UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI FACULTATEA DE GEOGRAFIE SI GEOLOGIE SPECIALIZAREA GEOGRAFIA MEDIULUI GRUPA 2111A ANUL I

PROIECT LA GEOGRAFIE UMANA CONCEPTUL DE SPATIU

Conducător ştiinţific Prof.conf. univ. dr. Octavian Groza Asist. univ. drd. Alexandru Rusu

studenta DIMA IRINA - LIANA

Cuprins:

1. Spatiul Inventarea spaţiului geographic 3. Discontinuitati spatiale 4. Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 5. Structura spatiala

2.

2

3 . iar relaţia inversă nu este valabilă. cadru de viaţă ş. spaţiul geografic se caracterizează printr-un anumit tip de combinare a tuturor componentelor geografice. pedologic. între care există multiple relaţii de interacţiune şi integrare. forma şi întinderea lor (DEX). cu condiţia analiyei complexe şi integrale a tuturor relaţiilor dintre componentele geografice. De aici decurg şi unele aspecte negative. mainifestate mai devreme sau mai târziu. mai mult sau mai puţin. social. Spatiul Spaţiul reprezintă o formă fundamentală. precum: peisaj. Se poate defini spaţiul geografic ca un hiperspaţiu. inseparabilă de materia care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni şi exprimă ordinea coexistenţei obiectelor lumii reale. distanţa. climatologic. ca răspuns la intervenţii ghidate exclusiv de ideea rentabilităţii economice imediate. Uneori spaţiul geografic este privit sub formele sale foarte sumare şi generalizate care îi limitează conţinutul şi proprietăţile la suportul material pe care îl reprezintă. poziţia. de a răspunde tuturor cerinţelor de ordin practic.1. apropiindu-se prin conţinut. De fapt. de unele noţiuni. economic etc. biogeografic. mărimea. ca regiunea şi zona. cuprinzând o mulţime de subspaţii caracteristice: geomorfologic. mediu ambiant. Adoptarea ei a implicat apropierea geografiei de alte discipline.. prin spaţiu se înţelege suportul real şi concret al omului şi activităţilor sale.a. În sens curent. care se ocupă cu organizarea spaţiului şi creşterea aportului acesteia la dezvoltarea unor probleme de interes practic. Raportul dintre spaţiul geografic şi aceste noţiuni este foarte bine definit: orice regiune sau zonă poate fi considerată un spaţiu geografic. mai lent sau mai violent de către unele componente geografice. natură. substrat. Noţiunea de spaţiu geografic poate fi atribuită oricărui teritoriu. Această noţiune s-a impus din necesitatea abordării cantitative a realităţii teritoiale şi din inadecvarea unor noţiuni. obiectivă şi universală de existenţă a materiei.

un spaţiu geografic dat nu este identic decât cu el însuşi. pentru că pe această noţiune se fondează una din definiţiile frecvent vehiculate ale geografiei: geografia este ştiinţa spaţiului. în calculele teoretice se omit numeroase variabile. continuitatea. Deci se disting proprietăţi metrice şi topologice. cât şi prin aspecte calitative. Proprietăţile topologice cele mai importante sunt: multidimensionalitatea. cartierele unei aşezări sau unele activităţi economice. sociale şi economice ale învelişului geografic. distanţe. pe de o parte. topoclimatul. generate de imposibilitatea utilizării tuturor variabilelor sau de generalizarea unora. volume etc. Proprietăţile metrice se referă exclusiv la caracteristicile calitative ale spaţiului. neconforme cu realitatea geografică. Astfel. Datorită dinamicii permanente a relaţiilor dintre componentele spaţiului geografic. iar pe de altă parte. suprafeţe. Unele dintre particularităţile metrice sunt fixate aprioric prin limite administrative sau delimitări subiective. pentru că. de la cele mai restrânse unităţi geografice până la spaţiul planetar. Astfel. toate exprimând aspecte calitative ce asigură funcţionalitate spaţiului geografic. care nu sunt luate în considerare la analiza celor de mari dimensiuni cum ar fi microrelieful. se înlătură obţinerea unor concluzii eronate . spaţiile . În conformitate cu dimensiunule fizice ale spaţiului.. Orice spaţiu geografic se caracterizează atît prin particularităţi dimensionale. În vremurile noastre. Reyultatul cercetărilor formale multidimensionale asupra spaţiului geografic trebuie confruntate permanent cu realitatea teritorială. din relaţiile locale sau regionale dintre componentele naturale.Proprietăţile specifice spaţiului geografic decurg din variabilitatea cantitativă şi din cea calitativă a elementelor geografice. generate de necesitatea studierii unui anumit teritoriu. În acest proces de continuă eva-luare. organizarea. aceste dimensiuni au un caracter relativ. exprimându-se prin unghiuri. în analizele geografice are loc o translaţie a obiectelor urmărite în funcţie de mărimea entităţii cercetate. coerenţa. Spaţiul deţine o poziţie prioritară în cercetările geografice. în dorinţa amplificării funcţiilor şi obţinerii de avantaje sporite.prin intermediul centrelor urbane raţional amplasate în 4 . la entităţile teritoriale mici se urmăresc relaţiile dintre unele elemente. rezultate ale interacţiunii diferenţiate dintre componentele geografice.presiuni" multiple. Deci se poate admite că noţiunea de spaţiu geografic este atribuită unor entităţi teritoriale de mărime variabilă. orice spaţiu este supus unor .

În afară de efectele negative care generează tipuri de peisaje antropogene marile concentrări urbane puternic industrializate introduc în spaţiul rural o serie de 5 . progresul tehnic ne oferă comparaţii concludente între . Un sistem spaţial (un peisaj geografic sau altul) reflectă esenţa structurilor sociale dintr-o epocă sau alta. O agricultură . a generat modificări substanţiate atât în fizionomia spaţiului cât şi în calitatea componentelor mediului fizic. iar altele ramânând înca pasive. dezvoltarea tehnico-economică în ansamblul ei. Marea industrie. progresul tehnic în general. Asemenea realităţi sunt indubitabile. defrişărilor. avem imiaginea incompletă a spaţiilor. fizionomia concentraţiilor umane şi a imprejurimilor lor. intensificarea căilor de transport. precum şi raporturile ce se stabilesc într-o anumită etapă între aceste forme. progresul social în general.formele tradiţionale".teritoriu . spaţiul rural. În mod firesc. de regulă prezentă în marile oraşe. Diversificarea activităţilor industriale.conservatoare" poate să stânjenească o evoluţie firească a industriei. depozitărilor etc. unele devenind mai active. Adăugând la aceasta progresele în organizarea agriculturii. Un aspect deosebit de important îl constituie prezenţa aglomerărilor industriale care influenţează în mod vizibil reţeaua de localităţi urbane şi rurale. într-un sistem de localitaţi. producând deziechibru în regimul hidrologic.forme" sau de sisteme spaţiale care includ elemente caracteristice ale peisajului geografic. clasificări de . Pe acest fond... are uneori efecte negative asupra peisajuliui rural aferent. exprimă un anumit grad de adaptare a omului la realizările tehnicii.. dacă luăm ca exemplu doar industria care. în poluarea aerului şi mai ales în menţinerea reliefului ca urmare a amplificării reţelei de comunicaţii. de-a lungul secolelor. determină mutaţii în modul de răspândire şi în structura populaţiei. a determinat.. într-un timp destul de scurt. o astfel de situaţie generează anumite forme de organizare social-economică a spaţiului. Din analiza raporturilor.formele noi” în plină desfaşurare şi . Evoluţia. Tot aşa cum o industrie amplasată fără discernamânt poate provoca dezechilibru ireversibil într-un spaţiu agrar. noi structuri spaţiale şi sociale.devin multifunctionale. ne putem da seama la un moment dat de importanţa pe care o are în viaţa socială un sector sau altul de activitate. transformarea agriculturii în general. se diferenţiază prin complexitatea structurilor. se stabilesc diversele tipuri.

produs al colectivitaţii umane în anumite condiţii sociale şi economice. Se impune deja o concepţie clară asupra posibilitaţilor de comunicaţie şi caracterul. canale navigabile. 6 . Formele şi delimitările spaţiului reflectă ca atare raporturile dintre componentele mediului fizic şi activitatea umană. înţeleasă fiind ca un proces complex de transformare a mediului geografic. Pornind de la conţinutul preocuparilor actuale în domeniul sistematizării. constatăm că el exprimă sinteza tuturor însuşirilor naturale şi sociale în care se naşte şi se dezvoltă fenomenul studiat. Studiul atent al acestor relaţii spaţiale dă soluţii raţionale în dispunerea pieţelor. Toate aceste elemente. profilul centrelor urbane sau rurale. Legile adoptate în ultimul timp în ţara noastră privind protecţia terenurilor arabile. În condiţiile dezvoltării actuale un rol important revine comunicaţiilor — arterele de corelare a funcţiilor pe plan teritorial.elemente favorabile.) va trebui efectuată în strinsă legatură cu dezvoltarea în continuare a transporturilor. integrate armonios în fizionomia fiecărei localitaţi. Acestea sunt aspecte majore care confirma faptul că influenţa mediului fizic este în funcţie de nivelul dezvoltării tehnice şi de nivelul dezvoltării tehnice şi de tipurile de organizare economică. raporturi de importanţă primordială în acţiunea de optimizare a teritoriilor. asigurând relaţii corespunzatoare între gospodărirea concentrarilor industriale şi regiunile înconjuratoare. Preocuparea geografică este impusă în acest proces prin faptul că la desfaşurarea lui contribuie în mod deosebit gradul de concentrare a populaţiei — evident în oraşe şi sate cu perspective de dezvoltare — dimensiunile şi înzestrarea tehnico-edilitară a teritoriului. legea fondului funciar şi indeosebi legea privind sistemiaitizarea teritoriului şi a localităţilor cuprind valoroase indicaţii practice în direcţia folosirii judicioase a terenului. vizează un spaţiu nou calitativ. irigatii etc. reducerea contractelor dintre concentrările industriale şi zonele agricole. concentrarea obiectivelor economice şi amplasarea construcţiilor noi de locuinte în cadrul unor ainsambluri compacte. orice amenajare în teritoriu (regularizarea cursurilor de ape. baraje. de orientare a structurilor entităţilor regionale. interacţiunea diferitelor funcţii şi în ultimă instanţă poziţia economico-geografică a oraşelor. În acest fel accţiunea de sistematizare sau planificare fizică ocupă un loc primordial în preocupările practicienilor. în unitatea lor indisolubila.

La aceasta se adaugă procesul de înnoire şi modernizare a producţiei. Se are în vedere intensificarea preocupărilor pe linia amplificării şi intensificării funcţiilor — primare. diferenţiate în funcţie de profilul social-economic. pentru depozitarea deşeurilor sau numai pentru depozite. terţiare — la nivelul satelor. Se are în vedere stabilirea unor norme de densitate optimă pe tipuri de oraşe şi sate. situaţie ce a impus o acţiune mai ferma de delimitare a perimetrului construibil al fiecarui oraş şi sat. culturale. mărimea şi rolul acestor localităţi în teritoriu. pentru protejarea mediului ambiant. secundare. În activitatea de sistematizare o atenţie deosebită se acordă şi măsurilor pentru apărarea şi păstrarea cât mai intactă a condiţiilor naturale. a produselor agricole. Este suficient de amintit faptul că densitatea medie a satelor este de abia de 8—10 loc. Este un principiu care dezvoltă o constiinţa superioara faţa de mediul care ne înconjoară. gospodariile membrilor cooperatori şi gospodăriile populaţiei. în concordanţă cu obiectivele planului unic de dezvoltare economico-socială a ţării. de asimilare în fabricaţie de sortimente noi. Creşterea densităţii construcţiilor şi locuitorilor. apă. ameliorarea şi folosirea integrală şi eficientă a pamântului de către unitaţile agricole de stat. impunînd totodată mai mult discernământ în relaţiile cu elementele cadrului natural (pământ. de servicii în general. vegetale şi animale. şi chiar pentru construcţia de locuinţe atât la sate cât mai ales la oraşe. conservarea.Partidul şi statul nostru au considerat întotdeauna ca o îndatorire primordială sarcina de a asigura apărarea. aer. Introducerea şi extinderea unor procedee 7 . cooperativele agricole de producţie. aceasta pentru a crea condiţiile necesare valorificării superioare a materiilor prime locale. culturală şi mai buna înzestrare edilitară a tuturor localitaţilor rurale care au perspective de dezvoltare. de diversificare a producţiei de bunuri de consum./ha. se înscrie astfel ca una din principiile de baza ale dezvoltării actuale. oraşul a devenit unitatea teritorialadministrativă de bază a societaţii noastre. În aceste dimensiuni ale activitatii practice. Se urmareşte prin aceasta ridicarea economică. pentru organizarea întregului complex de activităţi sociale. Aceasta este expresia sintetizată a marilor atribuţii pe care trebuie să le exercite oraşul. Se iroseşte încă mult teren fertil în activitatea de construcţie a unor mari întreprinderi industriale. atit în localităţile urbane cât şi în cele rurale. pădure — condiţii vitale pentru om).

extras din ediţia republicată în 1961 a lucrării În the Nature of Geography: a Critical Survey of Current Thought În Light of the Past. Washington. no 3. vol. Paris. În J.C. 1997. 1 F. Association of American Geographers. D. 1939. de gestiune raţională a resurselor ţării. 8 . mijlocii şi chiar centre rurale polarizatoare.K. ed. p. p. 2. Rogers. p. Blackwell Publishers. da Costa Gomes. l'Harmattan. 226-249. p. respectiv până în 1956 când Ullman4 reuşeşte să catalizeze un puternic curent metodologic definindgeografia ca o ştiinţă a interacţiunilor spaţiale. privilegiind relaţiile pe verticală (între grupul social şi mediul său natural) nu reuşise decât să acumuleze o impresionantă colecţie de taxoni unici şi irepetabili.tehnologice moderne au generat mutaţii puternice în structura categoriilor de marime a oraşelor în structura lor internă în general. extrem de critic la ceea ce autorul a numit "excepţionalism în geografie". cât şi în extinderea procesului de urbanizare 1-a avut activitatea intensă de identificare şi de atragere în circuitul economic a noi resurse de materii prime.N. Un rol însemnat în dezvoltarea propriu-zisă a oraşelor. este considerat de majoritatea epistemologilor ca fiind marca definitivă a abandonării clasicismului şi semnul clar de început al modernităţii ştiinţelor geografice. între diferitele grupuri sociale. Schaefer¹. Polemica aprinsă a păstrat un caracter destul de violent doar cîţiva ani. În "Annals of the Association of American Geographers". situaţie pozitivă dar care atenţionează totodată asupra necesităţii unei anumite descongestionări spre oraşele mici. 388-397.) –"Les discours du géographe". ² R. 255-281. deci pe orizontală. An Essential Anthology". (1996) – "Human Geography. Agnew. Richard Hartshorne². Cuplul SchaeferUllman a constituit 1matricea iniţială a noii geografii. A. Schaefer consideră că demersul idiografic. teoretică. bazat pe descrierea obiectelor unice (excepţionale) este profund neştiinţific şi atacă virulent clasificarea de sorginte herderiană a ştiinţelor propusă de teoreticianul de necontestat al geografiei regionale. care se voia analitică. după care geografiei şi istoriei le sînt opuse celelalte ştiinţe zise teoretice sau sistematice³. ³ P. XLIII. În acest proces intens şi rapid oraşele au concentrat marea majoritate a producţiei. Hartshorne (1939) – The Character of the Regionale Geography. Oxford Massachusetts. în opoziţie cu geografia tradiţionalistă care. Livingstone. Inventarea spaţiului geographic Articolul din 1953 al geografului american de origine germană Fred K. Schaefer (1953) – Exceptionalism În Geography: a Methodological Examination. În Jean-François Staszak (dir. 257 În Le mythe de la modernité géographique.

Bunge (1962) – Theoretical Geography. considerată de geografii americani de după al doilea război ca moştenire legitimă. op.L. Mai exact spus de spaţiu geografic. Ullman (1980) . Seattle (prima ediţie în 1956) 5 ca de exemplu D.Geography as spatial interaction. W.însetată de general. E. însă cu un oarecare decalaj (19701980).. Royal University of Lund. p. London. Geografii 4 E. da Costa Gomes. University of Washinghton Press. Un principiu universal valabil(ă)… Urmează altele: "legea " minimului efort în organizarea spaţiului.C. geografia abandonează noţiunea de loc în favoarea noţiunii de spaţiu. Noua geografie lansează un nou concept: acela de spaţiu. Haggett (1965) – Locational Analysis În Human Geography. şi anume în prima jumătate a secolului al XX-lea. 262 9 . cantitativă şi subordonată necesităţilor de planificare şi de amenajare a spaţiului. Denumită nomotetică. "legea " rangmărime în ierarhizarea sistemelor urbane. cit. În doar douăzeci de ani (1950-1970) conceptul de spaţiu înlocuieşte pe cel de regiune în America de Nord. Pentru noua geografie spaţiul este distanţă iar distanţa înseamnă obstacol în calea mişcării. Harvey (1969) – Explanation În Geography. etc. Menirea sa este de a înlocui treptat pe cel de regiune sau măcar de a-i schimba conţinutul: "regiunea nu mai este văzută ca o unitate teritorială ci este concepută ca o clasă spaţială care face parte dintr-un sistem ierarhizat. P. această nouă fază a geografiei a beneficiat de entuziasmul unei pleiade de teoreticieni5 şi de cercetători care au impus rapid în Europa Occidentală şi în unele ţări din fostul bloc comunist (Polonia. odată cu şcoala germană de economie spaţială. Se pot face aşadar experienţe la scară redusă cu planeta şi astfel ultima barieră în calea ascensiunii geografiei în sferele înalte ale ştiinţelor (neo)pozitiviste dispare. căutătoare neobosită de cel puţin regularităţi spaţiale dacă nu chiar de legi geografice. în Europa se întâmplă acelaşi fenomen rapid. principiile maximizării satisfacţiei actorilor implicaţi în dinamicile spaţiale şi principul echităţii spaţiale. E. Fenomenul începuse mult mai devreme. Arnold. Cum propunea Schaefer. Astfel. singularitatea poate fi înlocuită de generalitate"6. Arnold. URSS) noua geografie nordamericană. Lund. Gleerup Publishers. Metodele cantitative şi modelizarea spaţială aduc realitatea în interiorul laboratoarelor (mai exact al ordinatoarelor). London 6 P.

modelul urmat(ă)) care îşi propune explicit să găsească în configuraţiile spaţiale trecute rostul şi sensul dinamicilor spaţiale actuale. de măsurat. Nu întâmplător una dintre cele mai la modă metode de cercetare geografică de la începutul mileniului al treilea este… path dependency(dependenţa de calea. periferii. ca să-i spunem pe nume. fiinţa umană. prin aceasta. după părerea noastră. la fel ca şi în cazul filosofiei. geografia a fost prinsă pe picior greşit de rapiditatea evoluţiei tehnologiei şi că nu a făcut decât ceea ce era obişnuită să facă: să se obişnuiască cu un prezent în continuă mişcare şi să încerce să-l înţeleagă şi să-l explice studiind trecutul. fluxuri. drumul. 2 3. toate foarte uşor de cuantificat. centralizare ori descentralizare). Împreună cu economia regională.cantitativişti îşi afirmă din ce în ce mai pregnant supremaţia în faţa geografilor tradiţionalişti: lor li se adresează majoritatea comenzilor sociale. Aceasta deoarece spaţiul se reducea la structuri (poli. într-un cuvînt de modelizat şi deci de controlat. difuzie ori polarizare. centre. Credem că. Vom afirma doar că. Împotriva acestei geografii (şi economii) fără suflet. în scopul realizării profitului pecuniar sau social. după caz. geografia cantitativă este rapid confiscată fie de ideologiile (neo)liberale fie de cele structuraliste. Nu vom insista aici asupra lor. Discontinuitati spatiale 2 10 . Ele nu au apărut nici măcar ca un reflex întârziat de descoperire a fenomenologiei sau a hermeneuticii. care transformase oamenii în docile fiinţe strict raţionale au apărut şi au înflorit brusc geografii critice (cea radicală) sau împăciuitoare (geografia umanistă sau. geografia fenomenologică şi hermeneutică). aceste curente nu s-au datorat unei reacţii ştiinţifice în faţa neokantianismului sau neopozitivismului care făceau din ştiinţele geografice o reţea de chingi reci destinate să controleze spaţiul şi. arii polarizate) sau la dinamici (atractivitate sau repulsivitate spaţială.

începând de la clima ecuatorială şi până la cea polară. În cursul raspândirii din întinsa regiune a antropogenezei. unde. piscurile înalte etc. sau de schimburi. populaţia nu este sedentară. Arabia Saudita. înseamnă că pe Glob există şi zone suboicumene. Prin zone suboicumene distingem acele regiuni polare (partea de nord a Siberiei. în cele din urmă.De obicei discontinuităţile spaţiale sunt datorate deciziilor politicoadministrative. Procesul aşezării oamenilor pe suprafaţa pamântului s-a conturat cu multe mii de ani în urmă. în contrapunere cu alte întinderi de pământ lipsite de aşezari omeneşti. Treptat. sau de ape curgatoare greu de supus. apoi. iar condiţiile naturale de trai ale omului tot mai variate. Acesta este un argument în plus care demonstrează că omul este unica fiinţă care a reuşit să se adapteze singură şi activ la condiţiile naturale cele mai diverse. Prezenţa omului în anumite zone geografice poate fi temporară. puterea de supunere. în cele mai diferite medii : dominate de reliefuri înalte. deci oicumena. prin care noi înţelegem suprafaţa populată de pe Glob. în literatura de specialitate se utilizează noţiunea de oicumenă (introdusă de Ratzel). aria de populare. Precizia mobilităţii sale şi a spaţiilor pe care le înglobează reprezintă forţa umanităţii. stepice. a legilor naturii. la început din punctul de vedere al condiţiilor naturale. Libia. Zona anoicumenă semnifică acea parte a lumii care deocamdată nu poate intra în sfera activităţii umane (zona arctică. a devenit tot mai largă.a. ceea ce a înfluenţat asupra deosebirilor rasiale şi de altă natură. Pentru a distinge regiunile imense în care s-a stabilit şi continua să se desfăşoare activitatea umană. Unele discontinuităţi sunt datorate necesităţii protecţiei unor medii naturale unice. America de Nord). Gobi etc. în interiorul căreia se distinge deci o activitate umană productivă şi de schimb. zone muntoase înalte s. 11 . deşi se desfăşoară o activitate economică productivă. oamenii au ajuns treptat să trăiască în condiţii de existenţă extrem de diferite.). deşertice (Sahara.. prin condiţiile create de ei inşişi. într-o măsură din ce în ce mai mare. antarctică.5 milioane ani în urmă.). Se apreciază la aproximativ 1 milion ani sau chiar 1. modul de viaţă îmbrâcind diferite forme de organizare. precum şi zone anoicumene. Definind oicumena drept regiunea geografica populată. de întinsuri bogate dar adeseori inospitaliere.

Fiecare regiune se caracterizează prin predominarea unui tip sau . Ea se prezintă observatiilor noastre.culori din interiorul oicumenei nu poate fi înţeleasă şi justificată numai prin acţiunea mediului. migraţiile etc.U. Eterogenitatea oicumenei se manifestă atât pe plan somatic. care determină în cele din urmă mobilitatea sau echilibrul oicumenei. dintr-un proces lung şi complicat. din Africa ecuatorială. densităţi de 1 locuitor la 15-20 km2 (podişul Gobi).a unei asociaţii de tipuri mai apropiate sau mai îndepartate. 4. Frontierele sunt stabilite printr-un acord internaţional. ţările nordice: laponii şi populaţiile din sud etc. dar geograful pentru a explica procesele şi structurile creează discontinuităţi spaţiale”.mai binezis . Discontinuităţile spaţiale se pot clasifica în raport cu organizarea spaţiului astfel: discontinuităţi lineare. în înţelesul ariei locuite de om. a rezultat. transportul. trăiesc în vecinătate formele arhaice (Pigmei) şi formele evoluate (Bantu). discontinuă şi eterogenă.. sau . Această situaţie ne sugerează înca o dată ideea că marea diversitate de . cât şi pe plan cultural..Oicumena.. Asemenea diversitate intilnim nu numai în ţările sau continentele foste colonii. Acestea sunt nişte linii imaginare care delimitează teritoriul unui stat. organizarea socială. deci. Chamussy spunea că: „spaţiul este continuu dintr-un punct de vedere matematic.viduri" aproape bine conturate. tratat între ţările vecine sau arbitrajul unei conferinţe sau organizaţii internaţionale. : băştinaşii şi europenii. Întinderi cu densităţi foarte mari sunt separate de imensităţi teritoriale unde oamenii sunt foarte puţini.). M.Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 12 . discontinuităţi inelare şi discontinuităţi haotice. Frontierele sunt o formă de regionare geografică şi deci de discontinuitate. Aici se impune înţelegerea tuturor proceselor social-economice : dezvoltarea economică. În aceeaşi regiune. de exemplu. ci chiar în ţările dezvoltate (S.A.

agricol. al uni teritoriu sau al unei tari. Organizarea spatiului are domenii diferite de referinta. Fiecare tip de spatiu are anumite caracteristici sub raportul modului in care poate sa fie organizat mai rational. industrial. deoarece dezvoltarea oraselor se realizeaza datorita unor multiple conditionari influentate si de personalitatea individuala a acestora. de transport si servicii (activitate economica destinata satisfacerii unor necesitati ale oamenilor legatede activitatea cotidiana). pentru 13 . schimbarea destinatiei terenurilor si infrastructura (ansamblu al elemnetelor contruite voluntar de om si utilizate pentru realizarea proceselor econmice. intereseaza foarte mult pozitia nodurilor si functionalitatea retelelor reprezentate de axele de comunicatii. legate interactional intr-un system organizat si ierarhizat). Organizarea spatiului geografic reprezinta o forma evoluata de interactiune dintre om si natura. Organizarea spatiului urban intravilan presupune o zonare functionala a acestuia si identificarea posibilitatilor de folosire rationala a intregului teritoriu. Amplasrea zonelor industriala trebuie sa aiba in vedere influenta asupra mediului. Organizarea spatiului urban presupune abordarea a doua niveluri: -nivelul retelei urbane (structura teritoriala de mai multe orase. Extinderea necontrolata a cladirilor. realizarea unor transformari antropice si crearea unei situatii noi cu o functionalitate care sa fie mai buna din punct de vedere natural si economic.Prin organizarea spatiului geographic se intelege acea actiune voluntara de transformare a a unor caracteristici ale acestuia pentru a satisface mai bine anumite cerinte de moment si de perspective ale comunitatii umane care il locuieste. prin care se incearca ameliorarea unor elemente ale mediului rural. Organizarea retelei urbane este un process foarte complex. Se pune accentual pe dezvoltarea unei structuri ierarhizate cu anumite noduri si retele amplasate rational. Sub raportul mediului. Perimetrele de spatii verzi trebuie sa aiba o intinder sufficient de mare pentru a atenua poluarea. -nivelul organizarii intravilanului (teritoriu situate in interiorul perimetrului administrative al unei localitati rurale sau urban). cum ar fi: spatiul urban. rural. Organizarea spatiului rural (in esenta cu un pronuntat caracter spontan) va trebui sa se incadreze in anumite coordinate rationale.

eficienta si specializare agricola. forta de munca – intr-o alta situatie.transport sau locuire) mediocra sunt impedimente reale in ridicarea calitatii mediului de viata rural..Structura spatiala Problematica structurilor spaţiale a devenit în geografia umană contemporană una din cele mai atractive datorită schimbărilor profunde produse în raporturile dintre om şi teritoriu. referitori la aprovizionarea cu materii prime si accesul la cai de comunicatii. Astfel. Organizarea spatiului de transporturi si servicii presupune cunoasterea aprofundata a posibilitatilor oferite de mediu. Organizarea spatiului agricol depinde foarte mult de tipul de agricultura practicata. transporturile trebuie sa beneficieze de anumite facilitate. In present spatiile de inalta tehnologie (tehnopol) au in vedere in mod prioritar si o anumita incadrare estetica in peisaj. cu pastrarea caliatii acestuia. Probelma este mai dificila in situatia zonelor industriale aflate in reconversie (transformarea unui element participant la procesul economic – intreprindere. 5. de transport sau a statiilor de epurare. Dintre aceste structuri.) apeleaza foarte putin la organizarea teritoriului. Turismul poate valorifica optim oferta mediului inconjurator. Organizarea spatiului industrial presupune luarea in consideratie a unui numar mai mare de factori decat cei initiali. cele administrativ-teritoriale prezintă un interes deosebit întrucât ele constituie cadrul de desfăşurare al unor politici de dezvoltare sau 14 . problemele legate de existenta unor spatii de depozitare a materiilor prime. sunt subintelese in cazul amenajarilor perimetrelor industriale. activitate. diferita calitativ). Astfel agricultura extensive sau itineranta (agricultura practicata prin destelenirea pamantului si abandonarea lui dupa o perioada de utilizare. care sa imbine elemente de agrotehnica. slab functionale si care are un aspect inestetic. proprietate. Agricultura comerciala sau cea in curs de a deveni comerciala ( ca in fostele tari socialiste) necesita o abordare foarte complexa. pentru care o problema principala o constituie existenta unei infrastructure invechite.

1 Spaţiul geografic funcţional (S.F. Dinamicile cele mai semnificative au loc la nivel local.G. Comunele sunt de multe ori prea mari ori prea mici. adesea impuse politic sub imperiul unei anumite ideologii. mai ales în condiţii de maximă repulsivitate. Structura spaţiilor care câştigă sau a celor care pierd constituie de jos în sus structura viitoarelor posibile organizări regionale. În acest cadru. crearea punctelor de sprijin al arhitecturii teritoriale trece prin redefinirea rolului teritorial al oraşelor. în care aşezările formează un ansamblu clar ierarhizat. regiunile istorice (tradiţionale) rezistă la nivelul reprezentărilor dar nu au nici un suport funcţional. sociale şi mai ales economice. În plus. prin analiza lor atentă. regiunile de dezvoltare au fost constituite pe baza omogenităţii socio-economice şi nu pe baza structurilor spaţiale funcţionale. Aceste structuri se disting pe de o parte prin ponderea deosebită a moştenirii istorice (memoria spaţio-temporală) dar şi prin sporirea interacţiunilor induse de mutaţiile tehnice sau culturale care redesenează continuu spaţiul identitar. se constituie din regiunea integrală a spaţiilor de influenţă a tuturor 15 . judeţele sunt inadaptate/fixate în alveolele teritoriale desenate în perioada comunistă. 5. fiind de fapt o ofertă. Toate aceste procese şi fenomene sunt foarte puţin sau deloc încadrate administrativ. ele constituie cadrul de referinţă al unor repere identitare de multe ori recurente (cu rădăcini istorice) dar adesea supuse unor transformări profunde prin aculturaţie. o neconcordanţă a structurilor moştenite. Interacţiunile care au loc într-o astfel de entitate teritorială sunt orientate (polarizate) spre mai multe puncte nodale de diferite ranguri. un spaţiu. Dinamicile socio-culturale in curs dovedesc.de amenajare/planificare. de unde creşterea disparităţilor culturale. Prin urmare S. Spaţiile rurale sunt confuze. Scara comunală de analiză pune în evidenţă fragmentarea dinamicilor regionale (provincii istorice şi/sau regiuni de dezvoltare) şi afirmă rolul crescând al coeziunii teritoriale în mare parte supus proximităţii spaţiale. ci ca un tot unitar care înglobează relaţiile dintre fiecare aşezare cu teritoriul său adiacent. puţine fenomene permit descoperirea tendinţelor de durată. sistemul de aşezări nu trebuie privit exclusiv sub aspectul reţelei de aşezări.G. cu necesităţile unei gestiuni eficiente a spaţiului geografic.F) Este un concept. puncte care asigură o optimizare între potenţialul geoeconomic şi modul de valorificare al acestuia.

fiind axat pe marile oraşe cu polarizare regională (după I.G. se bazează de altfel pe arii cu resurse diferite cuprinse în diferite zone sau regiuni.reprezentat prin tot ceea ce se situează în afara aşezărilor: elemente de ordin natural şi social-economic.F. spaţiile funcţionale se ierarhizează până la ordinul (n).existente între componente şi mediu. Stabilitatea lor înseamnă accentuarea caracterului complementar al ariilor ce vin în contact sau se interferează. care polarizează un teritoriu foarte restrâns. Trăsăturile spaţiului geografic funcţional Trăsăturile spaţiului geografic funcţional sunt definite de următoarele aspecte: 16 activităţilor social- . uman şi economic al acestora. devine o categorie geografică operaţională în organizarea spaţiului. De la acest nivel. Conceperea S. Se asistă de fapt la o creştere a contrastelor geografice dintre ariile respective. În cadrul S.F. generat de ultima aşezare din sistemul ierarhic respectiv. Ianoş.G.F. Spre deosebire de regiunea geografică. crează cadrul unei abordări prioritare şi a ariilor de contact dintre regiunile naturale (arii în care relaţiile geografice ating „tensiuni” teritoriale de amploare).G.F.aşezărilor ce îl compun. 5. Mediul .F. se pot delimita unităţi teritoriale concrete. Structurile stabile ale S.G. cât şi între subansamblurile lor. o dinamică şi evoluţie permanentă. de ordinul I (macroteritorial) este prima mare diviziune dintr-un spaţiu naţional. Sistemul de aşezări îi imprimă S. care adaptează sau modifică structura iniţială a acestuia în funcţie de mutaţiile ce au loc în cadrul componentelor şi relaţiilor sale. Relaţii . 1987). Structura spaţiului geografic funcţional Structura spaţiului geografic funcţional este definită de următoarele elemente: Componentele . S.F. ceea ce implică o specializare mai profundă.1. cu multiplele lor activităţi.reprezentate prin aşezări. 5.F.G. în concordanţă cu potenţialul natural.1.1. structurat pe sisteme de aşezări permite stabilirea mai corectă a interacţiunii dintre elementele naturale asociate şi economice respectiv modul de exploatare a acestora.2. Elemenetele naturale au o mai mare stabilitate şi numai eterogenitatea lor asigură intensificarea şi diversificarea economice.G.G. În această viziune S. Se consideră că S.

G.F. Pe baza unor relaţii în lanţ. administrativă etc.G. de toate ordinile. reorientări ale fluxului de substanţă.F. care dinamizează teritoriul respectiv şi a căror dezvoltare depinde de natura relaţiilor dintre ele şi ariile adiacente. istorici. Integrarea funcţională. care duce la asigurarea unei unităţi teritoriale naţionale indistructibile.G. socială. influenţează (prin potenţialul său economic) sau se află sub influenţa mai accentuată sau difuză a unei aşezări. de regulă se însumează şi completează deficitele existente la nivelele superioare ale ierarhiei sistemului de aşezări. generate de restructurarea reţelei iniţiale de aşezări şi a teritoriului afernt. întrucât sistemul de aşezări se poate restrânge sau extinde prin includerea de noi localităţi în funcţie de dezvoltarea centrului coordonator şi a centrelor polarizatoare de rang inferior. S. Individualizarea S. S.G. socială şi politică.Polaritatea. Astfel. chiar nelocuit. conturarea a noi reţele de subsisteme spaţiale. are caracter dinamic. Orice porţiune dintr-un teritoriu. demografici. Prin geneza sa (cu fluxuri care se orientează. Relaţiile sunt reciproce întrucât la nivele superioare există un excedent de informaţii necesare sau produse prelucrate. excedentele locale de substanţă şi energie. S. ci funcţionează ca şi un sistem semideschis.F. izolat.F. care satisfac necesarul din compartimentele inferioare ale sistemului de aşezări.). deplasări de populaţie.F. se instalează un sistem compensatoriu de relaţii. prin natura relaţiilor dintre aşezări. prezintă numeroase centre de comandă de diferite ranguri. F. energie şi informaţie (legături economice.G. concentrându-se permanent spre centrul polarizator) respectiv. 17 . Acestea impun o dinamică permanentă. rezultat al unei incidenţe de factori naturali. Aceste modificări se reflectă şi sub raportul dinamicii teritoriale. Unicitatea. atât între localităţi cât şi între acestea şi teritoriu. urmare atât a mutaţiilor interne cât şi intervenţiei unor factori externi de natură economică. Integrarea în ansamblul naţional. în plan vertical determinând modificări în ierarhia aşezărilor.F.G. S. are la bază principiul funcţional sub aspectul interrelaţiilor dintre elementele geografice. dintre aşezări şi teritoriu. a S. energie şi informaţie. legături de natură politică. sociali şi politici.. economici. nu reprezintă un sistem închis. prin definiţie este conceput ca un tot unitar. Dinamismul.G. între el şi alte sisteme limitrofe având loc un permanent schimb de substanţă. Această trăsătură reprezintă criteriul principal de individualizare a S. acest spaţiu este unic şi identic cu el însuşi. servicii specializate.

care se raportează la un „punct teritorial” de exprimare. a cărui specificitate rezultă din combinarea elementelor şi nu din însumarea lor. Funcţionarea sa presupune structurarea părţilor întro unitate coerentă. intensitatea reprezentând o a treia dimensiune de exprimare (măsurare). arealul în limitele căruia se realizează exploatarea resurselor naturale. populaţie şi mediul natural. care permite factorului uman să acţioneze de la limita inferioară a funcţionalităţii până la limita „exploziei funcţionale”. ca şi obiect geografic exercită o anumită acţiune în teritoriu asupra a trei componente geografice principale din cadrul spaţiului geografic: infrastructură.arealul activităţii de producţie integrală. prin încadrarea elementelor de ordin economic. culturale. O intreprindere. spaţiul economico-geografic poate fi dedus din definiţia spaţiului geografic. Spaţiul natural terestru intact şi spaţiul maritim reprezintă spaţii rezervă.F. administrative .arealul social de producţie. Se formează în acest fel trei areale cu forme şi dimensiuni diferite : arealul în limitele căruia se află amplasate mijloacele de producţie ale unităţii economice şi se desfăşoară relaţiile de producţie (intrările şi ieşirile de producţie) .S. ce corespunde cu locul de amplasare al unităţii economice împreună cu spaţiul său fizic. Spaţiul economico-geografic Formal. calcul al intensităţii (punct caracteristic).areal ecologic. apar manifestări secundare . Ca şi caracteristică a unităţii „primare” a spaţiului economico-geografic o reprezintă organizarea complexă şi posibilitatea de a fi coordonată (se află sub control direct). se manifestă impactul direct asupra mediului. 5. Legăturile existente între aceste componente relevă o anumită compatibilitate.G. Din suprapunerea celor trei areale rezultă câmpul economico-geografic al unităţii economice. În cadrul fiecărui areal se poate pune în evidenţă zona de maximă intensitate (de maximă concentrare. Acesta se caracterizează prin bidimensionalitate. se constituie într-o entitate organică ce crează posibilitatea realizării (organizării) unui optim teritorial. a obiectelor geografice din spaţiile implicate direct în organizare.2. de manifestare şi producţie). spaţii de reproducere a componentelor geografice. arealul în limitele căruia apar legături sociale de producţie (recrutarea forţei de muncă). 18 .

în vederea găsirii de argumente ştiinţifice în favoarea expansiunii spaţiului german din perioada interbelică. în condiţiile social-econimice date. 5. O organizare durabilă înseamnă în primul rând posibilitatea de a controla şi a limita dezvoltarea „cancerigenă” a componentelor acestui spaţiu şi a spaţiului însăşi.3. Cu cât sunt mai interpuse câmpurile economico-geografice şi spaţiile economicogeografice între ele cu atât există posibilităţi mai bune de a promova soluţii optimale şi raţionale de organizare pentru ambele componente. în care acesta îşi desfăşoară sau îşi poate desfăşura normal viaţa (în afara stresului). Conceptul de „spaţiu vital” a fost definit pentru prima dată de Fr. cu o tendinţă de a se multiplica rapid la nivel global. Extrapolarea conceptului şi în 19 .Intersecţia (suprapunerea în unele cazuri) câmpurilor economico-geografice formează spaţiul economico-geografic. Spaţiul „vital” (de viaţă) Reprezintă suprafaţa medie care revine unui individ din cadrul unei populaţii.1 Caracteristicile spaţiului economico-geografic Soluţiile optimale luate pentru „punctele economice” teritoriale (unităţile economice de producţie) sunt optimale şi pentru câmpul economic aferent. rezultând în acest fel o nouă geosferă . între componentele acestuia nu există relaţii antagonice. dar nu sunt optimale întotdeauna pentru întregul spaţiu economico-geografic. Promovarea optimului economic la nivel naţional se poate realiza numai într-un spaţiu economico-geografic în care.2. orice soluţie luată pentru „punctele economice” teritoriale în interesul acestuia sunt optime numai pentru câmpul economic propriu. În procesele de organizare spaţială ordonarea componentelor spaţiului economicogeografic reprezintă principalul atribut al organizării. Haushöfer. Analog. Această categorie de spaţiu se dezvoltă în cadrul spaţiului urban în primul rând.tehnosfera. Acesta constituie teritoriul necesar pentru satisfacerea tuturor necesităţilor unui individ uman. iar punctele de referinţă economico-geografice se raportează la standarde raţionale optime. în spaţiul rural şi mai nou şi în cadrul spaţiilor naturale intacte. 5. Ratzel şi aprofundat de K. caracterizat prin complexitate şi determinat de interacţiunea dintre obiectele economice cu organizare şi ordonare mai redusă.

1992): pentru un individ uman – 0. precizăm că în decursul istoriei. utilizată în corelarea nevoilor umane cu disponibilul de teritoriu.8 ha. industriale) de pe suprafeţe mai reduse. Pentru ţările dezvoltate ale Europei de Vest. În cadrul acestor spaţii „vitale” se includ suprafeţele necesare producţiei resurselor de hrană (în condiţii optime ecologice). unde spaţiile social-economice depăşesc limitele inferioare ale spaţiului „vital”. a infrastructurilor teritoriale (spaţii locative. dimensiunea spaţiului „vital” s-a redus.7 ha.2 ha. odată cu tehnologizarea şi intensificarea proceselor de producţie. se impune a fi soluţionată prin politici demografice de emigrare-imigrare. Rejmers. pentru urbanizare – 0. pentru creşterea culturilor tehnice – 0. 20 . căi de comunicaţii) şi spaţiilor recreative. pentru producerea alimentelor – 0.domeniul geografiei a permis utilizarea acestuia ca şi categorie operaţională.6 ha. care pot fi cedate ulterior în circuitul spaţiilor „vitale” de altă categorie. intensificarea proceselor de producţie care permit obţinerea aceleiaşi cantităţi de bunuri (agricole. Problematica spaţiilor cu suprapopulare. Acesta reprezintă un punct de referinţă în planificarea teritoriului. care odată atins crează probleme de adaptabilitate şi suportabilitate biologică respectiv psihică. pentru susţinerea condiţiilor ecologice şi a recreaţiei – 0.6-0. Tot în cadrul spaţiilor de „viaţă” intră şi ariile tampon (fâşii de protecţie forestieră) respectiv complexele ecologice de menţinere a echilibrului ecologic (arii naturale protejate). spaţiul „vital” este definit de următorii parametri de suprafaţă/pesoană (după N. construcţiei obiectivelor economice şi industriale. deoarece dimensiunile reale ale componentelor spaţiale trebuie adaptate la necesarul real de spaţiu „vital”.4 ha. Ca şi o constatare. creşterii culturilor tehnice. Există un prag limită inferior al spaţiului „vital”.

Michael Witherick. region et systheme. Dauphine A.. 2002. (2000). John Small. Derycke P.Tehnică. Timişoara.Visiting Fellow in Geography.. Paris.dr Ionel Muntele • Dictionary of Geography - FOURTH EDITION. N. Paris.Autor: Prof. „Sisteme teritoriale”. 21 .. „Espace et dynamiques territoriales”. University of Southampton • Popa. „Geography-a modern synthesis”. University of Southampton. Masson. Identitate. Raport de Cercetare . Hagget P. dezvoltare". In vol. 1992. Prentice Hall. Simon Ross.Bibliografie • • • • • • Ianoş I. Queen's College Taunton. Economica. „La region-espace vecu”. 1998.. 15 : TESTAREA MODELELOR DE STRUCTURI ADMINISTRATIV-TERITORIALE IN MOLDOVA. „Espace. 1973. tema nr. teritorialitate şi prestigiu cultural în spaţiul geografic românesc (I). 87-95). Bucureşti. Tubingen (pp. Economica. 1979. spaţiu. Emeritus Professor of Geography. Ed. Paris.H. Head of Geography. Fremont A. A patra ediţie a Conferinţei Regionale de Geografie: "Regionalism şi integrare: culturã. Angers.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful