UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI FACULTATEA DE GEOGRAFIE SI GEOLOGIE SPECIALIZAREA GEOGRAFIA MEDIULUI GRUPA 2111A ANUL I

PROIECT LA GEOGRAFIE UMANA CONCEPTUL DE SPATIU

Conducător ştiinţific Prof.conf. univ. dr. Octavian Groza Asist. univ. drd. Alexandru Rusu

studenta DIMA IRINA - LIANA

Cuprins:

1. Spatiul Inventarea spaţiului geographic 3. Discontinuitati spatiale 4. Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 5. Structura spatiala

2.

2

3 . distanţa. prin spaţiu se înţelege suportul real şi concret al omului şi activităţilor sale. cuprinzând o mulţime de subspaţii caracteristice: geomorfologic. De aici decurg şi unele aspecte negative. de unele noţiuni. cadru de viaţă ş. mărimea. Spatiul Spaţiul reprezintă o formă fundamentală. De fapt.. forma şi întinderea lor (DEX). între care există multiple relaţii de interacţiune şi integrare. pedologic. mai lent sau mai violent de către unele componente geografice. spaţiul geografic se caracterizează printr-un anumit tip de combinare a tuturor componentelor geografice. iar relaţia inversă nu este valabilă. Uneori spaţiul geografic este privit sub formele sale foarte sumare şi generalizate care îi limitează conţinutul şi proprietăţile la suportul material pe care îl reprezintă. mainifestate mai devreme sau mai târziu. cu condiţia analiyei complexe şi integrale a tuturor relaţiilor dintre componentele geografice. natură. obiectivă şi universală de existenţă a materiei. mediu ambiant. apropiindu-se prin conţinut.1. precum: peisaj. poziţia. ca răspuns la intervenţii ghidate exclusiv de ideea rentabilităţii economice imediate. În sens curent. climatologic. Raportul dintre spaţiul geografic şi aceste noţiuni este foarte bine definit: orice regiune sau zonă poate fi considerată un spaţiu geografic.a. social. de a răspunde tuturor cerinţelor de ordin practic. Adoptarea ei a implicat apropierea geografiei de alte discipline. inseparabilă de materia care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni şi exprimă ordinea coexistenţei obiectelor lumii reale. economic etc. ca regiunea şi zona. mai mult sau mai puţin. biogeografic. Această noţiune s-a impus din necesitatea abordării cantitative a realităţii teritoiale şi din inadecvarea unor noţiuni. care se ocupă cu organizarea spaţiului şi creşterea aportului acesteia la dezvoltarea unor probleme de interes practic. Se poate defini spaţiul geografic ca un hiperspaţiu. substrat. Noţiunea de spaţiu geografic poate fi atribuită oricărui teritoriu.

organizarea. topoclimatul.presiuni" multiple. În acest proces de continuă eva-luare. în dorinţa amplificării funcţiilor şi obţinerii de avantaje sporite. Proprietăţile metrice se referă exclusiv la caracteristicile calitative ale spaţiului. generate de imposibilitatea utilizării tuturor variabilelor sau de generalizarea unora. din relaţiile locale sau regionale dintre componentele naturale. orice spaţiu este supus unor . În vremurile noastre. Spaţiul deţine o poziţie prioritară în cercetările geografice. coerenţa. care nu sunt luate în considerare la analiza celor de mari dimensiuni cum ar fi microrelieful.. pentru că. distanţe. cât şi prin aspecte calitative. suprafeţe. cartierele unei aşezări sau unele activităţi economice. spaţiile . la entităţile teritoriale mici se urmăresc relaţiile dintre unele elemente. pe de o parte. de la cele mai restrânse unităţi geografice până la spaţiul planetar. neconforme cu realitatea geografică. În conformitate cu dimensiunule fizice ale spaţiului. Reyultatul cercetărilor formale multidimensionale asupra spaţiului geografic trebuie confruntate permanent cu realitatea teritorială. Deci se poate admite că noţiunea de spaţiu geografic este atribuită unor entităţi teritoriale de mărime variabilă. în calculele teoretice se omit numeroase variabile. aceste dimensiuni au un caracter relativ. rezultate ale interacţiunii diferenţiate dintre componentele geografice. volume etc. Proprietăţile topologice cele mai importante sunt: multidimensionalitatea. Datorită dinamicii permanente a relaţiilor dintre componentele spaţiului geografic. în analizele geografice are loc o translaţie a obiectelor urmărite în funcţie de mărimea entităţii cercetate. continuitatea. Astfel.prin intermediul centrelor urbane raţional amplasate în 4 . exprimându-se prin unghiuri. Deci se disting proprietăţi metrice şi topologice. un spaţiu geografic dat nu este identic decât cu el însuşi. sociale şi economice ale învelişului geografic. Orice spaţiu geografic se caracterizează atît prin particularităţi dimensionale. pentru că pe această noţiune se fondează una din definiţiile frecvent vehiculate ale geografiei: geografia este ştiinţa spaţiului. Astfel. iar pe de altă parte. se înlătură obţinerea unor concluzii eronate . generate de necesitatea studierii unui anumit teritoriu.Proprietăţile specifice spaţiului geografic decurg din variabilitatea cantitativă şi din cea calitativă a elementelor geografice. Unele dintre particularităţile metrice sunt fixate aprioric prin limite administrative sau delimitări subiective. toate exprimând aspecte calitative ce asigură funcţionalitate spaţiului geografic.

dacă luăm ca exemplu doar industria care. de-a lungul secolelor. ne putem da seama la un moment dat de importanţa pe care o are în viaţa socială un sector sau altul de activitate. Un aspect deosebit de important îl constituie prezenţa aglomerărilor industriale care influenţează în mod vizibil reţeaua de localităţi urbane şi rurale.conservatoare" poate să stânjenească o evoluţie firească a industriei. În afară de efectele negative care generează tipuri de peisaje antropogene marile concentrări urbane puternic industrializate introduc în spaţiul rural o serie de 5 . dezvoltarea tehnico-economică în ansamblul ei. depozitărilor etc.. Tot aşa cum o industrie amplasată fără discernamânt poate provoca dezechilibru ireversibil într-un spaţiu agrar. într-un sistem de localitaţi. de regulă prezentă în marile oraşe. producând deziechibru în regimul hidrologic. O agricultură . defrişărilor. progresul tehnic în general.devin multifunctionale. progresul tehnic ne oferă comparaţii concludente între . Din analiza raporturilor.teritoriu . într-un timp destul de scurt. intensificarea căilor de transport. iar altele ramânând înca pasive. exprimă un anumit grad de adaptare a omului la realizările tehnicii. spaţiul rural. fizionomia concentraţiilor umane şi a imprejurimilor lor. precum şi raporturile ce se stabilesc într-o anumită etapă între aceste forme. Evoluţia.. avem imiaginea incompletă a spaţiilor..forme" sau de sisteme spaţiale care includ elemente caracteristice ale peisajului geografic. Pe acest fond.formele tradiţionale". a generat modificări substanţiate atât în fizionomia spaţiului cât şi în calitatea componentelor mediului fizic. o astfel de situaţie generează anumite forme de organizare social-economică a spaţiului. are uneori efecte negative asupra peisajuliui rural aferent. se stabilesc diversele tipuri. progresul social în general. Asemenea realităţi sunt indubitabile. În mod firesc. determină mutaţii în modul de răspândire şi în structura populaţiei. Marea industrie. Diversificarea activităţilor industriale. Un sistem spaţial (un peisaj geografic sau altul) reflectă esenţa structurilor sociale dintr-o epocă sau alta. Adăugând la aceasta progresele în organizarea agriculturii.. clasificări de . transformarea agriculturii în general. în poluarea aerului şi mai ales în menţinerea reliefului ca urmare a amplificării reţelei de comunicaţii.formele noi” în plină desfaşurare şi . unele devenind mai active. a determinat. se diferenţiază prin complexitatea structurilor. noi structuri spaţiale şi sociale.

Legile adoptate în ultimul timp în ţara noastră privind protecţia terenurilor arabile. produs al colectivitaţii umane în anumite condiţii sociale şi economice. integrate armonios în fizionomia fiecărei localitaţi. în unitatea lor indisolubila. canale navigabile. irigatii etc. concentrarea obiectivelor economice şi amplasarea construcţiilor noi de locuinte în cadrul unor ainsambluri compacte. Acestea sunt aspecte majore care confirma faptul că influenţa mediului fizic este în funcţie de nivelul dezvoltării tehnice şi de nivelul dezvoltării tehnice şi de tipurile de organizare economică. vizează un spaţiu nou calitativ. Preocuparea geografică este impusă în acest proces prin faptul că la desfaşurarea lui contribuie în mod deosebit gradul de concentrare a populaţiei — evident în oraşe şi sate cu perspective de dezvoltare — dimensiunile şi înzestrarea tehnico-edilitară a teritoriului. Toate aceste elemente.elemente favorabile. raporturi de importanţă primordială în acţiunea de optimizare a teritoriilor. de orientare a structurilor entităţilor regionale. baraje. înţeleasă fiind ca un proces complex de transformare a mediului geografic.) va trebui efectuată în strinsă legatură cu dezvoltarea în continuare a transporturilor. interacţiunea diferitelor funcţii şi în ultimă instanţă poziţia economico-geografică a oraşelor. reducerea contractelor dintre concentrările industriale şi zonele agricole. Formele şi delimitările spaţiului reflectă ca atare raporturile dintre componentele mediului fizic şi activitatea umană. orice amenajare în teritoriu (regularizarea cursurilor de ape. constatăm că el exprimă sinteza tuturor însuşirilor naturale şi sociale în care se naşte şi se dezvoltă fenomenul studiat. 6 . Se impune deja o concepţie clară asupra posibilitaţilor de comunicaţie şi caracterul. asigurând relaţii corespunzatoare între gospodărirea concentrarilor industriale şi regiunile înconjuratoare. Studiul atent al acestor relaţii spaţiale dă soluţii raţionale în dispunerea pieţelor. Pornind de la conţinutul preocuparilor actuale în domeniul sistematizării. În acest fel accţiunea de sistematizare sau planificare fizică ocupă un loc primordial în preocupările practicienilor. legea fondului funciar şi indeosebi legea privind sistemiaitizarea teritoriului şi a localităţilor cuprind valoroase indicaţii practice în direcţia folosirii judicioase a terenului. profilul centrelor urbane sau rurale. În condiţiile dezvoltării actuale un rol important revine comunicaţiilor — arterele de corelare a funcţiilor pe plan teritorial.

Se are în vedere stabilirea unor norme de densitate optimă pe tipuri de oraşe şi sate. mărimea şi rolul acestor localităţi în teritoriu. de diversificare a producţiei de bunuri de consum. ameliorarea şi folosirea integrală şi eficientă a pamântului de către unitaţile agricole de stat. Creşterea densităţii construcţiilor şi locuitorilor. Introducerea şi extinderea unor procedee 7 . La aceasta se adaugă procesul de înnoire şi modernizare a producţiei. terţiare — la nivelul satelor. culturale. atit în localităţile urbane cât şi în cele rurale. de asimilare în fabricaţie de sortimente noi. apă. În aceste dimensiuni ale activitatii practice. diferenţiate în funcţie de profilul social-economic. pădure — condiţii vitale pentru om). pentru organizarea întregului complex de activităţi sociale./ha. secundare. a produselor agricole. gospodariile membrilor cooperatori şi gospodăriile populaţiei. cooperativele agricole de producţie. aer. aceasta pentru a crea condiţiile necesare valorificării superioare a materiilor prime locale. situaţie ce a impus o acţiune mai ferma de delimitare a perimetrului construibil al fiecarui oraş şi sat. se înscrie astfel ca una din principiile de baza ale dezvoltării actuale. Este suficient de amintit faptul că densitatea medie a satelor este de abia de 8—10 loc. vegetale şi animale. şi chiar pentru construcţia de locuinţe atât la sate cât mai ales la oraşe. în concordanţă cu obiectivele planului unic de dezvoltare economico-socială a ţării. În activitatea de sistematizare o atenţie deosebită se acordă şi măsurilor pentru apărarea şi păstrarea cât mai intactă a condiţiilor naturale. pentru protejarea mediului ambiant. conservarea. Se iroseşte încă mult teren fertil în activitatea de construcţie a unor mari întreprinderi industriale. Se urmareşte prin aceasta ridicarea economică. pentru depozitarea deşeurilor sau numai pentru depozite. oraşul a devenit unitatea teritorialadministrativă de bază a societaţii noastre. Aceasta este expresia sintetizată a marilor atribuţii pe care trebuie să le exercite oraşul. culturală şi mai buna înzestrare edilitară a tuturor localitaţilor rurale care au perspective de dezvoltare. Este un principiu care dezvoltă o constiinţa superioara faţa de mediul care ne înconjoară. de servicii în general. Se are în vedere intensificarea preocupărilor pe linia amplificării şi intensificării funcţiilor — primare. impunînd totodată mai mult discernământ în relaţiile cu elementele cadrului natural (pământ.Partidul şi statul nostru au considerat întotdeauna ca o îndatorire primordială sarcina de a asigura apărarea.

care se voia analitică. în opoziţie cu geografia tradiţionalistă care. 1 F. D.C. Association of American Geographers. În "Annals of the Association of American Geographers". mijlocii şi chiar centre rurale polarizatoare. extrem de critic la ceea ce autorul a numit "excepţionalism în geografie". 2. ² R. Schaefer¹. Livingstone. este considerat de majoritatea epistemologilor ca fiind marca definitivă a abandonării clasicismului şi semnul clar de început al modernităţii ştiinţelor geografice. Blackwell Publishers. teoretică. respectiv până în 1956 când Ullman4 reuşeşte să catalizeze un puternic curent metodologic definindgeografia ca o ştiinţă a interacţiunilor spaţiale. bazat pe descrierea obiectelor unice (excepţionale) este profund neştiinţific şi atacă virulent clasificarea de sorginte herderiană a ştiinţelor propusă de teoreticianul de necontestat al geografiei regionale. p.N. p.) –"Les discours du géographe". p. Richard Hartshorne². 255-281. Polemica aprinsă a păstrat un caracter destul de violent doar cîţiva ani. extras din ediţia republicată în 1961 a lucrării În the Nature of Geography: a Critical Survey of Current Thought În Light of the Past. 388-397. Rogers. Paris. Oxford Massachusetts. An Essential Anthology". da Costa Gomes. ed. de gestiune raţională a resurselor ţării. 1997. după care geografiei şi istoriei le sînt opuse celelalte ştiinţe zise teoretice sau sistematice³. În acest proces intens şi rapid oraşele au concentrat marea majoritate a producţiei. XLIII. l'Harmattan. Schaefer consideră că demersul idiografic. între diferitele grupuri sociale. situaţie pozitivă dar care atenţionează totodată asupra necesităţii unei anumite descongestionări spre oraşele mici. A. Agnew. Hartshorne (1939) – The Character of the Regionale Geography. Washington. ³ P. no 3. vol. Cuplul SchaeferUllman a constituit 1matricea iniţială a noii geografii. Schaefer (1953) – Exceptionalism În Geography: a Methodological Examination. Un rol însemnat în dezvoltarea propriu-zisă a oraşelor. (1996) – "Human Geography. p. privilegiind relaţiile pe verticală (între grupul social şi mediul său natural) nu reuşise decât să acumuleze o impresionantă colecţie de taxoni unici şi irepetabili.tehnologice moderne au generat mutaţii puternice în structura categoriilor de marime a oraşelor în structura lor internă în general.K. 226-249. 1939. Inventarea spaţiului geographic Articolul din 1953 al geografului american de origine germană Fred K. În J. 8 . deci pe orizontală. 257 În Le mythe de la modernité géographique. În Jean-François Staszak (dir. cât şi în extinderea procesului de urbanizare 1-a avut activitatea intensă de identificare şi de atragere în circuitul economic a noi resurse de materii prime.

cit. Menirea sa este de a înlocui treptat pe cel de regiune sau măcar de a-i schimba conţinutul: "regiunea nu mai este văzută ca o unitate teritorială ci este concepută ca o clasă spaţială care face parte dintr-un sistem ierarhizat. această nouă fază a geografiei a beneficiat de entuziasmul unei pleiade de teoreticieni5 şi de cercetători care au impus rapid în Europa Occidentală şi în unele ţări din fostul bloc comunist (Polonia. W. Mai exact spus de spaţiu geografic. în Europa se întâmplă acelaşi fenomen rapid. op. Pentru noua geografie spaţiul este distanţă iar distanţa înseamnă obstacol în calea mişcării. principiile maximizării satisfacţiei actorilor implicaţi în dinamicile spaţiale şi principul echităţii spaţiale. În doar douăzeci de ani (1950-1970) conceptul de spaţiu înlocuieşte pe cel de regiune în America de Nord.C. Arnold. URSS) noua geografie nordamericană. London. da Costa Gomes. Cum propunea Schaefer. singularitatea poate fi înlocuită de generalitate"6.. etc. Metodele cantitative şi modelizarea spaţială aduc realitatea în interiorul laboratoarelor (mai exact al ordinatoarelor).Geography as spatial interaction. Royal University of Lund. Denumită nomotetică. însă cu un oarecare decalaj (19701980). odată cu şcoala germană de economie spaţială. Arnold. Lund. "legea " rangmărime în ierarhizarea sistemelor urbane. Se pot face aşadar experienţe la scară redusă cu planeta şi astfel ultima barieră în calea ascensiunii geografiei în sferele înalte ale ştiinţelor (neo)pozitiviste dispare.însetată de general. Bunge (1962) – Theoretical Geography. Astfel. University of Washinghton Press. 262 9 . Noua geografie lansează un nou concept: acela de spaţiu. Gleerup Publishers. E. Seattle (prima ediţie în 1956) 5 ca de exemplu D. căutătoare neobosită de cel puţin regularităţi spaţiale dacă nu chiar de legi geografice.L. E. cantitativă şi subordonată necesităţilor de planificare şi de amenajare a spaţiului. London 6 P. Un principiu universal valabil(ă)… Urmează altele: "legea " minimului efort în organizarea spaţiului. geografia abandonează noţiunea de loc în favoarea noţiunii de spaţiu. Fenomenul începuse mult mai devreme. p. P. considerată de geografii americani de după al doilea război ca moştenire legitimă. şi anume în prima jumătate a secolului al XX-lea. Harvey (1969) – Explanation În Geography. Geografii 4 E. Haggett (1965) – Locational Analysis În Human Geography. Ullman (1980) .

centre. Ele nu au apărut nici măcar ca un reflex întârziat de descoperire a fenomenologiei sau a hermeneuticii. Discontinuitati spatiale 2 10 . toate foarte uşor de cuantificat. aceste curente nu s-au datorat unei reacţii ştiinţifice în faţa neokantianismului sau neopozitivismului care făceau din ştiinţele geografice o reţea de chingi reci destinate să controleze spaţiul şi. geografia a fost prinsă pe picior greşit de rapiditatea evoluţiei tehnologiei şi că nu a făcut decât ceea ce era obişnuită să facă: să se obişnuiască cu un prezent în continuă mişcare şi să încerce să-l înţeleagă şi să-l explice studiind trecutul. Nu întâmplător una dintre cele mai la modă metode de cercetare geografică de la începutul mileniului al treilea este… path dependency(dependenţa de calea. Împreună cu economia regională.cantitativişti îşi afirmă din ce în ce mai pregnant supremaţia în faţa geografilor tradiţionalişti: lor li se adresează majoritatea comenzilor sociale. Aceasta deoarece spaţiul se reducea la structuri (poli. după caz. difuzie ori polarizare. geografia fenomenologică şi hermeneutică). în scopul realizării profitului pecuniar sau social. 2 3. arii polarizate) sau la dinamici (atractivitate sau repulsivitate spaţială. centralizare ori descentralizare). Credem că. care transformase oamenii în docile fiinţe strict raţionale au apărut şi au înflorit brusc geografii critice (cea radicală) sau împăciuitoare (geografia umanistă sau. fluxuri. după părerea noastră. într-un cuvînt de modelizat şi deci de controlat. ca să-i spunem pe nume. Nu vom insista aici asupra lor. fiinţa umană. Împotriva acestei geografii (şi economii) fără suflet. la fel ca şi în cazul filosofiei. geografia cantitativă este rapid confiscată fie de ideologiile (neo)liberale fie de cele structuraliste. drumul. Vom afirma doar că. de măsurat. prin aceasta. periferii. modelul urmat(ă)) care îşi propune explicit să găsească în configuraţiile spaţiale trecute rostul şi sensul dinamicilor spaţiale actuale.

înseamnă că pe Glob există şi zone suboicumene. deşi se desfăşoară o activitate economică productivă. în literatura de specialitate se utilizează noţiunea de oicumenă (introdusă de Ratzel). prin care noi înţelegem suprafaţa populată de pe Glob. Libia. Prin zone suboicumene distingem acele regiuni polare (partea de nord a Siberiei. Procesul aşezării oamenilor pe suprafaţa pamântului s-a conturat cu multe mii de ani în urmă. aria de populare. populaţia nu este sedentară. în contrapunere cu alte întinderi de pământ lipsite de aşezari omeneşti.De obicei discontinuităţile spaţiale sunt datorate deciziilor politicoadministrative. În cursul raspândirii din întinsa regiune a antropogenezei.5 milioane ani în urmă. deci oicumena. într-o măsură din ce în ce mai mare. sau de ape curgatoare greu de supus. piscurile înalte etc. Se apreciază la aproximativ 1 milion ani sau chiar 1. la început din punctul de vedere al condiţiilor naturale. în interiorul căreia se distinge deci o activitate umană productivă şi de schimb. Treptat. ceea ce a înfluenţat asupra deosebirilor rasiale şi de altă natură. în cele mai diferite medii : dominate de reliefuri înalte. iar condiţiile naturale de trai ale omului tot mai variate. de întinsuri bogate dar adeseori inospitaliere. Unele discontinuităţi sunt datorate necesităţii protecţiei unor medii naturale unice. stepice. a devenit tot mai largă. Zona anoicumenă semnifică acea parte a lumii care deocamdată nu poate intra în sfera activităţii umane (zona arctică. Gobi etc. modul de viaţă îmbrâcind diferite forme de organizare. Definind oicumena drept regiunea geografica populată.a. unde. în cele din urmă. apoi. Acesta este un argument în plus care demonstrează că omul este unica fiinţă care a reuşit să se adapteze singură şi activ la condiţiile naturale cele mai diverse.). deşertice (Sahara. începând de la clima ecuatorială şi până la cea polară. America de Nord). 11 . antarctică. prin condiţiile create de ei inşişi. a legilor naturii. sau de schimburi. Prezenţa omului în anumite zone geografice poate fi temporară.). zone muntoase înalte s. puterea de supunere. precum şi zone anoicumene. Precizia mobilităţii sale şi a spaţiilor pe care le înglobează reprezintă forţa umanităţii. Arabia Saudita. Pentru a distinge regiunile imense în care s-a stabilit şi continua să se desfăşoare activitatea umană. oamenii au ajuns treptat să trăiască în condiţii de existenţă extrem de diferite..

organizarea socială. 4. de exemplu. sau . Asemenea diversitate intilnim nu numai în ţările sau continentele foste colonii.U. Fiecare regiune se caracterizează prin predominarea unui tip sau .mai binezis . Frontierele sunt o formă de regionare geografică şi deci de discontinuitate. densităţi de 1 locuitor la 15-20 km2 (podişul Gobi).. a rezultat. din Africa ecuatorială. dintr-un proces lung şi complicat. Frontierele sunt stabilite printr-un acord internaţional.Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 12 .a unei asociaţii de tipuri mai apropiate sau mai îndepartate.. discontinuă şi eterogenă. discontinuităţi inelare şi discontinuităţi haotice.culori din interiorul oicumenei nu poate fi înţeleasă şi justificată numai prin acţiunea mediului. tratat între ţările vecine sau arbitrajul unei conferinţe sau organizaţii internaţionale. Eterogenitatea oicumenei se manifestă atât pe plan somatic. dar geograful pentru a explica procesele şi structurile creează discontinuităţi spaţiale”. trăiesc în vecinătate formele arhaice (Pigmei) şi formele evoluate (Bantu).). transportul. migraţiile etc. care determină în cele din urmă mobilitatea sau echilibrul oicumenei. Chamussy spunea că: „spaţiul este continuu dintr-un punct de vedere matematic. ci chiar în ţările dezvoltate (S. M. Această situaţie ne sugerează înca o dată ideea că marea diversitate de .. ţările nordice: laponii şi populaţiile din sud etc. Ea se prezintă observatiilor noastre.Oicumena.A. Discontinuităţile spaţiale se pot clasifica în raport cu organizarea spaţiului astfel: discontinuităţi lineare. cât şi pe plan cultural. Acestea sunt nişte linii imaginare care delimitează teritoriul unui stat.viduri" aproape bine conturate. Aici se impune înţelegerea tuturor proceselor social-economice : dezvoltarea economică. : băştinaşii şi europenii. deci. în înţelesul ariei locuite de om. În aceeaşi regiune. Întinderi cu densităţi foarte mari sunt separate de imensităţi teritoriale unde oamenii sunt foarte puţini.

Organizarea spatiului geografic reprezinta o forma evoluata de interactiune dintre om si natura. Se pune accentual pe dezvoltarea unei structuri ierarhizate cu anumite noduri si retele amplasate rational. Perimetrele de spatii verzi trebuie sa aiba o intinder sufficient de mare pentru a atenua poluarea. agricol. Organizarea spatiului urban presupune abordarea a doua niveluri: -nivelul retelei urbane (structura teritoriala de mai multe orase. prin care se incearca ameliorarea unor elemente ale mediului rural. realizarea unor transformari antropice si crearea unei situatii noi cu o functionalitate care sa fie mai buna din punct de vedere natural si economic. -nivelul organizarii intravilanului (teritoriu situate in interiorul perimetrului administrative al unei localitati rurale sau urban). deoarece dezvoltarea oraselor se realizeaza datorita unor multiple conditionari influentate si de personalitatea individuala a acestora. pentru 13 . Organizarea spatiului rural (in esenta cu un pronuntat caracter spontan) va trebui sa se incadreze in anumite coordinate rationale. cum ar fi: spatiul urban. schimbarea destinatiei terenurilor si infrastructura (ansamblu al elemnetelor contruite voluntar de om si utilizate pentru realizarea proceselor econmice. Organizarea spatiului urban intravilan presupune o zonare functionala a acestuia si identificarea posibilitatilor de folosire rationala a intregului teritoriu. Organizarea retelei urbane este un process foarte complex. Extinderea necontrolata a cladirilor. Sub raportul mediului. Amplasrea zonelor industriala trebuie sa aiba in vedere influenta asupra mediului. Fiecare tip de spatiu are anumite caracteristici sub raportul modului in care poate sa fie organizat mai rational. rural. legate interactional intr-un system organizat si ierarhizat). de transport si servicii (activitate economica destinata satisfacerii unor necesitati ale oamenilor legatede activitatea cotidiana). intereseaza foarte mult pozitia nodurilor si functionalitatea retelelor reprezentate de axele de comunicatii. industrial. al uni teritoriu sau al unei tari. Organizarea spatiului are domenii diferite de referinta.Prin organizarea spatiului geographic se intelege acea actiune voluntara de transformare a a unor caracteristici ale acestuia pentru a satisface mai bine anumite cerinte de moment si de perspective ale comunitatii umane care il locuieste.

Agricultura comerciala sau cea in curs de a deveni comerciala ( ca in fostele tari socialiste) necesita o abordare foarte complexa. Dintre aceste structuri. sunt subintelese in cazul amenajarilor perimetrelor industriale. eficienta si specializare agricola. forta de munca – intr-o alta situatie. activitate. Astfel. proprietate. care sa imbine elemente de agrotehnica.) apeleaza foarte putin la organizarea teritoriului.Structura spatiala Problematica structurilor spaţiale a devenit în geografia umană contemporană una din cele mai atractive datorită schimbărilor profunde produse în raporturile dintre om şi teritoriu. pentru care o problema principala o constituie existenta unei infrastructure invechite. In present spatiile de inalta tehnologie (tehnopol) au in vedere in mod prioritar si o anumita incadrare estetica in peisaj.. referitori la aprovizionarea cu materii prime si accesul la cai de comunicatii. Organizarea spatiului de transporturi si servicii presupune cunoasterea aprofundata a posibilitatilor oferite de mediu. diferita calitativ). Astfel agricultura extensive sau itineranta (agricultura practicata prin destelenirea pamantului si abandonarea lui dupa o perioada de utilizare. 5. transporturile trebuie sa beneficieze de anumite facilitate. Organizarea spatiului industrial presupune luarea in consideratie a unui numar mai mare de factori decat cei initiali. Probelma este mai dificila in situatia zonelor industriale aflate in reconversie (transformarea unui element participant la procesul economic – intreprindere. de transport sau a statiilor de epurare. Turismul poate valorifica optim oferta mediului inconjurator. Organizarea spatiului agricol depinde foarte mult de tipul de agricultura practicata. slab functionale si care are un aspect inestetic. cele administrativ-teritoriale prezintă un interes deosebit întrucât ele constituie cadrul de desfăşurare al unor politici de dezvoltare sau 14 .transport sau locuire) mediocra sunt impedimente reale in ridicarea calitatii mediului de viata rural. cu pastrarea caliatii acestuia. problemele legate de existenta unor spatii de depozitare a materiilor prime.

adesea impuse politic sub imperiul unei anumite ideologii. 5. sociale şi mai ales economice. sistemul de aşezări nu trebuie privit exclusiv sub aspectul reţelei de aşezări.1 Spaţiul geografic funcţional (S. Interacţiunile care au loc într-o astfel de entitate teritorială sunt orientate (polarizate) spre mai multe puncte nodale de diferite ranguri. Scara comunală de analiză pune în evidenţă fragmentarea dinamicilor regionale (provincii istorice şi/sau regiuni de dezvoltare) şi afirmă rolul crescând al coeziunii teritoriale în mare parte supus proximităţii spaţiale. crearea punctelor de sprijin al arhitecturii teritoriale trece prin redefinirea rolului teritorial al oraşelor. În acest cadru. ci ca un tot unitar care înglobează relaţiile dintre fiecare aşezare cu teritoriul său adiacent. de unde creşterea disparităţilor culturale.G. regiunile de dezvoltare au fost constituite pe baza omogenităţii socio-economice şi nu pe baza structurilor spaţiale funcţionale. se constituie din regiunea integrală a spaţiilor de influenţă a tuturor 15 . Structura spaţiilor care câştigă sau a celor care pierd constituie de jos în sus structura viitoarelor posibile organizări regionale. cu necesităţile unei gestiuni eficiente a spaţiului geografic. În plus. fiind de fapt o ofertă. regiunile istorice (tradiţionale) rezistă la nivelul reprezentărilor dar nu au nici un suport funcţional. ele constituie cadrul de referinţă al unor repere identitare de multe ori recurente (cu rădăcini istorice) dar adesea supuse unor transformări profunde prin aculturaţie. judeţele sunt inadaptate/fixate în alveolele teritoriale desenate în perioada comunistă. în care aşezările formează un ansamblu clar ierarhizat. un spaţiu. Comunele sunt de multe ori prea mari ori prea mici. Toate aceste procese şi fenomene sunt foarte puţin sau deloc încadrate administrativ.de amenajare/planificare. puţine fenomene permit descoperirea tendinţelor de durată. puncte care asigură o optimizare între potenţialul geoeconomic şi modul de valorificare al acestuia. mai ales în condiţii de maximă repulsivitate. Dinamicile socio-culturale in curs dovedesc. Aceste structuri se disting pe de o parte prin ponderea deosebită a moştenirii istorice (memoria spaţio-temporală) dar şi prin sporirea interacţiunilor induse de mutaţiile tehnice sau culturale care redesenează continuu spaţiul identitar. prin analiza lor atentă.F. Dinamicile cele mai semnificative au loc la nivel local.G. Spaţiile rurale sunt confuze. Prin urmare S. o neconcordanţă a structurilor moştenite.F) Este un concept.

De la acest nivel. Se consideră că S. Trăsăturile spaţiului geografic funcţional Trăsăturile spaţiului geografic funcţional sunt definite de următoarele aspecte: 16 activităţilor social- . 5. Stabilitatea lor înseamnă accentuarea caracterului complementar al ariilor ce vin în contact sau se interferează.G. S. generat de ultima aşezare din sistemul ierarhic respectiv. se pot delimita unităţi teritoriale concrete. devine o categorie geografică operaţională în organizarea spaţiului.G. de ordinul I (macroteritorial) este prima mare diviziune dintr-un spaţiu naţional.G.F. Se asistă de fapt la o creştere a contrastelor geografice dintre ariile respective. Sistemul de aşezări îi imprimă S.G. În cadrul S. Mediul . Ianoş.1.F. Conceperea S. Elemenetele naturale au o mai mare stabilitate şi numai eterogenitatea lor asigură intensificarea şi diversificarea economice.existente între componente şi mediu. 1987).aşezărilor ce îl compun. Structura spaţiului geografic funcţional Structura spaţiului geografic funcţional este definită de următoarele elemente: Componentele .G. Structurile stabile ale S. structurat pe sisteme de aşezări permite stabilirea mai corectă a interacţiunii dintre elementele naturale asociate şi economice respectiv modul de exploatare a acestora. cu multiplele lor activităţi.1.G. crează cadrul unei abordări prioritare şi a ariilor de contact dintre regiunile naturale (arii în care relaţiile geografice ating „tensiuni” teritoriale de amploare). fiind axat pe marile oraşe cu polarizare regională (după I.1. care adaptează sau modifică structura iniţială a acestuia în funcţie de mutaţiile ce au loc în cadrul componentelor şi relaţiilor sale. care polarizează un teritoriu foarte restrâns.F.reprezentat prin tot ceea ce se situează în afara aşezărilor: elemente de ordin natural şi social-economic.F. În această viziune S. Relaţii .F. uman şi economic al acestora. Spre deosebire de regiunea geografică. 5. o dinamică şi evoluţie permanentă. ceea ce implică o specializare mai profundă.F. cât şi între subansamblurile lor.G. se bazează de altfel pe arii cu resurse diferite cuprinse în diferite zone sau regiuni.reprezentate prin aşezări.2. în concordanţă cu potenţialul natural. spaţiile funcţionale se ierarhizează până la ordinul (n).F.

energie şi informaţie (legături economice.F. demografici. socială. rezultat al unei incidenţe de factori naturali.F. Dinamismul. în plan vertical determinând modificări în ierarhia aşezărilor. prin definiţie este conceput ca un tot unitar. sociali şi politici.F. chiar nelocuit. S. Unicitatea. S. dintre aşezări şi teritoriu.F. generate de restructurarea reţelei iniţiale de aşezări şi a teritoriului afernt. Integrarea în ansamblul naţional. economici. excedentele locale de substanţă şi energie. Integrarea funcţională.G. care satisfac necesarul din compartimentele inferioare ale sistemului de aşezări.G. prezintă numeroase centre de comandă de diferite ranguri. Individualizarea S. Relaţiile sunt reciproce întrucât la nivele superioare există un excedent de informaţii necesare sau produse prelucrate. conturarea a noi reţele de subsisteme spaţiale. întrucât sistemul de aşezări se poate restrânge sau extinde prin includerea de noi localităţi în funcţie de dezvoltarea centrului coordonator şi a centrelor polarizatoare de rang inferior. istorici.. F. atât între localităţi cât şi între acestea şi teritoriu. acest spaţiu este unic şi identic cu el însuşi.G.). concentrându-se permanent spre centrul polarizator) respectiv. între el şi alte sisteme limitrofe având loc un permanent schimb de substanţă. Aceste modificări se reflectă şi sub raportul dinamicii teritoriale. servicii specializate. urmare atât a mutaţiilor interne cât şi intervenţiei unor factori externi de natură economică.G.G.F. S. influenţează (prin potenţialul său economic) sau se află sub influenţa mai accentuată sau difuză a unei aşezări. Acestea impun o dinamică permanentă. de toate ordinile.F. Prin geneza sa (cu fluxuri care se orientează. energie şi informaţie. socială şi politică. S. reorientări ale fluxului de substanţă. Astfel. a S.Polaritatea. izolat. se instalează un sistem compensatoriu de relaţii. are la bază principiul funcţional sub aspectul interrelaţiilor dintre elementele geografice. prin natura relaţiilor dintre aşezări. ci funcţionează ca şi un sistem semideschis. Această trăsătură reprezintă criteriul principal de individualizare a S.G. nu reprezintă un sistem închis. Pe baza unor relaţii în lanţ. deplasări de populaţie. de regulă se însumează şi completează deficitele existente la nivelele superioare ale ierarhiei sistemului de aşezări.G. legături de natură politică. Orice porţiune dintr-un teritoriu. are caracter dinamic. 17 . care duce la asigurarea unei unităţi teritoriale naţionale indistructibile. care dinamizează teritoriul respectiv şi a căror dezvoltare depinde de natura relaţiilor dintre ele şi ariile adiacente. administrativă etc.

se manifestă impactul direct asupra mediului. Se formează în acest fel trei areale cu forme şi dimensiuni diferite : arealul în limitele căruia se află amplasate mijloacele de producţie ale unităţii economice şi se desfăşoară relaţiile de producţie (intrările şi ieşirile de producţie) . Spaţiul economico-geografic Formal. Acesta se caracterizează prin bidimensionalitate. spaţiul economico-geografic poate fi dedus din definiţia spaţiului geografic. ce corespunde cu locul de amplasare al unităţii economice împreună cu spaţiul său fizic. calcul al intensităţii (punct caracteristic). a obiectelor geografice din spaţiile implicate direct în organizare. prin încadrarea elementelor de ordin economic. administrative .S. Ca şi caracteristică a unităţii „primare” a spaţiului economico-geografic o reprezintă organizarea complexă şi posibilitatea de a fi coordonată (se află sub control direct).arealul social de producţie. ca şi obiect geografic exercită o anumită acţiune în teritoriu asupra a trei componente geografice principale din cadrul spaţiului geografic: infrastructură. arealul în limitele căruia apar legături sociale de producţie (recrutarea forţei de muncă). culturale. care se raportează la un „punct teritorial” de exprimare. intensitatea reprezentând o a treia dimensiune de exprimare (măsurare). spaţii de reproducere a componentelor geografice.F. În cadrul fiecărui areal se poate pune în evidenţă zona de maximă intensitate (de maximă concentrare.areal ecologic. 5. se constituie într-o entitate organică ce crează posibilitatea realizării (organizării) unui optim teritorial. apar manifestări secundare . Spaţiul natural terestru intact şi spaţiul maritim reprezintă spaţii rezervă. care permite factorului uman să acţioneze de la limita inferioară a funcţionalităţii până la limita „exploziei funcţionale”. O intreprindere. Legăturile existente între aceste componente relevă o anumită compatibilitate. de manifestare şi producţie). a cărui specificitate rezultă din combinarea elementelor şi nu din însumarea lor. Funcţionarea sa presupune structurarea părţilor întro unitate coerentă.arealul activităţii de producţie integrală. 18 . arealul în limitele căruia se realizează exploatarea resurselor naturale. populaţie şi mediul natural.2.G. Din suprapunerea celor trei areale rezultă câmpul economico-geografic al unităţii economice.

Cu cât sunt mai interpuse câmpurile economico-geografice şi spaţiile economicogeografice între ele cu atât există posibilităţi mai bune de a promova soluţii optimale şi raţionale de organizare pentru ambele componente. între componentele acestuia nu există relaţii antagonice. Haushöfer. Conceptul de „spaţiu vital” a fost definit pentru prima dată de Fr. iar punctele de referinţă economico-geografice se raportează la standarde raţionale optime. în care acesta îşi desfăşoară sau îşi poate desfăşura normal viaţa (în afara stresului). rezultând în acest fel o nouă geosferă . Ratzel şi aprofundat de K.2.tehnosfera. Acesta constituie teritoriul necesar pentru satisfacerea tuturor necesităţilor unui individ uman. în spaţiul rural şi mai nou şi în cadrul spaţiilor naturale intacte. în vederea găsirii de argumente ştiinţifice în favoarea expansiunii spaţiului german din perioada interbelică. 5. dar nu sunt optimale întotdeauna pentru întregul spaţiu economico-geografic. cu o tendinţă de a se multiplica rapid la nivel global. Spaţiul „vital” (de viaţă) Reprezintă suprafaţa medie care revine unui individ din cadrul unei populaţii. Promovarea optimului economic la nivel naţional se poate realiza numai într-un spaţiu economico-geografic în care. Analog.3.1 Caracteristicile spaţiului economico-geografic Soluţiile optimale luate pentru „punctele economice” teritoriale (unităţile economice de producţie) sunt optimale şi pentru câmpul economic aferent. O organizare durabilă înseamnă în primul rând posibilitatea de a controla şi a limita dezvoltarea „cancerigenă” a componentelor acestui spaţiu şi a spaţiului însăşi. Extrapolarea conceptului şi în 19 . Această categorie de spaţiu se dezvoltă în cadrul spaţiului urban în primul rând. orice soluţie luată pentru „punctele economice” teritoriale în interesul acestuia sunt optime numai pentru câmpul economic propriu. În procesele de organizare spaţială ordonarea componentelor spaţiului economicogeografic reprezintă principalul atribut al organizării. caracterizat prin complexitate şi determinat de interacţiunea dintre obiectele economice cu organizare şi ordonare mai redusă. 5.Intersecţia (suprapunerea în unele cazuri) câmpurilor economico-geografice formează spaţiul economico-geografic. în condiţiile social-econimice date.

Există un prag limită inferior al spaţiului „vital”. Ca şi o constatare.2 ha. Rejmers. pentru susţinerea condiţiilor ecologice şi a recreaţiei – 0. creşterii culturilor tehnice. utilizată în corelarea nevoilor umane cu disponibilul de teritoriu. căi de comunicaţii) şi spaţiilor recreative. 20 .domeniul geografiei a permis utilizarea acestuia ca şi categorie operaţională. se impune a fi soluţionată prin politici demografice de emigrare-imigrare. pentru creşterea culturilor tehnice – 0. pentru urbanizare – 0.7 ha. precizăm că în decursul istoriei. unde spaţiile social-economice depăşesc limitele inferioare ale spaţiului „vital”. a infrastructurilor teritoriale (spaţii locative.6 ha. 1992): pentru un individ uman – 0. Acesta reprezintă un punct de referinţă în planificarea teritoriului. spaţiul „vital” este definit de următorii parametri de suprafaţă/pesoană (după N. Pentru ţările dezvoltate ale Europei de Vest. care odată atins crează probleme de adaptabilitate şi suportabilitate biologică respectiv psihică. dimensiunea spaţiului „vital” s-a redus. În cadrul acestor spaţii „vitale” se includ suprafeţele necesare producţiei resurselor de hrană (în condiţii optime ecologice). construcţiei obiectivelor economice şi industriale. intensificarea proceselor de producţie care permit obţinerea aceleiaşi cantităţi de bunuri (agricole. deoarece dimensiunile reale ale componentelor spaţiale trebuie adaptate la necesarul real de spaţiu „vital”.6-0.4 ha. industriale) de pe suprafeţe mai reduse. Tot în cadrul spaţiilor de „viaţă” intră şi ariile tampon (fâşii de protecţie forestieră) respectiv complexele ecologice de menţinere a echilibrului ecologic (arii naturale protejate). Problematica spaţiilor cu suprapopulare.8 ha. pentru producerea alimentelor – 0. care pot fi cedate ulterior în circuitul spaţiilor „vitale” de altă categorie. odată cu tehnologizarea şi intensificarea proceselor de producţie.

15 : TESTAREA MODELELOR DE STRUCTURI ADMINISTRATIV-TERITORIALE IN MOLDOVA. „Sisteme teritoriale”.. 1992. Fremont A.H. Head of Geography. Tubingen (pp.Tehnică. 2002. Michael Witherick. tema nr.. 1998. teritorialitate şi prestigiu cultural în spaţiul geografic românesc (I).dr Ionel Muntele • Dictionary of Geography - FOURTH EDITION. 1979. 21 . Angers. Dauphine A. „Geography-a modern synthesis”. University of Southampton • Popa.Bibliografie • • • • • • Ianoş I. John Small. Identitate. region et systheme. University of Southampton. Ed. Bucureşti. Paris.Autor: Prof. Emeritus Professor of Geography. dezvoltare". Economica. Masson. 87-95). A patra ediţie a Conferinţei Regionale de Geografie: "Regionalism şi integrare: culturã. Economica. 1973. Hagget P. Paris. Derycke P. „Espace. Paris. Prentice Hall. N.Visiting Fellow in Geography. (2000). Timişoara. spaţiu. „Espace et dynamiques territoriales”. In vol... Simon Ross. „La region-espace vecu”. Raport de Cercetare . Queen's College Taunton.