P. 1
Biologie XII

Biologie XII

1.0

|Views: 22,600|Likes:
Published by Corina Bezer

More info:

Published by: Corina Bezer on Nov 18, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/18/2015

pdf

text

original

î

¥©L©i©P

manual pentru clasa

XII-

CZU 57 (075.3) V87

Manualul a fost elaborat conform Curriculum-ului naţional pentru învăţământul liceal

Lucrarea a câştigat concursul Ministerului Educaţiei pentru elaborarea manualelor din ciclul liceal şi a fost aprobată spre editare prin Ordinul nr. 613 din 31 decembrie 2003 al ministerului educaţiei al Republicii Moldova

Comisia de evaluare: Constantin Andon, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Maria Duca, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Tamara Pârău, profesor şcolar, grad didactic I

Recenzenţi: Constantin Subotin, inspector şcolar la DEŞTS al municipiului Chişinău Ion Golubenco, profesor şcolar, grad didactic I

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin editurii Lumina.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Voloşciuc, Leonid Biologie: Man. pentru ci. a XII-a /Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe; Min. Educaţiei al Rep. Moldova. - Ch.: Lumina, 2004 (Combinatul Poligr.) - 256 p. ISBN 9975-65-194-1 57 (075.3)

ISBN 9975-65-194-1

© Editară Lumina, 2004 © Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe, text; imagini, 2004

mmsmt i.

I. înmulţirea celulelor înmulţirea organismelor Dezvoltarea individuală a organismelor 4. Genetica - ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă 6. încrucişarea monohibridă. încrucişarea polihibridă 8. Interacţiunea genelor. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul II. Variabilitatea organismelor 12. Genetica omului 13> Genetica şi ameliorarea

ÎNMULŢIREA CELULELOR
1 CICLUL CELULAR Şl MITOTIC 2 MITOZA 3 MEIOZA

1. CICLUL CELULAR Şl MITOTIC Ciclul celular Unitatea structurală şi funcţională a organismelor vii este celula. Capacitatea acesteia de a se autoreproduce prin diviziune asigură creşterea şi dezvoltarea organismelor dintr-o singură celulă. Pe măsura dezvoltării organismului, o parte din celule se specializează la îndeplinirea unei anumite funcţii şi încetează să se mai dividă, de exemplu neuronii. Celulele unor ţesuturi (epitelial, hematogen ş.a.) păstrează însă capacitatea de dividere. Astfel, observările au arătat că în fiecare secundă în ficat şi splină sunt distruse circa 2,5 mln de eritrocite şi tot atâtea apar în măduva roşie a oaselor (ţesut hematogen). Celulele care păstrează capacitatea de a se divide într-un organism adult sunt numite tronculare. Cele două celule-fiice formate în urma diviziunii celulei tronculare au o soartă diferită: una se diferenţiază într-o celulă specializată şi pierde capacitatea de a se divide, iar cealaltă moşteneşte caracterul celulei-mamă. Datorită acestui fapt, rezerva de celule tronculare se menţine la un nivel constant. La plante capacitatea de a se divide o păstrează celulele ţesuturilor embrionare localizate în vârful tulpinilor şi al rădăcinilor, de-a lungul tulpinii, la baza peţiolului frunzei. Ele asigură creşterea plantelor în lungime şi grosime, restabilirea anuală a organelor ce pier. Durata vieţii celulei de la naştere în urma diviziunii celulei-mamă şi până la propria diviziune sau moarte reprezintă ciclul celular sau vital. La organismele monocelulare şi la celulele ce nu se divid din momentul apariţiei lor ciclul celular coincide cu durata vieţii organismului.

Ciclul mitotîc
Etapa de pregătire a celulei către diviziune (interfaza) şi diviziunea propriu-zisă (mitoza) alcătuiesc ciclul mitotic al celulei. Ciclul mitotic al celulelor care îndată după formarea lor se supun diviziunii, coincide cu ciclul celular. Interfaza ocupă cea mai mare parte a ciclului mitotic şi cuprinde trei perioade (fig. 1.1): presintetică (GJ, sintetică (S) şi postsintetică (G 2 ). Acestea au o durată diferită şi sunt marcate de desfăşurarea anumitor procese. Perioada 4

resintetică (G,), cea mai de lungă durată erioadă a interfazei, se caracterizează prin nteza de ARN şi proteine, dublarea numărului £ ribozomi şi mitocondrii. în perioada sintecă (S) continuă sinteza de ARN şi proteine, re loc dublarea cromozomilor în baza replicării loleculelor de ADN. Urmează perioada postintetică (G 2 ), în care celula se pregăteşte emijlocit pentru diviziune: se acumulează nergie prin sinteza de ATP, se dublează lastidele, centriolii. Interfaza este urmată de iviziunea propriu-zisă a celulei - mitoza.
2. MITOZA

Fig. 1.1. Perioadele ciclului mitotic.

Amintiţi-vă după fig. 1.2 şi 1.3 alcătuirea celulei vegetale şi animale. Observaţi asemănările şi deosebirile. Mitoza se compune din două etape: diviziunea nucleului - cariochineza - şi ziunea citoplasmei - citochineza.

' Cariochineza

Morfologia cromozomilor. Rolul central în diviziunea nucleului revine cromozoov. Ei prezintă formaţiuni filamentoase localizate în nucleu, constituite la sfârşitul ;rfazei din două copii longitudinale formate în perioada sintetică - cromatide 1-1.4). Acestea sunt unite printr-un corpuscul mic sub formă de punct sau granulă, lit centromer. în funcţie de localizarea centromerului deosebim trei tipuri de lozomi cu o configuraţie spaţială diferită:
perete celular ribozomi nucleol nucleu por nuclear mito'condrie centrioli aparatul Golgi membrană membrană vacuolă reticul endoplasmatic granular cloroplast nucleu nucleol aparatul Golgi mitocondrie

r eticul doplasmatic [granular

Alcătuirea celulei animale.

Fig. 1.3. Alcătuirea celulei vegetale.

1). Cariotipul diferitelor spe. cu excepţia celor Fig. specii de plante sau animale conţin un anumit număr de cromozomi. porţiunea de cromozom separată de ea 2 . De exemplu. 4 . Unii cromozomi pot avea Fig. Dacă A . 4 .20. fiind numiţi omologi {tab. Cu | 2 J» Ijj |4 întrucât centromerul este situat mai aproape de J F f | jf 3 unul din capete. în cariotip se disting două tipuri de cromozomi: autozomi şi cromozomi sexuali. Un astfel de cromozom capătă iu forma de bastonaş.5. iar cel redus pe jumătate din celulele sexuale -garnitura haploidă (se notează n). cromozomi al celulelor somatice ale unui organism concret caracterizat printr-un anumit număr.ADN. 1 O : " • Tabelul 1.1 GARNITURA DIPLOIDA DE CROMOZOMI A UNOR SPECII DE PLANTE Şl ANIMALE SPECIA DE PLANTE GARNITURA DIPLOIDA Ceapă Porumb Ovăz Roşii Căpşun Orz 16 20 42 24 56 14 1 I I sAALE GARNITURA DIPLOIDA Muscă-de-casă Găină lepure-de-casă Oaie Cimpanzeu Om 12 78 44 54 48 46 . gulaţia secundară. B. 1. Cromozomii garniturii diploide sunt perechi.gălbenuş. 1.5). 1.tipurile de cromozomi.a) metacentric .are forma de cârlig.la om. adâncă. conţin 46 de cromozomi. una sau mai multe strangulaţii secundare. 5 . Numărul de cromozomi din celulele somatice reprezintă garnitura diploida (se notează 2ri). cromozomii omologi sunt morfologic identici. Structura cromozomului. formă şi dimensiuni este numit cariotip.centromerul ocupă o poziţie centrală. Cariotipurile diferitelor specii prezintă deosebiri cantitative şi calitative {fig.drozofilă. 2 . Locul amplasării centromerului reprezintă B strangulaţia primară. c) acrocentric . tipic pentru specia dată. ambele braţe fiind egale: b) submetacentric .4).satelit. iar cele ce compun organele porumbului . 3 . C ultrastructura cromozomului: 1 cel puţin una dintre acestea este suficient de centromer (strangulaţia primară).somon.stranreprezintă satelitul cromozomului dat {fig.4.cromatide. 1. Setul de cii: 1 . 1.are braţe vădit inegale. în celulele sexuale se conţin de două ori mai puţini cromozomi decât în cele somatice. De regulă. 3 .sexuale. relativ stabil. toate celulele din corpul omului (celulele somatice). Celulele ce compun corpul indivizilor oricărei ' + *»* \^-*. Zii centromerul fiind deplasat de la poziţia centrală.

Scheletul cromozomilor îl constituie ADN-ul şi proteinele. 1. . în compoziţia cromozomilor au fost identificaţi acizii nucleici (ADN..6). Creşte şi viscozitatea ei. Compoziţia chimică a cromozomilor. ARN).a.6. Centriolii. Ca urmare a spiralizării continue a cromatidelor.vi F/g. La sfârşitul profazei membrana nucleară izolvă şi cromozomii se repartizează liber în citoplasmă. fierului ş. Depărtarea lor întotdeauna are loc pe o linie dreaptă. metafaza. în vecinătatea nucleului. în nucleul profazic fiecare cromozom constă din două cromatide. Fazele diviziunii mitotice a celulei: A . de regulă. unii fermenţi. în desfăşurarea mitozei se disting 4 faze care se succed . încep să se deplaseze spre polii opuşi ai celulei. 1. amintind o respingere reciprocă. anafaza şi telofaza (fîg.reprezentarea schematică a fazelor mitozei. La ele fusul de diviziune apare la poli sub formă de „scufie polară". B . cromozomii se transformă în corpusculi compacţi vizualizaţi sub microscopul optic şi care se deplasează uşor fără să se amestece între ei. Fazele mitozei. în celulele plantelor superioare centriolii nu au găsiţi.onsecutiv: profaza. cantităţi neînsemnate de lipide şi compuşi anorganici ai calciului. Separarea centriolilor . Pe măsura îndepărtării centriolilor. ndiţionează polarizarea celulei.fazele mitozei văzute la microscopul optic. amplasaţi. Presiunea de turgescenţă a citoplasmei creşte datorită cărui fapt celula ide să capete o formă sferică. răsucite una în jurul celeilalte. între ei în citoplasmă se conturează un mănunchi de fire care formează fusul de diviziune. proteinele. Profaza se caracterizează printr-un şir de procese ce au loc în citoplasmă şi nucleu.

Dacă organitele au fost repartizate mai mult sau mai puţin uniform în volumul citoplasmei celulei-mamă. se formează nucleolii. între timp. factorii externi ş. care creşte de la centru în părţi până atinge pereţii celulei.6. 1. vegetale sau animale. Cromozomii se despiralizează şi se transformă în filamente subţiri. Stabiliţi mitoza cărei celule.în metafază cromozomii se amplasează cu centromerele strict în planul i~ ecuatorial al celulei. apoi în celulelefiice ele vor nimeri în cantităţi aproximativ egale. Durata ciclului mitotic depinde de mai mulţi factori (tipul ţesutului. şi finalizează cu formarea a două celule-fiice identice. în mitoza descrisă mai sus diviziunea celulei este echivalentă şi simetrică. în natură se întâlneşte 8 . formând placa metafazică. Numărul acestor fire corespunde numărului de cromozomi. De regulă.a. La cele vegetale. Separarea cromatidelor este un proces destul de complex. Argumentaţi răspunsul. datorită diviziunii acestuia. toţi centromerii se divid concomitent. Citochlneza După diviziunea nucleului urmează diviziunea citoplasmei. unde se fixează de părţile opuse ale centromerului cromozomului. O dată cu atingerea de către cromozomi a polilor opuşi ai celulelor începe faza finală a mitozei . ' ^ Unele sunt continue şi se întind de la un pol la altul. este prezentată pe fig. invizibile la microscopul optic. în timpul somnului activitatea mîtotică a diferitelor ţesuturi este mai mare decât în perioada de veghe. Acest tip de mitoza este numit simetric. în jurul lor apare membrana nucleară. Cromatidele separate devin cromozomi-fii. Aceasta reprezintă un paşaport „11" specific al fiecărui organism. neelucidat pe deplin. în celulele animale citoplasmă se divide prin strangularea corpului celulei de la periferie spre centru. Tipurile regulate de diviziune ale celulelor. Activitatea mitotică poate fi influenţată şi de hormoni. devenind complet libere. constituind pivotul fusului. De exemplu. La unele animale celulele epiteliale se divid mai intens la întuneric decât la lumină. starea fiziologică a organismului.) şi variază de la 30 minpână la 3 h. în O scurt timp braţele celor două cromatide ale fiecărui cromozom încep să se depărteze «" una de alta. rămânând legate în regiunea centromerului. în anafază cromatidele se separă şi în regiunea centromerului. fusul de 1" diviziune se definitivează şi în alcătuirea lui se conturează două grupe de fire.telofaza. deoarece dă posibilitate de a studia cariotipul lui. pe locul plăcii metafazice apare fmgmoplastul. Cel de-al doilea grup îl formează firele cromozomiale ce ajung de la pol până la ecuator. Fiecare alunecă pe filamentele fusului spre polii opuşi ai celulei.

celulele peţiolului frunzei. politenia. S l a n d a s a l i v a r ă a drozofflei. de exemplu în glandele salivare ale drozofilei.7). Acest tip de diviziune celulară este caracteristic organismelor monocelulare. Importanţa biologică a mitozei. Ea constă din două diviziuni consecutive . Drept exemplu poate servi diviziunea zigotului la unele animale. Fiecare diviziune meiotică cuprinde cele patru faze ale mitozei descrise mai sus: profaza. cartilajului etc. celulele ficatului.8). precum şi al regenerării şi înmulţirii asexuate. MEIOZA Tipuri neregulate de diviziune ale celulelor Fig. rezultând celule polinucleare. în urma mitozei dintr-o celulă-mamă se formează două celule-fiice cu acelaşi număr de cromozomi ca şi celula-mamă. precum şi în celulele generaţiilor viitoare. 1. urmată de diviziunea citoplasmei. cu excepţia reproducerii firelor cromozomiale. metafaza.7.reducţională şi ecuaţională. sunt endomitoza. Diviziunea celulelor endospermului şi a sporilor are loc prin mitoză cu reţinerea citochinezei: nucleul se divide multiplu şi numai după aceasta se divide şi citoplasmă celulei. 3. Acest tip de diviziune are loc în celulele diferitelor ţesuturi ale plantelor şi animalelor. diviziunile urmează una după alta. endospermul gramineelor. amitoza. Fenomenul de politenie se întâlneşte în celulele unor ţesuturi diferenţiate. toate fazele ciclului celular decad. Politenia reprezintă mărirea numărului de fire cromozomiale (cromoneme). când celulele-fiice nu sunt echivalente după dimensiuni şi cantitatea de citoplasmă. meosis .şi tipul de mitoză asimetrică.micşorare) este diviziunea celulelor sexuale. Endomitoza constă în dublarea numărului de cromozomi fără diviziunea citoplasmei sau a nucleului. Prin amitoza se înmulţesc celulele tuberculului de cartof în creştere. Cea de a doua interfază practic lipseşte. Amitoza se reduce la diviziunea directă a nucleului fără formarea fusului de diviziune. celulelor tumorale. în caz de politenie. în celulele unor plante şi protozoare. ceea ce duce la mărirea diametrului cromozomului. Mitoză stă la baza procesului de creştere şi dezvoltare a organismelor. însoţite de o singură replicare a ADN-ului. Se formează aşa-numiţii cromozomi gigantici (fig. Astfel se obţin celule cu un set mărit de cromozomi. 1. anafaza şi telofaza (fig. 1. Astfel. . Toate substanţele şi energia necesare pentru aceste două diviziuni se acumulează în interfaza I. mitoză asigură un număr constant de cromozomi în toate celulele organismului. Cromozom gigantic din Meioza (de la gr.

asigură noi combinaţii ale caracterelor părinteşti. 1. în desfăşurarea ei se delimitează cinci stadii. în locul de contact. cromatidele cromozomilor omologi pot face schimb de sectoare omoloage. Astfel.metafaza I anafaza I telofaza I motafma I metataza II anafaza II telofaza II Fig. Numărul hiasmelor se micşorează treptat pe măsura deplasării respingerii cromozomilor spre capete. numit crossingover (fig. Sub acţiunea acestora ei încep să se depărteze pornind de la regiunea centromerului şi continuând spre capete. La despărţirea braţelor cromozomilor. în ultimul stadiu al profazei I .diachineză (stadiul separării fibrelor duble) 10 . la om . 1. Acest fenomen.mai mult de două săptămâni. în diplonem (stadiul fibrelor duble) îşi fac apariţia forţele de respingere reciprocă a cromozomilor. soldată cu scurtarea şi îngroşarea lor.8. Reprezentarea schematică a fazelor meiozei. la drozofilă ea durează 4 zile. uneori de la centromer. structura dublă a cromozomilor devine vizibilă: fiecare cromozom constă din două cromatide-surori reţinute împreună de către un centromer. Diviziunea redacţională Profaza I este cea mai de lungă durată şi mai complicată fază a meiozei. Unirea cromozomilor începe de cele mai multe ori de la capete. în leptonem (stadiul fibrelor subţiri) începe spiralizarea cromozomilor datorită cărui fapt ei pot fi vizualizaţi sub microscopul optic. constituit din 4 cromatide. în zigonem (stadiulfibrelor ce se contopesc) are loc conjugarea cromozomilor omologi: atragerea şi alipirea lor reciprocă. şi continuă pe toată lungimea lor. Durata conjugării cromozomilor depinde de specie. numite hiasme. în unele locuri se formează figuri ce amintesc litera grecească %. Doi cromozomi omologi formează un bivalent. după principiul corpurilor cu sarcină electrică de acelaşi semn. De exemplu.9). Cel de-al treilea stadiu -pachinem (stadiulfibrelor groase) corespunde spiralizării cromozomilor conjugaţi.

ecuaţională. în care dublarea cromozomilor nu mai are loc. Comportarea cromozomilor neomologi în anafaza I este absolut independentă. în urma fecundării se restabileşte garnitura diploidă (2ri).bivalenţii sunt maximal spiralizaţi. telofaza I nu este succedată de citochineză. în urma citochinezei. plasmă. bivalenţii trec în cito. Rezultatul final al meiozei sunt patru celule haploide. în urma diviziunii centromerilor. Datorită meiozei. care devin ulterior cromozomii-fii. Importanţa meiozei. Meioza asigură şi o varietate a informaţiei ereditare ca urmare a crossing-overului şi combinării libere şi independente a cromozomilor materni şi paterni în anafaza I. celulele sexuale (gârneţii) au un număr haploid de cromozomi (n). Diviziunea eciiaţională Ce-a de a doua diviziune meiotică decurge după tipul mitozei simetrice. în anafazal. din fiecare celulă se formează două celule haploide. întrucât ei continuă să fie legaţi prin hiasmele de la capete. ceea ce face posibilă menţinerea numărului constant de cromozomi în toate generaţiile fiecărei specii.Fig. dar bivalenţi tetracromatidici. Urmează metafazalm care. urmează cea de-a doua diviziune meiotică .9. Urmează telofaza I. Firele discontinue ale fusului de diviziune de la ambii poli ai celulei se fixează de centromerele fiecărui cromozom bicromatidic: se formează placa metafazică. în citoplasmă se află nu cromozomi bicromatidici. Bivalenţii se aliniază cu centromerele în planul ecuatorial al celulei. prima diviziune se soldează cu formarea unei celule cu două nuclee. ceea ce asigură o varietate mare de combinaţii ale cromozomilor materni şi paterni în setul haploid al viitorilor gârneţi. Drept urmare. După o scurtă interfază. spre deosebire de metafaza mitozei. îndreptându-se spre centrul celulei. cromozomii omologi alunecă pe firele fusului spre polii opuşi. în majoritatea cazurilor. când cromozomii ajunşi la polii celulei se despiralizează uşor. Ca urmare a dizolvării membranei nucleare. numărul lor corespunde garniturii haploide. Schema crossing-overului. O 11 . 1. spre fiecare pol se îndreaptă un set haploid de cromozomi care conţine câte un cromozom bicromatidic de la fiecare pereche de cromozomi omologi. cu unica deosebire că nucleele care o suportă conţin un set haploid de cromozomi bicromatidici. Ca urmare. Ca urmare. în anafaza II spre polii celulei se îndreaptă cromatide.

3) se acumulează energie. c) centrioli. Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-!. e) selectaţi organitele amembranare: a) plastide. cJ) participă la transportul substanţelor. se dublează plastidele. d) ribozomi. DEOSEBIRILE DINTRE CELULA VEGETALĂ Şl ANIMALĂ "• 12 . c) nucleu. 5. c) selectaţi organitele cu membrană simplă: a) reticul endoplasmatic agranular. c) dirijează procesele din celulă.dacă ac este corect D . 2. 3. d) ribozomi. 5) cromozomii constau din o cromatidă. c) aparatul Golgi. b) participă la digestia celulară. Enumeraţi şi caracterizaţi etapele ciclului mitotic. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. b) selectaţi organitele care se autodublează: a) plastide. ARN.dacă abc este corect B . c) plastide. dublarea mitocondriilor. b) mitocondrii. d) selectaţi funcţiile nucleului: a) conţine informaţie ereditară. b) ribozomi. I 4. Scrieţi: A . B a) perioada presintetică b) perioada sintetică c) perioada postsintetică 1) are loc autodublarea ADN-ului 2) are loc biosinteza de proteine. d) ribozomi. d) centrioli. b) mitocondrii.1. Definiţi noţiunea de ciclu vita! ai celulei. centrozomul: 4) cromozomii constau din 2 cromatide.dacă bd este corect G .dacă d este corect a) selectaţi organitele cu membrană dublă: a) nucleu. b) lizozomi.

Explicaţi şi completaţi schemele de mai jos: 2nC interfază 1 nc- interfază 2c 12.6. deoarece profaza I este cea mai scurtă fază a meiozei.unitate structurală a organismelor vii. deoarece la etapa reducţională spre cei 2 poli migrează cromozomi bicromatidici. deoarece este alcătuită din ADN. Explicaţi prin schemă originea cromozomilor omologi. în se formează 2 celulefiice. Scrieţi A. c) Vacuolele sunt spaţii delimitate de membrane. Enumeraţi tipurile de cromozomi după localizarea centromerului. şi B . dacă ambele afirmaţii legate prin conjuncţia deoarece sunt corecte. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Celula" după următorul algoritm. ARN şi proteine. deoarece conţin suc celular. e) Bivalenţii au 4 cromatide. 9. 10. Analizaţi esenţa endomitozeî. în centriolii se deplasează spre poli. g) Telofaza I a meiozei se deosebeşte de telofaza II. Completaţi spaţiile libere. 8. deoarece în telofaza I se formează 2 celule haploide. deoarece sunt alcătuiţi din 2 cromozomi omologi cu câte 2 cromatide.dacă sunt incorecte. 11. CAUZĂ-EFECT. b) Diversitatea celulelor în dependenţă de funcţie. 7. 13. Explicaţi şi completaţi schema de mai jos: meioza II „ „ 2n2c interfază „ „ 2n2c meioza I meioza 14. b) Mitocondriile sunt constituenţi specifici plantelor. f) Crossing-overul are loc în profaza I. Enumeraţi stadiile profazeî. a) Cromatina face parte din nucleoplasmă. în metafază se separă şi se deplasează spre poli. d) La sfârşitul meiozei celulele nou formate au numărul de cromozomi redus la jumătate. 13 . deoarece nu se întâlnesc şi în celula animală. a) Celula .

Chiar şi arborii ce pot atinge o vârstă de 6000 de ani. klon descendent). toate împreună alcătuind un clon.1 asexuată prin diviziune directă prin spori vegetativă 14 sexuată • conjugarea • fără fecundaţie • cu fecundaţie . De exemplu. corpul hidrei poate fi fragmentat în circa 200 de părţi şi din fiecare se va dezvolta o nouă hidră. Totalitatea indivizilor "gemeni" ce provin pe cale asexuată de la un strămoş comun formează un clon (de la gr. Amintiţi-vă după schema 1. Organismele unicelulare se înmulţesc. se dezvoltă un nou organism asemănător întocmai cu cel matern. Comun pentru toate este faptul că dintr-o celulă sau grup de celule. în urma diviziunii lor mitotice. VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE Schema 1. constituie un clon. asexuat prin mitoză.1NÎ CL OF 1 VAR/ETO7E4 TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR TIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR ?EA 1OR 2 ÎNMUL- 1.1 tipurile de înmulţire ale organismelor vii şi deosebirile dintre ele. După ce ating dimensiunile caracteristice pentru formele adulte ale speciei date. celulelefiice se divid şi ele. de regulă. în cele din urmă pier. Toate tufele de căpşun crescute din stolonii tufei-mamă. VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR Durata vieţii oricărui individ în parte este limitată în timp. La fel se înmulţesc şi bacteriile. Datorită proprietăţii universale a fiinţelor vii de a se înmulţi viaţa de pe Terra nu dispare. înmulţirea vegetativă se distinge printr-o varietate mare de forme. de asemenea.

în Scoţia la 23. după ce a omorât nucleul lor. diagnosticul prenatal de asemenea se fac pe culturile de ţesuturi. vaccinul împotriva căruia trebuie obţinut. vie a fost afectat de o boală virotică care poate duce la nimicirea lui. Experimentarea noilor preparate farmaceutice. în mormoloc nucleului baza culturii de ţesuturi poate fi B Fig.10). Cultura de ţesuturi este folosită şi în medicină la obţinerea de vaccinuri. Astăzi cultura de celule şi ţesuturi este folosită pe larg în cele mai diferite domeomorârea nii ale ştiinţei. De curând 15 . a obţinut mai multe clone ale unei broaşte care se asemănau întocmai (fig. savantul englez John Gurdon izolând jf J^ Wnt' nuclee din celulele intestinului unui mormoloc şi implantându-le în ovulele altor broaşte. Cu acest scop cultura de ţesuturi animale este infectată cu un virus. Pentru a preveni acest fenomen. ce prezenta interes pentru om. Astfel. din Presupunem că un soi de viţă de mai multe broaşte identice cu cea Johnimagine. a noilor metode de tratament. în micropipetă prezenţa condiţiilor favorabile.Prin donare John Gurdon a obţinut realizată însănătoşirea soiurilor. prima oiţă clonată Dolly (fig. Ulterior celulele-fiice se separau şi se cultivau pe medii diviziunea \zigotului aparte până la regenerarea plantei întregi. 1. acestea se înmulţeau prin dividere.2. 1. în 1907 au fost obţinute primele culturi de celule. din lăstari se izolează celule neafectate care se cresc pe medii nutritive speciale.Posibilitatea dezvoltării unui organism dintr-o singură celulă a organismului-mamă a fost folosită de savanţi în scopul înmulţirii plantelor cu calităţi deosebite. După un anumit timp se recoltează substanţa produsă de celule ca răspuns la pătrunderea virusului.11. 1. De exemplu.10. Oiţa Dolly cu mamaMi rogat. B Schema experimentului efectuat de Gurdon. Clonarea se efectuiază şi în lumea animală. se izola un grup de celule care se introcelule din mormoloc intestin duceau pe un mediu nutritiv.1997 s-a născut Fig. 1. obţinându-se astfel plante devirozate. în 1968. A . De la planta.11).

înmulţirea sexuată presupune prezenţa a doi indivizi de sex opus. oile bătrâne. Aplicarea clonării la om este legată de un şir de probleme cu caracter etic şi moral. La om. numită gamet. Gametogeneza epididim testicul canal seminal lobi tub seminifer Fig. 1.gametogeneza . de creştere şi de maturizare. spermatozoidul omului are o lungime de 50-70 mcm. 1. Fiecare individ participă la formarea noului organism doar cu o celulă sexuală.14). testiculele constau dintr-un număr mare de tuburi seminifere {fig. ÎNMULŢIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR membrană coadă Fig. Structura schematică a testiculului. 1. 1. ca şi la celelalte mamifere.13. Deşi forma lor diferă de la o specie la alta. Aparatul reproductiv masculin.glande sexuale masculine. Formarea spermatozoizilor {spermatogeneza) se desfăşoară în testicule . de regulă. De exemplu. iar a crocodilului .are loc în glandele sexuale corespunzătoare. în prezent. în care se conturează trei zone: de înmulţire.30 mcm. Alcătuirea unui spermatozoid. 2. 1. iar cel masculin . Procesul de formare a gârneţilor .spermatozoidul.12. în fiecare din aceste zone se desfăşoară etapele . Cel mai răspândit tip de înmulţire a animalelor este cea sexuată. majoritatea au cap.13). în majoritatea ţărilor lumii s-au interzis cercetările privind donarea umană.14. m Amintiţi-vă alcătuirea glandelor sexuale masculine după fig. 16 a) Spermatogeneza Spermatozoidul prezintă o celulă mobilă de dimensiuni relativ mici. Gametul feminin este ovulul. gât şi coadă (fig. 1. care afectează. aceasta a fost adormită din cauza unei afecţiuni pulmonare incurabile.vezică urinară canal seminal veziculă seminală uretră penis acrozomă nucleu mitocondrii centriol > testicul Fig.12.

spermatogonii spermatociţi de ordinul 11 spermatociţi de ordinul II 1 S G spermatide 7 / sperrr spermatozoizi Fig. Astfel. 1. în zona de creştere spermatogoniile îşi măresc dimensiunile. în urma primei diviziuni meiotice se formează două spermatociţi de ordinul II. fiecare dă naştere la două spermatide haploide. Ele prezintă celule diploide care încep să se formeze o dată cu maturizarea sexuală şi continuă pe toată durata vieţii individului. în zona de înmulţire. în alcătuirea substanţe ovarelor. Sunt tipice pentru artropode. 2) telolecitale dispun de o cantitate relativ mare de substanţe nutritive acumulate la un pol al ovulului (polul vegetativ). 1. rioada embrionară şi până la I Biologie. După cantitatea şi repartizarea rezervelor de substanţe nutritive.16): 1) izolecitale .18).corespunzătoare ale spermatogenezei {fig. Secţiune prin tubul şeminifer. transformându-se în spermatociţi de ordinul I. amplasată la periferia tubului seminifer.substanţa nutritivă este repartizată uniform în toată citoplasmă cu excepţia stratului periferic.este o celulă imobilă de dimensiuni relativ mari. reptilele şi păsările. începând cu peFig. ca şi a testiculelor. 3) centrolecitale . a XII-a 17 . Formarea ovulelor are loc în glandele sexuale feminine ovare (fig. 1.16. 1. fi) Ovogeneza Gametul feminin . ovulele conţin şi substanţe nutritive. Trecând cea de-a doua diviziune meiotică. ci. 1. supuse în zona de maturizare diviziunii meiotice. 1. se disting mai multe tipuri de ovule (fig. Pe lângă organitele celulare tipice. Tipurile de ovule.15).ovulul . Astnucieu fel de ovule formează peştii. dintr-o spermatogonie diploidă rezultă 4 spermatozoizi haploizi. Sunt caracteristice mamiferelor şi nevertebratelor cu un termen scurt de dezvoltare embrionară.17). prin dividerea mitotică a celulelor localizate aici.conţin puţine substanţe nutritive repartizate uniform în citoplasmă ovulului. se nutritive pol disting 3 zone în care au loc vegetativ anumite etape ale ovogenezei telolecital centrolecital izolecital (fig.15. Ulterior din ele se dezvoltă spermatozoizii. citoplasmă amfibiile. iau naştere spermatogoniile.

Ovogeneza este un proces ciclic care la om durează 28 de zile. Dacă fecundaţia nu are loc. dintre care trei degenerează şi doar una devine ovul (fig.uter şi vagin. 1.18.17. 1. în zona de creştere. în scurt timp. Primul globul polar de asemenea se divide. celelalte degenerează. Pe durata acestuia au loc transformări importante şi în alte compatimente ale aparatului reproducător feminin . Aparatul genital feminin. trecând în cavitatea abdominală: are loc ovulaţia. A doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II are loc numai cu condiţia contopirii lui cu un spermatozoid.iau naştere ovogoniile. Din diviziunea reducţională a meiozei rezultă două celule de mărimi diferite: celula mare este ovocitul de ordinul II.19 (II). Ca urmare a meiozei. acestea se pregătesc pentru o posibilă sarcină.ovociti de ordinul I fol icul ovarian vase sanguine ] ^-s 1 V^ trompă uterină ovogomu foliculi ovarieni Fig. La alte animale cea de a doua diviziune meiotică urmează îndată după prima şi nu necesită prezenţa spermatozoidului. După ce ating un anumit nivel de dezvoltare. Celelalte stadii ale primei diviziuni meiotice sunt suportate la atingerea maturizării sexuale (la 12-13 ani).19 gametogeneza la plantele cu flori şi la vertebrate. şi încă un globul polar. Sub influenţa hormonilor hipofizari şi ovarieni. La om şi la unele mamifere ambele celule rămân unite între ele şi în această stare părăsesc ovarul. comanda se anulează. Fig. ovocitul de ordinul II este captat de trompa uterină prin care se deplasează spre uter. dintr-un ovocit de ordinul I se formează patru celule haploide. acesta piere. 1. vârsta de 3 ani. Dacă fecundaţia nu are loc. Secţiune prin ovar. prin diviziunea mitotică a celulelor de la periferia ovarelor . în total se formează circa 400 000 de ovogonii.zona de înmulţire . Fiecare ovogonie este inclusă într-o structură specială -folicul ovarian. ovogoniile se transformă în ovociţi de ordinul I. 18 . unde sunt supuşi profazei I. Găsiţi asemănările şi deosebirile. Comparaţi după fig. ovociţii de ordinul I trec In zona de maturizare. fără vreun rol în reproducere. acumulând substanţe nutritive necesare pentru diviziunile ulterioare. Acest stadiu îl trec doar 40 000 de ovogonii. iar cea mică . 1. care se dezvoltă în ovul. Din diviziunea ovocitului de ordinul II rezultă ovotidia.globului polar.

Metafaza I O Metafaza f 8. Formarea celulelor sexuale la plantele cu flori (I) şi la animale (II). 1. sac embrionar oosferă spermatocit de ordinul I Metafaza I spermatociţi de ordinul II Metafaza II spermatozoizi \ globul polar I ovocit de j ordinul I ovocit de ordinul II ^^al doilea globul polar ovotidie i Spermatogeneza dividerea primului globul polar / ovul Ovogeneza Fig.19. 19 .

CL.I Membrana de la suprafaţa uterului se descuamează şi se elimină împreună cu sângele —1 provenit din leziunea vaselor localizate aici. deoarece îndată ce a fost semnalată prezenţa acestuia în ovul.20.menstruaţia . acesta devine permeabil pentru spermatozoid. inclusiv la om. descompune substanţa ce încleie celulele din jurul ovulului. Ca urmare.20 A). conţinut în lichidul seminal. după pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de spermatozoid fuziunea membranelor celulare Socul de întâlnire a spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II trompă uterină spermatozoizi nucleu mascul nucleu femei ovotidieovul al doilea globul polar Fig. Urmează contopirea nucleelor gârneţilor cu formarea zigotului. 1. Fermentul. Spermatozoizii ajung la destinaţie traversând vaginul şi uterul prin contracţia muşchilor uterului şi mişcările active ale cozii. 1.5-a zi a ciclului. S-a constatat că în ovul pătrunde doar un singur spermatozoid. B . întâlnirea spermatozoidului cu ovulul are loc în partea superioară a trompei uterine (Jig. Prezenţa mai multor spermatozoizi în trompa uterină este necesară pentru facilitarea fecundaţiei. la suprafaţa lui se formează membrana de fecundaţie care împiedică accesul altor spermatozoizi. A . de aceea mamiferele sunt numite vivipare.întâlnirea spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II (la om). Astfel de animale sunt numite ovipare.are loc în ~1 a 3-a . La păsări şi reptile dezvoltarea zigotului are loc în afara organismului matern. Modificările survenite în uter sunt reflectate de oscilaţia ^> temperaturii bazale. In lumea animală se disting două tipuri de fecundaţie: externă şi internă. In cazul fecundaţiei externe (peşti. lucru de care se poate ţine cont la prevenirea sarcinii nedorite. Acest proces . La om şi unele mamifere. 20 . unde şi are loc contopirea lor. La mamifere zigotul se dezvoltă în corpul mamei. amfibii) gârneţii sunt eliminaţi în mediu. La unele animale cu fecundaţie internă. Fecundaţi» O wS Amintiţi-vă ce prezintă procesul de fecundaţie şi tipurile de fecundaţie.Pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de ordinul II.

Rubus ş. 1. înmulţirea androgenetică se afestă şi la unele plante I tutun. embrionul de asemenea se dezvoltă dintrun ovul nefecundat. coada şi gâtul acestuia degenerează. din care în corpul mamei se va dezvolta un nou organism. antipode nucleul central nucleul triploid al endospermului Fig. Embrionul se dezvoltă numai pe contul nucleului masculin şi al citoplasmei gârneţului feminin. Urmează contopirea nucleelor cu formarea zigotului. Unirea celor două celule haploide. în primul caz ovulul nu se supune meiozei şi chiar dacă trece prin diviziunea reducţională.20B). 1. nucleu vegetativ spermii tub polenic <ot O r ti . Partenogeneza generativă asigură dezvoltarea embrionului dintr-un ovul haploid. Dezvoltarea indivizilor androgeni până la starea adultă s-a constatat numai la viermelede-mătase şi viespea parazitară. în caz de ginogeneza. Ginogeneza. Androgeneza este un antipod al ginogenezei.). însă. Acest tip de partenogeneza are loc la dafnii în condiţii nefavorabile. porumb ş.a.este caracteristică pentru speciile din genurile Potentilla.21 fecundaţia dublă la plantele cu flori. Amintiţi-vă după fig.apomixia . la care se referă partenogeneza. Este caracteristică crustaceelor inferioare. 21 . cât şi la animale se întâlnesc aşa-numitele tipuri neregulate de înmulţire sexuată. Ovotidia şi este gametul sexual feminin -ovulul(fig. tratândule cu diferiţi agenţi chimici şi fizici. Partenogeneza poate fi somatică (sau diploidă) şi generativă (sau haploidă). la unii peşti.a. 1. stimulează cea de-a doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II cu formarea unei ovotidii şi încă a unui globul polar. viespilor ş. Partenogeneza prezintă dezvoltarea embrionului dintr-un ovul nefecundat. rotiferelor. activat obligatoriu de spermatozoid care. Acest tip de înmulţire -exuată are loc la distrugerea nucleului matern încă înainte de fecundaţie.ordinul II. Fenomenul a fost descoperit la viermii cilindrici. De exemplu. Atât la plante. Tipurile neregulate de înmulţire sexuată. Fecundaţia dublă la plantele cu flori. la albină din ovulele nefecundate se dezvoltă trântori. ginogeneza şi androgeneza. Ouăle nefecundate pot fi stimulate la diviziune şi artificial.).a. nu participă la fecundaţie. nucleele haploide rezultate se contopesc restabilind garnitura diploidă. la plante. a ovocitului de ordinul II şi spermatozoidului. himenopterelor (albinelor. Partenogeneza la plante . Comparaţi fecundaţia la plante cu cea la animale.21.

. Explicaţi schematic dwwtm ta animate (pe exempJuf amfibienifar). cton» fecundaţie. .belu SPERMATOZOID dimensiunile mobilitatea garnitura de cromozomi organitele citoplasmă 4. fi cu F. g) Ovociţii de ordinul I se află în profaza I. ontogenezâ o D_ 2. 1. ej Ovulul este mai mare în dimensiuni decât spermatozoidul. Peşti osoşi 6. . Compui i. Fecundaţie internă 4. deoarece celelalte stadii ale ovogenezei au loc la maturizarea sexuală. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice. Muşchi-de-pământ 13. Fecundaţie externă 3. Necesită apă 9. deoarece cu vârsta multe din ele degenerează. deoarece ei fac parte din structura testiculelor. 3. Bivalve 22 . c) Spermatocitul de ordinul I are o garnitură haploidă de cromozomi. Planaria 10. cf j Fiecare spermatozoid are un set haploid de cromozomi. d a c i ambele afirmaţii legato prin conjuncţia deoarece «unt corect®. •j-m><'> fa pfanteie cu flori fi mamifere.dacă sunt Incorecte. Păsări 8. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice a celulelor din zona de înmulţire. 0. deoarece conţine organite celulare şi substanţe de rezervă. Fecundaţie dublă 2. f) La naştere fetiţa conţine mai multe ovogonii. Grupaţi noţiunile de mai jos dupl anumiţi criterii. Notaţi eu «era 4. b) Spermatogoniile au un set diploid de cromozomi. 7. Ascarida 11. Enumeraţi tipurile de feeundaţfe. deoarece se formează în urma meiozei I. CAUZÂ-CFECT. Crocodil 7. Hidra 12. Plante angiosperme 5.1. Definiţi rtoffurtfe de reproducere: cartoti©. a) Spermatogeneza are loc în tubii seminiferi.

C. 10. Asociaţi noţiunile din cele două coloane. Spermatocitul de ordinul II este o celulă: a) haploidă cu 22 de cromozomi somatici şi un cromozom sexual X. Spermatogeneza la om are loc: a) de la naştere până la maturizarea sexuală. d) diviziunea reductională a ovociţilor de ordinul I. d)în perioada dezvoltării embrionare. ft) numai în perioada maturizării sexuale. c) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi un cromozom Y. Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat activat de spermatozoid. Ginogeneză. 3. Androgeneză. c) diviziunea mitotică a spermatogoniilor. D. Partenogeneză la plante. 6. 4. 2. 23 . b) de la maturizarea sexuală şi până la sfârşitul vieţii. 5. • • • • • . b) diviziunea meiotică a ovocitelor de ordinul I. Ovogoniu G. 1. Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat. Alcătuiţi un eseu ia tema "Influenţa alcoolului. Folicul ovarian. b) diploidă cu 44 de cromozomi somatici şi doi cromozomi sexuali XY. 2. E. 4. e) diviziunea meiotică a spermatogoniilor. B. d) diviziunea meiotică a spermatidelor. Spermatocitul de ordinul II rezultă din: a) diviziunea mitotică a spermatocitelor de ordinul I. Embrionul se dezvoltă din nucleul masculin şi citoplasmă gârneţului feminin. Formaţiunea care înglobează ovogoniile. b) diviziunea mitotică a ovociţilor de ordinul I. drogurilor asupra ovogenezei şi sptrmatogenetei". Partenogeneză.8. _j A. încep să se formeze în perioada embrionară până la vârsta de 3 ani. • 1. 3. Apomixie. i: Î t fj\ ' . d) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi cu un cromozom sexual X sau Y. Ovociţii de ordinul II rezultă din: a) diviziunea meiotică a ovociţilor de ordinul I.

DiSegmentare parţială a zigotului la păsări 24 . gastrularea şi organogeneza. La majoritatea animalelor această etapă a ontogenezei decurge după acelaşi plan şi include trei etape de bază: segmentarea. ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI Dezvoltarea embrionară cuprinde perioada de timp de la prima diviziune a zigotului până la ieşirea embrionului din ou sau naşterea noului organism. când zigotul se divide în Segmentare totală simetrică a zigotului la branhiostomă Segmentare totală asimetrică a zigotului la amfibii ferite tipuri de segmentare a zigotului.22. Ea cuprinde două etape: embrionară şi postembrionară. zigotul animalelor suportă câteva diviziuni mitotice. în scurt timp de la formare. Fig. Segmentarea. Caracterul segmentării zigotului diferă de la o specie la alta şi depinde de tipul ovulului. Deosebim segmentare totală. 1. 1.fern® r » DEZVOLTAREA INDIVIDUALA A ORGANISMELOR 3 DEZVOLTAREA EMBRIONARĂ LA OM 1 ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE 4 INFLUENŢA RECIPROCĂ A PĂRŢILOR EMBRIONULUI 5 INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI 6 ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI După formarea zigotului începe dezvoltarea individuală a noului organism ontogeneza.

la rândul său. blastopor între primele două foiţe emb. Gastrulaţia reprezintă procesul de formare a embrionului bi.23). Segmentarea zigotului la branhiostomă.25.blastocel blastoderm morulă blastulă blastulă în secţiune Fig. Cea totală. La embrionii majorităţii animalelor pluricelulare. blastodermul. Celulele ce formează blastodermul sunt numite blastomeri.embrion unistratificat care se supune gastrulării (fig. El comunică cu mediul printr-un orificiu. gastrulei. 7.1. de unde şi denumirea lui de morulă. Gastrulă reprezintă un sac bistratificat(/zg.24.22). Diferite tipuri de gastrulaţie. numit blastopor -cavitatea bucală primară. întregime. Ele se amplasează într-un strat.24). 1. Ca urmare a segmentării de mai departe. dimensiunile celulelor se micşorează tot mai mult. în cazul segmentării doar a unei părţi a acestuia.25).blastocelul. 1. iar cel intern . numit gastrulă. 25 . volumul sumar al celulelor rămâne neschimbat. Pe durata segmentării. Ambele straturi mai sunt numite şi Gastrulaţia prin invaginaţie la branhiostomă foiţe embrionare. Cel extern este numit ectoderm. şi asimetrică .Fig. La unele animale gastrulaţia are loc prin invaginarea unei porţiuni de blastoderm în interiorul blastulei (fig. poate fi simetrică . şi parţială. La stadiul de 32 de celule embrionul aminteşte o mură. Astfel se formează blastulă . cu excepţia endoderm spongierilor şi celenteratelor. iar la altele prin imigrarea unui grup de celule dintr-o regiune sau alta a blastulei în interiorul ei. reprezintă intestinul primar. care delimitează cavitatea primară a viitorului organism .celulele formate au dimensiuni diferite (fig. 1.endoderm.23. Alcătuirea gastrulei.celulele rezultate sunt aproximativ egale. De cele mai multe ori gastrulaţia Gastrulaţia prin imigrare la meduză decurge prin îmbinarea mai multor tipuri. în timp ce numărul lor creşte.sau tristratificat. Cavitatea Fig. 1. mărginită de endoderm.1.

Prin apariţia între nuclee a membranelor ce 26 .26. branhiile şi plămânii la nevertebrate.21 originea embrionului (zigotul principal) şi a endospermului (zigotul secundar) la plantele cu flori. 1. ORGANOGENEZA LA VERTEBRATE Tabelul 1. organele aparatului circulator. Citochineza nu are loc.2 CARE SE DEZVOLTA 1. sacul embrionar se umple cu nuclee înconjurate de citoplasmă. 3. Organogeneza l a branhiostomă. 1. de aceea. epiteliul cavităţii bucale şi intestinului subţire. epidermul pielii şi anexele ei (unghiile. cereale această fază este numită „în lapte".2). Amintiţi-vă după fig. 2. amintind un suc lăptos bogat în substanţe nutritive. organele de simţ. Durata dezvoltării embrionare . pancreasul)._1 placă neurală cil o 1 intestin primar placă neurală coardă rionare se formează şi cea de a treia . branhiile la cordate. plămânii coarda. sebacee). După form a r £ a primordiilor Fig. smalţul dentar.gestaţia . generând un număr mare de nuclee.27). părul. Organogeneza începe încă la etapa de gastrulaţie o dată cu diferenţierea celulelor după structură şi compoziţia chimică (fig. 1. Endospermul începe să se dividă îndată după fecundaţie. în urma primei diviziuni se formează două nuclee care se divid multiplu. scheletul. cât şi a endospermului (fig. Diferenţierea de mai departe a celulelor celor trei foiţe embrionare duce la formarea unora şi aceloraşi ţesuturi şi organe la majoritatea animalelor (tab. la un moment dat.1. intestinul şi glandele anexe (ficatul. 1.diferă de la o specie la alta. La porumb. Ectoderm sistemul nervos.mezodermul.26). acoperindu-se în prealabil cu o membrană celulozică subţire. ^^ or_ ganelor urmează definitivarea structurii şi funcţiilor lor. Mezoderm Endoderm 1 J 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE Fecundaţia dublă la plantele cu flori este succedată la scurt timp de diviziunea şi dezvoltarea atât a embrionului. glandele sudoripare. muşchii. excretor şi reproductiv.

embrionară propriu-zisă (de la a 2-a până la a 8-a săptămână de sarcină) şifetală (de la a 9-a săptămână de sarcină până la oterea copilului). DEZVOLTAREA EMBRIONARA LA OM Gestaţia la om are o durată de 280 de zile şi se împarte în trei perioade: incipientă ima săptămână după fecundaţie). în timp ce la Monocotiledonate unul rămâne nedezvoltat. 1. seminţele acestor plante sunt lipsite de albumen. dând naştere cotiledoanelor. cât şi la Dicotiledonate. Celula dinspre micropil se divide de mai multe ori prin pereţi . dovadă a originii lor comune. dă naştere embrionului . 27 . 1. fagacee embrionul consumă albumenul. otiledoanelor apar la început atât la Monocotiledonate. Amintiţi-vă după fig. cea mai mare parte rămânând în jurul embrionului. Dez- O embrion delimitează celule. Fig. cu aceiaşi intensitate. muguraşului şi radiculei (părţile embrionului).29 unde are loc fecundaţia la om. Primordiile .27.ransversali. dând naştere unui suspensor care afundă celula internă în sacul embrionar.suspensor voltarea embrionului şi a endospermului la plantele cu flori. Dezvoltarea lui începe după definitivarea albumenului prin dividerea printr-un perete transversal în două celule: una spre micropil şi alta spre interiorul ovarului. La leguminoase. Deci. Amintiţi-vă ce prezintă sămânţa şi fructul la plantele cu flori. La graminee.o masă de celule care încep să se diferenţieze şi morfologic. ricin albumenul este consumat parţial. Celula internă. rezervele nutritive înmagazinându-se în cotiledoane. printr-o succesiune de diviziuni celulare orientate diferit. ia naştere albumenul. La Dicotiledonate ele cresc simultan. Cât timp se dezvoltă endospermul embrionul se înveleşte într-o membrană celulozică şi trece într-o perioadă de repaus.

după 60 de ore . Astfel se stadiul de 8 stadiul de 4 formează blastula. Uneori implantarea are loc în trompa uterină sau chiar în cavitatea abdominală. Perioada incipientă.4 celule. în urma fecundatiei.8 celule.29. Perioada embrionară propriu-zisă începe cu gastrulaţia şi formarea foiţelor embrionare.* m Fig. împreună cu ţesuturile peretelui uterului participă la formarea placentei. în urma primei diviziuni mitotice. după 40 de ore . Două stadii de dezvoltare ale embrionului uman.28). Cea externă. La 25-35 ore de la fecundatie. blastula ajun\\ I stadiul de 2 ge în cavitatea uterină.afundarea 28 . se formează două celule. blastula stabileşte legătura cu organismul mamei. care pune în pericol viaţa femeii.16 celule (fig. Segmentarea zigotului la om.30. blastulei în mucoasa uterului cu fixarea ulterioară de aceasta. Peste 3-4 celule celule morulă ore de la formare. 1. După 3celule 4 zile de aflare aici în stare liberă.29) .28. Are loc implantafecun daţie ovocit de ordinul II implantarea blastulei Fig. care are loc la capătul distal al trompei uterine. 1.stadiul de 2 celule. ectodermul. iar după 90 de ore . membre superioare cavitate amniotică placentă membre inferioare Embrion de 50 de zile veziculă ombilicală Embrion de 30 de zile Fig.stadiul de 4 celule. timp în care blastomerii continuă să se dividă. se formează zigotul care se supune segmentării pe durata deplasării spre uter. Ovulaţia şi implantarea blastulei. B . 1. C stadiul de 8 celule. 1. organ care asigură rea (fig. A . 1. în astfel de cazuri se vorbeşte despre o sarcină extrauterină.

4. Urmează contractarea uterului în vederea expulzării fătului. 1. Formarea placentă placentei începe în a 14-a zi de la fecundaţie şi se încheie la sfârşitul celei de a doua luni de viaţă t intrauterină. emoţii negative. celulele-fiice primesc porţiuni neidentice de citoplasmă. 29 . 1.dezvoltarea a doi embrioni din cei doi blastomeri izolaţi. Făt uman de trei luni şi siderate critice în evoluţia sarcinii. B . se dezlipeşte placenta. Perioada fetală începe cu a 9-a săptămână de sarcină şi se caracterizează prin definitivarea structurii şi funcţiilor organelor şi sistemelor de organe. 1. La segmentarea acestuia.31. Ea are forma de disc fixat de mucoasa uterului. bolile infecţioase suportate de ea.ştiinţa care se ocupă cu studierea etapei embrionare a ontogenezei.30). jumătate. Mai întâi timp de 2-20 de ore are loc deschiderea colului uterin.strangularea embrionului de broască la stadiul de doi blastomeri cu un fir de păr. Peste 15-20 min după naşterea copilului. stres.32.31). Această perioadă poate dura de la 2 până la 100 min. 1. cordon ombilical în perioada implantării. De aceea aceste perioade sunt conFig. INFLUENŢA RECIPROCA A PĂRŢILOR EMBRIONULUI Probabil nu odată v-aţi întrebat cum dintr-o singură celulă-zigot se dezvoltă un organism pluricelular cu diferite ţesuturi şi organe specializate la îndeplinirea anumitor funcţii? Răspunsul la această întrebare ni-1 dă embriologia . Către momentul naşterii. formării placentei şi organogenezei embrionul este foarte sensibil la veziculă acţiunile nefavorabile: la preparatele medicaombilicală mentoase luate de mamă. A . Faptul că primii blastomeri sunt identici după setul de cromozomi şi neidentici după compoziţia citoplasmei şi determină etapele iniţiale ale diferenţierii celulare. B Fig. Dezvoltarea embrionară se încheie cu naşterea. fătul atinge o greutate de cel puţin 2500 g şi o lungime de 47 cm (fig. La vârsta de 8 luni fătul este viabil. iar către săptămâna a 8-a embrionul t' măsoară 30 mm şi are aspect de om (fig. Către sfârşitul celei de a treia Q. Embriologii au stabilit că primele etape ale diferenţierii celulare sunt determinate de citoplasmă zigotului. săptămâni de sarcină începe procesul de organogeneză. poluarea mediului etc.legătura dintre embrion şi mamă. dar necesită încă condiţii intrauterine de dezvoltare.

de la un embrion de triton în ectodermul abdominal al unui alt embrion de triton. nu toate cazurile pot fi soluţionate. la transplantarea de blastomeri din viitorul ectoderm în diferite regiuni ale altui embrion de aceeaşi vârstă. Dezvoltarea gemenilor mono. O dovadă elocventă a influenţei reciproce a părţilor embrionului a fost obţinută experimental de savantul neamţ H. La animalele superioare. inclusiv la om. Uneori gemenii monozigoţi nu se separă complet. Aceştia. din care trebuia să se dezvolte tubul neural. aflat la acelaşi stadiu de dezvoltare. prezentând un grad diferit de concreştere. muşchii etc. Spemann. cu părere de rău. Experimentele au arătat că pe măsura dezvoltării embrionului legătura dintre celule creşte. La fel s-au comportat şi blastomerii viitorului endoderm şi mezoderm. Experimental s-a constatat că la distrugerea unuia din primii doi blastomeri de broască şi neizolarea \ unuia de celălalt. dintr-un ovul fecundat se dezvoltă doi embrioni . Astfel. au acelaşi sex. din fiecare se dezvoltă Fig. El a transplantat sectorul de ectoderm. de regulă. însă. în prezent medicina practică pe larg separarea gemenilor monozigoţi concrescuţi. din cel rămas se dezvoltă doar jumătate de blastulă. din acesteia s-au dezvoltat diferite structuri în funcţie de locul unde au fost transplantaţi: tub neural. pereţii intestinului etc. La cel de-al doilea embrion s-au format două tuburi neurale: unul la locul obişnuit. la izolarea din blastulă a viitoarelor celule ale ectodermului sau endodermului şi cultivarea lor pe medii nutritive separate. 30 . 1. în astfel de cazuri. Este vorba despre gemenii siamezi.33). La amestecarea şi cultivarea lor împreună s-au dezvoltat structuri asemănătoare cu coarda. în caz de izolare deplină a primilor doi blastomeri prin strangularea lor cu un fir de păr 1/ (fig. 1. în ambele cazuri s-a format un strat de celule asemănător cu epiteliul. încât practic este imposibil de a-i deosebi (fig.şi dizigoţi la om.32). 1. aceeaşi grupă de sânge şi seamănă atât de mult între ei. De exemplu.într-o măsură mai mare diferenţierea celulară a embrionului este generată de influenţa reciprocă a celulelor sale. Cum poate fi explicată naşterea de gemeni de sex diferit? Dovezi ale influenţei reciproce ale părţilor embrionului au fost obţinute şi la transplantarea celulelor de embrion în dezvoltare.gemeni monozigoţi. un mormoloc normal.33. separarea primilor doi blastomeri uneori are loc fără vreo influenţă din afară. la fel şi influenţa lor reciprocă.

umiditate. 1. iradierea cu o doză unică a femelelor gestante de şobolani b diferite termene de sarcină s-a dovedit a fi inofensivă pentru ele. celulele transplantului au modificat direcţia de dezvoltare a celulelor vecine. La o temperatură mai mică sau mai mare dezvoltarea embrionului practic este imposibilă. Rezultatele obţinute au sugerat ideea că acţiune de inducţie exercită nu celulele ca atare.centre de inposttransplantare ducţie. apare întrebarea cum acţionează inductorul Fig. în apropierea transplantului (fig. Răspunsul l-au dat experimentele efectuate de mai mulţi savanţi din diferite ţări ale lumii. de unde deducem că dezvoltarea embrionului la cele mai timpurii etape ale ontogenezei este reglată de mecanisme chimice. conţinutul de oxigen. Experimental au fost >tabilite mai multe astfel de centre. Embrionul riviparelor de asemenea este influenţat de condiţiile de mediu. 1.). Astfel. Secţiune transversală prin embrionul de asupra ţesuturilor adiacente? triton care a suportat o transplantare de ectoderm.34). Prezenţa oxigenului a apei de asemenea influenţează mult dezvoltarea embrionului. După naşterea 31 . dezvoltarea embrionilor de păsări are loc la o anumită temperatură a mediului (~25-27°C). Fenomenul coardă a fost numit inducţie embrioposttransplantare f '] nară.34. Gradul de influenţă a mediului asupra dezvoltării embrionului depinde de tipul dezvoltării acestuia. dar într-o măsură nai mică. De exemplu. Bineînţeles. în cazul organismelor ovipare (peşti. amfibii.placa neurală iar celălalt . De exemplu. păsări) această influenţă este cu mult mai mare decât în cazul fclor vivipare (mamiferele). iar părţile embrionului care dirijează diferenţierea ceplaca neurală lulelor vecine . ci produsele metabolice formate în ele. reptile. Prin urmacoarda proprie re. La omorârea prin încălzire a celulelor inductorului şi transplantarea lor în regiunea abdominală a embrionului efectul transplantării a fost acelaşi: dezvoltarea în regiunea abdominală a setului suplimentar de organe axiale. Astfel.pe partea abdoproprie minală. Perturbarea acestora poate induce diferite anomalii de dezvoltare. Aceeaşi acţiune o exercită şi extractul din ceste celule. G 5. INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI Dezvoltarea embrionilor diferitelor specii depinde într-o măsură sau alta de factorii de mediu (temperatură. experimental a fost demonstrată reglarea chimică a diferenţierii celulelor: produsele metabolice ale unor ţesuturi dirijează şi reglează dezvoltarea altora. gradul de poluare a mediului etc.

ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI O dată cu ieşirea embrionului din învelişurile oului sau naşterea lui începe dezvoltarea postembrionară. toate animalele se împart în două grupe: cu dezvoltare directă şi indirectă (fig. diferiţi compuşi sintetici (coloranţi. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru arahnide. emulgatori etc. drogurile. de maturizare şi senilă. 1.). Factori teratogeni. alcoolul. cauzele apariţiei lor sunt studiate de un nou compartiment al ştiinţelor medico-biologice teratologici. Ea duce un mod Fig. în prezent viciile şi malformaţiile de dezvoltare ale organismului uman. .au apărut dereglări în structura scheletului. unele preparate medicamentoase. După specificul perioadei de creştere şi dezvoltare. în cazul metamorfozei incomplete.35). din ou iese larva. Acest termen de sarcină este considerat critic pentru formarea scheletului. s-au dovedit a fi diferite substanţe chimice cu care omul contactează în viaţa cotidiană: tutunul. Două tipuri de dezvoltare postembrionară. 29).). crustacee şi majoritatea vertebratelor. Dezvoltarea indirectă poate fi prin metamorfoză incompletă şi completă. Dezvoltarea postembrionară directă presupune asemănarea nou-născutului cu individul adult. vibraţiile. ultrasunetul. Cunoaşterea cauzelor malformaţiilor şi viciilor de dezvoltare are o imensă importanţă practică deoarece sporeşte eficienţa măsurilor profilactice de combatere a celor mai grave perturbări de dezvoltare individuală a omului. A fost demonstrată şi acţiunea teratogenă a unor factori fizici (diferite tipuri de radiaţie._1 2 cu puilor s-a observat însă că iradierea la termenul de sarcină de 7-12 zile este dăunătoare puilor . Amintiţi-vă perioadele critice în dezvoltarea embrionului la om (a se vedea p. 1. factori care provoacă malformaţii şi vicii de dezvoltare. în desfăşurarea ei se disting trei perioade: de creştere şi dezvoltare. câmpul electromagnetic etc.35. stabilizatori. 6.

37).a.36). Din pupă. cosaşii. nisetrul. muşte. larva amfibiilor . Omul creşte până la vârsta de 18-20 de ani.a. dar nu are membre. 1. albine.G 0- _ Fig.toată viaţa. geron .bătrân şi logos . Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă la fluture. a XII-a _. ci. După caracterul creşterii. de viaţă activ şi este înzestrată cu organe provizorii. La plantele şi animalele ce îmbătrânesc 3 Biologie. plămâni. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru fluturi.36. lipsă la indivizii adulţi. gândacul-de-bucătărie. iar majoritatea arborilor . inima are două camere. majoritatea mamiferelor cresc până la atingerea maturităţii sexuale. îmbătrânirea corespunde cu încetinirea metabolismului şi scăderea excitabilităţii. respirând prin branhii. şi nu trei ca la adulţi (fig. Instalarea şi durata ei sunt criterii strict de specie._ . 1. în acelaşi timp ea nu are unele organe caracteristice adulţilor. La părăsirea cuibului. Prin metamorfoză incompletă se înmulţesc lăcustele.37. taorunul cresc timp de mai multe decenii. care după un şir de năpârliri se transformă înpupă. majoritatea gândacilor ş. larva se transformă în imago (forma adultă). coropişniţa. Aceasta nu se hrăneşte şi. până când ating dimensiunile caracteristice indivizilor adulţi ai speciei date. Din primul grup fac parte animalele care cresc pe o durată limitată a vieţii. asigurând astfel perpetuarea speciei. Legităţile îmbătrânirii omului sunt studiate de un compartiment aparte al biologiei .ştiinţă). 1. viespi. Pe durata acesteia animalele şi plantele se reproduc. care suportă un şir de transformări radicale. Din ou iese larva vermiformă (la fluturi ea este numită omidă). se dezvoltă imago. 1. De exemplu. Perioada senilă încheie ontogeneza oricărui organism. greierii. Fig. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă cuprinde patru stadii (fig. Perioada de maturizare începe o dată cu atingerea maturităţii sexuale. este imobilă.spre deosebire de broasca adultă. Aceste organisme au o creştere nelimitată. După un şir de năpârliri.mormolocul . Ştiuca. ploşniţele. de obicei. De exemplu.gerontologia (de la gr. deosebim organisme cu creştere limitată şi nelimitată. are coadă. puii majorităţii păsărilor ating dimensiunile părinţilor. Pe durata perioadei de creştere şi dezvoltare are loc sporirea masei corpului şi mărirea dimensiunilor lui. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză incompletă la broască. unele amfibii ş.

el fiind înlocuit cu ţesut conjunctiv.3). Moartea finalizează existenţa oricărui organism. ceea ce stopează reînnoirea organelor vegetative. cauzele ei.o asimilaţia decurge mai încet şi nu satisface pe deplin necesităţile energetice ale organismului. în ficat se reduce volumul de ţesut secretor. în ultimul timp este promovată pe larg ipoteza mutaţiilor somatice: pe parcursul vieţii în celulele somatice se acumulează diferite mutaţii care periclitează buna funcţionare a organelor şi sistemelor de organe. Oasele devin mai fragile ca urmare a reducerii conţinutului de substanţe cu organice şi sporirii celui de săruri anorganice. păr Fag Plop Tei Stejar Măslin Cedru Secvoie Baobab Ienupăr Tisa 100 5-15 100-165 3 9-10 13-15 30^0 15-20 40-50 70 DURATA VIEŢII DIFERITELOR ORGANISME DURATA VIEŢI! (ani) - 200-300 250-900 300-600 până la 1000 peste 1000 600-700 până la 3000 până la 1000 până la 5000 2000 1000-3000 j 34 . inclusiv cele inter-k vertebrale. De exemplu. în tinereţe organele cresc şi se dezvoltă. numărul lor reducându-se considerabil. la un bărbat de 80-90 de ani masa muşchilor scheletici se micşorează de 2. Pentru fiecare specie este caracteristică o anumită durată a vieţii {tab. modificarea pereţilor vaselor sanguine etc. lup Cal Vrabie Porumbel Gaşca BEI JLSLJ1I 1 Măr.involuează. Vasele sanguine îşi pierd elasticitatea din cauza sărurilor depuse pe pereţii lor. Mai bine de 100 de ani sunt studiate mecanismele îmbătrânirii.5 ori. Tabelul 1.3 DENUMIREA SPECIEI Hidră Ştiucă Broască Broască-ţestoasă Şoarece Pisică Câine. înregistrându-se micşorarea dimensiunilor şi modificarea structurii lor. se calcifică din care cauză coloana vertebrală îşi pierde elasticitatea de altă dată. 1. acumularea în celule a diferitelor toxine. însă toate aceste ipoteze se referă mai mult la simptomele îmbătrânirii şi nu la cauzele acestui proces ireversibil. La plante îmbătrânirea se manifestă prin pierderea de către celule a capacităţii de dividere. dereglarea metabolismului calciului şi proteinelor. iar la bătrâneţe . Până în prezent au fost înaintate zeci de ipoteze conform cărora îmbătrânirea este generată de cele mai diverse cauze: reducerea conţinutului de apă în celule. Observările multianuale au arătat că modificările senile au loc în toate organele şi sistemele de organe. Schimbări profunde suportă sistemul nervos: neuronii pier. Cartilajele.

mai mulţi anterozoizi ciliaţi (spermatozoizi). Alternarea haplo. După morfologie ji structură. La majoritatea animalelor pluricelulare diplofaza este cea mai de lungă durată m a ciclului vital. cât şi pluricelulari.pluricelulară. • cea de a doua . iar restabilirea (diplofaza) .7. Dacă luăm în considerare garnitura de cromozomi a celulelor organismului în fiecare din aceste etape vom constata următorul lucru: n—>2n—m.38. Fecundarea presupune prezenţa apei care permite anterozoidului să ajungă la oosferă. Din ovulul fecundat se dezvoltă sporofitul diploid.meioza. Predominarea haplofazei (gametofitului) asupra diplofazei (sporofitului) este caracteristică şi pentru muşchi (fig. putem spune că ciclul vital al eucariotelor cuprinde următoarele etape: fecundaţia. protozoare. 1. 35 . înmulţirea mitotică a celulelor. F . unde în urma meiozei iau naştere sporii haploizi. microorganisme eucariote muşchi ferigi plante superioare animale superioare Fig. La plantele cu flori haplofaza de asemenea este de scurtă durată. haplo-şi diplofaza la animale diferă considerabil: prima este unicelulară. la muşchi generaţia sexuată şi asexuată convieţuiesc pe aceeaşi plantă. iar haplofaza se reduce la formarea gârneţilor. ALTERNAREA HAPLOFAZEI Şl DIPLOFAZEI ÎN CICLUL VITAL Generalizând cele expuse până acum despre dezvoltarea organismelor.arhegoanele. şi masculine . Deci. sporii dau naştere la o nouă generaţie haploidă. iar în anteridii . linia îngroşată . faza diploidă fiind redusă la maxim. şi cel feminin . linia subţire .38. Reducerea numărului de cromozomi (haplofaza) este asigurată de meioză. Ea este reprezentată de zigot care îndată după formare este supus meiozei cu formarea de spori haploizi. fiind reprezentată de gametofitul masculin -grăunciorul de polen. microorganismele eucariote situaţia este inversă. La alge.sacul embrionar. De aici deducem că ciclul vital ca atare prezintă o alternare a haplo-şi diplofazei. Planta verde pe care o cunoaştem cu toţii este gametofitul haploid dezvoltat din sporul haploid.anteridiile. Cea mai mare parte a vieţii aceste organisme o parcurg în stare haploidă. meioza (formarea gârneţilor haploizi).şi diplofazei la eucariote: M .lll . 1. precum şi raportul duratei lor în ciclul vital al diferitelor organisme sunt reprezentate pe fig.fecundaţia.faza haploidă.39).de fecundaţie. în arhegon se dezvoltă o oosferă haploidă. O p l. Nimerind în condiţii favorabile. Haplofaza acestor organisme poate exista atât sub formă de indivizi monocelulari. Alternarea haplo-şi diplofazei.faza diploidă. Pe sporofit se formează sporangii. Pe el se formează organele sexuale femele . 1.

spori Fig. protalul. 1.39.40. speciei date. Ciclul vital la muşchiul-de-turbă. Pe acelaşi sau pe diferite protaluri se formează anteridiile şi arhegoanele în care se maturizează gârneţii. 1. care restabileşte la zigot garnitura diploidă. La aceasta contribuie meioza. şi fecundatia. care reduce pe jumătate garnitura gârneţilor. prezintă o placă verde (3-30 mm). 1. din contra. protal arhegon anteridie spermatozoizi 36 . Ciclul vital la ferigă. în condiţii favorabile. nediferenţiată în organe care se spermatozoizi hrăneşte de sine stătător.o o La ferigi. Cunoaşterea fazelor ciclurilor vitale prezintă importanţă pentru studierea moştenirii caracterelor. Din spori. sporofitul predomină ca durată asupra gametofitului şi se deosebeşte de acesta morfologic (fig. caracteristic Fig. Gametofitul. se dezvoltă protalul. Din contopirea lor rezultă sporofitul pe frunzele căruia se formează sporangii în care se dezvoltă sporii haploizi.40). Prin alternarea haplo-şi germinarea diplofazei se menţine într-un şir sporului de generaţii un număr constant nzoizi protonemă de cromozomi.

4. Embrion cu trei foiţe embrionare. 1. o diagramă care ar ilustra perioadele dezvoltării postembrionare la om (luând la bază masa corpului şi procesele fiziologice). __1 O a) segmentare. c) dezvoltarea prin metamorfoză completă 1. nou-născutul se aseamănă cu adultul 3. 9. gerontologie.1. Viermi. 5. 6. 3.. DE GAWIETOFIT STADIU! Of SPOROFIT 1)clamidomonada 2) muşchiul-de-pământ 3) feriga-de-pădure 4) vişinul i i . Dezvoltarea la cărăbuşul-de-mai. 5. 8. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: ri a) dezvoltarea postembrionară directă. 8.. Diviziunea multiplă a zigotului. b) biastulă. dezvoltare. Embrion cu 2 foiţe embrionare. Dezvoltarea la broască 5. Enumeraţi cauzele principale ale diferenţierii celulelor în dezvoltarea embrionară._. Celenterate. f) animale triblasterice. . copiîndu-l pe caiet. ' . '• •••-• ' . Analizaţi exemple de influenţă reciprocă a celulelor la embrionul de broască. 7. teratologie. Alcătuiţi un grafic. Vivipare. . b) dezvoltarea prin metamorfoză incompletă. 4. Alcătuiţi un eseu ia tema. Organismelor ovipare. 6. 2. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B.. 3. 2. 37 . Explicaţi schematic formarea gemenilor bivîtelini şi univitelini. ' ' •' . d) animale diblasterice. Definiţi noţiunile de creştere. ' • • ' . • : - v î !!i!£l: . Stadiul embrionului cu 2 foiţe embrionare. b. ou ->larvă -nmago 4. c) gastrulă. :. CICLUL VITAL LA PLANTE PLANTA STADIUL.vj : 10. ': . 7. Influenţa factorilor mediului asupra dezvoltării embrionare a: a. Explicaţi mecanismul fenomenului de inducţie embrionară. Organele şi sistemele de organe se dezvoltă din 3 foiţe embrionare.. Completaţi tabelul. ou -»larvă -Miimfă -nmago 2. Cordate.

Drojdia-de-bere este o ciupercă unicelulară care se înmulţeşte prin înmugurire. 1. generaţiilor următoare. de Vries.ŞTIINŢA DESPRE EREDITATEA Şl VAR1ABILITATEA ORGANISMELOR 1 OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII 2 SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GE-NETICII 3 OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII 4 IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ 1. agitânduse periodic.41). 1. genesis .o y—. Ambele baloane au fost puse în termostat la temperatura de 30°C. apărută la intersecţia sec. Peste 24 de ore conţinutul ambelor baloane a devenit tulbure. Tschermak . OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII Genetica (de la gr. Fig.41. Analizaţi experimentele descrise în continuare şi trageţi concluzii. Colibacilii sunt bacterii care trăiesc în intestinul animalelor şi se înmulţesc prin mitoză. în ansamblu. Correns şi E.drojdia-de-bere. Moştenirea caracterelor ia microorganism* colibacil drojdie-de-bere. Ereditatea (de la gr. S-a montat următorul experiment simplu. când trei cercetători .H. fiziologice. Pe unul s-au însămânţat colibacili. iar în celălalt . biochimice şi motrice).pe diferite obiecte şi independent unul de altul au descoperit legile moştenirii caracterelor.moştenire) este proprietatea fundamentală a fiecărui individ de a transmite caracterele sale (însuşirile morfologice. şi a speciei de care aparţine acesta. ] 51 GENETICA .origine) este o ştiinţă relativ tânără. K. în particular. Termenul de genetică a fost propus de W. Creşterea microorganismelor pe medii nutritive. Baîeson în 1906. Informaţia necesară pentru realizarea caracterelor unui individ alcătuieşte informaţia ereditară (genetică) a individului dat. Ambele microorganisme pot fi cultivate pe medii nutritive ce conţin apă. săruri minerale şi glucoza. Genetica studiază două proprietăţi fundamentale ale organismelor: ereditatea şi variabilitatea. Analiza microsco- 38 . S-au luat două baloane cu medii nutritive identice (fig. XIX-XX. Data oficială a naşterii geneticii este considerat anul 1900. hereditas .

Proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei reprezintă cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor variabilitatea (de la lat. 1. Ca urmare la el pot apărea caractere noi. Aceştia au fost separaţi microchirurgical şi reimplantati la două mamesurogat ce se deosebeau fenotipic. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre plantele din fig. 1. Cu cât condiţiile de viaţă sunt mai diferite cu atât şi deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii vor fi mai evidente. De exemplu. Spre deosebire de ereditate. Cultură de colibacili (x800). Cultură de drojdie-de-bere (x800).variabil).44.44). fiind plantaţi în condiţii diferite. genetica microorganismelor. Transmiterea informaţiei ereditare de la celula-ou la cele două celulefiice.42). 1.43. neîntâlnite la strămoşi. 39 . doi stoloni de căpşun recoltaţi de la aceeaşi tufă. Şoriceii nou-născuţi s-au dovedit a fi absolut identici şi nu semănau deloc cu mamele-surogat. în funcţie de obiectul cercetat deosebim genetica plantelor. genetica omului etc. 1.42. Dezvoltarea noului organism are loc în condiţii concrete de mediu care pot fi distincte de cele ale strămoşilor.Fig. iar în cea de a doua . alta . Embrion la stadiul de 2 blastomeri Fig.pe şes) şi trageţi concluzii. pică a arătat prezenţa în primul balon a unei populaţii numeroase de colibacili (jig. Moştenirea caracterelor ia organismele pluricelulare într-un alt experiment s-a prelevat un zigot de şoarece la stadiul de 2 blastomeri (fig.45.43). 1. 1.de drojdii-de-bere (fîg. 1. variabilis. Fig. variabilitatea asigură heterogenitatea speciei.45 crescute în condiţii diferite (una la munte. Studiaţi cu atenţie cele două plante de aceeaşi specie din fig. 1. unul pe sol fertil şi altul pe sol lutos. genetica animalelor. vor avea o înfăţişare diferită.

dezvoltarea caracterelor organismului se datorează anumitor factori care se transmit prin intermediul celulelor sexuale.. iar la fecundarea ovulelor anucleate cu spermatozoizi anucleaţi. ^' *j»T"~ . . în 1883 cercetătorul neamţ Th. Au existat şi alte "teorii" despre ereditate. Dezvoltarea ştiinţelor a dat posibilitate de a studia ereditatea nu numai teoretic. / ' - ^ . Astfel. care se încorporează în ele la momentul conceperii.la şes. B . al XlX-lea Ch. După Mendel. El a presupus că celulele modificate produc material ereditar modificat. în 1866 el a publicat lucrarea "Experimente cu hibrizi vegetali" în care a formulat pe exemplul mazării legităţile moştenirii caracterelor la plantele superioare. Astfel a luat naştere ideea că formarea unui nou organism este posibilă doar cu condiţia prezenţei în ambele celule sexuale a nucleului. Hipocrate şi Aristotel erau de părere că proprietăţile oricărui organism viu sunt moştenite de la părinţi prin mijlocirea produselor sexuale. Darwin a dezvoltat învăţătura filozofilor greci. * ' • • / • • ! 2.. dar ele n-au rezistat timpului. în a doua jumătate a sec.. asigurând astfel moştenirea modificărilor apărute în dezvoltarea individuală. Boveri. Două plante de aceeaşi specie crescute în condiţii diferite de mediu: A-la munte. * •• •• : ' • j p i • ' • . slujitorii ştiinţelor din Egiptul Antic afirmau că toate proprietăţile şi caracterele fiinţelor depind de proprietăţile sufletului. SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GENETICII Pe parcursul dezvoltării civilizaţiei umane au fost înaintate mai multe ipoteze cu privire la moştenirea caracterelor.^ . .45. 40 . Primul a studiat experimental moştenirea caracterelor naturalistul ceh G. Filozofii greci Democrit. la fecundarea ovulelor anucleate de aricide-mare cu spermatozoizi normali. larve nu s-au format.. El i-a numit factori ereditari. ci practic prin organizarea de observaţii şi montarea de experimente. Dar lucrarea lui Mendel nu a atras atenţia contemporanilor şi a fost dată uitării. Mendel. a obţinut larve care erau de patru ori mai mici decât cele normale. .

Din acest moment ştiinţa despre ereditate a trecut nemijlocit la studierea structurilor materiale ale celulei răspunzătoare de transmiterea caracterelor. -^** . Bateson de studiere a moştenirii caracterelor la un număr mare de specii de plante şi de animale. redescoperind legile ereditarii formulate de G. observând paralelismul în comportarea factorilor ereditari şi a cromozomilor au presupus localizarea acestora în cromozomi. Experimente de enucleare şi grefă nucleară la: A. 41 . formulând teoria cromozomială a eredităţii conform căreia purtători materiali ai factorilor ereditari sunt cromozomii. nucleu O enucleare Acetabularia mediterranea Acetabularia crenulata (2 _. * celule enucleate contopirea a două nuclee şi prima diviziune a zigotului peirea celulei decupare i fragment regenerează cu nucleu o nouă ciupercă embrion la i stadiul de 2 celule decupare I transplantarea în uterul unei femele şoricelul nou-născut enucleare transplanare emrea de nucleu m r j e j interspecific s £ e c / e / A crenulata Fig. de Vries. 1. Ulterior T. moştenirea caracterelor se studia la nivelul întregului organism.Studiaţi experimentele ilustrate pe fig. K. Cemm şi E.A. Wilson în S.la ciuperci. au fost puse bazele studierii fenomenelor moştenirii caracterelor la nivel de celulă. Morgan şi a colaboratori săi în experimentele cu drozofila au confirmat această presupunere.pe trei obiecte diferite au stabilit legităţile transmiterii caracterelor. Astfel.46. Correns şi E. La scurt timp aceste legităţi au fost confirmate de rezultatele experimentelor lui W. Tschermak .H.U. B . întrucât purtătorii materiali ai factorilor ereditari nu erau încă cunoscuţi.). Boveri în Germania. In 1900 trei cercetători . 1.46 şi trageţi concluzii. în 1903 mai mulţi savanţi {Th. Mendel.animale.

L. Genetica modernă este chemată să rezolve şi un şir de probleme practice aşa ca: alegerea celor mai eficiente tipuri de încrucişări. obţinerea artificială de noi soiuri şi rase. cauzele şi mecanismele modificării informaţiei genetice. Metoda citologică asigură studierea bazei materiale a eredităţii la nivel celular şi subcelular. In prezent la studierea problemelor de genetică se aplică pe larg metodele altor ştiinţe: matematicii. variabilitate şi ameliorare. au stabilit procesele biochimice cu ajutorul cărora factorii ereditari influenţează asupra metabolismului celulelor şi. agriculturii. C. în cele din urmă. Ca obiect de studiu sunt folosite microorganismele. ciberneticii ş. W. medicinei. elaborarea unor măsuri de protecţie a naturii vii contra acţiunii factorilor mutageni. 3. relaţiile dintre ereditate. M. Tatum. ceea ce a sporit considerabil importanţa cognitivă a geneticii şi rolul ei în dezvoltarea biologiei. Avery. OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII Obiectivele de bază ale geneticii sunt studierea următoarelor probleme: particularităţile organizării şi modalitatea păstrării informaţiei genetice. Astfel a fost demonstrat pentru prima dată că suportul \ material al eredităţii este ADN-ul. experimentând cu ciuperca Neurospora crassa. dovadă m a faptului că caracterul virulent al primei culturi prin intermediul ADN-ului a fost 3 transmis celeilalte culturi. chimiei. Metodele de cercetare. Apariţia geneticii ca ştiinţă exactă a fost posibilă datorită utilizării de către G. în anii 40 ai sec. care se înmulţesc repede şi permit includerea în experimentele genetice a sute şi mii de generaţii cu miliarde de indivizi fiecare. McLeod şi McCarty. Această descoperire a permis studierea eredităţii ' la nivel molecular.a. Beadl şi E. al XX-lea G. elaborată încă de G. ei au constatat transformarea bacteriilor nepatogene în patogene. Astfel. obţinerea unor producători noi de substanţe biologic active ş. fizicii. Mendel. Ea constă în încrucişarea indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative (sau mai multe) şi evidenţa manifestării acestora în generaţiile următoare.a. Astăzi ea este de neînlocuit mai ales la compararea rezultatelor obţinute cu cele teoretic aşteptate.Natura chimică a factorului ereditar a fost determinată experimental în anul ^ 1944 de către savanţii T. Mendel a metodei matematice la analiza rezultatelor încrucişărilor. asupra formării caracterelor morfologice şi fiziologice ale organismelor. Metoda citogenetică prezintă o îmbinare a metodei hibridologice cu cea 42 . Metoda de bază în cercetările genetice este cea hibridologică. mecanismele transmiterii informaţiei genetice de la o celulă la alta şi de la un organism la altul. realizarea informaţiei genetice la diferite etape ale ontogenezei. elaborarea unor noi metode de dirijare a dezvoltării caracterelor ereditare valoroase şi de anihilare a celor nedorite. Adăugând ADN-ul j extras dintr-o cultură de pneumococ virulent la o altă cultură de pneumococ /! nevirulent.

pot fi salvaţi prin excluderea din raţia alimentară a produselor ce conţin compuşi la care aceştia sunt sensibili. se poluează apele. Practica a demonstrat că diagnosticul maladiilor ereditare până la procreare permite excluderea naşterii de copii bolnavi. Astfel. microbiologie şi alte ştiinţe. botanică. Prin metoda populaţional-statistică se determină frecvenţa diferitelor gene în populaţii. Cu ajutorul geneticii au fost create noi rase de animale domestice.citologică. Cu ajutorul acestei metode se studiază cariotipurile. în funcţie de metodele de cercetare. Genetica şi medicina. deosebim genetica biochimică. la om). Dezvoltarea geneticii omului a făcut să se înţeleagă că pe lângă bolile provocate de bacterii. se reduc suprafeţele împădurite. utilizaţi de către om. prevenindu-se chiar şi sfârşitul letal. industriei alimentare. De aceea orice substanţă nouă. se dereglează echilibrul hidric. destinată medicinei.a. asupra informaţiei ereditare a diferitelor specii de plante şi animale. Ea dă posibilitate de a stabili tipul de moştenire a caracterelor. agriculturii. genetica moleculară ş. imunologice. schimbările în structura şi numărul cromozomilor. IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ Genetica şi ameliorarea. 4. Un aspect foarte important al geneticii ecologice este studierea influenţei diferiţilor agenţi fizici şi chimici. Diagnosticul precoce al unora dintre ele face posibilă intervenţia promptă în evoluţia lor. Cunoştinţele acumulate de genetica animalelor. fizice. chimice. nou-născuţii bolnavi de galactozemie (nu asimilează lactoza) sau de fenilcetonurie (sensibili la aminoacizii aromatici). Genetica şi ecologia. soiuri de plante de cultură şi tulpini de microorganisme. Metoda genealogică constă în întocmirea genealogiei (la animale. trebuie supusă în mod obligatoriu studierii activităţii genetice. Prognozarea şi prevenirea unor astfel de consecinţe negative ale activităţii omului este imposibilă fără cunoaşterea ecologiei şi a geneticii. virusuri şi de alţi agenţi există circa 2500 de boli ereditare. boli ereditare metabolice. Ca urmare. Genetica utilizează pe larg şi metodele specifice altor ştiinţe şi anume cele biochimice. Un rol important joacă în acest sens consultaţiile medicogenetice. animalelor şi microorganismelor. 43 . fapt ce permite a calcula numărul de organisme heterozigote şi a prognoza numărul de indivizi cu mutaţii. De cele mai multe ori activitatea gospodărească a omului este legată de intervenţia lui în procesele din natură. Genetica constituie baza teoretică a ameliorării plantelor. Genetica şi alte ştiinţe biologice. plantelor şi microorganismelor sunt aplicate în zoologie.

4. 3. 4. 7. 2) a efectuat experimente pe Drozofilla melanogaster: 3) considera că gârneţii poartă unul din factorii ereditari. D. biochimice şi motrice ale organismelor. 2) Gregor Mendel. variabilitate. E. 5. Ereditatea. ereditate. d) proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei. 3. b) studiază ereditatea şi vanabilitatea organismelor. | 8. în genetică se aplică următoarele metode de cercetare: 1) hibridologică. Genetica studiază: 1) totalitatea caracterelor organismelor.1. Hipocrate. Tschermak. de Vries. K. e) însuşirile morfologice. Bazele geneticii au fost puse de: 1) H. B. 4) prelucrarea matematică a datelor. 3) moştenirea caracterelor de către urmaşi. 4) influenţa mediului asupra dezvoltării caracterelor C. 3) discriptivă. Informaţie ereditară. Variabilitatea. Aristotel. Analizaţi importanţa dezvoltării geneticii pentru alte ştiinţe. Selectaţi răspunsul corect A. 5. Scrieţi un eseu la tema: "Rolul geneticii în viaţa omului". Asociaţi noţiunile din cele două coioane: A 1. 2. 2} biochimică. 6. Gregor Mendel: 1) a studiat ştiinţele naturii la Viena. Descrieţi etapeie dezvoltării geneticii ca ştiinţă. 2) ereditatea şi variabilitatea organismelor. B a) totalitatea caracterelor transmise urmaşilor. 3) Tomas Morgan. 44 . 4) Democrit. Genetică. Definiţi următoarele noţiuni: genetică. Correns. c) proprietatea organismelor de a transmite caracterele generaţiilor următoare. Caracter. Alcătuiţi o schemă care ar ilustra legătura geneticii cu alte ştiinţe. Enumeraţi metodele de cercetare în genetică. 2. 4) a întocmit hărţile cromozomiale.

componenţilor intracelulari Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului EXEMPLE DE PROTEINE Proteine-fermenti Amilaza scindează amidonul până la glucoza. fibrinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge Insulina reglează metabolismul glucozei. FUNCŢIILE DE BAZA ALE PROTEINELOR CLASA DE PROTEINE Tabelul 1. oferitina care depozitează fierul în splină Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. al unor organite şi al structurilor de sprijin Asigură deplasarea celulelor. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor Proteine structurale Proteine contractile Proteine de transport Proteine alimentare Proteine protectoare Proteine reglatoare (hormonii) 45 .femei' INFORMAŢIA EREDITARA REALIZAREA El ÎN CELULA O 1 BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR 2 REPLICAREA ADN-ULUI 3 BIOSINTEZA PROTEINELOR 1. elastina ţesutului conjunctiv. lipaza scindează grăsimile Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor.4 mxmmmmm Catalizează anumite reacţii chimice din organism. Se cunosc circa 2000 de fermenţi Component al membranelor celulare.acizii graşi Cazeina laptelui. cheratina părului şi a unghiilor Actina şi miozina din fibrele musculare Hemoglobina transportă oxigenul. BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR KH Amintiţi-vă după tabelul 1.4 funcţiile proteinelor în organism. albumina de coagulare .

1. r e a z ă în molecula de ADN în 46 un fragment al unei catene • moleculei de ADN un fragment al . De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale structura spaţială] individualităţii organismelor a fibnlară fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor.H structura liniară a proteinei proteine. . globulară Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific Fig.48 alcătuirea unei molecule de proteină şi a ADN-ului. la care toate proteinele să fie identice. sinteza proteinelor are loc în ribozomi cu participarea ARNm din aminoacizii aflaţi în citoplasmă. • .48. practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în anpeptidică samblu sunt determinate de H.47.2 o Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude catena laterală individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici. grupa amină H—-(MO» 9rupa P V carboxilă carhnxn • 0 Amintiţi-vă după fig. putem afirma că informaţia despre ordinea legării aminoacizilor în moleculele proteice se păstFig. 1. Fiecare aminoacid poate moleculă 0 de0acid fosforic • de fi codificat de mai mulţi co•)ADN I B| bază azotată doni. numita 4p dezoxiriboza codon. După acid acid Uzină glutamic glutamic valină alanină cum aţi văzut din tab. Astfel. Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie. 1. fiecare aminoacid este codificat de o îmbinare din trei nucleotide ale un dezoxiribonucleotid moleculei de ARN m . Codul genetic.4. Schema simplificată a moleculei de ADN. cu excepţia gemenilor univitelini. 1. Observările au arătat că ordinea legării aminoacizilor într-o nouă moleculă depinde de succesiunea nucleotidelor în molecula de ARNm. Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă. întrucât ARN m este o copie adenină guanină tinină titozină complementaritatea bazelor fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN. aminoacidul alanina fiziologici şi biochimici. un anumit set de proteine.47-1. doi oameni. un codon însă poate copatru baze azotate difica numai un aminoacid. Schema structurii unei molecule proteice. După cum ştiţi. A TI-KT .

1.sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens).unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codoanele vecine. pentru care în 1909 W. • caracterul univoc .determină începutul sintezei şi este numit codon de start. • lipsa virgulelor . Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare. IohannXsen a propus noţiunea de genă (fig.5). 1966) A DOUA BAZA Tabelul 1. Sensul celorlalţi 63 de codoni a fost descifrat în următorii cinci ani. Primul "cuvânt" al codului genetic a fost descoperit în 1961 de cercetătorul american M.AUG .ordinea succesiunii tripletelor de nucleotide.5 G A TREIA BAZĂ Fenilalanină Fenilalanină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină A Izoleucină Izoleucină Izoleucină Metionină Valină Valină Valină Valină Serină Serină Serină Serină Pralină Pralină Pralină Pralină Treonină Treonină Treonină Treonină Alanină Alanină Alanină Alanină Tirozină Tirozină Non-sens Non-sens Histidină Histidină Glutamină Glutamină Asparagină Asparagină Lizină Lizină Acid aspartic Acid aspartic Acid glutamic Acid glutamic Cisteină Cisteină Non-sens Triptofan Arginină Arginină Arginină Arginină Serină Serină Arginină Arginină Glicină Glicină Glicină Glicină c U A G U C A G U C A G U C A G G 47 . Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne. Principalele caracteristici ale codului genetic sunt următoarele: • caracterul tripletic. CRICK. dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi. • universalitatea — aceleaşi codoane codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii. Un codon . Acest mod de cifrare a informaţiei ereditare a fost numit cod genetic (tab.între codoane nu există spaţii.fiecare codon cifrează numai un aminoacid. Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia CODUL GENETIC (DUPĂ F. iar 3 (UAA. • nesuprapunerea codonilor . 1.49). Nirenberg. UAG şi UGA) . La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene. Codul genetic cuprinde 64 de codoane.

REPLICAREA ADN-ului Fig. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T. Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. 1. Localizarea genei m celulă. iar nucleotidul C .genă *k este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. fiecare catena serveşte ca matrice pentru o nouă catena complementară. fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom.nucleotidului G). 1. Astfel. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale. numit reparaţie. .50. se sintetizează o nouă catena. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecutivitatea nucleotidelor. una din catene provine de la molecula-mamă. Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiticularitatea distinctivă a replicării ADN-ului este precizia ei înaltă. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă.50).49. Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă. Par- Fig. La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. Apoi o altă enzimă copiază informaţia 48 conservativ (fîg. în continuare. 2. Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală. Acest proces. adică de autodublarea moleculelor de ADN. decurge astfel. iar cealaltă este sintetizată din nou. Mecanismul replicării ADN-ului. informaţia ereditară conţinută în celula-mamă se transmite celulelor-fiice. Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. 1.

r 3. "Fabricile" de sinteză a proteinelor . Enzima ARN-polimeraza se fixează la molecula de ADN la nivelul codonului-promotor de la care trebuie să se înceapă sinteza ARNm. iar planul de structură al acestora . 1.a fost copiată.sunt amplasaţi în citoplasmă. Concomitent se pot transcrie mai multe gene de pe aceeaşi moleculă de ADN sau mai multe gene de pe diferite molecule de ADN.de pe catena intactă. Reproducerea lor în generaţiile următoare > de celule duce la diferite patologii.de transport şi ribozomal. ARNm se îndreaptă spre ribozomi. Transportarea aminoacizilor spre ribozomi. Pe una din catene şi începe sinteza ARNm din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. 1. Pentru sinteza proteinelor sunt lecesari aminoacizi.ADN-ul . Transcripţia nu are loc concomitent pe toată molecula de ADN. Aceasta va continua până când enzima nu va întâlni codonul-terminator al moleculei de ADN care semnalează încheierea sintezei: gena . Cu participarea acestei enzime are loc despiralizarea moleculei de ADN şi ruperea legăturilor de hidrogen dintre cele două catene. ci. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare. Acest rol îl exercită ARNm care se sintetizează pe una din catenele de ADN după acelaşi principiu al complementarităţii. nogie. a XII-a 49 . BIOSINTEZA PROTEINELOR 3= Amintiţi-vă tipurile de ARN şi funcţiile lor în celulă. cu participarea fermenţilor are loc şi sinteza celorlalte tipuri de ARN . unde şi are loc sinteza proteinelor. Trecând prin porii membranei nucleare. Acest proces a fost numit transcripţie (fig. Transportarea lor spre ribozomi este moleculă de ARNm înjormare moleculă de ADN nucleotide moleculă de ARNm formată Fig.51. Transcripţia. Uneori însă .fragmentul de ADN ce codifică sinteza unei anumite proteine .în nucleu.ribozomii . De pe anumite sectoare ale moleculei de ADN. ci doar pe sectorul acesteia care corespunde unei anumite gene.51). Aceştia se află în stare liberă în citoplasmă şi rezultă din degradarea proteinelor conţinute în hrană. Transcripţia moleculei de ARNra pe un fragment al moleculei de ADN. Altă enzima f ™ * " "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată. reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii. pentru transmiterea informaţiei ereditare de la ADN la ribozomi este nevoie de un mediator. Deci.

aminoacidul adus de acesta va ocupa prima poziţie în viitoarea moleculă de proteină. Procesul se repetă până când nu este citită toată informaţia de pe ARNm. ARNt dat părăseşte ribozomul. între primul şi al doilea aminoacid se formează legătura peptidică.53—1. Dacă anticodonul său corespunde codonului ARNm. 1.AUG (fig. noacizii.53. ribozom C reticul endoplasmatic granular Fig.. aflat în momentul dat în ribozom. De codonul ARNm. molecula de ARNm se deplasează prin ribozom cu un codon şi se reţine la acest nivel până când este găsit al doilea ammoacid.52). codificată în ordinea nucleotidelor în molecula de ARNm. se apropie ARNt. Reprezentarea schematică a "participanţilor" la procesul de biosinteză a proteinelor. Translaţia este anticipată de fixarea moleculei de ARNm de unul sau mai mulţi ribozomi. 1.55). 1.57). Realizarea acestei funcţii se datorează structurii specifice a acestui tip de acid locul de fixare a aminoacidului nucleic {fig. în ~anticodon citoplasmă sunt cam atâtea tipuri de molecule Fig. După formă el aminteşte o „frunză de trifoi" în vârful căreia se află trei nucleotide complementare nucleotidelor unui anumit codon a ARN m . în caz dacă anticodonul nu corespunde codonului ARNm. întrucât această legătură este mai puternică decât legătura dintre ARNt şi aminoacid. 1. ARNt cedează aminoacidul şi porneşte după un altul. Translaţia este procesul prin intermediul căruia informaţia ereditară.1 asigurată de ARNt. se transmite în succesiunea aminoacizilor în molecula de proteină. "Citirea" informaţiei de pe ARNm începe de la codonul . Aceste nucleotide formează anticodonul de care depinde care aminoacid se va fixa de „peţiolul frunzei". Alcătuirea moleculei de de ARNt. După ce primul ammoacid a fost găsit.52. câte tipuri de codoane codifică amiARN. 1. 50 . adică până nu este sintetizată proteina dată (fig. cedând locul altui transportator.

57.55.54. începerea "citirii" informaţiei de pe ARNm. Ruperea legăturii dintre ARNt şi aminoacidul transportat. 1. 1. Formarea legăturii peptidice între doi aminoacizi. 1. 51 . A U G U C C N G U U U U U I i i Fig. "Citirea" ARNm de către mai mulţi ribozomi.direcţia deplasării ribozomilor o U C C G U U U U U ARNm Fig. i i aminoacizi • începutul "citirii" i II II i II staţia "terminus" Fig. proteina formată Fig. 1.56.

în primul rând. Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmatic. 1. în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm. în 1950 a fost formulată dogma centrală a geneticii: în celulă informaţia circulă de la ADN la ARN şi apoi la proteină şi nicidecum în sens invers. Prin urmare. U- transcripţie u! J translaţie I f G "i _ proteine de semnalizare alimente C T C C G. rolul acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă.în formă generalizată cele expuse în cadrul acestei teme se pot reprezenta schematic astfel (fig. iar al doilea . Cercetările de ultimă oră au demonstrat că există virusuri care posedă capacitatea de a transmite informaţia genetică de la ARN la ADN.• *"1 G GJ ammoacizi Fig. în al doilea rând. Sinteza unei molecule proteice durează circa 2>-^ s. Realizarea informaţiei ereditare în celulă. Primul proces are loc în nucleu. Ttatct. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile. Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP. 1.58): 2 CU ADN -T C G ARN triplet catena peptidică codon enzime proteine de structură proteine de transport A--] G- & IJOJUI T -T CO T C -T -c -G l\ i\ c c G0-. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice. unde are loc maturizarea lor. •PM 52 .în citoplasmă. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi.58.

2. De ce proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor? 4. Asociaţi noţiunile din coloana A cu cele din coloana B. Are loc în citoplasmă. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta translaţia. Analizaţi mecanismul reparaţiei ADN-ului.vaiînă . b) adenina şi timidina. b) prezintă un polinucleotid. 6. Alcătuiţi un eseu la tema: "Factorii nocivi şi biosinteza proteinelor*'. Descifrarea informaţiei din molecula de ADN despre sinteza proteinelor. 12. 7. Analizaţi funcţiile de bază ale proteinelor în organismele vii.1. Explicaţi prin schemă procesul de replicare a ADN-ului. guanina. ADN-ul inelar este prezent în: a) adenina şi citozina. c) nucleu. 11. Descrieţi mecanismul decodificării informaţiei prin codul genetic. 5. Explicaţi esenţa şi mecanismul transcripţiei.glicină Uzină . ADN-ul a) este prezent în toate celulele eucariotelor. c) nucleotidul conţine glucidul riboza. 9. Definiţi noţiunea de genă. 8.triptofan . Citirea informaţiei de pe ARNm. Analizaţi proprietăţile codului genetic. codon de start V: ARN ribozomal 1. 14. 15. a)plastide. cariotip. c) adenina şi uracilul. translaţie ///. cod genetic IV. d) conţine bazele azotate adenina. 7. Sinteza unei molecule de ARN pe un sector al moleculei de ADN. 10. Are loc în nucleu. transcripţie //. 13. 2. Polipeptidui este alcătuit din următorii aminoacizi:vaiină . Determinaţi structura segmentului de ADN care codifică acest poiîpeptid. Determină începutul sintezei proteinei. d) guanina şi adenina d) celulele procariote. 3. Analizaţi schema: ADN -* ARH -»proteină -» caracter. intra în compoziţia ribozomilor. /. 5.serină. 53 .alanină . citozina şi uracilul. 6. 3. Selectaţi răspunsurile corecte: 1. Enumeraţi substanţele organice din componenţa organismelor vii. 3. genotip. fa>) mitocondrii. Baze azotate purinice sunt: 2. 4.

1.59. Te- 54 .60). METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR Meritul în descoperirea legităţilor moştenirii caracterelor aparţine naturalistului ceh G.tema. MENDEL 4 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE DE ANALIZĂ 6 DOMINANŢA INCOMPLETĂ 7 CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII 8 PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ 1. Mendel (fig. o 3 6 FORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE ÎNCRUCIŞAREA MONOHIBRIDĂ METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR 2 UNI3 SEGREGAREA CARACTE5 ÎNCRUCIŞAREA RELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA. LEGEA A DOUA A LUI G. Fig. 1. Printre acestea pot fi menţionate cercetarea experimentală de către predecesorii săi a moştenirii caracterelor la încrucişarea diferitelor forme de animale şi plante şi stabilirea unei anumite renul experimental pe care au fost descoperite legităţile ereditarii. Descoperirile sale au fost facilitate de succesele înregistrate la moment de ştiinţa biologică.

Rezultatele cercetărilor Iul G. doar în trei din ele a fost citit. G.1. Mendel se datorează. dar din cauza situaţiei materiale precare a familiei a fost nevoit să abandoneze studiile. naturalist ceh. el a obţinut rezultate care reflectau legităţile moştenirii caracterelor. 1. Spre mirarea lui. Mazărea prezintă un şir de avantaje. întrucât dorinţa de a-şi continua studiile nu-l părăsea. ignorând evidenţa cantitativă a fiecăruia. Cu acest scop pentru fiecare plantă a întocmit o fişă aparte (în total 10 000 de fişe). 55 . Mendel au fost apreciate abia peste 35 de ani. posibilitatea încrucişării artificiale cu obţinerea de descendenţi fecunzi. unde nota manifestarea caracterelor selectate. obţinând hibrizi. Mendel a respectat strict re- diversitatea impunătoare de asemănări dintre părinţi şi descendenţi. Şi lucrul straniu. La 8 februarie 1865 G. întrucât ei urmăreau moştenirea concomitentă a mai multor caractere. în 1854 a semănat primele boabe de mazăre şi timp de 8 ani a urmărit cum se moştenesc cele 7 caractere alese de el. Mendel a depăşit neajunsurile cercetărilor predecesorilor săi. unde a -" continuat să se ocupe de pomicultură. obţinând pentru experimente un teren de 35 x 7 m (fig. lipsa problemelor tehnologice serioase de cultivare. 1. 1.61). Mendel a făcut cunoscute rezultatele cercetărilor sale la şedinţa naturaliştilor din Brno. s-a născut la 22 iulie 1822 într-o familie de ţărani.61. c forme şi soiuri care se deosebesc după un şir de caractere distincte. Deşi referatul a fost publicat şi a ajuns în 120 de biblioteci ştiinţifice din Europa şi America. alegerii reuşite a obiectului de cercetare . în primul rând.59) pe care a şi descoperit legile fundamentale ale ereditarii. când au fost redescoperite de alţi savanţi. Gregor lohann Mendel. zoologia era pentru el un tărâm necunoscut. printre care pot fi enumerate autopolenizarea ce asigură transmiterea exactă a caracterelor din generaţie în generaţie. Alcătuirea florii şi a fructului de mazăre. Mendel. G.Fig. în 1851 ~~ este trimis la universitatea de la Viena. cele comunicate de el au fost întâlnite cu o tăcere absolută. apoi cursurile de doi ani de filozofie. G. Succesul cercetărilor lui G. în 1843 se înscrie ca posluşnic la mănăstirea din Brno. petală Fig. Mai întâi timp de 2 ani a verificat cu miticulozitate puritatea liniilor alese pentru încrucişare şi numai după aceasta a început să le încrucişeze. A absolvit gimnaziul.mazărea (fig. S-a întors la mănăstire.60. n-a reuşit la ^ examenul de biologie: deşi cunoştea la perfecţie botanica. Utilizând metoda hibridologică şi ducând evidenţa cantitativă a fiecărui caracter în parte. rezultatele obţinute nu puteau fi sistematizate. în al doilea rând.

Mendel a început studierea moştenirii caracterelor cu încrucişarea monohibridă . Să urmărim moştenirea unuia din aceste Tabelul 1. 1. Culoarea bobului rugos verde neted O galben 56 . 2. UNIFORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE G. • respectarea strictă a tuturor cerinţelor de efectuare a experimentelor. înălţimea 3. Aşezarea fiorilor pitică 4 Forma păstăii malta terminala 5_Culoarea păstăii nemature axială rugoasă 5 Forma bobului netedă verde galbenă 7.încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după o singură pereche de caractere alternative (tab. MENDEL 1 Culoarea florii şi a tegumentului bobului roşie verde albă alb 2.6). • încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după unul sau mai multe caractere alternative.6 PERECHILE DE CARACTERE ALE MAZĂRII STUDIATE DE G. Astăzi ele sunt considerate esenţiale în cercetările genetice şi se formulează astfel: • planificarea minuţioasă a experimentelor. • evidenţa strictă a urmaşilor fiecărui individ. • efectuarea experimentelor preliminare pentru stabilirea constanţei caracterelor studiate în limitele formelor parientale.1 —1 O gulile impuse de metoda hibridologică. • cercetarea moştenirii caracterelor pe parcursul mai multor generaţii. • obţinerea unui număr de date care ar permite analiza statistică a rezultatelor.

roşie

albă

O
<

FT""

Fig. 1.62, Tehnica efectuării polenizării încrucişate.

G

Fig. 1.63. Uniformitatea primei generaţii de hibrizi.

caractere - culoarea florilor. Unul din soiurile alese avea flori roşii, iar celălalt albe. Pentru a încrucişa aceste soiuri, G. Mendel a înlăturat anterele florilor plantei materne (cu flori roşii) înainte de maturizare (fig. 1.62) şi totodată a izolat floarea într-o pungă pentru a preveni polenizarea cu polenul altor flori decât cele albe. Când pistilul a ajuns la maturitate, a fost adus pe stigmatul lui polen recoltat de pe I anterele florilor albe. Astfel el a obţinut seminţe hibride. în anul următor din ele au crescut hibrizi de prima generaţie care aveau toţi flori roşii (fig. 1.63). Caracterul, I care s-a manifestat la hibrizii de prima generaţie (culoarea roşie a florilor), a fost numit dominant, iar caracterul celuilalt părinte, care este anihilat - recesiv. în baza rezultatelor obţinute G. Mendel a fommlatprincipiul sau regula dominanţei \sau uniformităţii hibrizilor din prima generaţie care se formulează astfel: la încrucişarea I indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative toţi hibrizii de \prima generaţie moştenesc caracterul dominant. Urmărind manifestarea celorlalte perechi de caractere alternative la hibrizii de na generaţie, G. Mendel a determinat caracterele dominante ale mazării: vloarea roşie a florilor, suprafaţa netedă şi culoarea galbenă a boabelor, forma naltă a tulpinilor, culoarea verde a păstăilor.

Ţinând cont de aportul deosebit al lui G. Mendel în dezvoltarea geneticii, principiul uniformităţii hibrizilor deprima generaţie a fost ridicat la rangul de lege. întrucât uniformitatea hibrizilor deprima generaţie nu este absolută, inregistrându-se şi unele abateri, această opinie nu este unanim acceptată.

57

ID

1

3. SEGREGAREA CARACTERELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA. LEGEA A DOUA A LUI G. MENDEL

O
V

Efectuând autopolenizarea plantelor crescute din seminţele hibrizilor de prima generaţie, G. Mendel a obţinut boabele generaţiei a doua de hibrizi. In anul următor din aceste seminţe au crescut, pe lângă plante cu flori roşii, şi plante cu flori albe (fig. 1.64). Analiza statistică a rezultatelor obţinute a arătat că 3/4 din plante aveau flori roşii şi 1/4 - flori albe. Prin urmare, Fig. 1.64. Segregarea caracterelor Ia hibrizii din gene- raportul numeric dintre indivizii raţia a doua. cu caractere dominante şi recesive s-a dovedit a fi de 3:1. Aceleaşi rezultate s-au obţinut şi la studierea moştenirii în generaţia a doua şi a altor caractere. De exemplu, la studierea moştenirii în generaţia a doua a formei boabelor (netede sau rugoase), de la 253 de plante hibride de prima generaţie în a doua s-au obţinut 7 324 de boabe, din care 5 474 netede şi 1 850 rugoase. Boabele de formă diferită se întâlneau pe aceiaşi plantă şi chiar în aceiaşi păstaie. Generalizând rezultatele obţinute, G. Mendel a formulat legea segregării: la încrucişarea hibrizilor din prima generaţie între ei în generaţia a doua are loc segregarea descendenţei după caracterul studiat în raport de 3:1. Astăzi ea este cunoscută ca legea a doua a lui G. Mendel. Rezultate analoage au fost obţinute şi în cazul animalelor. în 1902 W. Bateson a publicat o informaţie unde enumera circa 100 de caractere la plante şi tot atâtea la animale, moştenirea cărora se supune legii segregării. Pentru cercetarea moştenirii caracterelor hibrizilor din generaţia a doua în următoarele G. Mendel a efectuat autopolenizarea lor. Plantele crescute din seminţele plantelor cu flori albe aveau flori albe. 1/3 din plantele crescute din seminţele plantelor cu flori roşii aveau flori albe, iar 2/3 - roşii. Ulterior indivizii care în generaţiile următoare nu dau segregare au fost numiţi homozigoţi (de la gr. homo - la fel, zygota - ovul fecundat), iar cei printre urmaşii cărora se atestă segregarea - heterozigoţi (de la gr. hetero - diferit).
4. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE

Pentru explicarea rezultatelor experimentelor sale, G. Mendel a presupus că dezvoltarea fiecărui caracter se datorează unui factor ereditar. Acesta, după părerea sa, este prezent în celulă sub formă de pereche, unul fiind moştenit de la mamă, 58

ir celălalt - de la tată. Natura reală a factorului ereditar, a caracterului său pereche i purtătorul material al acestuia au rămas pentru el necunoscute. Succesele lterioare ale ştiinţei genetice au confirmat presupunerile lui G Mendel şi au făcut osibilă explicarea rezultatelor experimentelor sale de pe poziţii ştiinţifice. Astfel, pornind de la ideea verificării rezultatelor obţinute de G. Mendel în azul monohibridării, savantul american T. Morgan a încrucişat drozofîle cu corp O ri cu cele ce aveau corp negru. Toate musculiţele hibride din prima generaţie \ eau corp gri. La încrucişarea hibrizilor între ei, în a doua generaţie s-a obţinut egregarea descendenţei după culoarea corpului în raport de 3:1. Trei părţi din rmaşi aveau corp de culoare gri şi o treime - corp negru. Rezultatele obţinute au onfirmat justeţea celor stabilite de G. Mendel. Pentru a explica rezultatele nregistrate, T. Morgan a presupus că factorii ereditari (genele) sunt localizaţi în romozomi unde ocupă un anumit loc. întrucât cromozomii sunt pereche, fiecare actor ereditar îşi are perechea sa în celălalt cromozom omolog al perechii date înde ocupă un loc identic. Ţinând cont de comportarea cromozomilor în meioză i fecundaţie, rezultatele monohibridării devin clare. T) Amintiţi-vă comportarea cromozomilor în meioză şi la fecundaţie. în 1910 T. Morgan şi discipolii săi, în baza rezultatelor experimentelor efectuate, formulat teoria cromozomială a eredităţii: transmiterea informaţiei ereditare te legată de cromozomi unde liniar, într-o anumită consecutivitate, sunt amplasaţi :torii ereditari (genele). Pentru o înţelegere mai profundă a mecanismelor transmiterii caracterelor în îl hibridizării se foloseşte reprezentarea schematică a încrucişărilor în baza ibolicii genetice. Simbolica genetică P -părinţi (prima literă a cuvântului latin parenta -părinţi); 2 - individ de sex feminin (oglinda Venerei); z - individ de sex masculin (scutul şi săgeţile lui Marte); X - semnul încrucişării; G - gârneţi; A -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul dominant; a -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul recesiv; Fj, Fp F3,... Fn - respectiv prima, a doua, a treia şi a n generaţie filială. Schematic încrucişarea monohibridă efectuată de T. Morgan este prezentată pe f. 1.64. Unul din părinţi, în cazul dat femela, poartă gena dominantă^ (culoarea . iar celălalt (masculul) - gena recesivă (culoarea neagră) aa. La maturizarea neţilor, femela va forma un singur tip de ovule ce vor purta gena dominantă^, r masculul un singur tip de spermatozoizi cu gena recesivă a. La fecundaţie are c restabilirea garniturii diploide: un cromozom provine de la mamă, iar celălalt 59

Simbolurile

_1

o
A ~ genotipul Separarea cromozomilor în meioză

corp negru

alela alela dominantărecesivă genele culorii corpului MA ma

gârneţii

100% fecundare

100%

F

1

100% de musculiţe gri fenotipul genotipul

fenotipul genotipul Separarea cromozomilor în meioză

gârneţi

50% V H ^ 50%
50% (A 50% { Wa 25% 25%

50%

50%

25%

25%

Grilajul Punnet

Fig. 1.65. Schema întrucişării monohibride efectuate de T. Morgan.

60

G 51

© © ©

7.66. Bazele citologice ale încrucişării monohibride efectuate de G. Mendel.

la tată. Deci, hibrizii de prima generaţie sunt purtători atât ai genei dominante, : şi ai celei recesive. Evident că se va manifesta gena dominantă. Hibrizii din Fl >r forma două tipuri de gârneţi în proporţie egală: 50% de gârneţi vor purta gena )minantă şi 50% - gena recesivă. La încrucişarea hibrizilor din F! între ei ambele puri de gârneţi se unesc cu aceeaşi probabilitate, ceea ce explică reapariţia printre scendenţii generaţiei a doua a indivizilor cu caracter recesiv - corp negru, care :ătuiesc 1/4 din numărul total de urmaşi. Grilajul Punnet. Pentru a facilita determinarea îmbinărilor posibile de gameţi, sneticianul englez R. Punnet a propus în 1905 ca notările să se facă sub formă de ilaj, care astăzi îi poartă numele. Pe orizontala grilajului se notează gârneţii iterni, iar pe verticală - cei materni. în pătrăţelele formate la intersecţia liniilor izontale cu cele verticale se înscriu variantele îmbinărilor corespunzătoare ţi.65). Explicaţi după fig. 1.66 cauzele uniformităţii hibrizilor din F1 şi ale segregării în F2 la încrucişarea monohibridă efectuată de G. Mendel. Regula purităţii gârneţilor. Apariţia printre descendenţii din F2 a indivizilor caracter recesiv este o dovadă a faptului că hibrizii din Fi formează gameţi i: fiecare gamet poartă doar una din cele două gene (sau pe cea dominantă, sau 61

nu are loc segregarea. iar după genotip de 1:2:1. Bateson. corp negru). fiecare genă are dublorul său în cromozomul omolog. în exemplul cu mazărea.au flori roşii.de mamă.reciproc şi morphe . Rezultatele încrucişărilor analizate până acum arată că cromozomii omologi pot purta alele identice. Adică segregarea după fenotip în F2 este de 3:1. corp gri . Genele alele. Johansen gene alelimorfe (de la gr. iar cea paternă .heterozigoţi Aa. 3/4 din hibrizii din F2 fenotipic sunt identici . corp gri).corp negru). Experimentele au arătat că în majoritatea cazurilor se obţin aceleaşi rezultate: dominanţa în F! şi segregarea în F 2 . în hibridizările examinate formele parientale sunt homozigote: cea maternă după gena dominantă^ (flori roşii.cea paternă. După cum ştiţi deja din teoria cromozomială a eredităţii. numite loci. Fenotipul şi genotipul. 1. purtător al caracterului dominant era planta maternă. ca în cazul homozigoţilor (AA. iar totalitatea caracterelor lui.după gena recesivă a (flori albe. Prin urmare. Acesta ocupă acelaşi sector în cromozomul omolog şi este responsabil de dezvoltarea aceluiaşi caracter. în gârneţii hibrizilor este numită regula Zi purităţii gârneţilor şi a fost formulată pentru prima dată de W.65 segregarea după genotip şi fenotip încrucişările reciproce. aa). La baza ^ acestui fenomen stă mecanismul separării cromozomilor omologi în mitoză şi meioză. iar al celui recesiv . iar cel recesiv . homozigoţii pot fi definiţi ca indivizi ce formează un singur tip de gârneţi.pe cea recesivă). sau diferite.flori albe. ca la heterozigoţi (Aa). Totalitatea genelor unui organism formează genotipul lui. Organismele fenotipic identice pot avea genotipuri diferite. De exemplu.formă) sau mai simplu alele. iar 2/3 . Este firesc să vă puneţi întrebarea dacă se va schimba caracterul segregării în caz de inversare a situaţiei: caracterul dominant să fie adus de tată. Neamestecarea genelor. rezultaţi din autopolenizare sau din încrucişarea cu indivizi identici. De aceea printre descendenţii acestora. care determină caractere alternative (flori r^ roşii . genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă anumite sectoare. din ambele încrucişări monohibride analizate sunt heterozigoţi. Stabiliţi după fig. Hibrizii din F. începând cu cele exterioare şi terminând cu particularităţile structurale şi funcţionale -fenotipul. Heterozigoţii formează două tipuri de gameţi. Pornind de la regula purităţii gârneţilor. Fenotipul este rezultatul interacţiunii genotipului cu condiţiile de mediu. deoarece formează două tipuri de gameţi. allelos . Perechea de gene care controlează dezvoltarea aceluiaşi caracter şi sunt situate în loci identici ai cromozomilor omologi au fost numite de W. moştenirea caracterelor determinate de gene 62 . întrucât în celulele somatice ale organismelor diploide cromozomii sunt perechi. de aceea printre descendenţii lor are loc segregarea. Genotipic însă sunt diferiţi: 1 /3 sunt homozigoţi AA.

1. Schema încrucişării de analiză. atunci individul cercetat este homozigot lupă gena dominantă (AA). Explicaţi rezultatele identice ale încrucişărilor reciproce reieşind din mecanismul cromozomic de moştenire a caracterelor.localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul caracterului dominant. 1. Dacă în Fi toţi indivizii au flori roşii.67. 4:0 2:2 Stabiliţi după fig.67 în care caz planta cu flori roşii poate fi considerată homozigotă şi în care heterozigotă. Ea prevede încrucişarea indivizilor j la care fenotipic se manifestă caracterul dominant cu indivizi I bomozigoţi recesivi. Segregarea descendenţilor din F[ după culoarea florilor 63 . 5. PenI tru precizarea genotipului unui | anumit fenotip se efectuează P ^încrucişarea de analiză. în practică este folosită pe larg şi încrucişarea hibridului de prima generaţie cu una din formele parientale homozigotă după una din alele. Importanţă deosebită în cercetările genetice prezintă încrucişarea hibridului din Fj cu forma părintească homozigotă după alela recesivă. Acest tip de încrucişare este definit ca retroîncrucişare sau back-cross şi se notează F b . Retroîncrucişarea. De exemplu. culoarea roşie poate fi determinată de două genotipuri: AA şiAa. ÎNCRUCIŞAREA DE ANALIZĂ O V-aţi convins că manifestarea fenotipică a caracterelor nu întotdeauna reflectă acelaşi genotip. numită încrucişare de analiză. iar cealaltă indirectă: OâAA. şi ca plante paterne prezintă încrucişări reciproce. în exemphil ilustrat (fig.67) plantele cu mori roşii cu genotipul necunoscut (AA sau Ad) au fost încrufcişate cu plante cu flori albe •omozigote recisive aa. Fig. 1. Perechea de încrucişări în care organismele cu caracter dominant şi recesiv sunt folosite şi ca plante materne. Una din ele este considerată directă: 9AA x âaa.

în exemplul cu drozofila. dezvăluind raportul tipurilor de gârneţi formaţi de heterozigot sau stabileşte homozigoţia formei dominante.flori roze.alela culorii roşii (A) şi alela culorii albe (a). alela culorii gri a corpuFig. Este logic să presupunem că fenotipul heterozigorului este rezultatul "luptei" dintre aceste două alele.68. avem de a face cu o dominanţă completă a acestei alele asupra alelei culorii albe. la barba-împăratului. 6. Apariţia la descendenţi a unui caracter situat intermediar faţă de cele două caractere parientale atestă faptul că nici una din genele care determină caracterul dat nu are o dominanţă completă. toţi hibrizii din Fj aveau flori roze deoarece. deoarece heterozigoţii (Aa) se deosebesc fenotipic de homozigotii după alela dominantă (AA). întrucât la heterozigot se manifestă caracterul controlat de alela culorii roşii. DOMINANŢA INCOMPLETĂ Indivizii heterozigoţi după o genă oarecare (în exemplul cercetat mai sus după gena culorii petalelor florii) poartă diferite alele ale acestei gene . 64 . înseamnă că gena culorii roşii nu este nici dominantă. Stabiliţi după grilajul Punnet din fig.o cu O în raport de 1:1 dovedeşte că individul cercetat este heterozigot (Aa). putem afirma că gârneţii recesivului homozigot analizează genotipul formei cu caracter dominant. Acest tip de moştenire a caracterelor a fost numit dominanţă incompletă.flori albe şi 50% . Să analizăm moştenirea culorii florilor la barba-împăratului {fig. Cele spuse sunt confirmate de rezultatele obţinute la autopolenizarea hibrizilor din F t . nici recesivă faţă de gena care determină culoarea albă a florilor.68 segregarea după genotip şi fenotip în caz de dominanţă incompletă. 25% . 1. 1. în acest caz la heterozigot interacţiunea alelei culorii roşii a petalelor cu alela culorii albe nu a fost victorioasă nici pentru una dintre ele. Deoarece 25% din descendenţii din F2 aveau flori roşii. La încrucişarea plantelor cu flori roşii şi flori albe. Prin urmare. în cazul dominanţei incomplete segregarea după fenotip coincide cu cea după genotip. 1. în practică s-au înregistrat însă şi cazuri când la urmaşi se manifestă un caracter intermediar.68). Dominanţa incompletă lui domină complet asupra alelei culorii negre.

35 0.în celula supusă degenerării. unul din cromozomii omologi în 3% de cazuri nimereşte în macrospor. Observările au arătat că coada scurtă la şoareci este leterminată de gena dominantă^.Tîata La prima vedere rezultatele încrucişărilor în cazul dominanţei incomplete par să contravină legilor mendeliene. CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII Experimentele efectuate pe diferite obiecte biologice au arătat că legea segregării respectă în următoarele condiţii: 1. 1& urmare. 2. iar al doilea . ci. La o analiză mai detaliată constatăm că ele prezintă doar o abatere de la aceste legi. La o varietate de porumb. 3. la formarea grăuncioarelor de polen se Dartizează normal. Cromozomii iologi. Introducând aceste date în grilajul Punnet. Manifestarea deplină a caracterului indiferent de condiţiile mediului. Vitalitatea egală a zigoţilor cu diferite genotipuri.3 a 0. 70% din oosfere vor purta gena dominantă şi 30% . o pereche de alele este j răspunzătoare de prezenţa pigmentului antocian în seminţe. heterozigotul Aa formând două tipuri de grăuncioare de polen i proporţie egală.necolorate. in urmare.15 Aa 0. Şanse egale de întâlnire lafecundaţie a tuturor tipurilor de gameţi. 1.35 AA : 0. Modificarea segregării în caz de combinare în proporţie inegală a gârneţilor la fecundare.15 aa nu formează ambele tipuri de imeţi în proporţie egală. dacă hibridul din 0. 4. Se cunosc şi alte tipuri de interacţiune a genelor pe care le veţi studia în cadrul temei 8. dar totuşi cazurile de dominanţă completă prevalează.15 aa. 2. obţinem segregarea după enotip în F2 de 0. caracterul segregării în F2 se modifică. iar cea recesivă .15 sau aproximativ 6 : 1 . Să analizăm pe exemple concrete caracterul segregării în caz de nerespectare a fiecăreia din aceste condiţii.gena recesivă sau riceversa. condiţionată de interacţiunea genelor alele. pe care sunt aşezate aceste alele.de alela recesivă. iar cea de lungime normală . Formarea în proporţie egală de către hibrid a tuturor tipurilor posibile de lameţi. 7. încrucişarea femelelor heterozigote cu coadă scurtă Aa cu masculi cu coadă •wlogie. Modificarea segregării în cazul când hibridul formează diferite tipuri de gameţi în proporţii inegale. a XII-a 65 . Alela dominantă sigură formarea de seminţe colorate. în timpul macrosporogenezei. Segregarea după lotip s-a dovedit a fi de 0. Fenomenul de dominanţă incompletă este răspândit în natură.50 : 0.

cea platinată. cea mai mare parte din urmaşi aveau coadă normală (aa). 1. La încru1 cişarea reciprocă âAa x ? aa. răspunzătoare de culoarea platinată a blănii. în acest caz hibrizii din Fj ar trebui să fie heterozigoti şi să aibă blana platinată. iar cele argintii .coadă scurtă (Aa). Formele homozigote AA nu se depistau. Moştenirea culorii platinate la vulpea în caz de viabilitate inegală polară. 1. Disecţia femelelor gestante a confirmat această presupunere.după gena recesivă (aa). s-au obţinut două clase fenotipice . 50% din descendenţi aveau coadă scurtă şi 50% . în realitate s-a obţinut segregarea tipică pentru încrucişarea de analiză de 1:1 (fig.în raport de 2:1 (fig. 1. controlează şi un defect ereditar recesiv care în 66 . Modificarea segregării Fig. dar au rezultat doar două clase genotipice în raport de 2Aa : \aa. Cauza abaterii de la segregarea mendeliană s-a dovedit a fi fecundaţia selectivă: ovulul purtător al alelei a mai frecvent se uneşte cu spermatozoidul ce poartă alela a decât cu cel ce poartă alela A. II).69.69. Iniţial s-a presupus că acestea sunt homozigote după gena dominantă (AA). este genotipul vulpilor platinate? Din segregarea obţinută reiese că vulpile platinate sunt heterozigote.încrucişarea de analiză. 3. La încrucişarea a doi indivizi cu astfel de blană în F.încrucişarea vulpilor cu blană platinată între a zigoţilor. Pentru descifrarea abaterii de la segregarea mendeliană s-a purces la stabilirea genotipului vulpilor platinate. Explicaţia putea fi doar una: indivizii cu acest genotip pier la stadiul de embrion. I). 30 ai secolului trecut a fost descoperită o nouă culoare a blănii la vulpe .coadă normală.vulpi platinate şi argintii . după părerea voastră. La încrucişarea a doi indivizi heterozigoti ar trebui să se obţină segregarea după genotip de \AA : lAa : \aa. Care.69. Cercetările ulterioare au arătat că alela dominantă (^4). La sfârşitul anilor ele. II .normală aa. I . Analiza citologică a arătat că în spermatogeneză la masculii heterozigoti Aa nu sunt dereglări: gârneţii .4 şi a se formează în proporţie egală. şi doar un număr mic .

ci La plante se întâlnesc forme i J albinotice. vulpile cu blană platinată între ele.70 rezultatele încrucişării a doi şoarec Genele care provoacă moartea purtătorilor lor au fost numite letale. Ele pot fi atât dominante. Aceeaşi abatere de la segregarea mendeliană a fost observată şi la încrucişarea a doi şoareci galbeni. 1. încrucişând r . 25% 50% La încrucişarea heterozigoţilor verzi întrei ei se obţin doar plante Fig. De exemplu. Aa Aa pierdeau 25% din pui. MOŞTENIREA GENEI BRAHIDACTILIEI LA OM Bb p BB X Schema 1. Moştenirea culorii Ia şoareci în prezenţa genei letale. Drept exemplu de genă letală recesivă la om poate servi gena brahidactiliei (b) care în stare heterozigotă provoacă scurtarea falangelor degetului mijlociu. necunoscând caracterul moştenirii acestei culori a blănii. La homozigoţii după (această genă (bb) se dezvoltă şi alte anomalii ale scheletului care duc la moarte timpurie. Omul este heterozigot în medie după 300 de gene letale recesive.stare homozigotă este incompatibil cu viaţa.2 în care caz probabilita letale recesive în stare homozigotă este mai mare.2). iar lipsa clorofilei .2 b cu brahidactilie decedează cu brahidactilie cu brahidactilie cu brahidactilie 67 .70. întrucât genele letale recesive în stare heterozigotă nu se manifestă ele se pot transmite la descendenţi. Crescătorii de animale de blană. 1. provocând în stare homozigotă moartea purtătorilor.recesiv. la grâu culoarea verde este considerată caracter dominant. cât şi recesive. G Explicaţi după fig. i cazul dat heterozigoţii se deosebesc fenotipic de ambii părinţi (schema 1. deoarece homozigotul recesiv nu supravieţuieşte. Comentaţi după schema 1. lipsite de clorofilă. verzi.

De exemplu. are loc pe linie maternă. caracterului. O situaţie diametral opusă se constată la înmulţirea andwgenetică. informaţia ereditară se transmite pe linie maternă şi descendenţii partenogenetici (de exemplu. Se testează masculii. întrucât zigotul în acest caz se dezvoltă pe contul citoplasmei ovulului şi al nucleului spermatozoidului. care de fapt este o încrucişare de analiză. T \ Analiza genetică a genitorului mascul se face după mai multe procedee. Un astfel de raport indică că masculul este purtător al unei gene letale. Dar cum se vor moşteni caracterele în cazul tipurilor neregulate de înmulţire sexuată? în cazul înmulţirii partenogenetice. trebuie testaţi dacă nu sunt purtători ai genelor letale. 68 4. ca şi în partenogeneză. împerecherea reproducătorului suspect cu purtători ai genelor recesive. Moştenirea caracterelor în ginogeneză. Culoarea galbenă se manifestă însă la o temperatură joasă. 8.a culorii galbene. trântorii la albine) se aseamănă cu mama. Testarea reproducătorilor pentru depistarea genelor letale. împerecherea reproducătorului suspect cu femele înrudite. genotipul urmaşului va fi determinat de genotipul tatălui. Observările au arătat că în cazul când manifestarea caracterului depinde într-o măsură mai mare de condiţiile mediului caracterul segregării nu corespunde celui mendelian. segregarea printre descendenţi de la o atare încrucişare va fi de 2 : 1 şi nu de 3 : 1 . PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ Atât pentru mazăre. In cazul unei gene letale. Apariţia în cazul acestei încrucişări. Descriem câteva dintre ele. la porumb o pereche de alele determină culoarea plantulelor: alela dominantă A asigură formarea culorii verzi. printre descendenţii hibridului Aa se va înregistra segregarea de 3 : 1 . Pentru evitarea diseminării genelor letale în populaţiile de animale domestice. împerecherea reproducătorului suspect cu mai multe femele neînrudite. iar cea recesivă . cât şi pentru drozofilă este caracteristic tipul regulat de înmulţire sexuată. dacă primăvara este răcoroasă. deoarece numărul descendenţilor produşi de aceştia este mult mai mare decât al celor produşi de femele. exemplele analizate până acum reflectă legităţile moştenirii caracterelor în cazul când ambii părinţi participă în măsură egală la transmiterea caracterelor descendenţilor./i^ăeaţu ^tactice 1 V^ • -. Prin urmare. în caz de primăvară caldă toţi urmaşii. Astfel. vor fi verzi. înainte de a fi utilizaţi la reproducere. Dacă printre urmaşii unor astfel de încrucişări nu se obţine nici un descendent anormal. chiar şi cei homozigoţi recesivi. înseamnă că masculul nu este purtător de gene letale. genitorii masculi. w . Modificarea segregării în funcţie de particularităţile manifestării . a unui raport de segregare de 3 normali: 1 anormal este o dovadă a faptului că reproducătorul este purtătorul unei gene letale.

Gârneţii conţin una din genele alele.• mediar. Analizaţi biografia lui G.35: 0. O femelă la câteva fătări a dat naştere la 20 de şoareci negri şi 18 bruni. Heterozigoţii din F1 posedă un caracter inter. Ce fel de viţei se pot naşte de la încrucişarea unui taur roşu cu vaci hibride după culoare? B. Sunt localizate în cromozomi diferiţi. Probleme. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi din această căsătorie. Un bărbat cu ochi căprui. c) 75% din boabe vor fi netede şi 25% . 1. A.1. Mendel. Două femele de şoareci de culoare neagră au fost încrucişate cu un mascul de culoare brună. I 2. dacă se ştie că gena culorii căprui a ochilor este dominantă. La vitele comute mari gena culorii negre domină gena culorii roşii. Enumeraţi caracterele după care mazărea a fost selectată ca obiect de cercetare în experimentele fui Mendel. 1. Explicaţi prin schemă: a) bazele citologice ale uniformităţii hibrizilor din Fr b) bazele citologice ale segregării caracterelor în F2. Explicaţi prin exemple esenţa şi utilizarea încrucişării de analiză. Alegeţi răspunsurile corecte. C. 9. Indivizii obţinuţi în urma fecundaţiei încrucişate. a căruia mama avea ochi albaştri. Enumeraţi condiţiile respectării legii segregării. La încrucişarea a 2 plante de mazăre heterozigote după forma bobului în Fi: a) toate boabele vor fi netede. 7.rugoase. iar cealaltă .la 35 de şoareci negri. 4. b) 50% din boabe vor fi netede şi 50% . 4. 2. 6. Ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi. 8. 5. a) gene alele b) hibrizi c) puritatea gârneţilor d) dominanţă incompletă e) homozigot f) heterozigot g) gene nealele I I 6. 3. Determinaţi genotipurile părinţilor şi urmaşilor.15. d) 25% din boabe vor fi homozigote cu bob neted. b) 2 : 1 .rugoase. 3. 5. s-a căsătorit cu o femeie cu ochi albaştri. 7. Explicaţi prin scheme cauza segregării după fenotip în Fi în raport de: a) 0. 69 . Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. Posedă alele diferite ale unei gene. Posedă aceleaşi alele ale unei gene.

1. • 3/16 (108 boabe) .71). şi anume: boabe galbene netede (caractere dominante -AABB) şi boabe verzi rugoase (caractere recesive aabb). Cum a stabilit G. » 1/16 (832 boabe) . 12 cu boabe netede şi 4 rugoase. G. Prin urmare. LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR 2 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE 3 DOMINANŢA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ. corespunzător. MENDEL 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ. Pentru a afla cum se moştenesc astfel de caractere. Generalizând rezultatele experimentelor. UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE 5 IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G. Comparând rezultatele dihibridării în F2 cu cele obţinute în F2 la monohibridare.galbene rugoase. G. segregarea după fenotip în F2 în dihibridare este de 9:3:3:1. cealaltă după alelele recesive Prin autopolenizarea hibrizilor din F„ în F2 s-au obţinut 556 de seminţe grupate în 4 clase fenotipice (fig. şi anume: 12 combinaţii cu boabe galbene şi 4 cu boabe verzi (12:4).fema O 51 V 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ. se 70 . caracterele determinate de ele. Mendel a observat că fiecare pereche de caractere segregă fenotipic în raport de 3:1. care se formulează astfel: genele diferitelor perechi alele şi.71). Mendel că plantele luate pentru încrucişare sunt h zigote: una după alelele dominante. Toţi hibrizii din Ft aveau boabe galbene netede (fig.verzi netede. Mendel a încrucişat două soiuri de mazăre care se deosebeau după culoarea boabelor şi suprafaţa lor. Mendel a formulat legea moştenirii independente a caracterelor. numită şi legea combinării independente a genelor. 1. şi anume: • 9/16 din boabe (315 boabe) erau galbene netede. Aceeaşi legitate a fost observată şi la analiza moştenirii altor două perechi de caractere alternative. • 3/16 (101 boabe) .verzi rugoase. G. LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR ^f ÎNCRUCIŞAREA PGUHIBRIDA încrucişarea dihibridă reprezintă încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după două perechi de caractere alternative.

Analizând rezultatele obţinute şi comparându-le cu cele înregistrate la încrucişarea monohibridă. după o pereche de alele. Obţinem 9 clase fenotipice în raport numeric de: 1/16 : 1/8 : 1/8 : 1/4 : 1/16 : 1/8 : 1/16 : 1/8 : 1/16 iau simplificat: 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 . în genetică această lerugoase netede ge este cunoscută ca legea a IlI-a AaBb galbene netede a lui G. Schema încrucişării dihibride.1/2. galbene galbene galbene galbene Drept dovadă serveşte apariţia netede netede netede netede AB în F2 a indivizilor care poartă AA Aa caractere nespecifice părinţilor: BB Bb BB boabe galbene rugoase şi verzi galbene galbene galbene galbene netede njgoase netede rugoase netede. probabilitatea apari. a genotipului Aa . Prin urmare.71. BB Bb Bb BB Pornind de la aceste raporturi.Fig. genotipul AABb-l/4 AA x 1/2 Bb = 1/8. netede netede netede netede aB este de IAA: 2Aa:laa şi \BB: Aa Aa aa aa 2Bb: lbb. 1/2 Bb şi 1/4 bb. 71 . putem afirma următoarele: segregarea după genotip în F. aabb = 1/4 aa x 1/4 bb = 1/16. Astfel.71 numărul de clase genotipice şi raportul cantitativ.AA i Aa Aa Bb bb bb Bb după genotip în cazul monohibgalbene galbene verzi verzi ridării. înmulţind cele două probabilităţi. Aceeaşi probabilitate este valabilă şi pentru cealaltă pereche de alele: 1/4 BB. 1. AaBb= 1/2 Aa x \/2Bb = 1/4. Mendel. iabb = 1/2 Aa x 1/4 bb = 1/8. forma seminţelor se moşteneşte AB Ab aB ab independent de culoarea lor. ţiei genotipului ^ este de 1/4. vom obţine toate clasele genotipice în F2 la dihibridare. AAbb = 1/4 AA x 1/4 bb = 1/16. în cazul dihibridării în raport de 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 oglindeşte segregarea de 1 : 2 : 1 după fiecare din cele două perechi de gene alele. iar a jenotipului aa . bb Astfel.1/4. aaBb = 1/4 aa x 1/2 Bb = 1/8. galbene galbene verzi verzi netede putem calcula probabilitatea fugoase netede rugoase ab apariţiei diferitelor clase geno\Aa Aa aa aa Bb bb Bb tipice în dihibridare. aaBB = 1/4 aa I 1/4 BB = 1/16. 1. Ab Cunoaşteţi că segregarea AA ?h. com' aabb AABB binându-se în toate variantele verzi galbene posibile.transmit descendenţilor independent una de alta. G îl Verificaţi după fig. genotipul AABB poate apărea cu frecvenţa de 1/4 AA x 1/4 BB = 1/16 AABB. după altă pereche. AaBB-l/2 Aa x 1/4 BB = 1/8.

25 72 . Morgan a încrucişat musculite ce se deosebeau după două perechi de caractere alternative: culoarea corpului (gri-neagră) şi forma aripilor (normale-reduse) (fîg. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE o cu Mecanismul moştenirii independente a genelor din diferite perechi alele a fost demonstrat pentru prima dată de T.25 Fig.25 '6.25 '6. Morgan şi colaboratorii săi în experimentele pe drozofilă. T.72). Pentru verificarea celei de a doua legi mendeliene.72. Moştenirea caracterelor în cazul dihibridării la drozofilă. 1. corp negru fenotipul aripi reduse h genotipul Simbolurile gena gena dominantărecesivă ll-o gena culorii corpului gena lungimii aripii 100% de musculite cu corp gri aripi normale DA •a Ob gârneţi ne fenotipul fenotipul Gârneţi /25% 6.25 6.2.25 6. 3/16 Jg a corp negru & '•§ aripi ~ g normale 1/16 >rp negru aripi reduse '6.25 /25% 6. 1.

Gameţi F formitatea musculiţelor din Fj II 10 10 •o poate fi explicată doar prin •• •• •o faptul că ambii părinţi produc II 10 10 oo Iun singur tip de gârneţi: femela o* OO o* formează doar ovule ce poartă 01 01 00 00 [cromozomi cu genele dominan• • • 01o • • • o [te -AB. îozomi se restabileşte (AaBb). - 73 . iar corp negru şi aripi reduse recesive. toţi hibrizii din Fj aveau corp gri şi aripi normale (AaBb) (fig. 1/16 . au rezultat 4 clase fenotipice: 9/16 din descendenţi aveau corp gri-aripi ormale. Din permatogeneză rezultă patru tipuri de spermatozoizi cu aceleaşi îmbinări de gene.aripi reduse (aabb).73 mecanismul transmiterii independe caracterelor în experimentul efectuat de G. 1. 2 O II II Explicaţi după fig. ab). Prezenţa alelei dominante de la ambele perechi de lele face ca la hibrizii din Fj să se manifeste fenotipul mamei.72). Mendel pe mazăre. Astfel se explică formarea a patru tipuri de gameţi la diheterozigoţii din I Din îmbinarea liberă a acestora în timpul fecundaţiei şi rezultă cele 16 tipuri de igoţi. Segregarea după flecare pereche de caractere s-a dovedit a fi e 3:1.corp egru-aripi reduse. La încrucişarea hibrizilor între ei. în F. Ab.şi neomologi la dihibridare. şi anume: 12 corp gri: 4 corp negru şi respectiv 12 aripi normale: 4 aripi eduse. 1. Uni. Jumai în acest caz la formarea gârneţilor aceste gene se vor repartiza independent na de alta.corp gri-aripi reduse. La maturizarea îmelelor din Fj se vor forma patru tipuri de ovule cu o îmbinare diferită a romozomilor ce poartă genele celor două perechi alele (AB. 3/16 . 1. Aceste rezultate se pot obţine doar cu condiţia amplasării genelor ce etermină cele două perechi de caractere alternative în cromozomi neomologi. Schema comportării cromozomilor omologi . ţie garnitura diploidă de cro. I şi ovulele.Fig. 3/16 .corp negru-aripi normale. La fecun. datorită combinării libere a celor patru tipuri de ameţi.73. în timpul fecundaţiei. La încrucişarea femer lelor cu corp gri şi aripi normale ci (AABB) cu masculi corp negru \J .s-au obţinut 4 clase fenotipice in raport de 9 : 3 : 3 : 1.încrucişările monohibride au arătat că caracterele corp gri şi aripi normale sunt dominante. iar masculul spermato01 00 00 0» zoizi ce poartă cromozomi cu oo o* oo ticnele recesive -ab. ab.

AaBB. Aplicând principiul dominanţei incomplete în dihibridare. să analizăm moştenirea a două perechi de caractere la căpşun: roşu cu caliciu roz cu caliciu roşu cu caliciu roz cu caliciu intermediar intermediar foliform foliform culoarea fructului (roşu-alb) şi aB forma caliciului (normal-foliform) (fig.B -: IA . radicalul fenotipic va fi A -B -.: \aabb. segregarea după fenotip în F2 coincide cu cea după genotip.o Regulile de scriere a diferitelor genotipuri şi fenotipuri. Culoarea roşie a fructelor este determinată de roz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu starea homozigotă a alelei^. deoarece avem 9 clase genotiroz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu normal normal intermediar intermediar pice. 1. 1. Cu scopul simplificării notării fenotipurilor identice se foloseşte radicalul fenotipic: partea genotipului care determină fenotipul dat. 3 DOMINANTA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII Pe exemplul barbei-împăratului (a se vedea p. la scrierea formulelor genetice ale zigoţilor cromozomii omologi se notează sub formă de două liniuţe paralele (sau una) cu indicarea ambelor alele: = sau = (fig. Segregarea după fenotip în F2 în cazul dihibridării poate fi notată cu radicali fenotipici astfel: 9A . AABb determină acelaşi fenotip . Pentru a ne convinge că Ab acest principiu se respectă. 64) v-aţi fruct roz cu caliciu intermediar convins că în caz de dominanţă incompletă. 1. • 74 .B sau a b. Deoarece gârneţii poartă doar unul din cromozomii omologi. formula gârneţilor se poate nota astfel:jV. Cealaltă pereche de alele în stare homozigotă dominantă BB asigură Fig. genotipurile AABB.74). laaB . Pentru a sublinia localizarea genelor în cromozomii omologi. De exemplu. Pentru cele patru genotipuri enumerate mai sus.74. iar liciului la căpşun în caz de dominanţă incompletă.bb. în F2 ar trebui să obţinem 9 clase fenotipice. Ştiţi deja că acelaşi fenotip este desemnat de diferite genotipuri. Moştenirea culorii fructului şi formei caforma normală a caliciului. deci şi una din alele. AaBb. iar intermediar foliform intermediar foliform cea albă de homozigoţia după alela recesivă a. Prin înlocuirea liniuţelor cu diferite alele obţinem diferite genotipuri.boabe galbene-netede.73).

75). O Pll1rll ol y Determinaţi după fig. în natură sunt mai răspânroşie roză dite cazurile când la încrucişaroşie pilorică normală normală rea dihibridă are loc dominanAb ţa incompletă doar după una din cele două perechi de alele. UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE Analizând rezultatele segregării după fenotip şi genotip în mono. normală a corolei florii.forma pilorică. în cazul de la urmă.în homozigotă recesivă bb x caliciul foliform (în formă de frunză).75 numărul de clase genotipice şi fenotipice în cazul dominanţei incomplete după una din cele două perechi de ah în caz de dominanţă incompletă după una sau ambele perechi de alele la încrucişarea dihibridă se modifică segregarea după fenotip în F 2 . observăm că în monohibridare se obţin 2 clase fenotipice şi 3 clase genotipice. iar după ambele . şi nu patru ca AB în cazul dominanţei complete. iar în dihibridare . 1. apoi în dominanţa incompletă după una din perechile alele vor fi 6. Fig. aveau fructe roze AaBb şi o formă intermediară a roză normală caliciului. Prin autopolenizarea AB Ab B ab acestor hibrizi.9. 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ. ci le confirmă. răspunzătoare de culoarea albă a florilor. roză roză albă albă Drept exemplu poate servi normală normală normală normală moştenirea culorii şi formei floaB rilor la gura-leului (fig. Astfel. Moştenirea culorii şi formei corolei la guraGena dominantă a celeilalte leului în cazul dominanţei incomplete după una din peperechi de alele asigură forma rechile de caractere. numărul de clase fenotipice în funcţie 75 . Prin urmare. Trebuie subliniat faptul că dominanţa incompletă nicidecum nu contravine legilor mendeliene.75. Hibrizii din F l 5 heteroalbă pilorică roşie normală AABB aabb zigoţi după ambele perechi de alele (AaBb). segregarea după fenotip coincide cu cea după fenotip.şi dihibridare. dacă în dominanţa completă se obţin 4 clase fenotipice. 1. în F2 s-au obţinut 9 clase genotipice şi respectiv 9 roză roşie roză roşie normală normală normală normală clase fenotipice.respectiv 4 şi 9. Forma roşie a florilor este deroză roză albă normală terminată de gena dominantă A normală ab cu dominanţă incompletă asupra alelei recesive. iar cea recesivă . 1.

ci doar se apropie mai mult sau mai puţin de cel calculat teoretic.3 . 76 . Ttata La analiza raportului numeric al claselor fenotipice trebuie să se ţină cont de faptul că întâlnirea gârneţilor ce poartă un set diferit de gene este absolut întâmplătoare. •formarea în proporţie egală a diferitelor tipuri de gameţi ca urmare a separării întâmplătoare a cromozomilor neomologi în meioză. Cunoscând numărul de caractere alternative (tipul încrucişării). Aceste formule. Numărul combinaţiilor de gameţi la formarea hibrizilor din F2 Numărul de fenotipurî în F2 Numărul de genotipuri în F2 Segregarea după fenotip în F2 Segregarea după genotip în F2 32 (3 + 1) ( 1 + 2 + 1) n (3 + 1)" ( 1 + 2 + 1)" n de tipul încrucişării poate fi calculat după formula 2 . iar genotipice . deduse teoretic. Nerespectarea acestor condiţii poate schimba manifestarea legităţilor privind moştenirea caracterelor pe care le-aţi studiat până acum. Această apropiere va fi mai mare în cazul unui număr mai mare de urmaşi. au fost confirmate şi experimental.7 LEGITĂŢILE CANTITATIVE DE FORMARE A GAMEŢILOR Şl DE SEGREGARE A HIBRIZILOR ÎN DIFERITE TIPURI DE ÎNCRUCIŞĂRI INDICELE DETERMINAT 2 TIPUL ÎNCRUCIŞĂRII Monohibridă 2 4 2 3 3+ 1 1+2 + 1 Dihibri 22 42 2 2 Polihibridă 2" 4" 2n 3" 2 2 Numărul tipurilor de gârneţi formaţi de hibridul F.7. unde n este tipul încrucişării. Din această cauză raportul cantitativ al diferitelor clase fenotipice obţinute nu coincide. Amintiţi-vă condiţiile necesare pentru manifestarea legii segregării. numărul de clase fenotipice şi genotipice pe care le putem obţine în F2 în dominanţa completă. Formulele acestor calcule le puteţi afla studiind tab. putem afla numărul tipurilor de gameţi formaţi de hibridul F l 5 numărul de combinaţii al acestora la fecundare. Segregarea independentă a caracterelor în cazul polihibridării are loc doar la respectarea condiţiilor enumerate în cazul monohibridării cu adăugarea încă a două: • genele studiate trebuie să fie localizate pe cromozomi neomologi şi numărul lor nu trebuie să depăşească numărul haploid de cromozomi la specia dată. 1.—* __1 Tabelul 1.

Pentru aceasta se organizează încrucişări între indivizii cu caractere contrastante. De exemplu. Dacă se obţin patru clase fenotipice. atunci putem fi siguri că cele două perechi de gene sunt localizate în cromozomi neomologi. • factorii ereditari sunt perechi: unul este de origine maternă. combinate. atunci putem afirma fără greş că cele două perechi de caractere sunt determinate de câte o pereche de gene aşezate în cromozomi neomologi. Testul cu ajutorul căruia putem stabili cu certitudine dacă două perechi de caractere alternative sunt determinate de gene amplasate pe cromozomi neomologi constă în analiza descendenţei obţinute la încrucişarea de analiză. Mendel a prezis existenţa meiozei. denotă faptul că cele două perechi de gene sunt aşezate pe aceeaşi pereche de cromozomi. cu o frecvenţă a indivizilor din fiecare clasă de 1:1:1:1. 11 .Determinarea caracterului alelic sau nealelic al genelor. Prin această afirmaţie G. Dacă toţi hibrizii din F. 5. şi prin urmare sunt alele. • în celulele sexuale numărul de factori ereditari este înjumătăţit. iar părinţii cu astfel de caractere sunt homozigoţi după ambii loci. înseamnă că aceste două perechi de caractere sunt determinate de două perechi de gene. iar indivizii cu astfel de caractere trebuie să fie homozigoţi recesivi. iar celălalt \ paternă. adică se obţin patru clase fenotipice. După numărul de clase fenotipice şi raportul lor putem stabili dacă perechile de gene care determină două sau mai multe caractere j . • ambele sexe participă în măsură egală la transmiterea caracterelor sale urmaşilor. Obţinerea printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea între ei a hibrizilor din Fi doar a două clase fenotipice. Dacă printre descendenţi se constată nurci asemănătoare cu bunicii şi cu caractere noi. MENDEL La baza geneticii ca ştiinţă despre ereditatea şi variabilitatea organismelor stau următoarele fenomene descoperite de G Mendel: • fiecare caracter este determinat de un factor ereditar aparte. în cazul când <T^ dorim să aflăm dacă genele care asigură culoarea blănii şi a ochilor la nurcă sunt amplasate pe < cromozomi omologi sau neomologi. _ alternative sunt amplasate pe aceiaşi cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. Caracterele blană crem şi ochi roşii vor fi determinate în acest caz de alelele recesive ale acestor gene. vor avea blană cafenie şi ochi căprui. Se efectuează apoi încrucişarea hibrizilor din Fi între ei. după prezenţa sau lipsa celor două caractere. în loc de patru. localizat în :elulele sexuale. procedăm astfel: încrucişăm nurci cu blană cafenie şi ochi căprui cu indivizi cu blană crem şi ochi roşii. Astăzi factorii ereditari sunt numiţi gene. Dacă indivizii celor patru clase fenotipice vor prezenta un raport numeric de 9:3:3:1. putem deduce că aceste caractere sunt dominante. IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G. •factorii ereditari se păstrează în stare neschimbată într-un şir de generaţii.

Mendel sunt legi ale ereditarii. Ele reflectă modul de moştenire a informaţiei ereditare de către descendenţi la înmulţirea sexuată. Ereditarea prezintă modul de transmitere a informaţiei ereditare într-un şir de generaţii. liotă Ereditatea şi ereditarea sunt două procese diferite care nu întotdeauna sunt delimitate. genele sunt unităţi ereditare relativ stabile. Din legile ereditarii descind principiile eredităţii: caracterele sunt determinate ereditar de gene. Mendel a fost apreciată la justa sa valoare de renumitul genetician american T. Mendel nu numai că a izbutit să descopere legităţile moştenirii ^ caracterelor. deşi la moment ştiinţa nu dispunea de date referitor la natura lor. în funcţie deforma de înmulţire. Mendel a făcut cea mai mare descoperire dintre toate câte au fost făcute în biologie în ultimii cinci sute de ani". Munca depusă de G. dar faptul s-a produs abea după moartea sa. Ereditatea este proprietatea structurilor celulei şi a organismului în ansamblu de a transmite însuşirile sale generaţiilor următoare. fiecare genă se află în stare alelă. deoarece dau posibilitatea de a prevedea \ modul în care se vor moşteni caracterele de-a lungul generaţiilor. Legile 3 descoperite de el au o importanţă deosebită. Acesta poate fi diferit.Aşadar. Morgan care a menţionat că: "în cei zece ani cât a lucrat cu plantele sale în grădina mănăstirii G. 78 . în 3 aceasta şi a constat genialitatea lui Mendel. dar şi a prevăzut intuitiv existenţa şi rolul factorilor ereditari în 1 moştenirea lor. Legile descoperite de G. G. fiind de neînlocuit în cercetările de ameliorare a soiurilor şi raselor. glorie numele lui Mendel. Aceste descoperiri au acoperit de —.

La om gena părului ondulat este dominantă de gena părului neted. 7. 3. Ce formă a părului şi ce culoare a ochilor vor avea copiii. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi de la încrucişarea plantelor de roşii heterozigote cu cte roşii şi netede cu cele cu fructe galbene şi rugoase? 2. â)Aabb. Fructei© de tomate pot fi roşii sau galbene âupă culoare şi sau rugoase după formă. Definiţi legea transmiterii Independente a caracterelor. iar gena ochilor căprui . a) universalitatea legilor mendeliene. dacă materialul iniţial a fost heterozigot după ambele caractere? 3. Alcătuiţi un eseu la tema "Legile iui Mendel" după următorul algoritm. a) în F1 b) în F2. 72 t alcătuiau fructele roşii I netede şi 241 cele roşii rugoase. Explicaţi baz«f# cîtoioglce ale încrucişării dihibriefe.dominantă. 1. b) semnificaţia ştiinţifică a legilor lui Mendel. Descrieţi esenţa încrucişării dlhibride. Plasmodiul malariei nu 8© poate hrăni cu hemoglobina din hematite ciforme. Alcătuiţi © problemă despre moştenirea enter» ochilor» deprinderii d© a era cu mâina dreaptă sau stângă în limitele familiei voastre. 4. Anemia faiciformă se transmite ca un caracter autozomal cu dominanţă incompletă. iar gena cteSor netede . Homozigoţii dominanţi mor până la maturizarea xuaiâ. Analizaţi coraporturiie dintre fenotîp şi genotip în căzu! încrucişării hibride în F. 5. Completaţi tabelul.dominantă faţă de gena hiior albaştri. formele parientale raportul după genotip raportul după fenotip localizarea genelor 79 F . 7. b}AaBbCc. Care este probabilitatea naşterii unor copii nerezistenţi la malarie în familia în care ambii părinţi sunt rezistenţi la acest parazit? 9. Scrieţi tipurile de gârneţi pe car® le formează genotipurite: a)AaBb. 2. 8. c) utilizarea practică a legilor mendeliene. Ce cantitate de tomate rugoase galbene va recolta arendaşul. şl Fr 6. dacă tatăl are păr ondulat şi ochi albaştri.1. Probleme. Gena culorii galbene este recesivi. cjPpHhDd. Propuneţi exemple de utilizare a încrucişării de analiză în practică. Din roadă de tomate recoltate de un arendaş. de aceea oamenii cu aşa hematii nu se îmbolnăvesc de malarie. copîindu-i preventiv pe caiet. iar tatăl ei ochi albaştri? 4. mama păr neted şi ochi căprui.

PROPRIETĂŢILE GENELOR Amintiţi-vă noţiunile de genă. printre descendenţii unui heterozigot se poate observa o segregare ce se abate de la cea mendeliană.r ema> o 3 2 \ " INTERACŢIUNEA GENELOR. în mod firesc ne întrebăm câte gene controlează culoarea neagră? Pentru a afla răspuns. Ca urmare. Dacă în F. iar genotipul individului cu blană neagră este heterozigot. gene nealele şi genotip. se recurge la împerecherea animalelor ce se deosebesc după acest caracter şi analiza descendenţei obţinute. în realitate fiecare caracter al organismului este determinat de cel puţin două gene. trebuie să împerechem masculul negru cu femela standard. Genotipul organismelor superior organizate se compune din circa 50-200 mii de gene. Dacă urmaşii acestei încrucişări aparţin la două clase fenotipice (negru-standard) într-un raport numeric de 3:1. gene alele. Trebuie însă accentuat faptul că în toate cazurile de segregare atipică. avem dovada incontestabilă că blana 80 . Un caracter poate fi determinat de o pereche de gene. MOŞTENIREA CARACTERELOR ÎN CAZUL INTERACŢIUNII GENELOR 1 PROPRIETĂŢILE GENELOR 2 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE 3 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE 1. Pentru a afla câte perechi de gene determină un caracter oarecare.în raport de 1:1. Pentru o confirmare suplimentară a rezultatelor obţinute. Numărul de clase fenotipice obţin în Yl şi F2 şi raportul dintre ele reflectă numărul de gene care determină caracterul dat. putem conchide că blana de culoare neagră este determinată de o pereche de gene. De aceea manifestarea fenotipică a caracterului depinde de interacţiunea genelor ce-1 determină. abaterile se referă doar la clasele fenotipice. ftfiăcaţu ^tactice Determinarea numărului de gene ce stau la baza dezvoltării unui caracter. vom obţine 2 clase fenotipice negru şi standard . de două sau mai multe aşezate în loci diferiţi pe aceeaşi pereche de cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. segregarea după genotip decurgând în deplină conformitate cu legile stabilite de G. se poate efectua împerecherea descendenţilor negri din Fi între ei. genotipul pare o sumă de gene care acţionează independent. Admitem că printre nutriile cu blana standard (cafenie) a apărut un mascul (sau femelă) cu blană neagră. La prima vedere. Mendel.

• o genă poate influenţa dezvoltarea mai multor caractere. Dacă din împerecherea masculului negru cu nurca standard rezultă în F.astfel de hibrizi între ei vigoarea hibridă dispare. a XII-a f ^-t . ominanţă incompletă. De exemplu. Supradominanţă prezintă un tip de interacţiune a genelor alele care asigură o srire a însuşirilor biologice ale heterozigoţilor în comparaţie cu homozigoţii < Aa > aa). în faţa savanţilor stă problema feerii acesteia în generaţiile următoare. Fenomenul numit heterozis sau vigoare hibridă şi este folosit pe larg la sporirea iuctivităţii soiurilor de plante şi raselor de animale. în primul rând.neagră este determinată de o singură pereche de gene alele. în cazul când se vor obţine 8 clase fenotipice în proporţie de 1:1:1:1:1:1:1:1. •fiecare genă determină dezvoltarea unui anumit caracter. pe care le enumerăm în continuare: • gena reprezintă o regiune cromozomială discretă. Cu primele xiă tipuri de interacţiune a genelor alele aţi luat deja cunoştinţă. • o genă poate interacţiona cu alte gene. fcoiogie. de localizarea acestora. întrucât la încrucişarea . Datorită supradominanţei. TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE Se cunosc mai multe tipuri de interacţiune ale genelor alele: dominanţă completă. . Uneori ambele alele se notează cu minusde. productivitate. putem presupune că culoarea neagră a blănii este determinată de două perechi de gene nealele. y+. caracterul este controlat de trei perechi de gene nealele. 2. cea dominantă evidenţiindu-se prin semnul "+ ". • acţiunea genei poate fi modificată prin schimbarea poziţiei ei în cromozom. • manifestarea genei depinde de factorii de mediu. ce sigură culoarea roşie a ochilor . hibrizii de prima generaţie depăşesc iţii după dimensiunile corpului. masa corpului etc. r \j fc C Pentru comoditatea studierii interacţiunii genelor s-a adoptat notarea lor i prima sau prima şi a doua literă a denumirii engleze sau latine a caracterului ontrolat de fiecare dintre ele. condiţionând apariţia de caractere noi. supradominanţă. Rezultatul interacţiunii genelor depinde. iar cea dominantă. alela recesivă a culorii galbene a chilor la drozofilă se notează cu litera y (yellow-galben). funcţie de care deosebim interacţiunea genelor alele şi a genelor nealele. patru clase fenotipice (patru feluri de culori ale blănii) în proporţie de 1:1:1:1. Interacţiunea genelor este determinată de proprietăţile r. Proprietăţile genelor.Y. £z!. ci. codominanţă şi pleiotropie. de exemplu.

iar în homozigoţia I B I B . Tabelul 1. B. ambele alele ale genei asigură dezvoltarea în fenotipul heterozigotului a caracterelor controlate de ele. B 0. în homozigoţia i°i° eritrocitele sunt lipsite de antigenii A şi B A B (grupa de sânge 0 sau I).doar grapei AB. în heterozigoţia I i° sau I i° grupa de sânge este determinată A B respectiv de antigenul A (grupa a Ii-a) sau B (grupa a IlI-a). indiferent de grapa sanguină. a grapei B .1 GRUPELE DE SÂNGE ALE URMAŞILOR DE LA CĂSĂTORIILE OAMENILOR CU DIFERITE GRUPE DE SÂNGE VARIANTELE GRUPELE DE SÂNGE ALE PĂRINŢILOR UPELE DE SÂNGE )SIBILE LA URMAŞI 1 2 3 4 5 6 0x0 7 BSBH» 8 9 10 OxA AxA OxB BxB AxB OxAB AxAB BxAB ABxAB 0 0.AB A. Pentru a preveni sedimentarea eritrocitelor.eritrocitele cu antigenul B. B. 1. o f J$ &ff S*fP^S 0 &#0& Eşecurile primelor transfuzii de sânge au impus necesitatea studierii particularităţilor diferitelor grupe de sânge. iar aglutinina P . localizată în —1 cromozomul 9. AB A. A B Deci.A 0. Drept exemplu poate servi gena responsabilă de formarea antigenilor sângelui la om. sângele de grapa A doar grapelor A şi 0. iar 0 .8). ceea ce determină grupa de sânge AB sau IV.AB B.recesivă. în cazul codominanţei. de exemplu. Este ştiut însă că aglutinina a leagă şi sedimentează eritrocitele ce conţin antigenul^. AB B. de grapa B . Studiile au arătat că în cazul grupei 0 în plasmă sunt prezente aglutininele a şi P.A 0.Codominanţa. B. care duce la şoc hemoragie.AB - 0. trebuie să se cunoască şi să se respecte strict regulile de transfuzie a sângelui. A. AB A.B 0. stabilirea posibilei paternităţi (tab.aglutinina a.numai antigenul B (grupa de sânge B sau III). B.AB A. dintre care A şi B sunt A A codominante. AB A. în homozigoţia I I . AB A. Această genă are trei alele A.AB 0 0 0 82 . 0. a grupei A ~ aglutinina P. B. B. alelele I şi I în heterozigoţie activează independent una de alta. A. iar de grapa AB . eritrocitele au numai antigenul ăl A (grupa de sânge A sau II). Grapele de sânge se moştenesc după anumite legităţi cunoaşterea cărora prezintă importanţă practică.grapa B şi 0. A. La heterozigoţii I I eritrocitele poartă ambii antigeni. şi anume: sângele de grupa 0 poate fi transfuzat la toţi oamenii.

irandafir-simplă" şi „mazărenplă". Fenomenul de pleiotropie a fost evidenţiat încă de G.. Să analizăm moştenirea ormei crestei la găini. La încrucişarea Minilor cu creastă „trandafir" cu fcele cu creastă „mazăre".76). Cele mai răspândite tipuri de interacţiune ale genelor nealele sunt complemenI raritatea. hibrizii in F. I Ca urmare a interacţiunii genelor I nealele se constată abateri de la I segregarea mendeliană. Prin tiare. La încrucişarea găinilor cu creastă „trandafir" cu cele cu creastă p mplă". TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE /k Amintiţi-vă modalitatea de determinare a caracterului alelic sau nealelic •/ al genelor. Acelaşi s-a obţinut şi la încrucişarea linilor cu creastă „mazăre" cu1 . modificarea segregării în caz de viabilitate inegală a zigoţilor). 83 . în F2 avea loc segregarea în raport de 3 idafir" : 1 „simplă".nucă" (fig.76. I semnează dezvoltarea unui nou I caracter la interacţiunea a două I gene dominante nealele aflate în I stare homo. Interacţiunea complementară a genelor care determină forma crestei la găini. Deseori genele cu acţiune multiplă determină şi dezvoltarea caracterelor incompatibile cu viaţa I (a se vedea p. Pleiotropia reflectă participarea unei gene la manifestarea a două sau mai multe caractere. creasta „simplă" este un aracter recesiv.sau heterozigotă. Pentru fieare rasă de găini este caracte•Btică o anumită formă a crestei. 3. I 9:3:3:1.le cu creastă „simplă". 1. Mendel care a observat că la mazăre culoarea florilor şi a tegumentului seminţelor sunt determinate de acelaşi factor ereditar. aveau o altă formă a crestei . 1. toţi hibrizii din Fj aveau easta „trandafir".Acţiunea multiplă a genelor {pleiotropia). epistazia şipolimeria. în perechile de caractere . în F2 au G Complementaritatea de- "trandafir" AAbb "mazăre" aaBB Segregarea în raport de Gameti FH "nucă" AaBb Fig. 66.

Interacţiunea complementară a genelor care determină forma fructului de bostan. Moştenirea culorii florilor la sângelevoinicului în cazul interacţiunii complementare a două perechi de gene nealele. La încrucişarea a două soiuri de sângelevoinicului cu flori albe cu genotipurile AAbb şi aaBB. în F2 segregarea după fenotip corespunde celei mendeliene în dihibridare 9:3:3:1. întrucât fiecare din genele recesive în stare homozigotă prezintă un fenotip diferit. se pot obţine tipurile dorite de creste. forma crestei este determinată de două perechi de gene nealele.şi .1 1 „simplă". în prezenţa alelelor dominante ale ambelor perechi de gene florile au culoare roşie. La plantele homozigote după una din alele recesive pigmentul nu se formează şi florile sunt albe.aaBB.apărut găini cu patru tipuri de creste în raport de 9 „nucă": 3 „trandafir": 3 „mazăre": . fiecare în parte neputând determina culoarea roşie a petalelor. : AaBb aaBB . adică. Pornind de la constatarea că __1 creasta "simplă" este recesivă şi ţinând cont de rezultatele încrucişărilor găinilor cu această creastă cu cele cu creastă "trandafir" şi "mazăre".cu flori albe (fig. A-Bflori roşii F2 aa .bb flori albe . La încrucişarea a două plante de bostan cu fructe AAbb flori albe aaBB flori albe AAbb AaBb flori roşii F. creasta „nucă" a acestuia este rezultatul interacţiunii alelelor dominante ale acestor două perechi de gene. întrucât segregarea este tipică pentru încrucişarea dihibridă. Rezultatul obţinut este determinat de acţiunea complementară a genelor dominante A şi B. A-bb A-B6/16 9/16 Fig. 1. iar a celei "mazăre" . 2 cu O Cum am putea demonstra justeţea acestor afir Hibridul din Fj va fi heterozigot după ambele perechi alele AaBb. Cunoscând legităţile moştenirii formei crestei. genotipul crestei "trandafir" poate fi doar AAbb.77. prin combinarea genelor ce le determină. 1. Se cunosc soiuri de bostan cu forma sferică. hibrizii din Fj aveau flori roşii (AaBb). 1. 9/76 7/76 Fig. 84 . discoidală şi alungită a fructelor. Segregarea în raport de 9:7.77).78. La autopolenizarea hibrizilor din F ] 5 în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 9/16 plante cu flori roşii şi 7/16 . Segregarea în raport de 9:6:1.

1. în timp ce alelele recesive pena/alb penaj colorat condiţionează fructe alungite. Stabiliţi după grilajul Punnet tipurile de genotipuri care determină cele trei clase fenotipice la încrucişarea porcilor albi din Ff. Penajul găinilor poate fi alb sau colorat.jului la găini în cazul interacţiunii festarea alelei dominante a altei gene (A < B epistatice a două perechi de gene. La autopolenizarea acestora. Drept exemplu de epistazie dominantă serveşte moştenirea culorii penajului la găini (fig. deosebim epistazie domi3/16 nantă şi epistazie recesivă. fiecare genă complementară în F. adică penajul alb.ccii ecu sferice. lipsa celeilalte determină aceeaşi formă a fructului . 85 . 6/16 sferice şi 1/16 alungite. Porcii negri sunt homozigoţi după alela recesivă ii. Printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea hibrizilor din Fj s-a constatat segregarea după culoare în raport de 12/16 albi. La încrucişarea porcilor albi şi negri. Toţi porcii albi au minimum o genă dominantă I. aveau penaj alb. Alela dominantă / este supresorul alelei C. Un alt exemplu de epistazie dominantă este moştenirea culorii la porci.sferică. La încrucişarea hibrizilor din F! între ei. Segregarea în raport de 13:3.79). care se opune formării pigmentului. cât şi recesive. genele A şi B sunt complementare. Abaterea de la segregarea mendeliană de 9:3:3:1 este generată de epistazia/> C. 3/16 negri şi 1/16 roşii (Jig. Porcii roşii sunt homozigoţi recesivi după ambele gene.găini colorate.78). dar cu o origine diferită (diferite genopenaj alb penaj alb tipuri). Epistazia se manifestă prin suprimarea fenotipică a unei gene de către alta./. întrucât genele antrenate în concurenţă pot fi atât dominante. Din interacţiunea lor rezultă C. Prin urmare.ccii C-ii fructe discoidale. Segregarea în raport de 12:3:1.răspunzătoare de formarea pigmentului negru. adică coloraţia penelor.80). 1. Alela dominantă C determină prezenţa pigmentului. în F2 s-au constatat 3 clase fenotipice Ccii penaj alb în raport de 9/16 discoidale. în epistazia domiMoştenirea culorii penanantă alela dominantă a unei gene inhibă mani. }i heterozigoţi după gena E . toţi hibrizii din F[ aveau fructe discoidale (fig. Deci. hibrizii din F[ Brâu albi. toţi hibrizii din F. acţiunea genei culorii este anihilată. iar alela recesivă c lipsa pigmentului.cel. La încrucişarea rasei leggorn albă CCII cu plimutroc albă ccii. în F2 s-a obţinut segregarea in raport de 13/16 găini albe şi 3/16 . sau B > A). Chiar şi în prezenţa unei singure alele /. 1. care nu se opune formării culorii. Penajul alb la diferite rase este determinat de două gene nealele C şi /.

4/16 din seminţe aveau trei gene dominante. Culoarea boabelor din prima grupă varia de la roşie-întunecată până la roză-pală (fig. Copiii născuţi dintr-un bărbat negru şi o femeie albă vor fi mulatri (A.albi.82). în 1908. încrucişând două soiuri de grâu cu boabe colorate şi albe (necolorate). genele polimerice se notează cu aceeaşi literă latină cu specificarea indicelui pentru diferiţi membri. la încrucişarea şoarecilor negri {AAbb) cu cei albi (aaBB).1 EEII alb AAbb aaBB aguti Fig. Celelalte genotipuri prezintă clase fenotipice intermediare. 86 . Segregarea în raport de 15:1. Segregarea în raport de 9:3:4. A2a2). 1.albe. a obţinut în F2 segregarea în raport de 15/16 boabe colorate şi 1/16 . Apiiatţu.81. în F2 s-au obţinut 3 clase fenotipice: 9/16 aguti. 6/16 . aveau culoarea aguti (AaBb) (fig.81). 1. 3/16 negri şi 4/16 . 1. Presupunem că culoarea întunecată a pielii la om este determinată de două perechi de gene dominante nealele. toţi şoarecii din F. în unele cazuri.a. genotipurile din F2 de la încrucişarea ilustrată de fig. Analiza genetică a arătat că prezenţa a patru gene dominante la 1/16 din urmaşi determină cea mai intensă coloraţie a seminţelor. în cazul epistaziei recesive. Astfel de gene au fost numite polimerice. fatctcttce £/ După tipul genelor polimerice se moşteneşte şi pigmentaţia pielii la om. fenotipul individului depinde de numărul genelor dominante care determină caracterul dat. Nillson-Ehle. Moştenirea culorii la şoareci în cazul interacţiunii epistatice a două perechi de gene nealele. 12/16 albi 3/16 negri 1/16 roşii 9/16 aguti 3/16 negri 4/16 albi Fig. alela recesivă a unei gene în stare homozigotă anihilează manifestarea alelei dominante sau recesive a altei gene: aa > B sau aa > bb. De exemplu.a2a2) într-o familie de doi mulatri este de 1/16. Toate aceste genotipuri determinau diferite nuanţe intermediare dintre roşu-intens şi alb. folosind grilajul Punnet.80. Determinaţi. Alelele recesive ale acestor gene condiţionează culoarea albă a pielii.a. Studierea caracterelor polimerice a fost iniţiată la începutul secolului trecut. Prin încrucişarea hibrizilor din F[ între ei. Probabilitatea naşterii unui negru (A1a1 A2a2) sau a unui alb {a. Moştenirea culorii la porci (epistazie dominantă). întrucât asigură dezvoltarea unuia şi aceluiaşi caracter. 1. 1.două şi 4/16-0 singură genă dominantă. Polimeria (poligenia).81.

la încrucişarea plantelor de traista cioanului cu fructe triunghiulare Fig. Manifesharea caracterelor polimere este A.). De exemplu. de ouă. de carne. determină forma triunghiulară a fructelor. După tipul polimeriei necumulative se moştenesc şi alte caractere. .a2 a2.triunghiulare şi 1/16 . )mozigote după două perechi 2 o ["uamuini : gene dominante cu acţiune similară (A1AlA2A^ cu plante cu fructe ovale (a]a1a2a2). de amidon etc. Idepinde în mare parte de condiţii• de întreţinere.a. Fructul oval se formează în lipsa acestora Determinaţi cu ajutorul grilajului Punnet genotipurile în F2 la moştenirea polimerică necumulativă a formei fructului la traista ciobanului. O îre segregare se explică prin existenţa a două perechi de gene cu acţiune similară. conţinutul de zafcăr.A2-). După tipul polimeriei cumulative se moştenesc multe caractere cantitative de importanţă gospodărească atât la plante cât şi animale (proIducţia de lapte. în practică sunt răspândite fi cazurile de polimerie necuiidativă. [lungimea spicului. numărul de Iboabe în spic. sau cel puţin a aeia dintre ele (A. )ţi hibrizii din Fţ au fructe triunghiulare (A1a1A2a2). de ouă. calitatea hranei. La autopolenizarea acestora. a. Segregarea în raport de 15:1. lungimea lânii ş. producţia de Bapte. a. printre care i penajul de pe gambă la găini.ovale.Exemplele prezentate ilustrează polimeria cumulativă: la mărirea numărului de gene polimerice dominante acţiunea lor se sumează. Moştenirea culorii la boabele de grâu în cazul interacţiunii polimerice a genelor nealele. 1. 87 . rezenţa ambelor alele dominante ale acestor perechi (A. -A2-). Astfel. F2 se obţine segregarea în raport de 15/16 .a •determinată în mare parte de Icondiţiile în care se dezvoltă or•ganismul.82.

d) unul din părinţi aparţine grupei A homozigot. gena dominantă asigură coloraţia. . 17 . Ce grupe au părinţi? a) unul are grupa Ap). dintre care 315 erau porumbaci (coloraţi). părinţii celuilalt. iar cea recesivă nu domină coloraţia.grupa IV. A. iar sora lui . Enumeraţi proprietăţile genelor ce determină interacţiunea lor. Supradominanţa ca fenomen de interacţiune între genele nealele determină: a) vitalitate sporită. Alegeţi răspunsurile corecte. Analizaţi interacţiunea genelor alele pe exemple din viaţă. Determinaţi grupele sanguine ale părinţilor.. Explicaţi prin schemă culoarea pielii copiilor ce se vor naşte din căsătoria unui mulatru cu o femeie albă.galbeni. Părinţii unuia au grupele sanguine I şi II. La încrucişarea găinilor albe au fost obţinuţi 1680 de puişori. 2. într-o familie se nasc numai copii ce nu aparţin grupelor sanguine ale părinţilor. b) rezistenţă slabă la boli şi vătămători. încrucişându-i pe aceştia între ei. iar celălalt A(ll) şi este homozigot ori heterozigot. Explicaţi rolul supradominanţei în agricultură. c) fenomenul de heterozis în F. 3. B. 3. De la încrucişarea bostanului galben cu cel alb toţi bostanii erau albi. în altă pereche. d) supradominanţa. D. restul albi. Determinaţi genotipurile părinţilor şi ale puilor porumbaci.i ~jl O —•> 1. c) unul din părinţi aparţine grupei 0. 4. s-au obţinut 204 de bostani albi. iar celălalt grupei AB.. Gena dominantă a unei perechi determină penajul colorat. Ce grupe vor avea copiii lor? 7.II şi IV. 53 . 6. d) scăderea însuşirilor biologice. La maternitate s-au confundat 2 băieţei. Un băieţel are grupa sanguină I. 1. 2. Determinaţi cărui cuplu aparţine fiecare copil. b) ambii părinţi au grupa AB.lipsa coloraţiei. 5. Determinaţi genotipurile formelor parientale şi ale hibrizilor. Probleme. Părinţii au grupele sanguine II şi III. c) codominanţă. cea recesivă . Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-l cu exemple. b) semidominanţă. Raportul dintre genele ce determina grupele sanguine A şi B este: a) dominanţă.verzi. C. Penajul alb al găinilor este determinat de 2 perechi de gene nealele. iar celălalt grupa Bm. Cercetările au demonstrat că copilaşii au respectiv grupele sanguine I şi IV. 8.

Morgan pleacă în Europa unde lucrează în laboratoarele Naples Marine. 1. Morgan monta experimentele pe iepuri. laureat al premiului Nobel în domeniul Fiziologiei şl Medicinei în 1933. care a stabilit experimental. biolog şi genetician american. Iniţial Morgan intenţiona să controleze experimental presupunerile lui G. cea mai mare reuşită a savantului. îndeosebi a embriologiei. însă la orice organism numărul genelor depăşeşte cu mult numărul de cromozomi omologi.9 TRANSMITEREA GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 1 MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 2 ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETĂ A GENELOR. unul din fondatorii geneticii. T.83). MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM Legile mendeliene explică moştenirea caracterelor determinate de gene plasate pe cromozomi neomologi. 1. De aici şi întrebarea firească: cum se vor moşteni genele plasate pe acelaşi cromozom? Răspunsul la această întrebare a fost dat de Thomas '• forgan (fig. Descoperirea întâmplătoare a mutaţiei de ochi albi la drozofilâ i-a sugerat ideea utilizării acestei musculiţe în experimentele de laborator. Thomas Morgan. Mendel referitoare la existenţa în celule o factorilor ereditari şi transmiterea lor în combinaţii întâmplătoare generaţiilor următoare. De exemplu.83. întrucât T. Morgan 89 . preocuparea sa la acel moment.genetica. După terminarea Universităţii Jons Hopkins. fiecare cromozom poartă mai multe gene. Fig. Aici el s-a pătruns de Importanţa lucrului experimental la studierea biologiei. iar bani pentru întreţinerea unui vlvariu mare nu avea. Legile transmiterii genelor localizate pe acelaşi cromozom. RECOMBINAREA GENELOR ÎN BAZA CROSSING-OVERULUI 3 HĂRŢILE CROMOZOMIALE 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ 1. Succesele obţinute în embriologle nu i-au stăvilit dorinţa de a se ocupa de o ştiinţă la modă. Prin urmare. dar încă nefundamentată ştiinţific . rezultatele se lăsau aşteptate. Alegerea drozofilei în calitate de obiect experimental a fost. omul dispune de 23 perechi de cromozomi şi de câteva sute de mii de gene. probabil.

numărul mare de mutaţii (-50) ale diferitelor gene. 1.84. 1. Rezultatele acestor încrucişări au fost diferite. în prima au fost încrucişaţi masculi din F! cu femele virgine homozigote după ambele gene recesive (bb vg vg). Prima încrucişare de analiză. Aspectul exterior şi caperioada scurtă de dezvoltare embrionară în riotipul femelei şi masculului la drozofilă.său au încrucişat femelele cu corp gri şi aripi culi corp negru . caracterele corp negru şi aripi rudimentare sunt determinate de gene recesive.o Musculiţa de oţet {Drosophilla melanogaster) {fig. Toţi hibrizii din Fl aveau corp gri şi aripi normale (fig. condiţii dirijabile (pe au se pot obţine 30 de generaţii).numărul relativ mare de caractere detervg+vg+ b b vg vg formale minate de gene dispuse doar în 4 perechi de b vg b+vg* cromozomi. Rezultatul obţinut corespunde regulii uniformităţii hibrizilor de prima generaţie. 1 I . fenotipul b vg b b vg vg genotipul b*b vg*vg fenotipul 50% 50% Fig.84) prezintă un obiect comod de cercetare datorită următoarelor particularităţi: XX XV . încrucişarea femelelor cu corp gri . Interpretarea cromozomială a înlănţuirii genelor plasate pe acelaşi cromozom. Morgan şi colaboratorii Fig. 1.dimensiunile relativ mici ale corpului şi Fig. F.87.culoarea neagră a corpului b {black) şi aripi rudimenb*b vg*vg tare vg iyestigeal) . corp . Prin urmare. 1.T. Ulterior au fost efectuate două încrucişări de analiză. 1.85.aripi rudimen. negru şi aripi rudimentare (bb vg vg). diferiţi după formă şi mărime.85).normale (b+ b+vg+ vg+) cu masculi ce aveau corp tare.86. iar în a doua femele virgine din Fj cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive. 1. aripi rudimentare .prolificitatea femelelor care pot depune negru 200-300 de ouă. Fig. 90 . Studiind moştenirea a două caractere .aripi normale cu mas.

Totalitatea genelor ispuse pe un cromozom formează un grup de linkage (de înlănţuire). înlănţuit.23.87). 8. masculii din Fj formează doar două tipuri de eameţi. Reprezentarea schematică a fenomenului I crossing-over. Prin urmare.86) s-au obţinut două clase fenotipice de îusculiţe. la om . Deşi s-au obţinut patru lase fenotipice.5% 8.aripi reduse. RECOMBINAREA GENELOR IN BAZA CROSSING-OVERULUI în cea de a doua încrucişare de analiză .5% f.aripi rudimentare sunt plasate ! acelaşi cromozom şi de aceea se transmit împreună.aripi reduse.5% corp negru . 1. întrucât segregarea în cazul încrucişării de analiză reflectă raportul gârneţilor jformaţi de hibrizii din F. gârneţi parientali crossinggârneţi over recombinaţi 91 .5% de iusculiţe cu corp gri .în prima încrucişare de analiză {fig.femelă virgină din Ft cu masculi îmozigoţi după ambele gene recesive . De aici putem deduce că genele ce letermină corp gri . 1.88. indiferent de sex: corp cenuşiu .. la îzofilă distingem 4 grupe de linkage. A doua încrucişare de analiză.5% 8. Raportul real s-a dovedit a fi de: 41.5% 41.aripi normale şi 8. 41. şi nu patru ca în cazul combinării independente a caracterelor în conforlitate cu legea a doua a lui Mendel {fig. 1.5% corp tgru . ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETA A GENELOR.aripi normale. Determinaţi clasele genotipice obţinute în această încrucişare de analiză.aripi rudimentare.s-au obţinut rezultate total diferite de . De exemplu.88.aripi normale şi corp negru . raportul lor nu era de 1:1:1:1 conform legii segregării independente apă fiecare pereche de caractere. reiese că. Numărul ipelor de linkage este egal cu numărul haploid de cromozomi. 1. 1. 2.aripi normale şi corp negru .89.le înregistrate în prima încrucişare de analiză (fig. în 83% de b*vg* bvg b vg bvg b b* vg* vg vg vg*vg vg* *1.5% corp gri .

S-au obţinut aceleaşi rezultate ca şi în cazul studiat anterior: în prima încrucişare de analiză toţi indivizii moşteniră îmbinarea părintească de caractere.5% 16. Rezultatele obţinute nu se conformează nici cu înlănţuirea genelor plasate pe acelaşi cromozom.cazuri s-a repetat îmbinarea părintească a caracterelor. iar în 17% au apărut îmbinări noi ale acestora. Hibrizii din Fi moşteneau caracterele dominante: corp cenuşiu . S-au efectuat două încrucişări de analiză diferite.aripi normale şi corp gri .90 cum este numit fenomenul de schimb reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi.aripi normale. 1.5% 16.5% de gameti b vg | 25% 25% 25% 25% 83% gârneţi parientali J 700% de gârneţi identici bvg Fig.5% 41.90. Interpretarea cromozomială a rezultatelor celei de a doua încrucişări de analiză.5% de gameţi b* vg* 8.aripi rudimentare).5% 8. şi anume: corp negru . Cauza rezidă în schimbul reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi în timpul meiozei (fig. 92 . Experimentul a fost repetat pe musculiţe cu o altă îmbinare a caracterelor analizate mai sus.5% 8. Apariţia de indivizi cu caractere recombinate poate fi explicată doar prin faptul că în cazul femelelor înlănţuirea genelor situate pe acelaşi cromozom nu este completă. femelele din Fi s-au încrucişat cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive. la 17% înregistrânduse caractere recombinate.aripi rudimentare. 1.5% | byg byg* 17% de gârneţi recombinaţi \41. celulele homozigotului recesiv 66% de meioze fără crossing-over 4 34% de meioze cu prima diviziun 100% de meioze fără crossing-over 16.89). Amintiţi-vă după fig. în a doua.5% 16. în prima s-au încrucişat masculi din Ft cu femele homozigote după ambele gene recesive (corp negru .5% 8. în cea de a doua doar 83%. 1.

Procentul recombinărilor zi. Ideea a t folosită de T. f? Generalizând cele expuse. Hărţile cromozomiale mai sunt lite şi hărţi genetice ale cromozomilor. putem afirma că genele localizate pe acelaşi ^ cromozom se moştenesc înlănţuit. luat ept zero. 1. Astfel a fost întocmită prima hartă cromozomială: reprezentarea grafică amplasării genelor pe cromozomi (fig. întocmirea hărţilor cromozomiale presupune determinarea apartenenţei genei un anumit grup de linkage şi corespunderii grupei de linkage studiate unui lumit cromozom. sunt situate mai aproape. Dar apare întrebarea de ce recombinarea genelor nu are tz loc în prima încrucişare de analiză? Studiile efectuate au arătat că la masculii de ^ drozofilă crossing-overul nu are loc. • Genele alele îşi pot schimba locurile. Această legitate a fost numită regula lui Morgan. prin metode speciale. Pentru stabilirea localizării grupului de linkage se >losesc cromozomii cu structură modificată. Diferiţi •omozomi conţin un număr diferit de gene. se pot recombina. Morgan şi discipolii săi au îs la concluzia că frecvenţa de apariţie a organismelor cu caractere recombinate îflectă distanţa dintre gene. precum şi a distanţei dintre gene.care pereche de cromozomi omologi cu indicarea denumirii complete sau ^scurtate a genei.întrucât indivizii cu caractere recombinate alcătuiesc în cazul analizat 17% din descendenţi. egal cu numărul haploid de cromozomi. • Genele sunt amplasate în cromozom într-o anumită consecutivitate lineară. Hărţile genetice se întocmesc pentru . Cu acest scop. Observările au arătat că procentul de organisme cu ractere recombinate este mai mare la o distanţă mai mare dintre gene.91). în baza celor spuse despre moştenirea înlănţuită a genelor plasate pe acelaşi cromozom tezele de bază ale teoriei cromozomiale se formulează astfel: • Genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă un anumit locus. Frecvenţa recombinării I ţte direct proporţională cu distanţa dintre gene. Motivul nu este însă cunoscut. de aceea unele tcaractere se moştenesc împreună. 93 . pentru diferite gene este diferit şi depinde de distanţa dintre ele: cu cât acestea ^Z. • Genele dintr-un cromozom formează un grup de linkage. T. Apartenenţa genei la un îumit grup de linkage şi distanţa dintre gene se determină prin studierea iltatelor încrucişărilor. cu atât probabilitatea că ele se vor moşteni împreună (~j este mai mare şi invers. • Pentru fiecare specie este caracteristic un anumit număr de grupe de linkage. distanţei în procente de la un capăt al cromozomului. frecvenţa crossing-overului este de 17%. gradul de înlănţuire fiind determinat de distanţa dintre ele. 3. • Genele alele ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi. HĂRŢILE CROMOZOMIALE în baza rezultatelor încrucişărilor de analiză. Morgan pentru determinarea distanţei dintre gene în cazul Dzofilei.

dp -aripi scurte (normale). II: al. ro. ca -ochi rubinii (roşii). p . f— perişori bifurcaţi (normali). 1. s. Mg . IV : bt .perişori scurţi (normali).ochi plaţi (rotunzi). e c .aripi sucite (normale).aripi arcuite (drepte). Literele sunt abrevieri ale genei mutante.ariste scurte (normale). 8 . c. v.aripi încovoiate (drepte). III: ni—faţete groase (normale).picioare scurte (normale). ey lipsa ochilor (prezenţa ochilor). bb perişori scurţi (normali). ss . ev . sp . Hărţile genetice ale cromozomilor drozofîlei.corp negru (cenuşiu). W— ochi albi (roşii).aripi mici (normale).perişori scurţi (normali).absenţa unei nervuri de pe aripă (prezenţa ei).ochi roz (roşii). vg — aripi rudimentare (normale).pată pe aripă (lipsa petei).faţete groase (normale).ochi rubinii (roşii). e-corp negru (cenuşiu). Fig. a . d . pr— ochi purpurii (roşii).I normă mutaţie normă mutaţie III normă IV mutaţie 1 : cu V \ : Y— corp galben (cenuşiu).corp de culori închise (gri). Cifrele indică distanţa dintre gene şi unul din capetele cromozomului. 94 .91.perişori între faţete (lipsa lor).număr redus de perişori (normal). D .ochi purpurii (roşii). b . se-ochi cafenii (roşii). car . m.

Ca urmare un cromozom se scurtează. pentru a stabili care grup de gene au trecut de la un grup de linkage la altul. 95 . om. sfeclă se întâlnesc forme ce nu formează polen. purtători ai informaţiei ereditare pot fi şi unele organite celulare care posedă propriul ADN. 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ Pe lângă cromozomi. ereditatea extracromozomială mai este numită şi citoplasmatică. Ereditatea citoplasmatică masculină. Hărţile cromozomiale permit de a prevedea caracterul moştenirii caracterelor. albe şi cu amestec de plastide verzi şi albe. drojdii. transmiţându[se pe linie maternă. pestriţe şi albe.se asigură trecerea unei porţiuni de cromozom la un alt cromozom. Genele mitocondriale controlează | două grupe de caractere ce ţin de activitatea sistemelor respiratorii şi rezistenţa la antibiotice şi alte toxine. întrucât organitele celulare sunt moştenite prin intermediul citoplasmei. muscă. ce conţin un amestec de plastide verzi şi albe. alge. La porumb. Moştenirea mitocondrială. La polenizarea plantelor cu sterilitate masculină cu polen normal în [majoritatea cazurilor se obţin plante cu polen steril. există şi frunze pestriţe. Aceste modificări structurale ale cromozomilor sunt vizibile la microscop. iar în selecţie uşurează alegerea perechilor pentru încrucişare. Mitocondriile de asemenea conţin ADN inelar şi dispun de propriul aparat de sinteză a proteinelor. ţânţar. Plastidele se divid autonom în celulă şi se repartizează la întâmplare între celulele-fiice. bacterii. Fenomenul a fost numit sterilitate citoplasmatică masculină şi este determinat de particularităţile I citoplasmei. sau formează polen steril. pe lângă frunzele verzi obişnuite. ceapă. în celulele eucariote astfel de organite sunt cloroplastele şi mitocondriile.a. Deoarece plastidele ajung la zigotprin intermediul citoplasmei ovulului. La aceste plante. pe frunză vor apărea sectoare erzi. La repetarea acestei încrucişări [pe parcursul mai multor generaţii. mu poate fi determinată structura responsabilă de dezvoltarea caracterului dat. orez. sterilitatea masculină nu dispare. la diviziune formează trei tipuri de celule: cu plastide verzi. grâu. Până în prezent au fost întocmite hărţile cromozomiale pentru drozofilă. Moştenirea plastidică a fost descoperită la unele plante: frumoasa-nopţii. Moleculele de ADN ale acestor organite conţin informaţia despre propriile proteine. şoarece. virusuri. Moştenirea caracterului „frunze pestriţe" ţine de transmiterea la diviziunea celulară a două tipuri de plastide: verzi şi albe. Celulele. caracterul dat se moşteneşte pe linie maternă. roşii. în funcţie de care deosebim respectiv moştenirea plastidică şi mitocondrială a caracterelor. orz. iar altul se lungeşte. deşi este evidenţă moştenirea extracromozomială a caracterului. găină. guraleului ş. precum şi despre ARNm şi ARNt care participă la sinteza lor. Ca urmare. Ulterior se face analiza genetică a descendenţilor cu astfel de cromozomi. porumb. în unele cazuri.

3. 2» Enumeraţi particularităţile structurale aie musculiţei Drosophila melanogaster care au făcut din ea un obiect al cercefărilor genetice. Fenomenul de linkage: a) este contrar legii a ll-a a lui Mendel. b) are loc numai în meioză.z=^ —1 i x^ ~ <f O 1. b) se manifestă numai în cazul genelor situate pe acelaşi cromozom. 5. Stern. 4. d) nu vine în contradicţie nici cu una din legile lui Mendel. Numărul de gene la Drosophila melanogaster este de aproximativ: a) 4 gene. Al doilea soţ are Rh-negativ şi eritrocite normale. Analizaţi biografia fui T. 3. Unul dintre soţi este heterozigot după ambele caractere. c) 8000 gene. 1. 5. Determinaţi coraporturile procentuale ale genotipurilor şi fenotipurilor probabile ale copiilor din această familie. Cei mai mici cromozomi la Drosophila melanogaster formează: a) perechea I. Alegeţi răspunsurile corecte. 96 . c) toate celulele conţin cromozomi gigantici. Crossing-overul: a) are loc numai în mitoză. 6. Drosophila melanogaster constituie un excelent material de cercetare. d) 5000 gene.Explicaţi prin schemă rezuitateie experimentelor făcute de Morgan pe museuiiţa de oţet. Morgan. d) prezintă schimbul reciproc de gene plasate pe cromozomi pereche. d) generaţiile se succed la intervale mici de timp. C) perechea III. d) perechea IV. Rh-pozitiv moştenindu-l de la un părinte. 2. La om locusul factorului RH rezus e înlănţuit cu locusul ce determină forma eritrocitelor şi se află la o distanţă de 3 morganite de el (C. 4. iar eliptocitoza de la celălalt. b) prezintă un mare număr de gene mutante. fa) 16 gene. Probleme. c) poate avea loc şi în interiorul genei. Rh-pozitiv şi eliptocitoza (eritrocite eliptoidale) sunt determinate de gene autozomale dominante. Elucidaţi esenţa şi rolul hărţilor cromozomiale. c) contravine legii I a lui Mendel. b) perechea II. 1965). deoarece: a) are un număr redus de cromozomi.

iar din cele mici . Repartizarea neuniformă a citoplasmei în ovogeneză duce i formarea a două tipuri de ovule: mari şi mici. a XII-a „_ . Phylloxera vastartix şi Dinophilus sexul zigotului se determină încă timpul ovogenezei. se diferenţiază în primare şi secundare. Caracterele sexuale secundare bontribuie indirect la întâlnirea şi împerecherea indivizilor de sex opus. Caracterele sexuale I rimare includ un şir de particularităţi morfologice şi fiziologice care asigură )rmarea gârneţilor şi contopirea lor la fecundaţie. Acest tip de determinare a sexului ste numitprogamic. Apare întrebarea. peşti. ci.masculi.masculi. Astfel. arahnide. i Rotatoria. forma şi dimensiunile penelor la răsări. Acesta este cel mai răspândit tip de îterminare a sexului şi este numit singamic. La insecte. mamifere. iar din ele ce se fixează de trompa femelei sau se află în apropierea acesteia . mărimea glandelor mamare la mamifere. Pentru unele animale. numite sexuale. Acest raport numeric coincide cu segregarea obţinută la ologie. Caracterele care determină deosebirile dintre indivizii de sex opus (dimorfismul •exual). crustacee. Printre acestea pot fi enumerate: deosebirile în culoarea. de ce depinde sexul viitorilor indivizi în cazul tipului singamic determinare a sexelor? Observările geneticienilor au arătat că în limitele unei masculii şi femelele se nasc în proporţii egale.MOŞTENIREA CARACTERELOR CUPLATE CU SEXUL! 1 DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR 2 DIFERENŢIEREA SEXULUI 3 EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX • 1. segregarea după sex ste apropiată de 1:1. este caracteristică determinarea sexului după pcundaţie. DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR Sexul reprezintă o totalitate de caractere şi însuşiri ale organismului care asigură [reproducerea şi transmiterea informaţiei genetice prin intermediul gârneţilor. păsări. înotătoarelor la peşti etc. Determinarea sexului poate avea loc la diferite etape ale ciclului reproductiv. de exemplu iermele marin Bonellia viridis. adică. Enumeraţi caracterele sexuale primare şi secundare la om. din larvele ce plutesc liber în apă se dezvoltă femele. Din cele mari după fecundaţie se szvoltă femele. reptile pcul se determină în timpul fecundaţiei.

Această presupunere a fost expusă încă de G. sexul zigotului este determinat de mascul (fig. întrucât la drozofilă femela este homogametică. Sexul. 1. iar masculii doar unul. amfibieni. deoarece la baza formării lor stă meioza. Deosebirile dintre cromozomii sexuali s-au dovedit a fi cantitative şi calitative. individul va fi de sex masculin. iar masculul doi cromozomi sexuali diferiţi . Schematic moştenirea sexului în cazul isectelor descrise se prezintă astfel: Protenor P 9 Din schemă se vede că în ambele cazuri femela formează un tip de gârneţi. Cercetările au arătat că la toate păsările. păianjeni. femelele poartă doi cromozomi sexuali identici . Dacă spermatozoidul poartă cromozomul Y (sau este lipsit de cromozom sexual). gândaci.XY. în cazul când acceptăm ideea că sexul se moşteneşte după acelaşi principiu. iar celălalt homozigot după gena recesivă (aa). Tipul XO a fost numit fluture şi este caracteristic pentru ortoptere. Tipul XY poartă denumirea de Drosophilla şi se întâlneşte la diptere.93). Wilson şi MacClang pe exemplul insectelor. Ele formează două tipuri de ovule: Z sau W. La ploşniţa-de-iarbă Protenor. nematode. plantele dioice şi la om. ulterior fiind confirmată experimental de E. este numit homogametic.Ligaeus. 1. numiţi mai târziu sexuali. Ei au observat că cariotipul femelelor şi masculilor se deosebesc după o pereche de cromozomi. Sexul heterogametic poate fi de două tipuri: XO sau XY. La fecundaţia ovulului de către un spermatozoid ce poartă cromozomul X va rezulta un individ de sex feminin. numai că femelele conţin doi cromozomi sexuali identici XX. la un număr egal de autozomi.92). iar celălalt .cu încrucişarea de analiză când unul din părinţi este heterozigot (Aa).două (X şi O. Ambele tipuri de gârneţi masculini se formează în proporţie egală de 1:1. iar cel ce formează două tipuri de gârneţi . la unele specii de nevertebrate. unul din sexe trebuie să fie homozigot. La o altă specie de ploşniţă-de-iarbă . Masculii sunt homogametici şi formează un singur tip de 98 . mamifere.heterozigot. care formează un singur tip de gârneţi după cromozomii sexuali.doi cromozomi X. La fel se determină sexul şi la om (fig.2A + XO (2A reprezintă garnitura diploidă de autozomi). multe specii de căpuşe. sau X şi Y). reptile şi plante sexul heterogametic sunt femelele. numărul de cromozomi sexuali este egal la ambele sexe. Mendel.hetemgametic. iar a masculului . Genotipul femelei poate fi notat ca 2A + XX. iar masculii . polichete. peşti.

1. Tipul Abraxas de determinare a sexului. la 100 de embrioni fetiţe revin circa 150 de embrioni băieţei. iar din cele nefecundate .Z. De exemplu. în momentul conceperii.94. cu o garnitură haploidă (n). iar altă parte nefecundate.95). 1.93. g. spermatozoizi . 1. în primele luni de sarcină sunt eliminaţi mai mulţi embrioni de sex masculin. }fig. cu garnitura diploidă de cromozomi (2n). La om.masculi (trântori). la albina meliferă regina depune două tipuri de ouă.95. Determinismul cromozomial al sexelor la om. 1. dintre care o parte fecundate.94). Determinismul cromozomial al sexelor la Drozofilla. El este caracteristic pentru o serie de insecte cum ar fi albina meliferă. Unii cercetători explică fenomenul prin viabilitatea mai înaltă a spermatozoizilor purtători ai cromozomului Y faţă de cei ce poartă cromozomul X. 1.haploid. Din cele fecundate se dezvoltă albine lucrătoare şi regine. 1. Fig. Teoretic toate tipurile enumerate de determinism cromozomial al sexului asigură un raport constant al sexelor de 1:1. astfel încât la momentul naşterii la 106 băieţei revin 100 de fetiţe. în natură se întâlneşte şi un tip specific de determinism cromozomial al sexelor . Tipul ZW de determinare a sexului a fost numit Abraxas (fig.92. oo . sexul fiind determinat de ploiditatea cromozomilor (fig.ci Fig. în realitate se nasc mai mulţi indivizi de sex masculin. La aceste animale cromozomii sexuali lipsesc. viespile şi furnicile. Tipul haploid de deteriism cromozomial al sexului.

estrogenii şi progesteronul. păsări şi alte animale. La aceşti peştişori heterogametic r R r r este sexul masculin (XY). cât şi la femele. Aceste schimbări sunt cauzate de faptul că testiculele încep să funcţioneze înaintea ovarelor.2. Astfel de rezultate au fost obţinute în experimentele pe triSchema 1. Dacă acestei „găini" i se transplantează testicule de la un cocoş normal. iar cele interne masculin. 100 . sau ca urmare a unor dereglări hormonale. influenţând prin secreţia de hormoni sexuali masculini dezvoltarea embrionului feminin. La masculi predomină genele ce asigură dezvoltarea sexului masculin. spre deosebire de cei bisexuali. peşti p â XrYR roşii X 9 X X albi (Oryzias latipes).a celui feminin. Se cunosc hormoni sexuali masculini androgenii. Aceste gene controlează secreţia de hormoni sexuali care şi asigură diferenţierea sexului. Studiind rolul glandelor sexuale în diferenţierea sexelor.cel feminin (XX). Amintiţi-vă care sunt glandele producătoare de hormoni sexuali la om. Prin acţiunea preparatelor hormonale s-a reuşit schimbarea sexului la unele animale chiar până la formarea de gameţi de sex opus. iar la femele . se creează condiţii pentru dezvoltarea caracterelor sexuale specifice celuilalt sex. iar la femelă . iar viţeluşa. La vitele mari cornute. în caz de schimbare a raportului hormonal specific sexului dat. dar într-un raport cantitativ diferit. întrucât nivelul acestor hormoni în sânge este controlat de genele ce determină sexul. Rezultatele acestui experiment şi a multor altora au sugerat ideea că organismele genetic sunt bisexuate. iar r r XY xx xx homogametic . este intersexuală şi sterilă . adică dispun de gene ce determină dezvoltarea ambelor sexe. viţelul este normal. Bisexualitatea ereditară a organismelor este confirmată de cazurile de schimbare a sexului în ontogeneză în condiţii naturale şi experimentale.genitaliile externe sunt de tip feminin. dar într-un raport diferit. de regulă. de exemplu prin castrarea masculilor. Ambele tipuri de hormoni sunt prezente atât la masculi. DIFERENŢIEREA SEXULUI 2 __i cu Determinarea sexului este urmată de dezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare. unele PREDETERMINAREA HORMONALĂ A SEXULUI broaşte (Xenovus laevus) Desti LA PEŞTII ORYZIAS LATIPES oroaşte (Aenopus laevus). prin urmare şi diferenţierea lui. caracterele de mascul se restabilesc. în caz de bisexualitate.3 t o n {pieurodeles waltlii). savanţii au observat că la înlăturarea testiculelor cocoşul capătă caractere de găină. Să urmărim una din aceste schimbări de sex pe exemplul peştişorilor decorativi. şi feminini .estrogenii şi progesteronul. ca în experimentul descris mai sus. gemenii unisexuali sunt normali. la mascul vor predomina androgenii.

ochi albi. iar ochi albi cealaltă jumătate din masculi. La încrucişarea hibrizilor din Fj intre ei.pe cromozomul X. în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 75% de musculiţe aveau ochi roşii şi 25% . Deosebirile rezultatelor celor două încrucişări arată că moştenirea culorii albe a ochilor depinde de faptul care părinte este 101 G . 1. iar femelele . Analiza sexuală a descendenţilor a arătat că ochi roşii :\eau toate femelele şi jumătate din masculi.femelă cu ochi albi şi mascul cu ochi roşii (fig.3). în cazul încrucişării indirecte . 3. Determinaţi segregarea după sex în cazul încrucişării ? XrY* xt?X' Rezultatele acestui experiment confirmă că bisexualitatea este determinată genetic şi că diferenţierea sexului poate fi schimbată în ontogeneză. iar fiii . iar în mâncarea celor din grupa a doua s-a adăugat hormon sexual feminin. Demonstraţi că în cazul încrucişării directe şi a celei indirecte se obţin aceleaşi rezultate. Ambele grupe fenotipice erau reprezentate în număr egal de masculi şi de femele. Morgan de studiere a moştenirii culorii ochilor la drozofilă.în Fj s-au obţinut două clase fenotipice în raport de 1:1. iar cea albă . r r r R femelele albe au genotipul X X . Prin urmare. Cei din prima erau hrăniţi normal. EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE Moştenirea genelor localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul lor: atât la încrucişarea directă (AA x aa).alb) (încrucişarea directă). 1. La încrucişarea hibrizilor din F! intre ei s-a obţinut acelaşi raport al hibrizilor de 1:1. Masculii rezultaţi din această încrucişare erau roşii. Ei se încrucişau liber cu masculi roşii normali. iar masculii roşii X Y {schema 1.97) .albe. ceea ce demonstrează că culoarea roşie a ochilor este dominantă. Până la diferenţierea glandelor sexuale.recesivă. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de sex feminin homogametic. aveau ochi roşii {fîg. toţi masculii au fost împărţiţi în două grupe. white . La încrucişarea femelelor cu ochi roşii cu masculi cu ochi albi w (din eng. să analizăm rezultatele experimentelor lui T. Fiicele moştenise caracterul tatălui. toţi masculii din grupa a doua genotipic continuau să rămână masculi. Rezultatele încrucişării directe corespund legilor mendeliene.caracterul mamei. toţi hibrizii din F. cât şi la cea indirectă (aa x AA) se obţin aceleaşi rezultate. iar fenotipic erau femele cu ovare normale şi caractere sexuale secundare feminine. Pentru a afla dacă această regulă este valabilă şi pentru genele localizate în cromozomii sexuali. ceea ce nu se poate spune despre încrucişarea indirectă.Pentru experiment s-au luat peştişori roşii şi albi.96). în consecinţă. Gena dominantă a culorii roşii se află pe cromozomul Y. iar alela recesivă .

1.? ochi roşii â ochi albi 50% 9 50% d 50% 9 25% â F. 102 . 1. încrucişarea indirectă. încrucişarea directă. 50% musculite cu ochi roşii 50% musculife cu ochi roşii 50% musculite cu ochi roşii toţi d 25% 9 25% â 25% 9 25% â (51 ochi roşii Ş ochi roşii X (51 och/ a/6/ Xw Y P fenotip genotip Ş ochi albi Xw Xw X gârneţi F1 Fi* 1 Fi Ş ochi roşii din F( X (J ochi albi din Fj ochi roşii din Fj X Ş ochi roşii din F1 XA/ + XW fenotip genotip Xw+ Y X w + Xw Xw Y Xw + J CYJ 50% J I — 50% (xwy Txwj 50% 50% gârneţi ? \ v n y 50% 25% Xw + fa*) 50% ^ — S 50% 25% Xw^ Y ţ j och/ roş// 25% (vV- 25% 25% + Xw + [X . i musculite cu ochi roşii ? ochi albi 50% musculite \ cu ochi roşii ) ochi roşii F. Fig.96.97. 50% Xw Xw Xw+ Y $ ochi roşii 25% Ş ochi roşii 25% Xw + Ş ochi roşii 25% fxwj 50% Xw Xw Y » Xw S 50% Xw Xw Xw Y Ş och/ raş/7 (J och/ a/W Ş ochi albi (J ochi albi Fig.

Dacă purtătoarea caracterului dominant este mama. primind un cromozom X de la mamă şi unul de la tată. 1.alelei b. cei doi cromozomi sexuali X ai femelelor cu ochi albi din încrucişarea indirectă vor purta alela recesivă. Singurul cromozom X al fiilor din F1 parvine de la mamă şi de aceea fiii moştenesc caracterul mamei . Studiile au arătat că culoarea neagră se datorează alelei B. Pisoi cu o atare coloraţie nu se întâlnesc. un cromozom X al cărora este de origine paternă.heterogametici (XY).ochi roşii.pisică neagră. Femelele la drozofilă sunt homogametice (XX). Fiii însă vor moşteni caracterul mamei. cât şi fiii primesc un cromozom X de la mamă. Acest tip de moştenire a caracterului de la mamă la fiu şi de la tată la fiice este numit în cruce sau criss-cross. Acest aracter este determinat de gena dominantă B.cocoşeii 103 . Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de heterogameţie a sexului . întrucât fiicele din Fj sunt heterozigote după caracterul dat. 1. Ambele alele sunt localizate pe cromozomul X. în acest caz fenotipurile enumerate sunt determinate de următoarele genotipuri: X B X B . XBY pisoi negru. fenotipic vor moşteni caracterul tatălui . Amintiţi-vă ce tip de interacţiune a genelor alele avem în cazul pisicilor cu pete negre şi roşcate. întrucât unicul lor cromozom X Iste moştenit de la mamă. localizată pe cromozomul sexual X. toţi hibrizii j din Fj vor moşteni caracterul mamei. minin. caracterul lui va fi moştenit de fiice.femele pestriţe cu mascul cu penaj negru . deoarece atât fiicele.pisoi roşcat. Putem presupune că gena dată este localizată pe cromozomul sexual X.pisică cu pete negre şi roşcate. la pisică se întâlneşte o coloraţie specifică a blănii constând din alternarea petelor negre şi roşcate. De exemplu. XBXb . iar unicul cromozom sexual X al masculilor cu ochi roşii gena dominantă. în acest caz deosebirile dintre cele două încrucişări sunt explicabile.97).purtătorul acestei gene. iar cea roşcată . — ^jf— O1 -* 'U Moştenirea caracterelor determinate de gene amplasate pe cromozomul X a fost studiată şi pe exemplul altor animale. în cazul când purtătorul caracterului dominant este tatăl.98). XbY . X"Xb . întrucât sexele se deosebesc după cromozomii sexuali. în baza analizei rezultatelor experimentelor descrise mai sus putem afirma cu certitudine că moştenirea caracterelor determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali depinde de repartizarea lor în meioză şi de recombinarea la fecundaţie. Cu unele din ele vă veţi face inoscut la studierea temei "Genetica omului". deoarece cromozomul Y genetic este inert. iar masculii . Prin urmare. i cazul încrucişării directe . rezultatele încrucişărilor reciproce diferă. Să urmărim cum se va moşteni penajul pestriţ la găini (fig.pisică roşcată. lucru inexplicabil până când nu s-a stabilit că moştenirea acestui caracter este cuplată cu sexul.ochi albi (fig. La om sunt studiate circa 150 de gene sex-linkage.

Cunoaşterea caracterelor cuplate cu sexul dă posibilitatea de a separa descendenţa după sex îndată după naştere. De exemplu. Puicuţele din Fj aveau penaj negru. 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX Se cunosc caractere determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali sau autozomii ambelor sexe. La încrucişarea femelelor cu penaj negru cu masculi pestriţi. ouăle se separă după culoare. toţi puişorii din Ft erau pestriţi. în sericicultură. Masculii sunt purtători ai genelor ce determină aceste caractere pe care le transmit fiicelor. dezvoltarea coarnelor la oi este determinată de gena dominantă H. de aceea caracterele determinate de aceste gene sunt numite controlate de sex.nu. Astfel de caractere sunt numite limitate de sex. asigurându-se o alimentare mai calorică celor colorate. în avicultura este foarte important de a stabili sexul puilor de o zi după fenotip în vederea hrănirii lor separate. alelele ce determină culoarea ouălor au fost "plasate" pe cromozomii sexuali. Drept exemplu pot servi producţia de lapte şi conţinutul de grăsime în lapte. la ei însă aceste caractere nu se manifestă. iar la femei . din care. de regulă. Astfel s-a reuşit "colorarea" gogoaşelor produse de masculi. lipsa lor . 104 . Gena dominantă se va manifesta la femele numai în stare homozigotă.dinFj aveau penaj pestriţ. Rezultatele acestor încrucişări ne demonstrează încă odată că moştenirea caracF-. la fel şi cea recesivă la mascul.nu. Masculii heterozigoţi Hh vor avea coarne. După acelaşi principiu se moşteneşte şi chilia la femei şi bărbaţi. cocoşii fiind crescuţi pentru carne. se obţin cu 20-30% mai multă mătase. terelor sex-linkage corespunde pe deplin repartizării cromoFig.de gena recesivă h. iar femelele cu acelaşi genotip (Hh i . combinării lor la fecundaţie. Importanţa practică a moştenirii caracterelor cuplate cu sexul.nu. La bărbaţi gena chiliei domină. Moştenirea penajului la găini (caracter zomilor sexuali în meioză şi cuplat cu sexul). Dominanţa unor gene depinde de sexul individului. de aceea bărbaţii heterozigoţi după această genă vor fi pleşuvi.98. iar femeile . producţia de ouă etc. deoarece unicul lor cromozom X era de origine paternă. deoarece moşteneau gena dominantă de la mamă. prin restructurarea cromozomială. care funcţionează pe bază de fotoelemente. Cu ajutorul unei maşini de sortare. dar care se manifestă doar la indivizii unui sex. 1.

Ce genotipuri pot avea descendenţii acestui cuplu. Probleme. Hemofilia clasică se transmite drept caracter recesiv înlănţuit cu cromozomul X. A. tatăl căreia suferea însă de hemofilie. dacă se ştie că gena ochilor căprui se transmite drept caracter dominant autozomal. Determinaţi genotipurile descendenţilor acestui cuplu. b) este caracteristic tuturor insectelor. 5. d) determină sexul masculin la om. b) singamic. Tipul Drosophila de determinism cromozomial al sexelor: a) este specific omului. Cromozomul Y uman: a) este un cromozom de talie mare comparativ cu cel de tip X din aceeaşi pereche. s-a căsătorit cu un bărbat cu ochi albaştri şi vedere normală. Analizaţi schema moştenirii criss-cross a caracterelor. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. c) femela în acest caz este homogametică. B. 4. 6. Explicaţi schema moştenirii alelelor sex-linkage pe exemplul încrucişărilor efectuate de Morgan. b) conţine acelaşi număr de gene ca şi cromozomul omolog X. c) unele gene de pe cromozomul Y pot suferi mutaţii. 105 . tatăl căreia avea ochii albaştri şi suferea de daltonism. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: a) tip Protenor b) tip Abraxas c) tip Drosophila d) tip haploid e) tip fluture 1)XY 2) XX 3) XO 4) O 5) ZZ 6)rt 3. Descrieţi mecanismul următoarelor tipuri de determinism cromozomial al sexului: a) progamîc.7O 1. iar gena cecităţii cromatice (daltonismului) este recesivă şi este înlănţuită cu cromozomul X. 2. 2. O femeie cu ochi căprui şi vedere normală. Un bărbat sănătos se căsătoreşte cu o femeie ce nu suferă de hemofilie. d) se întâlneşte şi la lăcuste.

de exemplu. Cercetările au arătat că variabilitatea este generată de două grupe de factori: 1) deosebirile în genele moştenite de la părinţi şi 2) influenţa condiţiilor de mediu în care are loc dezvoltarea individuală. forma lor.cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor datorită căreia indivizii aceleiaşi specii se deosebesc după unul sau mai multe caractere: dimensiunile corpului sau organelor. pigmentaţia.4 : neereditară (fenotipică. seminţelor. 39). Caracterele calitative reprezintă o descriere tipologică a organismelor: culoarea şi forma fiorii şi ale fructului. Caracterele determinate prin măsurări reprezintă caractere cantitative. deosebim două forme ale variabilităţii {schema 1. Acest tip de caractere este determinat de mai multe gene şi de aceea moştenirea lor se abate de la legile mendeliene.a. modificativă) ereditară (genotipică) combinativă mutaţională Variabilitatea vizează atât caracterele calitative. cât şi cantitative ale organismelor. în funcţie de factorul declanşator. forma nasului. particularităţile structurale şi funcţionale etc.a. Moştenirea caracterelor calitate are loc în conformitate cu legile mendeliene. de ouă. FORMELE VARIABILITĂŢII Amintiţi-vă noţiunea de variabilitate (a se vedea p.§ VARIABILITATEA ORGANISMELOR 1 FORMELE VARIABILITĂŢII 2 VARIABILITATEA NEEREDITARĂ 3 VARIABILITATEA EREDITARĂ 4 ALEUSMUL MULTIPLU 5 LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE 6 SECURITATEA GENETICĂ 1. culoarea ochilor ş. producţia de lapte. culoarea blănii. Diversitatea uimitoare de organisme ce populează Terra sunt consecinţa variabilităţii . greutatea fructelor.4): Schema 1. 106 . de carne ş.

. urechile. eşi genotipul lor este acelaşi. în ondiţii obişnuite (t = 20°C) va creşte tot păr fcru. el a constatat ă fenotipul acestora s-a schimbat radical: plantele erau viguroase. pentru fiecare ditară la: A . La o altă plantă cvatică .frunzele prezintă trei vaiante de forme în funcţie de raportul lor faţă de pă: submerse (în formă de panglică). iepuraşii de această rasă unt albi. labele botişorul devin negre. B. 1. i temperaturi mai joase.99. 1. plutitoare (ovaî) şi aeriene (în formă de săgeată) (fig. 1. 0°C) . 98). Aceste experienţe explică de la naştere iepurii de Himalaya sunt complet îi . . Drept exemple ale variabilităţii modificative i lumea animalelor pot servi determinarea sexuii la viermele marin Bonellia (a se vedea p. Variabilitatea neereiperatură înaltă. de exemplu la floarearoştească. ixemplele prezentate sunt o dovadă elocventă a Dlulul mediului în manifestarea fenotipică a genopului.C . înfloreau abundent. 1.99. în scurt timp ea se va acoperi cu păr kgru.2 VARIABILITATEA NEEREDITARA Observaţi şi comentaţi deosebirile în forma frunzelor plantelor din fig. La unele plante acvatice.săgeata-apei . B îiune a corpului există o temperatură limită. Dacă unui iepure de limalaya i se rade părul de pe spate şi regiunea »tă se răceşte (prin aplicarea unei pungi cu ă).săgeata-apei. în a. La îndepărtarea părului de pe urechi. frunzele de la suprafaţa apei sunt mai ectate decât cele scufundate în apă (fig. Cultivând forme tontane de vulturică pe soluri fertile al Grădinii botanice din Miinchen. Q. Himalaya. ei rămân albi.notipul lor a revenit la cel iniţial. Năgeli a făcut publice rezultatele observărilor sale supra manifestării aceloraşi genotipuri în diferite condiţii de viaţă. recum şi schimbarea culorii blănii la iepurele . coada. iar la aplicarea unei comprese calde -. A). La naştere.99 în funcţia de raportul lor faţă de apă. itorcând aceste forme pe solurile sărace de munte.dezvoltarea lor embrionară decurge la Fig.păr alb.99.floarea-broştească. 1865 botanistul german K. 107 . Prin urmare. Dacă dezvoltarea lor de mai departe loc la temperatura de 30°C.

Acest tip de variabiliFig. 1. lui G.modificări. fiind blănii la iepurele de Himalaya. Varietatea fenotipurilor care apar la organisal mele cu acelaşi genotip sub influenţa condiţiilor -14" de mediu prezintă variabilitatea modificativă sau mai simplu .gulia din B mărită. planta prezentând o rozetă de frunze lipite de pământ (fig. Aceleaşi rezultate le-a obţinut şi în cazul păpădiei. Deşi plantele aveau acelaşi genotip. Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată de botanistul francez G. 1.gulie crescută la înălţimea de 2 400 m. Din butaşii de rădăcină plantaţi pe şes s-au Fig. iar cealaltă pe şes. 108 . Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată şi pe exemplul o 0 Fig. A). iar sub această limită . Pentru a afla dacă modificările dobândite se transmit urmaşilor.102. Harta temperaturilor limită de dezvoltare a pigmentaţiei tate nu afectează integritatea genotipului. schimbarea condiţiilor de viaţă a dus doar la modificarea fenotipului.101) înjumătăţi egale. botanistul a împărţit rădăcinile mai multor gulii şi păpădii (fig. Ţinând cont de faptul că păpădia şi gulia se pot înmulţi vegetativ prin butaşi de rădăcină. Bonnier. din acestea au crescut plante cu tulpina înaltă.100. B). Prin urmare.neagră {fig. fenotipul lor s-a dovedit a fi diferit ca urmare a condiţiilor diferite de creştere. 1. 1. Bonnier cu păpădia. 1.102. C . genotipul rămânând neschimbat. Bonnier a semănat seminţele recoltate de la plantele crescute la munte în condiţii de şes. Bonnier: A .101.gulie crescută pe şes B . mani25-27 festarea genei responsabile de culoarea blănii __1 depinde de temperatură. 1.102.. 1. iar cei plantaţi pe terenuri muntoase aveau tulpină scurtă sau aceasta lipsea complet.100). Experienţa efectuată de G. Spre mirarea lui. Ilustrarea experienţei dezvoltat plante cu tulpina înaltă (fig. Prin urmare. doar o adaptare a acestuia la condiţiile concrete de viaţă. O parte le-a plantat în regiune montană.mai sus de care creşte blană albă.

primulei. Pentru a demonstra că urmaşii nu moştenesc modificările părinţilor. Prin urmare. mai puţin cele calitative (de exemplu. nu şi genotipul lor. Observarea gemenilor univitelini care au trăit în condiţii diferite de viaţă a permis vabilirea influenţei condiţiilor de viaţă asupra diferitelor caractere şi însuşiri ale Dmului. în cazul omului variabilitatea modificativă a fost studiată pe exemplul gemenilor •nivitelini. A. La reîntoarcerea plantei în cameră. fenotipic însă vor fi identici numai dacă vor creşte în condiţii absolut identice sau cel puţin asemănătoare. Dacă în timpul formării bobocilor de floare planta este mutată într-o seră cu aer umed şi zri temperatura de 30-35°C. conţinutul de gluten în boabele de grâu. flori albe. dacă mieilor univitelini li se creează condiţii diferite de creştere. în urma cercetărilor s-a constatat că cel mai mult se supun variabilităţii •a caractere ca înălţimea. Cum credeţi. Weismann ~J a montat următorul experiment. în cazul caracterelor cantitative ea este mai mare. sunt mai puternic influenţate de condiţiile de creştere? Variabilităţii modifîcative sunt supuse atât caracterele calitative. în condiţii normale de creştere (în cameră). La îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere acest indice poate fi ridicat până la 25001. Plantele crescute din seminţele ':z formate de florile albe în condiţii de cameră dau flori roşii. variabilităţii vor fi supuse mai ales caracterele lor cantitative (de exemplu. florile ei sunt roşii. variază în limite mai mari in funcţie de condiţiile de creştere. De exemplu. de exemplu. masa corporală). decât caracterele calitative ale acestora: forma.a. Dovadă servesc exemplele prezentate mai sus. Norma de reacţie. cantitative sau calitative. florile ce se desfac din aceşti boboci de floare vor fi albe.flori roşii. Caracterele cantitative. iar din cei dezvoltaţi în cameră . cât şi cele Imtitative. masa corporală. care caractere. ci poar capacitatea de a forma un anumit caracter în condiţii concrete de viaţă. la schimbarea condiţiilor de creştere s-a modificat fenotipul florilor.a. Pe parcursul a 22 de generaţii el a tăiat cozile la şobolani şi i-a încrucişat între ei. deoarece dezvoltarea lor este mai puternic influenţată de condiţiile de reştere. producţia de lapte poate varia în limitele 800|500 1 care reprezintă norma de reacţie a caracterului dat. dar nici unul nu avea coadă scurtă. calitatea lânii). Toate caracterele şi însuşirile fiecărui soi de plante de cultură şi rasă de animale 109 . Genotipic aceştia sunt absolut identici. Cele spuse sunt valabile şi pentru caracterele cantitative şi calitative ale animalelor. Pentru fiecare caracter -te specifică o anumită normă de reacţie. aspectul exterior ş. De ^xemplu. •să. imunitatea. în urma acestor încrucişări a obţinut 1592 de urmaşi. de la o vacă în condiţii naturale se pot obţine pe durata lactaţiei 8001200 1 de lapte. adică ) anumită normă de reacţie a caracterului dat. Prin urmare. Anume capacitatea organismului de | reacţiona la condiţiile mediului de viaţă prin modificarea în limitele normei de îacţie şi reprezintă variabilitatea neereditară. Variabilitatea oricărui caracter nu este nelimitată. :uloarea ş. din bobocii de floare formaţi în seră se vor forma . De aici deducem că organismele nu moştenesc caracterul ca atare.

cu atât seria variaţională este mai scurtă şi mai puţin pronunţată variabilitatea modificativă şi invers. 10. în primul rând este necesar de a crea noi soiuri de plante şi rase de —. Acestea reflectă variabilitatea modificativă a caracterului dat ca urmare a condiţiilor diferite de dezvoltare. 10. ridicării nivelului agrotehnic.8. 1.8 şi 13.9 etc.6.2.9 cm.5. 1. Limitele variabilităţii după lungimea spicului sunt cuprinse între 6.2.6. Fig.8. Aranjând aceste date în ordine crescătoare. 155. Lungimea seriei variaţionale este determinată de condiţiile de mediu: cu cât acestea sunt mai uniforme.2. 7. 12. 12. Şirul variabilităţii modificative.8. îmbunătăţirii condiţiilor de întreţinere nu sunt ""> întemeiate. 10. 7.160160 165 cm cm 165170 cm 170175 cm 175180 cm 180185 cm 185. Amplitudinea variaţiei depinde de genotip. variabilitatea căruia este reprezentată. vom obţine şirul variabilităţii lungimii spicului.103. 9.domestice se pot modifica doar în limitele normei de reacţie.2. 7.mai 190 mult de cm 190 cm ria variabilităţii înălţimii la adolescenţi.5. Aceste limite reflectă diapazonul normei de reacţie. 9. 13. 13. numit şi şirul variaţional: 6. După datele curbei variaţionale se stabileşte valoarea medie a caracterului. obţinem curba variaţională. 13.2. receptiv la condiţiile bune de creştere şi întreţinere. cu noi norme de reacţie a caracterului dorit.8. 7. de a spori productivitatea animalelor domestice numai în _. animale cu un genotip îmbunătăţit.103 valoarea medie a caracterului.9. Reprezentând grafic variabilitatea acestui caracter. 13. baza. Se- 110 . De aceea încercările : de a obţine roade înalte. 10.2. Determinaţi după curba variaţională din fig. La măsurarea lungimii spicelor (în cm) dintj^ tr-un lan de grâu s-au obţinut următoarele date: 6.8.8.

însă noile combinaţii de gene se desfac uşor la transmiterea lor generaţiilor irmătoare. Aceste trei surse ale variabilităţii combinative acţionează independent şi . 2. Amintiţi-vă şi alte exemple studiate de caractere recombinate la urmaşi.a. asigurând o permutare permanentă a genelor. Acest lucru îl putem ' spune şi despre descendenţii oricărui animal sau plantă. De exemplu. Varietatea de genotipuri rezultată din contopirea gârneţilor de sex opus în timpul fecundaţiei reprezintă variabilitatea combinativă. Pe lângă combinări noi Ide caractere părinteşti pot apărea şi altele. Surse ale acestui tip de variabilitate sunt trei procese: 1. de exemplu. neîntâlnite anterior la indivizii speciei date. selecţionării folosesc încrucişările consangvine. Variabilitatea mutaţională Variabilitatea mutaţională constă în apariţia de noi alele ca urmare a mutaţiei. ajungând în zigot. Tezele de bază ale acestei teorii se formulează astfel: 111 . producţia de lapte). consecinţele lor pentru purtători şi transmiterea ^cendenţilor sunt abordate de către teoria mutaţiilor elaborată de savantul olandez Vries (1901-1903). generată de schimbul reciproc de gene dintre cromatidele cromozomilor omologi (crossing over). genotipul descendenţilor prezintă o combinare a genelor :ZZ moştenite de la ambii părinţi. |ZJ Variabîlîtatea combinativă în cazul înmulţirii sexuate. determină dezvoltarea de caractere netipice pentru părinţi. genele rămânând neschimbate. Aceşti cromozomi. Mutaţia (din lat. Deşi la orice copil pot fi identificate caractere tipice şi • j pentru mamă. organismele kapătă noi caractere şi proprietăţi. Recombinarea intercromozomială în baza repartizării independente a romozomilor în meioză. neîntâlnite la ei. şi pentru tată. Astfel apar organisme I n genotip şi fenotip nou. boabe galbene rugoase şi verzi netede în F2 la încrucişarea dilihibridă la mazăre. Combinarea întâmplătoare a gârneţilor lafecundaţie. cu excepţia gemenilor univitelini. Datorită mutaţiilor. forma de mucă a crestei la încrucişarea raselor de găini cu creasta „trandafir" şi „mazăre". Recombinarea intracromozomială. 3. în pzul cărora creşte probabilitatea întâlnirii gârneţilor identici.schimbare) prezintă modificarea permanentă şi ransmisibilă a structurii şi funcţiei unei gene. printre descendenţii unui cuplu nu pot fi găsiţi doi indivizi absolut identici. roblemele apariţiei mutaţiilor. De aceea pentru a fixa unele caractere valoroase ale hibrizilor (de exemplu. mutatio .3 VARIABILITATEA EREDITARA Variabilitatea ereditară poate fi combinativă şi mutaţională. trupele de sânge II şi III la copiii ce descind din părinţi cu grupele I şi IV ş. care asigură apariţia de indivizi cu caractere părinteşti | combinate. Micomitent. Ca urmare se formează cromozomi crosoveri recombinaţi cu grupe de linkage noi.

Apariţia lor este consecinţa dereglării îndepărtării cromozomilor spre polii celulei în meioză sau mitoză.9). De exemplu.28 şi 42 de cromozomi.a» C. Poliploizii. frigul etc.a. Ele prezintă schimbări calitative. DE ORDINE PRINCIPIUL AL M MUTAŢIILOR Tabelul 1. • spre deosebire de caracterele neereditare. Organismele care prezintă poliploidie se numesc poliploizi. • probabilitatea descoperirii mutaţiilor depinde de numărul de indivizi examinaţi. tetraploide (4n).9 'TAŢI! IN BAZA . fructe. genul Triticum reprezintă un şir a cărui membri au 14. CLASIFICAREA NR.).Ui' DAT După caracterul modificărilor în genom (genotip) 2 3 4 5 După modul de manifestare la heterozigot După cauzele care le-au provocat După localizarea în celulă După posibilitatea moştenirii lor genomice cromozomiale genice dominante recesive directe induse nucleare citoplasmatice generative somatice Principalele tipuri de mutaţii Mutaţiile genomice duc la schimbarea numărului de cromozomi. • mutaţiile apar pe neaşteptate ca o modificare discretă a caracterului. radiaţie) şi chimici (colchicină. au flori mai mari. Clasificarea mutaţiilor se face în baza mai multor principii (tab. Pentru unele plante sunt caracteristice aşa-numitele şiruri poliploide. în continuare vom examina mutaţiile ce ţin de modificările în genom şi de posibilitatea moştenirii lor. cloroform. Cel mai răspândit tip de mutaţie genomică este poliploidia . cât şi dăunătoare. mutaţiile nu formează şiruri continue.) se acumulează o cantitate mai mare de substanţe nutritive. • mutaţiile se manifestă diferit şi pot fi atât folositoare. mai uşor suportă arşiţa. octaploide (8n) etc. Poliploizii mai uşor se adaptează la condiţiile nefavorabile ale mediului. Fenomenul poate fi provocat de factori fizici (temperaturi înalte sau joase. vinblastină. 1. Aceste proprietăţi le asigură răspândirea în regiunile 112 . spre deosebire de formele sălbatice. eter ş. seminţe etc.multiplicarea garniturii de cromozomi. hexaploide (6n). » mutaţiile asemănătoare pot apărea de nenumărate ori. în organele de depozitare (rădăcini. • noile forme sunt stabile. în funcţie de numărul de seturi haploide de cromozomi deosebim organisme triploide (3n).

itun. Gametul ce duce lipsă de un cromozom. La animalele ce se înmulţesc prin partenogeneză poliploidia este un fenomen frecvent. la contopirea cu un gamet lormal dă naştere unui zigot monozomic (2n . porumb. iar în regiunile montane acest procent este şi mai mare (-85%). Prin încrucişarea unui nulizomic cu un monozomic se Date restabili în genom un cromozom cu gena dorită. Această mutaţie apare în urma non-disjuncţiei fcromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză. prin partenogeneză şi autopolenizare. duplicaţie . Se nai întâlnesc nulizomici (2n . Biologie. 113 .a. inimalele aneuploide au o italitate şi fecunditate scăzută iţă de diploizi. Formele aneuploide de plante it folosite în ameliorare.104 consecinţele non-disjuncţiei cromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză •HBHHBEBDB' •••••••••• Un alt tip de mutaţie genomică este aneuploidia sau heteroploidia.pierderea capetlor cromozomiale. Se disting îătoarele tipuri de mutaţii romozomiale (fig.2). Circa 1/3 din toate speciile vegetale sunt poliploizi. Astfel apar gârneţi cu un cromozom în plus. Din contopirea unui astfel de gamet cu gamet normal haploid rezultă un trizomic (2n +1) după un anumit cromozom $g. ci.1) după un anumit cromozom. pisici. 1. Spre deosebire de plantele aneuploide. 1. Răspândirea largă a poliploizilor printre plante se explică prin faptul că ele se pot înmulţi vegetativ.nordice şi de munte.104). bovine ş. deleţie . Mutaţiile cromozomiale îzintă modificări ale strucrii cromozomilor.rotirea unui igment de cromozom cu 180°. polizomici (2n + 2). bumbac. şoareci. Aneuploizii au fost descrişi la grâu. La animalele unisexuate poliploidia se întâlneşte foarte rar. a XII-a G Fig. 1. Aneuploidul ore un număr neregulat de cromozomi: unul sau mai mulţi cromozomi în plus sau în minus faţă de setul haploid normal.104. Studiaţi după fig.105): deficienţă .dublarea unui îgment de cromozom. Pe această cale s-au obţinut ie de grâu rezistente la anumite boli.pierderea unei părţi cromozom ce nu cuprinde entromerul. Poliploizii sunt răspândiţi şi printre plantele de cultură. Non-disjuncţia cromatidelor unor cromozomi omologi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză generează apariţia aneuploizilor. inversiune . deoarece duce la sterilitate din cauza dereglării raportului dintre autozomi şi cromozomii sexuali. 1.

genelor pe care le conţine. Schimbarea survenită este reprodusă în structura ARNm. Probabil vă daţi seama ce pericol prezintă pentru populaţia Ucrainei.inversiuni şi translocaţii canm U 1 D K titatea totală de material genetic rămâne neschimbată.a. şi invers. caracteristică pentru planta sălbatică. Deşi mecanismul apariţiei acestor mutaţii poate fi asemănător.duplicaţie.transferul Determinaţi după fig.. ALELISMUL MULTIPLU Genele alele a căror moştenire am studiat-o până acum (de exemplu. 4. Mutaţii generative şi somatice. F 3 . rolul lor în moştenirea caracterelor este diferit. Belarusiei.. radiaţia ionizantă. mutageni chimici ş. modificându-se doar localizarea lui. apar ca urmare a mutaţiilor.105 deosebirile dintre deleţie şi inversiune. 1. De aceea gena culorii roşii este numită 114 . Rusiei şi Moldovei. gena culorii albe a florilor la mazăre a apărut în urma mutaţiei genei culorii roşii a florilor. .„ .105.. H_ „. precum şi pentru întreaga omenire avaria de la staţia atomică de la Cernobâl. In 4 . Tipurile de mutaţii cromozomiale: 1 . deleţii şi duplicaţii se modifică cantitatea de material genetic al cromozomului. flori roşii .inversiunea secto. în cele din urmă.flori albe. poate duce la apariţia suplimentară în fiecare generaţie a 20 mln de oameni cu tulburări ereditare grave. Mutaţiile somatice se manifestă mozaic. la schimbarea unor caractere. 1. ceea ce duce la sinteza unei proteine cu proprietăţi modificate şi. Mutaţiile genice sau punctiforme sunt condiţionate de schimbarea ordinii nucleotidelor în molecula de ADN. unui fragment de cromozom la capătul aceluiaşi cromozom sau a altui cromozom neomolog.deleţie. 5 . Ele pot fi provocate de raze ultraviolete.pe• .„-„. Astfel. 2 .inversiunea sectorului BCD.1 —<ţ A B C D E F H A B C D LLJ A B C D E F H A B C A B C D E F H B C C D E F H A B C D E F H A —1 1 CU 1 F H 1 T F E o A D B c C B D E E F F H H A B C D E F H Fig. Mutaţiile generative se descoperă la stadiul de zigot: cea dominantă la zigotul din F l 5 iar cea recesivă în F 2 . 3 . Mutaţiile genice pot fi considerate „erori" în replicarea moleculei de ADN. în deficienţe. Cu cât mai timpuriu apare mutaţia somatică în ontogeneză. cu atât mai multe sectoare de ţesut vor purta mutaţia dată.corp negru). Deosebit de periculos din acest punct de vedere este fondul radiaţiei ionizante al planetei noastre. corp gri . z rechea iniţială de cromozomi. Chiar şi o creştere neînsemnată a acestuia (cu 1/3). Modificarea fenotipică depinde de mărimea fragmentului respectiv şi de importanţa translocaţie . de exemplu în urma experienţelor cu arma atomică.

a apărut ca urmare a mutaţiei genei A. A'Ah. Rezultatele observărilor i-au sugerat ideea că la genurile şi speciile înrudite. la diferite clase de vertebrate se întâlnesc mutaţii identice: albinism şi lipsa părului la mamifere. Schema moştenirii seriei de alele multih culorii de Himalaya A ) asigură pie. 1. Cele 115 . 1. 1. Vavilov (fig.107. pe care aţi studiat-o ca exemplu de codominanţă (a se vedea p. Aa iepuri negri. LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE Fig.107) pe parcursul mai multor ani a studiat variabilitatea mutaţională la plantele de cultură din familia gramineelor şi la strămoşii lor sălbatici. Se cunosc serii de alele multiple care determină culoarea ochilor la drozofilă. Prin urmare. Mai mult ca atât. 1. Fenomenul a fost numit alelism multiplu. 82). la orice iepure pot fi prezente concomitent doar două gene alele: AA.albinoşi. Pentru studierea moştenirii culorii blănii la iepuri au fost efectuate o serie de încrucişări (fig.iar cea albă .106. întrucât genele alele ocupă loci identici în cromozomii omologi. forma desenului pe frunzele de trifoi ş. chiar şi la reprezentanţii diferitelor clase se întâlnesc şiruri omoloage ale mutaţiilor după caractere şi proprietăţi morfologice. Renumitul savant rus N. La analiza rezultatelor s-a constatat că gena albinismului este recesivă atât faţă de gena pigmentaţiei totale. alela multiplă în acest caz constă din 3 gene. degete scurte la bovine.iepuri de Himalaya şi aa . De exemplu. O serie de alele multiple poate fi formată din câteva zeci ^au sute de alele. Aha . ilustrează şi alelismul multiplu. I. O altă mu3(1 AA + 2AA") : 1A A 3(1A A" + 2A a) : 1aa taţie a aceleiaşi gene (gena Fig. Fenomenul de alelism multiplu este răspândit pe larg în natură. Deseori mutaţia repetată a aceleiaşi gene condiţionează apariţia mai multor stări alele ale acesteia. apar şi mutaţii asemănătoare. h h h O 5. câine. păsări etc. Vavilov. Moştenirea grupelor de sânge la om. albinism şi lipsa penelor la păsări. Gena culorii de Himalaya este dominantă faţă de gena albinismului şi recesivă faţă de gena pigmentaţiei totale. răspunzătoare de pigmentaţia blănii. fiziologice şi îndeosebi biochimice. oi. o coloraţie specifică a blănii despre care am vorbit deja. Mutaţiile unuia şi aceluiaşi locus formează o serie de alele multiple.mutantă.106). X. cât şi faţă de gena coloraţiei de Himalaya. care au o origine comună. la iepuri gena albinismului a lipsa totală a pigmentului în păr .a. lipsa solzilor la peşti. De exemplu.

Cercetările acţiunii radiaţiei asupra procesului mutaţional a arătat că orice doză. 6. radiaţia ultravioletă. coloranţii 12 .fără ariste. De aceea activitatea gospodărească necontrolată a generaţiilor actuale va fi resimţită de multe generaţii viitoare. Activitate genetică posedă şi mulţi boabe.108). Valoarea practică a acestei legi constă în efectuarea dirijată a investigaţiilor în vederea obţinerii de soiuri şi rase noi. chiar şi cea mai mică. 9 . aşa ca deşeurile invariabilităţii la speciile de grâu şi dustriale. substanţele utilizate în industrie (dietilorz (întocmită de N.) (fig. la grâu). Printre scurtaristate. posedă activitate genetică.a. 8. secară ş.). sporeşte probabilitatea apariţiei mutaţiilor. lacurile în aerosol. Din acest grup fac parte diferite feluri de radiaţie ionizantă. 5-8 pesticidele. 1. acestea sunt reţinute de stratul de ozon şi nu ajung pe pământ. 9-12 . Vavilov în ereditare. 2. 6.aristate. detergenţii etc. mai ales razele de undă scurtă. chimici şi biologici. aceştia se numără unele medicamente.). folosiţi în viaţa cotidiană. 10 compuşi chimici.inflate. 4.108. Pentru a reduce la minimum riscul acţiunilor mutagene. etilenimina ş. 7.forme de grâu tare (2n = 28). Factorii fizici.a. numiţi şi factori genetici. 1. 11 . SECURITATEA GENETICĂ legea şirurilor omoloage ale variabilităţii în zilele noastre. surse de activitate mutagenă se întâlnesc la tot pasul.observate au fost generalizate de N. Vavilov) după caracterul de aristare: 1-4 sulfatul. I. elaborează metode şi mijloace de evaluare a activităţii lor genetice.forme de orz cu şase rânduri de induce mutaţii. forme de grâu moale (2n = 42). a micşora pericolul genetic în toate sferele de activitate ale omului. unele preparate cosmetice. în primul rând a compuşilor chimici. şi conservanţii alimentari. a fost creată o nouă ştiinţă . Factorii mutageni. se pot prevedea modificările similare la speciile înrudite (orz. 1.toxicologia genetică. avariile de la staţiile atomoelectrice ş. Cercetările au arătat că Fig. ovăz. Ea studiază activitatea mutagenă a factorilor de natură antropogenă. Găurile depistate în acest strat au redus 116 . Sursa de radiaţie ionizantă o constituie utilizarea energiei atomice atât în scopuri militare. unii coloranţi pentru păr. fapt ce o aseamănă cu legea periodicităţii descoperită de D. Şirurile omoloage ale mulţi poluanţi ai mediului. se grupează în fizici. 5. Mendeleev. Această lege este universală şi se referă la toate organismele. De regulă. 3. deşeurile radioactive. Cunoscând un şir de forme la o specie (de exemplu.a. cât şi paşnice (deşeurile radioactive. adică pot . Efecte nedorite pentru organismele vii prezintă şi radiaţia ultravioletă. Răspândirea pe larg a mutagenilor în mediul ambiant prezintă un risc pentru sporirea frecvenţei mutaţiilor şi acumulării lor în genofondul omenirii.

parotitei epidemice. vărsatului de vânt. Factorii biologici. de rând cu o toxicitate înaltă. Toţi aceşti factori trebuie supuşi unui control geneticotoxicologic permanent pentru depistarea şi prevenirea la timp a consecinţelor negative ale acţiunii lor. atenuarea durerilor. din nitriţi şi aminocompuşi se formează nitrozocompuşi. compuşi organici ai plumbului etc. De aceea în multe ţări ale lumii este limitată utilizarea nitritului de sodiu în calitate de conservant al produselor din carne şi ale celor de origine vegetală. gripei. Ca urmare în ultimii ani se constată o creştere a morbidităţii prin cancer de piele.săruri ale acidului azotos care posedă activitate mutagenă. microorganisme. hepatitei etc. deşeurile industriale. Efect mutagen posedă şi poluanţii atmosferei şi apei. gicantena ş. Factorii chimici. Chimizarea agriculturii şi altor ramuri ale activităţii umane. introducerea noilor tehnologii au făcut să apară noi factori fizici. curenţii de frecvenţă înaltă. Excepţie fac cancerostaticele. Astfel s-a constatat că utilizarea pe larg a vaccinaţiei. câmpurile magnetice alternative etc. în organism se transformă în nitriţi . în mediul acid al stomacului mamiferelor. producerea industrială a medicamentelor este posibilă doar după o analiză genetico-toxică minuţioasă şi determinarea riscului utilizării lor. Mecanismul efectului mutagen al acestor factori este puţin studiat. Multe din acestea posedă o rezistenţă înaltă la descompunerea biologică şi chimică. a fost stabilită activitatea genetică a aflatoxinei . sporeşte riscul inducerii mutaţiilor. O atenţie deosebită se acordă efectului mutagen al unor preparate farmaceutice precum actinomicina. 117 . în ultimele decenii. printre care ultrasunetul. deci nu se exclude apariţia unor noi factori mutageni. utilizarea cărora este admisă. deşi posedă o activitate mutagenă puternică. Progresul tehnico-ştiinţific e în desfăşurare. Folosirea lor este necesară pentru salvarea vieţii bolnavilor. Progresul tehnico-ştiinţific.a. A fost stabilit efectul mutagen al virusului varicelei. Sărurile acidului azotic (nitraţii). utilizate pe larg în industria alimentară şi agricultură.toxina unei ciuperci de mucegai (Aspergillus). în calitate de obiecte de studiere în masă ale activităţii genetice a unor sau altor factori se utilizează culturile de celule umane şi animale.rolul său protector: o parte din raze ating totuşi pământul. în prezent se studiază mutageneza provocată de vaccinări. • Enumeraţi câteva din produsele industriei chimice utilizate pe larg în republică şi argumentaţi efectul lor mutagen. Sarcina geneticii toxicologice constă în descoperirea lor. drozofila. care fac parte din grupul supermutagenilor. mai ales a celei repetate. De exemplu. Compuşi mutageni conţin şi produsele activităţii vitale a unor microogranisme ce infectează produsele alimentare. aminopterina. plante superioare. dezvoltarea industriei chimice au condiţionat sinteza unor substanţe neîntâlnite până acum în natură. gazele de eşapament care conţin compuşi alchilanţi.

12. Enumeraţi tezele de bază ale teoriei mutaţionaie elaborate de De Vries. deoarece duc la micşorarea variabilităţii organismelor. c) Mutaţiile cromozomiale la om sunt dăunătoare. cromozomiale. Explicaţi esenţa legii seriilor omoloage ale variabilităţii ereditare. Dezvoltarea caracterelor atipice pentru părinţi. Modelaţi din diverse materiale mutaţii genice. prin F. Are loc în timpul fecundaţiei. b) Toate mutaţiile spontane sunt dăunătoare. Comparaţi mutaţiile genomice: poiîpioidia cu aneuploidia. b) induse . 9. i_ _ _ _ _ _ > _ — • . 118 . Enumeraţi factorii mutageni.dacă sunt false: a) Pentru obţinerea soiurilor poliploide se distruge fusul de diviziune. 7. 6. deoarece cromozomii omologi se repartizează independent în gârneţi. deoarece toate duc la apariţia unor maladii ereditare grave. Are loc crossing-overul. 5. Asociaţi noţiunile din coloana  cu caracteristicile din coloana B. 3. dacă afirmaţiile legate prin conjuncţia deoarece sunt adevărate. Apar grupe de linkage noi. d) Mutaţiile intracromozomiale duc la apariţia unor noi caractere la descendent.1. Definiţi noţiunile de variabilîtate. b) cromozomiale.~ " — — — — — — —• — — — — — — — — — — —• — i A B a) recombinare intracromozomială 1. 8. Enumeraţi tipurile de variabilitate. c) genomice. 10. 6. Enumeraţi câte 5 caractere cantitative şi calitative la plante şi animale. c) combinare întâmplătoate a gârneţilor 2. 4. deoarece el asigură repartiţia egală a cromozomilor între cele 2 celule-fiice. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Rolul mutaţiilor" după următorul algoritm: a) spontane -în natură. 13.în agricultură. Notaţi prin A. Apar indivizi cu caractere părinteşti recombinate. Explicaţi prin scheme norma reacţiei diferitelor caractere. mutaţie. Cauza-efect. Repartizarea independentă a crob) recombinare intercromozomială mozomilor în meioză. 3. genomice. 5. Explicaţi prin scheme mecanismul mutaţiilor: a) genice. 11. 2. 4.

2. a efectuat primele observări asupra moştenirii unor caractere morfologice (culoarea ochilor). Metoda genealogică. • descendenţa relativ redusă a unei familii. 3. 120). în cariotipul fiecărui individ. Metoda este folosită nu numai în scop de diagnostic.1. Metoda dată presupune utilizarea unor simboluri speciale prezentate în tabelul 1. La începutul sec. dintre care pot fi enumerate următoarele: 1.10 (p. presupune cercetarea celulelor supuse diviziunii în metafaza sau anafaza timpurie. Astfel se detectează dereglările în structura şi numărul de cromozomi. se aplică pentru determinarea rolului condiţiilor mediului în manifestarea anumitor caractere. • natura biosocială a omului şi presiunea restricţiilor etice asupra cercetărilor geneticii umane.). Succesele în domeniul geneticii umane rămân deocamdată destul de modeste.e. printre care: • imposibilitatea efectuării experimentelor de încrucişare şi de urmărire a transmiterii caracterelor la urmaşi. Aceste dificultăţi au impus omenirea să elaboreze şi să aplice un şir de metode speciale. ale unor boli şi malformaţii ereditare în unele familii. al XIX-lea a fost înaintată ideea că bolile ereditare sunt determinate de frecvenţa încrucişărilor dintre rudele apropiate. 119 . în baza acestei metode poate fi determinată norma de reacţie a caracterelor. Hipocrate (460-377 i. Metoda citogenetică. se bazează pe studiul modului de transmitere a unor caractere şi însuşiri normale şi patologice pe parcursul mai multor generaţii. Metoda este deosebit de valoroasă în cazul gemenilor univitelini (care constituie circa 30% din numărul total de gemeni). Părintele medicinei. Metoda studiului gemenilor.n. METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI DITARE ALE OMULUI 5 PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI 6 PROFILAXIA Moştenirea caracterelor 1-a interesat pe om încă din antichitate. dar şi pentru prognozarea diferitelor boli la descendenţi. 1 METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI GENETICA G OMULUI G 2 CARIOTIPUL UMAN 4 BOULE ERE- NORMAL 3 DETERMINISMUL GENETIC AL SEXULUI LA OM BOLILOR EREDITARE 7 EUGENIA 1. Cauza rezidă în diferite deficienţe tehnice şi restricţii morale.

O # femeie sănătoasă indivizi afectaţi J heterozigoţi pentru genă autozomală persoane decedate purtător de mutaţie recesivă sex-linkage mariaj căsătorie consanguină persoane divorţate avort sau născut mort descendenţa unui cuplu gemeni dizigoţi gemeni monozigoţi heterozigoţi sex nespecificat 9 10. manifestându-se fenotipic. . biochimic şi molecular-genetic al lichidului amniotic prelevat prin amniocenteză. permite identificarea mutaţiilor la nivelul acizilor nucleici. aminoacizilor. lipidelor şi altor compuşi modificaţi în cazul unor maladii metabolice ereditare. 1. bărbat sănătos 2. proteinelor. 7. 13. constă în studiul citogenetic. Metoda permite identificarea diferitelor maladii cromozomiale şi metabolice în timpul sarcinii.Tabelul 1. 3. 12. 6. Metoda cromatinei sexuale. în condiţiile familiilor consanguine din comunităţile umane izolate cu un număr redus de indivizi acestea se pot homozigota. I 3 11. acestea putându-se manifesta şi la viitorul nou-născut. \ N C SHU D 4. permite analiza genelor recesive. se utilizează frecvent pentru determinarea sexului genetic al persoanelor cu diverse maladii ce afectează caracterele sexuale secundare. 120 . 14. 4. 8. 6. Metoda studiului familiilor consanguine şi a izolatelor.10 SEMNELE CONVENŢIONALE STANDARD UTILIZATE PENTRU ALCĂTUIREA GENEALOGIEI LA OM O C 1 SIMBOLUI a.• wmmtmmm 2 i. enzimelor. Metoda biochimică. Metoda diagnosticului prenatal. 5. 5. 7.

cât şi neomoloage.109 după care caractere au fost grupaţi cromozomii. dintre care 22 de perechi de autozomi şi o pereche de heterozomi sau cromozomi sexuali (AXla femeie şiZFla bărbat).21-22. a devenit posibilă descoperirea unui număr mare de maladii ereditare. în urma aplicării acestora a fost întocmită idiograma cariotipului uman {fig. Idiograma cariotipului uman normal. Bărbaţii vor fi hemizigoţi după genele care nu au alele în cromozomul Y. Grupând cromozomii după dimensiuni şi poziţia centromerului.4-5.19-20. CARIOTIPUL UMAN NORMAL Celulele somatice ale omului conţin 46 de cromozomi sau 23 de perechi. Cromozomul X conţine două sectoare neomoloage pe care sunt amplasate înjur de 150 de gene care nu au alele pe cromozomul Y. Observaţi după fig. întrucât cromozomii sexuali Xşi Fse deosebesc după dimensiune. permite determinarea frecvenţei unor gene în diferite populaţii umane. savantul american Denver a obţinut 7 grupe notate cu literele mari ale alfabetului latin de la A la G. femeile pot fi homozigote sau heterozigote. grupa F. 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 y Fig.109).cuprinde perechile de cromozomi 1-3.16-18. grupa B . 1. 2.13-15. 1. datorită realizărilor geneticii umane. Metoda statistică. Sectorul neomolog al cromozomului Y poartă 5 gene care se transmit de la tată la fiu. grupa D . După genele localizate în cromozomii sexuali. grupa E . grupa C. Identificarea tuturor cromozomilor omului a devenit posibilă o dată cu elaborarea metodelor colorării diferenţiate. 121 .8. Actualmente. grupa G .109. Măsurile de tratament şi profilaxie a acestora pot fi elaborate doar după descoperirea cauzelor şi mecanismului de manifestare şi de moştenire. ei poartă atât sectoare omoloage. Din această cauză probabilitatea manifestării alelelor recesive la băieţi este mai mare decât la fete. şi anume: grupa A . 1. Genele localizate pe sectoarele omoloage se moştenesc la fel ca şi cele localizate în autozomi.612.

XXXY.continuă până în a 60-a zi de dezvoltare embrionară. Pe durata acesteia. XXXYY XXXX. 4. Diferenţierea sexelor se încheie cu atingerea pubertăţii ca urmare a acţiunii hormonilor produşi de ovare şi testicule. Mai târziu cel de-al doilea Tabelul 1. întrucât indivizii de sex masculin conţin un singur cromozom X. DETERMINISMUL GENETIC AL SEXELOR LA OM o Amintiţi-vă tipul de determinism cromozomial al sexelor la om.11 CROMATINA SEXUALĂ LA INDIVIZII NORMALI Şl LA PERSOANELE CARE PREZINTĂ VARIETĂŢI NUMERICE ALE HETEROZOMILOR Negativ 2. XXYY XXX.gonadică .de sex feminin. Dacă acesta aduce cu sine cromozomul Y . XXXXY XXXXX 122 . a fost expusă de cercetătoarea engleză M. sexul zigotului la om se determină în momentul fecundării şi depinde de tipul de cromozom sexual purtat de spermatozoidul ce fecundează ovulul. Conform determinismului cromozomial al sexului de tip Drosophila.genetică are o durată de 35 de zile din momentul fecundării. activitatea sumară a majorităţii genelor din cromozomii Xai ambelor sexe este foarte apropiată. Pozitiv Dublu pozitiv Triplu pozitiv Quadruplu pozitiv •••• --"v :-'hr ' : XX.3. Layon. Datorită acestui mecanism. Etapa dată . iar cromozomul Feste cu mult mai mic şi practic nu conţine gene active. iar dacă cromozomul X. la masculi se creează o disproporţie între doza de gene parvenite de la cromozomul X. Pentru lichidarea acesteia în procesul evoluţiei a luat naştere un mecanism special care constă în inactivarea unui cromozom X la sexul feminin. Etapa dată de determinare a sexelor . inclusiv la om. 5.se formează un zigot de sex masculin. Urmează etapa hormonală a procesului de sexualizare în care are loc definitivarea anatomică şi funcţională a glandelor sexuale. XXY. embrionul uman se dezvoltă ca organism hermafrodit. Diferenţierea sexelor începe o dată cu formarea primordiilor glandelor sexuale. 3. Ipoteza unui singur cromozom X activ la femelele mamiferelor. Particularităţile manifestării cromozomului X la indivizii de sex feminin.

în această stare cromozomul nu poate realiza transcripţia. a fost descoperit în celulele epiteliale în apropierea nucleului. Din acest grup fac parte: brahidactilia (subdezvoltarea falangelor distale ale degetelor). ele se transmit descendenţilor. frecvenţa cărora constituie circa 14% din sarcinile luate la evidenţă. eformarea unghiilor. unele forme de distrofie musculară ş. Studierea şi profilaxia bolilor ereditare sunt prerogativele geneticii medicale. întrucât în ovogenă ambii cromozomi X sunt activi. determinate de o singură mutaţie genică sau de o anomalie cromozomială. 4. nu scurtează longevitatea şi de aceea nu sunt supuse selecţiei. numită corpuscul Barr sau cromatină de sex X. Cifra dată nu include feţii morţi. La microscop cromozomul inactiv se vede bine la colorarea cu coloranţi speciali. femeile normale XX sunt purtătoare ale unui corpuscul Barr. iar la masculii normali XY acest corpuscul lipseşte. care încalcă formula 2A + X. 1. sindactilia (degete alipite). diagnosticarea sexului embrionului până la diferenţierea sexuală. BOLILE EREDITARE ALE OMULUI în prezent la om sunt înregistrate circa 2 500 de boli ereditare. polidactilia {fig. în comparaţie cu cele cromozomiale. Boli molecular-genetice întrucât mutaţiile genice afectează o porţiune relativ mică a materialului ereditar. 1.cromozom X. inactiv. Deci. ca urmare. tulburările provocate de ele sunt mai puţin grave. indiferent de prezenţa sau lipsa cromozomului Y {tab. ulterior unul se spiralizează şi se condensează. Studierea detaliată a procesului de inactivare a unuia dintre cromozomii X a arătat că în fazele timpurii ale dezvoltării embrionare sunt activi ambii cromozomi p.S. Să analizăm în continuare cele mai răspândite boli ereditare. fiind boli ereditare în adevăratul sens al cuvântului. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O. în prezent se aplică două principii de clasificare ale bolilor ereditare: după caracterul leziunii aparatului ereditar (mutaţii genice sau cromozomiale) şi după tipul moştenirii. Inactivarea unuia din cromozomii Xeste condiţionată de condensarea şi spiralizarea integrală şi parţială a acestuia.) anual se înregistrează altă sută de maladii ereditare noi. Funcţia de reproducere a purtătorilor acestor gene mutante nu este afectată şi.110).M. recesive şi cuplate cu sexul. otoscleroza.dominante. după tipul dominant se moştenesc diferite anomalii care nu împiedică reproducerea. Numărul corpusculilor Barr este egal cu numărul cromozomilor X. Dintre bolile molecular-genetice. .a. toate ovulele poartă câte un cromozom X activ. în conformitate cu primul principiu deosebim boli molecular-genetice (sau genice) şi cromozomiale.11). Studiul cromatinei sexuale permite descoperirea anomaliilor numerice ale cromozomilor X. Cercetările recente au arătat că înjur de 5% din nou-născuţi poartă un defect genetic grav. rămânând genetic inert. iar după cel de-al doilea . El prezintă o formaţiune triunghiulară.

a. Aceste boli se manifestă. La bolnavii de hemofilie orice leziune a vaselor poate provoca pierderi masive de sânge din cauza că acesta nu se coagulează. numai la bărbaţi.O n Fig. După tipul dominanţei incomplete se moşteneşte anemia cu hematii falciforme .112) . albinismul. Arborele genealogic pentru fenilcetonurie. enzimopatiile (deficitul de enzime) ş. Schiţaţi arborele genealogic pentru anemia cu hematii falciforme. 1.a. După acelaşi principiu se moştenesc daltonismul. Acest tip de boli ereditare este cauzat de modificarea structurii şi numărului de cromozomi. transmiţându-le urmaşilor de sex masculin. 1. Riscul moştenirii unor astfel de boli creşte în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. 1. întrucât majoritatea lor sunt recesive.a. glucidelor {diabetul zaharat al adolescenţilor. La heterozigoţii după această genă tulburările sunt minime în condiţii de hipoxie (altitudine. femeile. Fig.).lll). Majoritatea bolilor molecular-genetice se moştenesc după tipul recesiv: copiii moştenesc gena patologică de la ambii părinţi care. fenotipic sunt sănătoşi. de regulă. Moştenirea cuplată cu sexul. 1. galactozemia . Circa 60 din caracterele ereditare ale omului sunt legate de cromozomul sexual X. alcaptonuria).110.lipsa principalilor factori ai coagulării sângelui. 124 .112. La homozigoţii după gena dată boala se manifestă încă la naştere prin anemie pronunţată care duce la moartea nou-născutului. fiind purtători heterozigoţi ai acestora. microcefalia. Drept exemplu poate servi hemofilia (fig. Arborele genealogic pentru hemofilie. sunt purtătoarele genelor patologice.boală metabolică condiţionată de o mutaţie genică care duce la înlocuirea acidului glutamic cu valina. narcoză) hematiile capătă o formă caracteristică de seceră.incapacitatea de a metaboliza galactoza din lapte). lipidelor (boala Wolman ş. surdomutismul înnăscut. atrofia nervului optic. Fig. glaucomul juvenil ş. Din acest grup fac parte tulburările metabolismului unor aminoacizi (fenilcetonuria (fig. Arborele genealogic pentru polidactilie. Bolile provocate de anomaliile structurale ale cromozomilor se întâlnesc destul de rar şi se soldează cu moartea purtătorilor lor la o vârstă fragedă. l.111. de regulă.

pentru care este caracteristică modificarea patologică a constituţiei (statură mică. unele studiate destul de detaliat.Mai bine de 40% din avorturile spontane şi circa 6% din feţii născuţi morţi sunt consecinţa unor anomalii structurale ale cromozomilor. Dacă în genotip sunt prezenţi mai mult de doi cromozomi X. constituţie astenică. Aceştia au o statură înaltă. Du- 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 Vârsta mamei 125 .113). picioare lungi şi sunt sterili. dar s-au înregistrat 11 cazuri când acestea au avut copii. Explicaţi de ce 50% din descendenţii unei femei cu sindromul Down pot fi bolnavi. sau trizomia după autozomul 21.113. Enumerăm câteva dintre ele. ochi mongoloizi. malformaţii cardiace. Femeile cu această afecţiune. nu sunt sterile. Fig. c pă vârsta de 40 de ani riscul naşterii unui copil cu sindromul Down creşte. gât scurt). Prin urmare. 1. Bolnavii cu acest sindrom prezintă debilitate. în celulele somatice cromatina sexuală lipseşte. numărul acestora va fi egal cu numărul cromozomilor X minus 1. rmâini scurte şi late. Numărul total de cromozomi în acest caz este 47. Trizomia după cromozomul X (XXX). Sindromul Turner (44 + XO) se manifestă la femei. 1.sănătoşi. rădăcina nasului aplatizată. De obicei femeile cu acest sindrom sunt sterile. cromozomul suplimentar 21 se transmite cu o probabilitate de 50%. Sindromul Down. deşi au ovare subdezvoltate. Sindromul Klinefelter (44 + XXY sau 44 + XXXY sau 44 + XXXXY) se întâlneşte la bărbaţi cu o frecvenţă de 1:500 de naşteri. Modificările numărului de cromozomi stau la baza a circa 300 de sindroame cromozomiale. iar 50% . în celulele somatice este prezent corpusculul Barr. fapt ce uşurează diagnosticul sindromului. Incidenţa bolii este de 1 caz la 500-600 de naşteri. Există o legătură directă dintre vârsta mamei şi riscul naşterii unui copil cu sindromul Down (fig. Din 11 copii 5 au moştenit acest sindrom. subdezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare.

printre care şi medicamentele. Aici pot fi amintite protestele maselor largi împotriva experimentelor cu arma atomică. în prezent sunt cunoscute circa 200 de stări heterozigote patologice. etc. provoacă hiperopie sau strabism. medicină. la altele maladii nervoase şi psihice sau diabet zaharat. în caz dacă acestea prezintă un anumit risc în ce priveşte dezvoltarea mutaţiilor. PROFILAXIA BOLILOR EREDITARE în prezent circa 12% din populaţia globului este afectată de boli ereditare. pichetarea unor staţii atomoelectrice. De aceea profilaxia acestora este o problemă prioritară a geneticii medicale. diabetului zaharat stau factorii de mediu. De exemplu. Cercetările ^_ efectuate pe gemenii univitelini au scos în evidenţă rolul genotipului în declanşarea "~ acestor boli. PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI La baza bolii hipertonice. dar la o suprasolicitare a insulelor pancreatice această genă se poate manifesta şi la heterozigoţi sub formă de diabet la persoanele de vârsta înaintată. agricultură. menaj. în funcţie de genotip. 126 . De exemplu. De cele mai multe ori baza predispoziţiei ereditare o constituie starea de purtător heterozigot. boala se poate declanşa şi la heterozigoţi. unul şi acelaşi factor de U) mediu poate induce diferite boli. diabetul zaharat al adolescenţilor este condiţionat de gena recesivă în starea homozigotă. "^ schizofreniei. în condiţii nefavorabile de viaţă. Acţionând prin intermediul organismului mamei. transportării dintr-o ţară în alta a deşeurilor radioactive. tehnologic învechite. desemnate ca boli cu predispoziţie ereditară sau multifactoriale. Supraîncordarea ochilor. epilepsiei. • Luarea pe durata sarcinii doar a medicamentelor prescrise de medic. 6. Heterozigoţii după această genă rămân sănătoşi. bolii ischemice a inimii. în funcţie de predispoziţia ereditară a organismului. O atenţie deosebită trebuie acordată combaterii poluării radioactive a atmosferei. acestea pot provoca la embrion cele mai variate mutaţii. Pentru a reduce riscul apariţiei unor mutaţii.~~" 5. se va sista fabricarea şi utilizarea lor. supraîncordarea psihică şi emoţiile negative la unele persoane generează boala hipertonică. Armele chimică şi bacteriologică de asemenea sunt o ameninţare serioasă la sănătatea genetică a generaţiilor actuale şi viitoare. Alergozele la substanţele medicamentoase de asemenea se explică prin predispoziţie ereditară. bolii ulceroase a duodenului. în acest scop se cer luate următoarele măsuri: * Lupta cu factorii mutageni. Ştiţi deja că în perioadele critice ale dezvoltării intrauterine embrionul este deosebit de sensibil la diferiţi factori mutageni. este necesar de a cunoaşte activitatea mutagenă a substanţelor chimice utilizate în industrie.

• Depistarea purtătorilor, adică a indivizilor care, deşi nu sunt bolnavi, sunt purtători ai genelor recesive. întrucât majoritatea bolilor ereditare se moştenesc după tipul recesiv, naşterea de copii bolnavi este mai probabilă în cazul cuplurilor heterozigote după una şi aceeaşi genă recesivă. Pentru prevenirea acestor conceperi a fost creat serviciul de consultaţii medico-genetice. Aici se pot adresa în primul rând cuplurile care au rude cu probleme genetice, sunt trecute de 30-40 de ani, G lucrează în condiţii nocive sau sunt rude de sânge. Medicii şi geneticienii dispun de mijloace cu ajutorul cărora pot determina probabilitatea naşterii unui copil bolnav genetic. • Diagnosticul prenatal. Progresul tehnico-ştiinţific a pus la dispoziţia medicilor mai multe metode de diagnostic prenatal. Ele permit diagnosticarea mutaţiilor încă din primele săptămâni de sarcină. în caz de diagnostic nefavorabil, prin întreruperea sarcinii se poate evita naşterea de copii bolnavi. Determinaţi după fig. 1.114 tipurile de investigaţii prenatale şi importanţa lor. * Informarea maselor largi ale populaţiei despre creşterea riscului naşterii de copii bolnavi în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. • Lupta cu prejudecăţile ce duc la izolarea rasială şi religoasă.

FETOSCOPIE

între 17-40 săpt. vizualizare prelevarea tratament risc 2% de la debut până la 17 săpt. prelevare risc 0,2% de la debut până la 40 săpt. vizualizare controlul prelevării risc 0%

intre 9-10 săpt. vizualizare risc 5-10%

BIOPSIE DIN PLACENTĂ

între 9-13 săpt. prelevare risc 5%

Fig. 1.114. Metodele de diagnostic prenatal.

127

"—

7, EUGENIA

fS Povara genetică a omenirii este impunătoare - 7,5%, ceea ce înseamnă că înjur 1 - de 400 de milioane de oameni suferă de boli ereditare. Cum poate fi uşurată această 0 povară? în a. 1883 naturalistul englez F. Galton a propus crearea unei ştiinţe noi •ir- eugenia. în viziunea sa aceasta trebuia să prezinte un complex de măsuri în vederea ^-f reducerii numărului de mutaţii dezavantajoase şi/sau sporirea incidenţei unor 1 ^ caractere cu valoare deosebită. Susţinătorii ei urmăreau două scopuri: să împiedice reproducerea genotipurilor „inferioare" şi să favorizeze înmulţirea celor „superioare". Cu acest scop în S.U.A., Danemarca şi Germania a fost legiferată sterilizarea voluntară a indivizilor cu tulburări psihice (schizofrenie, înapoiere mintală) şi maladii ereditare grave. în Germania, între 1933-1945, erau sprijinite căsătoriile dintre indivizii "rasei nordice pure". Dezvoltarea geneticii a arătat că aceste măsuri nu aveau nici o bază ştiinţifică. în primul rând, bolile psihice sunt cauzate de mai multe gene şi nu se transmit mendelian. în al doilea rând, frecvenţa mutaţiilor genice, indiferent de metoda utilizată, scade foarte încet. De exemplu, pentru a reduce pe jumătate incidenţa unei mutaţii întâlnite cu o frecvenţă de 10% se cer circa 300 ani, cu condiţia că nici unul dintre purtătorii acesteia nu se reproduce. Situaţia este şi mai complicată în cazul bolilor recesive cuplate cu sexul. Astfel, dacă toţi băieţii concepuţi de o mamă purtătoare de hemofilie ar fi eliminaţi de la începutul vieţii intrauterine, mamele ar naşte mai multe fete purtătoare ale hemofiliei. Ca urmare frecvenţa mutaţiei ar creşte. Nici sterilizarea indivizilor purtători de mutaţii dominante nu ar exclude boala, deoarece în fiecare generaţie apar mutaţii noi. Nu este întemeiată nici ideea multiplicării inteligenţei, care de asemenea este condiţionată de mai multe gene. Bineînţeles că copiii născuţi din căsătoria a doi indivizi cu un coeficient înalt de inteligenţă au şanse mai mari de a fi la fel de inteligenţi ca şi părinţii. Rolul hotărâtor în dezvoltarea caracterelor ce desemnează inteligenţa revine însă mediului ambiant. în scopul multiplicării „geniilor" a fost propusă metoda conservării prin congelare a celulelor sexuale ale marilor personalităţi şi folosirea lor după dispariţia donatorilor. Această metodă nu este însă justificată genetic, întrucât aceste celule pot purta şi mutaţii recesive cu efecte negative. Bineînţeles, că aceste metode de "îmbunătăţire" a speciei umane sunt inacceptabile. Eugenia are dreptul la existenţă în cazul când va căuta să soluţioneze problemele ce ţin de însănătoşirea societăţii umane pe calea: • protejării omului de acţiunea mutagenilor ce provoacă boli ereditare; • elaborării metodelor de prevenire a manifestării bolilor ereditare şi de tratament a acestora; • evidenţierii familiilor împovărate de boli ereditare, luării lor la evidenţă şi dispensărizării în cadrul serviciilor de consultaţii medico-genetice; • consultării medico-genetice a persoanelor ce intenţionează să se căsătorească; » ridicării nivelului de cultură generală a întregii societăţi. 128

în societatea umană este imposibilă alegerea forţată a partenerului. De aceea numai în urma unei activităţi conştiente omul va ajunge singur la necesitatea studierii arborelui genealogic. Practica a demonstrat că cunoaşterea legilor geneticii, genealogiei familiei şi a caracterului de moştenire a unor gene {tab. 1.12) permite prognozarea moştenirii unor patologii până la procreare, evitându-se astfel naşterea de copii cu malformaţii. Heterogenitatea după caracterele morfologice, fiziologice şi aptitudini este baza materială a prosperării continuie a omenirii. Pentru realizarea acesteia este necesară înţelegerea corectă a legilor geneticii referitor la om şi crearea de posibilităţii echivalente pentru dezvoltarea fiecărei personalităţi.
Tabelul 1.12
CARACTERUL
GENA DOMINANTĂ

MOŞTENIRII UNOR GENE LA OM
GENA RECESIVĂ

Buze groase Lobul urechii liber Faţă pistruiată Pielea normală Prezenţa maxilarului habsburgic Prezenţa polidactiliei Prezenţa brahidactiliei Degete concrescute Degete subţiri păianjeniforme) Talie mică (condiţionată de polimerie) Prezenţa factorului Rh (rezus) Coagularea normală a sângelui Imunitatea la tuberculoză Diabet nezahat Prezenţa retinoblastomului Glaucom j Astigmatism Cataractă 1 Auz normal 1 Prezenţa migrenei 1 Maladia Parkinson
jlogie, ci. a XII-a

Buze subţiri Lobul urechii concrescut Faţă fără pistrui Absenţa glandelor sudoripare Absenţa maxilarului habsburgic Absenţa polidactiliei Absenţa brahidactiliei Absenţa sindactiliei Degete normale Talie înaltă Absenţa factorului Rh (rezus) Hemofilie Predispunerea la tuberculoză Norma Absenţa retinoblastomului în normă în normă în normă Surditate congenitală Absenţa migrenei Absenţa maladiei Parkinson I 1
1

129

1, Analizaţi deficienţele studierii geneticii omului. 2, Descrieţi metodele de studiere a geneticii omuiuî, 3, Explicaţi principiile sistemului Denvîer de caracterizare a carioîipuluî uman. 4, Alcătuiţi o schemă ce ar ilustra principiile clasificării boiiior ereditare la om. 5, Enumeraţi patoiogiîle ereditare: a) de tip dominant ce nu scurtează longevitatea; b) de tip dominant ce se manifestă grav; c) de tip dominanţă incompletă; d) de tip recesiv. 8, Explicaţi schematic de ce nu se permit căsătoriile înrudite. 7. Enumeraţi exemple ale Influenţe* negative a factorilor nocivi asupra eredităţii omului, 8. Expurteţi-vă părerile asypra concepţiilor promovate de eugenie. 9. Analizaţi patoiogiiie determinate de genele localizate în cromozomii sexuali. 18. Alcătuiţi arborele genealogie propriu. 11. Scrieţi un eseu la tema „Utilizarea cunoştinţelor teoretice la genetică în viaţă". 12. Explicaţi schematic mecanismul apariţiei: a) sindromului Down; b) sindromului Klinefelter; c) sindromului Turner. 13. Enumeraţi tipurile de sexualitate ia animale. 14. Descrieţi schema determinismului genetic ai sexefor fa om. 15. Explicaţi mecanismul moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. 16. Grupaţi noţiunile de mai jos după criterii asemănătoare: a) hemofilia; b) sindromul Down; c) sindromul Klinefelter; d) anemie falciformă; m) maladii cromozomiale; e) daltonism; j) ereditate intermediară; e) maladii genice autozomale; h) maladii genice cuplate cu sexul.

17. Expuneţî-vă părerea despre serviciul de consultaţii medico-genetice. 18. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. Aberaţiile cromozomiale umane: a) pot afecta atât autozomii, cât şi heterozomii; b) cele de tip poliploid sunt letale; c) cele de tip aneuploid sînt viabile în general în cadrul grupului Aşi B de cromozomi; d) sindromul Down este cea mai frecventă aneuploidie heterozomala umană.

130

fern®

GENETICA : AMELIORAREA
1 ETAPELE AMELIORĂRII 2 METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE 3 METODELE MODERNE DE AMELIORARE

ETAPELE AMELIORĂRII Din cele mai vechi timpuri omul s-a ocupat de îmblânzirea animalelor sălbatice >i a plantelor spontane. Bazele ştiinţifice ale acestei activităţi au fost puse abia în t doua jumătate a sec. al XlX-lea, după stabilirea legităţilor variabilităţii, eredităţii selecţiei naturale. Ştiinţa care elaborează bazele teoretice şi metodele de creare a noi soiuri de lante, rase de animale şi tulpini de microorganisme, precum şi de îmbunătăţire a Belor existente este numită ameliorare. Bazele ameliorării au fost puse de către eminentul genetician şi ameliorator JS, academicianul N. Vavilov. Fundamentul ştiinţific al ameliorării îl reprezintă pnetica. Sarcina de bază a ameliorării rezidă în crearea de noi soiuri de plante de iltură, rase de animale domestice şi tulpini de microorganisme. Acestea prezintă jpulaţii de indivizi creaţi artificial de om şi înzestraţi cu anumite proprietăţi reditare necesare lui. Toţi reprezentanţii unei rase, soi sau tulpini au particularităţi ientice, fixate ereditar, dar o reacţie tipică la factorii de mediu. De exemplu, râul de toamnă şi cel de primăvară la exterior se aseamănă foarte mult, dar reacţia »r la temperatură şi durata zilei-lumină este diferită. Grâul de toamnă, fiind semănat imăvara, nu va rodi, la fel se va întâmpla şi cu cel de primăvară semănat toamna. Direcţiile principale ale ameliorării sunt următoarele: roadă înaltă la hectar a soiurilor de plante, prolificitatea şi productivitatea selor de animale; calitatea producţiei (gustul, aspectul exterior, compoziţia chimică etc.);

Uneori ameliorarea se echivalează incorect cu selecţia. Spre deosebire ? selecţie, care se rezumă la acţiuni pasive de alegere a formelor mai vantajoase, ameliorarea reprezintă o ştiinţă complexă, orientată spre sporirea productivităţii tuturor ramurilor agriculturii. 131

la îngheţ. Iniţial domesticirea decurgea inconştient. sub controlul omului. *"» Scopurile ameliorării ca ştiinţă sunt determinate de nivelul agrotehnicii. cu excepţia Australiei. înainte de a începe lucrul asupra unui nou soi.). XIX. după părerea lui Vavilov. iar în cultură au fost introduse doar 150 de specii. dacă scopul amelioratorului este crearea unui soi de grâu rezistent la ger. Europei.botanişti. şi sunt centrele de origine ale plantelor de cultură corespunzătoare (a se vedea tabelul 1. dăunători * calea intensivă de dezvoltare (la plante . Rodul muncii lor a fost stabilirea celor opt centre cu cea mai mare varietate a formelor genetice de plante care. De exemplu. Centrele de origine şi de domesticire ale animalelor. • proprietăţile fiziologice (rezistenţa la secetă. Investigaţiile au arătat că centrele de origine şi raioanele de domesticire ale animalelor coincid. cea mai mare din lume. Dintre 1. dintre graminee . Acestea sunt teritoriile vechilor civilizaţii.pot fi consideraţi adevăraţi „vânători" de plante. Vavilov şi colaboratorii săi au efectuat circa 60 de expediţii pe toate continentele.în sec. Ameliorarea cuprinde două etape: domesticirea şi selecţia. la boli. necesităţile pieţei. De exemplu. Membrii acestei expediţii . amelioratorul îşi alege din colecţia dată mostrele cu caracterele ce-1 interesează.în sec. Unele au început să fie cultivate de curând: de exemplu. el va studia din colecţia I mondială varietăţile colectate din regiunile nordice ale Asiei. N. amelioratori .13).5 mii specii de animale au fost domesticite doar 20. Ea se completează şi se reînnoieşte permanent şi serveşte ca material iniţial pentru ameliorare. în centrul indonezian-indochirk 132 . Domesticirea formelor sălbatice Primele încercări de domesticire au fost făcute acum 20-30 mii de ani. care numără în prezent circa 300 mii de probe. Vavilov şi colaboratorii săi au adunat o colecţie unică de plante. nivelul i-U de industrializare a ramurilor agriculturii. pentru regiunile ce duc lipsă de apă ^ ' potabilă problema cultivării cerealelor a fost parţial soluţionată prin crearea unui soi de orz ce dă roade satisfăcătoare la irigarea cu apă de mare.exemplarele ale căror spice nu-şi scuturau seminţele etc. menta . Plantele şi animalele sălbatice se alegeau după capacitatea lor de a se înmulţi în condiţii artificiale. deficitul de apă 7's potabilă. dintre animale erau lăsate doar cele ce se reproduceau în captivitate. De exemplu. Din cele 250 mii de specii de plante superioare au fost „domesticite" 3 mii. Din acestea el va alege varietatea ce corespunde cel mai bine intenţiilor sale. în timpul călătoriei N. Americii. De exemplu. Pentru satisfacerea pieţei cu blănuri au fost create rase de animale pentru blană de cele mai diferite culori. geneticieni. Cea mai importantă problemă a ameliorării este alegerea materialului iniţial. Au fost create rase de găini ce asigură o producţie înaltă de ouă în condiţii de suprapopulare a fabricilor avicole. Centrele de origine ale plantelor de cultură.==J etc. sfecla-de-zahăr şi floarea soarelui .receptivitatea la îngrăşăminte.). XX. f** irigaţie. la animale — „ recuperarea " nutreţurilor etc.a. utilizarea irigaţiei ş.

caprele. vişinul ş. boboasele. ananasul. Dintre acestea se aleg vreo 50 de exemplare care au tulpina de o înălţime medie. găinile. tutunul. Pentru reproducere. bostanul. rezistentă la polignire şi cu cât mai multe | boabe în spic. porcul. arboAbisinian Podişurile abisinice ale Africii rele-de-cafea Porumbul. Se evidenţiază trei tipuri de bază ale selecţiei artificiale: în masă. au penajul alb. în Asia Anterioară .Tabelul 1. sporirii rezistenţei la factorii extremi ai mediului şi la boli. meiul.6 kg. Iran. arbori fructiferi Est-asiatic .oile. castravetele. Japonia.Grâul.prunul. măslinul. dau circa 150-200 de ouă pe an şi au o greutate de 1. viguroasă. citruşii. Selecţia în masă se face după fenotip atât în populaţiile de plante. sfecla-de-zahăr. arborele-dechinină India tropicala. insulele Asiei de SudVest China Centrală şi de Est. China de Sud. inul.a. caisul (-12% din plante de cultură) Mediteranean Ţările de pe malul Mării Adriatice Varza. ustunistan. India de Sud-Vest roiul. fără controlul genotipului. ridicarea calităţii producţiei obţinute. hrişcă. iar în Asia Mică . cât şi în cele I de animale. orzul. morcovul. Plantele de pe acest câmp trebuie să fie mai productive şi mai rezistente la polignire decât cele de pe primul câmp. ierburile furajere (-11% din plantele de cultură) Grâul tare. secara. în anul următor seminţele de la aceste plante se vor semăna pe un alt câmp. Neajunsul acestui tip de selecţie constă în faptul că după fenotip nu întotdeauna j poate fi ales cel mai bun genotip. bananierul. vinetele (-50% din plante de cultură) Soia. părul. Dacă cele planificate au fost obţinute.13 CENTRELE DE ORIGINE ALE PLANTELOR DE CULTURĂ (DUPĂ N. înseamnă că scopul selecţiei în masă a fost atins. bumCentral-american Mexicul de Sud bacul Sud-american Ţărmul de vest al Americii de Sud Cartoful. individuală şi combinativă. Indochina. din populaţia de găini de rasa Lehgorn sunt lăsate femelele ce nu manifestă instinctul de clocire. Selecţia în masă asigură ameliorarea înceată a 133 . De exemplu. trestia-de-zahăr. (~20% din plantele de cultură) Sud-vest asiatic Asia Mijlocie şi Mică. cânepa. Selecţia artificială Următoarea etapă a ameliorării este aplicarea formelor conştiente ale selecţiei cu scopul îmbunătăţirii indicilor productivi şi reproductivi. raţele. Afga. Taiwan O au fost domesticite pentru prima dată câinele. Coreea. La fel se procedează şi în cazul animalelor. gâştele. pe un câmp experimental cu secară cresc circa 1 000 de plante. VAVILOV) UMIREA AMPLASAREA PLANTELE DE CULTURĂ Sud-asiatic Orezul. strugurii.

Aceasta permite o evaluare mai exactă a genotipului. în cazul plantelor cu polenizare încrucişată se recurge la încrucişarea dintre rude: frate-soră. METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE Tipurile de încrucişări în ameliorare. Selecţia individuală presupune ca seminţele de la cele 50 de plante de secar ă selectate de pe un câmp cu 1 000 de plante să nu fie amestecate. al XIII-lea. şi anume: inbreedingul şi autbreedingul. ci semănate aparte. 2. Autbreedingul (sau hibridizarea îndepărtată) constă în încrucişarea organismelor ce aparţin diferitelor rase. Inbreedingul prezintă încrucişarea formelor ce au un strămoş comun.crearea de hibrizi înalt productivi de plante şi animale. în majoritatea cazurilor. Apoi se face selecţia individuală printre hibrizii obţinuţi a formelor homozigote recombinate. Selecţia individuală. este obţinerea de forme homozigote."•j r*^ "~Z ^~ 7^ ^-' populaţiilor. utilizat pentru obţinerea de linii homozogote. Selecţia individuală este deosebit de eficientă în alegerea indivizilor după caractere cantitative. mamă-fecior etc. deoarece anume în această generaţie toţi indivizii (100%) sunt homozigoţi. Scopul final al ameliorării. necesară pentru obţinerea de linii homozigote după genele ce controlează caracterul studiat. fiind numită şi consangvinizare. Astfel. Inbreedingul are şi un efect negativ. La baza acestui tip de selecţie stă aprecierea plantelor şi animalelor selectate după descendenţi. soiuri. Selecţia combinativă prezintă o îmbinare a selecţiei individuale cu hibridizarea. formele de plante sau animale ce se deosebesc după anumite caractere se încrucişează. al XX-lea a dat o nouă orientare ameliorării . Mai întâi se face autopolenizarea mai multor 134 . Eficienţa selecţiei sporeşte la îmbinarea ei cu anumite tipuri de încrucişări. genuri. Acest tip de încrucişare. Vigoarea hibrizilor faţă de formele parientale a fost observată încă în sec. ceea ce reduce vitalitatea organismelor sau au un efect letal. Analizând descendenţa de la fiecare plantă în parte. specii. tată-fiică. iar aplicarea ei practică datată cu anii 30 ai sec. cu cât gradul de rudenie dintre formele încrucişate este mai mare. este mai uşor realizabil la plantele cu autopolenizare şi la animalele hermafrodite. Să urmărim procesul de creare a unor astfe! de hibrizi pe exemplul porumbului. este cu atât mai mică. Durata de timp.8-a. deoarece în baza variabilităţii combinative apar hibrizi şi cu îmbinări nedorite ale caracterelor. Dacă planta sau animalul selectat transmit urmaşilor indicii după care a fost selectat. Acest tip de încrucişare trebuie urmat de selecţia formelor necesare. Autbreedingul permite reunirea diferitelor proprietăţi ereditare într-un hibrid. putem determina cu precizie genotipul cel mai valoros. condiţionat de trecerea unor gene mutante recesive în stare homozigotă. dar fără aplicarea ei rasele şi soiurile riscă să-şi piardă repede calităţile. selecţia individuală este continuată şi în generaţiile următoare. Aplicarea practică a heterozisului. în cazul plantelor cu autopolenizare selecţia se face până în generaţia a 7-a .

soiuri. sfecla-de-zahăr. 1. Pentru asigurarea polenizării încrucişate între liniile alese este necesar de a înlătura manual de pe plantele materne elementele masculine ale florii (staminele) sau de a asigura sterilitatea florilor masculine. în practică se folosesc doar hibrizii de prima generaţie. Amintiţi-vă în ce constă fenomenul de sterilitate citoplasmatică masculină. De aceea în cazul utilizării heterozisului la plante sunt organizate gospodării speciale. care corespund cerinţelor climaterice ale regiunii date.115. Prima cale este deosebit de anevoioasă şi costisitoare. adică după capacitatea liniei de a forma la încrucişarea cu altă linie hibrizi mai viguroşi. Heterozisul este utilizat cu r- r K încrucişarea liniilor încrucişarea hibrizilor simpli CXD Hibrid dublu (AXB)X (C-D) Fig. Pentru a găsi perechile de linii din încrucişarea cărora rezultă cel mai înalt efect al heterozisului este necesar de a controla câteva mii de combinaţii hibride. 1. Pentru cea de a doua a fost propusă utilizarea fenomenului de sterilitate citoplasmatică masculină (fig. orez. întrucât productivitatea hibrizilor heterozigotici este cu 20-30% mai mare decât |B soiurilor. Obţinerea de seminţe hibride în scopuri de producţie presupune semănarea liniilor din încrucişarea cărora rezultă cei mai viguroşi hibrizi. 135 . în rânduri. Heterozisul este utilizat pe larg şi la sorg. La cea de a doua etapă se evaluează liniile obţinute prin autopolenizare după capacitatea lor combinativă. înmulţindu-le în masă pentru obţinerea de seminţe hibride. Cu acest scop se seamănă câte un rând de porumb cu polen steril şi unul cu polen fertil. tomate ş. alternând formele materne şi paterne. Pentru crearea unor astfel de linii se cer 5-7 ani. pentru obţinerea de linii inbreeding.11S). deoarece cei din celelalte generaţii segregă în formele iniţiale şi efectul heterozisului dispare. Astfel se asigură polenizarea încrucişată. cheltuielile pentru producerea de seminţe hibride ke recuperează. care şi sunt comercializaţi. Schema obţinerii hibrizilor dubli la porumb cu utilizarea sterilităţii citoplasmatice masculine (SCM).a. Hibrizii interliniari de prima generaţie se apreciază după efectul heterozisului şi se selectează liniile ce formează cele mai bune combinaţii. adică homozigote după majoritatea genelor. unl de se obţin numai hibrizi de prima generaţie.

hibridul obţinut era steril. Astfel. Efectul autopoliploidării se aplică pe larg la crearea a noi soiuri de plante de cultură.116) ş. Experimentele au arătat că hibrizii obţinuţi din încrucişarea speciilor ce aparţin aceluiaşi gen. Posibilitatea combaterii infertilităţii hibrizilor îndepărtaţi a fost demonstrată pentru prima dată de savantul rus G. Poliploidia. De regulă. de exemplu. Hibridizarea îndepărtată. Ca urmare.se distinge prin productivitate înaltă. Hibridul dintre grâu şi pir este rezistent la polignire şi posedă o productivitate înaltă. Acesta şi alte experimente au demonstrat că este posibilă combaterea sterilităţii hibrizilor îndepărtaţi prin dublarea seturilor de cromozomi ale ambilor părinţi. viţa de vie (fig. Aceste două specii au acelaşi număr de cromozomi (2n = 18).succes şi în avicultura. sericicultură. obţinut din încrucişarea unei iepe cu un măgar. în prezent multe plante de cultură sunt tetraploide. unele soiuri de sfeclă-de-zahăr. hibrizii îndepărtaţi sunt sterili. grâul. cât şi ale tetraploidă (A) şi diploidă (B). Karpecenko pe exemplul hibridului dintre varză şi ridiche. Artificial autopoliploidia se obţine prin tratarea seminţelor sau plantelor. cartoful. se caracterizează prin dimensiunile mai mari atât ale celulelor. hibridul îndepărtat dintre grâu şi secară . dar aparţin la diferite genuri. Posibilitatea obţinerii de mutaţii experimentale a fost demonstrată pentru prima dată la ciuperci de către 136 . Karpecenko a reuşit să dubleze numărul de cromozomi proveniţi de la fiecare specie. 1. De exemplu. deşi avea tot 18 cromozomi. Rezultate mai bune se obţin în cazul speciilor cu un număr mai mic de cromozomi în setul diploid. Drept exemplu de heterozis la animale poate servi catârul. ovulelor sau embrionilor de animale cu colchicină sub acţiunea căreia se distrug firele fusului de diviziune şi cromozomii nu se separă în timpul meiozei. din cauza imposibilităţii conjugării cromozomilor în meioză din lipsa omologilor. cu polenizare încrucişată şi utilizate pentru obţinerea de masă vegetală.triticale . creşterea porcilor. Descoperirea fenomenului de heterozis şi aplicarea lui în practică a fost unul din cele mai importante evenimente în genetică şi ameliorare. Plantele poliploide. plantei în ansamblu. spre deosebire de cele diploide. hrişcă. Sterilitatea acestuia se explică prin faptul că în meioză cromozomii „de varză" nu se conjugă cu cei „de ridiche". Mutageneza experimentală şi utilizarea ei în ameliorare. vitelor pentru carne. Gârneţii formaţi purtau câte o garnitură haploidă de cromozomi de varză şi de ridiche (9 + 9=18). depăşesc părinţii după unele calităţi. Zigotul de asemenea conţinea o garnitură dublă de cromozomi. Condiţii normale pentru meioză au fost create: fiecare cromozom îşi avea omologul său. rezistenţă la îngheţ şi boli. hibridul dispunea de 18 cromozomi „de varză" şi 18 cromozomi de „ridiche". căpşunul.a. sau chiar a speciilor ce ţin de diferite genuri.

Nadson şi G. Succese deosebite s-au obţinut la utilizarea mutagenilor în ameliorarea microorganismelor. Aceasta a permis utilizarea în ameliorare I a metodelor ingineriei celulare aşa ca hibridizarea somatică.G. ipritul ş. în fitotehnia mondială sunt utilizate peste 1 000 de soiuri care provin de la mutanţi obţinuţi cu ajutorul mutagenilor fizici şi chimici. METODELE MODERNE DE AMELIORARE Succesele obţinute de genetică în studierea organizării aparatului ereditar au permis elaborarea de metode principial noi de ameliorare a plantelor şi animalelor. cromozomială şi genică. fără riscul că sporirea productivităţii va duce la polignire. Astfel a fost obţinut mutantul indus al orzului ţ ? cu tulpina joasă şi productivitatea înaltă. în anii 40 ai secolului XX O de rând cu mutagenii fizici erau folosiţi şi cei chimici (etiliminul. de 1 000 de ori mai eficienţi decât formele iniţiale. Cultura în vitro de celule şi ţesuturi în baza totipotenţei I celulelor a făcut posibilă regenerarea plantelor întregi.ingineria celulară. roşii etc. porumb. G. depăşirea nehibridizării etc. Aceste metode sunt utilizate pe larg în ameliorarea plantelor. 1. Ingineria celulară. orezului etc. Prin mutageneză chimică s-a reuşit obţinerea unei noi tulpini de bacterii. Mai târziu —. un superproducent de endonuclează.a. poliploidiei.). Se pot contopi diferite tipuri de celule ale unui organism sau celule ale I diferitelor specii {fig. Dar planta obţinută nu şi-a găsit utilizare practică din cauza sterilităţii. Meller şi L. La tratarea ciupercilor de mucegai cu mutageni fizici şi chimici au fost obţinuţi noi producenţi de antibiotice. utilizate la obţinerea de hibrizi heterozigoţi ai sfeclei-de-zahăr. Filipov. ferment important cu proprietăţi antivirale. selecţia celulară. Mai mult ca atât. 3. lucru imposibil pentru animale. cromozom sau genă. mutagenezei. tulpina joasă şi viguroasă a permis ameliorarea ulterioară a mutantului în vederea măririi dimensiunilor spicului şi masei boabelor. Stadler independent unul de altul. orz. Astăzi în acest scop sunt utilizate manipulările la nivel de celulă. Astfel au apărut noi metode de cercetare în genetica modernă . Hibridizarea somatica constă în contopirea a două celule diferite în cultura de ţesuturi.117). haploidia. Acţionând cu raze de radiu asupra unor ciuperci inferioare. ei au observat creşterea frecvenţei şi spectrului variabilităţii ereditare. 137 . au obţinut mutaţii induse la __r drozofilă prin acţiunea asupra lor cu raze Roentgen. grâu. Condiţiile de regenerare au fost elaborate pentru mai multe plante de cultură: cartof. Cu ajutorul mutagenilor se obţin şi mutaţii ale sterilităţii masculine. în trecut varietatea genetică a materialului iniţial pentru ameliorare se obţinea cu ajutorul hibridizării. L— Descoperirea efectului mutagen al radiaţiei şi substanţelor chimice a deschis '^p perspective largi pentru ameliorare. Cu ajutorul acestor metode poate fi obţinută variabilitatea necesară a materialului iniţial pentru ameliorare. în 1978 pe această cale a fost obţinut hibridul dintre I cartof şi roşie.

Majoritatea celulelor au pierit. un soi de grâu este rezistent la polignire. protoplaşti Cu acest scop mai întâi se încruregenerarea cişează formele parientele în veperetului celular mediu nutritiv derea obţinerii de hibrizi. mii de celule vegetale s-au însămânţat pe medii nutritive cu un conţinut sporit de săruri. dar mai puternic. De exemplu. regenerarea plantei Ingineria celulară a permis izolarea epidermei obţinerea de plante haploide. utilizând selecţia diviziunea celulelor combinativă. membranei celulare Dacă în trecut. PoleFig. Din grăuncioarele de polen cresc plante haploide. plante homozigote diploide se obţineau timp de fuzionarea protoplaştilor zece de ani. O direcţie importantă în ingineria celulară modernă ţine de etapele timpurii ale embriogenezei. fecundarea lor cu spermatozoizi de la un taur de rasă şi implantarea la diferite vaci. de la alt soi. Ingineria cromozomială. iar prin dublarea numărului de cromozomi .117.plante homozigote diploide. Această procedură durează 2-3 ani. Obţinerea în baza ingineriei celulare a nul hibrizilor se recoltează şi se hibridului dintre cartofi şi roşie. Aceasta dă posibilitate amelioratorilor să înlocuiască un caracter mai slab al soiului dat cu acelaşi caracter. 1. Prin administrarea de hormoni se asigură obţinerea mai multor ovule de la o vacă cu calităţi deosebite.plantă hibrid cartof roşie Selecţia celulară a permis obţinerea de plante de cultură ce pot creşte pe un anumit mediu de viaţă. la boli. se pot adăuga alţii noi. de noi soiuri. Cu acest scop. Prin înmulţirea de mai departe a celulelor ce au supravieţuit s-au obţinut plante rezistente la un conţinut sporit de săruri în mediul de viaţă. însămânţează pe medii nutritive. Acest tip de manipulări permite înlocuirea unuia sau ambilor cromozomi omologi ai unui soi cu aceeaşi pereche a altui soi. în prezent acestea pot fi obţinute doar în doi ani. reducându-se pe această cale timpul necesar pentru obţinerea colonie de celule de plante homozigote diploide dizolvarea cu caractere dorite. sau fragmente de cromozomi. Pe această cale de la indivizi cu calităţi deosebite se obţin de 10 ori mai mulţi urmaşi decât ar fi posibil pe cale obişnuită. Cu ajutorul acestei metode se pot substitui unii cromozomi. are o produc 138 I I . de exemplu pe săraturi.

Pe aceeaşi cale se poate realiza schimbul de cromozomi dintre specii înrudite. oi al căror genom conţine gene străine de origine diferită (gene ale bacteriilor. care produce proteina.tivitate înaltă. Ingineria genică. de exemplu dintre grâu şi secară. dar boabele au un conţinut scăzut de gluten. numită S-endotoxină. deseori foarte îndepărtate ca origine. în unele cazuri această operaţie este substituită de sinteza artificială a genelor.separarea genelor (a unor fragmente de ADN). Metoda dată permite obţinerea unor linii completate. Şoarecii din imagine (fig. în natură există o bacterie Bacillus thuringiensis. în schimb boabele sunt bogate în gluten. Nimerind în stomacul insectelor. Plasmidele se replică autonom. Astfel se obţin linii substituite. în prezent au fost obţinuţi şoareci transgenici iepuri. putem obţine un nou soi ce întruneşte toate calităţile dorite. Să analizăm calea parcursă de savanţi pentru obţinerea unor plante transgenice rezistente la insecte. pe lângă ADN-ul de bază. cu sinteza şi donarea lor. în ultimii ani au fost obţinute plante transgenice rezistente la erbicide. dar concomitent cu ADN-ul de bază. Unul din ei este transgenic: în genomul său a fost integrată gena răspunzătoare de sinteza hormonului de creştere la om. Fiecare bacterie. . la boli. ingineria genică se ocupă cu descifrarea structurii genelor. în urma acestor transferuri se obţin plante sau animale transgenice.unirea fragmentelor separate într-o moleculă unică în componenţa plasmidei. 1. Apărută la confluenţa chimiei acizilor nucleici şi geneticii microorganismelor. 139 . mamiferelor şi chiar ale omului). Pentru realizarea transferului de gene de la o specie la alta sunt necesare câteva operaţii pregătitoare: .118) sunt fraţi şi au aceeaşi vârstă. . drojdiilor. conţine şi câteva plasmide. . Ingineria genică asigură transferul artificial de gene necesare de la o specie la alta. Genele clonate se introduc prin micro injecţie în ovulul mamiferelor sau în protoplastul plantelor (celule izolate lipsite de perete celular). „montarea" genelor extrase din organisme vii sau sintetizate în celulele plantelor şi animalelor în vederea modificării orientate a genotipului lor. Este cunoscută şi aplicată în practică metoda de introducere în genotipul unei specii sau soi a unei perechi suplimentare de cromozomi de la altă specie. care nu părăseşte celula. porci.copierea acestei gene de către noul stăpân. Din ele se dezvoltă animale sau plante genomul cărora conţine noi gene. cu care face schimb cu alte bacterii. Substituind perechea de cromozomi omologi unde este situată gena responsabilă de conţinutul de gluten cu aceeaşi pereche omoloagă de la celălalt soi. are spic mic. \ Plasmida este o moleculă bacteriană inelară de ADN. insecte etc.introducerea ADN-ului plasmidic hibrid în celula gazdei. Alt soi este mai puţin rezistent la polignire.

în trecut deficitul lui era compensat prin administrarea din exterior. Insuficienţa acestui hormon duce la nanism. roşii. Din 1980 problema este rezolvată datorită ingeneriei genice. Sinteza chimică s-a dovedit a fi prea complicată şi costisitoare. insecticide. în viitorul apropiat va fi soluţionată. în trecut insulina se extrăgea cu greu din pancreasul porcilor şi vitelor sacrificate şi era şi scumpă. Conform datelor de ultimă oră. hrănindu-se cu frunzele acestor plante. asigurând astfel încorporarea genei în ADN-ul plantei. unde el este prezent în cantităţi foarte mici. Cu această bacterie au fost infectate fragmente de ţesut vegetal crescut pe medii nutritive. 1. responsabilă de sinteza hormonului de creştere. Diabetul zaharat este o boală metabolică gravă şi poate fi tratat doar prin administrare de insulina . Apoi gena a fost anexată ^' care unul. plasmidele purtătoare ale genei proteinei-toxină s-au implantat în celulele vegetale. Doi şoareci fraţi.^J/K/^^zs—ssss proteina produce liza pereţilor acestuia. Ţesuturile vegetale au fost trecute pe alte medii nutritive care au asigurat creşterea şi dezvoltarea unor plante întregi. enzimelor. în scurt timp. vaccinurilor. Hormonul era prelevat din hipofiză celor decedaţi. Savanţii s-au gândit să «| H T ^ folosească această proprietate a proteinei la crear e a re yj^\ fm ^ e forme de plante rezistente la insectele wr^ H P ^ ^ dăunătoare.118. de pe gena dată se sintetizează şi o altă proteină care induce dezvoltarea tumorilor la om. provo^^ când moartea insectei. Cu ajutorul ingineriei genice a fost organizată producerea industrială a hormonilor. Toxina dată este dăunătoare pentru insecte şi inofensivă pentru om şi animalele domestice. j^k Studiaţi după fig. rezistente la diferiţi dăunători agricoli.119 realizarea practică a reprogramării bacteriei în vederea sintezei industriale a hormonului de creştere. tutun. 1. dintre s i n t e z a proteinei date. întrucât necesităţile în acest hormon depăşeau cu mult posibilităţile de obţinere. utilizată la tratarea diabetului zaharat. apelând la ingineria genică.la plasmida bacteriei de sol Aerobacterium 8emctumefaciens. a fost izolată din ADN-ul uman şi integrată în programul genetic al bacteriei Escherichia coli {fig. a apărut problema producerii acestuia în condiţii industriale. este trans.119).hormonul pancreasului care reglează nivelul de zahăr în sânge. produs în condiţii fiziologice de hipofiză. 1. 140 . pier. „reprogramată" prin încorporarea în ADN-ul ei a genei umane responsabile de sinteza insulinei. Din 1982 insulina se produce la scară industrială din E. Omizile. „Reprogramarea" genetică a bacteriilor a stat la baza fabricării industriale a hormonului de creştere. Pe aceeaşi cale a fost rezolvată cu succes fabricarea industrială a insulinei. cel mai mare. Gena. Pentru aceasta ei au izolat mai întâi w J din ADN-ul bacterian gena responsabilă de f^ Fig. problema modificării orientate a eredităţii plantelor superioare. Prin metoda descrisă au fost obţinute forme de cartof. coli. vitaminelor.

Au fost create rase de vite cornute mari ce dau 10 mii kg de lapte pe an. în Anglia a fost obţinupurificată rasa de porci precoci prin încrucişarea rea raselor Duroc-Iersei şi Berechir. Transferul hormonului de creştere la porci asigură o creştere mai extracţia şi rapidă a acestora. prin implimentarea ei unei mame. productivităţii culturilor agricole şi animalelor domestice. Succesele selecţiei. 1. fapt ce ar rezolva problema îngrăşămintelor cu azot. se pot obţine viţei normali. Avem doar o singură soluţie . coli în vederea obţinerii hormonului de creştere. insecticide. Până în prezent omenirea a antrenat în circuitul agricol doar 10% din uscat. Asigurarea alimentară a populaţiei oricărei ţări depinde în mare măsură de succesele ameliorării. 141 cultură industrială de bacterii producătoare de hormon al creşterii .sporirea fertilităţii solului. Din fiecare parte. Reprogramarea genetică a E. cât şi după rezistenţa la boli. A reuşit produsului tratarea copiilor şi încercarea amelioratorilor de a diviza cu insuficientă ambalarea a hormonului de produsului embrionul de vacă la stadiul de 16-32 creştere celule în câteva părţi. Decalajul dintre roadă medie şi cea record demonstrează existenţa unor posibilităţi încă nevalorificate. fragment de ADN uman bacterie (Escherichia coli) izolarea plasmidei O O încorporarea genei hormonului de creştere în plasmidă introducerea plasmidei hibride într-o bacterie multiplicarea bacteriei Succese îmbucurătoare au fost obţinute şi în zootehnie. Producţia la hectar de cereale în ţările economic dezvoltate constituie astăzi înjur de 100 q/ha.Fig. cealaltă suprafaţă neputând fi folosită. erbicide. care se deosebesc atât după productivitate. în ultimii 100 de ani în ameliorarea plantelor şi animalelor au fost obţinute succese remarcabile. Se elaborează şi metoda transferului la anumite specii de plante a unor sisteme fermentative mai eficiente care ar asigura creşterea vitezei de fixare a CO2 şi a productivităţii plantelor de cultură.preocupare majoră este crearea unei simbioze dintre graminee şi bacteriile azotofixatoare. Explicaţia este simplă. Permanent se obţin soiuri noi.119. surogat.

b) pentru obţinerea lor sînt folosite enzime capabile să digere membrana celulară. Descrieţi etapele ameliorării. Definiţi noţiunile de ameliorare. 4. 16. inginerie genîcă. d) constă în faptul că la plantele cu flori are loc o reprogramare a informaţiei genetice a microsporului în condiţii naturale. 8. se realizează prin organogeneză. selecţie combinative. evidenţiaţi centrele de origine ale plantelor de cultură şi de domesticire a animalelor. Protoplaştii: sînt celule vegetale cu peretele celular rigid pectocelulozic. Androgeneza: a) directă. 11. b) cromozomiale. Grupaţi după anumite criterii noţiunile. Utilizând harta de contur. Analizaţi mecanismul hibridării îndepărtate efectuate de G. Descrieţi eficienţa soiurilor polîploide. 7. se realizează numai prin embriogeneză. Enumeraţi metodele tradiţionale de ameliorare. Alcătuiţi un eseu la tema „Ameliorarea soiurilor de plante fi a raselor de animale în Moldova". 13. soi. 12. Explicaţi prin scheme mecanismul utilizării ingineriei: a) celulare. Karpecenko. Alcătuiţi o schemă ce ar explica utilizarea heterozisuluî.73 1. Test. 10. transfer de gene. plante transgenice» sinteza somatotropinei. selecţie în mase. 14. b) duce obligatoriu la organisme hapioide. 142 . Analizaţi tipurile de selecţie. Analizaţi scopuî expediţiilor făcute de Vavilov şi colaboratori! săi în diverse regiuni ale globului. cjgenice. c) indirectă. 2. c) pot fuziona în mod spontan şi fără influenţe stimulatoare. hibridare îndepărtata. selecţie individuală. 5. 15. 6. 9. d) hibridarea somatică prin protoplaşti este o formă de aloploidie. 2. 17. rasă. plante hapîoîde. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. Enumeraţi metodele moderne de ameliorare. Alcătuiţi un tabel ce ar ilustra comparaţia dintre ameliorarea plantelor şi animalelor. heterozis. Explicaţi care este importanţa colecţiei de seminţe adunate de VaviJov. transfer de cromozomi. consanguinizarea. Analizaţi roiul utilizării factorilor mutager» în ameliorarea microorganismelor. 3.

.e (e%tci. > . Istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste Mecanismul evoluţiei Dezvoltarea vieţii pe Pământ Originea şi evoluţia omului m .

PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE Termenul de evoluţie (de la lat. * sporirea adaptabilităţii organismelor la condiţiile de viaţă. DARWIN 3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 4 DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII 1. 144 . în perioada predarwinistă (până în 1859) dominau viziunile metafizice despre natură.desfăşurare) a fost folosit pentru prima dată de naturalistul elveţian Ch. Astăzi în biologie prin termenul de evoluţie se subînţelege dezvoltarea istorică ireversibilă şi într-o măsură oarecare orientată a naturii vii. în legătură cu faptul că fondatorul teoriei evoluţioniste este renumitul naturalist englez Ch. Perioada predarwinistă este reprezentată de două curente: creaţionismul şi transformismul. de aceea învăţătura despre evoluţia lumii vii bazată pe aceste teze a fost numită creaţionism (de la lat. în timp ce evoluţionismul este o ştiinţă care elucidează mecanismele apariţiei. Creaţionismul. Darwin.ISTORIA DEZVOLTĂRII CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 1 PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 2 TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. Acestea aveau la bază două teze: natura este absolut invariabilă şi oricare organism din momentul creării sale este util. în istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste se disting două perioade: predarwinistă şi postdarwinistă. * formarea de noi unităţi sistematice. Bonnet în 1762 într-o lucrare de embriologie. Teoria darwinistă despre evoluţia lumii vii nu trebuie confundată cu evoluţionismul. Importanţa evoluţiei reiese din cele trei rezultate ale sale: * complicarea şi sporirea treptată a nivelului de organizare a fiinţelor vii. Prima reprezintă doar o concepţie referitor la evoluţia lumii vii. existenţei şi evoluţiei acesteia. Acceptarea acestor teze presupunea recunoaşterea existenţei creatorului. evoluţio .

Reprezentanţi ai transformismului au fost Buffon G. • speciile contemporane se deosebesc de cele ce au trăit cândva. Concluziile la care a ajuns renumitul biolog se bazau pe studiile sale în domeniul Sistematicii plantelor şi animalelor. Pe lângă faptul că era considerat unul din cei pnai buni botanişti ai timpului. 2. al variabilităţii peciilor ca urmare a condiţiilor de viaţă diferite prezintă doar unele din meritele i Lamarck în elaborarea concepţiei evoluţioniste. Specii. Linne (fig. Linne era ferm convins că unele specii pot apărea din altele în urma încrucişării şi sub acţiunea schimbărilor din mediu. a XII-a . ci. Meritul în dezvoltarea ideilor transformismului aparţine ilustrului biolog francez J. Geoffroy Saint-Hilaire E. Linne a întocmit primul sistem de clasificare a lumii vii care cuprindea 24 clase de plante şi 6 de animale. Transformismul. . creatorul primei teorii evoluţioniste. acesta s-a dovedit a fi un sistem artificial. după părerea sa. ş. Organismele complexe. Darwin E..a crea). 2.creare . L. La sfârşitul secolului al XVIII-lea în biologie se acumulase I un bogat material descriptiv care demonstra variabilitatea lumii vii. Un exponent de frunte al acestei învăţături a fost savantul suedez C. întrucât nu reflecta rudenia istorică dintre grupele de organisme.a. încercând să sistematizeze varietatea enormă de plante şi animale care au invadat Europa după colonizarea pământurilor de peste ocean. Concepţiile sale referitor la dezvoltarea istorică a lumii organice au fost expuse în lucrarea "Filozofia zoologiei" (1809).. nu au putut apărea pe ^aşteptate. Ideile creaţionismului erau împărtăşite de majoritatea biologilor perioadei predarwiniste. Mai întâi au apărut organismele simple care pe durata iei perioade îndelungate de timp s-au dezvoltat în organisme mai complexe. Lamarck afirma că "creatorul" a creat doar materia şi legile ce acţionează în natură.1). dintr-o dată. El considera că speciile există în realitate şiprezintă o totalitate de organisme asemănătoare după structură şi care dau urmaşi fecunzi. alcătuirea şi productivitatea plantelor de cultură şi a animalelor domestice se pot schimba considerabil o dată cu schimbarea condiţiilor \ de creştere şi întreţinere. Spre sfârşitul vieţii. Toate corpurile şi fenomenele naturii au apărut însă pe cale naturală din materia (anorganică. şi anume: • chiar şi speciile absolut diferite la exterior prezintă unele asemănări ale structurii interne.. • aspectul exterior. B. Lamarck (1744-1829) (fig. îndoielile apărute în ce priveşte invariabilitatea speciilor au dat naştere transormismului-sistemul de concepţii despre variabilitatea şi transformarea plantelor şi animalelor sub influenţa cauzelor naturale. sunt atâtea câte au fost create iniţial de creator. Necunoaşterea principiului istrorismului în dezvoltarea lumii vii. _ . ocupând postul de şef de catedră a insectelor şi Biologie. asigurând mişcarea acesteia. ele rămânând invariabile în timp. după părerea lui.2).

recunoaşterea rolului activ al mediului în variabilitatea speciilor. se moştenesc. Pe cea inferioară a situat infuzoriile şi polipii. Ideea gradaţiei lumii vii era pe atunci răspândită pe larg. iar pe cea superioară . Prezenţa acestora i-au sugerat ideea variabilităţii speciilor. Lamarck însă i-a dat o orientare evoluţionistă. Lumea animalelor el a împărţit-o în şase trepte. Modificarea organismelor sub influenţa condiţiilor de viaţă este. Observând deosebirile dintre reprezentanţii aceleiaşi specii crescuţi în diferite regiuni ale ţării. căpătând trăsături specifice plantelor sudice. în sistemul lumii vii propus de Lamarckplantele şi animalele formează şiruri separate. Lamarck a observat că speciile caracteristice regiunilor nordice. el 1-a omis pe cel principal . Astfel a luat naştere legea antrenării şi neantrenării organelor. organismele se pot schimba radical. Importanţa şi neajunsurile teoriei evoluţioniste a lui Lamarck. Variabilitatea speciilor. Lamarck presupune că cauza variabilităţii acestora sunt condiţiile de mediu. în condiţii noi de viaţă apar deprinderi noi care duc la antrenarea sporită a unor organe şi neantrenarea altora. adică a repartizării organismelor pe trepte ce reflectă complicarea structurii lor. Importanţa teoriei evoluţioniste a lui Lamarck constă în recunoaşterea apariţiei fiinţelor vii din materia nevie şi a dezvoltării lumii organice de la simplu la compus. cauza principală a speciaţiei (formarea de noi specii). formularea ideii de istorism.viermilor. dacă ele sunt comune pentru ambele sexe. Această afirmaţie a lui Lamarck a fost numită ipoteza moştenirii caracterelor dobândite.păsările şi mamiferele. după părerea sa. dând naştere unei noi specii. combătută ulterior de Darwin şi adepţii săi. prezentând-o ca pe un produs al dezvoltării lumii organice. în acelaşi timp Lamarck a conchis greşit că speciile nu există. 146 .selecţia naturală. Recunoscând în calitate de factori ai evoluţiei condiţiile schimbătoare ale mediului şi tendinţa internă a organismelor spre perfecţiune. Cele antrenate se dezvoltă (gâtul lung al girafei.). Să analizăm în continuare ideile evoluţioniste ale lui Lamarck. pe măsura deplasării lor spre sud se schimbă treptat. Dacă condiţiile noi de viaţă acţionează timp îndelungat. membranele înotătoare la păsările înotătoare). Studiind plantele răspândite pe teritoriul Franţei. în natură fiind prezente doar un şir de forme de trecere care pentru comoditatea clasificării sunt considerate specii. Astfel. Astfel el a descoperit forme de trecere ce leagă între ele speciile apropiate. Rolul mediului în variabilitatea speciilor. cunoaşterea profundă a lumii vii i-au dat posibilitatea să trateze în cunoştinţă de cauză (|^ ^ ^ problema evoluţiei acesteia. i însă învăţătura lui Lamarck avea şi unele neajunsuri. Modificările organelor. iar cele neantrenate se reduc (subdezvoltarea ochilor la cârtiţă. Gradaţia lumii vii Lucrul asupra sistematicii lumii vii 1-a adus pe Lamarck la ideea gradaţiei lumii vii. Lamarck a participat nemijlocit la elaborarea sistematicii nevertebratelor. aripilor la struţ şi pinguin etc. pe durata câtorva generaţii.

Numeroasele experienţe efectuate cu scopul determinării moştenirii sau nemoştenirii caracterelor dobândite nu au confirmat presupunerea lui Lamarck. I Ch. întrucât tatăl finea foarte mult sâ-şi vadă fiul medic. a început să studieze medicina la Universitatea din Edinburgh. Era un copil vioi. îndrăgostit de natură. încât a jurat să nu mai calce pragul sălii de operaţii. 147 i . XIX. După 5 ani de călătorii la bordul acestui vas. Studiile primare şi Ie-a făcut într-un pension particular. Darwin . Darwin s-a întors în patrie aducând cu sine numeroase colecţii de fluturi. Pentru valorificarea bogăţiilor naturale de pe noile pământuri se organizau expediţii militare. a apărut în Anglia. Darwin. Fig. (fig.3). în scurt timp de la sosire.Presupunerea sa că evoluţia se datorează tendinţei existente în natură spre perfecţiune nu corespundea realităţii. amfibieni şi reptile. şi nu întâmplător. Necesităţile în noi surse de materie primă şi pieţe de desfacere impuneau acapararea de noi pământuri. păsări împăiate. TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. Darwin a avut marele noroc să fie recomandat de nişte prieteni căpitanului vasului Beagle. întruna din zile. Charles Darwin s-a născut la 12 februarie 1809 în Anglia în familia unui medic. 2. cea mai grandioasă generalizare ştiinţifico-naturală a sec. sensibil şi cam naiv. care cuprindea iniţial câteva zeci de pagini scrise de mână. număra deja 2300 de pagini. Darwin s-a stins din viaţă la 19 aprilie 1882 şi a fost înhumat la panteonul englez din abaţia Westminster alături de I. DARWIN învăţătura despre dezvoltarea lumii organice. Tânărul Darwin simţea o totală repulsie faţă de medicină. unde se studiau în special limbile antice (greaca şi latina). în prima jumătate a sec. piei şi schelete de mamifere. comerciale şi de cercetare. gândaci. Darwin se retrage la moşia sa cu intenţia de a pune în ordine notiţele făcute în timpul călătoriei. Ulterior s-a demonstrat că se moştenesc doar caracterele care vizează materialul ereditar din celulele sexuale şi nicidecum modificările apărute în urma antrenării şi neantrenării organelor. o. în 1842 el scrie o scurtă schiţă referitoare la teoria selecţiei naturale pe care o argumentează prin dovezi convingătoare. La una din aceste expediţii a participat şi Ch. au produs asupra lui o impresie atât de puternică.3. nefiind în stare să vadă sânge şi să suporte suferinţele bolnavilor operaţi. plante exotice. în 1858 această schiţă. roci ş. Dar visul tatălui nu avea să se realizeze. pe atunci nu se ştia de anestezice. 2. Astfel Anglia devine ţara cu cele mai multe colonii. 2. în timpul studiilor la această universitate. XIX Anglia era cea mai dezvoltată ţară din lume. în 1859 vede lumina tiparului opera fundamentală a vieţii sale "Originea speciilor". Newton. care se pregătea pentru o călătorie în jurul lumii. Tatăl s-a văzut nevolt saşi transfere fiul la facultatea de teologie a Universităţii Cambridge.suferinţele unui copil operat.

Kant). organismele încet şi treptat se transformă şi se perfecţionează în corespundere cu condiţiile mediului de viaţă. V. atunci ultimii descendenţi se pot deosebi într-atât de strămoşii lor. teoria formării lente a scoarţei terestre {Ch. Esenţa acesteia se rezumă la următoarele postulate: <T • Toate fiinţele vii ce populează Terra niciodată nu au fost create de cineva. La- ^S monosov). consecutivitatea evenimentelor soldate cu alegerea celor mai adaptaţi indivizi se prezintă astfel: Reproducerea! nelimitată Lupta pentru existenţă Moartea 1 * selectivă I Selecţia I naturală 3 Adaptarea! la mediu I • Indivizii care au supravieţuit în lupta pentru existenţă dau naştere următoarei generaţii şi astfel schimbările "reuşite " se transmit urmaşilor. M. Teoria evoluţiei a fost expusă de Ch. Lomonosov). -™ T.a. Drept urmare fiecare generaţie nou apărută se dovedeşte a fi mai adaptată la mediul de viaţă.variabi litatea. "Originea speciilor'''. deoarece pe măsura modificării mediului apar noi adaptări.~-\ voisie. Selecţia naturală însă nu-i alege pe cei mai adaptaţi. apărută la 24 noiembrie 1859. Teoria lui Darwii despre evoluţia lumii vii în baza selecţiei naturale a fundamentat biologia dir punct de vedere ştiinţific şi a combătut concepţiile despre lipsa legăturilor dint specii. precum şi unele —" descoperiri ştiinţifice ale timpului: legea conservării şi transformării energiei {A. • întrucât fiecare organism produce mai mulţi urmaşi decât pot supravieţui pe teritoriul dat. Primul tiraj (1250 de exemplare) a fost vîndut într-o singură zi. * Transformarea speciilor în natură este posibilă datorită variabilităţii ereditare. • Rezultatul luptei pentru existenţă este selecţia naturală: supravieţuirea celor mai adaptaţi. M. Darwin este primul savant care a dezvăluit forţa motrice a evoluţiei {selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă) şi baza materială a acesteia . V. teoria originii sistemului solar {E. Concepţia supravieţuirii celor mai adaptaţi constituie nucleul teoriei despre selecţia naturală. în timpul vieţii autorului. despre caracterul întâmplător şi invariabil al diversităţii lumii organice Ch. « Odată apărute pe cale naturală. Rezultatul evoluţiei sunt perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă şi apariţia de noi unităţi taxonomice. Lyele. cu atât şi probabilitatea adaptării lor la condiţiile noi de viaţă este mai mare. Schematic. Cu cât deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii sunt mai mari. teoria celulară (M Shledein. ci îi elimină pe cei mai puţin adaptaţi. Lo- Bogatul material factologic acumulat în timpul expediţiei. Importanţa teoriei darwiniste despre evoluţia lumii vii. între indivizii aceleiaşi sau diferitelor specii ce populează acelaşi spaţiu are loc lupta pentru existenţă. i-au permis cercetătorului să formuleze teoria evoluţiei lumii vii în Q__ baza selecţiei naturale. încât ar putea fi evidenţiaţi într-o nouă specie. Swann) ş. 148 . Dacă selecţia naturală acţionează pe o durată mai îndelungată de timp. Darwin în lucrarea. lucrarea a fost reeditată de 6 ori şi a fost tradusă în toate limbile europene.

printre care un loc aparte revine virusurilor.3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE ^ Perioada postdarwinistă în dezvoltarea teoriei evoluţioniste poate fi împărţită 7^ în câteva etape: -^1 1. • Forţa motrice a evoluţiei este selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă. 149 . M. Levontin. Principalele postulate ale acestei teorii pot fi formulate astfel: • Materialul evoluţiei îl prezintă mutaţiile.Teoria echilibrului punctat. Promotori activi ai ideilor antidarwiniste erau unii din autorii teoriei mutaţiilor {W. Mecinikov şi /. 3. Kordium. A. a apărut la începutul anilor 40 ai secolului XX şi continuă până astăzi. în calitate de factor creator al evoluţiei este promovat hazardul sau caracterul întâmplător al coincidenţei dintre mutaţiile formate şi condiţiile adecvate ale mediului înconjurător. 2. iar în România de către Emil Racoviţă. care nu recunoaşte selecţia naturală ca forţă motrice a evoluţiei. Etapa sintetică. Haekel. fiind neutre faţă de condiţiile concrete ale mediului înconjurător. Adepţii acestei teorii :onsideră că la baza evoluţiei multor organisme stă circulaţia pe orizontală a fnformaţiei genetice prin intermediul diferitelor organisme. caracterizată prin interesul sporit faţă de ideile darwiniste. Weismann şi E. Etapa negării darwinismului (antidarwinismul). Are la bază [transmiterea informaţiei între reprezentanţii diferitelor unităţi taxonomice atât pe >erticală (de la părinţi la urmaşi). Johannsen şi Hugo de Vries). dintre care menţionăm următoarele: . 1. Timireazev. . în calitate de forţe motrice ale evoluţiei sunt promovate unele stări ale genotipului speciei. S. Drept forţă motrice a evoluţiei era propagată mutaţia. formulată R. numite vectori.Teoria neutrală a evoluţiei. Adepţii acestei teorii nu recunosc evoluţia lentă şi îndelungată a speciilor şi consideră că formarea de noi specii are loc brusc. care favorizează fixarea şi dezvoltarea lor ulterioară. când au apărut un şir de curente care negau rolul conducător al selecţiei naturale în evoluţia lumii vii. Etapa creativă. • Cea mai mică unitate a evoluţiei este specia.1. dificultăţile în calcularea şi demonstrarea tempourilor evoluţiei sunt punctele vulnerabile ale teoriei sintetice a evoluţiei. ~ propagarea şi acceptarea lor pe larg în diferite ţări.Teoria informaţională a evoluţiei. cât şi pe orizontală. promovată de A. Termenul de sintetică ţine de lucrarea renumitului evoluţionist englez Huxley I. în Germania de către A. care în condiţiile concrete ale mediului transformă [rapid specia iniţială. . de regulă. Wallace şi /. în prezent au fost înaintate un şir de noi ipoteze ale evoluţiei lumii vii. elaborată deM Kimura. cele genice. în Anglia darwinismul era <"^ promovat de A. Savantul consideră că majoritatea mutaţiilor nu au o valoare selectivă. "Evoluţia: sinteza contemporană" (1942). Secenov. Lipsa unor dovezi materiale. Huxley. ^ în Rusia de către C. S.

factologice acumulate de diferite ştiinţe: biogeografîe. latimeria. au o faună identică cu cea europeană actuală. Pe insula Madagascar. precum şi succesele obţinute în crearea de . Drept exemplu de relicte pot servi Gingo biloba I Metasequoja . cât şi al animalelor se compune din substanţe organice (proteine. lipide. toate procesele biochimice ce au loc în organismele vii se desfăşoară în mod similar. Enumerăm principalele dintre ele: / specificul florei şi faunei insulare. Dovezile foiogeografîei Biogeografia. de regulă. în plan general ea este asemănătoare. Cele vulcanice sunt populate. Noua Zeelandă şi Tasmania s-au separat de continent încă în era mezozoică.> noi specii de plante de cultură şi animale domestice sunt dovezi directe ale evoluţiei lumii. insulele Britanice. glucide. nu se întâlnesc mamifere de talie mare care au apărut pe continent după separarea insulei. biologiei moleculare şi citologiei fi Amintiţi-vă elementele şi compuşii chimici specifici naturii vii. Deosebim insule de origine vulcanică şi insule apărute în urma separării lor de continent.) şi anorganice. Printre acestea deosebim dovezi indirecte care prezintă date 1 v^. Asemănările enumerate în alcătuirea chimică. în schimb aici trăiesc lemurii. acizi nucleici ş. KT7 Amintiţi-vă principalele zone biogeografice ale Terrei. Dovezile biochimici. Atât corpul plantelor.a. Australia. paleontologie ş. DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII Ştiinţa contemporană dispune de date şi dovezi incontestabile ale procesului —" evoluţionist. semimaimuţe neîntâlnite nicăieri în lume. De exemplu. / existenţa relictelor. de organisme care nimeresc aici din întâmplare. separate de curând de con. Mai mult ca atât. în continuare expunem cele mai importante dovezi indirecte ale evoluţiei lumii vii.dintre plante şi şobolanul maxat. Deşi există unele deosebiri în structura celulei vegetale şi animale. care a pierdut demult legătura cu continentul african. Drept urmare doar aici mai pot fi întâlnite monotremele şi marsupialele.4. cu excepţia virusurilor. Datele experimentale şi observările puse la ^ dispoziţie de genetică şi evolutionism.a. Analiza chimică a arătat că în compoziţia tuturor organismelor vii intră aceleaşi elemente chimice. au o structură celulară. — embriologie. celulară şi desfăşurarea proceselor biochimice prezintă o dovadă a originii comune a naturii vii. anatomia comparată. în calitate de ştiinţă despre răspândirea organismelor pe Terra. ne pune la dispoziţie un şir de date convingătoare ale evoluţiei lumii vii. hateria şipeştii dipnoi\ 150 .j tinent. Flora şi fauna insulelor separate de continent prezintă o copie fidelă a diversităţii lumii vii a continentului la momentul separării. Toate organismele vii.

care a generat micşorarea suprafeţelor împădurite şi extinderea stepelor. în calitate de exemplu să analizăm evoluţia calului (fig..dintre animale. Dipnoii sunt unicii peşti contemporani la care vezica înotătoare s-a transformat în plămâni. omnivori care au trăit acum 60-70 mln de ani în păduri şi aveau membre pentadactile. întrucât condiţiile de viaţă în arealul restrâns al speciei au rămas relativ constante. odată cu schimbarea [condiţiilor de viaţă a avut loc I transformarea treptată a unor animale mici pentadactile omnivore în animale mari impariIcopitate erbivore. precum şi reconstituirea (fig. Peştii dipnoi se mai întâlnesc doar în America de Sud. deoarece căutarea hranei şi apărarea de duşmani pe spaţii deschise cerea dezvoltarea unei viteze mari.4) evoluţiei unor specii de animale şi plante. Resturi fosile. aparatul digestiv a căpătat trăsături specifice erbivorelor ş.5). Ca urmare numărul falangelor s-a redus până la una. dipnoii au ajuns neschimbaţi până în zilele noastre. 2. s-a complicat structura dinţilor. s-au modificat şi condiţiile de viaţă ale strămoşului calului. Analiza rămăşiţelor de plante şi animale care au populat cândva planeta Pământ permit compararea formelor contemporane de viaţă cu cele dispărute. forma craniului. Astfel. dar în număr limitat. în primul rând. a membrelor. Africa Ecuatorială şi Australia. asigurând respiraţia pe timp de secetă. Din materialul expus este evident că repartizarea speciilor de plante şi animale pe suprafaţa pământului reflectă dezvoltarea istorică a Pământului şi evoluţia organismelor vii. v ' specificitatea florei şi faunei fiecărei zone biogeografice.4. Dovezile paleontologici Paleontologia este ştiinţa despre plantele şi animalele fosile.a. Caii contemporani au provenit de la strămoşi de talie mică. r rupe sistematice a permis 151 CV . Schimbări au suferit şi celelalte părţi ale I corpului: s-au mărit dimensiunile corporale. precum şi descoperirea resturilor unui număr mare de specii de plante şi animale dispărute care tăceau legătura dintre diferite Fig. Supravieţuirea în noile condiţii a fost posibilă doar în urma transformării. 2. Analiza resturilor fosile. Arealul restrâns al acestor peşti este consecinţa scindării fostului continent Gondwana. 2. O dată cu schimbarea climei.

deşi îndeplinesc funcţii diferite. 2.de la reptile la mamifere. picior descrierea evoluţiei şi în limitele altor taxoane. însă toate se dezvoltă din aceleaşi primordii.de la reptile la păsări.6). 2. în natură sunt frecvente cazurile de asemănare a organelor după aspectul exterior şi funcţii. Dovezile anatomiei comparate Studiaţi după fig. Astfel.Fig. Restabilirea evoluţiei calului după resturile fosile. teriodontul .6 alcătuirea membrelor anterioare la diferite grupe de organisme şi găsiţi asemănările şi deosebirile. arheopterixul . dar îndeplinesc funcţii diferite sunt numite omoloage (fig. membrele la unele vertebrate. De exemplu.5. stegocefalul este o formă de trecere de la peşti la amfibieni. altele concresc. 2. aripile la insecte 152 . dovadă a originii lor comune. au acelaşi plan de structură şi o origine comună. Analiza comparată a structurii interne şi externe a diferitelor organisme a demonstrat existenţa unor asemănări evidente. Organele care au o structură asemănătoare şi o origine comună. Oasele unor regiuni pot lipsi. De exemplu. originea lor fiind însă diferită.

toate animalele pluricelulare îşi încep dezvoltarea e la o celulă. Primordiile acestor organe se formează în perioada embrionară. la embrionii tuturor vertebratelor sunt prezente rimordiile arcurilor branhiale. Această legitate în dezvoltarea embrionilor indică înrudirea 153 . Astfel. gastrulă. la o mie de animale unicopitate poate apărea un individ tricopitat.7). Dovezile embrîologiei Studiaţi după fig. Cu alte cuvinte. 2. Organe analoage la cârtiţă şi coropişniţă.caractere specifice strămoşilor speciei date care pe parcursul evoluţiei au fost pierdute. dinţii la furnicar. De exemplu.7. 2. O dovadă a evoluţiei sunt şi organele rudimentare. 2. embrion tristratificat. corzii. rudimentele sunt organe care şi-au pierdut imporFig. manifestându-se tot mai clar trăsăturile laşelor de care aparţin. rudimente sunt centurile membrelor posterioare la balenă. tanţa în timpul evoluţiei. membrelor etc. De exemplu. urmând stadiile de blastulă. Pe măsura dezvoltării semănarea dintre embrioni slăbeşte. dar ulterior ele încetează să se mai dezvolte şi la indivizii maturi rămân în stare nedezvoltată. Apariţia atavismelor denotă legătura istorică dintre speciile dispărute şi cele actuale. ghimpii la salcâm (stipele metamorfozate) şi ghimpii la păducel (lăstari metamorfozaţi).Fig.8 dezvoltarea embrionară la diferite grupe de animale şi trageţi concluzii. păsări. Organe omoloage.6. membrele săpătoare la cârtiţă şi coropişniţă (fig. cea de-a doua pereche de aripi la diptere. Investigaţiile embriologice au arătat asemănarea stadiilor iniţiale ale dezvoltării mbrionare la animale. De exemplu. La plante organe analoage sunt ghimpii la barbaris (frunze metamorfozate). Astfel de organe sunt numite analoage. 2. Deosebit e evidentă este asemănarea stadiilor embrionare în limitele unei clase sau icrengături. La unele organisme apar atavismele .

moştenite de la strămoşi.de bovine. Filogeneza prezintă un şir de ontogeneze. Miiller şi Haeckel E.8. Conform acesteia fiecare individ în ontogeneză repetă dezvoltarea istorică (filogeneza) a speciei sale. III . savanţii germani F. prin urmare ontogeneză este o repetare succintă a filogenezei. 154 . adaptările ulterioare la alte condiţii ale mediului şi la un alt mod de viaţă modifică mersul dezvoltării lor. Prin urmare. VII . Mai mult ca atât.de pasăre. ci cu embrionii acestora. mormolocii au coadă. evoluţia organismelor are loc în baza modificărilor ereditare ale oricăror stadii ale ontogenezei. legea biogenetică confirmă o dată în plus evoluţia lumii organice. IV . Un rol important în dezvoltarea embriologiei evoluţioniste a avut elaborarea de către A. originea comună (fig.de broască-ţestoasă. 2. Emb- te: I . VIII — de om. De exemplu. Pornind de la asemănarea în dezvoltarea embrionară a vertebratelor. Prin urmare. deşi organismele păstrează mecanismele de dezvoltare. 2.de iepure. II .de triton.8).V VI VII VIII rionii diferitelor vertebra- Fig. V . legea biogenetică fiind un caz particular al raporturilor dintre ontogeneză şi filogeneza. şi se respectă doar în ontogeneză speciei date. VI . au elaborat în a doua jumătate a secolului XIX legea biogenetică. Severţov a concepţiei filembriogenezei. Bineînţeles că în ontogeneză nu se repetă toate etapele evoluţiei care a avut loc pe durata a mii şi milioane de ani. ca şi strămoşii lor. lor. embrionii se aseamănă nu cu formele adulte ale strămoşilor. După părerea lui Severţov.de peşte.de porc.

Descrieţi forţele motrice ale evoluţiei după Darwin. organe omoloage. Legea biogenetică 6. h) Cârceii la viţa de vie şi spinii la prun. b) arheopteritul. Selectaţi în 2 coloane organele omoloage şi anoloage. Resturi fosile 10. 8. c) teriodonţii. 7. Analizaţi datele anatomiei comparate. 4. 10. i s • • • ' . Explicaţi esenţa legii biogenetice. c) neajunsurile. 2. 12. 14. g) membrele la balenă şi la cal. Embriologie 3. . Explicaţi etapele perioadei postdarwiniste în istoria evoiuţîonismului: a) creativă. c) aripile la păsări şi la fluture. Dezvoltarea embrionară 11. Specii izolate 12. organe anaîoage. Specificul florei şi faunei. Enumeraţi dovezile directe şt indirecte ale evoluţiei lumii vii. c) neutrală. f) cârceii la viţa de vie şi cârceii la mazăre. paleontologie.1. b) a negării. Analizaţi concepţiile predarwinîste ale lui K. Descrieţi ce prezintă formele de trecere. a) stegocefalii. Linne şi ale adepţilor transformismului după algoritmul: a) premizele. • • • • • . Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta etapele dezvoltării istorice a evoiuţionismului. filogeneză. Analizaţi dovezile embriologfei. e) cârceii la mazăre şi spinii la cactus. Biogeografie 5. Expuneţi-vă părerea referitor la evoluţia lumii vii. 3. Organe omoloage 8. d) branhiile la peşti şi la rac. Grupaţi noţiunile de mai jos câte 3. 1. Enumeraţi premisele apariţiei teoriei evoluţiei lumii vii a lui Darwin. 155 . 5. • • . Definiţi noţiunile: anîropogeneză. b) meritele. 9. 15. Paleontologie 2. 13. b) branhiile la peşti şi plămânii la reptile. Anatomie comparată 4. 11. 6. d) informaţională. a) spini de prun şi de salcâm. . • • . Analizaţi principiile de bază afe învăţăturii Sui Darwin. Atavisme 9. Forme de trecere 7.

3. 2. SPECIA Şl POPULAŢIA 2 FACTORII MICROEVOLUŢIEI 3 REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI 4 MACROEVOLUŢIA 5 TIPURILE EVOLUŢIEI 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI 1. fiziologice şi biochimice. Criteriul fiziologic ~ asemănarea indivizilor după procesele de activitate vitală. sunt adaptaţi la anumite condiţii de mediu şi ocupă un anumit teritoriu.şi macro evoluţie. Filipcenko a propus de a delimita evoluţia în două procese . noţiunile de specie şi populaţie şi criteriile în baza cărora acestea se delimitează. Criteriul biochimic .de gen. în 1927 savantul rus Iu. Enumerăm în continuare principalele dintre ele: 1. în prezent specia este definită ca o totalitate de indivizi care au o origine comună. ordin. clasă.indivizii unei specii pot fi deosebiţi de indivizii altei specii după parametrii biochimici: compoziţia şi structura proteinelor. 156 Specia. Criteriile speciei . MICROEVOLUŢIA. Criteriul morfologic . Definirea ei ca o totalitate de indivizi ce se aseamănă după caracterele morfologice aparţine ilustrului botanist suedez K. indivizii diferitelor specii nu se încrucişează. în primul rând al reproducerii.micro. întrunirea indivizilor într-o specie se face în baza mai multor criterii. şi chiar dacă se încrucişează descedenţii sunt sterili. se încrucişează liber şi dau urmaşi fecunzi. iar macroevoluţia . se aseamănă după caracterele morfologice. lipidelor şi altor substanţe organice codificate de genotipul fiecărui organism. Pentru înţelegerea procesului de microevoluţie este necesar de a cunoaşte. De regulă.MECANISMUL EVOLUŢIEI 1 MICROEVOLUŢIA. numit areal. încrengătură. în primul rând. familie. Microevoluţia întruneşte transformările evolutive la nivel de specie. SPECIA Şl POPULAŢIA Amintiţi-vă principalele unităţi taxonomice ale lumii vii.asemănarea indivizilor unei specii după structura externă şi internă. Linne (1707-1778). Noţiunea de specie în calitate de categorie biologică a fost formulată pentru prima dată în 1686 deJonh Ray (1628-1705). acizilor nucleici.

de pe câmpuri. Populaţia reprezintă un grup de indivizi ai unei specii ce se încrucişează liber între ei şi există timp îndelungat pe un anumit teritoriu. distinct de al altor specii.9.specificitatea cariotipului indivizilor unei specii. Populaţia . relativ izolat de alte astfel de grupe. repartizarea neuniformă a speciei în spaţiu se prezintă sub formă de „centre ale densităţii" ce alternează cu spaţii unde specia practic nu se întâlneşte.unitatea existenţială. înzadar veţi căuta urzica într-o pădure de conifere şi cârtiţa pe terenuri înmlăştinite. 2.9 numărul de populaţii pe care le formează samurul în limitele arealului speciei şi explicaţi originea lor. 5. Fig. în pădurile mixte. Sectorul din arealul speciei ocupat de o populaţie reprezintă habitatul acesteia. în luncile râurilor. reproductivă şi evolutivă a speciei Repartizarea indivizilor unei specii pe arealul acesteia este neuniformă din cauza neomogenităţii condiţiilor de viaţă.fiecare specie ocupă un anumit areal. păşuni. Populaţiile se formează istoriceşte în anumite condiţii ecologice. Aceste „centre ale densităţii" speciei sunt numite populaţii. 7. Determinaţi după fig. 6. Criteriul evolutiv . umbrite. Criteriul geografic . strămoşul de la care a provenit. de aceea în limitele arealului formează desişuri în jurul iazurilor.pentru fiecare specie sunt caracteristice anumite relaţii cu reprezentanţii altor specii cu care convieţuiesc.4. urzica dioică preferă locurile umede. Repartizarea populaţiilor de sa'•îur în limitele irealului spe- 157 . Apartenenţa de specie a oricărui individ se face ţinând cont de toate aceste criterii în ansamblu. 2. Coloniile de cârtiţe pot fi uşor depistate după movilitele de pământ de la marginea pădurilor. Criteriul ecologic .determină originea speciei. Prin urmare. De exemplu. Criteriul genetic .

Frecvenţa gârneţilor cu gena recesivă a de asemenea va fi egală cu 0. Panmixia asigură schimbul liber de informaţie genetică în limitele populaţiei şi păstrarea genofondului ei (totalitatea de gene şi genotipuri ale unei populaţii). • asigurarea de şanse egale indivizilor de a se încrucişa între ei.25 AA 0. Fiecare individ heterozigot va forma două tipuri de gârneţi în număr egal: 0.încrucişarea liberă a indivizilor unei populaţii.5A + 0 .25 aa = 1 Din această formulă se vede clar că frecvenţa gârneţilor cu alela dominantă A va fi egală cu 0. • efectivul speciei destul de numeros. se întâlnesc forme homozigote dominante şi recesive după o pereche de alele: AA . în 1908 doi autori. iar a alelei a cu q. dintre care 0. Legea Hardy-Weinberg.25 AA + 0.5 Aa + 0. Weinberg.5 A 0.25 de la heterozigot şi 0. îr F2 frecvenţa alelelor a rămas aceeaşi ca şi în F^ Această legitate se păstrează şi îr generaţiile ulterioare. frecvenţa alelelor în populaţii nu se schimbă din generaţie în generaţie. după cum este 0.5 a 0. obţinem următoarele raporturi dintre genotipurile descendenţilor: 1 AA : 2 Aa : 1 aa = p 2 A: 2pqAa : q 2 a Această expresie reprezintă formula binomului (pA + qa) 2 după care poate fi I 2 2 2 calculată frecvenţa genotipurilor în populaţii (pA + qa) = p A + 2pqAa + qa = \)\ 158 . ~S "I\_ "^Z *w Factorul principal care determină unitatea populaţiei este panmixia . Notând frecvenţa alelei A cu litera/». Hardy şi medicul german W. care corespund următorilor indici: • probabilitatea egală de combinare reciprocă a diferitelor tipuri de gârneţi.25 de la heterozigot. Pentru a demonstra această lege. unde are loc încrucişarea liberă a indivizilor.25 de la homozigotul dominant şi 0. Probabilitatea încrucişării libere a indivizilor în limitele populaţiei este mai mare decât între indivizii populaţiilor vecine. au observat următoarea legitate: în anumite condiţii.25 de la homozigotul recesiv..25 Aa arătat în grilajul Punnet. Caracteristica principală a genofondului unei populaţiei este frecvenţa alelelor şi genotipurilor care se calculează după legea lui Hardy-Weinberg. şi anume 0. • nesupunerea populaţiei procesului mutaţional sau acţiunii selecţiei. matematicianul englez V.recesivă.dominantă şi aa . trebuie să admitem că într-o populaţie. 5 a = l n enera a a gj H H R M m M M I ' S ţi doua va avea loc segregarea. Legea Hardy-Weinberg se referă doar la aşa-numitele populaţii ideale. La 0.25 Aa 0. în conformitate cu prevederile legilor mendeliene hibrizii din prima generaţie vor fi heterozigoţi. studiind independent unul de altul repartizarea genotipurilor şi fenotipurilor în populaţii.5. Ulterior această legitate a fost ridicată la rang de lege care astăzi le poartă numele.5. • vitalitatea şi fecunditatea egală a indivizilor cu diferite genotipuri. Deci.25 aa analiza gametică a descendenţilor din F 2 obţinem segregarea: 0.

1 principalii factori ai microevoluţiei.1).42 = 42% Răspuns: Genotipul AA se va întâlni cu o frecvenţă de 49%. SCHEMA MICROEVOLUŢIEI APARIŢIA Şl PERFECŢIO. FACTORII MICROEVOLUŢIEI întrucât evoluţia presupune modificarea genofondului populaţiei.Weinberg.3 = 0. SPECIATIA Schema 2.3) = 0. 2. Rezolvare. După aceste date calculăm frecvenţa genotipului heterozigot: 2Aa = 2(0.49 = 49%.7 = 0. iar aa = 9%. Mai întâi se calculează frecvenţa genotipurilor posibile după for2 2 2 mula (p + q) = p + 2pq + q = 1).Ea şi reprezintă formula Hardy. într-o populaţie frecvenţa genei A este de 70%. Frecvenţa de 30% a genei a asigură o frecvenţă a 2 genotipului aa de 0. După această formulă poate fi determinată frecvenţa genelor şi genotipurilor într-un şir de generaţii succesive din cadrul populaţiei.09 = 9%. frecvenţa genotipurilor AA va constitui: 2 AA = 0.7 x 0. Să se calculeze frecvenţa genotipurilor pe parcursul generaţiilor următoare. Aa = 42%. iar a genei a de 30%. Studiaţi după schema 2. factorii care condiţionează dereglarea echilibrului Hardy-Weinberg şi sunt consideraţi factori ai evoluţiei (schema 2. utilizând valorile frecvenţei genelor indicate în problemă. Studiu de caz.1 Izolarea Lupta pentru existenţă I Fluxul de gene Procesul mutaţional Undele populaţionale 1 Variabilitatea combinativă 159 t Deriva genetică . La o frecvenţă a genei A = 70%.

VARIETATEA TIPURILOR DE MUTAŢII MUTAŢII Schema 2. Cele folositoare dau posibilitate indivizilor populaţiei de a-şi perfecţiona adaptările deja existente sau de a-şi forma altele noi la schimbarea condiţiilor de viaţă.3 genomice Sursa principală de noi alele în populaţie sunt mutaţiile genice. Observările au arătat că la unele specii 10-25% din indivizii unei generaţii poartă mutaţii. încrucişarea întâmplătoare a indivizilor generează o varietate enormă de combinaţii noi ale genelor alele şi nealele care dereglează echilibrul genetic. Fluxul de gene întrucât populaţiile sunt sisteme deschise.Variabilitatea combinativă Amintiţi-vă după schema 2. Mutaţiile dăunătoare sunt eliminate (indivizii ce poartă astfel de gene pier sau nu lasă urmaşi). Acestea sunt condiţionate de influenţa factorilor de mediu (rezervele de hrană. separarea independentă a cromozomilor în mitoză şi meioză. are loc un flux de gene care menţine asemănarea genofondurilor populaţiilor vecine. Ca urmare a fluxului de gene genotipurile urmaşilor se deosebesc de genotipurile părinţilor. Ca urmare în populaţii sunt aduse permanent gene din populaţiile vecine. Schema 2. Prin urmare.3 principalele tipuri de mutaţii. adică procesul mutaţional poate fi considerat furnizorul materialului evolutiv elementar. Soarta acestora depinde de caracterul lor. Procesul mutaţional Amintiţi-vă după schema 2. nu se exclude posibilitatea de încrucişare a reprezentanţilor diferitelor populaţii. Calculele au arătat că completarea genofondului unei populaţii din 100 de indivizi pe contul genelor străine este de 100 de ori mai mare decât în baza mutaţiilor.2 principalele tipuri de variabilitate. J cromozomiale genice Undele populaţionale Efectivul populaţiilor este supus unor oscilaţii permanente. numărul de 160 .2 DIVERSITATEA TIPURILOR DE VARIABILITATE VARIABILITATEA neereditară mutaţională | ereditară combinativă Crossing-overul.

Darwin. indivizii rămaşi se vor deosebi genetic de populaţia cândva mare: unele gene vor dispărea împreună cu purtătorii lor.onstă în faptul că ea aprofundează deosebirile genetice dintre populaţii. genofondul populaţiei va fi altul. La o creştere ulterioară a efectivului. a XII-a 1 61 . Aceste oscilaţii periodice ale efectivului populaţiilor au fost numite unde populaţionale. deserturi şi alte bariere geografice. în timp ce concentraţia altora va creşte considerabil. Dacă o mutaţie apare în medie la 100 000 de indivizi. apoi la mărirea efectivului de 10 ori numărul de mutaţii de asemenea va creşte de 10 ori. ceea ce | favorizează evoluţia lor de sine stătătoare în noi specii. ape. Acest tip de izolare exercită o influenţă puternică asupra speciilor puţin mobile (plante. care reflectă relaţiile indivizilor unei populaţii între ei şi cu factorii de mediu. Din cauza distanţelor considerabile întâlnirea indivizilor diferitelor populaţii este practic imposibilă. Izolarea spaţiala este cauzată de munţi. o poate adapta şi mai bine la condiţiile de mediu. din contra.răpitori. Se disting trei forme ale luptei pentru existenţă: intraspecifică. r« .a. Izolarea spaţială poate apărea şi în cazurile când specia ocupă un areal destul de vast.i tiuiai în populaţiile puţin numeroase există pericolul pierderii unor gene ca urmare a faptului că unii indivizi din anumite motive nu lasă urmaşi. deoarece va creşte numărul de indivizi ce vor purta mutaţii. condiţiile climatice ş. Frecvenţa genelor în astfel de populaţii se schimbă timp de câteva generaţii. Izolarea biologica este generată de deosebirile dintre indivizii diferitelor populaţii din care cauză acestea nu se pot încrucişa. generalizând rezultatele observărilor sale efectuate în timpul călătoriei în jurul lumii. pnterspecifică şi lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului de viaţă. Observările au arătat că undele populaţionale exercită influenţă asupra structurii genetice a populaţiilor. După reducerea efectivului. O dată cu creşterea numerică a populaţiei sporeşte probabilitatea apariţiei de mutaţii şi de combinări noi ale acestora. pădufi. ci. Astfel de cauze pot fi: particularităţile alcătuirii şi funcţionării organelor reproductive. necoincidenţa perioadelor de maturare sexuală etc.). Deriva genetică este imprevizibilă şi poate duce o populaţie la pieire sau. Importanţa evolutivă a izolării populaţiilor . Lupte pentru #«§tentă încă Ch.) şi poartă un caracter periodic: creşterea numărului de indivizi este urmată de reducerea lui. melci ş. Biologie. tartarea în funcţie de cauze se deosebesc două tipuri de izolare: spaţială şi biologică. de concurenţi. Fenomenul schimbării întâmplătoare a frecvenţei genelor din genofondul populaţiei este numit derivă genetică.a. a ajuns la concluzia că în lumea vie are loc o permanentă jluptă pentru existenţă.

umiditate. 2. Drept exemplu de luptă interspecifică servesc relaţiile „răpitor-jertfă". lumină etc. mediului. în ajuns în întorşi depuse în râu mare această luptă supravieţuiesc Fig. De exemplu. „gazdă-parazit" etc. Lupta interspecifică are loc între populaţiile diferitelor specii. în funcţie de fenotipul favorizat se disting trei forme ale selecţiei naturale: motrice (direcţională).ii).Explicaţi după fig. 2. Lupta interspecifică se poate încheia cu eliminarea uneia din speciile concurente sau cu adaptarea speciilor la condiţii diferite de viaţă în limitele aceluiaşi areal sau cu separarea lor teritorială. selecţia ca atare alege genotipurile care asigură dezvoltarea unor fenotipuri mai adaptate la condiţii concrete de viaţă.10. Lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului apare în funcţie de condiţiile climatice (temperatură. un număr enorm de plante pier anual din cauza gerurilor. întrucât inE divizii aceleiaşi specii conO sumă aceeaşi hrană. tată.12 noţiunea de normă de reacţie. Selecţia naturală presupune alegerea fenotipurilor care corespund cel mai bine condiţiilor concrete de viaţă.10 şi 2. Această formă de concurenţă este mai aprigă în cazul speciilor care ocupă condiţii ecologice identice şi folosesc aceleaşi surse de hrană. întrucât urmaşilor li se transmit nu caractere gata. stabi162 . vânturilor puternice. popuI lează acelaşi teritoriu. în iernile geroase multe păsări îngheaţă. 2. ci gene ce le determină. secetei. Peştii pier ca urmare a insuficienţei de oxigen în apă.) sau pedologice care influenţează activitatea vitală a organismelor.11 consecinţele reproducerii nelimitate şi imposibilitatea unei astfel de reproduceri în condiţii nati Lupta intraspecifică este cea mai acută formă a luptei pentru existenţă. nu-i lasă în genere sau aceştia sunt sterili).0-2. au nevoie de aceleaşi adăposturi etc. La baza ei stă capacitatea nelimitată de reproducere a organismelor vii şi caracterul limitat al resurselor puiet puietul adulţii icre efectivul naturale (/îg. Selecţia naturală KH Amintiţi-vă după fig. Eliminarea celor mai puţin adaptaţi se realizează prin pieirea lor fizică sau prin excluderea lor din procesul de reproducere (lasă puţini urmaşi. 2.. Creşterea efecCurba de suindivizii mai adaptaţi la tivului populaţiei de parapravieţuire a urmaşilor condiţiile schimbătoare ale meci la o înmulţire nelimilostriţei.

După 1848. Analizând minuţios vrăbiile motrice stabilizatoare disruptivă pierite. dezvoltarea caracterului minimă maximă Un exemplu clasic de selecţie motrice îl constituie melanismul Fig. Manifestarea fenotipică a caracterului (înălindustrial. unde dormea pe licheni. 1 '. Selecţia motrice acţionează în • % caz de schimbare a mediului de înălţimea plantei viaţă prin favorizarea unuia din norma de reacţie fenotipurile extreme {fig. fenotipul extrem. Mecanismele de realizare a scopului \ sunt însă diferite. în condiţii noi de viaţă au asigurat supravieţuirea purtătorilor. Deci. mesteacănului. au fost descoperite câteva exemplare cu aripi întunecate (fenotip extrem). în 1898 circa 98% din indivizii acestei populaţii aveau aripi întunecate. iar 64 .12). el a constatat că acesFig. dezgolind trunchiurile care s-au acoperit cu funingine. Astfel. 2.12. Mutanţii cu nuanţe mai întunecate ale aripilor rămâneau însă nevăzuţi. 72 dintre ele şi-au revenit. 2. în populaţia acestei specii din Manchester. avea aripi de culori deschise. Drept exemplu de acţiune a selecţiei stabilizatoare poate servi cazul descris de ornitologul american G. apărut în urma unor mutaţii întâmplătoare ale genei răspunzătoare de culoarea aripilor.asigurarea supravieţuirii şi lăsării de urmaşi de către cei mai adaptaţi indivizi. 163 . După câteva zile de vânturi puternice şi viforniţă. 2. In urma poluării aerului cu SO2. Selecţia stabilizatoare.nu. Pe astfel de trunchiuri întunecate fluturii de culori deschise au devenit o pradă uşoară pentru păsări. ornitologul a găsit 136 de vrăbii îngheţate pe care le-a adus într0 încăpere încălzită. 2. tea aveau sau aripi prea lungi. Până în 1848. adică stabilizarea ei (fig. lichenii au pierit. genele defavorizate până la poluarea mediului. Acest tip de selecţie acţionează în condiţii relativ constante ale mediului şi asigură asemănarea indivizilor unei populaţii între ei. cotarul ţimii) în limitele normei de reacţie în funcţie de condiţiile mediului.13). Excluderea din populaţii a fenotipurilor extreme este realizată de selecţia stabilizatoare. în condiţiile mediului poluat prezenta avantaje faţă de fenotipul obişnuit. ceea ce îi permitea să rămână nevăzut în timpul zilei pe trunchiurile mestecinilor. raion industrial al Londrei.CM lizatoare şi disruptivă. un fluture crepuscular. Toate cele trei forme de selecţie au acelaşi i:-: scop .13. Bampas. Varietatea formelor selecţiei naturale.

oposomul. hateria. Darwin a adunat în timpul călătoriei pe vasul Beagle numeroase exemple care ilustrează sporirea adaptării organismelor ca urmare a acţiunii selecţiei naturale. urmată de cea stabilizatoare. în aceste condiţii reuşeau să lase urmaşi plantele ce formau seminţe până la cosit şi cele ce înfloreau după cosit. REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI Modificările apărute în populaţii la nivel de genom duc la formarea unor fenotipuri mai adaptate şi apariţia în baza lor a speciilor noi (vezi schema 2. Fără un minim de adaptare la mediu organismul nu ar putea supravieţui. au supravieţuit indivizii cu o lungime medie a aripilor. Caracterul relativ al adaptărilor Rezultatul principal al evoluţiei este perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă. Studiaţi după schema 2. 164 . gimnospermul Gingo ş. Adaptările. Comparaţi selecţia naturală cu cea artificială şi enumeraţi asemănările şi deosebirile. De exemplu. ei se hrăneau cu confraţii lor. Adaptarea este starea în care un organism. organe speciale de apărare. în caz de condiţii diferite în cadrul aceluiaşi areal acţionează mai întâi selecţia disruptivă. Prin urmare. ea devenind mai adecvată pentru un anumit tip de mediu.4 varietatea formelor şi culorilor protectoare la animale. o populaţie se află în echilibru cu mediul său de viaţă ceea ce-i permite să supravieţuiască şi să perpetueze în mediul dat. în natură cele trei forme ale selecţiei naturale interacţionează în cadrul aceleiaşi populaţii. Selecţia disruptivă (fig. Acest tip de selecţie poate fi studiat pe exemplul apariţiei a două specii de clocotiş cu înflorire timpurie şi târzie. Apariţia acestor speciilor în cauză a fost condiţionată de cositul de la mijlocul verii. dar nu pe cea medie. se datorează acţiunii selecţiei stabilizatoare. 3. Evoluţia accentuează adaptarea.sau prea scurte. Existenţa şi astăzi a unor astfel de forme arhaice ca latimeria. La o înmulţire în masă a ştiucii. Adaptarea organismelor la mediu este realizată prin forme şi culori protectoare.a. Au fost favorizaţi şi indivizii cu o reţinere maximă a creşterii: dimensiunile mici ale corpului le permiteau să se hrănească timp îndelungat cu plancton. Un alt exemplu de acţiune a selecţiei disruptive este apariţia a două specii de ştiucă.1). în astfel de condiţii au supravieţuit indivizii care creşteau repede: atingând în scurt timp dimensiuni mari. o diversifică. puietul nu avea hrană îndeajuns. Ch. 2.13): acţionează asupra populaţiilor ce ocupă medii de viaţă cu un mozaic sezonier sau spaţial şi favorizează două sau mai multe valori ale caracterului.

după forma corpului şi culoare omizile unor fluturi amintesc ramurile. 2. Culoarea şi forma ameninţătoare deseori este însoţită de fcoze şi sunete ameninţătoare. 2. „ .Schema 2. „„ Fig. 1-2). 2. după structură şi culoare suprafaţa aripilor unor fluturi aminteşte suprafaţa tulpinii arborelui uscat.14. . 2. Mimezia constă în asemănarea animalelor neapărate cu obiectele din mediul ambiant. 2. Culoarea de avertizare este specifică buburuzelor. 2. viespilor. ciupercilor otrăvitoare. gândacul Prosoplecta semperi se aseamănă după culoare şi forma corpului cu buburuza (fig. 4-5). fluturele Dismorphia astynome se aseamănă cu fluturele veninos Heliconius eucrate (fig.•>> > -•. ridică partea .14. De exemplu. Insectele ce-şi duc traiul pe scoarţa arborilor pot fi confundate cu lichenii ce cresc aici.•<•->• • ..- . V. şerpilor.- ••••. |De exemplu.•. unor gândaci (fig. - v .14. . omida unei specii sfingide.14.14.14. 3). pentru a „pune pe îgă păsările". şerpii neveninoşi din regiunile tropicale se aseamănă la exterior cu cei veninoşi (fig. 7) şi musca Temnostoma vespiforme (fig. „ . fluturele Aegeria apiformis (fig. 9-10). 8) se aseamănă cu viespea (fig.. De exemplu.14.- Mimicria Mimetismul Mimezia Demonstraţia • Culoarea de avertizare • Culoarea şi forma ameninţătoare • Culoarea ademenitoare Mascarea • Culoarea criptică • Culoarea disruptivă • Culoarea de camuflare MI mieria Mimetismul este adaptarea prin care unele specii mai puţin adaptate adoptă culori şi chiar forme ale speciilor mai adaptate. 2.14. •. 6).4 DIVERSITATEA FORMELOR DE ADAPTARE ALE ORGANISMELOR LA MEDIU . 2. Varietatea formelor de adaptare a organisitenoara a corpului şi îşi umila melor la mediu . •. Păsările ce au „gustat" o buburuză sau o viespe memorează pentru toată viaţa această culoare şi nu ! se mai apropie de indivizii ce o poartă.

dinţi ascuţiţi etc. Animalele ce trăiesc în iarbă. carapace. fluturi). 2.a. bursucilor. Toate aceste adaptări au putut apărea numai datorită selecţiei naturale. asemănându-se cu un şarpe (fig. iepuri etc. Plantele dispun şi de un şir de adaptări ce le permit polenizarea încrucişată.15.).Fig. Varietatea formelor de adaptare a organismelor Ia mediu. Acelaşi lucru îl face şi şopârla Phrynocephalus mystaceus (fig. 2. de obicei. culoarea verde a corpului (şopârlele. asigurând supravieţuirea speciei în anumite condiţii.). Culoarea ademenitoare este caracteristică pentru speciile destul de mobile (păsări. Este specifică zebrelor. Multe specii de animale îşi schimbă culoarea în funcţie de vârstă (puii de focă şi adulţii).15. numeroase adaptări nu numai că nu sunt folositoare.15. . locuitorii deserturilor . brotăcelul). 4). trandafirul ş. anotimp (iepurii. Culoarea criptică asigură animalelor asemănarea cu mediul ambiant. Caracterul relativ al adaptărilor. toracele.1-2). Acest tip de coloraţie este caracteristic pentru peşti şi alte animale ce trăiesc în grosimea apei. şopârlelor. 2. 2. „Ochii" de pe aripile unor fluturi sunt un mijloc sigur de apărare (jig.15. au. dar adesea devin şi dăunătoare.15. glande odorifere. veveriţa). De exemplu. omizile etc. răspândirea seminţelor ş. unor gândaci. Culoarea disruptivă este caracterizată de prezenţa fâşiilor şi petelor contrastante datorită cărora conturul animalelor nu poate fi perceput vizual.). vulpile. 5). Ca urmare conturul animalului se contopeşte cu mediul. 3). 2. fond (caracatiţa. încă Ch. pentru unele mamifere (căprioară. în caz de schimbare a acestora. Astfel de organe de apărare au şi unele plante (urzica.galbenă. Darwin remarca că orice adaptare a organismelor la mediu este relativă. cameleonul. salcâmul. cactuşii. ghimpi. Culoarea de camuflare se bazează pe efectul de contraumbră: părţile mai iluminate ale corpului sunt colorate în nuanţe mai întunecate decât cele neiluminate. garantându-le succesul fecundaţiei şi prevenind încrucişarea dintre specii (fig. La plantele acvatice este bine liotă Multe animale au organe speciale de apărare: ace. ea fiind favorabilă doar în anumite condiţii ale mediului. animalele cu blană albă în iernile cu puţină zăpadă sunt o pradă uşoară. greierul. glande veninoase. a.

dezvoltat ţesutul aerifer care asigură o suprafaţă mai mare de contact al plantei cu mediul în vederea ameliorării schimbului de gaze.doua specii noi. Aşadar. sunt mai viabili şi mai productivi şi prin concurenţă pot substitui părinţii. Treptat indivizii acestor populaţii se deosebesc tot mai mult de specia la care aparţin. se unesc în genuri. Schema speciaţiei: 1 finală a microevolutiei. r „ . Drept exemplu de speciaţie simpatrică poate servi I formarea a două specii de clocotiş ca urmare a acţiunii selecţiei disruptive. 2 . 2. 4 MACROEVOLUŢIA . 2. determinate de particularităţile mediului de viaţă. adaptările utile în mediul acvatic s-au dovedit ineficiente î n afara accestuia.••• • B w M > fV Formarea de noi specii (speciaţia) este etapa Fig..16.. asemănătoare după mai multe I caractere esenţiale.formarea a două se disting doua etape: apariţia de adaptări la condiţiile noi de viaţă şi formarea propriu-zisă a speciei noi în baza izolării ei de specia-mamă. Poliploizii.. 3 . Speciile. Speciaţia allopatrică sau geografică este legată de izolarea spaţială a unor populaţii ale speciei iniţiale. lăcrimioarele au apărut în miocen şi s-au răspândit în pădurile de foioase de pe un vast teritoriu. în desfăşurarea speciaţiei s P f i a iniţială. Speciaţia simpatrică (sau ecologica) se realizează în limitele arealului speciei şi este asigurată de izolarea biologică. „ ' . populaţia izolată devine o nouă specie ifig. Populaţiile care ocupă diferite sectoare ale arealului speciei sunt supuse diferitelor direcţii ale selecţiei naturale. Unele specii de cartof se deosebesc după seturile de cromozomii: 12. La secarea bazinului de apă aceste plante pier printre primele. iar populaţia . dar izolate reproductiv. în funcţie de amplasarea teritorială a noii specii se deosebesc două căi ale speciaţiei: allopatrică şi simpatrică. O dată cu formarea unor noi specii evoluţia nu se opreşte ci continuă într-un şir I lung de generaţii la nivel de macroevoluţie.unitatea elementară a evoluţiei.16). Prin intermediul speciaţiei se realizează evoluţia. 72. 48. Amintiţi-vă şi enumeraţi câteva din cauzele izolării biologice. de regulă. De exemplu. Glaciaţiile din cuaternar au fragmentat acest teritoriu în mai multe zone izolate în care specia a evoluat diferit. subspecii. Genurile apropiate 167 . Drept exemplu de speciaţie simpatrică serveşte apariţia noilor specii în baza poliploidiei şi hibridizării îndepărtate. dând naştere la mai multe specii-fiice. Toate I aceste specii s-au format de la specia iniţială prin multiplicarea setului de cromozomi. 24. de aceea specia reprezintă I sistemul evoluţionist elementar. Pe această cale au apărut diferite specii de plante şi animale. Dacă aceste deosebiri fac imposibilă încrucişarea cu indivizii altor populaţii ale speciei materne. ••. .

Amintiţi-vă noţiunea de organe omoloage şi enumeraţi câteva exemple de astfel de organe. încât taxonul iniţial se va separa în două sau mai multe taxoane-fiice.şi macroevolutie nu există deosebiri principiale. a câtorva grupe de insecte zburătoare la care aripile anterioare s-au transformat în elitre. înmulţirea de mai departe a acestora în baza selecţiei naturale. ordin ş. deosebirile acumulate vor fi atât de însemnate. 5.) a două sau mai multe taxoane-fiice. Unirea speciilor în taxoni de nivel superior indică asupra strămoşului lor comun într-o anumită eră geologică. apărute ca urmare a divergenţei. Amintiţi-vă noţiunea de organe analoage şi exemple de astfel de organe. Tipul taxonului nou format depinde de era geologică ^ în care a avut loc separarea formelor înrudite. Din punct de vedere genetic. se formează adaptări diferite. paralelismul şi convergenţa. focile urecheate şi cele adevărate). într-un anumit moment al evoluţiei. familie. forma corpului şi a înotătoarelor prezintă mult 168 . familiile în ordine. pe durata unor perioade considerabile de timp. probabil evoluţia a trei linii de pinipede (morsele. Sub acţiunea factorilor evolutivi. TIPURILE EVOLUŢIEI Se disting trei tipuri de evoluţie a lumii vii: divergenţa.şi au loc sub acţiunea aceloraşi factori evolutivi. care nimeresc în condiţii diferite de viaţă. Drept exemplu de evoluţie divergentă poate servi apariţia ordinelor de mamifere acvatice (delfini. la reprezentanţii aceluiaşi taxon. evoluţia paralelă se explică prin unitatea structurii genetice a grupelor înrudite şi variabilitatea lor asemănătoare. în desfăşurarea proceselor de ' micro. vorbim de evoluţia după metoda paralelismului. iar clasele în încrengături. La baza acestui tip de evoluţie stă selecţia disruptivă şi izolarea. Evoluţia divergentă culminează prin apariţia organelor omoloage. Pe această cale a avut loc.evoluţia . dar care populează acelaşi medii a avut loc în direcţia asemănării lor exterioare. balene). poate duce la apariţia de noi genuri. ulterior evoluează în aceeaşi direcţie.se unesc în familii. în sens larg. Convergenţa. Paralelismul. gen.a. ele prezentând două faţete <^ ale aceluiaşi proces . familii. corespunzătoare epocilor. ordinele în clase. Dacă două sau mai multe grupe de organisme. ordine şi alţi taxoni. macroevolutie poate fi i_ numită dezvoltarea vieţii pe Pământ în ansamblu. Evoluţia organismelor neînrudite. deşi peştii şi delfinii fa parte din diferite clase de vertebrate. Evoluţia divergentă se realizează la toate nivelurile de organizare ale lumii vii şi se rezumă la apariţia de la un taxon-mamă (specie. a unor grupe de peşti dipnoi la care s-au dezvoltat caractere de amfibii. De exemplu. care poate dura câteva generaţii. aeriene (liliecii) şi terestre.

respirator ş. asemănări. 2. N. Criteriile progresului biologic sunt creşterea numerică a taxonului. musculaturii. O atare sporire a adaptării organismelor la factorii de mediu a fost numită de către A.CV Dipus saggita Allactaga major \ Antechinomys laniger Pedetes cafer Fig. în cazul evoluţiei convergente. aparatului circulator.a. rechinul şi delfinul se aseamănă după forma corpului.18. . arealului ocupat şi numărului de taxoni-fiice. 2. De exemplu. De rând cu progresul. asemănarea dintre organismele neînrudite este doar exterioară.17).adâncirea divergenţei şi mărirea numărului de taxoni-fiice. Evoluţia convergentă a animalelor săritoare de pe diferite continente. Ca urmare a lărgirii arealului. în cazul convergenţei apar organe analoage.suprafaţa mare la o greutate relativ mică (fig. răspândirea largă a reprezentanţilor acestuia şi mărirea numărului de grupe sistematice ce formează taxonul dat. deoarece modificărilor evolutive sunt supuse caracterele externe ca urmare a adaptării la condiţii identice de viaţă. în natură se înregistrează şi regresul biologic. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mamiferele săritoare ce populează diferite continente (fig. Urmările progresului biologic pot fi explicate astfel: creşterea efectivului taxonului dat contribuie la sporirea densităţii. Severţovprogres biologic. ceea ce nu se poate spune despre structura tegumentelor. ceea ce acutizează lupta pentru existenţă şi duce la lărgirea arealului speciei. datorită cărui fapt descendenţii sunt mai adaptaţi la factorii de mediu decât părinţii.18). 2. Fig. Are loc diferenţierea speciei. Seminţe şi fructe răspândite cu ajutorul vântului. indivizii taxonului trebuie să se adapteze la noile condiţii de viaţă. 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI Evoluţia este direcţionată spre adaptarea maximă a organismelor vii la condiţiile mediului de viaţă. Cauza 169 I . Regresul biologic se poate solda cu dispariţia speciei.17. El se caracterizează prin micşorarea efectivului speciei. craniului. Seminţele şi fructele reprezentanţilor diferitelor specii răspândite cu ajutorul vântului au o trăsătură comună . 2.

anterior inaccesibile. adaptările seminţelor la răspândirea de către vânt. ursul alb ş. 2. Studiaţi cu atenţie fig. colibri se hrănesc doar cu polenul plantelor tropicale. 170 . a inimii cu patru camere. Delimitarea a două circuite sanguine.cu furnici) de asemenea este un exemplu de idioadaptare. duceau un mod de viaţă terestru. Diferenţierea musculaturii striate. Strămoşii păsărilor contemporane. Spre deosebire de aromorfoze. aerul. alogeneza şi catageneza sunt cele trei căi principale de realizare a progresului biologic. dezvoltarea compartimentelor creierului care coordonează mişcările în aer reprezintă modificări morfologice. Trecerea unor grupe de animale la un anumit tip de hrană (de exemplu. astfel încât —1 organismele nu reuşesc să se adapteze la el. fără a le ridica nivelul de organizare morfofuncţională. idioadaptările asigură dezvoltarea progresivă a organismelor. în timp ce altele pierd importanţa funcţională şi se reduc. Numeroasele adaptări ale florilor la polenizarea încrucişată cu ajutorul vântului. supus tigrul usurian.a. aromorfozele contribuie la ridicarea nivelului de organizare. fără a ridica nivelul lor de organizare. ghepardul. C jp Căile de atingere a progresului biologic Arogeneza. Apariţia aripilor. prezenţa membrelor mobile dă posibilitate animalelor să se deplaseze în cele mai diferite medii. dinozaurii. aromorfoze. Un exemplu clasic de arogeneza îl constituie apariţia clasei păsărilor. De exemplu. dezvoltarea membrelor locomotoare şi a aripilor au permis insectelor să cucerească uscatul şi. insectelor. Alogeneza prezintă calea de asigurare a progresului biologic în baza idioadaptărilor (sau alomorfozelor). care au asigurat cucerirea mediului aerian. Arogeneza sau progresul morfofuncţional este calea de evoluţie a unui grup de organisme în baza adaptărilor principial noi (aromorfozelor). Amintiţi-vă câteva din aromorfozele plantelor care le-au asigurat </ cucerirea uscatului. în caz de alogeneza unele organe se dezvoltă şi se diferenţiază progresiv.19 şi numiţi idioadaptarea care a dus la apariţia a cinci specii de cintiţe. culoarea protectoare asigură adaptarea organismelor la anumite condiţii de existenţă.•^ generală a regresului constă în schimbarea rapidă a mediului de viaţă. Caracterele arogenice sunt utile în cele mai diverse condiţii de viaţă. Deci. Idioadaptările sunt adaptări particulare ale reprezentanţilor unui grup sistematic la condiţii strict specifice de viaţă. furnicarul . în prezent regresului biologic este ~. adaptările frunzelor la micşorarea transpiraţiei prezintă exemple de idioadaptări ale plantelor. De exemplu. apărute în legătură cu cucerirea unui nou mediu de viaţă. diferenţierea şi specializarea organelor digestive prezintă exemple de aromorfoze ce au făcut posibilă evoluţia mamiferelor. parţial. fapt ce face posibilă ocuparea de noi medii de viaţă.

De exemplu.20). ceea ce a atenuat concurenţa şi a făcut posibil progresul biologic al clasei în an. dispar rădăcinile (vâscul). de aceea branhiile şi coada se păstrează toată viaţa. în special.aromorfoze samblu.Catageneza sau degenerarea generală este o cale specifică de asigurare a progresului biologic prin simplificarea nivelului de organizare.trei grupe de amfibii contemporane. ordine. clase etc. Aşadar. la speciile Fig. idioadaptările au asigurat dezvoltarea a trei grupe de amfibii care au cucerit uscatul şi mediul acvatic. Schimbarea căilor de atingere a progresului biologic este caracteristică pentru toate grupele de organisme şi este numită legea lui Severţov (fig.19. Din contra.Fig. Adaptarea cintitelor la hrănirea cu conuri ce trăiesc în peşteri se constată situate la diferite niveluri. cucerirea unui nou mediu de viaţă. 2. Degenerarea are la bază trecerea organismelor la un mod de viaţă sedentar sau parazitar. alogeneza ş. suprafaţa foliară (cuscuta).20. care asigură. Explicaţia este simplă: primele dau naştere taxonilor mari (familii. prin mijlocirea aromorfozelor au luat naştere reptilele. de la stegocefali. Alogeneza poate fi schimbată de catageneza şi atunci progresul biologic are loc datorită regresului morfo. sistemului nervos. 2. amfibii cu coadă.taxonilor de nivel inferior (specii. 2. majoritatea speciilor parazitare se afla în stare de progres biologic. La plantele parazitare se reduce intensitatea fotosmtezei. depigmentarea. genuri). îmbinarea căilor progresului biologic Evoluţia presupune înlocuirea legică a unei căi de evoluţie cu altele. Cel de-al treilea grup de amfibii îl constituie formele apode (lipsite de membre). Broaştele au membre bine dezvoltate şi plămâni ce le permite Ea trăiască pe uscat. iar a idioadaptărilor . defunţional. generare. Din schemă se vede clar că aromorfozele apar cu mult mai rar decât idioadaptările. Fiecare grup natural de organisme îşi începe existenţa cu aromorfoze. iar idioadaptările . 171 .). La viermii paraziţi se simplifică organizarea aparatului digestiv. membrele în schimb sunt reduse. în baza aceleiaşi aromorfoze pot apărea diferite idioadaptări. Aceste forme ecologice s-au separat. Relaţiile dintre arogeneză. De exemplu. duc un mod de viaţă acvatic. Prin urmare. Tritonii. In condiţii concrete de viaţă la reprezentanţii aceluiaşi grup se dezvoltă diferite îdioadaptan. reducerea ochilor. Simplificarea organizăm nu înseamnă dispariţia grupei date. atrofierea muşchilor.

Selecţia disruptivă duce la păstrarea valorii extreme a caracterului. adaptare. Explicaţi noţiunile de: a) proces mutaţional. Animalele neapărate iau forma obiectelor djn 3 Cu|oarea si f o r m a 2 . Explicaţi sehemat noţiunile: a) divergenţă. Asociaţi noţiunile din coloana  eu caracteristicele din coloana B. Culoare de camuflare j."T__ D_ -^ ^ 1. Culoare de camuflare. 2. b) simpatrică. b) variabilitate combinativă. Culoare criptică b % _ Animalele neapărate iau forma şi culoarea celor apărate. Explicaţi caracterul relativ a! adapîârlior prin exemple concrete. deoarece condiţiile mediului s-au schimbat într-atât. Enumeraţi factorii evoluţiei lumii vii. Explicaţi caracteristicile populaţiei pentru care este valabili legea Hardy» Wtsnberg. Selecţia stabilizatoare acţionează în condiţii constante ale mediului. Părţile iluminate ale corpului sunt colorate mai întunecat decât cele neiluminate. 7. deoarece acţionează în caz de schimbare a condiţiilor mediului. 8. 3. d) unde populaţionale. 2. selecţie naturală. 1. Coloraţie de avertizare d. Analizaţi criteriile speciei. 3. 172 . 12. 10. Notaţi prin A . • g_ S u n t p r e z e p t e ^ d u n g j 6. Selecţia motrice duce la deplasarea valorii medii a caracterului. Animale ce elimină substanţe toxice. deoarece duce la păstrarea formelor extreme. 4. c) convergenţă. 6. -Mimetism c. populaţie.^ ameninţătoare este î n s o t j t a de s u n e t e 4. Definiţi noţiunile de: microevoluţie. c) flux de gene. 9. b) paralelism. Analizaţi căile de realizare a macroevoluţlel. Demonstraţi printr-un exemplu legea Hardy-Weinberg. 5. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta speclaţla: a) alopatrică.Z? ~:. specie. a. încât indivizii cu valori medii au fost înlăturaţi. macroevoluţîe. 11. Culoare şi formă ameninţătoare e. şl prin fî~daeă nu sunt juste.daca afirmaţiile unite prin conjuncţia deoarece sunt Juste.

în regiunea specializată în creşterea acestei rase au fost înregistrate 4 169 de vite roşcate. PROGRESUL BIOLOGIC REGRESUL BIOLOGIC 14.13. Albinismul general se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. Salvia este polenizată de bondari 12. 17. Completat) tabelul cu exemple. La vitele mari cornute culoarea roşcată domină incomplet culoarea albă. Apariţia plantelor cu flori 9. Fotosinteză 5. Pe o insulă au fost numărate 10 000 de vulpi. 1. Probleme la tema „Legea Hardy-Weinberg". Idioadaptări 3. Animale digitigrade 14. Vâscul 15. La unele soiuri de porumb plantele albinoşi se întâlnesc cu o frecvenţă de 25:10 000. Scrieţi un eseu la tema: „Factorii nocivi care duc la degradarea genotipului speciei umane". Apariţia speciilor 7. b) în evoluţia animalelor. Determinaţi frecvenţa genelor culorii roşcate şi a celei albe a vitelor din această regiune. dintre care 9 991 erau roşcate şi albe. Fecundaţia dublă la plantele cu flori 11. 2. 15. Hibrizii de la încrucişarea vitelor roşcate cu cele albe au culoarea sură. Torţelul 13. Apariţia claselor 8. 1. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la aceste soiuri de porumb. îmbolnăvirea se întâlneşte cu o frecvenţă de 1:20 000. Degenerare generală 4. Albinismul la porumb se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. Din 84 000 de plante cercetate 210 erau albinoşi. Enumeraţi aromorfozele car© au avut loc: a) în evoluţia plantelor. 5. Albinismul la secară se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la secară. 3. Cârtita în sol 16. 173 . 4. Colibri polenizează anumite plante 10. Aromorfoze 2. roşcate heterozigote şi al celor albe. Determinaţi procentul vulpilor roşcate homozigote. Tenia boului 6. Grupaţi noţiunile de mai jos după un criteriu comun. 3 780 sure şi 756 albe. Calculaţi numărul de heterozigoţi în populaţie. copiindu-l pe caiet. Culoarea roşcată o domină pe cea albă.

Răspândirea pe larg a insectelor şi păsărilor Dispariţie unor grupe de reptile.în secole.în epoci. proterozoică. iar epocile . Dezvoltarea insectelor Neogen Paleogen Dezvoltarea angiospermelor erboase. paleozoică. reducerea suprafeţelor ocupate de gimnosperme Apariţia semimaimuţelor şi parapitecilor. îndeosebi a formelor erboase.1 CRONOLOGIA EVENIMENTELOR PRINCIPALE ÎN EVOLUŢIA VIEŢII PE PĂMÂNT EVENIMENTEL Cainozoică.21. moluşte cefalopode. la rândul lor. Continuă dispariţia reptilelor mari. sunt divizate mperioade. Apariţia şi dezvoltarea vieţii este indisolubil legată de istoria planetei Pământ pe care savanţii o împart în intervale mari de timp .1 şi fig. 2. Principalele evenimente care au avut loc în fiecare din aceste ere sunt expuse în tabelul 2.DEZVOLTAREA VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PAMANT Amintiţi-vă principalele teorii despre apariţia vieţii şi era geologică în care au avut loc aceste evenimente. Apariţia şi evoluţia omului Extinderea arealului de răspândire a angiospermelor. Astfel. mezozoică şi cainozoică. Acestea.Lumea animală contemporarană nă. în istoria Pământului delimităm următoarele ere geologice: arhaică. 67 mln ani C u a t e r n a r Lumea vegetală contempo.ere. Tabelul 2. perioadele . Reducerea arealului gimnospermelor 174 .

Continuare Mezozoică, 165 mln. ani Cretacic Apariţia şi răspândirea angiospermelor Apariţia mamiferelor superioare şi a păsărilor. Predominarea peştilor osoşi. Dispariţia unor reptile mari Predominarea reptilelor. Apariţia arheopterixului. Răspândirea moluştelor cefalopode. Dispariţia peştilor cartilaginoşi arhaici Predominarea amfibienilor, moluştelor cefalopode şi a reptilelor răpitoare. Apariţia peştilor osoşi şi a mamiferelor marsupiale Predominarea nevertebratelor marine. Dezvoltarea rapidă a reptilelor şi insectelor. Dispariţia stegocefalilor şi trilobiţilor Predominarea amfibienilor, moluştelor. Apariţia primelor reptile şi a formelor zburătoare de insecte. Reducerea numărului de stegocefali şi trilobiţi Apariţia peştilor crosopterigieni şi dipnoi. Apariţia şi dezvoltarea amfibiilor. Predominarea moluştelor, trilobiţiilorşi coralilor Dezvoltarea furtunoasă a coralilor, trilobiţilor, moluştelor şi a crustaceelor. Ieşirea primelor nevertebrate pe uscat (scorpioni, insecte aptere) înflorirea nevertebratelor marine Răspândirea largă a spongierilor, celenteratelor, helminţilor, echinodermelor şi trilobiţilor Apariţia tuturor încrengăturilor de animale nevertebrate şi a unor cordate primare

C\]

Jurasic

Dispariţia gimnospermelor arhaice. Dominarea gimnospermelor actuale Predomină gimnospermele arhaice şi apar gimnospermele actuale. Reducerea bruscă a numărului de pteridofite Dispariţia pădurilor carbonifere. Dezvoltarea gimnospermelor şi a ferigilor cu seminţe înflorirea pteridofitelor. Apariţia ferigilor cu seminţe şi a primelor gimnosperme. Dispariţia psilofitelor

Triasic

Paleozoică, 340 mln, ani

Permian

Carbonifer

Devonian

Răspândirea pe uscat a psilofitelor, apariţia ferigilor, ciupercilor, muşchilor

Silurian

Predominarea algelor. Ieşirea plantelor pe uscat - apariţia psilofitelor

Ordovic Cambrian

Dezvoltarea furtunoasă a algelor Răspândirea şi dezvoltarea rapidă a tuturor filumurilor de alge Dezvoltarea algelor verzi, apariţia algelor roşii

Proterozoică 2 600 mln. ani

Arhaică 4 600 mln. ani

Apariţia vieţii pe Pământ sub formă de organisme procariote (bacterii şi alge cianoficee) şi eucariote (organisme pluricelulare primare) Formarea Pământului

175

r\i

Jurasic Triasic Permian Carbonifer Devonian Silurian Ordovic Cambrian

Precambrian

Fig. 2.21. Evoluţia lumii vii.

Evoluţia vieţii a decurs în conformitate cu procesele geologice şi climatice locale şi globale. Schimbarea climei, ridicarea şi coborârea uscatului, modificarea compoziţiei chimice a atmosferei şi mediului acvatic au fost principalii factori care au forţat organismele vii să se adapteze, să evolueze sau să piară. Să analizăm în continuare cele mai importante procese geologice şi climatice datorită cărora se schimba lumea vie. Apariţia vieţii ţine de era arhaică, când în mediul acvatic au apărut primele organisme - bacteriile şi algele cianoficee. La sfârşitul acestei ere se atestă primul val al procesului de formare a munţilor, care în proterozoic s-a accentuat. în paleozoic exista un singur continent - Pangeea - care în mezozoic a început să se scindeze. Mai întâi s-au separat Godwana şi Laurazia, apoi America de Sud Africa. La sfârşitul cretacicului, Madagascarul s-a separat de Africa, iar India 176

continua să se deplaseze spre Nord. Antarctida se îndepărta de continentul cen- ^ trai, rămânând legată de Australia. în cainozoic aceste procese au continuat: s-a =;* separat Groenlanda, iar cele două supercontinente - Laurazia şi Godwana s-au ^ fărâmiţat. Inpaleogen suprafaţa uscatului a început să capete contururile actuale: ^ America de Nord şi Europa s-au separat, iar America de Sud s-a transformat într-o '— insulă; India s-a alipit de Asia; Antarctida s-a acoperit cu gheaţă. Au apărut munţii Cu Tibet, Himalaya, Pamir, Marea Tefis s-a înnămolit şi pe locul ei s-au format mările 7 k Caspică şi Mediterană. ^ în paralel aveau loc procese de formare a munţilor şi de coborâre a uscatului. Formarea munţilor era însoţită de uscarea şi răcirea climei, iar coborârea uscatului - de umezirea şi încălzirea ei. Drept urmare formarea munţilor a favorizat evoluţia speciilor terestre, iar coborârea uscatului - a celor acvatice. Astfel, arahnidele şi insectele apterigogene, animale terestre, au apărut în paleozoicul timpuriu, caracterizat prin procese intense de formare a munţilor. Stegocefalii, strămoşii amfibiilor, şi-au făcut apariţia în a doua jumătate a paleozoicului, când uscatul a fost supus coborârii. Hotarul dintre precambrian şi paleozoic, precum şi dintre paleozoic şi mezozoic prezintă intervalele de timp cu cele mai profunde conflagraţii care au forţat tot ce este viu să evolueze, să se adapteze la condiţii cu totul noi pentru ele. Anume în aceste intervale de timp au dispărut multe specii şi au apărut altele. Mezozoicul, pe drept cuvânt, este numit era reptilelor. în triasic s-au redus suprafeţele bazinelor acvatice intracontinentale şi s-au lărgit cele ocupate de deşert. Ca urmare au dispărut speciile terestre viaţa cărora era legată de mediul acvatic: majoritatea amfibiilor, ferigile arborescente. Pentru reptile şi gimnosperme noile condiţii de viaţă s-au dovedit a fi foarte favorabile. în cretacic apar şi se răspândesc pe larg angiospermele. Acestea au început să formeze noi comunităţi, completate de grupele de plante apărute în urma transformărilor evolutive ale speciilor ce au supravieţuit în noile condiţii. Comunităţile rezultate şi-au păstrat trăsăturile principale până în zilele noastre. în prima jumătate aperioadei terţiare a erei cainozoice erau răspândite pe larg pădurile tropicale şi subtropicale. Spre sfârşitul acestei perioade, ca urmare a schimbărilor de climă, se măresc suprafeţele ocupate de stepe. De aceea printre angiosperme predominau formele ierboase monocotiledonate care treptat au nceput să substituie formele arborescente. Perioada cuaternară a cainozoicului continuă deja de 1,0-1,5 mln. de ani. Ea la fost caracterizată de acoperirea cu gheaţă a celei mai mari părţi a Euraziei şi Americii de Nord. în aceste condiţii vitrege au dispărut mamuţii, leneşii gigantici \i alte specii. Bogatul material factologic acumulat până în prezent permite de a evidenţia I particularităţile evoluţiei lumii vegetale şi animale.
i: Biologie, ci. a XII-a . __

Particularităţile evoluţiei tU • Ieşirea pe uscat, diferenţierea corpului în organe, iar a acestora în ţesuturi. • Trecerea treptată la dominarea în ciclul de dezvoltare a sporofitului asupra gametofitului. • Trecerea de la fecundatia externă la cea internă, apariţia florii şi a fecundării duble. • Apariţia polenizării încrucişate în paralel cu evoluţia insectelor. • Apariţia seminţelor bogate în substanţe nutritive şi protejate de acţiunea factorilor nefavorabili de către tegument. • Diversificarea modurilor de răspândire a fructelor şi seminţelor.

Particularităţile evoluţiei lumii as
• Dezvoltarea progresivă a formelor de viaţă pluricelulare şi, ca urmare, specializarea ţesuturilor şi organelor. • Apariţia şi dezvoltarea aparatului locomotor, ceea ce le-a asigurat animalelor o independenţă relativă de variaţiile factorilor de mediu. • Apariţia scheletului intern. • Dezvoltarea progresivă a sistemului nervos. Evoluţia lumii animale şi vegetale s-a soldat cu formele de viaţă existente astăzi (fig. 2.22).

'2. Evoluţia vieţii pe Pământ până în zilele noastre.

178

jkem&*e£>
1. Enumeraţi principalele teorii ale apariţiei vieţii pe pământ. 2. Faceţi o paralelă între concepţiile teoriei materialiste şi creaţîonîste, 3. Analizaţi criteriile ce stau la baza delimitării istoriei pământului în ere, perioade, epoci, 4. Alcătuiţi un tabel c© ar îiustra erele şi aromorfozele principale suportate de plante şi animale în fiecare eră, 5. Faceţi o paralelă între evoiuţîa regnului animal şi al vegetai, 6. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta evoiuţîa principalelor regnuri ale organismelor vii actuale. 7. Asociaţi noţiunile din coioana A cu cele din coloana B. B 1. Apariţia mamiferelor. 2. Apariţia peştilor crosopterigieni. 3. Apariţia ferigilor. 4. Apariţia reptilelor. 5. Apariţia primelor gimnosperme. 6. Ieşirea plantelor pe uscat. 7. Apariţia şi răspândirea angiospermelor.

A. B. C. D. E.

Era Era Era Era Era

arhaică proterozoică paleozoică mezozoică cainozoică

8. Sistematizaţi grupele de animale conform arborelui fiiogenetic: 1) mamiferele; 2) peşti crosopterigieni; 3) artropode; 4) moluşte; 5) ceienterate; 6) protozoare; 7) spongieri; 8) echinoderme; 9) amfibieni; 10) păsări; 11) acraniate; 12) viermi inelaţi; 13) viermi plaţi; 14) viermi cilindrici. 9. Sistematizaţi plantele conform arborelui fiiogenetic: 1) feriga de pădure; 2) vişinul; 3) molidul; 4) muşchiul-de-pământ; 5) spirogira; 6) nucul; 7) grâul. 10. Completaţi tabelul, copiindu-l mai întâi pe caiet. APARIŢIA PRINCIPALELOR GRUPE DE ANIMALE
D/O

NR. 1 1. 2. 3. 4. 5.

a - - -

GRUPULUI DE ANIMALE

eR

' n ^ ' v.~;

Nevertebrate Amfibii Reptile Marsupiale Mamifere superioare

179

Homo cu specia Homo sapiens. deşi admite evoluţia omului sub acţiunea factorilor biologici şi sociali. sunt maimuţele antropoide. In sistemul elaborat de C. J. omul a fost inclus alături de maimuţele antropoide într-un gen aparte . Expunem în continuare principalele dintre ele. în corespundere cu postulatele biblice. Teoria biosocială. TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI Expuneţi propria viziune asupra originii omului în baza cunoştinţelor acumulate în cadrul cursului de biologie. La toate popoarele pot fi întâlnite diverse legende în care se fac încercări de a explica originea omului. în lanţul fiinţelor vii. Linne. plasând omul în regnul animal. Adepţii acestei teorii susţin că omul reprezintă rezultatul acţiunilor separate şi independente ale factorilor biologici şi sociali. cea mai înalt dezvoltată. Darwin în lucrarea sa "Originea omului" (1871) susţinea că omul reprezintă ultima verigă. . CA. originea şi evoluţia omului a fost fundamentată în diferite teorii. în baza unor cercetări îndelungate. nu recunoaşte evoluţia speciei umane sub acţiunea concomitentă a acestor două grupe de factori. Argumente convingătoare în acest sens a prezentat medicul şi anatomistul roman C. Strămoşi ai omului.ORIGINEA Şl EVOLUŢIA OMULUI 1 TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI 2 POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI 4 FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI 5 RASELE UMANE 1. după părerea savantului. 180 . B. Savantul enciclopedist Aristotel. Genetica omului a arătat însă identitatea genomului diferitelor rase de oameni şi imposibilitatea evidenţierii deosebirilor între potenţialul biologic şi intelectual al reprezentanţilor diferitelor rase umane. Galenus. din apă sau din diferite obiecte. Pornind de la deficienţele în explicarea exhaustivă a originii omului şi ţinând cont de pluralismul de opinii.: -HHHBHHHHIHHHHHHiHHHRB Din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de originea sa. Conform unora dintre ele. omul a apărut din diferite structuri materiale: din pământ fertil. Lamarck primul a afirmat că omul îşi trage obârşia de la maimuţe care au trecut la mersul pe pământ. Teoria rasistă promovează ideea superiorităţii unei rase în detrimentul alteia. a demonstrat asemănarea dintre om şi animalele superior organizate. omul a fost creat de forţa divină dintr-o bucată de lut.

se consideră că pe parcursul evoluţiei ulterioare omul va deveni o maimuţă adevărată. fundamentează necesitatea aplicării diferitelor metode de ameliorare (inclusiv şi a celor forţate) a calităţilor ereditare ale populaţiei umane. îndeosebi a luptei pentru existenţă.Eutheria (mamifere placentare) Ordinul . pornind de la decalajul înregistrat între ritmurile evoluţiei intelectuale şi biologice ale omului.Mammalia (mamiferele) Subclasa . Ţinând cont de gradul înalt de asemănare a moleculelor de ADN ale omului cu cele ale cimpanzeului (deosebirile în consecutivitatea polinucleotidelor moleculelor de ADN ale acestor specii nu depăşesc 1%).Catharina (maimuţe cu sept nazal îngust) Suprafamilia .Eucariota (organisme eucariote) Regnul .Animaţia (animale) Subregnul .Vertebrata (vertebratele) Subîncrengătura .Metazoa (animale pluricelulare) încrengătura .Hominidae Genul -Homo Specia . Teoria gigantismului mintal.Tetrapoda (tetrapodele) Supraclasa . ţinând cont de persistenţa unor aberaţii în dezvoltarea omului şi tendinţa permanentă de perfecţionare a potenţialului său biologic şi intelectual.Social-darwinismul absolutizează importanţa factorilor biologici.Primates (primatele) Subordinul .Antrhopomorphidae (maimuţe antropoide) Familia . Eugenia. în evoluţia omului.Homo sapiens (omul înţelept) 181 . 2. Pornind de la constatarea că fătul omului este mult mai neputincios decât al maimuţei. Astfel se consideră că evoluţia va fi direcţionată de la Homo sapiens sapiens spre Homo sapientissimus. susţine că evoluţia omului va avea loc în direcţia sporirii volumului şi masei craniului în defavoarea dezvoltării altor părţi ale corpului. POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII Poziţia omului în sistematica lumii vii se prezintă astfel: Imperiul — Organisme celulare Supraregnul .Anthropoidea (antropoidele) Secţia . Teoria accidentului cromozomial nu recunoaşte ritmurile evoluţiei omului şi susţine că omul ca specie biologică a apărut ca urmare a unui accident cromozomial.Amniota (animale cu anexe embrionare) Clasa . adepţii acestei teorii consideră că omul a evoluat de la cimpanzeu în urma reducerii numărului de cromozomi de la 48 la 46. Teoria fatalizării are la bază ideea că omul reprezintă doar o fază în evoluţia maimuţelor.

/' mână . \ pararea schel tului omului cel al cimpar zeului. dizenteria. gradul înalt de dezvoltare a scoarţei cerebrale confirmă poziţia omului în clasa mamiferelor.Apartenenţa omului la încrengătura vertebratelor este determinată de înlocuirea. inima cu patru camere. diafragmul. glandele sudoripare. printre care emisferele cerebrale bine dezvoltate. amplasarea inimii pe partea ventrală. conturarea a cinci regiuni în alcătuirea coloanei vertebrale. Membrele anterioare de tip apucător (primul deget este opus celorlalte). de regulă. specifice omului (tuberculoza. pe măsura dezvoltării embrionului. Cor 182 . 2. unghiilor. frunte (gaura occipitală locul de inserţie al muşchilor cefei proieminenţa supraorbitală bărbie CIMPANZEU centru de greutate OM centru de j greutate_ — • maxilarul superior r-rt. dezvoltarea claviculei.23 asemănările şi deosebirile dintre om şi cimpanzeu. Dezvoltarea fătului în corpul mamei şi alimentarea lui prin mijlocirea placentei sunt o dovadă incontestabilă a faptului că specia Homo sapiens face parte din subclasa eutheria (placentarele). dezvoltarea musculaturii mimice. Antropoidele de asemenea suferă de multe boli infecţioase. tifosul abdominal..23. SIDA ş. Părul de pe corp. prezenţa cutiei craniene. înlocuirea dinţilor de lapte. a două perechi de membre. picior !\ R SI I bazin \ '. delimitarea în alcătuirea creierului a cinci compartimente. prezenţa a patru grupe de sânge. Un şir de caractere. a aparatului mandibular. naşterea. Fig. factorului rezus apropie omul de maimuţele Antropoide.a. sebacee şi mamare.). dispariţia regiunii caudale a coloanei vertebrale. Observaţi şi enumeraţi după fig. a unui singur copil permit de a plasa omul la ordinul Primatelor. a coardei cu coloana vertebrală. 2. numărul mare de circumvoluţiuni pe scoarţa cerebrală. prezenţa apendicelui.

unde se retrăgeau pădurile tropicale. în Africa clima a devenit mai uscată.rădăcini. pădurile tropicale din emisfera nordică au cedat locul arborilor cu frunza căzătoare şi coniferelor. Asia şi Europa. Din cauza răcirii climei. Pe măsura îndepărtării spre sud clima devenea tot mai uscată. Pădurile tropicale cedau locul savanelor. ceea ce depăşeşte parametrii corespunzători ai maimuţelor antropoide. Strămoşul comun al omului. ascunzându-se printre ramuri. suprafeţele ocupate de pădurile tropicale se reduceau. Aceste maimuţe populau pădurile tropicale. Omului îi este caracteristică conştiinţa şi gândirea. 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI —" ^Z C\_ c ^~ în prezent au fost descoperite şi studiate un număr impunător de resturi fosile ale maimuţelor antropoide şi ale oamenilor străvechi. iar cele acaparate de savane. Ca urmare. Aceasta a dat posibilitate de a reconstrui mai deplin şi mai veridic evoluţia omului. scoarţă. Amintiţi-vă schimbările care au avut loc în relieful uscatului şi ale climei în paleogen (a se vedea p. Regiunea cerebrală a craniului predomină asupra celei faciale. Africa şi Europa a devenit accesibil pentru animalele terestre. gorilei şi orangutanului au fost driopitecii . sau rămânerea pe loc şi schimbarea raţiei alimentare (trecerea de la alimentarea cu frunze şi fructe la o hrană mai grosieră . stepe şi deserturi creşteau. în primul rând. Acest mod de deplasare a dus la dezvoltarea puternică a membrelor anterioare.în acelaşi timp omul se deosebeşte esenţial de celelalte animale. de poziţia verticală a corpului şi consecinţele acesteia: cele patru curburi ale coloanei vertebrale. adaptarea la frig (mărirea dimensiunilor corpului. naşterea de pui vii). trecerea de la viaţa crepusculară şi nocturnă la cea diurnă. drumul dintre Asia. Anual în perioada nefavorabilă a anului se micşora cantitatea de frunze şi fructe. drioptecii trebuiau să aleagă între deplasarea spre sud. cele posterioare servind doar pentru sprijin. Ducând un mod de viaţă arboricol. care pe atunci ocupau suprafeţe enorme în Africa. acum circa 15 mln de ani. driopitecii s-au separat în două ramuri 183 .maimuţe antropoide care au apărut acum 17-18 mln de ani şi de 8 mln. deplasându-se pe copaci prin agăţarea de ramuri cu mâinile. Suprafaţa scoarţei cerebrale alcătuieşte în medie 1250 cm2. Neavând la dispoziţie anul împrejur hrana obişnuită.mai pronunţată. şi vorbirea. cimpanzeului. seminţe de graminee). iar delimitarea celor două anotimpuri (ploios şi secetos) . care stau la baza activităţii sale de muncă. iar volumul creierului 1000-1800 cm3. Se hrăneau cu fructe. bolta plantară. sunt dispărute. driopitecii se apărau pasiv de duşmani. cutia toracică plată. 180) Ca urmare a schimbărilor intervenite în repartizarea uscatului. şi la deosebirile în structura lor. Este vorba. inclusiv de maimuţele antropoide.

beţe. de la care provine omul. o sursă suplimentară de energie termică.pitecantropii şi sinantropii.Homo erectus habilis (omul îndemânatic). Deşi morfologic Homo erectus habilis nu se deosebea considerabil de australopiteci. descoperirea şi mânuirea focului. oase. oamenii fosili şi oamenii contemporani. Fig. Bărbaţii puteau atinge o înălţime de circa 160 cm şi mai mult. Anume unele din aceste populaţii au şi dat naştere strămoşilor omului . iar cu ajutorul celor anterioare prindeau animale. 2. Fruntea era teşită.australopitecilor (fig. Atingeau o înălţime de 150 cm şi aveau volumul creierului cu 100 cm3 mai mare. Acum 2-3 mln de ani australopitecii au dat naştere unei ramuri mai progresive . Până în prezent au fost descoperite câteva rămăşiţe ale oamenilor străvechi . Hominidele însă au început să cucerească spaţiile deschise.24. Evoluţia de mai departe a primelor oameni s-a desfăşurat în trei etape: oamenii străvechi. aceştia puteau confecţiona cele mai primitive unelte de muncă din pietriş.25). Pentru oamenii străvechi era caracteristică confecţionarea uneltelor de muncă. aruncau pietre etc. falangele degetelor erau aplatizate. întrucât se deplasau pe membrele posterioare. rămânând la modul de viaţă arboricol. urangutanul. Rămăşiţe ale pitecantropilor (oamenii-maimuţe) au fost găsite pe insula Java (Indonezia) în 1891. practicau vânatul şi culesul fructelor şi foloseau în calitate de unelte de muncă pietre. cimpanzeul) şi hominide. 2. Spre deosebire de australopiteci. 2. Cântăreau 20-50 kg. cât şi sinantropii sunt consideraţi reprezentanţi ai speciei Homo erectus (fig. Mergeau pe membrele posterioare. mandibulele masive. Australopitecii prezintă un grup de hominide astăzi dispărut care trăiau în turme. proeminenţa supraorbitală bine dezvoltată. aveau o înălţime de 120-150 cm şi un volum al craniului de 60 cm3. 184 . iar a sinantropilor într-o peşteră din apropierea Beijingului. Oamenii străvechi (arheantropii). primul deget al tălpii era orientat ca şi celelalte. Volumul creierului de circa 700-1200 cm3 permitea o vorbire primitivă. Dinţii se asemănau cu ai omului contemporan. atât pitecantropii.Australopitecii. Structura dinţilor demonstrează că erau omnivori. care ulterior au dus la apariţia a două familii: pongide sau maimuţe antropoide (gorila. Pongidele au preferat pădurile.24). Toate aceste caractere deosebesc considerabil arheantropii de oamenii contemporani. el reprezintă hotarul ce delimitează maimuţele antropoide de oamenii străvechi.

volumul creierului având circa 1400 cm . . lobul 3 frontal bine dezvoltat. fruntea joasă teşită. Primii oameni contemporani au apărut acum 5 0 ^ 0 mii de ani. Perfecţionarea de mai departe a relaţiilor colective. volumul craniului de 1600 cm3. Rămăşiţele acestuia au fost găsite pentru prima dată în lunca râului Neanderthal din Germania în 1856. Trăiau în adăposturi construite de ei şi în peşteri. Particularităţile mandibulei arată că ei posedau vorbirea elementară. 185 . începuse să . se adăposteau în peşteri în grupuri a câte 50-100 de indivizi. Pentru neandertalieni este caracteristică statura mică (155-165 cm). fruntea înaltă dreaptă. proeminenţa supraorbitală exprimată.v'/ . Africa şi Asia. utilizau focul la prepararea hranei. Vorbirea articulată era bine dezvoltată. întrucât au vieţuit în epoca glacială. fiind confecţionate nu numai din piatră. . Fig. Uneltele de muncă ale primilor oameni contemporani erau mai variate şi mai avansate decât ale celor fosili. Un timp oarecare paleantropii şi neoantropii au convieţuit. se îmbrăcau în piei. coarne.Oamenii străvechi. In peşterile populate de cromagnioni au fost găsite urme ale artei murale. Confecţionau diferite unelte din piatră. precum şi figurine de animale confecţionate din piatră sau os. 2. Erau răspândiţi pe larg în Europa. Rămăşiţele primilor oameni contemporani au fost găsite în peştera Cro-Magnon din Franţa.cromagnionii.Homo sapiens (fig.26. 2.26). Ulterior neandertalienii au fost eliminaţi de oamenii contemporani . Cromagnionii aveau înălţimea de până la 180 cm. Din acest grup face parte omul de Neanderthal. proeminenţa supraorbitală lipsea.. Oamenii fosili (paleantropii). dar şi din oase. Oamenii contemporani (neoantropii). dezvoltarea intelectului au dus unele grupe de neandertalieni la formarea unei noi specii . . Oamenii contemporani.

Concepţia policentristă susţine că omenirea a apărut în diferite regiuni geografice ale Terrei.27. capabili să confecţioneze unelte primitive ce le permiteau să se apere de I duşmani şi să-şi dobândească hrana. dezvoltarea mâinii. instruirea. La I etapele timpurii ale evoluţiei omului predominau factorii biologici ai evoluţiei: procesul mutaţional. Evoluţia omului a avut loc sub acţiunea aceloraşi factori ai evoluţiei ca şi a celorlalte specii ale lumii vii. Studiul ADN-ului mitocondrial. creşterea dimensiunilor creierului). în Africa Centrală. întru explicarea căilor şi modului de răspândire a omului au fost elaborate două concepţii: monocentristă şi policentristă. 2. Selecţia individuală a asigurat conturarea particularităţilor morfofiziologice ale omului (mersul biped. Răspândirea monocentristă a omului. vorbirea. a omului modern {fig.27). undele populaţionale. transmiterea experienţei. însă evoluţia omului a fost însoţită şi de acţiunea I factorilor sociali: munca. 2.perfecţionarea modului social de viaţă. Rolul hotărâtor 1-a avut selecţia indivizilor cel mai bine adaptaţi la condiţii concrete de I viaţă. în evoluţia cromagnionilor rolul central l-au jucat factorii sociali: educaţia. La stadiul de australopiteci selecţia se făcea j după modul colectiv de viaţă: supravieţuiau grupele de indivizi care împreuna făceau faţă condiţiilor nefavorabile ale mediului. de unde s-a răspândit mai întâi în Asia. precum şi utilizarea metodelor contemporane de studiere a genomului au confirmat originea africană. îmblânzească primele animale şi să lucreze pământul. monocentristă. FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI Amintiţi-vă principalii factori ai evoluţiei cu aplicaţie la evoluţia omului.CV j Fig. omul a apărut într-o singură regiune geografică. Conform concepţiei monocentriste. gândirea şi cultura. izolarea şi selecţia naturală. iar cea de grup . modul social de viaţă. 186 .

187 . asemenea animalelor. recepţionează semnalele din lumea înconjurătoare graţie funcţionării primului sistem de semnalizare. chiar şi cu cel mai înalt nivel de organizare. de Homo sapiens: 4-24. . .munca sau capacitatea de a produce unelte de muncă.a fost şi rămâne pârghia care asigură comunicarea între membrii comunităţii şi schimbul de experienţă dintre reprezentanţii diferitelor generaţii şi indivizi. Anume cuvântul şi vorbirea au asigurat dezvoltarea gândirii abstracte. munca a reunit şi mai strâns membrii comunităţii. a avut o influenţă extrem de benefică asupra lui.Factorii biologici au pregătit terenul pentru acţiunea factorilor sociali. Se consideră că primele cuvinte erau legate de operaţiile de muncă.organizarea socială i-a asigurat omului posibilitatea de a supravieţui în condiţiile schimbătoare ale mediului. spre deosebire de animale. în condiţiile înteţirii luptei pentru existenţă. 15 Fig. principalii dintre care sunt expuşi în continuare. Spre deosebire de om. Mai târziu ele au început să indice denumirile obiectelor. animalele. Unelte de muncă confecţionate de strămoşii omului contemporan: de Homo habilis şi Homo erectuis: 1-3. 2. strămoşii omului organizaţi în comunităţi sociale mai uşor se apărau de duşmani. Comparaţi după fig. dar nu sunt în stare să le confecţioneze şi să le perfecţioneze. în calitate de acţiune conştientă a omului.cel de-al doilea sistem de semnalizare. pot doar să folosească diferite obiecte în calitate de unelte de muncă. Aceasta a determinat şi dezvoltarea progresivă a vorbirii articulate. Omul. 2. Datorită activităţii colective a membrilor comunităţii a apărut necesitatea transmiterii informaţiei prin gesturi şi sunete.limbajul articulat .vorbirea . Pe fundalul organizării sociale destul de complexe a primatelor şi a strămoşilor direcţi ai omului. reprezintă o deosebire dintre om şi animale care asigură perfecţionarea continuă a acestuia.28 uneltele de muncă confecţionate de diferiţi strămoşi ai omului contemporan.28. Munca. La om. . datorită dezvoltării accentuate a sistemului nervos central s-a format sistemul de recepţionare a semnalelor şi prin cuvinte .

Dacă anterior <C ritmurile evoluţiei biologice erau foarte impresionante.29 deosebirile dintre reprezentanţii celor trei rase umane. la rândul lor. Observaţi şi enumeraţi după fig.—-1 —-. sau xantodermă. Dezvoltarea encefalului. ochilor. comportamentul şi naţionalitatea lor. culoarea pielii. alcătuită dintr-un şir de tipuri secundare. cu sept nazal înalt. îndeosebi de instinctele biologice şi emoţiile sexuale. este evident că planeta Pământ este populată de o singură specie de oameni. care. buzelor ş. economică şi culturală a omului. Aceste deosebiri s-au format şi păstrat în anumite condiţii ale mediului înconjurător. astăzi ea s-a stabilizat ca <_ urmare a faptului că evoluţia fizică a omului pare a fi încheiată. Gândirea reprezintă formă superioară de reflectare în sistemul nervos uman a realităţii înconjurătoare. au stimulat trecerea de la comunitatea animală la cea umană. Putem afirma cu certitudine că omul este o fiinţă biosocială. a. Homo sapiens sapiens este o specie politipică. RASELE UMANE Deşi reprezentanţii speciei umane ce populează diferite regiuni geografice se deosebesc după unele caractere de importanţă secundară. 5. barba este proeminentă. în cadrul cărora se deosebesc un şir de rase mai mici. Schimbul liber de indivizi în zonele de contact ale raselor mari a generat un şir de rase mixte cu gene amestecate de la două sau mai multe rase. Deosebirea dintre reprezentanţii diferitelor rase se manifestă prin particularităţi morfologice. indiferent de limba. care formează rasele umane. "> • — . părul drept sau ondulat de culoare deschisă sau închisă. barbă şi mustaţă slab dezvoltate. în această competiţie îndelungată şi deloc uşoară omul poate miza pe superioritatea inteligenţei sale în comparaţie cu alţi reprezentanţi ai regnului animal. nasul drept şi proeminent. Din această rasă fac parte populaţia băştinaşă a Europei. Rasa mongoloidă. gândirii şi conştiinţei au favorizat perfecţionarea muncii şi a vorbirii. conform antropologiei clasice rasa reprezintă un grup natural de oameni care manifestă un ansamblu de caractere fizice ereditare comune.29): 1. fără a lua în considerare efectele migraţiei. Cuta pleoapei superioare este putem u dezvoltată. sau leucodermă. 2. HHHHH Cele trei rase mari prezintă următoarele trăsături distinctive (fig. Rasa europeoidă. Deşi au fost înaintate şi promovate diferite variante ale noţiunii de rasă. 2. păr drept şi rigid. forma nasului. se caracterizează prin piele de culoare galbenă până la brun.gândirea reprezintă rezultatul evoluţiei îndelungate îndreptate la reflectarea materiei în organele de simţ. cum sunt. Buzele au grosime medie. Reprezentanţii acestei rase au pielea de culoare deschisă. Nu putem spune acelaşi lucru despre evoluţia socială. Omul ca fiinţă biosocială mai rămâne dominat de procesele fiziologice. nas turtit 188 . Asiei de Sud şi Africii de Nord. Actualmente sunt delimitate trei rase mari. părului. 2. bunăoară. Ele sunt răspândite pe teritorii geografice mai mult sau mai puţin distincte.

* Prezenţa raselor de trecere între rasele mari care întrunesc semnele celor două rase vecine. procesul de metizare continuă. pielea întunecată a negroizilor îi apără de razele dogoritoare ale Soarelui. Nasul îngust contribuie la încălzirea aerului inspirat. şi puţin proeminent. Reprezentanţii acestei rase alcătuiesc populaţia băştinaşă a Asiei Centrale şi de Vest. Rasa negroidă. sau melanodermă. Unitatea biologică a raselor umane este confirmată de: * Lipsa izolării genetice şi posibilităţile nelimitate de încrucişare cu formarea de indivizi fecunzi. procesul de metizare continuă. izolarea geografică. caracterul identic de amplasare a părului pe cap. buze groase şi ochi de culoare întunecată. favorizând astfel răcirea corpului. Indoneziei şi Siberiei. Una din condiţiile principale ale formării raselor. Pielea albă a europenilor este permeabilă pentru razele ultraviolete. 189 . se caracterizează prin piele de culoare neagră. în unele regiuni. părul cârlionţat protejează pielea capului de supraîncălzire. de exemplu în America de Nord şi America de Sud. Caracterul ofensiv al metizării stă la baza formării raselor mixte şi în viitorul puţin mai îndepărtat se va putea vorbi de populaţii hibride din cadrul speciei umane. • Prezenţa desenului sub formă de arcuri pe degetul al doilea. asigurând formarea vitaminei D care previne dezvoltarea rahitismului. De exemplu. îndeosebi la hotarele arealelor raselor.29. Din această rasă sunt constituite popoarele băştinaşe ale Africii şi Australiei. Nasul lat şi buzele groase cu o suprafaţă mare a mucoaselor asigură o evaporare rapidă a apei. nas turtit şi larg. şi astăzi persistă în multe regiuni ale globului. 2. faţa puţin păroasă. părul creţ sau lânos. acest proces devine foarte intens. în America ea a pătruns prin strâmtoarea Bering la sfârşitul epocii glaciare. • Echivalenţa raselor din punct de vedere biologic şi psihologic cu aflarea lor la acelaşi nivel de dezvoltare evoluţionistă. Mai mult. Deşi amestecarea raselor este stăvilită de piedici cu caracter moral şi social. Viitorul îndepărtat al raselor umane este determinat de procesele care predomină în cadrul speciei umane.Fig. Particularităţile de rasă sunt ereditare şi în trecut o bună parte din ele aveau un caracter adaptativ. 3. Reprezentaţii celor trei mari rase.

c) social-darwinismul. 12. 5. b) factorii climatici ai apariţiei raselor. 9. c) există şi rase umane pure. b) rasistă. 1. 18. d) urmele lui au fost găsite pe insula Java. 13. c) subclasa mamifere placentare. 11. Explicaţi esenţa principalilor teorii cu privire la originea omului. Lamarck. Analizaţi corelaţia aspectului morfologic al raselor cu factorii climatici. c) argumente ce ar combate lupta rasială. 14. Expuneţi şi argumentaţi concepţia proprie despre evoluţia omului. b) creatorul pietrei cioplite. Alegeţi răspunsurile corecte. Descrieţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al oamenilor: a) străvechi. Rasele umane: a) sunt unităţi stabile genetic. 2. Descrieţi factorii climatici care au contribuit fa apariţia raselor. Alcătuiţi arborele antropogenezei. a) biosocială. . Scrieţi un eseu la tema „Rasele umane sunt egale" după algoritmul: a) originea comună a raselor umane. Enumeraţi criteriile după care omul este clasat în: a) încrengătura vertebrate. d) gena culorii albastre a ochilor este prezentă la toate rasele. 15. Analizaţi poziţia omului în sistematica lumii vii. 7. Descrieţi concepţiile lui Aristotel. b) clasa mamiferelor. Analizaţi concepţia monocentrică şi policentrică a apariţiei omului. 6. 8. Homo sapiens: a) strămoşul direct al omului de astăzi. Comparaţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al austraîopitecîfor şî Homo erectus habiiîs. Darwin despre originea omului. ~ <Z O 3. b) se găsesc într-o continuă transformare genetică. c) neoandertalieni. Reprezentaţi sub formă de tabel asemănările şi deosebirile dintre om şî maîmuiţeie antropoide. 2. Descrieţi modul deviată şî aspectul morfofizioiogic ai australopitecilor. 4. b) fosili. Analizaţi cauzele despărţirii driopitecilorln 2 ramuri. 10. c) avea o capacitate craniană de 1000-1250 cm.rr^ —1 w' 1.

1 Ecologia populaţiilor V Ecologia ecosistemelor \ Bazele învăţăturii despre biosferă r 1 . Obiectul de studiu şi importanţa Ecologia organismelor .Ecologia.

ecologia populaţiilor (demecologia) şi ecologia biocenozelor (sinecologia). Ca urmare ecologia generală se subîmparte în ecologia organismelor (autecologia).BAZA ŞTIINŢIFICĂ A 1. Pornind de la faptul că pentru natura vie sunt caracteristice diferite niveluri de organizare ale structurilor sale {fig. 1869. Anume acestea au şi devenit obiectul de studiu al ecologiei.'••. "oicos" .. dar şi relaţiile lor cu mediul de viaţă sunt supuse anumitor legităţi. Ca ştiinţă ecologia s-a conturat abia pe la mijlocul sec.. Astăzi ecologia prezintă un sistem ramificat de ştiinţe dintre care distingem ecologia generală.ECOLOGIA. populaţie |«-#> biocenoză |—#• biosferă Stabiliţi după schema 3. 192 .1). . Atunci a devenit clar că nu doar alcătuirea şi dezvoltarea organismelor.-••••/••: 1 OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI FOLOSIRII NATURII 2 ECOLOGIA . când s-au acumulat suficiente date despre varietatea lumii vii. ..ştiinţă) este o ştiinţă relativ tânără care studiază relaţiile stabilite istoric dintre organisme şi mediul lor de viaţă. studiile ecologice generale se diferenţiază după nivelul de organizare al lumii vii pe care îl abordează.•••::. insectelor. mamiferelor.). plantelor etc.f " ^ r l V " • ' . 3. OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI Ecologia (de la gr.•••. păsărilor.• ' ' : • • •.-. despre particularităţile mediului de viaţă a fiecăruia dintre ele.casă şi "logos" .• •' • " . peştilor.'. al XIX-lea. OBIECTUL DE STUDIU Şl IMPORTANŢA •. Schema 3..1 NIVELURILE DE ORGANIZARE ALE LUMII VII moleculă celulă ţesut şi organe organism §__».1 care din nivelurile de organizare ale lumii vii sunt obiectul de studiu al ecologiei. Haeckel în a. care studiază legităţile relaţiilor cu mediul specifice tuturor grupelor de organisme şi direcţiile particulare ce se referă la grupe concrete de organisme {ecologia microorganismelor. Termenul de ecologie a fost propus de zoologul german E.

BAZA ŞTIINŢIFICĂ A FOLOSIRII NATURII Omul există pe contul naturii. De exemplu. Ecologia biocenozelor abordează comunităţile de plante. Ecologia populaţiilor studiază relaţiile cu factorii de mediu ale populaţiilor unor specii. intervenţia omului în natură se făcea fără a se ţine cont de urmările posibile ale acţiunilor întreprinse. a XII-a 1 Q1 .integrarea microsistemelor şi macrosistemelor reunirea de ierarhii speciale cu ierarhii specifice organism pluricelular celulă şi organism ' pluricelular populapie de celule (organisme unicelulare) cromozomi sistem molecular regn (autotrofe şi heterotrofe) (lumea vie. structura şi legităţile dinamicii lor. înveliş superficial al pământului) -rocă moleculă t atom particulă elementară Fig. Eşecurile înregistrate au atenţionat asupra faptului că doar cunoaşterea legilor naturii şi respectarea lor poate exclude dezechilibrul în natură. 3. Ierarhia lumii vii. ECOLOGIA .1. 2. Până la definitivarea ecologiei ca ştiinţă. animale şi microorganisme în relaţiile dintre ele şi cu mediul anorganic. desecarea mlaştinilor se făcea pe scară largă cu scopul măririi suprafeţelor arabile. Metanul face parte din aşa-numitele gaze "de seră" care menţin o parte din radiaţia termică a 13 Biologie. în trecutul nu prea îndepărtat. ci. Cercetările ştiinţifice au arătat însă că regiunile înmlăştinite sunt sursa principală de metan în atmosferă. precum şi adaptarea lor la factorii ecologici. de aceea utilizarea raţională a resurselor ei constituie chezăşia bunăstării sale. Ecologia organismelor se ocupă de relaţiile indivizilor unei sau altei specii cu condiţiile de mediu şi cu reprezentanţii speciei sale sau ai altor specii.

energia vântului acvatice apele oceanului planetar mrmrnmemman-i Ecologia contemporană a scos în evidenţă una din cele mai grave erori ale omenirii. ci colaborarea cu ea. Estimarea resurselor naturale pe scară mondială a arătat cât de important este faptul ca activitatea şi necesităţile omului să fie puse în concordanţă cu posibilităţile biosferei.2 VARIETATEA RESURSELOR NATURALE epuizabile — neepuizabile i ^ ^ irecuperabile bogăţiile subpământene recuperabile solul.Pământului în spaţiul cosmic. Aceasta este unica cale de asigurare a existenţei de mai departe a omului pe Pământ şi de prosperare a civilizaţiei umane. atitudinea grijulie faţă de tot ce este viu. entuziasmată de succesele obţinute de ştiinţă şi tehnică. dar şi periclitează existenţa omului pe Pământ. De aceea scopurile cercetărilor fundamentale în domeniul ecologiei sunt determinate de problemele economiei naţionale: intensificarea producţiei agricole şi sporirea eficacităţii economice a utilizării resurselor naturale fără a cauza prejudicii mediului ambiant. chiar şi la instalarea unei noi perioade glaciale. Schema 3. să pună în prim-plan nu cucerirea ei. fluxul şi refluxul — — climatice aerul. întrucât subminează stabilitatea biosferei în ansamblu. Toau formele de activitate trebuie astfel reorganizate. Ax N/' Studiaţi cu atenţie schema 3. 194 . Ea nu numai că a dus şi duce la creşterea numărului de catastrofe ecologice. Mersul istoriei a arătat însă că această cale este o linie moartă în evoluţia omenirii. Reducerea bruscă a conţinutului de metan în atmosferă poate duce la răcirea globală a climei. Mult timp se considera că omul este un rege al naturii care are menirea de a o cuceri.2 şi argumentaţi necesitatea protecţiei naturii vn. De aceea astăzi capătă o importanţă deosebită cunoştinţele ecologice ale fiecărui cetăţean. plantele. în orice domeniu de activitate. unele resurse minerale cosmice radiaţia solară. supunând-o intereselor sale. Legile ecologiei avertizează omenirea că este necesar să-şi schimbe radical atitudinea faţă de natură. încât să vindece "rănile" provocau şi să prevină producerea altora. animalele.

finând cont de normativele ecologice. 7. 5. Enumeraţi subdiviziunile ecologiei: a) în funcţie de grupe concrete de organizare. b) în funcţie de nivelurile de organizare ale lumii vii. Descrieţi pe scurt Istoricul dezvoltării ecologiei ca ştiinţă. copiindu-î pe caiet. XX şi începutul sec. 2. XXI.baza ştiinţifică a folosirii naturii". Alcătuiţi un proiect ecologic cu subiectul: Utilizarea raţională a unui sector de 6 ori. 11. 3. Indicaţi câte 3 exemple de activităţi ale omului în regiunea voastră care au avut impact pozitiv şi negativ asupra (mediului înconjurător). 4. 10. Alcătuiţi un poster ecologic ce ar servi ca un avertisemt împotriva poluării mediului. 8. Definiţi noţiunea de ecologie. Deduceţi sarcinile ecologiei a) teoretice. 195 . molecular celular de ţesut şi organe de organism de populaţie de biocenoză de biosferă • : 9. în baza datelor factologice faceţi o analiză a stării ecologice a localităţii voastre la începutul sec. Completaţi tabelul.1. 6. b) practice. Alcătuiţi un eseu „Ecologia . Propuneţi cel puţin 10 măsuri de îmbunătăţire a ecologiei localităţii tale.

LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR Mediul de viaţă este partea naturii care înconjoară organismul şi cu care acesta contactează nemijlocit. Rezultatele acţiunii factorilor ecologici variabili sunt comparabile ecologic. deoarece ele se răsfrâng asupra activităţii vitale a organismelor 196 . Elementele mediului de viaţă capabile să exercite o acţiune directă sau indirectă asupra organismelor vii sunt desemnate ca factori ecologici. la suprafaţa solului temperatura oscilează în limite mari. Factori abiotici sunt proprietăţile naturii nevii: lumina. FACTORII ECOLOGICI. Factorii biotici prezintă relaţiile dintre organismele vii. Intensitatea iluminării şi compoziţia spectrală a luminii joacă un rol primordial în viaţa organismelor autotrofe. Condiţiile de viaţă sunt determinate de valorile factorilor abiotici. Vieţuitoarele contemporane populează patru medii de viaţă: acvatic.tema O ^ ECOLOGIA ORGANISMELOR 2 PRINCIPALELE MEDII 1 FACTORII ECOLOGICI. în funcţie de natura lor. solul şi însăşi organismele vii. Unul şi acelaşi factor are o importanţă diferită în viaţa animalelor convieţuitoare. iar factorul antropogen ţine de activitatea omului. compoziţia salină a apei şi solului. însă la fundul oceanului sau în peşteri este relativ constantă. /\ Amintiţi-vă şi enumeraţi caracteristicile climaterice ale mediului de viaţă ^ acvatic şi terestru-aerian. dar e nesemnificativă pentru majoritatea animalelor terestre. deosebim factori abiotici. etc. umiditatea. compoziţia atmosferei ş. în timp ce heterotrofele au nevoie de lumină doar pentru a se orienta în spaţiu. majoritatea cărora se disting printr-o variabilitate considerabilă în timp şi spaţiu. De exemplu. De exemplu. temperatura. Legea optimului. biotici şi antropogeni. de exemplu forţa de atracţie a Pământului. Unii factori rămân relativ constanţi pe o durată destul de îndelungată de timp. compoziţia salină a solului prezintă importanţă pentru nutriţia minerală a plantelor. terestru-aerian. presiunea atmosferică etc. compoziţia salină a oceanului. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA ELE 1.a.

3. planta slăbănog Regine B 15 / Mac se ofileşte dacă aerul nu este saturat cu vapori 10 Băr uţi de apă.IZ> gici. reprezentând valoarea optimă a factorului dat. unele specii pot trăi numai în condiţii / de cafea ionantha /Poru 3 20 relativ stabile. vom observa că ele nu coincid. / Saintpaulia Arbore Deci. Analizând graficul reprezentat în fig. cu atât mai puternic se inhibă activitatea vitală a organismelor. De exemplu. la altele . 3. 3. Cauza rezidă în faptul că pentru o specie valoarea unui factor oarecare poate fi optimală. Punctele critice. 10 15 20 25 30 35 40 Temperatura Sn cursul zilei Legea optimului ne arată că atât atenuarea. iar pentru alta să prezinte punctul critic (fig. Temperaturile optime cât şi intensificarea acţiunii fiecărui factor pentru creşterea şi dezvoltarea unor specii de plante. iar negară suportă bine modificarea Viorea / umidităţii şi nu piere chiar şi în caz de secetă. 3. Depăşirea acestor valori înseamnă moartea organismului. Fig. 3. locul de intersecţie a curbei cu axa orizontală. Distanţa dintre punctele critice reprezintă gradul de rezistenţă al organismului la schimbarea factorului. iar renii pentandra 35 şi lemingii .2. 3.2). în timp ce altele suportă variaţii Capul/ cucului mari ale acestora. Condiţiile apropiate de punctele critice sunt deosebit de dificile pentru supravieţuire şi sunt numite extreme. pentru diferite specii. —" Pieirea speciei / Zona activităţii normale Pieirea speciei Zona de oprimare Zona de oprimare Forţa de acţiune a factorului Limitele de rezistenţă ale speciei (fig. Nici poziţia punctelor / critice nu este aceeaşi pentru diferite specii: la -Pinui ponde 2 30 unele ele sunt apropiate. Cu cât mai mult se abat valorile factorului de la valoarea optimă. de exemplu a temperaturii. 40 Ceiba cămilele nu suportă deserturile nordice.4).cele sudice. ecologic peste limitele optime duce la pieirea nb 197 . Aflaţi după fig. Anumite valori ale factorului ecologic sunt deosebit de favorabile pentru activitatea vitală a organismelor. De exemplu. 2. distingem următoarele legităţi în acţiunea factorilor ecologici: 1.3. Construind curbele optimului unui factor oarecare.depărtate.Sene.v ' ma acţiunii fac" torilor ecolo.3 temperaturile optime pentru creşterea unor specii de plante. desemnează valori ale factorului pe care organismul nu le poate suporta.

Zona optimului şi limitele de rezistenţă ale organismului faţă de un factor oarecare se pot deplasa în funcţie de faptul cu ce forţă şi în ce îmbinare acţionează concomitent alţi factori. Exemplele prezentate ilustrează substituţia parţială a factorilor abiotici. ofilirea plantelor poate fi întreruptă mărind cantitatea de apă din sol sau micşorând temperatura aerului. Compensarea reciprocă a acţiunii factorilor de mediu are loc în anumite limite. De exemplu. La fel şi peştişorii de acvariu pot fi "deprinşi" să vieţuiască în apă mai rece sau mai caldă. unul şi acelaşi efect ecologic poate fi obţinut pe căi diferite. fiecare etapă a ciclului vital îşi are optimul său. chiar şi la o îmbinare favorabilă a celorlalţi factori. Exemplificaţi posibilitatea deplasării valoni optime a unor factori abiotici pe exemplul omului. iar indivizii adulţi suportă uşor oscilaţiile temperaturii de la . în cazul fluturelui buha-semănăturilor. De exemplu. Deficitul de căldură în deserturile polare nu poate fi compensat nici prin surplusul de umiditate. arşiţa se suportă mai uşor în aer uscat şi nu umed. rezistenţa lor la arşiţă sporeşte cu mult. Specii rezistente Specii care suportă oscilaţii la frig mari ale temperaturii Specii iubitoare de căldură 50" organismului. Deci. Optimul şi limitele rezistenţei nu sunt absolut constante pe durata vieţii organismului. De obicei. Icrele somonului se pot dezvolta în intervalul de temperaturi 0°C. pentru omizi + 22°C. Ţinând cont de interacţiunea factorilor. un factor neputând fi înlocuit cu altul. unul şi acelaşi factor în asociere cu alţii exercită o acţiune ecologică diferită. Practica a demonstrat că optimul şi limitele rezistenţei organismelor la un factor oarecare pot fi deplasate în anumite limite prin acţiunea orientată a diferitelor valori ale acestuia. Riscul de a îngheţa este mai mare pe timp geros şi vânt puternic decât pe timp liniştit.2°C până la +20°C. atunci spunem că specia dată dispune de condiţii favorabile de viaţă."""S ţia curbei optimului pe scara temperaturilor pentru diferite specii. dacă plantele cu flori sunt "tratate" periodic cu temperaturi înalte. temperatura optimă pentru ouă este de + 25°C. De exemplu.. Interacţiunea factorilor. iar pentru pupe + 19°C. Lipsa totală a apei sau a unuia din elementele de bază ale nutriţiei minerale face imposibilă viaţa plantelor. Dacă majoritatea factorilor ecologici au valori optime pentru indivizii unei specii concrete. + 12°C.. 198 . De exemplu. reducând astfel transpiraţia.

geruri cumplite. De exemplu. prezenţa sau lipsa în regiunea dată a unui factor limitant pentru specia dată. pot fi limitate fie de temperaturile critice. este necesar de a stabili. răspândirea speciei spre nord poate fi oprită de insuficienţa de căldură. • Evidenţierea factorilor limitanţi prezintă o importanţă deosebită în practica agricolă.20%. la o valoare optimă a celorlalţi factori. secete. Anume de acest factor. Supravieţuirea organismelor în condiţii extreme poate fi atinsă pe trei căi diferite. numit limitant. fie de insuficienţa de săruri minerale. PRINCIPALELE MEDII DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA E E L Căile principale de adaptare ale organismelor la factorii ecologici în timpul vieţii majoritatea organismelor sunt supuse periodic acţiunii factorilor ce se abat considerabil de la valorile optime. fiind nevoite să suporte arşiţă. De exemplu. în practica agricolă se pot asigura condiţii optime pentru viaţa plantelor. dar ea totuşi va fi de două ori mai mică decât cea aşteptată. Aşadar. grâu sau altă cultură agricolă. fie de surplusul sau insuficienţa de umiditate. 199 . Legea factorului limitant. în primul rând. respectiv şi roadă de grâu. Ţinând cont de legităţile interacţiunii factorilor ecologici. iar cel de potasiu . Pentru a determina dacă o specie va putea exista într-o regiune geografică sau alta. roadă la hectar va fi de cinci ori mai mică. iar spre sud . Factorul limitant în acest caz este conţinutul de potasiu. în alte perioade de timp limitanţi pot fi alţi factori. Dacă conţinutul de fosfor în sol reprezintă 50% din normă. deoarece prin anihilarea lor se poate spori roadă la hectar sau productivitatea animalelor. Factorii abiotici ce se abat cel mai mult de la valoarea optimă îngreuiază într-o măsură mai mare existenţa speciei în condiţiile date.de insuficienţa de umiditate sau de temperaturile prea ridicate. obţinerea de roade înalte presupune menţinerea tuturor factorilor de mediu la valori optimale. Surplusul de săruri de asemenea frânează creşterea şi dezvoltarea plantelor. Factorii limitanţi determină arealul geografic al speciei. enumerate în continuare. Aducerea conţinutului acestui element la valorile optime va mări roadă. Calea activă presupune sporirea rezistenţei şi dezvoltarea unor mecanisme care permit activitatea vitală în condiţii de abatere a factorilor de la valorile optime. Factorul limitant va fi acum fosforul. şi depinde într-o perioadă concretă supravieţuirea indivizilor. Enumeraţi condiţiile optime pentru obţinerea unor roade bogate de porumb. creşterea şi dezvoltarea grâului. 2.nici prin iluminarea permanentă. insuficienţă de hrană etc.

insecte. plantele şi animalele poikiloterme şi unele animale homeoterme îşi reduc intensitatea metabolismului. animalele homeoterme reuşesc. O dată cu răcirea timpului. de aceea preferă anabiozei hibernarea. iar umiditatea ridicată. mediul de viaţă terestru-aerian este cel mai complex. Mediul de viaţă terestru-aerian. Evitarea acţiunilor nefavorabile este cea de a treia cale de adaptare a organismelor la mediu şi este specifică animalelor mobile. Pentru nematode. 200 . Este important ca pierderile de apă de către celule să nu fie însoţite de dereglarea activităţii celulei în ansamblu. păsările şi mamiferele năpârlesc. mamifere. şoarecele-de-câmp etc. multe dintre acestea îşi construiesc vizuini sau cuiburi. Ele utilizează în acest scop diferite mecanisme. la păsări creşte numărul firelor de puf. Fenomenul se atestă în timpul hibernării unor mamifere (ursul.). compoziţia solului. seminţele plantelor. Pentru a face faţă arşiţei. blana mamiferelor devine mai deasă. temperatura. Starea de anabioză este posibilă numai la o deshidratare completă a organismelor. prevenind astfel uscarea aerului de aici. Răcuşorii ies să se hrănească numai când aerul se umezeşte. De regulă. Calea pasivă semnifică supunerea funcţiilor organismului modificărilor factorilor abiotici. femela astupă intrarea în vizuină cu segmentele anterioare ale corpului. în orele cele mai toride ale zilei. estivaţiei şi amorţirii poikilotermelor. De exemplu. Enumeraţi câteva exemple de vieţuitoare întâlnite în localitatea voastră pentru care sunt caracteristice calea pasivă de adaptare la factorii ecologici. estivaţia şi amorţirea. Astfel în deserturile din Asia Mijlocie trăieşte o specie de raci-de-uscat care au nevoie de aer umed. să-şi menţină temperatura corpului constantă. unde se ascund de intemperii. Să analizăm în continuare câţiva dintre ei.anabioza. care poartă învelişuri impermeabile. ei sapă vizuini în solul lutos unde temperatura este joasă. proprietăţile aerului. repausului de iarnă al plantelor. spori este caracteristică suprimarea completă a metabolismului . Specificul adaptărilor organismelorl la acest mediu După condiţiile ecologice.De exemplu. micşorând astfel cheltuielile energetice. în condiţii de temperatură variabilă a mediului. Bineînţeles că fiecare specie de homeoterme dispune şi de mecanisme specifice de adaptare la temperaturile extreme. umiditatea. Principalii factori abiotici care determină răspândirea organismelor în acest mediu sunt lumina. în caz de insuficienţă de căldură. forma de relief etc. Un exemplu clasic de evitare a lipsei de hrană din timpul iernii sunt migraţiile unor specii de păsări. bursucul. Pentru a preveni supraîncălzirea corpului în timpul verii. Majoritatea speciilor nu sunt capabile de acest lucru.

* rezistente la umbră — plante ce pot creşte atât pe locuri umbrite. pe parcursul evoluţiei lumii vii s-au conturat următoarele grupe ecologice de plante: * iubitoare de lumină (heliofite) . dar puţine la număr. rogozuri etc. iar în doze mici exercită acţiune bactericidă şi asigură " formarea la animale a vitaminei D. cloroplastele de dimensiuni relativ mari. celui de mijloc . stomatele în număr redus. caracterul suprafeţei terestre. deseori acoperită cu un strat de ceară sau de puf. numărul mare de cloroplaste ce asigură o captare mai bună a luminii ş. altitudine. iar lumina vizibilă este condiţia obligatorie pentru existenţa plantelor. amplasarea fotometrică a frunzelor (se amplasează perpendicular faţă de razele de la amiază). precum: frunze mari şi subţiri. iar al celui superior aproape vertical. celulele epidermei mai mari decât la heliofite. anotimp. Razele ultraviolete de unde lungi în doze mari sunt " dăunătoare organismelor. număr mare de stomate.plante ale spaţiilor deschise. Regimul de lumină al oricărui spaţiu este determinat de poziţia geografică a locului. în acest caz. frunzele aşezate orizontal. relief. dar cu pereţii exteriori şi cuticula mai subţiri.oblic. starea atmosferei. Supravieţuirea sciofitelor se datorează unui şir de adaptări. Razele infraroşii exercită acţiune termică. vizibil —" şi infraroşu. Cea mai generală adaptare a plantelor la folosirea maximală a luminii este orientarea spaţială a frunzelor. La amplasarea verticală a frunzelor (graminee.plante din etajele inferioare ale pădurilor întunecoase. frunze de dimensiuni mici. In poziţie orizontală frunzele folosesc mai ales razele soarelui de amiază. iar cele de unde scurte se absorb la înălţimea de 20-25 km de i~— către stratul de ozon. activitatea solară şi schimbările globale în atmosferă. . vegetaţie. de culoare verde-întunecată. * iubitoare de umbră (sciofite) . cât şi pe spaţii deschise. din peşteri şi de la adâncimi mari. cu o cuticulăbine dezvoltată. timpul zilei.). frunzele etajului inferior sunt dispuse orizontal.a. Plantele din aceste grupe dispun de diferite adaptări morfologice şi anatomice la regimul dat de lumină. în funcţie de ^ lungimea de undă a razelor. lumina solară se absoarbe mai bine în orele de dimineaţă şi seară. Din razele ultraviolete la suprafaţa Pământului ajung numai cele _y de unde lungi. După cerinţele faţă de condiţiile de iluminare. 201 .Lumina Sursa principală de lumină este radiaţia solară al cărei spectru. Dintre adaptările heliofitelor enumerăm următoarele: internoduri scurte. poate fi împărţit în trei sectoare: ultraviolet. Adaptările plantelor la condiţiile de iluminare ale mediului de viaţă. Amplasarea difuză a frunzelor în diferite planuri asigură absorbţia cea mai deplină a luminii solare.

căderea frunzelor ş. năpârlirea. Ierburi iubitoare de umbră Reacţia organismelor (planMuşchi rezistenţi la umbră telor şi animalelor) la ritmul 3 10 20 30 40 50 60 70 80 90 Iluminarea diurn de iluminare. de a dirija dezvoltarea animalelor în condiţii artificiale de întreţinere. dar mai ales cele de la sfârşitul ei. Ele acumulează încă din vară glucide. migraţiile. este numită fotoperiodism. Supraîncălzirea plantelor pe timp de arşiţă este evitată prin: intensificarea transpiraţiei. Dii 202 . Se cunosc trei căi de adaptări termice ale animalelor: 1.5 care plante sui heliofite şi care sciofite.5. înflorirea. La plante fotoperiodismul se manifestă în oscilaţia intensităţii proceselor fiziologice. Animalele au nevoie de Ierburi iubitoare •S lumină. Temperatura Adaptările termice ale plantelor. La animale fotoperiodismul controlează perioada de împerechere. Cunoaşterea particularităţilor fotoperiodismului permit de a prognoza dinamica efectivului. ceea ce sporeşte rezistenţa la îngheţ a celulelor. hibernarea ş. Temperaturile ridicate de la mijlocul iernii. pentru a se de lumină Fag orienta în spaţiu. Rolul luminii în viaţa animalelor este mult mai puţin important decât în viaţa planGrâu telor. Sorg Porumb Amintiti-vă care din razele solare exercită acţiune termică. reflectarea şi dispersarea luminii de la suprafaţa lucioasă sau pubescentâ a frunzelor. sinteza hormonilor. ceea ce condiţionează la rândul său înlocuirea fazelor ciclului vital.Stabiliţi după curbele intensităţii fotosintezei din fig. Adaptările termice ale animalelor. fecundarea.a. de aceea animalele pe timp de iarnă consumă mai multă hrană sau folosesc rezervele de grăsime acumulate în timpul vierii. formarea seminţelor şi fructelor.a. diurne. apariţia frunzelor. aminoacizi şi alte substanţe ce leagă apa. Plantele ce cresc în condiţii de temperatură variabilă a mediului se pregătesc din timp pentru suportarea gerurilor. Oscilaţia curbei intensităţii fotosintezei la portul perioadei luminoase şi diferite grupe de plante. bobocilor de floare. 3. adică la raFig. De aceea îngheţurile de primăvară pot vătăma ramurile tinere. întunecate a zilei. Termoreglarea chimică se bazează pe obţinerea energiei de pe urma descompunerii substanţelor organice. 3. reduc brusc rezistenţa plantelor la îngheţ. în principal. reducerea suprafeţei încălzite prin suprapunerea frunzelor etc. In baza fotoperiodismului la plante şi animale s-au format ritmurile biologice: anuale. mugurii florali chiar şi la speciile rezistente la îngheţ.

foca. iar evitarea supraîncălzirii -prin cedarea ei. De exemplu. morsa etc. Este vorba de animalele ce trăiesc după cercul polar: vulpea polară. năpârlirea. Pentru multe animale. prezenţa ţesutului adipos subcutanat. ale căilor respiratorii superioare. De exemplu. estivaţia la. schimbarea poziţiei corpului. Astfel se evită pierderile de căldură. dilatarea vaselor sanguine din piele. 3. întrucât se reduce suprafaţa de cedare a căldurii.6. ursul polar.6 deosebirile în dimensiunile corpului şi ale unor organe proeminente la vulpea polară şi africană şi explicaţi originea lor. urechile mari ale elefantului. adaptarea la frig se asigură pe contul păstrării energiei în corpul animalului. urechi. Observaţi după fig. 203 . vulpii mici-de-pustiu. Evaporarea apei. hibernarea. datorită blănii dese. Pentru animalele din emisfera sudică sunt specifice dimensiuni relativ mari ale membrelor şi ale diferitelor proeminenţe de pe corp (coadă.). deci şi răcirea corpului. 3. intensificarea transpiraţiei. respectiv. Ecologic mai rentabilă s-a celei africane. Acest tip de termoreglare nu este caracteristic nici pentru animalele de la tropice: aici ele nu au nevoie Vulpea africană de un surplus de energie. Forma compactă a corpului avantajează animalele din emisfera nordică. 3. Graţie blănii dese. în cazul acesteia. anumite proporţii ale corpului. animalele de la cercul polar consumă iarna chiar mai puţină hrană decât vara. de exemplu pentru poikiloterme.această cauză termoreglarea chimică este slab dezvoltată la animalele din zonele unde îşi găsesc cu greu hrană pe timp Vulpea polară de iarnă. stratului de pene în jurul corpului animalelor se păstrează un strat de aer cu temperatura apropiată de cea a corpului. folosirea diferitelor adăposturi. Adaptările tehnice ale vulpii polare şi ale 2. Termoreglarea comportamentală se realizează prin deplasarea în spaţiu. cioc etc. poate avea loc şi de pe mucoasele umede ale cavităţii bucale. După raportul dintre suprafaţa corpului şi volumul lui putem determina regiunea geografică în care trăieşte animalul dat. Fig. dovedit a fi termoreglarea fizică. iepurelui american sunt bine vascularizate şi servesc drept organ de termoreglare. Supraîncălzirea corpului se evită prin transpiraţie: la trecerea apei în stare gazoasă se consumă energie. aceasta este unica metodă de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă. Cele mai răspândite mecanisme de termoreglare fizică sunt: îngustarea şi.

iar la poikiloterme doar una .8 - 1-13 3-4 4-5 32 150-200 12-15 Studiaţi după tabelul 3. De exemplu. indiferent de cea a mediului.46 0. Amintiţi-vă şi alte metode de comportament al animalelor ce ilustrează termoreglarea.2.) şi medii cu o umiditate înaltă (pădurile tropicale). pe timp de ger cumplit pinguinii se adună în cerc. în interiorul unui astfel de cerc temperatura este de +37°C.veghe hiber.Tabelul 3.a.a. Pinguinii aflaţi în centrul cercului şi la marginea lui îşi schimbă periodic locurile pentru a se încălzi. Adaptările plantelor la regimul hidric al mediului de viaţă. Caracterul variabil al aceste factori generează medii unde deficitul de apă este un fenomen obişnuit (deserturi l< stepele ş. folosind datele din tabelul 3.29 - 34 2 5-8 1868 2146 20-35 130 - 10 - 36-38 35-39 37-38 38-39 275 100-360 1-15 100-350 5-19 8 - 17.46 0. unele plante de deşert s 204 .1 UNELE CARACTERISTICI FIZIOLOGICE ALE MAMIFERELOR ÎN STARE DE HIBERNARE SPECIA DE ANImALfz Jt AifltJV A f ICT MASA CORPULUI (tng) ri\tv*vc.cea comportamentală.8 0. Umiditatea Argumentaţi. La homeoterme se întâlnesc toate cele trei căi de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă.veghe hiber.5 9.veghe hibernare nare nare 40-50 6-8 3-5 Ariciul Marmota Ţistarul Pârşul Hârciogul — 100 — 14.33 0. Regimul hidn al mediului terestru este neuniform şi depinde de mai mulţi factori: precipitaţi prezenţa bazinelor de apă.1 principalii indici funcţionali la mamiferele ce hibernează şi trageţi concluzii. Popularea de câa plante a unui mediu terestru cu un anumit regim hidric este posibilă cu condiţi asigurării lor cu apă în aceste condiţii. De exemplu. rolul apei în viaţa organismelor vii.n i M RESPIRAŢIEI pe rnin RILE CAI3DIACE pe r nin ELIMINAREA CĂLDURII (în kjkg/orâ) TEMPERATURA CORPULUI în °C vara 684 227 127 - iarna 600 veghe hiber. formând aşa-numita "broască-ţestoasă". rezervele de apă din sol ş. Dintre metodele etologice (comportamentale) de reglare prezintă interes "comportamentul" de grup.7 20.

absorb apa cu toată suprafaţa corpului ş. salinitatea acestuia ş. Este specific pentru plantele de deşert şi stepă (saxaul.) sunt plante acvatice scufundate total sau parţial în apă.2 CONŢINUTUL DE APĂ. Hidatofitele (elodeea. Existenţa acestor plante este xisibilă datorită unui ţesut conducător bine lezvoltat şi epidermei bogate în stomate. secară. % Tulpinile arborilor Frunzele Fructele (roşii. unele plante ierboase (lucerna. Se întâlneşte la graminee (negară.). broscăriţa. spinul cămilei). mesteacăn). fn ape mici. 205 .7).7. Hidrofilele cresc pe malurile bazinelor de apă. pentru unii copaci din zona temperată (pin. aciditatea solului. a. în funcţie de raportul lor faţă de apă se levidenţiază mai multe grupe ecologice de plante Yschema 3. temperatura solului. bufărul. deosebim sisteme radiculare de tip extensiv şi intensiv (fig. Necesităţile în apă ale plantelor terestre superioare sunt asigurate de rădăcini. muşchii. După tipul ramificării.a. albăstriţă). peniţa etc. Rădăcinile acespor plante sunt puternic reduse sau lipsesc com)let (peniţă). absorbţia apei realizându-se prin toată suprafaţa corpului.3). 3. grâu ş. castraveţi) Algele 55-60 79-82 94-95 96-98 Lăcustele Gărgăriţa-grâului Şoarecele Broasca 35 46-47 79-85 93 mulţumesc cu apa din ceaţă şi rouă pe care o absorb cu ajutorul perişorilor de pe frunze. 3. concentrată într-un volum mic de sol.CONŢINUTUL DE APĂ ÎN CORPUL DIFERITELOR ORGANISME VII DENUMIREA PLANTEI Şl ORGANELOR El CONŢINUTUL DE APĂ. vălisneria. fiind lipsiţi de rădăcini. distinge printr-o ramificare bine dezvoltată. Sisteme radiculare de tip extensiv (1) şi intensiv (2). Absorbţia apei de către rădăcini depinde de mai mulţi factori: conţinutul de apă In sol. bălţi. % DENUMIREA ANIMALULUI Tabelul 3.a. Sistemul radicular intensiv se V Fig. păiuş-de-stepă. Sistemul radicular extensiv ocupă un volum mare de sol la o ramificare slab dezvoltată.

speciile lemnoase din pădurile subtropicale umede veşnic verzi. datorită cărui fapt sclerofitele nu se ofilesc chiar şi I pierderea a 25% de apă. fiind ulterior utilizat la sinteza compuşilor organici. majoritatea plantelor de cultură. uneori răsucite.) cresc pe soluri permanent umede. tilişca. au cuticulă groasă. deseori acoperită cu un strat de ceară sau pufuşoc. creşterea lor este lentă.a. pădurile tropicale. stupitul-cucului. drăgaica. speciile foioase din pădurile zonei temperate. iar în cazul reducerii frunzelor şi tulpinile. Mezofite sunt copacii veşnic verzi din etajele superioare ale pădurilor tropicale. dezvoltară puternică a sclerenchimului. în frunze (aloia. Higrofitele de lumină (papirusul. agavele. orezul. Acest grup de plante poate face faţă unei secete de scurtă durată şi nu prea puternice. întrucât lipsa apei duce mai repede la moarte decât lipsa hranei. keleria. Adaptările animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă terestru-aer i u -. multe ierburi tropicale) ocupă etajele inferioare ale pădurilor umede din zone climatice diferite. întrucât cantităţile de CO2 primite de suculente pe aceasB cale sunt neesenţiale. copacii cu frunza căzătoare din savane. Frunzele suculentelor. arbuştii din crânguri. Absorbţia CO2 are loc noaptea.). păiuşuW brăzdat) au frunze înguste şi mărunte. o dată cu hrana â în urma proceselor metabolice (apa metabolică obţinută la scindarea. Suculentele pot depozita apa in j tulpină (cactuşi). plantele din luncile inundabile. când stomatele sunu deschise. în rădăcini (asparagusulj măcrişul-iepurelui ş. Cele de întuneric (slăbănogul. Sclerofitele (negară. ••HBBBBHHHH Higrofitele pot fi de lumină şi de întuneric.a. rouacerului ş.în ziua următoare. Xerofitele cresc în deserturi. multe plante erboase ş. stepe. Ţesuturile acestor plante conţin în normă până la 80% de apă şi mai mult. urechelniţa).Schema 3. de aceea chiar şi la o secetă de scurtă durată ele se ofilesc şi pier în scurt timp. pantele bine încălzite etc. în principd a grăsimilor). Se disting xerofite suculente şi sclerofite. acoperite cu ceară sau pufl Specific pentru aceste plante sunt valorile înalte ale presiunii radiculare. ceea ce permite reducerea pierderilor de apă. Stomatele sunt afundate în mezofil şi se deschid doar noaptea. iar fixarea lui în procesul de fotosinteză . 206 . Aprovizionarea animalelor cu apă se face pe trei căi: prin băut.3 GRUPELE ECOLOGICE DE PLANTE DUPĂ RAPORTUL LOR FATĂ DE APĂ Hidatofite Hidrofite Higrofite Mezofite Xerofite Argumentaţi rolul ţesutului conducător în viaţa plantelor hidrofite.a. CO2 formai în timpul respiraţiei se depozitează în sucul celular.

presiunea. stratificarea. economisirea apei la formarea urinei şi fecaliilor. Adaptările organismelor la alţi factori ecologici ai mediului terestru-aerian. Un rol important în viaţa organismelor terestre îl joacă şi alţi factori ecologici. fără a se răsfira în lături. Pierderile de apă prin transpiraţie pe timp de arşiţă se reduc fie prin repaos absolut. oile .până la 23%.a. printre care aerul (compoziţia. Argumentaţi de ce este imposibilă viaţa permanentă în mediul aerian. tegumentul cheratinizat al reptilelor şi alte formaţiuni care reţin apa în corpul animalelor fac parte din adaptările morfologice ale animalelor prevăzute pentru reducerea pierderilor de apă. Pe solurile cuprinse periodic de îngheţ rădăcinile pătrund la adâncimi mari. Mai rezistente la deshidratare sunt cămilele care suportă fără consecinţe pierderile de apă de până la 27%. solul (compoziţia minerală şi organică). caracterul sistemului radicular depinde de structura solului. Temperatura solului. alegerea unor locuri de viaţă mai favorabile din punctul de vedere al aprovizionării cu apă. relieful suprafeţei terestre. De exemplu. fiind repartizate mai mult în lături. Factorul limitant al răspândirii organismelor în aer este presiunea atmosferică. Care din caracteristicile enumerate ale solului prezintă importanţă pentru animale? 207 . Capacitatea de formare a apei metabolice. Pe solurile unde sunt îngheţuri multianuale rădăcinile plantelor pătrund la adâncimi nu prea mari. crusta racului. îndeosebi a plantelor. O dată cu creşterea altitudinii. relieful localităţii de asemenea influenţează viaţa organismelor terestre. Acestea pot fi grupate în comportamentale. mişcarea). reducerea intensităţii transpiraţiei şi a pierderilor de apă de pe mucoase. Pentru om. Adaptări comportamentale sunt căutarea locurilor de adăpat. Cochilia melcului. Limita maximă la care se pot întâlni organisme vii în munţi este de 5 800 m.animale pe parcursul evoluţiei s-au format diferite adaptări pentru satisfacerea necesităţilor în apă. altele la soluri bazice. cuticula insectelor. De exemplu. Surplusul de căldură se elimină în timpul nopţii prin radiaţie directă datorită faptului că aerul noaptea este mai rece decât corpul. compoziţia şi structura lui. sporirea rezistenţei la deshidratare sunt doar unele din adaptările fiziologice ale animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă. Unele specii de plante s-au adaptat la soluri acide. şi doar condorii se pot ridica la o înălţime de 10 000 m. pierderile de apă ce depăşesc 10% din masa corpului sunt mortale.7°C. presiunea atmosferei descreşte. câinii . morfologice şi fiziologice. aeraţia. fie prin suportarea pe o durată scurtă a supraîncălzirii corpului. fapt ce face dificilă respiraţia din cauza micşorării conţinutului de O2. cămilele pot suporta o încălzire a corpului de până la + 40.până la 17%. săparea vizuinilor ş.

Conţinutul de oxigen în apă mai depinde de temperatura şi salinitatea apei. Răspândirea vieţii în apă este influenţată de următoarele proprietăţi ale apei: densitatea.).Pentru animale. Nectonul este format din animale acvatice de talie mare: peşti. Reprezentanţii nectonului se opun activ curenţilor de apă. din alge brune şi roşii. De exemplu. aflate aici în stare suspendată şi care nu se pot opune curenţilor de apă. alungirea corpului). Suia principală de oxigen în apă sunt algele verzi. La ele constatăm cele mai variate adaptări în vederea deplasării pe diferite tipuri de teren. s-au constituit 3 grupe ecologice de animale acvatice: planctonul. moluşte cefalopode. unele moluşte bivah e crevetele. dar se hrănesc în apă. incluziuni gazoase. Mod de viaţă planctonic duc toate algele cu flageli. iar al bazinelor de ape dulci din alge verzi unele plante superioare (rogozul. sunt adaptate la deplasarea pe un teren tare. papura. salinitatea. actiniile. care sunt organisme heterotrofe. conţinutul de oxigen. Ca urmare. Animale bentonice sunt spongierii.a. coralii. unii viermi ciliaţi şi crustacee. săgeata-apei ş. schelet poros şi ţesuturi gelatinoase la animale) şi mărirea suprafeţei relative a corpului. Densitatea apei este mai mare decât a aerului. Argumentaţi dependenţa conţinutului de oxigen în apă de temperatura şi salinitatea ei. Aflarea în apă în stare suspendată a reprezentanţilor planctonului este asigurată de un şir de adaptări. mamifere acvatice. Conţinutul de oxigen în apă nu depăşeşte 10 ml într-un 1 1 de apă. celenteratelor. reprezentanţi ai protozoarelor. la şopârlele ce populează nisipurile mişcătoare degetele sunt mărginite de solzi cornoşi care măresc suprafaţa de sprijin etc. 208 . membrele copitatelor şi struţilor. fapt ce îngreuiază deplasarea activă a reprezentanţilor nectonului. Mediul de viaţă acvatic. gradul de poluare. Bentosul prezintă totalitatea organismelor ce populează fundul bazinelor de apă. Planctonul este constituit de plante şi animale acvatice care populează stratul de la suprafaţă al apei. animale ce populează spaţii deschise. temperatura. aceste caracteristici ale solului nu au nici o importanţă. dezvoltarea musculaturii sunt doar două din adaptările animalelor acvatice la locomoţia în apă. Specificul adaptărilor organismelor la acest mediu Pe parcursul evoluţiei organismele acvatice s-au adaptat la viaţă într-un anumit strat de apă. crustaceelor. de aceea limita de răspândire animalelor acvatice depinde de adâncimea la care acestea cresc. nectonul şi bentosul. precum şi animalele ce se înmulţesc pe uscat. Forma hidrodinamică a corpului. Fitobentosul mărilor şi oceanelor consta. iluminarea. dintre care menţionăm micşorarea greutăţii specifice (substituirea amidonului de rezervă prin ulei şi prezenţa vacuolelor gazoase la alge. în principal. ceea ce măreşte frecarea de apă (diferite excrescenţe. iar dintre animale.

în apă este mai puţină lumină decât în aer. Regimul termic al bazinelor de apă. în adâncurile oceanului drept sursă de lumină servesc animalele iluminiscente. care preferă adâncimile de I 40-60 m. I 14 Biologie. în acest scop. Vertebratele acvatice sunt animale homeosmotice: îşi menţin presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului la acelaşi nivel. Pentru menţinerea ei. Salinitatea apei. Pentru menţinerea concentraţiei lichidelor interne la un nivel constant. Speciile de apă dulce care preferă apele mai calde. pe parcursul evoluţiei. Datorită capacităţii termice înalte a apei cedarea sau primirea de căldură nu provoacă oscilaţii bruşte ale temperaturii ei. animalele marine "desărează" apa de mare folosită. glande speciale. de aceea nevertebratele de apă dulce nu pot trăi în apă sărată. oligochetele-de-apă-dulce). s-au dezvoltat diferite mecanisme în vederea reglării presiunii interne. rinichi. linul. absorbind ionii de Na+ şi Cr~ cu ajutorul unor celule speciale localizate în branhii. iar păstrăvul. intestin. Expuneţi-vă părerea referitor la mecanismele cu ajutorul cărora ver« tebratele acvatice îşi menţin constantă presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului. carasul pot vieţui în ape cu un conţinut scăzut de oxigen. şi invers. Cel mai adânc pătrund algele roşii.Unele specii pot suporta oscilaţii considerabile ale conţinutului de oxigen în apă. ci. lichidele din interiorul corpului sunt mai concentrate (hipertonice) decât apa în care acestea îşi duc viaţa. indiferent de salinitatea apei. eliminând surplusul de sare prin celule speciale ale branhiilor. mediul intern al cărora este hipotonic în comparaţie cu mediul acvatic. cavitatea bucală. Adâncimea maximă la care pătrunde lumina determină limita de răspândire a plantelor acvatice. animalele de apă dulce "desărează" apa dulce. Fenomenul este evitat de tegumentele lor impermiabile care previn pierderile de apă. boişteanul . Menţinerea acesteia la nivelul caracteristic speciei presupune viaţa la o anumită salinitate a apei. Multe specii în lipsa oxigenului în apă cad într-o stare de amorţeală şi astfel depăşesc perioada nefavorabilă. Mediul intern al vertebratelor marine are o concentraţie mai joasă a substanţelor osmotic active decât mediul ambiant. în perioada rece a anului cad în amorţire până în primăvară. Mai variabilă este temperatura straturilor superioare. Majoritatea nevertebratelor acvatice sunt animalepoikiloosmotice: presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului depinde de salinitatea apei. inclusiv lipsa lui completă (de exemplu. cloacă. Crapul. dar pot fi întâlnite şi la adâncimi mai mari: 100-200 m. a XII-a 209 . Regimul de lumină al bazinelor de apă. Cu adâncimea cantitatea ei scade ca urmare a absorbţiei de către apă. La vertebratele de apă dulce. Absorbţia luminii depinde de transparenţa apei: apele tulburi absorb mai multă lumină decât cele curate. sunt ameninţate de deshidratare.numai în ape bogate în oxigen. Animalele. piele.

membre de tip săpător cu gheare puternice. întrucât aerul din sol este bogat în vapori de apă. datorită faptului că sunetul în apă se propagă mai repede decât în aer. aceste animale respiră prin tegumente şi de aceea sunt foarte sensibile la uscare. Multe mamifere. 3. orbetele). precum şi suprafaţa particulelor lui servesc ca mediu de viaţă pentru organismele microscopice: bacterii.9). conţinutul sporit de substanţe organice şi minerale fac din sol un mediu favorabil de viaţă. 3. carapace.8 şi stabiliţi relaţia dintre dimensiunile o adâncimea la care vieţuiesc. constă în utilizarea chemorecepţiei. păr scurt şi des. Fig. Balenele îşi găsesc hrana şi se orientează cu ajutorul ecolocaţiei. se deplasează spre straturile mai adânci. Cavităţile şi porii din sol. Experimental s-a demonstrat că tipării reacţionează la o concentraţie a alcoolului în apă egală cu 1 g la 6 mii km3 de apă. Unele • petrec toată viaţa în sol (cârtiţa. La reducerea umidităţii solului. 3. Aspectul exterior al acestor animale prezintă o adaptare perfectă la modul de viaţă subteran: corp compact cu gât scurt. moluşte emit sunete. protozoare precum şi viermi cilindrici. Perioada rece a anului locatarii solului suportă într-o stare de amorţeală. 210 . ochi subdezvoltaţi. prezenţa apelor freatice şi pătrunderea precipitaţiilor. Reducerea ochilor la peştii din familia Scopelidae în funcţie de adâncimea la care îşi duc viaţa. Cei mai mari habitanţi ai solului sunt reprezentanţii mamiferelor. orientarea cu ajutorul ochilor este puţin eficientă. Cele de dimensiuni relativ mari au solzi. ciuperci. întrucât animalele acvatice au cu mult mai puţină lumină decât cele terestre. Cel mai vechi mod de orientare. peşti. El prezintă un sistem trifazic în care particulele solide sunt înconjurate de aer şi apă. Cei mai mulţi hidrobionţi se orientează după sunet. tegumente parţial impermeabile care permit supravieţuirea în caz de reducere temporară a umidităţii solului. celenterate (fig. Oscilaţiile termice mai atenuate. săpând un întreg sistem de galerii şi vizuini. Solul în calitate de mediu de viaţă Solul este stratul fertil de la suprafaţa uscatului care contactează nemijlocit cu aerul.8.Determinaţi după dimensiunile ochilor adâncimea la care îşi duc viaţa hidrobionţii din fig. cele de dimensiuni mici. ceea ce face posibilă comunicarea între indivizii aceleiaşi specii. unele specii de peşti produc energie şi o folosesc pentru orientare şi semnalizare. specific tuturor hidrobionţilor.

mulţi dintre paraziţi prezentând o structură relativ simplă. aprovizionarea deficitară cu oxigen. majoritatea paraziţilor sunt anaerobi. Cât nu ar părea de straniu. de aceea oxigenul este folosit pentru nimicirea lor. paraziţii întâmpină şi un şir de dificultăţi aşa ca: limitarea spaţiului de viaţă. Practic nu există nici o specie de organisme pluricelulare care să nu aibă paraziţii săi. Pentru a face faţă insuficienţei de oxigen. De cele mai multe ori gazde ale acestora sunt vertebratele şi plantele cu flori. Condiţiile de viaţă ale paraziţilor sunt extrem de specifice.Fig. Aceste particularităţi ale mediului de viaţă a făcut inutilă diferenţierea corpului. Astfel. Pentru aceştia gazda este doar o parte a mediului ambiant care îi asigură cu hrană şi adăpost. Pe parcursul evoluţiei la paraziţi s-au format un şir de adaptări care au permis depăşirea acestor inconveniente. prezentând un şir de avantaje. Habitanţii solului. protejarea de acţiunea directă a factorilor ecologici.a. stabilitatea relativă a condiţiilor de viaţă.9. există şi ectoparaziţi. viermii ce parazitează în intestine ating dimensiuni relativ mari în comparaţie cu cei ce parazitează în căile biliare. Organismele vii în calitate de medii de viaţă Utilizarea de către unele organisme a altora în calitate de mediu de viaţă este numită parazitism. 3. Cei mai mulţi paraziţi sunt printre microorganisme şi organismele pluricelulare primitive. 211 . pentru ascarida omului oxigenul este o toxină. reacţiile de apărare ale organismului gazdei ş. reducerea sau lipsa unor sisteme de organe. şi anume: aprovizionarea din belşug cu hrană uşor accesibilă. Pe lângă endoparaziţi (populează mediul intern al gazdei). piedici la schimbarea gazdei. Enumeraţi câteva exemple dintre cei mai răspândiţi ectoparaziţi. De exemplu.

copiindu-l pe caiet. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta clasificarea mediilor de viaţă şi a factorilor ecologici. Explicaţi prin exemplu esenţa legii optimului pentru diferiţi factori ecologici. CARACTER 1.1. Mărimea. b) faţă de sol. Definiţi noţiunea de factor iimîtant. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. Completaţi schema: 7. Definiţi noţiunile de: a) mediu de viaţă. forma. 4. Enumeraţi adaptările termice ale animalelor. Completaţi tabelul. Dimensiunile cloroplastelor. Alcătuiţi un grafic ce ar reprezenta curbele optimului temperaturii. a) termoreglare chimică b) termoreglare fizică c) comportamentul 1) năpârlirea 2) scinderea grăsimilor 3) vulpea polară 4) elefantul 5) îngustarea vaselor sangvine 6J dilatarea vaselor sangvine 7) comportamentul de grup 8) scăldatul în nisip al păsărilor _„_- mmM J 10. . 5. 2. 3. Stomatele liij$iijf:' ill E HELIOFITE PLANTE bCIOFITE PLANTE SCIOF'TE P L A N T E REZISTENTE LA UMBRĂ 8. umidităţii şi a! luminii pentru o plantă de cultură. numărul 3. 6. 9. b) factor ecologic. culoarea frunzelor 2. Scrieţi un eseu la tema „Adaptările animalelor ia factorii mediului restru-aerian de viaţă": a) faţă de aer.

Argumentaţi dependenţa conţinutului de O2 în apă de temperatură şi salinitatea ei. epidermul bogat în stomate 11. Celenterate 6. cresc în deserturi 13. negară 6. Grupaţi noţiunile în 4 grupe după un criteriu comun: 1. Completaţi tabelul „Respiraţia organismelor subterane". iar cele de apă sărată nu. 14. Enumeraţi proprietăţile apei. 213 . Explicaţi noţiunile: a) necton. 15. Viermi cilindrici 5. daţi exemple. Protozoare 4. 'UPA SISTEMATICA RESPIRAŢIA 1. slăbănogul 9. nufărul 12. stomatele sunt afundate în mezoderm. plante hidrofite 3. a) regimul termic. b) regimul de lumină 17. aloia 14. Bacterii 2. Ciuperci 3. Explicaţi de ce protozoareie de apă dulce au vacuolă contractilă.11. plante hidatofite 2. plante cu frunze 10. Completaţi schema: 8. au rădăcini reduse 12. elodeia 7. b) plancton. 13. plante xerofite 5. 16. Analizaţi adaptările animalelor terestre la următorii factori abiotici ai mediului de viaţă. Enumeraţi 5 avantaje şi 5 dezavantaje ale organismelor parazite. plante mezotite 4. Studiu de caz. Mamifere 18.

Pentru fiecare din populaţiile unei specii este caracteristică şi o anumită organizare structurală. I/n Amintiţi-vă principalele tipuri de determinism al sexelor. La majoritatea speciilor ce se reproduc sexuat sexul viitorului individ determină în timpul fecundaţiei în baza recombinării cromozomilor sexuali. 5) sporirea efectivului . Sub influenţa caracterele cuplate cu sexul.numărul de nounăscuţi apăruţi într-o unitate de timp.ettta- ECOLOGIA POPULAŢIILOR 1 CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALĂ 2 DINAMICA POPULAŢIILOR 1. Ace mecanism asigură un raport al sexelor apropiat de 1:1. Structura sexuală a populaţiei Structura sexuală a populaţiei reflectă raportul relativ dintre indivizii de sex opus. De exempl 214 . care modifică vitalitatea indivizilor de sex opus. precum şi factorilor abiotici. Cele expuse în continuare vă vor convinge de justeţea celor afirmate. 2) densitatea .numărul de indivizi decedaţi într-o unitate de timp. dintre diferite grupe de vârstă {structura de vârstă) şi de repartizarea indivizilor în spaţiu {structura spaţială). raportul real al sexelor se deosebeşte de cel teoretic. CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALA în ecologie populaţia este desemnată ca un grup de indivizi de aceeaşi specie între care se stabilesc anumite relaţii şi care ocupă un teritoriu comun. Fiecare din aceşti indici ai organizării structurale a populaţiilor nu sunt stabili şi depind de factorii abiotici ai mediului şi de relaţiile stabilite cu populaţiile altor specii. 4) mortalitatea . 3) natalitatea . determinată de raportul dintre sexe {structura sexuală).numărul mediu de indivizi de pe o unitate de suprafaţă. Caracteristicile principale ale populaţiei ca unitate ecologică sunt cele de grup: 1) efectivul .sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp.diferenţa dintre natalitate şi mortalitate. 6) ritmul de creştere .totalitatea de indivizi de pe teritoriul dat.

numai femele. Studiaţi după fig. 9 . spre deosebire de populaţiile senile.10 grupele de vârstă ale păiuşului-de-livadă şi observaţi particularităţile fiecăreia. iar din cele depuse la temperaturi mai mari . 215 . dar şi formează mai puţini lăstari şi rădăcini noi. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre populaţiile de plante. în limitele arealului speciei structura sexuală a populaţiilor este relativ constantă. Cele tinere şi de vârstă medie se pot automenţine pe cale vegetativă sau sexuală. Grupele de vârstă ale unei populaţii de păiuş-de-livadă: 1 -plantulă. Prezenţa tuturor grupelor de vârstă nu exclude posibilitatea predominării unora dintre ele.plante mature. Reprezentanţii acestora din urmă nu numai că produc mai puţine seminţe.3. O populaţie se consideră normală dacă este reprezentată de toate sau aproape de toate grupele de vârstă. iar la sparanghel de 3 ori. 8 .6. 7 . determină posibilităţile de creştere numerică ale unei populaţii. Ciclul vital al oricărei plante presupune parcurgerea succesivă de către acesta a fazelor de dezvoltare. Structura de vârstă a populaţiilor este determinată de parti- f 1 V Stf 2 f1 I 5 i mil* 1 w 3 4 it m 9 fi . în anii secetosi numărul exemplarelor feminine se reduce la salvie de 10 ori. Fenomenul se explică prin faptul că masculii pot ejacula sperma numai la temperaturi înalte. Raportul dintre sexe. de vârstă medie şi senile. 2. Indivizii unei populaţii aflaţi la aceeaşi fază de dezvoltare alcătuiesc un grup de vârstă.4 3 6 7 Fig.4-plante tinere. îndeosebi cota parte de femele apte de reproducere. în funcţie de grupa de vârstă care predomină se disting populaţii tinere. 3.în cazul furnicilor-de-pădure din ouăle depuse la +20°C se dezvoltă numai masculi. De exemplu. 3. Structura de vârstă a populaţiilor de plante.10. Astfel de populaţii sunt ameninţate cu pieirea. 5.plante senile. Structura de vârstă i populaţiei Cerinţele indivizilor unei populaţii faţă de mediu şi rezistenţa lor la anumiţi factori de mediu depinde de vârsta acestora. La schimbarea condiţiilor de mediu acest raport se modifică.

în anii secetoşi plantele ierboase îmbătrânesc mai repede. odată la patru ani. părinţii cărora pier între timp. deoarece în prezenţa condiţiilor favorabile creşterea plantelor se prelungeşte pe o durată mai mare de timp. Acesta atinge maturitatea sexuală concomitent cu apariţia generaţiilor a treia şi a patra. la cărăbuş. Deci. mai rar doi. în cazul unei baze înguste şi vârf lărgit. De exemplu. Raporturile descrise ale grupelor de vârste într-o populaţie pot fi reprezentate sub formă de "piramidă a vârstelor" (fig.a. Raportul numeric al acestora depinde de condiţiile mediului. durata de păstrate a capacităţii germinative.12. numărul de seminţe produse. Către toamnă populaţia constă din indivizi de vârste diferite apăruţi în acelaşi an. întrucât larvele se dezvoltă în sol pe o durată de patru ani. apoi se adaugă tineretul de prima şi a doua reproducere. Dacă baza acestei piramide (tineretul) şi partea de mijloc (generaţia reproductivă] sunt late. Explicaţi după piramidele vârstelor din fig.11). femelele pier în scurt timp după depunerea ouălor. o astfel de populaţie este în creştere. din contra. Manifestarea acestora depinde de condiţiile mediului de viaţă. populaţii 216 . Din cauza gerurilor târzii o parte din ouă pot pieri şi. ca urmare. populaţia cărăbuşului se compune din reprezentanţii a patru generaţii cu un interval de un an între ele. la un păşunat excesiv. elefantul indian trăieşte 60-70 de ani. condiţiile de viaţă. periodicitatea reproducerii. Astfel.cularităţile biologice ale speciei: periodicitatea fructificării. capacitatea de regenerare ş. Structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o reproducere repetată este mai complicată. cu o capacitate germinativă scăzută. în anii ploioşi. dacă populaţiile date sunt în creştere sau descreştere. Cu totul altfel se prezintă structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o durată lungă a vieţii în stare adultă şi reproducere multiplă. atingând maturitatea sexuală la vârsta de 8-12 ani. în populaţiile acestei specii predomină indivizii maturi de diferite vârste (-80%). Femela naşte un pui. 3. grupele de vârstă fiind delimitate clar în timp. Structura de vârstă a populaţiilor de animale este determinată de particularităţile de vârstă ale indivizilor de specia dată. De exemplu. In anumite condiţii de viaţă. La începutul vierii populaţia şoarecelui-de-câmp este formată din indivizi maturi. Amintiţi-vă tipurile de dezvoltare postembrionară la animale. iar vârful (bătrânii) îngust. deci cuprind un număr mare de indivizi. populaţiile de plante ierboase întineresc.11-3. Anual îşi încheie ciclul vital o generaţie şi apare alta. generaţia nou apărută va fi redusă numeric. formând mai puţine seminţe ca de obicei. 3. La speciile cu o reproducere unică şi cu o durată scurtă a vieţii în timpul anului se succed câteva generaţii: la molia-sfeclei în timpul vierii se perindă 4-5 generaţii. unele grupe de vârstă decad. născuţi anul trecut.

unde sunt prezente toate grupele de vârstă. 217 . nu 22 925 42 895 11 800 sunt supuse unei oscilaţii bruşte 60 a efectivului.12). Pentru a salva această păşune de dispariţie. spitale. fără a periclita efectivul acesteia. cele mai rezistente grupe de vârstă vor supravieţui. dacă se cunosc particularităţile de dezvoltare ale indivizilor Fig. trebuie luate măsuri de întinerire.descreşte numeric. 3. deoarece mortalitatea depăşeşte natalitatea (fig. indivizii adulţi se reproduc multiplu şi au o duNumărul total de populaţii rată a vieţii relativ lungă. De exemplu. trăiesc concomitent câteva generaţii. 3. în cazul speciilor cu un spor anual considerabil. Piramidele vârstelor pot fi construite pentru populaţiile oricăror specii. 3. precum şi planificarea locurilor de muncă. Observările au arătat că în populaţiile vegetale şi animale cu o structură de vârstă complexă. pescuirea a 50-60% din indivizii maturi ai unei populaţii de lostriţă nu pune în pericol efectivul populaţiei. Piramidele de vârstă ale populaţiilor diferiacestei specii şi relaţiile lor cu telor specii de animale. Pentru fiecare populaţie este caracteristică o anumită configuraţie a piramidei de vârstă. restabilind apoi strucFig. case pentru bătrâni. Cunoaşterea structurii de vârstă a populaţiei oraşelor. în privinţa somonului aceste cifre trebuie reduse cu mult. Cele spuse sunt valabile şi pentru populaţiile de plante. satelor este necesară pentru planificarea dezvoltării curente şi de perspectivă a acestor aşezări omeneşti: construcţia de şcoli.12. este un semnal de alarmă. o bună parte a populaţiei poate fi înlăturată. Predominarea pe o păşune a indivizilor senili. incapabili de reproducere.11. Piramidele de vârstă ale populaţiilor albinei melifere în creştere şi descreştere. în caz contrar populaţiile se pot reduce considerabil. tura populaţiei. Deşi condiţiile critice de viaţă pot schimba S £40 structura de vârstă a unor astfel de populaţii în urma pieirii ce20 lor mai slabi. mediul. I Exploatarea raţională de către om a populaţiilor naturale ale unor specii de animale presupune cunoaşterea structurii lor de vârstă. de case de locuit.

Factorii modificatori nu reglează însă efectivul populaţiei. cârduri etc. Amintiţi-vă principalele tipuri de migraţii. spaţiul ocupat de populaţie este împărţit în sectoare individuale sau de grup. salvarea mai rapidă de duşmani. Varietatea relaţiilor interspecifîce. După efectul direct pe care aceste relaţii îl au asupra indivizilor celor 2 specii. în I condiţii climatice favorabile lăcustele se reproduc în masă. Funcţia de factori reglatori ai efectivului populaţiilor o exercită factorii biotici (relaţiile inter.4.Structura spaţială a populaţiilor Utilizarea raţională a resurselor naturale ale unui anumit teritoriu depinde de numărul de indivizi ce-1 populează şi de repartizarea lor în spaţiu. în condiţii nefavorabile efectivul populaţiei se reduce substanţial. care de regulă nu este neuniformă. Dar sedentarismul sporeşte riscul iepuizării rapide a resurselor de hrană. Modificatori sunt factorii abiotici ai mediului. activitatea duşmanilor etc.a. spaţiul ocupat.viaţa în familii.şi intraspecifice). De exemplu. suprapopulând teritoriul ocupat de ele. în vederea evitării acestui fenomen. cauzele şi rolul lor în viaţa organismelor migratoare. după tipul utilizării spaţiului. densitate. se împart în sedentare şi migratoare. calitatea şi cantitatea hranei. DINAMICA POPULAŢIILOR Mecanismele de reglare a efectivului populaţiilor. Cauza rezidă în neomogenitatea condiţiilor de viaţă pe spaţiul ocupat şi în particularităţile biologice ale speciilor. Teoretic efectivul oricărei populaţii poate creşte la nesfârşit. Modul sedentar de viaţă prezintă un şir de avantaje: orientarea mai uşoară în spaţiu. Animalele mobile. 2. pe un sector limitat al spaţiului. reducerea consumului de energie la căutarea hranei. Abaterile de la acest nivel au o valoare diferită şi sunt condiţionate de două grupe de factori: modificatori şi reglatori. colonii. 218 . structura de vârstă. Avantajul animalelor migratoare constă în faptul că ele nu depind de rezerva de hrană de pe teritoriul dat. Reprezentanţii diferitelor specii îşi manifestă diferit drepturile de proprietar asupra terenului ocupat. Ca urmare apar acumulări de indivizi care se deosebesc după numărul de indivizi. uneori până la dispariţia ei de pe teritoriul dat. iar la animale . sau o bună parte a ei. Cele sedentare îşi petrec cea mai mare parte a vieţii. marcarea prin diferite mijloace a teritoriului ocupat ş. Astfel de particularităţi la plante sunt înmulţirea vegetativă. Cele mai răspândite metode de apărare a proprietăţii sunt agresiunea directă asupra intrusului. în condiţii naturale el oscilează însă în jurul unui nivel mediu. ci fac doar ca acesta să oscileze într-o direcţie sau alta. răspândirea slabă a seminţelor şi încolţirea lor lângă planta-mamă. relaţiile interspecifice se grupează după cum este arătat pe schema 3.

De exemplu. Relaţiile de concurenţă dintre diferite specii de parameci. Fenomenul a fost demonstrat de G Gauze în experimentele cu trei specii de parameci: P. 219 . aurelia. caudatum şi P. La cultivarea în comun a P.4 bilateral neutre bilateral negative bilateral pozitive unilateral neutre şi unilateral pozitive unilateral pozitive şi unilateral negative Relaţii bilateral neutre sunt specifice pentru două specii care nu exercită nici o influenţă una asupra celeilalte. caudatum a P. aurelia 200 P. iar râma facă de nevertebratele din sol. La cultivarea separată fiecare specie creşte numeric. după o perioadă de creştere. Deci. 2. aurelia 150 100 50 8 12 16 20 24 a 0 4 8 12 16 20 a P. bursaria care se hrănesc cu drojdii şi bacterii. 3. albina este indiferentă faţă de şoarece. P. şoarecele faţă de râmă.VARIETATEA RELAŢIILOR INTERSPECIFICE Schema 3. stabilizându-se după atingerea unui anumit efectiv care poate supravieţui în condiţiile date (fig.13.1. 3. 3. caudatum şi P. 3). bursaria b Fig. bursaria ° 100 8 12 16 20 24 8 12 16 20 24 8 12 16 20 a P caudatum b P.13. mai devreme sau mai târziu. La cultivarea în aceeaşi eprubetă P. bursaria ambele specii convieţuiau paşnic mult timp (fig. duce la eliminarea unei specii de către cealaltă. caudatum 200 100 150 100 50 P.cu drojdii.13. 4). Imposibilitatea convieţuirii îndelungate a două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare a fost numită regula excluderii concurente sau legea lui Gauze.13. caudatum. aurelia şi P. iar cealaltă . cea de a doua specie. Acest tip de relaţii. 3. Relaţii bilateral negative (relaţiile de concurenţă) se stabilesc între două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. aceste două specii nu sunt concurente: prima se hrăneşte cu bacterii. 5). a început să se reducă numeric şi în scurt timp a pierit (fig. 200 r P.

prima formează frunze cu peţioli scurţi specia Trifolium repens. 3. Cunoaşterea relaţiilor de concurenţă este obligatorie şi în desfăşurarea activităţii de aclimatizare. pârşii şi alte rozătoare). specii de plante şi animale care se completează reciproc şi nu concurează. de exemplu transportarea accidentală a polenului de către unele insecte.14). termitele produc un ferment care scindează celuloza în zahăr pe care flagelatele nu-1 pot produce. în scurt ^ timp ea este însă umbrită de Trifolium fragiferum. De exemplu. în primul caz. păşunilor artificiale în regiunile de stepă şi deşert) se aleg. în primul rând. Cu acest scop ei au ales specii vegetale care nu concurează între ele: partea aeriană şi subterană a acestor plante ocupă niveluri diferite.a. savanţii ruşi şi turkmeni au proiectat înfiinţarea de păşuni pe terenurile aride din Asia Mijlocie.Deosebit de acută este concurenţa dintre plante. Ondatra. Dacă cel puţin unul din organismele convieţuitoare nu poate exista de sine stătător. rozătoarelor. deoarece ele nu pot părăsi =^ locurile de creştere pentru a evita concurenţa. De exemplu. Astfel se reduce perioada de timp necesară pentru înfiinţarea unor astfel de terenuri. avem de a face cu o simbioză obligatorie . dintre ciuperci şi alge (lichenii). O atare modelare a comunităţilor în baza legilor ecologice a fost numită inginerie ecologică. iar ai animalelor agricole pe păşuni erbivorii sălbatici (marmotele. a fost adusă în Europa din America de Nord.ondatra s-a răspândit pe larg. dintre păsări şi plantele cu ale căror fructe acestea se hrănesc. activitatea lor fiind reciproc avantajoasă. în concurenţa dintre plante supra" vieţuiesc indivizii care reuşesc să absoarbă mai multă sevă brută şi să acumuleze v^ mai multă energie solară. la cultivarea în comun a două specii de i^ trifoi. De aceea pentru o obţine roade cât mai bogate de culturi agricole şi a spori productivitatea animalelor agricole este necesar de a stârpi buruienile şi a reduce numărul rozătoarelor de pe păşuni. De exemplu. De exemplu. Simbionţii intestinali sunt caracteristici şi altor animale (rumegătoarelor.). relaţiile dintre albine şi plantele polenizate de ele. 220 . Acest tip de relaţii poate fi neobligatoriu şi obligatoriu. Determinaţi tipul de relaţii stabile dintre rădăcinile leguminoaselor şi bacteriile de nodorităţi (fig. lăcustele. dintre termite flagelatele din intestinul lor ş. care are peţioli mai lungi. Concurenţii plantelor de cultură sunt buruienile.mutualism. în stare liberii aceste flagelate nu se întâlnesc. La crearea comunităţilor artificiale (a parcurilor. prezenţa partenerului nu este obligatorie. Relaţii bilateral pozitive (simbioza) se stabilesc între speciile care convieţuiesc temporar sau permanent. în lipsa concurenţilor naturali .animale ce se hrănesc cu vegetaţie semiacvatică . etc. un animal cu blană preţioasă.

în cuiburile A păsărilor. de raportul cantitativ al speciilor antrenate în această relaţie. se ascund. opun rezistenţă. De exemplu. Oscilaţia periodică a efectivelor răpitorului şi jertfei. în primul rând. Relaţiile de răpitorism duc la dezvoltarea progresivă a ambelor specii antrenate în această relaţie. De exemplu. Răpitorismul prezintă astfel de relaţii în care indivizii unei specii se hrănesc cu indivizii alteia. de apărare pasivă (mimicria. de exemplu. însă. între plantele insectivore şi insecte. puţin mobilă. Dacă răpitorul se hrăneşte cu animale relativ mari care aleargă bine. dar şi între animale şi plante.Relaţii unilateral neutre şi unilateral pozitive. adăposturi şi de hrana ce o găsesc aici (resturi organice în descompunere).15. Acest tip de relaţii este cel mai răspândit în natură şi se atestă nu numai între animale. 3. Dacă răpitorii capturează şi devorează jertfa aproximativ cu aceeaşi viteză cu care aceasta se înmulţeşte. 3. carapacea. atunci rămân în viaţă indivizii care fac aceasta cel mai bine. incapabilă de a se apăra. ghimpii etc. Pentru arbori vecinătatea plantelor ierboase nu are. atunci efectivul Fig. Plantele epifite (iedera) cresc pe scoarţa arborilor. atrase de microclima acestor de mazăre (1) şi lupin (2). în caz de amensalism.14. selecţia are loc după mijloacele de mascare. în cazul când răpitorul se hrăneşte cu pradă măruntă. nici un rol. hienele se hrănesc cu resturile rămase de la masa leilor. crusta.). unul dintre parteneri nu se poate dezvolta în prezenţa celuilalt. 221 . cochilia. Rezultatul relaţiilor de răpitorism depinde. fără a le aduce daune. dezvoltarea plantelor ierboase într-o pădure este oprimată de coroana arborilor. vizuinile rozătoarelor trăiesc un număr Fig. Multe din aceste celenterate nu pot fi întâlnite în afara vizuinelor. Relaţii unilateral pozitive şi unilateral negative sunt răpitorismul (relaţii de tipul răpitor-jertfă) şi parazitismul. La acest tip de relaţii se referă comensalismul şi amensalismul. Nodozităţi pe rădăcini mare de celenterate. Comensalismul prezintă utilizarea unilaterală de către o specie a alteia fără a-i provoca daune.

16). are loc o • • • • • explozie numerică a primei. 3.16 oscilaţiile efectivelor răpitorului şi jertfei. Aceste oscilaţii ale efectivelor răpitorului şi jertfei sale se repetau regulat la anumite intervale. încă în anii 20 ai sec. Nimicirea întâmplătoare sau intenţionată a răpitorilor de asemenea se poate solda cu o catastrofa ecologică.16. rezervele naturale ale multor specii utile pot fi epuizate (fig. iar răpitorul . Elton. râşi). anuale ale unei companii canadiene ce se ocupa cu vânatul animalelor de blană (iepuri. regulate în sistemul răpitor-jertcaudatum (1) şi Didinium nasutum (2) la cultivarea fă. 3. Dacă însă 1 prada dă naştere la mai mulţi —•—.15). Chinezii considerau că vrăbiile îi lipsesc de o bună parte dir roadă de orez..Didinium nasutum (fig. Cei ce reuşeau i 222 . Elton a atras Fig. caudatum.— • r Studiaţi şi explicaţi după graficul din fig.a. Elton a observat următoarea legitate: după ani „bogaţi" în iepuri urmau ani „bogaţi" în râşi (fig. Mersul acestor cicluri poate fi calculat cu precizie cunoscând caracteristicile cantitative ale speciilor. cu alte cuvinte în relaţiile omului cu unele specii din natură în care el exercită rolul de prădător. Astfel s-a demonstrat practic că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţii ciclice ale efectivului ambelor specii. 3. care în condiţiile unei densităţi mari a animalelor se răspândesc foarte repede. Această ipoteză teoretică a fost studiată experimental de G. Astfel apare fenomenul „bumerangului ecologic'" când rezultatele se dovedesc a fi diametral opuse celor preconizate. 3. Legile interacţiunii cantitative dintre pradă şi prădător au o mare importanţă practică în pescuitul industrial. Dacă omul nu va ţine cont de urmările activităţilor sale în domeniile enumerate şi nu le va prognoza. ^• 20 : 0 100 80 * B / 60 40 20 2 •. Concomitent cu Ch. doi matematicieni A. • —•_ ! urmaşi decât reuşeşte să con2 • • • m • • sume prădătorul.atenţia la oscilaţiile numerice jertfă pe exemplul a două specii de parameci P.17).ambelor specii se menţine la un nivel relativ constant. Gause pe exemplul a două specii de parameci în care jertfă era specia P. Lotka şi V. vrăbiilor le-a fost declarat un adevăr război. Prelucrând datele multipe acelaşi mediu (A) şi pe medii separate (B). vânatul sportiv ş. 100 80 60 r A 40 . Pentru a pune capăt acestei nedreptăţi. Drept exemplu poate se nimicirea vrăbiilor în China. 3. Reprezentarea grafică a relaţiilor răpitor. Volterra au calculat că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţia ciclică a efectivului ambelor specii. în astfel de situaţii populaţia jertfei este supusă pieirii din lipsa de hrană pe un teritoriu suprapopulat sau din cauza bolilor infecţioase. Fiecare chinez era obligat să nimicească un anumit număr de vrăbii. XX eco10 12 14 16 logul englez Ch.

5 2. 3. dar mai târziu. Cunoaşterea răpitorilor unor „duşmani" ai culturilor agricole şi-a găsit aplicare practică. La creşterea densităţii populaţiei de şoareci.mln t 2.18. efectivul populaţiilor este readus la nivelul mediu.17.. Hrana principală a vrăbiilor era nu orezul. întrucât Rodolia este foarte sensibilă la noxe. Această reacţie poate fi imediată şi întârziată. Pentru nimicirea acestuia au fost "importate" din Australia 10 mii de buburuze Rodolia. chinezii au început să „importeze" vrăbii. Deja peste câteva luni numărul de afide s-a redus considerabil. vrăbiile. specific pentru populaţia dată. Acest păduche puţin mobil.18). Această situaţie şi multe altele pot fi evitate dacă se va ţine cont de legile naturii. Rolul relaţiilor interspecifice în reglarea efectivului populaţiilor. Neavând aici duşmani naturali.95 15 . ci insectele ce atacau această cultură. Fig. care se hrăneşte cu sucul de citruşi. Păduchele ţestos şi buburuza Rodolia. Drept exemplu poate servi utilizarea buburuzei Rodolia în lupta cu păduchele ţestos (fig. în lipsa duşmanului lor principal. Buburuza a fost utilizată cu succes şi în alte 50 de ţări cultivatoare de citruşi. 3. păduchele sa înmulţit şi în scurt timp a adus pagube colosale crescătorilor de citruşi. creândule condiţii favorabile pentru reproducere. 1950 1955 1960 ani 1965 1970 1975 1980 1985 1988 Fig. este originar din Australia. 05 . Pentru a le veni de hac insectelor. baza nutritivă a unor răpitori. acestea au început să se înmulţească în progresie geometrică şi în 2-3 ani au distrus complet câmpurile cu orez. în primii ani roadă de orez într-adevăr a sporit. răpitor ce se hrăneşte cu acest păduche. Acţiunea lor ţine de modificarea densităţii populaţiei şi se realizează după principiul reacţiei inverse: la creşterea densităţii populaţiei se intensifică acţiunea forţelor ce o micşorează. livezile cu citruşi tratate cu chimicale pentru combaterea altor dăunători din nou au fost invadate de păduchi. 3. Să analizăm reacţia imediată pe exemplul relaţiei răpitor-jertfâ. Datorită acţiunii factorilor biotici. Reducerea numărului de peşti ca urmare a pescuitului excesiv. în cele din urmă războiul a fost câştigat.. doboare mai multe „trofee" erau premiaţi. de exemplu 223 . în 1872 întâmplător a fost adus în California (SUA). 02 .

Rolul relaţiilor intraspecifice în reglarea efectivului populaţiei. Fiecare hermelină vânează de acum nu un şoarece. când aceasta se înmulţeşte mai repede decât este vânată de răpitor. deoarece agenţii patogeni ai acestora se răspândesc mai repede la un contact mai strâns dintre indivizi.hrana principală a mormolocilor. care încetează să mai elimine răşina dăunătoare pentru gândaci. devine foarte bogată. La o creştere şi mai rapidă a densităţii populaţiei jertfei paraziţii de asemenea îşi pierd rolul reglator. Astfel. întrucât gândacii nu suportă mirosul prea puternic al speciei sale. de exemplu. & to I 224 ! O Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Fig. Ca urmare mormolocii care au ieşit în acelaşi timp din ou se împart în două grupe după dimensiuni: mari şi mici. dispunând de hrană îndeajuns. Dacă nici reacţia întârziată nu-şi atinge scopul. Trei tipuri de dependenţă a creşterii numerice a populaţiei de densitate. Drept exemplu de reacţie imediată a relaţiilor intraspecifice la creşterea efectivului populaţiei poate servi reglarea chimică a densităţii populaţiilor.19 şi trageţi concluzii despre modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei. în astfel de situaţii acţionează reacţia întârziată a răpitorilor: hermelinele. funcţia de reglatori ai efectivului populaţiei jertfei este preluată de paraziţii specializaţi. Astfel hermelinele opresc imediat creşterea de mai departe a efectivului populaţiei de şoareci. ca de obicei. sporesc şansele mormolocilor mici de a atinge stadiul adult cu condiţia prezenţei algelor . mormolocii secretă în apă o substanţă proteică care reţine creşterea altor mormoloci.a hermelinei. în aceste condiţii creşte probabilitatea izbucnirii unor boli infecţioase. . ci 3-4. Studiaţi cu atenţie graficele din fig. După părăsirea bazinului de către cei mari şi micşorarea concentraţiei inhibitorului. la creşterea densităţii populaţiei o parte din gândaci părăseşte copacul. 3. ceea ce intensifică acţiunea lor asupra şoarecilor de 120-200 de ori. Gândaciide-scoarţă emană un miros care ademeneşte alţi indivizi ai populaţiei la un nou loc de hrană. se înmulţesc în progresie geometrică (de circa 30-50 de ori). Secreţia în mediu a substanţelor ce frânează creşterea densităţii populaţiei este caracteristică mai multor specii de plante şi animale acvatice. îndeosebi peştilor.19. 3. Dar nu întotdeauna reacţia imediată a răpitorului poate frâna creşterea numerică a populaţiei jertfei. Atacul în comun al mai multor gândaci uşurează doborârea copacului.

De exemplu. iar după dezvoltarea aripilor formează stoluri imense care parcurg distanţe de sute şi mii de kilometri. stoluri. femelele popândăului. la o densitate mare a plantelor. Este specific pentru speciile caracterizate prin prolificitate redusă. 3). De exemplu. Concurenţa intraspecifică joacă un rol important şi în reglarea efectivului populaţiilor de plante. mecanisme eficiente de reglare a efectivului.19. 3. o parte din ele vor pieri inevitabil din cauza oprimării fiziologice de către vecinii mai puternici.La baza reacţiei întârziate a relaţiilor intraspecifice la creşterea densităţii populaţiei stă modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei. forma sedentară trece în cea migratoare. iar la o densitate de 18 perechi . în cazul primului tip.doar 8. nu se mai reproduc.sedentară şi migratoare . De cele mai multe ori aceste stoluri poposesc pe terenuri puţin favorabile pentru reproducere şi în scurt timp pier. tinde să-şi schimbe permanent locul de trai. la o densitate a populaţiei de 1 pereche la 1 ha femela depune 14 ouă. Să analizăm 15 Biologie. rezultatul este însă acelaşi: reducerea efectivului în generaţia actuală sau cele viitoare. 3. cârduri. la suprapopularea teritoriului. la creşterea densităţii populaţiei natalitatea scade (fig. în anii cu condiţii favorabile. Astfel. a XII-a . Se cunosc trei tipuri ale acestei dependenţe. atingând uneori o greutate estimativă de milioane de tone. iar la o densitate mare . structură de vârstă complexă.un pui la 7 ani. durată mare a vieţii. Autoreglarea efectivului populaţiilor. La lăcuste se întâlneşte o formă foarte interesantă de autoreglare a efectivului în baza transformărilor fiziologice şi de comportament. 2). Iniţial reprezentanţii formei migratoare se deplasează pe pământ în grupuri mari. 3. Pentru alte populaţii. Unele specii de lăcuste există sub două forme . care fiind lacomă. ci. Astfel se evită suprapopularea teritoriului. Din cele expuse putem deduce că fiecare populaţie reacţionează în felul său la sporirea efectivului. Drept exemplu pot servi populaţiile de mamifere mari şi păsări. Astfel. Această relaţie dintre natalitate şi densitatea populaţiei este caracteristică pentru animalele care trăiesc în turme. în populaţia de piţigoi albastru. ritmul de creştere numerică a populaţiei este maxim la valori medii ale densităţii acesteia (fig.20). la lăstuni numărul de ouă în pontă creşte în paralel cu creşterea densităţii populaţiei. fluctuant şi exploziv {fig.19. Se cunosc populaţii în care la atingerea unei densităţi maxime natalitatea scade brusc (fig. dar şi pentru cea mai mare parte din lăcuste. 3. în legătură cu creşterea densităţii populaţiei. iar după atingerea unui nivel maxim începe să scadă. precum şi unele populaţii de nevertebrate. 1). Femela elefantului indian la o densitate joasă a populaţiei naşte un pui odată la 4 ani. Tipul stabil se caracterizează prin oscilaţii neînsemnate ale efectivului populaţiei de la valorile medii.19. grijă de urmaşi. aflate într-o stare permanentă de stres. Invaziile lăcustei migratoare sunt o adevărată catastrofă ecologică nu numai pentru oameni şi semănături. Dimensiunile stolurilor de lăcuste migratoare. Tipurile de dinamică a efectivului populaţiei.care se deosebesc fenotipic şi comportamental. Savanţii delimitează trei tipuri de bază ale dinamicii efectivului populaţiei: stabil.

Femela uliului-păsărilor depune 4-6 ouă.fluctuant. Tipul fluctuant se evidenţiază prin oscilaţii ale efectivului în limite mari. Mortalitatea printre adulţi în primul an de viaţă este înjur de 50%. de floarea-soarelui au asigurat înmulţirea în masă a insectelor ce se hrănesc cu aceste plante. Efectivul populaţiei revine la nivelul normal pentru specia dată îndată după încetarea acţiunii factorului modificator. Observările au arătat că populaţiile aceleiaşi specii în diferite condiţii prezintă o dinamică Tipurile de dinamică a distinctă a efectivului. lăcustele. Astfel. Dezvoltarea agriculturii a dus la răspândirea pe larg a dăunătorilor agricoli. superioritatea relaţiilor interspecifice în reglarea B . Revenirea efectivului populaţiei la starea normală are loc destul de repede datorită eficienţei mecanismelor reglatoare. lanurile de grâu. iar în al doilea . Părinţii nu-i pot asigura pe toţi puii cu hrană. Durata medie a vieţii puilor după ce-şi i-au zborul din cuib este de circa 2 ani. gândacul-de-lemn. Cuiburile sunt amplasate la o distanţă mare unul de altul. De exemplu. iar acestea în limitele arealului speciei nu sunt echivalente. Tipul exploziv este însoţit de explozii ale înmulţirii în masă. Nu trebuie trecut cu vederea rolul factorului antropogen în reglarea efectivelor populaţiilor diferitelor specii.exploziv. efectivului populaţiilor.9 ani. prolificitate sporită. generând un şir de probleme destul de grave. O atare oscilaţie a efectivului este caracteristică mai ales pentru speciile cu o durată scurtă a vieţii. succesiune rapidă a generaţiilor. de porumb. Este caracteristic pentru speciile din A diferite grupe sistematice. deoarece numărul răpitorilor este redus. de exemplu. Fenomenul se explică prin efectivului populaţiilor: A . speciile al căror efectiv în condiţii naturale este reglementat de răpitori.40%. unele specii de rozătoare. de aceea jumătate din ei pier. maximă . 226 . Tipul stabil de dinamică a efectivului acestor populaţii s-a transformat în exploziv.stabil. croitorii lemnului. în livezi şi pe câmpuri se înmulţeşte în masă. C . Toate aceste mecanisme fac ca efectivul populaţiilor să oscileze în limite insensizabile.un exemplu concret.

Alcătuiţi un eseu la tema "Structura de vârstă a populaţiilor": a) la plante. 2. senilă. Definiţi noţiunea de populaţie. de vârstă medie.1. Totalitatea de indivizi pe o unitate de suprafaţă. 8. 5. 2. 4. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta structura spaţială a populaţiilor. a) mortalitate b) densitate c) efectiv d) natalitate e) ritm de creştere 1. Cele îşi petrec cea mai mare parte a vieţii pe un sector limitat. Tipul pulsatil este caracteristic _. Folosirea periodică a terenului se referă la tipul 13. Explicaţi noţiunile: populaţie tânără. Enumeraţi avantajele şi dezavantajele modului sedentar de viaţă. 11. 6. Numărul mediu de indivizi pe o unitate de suprafaţă. Analizaţi. 3. b) la animale. Analizaţi 5 cazuri de reglare a efectivului populaţiilor la animale. 4. este caracteristică animalelor de talie mică. 10. O repartizare neuniformă în spaţiu reprezintă . Explicaţi noţiunile de factori modificatori şi reglatori. 3. Enumeraţi caracteristicele populaţiei ca unitate ecologică şi indicii structurali ai unei populaţii. 12. soarta populaţiei umane din republica noastră. Se disting . Sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp. Asociaţi noţiunile din cele două coloane. 9. Enumeraţi tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. Numărul de nou-născuţi apăruţi într-o unitate de timp. după caracteristicile populaţiei. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. 7. 227 . După tipul utilizării spaţiului animalele mobile se împart în . moduri de repartizare spaţială a speciilor sedentare. Completaţi spaţiile libere.

Convieţuirea cu acestea este posibilă numai în cazul stabilirii unor relaţii ce i-ar asigura condiţii normale de viaţă. de pe o luncă. deoarece contururile acesteia sunt uşor distinctibile. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI în natură fiecare organism este înconjurat de o mulţime de alte organisme. depopulaţii de plante. ocupat de o anumuită biocenoză. deoarece anume activitatea acesteia determină caracterul landşaftului. SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR 4 AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE 1.viaţă + ge . o pădure de molid poate fi uşor deosebită de una de pin. De exemplu.loc). baltă etc. De exemplu. zoocenoza (totalitatea animalelor) şi microbiocenoza (totalitatea microorganismelor). Mai mult ca atât. Astfel de specii sunt numite edificatoare. este numit biotop (din gr. Printre acestea se evidenţiază cele care prin activitatea lor creează condiţii favorabile pentru toată comunitatea. topos . Sectorul scoarţei terestre (uscatului sau bazinului de apă) cu condiţii omogene de viaţă. microclima şi condiţiile de creştere ale ierburilor. fitocenoză este componentul structural de bază al biocenozei care determină speciile de animale şi microorganisme ce o populează. numite biocenoze.muşchiul-de-turbă. Edificatorii de bază ai biocenozelor terestre sunt unele specii de plante: în păduri stejarul. Ele formează comunităţi din specii ce pot convieţui. pădure de mesteceni sau conifere.folosit în comun) este o totalitate stabilă. Drept exemplu de biocenoză poate servi totalitatea organismelor dintr-o dumbravă. Edificatori pot fi şi unele specii de animale. de aceea repartizarea organismelor pe Glob nu este întâmplătoare. animale. Din 228 . Componentele unei biocenoze sxmtfîtocenoza (totalitatea plantelor). pe teritoriile ocupate de coloniile de marmotă specia edificatoare este marmota. în stepă . constituită istoriceşte. Hotarele biocenozei se stabilesc după fitocenoză.negară.pământ şi koinos . BIOCENOZA. dintr-un iaz. Cele ce domină numeric sunt desemnate ca dominante.ECOLOGIA ECOSISTEMELOR 1 BIOCENOZA. CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. Pentru fiecare biocenoză este caracteristic şi un anumit raport cantitativ al speciilor. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI 2 ECOSISTEMUL. Biocenoza (din gr. bios . ciuperci şi microorganisme adaptate la convieţuirea pe un sector omogen. în mlaştini . LANŢURILE TROFICE 3 PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR.

componenţa biocenozelor face parte şi un număr mare de specii puţin numerice. Ele sporesc varietatea legăturilor biocenotice şi servesc drept rezervă pentru completarea şi înlocuirea speciilor dominante. Deci, aceste specii asigură stabilitatea biocenozei şi funcţionarea ei în diferite condiţii. Structura unei biocenoze este determinată de varietatea de specii din componenţa ei şi de repartizarea lor spaţială. Structura de specie în funcţie de varietatea de specii din componenţa lor şi raportul numeric al acestora (sau de masă) se disting două tipuri de biocenoze: bogate în specii şi sărace în specii. Apartenenţa biocenozelor la un tip Fig. 3.21. Repartizarea pe verticală a plantelor dintr-o sau altul depinde de mai mulţi pădure în funcţie de afluxul de lumină. factori. Printre aceştia pot fi menţionaţi abaterea factorilor abiotici de la valorile optimale, vârsta biocenozei. Observările multianuale au arătat că peste tot unde unul sau mai mulţi factori abiotici se abat de la valorile optimale, de exemplu în deserturile polare, biocenozele sunt sărace în specii. Pădurile tropicale, savanele, pădurile amestecate, recifele de corali etc. sunt biocenoze bogate în specii, deoarece majoritatea factorilor abiotici se apropie de valorile optimale. Dependenţa componenţei de specie a biocenozei de vârsta acesteia este evidentă. Cele tinere, în stadiu de formare, cuprind un număr mai mic de specii decât cele mature. Structura spaţială a biocenozei Structura spaţială a biocenozei este determinată repartizarea pe verticală şi orizontală a componenţilor ei. La convieţuirea plantelor diferite după înălţime, fitocenoza capătă o structură etajată. Factorul principal care determină repartizarea pe verticală a plantelor după etaje este lumina (fig. 3.21). Etajul superior este ocupat de plante iubitoare de lumină, adaptate la oscilaţiile temperaturii şi umidităţii aerului din acest strat de aer, iar etajele inferioare din plante rezistente la umbră. Astfel etaj area asigură o mai bună utilizare de către plante a fluxului de lumină.
22Q

/g. 3.22. Etajarea vegetaţiei într-o pădure de foioase.

Determinaţi numărul de etaje din pădurea reprezentată în fig. în păduri sunt răspândite pe larg şi speciile de plante ce nu fac parte dintr-un etaj anume. Este vorba de muşchii şi lichenii de pe trunchiurile arborilor, liane, plantele epifite. în repartizarea rădăcinilor de asemenea se întrezăreşte o etajare care ţine de adâncimea de afundare a rădăcinilor, amplasarea părţii active a sistemului radicular. Etajarea este caracteristică şi pentru comunităţile de plante ierboase (lunci, stepe, savane), deşi aici ea nu este atât de evidentă şi cuprinde mai puţine etaje. Determinaţi numărul de etaje într~o stepă de luncă după fig. 3.1 Repartizarea pe orizontală a componenţilor unei biocenoze se reprezintă sub formă de mozaicitate - popularea neuniformă a spaţiului. Mozaicitatea este condiţionată

Fig. 3.23. Et j area vegetaţi într-o stepa i luncă.

230

Fig. 3.24. Etajarea păsărilor într-o pădure de foioase.

de neomogenitatea microreliefului solului, precum şi de activitatea unor animale (muşuroaiele de cârtiţe, bătătorirea păşunilor de către copitate ş.a.) şi ale omului. Animalele aparţin, de regulă, unui anumit etaj al vegetaţiei pe care unele nici nu-1 părăsesc. De exemplu, unele păsări îşi fac cuibul numai pe uscat, altele numai în arbuşti sau în coroana arborilor (fig. 3.24). Nişa ecologică. Poziţia speciei în componenţa biocenozei este numită nişă ecologică. Noţiunea de "nişă ecologică" trebuie delimitată de noţiunea "mediu de viaţă". Nişa ecologică reflectă modul de viaţă al populaţiei, funcţiile ei, în timp ce mediul de viaţă este adresa ei. De exemplu- în savanele africane speciile înrudite zebra, antilopa gnu, gazelele au aceeaşi adresă, însă nişe diferite. Zebrele se hrănesc cu vârfurile ierburilor, antilopele - cu părţile plantelor ce rămân după zebre, selectând anumite specii de plante, gazelele - cu cele mai pitice plante. Unele specii de păsări insectivore se hrănesc pe aceiaşi arbori, însă în nişe diferite: ţoii se hrănesc cu insectele la vedere, iar cojoaicele cu cele ascunse în crăpături. Comentaţi noţiunea de nişă ecologică după fig. 3.24. Datorită nişei ecologice se reduce la minimum concurenţa dintre diferite specii. De exemplu, algele roşii fotosintetizează la cele mai mari adâncimi, inaccesibile altor specii de alge. 231

2, ECOSISTEMUL. CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. LANŢURILE TROFICE
•"•>,

Ecosistemul. Totalitatea organismelor convieţuitoare de diferite specii (biocenoza) şi condiţiile lor de existenţă (biotopul) unite într-un tot întreg prin schimbul de substanţe şi fluxul de energie alcătuiesc un ecosistem {fig. 3.25). Componentul viu al ecosistemului (biocenoza) este constituit din populaţiile diferitelor specii de microorganisme, fungi, plante şi animale care se hrănesc, se reproduc şi pier. Cu toate acestea numărul de populaţii într-un ecosistem se află într-un echilibru dinamic, ceea ce asigură existenţa în timp a ecosistemului. Dimensiunile ecosistemelor pot fi cele mai diferite. Cel mai de proporţie ecosistem este biosfera care include toate fiinţele vii de pe Terra şi mediile lor de viaţă (litosfera, hidrosfera, atmosfera şi pedosfera). Ecosistemele de dimensiuni mai mici corespund zonelor geografice ale uscatului şi Oceanului Planetar, numite biome. Pe uscat, acestea sunt ecosistemele tundrei, pădurii, stepei, deşertului, iar în cadrul Oceanului Planetar- ecosistemele zonelor arctică, temperată şi tropicală. Pentru fiecare din aceste ecosisteme sunt caracteristice anumite valori ale principalilor factori abiotici care în totalitatea lor alcătuiesc mediul de viaţă la care s-au adaptat anumite specii de plante şi animale. în limitele zonelor geografice se delimitează subzone, landşafturi cărora le corespund ecosisteme de dimensiuni şi mai mici. De exemplu, în ecosistemul mlaştinii acesta poate fi ecosistemul unei movilite, iar în Oxigen Natura rocii Bioxid de carbon ecosistemul pădurii - un copac Pliuviometric Lumina solară doborât la pământ. Acesta, de regulă, este populat deja de unele specii de insecte. Hifele ciupercilor şi bacteriile distrug lemnul, ele înseşi servind ca hrană pentru multe specii de gândaci şi alte insecte cu care se hrănesc furnicile, gândacii răpitori. Acest proces continuă mai mulţi ani, şi în tot acest timp ecosistemul există, schimbându-se permanent. Când copacul se va transforma în pleavă, acest ecosistem îşi va înceta existenţa, Natura rocii Humus între ecosisteme nu există hotare bine delimitate, multe organisme fiind componente ale mai multor ecosisteme. De Fig. 3.25. Reprezentarea schematică a componentelor unui ecosistem. exemplu, larvele unor insecte 232

terestre se dezvoltă în apă. Pe SOARE durata migraţiilor de toamnă şi primăvară păsările călătoare fac _. parte din diferite ecosisteme. Majoritatea ecosistemelor terestre se delimitează după speciile vegetale edificatoare. în tundră acestea sunt muşchii şi arbuştii, în taiga - bradul, pinul, în stepă - diferite graminee. CONSUMATORI CONSUMATORI Probabil că vă întrebaţi de TERŢIARI TERŢIARI ce anume plantele sunt "faţa" Fig. 3.26. Reprezentarea schematică a lanţurilor unui ecosistem? Răspunsul la trofice dintr-un ecosistem. această întrebare îl puteţi afla din noţiunile de lanţ trofic şi reţea trofică, expuse în continuare. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem. Existenţa oricărei forme de viaţă impune un aflux permanent de substanţe nutritive şi energie din afară. Sursa principală de energie pe Terra este Soarele. Plantele verzi, unele protiste, bacterii şi cianobacterii fixează o parte din această energie sub formă de legături chimice ale compuşilor organici rezultaţi din fotosinteză. Energia depozitată în aceşti compuşi este pusă la dispoziţia plantelor înseşi şi a animalelor ce se hrănesc cu ele în urma procesului de respiraţie. Produsele respiraţiei - dioxidul de carbon, apa şi sărurile minerale - sunt din nou folosite de către plantele fotosintetizatoare, realizându-se astfel un circuit continuu al substanţelor. Energia conţinută în hrană nu realizează însă un circuit, deoarece cea mai mare parte a acesteia se pierde sub formă de căldură. De aceea condiţia existenţei unui ecosistem este afluxul permanent de energie din afară. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem presupune prezenţa în cadrul lui a următoarelor componente: elemente biogene, producători, consumatori şi reducători (fig. 3.26).
• - .

Savantul rus N. V. Sukaciov a propus pentru desemnarea totalităţii de specii sau depopulaţii legate reciproc şi care populează un anumit teritoriu cu condiţii mai mult sau mai puţin omogene noţiunea de biogeocenoză. Ecosistemul şi biogeocenoză nu sunt sinonime. în ambele cazuri se au în vedere sisteme stabile de organisme vii şi mediul lor de viaţă ce interacţionează între ele şi în care se realizează circuitul substanţelor şi fluxul de energie. Deosebirea constă înfăptui că ecosistemul este o structură adimensională, iar biogeocenoză este o structură strict terestră, cu hotare bine delimitate. Orice biogeocenoză este un ecosistem, dar nu orice ecosistem poate fi considerat biogeocenoză. 233

3. Deosebim consumatori primari . fiind supusă descompunerii şi mineralizării.27.). 3. resturi vegetale etc. excremente. plantă C0 consumator Consumatori ai substanţelor secundar organice produse de plantele verzi sunt animalele.animalele carnivore. bacteriile şi alte organisme ce se hrănesc cu resturi de plante şi animale (gândaci necrofagi.2~> încep de la producători.de consum şi detritale (de descompunere). dintre producători. fixând astfel energia Soarelui sub formă de energie chimică. în funcţie de faptul care organisme ocupă primul nivel trofic se deosebesc două tipuri de lanţuri] trofice .de la resturi vegetale ş animale. râme. Relaţiile Fig.28. Fig. Lanţurile de consum (fig. Ei descompun substanţele organice moarte până la substanţe minerale. iar cele detritale (fig. unde o bună parte du masa vegetală nu este consumată nemijlocit de erbivori.Producători sunt plantele verzi care sintetizează din elemente biogene substanţe organice. Reducători sunt organismele ce se hrănesc cu substanţă orconsumator producător primar ganică moartă (cadavrele producătorilor şi consumatorilor. larvele unor insecte etc.28) . i Descompunători Lanţurile trofice. Rolul de reducători îl exercită ciupercile. asigurând astfel j consumator întoarcerea elementelor biogene ! secundar în natura nevie. Un lanţ detrital clasic al pădurilor noastre cuprinde următoarele niveluri trofice: producător 2 Litieră Râmă Mierlăneagră Uliul pasărilor 234 . Lanţ trofic detrital. 3.animalele erbivore. Lanţ trofic de consum. Fiecare verigă a acestui lanţ este numită nivel trofic. şi consumatori secundari . consumatori şi reducători se conturează sub formă de lanţuri trofice care prezintă transferul energiei conţinute în hrană printr-un şir de organisme pe calea devorării unor specii de către altele. 3. Lanţurile detritale sunt mai răspândite în păduri.

29.001% din energia asimilată de plante. 3. întrucât la trecerea de la un nivel trofic la altul cea mai mare parte din energie se pierde. Această legitate de reducere cu fiecare nivel trofic a cantităţii de energie ce se transmite nivelului următor a fost numită regula piramidei. toate reflectând ţea trofică într-o pădure de foioase. Să analizăm în continuare transferul de energie de la un nivel trofic la altul. Aşadar. La animalele ce ocupă al patrulea nivel trofic (consumatori terţiari) ajunge doar 0. la trecerea de la primul nivel trofic (plantele verzi) la al doilea (animalele erbivore) cea mai mare parte din energie (~90%) se pierde. numerelor şi energiei. lanţurile trofice pot cuprinde un număr limitat de niveluri. primeşte doar acea parte din energia depozitată de plante care s-a acumulat în masa corporală a animalului erbivor. 3. formând o reţea trofică. Schiţaţi lanţurile trofice care formează reţeaua trofică a unei păduri de foioase după fig. Plantele fixează circa 1% din energia Soarelui. al treilea nivel trofic.30). Cea mai mare parte din această energie este consumată de erbivore pentru menţinerea activităţii vitale şi doar o mică parte se utilizează pentru creşterea şi dezvoltarea sa sau se depune sub formă de substanţe nutritive de rezervă. din care la animalele erbivore ajung de la 20 până la 60%. de obicei 3-5. Re- 235 . Răpitorul. 3.29. de la care a şi pornit acest lanţ trofic. lanţurile trofice într-un ecosistem se încrucişează. Energia acumulată în cadrul fiecărui nivel trofic poate fi reprezentată grafic sub forma unei piramide.întrucât fiecare organism are mai multe surse de hrană şi el singur este folosit ca hrană de mai multe organisme din acelaşi sau diferite lanţuri trofice. numită piramida energiei lanţului trofic dat (fig. Se disting trei tipuri de piramide ecologice: biomasei.

B . Cunoaşterea legilor fluxului de energie în cadrul ecosistemelor prezintă o mare importanţă practică. 3. Pe baza lor poate planifica activitatea gospodărească a omului.30. 3.31.piramida numerelor. Deci. Acest şir poate fi reprezentat 2. . evitând subminarea capacităţilor reproductive ale sistemelor naturale şi artificiale. în lanţurile trofice în care transmiterea energiei are loc. în ocean piramida biomaselor este inversată. 236 . asigurând o producţie înaltă. De exemplu.raporturile dintre nivelurile trofice într-un ecosistem. Numărul lor total este însă mic. de regulă. : . 3. • Reprezentaţi schematic piramida biomaselor unui bazin de apă. (fig.piramida biomaselor.31.algele verzi monocelulare . Piramide ecologe: A . . biomasa ierburilor ce au crescut timp de un an în stepă este cu mult mai mare decât biomasa erbivorilor. 3. .se divid foarte repede. crustaceele mari cresc şi se înmulţesc mai încet. în principal.5 X 10" j 6 7 . Piramida energiei. .31. Producătorii oceanelor .6 X 10" j sub formă de piramidă cu baza lată şi vârful îngust Fig. Acest tip de piramidă a biomasei este caracteristic pentru toate ecosistemele terestre.OX1O J î trofice consecutive. de aceea pentru a-şi menţine biomasa fiecare răpitor trebuie să consume câteva jertfe. ele fiind la fel de repede consumate. am constata că ultimele cântăresc cu mult mai mult. prin relaţiile răpitor-jertfă se respectă regula piramidei numerelor (fig. şi mai încet sunt consumate de duşmani. 3. . Răpitorii. B): numărul indivizilor ce alcătuiesc un nivel trofic este mai mic decât în cel precedent. sunt mai mari decât jertfa. • . Peştii.2X10 j descrescătoare. vor obţine un şir de numere 6. A). biomasa lor se acumulează. fiecare de circa 10 ori mai mic decât cel anterior. Dacă am putea cântări toate algele din ocean şi toate animalele. cefalopodele. iar cea a carnivorilor . Dacă vom compara biomasa unor niveluri 5.mai mică decât a erbivorilor. . consumatori terţiari consumatori secundari consumatori primari A B Fig.

apar noi specii de animale care se hrănesc cu noua vegetaţie. precum iazurile mici. Astfel treptat se formează solul. se schimbă regimul hidric al sectorului. iar bacteriile. proces numit succesiune. vegetaţia acestor ecosisteme este substituită de alta. completându-se reciproc. asigură formarea humusului. iar în anii secetoşi . plantele folosesc mai eficient lumina Soarelui. Primele care populează aceste locuri sunt organismele nepretenţioase faţă de mediu: bacteriile. Amintiţi-vă în ce constă principiul reacţiei inverse şi rolul lui în menţirea efectivului speciei la un nivel constant. descompunând corpul acestor organisme după moartea lor. Succesiunea ecosistemelor. SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR Proprietăţile ecosistemelor. în natură se întâlnesc şi ecosisteme instabile. Uneori succesiunea are loc pe durata unei generaţii. Astfel. Baza stabilităţii unui ecosistem o constituie completarea reciprocă a componentelor ei în utilizarea resurselor mediului. lava stinsă. excluderea unei specii sau reducerea activităţii ei nu prezintă pericol pentru comunitate: funcţia acesteia este preluată de alte specii. păşunile abandonate etc. Stabilitatea prezintă proprietatea ecosistemului de a face faţă condiţiilor nefavorabile. Succesiunea/»r/mară începe pe locurile lipsite de viaţă: stânci. în anii ploioşi pe lunci predomină ierburile cu rădăcini scurte. O astfel de succesiune durează mii de ani.3. De exemplu. erupţiilor vulcanice. restabilirea luncilor după incendii. în cele din urmă un ecosistem este înlocuit de altul. întrucât nişele ecologice ale multor specii de plante şi animale se întrepătrund parţial. cele din etajul doi . într-o pădure de foioase. secetei. amplasarea în spaţiu. PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR. 237 . a pădurilor după tăieri etc. La animale completarea reciprocă se manifestă în utilizarea unor surse diferite de hrană. Succesiunea secundară se înregistrează pe locul unor ecosisteme deja formate după dereglarea echilibrului acestora ca urmare a eroziunilor.1 0 20%. Ecosistemele formate pe parcursul evoluţiei lumii vii se caracterizează prin stabilitate şi autoreglare de care depinde durata existenţei lor. în funcţie de starea şi proprietăţile mediului succesiunea poate fi primară sau secundară. Perturbarea autoreglării duce la înlocuirea unui ecosistem cu altul. cianobacteriile. Treptat. incendiilor etc. de exemplu. Autoreglarea ecosistemelor constă în menţinerea efectivelor componenţilor comunităţii la un anumit nivel în baza principiului reacţiei inverse.cele cu rădăcini lungi. activitatea sezonieră şi diurnă. iar plantele ierboase şi muşchii se mulţumesc doar cu 1-2% din fluxul de lumină. Fiecare din aceste specii contribuie în felul său la valorificarea noilor terenuri. unele specii de licheni etc. dune de nisip etc. microclima lui. lichenii secretă acizi organici care distrug rocile. Dumbrava. luncile umede. De exemplu. stepa de negară. Cianobacteriile fixează azotul din aer. înmlăştinirea bazinelor de apă. pădurile de molid din taiga sunt doar câteva exemple de ecosisteme stabile. plantele primului etaj folosesc 70-80% din lumină.

Vegetaţia de pe mal se e x t i n d e t o t ffiai m u l t h ^^ de condiţiile mediului şi spaţiul ocupat de bazinul de apă acesta poate fi înlocuit de o mlaştină. Umiditatea sporită a mediului înrăutăţeşte activitatea microorganismelor solului.Fig. unde apele subterane sunt aproape de suprafaţă. Enumeraţi câteva exemple de agrocenoze întâlnite în localitate şi lanţurile trofice ce se stabilesc în cadrul acestora. ceea ce duce la schimbarea regimului hidric şi termic al solului. aşa ca revărsarea anuală a râurilor. şi menţinute permanent de către acesta. Succesiunea secundară poate fi studiată pe exemplul înmlăştinirii unui bazin de apă (fig. sau agrobiocenozele. constituite din producători (plantele de cultură şi buruienile).32. Primul semn al înmlăştinirii terenului este formarea unui covor dens de floarea-cucului care reţine o cantitate mare de apă. animale. aratul câmpurilor etc. reducând adâncimea bazinului de apă. dacă incendiul a distrus suprafeţe mari. Deseori autorestabilirea este frânată de diferiţi factori externi. consumatori (insecte 238 •naBMt . 4.32). AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE Agrocenozele. Din cauza insuficienţei de oxigen în straturile profunde ale bazinelor de apă reducătorii nu pot descompune pe deplin resturile de plante. o fâneaţă umedă de rogoz. construcţia de drumuri etc. inclusiv a bacteriilor de putrefacţie. o pădure mlăştinoasă etc. în agrocenoze ca şi în orice ecosistem natural se stabilesc anumite lanţuri trofice. ca zone de odihnă etc. în depresiuni. ciuperci sau microorganisme create de om în vederea obţinerii de producţie agricolă. în caz dacă aceste intervenţii nu sunt profunde. Acestea se acumulează. Substituirea ecosistemelor poate fi iniţiată şi de om prin tăierea pădurilor. apariţia căruia prevesteşte acumularea turbei şi formarea unei mlaştini. extragerea turbei şi a bogăţiilor subterane. Autorestabilirea ecosistemelor poate fi întreruptă şi de reducerea varietăţii de specii din mediul ambiant. 3. De exemplu. secarea mlaştinilor. Drept urmare resturile organice rămân nedescompuse şi se acumulează. 3. înrăutăţirea aeraţiei lui. sunt comunităţi de plante. Mlaştina se poate forma şi pe terenurile defrişate. Aceste condiţii sunt favorabile pentru muşchiul-de-turbă. Inmlăştinirea unui bazin d e apă. autorestabilirea ecosistemelor va fi problematică din lipsa în apropiere a unei varietăţi de specii vegetale. ecosistemul se poate autorestabili.

păsări.a şi fost scopul urmărit de om la crearea lor. Pentru a putea face faţă dăunătorilor şi bolilor. protejarea de boli şi dăunători. Cu acest scop sunt create agroecosistemele . în sol se introduc îngrăşăminte minerale şi organice. deoarece omul scoate din circuit cea mai mare parte din roadă. dirijată de V^. Din cauza biodiversităţii reduse. pe lângă câmpuri cu plante de cultură. Chiar dacă o parte din roadă se pierde. Cea mai modernă direcţie în lupta cu dăunătorii constă în menţinerea unei varietăţi de specii vegetale şi animale pe câmpuri.teritorii planificate de om care asigură obţinerea de roade stabile şi întoarcerea componentelor ei pe câmpuri. însă acest avantaj poate fi menţinut doar cu condiţia unei griji permanente faţă de fertilitatea solului. în agrocenoze acest circuit este dereglat. O atenţie deosebită se acordă alternării culturilor nu numai în timp. Pentru a reface acest circuit. în agrocenoze acţionează selecţia artificială. Avantajul lor incontestabil faţă de ecosistemele naturale . agrocenozele nu se pot autoregla şi autorestabili. selecţia naturală asigură ^ stabilitatea ecosistemului. Agroecosistemele. în prezent agrocenozele ocupă ~10% din toată suprafaţa uscatului (1.posibilităţile nelimitate de sporire a productivităţii . în timp ce agrocenozele beneficiază şi de surse suplimentare de energie sub formă de îngrăşăminte. apă şi săruri minerale. pădurilor. o livadă 20-30 de ani. în biocenoze producţia primară a plantelor (roadă) este consumată în numeroasele lanţuri trofice şi se întoarce din nou în circuitul biologic sub formă de CO2. un lan de grâu sau o grădină de zarzavaturi . Enumeraţi câteva din metodele biologice de combatere a dăunătorilor culturilor agricole. între agrocenoze şi ecosistemele naturale există un -—"! şir de deosebiri esenţiale. bacterii).2 mlrd ha) şi dau omului circa 90% din energia alimentară. ele au nevoie de ajutorul omului.omul) şi reducători (ciuperci. se obţine o stabilitate a recoltelor şi se reduce pericolul unor pierderi de proporţie de pe urma înmulţirii în masă a dăunătorilor. pesticide. în primul rând. complexe zootehnice. Fără ajutorul omului. cuprind păşuni. de aceea stabilitatea lor este — foarte redusă. aprovizionarea cu apă şi elemente minerale. lunci. Elementele biogene extrase din sol de către plantele de cultură sunt întoarse împreună cu îngrăşămintele organice şi minerale. în ecosistemele naturale acţionează selecţia ~naturală. mamifere rozătoare şi carnivore şi consumatorul principal . Roade înalte se obţin şi pe calea planificării speciale a landşafturilor: alternarea câmpurilor. Ecosistemele naturale dispun doar de energia Soarelui. înlăturând formele mai puţin adaptate la mediu. Cea de a doua deosebire — constă în utilizarea energiei. fâşiilor forestiere de protecţie. dar şi în spaţiu: 239 .-există doar un an. Astăzi se acordă o atenţie susţinută metodelor biologice de combatere a dăunătorilor. Cea mai esenţială deosebire dintre biocenoză şi agrocenoză constă în bilanţul elementelor nutritive. om în vederea obţinerii unor roade cât mai bogate. o păşune 3-4 ani. bazinelor de apă etc. irigaţie.

4. notaţi-ie cu litera A. c) nişele ecologice ale animalelor. c) în relaţia dintre răpitor-pradă are loc selecţia naturală atât a răpitorului.—. bolnavi. 2. 7. Torţelul şi roşiile. 5. Explicaţi prin exemplu noţiunea de explozie numerică a jertfei.—. Ştiuca şi crapul. &m mmm «MM* «Bees arase ffiassas n a n « n a i mtmt M U mmtm M M * wmmm MIIUI M M wmm c a » MMM M I M tmmm mmtm mmm nrtm ••sas SBESSSS M M » M » M mm a) Parazitism b) Pradă-răpitor c) Simbioză d) Comensalism 1. mediu de viaţă. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta o biocenoză cu componentele ei. I . Dacă afirmaţiile sunt corecte. iepurele în scurt timp a invadat păşunile. cât şi a prăzii. deoarece în Australia lipseau duşmanii lor naturali -vulpile. Crocodilul şi păsărea colibri. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. Cauză-efect. J 7. b) structura spaţială.1. 3. a) Completaţi casetele libere din schemă. b) Alcătuiţi o schemă ce ar elucida i 240 . 3. 6. 8. dacă nu . Ascarida şi omul. 4. Bacteriile de nodozităţi şi rădăcinile plantelor leguminoase.biotop. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta noţiunea de biogeocenoză şi de ecosistem. nişă. 6. deoarece aceste specii se hrănesc cu acelaşi tip de hrană. 2. specie edificatoare. Lichenii. Definiţi noţiunile de biocenoză. deoarece rezistă acei răpitori care sunt mai dibaci şi prind indivizii mai slabi. b) Relaţiile de concurenţă se stabilesc între specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. specie dominantă.cu litera F. Analizaţi o biocenoză din apropiere şi descrieţi-o după următorul algoritm: a) structura de specie. 5. Lupul şi căprioara. a) Adus în Australia din Europa.

1.9. Alegeţi răspunsurile corecte. b) o formă de relaţii rar întâlnită. Diversitatea speciilor 6. b) stabilitatea. Alge 8. Grupaţi noţiunile de mai jos In 3 grupe după un criteriu comun. Compieîaţi tabelul. Alcătuiţi schema ce ar elucida regula piramidei ecologice. c) se datorează activităţii organismelor nepretenţioase. Relaţia pradă-prădător este: a) o relaţie intraspecifică. Gândacul necrofag 12. Râma 11. 13. 2. Stabilitatea 4. Căprioara 9. a XII-a 241 . c) piramida energiei. Utilizarea energiei H 14. b) piramida numerelor. d) o relaţie ce asigură eliminarea genotipurilor nevaloroase. d) succesiunea secundară. Selecţia naturală 2. Producători 2. Reducători 3. Bacterii chimiosintetizatoare 7. Explicaţi noţiunile: a) piramida biomaseî. 16 Biologie. d) durează o perioadă scurtă de timp. Vulpea 5. Bacterii saprofite 6. 12. c) o reducere numerică a prădătorului urmată de creşterea numerică a prăzii. Buretele de gunoi 13. b) are loc pe locul altui ecosistem. c) succesiunea primară. 1. Selecţia artificială 3. Autoreglarea 5. ci. Implicarea omului 7. 11. Alcătuiţi un eseu structurat la tema "Proprietăţile ecosistemelor" după următorul algoritm: a) autoreglarea. copiindu-I pe caiet. ECOSISTEME NATURALE 1. Succesiunea primară a ecosistemelor: a) începe în locurile lipsite de viaţă. Vişinul 10. Consumatori 4. Muşchiul de pământ 10.

care reţine razele ultraviolete. Răspândirea vieţii în atmosferă este determinată de înălţimea amplasării stratului de ozon (~ 16-20 km). 3. Adâncimi mai mari (22.tema. în stratul de la suprafaţă cu grosimea de câteva zeci de centimetri. Doar rădăcinile unor plante şi Habitat râmele se afundă până la câţiva metri. Reprezentarea schematică a relaţiilor dintre ( ^ 2 0-22 km). 242 .5 km. BAZELE ÎNVĂŢĂTURII DESPRE BIOSFERĂ 1 BIOSFERA. Doar sporii Evaporare bacteriilor şi ciupercilor se pot Elemente abiotice ridica la înălţimi mai mari Fig. în principal. concentrânduse. Majoritatea aerobionţilor sunt] concentraţi în stratul de aer de până la 1-1. în litosferă organismele vii pătrund la o adâncime neînsemnată. LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII IN BIOSFERA Părţile învelişurilor geologice ale Terrei populate de organismele vii formează biosfera.33 relaţiile dintre componenţii biosferei.33. 3. mortale pentru tot ce-i viu. Studiaţi după fig. în straturile inferioare ale învelişului de aer (atmosferă) şi în învelişul de apă (hidrosferă). în prezent viaţa este răspândită în partea superioară a scoarţei terestre (litosferă).5 km) sunt accesibile doar bacteriilor. LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII ÎN BIOSFERĂ 2 CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE 3 NOŢIUNE DE NOOSFERĂ 4 ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA 5 UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE 6 PĂSTRAREA BIODIVERSITĂŢII 1 BISOFERA. Vernadski. învăţătura despre biosferă a fost elaborată de chimistul rus VI. în munţi hotarul componentele biosferei.

• Datorită procesului evoluţionist. caracteristică tuturor organismelor vii. • Substanţa vie este mobilă. Masa substanţei vii (biomasa) a biosferei este estimată 12 la 2.) sunt stabile numai în organismele vii. De exemplu. Vernadski distingea două forme de mişcare: pasivă . spre deosebire de cea nevie. se exclude copierea absolută a generaţiilor anterioare. iar cea a Oceanului Planetar . acizii nucleici etc.4 • IO 1. este antrenată într-un proces permanent de activitate biogeochimică. Funcţiile biosferei sunt determinate de substanţa vie a acesteia . în partea continentală a biosferei cele mai productive sunt pădurile tropicale.13%. viaţa este răspândită în toată grosimea ei. • în biosferă substanţa vie este reprezentată sub formă de corpuri disperse organisme individuale. dintre care menţionăm următoarele: • Substanţa vie posedă o cantitate enormă de energie.de răspândire a vieţii se află la 6 km altitudine. Anual plantele verzi produc circa 15-200 mlrd tone de substanţă organică uscată.0. Cu toate că masa materiei vii este incomparabil mai mică decât masa scoarţei terestre.generată de creşterea şi reproducerea organismelor. însă la reţinerea şi transformarea resurselor energetice create de plantele verzi participă toată substanţa vie a planetei. Substanţa vie a planetei posedă un şir de proprietăţi specifice. între componenţii cărora se stabilesc cele mai diferite forme de relaţii. • în substanţa vie reacţiile chimice cu participarea fermenţilor decurg de milioane de ori mai repede decât cele mai rapide reacţii chimice industriale. în hidrosferă. • Formele dispersate ale substanţei vii sunt reunite în biocenoze. 1 gde granit arheozoic şi astăzi 243 . caracteristică îndeosebi animalelor. activă . principalele fiind cele alimentare (trofice). Amintiţi-vă principalii producători de substanţă vie de pe uscat şi din Oceanul Planetar.totalitatea organismelor vii de pe Terra. • Capacitatea de reproducere a substanţei vii asigură alternarea continuă a generaţiilor şi existenţa în timp a vieţii pe Terra. dimensiunile cărora oscilează de la 20 nm (unele virusuri) până la 100 m (unii arbori). subtropicale şi cele ale zonei temperate. caracteristic substanţei vii. • Substanţa vie. dintre care biomasa uscatului constituie 99.realizată de deplasarea organismelor în spaţiu. • Componentele substanţei vii (proteinele. multe din schimbările acesteia sunt cauzate de activitatea ei vitală. spre deosebire de litosferă şi atmosferă.87%. Acumularea biomasei se datorează activităţii plantelor verzi. lipidele. Această proprietate asigură adaptarea organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului. Datorită mişcării substanţa vie poate ocupa toate spaţiile libere.

3. Drept exemplu pot servi acumularea sărurilor minerale în ţesuturile plantelor. pe care le enumerăm în continuare: 1. efecîn celuloză autotfofs. Transferul de materie şi fluxul de energie vii descind cele cinci funcţii ale între componenţii biosferei.fixarea energiei solare de către substanţa vie. 3. Descompunători. Masa substanţei vii. Reacţiile de oxidoreducere stau la baza oricărui tip de metabolism. care constituie rezultatul Proces. Acestei funcţii se datorează formarea zăcămintelor. Funcţia distructivă . solul ş. şi alte zăcăminte naturale. PRiMARÂ şi glucide Fotosinteză tuând în tot acest răstimp un f Consum prin ingestie lucru geologic.' : ţă mai activă şi mai puternică în proteine sinteză TERŢIARĂ şi grăsimi din punct de vedere geologic Consum prin ingestie decât substanţa vie. Consum prin ingestie reconversie „_ Pe Terra nu există o altă forBogată Carnivore. Cu parreconversie ticiparea ei se formează cărBogată | MATERIE ORGANICĂ „ în proteine Specia bunele.extragerea şi acumularea selectivă de către fiinţele vii a elementelor chimice ale mediului ambiant. viaţă. prelucrate de Bogată | MATERIE ORGANICĂ Brbivore în proteine organismele vii. Funcţia energetică . depăşeşte cu sinteză SECUNDARA şi grăsM mult propria lor masă. a compuşilor calciului în cochilia moluştelor etc. La baza acestei funcţii stă activitatea fotosintetică a plantelor verzi. Această funcţie asigură circuitul biogeochimic al substanţelor. rămânând timp de miliarde de ani 1 g. • • . gazul natural SUPERSOR ORGANIZATĂ şi grăsimi umană. Corespunzător reconversie şi masa substanţei..). 4. Funcţia oxidoreducătoare . MATERIE ORGANICĂ L şi substanţe transformate de i MOARTĂ . acesteia. 5. Ver<: ''teză Moarte nadski evidenţia substanţe biogene.a. metanului ş. Ca urmare a fotosintezei are loc eliminarea şi absorbţia oxigenului.. 244 .a. Funcţia de concentrare . dioxidului de carbon.rămâne tot un 1 g de aceeaşi ÎSOAREi substanţă. care reprezintă o anexă a funcţiei energetice.34.a existat prin mijlocirea Bogată Organisme MATERIE ORGANICĂi alternării de generaţii. Funcţia gazoasă. ~ . petrolul. Din proprietăţile substanţei Fig.•! • :• descompunere activităţii în comun a substanţelor vii şi naturii nevii (apa ECHILIBRU FINAL biosferei.transformarea chimică a substanţelor ce conţin atomi cu valenţă variabilă. substanţe create de viaţă. 2.descompunerea substanţei organice după moarte.

rezultat din respiraţie. Să analizăm în continuare circuitul principalelor elemente biogene. 3.9% din compoziţia globală de atomi ai biosferei. Rolul central în acest proFosilices aparţine bacteriilor azotzarea fixatoare. Ca element de legătură dintre natura vie şi nevie.35. carbonul deţine 24. Circuitul azotului Atmosfera conţine 78. CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE Elementele chimice din componenţa substanţei vii circulă în biosferă în următoarea ordine: din mediul extern în organism şi din organism din nou în mediul ambiant. inaccesibil organismelor superioare. 3. Căile de migraţie ale elementelor chimice realizate prin intermediul organismelor vii cu participarea energiei solare reprezintă circuite biogeochimice. carbonul se include în lanţurile trofice. Se Fig.simbiotice . El este inclus în circuitul biogeochimic de către plantele verzi în cadrul fotosintezei.36 circuitul azotului în natură.09% de azot molecular sau. întroarcerea lui în atmosferă se face tot sub formă de CO2. Studiaţi circuitul carbonului după schema din fig. 245 .3S. care în relaţii simbiotice cu ţesuturile rădăciAGENŢI DE DESCOMPUNERE nilor plantelor din familia Fabacee formează nodozităţi.Analizaţi după fig. ardere. în componenţa substanţelor organice sintetizate de plante. 3. 2.34 transferul de materie şi fluxul de componenţii biosferei. deasupra fiecărui kilometru pătrat de pământ sau apă se află un stâlp de azot cu masa de 8 mln t. Circuitul carbonului Carbonului îi revin 49% din masa substanţei uscate. La baza includerii azotului în procesele vitale ale organismelor vii se află azotofixarea: totalitatea proceselor de fixare a azotului molecular atmosferic şi de plasare a lui în CARBON ! componenţa compuşilor orgaMINERAL | nici.bacteriile din genul Rhizobium. Circuitul carbonului în natură. 3. Urmăriţi după fig. Sursa de carbon pentru fotosinteză este oxidul de carbon (IV) conţinut în atmosferă sau dizolvat în apă. fermentaţie. care formează următoarele grupe: . altfel spus.

sunt cele din genul Azotobacter. de nitrificare. Reîntoarcerea azotului în atmosferă are loc ca urmare a proceselor de denitrificare: reducerea nitriţilor până la oxizi de azot şi azot molecular. Mfriffcarea Amonificarea NO. Asimilarea AMINOACIZI cunosc bacterii simbiotice pentru mai bine de 1 300 de specii de plante. Circuitul azotului în natură. iar consumatori ai acestuia toate fiinţele vii. altele până la nitraţi. Sursa principală de oxigen liber sunt plantele verzi.a. După moartea organismelor aceştia sunt supuşi amonificării. Azotfixatorii aso- Circuitul oxigenului Oxigenul este elementul obligatoriu pentru respiraţia tuturor organismelor şi pentru procesele de putrefacţie. Circuitul oxigenului în natură.36. 3.azotfixatori liberi. 246 . acizilor nucleici şi a altor compuşi organici. Nitrosomonas Pseudomonas suprafaţa rădăcinii sau în apNitrobacter Bacilus ropierea ei. care în funcţie de necesităţile în oxigen se împart în azotfixatori aerobi sau asociativi şi azotfixatori ciativi asigură fixarea azotului fără interacţiunea directă cu A/2O plantele superioare. realizate de mai multe specii de bacterii. 3. Denitrificarea este cauzată de nerespectarea procedeelor tehnologice de prelucrare a solului (aciditatea şi umiditatea excesivă a solului ş.) şi activitatea unor specii de bacterii.37. Unele dintre ele oxidează amoniacul până la nitriţi.Denitrificarea Pseudomonas Azotfixarea Rhizobium Azotobacter Clostridium N0 2 NO. Cele mai productive Clostridium bacterii azotfixatoare asociative Fig. Reprezentanţi tipici ai acestui grup sunt unele specii din genul Clostridium. Azotul fixat de către bacterii este inclus ulterior în componenţa aminoacizilor. Anual aceste bacterii fixează biologic circa 350 mln t de azot. Agenţi ai amonificării sunt diverse specii de bacterii. Acesta este supus unor procese de oxidare. ciuperci care asigură degradarea compuşilor organici ce conţin azot până la amoniac. anaerobi. Nitriţii şi nitraţii sunt absorbiţi din sol de către rădăcinile plantelor şi utilizaţi în procesele de sinteză. activând pe NH. Cir- Fig. . Azotfixatorii anaerobi fixează azotul în lipsa oxigenului.

lacuri. Astăzi omul este un factor important al evoluţiei vieţii pe planeta noastră. NOŢIUNE DE NOOSFERĂ Omenirea. Circuitul apei în natură. el fiind parte componentă a multor compuşi organici şi minerali. 3. sau numai 0. utilizat de plantele verzi în procesul de fotosinteză. Amploarea influenţei lui asupra proceselor biosferice a crescut şi mai mult o dată cu perfecţionarea forţelor de producţie şi centralizarea activităţii economice. cuitul oxigenului este destul de complicat {fig. 3.Fig.37). Examinând îndeaproape consecinţele activităţii omului contemporan. Restul apei din biosferă îl reprezintă vaporii din atmosferă. omul a schimbat simţitor structura scoarţei pământului şi circuitul biosferic al atomilor. 3. Biosfera conţine circa 1 350 mln km3 de apă. catalizatorul şi stabilizatorul reacţiilor biochimice. Astfel a apărut noţiunea de noosferă (sfera raţiunii).38 circuitul apei în natură. Vernadski a arătat importanţa trecerii de la concepţia dominanţei asupra naturii la cea de interacţiune cu ea. din care cea mai mare parte (-97%) este concentrată în mări şi oceane. Totodată dezvoltarea intensă a encefalului şi a reflexelor asigurate de acesta a sporit considerabil capacităţile omului de a influenţa direct sau indirect procesele din biosferă. Descrieţi după fig.38. care reprezintă biosfera transformată de 247 . Devenind stăpân pe diferite forme de energie. După utilizarea lui în procesele de respiraţie el se întoarce în atmosferă sub formă de CO2. Circuitul apei Apa reprezintă substratul fundamental al activităţilor biologice. 3.3 mln km3. iazuri. ape freatice) constituie 8. întemeietorul ştiinţei despre biosferă V. Apele continentale (fluvii.6% din cantitatea totală de apă. I. continuă să depindă direct de condiţiile mediului înconjurător. din momentul diferenţierii de la regnul animal. apa inclusă în biomasa organismelor vii.

Ele elimină în atmosferă particule nearse de combustibil. în asociere cu praful şi fumul.39. generează formarea 1950 1960 1970 1980 1990 2000 ani smogului . praf. Savanţii au calculat că temperatura Pământului în viitorul apropiat se poate mări cu 0. funingine. constituind la finele secolului XX 0. Cel mai mult praf elimină în atmosferă uzinele de ciment. De exemplu. coborând temperatura lui. sporind astfel capacitatea de reflectare a pământului. Particulele mecanice 6000 reflectă razele solare. constituind o etapă superioară de interacţiune a societăţii umane cu natura.ceaţă toxică care înrăutăţeşte brusc Fig. Creşterea temperaturii medii anuale în straturile inferioare ale atmosferei poate cauza topirea gheţarilor din Antarctida şi Groenlanda. Concentraţiile înalte ale acestui gaz. Trecerea la noosferă presupune folosirea raţională şi ştiinţifică a bogăţiilor naturale. Trecerea biosferei în faza de noosferă cu în îmbinare capacităţile materiale şi intelectuale ale omului fac posibilă revenirea la echilibrul dinamic natural. în ultimii 100 de ani cantitatea de dioxid de carbon în atmosferă s-a mărit cu 10-15%.5-1 °C ca urmare a efectului de seră. Fostul bloc estic 3000Un poluant chimic periculos al atmosferei este 2000SO. iar pe de altă parte generează fenomene globale destul de complexe. 3. la fabŢările Industrializate 1000ricarea H2SO4 şi este cauza principală & ploilor acide. 5000Predominarea acestor procese poate duce la răcirea bruscă şi la instalarea unei noi perioadeglaciale. deşeuri gazoase. în 4000prezent se studiază bilanţul termic al pământului în perspectiva dirijării lui. timp de 24 de ore în centrele industriale se depun ~11 de particule de praf pe 1 km2. Poluarea atmosferei Principalul furnizor de poluanţi ai atmosferei sunt întreprinderile industriale. Astăzi termenul de noosferă este unanim acceptat pe plan mondial. 2" petrolului. ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA Activitatea gospodărească a omului şi-a lăsat amprente asupra principalelor învelişuri ale Terrei. fapt ce ar asigura recuperarea a tot ce a fost sustras din natură. 4. Astfel. CO2 lasă să treacă liber razele de undă scurtă.. modificarea climei ş. Creşterea cantităţii de condiţiile de viaţă ale oamenilor. cenuşă. 248 . Acest fenomen a fost numit efect de seră.04%. însă reţine căldura emanată de la suprafaţa pământului. Sporirea conţinutului de praf şi fum în atmosfemln. cuprului. Pe de o parte creşterea conţinutului de CO2 în atmosferă se răsfrânge pozitiv asupra productivităţii plantelor.raţiunea umană. la topirea fierului.a. Aceasta va duce la creşterea nivelului Oceanului Planetar. El se elimină la arderea cărbunelui. tone ră provoacă un efect opus.

la producerea semiconductorilor. Ea prezintă pericol nu numai pentru sănătatea şi viaţa generaţiilor actuale. Deficitul de apă potabilă înregistrat în prezent la scară mondială este generat atât de creşterea consumului. Astfel.39 creşterea cantităţii de deşeuri gazoase aruncate în atmosferă. Se ştie însă că apele sărate ale mărilor şi oceanelor sunt folosite într-un volum foarte limitat de către om. Sărurile metalelor grele . hidrosfera conţine 1. Concentraţia de detergenţi în apă de 1 mg/l provoacă moartea microorganismelor planctonice. Sursa acestor poluanţi sunt întreprinderile industriale situate pe malurile bazinelor acvatice. Substanţele radioactive nimeresc în atmosferă şi la fabricarea armei atomice. Ca urmare stratul de ozon se poate micşora. se creează impresia că resursele acvatice sunt inepuizabile.a peştilor. Detergenţii încetinesc cu mult şi procesele de autoepurare a bazinelor acvatice. Cei mai răspândiţi poluanţi al apelor sunt petrolul şi produsele petroliere care ajung în apă în timpul accidentelor la transportare. în procesul descompunerii freonilor sub acţiunea razelor ultraviolete se elimină clorul şi fluorul care interacţionează cu ozonul. Un alt poluant al apelor sunt detergenţii sintetici.a dafniilor şi ciclopilor. unor raioane ale Eurasiei. întrucât mările şi oceanele ocupă 70% din suprafaţa globului. aceşti ioni ajung şi în corpul omului. Aceştia sunt folosiţi în instalaţiile frigorifere.de asemenea sunt un poluant foarte periculos. mercurul . de 5 mg/l .Studiaţi după fig. apariţia „găurilor de ozon" a fost constatată deasupra Antarctidei. dintre care apa uscatului constituie doar 90 mln km3.plumbul. Propuneţi câteva măsuri de reducere a acestor deşeuri. cât şi de poluarea ei. Ele acoperă suprafaţa apei cu o peliculă subţire de circa IO 4 cm. Acumulându-se în corpul animalelor acvatice. Aceasta va duce la creşterea morbidităţii prin cancer de piele. dar şi a celor viitoare. cuprul. în sprayuri. provocând diferite boli grave. Americii de Nord. iar obţinerea apei potabile pe contul precipitaţiilor atmosferice şi a topirii gheţarilor este extrem de limitată. Destul de periculoasă pentru om şi celelalte fiinţe vii este poluarea aerului cu freoni. Poluarea apelor . cauzat de acţiunea razelor ultraviolete care nu vor mai fi reţinute de stratul de ozon. Surse de poluare radioactivă sunt experienţele cu bombele atomice şi de hidrogen. fierul. fiind una din cauzele principale ale mutaţiilor. Reducerea grosimii stratului de ozon. la funcţionarea reactoarelor atomice. în prezent nu mai trezeşte îndoială faptul că şi cea mai mică doză de radiaţie ionizantă este periculoasă pentru tot ce e viu. la dezactivarea deşeurilor radioactive etc. utilizaţi pe larg în menaj şi industrie. Cea mai periculoasă pentru om este poluarea radioactivă a atmosferei. Australiei. împiedicând astfel schimbul normal de gaze dintre apă şi aer. 3. Apa este cea mai răspândită substanţă de pe Terra. Observările au arătat că în zonele cu o poluare radioactivă moderată creşte morbiditatea prin leucemie. de 3 mg/l .4 mlrd km3 de apă. Drept urmare animalele acvatice se sufocă din lipsa de oxigen.

Poluarea apei cu diferite deşeuri industriale şi agricole provoacă „înflorirea apei" ^ . predominarea în componenţa aso2500 lamentelor a culturilor prăsitoare şi lipsa măsurilor antierozionale corespunzătoare cauzează 2000 eroziunea solurilor. El este cauzat de acumularea în apă a unor cantităţi enorme de substanţe biogene. mânturilor. 5. Anual aceste 1940 1900 1920 1960 1980 ape spală cantităţi considerabile de humus. Primul pas în frânarea acestor fenomene şi ameliorarea sănătăţii planetei noastre 1-a constituit recunoaşterea proporţiilor dereglărilor în echilibrul biosferic. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE Fenomenele negative ale activităţii omului enumerate mai sus nu pot fi tratate cu indiferenţă. poluarea lor cu deşeuri industriale. Studiaţi după fig. 3. 3.40 creşterea extracţiei de bogăţii subterane şi stabiliţi legătura cu procesele de degradare a solurilor. în ultimii 100 de ani apro1600 ximativ 2 mlrd ha de pământuri arabile au fost 1500 scoase din circuitul agricol ca urmare a eroziunii 1200 acestora. O altă cauză a degradării solurilor este administrarea nereglementată a îngrăşămintelor minerale şi organice.un fenomen deosebit de dăunător pentru organismele acvatice. Drept dovadă serveşte participarea conducătorilor a 118 state ale lumii la Summitul din 1992. reFig. întrucât ele prezintă un pericol real pentru existenţa de mai departe a vieţii pe Terra. Astfel se manifestă procesele de eutroficare a "s bazinelor acvatice. în „Declaraţia de la Rio" şi „Agenda 21" au fost elaborate principiile directoare referitoare la modul 250 .40. Creşterea extracţiei de ducând astfel substanţial productivitatea păbogăţii subterane. eliminând produse -^ toxice pentru celelalte vieţuitoare. Aici au fost semnate acorduri în vederea reducerii emisiilor de gaze de seră şi au fost luate un şir de măsuri în vederea protecţiei mediului ambiant. Conducătorii majorităţii statelor industrial dezvoltate au conştientizat amploarea şi gravitatea consecinţelor acţiunii factorului antropogen. algele încep să se descompună. Surplusul acestora asigură înmulţirea în masă a algelor (cianofitelor). 1000 800 Pentru republica noastră este caracteristică eroziunea provocată de apele rezultate de pe urma ploilor şi a topirii zăpezilor. Starea solurilor Pe parcursul ultimelor secole se constată 3000 degradarea continuă a solurilor. întrucât animalele acvatice nu reuşesc să le oprească înmulţirea. Gradul înalt de valorificare.

legat de Fig. • reglementarea şi limitarea strictă a eliminărilor poluanţilor. De aici şi necesitatea protecţiei oricărei specii şi a ecosistemelor naturale în ansamblu. • social-politic. Dispariţia unor specii şi apariţia altora este un fenomen inevitabil şi 251 . energia cinetică a oceanului. Dintre acestea pot fi enumerate: • dobândirea mai completă a resurselor naturale. se cere elaborată şi aplicată în practică ideea agriculturii durabile. Aceasta trebuie să se bazeze pe păstrarea coraportului dintre ramurile economiei naţionale în funcţie de potenţialul schimbului de materie şi energie din ecosistemele locale. 6.care prevede planificarea dezvoltării de perspectivă a ţărilor ţinând cont de caracterul limitat al resurselor naturale. vântului. pentru a ieşi din impasul provocat de efectul negativ al aplicării abuzive a pesticidelor.în care ţările ar putea realiza Râu dezvoltarea durabilă. fără eliminarea apelor reziduale şi fără emisie de substanţe nocive în atmosferă.41) pe larg a resurselor energetice nepoluante (energia soarelui. în agricultură. Direcţia principală de dezvoltare a industriei o constituie aplicarea tehnologiilor fără deşeuri. dictat de necesitatea participării civilizaţiei la soluţionarea acestor probleme. Păstrarea biosferei şi perpetuarea omenirii este posibilă doar cu condiţia aplicării în practică a noilor realizări tehnologice. în prezent au fost elaborate diverse tehnologii industriale în care sunt prevăzute economisirea resurselor naturale.41. Ele prevăd utilizarea complexă a materiei prime într-un ciclu închis. 3. • folosirea mai raţională a resurselor naturale şi reciclarea deşeurilor obţinute la prelucrarea lor. • elaborarea şi implementarea (fîg. 3. Tehnologia fără deşeuri de utilizare a apei. • ecologo-genetic. în conformitate cu strategia DezvolAprovizionarea cu apă tării Durabile a Omenirii. se evidenţiază trei aspecte ale soluţionării problemelor globale: « tehnico-economic . îngrăşămintelor. cea a izvoarelor termale). PĂSTRAREA BIODIVERSITAŢII Fiecare specie reprezintă un produs al evoluţiei şi posedă un genofond irepetabil. necesitatea menţinerii echilibrului biologic dintre om şi biosferă în condiţiile poluării globale a mediului.

35 •ffi y 30 to •6 g S 25 0 20 imărul de sp( A 0 252 J * y A 1/ 1 • 1600. Pieirea majorităţii acestor specii este legată de activitatea omului.42. Din -100 1600.1800.1650. Din păcate. landşafturilor.cea de a doua. parcuri şi alte arii protejate la nivel de stat. cea de a doua ediţie cuprinde un număr mai mare de specii ameninţate cu dispariţia. 3.42-3. . Creşterea pe parcursul anilor a numărului de specii dispărute. iar în 2002 . 3.1850. acestea se includ în Cartea Roşie. Pentru a atrage atenţia maselor largi asupra stării dezastruoase a speciilor pe cale de dispariţie. în 1976 a apărut prima ediţie a Cărţii Roşii a Republicii Moldova. durata medie a vieţii unei specii de păsări era de circa -150 2 mln de ani. când dispariţia speciilor a început să fie confirmată oficial. încât s-ar exclude periFig.600 mii de ani. 3.43. relaţiilor de concurenţă şi decurge foarte lent. Cu acest scop se organizează rezervaţii naturale.1700.43). au dispărut 94 specii de păsări şi 63 specii de mamifere.1900.1950 1649 1699 1749 1799 1849 1899 1949 2000 Fig. El are loc la schimbarea condiţiilor climatice.legic. Omul -125 însă a grăbit acest proces (fig. Până la apariţia omului. -25 Sarcina principală a protecţiei speciilor rare şi pe cale de dispariţie constă în crearea de condiţii favorabile de viaţă în care specia s-ar înmulţi în aşa măsură. de mamifer .1750. colul dispariţiei. Ritmul dispariţiei speciilor.

d) este la înălţimea de (30-35 km). mmmmmm 253 . Explicaţi noţiunea de noosferă. 11. d) 15 km. c) măsuri concrete de îmbunătăţire a situaţiei. experimente. proiecte. Proiectul trebuie să conţină: a) analiză ştiinţifico-ecologică. c) poluarea radioactivă. c) Selectaţi intrusul: Funcţiile biosferei sunt: a) gazoasă c) oxidoreducătoare b) de dispersie d) de concentrare d) Biomasă Oceanului planetar constituie: a) 72. Analizaţi ce reprezintă a) efectul de seră. Selectaţi răspunsurile corecte: C_ a) Rădăcinile plantelor se afundă în sol până la: a) 5 m. Definiţi noţiunile de: biosferă. postere. a) circuitul H2O c) circuitul N2 b) circuitul O2 d) circuitul C. 9. 7.i. 4. argumentări. analize. c) Plantele verzi constituie 5% din biomasă uscatului. circuit biogeochimic. b) în hidrosferă viaţa este răspândită în toată grosimea ei.5 km.13% d)15% e) Selectaţi intrusul: a) în biosferă organismele vii sunt răspândite neuniform. c) este la înălţimea de (16-20 km). e) explicaţii prin calcule. d) materiale. _ b) Stratul de ozon: a) reţine razele infraroşii. d) Animalele şi microorganismele constituie 1% din biomasă uscatului. Alcătuiţi un grafic. Enumeraţi componentele biosferei. b) reţine razele ultaviolete. Enumeraţi poluanţii apeîor şi descrieţi originea lor. 2. c)2. b) ploile acide.ternul 3 1. b) biomasă şi suprafaţa uscatului. Explicaţi noţiunea de dezvoltare durabilă. Analizaţi tehnologiile industriale care urmăresc economisirea resurselor naturale şi legile ce prevăd protecţia mediului. 8. -L. 5. P 6. 10. Alcătuiţi un eseu structurat la tema: „Circuitul substanţelor în natură". d) poluarea aerului cu freoni. actualitatea temei studiate.2% c) 2% b)0. o schemă ce ar reprezenta corelaţia dintre: a) biomasă şi suprafaţa oceanului planetar. Alcătuiţi un proiect ecologic cu o tematică stringentă. 3. b) cercetări. b) 10 km. 21? r~\ .

MocKBa. Chişinău. Convorbiri despre genetică. Biologie/geologie. 1974. 1990.. CoBeTCKaa 3v\uy\vs\onepy\ft 1989. MocKBa. F. 1989. Cartea Moldovenească. TaMHbie Tponbi HocuTenew CMepTM. MMHCK. didactică şi pedagogică.. Mutaţii genice. Chişinău. 3BonKDUMOHHoe yneHne. 8. Ciocoi V. 1981. Popa N. Bagele geneticii. 28. 18. Bucureşti...1. Paris. Ceapoiu N. Medeedee H. 254 . 9. Tihomirova M. Jucova S. KnoHupoBaHne reHOB. Biologie. Chişinău. Caruzina I. npodpeccopa B. 6. Xamm O. Gujov Iu. Biologie şi genetică medicală. M3. Beceflbi no 6nonornu nona. Helevin N. Genetica şi bazele selecţiei. flpbirwna. 19. 4. Cartea Moldovenească. 1975. Andon C. Jlo6aujee M. Editura Cereş. /?. Lumina. Lumina. Lobanov A. 24. Lumina. LobaşevM. Ed. A. Vintilă loan. 1969. H. TeneproHbi . Chişinău. BâlovaA. 1984. 20. flporpecc. 1989. VatiC. K)cynoeA. MocKBa. Dicţionar enciclopedic de genetică. 1986.nn. 17. H. flofl peflaioţi/ieM ai<a. Culegere de probleme la genetica generală şi medicală. 22. TeHeTHKa >KHBOTHbix. M. Lumina. 1982.XMMunecKue cpeflCTBa B3auMOflePicTBMfl >KHBOTHbix. L. Covic M. 3. Editura Dacia. 1981. 1996. 21. BbicLuafl wKona. 1990.. Hoy3jH>K. 7. MocKBa. 16. Editions Casteilla.. 5. SliusarevA. Kolesova O. Gavrilă L.9\6noKoe A. IHemyHoe C. Ed. Chişinău. BHenqepHaa HacneflCTBeHHocTb. 1998. Bucureşti. 1988. 1990. E. M. Chişinău. Bucureşti. Lumina.. F. P. Cluj-Napoca. fi FeHeTMKa c ocHOBaMM ceneKU. M. 15. EunJ]>K. MocKBa. Genetica şi selecţia în practica agricolă. KupuieHdnam 9\. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Dăbală I. l/ISflaTenbCTBoneHMHrpaACKoroyHMBepcuTeTa. 1994. 1981. Acad. Ştiinţe ale naturii cu bazele ecologici. FeHeTMKa. MocKBa. 13. MocKBa. OcHOBbi reHeTMHecKOM w-i>KeHepnM. Române. PbiOmiH B. 23.qaTej"ibCTBO HayKa.5nonornHecKMM 3Hi4MKnoneflnqecKMM cnoBapb. PopovE.. Cemova N. B. 1969.. Citogenetica aplicată în ameliorarea grâului. 10. H. MMHCK. Ei/ionorMH. Ecologie. M. Mhiae-BemrioMoe C. 1972. 1992. E. 12.. 11. JJaHusn M. V. 1981. 1986.qeMW<a PAMH. V. Genetica diviziunii celulare. Chişinău. 25. 1972. 1973. Bucureşti.. Lumina. Bbicwafl i±iKona. MocKBa. 14. V. 2. H. HOBOCM6MPCK.

Evoluţia organismelor pe Terra. Bazele învăţăturii despre biosferă Viografie selectivă 192 196 214 228 242 254 255 . înmulţirea celulelor \2. Interacţiunea genelor. Obiectul de studiu şi importanţa 2. Dezvoltarea individuală a organismelor i 4. încrucişarea monohibridă ( 7. ()riginea şi evoluţia omului Capitolul IU. Ecologia organismelor 3. Ecologia şi protecţia naturii 1.ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor i 5. I storia dezvoltării concepţiilor evoluţioniste 144 156 174 180 2. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom 10. Ecologia ecosistemelor 5. înmulţirea organismelor i 3. Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă r 6. Dezvoltarea vieţii pe Pământ 4. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul //. Genetica şi ameliorarea Capitolul II. Ecologia. Mecanismul evoluţiei 3. Ecologia populaţiilor 4. încrucişarea polihibridă 1 4 14 24 38 45 54 70 80 89 97 106 119 131 8. Evoluţia omului . Bazele geneticii şi reproducerea organismelor r 1. Genetica omului 13.Capitolul I. Variabilitatea organismelor 12. Genetica . Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->