Sunteți pe pagina 1din 4

Arta de a trăi: Frământare, îngrijorare şi fermitate

Teme: Spiritualitate.
18 afişări.

Autor: Edward P. Sri


Traducere: Oana Capan
Sursa: Lay Witness Magazine, iul/aug 2009

Chinuit de nelinişti?

Vă chinuiesc marile decizii sau sunteţi neliniştiţi cu privire la viitor? Vă este teamă de
angajamente? Vă răzgândiţi deseori? Aceste tendinţe ar putea indica o lipsă a prudenţei.
În reflecţia anterioară, am văzut că sfătuirea este primul pas al prudenţei, prin care
adunăm informaţiile necesare pentru a lua o decizie bună. Dar nu este de ajuns. Mai sunt
necesare alte două acte: judecata şi hotărârea.

O persoană care se luptă cu luarea unei decizii ar putea să analizeze nenumărate liste cu
argumente pro şi contra, să ceară sfatul la zeci de prieteni şi îndrumători spirituali, şi să se
roage timp de câteva ore în capelă pentru aceasta. Dar în final, trebuie să ajungă la
momentul deciziei. Şi în acest moment crucial, trebuie 1) să analizeze cu înţelepciune
(judecata) şi 2) să îşi pună cu fermitate decizia în acţiune (hotărârea). Dacă acea persoană
nu judecă corect sau nu pune în aplicare o decizie bună, îi lipseşte virtutea prudenţei.

Judecata înţeleaptă: protejează-ţi regatul

Judecata este al doilea aspect al prudenţei. După strângerea de informaţii pentru a lua o
bună decizie (sfătuirea), avem nevoie să cântărim cu grijă datele, asemenea unui
judecător. Judecata bună ne conduce la a face ceea ce trebuie şi atunci când trebuie.
Regele Roboam din Biblie a fost un om a cărui eşec în a judeca bine a avut efecte
devastatoare asupra unei întregi naţiuni. Când a ajuns pe tronul lui Israel ca rege, poporul
i-a cerut să micşoreze taxele mari pe care le pusese asupra lor tatăl lui, fostul rege.

Roboam a cerut sfatul bătrânilor înţelepţi ai poporului, care l-au sfătuit să asculte cererea
poporului şi să dobândească astfel loialitatea supuşilor lui. Dar Roboam a urmat sfatul
prietenilor lui tineri, care au spus că ar trebui să mărească taxele pentru a arăta poporului
că este şi mai puternic decât tatăl său. Roboam a cerut sfatul, dar nu a judecat înţelept. Şi
decizia lui nebunească de a mări taxele a avut consecinţe cumplite: poporul s-a revoltat,
şi 10 dintre cele 12 triburi ale lui Israel s-au rupt de regatul său, marcând tragica divizare
a poporului lui Dumnezeu şi sfârşitul Regatului unificat (1Regi 12).

Se poate să nu fiţi regele unei mari naţiuni, dar există probabil alte persoane care vor fi
profund afectate de felul în care vă trăiţi viaţa, pentru că alegerile pe care le faceţi vor
avea impact asupra soţului sau soţiei, asupra familiei, a prietenilor şi a colegilor de
serviciu. Aşadar, sunt multe în joc când vine vorba de abilitatea dumneavoastră de a face
o judecată bună.

Începeţi cu gândul la final

Persoana cu judecată înţeleaptă urmează principiul “începeţi cu gândul la final”. Când ia


o decizie, îşi analizează înainte ţelurile şi apoi discerne cele mai bune mijloace pentru a le
atinge. Corporaţiile fac acest lucru prin stabilirea unei misiuni, a unor planuri strategice,
ţeluri şi obiective. Atleţii fac aceasta cu programe de antrenament. Oamenii ar trebui să
facă acelaşi lucru în general în vieţile lor. Fără a avea un ţel clar în minte, ne vom trăi
greşit vieţile. După cum se spune: “Dacă nu ţinteşti spre nimic, vei nimeri de fiecare
dată”.

Stephen R. Covey, în faimoasa sa carte “Eficienţa în 7 trepte”, ne cere să ne imaginăm


propria înmormântare, când persoanele cele mai apropiate de noi se vor ridica şi vor
spune câteva cuvinte despre noi: un membru al familiei, un prieten, un coleg de serviciu,
şi cineva de la biserică. Covey întreabă: Ce v-ar place să spună fiecare dintre aceşti
vorbitori despre viaţa dumneavoastră? Ce fel de soţ, soţie, tată sau mamă v-ar place să
reflecte cuvintele lor?… Ce fel de prieten? Ce fel de coleg de muncă? Ce calităţi v-ar
place să fi văzut ei dumneavoastră?… Ce impact vă doriţi să fi avut asupra vieţilor lor?

Aceste întrebări ne fac să ne gândim la scopurile noastre generale în viaţă: Ce fel de viaţă
doresc să trăiesc? Ce doresc să realizez? Mai presus de toate, ce fel de persoană doresc să
fiu? Este uşor să ne lăsăm purtaţi de vâltoarea vieţii şi să nu analizăm niciodată direcţia în
care mergem. Am putea cheltui foarte mult timp şi energie căutând lucrurile care nu
contează cu adevărat (un venit mai mare, mai multă recunoaştere, statut social etc.), şi
aceasta să ne împiedice să ne concentrăm pe ceea ce este cel mai important (Dumnezeu,
familie, prietenie). Cu toate acestea, a avea în prim plan în mintea noastră întrebările de
ansamblu privind viaţa noastră – ca acelea propuse în scenariul de la înmormântare al lui
Covey – este asemănător cu a avea o busolă. Ne poate ajuta să menţinem direcţia bună în
viaţă atunci când cântărim deciziile noastre mici, zilnice, în lumina scopurilor noastre
finale.

Hotărârea

Al treilea act al prudenţei implică hotărârea, punerea deciziei în acţiune. Oricât de mult
căutăm să ne sfătuim cu alţii, să cântărim o decizie, şi să judecăm în mintea noastră, dacă
eşuăm în a executa decizia, nu avem prudenţă. Există multe motive pentru care nu punem
bine în aplicare o decizie. Uneori, după ce judecăm ce să facem, ezităm, avem îndoieli şi
întârziem executarea. Poate ne temem de eşec sau de schimbare. Sau poate suntem
copleşiţi de riscurile care există. În oricare dintre cazuri, emoţiile noastre preiau controlul
şi ne împiedică să rămânem pe calea bună a unei decizii corecte.

Alteori, după ce am început să punem în aplicare o decizie, dăm înapoi de la calea bună
pe care ne-am propus să mergem pentru că urmând-o experimentăm dificultăţi sau
suferinţe. Ponţiu Pilat, de exemplu, ştia că Isus era nevinovat şi că marii preoţi îl acuză
din invidie (Ioan 18,38; Matei 27,18). Pilat a dorit să îl elibereze pe Isus, dar când s-a
confruntat cu izbucnirea unei revolte şi cu ameninţările din partea poporului, a cedat în
faţa mulţimii şi l-a dat pe Isus să fie răstignit (Ioan 19,12-16). A dat înapoi de la a face
ceea ce era corect. Sau un părinte ştie că copilul lui trebuie disciplinat din cauza
comportamentului greşit. Dar când copilul reacţionează cu o criză de isterie, părintele ar
putea fi tentat să renunţe în mod imprudent la pedeapsă, în încercarea de a linişti copilul
şi a menţine “pacea” în casă.

Uneori suntem pur şi simplu nesiguri. Ne este teamă de angajamentele definitive din viaţa
noastră, aşa că amânăm luarea de decizii. Pentru a ne păstra deschise opţiunile, evităm să
ne angajăm în ceva, în caz că apare altceva mai bun la un moment dat. Unii creştini ar
putea chiar să spiritualizeze şovăiala lor, spunând: “Am doar nevoie de mai mult timp ca
să mă rog pentru aceasta. Dumnezeu nu mi-a arătat încă ce să fac”. Deşi este important a
acorda timp pentru a reflecta în rugăciune la o decizie, în unele cazuri procesul nesfârşit
de “discernere” al unei persoane acoperă în realitate o slăbiciune ascunsă: lipsa de
hotărâre şi teama de angajamente.

Nu vă îngrijoraţi

Există şi alte tendinţe care au aparenţa prudenţei, dar care sunt de fapt vicii ce se opun
prudenţei şi ne împiedică să luăm decizii bune. De exemplu, grija pentru lucrurile
temporale poate părea a fi prudentă, deoarece trebuie să ne preocupăm de probleme
umane de bază cum ar fi cariera, plata facturilor şi creşterea copiilor. Cu toate acestea,
putem deveni atât de preocupaţi de aceste lucruri încât ele să întunece viziunea noastră şi
să ne conducă la a lua decizii greşite. De fapt, potrivit Sf. Toma de Aquino, felul în care
urmărim lucrurile acestei lumi poate fi păcătos în trei feluri.

În primul rând, grija noastră pentru lucrurile temporale este păcătoasă dacă le căutăm ca
un scop – ca ţelul principal al vieţii noastre, raţiunea noastră de a fi. Mulţi oameni, de
exemplu, pun pe primul loc în vieţile lor carierele, siguranţa financiară sau posesiunile –
nu pe Dumnezeu. În al doilea rând, îngrijorările noastre cu privire la lucrurile acestei lumi
pot fi păcătoase dacă ne distrag de la a urmări cele spirituale, care trebuie să constituie
principala noastră preocupare în viaţă. Putem fi atât de prinşi de grijile acestei lumi – să
ne asigurăm că situaţia noastră financiară este în ordine, că copiii noştri vor merge la
facultatea la care trebuie, că proiectul nostru de reamenajare a casei este bine făcut – încât
neglijăm să acordăm măcar tot atâta atenţie la a ne asigura că viaţa noastră spirituală este
în ordine.

În al treilea rând, grija noastră pentru lucrurile temporale este păcătoasă dacă avem o
teamă mare că ne va lipsi ceea ce ne trebuie. În Predica de pe Munte, Isus ne-a dat un test
ce serveşte ca un barometru intern care ne avertizează dacă suntem excesiv de îngrijoraţi
cu privire la lucrurile acestei lumi: “Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră” (Matei 6,25).
Îngrijorarea este ca un beculeţ roşu aprins pe panoul de bord al maşinii – un avertisment
că ceva în sufletul nostru nu funcţionează bine. Se poate să nu avem destulă încredere că
Dumnezeu va avea grijă de noi sau să acordăm prea mare atenţie lucrurilor acestei lumi,
şi prea puţină bunurilor spirituale.

Neliniştea cu privire la viitor

Putem de asemenea să fim exagerat de îngrijoraţi cu privire la viitor. A fi precauţi face


parte, desigur, din a fi prudenţi. Dar nu ştim cu siguranţă ce se va întâmpla în viitor. Şi
când suntem peste măsură de neliniştiţi acum cu privire la lucrurile care sunt doar o
posibilitate în viitor, putem fi abătuţi de la responsabilităţile actuale.

Mai presus de toate, trebuie să ne amintim că fiecare grijă îşi are timpul ei. Dumnezeu ne
va da întotdeauna harul de care avem nevoie pentru a face faţă la orice încercare ce ar
putea apărea în viitor. Totuşi, acel har viitor nu este dat în prezent. Harul lui Dumnezeu
vine întotdeauna la timp. Astfel, dacă ne facem acum griji cu privire la viitor, “ne
încărcăm cu o povară fără a fi primit încă harul pe care Dumnezeu ni-l va da pentru a o
purta” (Francis Fernandez, “In Conversation with God”, vol. 3, Londra, Scepter, 2000,
pg. 402). O astfel de îngrijorare inutilă nu va face decât să crească neliniştea. După cum a
spus Isus, “nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea
însăşi. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6,34).