UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI FACULTATEA DE GEOGRAFIE SI GEOLOGIE SPECIALIZAREA GEOGRAFIA MEDIULUI GRUPA 2111A ANUL I

PROIECT LA GEOGRAFIE UMANA CONCEPTUL DE SPATIU

Conducător ştiinţific Prof.conf. univ. dr. Octavian Groza Asist. univ. drd. Alexandru Rusu

studenta DIMA IRINA - LIANA

Cuprins:

1. Spatiul Inventarea spaţiului geographic 3. Discontinuitati spatiale 4. Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 5. Structura spatiala

2.

2

De fapt. între care există multiple relaţii de interacţiune şi integrare. inseparabilă de materia care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni şi exprimă ordinea coexistenţei obiectelor lumii reale. Noţiunea de spaţiu geografic poate fi atribuită oricărui teritoriu. 3 . Se poate defini spaţiul geografic ca un hiperspaţiu. pedologic. precum: peisaj. care se ocupă cu organizarea spaţiului şi creşterea aportului acesteia la dezvoltarea unor probleme de interes practic. cu condiţia analiyei complexe şi integrale a tuturor relaţiilor dintre componentele geografice. cadru de viaţă ş. climatologic. Spatiul Spaţiul reprezintă o formă fundamentală. de a răspunde tuturor cerinţelor de ordin practic. mai lent sau mai violent de către unele componente geografice. Această noţiune s-a impus din necesitatea abordării cantitative a realităţii teritoiale şi din inadecvarea unor noţiuni. mainifestate mai devreme sau mai târziu. mărimea. Raportul dintre spaţiul geografic şi aceste noţiuni este foarte bine definit: orice regiune sau zonă poate fi considerată un spaţiu geografic. cuprinzând o mulţime de subspaţii caracteristice: geomorfologic. În sens curent. substrat. iar relaţia inversă nu este valabilă. distanţa. poziţia.1.. apropiindu-se prin conţinut. prin spaţiu se înţelege suportul real şi concret al omului şi activităţilor sale.a. spaţiul geografic se caracterizează printr-un anumit tip de combinare a tuturor componentelor geografice. mediu ambiant. natură. ca regiunea şi zona. De aici decurg şi unele aspecte negative. Uneori spaţiul geografic este privit sub formele sale foarte sumare şi generalizate care îi limitează conţinutul şi proprietăţile la suportul material pe care îl reprezintă. Adoptarea ei a implicat apropierea geografiei de alte discipline. de unele noţiuni. biogeografic. social. obiectivă şi universală de existenţă a materiei. economic etc. forma şi întinderea lor (DEX). mai mult sau mai puţin. ca răspuns la intervenţii ghidate exclusiv de ideea rentabilităţii economice imediate.

prin intermediul centrelor urbane raţional amplasate în 4 . În acest proces de continuă eva-luare. iar pe de altă parte. pe de o parte.presiuni" multiple. Reyultatul cercetărilor formale multidimensionale asupra spaţiului geografic trebuie confruntate permanent cu realitatea teritorială. de la cele mai restrânse unităţi geografice până la spaţiul planetar. coerenţa. Unele dintre particularităţile metrice sunt fixate aprioric prin limite administrative sau delimitări subiective.Proprietăţile specifice spaţiului geografic decurg din variabilitatea cantitativă şi din cea calitativă a elementelor geografice. pentru că. care nu sunt luate în considerare la analiza celor de mari dimensiuni cum ar fi microrelieful. sociale şi economice ale învelişului geografic. cât şi prin aspecte calitative. generate de imposibilitatea utilizării tuturor variabilelor sau de generalizarea unora. generate de necesitatea studierii unui anumit teritoriu. topoclimatul. rezultate ale interacţiunii diferenţiate dintre componentele geografice. În conformitate cu dimensiunule fizice ale spaţiului. exprimându-se prin unghiuri. se înlătură obţinerea unor concluzii eronate . pentru că pe această noţiune se fondează una din definiţiile frecvent vehiculate ale geografiei: geografia este ştiinţa spaţiului. un spaţiu geografic dat nu este identic decât cu el însuşi. în dorinţa amplificării funcţiilor şi obţinerii de avantaje sporite. în calculele teoretice se omit numeroase variabile. suprafeţe. distanţe. din relaţiile locale sau regionale dintre componentele naturale. Proprietăţile metrice se referă exclusiv la caracteristicile calitative ale spaţiului. toate exprimând aspecte calitative ce asigură funcţionalitate spaţiului geografic. Proprietăţile topologice cele mai importante sunt: multidimensionalitatea. Spaţiul deţine o poziţie prioritară în cercetările geografice. aceste dimensiuni au un caracter relativ. continuitatea. Astfel. Deci se disting proprietăţi metrice şi topologice. neconforme cu realitatea geografică. Deci se poate admite că noţiunea de spaţiu geografic este atribuită unor entităţi teritoriale de mărime variabilă.. În vremurile noastre. organizarea. volume etc. Orice spaţiu geografic se caracterizează atît prin particularităţi dimensionale. orice spaţiu este supus unor . cartierele unei aşezări sau unele activităţi economice. spaţiile . în analizele geografice are loc o translaţie a obiectelor urmărite în funcţie de mărimea entităţii cercetate. la entităţile teritoriale mici se urmăresc relaţiile dintre unele elemente. Astfel. Datorită dinamicii permanente a relaţiilor dintre componentele spaţiului geografic.

dacă luăm ca exemplu doar industria care. a generat modificări substanţiate atât în fizionomia spaţiului cât şi în calitatea componentelor mediului fizic. Diversificarea activităţilor industriale. are uneori efecte negative asupra peisajuliui rural aferent. producând deziechibru în regimul hidrologic. se diferenţiază prin complexitatea structurilor.conservatoare" poate să stânjenească o evoluţie firească a industriei. într-un sistem de localitaţi. Adăugând la aceasta progresele în organizarea agriculturii. se stabilesc diversele tipuri. o astfel de situaţie generează anumite forme de organizare social-economică a spaţiului. a determinat. într-un timp destul de scurt. depozitărilor etc. În mod firesc.forme" sau de sisteme spaţiale care includ elemente caracteristice ale peisajului geografic. în poluarea aerului şi mai ales în menţinerea reliefului ca urmare a amplificării reţelei de comunicaţii. Pe acest fond.formele noi” în plină desfaşurare şi . defrişărilor.devin multifunctionale. noi structuri spaţiale şi sociale. ne putem da seama la un moment dat de importanţa pe care o are în viaţa socială un sector sau altul de activitate. avem imiaginea incompletă a spaţiilor. transformarea agriculturii în general.. unele devenind mai active. Marea industrie. Evoluţia. Din analiza raporturilor. de-a lungul secolelor. O agricultură . clasificări de . determină mutaţii în modul de răspândire şi în structura populaţiei. Asemenea realităţi sunt indubitabile. precum şi raporturile ce se stabilesc într-o anumită etapă între aceste forme.. iar altele ramânând înca pasive. progresul tehnic în general.. exprimă un anumit grad de adaptare a omului la realizările tehnicii. progresul tehnic ne oferă comparaţii concludente între . progresul social în general. Un sistem spaţial (un peisaj geografic sau altul) reflectă esenţa structurilor sociale dintr-o epocă sau alta. fizionomia concentraţiilor umane şi a imprejurimilor lor.formele tradiţionale".. intensificarea căilor de transport. spaţiul rural. În afară de efectele negative care generează tipuri de peisaje antropogene marile concentrări urbane puternic industrializate introduc în spaţiul rural o serie de 5 . dezvoltarea tehnico-economică în ansamblul ei.teritoriu . de regulă prezentă în marile oraşe. Tot aşa cum o industrie amplasată fără discernamânt poate provoca dezechilibru ireversibil într-un spaţiu agrar. Un aspect deosebit de important îl constituie prezenţa aglomerărilor industriale care influenţează în mod vizibil reţeaua de localităţi urbane şi rurale.

profilul centrelor urbane sau rurale. reducerea contractelor dintre concentrările industriale şi zonele agricole. În acest fel accţiunea de sistematizare sau planificare fizică ocupă un loc primordial în preocupările practicienilor. Toate aceste elemente. baraje. concentrarea obiectivelor economice şi amplasarea construcţiilor noi de locuinte în cadrul unor ainsambluri compacte. orice amenajare în teritoriu (regularizarea cursurilor de ape. Acestea sunt aspecte majore care confirma faptul că influenţa mediului fizic este în funcţie de nivelul dezvoltării tehnice şi de nivelul dezvoltării tehnice şi de tipurile de organizare economică. Pornind de la conţinutul preocuparilor actuale în domeniul sistematizării. În condiţiile dezvoltării actuale un rol important revine comunicaţiilor — arterele de corelare a funcţiilor pe plan teritorial.elemente favorabile. irigatii etc. înţeleasă fiind ca un proces complex de transformare a mediului geografic. de orientare a structurilor entităţilor regionale. în unitatea lor indisolubila. Se impune deja o concepţie clară asupra posibilitaţilor de comunicaţie şi caracterul. Studiul atent al acestor relaţii spaţiale dă soluţii raţionale în dispunerea pieţelor. produs al colectivitaţii umane în anumite condiţii sociale şi economice. legea fondului funciar şi indeosebi legea privind sistemiaitizarea teritoriului şi a localităţilor cuprind valoroase indicaţii practice în direcţia folosirii judicioase a terenului. Legile adoptate în ultimul timp în ţara noastră privind protecţia terenurilor arabile.) va trebui efectuată în strinsă legatură cu dezvoltarea în continuare a transporturilor. raporturi de importanţă primordială în acţiunea de optimizare a teritoriilor. canale navigabile. integrate armonios în fizionomia fiecărei localitaţi. asigurând relaţii corespunzatoare între gospodărirea concentrarilor industriale şi regiunile înconjuratoare. Preocuparea geografică este impusă în acest proces prin faptul că la desfaşurarea lui contribuie în mod deosebit gradul de concentrare a populaţiei — evident în oraşe şi sate cu perspective de dezvoltare — dimensiunile şi înzestrarea tehnico-edilitară a teritoriului. vizează un spaţiu nou calitativ. constatăm că el exprimă sinteza tuturor însuşirilor naturale şi sociale în care se naşte şi se dezvoltă fenomenul studiat. 6 . interacţiunea diferitelor funcţii şi în ultimă instanţă poziţia economico-geografică a oraşelor. Formele şi delimitările spaţiului reflectă ca atare raporturile dintre componentele mediului fizic şi activitatea umană.

Introducerea şi extinderea unor procedee 7 . vegetale şi animale. Se are în vedere intensificarea preocupărilor pe linia amplificării şi intensificării funcţiilor — primare. şi chiar pentru construcţia de locuinţe atât la sate cât mai ales la oraşe. de asimilare în fabricaţie de sortimente noi. Se are în vedere stabilirea unor norme de densitate optimă pe tipuri de oraşe şi sate. În activitatea de sistematizare o atenţie deosebită se acordă şi măsurilor pentru apărarea şi păstrarea cât mai intactă a condiţiilor naturale. diferenţiate în funcţie de profilul social-economic. de servicii în general. situaţie ce a impus o acţiune mai ferma de delimitare a perimetrului construibil al fiecarui oraş şi sat. Este un principiu care dezvoltă o constiinţa superioara faţa de mediul care ne înconjoară. în concordanţă cu obiectivele planului unic de dezvoltare economico-socială a ţării. În aceste dimensiuni ale activitatii practice. pentru protejarea mediului ambiant./ha. terţiare — la nivelul satelor.Partidul şi statul nostru au considerat întotdeauna ca o îndatorire primordială sarcina de a asigura apărarea. atit în localităţile urbane cât şi în cele rurale. La aceasta se adaugă procesul de înnoire şi modernizare a producţiei. Se iroseşte încă mult teren fertil în activitatea de construcţie a unor mari întreprinderi industriale. culturale. culturală şi mai buna înzestrare edilitară a tuturor localitaţilor rurale care au perspective de dezvoltare. pădure — condiţii vitale pentru om). Se urmareşte prin aceasta ridicarea economică. impunînd totodată mai mult discernământ în relaţiile cu elementele cadrului natural (pământ. de diversificare a producţiei de bunuri de consum. cooperativele agricole de producţie. Aceasta este expresia sintetizată a marilor atribuţii pe care trebuie să le exercite oraşul. conservarea. apă. aceasta pentru a crea condiţiile necesare valorificării superioare a materiilor prime locale. pentru organizarea întregului complex de activităţi sociale. pentru depozitarea deşeurilor sau numai pentru depozite. Este suficient de amintit faptul că densitatea medie a satelor este de abia de 8—10 loc. Creşterea densităţii construcţiilor şi locuitorilor. se înscrie astfel ca una din principiile de baza ale dezvoltării actuale. mărimea şi rolul acestor localităţi în teritoriu. a produselor agricole. gospodariile membrilor cooperatori şi gospodăriile populaţiei. ameliorarea şi folosirea integrală şi eficientă a pamântului de către unitaţile agricole de stat. aer. oraşul a devenit unitatea teritorialadministrativă de bază a societaţii noastre. secundare.

2. Paris. care se voia analitică. A. 257 În Le mythe de la modernité géographique. Agnew. Schaefer (1953) – Exceptionalism În Geography: a Methodological Examination. Hartshorne (1939) – The Character of the Regionale Geography. de gestiune raţională a resurselor ţării. Blackwell Publishers. Schaefer consideră că demersul idiografic. ³ P. după care geografiei şi istoriei le sînt opuse celelalte ştiinţe zise teoretice sau sistematice³. p.) –"Les discours du géographe". p. 1 F. 388-397. extras din ediţia republicată în 1961 a lucrării În the Nature of Geography: a Critical Survey of Current Thought În Light of the Past. Polemica aprinsă a păstrat un caracter destul de violent doar cîţiva ani. bazat pe descrierea obiectelor unice (excepţionale) este profund neştiinţific şi atacă virulent clasificarea de sorginte herderiană a ştiinţelor propusă de teoreticianul de necontestat al geografiei regionale. no 3.tehnologice moderne au generat mutaţii puternice în structura categoriilor de marime a oraşelor în structura lor internă în general. XLIII. privilegiind relaţiile pe verticală (între grupul social şi mediul său natural) nu reuşise decât să acumuleze o impresionantă colecţie de taxoni unici şi irepetabili. deci pe orizontală. 1997. Rogers. 8 . ² R. 1939. Cuplul SchaeferUllman a constituit 1matricea iniţială a noii geografii. mijlocii şi chiar centre rurale polarizatoare. între diferitele grupuri sociale. Washington. ed.N.C. Inventarea spaţiului geographic Articolul din 1953 al geografului american de origine germană Fred K. respectiv până în 1956 când Ullman4 reuşeşte să catalizeze un puternic curent metodologic definindgeografia ca o ştiinţă a interacţiunilor spaţiale. Oxford Massachusetts. vol. p. În J. da Costa Gomes. l'Harmattan. Un rol însemnat în dezvoltarea propriu-zisă a oraşelor. în opoziţie cu geografia tradiţionalistă care. În acest proces intens şi rapid oraşele au concentrat marea majoritate a producţiei. Richard Hartshorne². extrem de critic la ceea ce autorul a numit "excepţionalism în geografie". An Essential Anthology".K. D. p. În Jean-François Staszak (dir. Association of American Geographers. Schaefer¹. Livingstone. 226-249. este considerat de majoritatea epistemologilor ca fiind marca definitivă a abandonării clasicismului şi semnul clar de început al modernităţii ştiinţelor geografice. cât şi în extinderea procesului de urbanizare 1-a avut activitatea intensă de identificare şi de atragere în circuitul economic a noi resurse de materii prime. teoretică. situaţie pozitivă dar care atenţionează totodată asupra necesităţii unei anumite descongestionări spre oraşele mici. 255-281. (1996) – "Human Geography. În "Annals of the Association of American Geographers".

principiile maximizării satisfacţiei actorilor implicaţi în dinamicile spaţiale şi principul echităţii spaţiale. London.L. în Europa se întâmplă acelaşi fenomen rapid. Menirea sa este de a înlocui treptat pe cel de regiune sau măcar de a-i schimba conţinutul: "regiunea nu mai este văzută ca o unitate teritorială ci este concepută ca o clasă spaţială care face parte dintr-un sistem ierarhizat. Harvey (1969) – Explanation În Geography. Arnold. Royal University of Lund. Geografii 4 E. această nouă fază a geografiei a beneficiat de entuziasmul unei pleiade de teoreticieni5 şi de cercetători care au impus rapid în Europa Occidentală şi în unele ţări din fostul bloc comunist (Polonia. Astfel. însă cu un oarecare decalaj (19701980). Seattle (prima ediţie în 1956) 5 ca de exemplu D. Lund. considerată de geografii americani de după al doilea război ca moştenire legitimă. Gleerup Publishers. London 6 P. şi anume în prima jumătate a secolului al XX-lea. Denumită nomotetică. Mai exact spus de spaţiu geografic. da Costa Gomes. Un principiu universal valabil(ă)… Urmează altele: "legea " minimului efort în organizarea spaţiului. Ullman (1980) . singularitatea poate fi înlocuită de generalitate"6. op. Fenomenul începuse mult mai devreme. odată cu şcoala germană de economie spaţială. căutătoare neobosită de cel puţin regularităţi spaţiale dacă nu chiar de legi geografice.C. Se pot face aşadar experienţe la scară redusă cu planeta şi astfel ultima barieră în calea ascensiunii geografiei în sferele înalte ale ştiinţelor (neo)pozitiviste dispare. geografia abandonează noţiunea de loc în favoarea noţiunii de spaţiu. Arnold. P. Bunge (1962) – Theoretical Geography.Geography as spatial interaction. University of Washinghton Press. cit. E. Haggett (1965) – Locational Analysis În Human Geography. p. Pentru noua geografie spaţiul este distanţă iar distanţa înseamnă obstacol în calea mişcării. 262 9 . URSS) noua geografie nordamericană.însetată de general. Cum propunea Schaefer. În doar douăzeci de ani (1950-1970) conceptul de spaţiu înlocuieşte pe cel de regiune în America de Nord. cantitativă şi subordonată necesităţilor de planificare şi de amenajare a spaţiului. Noua geografie lansează un nou concept: acela de spaţiu. W. Metodele cantitative şi modelizarea spaţială aduc realitatea în interiorul laboratoarelor (mai exact al ordinatoarelor). "legea " rangmărime în ierarhizarea sistemelor urbane. etc.. E.

Discontinuitati spatiale 2 10 . în scopul realizării profitului pecuniar sau social. care transformase oamenii în docile fiinţe strict raţionale au apărut şi au înflorit brusc geografii critice (cea radicală) sau împăciuitoare (geografia umanistă sau. într-un cuvînt de modelizat şi deci de controlat. Împreună cu economia regională. după caz. Aceasta deoarece spaţiul se reducea la structuri (poli. geografia a fost prinsă pe picior greşit de rapiditatea evoluţiei tehnologiei şi că nu a făcut decât ceea ce era obişnuită să facă: să se obişnuiască cu un prezent în continuă mişcare şi să încerce să-l înţeleagă şi să-l explice studiind trecutul. toate foarte uşor de cuantificat. de măsurat. geografia fenomenologică şi hermeneutică). Nu întâmplător una dintre cele mai la modă metode de cercetare geografică de la începutul mileniului al treilea este… path dependency(dependenţa de calea. Credem că. periferii. geografia cantitativă este rapid confiscată fie de ideologiile (neo)liberale fie de cele structuraliste. ca să-i spunem pe nume. aceste curente nu s-au datorat unei reacţii ştiinţifice în faţa neokantianismului sau neopozitivismului care făceau din ştiinţele geografice o reţea de chingi reci destinate să controleze spaţiul şi. modelul urmat(ă)) care îşi propune explicit să găsească în configuraţiile spaţiale trecute rostul şi sensul dinamicilor spaţiale actuale.cantitativişti îşi afirmă din ce în ce mai pregnant supremaţia în faţa geografilor tradiţionalişti: lor li se adresează majoritatea comenzilor sociale. drumul. fiinţa umană. centralizare ori descentralizare). fluxuri. prin aceasta. Nu vom insista aici asupra lor. 2 3. centre. Vom afirma doar că. la fel ca şi în cazul filosofiei. arii polarizate) sau la dinamici (atractivitate sau repulsivitate spaţială. difuzie ori polarizare. Împotriva acestei geografii (şi economii) fără suflet. după părerea noastră. Ele nu au apărut nici măcar ca un reflex întârziat de descoperire a fenomenologiei sau a hermeneuticii.

America de Nord). apoi. Prin zone suboicumene distingem acele regiuni polare (partea de nord a Siberiei. în contrapunere cu alte întinderi de pământ lipsite de aşezari omeneşti. la început din punctul de vedere al condiţiilor naturale. iar condiţiile naturale de trai ale omului tot mai variate. Libia. zone muntoase înalte s. Procesul aşezării oamenilor pe suprafaţa pamântului s-a conturat cu multe mii de ani în urmă.).a. Treptat. În cursul raspândirii din întinsa regiune a antropogenezei.). de întinsuri bogate dar adeseori inospitaliere. Arabia Saudita. 11 . în cele din urmă. Acesta este un argument în plus care demonstrează că omul este unica fiinţă care a reuşit să se adapteze singură şi activ la condiţiile naturale cele mai diverse. începând de la clima ecuatorială şi până la cea polară. Prezenţa omului în anumite zone geografice poate fi temporară.. sau de ape curgatoare greu de supus. Gobi etc. într-o măsură din ce în ce mai mare. piscurile înalte etc. în literatura de specialitate se utilizează noţiunea de oicumenă (introdusă de Ratzel). antarctică. în interiorul căreia se distinge deci o activitate umană productivă şi de schimb.5 milioane ani în urmă. oamenii au ajuns treptat să trăiască în condiţii de existenţă extrem de diferite. ceea ce a înfluenţat asupra deosebirilor rasiale şi de altă natură. unde. Precizia mobilităţii sale şi a spaţiilor pe care le înglobează reprezintă forţa umanităţii. sau de schimburi. puterea de supunere. deşertice (Sahara. prin care noi înţelegem suprafaţa populată de pe Glob. precum şi zone anoicumene. Se apreciază la aproximativ 1 milion ani sau chiar 1. stepice. Zona anoicumenă semnifică acea parte a lumii care deocamdată nu poate intra în sfera activităţii umane (zona arctică. înseamnă că pe Glob există şi zone suboicumene. Unele discontinuităţi sunt datorate necesităţii protecţiei unor medii naturale unice. deci oicumena. a legilor naturii. a devenit tot mai largă. în cele mai diferite medii : dominate de reliefuri înalte. deşi se desfăşoară o activitate economică productivă. modul de viaţă îmbrâcind diferite forme de organizare. Definind oicumena drept regiunea geografica populată. Pentru a distinge regiunile imense în care s-a stabilit şi continua să se desfăşoare activitatea umană. prin condiţiile create de ei inşişi. populaţia nu este sedentară. aria de populare.De obicei discontinuităţile spaţiale sunt datorate deciziilor politicoadministrative.

organizarea socială. Aici se impune înţelegerea tuturor proceselor social-economice : dezvoltarea economică. cât şi pe plan cultural. transportul.U. Ea se prezintă observatiilor noastre.culori din interiorul oicumenei nu poate fi înţeleasă şi justificată numai prin acţiunea mediului. densităţi de 1 locuitor la 15-20 km2 (podişul Gobi). de exemplu. Întinderi cu densităţi foarte mari sunt separate de imensităţi teritoriale unde oamenii sunt foarte puţini.mai binezis . care determină în cele din urmă mobilitatea sau echilibrul oicumenei.A. dar geograful pentru a explica procesele şi structurile creează discontinuităţi spaţiale”. ci chiar în ţările dezvoltate (S.viduri" aproape bine conturate. trăiesc în vecinătate formele arhaice (Pigmei) şi formele evoluate (Bantu). : băştinaşii şi europenii.. Frontierele sunt o formă de regionare geografică şi deci de discontinuitate. ţările nordice: laponii şi populaţiile din sud etc. dintr-un proces lung şi complicat.). Acestea sunt nişte linii imaginare care delimitează teritoriul unui stat. Frontierele sunt stabilite printr-un acord internaţional.a unei asociaţii de tipuri mai apropiate sau mai îndepartate. Eterogenitatea oicumenei se manifestă atât pe plan somatic. în înţelesul ariei locuite de om. Discontinuităţile spaţiale se pot clasifica în raport cu organizarea spaţiului astfel: discontinuităţi lineare. discontinuităţi inelare şi discontinuităţi haotice.. sau .. discontinuă şi eterogenă. deci. Această situaţie ne sugerează înca o dată ideea că marea diversitate de . migraţiile etc. M. din Africa ecuatorială. Asemenea diversitate intilnim nu numai în ţările sau continentele foste colonii. a rezultat.Mediul inconjurator si organizarea spatiului geografic 12 . Chamussy spunea că: „spaţiul este continuu dintr-un punct de vedere matematic. Fiecare regiune se caracterizează prin predominarea unui tip sau . În aceeaşi regiune.Oicumena. 4. tratat între ţările vecine sau arbitrajul unei conferinţe sau organizaţii internaţionale.

Amplasrea zonelor industriala trebuie sa aiba in vedere influenta asupra mediului. deoarece dezvoltarea oraselor se realizeaza datorita unor multiple conditionari influentate si de personalitatea individuala a acestora. Extinderea necontrolata a cladirilor. rural. Organizarea spatiului urban presupune abordarea a doua niveluri: -nivelul retelei urbane (structura teritoriala de mai multe orase. -nivelul organizarii intravilanului (teritoriu situate in interiorul perimetrului administrative al unei localitati rurale sau urban). Organizarea spatiului rural (in esenta cu un pronuntat caracter spontan) va trebui sa se incadreze in anumite coordinate rationale. Organizarea retelei urbane este un process foarte complex. industrial. intereseaza foarte mult pozitia nodurilor si functionalitatea retelelor reprezentate de axele de comunicatii. Organizarea spatiului geografic reprezinta o forma evoluata de interactiune dintre om si natura.Prin organizarea spatiului geographic se intelege acea actiune voluntara de transformare a a unor caracteristici ale acestuia pentru a satisface mai bine anumite cerinte de moment si de perspective ale comunitatii umane care il locuieste. prin care se incearca ameliorarea unor elemente ale mediului rural. Perimetrele de spatii verzi trebuie sa aiba o intinder sufficient de mare pentru a atenua poluarea. realizarea unor transformari antropice si crearea unei situatii noi cu o functionalitate care sa fie mai buna din punct de vedere natural si economic. Organizarea spatiului urban intravilan presupune o zonare functionala a acestuia si identificarea posibilitatilor de folosire rationala a intregului teritoriu. Sub raportul mediului. schimbarea destinatiei terenurilor si infrastructura (ansamblu al elemnetelor contruite voluntar de om si utilizate pentru realizarea proceselor econmice. Organizarea spatiului are domenii diferite de referinta. cum ar fi: spatiul urban. legate interactional intr-un system organizat si ierarhizat). al uni teritoriu sau al unei tari. Fiecare tip de spatiu are anumite caracteristici sub raportul modului in care poate sa fie organizat mai rational. Se pune accentual pe dezvoltarea unei structuri ierarhizate cu anumite noduri si retele amplasate rational. de transport si servicii (activitate economica destinata satisfacerii unor necesitati ale oamenilor legatede activitatea cotidiana). pentru 13 . agricol.

Dintre aceste structuri. Astfel agricultura extensive sau itineranta (agricultura practicata prin destelenirea pamantului si abandonarea lui dupa o perioada de utilizare.. slab functionale si care are un aspect inestetic. Turismul poate valorifica optim oferta mediului inconjurator. cele administrativ-teritoriale prezintă un interes deosebit întrucât ele constituie cadrul de desfăşurare al unor politici de dezvoltare sau 14 . 5.Structura spatiala Problematica structurilor spaţiale a devenit în geografia umană contemporană una din cele mai atractive datorită schimbărilor profunde produse în raporturile dintre om şi teritoriu. referitori la aprovizionarea cu materii prime si accesul la cai de comunicatii. problemele legate de existenta unor spatii de depozitare a materiilor prime. Organizarea spatiului agricol depinde foarte mult de tipul de agricultura practicata.transport sau locuire) mediocra sunt impedimente reale in ridicarea calitatii mediului de viata rural. forta de munca – intr-o alta situatie. care sa imbine elemente de agrotehnica. eficienta si specializare agricola. cu pastrarea caliatii acestuia. Organizarea spatiului industrial presupune luarea in consideratie a unui numar mai mare de factori decat cei initiali. de transport sau a statiilor de epurare.) apeleaza foarte putin la organizarea teritoriului. Agricultura comerciala sau cea in curs de a deveni comerciala ( ca in fostele tari socialiste) necesita o abordare foarte complexa. proprietate. Organizarea spatiului de transporturi si servicii presupune cunoasterea aprofundata a posibilitatilor oferite de mediu. diferita calitativ). In present spatiile de inalta tehnologie (tehnopol) au in vedere in mod prioritar si o anumita incadrare estetica in peisaj. pentru care o problema principala o constituie existenta unei infrastructure invechite. Probelma este mai dificila in situatia zonelor industriale aflate in reconversie (transformarea unui element participant la procesul economic – intreprindere. transporturile trebuie sa beneficieze de anumite facilitate. activitate. Astfel. sunt subintelese in cazul amenajarilor perimetrelor industriale.

puţine fenomene permit descoperirea tendinţelor de durată. Spaţiile rurale sunt confuze. În acest cadru. Scara comunală de analiză pune în evidenţă fragmentarea dinamicilor regionale (provincii istorice şi/sau regiuni de dezvoltare) şi afirmă rolul crescând al coeziunii teritoriale în mare parte supus proximităţii spaţiale. ci ca un tot unitar care înglobează relaţiile dintre fiecare aşezare cu teritoriul său adiacent. prin analiza lor atentă.F) Este un concept. sociale şi mai ales economice. În plus. Aceste structuri se disting pe de o parte prin ponderea deosebită a moştenirii istorice (memoria spaţio-temporală) dar şi prin sporirea interacţiunilor induse de mutaţiile tehnice sau culturale care redesenează continuu spaţiul identitar. adesea impuse politic sub imperiul unei anumite ideologii. fiind de fapt o ofertă. un spaţiu. 5. sistemul de aşezări nu trebuie privit exclusiv sub aspectul reţelei de aşezări. mai ales în condiţii de maximă repulsivitate. Toate aceste procese şi fenomene sunt foarte puţin sau deloc încadrate administrativ. Prin urmare S. Interacţiunile care au loc într-o astfel de entitate teritorială sunt orientate (polarizate) spre mai multe puncte nodale de diferite ranguri. regiunile de dezvoltare au fost constituite pe baza omogenităţii socio-economice şi nu pe baza structurilor spaţiale funcţionale.1 Spaţiul geografic funcţional (S. regiunile istorice (tradiţionale) rezistă la nivelul reprezentărilor dar nu au nici un suport funcţional.de amenajare/planificare.G. Dinamicile cele mai semnificative au loc la nivel local. judeţele sunt inadaptate/fixate în alveolele teritoriale desenate în perioada comunistă.F. Structura spaţiilor care câştigă sau a celor care pierd constituie de jos în sus structura viitoarelor posibile organizări regionale. Dinamicile socio-culturale in curs dovedesc.G. crearea punctelor de sprijin al arhitecturii teritoriale trece prin redefinirea rolului teritorial al oraşelor. o neconcordanţă a structurilor moştenite. cu necesităţile unei gestiuni eficiente a spaţiului geografic. de unde creşterea disparităţilor culturale. Comunele sunt de multe ori prea mari ori prea mici. se constituie din regiunea integrală a spaţiilor de influenţă a tuturor 15 . puncte care asigură o optimizare între potenţialul geoeconomic şi modul de valorificare al acestuia. în care aşezările formează un ansamblu clar ierarhizat. ele constituie cadrul de referinţă al unor repere identitare de multe ori recurente (cu rădăcini istorice) dar adesea supuse unor transformări profunde prin aculturaţie.

F. devine o categorie geografică operaţională în organizarea spaţiului.G.F.G. fiind axat pe marile oraşe cu polarizare regională (după I. Structurile stabile ale S.F.F. În cadrul S. spaţiile funcţionale se ierarhizează până la ordinul (n). Spre deosebire de regiunea geografică. Stabilitatea lor înseamnă accentuarea caracterului complementar al ariilor ce vin în contact sau se interferează. Se consideră că S.G. Elemenetele naturale au o mai mare stabilitate şi numai eterogenitatea lor asigură intensificarea şi diversificarea economice. crează cadrul unei abordări prioritare şi a ariilor de contact dintre regiunile naturale (arii în care relaţiile geografice ating „tensiuni” teritoriale de amploare).F. cât şi între subansamblurile lor. S.aşezărilor ce îl compun. Se asistă de fapt la o creştere a contrastelor geografice dintre ariile respective.reprezentate prin aşezări.existente între componente şi mediu. În această viziune S. De la acest nivel. în concordanţă cu potenţialul natural. de ordinul I (macroteritorial) este prima mare diviziune dintr-un spaţiu naţional. Mediul . o dinamică şi evoluţie permanentă.G. se pot delimita unităţi teritoriale concrete. Ianoş.2. 1987). care polarizează un teritoriu foarte restrâns. Trăsăturile spaţiului geografic funcţional Trăsăturile spaţiului geografic funcţional sunt definite de următoarele aspecte: 16 activităţilor social- . 5. structurat pe sisteme de aşezări permite stabilirea mai corectă a interacţiunii dintre elementele naturale asociate şi economice respectiv modul de exploatare a acestora. Sistemul de aşezări îi imprimă S. uman şi economic al acestora.1. generat de ultima aşezare din sistemul ierarhic respectiv. Conceperea S.F. cu multiplele lor activităţi.G. care adaptează sau modifică structura iniţială a acestuia în funcţie de mutaţiile ce au loc în cadrul componentelor şi relaţiilor sale. ceea ce implică o specializare mai profundă. se bazează de altfel pe arii cu resurse diferite cuprinse în diferite zone sau regiuni.1.1. Structura spaţiului geografic funcţional Structura spaţiului geografic funcţional este definită de următoarele elemente: Componentele .G. 5.G.F. Relaţii .reprezentat prin tot ceea ce se situează în afara aşezărilor: elemente de ordin natural şi social-economic.

conturarea a noi reţele de subsisteme spaţiale. se instalează un sistem compensatoriu de relaţii. chiar nelocuit. socială şi politică. izolat. între el şi alte sisteme limitrofe având loc un permanent schimb de substanţă. atât între localităţi cât şi între acestea şi teritoriu. de toate ordinile. Orice porţiune dintr-un teritoriu. Unicitatea. Integrarea funcţională.F. socială. energie şi informaţie (legături economice. urmare atât a mutaţiilor interne cât şi intervenţiei unor factori externi de natură economică. prezintă numeroase centre de comandă de diferite ranguri. dintre aşezări şi teritoriu. energie şi informaţie. are la bază principiul funcţional sub aspectul interrelaţiilor dintre elementele geografice. care satisfac necesarul din compartimentele inferioare ale sistemului de aşezări. Prin geneza sa (cu fluxuri care se orientează. servicii specializate.G.. Aceste modificări se reflectă şi sub raportul dinamicii teritoriale.G. prin natura relaţiilor dintre aşezări.G. legături de natură politică. deplasări de populaţie.F. Individualizarea S. sociali şi politici. Pe baza unor relaţii în lanţ.F. S.G. de regulă se însumează şi completează deficitele existente la nivelele superioare ale ierarhiei sistemului de aşezări. S.G. întrucât sistemul de aşezări se poate restrânge sau extinde prin includerea de noi localităţi în funcţie de dezvoltarea centrului coordonator şi a centrelor polarizatoare de rang inferior. generate de restructurarea reţelei iniţiale de aşezări şi a teritoriului afernt. influenţează (prin potenţialul său economic) sau se află sub influenţa mai accentuată sau difuză a unei aşezări.G. administrativă etc. Dinamismul.G. Relaţiile sunt reciproce întrucât la nivele superioare există un excedent de informaţii necesare sau produse prelucrate. în plan vertical determinând modificări în ierarhia aşezărilor. nu reprezintă un sistem închis. Integrarea în ansamblul naţional. reorientări ale fluxului de substanţă. economici. F. care duce la asigurarea unei unităţi teritoriale naţionale indistructibile.F. Acestea impun o dinamică permanentă. excedentele locale de substanţă şi energie. ci funcţionează ca şi un sistem semideschis.F.Polaritatea. rezultat al unei incidenţe de factori naturali. S. Astfel. demografici. acest spaţiu este unic şi identic cu el însuşi. are caracter dinamic.). care dinamizează teritoriul respectiv şi a căror dezvoltare depinde de natura relaţiilor dintre ele şi ariile adiacente. 17 . S.F. istorici. Această trăsătură reprezintă criteriul principal de individualizare a S. concentrându-se permanent spre centrul polarizator) respectiv. prin definiţie este conceput ca un tot unitar. a S.

G. spaţiul economico-geografic poate fi dedus din definiţia spaţiului geografic. intensitatea reprezentând o a treia dimensiune de exprimare (măsurare).S. O intreprindere. ce corespunde cu locul de amplasare al unităţii economice împreună cu spaţiul său fizic. culturale. Se formează în acest fel trei areale cu forme şi dimensiuni diferite : arealul în limitele căruia se află amplasate mijloacele de producţie ale unităţii economice şi se desfăşoară relaţiile de producţie (intrările şi ieşirile de producţie) . În cadrul fiecărui areal se poate pune în evidenţă zona de maximă intensitate (de maximă concentrare.arealul social de producţie. Spaţiul natural terestru intact şi spaţiul maritim reprezintă spaţii rezervă. ca şi obiect geografic exercită o anumită acţiune în teritoriu asupra a trei componente geografice principale din cadrul spaţiului geografic: infrastructură. Legăturile existente între aceste componente relevă o anumită compatibilitate. Ca şi caracteristică a unităţii „primare” a spaţiului economico-geografic o reprezintă organizarea complexă şi posibilitatea de a fi coordonată (se află sub control direct). care se raportează la un „punct teritorial” de exprimare.arealul activităţii de producţie integrală. 18 . Acesta se caracterizează prin bidimensionalitate. administrative . arealul în limitele căruia se realizează exploatarea resurselor naturale.areal ecologic. spaţii de reproducere a componentelor geografice. calcul al intensităţii (punct caracteristic). prin încadrarea elementelor de ordin economic. se manifestă impactul direct asupra mediului. de manifestare şi producţie). Funcţionarea sa presupune structurarea părţilor întro unitate coerentă. Din suprapunerea celor trei areale rezultă câmpul economico-geografic al unităţii economice.2. Spaţiul economico-geografic Formal. 5. care permite factorului uman să acţioneze de la limita inferioară a funcţionalităţii până la limita „exploziei funcţionale”. se constituie într-o entitate organică ce crează posibilitatea realizării (organizării) unui optim teritorial.F. populaţie şi mediul natural. a obiectelor geografice din spaţiile implicate direct în organizare. apar manifestări secundare . a cărui specificitate rezultă din combinarea elementelor şi nu din însumarea lor. arealul în limitele căruia apar legături sociale de producţie (recrutarea forţei de muncă).

3. caracterizat prin complexitate şi determinat de interacţiunea dintre obiectele economice cu organizare şi ordonare mai redusă. Spaţiul „vital” (de viaţă) Reprezintă suprafaţa medie care revine unui individ din cadrul unei populaţii. Extrapolarea conceptului şi în 19 . dar nu sunt optimale întotdeauna pentru întregul spaţiu economico-geografic. în spaţiul rural şi mai nou şi în cadrul spaţiilor naturale intacte. Haushöfer. 5. între componentele acestuia nu există relaţii antagonice.Intersecţia (suprapunerea în unele cazuri) câmpurilor economico-geografice formează spaţiul economico-geografic. O organizare durabilă înseamnă în primul rând posibilitatea de a controla şi a limita dezvoltarea „cancerigenă” a componentelor acestui spaţiu şi a spaţiului însăşi.tehnosfera.2. În procesele de organizare spaţială ordonarea componentelor spaţiului economicogeografic reprezintă principalul atribut al organizării. 5. Analog.1 Caracteristicile spaţiului economico-geografic Soluţiile optimale luate pentru „punctele economice” teritoriale (unităţile economice de producţie) sunt optimale şi pentru câmpul economic aferent. Cu cât sunt mai interpuse câmpurile economico-geografice şi spaţiile economicogeografice între ele cu atât există posibilităţi mai bune de a promova soluţii optimale şi raţionale de organizare pentru ambele componente. Conceptul de „spaţiu vital” a fost definit pentru prima dată de Fr. rezultând în acest fel o nouă geosferă . Acesta constituie teritoriul necesar pentru satisfacerea tuturor necesităţilor unui individ uman. Ratzel şi aprofundat de K. Această categorie de spaţiu se dezvoltă în cadrul spaţiului urban în primul rând. orice soluţie luată pentru „punctele economice” teritoriale în interesul acestuia sunt optime numai pentru câmpul economic propriu. cu o tendinţă de a se multiplica rapid la nivel global. în condiţiile social-econimice date. în vederea găsirii de argumente ştiinţifice în favoarea expansiunii spaţiului german din perioada interbelică. Promovarea optimului economic la nivel naţional se poate realiza numai într-un spaţiu economico-geografic în care. iar punctele de referinţă economico-geografice se raportează la standarde raţionale optime. în care acesta îşi desfăşoară sau îşi poate desfăşura normal viaţa (în afara stresului).

pentru urbanizare – 0. pentru producerea alimentelor – 0. odată cu tehnologizarea şi intensificarea proceselor de producţie. a infrastructurilor teritoriale (spaţii locative. care pot fi cedate ulterior în circuitul spaţiilor „vitale” de altă categorie. care odată atins crează probleme de adaptabilitate şi suportabilitate biologică respectiv psihică. Există un prag limită inferior al spaţiului „vital”. dimensiunea spaţiului „vital” s-a redus. creşterii culturilor tehnice.4 ha. precizăm că în decursul istoriei. intensificarea proceselor de producţie care permit obţinerea aceleiaşi cantităţi de bunuri (agricole. 1992): pentru un individ uman – 0. se impune a fi soluţionată prin politici demografice de emigrare-imigrare. Tot în cadrul spaţiilor de „viaţă” intră şi ariile tampon (fâşii de protecţie forestieră) respectiv complexele ecologice de menţinere a echilibrului ecologic (arii naturale protejate). unde spaţiile social-economice depăşesc limitele inferioare ale spaţiului „vital”. căi de comunicaţii) şi spaţiilor recreative. spaţiul „vital” este definit de următorii parametri de suprafaţă/pesoană (după N.6-0. Rejmers. utilizată în corelarea nevoilor umane cu disponibilul de teritoriu. deoarece dimensiunile reale ale componentelor spaţiale trebuie adaptate la necesarul real de spaţiu „vital”.8 ha.domeniul geografiei a permis utilizarea acestuia ca şi categorie operaţională. Problematica spaţiilor cu suprapopulare. În cadrul acestor spaţii „vitale” se includ suprafeţele necesare producţiei resurselor de hrană (în condiţii optime ecologice).2 ha. pentru creşterea culturilor tehnice – 0. pentru susţinerea condiţiilor ecologice şi a recreaţiei – 0.6 ha. 20 . Acesta reprezintă un punct de referinţă în planificarea teritoriului. construcţiei obiectivelor economice şi industriale. Ca şi o constatare. industriale) de pe suprafeţe mai reduse. Pentru ţările dezvoltate ale Europei de Vest.7 ha.

Tehnică. „Sisteme teritoriale”. Paris. „Espace. „Espace et dynamiques territoriales”.Autor: Prof. Ed. 1992. Hagget P.Bibliografie • • • • • • Ianoş I. Dauphine A. Raport de Cercetare . N. spaţiu. University of Southampton • Popa. 1998. Economica. Queen's College Taunton. A patra ediţie a Conferinţei Regionale de Geografie: "Regionalism şi integrare: culturã. Head of Geography.. tema nr. Masson. Timişoara. Fremont A. John Small. Angers. „La region-espace vecu”. 2002.H. Emeritus Professor of Geography. Tubingen (pp. region et systheme. teritorialitate şi prestigiu cultural în spaţiul geografic românesc (I). Bucureşti.. 87-95).Visiting Fellow in Geography. Economica. 1973. 15 : TESTAREA MODELELOR DE STRUCTURI ADMINISTRATIV-TERITORIALE IN MOLDOVA. Paris. Identitate.. Simon Ross. 1979.. Prentice Hall. „Geography-a modern synthesis”. Derycke P. Michael Witherick. University of Southampton. In vol.dr Ionel Muntele • Dictionary of Geography - FOURTH EDITION. (2000). dezvoltare". 21 . Paris.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful