î

¥©L©i©P

manual pentru clasa

XII-

CZU 57 (075.3) V87

Manualul a fost elaborat conform Curriculum-ului naţional pentru învăţământul liceal

Lucrarea a câştigat concursul Ministerului Educaţiei pentru elaborarea manualelor din ciclul liceal şi a fost aprobată spre editare prin Ordinul nr. 613 din 31 decembrie 2003 al ministerului educaţiei al Republicii Moldova

Comisia de evaluare: Constantin Andon, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Maria Duca, doctor habilitat în biologie, profesor universitar Tamara Pârău, profesor şcolar, grad didactic I

Recenzenţi: Constantin Subotin, inspector şcolar la DEŞTS al municipiului Chişinău Ion Golubenco, profesor şcolar, grad didactic I

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin editurii Lumina.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Voloşciuc, Leonid Biologie: Man. pentru ci. a XII-a /Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe; Min. Educaţiei al Rep. Moldova. - Ch.: Lumina, 2004 (Combinatul Poligr.) - 256 p. ISBN 9975-65-194-1 57 (075.3)

ISBN 9975-65-194-1

© Editară Lumina, 2004 © Leonid Voloşciuc, Ana Postolache-Călugăru, Silvia Vulpe, text; imagini, 2004

mmsmt i.

I. înmulţirea celulelor înmulţirea organismelor Dezvoltarea individuală a organismelor 4. Genetica - ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă 6. încrucişarea monohibridă. încrucişarea polihibridă 8. Interacţiunea genelor. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul II. Variabilitatea organismelor 12. Genetica omului 13> Genetica şi ameliorarea

ÎNMULŢIREA CELULELOR
1 CICLUL CELULAR Şl MITOTIC 2 MITOZA 3 MEIOZA

1. CICLUL CELULAR Şl MITOTIC Ciclul celular Unitatea structurală şi funcţională a organismelor vii este celula. Capacitatea acesteia de a se autoreproduce prin diviziune asigură creşterea şi dezvoltarea organismelor dintr-o singură celulă. Pe măsura dezvoltării organismului, o parte din celule se specializează la îndeplinirea unei anumite funcţii şi încetează să se mai dividă, de exemplu neuronii. Celulele unor ţesuturi (epitelial, hematogen ş.a.) păstrează însă capacitatea de dividere. Astfel, observările au arătat că în fiecare secundă în ficat şi splină sunt distruse circa 2,5 mln de eritrocite şi tot atâtea apar în măduva roşie a oaselor (ţesut hematogen). Celulele care păstrează capacitatea de a se divide într-un organism adult sunt numite tronculare. Cele două celule-fiice formate în urma diviziunii celulei tronculare au o soartă diferită: una se diferenţiază într-o celulă specializată şi pierde capacitatea de a se divide, iar cealaltă moşteneşte caracterul celulei-mamă. Datorită acestui fapt, rezerva de celule tronculare se menţine la un nivel constant. La plante capacitatea de a se divide o păstrează celulele ţesuturilor embrionare localizate în vârful tulpinilor şi al rădăcinilor, de-a lungul tulpinii, la baza peţiolului frunzei. Ele asigură creşterea plantelor în lungime şi grosime, restabilirea anuală a organelor ce pier. Durata vieţii celulei de la naştere în urma diviziunii celulei-mamă şi până la propria diviziune sau moarte reprezintă ciclul celular sau vital. La organismele monocelulare şi la celulele ce nu se divid din momentul apariţiei lor ciclul celular coincide cu durata vieţii organismului.

Ciclul mitotîc
Etapa de pregătire a celulei către diviziune (interfaza) şi diviziunea propriu-zisă (mitoza) alcătuiesc ciclul mitotic al celulei. Ciclul mitotic al celulelor care îndată după formarea lor se supun diviziunii, coincide cu ciclul celular. Interfaza ocupă cea mai mare parte a ciclului mitotic şi cuprinde trei perioade (fig. 1.1): presintetică (GJ, sintetică (S) şi postsintetică (G 2 ). Acestea au o durată diferită şi sunt marcate de desfăşurarea anumitor procese. Perioada 4

resintetică (G,), cea mai de lungă durată erioadă a interfazei, se caracterizează prin nteza de ARN şi proteine, dublarea numărului £ ribozomi şi mitocondrii. în perioada sintecă (S) continuă sinteza de ARN şi proteine, re loc dublarea cromozomilor în baza replicării loleculelor de ADN. Urmează perioada postintetică (G 2 ), în care celula se pregăteşte emijlocit pentru diviziune: se acumulează nergie prin sinteza de ATP, se dublează lastidele, centriolii. Interfaza este urmată de iviziunea propriu-zisă a celulei - mitoza.
2. MITOZA

Fig. 1.1. Perioadele ciclului mitotic.

Amintiţi-vă după fig. 1.2 şi 1.3 alcătuirea celulei vegetale şi animale. Observaţi asemănările şi deosebirile. Mitoza se compune din două etape: diviziunea nucleului - cariochineza - şi ziunea citoplasmei - citochineza.

' Cariochineza

Morfologia cromozomilor. Rolul central în diviziunea nucleului revine cromozoov. Ei prezintă formaţiuni filamentoase localizate în nucleu, constituite la sfârşitul ;rfazei din două copii longitudinale formate în perioada sintetică - cromatide 1-1.4). Acestea sunt unite printr-un corpuscul mic sub formă de punct sau granulă, lit centromer. în funcţie de localizarea centromerului deosebim trei tipuri de lozomi cu o configuraţie spaţială diferită:
perete celular ribozomi nucleol nucleu por nuclear mito'condrie centrioli aparatul Golgi membrană membrană vacuolă reticul endoplasmatic granular cloroplast nucleu nucleol aparatul Golgi mitocondrie

r eticul doplasmatic [granular

Alcătuirea celulei animale.

Fig. 1.3. Alcătuirea celulei vegetale.

în cariotip se disting două tipuri de cromozomi: autozomi şi cromozomi sexuali. B. Un astfel de cromozom capătă iu forma de bastonaş. Cromozomii garniturii diploide sunt perechi. 1. Cariotipul diferitelor spe.somon. Zii centromerul fiind deplasat de la poziţia centrală. Dacă A . specii de plante sau animale conţin un anumit număr de cromozomi. gulaţia secundară.tipurile de cromozomi. relativ stabil.a) metacentric .satelit. Locul amplasării centromerului reprezintă B strangulaţia primară. C ultrastructura cromozomului: 1 cel puţin una dintre acestea este suficient de centromer (strangulaţia primară).4).5. cromozomii omologi sunt morfologic identici.sexuale. 3 . cu excepţia celor Fig.1). tipic pentru specia dată.la om.stranreprezintă satelitul cromozomului dat {fig.5). 1.ADN.are braţe vădit inegale. Unii cromozomi pot avea Fig. iar cele ce compun organele porumbului . conţin 46 de cromozomi. fiind numiţi omologi {tab. ambele braţe fiind egale: b) submetacentric . 1. 1. 3 . toate celulele din corpul omului (celulele somatice). adâncă. iar cel redus pe jumătate din celulele sexuale -garnitura haploidă (se notează n). Structura cromozomului. c) acrocentric .cromatide. 1 O : " • Tabelul 1. formă şi dimensiuni este numit cariotip. 4 . 2 .drozofilă. în celulele sexuale se conţin de două ori mai puţini cromozomi decât în cele somatice. porţiunea de cromozom separată de ea 2 .4.1 GARNITURA DIPLOIDA DE CROMOZOMI A UNOR SPECII DE PLANTE Şl ANIMALE SPECIA DE PLANTE GARNITURA DIPLOIDA Ceapă Porumb Ovăz Roşii Căpşun Orz 16 20 42 24 56 14 1 I I sAALE GARNITURA DIPLOIDA Muscă-de-casă Găină lepure-de-casă Oaie Cimpanzeu Om 12 78 44 54 48 46 .are forma de cârlig. De regulă. Setul de cii: 1 . De exemplu. Numărul de cromozomi din celulele somatice reprezintă garnitura diploida (se notează 2ri). 5 . Cariotipurile diferitelor specii prezintă deosebiri cantitative şi calitative {fig. cromozomi al celulelor somatice ale unui organism concret caracterizat printr-un anumit număr.gălbenuş.centromerul ocupă o poziţie centrală. Celulele ce compun corpul indivizilor oricărei ' + *»* \^-*. Cu | 2 J» Ijj |4 întrucât centromerul este situat mai aproape de J F f | jf 3 unul din capete. una sau mai multe strangulaţii secundare. 4 .20. 1.

amintind o respingere reciprocă. 1. . Fazele diviziunii mitotice a celulei: A . ndiţionează polarizarea celulei. Profaza se caracterizează printr-un şir de procese ce au loc în citoplasmă şi nucleu. Fazele mitozei. Pe măsura îndepărtării centriolilor.6). Separarea centriolilor . Depărtarea lor întotdeauna are loc pe o linie dreaptă. Presiunea de turgescenţă a citoplasmei creşte datorită cărui fapt celula ide să capete o formă sferică. La ele fusul de diviziune apare la poli sub formă de „scufie polară". în nucleul profazic fiecare cromozom constă din două cromatide. răsucite una în jurul celeilalte.fazele mitozei văzute la microscopul optic. în compoziţia cromozomilor au fost identificaţi acizii nucleici (ADN. 1. anafaza şi telofaza (fîg. între ei în citoplasmă se conturează un mănunchi de fire care formează fusul de diviziune. în vecinătatea nucleului. Compoziţia chimică a cromozomilor. în desfăşurarea mitozei se disting 4 faze care se succed . unii fermenţi. metafaza.onsecutiv: profaza. încep să se deplaseze spre polii opuşi ai celulei.reprezentarea schematică a fazelor mitozei. de regulă. Scheletul cromozomilor îl constituie ADN-ul şi proteinele. în celulele plantelor superioare centriolii nu au găsiţi.vi F/g. B . amplasaţi.a.6. Centriolii. fierului ş. La sfârşitul profazei membrana nucleară izolvă şi cromozomii se repartizează liber în citoplasmă. cantităţi neînsemnate de lipide şi compuşi anorganici ai calciului. Creşte şi viscozitatea ei. cromozomii se transformă în corpusculi compacţi vizualizaţi sub microscopul optic şi care se deplasează uşor fără să se amestece între ei. proteinele.. ARN). Ca urmare a spiralizării continue a cromatidelor.

în jurul lor apare membrana nucleară. factorii externi ş. Cel de-al doilea grup îl formează firele cromozomiale ce ajung de la pol până la ecuator. constituind pivotul fusului. Activitatea mitotică poate fi influenţată şi de hormoni. Stabiliţi mitoza cărei celule. în anafază cromatidele se separă şi în regiunea centromerului.6. Tipurile regulate de diviziune ale celulelor. Argumentaţi răspunsul. O dată cu atingerea de către cromozomi a polilor opuşi ai celulelor începe faza finală a mitozei . Dacă organitele au fost repartizate mai mult sau mai puţin uniform în volumul citoplasmei celulei-mamă. Separarea cromatidelor este un proces destul de complex. vegetale sau animale. Cromozomii se despiralizează şi se transformă în filamente subţiri. apoi în celulelefiice ele vor nimeri în cantităţi aproximativ egale. neelucidat pe deplin. Fiecare alunecă pe filamentele fusului spre polii opuşi ai celulei. fusul de 1" diviziune se definitivează şi în alcătuirea lui se conturează două grupe de fire. Numărul acestor fire corespunde numărului de cromozomi. în celulele animale citoplasmă se divide prin strangularea corpului celulei de la periferie spre centru.a.telofaza. invizibile la microscopul optic. între timp. pe locul plăcii metafazice apare fmgmoplastul. în mitoza descrisă mai sus diviziunea celulei este echivalentă şi simetrică. rămânând legate în regiunea centromerului. Cromatidele separate devin cromozomi-fii. în timpul somnului activitatea mîtotică a diferitelor ţesuturi este mai mare decât în perioada de veghe. în natură se întâlneşte 8 . se formează nucleolii.în metafază cromozomii se amplasează cu centromerele strict în planul i~ ecuatorial al celulei. formând placa metafazică. La cele vegetale. De regulă. devenind complet libere. datorită diviziunii acestuia. în O scurt timp braţele celor două cromatide ale fiecărui cromozom încep să se depărteze «" una de alta. care creşte de la centru în părţi până atinge pereţii celulei. Aceasta reprezintă un paşaport „11" specific al fiecărui organism. starea fiziologică a organismului. unde se fixează de părţile opuse ale centromerului cromozomului. este prezentată pe fig. ' ^ Unele sunt continue şi se întind de la un pol la altul. De exemplu.) şi variază de la 30 minpână la 3 h. Acest tip de mitoza este numit simetric. 1. deoarece dă posibilitate de a studia cariotipul lui. Durata ciclului mitotic depinde de mai mulţi factori (tipul ţesutului. toţi centromerii se divid concomitent. Citochlneza După diviziunea nucleului urmează diviziunea citoplasmei. şi finalizează cu formarea a două celule-fiice identice. La unele animale celulele epiteliale se divid mai intens la întuneric decât la lumină.

Ea constă din două diviziuni consecutive .şi tipul de mitoză asimetrică. Astfel. cu excepţia reproducerii firelor cromozomiale.7. cartilajului etc. Fiecare diviziune meiotică cuprinde cele patru faze ale mitozei descrise mai sus: profaza. 1. Endomitoza constă în dublarea numărului de cromozomi fără diviziunea citoplasmei sau a nucleului. precum şi al regenerării şi înmulţirii asexuate. amitoza. sunt endomitoza. însoţite de o singură replicare a ADN-ului. celulele ficatului. Cea de a doua interfază practic lipseşte. Diviziunea celulelor endospermului şi a sporilor are loc prin mitoză cu reţinerea citochinezei: nucleul se divide multiplu şi numai după aceasta se divide şi citoplasmă celulei. endospermul gramineelor. . ceea ce duce la mărirea diametrului cromozomului.reducţională şi ecuaţională. diviziunile urmează una după alta. Drept exemplu poate servi diviziunea zigotului la unele animale.micşorare) este diviziunea celulelor sexuale. mitoză asigură un număr constant de cromozomi în toate celulele organismului. Prin amitoza se înmulţesc celulele tuberculului de cartof în creştere.8). Mitoză stă la baza procesului de creştere şi dezvoltare a organismelor. precum şi în celulele generaţiilor viitoare. celulelor tumorale. Amitoza se reduce la diviziunea directă a nucleului fără formarea fusului de diviziune. 3. S l a n d a s a l i v a r ă a drozofflei. anafaza şi telofaza (fig. rezultând celule polinucleare. Acest tip de diviziune celulară este caracteristic organismelor monocelulare. meosis . toate fazele ciclului celular decad.7). politenia. Politenia reprezintă mărirea numărului de fire cromozomiale (cromoneme). Cromozom gigantic din Meioza (de la gr. Astfel se obţin celule cu un set mărit de cromozomi. când celulele-fiice nu sunt echivalente după dimensiuni şi cantitatea de citoplasmă. Fenomenul de politenie se întâlneşte în celulele unor ţesuturi diferenţiate. 1. celulele peţiolului frunzei. de exemplu în glandele salivare ale drozofilei. în caz de politenie. Importanţa biologică a mitozei. Toate substanţele şi energia necesare pentru aceste două diviziuni se acumulează în interfaza I. în urma mitozei dintr-o celulă-mamă se formează două celule-fiice cu acelaşi număr de cromozomi ca şi celula-mamă. în celulele unor plante şi protozoare. metafaza. MEIOZA Tipuri neregulate de diviziune ale celulelor Fig. 1. Se formează aşa-numiţii cromozomi gigantici (fig. Acest tip de diviziune are loc în celulele diferitelor ţesuturi ale plantelor şi animalelor. urmată de diviziunea citoplasmei.

uneori de la centromer. Durata conjugării cromozomilor depinde de specie. în leptonem (stadiul fibrelor subţiri) începe spiralizarea cromozomilor datorită cărui fapt ei pot fi vizualizaţi sub microscopul optic. în ultimul stadiu al profazei I .mai mult de două săptămâni. soldată cu scurtarea şi îngroşarea lor. Doi cromozomi omologi formează un bivalent. Diviziunea redacţională Profaza I este cea mai de lungă durată şi mai complicată fază a meiozei. Cel de-al treilea stadiu -pachinem (stadiulfibrelor groase) corespunde spiralizării cromozomilor conjugaţi.diachineză (stadiul separării fibrelor duble) 10 . constituit din 4 cromatide. Acest fenomen. 1. Sub acţiunea acestora ei încep să se depărteze pornind de la regiunea centromerului şi continuând spre capete. numit crossingover (fig. De exemplu. şi continuă pe toată lungimea lor. Astfel. structura dublă a cromozomilor devine vizibilă: fiecare cromozom constă din două cromatide-surori reţinute împreună de către un centromer. în unele locuri se formează figuri ce amintesc litera grecească %. după principiul corpurilor cu sarcină electrică de acelaşi semn. Numărul hiasmelor se micşorează treptat pe măsura deplasării respingerii cromozomilor spre capete. la drozofilă ea durează 4 zile.metafaza I anafaza I telofaza I motafma I metataza II anafaza II telofaza II Fig. în desfăşurarea ei se delimitează cinci stadii. în diplonem (stadiul fibrelor duble) îşi fac apariţia forţele de respingere reciprocă a cromozomilor. în locul de contact. 1. cromatidele cromozomilor omologi pot face schimb de sectoare omoloage. asigură noi combinaţii ale caracterelor părinteşti. în zigonem (stadiulfibrelor ce se contopesc) are loc conjugarea cromozomilor omologi: atragerea şi alipirea lor reciprocă. La despărţirea braţelor cromozomilor. Unirea cromozomilor începe de cele mai multe ori de la capete. Reprezentarea schematică a fazelor meiozei. numite hiasme.8.9). la om .

Meioza asigură şi o varietate a informaţiei ereditare ca urmare a crossing-overului şi combinării libere şi independente a cromozomilor materni şi paterni în anafaza I. Ca urmare. Rezultatul final al meiozei sunt patru celule haploide. în urma fecundării se restabileşte garnitura diploidă (2ri). numărul lor corespunde garniturii haploide. Drept urmare. Ca urmare a dizolvării membranei nucleare. când cromozomii ajunşi la polii celulei se despiralizează uşor. în majoritatea cazurilor. în urma citochinezei. plasmă.ecuaţională. Importanţa meiozei. îndreptându-se spre centrul celulei. bivalenţii trec în cito. ceea ce asigură o varietate mare de combinaţii ale cromozomilor materni şi paterni în setul haploid al viitorilor gârneţi.bivalenţii sunt maximal spiralizaţi. Urmează metafazalm care. întrucât ei continuă să fie legaţi prin hiasmele de la capete. 1. cu unica deosebire că nucleele care o suportă conţin un set haploid de cromozomi bicromatidici. celulele sexuale (gârneţii) au un număr haploid de cromozomi (n). După o scurtă interfază. Schema crossing-overului. dar bivalenţi tetracromatidici. ceea ce face posibilă menţinerea numărului constant de cromozomi în toate generaţiile fiecărei specii. Comportarea cromozomilor neomologi în anafaza I este absolut independentă.9. prima diviziune se soldează cu formarea unei celule cu două nuclee. spre deosebire de metafaza mitozei. O 11 . în anafazal. telofaza I nu este succedată de citochineză. care devin ulterior cromozomii-fii. cromozomii omologi alunecă pe firele fusului spre polii opuşi. Ca urmare. Diviziunea eciiaţională Ce-a de a doua diviziune meiotică decurge după tipul mitozei simetrice. Bivalenţii se aliniază cu centromerele în planul ecuatorial al celulei. în urma diviziunii centromerilor. în care dublarea cromozomilor nu mai are loc. în citoplasmă se află nu cromozomi bicromatidici.Fig. din fiecare celulă se formează două celule haploide. în anafaza II spre polii celulei se îndreaptă cromatide. urmează cea de-a doua diviziune meiotică . Firele discontinue ale fusului de diviziune de la ambii poli ai celulei se fixează de centromerele fiecărui cromozom bicromatidic: se formează placa metafazică. Datorită meiozei. Urmează telofaza I. spre fiecare pol se îndreaptă un set haploid de cromozomi care conţine câte un cromozom bicromatidic de la fiecare pereche de cromozomi omologi.

b) mitocondrii. d) ribozomi. b) selectaţi organitele care se autodublează: a) plastide. I 4. B a) perioada presintetică b) perioada sintetică c) perioada postsintetică 1) are loc autodublarea ADN-ului 2) are loc biosinteza de proteine. 5. centrozomul: 4) cromozomii constau din 2 cromatide. c) centrioli. Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-!. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. ARN. c) aparatul Golgi. c) plastide.dacă bd este corect G . 3. Enumeraţi şi caracterizaţi etapele ciclului mitotic. 3) se acumulează energie.1. e) selectaţi organitele amembranare: a) plastide. d) selectaţi funcţiile nucleului: a) conţine informaţie ereditară. Scrieţi: A . c) selectaţi organitele cu membrană simplă: a) reticul endoplasmatic agranular. DEOSEBIRILE DINTRE CELULA VEGETALĂ Şl ANIMALĂ "• 12 . 5) cromozomii constau din o cromatidă.dacă d este corect a) selectaţi organitele cu membrană dublă: a) nucleu. cJ) participă la transportul substanţelor. Definiţi noţiunea de ciclu vita! ai celulei. b) lizozomi. d) ribozomi. se dublează plastidele. dublarea mitocondriilor. d) centrioli. d) ribozomi. b) participă la digestia celulară. c) dirijează procesele din celulă.dacă abc este corect B . b) mitocondrii. b) ribozomi.dacă ac este corect D . c) nucleu. 2.

deoarece conţin suc celular. Enumeraţi stadiile profazeî. 9. deoarece nu se întâlnesc şi în celula animală.unitate structurală a organismelor vii. b) Mitocondriile sunt constituenţi specifici plantelor.6. deoarece este alcătuită din ADN. deoarece în telofaza I se formează 2 celule haploide. Scrieţi A. a) Cromatina face parte din nucleoplasmă. şi B . Enumeraţi tipurile de cromozomi după localizarea centromerului. Explicaţi şi completaţi schema de mai jos: meioza II „ „ 2n2c interfază „ „ 2n2c meioza I meioza 14. ARN şi proteine.dacă sunt incorecte. în se formează 2 celulefiice. 13. deoarece sunt alcătuiţi din 2 cromozomi omologi cu câte 2 cromatide. 8. în centriolii se deplasează spre poli. Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Celula" după următorul algoritm. Explicaţi şi completaţi schemele de mai jos: 2nC interfază 1 nc- interfază 2c 12. Analizaţi esenţa endomitozeî. 11. b) Diversitatea celulelor în dependenţă de funcţie. g) Telofaza I a meiozei se deosebeşte de telofaza II. CAUZĂ-EFECT. dacă ambele afirmaţii legate prin conjuncţia deoarece sunt corecte. deoarece profaza I este cea mai scurtă fază a meiozei. 7. deoarece la etapa reducţională spre cei 2 poli migrează cromozomi bicromatidici. c) Vacuolele sunt spaţii delimitate de membrane. e) Bivalenţii au 4 cromatide. 13 . în metafază se separă şi se deplasează spre poli. d) La sfârşitul meiozei celulele nou formate au numărul de cromozomi redus la jumătate. 10. a) Celula . f) Crossing-overul are loc în profaza I. Explicaţi prin schemă originea cromozomilor omologi. Completaţi spaţiile libere.

celulelefiice se divid şi ele. corpul hidrei poate fi fragmentat în circa 200 de părţi şi din fiecare se va dezvolta o nouă hidră. înmulţirea vegetativă se distinge printr-o varietate mare de forme. se dezvoltă un nou organism asemănător întocmai cu cel matern. în urma diviziunii lor mitotice. klon descendent). de asemenea. de regulă. Datorită proprietăţii universale a fiinţelor vii de a se înmulţi viaţa de pe Terra nu dispare. Toate tufele de căpşun crescute din stolonii tufei-mamă. De exemplu.1NÎ CL OF 1 VAR/ETO7E4 TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR TIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR ?EA 1OR 2 ÎNMUL- 1. VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE Schema 1. asexuat prin mitoză.1 tipurile de înmulţire ale organismelor vii şi deosebirile dintre ele. După ce ating dimensiunile caracteristice pentru formele adulte ale speciei date. VARIETATEA TIPURILOR DE ÎNMULŢIRE ALE ORGANISMELOR Durata vieţii oricărui individ în parte este limitată în timp. La fel se înmulţesc şi bacteriile. Organismele unicelulare se înmulţesc. Comun pentru toate este faptul că dintr-o celulă sau grup de celule.1 asexuată prin diviziune directă prin spori vegetativă 14 sexuată • conjugarea • fără fecundaţie • cu fecundaţie . constituie un clon. în cele din urmă pier. toate împreună alcătuind un clon. Amintiţi-vă după schema 1. Totalitatea indivizilor "gemeni" ce provin pe cale asexuată de la un strămoş comun formează un clon (de la gr. Chiar şi arborii ce pot atinge o vârstă de 6000 de ani.

De la planta. savantul englez John Gurdon izolând jf J^ Wnt' nuclee din celulele intestinului unui mormoloc şi implantându-le în ovulele altor broaşte. acestea se înmulţeau prin dividere.10). Cultura de ţesuturi este folosită şi în medicină la obţinerea de vaccinuri. De curând 15 . 1.10. în mormoloc nucleului baza culturii de ţesuturi poate fi B Fig. în 1968.11). Cu acest scop cultura de ţesuturi animale este infectată cu un virus. în Scoţia la 23. din lăstari se izolează celule neafectate care se cresc pe medii nutritive speciale. Oiţa Dolly cu mamaMi rogat. din Presupunem că un soi de viţă de mai multe broaşte identice cu cea Johnimagine. 1. Pentru a preveni acest fenomen. în micropipetă prezenţa condiţiilor favorabile. După un anumit timp se recoltează substanţa produsă de celule ca răspuns la pătrunderea virusului. a noilor metode de tratament.11. A . vaccinul împotriva căruia trebuie obţinut.Prin donare John Gurdon a obţinut realizată însănătoşirea soiurilor. Clonarea se efectuiază şi în lumea animală. prima oiţă clonată Dolly (fig. se izola un grup de celule care se introcelule din mormoloc intestin duceau pe un mediu nutritiv. diagnosticul prenatal de asemenea se fac pe culturile de ţesuturi. vie a fost afectat de o boală virotică care poate duce la nimicirea lui. Experimentarea noilor preparate farmaceutice. Ulterior celulele-fiice se separau şi se cultivau pe medii diviziunea \zigotului aparte până la regenerarea plantei întregi. ce prezenta interes pentru om.2. 1. obţinându-se astfel plante devirozate. Astăzi cultura de celule şi ţesuturi este folosită pe larg în cele mai diferite domeomorârea nii ale ştiinţei. De exemplu. Astfel. după ce a omorât nucleul lor. B Schema experimentului efectuat de Gurdon.1997 s-a născut Fig. 1.Posibilitatea dezvoltării unui organism dintr-o singură celulă a organismului-mamă a fost folosită de savanţi în scopul înmulţirii plantelor cu calităţi deosebite. în 1907 au fost obţinute primele culturi de celule. a obţinut mai multe clone ale unei broaşte care se asemănau întocmai (fig.

Formarea spermatozoizilor {spermatogeneza) se desfăşoară în testicule .14. 1. Aparatul reproductiv masculin. oile bătrâne. în fiecare din aceste zone se desfăşoară etapele . m Amintiţi-vă alcătuirea glandelor sexuale masculine după fig. gât şi coadă (fig. aceasta a fost adormită din cauza unei afecţiuni pulmonare incurabile.14). testiculele constau dintr-un număr mare de tuburi seminifere {fig. Gametul feminin este ovulul.30 mcm. iar cel masculin . în majoritatea ţărilor lumii s-au interzis cercetările privind donarea umană. 1. în prezent. 2. iar a crocodilului . Procesul de formare a gârneţilor . ca şi la celelalte mamifere.13.12. La om. Alcătuirea unui spermatozoid.spermatozoidul. Aplicarea clonării la om este legată de un şir de probleme cu caracter etic şi moral. 1. spermatozoidul omului are o lungime de 50-70 mcm. care afectează. în care se conturează trei zone: de înmulţire. înmulţirea sexuată presupune prezenţa a doi indivizi de sex opus. Fiecare individ participă la formarea noului organism doar cu o celulă sexuală. Gametogeneza epididim testicul canal seminal lobi tub seminifer Fig. numită gamet.12. 16 a) Spermatogeneza Spermatozoidul prezintă o celulă mobilă de dimensiuni relativ mici. de creştere şi de maturizare. 1.glande sexuale masculine. ÎNMULŢIREA SEXUATĂ A ANIMALELOR membrană coadă Fig.13). majoritatea au cap. De exemplu.gametogeneza . de regulă. Structura schematică a testiculului. 1.are loc în glandele sexuale corespunzătoare. Cel mai răspândit tip de înmulţire a animalelor este cea sexuată.vezică urinară canal seminal veziculă seminală uretră penis acrozomă nucleu mitocondrii centriol > testicul Fig. Deşi forma lor diferă de la o specie la alta. 1.

1. După cantitatea şi repartizarea rezervelor de substanţe nutritive. a XII-a 17 . 1. se nutritive pol disting 3 zone în care au loc vegetativ anumite etape ale ovogenezei telolecital centrolecital izolecital (fig. iau naştere spermatogoniile.15. 1. Secţiune prin tubul şeminifer. prin dividerea mitotică a celulelor localizate aici. fiecare dă naştere la două spermatide haploide. Tipurile de ovule. supuse în zona de maturizare diviziunii meiotice. Pe lângă organitele celulare tipice. Sunt caracteristice mamiferelor şi nevertebratelor cu un termen scurt de dezvoltare embrionară. 2) telolecitale dispun de o cantitate relativ mare de substanţe nutritive acumulate la un pol al ovulului (polul vegetativ). citoplasmă amfibiile. 1. 1. Astnucieu fel de ovule formează peştii. în urma primei diviziuni meiotice se formează două spermatociţi de ordinul II.16): 1) izolecitale . reptilele şi păsările. în zona de înmulţire. Formarea ovulelor are loc în glandele sexuale feminine ovare (fig.17). Astfel. dintr-o spermatogonie diploidă rezultă 4 spermatozoizi haploizi. Trecând cea de-a doua diviziune meiotică. 1. Ele prezintă celule diploide care încep să se formeze o dată cu maturizarea sexuală şi continuă pe toată durata vieţii individului. în alcătuirea substanţe ovarelor. Sunt tipice pentru artropode.15).18).corespunzătoare ale spermatogenezei {fig.16. începând cu peFig.substanţa nutritivă este repartizată uniform în toată citoplasmă cu excepţia stratului periferic. spermatogonii spermatociţi de ordinul 11 spermatociţi de ordinul II 1 S G spermatide 7 / sperrr spermatozoizi Fig. amplasată la periferia tubului seminifer. Ulterior din ele se dezvoltă spermatozoizii. rioada embrionară şi până la I Biologie. în zona de creştere spermatogoniile îşi măresc dimensiunile. ovulele conţin şi substanţe nutritive. transformându-se în spermatociţi de ordinul I.ovulul . ca şi a testiculelor. se disting mai multe tipuri de ovule (fig.este o celulă imobilă de dimensiuni relativ mari.conţin puţine substanţe nutritive repartizate uniform în citoplasmă ovulului. fi) Ovogeneza Gametul feminin . ci. 3) centrolecitale .

ovocitul de ordinul II este captat de trompa uterină prin care se deplasează spre uter. Comparaţi după fig. ovogoniile se transformă în ovociţi de ordinul I.globului polar. Sub influenţa hormonilor hipofizari şi ovarieni. comanda se anulează. Primul globul polar de asemenea se divide. După ce ating un anumit nivel de dezvoltare. celelalte degenerează. iar cea mică . 1. Fig. dintre care trei degenerează şi doar una devine ovul (fig. unde sunt supuşi profazei I. Dacă fecundaţia nu are loc. La alte animale cea de a doua diviziune meiotică urmează îndată după prima şi nu necesită prezenţa spermatozoidului.iau naştere ovogoniile. fără vreun rol în reproducere. Secţiune prin ovar. vârsta de 3 ani. Ca urmare a meiozei. Din diviziunea ovocitului de ordinul II rezultă ovotidia. acestea se pregătesc pentru o posibilă sarcină. Ovogeneza este un proces ciclic care la om durează 28 de zile. Acest stadiu îl trec doar 40 000 de ovogonii. prin diviziunea mitotică a celulelor de la periferia ovarelor . acumulând substanţe nutritive necesare pentru diviziunile ulterioare. Aparatul genital feminin. în zona de creştere. dintr-un ovocit de ordinul I se formează patru celule haploide. A doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II are loc numai cu condiţia contopirii lui cu un spermatozoid. Dacă fecundaţia nu are loc. 1.19 gametogeneza la plantele cu flori şi la vertebrate.ovociti de ordinul I fol icul ovarian vase sanguine ] ^-s 1 V^ trompă uterină ovogomu foliculi ovarieni Fig. acesta piere. Fiecare ovogonie este inclusă într-o structură specială -folicul ovarian.19 (II). Găsiţi asemănările şi deosebirile.17. în total se formează circa 400 000 de ovogonii. 18 . Celelalte stadii ale primei diviziuni meiotice sunt suportate la atingerea maturizării sexuale (la 12-13 ani). trecând în cavitatea abdominală: are loc ovulaţia. Din diviziunea reducţională a meiozei rezultă două celule de mărimi diferite: celula mare este ovocitul de ordinul II.18. 1. şi încă un globul polar. La om şi la unele mamifere ambele celule rămân unite între ele şi în această stare părăsesc ovarul.zona de înmulţire . Pe durata acestuia au loc transformări importante şi în alte compatimente ale aparatului reproducător feminin .uter şi vagin. 1. în scurt timp. care se dezvoltă în ovul. ovociţii de ordinul I trec In zona de maturizare.

19.Metafaza I O Metafaza f 8. 1. Formarea celulelor sexuale la plantele cu flori (I) şi la animale (II). sac embrionar oosferă spermatocit de ordinul I Metafaza I spermatociţi de ordinul II Metafaza II spermatozoizi \ globul polar I ovocit de j ordinul I ovocit de ordinul II ^^al doilea globul polar ovotidie i Spermatogeneza dividerea primului globul polar / ovul Ovogeneza Fig. 19 .

La unele animale cu fecundaţie internă. A . amfibii) gârneţii sunt eliminaţi în mediu. de aceea mamiferele sunt numite vivipare. La păsări şi reptile dezvoltarea zigotului are loc în afara organismului matern. CL.menstruaţia . acesta devine permeabil pentru spermatozoid. Urmează contopirea nucleelor gârneţilor cu formarea zigotului. La mamifere zigotul se dezvoltă în corpul mamei.20. Acest proces . In lumea animală se disting două tipuri de fecundaţie: externă şi internă.are loc în ~1 a 3-a . lucru de care se poate ţine cont la prevenirea sarcinii nedorite. B .Pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de ordinul II. Prezenţa mai multor spermatozoizi în trompa uterină este necesară pentru facilitarea fecundaţiei. Ca urmare. Fermentul. după pătrunderea spermatozoidului în ovocitul de spermatozoid fuziunea membranelor celulare Socul de întâlnire a spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II trompă uterină spermatozoizi nucleu mascul nucleu femei ovotidieovul al doilea globul polar Fig. S-a constatat că în ovul pătrunde doar un singur spermatozoid. 1.20 A). întâlnirea spermatozoidului cu ovulul are loc în partea superioară a trompei uterine (Jig.întâlnirea spermatozoidului cu ovocitul de ordinul II (la om).I Membrana de la suprafaţa uterului se descuamează şi se elimină împreună cu sângele —1 provenit din leziunea vaselor localizate aici. deoarece îndată ce a fost semnalată prezenţa acestuia în ovul. 20 . 1. inclusiv la om. unde şi are loc contopirea lor. Fecundaţi» O wS Amintiţi-vă ce prezintă procesul de fecundaţie şi tipurile de fecundaţie. La om şi unele mamifere. Astfel de animale sunt numite ovipare. Spermatozoizii ajung la destinaţie traversând vaginul şi uterul prin contracţia muşchilor uterului şi mişcările active ale cozii. la suprafaţa lui se formează membrana de fecundaţie care împiedică accesul altor spermatozoizi. Modificările survenite în uter sunt reflectate de oscilaţia ^> temperaturii bazale. descompune substanţa ce încleie celulele din jurul ovulului. conţinut în lichidul seminal. In cazul fecundaţiei externe (peşti.5-a zi a ciclului.

1. Unirea celor două celule haploide. în primul caz ovulul nu se supune meiozei şi chiar dacă trece prin diviziunea reducţională. tratândule cu diferiţi agenţi chimici şi fizici. embrionul de asemenea se dezvoltă dintrun ovul nefecundat. Partenogeneza poate fi somatică (sau diploidă) şi generativă (sau haploidă). Embrionul se dezvoltă numai pe contul nucleului masculin şi al citoplasmei gârneţului feminin. din care în corpul mamei se va dezvolta un nou organism. nu participă la fecundaţie. Acest tip de partenogeneza are loc la dafnii în condiţii nefavorabile. Rubus ş. Urmează contopirea nucleelor cu formarea zigotului.). Fecundaţia dublă la plantele cu flori. 21 . himenopterelor (albinelor.a. Androgeneza este un antipod al ginogenezei. Este caracteristică crustaceelor inferioare. la unii peşti. rotiferelor.este caracteristică pentru speciile din genurile Potentilla. antipode nucleul central nucleul triploid al endospermului Fig. Partenogeneza generativă asigură dezvoltarea embrionului dintr-un ovul haploid. la plante. Comparaţi fecundaţia la plante cu cea la animale. 1. Ouăle nefecundate pot fi stimulate la diviziune şi artificial. cât şi la animale se întâlnesc aşa-numitele tipuri neregulate de înmulţire sexuată. în caz de ginogeneza.ordinul II. coada şi gâtul acestuia degenerează. 1. nucleele haploide rezultate se contopesc restabilind garnitura diploidă. nucleu vegetativ spermii tub polenic <ot O r ti . viespilor ş. Fenomenul a fost descoperit la viermii cilindrici. Acest tip de înmulţire -exuată are loc la distrugerea nucleului matern încă înainte de fecundaţie. Atât la plante.apomixia . De exemplu. Ovotidia şi este gametul sexual feminin -ovulul(fig.21 fecundaţia dublă la plantele cu flori. la albină din ovulele nefecundate se dezvoltă trântori. la care se referă partenogeneza. Tipurile neregulate de înmulţire sexuată. porumb ş.a. stimulează cea de-a doua diviziune meiotică a ovocitului de ordinul II cu formarea unei ovotidii şi încă a unui globul polar. Partenogeneza prezintă dezvoltarea embrionului dintr-un ovul nefecundat. Ginogeneza. Amintiţi-vă după fig. înmulţirea androgenetică se afestă şi la unele plante I tutun. ginogeneza şi androgeneza.20B).21. a ovocitului de ordinul II şi spermatozoidului.).a. însă. Partenogeneza la plante . Dezvoltarea indivizilor androgeni până la starea adultă s-a constatat numai la viermelede-mătase şi viespea parazitară. activat obligatoriu de spermatozoid care.

Necesită apă 9. Fecundaţie externă 3.belu SPERMATOZOID dimensiunile mobilitatea garnitura de cromozomi organitele citoplasmă 4. 0. Grupaţi noţiunile de mai jos dupl anumiţi criterii. Fecundaţie internă 4. f) La naştere fetiţa conţine mai multe ovogonii. g) Ovociţii de ordinul I se află în profaza I. Notaţi eu «era 4.1. Planaria 10. Bivalve 22 . Hidra 12. CAUZÂ-CFECT. cton» fecundaţie. 7. Explicaţi schematic dwwtm ta animate (pe exempJuf amfibienifar). Muşchi-de-pământ 13. . Crocodil 7. deoarece se formează în urma diviziunii mitotice a celulelor din zona de înmulţire. b) Spermatogoniile au un set diploid de cromozomi. Ascarida 11. Compui i. Plante angiosperme 5. 1. a) Spermatogeneza are loc în tubii seminiferi. 3. ontogenezâ o D_ 2. Enumeraţi tipurile de feeundaţfe. c) Spermatocitul de ordinul I are o garnitură haploidă de cromozomi. . deoarece se formează în urma diviziunii mitotice. •j-m><'> fa pfanteie cu flori fi mamifere. deoarece conţine organite celulare şi substanţe de rezervă. deoarece celelalte stadii ale ovogenezei au loc la maturizarea sexuală. Fecundaţie dublă 2.dacă sunt Incorecte. ej Ovulul este mai mare în dimensiuni decât spermatozoidul. deoarece ei fac parte din structura testiculelor. deoarece se formează în urma meiozei I. . cf j Fiecare spermatozoid are un set haploid de cromozomi. d a c i ambele afirmaţii legato prin conjuncţia deoarece «unt corect®. Definiţi rtoffurtfe de reproducere: cartoti©. Peşti osoşi 6. Păsări 8. deoarece cu vârsta multe din ele degenerează. fi cu F.

d) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi cu un cromozom sexual X sau Y. d) diviziunea meiotică a spermatidelor. c) diviziunea mitotică a spermatogoniilor. Partenogeneză. • • • • • . Asociaţi noţiunile din cele două coloane. i: Î t fj\ ' . 4. Ginogeneză. b) diploidă cu 44 de cromozomi somatici şi doi cromozomi sexuali XY. • 1. 3. e) diviziunea meiotică a spermatogoniilor. 4. D.8. Spermatogeneza la om are loc: a) de la naştere până la maturizarea sexuală. E. 5. 2. _j A. Formaţiunea care înglobează ovogoniile. 23 . b) de la maturizarea sexuală şi până la sfârşitul vieţii. b) diviziunea meiotică a ovocitelor de ordinul I. 1. Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat. Embrionul se dezvoltă din nucleul masculin şi citoplasmă gârneţului feminin. C. Ovociţii de ordinul II rezultă din: a) diviziunea meiotică a ovociţilor de ordinul I. 10. c) haploidă cu 22 cromozomi somatici şi un cromozom Y. încep să se formeze în perioada embrionară până la vârsta de 3 ani. b) diviziunea mitotică a ovociţilor de ordinul I. Spermatocitul de ordinul II rezultă din: a) diviziunea mitotică a spermatocitelor de ordinul I. Folicul ovarian. 2. ft) numai în perioada maturizării sexuale. 6. d) diviziunea reductională a ovociţilor de ordinul I. 3. Androgeneză. d)în perioada dezvoltării embrionare. drogurilor asupra ovogenezei şi sptrmatogenetei". Dezvoltarea embrionului din ovul nefecundat activat de spermatozoid. Alcătuiţi un eseu ia tema "Influenţa alcoolului. Apomixie. Partenogeneză la plante. B. Ovogoniu G. Spermatocitul de ordinul II este o celulă: a) haploidă cu 22 de cromozomi somatici şi un cromozom sexual X.

1.fern® r » DEZVOLTAREA INDIVIDUALA A ORGANISMELOR 3 DEZVOLTAREA EMBRIONARĂ LA OM 1 ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE 4 INFLUENŢA RECIPROCĂ A PĂRŢILOR EMBRIONULUI 5 INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI 6 ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI După formarea zigotului începe dezvoltarea individuală a noului organism ontogeneza. Deosebim segmentare totală. zigotul animalelor suportă câteva diviziuni mitotice. când zigotul se divide în Segmentare totală simetrică a zigotului la branhiostomă Segmentare totală asimetrică a zigotului la amfibii ferite tipuri de segmentare a zigotului. Caracterul segmentării zigotului diferă de la o specie la alta şi depinde de tipul ovulului. La majoritatea animalelor această etapă a ontogenezei decurge după acelaşi plan şi include trei etape de bază: segmentarea. gastrularea şi organogeneza. Ea cuprinde două etape: embrionară şi postembrionară. în scurt timp de la formare. 1. DiSegmentare parţială a zigotului la păsări 24 . Segmentarea.22. ETAPA EMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI Dezvoltarea embrionară cuprinde perioada de timp de la prima diviziune a zigotului până la ieşirea embrionului din ou sau naşterea noului organism. Fig.

la rândul său. La embrionii majorităţii animalelor pluricelulare.celulele formate au dimensiuni diferite (fig. volumul sumar al celulelor rămâne neschimbat. Celulele ce formează blastodermul sunt numite blastomeri. Ambele straturi mai sunt numite şi Gastrulaţia prin invaginaţie la branhiostomă foiţe embrionare. dimensiunile celulelor se micşorează tot mai mult. Segmentarea zigotului la branhiostomă. Ca urmare a segmentării de mai departe. de unde şi denumirea lui de morulă.23. cu excepţia endoderm spongierilor şi celenteratelor. La unele animale gastrulaţia are loc prin invaginarea unei porţiuni de blastoderm în interiorul blastulei (fig. blastopor între primele două foiţe emb. în timp ce numărul lor creşte. Pe durata segmentării. mărginită de endoderm. 1. El comunică cu mediul printr-un orificiu. 1. numit blastopor -cavitatea bucală primară. Gastrulă reprezintă un sac bistratificat(/zg. 7. în cazul segmentării doar a unei părţi a acestuia. Gastrulaţia reprezintă procesul de formare a embrionului bi. Cel extern este numit ectoderm. 1.celulele rezultate sunt aproximativ egale.Fig.24. iar cel intern . Alcătuirea gastrulei. blastodermul. gastrulei. Ele se amplasează într-un strat. Astfel se formează blastulă . numit gastrulă. întregime. 1.24). iar la altele prin imigrarea unui grup de celule dintr-o regiune sau alta a blastulei în interiorul ei.25).blastocel blastoderm morulă blastulă blastulă în secţiune Fig. şi parţială. De cele mai multe ori gastrulaţia Gastrulaţia prin imigrare la meduză decurge prin îmbinarea mai multor tipuri. poate fi simetrică . Cavitatea Fig.25.sau tristratificat.embrion unistratificat care se supune gastrulării (fig. şi asimetrică .23). 25 . reprezintă intestinul primar. La stadiul de 32 de celule embrionul aminteşte o mură.endoderm.22). Cea totală.blastocelul. Diferite tipuri de gastrulaţie.1. care delimitează cavitatea primară a viitorului organism .1.

la un moment dat.gestaţia .2 CARE SE DEZVOLTA 1.26. 1.27). organele de simţ. 1. muşchii. 1. sacul embrionar se umple cu nuclee înconjurate de citoplasmă. Endospermul începe să se dividă îndată după fecundaţie.26). Diferenţierea de mai departe a celulelor celor trei foiţe embrionare duce la formarea unora şi aceloraşi ţesuturi şi organe la majoritatea animalelor (tab. branhiile şi plămânii la nevertebrate. La porumb. Durata dezvoltării embrionare . După form a r £ a primordiilor Fig. acoperindu-se în prealabil cu o membrană celulozică subţire. în urma primei diviziuni se formează două nuclee care se divid multiplu. generând un număr mare de nuclee. sebacee). scheletul. 1. cereale această fază este numită „în lapte". părul. amintind un suc lăptos bogat în substanţe nutritive. plămânii coarda. smalţul dentar. Organogeneza începe încă la etapa de gastrulaţie o dată cu diferenţierea celulelor după structură şi compoziţia chimică (fig. 3. Prin apariţia între nuclee a membranelor ce 26 .21 originea embrionului (zigotul principal) şi a endospermului (zigotul secundar) la plantele cu flori._1 placă neurală cil o 1 intestin primar placă neurală coardă rionare se formează şi cea de a treia . excretor şi reproductiv. organele aparatului circulator.mezodermul. ORGANOGENEZA LA VERTEBRATE Tabelul 1. ^^ or_ ganelor urmează definitivarea structurii şi funcţiilor lor. branhiile la cordate.1. cât şi a endospermului (fig. intestinul şi glandele anexe (ficatul.diferă de la o specie la alta. de aceea. glandele sudoripare. epiteliul cavităţii bucale şi intestinului subţire. Mezoderm Endoderm 1 J 2 DEZVOLTAREA EMBRIONULUI Şl A ENDOSPERMULUI LA PLANTE Fecundaţia dublă la plantele cu flori este succedată la scurt timp de diviziunea şi dezvoltarea atât a embrionului. Organogeneza l a branhiostomă. pancreasul). Ectoderm sistemul nervos. Citochineza nu are loc.2). Amintiţi-vă după fig. 2. epidermul pielii şi anexele ei (unghiile.

muguraşului şi radiculei (părţile embrionului). cât şi la Dicotiledonate. cea mai mare parte rămânând în jurul embrionului. embrionară propriu-zisă (de la a 2-a până la a 8-a săptămână de sarcină) şifetală (de la a 9-a săptămână de sarcină până la oterea copilului).o masă de celule care încep să se diferenţieze şi morfologic. La Dicotiledonate ele cresc simultan. rezervele nutritive înmagazinându-se în cotiledoane. ia naştere albumenul. dând naştere cotiledoanelor. fagacee embrionul consumă albumenul.27.29 unde are loc fecundaţia la om. DEZVOLTAREA EMBRIONARA LA OM Gestaţia la om are o durată de 280 de zile şi se împarte în trei perioade: incipientă ima săptămână după fecundaţie). Dezvoltarea lui începe după definitivarea albumenului prin dividerea printr-un perete transversal în două celule: una spre micropil şi alta spre interiorul ovarului.ransversali. Amintiţi-vă după fig. printr-o succesiune de diviziuni celulare orientate diferit. La graminee. Celula internă. Cât timp se dezvoltă endospermul embrionul se înveleşte într-o membrană celulozică şi trece într-o perioadă de repaus. Dez- O embrion delimitează celule. dă naştere embrionului . 1. cu aceiaşi intensitate. Deci. dând naştere unui suspensor care afundă celula internă în sacul embrionar. 1. 27 . ricin albumenul este consumat parţial. Amintiţi-vă ce prezintă sămânţa şi fructul la plantele cu flori. Celula dinspre micropil se divide de mai multe ori prin pereţi . La leguminoase. seminţele acestor plante sunt lipsite de albumen. Fig. în timp ce la Monocotiledonate unul rămâne nedezvoltat. Primordiile .suspensor voltarea embrionului şi a endospermului la plantele cu flori. dovadă a originii lor comune. otiledoanelor apar la început atât la Monocotiledonate.

stadiul de 4 celule. timp în care blastomerii continuă să se dividă. membre superioare cavitate amniotică placentă membre inferioare Embrion de 50 de zile veziculă ombilicală Embrion de 30 de zile Fig.afundarea 28 . Uneori implantarea are loc în trompa uterină sau chiar în cavitatea abdominală. Cea externă. blastula ajun\\ I stadiul de 2 ge în cavitatea uterină. organ care asigură rea (fig. în urma primei diviziuni mitotice. A . blastulei în mucoasa uterului cu fixarea ulterioară de aceasta.29. în astfel de cazuri se vorbeşte despre o sarcină extrauterină.28).* m Fig. C stadiul de 8 celule. La 25-35 ore de la fecundatie.stadiul de 2 celule. Ovulaţia şi implantarea blastulei. După 3celule 4 zile de aflare aici în stare liberă. Segmentarea zigotului la om. ectodermul.29) . care pune în pericol viaţa femeii.28. după 40 de ore . care are loc la capătul distal al trompei uterine. în urma fecundatiei. Două stadii de dezvoltare ale embrionului uman. 1. după 60 de ore . 1. Peste 3-4 celule celule morulă ore de la formare.4 celule.8 celule. împreună cu ţesuturile peretelui uterului participă la formarea placentei. se formează două celule. Perioada incipientă. Perioada embrionară propriu-zisă începe cu gastrulaţia şi formarea foiţelor embrionare. blastula stabileşte legătura cu organismul mamei. 1. Are loc implantafecun daţie ovocit de ordinul II implantarea blastulei Fig.30. 1. Astfel se stadiul de 8 stadiul de 4 formează blastula. B . iar după 90 de ore . se formează zigotul care se supune segmentării pe durata deplasării spre uter.16 celule (fig. 1.

De aceea aceste perioade sunt conFig. A . 4. B .31). Formarea placentă placentei începe în a 14-a zi de la fecundaţie şi se încheie la sfârşitul celei de a doua luni de viaţă t intrauterină. iar către săptămâna a 8-a embrionul t' măsoară 30 mm şi are aspect de om (fig. Faptul că primii blastomeri sunt identici după setul de cromozomi şi neidentici după compoziţia citoplasmei şi determină etapele iniţiale ale diferenţierii celulare. La vârsta de 8 luni fătul este viabil. bolile infecţioase suportate de ea. fătul atinge o greutate de cel puţin 2500 g şi o lungime de 47 cm (fig. INFLUENŢA RECIPROCA A PĂRŢILOR EMBRIONULUI Probabil nu odată v-aţi întrebat cum dintr-o singură celulă-zigot se dezvoltă un organism pluricelular cu diferite ţesuturi şi organe specializate la îndeplinirea anumitor funcţii? Răspunsul la această întrebare ni-1 dă embriologia . celulele-fiice primesc porţiuni neidentice de citoplasmă. Perioada fetală începe cu a 9-a săptămână de sarcină şi se caracterizează prin definitivarea structurii şi funcţiilor organelor şi sistemelor de organe.ştiinţa care se ocupă cu studierea etapei embrionare a ontogenezei. Embriologii au stabilit că primele etape ale diferenţierii celulare sunt determinate de citoplasmă zigotului. stres. se dezlipeşte placenta.30). poluarea mediului etc. săptămâni de sarcină începe procesul de organogeneză. emoţii negative.31. formării placentei şi organogenezei embrionul este foarte sensibil la veziculă acţiunile nefavorabile: la preparatele medicaombilicală mentoase luate de mamă. jumătate. Dezvoltarea embrionară se încheie cu naşterea. 1. B Fig. cordon ombilical în perioada implantării.dezvoltarea a doi embrioni din cei doi blastomeri izolaţi.legătura dintre embrion şi mamă. 29 . dar necesită încă condiţii intrauterine de dezvoltare. Această perioadă poate dura de la 2 până la 100 min. Ea are forma de disc fixat de mucoasa uterului. 1. Mai întâi timp de 2-20 de ore are loc deschiderea colului uterin. Făt uman de trei luni şi siderate critice în evoluţia sarcinii. 1. 1.strangularea embrionului de broască la stadiul de doi blastomeri cu un fir de păr. Peste 15-20 min după naşterea copilului. La segmentarea acestuia. Către sfârşitul celei de a treia Q. Către momentul naşterii. Urmează contractarea uterului în vederea expulzării fătului.32.

în caz de izolare deplină a primilor doi blastomeri prin strangularea lor cu un fir de păr 1/ (fig. de la un embrion de triton în ectodermul abdominal al unui alt embrion de triton. din cel rămas se dezvoltă doar jumătate de blastulă. La animalele superioare. La fel s-au comportat şi blastomerii viitorului endoderm şi mezoderm. pereţii intestinului etc. 1. Uneori gemenii monozigoţi nu se separă complet. în prezent medicina practică pe larg separarea gemenilor monozigoţi concrescuţi. Experimental s-a constatat că la distrugerea unuia din primii doi blastomeri de broască şi neizolarea \ unuia de celălalt.şi dizigoţi la om. Spemann. Dezvoltarea gemenilor mono.gemeni monozigoţi. au acelaşi sex. din care trebuia să se dezvolte tubul neural. prezentând un grad diferit de concreştere. Aceştia. aflat la acelaşi stadiu de dezvoltare. muşchii etc. un mormoloc normal. El a transplantat sectorul de ectoderm. în astfel de cazuri.33. din fiecare se dezvoltă Fig. inclusiv la om. 1. cu părere de rău. separarea primilor doi blastomeri uneori are loc fără vreo influenţă din afară.32). la fel şi influenţa lor reciprocă. Astfel. La cel de-al doilea embrion s-au format două tuburi neurale: unul la locul obişnuit. dintr-un ovul fecundat se dezvoltă doi embrioni .33). însă. la transplantarea de blastomeri din viitorul ectoderm în diferite regiuni ale altui embrion de aceeaşi vârstă. Cum poate fi explicată naşterea de gemeni de sex diferit? Dovezi ale influenţei reciproce ale părţilor embrionului au fost obţinute şi la transplantarea celulelor de embrion în dezvoltare. la izolarea din blastulă a viitoarelor celule ale ectodermului sau endodermului şi cultivarea lor pe medii nutritive separate. aceeaşi grupă de sânge şi seamănă atât de mult între ei. nu toate cazurile pot fi soluţionate. 1.într-o măsură mai mare diferenţierea celulară a embrionului este generată de influenţa reciprocă a celulelor sale. de regulă. Este vorba despre gemenii siamezi. La amestecarea şi cultivarea lor împreună s-au dezvoltat structuri asemănătoare cu coarda. De exemplu. Experimentele au arătat că pe măsura dezvoltării embrionului legătura dintre celule creşte. încât practic este imposibil de a-i deosebi (fig. din acesteia s-au dezvoltat diferite structuri în funcţie de locul unde au fost transplantaţi: tub neural. în ambele cazuri s-a format un strat de celule asemănător cu epiteliul. 30 . O dovadă elocventă a influenţei reciproce a părţilor embrionului a fost obţinută experimental de savantul neamţ H.

Secţiune transversală prin embrionul de asupra ţesuturilor adiacente? triton care a suportat o transplantare de ectoderm. INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII EMBRIONULUI Dezvoltarea embrionilor diferitelor specii depinde într-o măsură sau alta de factorii de mediu (temperatură. dezvoltarea embrionilor de păsări are loc la o anumită temperatură a mediului (~25-27°C).placa neurală iar celălalt . Embrionul riviparelor de asemenea este influenţat de condiţiile de mediu. De exemplu. experimental a fost demonstrată reglarea chimică a diferenţierii celulelor: produsele metabolice ale unor ţesuturi dirijează şi reglează dezvoltarea altora. păsări) această influenţă este cu mult mai mare decât în cazul fclor vivipare (mamiferele). Rezultatele obţinute au sugerat ideea că acţiune de inducţie exercită nu celulele ca atare. La omorârea prin încălzire a celulelor inductorului şi transplantarea lor în regiunea abdominală a embrionului efectul transplantării a fost acelaşi: dezvoltarea în regiunea abdominală a setului suplimentar de organe axiale. amfibii. în cazul organismelor ovipare (peşti. ci produsele metabolice formate în ele. gradul de poluare a mediului etc. conţinutul de oxigen. Fenomenul coardă a fost numit inducţie embrioposttransplantare f '] nară. După naşterea 31 . Bineînţeles. dar într-o măsură nai mică. Aceeaşi acţiune o exercită şi extractul din ceste celule. G 5. 1.pe partea abdoproprie minală. celulele transplantului au modificat direcţia de dezvoltare a celulelor vecine. iar părţile embrionului care dirijează diferenţierea ceplaca neurală lulelor vecine . Perturbarea acestora poate induce diferite anomalii de dezvoltare. Prezenţa oxigenului a apei de asemenea influenţează mult dezvoltarea embrionului. La o temperatură mai mică sau mai mare dezvoltarea embrionului practic este imposibilă. 1. de unde deducem că dezvoltarea embrionului la cele mai timpurii etape ale ontogenezei este reglată de mecanisme chimice. Astfel. De exemplu.). umiditate. apare întrebarea cum acţionează inductorul Fig. Experimental au fost >tabilite mai multe astfel de centre. iradierea cu o doză unică a femelelor gestante de şobolani b diferite termene de sarcină s-a dovedit a fi inofensivă pentru ele. în apropierea transplantului (fig.centre de inposttransplantare ducţie. reptile. Astfel. Prin urmacoarda proprie re.34. Gradul de influenţă a mediului asupra dezvoltării embrionului depinde de tipul dezvoltării acestuia. Răspunsul l-au dat experimentele efectuate de mai mulţi savanţi din diferite ţări ale lumii.34).

unele preparate medicamentoase. Factori teratogeni. După specificul perioadei de creştere şi dezvoltare. Dezvoltarea postembrionară directă presupune asemănarea nou-născutului cu individul adult. alcoolul. în prezent viciile şi malformaţiile de dezvoltare ale organismului uman. de maturizare şi senilă. Amintiţi-vă perioadele critice în dezvoltarea embrionului la om (a se vedea p. Două tipuri de dezvoltare postembrionară. 1. Acest termen de sarcină este considerat critic pentru formarea scheletului. ETAPA POSTEMBRIONARĂ A ONTOGENEZEI O dată cu ieşirea embrionului din învelişurile oului sau naşterea lui începe dezvoltarea postembrionară. crustacee şi majoritatea vertebratelor. . Ea duce un mod Fig. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru arahnide.au apărut dereglări în structura scheletului. vibraţiile. toate animalele se împart în două grupe: cu dezvoltare directă şi indirectă (fig.35). s-au dovedit a fi diferite substanţe chimice cu care omul contactează în viaţa cotidiană: tutunul. 1. câmpul electromagnetic etc. 29). din ou iese larva. drogurile. stabilizatori._1 2 cu puilor s-a observat însă că iradierea la termenul de sarcină de 7-12 zile este dăunătoare puilor . Cunoaşterea cauzelor malformaţiilor şi viciilor de dezvoltare are o imensă importanţă practică deoarece sporeşte eficienţa măsurilor profilactice de combatere a celor mai grave perturbări de dezvoltare individuală a omului. diferiţi compuşi sintetici (coloranţi. factori care provoacă malformaţii şi vicii de dezvoltare.).35. A fost demonstrată şi acţiunea teratogenă a unor factori fizici (diferite tipuri de radiaţie.). emulgatori etc. Dezvoltarea indirectă poate fi prin metamorfoză incompletă şi completă. ultrasunetul. în cazul metamorfozei incomplete. cauzele apariţiei lor sunt studiate de un nou compartiment al ştiinţelor medico-biologice teratologici. 6. în desfăşurarea ei se disting trei perioade: de creştere şi dezvoltare.

se dezvoltă imago. Prin metamorfoză incompletă se înmulţesc lăcustele. Din ou iese larva vermiformă (la fluturi ea este numită omidă). La plantele şi animalele ce îmbătrânesc 3 Biologie. 1. geron . nisetrul. Perioada senilă încheie ontogeneza oricărui organism. Aceasta nu se hrăneşte şi. unele amfibii ş.mormolocul . Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă la fluture. cosaşii.ştiinţă). asigurând astfel perpetuarea speciei. inima are două camere. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză incompletă la broască.36). La părăsirea cuibului. Din pupă. coropişniţa. ci. majoritatea gândacilor ş. care suportă un şir de transformări radicale.spre deosebire de broasca adultă. plămâni. are coadă.toată viaţa. Perioada de maturizare începe o dată cu atingerea maturităţii sexuale.bătrân şi logos . viespi. este imobilă. albine. Acest tip de dezvoltare este caracteristic pentru fluturi._ . De exemplu.37.a. ploşniţele. muşte. Omul creşte până la vârsta de 18-20 de ani. greierii. de viaţă activ şi este înzestrată cu organe provizorii. 1.36. a XII-a _. taorunul cresc timp de mai multe decenii. Legităţile îmbătrânirii omului sunt studiate de un compartiment aparte al biologiei .a. iar majoritatea arborilor . care după un şir de năpârliri se transformă înpupă. larva amfibiilor . de obicei. Instalarea şi durata ei sunt criterii strict de specie. îmbătrânirea corespunde cu încetinirea metabolismului şi scăderea excitabilităţii.37).G 0- _ Fig. După un şir de năpârliri. dar nu are membre. puii majorităţii păsărilor ating dimensiunile părinţilor. Ştiuca. până când ating dimensiunile caracteristice indivizilor adulţi ai speciei date. 1. larva se transformă în imago (forma adultă). Pe durata acesteia animalele şi plantele se reproduc. Fig. deosebim organisme cu creştere limitată şi nelimitată. Pe durata perioadei de creştere şi dezvoltare are loc sporirea masei corpului şi mărirea dimensiunilor lui. Din primul grup fac parte animalele care cresc pe o durată limitată a vieţii. lipsă la indivizii adulţi. De exemplu. După caracterul creşterii. în acelaşi timp ea nu are unele organe caracteristice adulţilor. respirând prin branhii. şi nu trei ca la adulţi (fig.gerontologia (de la gr. Dezvoltarea postembrionară prin metamorfoză completă cuprinde patru stadii (fig. gândacul-de-bucătărie. Aceste organisme au o creştere nelimitată. 1. majoritatea mamiferelor cresc până la atingerea maturităţii sexuale.

dereglarea metabolismului calciului şi proteinelor. în tinereţe organele cresc şi se dezvoltă.involuează. De exemplu. în ultimul timp este promovată pe larg ipoteza mutaţiilor somatice: pe parcursul vieţii în celulele somatice se acumulează diferite mutaţii care periclitează buna funcţionare a organelor şi sistemelor de organe. numărul lor reducându-se considerabil. iar la bătrâneţe . 1. Pentru fiecare specie este caracteristică o anumită durată a vieţii {tab. păr Fag Plop Tei Stejar Măslin Cedru Secvoie Baobab Ienupăr Tisa 100 5-15 100-165 3 9-10 13-15 30^0 15-20 40-50 70 DURATA VIEŢII DIFERITELOR ORGANISME DURATA VIEŢI! (ani) - 200-300 250-900 300-600 până la 1000 peste 1000 600-700 până la 3000 până la 1000 până la 5000 2000 1000-3000 j 34 . se calcifică din care cauză coloana vertebrală îşi pierde elasticitatea de altă dată. cauzele ei.o asimilaţia decurge mai încet şi nu satisface pe deplin necesităţile energetice ale organismului. modificarea pereţilor vaselor sanguine etc. lup Cal Vrabie Porumbel Gaşca BEI JLSLJ1I 1 Măr. el fiind înlocuit cu ţesut conjunctiv. la un bărbat de 80-90 de ani masa muşchilor scheletici se micşorează de 2. Până în prezent au fost înaintate zeci de ipoteze conform cărora îmbătrânirea este generată de cele mai diverse cauze: reducerea conţinutului de apă în celule.3 DENUMIREA SPECIEI Hidră Ştiucă Broască Broască-ţestoasă Şoarece Pisică Câine. ceea ce stopează reînnoirea organelor vegetative. inclusiv cele inter-k vertebrale. Tabelul 1. Moartea finalizează existenţa oricărui organism. acumularea în celule a diferitelor toxine. Mai bine de 100 de ani sunt studiate mecanismele îmbătrânirii. Vasele sanguine îşi pierd elasticitatea din cauza sărurilor depuse pe pereţii lor. Schimbări profunde suportă sistemul nervos: neuronii pier. Oasele devin mai fragile ca urmare a reducerii conţinutului de substanţe cu organice şi sporirii celui de săruri anorganice. în ficat se reduce volumul de ţesut secretor. Cartilajele. La plante îmbătrânirea se manifestă prin pierderea de către celule a capacităţii de dividere.5 ori.3). Observările multianuale au arătat că modificările senile au loc în toate organele şi sistemele de organe. înregistrându-se micşorarea dimensiunilor şi modificarea structurii lor. însă toate aceste ipoteze se referă mai mult la simptomele îmbătrânirii şi nu la cauzele acestui proces ireversibil.

Planta verde pe care o cunoaştem cu toţii este gametofitul haploid dezvoltat din sporul haploid. iar restabilirea (diplofaza) .faza diploidă. Cea mai mare parte a vieţii aceste organisme o parcurg în stare haploidă. 1.lll . La alge. precum şi raportul duratei lor în ciclul vital al diferitelor organisme sunt reprezentate pe fig.39). O p l. Pe el se formează organele sexuale femele . microorganisme eucariote muşchi ferigi plante superioare animale superioare Fig. După morfologie ji structură. ALTERNAREA HAPLOFAZEI Şl DIPLOFAZEI ÎN CICLUL VITAL Generalizând cele expuse până acum despre dezvoltarea organismelor. La majoritatea animalelor pluricelulare diplofaza este cea mai de lungă durată m a ciclului vital.fecundaţia. linia subţire . De aici deducem că ciclul vital ca atare prezintă o alternare a haplo-şi diplofazei. protozoare. Haplofaza acestor organisme poate exista atât sub formă de indivizi monocelulari. în arhegon se dezvoltă o oosferă haploidă. unde în urma meiozei iau naştere sporii haploizi. Ea este reprezentată de zigot care îndată după formare este supus meiozei cu formarea de spori haploizi. putem spune că ciclul vital al eucariotelor cuprinde următoarele etape: fecundaţia. şi masculine .şi diplofazei la eucariote: M . iar în anteridii . haplo-şi diplofaza la animale diferă considerabil: prima este unicelulară. fiind reprezentată de gametofitul masculin -grăunciorul de polen. Predominarea haplofazei (gametofitului) asupra diplofazei (sporofitului) este caracteristică şi pentru muşchi (fig.38.sacul embrionar.de fecundaţie. Din ovulul fecundat se dezvoltă sporofitul diploid. Nimerind în condiţii favorabile.anteridiile. La plantele cu flori haplofaza de asemenea este de scurtă durată. înmulţirea mitotică a celulelor. • cea de a doua . meioza (formarea gârneţilor haploizi). Alternarea haplo-şi diplofazei. la muşchi generaţia sexuată şi asexuată convieţuiesc pe aceeaşi plantă. Alternarea haplo. 1.faza haploidă. 1. F . Fecundarea presupune prezenţa apei care permite anterozoidului să ajungă la oosferă. sporii dau naştere la o nouă generaţie haploidă.meioza. Dacă luăm în considerare garnitura de cromozomi a celulelor organismului în fiecare din aceste etape vom constata următorul lucru: n—>2n—m.mai mulţi anterozoizi ciliaţi (spermatozoizi). microorganismele eucariote situaţia este inversă.38. Reducerea numărului de cromozomi (haplofaza) este asigurată de meioză.7. 35 . iar haplofaza se reduce la formarea gârneţilor. linia îngroşată . Deci. Pe sporofit se formează sporangii.arhegoanele.pluricelulară. şi cel feminin . faza diploidă fiind redusă la maxim. cât şi pluricelulari.

o o La ferigi. speciei date. prezintă o placă verde (3-30 mm).40). spori Fig. Gametofitul. 1.39. Din contopirea lor rezultă sporofitul pe frunzele căruia se formează sporangii în care se dezvoltă sporii haploizi. 1. şi fecundatia. caracteristic Fig. sporofitul predomină ca durată asupra gametofitului şi se deosebeşte de acesta morfologic (fig. se dezvoltă protalul. Din spori. 1. protal arhegon anteridie spermatozoizi 36 . din contra. Cunoaşterea fazelor ciclurilor vitale prezintă importanţă pentru studierea moştenirii caracterelor. protalul. care restabileşte la zigot garnitura diploidă.40. Pe acelaşi sau pe diferite protaluri se formează anteridiile şi arhegoanele în care se maturizează gârneţii. La aceasta contribuie meioza. Ciclul vital la muşchiul-de-turbă. nediferenţiată în organe care se spermatozoizi hrăneşte de sine stătător. în condiţii favorabile. care reduce pe jumătate garnitura gârneţilor. Ciclul vital la ferigă. Prin alternarea haplo-şi germinarea diplofazei se menţine într-un şir sporului de generaţii un număr constant nzoizi protonemă de cromozomi.

Stadiul embrionului cu 2 foiţe embrionare. copiîndu-l pe caiet. Explicaţi mecanismul fenomenului de inducţie embrionară. Celenterate. Diviziunea multiplă a zigotului. 37 . gerontologie. 3. 4. Cordate. ou ->larvă -nmago 4.. Embrion cu 2 foiţe embrionare. Influenţa factorilor mediului asupra dezvoltării embrionare a: a. 2. b. . dezvoltare. 8. f) animale triblasterice. Organele şi sistemele de organe se dezvoltă din 3 foiţe embrionare. Definiţi noţiunile de creştere. c) gastrulă. :. Dezvoltarea la cărăbuşul-de-mai. 1.. 6. Viermi. 6. d) animale diblasterice. nou-născutul se aseamănă cu adultul 3. ' ' •' . '• •••-• ' . Embrion cu trei foiţe embrionare. b) biastulă.vj : 10. Explicaţi schematic formarea gemenilor bivîtelini şi univitelini. CICLUL VITAL LA PLANTE PLANTA STADIUL. c) dezvoltarea prin metamorfoză completă 1. b) dezvoltarea prin metamorfoză incompletă. Completaţi tabelul. 7. DE GAWIETOFIT STADIU! Of SPOROFIT 1)clamidomonada 2) muşchiul-de-pământ 3) feriga-de-pădure 4) vişinul i i . 5. o diagramă care ar ilustra perioadele dezvoltării postembrionare la om (luând la bază masa corpului şi procesele fiziologice). • : - v î !!i!£l: . Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B.. __1 O a) segmentare. 2. Enumeraţi cauzele principale ale diferenţierii celulelor în dezvoltarea embrionară. ': . Organismelor ovipare. 3. 7.1. 9.. Dezvoltarea la broască 5. . 8. ' • • ' . Vivipare._. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: ri a) dezvoltarea postembrionară directă. ou -»larvă -Miimfă -nmago 2. Analizaţi exemple de influenţă reciprocă a celulelor la embrionul de broască. ' . Alcătuiţi un grafic. 4. 5. Alcătuiţi un eseu ia tema. teratologie.

1.pe diferite obiecte şi independent unul de altul au descoperit legile moştenirii caracterelor. Termenul de genetică a fost propus de W. genesis .moştenire) este proprietatea fundamentală a fiecărui individ de a transmite caracterele sale (însuşirile morfologice. Creşterea microorganismelor pe medii nutritive. Correns şi E. Baîeson în 1906. Peste 24 de ore conţinutul ambelor baloane a devenit tulbure. Ambele microorganisme pot fi cultivate pe medii nutritive ce conţin apă. când trei cercetători . hereditas .H. S-a montat următorul experiment simplu. Informaţia necesară pentru realizarea caracterelor unui individ alcătuieşte informaţia ereditară (genetică) a individului dat. în ansamblu. Drojdia-de-bere este o ciupercă unicelulară care se înmulţeşte prin înmugurire. Ereditatea (de la gr.41. iar în celălalt . agitânduse periodic. OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII Genetica (de la gr. Ambele baloane au fost puse în termostat la temperatura de 30°C. fiziologice. Analiza microsco- 38 . în particular. Data oficială a naşterii geneticii este considerat anul 1900. apărută la intersecţia sec. Tschermak . săruri minerale şi glucoza. generaţiilor următoare. de Vries. Fig. S-au luat două baloane cu medii nutritive identice (fig. Colibacilii sunt bacterii care trăiesc în intestinul animalelor şi se înmulţesc prin mitoză.origine) este o ştiinţă relativ tânără. Moştenirea caracterelor ia microorganism* colibacil drojdie-de-bere. K. 1.ŞTIINŢA DESPRE EREDITATEA Şl VAR1ABILITATEA ORGANISMELOR 1 OBIECTUL DE STUDIU AL GENETICII 2 SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GE-NETICII 3 OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII 4 IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ 1.41). biochimice şi motrice). Pe unul s-au însămânţat colibacili.o y—. XIX-XX. ] 51 GENETICA . Analizaţi experimentele descrise în continuare şi trageţi concluzii. Genetica studiază două proprietăţi fundamentale ale organismelor: ereditatea şi variabilitatea.drojdia-de-bere. şi a speciei de care aparţine acesta.

Studiaţi cu atenţie cele două plante de aceeaşi specie din fig. Cultură de colibacili (x800).44. Şoriceii nou-născuţi s-au dovedit a fi absolut identici şi nu semănau deloc cu mamele-surogat. Dezvoltarea noului organism are loc în condiţii concrete de mediu care pot fi distincte de cele ale strămoşilor. 1. genetica omului etc. variabilis. alta .42).43). Cu cât condiţiile de viaţă sunt mai diferite cu atât şi deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii vor fi mai evidente. fiind plantaţi în condiţii diferite. 1.45 crescute în condiţii diferite (una la munte. în funcţie de obiectul cercetat deosebim genetica plantelor. Fig.44). Transmiterea informaţiei ereditare de la celula-ou la cele două celulefiice. genetica animalelor.pe şes) şi trageţi concluzii. unul pe sol fertil şi altul pe sol lutos. 1.variabil). Spre deosebire de ereditate.de drojdii-de-bere (fîg. 1. Embrion la stadiul de 2 blastomeri Fig. Cultură de drojdie-de-bere (x800). Proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei reprezintă cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor variabilitatea (de la lat. genetica microorganismelor.43. variabilitatea asigură heterogenitatea speciei. Aceştia au fost separaţi microchirurgical şi reimplantati la două mamesurogat ce se deosebeau fenotipic.Fig. neîntâlnite la strămoşi. Ca urmare la el pot apărea caractere noi. 1. 39 . 1. 1. De exemplu.45. doi stoloni de căpşun recoltaţi de la aceeaşi tufă. 1.42. iar în cea de a doua . vor avea o înfăţişare diferită. Moştenirea caracterelor ia organismele pluricelulare într-un alt experiment s-a prelevat un zigot de şoarece la stadiul de 2 blastomeri (fig. pică a arătat prezenţa în primul balon a unei populaţii numeroase de colibacili (jig. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre plantele din fig.

în 1866 el a publicat lucrarea "Experimente cu hibrizi vegetali" în care a formulat pe exemplul mazării legităţile moştenirii caracterelor la plantele superioare.^ . dezvoltarea caracterelor organismului se datorează anumitor factori care se transmit prin intermediul celulelor sexuale. ci practic prin organizarea de observaţii şi montarea de experimente. larve nu s-au format. slujitorii ştiinţelor din Egiptul Antic afirmau că toate proprietăţile şi caracterele fiinţelor depind de proprietăţile sufletului. . în 1883 cercetătorul neamţ Th. iar la fecundarea ovulelor anucleate cu spermatozoizi anucleaţi. asigurând astfel moştenirea modificărilor apărute în dezvoltarea individuală. Darwin a dezvoltat învăţătura filozofilor greci. Două plante de aceeaşi specie crescute în condiţii diferite de mediu: A-la munte. După Mendel. El i-a numit factori ereditari. Primul a studiat experimental moştenirea caracterelor naturalistul ceh G. care se încorporează în ele la momentul conceperii.. . Au existat şi alte "teorii" despre ereditate. în a doua jumătate a sec.. al XlX-lea Ch. * ' • • / • • ! 2. Astfel. . Hipocrate şi Aristotel erau de părere că proprietăţile oricărui organism viu sunt moştenite de la părinţi prin mijlocirea produselor sexuale.45. Mendel.la şes. Filozofii greci Democrit. * •• •• : ' • j p i • ' • . / ' - ^ .. El a presupus că celulele modificate produc material ereditar modificat. Astfel a luat naştere ideea că formarea unui nou organism este posibilă doar cu condiţia prezenţei în ambele celule sexuale a nucleului. SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII GENETICII Pe parcursul dezvoltării civilizaţiei umane au fost înaintate mai multe ipoteze cu privire la moştenirea caracterelor.. 40 . Boveri. la fecundarea ovulelor anucleate de aricide-mare cu spermatozoizi normali. dar ele n-au rezistat timpului. Dar lucrarea lui Mendel nu a atras atenţia contemporanilor şi a fost dată uitării. Dezvoltarea ştiinţelor a dat posibilitate de a studia ereditatea nu numai teoretic. ^' *j»T"~ . a obţinut larve care erau de patru ori mai mici decât cele normale. B .

Correns şi E. Tschermak . 1. In 1900 trei cercetători .A. * celule enucleate contopirea a două nuclee şi prima diviziune a zigotului peirea celulei decupare i fragment regenerează cu nucleu o nouă ciupercă embrion la i stadiul de 2 celule decupare I transplantarea în uterul unei femele şoricelul nou-născut enucleare transplanare emrea de nucleu m r j e j interspecific s £ e c / e / A crenulata Fig.46 şi trageţi concluzii. 41 . moştenirea caracterelor se studia la nivelul întregului organism. La scurt timp aceste legităţi au fost confirmate de rezultatele experimentelor lui W. Experimente de enucleare şi grefă nucleară la: A. Astfel. Boveri în Germania.H.Studiaţi experimentele ilustrate pe fig. observând paralelismul în comportarea factorilor ereditari şi a cromozomilor au presupus localizarea acestora în cromozomi. B . nucleu O enucleare Acetabularia mediterranea Acetabularia crenulata (2 _.). Wilson în S. Cemm şi E.animale. redescoperind legile ereditarii formulate de G. formulând teoria cromozomială a eredităţii conform căreia purtători materiali ai factorilor ereditari sunt cromozomii. în 1903 mai mulţi savanţi {Th. Ulterior T. 1. au fost puse bazele studierii fenomenelor moştenirii caracterelor la nivel de celulă. Morgan şi a colaboratori săi în experimentele cu drozofila au confirmat această presupunere. Bateson de studiere a moştenirii caracterelor la un număr mare de specii de plante şi de animale. -^** . Din acest moment ştiinţa despre ereditate a trecut nemijlocit la studierea structurilor materiale ale celulei răspunzătoare de transmiterea caracterelor.U. Mendel.pe trei obiecte diferite au stabilit legităţile transmiterii caracterelor. întrucât purtătorii materiali ai factorilor ereditari nu erau încă cunoscuţi. de Vries. K.la ciuperci.46.

obţinerea artificială de noi soiuri şi rase. Ea constă în încrucişarea indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative (sau mai multe) şi evidenţa manifestării acestora în generaţiile următoare. ceea ce a sporit considerabil importanţa cognitivă a geneticii şi rolul ei în dezvoltarea biologiei. In prezent la studierea problemelor de genetică se aplică pe larg metodele altor ştiinţe: matematicii. C.a. relaţiile dintre ereditate. Avery. agriculturii. W. elaborarea unor noi metode de dirijare a dezvoltării caracterelor ereditare valoroase şi de anihilare a celor nedorite. cauzele şi mecanismele modificării informaţiei genetice. fizicii. ciberneticii ş. elaborată încă de G. McLeod şi McCarty. OBIECTIVELE Şl METODELE DE CERCETARE ALE GENETICII Obiectivele de bază ale geneticii sunt studierea următoarelor probleme: particularităţile organizării şi modalitatea păstrării informaţiei genetice. M. realizarea informaţiei genetice la diferite etape ale ontogenezei. medicinei. obţinerea unor producători noi de substanţe biologic active ş. elaborarea unor măsuri de protecţie a naturii vii contra acţiunii factorilor mutageni. mecanismele transmiterii informaţiei genetice de la o celulă la alta şi de la un organism la altul. în cele din urmă. Metoda citogenetică prezintă o îmbinare a metodei hibridologice cu cea 42 . în anii 40 ai sec. Adăugând ADN-ul j extras dintr-o cultură de pneumococ virulent la o altă cultură de pneumococ /! nevirulent. Astfel a fost demonstrat pentru prima dată că suportul \ material al eredităţii este ADN-ul. Această descoperire a permis studierea eredităţii ' la nivel molecular. Astfel. Metodele de cercetare. Ca obiect de studiu sunt folosite microorganismele. Mendel. ei au constatat transformarea bacteriilor nepatogene în patogene.a. asupra formării caracterelor morfologice şi fiziologice ale organismelor. dovadă m a faptului că caracterul virulent al primei culturi prin intermediul ADN-ului a fost 3 transmis celeilalte culturi. Metoda citologică asigură studierea bazei materiale a eredităţii la nivel celular şi subcelular. Metoda de bază în cercetările genetice este cea hibridologică. Tatum. experimentând cu ciuperca Neurospora crassa. Beadl şi E. Mendel a metodei matematice la analiza rezultatelor încrucişărilor. Astăzi ea este de neînlocuit mai ales la compararea rezultatelor obţinute cu cele teoretic aşteptate. variabilitate şi ameliorare. Apariţia geneticii ca ştiinţă exactă a fost posibilă datorită utilizării de către G. al XX-lea G. chimiei. care se înmulţesc repede şi permit includerea în experimentele genetice a sute şi mii de generaţii cu miliarde de indivizi fiecare. au stabilit procesele biochimice cu ajutorul cărora factorii ereditari influenţează asupra metabolismului celulelor şi. L. 3.Natura chimică a factorului ereditar a fost determinată experimental în anul ^ 1944 de către savanţii T. Genetica modernă este chemată să rezolve şi un şir de probleme practice aşa ca: alegerea celor mai eficiente tipuri de încrucişări.

industriei alimentare. Ca urmare. se poluează apele. Prognozarea şi prevenirea unor astfel de consecinţe negative ale activităţii omului este imposibilă fără cunoaşterea ecologiei şi a geneticii. Ea dă posibilitate de a stabili tipul de moştenire a caracterelor. Genetica utilizează pe larg şi metodele specifice altor ştiinţe şi anume cele biochimice. Practica a demonstrat că diagnosticul maladiilor ereditare până la procreare permite excluderea naşterii de copii bolnavi. trebuie supusă în mod obligatoriu studierii activităţii genetice. Metoda genealogică constă în întocmirea genealogiei (la animale. Un aspect foarte important al geneticii ecologice este studierea influenţei diferiţilor agenţi fizici şi chimici. Genetica şi ecologia. Dezvoltarea geneticii omului a făcut să se înţeleagă că pe lângă bolile provocate de bacterii. nou-născuţii bolnavi de galactozemie (nu asimilează lactoza) sau de fenilcetonurie (sensibili la aminoacizii aromatici). boli ereditare metabolice. De aceea orice substanţă nouă. botanică. agriculturii. în funcţie de metodele de cercetare. se dereglează echilibrul hidric. Diagnosticul precoce al unora dintre ele face posibilă intervenţia promptă în evoluţia lor. schimbările în structura şi numărul cromozomilor. la om). Cunoştinţele acumulate de genetica animalelor. virusuri şi de alţi agenţi există circa 2500 de boli ereditare. 43 . deosebim genetica biochimică. Cu ajutorul acestei metode se studiază cariotipurile. pot fi salvaţi prin excluderea din raţia alimentară a produselor ce conţin compuşi la care aceştia sunt sensibili. imunologice. Genetica şi medicina. chimice. plantelor şi microorganismelor sunt aplicate în zoologie. Prin metoda populaţional-statistică se determină frecvenţa diferitelor gene în populaţii. asupra informaţiei ereditare a diferitelor specii de plante şi animale. utilizaţi de către om.a. Genetica constituie baza teoretică a ameliorării plantelor. prevenindu-se chiar şi sfârşitul letal. fapt ce permite a calcula numărul de organisme heterozigote şi a prognoza numărul de indivizi cu mutaţii. 4. Genetica şi alte ştiinţe biologice. animalelor şi microorganismelor. IMPORTANŢA GENETICII PENTRU ALTE ŞTIINŢE Şl PENTRU PRACTICĂ Genetica şi ameliorarea. De cele mai multe ori activitatea gospodărească a omului este legată de intervenţia lui în procesele din natură. soiuri de plante de cultură şi tulpini de microorganisme. fizice. microbiologie şi alte ştiinţe. genetica moleculară ş.citologică. Cu ajutorul geneticii au fost create noi rase de animale domestice. Astfel. destinată medicinei. se reduc suprafeţele împădurite. Un rol important joacă în acest sens consultaţiile medicogenetice.

Informaţie ereditară. B a) totalitatea caracterelor transmise urmaşilor. 7. Bazele geneticii au fost puse de: 1) H. Variabilitatea. Alcătuiţi o schemă care ar ilustra legătura geneticii cu alte ştiinţe. Ereditatea. 44 . 2} biochimică. 2. 4) prelucrarea matematică a datelor. 4) influenţa mediului asupra dezvoltării caracterelor C. Asociaţi noţiunile din cele două coioane: A 1. de Vries. d) proprietatea indivizilor unei specii de a se deosebi între ei. Enumeraţi metodele de cercetare în genetică. 4. Aristotel. Genetica studiază: 1) totalitatea caracterelor organismelor. 4) a întocmit hărţile cromozomiale. Analizaţi importanţa dezvoltării geneticii pentru alte ştiinţe.1. Selectaţi răspunsul corect A. Scrieţi un eseu la tema: "Rolul geneticii în viaţa omului". 3) discriptivă. 3. Correns. 4) Democrit. 5. ereditate. 2) a efectuat experimente pe Drozofilla melanogaster: 3) considera că gârneţii poartă unul din factorii ereditari. 2. K. 5. biochimice şi motrice ale organismelor. E. Tschermak. c) proprietatea organismelor de a transmite caracterele generaţiilor următoare. 3) Tomas Morgan. 6. în genetică se aplică următoarele metode de cercetare: 1) hibridologică. Caracter. 2) ereditatea şi variabilitatea organismelor. 2) Gregor Mendel. | 8. 4. variabilitate. b) studiază ereditatea şi vanabilitatea organismelor. Definiţi următoarele noţiuni: genetică. 3. B. Descrieţi etapeie dezvoltării geneticii ca ştiinţă. 3) moştenirea caracterelor de către urmaşi. Hipocrate. Genetică. Gregor Mendel: 1) a studiat ştiinţele naturii la Viena. D. e) însuşirile morfologice.

lipaza scindează grăsimile Colagenul din componenţa cartilajelor şi a tendoanelor. elastina ţesutului conjunctiv. componenţilor intracelulari Leagă şi transportă molecule specifice şi ionii dintr-un organ în altul Alimentează embrionul la stadiile timpurii şi depozitează substanţe biologic active Apără organismul de pătrunderea altor organisme şi de vătămare Participă la reglarea activităţii celulei şi organismului EXEMPLE DE PROTEINE Proteine-fermenti Amilaza scindează amidonul până la glucoza. oferitina care depozitează fierul în splină Anticorpii produşi de limfocite blochează antigenii străini. FUNCŢIILE DE BAZA ALE PROTEINELOR CLASA DE PROTEINE Tabelul 1. BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR KH Amintiţi-vă după tabelul 1. al unor organite şi al structurilor de sprijin Asigură deplasarea celulelor. Se cunosc circa 2000 de fermenţi Component al membranelor celulare. hormonul de creştere reglează creşterea organismelor Proteine structurale Proteine contractile Proteine de transport Proteine alimentare Proteine protectoare Proteine reglatoare (hormonii) 45 .femei' INFORMAŢIA EREDITARA REALIZAREA El ÎN CELULA O 1 BAZA MATERIALĂ A INDIVIDUALITĂŢII ORGANISMELOR 2 REPLICAREA ADN-ULUI 3 BIOSINTEZA PROTEINELOR 1. cheratina părului şi a unghiilor Actina şi miozina din fibrele musculare Hemoglobina transportă oxigenul. fibrinogenul şi trombina previn pierderile masive de sânge Insulina reglează metabolismul glucozei. albumina de coagulare .4 mxmmmmm Catalizează anumite reacţii chimice din organism.acizii graşi Cazeina laptelui.4 funcţiile proteinelor în organism.

doi oameni. un anumit set de proteine. Astfel. Presupunerea că anume proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor s-a dovedit a fi justă. A TI-KT . 1. aminoacidul alanina fiziologici şi biochimici. . Schema structurii unei molecule proteice. • .H structura liniară a proteinei proteine. De aceea accentul în căutarea bazelor materiale ale structura spaţială] individualităţii organismelor a fibnlară fost pus pe studierea compoziţiei proteice a organismelor. fiecare aminoacid este codificat de o îmbinare din trei nucleotide ale un dezoxiribonucleotid moleculei de ARN m .48. grupa amină H—-(MO» 9rupa P V carboxilă carhnxn • 0 Amintiţi-vă după fig.47-1. 1.48 alcătuirea unei molecule de proteină şi a ADN-ului. Practic nu au fost găsite două organisme de aceeaşi specie. la care toate proteinele să fie identice. Codul genetic.47. 1. După acid acid Uzină glutamic glutamic valină alanină cum aţi văzut din tab. practic toate însuşirile celulelor şi ale organismului în anpeptidică samblu sunt determinate de H. putem afirma că informaţia despre ordinea legării aminoacizilor în moleculele proteice se păstFig. sinteza proteinelor are loc în ribozomi cu participarea ARNm din aminoacizii aflaţi în citoplasmă. întrucât ARN m este o copie adenină guanină tinină titozină complementaritatea bazelor fidelă a unui anumit sector al moleculei de ADN. un codon însă poate copatru baze azotate difica numai un aminoacid. globulară Cercetările au arătat că pentru fiecare organism este specific Fig. Observările au arătat că ordinea legării aminoacizilor într-o nouă moleculă depinde de succesiunea nucleotidelor în molecula de ARNm. r e a z ă în molecula de ADN în 46 un fragment al unei catene • moleculei de ADN un fragment al . Schema simplificată a moleculei de ADN. 1. numita 4p dezoxiriboza codon. După cum ştiţi.2 o Unitatea structurală şi funcţională a lumii vii nu exclude catena laterală individualitatea fiecărei fiinţe după parametrii morfologici. cu excepţia gemenilor univitelini. Fiecare aminoacid poate moleculă 0 de0acid fosforic • de fi codificat de mai mulţi co•)ADN I B| bază azotată doni.4.

Principalele caracteristici ale codului genetic sunt următoarele: • caracterul tripletic.sfârşitul sintezei (stop-codon sau codon nonsens). Codul genetic cuprinde 64 de codoane. iar 3 (UAA.determină începutul sintezei şi este numit codon de start.5 G A TREIA BAZĂ Fenilalanină Fenilalanină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină Leucină A Izoleucină Izoleucină Izoleucină Metionină Valină Valină Valină Valină Serină Serină Serină Serină Pralină Pralină Pralină Pralină Treonină Treonină Treonină Treonină Alanină Alanină Alanină Alanină Tirozină Tirozină Non-sens Non-sens Histidină Histidină Glutamină Glutamină Asparagină Asparagină Lizină Lizină Acid aspartic Acid aspartic Acid glutamic Acid glutamic Cisteină Cisteină Non-sens Triptofan Arginină Arginină Arginină Arginină Serină Serină Arginină Arginină Glicină Glicină Glicină Glicină c U A G U C A G U C A G U C A G G 47 . Sensul celorlalţi 63 de codoni a fost descifrat în următorii cinci ani. • universalitatea — aceleaşi codoane codifică aceiaşi aminoacizi la toate organismele vii. 1. UAG şi UGA) . CRICK. dintre care 61 codifică anumiţi aminoacizi. Primul "cuvânt" al codului genetic a fost descoperit în 1961 de cercetătorul american M. • caracterul univoc . IohannXsen a propus noţiunea de genă (fig.fiecare codon cifrează numai un aminoacid.5). Acest mod de cifrare a informaţiei ereditare a fost numit cod genetic (tab. Numărul nucleotidelor din componenţa fiecăreia CODUL GENETIC (DUPĂ F.între codoane nu există spaţii. Nirenberg. Sectorul de ADN ce conţine informaţia despre alcătuirea unei molecule de proteină reprezintă unitatea structurală a informaţiei ereditare. • lipsa virgulelor . La eucariote informaţia ereditară este codificată de circa 300 000 de gene. 1. 1966) A DOUA BAZA Tabelul 1.unul şi acelaşi nucleotid nu poate face parte din codoanele vecine.ordinea succesiunii tripletelor de nucleotide. Descifrarea codului genetic este una din cele mai grandioase realizări ale ştiinţei moderne. • nesuprapunerea codonilor . pentru care în 1909 W.49). Un codon .AUG .

REPLICAREA ADN-ului Fig. 1.genă *k este variabil şi oscilează în limite mari: de la 500 până la 1500. una din catene provine de la molecula-mamă. în dreptul fiecărei catene din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. în majoritatea cazurilor leziunea se înlătură de sine stătător. iar nucleotidul C . fiecare genă îşi are locul său într-un anume cromozom. Dacă totuşi în timpul replicării din anumite motive s-a încălcat consecutivitatea nucleotidelor. Replicarea ADN-ului începe prin ruperea sub acţiunea unei enzime a legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate ale celor două catene. . Sectorul afectat al catenei este "tăiat" cu ajutorul unei enzime speciale. Apoi o altă enzimă copiază informaţia 48 conservativ (fîg. adică de autodublarea moleculelor de ADN.50). Par- Fig. Deoarece sediul ADN-ului în celulă sunt cromozomii. iar cealaltă este sintetizată din nou. în continuare. Localizarea genei m celulă. fiecare catena serveşte ca matrice pentru o nouă catena complementară. Mecanismul replicării ADN-ului.50. în fiecare din cele două molecule de ADN nou formate. informaţia ereditară conţinută în celula-mamă se transmite celulelor-fiice. 1. La studierea mitozei aţi putut constata că diviziunea celulei este anticipată de replicarea. Acest tip de replicare a moleculelor de ADN este numit semiticularitatea distinctivă a replicării ADN-ului este precizia ei înaltă. Astfel. 1.nucleotidului G). Să analizăm în continuare aceste două procese de importanţă vitală. Acest proces. se sintetizează o nouă catena. numit reparaţie. Realizarea informaţiei ereditare în cadrul celulei este posibilă datorită proceselor de replicare a ADN-ului şi de biosinteză a proteinelor. întrucât cele două molecule de ADN nou formate sunt o copie fidelă a moleculei-mamă. 2.49. decurge astfel. după principiul complementarităţii (nucleotidul A este complementar nucleotidului T.

Transcripţia moleculei de ARNra pe un fragment al moleculei de ADN. Uneori însă . Altă enzima f ™ * " "coase" noul fragment la locul respectiv: molecula este reparată. Aceştia se află în stare liberă în citoplasmă şi rezultă din degradarea proteinelor conţinute în hrană. Aceasta va continua până când enzima nu va întâlni codonul-terminator al moleculei de ADN care semnalează încheierea sintezei: gena .de pe catena intactă. Transportarea lor spre ribozomi este moleculă de ARNm înjormare moleculă de ADN nucleotide moleculă de ARNm formată Fig. Concomitent se pot transcrie mai multe gene de pe aceeaşi moleculă de ADN sau mai multe gene de pe diferite molecule de ADN.de transport şi ribozomal. Pe una din catene şi începe sinteza ARNm din nucleotidele aflate liber în carioplasmă. Enzima ARN-polimeraza se fixează la molecula de ADN la nivelul codonului-promotor de la care trebuie să se înceapă sinteza ARNm.51. Transcripţia nu are loc concomitent pe toată molecula de ADN. iar planul de structură al acestora . ci. Pentru sinteza proteinelor sunt lecesari aminoacizi. Cu participarea acestei enzime are loc despiralizarea moleculei de ADN şi ruperea legăturilor de hidrogen dintre cele două catene. Transcripţia. ci doar pe sectorul acesteia care corespunde unei anumite gene. a XII-a 49 .ADN-ul . Deci. 1. Acest rol îl exercită ARNm care se sintetizează pe una din catenele de ADN după acelaşi principiu al complementarităţii. "Fabricile" de sinteză a proteinelor . r 3.fragmentul de ADN ce codifică sinteza unei anumite proteine . unde şi are loc sinteza proteinelor. înlocuind în catena afectată nucleotidele necesare. pentru transmiterea informaţiei ereditare de la ADN la ribozomi este nevoie de un mediator.în nucleu. Transportarea aminoacizilor spre ribozomi. Reproducerea lor în generaţiile următoare > de celule duce la diferite patologii. reparaţia nu este calitativă şi apar mutaţii. ARNm se îndreaptă spre ribozomi. Trecând prin porii membranei nucleare.51). cu participarea fermenţilor are loc şi sinteza celorlalte tipuri de ARN . 1. nogie.sunt amplasaţi în citoplasmă.ribozomii .a fost copiată. BIOSINTEZA PROTEINELOR 3= Amintiţi-vă tipurile de ARN şi funcţiile lor în celulă. De pe anumite sectoare ale moleculei de ADN. Acest proces a fost numit transcripţie (fig.

cedând locul altui transportator.52).AUG (fig..53—1. noacizii. 1. în caz dacă anticodonul nu corespunde codonului ARNm. După ce primul ammoacid a fost găsit. Procesul se repetă până când nu este citită toată informaţia de pe ARNm. Translaţia este procesul prin intermediul căruia informaţia ereditară. aflat în momentul dat în ribozom. Translaţia este anticipată de fixarea moleculei de ARNm de unul sau mai mulţi ribozomi. Aceste nucleotide formează anticodonul de care depinde care aminoacid se va fixa de „peţiolul frunzei". molecula de ARNm se deplasează prin ribozom cu un codon şi se reţine la acest nivel până când este găsit al doilea ammoacid. adică până nu este sintetizată proteina dată (fig. ARNt cedează aminoacidul şi porneşte după un altul.55). Reprezentarea schematică a "participanţilor" la procesul de biosinteză a proteinelor. După formă el aminteşte o „frunză de trifoi" în vârful căreia se află trei nucleotide complementare nucleotidelor unui anumit codon a ARN m . 1. Dacă anticodonul său corespunde codonului ARNm. 1. câte tipuri de codoane codifică amiARN. între primul şi al doilea aminoacid se formează legătura peptidică. 1. Realizarea acestei funcţii se datorează structurii specifice a acestui tip de acid locul de fixare a aminoacidului nucleic {fig.53. în ~anticodon citoplasmă sunt cam atâtea tipuri de molecule Fig.57). aminoacidul adus de acesta va ocupa prima poziţie în viitoarea moleculă de proteină.1 asigurată de ARNt. De codonul ARNm. codificată în ordinea nucleotidelor în molecula de ARNm. 1. 50 . Alcătuirea moleculei de de ARNt. ARNt dat părăseşte ribozomul. "Citirea" informaţiei de pe ARNm începe de la codonul .52. se apropie ARNt. ribozom C reticul endoplasmatic granular Fig. se transmite în succesiunea aminoacizilor în molecula de proteină. întrucât această legătură este mai puternică decât legătura dintre ARNt şi aminoacid.

1.55.56.54. 1.57. Ruperea legăturii dintre ARNt şi aminoacidul transportat. Formarea legăturii peptidice între doi aminoacizi. i i aminoacizi • începutul "citirii" i II II i II staţia "terminus" Fig. A U G U C C N G U U U U U I i i Fig. 51 . 1.direcţia deplasării ribozomilor o U C C G U U U U U ARNm Fig. "Citirea" ARNm de către mai mulţi ribozomi. 1. începerea "citirii" informaţiei de pe ARNm. proteina formată Fig.

• *"1 G GJ ammoacizi Fig.în citoplasmă. •PM 52 . Toate etapele biosintezei proteinelor sunt catalizate de fermenţi şi aprovizionate cu energie pe contul scindării ATP. în 1950 a fost formulată dogma centrală a geneticii: în celulă informaţia circulă de la ADN la ARN şi apoi la proteină şi nicidecum în sens invers. în al doilea rând. unde are loc maturizarea lor. rolul acizilor nucleici în biosinteza proteinelor constă. în traducerea informaţiei genetice codificată sub formă de succesiune a nucleotidelor ADN-ului în structura moleculei de ARNm. Sinteza moleculelor proteice are loc continuu cu o viteză destul de mare: timp de un minut se sintetizează de la 50 până la 60 mii de legături peptidice. Realizarea informaţiei ereditare în celulă. Ttatct.58): 2 CU ADN -T C G ARN triplet catena peptidică codon enzime proteine de structură proteine de transport A--] G- & IJOJUI T -T CO T C -T -c -G l\ i\ c c G0-. 1. Primul proces are loc în nucleu.58. Sinteza unei molecule proteice durează circa 2>-^ s.în formă generalizată cele expuse în cadrul acestei teme se pot reprezenta schematic astfel (fig. Pe durata vieţii conţinutul de proteine se reînoieşte de 200 de ori. Cercetările de ultimă oră au demonstrat că există virusuri care posedă capacitatea de a transmite informaţia genetică de la ARN la ADN. iar al doilea . Proteinele sintetizate trec în canalele reticulului endoplasmatic. în sinteza în baza ARNm a proteinelor din aminoacizi. Prin urmare. 1. în primul rând. U- transcripţie u! J translaţie I f G "i _ proteine de semnalizare alimente C T C C G. Jumătate din proteinele corpului omenesc (în total se conţin 17 kg) se înoiesc timp de 80 de zile.

Definiţi noţiunea de genă. b) adenina şi timidina. Analizaţi mecanismul reparaţiei ADN-ului. intra în compoziţia ribozomilor. 8. ADN-ul a) este prezent în toate celulele eucariotelor. 2. 5. Baze azotate purinice sunt: 2. 3. Explicaţi prin schemă procesul de replicare a ADN-ului. 3. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta translaţia. c) nucleotidul conţine glucidul riboza. b) prezintă un polinucleotid. genotip. 5. Alcătuiţi un eseu la tema: "Factorii nocivi şi biosinteza proteinelor*'. 11. c) nucleu. 9. Determină începutul sintezei proteinei. guanina. cod genetic IV. 10. Are loc în citoplasmă. Determinaţi structura segmentului de ADN care codifică acest poiîpeptid. fa>) mitocondrii.alanină . c) adenina şi uracilul. Polipeptidui este alcătuit din următorii aminoacizi:vaiină . Sinteza unei molecule de ARN pe un sector al moleculei de ADN. Citirea informaţiei de pe ARNm. citozina şi uracilul. Enumeraţi substanţele organice din componenţa organismelor vii. 3. codon de start V: ARN ribozomal 1. /.glicină Uzină . transcripţie //. Are loc în nucleu. 6. a)plastide.serină. Selectaţi răspunsurile corecte: 1.vaiînă . d) conţine bazele azotate adenina. 6. 15. Analizaţi schema: ADN -* ARH -»proteină -» caracter. translaţie ///. 4. 53 . Asociaţi noţiunile din coloana A cu cele din coloana B. Descifrarea informaţiei din molecula de ADN despre sinteza proteinelor. Analizaţi funcţiile de bază ale proteinelor în organismele vii. 2. Analizaţi proprietăţile codului genetic. d) guanina şi adenina d) celulele procariote. Explicaţi esenţa şi mecanismul transcripţiei.1. 13. Descrieţi mecanismul decodificării informaţiei prin codul genetic. 12. 14. 7. cariotip. 7. De ce proteinele sunt baza materială a individualităţii organismelor? 4.triptofan . ADN-ul inelar este prezent în: a) adenina şi citozina.

o 3 6 FORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE ÎNCRUCIŞAREA MONOHIBRIDĂ METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR 2 UNI3 SEGREGAREA CARACTE5 ÎNCRUCIŞAREA RELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA. 1.60). Printre acestea pot fi menţionate cercetarea experimentală de către predecesorii săi a moştenirii caracterelor la încrucişarea diferitelor forme de animale şi plante şi stabilirea unei anumite renul experimental pe care au fost descoperite legităţile ereditarii. MENDEL 4 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE DE ANALIZĂ 6 DOMINANŢA INCOMPLETĂ 7 CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII 8 PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ 1. 1.tema. Mendel (fig.59. METODA HIBRIDOLOGICĂ DE ANALIZĂ A MOŞTENIRII CARACTERELOR Meritul în descoperirea legităţilor moştenirii caracterelor aparţine naturalistului ceh G. Descoperirile sale au fost facilitate de succesele înregistrate la moment de ştiinţa biologică. LEGEA A DOUA A LUI G. Te- 54 . Fig.

Cu acest scop pentru fiecare plantă a întocmit o fişă aparte (în total 10 000 de fişe). naturalist ceh. Utilizând metoda hibridologică şi ducând evidenţa cantitativă a fiecărui caracter în parte. Mendel au fost apreciate abia peste 35 de ani.1. printre care pot fi enumerate autopolenizarea ce asigură transmiterea exactă a caracterelor din generaţie în generaţie. Mai întâi timp de 2 ani a verificat cu miticulozitate puritatea liniilor alese pentru încrucişare şi numai după aceasta a început să le încrucişeze. Mendel se datorează. c forme şi soiuri care se deosebesc după un şir de caractere distincte. Spre mirarea lui. G. Mazărea prezintă un şir de avantaje. G. posibilitatea încrucişării artificiale cu obţinerea de descendenţi fecunzi. s-a născut la 22 iulie 1822 într-o familie de ţărani. el a obţinut rezultate care reflectau legităţile moştenirii caracterelor. Mendel a respectat strict re- diversitatea impunătoare de asemănări dintre părinţi şi descendenţi. dar din cauza situaţiei materiale precare a familiei a fost nevoit să abandoneze studiile. apoi cursurile de doi ani de filozofie.60. petală Fig. unde a -" continuat să se ocupe de pomicultură. G. Mendel. Mendel a depăşit neajunsurile cercetărilor predecesorilor săi. zoologia era pentru el un tărâm necunoscut. S-a întors la mănăstire. când au fost redescoperite de alţi savanţi. în 1843 se înscrie ca posluşnic la mănăstirea din Brno. întrucât ei urmăreau moştenirea concomitentă a mai multor caractere. Şi lucrul straniu. rezultatele obţinute nu puteau fi sistematizate. La 8 februarie 1865 G. doar în trei din ele a fost citit. cele comunicate de el au fost întâlnite cu o tăcere absolută. A absolvit gimnaziul. în primul rând. Succesul cercetărilor lui G. 1. Rezultatele cercetărilor Iul G. n-a reuşit la ^ examenul de biologie: deşi cunoştea la perfecţie botanica. lipsa problemelor tehnologice serioase de cultivare. obţinând hibrizi. în 1854 a semănat primele boabe de mazăre şi timp de 8 ani a urmărit cum se moştenesc cele 7 caractere alese de el. ignorând evidenţa cantitativă a fiecăruia.mazărea (fig. întrucât dorinţa de a-şi continua studiile nu-l părăsea.59) pe care a şi descoperit legile fundamentale ale ereditarii. în 1851 ~~ este trimis la universitatea de la Viena.61. 1. obţinând pentru experimente un teren de 35 x 7 m (fig. 1. în al doilea rând. unde nota manifestarea caracterelor selectate. Alcătuirea florii şi a fructului de mazăre. 55 . Mendel a făcut cunoscute rezultatele cercetărilor sale la şedinţa naturaliştilor din Brno.Fig. Gregor lohann Mendel.61). alegerii reuşite a obiectului de cercetare . Deşi referatul a fost publicat şi a ajuns în 120 de biblioteci ştiinţifice din Europa şi America.

Mendel a început studierea moştenirii caracterelor cu încrucişarea monohibridă . MENDEL 1 Culoarea florii şi a tegumentului bobului roşie verde albă alb 2. Aşezarea fiorilor pitică 4 Forma păstăii malta terminala 5_Culoarea păstăii nemature axială rugoasă 5 Forma bobului netedă verde galbenă 7. înălţimea 3.6 PERECHILE DE CARACTERE ALE MAZĂRII STUDIATE DE G. • efectuarea experimentelor preliminare pentru stabilirea constanţei caracterelor studiate în limitele formelor parientale. 1. Să urmărim moştenirea unuia din aceste Tabelul 1. • cercetarea moştenirii caracterelor pe parcursul mai multor generaţii. Astăzi ele sunt considerate esenţiale în cercetările genetice şi se formulează astfel: • planificarea minuţioasă a experimentelor. 2. • obţinerea unui număr de date care ar permite analiza statistică a rezultatelor. UNIFORMITATEA HIBRIZILOR DE PRIMA GENERAŢIE G. • evidenţa strictă a urmaşilor fiecărui individ. Culoarea bobului rugos verde neted O galben 56 .1 —1 O gulile impuse de metoda hibridologică. • respectarea strictă a tuturor cerinţelor de efectuare a experimentelor.6). • încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după unul sau mai multe caractere alternative.încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după o singură pereche de caractere alternative (tab.

roşie

albă

O
<

FT""

Fig. 1.62, Tehnica efectuării polenizării încrucişate.

G

Fig. 1.63. Uniformitatea primei generaţii de hibrizi.

caractere - culoarea florilor. Unul din soiurile alese avea flori roşii, iar celălalt albe. Pentru a încrucişa aceste soiuri, G. Mendel a înlăturat anterele florilor plantei materne (cu flori roşii) înainte de maturizare (fig. 1.62) şi totodată a izolat floarea într-o pungă pentru a preveni polenizarea cu polenul altor flori decât cele albe. Când pistilul a ajuns la maturitate, a fost adus pe stigmatul lui polen recoltat de pe I anterele florilor albe. Astfel el a obţinut seminţe hibride. în anul următor din ele au crescut hibrizi de prima generaţie care aveau toţi flori roşii (fig. 1.63). Caracterul, I care s-a manifestat la hibrizii de prima generaţie (culoarea roşie a florilor), a fost numit dominant, iar caracterul celuilalt părinte, care este anihilat - recesiv. în baza rezultatelor obţinute G. Mendel a fommlatprincipiul sau regula dominanţei \sau uniformităţii hibrizilor din prima generaţie care se formulează astfel: la încrucişarea I indivizilor care se deosebesc după o pereche de caractere alternative toţi hibrizii de \prima generaţie moştenesc caracterul dominant. Urmărind manifestarea celorlalte perechi de caractere alternative la hibrizii de na generaţie, G. Mendel a determinat caracterele dominante ale mazării: vloarea roşie a florilor, suprafaţa netedă şi culoarea galbenă a boabelor, forma naltă a tulpinilor, culoarea verde a păstăilor.

Ţinând cont de aportul deosebit al lui G. Mendel în dezvoltarea geneticii, principiul uniformităţii hibrizilor deprima generaţie a fost ridicat la rangul de lege. întrucât uniformitatea hibrizilor deprima generaţie nu este absolută, inregistrându-se şi unele abateri, această opinie nu este unanim acceptată.

57

ID

1

3. SEGREGAREA CARACTERELOR LA HIBRIZII DIN GENERAŢIA A DOUA. LEGEA A DOUA A LUI G. MENDEL

O
V

Efectuând autopolenizarea plantelor crescute din seminţele hibrizilor de prima generaţie, G. Mendel a obţinut boabele generaţiei a doua de hibrizi. In anul următor din aceste seminţe au crescut, pe lângă plante cu flori roşii, şi plante cu flori albe (fig. 1.64). Analiza statistică a rezultatelor obţinute a arătat că 3/4 din plante aveau flori roşii şi 1/4 - flori albe. Prin urmare, Fig. 1.64. Segregarea caracterelor Ia hibrizii din gene- raportul numeric dintre indivizii raţia a doua. cu caractere dominante şi recesive s-a dovedit a fi de 3:1. Aceleaşi rezultate s-au obţinut şi la studierea moştenirii în generaţia a doua şi a altor caractere. De exemplu, la studierea moştenirii în generaţia a doua a formei boabelor (netede sau rugoase), de la 253 de plante hibride de prima generaţie în a doua s-au obţinut 7 324 de boabe, din care 5 474 netede şi 1 850 rugoase. Boabele de formă diferită se întâlneau pe aceiaşi plantă şi chiar în aceiaşi păstaie. Generalizând rezultatele obţinute, G. Mendel a formulat legea segregării: la încrucişarea hibrizilor din prima generaţie între ei în generaţia a doua are loc segregarea descendenţei după caracterul studiat în raport de 3:1. Astăzi ea este cunoscută ca legea a doua a lui G. Mendel. Rezultate analoage au fost obţinute şi în cazul animalelor. în 1902 W. Bateson a publicat o informaţie unde enumera circa 100 de caractere la plante şi tot atâtea la animale, moştenirea cărora se supune legii segregării. Pentru cercetarea moştenirii caracterelor hibrizilor din generaţia a doua în următoarele G. Mendel a efectuat autopolenizarea lor. Plantele crescute din seminţele plantelor cu flori albe aveau flori albe. 1/3 din plantele crescute din seminţele plantelor cu flori roşii aveau flori albe, iar 2/3 - roşii. Ulterior indivizii care în generaţiile următoare nu dau segregare au fost numiţi homozigoţi (de la gr. homo - la fel, zygota - ovul fecundat), iar cei printre urmaşii cărora se atestă segregarea - heterozigoţi (de la gr. hetero - diferit).
4. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII MONOHIBRIDE

Pentru explicarea rezultatelor experimentelor sale, G. Mendel a presupus că dezvoltarea fiecărui caracter se datorează unui factor ereditar. Acesta, după părerea sa, este prezent în celulă sub formă de pereche, unul fiind moştenit de la mamă, 58

ir celălalt - de la tată. Natura reală a factorului ereditar, a caracterului său pereche i purtătorul material al acestuia au rămas pentru el necunoscute. Succesele lterioare ale ştiinţei genetice au confirmat presupunerile lui G Mendel şi au făcut osibilă explicarea rezultatelor experimentelor sale de pe poziţii ştiinţifice. Astfel, pornind de la ideea verificării rezultatelor obţinute de G. Mendel în azul monohibridării, savantul american T. Morgan a încrucişat drozofîle cu corp O ri cu cele ce aveau corp negru. Toate musculiţele hibride din prima generaţie \ eau corp gri. La încrucişarea hibrizilor între ei, în a doua generaţie s-a obţinut egregarea descendenţei după culoarea corpului în raport de 3:1. Trei părţi din rmaşi aveau corp de culoare gri şi o treime - corp negru. Rezultatele obţinute au onfirmat justeţea celor stabilite de G. Mendel. Pentru a explica rezultatele nregistrate, T. Morgan a presupus că factorii ereditari (genele) sunt localizaţi în romozomi unde ocupă un anumit loc. întrucât cromozomii sunt pereche, fiecare actor ereditar îşi are perechea sa în celălalt cromozom omolog al perechii date înde ocupă un loc identic. Ţinând cont de comportarea cromozomilor în meioză i fecundaţie, rezultatele monohibridării devin clare. T) Amintiţi-vă comportarea cromozomilor în meioză şi la fecundaţie. în 1910 T. Morgan şi discipolii săi, în baza rezultatelor experimentelor efectuate, formulat teoria cromozomială a eredităţii: transmiterea informaţiei ereditare te legată de cromozomi unde liniar, într-o anumită consecutivitate, sunt amplasaţi :torii ereditari (genele). Pentru o înţelegere mai profundă a mecanismelor transmiterii caracterelor în îl hibridizării se foloseşte reprezentarea schematică a încrucişărilor în baza ibolicii genetice. Simbolica genetică P -părinţi (prima literă a cuvântului latin parenta -părinţi); 2 - individ de sex feminin (oglinda Venerei); z - individ de sex masculin (scutul şi săgeţile lui Marte); X - semnul încrucişării; G - gârneţi; A -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul dominant; a -factorul ereditar (gena) responsabil de caracterul recesiv; Fj, Fp F3,... Fn - respectiv prima, a doua, a treia şi a n generaţie filială. Schematic încrucişarea monohibridă efectuată de T. Morgan este prezentată pe f. 1.64. Unul din părinţi, în cazul dat femela, poartă gena dominantă^ (culoarea . iar celălalt (masculul) - gena recesivă (culoarea neagră) aa. La maturizarea neţilor, femela va forma un singur tip de ovule ce vor purta gena dominantă^, r masculul un singur tip de spermatozoizi cu gena recesivă a. La fecundaţie are c restabilirea garniturii diploide: un cromozom provine de la mamă, iar celălalt 59

Simbolurile

_1

o
A ~ genotipul Separarea cromozomilor în meioză

corp negru

alela alela dominantărecesivă genele culorii corpului MA ma

gârneţii

100% fecundare

100%

F

1

100% de musculiţe gri fenotipul genotipul

fenotipul genotipul Separarea cromozomilor în meioză

gârneţi

50% V H ^ 50%
50% (A 50% { Wa 25% 25%

50%

50%

25%

25%

Grilajul Punnet

Fig. 1.65. Schema întrucişării monohibride efectuate de T. Morgan.

60

G 51

© © ©

7.66. Bazele citologice ale încrucişării monohibride efectuate de G. Mendel.

la tată. Deci, hibrizii de prima generaţie sunt purtători atât ai genei dominante, : şi ai celei recesive. Evident că se va manifesta gena dominantă. Hibrizii din Fl >r forma două tipuri de gârneţi în proporţie egală: 50% de gârneţi vor purta gena )minantă şi 50% - gena recesivă. La încrucişarea hibrizilor din F! între ei ambele puri de gârneţi se unesc cu aceeaşi probabilitate, ceea ce explică reapariţia printre scendenţii generaţiei a doua a indivizilor cu caracter recesiv - corp negru, care :ătuiesc 1/4 din numărul total de urmaşi. Grilajul Punnet. Pentru a facilita determinarea îmbinărilor posibile de gameţi, sneticianul englez R. Punnet a propus în 1905 ca notările să se facă sub formă de ilaj, care astăzi îi poartă numele. Pe orizontala grilajului se notează gârneţii iterni, iar pe verticală - cei materni. în pătrăţelele formate la intersecţia liniilor izontale cu cele verticale se înscriu variantele îmbinărilor corespunzătoare ţi.65). Explicaţi după fig. 1.66 cauzele uniformităţii hibrizilor din F1 şi ale segregării în F2 la încrucişarea monohibridă efectuată de G. Mendel. Regula purităţii gârneţilor. Apariţia printre descendenţii din F2 a indivizilor caracter recesiv este o dovadă a faptului că hibrizii din Fi formează gameţi i: fiecare gamet poartă doar una din cele două gene (sau pe cea dominantă, sau 61

corp negru). Adică segregarea după fenotip în F2 este de 3:1. Genotipic însă sunt diferiţi: 1 /3 sunt homozigoţi AA. 1. Experimentele au arătat că în majoritatea cazurilor se obţin aceleaşi rezultate: dominanţa în F! şi segregarea în F 2 .formă) sau mai simplu alele. iar cea paternă . genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă anumite sectoare.flori albe. ca la heterozigoţi (Aa). începând cu cele exterioare şi terminând cu particularităţile structurale şi funcţionale -fenotipul. nu are loc segregarea. Perechea de gene care controlează dezvoltarea aceluiaşi caracter şi sunt situate în loci identici ai cromozomilor omologi au fost numite de W. sau diferite. Rezultatele încrucişărilor analizate până acum arată că cromozomii omologi pot purta alele identice. din ambele încrucişări monohibride analizate sunt heterozigoţi. deoarece formează două tipuri de gameţi. homozigoţii pot fi definiţi ca indivizi ce formează un singur tip de gârneţi. Fenotipul este rezultatul interacţiunii genotipului cu condiţiile de mediu. în exemplul cu mazărea. în hibridizările examinate formele parientale sunt homozigote: cea maternă după gena dominantă^ (flori roşii. fiecare genă are dublorul său în cromozomul omolog. Este firesc să vă puneţi întrebarea dacă se va schimba caracterul segregării în caz de inversare a situaţiei: caracterul dominant să fie adus de tată. iar cel recesiv .65 segregarea după genotip şi fenotip încrucişările reciproce. corp gri . 3/4 din hibrizii din F2 fenotipic sunt identici .heterozigoţi Aa. iar totalitatea caracterelor lui.reciproc şi morphe . Pornind de la regula purităţii gârneţilor.cea paternă.corp negru). Neamestecarea genelor.de mamă. De aceea printre descendenţii acestora.după gena recesivă a (flori albe. iar după genotip de 1:2:1. Johansen gene alelimorfe (de la gr. După cum ştiţi deja din teoria cromozomială a eredităţii. Acesta ocupă acelaşi sector în cromozomul omolog şi este responsabil de dezvoltarea aceluiaşi caracter. întrucât în celulele somatice ale organismelor diploide cromozomii sunt perechi. Heterozigoţii formează două tipuri de gameţi. corp gri). iar al celui recesiv . de aceea printre descendenţii lor are loc segregarea. în gârneţii hibrizilor este numită regula Zi purităţii gârneţilor şi a fost formulată pentru prima dată de W. rezultaţi din autopolenizare sau din încrucişarea cu indivizi identici. iar 2/3 . numite loci. care determină caractere alternative (flori r^ roşii . Stabiliţi după fig. ca în cazul homozigoţilor (AA. Hibrizii din F. De exemplu. Totalitatea genelor unui organism formează genotipul lui. Fenotipul şi genotipul. aa). Genele alele. allelos .pe cea recesivă). La baza ^ acestui fenomen stă mecanismul separării cromozomilor omologi în mitoză şi meioză. Prin urmare. purtător al caracterului dominant era planta maternă.au flori roşii. Organismele fenotipic identice pot avea genotipuri diferite. moştenirea caracterelor determinate de gene 62 . Bateson.

67. Retroîncrucişarea. Schema încrucişării de analiză. în practică este folosită pe larg şi încrucişarea hibridului de prima generaţie cu una din formele parientale homozigotă după una din alele.67 în care caz planta cu flori roşii poate fi considerată homozigotă şi în care heterozigotă. şi ca plante paterne prezintă încrucişări reciproce. 5. PenI tru precizarea genotipului unui | anumit fenotip se efectuează P ^încrucişarea de analiză. 1. iar cealaltă indirectă: OâAA. Explicaţi rezultatele identice ale încrucişărilor reciproce reieşind din mecanismul cromozomic de moştenire a caracterelor.localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul caracterului dominant. 1. Importanţă deosebită în cercetările genetice prezintă încrucişarea hibridului din Fj cu forma părintească homozigotă după alela recesivă. 1. Segregarea descendenţilor din F[ după culoarea florilor 63 . Ea prevede încrucişarea indivizilor j la care fenotipic se manifestă caracterul dominant cu indivizi I bomozigoţi recesivi. Dacă în Fi toţi indivizii au flori roşii. numită încrucişare de analiză. ÎNCRUCIŞAREA DE ANALIZĂ O V-aţi convins că manifestarea fenotipică a caracterelor nu întotdeauna reflectă acelaşi genotip. Acest tip de încrucişare este definit ca retroîncrucişare sau back-cross şi se notează F b . culoarea roşie poate fi determinată de două genotipuri: AA şiAa. atunci individul cercetat este homozigot lupă gena dominantă (AA). Una din ele este considerată directă: 9AA x âaa. în exemphil ilustrat (fig. 4:0 2:2 Stabiliţi după fig. De exemplu. Fig.67) plantele cu mori roşii cu genotipul necunoscut (AA sau Ad) au fost încrufcişate cu plante cu flori albe •omozigote recisive aa. Perechea de încrucişări în care organismele cu caracter dominant şi recesiv sunt folosite şi ca plante materne.

25% . alela culorii gri a corpuFig. putem afirma că gârneţii recesivului homozigot analizează genotipul formei cu caracter dominant.flori albe şi 50% . în cazul dominanţei incomplete segregarea după fenotip coincide cu cea după genotip. nici recesivă faţă de gena care determină culoarea albă a florilor. toţi hibrizii din Fj aveau flori roze deoarece. Să analizăm moştenirea culorii florilor la barba-împăratului {fig. La încrucişarea plantelor cu flori roşii şi flori albe. DOMINANŢA INCOMPLETĂ Indivizii heterozigoţi după o genă oarecare (în exemplul cercetat mai sus după gena culorii petalelor florii) poartă diferite alele ale acestei gene . 1.flori roze. Apariţia la descendenţi a unui caracter situat intermediar faţă de cele două caractere parientale atestă faptul că nici una din genele care determină caracterul dat nu are o dominanţă completă.o cu O în raport de 1:1 dovedeşte că individul cercetat este heterozigot (Aa). Acest tip de moştenire a caracterelor a fost numit dominanţă incompletă.68 segregarea după genotip şi fenotip în caz de dominanţă incompletă. Deoarece 25% din descendenţii din F2 aveau flori roşii. în acest caz la heterozigot interacţiunea alelei culorii roşii a petalelor cu alela culorii albe nu a fost victorioasă nici pentru una dintre ele. Stabiliţi după grilajul Punnet din fig. înseamnă că gena culorii roşii nu este nici dominantă. la barba-împăratului. 1. deoarece heterozigoţii (Aa) se deosebesc fenotipic de homozigotii după alela dominantă (AA). Cele spuse sunt confirmate de rezultatele obţinute la autopolenizarea hibrizilor din F t . 1. în exemplul cu drozofila. avem de a face cu o dominanţă completă a acestei alele asupra alelei culorii albe.alela culorii roşii (A) şi alela culorii albe (a). dezvăluind raportul tipurilor de gârneţi formaţi de heterozigot sau stabileşte homozigoţia formei dominante.68.68). în practică s-au înregistrat însă şi cazuri când la urmaşi se manifestă un caracter intermediar. Dominanţa incompletă lui domină complet asupra alelei culorii negre. 64 . Prin urmare. Este logic să presupunem că fenotipul heterozigorului este rezultatul "luptei" dintre aceste două alele. 6. întrucât la heterozigot se manifestă caracterul controlat de alela culorii roşii.

La o analiză mai detaliată constatăm că ele prezintă doar o abatere de la aceste legi. Segregarea după lotip s-a dovedit a fi de 0. condiţionată de interacţiunea genelor alele. la formarea grăuncioarelor de polen se Dartizează normal. încrucişarea femelelor heterozigote cu coadă scurtă Aa cu masculi cu coadă •wlogie. dar totuşi cazurile de dominanţă completă prevalează.15 sau aproximativ 6 : 1 . Şanse egale de întâlnire lafecundaţie a tuturor tipurilor de gameţi. Fenomenul de dominanţă incompletă este răspândit în natură. Se cunosc şi alte tipuri de interacţiune a genelor pe care le veţi studia în cadrul temei 8. o pereche de alele este j răspunzătoare de prezenţa pigmentului antocian în seminţe. iar cea recesivă . in urmare. Alela dominantă sigură formarea de seminţe colorate.15 aa. iar cea de lungime normală .de alela recesivă. 1& urmare. ci. Observările au arătat că coada scurtă la şoareci este leterminată de gena dominantă^. 2. dacă hibridul din 0. Vitalitatea egală a zigoţilor cu diferite genotipuri.15 Aa 0. 4. pe care sunt aşezate aceste alele. Să analizăm pe exemple concrete caracterul segregării în caz de nerespectare a fiecăreia din aceste condiţii. Modificarea segregării în caz de combinare în proporţie inegală a gârneţilor la fecundare. a XII-a 65 .gena recesivă sau riceversa. caracterul segregării în F2 se modifică.necolorate. 1. obţinem segregarea după enotip în F2 de 0. Manifestarea deplină a caracterului indiferent de condiţiile mediului.Tîata La prima vedere rezultatele încrucişărilor în cazul dominanţei incomplete par să contravină legilor mendeliene. în timpul macrosporogenezei. Modificarea segregării în cazul când hibridul formează diferite tipuri de gameţi în proporţii inegale. Cromozomii iologi. heterozigotul Aa formând două tipuri de grăuncioare de polen i proporţie egală. 7. 3.35 AA : 0. Formarea în proporţie egală de către hibrid a tuturor tipurilor posibile de lameţi. iar al doilea . unul din cromozomii omologi în 3% de cazuri nimereşte în macrospor.35 0.în celula supusă degenerării. 2. Introducând aceste date în grilajul Punnet.3 a 0. CONDIŢIILE NECESARE PENTRU MANIFESTAREA LEGII SEGREGĂRII Experimentele efectuate pe diferite obiecte biologice au arătat că legea segregării respectă în următoarele condiţii: 1. La o varietate de porumb. 70% din oosfere vor purta gena dominantă şi 30% .50 : 0.15 aa nu formează ambele tipuri de imeţi în proporţie egală.

69. în realitate s-a obţinut segregarea tipică pentru încrucişarea de analiză de 1:1 (fig. este genotipul vulpilor platinate? Din segregarea obţinută reiese că vulpile platinate sunt heterozigote. după părerea voastră. Formele homozigote AA nu se depistau. controlează şi un defect ereditar recesiv care în 66 . La încru1 cişarea reciprocă âAa x ? aa.4 şi a se formează în proporţie egală. în acest caz hibrizii din Fj ar trebui să fie heterozigoti şi să aibă blana platinată. I).coadă normală. Analiza citologică a arătat că în spermatogeneză la masculii heterozigoti Aa nu sunt dereglări: gârneţii . 50% din descendenţi aveau coadă scurtă şi 50% .coadă scurtă (Aa). 30 ai secolului trecut a fost descoperită o nouă culoare a blănii la vulpe . I . Cauza abaterii de la segregarea mendeliană s-a dovedit a fi fecundaţia selectivă: ovulul purtător al alelei a mai frecvent se uneşte cu spermatozoidul ce poartă alela a decât cu cel ce poartă alela A. Care. cea mai mare parte din urmaşi aveau coadă normală (aa). Iniţial s-a presupus că acestea sunt homozigote după gena dominantă (AA). Disecţia femelelor gestante a confirmat această presupunere.încrucişarea de analiză. 1. 1. dar au rezultat doar două clase genotipice în raport de 2Aa : \aa. La încrucişarea a doi indivizi cu astfel de blană în F.69. II .vulpi platinate şi argintii . s-au obţinut două clase fenotipice . şi doar un număr mic . 3. II).în raport de 2:1 (fig. răspunzătoare de culoarea platinată a blănii. 1. Modificarea segregării Fig.cea platinată. Moştenirea culorii platinate la vulpea în caz de viabilitate inegală polară. Explicaţia putea fi doar una: indivizii cu acest genotip pier la stadiul de embrion.normală aa. La sfârşitul anilor ele. iar cele argintii .69.după gena recesivă (aa). La încrucişarea a doi indivizi heterozigoti ar trebui să se obţină segregarea după genotip de \AA : lAa : \aa.încrucişarea vulpilor cu blană platinată între a zigoţilor. Pentru descifrarea abaterii de la segregarea mendeliană s-a purces la stabilirea genotipului vulpilor platinate. Cercetările ulterioare au arătat că alela dominantă (^4).

70.70 rezultatele încrucişării a doi şoarec Genele care provoacă moartea purtătorilor lor au fost numite letale. Aceeaşi abatere de la segregarea mendeliană a fost observată şi la încrucişarea a doi şoareci galbeni. 1. Drept exemplu de genă letală recesivă la om poate servi gena brahidactiliei (b) care în stare heterozigotă provoacă scurtarea falangelor degetului mijlociu.recesiv. Aa Aa pierdeau 25% din pui. 1. necunoscând caracterul moştenirii acestei culori a blănii.stare homozigotă este incompatibil cu viaţa. MOŞTENIREA GENEI BRAHIDACTILIEI LA OM Bb p BB X Schema 1. deoarece homozigotul recesiv nu supravieţuieşte. provocând în stare homozigotă moartea purtătorilor. G Explicaţi după fig. Ele pot fi atât dominante. Crescătorii de animale de blană. La homozigoţii după (această genă (bb) se dezvoltă şi alte anomalii ale scheletului care duc la moarte timpurie. la grâu culoarea verde este considerată caracter dominant. Omul este heterozigot în medie după 300 de gene letale recesive. De exemplu. verzi. încrucişând r .2). Comentaţi după schema 1. cât şi recesive. i cazul dat heterozigoţii se deosebesc fenotipic de ambii părinţi (schema 1.2 în care caz probabilita letale recesive în stare homozigotă este mai mare. ci La plante se întâlnesc forme i J albinotice. lipsite de clorofilă. Moştenirea culorii Ia şoareci în prezenţa genei letale. iar lipsa clorofilei .2 b cu brahidactilie decedează cu brahidactilie cu brahidactilie cu brahidactilie 67 . întrucât genele letale recesive în stare heterozigotă nu se manifestă ele se pot transmite la descendenţi. vulpile cu blană platinată între ele. 25% 50% La încrucişarea heterozigoţilor verzi întrei ei se obţin doar plante Fig.

Dacă printre urmaşii unor astfel de încrucişări nu se obţine nici un descendent anormal. Se testează masculii. ca şi în partenogeneză. Descriem câteva dintre ele. Un astfel de raport indică că masculul este purtător al unei gene letale. caracterului. a unui raport de segregare de 3 normali: 1 anormal este o dovadă a faptului că reproducătorul este purtătorul unei gene letale. împerecherea reproducătorului suspect cu purtători ai genelor recesive. genitorii masculi. iar cea recesivă . deoarece numărul descendenţilor produşi de aceştia este mult mai mare decât al celor produşi de femele. genotipul urmaşului va fi determinat de genotipul tatălui.a culorii galbene. trebuie testaţi dacă nu sunt purtători ai genelor letale./i^ăeaţu ^tactice 1 V^ • -. împerecherea reproducătorului suspect cu mai multe femele neînrudite. trântorii la albine) se aseamănă cu mama. Apariţia în cazul acestei încrucişări. O situaţie diametral opusă se constată la înmulţirea andwgenetică. înainte de a fi utilizaţi la reproducere. PARTICULARITĂŢILE MOŞTENIRII CARACTERELOR ÎN TIPURILE NEREGULATE DE ÎNMULŢIRE SEXUATĂ Atât pentru mazăre. Prin urmare. care de fapt este o încrucişare de analiză. Pentru evitarea diseminării genelor letale în populaţiile de animale domestice. în caz de primăvară caldă toţi urmaşii. vor fi verzi. 68 4. informaţia ereditară se transmite pe linie maternă şi descendenţii partenogenetici (de exemplu. are loc pe linie maternă. In cazul unei gene letale. Observările au arătat că în cazul când manifestarea caracterului depinde într-o măsură mai mare de condiţiile mediului caracterul segregării nu corespunde celui mendelian. întrucât zigotul în acest caz se dezvoltă pe contul citoplasmei ovulului şi al nucleului spermatozoidului. Moştenirea caracterelor în ginogeneză. cât şi pentru drozofilă este caracteristic tipul regulat de înmulţire sexuată. 8. împerecherea reproducătorului suspect cu femele înrudite. De exemplu. Culoarea galbenă se manifestă însă la o temperatură joasă. dacă primăvara este răcoroasă. înseamnă că masculul nu este purtător de gene letale. Dar cum se vor moşteni caracterele în cazul tipurilor neregulate de înmulţire sexuată? în cazul înmulţirii partenogenetice. la porumb o pereche de alele determină culoarea plantulelor: alela dominantă A asigură formarea culorii verzi. exemplele analizate până acum reflectă legităţile moştenirii caracterelor în cazul când ambii părinţi participă în măsură egală la transmiterea caracterelor descendenţilor. w . Modificarea segregării în funcţie de particularităţile manifestării . printre descendenţii hibridului Aa se va înregistra segregarea de 3 : 1 . T \ Analiza genetică a genitorului mascul se face după mai multe procedee. Astfel. chiar şi cei homozigoţi recesivi. segregarea printre descendenţi de la o atare încrucişare va fi de 2 : 1 şi nu de 3 : 1 . Testarea reproducătorilor pentru depistarea genelor letale.

rugoase. Ce fel de viţei se pot naşte de la încrucişarea unui taur roşu cu vaci hibride după culoare? B. Un bărbat cu ochi căprui. 6. d) 25% din boabe vor fi homozigote cu bob neted. a) gene alele b) hibrizi c) puritatea gârneţilor d) dominanţă incompletă e) homozigot f) heterozigot g) gene nealele I I 6. 69 . O femelă la câteva fătări a dat naştere la 20 de şoareci negri şi 18 bruni. Asociaţi noţiunile din coloana A cu caracteristicile din coloana B. Explicaţi prin scheme cauza segregării după fenotip în Fi în raport de: a) 0.• mediar. a căruia mama avea ochi albaştri. 8. 2. c) 75% din boabe vor fi netede şi 25% . 4. 4. Enumeraţi caracterele după care mazărea a fost selectată ca obiect de cercetare în experimentele fui Mendel.la 35 de şoareci negri.1. Sunt localizate în cromozomi diferiţi. b) 50% din boabe vor fi netede şi 50% .15. La încrucişarea a 2 plante de mazăre heterozigote după forma bobului în Fi: a) toate boabele vor fi netede. 3. Enumeraţi condiţiile respectării legii segregării. 5. I 2. Probleme. Mendel. Heterozigoţii din F1 posedă un caracter inter. 7. 1. 9. iar cealaltă . s-a căsătorit cu o femeie cu ochi albaştri. Indivizii obţinuţi în urma fecundaţiei încrucişate. b) 2 : 1 .35: 0. Ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi. Explicaţi prin exemple esenţa şi utilizarea încrucişării de analiză.rugoase. Determinaţi genotipurile părinţilor şi urmaşilor. 5. La vitele comute mari gena culorii negre domină gena culorii roşii. Analizaţi biografia lui G. dacă se ştie că gena culorii căprui a ochilor este dominantă. Două femele de şoareci de culoare neagră au fost încrucişate cu un mascul de culoare brună. Alegeţi răspunsurile corecte. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi din această căsătorie. A. Gârneţii conţin una din genele alele. 7. C. 3. 1. Explicaţi prin schemă: a) bazele citologice ale uniformităţii hibrizilor din Fr b) bazele citologice ale segregării caracterelor în F2. Posedă alele diferite ale unei gene. Posedă aceleaşi alele ale unei gene.

Prin urmare. Aceeaşi legitate a fost observată şi la analiza moştenirii altor două perechi de caractere alternative. LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR 2 BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE 3 DOMINANŢA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ. caracterele determinate de ele. • 3/16 (108 boabe) .71). şi anume: 12 combinaţii cu boabe galbene şi 4 cu boabe verzi (12:4). segregarea după fenotip în F2 în dihibridare este de 9:3:3:1. Pentru a afla cum se moştenesc astfel de caractere. UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE 5 IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G. 1.galbene rugoase. » 1/16 (832 boabe) . şi anume: • 9/16 din boabe (315 boabe) erau galbene netede. corespunzător. Comparând rezultatele dihibridării în F2 cu cele obţinute în F2 la monohibridare. G.fema O 51 V 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ. Mendel a observat că fiecare pereche de caractere segregă fenotipic în raport de 3:1. Mendel a formulat legea moştenirii independente a caracterelor. • 3/16 (101 boabe) . care se formulează astfel: genele diferitelor perechi alele şi. Mendel că plantele luate pentru încrucişare sunt h zigote: una după alelele dominante. numită şi legea combinării independente a genelor.71). 12 cu boabe netede şi 4 rugoase. LEGEA MOŞTENIRII INDEPENDENTE A CARACTERELOR ^f ÎNCRUCIŞAREA PGUHIBRIDA încrucişarea dihibridă reprezintă încrucişarea formelor parientale care se deosebesc după două perechi de caractere alternative. Cum a stabilit G. şi anume: boabe galbene netede (caractere dominante -AABB) şi boabe verzi rugoase (caractere recesive aabb). cealaltă după alelele recesive Prin autopolenizarea hibrizilor din F„ în F2 s-au obţinut 556 de seminţe grupate în 4 clase fenotipice (fig. se 70 . 1.verzi netede. MENDEL 1 ÎNCRUCIŞAREA DIHIBRIDĂ. Toţi hibrizii din Ft aveau boabe galbene netede (fig.verzi rugoase. Mendel a încrucişat două soiuri de mazăre care se deosebeau după culoarea boabelor şi suprafaţa lor. Generalizând rezultatele experimentelor. G. G.

Aceeaşi probabilitate este valabilă şi pentru cealaltă pereche de alele: 1/4 BB. ţiei genotipului ^ este de 1/4.AA i Aa Aa Bb bb bb Bb după genotip în cazul monohibgalbene galbene verzi verzi ridării. iabb = 1/2 Aa x 1/4 bb = 1/8. Analizând rezultatele obţinute şi comparându-le cu cele înregistrate la încrucişarea monohibridă. în cazul dihibridării în raport de 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 oglindeşte segregarea de 1 : 2 : 1 după fiecare din cele două perechi de gene alele.71. după o pereche de alele. Ab Cunoaşteţi că segregarea AA ?h. aaBb = 1/4 aa x 1/2 Bb = 1/8. 1/2 Bb şi 1/4 bb. Obţinem 9 clase fenotipice în raport numeric de: 1/16 : 1/8 : 1/8 : 1/4 : 1/16 : 1/8 : 1/16 : 1/8 : 1/16 iau simplificat: 1 : 2 : 2 : 4 : 1 : 2 : 1 : 2 : 1 .transmit descendenţilor independent una de alta. bb Astfel. Schema încrucişării dihibride. după altă pereche. vom obţine toate clasele genotipice în F2 la dihibridare. aaBB = 1/4 aa I 1/4 BB = 1/16. genotipul AABB poate apărea cu frecvenţa de 1/4 AA x 1/4 BB = 1/16 AABB. iar a jenotipului aa . genotipul AABb-l/4 AA x 1/2 Bb = 1/8. putem afirma următoarele: segregarea după genotip în F. Mendel. Astfel. înmulţind cele două probabilităţi. com' aabb AABB binându-se în toate variantele verzi galbene posibile. galbene galbene verzi verzi netede putem calcula probabilitatea fugoase netede rugoase ab apariţiei diferitelor clase geno\Aa Aa aa aa Bb bb Bb tipice în dihibridare. a genotipului Aa .1/2. galbene galbene galbene galbene Drept dovadă serveşte apariţia netede netede netede netede AB în F2 a indivizilor care poartă AA Aa caractere nespecifice părinţilor: BB Bb BB boabe galbene rugoase şi verzi galbene galbene galbene galbene netede njgoase netede rugoase netede.1/4. aabb = 1/4 aa x 1/4 bb = 1/16. AaBB-l/2 Aa x 1/4 BB = 1/8. 71 . Prin urmare. AAbb = 1/4 AA x 1/4 bb = 1/16.71 numărul de clase genotipice şi raportul cantitativ. în genetică această lerugoase netede ge este cunoscută ca legea a IlI-a AaBb galbene netede a lui G. forma seminţelor se moşteneşte AB Ab aB ab independent de culoarea lor. 1. BB Bb Bb BB Pornind de la aceste raporturi. AaBb= 1/2 Aa x \/2Bb = 1/4.Fig. netede netede netede netede aB este de IAA: 2Aa:laa şi \BB: Aa Aa aa aa 2Bb: lbb. 1. G îl Verificaţi după fig. probabilitatea apari.

Pentru verificarea celei de a doua legi mendeliene. BAZELE CITOLOGICE ALE ÎNCRUCIŞĂRII DIHIBRIDE o cu Mecanismul moştenirii independente a genelor din diferite perechi alele a fost demonstrat pentru prima dată de T.25 6. Morgan a încrucişat musculite ce se deosebeau după două perechi de caractere alternative: culoarea corpului (gri-neagră) şi forma aripilor (normale-reduse) (fîg.25 Fig. Morgan şi colaboratorii săi în experimentele pe drozofilă. 1.25 '6. Moştenirea caracterelor în cazul dihibridării la drozofilă.2.25 6.25 72 .72). 3/16 Jg a corp negru & '•§ aripi ~ g normale 1/16 >rp negru aripi reduse '6. 1.25 /25% 6. corp negru fenotipul aripi reduse h genotipul Simbolurile gena gena dominantărecesivă ll-o gena culorii corpului gena lungimii aripii 100% de musculite cu corp gri aripi normale DA •a Ob gârneţi ne fenotipul fenotipul Gârneţi /25% 6. T.72.25 '6.

Schema comportării cromozomilor omologi . iar masculul spermato01 00 00 0» zoizi ce poartă cromozomi cu oo o* oo ticnele recesive -ab. ab). Astfel se explică formarea a patru tipuri de gameţi la diheterozigoţii din I Din îmbinarea liberă a acestora în timpul fecundaţiei şi rezultă cele 16 tipuri de igoţi. 1.s-au obţinut 4 clase fenotipice in raport de 9 : 3 : 3 : 1. Jumai în acest caz la formarea gârneţilor aceste gene se vor repartiza independent na de alta. ţie garnitura diploidă de cro.aripi reduse (aabb). îozomi se restabileşte (AaBb). Aceste rezultate se pot obţine doar cu condiţia amplasării genelor ce etermină cele două perechi de caractere alternative în cromozomi neomologi. şi anume: 12 corp gri: 4 corp negru şi respectiv 12 aripi normale: 4 aripi eduse.corp gri-aripi reduse. I şi ovulele. La încrucişarea femer lelor cu corp gri şi aripi normale ci (AABB) cu masculi corp negru \J . - 73 . 1. Mendel pe mazăre.Gameţi F formitatea musculiţelor din Fj II 10 10 •o poate fi explicată doar prin •• •• •o faptul că ambii părinţi produc II 10 10 oo Iun singur tip de gârneţi: femela o* OO o* formează doar ovule ce poartă 01 01 00 00 [cromozomi cu genele dominan• • • 01o • • • o [te -AB. iar corp negru şi aripi reduse recesive. au rezultat 4 clase fenotipice: 9/16 din descendenţi aveau corp gri-aripi ormale.şi neomologi la dihibridare. La fecun. în timpul fecundaţiei. La încrucişarea hibrizilor între ei. Segregarea după flecare pereche de caractere s-a dovedit a fi e 3:1. toţi hibrizii din Fj aveau corp gri şi aripi normale (AaBb) (fig.72). Din permatogeneză rezultă patru tipuri de spermatozoizi cu aceleaşi îmbinări de gene. datorită combinării libere a celor patru tipuri de ameţi. 1/16 . 3/16 . La maturizarea îmelelor din Fj se vor forma patru tipuri de ovule cu o îmbinare diferită a romozomilor ce poartă genele celor două perechi alele (AB. ab. 3/16 .73 mecanismul transmiterii independe caracterelor în experimentul efectuat de G. 2 O II II Explicaţi după fig.corp negru-aripi normale.Fig. în F.73. 1.corp egru-aripi reduse. Uni.încrucişările monohibride au arătat că caracterele corp gri şi aripi normale sunt dominante. Prezenţa alelei dominante de la ambele perechi de lele face ca la hibrizii din Fj să se manifeste fenotipul mamei. Ab.

B -: IA . 1. la scrierea formulelor genetice ale zigoţilor cromozomii omologi se notează sub formă de două liniuţe paralele (sau una) cu indicarea ambelor alele: = sau = (fig. segregarea după fenotip în F2 coincide cu cea după genotip. laaB .73). Pentru a sublinia localizarea genelor în cromozomii omologi. Segregarea după fenotip în F2 în cazul dihibridării poate fi notată cu radicali fenotipici astfel: 9A .: \aabb. Aplicând principiul dominanţei incomplete în dihibridare. Prin înlocuirea liniuţelor cu diferite alele obţinem diferite genotipuri.o Regulile de scriere a diferitelor genotipuri şi fenotipuri.B sau a b. Cealaltă pereche de alele în stare homozigotă dominantă BB asigură Fig. în F2 ar trebui să obţinem 9 clase fenotipice. formula gârneţilor se poate nota astfel:jV.74). 64) v-aţi fruct roz cu caliciu intermediar convins că în caz de dominanţă incompletă. Deoarece gârneţii poartă doar unul din cromozomii omologi. De exemplu. AaBB. radicalul fenotipic va fi A -B -. iar liciului la căpşun în caz de dominanţă incompletă. Pentru a ne convinge că Ab acest principiu se respectă. Culoarea roşie a fructelor este determinată de roz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu starea homozigotă a alelei^. 1. Pentru cele patru genotipuri enumerate mai sus.74. deci şi una din alele. 1.bb. genotipurile AABB. Moştenirea culorii fructului şi formei caforma normală a caliciului. Ştiţi deja că acelaşi fenotip este desemnat de diferite genotipuri. iar intermediar foliform intermediar foliform cea albă de homozigoţia după alela recesivă a. 3 DOMINANTA INCOMPLETĂ ÎN CAZUL DIHIBRIDĂRII Pe exemplul barbei-împăratului (a se vedea p. AABb determină acelaşi fenotip .boabe galbene-netede. deoarece avem 9 clase genotiroz cu caliciu alb cu caliciu roz cu caliciu alb cu caliciu normal normal intermediar intermediar pice. să analizăm moştenirea a două perechi de caractere la căpşun: roşu cu caliciu roz cu caliciu roşu cu caliciu roz cu caliciu intermediar intermediar foliform foliform culoarea fructului (roşu-alb) şi aB forma caliciului (normal-foliform) (fig. • 74 . Cu scopul simplificării notării fenotipurilor identice se foloseşte radicalul fenotipic: partea genotipului care determină fenotipul dat. AaBb.

şi nu patru ca AB în cazul dominanţei complete. în cazul de la urmă. Prin urmare.9. numărul de clase fenotipice în funcţie 75 . iar după ambele . aveau fructe roze AaBb şi o formă intermediară a roză normală caliciului. UNIVERSALITATEA LEGILOR MENDELIENE Analizând rezultatele segregării după fenotip şi genotip în mono. 4 ÎNCRUCIŞAREA POLIHIBRIDĂ.respectiv 4 şi 9. Prin autopolenizarea AB Ab B ab acestor hibrizi.75 numărul de clase genotipice şi fenotipice în cazul dominanţei incomplete după una din cele două perechi de ah în caz de dominanţă incompletă după una sau ambele perechi de alele la încrucişarea dihibridă se modifică segregarea după fenotip în F 2 . 1.75). iar în dihibridare . Fig.în homozigotă recesivă bb x caliciul foliform (în formă de frunză). segregarea după fenotip coincide cu cea după fenotip. Forma roşie a florilor este deroză roză albă normală terminată de gena dominantă A normală ab cu dominanţă incompletă asupra alelei recesive. 1. observăm că în monohibridare se obţin 2 clase fenotipice şi 3 clase genotipice. ci le confirmă.şi dihibridare. în F2 s-au obţinut 9 clase genotipice şi respectiv 9 roză roşie roză roşie normală normală normală normală clase fenotipice. iar cea recesivă . Trebuie subliniat faptul că dominanţa incompletă nicidecum nu contravine legilor mendeliene. 1. Hibrizii din F l 5 heteroalbă pilorică roşie normală AABB aabb zigoţi după ambele perechi de alele (AaBb). O Pll1rll ol y Determinaţi după fig.forma pilorică. normală a corolei florii. răspunzătoare de culoarea albă a florilor.75. roză roză albă albă Drept exemplu poate servi normală normală normală normală moştenirea culorii şi formei floaB rilor la gura-leului (fig. Astfel. Moştenirea culorii şi formei corolei la guraGena dominantă a celeilalte leului în cazul dominanţei incomplete după una din peperechi de alele asigură forma rechile de caractere. apoi în dominanţa incompletă după una din perechile alele vor fi 6. dacă în dominanţa completă se obţin 4 clase fenotipice. în natură sunt mai răspânroşie roză dite cazurile când la încrucişaroşie pilorică normală normală rea dihibridă are loc dominanAb ţa incompletă doar după una din cele două perechi de alele.

Această apropiere va fi mai mare în cazul unui număr mai mare de urmaşi. Ttata La analiza raportului numeric al claselor fenotipice trebuie să se ţină cont de faptul că întâlnirea gârneţilor ce poartă un set diferit de gene este absolut întâmplătoare. Din această cauză raportul cantitativ al diferitelor clase fenotipice obţinute nu coincide. Aceste formule. 1. ci doar se apropie mai mult sau mai puţin de cel calculat teoretic. Amintiţi-vă condiţiile necesare pentru manifestarea legii segregării. unde n este tipul încrucişării. putem afla numărul tipurilor de gameţi formaţi de hibridul F l 5 numărul de combinaţii al acestora la fecundare. au fost confirmate şi experimental. Nerespectarea acestor condiţii poate schimba manifestarea legităţilor privind moştenirea caracterelor pe care le-aţi studiat până acum. Cunoscând numărul de caractere alternative (tipul încrucişării).—* __1 Tabelul 1.7 LEGITĂŢILE CANTITATIVE DE FORMARE A GAMEŢILOR Şl DE SEGREGARE A HIBRIZILOR ÎN DIFERITE TIPURI DE ÎNCRUCIŞĂRI INDICELE DETERMINAT 2 TIPUL ÎNCRUCIŞĂRII Monohibridă 2 4 2 3 3+ 1 1+2 + 1 Dihibri 22 42 2 2 Polihibridă 2" 4" 2n 3" 2 2 Numărul tipurilor de gârneţi formaţi de hibridul F. 76 .3 . deduse teoretic. iar genotipice . Formulele acestor calcule le puteţi afla studiind tab. numărul de clase fenotipice şi genotipice pe care le putem obţine în F2 în dominanţa completă.7. •formarea în proporţie egală a diferitelor tipuri de gameţi ca urmare a separării întâmplătoare a cromozomilor neomologi în meioză. Numărul combinaţiilor de gameţi la formarea hibrizilor din F2 Numărul de fenotipurî în F2 Numărul de genotipuri în F2 Segregarea după fenotip în F2 Segregarea după genotip în F2 32 (3 + 1) ( 1 + 2 + 1) n (3 + 1)" ( 1 + 2 + 1)" n de tipul încrucişării poate fi calculat după formula 2 . Segregarea independentă a caracterelor în cazul polihibridării are loc doar la respectarea condiţiilor enumerate în cazul monohibridării cu adăugarea încă a două: • genele studiate trebuie să fie localizate pe cromozomi neomologi şi numărul lor nu trebuie să depăşească numărul haploid de cromozomi la specia dată.

11 . iar indivizii cu astfel de caractere trebuie să fie homozigoţi recesivi. Prin această afirmaţie G. adică se obţin patru clase fenotipice. • factorii ereditari sunt perechi: unul este de origine maternă. în loc de patru. De exemplu. Astăzi factorii ereditari sunt numiţi gene. Mendel a prezis existenţa meiozei. procedăm astfel: încrucişăm nurci cu blană cafenie şi ochi căprui cu indivizi cu blană crem şi ochi roşii. iar părinţii cu astfel de caractere sunt homozigoţi după ambii loci. Dacă se obţin patru clase fenotipice. Testul cu ajutorul căruia putem stabili cu certitudine dacă două perechi de caractere alternative sunt determinate de gene amplasate pe cromozomi neomologi constă în analiza descendenţei obţinute la încrucişarea de analiză. •factorii ereditari se păstrează în stare neschimbată într-un şir de generaţii. 5. combinate. Caracterele blană crem şi ochi roşii vor fi determinate în acest caz de alelele recesive ale acestor gene. în cazul când <T^ dorim să aflăm dacă genele care asigură culoarea blănii şi a ochilor la nurcă sunt amplasate pe < cromozomi omologi sau neomologi. Dacă printre descendenţi se constată nurci asemănătoare cu bunicii şi cu caractere noi. Se efectuează apoi încrucişarea hibrizilor din Fi între ei. atunci putem fi siguri că cele două perechi de gene sunt localizate în cromozomi neomologi. După numărul de clase fenotipice şi raportul lor putem stabili dacă perechile de gene care determină două sau mai multe caractere j . localizat în :elulele sexuale. Pentru aceasta se organizează încrucişări între indivizii cu caractere contrastante.Determinarea caracterului alelic sau nealelic al genelor. vor avea blană cafenie şi ochi căprui. atunci putem afirma fără greş că cele două perechi de caractere sunt determinate de câte o pereche de gene aşezate în cromozomi neomologi. MENDEL La baza geneticii ca ştiinţă despre ereditatea şi variabilitatea organismelor stau următoarele fenomene descoperite de G Mendel: • fiecare caracter este determinat de un factor ereditar aparte. putem deduce că aceste caractere sunt dominante. Dacă toţi hibrizii din F. • în celulele sexuale numărul de factori ereditari este înjumătăţit. Dacă indivizii celor patru clase fenotipice vor prezenta un raport numeric de 9:3:3:1. denotă faptul că cele două perechi de gene sunt aşezate pe aceeaşi pereche de cromozomi. _ alternative sunt amplasate pe aceiaşi cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. • ambele sexe participă în măsură egală la transmiterea caracterelor sale urmaşilor. cu o frecvenţă a indivizilor din fiecare clasă de 1:1:1:1. iar celălalt \ paternă. după prezenţa sau lipsa celor două caractere. înseamnă că aceste două perechi de caractere sunt determinate de două perechi de gene. şi prin urmare sunt alele. IMPORTANŢA CERCETĂRILOR LUI G. Obţinerea printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea între ei a hibrizilor din Fi doar a două clase fenotipice.

Mendel a făcut cea mai mare descoperire dintre toate câte au fost făcute în biologie în ultimii cinci sute de ani". Ereditatea este proprietatea structurilor celulei şi a organismului în ansamblu de a transmite însuşirile sale generaţiilor următoare. Mendel nu numai că a izbutit să descopere legităţile moştenirii ^ caracterelor. Ele reflectă modul de moştenire a informaţiei ereditare de către descendenţi la înmulţirea sexuată. Munca depusă de G. Acesta poate fi diferit. fiecare genă se află în stare alelă. Aceste descoperiri au acoperit de —. în funcţie deforma de înmulţire. Ereditarea prezintă modul de transmitere a informaţiei ereditare într-un şir de generaţii. genele sunt unităţi ereditare relativ stabile. glorie numele lui Mendel.Aşadar. fiind de neînlocuit în cercetările de ameliorare a soiurilor şi raselor. 78 . deşi la moment ştiinţa nu dispunea de date referitor la natura lor. Legile 3 descoperite de el au o importanţă deosebită. dar şi a prevăzut intuitiv existenţa şi rolul factorilor ereditari în 1 moştenirea lor. G. Legile descoperite de G. liotă Ereditatea şi ereditarea sunt două procese diferite care nu întotdeauna sunt delimitate. în 3 aceasta şi a constat genialitatea lui Mendel. deoarece dau posibilitatea de a prevedea \ modul în care se vor moşteni caracterele de-a lungul generaţiilor. Mendel a fost apreciată la justa sa valoare de renumitul genetician american T. Morgan care a menţionat că: "în cei zece ani cât a lucrat cu plantele sale în grădina mănăstirii G. Mendel sunt legi ale ereditarii. Din legile ereditarii descind principiile eredităţii: caracterele sunt determinate ereditar de gene. dar faptul s-a produs abea după moartea sa.

3. copîindu-i preventiv pe caiet. Plasmodiul malariei nu 8© poate hrăni cu hemoglobina din hematite ciforme. Completaţi tabelul. Definiţi legea transmiterii Independente a caracterelor. 7. 5. formele parientale raportul după genotip raportul după fenotip localizarea genelor 79 F . Ce formă a părului şi ce culoare a ochilor vor avea copiii. iar tatăl ei ochi albaştri? 4. Homozigoţii dominanţi mor până la maturizarea xuaiâ.dominantă faţă de gena hiior albaştri. 72 t alcătuiau fructele roşii I netede şi 241 cele roşii rugoase. b}AaBbCc. b) semnificaţia ştiinţifică a legilor lui Mendel. de aceea oamenii cu aşa hematii nu se îmbolnăvesc de malarie. Propuneţi exemple de utilizare a încrucişării de analiză în practică. Explicaţi baz«f# cîtoioglce ale încrucişării dihibriefe. Gena culorii galbene este recesivi.dominantă. mama păr neted şi ochi căprui. 1. iar gena cteSor netede . a) în F1 b) în F2. Probleme. La om gena părului ondulat este dominantă de gena părului neted. Analizaţi coraporturiie dintre fenotîp şi genotip în căzu! încrucişării hibride în F. 2. Fructei© de tomate pot fi roşii sau galbene âupă culoare şi sau rugoase după formă. 7. cjPpHhDd. 4. Din roadă de tomate recoltate de un arendaş. iar gena ochilor căprui . Anemia faiciformă se transmite ca un caracter autozomal cu dominanţă incompletă. Care este probabilitatea naşterii unor copii nerezistenţi la malarie în familia în care ambii părinţi sunt rezistenţi la acest parazit? 9. Descrieţi esenţa încrucişării dlhibride. Scrieţi tipurile de gârneţi pe car® le formează genotipurite: a)AaBb. c) utilizarea practică a legilor mendeliene. Alcătuiţi un eseu la tema "Legile iui Mendel" după următorul algoritm. â)Aabb. şl Fr 6. Ce urmaşi pot fi aşteptaţi de la încrucişarea plantelor de roşii heterozigote cu cte roşii şi netede cu cele cu fructe galbene şi rugoase? 2. 8. dacă materialul iniţial a fost heterozigot după ambele caractere? 3. dacă tatăl are păr ondulat şi ochi albaştri. a) universalitatea legilor mendeliene. Ce cantitate de tomate rugoase galbene va recolta arendaşul.1. Alcătuiţi © problemă despre moştenirea enter» ochilor» deprinderii d© a era cu mâina dreaptă sau stângă în limitele familiei voastre.

Pentru o confirmare suplimentară a rezultatelor obţinute.în raport de 1:1. ftfiăcaţu ^tactice Determinarea numărului de gene ce stau la baza dezvoltării unui caracter.r ema> o 3 2 \ " INTERACŢIUNEA GENELOR. se poate efectua împerecherea descendenţilor negri din Fi între ei. genotipul pare o sumă de gene care acţionează independent. Dacă urmaşii acestei încrucişări aparţin la două clase fenotipice (negru-standard) într-un raport numeric de 3:1. gene nealele şi genotip. Un caracter poate fi determinat de o pereche de gene. De aceea manifestarea fenotipică a caracterului depinde de interacţiunea genelor ce-1 determină. putem conchide că blana de culoare neagră este determinată de o pereche de gene. avem dovada incontestabilă că blana 80 . abaterile se referă doar la clasele fenotipice. Mendel. MOŞTENIREA CARACTERELOR ÎN CAZUL INTERACŢIUNII GENELOR 1 PROPRIETĂŢILE GENELOR 2 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE 3 TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE 1. Admitem că printre nutriile cu blana standard (cafenie) a apărut un mascul (sau femelă) cu blană neagră. se recurge la împerecherea animalelor ce se deosebesc după acest caracter şi analiza descendenţei obţinute. Genotipul organismelor superior organizate se compune din circa 50-200 mii de gene. trebuie să împerechem masculul negru cu femela standard. La prima vedere. gene alele. PROPRIETĂŢILE GENELOR Amintiţi-vă noţiunile de genă. iar genotipul individului cu blană neagră este heterozigot. în realitate fiecare caracter al organismului este determinat de cel puţin două gene. de două sau mai multe aşezate în loci diferiţi pe aceeaşi pereche de cromozomi sau pe cromozomi diferiţi. Dacă în F. în mod firesc ne întrebăm câte gene controlează culoarea neagră? Pentru a afla răspuns. printre descendenţii unui heterozigot se poate observa o segregare ce se abate de la cea mendeliană. segregarea după genotip decurgând în deplină conformitate cu legile stabilite de G. Pentru a afla câte perechi de gene determină un caracter oarecare. Trebuie însă accentuat faptul că în toate cazurile de segregare atipică. vom obţine 2 clase fenotipice negru şi standard . Ca urmare. Numărul de clase fenotipice obţin în Yl şi F2 şi raportul dintre ele reflectă numărul de gene care determină caracterul dat.

de localizarea acestora. iar cea dominantă. • manifestarea genei depinde de factorii de mediu. 2. codominanţă şi pleiotropie. ci. a XII-a f ^-t . în primul rând. Supradominanţă prezintă un tip de interacţiune a genelor alele care asigură o srire a însuşirilor biologice ale heterozigoţilor în comparaţie cu homozigoţii < Aa > aa). masa corpului etc. •fiecare genă determină dezvoltarea unui anumit caracter. ominanţă incompletă. de exemplu. TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR ALELE Se cunosc mai multe tipuri de interacţiune ale genelor alele: dominanţă completă. Uneori ambele alele se notează cu minusde. întrucât la încrucişarea . • acţiunea genei poate fi modificată prin schimbarea poziţiei ei în cromozom. patru clase fenotipice (patru feluri de culori ale blănii) în proporţie de 1:1:1:1. Dacă din împerecherea masculului negru cu nurca standard rezultă în F. caracterul este controlat de trei perechi de gene nealele.astfel de hibrizi între ei vigoarea hibridă dispare. hibrizii de prima generaţie depăşesc iţii după dimensiunile corpului. fcoiogie.Y. în faţa savanţilor stă problema feerii acesteia în generaţiile următoare. r \j fc C Pentru comoditatea studierii interacţiunii genelor s-a adoptat notarea lor i prima sau prima şi a doua literă a denumirii engleze sau latine a caracterului ontrolat de fiecare dintre ele. Datorită supradominanţei. • o genă poate influenţa dezvoltarea mai multor caractere. Cu primele xiă tipuri de interacţiune a genelor alele aţi luat deja cunoştinţă. . putem presupune că culoarea neagră a blănii este determinată de două perechi de gene nealele. y+. Rezultatul interacţiunii genelor depinde. cea dominantă evidenţiindu-se prin semnul "+ ".neagră este determinată de o singură pereche de gene alele. în cazul când se vor obţine 8 clase fenotipice în proporţie de 1:1:1:1:1:1:1:1. alela recesivă a culorii galbene a chilor la drozofilă se notează cu litera y (yellow-galben). ce sigură culoarea roşie a ochilor . condiţionând apariţia de caractere noi. Fenomenul numit heterozis sau vigoare hibridă şi este folosit pe larg la sporirea iuctivităţii soiurilor de plante şi raselor de animale. £z!. pe care le enumerăm în continuare: • gena reprezintă o regiune cromozomială discretă. De exemplu. Proprietăţile genelor. supradominanţă. funcţie de care deosebim interacţiunea genelor alele şi a genelor nealele. Interacţiunea genelor este determinată de proprietăţile r. productivitate. • o genă poate interacţiona cu alte gene.

dintre care A şi B sunt A A codominante. trebuie să se cunoască şi să se respecte strict regulile de transfuzie a sângelui. 0. 1. a grapei B . B 0.AB A. AB A. care duce la şoc hemoragie. B.grapa B şi 0. o f J$ &ff S*fP^S 0 &#0& Eşecurile primelor transfuzii de sânge au impus necesitatea studierii particularităţilor diferitelor grupe de sânge. eritrocitele au numai antigenul ăl A (grupa de sânge A sau II). Tabelul 1. A. Drept exemplu poate servi gena responsabilă de formarea antigenilor sângelui la om. A. în homozigoţia i°i° eritrocitele sunt lipsite de antigenii A şi B A B (grupa de sânge 0 sau I). Pentru a preveni sedimentarea eritrocitelor. localizată în —1 cromozomul 9. B.AB - 0. în heterozigoţia I i° sau I i° grupa de sânge este determinată A B respectiv de antigenul A (grupa a Ii-a) sau B (grupa a IlI-a). stabilirea posibilei paternităţi (tab. ceea ce determină grupa de sânge AB sau IV. A B Deci. alelele I şi I în heterozigoţie activează independent una de alta. AB A. AB A.AB B.recesivă. AB B. A.aglutinina a. Este ştiut însă că aglutinina a leagă şi sedimentează eritrocitele ce conţin antigenul^. iar 0 .eritrocitele cu antigenul B. indiferent de grapa sanguină. în homozigoţia I I . La heterozigoţii I I eritrocitele poartă ambii antigeni. ambele alele ale genei asigură dezvoltarea în fenotipul heterozigotului a caracterelor controlate de ele.numai antigenul B (grupa de sânge B sau III). iar în homozigoţia I B I B . iar de grapa AB .8).doar grapei AB. AB A.B 0. B.AB A. B. de grapa B . Grapele de sânge se moştenesc după anumite legităţi cunoaşterea cărora prezintă importanţă practică. Studiile au arătat că în cazul grupei 0 în plasmă sunt prezente aglutininele a şi P.1 GRUPELE DE SÂNGE ALE URMAŞILOR DE LA CĂSĂTORIILE OAMENILOR CU DIFERITE GRUPE DE SÂNGE VARIANTELE GRUPELE DE SÂNGE ALE PĂRINŢILOR UPELE DE SÂNGE )SIBILE LA URMAŞI 1 2 3 4 5 6 0x0 7 BSBH» 8 9 10 OxA AxA OxB BxB AxB OxAB AxAB BxAB ABxAB 0 0. în cazul codominanţei. a grupei A ~ aglutinina P. şi anume: sângele de grupa 0 poate fi transfuzat la toţi oamenii.A 0. de exemplu. iar aglutinina P .Codominanţa.A 0. Această genă are trei alele A. B.AB 0 0 0 82 . B. sângele de grapa A doar grapelor A şi 0.

La încrucişarea Minilor cu creastă „trandafir" cu fcele cu creastă „mazăre". hibrizii in F. Mendel care a observat că la mazăre culoarea florilor şi a tegumentului seminţelor sunt determinate de acelaşi factor ereditar. Prin tiare. în F2 au G Complementaritatea de- "trandafir" AAbb "mazăre" aaBB Segregarea în raport de Gameti FH "nucă" AaBb Fig. în perechile de caractere . Cele mai răspândite tipuri de interacţiune ale genelor nealele sunt complemenI raritatea.76.Acţiunea multiplă a genelor {pleiotropia).irandafir-simplă" şi „mazărenplă". epistazia şipolimeria. creasta „simplă" este un aracter recesiv. în F2 avea loc segregarea în raport de 3 idafir" : 1 „simplă". I Ca urmare a interacţiunii genelor I nealele se constată abateri de la I segregarea mendeliană. Pentru fieare rasă de găini este caracte•Btică o anumită formă a crestei. TIPURILE DE INTERACŢIUNE ALE GENELOR NEALELE /k Amintiţi-vă modalitatea de determinare a caracterului alelic sau nealelic •/ al genelor. toţi hibrizii din Fj aveau easta „trandafir". aveau o altă formă a crestei . I semnează dezvoltarea unui nou I caracter la interacţiunea a două I gene dominante nealele aflate în I stare homo. Deseori genele cu acţiune multiplă determină şi dezvoltarea caracterelor incompatibile cu viaţa I (a se vedea p. modificarea segregării în caz de viabilitate inegală a zigoţilor). I 9:3:3:1.sau heterozigotă. La încrucişarea găinilor cu creastă „trandafir" cu cele cu creastă p mplă". 1. Acelaşi s-a obţinut şi la încrucişarea linilor cu creastă „mazăre" cu1 . 83 . Pleiotropia reflectă participarea unei gene la manifestarea a două sau mai multe caractere.le cu creastă „simplă". 3.76). 1. Fenomenul de pleiotropie a fost evidenţiat încă de G. 66. Să analizăm moştenirea ormei crestei la găini.. Interacţiunea complementară a genelor care determină forma crestei la găini.nucă" (fig.

77. La încrucişarea a două soiuri de sângelevoinicului cu flori albe cu genotipurile AAbb şi aaBB.cu flori albe (fig.bb flori albe . discoidală şi alungită a fructelor. Se cunosc soiuri de bostan cu forma sferică. în prezenţa alelelor dominante ale ambelor perechi de gene florile au culoare roşie. hibrizii din Fj aveau flori roşii (AaBb). în F2 segregarea după fenotip corespunde celei mendeliene în dihibridare 9:3:3:1. adică. creasta „nucă" a acestuia este rezultatul interacţiunii alelelor dominante ale acestor două perechi de gene. 2 cu O Cum am putea demonstra justeţea acestor afir Hibridul din Fj va fi heterozigot după ambele perechi alele AaBb. 1. se pot obţine tipurile dorite de creste.apărut găini cu patru tipuri de creste în raport de 9 „nucă": 3 „trandafir": 3 „mazăre": .77).78.şi . Segregarea în raport de 9:6:1. Rezultatul obţinut este determinat de acţiunea complementară a genelor dominante A şi B. întrucât fiecare din genele recesive în stare homozigotă prezintă un fenotip diferit. prin combinarea genelor ce le determină. iar a celei "mazăre" . La plantele homozigote după una din alele recesive pigmentul nu se formează şi florile sunt albe. La autopolenizarea hibrizilor din F ] 5 în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 9/16 plante cu flori roşii şi 7/16 . Pornind de la constatarea că __1 creasta "simplă" este recesivă şi ţinând cont de rezultatele încrucişărilor găinilor cu această creastă cu cele cu creastă "trandafir" şi "mazăre". Segregarea în raport de 9:7. 1. forma crestei este determinată de două perechi de gene nealele. A-Bflori roşii F2 aa .1 1 „simplă". Cunoscând legităţile moştenirii formei crestei. A-bb A-B6/16 9/16 Fig. întrucât segregarea este tipică pentru încrucişarea dihibridă. Interacţiunea complementară a genelor care determină forma fructului de bostan. genotipul crestei "trandafir" poate fi doar AAbb. fiecare în parte neputând determina culoarea roşie a petalelor. 9/76 7/76 Fig.aaBB. : AaBb aaBB . 1. Moştenirea culorii florilor la sângelevoinicului în cazul interacţiunii complementare a două perechi de gene nealele. La încrucişarea a două plante de bostan cu fructe AAbb flori albe aaBB flori albe AAbb AaBb flori roşii F. 84 .

Prin urmare. 1. }i heterozigoţi după gena E . Drept exemplu de epistazie dominantă serveşte moştenirea culorii penajului la găini (fig. în F2 s-au constatat 3 clase fenotipice Ccii penaj alb în raport de 9/16 discoidale. toţi hibrizii din F[ aveau fructe discoidale (fig. în F2 s-a obţinut segregarea in raport de 13/16 găini albe şi 3/16 . La autopolenizarea acestora. Epistazia se manifestă prin suprimarea fenotipică a unei gene de către alta.sferică. Chiar şi în prezenţa unei singure alele /.78). Alela dominantă / este supresorul alelei C.ccii C-ii fructe discoidale. lipsa celeilalte determină aceeaşi formă a fructului . iar alela recesivă c lipsa pigmentului. Segregarea în raport de 13:3. care se opune formării pigmentului. 6/16 sferice şi 1/16 alungite. 3/16 negri şi 1/16 roşii (Jig. Penajul găinilor poate fi alb sau colorat. 1. adică penajul alb. La încrucişarea porcilor albi şi negri. Stabiliţi după grilajul Punnet tipurile de genotipuri care determină cele trei clase fenotipice la încrucişarea porcilor albi din Ff. Segregarea în raport de 12:3:1. Porcii roşii sunt homozigoţi recesivi după ambele gene. Porcii negri sunt homozigoţi după alela recesivă ii. genele A şi B sunt complementare. acţiunea genei culorii este anihilată.jului la găini în cazul interacţiunii festarea alelei dominante a altei gene (A < B epistatice a două perechi de gene. toţi hibrizii din F. în epistazia domiMoştenirea culorii penanantă alela dominantă a unei gene inhibă mani. deosebim epistazie domi3/16 nantă şi epistazie recesivă. fiecare genă complementară în F./. Toţi porcii albi au minimum o genă dominantă I. în timp ce alelele recesive pena/alb penaj colorat condiţionează fructe alungite. aveau penaj alb. 1.80).cel. Abaterea de la segregarea mendeliană de 9:3:3:1 este generată de epistazia/> C. Un alt exemplu de epistazie dominantă este moştenirea culorii la porci. Deci. Printre descendenţii rezultaţi din încrucişarea hibrizilor din Fj s-a constatat segregarea după culoare în raport de 12/16 albi.79). hibrizii din F[ Brâu albi. Penajul alb la diferite rase este determinat de două gene nealele C şi /. dar cu o origine diferită (diferite genopenaj alb penaj alb tipuri). care nu se opune formării culorii. întrucât genele antrenate în concurenţă pot fi atât dominante. Alela dominantă C determină prezenţa pigmentului.răspunzătoare de formarea pigmentului negru. adică coloraţia penelor. sau B > A).ccii ecu sferice. La încrucişarea hibrizilor din F! între ei. La încrucişarea rasei leggorn albă CCII cu plimutroc albă ccii. 85 . Din interacţiunea lor rezultă C.găini colorate. cât şi recesive.

1. 1.albe. Analiza genetică a arătat că prezenţa a patru gene dominante la 1/16 din urmaşi determină cea mai intensă coloraţie a seminţelor. folosind grilajul Punnet. Prin încrucişarea hibrizilor din F[ între ei. 1. în F2 s-au obţinut 3 clase fenotipice: 9/16 aguti. Copiii născuţi dintr-un bărbat negru şi o femeie albă vor fi mulatri (A. Segregarea în raport de 9:3:4. A2a2). Moştenirea culorii la şoareci în cazul interacţiunii epistatice a două perechi de gene nealele. Culoarea boabelor din prima grupă varia de la roşie-întunecată până la roză-pală (fig. 6/16 . alela recesivă a unei gene în stare homozigotă anihilează manifestarea alelei dominante sau recesive a altei gene: aa > B sau aa > bb.1 EEII alb AAbb aaBB aguti Fig. a obţinut în F2 segregarea în raport de 15/16 boabe colorate şi 1/16 . în 1908. în unele cazuri. la încrucişarea şoarecilor negri {AAbb) cu cei albi (aaBB). Apiiatţu. 4/16 din seminţe aveau trei gene dominante.81. Moştenirea culorii la porci (epistazie dominantă). Alelele recesive ale acestor gene condiţionează culoarea albă a pielii. Probabilitatea naşterii unui negru (A1a1 A2a2) sau a unui alb {a. Nillson-Ehle.a2a2) într-o familie de doi mulatri este de 1/16. toţi şoarecii din F. genele polimerice se notează cu aceeaşi literă latină cu specificarea indicelui pentru diferiţi membri.81). 1.două şi 4/16-0 singură genă dominantă. 86 . 12/16 albi 3/16 negri 1/16 roşii 9/16 aguti 3/16 negri 4/16 albi Fig. 1. în cazul epistaziei recesive. Segregarea în raport de 15:1. genotipurile din F2 de la încrucişarea ilustrată de fig. De exemplu.82). aveau culoarea aguti (AaBb) (fig. Polimeria (poligenia). Presupunem că culoarea întunecată a pielii la om este determinată de două perechi de gene dominante nealele. 3/16 negri şi 4/16 . Studierea caracterelor polimerice a fost iniţiată la începutul secolului trecut. fenotipul individului depinde de numărul genelor dominante care determină caracterul dat.albi.a. Celelalte genotipuri prezintă clase fenotipice intermediare. Determinaţi. Toate aceste genotipuri determinau diferite nuanţe intermediare dintre roşu-intens şi alb. încrucişând două soiuri de grâu cu boabe colorate şi albe (necolorate). fatctcttce £/ După tipul genelor polimerice se moşteneşte şi pigmentaţia pielii la om. Astfel de gene au fost numite polimerice.80. întrucât asigură dezvoltarea unuia şi aceluiaşi caracter.81.a.

După tipul polimeriei necumulative se moştenesc şi alte caractere. conţinutul de zafcăr. determină forma triunghiulară a fructelor. a. calitatea hranei. F2 se obţine segregarea în raport de 15/16 .A2-). Moştenirea culorii la boabele de grâu în cazul interacţiunii polimerice a genelor nealele.triunghiulare şi 1/16 . Astfel. de ouă. de carne.ovale.). )mozigote după două perechi 2 o ["uamuini : gene dominante cu acţiune similară (A1AlA2A^ cu plante cu fructe ovale (a]a1a2a2). în practică sunt răspândite fi cazurile de polimerie necuiidativă. de amidon etc. Segregarea în raport de 15:1. )ţi hibrizii din Fţ au fructe triunghiulare (A1a1A2a2).a •determinată în mare parte de Icondiţiile în care se dezvoltă or•ganismul. lungimea lânii ş. La autopolenizarea acestora. numărul de Iboabe în spic. După tipul polimeriei cumulative se moştenesc multe caractere cantitative de importanţă gospodărească atât la plante cât şi animale (proIducţia de lapte. Manifesharea caracterelor polimere este A. Idepinde în mare parte de condiţii• de întreţinere. de ouă. O îre segregare se explică prin existenţa a două perechi de gene cu acţiune similară. [lungimea spicului.82. 87 . producţia de Bapte. sau cel puţin a aeia dintre ele (A. -A2-). .Exemplele prezentate ilustrează polimeria cumulativă: la mărirea numărului de gene polimerice dominante acţiunea lor se sumează.a2 a2. rezenţa ambelor alele dominante ale acestor perechi (A.a. De exemplu. a. printre care i penajul de pe gambă la găini. Fructul oval se formează în lipsa acestora Determinaţi cu ajutorul grilajului Punnet genotipurile în F2 la moştenirea polimerică necumulativă a formei fructului la traista ciobanului. la încrucişarea plantelor de traista cioanului cu fructe triunghiulare Fig. 1.

c) unul din părinţi aparţine grupei 0. părinţii celuilalt. d) supradominanţa. 3. Un băieţel are grupa sanguină I. B.i ~jl O —•> 1. C. 2. La încrucişarea găinilor albe au fost obţinuţi 1680 de puişori. . Analizaţi interacţiunea genelor alele pe exemple din viaţă. b) rezistenţă slabă la boli şi vătămători. iar cea recesivă nu domină coloraţia. 2. D. în altă pereche. 3.verzi. 1. dintre care 315 erau porumbaci (coloraţi). c) fenomenul de heterozis în F.II şi IV. Determinaţi cărui cuplu aparţine fiecare copil. Gena dominantă a unei perechi determină penajul colorat. Părinţii au grupele sanguine II şi III. Determinaţi genotipurile formelor parientale şi ale hibrizilor. Determinaţi genotipurile părinţilor şi ale puilor porumbaci. 8. c) codominanţă. d) unul din părinţi aparţine grupei A homozigot. Raportul dintre genele ce determina grupele sanguine A şi B este: a) dominanţă.. De la încrucişarea bostanului galben cu cel alb toţi bostanii erau albi.galbeni. b) ambii părinţi au grupa AB. 53 . restul albi. Explicaţi rolul supradominanţei în agricultură. Cercetările au demonstrat că copilaşii au respectiv grupele sanguine I şi IV. iar celălalt grupa Bm. d) scăderea însuşirilor biologice. Ce grupe au părinţi? a) unul are grupa Ap). La maternitate s-au confundat 2 băieţei. Copiaţi tabelul pe caiet şi completaţi-l cu exemple.. Părinţii unuia au grupele sanguine I şi II. Penajul alb al găinilor este determinat de 2 perechi de gene nealele. s-au obţinut 204 de bostani albi. A. iar celălalt A(ll) şi este homozigot ori heterozigot. încrucişându-i pe aceştia între ei. b) semidominanţă. iar sora lui . iar celălalt grupei AB. Determinaţi grupele sanguine ale părinţilor. 5. gena dominantă asigură coloraţia. Alegeţi răspunsurile corecte. într-o familie se nasc numai copii ce nu aparţin grupelor sanguine ale părinţilor. Supradominanţa ca fenomen de interacţiune între genele nealele determină: a) vitalitate sporită. 4.lipsa coloraţiei. 6. cea recesivă . Explicaţi prin schemă culoarea pielii copiilor ce se vor naşte din căsătoria unui mulatru cu o femeie albă. 17 . Ce grupe vor avea copiii lor? 7. Enumeraţi proprietăţile genelor ce determină interacţiunea lor. Probleme.grupa IV.

însă la orice organism numărul genelor depăşeşte cu mult numărul de cromozomi omologi. De aici şi întrebarea firească: cum se vor moşteni genele plasate pe acelaşi cromozom? Răspunsul la această întrebare a fost dat de Thomas '• forgan (fig. îndeosebi a embriologiei. Descoperirea întâmplătoare a mutaţiei de ochi albi la drozofilâ i-a sugerat ideea utilizării acestei musculiţe în experimentele de laborator. dar încă nefundamentată ştiinţific . Morgan pleacă în Europa unde lucrează în laboratoarele Naples Marine. Aici el s-a pătruns de Importanţa lucrului experimental la studierea biologiei. laureat al premiului Nobel în domeniul Fiziologiei şl Medicinei în 1933. Prin urmare. preocuparea sa la acel moment. Legile transmiterii genelor localizate pe acelaşi cromozom. MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM Legile mendeliene explică moştenirea caracterelor determinate de gene plasate pe cromozomi neomologi. probabil.83. Thomas Morgan. iar bani pentru întreţinerea unui vlvariu mare nu avea. Iniţial Morgan intenţiona să controleze experimental presupunerile lui G. care a stabilit experimental. Succesele obţinute în embriologle nu i-au stăvilit dorinţa de a se ocupa de o ştiinţă la modă. De exemplu. 1. unul din fondatorii geneticii. rezultatele se lăsau aşteptate. Mendel referitoare la existenţa în celule o factorilor ereditari şi transmiterea lor în combinaţii întâmplătoare generaţiilor următoare. Morgan monta experimentele pe iepuri. După terminarea Universităţii Jons Hopkins. omul dispune de 23 perechi de cromozomi şi de câteva sute de mii de gene. Alegerea drozofilei în calitate de obiect experimental a fost. biolog şi genetician american. T. RECOMBINAREA GENELOR ÎN BAZA CROSSING-OVERULUI 3 HĂRŢILE CROMOZOMIALE 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ 1.genetica. Fig.9 TRANSMITEREA GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 1 MOŞTENIREA ÎNLĂNŢUITĂ A GENELOR PLASATE PE ACELAŞI CROMOZOM 2 ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETĂ A GENELOR. întrucât T.83). Morgan 89 . fiecare cromozom poartă mai multe gene. 1. cea mai mare reuşită a savantului.

Interpretarea cromozomială a înlănţuirii genelor plasate pe acelaşi cromozom. 1. 1. încrucişarea femelelor cu corp gri .84. Prin urmare.aripi rudimen. fenotipul b vg b b vg vg genotipul b*b vg*vg fenotipul 50% 50% Fig. Fig.85). Aspectul exterior şi caperioada scurtă de dezvoltare embrionară în riotipul femelei şi masculului la drozofilă.85.aripi normale cu mas.prolificitatea femelelor care pot depune negru 200-300 de ouă.T.86. în prima au fost încrucişaţi masculi din F! cu femele virgine homozigote după ambele gene recesive (bb vg vg). Rezultatele acestor încrucişări au fost diferite.său au încrucişat femelele cu corp gri şi aripi culi corp negru . caracterele corp negru şi aripi rudimentare sunt determinate de gene recesive.culoarea neagră a corpului b {black) şi aripi rudimenb*b vg*vg tare vg iyestigeal) . condiţii dirijabile (pe au se pot obţine 30 de generaţii). 1 I .numărul relativ mare de caractere detervg+vg+ b b vg vg formale minate de gene dispuse doar în 4 perechi de b vg b+vg* cromozomi. Ulterior au fost efectuate două încrucişări de analiză. 1.o Musculiţa de oţet {Drosophilla melanogaster) {fig. aripi rudimentare . F. Studiind moştenirea a două caractere . 1.dimensiunile relativ mici ale corpului şi Fig. iar în a doua femele virgine din Fj cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive. Toţi hibrizii din Fl aveau corp gri şi aripi normale (fig. Rezultatul obţinut corespunde regulii uniformităţii hibrizilor de prima generaţie. Morgan şi colaboratorii Fig.numărul mare de mutaţii (-50) ale diferitelor gene. 90 . corp . diferiţi după formă şi mărime. 1. Prima încrucişare de analiză.normale (b+ b+vg+ vg+) cu masculi ce aveau corp tare.84) prezintă un obiect comod de cercetare datorită următoarelor particularităţi: XX XV .87. 1. negru şi aripi rudimentare (bb vg vg).

De aici putem deduce că genele ce letermină corp gri . Deşi s-au obţinut patru lase fenotipice.aripi rudimentare sunt plasate ! acelaşi cromozom şi de aceea se transmit împreună.s-au obţinut rezultate total diferite de .5% 41. 1. înlănţuit. 1. şi nu patru ca în cazul combinării independente a caracterelor în conforlitate cu legea a doua a lui Mendel {fig.aripi rudimentare.aripi normale şi corp negru .5% corp gri .88.88. indiferent de sex: corp cenuşiu . Totalitatea genelor ispuse pe un cromozom formează un grup de linkage (de înlănţuire). Reprezentarea schematică a fenomenului I crossing-over.86) s-au obţinut două clase fenotipice de îusculiţe. A doua încrucişare de analiză. 1. 1. în 83% de b*vg* bvg b vg bvg b b* vg* vg vg vg*vg vg* *1. masculii din Fj formează doar două tipuri de eameţi. la om . Numărul ipelor de linkage este egal cu numărul haploid de cromozomi. 2.5% de iusculiţe cu corp gri .femelă virgină din Ft cu masculi îmozigoţi după ambele gene recesive .aripi normale.aripi normale şi 8. Determinaţi clasele genotipice obţinute în această încrucişare de analiză.5% 8. raportul lor nu era de 1:1:1:1 conform legii segregării independente apă fiecare pereche de caractere. 1. Raportul real s-a dovedit a fi de: 41. 41.aripi normale şi corp negru . De exemplu.aripi reduse.5% f. reiese că.le înregistrate în prima încrucişare de analiză (fig.89. RECOMBINAREA GENELOR IN BAZA CROSSING-OVERULUI în cea de a doua încrucişare de analiză .23. 8.5% 8.87). gârneţi parientali crossinggârneţi over recombinaţi 91 . întrucât segregarea în cazul încrucişării de analiză reflectă raportul gârneţilor jformaţi de hibrizii din F.5% corp negru .în prima încrucişare de analiză {fig.aripi reduse..5% corp tgru . Prin urmare. ÎNLĂNŢUIREA INCOMPLETA A GENELOR. la îzofilă distingem 4 grupe de linkage.

Rezultatele obţinute nu se conformează nici cu înlănţuirea genelor plasate pe acelaşi cromozom.5% 16.5% de gameţi b* vg* 8. în cea de a doua doar 83%.5% de gameti b vg | 25% 25% 25% 25% 83% gârneţi parientali J 700% de gârneţi identici bvg Fig.5% 41.aripi normale şi corp gri . 92 . Hibrizii din Fi moşteneau caracterele dominante: corp cenuşiu .cazuri s-a repetat îmbinarea părintească a caracterelor.90 cum este numit fenomenul de schimb reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi. 1.5% 16. la 17% înregistrânduse caractere recombinate. iar în 17% au apărut îmbinări noi ale acestora. 1. Cauza rezidă în schimbul reciproc de fragmente omoloage dintre cromozomii omologi în timpul meiozei (fig.5% 16.5% 8. S-au obţinut aceleaşi rezultate ca şi în cazul studiat anterior: în prima încrucişare de analiză toţi indivizii moşteniră îmbinarea părintească de caractere. femelele din Fi s-au încrucişat cu masculi homozigoţi după ambele gene recesive. în prima s-au încrucişat masculi din Ft cu femele homozigote după ambele gene recesive (corp negru . Amintiţi-vă după fig.aripi rudimentare). şi anume: corp negru . în a doua. Apariţia de indivizi cu caractere recombinate poate fi explicată doar prin faptul că în cazul femelelor înlănţuirea genelor situate pe acelaşi cromozom nu este completă.89). celulele homozigotului recesiv 66% de meioze fără crossing-over 4 34% de meioze cu prima diviziun 100% de meioze fără crossing-over 16.5% | byg byg* 17% de gârneţi recombinaţi \41. 1.5% 8.aripi rudimentare. Experimentul a fost repetat pe musculiţe cu o altă îmbinare a caracterelor analizate mai sus.aripi normale.90. S-au efectuat două încrucişări de analiză diferite.5% 8. Interpretarea cromozomială a rezultatelor celei de a doua încrucişări de analiză.

gradul de înlănţuire fiind determinat de distanţa dintre ele. Ideea a t folosită de T. Morgan pentru determinarea distanţei dintre gene în cazul Dzofilei.întrucât indivizii cu caractere recombinate alcătuiesc în cazul analizat 17% din descendenţi. precum şi a distanţei dintre gene. f? Generalizând cele expuse. Diferiţi •omozomi conţin un număr diferit de gene. Hărţile genetice se întocmesc pentru . se pot recombina. 3. în baza celor spuse despre moştenirea înlănţuită a genelor plasate pe acelaşi cromozom tezele de bază ale teoriei cromozomiale se formulează astfel: • Genele sunt localizate în cromozomi unde ocupă un anumit locus. de aceea unele tcaractere se moştenesc împreună. Dar apare întrebarea de ce recombinarea genelor nu are tz loc în prima încrucişare de analiză? Studiile efectuate au arătat că la masculii de ^ drozofilă crossing-overul nu are loc. HĂRŢILE CROMOZOMIALE în baza rezultatelor încrucişărilor de analiză. Cu acest scop. Apartenenţa genei la un îumit grup de linkage şi distanţa dintre gene se determină prin studierea iltatelor încrucişărilor. frecvenţa crossing-overului este de 17%. Pentru stabilirea localizării grupului de linkage se >losesc cromozomii cu structură modificată. egal cu numărul haploid de cromozomi. T. • Genele alele îşi pot schimba locurile. cu atât probabilitatea că ele se vor moşteni împreună (~j este mai mare şi invers.care pereche de cromozomi omologi cu indicarea denumirii complete sau ^scurtate a genei. pentru diferite gene este diferit şi depinde de distanţa dintre ele: cu cât acestea ^Z. Hărţile cromozomiale mai sunt lite şi hărţi genetice ale cromozomilor. Astfel a fost întocmită prima hartă cromozomială: reprezentarea grafică amplasării genelor pe cromozomi (fig. • Genele alele ocupă acelaşi locus în cromozomii omologi. • Genele sunt amplasate în cromozom într-o anumită consecutivitate lineară. Această legitate a fost numită regula lui Morgan. Observările au arătat că procentul de organisme cu ractere recombinate este mai mare la o distanţă mai mare dintre gene. prin metode speciale. Motivul nu este însă cunoscut. Procentul recombinărilor zi. distanţei în procente de la un capăt al cromozomului. • Pentru fiecare specie este caracteristic un anumit număr de grupe de linkage. Frecvenţa recombinării I ţte direct proporţională cu distanţa dintre gene. luat ept zero. sunt situate mai aproape. 93 . 1. • Genele dintr-un cromozom formează un grup de linkage. putem afirma că genele localizate pe acelaşi ^ cromozom se moştenesc înlănţuit. întocmirea hărţilor cromozomiale presupune determinarea apartenenţei genei un anumit grup de linkage şi corespunderii grupei de linkage studiate unui lumit cromozom. Morgan şi discipolii săi au îs la concluzia că frecvenţa de apariţie a organismelor cu caractere recombinate îflectă distanţa dintre gene.91).

e c .I normă mutaţie normă mutaţie III normă IV mutaţie 1 : cu V \ : Y— corp galben (cenuşiu). dp -aripi scurte (normale).corp negru (cenuşiu). 8 .aripi încovoiate (drepte). b . v. f— perişori bifurcaţi (normali). 1.ariste scurte (normale). II: al. e-corp negru (cenuşiu). d .perişori scurţi (normali).ochi rubinii (roşii). bb perişori scurţi (normali). D . IV : bt .corp de culori închise (gri).faţete groase (normale). Mg .ochi roz (roşii).perişori între faţete (lipsa lor). W— ochi albi (roşii). Literele sunt abrevieri ale genei mutante.ochi plaţi (rotunzi).perişori scurţi (normali). Cifrele indică distanţa dintre gene şi unul din capetele cromozomului. sp . ro.picioare scurte (normale). p . m.ochi purpurii (roşii). ca -ochi rubinii (roşii). 94 .91. pr— ochi purpurii (roşii). ss .absenţa unei nervuri de pe aripă (prezenţa ei). Hărţile genetice ale cromozomilor drozofîlei. se-ochi cafenii (roşii).număr redus de perişori (normal). ev . s.aripi sucite (normale). Fig. vg — aripi rudimentare (normale). c. ey lipsa ochilor (prezenţa ochilor). car .aripi arcuite (drepte).aripi mici (normale). III: ni—faţete groase (normale). a .pată pe aripă (lipsa petei).

muscă. pestriţe şi albe. Ca urmare un cromozom se scurtează. Moştenirea plastidică a fost descoperită la unele plante: frumoasa-nopţii. Moleculele de ADN ale acestor organite conţin informaţia despre propriile proteine. Aceste modificări structurale ale cromozomilor sunt vizibile la microscop. iar altul se lungeşte. albe şi cu amestec de plastide verzi şi albe. ereditatea extracromozomială mai este numită şi citoplasmatică. în unele cazuri. Moştenirea mitocondrială. La aceste plante. Până în prezent au fost întocmite hărţile cromozomiale pentru drozofilă. guraleului ş. purtători ai informaţiei ereditare pot fi şi unele organite celulare care posedă propriul ADN. în celulele eucariote astfel de organite sunt cloroplastele şi mitocondriile. ceapă. şoarece. Genele mitocondriale controlează | două grupe de caractere ce ţin de activitatea sistemelor respiratorii şi rezistenţa la antibiotice şi alte toxine. porumb. Celulele. roşii. Ereditatea citoplasmatică masculină. Deoarece plastidele ajung la zigotprin intermediul citoplasmei ovulului. Mitocondriile de asemenea conţin ADN inelar şi dispun de propriul aparat de sinteză a proteinelor. ţânţar. la diviziune formează trei tipuri de celule: cu plastide verzi. ce conţin un amestec de plastide verzi şi albe. La polenizarea plantelor cu sterilitate masculină cu polen normal în [majoritatea cazurilor se obţin plante cu polen steril. pe lângă frunzele verzi obişnuite. Fenomenul a fost numit sterilitate citoplasmatică masculină şi este determinat de particularităţile I citoplasmei. orz. sterilitatea masculină nu dispare.se asigură trecerea unei porţiuni de cromozom la un alt cromozom. transmiţându[se pe linie maternă. La porumb. drojdii. deşi este evidenţă moştenirea extracromozomială a caracterului. 95 . bacterii. virusuri. La repetarea acestei încrucişări [pe parcursul mai multor generaţii. Hărţile cromozomiale permit de a prevedea caracterul moştenirii caracterelor. precum şi despre ARNm şi ARNt care participă la sinteza lor. sfeclă se întâlnesc forme ce nu formează polen. orez. în funcţie de care deosebim respectiv moştenirea plastidică şi mitocondrială a caracterelor. iar în selecţie uşurează alegerea perechilor pentru încrucişare. sau formează polen steril. pentru a stabili care grup de gene au trecut de la un grup de linkage la altul. om.a. Ulterior se face analiza genetică a descendenţilor cu astfel de cromozomi. alge. Ca urmare. Plastidele se divid autonom în celulă şi se repartizează la întâmplare între celulele-fiice. pe frunză vor apărea sectoare erzi. caracterul dat se moşteneşte pe linie maternă. există şi frunze pestriţe. grâu. Moştenirea caracterului „frunze pestriţe" ţine de transmiterea la diviziunea celulară a două tipuri de plastide: verzi şi albe. întrucât organitele celulare sunt moştenite prin intermediul citoplasmei. mu poate fi determinată structura responsabilă de dezvoltarea caracterului dat. găină. 4 EREDITATEA EXTRACROMOZOMIALĂ Pe lângă cromozomi.

b) prezintă un mare număr de gene mutante. b) are loc numai în meioză. Cei mai mici cromozomi la Drosophila melanogaster formează: a) perechea I. 6. b) se manifestă numai în cazul genelor situate pe acelaşi cromozom. 5. d) perechea IV. d) 5000 gene. Crossing-overul: a) are loc numai în mitoză. Drosophila melanogaster constituie un excelent material de cercetare. 1965). Al doilea soţ are Rh-negativ şi eritrocite normale. fa) 16 gene.z=^ —1 i x^ ~ <f O 1. 1. C) perechea III. b) perechea II. Rh-pozitiv şi eliptocitoza (eritrocite eliptoidale) sunt determinate de gene autozomale dominante. La om locusul factorului RH rezus e înlănţuit cu locusul ce determină forma eritrocitelor şi se află la o distanţă de 3 morganite de el (C. Alegeţi răspunsurile corecte. 4. Analizaţi biografia fui T. d) generaţiile se succed la intervale mici de timp. 5. 2. iar eliptocitoza de la celălalt. c) 8000 gene. Stern. Determinaţi coraporturile procentuale ale genotipurilor şi fenotipurilor probabile ale copiilor din această familie. Unul dintre soţi este heterozigot după ambele caractere. c) contravine legii I a lui Mendel. Morgan. Numărul de gene la Drosophila melanogaster este de aproximativ: a) 4 gene. 2» Enumeraţi particularităţile structurale aie musculiţei Drosophila melanogaster care au făcut din ea un obiect al cercefărilor genetice. Probleme. 3. d) prezintă schimbul reciproc de gene plasate pe cromozomi pereche.Explicaţi prin schemă rezuitateie experimentelor făcute de Morgan pe museuiiţa de oţet. 4. Rh-pozitiv moştenindu-l de la un părinte. d) nu vine în contradicţie nici cu una din legile lui Mendel. 3. c) poate avea loc şi în interiorul genei. Fenomenul de linkage: a) este contrar legii a ll-a a lui Mendel. 96 . Elucidaţi esenţa şi rolul hărţilor cromozomiale. deoarece: a) are un număr redus de cromozomi. c) toate celulele conţin cromozomi gigantici.

reptile pcul se determină în timpul fecundaţiei. Phylloxera vastartix şi Dinophilus sexul zigotului se determină încă timpul ovogenezei. segregarea după sex ste apropiată de 1:1. Pentru unele animale. La insecte. Caracterele sexuale secundare bontribuie indirect la întâlnirea şi împerecherea indivizilor de sex opus.MOŞTENIREA CARACTERELOR CUPLATE CU SEXUL! 1 DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR 2 DIFERENŢIEREA SEXULUI 3 EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX • 1. i Rotatoria. peşti. Repartizarea neuniformă a citoplasmei în ovogeneză duce i formarea a două tipuri de ovule: mari şi mici. crustacee. Caracterele sexuale I rimare includ un şir de particularităţi morfologice şi fiziologice care asigură )rmarea gârneţilor şi contopirea lor la fecundaţie. de ce depinde sexul viitorilor indivizi în cazul tipului singamic determinare a sexelor? Observările geneticienilor au arătat că în limitele unei masculii şi femelele se nasc în proporţii egale. DETERMINISMUL CROMOZOMIAL AL SEXELOR Sexul reprezintă o totalitate de caractere şi însuşiri ale organismului care asigură [reproducerea şi transmiterea informaţiei genetice prin intermediul gârneţilor. Printre acestea pot fi enumerate: deosebirile în culoarea. mamifere. arahnide. Caracterele care determină deosebirile dintre indivizii de sex opus (dimorfismul •exual). se diferenţiază în primare şi secundare. din larvele ce plutesc liber în apă se dezvoltă femele. Astfel. numite sexuale. mărimea glandelor mamare la mamifere. iar din ele ce se fixează de trompa femelei sau se află în apropierea acesteia . Acest raport numeric coincide cu segregarea obţinută la ologie. Din cele mari după fecundaţie se szvoltă femele. adică. de exemplu iermele marin Bonellia viridis. Acest tip de determinare a sexului ste numitprogamic. Acesta este cel mai răspândit tip de îterminare a sexului şi este numit singamic. ci. păsări. Enumeraţi caracterele sexuale primare şi secundare la om. este caracteristică determinarea sexului după pcundaţie. Apare întrebarea.masculi.masculi. iar din cele mici . Determinarea sexului poate avea loc la diferite etape ale ciclului reproductiv. forma şi dimensiunile penelor la răsări. a XII-a „_ . înotătoarelor la peşti etc.

92).cu încrucişarea de analiză când unul din părinţi este heterozigot (Aa). La o altă specie de ploşniţă-de-iarbă .hetemgametic. Ambele tipuri de gârneţi masculini se formează în proporţie egală de 1:1. Tipul XY poartă denumirea de Drosophilla şi se întâlneşte la diptere. La fecundaţia ovulului de către un spermatozoid ce poartă cromozomul X va rezulta un individ de sex feminin. iar masculii . reptile şi plante sexul heterogametic sunt femelele. păianjeni.2A + XO (2A reprezintă garnitura diploidă de autozomi). întrucât la drozofilă femela este homogametică. gândaci. Sexul. peşti. iar a masculului . numărul de cromozomi sexuali este egal la ambele sexe. sau X şi Y). ulterior fiind confirmată experimental de E. femelele poartă doi cromozomi sexuali identici . Genotipul femelei poate fi notat ca 2A + XX. Masculii sunt homogametici şi formează un singur tip de 98 .93). plantele dioice şi la om. iar cel ce formează două tipuri de gârneţi . amfibieni. Această presupunere a fost expusă încă de G. Sexul heterogametic poate fi de două tipuri: XO sau XY.doi cromozomi X. Wilson şi MacClang pe exemplul insectelor. La fel se determină sexul şi la om (fig. Tipul XO a fost numit fluture şi este caracteristic pentru ortoptere. Deosebirile dintre cromozomii sexuali s-au dovedit a fi cantitative şi calitative. în cazul când acceptăm ideea că sexul se moşteneşte după acelaşi principiu. care formează un singur tip de gârneţi după cromozomii sexuali. la un număr egal de autozomi. La ploşniţa-de-iarbă Protenor. individul va fi de sex masculin. Mendel. nematode. iar masculii doar unul. polichete.două (X şi O. sexul zigotului este determinat de mascul (fig. numiţi mai târziu sexuali. numai că femelele conţin doi cromozomi sexuali identici XX.Ligaeus. este numit homogametic.XY. iar celălalt homozigot după gena recesivă (aa). Schematic moştenirea sexului în cazul isectelor descrise se prezintă astfel: Protenor P 9 Din schemă se vede că în ambele cazuri femela formează un tip de gârneţi. iar masculul doi cromozomi sexuali diferiţi . Cercetările au arătat că la toate păsările.heterozigot. la unele specii de nevertebrate. iar celălalt . multe specii de căpuşe. deoarece la baza formării lor stă meioza. 1. unul din sexe trebuie să fie homozigot. 1. Ele formează două tipuri de ovule: Z sau W. Dacă spermatozoidul poartă cromozomul Y (sau este lipsit de cromozom sexual). Ei au observat că cariotipul femelelor şi masculilor se deosebesc după o pereche de cromozomi. mamifere.

în primele luni de sarcină sunt eliminaţi mai mulţi embrioni de sex masculin. la albina meliferă regina depune două tipuri de ouă. Unii cercetători explică fenomenul prin viabilitatea mai înaltă a spermatozoizilor purtători ai cromozomului Y faţă de cei ce poartă cromozomul X.92.masculi (trântori).Z. 1. iar din cele nefecundate . 1.94). 1. iar altă parte nefecundate.95. Din cele fecundate se dezvoltă albine lucrătoare şi regine. La om. El este caracteristic pentru o serie de insecte cum ar fi albina meliferă. Teoretic toate tipurile enumerate de determinism cromozomial al sexului asigură un raport constant al sexelor de 1:1. 1. în momentul conceperii. }fig. cu garnitura diploidă de cromozomi (2n).ci Fig. oo . Tipul ZW de determinare a sexului a fost numit Abraxas (fig. în realitate se nasc mai mulţi indivizi de sex masculin. Fig. 1. astfel încât la momentul naşterii la 106 băieţei revin 100 de fetiţe. dintre care o parte fecundate.95).haploid. Tipul Abraxas de determinare a sexului. viespile şi furnicile.94. La aceste animale cromozomii sexuali lipsesc. Tipul haploid de deteriism cromozomial al sexului. cu o garnitură haploidă (n). De exemplu. Determinismul cromozomial al sexelor la Drozofilla. spermatozoizi . sexul fiind determinat de ploiditatea cromozomilor (fig. în natură se întâlneşte şi un tip specific de determinism cromozomial al sexelor . g. Determinismul cromozomial al sexelor la om. la 100 de embrioni fetiţe revin circa 150 de embrioni băieţei. 1.93.

iar cele interne masculin. întrucât nivelul acestor hormoni în sânge este controlat de genele ce determină sexul. caracterele de mascul se restabilesc. Să urmărim una din aceste schimbări de sex pe exemplul peştişorilor decorativi. Prin acţiunea preparatelor hormonale s-a reuşit schimbarea sexului la unele animale chiar până la formarea de gameţi de sex opus. dar într-un raport diferit.a celui feminin. se creează condiţii pentru dezvoltarea caracterelor sexuale specifice celuilalt sex. la mascul vor predomina androgenii. iar la femelă . Amintiţi-vă care sunt glandele producătoare de hormoni sexuali la om. în caz de bisexualitate. dar într-un raport cantitativ diferit. viţelul este normal. Se cunosc hormoni sexuali masculini androgenii. Rezultatele acestui experiment şi a multor altora au sugerat ideea că organismele genetic sunt bisexuate. prin urmare şi diferenţierea lui. iar la femele . în caz de schimbare a raportului hormonal specific sexului dat. sau ca urmare a unor dereglări hormonale. este intersexuală şi sterilă . iar r r XY xx xx homogametic . iar viţeluşa. Bisexualitatea ereditară a organismelor este confirmată de cazurile de schimbare a sexului în ontogeneză în condiţii naturale şi experimentale.cel feminin (XX). şi feminini . peşti p â XrYR roşii X 9 X X albi (Oryzias latipes). cât şi la femele. ca în experimentul descris mai sus.estrogenii şi progesteronul. savanţii au observat că la înlăturarea testiculelor cocoşul capătă caractere de găină. La masculi predomină genele ce asigură dezvoltarea sexului masculin.genitaliile externe sunt de tip feminin. de regulă. unele PREDETERMINAREA HORMONALĂ A SEXULUI broaşte (Xenovus laevus) Desti LA PEŞTII ORYZIAS LATIPES oroaşte (Aenopus laevus). păsări şi alte animale. DIFERENŢIEREA SEXULUI 2 __i cu Determinarea sexului este urmată de dezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare. 100 . La vitele mari cornute. Ambele tipuri de hormoni sunt prezente atât la masculi. gemenii unisexuali sunt normali. Studiind rolul glandelor sexuale în diferenţierea sexelor.estrogenii şi progesteronul. Dacă acestei „găini" i se transplantează testicule de la un cocoş normal. Astfel de rezultate au fost obţinute în experimentele pe triSchema 1.2. Aceste schimbări sunt cauzate de faptul că testiculele încep să funcţioneze înaintea ovarelor. de exemplu prin castrarea masculilor. adică dispun de gene ce determină dezvoltarea ambelor sexe. spre deosebire de cei bisexuali. La aceşti peştişori heterogametic r R r r este sexul masculin (XY). Aceste gene controlează secreţia de hormoni sexuali care şi asigură diferenţierea sexului.3 t o n {pieurodeles waltlii). influenţând prin secreţia de hormoni sexuali masculini dezvoltarea embrionului feminin.

ochi albi. în consecinţă. 3. EREDITAREA ALELELOR SEX-LINKAGE Moştenirea genelor localizate în autozomi nu depinde de faptul care dintre părinţi este purtătorul lor: atât la încrucişarea directă (AA x aa). ceea ce demonstrează că culoarea roşie a ochilor este dominantă.Pentru experiment s-au luat peştişori roşii şi albi. Analiza sexuală a descendenţilor a arătat că ochi roşii :\eau toate femelele şi jumătate din masculi. Prin urmare.în Fj s-au obţinut două clase fenotipice în raport de 1:1. iar în mâncarea celor din grupa a doua s-a adăugat hormon sexual feminin. r r r R femelele albe au genotipul X X . în F2 s-au obţinut două clase fenotipice: 75% de musculiţe aveau ochi roşii şi 25% . Gena dominantă a culorii roşii se află pe cromozomul Y. Deosebirile rezultatelor celor două încrucişări arată că moştenirea culorii albe a ochilor depinde de faptul care părinte este 101 G . iar ochi albi cealaltă jumătate din masculi. Pentru a afla dacă această regulă este valabilă şi pentru genele localizate în cromozomii sexuali. toţi hibrizii din F. La încrucişarea hibrizilor din F! intre ei s-a obţinut acelaşi raport al hibrizilor de 1:1. Morgan de studiere a moştenirii culorii ochilor la drozofilă. 1. iar alela recesivă .caracterul mamei. Masculii rezultaţi din această încrucişare erau roşii. Ei se încrucişau liber cu masculi roşii normali. să analizăm rezultatele experimentelor lui T. aveau ochi roşii {fîg. Până la diferenţierea glandelor sexuale.recesivă.97) . 1.pe cromozomul X. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de sex feminin homogametic. iar femelele . La încrucişarea femelelor cu ochi roşii cu masculi cu ochi albi w (din eng. La încrucişarea hibrizilor din Fj intre ei. în cazul încrucişării indirecte . iar masculii roşii X Y {schema 1. cât şi la cea indirectă (aa x AA) se obţin aceleaşi rezultate. white . Ambele grupe fenotipice erau reprezentate în număr egal de masculi şi de femele. Rezultatele încrucişării directe corespund legilor mendeliene. toţi masculii din grupa a doua genotipic continuau să rămână masculi. iar fiii .96).3). Demonstraţi că în cazul încrucişării directe şi a celei indirecte se obţin aceleaşi rezultate. Cei din prima erau hrăniţi normal. ceea ce nu se poate spune despre încrucişarea indirectă. Fiicele moştenise caracterul tatălui. toţi masculii au fost împărţiţi în două grupe. iar cea albă .albe. iar fenotipic erau femele cu ovare normale şi caractere sexuale secundare feminine.femelă cu ochi albi şi mascul cu ochi roşii (fig. Determinaţi segregarea după sex în cazul încrucişării ? XrY* xt?X' Rezultatele acestui experiment confirmă că bisexualitatea este determinată genetic şi că diferenţierea sexului poate fi schimbată în ontogeneză.alb) (încrucişarea directă).

i musculite cu ochi roşii ? ochi albi 50% musculite \ cu ochi roşii ) ochi roşii F. 1. încrucişarea indirectă. Fig.96. 50% musculite cu ochi roşii 50% musculife cu ochi roşii 50% musculite cu ochi roşii toţi d 25% 9 25% â 25% 9 25% â (51 ochi roşii Ş ochi roşii X (51 och/ a/6/ Xw Y P fenotip genotip Ş ochi albi Xw Xw X gârneţi F1 Fi* 1 Fi Ş ochi roşii din F( X (J ochi albi din Fj ochi roşii din Fj X Ş ochi roşii din F1 XA/ + XW fenotip genotip Xw+ Y X w + Xw Xw Y Xw + J CYJ 50% J I — 50% (xwy Txwj 50% 50% gârneţi ? \ v n y 50% 25% Xw + fa*) 50% ^ — S 50% 25% Xw^ Y ţ j och/ roş// 25% (vV- 25% 25% + Xw + [X .? ochi roşii â ochi albi 50% 9 50% d 50% 9 25% â F. 50% Xw Xw Xw+ Y $ ochi roşii 25% Ş ochi roşii 25% Xw + Ş ochi roşii 25% fxwj 50% Xw Xw Y » Xw S 50% Xw Xw Xw Y Ş och/ raş/7 (J och/ a/W Ş ochi albi (J ochi albi Fig. 102 . încrucişarea directă.97. 1.

minin. Prin urmare. XBY pisoi negru. Cu unele din ele vă veţi face inoscut la studierea temei "Genetica omului". deoarece cromozomul Y genetic este inert. la pisică se întâlneşte o coloraţie specifică a blănii constând din alternarea petelor negre şi roşcate.97).pisică roşcată. întrucât unicul lor cromozom X Iste moştenit de la mamă. X"Xb . De exemplu. XbY . Studiile au arătat că culoarea neagră se datorează alelei B. Ambele alele sunt localizate pe cromozomul X. Dacă purtătoarea caracterului dominant este mama. — ^jf— O1 -* 'U Moştenirea caracterelor determinate de gene amplasate pe cromozomul X a fost studiată şi pe exemplul altor animale. Pisoi cu o atare coloraţie nu se întâlnesc. toţi hibrizii j din Fj vor moşteni caracterul mamei.heterogametici (XY). Să urmărim cum se va moşteni penajul pestriţ la găini (fig. primind un cromozom X de la mamă şi unul de la tată. în cazul când purtătorul caracterului dominant este tatăl. iar cea roşcată .purtătorul acestei gene. La om sunt studiate circa 150 de gene sex-linkage.pisică neagră. întrucât sexele se deosebesc după cromozomii sexuali. Acest tip de moştenire a caracterului de la mamă la fiu şi de la tată la fiice este numit în cruce sau criss-cross.pisică cu pete negre şi roşcate. Femelele la drozofilă sunt homogametice (XX). caracterul lui va fi moştenit de fiice.ochi roşii.cocoşeii 103 .alelei b. XBXb . deoarece atât fiicele. localizată pe cromozomul sexual X. fenotipic vor moşteni caracterul tatălui . 1. cât şi fiii primesc un cromozom X de la mamă. Fiii însă vor moşteni caracterul mamei. lucru inexplicabil până când nu s-a stabilit că moştenirea acestui caracter este cuplată cu sexul. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul în caz de heterogameţie a sexului . cei doi cromozomi sexuali X ai femelelor cu ochi albi din încrucişarea indirectă vor purta alela recesivă.femele pestriţe cu mascul cu penaj negru . în acest caz fenotipurile enumerate sunt determinate de următoarele genotipuri: X B X B . în acest caz deosebirile dintre cele două încrucişări sunt explicabile. Putem presupune că gena dată este localizată pe cromozomul sexual X. iar masculii . un cromozom X al cărora este de origine paternă. întrucât fiicele din Fj sunt heterozigote după caracterul dat.ochi albi (fig. i cazul încrucişării directe . Singurul cromozom X al fiilor din F1 parvine de la mamă şi de aceea fiii moştenesc caracterul mamei . Acest aracter este determinat de gena dominantă B.98). Amintiţi-vă ce tip de interacţiune a genelor alele avem în cazul pisicilor cu pete negre şi roşcate. iar unicul cromozom sexual X al masculilor cu ochi roşii gena dominantă. 1.pisoi roşcat. în baza analizei rezultatelor experimentelor descrise mai sus putem afirma cu certitudine că moştenirea caracterelor determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali depinde de repartizarea lor în meioză şi de recombinarea la fecundaţie. rezultatele încrucişărilor reciproce diferă.

Drept exemplu pot servi producţia de lapte şi conţinutul de grăsime în lapte. deoarece unicul lor cromozom X era de origine paternă. producţia de ouă etc. 104 . iar femeile . Masculii heterozigoţi Hh vor avea coarne. Astfel s-a reuşit "colorarea" gogoaşelor produse de masculi.nu. La bărbaţi gena chiliei domină. ouăle se separă după culoare. Astfel de caractere sunt numite limitate de sex. Masculii sunt purtători ai genelor ce determină aceste caractere pe care le transmit fiicelor. la fel şi cea recesivă la mascul. Gena dominantă se va manifesta la femele numai în stare homozigotă. la ei însă aceste caractere nu se manifestă. La încrucişarea femelelor cu penaj negru cu masculi pestriţi. După acelaşi principiu se moşteneşte şi chilia la femei şi bărbaţi. în sericicultură. iar la femei . Dominanţa unor gene depinde de sexul individului. cocoşii fiind crescuţi pentru carne. în avicultura este foarte important de a stabili sexul puilor de o zi după fenotip în vederea hrănirii lor separate.de gena recesivă h. De exemplu. din care.98. care funcţionează pe bază de fotoelemente. terelor sex-linkage corespunde pe deplin repartizării cromoFig. Importanţa practică a moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. de regulă. asigurându-se o alimentare mai calorică celor colorate. se obţin cu 20-30% mai multă mătase. lipsa lor . deoarece moşteneau gena dominantă de la mamă. Moştenirea penajului la găini (caracter zomilor sexuali în meioză şi cuplat cu sexul). de aceea caracterele determinate de aceste gene sunt numite controlate de sex.nu. combinării lor la fecundaţie. dar care se manifestă doar la indivizii unui sex. iar femelele cu acelaşi genotip (Hh i .dinFj aveau penaj pestriţ.nu. dezvoltarea coarnelor la oi este determinată de gena dominantă H. Puicuţele din Fj aveau penaj negru. Cunoaşterea caracterelor cuplate cu sexul dă posibilitatea de a separa descendenţa după sex îndată după naştere. Cu ajutorul unei maşini de sortare. de aceea bărbaţii heterozigoţi după această genă vor fi pleşuvi. 4 MOŞTENIREA CARACTERELOR LIMITATE Şl CONTROLATE DE SEX Se cunosc caractere determinate de gene localizate pe cromozomii sexuali sau autozomii ambelor sexe. alelele ce determină culoarea ouălor au fost "plasate" pe cromozomii sexuali. prin restructurarea cromozomială. Rezultatele acestor încrucişări ne demonstrează încă odată că moştenirea caracF-. toţi puişorii din Ft erau pestriţi. 1.

Probleme. b) conţine acelaşi număr de gene ca şi cromozomul omolog X. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. Tipul Drosophila de determinism cromozomial al sexelor: a) este specific omului.7O 1. c) femela în acest caz este homogametică. tatăl căreia avea ochii albaştri şi suferea de daltonism. d) determină sexul masculin la om. c) unele gene de pe cromozomul Y pot suferi mutaţii. 4. B. Descrieţi mecanismul următoarelor tipuri de determinism cromozomial al sexului: a) progamîc. tatăl căreia suferea însă de hemofilie. s-a căsătorit cu un bărbat cu ochi albaştri şi vedere normală. A. Un bărbat sănătos se căsătoreşte cu o femeie ce nu suferă de hemofilie. O femeie cu ochi căprui şi vedere normală. b) este caracteristic tuturor insectelor. Hemofilia clasică se transmite drept caracter recesiv înlănţuit cu cromozomul X. d) se întâlneşte şi la lăcuste. 2. 2. b) singamic. Determinaţi genotipurile descendenţilor acestui cuplu. 105 . Cromozomul Y uman: a) este un cromozom de talie mare comparativ cu cel de tip X din aceeaşi pereche. 5. Analizaţi schema moştenirii criss-cross a caracterelor. Asociaţi noţiunile din cele două coloane: a) tip Protenor b) tip Abraxas c) tip Drosophila d) tip haploid e) tip fluture 1)XY 2) XX 3) XO 4) O 5) ZZ 6)rt 3. Ce genotipuri pot avea descendenţii acestui cuplu. 6. iar gena cecităţii cromatice (daltonismului) este recesivă şi este înlănţuită cu cromozomul X. dacă se ştie că gena ochilor căprui se transmite drept caracter dominant autozomal. Explicaţi schema moştenirii alelelor sex-linkage pe exemplul încrucişărilor efectuate de Morgan.

a.4 : neereditară (fenotipică.a.cea de a doua proprietate fundamentală a organismelor datorită căreia indivizii aceleiaşi specii se deosebesc după unul sau mai multe caractere: dimensiunile corpului sau organelor.4): Schema 1. forma lor. 39). de ouă. culoarea ochilor ş. Acest tip de caractere este determinat de mai multe gene şi de aceea moştenirea lor se abate de la legile mendeliene. seminţelor. Diversitatea uimitoare de organisme ce populează Terra sunt consecinţa variabilităţii . de carne ş.§ VARIABILITATEA ORGANISMELOR 1 FORMELE VARIABILITĂŢII 2 VARIABILITATEA NEEREDITARĂ 3 VARIABILITATEA EREDITARĂ 4 ALEUSMUL MULTIPLU 5 LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE 6 SECURITATEA GENETICĂ 1. culoarea blănii. cât şi cantitative ale organismelor. particularităţile structurale şi funcţionale etc. forma nasului. Cercetările au arătat că variabilitatea este generată de două grupe de factori: 1) deosebirile în genele moştenite de la părinţi şi 2) influenţa condiţiilor de mediu în care are loc dezvoltarea individuală. Caracterele calitative reprezintă o descriere tipologică a organismelor: culoarea şi forma fiorii şi ale fructului. pigmentaţia. Moştenirea caracterelor calitate are loc în conformitate cu legile mendeliene. Caracterele determinate prin măsurări reprezintă caractere cantitative. 106 . deosebim două forme ale variabilităţii {schema 1. modificativă) ereditară (genotipică) combinativă mutaţională Variabilitatea vizează atât caracterele calitative. în funcţie de factorul declanşator. producţia de lapte. greutatea fructelor. FORMELE VARIABILITĂŢII Amintiţi-vă noţiunea de variabilitate (a se vedea p. de exemplu.

frunzele prezintă trei vaiante de forme în funcţie de raportul lor faţă de pă: submerse (în formă de panglică). Variabilitatea neereiperatură înaltă. urechile.C . Aceste experienţe explică de la naştere iepurii de Himalaya sunt complet îi . ei rămân albi. La naştere. iepuraşii de această rasă unt albi. înfloreau abundent. Năgeli a făcut publice rezultatele observărilor sale supra manifestării aceloraşi genotipuri în diferite condiţii de viaţă. 1. A). 1. coada. La unele plante acvatice. 1. Cultivând forme tontane de vulturică pe soluri fertile al Grădinii botanice din Miinchen. ixemplele prezentate sunt o dovadă elocventă a Dlulul mediului în manifestarea fenotipică a genopului.săgeata-apei . . frunzele de la suprafaţa apei sunt mai ectate decât cele scufundate în apă (fig. plutitoare (ovaî) şi aeriene (în formă de săgeată) (fig. Drept exemple ale variabilităţii modificative i lumea animalelor pot servi determinarea sexuii la viermele marin Bonellia (a se vedea p. Q.notipul lor a revenit la cel iniţial. B îiune a corpului există o temperatură limită. de exemplu la floarearoştească.săgeata-apei. 1. eşi genotipul lor este acelaşi. în a. Himalaya. La o altă plantă cvatică . Dacă unui iepure de limalaya i se rade părul de pe spate şi regiunea »tă se răceşte (prin aplicarea unei pungi cu ă). Prin urmare.99 în funcţia de raportul lor faţă de apă. pentru fiecare ditară la: A . recum şi schimbarea culorii blănii la iepurele .2 VARIABILITATEA NEEREDITARA Observaţi şi comentaţi deosebirile în forma frunzelor plantelor din fig. în ondiţii obişnuite (t = 20°C) va creşte tot păr fcru. 1865 botanistul german K. 98). labele botişorul devin negre. el a constatat ă fenotipul acestora s-a schimbat radical: plantele erau viguroase.păr alb.99. itorcând aceste forme pe solurile sărace de munte. în scurt timp ea se va acoperi cu păr kgru.99.99. La îndepărtarea părului de pe urechi. 107 .dezvoltarea lor embrionară decurge la Fig. B. . 0°C) .floarea-broştească. Dacă dezvoltarea lor de mai departe loc la temperatura de 30°C. iar la aplicarea unei comprese calde -. i temperaturi mai joase.

1. Ilustrarea experienţei dezvoltat plante cu tulpina înaltă (fig. botanistul a împărţit rădăcinile mai multor gulii şi păpădii (fig.102. genotipul rămânând neschimbat.100. doar o adaptare a acestuia la condiţiile concrete de viaţă.101. iar sub această limită .101) înjumătăţi egale. Experienţa efectuată de G. 1.neagră {fig. 1. fenotipul lor s-a dovedit a fi diferit ca urmare a condiţiilor diferite de creştere.gulie crescută pe şes B . Spre mirarea lui. Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată şi pe exemplul o 0 Fig. 1. C . Ţinând cont de faptul că păpădia şi gulia se pot înmulţi vegetativ prin butaşi de rădăcină. Bonnier: A . Aceleaşi rezultate le-a obţinut şi în cazul păpădiei. 1. Varietatea fenotipurilor care apar la organisal mele cu acelaşi genotip sub influenţa condiţiilor -14" de mediu prezintă variabilitatea modificativă sau mai simplu .102. 1.. schimbarea condiţiilor de viaţă a dus doar la modificarea fenotipului. Deşi plantele aveau acelaşi genotip. lui G. Bonnier a semănat seminţele recoltate de la plantele crescute la munte în condiţii de şes. Nemoştenirea modificărilor a fost demonstrată de botanistul francez G. fiind blănii la iepurele de Himalaya. Pentru a afla dacă modificările dobândite se transmit urmaşilor. Harta temperaturilor limită de dezvoltare a pigmentaţiei tate nu afectează integritatea genotipului.mai sus de care creşte blană albă.modificări. O parte le-a plantat în regiune montană. 1. iar cealaltă pe şes. Acest tip de variabiliFig. Din butaşii de rădăcină plantaţi pe şes s-au Fig. A). din acestea au crescut plante cu tulpina înaltă. mani25-27 festarea genei responsabile de culoarea blănii __1 depinde de temperatură. Prin urmare.102. B). planta prezentând o rozetă de frunze lipite de pământ (fig.gulia din B mărită. iar cei plantaţi pe terenuri muntoase aveau tulpină scurtă sau aceasta lipsea complet. 108 . Bonnier cu păpădia.gulie crescută la înălţimea de 2 400 m. Bonnier.100). Prin urmare.

Dacă în timpul formării bobocilor de floare planta este mutată într-o seră cu aer umed şi zri temperatura de 30-35°C. Weismann ~J a montat următorul experiment. imunitatea. flori albe. dar nici unul nu avea coadă scurtă. în urma acestor încrucişări a obţinut 1592 de urmaşi. Plantele crescute din seminţele ':z formate de florile albe în condiţii de cameră dau flori roşii. De exemplu. sunt mai puternic influenţate de condiţiile de creştere? Variabilităţii modifîcative sunt supuse atât caracterele calitative. Caracterele cantitative. masa corporală). Pentru fiecare caracter -te specifică o anumită normă de reacţie. în cazul caracterelor cantitative ea este mai mare. dacă mieilor univitelini li se creează condiţii diferite de creştere. Toate caracterele şi însuşirile fiecărui soi de plante de cultură şi rasă de animale 109 . din bobocii de floare formaţi în seră se vor forma . De aici deducem că organismele nu moştenesc caracterul ca atare. masa corporală. în cazul omului variabilitatea modificativă a fost studiată pe exemplul gemenilor •nivitelini. Variabilitatea oricărui caracter nu este nelimitată. cantitative sau calitative. La îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere acest indice poate fi ridicat până la 25001. Pentru a demonstra că urmaşii nu moştenesc modificările părinţilor. nu şi genotipul lor. Prin urmare. Cum credeţi. Norma de reacţie. de exemplu. •să. în condiţii normale de creştere (în cameră). variabilităţii vor fi supuse mai ales caracterele lor cantitative (de exemplu.a.a. deoarece dezvoltarea lor este mai puternic influenţată de condiţiile de reştere. Pe parcursul a 22 de generaţii el a tăiat cozile la şobolani şi i-a încrucişat între ei.primulei.flori roşii. la schimbarea condiţiilor de creştere s-a modificat fenotipul florilor. care caractere. producţia de lapte poate varia în limitele 800|500 1 care reprezintă norma de reacţie a caracterului dat. calitatea lânii). Genotipic aceştia sunt absolut identici. Prin urmare. ci poar capacitatea de a forma un anumit caracter în condiţii concrete de viaţă. Cele spuse sunt valabile şi pentru caracterele cantitative şi calitative ale animalelor. adică ) anumită normă de reacţie a caracterului dat. variază în limite mai mari in funcţie de condiţiile de creştere. La reîntoarcerea plantei în cameră. Anume capacitatea organismului de | reacţiona la condiţiile mediului de viaţă prin modificarea în limitele normei de îacţie şi reprezintă variabilitatea neereditară. fenotipic însă vor fi identici numai dacă vor creşte în condiţii absolut identice sau cel puţin asemănătoare. în urma cercetărilor s-a constatat că cel mai mult se supun variabilităţii •a caractere ca înălţimea. A. florile ei sunt roşii. de la o vacă în condiţii naturale se pot obţine pe durata lactaţiei 8001200 1 de lapte. Dovadă servesc exemplele prezentate mai sus. :uloarea ş. aspectul exterior ş. cât şi cele Imtitative. Observarea gemenilor univitelini care au trăit în condiţii diferite de viaţă a permis vabilirea influenţei condiţiilor de viaţă asupra diferitelor caractere şi însuşiri ale Dmului. florile ce se desfac din aceşti boboci de floare vor fi albe. iar din cei dezvoltaţi în cameră . De ^xemplu. decât caracterele calitative ale acestora: forma. mai puţin cele calitative (de exemplu. conţinutul de gluten în boabele de grâu.

13. 10. 13.8.2.9 etc. Şirul variabilităţii modificative. După datele curbei variaţionale se stabileşte valoarea medie a caracterului. Se- 110 .160160 165 cm cm 165170 cm 170175 cm 175180 cm 180185 cm 185. 10. cu noi norme de reacţie a caracterului dorit. La măsurarea lungimii spicelor (în cm) dintj^ tr-un lan de grâu s-au obţinut următoarele date: 6. 13. Acestea reflectă variabilitatea modificativă a caracterului dat ca urmare a condiţiilor diferite de dezvoltare. numit şi şirul variaţional: 6. 1. Limitele variabilităţii după lungimea spicului sunt cuprinse între 6.domestice se pot modifica doar în limitele normei de reacţie. cu atât seria variaţională este mai scurtă şi mai puţin pronunţată variabilitatea modificativă şi invers. variabilitatea căruia este reprezentată. Fig.8.8 şi 13.2. animale cu un genotip îmbunătăţit. 12.2. 7.mai 190 mult de cm 190 cm ria variabilităţii înălţimii la adolescenţi. 7. 9.9. 9. în primul rând este necesar de a crea noi soiuri de plante şi rase de —. 12. De aceea încercările : de a obţine roade înalte. Amplitudinea variaţiei depinde de genotip.6. 13. Reprezentând grafic variabilitatea acestui caracter. baza.2. 155.8. îmbunătăţirii condiţiilor de întreţinere nu sunt ""> întemeiate.8. 10.5. 1.9 cm. 7. de a spori productivitatea animalelor domestice numai în _. ridicării nivelului agrotehnic. obţinem curba variaţională.5. Lungimea seriei variaţionale este determinată de condiţiile de mediu: cu cât acestea sunt mai uniforme. 7. Determinaţi după curba variaţională din fig.8. Aranjând aceste date în ordine crescătoare.8.103 valoarea medie a caracterului. vom obţine şirul variabilităţii lungimii spicului.2. 10.6.103.2. receptiv la condiţiile bune de creştere şi întreţinere. Aceste limite reflectă diapazonul normei de reacţie.

Aceste trei surse ale variabilităţii combinative acţionează independent şi . De aceea pentru a fixa unele caractere valoroase ale hibrizilor (de exemplu. Micomitent. Combinarea întâmplătoare a gârneţilor lafecundaţie. genele rămânând neschimbate. trupele de sânge II şi III la copiii ce descind din părinţi cu grupele I şi IV ş. mutatio . De exemplu. Mutaţia (din lat. Datorită mutaţiilor.a. Surse ale acestui tip de variabilitate sunt trei procese: 1. asigurând o permutare permanentă a genelor. printre descendenţii unui cuplu nu pot fi găsiţi doi indivizi absolut identici. 2. genotipul descendenţilor prezintă o combinare a genelor :ZZ moştenite de la ambii părinţi. roblemele apariţiei mutaţiilor. 3. producţia de lapte). Acest lucru îl putem ' spune şi despre descendenţii oricărui animal sau plantă. organismele kapătă noi caractere şi proprietăţi. Tezele de bază ale acestei teorii se formulează astfel: 111 . care asigură apariţia de indivizi cu caractere părinteşti | combinate. însă noile combinaţii de gene se desfac uşor la transmiterea lor generaţiilor irmătoare. boabe galbene rugoase şi verzi netede în F2 la încrucişarea dilihibridă la mazăre. Amintiţi-vă şi alte exemple studiate de caractere recombinate la urmaşi.schimbare) prezintă modificarea permanentă şi ransmisibilă a structurii şi funcţiei unei gene. Aceşti cromozomi. Pe lângă combinări noi Ide caractere părinteşti pot apărea şi altele. Deşi la orice copil pot fi identificate caractere tipice şi • j pentru mamă. în pzul cărora creşte probabilitatea întâlnirii gârneţilor identici. forma de mucă a crestei la încrucişarea raselor de găini cu creasta „trandafir" şi „mazăre". Variabilitatea mutaţională Variabilitatea mutaţională constă în apariţia de noi alele ca urmare a mutaţiei. |ZJ Variabîlîtatea combinativă în cazul înmulţirii sexuate. şi pentru tată. neîntâlnite la ei. neîntâlnite anterior la indivizii speciei date. consecinţele lor pentru purtători şi transmiterea ^cendenţilor sunt abordate de către teoria mutaţiilor elaborată de savantul olandez Vries (1901-1903). cu excepţia gemenilor univitelini. generată de schimbul reciproc de gene dintre cromatidele cromozomilor omologi (crossing over). de exemplu.3 VARIABILITATEA EREDITARA Variabilitatea ereditară poate fi combinativă şi mutaţională. Varietatea de genotipuri rezultată din contopirea gârneţilor de sex opus în timpul fecundaţiei reprezintă variabilitatea combinativă. Recombinarea intracromozomială. Recombinarea intercromozomială în baza repartizării independente a romozomilor în meioză. Astfel apar organisme I n genotip şi fenotip nou. Ca urmare se formează cromozomi crosoveri recombinaţi cu grupe de linkage noi. ajungând în zigot. determină dezvoltarea de caractere netipice pentru părinţi. selecţionării folosesc încrucişările consangvine.

tetraploide (4n). seminţe etc. Ele prezintă schimbări calitative. mutaţiile nu formează şiruri continue. fructe.28 şi 42 de cromozomi. De exemplu. Clasificarea mutaţiilor se face în baza mai multor principii (tab. CLASIFICAREA NR.). în funcţie de numărul de seturi haploide de cromozomi deosebim organisme triploide (3n). • mutaţiile se manifestă diferit şi pot fi atât folositoare. Aceste proprietăţi le asigură răspândirea în regiunile 112 . Poliploizii mai uşor se adaptează la condiţiile nefavorabile ale mediului. Pentru unele plante sunt caracteristice aşa-numitele şiruri poliploide. cloroform. genul Triticum reprezintă un şir a cărui membri au 14.a» C.multiplicarea garniturii de cromozomi. Apariţia lor este consecinţa dereglării îndepărtării cromozomilor spre polii celulei în meioză sau mitoză. vinblastină. hexaploide (6n). eter ş. • noile forme sunt stabile.) se acumulează o cantitate mai mare de substanţe nutritive. • probabilitatea descoperirii mutaţiilor depinde de numărul de indivizi examinaţi. cât şi dăunătoare. Poliploizii. în continuare vom examina mutaţiile ce ţin de modificările în genom şi de posibilitatea moştenirii lor. mai uşor suportă arşiţa.9). DE ORDINE PRINCIPIUL AL M MUTAŢIILOR Tabelul 1. • mutaţiile apar pe neaşteptate ca o modificare discretă a caracterului. au flori mai mari. Cel mai răspândit tip de mutaţie genomică este poliploidia . în organele de depozitare (rădăcini. spre deosebire de formele sălbatice.Ui' DAT După caracterul modificărilor în genom (genotip) 2 3 4 5 După modul de manifestare la heterozigot După cauzele care le-au provocat După localizarea în celulă După posibilitatea moştenirii lor genomice cromozomiale genice dominante recesive directe induse nucleare citoplasmatice generative somatice Principalele tipuri de mutaţii Mutaţiile genomice duc la schimbarea numărului de cromozomi. octaploide (8n) etc.a. 1. » mutaţiile asemănătoare pot apărea de nenumărate ori.9 'TAŢI! IN BAZA . • spre deosebire de caracterele neereditare. radiaţie) şi chimici (colchicină. Fenomenul poate fi provocat de factori fizici (temperaturi înalte sau joase. frigul etc. Organismele care prezintă poliploidie se numesc poliploizi.

Din contopirea unui astfel de gamet cu gamet normal haploid rezultă un trizomic (2n +1) după un anumit cromozom $g.pierderea capetlor cromozomiale. Circa 1/3 din toate speciile vegetale sunt poliploizi. inversiune . Mutaţiile cromozomiale îzintă modificări ale strucrii cromozomilor. Se nai întâlnesc nulizomici (2n . deoarece duce la sterilitate din cauza dereglării raportului dintre autozomi şi cromozomii sexuali. Non-disjuncţia cromatidelor unor cromozomi omologi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză generează apariţia aneuploizilor. Formele aneuploide de plante it folosite în ameliorare.104. bovine ş. inimalele aneuploide au o italitate şi fecunditate scăzută iţă de diploizi. Pe această cale s-au obţinut ie de grâu rezistente la anumite boli. La animalele unisexuate poliploidia se întâlneşte foarte rar. bumbac. 1.105): deficienţă .2). Astfel apar gârneţi cu un cromozom în plus. Se disting îătoarele tipuri de mutaţii romozomiale (fig. Prin încrucişarea unui nulizomic cu un monozomic se Date restabili în genom un cromozom cu gena dorită. 1.a.104). Poliploizii sunt răspândiţi şi printre plantele de cultură. ci. duplicaţie . şoareci. 1. iar în regiunile montane acest procent este şi mai mare (-85%). porumb. itun. Aneuploidul ore un număr neregulat de cromozomi: unul sau mai mulţi cromozomi în plus sau în minus faţă de setul haploid normal. 1. Spre deosebire de plantele aneuploide. prin partenogeneză şi autopolenizare. Aneuploizii au fost descrişi la grâu. a XII-a G Fig. La animalele ce se înmulţesc prin partenogeneză poliploidia este un fenomen frecvent. Studiaţi după fig. la contopirea cu un gamet lormal dă naştere unui zigot monozomic (2n . Gametul ce duce lipsă de un cromozom. 113 . Răspândirea largă a poliploizilor printre plante se explică prin faptul că ele se pot înmulţi vegetativ. Această mutaţie apare în urma non-disjuncţiei fcromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză. Biologie. pisici.rotirea unui igment de cromozom cu 180°. deleţie . polizomici (2n + 2).pierderea unei părţi cromozom ce nu cuprinde entromerul.dublarea unui îgment de cromozom.104 consecinţele non-disjuncţiei cromatidelor unor cromozomi în mitoză sau a unor cromozomi omologi în meioză •HBHHBEBDB' •••••••••• Un alt tip de mutaţie genomică este aneuploidia sau heteroploidia.1) după un anumit cromozom.nordice şi de munte.

deleţie.inversiunea sectorului BCD. Deşi mecanismul apariţiei acestor mutaţii poate fi asemănător. Ele pot fi provocate de raze ultraviolete. Probabil vă daţi seama ce pericol prezintă pentru populaţia Ucrainei. radiaţia ionizantă. z rechea iniţială de cromozomi. genelor pe care le conţine.pe• .1 —<ţ A B C D E F H A B C D LLJ A B C D E F H A B C A B C D E F H B C C D E F H A B C D E F H A —1 1 CU 1 F H 1 T F E o A D B c C B D E E F F H H A B C D E F H Fig. H_ „.a. rolul lor în moştenirea caracterelor este diferit. caracteristică pentru planta sălbatică.corp negru). F 3 . poate duce la apariţia suplimentară în fiecare generaţie a 20 mln de oameni cu tulburări ereditare grave. mutageni chimici ş. în deficienţe.„ . Modificarea fenotipică depinde de mărimea fragmentului respectiv şi de importanţa translocaţie . 5 . unui fragment de cromozom la capătul aceluiaşi cromozom sau a altui cromozom neomolog.flori albe. Astfel. Schimbarea survenită este reprodusă în structura ARNm. 2 . Mutaţiile genice sau punctiforme sunt condiţionate de schimbarea ordinii nucleotidelor în molecula de ADN. ceea ce duce la sinteza unei proteine cu proprietăţi modificate şi. Rusiei şi Moldovei. Chiar şi o creştere neînsemnată a acestuia (cu 1/3). Mutaţiile generative se descoperă la stadiul de zigot: cea dominantă la zigotul din F l 5 iar cea recesivă în F 2 . In 4 . 1. în cele din urmă.duplicaţie. flori roşii . .105 deosebirile dintre deleţie şi inversiune. cu atât mai multe sectoare de ţesut vor purta mutaţia dată. de exemplu în urma experienţelor cu arma atomică. corp gri . 3 . Mutaţii generative şi somatice. 1. deleţii şi duplicaţii se modifică cantitatea de material genetic al cromozomului. Cu cât mai timpuriu apare mutaţia somatică în ontogeneză. modificându-se doar localizarea lui. Tipurile de mutaţii cromozomiale: 1 . Belarusiei. gena culorii albe a florilor la mazăre a apărut în urma mutaţiei genei culorii roşii a florilor..105. ALELISMUL MULTIPLU Genele alele a căror moştenire am studiat-o până acum (de exemplu.„-„. Mutaţiile somatice se manifestă mozaic. Mutaţiile genice pot fi considerate „erori" în replicarea moleculei de ADN. şi invers.inversiunea secto. 4. Deosebit de periculos din acest punct de vedere este fondul radiaţiei ionizante al planetei noastre..transferul Determinaţi după fig. apar ca urmare a mutaţiilor. De aceea gena culorii roşii este numită 114 .inversiuni şi translocaţii canm U 1 D K titatea totală de material genetic rămâne neschimbată. la schimbarea unor caractere. precum şi pentru întreaga omenire avaria de la staţia atomică de la Cernobâl..

De exemplu. la diferite clase de vertebrate se întâlnesc mutaţii identice: albinism şi lipsa părului la mamifere. LEGEA ŞIRURILOR OMOLOAGE ALE VARIABILITĂŢII EREDITARE Fig. O altă mu3(1 AA + 2AA") : 1A A 3(1A A" + 2A a) : 1aa taţie a aceleiaşi gene (gena Fig. alela multiplă în acest caz constă din 3 gene. Vavilov (fig. Gena culorii de Himalaya este dominantă faţă de gena albinismului şi recesivă faţă de gena pigmentaţiei totale. păsări etc.106). la iepuri gena albinismului a lipsa totală a pigmentului în păr . Aha .albinoşi. La analiza rezultatelor s-a constatat că gena albinismului este recesivă atât faţă de gena pigmentaţiei totale. Deseori mutaţia repetată a aceleiaşi gene condiţionează apariţia mai multor stări alele ale acesteia.iar cea albă . pe care aţi studiat-o ca exemplu de codominanţă (a se vedea p. la orice iepure pot fi prezente concomitent doar două gene alele: AA. ilustrează şi alelismul multiplu. oi. Se cunosc serii de alele multiple care determină culoarea ochilor la drozofilă. I. Prin urmare.mutantă. chiar şi la reprezentanţii diferitelor clase se întâlnesc şiruri omoloage ale mutaţiilor după caractere şi proprietăţi morfologice. Rezultatele observărilor i-au sugerat ideea că la genurile şi speciile înrudite. 1. cât şi faţă de gena coloraţiei de Himalaya. întrucât genele alele ocupă loci identici în cromozomii omologi.106.107) pe parcursul mai multor ani a studiat variabilitatea mutaţională la plantele de cultură din familia gramineelor şi la strămoşii lor sălbatici. 1. X. Schema moştenirii seriei de alele multih culorii de Himalaya A ) asigură pie. Vavilov. h h h O 5. albinism şi lipsa penelor la păsări. De exemplu. o coloraţie specifică a blănii despre care am vorbit deja. degete scurte la bovine. Cele 115 . Mutaţiile unuia şi aceluiaşi locus formează o serie de alele multiple. forma desenului pe frunzele de trifoi ş.107. 1. 82). Fenomenul a fost numit alelism multiplu. A'Ah. lipsa solzilor la peşti.iepuri de Himalaya şi aa . O serie de alele multiple poate fi formată din câteva zeci ^au sute de alele. 1. fiziologice şi îndeosebi biochimice. răspunzătoare de pigmentaţia blănii. apar şi mutaţii asemănătoare. Aa iepuri negri. câine. care au o origine comună.a apărut ca urmare a mutaţiei genei A. Mai mult ca atât. Moştenirea grupelor de sânge la om. Fenomenul de alelism multiplu este răspândit pe larg în natură. Renumitul savant rus N.a. Pentru studierea moştenirii culorii blănii la iepuri au fost efectuate o serie de încrucişări (fig.

secară ş. SECURITATEA GENETICĂ legea şirurilor omoloage ale variabilităţii în zilele noastre. 5. surse de activitate mutagenă se întâlnesc la tot pasul. Pentru a reduce la minimum riscul acţiunilor mutagene.a.toxicologia genetică. 11 . detergenţii etc. chimici şi biologici. Factorii mutageni. a micşora pericolul genetic în toate sferele de activitate ale omului.108. Vavilov) după caracterul de aristare: 1-4 sulfatul. 4.inflate. fapt ce o aseamănă cu legea periodicităţii descoperită de D. coloranţii 12 . 1. Cercetările acţiunii radiaţiei asupra procesului mutaţional a arătat că orice doză. chiar şi cea mai mică. mai ales razele de undă scurtă. în primul rând a compuşilor chimici. 1. posedă activitate genetică. unii coloranţi pentru păr. se grupează în fizici. 6. 1. substanţele utilizate în industrie (dietilorz (întocmită de N. 8.aristate.). Această lege este universală şi se referă la toate organismele. aceştia se numără unele medicamente. adică pot . Sursa de radiaţie ionizantă o constituie utilizarea energiei atomice atât în scopuri militare. Cunoscând un şir de forme la o specie (de exemplu. Găurile depistate în acest strat au redus 116 . a fost creată o nouă ştiinţă . unele preparate cosmetice. ovăz. Vavilov în ereditare. Activitate genetică posedă şi mulţi boabe.observate au fost generalizate de N.forme de grâu tare (2n = 28). Răspândirea pe larg a mutagenilor în mediul ambiant prezintă un risc pentru sporirea frecvenţei mutaţiilor şi acumulării lor în genofondul omenirii. Şirurile omoloage ale mulţi poluanţi ai mediului. 5-8 pesticidele.a. elaborează metode şi mijloace de evaluare a activităţii lor genetice. 7. sporeşte probabilitatea apariţiei mutaţiilor. folosiţi în viaţa cotidiană. radiaţia ultravioletă. şi conservanţii alimentari. Efecte nedorite pentru organismele vii prezintă şi radiaţia ultravioletă. se pot prevedea modificările similare la speciile înrudite (orz. Valoarea practică a acestei legi constă în efectuarea dirijată a investigaţiilor în vederea obţinerii de soiuri şi rase noi. De regulă. 9-12 . De aceea activitatea gospodărească necontrolată a generaţiilor actuale va fi resimţită de multe generaţii viitoare. Factorii fizici. Mendeleev. aşa ca deşeurile invariabilităţii la speciile de grâu şi dustriale. I. 6. 9 . la grâu). numiţi şi factori genetici. Printre scurtaristate.) (fig. 3. Ea studiază activitatea mutagenă a factorilor de natură antropogenă. 10 compuşi chimici. avariile de la staţiile atomoelectrice ş. 2. Cercetările au arătat că Fig.forme de orz cu şase rânduri de induce mutaţii.fără ariste. acestea sunt reţinute de stratul de ozon şi nu ajung pe pământ. deşeurile radioactive. forme de grâu moale (2n = 42).108). lacurile în aerosol. cât şi paşnice (deşeurile radioactive.a. Din acest grup fac parte diferite feluri de radiaţie ionizantă. etilenimina ş.).

De exemplu. Factorii biologici. O atenţie deosebită se acordă efectului mutagen al unor preparate farmaceutice precum actinomicina. plante superioare. Progresul tehnico-ştiinţific. dezvoltarea industriei chimice au condiţionat sinteza unor substanţe neîntâlnite până acum în natură. sporeşte riscul inducerii mutaţiilor. microorganisme. gazele de eşapament care conţin compuşi alchilanţi. în prezent se studiază mutageneza provocată de vaccinări.săruri ale acidului azotos care posedă activitate mutagenă. Mecanismul efectului mutagen al acestor factori este puţin studiat. printre care ultrasunetul. Compuşi mutageni conţin şi produsele activităţii vitale a unor microogranisme ce infectează produsele alimentare. Multe din acestea posedă o rezistenţă înaltă la descompunerea biologică şi chimică. compuşi organici ai plumbului etc. care fac parte din grupul supermutagenilor. Progresul tehnico-ştiinţific e în desfăşurare. deşi posedă o activitate mutagenă puternică. din nitriţi şi aminocompuşi se formează nitrozocompuşi. Chimizarea agriculturii şi altor ramuri ale activităţii umane. în mediul acid al stomacului mamiferelor. parotitei epidemice. în calitate de obiecte de studiere în masă ale activităţii genetice a unor sau altor factori se utilizează culturile de celule umane şi animale. Factorii chimici. Excepţie fac cancerostaticele. A fost stabilit efectul mutagen al virusului varicelei. aminopterina. utilizate pe larg în industria alimentară şi agricultură. utilizarea cărora este admisă. vărsatului de vânt. drozofila. hepatitei etc. deşeurile industriale. introducerea noilor tehnologii au făcut să apară noi factori fizici. în ultimele decenii. Toţi aceşti factori trebuie supuşi unui control geneticotoxicologic permanent pentru depistarea şi prevenirea la timp a consecinţelor negative ale acţiunii lor. gripei. Astfel s-a constatat că utilizarea pe larg a vaccinaţiei. Sărurile acidului azotic (nitraţii).a.toxina unei ciuperci de mucegai (Aspergillus). de rând cu o toxicitate înaltă. Folosirea lor este necesară pentru salvarea vieţii bolnavilor. mai ales a celei repetate. atenuarea durerilor. curenţii de frecvenţă înaltă. • Enumeraţi câteva din produsele industriei chimice utilizate pe larg în republică şi argumentaţi efectul lor mutagen. De aceea în multe ţări ale lumii este limitată utilizarea nitritului de sodiu în calitate de conservant al produselor din carne şi ale celor de origine vegetală. Sarcina geneticii toxicologice constă în descoperirea lor. 117 . în organism se transformă în nitriţi . câmpurile magnetice alternative etc.rolul său protector: o parte din raze ating totuşi pământul. a fost stabilită activitatea genetică a aflatoxinei . gicantena ş. deci nu se exclude apariţia unor noi factori mutageni. Ca urmare în ultimii ani se constată o creştere a morbidităţii prin cancer de piele. producerea industrială a medicamentelor este posibilă doar după o analiză genetico-toxică minuţioasă şi determinarea riscului utilizării lor. Efect mutagen posedă şi poluanţii atmosferei şi apei.

d) Mutaţiile intracromozomiale duc la apariţia unor noi caractere la descendent.dacă sunt false: a) Pentru obţinerea soiurilor poliploide se distruge fusul de diviziune. 5. 11. 4. Modelaţi din diverse materiale mutaţii genice. b) cromozomiale. dacă afirmaţiile legate prin conjuncţia deoarece sunt adevărate. Repartizarea independentă a crob) recombinare intercromozomială mozomilor în meioză. 10. 7. Asociaţi noţiunile din coloana  cu caracteristicile din coloana B. Apar grupe de linkage noi. 9. Enumeraţi tipurile de variabilitate. 6. 5. Definiţi noţiunile de variabilîtate. 3. Cauza-efect. Comparaţi mutaţiile genomice: poiîpioidia cu aneuploidia. Notaţi prin A.~ " — — — — — — —• — — — — — — — — — — —• — i A B a) recombinare intracromozomială 1. 12. Enumeraţi câte 5 caractere cantitative şi calitative la plante şi animale. deoarece toate duc la apariţia unor maladii ereditare grave. 8. b) induse . Apar indivizi cu caractere părinteşti recombinate. Explicaţi prin scheme mecanismul mutaţiilor: a) genice. deoarece duc la micşorarea variabilităţii organismelor. deoarece el asigură repartiţia egală a cromozomilor între cele 2 celule-fiice. 2. genomice. c) Mutaţiile cromozomiale la om sunt dăunătoare. mutaţie. 3. Enumeraţi factorii mutageni. Enumeraţi tezele de bază ale teoriei mutaţionaie elaborate de De Vries. deoarece cromozomii omologi se repartizează independent în gârneţi. b) Toate mutaţiile spontane sunt dăunătoare. 13.1. i_ _ _ _ _ _ > _ — • . Are loc crossing-overul. Explicaţi esenţa legii seriilor omoloage ale variabilităţii ereditare. Are loc în timpul fecundaţiei. Explicaţi prin scheme norma reacţiei diferitelor caractere. 118 . Alcătuiţi un eseu structurat la tema „Rolul mutaţiilor" după următorul algoritm: a) spontane -în natură. 6. 4. cromozomiale. prin F. c) combinare întâmplătoate a gârneţilor 2.în agricultură. c) genomice. Dezvoltarea caracterelor atipice pentru părinţi.

presupune cercetarea celulelor supuse diviziunii în metafaza sau anafaza timpurie.e. printre care: • imposibilitatea efectuării experimentelor de încrucişare şi de urmărire a transmiterii caracterelor la urmaşi. Metoda dată presupune utilizarea unor simboluri speciale prezentate în tabelul 1. Părintele medicinei. în cariotipul fiecărui individ.10 (p. Metoda este deosebit de valoroasă în cazul gemenilor univitelini (care constituie circa 30% din numărul total de gemeni). 3. Hipocrate (460-377 i. se bazează pe studiul modului de transmitere a unor caractere şi însuşiri normale şi patologice pe parcursul mai multor generaţii. dintre care pot fi enumerate următoarele: 1. Succesele în domeniul geneticii umane rămân deocamdată destul de modeste. Metoda studiului gemenilor. al XIX-lea a fost înaintată ideea că bolile ereditare sunt determinate de frecvenţa încrucişărilor dintre rudele apropiate.1. 1 METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI GENETICA G OMULUI G 2 CARIOTIPUL UMAN 4 BOULE ERE- NORMAL 3 DETERMINISMUL GENETIC AL SEXULUI LA OM BOLILOR EREDITARE 7 EUGENIA 1. 119 . • descendenţa relativ redusă a unei familii. Metoda genealogică. 2. în baza acestei metode poate fi determinată norma de reacţie a caracterelor. METODELE DE CERCETARE ÎN GENETICA OMULUI DITARE ALE OMULUI 5 PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI 6 PROFILAXIA Moştenirea caracterelor 1-a interesat pe om încă din antichitate. La începutul sec. 120). a efectuat primele observări asupra moştenirii unor caractere morfologice (culoarea ochilor). Cauza rezidă în diferite deficienţe tehnice şi restricţii morale. • natura biosocială a omului şi presiunea restricţiilor etice asupra cercetărilor geneticii umane. Metoda este folosită nu numai în scop de diagnostic.n. ale unor boli şi malformaţii ereditare în unele familii. se aplică pentru determinarea rolului condiţiilor mediului în manifestarea anumitor caractere. Aceste dificultăţi au impus omenirea să elaboreze şi să aplice un şir de metode speciale. dar şi pentru prognozarea diferitelor boli la descendenţi.). Astfel se detectează dereglările în structura şi numărul de cromozomi. Metoda citogenetică.

13. Metoda studiului familiilor consanguine şi a izolatelor. 6. 7. 120 . 4. \ N C SHU D 4. biochimic şi molecular-genetic al lichidului amniotic prelevat prin amniocenteză. enzimelor. I 3 11. Metoda cromatinei sexuale. 1. permite analiza genelor recesive. bărbat sănătos 2.• wmmtmmm 2 i. 3. aminoacizilor. 12. 6. se utilizează frecvent pentru determinarea sexului genetic al persoanelor cu diverse maladii ce afectează caracterele sexuale secundare. . O # femeie sănătoasă indivizi afectaţi J heterozigoţi pentru genă autozomală persoane decedate purtător de mutaţie recesivă sex-linkage mariaj căsătorie consanguină persoane divorţate avort sau născut mort descendenţa unui cuplu gemeni dizigoţi gemeni monozigoţi heterozigoţi sex nespecificat 9 10.10 SEMNELE CONVENŢIONALE STANDARD UTILIZATE PENTRU ALCĂTUIREA GENEALOGIEI LA OM O C 1 SIMBOLUI a. 8. 7. Metoda biochimică. în condiţiile familiilor consanguine din comunităţile umane izolate cu un număr redus de indivizi acestea se pot homozigota. permite identificarea mutaţiilor la nivelul acizilor nucleici. 14.Tabelul 1. 5. proteinelor. 5. manifestându-se fenotipic. Metoda permite identificarea diferitelor maladii cromozomiale şi metabolice în timpul sarcinii. constă în studiul citogenetic. acestea putându-se manifesta şi la viitorul nou-născut. lipidelor şi altor compuşi modificaţi în cazul unor maladii metabolice ereditare. Metoda diagnosticului prenatal.

16-18. cât şi neomoloage. întrucât cromozomii sexuali Xşi Fse deosebesc după dimensiune. După genele localizate în cromozomii sexuali. şi anume: grupa A . grupa C. grupa B . Măsurile de tratament şi profilaxie a acestora pot fi elaborate doar după descoperirea cauzelor şi mecanismului de manifestare şi de moştenire. Observaţi după fig. 1. grupa D .109). Sectorul neomolog al cromozomului Y poartă 5 gene care se transmit de la tată la fiu. Din această cauză probabilitatea manifestării alelelor recesive la băieţi este mai mare decât la fete. Grupând cromozomii după dimensiuni şi poziţia centromerului. Metoda statistică. femeile pot fi homozigote sau heterozigote. 121 .21-22. savantul american Denver a obţinut 7 grupe notate cu literele mari ale alfabetului latin de la A la G. 2. Actualmente. datorită realizărilor geneticii umane. dintre care 22 de perechi de autozomi şi o pereche de heterozomi sau cromozomi sexuali (AXla femeie şiZFla bărbat). CARIOTIPUL UMAN NORMAL Celulele somatice ale omului conţin 46 de cromozomi sau 23 de perechi. 1. grupa E . permite determinarea frecvenţei unor gene în diferite populaţii umane.109. Idiograma cariotipului uman normal.13-15. Bărbaţii vor fi hemizigoţi după genele care nu au alele în cromozomul Y. ei poartă atât sectoare omoloage. grupa F.4-5. a devenit posibilă descoperirea unui număr mare de maladii ereditare. 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 y Fig.8. Identificarea tuturor cromozomilor omului a devenit posibilă o dată cu elaborarea metodelor colorării diferenţiate. Genele localizate pe sectoarele omoloage se moştenesc la fel ca şi cele localizate în autozomi. Cromozomul X conţine două sectoare neomoloage pe care sunt amplasate înjur de 150 de gene care nu au alele pe cromozomul Y.19-20.612.cuprinde perechile de cromozomi 1-3. grupa G . 1. în urma aplicării acestora a fost întocmită idiograma cariotipului uman {fig.109 după care caractere au fost grupaţi cromozomii.

a fost expusă de cercetătoarea engleză M. Urmează etapa hormonală a procesului de sexualizare în care are loc definitivarea anatomică şi funcţională a glandelor sexuale. Diferenţierea sexelor se încheie cu atingerea pubertăţii ca urmare a acţiunii hormonilor produşi de ovare şi testicule.genetică are o durată de 35 de zile din momentul fecundării. Particularităţile manifestării cromozomului X la indivizii de sex feminin.continuă până în a 60-a zi de dezvoltare embrionară. XXYY XXX. Pentru lichidarea acesteia în procesul evoluţiei a luat naştere un mecanism special care constă în inactivarea unui cromozom X la sexul feminin. 3. Ipoteza unui singur cromozom X activ la femelele mamiferelor. sexul zigotului la om se determină în momentul fecundării şi depinde de tipul de cromozom sexual purtat de spermatozoidul ce fecundează ovulul. XXXY.se formează un zigot de sex masculin. Pe durata acesteia.11 CROMATINA SEXUALĂ LA INDIVIZII NORMALI Şl LA PERSOANELE CARE PREZINTĂ VARIETĂŢI NUMERICE ALE HETEROZOMILOR Negativ 2. iar dacă cromozomul X. întrucât indivizii de sex masculin conţin un singur cromozom X. XXXYY XXXX. Conform determinismului cromozomial al sexului de tip Drosophila.gonadică . embrionul uman se dezvoltă ca organism hermafrodit. Etapa dată de determinare a sexelor . inclusiv la om. XXY. 5. la masculi se creează o disproporţie între doza de gene parvenite de la cromozomul X. Layon. iar cromozomul Feste cu mult mai mic şi practic nu conţine gene active. DETERMINISMUL GENETIC AL SEXELOR LA OM o Amintiţi-vă tipul de determinism cromozomial al sexelor la om. Pozitiv Dublu pozitiv Triplu pozitiv Quadruplu pozitiv •••• --"v :-'hr ' : XX. Diferenţierea sexelor începe o dată cu formarea primordiilor glandelor sexuale.de sex feminin.3. Dacă acesta aduce cu sine cromozomul Y . Mai târziu cel de-al doilea Tabelul 1. 4. XXXXY XXXXX 122 . Etapa dată . activitatea sumară a majorităţii genelor din cromozomii Xai ambelor sexe este foarte apropiată. Datorită acestui mecanism.

Studierea detaliată a procesului de inactivare a unuia dintre cromozomii X a arătat că în fazele timpurii ale dezvoltării embrionare sunt activi ambii cromozomi p. tulburările provocate de ele sunt mai puţin grave. Boli molecular-genetice întrucât mutaţiile genice afectează o porţiune relativ mică a materialului ereditar. iar la masculii normali XY acest corpuscul lipseşte. nu scurtează longevitatea şi de aceea nu sunt supuse selecţiei. toate ovulele poartă câte un cromozom X activ.S. întrucât în ovogenă ambii cromozomi X sunt activi. sindactilia (degete alipite). ca urmare. iar după cel de-al doilea . determinate de o singură mutaţie genică sau de o anomalie cromozomială. . Să analizăm în continuare cele mai răspândite boli ereditare. în conformitate cu primul principiu deosebim boli molecular-genetice (sau genice) şi cromozomiale. 4.) anual se înregistrează altă sută de maladii ereditare noi.M. Deci. femeile normale XX sunt purtătoare ale unui corpuscul Barr. Dintre bolile molecular-genetice. Numărul corpusculilor Barr este egal cu numărul cromozomilor X.dominante. 1. otoscleroza. fiind boli ereditare în adevăratul sens al cuvântului. în această stare cromozomul nu poate realiza transcripţia. frecvenţa cărora constituie circa 14% din sarcinile luate la evidenţă.110). a fost descoperit în celulele epiteliale în apropierea nucleului. în comparaţie cu cele cromozomiale. în prezent se aplică două principii de clasificare ale bolilor ereditare: după caracterul leziunii aparatului ereditar (mutaţii genice sau cromozomiale) şi după tipul moştenirii. ele se transmit descendenţilor. recesive şi cuplate cu sexul. după tipul dominant se moştenesc diferite anomalii care nu împiedică reproducerea.a. eformarea unghiilor. Inactivarea unuia din cromozomii Xeste condiţionată de condensarea şi spiralizarea integrală şi parţială a acestuia. rămânând genetic inert. polidactilia {fig. unele forme de distrofie musculară ş. El prezintă o formaţiune triunghiulară. numită corpuscul Barr sau cromatină de sex X.cromozom X. Funcţia de reproducere a purtătorilor acestor gene mutante nu este afectată şi. indiferent de prezenţa sau lipsa cromozomului Y {tab.11). Cercetările recente au arătat că înjur de 5% din nou-născuţi poartă un defect genetic grav. ulterior unul se spiralizează şi se condensează. Studiul cromatinei sexuale permite descoperirea anomaliilor numerice ale cromozomilor X. inactiv. Din acest grup fac parte: brahidactilia (subdezvoltarea falangelor distale ale degetelor). diagnosticarea sexului embrionului până la diferenţierea sexuală. Cifra dată nu include feţii morţi. Studierea şi profilaxia bolilor ereditare sunt prerogativele geneticii medicale. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O. care încalcă formula 2A + X. 1. La microscop cromozomul inactiv se vede bine la colorarea cu coloranţi speciali. BOLILE EREDITARE ALE OMULUI în prezent la om sunt înregistrate circa 2 500 de boli ereditare.

Bolile provocate de anomaliile structurale ale cromozomilor se întâlnesc destul de rar şi se soldează cu moartea purtătorilor lor la o vârstă fragedă. Arborele genealogic pentru polidactilie. întrucât majoritatea lor sunt recesive. de regulă. Din acest grup fac parte tulburările metabolismului unor aminoacizi (fenilcetonuria (fig. La bolnavii de hemofilie orice leziune a vaselor poate provoca pierderi masive de sânge din cauza că acesta nu se coagulează. glaucomul juvenil ş. lipidelor (boala Wolman ş. Circa 60 din caracterele ereditare ale omului sunt legate de cromozomul sexual X. Arborele genealogic pentru hemofilie. Drept exemplu poate servi hemofilia (fig. După tipul dominanţei incomplete se moşteneşte anemia cu hematii falciforme . 1. Majoritatea bolilor molecular-genetice se moştenesc după tipul recesiv: copiii moştenesc gena patologică de la ambii părinţi care.). surdomutismul înnăscut.112. Riscul moştenirii unor astfel de boli creşte în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. l.112) . transmiţându-le urmaşilor de sex masculin. alcaptonuria). de regulă. sunt purtătoarele genelor patologice. Arborele genealogic pentru fenilcetonurie. atrofia nervului optic. Schiţaţi arborele genealogic pentru anemia cu hematii falciforme.O n Fig.a.110. fiind purtători heterozigoţi ai acestora. narcoză) hematiile capătă o formă caracteristică de seceră. 1. glucidelor {diabetul zaharat al adolescenţilor.a. femeile. 1. enzimopatiile (deficitul de enzime) ş.lipsa principalilor factori ai coagulării sângelui. albinismul. La heterozigoţii după această genă tulburările sunt minime în condiţii de hipoxie (altitudine. galactozemia .111. La homozigoţii după gena dată boala se manifestă încă la naştere prin anemie pronunţată care duce la moartea nou-născutului.boală metabolică condiţionată de o mutaţie genică care duce la înlocuirea acidului glutamic cu valina.incapacitatea de a metaboliza galactoza din lapte). Fig. microcefalia. Acest tip de boli ereditare este cauzat de modificarea structurii şi numărului de cromozomi. Fig. Aceste boli se manifestă. După acelaşi principiu se moştenesc daltonismul. fenotipic sunt sănătoşi. Moştenirea cuplată cu sexul. 1. 124 . numai la bărbaţi.lll).a.

malformaţii cardiace. Prin urmare. Din 11 copii 5 au moştenit acest sindrom. De obicei femeile cu acest sindrom sunt sterile. sau trizomia după autozomul 21.113.Mai bine de 40% din avorturile spontane şi circa 6% din feţii născuţi morţi sunt consecinţa unor anomalii structurale ale cromozomilor. fapt ce uşurează diagnosticul sindromului. c pă vârsta de 40 de ani riscul naşterii unui copil cu sindromul Down creşte.sănătoşi.113). pentru care este caracteristică modificarea patologică a constituţiei (statură mică. unele studiate destul de detaliat. rădăcina nasului aplatizată. picioare lungi şi sunt sterili. Aceştia au o statură înaltă. dar s-au înregistrat 11 cazuri când acestea au avut copii. Dacă în genotip sunt prezenţi mai mult de doi cromozomi X. Femeile cu această afecţiune. Explicaţi de ce 50% din descendenţii unei femei cu sindromul Down pot fi bolnavi. Sindromul Klinefelter (44 + XXY sau 44 + XXXY sau 44 + XXXXY) se întâlneşte la bărbaţi cu o frecvenţă de 1:500 de naşteri. Du- 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 Vârsta mamei 125 . Sindromul Down. numărul acestora va fi egal cu numărul cromozomilor X minus 1. nu sunt sterile. ochi mongoloizi. cromozomul suplimentar 21 se transmite cu o probabilitate de 50%. rmâini scurte şi late. în celulele somatice este prezent corpusculul Barr. constituţie astenică. Bolnavii cu acest sindrom prezintă debilitate. Fig. Există o legătură directă dintre vârsta mamei şi riscul naşterii unui copil cu sindromul Down (fig. Sindromul Turner (44 + XO) se manifestă la femei. iar 50% . 1. Trizomia după cromozomul X (XXX). Incidenţa bolii este de 1 caz la 500-600 de naşteri. Numărul total de cromozomi în acest caz este 47. 1. în celulele somatice cromatina sexuală lipseşte. Modificările numărului de cromozomi stau la baza a circa 300 de sindroame cromozomiale. deşi au ovare subdezvoltate. gât scurt). subdezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare. Enumerăm câteva dintre ele.

epilepsiei. diabetului zaharat stau factorii de mediu. Heterozigoţii după această genă rămân sănătoşi. De exemplu. medicină. menaj. supraîncordarea psihică şi emoţiile negative la unele persoane generează boala hipertonică. etc.~~" 5. bolii ulceroase a duodenului. De exemplu. se va sista fabricarea şi utilizarea lor. în funcţie de predispoziţia ereditară a organismului. Ştiţi deja că în perioadele critice ale dezvoltării intrauterine embrionul este deosebit de sensibil la diferiţi factori mutageni. Armele chimică şi bacteriologică de asemenea sunt o ameninţare serioasă la sănătatea genetică a generaţiilor actuale şi viitoare. provoacă hiperopie sau strabism. desemnate ca boli cu predispoziţie ereditară sau multifactoriale. unul şi acelaşi factor de U) mediu poate induce diferite boli. Acţionând prin intermediul organismului mamei. transportării dintr-o ţară în alta a deşeurilor radioactive. De aceea profilaxia acestora este o problemă prioritară a geneticii medicale. De cele mai multe ori baza predispoziţiei ereditare o constituie starea de purtător heterozigot. • Luarea pe durata sarcinii doar a medicamentelor prescrise de medic. agricultură. 6. Alergozele la substanţele medicamentoase de asemenea se explică prin predispoziţie ereditară. tehnologic învechite. dar la o suprasolicitare a insulelor pancreatice această genă se poate manifesta şi la heterozigoţi sub formă de diabet la persoanele de vârsta înaintată. Supraîncordarea ochilor. PREDISPOZIŢIA EREDITARĂ LA BOLI La baza bolii hipertonice. boala se poate declanşa şi la heterozigoţi. "^ schizofreniei. în acest scop se cer luate următoarele măsuri: * Lupta cu factorii mutageni. pichetarea unor staţii atomoelectrice. la altele maladii nervoase şi psihice sau diabet zaharat. diabetul zaharat al adolescenţilor este condiţionat de gena recesivă în starea homozigotă. PROFILAXIA BOLILOR EREDITARE în prezent circa 12% din populaţia globului este afectată de boli ereditare. acestea pot provoca la embrion cele mai variate mutaţii. Cercetările ^_ efectuate pe gemenii univitelini au scos în evidenţă rolul genotipului în declanşarea "~ acestor boli. printre care şi medicamentele. în condiţii nefavorabile de viaţă. Aici pot fi amintite protestele maselor largi împotriva experimentelor cu arma atomică. Pentru a reduce riscul apariţiei unor mutaţii. în funcţie de genotip. O atenţie deosebită trebuie acordată combaterii poluării radioactive a atmosferei. în prezent sunt cunoscute circa 200 de stări heterozigote patologice. bolii ischemice a inimii. în caz dacă acestea prezintă un anumit risc în ce priveşte dezvoltarea mutaţiilor. este necesar de a cunoaşte activitatea mutagenă a substanţelor chimice utilizate în industrie. 126 .

• Depistarea purtătorilor, adică a indivizilor care, deşi nu sunt bolnavi, sunt purtători ai genelor recesive. întrucât majoritatea bolilor ereditare se moştenesc după tipul recesiv, naşterea de copii bolnavi este mai probabilă în cazul cuplurilor heterozigote după una şi aceeaşi genă recesivă. Pentru prevenirea acestor conceperi a fost creat serviciul de consultaţii medico-genetice. Aici se pot adresa în primul rând cuplurile care au rude cu probleme genetice, sunt trecute de 30-40 de ani, G lucrează în condiţii nocive sau sunt rude de sânge. Medicii şi geneticienii dispun de mijloace cu ajutorul cărora pot determina probabilitatea naşterii unui copil bolnav genetic. • Diagnosticul prenatal. Progresul tehnico-ştiinţific a pus la dispoziţia medicilor mai multe metode de diagnostic prenatal. Ele permit diagnosticarea mutaţiilor încă din primele săptămâni de sarcină. în caz de diagnostic nefavorabil, prin întreruperea sarcinii se poate evita naşterea de copii bolnavi. Determinaţi după fig. 1.114 tipurile de investigaţii prenatale şi importanţa lor. * Informarea maselor largi ale populaţiei despre creşterea riscului naşterii de copii bolnavi în cazul căsătoriilor dintre rude apropiate. • Lupta cu prejudecăţile ce duc la izolarea rasială şi religoasă.

FETOSCOPIE

între 17-40 săpt. vizualizare prelevarea tratament risc 2% de la debut până la 17 săpt. prelevare risc 0,2% de la debut până la 40 săpt. vizualizare controlul prelevării risc 0%

intre 9-10 săpt. vizualizare risc 5-10%

BIOPSIE DIN PLACENTĂ

între 9-13 săpt. prelevare risc 5%

Fig. 1.114. Metodele de diagnostic prenatal.

127

"—

7, EUGENIA

fS Povara genetică a omenirii este impunătoare - 7,5%, ceea ce înseamnă că înjur 1 - de 400 de milioane de oameni suferă de boli ereditare. Cum poate fi uşurată această 0 povară? în a. 1883 naturalistul englez F. Galton a propus crearea unei ştiinţe noi •ir- eugenia. în viziunea sa aceasta trebuia să prezinte un complex de măsuri în vederea ^-f reducerii numărului de mutaţii dezavantajoase şi/sau sporirea incidenţei unor 1 ^ caractere cu valoare deosebită. Susţinătorii ei urmăreau două scopuri: să împiedice reproducerea genotipurilor „inferioare" şi să favorizeze înmulţirea celor „superioare". Cu acest scop în S.U.A., Danemarca şi Germania a fost legiferată sterilizarea voluntară a indivizilor cu tulburări psihice (schizofrenie, înapoiere mintală) şi maladii ereditare grave. în Germania, între 1933-1945, erau sprijinite căsătoriile dintre indivizii "rasei nordice pure". Dezvoltarea geneticii a arătat că aceste măsuri nu aveau nici o bază ştiinţifică. în primul rând, bolile psihice sunt cauzate de mai multe gene şi nu se transmit mendelian. în al doilea rând, frecvenţa mutaţiilor genice, indiferent de metoda utilizată, scade foarte încet. De exemplu, pentru a reduce pe jumătate incidenţa unei mutaţii întâlnite cu o frecvenţă de 10% se cer circa 300 ani, cu condiţia că nici unul dintre purtătorii acesteia nu se reproduce. Situaţia este şi mai complicată în cazul bolilor recesive cuplate cu sexul. Astfel, dacă toţi băieţii concepuţi de o mamă purtătoare de hemofilie ar fi eliminaţi de la începutul vieţii intrauterine, mamele ar naşte mai multe fete purtătoare ale hemofiliei. Ca urmare frecvenţa mutaţiei ar creşte. Nici sterilizarea indivizilor purtători de mutaţii dominante nu ar exclude boala, deoarece în fiecare generaţie apar mutaţii noi. Nu este întemeiată nici ideea multiplicării inteligenţei, care de asemenea este condiţionată de mai multe gene. Bineînţeles că copiii născuţi din căsătoria a doi indivizi cu un coeficient înalt de inteligenţă au şanse mai mari de a fi la fel de inteligenţi ca şi părinţii. Rolul hotărâtor în dezvoltarea caracterelor ce desemnează inteligenţa revine însă mediului ambiant. în scopul multiplicării „geniilor" a fost propusă metoda conservării prin congelare a celulelor sexuale ale marilor personalităţi şi folosirea lor după dispariţia donatorilor. Această metodă nu este însă justificată genetic, întrucât aceste celule pot purta şi mutaţii recesive cu efecte negative. Bineînţeles, că aceste metode de "îmbunătăţire" a speciei umane sunt inacceptabile. Eugenia are dreptul la existenţă în cazul când va căuta să soluţioneze problemele ce ţin de însănătoşirea societăţii umane pe calea: • protejării omului de acţiunea mutagenilor ce provoacă boli ereditare; • elaborării metodelor de prevenire a manifestării bolilor ereditare şi de tratament a acestora; • evidenţierii familiilor împovărate de boli ereditare, luării lor la evidenţă şi dispensărizării în cadrul serviciilor de consultaţii medico-genetice; • consultării medico-genetice a persoanelor ce intenţionează să se căsătorească; » ridicării nivelului de cultură generală a întregii societăţi. 128

în societatea umană este imposibilă alegerea forţată a partenerului. De aceea numai în urma unei activităţi conştiente omul va ajunge singur la necesitatea studierii arborelui genealogic. Practica a demonstrat că cunoaşterea legilor geneticii, genealogiei familiei şi a caracterului de moştenire a unor gene {tab. 1.12) permite prognozarea moştenirii unor patologii până la procreare, evitându-se astfel naşterea de copii cu malformaţii. Heterogenitatea după caracterele morfologice, fiziologice şi aptitudini este baza materială a prosperării continuie a omenirii. Pentru realizarea acesteia este necesară înţelegerea corectă a legilor geneticii referitor la om şi crearea de posibilităţii echivalente pentru dezvoltarea fiecărei personalităţi.
Tabelul 1.12
CARACTERUL
GENA DOMINANTĂ

MOŞTENIRII UNOR GENE LA OM
GENA RECESIVĂ

Buze groase Lobul urechii liber Faţă pistruiată Pielea normală Prezenţa maxilarului habsburgic Prezenţa polidactiliei Prezenţa brahidactiliei Degete concrescute Degete subţiri păianjeniforme) Talie mică (condiţionată de polimerie) Prezenţa factorului Rh (rezus) Coagularea normală a sângelui Imunitatea la tuberculoză Diabet nezahat Prezenţa retinoblastomului Glaucom j Astigmatism Cataractă 1 Auz normal 1 Prezenţa migrenei 1 Maladia Parkinson
jlogie, ci. a XII-a

Buze subţiri Lobul urechii concrescut Faţă fără pistrui Absenţa glandelor sudoripare Absenţa maxilarului habsburgic Absenţa polidactiliei Absenţa brahidactiliei Absenţa sindactiliei Degete normale Talie înaltă Absenţa factorului Rh (rezus) Hemofilie Predispunerea la tuberculoză Norma Absenţa retinoblastomului în normă în normă în normă Surditate congenitală Absenţa migrenei Absenţa maladiei Parkinson I 1
1

129

1, Analizaţi deficienţele studierii geneticii omului. 2, Descrieţi metodele de studiere a geneticii omuiuî, 3, Explicaţi principiile sistemului Denvîer de caracterizare a carioîipuluî uman. 4, Alcătuiţi o schemă ce ar ilustra principiile clasificării boiiior ereditare la om. 5, Enumeraţi patoiogiîle ereditare: a) de tip dominant ce nu scurtează longevitatea; b) de tip dominant ce se manifestă grav; c) de tip dominanţă incompletă; d) de tip recesiv. 8, Explicaţi schematic de ce nu se permit căsătoriile înrudite. 7. Enumeraţi exemple ale Influenţe* negative a factorilor nocivi asupra eredităţii omului, 8. Expurteţi-vă părerile asypra concepţiilor promovate de eugenie. 9. Analizaţi patoiogiiie determinate de genele localizate în cromozomii sexuali. 18. Alcătuiţi arborele genealogie propriu. 11. Scrieţi un eseu la tema „Utilizarea cunoştinţelor teoretice la genetică în viaţă". 12. Explicaţi schematic mecanismul apariţiei: a) sindromului Down; b) sindromului Klinefelter; c) sindromului Turner. 13. Enumeraţi tipurile de sexualitate ia animale. 14. Descrieţi schema determinismului genetic ai sexefor fa om. 15. Explicaţi mecanismul moştenirii caracterelor cuplate cu sexul. 16. Grupaţi noţiunile de mai jos după criterii asemănătoare: a) hemofilia; b) sindromul Down; c) sindromul Klinefelter; d) anemie falciformă; m) maladii cromozomiale; e) daltonism; j) ereditate intermediară; e) maladii genice autozomale; h) maladii genice cuplate cu sexul.

17. Expuneţî-vă părerea despre serviciul de consultaţii medico-genetice. 18. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. Aberaţiile cromozomiale umane: a) pot afecta atât autozomii, cât şi heterozomii; b) cele de tip poliploid sunt letale; c) cele de tip aneuploid sînt viabile în general în cadrul grupului Aşi B de cromozomi; d) sindromul Down este cea mai frecventă aneuploidie heterozomala umană.

130

fern®

GENETICA : AMELIORAREA
1 ETAPELE AMELIORĂRII 2 METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE 3 METODELE MODERNE DE AMELIORARE

ETAPELE AMELIORĂRII Din cele mai vechi timpuri omul s-a ocupat de îmblânzirea animalelor sălbatice >i a plantelor spontane. Bazele ştiinţifice ale acestei activităţi au fost puse abia în t doua jumătate a sec. al XlX-lea, după stabilirea legităţilor variabilităţii, eredităţii selecţiei naturale. Ştiinţa care elaborează bazele teoretice şi metodele de creare a noi soiuri de lante, rase de animale şi tulpini de microorganisme, precum şi de îmbunătăţire a Belor existente este numită ameliorare. Bazele ameliorării au fost puse de către eminentul genetician şi ameliorator JS, academicianul N. Vavilov. Fundamentul ştiinţific al ameliorării îl reprezintă pnetica. Sarcina de bază a ameliorării rezidă în crearea de noi soiuri de plante de iltură, rase de animale domestice şi tulpini de microorganisme. Acestea prezintă jpulaţii de indivizi creaţi artificial de om şi înzestraţi cu anumite proprietăţi reditare necesare lui. Toţi reprezentanţii unei rase, soi sau tulpini au particularităţi ientice, fixate ereditar, dar o reacţie tipică la factorii de mediu. De exemplu, râul de toamnă şi cel de primăvară la exterior se aseamănă foarte mult, dar reacţia »r la temperatură şi durata zilei-lumină este diferită. Grâul de toamnă, fiind semănat imăvara, nu va rodi, la fel se va întâmpla şi cu cel de primăvară semănat toamna. Direcţiile principale ale ameliorării sunt următoarele: roadă înaltă la hectar a soiurilor de plante, prolificitatea şi productivitatea selor de animale; calitatea producţiei (gustul, aspectul exterior, compoziţia chimică etc.);

Uneori ameliorarea se echivalează incorect cu selecţia. Spre deosebire ? selecţie, care se rezumă la acţiuni pasive de alegere a formelor mai vantajoase, ameliorarea reprezintă o ştiinţă complexă, orientată spre sporirea productivităţii tuturor ramurilor agriculturii. 131

înainte de a începe lucrul asupra unui nou soi. deficitul de apă 7's potabilă.pot fi consideraţi adevăraţi „vânători" de plante. amelioratorul îşi alege din colecţia dată mostrele cu caracterele ce-1 interesează. amelioratori . Cea mai importantă problemă a ameliorării este alegerea materialului iniţial. N. *"» Scopurile ameliorării ca ştiinţă sunt determinate de nivelul agrotehnicii. în centrul indonezian-indochirk 132 . Din acestea el va alege varietatea ce corespunde cel mai bine intenţiilor sale.).în sec. cea mai mare din lume. necesităţile pieţei. De exemplu. Americii. f** irigaţie. Vavilov şi colaboratorii săi au efectuat circa 60 de expediţii pe toate continentele. la îngheţ. Rodul muncii lor a fost stabilirea celor opt centre cu cea mai mare varietate a formelor genetice de plante care. şi sunt centrele de origine ale plantelor de cultură corespunzătoare (a se vedea tabelul 1. Ea se completează şi se reînnoieşte permanent şi serveşte ca material iniţial pentru ameliorare. XIX. Dintre 1. după părerea lui Vavilov. el va studia din colecţia I mondială varietăţile colectate din regiunile nordice ale Asiei. De exemplu. menta . în timpul călătoriei N. la boli.5 mii specii de animale au fost domesticite doar 20. Plantele şi animalele sălbatice se alegeau după capacitatea lor de a se înmulţi în condiţii artificiale. sub controlul omului. Iniţial domesticirea decurgea inconştient. Vavilov şi colaboratorii săi au adunat o colecţie unică de plante.13). Membrii acestei expediţii . Ameliorarea cuprinde două etape: domesticirea şi selecţia. Europei. Unele au început să fie cultivate de curând: de exemplu. iar în cultură au fost introduse doar 150 de specii. Centrele de origine ale plantelor de cultură.în sec. • proprietăţile fiziologice (rezistenţa la secetă.exemplarele ale căror spice nu-şi scuturau seminţele etc. pentru regiunile ce duc lipsă de apă ^ ' potabilă problema cultivării cerealelor a fost parţial soluţionată prin crearea unui soi de orz ce dă roade satisfăcătoare la irigarea cu apă de mare. dăunători * calea intensivă de dezvoltare (la plante . geneticieni.). Investigaţiile au arătat că centrele de origine şi raioanele de domesticire ale animalelor coincid.receptivitatea la îngrăşăminte. De exemplu. sfecla-de-zahăr şi floarea soarelui . nivelul i-U de industrializare a ramurilor agriculturii. cu excepţia Australiei. Acestea sunt teritoriile vechilor civilizaţii.botanişti. dintre animale erau lăsate doar cele ce se reproduceau în captivitate. care numără în prezent circa 300 mii de probe. dacă scopul amelioratorului este crearea unui soi de grâu rezistent la ger. Pentru satisfacerea pieţei cu blănuri au fost create rase de animale pentru blană de cele mai diferite culori. Din cele 250 mii de specii de plante superioare au fost „domesticite" 3 mii. Domesticirea formelor sălbatice Primele încercări de domesticire au fost făcute acum 20-30 mii de ani. utilizarea irigaţiei ş. Centrele de origine şi de domesticire ale animalelor. dintre graminee . Au fost create rase de găini ce asigură o producţie înaltă de ouă în condiţii de suprapopulare a fabricilor avicole.a. la animale — „ recuperarea " nutreţurilor etc. XX. De exemplu.==J etc.

gâştele. bananierul. sfecla-de-zahăr. cânepa. rezistentă la polignire şi cu cât mai multe | boabe în spic.caprele. ananasul. vinetele (-50% din plante de cultură) Soia. cât şi în cele I de animale.6 kg. arborele-dechinină India tropicala.a. dau circa 150-200 de ouă pe an şi au o greutate de 1. castravetele. înseamnă că scopul selecţiei în masă a fost atins. insulele Asiei de SudVest China Centrală şi de Est.Tabelul 1. din populaţia de găini de rasa Lehgorn sunt lăsate femelele ce nu manifestă instinctul de clocire. găinile. ridicarea calităţii producţiei obţinute. bostanul. India de Sud-Vest roiul. Neajunsul acestui tip de selecţie constă în faptul că după fenotip nu întotdeauna j poate fi ales cel mai bun genotip. pe un câmp experimental cu secară cresc circa 1 000 de plante. inul. secara. arbori fructiferi Est-asiatic . boboasele. porcul. Indochina. caisul (-12% din plante de cultură) Mediteranean Ţările de pe malul Mării Adriatice Varza. Pentru reproducere. Coreea. Plantele de pe acest câmp trebuie să fie mai productive şi mai rezistente la polignire decât cele de pe primul câmp. Afga. arboAbisinian Podişurile abisinice ale Africii rele-de-cafea Porumbul. Se evidenţiază trei tipuri de bază ale selecţiei artificiale: în masă. morcovul. viguroasă. Taiwan O au fost domesticite pentru prima dată câinele. trestia-de-zahăr. tutunul. De exemplu. Selecţia în masă se face după fenotip atât în populaţiile de plante. hrişcă.13 CENTRELE DE ORIGINE ALE PLANTELOR DE CULTURĂ (DUPĂ N. în Asia Anterioară . (~20% din plantele de cultură) Sud-vest asiatic Asia Mijlocie şi Mică. ustunistan. ierburile furajere (-11% din plantele de cultură) Grâul tare. Selecţia artificială Următoarea etapă a ameliorării este aplicarea formelor conştiente ale selecţiei cu scopul îmbunătăţirii indicilor productivi şi reproductivi. în anul următor seminţele de la aceste plante se vor semăna pe un alt câmp. bumCentral-american Mexicul de Sud bacul Sud-american Ţărmul de vest al Americii de Sud Cartoful.Grâul. orzul. măslinul. au penajul alb. citruşii. individuală şi combinativă. părul. Iran. strugurii. Selecţia în masă asigură ameliorarea înceată a 133 . Japonia.oile. raţele.prunul. vişinul ş. iar în Asia Mică . China de Sud. sporirii rezistenţei la factorii extremi ai mediului şi la boli. Dacă cele planificate au fost obţinute. La fel se procedează şi în cazul animalelor. VAVILOV) UMIREA AMPLASAREA PLANTELE DE CULTURĂ Sud-asiatic Orezul. Dintre acestea se aleg vreo 50 de exemplare care au tulpina de o înălţime medie. fără controlul genotipului. meiul.

Să urmărim procesul de creare a unor astfe! de hibrizi pe exemplul porumbului. Vigoarea hibrizilor faţă de formele parientale a fost observată încă în sec. Durata de timp."•j r*^ "~Z ^~ 7^ ^-' populaţiilor. soiuri. ci semănate aparte. Autbreedingul (sau hibridizarea îndepărtată) constă în încrucişarea organismelor ce aparţin diferitelor rase. Autbreedingul permite reunirea diferitelor proprietăţi ereditare într-un hibrid. în cazul plantelor cu autopolenizare selecţia se face până în generaţia a 7-a . Aplicarea practică a heterozisului. este cu atât mai mică. selecţia individuală este continuată şi în generaţiile următoare. deoarece în baza variabilităţii combinative apar hibrizi şi cu îmbinări nedorite ale caracterelor. 2. Inbreedingul prezintă încrucişarea formelor ce au un strămoş comun. Astfel. fiind numită şi consangvinizare. Mai întâi se face autopolenizarea mai multor 134 . METODE TRADIŢIONALE DE AMELIORARE Tipurile de încrucişări în ameliorare. Acest tip de încrucişare. tată-fiică. mamă-fecior etc. formele de plante sau animale ce se deosebesc după anumite caractere se încrucişează. este mai uşor realizabil la plantele cu autopolenizare şi la animalele hermafrodite. Scopul final al ameliorării. Selecţia combinativă prezintă o îmbinare a selecţiei individuale cu hibridizarea. iar aplicarea ei practică datată cu anii 30 ai sec. Acest tip de încrucişare trebuie urmat de selecţia formelor necesare. Selecţia individuală. în majoritatea cazurilor. ceea ce reduce vitalitatea organismelor sau au un efect letal. Inbreedingul are şi un efect negativ. în cazul plantelor cu polenizare încrucişată se recurge la încrucişarea dintre rude: frate-soră. utilizat pentru obţinerea de linii homozogote. al XIII-lea. putem determina cu precizie genotipul cel mai valoros. Apoi se face selecţia individuală printre hibrizii obţinuţi a formelor homozigote recombinate. Dacă planta sau animalul selectat transmit urmaşilor indicii după care a fost selectat. Selecţia individuală presupune ca seminţele de la cele 50 de plante de secar ă selectate de pe un câmp cu 1 000 de plante să nu fie amestecate. Analizând descendenţa de la fiecare plantă în parte. dar fără aplicarea ei rasele şi soiurile riscă să-şi piardă repede calităţile. Selecţia individuală este deosebit de eficientă în alegerea indivizilor după caractere cantitative. este obţinerea de forme homozigote. La baza acestui tip de selecţie stă aprecierea plantelor şi animalelor selectate după descendenţi. şi anume: inbreedingul şi autbreedingul. necesară pentru obţinerea de linii homozigote după genele ce controlează caracterul studiat. al XX-lea a dat o nouă orientare ameliorării . Aceasta permite o evaluare mai exactă a genotipului. deoarece anume în această generaţie toţi indivizii (100%) sunt homozigoţi.8-a. specii. Eficienţa selecţiei sporeşte la îmbinarea ei cu anumite tipuri de încrucişări. cu cât gradul de rudenie dintre formele încrucişate este mai mare. condiţionat de trecerea unor gene mutante recesive în stare homozigotă.crearea de hibrizi înalt productivi de plante şi animale. genuri.

11S).115.a. 1. Schema obţinerii hibrizilor dubli la porumb cu utilizarea sterilităţii citoplasmatice masculine (SCM). care şi sunt comercializaţi. 1. întrucât productivitatea hibrizilor heterozigotici este cu 20-30% mai mare decât |B soiurilor. unl de se obţin numai hibrizi de prima generaţie.soiuri. 135 . De aceea în cazul utilizării heterozisului la plante sunt organizate gospodării speciale. în rânduri. La cea de a doua etapă se evaluează liniile obţinute prin autopolenizare după capacitatea lor combinativă. Astfel se asigură polenizarea încrucişată. în practică se folosesc doar hibrizii de prima generaţie. orez. cheltuielile pentru producerea de seminţe hibride ke recuperează. pentru obţinerea de linii inbreeding. Hibrizii interliniari de prima generaţie se apreciază după efectul heterozisului şi se selectează liniile ce formează cele mai bune combinaţii. deoarece cei din celelalte generaţii segregă în formele iniţiale şi efectul heterozisului dispare. sfecla-de-zahăr. Heterozisul este utilizat cu r- r K încrucişarea liniilor încrucişarea hibrizilor simpli CXD Hibrid dublu (AXB)X (C-D) Fig. înmulţindu-le în masă pentru obţinerea de seminţe hibride. Pentru cea de a doua a fost propusă utilizarea fenomenului de sterilitate citoplasmatică masculină (fig. tomate ş. Obţinerea de seminţe hibride în scopuri de producţie presupune semănarea liniilor din încrucişarea cărora rezultă cei mai viguroşi hibrizi. Amintiţi-vă în ce constă fenomenul de sterilitate citoplasmatică masculină. care corespund cerinţelor climaterice ale regiunii date. Pentru asigurarea polenizării încrucişate între liniile alese este necesar de a înlătura manual de pe plantele materne elementele masculine ale florii (staminele) sau de a asigura sterilitatea florilor masculine. Heterozisul este utilizat pe larg şi la sorg. Pentru crearea unor astfel de linii se cer 5-7 ani. Cu acest scop se seamănă câte un rând de porumb cu polen steril şi unul cu polen fertil. Prima cale este deosebit de anevoioasă şi costisitoare. Pentru a găsi perechile de linii din încrucişarea cărora rezultă cel mai înalt efect al heterozisului este necesar de a controla câteva mii de combinaţii hibride. alternând formele materne şi paterne. adică după capacitatea liniei de a forma la încrucişarea cu altă linie hibrizi mai viguroşi. adică homozigote după majoritatea genelor.

creşterea porcilor. cu polenizare încrucişată şi utilizate pentru obţinerea de masă vegetală. Sterilitatea acestuia se explică prin faptul că în meioză cromozomii „de varză" nu se conjugă cu cei „de ridiche".se distinge prin productivitate înaltă. De exemplu. Aceste două specii au acelaşi număr de cromozomi (2n = 18). hibridul dispunea de 18 cromozomi „de varză" şi 18 cromozomi de „ridiche". deşi avea tot 18 cromozomi. viţa de vie (fig. Descoperirea fenomenului de heterozis şi aplicarea lui în practică a fost unul din cele mai importante evenimente în genetică şi ameliorare. 1. din cauza imposibilităţii conjugării cromozomilor în meioză din lipsa omologilor. Posibilitatea obţinerii de mutaţii experimentale a fost demonstrată pentru prima dată la ciuperci de către 136 . Karpecenko pe exemplul hibridului dintre varză şi ridiche. unele soiuri de sfeclă-de-zahăr. hrişcă. vitelor pentru carne. grâul. Experimentele au arătat că hibrizii obţinuţi din încrucişarea speciilor ce aparţin aceluiaşi gen. cât şi ale tetraploidă (A) şi diploidă (B). rezistenţă la îngheţ şi boli. sericicultură. Ca urmare. căpşunul. Artificial autopoliploidia se obţine prin tratarea seminţelor sau plantelor. Karpecenko a reuşit să dubleze numărul de cromozomi proveniţi de la fiecare specie. depăşesc părinţii după unele calităţi. Efectul autopoliploidării se aplică pe larg la crearea a noi soiuri de plante de cultură. cartoful.a. hibrizii îndepărtaţi sunt sterili. sau chiar a speciilor ce ţin de diferite genuri. în prezent multe plante de cultură sunt tetraploide. Rezultate mai bune se obţin în cazul speciilor cu un număr mai mic de cromozomi în setul diploid. Gârneţii formaţi purtau câte o garnitură haploidă de cromozomi de varză şi de ridiche (9 + 9=18). obţinut din încrucişarea unei iepe cu un măgar. Poliploidia.triticale . Astfel. Zigotul de asemenea conţinea o garnitură dublă de cromozomi. hibridul obţinut era steril. hibridul îndepărtat dintre grâu şi secară . ovulelor sau embrionilor de animale cu colchicină sub acţiunea căreia se distrug firele fusului de diviziune şi cromozomii nu se separă în timpul meiozei.succes şi în avicultura. se caracterizează prin dimensiunile mai mari atât ale celulelor. Acesta şi alte experimente au demonstrat că este posibilă combaterea sterilităţii hibrizilor îndepărtaţi prin dublarea seturilor de cromozomi ale ambilor părinţi. dar aparţin la diferite genuri. Hibridul dintre grâu şi pir este rezistent la polignire şi posedă o productivitate înaltă. de exemplu.116) ş. Mutageneza experimentală şi utilizarea ei în ameliorare. Posibilitatea combaterii infertilităţii hibrizilor îndepărtaţi a fost demonstrată pentru prima dată de savantul rus G. Drept exemplu de heterozis la animale poate servi catârul. De regulă. plantei în ansamblu. Condiţii normale pentru meioză au fost create: fiecare cromozom îşi avea omologul său. Hibridizarea îndepărtată. Plantele poliploide. spre deosebire de cele diploide.

Stadler independent unul de altul. Cultura în vitro de celule şi ţesuturi în baza totipotenţei I celulelor a făcut posibilă regenerarea plantelor întregi. METODELE MODERNE DE AMELIORARE Succesele obţinute de genetică în studierea organizării aparatului ereditar au permis elaborarea de metode principial noi de ameliorare a plantelor şi animalelor. cromozom sau genă. Meller şi L. Acţionând cu raze de radiu asupra unor ciuperci inferioare. de 1 000 de ori mai eficienţi decât formele iniţiale. Dar planta obţinută nu şi-a găsit utilizare practică din cauza sterilităţii. depăşirea nehibridizării etc. ferment important cu proprietăţi antivirale. Se pot contopi diferite tipuri de celule ale unui organism sau celule ale I diferitelor specii {fig. lucru imposibil pentru animale. ei au observat creşterea frecvenţei şi spectrului variabilităţii ereditare.G. Astfel a fost obţinut mutantul indus al orzului ţ ? cu tulpina joasă şi productivitatea înaltă. poliploidiei. G. Aceasta a permis utilizarea în ameliorare I a metodelor ingineriei celulare aşa ca hibridizarea somatică. un superproducent de endonuclează. Ingineria celulară. orezului etc. cromozomială şi genică. Astăzi în acest scop sunt utilizate manipulările la nivel de celulă. Succese deosebite s-au obţinut la utilizarea mutagenilor în ameliorarea microorganismelor. tulpina joasă şi viguroasă a permis ameliorarea ulterioară a mutantului în vederea măririi dimensiunilor spicului şi masei boabelor. orz. Mai mult ca atât. Astfel au apărut noi metode de cercetare în genetica modernă .ingineria celulară. Filipov.). 3. în trecut varietatea genetică a materialului iniţial pentru ameliorare se obţinea cu ajutorul hibridizării. Mai târziu —. L— Descoperirea efectului mutagen al radiaţiei şi substanţelor chimice a deschis '^p perspective largi pentru ameliorare. Nadson şi G. Cu ajutorul acestor metode poate fi obţinută variabilitatea necesară a materialului iniţial pentru ameliorare. 137 . La tratarea ciupercilor de mucegai cu mutageni fizici şi chimici au fost obţinuţi noi producenţi de antibiotice. Aceste metode sunt utilizate pe larg în ameliorarea plantelor.a. roşii etc. Hibridizarea somatica constă în contopirea a două celule diferite în cultura de ţesuturi. în fitotehnia mondială sunt utilizate peste 1 000 de soiuri care provin de la mutanţi obţinuţi cu ajutorul mutagenilor fizici şi chimici. porumb. ipritul ş. utilizate la obţinerea de hibrizi heterozigoţi ai sfeclei-de-zahăr. haploidia. fără riscul că sporirea productivităţii va duce la polignire. selecţia celulară.117). Prin mutageneză chimică s-a reuşit obţinerea unei noi tulpini de bacterii. 1. Condiţiile de regenerare au fost elaborate pentru mai multe plante de cultură: cartof. grâu. mutagenezei. în 1978 pe această cale a fost obţinut hibridul dintre I cartof şi roşie. au obţinut mutaţii induse la __r drozofilă prin acţiunea asupra lor cu raze Roentgen. în anii 40 ai secolului XX O de rând cu mutagenii fizici erau folosiţi şi cei chimici (etiliminul. Cu ajutorul mutagenilor se obţin şi mutaţii ale sterilităţii masculine.

plantă hibrid cartof roşie Selecţia celulară a permis obţinerea de plante de cultură ce pot creşte pe un anumit mediu de viaţă. Ingineria cromozomială. membranei celulare Dacă în trecut. Această procedură durează 2-3 ani. mii de celule vegetale s-au însămânţat pe medii nutritive cu un conţinut sporit de săruri. Cu acest scop.plante homozigote diploide. Prin înmulţirea de mai departe a celulelor ce au supravieţuit s-au obţinut plante rezistente la un conţinut sporit de săruri în mediul de viaţă. PoleFig. protoplaşti Cu acest scop mai întâi se încruregenerarea cişează formele parientele în veperetului celular mediu nutritiv derea obţinerii de hibrizi. Din grăuncioarele de polen cresc plante haploide. iar prin dublarea numărului de cromozomi . regenerarea plantei Ingineria celulară a permis izolarea epidermei obţinerea de plante haploide. Cu ajutorul acestei metode se pot substitui unii cromozomi. însămânţează pe medii nutritive. dar mai puternic. 1. Obţinerea în baza ingineriei celulare a nul hibrizilor se recoltează şi se hibridului dintre cartofi şi roşie. de exemplu pe săraturi. plante homozigote diploide se obţineau timp de fuzionarea protoplaştilor zece de ani. Prin administrarea de hormoni se asigură obţinerea mai multor ovule de la o vacă cu calităţi deosebite. are o produc 138 I I . în prezent acestea pot fi obţinute doar în doi ani. Acest tip de manipulări permite înlocuirea unuia sau ambilor cromozomi omologi ai unui soi cu aceeaşi pereche a altui soi. reducându-se pe această cale timpul necesar pentru obţinerea colonie de celule de plante homozigote diploide dizolvarea cu caractere dorite. de la alt soi. utilizând selecţia diviziunea celulelor combinativă. De exemplu. la boli. se pot adăuga alţii noi. sau fragmente de cromozomi. O direcţie importantă în ingineria celulară modernă ţine de etapele timpurii ale embriogenezei. de noi soiuri. Aceasta dă posibilitate amelioratorilor să înlocuiască un caracter mai slab al soiului dat cu acelaşi caracter. Majoritatea celulelor au pierit.117. Pe această cale de la indivizi cu calităţi deosebite se obţin de 10 ori mai mulţi urmaşi decât ar fi posibil pe cale obişnuită. fecundarea lor cu spermatozoizi de la un taur de rasă şi implantarea la diferite vaci. un soi de grâu este rezistent la polignire.

Fiecare bacterie. Ingineria genică. în ultimii ani au fost obţinute plante transgenice rezistente la erbicide. Genele clonate se introduc prin micro injecţie în ovulul mamiferelor sau în protoplastul plantelor (celule izolate lipsite de perete celular). mamiferelor şi chiar ale omului). 1. Să analizăm calea parcursă de savanţi pentru obţinerea unor plante transgenice rezistente la insecte. are spic mic. Plasmidele se replică autonom. în prezent au fost obţinuţi şoareci transgenici iepuri. Metoda dată permite obţinerea unor linii completate.separarea genelor (a unor fragmente de ADN). Apărută la confluenţa chimiei acizilor nucleici şi geneticii microorganismelor. porci. Este cunoscută şi aplicată în practică metoda de introducere în genotipul unei specii sau soi a unei perechi suplimentare de cromozomi de la altă specie. drojdiilor. deseori foarte îndepărtate ca origine. Nimerind în stomacul insectelor. Din ele se dezvoltă animale sau plante genomul cărora conţine noi gene. în unele cazuri această operaţie este substituită de sinteza artificială a genelor. oi al căror genom conţine gene străine de origine diferită (gene ale bacteriilor. Astfel se obţin linii substituite. conţine şi câteva plasmide. dar boabele au un conţinut scăzut de gluten. .copierea acestei gene de către noul stăpân. numită S-endotoxină. \ Plasmida este o moleculă bacteriană inelară de ADN. Şoarecii din imagine (fig. Unul din ei este transgenic: în genomul său a fost integrată gena răspunzătoare de sinteza hormonului de creştere la om. Alt soi este mai puţin rezistent la polignire. Pentru realizarea transferului de gene de la o specie la alta sunt necesare câteva operaţii pregătitoare: . care nu părăseşte celula. cu sinteza şi donarea lor. în schimb boabele sunt bogate în gluten. . în natură există o bacterie Bacillus thuringiensis. putem obţine un nou soi ce întruneşte toate calităţile dorite.unirea fragmentelor separate într-o moleculă unică în componenţa plasmidei. dar concomitent cu ADN-ul de bază. Ingineria genică asigură transferul artificial de gene necesare de la o specie la alta. 139 . Substituind perechea de cromozomi omologi unde este situată gena responsabilă de conţinutul de gluten cu aceeaşi pereche omoloagă de la celălalt soi. care produce proteina.118) sunt fraţi şi au aceeaşi vârstă.tivitate înaltă. „montarea" genelor extrase din organisme vii sau sintetizate în celulele plantelor şi animalelor în vederea modificării orientate a genotipului lor. . pe lângă ADN-ul de bază. Pe aceeaşi cale se poate realiza schimbul de cromozomi dintre specii înrudite. de exemplu dintre grâu şi secară. în urma acestor transferuri se obţin plante sau animale transgenice. insecte etc. ingineria genică se ocupă cu descifrarea structurii genelor. la boli.introducerea ADN-ului plasmidic hibrid în celula gazdei. cu care face schimb cu alte bacterii.

vitaminelor. Din 1982 insulina se produce la scară industrială din E. Savanţii s-au gândit să «| H T ^ folosească această proprietate a proteinei la crear e a re yj^\ fm ^ e forme de plante rezistente la insectele wr^ H P ^ ^ dăunătoare. 1. Pentru aceasta ei au izolat mai întâi w J din ADN-ul bacterian gena responsabilă de f^ Fig. Din 1980 problema este rezolvată datorită ingeneriei genice. utilizată la tratarea diabetului zaharat.119 realizarea practică a reprogramării bacteriei în vederea sintezei industriale a hormonului de creştere. Omizile. cel mai mare. 140 . Conform datelor de ultimă oră. Gena. în trecut deficitul lui era compensat prin administrarea din exterior.^J/K/^^zs—ssss proteina produce liza pereţilor acestuia. unde el este prezent în cantităţi foarte mici. responsabilă de sinteza hormonului de creştere. 1. pier. vaccinurilor. Sinteza chimică s-a dovedit a fi prea complicată şi costisitoare. plasmidele purtătoare ale genei proteinei-toxină s-au implantat în celulele vegetale. a apărut problema producerii acestuia în condiţii industriale. tutun. este trans. întrucât necesităţile în acest hormon depăşeau cu mult posibilităţile de obţinere. „Reprogramarea" genetică a bacteriilor a stat la baza fabricării industriale a hormonului de creştere. Toxina dată este dăunătoare pentru insecte şi inofensivă pentru om şi animalele domestice. Diabetul zaharat este o boală metabolică gravă şi poate fi tratat doar prin administrare de insulina . rezistente la diferiţi dăunători agricoli. Prin metoda descrisă au fost obţinute forme de cartof. hrănindu-se cu frunzele acestor plante. în trecut insulina se extrăgea cu greu din pancreasul porcilor şi vitelor sacrificate şi era şi scumpă.la plasmida bacteriei de sol Aerobacterium 8emctumefaciens.119). Insuficienţa acestui hormon duce la nanism. a fost izolată din ADN-ul uman şi integrată în programul genetic al bacteriei Escherichia coli {fig.hormonul pancreasului care reglează nivelul de zahăr în sânge. în viitorul apropiat va fi soluţionată. Pe aceeaşi cale a fost rezolvată cu succes fabricarea industrială a insulinei. j^k Studiaţi după fig. 1. Hormonul era prelevat din hipofiză celor decedaţi. roşii. produs în condiţii fiziologice de hipofiză. Cu ajutorul ingineriei genice a fost organizată producerea industrială a hormonilor. Doi şoareci fraţi. Apoi gena a fost anexată ^' care unul. asigurând astfel încorporarea genei în ADN-ul plantei. coli. enzimelor. insecticide. dintre s i n t e z a proteinei date.118. „reprogramată" prin încorporarea în ADN-ul ei a genei umane responsabile de sinteza insulinei. Cu această bacterie au fost infectate fragmente de ţesut vegetal crescut pe medii nutritive. în scurt timp. problema modificării orientate a eredităţii plantelor superioare. apelând la ingineria genică. provo^^ când moartea insectei. Ţesuturile vegetale au fost trecute pe alte medii nutritive care au asigurat creşterea şi dezvoltarea unor plante întregi. de pe gena dată se sintetizează şi o altă proteină care induce dezvoltarea tumorilor la om.

Au fost create rase de vite cornute mari ce dau 10 mii kg de lapte pe an. erbicide.119. Reprogramarea genetică a E. Permanent se obţin soiuri noi. Producţia la hectar de cereale în ţările economic dezvoltate constituie astăzi înjur de 100 q/ha. în ultimii 100 de ani în ameliorarea plantelor şi animalelor au fost obţinute succese remarcabile. Decalajul dintre roadă medie şi cea record demonstrează existenţa unor posibilităţi încă nevalorificate. Asigurarea alimentară a populaţiei oricărei ţări depinde în mare măsură de succesele ameliorării.Fig. se pot obţine viţei normali.preocupare majoră este crearea unei simbioze dintre graminee şi bacteriile azotofixatoare. Transferul hormonului de creştere la porci asigură o creştere mai extracţia şi rapidă a acestora. A reuşit produsului tratarea copiilor şi încercarea amelioratorilor de a diviza cu insuficientă ambalarea a hormonului de produsului embrionul de vacă la stadiul de 16-32 creştere celule în câteva părţi. Avem doar o singură soluţie . în Anglia a fost obţinupurificată rasa de porci precoci prin încrucişarea rea raselor Duroc-Iersei şi Berechir. insecticide. productivităţii culturilor agricole şi animalelor domestice. Succesele selecţiei. Se elaborează şi metoda transferului la anumite specii de plante a unor sisteme fermentative mai eficiente care ar asigura creşterea vitezei de fixare a CO2 şi a productivităţii plantelor de cultură.sporirea fertilităţii solului. fapt ce ar rezolva problema îngrăşămintelor cu azot. 141 cultură industrială de bacterii producătoare de hormon al creşterii . cât şi după rezistenţa la boli. Din fiecare parte. coli în vederea obţinerii hormonului de creştere. fragment de ADN uman bacterie (Escherichia coli) izolarea plasmidei O O încorporarea genei hormonului de creştere în plasmidă introducerea plasmidei hibride într-o bacterie multiplicarea bacteriei Succese îmbucurătoare au fost obţinute şi în zootehnie. Până în prezent omenirea a antrenat în circuitul agricol doar 10% din uscat. cealaltă suprafaţă neputând fi folosită. prin implimentarea ei unei mame. 1. Explicaţia este simplă. surogat. care se deosebesc atât după productivitate.

Explicaţi care este importanţa colecţiei de seminţe adunate de VaviJov. selecţie în mase. consanguinizarea. selecţie individuală. 16. d) constă în faptul că la plantele cu flori are loc o reprogramare a informaţiei genetice a microsporului în condiţii naturale. Descrieţi eficienţa soiurilor polîploide. 3. Analizaţi mecanismul hibridării îndepărtate efectuate de G. heterozis. Definiţi noţiunile de ameliorare. se realizează numai prin embriogeneză. 11. inginerie genîcă. 9. 2. hibridare îndepărtata. b) cromozomiale. c) pot fuziona în mod spontan şi fără influenţe stimulatoare. 2. Enumeraţi metodele tradiţionale de ameliorare. evidenţiaţi centrele de origine ale plantelor de cultură şi de domesticire a animalelor. plante hapîoîde. Protoplaştii: sînt celule vegetale cu peretele celular rigid pectocelulozic. 5. Explicaţi prin scheme mecanismul utilizării ingineriei: a) celulare. b) pentru obţinerea lor sînt folosite enzime capabile să digere membrana celulară. Alcătuiţi o schemă ce ar explica utilizarea heterozisuluî. Utilizând harta de contur. cjgenice. rasă. Descrieţi etapele ameliorării. Analizaţi tipurile de selecţie. c) indirectă. 4. 10. transfer de cromozomi. 13. Alcătuiţi un tabel ce ar ilustra comparaţia dintre ameliorarea plantelor şi animalelor. 14. Alegeţi răspunsurile corecte: 1. 7. Karpecenko. 15. 6. b) duce obligatoriu la organisme hapioide. Analizaţi roiul utilizării factorilor mutager» în ameliorarea microorganismelor. se realizează prin organogeneză. Androgeneza: a) directă. plante transgenice» sinteza somatotropinei. Grupaţi după anumite criterii noţiunile. transfer de gene. selecţie combinative. soi. Test.73 1. 8. 17. Analizaţi scopuî expediţiilor făcute de Vavilov şi colaboratori! săi în diverse regiuni ale globului. 142 . d) hibridarea somatică prin protoplaşti este o formă de aloploidie. Alcătuiţi un eseu la tema „Ameliorarea soiurilor de plante fi a raselor de animale în Moldova". 12. Enumeraţi metodele moderne de ameliorare.

e (e%tci. Istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste Mecanismul evoluţiei Dezvoltarea vieţii pe Pământ Originea şi evoluţia omului m . > ..

144 . Creaţionismul. de aceea învăţătura despre evoluţia lumii vii bazată pe aceste teze a fost numită creaţionism (de la lat. existenţei şi evoluţiei acesteia. Prima reprezintă doar o concepţie referitor la evoluţia lumii vii. Astăzi în biologie prin termenul de evoluţie se subînţelege dezvoltarea istorică ireversibilă şi într-o măsură oarecare orientată a naturii vii. * formarea de noi unităţi sistematice. Darwin. în perioada predarwinistă (până în 1859) dominau viziunile metafizice despre natură.desfăşurare) a fost folosit pentru prima dată de naturalistul elveţian Ch. Teoria darwinistă despre evoluţia lumii vii nu trebuie confundată cu evoluţionismul. Acestea aveau la bază două teze: natura este absolut invariabilă şi oricare organism din momentul creării sale este util. în istoria dezvoltării concepţiilor evoluţioniste se disting două perioade: predarwinistă şi postdarwinistă. Importanţa evoluţiei reiese din cele trei rezultate ale sale: * complicarea şi sporirea treptată a nivelului de organizare a fiinţelor vii. Acceptarea acestor teze presupunea recunoaşterea existenţei creatorului. în legătură cu faptul că fondatorul teoriei evoluţioniste este renumitul naturalist englez Ch.ISTORIA DEZVOLTĂRII CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 1 PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 2 TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. PERIOADA PREDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE Termenul de evoluţie (de la lat. Bonnet în 1762 într-o lucrare de embriologie. DARWIN 3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE 4 DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII 1. în timp ce evoluţionismul este o ştiinţă care elucidează mecanismele apariţiei. * sporirea adaptabilităţii organismelor la condiţiile de viaţă. Perioada predarwinistă este reprezentată de două curente: creaţionismul şi transformismul. evoluţio .

Concluziile la care a ajuns renumitul biolog se bazau pe studiile sale în domeniul Sistematicii plantelor şi animalelor. dintr-o dată.creare . Specii. întrucât nu reflecta rudenia istorică dintre grupele de organisme. Lamarck afirma că "creatorul" a creat doar materia şi legile ce acţionează în natură.a. Mai întâi au apărut organismele simple care pe durata iei perioade îndelungate de timp s-au dezvoltat în organisme mai complexe. . după părerea sa. Ideile creaţionismului erau împărtăşite de majoritatea biologilor perioadei predarwiniste. ocupând postul de şef de catedră a insectelor şi Biologie. ele rămânând invariabile în timp. al variabilităţii peciilor ca urmare a condiţiilor de viaţă diferite prezintă doar unele din meritele i Lamarck în elaborarea concepţiei evoluţioniste. alcătuirea şi productivitatea plantelor de cultură şi a animalelor domestice se pot schimba considerabil o dată cu schimbarea condiţiilor \ de creştere şi întreţinere. creatorul primei teorii evoluţioniste. El considera că speciile există în realitate şiprezintă o totalitate de organisme asemănătoare după structură şi care dau urmaşi fecunzi. nu au putut apărea pe ^aşteptate. ci. Toate corpurile şi fenomenele naturii au apărut însă pe cale naturală din materia (anorganică.2). Linne a întocmit primul sistem de clasificare a lumii vii care cuprindea 24 clase de plante şi 6 de animale. sunt atâtea câte au fost create iniţial de creator. a XII-a . după părerea lui. 2. Geoffroy Saint-Hilaire E. Reprezentanţi ai transformismului au fost Buffon G. Linne (fig. Necunoaşterea principiului istrorismului în dezvoltarea lumii vii. La sfârşitul secolului al XVIII-lea în biologie se acumulase I un bogat material descriptiv care demonstra variabilitatea lumii vii. _ . 2. ş. şi anume: • chiar şi speciile absolut diferite la exterior prezintă unele asemănări ale structurii interne. Un exponent de frunte al acestei învăţături a fost savantul suedez C. Meritul în dezvoltarea ideilor transformismului aparţine ilustrului biolog francez J. B..a crea). Pe lângă faptul că era considerat unul din cei pnai buni botanişti ai timpului. Transformismul. Concepţiile sale referitor la dezvoltarea istorică a lumii organice au fost expuse în lucrarea "Filozofia zoologiei" (1809). L. Organismele complexe.1). Darwin E. Spre sfârşitul vieţii.. Lamarck (1744-1829) (fig. îndoielile apărute în ce priveşte invariabilitatea speciilor au dat naştere transormismului-sistemul de concepţii despre variabilitatea şi transformarea plantelor şi animalelor sub influenţa cauzelor naturale. acesta s-a dovedit a fi un sistem artificial.. • aspectul exterior. • speciile contemporane se deosebesc de cele ce au trăit cândva. încercând să sistematizeze varietatea enormă de plante şi animale care au invadat Europa după colonizarea pământurilor de peste ocean. Linne era ferm convins că unele specii pot apărea din altele în urma încrucişării şi sub acţiunea schimbărilor din mediu. asigurând mişcarea acesteia.

pe durata câtorva generaţii. Pe cea inferioară a situat infuzoriile şi polipii. Această afirmaţie a lui Lamarck a fost numită ipoteza moştenirii caracterelor dobândite. Să analizăm în continuare ideile evoluţioniste ale lui Lamarck. Recunoscând în calitate de factori ai evoluţiei condiţiile schimbătoare ale mediului şi tendinţa internă a organismelor spre perfecţiune. iar pe cea superioară . Astfel a luat naştere legea antrenării şi neantrenării organelor. iar cele neantrenate se reduc (subdezvoltarea ochilor la cârtiţă. combătută ulterior de Darwin şi adepţii săi. Studiind plantele răspândite pe teritoriul Franţei. Lamarck însă i-a dat o orientare evoluţionistă. dând naştere unei noi specii. Lamarck presupune că cauza variabilităţii acestora sunt condiţiile de mediu. Importanţa şi neajunsurile teoriei evoluţioniste a lui Lamarck. adică a repartizării organismelor pe trepte ce reflectă complicarea structurii lor. în condiţii noi de viaţă apar deprinderi noi care duc la antrenarea sporită a unor organe şi neantrenarea altora. Gradaţia lumii vii Lucrul asupra sistematicii lumii vii 1-a adus pe Lamarck la ideea gradaţiei lumii vii. Lamarck a participat nemijlocit la elaborarea sistematicii nevertebratelor. Observând deosebirile dintre reprezentanţii aceleiaşi specii crescuţi în diferite regiuni ale ţării. Ideea gradaţiei lumii vii era pe atunci răspândită pe larg. Lamarck a observat că speciile caracteristice regiunilor nordice. după părerea sa. Astfel el a descoperit forme de trecere ce leagă între ele speciile apropiate. Rolul mediului în variabilitatea speciilor. în acelaşi timp Lamarck a conchis greşit că speciile nu există.selecţia naturală. se moştenesc. dacă ele sunt comune pentru ambele sexe.viermilor. în sistemul lumii vii propus de Lamarckplantele şi animalele formează şiruri separate. Modificările organelor. Variabilitatea speciilor. membranele înotătoare la păsările înotătoare). organismele se pot schimba radical. 146 . Dacă condiţiile noi de viaţă acţionează timp îndelungat. Cele antrenate se dezvoltă (gâtul lung al girafei. Importanţa teoriei evoluţioniste a lui Lamarck constă în recunoaşterea apariţiei fiinţelor vii din materia nevie şi a dezvoltării lumii organice de la simplu la compus.). formularea ideii de istorism. Modificarea organismelor sub influenţa condiţiilor de viaţă este. Astfel. aripilor la struţ şi pinguin etc. el 1-a omis pe cel principal . recunoaşterea rolului activ al mediului în variabilitatea speciilor. cunoaşterea profundă a lumii vii i-au dat posibilitatea să trateze în cunoştinţă de cauză (|^ ^ ^ problema evoluţiei acesteia. prezentând-o ca pe un produs al dezvoltării lumii organice. pe măsura deplasării lor spre sud se schimbă treptat. i însă învăţătura lui Lamarck avea şi unele neajunsuri. Prezenţa acestora i-au sugerat ideea variabilităţii speciilor. căpătând trăsături specifice plantelor sudice.păsările şi mamiferele. Lumea animalelor el a împărţit-o în şase trepte. în natură fiind prezente doar un şir de forme de trecere care pentru comoditatea clasificării sunt considerate specii. cauza principală a speciaţiei (formarea de noi specii).

Pentru valorificarea bogăţiilor naturale de pe noile pământuri se organizau expediţii militare. TEORIA EVOLUŢIEI LUMII VII A LUI CH. 147 i .3. care se pregătea pentru o călătorie în jurul lumii. încât a jurat să nu mai calce pragul sălii de operaţii.Presupunerea sa că evoluţia se datorează tendinţei existente în natură spre perfecţiune nu corespundea realităţii. comerciale şi de cercetare. gândaci. Studiile primare şi Ie-a făcut într-un pension particular. Dar visul tatălui nu avea să se realizeze. Fig. care cuprindea iniţial câteva zeci de pagini scrise de mână. amfibieni şi reptile. Astfel Anglia devine ţara cu cele mai multe colonii. unde se studiau în special limbile antice (greaca şi latina). o. în prima jumătate a sec. Ulterior s-a demonstrat că se moştenesc doar caracterele care vizează materialul ereditar din celulele sexuale şi nicidecum modificările apărute în urma antrenării şi neantrenării organelor. păsări împăiate. 2. La una din aceste expediţii a participat şi Ch. Newton. în scurt timp de la sosire. Darwin . în timpul studiilor la această universitate. (fig. Necesităţile în noi surse de materie primă şi pieţe de desfacere impuneau acapararea de noi pământuri. sensibil şi cam naiv. 2. Darwin. Darwin s-a întors în patrie aducând cu sine numeroase colecţii de fluturi.3). Charles Darwin s-a născut la 12 februarie 1809 în Anglia în familia unui medic. nefiind în stare să vadă sânge şi să suporte suferinţele bolnavilor operaţi. şi nu întâmplător. piei şi schelete de mamifere.suferinţele unui copil operat. a apărut în Anglia. în 1858 această schiţă. XIX Anglia era cea mai dezvoltată ţară din lume. plante exotice. au produs asupra lui o impresie atât de puternică. îndrăgostit de natură. număra deja 2300 de pagini. întruna din zile. a început să studieze medicina la Universitatea din Edinburgh. XIX. Era un copil vioi. Darwin s-a stins din viaţă la 19 aprilie 1882 şi a fost înhumat la panteonul englez din abaţia Westminster alături de I. După 5 ani de călătorii la bordul acestui vas. pe atunci nu se ştia de anestezice. I Ch. roci ş. întrucât tatăl finea foarte mult sâ-şi vadă fiul medic. cea mai grandioasă generalizare ştiinţifico-naturală a sec. Numeroasele experienţe efectuate cu scopul determinării moştenirii sau nemoştenirii caracterelor dobândite nu au confirmat presupunerea lui Lamarck. DARWIN învăţătura despre dezvoltarea lumii organice. Tatăl s-a văzut nevolt saşi transfere fiul la facultatea de teologie a Universităţii Cambridge. Tânărul Darwin simţea o totală repulsie faţă de medicină. 2. Darwin a avut marele noroc să fie recomandat de nişte prieteni căpitanului vasului Beagle. în 1859 vede lumina tiparului opera fundamentală a vieţii sale "Originea speciilor". Darwin se retrage la moşia sa cu intenţia de a pune în ordine notiţele făcute în timpul călătoriei. în 1842 el scrie o scurtă schiţă referitoare la teoria selecţiei naturale pe care o argumentează prin dovezi convingătoare.

Teoria lui Darwii despre evoluţia lumii vii în baza selecţiei naturale a fundamentat biologia dir punct de vedere ştiinţific şi a combătut concepţiile despre lipsa legăturilor dint specii. cu atât şi probabilitatea adaptării lor la condiţiile noi de viaţă este mai mare. apărută la 24 noiembrie 1859. V. La- ^S monosov). în timpul vieţii autorului.a. "Originea speciilor'''. consecutivitatea evenimentelor soldate cu alegerea celor mai adaptaţi indivizi se prezintă astfel: Reproducerea! nelimitată Lupta pentru existenţă Moartea 1 * selectivă I Selecţia I naturală 3 Adaptarea! la mediu I • Indivizii care au supravieţuit în lupta pentru existenţă dau naştere următoarei generaţii şi astfel schimbările "reuşite " se transmit urmaşilor. lucrarea a fost reeditată de 6 ori şi a fost tradusă în toate limbile europene. V.variabi litatea. M. teoria celulară (M Shledein. Swann) ş. teoria originii sistemului solar {E. Rezultatul evoluţiei sunt perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă şi apariţia de noi unităţi taxonomice. precum şi unele —" descoperiri ştiinţifice ale timpului: legea conservării şi transformării energiei {A. Drept urmare fiecare generaţie nou apărută se dovedeşte a fi mai adaptată la mediul de viaţă. atunci ultimii descendenţi se pot deosebi într-atât de strămoşii lor. • Rezultatul luptei pentru existenţă este selecţia naturală: supravieţuirea celor mai adaptaţi. Importanţa teoriei darwiniste despre evoluţia lumii vii. încât ar putea fi evidenţiaţi într-o nouă specie. * Transformarea speciilor în natură este posibilă datorită variabilităţii ereditare. despre caracterul întâmplător şi invariabil al diversităţii lumii organice Ch. Esenţa acesteia se rezumă la următoarele postulate: <T • Toate fiinţele vii ce populează Terra niciodată nu au fost create de cineva. Darwin este primul savant care a dezvăluit forţa motrice a evoluţiei {selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă) şi baza materială a acesteia . Teoria evoluţiei a fost expusă de Ch. 148 . M. Lyele. ci îi elimină pe cei mai puţin adaptaţi. între indivizii aceleiaşi sau diferitelor specii ce populează acelaşi spaţiu are loc lupta pentru existenţă. deoarece pe măsura modificării mediului apar noi adaptări. Lomonosov). i-au permis cercetătorului să formuleze teoria evoluţiei lumii vii în Q__ baza selecţiei naturale. « Odată apărute pe cale naturală. Concepţia supravieţuirii celor mai adaptaţi constituie nucleul teoriei despre selecţia naturală. Schematic. Dacă selecţia naturală acţionează pe o durată mai îndelungată de timp. Selecţia naturală însă nu-i alege pe cei mai adaptaţi. Kant). Cu cât deosebirile dintre indivizii aceleiaşi specii sunt mai mari.~-\ voisie. teoria formării lente a scoarţei terestre {Ch. Darwin în lucrarea. • întrucât fiecare organism produce mai mulţi urmaşi decât pot supravieţui pe teritoriul dat. -™ T. organismele încet şi treptat se transformă şi se perfecţionează în corespundere cu condiţiile mediului de viaţă. Primul tiraj (1250 de exemplare) a fost vîndut într-o singură zi. Lo- Bogatul material factologic acumulat în timpul expediţiei.

.3 PERIOADA POSTDARWINISTĂ ÎN DEZVOLTAREA CONCEPŢIILOR EVOLUŢIONISTE ^ Perioada postdarwinistă în dezvoltarea teoriei evoluţioniste poate fi împărţită 7^ în câteva etape: -^1 1. Etapa negării darwinismului (antidarwinismul). Are la bază [transmiterea informaţiei între reprezentanţii diferitelor unităţi taxonomice atât pe >erticală (de la părinţi la urmaşi). Savantul consideră că majoritatea mutaţiilor nu au o valoare selectivă. în prezent au fost înaintate un şir de noi ipoteze ale evoluţiei lumii vii.Teoria echilibrului punctat. Mecinikov şi /. M. Etapa sintetică. Kordium. care în condiţiile concrete ale mediului transformă [rapid specia iniţială. caracterizată prin interesul sporit faţă de ideile darwiniste. S. fiind neutre faţă de condiţiile concrete ale mediului înconjurător. Principalele postulate ale acestei teorii pot fi formulate astfel: • Materialul evoluţiei îl prezintă mutaţiile.1. . Promotori activi ai ideilor antidarwiniste erau unii din autorii teoriei mutaţiilor {W. în Anglia darwinismul era <"^ promovat de A. în calitate de factor creator al evoluţiei este promovat hazardul sau caracterul întâmplător al coincidenţei dintre mutaţiile formate şi condiţiile adecvate ale mediului înconjurător. dintre care menţionăm următoarele: . 2.Teoria neutrală a evoluţiei. cele genice. ~ propagarea şi acceptarea lor pe larg în diferite ţări. 1. care favorizează fixarea şi dezvoltarea lor ulterioară. când au apărut un şir de curente care negau rolul conducător al selecţiei naturale în evoluţia lumii vii. "Evoluţia: sinteza contemporană" (1942). A. a apărut la începutul anilor 40 ai secolului XX şi continuă până astăzi.Teoria informaţională a evoluţiei. Termenul de sintetică ţine de lucrarea renumitului evoluţionist englez Huxley I. de regulă. cât şi pe orizontală. elaborată deM Kimura. Adepţii acestei teorii :onsideră că la baza evoluţiei multor organisme stă circulaţia pe orizontală a fnformaţiei genetice prin intermediul diferitelor organisme. în Germania de către A. • Forţa motrice a evoluţiei este selecţia naturală în baza luptei pentru existenţă. 3. iar în România de către Emil Racoviţă. S. printre care un loc aparte revine virusurilor. Weismann şi E. Drept forţă motrice a evoluţiei era propagată mutaţia. Haekel. Adepţii acestei teorii nu recunosc evoluţia lentă şi îndelungată a speciilor şi consideră că formarea de noi specii are loc brusc. dificultăţile în calcularea şi demonstrarea tempourilor evoluţiei sunt punctele vulnerabile ale teoriei sintetice a evoluţiei. • Cea mai mică unitate a evoluţiei este specia. Timireazev. ^ în Rusia de către C. Levontin. Secenov. Huxley. numite vectori. formulată R. Etapa creativă. 149 . Johannsen şi Hugo de Vries). promovată de A. Wallace şi /. care nu recunoaşte selecţia naturală ca forţă motrice a evoluţiei. Lipsa unor dovezi materiale. în calitate de forţe motrice ale evoluţiei sunt promovate unele stări ale genotipului speciei.

KT7 Amintiţi-vă principalele zone biogeografice ale Terrei. cu excepţia virusurilor. Dovezile biochimici. de organisme care nimeresc aici din întâmplare. Analiza chimică a arătat că în compoziţia tuturor organismelor vii intră aceleaşi elemente chimice. semimaimuţe neîntâlnite nicăieri în lume. Drept exemplu de relicte pot servi Gingo biloba I Metasequoja . DOVEZILE EVOLUŢIEI LUMII VII Ştiinţa contemporană dispune de date şi dovezi incontestabile ale procesului —" evoluţionist. Asemănările enumerate în alcătuirea chimică. Drept urmare doar aici mai pot fi întâlnite monotremele şi marsupialele. anatomia comparată. lipide. Cele vulcanice sunt populate. Deşi există unele deosebiri în structura celulei vegetale şi animale. Printre acestea deosebim dovezi indirecte care prezintă date 1 v^. de regulă. separate de curând de con. Flora şi fauna insulelor separate de continent prezintă o copie fidelă a diversităţii lumii vii a continentului la momentul separării. Noua Zeelandă şi Tasmania s-au separat de continent încă în era mezozoică. Datele experimentale şi observările puse la ^ dispoziţie de genetică şi evolutionism. Toate organismele vii. celulară şi desfăşurarea proceselor biochimice prezintă o dovadă a originii comune a naturii vii. au o faună identică cu cea europeană actuală. Atât corpul plantelor.factologice acumulate de diferite ştiinţe: biogeografîe.) şi anorganice.dintre plante şi şobolanul maxat. acizi nucleici ş. Mai mult ca atât. toate procesele biochimice ce au loc în organismele vii se desfăşoară în mod similar.4. Dovezile foiogeografîei Biogeografia. paleontologie ş. Australia. insulele Britanice. în plan general ea este asemănătoare. biologiei moleculare şi citologiei fi Amintiţi-vă elementele şi compuşii chimici specifici naturii vii.a. Pe insula Madagascar. — embriologie. Deosebim insule de origine vulcanică şi insule apărute în urma separării lor de continent. care a pierdut demult legătura cu continentul african. ne pune la dispoziţie un şir de date convingătoare ale evoluţiei lumii vii. în schimb aici trăiesc lemurii. De exemplu. cât şi al animalelor se compune din substanţe organice (proteine. glucide. în continuare expunem cele mai importante dovezi indirecte ale evoluţiei lumii vii. Enumerăm principalele dintre ele: / specificul florei şi faunei insulare. au o structură celulară.> noi specii de plante de cultură şi animale domestice sunt dovezi directe ale evoluţiei lumii. în calitate de ştiinţă despre răspândirea organismelor pe Terra. / existenţa relictelor. nu se întâlnesc mamifere de talie mare care au apărut pe continent după separarea insulei. precum şi succesele obţinute în crearea de . hateria şipeştii dipnoi\ 150 . latimeria.a.j tinent.

5). Peştii dipnoi se mai întâlnesc doar în America de Sud.a. Analiza resturilor fosile. asigurând respiraţia pe timp de secetă. precum şi reconstituirea (fig. Supravieţuirea în noile condiţii a fost posibilă doar în urma transformării. Caii contemporani au provenit de la strămoşi de talie mică. Dipnoii sunt unicii peşti contemporani la care vezica înotătoare s-a transformat în plămâni. Ca urmare numărul falangelor s-a redus până la una. a membrelor. dipnoii au ajuns neschimbaţi până în zilele noastre.4) evoluţiei unor specii de animale şi plante. forma craniului. O dată cu schimbarea climei. s-au modificat şi condiţiile de viaţă ale strămoşului calului. 2. Astfel. care a generat micşorarea suprafeţelor împădurite şi extinderea stepelor. deoarece căutarea hranei şi apărarea de duşmani pe spaţii deschise cerea dezvoltarea unei viteze mari. s-a complicat structura dinţilor. Resturi fosile.dintre animale. Dovezile paleontologici Paleontologia este ştiinţa despre plantele şi animalele fosile. în primul rând. dar în număr limitat. aparatul digestiv a căpătat trăsături specifice erbivorelor ş.4. Din materialul expus este evident că repartizarea speciilor de plante şi animale pe suprafaţa pământului reflectă dezvoltarea istorică a Pământului şi evoluţia organismelor vii. în calitate de exemplu să analizăm evoluţia calului (fig. odată cu schimbarea [condiţiilor de viaţă a avut loc I transformarea treptată a unor animale mici pentadactile omnivore în animale mari impariIcopitate erbivore. omnivori care au trăit acum 60-70 mln de ani în păduri şi aveau membre pentadactile. Africa Ecuatorială şi Australia.. v ' specificitatea florei şi faunei fiecărei zone biogeografice. Schimbări au suferit şi celelalte părţi ale I corpului: s-au mărit dimensiunile corporale. întrucât condiţiile de viaţă în arealul restrâns al speciei au rămas relativ constante. 2. 2. r rupe sistematice a permis 151 CV . precum şi descoperirea resturilor unui număr mare de specii de plante şi animale dispărute care tăceau legătura dintre diferite Fig. Analiza rămăşiţelor de plante şi animale care au populat cândva planeta Pământ permit compararea formelor contemporane de viaţă cu cele dispărute. Arealul restrâns al acestor peşti este consecinţa scindării fostului continent Gondwana.

6). dar îndeplinesc funcţii diferite sunt numite omoloage (fig.Fig. Dovezile anatomiei comparate Studiaţi după fig. De exemplu. 2. Astfel. originea lor fiind însă diferită.de la reptile la păsări. teriodontul .de la reptile la mamifere. arheopterixul . 2.5. au acelaşi plan de structură şi o origine comună. dovadă a originii lor comune. membrele la unele vertebrate. Analiza comparată a structurii interne şi externe a diferitelor organisme a demonstrat existenţa unor asemănări evidente. Restabilirea evoluţiei calului după resturile fosile.6 alcătuirea membrelor anterioare la diferite grupe de organisme şi găsiţi asemănările şi deosebirile. De exemplu. Organele care au o structură asemănătoare şi o origine comună. picior descrierea evoluţiei şi în limitele altor taxoane. însă toate se dezvoltă din aceleaşi primordii. în natură sunt frecvente cazurile de asemănare a organelor după aspectul exterior şi funcţii. stegocefalul este o formă de trecere de la peşti la amfibieni. 2. altele concresc. aripile la insecte 152 . deşi îndeplinesc funcţii diferite. Oasele unor regiuni pot lipsi.

Fig. Investigaţiile embriologice au arătat asemănarea stadiilor iniţiale ale dezvoltării mbrionare la animale. manifestându-se tot mai clar trăsăturile laşelor de care aparţin. embrion tristratificat. dinţii la furnicar. rudimente sunt centurile membrelor posterioare la balenă. 2.8 dezvoltarea embrionară la diferite grupe de animale şi trageţi concluzii. la embrionii tuturor vertebratelor sunt prezente rimordiile arcurilor branhiale. gastrulă. Cu alte cuvinte. De exemplu. păsări. membrelor etc. Astfel. ghimpii la salcâm (stipele metamorfozate) şi ghimpii la păducel (lăstari metamorfozaţi). Apariţia atavismelor denotă legătura istorică dintre speciile dispărute şi cele actuale. Primordiile acestor organe se formează în perioada embrionară. toate animalele pluricelulare îşi încep dezvoltarea e la o celulă. O dovadă a evoluţiei sunt şi organele rudimentare. Pe măsura dezvoltării semănarea dintre embrioni slăbeşte. urmând stadiile de blastulă. Organe omoloage. tanţa în timpul evoluţiei. 2.caractere specifice strămoşilor speciei date care pe parcursul evoluţiei au fost pierdute. la o mie de animale unicopitate poate apărea un individ tricopitat. De exemplu. Această legitate în dezvoltarea embrionilor indică înrudirea 153 . 2. La plante organe analoage sunt ghimpii la barbaris (frunze metamorfozate). membrele săpătoare la cârtiţă şi coropişniţă (fig. La unele organisme apar atavismele . rudimentele sunt organe care şi-au pierdut imporFig. Astfel de organe sunt numite analoage. Deosebit e evidentă este asemănarea stadiilor embrionare în limitele unei clase sau icrengături. Dovezile embrîologiei Studiaţi după fig.6. dar ulterior ele încetează să se mai dezvolte şi la indivizii maturi rămân în stare nedezvoltată.7). corzii. Organe analoage la cârtiţă şi coropişniţă.7. De exemplu. cea de-a doua pereche de aripi la diptere. 2.

şi se respectă doar în ontogeneză speciei date.8). deşi organismele păstrează mecanismele de dezvoltare. adaptările ulterioare la alte condiţii ale mediului şi la un alt mod de viaţă modifică mersul dezvoltării lor. Mai mult ca atât.V VI VII VIII rionii diferitelor vertebra- Fig. ci cu embrionii acestora. II . Miiller şi Haeckel E. Pornind de la asemănarea în dezvoltarea embrionară a vertebratelor.8. VIII — de om. moştenite de la strămoşi. 2. legea biogenetică confirmă o dată în plus evoluţia lumii organice. Prin urmare.de pasăre.de peşte. prin urmare ontogeneză este o repetare succintă a filogenezei. au elaborat în a doua jumătate a secolului XIX legea biogenetică. Conform acesteia fiecare individ în ontogeneză repetă dezvoltarea istorică (filogeneza) a speciei sale. VI . VII . lor. evoluţia organismelor are loc în baza modificărilor ereditare ale oricăror stadii ale ontogenezei. 2. V . III . Emb- te: I . Un rol important în dezvoltarea embriologiei evoluţioniste a avut elaborarea de către A. Bineînţeles că în ontogeneză nu se repetă toate etapele evoluţiei care a avut loc pe durata a mii şi milioane de ani. embrionii se aseamănă nu cu formele adulte ale strămoşilor. Prin urmare.de triton. De exemplu.de porc.de broască-ţestoasă. După părerea lui Severţov. legea biogenetică fiind un caz particular al raporturilor dintre ontogeneză şi filogeneza. Severţov a concepţiei filembriogenezei. Filogeneza prezintă un şir de ontogeneze. originea comună (fig. IV . mormolocii au coadă. 154 .de bovine. savanţii germani F. ca şi strămoşii lor.de iepure.

15. Organe omoloage 8. Resturi fosile 10. Analizaţi dovezile embriologfei. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta etapele dezvoltării istorice a evoiuţionismului. • • • • • . Enumeraţi dovezile directe şt indirecte ale evoluţiei lumii vii. f) cârceii la viţa de vie şi cârceii la mazăre. 13. 6. e) cârceii la mazăre şi spinii la cactus. c) neajunsurile. filogeneză. . Definiţi noţiunile: anîropogeneză. Specificul florei şi faunei. 4. Forme de trecere 7. organe omoloage. Atavisme 9. Analizaţi principiile de bază afe învăţăturii Sui Darwin. 3. • • . Analizaţi datele anatomiei comparate. organe anaîoage. 9. Enumeraţi premisele apariţiei teoriei evoluţiei lumii vii a lui Darwin.1. Specii izolate 12. Embriologie 3. Explicaţi etapele perioadei postdarwiniste în istoria evoiuţîonismului: a) creativă. Grupaţi noţiunile de mai jos câte 3. Paleontologie 2. 12. Linne şi ale adepţilor transformismului după algoritmul: a) premizele. c) aripile la păsări şi la fluture. a) spini de prun şi de salcâm. b) a negării. g) membrele la balenă şi la cal. • • . Biogeografie 5. c) teriodonţii. Anatomie comparată 4. 8. b) arheopteritul. Descrieţi ce prezintă formele de trecere. 5. 7. paleontologie. Dezvoltarea embrionară 11. 2. Descrieţi forţele motrice ale evoluţiei după Darwin. b) meritele. Expuneţi-vă părerea referitor la evoluţia lumii vii. c) neutrală. b) branhiile la peşti şi plămânii la reptile. d) informaţională. a) stegocefalii. d) branhiile la peşti şi la rac. Legea biogenetică 6. 1. i s • • • ' . . Explicaţi esenţa legii biogenetice. 155 . Analizaţi concepţiile predarwinîste ale lui K. 11. 14. Selectaţi în 2 coloane organele omoloage şi anoloage. 10. h) Cârceii la viţa de vie şi spinii la prun.

Criteriile speciei . 3. noţiunile de specie şi populaţie şi criteriile în baza cărora acestea se delimitează. MICROEVOLUŢIA. Criteriul morfologic . Filipcenko a propus de a delimita evoluţia în două procese . indivizii diferitelor specii nu se încrucişează. întrunirea indivizilor într-o specie se face în baza mai multor criterii. în prezent specia este definită ca o totalitate de indivizi care au o origine comună. Enumerăm în continuare principalele dintre ele: 1. acizilor nucleici. fiziologice şi biochimice.indivizii unei specii pot fi deosebiţi de indivizii altei specii după parametrii biochimici: compoziţia şi structura proteinelor. 2. în primul rând al reproducerii. iar macroevoluţia . se aseamănă după caracterele morfologice. şi chiar dacă se încrucişează descedenţii sunt sterili. SPECIA Şl POPULAŢIA Amintiţi-vă principalele unităţi taxonomice ale lumii vii. ordin. Criteriul fiziologic ~ asemănarea indivizilor după procesele de activitate vitală. Pentru înţelegerea procesului de microevoluţie este necesar de a cunoaşte.şi macro evoluţie. lipidelor şi altor substanţe organice codificate de genotipul fiecărui organism. Microevoluţia întruneşte transformările evolutive la nivel de specie. De regulă. clasă. numit areal. Definirea ei ca o totalitate de indivizi ce se aseamănă după caracterele morfologice aparţine ilustrului botanist suedez K.micro. Criteriul biochimic . încrengătură.de gen. în 1927 savantul rus Iu. se încrucişează liber şi dau urmaşi fecunzi. SPECIA Şl POPULAŢIA 2 FACTORII MICROEVOLUŢIEI 3 REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI 4 MACROEVOLUŢIA 5 TIPURILE EVOLUŢIEI 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI 1. sunt adaptaţi la anumite condiţii de mediu şi ocupă un anumit teritoriu.asemănarea indivizilor unei specii după structura externă şi internă. Linne (1707-1778). 156 Specia. familie.MECANISMUL EVOLUŢIEI 1 MICROEVOLUŢIA. în primul rând. Noţiunea de specie în calitate de categorie biologică a fost formulată pentru prima dată în 1686 deJonh Ray (1628-1705).

Populaţia reprezintă un grup de indivizi ai unei specii ce se încrucişează liber între ei şi există timp îndelungat pe un anumit teritoriu. în luncile râurilor. de pe câmpuri. De exemplu. urzica dioică preferă locurile umede. strămoşul de la care a provenit. Criteriul ecologic .determină originea speciei. Criteriul genetic . înzadar veţi căuta urzica într-o pădure de conifere şi cârtiţa pe terenuri înmlăştinite. de aceea în limitele arealului formează desişuri în jurul iazurilor. Criteriul evolutiv .pentru fiecare specie sunt caracteristice anumite relaţii cu reprezentanţii altor specii cu care convieţuiesc. umbrite. în pădurile mixte.4. 5. Determinaţi după fig. distinct de al altor specii. Repartizarea populaţiilor de sa'•îur în limitele irealului spe- 157 . păşuni.9.fiecare specie ocupă un anumit areal.unitatea existenţială. 7.specificitatea cariotipului indivizilor unei specii. Sectorul din arealul speciei ocupat de o populaţie reprezintă habitatul acesteia. Fig. reproductivă şi evolutivă a speciei Repartizarea indivizilor unei specii pe arealul acesteia este neuniformă din cauza neomogenităţii condiţiilor de viaţă. Populaţia . Coloniile de cârtiţe pot fi uşor depistate după movilitele de pământ de la marginea pădurilor. Aceste „centre ale densităţii" speciei sunt numite populaţii. Prin urmare. relativ izolat de alte astfel de grupe. 6. Apartenenţa de specie a oricărui individ se face ţinând cont de toate aceste criterii în ansamblu. 2.9 numărul de populaţii pe care le formează samurul în limitele arealului speciei şi explicaţi originea lor. 2. repartizarea neuniformă a speciei în spaţiu se prezintă sub formă de „centre ale densităţii" ce alternează cu spaţii unde specia practic nu se întâlneşte. Populaţiile se formează istoriceşte în anumite condiţii ecologice. Criteriul geografic .

25 de la heterozigot şi 0.25 AA + 0.25 de la heterozigot.25 aa = 1 Din această formulă se vede clar că frecvenţa gârneţilor cu alela dominantă A va fi egală cu 0. La 0. se întâlnesc forme homozigote dominante şi recesive după o pereche de alele: AA . Legea Hardy-Weinberg se referă doar la aşa-numitele populaţii ideale.5 A 0. în 1908 doi autori.25 Aa arătat în grilajul Punnet. 5 a = l n enera a a gj H H R M m M M I ' S ţi doua va avea loc segregarea.25 Aa 0. • nesupunerea populaţiei procesului mutaţional sau acţiunii selecţiei. Fiecare individ heterozigot va forma două tipuri de gârneţi în număr egal: 0. Caracteristica principală a genofondului unei populaţiei este frecvenţa alelelor şi genotipurilor care se calculează după legea lui Hardy-Weinberg.încrucişarea liberă a indivizilor unei populaţii. • vitalitatea şi fecunditatea egală a indivizilor cu diferite genotipuri. Pentru a demonstra această lege. ~S "I\_ "^Z *w Factorul principal care determină unitatea populaţiei este panmixia .5 a 0. Deci. Frecvenţa gârneţilor cu gena recesivă a de asemenea va fi egală cu 0. şi anume 0. care corespund următorilor indici: • probabilitatea egală de combinare reciprocă a diferitelor tipuri de gârneţi. • asigurarea de şanse egale indivizilor de a se încrucişa între ei.. au observat următoarea legitate: în anumite condiţii. Legea Hardy-Weinberg. Panmixia asigură schimbul liber de informaţie genetică în limitele populaţiei şi păstrarea genofondului ei (totalitatea de gene şi genotipuri ale unei populaţii). îr F2 frecvenţa alelelor a rămas aceeaşi ca şi în F^ Această legitate se păstrează şi îr generaţiile ulterioare.5A + 0 . trebuie să admitem că într-o populaţie.5.25 AA 0. unde are loc încrucişarea liberă a indivizilor. Weinberg.dominantă şi aa . în conformitate cu prevederile legilor mendeliene hibrizii din prima generaţie vor fi heterozigoţi. Hardy şi medicul german W.5. Notând frecvenţa alelei A cu litera/». dintre care 0.5 Aa + 0. după cum este 0. matematicianul englez V. obţinem următoarele raporturi dintre genotipurile descendenţilor: 1 AA : 2 Aa : 1 aa = p 2 A: 2pqAa : q 2 a Această expresie reprezintă formula binomului (pA + qa) 2 după care poate fi I 2 2 2 calculată frecvenţa genotipurilor în populaţii (pA + qa) = p A + 2pqAa + qa = \)\ 158 . Ulterior această legitate a fost ridicată la rang de lege care astăzi le poartă numele. • efectivul speciei destul de numeros. studiind independent unul de altul repartizarea genotipurilor şi fenotipurilor în populaţii.25 de la homozigotul recesiv.25 aa analiza gametică a descendenţilor din F 2 obţinem segregarea: 0. iar a alelei a cu q.25 de la homozigotul dominant şi 0.recesivă. Probabilitatea încrucişării libere a indivizilor în limitele populaţiei este mai mare decât între indivizii populaţiilor vecine. frecvenţa alelelor în populaţii nu se schimbă din generaţie în generaţie.

SPECIATIA Schema 2.1 principalii factori ai microevoluţiei. factorii care condiţionează dereglarea echilibrului Hardy-Weinberg şi sunt consideraţi factori ai evoluţiei (schema 2. Mai întâi se calculează frecvenţa genotipurilor posibile după for2 2 2 mula (p + q) = p + 2pq + q = 1). utilizând valorile frecvenţei genelor indicate în problemă.3) = 0. După aceste date calculăm frecvenţa genotipului heterozigot: 2Aa = 2(0.1). iar a genei a de 30%.42 = 42% Răspuns: Genotipul AA se va întâlni cu o frecvenţă de 49%. Studiaţi după schema 2. Rezolvare.Ea şi reprezintă formula Hardy. După această formulă poate fi determinată frecvenţa genelor şi genotipurilor într-un şir de generaţii succesive din cadrul populaţiei.1 Izolarea Lupta pentru existenţă I Fluxul de gene Procesul mutaţional Undele populaţionale 1 Variabilitatea combinativă 159 t Deriva genetică . FACTORII MICROEVOLUŢIEI întrucât evoluţia presupune modificarea genofondului populaţiei.49 = 49%.Weinberg.3 = 0. SCHEMA MICROEVOLUŢIEI APARIŢIA Şl PERFECŢIO. La o frecvenţă a genei A = 70%.7 = 0. iar aa = 9%. într-o populaţie frecvenţa genei A este de 70%. frecvenţa genotipurilor AA va constitui: 2 AA = 0.09 = 9%. Studiu de caz. Frecvenţa de 30% a genei a asigură o frecvenţă a 2 genotipului aa de 0. Să se calculeze frecvenţa genotipurilor pe parcursul generaţiilor următoare. 2. Aa = 42%.7 x 0.

Soarta acestora depinde de caracterul lor. adică procesul mutaţional poate fi considerat furnizorul materialului evolutiv elementar. Schema 2. separarea independentă a cromozomilor în mitoză şi meioză. nu se exclude posibilitatea de încrucişare a reprezentanţilor diferitelor populaţii.3 principalele tipuri de mutaţii.Variabilitatea combinativă Amintiţi-vă după schema 2. Fluxul de gene întrucât populaţiile sunt sisteme deschise. Procesul mutaţional Amintiţi-vă după schema 2. Ca urmare a fluxului de gene genotipurile urmaşilor se deosebesc de genotipurile părinţilor. Cele folositoare dau posibilitate indivizilor populaţiei de a-şi perfecţiona adaptările deja existente sau de a-şi forma altele noi la schimbarea condiţiilor de viaţă. Calculele au arătat că completarea genofondului unei populaţii din 100 de indivizi pe contul genelor străine este de 100 de ori mai mare decât în baza mutaţiilor. Acestea sunt condiţionate de influenţa factorilor de mediu (rezervele de hrană.2 DIVERSITATEA TIPURILOR DE VARIABILITATE VARIABILITATEA neereditară mutaţională | ereditară combinativă Crossing-overul. Observările au arătat că la unele specii 10-25% din indivizii unei generaţii poartă mutaţii. încrucişarea întâmplătoare a indivizilor generează o varietate enormă de combinaţii noi ale genelor alele şi nealele care dereglează echilibrul genetic. are loc un flux de gene care menţine asemănarea genofondurilor populaţiilor vecine. Mutaţiile dăunătoare sunt eliminate (indivizii ce poartă astfel de gene pier sau nu lasă urmaşi). Ca urmare în populaţii sunt aduse permanent gene din populaţiile vecine. VARIETATEA TIPURILOR DE MUTAŢII MUTAŢII Schema 2. Prin urmare.2 principalele tipuri de variabilitate. J cromozomiale genice Undele populaţionale Efectivul populaţiilor este supus unor oscilaţii permanente. numărul de 160 .3 genomice Sursa principală de noi alele în populaţie sunt mutaţiile genice.

deoarece va creşte numărul de indivizi ce vor purta mutaţii. Izolarea spaţială poate apărea şi în cazurile când specia ocupă un areal destul de vast. Frecvenţa genelor în astfel de populaţii se schimbă timp de câteva generaţii. de concurenţi. pădufi. o poate adapta şi mai bine la condiţiile de mediu. ceea ce | favorizează evoluţia lor de sine stătătoare în noi specii. generalizând rezultatele observărilor sale efectuate în timpul călătoriei în jurul lumii. genofondul populaţiei va fi altul. Observările au arătat că undele populaţionale exercită influenţă asupra structurii genetice a populaţiilor. O dată cu creşterea numerică a populaţiei sporeşte probabilitatea apariţiei de mutaţii şi de combinări noi ale acestora. care reflectă relaţiile indivizilor unei populaţii între ei şi cu factorii de mediu.răpitori. Din cauza distanţelor considerabile întâlnirea indivizilor diferitelor populaţii este practic imposibilă. r« .a. Se disting trei forme ale luptei pentru existenţă: intraspecifică. ci. tartarea în funcţie de cauze se deosebesc două tipuri de izolare: spaţială şi biologică. apoi la mărirea efectivului de 10 ori numărul de mutaţii de asemenea va creşte de 10 ori. ape. în timp ce concentraţia altora va creşte considerabil. indivizii rămaşi se vor deosebi genetic de populaţia cândva mare: unele gene vor dispărea împreună cu purtătorii lor.) şi poartă un caracter periodic: creşterea numărului de indivizi este urmată de reducerea lui. deserturi şi alte bariere geografice. Fenomenul schimbării întâmplătoare a frecvenţei genelor din genofondul populaţiei este numit derivă genetică. pnterspecifică şi lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului de viaţă. a XII-a 1 61 .i tiuiai în populaţiile puţin numeroase există pericolul pierderii unor gene ca urmare a faptului că unii indivizi din anumite motive nu lasă urmaşi. Lupte pentru #«§tentă încă Ch. Dacă o mutaţie apare în medie la 100 000 de indivizi. din contra. După reducerea efectivului. Izolarea biologica este generată de deosebirile dintre indivizii diferitelor populaţii din care cauză acestea nu se pot încrucişa. melci ş. La o creştere ulterioară a efectivului. Acest tip de izolare exercită o influenţă puternică asupra speciilor puţin mobile (plante. Deriva genetică este imprevizibilă şi poate duce o populaţie la pieire sau. a ajuns la concluzia că în lumea vie are loc o permanentă jluptă pentru existenţă. Izolarea spaţiala este cauzată de munţi.onstă în faptul că ea aprofundează deosebirile genetice dintre populaţii.).a. Aceste oscilaţii periodice ale efectivului populaţiilor au fost numite unde populaţionale. Darwin. condiţiile climatice ş. Astfel de cauze pot fi: particularităţile alcătuirii şi funcţionării organelor reproductive. Biologie. Importanţa evolutivă a izolării populaţiilor . necoincidenţa perioadelor de maturare sexuală etc.

Lupta interspecifică se poate încheia cu eliminarea uneia din speciile concurente sau cu adaptarea speciilor la condiţii diferite de viaţă în limitele aceluiaşi areal sau cu separarea lor teritorială. umiditate. Lupta cu condiţiile nefavorabile ale mediului apare în funcţie de condiţiile climatice (temperatură. stabi162 . în iernile geroase multe păsări îngheaţă. Peştii pier ca urmare a insuficienţei de oxigen în apă. ci gene ce le determină. întrucât inE divizii aceleiaşi specii conO sumă aceeaşi hrană. „gazdă-parazit" etc. un număr enorm de plante pier anual din cauza gerurilor. 2. nu-i lasă în genere sau aceştia sunt sterili). în ajuns în întorşi depuse în râu mare această luptă supravieţuiesc Fig..Explicaţi după fig. secetei. vânturilor puternice. Selecţia naturală presupune alegerea fenotipurilor care corespund cel mai bine condiţiilor concrete de viaţă. Lupta interspecifică are loc între populaţiile diferitelor specii.12 noţiunea de normă de reacţie. Selecţia naturală KH Amintiţi-vă după fig. 2. întrucât urmaşilor li se transmit nu caractere gata.11 consecinţele reproducerii nelimitate şi imposibilitatea unei astfel de reproduceri în condiţii nati Lupta intraspecifică este cea mai acută formă a luptei pentru existenţă. Drept exemplu de luptă interspecifică servesc relaţiile „răpitor-jertfă". au nevoie de aceleaşi adăposturi etc.) sau pedologice care influenţează activitatea vitală a organismelor. lumină etc. Creşterea efecCurba de suindivizii mai adaptaţi la tivului populaţiei de parapravieţuire a urmaşilor condiţiile schimbătoare ale meci la o înmulţire nelimilostriţei. Eliminarea celor mai puţin adaptaţi se realizează prin pieirea lor fizică sau prin excluderea lor din procesul de reproducere (lasă puţini urmaşi. Această formă de concurenţă este mai aprigă în cazul speciilor care ocupă condiţii ecologice identice şi folosesc aceleaşi surse de hrană. în funcţie de fenotipul favorizat se disting trei forme ale selecţiei naturale: motrice (direcţională). La baza ei stă capacitatea nelimitată de reproducere a organismelor vii şi caracterul limitat al resurselor puiet puietul adulţii icre efectivul naturale (/îg.ii).10. tată. mediului. De exemplu. selecţia ca atare alege genotipurile care asigură dezvoltarea unor fenotipuri mai adaptate la condiţii concrete de viaţă. 2. popuI lează acelaşi teritoriu. 2.0-2.10 şi 2.

Manifestarea fenotipică a caracterului (înălindustrial. fenotipul extrem. el a constatat că acesFig. tea aveau sau aripi prea lungi. Excluderea din populaţii a fenotipurilor extreme este realizată de selecţia stabilizatoare. unde dormea pe licheni. raion industrial al Londrei.asigurarea supravieţuirii şi lăsării de urmaşi de către cei mai adaptaţi indivizi. 1 '. lichenii au pierit. 2. 2. 163 .12.13). In urma poluării aerului cu SO2.nu. Drept exemplu de acţiune a selecţiei stabilizatoare poate servi cazul descris de ornitologul american G. în condiţii noi de viaţă au asigurat supravieţuirea purtătorilor. Mecanismele de realizare a scopului \ sunt însă diferite. Astfel. mesteacănului. ornitologul a găsit 136 de vrăbii îngheţate pe care le-a adus într0 încăpere încălzită.12). Pe astfel de trunchiuri întunecate fluturii de culori deschise au devenit o pradă uşoară pentru păsări.13. Acest tip de selecţie acţionează în condiţii relativ constante ale mediului şi asigură asemănarea indivizilor unei populaţii între ei. dezgolind trunchiurile care s-au acoperit cu funingine. Bampas. Selecţia motrice acţionează în • % caz de schimbare a mediului de înălţimea plantei viaţă prin favorizarea unuia din norma de reacţie fenotipurile extreme {fig. în condiţiile mediului poluat prezenta avantaje faţă de fenotipul obişnuit. în 1898 circa 98% din indivizii acestei populaţii aveau aripi întunecate. un fluture crepuscular. în populaţia acestei specii din Manchester. adică stabilizarea ei (fig. 72 dintre ele şi-au revenit. genele defavorizate până la poluarea mediului. apărut în urma unor mutaţii întâmplătoare ale genei răspunzătoare de culoarea aripilor. avea aripi de culori deschise. Toate cele trei forme de selecţie au acelaşi i:-: scop . După 1848. cotarul ţimii) în limitele normei de reacţie în funcţie de condiţiile mediului. iar 64 . 2. Analizând minuţios vrăbiile motrice stabilizatoare disruptivă pierite. După câteva zile de vânturi puternice şi viforniţă. Deci. au fost descoperite câteva exemplare cu aripi întunecate (fenotip extrem). Selecţia stabilizatoare. Până în 1848. dezvoltarea caracterului minimă maximă Un exemplu clasic de selecţie motrice îl constituie melanismul Fig. ceea ce îi permitea să rămână nevăzut în timpul zilei pe trunchiurile mestecinilor.CM lizatoare şi disruptivă. 2. Mutanţii cu nuanţe mai întunecate ale aripilor rămâneau însă nevăzuţi. Varietatea formelor selecţiei naturale.

Fără un minim de adaptare la mediu organismul nu ar putea supravieţui. organe speciale de apărare. Acest tip de selecţie poate fi studiat pe exemplul apariţiei a două specii de clocotiş cu înflorire timpurie şi târzie. puietul nu avea hrană îndeajuns. Caracterul relativ al adaptărilor Rezultatul principal al evoluţiei este perfecţionarea adaptării organismelor la mediul de viaţă. au supravieţuit indivizii cu o lungime medie a aripilor. Au fost favorizaţi şi indivizii cu o reţinere maximă a creşterii: dimensiunile mici ale corpului le permiteau să se hrănească timp îndelungat cu plancton.a. o populaţie se află în echilibru cu mediul său de viaţă ceea ce-i permite să supravieţuiască şi să perpetueze în mediul dat. Selecţia disruptivă (fig.sau prea scurte. în natură cele trei forme ale selecţiei naturale interacţionează în cadrul aceleiaşi populaţii. în astfel de condiţii au supravieţuit indivizii care creşteau repede: atingând în scurt timp dimensiuni mari. urmată de cea stabilizatoare. o diversifică. dar nu pe cea medie. Adaptarea este starea în care un organism. Prin urmare. La o înmulţire în masă a ştiucii.13): acţionează asupra populaţiilor ce ocupă medii de viaţă cu un mozaic sezonier sau spaţial şi favorizează două sau mai multe valori ale caracterului. Apariţia acestor speciilor în cauză a fost condiţionată de cositul de la mijlocul verii. Evoluţia accentuează adaptarea. hateria. 3. Un alt exemplu de acţiune a selecţiei disruptive este apariţia a două specii de ştiucă.4 varietatea formelor şi culorilor protectoare la animale. se datorează acţiunii selecţiei stabilizatoare. Ch. ei se hrăneau cu confraţii lor. De exemplu. Studiaţi după schema 2. Darwin a adunat în timpul călătoriei pe vasul Beagle numeroase exemple care ilustrează sporirea adaptării organismelor ca urmare a acţiunii selecţiei naturale. Comparaţi selecţia naturală cu cea artificială şi enumeraţi asemănările şi deosebirile. REZULTATELE MICROEVOLUŢIEI Modificările apărute în populaţii la nivel de genom duc la formarea unor fenotipuri mai adaptate şi apariţia în baza lor a speciilor noi (vezi schema 2. Adaptările. 164 . în aceste condiţii reuşeau să lase urmaşi plantele ce formau seminţe până la cosit şi cele ce înfloreau după cosit. oposomul. ea devenind mai adecvată pentru un anumit tip de mediu. Existenţa şi astăzi a unor astfel de forme arhaice ca latimeria.1). Adaptarea organismelor la mediu este realizată prin forme şi culori protectoare. gimnospermul Gingo ş. 2. în caz de condiţii diferite în cadrul aceluiaşi areal acţionează mai întâi selecţia disruptivă.

2. - v . 2. De exemplu. şerpii neveninoşi din regiunile tropicale se aseamănă la exterior cu cei veninoşi (fig.14. 2. |De exemplu.- . „ . 1-2). 2. după structură şi culoare suprafaţa aripilor unor fluturi aminteşte suprafaţa tulpinii arborelui uscat. •. Culoarea şi forma ameninţătoare deseori este însoţită de fcoze şi sunete ameninţătoare.14. 2. unor gândaci (fig. „„ Fig. fluturele Dismorphia astynome se aseamănă cu fluturele veninos Heliconius eucrate (fig. ciupercilor otrăvitoare. după forma corpului şi culoare omizile unor fluturi amintesc ramurile. •. 8) se aseamănă cu viespea (fig. 2. 2. gândacul Prosoplecta semperi se aseamănă după culoare şi forma corpului cu buburuza (fig..14. 2.14.- Mimicria Mimetismul Mimezia Demonstraţia • Culoarea de avertizare • Culoarea şi forma ameninţătoare • Culoarea ademenitoare Mascarea • Culoarea criptică • Culoarea disruptivă • Culoarea de camuflare MI mieria Mimetismul este adaptarea prin care unele specii mai puţin adaptate adoptă culori şi chiar forme ale speciilor mai adaptate.•. Insectele ce-şi duc traiul pe scoarţa arborilor pot fi confundate cu lichenii ce cresc aici. 6). Culoarea de avertizare este specifică buburuzelor. „ .14. şerpilor.14. Mimezia constă în asemănarea animalelor neapărate cu obiectele din mediul ambiant.14.Schema 2. . . 7) şi musca Temnostoma vespiforme (fig. 9-10).4 DIVERSITATEA FORMELOR DE ADAPTARE ALE ORGANISMELOR LA MEDIU . Păsările ce au „gustat" o buburuză sau o viespe memorează pentru toată viaţa această culoare şi nu ! se mai apropie de indivizii ce o poartă.•<•->• • . omida unei specii sfingide. 4-5). pentru a „pune pe îgă păsările". De exemplu.- ••••. 3). fluturele Aegeria apiformis (fig. V.•>> > -•.14. ridică partea . Varietatea formelor de adaptare a organisitenoara a corpului şi îşi umila melor la mediu .. viespilor.

Caracterul relativ al adaptărilor. Darwin remarca că orice adaptare a organismelor la mediu este relativă. Acest tip de coloraţie este caracteristic pentru peşti şi alte animale ce trăiesc în grosimea apei. 2.). dinţi ascuţiţi etc. 2. dar adesea devin şi dăunătoare. asemănându-se cu un şarpe (fig. animalele cu blană albă în iernile cu puţină zăpadă sunt o pradă uşoară. a. glande veninoase. anotimp (iepurii. Plantele dispun şi de un şir de adaptări ce le permit polenizarea încrucişată. unor gândaci. răspândirea seminţelor ş. brotăcelul). locuitorii deserturilor .15. vulpile. 4). iepuri etc. asigurând supravieţuirea speciei în anumite condiţii. numeroase adaptări nu numai că nu sunt folositoare. Animalele ce trăiesc în iarbă. Astfel de organe de apărare au şi unele plante (urzica. garantându-le succesul fecundaţiei şi prevenind încrucişarea dintre specii (fig. omizile etc. Varietatea formelor de adaptare a organismelor Ia mediu. fluturi). toracele.). Culoarea criptică asigură animalelor asemănarea cu mediul ambiant.15. în caz de schimbare a acestora. pentru unele mamifere (căprioară. greierul. Multe specii de animale îşi schimbă culoarea în funcţie de vârstă (puii de focă şi adulţii). culoarea verde a corpului (şopârlele. 3). de obicei. Ca urmare conturul animalului se contopeşte cu mediul.a. ea fiind favorabilă doar în anumite condiţii ale mediului. veveriţa). glande odorifere. Acelaşi lucru îl face şi şopârla Phrynocephalus mystaceus (fig. cactuşii. De exemplu.15. salcâmul. ghimpi. fond (caracatiţa. au. încă Ch. . „Ochii" de pe aripile unor fluturi sunt un mijloc sigur de apărare (jig. 2. Toate aceste adaptări au putut apărea numai datorită selecţiei naturale.Fig.1-2).15. Este specifică zebrelor. 2. Culoarea de camuflare se bazează pe efectul de contraumbră: părţile mai iluminate ale corpului sunt colorate în nuanţe mai întunecate decât cele neiluminate.15. Culoarea disruptivă este caracterizată de prezenţa fâşiilor şi petelor contrastante datorită cărora conturul animalelor nu poate fi perceput vizual. cameleonul. şopârlelor.galbenă. La plantele acvatice este bine liotă Multe animale au organe speciale de apărare: ace. carapace. 5). Culoarea ademenitoare este caracteristică pentru speciile destul de mobile (păsări. trandafirul ş. bursucilor.). 2.

Amintiţi-vă şi enumeraţi câteva din cauzele izolării biologice. De exemplu. . sunt mai viabili şi mai productivi şi prin concurenţă pot substitui părinţii.doua specii noi. Glaciaţiile din cuaternar au fragmentat acest teritoriu în mai multe zone izolate în care specia a evoluat diferit. Toate I aceste specii s-au format de la specia iniţială prin multiplicarea setului de cromozomi. Populaţiile care ocupă diferite sectoare ale arealului speciei sunt supuse diferitelor direcţii ale selecţiei naturale. iar populaţia .unitatea elementară a evoluţiei. „ ' . 2. asemănătoare după mai multe I caractere esenţiale.16).16. ••. 3 . 48. de regulă. de aceea specia reprezintă I sistemul evoluţionist elementar. Treptat indivizii acestor populaţii se deosebesc tot mai mult de specia la care aparţin. dar izolate reproductiv. determinate de particularităţile mediului de viaţă. în funcţie de amplasarea teritorială a noii specii se deosebesc două căi ale speciaţiei: allopatrică şi simpatrică. Prin intermediul speciaţiei se realizează evoluţia. în desfăşurarea speciaţiei s P f i a iniţială. La secarea bazinului de apă aceste plante pier printre primele.. Genurile apropiate 167 . Drept exemplu de speciaţie simpatrică serveşte apariţia noilor specii în baza poliploidiei şi hibridizării îndepărtate. Drept exemplu de speciaţie simpatrică poate servi I formarea a două specii de clocotiş ca urmare a acţiunii selecţiei disruptive. r „ . populaţia izolată devine o nouă specie ifig. se unesc în genuri. 2. subspecii. adaptările utile în mediul acvatic s-au dovedit ineficiente î n afara accestuia. dând naştere la mai multe specii-fiice. Speciile. Poliploizii. 24.formarea a două se disting doua etape: apariţia de adaptări la condiţiile noi de viaţă şi formarea propriu-zisă a speciei noi în baza izolării ei de specia-mamă. Aşadar.. Schema speciaţiei: 1 finală a microevolutiei. Unele specii de cartof se deosebesc după seturile de cromozomii: 12. 72.••• • B w M > fV Formarea de noi specii (speciaţia) este etapa Fig. Pe această cale au apărut diferite specii de plante şi animale. Speciaţia simpatrică (sau ecologica) se realizează în limitele arealului speciei şi este asigurată de izolarea biologică. lăcrimioarele au apărut în miocen şi s-au răspândit în pădurile de foioase de pe un vast teritoriu.. 2 . Dacă aceste deosebiri fac imposibilă încrucişarea cu indivizii altor populaţii ale speciei materne. Speciaţia allopatrică sau geografică este legată de izolarea spaţială a unor populaţii ale speciei iniţiale. 4 MACROEVOLUŢIA . O dată cu formarea unor noi specii evoluţia nu se opreşte ci continuă într-un şir I lung de generaţii la nivel de macroevoluţie.dezvoltat ţesutul aerifer care asigură o suprafaţă mai mare de contact al plantei cu mediul în vederea ameliorării schimbului de gaze.

evoluţia . familii. corespunzătoare epocilor. Amintiţi-vă noţiunea de organe analoage şi exemple de astfel de organe. încât taxonul iniţial se va separa în două sau mai multe taxoane-fiice. într-un anumit moment al evoluţiei. poate duce la apariţia de noi genuri. Drept exemplu de evoluţie divergentă poate servi apariţia ordinelor de mamifere acvatice (delfini. înmulţirea de mai departe a acestora în baza selecţiei naturale.se unesc în familii. deşi peştii şi delfinii fa parte din diferite clase de vertebrate. vorbim de evoluţia după metoda paralelismului. balene). a unor grupe de peşti dipnoi la care s-au dezvoltat caractere de amfibii. la reprezentanţii aceluiaşi taxon. Tipul taxonului nou format depinde de era geologică ^ în care a avut loc separarea formelor înrudite. în desfăşurarea proceselor de ' micro. în sens larg. macroevolutie poate fi i_ numită dezvoltarea vieţii pe Pământ în ansamblu. iar clasele în încrengături. ulterior evoluează în aceeaşi direcţie. Amintiţi-vă noţiunea de organe omoloage şi enumeraţi câteva exemple de astfel de organe. ordine şi alţi taxoni. Dacă două sau mai multe grupe de organisme.a. Evoluţia divergentă culminează prin apariţia organelor omoloage. ele prezentând două faţete <^ ale aceluiaşi proces . focile urecheate şi cele adevărate). Pe această cale a avut loc.şi macroevolutie nu există deosebiri principiale. ordinele în clase. forma corpului şi a înotătoarelor prezintă mult 168 . care poate dura câteva generaţii. evoluţia paralelă se explică prin unitatea structurii genetice a grupelor înrudite şi variabilitatea lor asemănătoare.) a două sau mai multe taxoane-fiice. Convergenţa. a câtorva grupe de insecte zburătoare la care aripile anterioare s-au transformat în elitre. De exemplu. ordin ş. 5. La baza acestui tip de evoluţie stă selecţia disruptivă şi izolarea. TIPURILE EVOLUŢIEI Se disting trei tipuri de evoluţie a lumii vii: divergenţa. familiile în ordine.şi au loc sub acţiunea aceloraşi factori evolutivi. apărute ca urmare a divergenţei. Evoluţia divergentă se realizează la toate nivelurile de organizare ale lumii vii şi se rezumă la apariţia de la un taxon-mamă (specie. deosebirile acumulate vor fi atât de însemnate. dar care populează acelaşi medii a avut loc în direcţia asemănării lor exterioare. probabil evoluţia a trei linii de pinipede (morsele. paralelismul şi convergenţa. aeriene (liliecii) şi terestre. Evoluţia organismelor neînrudite. Din punct de vedere genetic. care nimeresc în condiţii diferite de viaţă. gen. pe durata unor perioade considerabile de timp. Unirea speciilor în taxoni de nivel superior indică asupra strămoşului lor comun într-o anumită eră geologică. se formează adaptări diferite. Paralelismul. familie. Sub acţiunea factorilor evolutivi.

asemănări. 6 DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE EVOLUŢIEI Evoluţia este direcţionată spre adaptarea maximă a organismelor vii la condiţiile mediului de viaţă. Ca urmare a lărgirii arealului. Urmările progresului biologic pot fi explicate astfel: creşterea efectivului taxonului dat contribuie la sporirea densităţii.17).CV Dipus saggita Allactaga major \ Antechinomys laniger Pedetes cafer Fig.suprafaţa mare la o greutate relativ mică (fig.a. aparatului circulator. arealului ocupat şi numărului de taxoni-fiice. El se caracterizează prin micşorarea efectivului speciei. Regresul biologic se poate solda cu dispariţia speciei. Cauza 169 I . răspândirea largă a reprezentanţilor acestuia şi mărirea numărului de grupe sistematice ce formează taxonul dat. Criteriile progresului biologic sunt creşterea numerică a taxonului. în cazul convergenţei apar organe analoage. Evoluţia convergentă a animalelor săritoare de pe diferite continente. O atare sporire a adaptării organismelor la factorii de mediu a fost numită de către A. 2. 2. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mamiferele săritoare ce populează diferite continente (fig. . 2. Seminţele şi fructele reprezentanţilor diferitelor specii răspândite cu ajutorul vântului au o trăsătură comună .17. Severţovprogres biologic. respirator ş. 2.18. Seminţe şi fructe răspândite cu ajutorul vântului. ceea ce nu se poate spune despre structura tegumentelor. De rând cu progresul.adâncirea divergenţei şi mărirea numărului de taxoni-fiice. rechinul şi delfinul se aseamănă după forma corpului. N. musculaturii. De exemplu. indivizii taxonului trebuie să se adapteze la noile condiţii de viaţă. Are loc diferenţierea speciei. datorită cărui fapt descendenţii sunt mai adaptaţi la factorii de mediu decât părinţii. în natură se înregistrează şi regresul biologic. Fig. ceea ce acutizează lupta pentru existenţă şi duce la lărgirea arealului speciei. în cazul evoluţiei convergente. deoarece modificărilor evolutive sunt supuse caracterele externe ca urmare a adaptării la condiţii identice de viaţă. asemănarea dintre organismele neînrudite este doar exterioară. craniului.18).

Arogeneza sau progresul morfofuncţional este calea de evoluţie a unui grup de organisme în baza adaptărilor principial noi (aromorfozelor). 170 . supus tigrul usurian. Idioadaptările sunt adaptări particulare ale reprezentanţilor unui grup sistematic la condiţii strict specifice de viaţă. Numeroasele adaptări ale florilor la polenizarea încrucişată cu ajutorul vântului. ghepardul. fără a ridica nivelul lor de organizare. De exemplu. Delimitarea a două circuite sanguine. Studiaţi cu atenţie fig. Un exemplu clasic de arogeneza îl constituie apariţia clasei păsărilor. care au asigurat cucerirea mediului aerian. C jp Căile de atingere a progresului biologic Arogeneza. apărute în legătură cu cucerirea unui nou mediu de viaţă. fără a le ridica nivelul de organizare morfofuncţională. în caz de alogeneza unele organe se dezvoltă şi se diferenţiază progresiv. ursul alb ş. adaptările seminţelor la răspândirea de către vânt. culoarea protectoare asigură adaptarea organismelor la anumite condiţii de existenţă. dezvoltarea compartimentelor creierului care coordonează mişcările în aer reprezintă modificări morfologice.•^ generală a regresului constă în schimbarea rapidă a mediului de viaţă. prezenţa membrelor mobile dă posibilitate animalelor să se deplaseze în cele mai diferite medii. anterior inaccesibile. aerul. idioadaptările asigură dezvoltarea progresivă a organismelor. 2.19 şi numiţi idioadaptarea care a dus la apariţia a cinci specii de cintiţe.a. Diferenţierea musculaturii striate. Trecerea unor grupe de animale la un anumit tip de hrană (de exemplu. Deci. aromorfoze. Spre deosebire de aromorfoze. astfel încât —1 organismele nu reuşesc să se adapteze la el. alogeneza şi catageneza sunt cele trei căi principale de realizare a progresului biologic. furnicarul .cu furnici) de asemenea este un exemplu de idioadaptare. diferenţierea şi specializarea organelor digestive prezintă exemple de aromorfoze ce au făcut posibilă evoluţia mamiferelor. De exemplu. parţial. Amintiţi-vă câteva din aromorfozele plantelor care le-au asigurat </ cucerirea uscatului. Apariţia aripilor. Strămoşii păsărilor contemporane. aromorfozele contribuie la ridicarea nivelului de organizare. Caracterele arogenice sunt utile în cele mai diverse condiţii de viaţă. dinozaurii. a inimii cu patru camere. fapt ce face posibilă ocuparea de noi medii de viaţă. dezvoltarea membrelor locomotoare şi a aripilor au permis insectelor să cucerească uscatul şi. în timp ce altele pierd importanţa funcţională şi se reduc. duceau un mod de viaţă terestru. adaptările frunzelor la micşorarea transpiraţiei prezintă exemple de idioadaptări ale plantelor. insectelor. colibri se hrănesc doar cu polenul plantelor tropicale. Alogeneza prezintă calea de asigurare a progresului biologic în baza idioadaptărilor (sau alomorfozelor). în prezent regresului biologic este ~.

membrele în schimb sunt reduse. Explicaţia este simplă: primele dau naştere taxonilor mari (familii. depigmentarea. care asigură. 2. iar a idioadaptărilor . In condiţii concrete de viaţă la reprezentanţii aceluiaşi grup se dezvoltă diferite îdioadaptan. Tritonii. Adaptarea cintitelor la hrănirea cu conuri ce trăiesc în peşteri se constată situate la diferite niveluri. Broaştele au membre bine dezvoltate şi plămâni ce le permite Ea trăiască pe uscat. defunţional. La viermii paraziţi se simplifică organizarea aparatului digestiv. Simplificarea organizăm nu înseamnă dispariţia grupei date. suprafaţa foliară (cuscuta). sistemului nervos. reducerea ochilor. Aşadar. De exemplu. la speciile Fig. în baza aceleiaşi aromorfoze pot apărea diferite idioadaptări. de la stegocefali. Schimbarea căilor de atingere a progresului biologic este caracteristică pentru toate grupele de organisme şi este numită legea lui Severţov (fig. alogeneza ş.Catageneza sau degenerarea generală este o cale specifică de asigurare a progresului biologic prin simplificarea nivelului de organizare. majoritatea speciilor parazitare se afla în stare de progres biologic. De exemplu. generare. în special. 171 . Alogeneza poate fi schimbată de catageneza şi atunci progresul biologic are loc datorită regresului morfo.aromorfoze samblu. de aceea branhiile şi coada se păstrează toată viaţa. îmbinarea căilor progresului biologic Evoluţia presupune înlocuirea legică a unei căi de evoluţie cu altele. 2. duc un mod de viaţă acvatic. La plantele parazitare se reduce intensitatea fotosmtezei. ceea ce a atenuat concurenţa şi a făcut posibil progresul biologic al clasei în an. Relaţiile dintre arogeneză.Fig. genuri). Aceste forme ecologice s-au separat. atrofierea muşchilor.20. Fiecare grup natural de organisme îşi începe existenţa cu aromorfoze.taxonilor de nivel inferior (specii. Din contra. amfibii cu coadă. cucerirea unui nou mediu de viaţă. prin mijlocirea aromorfozelor au luat naştere reptilele. 2. Degenerarea are la bază trecerea organismelor la un mod de viaţă sedentar sau parazitar. Cel de-al treilea grup de amfibii îl constituie formele apode (lipsite de membre). idioadaptările au asigurat dezvoltarea a trei grupe de amfibii care au cucerit uscatul şi mediul acvatic. Din schemă se vede clar că aromorfozele apar cu mult mai rar decât idioadaptările. Prin urmare.20).). ordine. dispar rădăcinile (vâscul).19. iar idioadaptările . clase etc.trei grupe de amfibii contemporane.

Demonstraţi printr-un exemplu legea Hardy-Weinberg. Enumeraţi factorii evoluţiei lumii vii. deoarece acţionează în caz de schimbare a condiţiilor mediului. Selecţia disruptivă duce la păstrarea valorii extreme a caracterului. Selecţia motrice duce la deplasarea valorii medii a caracterului. 3. 8. c) flux de gene. Animalele neapărate iau forma obiectelor djn 3 Cu|oarea si f o r m a 2 .Z? ~:. 9. 4. Explicaţi caracterul relativ a! adapîârlior prin exemple concrete. Părţile iluminate ale corpului sunt colorate mai întunecat decât cele neiluminate. 12. Animale ce elimină substanţe toxice. b) paralelism. 6. Definiţi noţiunile de: microevoluţie. 10. Explicaţi noţiunile de: a) proces mutaţional. şl prin fî~daeă nu sunt juste. macroevoluţîe. 11. • g_ S u n t p r e z e p t e ^ d u n g j 6. b) variabilitate combinativă. Selecţia stabilizatoare acţionează în condiţii constante ale mediului. b) simpatrică. Asociaţi noţiunile din coloana  eu caracteristicele din coloana B. Analizaţi căile de realizare a macroevoluţlel. încât indivizii cu valori medii au fost înlăturaţi. Culoare şi formă ameninţătoare e. Notaţi prin A . Explicaţi caracteristicile populaţiei pentru care este valabili legea Hardy» Wtsnberg. adaptare. deoarece duce la păstrarea formelor extreme. 2. Culoare criptică b % _ Animalele neapărate iau forma şi culoarea celor apărate.daca afirmaţiile unite prin conjuncţia deoarece sunt Juste. populaţie. 7. specie. 2.^ ameninţătoare este î n s o t j t a de s u n e t e 4. Culoare de camuflare j. Coloraţie de avertizare d. Explicaţi sehemat noţiunile: a) divergenţă. 5. deoarece condiţiile mediului s-au schimbat într-atât. 3. c) convergenţă. a. selecţie naturală. Analizaţi criteriile speciei. -Mimetism c. d) unde populaţionale. 1. 172 . Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta speclaţla: a) alopatrică."T__ D_ -^ ^ 1. Culoare de camuflare.

dintre care 9 991 erau roşcate şi albe. Hibrizii de la încrucişarea vitelor roşcate cu cele albe au culoarea sură. Determinaţi procentul vulpilor roşcate homozigote. Cârtita în sol 16. Apariţia claselor 8. 1. Colibri polenizează anumite plante 10. Albinismul general se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. în regiunea specializată în creşterea acestei rase au fost înregistrate 4 169 de vite roşcate. 3. îmbolnăvirea se întâlneşte cu o frecvenţă de 1:20 000. roşcate heterozigote şi al celor albe. Pe o insulă au fost numărate 10 000 de vulpi. La vitele mari cornute culoarea roşcată domină incomplet culoarea albă. Torţelul 13. Din 84 000 de plante cercetate 210 erau albinoşi. Scrieţi un eseu la tema: „Factorii nocivi care duc la degradarea genotipului speciei umane". 3 780 sure şi 756 albe. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la secară. Albinismul la porumb se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. copiindu-l pe caiet. Calculaţi numărul de heterozigoţi în populaţie. 5. Vâscul 15. 2. 15. Tenia boului 6. PROGRESUL BIOLOGIC REGRESUL BIOLOGIC 14. Completat) tabelul cu exemple. Probleme la tema „Legea Hardy-Weinberg". Enumeraţi aromorfozele car© au avut loc: a) în evoluţia plantelor. 1. b) în evoluţia animalelor. Albinismul la secară se transmite prin ereditate drept caracter autozomal recesiv. Degenerare generală 4. La unele soiuri de porumb plantele albinoşi se întâlnesc cu o frecvenţă de 25:10 000. Animale digitigrade 14. 173 . Apariţia plantelor cu flori 9. Fotosinteză 5. Apariţia speciilor 7. 4. Idioadaptări 3. Aromorfoze 2. 17. Fecundaţia dublă la plantele cu flori 11. Determinaţi frecvenţa genelor culorii roşcate şi a celei albe a vitelor din această regiune. Grupaţi noţiunile de mai jos după un criteriu comun. Culoarea roşcată o domină pe cea albă. Determinaţi frecvenţa genei albinismului la aceste soiuri de porumb.13. Salvia este polenizată de bondari 12.

la rândul lor. în istoria Pământului delimităm următoarele ere geologice: arhaică. Acestea. Reducerea arealului gimnospermelor 174 .1 CRONOLOGIA EVENIMENTELOR PRINCIPALE ÎN EVOLUŢIA VIEŢII PE PĂMÂNT EVENIMENTEL Cainozoică. moluşte cefalopode. Continuă dispariţia reptilelor mari.în epoci.ere. 67 mln ani C u a t e r n a r Lumea vegetală contempo. sunt divizate mperioade. Principalele evenimente care au avut loc în fiecare din aceste ere sunt expuse în tabelul 2. Apariţia şi evoluţia omului Extinderea arealului de răspândire a angiospermelor. Tabelul 2. mezozoică şi cainozoică. paleozoică. perioadele . Dezvoltarea insectelor Neogen Paleogen Dezvoltarea angiospermelor erboase. iar epocile . Astfel. îndeosebi a formelor erboase. proterozoică. 2. Răspândirea pe larg a insectelor şi păsărilor Dispariţie unor grupe de reptile.Lumea animală contemporarană nă.1 şi fig. reducerea suprafeţelor ocupate de gimnosperme Apariţia semimaimuţelor şi parapitecilor.21.în secole.DEZVOLTAREA VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PĂMÂNT 1 ETAPELE DEZVOLTĂRII VIEŢII PE PAMANT Amintiţi-vă principalele teorii despre apariţia vieţii şi era geologică în care au avut loc aceste evenimente. Apariţia şi dezvoltarea vieţii este indisolubil legată de istoria planetei Pământ pe care savanţii o împart în intervale mari de timp .

Continuare Mezozoică, 165 mln. ani Cretacic Apariţia şi răspândirea angiospermelor Apariţia mamiferelor superioare şi a păsărilor. Predominarea peştilor osoşi. Dispariţia unor reptile mari Predominarea reptilelor. Apariţia arheopterixului. Răspândirea moluştelor cefalopode. Dispariţia peştilor cartilaginoşi arhaici Predominarea amfibienilor, moluştelor cefalopode şi a reptilelor răpitoare. Apariţia peştilor osoşi şi a mamiferelor marsupiale Predominarea nevertebratelor marine. Dezvoltarea rapidă a reptilelor şi insectelor. Dispariţia stegocefalilor şi trilobiţilor Predominarea amfibienilor, moluştelor. Apariţia primelor reptile şi a formelor zburătoare de insecte. Reducerea numărului de stegocefali şi trilobiţi Apariţia peştilor crosopterigieni şi dipnoi. Apariţia şi dezvoltarea amfibiilor. Predominarea moluştelor, trilobiţiilorşi coralilor Dezvoltarea furtunoasă a coralilor, trilobiţilor, moluştelor şi a crustaceelor. Ieşirea primelor nevertebrate pe uscat (scorpioni, insecte aptere) înflorirea nevertebratelor marine Răspândirea largă a spongierilor, celenteratelor, helminţilor, echinodermelor şi trilobiţilor Apariţia tuturor încrengăturilor de animale nevertebrate şi a unor cordate primare

C\]

Jurasic

Dispariţia gimnospermelor arhaice. Dominarea gimnospermelor actuale Predomină gimnospermele arhaice şi apar gimnospermele actuale. Reducerea bruscă a numărului de pteridofite Dispariţia pădurilor carbonifere. Dezvoltarea gimnospermelor şi a ferigilor cu seminţe înflorirea pteridofitelor. Apariţia ferigilor cu seminţe şi a primelor gimnosperme. Dispariţia psilofitelor

Triasic

Paleozoică, 340 mln, ani

Permian

Carbonifer

Devonian

Răspândirea pe uscat a psilofitelor, apariţia ferigilor, ciupercilor, muşchilor

Silurian

Predominarea algelor. Ieşirea plantelor pe uscat - apariţia psilofitelor

Ordovic Cambrian

Dezvoltarea furtunoasă a algelor Răspândirea şi dezvoltarea rapidă a tuturor filumurilor de alge Dezvoltarea algelor verzi, apariţia algelor roşii

Proterozoică 2 600 mln. ani

Arhaică 4 600 mln. ani

Apariţia vieţii pe Pământ sub formă de organisme procariote (bacterii şi alge cianoficee) şi eucariote (organisme pluricelulare primare) Formarea Pământului

175

r\i

Jurasic Triasic Permian Carbonifer Devonian Silurian Ordovic Cambrian

Precambrian

Fig. 2.21. Evoluţia lumii vii.

Evoluţia vieţii a decurs în conformitate cu procesele geologice şi climatice locale şi globale. Schimbarea climei, ridicarea şi coborârea uscatului, modificarea compoziţiei chimice a atmosferei şi mediului acvatic au fost principalii factori care au forţat organismele vii să se adapteze, să evolueze sau să piară. Să analizăm în continuare cele mai importante procese geologice şi climatice datorită cărora se schimba lumea vie. Apariţia vieţii ţine de era arhaică, când în mediul acvatic au apărut primele organisme - bacteriile şi algele cianoficee. La sfârşitul acestei ere se atestă primul val al procesului de formare a munţilor, care în proterozoic s-a accentuat. în paleozoic exista un singur continent - Pangeea - care în mezozoic a început să se scindeze. Mai întâi s-au separat Godwana şi Laurazia, apoi America de Sud Africa. La sfârşitul cretacicului, Madagascarul s-a separat de Africa, iar India 176

continua să se deplaseze spre Nord. Antarctida se îndepărta de continentul cen- ^ trai, rămânând legată de Australia. în cainozoic aceste procese au continuat: s-a =;* separat Groenlanda, iar cele două supercontinente - Laurazia şi Godwana s-au ^ fărâmiţat. Inpaleogen suprafaţa uscatului a început să capete contururile actuale: ^ America de Nord şi Europa s-au separat, iar America de Sud s-a transformat într-o '— insulă; India s-a alipit de Asia; Antarctida s-a acoperit cu gheaţă. Au apărut munţii Cu Tibet, Himalaya, Pamir, Marea Tefis s-a înnămolit şi pe locul ei s-au format mările 7 k Caspică şi Mediterană. ^ în paralel aveau loc procese de formare a munţilor şi de coborâre a uscatului. Formarea munţilor era însoţită de uscarea şi răcirea climei, iar coborârea uscatului - de umezirea şi încălzirea ei. Drept urmare formarea munţilor a favorizat evoluţia speciilor terestre, iar coborârea uscatului - a celor acvatice. Astfel, arahnidele şi insectele apterigogene, animale terestre, au apărut în paleozoicul timpuriu, caracterizat prin procese intense de formare a munţilor. Stegocefalii, strămoşii amfibiilor, şi-au făcut apariţia în a doua jumătate a paleozoicului, când uscatul a fost supus coborârii. Hotarul dintre precambrian şi paleozoic, precum şi dintre paleozoic şi mezozoic prezintă intervalele de timp cu cele mai profunde conflagraţii care au forţat tot ce este viu să evolueze, să se adapteze la condiţii cu totul noi pentru ele. Anume în aceste intervale de timp au dispărut multe specii şi au apărut altele. Mezozoicul, pe drept cuvânt, este numit era reptilelor. în triasic s-au redus suprafeţele bazinelor acvatice intracontinentale şi s-au lărgit cele ocupate de deşert. Ca urmare au dispărut speciile terestre viaţa cărora era legată de mediul acvatic: majoritatea amfibiilor, ferigile arborescente. Pentru reptile şi gimnosperme noile condiţii de viaţă s-au dovedit a fi foarte favorabile. în cretacic apar şi se răspândesc pe larg angiospermele. Acestea au început să formeze noi comunităţi, completate de grupele de plante apărute în urma transformărilor evolutive ale speciilor ce au supravieţuit în noile condiţii. Comunităţile rezultate şi-au păstrat trăsăturile principale până în zilele noastre. în prima jumătate aperioadei terţiare a erei cainozoice erau răspândite pe larg pădurile tropicale şi subtropicale. Spre sfârşitul acestei perioade, ca urmare a schimbărilor de climă, se măresc suprafeţele ocupate de stepe. De aceea printre angiosperme predominau formele ierboase monocotiledonate care treptat au nceput să substituie formele arborescente. Perioada cuaternară a cainozoicului continuă deja de 1,0-1,5 mln. de ani. Ea la fost caracterizată de acoperirea cu gheaţă a celei mai mari părţi a Euraziei şi Americii de Nord. în aceste condiţii vitrege au dispărut mamuţii, leneşii gigantici \i alte specii. Bogatul material factologic acumulat până în prezent permite de a evidenţia I particularităţile evoluţiei lumii vegetale şi animale.
i: Biologie, ci. a XII-a . __

Particularităţile evoluţiei tU • Ieşirea pe uscat, diferenţierea corpului în organe, iar a acestora în ţesuturi. • Trecerea treptată la dominarea în ciclul de dezvoltare a sporofitului asupra gametofitului. • Trecerea de la fecundatia externă la cea internă, apariţia florii şi a fecundării duble. • Apariţia polenizării încrucişate în paralel cu evoluţia insectelor. • Apariţia seminţelor bogate în substanţe nutritive şi protejate de acţiunea factorilor nefavorabili de către tegument. • Diversificarea modurilor de răspândire a fructelor şi seminţelor.

Particularităţile evoluţiei lumii as
• Dezvoltarea progresivă a formelor de viaţă pluricelulare şi, ca urmare, specializarea ţesuturilor şi organelor. • Apariţia şi dezvoltarea aparatului locomotor, ceea ce le-a asigurat animalelor o independenţă relativă de variaţiile factorilor de mediu. • Apariţia scheletului intern. • Dezvoltarea progresivă a sistemului nervos. Evoluţia lumii animale şi vegetale s-a soldat cu formele de viaţă existente astăzi (fig. 2.22).

'2. Evoluţia vieţii pe Pământ până în zilele noastre.

178

jkem&*e£>
1. Enumeraţi principalele teorii ale apariţiei vieţii pe pământ. 2. Faceţi o paralelă între concepţiile teoriei materialiste şi creaţîonîste, 3. Analizaţi criteriile ce stau la baza delimitării istoriei pământului în ere, perioade, epoci, 4. Alcătuiţi un tabel c© ar îiustra erele şi aromorfozele principale suportate de plante şi animale în fiecare eră, 5. Faceţi o paralelă între evoiuţîa regnului animal şi al vegetai, 6. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta evoiuţîa principalelor regnuri ale organismelor vii actuale. 7. Asociaţi noţiunile din coioana A cu cele din coloana B. B 1. Apariţia mamiferelor. 2. Apariţia peştilor crosopterigieni. 3. Apariţia ferigilor. 4. Apariţia reptilelor. 5. Apariţia primelor gimnosperme. 6. Ieşirea plantelor pe uscat. 7. Apariţia şi răspândirea angiospermelor.

A. B. C. D. E.

Era Era Era Era Era

arhaică proterozoică paleozoică mezozoică cainozoică

8. Sistematizaţi grupele de animale conform arborelui fiiogenetic: 1) mamiferele; 2) peşti crosopterigieni; 3) artropode; 4) moluşte; 5) ceienterate; 6) protozoare; 7) spongieri; 8) echinoderme; 9) amfibieni; 10) păsări; 11) acraniate; 12) viermi inelaţi; 13) viermi plaţi; 14) viermi cilindrici. 9. Sistematizaţi plantele conform arborelui fiiogenetic: 1) feriga de pădure; 2) vişinul; 3) molidul; 4) muşchiul-de-pământ; 5) spirogira; 6) nucul; 7) grâul. 10. Completaţi tabelul, copiindu-l mai întâi pe caiet. APARIŢIA PRINCIPALELOR GRUPE DE ANIMALE
D/O

NR. 1 1. 2. 3. 4. 5.

a - - -

GRUPULUI DE ANIMALE

eR

' n ^ ' v.~;

Nevertebrate Amfibii Reptile Marsupiale Mamifere superioare

179

originea şi evoluţia omului a fost fundamentată în diferite teorii. 180 . deşi admite evoluţia omului sub acţiunea factorilor biologici şi sociali. La toate popoarele pot fi întâlnite diverse legende în care se fac încercări de a explica originea omului. . Conform unora dintre ele. în lanţul fiinţelor vii.: -HHHBHHHHIHHHHHHiHHHRB Din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de originea sa. în baza unor cercetări îndelungate. din apă sau din diferite obiecte. Savantul enciclopedist Aristotel. nu recunoaşte evoluţia speciei umane sub acţiunea concomitentă a acestor două grupe de factori. Darwin în lucrarea sa "Originea omului" (1871) susţinea că omul reprezintă ultima verigă. Genetica omului a arătat însă identitatea genomului diferitelor rase de oameni şi imposibilitatea evidenţierii deosebirilor între potenţialul biologic şi intelectual al reprezentanţilor diferitelor rase umane. a demonstrat asemănarea dintre om şi animalele superior organizate. Linne. omul a fost creat de forţa divină dintr-o bucată de lut. Lamarck primul a afirmat că omul îşi trage obârşia de la maimuţe care au trecut la mersul pe pământ. TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI Expuneţi propria viziune asupra originii omului în baza cunoştinţelor acumulate în cadrul cursului de biologie. sunt maimuţele antropoide. Strămoşi ai omului. Argumente convingătoare în acest sens a prezentat medicul şi anatomistul roman C. B. CA. cea mai înalt dezvoltată. omul a fost inclus alături de maimuţele antropoide într-un gen aparte . omul a apărut din diferite structuri materiale: din pământ fertil. Pornind de la deficienţele în explicarea exhaustivă a originii omului şi ţinând cont de pluralismul de opinii. după părerea savantului.ORIGINEA Şl EVOLUŢIA OMULUI 1 TEORIILE DESPRE ORIGINEA OMULUI 2 POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI 4 FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI 5 RASELE UMANE 1. Galenus. în corespundere cu postulatele biblice. In sistemul elaborat de C. Teoria rasistă promovează ideea superiorităţii unei rase în detrimentul alteia. Teoria biosocială.Homo cu specia Homo sapiens. Expunem în continuare principalele dintre ele. plasând omul în regnul animal. J. Adepţii acestei teorii susţin că omul reprezintă rezultatul acţiunilor separate şi independente ale factorilor biologici şi sociali.

Astfel se consideră că evoluţia va fi direcţionată de la Homo sapiens sapiens spre Homo sapientissimus. Eugenia.Mammalia (mamiferele) Subclasa .Vertebrata (vertebratele) Subîncrengătura .Hominidae Genul -Homo Specia .Homo sapiens (omul înţelept) 181 .Metazoa (animale pluricelulare) încrengătura . Ţinând cont de gradul înalt de asemănare a moleculelor de ADN ale omului cu cele ale cimpanzeului (deosebirile în consecutivitatea polinucleotidelor moleculelor de ADN ale acestor specii nu depăşesc 1%). îndeosebi a luptei pentru existenţă. fundamentează necesitatea aplicării diferitelor metode de ameliorare (inclusiv şi a celor forţate) a calităţilor ereditare ale populaţiei umane.Anthropoidea (antropoidele) Secţia . în evoluţia omului. 2. Pornind de la constatarea că fătul omului este mult mai neputincios decât al maimuţei.Catharina (maimuţe cu sept nazal îngust) Suprafamilia . POZIŢIA OMULUI ÎN SISTEMATICA LUMII VII Poziţia omului în sistematica lumii vii se prezintă astfel: Imperiul — Organisme celulare Supraregnul . susţine că evoluţia omului va avea loc în direcţia sporirii volumului şi masei craniului în defavoarea dezvoltării altor părţi ale corpului.Animaţia (animale) Subregnul . se consideră că pe parcursul evoluţiei ulterioare omul va deveni o maimuţă adevărată.Eutheria (mamifere placentare) Ordinul .Eucariota (organisme eucariote) Regnul . Teoria gigantismului mintal. adepţii acestei teorii consideră că omul a evoluat de la cimpanzeu în urma reducerii numărului de cromozomi de la 48 la 46. pornind de la decalajul înregistrat între ritmurile evoluţiei intelectuale şi biologice ale omului.Primates (primatele) Subordinul . Teoria fatalizării are la bază ideea că omul reprezintă doar o fază în evoluţia maimuţelor. ţinând cont de persistenţa unor aberaţii în dezvoltarea omului şi tendinţa permanentă de perfecţionare a potenţialului său biologic şi intelectual.Antrhopomorphidae (maimuţe antropoide) Familia . Teoria accidentului cromozomial nu recunoaşte ritmurile evoluţiei omului şi susţine că omul ca specie biologică a apărut ca urmare a unui accident cromozomial.Tetrapoda (tetrapodele) Supraclasa .Social-darwinismul absolutizează importanţa factorilor biologici.Amniota (animale cu anexe embrionare) Clasa .

/' mână . diafragmul. dispariţia regiunii caudale a coloanei vertebrale. a unui singur copil permit de a plasa omul la ordinul Primatelor. a aparatului mandibular. dizenteria. SIDA ş. amplasarea inimii pe partea ventrală. naşterea. sebacee şi mamare. prezenţa apendicelui. specifice omului (tuberculoza. a coardei cu coloana vertebrală. \ pararea schel tului omului cel al cimpar zeului. tifosul abdominal. gradul înalt de dezvoltare a scoarţei cerebrale confirmă poziţia omului în clasa mamiferelor. 2.23 asemănările şi deosebirile dintre om şi cimpanzeu. a două perechi de membre.. Fig. Părul de pe corp. de regulă. 2. Membrele anterioare de tip apucător (primul deget este opus celorlalte).). unghiilor.Apartenenţa omului la încrengătura vertebratelor este determinată de înlocuirea. numărul mare de circumvoluţiuni pe scoarţa cerebrală. frunte (gaura occipitală locul de inserţie al muşchilor cefei proieminenţa supraorbitală bărbie CIMPANZEU centru de greutate OM centru de j greutate_ — • maxilarul superior r-rt. prezenţa a patru grupe de sânge. înlocuirea dinţilor de lapte. printre care emisferele cerebrale bine dezvoltate. inima cu patru camere. Cor 182 . delimitarea în alcătuirea creierului a cinci compartimente. pe măsura dezvoltării embrionului. glandele sudoripare. picior !\ R SI I bazin \ '.23. conturarea a cinci regiuni în alcătuirea coloanei vertebrale. dezvoltarea claviculei. Dezvoltarea fătului în corpul mamei şi alimentarea lui prin mijlocirea placentei sunt o dovadă incontestabilă a faptului că specia Homo sapiens face parte din subclasa eutheria (placentarele). Un şir de caractere. Observaţi şi enumeraţi după fig. prezenţa cutiei craniene. Antropoidele de asemenea suferă de multe boli infecţioase. factorului rezus apropie omul de maimuţele Antropoide. dezvoltarea musculaturii mimice.a.

sau rămânerea pe loc şi schimbarea raţiei alimentare (trecerea de la alimentarea cu frunze şi fructe la o hrană mai grosieră . Din cauza răcirii climei. în Africa clima a devenit mai uscată. inclusiv de maimuţele antropoide. ceea ce depăşeşte parametrii corespunzători ai maimuţelor antropoide. driopitecii se apărau pasiv de duşmani. Asia şi Europa. cele posterioare servind doar pentru sprijin. unde se retrăgeau pădurile tropicale. Aceste maimuţe populau pădurile tropicale. Africa şi Europa a devenit accesibil pentru animalele terestre. 180) Ca urmare a schimbărilor intervenite în repartizarea uscatului. scoarţă. Acest mod de deplasare a dus la dezvoltarea puternică a membrelor anterioare. Suprafaţa scoarţei cerebrale alcătuieşte în medie 1250 cm2.mai pronunţată. naşterea de pui vii). stepe şi deserturi creşteau. iar delimitarea celor două anotimpuri (ploios şi secetos) . drumul dintre Asia. care stau la baza activităţii sale de muncă. trecerea de la viaţa crepusculară şi nocturnă la cea diurnă. Este vorba. acum circa 15 mln de ani. gorilei şi orangutanului au fost driopitecii . Omului îi este caracteristică conştiinţa şi gândirea. care pe atunci ocupau suprafeţe enorme în Africa. Ducând un mod de viaţă arboricol. deplasându-se pe copaci prin agăţarea de ramuri cu mâinile. Amintiţi-vă schimbările care au avut loc în relieful uscatului şi ale climei în paleogen (a se vedea p. de poziţia verticală a corpului şi consecinţele acesteia: cele patru curburi ale coloanei vertebrale. adaptarea la frig (mărirea dimensiunilor corpului. în primul rând. Pe măsura îndepărtării spre sud clima devenea tot mai uscată. şi vorbirea. Neavând la dispoziţie anul împrejur hrana obişnuită. 3 PRINCIPALELE ETAPE ALE ANTROPOGENEZEI —" ^Z C\_ c ^~ în prezent au fost descoperite şi studiate un număr impunător de resturi fosile ale maimuţelor antropoide şi ale oamenilor străvechi. Se hrăneau cu fructe. pădurile tropicale din emisfera nordică au cedat locul arborilor cu frunza căzătoare şi coniferelor. seminţe de graminee). iar cele acaparate de savane. cimpanzeului. Aceasta a dat posibilitate de a reconstrui mai deplin şi mai veridic evoluţia omului. drioptecii trebuiau să aleagă între deplasarea spre sud. cutia toracică plată.în acelaşi timp omul se deosebeşte esenţial de celelalte animale.maimuţe antropoide care au apărut acum 17-18 mln de ani şi de 8 mln. Pădurile tropicale cedau locul savanelor. sunt dispărute. ascunzându-se printre ramuri. Regiunea cerebrală a craniului predomină asupra celei faciale. Strămoşul comun al omului.rădăcini. iar volumul creierului 1000-1800 cm3. suprafeţele ocupate de pădurile tropicale se reduceau. bolta plantară. Anual în perioada nefavorabilă a anului se micşora cantitatea de frunze şi fructe. Ca urmare. driopitecii s-au separat în două ramuri 183 . şi la deosebirile în structura lor.

el reprezintă hotarul ce delimitează maimuţele antropoide de oamenii străvechi. 2. 2. descoperirea şi mânuirea focului. Structura dinţilor demonstrează că erau omnivori. mandibulele masive. Anume unele din aceste populaţii au şi dat naştere strămoşilor omului .Homo erectus habilis (omul îndemânatic). 184 . beţe. Pentru oamenii străvechi era caracteristică confecţionarea uneltelor de muncă. care ulterior au dus la apariţia a două familii: pongide sau maimuţe antropoide (gorila.pitecantropii şi sinantropii.25). aruncau pietre etc.Australopitecii. de la care provine omul. Pongidele au preferat pădurile. Oamenii străvechi (arheantropii). Australopitecii prezintă un grup de hominide astăzi dispărut care trăiau în turme. atât pitecantropii. Deşi morfologic Homo erectus habilis nu se deosebea considerabil de australopiteci. falangele degetelor erau aplatizate. Fig. iar a sinantropilor într-o peşteră din apropierea Beijingului.24). cât şi sinantropii sunt consideraţi reprezentanţi ai speciei Homo erectus (fig. Atingeau o înălţime de 150 cm şi aveau volumul creierului cu 100 cm3 mai mare. aceştia puteau confecţiona cele mai primitive unelte de muncă din pietriş. Dinţii se asemănau cu ai omului contemporan. 2. Mergeau pe membrele posterioare. oamenii fosili şi oamenii contemporani. Rămăşiţe ale pitecantropilor (oamenii-maimuţe) au fost găsite pe insula Java (Indonezia) în 1891. Spre deosebire de australopiteci. o sursă suplimentară de energie termică. Hominidele însă au început să cucerească spaţiile deschise. primul deget al tălpii era orientat ca şi celelalte. Evoluţia de mai departe a primelor oameni s-a desfăşurat în trei etape: oamenii străvechi. întrucât se deplasau pe membrele posterioare. Toate aceste caractere deosebesc considerabil arheantropii de oamenii contemporani. practicau vânatul şi culesul fructelor şi foloseau în calitate de unelte de muncă pietre. Acum 2-3 mln de ani australopitecii au dat naştere unei ramuri mai progresive . aveau o înălţime de 120-150 cm şi un volum al craniului de 60 cm3.australopitecilor (fig. urangutanul.24. Cântăreau 20-50 kg. iar cu ajutorul celor anterioare prindeau animale. proeminenţa supraorbitală bine dezvoltată. rămânând la modul de viaţă arboricol. Până în prezent au fost descoperite câteva rămăşiţe ale oamenilor străvechi . oase. Fruntea era teşită. cimpanzeul) şi hominide. Bărbaţii puteau atinge o înălţime de circa 160 cm şi mai mult. Volumul creierului de circa 700-1200 cm3 permitea o vorbire primitivă.

Rămăşiţele primilor oameni contemporani au fost găsite în peştera Cro-Magnon din Franţa. Oamenii contemporani. Africa şi Asia. Primii oameni contemporani au apărut acum 5 0 ^ 0 mii de ani. Oamenii fosili (paleantropii). întrucât au vieţuit în epoca glacială. Rămăşiţele acestuia au fost găsite pentru prima dată în lunca râului Neanderthal din Germania în 1856. volumul craniului de 1600 cm3. precum şi figurine de animale confecţionate din piatră sau os.v'/ . Cromagnionii aveau înălţimea de până la 180 cm. utilizau focul la prepararea hranei.. fruntea joasă teşită. coarne.26). Perfecţionarea de mai departe a relaţiilor colective. Erau răspândiţi pe larg în Europa. Trăiau în adăposturi construite de ei şi în peşteri. 2. volumul creierului având circa 1400 cm . Particularităţile mandibulei arată că ei posedau vorbirea elementară. Oamenii contemporani (neoantropii). dar şi din oase. proeminenţa supraorbitală lipsea. dezvoltarea intelectului au dus unele grupe de neandertalieni la formarea unei noi specii . începuse să . 185 .cromagnionii. Confecţionau diferite unelte din piatră. proeminenţa supraorbitală exprimată. Vorbirea articulată era bine dezvoltată.Homo sapiens (fig. fruntea înaltă dreaptă. lobul 3 frontal bine dezvoltat. 2. Un timp oarecare paleantropii şi neoantropii au convieţuit.Oamenii străvechi. .26. se îmbrăcau în piei. Uneltele de muncă ale primilor oameni contemporani erau mai variate şi mai avansate decât ale celor fosili. . Ulterior neandertalienii au fost eliminaţi de oamenii contemporani . . fiind confecţionate nu numai din piatră. Pentru neandertalieni este caracteristică statura mică (155-165 cm). se adăposteau în peşteri în grupuri a câte 50-100 de indivizi. Fig. In peşterile populate de cromagnioni au fost găsite urme ale artei murale. Din acest grup face parte omul de Neanderthal.

Rolul hotărâtor 1-a avut selecţia indivizilor cel mai bine adaptaţi la condiţii concrete de I viaţă. Conform concepţiei monocentriste. 186 . însă evoluţia omului a fost însoţită şi de acţiunea I factorilor sociali: munca. dezvoltarea mâinii. 2.27. Studiul ADN-ului mitocondrial. instruirea. La I etapele timpurii ale evoluţiei omului predominau factorii biologici ai evoluţiei: procesul mutaţional. precum şi utilizarea metodelor contemporane de studiere a genomului au confirmat originea africană. iar cea de grup . modul social de viaţă. capabili să confecţioneze unelte primitive ce le permiteau să se apere de I duşmani şi să-şi dobândească hrana. FORŢELE MOTRICE ALE ANTROPOGENEZEI Amintiţi-vă principalii factori ai evoluţiei cu aplicaţie la evoluţia omului. în Africa Centrală. Evoluţia omului a avut loc sub acţiunea aceloraşi factori ai evoluţiei ca şi a celorlalte specii ale lumii vii. creşterea dimensiunilor creierului). undele populaţionale. Răspândirea monocentristă a omului. a omului modern {fig. întru explicarea căilor şi modului de răspândire a omului au fost elaborate două concepţii: monocentristă şi policentristă. vorbirea.perfecţionarea modului social de viaţă. izolarea şi selecţia naturală. transmiterea experienţei. La stadiul de australopiteci selecţia se făcea j după modul colectiv de viaţă: supravieţuiau grupele de indivizi care împreuna făceau faţă condiţiilor nefavorabile ale mediului. Concepţia policentristă susţine că omenirea a apărut în diferite regiuni geografice ale Terrei. Selecţia individuală a asigurat conturarea particularităţilor morfofiziologice ale omului (mersul biped. în evoluţia cromagnionilor rolul central l-au jucat factorii sociali: educaţia. 2. monocentristă.27). gândirea şi cultura. de unde s-a răspândit mai întâi în Asia. îmblânzească primele animale şi să lucreze pământul. omul a apărut într-o singură regiune geografică.CV j Fig.

Munca. pot doar să folosească diferite obiecte în calitate de unelte de muncă.28 uneltele de muncă confecţionate de diferiţi strămoşi ai omului contemporan. Spre deosebire de om. Omul. . a avut o influenţă extrem de benefică asupra lui. datorită dezvoltării accentuate a sistemului nervos central s-a format sistemul de recepţionare a semnalelor şi prin cuvinte . recepţionează semnalele din lumea înconjurătoare graţie funcţionării primului sistem de semnalizare. Comparaţi după fig. munca a reunit şi mai strâns membrii comunităţii. Se consideră că primele cuvinte erau legate de operaţiile de muncă. asemenea animalelor.cel de-al doilea sistem de semnalizare.vorbirea . 2. principalii dintre care sunt expuşi în continuare. Unelte de muncă confecţionate de strămoşii omului contemporan: de Homo habilis şi Homo erectuis: 1-3. La om. Datorită activităţii colective a membrilor comunităţii a apărut necesitatea transmiterii informaţiei prin gesturi şi sunete. strămoşii omului organizaţi în comunităţi sociale mai uşor se apărau de duşmani. . în condiţiile înteţirii luptei pentru existenţă.munca sau capacitatea de a produce unelte de muncă. .a fost şi rămâne pârghia care asigură comunicarea între membrii comunităţii şi schimbul de experienţă dintre reprezentanţii diferitelor generaţii şi indivizi.limbajul articulat . de Homo sapiens: 4-24. 2. reprezintă o deosebire dintre om şi animale care asigură perfecţionarea continuă a acestuia. 15 Fig.Factorii biologici au pregătit terenul pentru acţiunea factorilor sociali. Aceasta a determinat şi dezvoltarea progresivă a vorbirii articulate. în calitate de acţiune conştientă a omului. spre deosebire de animale. chiar şi cu cel mai înalt nivel de organizare.organizarea socială i-a asigurat omului posibilitatea de a supravieţui în condiţiile schimbătoare ale mediului. Mai târziu ele au început să indice denumirile obiectelor. Pe fundalul organizării sociale destul de complexe a primatelor şi a strămoşilor direcţi ai omului. 187 . Anume cuvântul şi vorbirea au asigurat dezvoltarea gândirii abstracte.28. animalele. dar nu sunt în stare să le confecţioneze şi să le perfecţioneze.

economică şi culturală a omului. îndeosebi de instinctele biologice şi emoţiile sexuale. sau leucodermă. astăzi ea s-a stabilizat ca <_ urmare a faptului că evoluţia fizică a omului pare a fi încheiată. Schimbul liber de indivizi în zonele de contact ale raselor mari a generat un şir de rase mixte cu gene amestecate de la două sau mai multe rase. Cuta pleoapei superioare este putem u dezvoltată. barba este proeminentă. Rasa mongoloidă. Actualmente sunt delimitate trei rase mari. Homo sapiens sapiens este o specie politipică. Din această rasă fac parte populaţia băştinaşă a Europei. RASELE UMANE Deşi reprezentanţii speciei umane ce populează diferite regiuni geografice se deosebesc după unele caractere de importanţă secundară. 2. sau xantodermă. Omul ca fiinţă biosocială mai rămâne dominat de procesele fiziologice. nasul drept şi proeminent. forma nasului. fără a lua în considerare efectele migraţiei. bunăoară. comportamentul şi naţionalitatea lor. alcătuită dintr-un şir de tipuri secundare. Dezvoltarea encefalului. păr drept şi rigid. în această competiţie îndelungată şi deloc uşoară omul poate miza pe superioritatea inteligenţei sale în comparaţie cu alţi reprezentanţi ai regnului animal. Aceste deosebiri s-au format şi păstrat în anumite condiţii ale mediului înconjurător. conform antropologiei clasice rasa reprezintă un grup natural de oameni care manifestă un ansamblu de caractere fizice ereditare comune. părul drept sau ondulat de culoare deschisă sau închisă. barbă şi mustaţă slab dezvoltate. "> • — . Deşi au fost înaintate şi promovate diferite variante ale noţiunii de rasă. Observaţi şi enumeraţi după fig. 2. cum sunt. Gândirea reprezintă formă superioară de reflectare în sistemul nervos uman a realităţii înconjurătoare. HHHHH Cele trei rase mari prezintă următoarele trăsături distinctive (fig.29 deosebirile dintre reprezentanţii celor trei rase umane. părului. cu sept nazal înalt. indiferent de limba. la rândul lor. care. Reprezentanţii acestei rase au pielea de culoare deschisă. Rasa europeoidă. gândirii şi conştiinţei au favorizat perfecţionarea muncii şi a vorbirii. 5. culoarea pielii. 2. în cadrul cărora se deosebesc un şir de rase mai mici. au stimulat trecerea de la comunitatea animală la cea umană. nas turtit 188 . buzelor ş. Dacă anterior <C ritmurile evoluţiei biologice erau foarte impresionante. ochilor. Putem afirma cu certitudine că omul este o fiinţă biosocială. Asiei de Sud şi Africii de Nord. se caracterizează prin piele de culoare galbenă până la brun. Deosebirea dintre reprezentanţii diferitelor rase se manifestă prin particularităţi morfologice. care formează rasele umane. a.29): 1. Buzele au grosime medie.—-1 —-. este evident că planeta Pământ este populată de o singură specie de oameni.gândirea reprezintă rezultatul evoluţiei îndelungate îndreptate la reflectarea materiei în organele de simţ. Nu putem spune acelaşi lucru despre evoluţia socială. Ele sunt răspândite pe teritorii geografice mai mult sau mai puţin distincte.

Viitorul îndepărtat al raselor umane este determinat de procesele care predomină în cadrul speciei umane. procesul de metizare continuă. şi puţin proeminent. * Prezenţa raselor de trecere între rasele mari care întrunesc semnele celor două rase vecine. Nasul lat şi buzele groase cu o suprafaţă mare a mucoaselor asigură o evaporare rapidă a apei. izolarea geografică. de exemplu în America de Nord şi America de Sud. acest proces devine foarte intens. Una din condiţiile principale ale formării raselor. şi astăzi persistă în multe regiuni ale globului. se caracterizează prin piele de culoare neagră. Pielea albă a europenilor este permeabilă pentru razele ultraviolete. Mai mult. faţa puţin păroasă. procesul de metizare continuă. Rasa negroidă. caracterul identic de amplasare a părului pe cap. 2. 3. Caracterul ofensiv al metizării stă la baza formării raselor mixte şi în viitorul puţin mai îndepărtat se va putea vorbi de populaţii hibride din cadrul speciei umane. Particularităţile de rasă sunt ereditare şi în trecut o bună parte din ele aveau un caracter adaptativ. Din această rasă sunt constituite popoarele băştinaşe ale Africii şi Australiei. Unitatea biologică a raselor umane este confirmată de: * Lipsa izolării genetice şi posibilităţile nelimitate de încrucişare cu formarea de indivizi fecunzi. favorizând astfel răcirea corpului. Reprezentaţii celor trei mari rase. pielea întunecată a negroizilor îi apără de razele dogoritoare ale Soarelui. în America ea a pătruns prin strâmtoarea Bering la sfârşitul epocii glaciare. 189 . îndeosebi la hotarele arealelor raselor. Deşi amestecarea raselor este stăvilită de piedici cu caracter moral şi social. asigurând formarea vitaminei D care previne dezvoltarea rahitismului. Indoneziei şi Siberiei. în unele regiuni. nas turtit şi larg. părul cârlionţat protejează pielea capului de supraîncălzire. De exemplu. • Prezenţa desenului sub formă de arcuri pe degetul al doilea. Nasul îngust contribuie la încălzirea aerului inspirat. buze groase şi ochi de culoare întunecată.29. sau melanodermă.Fig. Reprezentanţii acestei rase alcătuiesc populaţia băştinaşă a Asiei Centrale şi de Vest. • Echivalenţa raselor din punct de vedere biologic şi psihologic cu aflarea lor la acelaşi nivel de dezvoltare evoluţionistă. părul creţ sau lânos.

15. Descrieţi concepţiile lui Aristotel. Alcătuiţi arborele antropogenezei. . Descrieţi factorii climatici care au contribuit fa apariţia raselor.rr^ —1 w' 1. c) subclasa mamifere placentare. b) clasa mamiferelor. 7. 9. 8. b) se găsesc într-o continuă transformare genetică. Analizaţi poziţia omului în sistematica lumii vii. Enumeraţi criteriile după care omul este clasat în: a) încrengătura vertebrate. Comparaţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al austraîopitecîfor şî Homo erectus habiiîs. c) există şi rase umane pure. Reprezentaţi sub formă de tabel asemănările şi deosebirile dintre om şî maîmuiţeie antropoide. Descrieţi modul de viaţă şi aspectul morfofizioiogic al oamenilor: a) străvechi. Homo sapiens: a) strămoşul direct al omului de astăzi. d) gena culorii albastre a ochilor este prezentă la toate rasele. 4. c) avea o capacitate craniană de 1000-1250 cm. d) urmele lui au fost găsite pe insula Java. 6. Descrieţi modul deviată şî aspectul morfofizioiogic ai australopitecilor. Expuneţi şi argumentaţi concepţia proprie despre evoluţia omului. c) neoandertalieni. Analizaţi cauzele despărţirii driopitecilorln 2 ramuri. Explicaţi esenţa principalilor teorii cu privire la originea omului. 13. 10. 2. 18. b) creatorul pietrei cioplite. b) rasistă. b) fosili. 5. 2. Darwin despre originea omului. c) social-darwinismul. 11. Rasele umane: a) sunt unităţi stabile genetic. Lamarck. Analizaţi corelaţia aspectului morfologic al raselor cu factorii climatici. 12. b) factorii climatici ai apariţiei raselor. 14. Analizaţi concepţia monocentrică şi policentrică a apariţiei omului. c) argumente ce ar combate lupta rasială. a) biosocială. Scrieţi un eseu la tema „Rasele umane sunt egale" după algoritmul: a) originea comună a raselor umane. ~ <Z O 3. Alegeţi răspunsurile corecte. 1.

1 Ecologia populaţiilor V Ecologia ecosistemelor \ Bazele învăţăturii despre biosferă r 1 . Obiectul de studiu şi importanţa Ecologia organismelor .Ecologia.

despre particularităţile mediului de viaţă a fiecăruia dintre ele.• •' • " . Schema 3. când s-au acumulat suficiente date despre varietatea lumii vii. Atunci a devenit clar că nu doar alcătuirea şi dezvoltarea organismelor. al XIX-lea.1 care din nivelurile de organizare ale lumii vii sunt obiectul de studiu al ecologiei. plantelor etc. "oicos" . ecologia populaţiilor (demecologia) şi ecologia biocenozelor (sinecologia). 3. . Termenul de ecologie a fost propus de zoologul german E. .ştiinţă) este o ştiinţă relativ tânără care studiază relaţiile stabilite istoric dintre organisme şi mediul lor de viaţă. dar şi relaţiile lor cu mediul de viaţă sunt supuse anumitor legităţi.ECOLOGIA. Ca ştiinţă ecologia s-a conturat abia pe la mijlocul sec. OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI Ecologia (de la gr.. Astăzi ecologia prezintă un sistem ramificat de ştiinţe dintre care distingem ecologia generală. peştilor.f " ^ r l V " • ' . studiile ecologice generale se diferenţiază după nivelul de organizare al lumii vii pe care îl abordează.•••::. mamiferelor.. care studiază legităţile relaţiilor cu mediul specifice tuturor grupelor de organisme şi direcţiile particulare ce se referă la grupe concrete de organisme {ecologia microorganismelor. Ca urmare ecologia generală se subîmparte în ecologia organismelor (autecologia)..•••.'••.-.• ' ' : • • •.'. Anume acestea au şi devenit obiectul de studiu al ecologiei.).1)..casă şi "logos" . 192 . păsărilor. Haeckel în a.-••••/••: 1 OBIECTUL DE STUDIU AL ECOLOGIEI FOLOSIRII NATURII 2 ECOLOGIA . OBIECTUL DE STUDIU Şl IMPORTANŢA •.BAZA ŞTIINŢIFICĂ A 1. Pornind de la faptul că pentru natura vie sunt caracteristice diferite niveluri de organizare ale structurilor sale {fig. populaţie |«-#> biocenoză |—#• biosferă Stabiliţi după schema 3. 1869.1 NIVELURILE DE ORGANIZARE ALE LUMII VII moleculă celulă ţesut şi organe organism §__». insectelor.

a XII-a 1 Q1 . Ecologia organismelor se ocupă de relaţiile indivizilor unei sau altei specii cu condiţiile de mediu şi cu reprezentanţii speciei sale sau ai altor specii. 2. De exemplu. Cercetările ştiinţifice au arătat însă că regiunile înmlăştinite sunt sursa principală de metan în atmosferă. ECOLOGIA . ci. Ecologia biocenozelor abordează comunităţile de plante. Metanul face parte din aşa-numitele gaze "de seră" care menţin o parte din radiaţia termică a 13 Biologie. precum şi adaptarea lor la factorii ecologici.1. înveliş superficial al pământului) -rocă moleculă t atom particulă elementară Fig. animale şi microorganisme în relaţiile dintre ele şi cu mediul anorganic. Până la definitivarea ecologiei ca ştiinţă. structura şi legităţile dinamicii lor.integrarea microsistemelor şi macrosistemelor reunirea de ierarhii speciale cu ierarhii specifice organism pluricelular celulă şi organism ' pluricelular populapie de celule (organisme unicelulare) cromozomi sistem molecular regn (autotrofe şi heterotrofe) (lumea vie. Eşecurile înregistrate au atenţionat asupra faptului că doar cunoaşterea legilor naturii şi respectarea lor poate exclude dezechilibrul în natură. desecarea mlaştinilor se făcea pe scară largă cu scopul măririi suprafeţelor arabile. Ecologia populaţiilor studiază relaţiile cu factorii de mediu ale populaţiilor unor specii. în trecutul nu prea îndepărtat. intervenţia omului în natură se făcea fără a se ţine cont de urmările posibile ale acţiunilor întreprinse. Ierarhia lumii vii.BAZA ŞTIINŢIFICĂ A FOLOSIRII NATURII Omul există pe contul naturii. 3. de aceea utilizarea raţională a resurselor ei constituie chezăşia bunăstării sale.

încât să vindece "rănile" provocau şi să prevină producerea altora. Mersul istoriei a arătat însă că această cale este o linie moartă în evoluţia omenirii. atitudinea grijulie faţă de tot ce este viu. animalele. Estimarea resurselor naturale pe scară mondială a arătat cât de important este faptul ca activitatea şi necesităţile omului să fie puse în concordanţă cu posibilităţile biosferei. întrucât subminează stabilitatea biosferei în ansamblu. De aceea astăzi capătă o importanţă deosebită cunoştinţele ecologice ale fiecărui cetăţean. Ax N/' Studiaţi cu atenţie schema 3. fluxul şi refluxul — — climatice aerul. supunând-o intereselor sale. chiar şi la instalarea unei noi perioade glaciale.Pământului în spaţiul cosmic. energia vântului acvatice apele oceanului planetar mrmrnmemman-i Ecologia contemporană a scos în evidenţă una din cele mai grave erori ale omenirii. Ea nu numai că a dus şi duce la creşterea numărului de catastrofe ecologice. ci colaborarea cu ea. Schema 3. entuziasmată de succesele obţinute de ştiinţă şi tehnică. Legile ecologiei avertizează omenirea că este necesar să-şi schimbe radical atitudinea faţă de natură. De aceea scopurile cercetărilor fundamentale în domeniul ecologiei sunt determinate de problemele economiei naţionale: intensificarea producţiei agricole şi sporirea eficacităţii economice a utilizării resurselor naturale fără a cauza prejudicii mediului ambiant. 194 .2 şi argumentaţi necesitatea protecţiei naturii vn. Mult timp se considera că omul este un rege al naturii care are menirea de a o cuceri. în orice domeniu de activitate. Reducerea bruscă a conţinutului de metan în atmosferă poate duce la răcirea globală a climei. Toau formele de activitate trebuie astfel reorganizate. Aceasta este unica cale de asigurare a existenţei de mai departe a omului pe Pământ şi de prosperare a civilizaţiei umane. unele resurse minerale cosmice radiaţia solară.2 VARIETATEA RESURSELOR NATURALE epuizabile — neepuizabile i ^ ^ irecuperabile bogăţiile subpământene recuperabile solul. plantele. să pună în prim-plan nu cucerirea ei. dar şi periclitează existenţa omului pe Pământ.

Deduceţi sarcinile ecologiei a) teoretice. XXI. 195 . 11. în baza datelor factologice faceţi o analiză a stării ecologice a localităţii voastre la începutul sec. 7. Alcătuiţi un proiect ecologic cu subiectul: Utilizarea raţională a unui sector de 6 ori. finând cont de normativele ecologice. 8. 3. Completaţi tabelul. Propuneţi cel puţin 10 măsuri de îmbunătăţire a ecologiei localităţii tale. Alcătuiţi un eseu „Ecologia . Descrieţi pe scurt Istoricul dezvoltării ecologiei ca ştiinţă.baza ştiinţifică a folosirii naturii". Enumeraţi subdiviziunile ecologiei: a) în funcţie de grupe concrete de organizare. 6. b) în funcţie de nivelurile de organizare ale lumii vii. 5. b) practice. Definiţi noţiunea de ecologie. Alcătuiţi un poster ecologic ce ar servi ca un avertisemt împotriva poluării mediului. Indicaţi câte 3 exemple de activităţi ale omului în regiunea voastră care au avut impact pozitiv şi negativ asupra (mediului înconjurător). 10. copiindu-î pe caiet. 4. molecular celular de ţesut şi organe de organism de populaţie de biocenoză de biosferă • : 9.1. XX şi începutul sec. 2.

De exemplu. majoritatea cărora se disting printr-o variabilitate considerabilă în timp şi spaţiu. temperatura. în funcţie de natura lor. FACTORII ECOLOGICI. umiditatea. Factori abiotici sunt proprietăţile naturii nevii: lumina. De exemplu. compoziţia atmosferei ş. Condiţiile de viaţă sunt determinate de valorile factorilor abiotici. Elementele mediului de viaţă capabile să exercite o acţiune directă sau indirectă asupra organismelor vii sunt desemnate ca factori ecologici. deosebim factori abiotici. Unul şi acelaşi factor are o importanţă diferită în viaţa animalelor convieţuitoare. compoziţia salină a apei şi solului. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR Mediul de viaţă este partea naturii care înconjoară organismul şi cu care acesta contactează nemijlocit. compoziţia salină a solului prezintă importanţă pentru nutriţia minerală a plantelor. solul şi însăşi organismele vii. însă la fundul oceanului sau în peşteri este relativ constantă. dar e nesemnificativă pentru majoritatea animalelor terestre.tema O ^ ECOLOGIA ORGANISMELOR 2 PRINCIPALELE MEDII 1 FACTORII ECOLOGICI. Legea optimului. Unii factori rămân relativ constanţi pe o durată destul de îndelungată de timp. biotici şi antropogeni. Vieţuitoarele contemporane populează patru medii de viaţă: acvatic. Intensitatea iluminării şi compoziţia spectrală a luminii joacă un rol primordial în viaţa organismelor autotrofe. la suprafaţa solului temperatura oscilează în limite mari. deoarece ele se răsfrâng asupra activităţii vitale a organismelor 196 . Rezultatele acţiunii factorilor ecologici variabili sunt comparabile ecologic. LEGITĂŢILE ACŢIUNII LOR DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA ELE 1. etc. compoziţia salină a oceanului.a. /\ Amintiţi-vă şi enumeraţi caracteristicile climaterice ale mediului de viaţă ^ acvatic şi terestru-aerian. presiunea atmosferică etc. în timp ce heterotrofele au nevoie de lumină doar pentru a se orienta în spaţiu. iar factorul antropogen ţine de activitatea omului. de exemplu forţa de atracţie a Pământului. Factorii biotici prezintă relaţiile dintre organismele vii. terestru-aerian.

3. desemnează valori ale factorului pe care organismul nu le poate suporta. Fig. iar renii pentandra 35 şi lemingii . la altele . 2.4). locul de intersecţie a curbei cu axa orizontală. Punctele critice. Construind curbele optimului unui factor oarecare. ecologic peste limitele optime duce la pieirea nb 197 .IZ> gici. Cauza rezidă în faptul că pentru o specie valoarea unui factor oarecare poate fi optimală. 3. Distanţa dintre punctele critice reprezintă gradul de rezistenţă al organismului la schimbarea factorului. Depăşirea acestor valori înseamnă moartea organismului.Sene. Temperaturile optime cât şi intensificarea acţiunii fiecărui factor pentru creşterea şi dezvoltarea unor specii de plante. 40 Ceiba cămilele nu suportă deserturile nordice. 3. reprezentând valoarea optimă a factorului dat.cele sudice. vom observa că ele nu coincid. Condiţiile apropiate de punctele critice sunt deosebit de dificile pentru supravieţuire şi sunt numite extreme.depărtate. De exemplu.v ' ma acţiunii fac" torilor ecolo. Nici poziţia punctelor / critice nu este aceeaşi pentru diferite specii: la -Pinui ponde 2 30 unele ele sunt apropiate. 3. De exemplu. / Saintpaulia Arbore Deci. în timp ce altele suportă variaţii Capul/ cucului mari ale acestora. distingem următoarele legităţi în acţiunea factorilor ecologici: 1. pentru diferite specii. —" Pieirea speciei / Zona activităţii normale Pieirea speciei Zona de oprimare Zona de oprimare Forţa de acţiune a factorului Limitele de rezistenţă ale speciei (fig. Analizând graficul reprezentat în fig. unele specii pot trăi numai în condiţii / de cafea ionantha /Poru 3 20 relativ stabile. 3.2. cu atât mai puternic se inhibă activitatea vitală a organismelor. de exemplu a temperaturii. 10 15 20 25 30 35 40 Temperatura Sn cursul zilei Legea optimului ne arată că atât atenuarea. iar pentru alta să prezinte punctul critic (fig. Aflaţi după fig. iar negară suportă bine modificarea Viorea / umidităţii şi nu piere chiar şi în caz de secetă. Anumite valori ale factorului ecologic sunt deosebit de favorabile pentru activitatea vitală a organismelor. 3.3 temperaturile optime pentru creşterea unor specii de plante. Cu cât mai mult se abat valorile factorului de la valoarea optimă.3. planta slăbănog Regine B 15 / Mac se ofileşte dacă aerul nu este saturat cu vapori 10 Băr uţi de apă.2).

Optimul şi limitele rezistenţei nu sunt absolut constante pe durata vieţii organismului. arşiţa se suportă mai uşor în aer uscat şi nu umed. Dacă majoritatea factorilor ecologici au valori optime pentru indivizii unei specii concrete. un factor neputând fi înlocuit cu altul. iar pentru pupe + 19°C.. Deci. iar indivizii adulţi suportă uşor oscilaţiile temperaturii de la . Interacţiunea factorilor. + 12°C. pentru omizi + 22°C. Lipsa totală a apei sau a unuia din elementele de bază ale nutriţiei minerale face imposibilă viaţa plantelor. Riscul de a îngheţa este mai mare pe timp geros şi vânt puternic decât pe timp liniştit. Zona optimului şi limitele de rezistenţă ale organismului faţă de un factor oarecare se pot deplasa în funcţie de faptul cu ce forţă şi în ce îmbinare acţionează concomitent alţi factori. Specii rezistente Specii care suportă oscilaţii la frig mari ale temperaturii Specii iubitoare de căldură 50" organismului. De exemplu. rezistenţa lor la arşiţă sporeşte cu mult. temperatura optimă pentru ouă este de + 25°C. 198 . unul şi acelaşi efect ecologic poate fi obţinut pe căi diferite. chiar şi la o îmbinare favorabilă a celorlalţi factori. Exemplificaţi posibilitatea deplasării valoni optime a unor factori abiotici pe exemplul omului. Compensarea reciprocă a acţiunii factorilor de mediu are loc în anumite limite. unul şi acelaşi factor în asociere cu alţii exercită o acţiune ecologică diferită. Exemplele prezentate ilustrează substituţia parţială a factorilor abiotici. De obicei. De exemplu. La fel şi peştişorii de acvariu pot fi "deprinşi" să vieţuiască în apă mai rece sau mai caldă. Deficitul de căldură în deserturile polare nu poate fi compensat nici prin surplusul de umiditate. De exemplu.2°C până la +20°C. Ţinând cont de interacţiunea factorilor.. atunci spunem că specia dată dispune de condiţii favorabile de viaţă. reducând astfel transpiraţia."""S ţia curbei optimului pe scara temperaturilor pentru diferite specii. ofilirea plantelor poate fi întreruptă mărind cantitatea de apă din sol sau micşorând temperatura aerului. dacă plantele cu flori sunt "tratate" periodic cu temperaturi înalte. fiecare etapă a ciclului vital îşi are optimul său. Icrele somonului se pot dezvolta în intervalul de temperaturi 0°C. De exemplu. în cazul fluturelui buha-semănăturilor. Practica a demonstrat că optimul şi limitele rezistenţei organismelor la un factor oarecare pot fi deplasate în anumite limite prin acţiunea orientată a diferitelor valori ale acestuia.

Dacă conţinutul de fosfor în sol reprezintă 50% din normă. numit limitant. Aducerea conţinutului acestui element la valorile optime va mări roadă. obţinerea de roade înalte presupune menţinerea tuturor factorilor de mediu la valori optimale.de insuficienţa de umiditate sau de temperaturile prea ridicate. Factorii limitanţi determină arealul geografic al speciei. 2. fiind nevoite să suporte arşiţă. Factorul limitant în acest caz este conţinutul de potasiu. prezenţa sau lipsa în regiunea dată a unui factor limitant pentru specia dată. Calea activă presupune sporirea rezistenţei şi dezvoltarea unor mecanisme care permit activitatea vitală în condiţii de abatere a factorilor de la valorile optime. este necesar de a stabili. pot fi limitate fie de temperaturile critice. iar spre sud . în alte perioade de timp limitanţi pot fi alţi factori. Anume de acest factor. creşterea şi dezvoltarea grâului. Enumeraţi condiţiile optime pentru obţinerea unor roade bogate de porumb. iar cel de potasiu . Aşadar. Factorul limitant va fi acum fosforul. fie de insuficienţa de săruri minerale. De exemplu. la o valoare optimă a celorlalţi factori. PRINCIPALELE MEDII DE VIAŢĂ Şl ADAPTAREA ORGANISMELOR LA E E L Căile principale de adaptare ale organismelor la factorii ecologici în timpul vieţii majoritatea organismelor sunt supuse periodic acţiunii factorilor ce se abat considerabil de la valorile optime. 199 . grâu sau altă cultură agricolă.20%. Supravieţuirea organismelor în condiţii extreme poate fi atinsă pe trei căi diferite. şi depinde într-o perioadă concretă supravieţuirea indivizilor. Factorii abiotici ce se abat cel mai mult de la valoarea optimă îngreuiază într-o măsură mai mare existenţa speciei în condiţiile date. în primul rând. fie de surplusul sau insuficienţa de umiditate.nici prin iluminarea permanentă. respectiv şi roadă de grâu. secete. enumerate în continuare. Pentru a determina dacă o specie va putea exista într-o regiune geografică sau alta. • Evidenţierea factorilor limitanţi prezintă o importanţă deosebită în practica agricolă. Legea factorului limitant. în practica agricolă se pot asigura condiţii optime pentru viaţa plantelor. Surplusul de săruri de asemenea frânează creşterea şi dezvoltarea plantelor. deoarece prin anihilarea lor se poate spori roadă la hectar sau productivitatea animalelor. dar ea totuşi va fi de două ori mai mică decât cea aşteptată. insuficienţă de hrană etc. Ţinând cont de legităţile interacţiunii factorilor ecologici. geruri cumplite. roadă la hectar va fi de cinci ori mai mică. răspândirea speciei spre nord poate fi oprită de insuficienţa de căldură. De exemplu.

la păsări creşte numărul firelor de puf. care poartă învelişuri impermeabile. compoziţia solului. Este important ca pierderile de apă de către celule să nu fie însoţite de dereglarea activităţii celulei în ansamblu. micşorând astfel cheltuielile energetice. De regulă. Evitarea acţiunilor nefavorabile este cea de a treia cale de adaptare a organismelor la mediu şi este specifică animalelor mobile. unde se ascund de intemperii. Răcuşorii ies să se hrănească numai când aerul se umezeşte. de aceea preferă anabiozei hibernarea. păsările şi mamiferele năpârlesc. prevenind astfel uscarea aerului de aici. Specificul adaptărilor organismelorl la acest mediu După condiţiile ecologice. estivaţiei şi amorţirii poikilotermelor. iar umiditatea ridicată. 200 . repausului de iarnă al plantelor. plantele şi animalele poikiloterme şi unele animale homeoterme îşi reduc intensitatea metabolismului. Fenomenul se atestă în timpul hibernării unor mamifere (ursul. în caz de insuficienţă de căldură. bursucul. mediul de viaţă terestru-aerian este cel mai complex. Pentru nematode. estivaţia şi amorţirea.). multe dintre acestea îşi construiesc vizuini sau cuiburi. Mediul de viaţă terestru-aerian. Starea de anabioză este posibilă numai la o deshidratare completă a organismelor. seminţele plantelor. umiditatea. Enumeraţi câteva exemple de vieţuitoare întâlnite în localitatea voastră pentru care sunt caracteristice calea pasivă de adaptare la factorii ecologici. şoarecele-de-câmp etc.anabioza. Principalii factori abiotici care determină răspândirea organismelor în acest mediu sunt lumina. Astfel în deserturile din Asia Mijlocie trăieşte o specie de raci-de-uscat care au nevoie de aer umed. Majoritatea speciilor nu sunt capabile de acest lucru. în condiţii de temperatură variabilă a mediului. spori este caracteristică suprimarea completă a metabolismului . proprietăţile aerului. forma de relief etc. De exemplu. insecte. mamifere. femela astupă intrarea în vizuină cu segmentele anterioare ale corpului. Pentru a face faţă arşiţei. ei sapă vizuini în solul lutos unde temperatura este joasă.De exemplu. temperatura. Să analizăm în continuare câţiva dintre ei. în orele cele mai toride ale zilei. O dată cu răcirea timpului. să-şi menţină temperatura corpului constantă. Pentru a preveni supraîncălzirea corpului în timpul verii. Bineînţeles că fiecare specie de homeoterme dispune şi de mecanisme specifice de adaptare la temperaturile extreme. blana mamiferelor devine mai deasă. Ele utilizează în acest scop diferite mecanisme. Calea pasivă semnifică supunerea funcţiilor organismului modificărilor factorilor abiotici. Un exemplu clasic de evitare a lipsei de hrană din timpul iernii sunt migraţiile unor specii de păsări. animalele homeoterme reuşesc.

altitudine.oblic.plante ale spaţiilor deschise. Cea mai generală adaptare a plantelor la folosirea maximală a luminii este orientarea spaţială a frunzelor. Plantele din aceste grupe dispun de diferite adaptări morfologice şi anatomice la regimul dat de lumină. caracterul suprafeţei terestre. . deseori acoperită cu un strat de ceară sau de puf. * rezistente la umbră — plante ce pot creşte atât pe locuri umbrite. Din razele ultraviolete la suprafaţa Pământului ajung numai cele _y de unde lungi. frunzele etajului inferior sunt dispuse orizontal. Dintre adaptările heliofitelor enumerăm următoarele: internoduri scurte. stomatele în număr redus. amplasarea fotometrică a frunzelor (se amplasează perpendicular faţă de razele de la amiază). 201 .). din peşteri şi de la adâncimi mari. iar cele de unde scurte se absorb la înălţimea de 20-25 km de i~— către stratul de ozon. număr mare de stomate. frunze de dimensiuni mici. timpul zilei.a. Razele infraroşii exercită acţiune termică. cât şi pe spaţii deschise. * iubitoare de umbră (sciofite) . In poziţie orizontală frunzele folosesc mai ales razele soarelui de amiază. Supravieţuirea sciofitelor se datorează unui şir de adaptări. După cerinţele faţă de condiţiile de iluminare.plante din etajele inferioare ale pădurilor întunecoase. în acest caz. Razele ultraviolete de unde lungi în doze mari sunt " dăunătoare organismelor. iar al celui superior aproape vertical. pe parcursul evoluţiei lumii vii s-au conturat următoarele grupe ecologice de plante: * iubitoare de lumină (heliofite) . starea atmosferei. celui de mijloc . iar lumina vizibilă este condiţia obligatorie pentru existenţa plantelor. lumina solară se absoarbe mai bine în orele de dimineaţă şi seară.Lumina Sursa principală de lumină este radiaţia solară al cărei spectru. dar cu pereţii exteriori şi cuticula mai subţiri. cu o cuticulăbine dezvoltată. de culoare verde-întunecată. precum: frunze mari şi subţiri. frunzele aşezate orizontal. în funcţie de ^ lungimea de undă a razelor. iar în doze mici exercită acţiune bactericidă şi asigură " formarea la animale a vitaminei D. Adaptările plantelor la condiţiile de iluminare ale mediului de viaţă. vizibil —" şi infraroşu. relief. Regimul de lumină al oricărui spaţiu este determinat de poziţia geografică a locului. La amplasarea verticală a frunzelor (graminee. Amplasarea difuză a frunzelor în diferite planuri asigură absorbţia cea mai deplină a luminii solare. cloroplastele de dimensiuni relativ mari. anotimp. dar puţine la număr. celulele epidermei mai mari decât la heliofite. rogozuri etc. vegetaţie. poate fi împărţit în trei sectoare: ultraviolet. numărul mare de cloroplaste ce asigură o captare mai bună a luminii ş. activitatea solară şi schimbările globale în atmosferă.

hibernarea ş. Adaptările termice ale animalelor. De aceea îngheţurile de primăvară pot vătăma ramurile tinere. dar mai ales cele de la sfârşitul ei. fecundarea. Rolul luminii în viaţa animalelor este mult mai puţin important decât în viaţa planGrâu telor. reduc brusc rezistenţa plantelor la îngheţ. Dii 202 . înflorirea.5 care plante sui heliofite şi care sciofite. Ierburi iubitoare de umbră Reacţia organismelor (planMuşchi rezistenţi la umbră telor şi animalelor) la ritmul 3 10 20 30 40 50 60 70 80 90 Iluminarea diurn de iluminare. întunecate a zilei. apariţia frunzelor. adică la raFig. în principal. Cunoaşterea particularităţilor fotoperiodismului permit de a prognoza dinamica efectivului. ceea ce condiţionează la rândul său înlocuirea fazelor ciclului vital. Animalele au nevoie de Ierburi iubitoare •S lumină. Se cunosc trei căi de adaptări termice ale animalelor: 1. 3. formarea seminţelor şi fructelor. Supraîncălzirea plantelor pe timp de arşiţă este evitată prin: intensificarea transpiraţiei. 3. Ele acumulează încă din vară glucide. La plante fotoperiodismul se manifestă în oscilaţia intensităţii proceselor fiziologice. Temperatura Adaptările termice ale plantelor. ceea ce sporeşte rezistenţa la îngheţ a celulelor. este numită fotoperiodism. de a dirija dezvoltarea animalelor în condiţii artificiale de întreţinere. Termoreglarea chimică se bazează pe obţinerea energiei de pe urma descompunerii substanţelor organice. mugurii florali chiar şi la speciile rezistente la îngheţ. aminoacizi şi alte substanţe ce leagă apa. bobocilor de floare. năpârlirea. Sorg Porumb Amintiti-vă care din razele solare exercită acţiune termică. La animale fotoperiodismul controlează perioada de împerechere. pentru a se de lumină Fag orienta în spaţiu.a. sinteza hormonilor. reflectarea şi dispersarea luminii de la suprafaţa lucioasă sau pubescentâ a frunzelor.5. Plantele ce cresc în condiţii de temperatură variabilă a mediului se pregătesc din timp pentru suportarea gerurilor. Oscilaţia curbei intensităţii fotosintezei la portul perioadei luminoase şi diferite grupe de plante. In baza fotoperiodismului la plante şi animale s-au format ritmurile biologice: anuale. Temperaturile ridicate de la mijlocul iernii.a. migraţiile. reducerea suprafeţei încălzite prin suprapunerea frunzelor etc. căderea frunzelor ş.Stabiliţi după curbele intensităţii fotosintezei din fig. de aceea animalele pe timp de iarnă consumă mai multă hrană sau folosesc rezervele de grăsime acumulate în timpul vierii. diurne.

De exemplu. iepurelui american sunt bine vascularizate şi servesc drept organ de termoreglare.această cauză termoreglarea chimică este slab dezvoltată la animalele din zonele unde îşi găsesc cu greu hrană pe timp Vulpea polară de iarnă. Graţie blănii dese.). respectiv. vulpii mici-de-pustiu. foca. Ecologic mai rentabilă s-a celei africane. 3. Observaţi după fig. animalele de la cercul polar consumă iarna chiar mai puţină hrană decât vara.6. deci şi răcirea corpului. Supraîncălzirea corpului se evită prin transpiraţie: la trecerea apei în stare gazoasă se consumă energie. dovedit a fi termoreglarea fizică. de exemplu pentru poikiloterme. urechi. 3. năpârlirea. stratului de pene în jurul corpului animalelor se păstrează un strat de aer cu temperatura apropiată de cea a corpului. 203 . Adaptările tehnice ale vulpii polare şi ale 2. datorită blănii dese. hibernarea. aceasta este unica metodă de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă. în cazul acesteia. După raportul dintre suprafaţa corpului şi volumul lui putem determina regiunea geografică în care trăieşte animalul dat. schimbarea poziţiei corpului. Forma compactă a corpului avantajează animalele din emisfera nordică. ursul polar. Fig. morsa etc. 3. Acest tip de termoreglare nu este caracteristic nici pentru animalele de la tropice: aici ele nu au nevoie Vulpea africană de un surplus de energie. adaptarea la frig se asigură pe contul păstrării energiei în corpul animalului. intensificarea transpiraţiei. dilatarea vaselor sanguine din piele. Cele mai răspândite mecanisme de termoreglare fizică sunt: îngustarea şi. Astfel se evită pierderile de căldură. prezenţa ţesutului adipos subcutanat.6 deosebirile în dimensiunile corpului şi ale unor organe proeminente la vulpea polară şi africană şi explicaţi originea lor. poate avea loc şi de pe mucoasele umede ale cavităţii bucale. iar evitarea supraîncălzirii -prin cedarea ei. estivaţia la. Pentru animalele din emisfera sudică sunt specifice dimensiuni relativ mari ale membrelor şi ale diferitelor proeminenţe de pe corp (coadă. De exemplu. cioc etc. Este vorba de animalele ce trăiesc după cercul polar: vulpea polară. Pentru multe animale. anumite proporţii ale corpului. întrucât se reduce suprafaţa de cedare a căldurii. ale căilor respiratorii superioare. urechile mari ale elefantului. folosirea diferitelor adăposturi. Evaporarea apei. Termoreglarea comportamentală se realizează prin deplasarea în spaţiu.

folosind datele din tabelul 3. De exemplu.) şi medii cu o umiditate înaltă (pădurile tropicale).29 - 34 2 5-8 1868 2146 20-35 130 - 10 - 36-38 35-39 37-38 38-39 275 100-360 1-15 100-350 5-19 8 - 17.n i M RESPIRAŢIEI pe rnin RILE CAI3DIACE pe r nin ELIMINAREA CĂLDURII (în kjkg/orâ) TEMPERATURA CORPULUI în °C vara 684 227 127 - iarna 600 veghe hiber. Amintiţi-vă şi alte metode de comportament al animalelor ce ilustrează termoreglarea.33 0. rezervele de apă din sol ş. formând aşa-numita "broască-ţestoasă".veghe hiber.1 UNELE CARACTERISTICI FIZIOLOGICE ALE MAMIFERELOR ÎN STARE DE HIBERNARE SPECIA DE ANImALfz Jt AifltJV A f ICT MASA CORPULUI (tng) ri\tv*vc.2. Umiditatea Argumentaţi.7 20. La homeoterme se întâlnesc toate cele trei căi de adaptare la regimul termic al mediului de viaţă. pe timp de ger cumplit pinguinii se adună în cerc.cea comportamentală. Regimul hidn al mediului terestru este neuniform şi depinde de mai mulţi factori: precipitaţi prezenţa bazinelor de apă. unele plante de deşert s 204 .5 9. în interiorul unui astfel de cerc temperatura este de +37°C. indiferent de cea a mediului. Caracterul variabil al aceste factori generează medii unde deficitul de apă este un fenomen obişnuit (deserturi l< stepele ş.a.8 0.1 principalii indici funcţionali la mamiferele ce hibernează şi trageţi concluzii.a.veghe hiber. iar la poikiloterme doar una .veghe hibernare nare nare 40-50 6-8 3-5 Ariciul Marmota Ţistarul Pârşul Hârciogul — 100 — 14.46 0. Dintre metodele etologice (comportamentale) de reglare prezintă interes "comportamentul" de grup. rolul apei în viaţa organismelor vii. Pinguinii aflaţi în centrul cercului şi la marginea lui îşi schimbă periodic locurile pentru a se încălzi. Adaptările plantelor la regimul hidric al mediului de viaţă.46 0. Popularea de câa plante a unui mediu terestru cu un anumit regim hidric este posibilă cu condiţi asigurării lor cu apă în aceste condiţii. De exemplu.8 - 1-13 3-4 4-5 32 150-200 12-15 Studiaţi după tabelul 3.Tabelul 3.

3. % DENUMIREA ANIMALULUI Tabelul 3. mesteacăn). peniţa etc.2 CONŢINUTUL DE APĂ.7). absorbţia apei realizându-se prin toată suprafaţa corpului. Este specific pentru plantele de deşert şi stepă (saxaul.a. Se întâlneşte la graminee (negară. bufărul. pentru unii copaci din zona temperată (pin. concentrată într-un volum mic de sol.a. grâu ş. După tipul ramificării. temperatura solului. absorb apa cu toată suprafaţa corpului ş. spinul cămilei). fiind lipsiţi de rădăcini. 205 . fn ape mici. Hidrofilele cresc pe malurile bazinelor de apă. muşchii. albăstriţă). deosebim sisteme radiculare de tip extensiv şi intensiv (fig. 3. Sisteme radiculare de tip extensiv (1) şi intensiv (2). broscăriţa. distinge printr-o ramificare bine dezvoltată. bălţi. Absorbţia apei de către rădăcini depinde de mai mulţi factori: conţinutul de apă In sol.).7. Existenţa acestor plante este xisibilă datorită unui ţesut conducător bine lezvoltat şi epidermei bogate în stomate.CONŢINUTUL DE APĂ ÎN CORPUL DIFERITELOR ORGANISME VII DENUMIREA PLANTEI Şl ORGANELOR El CONŢINUTUL DE APĂ. păiuş-de-stepă. Hidatofitele (elodeea. secară. aciditatea solului. Necesităţile în apă ale plantelor terestre superioare sunt asigurate de rădăcini.) sunt plante acvatice scufundate total sau parţial în apă. castraveţi) Algele 55-60 79-82 94-95 96-98 Lăcustele Gărgăriţa-grâului Şoarecele Broasca 35 46-47 79-85 93 mulţumesc cu apa din ceaţă şi rouă pe care o absorb cu ajutorul perişorilor de pe frunze. Sistemul radicular extensiv ocupă un volum mare de sol la o ramificare slab dezvoltată. salinitatea acestuia ş. în funcţie de raportul lor faţă de apă se levidenţiază mai multe grupe ecologice de plante Yschema 3. vălisneria. unele plante ierboase (lucerna. % Tulpinile arborilor Frunzele Fructele (roşii. a. Sistemul radicular intensiv se V Fig. Rădăcinile acespor plante sunt puternic reduse sau lipsesc com)let (peniţă).3).

tilişca. stepe. multe ierburi tropicale) ocupă etajele inferioare ale pădurilor umede din zone climatice diferite. stupitul-cucului. iar în cazul reducerii frunzelor şi tulpinile. keleria.a. Mezofite sunt copacii veşnic verzi din etajele superioare ale pădurilor tropicale. deseori acoperită cu un strat de ceară sau pufuşoc.) cresc pe soluri permanent umede. Stomatele sunt afundate în mezofil şi se deschid doar noaptea. majoritatea plantelor de cultură. au cuticulă groasă. copacii cu frunza căzătoare din savane. CO2 formai în timpul respiraţiei se depozitează în sucul celular. pădurile tropicale. o dată cu hrana â în urma proceselor metabolice (apa metabolică obţinută la scindarea. multe plante erboase ş. Xerofitele cresc în deserturi. Higrofitele de lumină (papirusul. drăgaica.). întrucât lipsa apei duce mai repede la moarte decât lipsa hranei. arbuştii din crânguri. Frunzele suculentelor. păiuşuW brăzdat) au frunze înguste şi mărunte. urechelniţa). ceea ce permite reducerea pierderilor de apă. dezvoltară puternică a sclerenchimului. Ţesuturile acestor plante conţin în normă până la 80% de apă şi mai mult. speciile lemnoase din pădurile subtropicale umede veşnic verzi. uneori răsucite.a. creşterea lor este lentă. Absorbţia CO2 are loc noaptea. datorită cărui fapt sclerofitele nu se ofilesc chiar şi I pierderea a 25% de apă. ••HBBBBHHHH Higrofitele pot fi de lumină şi de întuneric. rouacerului ş. în frunze (aloia. Sclerofitele (negară. în principd a grăsimilor).Schema 3. întrucât cantităţile de CO2 primite de suculente pe aceasB cale sunt neesenţiale. când stomatele sunu deschise. agavele.a. Adaptările animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă terestru-aer i u -. 206 . în rădăcini (asparagusulj măcrişul-iepurelui ş. plantele din luncile inundabile. orezul. Aprovizionarea animalelor cu apă se face pe trei căi: prin băut. pantele bine încălzite etc. Acest grup de plante poate face faţă unei secete de scurtă durată şi nu prea puternice. iar fixarea lui în procesul de fotosinteză .3 GRUPELE ECOLOGICE DE PLANTE DUPĂ RAPORTUL LOR FATĂ DE APĂ Hidatofite Hidrofite Higrofite Mezofite Xerofite Argumentaţi rolul ţesutului conducător în viaţa plantelor hidrofite.în ziua următoare. Cele de întuneric (slăbănogul. Suculentele pot depozita apa in j tulpină (cactuşi). Se disting xerofite suculente şi sclerofite. fiind ulterior utilizat la sinteza compuşilor organici. de aceea chiar şi la o secetă de scurtă durată ele se ofilesc şi pier în scurt timp. acoperite cu ceară sau pufl Specific pentru aceste plante sunt valorile înalte ale presiunii radiculare. speciile foioase din pădurile zonei temperate.

Factorul limitant al răspândirii organismelor în aer este presiunea atmosferică. Surplusul de căldură se elimină în timpul nopţii prin radiaţie directă datorită faptului că aerul noaptea este mai rece decât corpul. Pe solurile unde sunt îngheţuri multianuale rădăcinile plantelor pătrund la adâncimi nu prea mari. Unele specii de plante s-au adaptat la soluri acide.7°C. îndeosebi a plantelor. De exemplu. Un rol important în viaţa organismelor terestre îl joacă şi alţi factori ecologici. Acestea pot fi grupate în comportamentale. Capacitatea de formare a apei metabolice.până la 17%. crusta racului. Limita maximă la care se pot întâlni organisme vii în munţi este de 5 800 m. cuticula insectelor. relieful localităţii de asemenea influenţează viaţa organismelor terestre. O dată cu creşterea altitudinii. Pierderile de apă prin transpiraţie pe timp de arşiţă se reduc fie prin repaos absolut. câinii .până la 23%. Temperatura solului. economisirea apei la formarea urinei şi fecaliilor. fie prin suportarea pe o durată scurtă a supraîncălzirii corpului. morfologice şi fiziologice. Adaptările organismelor la alţi factori ecologici ai mediului terestru-aerian. şi doar condorii se pot ridica la o înălţime de 10 000 m. Pe solurile cuprinse periodic de îngheţ rădăcinile pătrund la adâncimi mari. caracterul sistemului radicular depinde de structura solului. printre care aerul (compoziţia. cămilele pot suporta o încălzire a corpului de până la + 40. Care din caracteristicile enumerate ale solului prezintă importanţă pentru animale? 207 . presiunea. Cochilia melcului. De exemplu. Adaptări comportamentale sunt căutarea locurilor de adăpat. Argumentaţi de ce este imposibilă viaţa permanentă în mediul aerian. reducerea intensităţii transpiraţiei şi a pierderilor de apă de pe mucoase. Mai rezistente la deshidratare sunt cămilele care suportă fără consecinţe pierderile de apă de până la 27%. aeraţia. presiunea atmosferei descreşte. fiind repartizate mai mult în lături.animale pe parcursul evoluţiei s-au format diferite adaptări pentru satisfacerea necesităţilor în apă. alegerea unor locuri de viaţă mai favorabile din punctul de vedere al aprovizionării cu apă. sporirea rezistenţei la deshidratare sunt doar unele din adaptările fiziologice ale animalelor la regimul hidric al mediului de viaţă. fără a se răsfira în lături. oile . săparea vizuinilor ş.a. relieful suprafeţei terestre. fapt ce face dificilă respiraţia din cauza micşorării conţinutului de O2. tegumentul cheratinizat al reptilelor şi alte formaţiuni care reţin apa în corpul animalelor fac parte din adaptările morfologice ale animalelor prevăzute pentru reducerea pierderilor de apă. compoziţia şi structura lui. Pentru om. stratificarea. altele la soluri bazice. mişcarea). solul (compoziţia minerală şi organică). pierderile de apă ce depăşesc 10% din masa corpului sunt mortale.

precum şi animalele ce se înmulţesc pe uscat. Animale bentonice sunt spongierii. Planctonul este constituit de plante şi animale acvatice care populează stratul de la suprafaţă al apei. care sunt organisme heterotrofe. iar al bazinelor de ape dulci din alge verzi unele plante superioare (rogozul. Densitatea apei este mai mare decât a aerului. de aceea limita de răspândire animalelor acvatice depinde de adâncimea la care acestea cresc. mamifere acvatice.a. sunt adaptate la deplasarea pe un teren tare. coralii. dezvoltarea musculaturii sunt doar două din adaptările animalelor acvatice la locomoţia în apă. unele moluşte bivah e crevetele.Pentru animale. 208 . reprezentanţi ai protozoarelor. din alge brune şi roşii. Argumentaţi dependenţa conţinutului de oxigen în apă de temperatura şi salinitatea ei. membrele copitatelor şi struţilor. Ca urmare. Fitobentosul mărilor şi oceanelor consta. moluşte cefalopode. fapt ce îngreuiază deplasarea activă a reprezentanţilor nectonului. Răspândirea vieţii în apă este influenţată de următoarele proprietăţi ale apei: densitatea. Reprezentanţii nectonului se opun activ curenţilor de apă. La ele constatăm cele mai variate adaptări în vederea deplasării pe diferite tipuri de teren. Mediul de viaţă acvatic. aflate aici în stare suspendată şi care nu se pot opune curenţilor de apă. gradul de poluare. Mod de viaţă planctonic duc toate algele cu flageli. s-au constituit 3 grupe ecologice de animale acvatice: planctonul. Conţinutul de oxigen în apă nu depăşeşte 10 ml într-un 1 1 de apă. Specificul adaptărilor organismelor la acest mediu Pe parcursul evoluţiei organismele acvatice s-au adaptat la viaţă într-un anumit strat de apă. nectonul şi bentosul. dintre care menţionăm micşorarea greutăţii specifice (substituirea amidonului de rezervă prin ulei şi prezenţa vacuolelor gazoase la alge. Nectonul este format din animale acvatice de talie mare: peşti. la şopârlele ce populează nisipurile mişcătoare degetele sunt mărginite de solzi cornoşi care măresc suprafaţa de sprijin etc. în principal. ceea ce măreşte frecarea de apă (diferite excrescenţe. animale ce populează spaţii deschise. schelet poros şi ţesuturi gelatinoase la animale) şi mărirea suprafeţei relative a corpului. dar se hrănesc în apă. iar dintre animale. alungirea corpului). crustaceelor. actiniile. Conţinutul de oxigen în apă mai depinde de temperatura şi salinitatea apei. conţinutul de oxigen. celenteratelor.). iluminarea. Aflarea în apă în stare suspendată a reprezentanţilor planctonului este asigurată de un şir de adaptări. incluziuni gazoase. salinitatea. Bentosul prezintă totalitatea organismelor ce populează fundul bazinelor de apă. săgeata-apei ş. Suia principală de oxigen în apă sunt algele verzi. unii viermi ciliaţi şi crustacee. temperatura. aceste caracteristici ale solului nu au nici o importanţă. papura. Forma hidrodinamică a corpului. De exemplu.

Adâncimea maximă la care pătrunde lumina determină limita de răspândire a plantelor acvatice. rinichi. Fenomenul este evitat de tegumentele lor impermiabile care previn pierderile de apă. Crapul. în adâncurile oceanului drept sursă de lumină servesc animalele iluminiscente. Mediul intern al vertebratelor marine are o concentraţie mai joasă a substanţelor osmotic active decât mediul ambiant. a XII-a 209 . Majoritatea nevertebratelor acvatice sunt animalepoikiloosmotice: presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului depinde de salinitatea apei. lichidele din interiorul corpului sunt mai concentrate (hipertonice) decât apa în care acestea îşi duc viaţa. şi invers. Datorită capacităţii termice înalte a apei cedarea sau primirea de căldură nu provoacă oscilaţii bruşte ale temperaturii ei. eliminând surplusul de sare prin celule speciale ale branhiilor. La vertebratele de apă dulce. sunt ameninţate de deshidratare. Multe specii în lipsa oxigenului în apă cad într-o stare de amorţeală şi astfel depăşesc perioada nefavorabilă. dar pot fi întâlnite şi la adâncimi mai mari: 100-200 m. în perioada rece a anului cad în amorţire până în primăvară. animalele marine "desărează" apa de mare folosită. piele. inclusiv lipsa lui completă (de exemplu. absorbind ionii de Na+ şi Cr~ cu ajutorul unor celule speciale localizate în branhii. Vertebratele acvatice sunt animale homeosmotice: îşi menţin presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului la acelaşi nivel. Speciile de apă dulce care preferă apele mai calde. I 14 Biologie. ci. Menţinerea acesteia la nivelul caracteristic speciei presupune viaţa la o anumită salinitate a apei. iar păstrăvul. pe parcursul evoluţiei. Pentru menţinerea ei. care preferă adâncimile de I 40-60 m.numai în ape bogate în oxigen. Expuneţi-vă părerea referitor la mecanismele cu ajutorul cărora ver« tebratele acvatice îşi menţin constantă presiunea osmotică a lichidelor din interiorul corpului. Cu adâncimea cantitatea ei scade ca urmare a absorbţiei de către apă. carasul pot vieţui în ape cu un conţinut scăzut de oxigen. mediul intern al cărora este hipotonic în comparaţie cu mediul acvatic. de aceea nevertebratele de apă dulce nu pot trăi în apă sărată. cavitatea bucală. boişteanul .Unele specii pot suporta oscilaţii considerabile ale conţinutului de oxigen în apă. animalele de apă dulce "desărează" apa dulce. Animalele. Regimul de lumină al bazinelor de apă. cloacă. intestin. s-au dezvoltat diferite mecanisme în vederea reglării presiunii interne. linul. în apă este mai puţină lumină decât în aer. Regimul termic al bazinelor de apă. în acest scop. indiferent de salinitatea apei. glande speciale. Pentru menţinerea concentraţiei lichidelor interne la un nivel constant. Salinitatea apei. oligochetele-de-apă-dulce). Mai variabilă este temperatura straturilor superioare. Cel mai adânc pătrund algele roşii. Absorbţia luminii depinde de transparenţa apei: apele tulburi absorb mai multă lumină decât cele curate.

Balenele îşi găsesc hrana şi se orientează cu ajutorul ecolocaţiei. La reducerea umidităţii solului. Unele • petrec toată viaţa în sol (cârtiţa. Aspectul exterior al acestor animale prezintă o adaptare perfectă la modul de viaţă subteran: corp compact cu gât scurt. conţinutul sporit de substanţe organice şi minerale fac din sol un mediu favorabil de viaţă.8 şi stabiliţi relaţia dintre dimensiunile o adâncimea la care vieţuiesc. unele specii de peşti produc energie şi o folosesc pentru orientare şi semnalizare. constă în utilizarea chemorecepţiei. specific tuturor hidrobionţilor. întrucât aerul din sol este bogat în vapori de apă. Multe mamifere. 3. Experimental s-a demonstrat că tipării reacţionează la o concentraţie a alcoolului în apă egală cu 1 g la 6 mii km3 de apă. aceste animale respiră prin tegumente şi de aceea sunt foarte sensibile la uscare. celenterate (fig. carapace. cele de dimensiuni mici. peşti. orbetele). Cei mai mulţi hidrobionţi se orientează după sunet. ciuperci. Fig. datorită faptului că sunetul în apă se propagă mai repede decât în aer. Cel mai vechi mod de orientare. păr scurt şi des. 3. moluşte emit sunete. 3. tegumente parţial impermeabile care permit supravieţuirea în caz de reducere temporară a umidităţii solului. Solul în calitate de mediu de viaţă Solul este stratul fertil de la suprafaţa uscatului care contactează nemijlocit cu aerul. membre de tip săpător cu gheare puternice. Cei mai mari habitanţi ai solului sunt reprezentanţii mamiferelor. 210 . Reducerea ochilor la peştii din familia Scopelidae în funcţie de adâncimea la care îşi duc viaţa. orientarea cu ajutorul ochilor este puţin eficientă. precum şi suprafaţa particulelor lui servesc ca mediu de viaţă pentru organismele microscopice: bacterii. întrucât animalele acvatice au cu mult mai puţină lumină decât cele terestre. prezenţa apelor freatice şi pătrunderea precipitaţiilor. se deplasează spre straturile mai adânci. Perioada rece a anului locatarii solului suportă într-o stare de amorţeală.9).Determinaţi după dimensiunile ochilor adâncimea la care îşi duc viaţa hidrobionţii din fig.8. săpând un întreg sistem de galerii şi vizuini. Cele de dimensiuni relativ mari au solzi. ceea ce face posibilă comunicarea între indivizii aceleiaşi specii. protozoare precum şi viermi cilindrici. El prezintă un sistem trifazic în care particulele solide sunt înconjurate de aer şi apă. ochi subdezvoltaţi. Oscilaţiile termice mai atenuate. Cavităţile şi porii din sol.

Pentru aceştia gazda este doar o parte a mediului ambiant care îi asigură cu hrană şi adăpost.a. prezentând un şir de avantaje. piedici la schimbarea gazdei. Organismele vii în calitate de medii de viaţă Utilizarea de către unele organisme a altora în calitate de mediu de viaţă este numită parazitism. pentru ascarida omului oxigenul este o toxină. 3. Pentru a face faţă insuficienţei de oxigen. paraziţii întâmpină şi un şir de dificultăţi aşa ca: limitarea spaţiului de viaţă. Enumeraţi câteva exemple dintre cei mai răspândiţi ectoparaziţi. 211 .Fig. Condiţiile de viaţă ale paraziţilor sunt extrem de specifice. de aceea oxigenul este folosit pentru nimicirea lor. reacţiile de apărare ale organismului gazdei ş. Cât nu ar părea de straniu. De cele mai multe ori gazde ale acestora sunt vertebratele şi plantele cu flori. reducerea sau lipsa unor sisteme de organe.9. aprovizionarea deficitară cu oxigen. există şi ectoparaziţi. Habitanţii solului. Pe lângă endoparaziţi (populează mediul intern al gazdei). stabilitatea relativă a condiţiilor de viaţă. De exemplu. majoritatea paraziţilor sunt anaerobi. Pe parcursul evoluţiei la paraziţi s-au format un şir de adaptări care au permis depăşirea acestor inconveniente. Astfel. viermii ce parazitează în intestine ating dimensiuni relativ mari în comparaţie cu cei ce parazitează în căile biliare. şi anume: aprovizionarea din belşug cu hrană uşor accesibilă. Aceste particularităţi ale mediului de viaţă a făcut inutilă diferenţierea corpului. mulţi dintre paraziţi prezentând o structură relativ simplă. Cei mai mulţi paraziţi sunt printre microorganisme şi organismele pluricelulare primitive. protejarea de acţiunea directă a factorilor ecologici. Practic nu există nici o specie de organisme pluricelulare care să nu aibă paraziţii săi.

Definiţi noţiunea de factor iimîtant. Explicaţi prin exemplu esenţa legii optimului pentru diferiţi factori ecologici. 6. Scrieţi un eseu la tema „Adaptările animalelor ia factorii mediului restru-aerian de viaţă": a) faţă de aer. a) termoreglare chimică b) termoreglare fizică c) comportamentul 1) năpârlirea 2) scinderea grăsimilor 3) vulpea polară 4) elefantul 5) îngustarea vaselor sangvine 6J dilatarea vaselor sangvine 7) comportamentul de grup 8) scăldatul în nisip al păsărilor _„_- mmM J 10. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta clasificarea mediilor de viaţă şi a factorilor ecologici. Enumeraţi adaptările termice ale animalelor. 9. forma. Alcătuiţi un grafic ce ar reprezenta curbele optimului temperaturii. Completaţi schema: 7. numărul 3. Stomatele liij$iijf:' ill E HELIOFITE PLANTE bCIOFITE PLANTE SCIOF'TE P L A N T E REZISTENTE LA UMBRĂ 8. Dimensiunile cloroplastelor. 5. copiindu-l pe caiet. umidităţii şi a! luminii pentru o plantă de cultură. b) factor ecologic. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. . CARACTER 1.1. 4. 2. culoarea frunzelor 2. Completaţi tabelul. 3. Mărimea. b) faţă de sol. Definiţi noţiunile de: a) mediu de viaţă.

aloia 14. Ciuperci 3. elodeia 7. epidermul bogat în stomate 11. 15. plante hidrofite 3. Protozoare 4. plante hidatofite 2. plante xerofite 5. negară 6. Viermi cilindrici 5. 16. Completaţi tabelul „Respiraţia organismelor subterane". daţi exemple. 14. plante mezotite 4. Enumeraţi 5 avantaje şi 5 dezavantaje ale organismelor parazite. b) regimul de lumină 17. nufărul 12. Mamifere 18. au rădăcini reduse 12. Completaţi schema: 8. Studiu de caz. 'UPA SISTEMATICA RESPIRAŢIA 1. Explicaţi de ce protozoareie de apă dulce au vacuolă contractilă. a) regimul termic. 213 .11. cresc în deserturi 13. Explicaţi noţiunile: a) necton. stomatele sunt afundate în mezoderm. Argumentaţi dependenţa conţinutului de O2 în apă de temperatură şi salinitatea ei. Enumeraţi proprietăţile apei. Grupaţi noţiunile în 4 grupe după un criteriu comun: 1. slăbănogul 9. iar cele de apă sărată nu. plante cu frunze 10. 13. Celenterate 6. b) plancton. Bacterii 2. Analizaţi adaptările animalelor terestre la următorii factori abiotici ai mediului de viaţă.

Fiecare din aceşti indici ai organizării structurale a populaţiilor nu sunt stabili şi depind de factorii abiotici ai mediului şi de relaţiile stabilite cu populaţiile altor specii. Ace mecanism asigură un raport al sexelor apropiat de 1:1. care modifică vitalitatea indivizilor de sex opus.numărul de indivizi decedaţi într-o unitate de timp. 3) natalitatea . CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALA în ecologie populaţia este desemnată ca un grup de indivizi de aceeaşi specie între care se stabilesc anumite relaţii şi care ocupă un teritoriu comun. 2) densitatea . precum şi factorilor abiotici. 6) ritmul de creştere .numărul de nounăscuţi apăruţi într-o unitate de timp. determinată de raportul dintre sexe {structura sexuală). 5) sporirea efectivului . Caracteristicile principale ale populaţiei ca unitate ecologică sunt cele de grup: 1) efectivul . Sub influenţa caracterele cuplate cu sexul. raportul real al sexelor se deosebeşte de cel teoretic. Cele expuse în continuare vă vor convinge de justeţea celor afirmate. La majoritatea speciilor ce se reproduc sexuat sexul viitorului individ determină în timpul fecundaţiei în baza recombinării cromozomilor sexuali. De exempl 214 . I/n Amintiţi-vă principalele tipuri de determinism al sexelor.totalitatea de indivizi de pe teritoriul dat. 4) mortalitatea . dintre diferite grupe de vârstă {structura de vârstă) şi de repartizarea indivizilor în spaţiu {structura spaţială).ettta- ECOLOGIA POPULAŢIILOR 1 CARACTERISTICA POPULAŢIEI ÎN CALITATE DE UNITATE ECOLOGICĂ FUNDAMENTALĂ 2 DINAMICA POPULAŢIILOR 1.numărul mediu de indivizi de pe o unitate de suprafaţă.sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp.diferenţa dintre natalitate şi mortalitate. Structura sexuală a populaţiei Structura sexuală a populaţiei reflectă raportul relativ dintre indivizii de sex opus. Pentru fiecare din populaţiile unei specii este caracteristică şi o anumită organizare structurală.

4-plante tinere.plante mature. Cele tinere şi de vârstă medie se pot automenţine pe cale vegetativă sau sexuală.10. iar din cele depuse la temperaturi mai mari .4 3 6 7 Fig. 5. Grupele de vârstă ale unei populaţii de păiuş-de-livadă: 1 -plantulă. în anii secetosi numărul exemplarelor feminine se reduce la salvie de 10 ori. 7 . de vârstă medie şi senile. 3. în funcţie de grupa de vârstă care predomină se disting populaţii tinere.plante senile. Ciclul vital al oricărei plante presupune parcurgerea succesivă de către acesta a fazelor de dezvoltare. 215 .3. 8 . Raportul dintre sexe. Indivizii unei populaţii aflaţi la aceeaşi fază de dezvoltare alcătuiesc un grup de vârstă. Structura de vârstă i populaţiei Cerinţele indivizilor unei populaţii faţă de mediu şi rezistenţa lor la anumiţi factori de mediu depinde de vârsta acestora. Structura de vârstă a populaţiilor este determinată de parti- f 1 V Stf 2 f1 I 5 i mil* 1 w 3 4 it m 9 fi . 9 . Astfel de populaţii sunt ameninţate cu pieirea.6. 3. Studiaţi după fig. determină posibilităţile de creştere numerică ale unei populaţii. O populaţie se consideră normală dacă este reprezentată de toate sau aproape de toate grupele de vârstă.în cazul furnicilor-de-pădure din ouăle depuse la +20°C se dezvoltă numai masculi. dar şi formează mai puţini lăstari şi rădăcini noi. Fenomenul se explică prin faptul că masculii pot ejacula sperma numai la temperaturi înalte.numai femele. La schimbarea condiţiilor de mediu acest raport se modifică. De exemplu.10 grupele de vârstă ale păiuşului-de-livadă şi observaţi particularităţile fiecăreia. iar la sparanghel de 3 ori. Structura de vârstă a populaţiilor de plante. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre populaţiile de plante. Prezenţa tuturor grupelor de vârstă nu exclude posibilitatea predominării unora dintre ele. spre deosebire de populaţiile senile. Reprezentanţii acestora din urmă nu numai că produc mai puţine seminţe. în limitele arealului speciei structura sexuală a populaţiilor este relativ constantă. îndeosebi cota parte de femele apte de reproducere. 2.

Acesta atinge maturitatea sexuală concomitent cu apariţia generaţiilor a treia şi a patra. în anii ploioşi. părinţii cărora pier între timp. Amintiţi-vă tipurile de dezvoltare postembrionară la animale. dacă populaţiile date sunt în creştere sau descreştere. iar vârful (bătrânii) îngust. Anual îşi încheie ciclul vital o generaţie şi apare alta. Astfel. în anii secetoşi plantele ierboase îmbătrânesc mai repede. atingând maturitatea sexuală la vârsta de 8-12 ani. 3. grupele de vârstă fiind delimitate clar în timp. Dacă baza acestei piramide (tineretul) şi partea de mijloc (generaţia reproductivă] sunt late.cularităţile biologice ale speciei: periodicitatea fructificării. deci cuprind un număr mare de indivizi. Explicaţi după piramidele vârstelor din fig. La speciile cu o reproducere unică şi cu o durată scurtă a vieţii în timpul anului se succed câteva generaţii: la molia-sfeclei în timpul vierii se perindă 4-5 generaţii. în populaţiile acestei specii predomină indivizii maturi de diferite vârste (-80%). populaţii 216 . 3. generaţia nou apărută va fi redusă numeric. populaţia cărăbuşului se compune din reprezentanţii a patru generaţii cu un interval de un an între ele.a. condiţiile de viaţă. la cărăbuş. din contra. născuţi anul trecut. durata de păstrate a capacităţii germinative. formând mai puţine seminţe ca de obicei. Raporturile descrise ale grupelor de vârste într-o populaţie pot fi reprezentate sub formă de "piramidă a vârstelor" (fig. întrucât larvele se dezvoltă în sol pe o durată de patru ani. deoarece în prezenţa condiţiilor favorabile creşterea plantelor se prelungeşte pe o durată mai mare de timp. La începutul vierii populaţia şoarecelui-de-câmp este formată din indivizi maturi. numărul de seminţe produse. Femela naşte un pui. periodicitatea reproducerii. populaţiile de plante ierboase întineresc. Structura de vârstă a populaţiilor de animale este determinată de particularităţile de vârstă ale indivizilor de specia dată. elefantul indian trăieşte 60-70 de ani. Structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o reproducere repetată este mai complicată. De exemplu. mai rar doi. odată la patru ani. la un păşunat excesiv. capacitatea de regenerare ş.11).12. Deci. apoi se adaugă tineretul de prima şi a doua reproducere. Cu totul altfel se prezintă structura de vârstă a populaţiilor speciilor cu o durată lungă a vieţii în stare adultă şi reproducere multiplă. In anumite condiţii de viaţă. ca urmare. Către toamnă populaţia constă din indivizi de vârste diferite apăruţi în acelaşi an. Din cauza gerurilor târzii o parte din ouă pot pieri şi. o astfel de populaţie este în creştere. în cazul unei baze înguste şi vârf lărgit. De exemplu.11-3. femelele pier în scurt timp după depunerea ouălor. Raportul numeric al acestora depinde de condiţiile mediului. Manifestarea acestora depinde de condiţiile mediului de viaţă. cu o capacitate germinativă scăzută. unele grupe de vârstă decad.

trebuie luate măsuri de întinerire. Piramidele de vârstă ale populaţiilor albinei melifere în creştere şi descreştere. trăiesc concomitent câteva generaţii. 3. indivizii adulţi se reproduc multiplu şi au o duNumărul total de populaţii rată a vieţii relativ lungă. fără a periclita efectivul acesteia. pescuirea a 50-60% din indivizii maturi ai unei populaţii de lostriţă nu pune în pericol efectivul populaţiei. 217 . restabilind apoi strucFig. în privinţa somonului aceste cifre trebuie reduse cu mult. 3. nu 22 925 42 895 11 800 sunt supuse unei oscilaţii bruşte 60 a efectivului. Cele spuse sunt valabile şi pentru populaţiile de plante. cele mai rezistente grupe de vârstă vor supravieţui. satelor este necesară pentru planificarea dezvoltării curente şi de perspectivă a acestor aşezări omeneşti: construcţia de şcoli. Observările au arătat că în populaţiile vegetale şi animale cu o structură de vârstă complexă. spitale. de case de locuit. Piramidele de vârstă ale populaţiilor diferiacestei specii şi relaţiile lor cu telor specii de animale. o bună parte a populaţiei poate fi înlăturată. deoarece mortalitatea depăşeşte natalitatea (fig. 3. mediul. De exemplu. tura populaţiei. dacă se cunosc particularităţile de dezvoltare ale indivizilor Fig. I Exploatarea raţională de către om a populaţiilor naturale ale unor specii de animale presupune cunoaşterea structurii lor de vârstă. Pentru a salva această păşune de dispariţie. incapabili de reproducere.11. precum şi planificarea locurilor de muncă. unde sunt prezente toate grupele de vârstă. Predominarea pe o păşune a indivizilor senili. Deşi condiţiile critice de viaţă pot schimba S £40 structura de vârstă a unor astfel de populaţii în urma pieirii ce20 lor mai slabi. în cazul speciilor cu un spor anual considerabil. Pentru fiecare populaţie este caracteristică o anumită configuraţie a piramidei de vârstă. Piramidele vârstelor pot fi construite pentru populaţiile oricăror specii. în caz contrar populaţiile se pot reduce considerabil.12).descreşte numeric. case pentru bătrâni.12. este un semnal de alarmă. Cunoaşterea structurii de vârstă a populaţiei oraşelor.

şi intraspecifice). Avantajul animalelor migratoare constă în faptul că ele nu depind de rezerva de hrană de pe teritoriul dat. marcarea prin diferite mijloace a teritoriului ocupat ş. uneori până la dispariţia ei de pe teritoriul dat. Teoretic efectivul oricărei populaţii poate creşte la nesfârşit. pe un sector limitat al spaţiului.Structura spaţială a populaţiilor Utilizarea raţională a resurselor naturale ale unui anumit teritoriu depinde de numărul de indivizi ce-1 populează şi de repartizarea lor în spaţiu. sau o bună parte a ei. 218 . Modificatori sunt factorii abiotici ai mediului. calitatea şi cantitatea hranei. colonii. Dar sedentarismul sporeşte riscul iepuizării rapide a resurselor de hrană. relaţiile interspecifice se grupează după cum este arătat pe schema 3. DINAMICA POPULAŢIILOR Mecanismele de reglare a efectivului populaţiilor.4. spaţiul ocupat. 2. Funcţia de factori reglatori ai efectivului populaţiilor o exercită factorii biotici (relaţiile inter. spaţiul ocupat de populaţie este împărţit în sectoare individuale sau de grup. reducerea consumului de energie la căutarea hranei. Reprezentanţii diferitelor specii îşi manifestă diferit drepturile de proprietar asupra terenului ocupat. Cauza rezidă în neomogenitatea condiţiilor de viaţă pe spaţiul ocupat şi în particularităţile biologice ale speciilor.viaţa în familii. De exemplu.a. densitate. Varietatea relaţiilor interspecifîce. iar la animale . în condiţii naturale el oscilează însă în jurul unui nivel mediu. în I condiţii climatice favorabile lăcustele se reproduc în masă. Astfel de particularităţi la plante sunt înmulţirea vegetativă. Animalele mobile. se împart în sedentare şi migratoare. Abaterile de la acest nivel au o valoare diferită şi sunt condiţionate de două grupe de factori: modificatori şi reglatori. după tipul utilizării spaţiului. Cele mai răspândite metode de apărare a proprietăţii sunt agresiunea directă asupra intrusului. activitatea duşmanilor etc. în condiţii nefavorabile efectivul populaţiei se reduce substanţial. salvarea mai rapidă de duşmani. Modul sedentar de viaţă prezintă un şir de avantaje: orientarea mai uşoară în spaţiu. După efectul direct pe care aceste relaţii îl au asupra indivizilor celor 2 specii. Cele sedentare îşi petrec cea mai mare parte a vieţii. în vederea evitării acestui fenomen. cauzele şi rolul lor în viaţa organismelor migratoare. răspândirea slabă a seminţelor şi încolţirea lor lângă planta-mamă. suprapopulând teritoriul ocupat de ele. ci fac doar ca acesta să oscileze într-o direcţie sau alta. cârduri etc. Ca urmare apar acumulări de indivizi care se deosebesc după numărul de indivizi. Amintiţi-vă principalele tipuri de migraţii. Factorii modificatori nu reglează însă efectivul populaţiei. care de regulă nu este neuniformă. structura de vârstă.

caudatum. La cultivarea în aceeaşi eprubetă P. 200 r P. 3. iar cealaltă . mai devreme sau mai târziu.13. bursaria care se hrănesc cu drojdii şi bacterii.1. albina este indiferentă faţă de şoarece. Relaţii bilateral negative (relaţiile de concurenţă) se stabilesc între două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. La cultivarea în comun a P.VARIETATEA RELAŢIILOR INTERSPECIFICE Schema 3.13. aurelia 150 100 50 8 12 16 20 24 a 0 4 8 12 16 20 a P. 4). 5). La cultivarea separată fiecare specie creşte numeric. aurelia 200 P. stabilizându-se după atingerea unui anumit efectiv care poate supravieţui în condiţiile date (fig.13. aurelia şi P. 3. 3. P.4 bilateral neutre bilateral negative bilateral pozitive unilateral neutre şi unilateral pozitive unilateral pozitive şi unilateral negative Relaţii bilateral neutre sunt specifice pentru două specii care nu exercită nici o influenţă una asupra celeilalte. şoarecele faţă de râmă. duce la eliminarea unei specii de către cealaltă. 3. bursaria ° 100 8 12 16 20 24 8 12 16 20 24 8 12 16 20 a P caudatum b P. Imposibilitatea convieţuirii îndelungate a două specii cu cerinţe ecologice asemănătoare a fost numită regula excluderii concurente sau legea lui Gauze. De exemplu. caudatum 200 100 150 100 50 P. caudatum şi P. 2.13. Deci. 3). aceste două specii nu sunt concurente: prima se hrăneşte cu bacterii. după o perioadă de creştere.cu drojdii. caudatum a P. Relaţiile de concurenţă dintre diferite specii de parameci. aurelia. a început să se reducă numeric şi în scurt timp a pierit (fig. bursaria ambele specii convieţuiau paşnic mult timp (fig. caudatum şi P. Acest tip de relaţii. bursaria b Fig. 219 . Fenomenul a fost demonstrat de G Gauze în experimentele cu trei specii de parameci: P. iar râma facă de nevertebratele din sol. cea de a doua specie.

dintre ciuperci şi alge (lichenii). Acest tip de relaţii poate fi neobligatoriu şi obligatoriu. deoarece ele nu pot părăsi =^ locurile de creştere pentru a evita concurenţa. Ondatra. De exemplu. specii de plante şi animale care se completează reciproc şi nu concurează.ondatra s-a răspândit pe larg. prezenţa partenerului nu este obligatorie. Cu acest scop ei au ales specii vegetale care nu concurează între ele: partea aeriană şi subterană a acestor plante ocupă niveluri diferite.Deosebit de acută este concurenţa dintre plante.mutualism. care are peţioli mai lungi. pârşii şi alte rozătoare). Relaţii bilateral pozitive (simbioza) se stabilesc între speciile care convieţuiesc temporar sau permanent. în scurt ^ timp ea este însă umbrită de Trifolium fragiferum. rozătoarelor. Cunoaşterea relaţiilor de concurenţă este obligatorie şi în desfăşurarea activităţii de aclimatizare. păşunilor artificiale în regiunile de stepă şi deşert) se aleg. a fost adusă în Europa din America de Nord. iar ai animalelor agricole pe păşuni erbivorii sălbatici (marmotele.). de exemplu transportarea accidentală a polenului de către unele insecte. relaţiile dintre albine şi plantele polenizate de ele. în concurenţa dintre plante supra" vieţuiesc indivizii care reuşesc să absoarbă mai multă sevă brută şi să acumuleze v^ mai multă energie solară. 220 . dintre termite flagelatele din intestinul lor ş. un animal cu blană preţioasă. Astfel se reduce perioada de timp necesară pentru înfiinţarea unor astfel de terenuri. dintre păsări şi plantele cu ale căror fructe acestea se hrănesc. în primul rând. în stare liberii aceste flagelate nu se întâlnesc.animale ce se hrănesc cu vegetaţie semiacvatică . în primul caz. la cultivarea în comun a două specii de i^ trifoi. 3. O atare modelare a comunităţilor în baza legilor ecologice a fost numită inginerie ecologică. lăcustele. etc. De exemplu.14).a. prima formează frunze cu peţioli scurţi specia Trifolium repens. activitatea lor fiind reciproc avantajoasă. De exemplu. savanţii ruşi şi turkmeni au proiectat înfiinţarea de păşuni pe terenurile aride din Asia Mijlocie. La crearea comunităţilor artificiale (a parcurilor. Concurenţii plantelor de cultură sunt buruienile. termitele produc un ferment care scindează celuloza în zahăr pe care flagelatele nu-1 pot produce. De exemplu. Determinaţi tipul de relaţii stabile dintre rădăcinile leguminoaselor şi bacteriile de nodorităţi (fig. Dacă cel puţin unul din organismele convieţuitoare nu poate exista de sine stătător. în lipsa concurenţilor naturali . De aceea pentru o obţine roade cât mai bogate de culturi agricole şi a spori productivitatea animalelor agricole este necesar de a stârpi buruienile şi a reduce numărul rozătoarelor de pe păşuni. Simbionţii intestinali sunt caracteristici şi altor animale (rumegătoarelor. avem de a face cu o simbioză obligatorie .

Relaţii unilateral pozitive şi unilateral negative sunt răpitorismul (relaţii de tipul răpitor-jertfă) şi parazitismul. crusta. ghimpii etc. se ascund. atrase de microclima acestor de mazăre (1) şi lupin (2). La acest tip de relaţii se referă comensalismul şi amensalismul. De exemplu. Rezultatul relaţiilor de răpitorism depinde. puţin mobilă. 221 . Oscilaţia periodică a efectivelor răpitorului şi jertfei. Comensalismul prezintă utilizarea unilaterală de către o specie a alteia fără a-i provoca daune. atunci rămân în viaţă indivizii care fac aceasta cel mai bine. opun rezistenţă. Plantele epifite (iedera) cresc pe scoarţa arborilor. dezvoltarea plantelor ierboase într-o pădure este oprimată de coroana arborilor. carapacea. Pentru arbori vecinătatea plantelor ierboase nu are. adăposturi şi de hrana ce o găsesc aici (resturi organice în descompunere).15.14. Multe din aceste celenterate nu pot fi întâlnite în afara vizuinelor. între plantele insectivore şi insecte. de raportul cantitativ al speciilor antrenate în această relaţie. Acest tip de relaţii este cel mai răspândit în natură şi se atestă nu numai între animale. 3. De exemplu. Nodozităţi pe rădăcini mare de celenterate. Răpitorismul prezintă astfel de relaţii în care indivizii unei specii se hrănesc cu indivizii alteia. însă. de apărare pasivă (mimicria. în cuiburile A păsărilor. atunci efectivul Fig. nici un rol.). în primul rând. Relaţiile de răpitorism duc la dezvoltarea progresivă a ambelor specii antrenate în această relaţie. unul dintre parteneri nu se poate dezvolta în prezenţa celuilalt. Dacă răpitorii capturează şi devorează jertfa aproximativ cu aceeaşi viteză cu care aceasta se înmulţeşte. Dacă răpitorul se hrăneşte cu animale relativ mari care aleargă bine. în caz de amensalism. în cazul când răpitorul se hrăneşte cu pradă măruntă. de exemplu. hienele se hrănesc cu resturile rămase de la masa leilor.Relaţii unilateral neutre şi unilateral pozitive. 3. dar şi între animale şi plante. incapabilă de a se apăra. cochilia. fără a le aduce daune. selecţia are loc după mijloacele de mascare. vizuinile rozătoarelor trăiesc un număr Fig.

Chinezii considerau că vrăbiile îi lipsesc de o bună parte dir roadă de orez. încă în anii 20 ai sec.— • r Studiaţi şi explicaţi după graficul din fig. 3.ambelor specii se menţine la un nivel relativ constant. Această ipoteză teoretică a fost studiată experimental de G. rezervele naturale ale multor specii utile pot fi epuizate (fig.16). Volterra au calculat că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţia ciclică a efectivului ambelor specii. râşi). în astfel de situaţii populaţia jertfei este supusă pieirii din lipsa de hrană pe un teritoriu suprapopulat sau din cauza bolilor infecţioase. Dacă omul nu va ţine cont de urmările activităţilor sale în domeniile enumerate şi nu le va prognoza. Dacă însă 1 prada dă naştere la mai mulţi —•—. regulate în sistemul răpitor-jertcaudatum (1) şi Didinium nasutum (2) la cultivarea fă.. Nimicirea întâmplătoare sau intenţionată a răpitorilor de asemenea se poate solda cu o catastrofa ecologică. XX eco10 12 14 16 logul englez Ch. 3. Elton. Prelucrând datele multipe acelaşi mediu (A) şi pe medii separate (B).atenţia la oscilaţiile numerice jertfă pe exemplul a două specii de parameci P. Aceste oscilaţii ale efectivelor răpitorului şi jertfei sale se repetau regulat la anumite intervale.16.17). Drept exemplu poate se nimicirea vrăbiilor în China. Cei ce reuşeau i 222 . 100 80 60 r A 40 . Gause pe exemplul a două specii de parameci în care jertfă era specia P. Concomitent cu Ch. Reprezentarea grafică a relaţiilor răpitor. Astfel apare fenomenul „bumerangului ecologic'" când rezultatele se dovedesc a fi diametral opuse celor preconizate. Fiecare chinez era obligat să nimicească un anumit număr de vrăbii. doi matematicieni A. Pentru a pune capăt acestei nedreptăţi.Didinium nasutum (fig. Astfel s-a demonstrat practic că relaţiile dintre răpitor şi jertfa pot duce la oscilaţii ciclice ale efectivului ambelor specii.16 oscilaţiile efectivelor răpitorului şi jertfei.15). 3. Legile interacţiunii cantitative dintre pradă şi prădător au o mare importanţă practică în pescuitul industrial. anuale ale unei companii canadiene ce se ocupa cu vânatul animalelor de blană (iepuri. ^• 20 : 0 100 80 * B / 60 40 20 2 •. are loc o • • • • • explozie numerică a primei. cu alte cuvinte în relaţiile omului cu unele specii din natură în care el exercită rolul de prădător. vânatul sportiv ş. 3. Mersul acestor cicluri poate fi calculat cu precizie cunoscând caracteristicile cantitative ale speciilor. vrăbiilor le-a fost declarat un adevăr război. Lotka şi V.a. • —•_ ! urmaşi decât reuşeşte să con2 • • • m • • sume prădătorul. caudatum. care în condiţiile unei densităţi mari a animalelor se răspândesc foarte repede. 3. Elton a atras Fig. iar răpitorul . Elton a observat următoarea legitate: după ani „bogaţi" în iepuri urmau ani „bogaţi" în râşi (fig.

La creşterea densităţii populaţiei de şoareci. Acest păduche puţin mobil. este originar din Australia. specific pentru populaţia dată.. Cunoaşterea răpitorilor unor „duşmani" ai culturilor agricole şi-a găsit aplicare practică. acestea au început să se înmulţească în progresie geometrică şi în 2-3 ani au distrus complet câmpurile cu orez. Deja peste câteva luni numărul de afide s-a redus considerabil. Fig.18.. baza nutritivă a unor răpitori. 3. Păduchele ţestos şi buburuza Rodolia. Pentru nimicirea acestuia au fost "importate" din Australia 10 mii de buburuze Rodolia. 05 . răpitor ce se hrăneşte cu acest păduche. în 1872 întâmplător a fost adus în California (SUA). 1950 1955 1960 ani 1965 1970 1975 1980 1985 1988 Fig. chinezii au început să „importeze" vrăbii. Această situaţie şi multe altele pot fi evitate dacă se va ţine cont de legile naturii. Datorită acţiunii factorilor biotici. Reducerea numărului de peşti ca urmare a pescuitului excesiv.18).95 15 . Buburuza a fost utilizată cu succes şi în alte 50 de ţări cultivatoare de citruşi. întrucât Rodolia este foarte sensibilă la noxe. 02 . în primii ani roadă de orez într-adevăr a sporit. 3.5 2.17. 3. de exemplu 223 . păduchele sa înmulţit şi în scurt timp a adus pagube colosale crescătorilor de citruşi. Pentru a le veni de hac insectelor. Rolul relaţiilor interspecifice în reglarea efectivului populaţiilor. în lipsa duşmanului lor principal. în cele din urmă războiul a fost câştigat. creândule condiţii favorabile pentru reproducere. Drept exemplu poate servi utilizarea buburuzei Rodolia în lupta cu păduchele ţestos (fig. ci insectele ce atacau această cultură. Acţiunea lor ţine de modificarea densităţii populaţiei şi se realizează după principiul reacţiei inverse: la creşterea densităţii populaţiei se intensifică acţiunea forţelor ce o micşorează. doboare mai multe „trofee" erau premiaţi.mln t 2. Neavând aici duşmani naturali. efectivul populaţiilor este readus la nivelul mediu. Să analizăm reacţia imediată pe exemplul relaţiei răpitor-jertfâ. Această reacţie poate fi imediată şi întârziată. dar mai târziu. vrăbiile. livezile cu citruşi tratate cu chimicale pentru combaterea altor dăunători din nou au fost invadate de păduchi. care se hrăneşte cu sucul de citruşi. Hrana principală a vrăbiilor era nu orezul.

Gândaciide-scoarţă emană un miros care ademeneşte alţi indivizi ai populaţiei la un nou loc de hrană. devine foarte bogată. deoarece agenţii patogeni ai acestora se răspândesc mai repede la un contact mai strâns dintre indivizi. Astfel. Atacul în comun al mai multor gândaci uşurează doborârea copacului.19.a hermelinei. ca de obicei. Studiaţi cu atenţie graficele din fig. întrucât gândacii nu suportă mirosul prea puternic al speciei sale. La o creştere şi mai rapidă a densităţii populaţiei jertfei paraziţii de asemenea îşi pierd rolul reglator. se înmulţesc în progresie geometrică (de circa 30-50 de ori). funcţia de reglatori ai efectivului populaţiei jertfei este preluată de paraziţii specializaţi. Trei tipuri de dependenţă a creşterii numerice a populaţiei de densitate. mormolocii secretă în apă o substanţă proteică care reţine creşterea altor mormoloci. în astfel de situaţii acţionează reacţia întârziată a răpitorilor: hermelinele. După părăsirea bazinului de către cei mari şi micşorarea concentraţiei inhibitorului. de exemplu. la creşterea densităţii populaţiei o parte din gândaci părăseşte copacul. 3. Rolul relaţiilor intraspecifice în reglarea efectivului populaţiei. în aceste condiţii creşte probabilitatea izbucnirii unor boli infecţioase. Dar nu întotdeauna reacţia imediată a răpitorului poate frâna creşterea numerică a populaţiei jertfei. 3. & to I 224 ! O Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Densitatea populaţiei Fig. dispunând de hrană îndeajuns. Astfel hermelinele opresc imediat creşterea de mai departe a efectivului populaţiei de şoareci. Drept exemplu de reacţie imediată a relaţiilor intraspecifice la creşterea efectivului populaţiei poate servi reglarea chimică a densităţii populaţiilor. îndeosebi peştilor. . Fiecare hermelină vânează de acum nu un şoarece. ci 3-4.hrana principală a mormolocilor. Ca urmare mormolocii care au ieşit în acelaşi timp din ou se împart în două grupe după dimensiuni: mari şi mici.19 şi trageţi concluzii despre modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei. Dacă nici reacţia întârziată nu-şi atinge scopul. ceea ce intensifică acţiunea lor asupra şoarecilor de 120-200 de ori. Secreţia în mediu a substanţelor ce frânează creşterea densităţii populaţiei este caracteristică mai multor specii de plante şi animale acvatice. sporesc şansele mormolocilor mici de a atinge stadiul adult cu condiţia prezenţei algelor . când aceasta se înmulţeşte mai repede decât este vânată de răpitor. care încetează să mai elimine răşina dăunătoare pentru gândaci.

2). o parte din ele vor pieri inevitabil din cauza oprimării fiziologice de către vecinii mai puternici. în cazul primului tip. tinde să-şi schimbe permanent locul de trai.20). a XII-a . forma sedentară trece în cea migratoare. Este specific pentru speciile caracterizate prin prolificitate redusă. în anii cu condiţii favorabile. De cele mai multe ori aceste stoluri poposesc pe terenuri puţin favorabile pentru reproducere şi în scurt timp pier. iar la o densitate de 18 perechi . La lăcuste se întâlneşte o formă foarte interesantă de autoreglare a efectivului în baza transformărilor fiziologice şi de comportament. 3). Savanţii delimitează trei tipuri de bază ale dinamicii efectivului populaţiei: stabil. 3.sedentară şi migratoare . Astfel. în legătură cu creşterea densităţii populaţiei. Autoreglarea efectivului populaţiilor. nu se mai reproduc.19. 3. iar la o densitate mare . la o densitate mare a plantelor. Invaziile lăcustei migratoare sunt o adevărată catastrofă ecologică nu numai pentru oameni şi semănături. iar după dezvoltarea aripilor formează stoluri imense care parcurg distanţe de sute şi mii de kilometri. precum şi unele populaţii de nevertebrate. mecanisme eficiente de reglare a efectivului. Iniţial reprezentanţii formei migratoare se deplasează pe pământ în grupuri mari. De exemplu. Se cunosc trei tipuri ale acestei dependenţe.care se deosebesc fenotipic şi comportamental. la lăstuni numărul de ouă în pontă creşte în paralel cu creşterea densităţii populaţiei.doar 8. stoluri. ritmul de creştere numerică a populaţiei este maxim la valori medii ale densităţii acesteia (fig. rezultatul este însă acelaşi: reducerea efectivului în generaţia actuală sau cele viitoare.19.un pui la 7 ani. în populaţia de piţigoi albastru. Concurenţa intraspecifică joacă un rol important şi în reglarea efectivului populaţiilor de plante. 3. durată mare a vieţii. Pentru alte populaţii. la creşterea densităţii populaţiei natalitatea scade (fig. dar şi pentru cea mai mare parte din lăcuste. la o densitate a populaţiei de 1 pereche la 1 ha femela depune 14 ouă. Femela elefantului indian la o densitate joasă a populaţiei naşte un pui odată la 4 ani. aflate într-o stare permanentă de stres. Din cele expuse putem deduce că fiecare populaţie reacţionează în felul său la sporirea efectivului. Să analizăm 15 Biologie. 3. iar după atingerea unui nivel maxim începe să scadă. structură de vârstă complexă. care fiind lacomă.La baza reacţiei întârziate a relaţiilor intraspecifice la creşterea densităţii populaţiei stă modificarea natalităţii în funcţie de densitatea populaţiei. la suprapopularea teritoriului. Tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. Dimensiunile stolurilor de lăcuste migratoare. Astfel. fluctuant şi exploziv {fig. Unele specii de lăcuste există sub două forme . Drept exemplu pot servi populaţiile de mamifere mari şi păsări. ci. femelele popândăului. De exemplu.19. 1). Astfel se evită suprapopularea teritoriului. grijă de urmaşi. atingând uneori o greutate estimativă de milioane de tone. Tipul stabil se caracterizează prin oscilaţii neînsemnate ale efectivului populaţiei de la valorile medii. Se cunosc populaţii în care la atingerea unei densităţi maxime natalitatea scade brusc (fig. Această relaţie dintre natalitate şi densitatea populaţiei este caracteristică pentru animalele care trăiesc în turme. cârduri.

Femela uliului-păsărilor depune 4-6 ouă. prolificitate sporită. C . Astfel. Revenirea efectivului populaţiei la starea normală are loc destul de repede datorită eficienţei mecanismelor reglatoare. Cuiburile sunt amplasate la o distanţă mare unul de altul. Mortalitatea printre adulţi în primul an de viaţă este înjur de 50%. O atare oscilaţie a efectivului este caracteristică mai ales pentru speciile cu o durată scurtă a vieţii. iar în al doilea . Durata medie a vieţii puilor după ce-şi i-au zborul din cuib este de circa 2 ani. succesiune rapidă a generaţiilor. Părinţii nu-i pot asigura pe toţi puii cu hrană. De exemplu. Observările au arătat că populaţiile aceleiaşi specii în diferite condiţii prezintă o dinamică Tipurile de dinamică a distinctă a efectivului. de aceea jumătate din ei pier. de exemplu. Efectivul populaţiei revine la nivelul normal pentru specia dată îndată după încetarea acţiunii factorului modificator. Tipul fluctuant se evidenţiază prin oscilaţii ale efectivului în limite mari. de porumb.9 ani.un exemplu concret.40%.fluctuant. Toate aceste mecanisme fac ca efectivul populaţiilor să oscileze în limite insensizabile. în livezi şi pe câmpuri se înmulţeşte în masă. Tipul stabil de dinamică a efectivului acestor populaţii s-a transformat în exploziv. Fenomenul se explică prin efectivului populaţiilor: A . croitorii lemnului. Nu trebuie trecut cu vederea rolul factorului antropogen în reglarea efectivelor populaţiilor diferitelor specii. superioritatea relaţiilor interspecifice în reglarea B . lanurile de grâu. efectivului populaţiilor. Dezvoltarea agriculturii a dus la răspândirea pe larg a dăunătorilor agricoli. speciile al căror efectiv în condiţii naturale este reglementat de răpitori. de floarea-soarelui au asigurat înmulţirea în masă a insectelor ce se hrănesc cu aceste plante. generând un şir de probleme destul de grave. deoarece numărul răpitorilor este redus. gândacul-de-lemn. Tipul exploziv este însoţit de explozii ale înmulţirii în masă. maximă .exploziv. unele specii de rozătoare. iar acestea în limitele arealului speciei nu sunt echivalente. lăcustele. 226 . Este caracteristic pentru speciile din A diferite grupe sistematice.stabil.

Enumeraţi tipurile de dinamică a efectivului populaţiei.1. Se disting . După tipul utilizării spaţiului animalele mobile se împart în . 2. 8. Numărul de nou-născuţi apăruţi într-o unitate de timp. 9. b) la animale. senilă. Sporul mediu al efectivului într-o unitate de timp. Folosirea periodică a terenului se referă la tipul 13. 7. Definiţi noţiunea de populaţie. Explicaţi noţiunile de factori modificatori şi reglatori. 4. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta structura spaţială a populaţiilor. moduri de repartizare spaţială a speciilor sedentare. 3. 227 . 11. Enumeraţi avantajele şi dezavantajele modului sedentar de viaţă. 12. Analizaţi 5 cazuri de reglare a efectivului populaţiilor la animale. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta tipurile de dinamică a efectivului populaţiei. 6. Explicaţi noţiunile: populaţie tânără. 2. Totalitatea de indivizi pe o unitate de suprafaţă. Cele îşi petrec cea mai mare parte a vieţii pe un sector limitat. Numărul mediu de indivizi pe o unitate de suprafaţă. 4. Asociaţi noţiunile din cele două coloane. Analizaţi. 10. soarta populaţiei umane din republica noastră. Enumeraţi caracteristicele populaţiei ca unitate ecologică şi indicii structurali ai unei populaţii. a) mortalitate b) densitate c) efectiv d) natalitate e) ritm de creştere 1. Alcătuiţi un eseu la tema "Structura de vârstă a populaţiilor": a) la plante. Completaţi spaţiile libere. 5. O repartizare neuniformă în spaţiu reprezintă . după caracteristicile populaţiei. este caracteristică animalelor de talie mică. Tipul pulsatil este caracteristic _. de vârstă medie. 3.

viaţă + ge . ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI 2 ECOSISTEMUL. pădure de mesteceni sau conifere. de aceea repartizarea organismelor pe Glob nu este întâmplătoare. Biocenoza (din gr. deoarece contururile acesteia sunt uşor distinctibile. ciuperci şi microorganisme adaptate la convieţuirea pe un sector omogen. în stepă . De exemplu.ECOLOGIA ECOSISTEMELOR 1 BIOCENOZA. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A BIOCENOZEI în natură fiecare organism este înconjurat de o mulţime de alte organisme. Din 228 . CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM.loc). în mlaştini . microclima şi condiţiile de creştere ale ierburilor. baltă etc. dintr-un iaz. o pădure de molid poate fi uşor deosebită de una de pin. LANŢURILE TROFICE 3 PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR. Componentele unei biocenoze sxmtfîtocenoza (totalitatea plantelor). pe teritoriile ocupate de coloniile de marmotă specia edificatoare este marmota. Cele ce domină numeric sunt desemnate ca dominante. bios .negară. este numit biotop (din gr. Convieţuirea cu acestea este posibilă numai în cazul stabilirii unor relaţii ce i-ar asigura condiţii normale de viaţă. Printre acestea se evidenţiază cele care prin activitatea lor creează condiţii favorabile pentru toată comunitatea. deoarece anume activitatea acesteia determină caracterul landşaftului. animale. Drept exemplu de biocenoză poate servi totalitatea organismelor dintr-o dumbravă. Sectorul scoarţei terestre (uscatului sau bazinului de apă) cu condiţii omogene de viaţă. de pe o luncă. De exemplu. numite biocenoze. SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR 4 AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE 1. BIOCENOZA. topos . fitocenoză este componentul structural de bază al biocenozei care determină speciile de animale şi microorganisme ce o populează. Edificatorii de bază ai biocenozelor terestre sunt unele specii de plante: în păduri stejarul.folosit în comun) este o totalitate stabilă.muşchiul-de-turbă. Mai mult ca atât. ocupat de o anumuită biocenoză. Hotarele biocenozei se stabilesc după fitocenoză. zoocenoza (totalitatea animalelor) şi microbiocenoza (totalitatea microorganismelor). constituită istoriceşte.pământ şi koinos . Astfel de specii sunt numite edificatoare. depopulaţii de plante. Ele formează comunităţi din specii ce pot convieţui. Edificatori pot fi şi unele specii de animale. Pentru fiecare biocenoză este caracteristic şi un anumit raport cantitativ al speciilor.

componenţa biocenozelor face parte şi un număr mare de specii puţin numerice. Ele sporesc varietatea legăturilor biocenotice şi servesc drept rezervă pentru completarea şi înlocuirea speciilor dominante. Deci, aceste specii asigură stabilitatea biocenozei şi funcţionarea ei în diferite condiţii. Structura unei biocenoze este determinată de varietatea de specii din componenţa ei şi de repartizarea lor spaţială. Structura de specie în funcţie de varietatea de specii din componenţa lor şi raportul numeric al acestora (sau de masă) se disting două tipuri de biocenoze: bogate în specii şi sărace în specii. Apartenenţa biocenozelor la un tip Fig. 3.21. Repartizarea pe verticală a plantelor dintr-o sau altul depinde de mai mulţi pădure în funcţie de afluxul de lumină. factori. Printre aceştia pot fi menţionaţi abaterea factorilor abiotici de la valorile optimale, vârsta biocenozei. Observările multianuale au arătat că peste tot unde unul sau mai mulţi factori abiotici se abat de la valorile optimale, de exemplu în deserturile polare, biocenozele sunt sărace în specii. Pădurile tropicale, savanele, pădurile amestecate, recifele de corali etc. sunt biocenoze bogate în specii, deoarece majoritatea factorilor abiotici se apropie de valorile optimale. Dependenţa componenţei de specie a biocenozei de vârsta acesteia este evidentă. Cele tinere, în stadiu de formare, cuprind un număr mai mic de specii decât cele mature. Structura spaţială a biocenozei Structura spaţială a biocenozei este determinată repartizarea pe verticală şi orizontală a componenţilor ei. La convieţuirea plantelor diferite după înălţime, fitocenoza capătă o structură etajată. Factorul principal care determină repartizarea pe verticală a plantelor după etaje este lumina (fig. 3.21). Etajul superior este ocupat de plante iubitoare de lumină, adaptate la oscilaţiile temperaturii şi umidităţii aerului din acest strat de aer, iar etajele inferioare din plante rezistente la umbră. Astfel etaj area asigură o mai bună utilizare de către plante a fluxului de lumină.
22Q

/g. 3.22. Etajarea vegetaţiei într-o pădure de foioase.

Determinaţi numărul de etaje din pădurea reprezentată în fig. în păduri sunt răspândite pe larg şi speciile de plante ce nu fac parte dintr-un etaj anume. Este vorba de muşchii şi lichenii de pe trunchiurile arborilor, liane, plantele epifite. în repartizarea rădăcinilor de asemenea se întrezăreşte o etajare care ţine de adâncimea de afundare a rădăcinilor, amplasarea părţii active a sistemului radicular. Etajarea este caracteristică şi pentru comunităţile de plante ierboase (lunci, stepe, savane), deşi aici ea nu este atât de evidentă şi cuprinde mai puţine etaje. Determinaţi numărul de etaje într~o stepă de luncă după fig. 3.1 Repartizarea pe orizontală a componenţilor unei biocenoze se reprezintă sub formă de mozaicitate - popularea neuniformă a spaţiului. Mozaicitatea este condiţionată

Fig. 3.23. Et j area vegetaţi într-o stepa i luncă.

230

Fig. 3.24. Etajarea păsărilor într-o pădure de foioase.

de neomogenitatea microreliefului solului, precum şi de activitatea unor animale (muşuroaiele de cârtiţe, bătătorirea păşunilor de către copitate ş.a.) şi ale omului. Animalele aparţin, de regulă, unui anumit etaj al vegetaţiei pe care unele nici nu-1 părăsesc. De exemplu, unele păsări îşi fac cuibul numai pe uscat, altele numai în arbuşti sau în coroana arborilor (fig. 3.24). Nişa ecologică. Poziţia speciei în componenţa biocenozei este numită nişă ecologică. Noţiunea de "nişă ecologică" trebuie delimitată de noţiunea "mediu de viaţă". Nişa ecologică reflectă modul de viaţă al populaţiei, funcţiile ei, în timp ce mediul de viaţă este adresa ei. De exemplu- în savanele africane speciile înrudite zebra, antilopa gnu, gazelele au aceeaşi adresă, însă nişe diferite. Zebrele se hrănesc cu vârfurile ierburilor, antilopele - cu părţile plantelor ce rămân după zebre, selectând anumite specii de plante, gazelele - cu cele mai pitice plante. Unele specii de păsări insectivore se hrănesc pe aceiaşi arbori, însă în nişe diferite: ţoii se hrănesc cu insectele la vedere, iar cojoaicele cu cele ascunse în crăpături. Comentaţi noţiunea de nişă ecologică după fig. 3.24. Datorită nişei ecologice se reduce la minimum concurenţa dintre diferite specii. De exemplu, algele roşii fotosintetizează la cele mai mari adâncimi, inaccesibile altor specii de alge. 231

2, ECOSISTEMUL. CIRCUITUL SUBSTANŢELOR Şl FLUXUL DE ENERGIE ÎNTR-UN ECOSISTEM. LANŢURILE TROFICE
•"•>,

Ecosistemul. Totalitatea organismelor convieţuitoare de diferite specii (biocenoza) şi condiţiile lor de existenţă (biotopul) unite într-un tot întreg prin schimbul de substanţe şi fluxul de energie alcătuiesc un ecosistem {fig. 3.25). Componentul viu al ecosistemului (biocenoza) este constituit din populaţiile diferitelor specii de microorganisme, fungi, plante şi animale care se hrănesc, se reproduc şi pier. Cu toate acestea numărul de populaţii într-un ecosistem se află într-un echilibru dinamic, ceea ce asigură existenţa în timp a ecosistemului. Dimensiunile ecosistemelor pot fi cele mai diferite. Cel mai de proporţie ecosistem este biosfera care include toate fiinţele vii de pe Terra şi mediile lor de viaţă (litosfera, hidrosfera, atmosfera şi pedosfera). Ecosistemele de dimensiuni mai mici corespund zonelor geografice ale uscatului şi Oceanului Planetar, numite biome. Pe uscat, acestea sunt ecosistemele tundrei, pădurii, stepei, deşertului, iar în cadrul Oceanului Planetar- ecosistemele zonelor arctică, temperată şi tropicală. Pentru fiecare din aceste ecosisteme sunt caracteristice anumite valori ale principalilor factori abiotici care în totalitatea lor alcătuiesc mediul de viaţă la care s-au adaptat anumite specii de plante şi animale. în limitele zonelor geografice se delimitează subzone, landşafturi cărora le corespund ecosisteme de dimensiuni şi mai mici. De exemplu, în ecosistemul mlaştinii acesta poate fi ecosistemul unei movilite, iar în Oxigen Natura rocii Bioxid de carbon ecosistemul pădurii - un copac Pliuviometric Lumina solară doborât la pământ. Acesta, de regulă, este populat deja de unele specii de insecte. Hifele ciupercilor şi bacteriile distrug lemnul, ele înseşi servind ca hrană pentru multe specii de gândaci şi alte insecte cu care se hrănesc furnicile, gândacii răpitori. Acest proces continuă mai mulţi ani, şi în tot acest timp ecosistemul există, schimbându-se permanent. Când copacul se va transforma în pleavă, acest ecosistem îşi va înceta existenţa, Natura rocii Humus între ecosisteme nu există hotare bine delimitate, multe organisme fiind componente ale mai multor ecosisteme. De Fig. 3.25. Reprezentarea schematică a componentelor unui ecosistem. exemplu, larvele unor insecte 232

terestre se dezvoltă în apă. Pe SOARE durata migraţiilor de toamnă şi primăvară păsările călătoare fac _. parte din diferite ecosisteme. Majoritatea ecosistemelor terestre se delimitează după speciile vegetale edificatoare. în tundră acestea sunt muşchii şi arbuştii, în taiga - bradul, pinul, în stepă - diferite graminee. CONSUMATORI CONSUMATORI Probabil că vă întrebaţi de TERŢIARI TERŢIARI ce anume plantele sunt "faţa" Fig. 3.26. Reprezentarea schematică a lanţurilor unui ecosistem? Răspunsul la trofice dintr-un ecosistem. această întrebare îl puteţi afla din noţiunile de lanţ trofic şi reţea trofică, expuse în continuare. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem. Existenţa oricărei forme de viaţă impune un aflux permanent de substanţe nutritive şi energie din afară. Sursa principală de energie pe Terra este Soarele. Plantele verzi, unele protiste, bacterii şi cianobacterii fixează o parte din această energie sub formă de legături chimice ale compuşilor organici rezultaţi din fotosinteză. Energia depozitată în aceşti compuşi este pusă la dispoziţia plantelor înseşi şi a animalelor ce se hrănesc cu ele în urma procesului de respiraţie. Produsele respiraţiei - dioxidul de carbon, apa şi sărurile minerale - sunt din nou folosite de către plantele fotosintetizatoare, realizându-se astfel un circuit continuu al substanţelor. Energia conţinută în hrană nu realizează însă un circuit, deoarece cea mai mare parte a acesteia se pierde sub formă de căldură. De aceea condiţia existenţei unui ecosistem este afluxul permanent de energie din afară. Circuitul substanţelor şi fluxul de energie într-un ecosistem presupune prezenţa în cadrul lui a următoarelor componente: elemente biogene, producători, consumatori şi reducători (fig. 3.26).
• - .

Savantul rus N. V. Sukaciov a propus pentru desemnarea totalităţii de specii sau depopulaţii legate reciproc şi care populează un anumit teritoriu cu condiţii mai mult sau mai puţin omogene noţiunea de biogeocenoză. Ecosistemul şi biogeocenoză nu sunt sinonime. în ambele cazuri se au în vedere sisteme stabile de organisme vii şi mediul lor de viaţă ce interacţionează între ele şi în care se realizează circuitul substanţelor şi fluxul de energie. Deosebirea constă înfăptui că ecosistemul este o structură adimensională, iar biogeocenoză este o structură strict terestră, cu hotare bine delimitate. Orice biogeocenoză este un ecosistem, dar nu orice ecosistem poate fi considerat biogeocenoză. 233

consumatori şi reducători se conturează sub formă de lanţuri trofice care prezintă transferul energiei conţinute în hrană printr-un şir de organisme pe calea devorării unor specii de către altele.).2~> încep de la producători. larvele unor insecte etc. Deosebim consumatori primari . 3. i Descompunători Lanţurile trofice.28. Fig. Fiecare verigă a acestui lanţ este numită nivel trofic. bacteriile şi alte organisme ce se hrănesc cu resturi de plante şi animale (gândaci necrofagi. Relaţiile Fig. 3. 3. Un lanţ detrital clasic al pădurilor noastre cuprinde următoarele niveluri trofice: producător 2 Litieră Râmă Mierlăneagră Uliul pasărilor 234 .Producători sunt plantele verzi care sintetizează din elemente biogene substanţe organice. iar cele detritale (fig. Lanţurile de consum (fig. Rolul de reducători îl exercită ciupercile. fixând astfel energia Soarelui sub formă de energie chimică.animalele carnivore. Lanţ trofic detrital. resturi vegetale etc.28) . Lanţurile detritale sunt mai răspândite în păduri.de consum şi detritale (de descompunere). şi consumatori secundari .de la resturi vegetale ş animale. Reducători sunt organismele ce se hrănesc cu substanţă orconsumator producător primar ganică moartă (cadavrele producătorilor şi consumatorilor. asigurând astfel j consumator întoarcerea elementelor biogene ! secundar în natura nevie.27. fiind supusă descompunerii şi mineralizării.animalele erbivore. Lanţ trofic de consum. Ei descompun substanţele organice moarte până la substanţe minerale. excremente. în funcţie de faptul care organisme ocupă primul nivel trofic se deosebesc două tipuri de lanţuri] trofice . plantă C0 consumator Consumatori ai substanţelor secundar organice produse de plantele verzi sunt animalele. râme. unde o bună parte du masa vegetală nu este consumată nemijlocit de erbivori. dintre producători. 3.

3. la trecerea de la primul nivel trofic (plantele verzi) la al doilea (animalele erbivore) cea mai mare parte din energie (~90%) se pierde. Cea mai mare parte din această energie este consumată de erbivore pentru menţinerea activităţii vitale şi doar o mică parte se utilizează pentru creşterea şi dezvoltarea sa sau se depune sub formă de substanţe nutritive de rezervă.001% din energia asimilată de plante. numerelor şi energiei.30). Se disting trei tipuri de piramide ecologice: biomasei. lanţurile trofice într-un ecosistem se încrucişează. 3. întrucât la trecerea de la un nivel trofic la altul cea mai mare parte din energie se pierde. toate reflectând ţea trofică într-o pădure de foioase. Re- 235 . La animalele ce ocupă al patrulea nivel trofic (consumatori terţiari) ajunge doar 0. din care la animalele erbivore ajung de la 20 până la 60%. Energia acumulată în cadrul fiecărui nivel trofic poate fi reprezentată grafic sub forma unei piramide. lanţurile trofice pot cuprinde un număr limitat de niveluri. Această legitate de reducere cu fiecare nivel trofic a cantităţii de energie ce se transmite nivelului următor a fost numită regula piramidei. numită piramida energiei lanţului trofic dat (fig. de obicei 3-5. 3.29. Să analizăm în continuare transferul de energie de la un nivel trofic la altul. Plantele fixează circa 1% din energia Soarelui.întrucât fiecare organism are mai multe surse de hrană şi el singur este folosit ca hrană de mai multe organisme din acelaşi sau diferite lanţuri trofice. Aşadar. Schiţaţi lanţurile trofice care formează reţeaua trofică a unei păduri de foioase după fig.29. Răpitorul. primeşte doar acea parte din energia depozitată de plante care s-a acumulat în masa corporală a animalului erbivor. al treilea nivel trofic. de la care a şi pornit acest lanţ trofic. formând o reţea trofică.

De exemplu.31. Piramida energiei. Producătorii oceanelor . biomasa lor se acumulează. şi mai încet sunt consumate de duşmani. 236 . Piramide ecologe: A .5 X 10" j 6 7 . am constata că ultimele cântăresc cu mult mai mult. Pe baza lor poate planifica activitatea gospodărească a omului. Peştii. 3.algele verzi monocelulare . cefalopodele.piramida biomaselor. Cunoaşterea legilor fluxului de energie în cadrul ecosistemelor prezintă o mare importanţă practică. . iar cea a carnivorilor . de aceea pentru a-şi menţine biomasa fiecare răpitor trebuie să consume câteva jertfe. Dacă am putea cântări toate algele din ocean şi toate animalele. sunt mai mari decât jertfa. . . prin relaţiile răpitor-jertfă se respectă regula piramidei numerelor (fig. biomasa ierburilor ce au crescut timp de un an în stepă este cu mult mai mare decât biomasa erbivorilor. evitând subminarea capacităţilor reproductive ale sistemelor naturale şi artificiale. 3. în ocean piramida biomaselor este inversată. A). în principal. de regulă. crustaceele mari cresc şi se înmulţesc mai încet. fiecare de circa 10 ori mai mic decât cel anterior. Acest şir poate fi reprezentat 2. • Reprezentaţi schematic piramida biomaselor unui bazin de apă. .raporturile dintre nivelurile trofice într-un ecosistem. asigurând o producţie înaltă. . Acest tip de piramidă a biomasei este caracteristic pentru toate ecosistemele terestre. 3. vor obţine un şir de numere 6. ele fiind la fel de repede consumate.piramida numerelor.30.6 X 10" j sub formă de piramidă cu baza lată şi vârful îngust Fig. B . : . B): numărul indivizilor ce alcătuiesc un nivel trofic este mai mic decât în cel precedent.mai mică decât a erbivorilor.31. Răpitorii. în lanţurile trofice în care transmiterea energiei are loc. (fig. Dacă vom compara biomasa unor niveluri 5.31.se divid foarte repede. . Numărul lor total este însă mic. 3. • . consumatori terţiari consumatori secundari consumatori primari A B Fig. 3.OX1O J î trofice consecutive. Deci.2X10 j descrescătoare.

proces numit succesiune. precum iazurile mici. Perturbarea autoreglării duce la înlocuirea unui ecosistem cu altul. iar bacteriile. microclima lui. vegetaţia acestor ecosisteme este substituită de alta. PROPRIETĂŢILE ECOSISTEMELOR. Astfel treptat se formează solul. în funcţie de starea şi proprietăţile mediului succesiunea poate fi primară sau secundară. Astfel. Fiecare din aceste specii contribuie în felul său la valorificarea noilor terenuri. Succesiunea ecosistemelor. Autoreglarea ecosistemelor constă în menţinerea efectivelor componenţilor comunităţii la un anumit nivel în baza principiului reacţiei inverse. dune de nisip etc. De exemplu. Primele care populează aceste locuri sunt organismele nepretenţioase faţă de mediu: bacteriile.3. în anii ploioşi pe lunci predomină ierburile cu rădăcini scurte. De exemplu. cianobacteriile. completându-se reciproc. 237 . Succesiunea secundară se înregistrează pe locul unor ecosisteme deja formate după dereglarea echilibrului acestora ca urmare a eroziunilor. păşunile abandonate etc. Ecosistemele formate pe parcursul evoluţiei lumii vii se caracterizează prin stabilitate şi autoreglare de care depinde durata existenţei lor. în natură se întâlnesc şi ecosisteme instabile. Baza stabilităţii unui ecosistem o constituie completarea reciprocă a componentelor ei în utilizarea resurselor mediului. stepa de negară. asigură formarea humusului. Uneori succesiunea are loc pe durata unei generaţii. într-o pădure de foioase. lichenii secretă acizi organici care distrug rocile. apar noi specii de animale care se hrănesc cu noua vegetaţie. incendiilor etc.1 0 20%. Amintiţi-vă în ce constă principiul reacţiei inverse şi rolul lui în menţirea efectivului speciei la un nivel constant. a pădurilor după tăieri etc. Treptat. descompunând corpul acestor organisme după moartea lor. întrucât nişele ecologice ale multor specii de plante şi animale se întrepătrund parţial. La animale completarea reciprocă se manifestă în utilizarea unor surse diferite de hrană. cele din etajul doi . unele specii de licheni etc. Stabilitatea prezintă proprietatea ecosistemului de a face faţă condiţiilor nefavorabile.cele cu rădăcini lungi. amplasarea în spaţiu. iar plantele ierboase şi muşchii se mulţumesc doar cu 1-2% din fluxul de lumină. excluderea unei specii sau reducerea activităţii ei nu prezintă pericol pentru comunitate: funcţia acesteia este preluată de alte specii. erupţiilor vulcanice. Dumbrava. lava stinsă. plantele primului etaj folosesc 70-80% din lumină. Succesiunea/»r/mară începe pe locurile lipsite de viaţă: stânci. se schimbă regimul hidric al sectorului. luncile umede. restabilirea luncilor după incendii. SUCCESIUNEA ECOSISTEMELOR Proprietăţile ecosistemelor. pădurile de molid din taiga sunt doar câteva exemple de ecosisteme stabile. de exemplu. activitatea sezonieră şi diurnă. O astfel de succesiune durează mii de ani. Cianobacteriile fixează azotul din aer. înmlăştinirea bazinelor de apă. în cele din urmă un ecosistem este înlocuit de altul. iar în anii secetoşi . secetei. plantele folosesc mai eficient lumina Soarelui.

o pădure mlăştinoasă etc. 3. Umiditatea sporită a mediului înrăutăţeşte activitatea microorganismelor solului. în caz dacă aceste intervenţii nu sunt profunde. 3. ca zone de odihnă etc. Enumeraţi câteva exemple de agrocenoze întâlnite în localitate şi lanţurile trofice ce se stabilesc în cadrul acestora. Acestea se acumulează. unde apele subterane sunt aproape de suprafaţă. sau agrobiocenozele. constituite din producători (plantele de cultură şi buruienile). reducând adâncimea bazinului de apă. în depresiuni. 4.32). apariţia căruia prevesteşte acumularea turbei şi formarea unei mlaştini. dacă incendiul a distrus suprafeţe mari. Aceste condiţii sunt favorabile pentru muşchiul-de-turbă. inclusiv a bacteriilor de putrefacţie. Deseori autorestabilirea este frânată de diferiţi factori externi. construcţia de drumuri etc. Primul semn al înmlăştinirii terenului este formarea unui covor dens de floarea-cucului care reţine o cantitate mare de apă. sunt comunităţi de plante. o fâneaţă umedă de rogoz. animale. secarea mlaştinilor. şi menţinute permanent de către acesta. Autorestabilirea ecosistemelor poate fi întreruptă şi de reducerea varietăţii de specii din mediul ambiant. Succesiunea secundară poate fi studiată pe exemplul înmlăştinirii unui bazin de apă (fig. Vegetaţia de pe mal se e x t i n d e t o t ffiai m u l t h ^^ de condiţiile mediului şi spaţiul ocupat de bazinul de apă acesta poate fi înlocuit de o mlaştină. autorestabilirea ecosistemelor va fi problematică din lipsa în apropiere a unei varietăţi de specii vegetale. De exemplu. ecosistemul se poate autorestabili. extragerea turbei şi a bogăţiilor subterane. înrăutăţirea aeraţiei lui. aşa ca revărsarea anuală a râurilor. ceea ce duce la schimbarea regimului hidric şi termic al solului. aratul câmpurilor etc. Mlaştina se poate forma şi pe terenurile defrişate. Substituirea ecosistemelor poate fi iniţiată şi de om prin tăierea pădurilor. AGROCENOZELE Şl AGROECOSISTEMELE Agrocenozele. ciuperci sau microorganisme create de om în vederea obţinerii de producţie agricolă. consumatori (insecte 238 •naBMt . Inmlăştinirea unui bazin d e apă. Drept urmare resturile organice rămân nedescompuse şi se acumulează. în agrocenoze ca şi în orice ecosistem natural se stabilesc anumite lanţuri trofice.32. Din cauza insuficienţei de oxigen în straturile profunde ale bazinelor de apă reducătorii nu pot descompune pe deplin resturile de plante.Fig.

mamifere rozătoare şi carnivore şi consumatorul principal . Cea mai esenţială deosebire dintre biocenoză şi agrocenoză constă în bilanţul elementelor nutritive. în ecosistemele naturale acţionează selecţia ~naturală. în sol se introduc îngrăşăminte minerale şi organice. om în vederea obţinerii unor roade cât mai bogate.-există doar un an. dirijată de V^. Fără ajutorul omului. în agrocenoze acţionează selecţia artificială. o păşune 3-4 ani. agrocenozele nu se pot autoregla şi autorestabili. Pentru a putea face faţă dăunătorilor şi bolilor. dar şi în spaţiu: 239 . în primul rând. Chiar dacă o parte din roadă se pierde. Din cauza biodiversităţii reduse. Pentru a reface acest circuit. Astăzi se acordă o atenţie susţinută metodelor biologice de combatere a dăunătorilor. un lan de grâu sau o grădină de zarzavaturi . în timp ce agrocenozele beneficiază şi de surse suplimentare de energie sub formă de îngrăşăminte.a şi fost scopul urmărit de om la crearea lor.2 mlrd ha) şi dau omului circa 90% din energia alimentară. se obţine o stabilitate a recoltelor şi se reduce pericolul unor pierderi de proporţie de pe urma înmulţirii în masă a dăunătorilor. O atenţie deosebită se acordă alternării culturilor nu numai în timp.omul) şi reducători (ciuperci. bacterii). Cu acest scop sunt create agroecosistemele . Ecosistemele naturale dispun doar de energia Soarelui. pădurilor. de aceea stabilitatea lor este — foarte redusă. înlăturând formele mai puţin adaptate la mediu. ele au nevoie de ajutorul omului. lunci. în agrocenoze acest circuit este dereglat. aprovizionarea cu apă şi elemente minerale. pesticide. protejarea de boli şi dăunători. o livadă 20-30 de ani. selecţia naturală asigură ^ stabilitatea ecosistemului. Cea mai modernă direcţie în lupta cu dăunătorii constă în menţinerea unei varietăţi de specii vegetale şi animale pe câmpuri. complexe zootehnice. Agroecosistemele. între agrocenoze şi ecosistemele naturale există un -—"! şir de deosebiri esenţiale. Avantajul lor incontestabil faţă de ecosistemele naturale . în prezent agrocenozele ocupă ~10% din toată suprafaţa uscatului (1. deoarece omul scoate din circuit cea mai mare parte din roadă. Cea de a doua deosebire — constă în utilizarea energiei. Enumeraţi câteva din metodele biologice de combatere a dăunătorilor culturilor agricole.teritorii planificate de om care asigură obţinerea de roade stabile şi întoarcerea componentelor ei pe câmpuri. irigaţie. Roade înalte se obţin şi pe calea planificării speciale a landşafturilor: alternarea câmpurilor. cuprind păşuni. Elementele biogene extrase din sol de către plantele de cultură sunt întoarse împreună cu îngrăşămintele organice şi minerale. fâşiilor forestiere de protecţie. bazinelor de apă etc. în biocenoze producţia primară a plantelor (roadă) este consumată în numeroasele lanţuri trofice şi se întoarce din nou în circuitul biologic sub formă de CO2.posibilităţile nelimitate de sporire a productivităţii . pe lângă câmpuri cu plante de cultură. însă acest avantaj poate fi menţinut doar cu condiţia unei griji permanente faţă de fertilitatea solului. apă şi săruri minerale.păsări.

c) în relaţia dintre răpitor-pradă are loc selecţia naturală atât a răpitorului. bolnavi.—. Ştiuca şi crapul. 5. a) Adus în Australia din Europa. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta o biocenoză cu componentele ei.—. mediu de viaţă.1. iepurele în scurt timp a invadat păşunile. Cauză-efect. Explicaţi prin exemplu noţiunea de explozie numerică a jertfei. I . 6. 6. Bacteriile de nodozităţi şi rădăcinile plantelor leguminoase. J 7. Crocodilul şi păsărea colibri. b) structura spaţială. 2.biotop. 4. specie edificatoare. b) Alcătuiţi o schemă ce ar elucida i 240 . deoarece aceste specii se hrănesc cu acelaşi tip de hrană. &m mmm «MM* «Bees arase ffiassas n a n « n a i mtmt M U mmtm M M * wmmm MIIUI M M wmm c a » MMM M I M tmmm mmtm mmm nrtm ••sas SBESSSS M M » M » M mm a) Parazitism b) Pradă-răpitor c) Simbioză d) Comensalism 1. 4. Analizaţi o biocenoză din apropiere şi descrieţi-o după următorul algoritm: a) structura de specie. Torţelul şi roşiile. notaţi-ie cu litera A. a) Completaţi casetele libere din schemă. b) Relaţiile de concurenţă se stabilesc între specii cu cerinţe ecologice asemănătoare. 7. cât şi a prăzii. c) nişele ecologice ale animalelor. Dacă afirmaţiile sunt corecte. 2. Lupul şi căprioara. 3. Definiţi noţiunile de biocenoză. Alcătuiţi o schemă ce ar reprezenta noţiunea de biogeocenoză şi de ecosistem. Lichenii. deoarece rezistă acei răpitori care sunt mai dibaci şi prind indivizii mai slabi. 8. specie dominantă.cu litera F. 3. nişă. 5. deoarece în Australia lipseau duşmanii lor naturali -vulpile. Ascarida şi omul. Asociaţi noţiunile din coloana A cu exemplele din coloana B. dacă nu .

Explicaţi noţiunile: a) piramida biomaseî. Reducători 3. Râma 11. Bacterii chimiosintetizatoare 7. Relaţia pradă-prădător este: a) o relaţie intraspecifică. Autoreglarea 5. Buretele de gunoi 13. b) stabilitatea. Bacterii saprofite 6. 2. Alcătuiţi schema ce ar elucida regula piramidei ecologice. 16 Biologie. Compieîaţi tabelul. Alegeţi răspunsurile corecte. Consumatori 4. c) piramida energiei. d) succesiunea secundară. copiindu-I pe caiet. Grupaţi noţiunile de mai jos In 3 grupe după un criteriu comun. b) o formă de relaţii rar întâlnită. c) o reducere numerică a prădătorului urmată de creşterea numerică a prăzii. Alge 8. d) durează o perioadă scurtă de timp. Selecţia artificială 3. ECOSISTEME NATURALE 1. Căprioara 9. Vişinul 10. Succesiunea primară a ecosistemelor: a) începe în locurile lipsite de viaţă. Stabilitatea 4. a XII-a 241 . Alcătuiţi un eseu structurat la tema "Proprietăţile ecosistemelor" după următorul algoritm: a) autoreglarea. b) piramida numerelor. Gândacul necrofag 12. Selecţia naturală 2. 1. 1. Vulpea 5.9. 12. Producători 2. 13. c) se datorează activităţii organismelor nepretenţioase. c) succesiunea primară. ci. Utilizarea energiei H 14. d) o relaţie ce asigură eliminarea genotipurilor nevaloroase. b) are loc pe locul altui ecosistem. Implicarea omului 7. Diversitatea speciilor 6. Muşchiul de pământ 10. 11.

care reţine razele ultraviolete. BAZELE ÎNVĂŢĂTURII DESPRE BIOSFERĂ 1 BIOSFERA. Răspândirea vieţii în atmosferă este determinată de înălţimea amplasării stratului de ozon (~ 16-20 km). LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII IN BIOSFERA Părţile învelişurilor geologice ale Terrei populate de organismele vii formează biosfera.5 km. Doar rădăcinile unor plante şi Habitat râmele se afundă până la câţiva metri.5 km) sunt accesibile doar bacteriilor. 3. în straturile inferioare ale învelişului de aer (atmosferă) şi în învelişul de apă (hidrosferă). Reprezentarea schematică a relaţiilor dintre ( ^ 2 0-22 km). mortale pentru tot ce-i viu. 242 . Doar sporii Evaporare bacteriilor şi ciupercilor se pot Elemente abiotice ridica la înălţimi mai mari Fig. concentrânduse. în prezent viaţa este răspândită în partea superioară a scoarţei terestre (litosferă). în munţi hotarul componentele biosferei. 3. învăţătura despre biosferă a fost elaborată de chimistul rus VI. Adâncimi mai mari (22. Vernadski.33 relaţiile dintre componenţii biosferei. Studiaţi după fig. în stratul de la suprafaţă cu grosimea de câteva zeci de centimetri.33. LIMITELE RĂSPÂNDIRII VIEŢII ÎN BIOSFERĂ 2 CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE 3 NOŢIUNE DE NOOSFERĂ 4 ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA 5 UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE 6 PĂSTRAREA BIODIVERSITĂŢII 1 BISOFERA. Majoritatea aerobionţilor sunt] concentraţi în stratul de aer de până la 1-1.tema. în principal. în litosferă organismele vii pătrund la o adâncime neînsemnată.

subtropicale şi cele ale zonei temperate.87%. spre deosebire de litosferă şi atmosferă. • în biosferă substanţa vie este reprezentată sub formă de corpuri disperse organisme individuale.realizată de deplasarea organismelor în spaţiu. între componenţii cărora se stabilesc cele mai diferite forme de relaţii. dimensiunile cărora oscilează de la 20 nm (unele virusuri) până la 100 m (unii arbori). • Capacitatea de reproducere a substanţei vii asigură alternarea continuă a generaţiilor şi existenţa în timp a vieţii pe Terra.generată de creşterea şi reproducerea organismelor. • Datorită procesului evoluţionist. Vernadski distingea două forme de mişcare: pasivă . este antrenată într-un proces permanent de activitate biogeochimică. Anual plantele verzi produc circa 15-200 mlrd tone de substanţă organică uscată. principalele fiind cele alimentare (trofice). Cu toate că masa materiei vii este incomparabil mai mică decât masa scoarţei terestre. Amintiţi-vă principalii producători de substanţă vie de pe uscat şi din Oceanul Planetar. lipidele. Acumularea biomasei se datorează activităţii plantelor verzi. acizii nucleici etc.) sunt stabile numai în organismele vii. Substanţa vie a planetei posedă un şir de proprietăţi specifice. • Formele dispersate ale substanţei vii sunt reunite în biocenoze. caracteristică îndeosebi animalelor.totalitatea organismelor vii de pe Terra. multe din schimbările acesteia sunt cauzate de activitatea ei vitală.de răspândire a vieţii se află la 6 km altitudine. dintre care biomasa uscatului constituie 99. 1 gde granit arheozoic şi astăzi 243 . în partea continentală a biosferei cele mai productive sunt pădurile tropicale. activă . iar cea a Oceanului Planetar . în hidrosferă.13%. se exclude copierea absolută a generaţiilor anterioare. caracteristică tuturor organismelor vii. viaţa este răspândită în toată grosimea ei. • Componentele substanţei vii (proteinele. Masa substanţei vii (biomasa) a biosferei este estimată 12 la 2. Funcţiile biosferei sunt determinate de substanţa vie a acesteia . însă la reţinerea şi transformarea resurselor energetice create de plantele verzi participă toată substanţa vie a planetei. Datorită mişcării substanţa vie poate ocupa toate spaţiile libere. Această proprietate asigură adaptarea organismelor la condiţiile schimbătoare ale mediului. • Substanţa vie. De exemplu. caracteristic substanţei vii. • Substanţa vie este mobilă.0.4 • IO 1. dintre care menţionăm următoarele: • Substanţa vie posedă o cantitate enormă de energie. • în substanţa vie reacţiile chimice cu participarea fermenţilor decurg de milioane de ori mai repede decât cele mai rapide reacţii chimice industriale. spre deosebire de cea nevie.

).descompunerea substanţei organice după moarte. MATERIE ORGANICĂ L şi substanţe transformate de i MOARTĂ . Cu parreconversie ticiparea ei se formează cărBogată | MATERIE ORGANICĂ „ în proteine Specia bunele. PRiMARÂ şi glucide Fotosinteză tuând în tot acest răstimp un f Consum prin ingestie lucru geologic. Funcţia de concentrare . acesteia. Masa substanţei vii. Din proprietăţile substanţei Fig. prelucrate de Bogată | MATERIE ORGANICĂ Brbivore în proteine organismele vii. 3.fixarea energiei solare de către substanţa vie. rămânând timp de miliarde de ani 1 g.extragerea şi acumularea selectivă de către fiinţele vii a elementelor chimice ale mediului ambiant. Funcţia oxidoreducătoare . ~ . 2. Drept exemplu pot servi acumularea sărurilor minerale în ţesuturile plantelor. substanţe create de viaţă. depăşeşte cu sinteză SECUNDARA şi grăsM mult propria lor masă. • • . Corespunzător reconversie şi masa substanţei. gazul natural SUPERSOR ORGANIZATĂ şi grăsimi umană.rămâne tot un 1 g de aceeaşi ÎSOAREi substanţă. viaţă. Consum prin ingestie reconversie „_ Pe Terra nu există o altă forBogată Carnivore. petrolul. Ver<: ''teză Moarte nadski evidenţia substanţe biogene. Funcţia distructivă . şi alte zăcăminte naturale.a. solul ş. Funcţia energetică . Ca urmare a fotosintezei are loc eliminarea şi absorbţia oxigenului. a compuşilor calciului în cochilia moluştelor etc.. pe care le enumerăm în continuare: 1. care constituie rezultatul Proces.transformarea chimică a substanţelor ce conţin atomi cu valenţă variabilă.. dioxidului de carbon. Transferul de materie şi fluxul de energie vii descind cele cinci funcţii ale între componenţii biosferei. La baza acestei funcţii stă activitatea fotosintetică a plantelor verzi. efecîn celuloză autotfofs. metanului ş. Funcţia gazoasă. care reprezintă o anexă a funcţiei energetice. 5.a existat prin mijlocirea Bogată Organisme MATERIE ORGANICĂi alternării de generaţii. Descompunători.a. 244 . Acestei funcţii se datorează formarea zăcămintelor.•! • :• descompunere activităţii în comun a substanţelor vii şi naturii nevii (apa ECHILIBRU FINAL biosferei. 3. Reacţiile de oxidoreducere stau la baza oricărui tip de metabolism. Această funcţie asigură circuitul biogeochimic al substanţelor.34.' : ţă mai activă şi mai puternică în proteine sinteză TERŢIARĂ şi grăsimi din punct de vedere geologic Consum prin ingestie decât substanţa vie. 4.

inaccesibil organismelor superioare. 3. altfel spus. Circuitul carbonului în natură. 2. La baza includerii azotului în procesele vitale ale organismelor vii se află azotofixarea: totalitatea proceselor de fixare a azotului molecular atmosferic şi de plasare a lui în CARBON ! componenţa compuşilor orgaMINERAL | nici. Urmăriţi după fig. Se Fig.09% de azot molecular sau. 3. CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE Elementele chimice din componenţa substanţei vii circulă în biosferă în următoarea ordine: din mediul extern în organism şi din organism din nou în mediul ambiant. Rolul central în acest proFosilices aparţine bacteriilor azotzarea fixatoare. întroarcerea lui în atmosferă se face tot sub formă de CO2. Studiaţi circuitul carbonului după schema din fig. Căile de migraţie ale elementelor chimice realizate prin intermediul organismelor vii cu participarea energiei solare reprezintă circuite biogeochimice. ardere. Să analizăm în continuare circuitul principalelor elemente biogene. Sursa de carbon pentru fotosinteză este oxidul de carbon (IV) conţinut în atmosferă sau dizolvat în apă. Circuitul carbonului Carbonului îi revin 49% din masa substanţei uscate.34 transferul de materie şi fluxul de componenţii biosferei. care în relaţii simbiotice cu ţesuturile rădăciAGENŢI DE DESCOMPUNERE nilor plantelor din familia Fabacee formează nodozităţi. 3. carbonul se include în lanţurile trofice. rezultat din respiraţie. Ca element de legătură dintre natura vie şi nevie.35. Circuitul azotului Atmosfera conţine 78. în componenţa substanţelor organice sintetizate de plante. El este inclus în circuitul biogeochimic de către plantele verzi în cadrul fotosintezei. fermentaţie.36 circuitul azotului în natură. care formează următoarele grupe: .3S. carbonul deţine 24. deasupra fiecărui kilometru pătrat de pământ sau apă se află un stâlp de azot cu masa de 8 mln t. 245 . 3.Analizaţi după fig.bacteriile din genul Rhizobium.9% din compoziţia globală de atomi ai biosferei.simbiotice .

Agenţi ai amonificării sunt diverse specii de bacterii. Acesta este supus unor procese de oxidare. Azotul fixat de către bacterii este inclus ulterior în componenţa aminoacizilor. Sursa principală de oxigen liber sunt plantele verzi.36. care în funcţie de necesităţile în oxigen se împart în azotfixatori aerobi sau asociativi şi azotfixatori ciativi asigură fixarea azotului fără interacţiunea directă cu A/2O plantele superioare. Mfriffcarea Amonificarea NO. Azotfixatorii aso- Circuitul oxigenului Oxigenul este elementul obligatoriu pentru respiraţia tuturor organismelor şi pentru procesele de putrefacţie. După moartea organismelor aceştia sunt supuşi amonificării. anaerobi. Reîntoarcerea azotului în atmosferă are loc ca urmare a proceselor de denitrificare: reducerea nitriţilor până la oxizi de azot şi azot molecular. iar consumatori ai acestuia toate fiinţele vii. Cele mai productive Clostridium bacterii azotfixatoare asociative Fig. Azotfixatorii anaerobi fixează azotul în lipsa oxigenului.) şi activitatea unor specii de bacterii. Cir- Fig. acizilor nucleici şi a altor compuşi organici. Nitriţii şi nitraţii sunt absorbiţi din sol de către rădăcinile plantelor şi utilizaţi în procesele de sinteză. activând pe NH. Circuitul oxigenului în natură. 3. sunt cele din genul Azotobacter. Unele dintre ele oxidează amoniacul până la nitriţi. altele până la nitraţi. Denitrificarea este cauzată de nerespectarea procedeelor tehnologice de prelucrare a solului (aciditatea şi umiditatea excesivă a solului ş. Anual aceste bacterii fixează biologic circa 350 mln t de azot. Nitrosomonas Pseudomonas suprafaţa rădăcinii sau în apNitrobacter Bacilus ropierea ei. .Denitrificarea Pseudomonas Azotfixarea Rhizobium Azotobacter Clostridium N0 2 NO.a. de nitrificare. Circuitul azotului în natură. Reprezentanţi tipici ai acestui grup sunt unele specii din genul Clostridium.azotfixatori liberi. Asimilarea AMINOACIZI cunosc bacterii simbiotice pentru mai bine de 1 300 de specii de plante. 246 .37. ciuperci care asigură degradarea compuşilor organici ce conţin azot până la amoniac. realizate de mai multe specii de bacterii. 3.

lacuri. Descrieţi după fig. 3. sau numai 0. 3. cuitul oxigenului este destul de complicat {fig. apa inclusă în biomasa organismelor vii.38. Circuitul apei în natură. catalizatorul şi stabilizatorul reacţiilor biochimice. După utilizarea lui în procesele de respiraţie el se întoarce în atmosferă sub formă de CO2.3 mln km3. Astfel a apărut noţiunea de noosferă (sfera raţiunii). Examinând îndeaproape consecinţele activităţii omului contemporan. utilizat de plantele verzi în procesul de fotosinteză. 3. care reprezintă biosfera transformată de 247 . Vernadski a arătat importanţa trecerii de la concepţia dominanţei asupra naturii la cea de interacţiune cu ea. din care cea mai mare parte (-97%) este concentrată în mări şi oceane. el fiind parte componentă a multor compuşi organici şi minerali.Fig. continuă să depindă direct de condiţiile mediului înconjurător. omul a schimbat simţitor structura scoarţei pământului şi circuitul biosferic al atomilor. Amploarea influenţei lui asupra proceselor biosferice a crescut şi mai mult o dată cu perfecţionarea forţelor de producţie şi centralizarea activităţii economice. din momentul diferenţierii de la regnul animal. Totodată dezvoltarea intensă a encefalului şi a reflexelor asigurate de acesta a sporit considerabil capacităţile omului de a influenţa direct sau indirect procesele din biosferă.37). Devenind stăpân pe diferite forme de energie. întemeietorul ştiinţei despre biosferă V. Restul apei din biosferă îl reprezintă vaporii din atmosferă. 3.38 circuitul apei în natură. NOŢIUNE DE NOOSFERĂ Omenirea. ape freatice) constituie 8. Biosfera conţine circa 1 350 mln km3 de apă. Astăzi omul este un factor important al evoluţiei vieţii pe planeta noastră. iazuri. I. Circuitul apei Apa reprezintă substratul fundamental al activităţilor biologice.6% din cantitatea totală de apă. Apele continentale (fluvii.

Sporirea conţinutului de praf şi fum în atmosfemln. în ultimii 100 de ani cantitatea de dioxid de carbon în atmosferă s-a mărit cu 10-15%. Cel mai mult praf elimină în atmosferă uzinele de ciment. constituind la finele secolului XX 0.5-1 °C ca urmare a efectului de seră.raţiunea umană. coborând temperatura lui. la topirea fierului. CO2 lasă să treacă liber razele de undă scurtă. ACTIVITATEA OMULUI Şl BIOSFERA Activitatea gospodărească a omului şi-a lăsat amprente asupra principalelor învelişuri ale Terrei. 2" petrolului. constituind o etapă superioară de interacţiune a societăţii umane cu natura. Poluarea atmosferei Principalul furnizor de poluanţi ai atmosferei sunt întreprinderile industriale. Creşterea temperaturii medii anuale în straturile inferioare ale atmosferei poate cauza topirea gheţarilor din Antarctida şi Groenlanda. El se elimină la arderea cărbunelui. Trecerea biosferei în faza de noosferă cu în îmbinare capacităţile materiale şi intelectuale ale omului fac posibilă revenirea la echilibrul dinamic natural. Astăzi termenul de noosferă este unanim acceptat pe plan mondial.a. în asociere cu praful şi fumul. cuprului. la fabŢările Industrializate 1000ricarea H2SO4 şi este cauza principală & ploilor acide. deşeuri gazoase. iar pe de altă parte generează fenomene globale destul de complexe. Fostul bloc estic 3000Un poluant chimic periculos al atmosferei este 2000SO. 3. fapt ce ar asigura recuperarea a tot ce a fost sustras din natură. Ele elimină în atmosferă particule nearse de combustibil. Particulele mecanice 6000 reflectă razele solare. Aceasta va duce la creşterea nivelului Oceanului Planetar. Acest fenomen a fost numit efect de seră. 4. funingine. Savanţii au calculat că temperatura Pământului în viitorul apropiat se poate mări cu 0. timp de 24 de ore în centrele industriale se depun ~11 de particule de praf pe 1 km2. Astfel. Concentraţiile înalte ale acestui gaz. De exemplu. modificarea climei ş. 248 . Pe de o parte creşterea conţinutului de CO2 în atmosferă se răsfrânge pozitiv asupra productivităţii plantelor.39. în 4000prezent se studiază bilanţul termic al pământului în perspectiva dirijării lui. generează formarea 1950 1960 1970 1980 1990 2000 ani smogului . cenuşă. însă reţine căldura emanată de la suprafaţa pământului.ceaţă toxică care înrăutăţeşte brusc Fig. Creşterea cantităţii de condiţiile de viaţă ale oamenilor. tone ră provoacă un efect opus. Trecerea la noosferă presupune folosirea raţională şi ştiinţifică a bogăţiilor naturale.. praf.04%. 5000Predominarea acestor procese poate duce la răcirea bruscă şi la instalarea unei noi perioadeglaciale. sporind astfel capacitatea de reflectare a pământului.

la funcţionarea reactoarelor atomice.Studiaţi după fig. în prezent nu mai trezeşte îndoială faptul că şi cea mai mică doză de radiaţie ionizantă este periculoasă pentru tot ce e viu. Deficitul de apă potabilă înregistrat în prezent la scară mondială este generat atât de creşterea consumului. Propuneţi câteva măsuri de reducere a acestor deşeuri.plumbul. provocând diferite boli grave. Apa este cea mai răspândită substanţă de pe Terra.a dafniilor şi ciclopilor. utilizaţi pe larg în menaj şi industrie. Ca urmare stratul de ozon se poate micşora. Observările au arătat că în zonele cu o poluare radioactivă moderată creşte morbiditatea prin leucemie. fierul. Reducerea grosimii stratului de ozon. Poluarea apelor . cauzat de acţiunea razelor ultraviolete care nu vor mai fi reţinute de stratul de ozon. Ele acoperă suprafaţa apei cu o peliculă subţire de circa IO 4 cm. cât şi de poluarea ei. Se ştie însă că apele sărate ale mărilor şi oceanelor sunt folosite într-un volum foarte limitat de către om. Ea prezintă pericol nu numai pentru sănătatea şi viaţa generaţiilor actuale. fiind una din cauzele principale ale mutaţiilor. Astfel. Aceasta va duce la creşterea morbidităţii prin cancer de piele. Destul de periculoasă pentru om şi celelalte fiinţe vii este poluarea aerului cu freoni. Substanţele radioactive nimeresc în atmosferă şi la fabricarea armei atomice. cuprul. Detergenţii încetinesc cu mult şi procesele de autoepurare a bazinelor acvatice. se creează impresia că resursele acvatice sunt inepuizabile. hidrosfera conţine 1. iar obţinerea apei potabile pe contul precipitaţiilor atmosferice şi a topirii gheţarilor este extrem de limitată. apariţia „găurilor de ozon" a fost constatată deasupra Antarctidei. dintre care apa uscatului constituie doar 90 mln km3. Cea mai periculoasă pentru om este poluarea radioactivă a atmosferei.39 creşterea cantităţii de deşeuri gazoase aruncate în atmosferă. de 3 mg/l .4 mlrd km3 de apă. de 5 mg/l . Surse de poluare radioactivă sunt experienţele cu bombele atomice şi de hidrogen. în procesul descompunerii freonilor sub acţiunea razelor ultraviolete se elimină clorul şi fluorul care interacţionează cu ozonul.a peştilor. dar şi a celor viitoare. împiedicând astfel schimbul normal de gaze dintre apă şi aer. întrucât mările şi oceanele ocupă 70% din suprafaţa globului. Acumulându-se în corpul animalelor acvatice. mercurul . Sursa acestor poluanţi sunt întreprinderile industriale situate pe malurile bazinelor acvatice.de asemenea sunt un poluant foarte periculos. în sprayuri. Drept urmare animalele acvatice se sufocă din lipsa de oxigen. la producerea semiconductorilor. la dezactivarea deşeurilor radioactive etc. Un alt poluant al apelor sunt detergenţii sintetici. unor raioane ale Eurasiei. 3. Aceştia sunt folosiţi în instalaţiile frigorifere. aceşti ioni ajung şi în corpul omului. Cei mai răspândiţi poluanţi al apelor sunt petrolul şi produsele petroliere care ajung în apă în timpul accidentelor la transportare. Concentraţia de detergenţi în apă de 1 mg/l provoacă moartea microorganismelor planctonice. Americii de Nord. Australiei. Sărurile metalelor grele .

reFig. 5. eliminând produse -^ toxice pentru celelalte vieţuitoare. mânturilor. Anual aceste 1940 1900 1920 1960 1980 ape spală cantităţi considerabile de humus.40 creşterea extracţiei de bogăţii subterane şi stabiliţi legătura cu procesele de degradare a solurilor. algele încep să se descompună. Starea solurilor Pe parcursul ultimelor secole se constată 3000 degradarea continuă a solurilor. întrucât animalele acvatice nu reuşesc să le oprească înmulţirea. Drept dovadă serveşte participarea conducătorilor a 118 state ale lumii la Summitul din 1992. 3. poluarea lor cu deşeuri industriale. El este cauzat de acumularea în apă a unor cantităţi enorme de substanţe biogene. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A RESURSELOR NATURALE Fenomenele negative ale activităţii omului enumerate mai sus nu pot fi tratate cu indiferenţă. Gradul înalt de valorificare. Surplusul acestora asigură înmulţirea în masă a algelor (cianofitelor). Primul pas în frânarea acestor fenomene şi ameliorarea sănătăţii planetei noastre 1-a constituit recunoaşterea proporţiilor dereglărilor în echilibrul biosferic.Poluarea apei cu diferite deşeuri industriale şi agricole provoacă „înflorirea apei" ^ . Astfel se manifestă procesele de eutroficare a "s bazinelor acvatice. Studiaţi după fig. predominarea în componenţa aso2500 lamentelor a culturilor prăsitoare şi lipsa măsurilor antierozionale corespunzătoare cauzează 2000 eroziunea solurilor. 1000 800 Pentru republica noastră este caracteristică eroziunea provocată de apele rezultate de pe urma ploilor şi a topirii zăpezilor. Creşterea extracţiei de ducând astfel substanţial productivitatea păbogăţii subterane. în ultimii 100 de ani apro1600 ximativ 2 mlrd ha de pământuri arabile au fost 1500 scoase din circuitul agricol ca urmare a eroziunii 1200 acestora.un fenomen deosebit de dăunător pentru organismele acvatice.40. întrucât ele prezintă un pericol real pentru existenţa de mai departe a vieţii pe Terra. O altă cauză a degradării solurilor este administrarea nereglementată a îngrăşămintelor minerale şi organice. Conducătorii majorităţii statelor industrial dezvoltate au conştientizat amploarea şi gravitatea consecinţelor acţiunii factorului antropogen. în „Declaraţia de la Rio" şi „Agenda 21" au fost elaborate principiile directoare referitoare la modul 250 . 3. Aici au fost semnate acorduri în vederea reducerii emisiilor de gaze de seră şi au fost luate un şir de măsuri în vederea protecţiei mediului ambiant.

care prevede planificarea dezvoltării de perspectivă a ţărilor ţinând cont de caracterul limitat al resurselor naturale. se cere elaborată şi aplicată în practică ideea agriculturii durabile. 6. PĂSTRAREA BIODIVERSITAŢII Fiecare specie reprezintă un produs al evoluţiei şi posedă un genofond irepetabil. Păstrarea biosferei şi perpetuarea omenirii este posibilă doar cu condiţia aplicării în practică a noilor realizări tehnologice. Tehnologia fără deşeuri de utilizare a apei. • reglementarea şi limitarea strictă a eliminărilor poluanţilor. Aceasta trebuie să se bazeze pe păstrarea coraportului dintre ramurile economiei naţionale în funcţie de potenţialul schimbului de materie şi energie din ecosistemele locale. Direcţia principală de dezvoltare a industriei o constituie aplicarea tehnologiilor fără deşeuri. în agricultură. se evidenţiază trei aspecte ale soluţionării problemelor globale: « tehnico-economic . îngrăşămintelor. în prezent au fost elaborate diverse tehnologii industriale în care sunt prevăzute economisirea resurselor naturale. Ele prevăd utilizarea complexă a materiei prime într-un ciclu închis. 3. • elaborarea şi implementarea (fîg. De aici şi necesitatea protecţiei oricărei specii şi a ecosistemelor naturale în ansamblu. dictat de necesitatea participării civilizaţiei la soluţionarea acestor probleme. pentru a ieşi din impasul provocat de efectul negativ al aplicării abuzive a pesticidelor. • ecologo-genetic. necesitatea menţinerii echilibrului biologic dintre om şi biosferă în condiţiile poluării globale a mediului. Dintre acestea pot fi enumerate: • dobândirea mai completă a resurselor naturale. legat de Fig.în care ţările ar putea realiza Râu dezvoltarea durabilă. • social-politic. fără eliminarea apelor reziduale şi fără emisie de substanţe nocive în atmosferă. cea a izvoarelor termale). energia cinetică a oceanului. Dispariţia unor specii şi apariţia altora este un fenomen inevitabil şi 251 .41. în conformitate cu strategia DezvolAprovizionarea cu apă tării Durabile a Omenirii.41) pe larg a resurselor energetice nepoluante (energia soarelui. • folosirea mai raţională a resurselor naturale şi reciclarea deşeurilor obţinute la prelucrarea lor. vântului. 3.

1650.1900. Din -100 1600. 3. încât s-ar exclude periFig. Pentru a atrage atenţia maselor largi asupra stării dezastruoase a speciilor pe cale de dispariţie.1750. . colul dispariţiei.43). 3.cea de a doua. Cu acest scop se organizează rezervaţii naturale. Ritmul dispariţiei speciilor. au dispărut 94 specii de păsări şi 63 specii de mamifere.42.43.legic. în 1976 a apărut prima ediţie a Cărţii Roşii a Republicii Moldova. când dispariţia speciilor a început să fie confirmată oficial. Omul -125 însă a grăbit acest proces (fig. 3.1800.1850.1950 1649 1699 1749 1799 1849 1899 1949 2000 Fig.1700.600 mii de ani. iar în 2002 . durata medie a vieţii unei specii de păsări era de circa -150 2 mln de ani. landşafturilor. acestea se includ în Cartea Roşie. Pieirea majorităţii acestor specii este legată de activitatea omului. Creşterea pe parcursul anilor a numărului de specii dispărute. El are loc la schimbarea condiţiilor climatice. parcuri şi alte arii protejate la nivel de stat. Din păcate.42-3. -25 Sarcina principală a protecţiei speciilor rare şi pe cale de dispariţie constă în crearea de condiţii favorabile de viaţă în care specia s-ar înmulţi în aşa măsură. 35 •ffi y 30 to •6 g S 25 0 20 imărul de sp( A 0 252 J * y A 1/ 1 • 1600. Până la apariţia omului. cea de a doua ediţie cuprinde un număr mai mare de specii ameninţate cu dispariţia. de mamifer . relaţiilor de concurenţă şi decurge foarte lent.

Alcătuiţi un grafic. d) este la înălţimea de (30-35 km). d) 15 km. b) biomasă şi suprafaţa uscatului. Enumeraţi poluanţii apeîor şi descrieţi originea lor. circuit biogeochimic. argumentări. 9. mmmmmm 253 . Enumeraţi componentele biosferei. c) poluarea radioactivă. 8. d) poluarea aerului cu freoni. experimente. c) măsuri concrete de îmbunătăţire a situaţiei.ternul 3 1. 4. 5.13% d)15% e) Selectaţi intrusul: a) în biosferă organismele vii sunt răspândite neuniform. Analizaţi ce reprezintă a) efectul de seră. 3. o schemă ce ar reprezenta corelaţia dintre: a) biomasă şi suprafaţa oceanului planetar. c) Plantele verzi constituie 5% din biomasă uscatului. Selectaţi răspunsurile corecte: C_ a) Rădăcinile plantelor se afundă în sol până la: a) 5 m. d) materiale. _ b) Stratul de ozon: a) reţine razele infraroşii. Alcătuiţi un proiect ecologic cu o tematică stringentă. c) Selectaţi intrusul: Funcţiile biosferei sunt: a) gazoasă c) oxidoreducătoare b) de dispersie d) de concentrare d) Biomasă Oceanului planetar constituie: a) 72. 11. Alcătuiţi un eseu structurat la tema: „Circuitul substanţelor în natură". 2. -L. Definiţi noţiunile de: biosferă. proiecte. P 6. b) reţine razele ultaviolete. Explicaţi noţiunea de noosferă. 10.2% c) 2% b)0. analize. b) cercetări. Analizaţi tehnologiile industriale care urmăresc economisirea resurselor naturale şi legile ce prevăd protecţia mediului. c) este la înălţimea de (16-20 km). Explicaţi noţiunea de dezvoltare durabilă. postere. c)2. d) Animalele şi microorganismele constituie 1% din biomasă uscatului. b) 10 km. b) în hidrosferă viaţa este răspândită în toată grosimea ei. b) ploile acide.5 km. 21? r~\ . actualitatea temei studiate.i. Proiectul trebuie să conţină: a) analiză ştiinţifico-ecologică. a) circuitul H2O c) circuitul N2 b) circuitul O2 d) circuitul C. 7. e) explicaţii prin calcule.

Cartea Moldovenească. Medeedee H. flporpecc. 10. EunJ]>K. 11. MocKBa. M. 28. 1986. Covic M. MocKBa. Cluj-Napoca. 1974. Chişinău. K)cynoeA. 5. 1988. MocKBa. Lobanov A.. 1969. Biologie şi genetică medicală. 13. didactică şi pedagogică. Dicţionar enciclopedic de genetică. KnoHupoBaHne reHOB. Chişinău. Popa N. PopovE. MMHCK. 1989. 1992. M3. BâlovaA. TaMHbie Tponbi HocuTenew CMepTM. Ecologie. Ciocoi V. 1973. 1981. 12. H. F. Beceflbi no 6nonornu nona. 1969. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. 1981. F. M. MMHCK. 19. 1986.XMMunecKue cpeflCTBa B3auMOflePicTBMfl >KHBOTHbix. Caruzina I. Bbicwafl i±iKona. 22. M. Culegere de probleme la genetica generală şi medicală. BHenqepHaa HacneflCTBeHHocTb. 3BonKDUMOHHoe yneHne. 9. V. 6. JJaHusn M. HOBOCM6MPCK. 3. Helevin N. PbiOmiH B.. l/ISflaTenbCTBoneHMHrpaACKoroyHMBepcuTeTa. 1972. Lumina. 2. Paris. Chişinău.qeMW<a PAMH. LobaşevM. Biologie. 4.nn. H. Acad.. Bagele geneticii. Xamm O. 15. 18. Lumina. Genetica şi selecţia în practica agricolă. Genetica şi bazele selecţiei. MocKBa. 25. 20. Bucureşti. Ceapoiu N. Citogenetica aplicată în ameliorarea grâului. 1989. MocKBa. KupuieHdnam 9\. MocKBa. Editura Dacia. 17. MocKBa. 1996. 1998. 23. V.. E. Chişinău. IHemyHoe C. Jucova S. npodpeccopa B. M. Editions Casteilla. Kolesova O. H. 1981. /?. Chişinău.. Lumina. Convorbiri despre genetică. Ed. 21. Cemova N... 24. V. Mutaţii genice.9\6noKoe A. Genetica diviziunii celulare. MocKBa. Bucureşti. 1990. 7. Ed. flpbirwna. VatiC. 1975. 1984. flofl peflaioţi/ieM ai<a. Bucureşti. Bucureşti. Andon C. Lumina. 1981. Mhiae-BemrioMoe C. B. SliusarevA. 1982.. 1990.5nonornHecKMM 3Hi4MKnoneflnqecKMM cnoBapb.qaTej"ibCTBO HayKa. Cartea Moldovenească. 14.. FeHeTMKa. fi FeHeTMKa c ocHOBaMM ceneKU. Gujov Iu. Ştiinţe ale naturii cu bazele ecologici. Ei/ionorMH. L. Lumina. E. OcHOBbi reHeTMHecKOM w-i>KeHepnM... Biologie/geologie. P. A. 1994. TeneproHbi . 1990. Chişinău. Române. CoBeTCKaa 3v\uy\vs\onepy\ft 1989. 1972. H. Vintilă loan. Editura Cereş. Gavrilă L. BbicLuafl wKona. Lumina. Hoy3jH>K. Jlo6aujee M. Dăbală I. 254 . 16.1. Tihomirova M. 8. TeHeTHKa >KHBOTHbix. Chişinău.

înmulţirea celulelor \2. Genetica şi ameliorarea Capitolul II. ()riginea şi evoluţia omului Capitolul IU. Bazele geneticii şi reproducerea organismelor r 1. Evoluţia omului . Interacţiunea genelor. Variabilitatea organismelor 12. încrucişarea polihibridă 1 4 14 24 38 45 54 70 80 89 97 106 119 131 8. Dezvoltarea vieţii pe Pământ 4. Transmiterea genelor plasate pe acelaşi cromozom 10. înmulţirea organismelor i 3. Obiectul de studiu şi importanţa 2. Moştenirea caracterelor cuplate cu sexul //. Ecologia şi protecţia naturii 1. Genetica .ştiinţa despre ereditatea şi variabilitatea organismelor i 5. Mecanismul evoluţiei 3. Informaţia ereditară şi realizarea ei în celulă r 6. Ecologia. Ecologia ecosistemelor 5. Dezvoltarea individuală a organismelor i 4. încrucişarea monohibridă ( 7. Genetica omului 13. Evoluţia organismelor pe Terra. Ecologia populaţiilor 4.Capitolul I. Moştenirea caracterelor în cazul interacţiunii genelor 9. Ecologia organismelor 3. Bazele învăţăturii despre biosferă Viografie selectivă 192 196 214 228 242 254 255 . I storia dezvoltării concepţiilor evoluţioniste 144 156 174 180 2.