UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI FACULTATEA DE GEOGRAFIE SI GEOLOGIE SPECIALIZAREA GEOGRAFIA MEDIULUI GRUPA 2111A ANUL I

PROIECT LA GEOGRAFIE UMANA CONCEPTUL DE SPATIU

Conducător ştiinţific Prof.conf. univ. dr. Octavian Groza Asist. univ. drd. Alexandru Rusu

studenta DIMA IRINA - LIANA

Cuprins:

1. Spatiul Inventarea spaţiului geographic 3. Discontinuitati spatiale 4. Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 5. Structura spatiala

2.

2

substrat. Adoptarea ei a implicat apropierea geografiei de alte discipline. forma şi întinderea lor (DEX). pedologic. între care există multiple relaţii de interacţiune şi integrare. Raportul dintre spaţiul geografic şi aceste noţiuni este foarte bine definit: orice regiune sau zonă poate fi considerată un spaţiu geografic. Se poate defini spaţiul geografic ca un hiperspaţiu. În sens curent. prin spaţiu se înţelege suportul real şi concret al omului şi activităţilor sale. cadru de viaţă ş. economic etc. Uneori spaţiul geografic este privit sub formele sale foarte sumare şi generalizate care îi limitează conţinutul şi proprietăţile la suportul material pe care îl reprezintă. distanţa. inseparabilă de materia care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni şi exprimă ordinea coexistenţei obiectelor lumii reale.1. social. ca răspuns la intervenţii ghidate exclusiv de ideea rentabilităţii economice imediate. care se ocupă cu organizarea spaţiului şi creşterea aportului acesteia la dezvoltarea unor probleme de interes practic. ca regiunea şi zona. de unele noţiuni. de a răspunde tuturor cerinţelor de ordin practic.a. apropiindu-se prin conţinut.. De aici decurg şi unele aspecte negative. iar relaţia inversă nu este valabilă. mediu ambiant. spaţiul geografic se caracterizează printr-un anumit tip de combinare a tuturor componentelor geografice. cu condiţia analiyei complexe şi integrale a tuturor relaţiilor dintre componentele geografice. mărimea. Spatiul Spaţiul reprezintă o formă fundamentală. Noţiunea de spaţiu geografic poate fi atribuită oricărui teritoriu. De fapt. poziţia. precum: peisaj. natură. mai lent sau mai violent de către unele componente geografice. 3 . biogeografic. obiectivă şi universală de existenţă a materiei. mai mult sau mai puţin. mainifestate mai devreme sau mai târziu. climatologic. cuprinzând o mulţime de subspaţii caracteristice: geomorfologic. Această noţiune s-a impus din necesitatea abordării cantitative a realităţii teritoiale şi din inadecvarea unor noţiuni.

presiuni" multiple. în dorinţa amplificării funcţiilor şi obţinerii de avantaje sporite. Astfel. rezultate ale interacţiunii diferenţiate dintre componentele geografice. sociale şi economice ale învelişului geografic. cât şi prin aspecte calitative. care nu sunt luate în considerare la analiza celor de mari dimensiuni cum ar fi microrelieful. la entităţile teritoriale mici se urmăresc relaţiile dintre unele elemente. În conformitate cu dimensiunule fizice ale spaţiului. spaţiile . topoclimatul.. Orice spaţiu geografic se caracterizează atît prin particularităţi dimensionale. aceste dimensiuni au un caracter relativ. Astfel. în calculele teoretice se omit numeroase variabile. de la cele mai restrânse unităţi geografice până la spaţiul planetar. un spaţiu geografic dat nu este identic decât cu el însuşi.Proprietăţile specifice spaţiului geografic decurg din variabilitatea cantitativă şi din cea calitativă a elementelor geografice. iar pe de altă parte. toate exprimând aspecte calitative ce asigură funcţionalitate spaţiului geografic. suprafeţe. Spaţiul deţine o poziţie prioritară în cercetările geografice. orice spaţiu este supus unor . În vremurile noastre. se înlătură obţinerea unor concluzii eronate . Deci se disting proprietăţi metrice şi topologice. În acest proces de continuă eva-luare. Unele dintre particularităţile metrice sunt fixate aprioric prin limite administrative sau delimitări subiective. în analizele geografice are loc o translaţie a obiectelor urmărite în funcţie de mărimea entităţii cercetate. coerenţa. Datorită dinamicii permanente a relaţiilor dintre componentele spaţiului geografic. distanţe. cartierele unei aşezări sau unele activităţi economice. pe de o parte. Deci se poate admite că noţiunea de spaţiu geografic este atribuită unor entităţi teritoriale de mărime variabilă. organizarea. generate de necesitatea studierii unui anumit teritoriu. Proprietăţile topologice cele mai importante sunt: multidimensionalitatea. volume etc. generate de imposibilitatea utilizării tuturor variabilelor sau de generalizarea unora. din relaţiile locale sau regionale dintre componentele naturale. pentru că. Reyultatul cercetărilor formale multidimensionale asupra spaţiului geografic trebuie confruntate permanent cu realitatea teritorială.prin intermediul centrelor urbane raţional amplasate în 4 . pentru că pe această noţiune se fondează una din definiţiile frecvent vehiculate ale geografiei: geografia este ştiinţa spaţiului. Proprietăţile metrice se referă exclusiv la caracteristicile calitative ale spaţiului. neconforme cu realitatea geografică. exprimându-se prin unghiuri. continuitatea.

dacă luăm ca exemplu doar industria care. a generat modificări substanţiate atât în fizionomia spaţiului cât şi în calitatea componentelor mediului fizic. intensificarea căilor de transport. În mod firesc. o astfel de situaţie generează anumite forme de organizare social-economică a spaţiului. progresul social în general. avem imiaginea incompletă a spaţiilor. În afară de efectele negative care generează tipuri de peisaje antropogene marile concentrări urbane puternic industrializate introduc în spaţiul rural o serie de 5 . Din analiza raporturilor. are uneori efecte negative asupra peisajuliui rural aferent.. Diversificarea activităţilor industriale. spaţiul rural. clasificări de . fizionomia concentraţiilor umane şi a imprejurimilor lor. exprimă un anumit grad de adaptare a omului la realizările tehnicii. se stabilesc diversele tipuri. într-un sistem de localitaţi..conservatoare" poate să stânjenească o evoluţie firească a industriei. de regulă prezentă în marile oraşe. Marea industrie.forme" sau de sisteme spaţiale care includ elemente caracteristice ale peisajului geografic. în poluarea aerului şi mai ales în menţinerea reliefului ca urmare a amplificării reţelei de comunicaţii.formele noi” în plină desfaşurare şi . precum şi raporturile ce se stabilesc într-o anumită etapă între aceste forme. Tot aşa cum o industrie amplasată fără discernamânt poate provoca dezechilibru ireversibil într-un spaţiu agrar. producând deziechibru în regimul hidrologic. Adăugând la aceasta progresele în organizarea agriculturii. iar altele ramânând înca pasive.. ne putem da seama la un moment dat de importanţa pe care o are în viaţa socială un sector sau altul de activitate. se diferenţiază prin complexitatea structurilor. determină mutaţii în modul de răspândire şi în structura populaţiei.. defrişărilor. noi structuri spaţiale şi sociale.devin multifunctionale. într-un timp destul de scurt. progresul tehnic ne oferă comparaţii concludente între . Pe acest fond. depozitărilor etc. progresul tehnic în general. unele devenind mai active.teritoriu . dezvoltarea tehnico-economică în ansamblul ei. Un aspect deosebit de important îl constituie prezenţa aglomerărilor industriale care influenţează în mod vizibil reţeaua de localităţi urbane şi rurale. Un sistem spaţial (un peisaj geografic sau altul) reflectă esenţa structurilor sociale dintr-o epocă sau alta.formele tradiţionale". Evoluţia. a determinat. de-a lungul secolelor. O agricultură . Asemenea realităţi sunt indubitabile. transformarea agriculturii în general.

Formele şi delimitările spaţiului reflectă ca atare raporturile dintre componentele mediului fizic şi activitatea umană. baraje. legea fondului funciar şi indeosebi legea privind sistemiaitizarea teritoriului şi a localităţilor cuprind valoroase indicaţii practice în direcţia folosirii judicioase a terenului. profilul centrelor urbane sau rurale. 6 . asigurând relaţii corespunzatoare între gospodărirea concentrarilor industriale şi regiunile înconjuratoare. Acestea sunt aspecte majore care confirma faptul că influenţa mediului fizic este în funcţie de nivelul dezvoltării tehnice şi de nivelul dezvoltării tehnice şi de tipurile de organizare economică. Preocuparea geografică este impusă în acest proces prin faptul că la desfaşurarea lui contribuie în mod deosebit gradul de concentrare a populaţiei — evident în oraşe şi sate cu perspective de dezvoltare — dimensiunile şi înzestrarea tehnico-edilitară a teritoriului. canale navigabile. în unitatea lor indisolubila. reducerea contractelor dintre concentrările industriale şi zonele agricole. integrate armonios în fizionomia fiecărei localitaţi. Studiul atent al acestor relaţii spaţiale dă soluţii raţionale în dispunerea pieţelor. interacţiunea diferitelor funcţii şi în ultimă instanţă poziţia economico-geografică a oraşelor. concentrarea obiectivelor economice şi amplasarea construcţiilor noi de locuinte în cadrul unor ainsambluri compacte. Legile adoptate în ultimul timp în ţara noastră privind protecţia terenurilor arabile.elemente favorabile. orice amenajare în teritoriu (regularizarea cursurilor de ape. vizează un spaţiu nou calitativ. Pornind de la conţinutul preocuparilor actuale în domeniul sistematizării. produs al colectivitaţii umane în anumite condiţii sociale şi economice. Toate aceste elemente. raporturi de importanţă primordială în acţiunea de optimizare a teritoriilor. irigatii etc. înţeleasă fiind ca un proces complex de transformare a mediului geografic. de orientare a structurilor entităţilor regionale. În acest fel accţiunea de sistematizare sau planificare fizică ocupă un loc primordial în preocupările practicienilor.) va trebui efectuată în strinsă legatură cu dezvoltarea în continuare a transporturilor. Se impune deja o concepţie clară asupra posibilitaţilor de comunicaţie şi caracterul. constatăm că el exprimă sinteza tuturor însuşirilor naturale şi sociale în care se naşte şi se dezvoltă fenomenul studiat. În condiţiile dezvoltării actuale un rol important revine comunicaţiilor — arterele de corelare a funcţiilor pe plan teritorial.

mărimea şi rolul acestor localităţi în teritoriu. aceasta pentru a crea condiţiile necesare valorificării superioare a materiilor prime locale. a produselor agricole. aer. culturale. situaţie ce a impus o acţiune mai ferma de delimitare a perimetrului construibil al fiecarui oraş şi sat. pădure — condiţii vitale pentru om). La aceasta se adaugă procesul de înnoire şi modernizare a producţiei. Se urmareşte prin aceasta ridicarea economică. Este un principiu care dezvoltă o constiinţa superioara faţa de mediul care ne înconjoară. Aceasta este expresia sintetizată a marilor atribuţii pe care trebuie să le exercite oraşul. pentru protejarea mediului ambiant. şi chiar pentru construcţia de locuinţe atât la sate cât mai ales la oraşe. atit în localităţile urbane cât şi în cele rurale. Este suficient de amintit faptul că densitatea medie a satelor este de abia de 8—10 loc. secundare. conservarea. Introducerea şi extinderea unor procedee 7 . în concordanţă cu obiectivele planului unic de dezvoltare economico-socială a ţării. cooperativele agricole de producţie. pentru organizarea întregului complex de activităţi sociale. apă. Creşterea densităţii construcţiilor şi locuitorilor. terţiare — la nivelul satelor. Se iroseşte încă mult teren fertil în activitatea de construcţie a unor mari întreprinderi industriale. de servicii în general.Partidul şi statul nostru au considerat întotdeauna ca o îndatorire primordială sarcina de a asigura apărarea. se înscrie astfel ca una din principiile de baza ale dezvoltării actuale. de diversificare a producţiei de bunuri de consum. gospodariile membrilor cooperatori şi gospodăriile populaţiei. culturală şi mai buna înzestrare edilitară a tuturor localitaţilor rurale care au perspective de dezvoltare./ha. ameliorarea şi folosirea integrală şi eficientă a pamântului de către unitaţile agricole de stat. În aceste dimensiuni ale activitatii practice. Se are în vedere intensificarea preocupărilor pe linia amplificării şi intensificării funcţiilor — primare. Se are în vedere stabilirea unor norme de densitate optimă pe tipuri de oraşe şi sate. de asimilare în fabricaţie de sortimente noi. impunînd totodată mai mult discernământ în relaţiile cu elementele cadrului natural (pământ. diferenţiate în funcţie de profilul social-economic. vegetale şi animale. În activitatea de sistematizare o atenţie deosebită se acordă şi măsurilor pentru apărarea şi păstrarea cât mai intactă a condiţiilor naturale. pentru depozitarea deşeurilor sau numai pentru depozite. oraşul a devenit unitatea teritorialadministrativă de bază a societaţii noastre.

tehnologice moderne au generat mutaţii puternice în structura categoriilor de marime a oraşelor în structura lor internă în general. l'Harmattan. de gestiune raţională a resurselor ţării. no 3. Un rol însemnat în dezvoltarea propriu-zisă a oraşelor.K. teoretică. ³ P. extrem de critic la ceea ce autorul a numit "excepţionalism în geografie". Association of American Geographers. 388-397. 2. Oxford Massachusetts.N. cât şi în extinderea procesului de urbanizare 1-a avut activitatea intensă de identificare şi de atragere în circuitul economic a noi resurse de materii prime. în opoziţie cu geografia tradiţionalistă care. D. p. Richard Hartshorne². În Jean-François Staszak (dir. între diferitele grupuri sociale. ² R. deci pe orizontală. 8 . Schaefer¹. p.) –"Les discours du géographe". Inventarea spaţiului geographic Articolul din 1953 al geografului american de origine germană Fred K. bazat pe descrierea obiectelor unice (excepţionale) este profund neştiinţific şi atacă virulent clasificarea de sorginte herderiană a ştiinţelor propusă de teoreticianul de necontestat al geografiei regionale.C. Agnew. 1997. mijlocii şi chiar centre rurale polarizatoare. p. vol. 257 În Le mythe de la modernité géographique. În acest proces intens şi rapid oraşele au concentrat marea majoritate a producţiei. 255-281. XLIII. Schaefer consideră că demersul idiografic. An Essential Anthology". extras din ediţia republicată în 1961 a lucrării În the Nature of Geography: a Critical Survey of Current Thought În Light of the Past. p. (1996) – "Human Geography. 1 F. este considerat de majoritatea epistemologilor ca fiind marca definitivă a abandonării clasicismului şi semnul clar de început al modernităţii ştiinţelor geografice. Blackwell Publishers. În "Annals of the Association of American Geographers". privilegiind relaţiile pe verticală (între grupul social şi mediul său natural) nu reuşise decât să acumuleze o impresionantă colecţie de taxoni unici şi irepetabili. 1939. după care geografiei şi istoriei le sînt opuse celelalte ştiinţe zise teoretice sau sistematice³. Cuplul SchaeferUllman a constituit 1matricea iniţială a noii geografii. care se voia analitică. respectiv până în 1956 când Ullman4 reuşeşte să catalizeze un puternic curent metodologic definindgeografia ca o ştiinţă a interacţiunilor spaţiale. Rogers. ed. A. 226-249. Paris. situaţie pozitivă dar care atenţionează totodată asupra necesităţii unei anumite descongestionări spre oraşele mici. da Costa Gomes. Polemica aprinsă a păstrat un caracter destul de violent doar cîţiva ani. Hartshorne (1939) – The Character of the Regionale Geography. În J. Washington. Schaefer (1953) – Exceptionalism În Geography: a Methodological Examination. Livingstone.

odată cu şcoala germană de economie spaţială. etc. Denumită nomotetică. Mai exact spus de spaţiu geografic. 262 9 . London 6 P. geografia abandonează noţiunea de loc în favoarea noţiunii de spaţiu. Harvey (1969) – Explanation În Geography.L. London. URSS) noua geografie nordamericană. singularitatea poate fi înlocuită de generalitate"6. această nouă fază a geografiei a beneficiat de entuziasmul unei pleiade de teoreticieni5 şi de cercetători care au impus rapid în Europa Occidentală şi în unele ţări din fostul bloc comunist (Polonia. Cum propunea Schaefer. Royal University of Lund. E.Geography as spatial interaction. Menirea sa este de a înlocui treptat pe cel de regiune sau măcar de a-i schimba conţinutul: "regiunea nu mai este văzută ca o unitate teritorială ci este concepută ca o clasă spaţială care face parte dintr-un sistem ierarhizat. principiile maximizării satisfacţiei actorilor implicaţi în dinamicile spaţiale şi principul echităţii spaţiale. "legea " rangmărime în ierarhizarea sistemelor urbane. Arnold. însă cu un oarecare decalaj (19701980). Fenomenul începuse mult mai devreme. Geografii 4 E.. Lund. Arnold. cantitativă şi subordonată necesităţilor de planificare şi de amenajare a spaţiului. Pentru noua geografie spaţiul este distanţă iar distanţa înseamnă obstacol în calea mişcării. Astfel. cit. În doar douăzeci de ani (1950-1970) conceptul de spaţiu înlocuieşte pe cel de regiune în America de Nord. P. Un principiu universal valabil(ă)… Urmează altele: "legea " minimului efort în organizarea spaţiului. Bunge (1962) – Theoretical Geography. Seattle (prima ediţie în 1956) 5 ca de exemplu D. şi anume în prima jumătate a secolului al XX-lea. Gleerup Publishers. Se pot face aşadar experienţe la scară redusă cu planeta şi astfel ultima barieră în calea ascensiunii geografiei în sferele înalte ale ştiinţelor (neo)pozitiviste dispare. op. E.însetată de general. Metodele cantitative şi modelizarea spaţială aduc realitatea în interiorul laboratoarelor (mai exact al ordinatoarelor). considerată de geografii americani de după al doilea război ca moştenire legitimă. p. W. căutătoare neobosită de cel puţin regularităţi spaţiale dacă nu chiar de legi geografice. Noua geografie lansează un nou concept: acela de spaţiu. University of Washinghton Press. Haggett (1965) – Locational Analysis În Human Geography.C. în Europa se întâmplă acelaşi fenomen rapid. da Costa Gomes. Ullman (1980) .

centre. toate foarte uşor de cuantificat. difuzie ori polarizare. geografia a fost prinsă pe picior greşit de rapiditatea evoluţiei tehnologiei şi că nu a făcut decât ceea ce era obişnuită să facă: să se obişnuiască cu un prezent în continuă mişcare şi să încerce să-l înţeleagă şi să-l explice studiind trecutul. ca să-i spunem pe nume. Nu vom insista aici asupra lor. după părerea noastră. Vom afirma doar că. drumul. prin aceasta. arii polarizate) sau la dinamici (atractivitate sau repulsivitate spaţială. la fel ca şi în cazul filosofiei. Aceasta deoarece spaţiul se reducea la structuri (poli. fiinţa umană. fluxuri. Nu întâmplător una dintre cele mai la modă metode de cercetare geografică de la începutul mileniului al treilea este… path dependency(dependenţa de calea. Ele nu au apărut nici măcar ca un reflex întârziat de descoperire a fenomenologiei sau a hermeneuticii. în scopul realizării profitului pecuniar sau social. Împotriva acestei geografii (şi economii) fără suflet. care transformase oamenii în docile fiinţe strict raţionale au apărut şi au înflorit brusc geografii critice (cea radicală) sau împăciuitoare (geografia umanistă sau. centralizare ori descentralizare). Credem că. Discontinuitati spatiale 2 10 . modelul urmat(ă)) care îşi propune explicit să găsească în configuraţiile spaţiale trecute rostul şi sensul dinamicilor spaţiale actuale.cantitativişti îşi afirmă din ce în ce mai pregnant supremaţia în faţa geografilor tradiţionalişti: lor li se adresează majoritatea comenzilor sociale. geografia cantitativă este rapid confiscată fie de ideologiile (neo)liberale fie de cele structuraliste. geografia fenomenologică şi hermeneutică). după caz. Împreună cu economia regională. 2 3. aceste curente nu s-au datorat unei reacţii ştiinţifice în faţa neokantianismului sau neopozitivismului care făceau din ştiinţele geografice o reţea de chingi reci destinate să controleze spaţiul şi. de măsurat. periferii. într-un cuvînt de modelizat şi deci de controlat.

De obicei discontinuităţile spaţiale sunt datorate deciziilor politicoadministrative..a. Pentru a distinge regiunile imense în care s-a stabilit şi continua să se desfăşoare activitatea umană. unde. populaţia nu este sedentară. în interiorul căreia se distinge deci o activitate umană productivă şi de schimb. oamenii au ajuns treptat să trăiască în condiţii de existenţă extrem de diferite. puterea de supunere. în literatura de specialitate se utilizează noţiunea de oicumenă (introdusă de Ratzel).). la început din punctul de vedere al condiţiilor naturale. sau de ape curgatoare greu de supus. Acesta este un argument în plus care demonstrează că omul este unica fiinţă care a reuşit să se adapteze singură şi activ la condiţiile naturale cele mai diverse. precum şi zone anoicumene. în contrapunere cu alte întinderi de pământ lipsite de aşezari omeneşti. modul de viaţă îmbrâcind diferite forme de organizare. apoi. deşi se desfăşoară o activitate economică productivă. aria de populare. deci oicumena. Gobi etc. piscurile înalte etc. zone muntoase înalte s. ceea ce a înfluenţat asupra deosebirilor rasiale şi de altă natură. Unele discontinuităţi sunt datorate necesităţii protecţiei unor medii naturale unice. Prezenţa omului în anumite zone geografice poate fi temporară. prin condiţiile create de ei inşişi.5 milioane ani în urmă. iar condiţiile naturale de trai ale omului tot mai variate. stepice. Libia. în cele mai diferite medii : dominate de reliefuri înalte. Se apreciază la aproximativ 1 milion ani sau chiar 1. Precizia mobilităţii sale şi a spaţiilor pe care le înglobează reprezintă forţa umanităţii. În cursul raspândirii din întinsa regiune a antropogenezei. Treptat. 11 . Zona anoicumenă semnifică acea parte a lumii care deocamdată nu poate intra în sfera activităţii umane (zona arctică. a legilor naturii. înseamnă că pe Glob există şi zone suboicumene. prin care noi înţelegem suprafaţa populată de pe Glob. Definind oicumena drept regiunea geografica populată. antarctică. deşertice (Sahara. în cele din urmă. a devenit tot mai largă. America de Nord).). sau de schimburi. într-o măsură din ce în ce mai mare. Arabia Saudita. Prin zone suboicumene distingem acele regiuni polare (partea de nord a Siberiei. începând de la clima ecuatorială şi până la cea polară. de întinsuri bogate dar adeseori inospitaliere. Procesul aşezării oamenilor pe suprafaţa pamântului s-a conturat cu multe mii de ani în urmă.

Aici se impune înţelegerea tuturor proceselor social-economice : dezvoltarea economică. Ea se prezintă observatiilor noastre.. care determină în cele din urmă mobilitatea sau echilibrul oicumenei. transportul. în înţelesul ariei locuite de om. densităţi de 1 locuitor la 15-20 km2 (podişul Gobi).A. organizarea socială. deci.viduri" aproape bine conturate. Eterogenitatea oicumenei se manifestă atât pe plan somatic. dintr-un proces lung şi complicat. Această situaţie ne sugerează înca o dată ideea că marea diversitate de . dar geograful pentru a explica procesele şi structurile creează discontinuităţi spaţiale”.. ci chiar în ţările dezvoltate (S.). M. Chamussy spunea că: „spaţiul este continuu dintr-un punct de vedere matematic. discontinuă şi eterogenă. de exemplu. 4.U.Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 12 . a rezultat. discontinuităţi inelare şi discontinuităţi haotice. Discontinuităţile spaţiale se pot clasifica în raport cu organizarea spaţiului astfel: discontinuităţi lineare. Acestea sunt nişte linii imaginare care delimitează teritoriul unui stat. Asemenea diversitate intilnim nu numai în ţările sau continentele foste colonii. Întinderi cu densităţi foarte mari sunt separate de imensităţi teritoriale unde oamenii sunt foarte puţini. ţările nordice: laponii şi populaţiile din sud etc.a unei asociaţii de tipuri mai apropiate sau mai îndepartate.. tratat între ţările vecine sau arbitrajul unei conferinţe sau organizaţii internaţionale.mai binezis . sau . trăiesc în vecinătate formele arhaice (Pigmei) şi formele evoluate (Bantu). din Africa ecuatorială.culori din interiorul oicumenei nu poate fi înţeleasă şi justificată numai prin acţiunea mediului.Oicumena. Fiecare regiune se caracterizează prin predominarea unui tip sau . În aceeaşi regiune. Frontierele sunt stabilite printr-un acord internaţional. : băştinaşii şi europenii. cât şi pe plan cultural. migraţiile etc. Frontierele sunt o formă de regionare geografică şi deci de discontinuitate.

Prin organizarea spatiului geographic se intelege acea actiune voluntara de transformare a a unor caracteristici ale acestuia pentru a satisface mai bine anumite cerinte de moment si de perspective ale comunitatii umane care il locuieste. pentru 13 . intereseaza foarte mult pozitia nodurilor si functionalitatea retelelor reprezentate de axele de comunicatii. al uni teritoriu sau al unei tari. Se pune accentual pe dezvoltarea unei structuri ierarhizate cu anumite noduri si retele amplasate rational. agricol. realizarea unor transformari antropice si crearea unei situatii noi cu o functionalitate care sa fie mai buna din punct de vedere natural si economic. legate interactional intr-un system organizat si ierarhizat). Organizarea spatiului are domenii diferite de referinta. Organizarea spatiului geografic reprezinta o forma evoluata de interactiune dintre om si natura. -nivelul organizarii intravilanului (teritoriu situate in interiorul perimetrului administrative al unei localitati rurale sau urban). Organizarea retelei urbane este un process foarte complex. schimbarea destinatiei terenurilor si infrastructura (ansamblu al elemnetelor contruite voluntar de om si utilizate pentru realizarea proceselor econmice. industrial. Amplasrea zonelor industriala trebuie sa aiba in vedere influenta asupra mediului. cum ar fi: spatiul urban. prin care se incearca ameliorarea unor elemente ale mediului rural. Extinderea necontrolata a cladirilor. Perimetrele de spatii verzi trebuie sa aiba o intinder sufficient de mare pentru a atenua poluarea. Organizarea spatiului urban presupune abordarea a doua niveluri: -nivelul retelei urbane (structura teritoriala de mai multe orase. Organizarea spatiului urban intravilan presupune o zonare functionala a acestuia si identificarea posibilitatilor de folosire rationala a intregului teritoriu. Organizarea spatiului rural (in esenta cu un pronuntat caracter spontan) va trebui sa se incadreze in anumite coordinate rationale. de transport si servicii (activitate economica destinata satisfacerii unor necesitati ale oamenilor legatede activitatea cotidiana). deoarece dezvoltarea oraselor se realizeaza datorita unor multiple conditionari influentate si de personalitatea individuala a acestora. Fiecare tip de spatiu are anumite caracteristici sub raportul modului in care poate sa fie organizat mai rational. rural. Sub raportul mediului.

eficienta si specializare agricola.) apeleaza foarte putin la organizarea teritoriului. Astfel agricultura extensive sau itineranta (agricultura practicata prin destelenirea pamantului si abandonarea lui dupa o perioada de utilizare. Organizarea spatiului de transporturi si servicii presupune cunoasterea aprofundata a posibilitatilor oferite de mediu. sunt subintelese in cazul amenajarilor perimetrelor industriale. cu pastrarea caliatii acestuia. forta de munca – intr-o alta situatie. activitate.Structura spatiala Problematica structurilor spaţiale a devenit în geografia umană contemporană una din cele mai atractive datorită schimbărilor profunde produse în raporturile dintre om şi teritoriu. slab functionale si care are un aspect inestetic. Organizarea spatiului industrial presupune luarea in consideratie a unui numar mai mare de factori decat cei initiali. 5. referitori la aprovizionarea cu materii prime si accesul la cai de comunicatii. Turismul poate valorifica optim oferta mediului inconjurator. care sa imbine elemente de agrotehnica. In present spatiile de inalta tehnologie (tehnopol) au in vedere in mod prioritar si o anumita incadrare estetica in peisaj. de transport sau a statiilor de epurare.. Organizarea spatiului agricol depinde foarte mult de tipul de agricultura practicata. problemele legate de existenta unor spatii de depozitare a materiilor prime. cele administrativ-teritoriale prezintă un interes deosebit întrucât ele constituie cadrul de desfăşurare al unor politici de dezvoltare sau 14 . pentru care o problema principala o constituie existenta unei infrastructure invechite. Astfel. proprietate. transporturile trebuie sa beneficieze de anumite facilitate. Agricultura comerciala sau cea in curs de a deveni comerciala ( ca in fostele tari socialiste) necesita o abordare foarte complexa. diferita calitativ).transport sau locuire) mediocra sunt impedimente reale in ridicarea calitatii mediului de viata rural. Probelma este mai dificila in situatia zonelor industriale aflate in reconversie (transformarea unui element participant la procesul economic – intreprindere. Dintre aceste structuri.

În plus. Spaţiile rurale sunt confuze. judeţele sunt inadaptate/fixate în alveolele teritoriale desenate în perioada comunistă.G. În acest cadru.G. 5. Prin urmare S. se constituie din regiunea integrală a spaţiilor de influenţă a tuturor 15 . Interacţiunile care au loc într-o astfel de entitate teritorială sunt orientate (polarizate) spre mai multe puncte nodale de diferite ranguri. în care aşezările formează un ansamblu clar ierarhizat. sociale şi mai ales economice. un spaţiu. crearea punctelor de sprijin al arhitecturii teritoriale trece prin redefinirea rolului teritorial al oraşelor.F) Este un concept.F. Comunele sunt de multe ori prea mari ori prea mici.de amenajare/planificare. ci ca un tot unitar care înglobează relaţiile dintre fiecare aşezare cu teritoriul său adiacent. prin analiza lor atentă. o neconcordanţă a structurilor moştenite. adesea impuse politic sub imperiul unei anumite ideologii. Aceste structuri se disting pe de o parte prin ponderea deosebită a moştenirii istorice (memoria spaţio-temporală) dar şi prin sporirea interacţiunilor induse de mutaţiile tehnice sau culturale care redesenează continuu spaţiul identitar. ele constituie cadrul de referinţă al unor repere identitare de multe ori recurente (cu rădăcini istorice) dar adesea supuse unor transformări profunde prin aculturaţie. Structura spaţiilor care câştigă sau a celor care pierd constituie de jos în sus structura viitoarelor posibile organizări regionale. cu necesităţile unei gestiuni eficiente a spaţiului geografic. puncte care asigură o optimizare între potenţialul geoeconomic şi modul de valorificare al acestuia. mai ales în condiţii de maximă repulsivitate. Dinamicile socio-culturale in curs dovedesc. Toate aceste procese şi fenomene sunt foarte puţin sau deloc încadrate administrativ. regiunile istorice (tradiţionale) rezistă la nivelul reprezentărilor dar nu au nici un suport funcţional. sistemul de aşezări nu trebuie privit exclusiv sub aspectul reţelei de aşezări. puţine fenomene permit descoperirea tendinţelor de durată. fiind de fapt o ofertă. de unde creşterea disparităţilor culturale. regiunile de dezvoltare au fost constituite pe baza omogenităţii socio-economice şi nu pe baza structurilor spaţiale funcţionale.1 Spaţiul geografic funcţional (S. Scara comunală de analiză pune în evidenţă fragmentarea dinamicilor regionale (provincii istorice şi/sau regiuni de dezvoltare) şi afirmă rolul crescând al coeziunii teritoriale în mare parte supus proximităţii spaţiale. Dinamicile cele mai semnificative au loc la nivel local.

cât şi între subansamblurile lor. În această viziune S.reprezentat prin tot ceea ce se situează în afara aşezărilor: elemente de ordin natural şi social-economic. se pot delimita unităţi teritoriale concrete.F.G. care adaptează sau modifică structura iniţială a acestuia în funcţie de mutaţiile ce au loc în cadrul componentelor şi relaţiilor sale. de ordinul I (macroteritorial) este prima mare diviziune dintr-un spaţiu naţional. cu multiplele lor activităţi. Elemenetele naturale au o mai mare stabilitate şi numai eterogenitatea lor asigură intensificarea şi diversificarea economice.1.aşezărilor ce îl compun. care polarizează un teritoriu foarte restrâns.G.2. Ianoş. Mediul . ceea ce implică o specializare mai profundă. Se asistă de fapt la o creştere a contrastelor geografice dintre ariile respective. spaţiile funcţionale se ierarhizează până la ordinul (n).existente între componente şi mediu.G.G. Se consideră că S. fiind axat pe marile oraşe cu polarizare regională (după I. Conceperea S. Stabilitatea lor înseamnă accentuarea caracterului complementar al ariilor ce vin în contact sau se interferează.F. uman şi economic al acestora.F. Spre deosebire de regiunea geografică. Trăsăturile spaţiului geografic funcţional Trăsăturile spaţiului geografic funcţional sunt definite de următoarele aspecte: 16 activităţilor social- . crează cadrul unei abordări prioritare şi a ariilor de contact dintre regiunile naturale (arii în care relaţiile geografice ating „tensiuni” teritoriale de amploare).F. Sistemul de aşezări îi imprimă S. structurat pe sisteme de aşezări permite stabilirea mai corectă a interacţiunii dintre elementele naturale asociate şi economice respectiv modul de exploatare a acestora.1.G. o dinamică şi evoluţie permanentă. în concordanţă cu potenţialul natural. se bazează de altfel pe arii cu resurse diferite cuprinse în diferite zone sau regiuni. devine o categorie geografică operaţională în organizarea spaţiului. Structurile stabile ale S.G. Structura spaţiului geografic funcţional Structura spaţiului geografic funcţional este definită de următoarele elemente: Componentele . În cadrul S. De la acest nivel. generat de ultima aşezare din sistemul ierarhic respectiv. 1987).1.F.reprezentate prin aşezări.G. S.F. 5. 5.F. Relaţii .

rezultat al unei incidenţe de factori naturali. servicii specializate. prin natura relaţiilor dintre aşezări. are la bază principiul funcţional sub aspectul interrelaţiilor dintre elementele geografice. Unicitatea.).G. excedentele locale de substanţă şi energie.. reorientări ale fluxului de substanţă. S. dintre aşezări şi teritoriu. prin definiţie este conceput ca un tot unitar. chiar nelocuit. economici. care dinamizează teritoriul respectiv şi a căror dezvoltare depinde de natura relaţiilor dintre ele şi ariile adiacente. influenţează (prin potenţialul său economic) sau se află sub influenţa mai accentuată sau difuză a unei aşezări. generate de restructurarea reţelei iniţiale de aşezări şi a teritoriului afernt. istorici. acest spaţiu este unic şi identic cu el însuşi. legături de natură politică. prezintă numeroase centre de comandă de diferite ranguri. socială şi politică.F. urmare atât a mutaţiilor interne cât şi intervenţiei unor factori externi de natură economică. Integrarea funcţională. care satisfac necesarul din compartimentele inferioare ale sistemului de aşezări. administrativă etc.F. 17 . în plan vertical determinând modificări în ierarhia aşezărilor. F.G. sociali şi politici. nu reprezintă un sistem închis. Astfel. socială. de regulă se însumează şi completează deficitele existente la nivelele superioare ale ierarhiei sistemului de aşezări. ci funcţionează ca şi un sistem semideschis. izolat. Relaţiile sunt reciproce întrucât la nivele superioare există un excedent de informaţii necesare sau produse prelucrate. are caracter dinamic. deplasări de populaţie.G. care duce la asigurarea unei unităţi teritoriale naţionale indistructibile. S.F. Prin geneza sa (cu fluxuri care se orientează. Aceste modificări se reflectă şi sub raportul dinamicii teritoriale. S. de toate ordinile.F. Pe baza unor relaţii în lanţ. demografici.F. a S.G. conturarea a noi reţele de subsisteme spaţiale. Individualizarea S. între el şi alte sisteme limitrofe având loc un permanent schimb de substanţă. Această trăsătură reprezintă criteriul principal de individualizare a S.G. concentrându-se permanent spre centrul polarizator) respectiv. Dinamismul.G. Orice porţiune dintr-un teritoriu.F. energie şi informaţie. atât între localităţi cât şi între acestea şi teritoriu. se instalează un sistem compensatoriu de relaţii. Acestea impun o dinamică permanentă. Integrarea în ansamblul naţional. S.Polaritatea. întrucât sistemul de aşezări se poate restrânge sau extinde prin includerea de noi localităţi în funcţie de dezvoltarea centrului coordonator şi a centrelor polarizatoare de rang inferior. energie şi informaţie (legături economice.G.

arealul în limitele căruia apar legături sociale de producţie (recrutarea forţei de muncă).S.arealul activităţii de producţie integrală. administrative . a cărui specificitate rezultă din combinarea elementelor şi nu din însumarea lor. apar manifestări secundare . În cadrul fiecărui areal se poate pune în evidenţă zona de maximă intensitate (de maximă concentrare. ca şi obiect geografic exercită o anumită acţiune în teritoriu asupra a trei componente geografice principale din cadrul spaţiului geografic: infrastructură.areal ecologic. a obiectelor geografice din spaţiile implicate direct în organizare. Se formează în acest fel trei areale cu forme şi dimensiuni diferite : arealul în limitele căruia se află amplasate mijloacele de producţie ale unităţii economice şi se desfăşoară relaţiile de producţie (intrările şi ieşirile de producţie) . 5. Ca şi caracteristică a unităţii „primare” a spaţiului economico-geografic o reprezintă organizarea complexă şi posibilitatea de a fi coordonată (se află sub control direct).F. care se raportează la un „punct teritorial” de exprimare. O intreprindere. arealul în limitele căruia se realizează exploatarea resurselor naturale.G. care permite factorului uman să acţioneze de la limita inferioară a funcţionalităţii până la limita „exploziei funcţionale”. culturale. Legăturile existente între aceste componente relevă o anumită compatibilitate. spaţii de reproducere a componentelor geografice. Funcţionarea sa presupune structurarea părţilor întro unitate coerentă. de manifestare şi producţie). populaţie şi mediul natural. Spaţiul economico-geografic Formal. calcul al intensităţii (punct caracteristic). Din suprapunerea celor trei areale rezultă câmpul economico-geografic al unităţii economice. intensitatea reprezentând o a treia dimensiune de exprimare (măsurare). se constituie într-o entitate organică ce crează posibilitatea realizării (organizării) unui optim teritorial. Spaţiul natural terestru intact şi spaţiul maritim reprezintă spaţii rezervă. ce corespunde cu locul de amplasare al unităţii economice împreună cu spaţiul său fizic. 18 .2.arealul social de producţie. prin încadrarea elementelor de ordin economic. Acesta se caracterizează prin bidimensionalitate. spaţiul economico-geografic poate fi dedus din definiţia spaţiului geografic. se manifestă impactul direct asupra mediului.

Această categorie de spaţiu se dezvoltă în cadrul spaţiului urban în primul rând. rezultând în acest fel o nouă geosferă .1 Caracteristicile spaţiului economico-geografic Soluţiile optimale luate pentru „punctele economice” teritoriale (unităţile economice de producţie) sunt optimale şi pentru câmpul economic aferent. între componentele acestuia nu există relaţii antagonice. în vederea găsirii de argumente ştiinţifice în favoarea expansiunii spaţiului german din perioada interbelică. Extrapolarea conceptului şi în 19 . Acesta constituie teritoriul necesar pentru satisfacerea tuturor necesităţilor unui individ uman. Ratzel şi aprofundat de K. în spaţiul rural şi mai nou şi în cadrul spaţiilor naturale intacte. În procesele de organizare spaţială ordonarea componentelor spaţiului economicogeografic reprezintă principalul atribut al organizării. Haushöfer. 5.tehnosfera.2. caracterizat prin complexitate şi determinat de interacţiunea dintre obiectele economice cu organizare şi ordonare mai redusă. iar punctele de referinţă economico-geografice se raportează la standarde raţionale optime. Spaţiul „vital” (de viaţă) Reprezintă suprafaţa medie care revine unui individ din cadrul unei populaţii. în care acesta îşi desfăşoară sau îşi poate desfăşura normal viaţa (în afara stresului).Intersecţia (suprapunerea în unele cazuri) câmpurilor economico-geografice formează spaţiul economico-geografic. O organizare durabilă înseamnă în primul rând posibilitatea de a controla şi a limita dezvoltarea „cancerigenă” a componentelor acestui spaţiu şi a spaţiului însăşi.3. Conceptul de „spaţiu vital” a fost definit pentru prima dată de Fr. Analog. Cu cât sunt mai interpuse câmpurile economico-geografice şi spaţiile economicogeografice între ele cu atât există posibilităţi mai bune de a promova soluţii optimale şi raţionale de organizare pentru ambele componente. dar nu sunt optimale întotdeauna pentru întregul spaţiu economico-geografic. 5. orice soluţie luată pentru „punctele economice” teritoriale în interesul acestuia sunt optime numai pentru câmpul economic propriu. cu o tendinţă de a se multiplica rapid la nivel global. în condiţiile social-econimice date. Promovarea optimului economic la nivel naţional se poate realiza numai într-un spaţiu economico-geografic în care.

Problematica spaţiilor cu suprapopulare.6-0. construcţiei obiectivelor economice şi industriale. Ca şi o constatare. pentru urbanizare – 0. unde spaţiile social-economice depăşesc limitele inferioare ale spaţiului „vital”. Pentru ţările dezvoltate ale Europei de Vest. se impune a fi soluţionată prin politici demografice de emigrare-imigrare.2 ha.domeniul geografiei a permis utilizarea acestuia ca şi categorie operaţională. Rejmers. Tot în cadrul spaţiilor de „viaţă” intră şi ariile tampon (fâşii de protecţie forestieră) respectiv complexele ecologice de menţinere a echilibrului ecologic (arii naturale protejate). 1992): pentru un individ uman – 0. În cadrul acestor spaţii „vitale” se includ suprafeţele necesare producţiei resurselor de hrană (în condiţii optime ecologice).4 ha. 20 .8 ha. pentru susţinerea condiţiilor ecologice şi a recreaţiei – 0.7 ha. odată cu tehnologizarea şi intensificarea proceselor de producţie. industriale) de pe suprafeţe mai reduse. Acesta reprezintă un punct de referinţă în planificarea teritoriului. utilizată în corelarea nevoilor umane cu disponibilul de teritoriu. creşterii culturilor tehnice. pentru creşterea culturilor tehnice – 0. Există un prag limită inferior al spaţiului „vital”.6 ha. intensificarea proceselor de producţie care permit obţinerea aceleiaşi cantităţi de bunuri (agricole. spaţiul „vital” este definit de următorii parametri de suprafaţă/pesoană (după N. a infrastructurilor teritoriale (spaţii locative. pentru producerea alimentelor – 0. precizăm că în decursul istoriei. deoarece dimensiunile reale ale componentelor spaţiale trebuie adaptate la necesarul real de spaţiu „vital”. care odată atins crează probleme de adaptabilitate şi suportabilitate biologică respectiv psihică. care pot fi cedate ulterior în circuitul spaţiilor „vitale” de altă categorie. căi de comunicaţii) şi spaţiilor recreative. dimensiunea spaţiului „vital” s-a redus.

tema nr. Head of Geography. 15 : TESTAREA MODELELOR DE STRUCTURI ADMINISTRATIV-TERITORIALE IN MOLDOVA. 1973. „Espace et dynamiques territoriales”. Emeritus Professor of Geography. Timişoara. Simon Ross. 21 . Michael Witherick. dezvoltare". (2000). region et systheme. teritorialitate şi prestigiu cultural în spaţiul geografic românesc (I). Ed. Queen's College Taunton. Bucureşti. Prentice Hall.Autor: Prof.. In vol..H. Economica. Paris. spaţiu. A patra ediţie a Conferinţei Regionale de Geografie: "Regionalism şi integrare: culturã. Economica. 1992. Derycke P. „Geography-a modern synthesis”. Masson.Tehnică. 1979. John Small. N. Hagget P. Angers.dr Ionel Muntele • Dictionary of Geography - FOURTH EDITION. Paris..Visiting Fellow in Geography. University of Southampton. Tubingen (pp. Fremont A. „La region-espace vecu”. „Sisteme teritoriale”. Identitate. Dauphine A. 1998. 2002. 87-95). University of Southampton • Popa. „Espace. Paris..Bibliografie • • • • • • Ianoş I. Raport de Cercetare .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful