Spatiul

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI FACULTATEA DE GEOGRAFIE SI GEOLOGIE SPECIALIZAREA GEOGRAFIA MEDIULUI GRUPA 2111A ANUL I

PROIECT LA GEOGRAFIE UMANA CONCEPTUL DE SPATIU

Conducător ştiinţific Prof.conf. univ. dr. Octavian Groza Asist. univ. drd. Alexandru Rusu

studenta DIMA IRINA - LIANA

Cuprins:

1. Spatiul Inventarea spaţiului geographic 3. Discontinuitati spatiale 4. Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 5. Structura spatiala

2.

2

de a răspunde tuturor cerinţelor de ordin practic. social. între care există multiple relaţii de interacţiune şi integrare. spaţiul geografic se caracterizează printr-un anumit tip de combinare a tuturor componentelor geografice. Uneori spaţiul geografic este privit sub formele sale foarte sumare şi generalizate care îi limitează conţinutul şi proprietăţile la suportul material pe care îl reprezintă. cuprinzând o mulţime de subspaţii caracteristice: geomorfologic.1. mai mult sau mai puţin. climatologic. prin spaţiu se înţelege suportul real şi concret al omului şi activităţilor sale. forma şi întinderea lor (DEX). Noţiunea de spaţiu geografic poate fi atribuită oricărui teritoriu. care se ocupă cu organizarea spaţiului şi creşterea aportului acesteia la dezvoltarea unor probleme de interes practic. poziţia. cadru de viaţă ş. În sens curent. iar relaţia inversă nu este valabilă. De fapt.. Se poate defini spaţiul geografic ca un hiperspaţiu. 3 . Spatiul Spaţiul reprezintă o formă fundamentală. apropiindu-se prin conţinut. De aici decurg şi unele aspecte negative. de unele noţiuni. precum: peisaj. ca răspuns la intervenţii ghidate exclusiv de ideea rentabilităţii economice imediate. mainifestate mai devreme sau mai târziu. Adoptarea ei a implicat apropierea geografiei de alte discipline. pedologic. mediu ambiant.a. economic etc. inseparabilă de materia care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni şi exprimă ordinea coexistenţei obiectelor lumii reale. Raportul dintre spaţiul geografic şi aceste noţiuni este foarte bine definit: orice regiune sau zonă poate fi considerată un spaţiu geografic. cu condiţia analiyei complexe şi integrale a tuturor relaţiilor dintre componentele geografice. Această noţiune s-a impus din necesitatea abordării cantitative a realităţii teritoiale şi din inadecvarea unor noţiuni. distanţa. mărimea. natură. mai lent sau mai violent de către unele componente geografice. obiectivă şi universală de existenţă a materiei. substrat. ca regiunea şi zona. biogeografic.

rezultate ale interacţiunii diferenţiate dintre componentele geografice. Deci se disting proprietăţi metrice şi topologice. Proprietăţile topologice cele mai importante sunt: multidimensionalitatea. generate de imposibilitatea utilizării tuturor variabilelor sau de generalizarea unora. Astfel. volume etc. de la cele mai restrânse unităţi geografice până la spaţiul planetar. Orice spaţiu geografic se caracterizează atît prin particularităţi dimensionale. sociale şi economice ale învelişului geografic. neconforme cu realitatea geografică. suprafeţe. în analizele geografice are loc o translaţie a obiectelor urmărite în funcţie de mărimea entităţii cercetate. continuitatea. la entităţile teritoriale mici se urmăresc relaţiile dintre unele elemente. cartierele unei aşezări sau unele activităţi economice. în dorinţa amplificării funcţiilor şi obţinerii de avantaje sporite. topoclimatul. În conformitate cu dimensiunule fizice ale spaţiului. Proprietăţile metrice se referă exclusiv la caracteristicile calitative ale spaţiului. Astfel.presiuni" multiple. pentru că pe această noţiune se fondează una din definiţiile frecvent vehiculate ale geografiei: geografia este ştiinţa spaţiului. Datorită dinamicii permanente a relaţiilor dintre componentele spaţiului geografic. În acest proces de continuă eva-luare. pentru că. Unele dintre particularităţile metrice sunt fixate aprioric prin limite administrative sau delimitări subiective. cât şi prin aspecte calitative.Proprietăţile specifice spaţiului geografic decurg din variabilitatea cantitativă şi din cea calitativă a elementelor geografice. în calculele teoretice se omit numeroase variabile. toate exprimând aspecte calitative ce asigură funcţionalitate spaţiului geografic. orice spaţiu este supus unor . pe de o parte. distanţe. generate de necesitatea studierii unui anumit teritoriu. exprimându-se prin unghiuri. coerenţa. Deci se poate admite că noţiunea de spaţiu geografic este atribuită unor entităţi teritoriale de mărime variabilă. un spaţiu geografic dat nu este identic decât cu el însuşi. care nu sunt luate în considerare la analiza celor de mari dimensiuni cum ar fi microrelieful. spaţiile . Spaţiul deţine o poziţie prioritară în cercetările geografice.prin intermediul centrelor urbane raţional amplasate în 4 . iar pe de altă parte.. aceste dimensiuni au un caracter relativ. se înlătură obţinerea unor concluzii eronate . din relaţiile locale sau regionale dintre componentele naturale. Reyultatul cercetărilor formale multidimensionale asupra spaţiului geografic trebuie confruntate permanent cu realitatea teritorială. organizarea. În vremurile noastre.

