P. 1
Spatiul

Spatiul

|Views: 550|Likes:
Published by irinalianadima

More info:

Published by: irinalianadima on Nov 19, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/21/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI FACULTATEA DE GEOGRAFIE SI GEOLOGIE SPECIALIZAREA GEOGRAFIA MEDIULUI GRUPA 2111A ANUL I

PROIECT LA GEOGRAFIE UMANA CONCEPTUL DE SPATIU

Conducător ştiinţific Prof.conf. univ. dr. Octavian Groza Asist. univ. drd. Alexandru Rusu

studenta DIMA IRINA - LIANA

Cuprins:

1. Spatiul Inventarea spaţiului geographic 3. Discontinuitati spatiale 4. Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 5. Structura spatiala

2.

2

cuprinzând o mulţime de subspaţii caracteristice: geomorfologic. biogeografic. De aici decurg şi unele aspecte negative. apropiindu-se prin conţinut. mai lent sau mai violent de către unele componente geografice. cu condiţia analiyei complexe şi integrale a tuturor relaţiilor dintre componentele geografice. ca regiunea şi zona. Raportul dintre spaţiul geografic şi aceste noţiuni este foarte bine definit: orice regiune sau zonă poate fi considerată un spaţiu geografic. forma şi întinderea lor (DEX). substrat. inseparabilă de materia care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni şi exprimă ordinea coexistenţei obiectelor lumii reale. Spatiul Spaţiul reprezintă o formă fundamentală. cadru de viaţă ş.a. economic etc. mărimea. poziţia. precum: peisaj.1. de a răspunde tuturor cerinţelor de ordin practic. De fapt. iar relaţia inversă nu este valabilă. 3 . distanţa. mainifestate mai devreme sau mai târziu. pedologic. natură. care se ocupă cu organizarea spaţiului şi creşterea aportului acesteia la dezvoltarea unor probleme de interes practic. social. În sens curent. spaţiul geografic se caracterizează printr-un anumit tip de combinare a tuturor componentelor geografice. prin spaţiu se înţelege suportul real şi concret al omului şi activităţilor sale. climatologic. obiectivă şi universală de existenţă a materiei. mai mult sau mai puţin. mediu ambiant. ca răspuns la intervenţii ghidate exclusiv de ideea rentabilităţii economice imediate.. Uneori spaţiul geografic este privit sub formele sale foarte sumare şi generalizate care îi limitează conţinutul şi proprietăţile la suportul material pe care îl reprezintă. Noţiunea de spaţiu geografic poate fi atribuită oricărui teritoriu. Se poate defini spaţiul geografic ca un hiperspaţiu. de unele noţiuni. Această noţiune s-a impus din necesitatea abordării cantitative a realităţii teritoiale şi din inadecvarea unor noţiuni. între care există multiple relaţii de interacţiune şi integrare. Adoptarea ei a implicat apropierea geografiei de alte discipline.

Spaţiul deţine o poziţie prioritară în cercetările geografice. în calculele teoretice se omit numeroase variabile. coerenţa. pentru că. generate de necesitatea studierii unui anumit teritoriu. în dorinţa amplificării funcţiilor şi obţinerii de avantaje sporite. iar pe de altă parte. cât şi prin aspecte calitative. orice spaţiu este supus unor . pentru că pe această noţiune se fondează una din definiţiile frecvent vehiculate ale geografiei: geografia este ştiinţa spaţiului. Orice spaţiu geografic se caracterizează atît prin particularităţi dimensionale. exprimându-se prin unghiuri. pe de o parte.Proprietăţile specifice spaţiului geografic decurg din variabilitatea cantitativă şi din cea calitativă a elementelor geografice. neconforme cu realitatea geografică. Unele dintre particularităţile metrice sunt fixate aprioric prin limite administrative sau delimitări subiective. Deci se disting proprietăţi metrice şi topologice. În acest proces de continuă eva-luare. de la cele mai restrânse unităţi geografice până la spaţiul planetar. Astfel. rezultate ale interacţiunii diferenţiate dintre componentele geografice. Proprietăţile topologice cele mai importante sunt: multidimensionalitatea. Reyultatul cercetărilor formale multidimensionale asupra spaţiului geografic trebuie confruntate permanent cu realitatea teritorială. generate de imposibilitatea utilizării tuturor variabilelor sau de generalizarea unora. cartierele unei aşezări sau unele activităţi economice. aceste dimensiuni au un caracter relativ. volume etc.presiuni" multiple.. se înlătură obţinerea unor concluzii eronate . sociale şi economice ale învelişului geografic. care nu sunt luate în considerare la analiza celor de mari dimensiuni cum ar fi microrelieful. spaţiile . organizarea. În conformitate cu dimensiunule fizice ale spaţiului. la entităţile teritoriale mici se urmăresc relaţiile dintre unele elemente. toate exprimând aspecte calitative ce asigură funcţionalitate spaţiului geografic. Astfel. Deci se poate admite că noţiunea de spaţiu geografic este atribuită unor entităţi teritoriale de mărime variabilă. un spaţiu geografic dat nu este identic decât cu el însuşi. în analizele geografice are loc o translaţie a obiectelor urmărite în funcţie de mărimea entităţii cercetate. topoclimatul. distanţe. continuitatea. suprafeţe. Proprietăţile metrice se referă exclusiv la caracteristicile calitative ale spaţiului. Datorită dinamicii permanente a relaţiilor dintre componentele spaţiului geografic.prin intermediul centrelor urbane raţional amplasate în 4 . din relaţiile locale sau regionale dintre componentele naturale. În vremurile noastre.

formele noi” în plină desfaşurare şi . transformarea agriculturii în general. Pe acest fond. depozitărilor etc. defrişărilor.. exprimă un anumit grad de adaptare a omului la realizările tehnicii. Un sistem spaţial (un peisaj geografic sau altul) reflectă esenţa structurilor sociale dintr-o epocă sau alta. dacă luăm ca exemplu doar industria care. Marea industrie. unele devenind mai active. avem imiaginea incompletă a spaţiilor. noi structuri spaţiale şi sociale. a generat modificări substanţiate atât în fizionomia spaţiului cât şi în calitatea componentelor mediului fizic. clasificări de . o astfel de situaţie generează anumite forme de organizare social-economică a spaţiului. a determinat..forme" sau de sisteme spaţiale care includ elemente caracteristice ale peisajului geografic. în poluarea aerului şi mai ales în menţinerea reliefului ca urmare a amplificării reţelei de comunicaţii. Evoluţia. precum şi raporturile ce se stabilesc într-o anumită etapă între aceste forme. iar altele ramânând înca pasive. fizionomia concentraţiilor umane şi a imprejurimilor lor.conservatoare" poate să stânjenească o evoluţie firească a industriei.teritoriu . producând deziechibru în regimul hidrologic. într-un timp destul de scurt.. progresul tehnic ne oferă comparaţii concludente între . progresul tehnic în general.. spaţiul rural.devin multifunctionale. dezvoltarea tehnico-economică în ansamblul ei. are uneori efecte negative asupra peisajuliui rural aferent. Din analiza raporturilor. În afară de efectele negative care generează tipuri de peisaje antropogene marile concentrări urbane puternic industrializate introduc în spaţiul rural o serie de 5 . se diferenţiază prin complexitatea structurilor. determină mutaţii în modul de răspândire şi în structura populaţiei. de regulă prezentă în marile oraşe. În mod firesc. Diversificarea activităţilor industriale.formele tradiţionale". într-un sistem de localitaţi. Asemenea realităţi sunt indubitabile. se stabilesc diversele tipuri. de-a lungul secolelor. Adăugând la aceasta progresele în organizarea agriculturii. intensificarea căilor de transport. O agricultură . ne putem da seama la un moment dat de importanţa pe care o are în viaţa socială un sector sau altul de activitate. progresul social în general. Tot aşa cum o industrie amplasată fără discernamânt poate provoca dezechilibru ireversibil într-un spaţiu agrar. Un aspect deosebit de important îl constituie prezenţa aglomerărilor industriale care influenţează în mod vizibil reţeaua de localităţi urbane şi rurale.

Preocuparea geografică este impusă în acest proces prin faptul că la desfaşurarea lui contribuie în mod deosebit gradul de concentrare a populaţiei — evident în oraşe şi sate cu perspective de dezvoltare — dimensiunile şi înzestrarea tehnico-edilitară a teritoriului. În acest fel accţiunea de sistematizare sau planificare fizică ocupă un loc primordial în preocupările practicienilor. irigatii etc.) va trebui efectuată în strinsă legatură cu dezvoltarea în continuare a transporturilor.elemente favorabile. Toate aceste elemente. În condiţiile dezvoltării actuale un rol important revine comunicaţiilor — arterele de corelare a funcţiilor pe plan teritorial. profilul centrelor urbane sau rurale. 6 . reducerea contractelor dintre concentrările industriale şi zonele agricole. raporturi de importanţă primordială în acţiunea de optimizare a teritoriilor. Se impune deja o concepţie clară asupra posibilitaţilor de comunicaţie şi caracterul. asigurând relaţii corespunzatoare între gospodărirea concentrarilor industriale şi regiunile înconjuratoare. înţeleasă fiind ca un proces complex de transformare a mediului geografic. în unitatea lor indisolubila. de orientare a structurilor entităţilor regionale. baraje. vizează un spaţiu nou calitativ. constatăm că el exprimă sinteza tuturor însuşirilor naturale şi sociale în care se naşte şi se dezvoltă fenomenul studiat. integrate armonios în fizionomia fiecărei localitaţi. Legile adoptate în ultimul timp în ţara noastră privind protecţia terenurilor arabile. orice amenajare în teritoriu (regularizarea cursurilor de ape. Formele şi delimitările spaţiului reflectă ca atare raporturile dintre componentele mediului fizic şi activitatea umană. produs al colectivitaţii umane în anumite condiţii sociale şi economice. Pornind de la conţinutul preocuparilor actuale în domeniul sistematizării. canale navigabile. Studiul atent al acestor relaţii spaţiale dă soluţii raţionale în dispunerea pieţelor. Acestea sunt aspecte majore care confirma faptul că influenţa mediului fizic este în funcţie de nivelul dezvoltării tehnice şi de nivelul dezvoltării tehnice şi de tipurile de organizare economică. concentrarea obiectivelor economice şi amplasarea construcţiilor noi de locuinte în cadrul unor ainsambluri compacte. interacţiunea diferitelor funcţii şi în ultimă instanţă poziţia economico-geografică a oraşelor. legea fondului funciar şi indeosebi legea privind sistemiaitizarea teritoriului şi a localităţilor cuprind valoroase indicaţii practice în direcţia folosirii judicioase a terenului.

a produselor agricole. Este un principiu care dezvoltă o constiinţa superioara faţa de mediul care ne înconjoară. cooperativele agricole de producţie. pentru depozitarea deşeurilor sau numai pentru depozite. Se are în vedere intensificarea preocupărilor pe linia amplificării şi intensificării funcţiilor — primare. şi chiar pentru construcţia de locuinţe atât la sate cât mai ales la oraşe. de diversificare a producţiei de bunuri de consum. de asimilare în fabricaţie de sortimente noi. La aceasta se adaugă procesul de înnoire şi modernizare a producţiei. mărimea şi rolul acestor localităţi în teritoriu. pentru protejarea mediului ambiant. conservarea. culturale. impunînd totodată mai mult discernământ în relaţiile cu elementele cadrului natural (pământ. vegetale şi animale. pentru organizarea întregului complex de activităţi sociale. Se are în vedere stabilirea unor norme de densitate optimă pe tipuri de oraşe şi sate. se înscrie astfel ca una din principiile de baza ale dezvoltării actuale. pădure — condiţii vitale pentru om). în concordanţă cu obiectivele planului unic de dezvoltare economico-socială a ţării. apă. situaţie ce a impus o acţiune mai ferma de delimitare a perimetrului construibil al fiecarui oraş şi sat. oraşul a devenit unitatea teritorialadministrativă de bază a societaţii noastre. Se iroseşte încă mult teren fertil în activitatea de construcţie a unor mari întreprinderi industriale. ameliorarea şi folosirea integrală şi eficientă a pamântului de către unitaţile agricole de stat. aer. de servicii în general. Se urmareşte prin aceasta ridicarea economică. Aceasta este expresia sintetizată a marilor atribuţii pe care trebuie să le exercite oraşul./ha. atit în localităţile urbane cât şi în cele rurale. culturală şi mai buna înzestrare edilitară a tuturor localitaţilor rurale care au perspective de dezvoltare. terţiare — la nivelul satelor. În aceste dimensiuni ale activitatii practice.Partidul şi statul nostru au considerat întotdeauna ca o îndatorire primordială sarcina de a asigura apărarea. diferenţiate în funcţie de profilul social-economic. În activitatea de sistematizare o atenţie deosebită se acordă şi măsurilor pentru apărarea şi păstrarea cât mai intactă a condiţiilor naturale. Introducerea şi extinderea unor procedee 7 . gospodariile membrilor cooperatori şi gospodăriile populaţiei. Creşterea densităţii construcţiilor şi locuitorilor. secundare. Este suficient de amintit faptul că densitatea medie a satelor este de abia de 8—10 loc. aceasta pentru a crea condiţiile necesare valorificării superioare a materiilor prime locale.

8 . ³ P. după care geografiei şi istoriei le sînt opuse celelalte ştiinţe zise teoretice sau sistematice³. Cuplul SchaeferUllman a constituit 1matricea iniţială a noii geografii.) –"Les discours du géographe". Schaefer consideră că demersul idiografic. Agnew. între diferitele grupuri sociale. Un rol însemnat în dezvoltarea propriu-zisă a oraşelor. În Jean-François Staszak (dir. Schaefer (1953) – Exceptionalism În Geography: a Methodological Examination. Schaefer¹. no 3. 1 F. 1939. p. An Essential Anthology". l'Harmattan. În acest proces intens şi rapid oraşele au concentrat marea majoritate a producţiei. ² R. Association of American Geographers. ed.K. extrem de critic la ceea ce autorul a numit "excepţionalism în geografie". În J. este considerat de majoritatea epistemologilor ca fiind marca definitivă a abandonării clasicismului şi semnul clar de început al modernităţii ştiinţelor geografice. p. Oxford Massachusetts. 388-397. Paris. situaţie pozitivă dar care atenţionează totodată asupra necesităţii unei anumite descongestionări spre oraşele mici. respectiv până în 1956 când Ullman4 reuşeşte să catalizeze un puternic curent metodologic definindgeografia ca o ştiinţă a interacţiunilor spaţiale. p. teoretică. extras din ediţia republicată în 1961 a lucrării În the Nature of Geography: a Critical Survey of Current Thought În Light of the Past. Polemica aprinsă a păstrat un caracter destul de violent doar cîţiva ani. (1996) – "Human Geography. 255-281.N. 257 În Le mythe de la modernité géographique. mijlocii şi chiar centre rurale polarizatoare. în opoziţie cu geografia tradiţionalistă care.C. Rogers. da Costa Gomes. p. de gestiune raţională a resurselor ţării. Richard Hartshorne². cât şi în extinderea procesului de urbanizare 1-a avut activitatea intensă de identificare şi de atragere în circuitul economic a noi resurse de materii prime. 226-249. În "Annals of the Association of American Geographers". Inventarea spaţiului geographic Articolul din 1953 al geografului american de origine germană Fred K. Washington. vol. deci pe orizontală. care se voia analitică. 2. D. XLIII. 1997. Blackwell Publishers. Hartshorne (1939) – The Character of the Regionale Geography. A. privilegiind relaţiile pe verticală (între grupul social şi mediul său natural) nu reuşise decât să acumuleze o impresionantă colecţie de taxoni unici şi irepetabili. Livingstone.tehnologice moderne au generat mutaţii puternice în structura categoriilor de marime a oraşelor în structura lor internă în general. bazat pe descrierea obiectelor unice (excepţionale) este profund neştiinţific şi atacă virulent clasificarea de sorginte herderiană a ştiinţelor propusă de teoreticianul de necontestat al geografiei regionale.

262 9 . Arnold. geografia abandonează noţiunea de loc în favoarea noţiunii de spaţiu.Geography as spatial interaction. Arnold. Denumită nomotetică. P. odată cu şcoala germană de economie spaţială. E. considerată de geografii americani de după al doilea război ca moştenire legitimă. op. În doar douăzeci de ani (1950-1970) conceptul de spaţiu înlocuieşte pe cel de regiune în America de Nord. Royal University of Lund. W. London 6 P. Un principiu universal valabil(ă)… Urmează altele: "legea " minimului efort în organizarea spaţiului. Mai exact spus de spaţiu geografic. Noua geografie lansează un nou concept: acela de spaţiu. Astfel. Lund. cit. etc.însetată de general. Fenomenul începuse mult mai devreme. "legea " rangmărime în ierarhizarea sistemelor urbane. Harvey (1969) – Explanation În Geography. Seattle (prima ediţie în 1956) 5 ca de exemplu D. Cum propunea Schaefer. Haggett (1965) – Locational Analysis În Human Geography. singularitatea poate fi înlocuită de generalitate"6. E. Metodele cantitative şi modelizarea spaţială aduc realitatea în interiorul laboratoarelor (mai exact al ordinatoarelor).L. p. Ullman (1980) . University of Washinghton Press. principiile maximizării satisfacţiei actorilor implicaţi în dinamicile spaţiale şi principul echităţii spaţiale. însă cu un oarecare decalaj (19701980). da Costa Gomes. Se pot face aşadar experienţe la scară redusă cu planeta şi astfel ultima barieră în calea ascensiunii geografiei în sferele înalte ale ştiinţelor (neo)pozitiviste dispare. Gleerup Publishers. URSS) noua geografie nordamericană. Menirea sa este de a înlocui treptat pe cel de regiune sau măcar de a-i schimba conţinutul: "regiunea nu mai este văzută ca o unitate teritorială ci este concepută ca o clasă spaţială care face parte dintr-un sistem ierarhizat. căutătoare neobosită de cel puţin regularităţi spaţiale dacă nu chiar de legi geografice. cantitativă şi subordonată necesităţilor de planificare şi de amenajare a spaţiului. şi anume în prima jumătate a secolului al XX-lea. Geografii 4 E. London. această nouă fază a geografiei a beneficiat de entuziasmul unei pleiade de teoreticieni5 şi de cercetători care au impus rapid în Europa Occidentală şi în unele ţări din fostul bloc comunist (Polonia. în Europa se întâmplă acelaşi fenomen rapid. Bunge (1962) – Theoretical Geography.C.. Pentru noua geografie spaţiul este distanţă iar distanţa înseamnă obstacol în calea mişcării.

Vom afirma doar că. într-un cuvînt de modelizat şi deci de controlat. 2 3. Discontinuitati spatiale 2 10 . fluxuri. drumul. modelul urmat(ă)) care îşi propune explicit să găsească în configuraţiile spaţiale trecute rostul şi sensul dinamicilor spaţiale actuale. Împreună cu economia regională. geografia fenomenologică şi hermeneutică). Împotriva acestei geografii (şi economii) fără suflet. periferii. ca să-i spunem pe nume. geografia a fost prinsă pe picior greşit de rapiditatea evoluţiei tehnologiei şi că nu a făcut decât ceea ce era obişnuită să facă: să se obişnuiască cu un prezent în continuă mişcare şi să încerce să-l înţeleagă şi să-l explice studiind trecutul. Ele nu au apărut nici măcar ca un reflex întârziat de descoperire a fenomenologiei sau a hermeneuticii. centralizare ori descentralizare). centre. prin aceasta.cantitativişti îşi afirmă din ce în ce mai pregnant supremaţia în faţa geografilor tradiţionalişti: lor li se adresează majoritatea comenzilor sociale. Credem că. care transformase oamenii în docile fiinţe strict raţionale au apărut şi au înflorit brusc geografii critice (cea radicală) sau împăciuitoare (geografia umanistă sau. arii polarizate) sau la dinamici (atractivitate sau repulsivitate spaţială. toate foarte uşor de cuantificat. după caz. în scopul realizării profitului pecuniar sau social. aceste curente nu s-au datorat unei reacţii ştiinţifice în faţa neokantianismului sau neopozitivismului care făceau din ştiinţele geografice o reţea de chingi reci destinate să controleze spaţiul şi. de măsurat. Nu întâmplător una dintre cele mai la modă metode de cercetare geografică de la începutul mileniului al treilea este… path dependency(dependenţa de calea. după părerea noastră. geografia cantitativă este rapid confiscată fie de ideologiile (neo)liberale fie de cele structuraliste. Aceasta deoarece spaţiul se reducea la structuri (poli. Nu vom insista aici asupra lor. fiinţa umană. difuzie ori polarizare. la fel ca şi în cazul filosofiei.

în cele din urmă. sau de schimburi. În cursul raspândirii din întinsa regiune a antropogenezei.). America de Nord). Unele discontinuităţi sunt datorate necesităţii protecţiei unor medii naturale unice. unde. piscurile înalte etc. Procesul aşezării oamenilor pe suprafaţa pamântului s-a conturat cu multe mii de ani în urmă. într-o măsură din ce în ce mai mare. aria de populare. populaţia nu este sedentară. precum şi zone anoicumene. Libia. înseamnă că pe Glob există şi zone suboicumene. a devenit tot mai largă. zone muntoase înalte s. oamenii au ajuns treptat să trăiască în condiţii de existenţă extrem de diferite. 11 . la început din punctul de vedere al condiţiilor naturale. Prin zone suboicumene distingem acele regiuni polare (partea de nord a Siberiei. începând de la clima ecuatorială şi până la cea polară. Arabia Saudita. în contrapunere cu alte întinderi de pământ lipsite de aşezari omeneşti. iar condiţiile naturale de trai ale omului tot mai variate. ceea ce a înfluenţat asupra deosebirilor rasiale şi de altă natură. Pentru a distinge regiunile imense în care s-a stabilit şi continua să se desfăşoare activitatea umană. de întinsuri bogate dar adeseori inospitaliere. Treptat.5 milioane ani în urmă.De obicei discontinuităţile spaţiale sunt datorate deciziilor politicoadministrative. Gobi etc. modul de viaţă îmbrâcind diferite forme de organizare.. apoi. în interiorul căreia se distinge deci o activitate umană productivă şi de schimb. prin condiţiile create de ei inşişi. prin care noi înţelegem suprafaţa populată de pe Glob. a legilor naturii. deşertice (Sahara. Definind oicumena drept regiunea geografica populată. Se apreciază la aproximativ 1 milion ani sau chiar 1. stepice. deci oicumena.). deşi se desfăşoară o activitate economică productivă. sau de ape curgatoare greu de supus. în literatura de specialitate se utilizează noţiunea de oicumenă (introdusă de Ratzel). Acesta este un argument în plus care demonstrează că omul este unica fiinţă care a reuşit să se adapteze singură şi activ la condiţiile naturale cele mai diverse. puterea de supunere. antarctică. Zona anoicumenă semnifică acea parte a lumii care deocamdată nu poate intra în sfera activităţii umane (zona arctică. Prezenţa omului în anumite zone geografice poate fi temporară.a. în cele mai diferite medii : dominate de reliefuri înalte. Precizia mobilităţii sale şi a spaţiilor pe care le înglobează reprezintă forţa umanităţii.

Această situaţie ne sugerează înca o dată ideea că marea diversitate de . a rezultat. : băştinaşii şi europenii. Frontierele sunt o formă de regionare geografică şi deci de discontinuitate. ci chiar în ţările dezvoltate (S. discontinuităţi inelare şi discontinuităţi haotice.mai binezis .viduri" aproape bine conturate. organizarea socială. densităţi de 1 locuitor la 15-20 km2 (podişul Gobi).culori din interiorul oicumenei nu poate fi înţeleasă şi justificată numai prin acţiunea mediului. Aici se impune înţelegerea tuturor proceselor social-economice : dezvoltarea economică. deci. de exemplu.). 4. discontinuă şi eterogenă. Întinderi cu densităţi foarte mari sunt separate de imensităţi teritoriale unde oamenii sunt foarte puţini. transportul. Asemenea diversitate intilnim nu numai în ţările sau continentele foste colonii. Frontierele sunt stabilite printr-un acord internaţional. din Africa ecuatorială.. Chamussy spunea că: „spaţiul este continuu dintr-un punct de vedere matematic. Acestea sunt nişte linii imaginare care delimitează teritoriul unui stat.a unei asociaţii de tipuri mai apropiate sau mai îndepartate. care determină în cele din urmă mobilitatea sau echilibrul oicumenei. cât şi pe plan cultural.Oicumena. În aceeaşi regiune. Fiecare regiune se caracterizează prin predominarea unui tip sau . Eterogenitatea oicumenei se manifestă atât pe plan somatic.A. migraţiile etc. dintr-un proces lung şi complicat. Ea se prezintă observatiilor noastre.Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 12 . sau . trăiesc în vecinătate formele arhaice (Pigmei) şi formele evoluate (Bantu). M.. în înţelesul ariei locuite de om. Discontinuităţile spaţiale se pot clasifica în raport cu organizarea spaţiului astfel: discontinuităţi lineare. dar geograful pentru a explica procesele şi structurile creează discontinuităţi spaţiale”.U. tratat între ţările vecine sau arbitrajul unei conferinţe sau organizaţii internaţionale. ţările nordice: laponii şi populaţiile din sud etc..

cum ar fi: spatiul urban. Amplasrea zonelor industriala trebuie sa aiba in vedere influenta asupra mediului. industrial. legate interactional intr-un system organizat si ierarhizat). de transport si servicii (activitate economica destinata satisfacerii unor necesitati ale oamenilor legatede activitatea cotidiana). Organizarea spatiului are domenii diferite de referinta. agricol. Perimetrele de spatii verzi trebuie sa aiba o intinder sufficient de mare pentru a atenua poluarea. Extinderea necontrolata a cladirilor. Organizarea spatiului geografic reprezinta o forma evoluata de interactiune dintre om si natura. intereseaza foarte mult pozitia nodurilor si functionalitatea retelelor reprezentate de axele de comunicatii. pentru 13 . prin care se incearca ameliorarea unor elemente ale mediului rural. Organizarea retelei urbane este un process foarte complex. deoarece dezvoltarea oraselor se realizeaza datorita unor multiple conditionari influentate si de personalitatea individuala a acestora.Prin organizarea spatiului geographic se intelege acea actiune voluntara de transformare a a unor caracteristici ale acestuia pentru a satisface mai bine anumite cerinte de moment si de perspective ale comunitatii umane care il locuieste. Fiecare tip de spatiu are anumite caracteristici sub raportul modului in care poate sa fie organizat mai rational. Se pune accentual pe dezvoltarea unei structuri ierarhizate cu anumite noduri si retele amplasate rational. schimbarea destinatiei terenurilor si infrastructura (ansamblu al elemnetelor contruite voluntar de om si utilizate pentru realizarea proceselor econmice. Organizarea spatiului urban intravilan presupune o zonare functionala a acestuia si identificarea posibilitatilor de folosire rationala a intregului teritoriu. al uni teritoriu sau al unei tari. rural. realizarea unor transformari antropice si crearea unei situatii noi cu o functionalitate care sa fie mai buna din punct de vedere natural si economic. Organizarea spatiului urban presupune abordarea a doua niveluri: -nivelul retelei urbane (structura teritoriala de mai multe orase. Organizarea spatiului rural (in esenta cu un pronuntat caracter spontan) va trebui sa se incadreze in anumite coordinate rationale. Sub raportul mediului. -nivelul organizarii intravilanului (teritoriu situate in interiorul perimetrului administrative al unei localitati rurale sau urban).

transport sau locuire) mediocra sunt impedimente reale in ridicarea calitatii mediului de viata rural. Astfel. Turismul poate valorifica optim oferta mediului inconjurator. slab functionale si care are un aspect inestetic. problemele legate de existenta unor spatii de depozitare a materiilor prime. Organizarea spatiului industrial presupune luarea in consideratie a unui numar mai mare de factori decat cei initiali. Dintre aceste structuri. 5. de transport sau a statiilor de epurare. Probelma este mai dificila in situatia zonelor industriale aflate in reconversie (transformarea unui element participant la procesul economic – intreprindere. care sa imbine elemente de agrotehnica. cele administrativ-teritoriale prezintă un interes deosebit întrucât ele constituie cadrul de desfăşurare al unor politici de dezvoltare sau 14 . eficienta si specializare agricola. proprietate. forta de munca – intr-o alta situatie. transporturile trebuie sa beneficieze de anumite facilitate. pentru care o problema principala o constituie existenta unei infrastructure invechite.) apeleaza foarte putin la organizarea teritoriului. Agricultura comerciala sau cea in curs de a deveni comerciala ( ca in fostele tari socialiste) necesita o abordare foarte complexa. cu pastrarea caliatii acestuia. diferita calitativ). activitate. Organizarea spatiului agricol depinde foarte mult de tipul de agricultura practicata. referitori la aprovizionarea cu materii prime si accesul la cai de comunicatii.. Astfel agricultura extensive sau itineranta (agricultura practicata prin destelenirea pamantului si abandonarea lui dupa o perioada de utilizare. In present spatiile de inalta tehnologie (tehnopol) au in vedere in mod prioritar si o anumita incadrare estetica in peisaj.Structura spatiala Problematica structurilor spaţiale a devenit în geografia umană contemporană una din cele mai atractive datorită schimbărilor profunde produse în raporturile dintre om şi teritoriu. Organizarea spatiului de transporturi si servicii presupune cunoasterea aprofundata a posibilitatilor oferite de mediu. sunt subintelese in cazul amenajarilor perimetrelor industriale.

F. crearea punctelor de sprijin al arhitecturii teritoriale trece prin redefinirea rolului teritorial al oraşelor.G. Dinamicile socio-culturale in curs dovedesc.1 Spaţiul geografic funcţional (S. de unde creşterea disparităţilor culturale. regiunile de dezvoltare au fost constituite pe baza omogenităţii socio-economice şi nu pe baza structurilor spaţiale funcţionale. Scara comunală de analiză pune în evidenţă fragmentarea dinamicilor regionale (provincii istorice şi/sau regiuni de dezvoltare) şi afirmă rolul crescând al coeziunii teritoriale în mare parte supus proximităţii spaţiale. fiind de fapt o ofertă. ci ca un tot unitar care înglobează relaţiile dintre fiecare aşezare cu teritoriul său adiacent. se constituie din regiunea integrală a spaţiilor de influenţă a tuturor 15 . regiunile istorice (tradiţionale) rezistă la nivelul reprezentărilor dar nu au nici un suport funcţional. ele constituie cadrul de referinţă al unor repere identitare de multe ori recurente (cu rădăcini istorice) dar adesea supuse unor transformări profunde prin aculturaţie. Interacţiunile care au loc într-o astfel de entitate teritorială sunt orientate (polarizate) spre mai multe puncte nodale de diferite ranguri. puţine fenomene permit descoperirea tendinţelor de durată. sociale şi mai ales economice. mai ales în condiţii de maximă repulsivitate. Dinamicile cele mai semnificative au loc la nivel local. În plus. 5. Spaţiile rurale sunt confuze. sistemul de aşezări nu trebuie privit exclusiv sub aspectul reţelei de aşezări. prin analiza lor atentă. puncte care asigură o optimizare între potenţialul geoeconomic şi modul de valorificare al acestuia.G.de amenajare/planificare. Comunele sunt de multe ori prea mari ori prea mici. o neconcordanţă a structurilor moştenite. un spaţiu. cu necesităţile unei gestiuni eficiente a spaţiului geografic. judeţele sunt inadaptate/fixate în alveolele teritoriale desenate în perioada comunistă. în care aşezările formează un ansamblu clar ierarhizat. În acest cadru. adesea impuse politic sub imperiul unei anumite ideologii. Prin urmare S. Toate aceste procese şi fenomene sunt foarte puţin sau deloc încadrate administrativ.F) Este un concept. Structura spaţiilor care câştigă sau a celor care pierd constituie de jos în sus structura viitoarelor posibile organizări regionale. Aceste structuri se disting pe de o parte prin ponderea deosebită a moştenirii istorice (memoria spaţio-temporală) dar şi prin sporirea interacţiunilor induse de mutaţiile tehnice sau culturale care redesenează continuu spaţiul identitar.

reprezentate prin aşezări.1. cât şi între subansamblurile lor.F. 5.G. fiind axat pe marile oraşe cu polarizare regională (după I.G.existente între componente şi mediu. Conceperea S. Se consideră că S. Elemenetele naturale au o mai mare stabilitate şi numai eterogenitatea lor asigură intensificarea şi diversificarea economice. uman şi economic al acestora. În cadrul S. Trăsăturile spaţiului geografic funcţional Trăsăturile spaţiului geografic funcţional sunt definite de următoarele aspecte: 16 activităţilor social- . Structurile stabile ale S. structurat pe sisteme de aşezări permite stabilirea mai corectă a interacţiunii dintre elementele naturale asociate şi economice respectiv modul de exploatare a acestora. Structura spaţiului geografic funcţional Structura spaţiului geografic funcţional este definită de următoarele elemente: Componentele . 5. generat de ultima aşezare din sistemul ierarhic respectiv. În această viziune S. crează cadrul unei abordări prioritare şi a ariilor de contact dintre regiunile naturale (arii în care relaţiile geografice ating „tensiuni” teritoriale de amploare). se bazează de altfel pe arii cu resurse diferite cuprinse în diferite zone sau regiuni. ceea ce implică o specializare mai profundă. Ianoş. de ordinul I (macroteritorial) este prima mare diviziune dintr-un spaţiu naţional.G. De la acest nivel. care adaptează sau modifică structura iniţială a acestuia în funcţie de mutaţiile ce au loc în cadrul componentelor şi relaţiilor sale.1.F. 1987).F.G.1. se pot delimita unităţi teritoriale concrete. Sistemul de aşezări îi imprimă S. care polarizează un teritoriu foarte restrâns. Stabilitatea lor înseamnă accentuarea caracterului complementar al ariilor ce vin în contact sau se interferează.F.F. Mediul .F. în concordanţă cu potenţialul natural.2. cu multiplele lor activităţi.aşezărilor ce îl compun. Spre deosebire de regiunea geografică.F.reprezentat prin tot ceea ce se situează în afara aşezărilor: elemente de ordin natural şi social-economic. devine o categorie geografică operaţională în organizarea spaţiului. Relaţii . Se asistă de fapt la o creştere a contrastelor geografice dintre ariile respective. S. o dinamică şi evoluţie permanentă.G. spaţiile funcţionale se ierarhizează până la ordinul (n).G.G.

S. istorici. Astfel. Acestea impun o dinamică permanentă. generate de restructurarea reţelei iniţiale de aşezări şi a teritoriului afernt. legături de natură politică. între el şi alte sisteme limitrofe având loc un permanent schimb de substanţă.F. urmare atât a mutaţiilor interne cât şi intervenţiei unor factori externi de natură economică.Polaritatea.G. 17 . conturarea a noi reţele de subsisteme spaţiale. Unicitatea. Individualizarea S. demografici. S. izolat.). F. rezultat al unei incidenţe de factori naturali. chiar nelocuit. socială.F. Aceste modificări se reflectă şi sub raportul dinamicii teritoriale. S. atât între localităţi cât şi între acestea şi teritoriu. Relaţiile sunt reciproce întrucât la nivele superioare există un excedent de informaţii necesare sau produse prelucrate. reorientări ale fluxului de substanţă. deplasări de populaţie. care dinamizează teritoriul respectiv şi a căror dezvoltare depinde de natura relaţiilor dintre ele şi ariile adiacente. care satisfac necesarul din compartimentele inferioare ale sistemului de aşezări. de toate ordinile. a S.G. Această trăsătură reprezintă criteriul principal de individualizare a S. nu reprezintă un sistem închis. energie şi informaţie (legături economice. întrucât sistemul de aşezări se poate restrânge sau extinde prin includerea de noi localităţi în funcţie de dezvoltarea centrului coordonator şi a centrelor polarizatoare de rang inferior. servicii specializate. are la bază principiul funcţional sub aspectul interrelaţiilor dintre elementele geografice.F. Integrarea funcţională. ci funcţionează ca şi un sistem semideschis.F. excedentele locale de substanţă şi energie. prin natura relaţiilor dintre aşezări. S. Prin geneza sa (cu fluxuri care se orientează.G.F. care duce la asigurarea unei unităţi teritoriale naţionale indistructibile. se instalează un sistem compensatoriu de relaţii. Orice porţiune dintr-un teritoriu. prezintă numeroase centre de comandă de diferite ranguri.F. Integrarea în ansamblul naţional.G.G. influenţează (prin potenţialul său economic) sau se află sub influenţa mai accentuată sau difuză a unei aşezări. socială şi politică. energie şi informaţie. economici. concentrându-se permanent spre centrul polarizator) respectiv. dintre aşezări şi teritoriu. de regulă se însumează şi completează deficitele existente la nivelele superioare ale ierarhiei sistemului de aşezări.G. în plan vertical determinând modificări în ierarhia aşezărilor. prin definiţie este conceput ca un tot unitar. acest spaţiu este unic şi identic cu el însuşi. Dinamismul.G. are caracter dinamic. administrativă etc. Pe baza unor relaţii în lanţ. sociali şi politici..

Ca şi caracteristică a unităţii „primare” a spaţiului economico-geografic o reprezintă organizarea complexă şi posibilitatea de a fi coordonată (se află sub control direct). 18 . calcul al intensităţii (punct caracteristic). care permite factorului uman să acţioneze de la limita inferioară a funcţionalităţii până la limita „exploziei funcţionale”. Spaţiul economico-geografic Formal. Se formează în acest fel trei areale cu forme şi dimensiuni diferite : arealul în limitele căruia se află amplasate mijloacele de producţie ale unităţii economice şi se desfăşoară relaţiile de producţie (intrările şi ieşirile de producţie) . se manifestă impactul direct asupra mediului. Funcţionarea sa presupune structurarea părţilor întro unitate coerentă. ca şi obiect geografic exercită o anumită acţiune în teritoriu asupra a trei componente geografice principale din cadrul spaţiului geografic: infrastructură. de manifestare şi producţie).arealul social de producţie. Legăturile existente între aceste componente relevă o anumită compatibilitate.2.F. Din suprapunerea celor trei areale rezultă câmpul economico-geografic al unităţii economice. Acesta se caracterizează prin bidimensionalitate. care se raportează la un „punct teritorial” de exprimare. arealul în limitele căruia apar legături sociale de producţie (recrutarea forţei de muncă).S. populaţie şi mediul natural. a cărui specificitate rezultă din combinarea elementelor şi nu din însumarea lor. ce corespunde cu locul de amplasare al unităţii economice împreună cu spaţiul său fizic. Spaţiul natural terestru intact şi spaţiul maritim reprezintă spaţii rezervă.arealul activităţii de producţie integrală.areal ecologic. intensitatea reprezentând o a treia dimensiune de exprimare (măsurare). se constituie într-o entitate organică ce crează posibilitatea realizării (organizării) unui optim teritorial. arealul în limitele căruia se realizează exploatarea resurselor naturale. O intreprindere.G. spaţiul economico-geografic poate fi dedus din definiţia spaţiului geografic. culturale. apar manifestări secundare . prin încadrarea elementelor de ordin economic. În cadrul fiecărui areal se poate pune în evidenţă zona de maximă intensitate (de maximă concentrare. administrative . spaţii de reproducere a componentelor geografice. 5. a obiectelor geografice din spaţiile implicate direct în organizare.

Acesta constituie teritoriul necesar pentru satisfacerea tuturor necesităţilor unui individ uman.3. O organizare durabilă înseamnă în primul rând posibilitatea de a controla şi a limita dezvoltarea „cancerigenă” a componentelor acestui spaţiu şi a spaţiului însăşi. Analog. 5. Extrapolarea conceptului şi în 19 . Promovarea optimului economic la nivel naţional se poate realiza numai într-un spaţiu economico-geografic în care. Spaţiul „vital” (de viaţă) Reprezintă suprafaţa medie care revine unui individ din cadrul unei populaţii. rezultând în acest fel o nouă geosferă . în care acesta îşi desfăşoară sau îşi poate desfăşura normal viaţa (în afara stresului). Haushöfer.tehnosfera. iar punctele de referinţă economico-geografice se raportează la standarde raţionale optime.Intersecţia (suprapunerea în unele cazuri) câmpurilor economico-geografice formează spaţiul economico-geografic. Ratzel şi aprofundat de K. caracterizat prin complexitate şi determinat de interacţiunea dintre obiectele economice cu organizare şi ordonare mai redusă.2.1 Caracteristicile spaţiului economico-geografic Soluţiile optimale luate pentru „punctele economice” teritoriale (unităţile economice de producţie) sunt optimale şi pentru câmpul economic aferent. în vederea găsirii de argumente ştiinţifice în favoarea expansiunii spaţiului german din perioada interbelică. Cu cât sunt mai interpuse câmpurile economico-geografice şi spaţiile economicogeografice între ele cu atât există posibilităţi mai bune de a promova soluţii optimale şi raţionale de organizare pentru ambele componente. În procesele de organizare spaţială ordonarea componentelor spaţiului economicogeografic reprezintă principalul atribut al organizării. în spaţiul rural şi mai nou şi în cadrul spaţiilor naturale intacte. dar nu sunt optimale întotdeauna pentru întregul spaţiu economico-geografic. între componentele acestuia nu există relaţii antagonice. în condiţiile social-econimice date. cu o tendinţă de a se multiplica rapid la nivel global. Această categorie de spaţiu se dezvoltă în cadrul spaţiului urban în primul rând. 5. orice soluţie luată pentru „punctele economice” teritoriale în interesul acestuia sunt optime numai pentru câmpul economic propriu. Conceptul de „spaţiu vital” a fost definit pentru prima dată de Fr.

6-0. creşterii culturilor tehnice. pentru creşterea culturilor tehnice – 0. intensificarea proceselor de producţie care permit obţinerea aceleiaşi cantităţi de bunuri (agricole. pentru producerea alimentelor – 0. deoarece dimensiunile reale ale componentelor spaţiale trebuie adaptate la necesarul real de spaţiu „vital”.4 ha. construcţiei obiectivelor economice şi industriale. Ca şi o constatare. spaţiul „vital” este definit de următorii parametri de suprafaţă/pesoană (după N. Există un prag limită inferior al spaţiului „vital”. Tot în cadrul spaţiilor de „viaţă” intră şi ariile tampon (fâşii de protecţie forestieră) respectiv complexele ecologice de menţinere a echilibrului ecologic (arii naturale protejate). odată cu tehnologizarea şi intensificarea proceselor de producţie.domeniul geografiei a permis utilizarea acestuia ca şi categorie operaţională. Rejmers. căi de comunicaţii) şi spaţiilor recreative. care pot fi cedate ulterior în circuitul spaţiilor „vitale” de altă categorie. pentru susţinerea condiţiilor ecologice şi a recreaţiei – 0. Acesta reprezintă un punct de referinţă în planificarea teritoriului. 20 .6 ha. Pentru ţările dezvoltate ale Europei de Vest. pentru urbanizare – 0.8 ha. precizăm că în decursul istoriei. a infrastructurilor teritoriale (spaţii locative. care odată atins crează probleme de adaptabilitate şi suportabilitate biologică respectiv psihică. industriale) de pe suprafeţe mai reduse. dimensiunea spaţiului „vital” s-a redus. unde spaţiile social-economice depăşesc limitele inferioare ale spaţiului „vital”.2 ha. utilizată în corelarea nevoilor umane cu disponibilul de teritoriu. se impune a fi soluţionată prin politici demografice de emigrare-imigrare. În cadrul acestor spaţii „vitale” se includ suprafeţele necesare producţiei resurselor de hrană (în condiţii optime ecologice).7 ha. Problematica spaţiilor cu suprapopulare. 1992): pentru un individ uman – 0.

Dauphine A. Hagget P.Tehnică.. Angers. Derycke P. Emeritus Professor of Geography. Economica. „La region-espace vecu”. Head of Geography. 1979. 1973. Bucureşti. John Small. 21 . dezvoltare". „Espace. 15 : TESTAREA MODELELOR DE STRUCTURI ADMINISTRATIV-TERITORIALE IN MOLDOVA. 87-95). In vol.dr Ionel Muntele • Dictionary of Geography - FOURTH EDITION. Paris. A patra ediţie a Conferinţei Regionale de Geografie: "Regionalism şi integrare: culturã. „Geography-a modern synthesis”. Queen's College Taunton. University of Southampton. Timişoara.. Tubingen (pp. Identitate. University of Southampton • Popa. 1992. Fremont A. 2002. Ed.Autor: Prof. Raport de Cercetare . teritorialitate şi prestigiu cultural în spaţiul geografic românesc (I)... Simon Ross. N. Michael Witherick. region et systheme. Prentice Hall. Economica. Paris. (2000).Bibliografie • • • • • • Ianoş I. „Sisteme teritoriale”.H. spaţiu. tema nr.Visiting Fellow in Geography. Masson. Paris. „Espace et dynamiques territoriales”. 1998.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->