Sunteți pe pagina 1din 47

fenomenul de interacŢiune

seismică teren - structurĂ


Generalităţi
evaluarea interacţiunii seismice prin modelarea terenului cu ajutorul
resorturilor, amortizorilor şi a elementelor finite:
– Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic;
– Analiza seismică prin metoda elementului finit;
– Programe de analiză seismică interacţiune teren - structură
Generalităţi

Calculul dinamic (în cazul acţiunilor seismice) al unei


construcţii rezemate pe terenul de fundare se efectuează în
baza ipotezei conform căreia mişcarea seismică aplicată la
partea inferioară a fundaţiei este aceeaşi cu mişcarea care
se produce în amplasament, dacă structura nu ar exista.
În cazul terenurilor deformabile, mişcarea bazei
structurii este, în general, diferită de mişcarea în câmp
liber, figura 1.a. şi include, pe lângă o importantă
componentă de translaţie orizontală, o componentă de
rotire.
Comportarea seismică a structurilor rezemate pe un
mediu deformabil diferă de cele rezemate pe un mediu
rigid şi datorită faptului că o parte importantă din energia
de vibraţie poate fi disipată prin radiaţia undelor de la
Generalităţi
Generalităţi

Pentru înţelegerea fenomenului, efectele


interacţiunii teren - structură pot fi exprimate prin diferenţa
dintre răspunsul structurii, presupunând că mişcarea bazei
acesteia este aceeaşi cu mişcarea în câmp liber şi
răspunsul determinat considerând mişcarea modificată sau
reală a structurii. Această diferenţă depinde atât de
caracteristicile mişcării terenului în câmp liber, cât şi de
proprietăţile structurii şi ale mediului de fundare.
Efectele interacţiunii teren - structură nu trebuie
confundate cu aşa numitele efecte de amplasament.
Ultimele se referă la faptul că mişcarea în câmp liber
indusă de un cutremur dat, într-un amplasament dat, sunt
funcţii de proprietăţile mediului care constituie
amplasamentul, în timp ce efectele de interacţiune depind
atât de caracteristicile proprii ale structurii, cât şi de acelea
Generalităţi

Prin urmare, analiza fenomenului de


interacţiune teren - structură este echivalentă
cu soluţionarea următoarelor probleme [5]:
● analiza influenţei condiţiilor geologice
şi geotehnice asupra caracteristicilor
mişcării seismice măsurate în câmp
liber, la suprafaţa terenului, în raport
cu cele măsurate la nivelul rocii de
bază (problema se rezolvă luând în
considerare natura şi grosimea
straturilor de teren ce constituie
depozitul de teren; granulozitatea,
densitatea aparentă etc.) şi
evaluarea interacţiunii seismice

Analiza interacţiunii seismice teren - structură se face de


obicei prin două metode:
● analiza completă, prin utilizarea elementelor finite,
care consideră diferite mişcări seismice în structură şi
în terenul adiacent, figura 8.2;
● analiza inerţială, bazată pe teoria semispaţiului, care
consideră mişcarea din terenul adiacent aceeaşi în
toate punctele de deasupra terenului de fundare
(structura se consideră aşezată pe terenul de
fundare), figura 8.3.
evaluarea interacţiunii seismice

Fig.8.2. Model analitic cu elemente finite pentru un pod


Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic

Fig.8.3. Modelarea terenului de fundare şi a fundaţiei cu resorturi


Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic

Pentru structurile fundate în


apropierea suprafeţei libere
distribuţia mişcării din câmp
liber a terenului de sub fundaţie
nu are influenţă asupra
răspunsului structurii şi, în
consecinţă, se pot obţine
rezultate bune folosind oricare
din cele două metode.
Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic

Un alt aspect important, este acela care


se referă la modul în care se propagă undele
seismice sub baza rigidă (roca de bază) a
formaţiunilor geologice. Se face aproximaţia,
suficient de exactă pentru scopurile inginereşti,
că undele se propagă vertical.
Pe baza acestei ipoteze s-a elaborat o
metodă de calcul care satisface primele trei
cerinţe enunţate mai sus. Principiile acestei
metode sunt ilustrate în figura 8.1. [10]: o
mişcare de control specificată în unele puncte
ale terenului în câmp liber se poate realiza o
Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic

Pentru structurile rigide, în particular pentru acelea


fundate într-un mediu moale, efectele interacţiunii pot fi
semnificative. În studiile publicate nu există o tendinţă bine
definită care să fie indicată, astfel interacţiunea structură -
teren poate produce o creştere a răspunsului în unele
cazuri şi o descreştere în altele, în funcţie de proprietăţile
structurii, ale terenului şi ale excitaţiei. Se ştie că
ansamblul structură - teren de fundare reprezintă un sistem
cu o perioadă fundamentală mai lungă decât aceeaşi
structură fixată într-o bază rigidă. De asemenea,
amortizarea în sistemul teren - structură va fi mai are,
decât la structura încastrată rigid în mediul de fundare.
În figura 4. se prezintă spectrul de răspuns pentru o
structură încastrată rigid în terenul de fundare şi pentru
Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic

Fig.4. Forţa seismică funcţie de spectru seismic de răspuns


evaluarea interacţiunii seismice

Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic


Într-un studiu publicat în SUA [10] se arată că proiectarea
seismică a construcţiilor în interacţiune cu terenul de fundare se
poate face în două moduri: considerând efectele pământului asupra
răspunsului structurii printr-o serie de resorturi şi amortizoare,
reprezentând un semispaţiu teoretic ce ar înconjura structura, figura
5. sau modelând sistemul teren - structură printr-un model cu
elemente finite, figura 6.
Valorile reprezentative ale constantelor resorturilor au fost
determinate prin metode convenţionale [13], iar pentru factorii de
amortizare s-au utilizat două valori distincte 7% şi 15%. Calculele de
interacţiune efectuate cu aceste valori au condus la valori ale
acceleraţiei maxime la baza structurii de 0,38 g şi respectiv 0,32g
În cazul determinării răspunsului seismic prin utilizarea
modelului cu elemente finite factorii de amortizare au fost de 5%
pentru structură, iar pentru terenul de fundare factorii de amortizare
au fost cuprinşi între 5 şi 15%.
Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic

Fig.5. Model de interacţiune cu resorturi şi amortizoare


Analiza seismică prin metoda elementului finit

Fig.6. Model de interacţiune cu elemente finite


Analiza seismică prin metoda elementului finit

Conform altor studii, de exemplu [1], acceleraţia maximă,


la baza structurii, determinată prin metoda elementului finit, a
fost cu aproximativ 50% mai mare decât cea determinată prin
calculul pe baza resorturilor de interacţiune sau a "semispaţiului".
Pentru scopuri de proiectare, o evaluare a interacţiunii
teren - structură se face în mod obişnuit printr-o metodă sau prin
cealaltă, ceea ce conduce la o supraestimare sau subestimare
importantă a răspunsului structurii, prima conducând la o
supradimensionare şi o soluţie neeconomică, iar ultima
conducând la condiţii parţial hazardate. În unele cazuri, ambele
metode pot conduce la acelaşi grad de siguranţă şi economie.
Analiza seismică prin metoda elementului finit

Prin prisma acestor informaţii, este de dorit ca proiectanţii


să aprecieze complet aspectele valabile şi slăbiciunile celor două
metode de abordare, astfel încât, în orice situaţie să se aleagă
calea raţională de abordare a problemei.
În general, ecuaţia mişcării pentru vibraţiile seismice ale
unei construcţii în interacţiune cu terenul de fundare, în formă
matriceală, poate fi exprimată, indiferent de metoda de analiză,
sub forma:
(1)
unde:
[K]
reprezintă vectorul deplasărilor pe direcţia
[M]
gradelor de libertate acordate;
{R(t)}
- matricea de rigiditate;
- matricea maselor;
În această
Analiza metodă
seismică construcţia
prin este modelată
considerarea conform de
terenului
principiilor clasice (aşa zisa modelare inerţială) şi considerată
rezemată la suprafaţa terenului fundare
de fundare.ca semispaţiu
un calculul
Pentru
terenului de fundare se utilizează modelul semispaţiului liniar -
deformabil (modelul Boussinesq). În acest model, dimensiunile
semispaţiului sunt infinite, este limitat la partea superioară de un
plan şi se extinde în jos şi lateral până la infinit. Materialul din
semispaţiu este considerat elastic, omogen, izotrop şi continuu.
Proprietăţile elastice ale modelului sunt reprezentate prin doi
parametri: modulul de deformabilitate E (sau G) şi coeficientul lui
Poisson ( ).
AnalizaMetoda cea mai comună
seismică de abordare esteterenului
prin considerarea de a reprezenta
de
efectele pământului din jurul structurii printr-o serie de resorturi şi
amortizoare după cu se vedefundare în fig. 5.caValorile
un semispaţ iu
constantelor
resorturilor şi valorile coeficienţilor de amortizare sunt determinate
examinând maiCalculul plăcii,
întâi răspunsul metoda
structurii Westergaard
la excitaţiile dinamice
aplicate structurii ce reazemă pe un semispaţiu idealizat şi apoi
determinate constantele resorturilor şi valorile de amortizare care, la
îndepărtarea semispaţiului, conduc la aceleaşi valori de răspuns. În
alte condiţii de teren, constantele resorturilor şi valorile de
amortizare se evaluează prin acelaşi procedeu. Astfel, de exemplu,
constantele resorturilor se determină adesea prin relaţiile propuse de
către Whitman şi Richart. Valorile de amortizare pot fi adoptate în
funcţie de importanţa mişcărilor seismice, de regulă se consideră
valori de 7 - 10%.
Calculul plăcii, metoda Westergaard
Având determinate constantele
resorturilor şi amortizorilor calculul seismic se
efectuează specificând mişcarea seismică
dezvoltată în terenul ce înconjoară modelul cu
resorturi şi amortizori. Pentru a uşura calculul
se presupune, în mod obişnuit, că mişcările sunt
aceleaşi în toate punctele terenului de fundare.
Analizele efectuate prin această metodă
presupun includerea anumitor ipoteze
simplificatoare, pe care le detaliem în
continuare.
1. Evaluarea acţiunii seismice (continuare)
Pentru structurile îngropate, calculele cu modele
Analiza seismică prin considerarea terenului de
cuprinzând resorturi se bazează invariabil pe ipoteza că
fundare
mişcarea în jurul structurii este cacuun
aceeaşi ceasemispaţ iu
de la baza,
adică mişcările sunt identice în terenul înconjurător. Acest
lucru poate fi adevărat numai dacă terenul înconjurător
este rigid sau foarte rigid.
Pentru structurile îngropate această ipoteză este
infirmată de măsurătorile efectuate în timpul unor
cutremure, ca de exemplu la cel produs în anul 1968 şi
numit Higashi-Matsuyama, când acceleraţiile maxime
înregistrate pentru structuri îngropate în apropierea
suprafeţei terenului au fost, în medie, de patru ori mai mari
decât cele pentru construcţii îngropate la adâncimea de
Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic

2. Consideraţii privind determinarea constantelor


resorturilor
Pentru a determina valorile corespunzătoare ale
constantelor resorturilor este necesar să se ştie modulul de
deformaţie al terenului adiacent structurii. Modulul de deformaţie
al unui teren depinde foarte mult de nivelul deformaţiilor specifice
induse în el. Calculul pe baza modelului semispaţiului nu
furnizează mijloace de determinare a deformaţiilor specifice
produse în teren, nepermiţând selectarea unui modul de
deformaţie corespunzător. În acelaşi timp, nu există mijloace de a
studia influenţa produsă asupra deformaţiilor specifice de către
concentrările de eforturi din vecinătatea structurii, sau aflarea
variaţilor deformaţiilor specifice cu adâncimea, pe timpul
propagării undelor seismice.
Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic

2. Consideraţii privind determinarea constantelor resorturilor


În prezent, unii specialişti pledează pentru folosirea unor
modul de deformaţie compatibili cu deformaţiile specifice produse în
teren de mişcările specifice în câmp liber, iar alţii folosesc modul de
deformaţie determinaţi în funcţie de deformaţii specifice extrem de
reduse. Mai mult, unele companii de proiectare utilizează, în calculul
unor structuri îngropate, constante ale resorturilor calculate din
condiţiile rezemării construcţiei la suprafaţa terenului, în timp ce
altele folosesc valori mai ridicate, ce reflectă influenţa adâncimii de
îngropare. Astfel, valorile constantelor pot varia de la o companie la
alta în limitele a câtorva sute de procente, conducând inevitabil la
diferenţe în condiţiile de proiectare.
Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic

3. Despre considerarea amortizării


În calculele de interacţiune teren - structură, energia este
disipată în structură prin amortizarea structurii, iar în teren prin
amortizarea materialului; energia se pierde, de asemenea, prin
radiaţia undelor de la baza structurii în terenul înconjurător -
fenomen numit "radiaţie" sau amortizare "spaţială" -, care este
deosebit de importantă în problemele de vibraţie a fundaţiilor.
Analizele de interacţiune ce folosesc teoriile semispaţiului
nu consideră în calcule amortizare materialului. De fapt
amortizarea materialului este foarte ridicată în terenuri şi astfel
un factor important ce afectează răspunsul teren - structură este
neglijat. Fenomenele de amortizare în terenuri pot fi modelate în
general printr-o amortizare coulombiană (frecare uscată).
Examinând amortizarea de material a terenului de fundare, ne
referim şi la caracterul plastic al deformării sub încărcări. Pentru a
Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic

3. Despre considerarea amortizării


(continuare)
În vederea estimării a ordinul de
mărime al coeficienţilor de amortizare
pentru diferite terenuri (fracţiunea din
amortizarea critică) se pot utiliza studiile lui
Seed şi Idriss [11] conform cărora fracţiunea
din amortizarea critică se determină funcţie
de deformaţiile specifice de lunecare (10-3
în cazul cutremurelor mici şi 10-1 pentru
Modalităţi de evaluare a răspunsului seismic

4. Cazul structurilor adiacente


Efectele construcţiilor adiacente, asupra răspunsului
structurii, analizate în interacţiune cu terenul de fundare, nu sunt
considerate, atunci când se modelează terenul de fundare prin
resorturi şi amortizoare. După unii specialişti răspunsul, datorită
prezenţei construcţiilor adiacente, poate fi modificat în proporţie de
100%.
Analiza seismică prin metoda elementului finit

Pentru a depăşi limitele metodei inerţiale, a semispaţiului


infinit, s-au dezvoltat metode prin intermediul cărora structura
şi terenul de fundare sunt modelate cu ajutorul elementelor
finite.
Modul general de abordare a fenomenului de interacţiune
teren - structură este prezentat în figura 8.1. [10,7,8,6,3].
Mişcarea de control este specificată într-un punct din câmpul liber.
Într-o primă etapă de analiză, se determină mişcările ce se produc
la nivelul unei formaţiuni de rocă, la partea inferioară, în funcţie
de mişcarea de control din punctul A. Pentru aceasta se poate
efectua un calcul de propagare a undelor printr-o coloană de
teren, utilizând un program de calcul, de exemplu programul
SHAKE [15].
Analiza seismică prin metoda elementului finit

În etapa imediat următoare, se foloseşte mişcarea rocii la


bază, determinată anterior, ca excitaţie pentru sistemul teren -
structură şi printr-un calcul bidimensional (dacă se utilizează un
program de calcul de tipul LUSH [7]) sau tridimensional (programul
FLUSH [8]), se evaluează mişcările la baza structurii sau în orice
punct din structură. O verificare necesară privind exactitatea
calculelor, constă în determinarea mişcărilor punctului de control,
care trebuie să fie foarte apropiate de valorile specificate.
Prin efectuarea calculelor descrise mai sus, caracteristicile
corespunzătoare ale ternului pot fi incluse selectând valorile ce sunt
compatibile cu deformaţiile specifice determinate în teren. Acest
lucru, se efectuează printr-un procedeu iterativ care să aibă o
convergenţă rapidă, în raport cu valorile comparabile.
Analiza seismică prin metoda elementului finit

Procedeul de calcul pe baza elementelor finite elimină multe


din neajunsurile metodei care utilizează resorturi şi amortizoare. De
exemplu:
– calculul poate să ţină seama de deformabilitatea terenului
din jurul structurii şi de variaţia acceleraţiilor în profilul
terenului;
– analiza elimină posibilitatea utilizării aceleaşi mişcări sub
structură şi în câmp liber;
– metoda elementului finit formulează un mijloc de aflare a
mişcării în terenul înconjurător;
– proprietăţile terenului (de rigiditate şi de amortizare) pot fi
găsite printr-un calcul raţional;
– amortizarea poate fi inclusă în analiză;
– efectele construcţiilor adiacente pot fi luate în
considerare.
Analiza seismică prin metoda elementului finit

Deşi metoda elementului finit, utilizată în studiul


fenomenului de interacţiune teren - structură, elimină, după cum
am văzut, unele dintre neajunsurile metodei bazate pe
semispaţiul infinit, introduce şi ea o serie de limitări care pot
produce distorsiuni, în aflarea răspunsului seismic corect. Aceste
deficienţe, sunt prezentate în continuare.
1. Considerarea amortizării constante în sistemul teren –
structură
În cazul vibraţiilor puternice, amortizarea materială a
terenului va fi mult mai mare decât cea structurală (prin
radiaţie) şi va varia cu distanţa laterală faţă de structură şi, de
asemenea, variază în diferite părţi ale structurii.
Analiza seismică prin metoda elementului finit

1. Considerarea amortizării constante în


sistemul teren – structură (continuare)
De aceea, este de dorit, ca în multe
situaţii practice, să se utilizeze procedee de
element finit, care au capacitatea de a
considera o valoare a amortizării diferită
pentru fiecare element al reţelei. Deşi,
virtual, toate metodele de element finit
permit includerea unor moduli de deformaţie
diferiţi, în fiecare element al reţelei,
majoritatea specialiştilor, consideră fie o
valoare singulară a amortizării, pentru toate
Analiza seismică prin metoda elementului finit

După cum se cunoaşte, metoda elementului finit este un


procedeu numeric cu ajutorul căruia structura şi terenul sunt
reprezentate printr-un ansamblu de elemente interconectate într-un
număr finit de puncte nodale. În evaluarea răspunsului seismic se
rezolvă ecuaţia matriceală (8.1), fie prin suprapunerea modurilor
normale de vibraţie, fie prin rezolvarea directă a ecuaţiilor de
mişcare.
a. Analiza modală a răspunsului seismic. Deplasările nodurilor sunt
exprimate funcţie de coordonatele normale şi formele proprii de
{y} = [ Φ]{x}
vibraţie prin
[ Φ] (8.2)
unde:
este matricea modală a sistemului,
- vectorul coordonatelor normale.
Analiza seismică prin metoda elementului finit

Modurile proprii de vibraţie şi pulsaţiile proprii sunt determinate


[C] = [0]( {R(t)} = şi
prin soluţionarea problemei valorilor proprii {0} , în
ecuaţia (1.): K  { Φ } = ω 2 M { Φ }
  n n   n

(3)
Coordonatele normale ale fiecărui nod n sunt evaluate din
rezolvarea ecuaţiei de tipul: .
{ Φ }
T
M{ R(t)}
n
&
x& + 2ν ω x& + ω2 x =
{ Φn } M{ Φn }
n n n n n T

(4)

Prin urmare, matricea de amortizare nu este folosită direct, în


acest procedeu, ea este în Trealitate înlocuită Tcu
{ Φn } C  { Φ n } = 2νn ωn { Φ n } M { Φ n }
(5)
Analiza seismică prin metoda elementului finit

b. Integrarea directă.
Ecuaţiile mişcării (8.1) sunt rezolvate direct ca un sistem de
ecuaţii cuplate. O astfel de soluţionare presupune faptul că matricea
de amortizare să fie cunoscută. Procedeul cel mai acceptat pentru
exprimarea caracteristicilor de material este cea propusă de către
Rayleigh, adică:
(6)
în care α şi β sunt constante. Funcţia de amortizare
corespunzătoare modului n de vibraţie este legat de constantele α şi
β prin expresia:

(7)

În concluzie, cele două modalităţi expuse mai sus pentru


determinarea răspunsului seismic, utilizează acelaşi raport de
amortizare pentru întregul ansamblu teren - structură.
Analiza seismică prin metoda elementului finit

Inconvenientul expus anterior, se elimină prin formularea


unei submatrice de amortizare, pentru fiecare element finit şi apoi, se
adună toate submatricele elementelor într-un mod convenabil. Se
obţine, astfel, matricea pentru întregul ansamblu teren - structură.
Fie elementul q, matricea de amortizare proprie este:
(8.8)
unde: sunt submatricele de amortizare, masă şi
rigiditate pentru elementul q;
Constantele şi se calculează funcţie de amortizarea
critică :

,
(8.9)

în care reprezintă pulsaţia (frecvenţa circulară) a modului


fundamental de vibraţie.
Analiza seismică prin metoda elementului finit

Matricea de amortizare, pentru ansamblul de elemente, se


determină prin adunarea, corespunzătoare, a submatricelor
tuturor elementelor:
,
(10)
unde:
Cij reprezintă termenul ij din matricea ,
cij(q) - elementul ij din submatricea de amortizare a
elementului q.
Se remarcă ca Cij = 0, numai dacă, ; matricea
rezultantă este simetrică şi rar populată.
Analiza seismică prin metoda elementului finit

Se poate arăta că folosirea acestei matrice de amortizare


este echivalent cu a folosi o analiză modală, în care fracţiunea din
amortizarea critică, în modul s de vibraţie este

(12)

unde: şi sunt legate de şi prin relaţiile:

(13)

De fapt, fracţiunea din amortizarea critică variază cu


frecvenţa şi aceasta odată cu ea, adică cu modurile superioare.

Acest procedeu, prezentat mai sus, a fost propus de către


Idriss [6] cu ocazia scrierii unui program de calcul, pentru evaluarea
răspunsului seismic al masivelor de pământ, prim metoda
Analiza seismică prin metoda elementului finit

2. Cu privire la ipoteza propagării verticale a undelor


Analiza răspunsului seismic al ansamblului teren - structură,
prin intermediul metodei elementului finit, se realizează în baza
ipotezei de propagare ascendentă a undei de la o limită inferioară.
Această ipoteză este adevărată, în cazurile când mişcarea de control
este menţionată, într-un punct din mediul de fundare şi se aplică
atunci când, se studiază propagarea vibraţiilor către o formaţiune de
tip rocă rigidă, situată la partea inferioară a masivului. După
determinarea mişcării rocii de bază, aceasta se folosită drept
excitaţie a sistemului teren - structură.
Prin urmare, această ipoteză nu reprezintă o imagine
completă a sursei de excitaţie. În schimb pentru calculele inginereşti
constituie o reprezentare destul de bună a condiţiilor reale, chiar
dacă introducere o serie de erori [14].
Analiza seismică prin metoda elementului finit

3. Efectul dimensiunii reţelei de elemente


finite
Un aspect hotărâtor, în aflarea unui
răspuns seismic corect, este alegerea
dimensiunilor elementului finit care compune
reţeaua de calcul. Acest lucru devine cu atât
mai important, atunci când ne referim la
frecvenţele înalte, la direcţia verticală de
dezvoltare a modelului şi la direcţia de
propagare a undelor. S-a demonstrat [4] că
dimensiunile mari ale elementelor finite
influenţează corecta transmitere a mişcărilor
Analiza seismică prin metoda elementului finit

3. Efectul dimensiunii reţelei de elemente finite


(continuare)
În ceea ce priveşte extinderea reţelei în direcţie orizontală,
lateral structurii, se menţionează, în literatura de specialitate,
faptul că dimensiunile elementelor finite devin mai importante
atunci când se consideră, în procesul analizei, amortizarea
spaţială, de radiaţie. Dar cum este dificil de extins, în multe cazuri
practice, reţeaua de elemente finite, se recomandă, totuşi, ca
extinderea să se realizeze până la o distanţa suficient de mare
faţă de structură, pentru a garanta că efectele amortizării prin
radiaţie sunt luate în considerare. De asemenea, pentru a evita
apariţia de distorsiuni, din cauza neincluderii amortizării, se poate
utiliza, elemente de frontieră, care au proprietatea de a absorbi
energia seismică.
Verificarea extinderii reţelei de elemente finite se poate
Analiza seismică prin metoda elementului finit

4. Comparaţie între analizele seismice bidimensionale şi


tridimensionale
Dacă ne referim la costul unei analize seismice de
interacţiune teren - structură, atunci apare clar că calculele pe baza
stării plane de deformaţie (bidimensionale) sunt mult mai rentabile.
În schimb, din punct de vedere al exactităţii rezultatelor, în literatura
de specialitate s-au semnalat erori de până la 30%, mărimea erorii
depinzând şi de abilitatea proiectantului (cercetătorului) în a selecta
un model de calcul (cu elemente finite) corespunzător.
Programe de analiză seismică interacţiune
teren - structură

1. Programul SHAKE [12]. Cu acest


program de calcul se poate analiza propagarea
undelor verticale într-un depozit de pământ. Se
determină acceleraţiile maxime şi istoria în
timp, la diverse niveluri ale depozitului.
2. Programul QUAD - 4 [6]. Reprezintă un
program de calcul pe baza metodei elementului
finit pentru evaluarea răspunsului seismic al
sistemului teren - structură cu luarea în
considerare a amortizării variabile atât în
1. Bibliografie
Agrawal, P.K., Chu, S.L. and Shah, H.H.,
Comparative Study of Soil Spring and Finite
Element Models for Seismic Soil - Structure
Interaction Analysis of Nuclear Power Plants,
Illinois, Dec. 17-18, 1973.
2. Chiriacescu, Sergiu T., Dinamica maşinilor
unelte. Prolegomene, Editura Tehnică,
Bucureşti, 2004.
3. Darabont, Al., Iorga, I., Văiteanu, D.,
Simanschevici, H., Şocuri vibraţii. Aplicaţii în
tehnică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1988.
4. Dowrick, D.J., Earthquake Resistant Design,
8. Bibliografie
Lysmer, J., Udaka, T., Tsai, C-F., Seed, H. B.,
FLUSH, A Computer Program for Approximate
3-D Analysis of Soil-Structure Interaction
Problems, Report No. EERC 75-30,
Earthquake Engineering Research Center,
University of California, Berkeley, November;
9. Negoiţă, Al., Pop, I., Ionescu, C., Inginerie
seismica, E.D.P., Bucureşti, 1985.
10. Seed, H. Bolton, Lysmer, J., Hwang, R, Soil -
Structure Interaction Analyses for Evaluating
Seismic Response, Report No. EERC 74-6,
Earthquake Engineering Research Center,
University of California, Berkeley, April.
Bibliografie
15. Borş, I., Aplicaţii ale transformatei Laplace şi
reprezentări Dirac în Mecanica Construcţiilor.
16. Gomez-Masso, A., Lysmer, J., Seed, H. B.,
Chen, J.C., Soil Structure Interaction in
Different Seismic Environments, Report No.
EERC 79-Earthquake Engineering Research
Center, University of California, Berkeley,
August.
17. Ifrim, M., Aplicaţii în Analiza Dinamică a
Structurilor şi Inginerie Seismică, EDP,
Bucureşti, 1974.
18. Sandi, H., Elemente de dinamica structurilor,
Bibliografie
24. Botea, E., Manoliu, I., Pătrîniche, M., Stadiul actual al problemei
conlucrării construcţiei cu terenul de fundaţie, Buletinul Ştiinţific al
Institutului de Construcţii, Bucureşti, XII, 3, 7-16 (1969).
25. Coşovliu, O., Mihăilescu, C., Aspecte ale conlucrării construcţiei cu
terenul de fundaţie tasabil, A II-a Conferinţă de Geotehnică şi
Fundaţii, 3-5 iunie 1971, Bucureşti.
26. Balan, St., Ifrim, M., Pacoste, C., Influenţa interacţiunii dintre teren
şi construcţiei asupra răspunsului seismic, Buletinul Stiinţific al
Institutului de Construcţii, Bucureşti, XII, 2, (1969).
27. Buzdugan, Gh., Izolarea antivibratilă a maşinilor, Ed. Acad. R.S.R.,
Bucureşti, 1980.
28. Teodorescu, P.P., Ille, V., Teoria Elasticităţii şi Introducere în
Mecanica Solidelor Deformabile, vol.I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
1976.