progresul social în general. se diferenţiază prin complexitatea structurilor.. se stabilesc diversele tipuri. În mod firesc.. iar altele ramânând înca pasive. progresul tehnic în general. Un aspect deosebit de important îl constituie prezenţa aglomerărilor industriale care influenţează în mod vizibil reţeaua de localităţi urbane şi rurale. ne putem da seama la un moment dat de importanţa pe care o are în viaţa socială un sector sau altul de activitate. în poluarea aerului şi mai ales în menţinerea reliefului ca urmare a amplificării reţelei de comunicaţii.devin multifunctionale. spaţiul rural.forme" sau de sisteme spaţiale care includ elemente caracteristice ale peisajului geografic. Evoluţia. depozitărilor etc. determină mutaţii în modul de răspândire şi în structura populaţiei.. de regulă prezentă în marile oraşe. o astfel de situaţie generează anumite forme de organizare social-economică a spaţiului. într-un timp destul de scurt.conservatoare" poate să stânjenească o evoluţie firească a industriei. Tot aşa cum o industrie amplasată fără discernamânt poate provoca dezechilibru ireversibil într-un spaţiu agrar. Pe acest fond.formele noi” în plină desfaşurare şi . noi structuri spaţiale şi sociale. a generat modificări substanţiate atât în fizionomia spaţiului cât şi în calitatea componentelor mediului fizic. Adăugând la aceasta progresele în organizarea agriculturii. unele devenind mai active. fizionomia concentraţiilor umane şi a imprejurimilor lor. Din analiza raporturilor. Marea industrie. într-un sistem de localitaţi. Asemenea realităţi sunt indubitabile. dacă luăm ca exemplu doar industria care. producând deziechibru în regimul hidrologic. precum şi raporturile ce se stabilesc într-o anumită etapă între aceste forme.teritoriu . a determinat. avem imiaginea incompletă a spaţiilor. progresul tehnic ne oferă comparaţii concludente între . dezvoltarea tehnico-economică în ansamblul ei. O agricultură . În afară de efectele negative care generează tipuri de peisaje antropogene marile concentrări urbane puternic industrializate introduc în spaţiul rural o serie de 5 . intensificarea căilor de transport. Diversificarea activităţilor industriale.. de-a lungul secolelor. defrişărilor.formele tradiţionale". are uneori efecte negative asupra peisajuliui rural aferent. exprimă un anumit grad de adaptare a omului la realizările tehnicii. transformarea agriculturii în general. Un sistem spaţial (un peisaj geografic sau altul) reflectă esenţa structurilor sociale dintr-o epocă sau alta. clasificări de .

integrate armonios în fizionomia fiecărei localitaţi. În condiţiile dezvoltării actuale un rol important revine comunicaţiilor — arterele de corelare a funcţiilor pe plan teritorial. Studiul atent al acestor relaţii spaţiale dă soluţii raţionale în dispunerea pieţelor. orice amenajare în teritoriu (regularizarea cursurilor de ape. asigurând relaţii corespunzatoare între gospodărirea concentrarilor industriale şi regiunile înconjuratoare. produs al colectivitaţii umane în anumite condiţii sociale şi economice. Se impune deja o concepţie clară asupra posibilitaţilor de comunicaţie şi caracterul. profilul centrelor urbane sau rurale. În acest fel accţiunea de sistematizare sau planificare fizică ocupă un loc primordial în preocupările practicienilor. vizează un spaţiu nou calitativ. raporturi de importanţă primordială în acţiunea de optimizare a teritoriilor. Pornind de la conţinutul preocuparilor actuale în domeniul sistematizării. Preocuparea geografică este impusă în acest proces prin faptul că la desfaşurarea lui contribuie în mod deosebit gradul de concentrare a populaţiei — evident în oraşe şi sate cu perspective de dezvoltare — dimensiunile şi înzestrarea tehnico-edilitară a teritoriului. Formele şi delimitările spaţiului reflectă ca atare raporturile dintre componentele mediului fizic şi activitatea umană. interacţiunea diferitelor funcţii şi în ultimă instanţă poziţia economico-geografică a oraşelor. Legile adoptate în ultimul timp în ţara noastră privind protecţia terenurilor arabile. legea fondului funciar şi indeosebi legea privind sistemiaitizarea teritoriului şi a localităţilor cuprind valoroase indicaţii practice în direcţia folosirii judicioase a terenului. Toate aceste elemente. irigatii etc. canale navigabile. reducerea contractelor dintre concentrările industriale şi zonele agricole. în unitatea lor indisolubila. baraje. constatăm că el exprimă sinteza tuturor însuşirilor naturale şi sociale în care se naşte şi se dezvoltă fenomenul studiat. Acestea sunt aspecte majore care confirma faptul că influenţa mediului fizic este în funcţie de nivelul dezvoltării tehnice şi de nivelul dezvoltării tehnice şi de tipurile de organizare economică. înţeleasă fiind ca un proces complex de transformare a mediului geografic.elemente favorabile.) va trebui efectuată în strinsă legatură cu dezvoltarea în continuare a transporturilor. de orientare a structurilor entităţilor regionale. concentrarea obiectivelor economice şi amplasarea construcţiilor noi de locuinte în cadrul unor ainsambluri compacte. 6 .

secundare. vegetale şi animale.Partidul şi statul nostru au considerat întotdeauna ca o îndatorire primordială sarcina de a asigura apărarea. atit în localităţile urbane cât şi în cele rurale. La aceasta se adaugă procesul de înnoire şi modernizare a producţiei. de diversificare a producţiei de bunuri de consum. Este un principiu care dezvoltă o constiinţa superioara faţa de mediul care ne înconjoară. Se iroseşte încă mult teren fertil în activitatea de construcţie a unor mari întreprinderi industriale. de asimilare în fabricaţie de sortimente noi. se înscrie astfel ca una din principiile de baza ale dezvoltării actuale. cooperativele agricole de producţie. pentru protejarea mediului ambiant. apă. de servicii în general. Este suficient de amintit faptul că densitatea medie a satelor este de abia de 8—10 loc. în concordanţă cu obiectivele planului unic de dezvoltare economico-socială a ţării. pădure — condiţii vitale pentru om). aer. culturală şi mai buna înzestrare edilitară a tuturor localitaţilor rurale care au perspective de dezvoltare. a produselor agricole. Creşterea densităţii construcţiilor şi locuitorilor. conservarea. aceasta pentru a crea condiţiile necesare valorificării superioare a materiilor prime locale./ha. În activitatea de sistematizare o atenţie deosebită se acordă şi măsurilor pentru apărarea şi păstrarea cât mai intactă a condiţiilor naturale. Se urmareşte prin aceasta ridicarea economică. pentru depozitarea deşeurilor sau numai pentru depozite. Se are în vedere stabilirea unor norme de densitate optimă pe tipuri de oraşe şi sate. Aceasta este expresia sintetizată a marilor atribuţii pe care trebuie să le exercite oraşul. mărimea şi rolul acestor localităţi în teritoriu. impunînd totodată mai mult discernământ în relaţiile cu elementele cadrului natural (pământ. culturale. situaţie ce a impus o acţiune mai ferma de delimitare a perimetrului construibil al fiecarui oraş şi sat. terţiare — la nivelul satelor. ameliorarea şi folosirea integrală şi eficientă a pamântului de către unitaţile agricole de stat. Introducerea şi extinderea unor procedee 7 . pentru organizarea întregului complex de activităţi sociale. diferenţiate în funcţie de profilul social-economic. şi chiar pentru construcţia de locuinţe atât la sate cât mai ales la oraşe. oraşul a devenit unitatea teritorialadministrativă de bază a societaţii noastre. În aceste dimensiuni ale activitatii practice. gospodariile membrilor cooperatori şi gospodăriile populaţiei. Se are în vedere intensificarea preocupărilor pe linia amplificării şi intensificării funcţiilor — primare.

ed. vol. deci pe orizontală. p. Polemica aprinsă a păstrat un caracter destul de violent doar cîţiva ani. de gestiune raţională a resurselor ţării. mijlocii şi chiar centre rurale polarizatoare. ² R. respectiv până în 1956 când Ullman4 reuşeşte să catalizeze un puternic curent metodologic definindgeografia ca o ştiinţă a interacţiunilor spaţiale. p.) –"Les discours du géographe". Association of American Geographers. p. este considerat de majoritatea epistemologilor ca fiind marca definitivă a abandonării clasicismului şi semnul clar de început al modernităţii ştiinţelor geografice. 2. situaţie pozitivă dar care atenţionează totodată asupra necesităţii unei anumite descongestionări spre oraşele mici.N. Richard Hartshorne². cât şi în extinderea procesului de urbanizare 1-a avut activitatea intensă de identificare şi de atragere în circuitul economic a noi resurse de materii prime. An Essential Anthology". 226-249.K. 1997. În Jean-François Staszak (dir. 388-397. da Costa Gomes. Washington. 1 F. În J. Hartshorne (1939) – The Character of the Regionale Geography. bazat pe descrierea obiectelor unice (excepţionale) este profund neştiinţific şi atacă virulent clasificarea de sorginte herderiană a ştiinţelor propusă de teoreticianul de necontestat al geografiei regionale. Schaefer (1953) – Exceptionalism În Geography: a Methodological Examination.tehnologice moderne au generat mutaţii puternice în structura categoriilor de marime a oraşelor în structura lor internă în general. Oxford Massachusetts. extras din ediţia republicată în 1961 a lucrării În the Nature of Geography: a Critical Survey of Current Thought În Light of the Past. XLIII. teoretică. Inventarea spaţiului geographic Articolul din 1953 al geografului american de origine germană Fred K. În "Annals of the Association of American Geographers". Schaefer consideră că demersul idiografic.C. no 3. Livingstone. între diferitele grupuri sociale. l'Harmattan. în opoziţie cu geografia tradiţionalistă care. Un rol însemnat în dezvoltarea propriu-zisă a oraşelor. 255-281. D. În acest proces intens şi rapid oraşele au concentrat marea majoritate a producţiei. (1996) – "Human Geography. 257 În Le mythe de la modernité géographique. 8 . după care geografiei şi istoriei le sînt opuse celelalte ştiinţe zise teoretice sau sistematice³. p. privilegiind relaţiile pe verticală (între grupul social şi mediul său natural) nu reuşise decât să acumuleze o impresionantă colecţie de taxoni unici şi irepetabili. 1939. Rogers. Paris. Cuplul SchaeferUllman a constituit 1matricea iniţială a noii geografii. ³ P. care se voia analitică. extrem de critic la ceea ce autorul a numit "excepţionalism în geografie". Blackwell Publishers. Schaefer¹. A. Agnew.

Bunge (1962) – Theoretical Geography. p. Royal University of Lund.Geography as spatial interaction. Se pot face aşadar experienţe la scară redusă cu planeta şi astfel ultima barieră în calea ascensiunii geografiei în sferele înalte ale ştiinţelor (neo)pozitiviste dispare. Arnold. Geografii 4 E. Lund. Un principiu universal valabil(ă)… Urmează altele: "legea " minimului efort în organizarea spaţiului. în Europa se întâmplă acelaşi fenomen rapid. singularitatea poate fi înlocuită de generalitate"6. şi anume în prima jumătate a secolului al XX-lea. op. Metodele cantitative şi modelizarea spaţială aduc realitatea în interiorul laboratoarelor (mai exact al ordinatoarelor). Denumită nomotetică. Gleerup Publishers. E. London. Haggett (1965) – Locational Analysis În Human Geography. Arnold. odată cu şcoala germană de economie spaţială. University of Washinghton Press.C. principiile maximizării satisfacţiei actorilor implicaţi în dinamicile spaţiale şi principul echităţii spaţiale. Ullman (1980) . Mai exact spus de spaţiu geografic. însă cu un oarecare decalaj (19701980). Menirea sa este de a înlocui treptat pe cel de regiune sau măcar de a-i schimba conţinutul: "regiunea nu mai este văzută ca o unitate teritorială ci este concepută ca o clasă spaţială care face parte dintr-un sistem ierarhizat. Noua geografie lansează un nou concept: acela de spaţiu. da Costa Gomes.. cit. etc. Cum propunea Schaefer. 262 9 . cantitativă şi subordonată necesităţilor de planificare şi de amenajare a spaţiului. această nouă fază a geografiei a beneficiat de entuziasmul unei pleiade de teoreticieni5 şi de cercetători care au impus rapid în Europa Occidentală şi în unele ţări din fostul bloc comunist (Polonia. URSS) noua geografie nordamericană. căutătoare neobosită de cel puţin regularităţi spaţiale dacă nu chiar de legi geografice. geografia abandonează noţiunea de loc în favoarea noţiunii de spaţiu.însetată de general. considerată de geografii americani de după al doilea război ca moştenire legitimă. Astfel. W. London 6 P. Harvey (1969) – Explanation În Geography.L. Fenomenul începuse mult mai devreme. "legea " rangmărime în ierarhizarea sistemelor urbane. Pentru noua geografie spaţiul este distanţă iar distanţa înseamnă obstacol în calea mişcării. În doar douăzeci de ani (1950-1970) conceptul de spaţiu înlocuieşte pe cel de regiune în America de Nord. Seattle (prima ediţie în 1956) 5 ca de exemplu D. P. E.

de măsurat. într-un cuvînt de modelizat şi deci de controlat. Nu întâmplător una dintre cele mai la modă metode de cercetare geografică de la începutul mileniului al treilea este… path dependency(dependenţa de calea. Împreună cu economia regională. Aceasta deoarece spaţiul se reducea la structuri (poli.cantitativişti îşi afirmă din ce în ce mai pregnant supremaţia în faţa geografilor tradiţionalişti: lor li se adresează majoritatea comenzilor sociale. în scopul realizării profitului pecuniar sau social. geografia cantitativă este rapid confiscată fie de ideologiile (neo)liberale fie de cele structuraliste. centralizare ori descentralizare). fiinţa umană. Vom afirma doar că. Credem că. fluxuri. arii polarizate) sau la dinamici (atractivitate sau repulsivitate spaţială. la fel ca şi în cazul filosofiei. geografia a fost prinsă pe picior greşit de rapiditatea evoluţiei tehnologiei şi că nu a făcut decât ceea ce era obişnuită să facă: să se obişnuiască cu un prezent în continuă mişcare şi să încerce să-l înţeleagă şi să-l explice studiind trecutul. ca să-i spunem pe nume. aceste curente nu s-au datorat unei reacţii ştiinţifice în faţa neokantianismului sau neopozitivismului care făceau din ştiinţele geografice o reţea de chingi reci destinate să controleze spaţiul şi. prin aceasta. Nu vom insista aici asupra lor. periferii. după părerea noastră. geografia fenomenologică şi hermeneutică). Împotriva acestei geografii (şi economii) fără suflet. după caz. drumul. 2 3. Discontinuitati spatiale 2 10 . modelul urmat(ă)) care îşi propune explicit să găsească în configuraţiile spaţiale trecute rostul şi sensul dinamicilor spaţiale actuale. centre. difuzie ori polarizare. Ele nu au apărut nici măcar ca un reflex întârziat de descoperire a fenomenologiei sau a hermeneuticii. toate foarte uşor de cuantificat. care transformase oamenii în docile fiinţe strict raţionale au apărut şi au înflorit brusc geografii critice (cea radicală) sau împăciuitoare (geografia umanistă sau.

în literatura de specialitate se utilizează noţiunea de oicumenă (introdusă de Ratzel). în cele din urmă. Se apreciază la aproximativ 1 milion ani sau chiar 1. Libia. în contrapunere cu alte întinderi de pământ lipsite de aşezari omeneşti. în interiorul căreia se distinge deci o activitate umană productivă şi de schimb. În cursul raspândirii din întinsa regiune a antropogenezei. Treptat. piscurile înalte etc. sau de schimburi.). apoi. America de Nord). în cele mai diferite medii : dominate de reliefuri înalte. populaţia nu este sedentară. Prezenţa omului în anumite zone geografice poate fi temporară. puterea de supunere. 11 .. deşi se desfăşoară o activitate economică productivă. sau de ape curgatoare greu de supus.5 milioane ani în urmă. de întinsuri bogate dar adeseori inospitaliere.). Precizia mobilităţii sale şi a spaţiilor pe care le înglobează reprezintă forţa umanităţii.a. stepice. Gobi etc. Arabia Saudita. Procesul aşezării oamenilor pe suprafaţa pamântului s-a conturat cu multe mii de ani în urmă. înseamnă că pe Glob există şi zone suboicumene. într-o măsură din ce în ce mai mare. Acesta este un argument în plus care demonstrează că omul este unica fiinţă care a reuşit să se adapteze singură şi activ la condiţiile naturale cele mai diverse. aria de populare. iar condiţiile naturale de trai ale omului tot mai variate. oamenii au ajuns treptat să trăiască în condiţii de existenţă extrem de diferite. a legilor naturii. la început din punctul de vedere al condiţiilor naturale. modul de viaţă îmbrâcind diferite forme de organizare. prin condiţiile create de ei inşişi. deci oicumena. ceea ce a înfluenţat asupra deosebirilor rasiale şi de altă natură. prin care noi înţelegem suprafaţa populată de pe Glob. Definind oicumena drept regiunea geografica populată. precum şi zone anoicumene. antarctică. a devenit tot mai largă. Unele discontinuităţi sunt datorate necesităţii protecţiei unor medii naturale unice. Pentru a distinge regiunile imense în care s-a stabilit şi continua să se desfăşoare activitatea umană. deşertice (Sahara. începând de la clima ecuatorială şi până la cea polară. Prin zone suboicumene distingem acele regiuni polare (partea de nord a Siberiei. unde. zone muntoase înalte s. Zona anoicumenă semnifică acea parte a lumii care deocamdată nu poate intra în sfera activităţii umane (zona arctică.De obicei discontinuităţile spaţiale sunt datorate deciziilor politicoadministrative.

4. Frontierele sunt stabilite printr-un acord internaţional. Frontierele sunt o formă de regionare geografică şi deci de discontinuitate. dar geograful pentru a explica procesele şi structurile creează discontinuităţi spaţiale”. cât şi pe plan cultural. transportul. care determină în cele din urmă mobilitatea sau echilibrul oicumenei.viduri" aproape bine conturate. ţările nordice: laponii şi populaţiile din sud etc.A. tratat între ţările vecine sau arbitrajul unei conferinţe sau organizaţii internaţionale. Discontinuităţile spaţiale se pot clasifica în raport cu organizarea spaţiului astfel: discontinuităţi lineare. din Africa ecuatorială. în înţelesul ariei locuite de om. discontinuă şi eterogenă. migraţiile etc.a unei asociaţii de tipuri mai apropiate sau mai îndepartate. Asemenea diversitate intilnim nu numai în ţările sau continentele foste colonii. Întinderi cu densităţi foarte mari sunt separate de imensităţi teritoriale unde oamenii sunt foarte puţini. : băştinaşii şi europenii. Acestea sunt nişte linii imaginare care delimitează teritoriul unui stat.. Eterogenitatea oicumenei se manifestă atât pe plan somatic. Ea se prezintă observatiilor noastre. Aici se impune înţelegerea tuturor proceselor social-economice : dezvoltarea economică. deci. organizarea socială. Această situaţie ne sugerează înca o dată ideea că marea diversitate de . M. de exemplu. densităţi de 1 locuitor la 15-20 km2 (podişul Gobi). dintr-un proces lung şi complicat. În aceeaşi regiune. ci chiar în ţările dezvoltate (S. Fiecare regiune se caracterizează prin predominarea unui tip sau . discontinuităţi inelare şi discontinuităţi haotice. Chamussy spunea că: „spaţiul este continuu dintr-un punct de vedere matematic. sau .).mai binezis ..Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 12 .U.. a rezultat. trăiesc în vecinătate formele arhaice (Pigmei) şi formele evoluate (Bantu).culori din interiorul oicumenei nu poate fi înţeleasă şi justificată numai prin acţiunea mediului.Oicumena.

Organizarea spatiului are domenii diferite de referinta. deoarece dezvoltarea oraselor se realizeaza datorita unor multiple conditionari influentate si de personalitatea individuala a acestora. Extinderea necontrolata a cladirilor. Organizarea retelei urbane este un process foarte complex. Sub raportul mediului. intereseaza foarte mult pozitia nodurilor si functionalitatea retelelor reprezentate de axele de comunicatii. de transport si servicii (activitate economica destinata satisfacerii unor necesitati ale oamenilor legatede activitatea cotidiana). Fiecare tip de spatiu are anumite caracteristici sub raportul modului in care poate sa fie organizat mai rational. Amplasrea zonelor industriala trebuie sa aiba in vedere influenta asupra mediului. Perimetrele de spatii verzi trebuie sa aiba o intinder sufficient de mare pentru a atenua poluarea. cum ar fi: spatiul urban. agricol. Organizarea spatiului geografic reprezinta o forma evoluata de interactiune dintre om si natura. Organizarea spatiului urban presupune abordarea a doua niveluri: -nivelul retelei urbane (structura teritoriala de mai multe orase. prin care se incearca ameliorarea unor elemente ale mediului rural. rural. Organizarea spatiului urban intravilan presupune o zonare functionala a acestuia si identificarea posibilitatilor de folosire rationala a intregului teritoriu.Prin organizarea spatiului geographic se intelege acea actiune voluntara de transformare a a unor caracteristici ale acestuia pentru a satisface mai bine anumite cerinte de moment si de perspective ale comunitatii umane care il locuieste. schimbarea destinatiei terenurilor si infrastructura (ansamblu al elemnetelor contruite voluntar de om si utilizate pentru realizarea proceselor econmice. industrial. al uni teritoriu sau al unei tari. realizarea unor transformari antropice si crearea unei situatii noi cu o functionalitate care sa fie mai buna din punct de vedere natural si economic. Se pune accentual pe dezvoltarea unei structuri ierarhizate cu anumite noduri si retele amplasate rational. pentru 13 . legate interactional intr-un system organizat si ierarhizat). -nivelul organizarii intravilanului (teritoriu situate in interiorul perimetrului administrative al unei localitati rurale sau urban). Organizarea spatiului rural (in esenta cu un pronuntat caracter spontan) va trebui sa se incadreze in anumite coordinate rationale.

Probelma este mai dificila in situatia zonelor industriale aflate in reconversie (transformarea unui element participant la procesul economic – intreprindere. proprietate.) apeleaza foarte putin la organizarea teritoriului. diferita calitativ). Turismul poate valorifica optim oferta mediului inconjurator. Agricultura comerciala sau cea in curs de a deveni comerciala ( ca in fostele tari socialiste) necesita o abordare foarte complexa. care sa imbine elemente de agrotehnica. In present spatiile de inalta tehnologie (tehnopol) au in vedere in mod prioritar si o anumita incadrare estetica in peisaj. forta de munca – intr-o alta situatie. referitori la aprovizionarea cu materii prime si accesul la cai de comunicatii. Organizarea spatiului industrial presupune luarea in consideratie a unui numar mai mare de factori decat cei initiali. slab functionale si care are un aspect inestetic..transport sau locuire) mediocra sunt impedimente reale in ridicarea calitatii mediului de viata rural. 5. problemele legate de existenta unor spatii de depozitare a materiilor prime. cu pastrarea caliatii acestuia. eficienta si specializare agricola. activitate.Structura spatiala Problematica structurilor spaţiale a devenit în geografia umană contemporană una din cele mai atractive datorită schimbărilor profunde produse în raporturile dintre om şi teritoriu. transporturile trebuie sa beneficieze de anumite facilitate. de transport sau a statiilor de epurare. Astfel. pentru care o problema principala o constituie existenta unei infrastructure invechite. Dintre aceste structuri. Organizarea spatiului agricol depinde foarte mult de tipul de agricultura practicata. sunt subintelese in cazul amenajarilor perimetrelor industriale. Organizarea spatiului de transporturi si servicii presupune cunoasterea aprofundata a posibilitatilor oferite de mediu. Astfel agricultura extensive sau itineranta (agricultura practicata prin destelenirea pamantului si abandonarea lui dupa o perioada de utilizare. cele administrativ-teritoriale prezintă un interes deosebit întrucât ele constituie cadrul de desfăşurare al unor politici de dezvoltare sau 14 .

Prin urmare S. adesea impuse politic sub imperiul unei anumite ideologii.F. fiind de fapt o ofertă. Interacţiunile care au loc într-o astfel de entitate teritorială sunt orientate (polarizate) spre mai multe puncte nodale de diferite ranguri.G. puncte care asigură o optimizare între potenţialul geoeconomic şi modul de valorificare al acestuia. Comunele sunt de multe ori prea mari ori prea mici. crearea punctelor de sprijin al arhitecturii teritoriale trece prin redefinirea rolului teritorial al oraşelor. Spaţiile rurale sunt confuze. Toate aceste procese şi fenomene sunt foarte puţin sau deloc încadrate administrativ. mai ales în condiţii de maximă repulsivitate. regiunile istorice (tradiţionale) rezistă la nivelul reprezentărilor dar nu au nici un suport funcţional. sociale şi mai ales economice.de amenajare/planificare. ele constituie cadrul de referinţă al unor repere identitare de multe ori recurente (cu rădăcini istorice) dar adesea supuse unor transformări profunde prin aculturaţie. un spaţiu. Aceste structuri se disting pe de o parte prin ponderea deosebită a moştenirii istorice (memoria spaţio-temporală) dar şi prin sporirea interacţiunilor induse de mutaţiile tehnice sau culturale care redesenează continuu spaţiul identitar. ci ca un tot unitar care înglobează relaţiile dintre fiecare aşezare cu teritoriul său adiacent. o neconcordanţă a structurilor moştenite. În plus.G. puţine fenomene permit descoperirea tendinţelor de durată. cu necesităţile unei gestiuni eficiente a spaţiului geografic. În acest cadru. Dinamicile socio-culturale in curs dovedesc.1 Spaţiul geografic funcţional (S. Structura spaţiilor care câştigă sau a celor care pierd constituie de jos în sus structura viitoarelor posibile organizări regionale. 5. Dinamicile cele mai semnificative au loc la nivel local. se constituie din regiunea integrală a spaţiilor de influenţă a tuturor 15 . Scara comunală de analiză pune în evidenţă fragmentarea dinamicilor regionale (provincii istorice şi/sau regiuni de dezvoltare) şi afirmă rolul crescând al coeziunii teritoriale în mare parte supus proximităţii spaţiale. sistemul de aşezări nu trebuie privit exclusiv sub aspectul reţelei de aşezări. judeţele sunt inadaptate/fixate în alveolele teritoriale desenate în perioada comunistă. în care aşezările formează un ansamblu clar ierarhizat. de unde creşterea disparităţilor culturale.F) Este un concept. regiunile de dezvoltare au fost constituite pe baza omogenităţii socio-economice şi nu pe baza structurilor spaţiale funcţionale. prin analiza lor atentă.

G.G. cât şi între subansamblurile lor. Conceperea S. fiind axat pe marile oraşe cu polarizare regională (după I. o dinamică şi evoluţie permanentă. Relaţii .G. 5. care adaptează sau modifică structura iniţială a acestuia în funcţie de mutaţiile ce au loc în cadrul componentelor şi relaţiilor sale. generat de ultima aşezare din sistemul ierarhic respectiv. se bazează de altfel pe arii cu resurse diferite cuprinse în diferite zone sau regiuni.1. devine o categorie geografică operaţională în organizarea spaţiului. Ianoş.F. cu multiplele lor activităţi. spaţiile funcţionale se ierarhizează până la ordinul (n).G. Elemenetele naturale au o mai mare stabilitate şi numai eterogenitatea lor asigură intensificarea şi diversificarea economice. 5.existente între componente şi mediu. de ordinul I (macroteritorial) este prima mare diviziune dintr-un spaţiu naţional.F. Trăsăturile spaţiului geografic funcţional Trăsăturile spaţiului geografic funcţional sunt definite de următoarele aspecte: 16 activităţilor social- . Structurile stabile ale S. ceea ce implică o specializare mai profundă.F. Structura spaţiului geografic funcţional Structura spaţiului geografic funcţional este definită de următoarele elemente: Componentele . 1987).F. S.1. Mediul .reprezentate prin aşezări.G.F.F. Se asistă de fapt la o creştere a contrastelor geografice dintre ariile respective. Sistemul de aşezări îi imprimă S.2. Spre deosebire de regiunea geografică. Stabilitatea lor înseamnă accentuarea caracterului complementar al ariilor ce vin în contact sau se interferează.G.aşezărilor ce îl compun. care polarizează un teritoriu foarte restrâns. uman şi economic al acestora.1. structurat pe sisteme de aşezări permite stabilirea mai corectă a interacţiunii dintre elementele naturale asociate şi economice respectiv modul de exploatare a acestora. De la acest nivel. În cadrul S. Se consideră că S. se pot delimita unităţi teritoriale concrete.reprezentat prin tot ceea ce se situează în afara aşezărilor: elemente de ordin natural şi social-economic. În această viziune S.F.G. crează cadrul unei abordări prioritare şi a ariilor de contact dintre regiunile naturale (arii în care relaţiile geografice ating „tensiuni” teritoriale de amploare). în concordanţă cu potenţialul natural.

istorici. S. acest spaţiu este unic şi identic cu el însuşi. care dinamizează teritoriul respectiv şi a căror dezvoltare depinde de natura relaţiilor dintre ele şi ariile adiacente. în plan vertical determinând modificări în ierarhia aşezărilor. reorientări ale fluxului de substanţă. economici.F. concentrându-se permanent spre centrul polarizator) respectiv.G.F.G. Aceste modificări se reflectă şi sub raportul dinamicii teritoriale. Acestea impun o dinamică permanentă. nu reprezintă un sistem închis. între el şi alte sisteme limitrofe având loc un permanent schimb de substanţă. a S. are la bază principiul funcţional sub aspectul interrelaţiilor dintre elementele geografice.F. S. care satisfac necesarul din compartimentele inferioare ale sistemului de aşezări.F. F. sociali şi politici. demografici. influenţează (prin potenţialul său economic) sau se află sub influenţa mai accentuată sau difuză a unei aşezări. ci funcţionează ca şi un sistem semideschis. Prin geneza sa (cu fluxuri care se orientează.G. S. conturarea a noi reţele de subsisteme spaţiale. se instalează un sistem compensatoriu de relaţii.Polaritatea. Această trăsătură reprezintă criteriul principal de individualizare a S. dintre aşezări şi teritoriu. deplasări de populaţie.G. de regulă se însumează şi completează deficitele existente la nivelele superioare ale ierarhiei sistemului de aşezări. servicii specializate. legături de natură politică. de toate ordinile. S. excedentele locale de substanţă şi energie. Pe baza unor relaţii în lanţ. Individualizarea S. Astfel. Integrarea funcţională. administrativă etc. energie şi informaţie (legături economice. Unicitatea. socială şi politică. chiar nelocuit.G.F. rezultat al unei incidenţe de factori naturali. atât între localităţi cât şi între acestea şi teritoriu.G. urmare atât a mutaţiilor interne cât şi intervenţiei unor factori externi de natură economică.. care duce la asigurarea unei unităţi teritoriale naţionale indistructibile.G. Integrarea în ansamblul naţional. întrucât sistemul de aşezări se poate restrânge sau extinde prin includerea de noi localităţi în funcţie de dezvoltarea centrului coordonator şi a centrelor polarizatoare de rang inferior. Orice porţiune dintr-un teritoriu. socială. prin definiţie este conceput ca un tot unitar. prezintă numeroase centre de comandă de diferite ranguri. generate de restructurarea reţelei iniţiale de aşezări şi a teritoriului afernt. Relaţiile sunt reciproce întrucât la nivele superioare există un excedent de informaţii necesare sau produse prelucrate.). are caracter dinamic. 17 . Dinamismul. izolat.F. prin natura relaţiilor dintre aşezări. energie şi informaţie.

arealul în limitele căruia se realizează exploatarea resurselor naturale. Se formează în acest fel trei areale cu forme şi dimensiuni diferite : arealul în limitele căruia se află amplasate mijloacele de producţie ale unităţii economice şi se desfăşoară relaţiile de producţie (intrările şi ieşirile de producţie) . populaţie şi mediul natural. administrative . Spaţiul natural terestru intact şi spaţiul maritim reprezintă spaţii rezervă. spaţii de reproducere a componentelor geografice. O intreprindere. culturale. Din suprapunerea celor trei areale rezultă câmpul economico-geografic al unităţii economice. Acesta se caracterizează prin bidimensionalitate. intensitatea reprezentând o a treia dimensiune de exprimare (măsurare). a cărui specificitate rezultă din combinarea elementelor şi nu din însumarea lor.G. Spaţiul economico-geografic Formal.2. 18 . care se raportează la un „punct teritorial” de exprimare.arealul social de producţie. prin încadrarea elementelor de ordin economic. Funcţionarea sa presupune structurarea părţilor întro unitate coerentă.S. calcul al intensităţii (punct caracteristic). ce corespunde cu locul de amplasare al unităţii economice împreună cu spaţiul său fizic. Legăturile existente între aceste componente relevă o anumită compatibilitate. Ca şi caracteristică a unităţii „primare” a spaţiului economico-geografic o reprezintă organizarea complexă şi posibilitatea de a fi coordonată (se află sub control direct). În cadrul fiecărui areal se poate pune în evidenţă zona de maximă intensitate (de maximă concentrare. ca şi obiect geografic exercită o anumită acţiune în teritoriu asupra a trei componente geografice principale din cadrul spaţiului geografic: infrastructură. 5. a obiectelor geografice din spaţiile implicate direct în organizare. apar manifestări secundare . care permite factorului uman să acţioneze de la limita inferioară a funcţionalităţii până la limita „exploziei funcţionale”. arealul în limitele căruia apar legături sociale de producţie (recrutarea forţei de muncă).areal ecologic. de manifestare şi producţie).F. se constituie într-o entitate organică ce crează posibilitatea realizării (organizării) unui optim teritorial. se manifestă impactul direct asupra mediului. spaţiul economico-geografic poate fi dedus din definiţia spaţiului geografic.arealul activităţii de producţie integrală.

5. 5. în condiţiile social-econimice date. În procesele de organizare spaţială ordonarea componentelor spaţiului economicogeografic reprezintă principalul atribut al organizării. rezultând în acest fel o nouă geosferă . Conceptul de „spaţiu vital” a fost definit pentru prima dată de Fr. în vederea găsirii de argumente ştiinţifice în favoarea expansiunii spaţiului german din perioada interbelică. Ratzel şi aprofundat de K. Extrapolarea conceptului şi în 19 . Spaţiul „vital” (de viaţă) Reprezintă suprafaţa medie care revine unui individ din cadrul unei populaţii.1 Caracteristicile spaţiului economico-geografic Soluţiile optimale luate pentru „punctele economice” teritoriale (unităţile economice de producţie) sunt optimale şi pentru câmpul economic aferent. Haushöfer. iar punctele de referinţă economico-geografice se raportează la standarde raţionale optime. caracterizat prin complexitate şi determinat de interacţiunea dintre obiectele economice cu organizare şi ordonare mai redusă. orice soluţie luată pentru „punctele economice” teritoriale în interesul acestuia sunt optime numai pentru câmpul economic propriu.3. O organizare durabilă înseamnă în primul rând posibilitatea de a controla şi a limita dezvoltarea „cancerigenă” a componentelor acestui spaţiu şi a spaţiului însăşi. între componentele acestuia nu există relaţii antagonice. Analog. cu o tendinţă de a se multiplica rapid la nivel global. Promovarea optimului economic la nivel naţional se poate realiza numai într-un spaţiu economico-geografic în care. Cu cât sunt mai interpuse câmpurile economico-geografice şi spaţiile economicogeografice între ele cu atât există posibilităţi mai bune de a promova soluţii optimale şi raţionale de organizare pentru ambele componente.Intersecţia (suprapunerea în unele cazuri) câmpurilor economico-geografice formează spaţiul economico-geografic.tehnosfera. Acesta constituie teritoriul necesar pentru satisfacerea tuturor necesităţilor unui individ uman. în care acesta îşi desfăşoară sau îşi poate desfăşura normal viaţa (în afara stresului). Această categorie de spaţiu se dezvoltă în cadrul spaţiului urban în primul rând. dar nu sunt optimale întotdeauna pentru întregul spaţiu economico-geografic.2. în spaţiul rural şi mai nou şi în cadrul spaţiilor naturale intacte.

pentru susţinerea condiţiilor ecologice şi a recreaţiei – 0. precizăm că în decursul istoriei.4 ha. construcţiei obiectivelor economice şi industriale. pentru producerea alimentelor – 0. a infrastructurilor teritoriale (spaţii locative. care pot fi cedate ulterior în circuitul spaţiilor „vitale” de altă categorie.domeniul geografiei a permis utilizarea acestuia ca şi categorie operaţională. deoarece dimensiunile reale ale componentelor spaţiale trebuie adaptate la necesarul real de spaţiu „vital”. creşterii culturilor tehnice. utilizată în corelarea nevoilor umane cu disponibilul de teritoriu. Problematica spaţiilor cu suprapopulare. odată cu tehnologizarea şi intensificarea proceselor de producţie.2 ha. Acesta reprezintă un punct de referinţă în planificarea teritoriului.6-0. unde spaţiile social-economice depăşesc limitele inferioare ale spaţiului „vital”. 1992): pentru un individ uman – 0. Rejmers. spaţiul „vital” este definit de următorii parametri de suprafaţă/pesoană (după N. se impune a fi soluţionată prin politici demografice de emigrare-imigrare. căi de comunicaţii) şi spaţiilor recreative. Tot în cadrul spaţiilor de „viaţă” intră şi ariile tampon (fâşii de protecţie forestieră) respectiv complexele ecologice de menţinere a echilibrului ecologic (arii naturale protejate). Există un prag limită inferior al spaţiului „vital”. dimensiunea spaţiului „vital” s-a redus.7 ha. industriale) de pe suprafeţe mai reduse. În cadrul acestor spaţii „vitale” se includ suprafeţele necesare producţiei resurselor de hrană (în condiţii optime ecologice). care odată atins crează probleme de adaptabilitate şi suportabilitate biologică respectiv psihică. pentru urbanizare – 0. Ca şi o constatare. Pentru ţările dezvoltate ale Europei de Vest. intensificarea proceselor de producţie care permit obţinerea aceleiaşi cantităţi de bunuri (agricole. 20 .8 ha.6 ha. pentru creşterea culturilor tehnice – 0.

Masson. spaţiu. „Espace. Timişoara. Identitate. Paris.. Prentice Hall. N. Economica. Fremont A.. Michael Witherick. Derycke P. 15 : TESTAREA MODELELOR DE STRUCTURI ADMINISTRATIV-TERITORIALE IN MOLDOVA. 2002. Tubingen (pp. Paris. Raport de Cercetare .Tehnică. „Espace et dynamiques territoriales”. University of Southampton. Emeritus Professor of Geography. 1998. 1992. John Small. Paris. Angers. tema nr. „La region-espace vecu”.. 1973.H. Economica. Simon Ross. „Geography-a modern synthesis”..Visiting Fellow in Geography. teritorialitate şi prestigiu cultural în spaţiul geografic românesc (I). In vol. Hagget P. Dauphine A.Bibliografie • • • • • • Ianoş I.dr Ionel Muntele • Dictionary of Geography - FOURTH EDITION. 1979. Queen's College Taunton.Autor: Prof. University of Southampton • Popa. A patra ediţie a Conferinţei Regionale de Geografie: "Regionalism şi integrare: culturã. Bucureşti. (2000). dezvoltare". region et systheme. 21 . Head of Geography. 87-95). „Sisteme teritoriale”. Ed.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful