numărul cromozomilor X. Deci. a fost descoperit în celulele epiteliale în apropierea nucleului. polidactilia {fig.

112. După acelaşi principiu se moştenesc daltonismul. Arborele genealogic pentru polidactilie. La bolnavii de hemofilie orice leziune a vaselor poate provoca pierderi masive de sânge din cauza că acesta nu se coagulează. Din acest grup fac parte tulburările metabolismului unor aminoacizi (fenilcetonuria (fig.a.111. întrucât majoritatea lor sunt recesive. Schiţaţi arborele genealogic pentru anemia cu hematii falciforme. sunt purtătoarele genelor patologice. Acest tip de boli ereditare este cauzat de modificarea structurii şi numărului de cromozomi. După tipul dominanţei incomplete se moşteneşte anemia cu hematii falciforme . albinismul. Arborele genealogic pentru fenilcetonurie. Drept exemplu poate servi hemofilia (fig. de regulă.lipsa principalilor factori ai coagulării sângelui. La homozigoţii după gena dată boala se manifestă încă la naştere prin anemie pronunţată care duce la moartea nou-născutului. 1. numai la bărbaţi. fiind purtători heterozigoţi ai acestora. transmiţându-le urmaşilor de sex masculin.boală metabolică condiţionată de o mutaţie genică care duce la înlocuirea acidului glutamic cu valina. glaucomul juvenil ş. Bolile provocate de anomaliile structurale ale cromozomilor se întâlnesc destul de rar şi se soldează cu moartea purtătorilor lor la o vârstă fragedă.incapacitatea de a metaboliza galactoza din lapte).112) . l.110. femeile. Circa 60 din caracterele ereditare ale omului sunt legate de cromozomul sexual X. fenotipic sunt sănătoşi. enzimopatiile (deficitul de enzime) ş.). de regulă. Riscul moştenirii unor astfel de boli creşte în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. glucidelor {diabetul zaharat al adolescenţilor. narcoză) hematiile capătă o formă caracteristică de seceră. atrofia nervului optic. Aceste boli se manifestă.lll).a. Fig. La heterozigoţii după această genă tulburările sunt minime în condiţii de hipoxie (altitudine. alcaptonuria). surdomutismul înnăscut. galactozemia . microcefalia. Fig. Arborele genealogic pentru hemofilie. 1. Majoritatea bolilor molecular-genetice se moştenesc după tipul recesiv: copiii moştenesc gena patologică de la ambii părinţi care. 1. lipidelor (boala Wolman ş. Moştenirea cuplată cu sexul.O n Fig. 124 . 1.a.

Din 11 copii 5 au moştenit acest sindrom. Incidenţa bolii este de 1 caz la 500-600 de naşteri. Fig.Mai bine de 40% din avorturile spontane şi circa 6% din feţii născuţi morţi sunt consecinţa unor anomalii structurale ale cromozomilor. unele studiate destul de detaliat. pentru care este caracteristică modificarea patologică a constituţiei (statură mică. rmâini scurte şi late. Enumerăm câteva dintre ele. sau trizomia după autozomul 21. numărul acestora va fi egal cu numărul cromozomilor X minus 1. c pă vârsta de 40 de ani riscul naşterii unui copil cu sindromul Down creşte. Bolnavii cu acest sindrom prezintă debilitate. în celulele somatice cromatina sexuală lipseşte. Dacă în genotip sunt prezenţi mai mult de doi cromozomi X. malformaţii cardiace. deşi au ovare subdezvoltate. 1. ochi mongoloizi. Femeile cu această afecţiune. Sindromul Down. în celulele somatice este prezent corpusculul Barr. nu sunt sterile.113. Sindromul Klinefelter (44 + XXY sau 44 + XXXY sau 44 + XXXXY) se întâlneşte la bărbaţi cu o frecvenţă de 1:500 de naşteri. subdezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare. cromozomul suplimentar 21 se transmite cu o probabilitate de 50%. Există o legătură directă dintre vârsta mamei şi riscul naşterii unui copil cu sindromul Down (fig. Modificările numărului de cromozomi stau la baza a circa 300 de sindroame cromozomiale. Aceştia au o statură înaltă. Prin urmare. fapt ce uşurează diagnosticul sindromului.sănătoşi. Sindromul Turner (44 + XO) se manifestă la femei.113). Trizomia după cromozomul X (XXX). gât scurt). 1. Explicaţi de ce 50% din descendenţii unei femei cu sindromul Down pot fi bolnavi. Numărul total de cromozomi în acest caz este 47. picioare lungi şi sunt sterili. Du- 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 Vârsta mamei 125 . rădăcina nasului aplatizată. dar s-au înregistrat 11 cazuri când acestea au avut copii. constituţie astenică. De obicei femeile cu acest sindrom sunt sterile. iar 50% .

O atenţie deosebită trebuie acordată combaterii poluării radioactive a atmosferei. tehnologic învechite. la altele maladii nervoase şi psihice sau diabet zaharat. etc. epilepsiei. 6. se va sista fabricarea şi utilizarea lor. "^ schizofreniei. în funcţie de predispoziţia ereditară a organismului. Supraîncordarea ochilor. De aceea profilaxia acestora este o problemă prioritară a geneticii medicale. în funcţie de genotip. unul şi acelaşi factor de U) mediu poate induce diferite boli. acestea pot provoca la embrion cele mai variate mutaţii. bolii ulceroase a duodenului. medicină. • Luarea pe durata sarcinii doar a medicamentelor prescrise de medic. dar la o suprasolicitare a insulelor pancreatice această genă se poate manifesta şi la heterozigoţi sub formă de diabet la persoanele de vârsta înaintată. Acţionând prin intermediul organismului mamei. în acest scop se cer luate următoarele măsuri: * Lupta cu factorii mutageni. bolii ischemice a inimii. De exemplu.~~" 5. De cele mai multe ori baza predispoziţiei ereditare o constituie starea de purtător heterozigot. transportării dintr-o ţară în alta a deşeurilor radioactive. Armele chimică şi bacteriologică de asemenea sunt o ameninţare serioasă la sănătatea genetică a generaţiilor actuale şi viitoare. Aici pot fi amintite protestele maselor largi împotriva experimentelor cu arma atomică. agricultură. diabetului zaharat stau factorii de mediu. Cercetările ^_ efectuate pe gemenii univitelini au scos în evidenţă rolul genotipului în declanşarea "~ acestor boli. în condiţii nefavorabile de viaţă. în caz dacă acestea prezintă un anumit risc în ce priveşte dezvoltarea mutaţiilor. în prezent sunt cunoscute circa 200 de stări heterozigote patologice. desemnate ca boli cu predispoziţie ereditară sau multifactoriale. Pentru a reduce riscul apariţiei unor mutaţii. este necesar de a cunoaşte activitatea mutagenă a substanţelor chimice utilizate în industrie. 126 . Alergozele la substanţele medicamentoase de asemenea se explică prin predispoziţie ereditară. provoacă hiperopie sau strabism. supraîncordarea psihică şi emoţiile negative la unele persoane generează boala hipertonică. PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI La baza bolii hipertonice. Ştiţi deja că în perioadele critice ale dezvoltării intrauterine embrionul este deosebit de sensibil la diferiţi factori mutageni. printre care şi medicamentele. Heterozigoţii după această genă rămân sănătoşi. menaj. diabetul zaharat al adolescenţilor este condiţionat de gena recesivă în starea homozigotă. boala se poate declanşa şi la heterozigoţi. De exemplu. PROFILAXIA BOLILOR EREDITARE în prezent circa 12% din populaţia globului este afectată de boli ereditare. pichetarea unor staţii atomoelectrice.

• Depistarea purtătorilor, adică a indivizilor care, deşi nu sunt bolnavi, sunt purtători ai genelor recesive. întrucât majoritatea bolilor ereditare se moştenesc după tipul recesiv, naşterea de copii bolnavi este mai probabilă în cazul cuplurilor heterozigote după una şi aceeaşi genă recesivă. Pentru prevenirea acestor conceperi a fost creat serviciul de consultaţii medico-genetice. Aici se pot adresa în primul rând cuplurile care au rude cu probleme genetice, sunt trecute de 30-40 de ani, G lucrează în condiţii nocive sau sunt rude de sânge. Medicii şi geneticienii dispun de mijloace cu ajutorul cărora pot determina probabilitatea naşterii unui copil bolnav genetic. • Diagnosticul prenatal. Progresul tehnico-ştiinţific a pus la dispoziţia medicilor mai multe metode de diagnostic prenatal. Ele permit diagnosticarea mutaţiilor încă din primele săptămâni de sarcină. în caz de diagnostic nefavorabil, prin întreruperea sarcinii se poate evita naşterea de copii bolnavi. Determinaţi după fig. 1.114 tipurile de investigaţii prenatale şi importanţa lor. * Informarea maselor largi ale populaţiei despre creşterea riscului naşterii de copii bolnavi în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. • Lupta cu prejudecăţile ce duc la izolarea rasială şi religoasă.

FETOSCOPIE

între 17-40 săpt. vizualizare prelevarea tratament risc 2% de la debut până la 17 săpt. prelevare risc 0,2% de la debut până la 40 săpt. vizualizare controlul prelevării risc 0%

intre 9-10 săpt. vizualizare risc 5-10%

BIOPSIE DIN PLACENTĂ

între 9-13 săpt. prelevare risc 5%

Fig. 1.114. Metodele de diagnostic prenatal.

127

"—

7, EUGENIA

fS Povara genetică a omenirii este impunătoare - 7,5%, ceea ce înseamnă că înjur 1 - de 400 de milioane de oameni suferă de boli ereditare. Cum poate fi uşurată această 0 povară? în a. 1883 naturalistul englez F. Galton a propus crearea unei ştiinţe noi •ir- eugenia. în viziunea sa aceasta trebuia să prezinte un complex de măsuri în vederea ^-f reducerii numărului de mutaţii dezavantajoase şi/sau sporirea incidenţei unor 1 ^ caractere cu valoare deosebită. Susţinătorii ei urmăreau două scopuri: să împiedice reproducerea genotipurilor „inferioare" şi să favorizeze înmulţirea celor „superioare". Cu acest scop în S.U.A., Danemarca şi Germania a fost legiferată sterilizarea voluntară a indivizilor cu tulburări psihice (schizofrenie, înapoiere mintală) şi maladii ereditare grave. în Germania, între 1933-1945, erau sprijinite căsătoriile dintre indivizii "rasei nordice pure". Dezvoltarea geneticii a arătat că aceste măsuri nu aveau nici o bază ştiinţifică. în primul rând, bolile psihice sunt cauzate de mai multe gene şi nu se transmit mendelian. în al doilea rând, frecvenţa mutaţiilor genice, indiferent de metoda utilizată, scade foarte încet. De exemplu, pentru a reduce pe jumătate incidenţa unei mutaţii întâlnite cu o frecvenţă de 10% se cer circa 300 ani, cu condiţia că nici unul dintre purtătorii acesteia nu se reproduce. Situaţia este şi mai complicată în cazul bolilor recesive cuplate cu sexul. Astfel, dacă toţi băieţii concepuţi de o mamă purtătoare de hemofilie ar fi eliminaţi de la începutul vieţii intrauterine, mamele ar naşte mai multe fete purtătoare ale hemofiliei. Ca urmare frecvenţa mutaţiei ar creşte. Nici sterilizarea indivizilor purtători de mutaţii dominante nu ar exclude boala, deoarece în fiecare generaţie apar mutaţii noi. Nu este întemeiată nici ideea multiplicării inteligenţei, care de asemenea este condiţionată de mai multe gene. Bineînţeles că copiii născuţi din căsătoria a doi indivizi cu un coeficient înalt de inteligenţă au şanse mai mari de a fi la fel de inteligenţi ca şi părinţii. Rolul hotărâtor în dezvoltarea caracterelor ce desemnează inteligenţa revine însă mediului ambiant. în scopul multiplicării „geniilor" a fost propusă metoda conservării prin congelare a celulelor sexuale ale marilor personalităţi şi folosirea lor după dispariţia donatorilor. Această metodă nu este însă justificată genetic, întrucât aceste celule pot purta şi mutaţii recesive cu efecte negative. Bineînţeles, că aceste metode de "îmbunătăţire" a speciei umane sunt inacceptabile. Eugenia are dreptul la existenţă în cazul când va căuta să soluţioneze problemele ce ţin de însănătoşirea societăţii umane pe calea: • protejării omului de acţiunea mutagenilor ce provoacă boli ereditare; • elaborării metodelor de prevenire a manifestării bolilor ereditare şi de tratament a acestora; • evidenţierii familiilor împovărate de boli ereditare, luării lor la evidenţă şi dispensărizării în cadrul serviciilor de consultaţii medico-genetice; • consultării medico-genetice a persoanelor ce intenţionează să se căsătorească; » ridicării nivelului de cultură generală a întregii societăţi. 128

în societatea umană este imposibilă alegerea forţată a partenerului. De aceea numai în urma unei activităţi conştiente omul va ajunge singur la necesitatea studierii arborelui genealogic. Practica a demonstrat că cunoaşterea legilor geneticii, genealogiei familiei şi a caracterului de moştenire a unor gene {tab. 1.12) permite prognozarea moştenirii unor patologii până la procreare, evitându-se astfel naşterea de copii cu malformaţii. Heterogenitatea după caracterele morfologice, fiziologice şi aptitudini este baza materială a prosperării continuie a omenirii. Pentru realizarea acesteia este necesară înţelegerea corectă a legilor geneticii referitor la om şi crearea de posibilităţii echivalente pentru dezvoltarea fiecărei personalităţi.
Tabelul 1.12
CARACTERUL
GENA DOMINANTĂ

MOŞTENIRII UNOR GENE LA OM
GENA RECESIVĂ

Buze groase Lobul urechii liber Faţă pistruiată Pielea normală Prezenţa maxilarului habsburgic Prezenţa polidactiliei Prezenţa brahidactiliei Degete concrescute Degete subţiri păianjeniforme) Talie mică (condiţionată de polimerie) Prezenţa factorului Rh (rezus) Coagularea normală a sângelui Imunitatea la tuberculoză Diabet nezahat Prezenţa retinoblastomului Glaucom j Astigmatism Cataractă 1 Auz normal 1 Prezenţa migrenei 1 Maladia Parkinson
jlogie, ci. a XII-a

Buze subţiri Lobul urechii concrescut Faţă fără pistrui Absenţa glandelor sudoripare Absenţa maxilarului habsburgic Absenţa polidactiliei Absenţa brahidactiliei Absenţa sindactiliei Degete normale Talie înaltă Absenţa factorului Rh (rezus) Hemofilie Predispunerea la tuberculoză Norma Absenţa retinoblastomului în normă în normă în normă Surditate congenitală Absenţa migrenei Absenţa maladiei Parkinson I 1
1

129

1, Analizaţi deficienţele studierii geneticii omului. 2, Descrieţi metodele de studiere a geneticii omuiuî, 3, Explicaţi principiile sistemului Denvîer de caracterizare a carioîipuluî uman. 4, Alcătuiţi o schemă ce ar ilustra principiile clasificării boiiior ereditare la om. 5, Enumeraţi patoiogiîle ereditare: a) de tip dominant ce nu scurtează longevitatea; b) de tip dominant ce se manifestă grav; c) de tip dominanţă incompletă; d) de tip recesiv. 8, Explicaţi schematic de ce nu se permit căsătoriile înrudite. 7. Enumeraţi exemple ale Influenţe* negative a factorilor nocivi asupra eredităţii omului, 8. Expurteţi-vă părerile asypra concepţiilor promovate de eugenie. 9. Analizaţi patoiogiiie determinate de genele localizate în cromozomii sexuali. 18. Alcătuiţi arborele genealogie propriu. 11. Scrieţi un eseu la tema „Utilizarea cunoştinţelor teoretice la genetică în viaţă". 12. Explicaţi schematic mecanismul apariţiei: a) sindromului Down; b) sindromului Klinefelter; c) sindromului Turner. 13. Enumeraţi tipurile de sexualitate ia animale. 14. Descrieţi schema determinismului genetic ai sexefor fa om. 15. Explicaţi mecanismul moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. 16. Grupaţi noţiunile de mai jos după criterii asemănătoare: a) hemofilia; b) sindromul Down; c) sindromul Klinefelter; d) anemie falciformă; m) maladii cromozomiale; e) daltonism; j) ereditate intermediară; e) maladii genice autozomale; h) maladii genice cuplate cu sexul.

17. Expuneţî-vă părerea despre serviciul de consultaţii medico-genetice. 18. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. Aberaţiile cromozomiale umane: a) pot afecta atât autozomii, cât şi heterozomii; b) cele de tip poliploid sunt letale; c) cele de tip aneuploid sînt viabile în general în cadrul grupului Aşi B de cromozomi; d) sindromul Down este cea mai frecventă aneuploidie heterozomala umană.

130

fern®

GENETICA : AMELIORAREA
1 ETAPELE AMELIORĂRII 2 METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE 3 METODELE MODERNE DE AMELIORARE

ETAPELE AMELIORĂRII Din cele mai vechi timpuri omul s-a ocupat de îmblânzirea animalelor sălbatice >i a plantelor spontane. Bazele ştiinţifice ale acestei activităţi au fost puse abia în t doua jumătate a sec. al XlX-lea, după stabilirea legităţilor variabilităţii, eredităţii selecţiei naturale. Ştiinţa care elaborează bazele teoretice şi metodele de creare a noi soiuri de lante, rase de animale şi tulpini de microorganisme, precum şi de îmbunătăţire a Belor existente este numită ameliorare. Bazele ameliorării au fost puse de către eminentul genetician şi ameliorator JS, academicianul N. Vavilov. Fundamentul ştiinţific al ameliorării îl reprezintă pnetica. Sarcina de bază a ameliorării rezidă în crearea de noi soiuri de plante de iltură, rase de animale domestice şi tulpini de microorganisme. Acestea prezintă jpulaţii de indivizi creaţi artificial de om şi înzestraţi cu anumite proprietăţi reditare necesare lui. Toţi reprezentanţii unei rase, soi sau tulpini au particularităţi ientice, fixate ereditar, dar o reacţie tipică la factorii de mediu. De exemplu, râul de toamnă şi cel de primăvară la exterior se aseamănă foarte mult, dar reacţia »r la temperatură şi durata zilei-lumină este diferită. Grâul de toamnă, fiind semănat imăvara, nu va rodi, la fel se va întâmpla şi cu cel de primăvară semănat toamna. Direcţiile principale ale ameliorării sunt următoarele: roadă înaltă la hectar a soiurilor de plante, prolificitatea şi productivitatea selor de animale; calitatea producţiei (gustul, aspectul exterior, compoziţia chimică etc.);

Uneori ameliorarea se echivalează incorect cu selecţia. Spre deosebire ? selecţie, care se rezumă la acţiuni pasive de alegere a formelor mai vantajoase, ameliorarea reprezintă o ştiinţă complexă, orientată spre sporirea productivităţii tuturor ramurilor agriculturii. 131

De exemplu. el va studia din colecţia I mondială varietăţile colectate din regiunile nordice ale Asiei. De exemplu.botanişti. utilizarea irigaţiei ş. Acestea sunt teritoriile vechilor civilizaţii. Ameliorarea cuprinde două etape: domesticirea şi selecţia. deficitul de apă 7's potabilă. De exemplu. amelioratorul îşi alege din colecţia dată mostrele cu caracterele ce-1 interesează. f** irigaţie.). nivelul i-U de industrializare a ramurilor agriculturii. Au fost create rase de găini ce asigură o producţie înaltă de ouă în condiţii de suprapopulare a fabricilor avicole. Pentru satisfacerea pieţei cu blănuri au fost create rase de animale pentru blană de cele mai diferite culori. menta . Cea mai importantă problemă a ameliorării este alegerea materialului iniţial. Dintre 1. Vavilov şi colaboratorii săi au efectuat circa 60 de expediţii pe toate continentele. şi sunt centrele de origine ale plantelor de cultură corespunzătoare (a se vedea tabelul 1. • proprietăţile fiziologice (rezistenţa la secetă. Americii. înainte de a începe lucrul asupra unui nou soi. N. sfecla-de-zahăr şi floarea soarelui . Ea se completează şi se reînnoieşte permanent şi serveşte ca material iniţial pentru ameliorare.receptivitatea la îngrăşăminte. Din cele 250 mii de specii de plante superioare au fost „domesticite" 3 mii. sub controlul omului. XX. necesităţile pieţei. geneticieni. De exemplu. în centrul indonezian-indochirk 132 . Centrele de origine şi de domesticire ale animalelor.în sec. Unele au început să fie cultivate de curând: de exemplu. care numără în prezent circa 300 mii de probe. Domesticirea formelor sălbatice Primele încercări de domesticire au fost făcute acum 20-30 mii de ani. pentru regiunile ce duc lipsă de apă ^ ' potabilă problema cultivării cerealelor a fost parţial soluţionată prin crearea unui soi de orz ce dă roade satisfăcătoare la irigarea cu apă de mare.==J etc. după părerea lui Vavilov. Europei.13). Investigaţiile au arătat că centrele de origine şi raioanele de domesticire ale animalelor coincid. cu excepţia Australiei. Rodul muncii lor a fost stabilirea celor opt centre cu cea mai mare varietate a formelor genetice de plante care. la îngheţ.în sec. dintre graminee . dacă scopul amelioratorului este crearea unui soi de grâu rezistent la ger. Membrii acestei expediţii .5 mii specii de animale au fost domesticite doar 20. la boli. dintre animale erau lăsate doar cele ce se reproduceau în captivitate. cea mai mare din lume.a. Din acestea el va alege varietatea ce corespunde cel mai bine intenţiilor sale. iar în cultură au fost introduse doar 150 de specii. Vavilov şi colaboratorii săi au adunat o colecţie unică de plante. *"» Scopurile ameliorării ca ştiinţă sunt determinate de nivelul agrotehnicii.exemplarele ale căror spice nu-şi scuturau seminţele etc. Centrele de origine ale plantelor de cultură. dăunători * calea intensivă de dezvoltare (la plante . Plantele şi animalele sălbatice se alegeau după capacitatea lor de a se înmulţi în condiţii artificiale.pot fi consideraţi adevăraţi „vânători" de plante.). amelioratori . la animale — „ recuperarea " nutreţurilor etc. Iniţial domesticirea decurgea inconştient. XIX. în timpul călătoriei N.

Dintre acestea se aleg vreo 50 de exemplare care au tulpina de o înălţime medie. insulele Asiei de SudVest China Centrală şi de Est. Plantele de pe acest câmp trebuie să fie mai productive şi mai rezistente la polignire decât cele de pe primul câmp. trestia-de-zahăr. strugurii. bumCentral-american Mexicul de Sud bacul Sud-american Ţărmul de vest al Americii de Sud Cartoful. părul. în Asia Anterioară . Selecţia artificială Următoarea etapă a ameliorării este aplicarea formelor conştiente ale selecţiei cu scopul îmbunătăţirii indicilor productivi şi reproductivi. Dacă cele planificate au fost obţinute. vinetele (-50% din plante de cultură) Soia. meiul. Neajunsul acestui tip de selecţie constă în faptul că după fenotip nu întotdeauna j poate fi ales cel mai bun genotip. Pentru reproducere. Selecţia în masă se face după fenotip atât în populaţiile de plante. Iran. Taiwan O au fost domesticite pentru prima dată câinele. Selecţia în masă asigură ameliorarea înceată a 133 . din populaţia de găini de rasa Lehgorn sunt lăsate femelele ce nu manifestă instinctul de clocire. morcovul. viguroasă.Tabelul 1. fără controlul genotipului. rezistentă la polignire şi cu cât mai multe | boabe în spic. găinile. ananasul.a. citruşii. India de Sud-Vest roiul.6 kg. boboasele. porcul. ustunistan. arbori fructiferi Est-asiatic . tutunul.prunul. bostanul. castravetele. cânepa. Afga. raţele. (~20% din plantele de cultură) Sud-vest asiatic Asia Mijlocie şi Mică. Se evidenţiază trei tipuri de bază ale selecţiei artificiale: în masă. Japonia. secara. sporirii rezistenţei la factorii extremi ai mediului şi la boli. dau circa 150-200 de ouă pe an şi au o greutate de 1. La fel se procedează şi în cazul animalelor. iar în Asia Mică . VAVILOV) UMIREA AMPLASAREA PLANTELE DE CULTURĂ Sud-asiatic Orezul. au penajul alb. cât şi în cele I de animale. înseamnă că scopul selecţiei în masă a fost atins. orzul. pe un câmp experimental cu secară cresc circa 1 000 de plante. De exemplu.13 CENTRELE DE ORIGINE ALE PLANTELOR DE CULTURĂ (DUPĂ N. China de Sud. gâştele. ridicarea calităţii producţiei obţinute. arboAbisinian Podişurile abisinice ale Africii rele-de-cafea Porumbul. Coreea. în anul următor seminţele de la aceste plante se vor semăna pe un alt câmp.oile. ierburile furajere (-11% din plantele de cultură) Grâul tare.Grâul. măslinul.caprele. hrişcă. inul. Indochina. arborele-dechinină India tropicala. sfecla-de-zahăr. bananierul. caisul (-12% din plante de cultură) Mediteranean Ţările de pe malul Mării Adriatice Varza. vişinul ş. individuală şi combinativă.

Scopul final al ameliorării. deoarece în baza variabilităţii combinative apar hibrizi şi cu îmbinări nedorite ale caracterelor. fiind numită şi consangvinizare. deoarece anume în această generaţie toţi indivizii (100%) sunt homozigoţi. La baza acestui tip de selecţie stă aprecierea plantelor şi animalelor selectate după descendenţi. ceea ce reduce vitalitatea organismelor sau au un efect letal. dar fără aplicarea ei rasele şi soiurile riscă să-şi piardă repede calităţile. Apoi se face selecţia individuală printre hibrizii obţinuţi a formelor homozigote recombinate. este cu atât mai mică. este obţinerea de forme homozigote. Selecţia individuală presupune ca seminţele de la cele 50 de plante de secar ă selectate de pe un câmp cu 1 000 de plante să nu fie amestecate. Inbreedingul prezintă încrucişarea formelor ce au un strămoş comun. al XIII-lea. şi anume: inbreedingul şi autbreedingul. formele de plante sau animale ce se deosebesc după anumite caractere se încrucişează. Aplicarea practică a heterozisului."•j r*^ "~Z ^~ 7^ ^-' populaţiilor. soiuri. Durata de timp. Selecţia combinativă prezintă o îmbinare a selecţiei individuale cu hibridizarea. Mai întâi se face autopolenizarea mai multor 134 . Eficienţa selecţiei sporeşte la îmbinarea ei cu anumite tipuri de încrucişări. cu cât gradul de rudenie dintre formele încrucişate este mai mare. putem determina cu precizie genotipul cel mai valoros. necesară pentru obţinerea de linii homozigote după genele ce controlează caracterul studiat.crearea de hibrizi înalt productivi de plante şi animale.8-a. utilizat pentru obţinerea de linii homozogote. tată-fiică. în majoritatea cazurilor. 2. Să urmărim procesul de creare a unor astfe! de hibrizi pe exemplul porumbului. Aceasta permite o evaluare mai exactă a genotipului. în cazul plantelor cu polenizare încrucişată se recurge la încrucişarea dintre rude: frate-soră. Selecţia individuală. Dacă planta sau animalul selectat transmit urmaşilor indicii după care a fost selectat. Inbreedingul are şi un efect negativ. al XX-lea a dat o nouă orientare ameliorării . condiţionat de trecerea unor gene mutante recesive în stare homozigotă. Autbreedingul permite reunirea diferitelor proprietăţi ereditare într-un hibrid. Acest tip de încrucişare trebuie urmat de selecţia formelor necesare. Selecţia individuală este deosebit de eficientă în alegerea indivizilor după caractere cantitative. Analizând descendenţa de la fiecare plantă în parte. Acest tip de încrucişare. ci semănate aparte. Astfel. în cazul plantelor cu autopolenizare selecţia se face până în generaţia a 7-a . specii. Autbreedingul (sau hibridizarea îndepărtată) constă în încrucişarea organismelor ce aparţin diferitelor rase. METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE Tipurile de încrucişări în ameliorare. selecţia individuală este continuată şi în generaţiile următoare. mamă-fecior etc. genuri. Vigoarea hibrizilor faţă de formele parientale a fost observată încă în sec. este mai uşor realizabil la plantele cu autopolenizare şi la animalele hermafrodite. iar aplicarea ei practică datată cu anii 30 ai sec.

Pentru cea de a doua a fost propusă utilizarea fenomenului de sterilitate citoplasmatică masculină (fig. sfecla-de-zahăr. care şi sunt comercializaţi. pentru obţinerea de linii inbreeding. Hibrizii interliniari de prima generaţie se apreciază după efectul heterozisului şi se selectează liniile ce formează cele mai bune combinaţii. Prima cale este deosebit de anevoioasă şi costisitoare. care corespund cerinţelor climaterice ale regiunii date. deoarece cei din celelalte generaţii segregă în formele iniţiale şi efectul heterozisului dispare. adică după capacitatea liniei de a forma la încrucişarea cu altă linie hibrizi mai viguroşi. Pentru asigurarea polenizării încrucişate între liniile alese este necesar de a înlătura manual de pe plantele materne elementele masculine ale florii (staminele) sau de a asigura sterilitatea florilor masculine. orez. întrucât productivitatea hibrizilor heterozigotici este cu 20-30% mai mare decât |B soiurilor. 1. La cea de a doua etapă se evaluează liniile obţinute prin autopolenizare după capacitatea lor combinativă. 1. în rânduri. cheltuielile pentru producerea de seminţe hibride ke recuperează.soiuri. Heterozisul este utilizat cu r- r K încrucişarea liniilor încrucişarea hibrizilor simpli CXD Hibrid dublu (AXB)X (C-D) Fig. De aceea în cazul utilizării heterozisului la plante sunt organizate gospodării speciale. Heterozisul este utilizat pe larg şi la sorg. unl de se obţin numai hibrizi de prima generaţie. Schema obţinerii hibrizilor dubli la porumb cu utilizarea sterilităţii citoplasmatice masculine (SCM). tomate ş. în practică se folosesc doar hibrizii de prima generaţie. înmulţindu-le în masă pentru obţinerea de seminţe hibride. Astfel se asigură polenizarea încrucişată. Obţinerea de seminţe hibride în scopuri de producţie presupune semănarea liniilor din încrucişarea cărora rezultă cei mai viguroşi hibrizi. Cu acest scop se seamănă câte un rând de porumb cu polen steril şi unul cu polen fertil. Amintiţi-vă în ce constă fenomenul de sterilitate citoplasmatică masculină.115.a.11S). Pentru crearea unor astfel de linii se cer 5-7 ani. adică homozigote după majoritatea genelor. alternând formele materne şi paterne. 135 . Pentru a găsi perechile de linii din încrucişarea cărora rezultă cel mai înalt efect al heterozisului este necesar de a controla câteva mii de combinaţii hibride.

cartoful. Karpecenko a reuşit să dubleze numărul de cromozomi proveniţi de la fiecare specie. Condiţii normale pentru meioză au fost create: fiecare cromozom îşi avea omologul său. grâul. De exemplu. Descoperirea fenomenului de heterozis şi aplicarea lui în practică a fost unul din cele mai importante evenimente în genetică şi ameliorare. căpşunul. unele soiuri de sfeclă-de-zahăr. sau chiar a speciilor ce ţin de diferite genuri. de exemplu. din cauza imposibilităţii conjugării cromozomilor în meioză din lipsa omologilor. De regulă. Acesta şi alte experimente au demonstrat că este posibilă combaterea sterilităţii hibrizilor îndepărtaţi prin dublarea seturilor de cromozomi ale ambilor părinţi. hibridul îndepărtat dintre grâu şi secară . Astfel. deşi avea tot 18 cromozomi. Artificial autopoliploidia se obţine prin tratarea seminţelor sau plantelor.se distinge prin productivitate înaltă. ovulelor sau embrionilor de animale cu colchicină sub acţiunea căreia se distrug firele fusului de diviziune şi cromozomii nu se separă în timpul meiozei. Posibilitatea combaterii infertilităţii hibrizilor îndepărtaţi a fost demonstrată pentru prima dată de savantul rus G. rezistenţă la îngheţ şi boli.a. viţa de vie (fig. Mutageneza experimentală şi utilizarea ei în ameliorare. Poliploidia. Sterilitatea acestuia se explică prin faptul că în meioză cromozomii „de varză" nu se conjugă cu cei „de ridiche". se caracterizează prin dimensiunile mai mari atât ale celulelor. Hibridizarea îndepărtată. cât şi ale tetraploidă (A) şi diploidă (B). hrişcă. Hibridul dintre grâu şi pir este rezistent la polignire şi posedă o productivitate înaltă. Gârneţii formaţi purtau câte o garnitură haploidă de cromozomi de varză şi de ridiche (9 + 9=18).triticale .succes şi în avicultura. obţinut din încrucişarea unei iepe cu un măgar. creşterea porcilor. Posibilitatea obţinerii de mutaţii experimentale a fost demonstrată pentru prima dată la ciuperci de către 136 . Rezultate mai bune se obţin în cazul speciilor cu un număr mai mic de cromozomi în setul diploid. hibridul obţinut era steril. Drept exemplu de heterozis la animale poate servi catârul. vitelor pentru carne. Karpecenko pe exemplul hibridului dintre varză şi ridiche. în prezent multe plante de cultură sunt tetraploide. Plantele poliploide. Aceste două specii au acelaşi număr de cromozomi (2n = 18). Ca urmare. 1.116) ş. depăşesc părinţii după unele calităţi. Efectul autopoliploidării se aplică pe larg la crearea a noi soiuri de plante de cultură. hibridul dispunea de 18 cromozomi „de varză" şi 18 cromozomi de „ridiche". dar aparţin la diferite genuri. Experimentele au arătat că hibrizii obţinuţi din încrucişarea speciilor ce aparţin aceluiaşi gen. sericicultură. Zigotul de asemenea conţinea o garnitură dublă de cromozomi. spre deosebire de cele diploide. cu polenizare încrucişată şi utilizate pentru obţinerea de masă vegetală. plantei în ansamblu. hibrizii îndepărtaţi sunt sterili.

depăşirea nehibridizării etc. Aceasta a permis utilizarea în ameliorare I a metodelor ingineriei celulare aşa ca hibridizarea somatică. în 1978 pe această cale a fost obţinut hibridul dintre I cartof şi roşie. au obţinut mutaţii induse la __r drozofilă prin acţiunea asupra lor cu raze Roentgen. cromozomială şi genică. ei au observat creşterea frecvenţei şi spectrului variabilităţii ereditare. 137 . Stadler independent unul de altul. 3. Hibridizarea somatica constă în contopirea a două celule diferite în cultura de ţesuturi.a. La tratarea ciupercilor de mucegai cu mutageni fizici şi chimici au fost obţinuţi noi producenţi de antibiotice. selecţia celulară. mutagenezei. Ingineria celulară. orz. orezului etc. ipritul ş. utilizate la obţinerea de hibrizi heterozigoţi ai sfeclei-de-zahăr. roşii etc. în trecut varietatea genetică a materialului iniţial pentru ameliorare se obţinea cu ajutorul hibridizării. Mai târziu —. Acţionând cu raze de radiu asupra unor ciuperci inferioare. Cu ajutorul mutagenilor se obţin şi mutaţii ale sterilităţii masculine. poliploidiei. Astfel au apărut noi metode de cercetare în genetica modernă .ingineria celulară. tulpina joasă şi viguroasă a permis ameliorarea ulterioară a mutantului în vederea măririi dimensiunilor spicului şi masei boabelor. Se pot contopi diferite tipuri de celule ale unui organism sau celule ale I diferitelor specii {fig.117). METODELE MODERNE DE AMELIORARE Succesele obţinute de genetică în studierea organizării aparatului ereditar au permis elaborarea de metode principial noi de ameliorare a plantelor şi animalelor. lucru imposibil pentru animale.). Cultura în vitro de celule şi ţesuturi în baza totipotenţei I celulelor a făcut posibilă regenerarea plantelor întregi. Nadson şi G. de 1 000 de ori mai eficienţi decât formele iniţiale. în anii 40 ai secolului XX O de rând cu mutagenii fizici erau folosiţi şi cei chimici (etiliminul. ferment important cu proprietăţi antivirale. fără riscul că sporirea productivităţii va duce la polignire. Prin mutageneză chimică s-a reuşit obţinerea unei noi tulpini de bacterii. în fitotehnia mondială sunt utilizate peste 1 000 de soiuri care provin de la mutanţi obţinuţi cu ajutorul mutagenilor fizici şi chimici. Cu ajutorul acestor metode poate fi obţinută variabilitatea necesară a materialului iniţial pentru ameliorare. Meller şi L. Astfel a fost obţinut mutantul indus al orzului ţ ? cu tulpina joasă şi productivitatea înaltă. grâu.G. Condiţiile de regenerare au fost elaborate pentru mai multe plante de cultură: cartof. 1. haploidia. porumb. un superproducent de endonuclează. cromozom sau genă. Mai mult ca atât. G. Succese deosebite s-au obţinut la utilizarea mutagenilor în ameliorarea microorganismelor. Dar planta obţinută nu şi-a găsit utilizare practică din cauza sterilităţii. Filipov. Aceste metode sunt utilizate pe larg în ameliorarea plantelor. L— Descoperirea efectului mutagen al radiaţiei şi substanţelor chimice a deschis '^p perspective largi pentru ameliorare. Astăzi în acest scop sunt utilizate manipulările la nivel de celulă.

plantă hibrid cartof roşie Selecţia celulară a permis obţinerea de plante de cultură ce pot creşte pe un anumit mediu de viaţă. Obţinerea în baza ingineriei celulare a nul hibrizilor se recoltează şi se hibridului dintre cartofi şi roşie. Acest tip de manipulări permite înlocuirea unuia sau ambilor cromozomi omologi ai unui soi cu aceeaşi pereche a altui soi. utilizând selecţia diviziunea celulelor combinativă. Aceasta dă posibilitate amelioratorilor să înlocuiască un caracter mai slab al soiului dat cu acelaşi caracter. Din grăuncioarele de polen cresc plante haploide. 1. are o produc 138 I I . regenerarea plantei Ingineria celulară a permis izolarea epidermei obţinerea de plante haploide. Această procedură durează 2-3 ani. O direcţie importantă în ingineria celulară modernă ţine de etapele timpurii ale embriogenezei. de exemplu pe săraturi. în prezent acestea pot fi obţinute doar în doi ani. Prin înmulţirea de mai departe a celulelor ce au supravieţuit s-au obţinut plante rezistente la un conţinut sporit de săruri în mediul de viaţă. se pot adăuga alţii noi. Ingineria cromozomială. la boli. reducându-se pe această cale timpul necesar pentru obţinerea colonie de celule de plante homozigote diploide dizolvarea cu caractere dorite. sau fragmente de cromozomi.117. de la alt soi. Cu acest scop. dar mai puternic. De exemplu. protoplaşti Cu acest scop mai întâi se încruregenerarea cişează formele parientele în veperetului celular mediu nutritiv derea obţinerii de hibrizi. mii de celule vegetale s-au însămânţat pe medii nutritive cu un conţinut sporit de săruri.plante homozigote diploide. plante homozigote diploide se obţineau timp de fuzionarea protoplaştilor zece de ani. un soi de grâu este rezistent la polignire. fecundarea lor cu spermatozoizi de la un taur de rasă şi implantarea la diferite vaci. iar prin dublarea numărului de cromozomi . Majoritatea celulelor au pierit. membranei celulare Dacă în trecut. Pe această cale de la indivizi cu calităţi deosebite se obţin de 10 ori mai mulţi urmaşi decât ar fi posibil pe cale obişnuită. Cu ajutorul acestei metode se pot substitui unii cromozomi. PoleFig. Prin administrarea de hormoni se asigură obţinerea mai multor ovule de la o vacă cu calităţi deosebite. de noi soiuri. însămânţează pe medii nutritive.

în natură există o bacterie Bacillus thuringiensis. deseori foarte îndepărtate ca origine. cu sinteza şi donarea lor. Pentru realizarea transferului de gene de la o specie la alta sunt necesare câteva operaţii pregătitoare: . Metoda dată permite obţinerea unor linii completate. Nimerind în stomacul insectelor. Astfel se obţin linii substituite.tivitate înaltă. numită S-endotoxină. Fiecare bacterie. de exemplu dintre grâu şi secară. putem obţine un nou soi ce întruneşte toate calităţile dorite. drojdiilor. care nu părăseşte celula. . Este cunoscută şi aplicată în practică metoda de introducere în genotipul unei specii sau soi a unei perechi suplimentare de cromozomi de la altă specie. pe lângă ADN-ul de bază. în ultimii ani au fost obţinute plante transgenice rezistente la erbicide. ingineria genică se ocupă cu descifrarea structurii genelor. Din ele se dezvoltă animale sau plante genomul cărora conţine noi gene. Ingineria genică asigură transferul artificial de gene necesare de la o specie la alta. „montarea" genelor extrase din organisme vii sau sintetizate în celulele plantelor şi animalelor în vederea modificării orientate a genotipului lor.separarea genelor (a unor fragmente de ADN). în prezent au fost obţinuţi şoareci transgenici iepuri. 1. dar concomitent cu ADN-ul de bază. conţine şi câteva plasmide.copierea acestei gene de către noul stăpân. la boli. mamiferelor şi chiar ale omului). \ Plasmida este o moleculă bacteriană inelară de ADN. Să analizăm calea parcursă de savanţi pentru obţinerea unor plante transgenice rezistente la insecte.118) sunt fraţi şi au aceeaşi vârstă. . Unul din ei este transgenic: în genomul său a fost integrată gena răspunzătoare de sinteza hormonului de creştere la om. cu care face schimb cu alte bacterii. care produce proteina. porci. Apărută la confluenţa chimiei acizilor nucleici şi geneticii microorganismelor. în unele cazuri această operaţie este substituită de sinteza artificială a genelor.introducerea ADN-ului plasmidic hibrid în celula gazdei. dar boabele au un conţinut scăzut de gluten. 139 . în urma acestor transferuri se obţin plante sau animale transgenice. Pe aceeaşi cale se poate realiza schimbul de cromozomi dintre specii înrudite. în schimb boabele sunt bogate în gluten. Ingineria genică. Alt soi este mai puţin rezistent la polignire. Şoarecii din imagine (fig.unirea fragmentelor separate într-o moleculă unică în componenţa plasmidei. oi al căror genom conţine gene străine de origine diferită (gene ale bacteriilor. Plasmidele se replică autonom. insecte etc. Substituind perechea de cromozomi omologi unde este situată gena responsabilă de conţinutul de gluten cu aceeaşi pereche omoloagă de la celălalt soi. . are spic mic. Genele clonate se introduc prin micro injecţie în ovulul mamiferelor sau în protoplastul plantelor (celule izolate lipsite de perete celular).

Ţesuturile vegetale au fost trecute pe alte medii nutritive care au asigurat creşterea şi dezvoltarea unor plante întregi. „Reprogramarea" genetică a bacteriilor a stat la baza fabricării industriale a hormonului de creştere. responsabilă de sinteza hormonului de creştere. plasmidele purtătoare ale genei proteinei-toxină s-au implantat în celulele vegetale. vitaminelor. Conform datelor de ultimă oră. apelând la ingineria genică. Toxina dată este dăunătoare pentru insecte şi inofensivă pentru om şi animalele domestice. Pe aceeaşi cale a fost rezolvată cu succes fabricarea industrială a insulinei. rezistente la diferiţi dăunători agricoli. în trecut insulina se extrăgea cu greu din pancreasul porcilor şi vitelor sacrificate şi era şi scumpă. unde el este prezent în cantităţi foarte mici. produs în condiţii fiziologice de hipofiză. de pe gena dată se sintetizează şi o altă proteină care induce dezvoltarea tumorilor la om.hormonul pancreasului care reglează nivelul de zahăr în sânge. Prin metoda descrisă au fost obţinute forme de cartof. dintre s i n t e z a proteinei date. cel mai mare. 140 . roşii.118. a apărut problema producerii acestuia în condiţii industriale. provo^^ când moartea insectei. asigurând astfel încorporarea genei în ADN-ul plantei. problema modificării orientate a eredităţii plantelor superioare. Hormonul era prelevat din hipofiză celor decedaţi.119 realizarea practică a reprogramării bacteriei în vederea sintezei industriale a hormonului de creştere. insecticide. 1. Din 1980 problema este rezolvată datorită ingeneriei genice. coli. 1. j^k Studiaţi după fig. Din 1982 insulina se produce la scară industrială din E.la plasmida bacteriei de sol Aerobacterium 8emctumefaciens. Diabetul zaharat este o boală metabolică gravă şi poate fi tratat doar prin administrare de insulina . tutun. Gena. Savanţii s-au gândit să «| H T ^ folosească această proprietate a proteinei la crear e a re yj^\ fm ^ e forme de plante rezistente la insectele wr^ H P ^ ^ dăunătoare. Cu ajutorul ingineriei genice a fost organizată producerea industrială a hormonilor. Omizile. Pentru aceasta ei au izolat mai întâi w J din ADN-ul bacterian gena responsabilă de f^ Fig. în trecut deficitul lui era compensat prin administrarea din exterior. Sinteza chimică s-a dovedit a fi prea complicată şi costisitoare. vaccinurilor. întrucât necesităţile în acest hormon depăşeau cu mult posibilităţile de obţinere.^J/K/^^zs—ssss proteina produce liza pereţilor acestuia. Cu această bacterie au fost infectate fragmente de ţesut vegetal crescut pe medii nutritive. Apoi gena a fost anexată ^' care unul. utilizată la tratarea diabetului zaharat.119). pier. enzimelor. este trans. a fost izolată din ADN-ul uman şi integrată în programul genetic al bacteriei Escherichia coli {fig. Doi şoareci fraţi. hrănindu-se cu frunzele acestor plante. în scurt timp. în viitorul apropiat va fi soluţionată. 1. „reprogramată" prin încorporarea în ADN-ul ei a genei umane responsabile de sinteza insulinei. Insuficienţa acestui hormon duce la nanism.

Fig. Producţia la hectar de cereale în ţările economic dezvoltate constituie astăzi înjur de 100 q/ha. în Anglia a fost obţinupurificată rasa de porci precoci prin încrucişarea rea raselor Duroc-Iersei şi Berechir. surogat. fragment de ADN uman bacterie (Escherichia coli) izolarea plasmidei O O încorporarea genei hormonului de creştere în plasmidă introducerea plasmidei hibride într-o bacterie multiplicarea bacteriei Succese îmbucurătoare au fost obţinute şi în zootehnie. A reuşit produsului tratarea copiilor şi încercarea amelioratorilor de a diviza cu insuficientă ambalarea a hormonului de produsului embrionul de vacă la stadiul de 16-32 creştere celule în câteva părţi. insecticide.sporirea fertilităţii solului. Reprogramarea genetică a E. productivităţii culturilor agricole şi animalelor domestice. 1. Permanent se obţin soiuri noi. Avem doar o singură soluţie . cât şi după rezistenţa la boli. care se deosebesc atât după productivitate. coli în vederea obţinerii hormonului de creştere. Explicaţia este simplă. Se elaborează şi metoda transferului la anumite specii de plante a unor sisteme fermentative mai eficiente care ar asigura creşterea vitezei de fixare a CO2 şi a productivităţii plantelor de cultură. Până în prezent omenirea a antrenat în circuitul agricol doar 10% din uscat. prin implimentarea ei unei mame. în ultimii 100 de ani în ameliorarea plantelor şi animalelor au fost obţinute succese remarcabile. cealaltă suprafaţă neputând fi folosită. fapt ce ar rezolva problema îngrăşămintelor cu azot.preocupare majoră este crearea unei simbioze dintre graminee şi bacteriile azotofixatoare. erbicide. Asigurarea alimentară a populaţiei oricărei ţări depinde în mare măsură de succesele ameliorării. 141 cultură industrială de bacterii producătoare de hormon al creşterii . Succesele selecţiei. Transferul hormonului de creştere la porci asigură o creştere mai extracţia şi rapidă a acestora. Au fost create rase de vite cornute mari ce dau 10 mii kg de lapte pe an.119. se pot obţine viţei normali. Din fiecare parte. Decalajul dintre roadă medie şi cea record demonstrează existenţa unor posibilităţi încă nevalorificate.

hibridare îndepărtata. 7. consanguinizarea. rasă. 2. 5. 4. transfer de gene. Analizaţi tipurile de selecţie. b) duce obligatoriu la organisme hapioide. 10. 12. evidenţiaţi centrele de origine ale plantelor de cultură şi de domesticire a animalelor. Descrieţi etapele ameliorării. b) cromozomiale. selecţie în mase. 8. 2. 6. Karpecenko. Utilizând harta de contur. heterozis. d) hibridarea somatică prin protoplaşti este o formă de aloploidie. Definiţi noţiunile de ameliorare. selecţie combinative. 15. Protoplaştii: sînt celule vegetale cu peretele celular rigid pectocelulozic. se realizează prin organogeneză. Explicaţi care este importanţa colecţiei de seminţe adunate de VaviJov. Descrieţi eficienţa soiurilor polîploide. Alcătuiţi un eseu la tema „Ameliorarea soiurilor de plante fi a raselor de animale în Moldova". Grupaţi după anumite criterii noţiunile. c) indirectă. transfer de cromozomi. Androgeneza: a) directă. Alcătuiţi un tabel ce ar ilustra comparaţia dintre ameliorarea plantelor şi animalelor. 142 . Analizaţi mecanismul hibridării îndepărtate efectuate de G. Analizaţi roiul utilizării factorilor mutager» în ameliorarea microorganismelor. selecţie individuală. 9. plante transgenice» sinteza somatotropinei.73 1. Explicaţi prin scheme mecanismul utilizării ingineriei: a) celulare. Test. 17. Alcătuiţi o schemă ce ar explica utilizarea heterozisuluî. Analizaţi scopuî expediţiilor făcute de Vavilov şi colaboratori! săi în diverse regiuni ale globului. b) pentru obţinerea lor sînt folosite enzime capabile să digere membrana celulară. Enumeraţi metodele moderne de ameliorare. plante hapîoîde. inginerie genîcă. c) pot fuziona în mod spontan şi fără influenţe stimulatoare. se realizează numai prin embriogeneză. 13. cjgenice. 14. 16. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. 11. Enumeraţi metodele tradiţionale de ameliorare. 3. soi. d) constă în faptul că la plantele cu flori are loc o reprogramare a informaţiei genetice a microsporului în condiţii naturale.

Istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste Mecanismul evoluţiei Dezvoltarea vieţii pe Pământ Originea şi evoluţia omului m .e (e%tci. > ..

Darwin. Acestea aveau la bază două teze: natura este absolut invariabilă şi oricare organism din momentul creării sale este util. Perioada predarwinistă este reprezentată de două curente: creaţionismul şi transformismul. Prima reprezintă doar o concepţie referitor la evoluţia lumii vii. 144 . în legătură cu faptul că fondatorul teoriei evoluţioniste este renumitul naturalist englez Ch. în timp ce evoluţionismul este o ştiinţă care elucidează mecanismele apariţiei. * formarea de noi unităţi sistematice. în perioada predarwinistă (până în 1859) dominau viziunile metafizice despre natură. * sporirea adaptabilităţii organismelor la condiţiile de viaţă. evoluţio . Astăzi în biologie prin termenul de evoluţie se subînţelege dezvoltarea istorică ireversibilă şi într-o măsură oarecare orientată a naturii vii. de aceea învăţătura despre evoluţia lumii vii bazată pe aceste teze a fost numită creaţionism (de la lat. Importanţa evoluţiei reiese din cele trei rezultate ale sale: * complicarea şi sporirea treptată a nivelului de organizare a fiinţelor vii. DARWIN 3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 4 DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII 1. Teoria darwinistă despre evoluţia lumii vii nu trebuie confundată cu evoluţionismul. Bonnet în 1762 într-o lucrare de embriologie. existenţei şi evoluţiei acesteia. Acceptarea acestor teze presupunea recunoaşterea existenţei creatorului.ISTORIA DEZVOLTĂRII CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 1 PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 2 TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH.desfăşurare) a fost folosit pentru prima dată de naturalistul elveţian Ch. în istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste se disting două perioade: predarwinistă şi postdarwinistă. Creaţionismul. PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE Termenul de evoluţie (de la lat.

al variabilităţii peciilor ca urmare a condiţiilor de viaţă diferite prezintă doar unele din meritele i Lamarck în elaborarea concepţiei evoluţioniste. ci. întrucât nu reflecta rudenia istorică dintre grupele de organisme. alcătuirea şi productivitatea plantelor de cultură şi a animalelor domestice se pot schimba considerabil o dată cu schimbarea condiţiilor \ de creştere şi întreţinere. acesta s-a dovedit a fi un sistem artificial. ele rămânând invariabile în timp. a XII-a . Concluziile la care a ajuns renumitul biolog se bazau pe studiile sale în domeniul Sistematicii plantelor şi animalelor. Pe lângă faptul că era considerat unul din cei pnai buni botanişti ai timpului. El considera că speciile există în realitate şiprezintă o totalitate de organisme asemănătoare după structură şi care dau urmaşi fecunzi. Un exponent de frunte al acestei învăţături a fost savantul suedez C. Darwin E.. Ideile creaţionismului erau împărtăşite de majoritatea biologilor perioadei predarwiniste. Linne era ferm convins că unele specii pot apărea din altele în urma încrucişării şi sub acţiunea schimbărilor din mediu.. Mai întâi au apărut organismele simple care pe durata iei perioade îndelungate de timp s-au dezvoltat în organisme mai complexe. îndoielile apărute în ce priveşte invariabilitatea speciilor au dat naştere transormismului-sistemul de concepţii despre variabilitatea şi transformarea plantelor şi animalelor sub influenţa cauzelor naturale. L. ocupând postul de şef de catedră a insectelor şi Biologie. încercând să sistematizeze varietatea enormă de plante şi animale care au invadat Europa după colonizarea pământurilor de peste ocean. Concepţiile sale referitor la dezvoltarea istorică a lumii organice au fost expuse în lucrarea "Filozofia zoologiei" (1809). Transformismul. creatorul primei teorii evoluţioniste. Meritul în dezvoltarea ideilor transformismului aparţine ilustrului biolog francez J. . _ . Linne (fig.2). şi anume: • chiar şi speciile absolut diferite la exterior prezintă unele asemănări ale structurii interne. Lamarck afirma că "creatorul" a creat doar materia şi legile ce acţionează în natură. Lamarck (1744-1829) (fig.creare .a. după părerea lui. • speciile contemporane se deosebesc de cele ce au trăit cândva. B. ş. Spre sfârşitul vieţii. Specii. Toate corpurile şi fenomenele naturii au apărut însă pe cale naturală din materia (anorganică. • aspectul exterior. La sfârşitul secolului al XVIII-lea în biologie se acumulase I un bogat material descriptiv care demonstra variabilitatea lumii vii. 2. Necunoaşterea principiului istrorismului în dezvoltarea lumii vii. sunt atâtea câte au fost create iniţial de creator. Linne a întocmit primul sistem de clasificare a lumii vii care cuprindea 24 clase de plante şi 6 de animale. dintr-o dată. după părerea sa. Reprezentanţi ai transformismului au fost Buffon G. Geoffroy Saint-Hilaire E.. asigurând mişcarea acesteia. nu au putut apărea pe ^aşteptate.1). Organismele complexe. 2.a crea).

organismele se pot schimba radical. în condiţii noi de viaţă apar deprinderi noi care duc la antrenarea sporită a unor organe şi neantrenarea altora. aripilor la struţ şi pinguin etc. pe măsura deplasării lor spre sud se schimbă treptat. Lamarck însă i-a dat o orientare evoluţionistă. formularea ideii de istorism. Modificările organelor. membranele înotătoare la păsările înotătoare). după părerea sa. Să analizăm în continuare ideile evoluţioniste ale lui Lamarck. pe durata câtorva generaţii. Gradaţia lumii vii Lucrul asupra sistematicii lumii vii 1-a adus pe Lamarck la ideea gradaţiei lumii vii. Lamarck a participat nemijlocit la elaborarea sistematicii nevertebratelor. Recunoscând în calitate de factori ai evoluţiei condiţiile schimbătoare ale mediului şi tendinţa internă a organismelor spre perfecţiune. Cele antrenate se dezvoltă (gâtul lung al girafei. iar pe cea superioară . Astfel el a descoperit forme de trecere ce leagă între ele speciile apropiate. Importanţa teoriei evoluţioniste a lui Lamarck constă în recunoaşterea apariţiei fiinţelor vii din materia nevie şi a dezvoltării lumii organice de la simplu la compus. Rolul mediului în variabilitatea speciilor. în natură fiind prezente doar un şir de forme de trecere care pentru comoditatea clasificării sunt considerate specii. Această afirmaţie a lui Lamarck a fost numită ipoteza moştenirii caracterelor dobândite. căpătând trăsături specifice plantelor sudice. cauza principală a speciaţiei (formarea de noi specii). Ideea gradaţiei lumii vii era pe atunci răspândită pe larg. 146 . Lumea animalelor el a împărţit-o în şase trepte.). dând naştere unei noi specii. Lamarck presupune că cauza variabilităţii acestora sunt condiţiile de mediu. Lamarck a observat că speciile caracteristice regiunilor nordice. Pe cea inferioară a situat infuzoriile şi polipii. Importanţa şi neajunsurile teoriei evoluţioniste a lui Lamarck. iar cele neantrenate se reduc (subdezvoltarea ochilor la cârtiţă. Studiind plantele răspândite pe teritoriul Franţei. în sistemul lumii vii propus de Lamarckplantele şi animalele formează şiruri separate. i însă învăţătura lui Lamarck avea şi unele neajunsuri. adică a repartizării organismelor pe trepte ce reflectă complicarea structurii lor. Prezenţa acestora i-au sugerat ideea variabilităţii speciilor.păsările şi mamiferele.selecţia naturală. Dacă condiţiile noi de viaţă acţionează timp îndelungat. el 1-a omis pe cel principal . Astfel a luat naştere legea antrenării şi neantrenării organelor. în acelaşi timp Lamarck a conchis greşit că speciile nu există.viermilor. dacă ele sunt comune pentru ambele sexe. prezentând-o ca pe un produs al dezvoltării lumii organice. se moştenesc. Astfel. Observând deosebirile dintre reprezentanţii aceleiaşi specii crescuţi în diferite regiuni ale ţării. recunoaşterea rolului activ al mediului în variabilitatea speciilor. Variabilitatea speciilor. cunoaşterea profundă a lumii vii i-au dat posibilitatea să trateze în cunoştinţă de cauză (|^ ^ ^ problema evoluţiei acesteia. Modificarea organismelor sub influenţa condiţiilor de viaţă este. combătută ulterior de Darwin şi adepţii săi.

amfibieni şi reptile. Astfel Anglia devine ţara cu cele mai multe colonii. au produs asupra lui o impresie atât de puternică. Charles Darwin s-a născut la 12 februarie 1809 în Anglia în familia unui medic. piei şi schelete de mamifere. nefiind în stare să vadă sânge şi să suporte suferinţele bolnavilor operaţi. Darwin a avut marele noroc să fie recomandat de nişte prieteni căpitanului vasului Beagle. îndrăgostit de natură. în 1842 el scrie o scurtă schiţă referitoare la teoria selecţiei naturale pe care o argumentează prin dovezi convingătoare. roci ş. plante exotice. Numeroasele experienţe efectuate cu scopul determinării moştenirii sau nemoştenirii caracterelor dobândite nu au confirmat presupunerea lui Lamarck. pe atunci nu se ştia de anestezice. a început să studieze medicina la Universitatea din Edinburgh.Presupunerea sa că evoluţia se datorează tendinţei existente în natură spre perfecţiune nu corespundea realităţii. în prima jumătate a sec. Darwin s-a stins din viaţă la 19 aprilie 1882 şi a fost înhumat la panteonul englez din abaţia Westminster alături de I. Dar visul tatălui nu avea să se realizeze. 2. în 1858 această schiţă. La una din aceste expediţii a participat şi Ch. număra deja 2300 de pagini. şi nu întâmplător. întrucât tatăl finea foarte mult sâ-şi vadă fiul medic. Newton. (fig. XIX Anglia era cea mai dezvoltată ţară din lume. Fig. sensibil şi cam naiv. XIX. cea mai grandioasă generalizare ştiinţifico-naturală a sec. 2. o. Tatăl s-a văzut nevolt saşi transfere fiul la facultatea de teologie a Universităţii Cambridge. păsări împăiate. Tânărul Darwin simţea o totală repulsie faţă de medicină. întruna din zile. Darwin . Necesităţile în noi surse de materie primă şi pieţe de desfacere impuneau acapararea de noi pământuri. a apărut în Anglia. încât a jurat să nu mai calce pragul sălii de operaţii. care cuprindea iniţial câteva zeci de pagini scrise de mână. TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. 2. DARWIN învăţătura despre dezvoltarea lumii organice. Darwin se retrage la moşia sa cu intenţia de a pune în ordine notiţele făcute în timpul călătoriei.3. Pentru valorificarea bogăţiilor naturale de pe noile pământuri se organizau expediţii militare. Studiile primare şi Ie-a făcut într-un pension particular. în timpul studiilor la această universitate. în 1859 vede lumina tiparului opera fundamentală a vieţii sale "Originea speciilor". comerciale şi de cercetare. gândaci. Darwin. Darwin s-a întors în patrie aducând cu sine numeroase colecţii de fluturi. I Ch. unde se studiau în special limbile antice (greaca şi latina). După 5 ani de călătorii la bordul acestui vas. în scurt timp de la sosire.suferinţele unui copil operat. Era un copil vioi. care se pregătea pentru o călătorie în jurul lumii. 147 i . Ulterior s-a demonstrat că se moştenesc doar caracterele care vizează materialul ereditar din celulele sexuale şi nicidecum modificările apărute în urma antrenării şi neantrenării organelor.3).

Lyele. M. Esenţa acesteia se rezumă la următoarele postulate: <T • Toate fiinţele vii ce populează Terra niciodată nu au fost create de cineva.variabi litatea.a. atunci ultimii descendenţi se pot deosebi într-atât de strămoşii lor. Swann) ş. Primul tiraj (1250 de exemplare) a fost vîndut într-o singură zi. Cu cât deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii sunt mai mari. • Rezultatul luptei pentru existenţă este selecţia naturală: supravieţuirea celor mai adaptaţi.~-\ voisie. Importanţa teoriei darwiniste despre evoluţia lumii vii. M. Schematic. teoria originii sistemului solar {E. apărută la 24 noiembrie 1859. -™ T. teoria celulară (M Shledein. deoarece pe măsura modificării mediului apar noi adaptări. precum şi unele —" descoperiri ştiinţifice ale timpului: legea conservării şi transformării energiei {A. Selecţia naturală însă nu-i alege pe cei mai adaptaţi. Teoria evoluţiei a fost expusă de Ch. ci îi elimină pe cei mai puţin adaptaţi. « Odată apărute pe cale naturală. cu atât şi probabilitatea adaptării lor la condiţiile noi de viaţă este mai mare. organismele încet şi treptat se transformă şi se perfecţionează în corespundere cu condiţiile mediului de viaţă. Darwin este primul savant care a dezvăluit forţa motrice a evoluţiei {selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă) şi baza materială a acesteia . teoria formării lente a scoarţei terestre {Ch. * Transformarea speciilor în natură este posibilă datorită variabilităţii ereditare. Dacă selecţia naturală acţionează pe o durată mai îndelungată de timp. încât ar putea fi evidenţiaţi într-o nouă specie. Darwin în lucrarea. Lomonosov). 148 . între indivizii aceleiaşi sau diferitelor specii ce populează acelaşi spaţiu are loc lupta pentru existenţă. consecutivitatea evenimentelor soldate cu alegerea celor mai adaptaţi indivizi se prezintă astfel: Reproducerea! nelimitată Lupta pentru existenţă Moartea 1 * selectivă I Selecţia I naturală 3 Adaptarea! la mediu I • Indivizii care au supravieţuit în lupta pentru existenţă dau naştere următoarei generaţii şi astfel schimbările "reuşite " se transmit urmaşilor. V. "Originea speciilor'''. i-au permis cercetătorului să formuleze teoria evoluţiei lumii vii în Q__ baza selecţiei naturale. V. • întrucât fiecare organism produce mai mulţi urmaşi decât pot supravieţui pe teritoriul dat. La- ^S monosov). Concepţia supravieţuirii celor mai adaptaţi constituie nucleul teoriei despre selecţia naturală. Drept urmare fiecare generaţie nou apărută se dovedeşte a fi mai adaptată la mediul de viaţă. lucrarea a fost reeditată de 6 ori şi a fost tradusă în toate limbile europene. Kant). despre caracterul întâmplător şi invariabil al diversităţii lumii organice Ch. Lo- Bogatul material factologic acumulat în timpul expediţiei. Teoria lui Darwii despre evoluţia lumii vii în baza selecţiei naturale a fundamentat biologia dir punct de vedere ştiinţific şi a combătut concepţiile despre lipsa legăturilor dint specii. în timpul vieţii autorului. Rezultatul evoluţiei sunt perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă şi apariţia de noi unităţi taxonomice.

Teoria neutrală a evoluţiei. . Lipsa unor dovezi materiale. care în condiţiile concrete ale mediului transformă [rapid specia iniţială. Savantul consideră că majoritatea mutaţiilor nu au o valoare selectivă. Kordium. Adepţii acestei teorii nu recunosc evoluţia lentă şi îndelungată a speciilor şi consideră că formarea de noi specii are loc brusc. Haekel. Drept forţă motrice a evoluţiei era propagată mutaţia. ~ propagarea şi acceptarea lor pe larg în diferite ţări. când au apărut un şir de curente care negau rolul conducător al selecţiei naturale în evoluţia lumii vii. Etapa sintetică. în calitate de forţe motrice ale evoluţiei sunt promovate unele stări ale genotipului speciei. Timireazev. M. Etapa negării darwinismului (antidarwinismul). "Evoluţia: sinteza contemporană" (1942). Mecinikov şi /. • Forţa motrice a evoluţiei este selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă. numite vectori. Principalele postulate ale acestei teorii pot fi formulate astfel: • Materialul evoluţiei îl prezintă mutaţiile. formulată R. Wallace şi /. cele genice. Adepţii acestei teorii :onsideră că la baza evoluţiei multor organisme stă circulaţia pe orizontală a fnformaţiei genetice prin intermediul diferitelor organisme. Johannsen şi Hugo de Vries). cât şi pe orizontală. Secenov. în calitate de factor creator al evoluţiei este promovat hazardul sau caracterul întâmplător al coincidenţei dintre mutaţiile formate şi condiţiile adecvate ale mediului înconjurător. care favorizează fixarea şi dezvoltarea lor ulterioară. 149 . fiind neutre faţă de condiţiile concrete ale mediului înconjurător. iar în România de către Emil Racoviţă. în Anglia darwinismul era <"^ promovat de A. a apărut la începutul anilor 40 ai secolului XX şi continuă până astăzi. ^ în Rusia de către C. Etapa creativă.Teoria echilibrului punctat. A. Levontin. . caracterizată prin interesul sporit faţă de ideile darwiniste. dificultăţile în calcularea şi demonstrarea tempourilor evoluţiei sunt punctele vulnerabile ale teoriei sintetice a evoluţiei. în prezent au fost înaintate un şir de noi ipoteze ale evoluţiei lumii vii.3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE ^ Perioada postdarwinistă în dezvoltarea teoriei evoluţioniste poate fi împărţită 7^ în câteva etape: -^1 1. printre care un loc aparte revine virusurilor. S.1. de regulă. elaborată deM Kimura. 3. Weismann şi E. Promotori activi ai ideilor antidarwiniste erau unii din autorii teoriei mutaţiilor {W. 1. Huxley. care nu recunoaşte selecţia naturală ca forţă motrice a evoluţiei. • Cea mai mică unitate a evoluţiei este specia.Teoria informaţională a evoluţiei. în Germania de către A. 2. Are la bază [transmiterea informaţiei între reprezentanţii diferitelor unităţi taxonomice atât pe >erticală (de la părinţi la urmaşi). dintre care menţionăm următoarele: . Termenul de sintetică ţine de lucrarea renumitului evoluţionist englez Huxley I. promovată de A. S.

Deosebim insule de origine vulcanică şi insule apărute în urma separării lor de continent.> noi specii de plante de cultură şi animale domestice sunt dovezi directe ale evoluţiei lumii. de regulă. De exemplu. de organisme care nimeresc aici din întâmplare. au o structură celulară. / existenţa relictelor. Drept exemplu de relicte pot servi Gingo biloba I Metasequoja . insulele Britanice. anatomia comparată. separate de curând de con. Cele vulcanice sunt populate. Analiza chimică a arătat că în compoziţia tuturor organismelor vii intră aceleaşi elemente chimice.4. semimaimuţe neîntâlnite nicăieri în lume. Australia. Printre acestea deosebim dovezi indirecte care prezintă date 1 v^. în calitate de ştiinţă despre răspândirea organismelor pe Terra. Noua Zeelandă şi Tasmania s-au separat de continent încă în era mezozoică. hateria şipeştii dipnoi\ 150 .factologice acumulate de diferite ştiinţe: biogeografîe. KT7 Amintiţi-vă principalele zone biogeografice ale Terrei. toate procesele biochimice ce au loc în organismele vii se desfăşoară în mod similar. au o faună identică cu cea europeană actuală. Asemănările enumerate în alcătuirea chimică. cu excepţia virusurilor. latimeria. — embriologie. Pe insula Madagascar.) şi anorganice. glucide.a. Datele experimentale şi observările puse la ^ dispoziţie de genetică şi evolutionism. Deşi există unele deosebiri în structura celulei vegetale şi animale. Dovezile foiogeografîei Biogeografia. celulară şi desfăşurarea proceselor biochimice prezintă o dovadă a originii comune a naturii vii. în schimb aici trăiesc lemurii. în continuare expunem cele mai importante dovezi indirecte ale evoluţiei lumii vii.dintre plante şi şobolanul maxat. Dovezile biochimici. biologiei moleculare şi citologiei fi Amintiţi-vă elementele şi compuşii chimici specifici naturii vii. Toate organismele vii. Flora şi fauna insulelor separate de continent prezintă o copie fidelă a diversităţii lumii vii a continentului la momentul separării. paleontologie ş. precum şi succesele obţinute în crearea de . în plan general ea este asemănătoare. lipide. care a pierdut demult legătura cu continentul african. DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII Ştiinţa contemporană dispune de date şi dovezi incontestabile ale procesului —" evoluţionist. acizi nucleici ş.j tinent. Drept urmare doar aici mai pot fi întâlnite monotremele şi marsupialele. Mai mult ca atât. Enumerăm principalele dintre ele: / specificul florei şi faunei insulare. Atât corpul plantelor. cât şi al animalelor se compune din substanţe organice (proteine. nu se întâlnesc mamifere de talie mare care au apărut pe continent după separarea insulei. ne pune la dispoziţie un şir de date convingătoare ale evoluţiei lumii vii.a.

Analiza resturilor fosile. Peştii dipnoi se mai întâlnesc doar în America de Sud. forma craniului. Africa Ecuatorială şi Australia. omnivori care au trăit acum 60-70 mln de ani în păduri şi aveau membre pentadactile. Resturi fosile. precum şi descoperirea resturilor unui număr mare de specii de plante şi animale dispărute care tăceau legătura dintre diferite Fig. dipnoii au ajuns neschimbaţi până în zilele noastre. Ca urmare numărul falangelor s-a redus până la una. precum şi reconstituirea (fig. dar în număr limitat. asigurând respiraţia pe timp de secetă. în primul rând. care a generat micşorarea suprafeţelor împădurite şi extinderea stepelor. a membrelor.4) evoluţiei unor specii de animale şi plante.. r rupe sistematice a permis 151 CV . 2. Caii contemporani au provenit de la strămoşi de talie mică. Dovezile paleontologici Paleontologia este ştiinţa despre plantele şi animalele fosile.dintre animale. v ' specificitatea florei şi faunei fiecărei zone biogeografice. s-au modificat şi condiţiile de viaţă ale strămoşului calului. Schimbări au suferit şi celelalte părţi ale I corpului: s-au mărit dimensiunile corporale. deoarece căutarea hranei şi apărarea de duşmani pe spaţii deschise cerea dezvoltarea unei viteze mari. Supravieţuirea în noile condiţii a fost posibilă doar în urma transformării.a. 2. în calitate de exemplu să analizăm evoluţia calului (fig. Arealul restrâns al acestor peşti este consecinţa scindării fostului continent Gondwana. întrucât condiţiile de viaţă în arealul restrâns al speciei au rămas relativ constante. Analiza rămăşiţelor de plante şi animale care au populat cândva planeta Pământ permit compararea formelor contemporane de viaţă cu cele dispărute. Astfel. odată cu schimbarea [condiţiilor de viaţă a avut loc I transformarea treptată a unor animale mici pentadactile omnivore în animale mari impariIcopitate erbivore. Dipnoii sunt unicii peşti contemporani la care vezica înotătoare s-a transformat în plămâni. aparatul digestiv a căpătat trăsături specifice erbivorelor ş. 2. O dată cu schimbarea climei.4. Din materialul expus este evident că repartizarea speciilor de plante şi animale pe suprafaţa pământului reflectă dezvoltarea istorică a Pământului şi evoluţia organismelor vii. s-a complicat structura dinţilor.5).

2. membrele la unele vertebrate.5.Fig. stegocefalul este o formă de trecere de la peşti la amfibieni. 2. în natură sunt frecvente cazurile de asemănare a organelor după aspectul exterior şi funcţii. dar îndeplinesc funcţii diferite sunt numite omoloage (fig. arheopterixul .de la reptile la păsări. Restabilirea evoluţiei calului după resturile fosile. picior descrierea evoluţiei şi în limitele altor taxoane. teriodontul .de la reptile la mamifere. De exemplu. au acelaşi plan de structură şi o origine comună. deşi îndeplinesc funcţii diferite. altele concresc. 2. dovadă a originii lor comune. aripile la insecte 152 . Dovezile anatomiei comparate Studiaţi după fig. Organele care au o structură asemănătoare şi o origine comună. Astfel. De exemplu. originea lor fiind însă diferită. însă toate se dezvoltă din aceleaşi primordii.6).6 alcătuirea membrelor anterioare la diferite grupe de organisme şi găsiţi asemănările şi deosebirile. Oasele unor regiuni pot lipsi. Analiza comparată a structurii interne şi externe a diferitelor organisme a demonstrat existenţa unor asemănări evidente.

Astfel. Pe măsura dezvoltării semănarea dintre embrioni slăbeşte. păsări. ghimpii la salcâm (stipele metamorfozate) şi ghimpii la păducel (lăstari metamorfozaţi). cea de-a doua pereche de aripi la diptere. La unele organisme apar atavismele . La plante organe analoage sunt ghimpii la barbaris (frunze metamorfozate). la embrionii tuturor vertebratelor sunt prezente rimordiile arcurilor branhiale. Primordiile acestor organe se formează în perioada embrionară. 2. gastrulă. 2.Fig. tanţa în timpul evoluţiei. De exemplu. De exemplu. corzii.caractere specifice strămoşilor speciei date care pe parcursul evoluţiei au fost pierdute.6. 2. dar ulterior ele încetează să se mai dezvolte şi la indivizii maturi rămân în stare nedezvoltată. urmând stadiile de blastulă. Organe omoloage. O dovadă a evoluţiei sunt şi organele rudimentare.7). Apariţia atavismelor denotă legătura istorică dintre speciile dispărute şi cele actuale. rudimente sunt centurile membrelor posterioare la balenă. manifestându-se tot mai clar trăsăturile laşelor de care aparţin. membrelor etc. dinţii la furnicar. Dovezile embrîologiei Studiaţi după fig. toate animalele pluricelulare îşi încep dezvoltarea e la o celulă. la o mie de animale unicopitate poate apărea un individ tricopitat. Investigaţiile embriologice au arătat asemănarea stadiilor iniţiale ale dezvoltării mbrionare la animale. Astfel de organe sunt numite analoage. De exemplu. Această legitate în dezvoltarea embrionilor indică înrudirea 153 . rudimentele sunt organe care şi-au pierdut imporFig.7. membrele săpătoare la cârtiţă şi coropişniţă (fig. 2. embrion tristratificat. Cu alte cuvinte. Organe analoage la cârtiţă şi coropişniţă.8 dezvoltarea embrionară la diferite grupe de animale şi trageţi concluzii. Deosebit e evidentă este asemănarea stadiilor embrionare în limitele unei clase sau icrengături.

V . III . savanţii germani F. II . Prin urmare. Conform acesteia fiecare individ în ontogeneză repetă dezvoltarea istorică (filogeneza) a speciei sale. Miiller şi Haeckel E. VIII — de om. ca şi strămoşii lor. VII .V VI VII VIII rionii diferitelor vertebra- Fig. prin urmare ontogeneză este o repetare succintă a filogenezei. Mai mult ca atât. adaptările ulterioare la alte condiţii ale mediului şi la un alt mod de viaţă modifică mersul dezvoltării lor. ci cu embrionii acestora. Un rol important în dezvoltarea embriologiei evoluţioniste a avut elaborarea de către A. Prin urmare. IV . După părerea lui Severţov. lor. Pornind de la asemănarea în dezvoltarea embrionară a vertebratelor.de triton.de porc. şi se respectă doar în ontogeneză speciei date. Bineînţeles că în ontogeneză nu se repetă toate etapele evoluţiei care a avut loc pe durata a mii şi milioane de ani. 2. legea biogenetică fiind un caz particular al raporturilor dintre ontogeneză şi filogeneza. Emb- te: I . originea comună (fig. 154 .de broască-ţestoasă. Filogeneza prezintă un şir de ontogeneze.8. 2. De exemplu. au elaborat în a doua jumătate a secolului XIX legea biogenetică. mormolocii au coadă.de iepure.8). evoluţia organismelor are loc în baza modificărilor ereditare ale oricăror stadii ale ontogenezei. VI . legea biogenetică confirmă o dată în plus evoluţia lumii organice.de pasăre. Severţov a concepţiei filembriogenezei. embrionii se aseamănă nu cu formele adulte ale strămoşilor. deşi organismele păstrează mecanismele de dezvoltare. moştenite de la strămoşi.de peşte.de bovine.

13. 9. 11. Embriologie 3. i s • • • ' . Selectaţi în 2 coloane organele omoloage şi anoloage. a) spini de prun şi de salcâm. Organe omoloage 8. d) informaţională. Enumeraţi dovezile directe şt indirecte ale evoluţiei lumii vii. e) cârceii la mazăre şi spinii la cactus. Atavisme 9. Legea biogenetică 6. 7. Analizaţi datele anatomiei comparate. 10. Forme de trecere 7. Biogeografie 5. d) branhiile la peşti şi la rac. 5. Enumeraţi premisele apariţiei teoriei evoluţiei lumii vii a lui Darwin. b) a negării. Analizaţi dovezile embriologfei. Linne şi ale adepţilor transformismului după algoritmul: a) premizele. • • . 4. Explicaţi esenţa legii biogenetice. 8. organe omoloage. c) neutrală. Resturi fosile 10. organe anaîoage. . 1. 15. Grupaţi noţiunile de mai jos câte 3. Specii izolate 12. b) meritele. 3. Expuneţi-vă părerea referitor la evoluţia lumii vii. Descrieţi ce prezintă formele de trecere. b) arheopteritul. • • . a) stegocefalii. Analizaţi principiile de bază afe învăţăturii Sui Darwin. 12.1. 6. Definiţi noţiunile: anîropogeneză. Explicaţi etapele perioadei postdarwiniste în istoria evoiuţîonismului: a) creativă. Paleontologie 2. filogeneză. b) branhiile la peşti şi plămânii la reptile. c) aripile la păsări şi la fluture. paleontologie. 14. Analizaţi concepţiile predarwinîste ale lui K. Descrieţi forţele motrice ale evoluţiei după Darwin. Anatomie comparată 4. . h) Cârceii la viţa de vie şi spinii la prun. Dezvoltarea embrionară 11. 2. f) cârceii la viţa de vie şi cârceii la mazăre. g) membrele la balenă şi la cal. 155 . Specificul florei şi faunei. • • • • • . c) teriodonţii. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta etapele dezvoltării istorice a evoiuţionismului. c) neajunsurile.

Enumerăm în continuare principalele dintre ele: 1. în primul rând al reproducerii. Criteriul fiziologic ~ asemănarea indivizilor după procesele de activitate vitală. Filipcenko a propus de a delimita evoluţia în două procese . în prezent specia este definită ca o totalitate de indivizi care au o origine comună.şi macro evoluţie.de gen.indivizii unei specii pot fi deosebiţi de indivizii altei specii după parametrii biochimici: compoziţia şi structura proteinelor. acizilor nucleici. încrengătură. 156 Specia. întrunirea indivizilor într-o specie se face în baza mai multor criterii. numit areal. lipidelor şi altor substanţe organice codificate de genotipul fiecărui organism. în 1927 savantul rus Iu. în primul rând. SPECIA Şl POPULAŢIA Amintiţi-vă principalele unităţi taxonomice ale lumii vii. SPECIA Şl POPULAŢIA 2 FACTORII MICROEVOLUŢIEI 3 REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI 4 MACROEVOLUŢIA 5 TIPURILE EVOLUŢIEI 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI 1. se încrucişează liber şi dau urmaşi fecunzi. familie. noţiunile de specie şi populaţie şi criteriile în baza cărora acestea se delimitează. MICROEVOLUŢIA. Pentru înţelegerea procesului de microevoluţie este necesar de a cunoaşte. 3. Linne (1707-1778). Criteriul biochimic . ordin.MECANISMUL EVOLUŢIEI 1 MICROEVOLUŢIA. Noţiunea de specie în calitate de categorie biologică a fost formulată pentru prima dată în 1686 deJonh Ray (1628-1705).asemănarea indivizilor unei specii după structura externă şi internă. clasă. se aseamănă după caracterele morfologice. Microevoluţia întruneşte transformările evolutive la nivel de specie. Criteriul morfologic . Definirea ei ca o totalitate de indivizi ce se aseamănă după caracterele morfologice aparţine ilustrului botanist suedez K. Criteriile speciei . fiziologice şi biochimice. 2.micro. De regulă. şi chiar dacă se încrucişează descedenţii sunt sterili. indivizii diferitelor specii nu se încrucişează. sunt adaptaţi la anumite condiţii de mediu şi ocupă un anumit teritoriu. iar macroevoluţia .

Sectorul din arealul speciei ocupat de o populaţie reprezintă habitatul acesteia.fiecare specie ocupă un anumit areal. Criteriul genetic . 2. Populaţiile se formează istoriceşte în anumite condiţii ecologice.determină originea speciei. Repartizarea populaţiilor de sa'•îur în limitele irealului spe- 157 . Prin urmare. de pe câmpuri. Coloniile de cârtiţe pot fi uşor depistate după movilitele de pământ de la marginea pădurilor. Determinaţi după fig. de aceea în limitele arealului formează desişuri în jurul iazurilor.pentru fiecare specie sunt caracteristice anumite relaţii cu reprezentanţii altor specii cu care convieţuiesc. păşuni. 6. Criteriul evolutiv . relativ izolat de alte astfel de grupe. reproductivă şi evolutivă a speciei Repartizarea indivizilor unei specii pe arealul acesteia este neuniformă din cauza neomogenităţii condiţiilor de viaţă. De exemplu. Apartenenţa de specie a oricărui individ se face ţinând cont de toate aceste criterii în ansamblu. umbrite.9 numărul de populaţii pe care le formează samurul în limitele arealului speciei şi explicaţi originea lor. Populaţia . înzadar veţi căuta urzica într-o pădure de conifere şi cârtiţa pe terenuri înmlăştinite. distinct de al altor specii. Criteriul geografic . Criteriul ecologic . strămoşul de la care a provenit. 5. în luncile râurilor.unitatea existenţială. repartizarea neuniformă a speciei în spaţiu se prezintă sub formă de „centre ale densităţii" ce alternează cu spaţii unde specia practic nu se întâlneşte. în pădurile mixte. Aceste „centre ale densităţii" speciei sunt numite populaţii.9. Populaţia reprezintă un grup de indivizi ai unei specii ce se încrucişează liber între ei şi există timp îndelungat pe un anumit teritoriu. Fig.specificitatea cariotipului indivizilor unei specii. 2.4. 7. urzica dioică preferă locurile umede.

5.25 de la homozigotul recesiv. au observat următoarea legitate: în anumite condiţii. obţinem următoarele raporturi dintre genotipurile descendenţilor: 1 AA : 2 Aa : 1 aa = p 2 A: 2pqAa : q 2 a Această expresie reprezintă formula binomului (pA + qa) 2 după care poate fi I 2 2 2 calculată frecvenţa genotipurilor în populaţii (pA + qa) = p A + 2pqAa + qa = \)\ 158 .dominantă şi aa .25 AA 0. după cum este 0.5 A 0.5A + 0 . trebuie să admitem că într-o populaţie.25 de la heterozigot. Hardy şi medicul german W. Deci. se întâlnesc forme homozigote dominante şi recesive după o pereche de alele: AA . iar a alelei a cu q.încrucişarea liberă a indivizilor unei populaţii. unde are loc încrucişarea liberă a indivizilor.5 Aa + 0. îr F2 frecvenţa alelelor a rămas aceeaşi ca şi în F^ Această legitate se păstrează şi îr generaţiile ulterioare. Frecvenţa gârneţilor cu gena recesivă a de asemenea va fi egală cu 0. • efectivul speciei destul de numeros.5.25 aa analiza gametică a descendenţilor din F 2 obţinem segregarea: 0. şi anume 0.25 aa = 1 Din această formulă se vede clar că frecvenţa gârneţilor cu alela dominantă A va fi egală cu 0. frecvenţa alelelor în populaţii nu se schimbă din generaţie în generaţie. studiind independent unul de altul repartizarea genotipurilor şi fenotipurilor în populaţii. Fiecare individ heterozigot va forma două tipuri de gârneţi în număr egal: 0. Legea Hardy-Weinberg. dintre care 0. Weinberg. Notând frecvenţa alelei A cu litera/». care corespund următorilor indici: • probabilitatea egală de combinare reciprocă a diferitelor tipuri de gârneţi. ~S "I\_ "^Z *w Factorul principal care determină unitatea populaţiei este panmixia .25 de la heterozigot şi 0. • asigurarea de şanse egale indivizilor de a se încrucişa între ei. Legea Hardy-Weinberg se referă doar la aşa-numitele populaţii ideale.25 de la homozigotul dominant şi 0. în 1908 doi autori. Ulterior această legitate a fost ridicată la rang de lege care astăzi le poartă numele.recesivă. Pentru a demonstra această lege. în conformitate cu prevederile legilor mendeliene hibrizii din prima generaţie vor fi heterozigoţi.25 AA + 0. Panmixia asigură schimbul liber de informaţie genetică în limitele populaţiei şi păstrarea genofondului ei (totalitatea de gene şi genotipuri ale unei populaţii). Caracteristica principală a genofondului unei populaţiei este frecvenţa alelelor şi genotipurilor care se calculează după legea lui Hardy-Weinberg. matematicianul englez V. La 0. • nesupunerea populaţiei procesului mutaţional sau acţiunii selecţiei.. Probabilitatea încrucişării libere a indivizilor în limitele populaţiei este mai mare decât între indivizii populaţiilor vecine. • vitalitatea şi fecunditatea egală a indivizilor cu diferite genotipuri.5 a 0.25 Aa arătat în grilajul Punnet.25 Aa 0. 5 a = l n enera a a gj H H R M m M M I ' S ţi doua va avea loc segregarea.

Ea şi reprezintă formula Hardy. Să se calculeze frecvenţa genotipurilor pe parcursul generaţiilor următoare.1).49 = 49%. într-o populaţie frecvenţa genei A este de 70%.7 = 0. Studiaţi după schema 2. utilizând valorile frecvenţei genelor indicate în problemă.1 principalii factori ai microevoluţiei. iar a genei a de 30%. 2. Aa = 42%.3) = 0. iar aa = 9%. Frecvenţa de 30% a genei a asigură o frecvenţă a 2 genotipului aa de 0. După această formulă poate fi determinată frecvenţa genelor şi genotipurilor într-un şir de generaţii succesive din cadrul populaţiei.3 = 0. După aceste date calculăm frecvenţa genotipului heterozigot: 2Aa = 2(0. La o frecvenţă a genei A = 70%.7 x 0. Mai întâi se calculează frecvenţa genotipurilor posibile după for2 2 2 mula (p + q) = p + 2pq + q = 1). SCHEMA MICROEVOLUŢIEI APARIŢIA Şl PERFECŢIO.1 Izolarea Lupta pentru existenţă I Fluxul de gene Procesul mutaţional Undele populaţionale 1 Variabilitatea combinativă 159 t Deriva genetică . SPECIATIA Schema 2.Weinberg. FACTORII MICROEVOLUŢIEI întrucât evoluţia presupune modificarea genofondului populaţiei.42 = 42% Răspuns: Genotipul AA se va întâlni cu o frecvenţă de 49%.09 = 9%. Studiu de caz. frecvenţa genotipurilor AA va constitui: 2 AA = 0. factorii care condiţionează dereglarea echilibrului Hardy-Weinberg şi sunt consideraţi factori ai evoluţiei (schema 2. Rezolvare.

Calculele au arătat că completarea genofondului unei populaţii din 100 de indivizi pe contul genelor străine este de 100 de ori mai mare decât în baza mutaţiilor. Mutaţiile dăunătoare sunt eliminate (indivizii ce poartă astfel de gene pier sau nu lasă urmaşi).3 principalele tipuri de mutaţii. Acestea sunt condiţionate de influenţa factorilor de mediu (rezervele de hrană. Ca urmare în populaţii sunt aduse permanent gene din populaţiile vecine. încrucişarea întâmplătoare a indivizilor generează o varietate enormă de combinaţii noi ale genelor alele şi nealele care dereglează echilibrul genetic. J cromozomiale genice Undele populaţionale Efectivul populaţiilor este supus unor oscilaţii permanente. Prin urmare. numărul de 160 . separarea independentă a cromozomilor în mitoză şi meioză. Fluxul de gene întrucât populaţiile sunt sisteme deschise.3 genomice Sursa principală de noi alele în populaţie sunt mutaţiile genice.Variabilitatea combinativă Amintiţi-vă după schema 2. Ca urmare a fluxului de gene genotipurile urmaşilor se deosebesc de genotipurile părinţilor. are loc un flux de gene care menţine asemănarea genofondurilor populaţiilor vecine. nu se exclude posibilitatea de încrucişare a reprezentanţilor diferitelor populaţii. Soarta acestora depinde de caracterul lor. adică procesul mutaţional poate fi considerat furnizorul materialului evolutiv elementar. Observările au arătat că la unele specii 10-25% din indivizii unei generaţii poartă mutaţii. Cele folositoare dau posibilitate indivizilor populaţiei de a-şi perfecţiona adaptările deja existente sau de a-şi forma altele noi la schimbarea condiţiilor de viaţă. VARIETATEA TIPURILOR DE MUTAŢII MUTAŢII Schema 2.2 DIVERSITATEA TIPURILOR DE VARIABILITATE VARIABILITATEA neereditară mutaţională | ereditară combinativă Crossing-overul. Schema 2.2 principalele tipuri de variabilitate. Procesul mutaţional Amintiţi-vă după schema 2.

ceea ce | favorizează evoluţia lor de sine stătătoare în noi specii. Izolarea biologica este generată de deosebirile dintre indivizii diferitelor populaţii din care cauză acestea nu se pot încrucişa. deoarece va creşte numărul de indivizi ce vor purta mutaţii. apoi la mărirea efectivului de 10 ori numărul de mutaţii de asemenea va creşte de 10 ori. pădufi. a XII-a 1 61 . ci. Deriva genetică este imprevizibilă şi poate duce o populaţie la pieire sau.a. care reflectă relaţiile indivizilor unei populaţii între ei şi cu factorii de mediu. Din cauza distanţelor considerabile întâlnirea indivizilor diferitelor populaţii este practic imposibilă. în timp ce concentraţia altora va creşte considerabil. Aceste oscilaţii periodice ale efectivului populaţiilor au fost numite unde populaţionale. Importanţa evolutivă a izolării populaţiilor . Darwin. melci ş. Izolarea spaţială poate apărea şi în cazurile când specia ocupă un areal destul de vast. necoincidenţa perioadelor de maturare sexuală etc. Frecvenţa genelor în astfel de populaţii se schimbă timp de câteva generaţii. generalizând rezultatele observărilor sale efectuate în timpul călătoriei în jurul lumii. ape. După reducerea efectivului. de concurenţi. r« . pnterspecifică şi lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului de viaţă. din contra. Observările au arătat că undele populaţionale exercită influenţă asupra structurii genetice a populaţiilor. tartarea în funcţie de cauze se deosebesc două tipuri de izolare: spaţială şi biologică. genofondul populaţiei va fi altul. condiţiile climatice ş.răpitori. Fenomenul schimbării întâmplătoare a frecvenţei genelor din genofondul populaţiei este numit derivă genetică.i tiuiai în populaţiile puţin numeroase există pericolul pierderii unor gene ca urmare a faptului că unii indivizi din anumite motive nu lasă urmaşi. Astfel de cauze pot fi: particularităţile alcătuirii şi funcţionării organelor reproductive. Se disting trei forme ale luptei pentru existenţă: intraspecifică. a ajuns la concluzia că în lumea vie are loc o permanentă jluptă pentru existenţă. o poate adapta şi mai bine la condiţiile de mediu. indivizii rămaşi se vor deosebi genetic de populaţia cândva mare: unele gene vor dispărea împreună cu purtătorii lor.onstă în faptul că ea aprofundează deosebirile genetice dintre populaţii. Acest tip de izolare exercită o influenţă puternică asupra speciilor puţin mobile (plante.a.) şi poartă un caracter periodic: creşterea numărului de indivizi este urmată de reducerea lui. deserturi şi alte bariere geografice. La o creştere ulterioară a efectivului. Biologie. O dată cu creşterea numerică a populaţiei sporeşte probabilitatea apariţiei de mutaţii şi de combinări noi ale acestora. Izolarea spaţiala este cauzată de munţi. Dacă o mutaţie apare în medie la 100 000 de indivizi. Lupte pentru #«§tentă încă Ch.).

) sau pedologice care influenţează activitatea vitală a organismelor. tată.0-2. selecţia ca atare alege genotipurile care asigură dezvoltarea unor fenotipuri mai adaptate la condiţii concrete de viaţă.12 noţiunea de normă de reacţie. în iernile geroase multe păsări îngheaţă.Explicaţi după fig. Peştii pier ca urmare a insuficienţei de oxigen în apă. Lupta interspecifică se poate încheia cu eliminarea uneia din speciile concurente sau cu adaptarea speciilor la condiţii diferite de viaţă în limitele aceluiaşi areal sau cu separarea lor teritorială. Lupta interspecifică are loc între populaţiile diferitelor specii.10. Lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului apare în funcţie de condiţiile climatice (temperatură.11 consecinţele reproducerii nelimitate şi imposibilitatea unei astfel de reproduceri în condiţii nati Lupta intraspecifică este cea mai acută formă a luptei pentru existenţă. întrucât urmaşilor li se transmit nu caractere gata. vânturilor puternice. popuI lează acelaşi teritoriu. au nevoie de aceleaşi adăposturi etc. umiditate. „gazdă-parazit" etc. 2. în funcţie de fenotipul favorizat se disting trei forme ale selecţiei naturale: motrice (direcţională). De exemplu.ii). nu-i lasă în genere sau aceştia sunt sterili). Eliminarea celor mai puţin adaptaţi se realizează prin pieirea lor fizică sau prin excluderea lor din procesul de reproducere (lasă puţini urmaşi. întrucât inE divizii aceleiaşi specii conO sumă aceeaşi hrană. Selecţia naturală presupune alegerea fenotipurilor care corespund cel mai bine condiţiilor concrete de viaţă. un număr enorm de plante pier anual din cauza gerurilor. ci gene ce le determină. 2. Creşterea efecCurba de suindivizii mai adaptaţi la tivului populaţiei de parapravieţuire a urmaşilor condiţiile schimbătoare ale meci la o înmulţire nelimilostriţei. stabi162 . 2. Drept exemplu de luptă interspecifică servesc relaţiile „răpitor-jertfă". lumină etc. 2. secetei. Selecţia naturală KH Amintiţi-vă după fig. mediului. La baza ei stă capacitatea nelimitată de reproducere a organismelor vii şi caracterul limitat al resurselor puiet puietul adulţii icre efectivul naturale (/îg.. Această formă de concurenţă este mai aprigă în cazul speciilor care ocupă condiţii ecologice identice şi folosesc aceleaşi surse de hrană.10 şi 2. în ajuns în întorşi depuse în râu mare această luptă supravieţuiesc Fig.

CM lizatoare şi disruptivă. După câteva zile de vânturi puternice şi viforniţă. dezgolind trunchiurile care s-au acoperit cu funingine. Bampas.asigurarea supravieţuirii şi lăsării de urmaşi de către cei mai adaptaţi indivizi. lichenii au pierit. au fost descoperite câteva exemplare cu aripi întunecate (fenotip extrem). în condiţiile mediului poluat prezenta avantaje faţă de fenotipul obişnuit. adică stabilizarea ei (fig. In urma poluării aerului cu SO2. ceea ce îi permitea să rămână nevăzut în timpul zilei pe trunchiurile mestecinilor. în 1898 circa 98% din indivizii acestei populaţii aveau aripi întunecate. 2. 2. un fluture crepuscular.12. Mutanţii cu nuanţe mai întunecate ale aripilor rămâneau însă nevăzuţi. Toate cele trei forme de selecţie au acelaşi i:-: scop . unde dormea pe licheni. Deci. 2. Pe astfel de trunchiuri întunecate fluturii de culori deschise au devenit o pradă uşoară pentru păsări. Astfel. Manifestarea fenotipică a caracterului (înălindustrial. Mecanismele de realizare a scopului \ sunt însă diferite. apărut în urma unor mutaţii întâmplătoare ale genei răspunzătoare de culoarea aripilor. mesteacănului. raion industrial al Londrei. Excluderea din populaţii a fenotipurilor extreme este realizată de selecţia stabilizatoare. 1 '.12). Selecţia motrice acţionează în • % caz de schimbare a mediului de înălţimea plantei viaţă prin favorizarea unuia din norma de reacţie fenotipurile extreme {fig. el a constatat că acesFig. ornitologul a găsit 136 de vrăbii îngheţate pe care le-a adus într0 încăpere încălzită. 2.13). Selecţia stabilizatoare. Varietatea formelor selecţiei naturale. iar 64 . dezvoltarea caracterului minimă maximă Un exemplu clasic de selecţie motrice îl constituie melanismul Fig. După 1848. 72 dintre ele şi-au revenit. avea aripi de culori deschise.13. Drept exemplu de acţiune a selecţiei stabilizatoare poate servi cazul descris de ornitologul american G. Acest tip de selecţie acţionează în condiţii relativ constante ale mediului şi asigură asemănarea indivizilor unei populaţii între ei. tea aveau sau aripi prea lungi. genele defavorizate până la poluarea mediului. în condiţii noi de viaţă au asigurat supravieţuirea purtătorilor. cotarul ţimii) în limitele normei de reacţie în funcţie de condiţiile mediului. în populaţia acestei specii din Manchester. Până în 1848. Analizând minuţios vrăbiile motrice stabilizatoare disruptivă pierite. 163 .nu. fenotipul extrem.

De exemplu. 164 . Studiaţi după schema 2.13): acţionează asupra populaţiilor ce ocupă medii de viaţă cu un mozaic sezonier sau spaţial şi favorizează două sau mai multe valori ale caracterului. 2. Au fost favorizaţi şi indivizii cu o reţinere maximă a creşterii: dimensiunile mici ale corpului le permiteau să se hrănească timp îndelungat cu plancton. organe speciale de apărare. Fără un minim de adaptare la mediu organismul nu ar putea supravieţui. Ch. hateria. Adaptările. Darwin a adunat în timpul călătoriei pe vasul Beagle numeroase exemple care ilustrează sporirea adaptării organismelor ca urmare a acţiunii selecţiei naturale. La o înmulţire în masă a ştiucii. puietul nu avea hrană îndeajuns. Existenţa şi astăzi a unor astfel de forme arhaice ca latimeria.4 varietatea formelor şi culorilor protectoare la animale. în caz de condiţii diferite în cadrul aceluiaşi areal acţionează mai întâi selecţia disruptivă. ea devenind mai adecvată pentru un anumit tip de mediu.sau prea scurte.a. Apariţia acestor speciilor în cauză a fost condiţionată de cositul de la mijlocul verii. Selecţia disruptivă (fig. în aceste condiţii reuşeau să lase urmaşi plantele ce formau seminţe până la cosit şi cele ce înfloreau după cosit. Evoluţia accentuează adaptarea. Comparaţi selecţia naturală cu cea artificială şi enumeraţi asemănările şi deosebirile. REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI Modificările apărute în populaţii la nivel de genom duc la formarea unor fenotipuri mai adaptate şi apariţia în baza lor a speciilor noi (vezi schema 2. 3. o diversifică. urmată de cea stabilizatoare. gimnospermul Gingo ş. o populaţie se află în echilibru cu mediul său de viaţă ceea ce-i permite să supravieţuiască şi să perpetueze în mediul dat. în astfel de condiţii au supravieţuit indivizii care creşteau repede: atingând în scurt timp dimensiuni mari.1). în natură cele trei forme ale selecţiei naturale interacţionează în cadrul aceleiaşi populaţii. oposomul. Un alt exemplu de acţiune a selecţiei disruptive este apariţia a două specii de ştiucă. Prin urmare. au supravieţuit indivizii cu o lungime medie a aripilor. dar nu pe cea medie. Adaptarea este starea în care un organism. ei se hrăneau cu confraţii lor. Adaptarea organismelor la mediu este realizată prin forme şi culori protectoare. se datorează acţiunii selecţiei stabilizatoare. Caracterul relativ al adaptărilor Rezultatul principal al evoluţiei este perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă. Acest tip de selecţie poate fi studiat pe exemplul apariţiei a două specii de clocotiş cu înflorire timpurie şi târzie.

V. şerpii neveninoşi din regiunile tropicale se aseamănă la exterior cu cei veninoşi (fig. De exemplu. 7) şi musca Temnostoma vespiforme (fig.- .Schema 2. 8) se aseamănă cu viespea (fig. .14. 4-5). Varietatea formelor de adaptare a organisitenoara a corpului şi îşi umila melor la mediu . 1-2).14. 9-10). pentru a „pune pe îgă păsările". şerpilor. unor gândaci (fig. 2. după forma corpului şi culoare omizile unor fluturi amintesc ramurile. |De exemplu. ridică partea .4 DIVERSITATEA FORMELOR DE ADAPTARE ALE ORGANISMELOR LA MEDIU .14. gândacul Prosoplecta semperi se aseamănă după culoare şi forma corpului cu buburuza (fig. Culoarea de avertizare este specifică buburuzelor. omida unei specii sfingide. după structură şi culoare suprafaţa aripilor unor fluturi aminteşte suprafaţa tulpinii arborelui uscat.•>> > -•. .14. Culoarea şi forma ameninţătoare deseori este însoţită de fcoze şi sunete ameninţătoare. Păsările ce au „gustat" o buburuză sau o viespe memorează pentru toată viaţa această culoare şi nu ! se mai apropie de indivizii ce o poartă. viespilor. 3).•<•->• • .14. 2. 2. - v .14.•. De exemplu. Insectele ce-şi duc traiul pe scoarţa arborilor pot fi confundate cu lichenii ce cresc aici. 2. fluturele Dismorphia astynome se aseamănă cu fluturele veninos Heliconius eucrate (fig. ciupercilor otrăvitoare. •. „ . 2.- ••••. •. „ ... „„ Fig. 2. fluturele Aegeria apiformis (fig.14. Mimezia constă în asemănarea animalelor neapărate cu obiectele din mediul ambiant. 2. 6).- Mimicria Mimetismul Mimezia Demonstraţia • Culoarea de avertizare • Culoarea şi forma ameninţătoare • Culoarea ademenitoare Mascarea • Culoarea criptică • Culoarea disruptivă • Culoarea de camuflare MI mieria Mimetismul este adaptarea prin care unele specii mai puţin adaptate adoptă culori şi chiar forme ale speciilor mai adaptate.14. 2.

salcâmul. pentru unele mamifere (căprioară.a.15.15.15. 2. a. Multe specii de animale îşi schimbă culoarea în funcţie de vârstă (puii de focă şi adulţii). greierul. 2. şopârlelor. Acelaşi lucru îl face şi şopârla Phrynocephalus mystaceus (fig. iepuri etc. răspândirea seminţelor ş. anotimp (iepurii. 2. Culoarea de camuflare se bazează pe efectul de contraumbră: părţile mai iluminate ale corpului sunt colorate în nuanţe mai întunecate decât cele neiluminate.15. Varietatea formelor de adaptare a organismelor Ia mediu. trandafirul ş. carapace.). De exemplu.15. 4). Plantele dispun şi de un şir de adaptări ce le permit polenizarea încrucişată. cameleonul. Animalele ce trăiesc în iarbă. ghimpi. „Ochii" de pe aripile unor fluturi sunt un mijloc sigur de apărare (jig. fond (caracatiţa. veveriţa). Astfel de organe de apărare au şi unele plante (urzica. ea fiind favorabilă doar în anumite condiţii ale mediului. 2. dinţi ascuţiţi etc. vulpile.Fig. 5). Caracterul relativ al adaptărilor. de obicei. Toate aceste adaptări au putut apărea numai datorită selecţiei naturale.). 3).galbenă. glande odorifere. . dar adesea devin şi dăunătoare. Acest tip de coloraţie este caracteristic pentru peşti şi alte animale ce trăiesc în grosimea apei. asigurând supravieţuirea speciei în anumite condiţii.1-2). încă Ch. Este specifică zebrelor. fluturi). Culoarea criptică asigură animalelor asemănarea cu mediul ambiant. animalele cu blană albă în iernile cu puţină zăpadă sunt o pradă uşoară. numeroase adaptări nu numai că nu sunt folositoare. cactuşii. Ca urmare conturul animalului se contopeşte cu mediul. au. brotăcelul). în caz de schimbare a acestora. unor gândaci. 2. toracele. asemănându-se cu un şarpe (fig. La plantele acvatice este bine liotă Multe animale au organe speciale de apărare: ace. bursucilor. glande veninoase. Culoarea disruptivă este caracterizată de prezenţa fâşiilor şi petelor contrastante datorită cărora conturul animalelor nu poate fi perceput vizual. garantându-le succesul fecundaţiei şi prevenind încrucişarea dintre specii (fig. Culoarea ademenitoare este caracteristică pentru speciile destul de mobile (păsări. culoarea verde a corpului (şopârlele. locuitorii deserturilor . omizile etc. Darwin remarca că orice adaptare a organismelor la mediu este relativă.).

dar izolate reproductiv. Populaţiile care ocupă diferite sectoare ale arealului speciei sunt supuse diferitelor direcţii ale selecţiei naturale. 72. Schema speciaţiei: 1 finală a microevolutiei. Drept exemplu de speciaţie simpatrică poate servi I formarea a două specii de clocotiş ca urmare a acţiunii selecţiei disruptive. lăcrimioarele au apărut în miocen şi s-au răspândit în pădurile de foioase de pe un vast teritoriu. Pe această cale au apărut diferite specii de plante şi animale.doua specii noi. populaţia izolată devine o nouă specie ifig. subspecii. 48. sunt mai viabili şi mai productivi şi prin concurenţă pot substitui părinţii. determinate de particularităţile mediului de viaţă. Toate I aceste specii s-au format de la specia iniţială prin multiplicarea setului de cromozomi. Prin intermediul speciaţiei se realizează evoluţia.dezvoltat ţesutul aerifer care asigură o suprafaţă mai mare de contact al plantei cu mediul în vederea ameliorării schimbului de gaze. 2.••• • B w M > fV Formarea de noi specii (speciaţia) este etapa Fig. adaptările utile în mediul acvatic s-au dovedit ineficiente î n afara accestuia. în funcţie de amplasarea teritorială a noii specii se deosebesc două căi ale speciaţiei: allopatrică şi simpatrică. Glaciaţiile din cuaternar au fragmentat acest teritoriu în mai multe zone izolate în care specia a evoluat diferit.formarea a două se disting doua etape: apariţia de adaptări la condiţiile noi de viaţă şi formarea propriu-zisă a speciei noi în baza izolării ei de specia-mamă. . La secarea bazinului de apă aceste plante pier printre primele. Unele specii de cartof se deosebesc după seturile de cromozomii: 12. r „ . O dată cu formarea unor noi specii evoluţia nu se opreşte ci continuă într-un şir I lung de generaţii la nivel de macroevoluţie. Speciaţia simpatrică (sau ecologica) se realizează în limitele arealului speciei şi este asigurată de izolarea biologică. 3 . dând naştere la mai multe specii-fiice.16. ••. „ ' . Genurile apropiate 167 . 4 MACROEVOLUŢIA . Treptat indivizii acestor populaţii se deosebesc tot mai mult de specia la care aparţin. 2. 2 . de regulă. Poliploizii. în desfăşurarea speciaţiei s P f i a iniţială.. Speciaţia allopatrică sau geografică este legată de izolarea spaţială a unor populaţii ale speciei iniţiale. Speciile. Amintiţi-vă şi enumeraţi câteva din cauzele izolării biologice. se unesc în genuri.. Drept exemplu de speciaţie simpatrică serveşte apariţia noilor specii în baza poliploidiei şi hibridizării îndepărtate.16). Aşadar. asemănătoare după mai multe I caractere esenţiale. De exemplu. de aceea specia reprezintă I sistemul evoluţionist elementar. 24. iar populaţia .unitatea elementară a evoluţiei.. Dacă aceste deosebiri fac imposibilă încrucişarea cu indivizii altor populaţii ale speciei materne.

Amintiţi-vă noţiunea de organe omoloage şi enumeraţi câteva exemple de astfel de organe. macroevolutie poate fi i_ numită dezvoltarea vieţii pe Pământ în ansamblu.şi macroevolutie nu există deosebiri principiale. ordinele în clase. familie. Din punct de vedere genetic. evoluţia paralelă se explică prin unitatea structurii genetice a grupelor înrudite şi variabilitatea lor asemănătoare. gen. Amintiţi-vă noţiunea de organe analoage şi exemple de astfel de organe. în sens larg. ordin ş. a câtorva grupe de insecte zburătoare la care aripile anterioare s-au transformat în elitre. aeriene (liliecii) şi terestre. Convergenţa. Sub acţiunea factorilor evolutivi. Unirea speciilor în taxoni de nivel superior indică asupra strămoşului lor comun într-o anumită eră geologică. Tipul taxonului nou format depinde de era geologică ^ în care a avut loc separarea formelor înrudite. paralelismul şi convergenţa. familiile în ordine. Evoluţia divergentă culminează prin apariţia organelor omoloage. dar care populează acelaşi medii a avut loc în direcţia asemănării lor exterioare. familii.) a două sau mai multe taxoane-fiice. care poate dura câteva generaţii. De exemplu.evoluţia . încât taxonul iniţial se va separa în două sau mai multe taxoane-fiice. corespunzătoare epocilor. deosebirile acumulate vor fi atât de însemnate. Paralelismul. în desfăşurarea proceselor de ' micro. balene). Evoluţia divergentă se realizează la toate nivelurile de organizare ale lumii vii şi se rezumă la apariţia de la un taxon-mamă (specie. apărute ca urmare a divergenţei. Drept exemplu de evoluţie divergentă poate servi apariţia ordinelor de mamifere acvatice (delfini. Dacă două sau mai multe grupe de organisme. ordine şi alţi taxoni. probabil evoluţia a trei linii de pinipede (morsele. pe durata unor perioade considerabile de timp. deşi peştii şi delfinii fa parte din diferite clase de vertebrate. La baza acestui tip de evoluţie stă selecţia disruptivă şi izolarea. înmulţirea de mai departe a acestora în baza selecţiei naturale. la reprezentanţii aceluiaşi taxon. iar clasele în încrengături. poate duce la apariţia de noi genuri. ele prezentând două faţete <^ ale aceluiaşi proces . Pe această cale a avut loc. ulterior evoluează în aceeaşi direcţie.şi au loc sub acţiunea aceloraşi factori evolutivi.a. forma corpului şi a înotătoarelor prezintă mult 168 . focile urecheate şi cele adevărate). care nimeresc în condiţii diferite de viaţă. a unor grupe de peşti dipnoi la care s-au dezvoltat caractere de amfibii. Evoluţia organismelor neînrudite. se formează adaptări diferite. 5. într-un anumit moment al evoluţiei. TIPURILE EVOLUŢIEI Se disting trei tipuri de evoluţie a lumii vii: divergenţa.se unesc în familii. vorbim de evoluţia după metoda paralelismului.

Severţovprogres biologic. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mamiferele săritoare ce populează diferite continente (fig. Are loc diferenţierea speciei. . Urmările progresului biologic pot fi explicate astfel: creşterea efectivului taxonului dat contribuie la sporirea densităţii. Criteriile progresului biologic sunt creşterea numerică a taxonului. datorită cărui fapt descendenţii sunt mai adaptaţi la factorii de mediu decât părinţii. O atare sporire a adaptării organismelor la factorii de mediu a fost numită de către A. De rând cu progresul.adâncirea divergenţei şi mărirea numărului de taxoni-fiice. în cazul evoluţiei convergente. musculaturii. Seminţele şi fructele reprezentanţilor diferitelor specii răspândite cu ajutorul vântului au o trăsătură comună . ceea ce acutizează lupta pentru existenţă şi duce la lărgirea arealului speciei. 2. El se caracterizează prin micşorarea efectivului speciei. indivizii taxonului trebuie să se adapteze la noile condiţii de viaţă. ceea ce nu se poate spune despre structura tegumentelor. răspândirea largă a reprezentanţilor acestuia şi mărirea numărului de grupe sistematice ce formează taxonul dat. Evoluţia convergentă a animalelor săritoare de pe diferite continente. Fig. respirator ş.a. Regresul biologic se poate solda cu dispariţia speciei. în cazul convergenţei apar organe analoage.18. asemănări. 2.18). deoarece modificărilor evolutive sunt supuse caracterele externe ca urmare a adaptării la condiţii identice de viaţă.17). N. De exemplu. Seminţe şi fructe răspândite cu ajutorul vântului. craniului. 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI Evoluţia este direcţionată spre adaptarea maximă a organismelor vii la condiţiile mediului de viaţă. 2. rechinul şi delfinul se aseamănă după forma corpului. asemănarea dintre organismele neînrudite este doar exterioară. arealului ocupat şi numărului de taxoni-fiice. aparatului circulator. 2. Cauza 169 I .CV Dipus saggita Allactaga major \ Antechinomys laniger Pedetes cafer Fig. Ca urmare a lărgirii arealului.suprafaţa mare la o greutate relativ mică (fig.17. în natură se înregistrează şi regresul biologic.

•^ generală a regresului constă în schimbarea rapidă a mediului de viaţă.a. adaptările frunzelor la micşorarea transpiraţiei prezintă exemple de idioadaptări ale plantelor. duceau un mod de viaţă terestru. Apariţia aripilor. culoarea protectoare asigură adaptarea organismelor la anumite condiţii de existenţă. Strămoşii păsărilor contemporane. a inimii cu patru camere. idioadaptările asigură dezvoltarea progresivă a organismelor. Trecerea unor grupe de animale la un anumit tip de hrană (de exemplu. fără a le ridica nivelul de organizare morfofuncţională. Diferenţierea musculaturii striate. aromorfoze.19 şi numiţi idioadaptarea care a dus la apariţia a cinci specii de cintiţe. Deci. apărute în legătură cu cucerirea unui nou mediu de viaţă. Numeroasele adaptări ale florilor la polenizarea încrucişată cu ajutorul vântului. furnicarul .cu furnici) de asemenea este un exemplu de idioadaptare. alogeneza şi catageneza sunt cele trei căi principale de realizare a progresului biologic. colibri se hrănesc doar cu polenul plantelor tropicale. fapt ce face posibilă ocuparea de noi medii de viaţă. ursul alb ş. Studiaţi cu atenţie fig. prezenţa membrelor mobile dă posibilitate animalelor să se deplaseze în cele mai diferite medii. De exemplu. Idioadaptările sunt adaptări particulare ale reprezentanţilor unui grup sistematic la condiţii strict specifice de viaţă. ghepardul. De exemplu. aerul. 170 . în timp ce altele pierd importanţa funcţională şi se reduc. fără a ridica nivelul lor de organizare. Delimitarea a două circuite sanguine. dinozaurii. dezvoltarea membrelor locomotoare şi a aripilor au permis insectelor să cucerească uscatul şi. Amintiţi-vă câteva din aromorfozele plantelor care le-au asigurat </ cucerirea uscatului. C jp Căile de atingere a progresului biologic Arogeneza. Caracterele arogenice sunt utile în cele mai diverse condiţii de viaţă. în prezent regresului biologic este ~. diferenţierea şi specializarea organelor digestive prezintă exemple de aromorfoze ce au făcut posibilă evoluţia mamiferelor. aromorfozele contribuie la ridicarea nivelului de organizare. 2. anterior inaccesibile. Spre deosebire de aromorfoze. Arogeneza sau progresul morfofuncţional este calea de evoluţie a unui grup de organisme în baza adaptărilor principial noi (aromorfozelor). Alogeneza prezintă calea de asigurare a progresului biologic în baza idioadaptărilor (sau alomorfozelor). adaptările seminţelor la răspândirea de către vânt. care au asigurat cucerirea mediului aerian. insectelor. în caz de alogeneza unele organe se dezvoltă şi se diferenţiază progresiv. parţial. supus tigrul usurian. dezvoltarea compartimentelor creierului care coordonează mişcările în aer reprezintă modificări morfologice. Un exemplu clasic de arogeneza îl constituie apariţia clasei păsărilor. astfel încât —1 organismele nu reuşesc să se adapteze la el.

Simplificarea organizăm nu înseamnă dispariţia grupei date. Alogeneza poate fi schimbată de catageneza şi atunci progresul biologic are loc datorită regresului morfo. In condiţii concrete de viaţă la reprezentanţii aceluiaşi grup se dezvoltă diferite îdioadaptan. Adaptarea cintitelor la hrănirea cu conuri ce trăiesc în peşteri se constată situate la diferite niveluri. reducerea ochilor. în special. amfibii cu coadă. alogeneza ş. Relaţiile dintre arogeneză. Fiecare grup natural de organisme îşi începe existenţa cu aromorfoze. Broaştele au membre bine dezvoltate şi plămâni ce le permite Ea trăiască pe uscat. iar idioadaptările . 2. de aceea branhiile şi coada se păstrează toată viaţa. Prin urmare. De exemplu. depigmentarea.19. Schimbarea căilor de atingere a progresului biologic este caracteristică pentru toate grupele de organisme şi este numită legea lui Severţov (fig. idioadaptările au asigurat dezvoltarea a trei grupe de amfibii care au cucerit uscatul şi mediul acvatic. La plantele parazitare se reduce intensitatea fotosmtezei.trei grupe de amfibii contemporane. Din schemă se vede clar că aromorfozele apar cu mult mai rar decât idioadaptările.20. la speciile Fig. Din contra. ordine. clase etc.20). 2. de la stegocefali. Aceste forme ecologice s-au separat. prin mijlocirea aromorfozelor au luat naştere reptilele.Fig. Tritonii. sistemului nervos. 171 . Explicaţia este simplă: primele dau naştere taxonilor mari (familii. majoritatea speciilor parazitare se afla în stare de progres biologic. 2. membrele în schimb sunt reduse.aromorfoze samblu. cucerirea unui nou mediu de viaţă. defunţional. La viermii paraziţi se simplifică organizarea aparatului digestiv. genuri). De exemplu. care asigură.taxonilor de nivel inferior (specii. atrofierea muşchilor. suprafaţa foliară (cuscuta). Cel de-al treilea grup de amfibii îl constituie formele apode (lipsite de membre). duc un mod de viaţă acvatic.). dispar rădăcinile (vâscul). iar a idioadaptărilor . generare. îmbinarea căilor progresului biologic Evoluţia presupune înlocuirea legică a unei căi de evoluţie cu altele. Degenerarea are la bază trecerea organismelor la un mod de viaţă sedentar sau parazitar. Aşadar.Catageneza sau degenerarea generală este o cale specifică de asigurare a progresului biologic prin simplificarea nivelului de organizare. în baza aceleiaşi aromorfoze pot apărea diferite idioadaptări. ceea ce a atenuat concurenţa şi a făcut posibil progresul biologic al clasei în an.

şl prin fî~daeă nu sunt juste. 3. 2. 1. Selecţia disruptivă duce la păstrarea valorii extreme a caracterului. -Mimetism c. Coloraţie de avertizare d. 4. Animalele neapărate iau forma obiectelor djn 3 Cu|oarea si f o r m a 2 . deoarece condiţiile mediului s-au schimbat într-atât. deoarece duce la păstrarea formelor extreme. selecţie naturală. Demonstraţi printr-un exemplu legea Hardy-Weinberg. c) convergenţă.daca afirmaţiile unite prin conjuncţia deoarece sunt Juste. Explicaţi sehemat noţiunile: a) divergenţă. 8. specie. Selecţia stabilizatoare acţionează în condiţii constante ale mediului. b) variabilitate combinativă. 5. Notaţi prin A . populaţie. Asociaţi noţiunile din coloana  eu caracteristicele din coloana B. 2. 7. încât indivizii cu valori medii au fost înlăturaţi. Culoare de camuflare j. Culoare criptică b % _ Animalele neapărate iau forma şi culoarea celor apărate. 12. Culoare şi formă ameninţătoare e. Definiţi noţiunile de: microevoluţie. c) flux de gene. d) unde populaţionale. 11. 172 . • g_ S u n t p r e z e p t e ^ d u n g j 6. Animale ce elimină substanţe toxice. Enumeraţi factorii evoluţiei lumii vii."T__ D_ -^ ^ 1.^ ameninţătoare este î n s o t j t a de s u n e t e 4.Z? ~:. 10. deoarece acţionează în caz de schimbare a condiţiilor mediului. b) paralelism. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta speclaţla: a) alopatrică. Explicaţi noţiunile de: a) proces mutaţional. Părţile iluminate ale corpului sunt colorate mai întunecat decât cele neiluminate. a. 6. Culoare de camuflare. Analizaţi criteriile speciei. macroevoluţîe. 3. Explicaţi caracteristicile populaţiei pentru care este valabili legea Hardy» Wtsnberg. Selecţia motrice duce la deplasarea valorii medii a caracterului. 9. adaptare. Analizaţi căile de realizare a macroevoluţlel. Explicaţi caracterul relativ a! adapîârlior prin exemple concrete. b) simpatrică.

Albinismul general se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. 173 . Cârtita în sol 16. Apariţia plantelor cu flori 9. 1. 17. La vitele mari cornute culoarea roşcată domină incomplet culoarea albă. Pe o insulă au fost numărate 10 000 de vulpi. Enumeraţi aromorfozele car© au avut loc: a) în evoluţia plantelor.13. Torţelul 13. Determinaţi frecvenţa genelor culorii roşcate şi a celei albe a vitelor din această regiune. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la secară. Determinaţi procentul vulpilor roşcate homozigote. Albinismul la secară se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. Vâscul 15. La unele soiuri de porumb plantele albinoşi se întâlnesc cu o frecvenţă de 25:10 000. Probleme la tema „Legea Hardy-Weinberg". Din 84 000 de plante cercetate 210 erau albinoşi. Hibrizii de la încrucişarea vitelor roşcate cu cele albe au culoarea sură. Culoarea roşcată o domină pe cea albă. 3 780 sure şi 756 albe. în regiunea specializată în creşterea acestei rase au fost înregistrate 4 169 de vite roşcate. Fotosinteză 5. 3. Animale digitigrade 14. copiindu-l pe caiet. dintre care 9 991 erau roşcate şi albe. 15. Salvia este polenizată de bondari 12. b) în evoluţia animalelor. Colibri polenizează anumite plante 10. Fecundaţia dublă la plantele cu flori 11. Idioadaptări 3. PROGRESUL BIOLOGIC REGRESUL BIOLOGIC 14. roşcate heterozigote şi al celor albe. 5. Grupaţi noţiunile de mai jos după un criteriu comun. îmbolnăvirea se întâlneşte cu o frecvenţă de 1:20 000. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la aceste soiuri de porumb. Albinismul la porumb se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. 2. Apariţia speciilor 7. 1. Completat) tabelul cu exemple. Apariţia claselor 8. Degenerare generală 4. Tenia boului 6. Scrieţi un eseu la tema: „Factorii nocivi care duc la degradarea genotipului speciei umane". Aromorfoze 2. 4. Calculaţi numărul de heterozigoţi în populaţie.

Răspândirea pe larg a insectelor şi păsărilor Dispariţie unor grupe de reptile. la rândul lor. Apariţia şi evoluţia omului Extinderea arealului de răspândire a angiospermelor.ere. reducerea suprafeţelor ocupate de gimnosperme Apariţia semimaimuţelor şi parapitecilor. Principalele evenimente care au avut loc în fiecare din aceste ere sunt expuse în tabelul 2. Dezvoltarea insectelor Neogen Paleogen Dezvoltarea angiospermelor erboase. paleozoică.1 şi fig. mezozoică şi cainozoică.21. sunt divizate mperioade. Acestea. în istoria Pământului delimităm următoarele ere geologice: arhaică. Reducerea arealului gimnospermelor 174 .în secole. Continuă dispariţia reptilelor mari. Apariţia şi dezvoltarea vieţii este indisolubil legată de istoria planetei Pământ pe care savanţii o împart în intervale mari de timp . Tabelul 2. iar epocile . perioadele . moluşte cefalopode. proterozoică.1 CRONOLOGIA EVENIMENTELOR PRINCIPALE ÎN EVOLUŢIA VIEŢII PE PĂMÂNT EVENIMENTEL Cainozoică. îndeosebi a formelor erboase.Lumea animală contemporarană nă. Astfel.în epoci. 2.DEZVOLTAREA VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PAMANT Amintiţi-vă principalele teorii despre apariţia vieţii şi era geologică în care au avut loc aceste evenimente. 67 mln ani C u a t e r n a r Lumea vegetală contempo.

Continuare Mezozoică, 165 mln. ani Cretacic Apariţia şi răspândirea angiospermelor Apariţia mamiferelor superioare şi a păsărilor. Predominarea peştilor osoşi. Dispariţia unor reptile mari Predominarea reptilelor. Apariţia arheopterixului. Răspândirea moluştelor cefalopode. Dispariţia peştilor cartilaginoşi arhaici Predominarea amfibienilor, moluştelor cefalopode şi a reptilelor răpitoare. Apariţia peştilor osoşi şi a mamiferelor marsupiale Predominarea nevertebratelor marine. Dezvoltarea rapidă a reptilelor şi insectelor. Dispariţia stegocefalilor şi trilobiţilor Predominarea amfibienilor, moluştelor. Apariţia primelor reptile şi a formelor zburătoare de insecte. Reducerea numărului de stegocefali şi trilobiţi Apariţia peştilor crosopterigieni şi dipnoi. Apariţia şi dezvoltarea amfibiilor. Predominarea moluştelor, trilobiţiilorşi coralilor Dezvoltarea furtunoasă a coralilor, trilobiţilor, moluştelor şi a crustaceelor. Ieşirea primelor nevertebrate pe uscat (scorpioni, insecte aptere) înflorirea nevertebratelor marine Răspândirea largă a spongierilor, celenteratelor, helminţilor, echinodermelor şi trilobiţilor Apariţia tuturor încrengăturilor de animale nevertebrate şi a unor cordate primare

C\]

Jurasic

Dispariţia gimnospermelor arhaice. Dominarea gimnospermelor actuale Predomină gimnospermele arhaice şi apar gimnospermele actuale. Reducerea bruscă a numărului de pteridofite Dispariţia pădurilor carbonifere. Dezvoltarea gimnospermelor şi a ferigilor cu seminţe înflorirea pteridofitelor. Apariţia ferigilor cu seminţe şi a primelor gimnosperme. Dispariţia psilofitelor

Triasic

Paleozoică, 340 mln, ani

Permian

Carbonifer

Devonian

Răspândirea pe uscat a psilofitelor, apariţia ferigilor, ciupercilor, muşchilor

Silurian

Predominarea algelor. Ieşirea plantelor pe uscat - apariţia psilofitelor

Ordovic Cambrian

Dezvoltarea furtunoasă a algelor Răspândirea şi dezvoltarea rapidă a tuturor filumurilor de alge Dezvoltarea algelor verzi, apariţia algelor roşii

Proterozoică 2 600 mln. ani

Arhaică 4 600 mln. ani

Apariţia vieţii pe Pământ sub formă de organisme procariote (bacterii şi alge cianoficee) şi eucariote (organisme pluricelulare primare) Formarea Pământului

175

r\i

Jurasic Triasic Permian Carbonifer Devonian Silurian Ordovic Cambrian

Precambrian

Fig. 2.21. Evoluţia lumii vii.

Evoluţia vieţii a decurs în conformitate cu procesele geologice şi climatice locale şi globale. Schimbarea climei, ridicarea şi coborârea uscatului, modificarea compoziţiei chimice a atmosferei şi mediului acvatic au fost principalii factori care au forţat organismele vii să se adapteze, să evolueze sau să piară. Să analizăm în continuare cele mai importante procese geologice şi climatice datorită cărora se schimba lumea vie. Apariţia vieţii ţine de era arhaică, când în mediul acvatic au apărut primele organisme - bacteriile şi algele cianoficee. La sfârşitul acestei ere se atestă primul val al procesului de formare a munţilor, care în proterozoic s-a accentuat. în paleozoic exista un singur continent - Pangeea - care în mezozoic a început să se scindeze. Mai întâi s-au separat Godwana şi Laurazia, apoi America de Sud Africa. La sfârşitul cretacicului, Madagascarul s-a separat de Africa, iar India 176

continua să se deplaseze spre Nord. Antarctida se îndepărta de continentul cen- ^ trai, rămânând legată de Australia. în cainozoic aceste procese au continuat: s-a =;* separat Groenlanda, iar cele două supercontinente - Laurazia şi Godwana s-au ^ fărâmiţat. Inpaleogen suprafaţa uscatului a început să capete contururile actuale: ^ America de Nord şi Europa s-au separat, iar America de Sud s-a transformat într-o '— insulă; India s-a alipit de Asia; Antarctida s-a acoperit cu gheaţă. Au apărut munţii Cu Tibet, Himalaya, Pamir, Marea Tefis s-a înnămolit şi pe locul ei s-au format mările 7 k Caspică şi Mediterană. ^ în paralel aveau loc procese de formare a munţilor şi de coborâre a uscatului. Formarea munţilor era însoţită de uscarea şi răcirea climei, iar coborârea uscatului - de umezirea şi încălzirea ei. Drept urmare formarea munţilor a favorizat evoluţia speciilor terestre, iar coborârea uscatului - a celor acvatice. Astfel, arahnidele şi insectele apterigogene, animale terestre, au apărut în paleozoicul timpuriu, caracterizat prin procese intense de formare a munţilor. Stegocefalii, strămoşii amfibiilor, şi-au făcut apariţia în a doua jumătate a paleozoicului, când uscatul a fost supus coborârii. Hotarul dintre precambrian şi paleozoic, precum şi dintre paleozoic şi mezozoic prezintă intervalele de timp cu cele mai profunde conflagraţii care au forţat tot ce este viu să evolueze, să se adapteze la condiţii cu totul noi pentru ele. Anume în aceste intervale de timp au dispărut multe specii şi au apărut altele. Mezozoicul, pe drept cuvânt, este numit era reptilelor. în triasic s-au redus suprafeţele bazinelor acvatice intracontinentale şi s-au lărgit cele ocupate de deşert. Ca urmare au dispărut speciile terestre viaţa cărora era legată de mediul acvatic: majoritatea amfibiilor, ferigile arborescente. Pentru reptile şi gimnosperme noile condiţii de viaţă s-au dovedit a fi foarte favorabile. în cretacic apar şi se răspândesc pe larg angiospermele. Acestea au început să formeze noi comunităţi, completate de grupele de plante apărute în urma transformărilor evolutive ale speciilor ce au supravieţuit în noile condiţii. Comunităţile rezultate şi-au păstrat trăsăturile principale până în zilele noastre. în prima jumătate aperioadei terţiare a erei cainozoice erau răspândite pe larg pădurile tropicale şi subtropicale. Spre sfârşitul acestei perioade, ca urmare a schimbărilor de climă, se măresc suprafeţele ocupate de stepe. De aceea printre angiosperme predominau formele ierboase monocotiledonate care treptat au nceput să substituie formele arborescente. Perioada cuaternară a cainozoicului continuă deja de 1,0-1,5 mln. de ani. Ea la fost caracterizată de acoperirea cu gheaţă a celei mai mari părţi a Euraziei şi Americii de Nord. în aceste condiţii vitrege au dispărut mamuţii, leneşii gigantici \i alte specii. Bogatul material factologic acumulat până în prezent permite de a evidenţia I particularităţile evoluţiei lumii vegetale şi animale.
i: Biologie, ci. a XII-a . __

Particularităţile evoluţiei tU • Ieşirea pe uscat, diferenţierea corpului în organe, iar a acestora în ţesuturi. • Trecerea treptată la dominarea în ciclul de dezvoltare a sporofitului asupra gametofitului. • Trecerea de la fecundatia externă la cea internă, apariţia florii şi a fecundării duble. • Apariţia polenizării încrucişate în paralel cu evoluţia insectelor. • Apariţia seminţelor bogate în substanţe nutritive şi protejate de acţiunea factorilor nefavorabili de către tegument. • Diversificarea modurilor de răspândire a fructelor şi seminţelor.

Particularităţile evoluţiei lumii as
• Dezvoltarea progresivă a formelor de viaţă pluricelulare şi, ca urmare, specializarea ţesuturilor şi organelor. • Apariţia şi dezvoltarea aparatului locomotor, ceea ce le-a asigurat animalelor o independenţă relativă de variaţiile factorilor de mediu. • Apariţia scheletului intern. • Dezvoltarea progresivă a sistemului nervos. Evoluţia lumii animale şi vegetale s-a soldat cu formele de viaţă existente astăzi (fig. 2.22).

'2. Evoluţia vieţii pe Pământ până în zilele noastre.

178

jkem&*e£>
1. Enumeraţi principalele teorii ale apariţiei vieţii pe pământ. 2. Faceţi o paralelă între concepţiile teoriei materialiste şi creaţîonîste, 3. Analizaţi criteriile ce stau la baza delimitării istoriei pământului în ere, perioade, epoci, 4. Alcătuiţi un tabel c© ar îiustra erele şi aromorfozele principale suportate de plante şi animale în fiecare eră, 5. Faceţi o paralelă între evoiuţîa regnului animal şi al vegetai, 6. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta evoiuţîa principalelor regnuri ale organismelor vii actuale. 7. Asociaţi noţiunile din coioana A cu cele din coloana B. B 1. Apariţia mamiferelor. 2. Apariţia peştilor crosopterigieni. 3. Apariţia ferigilor. 4. Apariţia reptilelor. 5. Apariţia primelor gimnosperme. 6. Ieşirea plantelor pe uscat. 7. Apariţia şi răspândirea angiospermelor.

A. B. C. D. E.

Era Era Era Era Era

arhaică proterozoică paleozoică mezozoică cainozoică

8. Sistematizaţi grupele de animale conform arborelui fiiogenetic: 1) mamiferele; 2) peşti crosopterigieni; 3) artropode; 4) moluşte; 5) ceienterate; 6) protozoare; 7) spongieri; 8) echinoderme; 9) amfibieni; 10) păsări; 11) acraniate; 12) viermi inelaţi; 13) viermi plaţi; 14) viermi cilindrici. 9. Sistematizaţi plantele conform arborelui fiiogenetic: 1) feriga de pădure; 2) vişinul; 3) molidul; 4) muşchiul-de-pământ; 5) spirogira; 6) nucul; 7) grâul. 10. Completaţi tabelul, copiindu-l mai întâi pe caiet. APARIŢIA PRINCIPALELOR GRUPE DE ANIMALE
D/O

NR. 1 1. 2. 3. 4. 5.

a - - -

GRUPULUI DE ANIMALE

eR

' n ^ ' v.~;

Nevertebrate Amfibii Reptile Marsupiale Mamifere superioare

179

Teoria biosocială. a demonstrat asemănarea dintre om şi animalele superior organizate. originea şi evoluţia omului a fost fundamentată în diferite teorii. Genetica omului a arătat însă identitatea genomului diferitelor rase de oameni şi imposibilitatea evidenţierii deosebirilor între potenţialul biologic şi intelectual al reprezentanţilor diferitelor rase umane. La toate popoarele pot fi întâlnite diverse legende în care se fac încercări de a explica originea omului. 180 . Lamarck primul a afirmat că omul îşi trage obârşia de la maimuţe care au trecut la mersul pe pământ. omul a apărut din diferite structuri materiale: din pământ fertil. CA. în corespundere cu postulatele biblice.: -HHHBHHHHIHHHHHHiHHHRB Din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de originea sa. TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI Expuneţi propria viziune asupra originii omului în baza cunoştinţelor acumulate în cadrul cursului de biologie. după părerea savantului. Savantul enciclopedist Aristotel. cea mai înalt dezvoltată. Pornind de la deficienţele în explicarea exhaustivă a originii omului şi ţinând cont de pluralismul de opinii. B. Linne. J. Galenus. omul a fost creat de forţa divină dintr-o bucată de lut. din apă sau din diferite obiecte. deşi admite evoluţia omului sub acţiunea factorilor biologici şi sociali.ORIGINEA Şl EVOLUŢIA OMULUI 1 TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI 2 POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI 4 FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI 5 RASELE UMANE 1. Argumente convingătoare în acest sens a prezentat medicul şi anatomistul roman C. Strămoşi ai omului. In sistemul elaborat de C. în baza unor cercetări îndelungate. . plasând omul în regnul animal. Expunem în continuare principalele dintre ele. în lanţul fiinţelor vii. sunt maimuţele antropoide. Adepţii acestei teorii susţin că omul reprezintă rezultatul acţiunilor separate şi independente ale factorilor biologici şi sociali. Darwin în lucrarea sa "Originea omului" (1871) susţinea că omul reprezintă ultima verigă. Conform unora dintre ele. omul a fost inclus alături de maimuţele antropoide într-un gen aparte . nu recunoaşte evoluţia speciei umane sub acţiunea concomitentă a acestor două grupe de factori.Homo cu specia Homo sapiens. Teoria rasistă promovează ideea superiorităţii unei rase în detrimentul alteia.

Astfel se consideră că evoluţia va fi direcţionată de la Homo sapiens sapiens spre Homo sapientissimus.Anthropoidea (antropoidele) Secţia . adepţii acestei teorii consideră că omul a evoluat de la cimpanzeu în urma reducerii numărului de cromozomi de la 48 la 46. îndeosebi a luptei pentru existenţă.Eucariota (organisme eucariote) Regnul .Animaţia (animale) Subregnul .Mammalia (mamiferele) Subclasa .Metazoa (animale pluricelulare) încrengătura . în evoluţia omului.Catharina (maimuţe cu sept nazal îngust) Suprafamilia . pornind de la decalajul înregistrat între ritmurile evoluţiei intelectuale şi biologice ale omului. Eugenia.Vertebrata (vertebratele) Subîncrengătura . Ţinând cont de gradul înalt de asemănare a moleculelor de ADN ale omului cu cele ale cimpanzeului (deosebirile în consecutivitatea polinucleotidelor moleculelor de ADN ale acestor specii nu depăşesc 1%).Tetrapoda (tetrapodele) Supraclasa .Hominidae Genul -Homo Specia .Primates (primatele) Subordinul . se consideră că pe parcursul evoluţiei ulterioare omul va deveni o maimuţă adevărată. Teoria gigantismului mintal. Teoria fatalizării are la bază ideea că omul reprezintă doar o fază în evoluţia maimuţelor. Teoria accidentului cromozomial nu recunoaşte ritmurile evoluţiei omului şi susţine că omul ca specie biologică a apărut ca urmare a unui accident cromozomial.Antrhopomorphidae (maimuţe antropoide) Familia . susţine că evoluţia omului va avea loc în direcţia sporirii volumului şi masei craniului în defavoarea dezvoltării altor părţi ale corpului.Social-darwinismul absolutizează importanţa factorilor biologici. 2.Eutheria (mamifere placentare) Ordinul . ţinând cont de persistenţa unor aberaţii în dezvoltarea omului şi tendinţa permanentă de perfecţionare a potenţialului său biologic şi intelectual.Homo sapiens (omul înţelept) 181 . fundamentează necesitatea aplicării diferitelor metode de ameliorare (inclusiv şi a celor forţate) a calităţilor ereditare ale populaţiei umane. Pornind de la constatarea că fătul omului este mult mai neputincios decât al maimuţei.Amniota (animale cu anexe embrionare) Clasa . POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII Poziţia omului în sistematica lumii vii se prezintă astfel: Imperiul — Organisme celulare Supraregnul .

Antropoidele de asemenea suferă de multe boli infecţioase. 2. Observaţi şi enumeraţi după fig. \ pararea schel tului omului cel al cimpar zeului. prezenţa apendicelui. pe măsura dezvoltării embrionului. SIDA ş.23. prezenţa cutiei craniene. Un şir de caractere. specifice omului (tuberculoza. conturarea a cinci regiuni în alcătuirea coloanei vertebrale. diafragmul.Apartenenţa omului la încrengătura vertebratelor este determinată de înlocuirea. tifosul abdominal. Dezvoltarea fătului în corpul mamei şi alimentarea lui prin mijlocirea placentei sunt o dovadă incontestabilă a faptului că specia Homo sapiens face parte din subclasa eutheria (placentarele). înlocuirea dinţilor de lapte. prezenţa a patru grupe de sânge. gradul înalt de dezvoltare a scoarţei cerebrale confirmă poziţia omului în clasa mamiferelor. dizenteria.23 asemănările şi deosebirile dintre om şi cimpanzeu. printre care emisferele cerebrale bine dezvoltate. Membrele anterioare de tip apucător (primul deget este opus celorlalte).a. Părul de pe corp. inima cu patru camere. amplasarea inimii pe partea ventrală. naşterea. de regulă. a unui singur copil permit de a plasa omul la ordinul Primatelor. a coardei cu coloana vertebrală. frunte (gaura occipitală locul de inserţie al muşchilor cefei proieminenţa supraorbitală bărbie CIMPANZEU centru de greutate OM centru de j greutate_ — • maxilarul superior r-rt. dezvoltarea musculaturii mimice. factorului rezus apropie omul de maimuţele Antropoide. 2. a aparatului mandibular. Fig.). picior !\ R SI I bazin \ '. numărul mare de circumvoluţiuni pe scoarţa cerebrală. dispariţia regiunii caudale a coloanei vertebrale. Cor 182 ./' mână .. sebacee şi mamare. unghiilor. a două perechi de membre. delimitarea în alcătuirea creierului a cinci compartimente. dezvoltarea claviculei. glandele sudoripare.

Ducând un mod de viaţă arboricol. acum circa 15 mln de ani. pădurile tropicale din emisfera nordică au cedat locul arborilor cu frunza căzătoare şi coniferelor. drioptecii trebuiau să aleagă între deplasarea spre sud. adaptarea la frig (mărirea dimensiunilor corpului. cele posterioare servind doar pentru sprijin. Africa şi Europa a devenit accesibil pentru animalele terestre. deplasându-se pe copaci prin agăţarea de ramuri cu mâinile. care pe atunci ocupau suprafeţe enorme în Africa. Anual în perioada nefavorabilă a anului se micşora cantitatea de frunze şi fructe. de poziţia verticală a corpului şi consecinţele acesteia: cele patru curburi ale coloanei vertebrale. gorilei şi orangutanului au fost driopitecii . Aceasta a dat posibilitate de a reconstrui mai deplin şi mai veridic evoluţia omului. iar delimitarea celor două anotimpuri (ploios şi secetos) . Se hrăneau cu fructe. bolta plantară. Este vorba. în Africa clima a devenit mai uscată. în primul rând.rădăcini. driopitecii s-au separat în două ramuri 183 .mai pronunţată. driopitecii se apărau pasiv de duşmani. ceea ce depăşeşte parametrii corespunzători ai maimuţelor antropoide. Ca urmare. Amintiţi-vă schimbările care au avut loc în relieful uscatului şi ale climei în paleogen (a se vedea p.în acelaşi timp omul se deosebeşte esenţial de celelalte animale. iar cele acaparate de savane. Aceste maimuţe populau pădurile tropicale. Regiunea cerebrală a craniului predomină asupra celei faciale. şi vorbirea. Strămoşul comun al omului. Pădurile tropicale cedau locul savanelor. Acest mod de deplasare a dus la dezvoltarea puternică a membrelor anterioare. 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI —" ^Z C\_ c ^~ în prezent au fost descoperite şi studiate un număr impunător de resturi fosile ale maimuţelor antropoide şi ale oamenilor străvechi. unde se retrăgeau pădurile tropicale. Asia şi Europa.maimuţe antropoide care au apărut acum 17-18 mln de ani şi de 8 mln. care stau la baza activităţii sale de muncă. Suprafaţa scoarţei cerebrale alcătuieşte în medie 1250 cm2. Din cauza răcirii climei. seminţe de graminee). 180) Ca urmare a schimbărilor intervenite în repartizarea uscatului. Pe măsura îndepărtării spre sud clima devenea tot mai uscată. iar volumul creierului 1000-1800 cm3. suprafeţele ocupate de pădurile tropicale se reduceau. stepe şi deserturi creşteau. scoarţă. naşterea de pui vii). Omului îi este caracteristică conştiinţa şi gândirea. trecerea de la viaţa crepusculară şi nocturnă la cea diurnă. cutia toracică plată. şi la deosebirile în structura lor. inclusiv de maimuţele antropoide. cimpanzeului. sau rămânerea pe loc şi schimbarea raţiei alimentare (trecerea de la alimentarea cu frunze şi fructe la o hrană mai grosieră . Neavând la dispoziţie anul împrejur hrana obişnuită. ascunzându-se printre ramuri. sunt dispărute. drumul dintre Asia.

iar a sinantropilor într-o peşteră din apropierea Beijingului. iar cu ajutorul celor anterioare prindeau animale.25). beţe.australopitecilor (fig. Australopitecii prezintă un grup de hominide astăzi dispărut care trăiau în turme. Oamenii străvechi (arheantropii). cât şi sinantropii sunt consideraţi reprezentanţi ai speciei Homo erectus (fig. Pongidele au preferat pădurile. Pentru oamenii străvechi era caracteristică confecţionarea uneltelor de muncă. întrucât se deplasau pe membrele posterioare. Mergeau pe membrele posterioare. Atingeau o înălţime de 150 cm şi aveau volumul creierului cu 100 cm3 mai mare. de la care provine omul.24. Hominidele însă au început să cucerească spaţiile deschise. Până în prezent au fost descoperite câteva rămăşiţe ale oamenilor străvechi .24). 2. practicau vânatul şi culesul fructelor şi foloseau în calitate de unelte de muncă pietre.pitecantropii şi sinantropii. Cântăreau 20-50 kg. proeminenţa supraorbitală bine dezvoltată. Spre deosebire de australopiteci. descoperirea şi mânuirea focului. oamenii fosili şi oamenii contemporani.Homo erectus habilis (omul îndemânatic). oase. Bărbaţii puteau atinge o înălţime de circa 160 cm şi mai mult. mandibulele masive. falangele degetelor erau aplatizate. Toate aceste caractere deosebesc considerabil arheantropii de oamenii contemporani. Fig. atât pitecantropii. Structura dinţilor demonstrează că erau omnivori. urangutanul. el reprezintă hotarul ce delimitează maimuţele antropoide de oamenii străvechi. cimpanzeul) şi hominide. Acum 2-3 mln de ani australopitecii au dat naştere unei ramuri mai progresive . primul deget al tălpii era orientat ca şi celelalte. Rămăşiţe ale pitecantropilor (oamenii-maimuţe) au fost găsite pe insula Java (Indonezia) în 1891. 2. o sursă suplimentară de energie termică. aceştia puteau confecţiona cele mai primitive unelte de muncă din pietriş. care ulterior au dus la apariţia a două familii: pongide sau maimuţe antropoide (gorila. Fruntea era teşită. Evoluţia de mai departe a primelor oameni s-a desfăşurat în trei etape: oamenii străvechi.Australopitecii. 2. Anume unele din aceste populaţii au şi dat naştere strămoşilor omului . Dinţii se asemănau cu ai omului contemporan. aruncau pietre etc. 184 . rămânând la modul de viaţă arboricol. Deşi morfologic Homo erectus habilis nu se deosebea considerabil de australopiteci. aveau o înălţime de 120-150 cm şi un volum al craniului de 60 cm3. Volumul creierului de circa 700-1200 cm3 permitea o vorbire primitivă.

proeminenţa supraorbitală lipsea. Particularităţile mandibulei arată că ei posedau vorbirea elementară. lobul 3 frontal bine dezvoltat. începuse să . volumul craniului de 1600 cm3. Rămăşiţele acestuia au fost găsite pentru prima dată în lunca râului Neanderthal din Germania în 1856. precum şi figurine de animale confecţionate din piatră sau os. Un timp oarecare paleantropii şi neoantropii au convieţuit. Primii oameni contemporani au apărut acum 5 0 ^ 0 mii de ani. Din acest grup face parte omul de Neanderthal. fruntea joasă teşită. . dar şi din oase. coarne.Homo sapiens (fig. 185 . Perfecţionarea de mai departe a relaţiilor colective. Ulterior neandertalienii au fost eliminaţi de oamenii contemporani .cromagnionii. volumul creierului având circa 1400 cm . se adăposteau în peşteri în grupuri a câte 50-100 de indivizi. Oamenii fosili (paleantropii). 2. Fig. 2. se îmbrăcau în piei. Oamenii contemporani. dezvoltarea intelectului au dus unele grupe de neandertalieni la formarea unei noi specii .26. utilizau focul la prepararea hranei. Erau răspândiţi pe larg în Europa. Africa şi Asia. . Vorbirea articulată era bine dezvoltată. In peşterile populate de cromagnioni au fost găsite urme ale artei murale. Uneltele de muncă ale primilor oameni contemporani erau mai variate şi mai avansate decât ale celor fosili.26).Oamenii străvechi. întrucât au vieţuit în epoca glacială. proeminenţa supraorbitală exprimată. Confecţionau diferite unelte din piatră. fiind confecţionate nu numai din piatră. Pentru neandertalieni este caracteristică statura mică (155-165 cm).v'/ . . fruntea înaltă dreaptă. Rămăşiţele primilor oameni contemporani au fost găsite în peştera Cro-Magnon din Franţa. Oamenii contemporani (neoantropii). Trăiau în adăposturi construite de ei şi în peşteri. Cromagnionii aveau înălţimea de până la 180 cm..

izolarea şi selecţia naturală. La I etapele timpurii ale evoluţiei omului predominau factorii biologici ai evoluţiei: procesul mutaţional. în Africa Centrală. îmblânzească primele animale şi să lucreze pământul.perfecţionarea modului social de viaţă. vorbirea. monocentristă. undele populaţionale. La stadiul de australopiteci selecţia se făcea j după modul colectiv de viaţă: supravieţuiau grupele de indivizi care împreuna făceau faţă condiţiilor nefavorabile ale mediului.27. modul social de viaţă. transmiterea experienţei. FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI Amintiţi-vă principalii factori ai evoluţiei cu aplicaţie la evoluţia omului. instruirea. Răspândirea monocentristă a omului. iar cea de grup . 186 . în evoluţia cromagnionilor rolul central l-au jucat factorii sociali: educaţia. a omului modern {fig. 2. gândirea şi cultura. Studiul ADN-ului mitocondrial. Rolul hotărâtor 1-a avut selecţia indivizilor cel mai bine adaptaţi la condiţii concrete de I viaţă.27).CV j Fig. capabili să confecţioneze unelte primitive ce le permiteau să se apere de I duşmani şi să-şi dobândească hrana. omul a apărut într-o singură regiune geografică. Concepţia policentristă susţine că omenirea a apărut în diferite regiuni geografice ale Terrei. însă evoluţia omului a fost însoţită şi de acţiunea I factorilor sociali: munca. de unde s-a răspândit mai întâi în Asia. întru explicarea căilor şi modului de răspândire a omului au fost elaborate două concepţii: monocentristă şi policentristă. creşterea dimensiunilor creierului). Conform concepţiei monocentriste. dezvoltarea mâinii. precum şi utilizarea metodelor contemporane de studiere a genomului au confirmat originea africană. Evoluţia omului a avut loc sub acţiunea aceloraşi factori ai evoluţiei ca şi a celorlalte specii ale lumii vii. 2. Selecţia individuală a asigurat conturarea particularităţilor morfofiziologice ale omului (mersul biped.

2. Omul. animalele.limbajul articulat . munca a reunit şi mai strâns membrii comunităţii. 187 . Aceasta a determinat şi dezvoltarea progresivă a vorbirii articulate. în condiţiile înteţirii luptei pentru existenţă.organizarea socială i-a asigurat omului posibilitatea de a supravieţui în condiţiile schimbătoare ale mediului. pot doar să folosească diferite obiecte în calitate de unelte de muncă. dar nu sunt în stare să le confecţioneze şi să le perfecţioneze. Se consideră că primele cuvinte erau legate de operaţiile de muncă. în calitate de acţiune conştientă a omului. de Homo sapiens: 4-24. a avut o influenţă extrem de benefică asupra lui. Spre deosebire de om. Mai târziu ele au început să indice denumirile obiectelor. Anume cuvântul şi vorbirea au asigurat dezvoltarea gândirii abstracte. Munca. Pe fundalul organizării sociale destul de complexe a primatelor şi a strămoşilor direcţi ai omului. recepţionează semnalele din lumea înconjurătoare graţie funcţionării primului sistem de semnalizare. principalii dintre care sunt expuşi în continuare. Unelte de muncă confecţionate de strămoşii omului contemporan: de Homo habilis şi Homo erectuis: 1-3. asemenea animalelor. datorită dezvoltării accentuate a sistemului nervos central s-a format sistemul de recepţionare a semnalelor şi prin cuvinte .munca sau capacitatea de a produce unelte de muncă. chiar şi cu cel mai înalt nivel de organizare.28. 15 Fig. strămoşii omului organizaţi în comunităţi sociale mai uşor se apărau de duşmani.Factorii biologici au pregătit terenul pentru acţiunea factorilor sociali.vorbirea .cel de-al doilea sistem de semnalizare. . . 2.a fost şi rămâne pârghia care asigură comunicarea între membrii comunităţii şi schimbul de experienţă dintre reprezentanţii diferitelor generaţii şi indivizi. Comparaţi după fig. reprezintă o deosebire dintre om şi animale care asigură perfecţionarea continuă a acestuia. La om. Datorită activităţii colective a membrilor comunităţii a apărut necesitatea transmiterii informaţiei prin gesturi şi sunete. .28 uneltele de muncă confecţionate de diferiţi strămoşi ai omului contemporan. spre deosebire de animale.

fără a lua în considerare efectele migraţiei. Ele sunt răspândite pe teritorii geografice mai mult sau mai puţin distincte. Nu putem spune acelaşi lucru despre evoluţia socială. în această competiţie îndelungată şi deloc uşoară omul poate miza pe superioritatea inteligenţei sale în comparaţie cu alţi reprezentanţi ai regnului animal.29): 1. Asiei de Sud şi Africii de Nord. conform antropologiei clasice rasa reprezintă un grup natural de oameni care manifestă un ansamblu de caractere fizice ereditare comune. cu sept nazal înalt. Dezvoltarea encefalului. forma nasului. buzelor ş. Rasa europeoidă. Omul ca fiinţă biosocială mai rămâne dominat de procesele fiziologice. Dacă anterior <C ritmurile evoluţiei biologice erau foarte impresionante. barba este proeminentă. Cuta pleoapei superioare este putem u dezvoltată. care. culoarea pielii. sau leucodermă. Reprezentanţii acestei rase au pielea de culoare deschisă. barbă şi mustaţă slab dezvoltate. Din această rasă fac parte populaţia băştinaşă a Europei. Aceste deosebiri s-au format şi păstrat în anumite condiţii ale mediului înconjurător.—-1 —-. îndeosebi de instinctele biologice şi emoţiile sexuale. gândirii şi conştiinţei au favorizat perfecţionarea muncii şi a vorbirii. ochilor. nas turtit 188 . a.29 deosebirile dintre reprezentanţii celor trei rase umane. Observaţi şi enumeraţi după fig. Actualmente sunt delimitate trei rase mari. Putem afirma cu certitudine că omul este o fiinţă biosocială. alcătuită dintr-un şir de tipuri secundare. este evident că planeta Pământ este populată de o singură specie de oameni. HHHHH Cele trei rase mari prezintă următoarele trăsături distinctive (fig. economică şi culturală a omului. Gândirea reprezintă formă superioară de reflectare în sistemul nervos uman a realităţii înconjurătoare. părului. la rândul lor. Deosebirea dintre reprezentanţii diferitelor rase se manifestă prin particularităţi morfologice. Deşi au fost înaintate şi promovate diferite variante ale noţiunii de rasă. 5. Schimbul liber de indivizi în zonele de contact ale raselor mari a generat un şir de rase mixte cu gene amestecate de la două sau mai multe rase. Homo sapiens sapiens este o specie politipică. părul drept sau ondulat de culoare deschisă sau închisă. nasul drept şi proeminent. se caracterizează prin piele de culoare galbenă până la brun. bunăoară. au stimulat trecerea de la comunitatea animală la cea umană. astăzi ea s-a stabilizat ca <_ urmare a faptului că evoluţia fizică a omului pare a fi încheiată. comportamentul şi naţionalitatea lor. RASELE UMANE Deşi reprezentanţii speciei umane ce populează diferite regiuni geografice se deosebesc după unele caractere de importanţă secundară. păr drept şi rigid. Rasa mongoloidă. sau xantodermă. 2. indiferent de limba. 2. cum sunt. în cadrul cărora se deosebesc un şir de rase mai mici. Buzele au grosime medie. 2.gândirea reprezintă rezultatul evoluţiei îndelungate îndreptate la reflectarea materiei în organele de simţ. "> • — . care formează rasele umane.

şi astăzi persistă în multe regiuni ale globului. Viitorul îndepărtat al raselor umane este determinat de procesele care predomină în cadrul speciei umane. Rasa negroidă. favorizând astfel răcirea corpului. Una din condiţiile principale ale formării raselor. părul cârlionţat protejează pielea capului de supraîncălzire. nas turtit şi larg. în America ea a pătruns prin strâmtoarea Bering la sfârşitul epocii glaciare. buze groase şi ochi de culoare întunecată. 189 . în unele regiuni. Nasul îngust contribuie la încălzirea aerului inspirat. de exemplu în America de Nord şi America de Sud. Pielea albă a europenilor este permeabilă pentru razele ultraviolete. Particularităţile de rasă sunt ereditare şi în trecut o bună parte din ele aveau un caracter adaptativ. se caracterizează prin piele de culoare neagră. • Prezenţa desenului sub formă de arcuri pe degetul al doilea. Caracterul ofensiv al metizării stă la baza formării raselor mixte şi în viitorul puţin mai îndepărtat se va putea vorbi de populaţii hibride din cadrul speciei umane. părul creţ sau lânos. De exemplu. acest proces devine foarte intens. Unitatea biologică a raselor umane este confirmată de: * Lipsa izolării genetice şi posibilităţile nelimitate de încrucişare cu formarea de indivizi fecunzi.Fig. Mai mult.29. asigurând formarea vitaminei D care previne dezvoltarea rahitismului. procesul de metizare continuă. faţa puţin păroasă. procesul de metizare continuă. 3. sau melanodermă. caracterul identic de amplasare a părului pe cap. * Prezenţa raselor de trecere între rasele mari care întrunesc semnele celor două rase vecine. îndeosebi la hotarele arealelor raselor. 2. Reprezentaţii celor trei mari rase. Indoneziei şi Siberiei. Reprezentanţii acestei rase alcătuiesc populaţia băştinaşă a Asiei Centrale şi de Vest. izolarea geografică. Nasul lat şi buzele groase cu o suprafaţă mare a mucoaselor asigură o evaporare rapidă a apei. Deşi amestecarea raselor este stăvilită de piedici cu caracter moral şi social. pielea întunecată a negroizilor îi apără de razele dogoritoare ale Soarelui. şi puţin proeminent. • Echivalenţa raselor din punct de vedere biologic şi psihologic cu aflarea lor la acelaşi nivel de dezvoltare evoluţionistă. Din această rasă sunt constituite popoarele băştinaşe ale Africii şi Australiei.

14. Descrieţi concepţiile lui Aristotel. Analizaţi cauzele despărţirii driopitecilorln 2 ramuri. b) clasa mamiferelor. 13. b) rasistă. Homo sapiens: a) strămoşul direct al omului de astăzi. 1. 10. 11. 2. a) biosocială. b) fosili. Enumeraţi criteriile după care omul este clasat în: a) încrengătura vertebrate. Rasele umane: a) sunt unităţi stabile genetic. Alcătuiţi arborele antropogenezei. d) gena culorii albastre a ochilor este prezentă la toate rasele. c) neoandertalieni. 9. . c) există şi rase umane pure. 15. c) social-darwinismul. 6. Lamarck. Analizaţi corelaţia aspectului morfologic al raselor cu factorii climatici. 18. 4. c) subclasa mamifere placentare. Alegeţi răspunsurile corecte. Descrieţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al oamenilor: a) străvechi. Explicaţi esenţa principalilor teorii cu privire la originea omului. b) se găsesc într-o continuă transformare genetică. Comparaţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al austraîopitecîfor şî Homo erectus habiiîs. Descrieţi factorii climatici care au contribuit fa apariţia raselor. b) factorii climatici ai apariţiei raselor. Analizaţi concepţia monocentrică şi policentrică a apariţiei omului. Scrieţi un eseu la tema „Rasele umane sunt egale" după algoritmul: a) originea comună a raselor umane. 7. 8. ~ <Z O 3. 12. d) urmele lui au fost găsite pe insula Java. c) avea o capacitate craniană de 1000-1250 cm. Expuneţi şi argumentaţi concepţia proprie despre evoluţia omului. Darwin despre originea omului.rr^ —1 w' 1. c) argumente ce ar combate lupta rasială. b) creatorul pietrei cioplite. Reprezentaţi sub formă de tabel asemănările şi deosebirile dintre om şî maîmuiţeie antropoide. Descrieţi modul deviată şî aspectul morfofizioiogic ai australopitecilor. 2. 5. Analizaţi poziţia omului în sistematica lumii vii.

Ecologia.1 Ecologia populaţiilor V Ecologia ecosistemelor \ Bazele învăţăturii despre biosferă r 1 . Obiectul de studiu şi importanţa Ecologia organismelor .

păsărilor. studiile ecologice generale se diferenţiază după nivelul de organizare al lumii vii pe care îl abordează.'. . Ca urmare ecologia generală se subîmparte în ecologia organismelor (autecologia). dar şi relaţiile lor cu mediul de viaţă sunt supuse anumitor legităţi. al XIX-lea. Astăzi ecologia prezintă un sistem ramificat de ştiinţe dintre care distingem ecologia generală.1).casă şi "logos" .f " ^ r l V " • ' . populaţie |«-#> biocenoză |—#• biosferă Stabiliţi după schema 3. OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI Ecologia (de la gr.-.BAZA ŞTIINŢIFICĂ A 1.• ' ' : • • •. ecologia populaţiilor (demecologia) şi ecologia biocenozelor (sinecologia)..•••::. Termenul de ecologie a fost propus de zoologul german E.ECOLOGIA.1 care din nivelurile de organizare ale lumii vii sunt obiectul de studiu al ecologiei. OBIECTUL DE STUDIU Şl IMPORTANŢA •.1 NIVELURILE DE ORGANIZARE ALE LUMII VII moleculă celulă ţesut şi organe organism §__».. insectelor. Schema 3. când s-au acumulat suficiente date despre varietatea lumii vii. care studiază legităţile relaţiilor cu mediul specifice tuturor grupelor de organisme şi direcţiile particulare ce se referă la grupe concrete de organisme {ecologia microorganismelor. 192 . peştilor..•••. Anume acestea au şi devenit obiectul de studiu al ecologiei.-••••/••: 1 OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI FOLOSIRII NATURII 2 ECOLOGIA . Atunci a devenit clar că nu doar alcătuirea şi dezvoltarea organismelor. despre particularităţile mediului de viaţă a fiecăruia dintre ele.). "oicos" . mamiferelor. 3. 1869.ştiinţă) este o ştiinţă relativ tânără care studiază relaţiile stabilite istoric dintre organisme şi mediul lor de viaţă.'••.. Ca ştiinţă ecologia s-a conturat abia pe la mijlocul sec. Pornind de la faptul că pentru natura vie sunt caracteristice diferite niveluri de organizare ale structurilor sale {fig. Haeckel în a. . plantelor etc.• •' • " .

Ecologia biocenozelor abordează comunităţile de plante. structura şi legităţile dinamicii lor. ci. Ecologia organismelor se ocupă de relaţiile indivizilor unei sau altei specii cu condiţiile de mediu şi cu reprezentanţii speciei sale sau ai altor specii. Metanul face parte din aşa-numitele gaze "de seră" care menţin o parte din radiaţia termică a 13 Biologie. desecarea mlaştinilor se făcea pe scară largă cu scopul măririi suprafeţelor arabile. înveliş superficial al pământului) -rocă moleculă t atom particulă elementară Fig. precum şi adaptarea lor la factorii ecologici. De exemplu. ECOLOGIA . Ecologia populaţiilor studiază relaţiile cu factorii de mediu ale populaţiilor unor specii. în trecutul nu prea îndepărtat. Până la definitivarea ecologiei ca ştiinţă.integrarea microsistemelor şi macrosistemelor reunirea de ierarhii speciale cu ierarhii specifice organism pluricelular celulă şi organism ' pluricelular populapie de celule (organisme unicelulare) cromozomi sistem molecular regn (autotrofe şi heterotrofe) (lumea vie. Ierarhia lumii vii. Eşecurile înregistrate au atenţionat asupra faptului că doar cunoaşterea legilor naturii şi respectarea lor poate exclude dezechilibrul în natură. 3. 2. Cercetările ştiinţifice au arătat însă că regiunile înmlăştinite sunt sursa principală de metan în atmosferă. intervenţia omului în natură se făcea fără a se ţine cont de urmările posibile ale acţiunilor întreprinse. a XII-a 1 Q1 .BAZA ŞTIINŢIFICĂ A FOLOSIRII NATURII Omul există pe contul naturii. animale şi microorganisme în relaţiile dintre ele şi cu mediul anorganic. de aceea utilizarea raţională a resurselor ei constituie chezăşia bunăstării sale.1.

Toau formele de activitate trebuie astfel reorganizate. unele resurse minerale cosmice radiaţia solară. Mersul istoriei a arătat însă că această cale este o linie moartă în evoluţia omenirii. dar şi periclitează existenţa omului pe Pământ. Ax N/' Studiaţi cu atenţie schema 3. să pună în prim-plan nu cucerirea ei. încât să vindece "rănile" provocau şi să prevină producerea altora. plantele. De aceea astăzi capătă o importanţă deosebită cunoştinţele ecologice ale fiecărui cetăţean. Mult timp se considera că omul este un rege al naturii care are menirea de a o cuceri.2 şi argumentaţi necesitatea protecţiei naturii vn. 194 . ci colaborarea cu ea.2 VARIETATEA RESURSELOR NATURALE epuizabile — neepuizabile i ^ ^ irecuperabile bogăţiile subpământene recuperabile solul. animalele. Ea nu numai că a dus şi duce la creşterea numărului de catastrofe ecologice. entuziasmată de succesele obţinute de ştiinţă şi tehnică. chiar şi la instalarea unei noi perioade glaciale. Schema 3. în orice domeniu de activitate. Estimarea resurselor naturale pe scară mondială a arătat cât de important este faptul ca activitatea şi necesităţile omului să fie puse în concordanţă cu posibilităţile biosferei. Aceasta este unica cale de asigurare a existenţei de mai departe a omului pe Pământ şi de prosperare a civilizaţiei umane. supunând-o intereselor sale. fluxul şi refluxul — — climatice aerul.Pământului în spaţiul cosmic. Legile ecologiei avertizează omenirea că este necesar să-şi schimbe radical atitudinea faţă de natură. atitudinea grijulie faţă de tot ce este viu. Reducerea bruscă a conţinutului de metan în atmosferă poate duce la răcirea globală a climei. De aceea scopurile cercetărilor fundamentale în domeniul ecologiei sunt determinate de problemele economiei naţionale: intensificarea producţiei agricole şi sporirea eficacităţii economice a utilizării resurselor naturale fără a cauza prejudicii mediului ambiant. întrucât subminează stabilitatea biosferei în ansamblu. energia vântului acvatice apele oceanului planetar mrmrnmemman-i Ecologia contemporană a scos în evidenţă una din cele mai grave erori ale omenirii.

5. Alcătuiţi un poster ecologic ce ar servi ca un avertisemt împotriva poluării mediului. Definiţi noţiunea de ecologie. 10.baza ştiinţifică a folosirii naturii". 2. Propuneţi cel puţin 10 măsuri de îmbunătăţire a ecologiei localităţii tale. finând cont de normativele ecologice. Alcătuiţi un eseu „Ecologia . XX şi începutul sec. Descrieţi pe scurt Istoricul dezvoltării ecologiei ca ştiinţă. XXI. 6. Completaţi tabelul. 7. molecular celular de ţesut şi organe de organism de populaţie de biocenoză de biosferă • : 9. 195 . Enumeraţi subdiviziunile ecologiei: a) în funcţie de grupe concrete de organizare. copiindu-î pe caiet. 3. b) practice. 11. b) în funcţie de nivelurile de organizare ale lumii vii.1. Deduceţi sarcinile ecologiei a) teoretice. 8. Alcătuiţi un proiect ecologic cu subiectul: Utilizarea raţională a unui sector de 6 ori. Indicaţi câte 3 exemple de activităţi ale omului în regiunea voastră care au avut impact pozitiv şi negativ asupra (mediului înconjurător). în baza datelor factologice faceţi o analiză a stării ecologice a localităţii voastre la începutul sec. 4.

Unul şi acelaşi factor are o importanţă diferită în viaţa animalelor convieţuitoare. dar e nesemnificativă pentru majoritatea animalelor terestre. în timp ce heterotrofele au nevoie de lumină doar pentru a se orienta în spaţiu. la suprafaţa solului temperatura oscilează în limite mari. presiunea atmosferică etc. Unii factori rămân relativ constanţi pe o durată destul de îndelungată de timp. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA ELE 1. deosebim factori abiotici.tema O ^ ECOLOGIA ORGANISMELOR 2 PRINCIPALELE MEDII 1 FACTORII ECOLOGICI. De exemplu. /\ Amintiţi-vă şi enumeraţi caracteristicile climaterice ale mediului de viaţă ^ acvatic şi terestru-aerian. majoritatea cărora se disting printr-o variabilitate considerabilă în timp şi spaţiu. compoziţia salină a solului prezintă importanţă pentru nutriţia minerală a plantelor.a. Elementele mediului de viaţă capabile să exercite o acţiune directă sau indirectă asupra organismelor vii sunt desemnate ca factori ecologici. biotici şi antropogeni. în funcţie de natura lor. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR Mediul de viaţă este partea naturii care înconjoară organismul şi cu care acesta contactează nemijlocit. de exemplu forţa de atracţie a Pământului. terestru-aerian. Vieţuitoarele contemporane populează patru medii de viaţă: acvatic. compoziţia salină a oceanului. Rezultatele acţiunii factorilor ecologici variabili sunt comparabile ecologic. Factorii biotici prezintă relaţiile dintre organismele vii. iar factorul antropogen ţine de activitatea omului. însă la fundul oceanului sau în peşteri este relativ constantă. Condiţiile de viaţă sunt determinate de valorile factorilor abiotici. solul şi însăşi organismele vii. umiditatea. etc. Legea optimului. FACTORII ECOLOGICI. compoziţia salină a apei şi solului. deoarece ele se răsfrâng asupra activităţii vitale a organismelor 196 . De exemplu. compoziţia atmosferei ş. Intensitatea iluminării şi compoziţia spectrală a luminii joacă un rol primordial în viaţa organismelor autotrofe. temperatura. Factori abiotici sunt proprietăţile naturii nevii: lumina.

3. planta slăbănog Regine B 15 / Mac se ofileşte dacă aerul nu este saturat cu vapori 10 Băr uţi de apă. desemnează valori ale factorului pe care organismul nu le poate suporta. Temperaturile optime cât şi intensificarea acţiunii fiecărui factor pentru creşterea şi dezvoltarea unor specii de plante.4). distingem următoarele legităţi în acţiunea factorilor ecologici: 1. Nici poziţia punctelor / critice nu este aceeaşi pentru diferite specii: la -Pinui ponde 2 30 unele ele sunt apropiate. vom observa că ele nu coincid. 10 15 20 25 30 35 40 Temperatura Sn cursul zilei Legea optimului ne arată că atât atenuarea. Fig. de exemplu a temperaturii.depărtate. Depăşirea acestor valori înseamnă moartea organismului. Distanţa dintre punctele critice reprezintă gradul de rezistenţă al organismului la schimbarea factorului.IZ> gici.cele sudice.2). iar renii pentandra 35 şi lemingii . Condiţiile apropiate de punctele critice sunt deosebit de dificile pentru supravieţuire şi sunt numite extreme. De exemplu. —" Pieirea speciei / Zona activităţii normale Pieirea speciei Zona de oprimare Zona de oprimare Forţa de acţiune a factorului Limitele de rezistenţă ale speciei (fig. reprezentând valoarea optimă a factorului dat. cu atât mai puternic se inhibă activitatea vitală a organismelor. în timp ce altele suportă variaţii Capul/ cucului mari ale acestora. 3. locul de intersecţie a curbei cu axa orizontală.2.Sene. unele specii pot trăi numai în condiţii / de cafea ionantha /Poru 3 20 relativ stabile. 2. 40 Ceiba cămilele nu suportă deserturile nordice.3. 3. la altele . Cu cât mai mult se abat valorile factorului de la valoarea optimă. Analizând graficul reprezentat în fig. Construind curbele optimului unui factor oarecare.3 temperaturile optime pentru creşterea unor specii de plante. Punctele critice. iar pentru alta să prezinte punctul critic (fig. De exemplu. Cauza rezidă în faptul că pentru o specie valoarea unui factor oarecare poate fi optimală. 3. 3. Anumite valori ale factorului ecologic sunt deosebit de favorabile pentru activitatea vitală a organismelor. 3. iar negară suportă bine modificarea Viorea / umidităţii şi nu piere chiar şi în caz de secetă. / Saintpaulia Arbore Deci. ecologic peste limitele optime duce la pieirea nb 197 . pentru diferite specii.v ' ma acţiunii fac" torilor ecolo. Aflaţi după fig.

temperatura optimă pentru ouă este de + 25°C. unul şi acelaşi factor în asociere cu alţii exercită o acţiune ecologică diferită. Ţinând cont de interacţiunea factorilor. iar pentru pupe + 19°C. 198 . chiar şi la o îmbinare favorabilă a celorlalţi factori. De exemplu. Icrele somonului se pot dezvolta în intervalul de temperaturi 0°C. Optimul şi limitele rezistenţei nu sunt absolut constante pe durata vieţii organismului. unul şi acelaşi efect ecologic poate fi obţinut pe căi diferite. Exemplificaţi posibilitatea deplasării valoni optime a unor factori abiotici pe exemplul omului. Specii rezistente Specii care suportă oscilaţii la frig mari ale temperaturii Specii iubitoare de căldură 50" organismului. Interacţiunea factorilor. iar indivizii adulţi suportă uşor oscilaţiile temperaturii de la . La fel şi peştişorii de acvariu pot fi "deprinşi" să vieţuiască în apă mai rece sau mai caldă. Riscul de a îngheţa este mai mare pe timp geros şi vânt puternic decât pe timp liniştit. Deci. un factor neputând fi înlocuit cu altul. Dacă majoritatea factorilor ecologici au valori optime pentru indivizii unei specii concrete. De exemplu."""S ţia curbei optimului pe scara temperaturilor pentru diferite specii..2°C până la +20°C. Exemplele prezentate ilustrează substituţia parţială a factorilor abiotici. + 12°C. De obicei. Deficitul de căldură în deserturile polare nu poate fi compensat nici prin surplusul de umiditate. atunci spunem că specia dată dispune de condiţii favorabile de viaţă. De exemplu. Practica a demonstrat că optimul şi limitele rezistenţei organismelor la un factor oarecare pot fi deplasate în anumite limite prin acţiunea orientată a diferitelor valori ale acestuia. De exemplu. în cazul fluturelui buha-semănăturilor. fiecare etapă a ciclului vital îşi are optimul său.. pentru omizi + 22°C. dacă plantele cu flori sunt "tratate" periodic cu temperaturi înalte. reducând astfel transpiraţia. rezistenţa lor la arşiţă sporeşte cu mult. ofilirea plantelor poate fi întreruptă mărind cantitatea de apă din sol sau micşorând temperatura aerului. Lipsa totală a apei sau a unuia din elementele de bază ale nutriţiei minerale face imposibilă viaţa plantelor. Compensarea reciprocă a acţiunii factorilor de mediu are loc în anumite limite. arşiţa se suportă mai uşor în aer uscat şi nu umed. Zona optimului şi limitele de rezistenţă ale organismului faţă de un factor oarecare se pot deplasa în funcţie de faptul cu ce forţă şi în ce îmbinare acţionează concomitent alţi factori.

obţinerea de roade înalte presupune menţinerea tuturor factorilor de mediu la valori optimale. insuficienţă de hrană etc. Pentru a determina dacă o specie va putea exista într-o regiune geografică sau alta.de insuficienţa de umiditate sau de temperaturile prea ridicate. geruri cumplite. Calea activă presupune sporirea rezistenţei şi dezvoltarea unor mecanisme care permit activitatea vitală în condiţii de abatere a factorilor de la valorile optime. în practica agricolă se pot asigura condiţii optime pentru viaţa plantelor. numit limitant. enumerate în continuare. prezenţa sau lipsa în regiunea dată a unui factor limitant pentru specia dată. Factorii limitanţi determină arealul geografic al speciei. în primul rând. creşterea şi dezvoltarea grâului. Supravieţuirea organismelor în condiţii extreme poate fi atinsă pe trei căi diferite.20%. Factorul limitant va fi acum fosforul. grâu sau altă cultură agricolă. 2. • Evidenţierea factorilor limitanţi prezintă o importanţă deosebită în practica agricolă. Anume de acest factor. Factorii abiotici ce se abat cel mai mult de la valoarea optimă îngreuiază într-o măsură mai mare existenţa speciei în condiţiile date. respectiv şi roadă de grâu. răspândirea speciei spre nord poate fi oprită de insuficienţa de căldură. la o valoare optimă a celorlalţi factori. este necesar de a stabili. PRINCIPALELE MEDII DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA E E L Căile principale de adaptare ale organismelor la factorii ecologici în timpul vieţii majoritatea organismelor sunt supuse periodic acţiunii factorilor ce se abat considerabil de la valorile optime. fie de insuficienţa de săruri minerale. Surplusul de săruri de asemenea frânează creşterea şi dezvoltarea plantelor. Aşadar. secete. dar ea totuşi va fi de două ori mai mică decât cea aşteptată. De exemplu. fie de surplusul sau insuficienţa de umiditate. în alte perioade de timp limitanţi pot fi alţi factori. 199 . şi depinde într-o perioadă concretă supravieţuirea indivizilor.nici prin iluminarea permanentă. roadă la hectar va fi de cinci ori mai mică. Ţinând cont de legităţile interacţiunii factorilor ecologici. Legea factorului limitant. De exemplu. iar cel de potasiu . pot fi limitate fie de temperaturile critice. Factorul limitant în acest caz este conţinutul de potasiu. Dacă conţinutul de fosfor în sol reprezintă 50% din normă. Enumeraţi condiţiile optime pentru obţinerea unor roade bogate de porumb. iar spre sud . fiind nevoite să suporte arşiţă. Aducerea conţinutului acestui element la valorile optime va mări roadă. deoarece prin anihilarea lor se poate spori roadă la hectar sau productivitatea animalelor.

iar umiditatea ridicată. Majoritatea speciilor nu sunt capabile de acest lucru. în condiţii de temperatură variabilă a mediului. temperatura. păsările şi mamiferele năpârlesc. Ele utilizează în acest scop diferite mecanisme. forma de relief etc. Astfel în deserturile din Asia Mijlocie trăieşte o specie de raci-de-uscat care au nevoie de aer umed. Este important ca pierderile de apă de către celule să nu fie însoţite de dereglarea activităţii celulei în ansamblu. blana mamiferelor devine mai deasă. plantele şi animalele poikiloterme şi unele animale homeoterme îşi reduc intensitatea metabolismului. animalele homeoterme reuşesc. bursucul. De exemplu. şoarecele-de-câmp etc. la păsări creşte numărul firelor de puf. compoziţia solului. multe dintre acestea îşi construiesc vizuini sau cuiburi. umiditatea.). Calea pasivă semnifică supunerea funcţiilor organismului modificărilor factorilor abiotici.anabioza. Un exemplu clasic de evitare a lipsei de hrană din timpul iernii sunt migraţiile unor specii de păsări. să-şi menţină temperatura corpului constantă. care poartă învelişuri impermeabile. femela astupă intrarea în vizuină cu segmentele anterioare ale corpului. Evitarea acţiunilor nefavorabile este cea de a treia cale de adaptare a organismelor la mediu şi este specifică animalelor mobile. Enumeraţi câteva exemple de vieţuitoare întâlnite în localitatea voastră pentru care sunt caracteristice calea pasivă de adaptare la factorii ecologici. mediul de viaţă terestru-aerian este cel mai complex. Starea de anabioză este posibilă numai la o deshidratare completă a organismelor. Specificul adaptărilor organismelorl la acest mediu După condiţiile ecologice. spori este caracteristică suprimarea completă a metabolismului .De exemplu. insecte. estivaţia şi amorţirea. estivaţiei şi amorţirii poikilotermelor. mamifere. 200 . Pentru nematode. repausului de iarnă al plantelor. Principalii factori abiotici care determină răspândirea organismelor în acest mediu sunt lumina. Pentru a face faţă arşiţei. Bineînţeles că fiecare specie de homeoterme dispune şi de mecanisme specifice de adaptare la temperaturile extreme. O dată cu răcirea timpului. ei sapă vizuini în solul lutos unde temperatura este joasă. Pentru a preveni supraîncălzirea corpului în timpul verii. în orele cele mai toride ale zilei. proprietăţile aerului. Fenomenul se atestă în timpul hibernării unor mamifere (ursul. unde se ascund de intemperii. Să analizăm în continuare câţiva dintre ei. în caz de insuficienţă de căldură. prevenind astfel uscarea aerului de aici. Răcuşorii ies să se hrănească numai când aerul se umezeşte. seminţele plantelor. micşorând astfel cheltuielile energetice. Mediul de viaţă terestru-aerian. De regulă. de aceea preferă anabiozei hibernarea.

frunze de dimensiuni mici. vegetaţie.oblic. Dintre adaptările heliofitelor enumerăm următoarele: internoduri scurte. amplasarea fotometrică a frunzelor (se amplasează perpendicular faţă de razele de la amiază).). cloroplastele de dimensiuni relativ mari. altitudine. rogozuri etc.plante ale spaţiilor deschise. La amplasarea verticală a frunzelor (graminee. dar cu pereţii exteriori şi cuticula mai subţiri. caracterul suprafeţei terestre. Razele ultraviolete de unde lungi în doze mari sunt " dăunătoare organismelor. stomatele în număr redus.Lumina Sursa principală de lumină este radiaţia solară al cărei spectru. iar cele de unde scurte se absorb la înălţimea de 20-25 km de i~— către stratul de ozon. Supravieţuirea sciofitelor se datorează unui şir de adaptări. de culoare verde-întunecată. celui de mijloc . celulele epidermei mai mari decât la heliofite. Plantele din aceste grupe dispun de diferite adaptări morfologice şi anatomice la regimul dat de lumină. . anotimp. poate fi împărţit în trei sectoare: ultraviolet. Din razele ultraviolete la suprafaţa Pământului ajung numai cele _y de unde lungi. iar lumina vizibilă este condiţia obligatorie pentru existenţa plantelor. pe parcursul evoluţiei lumii vii s-au conturat următoarele grupe ecologice de plante: * iubitoare de lumină (heliofite) . * iubitoare de umbră (sciofite) . In poziţie orizontală frunzele folosesc mai ales razele soarelui de amiază. Regimul de lumină al oricărui spaţiu este determinat de poziţia geografică a locului.plante din etajele inferioare ale pădurilor întunecoase. iar în doze mici exercită acţiune bactericidă şi asigură " formarea la animale a vitaminei D. deseori acoperită cu un strat de ceară sau de puf. număr mare de stomate. Amplasarea difuză a frunzelor în diferite planuri asigură absorbţia cea mai deplină a luminii solare. iar al celui superior aproape vertical. timpul zilei. dar puţine la număr. din peşteri şi de la adâncimi mari. După cerinţele faţă de condiţiile de iluminare. lumina solară se absoarbe mai bine în orele de dimineaţă şi seară. precum: frunze mari şi subţiri. frunzele etajului inferior sunt dispuse orizontal.a. cât şi pe spaţii deschise. Razele infraroşii exercită acţiune termică. starea atmosferei. Adaptările plantelor la condiţiile de iluminare ale mediului de viaţă. în acest caz. cu o cuticulăbine dezvoltată. activitatea solară şi schimbările globale în atmosferă. relief. vizibil —" şi infraroşu. 201 . * rezistente la umbră — plante ce pot creşte atât pe locuri umbrite. frunzele aşezate orizontal. numărul mare de cloroplaste ce asigură o captare mai bună a luminii ş. Cea mai generală adaptare a plantelor la folosirea maximală a luminii este orientarea spaţială a frunzelor. în funcţie de ^ lungimea de undă a razelor.

Se cunosc trei căi de adaptări termice ale animalelor: 1. ceea ce condiţionează la rândul său înlocuirea fazelor ciclului vital. Adaptările termice ale animalelor. Ele acumulează încă din vară glucide. Cunoaşterea particularităţilor fotoperiodismului permit de a prognoza dinamica efectivului. bobocilor de floare. Oscilaţia curbei intensităţii fotosintezei la portul perioadei luminoase şi diferite grupe de plante. formarea seminţelor şi fructelor. reflectarea şi dispersarea luminii de la suprafaţa lucioasă sau pubescentâ a frunzelor. Rolul luminii în viaţa animalelor este mult mai puţin important decât în viaţa planGrâu telor. diurne. este numită fotoperiodism. Sorg Porumb Amintiti-vă care din razele solare exercită acţiune termică. în principal. de a dirija dezvoltarea animalelor în condiţii artificiale de întreţinere. Animalele au nevoie de Ierburi iubitoare •S lumină. ceea ce sporeşte rezistenţa la îngheţ a celulelor.a. sinteza hormonilor. dar mai ales cele de la sfârşitul ei. Supraîncălzirea plantelor pe timp de arşiţă este evitată prin: intensificarea transpiraţiei. de aceea animalele pe timp de iarnă consumă mai multă hrană sau folosesc rezervele de grăsime acumulate în timpul vierii.Stabiliţi după curbele intensităţii fotosintezei din fig. întunecate a zilei. migraţiile. De aceea îngheţurile de primăvară pot vătăma ramurile tinere. căderea frunzelor ş. Dii 202 . reduc brusc rezistenţa plantelor la îngheţ. pentru a se de lumină Fag orienta în spaţiu.5. In baza fotoperiodismului la plante şi animale s-au format ritmurile biologice: anuale. adică la raFig. Plantele ce cresc în condiţii de temperatură variabilă a mediului se pregătesc din timp pentru suportarea gerurilor. Temperaturile ridicate de la mijlocul iernii. înflorirea. năpârlirea. Temperatura Adaptările termice ale plantelor. reducerea suprafeţei încălzite prin suprapunerea frunzelor etc. La plante fotoperiodismul se manifestă în oscilaţia intensităţii proceselor fiziologice. 3. Ierburi iubitoare de umbră Reacţia organismelor (planMuşchi rezistenţi la umbră telor şi animalelor) la ritmul 3 10 20 30 40 50 60 70 80 90 Iluminarea diurn de iluminare.5 care plante sui heliofite şi care sciofite. mugurii florali chiar şi la speciile rezistente la îngheţ. fecundarea. La animale fotoperiodismul controlează perioada de împerechere.a. hibernarea ş. Termoreglarea chimică se bazează pe obţinerea energiei de pe urma descompunerii substanţelor organice. apariţia frunzelor. aminoacizi şi alte substanţe ce leagă apa. 3.

vulpii mici-de-pustiu. Pentru animalele din emisfera sudică sunt specifice dimensiuni relativ mari ale membrelor şi ale diferitelor proeminenţe de pe corp (coadă. Supraîncălzirea corpului se evită prin transpiraţie: la trecerea apei în stare gazoasă se consumă energie. anumite proporţii ale corpului. 3. Adaptările tehnice ale vulpii polare şi ale 2. De exemplu. Pentru multe animale. de exemplu pentru poikiloterme. aceasta este unica metodă de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă. schimbarea poziţiei corpului. respectiv. ursul polar. prezenţa ţesutului adipos subcutanat. 3. Observaţi după fig. poate avea loc şi de pe mucoasele umede ale cavităţii bucale. datorită blănii dese. animalele de la cercul polar consumă iarna chiar mai puţină hrană decât vara. stratului de pene în jurul corpului animalelor se păstrează un strat de aer cu temperatura apropiată de cea a corpului. ale căilor respiratorii superioare. 3. estivaţia la. Termoreglarea comportamentală se realizează prin deplasarea în spaţiu.6. Este vorba de animalele ce trăiesc după cercul polar: vulpea polară. Astfel se evită pierderile de căldură.6 deosebirile în dimensiunile corpului şi ale unor organe proeminente la vulpea polară şi africană şi explicaţi originea lor. Evaporarea apei. Forma compactă a corpului avantajează animalele din emisfera nordică. în cazul acesteia. năpârlirea. După raportul dintre suprafaţa corpului şi volumul lui putem determina regiunea geografică în care trăieşte animalul dat. Cele mai răspândite mecanisme de termoreglare fizică sunt: îngustarea şi. urechi. iar evitarea supraîncălzirii -prin cedarea ei. Acest tip de termoreglare nu este caracteristic nici pentru animalele de la tropice: aici ele nu au nevoie Vulpea africană de un surplus de energie. iepurelui american sunt bine vascularizate şi servesc drept organ de termoreglare. Ecologic mai rentabilă s-a celei africane. întrucât se reduce suprafaţa de cedare a căldurii. adaptarea la frig se asigură pe contul păstrării energiei în corpul animalului. deci şi răcirea corpului. Graţie blănii dese. folosirea diferitelor adăposturi. 203 . De exemplu.această cauză termoreglarea chimică este slab dezvoltată la animalele din zonele unde îşi găsesc cu greu hrană pe timp Vulpea polară de iarnă. intensificarea transpiraţiei. cioc etc. hibernarea. urechile mari ale elefantului. dilatarea vaselor sanguine din piele. foca. dovedit a fi termoreglarea fizică. Fig.). morsa etc.

folosind datele din tabelul 3.8 0. Amintiţi-vă şi alte metode de comportament al animalelor ce ilustrează termoreglarea.veghe hibernare nare nare 40-50 6-8 3-5 Ariciul Marmota Ţistarul Pârşul Hârciogul — 100 — 14. La homeoterme se întâlnesc toate cele trei căi de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă.n i M RESPIRAŢIEI pe rnin RILE CAI3DIACE pe r nin ELIMINAREA CĂLDURII (în kjkg/orâ) TEMPERATURA CORPULUI în °C vara 684 227 127 - iarna 600 veghe hiber. unele plante de deşert s 204 .2.veghe hiber.1 principalii indici funcţionali la mamiferele ce hibernează şi trageţi concluzii. Popularea de câa plante a unui mediu terestru cu un anumit regim hidric este posibilă cu condiţi asigurării lor cu apă în aceste condiţii. Umiditatea Argumentaţi.a.33 0. Caracterul variabil al aceste factori generează medii unde deficitul de apă este un fenomen obişnuit (deserturi l< stepele ş. De exemplu.) şi medii cu o umiditate înaltă (pădurile tropicale). Dintre metodele etologice (comportamentale) de reglare prezintă interes "comportamentul" de grup. formând aşa-numita "broască-ţestoasă".cea comportamentală.46 0. Adaptările plantelor la regimul hidric al mediului de viaţă.a.Tabelul 3. Pinguinii aflaţi în centrul cercului şi la marginea lui îşi schimbă periodic locurile pentru a se încălzi.29 - 34 2 5-8 1868 2146 20-35 130 - 10 - 36-38 35-39 37-38 38-39 275 100-360 1-15 100-350 5-19 8 - 17. De exemplu. rolul apei în viaţa organismelor vii. Regimul hidn al mediului terestru este neuniform şi depinde de mai mulţi factori: precipitaţi prezenţa bazinelor de apă.veghe hiber.1 UNELE CARACTERISTICI FIZIOLOGICE ALE MAMIFERELOR ÎN STARE DE HIBERNARE SPECIA DE ANImALfz Jt AifltJV A f ICT MASA CORPULUI (tng) ri\tv*vc. iar la poikiloterme doar una .7 20. în interiorul unui astfel de cerc temperatura este de +37°C.8 - 1-13 3-4 4-5 32 150-200 12-15 Studiaţi după tabelul 3. rezervele de apă din sol ş.46 0. pe timp de ger cumplit pinguinii se adună în cerc. indiferent de cea a mediului.5 9.

aciditatea solului. fiind lipsiţi de rădăcini. bufărul. absorb apa cu toată suprafaţa corpului ş. Sistemul radicular extensiv ocupă un volum mare de sol la o ramificare slab dezvoltată. salinitatea acestuia ş. secară. albăstriţă). Hidrofilele cresc pe malurile bazinelor de apă. Hidatofitele (elodeea.a.CONŢINUTUL DE APĂ ÎN CORPUL DIFERITELOR ORGANISME VII DENUMIREA PLANTEI Şl ORGANELOR El CONŢINUTUL DE APĂ. unele plante ierboase (lucerna. în funcţie de raportul lor faţă de apă se levidenţiază mai multe grupe ecologice de plante Yschema 3. temperatura solului. fn ape mici.7). Existenţa acestor plante este xisibilă datorită unui ţesut conducător bine lezvoltat şi epidermei bogate în stomate. Este specific pentru plantele de deşert şi stepă (saxaul. vălisneria. broscăriţa. Necesităţile în apă ale plantelor terestre superioare sunt asigurate de rădăcini. După tipul ramificării. % DENUMIREA ANIMALULUI Tabelul 3.3). a. Sisteme radiculare de tip extensiv (1) şi intensiv (2). păiuş-de-stepă.2 CONŢINUTUL DE APĂ.) sunt plante acvatice scufundate total sau parţial în apă. peniţa etc. pentru unii copaci din zona temperată (pin. 205 . mesteacăn).). 3. muşchii. % Tulpinile arborilor Frunzele Fructele (roşii. Se întâlneşte la graminee (negară.a. spinul cămilei). concentrată într-un volum mic de sol. bălţi. absorbţia apei realizându-se prin toată suprafaţa corpului. deosebim sisteme radiculare de tip extensiv şi intensiv (fig. Sistemul radicular intensiv se V Fig. Absorbţia apei de către rădăcini depinde de mai mulţi factori: conţinutul de apă In sol.7. castraveţi) Algele 55-60 79-82 94-95 96-98 Lăcustele Gărgăriţa-grâului Şoarecele Broasca 35 46-47 79-85 93 mulţumesc cu apa din ceaţă şi rouă pe care o absorb cu ajutorul perişorilor de pe frunze. 3. grâu ş. Rădăcinile acespor plante sunt puternic reduse sau lipsesc com)let (peniţă). distinge printr-o ramificare bine dezvoltată.

multe plante erboase ş. plantele din luncile inundabile. întrucât cantităţile de CO2 primite de suculente pe aceasB cale sunt neesenţiale. o dată cu hrana â în urma proceselor metabolice (apa metabolică obţinută la scindarea. multe ierburi tropicale) ocupă etajele inferioare ale pădurilor umede din zone climatice diferite. Suculentele pot depozita apa in j tulpină (cactuşi). Stomatele sunt afundate în mezofil şi se deschid doar noaptea. acoperite cu ceară sau pufl Specific pentru aceste plante sunt valorile înalte ale presiunii radiculare. CO2 formai în timpul respiraţiei se depozitează în sucul celular. Absorbţia CO2 are loc noaptea. ••HBBBBHHHH Higrofitele pot fi de lumină şi de întuneric. Frunzele suculentelor. iar fixarea lui în procesul de fotosinteză . când stomatele sunu deschise. Acest grup de plante poate face faţă unei secete de scurtă durată şi nu prea puternice.a. speciile foioase din pădurile zonei temperate. rouacerului ş. în frunze (aloia. 206 . datorită cărui fapt sclerofitele nu se ofilesc chiar şi I pierderea a 25% de apă. iar în cazul reducerii frunzelor şi tulpinile. creşterea lor este lentă. tilişca. deseori acoperită cu un strat de ceară sau pufuşoc. Adaptările animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă terestru-aer i u -. Cele de întuneric (slăbănogul.3 GRUPELE ECOLOGICE DE PLANTE DUPĂ RAPORTUL LOR FATĂ DE APĂ Hidatofite Hidrofite Higrofite Mezofite Xerofite Argumentaţi rolul ţesutului conducător în viaţa plantelor hidrofite. Xerofitele cresc în deserturi. uneori răsucite.). de aceea chiar şi la o secetă de scurtă durată ele se ofilesc şi pier în scurt timp. în principd a grăsimilor). Se disting xerofite suculente şi sclerofite. majoritatea plantelor de cultură. speciile lemnoase din pădurile subtropicale umede veşnic verzi. agavele. păiuşuW brăzdat) au frunze înguste şi mărunte. orezul.a. fiind ulterior utilizat la sinteza compuşilor organici. drăgaica. Higrofitele de lumină (papirusul. urechelniţa). Ţesuturile acestor plante conţin în normă până la 80% de apă şi mai mult. Sclerofitele (negară. ceea ce permite reducerea pierderilor de apă. Mezofite sunt copacii veşnic verzi din etajele superioare ale pădurilor tropicale. pădurile tropicale. întrucât lipsa apei duce mai repede la moarte decât lipsa hranei. au cuticulă groasă. stupitul-cucului.Schema 3.) cresc pe soluri permanent umede. arbuştii din crânguri. dezvoltară puternică a sclerenchimului. în rădăcini (asparagusulj măcrişul-iepurelui ş. copacii cu frunza căzătoare din savane. stepe. keleria.în ziua următoare.a. Aprovizionarea animalelor cu apă se face pe trei căi: prin băut. pantele bine încălzite etc.

Pentru om. Cochilia melcului. morfologice şi fiziologice. Un rol important în viaţa organismelor terestre îl joacă şi alţi factori ecologici. presiunea. Adaptări comportamentale sunt căutarea locurilor de adăpat. O dată cu creşterea altitudinii. altele la soluri bazice. reducerea intensităţii transpiraţiei şi a pierderilor de apă de pe mucoase.până la 17%. Adaptările organismelor la alţi factori ecologici ai mediului terestru-aerian.a. crusta racului.până la 23%. cămilele pot suporta o încălzire a corpului de până la + 40. Pierderile de apă prin transpiraţie pe timp de arşiţă se reduc fie prin repaos absolut. Argumentaţi de ce este imposibilă viaţa permanentă în mediul aerian. economisirea apei la formarea urinei şi fecaliilor.7°C. Surplusul de căldură se elimină în timpul nopţii prin radiaţie directă datorită faptului că aerul noaptea este mai rece decât corpul. Factorul limitant al răspândirii organismelor în aer este presiunea atmosferică. cuticula insectelor. Unele specii de plante s-au adaptat la soluri acide. alegerea unor locuri de viaţă mai favorabile din punctul de vedere al aprovizionării cu apă. stratificarea. caracterul sistemului radicular depinde de structura solului. pierderile de apă ce depăşesc 10% din masa corpului sunt mortale. fapt ce face dificilă respiraţia din cauza micşorării conţinutului de O2. fie prin suportarea pe o durată scurtă a supraîncălzirii corpului. Capacitatea de formare a apei metabolice. De exemplu. Mai rezistente la deshidratare sunt cămilele care suportă fără consecinţe pierderile de apă de până la 27%. printre care aerul (compoziţia. sporirea rezistenţei la deshidratare sunt doar unele din adaptările fiziologice ale animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă. relieful localităţii de asemenea influenţează viaţa organismelor terestre. şi doar condorii se pot ridica la o înălţime de 10 000 m. Acestea pot fi grupate în comportamentale. Limita maximă la care se pot întâlni organisme vii în munţi este de 5 800 m. Temperatura solului. Care din caracteristicile enumerate ale solului prezintă importanţă pentru animale? 207 . aeraţia. fiind repartizate mai mult în lături. oile . îndeosebi a plantelor. fără a se răsfira în lături. De exemplu. presiunea atmosferei descreşte. compoziţia şi structura lui. Pe solurile cuprinse periodic de îngheţ rădăcinile pătrund la adâncimi mari. săparea vizuinilor ş.animale pe parcursul evoluţiei s-au format diferite adaptări pentru satisfacerea necesităţilor în apă. relieful suprafeţei terestre. câinii . Pe solurile unde sunt îngheţuri multianuale rădăcinile plantelor pătrund la adâncimi nu prea mari. solul (compoziţia minerală şi organică). mişcarea). tegumentul cheratinizat al reptilelor şi alte formaţiuni care reţin apa în corpul animalelor fac parte din adaptările morfologice ale animalelor prevăzute pentru reducerea pierderilor de apă.

la şopârlele ce populează nisipurile mişcătoare degetele sunt mărginite de solzi cornoşi care măresc suprafaţa de sprijin etc. Conţinutul de oxigen în apă nu depăşeşte 10 ml într-un 1 1 de apă. Animale bentonice sunt spongierii. dintre care menţionăm micşorarea greutăţii specifice (substituirea amidonului de rezervă prin ulei şi prezenţa vacuolelor gazoase la alge. mamifere acvatice. Mediul de viaţă acvatic. Mod de viaţă planctonic duc toate algele cu flageli. nectonul şi bentosul. Fitobentosul mărilor şi oceanelor consta. Aflarea în apă în stare suspendată a reprezentanţilor planctonului este asigurată de un şir de adaptări. Ca urmare. Bentosul prezintă totalitatea organismelor ce populează fundul bazinelor de apă. schelet poros şi ţesuturi gelatinoase la animale) şi mărirea suprafeţei relative a corpului. care sunt organisme heterotrofe. sunt adaptate la deplasarea pe un teren tare. Suia principală de oxigen în apă sunt algele verzi. incluziuni gazoase. membrele copitatelor şi struţilor. crustaceelor. Argumentaţi dependenţa conţinutului de oxigen în apă de temperatura şi salinitatea ei. dar se hrănesc în apă. Specificul adaptărilor organismelor la acest mediu Pe parcursul evoluţiei organismele acvatice s-au adaptat la viaţă într-un anumit strat de apă. Conţinutul de oxigen în apă mai depinde de temperatura şi salinitatea apei. în principal. s-au constituit 3 grupe ecologice de animale acvatice: planctonul. La ele constatăm cele mai variate adaptări în vederea deplasării pe diferite tipuri de teren. celenteratelor. iluminarea. iar al bazinelor de ape dulci din alge verzi unele plante superioare (rogozul. ceea ce măreşte frecarea de apă (diferite excrescenţe. Nectonul este format din animale acvatice de talie mare: peşti. Răspândirea vieţii în apă este influenţată de următoarele proprietăţi ale apei: densitatea. aflate aici în stare suspendată şi care nu se pot opune curenţilor de apă. salinitatea. animale ce populează spaţii deschise. din alge brune şi roşii.a. 208 . conţinutul de oxigen. fapt ce îngreuiază deplasarea activă a reprezentanţilor nectonului. coralii.Pentru animale. săgeata-apei ş. Planctonul este constituit de plante şi animale acvatice care populează stratul de la suprafaţă al apei. Reprezentanţii nectonului se opun activ curenţilor de apă. Forma hidrodinamică a corpului. gradul de poluare. moluşte cefalopode. unii viermi ciliaţi şi crustacee. actiniile. iar dintre animale. temperatura. alungirea corpului). unele moluşte bivah e crevetele. dezvoltarea musculaturii sunt doar două din adaptările animalelor acvatice la locomoţia în apă.). precum şi animalele ce se înmulţesc pe uscat. papura. aceste caracteristici ale solului nu au nici o importanţă. Densitatea apei este mai mare decât a aerului. de aceea limita de răspândire animalelor acvatice depinde de adâncimea la care acestea cresc. De exemplu. reprezentanţi ai protozoarelor.

mediul intern al cărora este hipotonic în comparaţie cu mediul acvatic. dar pot fi întâlnite şi la adâncimi mai mari: 100-200 m. boişteanul . sunt ameninţate de deshidratare. La vertebratele de apă dulce. iar păstrăvul. de aceea nevertebratele de apă dulce nu pot trăi în apă sărată. Adâncimea maximă la care pătrunde lumina determină limita de răspândire a plantelor acvatice. Salinitatea apei. Absorbţia luminii depinde de transparenţa apei: apele tulburi absorb mai multă lumină decât cele curate. Fenomenul este evitat de tegumentele lor impermiabile care previn pierderile de apă. Regimul termic al bazinelor de apă.Unele specii pot suporta oscilaţii considerabile ale conţinutului de oxigen în apă. indiferent de salinitatea apei. Mai variabilă este temperatura straturilor superioare. lichidele din interiorul corpului sunt mai concentrate (hipertonice) decât apa în care acestea îşi duc viaţa. absorbind ionii de Na+ şi Cr~ cu ajutorul unor celule speciale localizate în branhii. Regimul de lumină al bazinelor de apă. Cel mai adânc pătrund algele roşii. linul. în perioada rece a anului cad în amorţire până în primăvară. rinichi. s-au dezvoltat diferite mecanisme în vederea reglării presiunii interne. animalele de apă dulce "desărează" apa dulce. pe parcursul evoluţiei. care preferă adâncimile de I 40-60 m. Pentru menţinerea ei. inclusiv lipsa lui completă (de exemplu. Datorită capacităţii termice înalte a apei cedarea sau primirea de căldură nu provoacă oscilaţii bruşte ale temperaturii ei. I 14 Biologie. carasul pot vieţui în ape cu un conţinut scăzut de oxigen. Crapul.numai în ape bogate în oxigen. în apă este mai puţină lumină decât în aer. Pentru menţinerea concentraţiei lichidelor interne la un nivel constant. a XII-a 209 . Expuneţi-vă părerea referitor la mecanismele cu ajutorul cărora ver« tebratele acvatice îşi menţin constantă presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului. şi invers. cavitatea bucală. eliminând surplusul de sare prin celule speciale ale branhiilor. Majoritatea nevertebratelor acvatice sunt animalepoikiloosmotice: presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului depinde de salinitatea apei. Multe specii în lipsa oxigenului în apă cad într-o stare de amorţeală şi astfel depăşesc perioada nefavorabilă. Cu adâncimea cantitatea ei scade ca urmare a absorbţiei de către apă. animalele marine "desărează" apa de mare folosită. Animalele. Menţinerea acesteia la nivelul caracteristic speciei presupune viaţa la o anumită salinitate a apei. Vertebratele acvatice sunt animale homeosmotice: îşi menţin presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului la acelaşi nivel. cloacă. glande speciale. în adâncurile oceanului drept sursă de lumină servesc animalele iluminiscente. în acest scop. Speciile de apă dulce care preferă apele mai calde. ci. Mediul intern al vertebratelor marine are o concentraţie mai joasă a substanţelor osmotic active decât mediul ambiant. piele. oligochetele-de-apă-dulce). intestin.

membre de tip săpător cu gheare puternice.Determinaţi după dimensiunile ochilor adâncimea la care îşi duc viaţa hidrobionţii din fig. Unele • petrec toată viaţa în sol (cârtiţa. datorită faptului că sunetul în apă se propagă mai repede decât în aer. săpând un întreg sistem de galerii şi vizuini. constă în utilizarea chemorecepţiei. Oscilaţiile termice mai atenuate. întrucât animalele acvatice au cu mult mai puţină lumină decât cele terestre. orientarea cu ajutorul ochilor este puţin eficientă. păr scurt şi des. ciuperci. Multe mamifere. specific tuturor hidrobionţilor. conţinutul sporit de substanţe organice şi minerale fac din sol un mediu favorabil de viaţă.8 şi stabiliţi relaţia dintre dimensiunile o adâncimea la care vieţuiesc.8. carapace. 3. orbetele). tegumente parţial impermeabile care permit supravieţuirea în caz de reducere temporară a umidităţii solului. Cei mai mulţi hidrobionţi se orientează după sunet. se deplasează spre straturile mai adânci. prezenţa apelor freatice şi pătrunderea precipitaţiilor. ceea ce face posibilă comunicarea între indivizii aceleiaşi specii. Cele de dimensiuni relativ mari au solzi. Perioada rece a anului locatarii solului suportă într-o stare de amorţeală. unele specii de peşti produc energie şi o folosesc pentru orientare şi semnalizare. Reducerea ochilor la peştii din familia Scopelidae în funcţie de adâncimea la care îşi duc viaţa. 3. moluşte emit sunete. cele de dimensiuni mici. El prezintă un sistem trifazic în care particulele solide sunt înconjurate de aer şi apă. întrucât aerul din sol este bogat în vapori de apă. 210 . Fig.9). La reducerea umidităţii solului. Balenele îşi găsesc hrana şi se orientează cu ajutorul ecolocaţiei. Experimental s-a demonstrat că tipării reacţionează la o concentraţie a alcoolului în apă egală cu 1 g la 6 mii km3 de apă. Cei mai mari habitanţi ai solului sunt reprezentanţii mamiferelor. 3. ochi subdezvoltaţi. Solul în calitate de mediu de viaţă Solul este stratul fertil de la suprafaţa uscatului care contactează nemijlocit cu aerul. celenterate (fig. Aspectul exterior al acestor animale prezintă o adaptare perfectă la modul de viaţă subteran: corp compact cu gât scurt. protozoare precum şi viermi cilindrici. Cel mai vechi mod de orientare. peşti. Cavităţile şi porii din sol. aceste animale respiră prin tegumente şi de aceea sunt foarte sensibile la uscare. precum şi suprafaţa particulelor lui servesc ca mediu de viaţă pentru organismele microscopice: bacterii.

Pentru a face faţă insuficienţei de oxigen.Fig. De exemplu. Astfel. aprovizionarea deficitară cu oxigen. viermii ce parazitează în intestine ating dimensiuni relativ mari în comparaţie cu cei ce parazitează în căile biliare. protejarea de acţiunea directă a factorilor ecologici. Pe parcursul evoluţiei la paraziţi s-au format un şir de adaptări care au permis depăşirea acestor inconveniente. Habitanţii solului. Condiţiile de viaţă ale paraziţilor sunt extrem de specifice. paraziţii întâmpină şi un şir de dificultăţi aşa ca: limitarea spaţiului de viaţă.a. Pentru aceştia gazda este doar o parte a mediului ambiant care îi asigură cu hrană şi adăpost. şi anume: aprovizionarea din belşug cu hrană uşor accesibilă. reacţiile de apărare ale organismului gazdei ş. Pe lângă endoparaziţi (populează mediul intern al gazdei). Practic nu există nici o specie de organisme pluricelulare care să nu aibă paraziţii săi. Enumeraţi câteva exemple dintre cei mai răspândiţi ectoparaziţi. reducerea sau lipsa unor sisteme de organe. 3. 211 . mulţi dintre paraziţi prezentând o structură relativ simplă.9. majoritatea paraziţilor sunt anaerobi. piedici la schimbarea gazdei. Cei mai mulţi paraziţi sunt printre microorganisme şi organismele pluricelulare primitive. Cât nu ar părea de straniu. există şi ectoparaziţi. prezentând un şir de avantaje. stabilitatea relativă a condiţiilor de viaţă. Organismele vii în calitate de medii de viaţă Utilizarea de către unele organisme a altora în calitate de mediu de viaţă este numită parazitism. Aceste particularităţi ale mediului de viaţă a făcut inutilă diferenţierea corpului. De cele mai multe ori gazde ale acestora sunt vertebratele şi plantele cu flori. de aceea oxigenul este folosit pentru nimicirea lor. pentru ascarida omului oxigenul este o toxină.

1. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. a) termoreglare chimică b) termoreglare fizică c) comportamentul 1) năpârlirea 2) scinderea grăsimilor 3) vulpea polară 4) elefantul 5) îngustarea vaselor sangvine 6J dilatarea vaselor sangvine 7) comportamentul de grup 8) scăldatul în nisip al păsărilor _„_- mmM J 10. Mărimea. 9. umidităţii şi a! luminii pentru o plantă de cultură. 4. CARACTER 1. b) faţă de sol. 2. numărul 3. 3. Stomatele liij$iijf:' ill E HELIOFITE PLANTE bCIOFITE PLANTE SCIOF'TE P L A N T E REZISTENTE LA UMBRĂ 8. Scrieţi un eseu la tema „Adaptările animalelor ia factorii mediului restru-aerian de viaţă": a) faţă de aer. Dimensiunile cloroplastelor. Enumeraţi adaptările termice ale animalelor. Completaţi schema: 7. 5. culoarea frunzelor 2. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta clasificarea mediilor de viaţă şi a factorilor ecologici. b) factor ecologic. Definiţi noţiunea de factor iimîtant. Completaţi tabelul. forma. 6. Alcătuiţi un grafic ce ar reprezenta curbele optimului temperaturii. Explicaţi prin exemplu esenţa legii optimului pentru diferiţi factori ecologici. Definiţi noţiunile de: a) mediu de viaţă. . copiindu-l pe caiet.

14. 13. plante mezotite 4. Argumentaţi dependenţa conţinutului de O2 în apă de temperatură şi salinitatea ei. plante hidrofite 3. Mamifere 18. epidermul bogat în stomate 11. Analizaţi adaptările animalelor terestre la următorii factori abiotici ai mediului de viaţă. 213 . aloia 14. b) plancton. 'UPA SISTEMATICA RESPIRAŢIA 1. slăbănogul 9. cresc în deserturi 13. Studiu de caz. daţi exemple. au rădăcini reduse 12. Enumeraţi proprietăţile apei. Celenterate 6. 15. Grupaţi noţiunile în 4 grupe după un criteriu comun: 1. negară 6. plante xerofite 5. Protozoare 4. stomatele sunt afundate în mezoderm. elodeia 7. Explicaţi de ce protozoareie de apă dulce au vacuolă contractilă. Explicaţi noţiunile: a) necton. Viermi cilindrici 5. Completaţi tabelul „Respiraţia organismelor subterane". 16. Completaţi schema: 8. Ciuperci 3. b) regimul de lumină 17.11. nufărul 12. a) regimul termic. plante hidatofite 2. plante cu frunze 10. Enumeraţi 5 avantaje şi 5 dezavantaje ale organismelor parazite. iar cele de apă sărată nu. Bacterii 2.

4) mortalitatea . care modifică vitalitatea indivizilor de sex opus. Structura sexuală a populaţiei Structura sexuală a populaţiei reflectă raportul relativ dintre indivizii de sex opus. 6) ritmul de creştere .numărul de indivizi decedaţi într-o unitate de timp.numărul mediu de indivizi de pe o unitate de suprafaţă. Sub influenţa caracterele cuplate cu sexul.totalitatea de indivizi de pe teritoriul dat.diferenţa dintre natalitate şi mortalitate. dintre diferite grupe de vârstă {structura de vârstă) şi de repartizarea indivizilor în spaţiu {structura spaţială). Caracteristicile principale ale populaţiei ca unitate ecologică sunt cele de grup: 1) efectivul . Ace mecanism asigură un raport al sexelor apropiat de 1:1. determinată de raportul dintre sexe {structura sexuală). Cele expuse în continuare vă vor convinge de justeţea celor afirmate. 3) natalitatea . Pentru fiecare din populaţiile unei specii este caracteristică şi o anumită organizare structurală. I/n Amintiţi-vă principalele tipuri de determinism al sexelor.sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp. La majoritatea speciilor ce se reproduc sexuat sexul viitorului individ determină în timpul fecundaţiei în baza recombinării cromozomilor sexuali. precum şi factorilor abiotici. CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALA în ecologie populaţia este desemnată ca un grup de indivizi de aceeaşi specie între care se stabilesc anumite relaţii şi care ocupă un teritoriu comun. 2) densitatea .numărul de nounăscuţi apăruţi într-o unitate de timp. 5) sporirea efectivului . Fiecare din aceşti indici ai organizării structurale a populaţiilor nu sunt stabili şi depind de factorii abiotici ai mediului şi de relaţiile stabilite cu populaţiile altor specii.ettta- ECOLOGIA POPULAŢIILOR 1 CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALĂ 2 DINAMICA POPULAŢIILOR 1. De exempl 214 . raportul real al sexelor se deosebeşte de cel teoretic.

de vârstă medie şi senile. Ciclul vital al oricărei plante presupune parcurgerea succesivă de către acesta a fazelor de dezvoltare. Prezenţa tuturor grupelor de vârstă nu exclude posibilitatea predominării unora dintre ele. dar şi formează mai puţini lăstari şi rădăcini noi. Indivizii unei populaţii aflaţi la aceeaşi fază de dezvoltare alcătuiesc un grup de vârstă.6. Studiaţi după fig. în limitele arealului speciei structura sexuală a populaţiilor este relativ constantă. în anii secetosi numărul exemplarelor feminine se reduce la salvie de 10 ori. determină posibilităţile de creştere numerică ale unei populaţii. 3. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre populaţiile de plante. Grupele de vârstă ale unei populaţii de păiuş-de-livadă: 1 -plantulă.10 grupele de vârstă ale păiuşului-de-livadă şi observaţi particularităţile fiecăreia.plante senile. Structura de vârstă a populaţiilor de plante. 215 . Structura de vârstă i populaţiei Cerinţele indivizilor unei populaţii faţă de mediu şi rezistenţa lor la anumiţi factori de mediu depinde de vârsta acestora. iar la sparanghel de 3 ori. O populaţie se consideră normală dacă este reprezentată de toate sau aproape de toate grupele de vârstă. Raportul dintre sexe. spre deosebire de populaţiile senile. iar din cele depuse la temperaturi mai mari .în cazul furnicilor-de-pădure din ouăle depuse la +20°C se dezvoltă numai masculi. Cele tinere şi de vârstă medie se pot automenţine pe cale vegetativă sau sexuală. Fenomenul se explică prin faptul că masculii pot ejacula sperma numai la temperaturi înalte. Structura de vârstă a populaţiilor este determinată de parti- f 1 V Stf 2 f1 I 5 i mil* 1 w 3 4 it m 9 fi . 3. La schimbarea condiţiilor de mediu acest raport se modifică. îndeosebi cota parte de femele apte de reproducere. 5.plante mature.3.numai femele. De exemplu. Reprezentanţii acestora din urmă nu numai că produc mai puţine seminţe. Astfel de populaţii sunt ameninţate cu pieirea. 2. 9 .10.4-plante tinere. în funcţie de grupa de vârstă care predomină se disting populaţii tinere.4 3 6 7 Fig. 8 . 7 .

La speciile cu o reproducere unică şi cu o durată scurtă a vieţii în timpul anului se succed câteva generaţii: la molia-sfeclei în timpul vierii se perindă 4-5 generaţii. generaţia nou apărută va fi redusă numeric. Amintiţi-vă tipurile de dezvoltare postembrionară la animale. femelele pier în scurt timp după depunerea ouălor. Anual îşi încheie ciclul vital o generaţie şi apare alta. Astfel. Structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o reproducere repetată este mai complicată. apoi se adaugă tineretul de prima şi a doua reproducere. Către toamnă populaţia constă din indivizi de vârste diferite apăruţi în acelaşi an. De exemplu. populaţiile de plante ierboase întineresc. Acesta atinge maturitatea sexuală concomitent cu apariţia generaţiilor a treia şi a patra. deoarece în prezenţa condiţiilor favorabile creşterea plantelor se prelungeşte pe o durată mai mare de timp. De exemplu. Femela naşte un pui. dacă populaţiile date sunt în creştere sau descreştere. periodicitatea reproducerii. la un păşunat excesiv. ca urmare. elefantul indian trăieşte 60-70 de ani. condiţiile de viaţă. 3. numărul de seminţe produse.11-3. capacitatea de regenerare ş. Raporturile descrise ale grupelor de vârste într-o populaţie pot fi reprezentate sub formă de "piramidă a vârstelor" (fig. grupele de vârstă fiind delimitate clar în timp. Raportul numeric al acestora depinde de condiţiile mediului. cu o capacitate germinativă scăzută. iar vârful (bătrânii) îngust. populaţia cărăbuşului se compune din reprezentanţii a patru generaţii cu un interval de un an între ele. o astfel de populaţie este în creştere. formând mai puţine seminţe ca de obicei. născuţi anul trecut. părinţii cărora pier între timp. Cu totul altfel se prezintă structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o durată lungă a vieţii în stare adultă şi reproducere multiplă. în populaţiile acestei specii predomină indivizii maturi de diferite vârste (-80%). Din cauza gerurilor târzii o parte din ouă pot pieri şi. populaţii 216 . Manifestarea acestora depinde de condiţiile mediului de viaţă. 3. din contra. Explicaţi după piramidele vârstelor din fig. durata de păstrate a capacităţii germinative. în cazul unei baze înguste şi vârf lărgit. atingând maturitatea sexuală la vârsta de 8-12 ani. întrucât larvele se dezvoltă în sol pe o durată de patru ani. odată la patru ani. mai rar doi.11). Structura de vârstă a populaţiilor de animale este determinată de particularităţile de vârstă ale indivizilor de specia dată. In anumite condiţii de viaţă. deci cuprind un număr mare de indivizi. în anii ploioşi.12. Deci.cularităţile biologice ale speciei: periodicitatea fructificării. unele grupe de vârstă decad. în anii secetoşi plantele ierboase îmbătrânesc mai repede. La începutul vierii populaţia şoarecelui-de-câmp este formată din indivizi maturi.a. la cărăbuş. Dacă baza acestei piramide (tineretul) şi partea de mijloc (generaţia reproductivă] sunt late.

trăiesc concomitent câteva generaţii. precum şi planificarea locurilor de muncă. trebuie luate măsuri de întinerire. în cazul speciilor cu un spor anual considerabil. Pentru a salva această păşune de dispariţie. Predominarea pe o păşune a indivizilor senili. satelor este necesară pentru planificarea dezvoltării curente şi de perspectivă a acestor aşezări omeneşti: construcţia de şcoli. restabilind apoi strucFig. tura populaţiei. 3. 217 . pescuirea a 50-60% din indivizii maturi ai unei populaţii de lostriţă nu pune în pericol efectivul populaţiei. Piramidele de vârstă ale populaţiilor diferiacestei specii şi relaţiile lor cu telor specii de animale. incapabili de reproducere. Observările au arătat că în populaţiile vegetale şi animale cu o structură de vârstă complexă. în privinţa somonului aceste cifre trebuie reduse cu mult. este un semnal de alarmă. cele mai rezistente grupe de vârstă vor supravieţui. Piramidele vârstelor pot fi construite pentru populaţiile oricăror specii. Deşi condiţiile critice de viaţă pot schimba S £40 structura de vârstă a unor astfel de populaţii în urma pieirii ce20 lor mai slabi. Pentru fiecare populaţie este caracteristică o anumită configuraţie a piramidei de vârstă. nu 22 925 42 895 11 800 sunt supuse unei oscilaţii bruşte 60 a efectivului. Cunoaşterea structurii de vârstă a populaţiei oraşelor. 3. De exemplu. deoarece mortalitatea depăşeşte natalitatea (fig. mediul. dacă se cunosc particularităţile de dezvoltare ale indivizilor Fig. fără a periclita efectivul acesteia. Piramidele de vârstă ale populaţiilor albinei melifere în creştere şi descreştere. spitale. o bună parte a populaţiei poate fi înlăturată. I Exploatarea raţională de către om a populaţiilor naturale ale unor specii de animale presupune cunoaşterea structurii lor de vârstă.12). 3. indivizii adulţi se reproduc multiplu şi au o duNumărul total de populaţii rată a vieţii relativ lungă. în caz contrar populaţiile se pot reduce considerabil. de case de locuit. case pentru bătrâni. unde sunt prezente toate grupele de vârstă.11. Cele spuse sunt valabile şi pentru populaţiile de plante.descreşte numeric.12.

Amintiţi-vă principalele tipuri de migraţii. calitatea şi cantitatea hranei. După efectul direct pe care aceste relaţii îl au asupra indivizilor celor 2 specii. Varietatea relaţiilor interspecifîce. după tipul utilizării spaţiului. cârduri etc. sau o bună parte a ei. spaţiul ocupat. ci fac doar ca acesta să oscileze într-o direcţie sau alta. Reprezentanţii diferitelor specii îşi manifestă diferit drepturile de proprietar asupra terenului ocupat. spaţiul ocupat de populaţie este împărţit în sectoare individuale sau de grup. 218 . cauzele şi rolul lor în viaţa organismelor migratoare.4. uneori până la dispariţia ei de pe teritoriul dat. pe un sector limitat al spaţiului. Factorii modificatori nu reglează însă efectivul populaţiei. colonii. relaţiile interspecifice se grupează după cum este arătat pe schema 3. 2.Structura spaţială a populaţiilor Utilizarea raţională a resurselor naturale ale unui anumit teritoriu depinde de numărul de indivizi ce-1 populează şi de repartizarea lor în spaţiu. care de regulă nu este neuniformă. densitate. în condiţii nefavorabile efectivul populaţiei se reduce substanţial. răspândirea slabă a seminţelor şi încolţirea lor lângă planta-mamă. Abaterile de la acest nivel au o valoare diferită şi sunt condiţionate de două grupe de factori: modificatori şi reglatori. Dar sedentarismul sporeşte riscul iepuizării rapide a resurselor de hrană. în vederea evitării acestui fenomen. salvarea mai rapidă de duşmani. Funcţia de factori reglatori ai efectivului populaţiilor o exercită factorii biotici (relaţiile inter. activitatea duşmanilor etc.şi intraspecifice). în I condiţii climatice favorabile lăcustele se reproduc în masă. DINAMICA POPULAŢIILOR Mecanismele de reglare a efectivului populaţiilor. iar la animale .viaţa în familii. în condiţii naturale el oscilează însă în jurul unui nivel mediu. Modificatori sunt factorii abiotici ai mediului. Avantajul animalelor migratoare constă în faptul că ele nu depind de rezerva de hrană de pe teritoriul dat. Astfel de particularităţi la plante sunt înmulţirea vegetativă. Animalele mobile. structura de vârstă. marcarea prin diferite mijloace a teritoriului ocupat ş. reducerea consumului de energie la căutarea hranei. Teoretic efectivul oricărei populaţii poate creşte la nesfârşit. se împart în sedentare şi migratoare. Modul sedentar de viaţă prezintă un şir de avantaje: orientarea mai uşoară în spaţiu. Ca urmare apar acumulări de indivizi care se deosebesc după numărul de indivizi. suprapopulând teritoriul ocupat de ele. Cele sedentare îşi petrec cea mai mare parte a vieţii. Cele mai răspândite metode de apărare a proprietăţii sunt agresiunea directă asupra intrusului. De exemplu.a. Cauza rezidă în neomogenitatea condiţiilor de viaţă pe spaţiul ocupat şi în particularităţile biologice ale speciilor.

13. iar râma facă de nevertebratele din sol. Acest tip de relaţii. Relaţii bilateral negative (relaţiile de concurenţă) se stabilesc între două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. aurelia şi P. 200 r P. aurelia 150 100 50 8 12 16 20 24 a 0 4 8 12 16 20 a P. 3). caudatum a P. bursaria b Fig. a început să se reducă numeric şi în scurt timp a pierit (fig. duce la eliminarea unei specii de către cealaltă.13. aurelia. Deci. albina este indiferentă faţă de şoarece. 4). bursaria care se hrănesc cu drojdii şi bacterii. 3. 3. Fenomenul a fost demonstrat de G Gauze în experimentele cu trei specii de parameci: P. 3.1. Imposibilitatea convieţuirii îndelungate a două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare a fost numită regula excluderii concurente sau legea lui Gauze. bursaria ° 100 8 12 16 20 24 8 12 16 20 24 8 12 16 20 a P caudatum b P. caudatum şi P. caudatum şi P. bursaria ambele specii convieţuiau paşnic mult timp (fig. La cultivarea în aceeaşi eprubetă P. caudatum. aceste două specii nu sunt concurente: prima se hrăneşte cu bacterii.cu drojdii. 219 . 2. şoarecele faţă de râmă.13.VARIETATEA RELAŢIILOR INTERSPECIFICE Schema 3.4 bilateral neutre bilateral negative bilateral pozitive unilateral neutre şi unilateral pozitive unilateral pozitive şi unilateral negative Relaţii bilateral neutre sunt specifice pentru două specii care nu exercită nici o influenţă una asupra celeilalte. 5). De exemplu. după o perioadă de creştere. Relaţiile de concurenţă dintre diferite specii de parameci. stabilizându-se după atingerea unui anumit efectiv care poate supravieţui în condiţiile date (fig. aurelia 200 P. caudatum 200 100 150 100 50 P.13. iar cealaltă . cea de a doua specie. mai devreme sau mai târziu. P. 3. La cultivarea separată fiecare specie creşte numeric. La cultivarea în comun a P.

în stare liberii aceste flagelate nu se întâlnesc. prima formează frunze cu peţioli scurţi specia Trifolium repens. în scurt ^ timp ea este însă umbrită de Trifolium fragiferum.a. păşunilor artificiale în regiunile de stepă şi deşert) se aleg. în concurenţa dintre plante supra" vieţuiesc indivizii care reuşesc să absoarbă mai multă sevă brută şi să acumuleze v^ mai multă energie solară.animale ce se hrănesc cu vegetaţie semiacvatică . De exemplu. în lipsa concurenţilor naturali . etc. De exemplu. De exemplu.Deosebit de acută este concurenţa dintre plante. avem de a face cu o simbioză obligatorie . de exemplu transportarea accidentală a polenului de către unele insecte. Dacă cel puţin unul din organismele convieţuitoare nu poate exista de sine stătător. De aceea pentru o obţine roade cât mai bogate de culturi agricole şi a spori productivitatea animalelor agricole este necesar de a stârpi buruienile şi a reduce numărul rozătoarelor de pe păşuni. Ondatra. Acest tip de relaţii poate fi neobligatoriu şi obligatoriu. la cultivarea în comun a două specii de i^ trifoi. un animal cu blană preţioasă. în primul caz.).mutualism. O atare modelare a comunităţilor în baza legilor ecologice a fost numită inginerie ecologică. Astfel se reduce perioada de timp necesară pentru înfiinţarea unor astfel de terenuri. 3. dintre termite flagelatele din intestinul lor ş. savanţii ruşi şi turkmeni au proiectat înfiinţarea de păşuni pe terenurile aride din Asia Mijlocie. Cunoaşterea relaţiilor de concurenţă este obligatorie şi în desfăşurarea activităţii de aclimatizare. relaţiile dintre albine şi plantele polenizate de ele. iar ai animalelor agricole pe păşuni erbivorii sălbatici (marmotele. Simbionţii intestinali sunt caracteristici şi altor animale (rumegătoarelor.ondatra s-a răspândit pe larg. activitatea lor fiind reciproc avantajoasă.14). rozătoarelor. prezenţa partenerului nu este obligatorie. De exemplu. 220 . Determinaţi tipul de relaţii stabile dintre rădăcinile leguminoaselor şi bacteriile de nodorităţi (fig. dintre păsări şi plantele cu ale căror fructe acestea se hrănesc. în primul rând. specii de plante şi animale care se completează reciproc şi nu concurează. Concurenţii plantelor de cultură sunt buruienile. termitele produc un ferment care scindează celuloza în zahăr pe care flagelatele nu-1 pot produce. dintre ciuperci şi alge (lichenii). La crearea comunităţilor artificiale (a parcurilor. deoarece ele nu pot părăsi =^ locurile de creştere pentru a evita concurenţa. lăcustele. Relaţii bilateral pozitive (simbioza) se stabilesc între speciile care convieţuiesc temporar sau permanent. a fost adusă în Europa din America de Nord. care are peţioli mai lungi. Cu acest scop ei au ales specii vegetale care nu concurează între ele: partea aeriană şi subterană a acestor plante ocupă niveluri diferite. pârşii şi alte rozătoare).

ghimpii etc. adăposturi şi de hrana ce o găsesc aici (resturi organice în descompunere). fără a le aduce daune. în primul rând. în cuiburile A păsărilor. crusta. selecţia are loc după mijloacele de mascare. Relaţiile de răpitorism duc la dezvoltarea progresivă a ambelor specii antrenate în această relaţie. Pentru arbori vecinătatea plantelor ierboase nu are. Relaţii unilateral pozitive şi unilateral negative sunt răpitorismul (relaţii de tipul răpitor-jertfă) şi parazitismul. opun rezistenţă. în cazul când răpitorul se hrăneşte cu pradă măruntă. cochilia. De exemplu. unul dintre parteneri nu se poate dezvolta în prezenţa celuilalt. 3. Răpitorismul prezintă astfel de relaţii în care indivizii unei specii se hrănesc cu indivizii alteia. Oscilaţia periodică a efectivelor răpitorului şi jertfei. incapabilă de a se apăra. Multe din aceste celenterate nu pot fi întâlnite în afara vizuinelor. Dacă răpitorii capturează şi devorează jertfa aproximativ cu aceeaşi viteză cu care aceasta se înmulţeşte. Dacă răpitorul se hrăneşte cu animale relativ mari care aleargă bine. se ascund.14. de exemplu. Comensalismul prezintă utilizarea unilaterală de către o specie a alteia fără a-i provoca daune. Rezultatul relaţiilor de răpitorism depinde. Nodozităţi pe rădăcini mare de celenterate.Relaţii unilateral neutre şi unilateral pozitive. puţin mobilă. Acest tip de relaţii este cel mai răspândit în natură şi se atestă nu numai între animale. de apărare pasivă (mimicria. Plantele epifite (iedera) cresc pe scoarţa arborilor. hienele se hrănesc cu resturile rămase de la masa leilor. între plantele insectivore şi insecte. nici un rol. atrase de microclima acestor de mazăre (1) şi lupin (2). 3. în caz de amensalism. atunci rămân în viaţă indivizii care fac aceasta cel mai bine. însă. atunci efectivul Fig. dezvoltarea plantelor ierboase într-o pădure este oprimată de coroana arborilor. dar şi între animale şi plante.). carapacea. De exemplu. de raportul cantitativ al speciilor antrenate în această relaţie. vizuinile rozătoarelor trăiesc un număr Fig. La acest tip de relaţii se referă comensalismul şi amensalismul. 221 .15.

Volterra au calculat că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţia ciclică a efectivului ambelor specii. Aceste oscilaţii ale efectivelor răpitorului şi jertfei sale se repetau regulat la anumite intervale. care în condiţiile unei densităţi mari a animalelor se răspândesc foarte repede. Cei ce reuşeau i 222 .a. Pentru a pune capăt acestei nedreptăţi.— • r Studiaţi şi explicaţi după graficul din fig. Prelucrând datele multipe acelaşi mediu (A) şi pe medii separate (B). 3. Dacă însă 1 prada dă naştere la mai mulţi —•—. caudatum. vânatul sportiv ş. Chinezii considerau că vrăbiile îi lipsesc de o bună parte dir roadă de orez. 100 80 60 r A 40 .17). cu alte cuvinte în relaţiile omului cu unele specii din natură în care el exercită rolul de prădător.16 oscilaţiile efectivelor răpitorului şi jertfei. • —•_ ! urmaşi decât reuşeşte să con2 • • • m • • sume prădătorul. 3. Lotka şi V. Gause pe exemplul a două specii de parameci în care jertfă era specia P. Reprezentarea grafică a relaţiilor răpitor. încă în anii 20 ai sec. iar răpitorul . Concomitent cu Ch. regulate în sistemul răpitor-jertcaudatum (1) şi Didinium nasutum (2) la cultivarea fă.16.Didinium nasutum (fig. ^• 20 : 0 100 80 * B / 60 40 20 2 •. 3. Elton. Mersul acestor cicluri poate fi calculat cu precizie cunoscând caracteristicile cantitative ale speciilor. 3. Această ipoteză teoretică a fost studiată experimental de G. 3. vrăbiilor le-a fost declarat un adevăr război. Drept exemplu poate se nimicirea vrăbiilor în China. Astfel s-a demonstrat practic că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţii ciclice ale efectivului ambelor specii.atenţia la oscilaţiile numerice jertfă pe exemplul a două specii de parameci P. Elton a observat următoarea legitate: după ani „bogaţi" în iepuri urmau ani „bogaţi" în râşi (fig. doi matematicieni A.. Nimicirea întâmplătoare sau intenţionată a răpitorilor de asemenea se poate solda cu o catastrofa ecologică. XX eco10 12 14 16 logul englez Ch. Astfel apare fenomenul „bumerangului ecologic'" când rezultatele se dovedesc a fi diametral opuse celor preconizate.ambelor specii se menţine la un nivel relativ constant. Legile interacţiunii cantitative dintre pradă şi prădător au o mare importanţă practică în pescuitul industrial. Elton a atras Fig. anuale ale unei companii canadiene ce se ocupa cu vânatul animalelor de blană (iepuri.15).16). în astfel de situaţii populaţia jertfei este supusă pieirii din lipsa de hrană pe un teritoriu suprapopulat sau din cauza bolilor infecţioase. Fiecare chinez era obligat să nimicească un anumit număr de vrăbii. rezervele naturale ale multor specii utile pot fi epuizate (fig. Dacă omul nu va ţine cont de urmările activităţilor sale în domeniile enumerate şi nu le va prognoza. râşi). are loc o • • • • • explozie numerică a primei.

răpitor ce se hrăneşte cu acest păduche. Păduchele ţestos şi buburuza Rodolia. Buburuza a fost utilizată cu succes şi în alte 50 de ţări cultivatoare de citruşi. efectivul populaţiilor este readus la nivelul mediu. ci insectele ce atacau această cultură. Pentru nimicirea acestuia au fost "importate" din Australia 10 mii de buburuze Rodolia. 1950 1955 1960 ani 1965 1970 1975 1980 1985 1988 Fig.. în cele din urmă războiul a fost câştigat. acestea au început să se înmulţească în progresie geometrică şi în 2-3 ani au distrus complet câmpurile cu orez.17.mln t 2. Rolul relaţiilor interspecifice în reglarea efectivului populaţiilor. Drept exemplu poate servi utilizarea buburuzei Rodolia în lupta cu păduchele ţestos (fig. La creşterea densităţii populaţiei de şoareci. în 1872 întâmplător a fost adus în California (SUA).5 2. Să analizăm reacţia imediată pe exemplul relaţiei răpitor-jertfâ. Deja peste câteva luni numărul de afide s-a redus considerabil. Fig. chinezii au început să „importeze" vrăbii.. baza nutritivă a unor răpitori. care se hrăneşte cu sucul de citruşi. păduchele sa înmulţit şi în scurt timp a adus pagube colosale crescătorilor de citruşi. Datorită acţiunii factorilor biotici. Hrana principală a vrăbiilor era nu orezul. 02 .18). Acţiunea lor ţine de modificarea densităţii populaţiei şi se realizează după principiul reacţiei inverse: la creşterea densităţii populaţiei se intensifică acţiunea forţelor ce o micşorează. Această reacţie poate fi imediată şi întârziată. Acest păduche puţin mobil. Această situaţie şi multe altele pot fi evitate dacă se va ţine cont de legile naturii. vrăbiile. creândule condiţii favorabile pentru reproducere. 3.18. în lipsa duşmanului lor principal. este originar din Australia. în primii ani roadă de orez într-adevăr a sporit. Neavând aici duşmani naturali. 05 . Reducerea numărului de peşti ca urmare a pescuitului excesiv. Pentru a le veni de hac insectelor. Cunoaşterea răpitorilor unor „duşmani" ai culturilor agricole şi-a găsit aplicare practică. 3. dar mai târziu. specific pentru populaţia dată. 3. de exemplu 223 . întrucât Rodolia este foarte sensibilă la noxe. doboare mai multe „trofee" erau premiaţi.95 15 . livezile cu citruşi tratate cu chimicale pentru combaterea altor dăunători din nou au fost invadate de păduchi.

sporesc şansele mormolocilor mici de a atinge stadiul adult cu condiţia prezenţei algelor .19 şi trageţi concluzii despre modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei.hrana principală a mormolocilor. ceea ce intensifică acţiunea lor asupra şoarecilor de 120-200 de ori. care încetează să mai elimine răşina dăunătoare pentru gândaci. Trei tipuri de dependenţă a creşterii numerice a populaţiei de densitate. întrucât gândacii nu suportă mirosul prea puternic al speciei sale. La o creştere şi mai rapidă a densităţii populaţiei jertfei paraziţii de asemenea îşi pierd rolul reglator. mormolocii secretă în apă o substanţă proteică care reţine creşterea altor mormoloci. După părăsirea bazinului de către cei mari şi micşorarea concentraţiei inhibitorului. devine foarte bogată. Rolul relaţiilor intraspecifice în reglarea efectivului populaţiei. ci 3-4. Dacă nici reacţia întârziată nu-şi atinge scopul.a hermelinei. . îndeosebi peştilor. Atacul în comun al mai multor gândaci uşurează doborârea copacului. & to I 224 ! O Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Fig. Gândaciide-scoarţă emană un miros care ademeneşte alţi indivizi ai populaţiei la un nou loc de hrană. Drept exemplu de reacţie imediată a relaţiilor intraspecifice la creşterea efectivului populaţiei poate servi reglarea chimică a densităţii populaţiilor. Astfel. când aceasta se înmulţeşte mai repede decât este vânată de răpitor. 3. Ca urmare mormolocii care au ieşit în acelaşi timp din ou se împart în două grupe după dimensiuni: mari şi mici. dispunând de hrană îndeajuns. deoarece agenţii patogeni ai acestora se răspândesc mai repede la un contact mai strâns dintre indivizi. de exemplu. 3. Secreţia în mediu a substanţelor ce frânează creşterea densităţii populaţiei este caracteristică mai multor specii de plante şi animale acvatice. Dar nu întotdeauna reacţia imediată a răpitorului poate frâna creşterea numerică a populaţiei jertfei. în aceste condiţii creşte probabilitatea izbucnirii unor boli infecţioase.19. în astfel de situaţii acţionează reacţia întârziată a răpitorilor: hermelinele. funcţia de reglatori ai efectivului populaţiei jertfei este preluată de paraziţii specializaţi. ca de obicei. Astfel hermelinele opresc imediat creşterea de mai departe a efectivului populaţiei de şoareci. Fiecare hermelină vânează de acum nu un şoarece. se înmulţesc în progresie geometrică (de circa 30-50 de ori). la creşterea densităţii populaţiei o parte din gândaci părăseşte copacul. Studiaţi cu atenţie graficele din fig.

19. Invaziile lăcustei migratoare sunt o adevărată catastrofă ecologică nu numai pentru oameni şi semănături. Astfel.La baza reacţiei întârziate a relaţiilor intraspecifice la creşterea densităţii populaţiei stă modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei. La lăcuste se întâlneşte o formă foarte interesantă de autoreglare a efectivului în baza transformărilor fiziologice şi de comportament. nu se mai reproduc. iar după dezvoltarea aripilor formează stoluri imense care parcurg distanţe de sute şi mii de kilometri. mecanisme eficiente de reglare a efectivului. Tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. Dimensiunile stolurilor de lăcuste migratoare. la creşterea densităţii populaţiei natalitatea scade (fig. 3). 3. ritmul de creştere numerică a populaţiei este maxim la valori medii ale densităţii acesteia (fig. iar după atingerea unui nivel maxim începe să scadă. la lăstuni numărul de ouă în pontă creşte în paralel cu creşterea densităţii populaţiei.19. Femela elefantului indian la o densitate joasă a populaţiei naşte un pui odată la 4 ani. în cazul primului tip. Autoreglarea efectivului populaţiilor. Astfel. structură de vârstă complexă. De exemplu. Să analizăm 15 Biologie. la suprapopularea teritoriului. în legătură cu creşterea densităţii populaţiei. grijă de urmaşi. în anii cu condiţii favorabile.19. Tipul stabil se caracterizează prin oscilaţii neînsemnate ale efectivului populaţiei de la valorile medii. forma sedentară trece în cea migratoare. 3. Este specific pentru speciile caracterizate prin prolificitate redusă. Concurenţa intraspecifică joacă un rol important şi în reglarea efectivului populaţiilor de plante. o parte din ele vor pieri inevitabil din cauza oprimării fiziologice de către vecinii mai puternici. cârduri. Se cunosc populaţii în care la atingerea unei densităţi maxime natalitatea scade brusc (fig. 1).doar 8. 3. Savanţii delimitează trei tipuri de bază ale dinamicii efectivului populaţiei: stabil. Această relaţie dintre natalitate şi densitatea populaţiei este caracteristică pentru animalele care trăiesc în turme.sedentară şi migratoare . la o densitate mare a plantelor. iar la o densitate de 18 perechi . De exemplu. aflate într-o stare permanentă de stres. Pentru alte populaţii. la o densitate a populaţiei de 1 pereche la 1 ha femela depune 14 ouă. în populaţia de piţigoi albastru. 3. fluctuant şi exploziv {fig. Se cunosc trei tipuri ale acestei dependenţe. precum şi unele populaţii de nevertebrate.care se deosebesc fenotipic şi comportamental. iar la o densitate mare . durată mare a vieţii. stoluri. 2). atingând uneori o greutate estimativă de milioane de tone. ci. rezultatul este însă acelaşi: reducerea efectivului în generaţia actuală sau cele viitoare. Unele specii de lăcuste există sub două forme . Iniţial reprezentanţii formei migratoare se deplasează pe pământ în grupuri mari.20). dar şi pentru cea mai mare parte din lăcuste.un pui la 7 ani. a XII-a . De cele mai multe ori aceste stoluri poposesc pe terenuri puţin favorabile pentru reproducere şi în scurt timp pier. Din cele expuse putem deduce că fiecare populaţie reacţionează în felul său la sporirea efectivului. Drept exemplu pot servi populaţiile de mamifere mari şi păsări. tinde să-şi schimbe permanent locul de trai. care fiind lacomă. femelele popândăului. Astfel se evită suprapopularea teritoriului.

Cuiburile sunt amplasate la o distanţă mare unul de altul. generând un şir de probleme destul de grave.un exemplu concret. efectivului populaţiilor. C . Revenirea efectivului populaţiei la starea normală are loc destul de repede datorită eficienţei mecanismelor reglatoare. de exemplu. de porumb. 226 .40%. gândacul-de-lemn. speciile al căror efectiv în condiţii naturale este reglementat de răpitori. Tipul exploziv este însoţit de explozii ale înmulţirii în masă. prolificitate sporită. Este caracteristic pentru speciile din A diferite grupe sistematice. Femela uliului-păsărilor depune 4-6 ouă. Fenomenul se explică prin efectivului populaţiilor: A . superioritatea relaţiilor interspecifice în reglarea B . maximă . unele specii de rozătoare.fluctuant. Dezvoltarea agriculturii a dus la răspândirea pe larg a dăunătorilor agricoli. De exemplu. O atare oscilaţie a efectivului este caracteristică mai ales pentru speciile cu o durată scurtă a vieţii. Astfel. lăcustele. Tipul stabil de dinamică a efectivului acestor populaţii s-a transformat în exploziv.9 ani. Nu trebuie trecut cu vederea rolul factorului antropogen în reglarea efectivelor populaţiilor diferitelor specii. Tipul fluctuant se evidenţiază prin oscilaţii ale efectivului în limite mari. de floarea-soarelui au asigurat înmulţirea în masă a insectelor ce se hrănesc cu aceste plante. succesiune rapidă a generaţiilor.stabil. croitorii lemnului. Observările au arătat că populaţiile aceleiaşi specii în diferite condiţii prezintă o dinamică Tipurile de dinamică a distinctă a efectivului. în livezi şi pe câmpuri se înmulţeşte în masă. Durata medie a vieţii puilor după ce-şi i-au zborul din cuib este de circa 2 ani. de aceea jumătate din ei pier. Mortalitatea printre adulţi în primul an de viaţă este înjur de 50%. Părinţii nu-i pot asigura pe toţi puii cu hrană.exploziv. iar acestea în limitele arealului speciei nu sunt echivalente. Toate aceste mecanisme fac ca efectivul populaţiilor să oscileze în limite insensizabile. Efectivul populaţiei revine la nivelul normal pentru specia dată îndată după încetarea acţiunii factorului modificator. deoarece numărul răpitorilor este redus. lanurile de grâu. iar în al doilea .

Numărul mediu de indivizi pe o unitate de suprafaţă. O repartizare neuniformă în spaţiu reprezintă . Numărul de nou-născuţi apăruţi într-o unitate de timp. Explicaţi noţiunile: populaţie tânără. 9. Enumeraţi caracteristicele populaţiei ca unitate ecologică şi indicii structurali ai unei populaţii. 227 . Totalitatea de indivizi pe o unitate de suprafaţă. 3. 8. Cele îşi petrec cea mai mare parte a vieţii pe un sector limitat. senilă. este caracteristică animalelor de talie mică. Analizaţi. după caracteristicile populaţiei. a) mortalitate b) densitate c) efectiv d) natalitate e) ritm de creştere 1. Se disting . 2. Tipul pulsatil este caracteristic _. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta structura spaţială a populaţiilor. Folosirea periodică a terenului se referă la tipul 13. de vârstă medie. soarta populaţiei umane din republica noastră. Enumeraţi avantajele şi dezavantajele modului sedentar de viaţă. Sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp. Definiţi noţiunea de populaţie. 4. moduri de repartizare spaţială a speciilor sedentare. 10. Alcătuiţi un eseu la tema "Structura de vârstă a populaţiilor": a) la plante. Completaţi spaţiile libere.1. 11. 4. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. b) la animale. 2. 6. 12. Analizaţi 5 cazuri de reglare a efectivului populaţiilor la animale. 3. Asociaţi noţiunile din cele două coloane. După tipul utilizării spaţiului animalele mobile se împart în . Explicaţi noţiunile de factori modificatori şi reglatori. 7. Enumeraţi tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. 5.

Din 228 . în mlaştini .muşchiul-de-turbă. deoarece contururile acesteia sunt uşor distinctibile. pădure de mesteceni sau conifere. este numit biotop (din gr. Componentele unei biocenoze sxmtfîtocenoza (totalitatea plantelor). Convieţuirea cu acestea este posibilă numai în cazul stabilirii unor relaţii ce i-ar asigura condiţii normale de viaţă. baltă etc. deoarece anume activitatea acesteia determină caracterul landşaftului. depopulaţii de plante. Edificatorii de bază ai biocenozelor terestre sunt unele specii de plante: în păduri stejarul. animale.pământ şi koinos . BIOCENOZA. Edificatori pot fi şi unele specii de animale. zoocenoza (totalitatea animalelor) şi microbiocenoza (totalitatea microorganismelor). SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR 4 AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE 1. topos . CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. De exemplu. Printre acestea se evidenţiază cele care prin activitatea lor creează condiţii favorabile pentru toată comunitatea. pe teritoriile ocupate de coloniile de marmotă specia edificatoare este marmota. Mai mult ca atât. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI 2 ECOSISTEMUL. fitocenoză este componentul structural de bază al biocenozei care determină speciile de animale şi microorganisme ce o populează. Hotarele biocenozei se stabilesc după fitocenoză. Biocenoza (din gr.viaţă + ge . în stepă . microclima şi condiţiile de creştere ale ierburilor. de aceea repartizarea organismelor pe Glob nu este întâmplătoare.folosit în comun) este o totalitate stabilă. Cele ce domină numeric sunt desemnate ca dominante. ciuperci şi microorganisme adaptate la convieţuirea pe un sector omogen. Ele formează comunităţi din specii ce pot convieţui. o pădure de molid poate fi uşor deosebită de una de pin. bios . De exemplu. Drept exemplu de biocenoză poate servi totalitatea organismelor dintr-o dumbravă. Sectorul scoarţei terestre (uscatului sau bazinului de apă) cu condiţii omogene de viaţă.negară. Pentru fiecare biocenoză este caracteristic şi un anumit raport cantitativ al speciilor. dintr-un iaz.ECOLOGIA ECOSISTEMELOR 1 BIOCENOZA. LANŢURILE TROFICE 3 PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR. de pe o luncă. constituită istoriceşte. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI în natură fiecare organism este înconjurat de o mulţime de alte organisme. Astfel de specii sunt numite edificatoare.loc). ocupat de o anumuită biocenoză. numite biocenoze.

componenţa biocenozelor face parte şi un număr mare de specii puţin numerice. Ele sporesc varietatea legăturilor biocenotice şi servesc drept rezervă pentru completarea şi înlocuirea speciilor dominante. Deci, aceste specii asigură stabilitatea biocenozei şi funcţionarea ei în diferite condiţii. Structura unei biocenoze este determinată de varietatea de specii din componenţa ei şi de repartizarea lor spaţială. Structura de specie în funcţie de varietatea de specii din componenţa lor şi raportul numeric al acestora (sau de masă) se disting două tipuri de biocenoze: bogate în specii şi sărace în specii. Apartenenţa biocenozelor la un tip Fig. 3.21. Repartizarea pe verticală a plantelor dintr-o sau altul depinde de mai mulţi pădure în funcţie de afluxul de lumină. factori. Printre aceştia pot fi menţionaţi abaterea factorilor abiotici de la valorile optimale, vârsta biocenozei. Observările multianuale au arătat că peste tot unde unul sau mai mulţi factori abiotici se abat de la valorile optimale, de exemplu în deserturile polare, biocenozele sunt sărace în specii. Pădurile tropicale, savanele, pădurile amestecate, recifele de corali etc. sunt biocenoze bogate în specii, deoarece majoritatea factorilor abiotici se apropie de valorile optimale. Dependenţa componenţei de specie a biocenozei de vârsta acesteia este evidentă. Cele tinere, în stadiu de formare, cuprind un număr mai mic de specii decât cele mature. Structura spaţială a biocenozei Structura spaţială a biocenozei este determinată repartizarea pe verticală şi orizontală a componenţilor ei. La convieţuirea plantelor diferite după înălţime, fitocenoza capătă o structură etajată. Factorul principal care determină repartizarea pe verticală a plantelor după etaje este lumina (fig. 3.21). Etajul superior este ocupat de plante iubitoare de lumină, adaptate la oscilaţiile temperaturii şi umidităţii aerului din acest strat de aer, iar etajele inferioare din plante rezistente la umbră. Astfel etaj area asigură o mai bună utilizare de către plante a fluxului de lumină.
22Q

/g. 3.22. Etajarea vegetaţiei într-o pădure de foioase.

Determinaţi numărul de etaje din pădurea reprezentată în fig. în păduri sunt răspândite pe larg şi speciile de plante ce nu fac parte dintr-un etaj anume. Este vorba de muşchii şi lichenii de pe trunchiurile arborilor, liane, plantele epifite. în repartizarea rădăcinilor de asemenea se întrezăreşte o etajare care ţine de adâncimea de afundare a rădăcinilor, amplasarea părţii active a sistemului radicular. Etajarea este caracteristică şi pentru comunităţile de plante ierboase (lunci, stepe, savane), deşi aici ea nu este atât de evidentă şi cuprinde mai puţine etaje. Determinaţi numărul de etaje într~o stepă de luncă după fig. 3.1 Repartizarea pe orizontală a componenţilor unei biocenoze se reprezintă sub formă de mozaicitate - popularea neuniformă a spaţiului. Mozaicitatea este condiţionată

Fig. 3.23. Et j area vegetaţi într-o stepa i luncă.

230

Fig. 3.24. Etajarea păsărilor într-o pădure de foioase.

de neomogenitatea microreliefului solului, precum şi de activitatea unor animale (muşuroaiele de cârtiţe, bătătorirea păşunilor de către copitate ş.a.) şi ale omului. Animalele aparţin, de regulă, unui anumit etaj al vegetaţiei pe care unele nici nu-1 părăsesc. De exemplu, unele păsări îşi fac cuibul numai pe uscat, altele numai în arbuşti sau în coroana arborilor (fig. 3.24). Nişa ecologică. Poziţia speciei în componenţa biocenozei este numită nişă ecologică. Noţiunea de "nişă ecologică" trebuie delimitată de noţiunea "mediu de viaţă". Nişa ecologică reflectă modul de viaţă al populaţiei, funcţiile ei, în timp ce mediul de viaţă este adresa ei. De exemplu- în savanele africane speciile înrudite zebra, antilopa gnu, gazelele au aceeaşi adresă, însă nişe diferite. Zebrele se hrănesc cu vârfurile ierburilor, antilopele - cu părţile plantelor ce rămân după zebre, selectând anumite specii de plante, gazelele - cu cele mai pitice plante. Unele specii de păsări insectivore se hrănesc pe aceiaşi arbori, însă în nişe diferite: ţoii se hrănesc cu insectele la vedere, iar cojoaicele cu cele ascunse în crăpături. Comentaţi noţiunea de nişă ecologică după fig. 3.24. Datorită nişei ecologice se reduce la minimum concurenţa dintre diferite specii. De exemplu, algele roşii fotosintetizează la cele mai mari adâncimi, inaccesibile altor specii de alge. 231

2, ECOSISTEMUL. CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. LANŢURILE TROFICE
•"•>,

Ecosistemul. Totalitatea organismelor convieţuitoare de diferite specii (biocenoza) şi condiţiile lor de existenţă (biotopul) unite într-un tot întreg prin schimbul de substanţe şi fluxul de energie alcătuiesc un ecosistem {fig. 3.25). Componentul viu al ecosistemului (biocenoza) este constituit din populaţiile diferitelor specii de microorganisme, fungi, plante şi animale care se hrănesc, se reproduc şi pier. Cu toate acestea numărul de populaţii într-un ecosistem se află într-un echilibru dinamic, ceea ce asigură existenţa în timp a ecosistemului. Dimensiunile ecosistemelor pot fi cele mai diferite. Cel mai de proporţie ecosistem este biosfera care include toate fiinţele vii de pe Terra şi mediile lor de viaţă (litosfera, hidrosfera, atmosfera şi pedosfera). Ecosistemele de dimensiuni mai mici corespund zonelor geografice ale uscatului şi Oceanului Planetar, numite biome. Pe uscat, acestea sunt ecosistemele tundrei, pădurii, stepei, deşertului, iar în cadrul Oceanului Planetar- ecosistemele zonelor arctică, temperată şi tropicală. Pentru fiecare din aceste ecosisteme sunt caracteristice anumite valori ale principalilor factori abiotici care în totalitatea lor alcătuiesc mediul de viaţă la care s-au adaptat anumite specii de plante şi animale. în limitele zonelor geografice se delimitează subzone, landşafturi cărora le corespund ecosisteme de dimensiuni şi mai mici. De exemplu, în ecosistemul mlaştinii acesta poate fi ecosistemul unei movilite, iar în Oxigen Natura rocii Bioxid de carbon ecosistemul pădurii - un copac Pliuviometric Lumina solară doborât la pământ. Acesta, de regulă, este populat deja de unele specii de insecte. Hifele ciupercilor şi bacteriile distrug lemnul, ele înseşi servind ca hrană pentru multe specii de gândaci şi alte insecte cu care se hrănesc furnicile, gândacii răpitori. Acest proces continuă mai mulţi ani, şi în tot acest timp ecosistemul există, schimbându-se permanent. Când copacul se va transforma în pleavă, acest ecosistem îşi va înceta existenţa, Natura rocii Humus între ecosisteme nu există hotare bine delimitate, multe organisme fiind componente ale mai multor ecosisteme. De Fig. 3.25. Reprezentarea schematică a componentelor unui ecosistem. exemplu, larvele unor insecte 232

terestre se dezvoltă în apă. Pe SOARE durata migraţiilor de toamnă şi primăvară păsările călătoare fac _. parte din diferite ecosisteme. Majoritatea ecosistemelor terestre se delimitează după speciile vegetale edificatoare. în tundră acestea sunt muşchii şi arbuştii, în taiga - bradul, pinul, în stepă - diferite graminee. CONSUMATORI CONSUMATORI Probabil că vă întrebaţi de TERŢIARI TERŢIARI ce anume plantele sunt "faţa" Fig. 3.26. Reprezentarea schematică a lanţurilor unui ecosistem? Răspunsul la trofice dintr-un ecosistem. această întrebare îl puteţi afla din noţiunile de lanţ trofic şi reţea trofică, expuse în continuare. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem. Existenţa oricărei forme de viaţă impune un aflux permanent de substanţe nutritive şi energie din afară. Sursa principală de energie pe Terra este Soarele. Plantele verzi, unele protiste, bacterii şi cianobacterii fixează o parte din această energie sub formă de legături chimice ale compuşilor organici rezultaţi din fotosinteză. Energia depozitată în aceşti compuşi este pusă la dispoziţia plantelor înseşi şi a animalelor ce se hrănesc cu ele în urma procesului de respiraţie. Produsele respiraţiei - dioxidul de carbon, apa şi sărurile minerale - sunt din nou folosite de către plantele fotosintetizatoare, realizându-se astfel un circuit continuu al substanţelor. Energia conţinută în hrană nu realizează însă un circuit, deoarece cea mai mare parte a acesteia se pierde sub formă de căldură. De aceea condiţia existenţei unui ecosistem este afluxul permanent de energie din afară. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem presupune prezenţa în cadrul lui a următoarelor componente: elemente biogene, producători, consumatori şi reducători (fig. 3.26).
• - .

Savantul rus N. V. Sukaciov a propus pentru desemnarea totalităţii de specii sau depopulaţii legate reciproc şi care populează un anumit teritoriu cu condiţii mai mult sau mai puţin omogene noţiunea de biogeocenoză. Ecosistemul şi biogeocenoză nu sunt sinonime. în ambele cazuri se au în vedere sisteme stabile de organisme vii şi mediul lor de viaţă ce interacţionează între ele şi în care se realizează circuitul substanţelor şi fluxul de energie. Deosebirea constă înfăptui că ecosistemul este o structură adimensională, iar biogeocenoză este o structură strict terestră, cu hotare bine delimitate. Orice biogeocenoză este un ecosistem, dar nu orice ecosistem poate fi considerat biogeocenoză. 233

Reducători sunt organismele ce se hrănesc cu substanţă orconsumator producător primar ganică moartă (cadavrele producătorilor şi consumatorilor. consumatori şi reducători se conturează sub formă de lanţuri trofice care prezintă transferul energiei conţinute în hrană printr-un şir de organisme pe calea devorării unor specii de către altele. dintre producători. Deosebim consumatori primari .27.de consum şi detritale (de descompunere). Fiecare verigă a acestui lanţ este numită nivel trofic.animalele erbivore. şi consumatori secundari .2~> încep de la producători. bacteriile şi alte organisme ce se hrănesc cu resturi de plante şi animale (gândaci necrofagi. larvele unor insecte etc.28. 3. Relaţiile Fig. asigurând astfel j consumator întoarcerea elementelor biogene ! secundar în natura nevie. râme. Rolul de reducători îl exercită ciupercile.Producători sunt plantele verzi care sintetizează din elemente biogene substanţe organice. Un lanţ detrital clasic al pădurilor noastre cuprinde următoarele niveluri trofice: producător 2 Litieră Râmă Mierlăneagră Uliul pasărilor 234 . Lanţurile de consum (fig.de la resturi vegetale ş animale. fixând astfel energia Soarelui sub formă de energie chimică. plantă C0 consumator Consumatori ai substanţelor secundar organice produse de plantele verzi sunt animalele. 3.28) . în funcţie de faptul care organisme ocupă primul nivel trofic se deosebesc două tipuri de lanţuri] trofice . Lanţurile detritale sunt mai răspândite în păduri. unde o bună parte du masa vegetală nu este consumată nemijlocit de erbivori. Lanţ trofic detrital.animalele carnivore.). resturi vegetale etc. 3. Ei descompun substanţele organice moarte până la substanţe minerale. iar cele detritale (fig. 3. Lanţ trofic de consum. excremente. Fig. fiind supusă descompunerii şi mineralizării. i Descompunători Lanţurile trofice.

La animalele ce ocupă al patrulea nivel trofic (consumatori terţiari) ajunge doar 0. Cea mai mare parte din această energie este consumată de erbivore pentru menţinerea activităţii vitale şi doar o mică parte se utilizează pentru creşterea şi dezvoltarea sa sau se depune sub formă de substanţe nutritive de rezervă. numită piramida energiei lanţului trofic dat (fig. din care la animalele erbivore ajung de la 20 până la 60%.29. de la care a şi pornit acest lanţ trofic. Schiţaţi lanţurile trofice care formează reţeaua trofică a unei păduri de foioase după fig. Energia acumulată în cadrul fiecărui nivel trofic poate fi reprezentată grafic sub forma unei piramide.30). Se disting trei tipuri de piramide ecologice: biomasei. primeşte doar acea parte din energia depozitată de plante care s-a acumulat în masa corporală a animalului erbivor. lanţurile trofice într-un ecosistem se încrucişează. al treilea nivel trofic. 3. Această legitate de reducere cu fiecare nivel trofic a cantităţii de energie ce se transmite nivelului următor a fost numită regula piramidei. Să analizăm în continuare transferul de energie de la un nivel trofic la altul. toate reflectând ţea trofică într-o pădure de foioase. 3. Răpitorul. formând o reţea trofică. 3. Aşadar.29. la trecerea de la primul nivel trofic (plantele verzi) la al doilea (animalele erbivore) cea mai mare parte din energie (~90%) se pierde.001% din energia asimilată de plante. Plantele fixează circa 1% din energia Soarelui. întrucât la trecerea de la un nivel trofic la altul cea mai mare parte din energie se pierde. lanţurile trofice pot cuprinde un număr limitat de niveluri. de obicei 3-5. Re- 235 . numerelor şi energiei.întrucât fiecare organism are mai multe surse de hrană şi el singur este folosit ca hrană de mai multe organisme din acelaşi sau diferite lanţuri trofice.

biomasa lor se acumulează. Răpitorii. . consumatori terţiari consumatori secundari consumatori primari A B Fig.5 X 10" j 6 7 . 3.2X10 j descrescătoare. ele fiind la fel de repede consumate. . B): numărul indivizilor ce alcătuiesc un nivel trofic este mai mic decât în cel precedent. 3. Acest şir poate fi reprezentat 2. . 3. de aceea pentru a-şi menţine biomasa fiecare răpitor trebuie să consume câteva jertfe. Cunoaşterea legilor fluxului de energie în cadrul ecosistemelor prezintă o mare importanţă practică. şi mai încet sunt consumate de duşmani. De exemplu. fiecare de circa 10 ori mai mic decât cel anterior. A). . : . • Reprezentaţi schematic piramida biomaselor unui bazin de apă. • . în principal. Producătorii oceanelor .31. crustaceele mari cresc şi se înmulţesc mai încet.piramida numerelor. Piramide ecologe: A . Deci. .OX1O J î trofice consecutive. biomasa ierburilor ce au crescut timp de un an în stepă este cu mult mai mare decât biomasa erbivorilor. Dacă vom compara biomasa unor niveluri 5. iar cea a carnivorilor . B . sunt mai mari decât jertfa.30. Acest tip de piramidă a biomasei este caracteristic pentru toate ecosistemele terestre.se divid foarte repede. asigurând o producţie înaltă.31.raporturile dintre nivelurile trofice într-un ecosistem.mai mică decât a erbivorilor. Numărul lor total este însă mic. (fig. 236 . vor obţine un şir de numere 6. Dacă am putea cântări toate algele din ocean şi toate animalele. Piramida energiei.31.algele verzi monocelulare . 3. Pe baza lor poate planifica activitatea gospodărească a omului. 3. prin relaţiile răpitor-jertfă se respectă regula piramidei numerelor (fig. am constata că ultimele cântăresc cu mult mai mult. Peştii. în ocean piramida biomaselor este inversată. .piramida biomaselor. cefalopodele. evitând subminarea capacităţilor reproductive ale sistemelor naturale şi artificiale. de regulă.6 X 10" j sub formă de piramidă cu baza lată şi vârful îngust Fig. în lanţurile trofice în care transmiterea energiei are loc.

proces numit succesiune. stepa de negară. dune de nisip etc. pădurile de molid din taiga sunt doar câteva exemple de ecosisteme stabile. Succesiunea secundară se înregistrează pe locul unor ecosisteme deja formate după dereglarea echilibrului acestora ca urmare a eroziunilor. unele specii de licheni etc. Succesiunea/»r/mară începe pe locurile lipsite de viaţă: stânci. în funcţie de starea şi proprietăţile mediului succesiunea poate fi primară sau secundară. într-o pădure de foioase. Succesiunea ecosistemelor. SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR Proprietăţile ecosistemelor. excluderea unei specii sau reducerea activităţii ei nu prezintă pericol pentru comunitate: funcţia acesteia este preluată de alte specii. Uneori succesiunea are loc pe durata unei generaţii. De exemplu. iar bacteriile. secetei. amplasarea în spaţiu. De exemplu. a pădurilor după tăieri etc. Autoreglarea ecosistemelor constă în menţinerea efectivelor componenţilor comunităţii la un anumit nivel în baza principiului reacţiei inverse. Stabilitatea prezintă proprietatea ecosistemului de a face faţă condiţiilor nefavorabile. asigură formarea humusului. întrucât nişele ecologice ale multor specii de plante şi animale se întrepătrund parţial. cianobacteriile. iar în anii secetoşi . precum iazurile mici. înmlăştinirea bazinelor de apă. în anii ploioşi pe lunci predomină ierburile cu rădăcini scurte. Cianobacteriile fixează azotul din aer.3. PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR. Treptat. Astfel. apar noi specii de animale care se hrănesc cu noua vegetaţie. plantele primului etaj folosesc 70-80% din lumină. Astfel treptat se formează solul. Ecosistemele formate pe parcursul evoluţiei lumii vii se caracterizează prin stabilitate şi autoreglare de care depinde durata existenţei lor.1 0 20%. incendiilor etc. păşunile abandonate etc. activitatea sezonieră şi diurnă. Dumbrava. La animale completarea reciprocă se manifestă în utilizarea unor surse diferite de hrană. de exemplu. lichenii secretă acizi organici care distrug rocile. completându-se reciproc. O astfel de succesiune durează mii de ani. Perturbarea autoreglării duce la înlocuirea unui ecosistem cu altul. în natură se întâlnesc şi ecosisteme instabile.cele cu rădăcini lungi. lava stinsă. cele din etajul doi . luncile umede. vegetaţia acestor ecosisteme este substituită de alta. restabilirea luncilor după incendii. Primele care populează aceste locuri sunt organismele nepretenţioase faţă de mediu: bacteriile. microclima lui. se schimbă regimul hidric al sectorului. plantele folosesc mai eficient lumina Soarelui. erupţiilor vulcanice. descompunând corpul acestor organisme după moartea lor. Fiecare din aceste specii contribuie în felul său la valorificarea noilor terenuri. Baza stabilităţii unui ecosistem o constituie completarea reciprocă a componentelor ei în utilizarea resurselor mediului. Amintiţi-vă în ce constă principiul reacţiei inverse şi rolul lui în menţirea efectivului speciei la un nivel constant. în cele din urmă un ecosistem este înlocuit de altul. 237 . iar plantele ierboase şi muşchii se mulţumesc doar cu 1-2% din fluxul de lumină.

3. ecosistemul se poate autorestabili. inclusiv a bacteriilor de putrefacţie. aşa ca revărsarea anuală a râurilor. 3. sau agrobiocenozele. în agrocenoze ca şi în orice ecosistem natural se stabilesc anumite lanţuri trofice. dacă incendiul a distrus suprafeţe mari. Umiditatea sporită a mediului înrăutăţeşte activitatea microorganismelor solului. în depresiuni. Mlaştina se poate forma şi pe terenurile defrişate. constituite din producători (plantele de cultură şi buruienile). autorestabilirea ecosistemelor va fi problematică din lipsa în apropiere a unei varietăţi de specii vegetale. Succesiunea secundară poate fi studiată pe exemplul înmlăştinirii unui bazin de apă (fig. aratul câmpurilor etc. 4. ca zone de odihnă etc.Fig. Aceste condiţii sunt favorabile pentru muşchiul-de-turbă. o pădure mlăştinoasă etc. secarea mlaştinilor. reducând adâncimea bazinului de apă. Substituirea ecosistemelor poate fi iniţiată şi de om prin tăierea pădurilor. animale. o fâneaţă umedă de rogoz. apariţia căruia prevesteşte acumularea turbei şi formarea unei mlaştini. De exemplu.32. consumatori (insecte 238 •naBMt . ceea ce duce la schimbarea regimului hidric şi termic al solului. Drept urmare resturile organice rămân nedescompuse şi se acumulează. înrăutăţirea aeraţiei lui. extragerea turbei şi a bogăţiilor subterane. şi menţinute permanent de către acesta. Acestea se acumulează. Din cauza insuficienţei de oxigen în straturile profunde ale bazinelor de apă reducătorii nu pot descompune pe deplin resturile de plante. Primul semn al înmlăştinirii terenului este formarea unui covor dens de floarea-cucului care reţine o cantitate mare de apă. Vegetaţia de pe mal se e x t i n d e t o t ffiai m u l t h ^^ de condiţiile mediului şi spaţiul ocupat de bazinul de apă acesta poate fi înlocuit de o mlaştină. în caz dacă aceste intervenţii nu sunt profunde. sunt comunităţi de plante.32). ciuperci sau microorganisme create de om în vederea obţinerii de producţie agricolă. Deseori autorestabilirea este frânată de diferiţi factori externi. unde apele subterane sunt aproape de suprafaţă. Inmlăştinirea unui bazin d e apă. Autorestabilirea ecosistemelor poate fi întreruptă şi de reducerea varietăţii de specii din mediul ambiant. construcţia de drumuri etc. AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE Agrocenozele. Enumeraţi câteva exemple de agrocenoze întâlnite în localitate şi lanţurile trofice ce se stabilesc în cadrul acestora.

bacterii). Pentru a reface acest circuit. însă acest avantaj poate fi menţinut doar cu condiţia unei griji permanente faţă de fertilitatea solului. selecţia naturală asigură ^ stabilitatea ecosistemului.2 mlrd ha) şi dau omului circa 90% din energia alimentară.-există doar un an. apă şi săruri minerale. Agroecosistemele. cuprind păşuni. o păşune 3-4 ani. Enumeraţi câteva din metodele biologice de combatere a dăunătorilor culturilor agricole. pe lângă câmpuri cu plante de cultură. deoarece omul scoate din circuit cea mai mare parte din roadă. se obţine o stabilitate a recoltelor şi se reduce pericolul unor pierderi de proporţie de pe urma înmulţirii în masă a dăunătorilor. în prezent agrocenozele ocupă ~10% din toată suprafaţa uscatului (1. o livadă 20-30 de ani. lunci. înlăturând formele mai puţin adaptate la mediu.a şi fost scopul urmărit de om la crearea lor. mamifere rozătoare şi carnivore şi consumatorul principal . Cea de a doua deosebire — constă în utilizarea energiei. irigaţie. în primul rând. în ecosistemele naturale acţionează selecţia ~naturală. fâşiilor forestiere de protecţie. în agrocenoze acţionează selecţia artificială. Pentru a putea face faţă dăunătorilor şi bolilor. Cea mai modernă direcţie în lupta cu dăunătorii constă în menţinerea unei varietăţi de specii vegetale şi animale pe câmpuri. complexe zootehnice.posibilităţile nelimitate de sporire a productivităţii . Avantajul lor incontestabil faţă de ecosistemele naturale .păsări. agrocenozele nu se pot autoregla şi autorestabili. un lan de grâu sau o grădină de zarzavaturi . Chiar dacă o parte din roadă se pierde. în biocenoze producţia primară a plantelor (roadă) este consumată în numeroasele lanţuri trofice şi se întoarce din nou în circuitul biologic sub formă de CO2. Elementele biogene extrase din sol de către plantele de cultură sunt întoarse împreună cu îngrăşămintele organice şi minerale. protejarea de boli şi dăunători. pesticide. pădurilor. Din cauza biodiversităţii reduse. în agrocenoze acest circuit este dereglat. ele au nevoie de ajutorul omului. între agrocenoze şi ecosistemele naturale există un -—"! şir de deosebiri esenţiale. om în vederea obţinerii unor roade cât mai bogate. de aceea stabilitatea lor este — foarte redusă. în sol se introduc îngrăşăminte minerale şi organice. O atenţie deosebită se acordă alternării culturilor nu numai în timp. aprovizionarea cu apă şi elemente minerale.teritorii planificate de om care asigură obţinerea de roade stabile şi întoarcerea componentelor ei pe câmpuri. Fără ajutorul omului. bazinelor de apă etc. Cu acest scop sunt create agroecosistemele . Roade înalte se obţin şi pe calea planificării speciale a landşafturilor: alternarea câmpurilor. dirijată de V^. dar şi în spaţiu: 239 . în timp ce agrocenozele beneficiază şi de surse suplimentare de energie sub formă de îngrăşăminte. Astăzi se acordă o atenţie susţinută metodelor biologice de combatere a dăunătorilor. Cea mai esenţială deosebire dintre biocenoză şi agrocenoză constă în bilanţul elementelor nutritive. Ecosistemele naturale dispun doar de energia Soarelui.omul) şi reducători (ciuperci.

4. 2.cu litera F. Ştiuca şi crapul. 6. b) Alcătuiţi o schemă ce ar elucida i 240 . deoarece aceste specii se hrănesc cu acelaşi tip de hrană. Crocodilul şi păsărea colibri. Explicaţi prin exemplu noţiunea de explozie numerică a jertfei. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta o biocenoză cu componentele ei. a) Adus în Australia din Europa. nişă. 3. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. Cauză-efect.1. a) Completaţi casetele libere din schemă. Definiţi noţiunile de biocenoză. 7. 5. dacă nu . 3. deoarece rezistă acei răpitori care sunt mai dibaci şi prind indivizii mai slabi. b) Relaţiile de concurenţă se stabilesc între specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta noţiunea de biogeocenoză şi de ecosistem. 8. 2.biotop.—. 5. Ascarida şi omul. iepurele în scurt timp a invadat păşunile. specie dominantă. Torţelul şi roşiile. specie edificatoare. cât şi a prăzii. I . 6. Bacteriile de nodozităţi şi rădăcinile plantelor leguminoase. &m mmm «MM* «Bees arase ffiassas n a n « n a i mtmt M U mmtm M M * wmmm MIIUI M M wmm c a » MMM M I M tmmm mmtm mmm nrtm ••sas SBESSSS M M » M » M mm a) Parazitism b) Pradă-răpitor c) Simbioză d) Comensalism 1. Lupul şi căprioara. 4. b) structura spaţială.—. c) nişele ecologice ale animalelor. notaţi-ie cu litera A. J 7. deoarece în Australia lipseau duşmanii lor naturali -vulpile. Analizaţi o biocenoză din apropiere şi descrieţi-o după următorul algoritm: a) structura de specie. bolnavi. Lichenii. mediu de viaţă. Dacă afirmaţiile sunt corecte. c) în relaţia dintre răpitor-pradă are loc selecţia naturală atât a răpitorului.

Explicaţi noţiunile: a) piramida biomaseî. 2. a XII-a 241 . b) stabilitatea. ECOSISTEME NATURALE 1. Compieîaţi tabelul. Alcătuiţi un eseu structurat la tema "Proprietăţile ecosistemelor" după următorul algoritm: a) autoreglarea. b) piramida numerelor. Selecţia naturală 2. Alegeţi răspunsurile corecte. copiindu-I pe caiet. Bacterii saprofite 6. Muşchiul de pământ 10. Relaţia pradă-prădător este: a) o relaţie intraspecifică. Selecţia artificială 3. Buretele de gunoi 13. 16 Biologie. 12. 13. b) are loc pe locul altui ecosistem. Grupaţi noţiunile de mai jos In 3 grupe după un criteriu comun. d) succesiunea secundară. Gândacul necrofag 12. 1. ci. 1. Diversitatea speciilor 6. d) o relaţie ce asigură eliminarea genotipurilor nevaloroase. Căprioara 9. Utilizarea energiei H 14. Vulpea 5. Vişinul 10. Reducători 3. Autoreglarea 5. Stabilitatea 4. c) piramida energiei. Succesiunea primară a ecosistemelor: a) începe în locurile lipsite de viaţă.9. d) durează o perioadă scurtă de timp. b) o formă de relaţii rar întâlnită. Implicarea omului 7. c) succesiunea primară. 11. Consumatori 4. c) se datorează activităţii organismelor nepretenţioase. Alge 8. c) o reducere numerică a prădătorului urmată de creşterea numerică a prăzii. Bacterii chimiosintetizatoare 7. Râma 11. Producători 2. Alcătuiţi schema ce ar elucida regula piramidei ecologice.

33 relaţiile dintre componenţii biosferei. Doar sporii Evaporare bacteriilor şi ciupercilor se pot Elemente abiotice ridica la înălţimi mai mari Fig. Reprezentarea schematică a relaţiilor dintre ( ^ 2 0-22 km).tema. Doar rădăcinile unor plante şi Habitat râmele se afundă până la câţiva metri. în straturile inferioare ale învelişului de aer (atmosferă) şi în învelişul de apă (hidrosferă). 3. Răspândirea vieţii în atmosferă este determinată de înălţimea amplasării stratului de ozon (~ 16-20 km). LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII IN BIOSFERA Părţile învelişurilor geologice ale Terrei populate de organismele vii formează biosfera. care reţine razele ultraviolete. Majoritatea aerobionţilor sunt] concentraţi în stratul de aer de până la 1-1. Vernadski.5 km) sunt accesibile doar bacteriilor. LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII ÎN BIOSFERĂ 2 CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE 3 NOŢIUNE DE NOOSFERĂ 4 ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA 5 UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE 6 PĂSTRAREA BIODIVERSITĂŢII 1 BISOFERA.5 km. concentrânduse. Adâncimi mai mari (22. BAZELE ÎNVĂŢĂTURII DESPRE BIOSFERĂ 1 BIOSFERA. în litosferă organismele vii pătrund la o adâncime neînsemnată. mortale pentru tot ce-i viu.33. în stratul de la suprafaţă cu grosimea de câteva zeci de centimetri. în principal. în munţi hotarul componentele biosferei. în prezent viaţa este răspândită în partea superioară a scoarţei terestre (litosferă). 242 . învăţătura despre biosferă a fost elaborată de chimistul rus VI. Studiaţi după fig. 3.

caracteristic substanţei vii. subtropicale şi cele ale zonei temperate. spre deosebire de cea nevie. dintre care menţionăm următoarele: • Substanţa vie posedă o cantitate enormă de energie. Vernadski distingea două forme de mişcare: pasivă . activă . multe din schimbările acesteia sunt cauzate de activitatea ei vitală. • în substanţa vie reacţiile chimice cu participarea fermenţilor decurg de milioane de ori mai repede decât cele mai rapide reacţii chimice industriale. dimensiunile cărora oscilează de la 20 nm (unele virusuri) până la 100 m (unii arbori). Cu toate că masa materiei vii este incomparabil mai mică decât masa scoarţei terestre.totalitatea organismelor vii de pe Terra. este antrenată într-un proces permanent de activitate biogeochimică. principalele fiind cele alimentare (trofice).de răspândire a vieţii se află la 6 km altitudine. • Substanţa vie. dintre care biomasa uscatului constituie 99.13%. De exemplu. Acumularea biomasei se datorează activităţii plantelor verzi. • în biosferă substanţa vie este reprezentată sub formă de corpuri disperse organisme individuale. caracteristică îndeosebi animalelor. Masa substanţei vii (biomasa) a biosferei este estimată 12 la 2. în hidrosferă. • Datorită procesului evoluţionist. • Formele dispersate ale substanţei vii sunt reunite în biocenoze. viaţa este răspândită în toată grosimea ei. Anual plantele verzi produc circa 15-200 mlrd tone de substanţă organică uscată.generată de creşterea şi reproducerea organismelor. iar cea a Oceanului Planetar . Această proprietate asigură adaptarea organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului. se exclude copierea absolută a generaţiilor anterioare. între componenţii cărora se stabilesc cele mai diferite forme de relaţii. Amintiţi-vă principalii producători de substanţă vie de pe uscat şi din Oceanul Planetar.4 • IO 1. spre deosebire de litosferă şi atmosferă.87%. în partea continentală a biosferei cele mai productive sunt pădurile tropicale.0.) sunt stabile numai în organismele vii. • Substanţa vie este mobilă. însă la reţinerea şi transformarea resurselor energetice create de plantele verzi participă toată substanţa vie a planetei. Datorită mişcării substanţa vie poate ocupa toate spaţiile libere. Substanţa vie a planetei posedă un şir de proprietăţi specifice. • Capacitatea de reproducere a substanţei vii asigură alternarea continuă a generaţiilor şi existenţa în timp a vieţii pe Terra. acizii nucleici etc. Funcţiile biosferei sunt determinate de substanţa vie a acesteia . • Componentele substanţei vii (proteinele. caracteristică tuturor organismelor vii. 1 gde granit arheozoic şi astăzi 243 . lipidele.realizată de deplasarea organismelor în spaţiu.

Funcţia de concentrare . prelucrate de Bogată | MATERIE ORGANICĂ Brbivore în proteine organismele vii.descompunerea substanţei organice după moarte. solul ş. acesteia. depăşeşte cu sinteză SECUNDARA şi grăsM mult propria lor masă. Acestei funcţii se datorează formarea zăcămintelor. a compuşilor calciului în cochilia moluştelor etc.' : ţă mai activă şi mai puternică în proteine sinteză TERŢIARĂ şi grăsimi din punct de vedere geologic Consum prin ingestie decât substanţa vie. pe care le enumerăm în continuare: 1. 2.transformarea chimică a substanţelor ce conţin atomi cu valenţă variabilă. MATERIE ORGANICĂ L şi substanţe transformate de i MOARTĂ . • • . Funcţia energetică . care reprezintă o anexă a funcţiei energetice. Cu parreconversie ticiparea ei se formează cărBogată | MATERIE ORGANICĂ „ în proteine Specia bunele. ~ . Descompunători. şi alte zăcăminte naturale. Ver<: ''teză Moarte nadski evidenţia substanţe biogene.a existat prin mijlocirea Bogată Organisme MATERIE ORGANICĂi alternării de generaţii.a. Funcţia oxidoreducătoare . La baza acestei funcţii stă activitatea fotosintetică a plantelor verzi. PRiMARÂ şi glucide Fotosinteză tuând în tot acest răstimp un f Consum prin ingestie lucru geologic. 244 .•! • :• descompunere activităţii în comun a substanţelor vii şi naturii nevii (apa ECHILIBRU FINAL biosferei. Reacţiile de oxidoreducere stau la baza oricărui tip de metabolism. 3. Funcţia gazoasă. 5. 4.extragerea şi acumularea selectivă de către fiinţele vii a elementelor chimice ale mediului ambiant. efecîn celuloză autotfofs.a. petrolul. 3. Consum prin ingestie reconversie „_ Pe Terra nu există o altă forBogată Carnivore.).rămâne tot un 1 g de aceeaşi ÎSOAREi substanţă. care constituie rezultatul Proces..34. Din proprietăţile substanţei Fig. Masa substanţei vii. Această funcţie asigură circuitul biogeochimic al substanţelor. Ca urmare a fotosintezei are loc eliminarea şi absorbţia oxigenului. Funcţia distructivă . Transferul de materie şi fluxul de energie vii descind cele cinci funcţii ale între componenţii biosferei. rămânând timp de miliarde de ani 1 g. metanului ş. Corespunzător reconversie şi masa substanţei. dioxidului de carbon.. gazul natural SUPERSOR ORGANIZATĂ şi grăsimi umană.fixarea energiei solare de către substanţa vie. substanţe create de viaţă. Drept exemplu pot servi acumularea sărurilor minerale în ţesuturile plantelor. viaţă.

La baza includerii azotului în procesele vitale ale organismelor vii se află azotofixarea: totalitatea proceselor de fixare a azotului molecular atmosferic şi de plasare a lui în CARBON ! componenţa compuşilor orgaMINERAL | nici. altfel spus. Ca element de legătură dintre natura vie şi nevie.3S. carbonul deţine 24. rezultat din respiraţie. 3.9% din compoziţia globală de atomi ai biosferei. 2. Se Fig.simbiotice . Circuitul carbonului în natură. CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE Elementele chimice din componenţa substanţei vii circulă în biosferă în următoarea ordine: din mediul extern în organism şi din organism din nou în mediul ambiant. Să analizăm în continuare circuitul principalelor elemente biogene.bacteriile din genul Rhizobium. 245 . inaccesibil organismelor superioare.35. El este inclus în circuitul biogeochimic de către plantele verzi în cadrul fotosintezei. Studiaţi circuitul carbonului după schema din fig. care formează următoarele grupe: . Căile de migraţie ale elementelor chimice realizate prin intermediul organismelor vii cu participarea energiei solare reprezintă circuite biogeochimice. ardere.Analizaţi după fig. Urmăriţi după fig. Circuitul carbonului Carbonului îi revin 49% din masa substanţei uscate. fermentaţie. carbonul se include în lanţurile trofice. întroarcerea lui în atmosferă se face tot sub formă de CO2.36 circuitul azotului în natură. în componenţa substanţelor organice sintetizate de plante. Circuitul azotului Atmosfera conţine 78. 3. Rolul central în acest proFosilices aparţine bacteriilor azotzarea fixatoare. Sursa de carbon pentru fotosinteză este oxidul de carbon (IV) conţinut în atmosferă sau dizolvat în apă. 3.09% de azot molecular sau.34 transferul de materie şi fluxul de componenţii biosferei. care în relaţii simbiotice cu ţesuturile rădăciAGENŢI DE DESCOMPUNERE nilor plantelor din familia Fabacee formează nodozităţi. 3. deasupra fiecărui kilometru pătrat de pământ sau apă se află un stâlp de azot cu masa de 8 mln t.

Sursa principală de oxigen liber sunt plantele verzi. ciuperci care asigură degradarea compuşilor organici ce conţin azot până la amoniac. Agenţi ai amonificării sunt diverse specii de bacterii. Reprezentanţi tipici ai acestui grup sunt unele specii din genul Clostridium. activând pe NH. Acesta este supus unor procese de oxidare. . Circuitul oxigenului în natură. 3. acizilor nucleici şi a altor compuşi organici. Circuitul azotului în natură. Asimilarea AMINOACIZI cunosc bacterii simbiotice pentru mai bine de 1 300 de specii de plante. Denitrificarea este cauzată de nerespectarea procedeelor tehnologice de prelucrare a solului (aciditatea şi umiditatea excesivă a solului ş.Denitrificarea Pseudomonas Azotfixarea Rhizobium Azotobacter Clostridium N0 2 NO. anaerobi. de nitrificare. 3. Cele mai productive Clostridium bacterii azotfixatoare asociative Fig. Mfriffcarea Amonificarea NO. sunt cele din genul Azotobacter. realizate de mai multe specii de bacterii. 246 . După moartea organismelor aceştia sunt supuşi amonificării. Azotul fixat de către bacterii este inclus ulterior în componenţa aminoacizilor. iar consumatori ai acestuia toate fiinţele vii.a.37. Reîntoarcerea azotului în atmosferă are loc ca urmare a proceselor de denitrificare: reducerea nitriţilor până la oxizi de azot şi azot molecular. Nitriţii şi nitraţii sunt absorbiţi din sol de către rădăcinile plantelor şi utilizaţi în procesele de sinteză. Nitrosomonas Pseudomonas suprafaţa rădăcinii sau în apNitrobacter Bacilus ropierea ei. altele până la nitraţi.azotfixatori liberi. care în funcţie de necesităţile în oxigen se împart în azotfixatori aerobi sau asociativi şi azotfixatori ciativi asigură fixarea azotului fără interacţiunea directă cu A/2O plantele superioare. Azotfixatorii aso- Circuitul oxigenului Oxigenul este elementul obligatoriu pentru respiraţia tuturor organismelor şi pentru procesele de putrefacţie.) şi activitatea unor specii de bacterii. Unele dintre ele oxidează amoniacul până la nitriţi.36. Cir- Fig. Azotfixatorii anaerobi fixează azotul în lipsa oxigenului. Anual aceste bacterii fixează biologic circa 350 mln t de azot.

Apele continentale (fluvii. omul a schimbat simţitor structura scoarţei pământului şi circuitul biosferic al atomilor. întemeietorul ştiinţei despre biosferă V. Astăzi omul este un factor important al evoluţiei vieţii pe planeta noastră. Totodată dezvoltarea intensă a encefalului şi a reflexelor asigurate de acesta a sporit considerabil capacităţile omului de a influenţa direct sau indirect procesele din biosferă. I. Vernadski a arătat importanţa trecerii de la concepţia dominanţei asupra naturii la cea de interacţiune cu ea. care reprezintă biosfera transformată de 247 . Circuitul apei în natură. Descrieţi după fig. cuitul oxigenului este destul de complicat {fig. 3. ape freatice) constituie 8. Restul apei din biosferă îl reprezintă vaporii din atmosferă. utilizat de plantele verzi în procesul de fotosinteză. După utilizarea lui în procesele de respiraţie el se întoarce în atmosferă sub formă de CO2. din care cea mai mare parte (-97%) este concentrată în mări şi oceane. apa inclusă în biomasa organismelor vii. lacuri. iazuri. 3. catalizatorul şi stabilizatorul reacţiilor biochimice. Biosfera conţine circa 1 350 mln km3 de apă.Fig. sau numai 0. 3. Circuitul apei Apa reprezintă substratul fundamental al activităţilor biologice. Amploarea influenţei lui asupra proceselor biosferice a crescut şi mai mult o dată cu perfecţionarea forţelor de producţie şi centralizarea activităţii economice. continuă să depindă direct de condiţiile mediului înconjurător.38. NOŢIUNE DE NOOSFERĂ Omenirea. Astfel a apărut noţiunea de noosferă (sfera raţiunii).38 circuitul apei în natură. el fiind parte componentă a multor compuşi organici şi minerali.3 mln km3. 3.37). Devenind stăpân pe diferite forme de energie. Examinând îndeaproape consecinţele activităţii omului contemporan. din momentul diferenţierii de la regnul animal.6% din cantitatea totală de apă.

praf. în 4000prezent se studiază bilanţul termic al pământului în perspectiva dirijării lui. fapt ce ar asigura recuperarea a tot ce a fost sustras din natură. cenuşă. Fostul bloc estic 3000Un poluant chimic periculos al atmosferei este 2000SO.5-1 °C ca urmare a efectului de seră. la topirea fierului. timp de 24 de ore în centrele industriale se depun ~11 de particule de praf pe 1 km2. Astfel. 2" petrolului. CO2 lasă să treacă liber razele de undă scurtă. Creşterea temperaturii medii anuale în straturile inferioare ale atmosferei poate cauza topirea gheţarilor din Antarctida şi Groenlanda. Astăzi termenul de noosferă este unanim acceptat pe plan mondial. Poluarea atmosferei Principalul furnizor de poluanţi ai atmosferei sunt întreprinderile industriale. Aceasta va duce la creşterea nivelului Oceanului Planetar. 3. Acest fenomen a fost numit efect de seră. Ele elimină în atmosferă particule nearse de combustibil. cuprului. iar pe de altă parte generează fenomene globale destul de complexe. în asociere cu praful şi fumul. 4. deşeuri gazoase. sporind astfel capacitatea de reflectare a pământului. Trecerea biosferei în faza de noosferă cu în îmbinare capacităţile materiale şi intelectuale ale omului fac posibilă revenirea la echilibrul dinamic natural.raţiunea umană. Savanţii au calculat că temperatura Pământului în viitorul apropiat se poate mări cu 0. modificarea climei ş.04%. coborând temperatura lui. Particulele mecanice 6000 reflectă razele solare. tone ră provoacă un efect opus. constituind o etapă superioară de interacţiune a societăţii umane cu natura. De exemplu.ceaţă toxică care înrăutăţeşte brusc Fig.39.a. Cel mai mult praf elimină în atmosferă uzinele de ciment. 5000Predominarea acestor procese poate duce la răcirea bruscă şi la instalarea unei noi perioadeglaciale. Concentraţiile înalte ale acestui gaz. generează formarea 1950 1960 1970 1980 1990 2000 ani smogului . ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA Activitatea gospodărească a omului şi-a lăsat amprente asupra principalelor învelişuri ale Terrei.. în ultimii 100 de ani cantitatea de dioxid de carbon în atmosferă s-a mărit cu 10-15%. Pe de o parte creşterea conţinutului de CO2 în atmosferă se răsfrânge pozitiv asupra productivităţii plantelor. constituind la finele secolului XX 0. Trecerea la noosferă presupune folosirea raţională şi ştiinţifică a bogăţiilor naturale. Sporirea conţinutului de praf şi fum în atmosfemln. El se elimină la arderea cărbunelui. 248 . la fabŢările Industrializate 1000ricarea H2SO4 şi este cauza principală & ploilor acide. Creşterea cantităţii de condiţiile de viaţă ale oamenilor. funingine. însă reţine căldura emanată de la suprafaţa pământului.

la producerea semiconductorilor. 3. dar şi a celor viitoare. cauzat de acţiunea razelor ultraviolete care nu vor mai fi reţinute de stratul de ozon. Cei mai răspândiţi poluanţi al apelor sunt petrolul şi produsele petroliere care ajung în apă în timpul accidentelor la transportare. Substanţele radioactive nimeresc în atmosferă şi la fabricarea armei atomice. utilizaţi pe larg în menaj şi industrie. în procesul descompunerii freonilor sub acţiunea razelor ultraviolete se elimină clorul şi fluorul care interacţionează cu ozonul. Apa este cea mai răspândită substanţă de pe Terra. întrucât mările şi oceanele ocupă 70% din suprafaţa globului. Reducerea grosimii stratului de ozon. în prezent nu mai trezeşte îndoială faptul că şi cea mai mică doză de radiaţie ionizantă este periculoasă pentru tot ce e viu. dintre care apa uscatului constituie doar 90 mln km3. mercurul . Ca urmare stratul de ozon se poate micşora. Americii de Nord. Poluarea apelor . unor raioane ale Eurasiei. apariţia „găurilor de ozon" a fost constatată deasupra Antarctidei. Surse de poluare radioactivă sunt experienţele cu bombele atomice şi de hidrogen. aceşti ioni ajung şi în corpul omului. fierul. la dezactivarea deşeurilor radioactive etc. Sărurile metalelor grele . Astfel. cât şi de poluarea ei. de 3 mg/l .a peştilor. în sprayuri. Propuneţi câteva măsuri de reducere a acestor deşeuri. Cea mai periculoasă pentru om este poluarea radioactivă a atmosferei. Acumulându-se în corpul animalelor acvatice. Aceştia sunt folosiţi în instalaţiile frigorifere. cuprul.de asemenea sunt un poluant foarte periculos. Ea prezintă pericol nu numai pentru sănătatea şi viaţa generaţiilor actuale. se creează impresia că resursele acvatice sunt inepuizabile.39 creşterea cantităţii de deşeuri gazoase aruncate în atmosferă. Sursa acestor poluanţi sunt întreprinderile industriale situate pe malurile bazinelor acvatice.Studiaţi după fig. Ele acoperă suprafaţa apei cu o peliculă subţire de circa IO 4 cm. Observările au arătat că în zonele cu o poluare radioactivă moderată creşte morbiditatea prin leucemie. Concentraţia de detergenţi în apă de 1 mg/l provoacă moartea microorganismelor planctonice. provocând diferite boli grave. de 5 mg/l . împiedicând astfel schimbul normal de gaze dintre apă şi aer. iar obţinerea apei potabile pe contul precipitaţiilor atmosferice şi a topirii gheţarilor este extrem de limitată. Australiei. Aceasta va duce la creşterea morbidităţii prin cancer de piele. Se ştie însă că apele sărate ale mărilor şi oceanelor sunt folosite într-un volum foarte limitat de către om.a dafniilor şi ciclopilor. Detergenţii încetinesc cu mult şi procesele de autoepurare a bazinelor acvatice. la funcţionarea reactoarelor atomice.plumbul. fiind una din cauzele principale ale mutaţiilor. Deficitul de apă potabilă înregistrat în prezent la scară mondială este generat atât de creşterea consumului. hidrosfera conţine 1. Un alt poluant al apelor sunt detergenţii sintetici.4 mlrd km3 de apă. Destul de periculoasă pentru om şi celelalte fiinţe vii este poluarea aerului cu freoni. Drept urmare animalele acvatice se sufocă din lipsa de oxigen.

Aici au fost semnate acorduri în vederea reducerii emisiilor de gaze de seră şi au fost luate un şir de măsuri în vederea protecţiei mediului ambiant. Surplusul acestora asigură înmulţirea în masă a algelor (cianofitelor). Creşterea extracţiei de ducând astfel substanţial productivitatea păbogăţii subterane. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE Fenomenele negative ale activităţii omului enumerate mai sus nu pot fi tratate cu indiferenţă. întrucât animalele acvatice nu reuşesc să le oprească înmulţirea. predominarea în componenţa aso2500 lamentelor a culturilor prăsitoare şi lipsa măsurilor antierozionale corespunzătoare cauzează 2000 eroziunea solurilor. 1000 800 Pentru republica noastră este caracteristică eroziunea provocată de apele rezultate de pe urma ploilor şi a topirii zăpezilor. El este cauzat de acumularea în apă a unor cantităţi enorme de substanţe biogene. 3. Studiaţi după fig.Poluarea apei cu diferite deşeuri industriale şi agricole provoacă „înflorirea apei" ^ . Astfel se manifestă procesele de eutroficare a "s bazinelor acvatice. reFig. eliminând produse -^ toxice pentru celelalte vieţuitoare. mânturilor. Starea solurilor Pe parcursul ultimelor secole se constată 3000 degradarea continuă a solurilor. O altă cauză a degradării solurilor este administrarea nereglementată a îngrăşămintelor minerale şi organice. Anual aceste 1940 1900 1920 1960 1980 ape spală cantităţi considerabile de humus. în ultimii 100 de ani apro1600 ximativ 2 mlrd ha de pământuri arabile au fost 1500 scoase din circuitul agricol ca urmare a eroziunii 1200 acestora. în „Declaraţia de la Rio" şi „Agenda 21" au fost elaborate principiile directoare referitoare la modul 250 . Gradul înalt de valorificare. Primul pas în frânarea acestor fenomene şi ameliorarea sănătăţii planetei noastre 1-a constituit recunoaşterea proporţiilor dereglărilor în echilibrul biosferic. 5.40. algele încep să se descompună. Drept dovadă serveşte participarea conducătorilor a 118 state ale lumii la Summitul din 1992.un fenomen deosebit de dăunător pentru organismele acvatice. 3.40 creşterea extracţiei de bogăţii subterane şi stabiliţi legătura cu procesele de degradare a solurilor. întrucât ele prezintă un pericol real pentru existenţa de mai departe a vieţii pe Terra. poluarea lor cu deşeuri industriale. Conducătorii majorităţii statelor industrial dezvoltate au conştientizat amploarea şi gravitatea consecinţelor acţiunii factorului antropogen.

energia cinetică a oceanului. • social-politic. • folosirea mai raţională a resurselor naturale şi reciclarea deşeurilor obţinute la prelucrarea lor. se evidenţiază trei aspecte ale soluţionării problemelor globale: « tehnico-economic . Direcţia principală de dezvoltare a industriei o constituie aplicarea tehnologiilor fără deşeuri. în conformitate cu strategia DezvolAprovizionarea cu apă tării Durabile a Omenirii. • reglementarea şi limitarea strictă a eliminărilor poluanţilor. legat de Fig. • ecologo-genetic.41) pe larg a resurselor energetice nepoluante (energia soarelui. îngrăşămintelor. 3. Dispariţia unor specii şi apariţia altora este un fenomen inevitabil şi 251 . necesitatea menţinerii echilibrului biologic dintre om şi biosferă în condiţiile poluării globale a mediului.în care ţările ar putea realiza Râu dezvoltarea durabilă. De aici şi necesitatea protecţiei oricărei specii şi a ecosistemelor naturale în ansamblu. 3. Ele prevăd utilizarea complexă a materiei prime într-un ciclu închis. cea a izvoarelor termale). 6. fără eliminarea apelor reziduale şi fără emisie de substanţe nocive în atmosferă. Tehnologia fără deşeuri de utilizare a apei. în agricultură. PĂSTRAREA BIODIVERSITAŢII Fiecare specie reprezintă un produs al evoluţiei şi posedă un genofond irepetabil. Păstrarea biosferei şi perpetuarea omenirii este posibilă doar cu condiţia aplicării în practică a noilor realizări tehnologice. Aceasta trebuie să se bazeze pe păstrarea coraportului dintre ramurile economiei naţionale în funcţie de potenţialul schimbului de materie şi energie din ecosistemele locale. în prezent au fost elaborate diverse tehnologii industriale în care sunt prevăzute economisirea resurselor naturale. Dintre acestea pot fi enumerate: • dobândirea mai completă a resurselor naturale. vântului. pentru a ieşi din impasul provocat de efectul negativ al aplicării abuzive a pesticidelor. se cere elaborată şi aplicată în practică ideea agriculturii durabile.41.care prevede planificarea dezvoltării de perspectivă a ţărilor ţinând cont de caracterul limitat al resurselor naturale. dictat de necesitatea participării civilizaţiei la soluţionarea acestor probleme. • elaborarea şi implementarea (fîg.

când dispariţia speciilor a început să fie confirmată oficial. iar în 2002 . relaţiilor de concurenţă şi decurge foarte lent. Până la apariţia omului.1650. au dispărut 94 specii de păsări şi 63 specii de mamifere.1850.cea de a doua.43. Pieirea majorităţii acestor specii este legată de activitatea omului. acestea se includ în Cartea Roşie.1900. 3. colul dispariţiei. 35 •ffi y 30 to •6 g S 25 0 20 imărul de sp( A 0 252 J * y A 1/ 1 • 1600.legic.43). Din păcate.1700.42-3. Omul -125 însă a grăbit acest proces (fig. Creşterea pe parcursul anilor a numărului de specii dispărute. El are loc la schimbarea condiţiilor climatice. cea de a doua ediţie cuprinde un număr mai mare de specii ameninţate cu dispariţia. Ritmul dispariţiei speciilor. durata medie a vieţii unei specii de păsări era de circa -150 2 mln de ani. în 1976 a apărut prima ediţie a Cărţii Roşii a Republicii Moldova. Pentru a atrage atenţia maselor largi asupra stării dezastruoase a speciilor pe cale de dispariţie.1800. parcuri şi alte arii protejate la nivel de stat. . 3. -25 Sarcina principală a protecţiei speciilor rare şi pe cale de dispariţie constă în crearea de condiţii favorabile de viaţă în care specia s-ar înmulţi în aşa măsură. de mamifer . 3.600 mii de ani. landşafturilor.42. încât s-ar exclude periFig. Din -100 1600. Cu acest scop se organizează rezervaţii naturale.1950 1649 1699 1749 1799 1849 1899 1949 2000 Fig.1750.

Analizaţi ce reprezintă a) efectul de seră. mmmmmm 253 . d) Animalele şi microorganismele constituie 1% din biomasă uscatului. Enumeraţi poluanţii apeîor şi descrieţi originea lor. circuit biogeochimic. 8. 3. Alcătuiţi un eseu structurat la tema: „Circuitul substanţelor în natură". 4. 11. _ b) Stratul de ozon: a) reţine razele infraroşii. o schemă ce ar reprezenta corelaţia dintre: a) biomasă şi suprafaţa oceanului planetar. d) poluarea aerului cu freoni. analize. d) 15 km. c) este la înălţimea de (16-20 km). e) explicaţii prin calcule. b) 10 km. 7. a) circuitul H2O c) circuitul N2 b) circuitul O2 d) circuitul C. b) în hidrosferă viaţa este răspândită în toată grosimea ei. argumentări. Explicaţi noţiunea de dezvoltare durabilă. 10.13% d)15% e) Selectaţi intrusul: a) în biosferă organismele vii sunt răspândite neuniform.5 km. c) măsuri concrete de îmbunătăţire a situaţiei. Analizaţi tehnologiile industriale care urmăresc economisirea resurselor naturale şi legile ce prevăd protecţia mediului. c) Selectaţi intrusul: Funcţiile biosferei sunt: a) gazoasă c) oxidoreducătoare b) de dispersie d) de concentrare d) Biomasă Oceanului planetar constituie: a) 72. c) Plantele verzi constituie 5% din biomasă uscatului. Selectaţi răspunsurile corecte: C_ a) Rădăcinile plantelor se afundă în sol până la: a) 5 m. Enumeraţi componentele biosferei. b) biomasă şi suprafaţa uscatului. P 6. b) ploile acide.i. 5. actualitatea temei studiate. experimente. Alcătuiţi un proiect ecologic cu o tematică stringentă. 21? r~\ . postere. proiecte. d) este la înălţimea de (30-35 km). c)2. b) reţine razele ultaviolete. c) poluarea radioactivă. -L. Explicaţi noţiunea de noosferă. 9. Alcătuiţi un grafic.2% c) 2% b)0. b) cercetări. 2. Proiectul trebuie să conţină: a) analiză ştiinţifico-ecologică.ternul 3 1. Definiţi noţiunile de: biosferă. d) materiale.

1994. L. 25. HOBOCM6MPCK. Bagele geneticii. 1996. Lumina. 11. OcHOBbi reHeTMHecKOM w-i>KeHepnM.. Chişinău. 1990. Xamm O. Bucureşti. 1972. 23. Helevin N. FeHeTMKa. BâlovaA. 28. 10. 1981. Chişinău. Popa N. Chişinău. TaMHbie Tponbi HocuTenew CMepTM. 13. K)cynoeA. 1990. IHemyHoe C. F. 14. Lumina. 1990. CoBeTCKaa 3v\uy\vs\onepy\ft 1989. 6. Vintilă loan. Ciocoi V. Biologie şi genetică medicală. M. TeHeTHKa >KHBOTHbix. Jucova S. Lobanov A. Chişinău. A.1. Lumina. Biologie/geologie. 1969.. Medeedee H. E. Editions Casteilla. 1998. flpbirwna. BbicLuafl wKona. Mutaţii genice. 1989. MocKBa. 22. Ei/ionorMH. TeneproHbi . Dăbală I. 1973. Culegere de probleme la genetica generală şi medicală. Jlo6aujee M. MocKBa. Lumina. KnoHupoBaHne reHOB.. Convorbiri despre genetică. 1992.. 1988.. Bbicwafl i±iKona. F. Editura Dacia. flofl peflaioţi/ieM ai<a. Kolesova O. /?. 20.qaTej"ibCTBO HayKa. Caruzina I. Genetica diviziunii celulare. 1989. 9. 3. 1972. Chişinău. 19. KupuieHdnam 9\. Cartea Moldovenească. Ed. Chişinău. Gujov Iu.. Gavrilă L. 1981. JJaHusn M. H. EunJ]>K. M3.XMMunecKue cpeflCTBa B3auMOflePicTBMfl >KHBOTHbix. fi FeHeTMKa c ocHOBaMM ceneKU. MocKBa. Andon C. V. MMHCK. 17. 4. Bucureşti. Chişinău. Dicţionar enciclopedic de genetică. Bucureşti. 21. 1974. MocKBa. Editura Cereş.qeMW<a PAMH. H. 1975. M.9\6noKoe A. Ecologie. 1982. l/ISflaTenbCTBoneHMHrpaACKoroyHMBepcuTeTa. MocKBa. BHenqepHaa HacneflCTBeHHocTb. 1969.. H. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Beceflbi no 6nonornu nona. H. VatiC. 18.. 15. didactică şi pedagogică. 12. B. Hoy3jH>K. npodpeccopa B. MocKBa. Lumina. MocKBa. 3BonKDUMOHHoe yneHne. MMHCK. 1981. E. P. 2. flporpecc. Române. Ştiinţe ale naturii cu bazele ecologici. 5. PbiOmiH B.. V. Mhiae-BemrioMoe C.. LobaşevM. Cluj-Napoca. Ed. Ceapoiu N. Biologie. 1986. Genetica şi selecţia în practica agricolă..5nonornHecKMM 3Hi4MKnoneflnqecKMM cnoBapb. SliusarevA. V. MocKBa. 8. 24. 1981. M. Paris. Lumina. Cartea Moldovenească. 7. Cemova N. Citogenetica aplicată în ameliorarea grâului. 254 . Tihomirova M. Genetica şi bazele selecţiei. 16. Acad. M.nn. Covic M. 1984. Bucureşti. 1986. PopovE.

()riginea şi evoluţia omului Capitolul IU. Dezvoltarea vieţii pe Pământ 4. Genetica . Genetica omului 13. Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă r 6. Ecologia ecosistemelor 5. încrucişarea polihibridă 1 4 14 24 38 45 54 70 80 89 97 106 119 131 8. Dezvoltarea individuală a organismelor i 4. I storia dezvoltării concepţiilor evoluţioniste 144 156 174 180 2. Evoluţia omului . Ecologia. înmulţirea celulelor \2. Obiectul de studiu şi importanţa 2. Ecologia populaţiilor 4. Interacţiunea genelor. Genetica şi ameliorarea Capitolul II. Ecologia şi protecţia naturii 1. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9.ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor i 5. înmulţirea organismelor i 3. Evoluţia organismelor pe Terra. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom 10. Variabilitatea organismelor 12.Capitolul I. Ecologia organismelor 3. încrucişarea monohibridă ( 7. Mecanismul evoluţiei 3. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul //. Bazele geneticii şi reproducerea organismelor r 1. Bazele învăţăturii despre biosferă Viografie selectivă 192 196 214 228 242 254 255 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful