UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI FACULTATEA DE GEOGRAFIE SI GEOLOGIE SPECIALIZAREA GEOGRAFIA MEDIULUI GRUPA 2111A ANUL I

PROIECT LA GEOGRAFIE UMANA CONCEPTUL DE SPATIU

Conducător ştiinţific Prof.conf. univ. dr. Octavian Groza Asist. univ. drd. Alexandru Rusu

studenta DIMA IRINA - LIANA

Cuprins:

1. Spatiul Inventarea spaţiului geographic 3. Discontinuitati spatiale 4. Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 5. Structura spatiala

2.

2

economic etc. ca regiunea şi zona. Adoptarea ei a implicat apropierea geografiei de alte discipline. de a răspunde tuturor cerinţelor de ordin practic. De fapt. mărimea. care se ocupă cu organizarea spaţiului şi creşterea aportului acesteia la dezvoltarea unor probleme de interes practic.. 3 . poziţia. Uneori spaţiul geografic este privit sub formele sale foarte sumare şi generalizate care îi limitează conţinutul şi proprietăţile la suportul material pe care îl reprezintă. obiectivă şi universală de existenţă a materiei. cadru de viaţă ş. substrat. forma şi întinderea lor (DEX). precum: peisaj. iar relaţia inversă nu este valabilă. De aici decurg şi unele aspecte negative. natură. prin spaţiu se înţelege suportul real şi concret al omului şi activităţilor sale. spaţiul geografic se caracterizează printr-un anumit tip de combinare a tuturor componentelor geografice. biogeografic. Această noţiune s-a impus din necesitatea abordării cantitative a realităţii teritoiale şi din inadecvarea unor noţiuni.1. mediu ambiant. mainifestate mai devreme sau mai târziu. Noţiunea de spaţiu geografic poate fi atribuită oricărui teritoriu. Se poate defini spaţiul geografic ca un hiperspaţiu. de unele noţiuni. climatologic. mai mult sau mai puţin. apropiindu-se prin conţinut. pedologic. cuprinzând o mulţime de subspaţii caracteristice: geomorfologic.a. cu condiţia analiyei complexe şi integrale a tuturor relaţiilor dintre componentele geografice. În sens curent. mai lent sau mai violent de către unele componente geografice. Spatiul Spaţiul reprezintă o formă fundamentală. Raportul dintre spaţiul geografic şi aceste noţiuni este foarte bine definit: orice regiune sau zonă poate fi considerată un spaţiu geografic. social. ca răspuns la intervenţii ghidate exclusiv de ideea rentabilităţii economice imediate. între care există multiple relaţii de interacţiune şi integrare. inseparabilă de materia care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni şi exprimă ordinea coexistenţei obiectelor lumii reale. distanţa.

generate de imposibilitatea utilizării tuturor variabilelor sau de generalizarea unora. pe de o parte. rezultate ale interacţiunii diferenţiate dintre componentele geografice. cât şi prin aspecte calitative. iar pe de altă parte. orice spaţiu este supus unor . Deci se poate admite că noţiunea de spaţiu geografic este atribuită unor entităţi teritoriale de mărime variabilă. coerenţa. Unele dintre particularităţile metrice sunt fixate aprioric prin limite administrative sau delimitări subiective.presiuni" multiple. la entităţile teritoriale mici se urmăresc relaţiile dintre unele elemente.prin intermediul centrelor urbane raţional amplasate în 4 .Proprietăţile specifice spaţiului geografic decurg din variabilitatea cantitativă şi din cea calitativă a elementelor geografice.. în analizele geografice are loc o translaţie a obiectelor urmărite în funcţie de mărimea entităţii cercetate. Astfel. Proprietăţile metrice se referă exclusiv la caracteristicile calitative ale spaţiului. Reyultatul cercetărilor formale multidimensionale asupra spaţiului geografic trebuie confruntate permanent cu realitatea teritorială. se înlătură obţinerea unor concluzii eronate . În conformitate cu dimensiunule fizice ale spaţiului. distanţe. Orice spaţiu geografic se caracterizează atît prin particularităţi dimensionale. În vremurile noastre. exprimându-se prin unghiuri. volume etc. cartierele unei aşezări sau unele activităţi economice. În acest proces de continuă eva-luare. din relaţiile locale sau regionale dintre componentele naturale. pentru că pe această noţiune se fondează una din definiţiile frecvent vehiculate ale geografiei: geografia este ştiinţa spaţiului. Datorită dinamicii permanente a relaţiilor dintre componentele spaţiului geografic. în dorinţa amplificării funcţiilor şi obţinerii de avantaje sporite. care nu sunt luate în considerare la analiza celor de mari dimensiuni cum ar fi microrelieful. în calculele teoretice se omit numeroase variabile. de la cele mai restrânse unităţi geografice până la spaţiul planetar. Proprietăţile topologice cele mai importante sunt: multidimensionalitatea. continuitatea. pentru că. toate exprimând aspecte calitative ce asigură funcţionalitate spaţiului geografic. Spaţiul deţine o poziţie prioritară în cercetările geografice. aceste dimensiuni au un caracter relativ. neconforme cu realitatea geografică. topoclimatul. un spaţiu geografic dat nu este identic decât cu el însuşi. sociale şi economice ale învelişului geografic. Deci se disting proprietăţi metrice şi topologice. spaţiile . organizarea. Astfel. suprafeţe. generate de necesitatea studierii unui anumit teritoriu.

precum şi raporturile ce se stabilesc într-o anumită etapă între aceste forme. determină mutaţii în modul de răspândire şi în structura populaţiei. noi structuri spaţiale şi sociale. a determinat. se stabilesc diversele tipuri. progresul tehnic ne oferă comparaţii concludente între . are uneori efecte negative asupra peisajuliui rural aferent. spaţiul rural.. se diferenţiază prin complexitatea structurilor. fizionomia concentraţiilor umane şi a imprejurimilor lor. În mod firesc. Marea industrie. transformarea agriculturii în general. avem imiaginea incompletă a spaţiilor. progresul social în general. într-un sistem de localitaţi. clasificări de . depozitărilor etc.. o astfel de situaţie generează anumite forme de organizare social-economică a spaţiului. unele devenind mai active. ne putem da seama la un moment dat de importanţa pe care o are în viaţa socială un sector sau altul de activitate. O agricultură . dezvoltarea tehnico-economică în ansamblul ei.. Un sistem spaţial (un peisaj geografic sau altul) reflectă esenţa structurilor sociale dintr-o epocă sau alta. în poluarea aerului şi mai ales în menţinerea reliefului ca urmare a amplificării reţelei de comunicaţii. intensificarea căilor de transport. exprimă un anumit grad de adaptare a omului la realizările tehnicii.. de regulă prezentă în marile oraşe.formele noi” în plină desfaşurare şi . Din analiza raporturilor. Adăugând la aceasta progresele în organizarea agriculturii. dacă luăm ca exemplu doar industria care.formele tradiţionale".devin multifunctionale.forme" sau de sisteme spaţiale care includ elemente caracteristice ale peisajului geografic. În afară de efectele negative care generează tipuri de peisaje antropogene marile concentrări urbane puternic industrializate introduc în spaţiul rural o serie de 5 . iar altele ramânând înca pasive. progresul tehnic în general.conservatoare" poate să stânjenească o evoluţie firească a industriei. producând deziechibru în regimul hidrologic. defrişărilor. Pe acest fond. Un aspect deosebit de important îl constituie prezenţa aglomerărilor industriale care influenţează în mod vizibil reţeaua de localităţi urbane şi rurale. a generat modificări substanţiate atât în fizionomia spaţiului cât şi în calitatea componentelor mediului fizic. Tot aşa cum o industrie amplasată fără discernamânt poate provoca dezechilibru ireversibil într-un spaţiu agrar. Diversificarea activităţilor industriale.teritoriu . Asemenea realităţi sunt indubitabile. de-a lungul secolelor. într-un timp destul de scurt. Evoluţia.

orice amenajare în teritoriu (regularizarea cursurilor de ape. constatăm că el exprimă sinteza tuturor însuşirilor naturale şi sociale în care se naşte şi se dezvoltă fenomenul studiat. concentrarea obiectivelor economice şi amplasarea construcţiilor noi de locuinte în cadrul unor ainsambluri compacte. de orientare a structurilor entităţilor regionale. Legile adoptate în ultimul timp în ţara noastră privind protecţia terenurilor arabile. Toate aceste elemente. Pornind de la conţinutul preocuparilor actuale în domeniul sistematizării. Preocuparea geografică este impusă în acest proces prin faptul că la desfaşurarea lui contribuie în mod deosebit gradul de concentrare a populaţiei — evident în oraşe şi sate cu perspective de dezvoltare — dimensiunile şi înzestrarea tehnico-edilitară a teritoriului. în unitatea lor indisolubila. raporturi de importanţă primordială în acţiunea de optimizare a teritoriilor. Se impune deja o concepţie clară asupra posibilitaţilor de comunicaţie şi caracterul. asigurând relaţii corespunzatoare între gospodărirea concentrarilor industriale şi regiunile înconjuratoare. produs al colectivitaţii umane în anumite condiţii sociale şi economice. Acestea sunt aspecte majore care confirma faptul că influenţa mediului fizic este în funcţie de nivelul dezvoltării tehnice şi de nivelul dezvoltării tehnice şi de tipurile de organizare economică. Formele şi delimitările spaţiului reflectă ca atare raporturile dintre componentele mediului fizic şi activitatea umană. profilul centrelor urbane sau rurale. baraje. irigatii etc.elemente favorabile. înţeleasă fiind ca un proces complex de transformare a mediului geografic. legea fondului funciar şi indeosebi legea privind sistemiaitizarea teritoriului şi a localităţilor cuprind valoroase indicaţii practice în direcţia folosirii judicioase a terenului.) va trebui efectuată în strinsă legatură cu dezvoltarea în continuare a transporturilor. integrate armonios în fizionomia fiecărei localitaţi. 6 . În acest fel accţiunea de sistematizare sau planificare fizică ocupă un loc primordial în preocupările practicienilor. În condiţiile dezvoltării actuale un rol important revine comunicaţiilor — arterele de corelare a funcţiilor pe plan teritorial. reducerea contractelor dintre concentrările industriale şi zonele agricole. vizează un spaţiu nou calitativ. interacţiunea diferitelor funcţii şi în ultimă instanţă poziţia economico-geografică a oraşelor. canale navigabile. Studiul atent al acestor relaţii spaţiale dă soluţii raţionale în dispunerea pieţelor.

Este suficient de amintit faptul că densitatea medie a satelor este de abia de 8—10 loc. În aceste dimensiuni ale activitatii practice./ha. conservarea. Creşterea densităţii construcţiilor şi locuitorilor.Partidul şi statul nostru au considerat întotdeauna ca o îndatorire primordială sarcina de a asigura apărarea. de asimilare în fabricaţie de sortimente noi. culturale. situaţie ce a impus o acţiune mai ferma de delimitare a perimetrului construibil al fiecarui oraş şi sat. Se are în vedere intensificarea preocupărilor pe linia amplificării şi intensificării funcţiilor — primare. Se urmareşte prin aceasta ridicarea economică. diferenţiate în funcţie de profilul social-economic. pentru organizarea întregului complex de activităţi sociale. La aceasta se adaugă procesul de înnoire şi modernizare a producţiei. a produselor agricole. atit în localităţile urbane cât şi în cele rurale. ameliorarea şi folosirea integrală şi eficientă a pamântului de către unitaţile agricole de stat. pentru depozitarea deşeurilor sau numai pentru depozite. pentru protejarea mediului ambiant. de diversificare a producţiei de bunuri de consum. şi chiar pentru construcţia de locuinţe atât la sate cât mai ales la oraşe. aceasta pentru a crea condiţiile necesare valorificării superioare a materiilor prime locale. în concordanţă cu obiectivele planului unic de dezvoltare economico-socială a ţării. gospodariile membrilor cooperatori şi gospodăriile populaţiei. vegetale şi animale. secundare. oraşul a devenit unitatea teritorialadministrativă de bază a societaţii noastre. Se iroseşte încă mult teren fertil în activitatea de construcţie a unor mari întreprinderi industriale. impunînd totodată mai mult discernământ în relaţiile cu elementele cadrului natural (pământ. pădure — condiţii vitale pentru om). apă. În activitatea de sistematizare o atenţie deosebită se acordă şi măsurilor pentru apărarea şi păstrarea cât mai intactă a condiţiilor naturale. terţiare — la nivelul satelor. aer. cooperativele agricole de producţie. Este un principiu care dezvoltă o constiinţa superioara faţa de mediul care ne înconjoară. culturală şi mai buna înzestrare edilitară a tuturor localitaţilor rurale care au perspective de dezvoltare. mărimea şi rolul acestor localităţi în teritoriu. Se are în vedere stabilirea unor norme de densitate optimă pe tipuri de oraşe şi sate. se înscrie astfel ca una din principiile de baza ale dezvoltării actuale. Aceasta este expresia sintetizată a marilor atribuţii pe care trebuie să le exercite oraşul. de servicii în general. Introducerea şi extinderea unor procedee 7 .

) –"Les discours du géographe". între diferitele grupuri sociale. bazat pe descrierea obiectelor unice (excepţionale) este profund neştiinţific şi atacă virulent clasificarea de sorginte herderiană a ştiinţelor propusă de teoreticianul de necontestat al geografiei regionale. p.N. da Costa Gomes. respectiv până în 1956 când Ullman4 reuşeşte să catalizeze un puternic curent metodologic definindgeografia ca o ştiinţă a interacţiunilor spaţiale. Polemica aprinsă a păstrat un caracter destul de violent doar cîţiva ani.tehnologice moderne au generat mutaţii puternice în structura categoriilor de marime a oraşelor în structura lor internă în general. Schaefer¹. este considerat de majoritatea epistemologilor ca fiind marca definitivă a abandonării clasicismului şi semnul clar de început al modernităţii ştiinţelor geografice. 388-397. cât şi în extinderea procesului de urbanizare 1-a avut activitatea intensă de identificare şi de atragere în circuitul economic a noi resurse de materii prime. An Essential Anthology". deci pe orizontală. Agnew. Blackwell Publishers. 1 F. extras din ediţia republicată în 1961 a lucrării În the Nature of Geography: a Critical Survey of Current Thought În Light of the Past. În Jean-François Staszak (dir. după care geografiei şi istoriei le sînt opuse celelalte ştiinţe zise teoretice sau sistematice³. teoretică. Schaefer consideră că demersul idiografic. privilegiind relaţiile pe verticală (între grupul social şi mediul său natural) nu reuşise decât să acumuleze o impresionantă colecţie de taxoni unici şi irepetabili. Association of American Geographers. l'Harmattan. Un rol însemnat în dezvoltarea propriu-zisă a oraşelor. ed. situaţie pozitivă dar care atenţionează totodată asupra necesităţii unei anumite descongestionări spre oraşele mici. În J. care se voia analitică. Richard Hartshorne². Livingstone. ³ P. Schaefer (1953) – Exceptionalism În Geography: a Methodological Examination. 2. 1939. Hartshorne (1939) – The Character of the Regionale Geography. XLIII. Washington. 255-281. no 3. În "Annals of the Association of American Geographers". Inventarea spaţiului geographic Articolul din 1953 al geografului american de origine germană Fred K. 1997.C. D. extrem de critic la ceea ce autorul a numit "excepţionalism în geografie". mijlocii şi chiar centre rurale polarizatoare. de gestiune raţională a resurselor ţării. vol. p. Cuplul SchaeferUllman a constituit 1matricea iniţială a noii geografii. (1996) – "Human Geography. În acest proces intens şi rapid oraşele au concentrat marea majoritate a producţiei. Rogers. p. în opoziţie cu geografia tradiţionalistă care. p. A. ² R. Oxford Massachusetts. Paris.K. 8 . 226-249. 257 În Le mythe de la modernité géographique.

şi anume în prima jumătate a secolului al XX-lea. considerată de geografii americani de după al doilea război ca moştenire legitimă. Arnold.C. University of Washinghton Press. E. Seattle (prima ediţie în 1956) 5 ca de exemplu D. Pentru noua geografie spaţiul este distanţă iar distanţa înseamnă obstacol în calea mişcării. London 6 P. etc. Arnold. Haggett (1965) – Locational Analysis În Human Geography. Harvey (1969) – Explanation În Geography.însetată de general. cit. Noua geografie lansează un nou concept: acela de spaţiu. În doar douăzeci de ani (1950-1970) conceptul de spaţiu înlocuieşte pe cel de regiune în America de Nord. însă cu un oarecare decalaj (19701980). odată cu şcoala germană de economie spaţială. Cum propunea Schaefer. P. căutătoare neobosită de cel puţin regularităţi spaţiale dacă nu chiar de legi geografice. Lund. principiile maximizării satisfacţiei actorilor implicaţi în dinamicile spaţiale şi principul echităţii spaţiale. W. această nouă fază a geografiei a beneficiat de entuziasmul unei pleiade de teoreticieni5 şi de cercetători care au impus rapid în Europa Occidentală şi în unele ţări din fostul bloc comunist (Polonia. URSS) noua geografie nordamericană. "legea " rangmărime în ierarhizarea sistemelor urbane. geografia abandonează noţiunea de loc în favoarea noţiunii de spaţiu. E. Se pot face aşadar experienţe la scară redusă cu planeta şi astfel ultima barieră în calea ascensiunii geografiei în sferele înalte ale ştiinţelor (neo)pozitiviste dispare. Gleerup Publishers. Mai exact spus de spaţiu geografic. Fenomenul începuse mult mai devreme. London.. Metodele cantitative şi modelizarea spaţială aduc realitatea în interiorul laboratoarelor (mai exact al ordinatoarelor). Bunge (1962) – Theoretical Geography. singularitatea poate fi înlocuită de generalitate"6.L. Geografii 4 E.Geography as spatial interaction. în Europa se întâmplă acelaşi fenomen rapid. Un principiu universal valabil(ă)… Urmează altele: "legea " minimului efort în organizarea spaţiului. Astfel. 262 9 . da Costa Gomes. Menirea sa este de a înlocui treptat pe cel de regiune sau măcar de a-i schimba conţinutul: "regiunea nu mai este văzută ca o unitate teritorială ci este concepută ca o clasă spaţială care face parte dintr-un sistem ierarhizat. op. Denumită nomotetică. Royal University of Lund. cantitativă şi subordonată necesităţilor de planificare şi de amenajare a spaţiului. p. Ullman (1980) .

după părerea noastră. în scopul realizării profitului pecuniar sau social. drumul. geografia a fost prinsă pe picior greşit de rapiditatea evoluţiei tehnologiei şi că nu a făcut decât ceea ce era obişnuită să facă: să se obişnuiască cu un prezent în continuă mişcare şi să încerce să-l înţeleagă şi să-l explice studiind trecutul. de măsurat. care transformase oamenii în docile fiinţe strict raţionale au apărut şi au înflorit brusc geografii critice (cea radicală) sau împăciuitoare (geografia umanistă sau. aceste curente nu s-au datorat unei reacţii ştiinţifice în faţa neokantianismului sau neopozitivismului care făceau din ştiinţele geografice o reţea de chingi reci destinate să controleze spaţiul şi. periferii. Nu vom insista aici asupra lor. la fel ca şi în cazul filosofiei. Ele nu au apărut nici măcar ca un reflex întârziat de descoperire a fenomenologiei sau a hermeneuticii. modelul urmat(ă)) care îşi propune explicit să găsească în configuraţiile spaţiale trecute rostul şi sensul dinamicilor spaţiale actuale. Credem că. toate foarte uşor de cuantificat.cantitativişti îşi afirmă din ce în ce mai pregnant supremaţia în faţa geografilor tradiţionalişti: lor li se adresează majoritatea comenzilor sociale. 2 3. Nu întâmplător una dintre cele mai la modă metode de cercetare geografică de la începutul mileniului al treilea este… path dependency(dependenţa de calea. Discontinuitati spatiale 2 10 . geografia fenomenologică şi hermeneutică). fiinţa umană. după caz. centre. fluxuri. arii polarizate) sau la dinamici (atractivitate sau repulsivitate spaţială. prin aceasta. Împotriva acestei geografii (şi economii) fără suflet. într-un cuvînt de modelizat şi deci de controlat. geografia cantitativă este rapid confiscată fie de ideologiile (neo)liberale fie de cele structuraliste. centralizare ori descentralizare). difuzie ori polarizare. ca să-i spunem pe nume. Împreună cu economia regională. Vom afirma doar că. Aceasta deoarece spaţiul se reducea la structuri (poli.

a legilor naturii.a. ceea ce a înfluenţat asupra deosebirilor rasiale şi de altă natură. Treptat. într-o măsură din ce în ce mai mare. Acesta este un argument în plus care demonstrează că omul este unica fiinţă care a reuşit să se adapteze singură şi activ la condiţiile naturale cele mai diverse. Unele discontinuităţi sunt datorate necesităţii protecţiei unor medii naturale unice. sau de schimburi.De obicei discontinuităţile spaţiale sunt datorate deciziilor politicoadministrative. deşertice (Sahara. în contrapunere cu alte întinderi de pământ lipsite de aşezari omeneşti. Definind oicumena drept regiunea geografica populată. apoi. prin condiţiile create de ei inşişi. sau de ape curgatoare greu de supus. Libia.5 milioane ani în urmă. Prin zone suboicumene distingem acele regiuni polare (partea de nord a Siberiei. stepice. în literatura de specialitate se utilizează noţiunea de oicumenă (introdusă de Ratzel).).). unde. populaţia nu este sedentară. în cele mai diferite medii : dominate de reliefuri înalte. a devenit tot mai largă. aria de populare. precum şi zone anoicumene.. piscurile înalte etc. zone muntoase înalte s. Se apreciază la aproximativ 1 milion ani sau chiar 1. oamenii au ajuns treptat să trăiască în condiţii de existenţă extrem de diferite. Prezenţa omului în anumite zone geografice poate fi temporară. iar condiţiile naturale de trai ale omului tot mai variate. În cursul raspândirii din întinsa regiune a antropogenezei. puterea de supunere. înseamnă că pe Glob există şi zone suboicumene. Procesul aşezării oamenilor pe suprafaţa pamântului s-a conturat cu multe mii de ani în urmă. modul de viaţă îmbrâcind diferite forme de organizare. în interiorul căreia se distinge deci o activitate umană productivă şi de schimb. Pentru a distinge regiunile imense în care s-a stabilit şi continua să se desfăşoare activitatea umană. Arabia Saudita. Zona anoicumenă semnifică acea parte a lumii care deocamdată nu poate intra în sfera activităţii umane (zona arctică. deşi se desfăşoară o activitate economică productivă. de întinsuri bogate dar adeseori inospitaliere. începând de la clima ecuatorială şi până la cea polară. la început din punctul de vedere al condiţiilor naturale. America de Nord). prin care noi înţelegem suprafaţa populată de pe Glob. 11 . antarctică. Precizia mobilităţii sale şi a spaţiilor pe care le înglobează reprezintă forţa umanităţii. în cele din urmă. deci oicumena. Gobi etc.

viduri" aproape bine conturate.mai binezis .A.). Acestea sunt nişte linii imaginare care delimitează teritoriul unui stat.. Eterogenitatea oicumenei se manifestă atât pe plan somatic. În aceeaşi regiune. Frontierele sunt o formă de regionare geografică şi deci de discontinuitate. densităţi de 1 locuitor la 15-20 km2 (podişul Gobi). Frontierele sunt stabilite printr-un acord internaţional. ci chiar în ţările dezvoltate (S. din Africa ecuatorială. tratat între ţările vecine sau arbitrajul unei conferinţe sau organizaţii internaţionale. a rezultat. în înţelesul ariei locuite de om. ţările nordice: laponii şi populaţiile din sud etc. 4. Întinderi cu densităţi foarte mari sunt separate de imensităţi teritoriale unde oamenii sunt foarte puţini. Aici se impune înţelegerea tuturor proceselor social-economice : dezvoltarea economică. organizarea socială.culori din interiorul oicumenei nu poate fi înţeleasă şi justificată numai prin acţiunea mediului. discontinuă şi eterogenă. de exemplu. care determină în cele din urmă mobilitatea sau echilibrul oicumenei..Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 12 . M. dintr-un proces lung şi complicat.U. Fiecare regiune se caracterizează prin predominarea unui tip sau . : băştinaşii şi europenii. transportul. discontinuităţi inelare şi discontinuităţi haotice. Chamussy spunea că: „spaţiul este continuu dintr-un punct de vedere matematic. Asemenea diversitate intilnim nu numai în ţările sau continentele foste colonii. cât şi pe plan cultural. trăiesc în vecinătate formele arhaice (Pigmei) şi formele evoluate (Bantu). migraţiile etc. Discontinuităţile spaţiale se pot clasifica în raport cu organizarea spaţiului astfel: discontinuităţi lineare. Această situaţie ne sugerează înca o dată ideea că marea diversitate de . sau . Ea se prezintă observatiilor noastre.a unei asociaţii de tipuri mai apropiate sau mai îndepartate.. dar geograful pentru a explica procesele şi structurile creează discontinuităţi spaţiale”. deci.Oicumena.

Perimetrele de spatii verzi trebuie sa aiba o intinder sufficient de mare pentru a atenua poluarea. Organizarea spatiului rural (in esenta cu un pronuntat caracter spontan) va trebui sa se incadreze in anumite coordinate rationale. schimbarea destinatiei terenurilor si infrastructura (ansamblu al elemnetelor contruite voluntar de om si utilizate pentru realizarea proceselor econmice. rural. cum ar fi: spatiul urban. Organizarea spatiului geografic reprezinta o forma evoluata de interactiune dintre om si natura. pentru 13 . al uni teritoriu sau al unei tari. legate interactional intr-un system organizat si ierarhizat).Prin organizarea spatiului geographic se intelege acea actiune voluntara de transformare a a unor caracteristici ale acestuia pentru a satisface mai bine anumite cerinte de moment si de perspective ale comunitatii umane care il locuieste. Organizarea spatiului urban intravilan presupune o zonare functionala a acestuia si identificarea posibilitatilor de folosire rationala a intregului teritoriu. intereseaza foarte mult pozitia nodurilor si functionalitatea retelelor reprezentate de axele de comunicatii. realizarea unor transformari antropice si crearea unei situatii noi cu o functionalitate care sa fie mai buna din punct de vedere natural si economic. deoarece dezvoltarea oraselor se realizeaza datorita unor multiple conditionari influentate si de personalitatea individuala a acestora. Organizarea spatiului urban presupune abordarea a doua niveluri: -nivelul retelei urbane (structura teritoriala de mai multe orase. agricol. -nivelul organizarii intravilanului (teritoriu situate in interiorul perimetrului administrative al unei localitati rurale sau urban). prin care se incearca ameliorarea unor elemente ale mediului rural. Fiecare tip de spatiu are anumite caracteristici sub raportul modului in care poate sa fie organizat mai rational. industrial. Organizarea spatiului are domenii diferite de referinta. Amplasrea zonelor industriala trebuie sa aiba in vedere influenta asupra mediului. Se pune accentual pe dezvoltarea unei structuri ierarhizate cu anumite noduri si retele amplasate rational. de transport si servicii (activitate economica destinata satisfacerii unor necesitati ale oamenilor legatede activitatea cotidiana). Organizarea retelei urbane este un process foarte complex. Sub raportul mediului. Extinderea necontrolata a cladirilor.

cele administrativ-teritoriale prezintă un interes deosebit întrucât ele constituie cadrul de desfăşurare al unor politici de dezvoltare sau 14 . problemele legate de existenta unor spatii de depozitare a materiilor prime.transport sau locuire) mediocra sunt impedimente reale in ridicarea calitatii mediului de viata rural. transporturile trebuie sa beneficieze de anumite facilitate. Organizarea spatiului agricol depinde foarte mult de tipul de agricultura practicata. Probelma este mai dificila in situatia zonelor industriale aflate in reconversie (transformarea unui element participant la procesul economic – intreprindere. Organizarea spatiului industrial presupune luarea in consideratie a unui numar mai mare de factori decat cei initiali.Structura spatiala Problematica structurilor spaţiale a devenit în geografia umană contemporană una din cele mai atractive datorită schimbărilor profunde produse în raporturile dintre om şi teritoriu. de transport sau a statiilor de epurare. care sa imbine elemente de agrotehnica. In present spatiile de inalta tehnologie (tehnopol) au in vedere in mod prioritar si o anumita incadrare estetica in peisaj. diferita calitativ). activitate. proprietate. eficienta si specializare agricola. Dintre aceste structuri. sunt subintelese in cazul amenajarilor perimetrelor industriale. Astfel. Organizarea spatiului de transporturi si servicii presupune cunoasterea aprofundata a posibilitatilor oferite de mediu. cu pastrarea caliatii acestuia. Astfel agricultura extensive sau itineranta (agricultura practicata prin destelenirea pamantului si abandonarea lui dupa o perioada de utilizare.. Turismul poate valorifica optim oferta mediului inconjurator. referitori la aprovizionarea cu materii prime si accesul la cai de comunicatii. 5. Agricultura comerciala sau cea in curs de a deveni comerciala ( ca in fostele tari socialiste) necesita o abordare foarte complexa. forta de munca – intr-o alta situatie. slab functionale si care are un aspect inestetic. pentru care o problema principala o constituie existenta unei infrastructure invechite.) apeleaza foarte putin la organizarea teritoriului.

ci ca un tot unitar care înglobează relaţiile dintre fiecare aşezare cu teritoriul său adiacent.1 Spaţiul geografic funcţional (S. prin analiza lor atentă.de amenajare/planificare. sociale şi mai ales economice. Prin urmare S. Aceste structuri se disting pe de o parte prin ponderea deosebită a moştenirii istorice (memoria spaţio-temporală) dar şi prin sporirea interacţiunilor induse de mutaţiile tehnice sau culturale care redesenează continuu spaţiul identitar. regiunile istorice (tradiţionale) rezistă la nivelul reprezentărilor dar nu au nici un suport funcţional. puncte care asigură o optimizare între potenţialul geoeconomic şi modul de valorificare al acestuia. în care aşezările formează un ansamblu clar ierarhizat. Scara comunală de analiză pune în evidenţă fragmentarea dinamicilor regionale (provincii istorice şi/sau regiuni de dezvoltare) şi afirmă rolul crescând al coeziunii teritoriale în mare parte supus proximităţii spaţiale. cu necesităţile unei gestiuni eficiente a spaţiului geografic. Toate aceste procese şi fenomene sunt foarte puţin sau deloc încadrate administrativ. ele constituie cadrul de referinţă al unor repere identitare de multe ori recurente (cu rădăcini istorice) dar adesea supuse unor transformări profunde prin aculturaţie. adesea impuse politic sub imperiul unei anumite ideologii.F. un spaţiu. În plus.G. regiunile de dezvoltare au fost constituite pe baza omogenităţii socio-economice şi nu pe baza structurilor spaţiale funcţionale. În acest cadru. Dinamicile socio-culturale in curs dovedesc. Interacţiunile care au loc într-o astfel de entitate teritorială sunt orientate (polarizate) spre mai multe puncte nodale de diferite ranguri. Dinamicile cele mai semnificative au loc la nivel local.G. o neconcordanţă a structurilor moştenite. fiind de fapt o ofertă.F) Este un concept. crearea punctelor de sprijin al arhitecturii teritoriale trece prin redefinirea rolului teritorial al oraşelor. Spaţiile rurale sunt confuze. mai ales în condiţii de maximă repulsivitate. judeţele sunt inadaptate/fixate în alveolele teritoriale desenate în perioada comunistă. Structura spaţiilor care câştigă sau a celor care pierd constituie de jos în sus structura viitoarelor posibile organizări regionale. 5. de unde creşterea disparităţilor culturale. sistemul de aşezări nu trebuie privit exclusiv sub aspectul reţelei de aşezări. se constituie din regiunea integrală a spaţiilor de influenţă a tuturor 15 . Comunele sunt de multe ori prea mari ori prea mici. puţine fenomene permit descoperirea tendinţelor de durată.

Elemenetele naturale au o mai mare stabilitate şi numai eterogenitatea lor asigură intensificarea şi diversificarea economice.1. devine o categorie geografică operaţională în organizarea spaţiului.F.G. crează cadrul unei abordări prioritare şi a ariilor de contact dintre regiunile naturale (arii în care relaţiile geografice ating „tensiuni” teritoriale de amploare). uman şi economic al acestora. care polarizează un teritoriu foarte restrâns. o dinamică şi evoluţie permanentă. În cadrul S. structurat pe sisteme de aşezări permite stabilirea mai corectă a interacţiunii dintre elementele naturale asociate şi economice respectiv modul de exploatare a acestora. 1987). Trăsăturile spaţiului geografic funcţional Trăsăturile spaţiului geografic funcţional sunt definite de următoarele aspecte: 16 activităţilor social- . Relaţii . fiind axat pe marile oraşe cu polarizare regională (după I. S.reprezentate prin aşezări. Se asistă de fapt la o creştere a contrastelor geografice dintre ariile respective. ceea ce implică o specializare mai profundă. Spre deosebire de regiunea geografică. spaţiile funcţionale se ierarhizează până la ordinul (n). Structura spaţiului geografic funcţional Structura spaţiului geografic funcţional este definită de următoarele elemente: Componentele . Conceperea S. Se consideră că S. Stabilitatea lor înseamnă accentuarea caracterului complementar al ariilor ce vin în contact sau se interferează. de ordinul I (macroteritorial) este prima mare diviziune dintr-un spaţiu naţional.F.F.reprezentat prin tot ceea ce se situează în afara aşezărilor: elemente de ordin natural şi social-economic.existente între componente şi mediu.G.G. Mediul .G.2. De la acest nivel. se pot delimita unităţi teritoriale concrete. cât şi între subansamblurile lor. 5.F.F.F.F. cu multiplele lor activităţi. în concordanţă cu potenţialul natural. Sistemul de aşezări îi imprimă S.1.aşezărilor ce îl compun. 5.1. se bazează de altfel pe arii cu resurse diferite cuprinse în diferite zone sau regiuni. generat de ultima aşezare din sistemul ierarhic respectiv. Ianoş.G.G.G. care adaptează sau modifică structura iniţială a acestuia în funcţie de mutaţiile ce au loc în cadrul componentelor şi relaţiilor sale. Structurile stabile ale S. În această viziune S.

prin definiţie este conceput ca un tot unitar. Aceste modificări se reflectă şi sub raportul dinamicii teritoriale. administrativă etc. Prin geneza sa (cu fluxuri care se orientează. are caracter dinamic. prin natura relaţiilor dintre aşezări. Această trăsătură reprezintă criteriul principal de individualizare a S. economici. urmare atât a mutaţiilor interne cât şi intervenţiei unor factori externi de natură economică. S. izolat.. 17 . concentrându-se permanent spre centrul polarizator) respectiv.G. atât între localităţi cât şi între acestea şi teritoriu.F. chiar nelocuit. socială şi politică. care satisfac necesarul din compartimentele inferioare ale sistemului de aşezări.).F. socială. legături de natură politică.G. energie şi informaţie. între el şi alte sisteme limitrofe având loc un permanent schimb de substanţă.F. a S.F. servicii specializate. Pe baza unor relaţii în lanţ. întrucât sistemul de aşezări se poate restrânge sau extinde prin includerea de noi localităţi în funcţie de dezvoltarea centrului coordonator şi a centrelor polarizatoare de rang inferior.F. reorientări ale fluxului de substanţă. generate de restructurarea reţelei iniţiale de aşezări şi a teritoriului afernt.G. care duce la asigurarea unei unităţi teritoriale naţionale indistructibile. S. în plan vertical determinând modificări în ierarhia aşezărilor. Orice porţiune dintr-un teritoriu. sociali şi politici. se instalează un sistem compensatoriu de relaţii. prezintă numeroase centre de comandă de diferite ranguri. influenţează (prin potenţialul său economic) sau se află sub influenţa mai accentuată sau difuză a unei aşezări. Integrarea funcţională. F.G. rezultat al unei incidenţe de factori naturali. excedentele locale de substanţă şi energie. Astfel. dintre aşezări şi teritoriu.F. S. conturarea a noi reţele de subsisteme spaţiale. Acestea impun o dinamică permanentă. Relaţiile sunt reciproce întrucât la nivele superioare există un excedent de informaţii necesare sau produse prelucrate. care dinamizează teritoriul respectiv şi a căror dezvoltare depinde de natura relaţiilor dintre ele şi ariile adiacente. Dinamismul. de toate ordinile. Integrarea în ansamblul naţional.G. Individualizarea S. deplasări de populaţie. de regulă se însumează şi completează deficitele existente la nivelele superioare ale ierarhiei sistemului de aşezări. are la bază principiul funcţional sub aspectul interrelaţiilor dintre elementele geografice.Polaritatea. energie şi informaţie (legături economice. S.G. Unicitatea. ci funcţionează ca şi un sistem semideschis. istorici. acest spaţiu este unic şi identic cu el însuşi. nu reprezintă un sistem închis. demografici.G.

populaţie şi mediul natural.arealul social de producţie. O intreprindere.2. se manifestă impactul direct asupra mediului. Acesta se caracterizează prin bidimensionalitate. spaţiul economico-geografic poate fi dedus din definiţia spaţiului geografic.F. care permite factorului uman să acţioneze de la limita inferioară a funcţionalităţii până la limita „exploziei funcţionale”. 5.G. se constituie într-o entitate organică ce crează posibilitatea realizării (organizării) unui optim teritorial. arealul în limitele căruia apar legături sociale de producţie (recrutarea forţei de muncă). Spaţiul economico-geografic Formal. ce corespunde cu locul de amplasare al unităţii economice împreună cu spaţiul său fizic. Se formează în acest fel trei areale cu forme şi dimensiuni diferite : arealul în limitele căruia se află amplasate mijloacele de producţie ale unităţii economice şi se desfăşoară relaţiile de producţie (intrările şi ieşirile de producţie) . spaţii de reproducere a componentelor geografice. administrative . arealul în limitele căruia se realizează exploatarea resurselor naturale. a obiectelor geografice din spaţiile implicate direct în organizare. Legăturile existente între aceste componente relevă o anumită compatibilitate. intensitatea reprezentând o a treia dimensiune de exprimare (măsurare). de manifestare şi producţie).arealul activităţii de producţie integrală. care se raportează la un „punct teritorial” de exprimare. calcul al intensităţii (punct caracteristic). 18 . apar manifestări secundare . În cadrul fiecărui areal se poate pune în evidenţă zona de maximă intensitate (de maximă concentrare. prin încadrarea elementelor de ordin economic. Spaţiul natural terestru intact şi spaţiul maritim reprezintă spaţii rezervă.areal ecologic.S. culturale. a cărui specificitate rezultă din combinarea elementelor şi nu din însumarea lor. Funcţionarea sa presupune structurarea părţilor întro unitate coerentă. Din suprapunerea celor trei areale rezultă câmpul economico-geografic al unităţii economice. Ca şi caracteristică a unităţii „primare” a spaţiului economico-geografic o reprezintă organizarea complexă şi posibilitatea de a fi coordonată (se află sub control direct). ca şi obiect geografic exercită o anumită acţiune în teritoriu asupra a trei componente geografice principale din cadrul spaţiului geografic: infrastructură.

Analog. în condiţiile social-econimice date. caracterizat prin complexitate şi determinat de interacţiunea dintre obiectele economice cu organizare şi ordonare mai redusă. 5. O organizare durabilă înseamnă în primul rând posibilitatea de a controla şi a limita dezvoltarea „cancerigenă” a componentelor acestui spaţiu şi a spaţiului însăşi.tehnosfera. între componentele acestuia nu există relaţii antagonice. dar nu sunt optimale întotdeauna pentru întregul spaţiu economico-geografic.3. rezultând în acest fel o nouă geosferă . în spaţiul rural şi mai nou şi în cadrul spaţiilor naturale intacte. iar punctele de referinţă economico-geografice se raportează la standarde raţionale optime. Ratzel şi aprofundat de K. Acesta constituie teritoriul necesar pentru satisfacerea tuturor necesităţilor unui individ uman. 5.2. în care acesta îşi desfăşoară sau îşi poate desfăşura normal viaţa (în afara stresului). Conceptul de „spaţiu vital” a fost definit pentru prima dată de Fr.1 Caracteristicile spaţiului economico-geografic Soluţiile optimale luate pentru „punctele economice” teritoriale (unităţile economice de producţie) sunt optimale şi pentru câmpul economic aferent. în vederea găsirii de argumente ştiinţifice în favoarea expansiunii spaţiului german din perioada interbelică. Extrapolarea conceptului şi în 19 . Spaţiul „vital” (de viaţă) Reprezintă suprafaţa medie care revine unui individ din cadrul unei populaţii. În procesele de organizare spaţială ordonarea componentelor spaţiului economicogeografic reprezintă principalul atribut al organizării. orice soluţie luată pentru „punctele economice” teritoriale în interesul acestuia sunt optime numai pentru câmpul economic propriu.Intersecţia (suprapunerea în unele cazuri) câmpurilor economico-geografice formează spaţiul economico-geografic. Această categorie de spaţiu se dezvoltă în cadrul spaţiului urban în primul rând. Haushöfer. Promovarea optimului economic la nivel naţional se poate realiza numai într-un spaţiu economico-geografic în care. cu o tendinţă de a se multiplica rapid la nivel global. Cu cât sunt mai interpuse câmpurile economico-geografice şi spaţiile economicogeografice între ele cu atât există posibilităţi mai bune de a promova soluţii optimale şi raţionale de organizare pentru ambele componente.

pentru producerea alimentelor – 0. 20 . utilizată în corelarea nevoilor umane cu disponibilul de teritoriu. Pentru ţările dezvoltate ale Europei de Vest. unde spaţiile social-economice depăşesc limitele inferioare ale spaţiului „vital”. pentru urbanizare – 0.7 ha. odată cu tehnologizarea şi intensificarea proceselor de producţie. construcţiei obiectivelor economice şi industriale. pentru susţinerea condiţiilor ecologice şi a recreaţiei – 0. pentru creşterea culturilor tehnice – 0. Rejmers. care odată atins crează probleme de adaptabilitate şi suportabilitate biologică respectiv psihică. Acesta reprezintă un punct de referinţă în planificarea teritoriului.8 ha. În cadrul acestor spaţii „vitale” se includ suprafeţele necesare producţiei resurselor de hrană (în condiţii optime ecologice). Problematica spaţiilor cu suprapopulare. care pot fi cedate ulterior în circuitul spaţiilor „vitale” de altă categorie. se impune a fi soluţionată prin politici demografice de emigrare-imigrare.6-0. Ca şi o constatare.6 ha. spaţiul „vital” este definit de următorii parametri de suprafaţă/pesoană (după N. precizăm că în decursul istoriei. industriale) de pe suprafeţe mai reduse. dimensiunea spaţiului „vital” s-a redus.2 ha. creşterii culturilor tehnice. deoarece dimensiunile reale ale componentelor spaţiale trebuie adaptate la necesarul real de spaţiu „vital”.4 ha. căi de comunicaţii) şi spaţiilor recreative. 1992): pentru un individ uman – 0. intensificarea proceselor de producţie care permit obţinerea aceleiaşi cantităţi de bunuri (agricole. Tot în cadrul spaţiilor de „viaţă” intră şi ariile tampon (fâşii de protecţie forestieră) respectiv complexele ecologice de menţinere a echilibrului ecologic (arii naturale protejate). Există un prag limită inferior al spaţiului „vital”. a infrastructurilor teritoriale (spaţii locative.domeniul geografiei a permis utilizarea acestuia ca şi categorie operaţională.

In vol. Emeritus Professor of Geography. Bucureşti. Prentice Hall. University of Southampton. Raport de Cercetare . Economica. 1973. tema nr.H. spaţiu. Economica. Derycke P..Visiting Fellow in Geography. 87-95). (2000). „Geography-a modern synthesis”. A patra ediţie a Conferinţei Regionale de Geografie: "Regionalism şi integrare: culturã. 2002. „Espace. Hagget P. Simon Ross. Angers. 15 : TESTAREA MODELELOR DE STRUCTURI ADMINISTRATIV-TERITORIALE IN MOLDOVA.dr Ionel Muntele • Dictionary of Geography - FOURTH EDITION. Head of Geography. teritorialitate şi prestigiu cultural în spaţiul geografic românesc (I). Paris. University of Southampton • Popa. Identitate. „Sisteme teritoriale”. N. „La region-espace vecu”. Michael Witherick. Tubingen (pp.. dezvoltare". Fremont A. Paris.Bibliografie • • • • • • Ianoş I. Paris. Timişoara. 1998.Autor: Prof. Dauphine A.Tehnică. 1979. John Small. Queen's College Taunton.. 1992. 21 . Ed. „Espace et dynamiques territoriales”. region et systheme. Masson..